Licenta Munteanu Final 07.iunie 2014 [311238]
Cuprins
Argument…………………………………………………………………………………………………………1
Capitolul I Delimitări conceptuale privind dezvoltarea limbajului la preșcolari
I.1. Jocul – clarificări conceptuale…………………………………………………………………4 I.2. Clasificarea jocurilor utilizate în grădiniță……………………………………………….8 I.3. Particularități psihologice ale vârstei preșcolare………………………………………12
Capitolul II Rolul jocului didactic în dezvoltarea limbajului la preșcolari
II.1. Contribuția jocului didactic în dezvoltarea psihică a preșcolarului…………..21
II.2. Jocul ca activitate de învățare în grădiniță…………………………………………….24
II.3. Rolul cadrului didactic în realizarea jocului în activitățile din grădiniță …..31
II.4. [anonimizat] a jocului la copilul de vârstă preșcolară……….34
Capitolul III Studiul cvasiexperimental privind modalitatile de valorificare a jocului didactic în activitățile preșcolarilor in vederea dezvoltării limbajului
III.1.Ipoteza și obiectivele cercetarii……………………………………..………..47
III.2.1.Metodologia cercetării………………………………………………………………….48
III.2.2.Subiecți………………………………………………………………………………………51
III.2.3.Masurarea…………………………………………………………………………………..52 III.3.1.Etapa inițială……………………………………………………………………………….59
III.3.2.Etapa formativă…………………………………………………………………………..67
III.3.3.Etapa finală…………………………………………………………………………………94
III.4.Prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute……………………………………101
III.5.Concluzii. Direcții de valorificare a rezultatelor…………………………………….103
Bibliografie…………………………………………………………………………………………………….108
Anexe……………………………………………………………………………………………………………….111
[anonimizat]. Grija pentru educarea limbajului constituie o preocupare permanentă a [anonimizat], [anonimizat]. Vârsta preșcolară este o etapă hotaratoare în stimularea corectă a vorbirii. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] a structurii gramaticale.
Eficiența procesului instructiv educativ din grădiniță depinde atât de stabilirea adecvată a conținutului, cunoștințelor, [anonimizat]. Un mijloc de educare și instruire a copiilor, specific vârstei preșcolare, este jocul didactic, formă de învățare, care poate fi considerat ca o activitate organizată cu întreaga grupa de copii. A se juca și învăța sunt activități care se îmbină perfect. Adesea se spune că vârsta copilăriei este vârsta jocului. Jocul reprezintă modalitatea firească a copilului de manifestare și independență. De mic copilul încearcă să cunoască lumea reală, pe care vrea s-o cucerească prin diferite jocuri. În activitatea de fiecare zi a copilului, jocul ocupă rolul preferat. Jocul este activitatea care își găsește motivația și împlinirea de sine însuși, este activitatea definitorie pentru copil, jocul este munca, este binele, este datoria, idealul vieții.Pentru a-i spori permanent eficiența, jocul trebuie apreciat ca o bază a unei activități educative. Fără joc nu se poate ajunge la o finalitate reală. El e conceput ca mijloc de educare a copiilor, ca procedeu metodic de realizare optimă a sarcinilor concrete pe care și le propune procesul de învățământ și ca formă de organizare a activității de cunoaștere și de dezvoltare a capacității psihofizice pe toate planurile. Lucrarea propune o analiză a procesului didactic desfășurat în grădiniță, din perspectiva jocului, care să conducă la dezvoltarea limbajului al preșcolarilor. Motivul pentru care am ales această temă este că, jocul didactic ne ajută să organizăm activitatea intelectuală a copiilor în forme cât mai plăcute si mai atrăgătoare. Deși, prin structura jocului didactic copiii sunt determinați să respecte anumite reguli, acțiunea de joc produce bucurie, plăcere, contribuind la satisfacerea unor trebuințe variate ale copilului: nevoia de mișcare, nevoia de cunoaștere, trebuință de a stabili relații cu cei din jur, de a se afirma.Cu timpul, jocul schimbă comportamentul unor copii timizi, nesiguri. El stimulează și modelează procesele afectiv-emoționale, îmbogățind viața afectivă a copiilor și ajutându-i să-și stăpânească emoțiile.Preșcolarul devine independent, inventiv și dă dovadă de spontaneitate in cadrul jocului. Prin joc copilul ne dăruiește tot ce are el mai bun, atât forțe fizice, cât și valori morale.El contribuie la formarea personalității copilului și creează o ambianță de cooperare.
Datorită conținutului său practic, jocul didactic pare a fi cel mai eficient mijloc de activizare a întregii grupe de preșcolari, potrivit formării deprinderilor practice elementare și de muncă organizată, dezvoltând spiritul de echipă, de întrajutorare. Ca mijloc educativ, jocul didactic își exercita funcția formativ-educativă în procesul de cunoaștere și de aplicare creatoare, de valorificare a cunoștințelor dobândite de copil. În lecții se pot folosi o gamă largă de jocuri didactice pentru dobândirea, consolidarea, verificarea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor.
In capitolul I din prezenta lucrare, am redat unele clarificari conceptuale cu privire la joc si adaptarea acestuia in functie de particularitatile psihologice ale copilului preșcolar.
Al doilea capitol intitulat Rolul jocului didactic în dezvoltarea limbajului la preșcolari, prezinta importanta jocului didactic în dezvoltarea si stimularea limbajului la preșcolari, dar si rolul pe care il are cadrul didactic în realizarea acestuia.
In capitolul al III-lea am realizat un studiu cvasiexperimental privind modalitatile de valorificare a jocului didactic în activitățile preșcolarilor in vederea dezvoltării limbajului.
Jocul reprezintă o activitate complexă ; prin intermediul lui se pot modela in principal conduita etică și atitudinea deschisă în cadrul grupului social.
CAPITOLUL I
Delimitări conceptuale privind dezvoltarea limbajului la preșcolari
I.1.Jocul – clarificări conceptuale
,,Copilul râde: Înțelepciunea și iubirea mea e jocul”
(,,Trei fețe”- Lucian Blaga)
Începuturile elaborării despre joc sunt legate de numele unor gânditori ai secolului al XIX- lea ca Fr.Schiller, H.Spencer, W.Wundt, tratând jocul ca unul dintre cele mai răspândite forme ale vieții, legând originea jocului de originea artei. Sub aspect psihologic și fiziologic, jocul ca orice activitate spontană a unei ființe vii, nu este decât manifestarea aceleiași ființe de a-și desfășura, de a-și afirma personalitatea, dezvoltând limbajul și deschizând perspectiva unei vieți spiritual bogate și oferind posibilitatea copiilor de educare continuă. J.Château menționa în ,,Psihologia jocului”(1982, p.54) că: ,,fiecare joc reprezintă o încercare a voinței, iar prin aceasta o școală a comportamentului voluțional, o școală a personalității. În concepția lui A.N.Leontiev, jocul este activitatea principală la baza căreia sta cunoașterea, trebuință de asimilare, trebuință de valorificare a propriei persoane, trebuință de a se identifica cu adultul și a se compara cu el. În joc, motivul nu constă în rezultat, ci în însuși conținutul acțiunii. La vârsta preșcolară, copilul nu urmărește să câștige în joc, ci să se joace. Jocul are o putere imensă în viața copiilor și poate fi considerat munca specifică acestora. Jean Château arată că despre un copil nu se poate spune că el trăiește și atât, ci ,, trebuie să spunem că el se dezvoltă prin joc”. Așadar, dacă jocul dezvolta funcțiile latente, se înțelege că ființa cea mai înzestrată este aceea care se joacă cel mai mult”(J.Château, 1970, p.9). Jocul este singura atmosfera în care ființa sa psihologică poate să respire și, în consecință, poate să acționeze (Ed. Claparide, 1970, p.179). De asemenea, Jean Château arată că,, sufletul și inteligenta devin mai mari prin joc. Un copil care un știe să se joace este mic bătrân, un adult care un va ști să gândească”(J.Château, 1970, p.8). Condiționează viața însăși, care poate să înflorească sau să degenereze după câtă hrană spirituală este el în stare să ofere. Ceea ce jocul poate oferi preșcolarului la timpul potrivit, rămâne ca achițizie prețioasă toată viața. Jocul didactic se caracterizează printr-o structură specifică, originală (el îmbină organic jocul cu instruirea), deosebită de celelalte activități care se practică în grădiniță. Datorită unității depline pe care o realizează între sarcina didactică și acțiunea ludică, ca și formei distractive pe care o îmbrăca și o păstrează permanent, jocul didactic este apreciat drept unul dintre cele mai accesibile și mai eficiente mijloace instructiv-educative folosite la vârsta preșcolară. Jocul didactic este subordonat pedagogului, este creat de el și intră în fondul mijloacelor lui pedagogice. În comparativ cu celelalte jocuri cu subiecte și reguli stabilite de educatoare, jocul didactic este destinat mai cu seamă rezolvării unor sarcini ale educației intelectuale, respective ale cunoașterii mediului înconjurător, dezvoltării limbajului, însușirii număratului și socotitului. O mare contribuție o are mai cu seamă în stimularea și dezvoltarea tuturor proceselor psihice. Cea mai mare parte a jocurilor didactice, cu tot aspectul lor atractiv, cuprind valoroase exerciții senzoriale și mintale. Noțiunea de joc prezintă anumite particularități la diferite popoare. La vechii greci, desemna activități proprii copiilor ,,a face copilării”, la evrei corespunde noțiunii de ,,gluma, haz”. Ulterior, în toate limbile europene, s-a extins asupra unei largi sfere de acțiuni umane care ,,pe de o parte nu presupun o muncă grea, iar pe de altă parte oferă satisfacție și veselie”. În evoluția ontogenetică a omului, jocul este asociat cu copilăria, sursă a vitalității umane, pentru că el oferă cadrul în care se manifestă și se exteriorizează întreaga viață psihică a copilului. Jocul constituie ,,tipul fundamental de activitate”, adică forma de activitate care susține în cel mai înalt grad dezvoltarea psihică, prin antrenarea psihomotorie,senzorială, intelectuală și afectivă (A. Glava, C. Glava, 2002, p.190). Esența jocului constă în reflectarea și transformarea pe plan imaginar a realității înconjurătoare. Copilul reușește să imite, într-un mod specific, viața și activitatea adulților.
Literatura de specialitate oferă una dintre clasificările jocurilor
Jocul este o școală deschisă și cu un program tot așa de bogat precum este viața. Prin joc viitorul este anticipat și pregătit. Se apreciază chiar că jocul îndeplinește în viața copilului de 3-8 ani același rol ca și munca la adulți. Este forma specifică în care copilul își asimilează munca și se dezvoltă ( V. Antohe, C-tin. Gherghinoiu, M. Obeadă, 2002, p.32). Jocurile didactice influențează în mod nemijlocit activitatea tuturor analizatorilor. Jocuri precum:”Spune ce face” sau “Cine face așa ?” contribuie la dezvoltarea sensibilității auditive și în special a auzului fonetic puțin evoluat la preșcolarul mic. Un rol deosebit îl au jocurile didactice în educarea memoriei cum ar fi: “Ce s-a schimbat?” dar și cele care solicită în mare măsură activitatea gândirii de exemplu jocul: “Ce se potrivește ?”. Spiritul creator, imaginația sunt stimulate intens prin jocurile care pun în fața copiilor sarcina de a inventa o ghicitoare de a crea o poveste În concepția lui J. Piaget, expusă în lucrarea ,,Psihologia copilului” jocul are funcția de a realiza adaptarea copilului la realitate. Jocul este formativ și informativ și îndeplinește o importantă funcție de socializare. Piaget mai remarca faptul că jocul se caracterizează prin plăcearea acțiunii, prin dorința de manifestare și de stăpânire a activității. E. Claparede clasifica funcțiile jocului în două categorii: o funcție cardinală sau principală (aceea de a-i permite individului să-și realizeze eul) și funcțiile secundare, în număr de patru: funcția de divertisment (în joc apar elemente pe care copilul nu le găsește în mediu, se înlătură rutină și plictiseala); funcția de recreere, relaxare (jocul obosește mai puțin decât învățarea, muncă sau creația); funcția de agent de manifestare socială (copilul își manifesta nevoia de a fi împreună cu ceilalți); funcția de agent de transmitere a ideilor și experienței (jocul devine un vehicul pentru perpetuarea credințelor, tradițiilor, ritualurilor, un instrument de educație populară). După cum afirma U. Șchiopu, jocul are trei categorii de funcții: esențiale, secundare și marginale. Din prima categorie fac parte: funcția de cunoaștere, susținută de curiozitate și atenție, funcția de exercitare complexă stimulativa a mișcărilor (jocurile sportive, cele de mânuire a obiectelor) ce se manifestă cu preponderenta în timpul copilăriei, și funcția formativ-educativa. Dintre funcțiile secundare, autoarea menționează echilibrarea, tonifierea prin activismul general și compensația care au loc în timpul jocului. În ceea ce privește funcțiile marginale psihologul U. Șchiopu menționează funcția terapeutică, ce intervine în cazul unor situații atât la copii, cât și la adult (U. Șchiopu, 1970, p.52-54). În jocul didactic sunt implicate ca procese psihice:
Gândirea cu operațiile ei: analiza, sinteză, comparația, generalizarea;
Memoria ;
Voința ;
Imaginația ;
Limbajul.
I.2. Clasificarea jocurilor utilizate în grădiniță
Vârsta copilăriei mijlocii se remarcă printr-o spectaculoasă dezvoltare a naturii jocului, pe fondul achizițiilor majore ale copilului în planul capacităților psihofizice. Manifestările ludice devin din ce în ce mai variate și complexe, în acest interval de vârstă conturându-se cele mai interesante tipuri de joc. O clasificiare științifică convingătoare influențează imaginea despre joc și despre implicațiile sale teoretico-aplicative:
Pune ordine în varietatea, diversitatea și unitatea formelor de manifestare a jocului la o anumită vârstă;
Fiecare formă de joc își poate găsi locul ce i se cuvine în sistemul de care face parte;
Având imaginea clară a diferitelor categorii sau forme de jocuri și a locului pe care îl ocupa ele în sistem, se pot elabora îndrumări metodice diferențiate, prilej de a arăta cum se corelează și se determina reciproc în sistemul din care fac ele parte;
Cunoscând varietatea și diversitatea formelor de joc, în unitatea lor, se pot găsi modalități montate de implicare a jocului în conceperea stiintifico-metodica a jocului în învățământul preșcolar.
Jocurile se pot clasifica după mai multe criterii:
După conținutul și obiectivele urmărite jocurile por fi clasificate astfel:
Jocurile de completare și consolidare a unor cunoștințe, priceperi și depinderi;
Jocuri pentru formarea unui vocabular în vederea utilizării lui în vorbirea curentă;
Jocuri de orientare spațială;
Jocuri de pregătire pentru înțelegerea unor noțiuni;
Jocuri de aplicare a unor deprinderi practice (de igienă, de munca în grădinițe, în familie);
Jocuri de realizare a educației estetice;
Jocuri de formare a deprinderilor de educație morală;
Jocuri didactice cu caracter cognitiv și formativ (la limba romana, matematică);
Jocuri de cunoașterea mediului înconjurător;
Jocuri de creație, de construcții tehnice;
Jocuri didactice destinate activității în completare la preșcolarii mari.
După materialul folosit, jocurile didactice pot fi:
Jocuri cu material didactic;
Jocuri fără material didactic;
Jocuri orale;
Jocuri cu întrebări;
Jocuri cu ghicitori.
După felul regulilor, jocurile pot fi:
Jocuri cu reguli transmise din generație în generație;
Jocuri inventate.
După competenta psihofizică în mod dominant jocurile pot fi:
Jocuri de mișcare;
Jocuri de observație;
Jocuri de gândire;
Jocuri de atenție;
Jocuri de memorare;
Jocuri de imaginație.
După numărul participanților, jocurile pot fi:
Cu un singur jucător;
În perechi;
În echipe;
Cu mai mulți jucători (în grup).
Jocul didactic, reprezintă una din activitățile didactice frecvent utilizate în grădiniță și îndrăgite de copii. Termenul ,,didactic” asociat celui de joc accentuează partea instructivă a activității, deoarece, indiferent de etapa de vârstă la care este utilizat, jocul didactic favorizează atât aspectul informativ cât și formativ al procesului de învățământ. Spre deosebire de celelalte activități, jocul didactic are acea particularitate esențială de a îmbina armonios partea instructivă și exercițiul cu partea distractivă. ,,Copilul prin joc, într-un mod plăcut și distractiv învață.”(M.Lespezanu, 2007, p.107). Jocul didactic ocupa un loc deosebit de important în dezvoltarea limbajului copiilor preșcolar, deoarece forma de joc antrenează copilul în stimularea și exersarea vorbirii în direcție propusă în cadrul fiecărui joc, fără ca el să conștientizeze acest lucru. Eficiența jocurilor didactice față de celelalte activități frontal dirijate constă în faptul că la desfășurarea lor participa toți copiii din grupă, depunând același efort de gândire și exprimare. Prin intermediul lui se fixează, precizează și activizează vocabularul copiilor, se contribuie la îmbunătățirea pronunției, la formarea unor noțiuni, la însușirea unor construcții gramaticale necesare formării deprinderii de citire și scriere în clasa I. Pornindu-se de la cunoașterea dezvoltării psiho-fizice a copilului preșcolar, în special a limbajului acestuia, de la cunoașterea cerințelor învățământului primar și a posibilităților de adaptare a fiecăruia dintre aceste cerințe, se poate conferi experiența sporită jocului didactic de dezvoltarea limbajului și exersare a vorbirii, dacă se folosesc metodele activ participative, iar obiectivele dezvoltării limbajului și comunicării orale se realizează la un nivel optim prin variante de jocuri didactice concepute sau adaptate scopului urmărit. Având în vedere exigențele programei în învățământul preșcolar, cunoscându-se cerințele programei clasei I, ținându-se seama de greșelile tipice constatate la preșcolari, se poate realiza o grupare a jocurilor didactice, după cum urmează:
1.Jocurile didactice pentru dezvoltarea laturii fonetice a limbajului; 2.Jocuri didactice pentru formarea deprinderii de exprimare corectă din punct de vedere gramatical;
3.Jocuri didactice pentru precizarea și activizarea vocabularului.
Prin folosirea jocurilor didactice astfel grupate, copiii sunt pregătiți în următoarele direcții:
să pronunțe corect toate sunetele limbii române;
să folosească în vorbire cuvintele care denumesc obiecte și fenomene din mediul înconjurător (substantive), cuvinte care țin locul unor nume (pronume), cuvinte care exprimă un număr, o determinare numerică sau ordinea obiectelor prin numărare (numerale), cuvinte care denumesc acțiuni (verbe), cuvinte de legătură;
să folosească formele articulate și nearticulate ale substantivelor la singular și plural și terminațiile cazurilor substantivelor – mai ales la genitiv și dativ;
să folosească în contexte diferite numeralele cardinale și ordinale;
să schimbe formele verbului după persoana și număr și să deosebească timpurile verbului (prezent, trecut, viitor);
să exprime corect acordurile gramaticale;
să realizeze analize fonetice prin metoda fonetică, analitico-sintetică.
Pentru formarea unor comportamente verbale corecte la copiii preșcolari, se poate folosi o strategie didactică ce implică atât metode și procedee tradiționale, cât și pe cele moderne, activizante. Dintre procedeele folosite, pot fi amintite:
Repetarea într-o formă corectă a răspunsului copilului;
Repetarea formei corecte de către copil;
Adresarea cererii de a-și reformula singur răspunsul într-o formă corectă;
Corectarea ori de câte ori a fost nevoie a copilului care a greșit;
Activizarea tuturor copiilor;
Tratarea diferențiată a copiilor;
Prezentarea în toate împrejurările a unor modele de exprimare corectă sub aspect gramatical.
Folosindu-se asemenea procedee, se pot pune în evidență comportamentele verbale specifice preșcolarilor mari, greșelile tipice de ordin gramatical săvârșite de aceștia pentru corectarea vorbirii și cultivarea limbii române în vederea pregătirii copiilor pentru școală. Structura jocului constă în conținutul, sarcina didactică, regulile și acțiunile de joc. Conținutul jocului reprezintă cunoștințele în majoritate, asimilate anterior în grade diferite, în funcție de acestea jocul având menirea de a consolida și de a verifica. Există totuși unele jocuri care permit achiziționarea unor cunoștințe noi, cunoștințe referitoare la relații dimensionale, la orientarea în spațiu și timp. Sarcina didactică este o problemă intelectuală centrală pe care copii trebuie să o rezolve.Sarcina didactică declanșează operări intelectuale precum: recunoaștere, descriere, reconstituire, comparație etc. Regulile jocului concretizează sarcina didactică: arata cum trebuie rezolvată problema intelectuală; arată căile de organizare a acțiunii ludice. Regulile jocului sunt cerințele care dirijează acțiunile copiilor; indică acțiunile de joc și succesiunea lor, reglementează distribuirea rolurilor și relațiile dintre copii, stimulează sau inhiba manifestările comportamentale ale participanților la joc. Acțiunile de joc (elementele sau procedeele de joc) sunt mijloace prin care jocul devine o acțiune plăcută, distractivă, relaxantă. Ele antrenează copii la o activitate intelectuală al cărei efort nu este conștientizat, ele dinamizează participarea și favorizează obținerea performanțelor. Eficiența jocului didactic în dezvoltarea limbajului depinde, în care măsura, de modul în care educatoarea știe să selecteze jocul, în raport cu situațiile concrete existente în grupa de copii. Acesta presupune o foarte bună cunoaștere a copiilor sub raportul nivelului atins în dezvoltarea limbajului, precum și sub aspectul defectelor de vorbire. Pe plan moral aceste jocuri contribuie la dezvoltarea stăpânirii de sine, autocontrolului. Spiritului de independență. Perseverenței, sociabilității.
I.3. Particularități psihologice ale vârstei preșcolare
Jocul reprezintă o activitate cu adâncă semnificație în existența și devenirea personalității copilului preșcolar. În ”Dicționar de psihologie”, Paul Popescu Neveanu (1978, pag.78) definește jocul ca formă de activitate specifică pentru copil și hotărâtoare pentru dezvoltarea lui psihică. Învățământul preșcolar este primul pas în educație, e piatra de temelie, premise dezvoltării ulterioare a individului.
Întreaga activitate programată a perioadei preșcolare urmărește realizarea, pe de-o parte a unui aspect informativ, iar pe de alta, a unuia formativ. Activitățile prevăzute în noul Curriculum pentru învățământ preșcolar urmăresc stimularea tuturor proceselor menite să asigure o continuă dezvoltare intelectuală a fiecărui copil. O cerință esențială a dezvoltării intelectuale la vârsta preșcolară este aceea ca elementul de joc să rămănă o dominantă a întregii activități din grădiniță.
Copilăria este perioada celei mai intense și complexe dezvoltării fizice și psihice, cu influențe asupra evoluției biopsihice ulterioare. În preșcolaritate se dezvoltă capacitățile de comunicare, de proiectare, se amplifică posibilitățile de independență. Dezvoltarea psihică se datorează transformărilor biologice și mai ales contradicțiilor dintre solicitările externe (din ce în ce mai multe și mai diverse) și posibilitățile proprii, dintre modul primar de satisfacere a trebuințelor și modul civilizat impus de mediul socio-cultural, dintre propriile dorințe, nevoi și posibilități de satisfacere.
Perioada preșcolară, cuprinsă între 3 și 6-7 ani, este definită ca fiind «vârsta descoperirii realității externe», mediul solicitând copilului nu numai adaptări ale comportamentului la sisteme diferite de cerințe în condiții de tutelă, protecție și afecțiune, dar creând, în același timp, o mare sesizare a diversității lumii și vieții, o mai densă și complexă antrenare a deciziilor, a curiozității, trăirilor interne la situații numeroase și inedite.
Se pot remarca unele diferențe în dezvoltarea psihică și mai cu seamă modul de relaționare și adaptare la condițiile de mediu pentru copiii care frecventează colectivitatea( grădinița) și pentru cei care rămân în familie până la intrarea în școală. Grădinița este percepută de copil ca având cerințe complexe, ce depășesc cadrul limitat al familiei și prin aceasta se produc stimulări continue a activității psihice a copilului. În colectivitate, copilul este nevoit să se adapteze la cerințele externe, să depășească contradicțiile dintre acestea și posibilitățile sale limitate de a răspunde în mod eficient, să renunțe la unele dorințe de moment pentru a desfășura acțiuni care pot să nu-l satisfacă, să asimileze și să adopte comportamente bazate pe norme sociale riguroase cu efect nemijlocit pentru socializarea copilului.
Perioada preșcolară poate fi împărțită în trei subperioade: aceea a preșcolarului mic(3-4ani), a preșcolarului mijlociu(4-5 ani) și a preșcolarului mare (5-6/7ani).
Dacă prima copilărie (până la 3ani), este mai ales în grija familiei – mai mult sau mai puțin competent să vegheze asupra creșterii copilului, etapa următoare, a doua copilărie (3-6/7 ani), se află, sau ar trebui să se afle sub îndrumarea primei instituții de educație grădinița de copii. Este marea răspundere a educatoarelor – pe durata anilor de grădiniță – copilul continuă să se dezvolte atât fizic cât și psihic, înregistrează mari progrese intelectuale, i se înfiripă personalitatea, apar înclinațiii și aptitudini precoce(artistice), se încadrează în normele de conduită social-morală și mai sunt de depășit și eventuale erori de educație în familie.
Și reforma în curs a sistemului nostru de învățământ prevede asemenea obiective specifice, indicând că, învățământul preșcolar „ completează educația primită în familie ”, că „va asigura formarea și dezvoltarea fizică, intelectuală, afectivă, social și morală a copiilor, mai ales prin joc ” și că ciclul de învățământ preșcolar, urmărește în principal descoperirea mediului înconjurător imediat și însușirea regulilor elementare de conviețuire, inclusiv dobândirea deprinderilor comportamentale de bază care să le înlesnească adaptarea la viața școlară.
Pentru realizarea acestor obiective se impune ca o necesitate de prim ordin, poate chiar mai pregnant decât pe celelalte trepte ale învățământului, având în vedere coloratura afectivă pe care o dobândește relația educativă în grădinița de copii, cunoașterea „materialului ” de prelucrat – copilul.
Nu există doi indivizi identici, nu există doi copii identici, chiar frați gemeni fiind, și această varietate, această diversitate a particularităților individuale se remarcă încă de la vârstele mici și chiar în condițiile unui grup de egali cum este grupa de copii preșcolari. Influnțele educative ale grădiniței tind să reducă decalajul dintre nivelele de dotare, de pregătire ale copiilor, să-i apropie ca grad de comportament și de experiență cognitivă și social, să-i aducă la un numitor comun, dar nu pot ajunge niciodată, și nici nu trebuie să-și propună să șteargă diferențele, particularitățile individuale, fizice și psihice. Aceste particularități trebuie sesizate și orientate, stimulate spre un făgaș pozitiv, prin educație, chiar de la vârsta mică a copilăriei, dar numai după ce noi înșine ne cunoaștem materialul.
Studierea individualității copilului trebuie să îmbrace și la nivelul instituției preșcolare forma unei cunoașteri științifice, manifestată ca o preocupare continua, sistematică, ce urmărește obiective clare și este realizată cu mijloace eficiente. Cunoașterea psihologică a copilului se integreză și se subordonează activității de bază a educatoarei, care este îndrumătoarea dezvoltării copilului.Intrarea în mediul grădiniței a copilului de vârstă preșcolară duce la lărgirea orizontului de cunoștințe, iar prin frecventarea grădiniței, copilul este pus în fața unor condiții de viață și cerințe noi, deosebite față de cele din etapa anterioară.Prima formă caracteristică de reflectare a realității înconjurătoare este pentru preșcolar jocul, care devine activitatea sa de bază. Alături de joc, se regăsește procesul de învățare, desfășurat prin intermediul activităților comune, prin care copiii își însușesc cunoștințele și deprinderile care-l pregătesc pentru școală. Se introduc de asemenea și forme elementare de muncă, diferite acțiuni accesibile copiilor.
Preșcolarul din grupa mică se aseamănă foarte mult cu copiii de vârstă antepreșcolară.Jocurile lor sunt adesea sărace în conținut, rezumându-se de cele mai multe ori la repetarea stereotipă a unor acțiuni. Comunicarea reciprocă între copii, în timpul jocului sau a altor activități nu este sufficient dezvoltată. Procesele psihice – percepție, memorie, gândire nu s-au desprins încă de intuitiv. Astfel, observarea faptelor externe nu prezintă un caracter sistematic, atenției copilului i se impun trăsăturile mai vii ale obiectelor, ceea ce „sare în ochi” lăsând la o parte alte însușiri mai importante. Preșcolarul mic memorează relativ ușor povești sau poezii scurte, dar el nu-și propune în mod conștient să memoreze sau să-și amintească ceva. La această vârstă și gândirea este subordonată acțiunii concrete. Procesele gândirii apar ca operații ajutătoare cuprinse nemijlocit în acțiunea practică.
Limbajul păstrează, de asemenea, caracterul situativ întâlnit la vârsta preșcolară. Preșcolarii își dezvoltă interesul pentru aspectul sonor al limbii, pentru rime. La această vârstă se întâlnesc frecvent anumite particularități ale pronunțării și anume: omisiunea, inversiunea, reduplicarea.
În comportamentul copiilor predomină reacțiile emotiv-impulsive, caracteristice activității involuntare, reacțiile sunt foarte vii, fără să aibă adâncime. Îndrumând sistematic jocurile și ocupațiile copiilor, punând în fața lor cerințe noi, educatoarea dezvoltă la preșcolari noi calități psihice. Astfel, activitatea lor devine mai organizată și mai bogată în conținut.
În perioada preșcolară mică, se trece de la jocul simplu de manipulare, la implicarea obiectelor și a jucăriilor în scenarii de viață tot mai complexe. Jocul devine o replică reconstituantă a evenimentelor vieții, cu reproduceri secvențiale de atitudini, dialoguri. Scenariile elaborate în joc de preșcolarul mic sunt relativ restrânse și au tendința de a se repeta.Începând cu preșcolarii din grupa mijlocie, cercul de cunoștințe despre lumea ce-i înconjoară se lărgește simțitor. Activitatea copilului devine mai variată, mai complexă: conținutul jocului se îmbogățește, activitățile comune implică un efort intelectual și fizic mai mare. Ca urmare, întreaga activitate psihică a copilului se dezvoltă.
Astfel, perceția se desprinde în mod repetat de acțiunile cu obiectele și începe să se dezvolte ca un proces de sine stătător, având sarcini și moduri proprii de realizare.
Durata examinării independente a obiectelor, precum și sarcinile reproducerii voluntare. În procesul de memorare se manifestă interesul copiilor pentru aspectul sonor al cuvintelor, fapt care favorizează învățarea cu ușurință a versurilor. Tot acum crește și trăinicia fixării. Dacă la vârsta de 4 ani, limbajul era mai sărăcăcios, pe la 5 ani în evoluția limbajului va interveni apariția și dezvoltarea limbajului interior. Datorită acestui fapt, procesele de memorare și de gândire se vor putea desprinde de acțiunea concretă, ele se pot dezvolta ca operații mentale, independente.
În ceea ce privește dezvoltarea limbajului , importante la această vârsta sunt succesele pe care le au copiii în legarea propozițiilor simple în fraze, însușirea corectă a conjugării verbelor.
Interesul copiilor pentru aspectul sonor al limbii, îi face să fie atenți la exprimare, să se corecteze reciproc, îi ajută să distingă sunetele izolate ale vorbirii. Numeroasele întrebări pe care le adresează adultului dezvăluie dorința de a cunoaște fenomenele din jur.
Se dezvoltă în mod treptat, anumite elemente ale gândirii cauzale, preșcolarul din grupa mijlocie se conformează tot mai mult cerințelor educatoarei și ale colectivului de copii. În ceea ce privește activitatea voluntară, se produc schimbări datorită rolului pe care îl are cuvântul în organizarea propriei comportări.
În perioada preșcolară mijlocie, jocul devine aproape obsedant. În joc, copilul recreează tot mai numeroase situații de viață. De asemenea, în diversele jocuri în care se implică copilul, începe să devină competiția, ca expresie a creșterii implicației în colectiv. Preșcolarul mijlociu trăiește eșecul și succesul, manifestă timidități și agresivități, sentimente de vinovăție și admirație. Scade egocentrismul manifestat de preșcolarul mic, însă are loc conturarea unui oarecare negativism.
Copilul din grupa mare și pregătitoare își îndeplinește cu mai multă grijă sarcinile primite. Copilului îi este accesibilă analiza unui fenomen sau obiect, sau a imaginii acestuia. Această analiză se reflectă în desenele, jocurile sau activitățile de construcție.
Vocabularul de care dispune copilul acum îi permite să-și exprime gândurile, să relateze cele văzute sau auzite. Se dezvoltă limbajul închegat, gramatical. Interesul de cunoaștere a realității se adâncește, apar cele mai simple forme de logică orientată spre sistematizarea și generalizarea faptelor.
Se formează priceperea de a compara între ele nu numai obiectele, ci și noțiuni elementare ce denumesc trăsături comune ale unor grupe de obiecte, iar pe această bază preșcolarii își însușesc unele noțiuni mai generale cum ar fi: fruct, animal domestic, animal sălbatic, mobilă etc.
Dezvoltarea gândirii copilului se răsfrânge și în utilizarea unor anumite forme de memorare. Apar manifestările atenției voluntare dezvoltate. Astfel preșcolarii ascultă atent explicația educatoarei cu privire la modul de executare a acțiunii. Ei își pot controla acțiunile proprii , subordonându-le unui scop mai mult sau mai puțin apropiat.
Stările lor emotive sunt mai adânci și mai bogate în conținut. Se dezvoltă și unele sentimente ca: sentimental prieteniei, sentimente intelectuale și estetice. Toate acestea nu se întâmplă de la sine, ci sub influența educației și a instrucției. Intrarea în școală este un moment important în educația și dezvoltarea copilului.
Apar cerințe noi, mult mai complexe, legate de activitatea școlară, iar educatoarei îi revine sarcina de a pregăti copilul pentru intrarea lui în școală. Acest lucru prezintă mai multe aspecte. Este vorba, în primul rând de însușirea unui cerc de reprezentări și noțiuni despre realitatea înconjurătoare: cunoașterea unor procese și fenomene simple din natură și din viața socială, pe care să se bazeze la început în educația din școală.
Însușirea unui anumit volum de cunoștințe nu este suficientă. Intrarea în mediul școlar presupune și un anumit nivel de dezvoltare a proceselor psihice: concentrarea atenției la lecție, dezvoltarea spiritului de observație, a memoriei voluntare, dezvoltarea gândirii. Chiar din primele zile de școală, copilul trebuie să se supună unor cerințe precise ca: să-și controleze comportarea, să se exprime corect, să-și stăpânească mișcările, să respecte anumite reguli de conduită. Alături de acestea, pregătirea pentru școală presupune și cultivarea interesului pentru învățătură. Copiii din grupele mare și pregătitoare se joacă de multe ori „De-a școala ”, din dorința de a deveni școlari. Preșcolarul mare rămâne cu mari apetituri pentru jocurile mixte, de mișcare cu subiect.Viața de fiecare zi presează înțelegerea copilului, implicația lui ca spectator al ei, fapt ce constitue un alt fel de „ joc”, mai subtil, în care se desfașoară evenimente pe care preșcolarul mare simte nevoia de a le evalua.
Dezvoltarea psihică a copilului în vederea intrării în școală nu se realizează în mod independent de educația preșcolară. Îmbogățind reprezentările copiilor despre lumea înconjurătoare, dezvoltându-i gândirea, învățându-l să se comporte și să respecte normele morale, cultivându-i dragostea pentru învățătură, educatoarele creează premisele necesare pentru trecerea copilului la activitatea școlară și pentru integrarea sa cu success în viața socială.
În același timp cu activitatea de instruire și educare, cadrul didactic trebuie să cunoască și personalitatea copilului. Legătura dintre aceste două acțiuni este bine închegată și rezidă din faptul că solicitările externe (sarcinile de invățare, măsurile și cerințele educaționale) se răsfrâng prin prisma condițiilor interne ale personalității copilului cu ansamblul ei de particularități individuale și de vârstă.
Variabilele psihologice care intermediază performanțele și manifestările școlarului și preșcolarului sunt: trebuințele și interesele, disponibilitățile și interesele generale, aptitudinile specific, structurile tipologice și temperamentale, fondul emotional, însușirile intelectuale, achizițiile interioare etc.
Realizând o îmbinare a cunoașterii trăsăturilor psihice individuale ale copilului, educatorul va putea: anticipa evoluția copilului, emite predicții cu privire la probabilitatea șanselor și reușitelor sale.
Din toate acestea, reiese că perioada preșcolară este de mare importanță și conține sâmburi de fericire ce uneori pot ameliora și chiar eroda nesiguranțele și neliniștile vieții adulte. În întregul proces de cultivare a limbajului, atât în activitățile specifice, cât și în toate celelalte împrejurări se urmărește:
formarea deprinderilor de vorbire corectă (sub aspect fonetic, lexical, gramatical, coerentă și expresivă);
îmbogățirea și activizarea limbajului și a gândirii, dezvoltarea limbajului monologat și dialogat, însușirea simbolurilor verbale cu caracter generalizator, în funcție de particularitățile de vârstă;
formarea deprinderilor de exprimare adecvată a gândurilor, ceea ce contribuie la pregătirea lor pentru activitatea instructiv-educativa din școală;
trecerea treptată de la limbajul concret-situativ la limbajul contextual, pe măsură ce copilul depășește limitele experienței senzoriale, însușirea treptată a structurii gramaticale a limbii materne în practică vorbirii, îmbogățirea vocabularului în condițiile comunicării continue cu persoanele din jur;
prevenirea și corectarea defectelor de pronunție, în cadrul muncii individuale, cu grupuri mici de copii, precum și în cadrul activității de dezvoltare a limbajului cu întreaga grupa de copii.
Cel mai eficient mijloc de realizare a acestor sarcini îl constituie jocul didactic. Jocurile didactice destinate dezvoltării limbajului contribuie, în mare măsură, la dezvoltarea acuității auditive a auzului fonematic. Ele solicita perceperea corectă a sunetelor, descifrarea compoziției sonore sau semnalarea prezenței sau absenței unui anumit sunet într-un cuvânt. Asemenea sarcini pot fi înfăptuite prin jocurile:,,Cine face ?”, ,,Ce se aude ?”, ,,De-a trenul”, ,,Repetă ce spune”, ,,Cu ce sunet începe ?” etc. În astfel de jocuri s-a introdus mai întâi sunetele a căror pronunție poate fi prelungită, cum este cazul vocalelor sau unele consoane ca: s, r, j, z, s. Aceste sunete au fost introduse în exclamații ca:,,Aaaa”, ,,Uuuu”, ,,Oooo” etc., fie prin onomatopee ca: șșș, vajjjj, bazzzz, fassss etc. Dezvoltarea auzului fenomatic este strâns legată, și de sarcină deosebit de importanța privind corectarea defectelor de vorbire, întrucât cauza principală a acestor defecte o constituie tocmai slabă dezvoltare a auzului fonematic. În acest sens, jocurile enumerate pot aduce o contribuție de seamă nu numai la perceperea clară și corectă a sunetelor corespunzătoare, ci și pentru corectarea pronunției defectuoasă acestora, solicitând copiilor audierea lor cu atenție și reproducerea lor corectă. De obicei exercițiile pentru dezvoltarea auzului fonematic sunt repetarea unor serii de silabe fără sens începând de 1-5 asociații silabice:
esp, ape, pse;
sta, atam, arts;
opat, lavit, splitare.
La grupele mică și mijlocie, asociațiile de silabe sunt mai simple:
sta, ste, ști;
pta, pte, pti;
pap, pep, pip, pop.
Deosebit de eficiente pentru dezvoltarea auzului fonematic sunt exercițiile pentru imitarea sunetelor din natură cu onomatopee:
telefonul: zarrr, zarrr, zarrr;
zborul albinei: bâzzz, bâzzz, baazzz;
tractorul: du, du, du;
locomotiva: șșș, șșș, ssss.
O altă sarcină pe care o îndeplinesc jocurile didactice destinate dezvoltării limbajului se referă la clasificarea și precizarea unor noțiuni, sarcina ce se realizează concomitent cu cele care se referă la îmbogățirea vocabularului și activizarea lui. Cum am mai spus, jocul antrenează intens copilul în stimularea și exercitarea vorbirii în direcția propusă, fără ca el să conștientizeze acest efort. Astfel prin intermediul jocului didactic se fixează și se activizează vocabularul copiilor, se îmbogățește pronunția, se formează noțiuni, se însușesc construcții gramaticale. În scopul vocabularului copiilor cu substantive proprii, care să denumească numele lor, al fraților, al părinților, al educatoarelor (la grupele mici și mijlocii), apoi la grupa mare, nume de localități importante din județ, din țară, ale unor forme de relief sau obiective socio-economice cunoscute de copii, numele țării, ale unor personalități istorice, se pot organiza și desfășura diverse jocuri didactice cum ar fi:,,La cine s-a oprit jucăria”(recunoașterea și denumirea membrilor grupei din care fac parte), ,,Familia mea” (numirea părinților, fraților, surorilor), ,,Unde s-a ascuns scrisoarea ?” (denumirea corectă a adresei de acasă, de la grădiniță, a unor muzee, magazine, orașe etc).
CAPITOLUL II
Rolul jocului didactic în dezvoltarea limbajului la preșcolari II.1.Contribuția jocului didactic în dezvoltarea psihică a preșcolarului
Pentru copil orice activitate este joc.
,,Jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieții. Jocul este singura atmosfera în care ființa sa psihologică poate să respire și, în consecință, poate să acționeze”.
(Claparide – ,,Psihologie de l`enfant”)
Jocul este o activitate specific umană, cu caracter universal și permanent pe scara vârstelor, fapt care l-a determinat pe pedagogul elvețian Eduard Claparede să afirme că: ,, jocul este însăși viața” . Substratul psihologic al jocului în opinia lui Piaget (1976, p. 94) îl reprezintă:
capacitatea omului de a transforma realul în imaginar
capacitatea de a opera frecvent cu simboluri, cu semne
capacitatea de acționa în spirit creativ în diferite situații concrete de viață
Referindu-se la jocurile copiilor și la originea activității ludice, J. Château (1982, p.88) indică patru surse importante: este inventat de către jucători, are la bază o imitație, învățarea lui se produce prin tradiție,se bazează pe structura și instinctele noastre. Jocul nu numai că imită și reproduce la o scară mai restrânsă o serie de momente specifice relațiilor dintre oameni și activitatea desfășurată, dar antrenează și aspecte creatoare din partea participanților, care presupun o anumită dezvoltare a capacităților psihice. Indiferent de natură și tipurile de joc, toate au un rol formativ-educativ. Prin intermediul acestora se formează și se dezvoltă o serie de însușiri ale personalității și se exersează caracteristicile proceselor psihice. Astfel, se dezvoltă particularități intelectuale, sociale și fizice ca: perseverentă în activitate, abilități normale, agilitatea, atitudinea față de parteneri și față de colectiv, spiritul de competiție și sociabilitatea. Jocul înnobilează și îl ajută să se dezvolte armonios din punct de vedere psihic și fizic. Marea curiozitate, explorările perceptive ample, însușirea tot mai bună a limbajului, desfășurarea de jocuri tot mai complexe și, mai ales, integrarea în activitățile sistematice din grădiniță reprezintă factorii de bază ai dezvoltării gândirii. Contactul cu lucrurile din jur și rezultatele unor acțiuni asupra acestora, care pot fi reflectate în minte îi permit copilului să se orienteze și să cunoască ce este în jurul său, nu numai în măsura în care acestea îi satisfac trebuințele așa cum erau la antepreșcolari, ci să le vadă ca realități din afară sa, care uneori i se opun și trebuie să țină seama de ele. De aceea se consideră că în activitatea de gândire a preșcolarului începe să-și facă loc principiul realității. Gândirea preșcolarului este preoperatorie pentru că nu dispune de veritabile operații ci doar un fel de ,,acțiuni executate în gând” (J.Piaget). Prin urmare are numai preoperatii și scheme preoperatorii de desfășurare care nu au încă necesitate logică ci se sprijină pe un fel de reglări perceptive sau pe chema acțiunilor, care au fost mai înainte practice. În cursul stadiului preșcolarului se petrece o spectaculoasă dezvoltare a limbajului. Chiar la 5 ani, unii preșcolari ne uimesc prin felul cum vorbesc: corect fonetic și gramatical și cu o deosebită adaptabilitate în raport cu situațiile de comunicare. Vocabularul pasiv crește către sfârșitul stadiului până la 3000-3500 de cuvinte, cel pasiv cuprinde 700-800 cuvinte. Semnificațiile cuvintelor deși încă restrânse sunt mult mai clare și mai corecte, dar sensurile figurate ale structurilor verbale încă nu sunt înțelese. Au o mare preferința pentru diminutive. Își dezvoltă o atitudine importanta față de limbaj, adică sunt încredințați că aceste poate folosi ca să comunica orice și tot ce există în jur poartă un nume. Dacă întâlnesc obiecte sau situații noi și nu știu cuvintele corespunzătoare nu ezită să le creeze. Preșcolarul poate comunica ușor tot ceea ce dorește și poate construe propoziții mai complexe, mai bogate. Atunci când povestește ceva preșcolarul poate vorbi alternativ în locul eroilor acelor întâmplări și poate folosi adecvat și mijloace neverbale de comunicare (gesturi, mímica, mișcări, intonația vocii etc.). Când se afla în dialog cu alții reușește să se adapteze particularităților interlocutorilor. Cu copiii mai mici ca el vorbește rar, repetă și chiar utilizează ,, limbajul mic al acestora”. Când vorbește cu cei mari vrea să se facă înțeles și-și alege cuvintele și formează propoziții și frase corecte. Memoria contribuie la funcționarea bună a tuturor celorlalte procese psihice. În jurul a 4-5 ani apare memoria voluntară, mai întâi în joc apoi se extinde și în altă activitate. Imaginația preșcolarului apare în contrast cu stadiul anterior, ca fiind într-un deosebit avânt. Premisele ei cele mai importante sunt: dezvoltarea memoriei care conservă experiența personală și cunoștințele, oferind material spre combinare, creșterea rolulului limbajului în activitatea mentală în ansamblul ei. Imaginația reproductivă este antrenată în ascultarea poveștilor și legendelor și însușirea unor cunoștințe. Construirea mecanismelor ei de-a lungul stadiului se releva foarte bine prin faptul că dacă la 3 ani copilul cere să-i spună mereu aceeași poveste și se supără dacă te abați de la forma ascultată prima dată când crește, la 4 și 5 ani aceste mecanisme funcționează bine și copilul vrea mereu altă poveste. Dar el combina reprezentările, formate deja în viața lui de fiecare zi, așa că atunci când repovestește s-ar putea produce un fel de modernizare a poveștilor. În cunoscuta poveste ,,Fata moșului și fata babei”, cele două tinere se întâlnesc în loc de ,,cuptor” cu ,,aragazul”, în loc de ,,fântâna” cu ,,chiuvetă”. Dar legăturile dintre imaginație și gândire încă un sunt stabilizate și acesta din urmă un-și joacă rolul reglator corespunzător. În aceste condiții, imaginația creatoare a preșcolarul aluneca repede în fantastic.
II.2. Jocul ca activitate de învățare în grădiniță
Adesea se aude spunându-se că vârsta preșcolară este vârsta jocului. Aceasta reprezintă modalitatea firească a copilului de manifestare și independență. De mic, copilul încearcă să cunoască lumea reală, pe care vrea să o cucerească prin diferite jocuri: jocuri de mișcare, jocuri de creație. Adultul, folosind jocul în scopuri educative a creat jocul ca activitate de învățare, prin care se pot realiza sarcinile instructiv-educative ale activității din grădiniță. Deși se implică și se întrepătrund, situându-se într-o ordine de succesiune genetică, jocul și învățarea, privite ca forme distincte ale conduitei infantile, se află în raporturi anatomice:
jocul, o activitate liberă, spontană, bazată pe comunicarea nemijlocită și pe simpatie interpersonală, pe jocul dispersional al atenției, care admite migrarea rapidă de la secvență la alta a activității, realizându-se un raport de noutate, creativitate și autodirijare ce nu lasă loc instalării oboselii și plictiselii;
învățarea, o activitate obligatorie, cu program stabilit și cu efort dozat, cu operații frecvent repetitive și cu prestații măsurate prin raportarea la etalon, asistată de un adult care intervine, supraveghează, observă.
Jocul este o experiență naturală, universală ce face parte din viața de zi cu zi. Pretutindeni în lume copiii se joacă individual sau în grupuri mici, explorând mediulînconjurător, cunoscându-și tovarășii, descoperindu-se pe sine, învățând, dezvoltându-se. Jocul servește pentru susținerea culturii autentice, încorporează povești populare, aniversări, tradiții, obiceiuri, teme universale, fiind o experiență de învățare cu multiple valențe. ,,Prin joc copilul este stimulat din toate punctele de vedere ale dezvoltării sale. De aceea, jocul este cea mai eficientă formă de învățare datorită naturaleței cu care copilul învață”. (Ghid de bune practici pentru educație timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani, 2008, p.37). Jocul, ca formă de activitate intrinsectă, trebuie înțeles, în primul rând ca un cadru organizatoric inedit de desfășurare a activităților didactice. Cadrul respectiv trebuie creat în așa fel de educatoare, încât copii să găsească cel mai bun climat psihologic și social de manifestare a propriei personalități. În al doilea rând, această formă de activitate trebuie înțeleasă ca o modalitate modernă de desfășurare a procesului educației. Nota modernă îi este conferită prin aceea că are la bază ideea jocului pur, dar și prin faptul că armonizează perfect cu toate orientările metodologice moderne. Aceasta, fără deosebire, respectă și promovează, în esență, spiritul jocului în procesul educației. Antrenat la joc, în activitatea sa de coparticipant la propria formare, copilul este sprijinit să dobândească modele și căi de cunoaștere accesibile lui, pentru ca pe temeiul acestei condiții importante el să poată cuceri ,,orice cunoștință de care are nevoie”. (V. Antohe, C-tin.Gherghinoiu, M. Obeadă, 2002, p.44). Jocul ,,ca una din cele mai caracteristice activități ale copilului, în varietatea formelor lui, e astăzi tot mai valorificat din punct de vedere pedagogic, în intenția de a imprima un caracter mai viu și mai atrăgător activităților școlare în care tinde să fie integrat”.( V. Antohe, C-tin.Gherghinoiu, M. Obeadă, 2002, p.44). Luat în această concepție, jocul este o formă bine gândită, necesară și indispensabilă procesului educației, este o activitate prin care conținutul, forma și funcționalitatea sa specifică nu se confundă cu nici o altă formă de activitate instructiv-educativă, motiv pentru care nu poate fi suplinită și nici nu este în măsură să suplinească pe una din ele. Îmbinarea elementului distractiv cu cel intuitiv în jocul ca activitate de învățare duce la apariția unor stări emoționale complexe care stimulează și intensifică procesele de reflectare directă și nemijlocită a realității. După cum se știe, copilul este o ființă foarte activă iar acest activism are o explicație de natură fiziologică: predominarea proceselor excitative asupra celor inhibitive. De asemenea, copilul are foarte dezvoltat spiritul de imitație și datorită acestuia, el dorește să facă ceea ce fac adulții. Cum însă nu are cunoștințele și deprinderile necesare participării afective la activitatea adulților, copilul este oprit de la aceasta. Astfel, apare contradicția – specifică a acestei vârste – dintre dorința, foarte vie, a copilului de a acționa cu obiecte și de a le stăpâni și lipsa deprinderilor necesare folosirii obiectelor, așa cum le folosește adultul. Această contradicție se rezolvă pe calea jocului. Jucându-se cu diferite obiecte și materiale, în special cu jucării, copilului i se dezvoltă senzațiile și percepțiile vizuale tactil-kinestezice, auditive. Copii vor percepe mai bine mărimea, culoarea, forma, greutatea, distanța, poziția, mișcarea. În multe jocuri copilul este pus în situația de a desena, construi sau confecționa diferite obiecte. Aceste jocuri trebuie să fie precedate de acțiuni (tot în cadrul jocurilor) de analiză și sinteză a însușirilor obiectelor în mod direct, nemijlocit. Pe această cale se vor dezvolta reprezentările. Fără ele copiii n-ar putea construi nimic în cadrul jocurilor. Un rol foarte important, în precizarea și diferențierea reprezentărilor îl au jocurile cu obiecte montabile și demontabile. Aceste au avantajul că-i oferă preșcolarului posibilitatea să perceapă atât imaginea de ansamblu a obiectelor, cât și a părților componente. În acest fel este ușurat procesul de analiză și sinteză. De asemenea, prin montarea și demontarea unor astfel de jucării copiii învață mișcările și succesiunea lor în actul montării și demontării. Jocurile didactice pot contribui și la dezvoltarea altor procese psihice: gândirea, memoria.,,Datele cercetării arată că procesele memoriei (întipărirea, recunoașterea, reproducerea), ca și operațiile gândirii (comparația, generalizarea, clasificarea) se realizează la vârsta preșcolară mai ușor și mai bine în condiții de joc decât în alte condiții”.(Al. Roșca, A. Chircev, 1972, p. 159). Deoarece nici un joc nu poate să se desfășoare fără comunicare, fără reacții verbale, în cadrul jocurilor se dezvoltă și limbajul.Pe lângă realizarea sarcinilor educației intelectuale, jocurile didactice pot contribui și la educarea morală a preșcolarilor. În cadrul multor jocuri colective sau pe grupe (desfășurate mai ales sub forma concursurilor), copiii se ajută unii pe alții, rezolvă în comun anumite sarcini, își dau sfaturi, sugestii. În acest fel, între ei se înfiripează germenii relațiilor de prietenie, solidaritate, colaborare. Este foarte important ca educatoarele să le explice și să le demonstreze, ori de câte ori este cazul, modul concret în care trebuie să se ajute, să colaboreze, să-și subordoneze interesele individuale celor ale grupei. Mai mult chiar, este nevoie ca de fiecare dată, când vede o comportare pozitivă din punct de vedere moral, educatoarea să o dea de exemplu și celorlalți copii, dar și invers, în cazul comportării negative. Prin intermediul jocurilor didactice se poate contribui și la educarea tehnică a preșcolarilor. Astfel prin unele jocuri copiii pot cunoaște diferite materiale ce se folosesc în industrie, diferite părți componente ale unor mașini (jucării), diferite profesii și specificul muncii lor. Încă de acum, copiii trebuie îndrumați să folosească rațional materialele, să evite risipa de materiale, să găsească o utilizare pentru toate materialele (inclusive resturile și deșeurile din gospodărie). Jocurile didactice pot contribui, de asemenea, și la educarea estetică a preșcolarilor. Fiind puși în situația de a alege diferite materiale (de diferite forme, culori, nuanțe) pentru construirea (confecționarea) unor obiecte, de a allege și aprecia pe cele care la plac mai mult, li se educă sensibilitatea și gustul estetic. Aceeași valoare formativă o au și jocurile – concurs de desen (individual, pe grupe sau în colectiv) de modelare, de imaginare a unor povestiri. Foarte important este ca prin astfel de jocuri educatoarele să depiseteze copiii cu o bună creativitate artistică. De aceștia se va ocupa și-i va îndruma în mod special sau îi va orienta spre diferite cercuri artistice. Jocurile didactice pot contribui în mare măsură și la educarea fizică și sanitară a preșcolarilor. Prin intermediul lor se pot forma la copii unele abilități motrice: rapiditatea, precizia, îndemânarea și coordonarea mișcărilor. Pe cât este posibil, ar fi bine ca fiecare joc sa cuprindă, la această vârstă și elemente motrice. Se știe că la naștere copilul prezintă un anumit ,,echipament” – e adevărat cam rudimentar! – de adaptare la mediu: reflexele necondiționate : alimentar , de apărare , de orientare. Acesta din urmă constituie un fel de ,,vestibul” al întregii vieți psihice, un mechanism de adaptare a organismului la mediu. (,,Revista Învățământul Preșcolar”, 1998, p.143). Având în vedere importanța lui, este necesar ca educatorii să se preocupe de menținerea și cultivarea acestuia, iar menținerea lui are o dinamică cu note specifice diferiteleor etape de dezvoltare a copilului. Dacă la vârsta școlară mijlocie și mare menținerea și stimularea lui se realizează prin conținutul științific al predării sau prin motivația socială a învățării, la vârsta preșcolară aceste mobiluri lipsesc. La această vârstă învățarea (dobândirea de noi de noi cunoștințe, precum și formarea priceperilor și deprinderilor) are ca mobil principal caracterul atractiv, plăcut al activității. Tocmai de aceea la vârsta preșcolară este necesară îmbinarea elementelor de învățare cu cele de joc. Și acest lucru se realizează printr-o formă specifică de activitate preșcolară, jocul didactic. În această activitate se îmbină, într-o dialectică specifică, jocul cu munca serioasă a copiilor. De obicei, activitățile de joc didactic încep cu o promisiune: ,,Copiii așteaptă cuminți promisiunea. Uneori, ea vine și se împlinește. Alteori, însă, promisiunea cu ,,jocul frumos”, rămâne undeva departe, deoarece activitatea didactică, care urmează, se desfășoară, ca o ,,lecție” într-o suită de întrebări rigide, cu răspunsuri ,,ca în carte”, îngropând în noianul noțiunilor elementele caracteristice jocului didactic: surpriza, ghicirea, întrecerea, mișcarea și lipsind, astfel, această activitate de caracterul ei atractiv și emoțional, generator de voie bună, bucurie, mulțumire. Jocul este atractiv și eficient numai dacă el conține elemente de așteptare, de surpriză, de comunicare reciprocă între copii, recompense. Elementele de joc ale activității trebuie să fie prezentate nu doar ca momente de relaxare sau recompensă finală (aplauze, festivitate de premiere), ci ca mijloc de rezolvare a sarcinii de joc: întrecere, momente de tensiune, momente de decizie. Valoarea practică a jocului constă în faptul că, în procesul desfășurării lui, copilul are posibilitatea aplicării cunoștințelor însușite, exersării priceperilor și deprinderilor formate. Importanța psihologică a elementelor de joc este mare. Astfel, surpriza, ca element al jocului, are rolul de a stârni curiozitatea și interesul copiilor pentru activitatea ce va urma (acest aspect poate fi numit și ,,reflex de orientare”). Odată declanșat, acest ,,mecanism”, va conduce la dobândirea cunoștințelor cu multă eficiență. Descoperirea elementului supriză nu reprezintă un scop în sine. Prin identificarea surprizei sau în alți termeni « ghicirerea ei », realizăm o mobilizare a atenției lor, a memoriei și mai ales a gândirii și imaginației. Efortul, care poate fi privit și ca o provocare, este acceptat pozitiv de către preșcolari, deoarece aceștia se află în stare ,,competițională” . Întrecerea menține curiozitatea, interesul, stimulează voința și formează spiritual colectiv. Mișcarea, în jocurile în care e solicitată, răspunde unei necesități intrinseci a copilului, mereu dornic de acțiune. Toate elementele menționate creează acea valoaroasă stare afectivă, distracția, buna dispoziție, pe fondul căreia copilul asimilează mai repede, mai ușor și mai trainic cunoștințele și deprinderile transmise. Educatoarea are rolul de a studia temeinic conținutul jocului, de a-i preciza clar scopul și mai ales de a reflecta asupra metodelor și procedeelor pe care le va utiliza în desfășurarea lui. Jocul trebuie să rămână joc, cu spontaneitatea lui, mobilitatea și caracterul distractiv. Pe lângă temeinica pregătire a educatoarei, un rol hotărâtor în reușita jocului didactic (cu material) îl au materialul didactic și jucăriile didactice utilizate. Ele acționează asupra vieții psihice a copilului prin calitățile lor pedagogice și estetice. Jucându-se în grădiniță, copiii trebuie să fie pregătiți de către educatoare și pentru a se juca acasă cu frații, surorile, vecinii. Ar fi bine ca-n grădinițe să se organizeze mai frecvent jocuri între copiii de diferite grupe, deoarece acasă se joacă cu copii diferiți ca vârstă. Este necesar ca educatoarea ere să observe sau să cunoască jocurile copiilor pentru a nu se crea ,,o ruptură” între acestea și jocurile didactice ce se învață în grădiniță. Acest lucru trebuie realizat mai ales cu grupa mică. Este vorba să se respecte, în mare măsură, experiența de joc pe care o au diferiți copii, cu atât mai mult cu cât provin din medii socioculturale diferite. În alegerea jocurilor didactice, în împărțirea rolurilor, în alcătuirea grupelor este necesar să se respecte particularitățile individuale și de vârstă ale preșcolarilor. Educatoarea poate și trebuie să ceară un aport creator al copiilor în cadrul jocurilor. Acesta se poate realiza, în principal pe două căi:
utilizarea jocurilor didactice de creativitate;
crearea de către copii a noi jocuri sau a noi variante ale jocurilor cunoscute.
Prima cale a fost discutată pe larg mai sus. Referitor la cea de-a doua, consider că educatoarea ar putea proceda astfel: după ce s-a jucat cu copiii unul sau mai multe jocuri, le cere să se gândească și să găsească noi jocuri, asemănătoare cu cele cu care s-au jucat. Treptat, poate complica sarcina cerându-le să găsească jocuri noi care să le placă.
Aparent, aceste sarcini ar prezenta un grad de dificultate prea mare pentru preșcolari. Dar, nu este așa. La această vârstă mulți copii sunt deosebit de imaginativi, originali, de nonconformiști. Dar aceste calități sunt rapid strivite de către cerințele de respectare strictă a disciplinei. Bineînțeles că nu trebuie exagerată nici tendința, inversă, de a-i lăsa pe copii să facă ce vor. Trebuie găsită calea de mijloc deoarece actul creator și colaborarea nu pot avea loc întotdeauna în liniște. De multe ori o idee a unui copil este completată de colegi.
În grădiniță este necesar să se îmbine permanent jocurile individuale, pe grupe și colective, pentru a se valorifica posibilitățile lor educative la un nivel cât mai ridicat. Prin joc poate fi transmisă o mare parte din informațiile cuprinse-n programele grădiniței. Am ajuns la concluzia că valoarea jocului ca activitate de învățare constă în stimularea și dezvoltarea tuturor proceselor psihice, influențând în mod nemijlocit activitatea tuturor analizatorilor.
II.3. Rolul cadrului didactic în realizarea jocului în activitățile din grădiniță
Fiecare copil este diferit, acest lucru făcându-l să fie special. Există, cu siguranță, câteva lucruri esențiale comune tuturor copiilor: au nevoie de dragoste, au nevoie de securitate; au nevoie de hrană bună; au nevoie de sprijinul nostru ca să crească, să se dezvolte sănătos și să învețe. Noi, cei care lucrăm cu copiii, trebuie să-i tratăm din perspectiva dezvoltării, percepându-i ca fiind unici, demni de respect și înțelegere, doar astfel vom putea crea pentru ei experiențe satisfăcătoare. În grădiniță, educatoarea constituie sursa principală de stimulare a copilului, de provocare, de îmbogățire, provocându-l pe copil să-și exprime impresiile, părerile și dorințele de joc. Educatoarea, factorul cheie în procesul de învățământ, conduce direct și autonom activitățile desfășurate în grădiniță, fie la nivelul microgrupului de copii, fie la nivelul grupei. Ea se află cu copiii într-un continuu raport partenerial din perspectiva educațională, formativă. Ea este cea care planifică activitatea didactică, organizează grupa de copii, în funcție de obiectivele urmărite, selectează conținuturile procesului de învățământ, controlează, îndrumă și evaluează activitatea copiilor și rezultatele obținute de ei. Dincolo de motivația psihopedagogică a acestui efort, ea va urmări și ,,adaptarea studiilor la nevoile vieții, comunității existente, cu intenția de a îmbunătăți viața pe care o trăim în comun, astfel încât viitorul să fie mai bun decât trecutul”. (Dewey J., 1972, p. 159). Pentru copil, jocul este principala cale de dezvoltare, de cunoaștere a realității, de interrelaționare și de adaptare, este prima formă de învățare. Preșcolarul are nevoie de sprijin pentru a-și orienta jocul și aceasta este datoria educatoarei atunci când stabilește activități comune și obiective de atins pentru toți copiii. De aceea, educatoarea trebuie să aleagă jocuri care corespund nivelului de dezvoltare al copilului și să înțeleagă faptul că rezolvarea sarcinilor jocului nu constituie un examen pe care îl trece, ci un exercițiu pe care îl desfășoară. Preșcolarul trebuie să simtă permanent că are, în educatoare, un sprijin, un suport, mimica ei transmițând plăcerea interacțiunii cu copilul și căldura contactului. Trebuie să fim flexibili în raport cu copilul, iar acest lucru se manifestă în satisfacerea dorințelor copilului de a se implica în anumite momente și în alte jocuri spontane și libere. Educatoarea nu trebuie să forțeze un copil să participe numai la jocuri didactice. În plus, fiecare copil are propriul său ritm, nu poate fi grăbit. Copilul preșcolar are nevoie nu numai de sprijin și de îndrumare, ci și de libertate și manifestarea propriei lor inițiative personale. Copiii vor să se descurce singuri și vor în același timp ca persoanele în care au încredere să-i orienteze și să-i ocrotească. Este tot atât de adevărat că ei vor să fie lăsați să se decidă asupra activității lor, pe cât de adevărat este că doresc să stabilească relații cu lumea adulților pentru a primi din partea acestora îndemnuri și sugestii. Educatoarea dovedește competență dar și dragoste pentru copii atunci când le oferă posibilitatea de a avea inițiativă, în loc să-i pună în situația de a fi manipulați și disciplinați. Acționând în universul lor, copiii preșcolari, câștigă încredere în puterile proprii, devin mai siguri pe ei, iar pentru un adevărat dascăl aceasta constituie un bun prilej de a le înțelege mai bine firea, de a le cunoaște preocupările, preferințele, aptitudinile. Trebuința lor de liberate nu se identifică și nu poate fi identificată cu săvârșirea unor acțiuni dezordonate și fără nici o interdicție. Copilul preșcolar trebuie orientat discret și indirect de către educatoare atât cât este necesr și suficient, corespunzător cerințelor și intereselor lor de învățare și dezvoltare. În cadrul desfășurării jocurilor din grădiniță, aceste aspecte menționate pot fi eficientizate dacă educatoarea:
facilitează și desfășoară cu copilul jocuri cât mai variate;
interacționează cât mai frecvent cu copilul în modalități cât mai diferite;
afișează interes față de tot ce face și ce spune copilul în desfășurarea jocului;
creează cât mai multe condiții și prilejuri preșcolarului de a investiga și experimenta asupra diferitelor lucruri din ambianță;
permite și încurajează copilul să desfășoare cât mai multe lucruri independent, intervenind cât mai puțin posibil;
stabilește limitele privind formele inacceptabile de comportament, explică rațiunile pentru aceasta având în vedere capacitatea copilului de a înțelege;
apreciază achizițiile copilului în plan cognitiv, psihomotor și socioafectiv însușite în timpul desfășurării jocului;
nu judecă și nu plasează copilul într-o poziție de inferioritate;
nu impune copilului constrângeri inutile,
nu umilește copilul cu comparații sterile.
Maurice Debesse afirma ,,Fericit este copilul care găsește în fiecare etapă a drumului, pe educatorul capabil să insufle treptat forța și elanul necesare împlinirii destinului său de om”.( ,,Revista Învățământul Preșcolar,, 2007, p.12). Educatoarea trebuie să posede și o serie de aptitudini utile în desfășurarea jocurilor cu preșcolarii: gândire critică, simț organizațional, comunicare, deschidere la nou. Atitudinea creatoare a educatoarei în activitatea de transmitere de noi cunoștințe este și ea definitorie în rolul desfășurării jocului cu preșcolarii. Cum la această vârstă expunerile sunt de cele mai multe ori ineficiente, atenția copiilor trebuie canalizată spre noul subiect, iar educatoarea trebuie să îl prezinte de așa manieră el să devină relevant pentru copii, prin prisma experienței de viață și învățare pe care aceștia o au. În realizarea jocului desfășurat în grădiniță, un rol important al educatoarei este și acela de organizator al activității de joc a copilului preșcolar, activitate în care se poate angaja uneori ca partener, însă întotdeauna observă, asistă și reglează conduita de joc a copiilor. Observarea activității ludice este pentru educatoare un prilej de cunoaștere a identității copiilor, a trăirilor emoționale și a experiențelor de viață parcurse, a calității cunoștințelor și a capacității acestora de a le utiliza creator, fapt ce îi permite adaptarea și diferențierea modalităților de relaționare individuală cu fiecare dintre copii. Nu putem să nu amintim în realizarea jocului desfășurat în grădiniță și de rolul educatoarei în direcția evaluării prestațiilor copiilor, însă în grădiniță activitatea de evaluare nu are implicații speciale în ceea ce privește nuanțarea relației educatoarei cu copiii, evaluarea fiind aici preponderent formativă, iar mijloacele de evaluare permit păstrarea unei atmosfere care îi conferă copilului siguranță și detașare. De asemenea, nu trebuie uitat, în realizarea jocului copilului preșcolar și rolul educatoarei de mediator al comportamentului copiilor în timpul jocului. Activitatea de disciplinare în grădiniță este de natură pozitivă și implică respectare de către educatoare a unor principii de bază:
formularea regulilor de comportament într-o manieră pozitivă și implicarea de câte ori este posibil a copiilor în stabilirea regulilor;
evitarea diminuării respectului de sine și a motivării , argumentării prin comparații între copii;
redirecționarea comportamentelor inadecvate în timpul jocului;
utilizarea cu discernământ a recompensei și pedepsei, folosirea cuvântului și a tonalității vocii ca instrumente pedagogice.
În sfârșit, educatoarea îndeplinește rolul de model în realizarea și desfășurarea jocului în grădiniță. Înclinația spre imitație a preșcolarilor se manifestă și în preluarea rapidă și fidelă a comportamentelor, limbajului și atitudinilor pe care educatoarea le manifestă. De aceea, încrederea în sine, echilibrul psihic, capacitatea de comunicare eficientă, preocuparea pentru comunicarea interindividuală, dinamismul, simțul ordinii și al frumosului, calități absolut necesare cadrului didactic, se vor regăsi și în personalitatea preșcolarului.
II.4. Valoarea formativ-educativă a jocului la copilul de vârstă preșcolară
Jocul reprezintă o forță cu caracter propulsator în procesul dezvoltării copilului în preșcolaritate. Copilul preșcolar se joacă de plăcere, pentru a-și consuma energia, în mod spontan și liber. El se joacă de dragul jocului, fără să-și propună vreun scop, dar și acest mod de a se juca are valențe formative. Jocul satisface tendința firească de activitate a copilului, tendința de afirmare a independenței sale. Esența jocului constă în reflectarea, în plan imaginar, a realității înconjurătoare, a vieții și activității sociale a adulților. La grupa mare se acordă prioritate cuvintelor care exprimă aspecte comportamentale, stări afective, relații sociale și noțiuni cu un grad mai mare de generalizare, trăsături de caracter, norme de comportare, sentimente etc. De asemenea, la grupa mică se pot organiza jocuri didactice diverse prin care se urmărește:
identificarea și denumirea obiectului de îmbrăcăminte, corespunzător acțiunii efectuate de educatoare (jocul,,Cu ce se îmbraca păpușă ?”);
recunoașterea și denumirea unor obiecte de veselă, alegerea lor în raport de utilitate (jocul ,,Să servim musafirii”);
recunoașterea și denumirea corectă a părților corpului omenesc, executarea unor acțiuni specifice (jocul ,,Spunce ce face păpușă?”);
recunoașterea și denumirea jucăriilor (jocul ,,Sacul lui Moș Crăciun”);
denumirea unor profesii, materiale, unelte, prodese ale muncii (jocul,,Stop”);
denumirea unor mijloace de transport și a mediului de deplasare (jocul ,,Cu ce plecăm în vacanță ?”);
denumirea unor fructe, legume, alimente (jocul ,,ghicește ce a cumpărat vecină”);
denumirea diferitelor animale, a hranei lor (jocul ,,Caută-ți hrană).
Toate cunoștințele de limba sunt date într-o organizare concentric-cantitativa, adăugându-se pe niveluri de vârstă, componente ale aceleiași probleme abordate la grupele următoare, se reiau și se aprofundează într-o prezentare concentric superioară, prin sporirea gradului de generalizare și abstractizare a cunoștințelor, fiecare parte de vorbire este reluată și însoțită de precizări și recomandări clare cu privire la cunoștințele și jocurile care se recomandă, pe grupe de vârstă. Dar jocul didactic contribuie la îmbogățirea lexicului copiilor preșcolari și cu diferite adjective; la grupa mică accentul cade pe insusisiri privind culaorea (roșu, galben, albastru, alb, negru), pe raporturi dimensionale (mare, mică); însușiri gustative (dulce, acru), olfactive, termice sau anumite calități morale (leneș, harnic, mincinos). La grupa mijlocie se are în vedere îmbogățirea vocabularului cu adjective și adverbe care se referă la însușiri privind culoarea, raporturi dimensionale, raporturi cantitative, trăsături de caracter, însușiri gustative, olfactice, termice. La jocurile didactice, se are în vedere formarea deprinderii de a folosi corect gradele de comparație pozitiv și comparativ ale adjectivelor, formulând propoziții scurte în urma sesizării relațiilor ce se pot stabili între două obiecte ,,Cum este ?”. Jocurile didactice ce se organizează la grupele mari și pregătitoare au sarcini didactice mai complicate:
recunoașterea și denumirea diferitelor culori și nuanțe, raportarea acestora la obiecte cunoscute (,,Ce culoare se potrivește ?”);
descoperirea numelui colegului după descrierea unor însușiri fizice și morale (,,Recunoaște colegul de grupă”);
recunoașterea unor personaje din poveștile cunoscute, precizând trăsăturile fizice și morale ale acestora (,,Recunoașteți personajul”).
Jocurile didactice contribuie din plin la îmbogățirea lexicului sub aspectul achiziționării de noi cuvinte, al consolidării și activizării lor, sarcină deosebit de importantă la această vârstă a marilor acumulări. Se pot organiza diferite jocuri care să opereze cu diferite antonime, știut faptul că preșcolarul își precizează mai ușor sensurile cuvintelor pe care le diferențiază prin contrast ,,Răspunde repede și bine” (precizarea și activizarea vocabularului cu unele cuvinte-adjective-substantive cu sens contrar, găsirea antonimelor unor cuvinte, formarea unor propoziții cu acestea). Pentru precizarea sensului unor cuvinte-omonime, se pot desfășura diferite jocuri cum ar fi: ,,La televizor”, (se denumesc obiectele expuse și se alcătuiesc propoziții cu ele: toc-broasca; cocoș; cățel; ochi etc.). Îmbogățirea vocabularului cu cuvinte sinonime se poate realiza cu mare eficiență tot prin intermediul jocului didactic: ,,Cum este?” (expunerea unor scurte povesti despre anumite animale cunoscute prin observarea directă, și din povești, fabule, în care să se folosească în fraze succesive diferite sinonime: vulpe hoață, șireată, vicleană, precizând sensul lipsit de sinceritate. Știind că numărul sinonimelor ca și al cuvintelor polisemantice în limba romană este foarte mare și sunt mai greu sesizabile la vârsta preșcolara, este necesar un bogat material concret, intuitiv în desfășurarea unor astfel de jocuri didactice. În ceea ce privește folosirea corectă a pronumelui, la grupa mică sunt recomandate jocuri- exerciții destinate pronumelui personal și a celui de politețe:,,Cine a primit mingea ?: (înlocuirea numelui colegului din grupă și al educatoarei cu pronumele personale și de politețe). La grupa mijlocie se adauga însușirea pronumelor posesive și a celor demonstrative. Jocul didactic ,,Cine ți-a dat jucăria?” contribuie la formarea deprinderii copiilor de a folosi corect diferitele pronume personale și demonstrative în funcție de relațiile ce se stabilesc între membrii jocului, aceștia nu au voie să folosească numele copilului care oferă jucării, ci să-l desemneze folosind pronumele personal sau demonstrativ corespunzător. La grupa mare se completează pronumele demonstrativ ,,celălalt, cealaltă” și se recomanda folosirea unor pronume relativ-interogative: care, cine, ce și nehotărâte: cineva, ceva, unul, altul, fiecare, oricine. Acestea se pot însuși numai prin exerciții în cadrul jocurilor didactice (,,Cine este?”, ,,Cine sunt?”). Prin anumite jocuri didactice se urmărește îmbogățirea vocabularului cu numerale cardinale și ordinale; la grupa mică se însușesc numeralele cardinale: unu, doi, trei și ordinale corespunzătoare: primul, al doilea, al treilea. La grupele mare și pregătitoare copii se familiarizează și cu numeralele distributive: câte doi, câte zece, în cadrul jocurilor didactice utilizându-se și versuri care au un accentuat caracter ludic, fiind atractive prin umorul lor, prin ritmicitate și muzicalitate. Jocul didactic contribuie și la îmbogățirea vocabularului cu cuvinte ce denumesc acțiuni (verbe): la grupa mică accentul cade pe acțiunile copilului în familie, pe stradă, pe acțiunile adultului și ale animalelor cunoscute. Astfel jocul didactic:,,Cine este și ce face?” pune accent pe activizarea vocabularului cu cuvinte ce denumesc ființe cunoscute și acțiunile acestora (,,câinele latră, câinele roade un os, câinele mușcă, câinele fuge, sta la pândă”). La grupa mijlocie se continua procesul de îmbogățire și activizare a vocabularului copiilor cu verbe care denumesc atribuții ale membrilor familiei, ale altor adulți, iar la grupa mare elementul de noutate este legat de denumirea efectelor unor fenomene ale naturii (,,Găsește cuvântul potrivit”). Se pot folosi exercitii-joc pentru precizarea înțelesului unor antonime, sinonime și folosirea lor corectă în propoziții și fraze. Anumite jocuri didactice contribuie la îmbogățirea vocabularului copiilor cu cuvinte-adverbe referitoare la locul unde se petrece acțiunea, la timpul când se desfășoară și la modul cum acesta se realizează. Exercițiile de vorbire rațional dozate judicios îmbinate cu elemente de joc, contribuie din plin la îmbogățirea vocabularului, dar și la realizarea corectă a acordului între diferite părți de vorbire, exprimarea corectă a gradelor de comparație, folosirea corectă a timpului verbelor. Jocul didactic contribuie atât la îmbogățirea vocabularului, activizarea și exersarea lui; cât și la însușirea unei exprimări clare, coerente, corecte din punct de vedere gramatical, la cultivarea independenței în vorbire și stimularea creativității în exprimarea orală. Deci, prin jocul didactic se asigura întelegerea, fixarea sau repetarea anumitor cunoștințe în mod plăcut, fără ca interesul celor care comunica să scadă. Jocul se constituie ca activitate fundamentală la vârsta preșcolară. J.Piaget denumește jocul ca fiind un anumit tip de activitate, înțeleasă ca un exercițiu funcțional. Procesul de îndrumare a dezvoltării limbajului la preșcolari cuprinde mai multe etape care se întrepătrund: ascultarea vorbirii celorlalți, reproducerea ei pe baza imitației, construirea unui sistem verbal propriu, consolidarea lui prin exersarea zilnică, prevenirea unor deficiențe și corectarea vorbirii. Situațiile de dezvoltare a limbajului depind de modalitățile, căile și mijloacele la care poate apela educatoarea. Memorizarea exercită și dezvoltă memoria și funcțiile ei, imaginația și gândirea, precum și vorbirea expresivă. În această activitate cu preșcolarul trebuie exersată numai recitarea individuală, prin care educatoarea urmărește corectitudinea pronunțării, fidelitatea reproducerii, expresivitatea, gradul de înțelegere a textului de către fiecare copil solicitat. Pentru dezvoltarea dicției și pentru sesizarea muzicalității și frumuseții limbajului, se utilizează următoarele procedee:
analiza împreună cu copii a unor versuri;
folosirea unor elemente de joc prin care se releva ritmul și rimă poeziei;
mimarea unor stări sufletești;
reproducerea unor onomatopee sau a unor mișcări specifice unor fenomene ale naturii etc.;
Povestirea ca metoda și mijloc de instruire este una din activitățile plăcute copiilor întrucât ele satisfac nevoia de cunoaștere, de afectivitate, le stimulează imaginația și constituie cadrul optim de dezvoltare a limbajului. Ca activitate specifică învățământului preșcolar, povestirea dezvolta gândirea logică, imaginația, limbajul ca mijloc fundamental de comunicare. În grădiniță de copii se desfășoară două tipuri de povestiri:
Povestirile educatoarei;
Povestirile copiilor.
Povestirile educatoarei sunt expuneri orale a unor opere literare (povestiri, povestiri) realizate de educatoare. Prin conținutul ei acesta activitate contribuie la familiarizarea copiilor cu structura limbii, cu bogăția și expresivitatea limbajului, dar totodată își însușesc cuvinte cu sensuri proprii și figurate, expresii poetice, construcții ritmate, zicale, proverbe, structuri gramaticale. Povestirile copiilor au o evidentă valoare formativă, contribuind la dezvoltarea gândirii și imaginației creatoare, la dezvoltarea unui limbaj corect, fluent, expresiv. O altă metodă folosită în dezvoltarea limbajului este lectură după imagini. Structura acestei activități conține două componente: observarea dirijată a imaginilor și dezvoltarea capacităților de receptare a mesajelor. Obiectivele principale a lecturii după imagini sunt:
dezvoltarea comunicării verbale;
folosirea unui limbaj propriu.
Cunoașterea obiectelor și fenomenelor realității prin intermediul materialului ilustrativ (ilustrații, imagini, proiectare). Important este ca educatoarea să gândească să realizeze și să valorifice eficient importanta jocului didactic în dezvoltarea limbajului. În învățământul preșcolar se poate apela la o largă paleta de jocuri cum ar fi:
jocuri didactice pentru formarea deprinderii de a pronunța corect sunetele: exemplu Cu ce sunet începe cuvântul ,,pitic”? În cadrul acestor jocuri se pot introduce cuvinte ce denumesc nume de personaje din diferite povești sau obiecte cunoscute din povești: oglindă, pantof, cuptor, cățelușa, etc.
jocuri didactice pentru formarea deprinderii de a efectua analize fonetice: exemplu ,,Silabele vesele”
Preșcolarilor li se poate cere să despartă cuvintele în silabe de exemplu: iezișor, floare, casă; de asemenea, trebuie să se insiste pe formarea deprinderii de alcătuire a cuvintelor cu un sunet inițial dat.
jocuri didactice pentru consolidarea deprinderii de a folosi corect substantivele la singular și plural, în nominativ, dativ și genitiv.
Printre principalele scopuri urmărite de educatoare se număra utilizarea în vocabularul activ și pasiv a cât mai multor cuvinte și asocierea lor cu sensurile pe care le poartă, precum și folosirea corectă a singularului și a luralului sau folosirea corectă a cazurilor substantivelor. Pentru atingerea acestui corp, se poate recurge la următoarea sarcina: Ce știi despre Scufița Roșie? Se poate răspunde folosind mai multe variante: este trimisă de mama ei cu un coș cu merinde la bunica. În pădure culege flori. Nu ascultă povața mamei de a nu se abate din drum. Stă de vorbă cu străinii. În vederea atingerii celui de al doilea scop, se poate apela la jocul:,,Eu spun una, tu spui multe.”, iar pentru exersarea folosirii corecte a cazurilor substantivelor, se pot folosi următoarele întrebări:
Cui i-a dat mama coșul cu mâncare?
Pe cine a găsit piticii în căsuță?
Cine nu-a ascultat-o pe capră?
jocuri didactice pentru folosirea corectă a adjectivului; exemplu: ,,Răspunde repede și bine” Cum este Alba ca Zăpada ? , dar fata babei ?
jocuri didactice pentru deprinderea de a construi propoziții și fraze cu sens logic și pentru formarea unei vorbiri expresive ,,Citește pe cărticică”.
Jocurile-exercițiu de dezvoltare a limbajului pot fi integrate în alte activități ca: activitățile din cadrul domeniului de știință (cunoașterea mediului, matematică), domeniul om și societate chiar și domeniul estetic și creativ, unde ascultă și reproduc sunete din natura și din mediul înconjurător, dar și diferetiaza sunetul vorbit de cel cântat și sunete produse de diferite obiecte sonore. Fie că se apelează la o modalitate sau alta, rolul jocurilor didactice este acela de a forma capactitatea de comunicare a preșcolarilor folosind un limbaj corect, coerent într-o societate a comunicării. Rolul jocului în dezvoltarea intelectuală a preșcolarului implica atât dobândirea de noi cunoștințe, cât și dezvoltarea imaginației. La nivelul formării operaților mentale, fiecare mecanism cognitiv oferă materialul de prelucrare și pregătește dezvoltar ea mecanismului ulterior. Astfel, dezvoltarea inițială la nivelul senzațiilor și percepțiilor va pregăti apariția reprezentărilor și a gândirii. Imaginația își găsește în joc – atât pentru copil cât și pentru adult – mediul propice pentru manifestarea și dezvoltarea sa. Etapa inițială de imitarea a unei situații concrete este succedatade recombinarea reprezentărilor, care, la rândul ei, este urmată de completarea creatoare personală a copilului. Memorarea involuntară realizată în timpul jocului reprezintă, și ea, doar o etapă de trecere petru memorarea voluntară (regulile jocului). Generalizarea și clasificarea, ca cerințe ale jocului didactic, implică operații ale gândirii și sunt mai ușor de realizat atunci când ele sunt motívate de cerințele jocului. Fundamentală în dezvoltarea copilului este achiziționarea limbajului, care se afla în strânsă interacțiune cu gândirea și totodată, îndeplinește o importantă funcție reglatoare și socială. Dacă avem în vedere aspectul dezvoltării verbale, în grădiniță, jocul, în special cel didactic, urmărește fixarea unor termeni lexicali fundamentali, corectarea și îmbunatățirii pronunției, cristalizarea anumitor structuri gramaticale, însușirea unor substantive comune care denumesc obiecte sau fenomene din mediul apropiat, cu accent pe obiectele de igienă personală, părțile corpului, anotimpuri etc. La nivelul grupei pregătitoare se pune accent pe însușirea de către copil a unor cuvinte care exprimă noțiuni comportamentale, stări afective sau relații sociale. Educatoarea trebuie să fie aproape de copil, să-l urmărească, să-l dirijeze discret pe parcursul progreselor sale, în grădiniță, ea constituie sursa principală de stimulare a copilului, de provocare, de îmbogățire, precizând, corectând, lărgindu-i cunoștințele. Totodată, educatoarea încurajează și imaginația, pe parcursul procesului de cunoaștere și descoperire a lumii; îl provaca pe copil să-și exprime impresiile, părerile și dorințele de joc. Verbalizând, ea îl încurajează în dezvoltare, dar îi respectă și individualitatea. La vârsta preșcolara, copilul un poate face distincția între bine și rău și un este capabil să-și aleagă valorile de referință. Se impune ca atare formare să în virtutea valorilor pozitive, și îndepărtarea ori corectarea celor negative. Aceasta sete, de fapt, esența educației morale. Până la intrarea în grădiniță, dar și ulterior, până la școlarizare, familia reprezintă mediul primordial pentru educația morală a copilului. Dat fiind că în familia modernă părinții nu mai dispun de suficient timp penru a petrece cu copilul, rolul lor este preluat, parțial, de către cadrul didactic din instituția grădiniței. Aceasta se poate realiza prin joc dezideratele educației morale a preșcolarului, raportându-se la o serie de obiective genarale aferente zonei social-atitudinalului, zonei afectivului și inclusiv zonei cognitivului. Copilul dispune nu doar de capacitatea de a se juca și de a învăța, ci și de aceea de a crea. Întâi își face ucenicia deprinderii lucrului cu instrumentele, apoi îi face plăcere să se afirme pe sine prin ceea ce realizează singur; copilul este capabil să producă ceva nou, neobișnuit,original chiar dacă aceste atribute sunt valabile doar în raport cu sine însuși. Creația copilului dezvăluie o viață interioară bogată, marcată de un mare decalaj între dorințe și posibilități.Acum se dezvoltă imaginația, proces pshic ce ocupa un loc important în contextul factorilor creativității. Are loc o adevărată explozie a imaginației, iar ea trebuie să fie cultivată prin actul educațional.La această vârstă imaginația compensează într-un anumit mod slăbiciunea gândirii. Ea își dezvoltă o serie dintre funcțiile importante, cum ar fi funcția de proiectare și anticipare, care ajută copilul să înțeleagă succesiunile evenimentelor. Preșcolarul este capabil să-și elaboreze forme ale imaginației reproductive, ascultând povești, dar se poate vorbi și de un anume nivel al imaginației creative. Copilul are tendința de a integra imagimarul, posibilul în real, astfel personajele malefice putând fi reale și constituind pentru el o sursă de frică. Imaginației i se atribuie un rol major la vârsta preșcolara, chiar și minciună poate fi un preodus al fanteziei și al creației și astfel nu este necesară pedeapsa: fantezia copilului îl face să povestească despre sine fapte ale unor personaje de basm sau din desene animate.Dar tot imaginația este responsabilă într-o anumită măsură și de abilitatea cu care cei mici se feresc de pedeapsă. În activitatea creaatoare a copilului își fac loc și elemente de creație, capacitate de figurare, deprinderi și priceperi. Aceste aspect pot fi observate în special în desenele copilului. Chiar dacă nu are deprinderi de lucru formate, chiar dacă desenul în sine nu este măcar inteligibil, folosindu-și imaginația dar și deprinderile de exprimare excesivă, copilul poate prezenta o întreagă lume izvorâtă din cele câte va mâzgălituri. Pe măsură ce-și însușește tehnica de lucru, el poate crea desene, picture foarte frumoase și originale. În creație se exprimă în mod deosebit afectivitatea copilului, felul în care lumea externă reverberează în sufletul copiilor. Culorile utilizate de copii în desen, expresiile folosite în limbaj, gestica și mimica din momentele în care fabulează sun surse de cunoaștere a afectivității copilului. La această vârstă creația are o valoare imensă pentru modelarea personalității, pentru devenirea umană, ea trebuie să fie în centrul preocupărilor educatorilor și mai ales trebuie să fie stimulate. După cum am menționat anterior, alături de de factorii intelectuali și cei caracteriali, un rol important îl au factorii sociali. Societatea cu cerințele ei, caracterul stimulativ al mediului în care se dezvoltă și trăiește omul și calitatea procesului educativ la care este supus acesta își au importanța lor deosebită în dezvoltarea potențialului creative. Astfel, se impune ca activitatea educativă să fie condusă în mod conștient în direcția stimulării activităților cu caracter de creație în scopul formării și dezvoltării potențialului creative. Limbajul în general al preșcolarilor, în mod special corelat cu acumularea de informații și cu formarea personalității, prezintă o importanță deosebită pentru procesul educativ, în special datorită faptului că în copilărie comunicarea verbal își pune amprentaaupra dezvoltării psihice a omului, asupra capacității sale intelectuale și personalității sale, fiind la rândul lor influențat de acestea. Datorită complexității sale, limbajul ne face să ne gândim la două aspect principale: unul de ordin pshihologic, iar celălalt de ordin social. Itrucat limbajul este iinfluentat de societate la baza lui satu o serie de determinări din partea condițiilor sociale. Compartamentul verbal al aceluasi subiect uman difere de la caz la caz fiind condiționat de conținutul și de forma solicitării, dar și de cea a solicitantului, de importanță socială de comunicare, de gradul de participare la el. Pe de altă parte, comportamentul verbal are, atât prin conținutul propriu-zis pe care îl exprima, cât și formă de exprimare, o încărcătură efectivă, de cunoaștere și cultură, de înțelegere și motivații diverse pentru același tip de motivare verbal. De astfel, întregul comportament uman nu poate fi înțeles și explicat fără a-l raporta la procesele interioare, fără a surprinde tocmai relația ce se stabilește între subiectul care vorbește și mediul înconjurător. Așadar , comportamentul verbal este influențat de mediul ectern și presupune totodată o anumită motivație, un anumit imbold intern care pregătește și implusioneaza copilul spre exprimarea anumitor stări psihice, a emoțiilor și sentimentelor, a gândirii și ideilor, a cunoștințelor și a gradului de înțelegere, cât și a atitudinii față de sine dar mai cu seamă față de semenii săi. La vârsta preșcolara limbajul capăta noi valențe și îi permite copilului să realizeze relații complexe cu adulții și cu ceilalți copii, să-și organizeze activitatea psihică, să-și exprime ideile și stările interioare, dar și să înțeleagă și să acumuleze informații. Prin intermediul limbajului, copilul își dezvoltă propria experiență și mai cu seamă învăța din expreienta altora. Cu ajutorul limbajului se formează și se organizează sisteme în care sunt integrate cunostiintele, ceea ce contribuie la sistematizarea și la evaluarea condițiilor interioare, de formare a personalității. Bogăția vocabularului preșcolarului este relative mare: 700-800 cuvinte la 3 ani , 1000 la 4 ani , 1500-2000 la 5-6 ani ( datele sunt din Psihilogia Copilului – de Ursula Șchiopu) și salturile calitative pe care le face de la o etapă la altă denotă posibilități reale de exprimare și de concentrare a ideilor, dar și de achiziționare diversificată a informațiilor cu care vine în contact. Copilul preșcolar mare are posibilitate să folosească în linii mari un limbaj apropiat cu cel al adultului, însă gândirea lui este specifică vârstei. Aceste acumulări pe linia limbajului determina profunde schimbări în privința posibilităților de învățare și de structurare a porsonalitatii. Este vârsta la care apar și unele contradicții, generate fie de mediul familial fie de colectivul de copii. Ele se datorează opoziției ce se crează prin crewsterea aspirațiilor , a dorințelor. Potrivit definiției jocului reprezintă o activitate fizică sau mentală fără finalitate practică și căreia i te dedici din pură plăcere. Specific vârstelor copilăriei, el are importanță hotărâtoare pentru dezvoltarea psihică a copilului. În psihologie, jocul este folosit ca mijloc de investigație, dar șic a procedeu terapeutic, atât pentru copii și adolescenți, cât și pentru adulți. Psihodrama și ludoterapia sunt doar două direcții de success, fundamentale pe importanta jocului în viața oamenilor și pe valențe positive ale practicării acestora. Se poate considera că , jocurile constitue o adevărată școală de educație, a conduitei, a fanteziei și imaginației. Ele formează atenția, spiritual de observație și redare (povestiri), perseverență, îndemânare, ordinea, abilitatea, perspicacitatea, dârzenia, promptitudinea, contribuind astfel la dezvoltarea și antrenarea capacităților fizice și intelectuale, a trăsăturilor de caracter. Jocul reprezintă în același timp, o activitate în procesul căreia se modelează dimensiunile estice ale conduitei. Cinstea, corectitudinea, onestitatea au în joc un caracter dominant. Toți marii psihologi și pedagogi au acordat o importanță deosebită jocului în formarea și dezvoltarea copilului pentru viață. J. Château menționa despre copilărie că aceasta este ” ucenicia necesară vârstei mature și nu putem ignora din această perioadă jocului – acest impuls irezistibil prin care copilul își modelează el însuși propria statuie”. A.I.Makarenko afirma că “jocul îl pregătește pe copil pentru munca de mai târziu”. Ed.Claparede spunea că “jocul pregătește viitorul, satisfăcând necesitățile prezente.” Pentru copil totul este un joc: în primele luni de viață acesta se joacă cu corpul său;mai apoi copilul îi face plăcere să reproducă elemente din ambianta lui apropiată; într-o următoare etapă, copilul începe să imita adultul ( mamă, medicul, educatoarea) și de aici se naște jocul de rol atât de utilizat astăzi. Copilul schimbăa prin joc realitatea lui imediată, învața “ să fie cu ceilalți”, învață lucruri noi toate acestea într-o stare de relaxare și placer; totodată prin joc se dezvoltă întreaga ființă, și se conturează personalitatea. Deși conceptual de joc este unul familiar și utilizat în mod cotidian, el este mult mai dificil de definit dăcât cea mai mare parte a conceptelor psihologice. Catherine Garvei enumara criteriile pe care mai mulți analiști le folosesc pentru a define jocul:
Jocul este un vehicul al stimulării cognitive. Prin intermediul activității ludice, copiii fac descoperiri senziomotorii privind mărimile și formele, noțiunile de mai jos și sus ,,tare și moale” etc. Ei mânuiesc, manipulează, ordonează, structurează și măsoară. Innaltand și dărmând, se familiarizează cu proprietățile lucrurilor și dobândesc cunoștințe despre greutate, înălțime, volum și textură.
Jocul îi pregătește pe copii pentru viață, dar de o manieră specifică. Jucându-se, copiii se experimentează și se exersează pe ei înșiși că agenți active ai mediului și nu doar ca elemente reactive. În familie și la grădiniță copiii sunt frecvent chemați să acționeze în conformitate cu anumite seturi de modele. Dar în lumea jocului ei pot fi cei care iau deciziile.
Erik Erikson sublinia faptul că copiii au o nevoie de oportunitate deplină de a se juca liber, de a experimenta intens noile lui achiziții “părinții și educatorii care nu stimulează și nu susțin de o manieră pozitivă demersurile ludice ale copilului, îi pot crea un sentiment de vinovăție și de intruziune în lumea plină de miraje a oamenilor mari”. Copii care se joacă folosesc mai multe cuvinte și un limbaj mult mai elaborat din punct de vedere sintactic în raport cu cei care nu se joacă sufficient. Să luăm în calcul doar cuvintele și expresiile la care un copil recurge atunci când se joacă “de-a zborul cu avionul”: biletele de avion, tipuri de avioane, pilot, aterizare, decolare. Concomitent copilul care practică acest joc își dezvoltă un simț al ordinii, al secventialitatii și a timpului. Prin joc conduita verbală și afirmarea personalității fac progrese prin dezvoltarea capacității de exprimare verbal: crește volumul vocabularului active, se manifestă intens limbajul situațional, se exersează însușirea structurii gramaticale a limbii.
CAPITOLUL III
Studiul cvasiexperimental privind modalitatile de valorificare a jocului didactic în activitățile preșcolarilor in vederea dezvoltării limbajului
Privit ca activitate cu extraordinar impact formator, jocul dezvăluie universul specific vârstelor mici: reprezentările, imaginația, sentimentele, acestea alcatuind ca un adevarat puzzle, personalitatea copilului. În lucrările de pedagogie, cu aproximativ 350 de ani în urmă era specificată importanța jocului ca fiind „ideal pentru educație”. Atunci când jocul este utilizat în procesul de învățare, el dobândește funcții psihopedagogice semnificative, asigurând participarea activă a preșcolarului in timpul activității, sporind interesul de cunoaștere față de conținutul lecției. Știm că jocul didactic reprezintă o metodă de învățare în care predomină acțiunea didactică stimulată. Această acțiune valorifică la nivelul instrucției finalitățile adaptive de tip recreativ proprii activității umane, în general. Jocul reprezintă pentru copii o modalitate de a-și exprima propriile capacități. Prin joc, copilul capătă informații despre lumea în care trăiește, intră în contact cu oamenii și cu obiectele din mediul înconjurător și învață să se orienteze în spațiu și timp. Putem spune că jocul este ,, munca copilului’’. În timpul jocului, copilul vine în contact cu alți copii sau cu adultul, astfel că jocul are un caracter social. Pentru realizarea cu succes a activității de educare a limbajului la prescolarii aflați in gradiniță, este nevoie să cunoaștem colectivul de copii și fiecare copil în parte, să câștigăm încrederea lor și să-i inițiem în activitatea respectivă prin implicarea noastră activă în cadrul jocului ales, ca mai apoi, ei să devină «actorii stăpâni pe situație».
III.1 Ipoteza obiectivele cercetarii:
Însușirea limbajului este un proces care începe din primul an de viață al copilului și se realizează în primul rând prin comunicarea verbală, pe care acesta o realizează spontan in contexte variate, atât cu adulții cât și cu indivizi care prezintă particularități de vârstă asemănătoare. La nivelul învățământului preșcolar, educatorul trebuie să se orienteze conform teoriilor psihologice și pedagogice moderne, dar și după reglementările noii reforme curriculare, astfel încât copilul, la vârsta de 6-7 ani posedă un nivel de pregătire adecvat din punct de vedere al comunicării. Ipoteza de la care am pornit este următoarea:Dacă în cadrul activităților instructiv-educative din gradiniță se valorifică in mod constant jocul didactic in toate domeniile de cunoaștere, atunci se va dezvolta și stimula limbajul la preșcolari.
III.2.1. Metodologia cercetării
După fixarea ipotezei mi-am stabilit anumite obiective pe care le-am avut în vedere pe parcursul acestei cercetări: Obiective:
O1- Aplicarea frecventă a jocului didactic în cadrul activităților instructiv – educative din grădiniță cu scopul dezvoltării și stimulării limbajului la preșcolari; O2 – Evidențierea valențelor formativ-educative ale jocului didactic aplicat in activitățile educative din grădiniță;
O3 – Identificarea celor mai eficiente jocuri didactice ce pot contribui la stimularea și dezvoltarea creativității preșcolarilor la nivelul limbajului.
Metode de cercetare
Pe parcursul cercetării noastre am utilizat următoarele metode de cercetare științifică:
experimentul;
observația sistematică;
analiza produselor activităților;
ancheta pe bază de chestionar.
Experimentul:
Experimentul psihopedagogic
Ca metodă de investigație științifică, experimentul pedagogic l-am utilizat în vederea depistării nivelului și particularităților inclinațiilor și aptitudinilor de care dispun copiii din grupa de lucru. Pentru realizarea optimă a tuturor dezideratelor subliniate am ținut seama de particularitățile obținute de preșcolari, precum și de unele dificultăți întâmpinate de anumiți copii pe aceeași linie, organizând în etapa inițială a experimentului câteva activități. În finalul activităților organizate au fost testați toți copiii din grupă, tocmai pentru a surprinde nivelul general al dezvoltării inclinațiilor și deprinderilor respective, precum și anumite particularități ale creativității la nivelul limbajului specifice vârstei preșcolare. Rezultatele au fost consemnate fără a le trezi curiozitatea. Am organizat și desfășurat lecții în așa măsură încât acestea să-mi furnizeze date despre comportamentul elevilor, modul lor de a gândi și de a rezolva unele situații, modul de relaționare cu mine, cu ceilalți colegi și nu în ultimul rând date despre modul lor de a învăța și de a participa la lecții. Am întocmit și folosit o fișă de observare, drept instrument de evaluare. S-au consemnat evenimentele cele mai importante ale comportamentului elevilor. Analizând consemnările din tabel reiese că jocul didactic este o activitate desfășurată de toți copiii.
b) Observația:
Observația ca metodă de cercetare constă în urmărirea intenționată si înregistrarea exactă, sistematică a diferitelor manifestări comportamentale ale individului (sau ale grupului) ca si a contextului situațional al comportamentului. Este una dintre cele mai vechi metode de cercetare nu numai ale psihologiei, ci si ale altor stiințe. Observația este o metodă de sine stătătoare, dar poate fi și un element constitutiv al altor metode și este indispensabilă oricărui demers de a descifra dominantele personalității. Putem vorbi despre o observație spontană, atunci când educatorul urmăreste mai mult sau mai puțin intenționat manifestările copiilor concomitent cu activitatea instructivă. Observația sistematică presupune însă urmărirea și consemnarea metodică, fidelă și intenționată a diferitelor manifestări de comportament, individual sau colectiv, așa cum se prezintă ele în mediul lor natural de manifestare. Cu ajutorul acestei metode, am urmărit îndeaproape copiii, am constatat ce momente se realizează mai greu, ce metode si procedee au o mare eficiență în activitățile de educare a limbajului, despre nivelul cunoașterii, despre aptitudini, temperament, motivație, trăsături de caracter, afectivitate, voință, creativitate, modul de exprimare al cunostințelor în timpul intregii activități instructiv-educative desfășurată în gradiniță. În permanența am controlat modul în care efectuează copiii constient acțiunile, punând mereu copilul in situația de a rezolva probleme, el va face implicit apel la limbaj, îl vom obisnui să gândeasca, sa găseasca răspunsuri la intrebări. În acest mod contribuim la dezvoltarea limbajului la prescolar. Prin observație se asigură sistematic analiza calitativă a trăsăturilor psihice ale copilului, care combinate cu analiza cantitativă pe baza rezultatelor obținute prin testare poate oferi o imagine mai clară a valorii fiecărui copil. Folosirea acestei metode nu este limitată în timp nici spațiu, ci permite studierea copilului în mod sistematic si continuu.
c) Metoda analizei produselor activității:
Constă în analiza diferitelor produse ale activității preșcolarilor si a documentelor școlare cu scopul relevării unor trăsături ale personalității acestora prin prisma obiectivării ei în produsele muncii: probe scrise, desene,etc, cât si unele aspecte ale procesului instructiv-educativ așa cum se oglindesc ele în diferite documente cum ar fi planurile si programele de învățământ. Acesta cuprinde toate lucrările realizate de preșcolari în clasă sub îndrumarea educatoarei. Lucrările sunt rezolvate individual dar și pe grupe ,care sunt afișate zilnic la avizier pentru a putea fi văzute de părinți. Este esențial ca analizele portofoliilor copiilor să aibă în vedere ambele dimensiuni ale produselor activității acestora, adică atât procesul de elaborare a produsului, cât și produsul final. Analiza produselor activității m-a ajutat să constat în urma unor comparații după fiecare probă scrisă sau orală, dacă metodele si procedele folosite asupra subiecților au dus la obținerea randamentului propus.
d) Ancheta pe bază de chestionar:
Metoda chestionarului a fost folosită în momentul inițierii cercetării și a fost aplicată părinților preșcolarilor și care au vizat următoarele aspecte:
Implicarea părinților în jocurile copiilor;
Cum procedează pentru dezvoltarea limbajului;
Preocuparea părintelui în dezvoltarea limbajului;
Interesul acordat dialogului părinte-copil.
Chestionarul, cuprinzând întrebări închise (cu 3 posibilități) dar lăsând libertarea altor opinii pentru fiecare întrebare, a fost distribuit părinților celor 20 de copii, identificarea prin semnătură fiind facultativă. Astfel am făcut următoarele constatări de care am ținut seama ulterior: pe toți părinții îi preocupă limbajul copilului dar numai 10 părinți (80%) se joacă cu copilul frecvent, iar 2 părinți (10%) se joacă foarte puțin mai mult supraveghindu-i, iar 2 părinți (10%) nu se implica în nici un mod în jocurile copiilor. Pentru îmbogățirea vocabualrului cel mai mulți 16 (80%) îi lasă pe copii să sesizeze cuvintele noi și să ceară explicatii, 5 (10%) le explică cuvintele cu ajutorul dicționarului, iar 2 (10%) nu au răspuns. Interesul acordat dialogului părinte-copil este ridicat 18 (90%) sunt foarte interesați de discuțiile cu copii, iar ceilalți 2 (10%) considera aceste dialoguri nesemnificative (și pe fondul lipsei de timp). O parte relativ mare 16 părinți reprezentând (60%) solicită copiii să povestească. Toți consideră că educatoarele sunt cele care trebuie să se preocupe de dezvoltarea limbajului, iar 5 (25%) consideră că și familia trebuie să se implice în această activitate (anexa 1).
Metode/proceduri de colectare, prelucrare și interpretare a datelor:
Tabele de rezultate;
Reprezentări grafice;
Histograme;
Poligoane de frecvență.
Datele obținute în pretest și posttest au fost colectate în tabele de rezultate, reprezentate grafic (histograme) și analizate atât din perspectivă cantitativă, cât și calitativă.
III.2.2. Subiecți
Cercetarea s-a desfășurat în anul școlar 2013-2014, pe un eșantion de 20 de copii din cadrul Grădiniței Nr.56 ,,Anastasia” Galați, judetul Galați. Deoarece în grădiniță există o singură clasă de grupă mare, în cercetare am folosit un singur eșantion. Grupa asupra căreia am desfășurat cercetarea are în componentă 20 de preșcolari dintre care 13 băieți și 7 fete.Media varstei este de 6 ani. Familiile din care provin copiii au o stare socio-economica bună, fiind interesate de evoluția copiilor, colaborând foarte bine cu educatoarea. Toți prescolarii sunt sprijiniți și îndrumați de familie, părinții manifestând interes pentru copil. Părinții se preocupă de educația copiilor, încercând să le creeze condiții favorabile unei bune dezvoltări psiho-fizice. În ceea ce privește socializarea la nivelul grupei, prescolarii doresc, tot timpul, să fie în centrul atenției, făcând orice pentru a atinge acest scop, majoritatrea și-au însușit normele necesare integrării în viața socială precum și reguli de securitate personală, respectă reguli de conduită civică și morală adaptându-și comportamentul propriu la cerintele grupului clasei. Grupul de copii realizează cu succes anumite sarcini în funcție de natura și dificultatea lor sau de potențialul intelectual al elevilor, între ei stabilindu-se relații de cooperare, comunicare și simpatie. Această cercetare are pe de o parte caracter constatativ, de înregistrare a rezultatelor obținute, prin abordarea unor practici pedagogice tradiționale și pe de altă parte un caracter experimental, imprimat de multitudinea și diversitatea modalităților folosite în scopul valorificării jocului în dezvoltarea limbajului la preșcolari. În prima etapă a cercetării am stabilit un set de probe pe care le-am administrat preșcolarilor, în scopul cunoașterii nivelului inițial raportat la limbaj, adică gradul de corectitudine a pronunției sunetelor limbii române, volumul vocabularului, raportul dintre cuvântul, obiectul și acțiunea desemnată, nivelul posibilităților copiilor de a lectura diferite imagini prin enumerare, descriere, creativitate în vorbire, capacitatea de a analiza cuvintele unei propoziții și sunetele din cuvinte, despărțirea în silabe, la acel moment.
III.2.3.Măsurarea
Variabile
În cercetarea pe care am desfășurat-o am utilizat următoarele categorii de variabile:
a) variabila independentă: jocul didactic
b) variabila dependentă: progresul prescolarilor la nivelul achizitiilor de limbaj.
La nivelul dezvoltarii limbajului se va stabili un program de lucru bazat pe integrarea jocului didactic în cadrul activităților de educare a limbajului în vederea dezvoltării, fixării și nuanțării vocabularului la preșcolarii din grupa experimentală. Exemple de jocuri didactice pe care le va folosi în cadrul activității de cercetare: ,,Ferește-te de măgăruș”, ,,Alcătuiește propoziția”, ,,Lanțul sunetelor”, ,,Ce cuvânt lipsește”, ,,Scara cuvintelor”, ,,Să formăm perechi”, ,,Cufărul cu povești”, ,,Micii mari actori”. Ca material didactic voi folosi ilustrații, jetoane, jucării, siluete planșe, calculator, cd-player, panou etc. Pentru a forma la copii deprinderi de exprimare orală corectă, voi alege cele mai potrivite metode și mijloace, voi activiza copiii în procesul cunoașterii, voi cultiva dialogul viu: educatoare-copil, copil-educatoare, căutând să cunosc individualitatea fiecăruia. Dorind să asigur o particularitate activă, creativă a copiilor la activitate, să le captez și să le mențin interesul, voi folosi procedee prin care să fie solicitați emoțional. În cadrul jocurilor didactice voi căuta să asigur prezentarea sarcinii didactice într-o formă atractivă, saturată de elemente de joc pentru a facilita rezolvarea optimă a acesteia, pentru a stimula vorbirea copilului, trezind la aceștia dorința de a-și comunica gândurile și impresiile, de a se juca.
Testul de stabilire a vârstei psihologice a limbajului va urmări stabilirea dezvoltării copiilor (normală, superioară sau deficitară) în funcție de raporturile dintre vârsta cronologică și cea psihologică a limbajului, rezultate obținute în urma aplicării probelor (stabilirea asemănărilor/deosebirilor dintre diferite obiecte sau imagini ale unor obiecte; denumirea unor culori; imitarea unor acțiuni; imagini ale obiectelor; denumirea unor materiale din care sunt confecționate).
Subproba nr.1:
Stabilirea asemănărilor (deosebirilor) dintre diferite obiecte sau imagini ale unor obiecte:
Materiale:
imagine cu un scaun mare și o imagine cu unul mic;
imagine cu un creion gros și unul subțire;
un fular lat și unul îngust;
un pantalon lung și unul scurt.
Desfășurare: Pe flanelograf se vor pune pe rând imaginile. Pentru început imaginea cu un scaun mare. Se vor întreba copiii: ,,Cum este aces scaun ?”. Copiii vor răspunde: Este mare.,,Dar acesta cum este față de primul ? ”Copii răspund: Este mai mare”.
se continua astfel cu toate celelalte grupe de contrarii;
se notează răspunsurile copilului;
se calculează numărul de răspunsuri corecte.
Subproba nr.2
Denumirea unor culori
Se prezintă cartonașe cu următoarele culori:
roșu;
albastru;
negru;
roz;
alb;
mov;
galben;
maro;
verde.
Se solicită copilului să le denumească și să dea exemple de obiecte care au aceste culori, precum și o fisă în care să marcheze un ,,x” în dreptul căsuței obiectului cu culoarea indicată. Se notează de la 0 la 10, după numarul exact de răspunsuri corecte.
Subproba nr.3
Completarea unor propoziții cu cuvinte potrivite.
Le voi spune:
Fata babei era (…….). Găina babei făcea (…….). Pantoful Cenușăresei a fost (…….). În casa piticilor erau (…….). Boierul l-a aruncat pe cocos (…….). Scufia Rosie nu a ascultat de mama și a (…….). Iedul cel mic era (…….).
Desfășurare:
I se spune copilului:,,Îți voi spune fragmente din povești și te rog să fii atent, când eu mă opresc și n-am să știu ce să spun, tu va trebui să mă ajuți și să spui ce trebuie să completat.
Se va povesti rar și cu accentul necesar;
Se notează răspunsurile copilului;
Se calculează numărul de răspunsuri corecte.
Subproba nr.4
Cunoașterea sensului unor verbe.
Desfășurare: a)Se mimează următoarele acțiuni și se solicită copilului să le denumească:
a tuși;
a cânta;
a plânge;
a-și lega șireturile.
b)Se mimează următoarele 6 acțiuni, cerându-le copiilor să le imite și să le denumească:
a dormi
a alerga
a mânca
a construi
a coase
a conduce
Se consemnează rezultatele care se notează de la 0 la 10 în funcție de numărul de răspunsuri corecte.
Prelucrare finală
Punctajul obținut la fiecare probă corespunde unei anumite vârste a limbajului, se face media acestor vârste și se obține vârsta psihologică a limbajului copilului care poate sau nu corespunde vârstei cronologice.
Prin raportarea vârstei de dezvoltare a limbajului la vârsta cronologică se poate constata că:
dacă vârsta psihologică a limbajului este egală cu vârsta cronologică (V.L.=V.C.) se poate vorbi de o dezvoltare normală a copilului;
dacă vârsta psihologică a limbajului este mai mare decât vârsta cronologică (V.L.>V.C.) se poate vorbi de o dezvoltare superioară a copilului;
dacă vârsta psihologică a limbajului este mai mică decât vârsta cronologică (V.L.<V.C.) se poate vorbi de o dezvoltare deficitară a copilului
Tabel Nr.1
Observând rezultatete obținute, în care vârsta psihologică a limbajului este egală cu vârsta cronologică (V.L.=V.C.), putem vorbi de o dezvoltare normală a copiilor din grupa.
Procedura
Cercetarea a vizat trei etape fundamentale:
Etapa inițială (pretest) s-a realizat în luna Octombrie 2013 si a cuprins următoarele teste:
Test pentru determinarea limbajului.
Test pentru determinarea volumului vocabularului.
Test pentru verificarea exprimării corecte în propoziții.
Etapa formativă (cvasiexperimentală) s-a realizat pe toată durata anului scolar 2013-2014 din luna Octombrie si până în luna Mai, și a constat în aplicarea unei bogate serii de jocuri didactice pentru dezvoltarea limbajului la prescolari. Etapa finală (posttest) a reprezentat momentul final al experimentului aplicat în luna Mai 2014, preșcolarii grupei experimentale fiind supuși unor testări sumative pentru verificarea vocabularului. Am aplicat aceste testări care mi-au permis să cunosc nivelul grupei raportat la limbaj, adică gradul de corectitudine a pronunției sunetelor limbii române, volumul vocabularului, raportul dintre cuvânt, obiectul și acțiunea desemnată, nivelul posibilităților copiilor de a lectura diferite imagini prin enumerare, descriere, creativitate în vorbire, capacitatea de a analiza cuvintele unei propoziții și sunetele din cuvinte, despărțirea în silabe, la acel moment.
III.3.1. Etapa inițială (pretest)
În această etapă am aplicat tuturor subiecților câte o probă de evaluare inițială corespunzatoare fiecăruia dintre obiectivele următoare, cu scopul de a urmări nivelul de cunoștințe, priceperi și deprinderi intelectuale ale copiilor de la care s-a pornit cercetarea. Proba de evaluare a cuprins urmatoarele obiective :
O1- dezvoltarea capacității de diferențiere perceptivă a cuvintelor ca unități lexicale;
O2 – stimularea operațiilor de analiză și sinteză silabică a cuvintelor;
O3 – verificarea volumului și gradului de înțelegere a noțiunilor.
Testul nr.1
Test pentru determinarea limbajului, axat pe efectuarea operațiilor de analiză și sinteză silabică a cuvintelor.
Obiective operationale:1.Să indice cuvinte formate dintr-o singură silaba;
2.Să precizeze numărul silabelor dintr-un cuvânt;
3.Să despartă in silabe unele cuvinte date.
Item 1: Denumește obiectivele care sunt desenate pe fișa și găsește cuvintele (imaginile) care se pronunță printr-o singură deschizătura a gurii. Încercuiește cifra corespunzătoare. Exemplu: cal, bloc, măr, lac, rac, leu.
Item 2: Găsește cuvintele (imaginile) cu tot atâtea silabe câte liniuțe sunt trase.
Item 3: Desparte cuvintele în silabe și desenează tot atâtea liniuțe câte silabe are fiecare cuvânt, încercuiește cifra corespunzătoare numărului de silabe.
Descriptori de performanță:
Foarte Bine:-Denumește obiectele care sunt desenate pe fișa -1 punct -Desparte cuvintele în silabe -1 punct -Găsește cuvinte cu un anumit număr de silabe -1 punct -Încercuiește cuvintele cu un număr de silabe dat -1 punct -Desenează tot atâtea liniuțe câte silabe are cuvântul -1 punct
-Incercuiește cifra corespunzătoare numărului de silabe -1 punct
TOTAL: 6 puncte
Bine:-Denumește obiectele care sunt desenate pe fișa -1 punct
-Desparte cuvintele în silabe -1 punct
-Găsește cuvintele cu un anumit număr de silabe -1 punct
-Încercuiește cuvintele cu un număr de silabe dat -1 punct
TOTAL: 4 puncte
Suficient:-Denumește obiectele care sunt desenate pe fișa -1 punct
-Desparte cuvintele în silabe -1 punct
TOTAL: 2 puncte
Insuficient:-Denumește obiectele care sunt desenate pe fișa -1 punct
TOTAL: 1 punct
Rezultatele probei inițiale nr.1 se regăsesc în tabelul de mai jos și reprezentate grafic prin histograma.
Analizând rezultatele la proba inițială, în urma aplicării primului test, s-a constatat că 20% dintre preșcolari au obținut calificativul Suficient. Acest fapt demostrează că preșcolarii prezintă la nivelul cunoștințelor și deprinderilor de limbaj, o serie de lacune. Drept urmare se recomandă o mai bună organizare a activității de instruire, dar și aplicarea unor sarcini de învățare similare cu cele din test sau apropiate lor. Calificativul Foarte bine a fost realizat în procent de 35% din efectivul grupului de preșcolari. Aceștia au făcut dovada că stăpânesc pe deplin operațiile de analiză și sinteză silabică a cuvintelor.
Testul nr.2
Obiective generale:
O1-verificarea vocabularului copiilor referitor la substantive comune;
O2-verificarea deprinderilor de exprimare corectă în propoziții și fraze.
Test pentru determinarea volumului vocabularului cu:
substantive commune
Obiective operationale:1.Să numeasca obiectele de pe fișă;
2.Să alcătuiască propoziții cu cuvintele din imagine.
Item 1: Numiți fiecare obiect ilustrat de pe fișă.
Item 2: Alcătuiți câte o propoziție cu fiecare cuvânt ce denumește imaginea.
antonime
Obiective generale:
O1-verificarea capacității de a utiliza antonime;
O2-verificarea deprinderii de exprimare orală corectă în propoziții.
Obiective operationale:1.Să identifice antonime cu ajutorul imaginilor;
2.Să deseneze opusul imaginii.
Material: Pe un disc A vor fi desenate obiecte și ființe cu diferite însușiri (mare, înalt, slab, vesel, bătrân), iar pe discul B opusul acestor noțiuni (mic, scund, gras, trist, tânăr). Item 1:Alege o imagine, spune ce însușiri are și găsește pe celălalt disc imaginea care are o însușire opusă. Item 2:Desenează alături opusul imaginii.
Descriptori de performanță:
Foarte Bine:-Denumește obiectele de pe fișa -1 punct
-Alcătuiește propoziții simple cu fiecare cuvânt ce denumește iamginea -1 punct
-Alcătuiește propoziții dezvoltate cu fiecare cuvânt ce denumește imaginea -3 puncte
-Denumește obiectele din imagine, spune ce însușiri are și găsește imaginea cu însușirea opusă -3 puncte
-Desenează opusul imaginii -2 puncte
TOTAL: 10 puncte
Bine:-Denumește obiectele de pe fișa -1 punct
-Alcătuiește propoziții simple cu fiecare cuvânt ce denumește iamginea -2 puncte
-Denumește obiectele din imagine, spune ce însușiri are și găsește iamginea cu însușirea opusă -3 puncte
-Denumește un obiect din imagine dar nu alcătuiește o propoziție cu cuvântul ce are însușirea opusă -1 punct
TOTAL: 7 puncte
Suficient:-Denumește obiectele de pe fișa -1 punct
-Alcătuiește propoziții simple cu fiecare cuvânt ce denumește imaginea -2 puncte
-Denumește obiectele din imagine, dar are nevoie de ajutor pentru a spune ce însușiri are și să găsească imaginea cu însușirea opusă -1 punct
TOTAL: 4 puncte
Insuficient:-Denumește obiectele de pe fișa -1 punct
-Alcătuiește cu ajutor propoziții simple cu fiecare cuvânt ce denumește imaginea -1 punct
TOTAL: 2 puncte
Rezultatele probei inițiale nr.2 se regăsesc în tabelul de mai jos și reprezentate grafic prin histograma.
Analizând modul de realizare al fiecărui item indicat în test am constatat procentual că peste 50% dintre preșcolarii din grupa mare, au rezolvat corect sarcinile. Copiii și-au dezvoltat capacitatea de a identifica și denumi obiectele prezentate în fișa individuală, de a enumera însușirile corespunzătoare obiectelor, de a alcătui propoziții simple cu fiecare cuvânt ce denumește imaginea expusă și doar 10% dintre preșcolari au nevoie de ajutor susținut din partea educatoarei.
Testul nr.3
Test pentru verificarea exprimării corecte în propoziții.
Le sunt arătate copiilor personaje din povești. Copiii vor trebui să recunoască din ce poveste fac parte personajele și să povestească un fragment din povestea respectivă, respectând succesiunea logică a ideilor fără abateri de la subiect. Material: Fișe pe care sunt desenate personaje din poveștile : Capra cu trei iezi, Punguța cu doi bani, Ursul păcălit de vulpe, de Ion Creanga, Alba ca Zăpada și cei șapte pitici, Cenușăreasa, Scufița Rosie, de Frații Grimm, Cei trei purceluși, de Serghei Mihailkov. Aplicare: Se lucrează individual. Se va solicită copilului să recunoască personajele, să recunoască povestea din care fac parte și apoi să povestească din fragment din povestea preferată.
,,Recunoaște personajul !”
Obiective operationale:
1. Să recunoască personajul și povestea din care face parte;
2. Să recunoască o însușire personajului;
3. Să alcătuiască propoziții corecte din punct de vedere gramatical.
Item 1: Cine este personajul și din ce poveste vine?
Item 2: Spune cum este acest personaj folosind un singur cuvânt.
Item 3: Povestește un fragment din povestea preferată.
Descriptori de performanță:
Foarte Bine:-Recunoaște personajul și povestea din care face parte- 1 punct
-Găsește o însușire acestui personaj folosind un singur cuvant- 1 punct
-Povestește un fragment din povestea preferata- 2 puncte
TOTAL: 4 puncte
Bine:-Recunoaște personajul și povestea din care face parte- 1 punct
-Povestește un fragment din povestea preferata- 2 puncte
TOTAL: 3 puncte
Suficient:-Recunoaște personajul și povestea din care face parte- 1 punct
-Povestește, cu ajutor, un fragment din povestea preferata- 1 punct
TOTAL: 2 puncte
Insuficient:-Recunoaște, cu ajutor, unele personaje și poveștile din care fac parte- 1 punct
TOTAL: 1 punct Rezultatele probei inițiale nr.3 se regăsesc în tabelul de mai jos și reprezentate grafic prin histograma.
În urma aplicării acestei probe, am constatat că doar un preșcolar a întâmpinat cele mai multe dificultăți în rezolvarea sarcinilor indicate în pretest, obținând calificativul Insuficient.Totuși un procentaj de 55% dintre preșcolari au obținut calificativul Suficient ceea ce mă determina să afirm că proba cu numărul 3 a fost alcătuită din itemi cu grad ridicat de dificultate.
Tabelul sintetic cu rezultatele obținute la evaluarea inițială:
În cele ce urmează am propus ca activitate predominantă în orele de educare a limbajului, jocul didactic, și am avut drept scop pe întreaga perioadă formativ-ameliorativă, creșterea performanțelor preșcolarilor .
III.3.2. Etapa formativă (cvasiexperimentală)
Pe baza rezultatelor obținute la probele inițiale mi-am propus să desfășor la grupă o serie de jocuri didactice si activități cu material individual cu scopul ridicării nivelului intelectual al copiilor pentru dezvoltarea limbajului. În această etapă a cercetării cvasiexperimentale am introdus: jocuri didactice utilizate cu scopul dezvoltării și stimulării limbajului. S-au îmbinat formele de desfășurare a jourilor: frontal, individual și pe grupe. Obiectivele propuse de curriculum-ul pentru învățământul preșcolar și care m-au ghidat în activitatea la grupă sunt:
dezvoltarea capacității de exprimare orală, de înțelegere și utilizare corectă a semnificațiilor structurilor verbale orale;
educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere fonetic, lexical, sintactic;
dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral;
dezvoltarea capacității de a înțelege și transmite intenții, gânduri, semnificații mijlocite de limbajul scris.
La vârsta preșcolară limbajul copiilor înregistrează modificări cantitative și calitative însemnate. Limbajul se perfecționează sub aspect fonetic, volumul de cunoștințe este relativ bogat, copiii folosesc în exprimarea orală forme corecte din punct de vedere gramatical, stăpânesc semnificația mai multor cuvinte, crește gradul de generalizare, copiii dispunând de unele posibilități pentru nuanțarea exprimării. Pregătirea copilului din grădiniță necesită o muncă stăruitoare din partea educatoarelor pentru a-l învăța pe copil să vorbească corect. Cunoscând faptul că limbajul se dezvoltă în strânsă legătură cu gândirea, că preșcolarului îi este caracteristică gândirea orientată spre activitatea concretă, am folosit o serie de modalități prin care am stimulat comunicarea orală. Printre aceste modalități jocul didactic a constituit o formă deosebit de valoroasă de modelare a viitoarei personalități, oferindu-mi posibilitatea să cunosc copilul, să-l formez în direcția dorită de mine și totodată am creat condiții optime de manifestare a copilului în mod spontan, sincer, ajutând la formarea, dezvoltarea și îmbogățirea limbajului preșcolarilor. Pornind de la aceste considerente și ghidându-mă după obiectivele din curriculum și dorind verificarea ipotezei am realizat o structurare a activităților de educare a limbajului prin proiectarea anuală. Chiar dacă pe parcurs au intervenit schimbări, datorate abordării tematice, cu activități pe domenii experiențiale (integrate sau pe discipline), am urmărit atingerea obiectivelor și competențelor cerute de curriculum, eliminând astfel repetările, suprapunerile.
Voi reda în tabelul următor planificarea jocurilor didactice de educarea limbajului desfășurate cu eșantionul experimental.
Cu copiii, din eșantionul experimental, care nu au realizat sarcinile itemilor din cadrul evaluării inițiale am organizat activități compensatorii pentru fixarea și consolidarea cunoștințelor. Prin jocurile didactice desfășurate pe parcursul cercetării am urmărit: precizarea sensului cuvintelor, îmbogățirea și nuanțarea vocabualrului. Sarcina esențială pe care mi-am propus s-o realizez a fost aceea de a da copiilor posibilitatea înțelegerii cuvântului, de a merge de la cuvânt la idee. Pornind de la definiția cuvântului- asocierea unuia sau mai multor sensuri cu un complex înveliș sonor, susceptibil de o întrebuințare gramaticală în procesul comunicării, am făcut cunoscut copiilor că un cuvânt poate avea un singur sens (înțeles) sau mai multe sensuri, deci i-am familiarizat pe copii prin intermediul jocurilor didactice cu principalele categorii semantice accesibile lor. Fără introducerea în vocabularul copiilor a noțiunilor de polisemie, omonimie, antonimie, sinonimie, aceștia au avut posibilitatea, prin intermediul jocului, să cunoască semnificația fiecărei categorii, ilustrând-o cu exemple. Jocurile desfășurate au vizat înțelegerea sensului unor cuvinte, mai ales a celor mai greu de sesizat de preșcolari, de exemplu: antonime, omonime, sinonime, contribuind la îmbogățirea vocabularului (sub aspectul achiziționării de noi cuvinte, al consolidării și nuanțării vocabularului). Dată fiind posibilitatea copiilor de a diferenția mai ușor sensurile cuvintelor, am început prin a aplica jocuri care operează cu antonime, apoi cu omonime, planificând apoi pe cele cu sinonime (pentru că facem apel la ele în explicarea cuvintelor noi). Odată cu învățarea am oferit copiilor posibilitatea să creeze prin intermediul jocului didactic. Climatul de lucru trebuie să se caracterizeze printr-o atmosferă permisivă, neautoritara, în care copiii să-și poată manifesta curiozitatea, spontaneitatea, inițiativa, să-și educe sensibilitatea la ideile și sentimentele celorlalți. În astfel de jocuri didactice am urmărit antrenarea creativă a copilului motivată de plăcerea acestuia de a vorbi despre obiecte și situații familiale: jucării, prieteni, tablouri, aspecte din natura înconjurătoare, familie, personaje îndrăgite din povești, jocuri cu teme, precum: ,,Să-l cunoaștem după glas!”, ,,Surprize” ,,Întâmplări vesele și triste”, ,,Ce s-a întâmplat mai departe?”. Aceste jocuri didactice au solicitat copiilor atât o memorie reproductivă, cât și un vocabular bogat. Totodată au permis folosirea unor cuvinte și expresii din povești, dar și dezvoltarea creativității în relatarea unor întâmplări, secvențe din povești, dar și în caracterizarea unor personaje, în efectuarea unor operații de analiză și comparație. Eficiența și-au dovedit-o și jocurile didactice precum :,,Jocul onomatopeelor” sau ,,Ghici cine a venit la noi?”, în care copiii repetă cu ușurință sunetele, imitând onomatopeele: bâzzz, vajjj, morrr, ssss, craaa, care se pot relua sub alte variante cum ar fi:,,Repetă după mine” sau ,,Cine face așa?”.
Joc didactic:,,Mai spune un cuvânt !”
Scopul jocului: consolidarea deprinderii copiilor de a dezvolta o propoziție simplă, dezvoltarea și nuanțarea vocabularului; stimularea gândirii logice și creatoare. Conținutul: integrarea în propoziție a cât mai multe cuvinte. Regulile jocului: formularea propoziției care începe cu un cuvânt rostit de educatoare sau sugerat de o imagine. Copiii adaugă câte un cuvânt până se completează o propoziție dezvoltată. Răspunsurile corecte sunt răsplătite prin stimulente. Elemente de joc: surpriză, aplauzele. Material didactic: jetoane cu imagini sugestive, flanelograf. Desfășurarea jocului Varianta I Copiii au fost așezați în semicerc. S-a împărțit grupa în două echipe. Printr-o numărătoare, se decide echipa care începe:
,,Un, doi trei
Hai începeți voi !”
Un copil de la grupa respectivă a luat un jeton cu o imagine, spunând ce sugerează ea. Copiii au adăugat pe rând cuvinte alcătuind propoziții dezvoltate. Echipa începătoare se va opri atunci când nu mai spun propoziții. S-a continuat cu grupa următoare. Jocul a continuat, urmărind care grupa spune cele mai multe propoziții, aceasta obținând un stimulent. Exemplu: imagine cu minge
Mingea este mare. Mingea este roșie. Mingea este la copilul din față. Copiii se joacă cu mingea afară.
Varianta a II-a Educatoarea a așezat pe flanelograf mai multe jetoane reprezentând obiecte. Ea a cerut copiilor să formuleze propoziții, încercând să folosească cât mai multe cuvinte, sugerate de jetoane.Exemplu: Iepure, pădure, morcov. Iepurele trăiește în pădure și mănâncă morcov.
Varianta a III-a
Pe monitor apare o imagine în care un copil va face o acțiune. Educatoarea a cerut copiilor să alcătuiască propoziții cu cât mai multe cuvinte cu ajutorul acțiunii.
Exemplu:Pe monitor apare: ,,un copil mergând”
Copilul merge încet.
Copilul merge la grădiniță.
Copilul merge în parc după ce a dormit.
Copilul merge în vizită la prietenii lui.
În încheiere s-a desemnat echipa care a acumulat cele mai multe puncte, aceasta fiind câștigătoare.
Găsește cuvântul potrivit – joc didactic
Scopul:
Perfecționarea deprinderii de a formula propoziții dezvoltate, corect formulate din punct de vedere gramatical și cu sens logic.
Educarea capacității de a opera cu material verbal corespunzător cunoștiințelor copiilor despre fenomene, plante, activitatea oamenilor în diferite anotimpuri.
Educarea atenției voluntare, a gândirii logice, memoriei.
Obiective operaționale:
O1 – să asculte cu atenție și să rețină regulile jocului;
O2 – să respecte regulile jocului;
O3 – să completeze propoziția enunțată de educatoare folosind cuvântul potrivit;
O4 – să formuleze propoziții în care să includă în mod logic un cuvânt dat.
Metode și procedee: demonstrația, conversația, exercițiul. Material didactic: un panou, buline, imagini reprezentând diferite activități, aspecte din natură, obiecte. Desfășurarea jocului
Varianta I Educatoarea a spus o propoziție, din care lipsește un cuvânt. Pentru a putea găsi cuvântul lipsă au fost așezate pe flanelograf mai multe imagini. Cu aceste imagini copiii au putut alcătui propoziția în întregime. Exemplu: Educatoarea a formulat propoziția: Fetița cânta la … Pe flanelograf copii au iamginea cu un pian. Copiii au completat propoziția și au spus: Fetița cânta la pian. Varianta a II-a S-au împărțit grupa în două echipe: iepurași și ursuleți. Pentru fiecare răspuns corect echipa primește o bulină. Întrebările au fost adresate pe rând fiecărei echipe. Copilul desenează (……..). Bunica împletește (un ciorap). Mama coase (o rochie). (Fetița) dansează pe scenă.
Varianta a III-a
Copii au formulat propoziții cu cuvântul dat și au stabilit numărul de cuvinte în propoziție. Educatoarea a spus cuvântul: minge. Echipa la care s-a adresat a spus: Băiatul are o minge mare și roșie. Propoziția are 7 cuvinte. Educatoarea a spus cuvântul: ghiocel. Ghiocelul este alb. Propoziția are 3 cuvinte. În încheierea jocului s-a desemnat echipa câștigătoare.
Joc didactic:,,Al (A) cui este ?”
Scop: Formarea deprinderii de a folosi corect terminația substantivelor în cazul genitiv, în cadrul propozițiilor, verificarea cunoștințelor despre glasul puilor, hrana, adăpostul animalelor și a păsărilor. Sarcina didactică: Recunoașterea glasului puilor, hranei, adăpostului animalelor, păsărilor și formularea unui răspuns corespunzător întrebărilor. Elemente de joc:-surpriză;
-aplauze;
-plimbarea coșulețului;
-hora copiilor.
Strategii didactice: Metode și procede: conversația, explicația, exercițiul, munca independentă, problematizarea. Mijloace de învățământ: calculator, coș, imagini cu animale și păsări, mulaje, hrana animalelor, puzzle.
Desfășurarea jocului: La CD-player s-a audiat glasul unui animal, iar un copil a recunoscut al cui glas este și a ales din coș mulajul animalului respectiv. S-a efectuat un joc de probă, apoi educatoarea a dat drumul la CD-player, iar copiii au descoperit ,,al cui glas este”. Grupa de copii a fost împărțită pe 2 grupe. În continuare, educatoarea descoperă un coșuleț ce conține imagini ale animalelor.
Varianta I La semnalul educatoarei coșulețul a pornit spunând:
,,Coșulețul va porni
Și la …. se va opri”
La copilul unde s-a oprit coșul, a scos silueta animalului a cărui glas este. Această variantă s-a repetat, astfel încât fiecare echipă a răspuns de 3-4 ori.
Varianta a II-a
La calculator a apărut imaginea unui animal și educatoarea a cerut copiilor să răspundă la întrebarea ,,A cui mama este?” Echipa numită a ridicat de pe masă imaginea cu animalul respectiv. Acea echipă care a greșit a primit bulina neagră.
Varianta a III-a
Ambele echipe au format o horă și au cântat: ,,Ne-nvârtim, ne-nvârtim
Animalele hrănim.”
La semnalul educatoarei un copil de la o grupă a mers la flanelograf și a așezat o imagine cu hrana unui animal și a întrebat: A cui hrana este ? A desemnat un copil de la cealaltă echipă să răspundă. Copilul care nu a știut a primit o bulină neagră . În încheiere fiecare echipă a spus o ghicitoare, poezie sau un cântec despre un animal. S-a desemnat echipa care are cele mai multe buline roșii.
În lumea meseriilor – joc didactic
Scopul: Îmbogățirea și aprofundarea cunoștințelor copiilor referitoare la profesii și meserii, utilizând experienta socio-cognitivă acumulată prin intermediul activităților din grădiniță. Educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere fonetic, lexical, sintactic.
Sarcina didactică:
recunoașterea meseriilor și uneltele acestora pe baza imaginilor;
activizarea vocabularului copiilor (verbe reprezentând acțiuni specifice diverselor meserii ).
Conținutul jocului:
imagini cu meserii și uneltele acestora;
jetoane ce reprezintă produsele meseriașilor.
Regulile jocului: Copiii au ascultat cu atenție ghicitoarea și la semnalul educatoarei, copilul numit recunoaște meseria despre care este vorba și așează pe panou imaginea simbol. Alt copil a ales imaginile ce reprezintă uneltele necesare și le-a pus în dreptul imaginii corespunzătoare. S-au enumerat cât mai multe acțiuni (verbale) ce se pot executa în meseria respectivă. Răspunsurile copiilor au fost aplaudate. Elemente de joc: manipularea obiectelor, ghicitori, aplauze. Joc de probă: Educatoarea a explicat și demonstrat jocul, după care a fost executat de 1-2 copii de probă. Executarea jocului de către copii: Copiii au executat jocul cu toate variantele, respectând regulile de joc. Varianta I Pe baza elementelor din ghicitoare, copiii au dedus numele meseriei, apoi au așezat pe panou imaginea-simbol a acestei meserii. În dreptul imaginii-simbol au așezat imagini cu uneltele potrivite meseriei. Varianta a II-a În coșuleț sunt ilustrații cu obiectele meseriașului foarfec, sapă, lopata, tetoscop, termometru, etc. Conducătorul jocului- educatoarea a spus copiilor că obiectele din coș s-au amestecat și de aceea va trebui să le împartă meseriașilor. Va pune întrebarea:,,Cui dăm aceasta?” Copilul care a răspuns cum se numește unealta a atașat-o în dreptul meseriașului.
Varianta a III-a Copiii au primit câte două jetoane reprezentând produsele diferiților meseriași. Educatoarea spune versurile:,,Foaie verde lemn domnesc
Croitor (cizmar, zidar, etc.) mă numesc
Dacă-mi spuneți ce-am lucrat
Eu la loc le-am așezat.”
Copilul care are jetonul corespunzător denumește produsul lucrat de meseriașul despre care este vorba. Jocul s-a încheiat cu cântecul,,Ce miros au meseriile”
Joc didactic,,Mici, mari actori” Scopul jocului:
dezvoltarea memoriei prin recunoașterea unor personaje și prin reproducerea unor replici din poveștile/povestirile cunoscute;
formarea deprinderii de a exprima corect, coerent și expresiv.
Sarcina didactică:-descoperirea răspunsurilor la ghicitori;
-identificarea personajelor și a poveștilor pe baza imaginilor și a unor fragmente;
-alegerea jetoanelor specifice poveștii;
-interpretarea unor roluri, folosind expresii și gesturi corespunzătoare;
-realizarea posterului,,Personaje îndrăgite din poveștile învățate”.
Regula jocului: Copilul la care s-a oprit numărătoarea va recunoaște și descrie personajele din poveștile propuse, va așeza imaginile în ordinea logică a desfășurării acțiunii, va imita personaje preferate. Elemente de joc: surpriza, bagheta fermecată, închiderea și deschiderea ochilor, ghicitoarea, aplauzele, mimica, imitarea personajelor din povești.
Strategii didactice:
Metode și procedee: explicația, conversația, demonstrația, observația, dramatizarea, descoperirea, problematizarea, jocul didactic, povestirea, posterul, galeria expoziționala.
Mijloace didactice: ghicitori, fragmente/imagini din povești, siluete/jetoane cu personaje cunoscute, C.D. bagheta magică, numărătoarea, ecusoane cu personaje din povești. Forme de organizare: individual, frontal, în 2 grupuri. Locul desfășurării: sală de grupă Desfășurarea jocului La începutul jocului fiecare copil a ales dintr-un bol o siluetă reprezentând un personaj. Aceste siluete au fost prinse în piept.
Varianta I Educatoarea a folosit o baghetă magică și o numărătoare pentru a numi un copil: ,,1,2,3 răspunde dacă vrei”: ,,Atent vei fi, personajul vei ghici”.- ,,Pe mama capra o ascult/ Ușa eu nu o deschid” Oare cine sunt?” (iedul cel mic din Capra cu trei iezi). Când miros de peste mi-a venit/ Eu moartă m-am prefăcut” (vulpea- Ursul păcălit de vulpe), La bunica prin pădure repede-am plecat/ Coșuleț cu merinde mama mi l-a dat) (Scufița Rosie). Eu sunt pinten-pintenat/ Bogății am adunat (Punguță cu doi bani). Regina cea rea cu oglinda sa/ Prințul e aici și 7 pitici (Alba ca zăpada). Varianta a II-a Portrete în cuvinte Pe monitorul calculatorului s-au derulat imagini cu personaje din poveștile propuse. În urma numărătorii cu bagheta fermecată copilul numit a ghicit personajul de pe monitor, spunând din ce poveste face parte și cum este el: bun sau rău argumentând ceea ce spune. Apoi a venit în fata acel copil care are în piept silueta cu ,,lup”. Acestă variantă a fost realizată până s-au epuizat imaginile. Varianta a III-a
Grupa de copii a fost împărțită în două echipe. Fiecare echipă alegându-și un lider. Pe două panouri au fost așezate imagini din două povești. Imaginile au fost amestecate, iar copiii au așezat în ordinea cronologică a acțiunii. Au descoperit povestea. A câștigat echipa care a așezat corect imaginile și au descoperit povestea. La încheierea jocului, copiii au dansat pe cântecul ,,Scufița Roșie”. Un alt obiectiv propus de curriculum m-a determinat să desfășor cu preșcolarii și jocuri didactice destinate analizelor fonetice, lexicale și sintactice, prin care am urmărit familiarizarea și dezvoltarea capacităților și deprinderilor de a transcrie grafic propoziția, cuvintele, silabele, sunetele-litere. Dar cum la școală copilul trebuie să învețe nu numai să scrie, ci să și citească, încă de la grădiniță este necesar să știe să despartă cuvintele în silabe, să intuiască literele, să pronunțe sunetele corect în orice poziție s-ar afla ele. De aceea, pentru rezolvarea acestor obective am inițiat copiii în a găsi cuvinte care să înceapă cu vocale, considerându-le mai accesibile, apoi consoane, și numai după ce și-au însușit corect sunetele în poziție inițială am trecut la recunoașterea sunetelor în poziție mediană și finală. Pentru a realiza obiectivele destinate analizelor fonetice, lexicale și sintactice am desfășurat unele jocuri didactice precum:
Unul întreabă, altul răspunde ! – joc didactic
Scopul activității: formarea deprinderii de a utiliza propoziția interogativa în contexte adecvate, exprimarea corectă din punct de vedere gramatical, în propoziții. Conținut: propoziția interogativă enunțiativă. Sarcinile jocului:
să observe imaginile;
să identifice personajele și acțiunile acestora;
să formuleze propoziții interogative (întrebare) și propoziții enunțiative (răspuns);
să reprezinte grafic propozițiile cu ajutorul simbolurilor;
să coreleze enunțurile formulate cu simbolurile de pe rețeaua grafică.
Reguli de joc: Copilul desemnat alege un jeton, îl observă cu atenție și adresează o întrebare la care va răspunde un alt copil. Elemente de joc: extragerea jetoanelor, căutarea jetonului corespunzător acțiunii specifice, cub cu imagini.
Varianta I
Educatoarea a subliniat faptul că o comunicare se realizează cu ajutorul propozițiilor și acestea sunt de mai multe feluri, în funcție de ceea ce dorim să exprimăm, o întrebare sau un răspuns. Copilul desemnat de educatoare a extras dintr-un coșuleț (în care sunt imaginile- întrebare) un jeton, a observat cu atenție acțiunea ilustrată și la întrebarea ,,Cum întrebi ?” a formulat o propoziție interogativă (întrebare). Dacă nu a reușit, educatoarea l-a sprijinit cu informații suplimentare. După formularea propoziției-întrebare, un alt copil indicat prin adresarea întrebării ,,Ce răspunzi?” a căutat pe masă jetonul care ilustrează acțiunea specifică subiectului și a formulat răspunsul.
Exemplu: I. – Mama citește?
R. – Mama face mâncare.
S-au apreciat răspunsurile corecte, apoi educatoarea a precizat copiilor că, întrucât ei nu știu să scrie, vor învăța să “scrie” propozițiile cu ajutorul unor simboluri. S-a descoperit tabla pe care au fost afișate două iamgini, una sugerează o propozitie- întrebare și cealaltă, alăturată, sugerează o propozitie- răspuns. S-au intuit imaginile și grafismele cu semnul întrebării(?) care se folosește întotdeauna după o propozitie-intrebare.
Varianta a II-a
Copiii au alcătuit propozitii-intrebare, au formulat propozitia- răspuns și au încercat să le scrie la flanelograf, denumind simbolurile scrise, după ce au rostogolit cubul cu imagini. Un copil a pus întrebarea, altul a răspuns și al treilea a scris la flanelograf.
Varianta a III-a
S-a intuit fișa ce avea desenată în partea de sus, la mijloc, un dreptunghi care încadrează simbolurile celor două tipuri de propoziție învățate. S-a precizat că dreptunghiul reprezintă titlul activității și ne arată ce vom învăța într-o activitate, prin simbolurile scrise în interior. S-a urmărit semnul de punctuație scris la sfârșitul propoziției. S-a verificat și s-a corectat împreună cu copiii.
,,Ne jucăm cu silaba”- joc didactic
Scopul:
consolidarea capacității de diferențiere perceptiv-fonematica a grupurilor de sunete;
îmbogățirea vocabularului activ ca urmare a experienței cognitive proprii și a transferului de informații în comunicarea dintre copii;
cultivarea interesului pentru activitatea de învățare prin joc.
Conținut: despărțirea cuvintelor în silabe.
Sarcinile jocului:
să denumească iamginile primite sau prezentate de educatoare;
să despartă cuvintele în silabe;
să numere silabele dintr-un cuvânt;
să dea exemple de cuvinte care au tot atâtea silabe;
să identifice silabă inițială dintr-un cuvânt;
să găsească cuvinte care încep cu aceeași silabă;
să reprezinte grafic silabele din cuvânt, folosind simbolul cunoscut- liniuța;
să coreleze numărul de silabe cu bătaia ritmică din palme sau cu mișcarea palmei așezată sub bărbie;
Afectiv-atitudinale:
să manifeste interes pentru activitate;
să aprecieze răspunsurile colegilor și pe cele proprii.
Strategia didactică:
Mijloace și procedee: conversația, explicația, demonstrația, exercițiul, jocul, evaluarea.
Mijloace de învățământ: imagini, plic cu jetoane, fise de lucru, flanelograf, computer.
S-a anunțat jocul și motivația desfășurării lui. ,,Ne jucăm cu silabă” S-a împărțit grupa de copii în două echipe: albinuțe și fluturași.
Explicarea și demonstrarea jocului
Din căsuța cu surprize s-a extras un plic în care se afla o imagine. Plicul a trecut de la un copil la altul până când am spus ,,Stop”. Copilul la care s-a oprit plicul privește imaginea, aratã colegilor apoi numește un coleg de la cealaltă grupa să denumească cuvântul și să-l despartă în silabă. Dacă a răspuns corect echipa lui primește un punct reprezentat prin simbolul echipei sale. Dacă a greșit va fi ajutat de un coleg din echipa lui fără să primească nimic. La rândul lui a numit un coleg din echipa cealaltă să precizeze numãrul de silabe și să îl reprezinte grafic la panou. Cei care au rezolvat corect sarcina au primit recompense.
Varianta I
Pe monitorul calculatorului a apărut imaginea și un copil de la o echipă a venit și a denumit imaginea, a despărțit cuvântul în silabe, a identificat prima silabă. A cerut colegului din altă echipă să dea exemple de cuvinte care să înceapă cu silabă de început.
Varianta a II-a va fi o întrecere intre echipe: echipa albinuțelor și a fluturașilor.
Căpitanul fiecărei echipe a primit două jetoane cu cifrele 2 și 3. Pe rând căpitanii au arătat una din cifre, iar echipa adversă a dat exemple de cuvinte care au tot atâtea silabe cât arata cifră. Echipa câștigătoare a fost recompensată.
Varianta a III-a
Educatoarea a distribuit copiilor fișe de lucru cu următoarele sarcini:
trasează tot atâtea liniuțe câte silabe are cuvântul care denumește imaginea !
unește cifră cu numărul corespunzător de silabe !.
Răspunde repede și bine – joc didactic
Scop: formarea deprinderii de a despărți cuvintele în silabe, de a distinge sunetul cu care începe cuvântul și de a formula propoziții cu cuvintele cerute.
Obiective operaționale:
să precizeze cuvintele care denumesc obiecte din jur sau imaginile acestora;
să alcătuiască propoziții cu cuvântul dat precizând numãrul cuvintelor și ordinea lor;
să desparta în silabe cuvintele date, să le denumească și să redea numãrul lor prin diferite mișcări și elemente grafice;
să distingă sunetul cu care începe cuvântul, să găsească alte cuvinte care încep cu același sunet;
să formuleze corect propoziții, stabilind legătură între cuvintele date pe baza analizei și a sintezei;
să asocieze elementele grafice cu numărul de cuvinte sau silabe.
Strategia didactică:
Metode și procedee: conversația, explicația, exercițiul, problematizarea.
Material didactic: jetoane din jocul,,Răspunde repede și bine”, fise, creioane, plicuri, stimulente.
Varianta I Unul dintre voi a extras un jeton din trăistuță și l-a dat altui copil spunândui: ,,Denumește, te rog, obiectul de pe jeton”. Copilul care s-a oprit, a denumit cuvântul de pe jeton, a despărțit cuvântul în silabe, a spus cu ce sunte începe cuvântul, dar și cu ce sunet începe. Exercițiul s-a executat de trei ori.
Varianta II
Dintr-o trăistuță s-au scos jucării și s-au înmânat copiilor cerându-le să spună o propoziție despre această jucărie. Copiii au formulat propoziții despre jucăriile alese. Exercițiul s-a executat de trei ori.
Varianta III
S-au arătat copiilor un jeton cu o cifră și li s-a cerut să formuleze o propoziție cu atâtea cuvinte cât arata cifră. Copiilor li s-au distribuit fișa cu următoarea cerința:
Reprezintă grafic:1.propoziția
2.cuvintele
3.silabele
În încheiere, grupa de copii a fost împărțită în două echipe. Au avut de desenat obiecte care încep cu sunetul ,,a” și o grupă să deseneze obiecte care încep cu silabă ,,mă”.
Jocul silabelor- joc didactic
Scopul:-formarea deprinderii de a găsi cuvinte care să înceapă cu o silabă dată, precum și de a despărți cuvinte din cuprinsul unei propoziții în silabe.
Sarcina didactică:-să completeze silabă dată cu alte silabe pentru a obține un cuvânt;
-să alcătuiască propoziții cu cuvântul dat și să despartă apoi toate cuvintele în silabe, menționând numărul silabelor din fiecare cuvânt spus.
Regulile jocului:-copilul indicat prin intermediul unei baghete va pronunța silabă anunțată de educatoare și o va completa construind un cuvânt;
-copiii vor căuta cuvinte care să aibă în cuprinsul lor aceeași silabă spusă.
Material didactic:-ilustrații care să sugereze copiilor diferite cuvinte cu silabele mai frecvent întâlnite în vorbire, de exemplu: 1.casă, cana,cadă/ masă, mazăre, marama, mamă, macara/ tava, taburet, taraf, taxi/ măgar, măceș, mălai, mănușa, matura, mătase/ lada, lama, lacăt, 2.cuvinte care conțin două-trei consoane consecutive: capră, castană, castel, carte, castravete, creion, creta, crap, parc, porc, palma, patru, scrisoare, stropitoare.
Joc didactic:,,Ne jucăm cu silabă !”
Scopul jocului: consolidarea deprinderii de a discrimina silabele din cuvinte, activizarea vocabularului.
Conținutul jocului: silabă
Sarcinile jocului:
să despartă corect cuvintele în silabe;
să precizeze locul unei anumite silabe în alcătuirea cuvântului;
să găsească cuvintele în care silaba să se situeze în diferite poziții (începutul, sfârșitul, interiorul cuvântului).
Reguli de joc: La îndemnul ,,Ne jucăm cu silabă !” copiii caută cuvinte care încep sau cuprind o anumită silabă, rostită de educatoare sau de ei însuși. Elemente de joc: căutarea și găsirea cuvintelor, aplauze, întrecerea.
Varianta I
Educatoarea pronunță o silabă și la îndemnul ,,Ne jucăm cu silabă !” copiii au căutat cuvinte care încep cu silaba respectivă precizând apoi și numărul de silabe din cuvintele găsite de ei. Pentru a ușura sarcina, copiii au scris la tabla cuvintele și silabele componente cu simbolurile învățate.
Exemplu: Ne jucăm cu silabă,,mă”! mă-sa ma-ieu mă-și-nă
__ __ __ __ __ __ __
Varianta a II-a
Educatoarea a precizat o silabă și a solicitat copiilor să găsească cuvinte în care silaba respectivă să se găsească la sfârșitul cuvintelor.
Exemplu: Nu jucăm cu silaba,,să” ! și căutăm cuvinte în care aceasta se afla la sfârșit !
ma-să ca-să pla-să
__ __ __ __ __ __
S-au apreciat răspunsurile corecte.
Varianta a III-a
Câte un copil a rostit o silabă, iar grupa de copii a căutat cuvinte care să cuprindă silaba precizată indiferent de poziția ei în cuvânt. La final, educatoarea a rostit mai multe cuvinte, copiii având sarcina să traseze pe fișa tot atâtea liniuțe orizontale câte silabe are fiecare cuvânt în parte.
Exemplu: bar-ză fe -ti- ță
__ __ __ __
S-a verificat, împreună cu copiii dacă au rezolvat corect sarcina. Pornind de la premisa că prin toate activitățile desfășurate în grădiniță și mai ales prin activitățile de educare a limbajului urmărim îmbogățirea vocabularului activ și pasiv al copiilor, am încercat ca, pe lângă multe alte activități realizate prin mijloace diferite, să ating acest obiectiv și în cadrul activităților realizate prin joc didactic. Astfel am desfășurat jocuri care au urmărit formare de cuvinte pornind de la un sunet, o silabă, cu ajutorul prefixelor și sufixelor, găsirea unor diminutive, antonime, sinonime, omonime. În timpul jocului didactic copilul participa cu plăcere la dialog, exersează deprinderi de comunicare orală, exprimându-și gânduri, idei, se transpune în planul vorbirii cursive, expresive, corecte, își dezvoltă și îmbogățește vocabularul. O contribuție importantă la îmbogățirea vocabularului copiilor o au jocurile didactice cu omonime, sinonime, antonime. Aceste jocuri urmăresc, de fapt, înțelegerea sensurilor unor cuvinte care denumesc însușiri opuse (antonime), cuvinte diferite care denumesc același obiect (sinonime) sau același cuvânt care are mai multe sensuri (omonime). Prezint în continuare jocurile didactice pe care le-am desfășurat cu preșcolarii în etapă de cercetare și care m-au ajutat să dovedesc că jocurile didactice ajuta la dezvoltarea limbajului la preșcolari.
Drumul la castel – joc didactic
Scopul jocului:-dezvoltarea capacității de a diferenția sunetul inițial al diferitelor cuvinte;
-perfecționarea auzului fonematic prin efectuarea unor analize ale structurii fonetice al cuvintelor;
-activizarea vocabularului referitor la obiecte de uz personal, mobilier, jucării, veselă etc.
Conținutul jocului: sunete
Sarcinile jocului:-pronunțarea corectă a sunetelor din componența cuvintelor;
-găsirea unor cuvinte care încep cu sunetul dat.
Reguli de joc: copiii trebuie să denumească obiectul descoperit și să precizeze sunetul cu care începe cuvântul respectiv, copilul care a sesizat sunetul inițial al cuvântului are dreptul să numească un coleg care trebuie să găsească un cuvânt care începe cu același sunet, iar un alt copil să formuleze o propoziție cu cuvântul dat.
Elemente de joc: surpriză, aplauze, ghicire, căutare.
Varianta I
-Descoperirea Zânei Primăvara care i-a invitat pe copii în castelul său.
-Pentru a ajunge la castel, trebuie depășite câteva probe.
-Au descoperit fiecare floare și au denumit imaginea și spunând cu ce sunet începe. Se descoperă toate florile până ajung la castel.
Varianta a II-a
S-a schimbat sarcina, respectiv copilul trebuia să spună cu ce sunet sfârșește cuvântul și să găsească un cuvânt care să se sfârșească cu același sunet. Dând jocului un caracter dinamic, de întrecere, sarcina fiecărei variante a fost ușor realizată de copii cu mult interes, dezvoltându-le acestora spiritul de competiție, autocontrolul asupra reacțiilor verbale și motrice și deprinderea de a analiza fonetic cuvintele.
Varianta a III-a
Ajunși la castel, copiii vor extrage un bilețel din coșulețul Zânei.
Propunătoarea a citit copilului cuvântul de pe bilețel.
Copilul a alcătuit o propoziție cu cuvântul respectiv și a așezat în castel tot atâția fluturași câte silabe are cuvântul de pe bilețel.
Joc didactic:,,Cu ce sunet începe cuvântul ?”
Scopul jocului:
dezvoltarea capacității de a diferenția sunetul inițial al diferitelor cuvinte;
perfecționarea auzului fonematic prin efectuarea unor analize ale structurii fonetice ale cuvintelor;
activizarea vocabularului referitor la obiecte de uz personal, mobilier, jucării, veselă etc.
Conținutul jocului: sunete
Sarcinile jocului:
pronuțarea corectă a sunetelor din componența cuvintelor;
găsirea unor cuvinte care încep cu sunetul dat.
Reguli de joc: Copiii trebuie să denumească obiectul descoperit și să precizeze sunetul cu care începe cuvântul respectiv. Copilul care a sesizat sunetul inițial al cuvântului are dreptul să numească un coleg care trebuie să găsească un cuvânt care începe cu același sunet, iar un alt copil să formuleze o propoziție cu cuvântul dat.
Elemente de joc: surpriză, aplauze, ghicire, căutare. Material didactic: obiecte de uz personal, mobilier-jucarii, alte jucării din grădiniță că: fular, floare, farfurie, furculița, creion, creta, caiet, carte, căciulă, rama, rochie, roată, roaba, gumă, gărgăriță, gard. Obiectele aranjate în mai multe părți ale sălii de grupă vor fi descoperite de rând de câte un copil numit de educatoare. Acesta va denumi obiectul sau jucăria găsită. Un alt copil va fi antrenat să pronunțe sunetul cu care începe cuvântul, iar acela, la rândul lui, va alege un copil pentru a găsi un alt cuvânt care începe cu același sunet. Acesta va alege un alt copil care să formuleze o propoziție cu cuvântul respectiv.
Varianta I
Educatoarea pronunța un sunet, consoana sau vocală, iar copilul numit a venit la flanelograf și a ales o imagine, a căror denumire începe cu sunetul dat. După acest moment, copiii au fost solicitați să formuleze propoziții despre obiectul a cărei imagine a fost prezentată. Copiii au fost antrenați să găsească și alte cuvinte care încep cu același sunte, fără să aibă suport intuitiv.
Varinata a II-a
Imaginile au fost puse într-o cutie astfel încât să nu poată fi văzută. Cutia este dată unui copil care va scoate o imagine și după ce o denumește precizează sunetul cu care începe cuvântul, o oferă altui copil care trebuie să găsească alt cuvânt care începe cu același sunet.
Varianta a III-a
S-a schimbat sarcina, respectiv copilul trebuia să spună cu ce sunet sfârșește cuvântul și să găsească un cuvânt care să se sfârșească cu același sunet. Dând jocului un caracter dinamic, de întrecere, sarcina fiecărei variante a fost ușor realizată de copii cu mult interes, dezvoltându-le acestora spiritul de competiție, autocontrolul asupra reacțiilor verbale și motrice și deprinderea de a analiza fonetic cuvintele.
Joc didactic: ,,Ce mai poate însemna ?”
Scopul jocului:-stimularea comunicării verbale prin îmbogățirea și nuanțarea vocabularului cu cuvinte asemănătoare ca formă, dar cu înțeles diferit (omonime);
-valorificarea cunoștințelor dobândite în situații noi.
Conținutul jocului: omonime
Sarcinile didactice:-să grupeze imaginile care pot fi denumite cu ajutorul aceluiași cuvânt;
-să explice, pe cât posibil, sensul fiecărui cuvânt;
-să integreze omonimele în contexte, selectându-le în funcție de ceea ce doresc să exprime.
Reguli de joc: răspund copiii care au descoperit mai repede imaginile cu același nume cu cea prezentată la panou.
Elemente de joc: căutarea și gruparea jetoanelor, acordarea unor recompense, aplauze.
Varianta I
Pe măsuțe, în fața copiilor, au fost așezate jetoanele cu fața în sus. S-au prezentat imagini ce ilustrează diferite obiecte care puteau fi denumite cu același cuvânt:
cotul mâinii, cotul apei, cotul burlanului;
broască, broasca ușii;
capră (animal), capră de tăiat lemne, capră de gimnastică, capra trăsurii;
toc de scris, tocul pantofului, tocul ușii, toc pentru ochelari;
ochi (organ de simț), ochi de apă, ochi de tricotat (croșetat);
furcă de tors, furcă (unealtă agricolă);
limba (ca organ), limbă de încălțat, limbă de pământ (bucată de uscat).
Educatoarea a afișat pe rând la flanelograf câte o imagine, copiii au denumit imaginea și la întrebarea ,,Ce mai poate însemna ?” ei au căutat pe mese alte imagini ce se pot denumi cu același cuvânt, dar cu sensuri diferite și le-au așezat pe flanelograf lângă cea afișată. S-au alcătuit propoziții cu cuvântul respectiv în toate situațiile.
S-a avut în vedere că imaginile să ilustreze ființe și lucruri cunoscute de copii pentru a sesiza mai ușor diferența de sens.
Varianta a II-a
Educatoarea a precizat câte o propoziție care i-a solicitat pe copii să descopere un cuvânt care se poate întâlni și în alte situații, dar cu alt sens decât cel exprimat.
Exemplu: ,,Fata moșneagului întâlnește un păr plin de omizi.”
,,Am dat de furcă cu mătușa Marioara.”
S-au integrat omonimele descoperite în contexte noi. Educatoarea a apreciat răspunsurile copiilor subliniind că asemenea cuvintele ne fac limba mai bogată, mai expresivă, mai frumoasă.
Joc didactic: ,,Alinta cuvântul !”
Scopul jocului:-cultivarea vorbirii expresive prin folosirea diminutivelor;
-îmbogățirea și nuanțarea vocabularului cu diminutivele unor substantive și adjective.
Conținutul jocului: diminutive.
Sarcinile jocului:-să descopere diminutivele unor substantive și adjective prin derivare cu unele sufixe;
-să explice sensul cuvintelor astfel obținute;
-să integreze diminutivele în propoziții, realizând corect acordul în gen și număr.
Reguli de joc: copiii caută diminutivele cuvintelor precizate la îndemnul ,,Alinta cuvântul !” și alcătuiesc propoziții.
Elemente de joc: surpriză, mânuirea jucăriilor, întrecerea, aplauze.
Varianta I
S-au prezentat copiilor sub formă de surpriză, grupa de jucării care a venit în vizită. Totodată s-a menționat că jucăriile doresc să fie iubite, alintatte și să se joace cu ei un anume joc, prrecizandu-su jocul și modul de desfășurare.
Copilul solicitat de educatoare a venit la masă, alege o jucărie, după preferința și spune ,,aceasta este o mașină”. A desemnat un coleg care la îndemnul ,,Alinta cuvântul !” a precizat diminutivul cuvântului respectiv (mașinuță). Apoi fiecare copil a alcătuit o propoziție cu cuvântul rostit. S-a subliniat nuanța afectivă pe care o exprima diminutivele conferind comunicării farmec și căldură.
Varianta a II-a
S-au organizat copiii în două echipe desfășurându-se o mică întrecere. Pe o masă au fost mai multe jetoane cu fața în jos. Din fiecare echipă s-a desemnat, pe rând, câte un reprezentant care a ales de pe masă un jeton, apoi a rostit diminutivul cuvântului ce denumește imaginea ilustrată. (,,Eu am un cățeluș.”). Colegii din echipa adversă au precizat cuvântul inițial (,,câine”). S-au punctat răspunsurile corecte pe tabla de punctaj prin bulinuțe roșii.
Varianta a III-a
Educatoarea, a rostit pentru fiecare grupă un adjectiv, copiii având ca sarcina să găsească diminutivul acestuia.
Exemplu: mic-micuț-mititel; frumos-frumușel.
Adjectivele pot însoți și substantive (,,fata harnică”) copiii au căutat diminutivele acestora (,,fetița hărnicuță”). S-au notat de fiecare dată răspunsurile corecte și în final s-a stabilit echipa care a acumulat cele mai multe bulinuțe roșii.
După conținutul noțional în planificarea fiecărei educatoare, ar trebui și jocuri didactice destinate creativității și expresivității limbajului oral prin care să se urmărească crearea unor rime, ghicitori, povestiri, dar și valorifiicarea conținutului unor povești și poezii cunoscute de preșcolari. Prezint în continuare câteva jocuri didactice care urmăresc realizarea acestui obiectiv.
Joc didactic: ,,Spune ce vezi !”
Scopul jocului:-verificarea capacității copiilor de a se exprima în propoziții și fraze, corect structurate din punct de vedere gramatical;
-activizarea vocabularului;
-stimularea creativității verbale, a rapidității în gândire și comunicare.
Conținut: unitatea compozițională a comunciarii.
Sarcini didactice:-să identifice momentele acțiunii pe baza ilustrațiilor;
-să identifice imaginile care redau primul și ultimul moment al acțiunii;
-să ordoneze imaginile potrivit succesiunii logice a evenimentelor;
-să precizeze cursiv și concis momentele ilustrate;
-să completeze propozițiile cu cuvintele care lipsesc din conținutul scrisorii.
Reguli de joc: Copilul ,,destinatar”,,citește” scrisoarea adusă de poștaș, se ordonează toate ilustrațiile ,,scrisorii” pe flanelograf în ordinea derulării acțiunii, apoi se completează ,,scrisoarea” finală cu cuvintele potrivite contextului formulat.
Varianta I
Copiii, au fost așezați în semicerc, așteptând sosirea postașului. Acesta vine și aduce mai multe scrisori, care le sunt adresate copiilor din grupă, precizând că fiecare dintre ele ascunde un secret. Îl vor descoperi numai după ce le vor ,,citi”. Educatoarea a distribuit, pe rând, plicurile copiilor al căror nume este scris pe acesta. Fiecare ,,destinatar” a deschis plicul și ,,citește” imaginea întregii grupe. La solicitarea adresată ,,Spune ce vezi !”, a spus o propoziție dezvoltată cu cele văzute. Apoi ,,scrisoarea” este afișată pe flanelograf, ceilalți copii au putut să adauge comunicării și alte elemente ce nu au fost sesizate. După ,,citirea” tuturor ,,Scrisorilor”, educatoarea a orientat atenția copiilor spre ceea ce au observat că au întâlnit în toate cele șase ,,scrisori” (aceeași fetiță în diferite ipostaze, personajul principal).
Varianta a II-a
Educatoarea a solicitat copiilor să ordoneze jetoanele în ordinea dictată de desfășurarea evenimentelor, fiecare copil motivând de ce un jeton ocupa un loc anume și nu altul. Ridică probleme jetonul ce o reprezintă pe fetiță cu masa să. Este primul său ultimul în șirul jetoanelor ? Din interpretarea datelor, copiii au constatat că el este primul, deoarece fetița merge la grădiniță insoțită de mama sa și nu vine de la grădiniță, cum s-ar crede, deoarece nu are asupra sa darurile primite de la colegi. După ordonarea jetoanelor, copiii au alcătuit o scurtă comunicare (povestire, compunere). Educatoarea a urmărit redarea corectă, clară, fluentă a acțiunii, corectează eventualele greșeli. În finalul jocului s-a deschis și ultima scrisoare adresată ,,sărbătoritei” chiar de colegii săi, dar din care lipsesc mai multe cuvinte. Copiii au fost rugați să urmărească cele scrise și să completeze ,,scrisoarea”.
Exemplu:,,Dragă Adelina, astăzi este … (aniversarea) zilei tale de … (naștere). Împlinești … (șase ani). Noi … (așteptăm) bucuroși să vii la … (grădinița) și să te … (sărbătorim). Împreună cu doamna … (educatoare), noi ți-am … (pregătit) multe … (daruri) și surprize. Ți-am adus și multe … (flori) care mai de care mai frumoase și mai … (parfumate). Abia mai avem … (răbdare) până când … (vei veni), să fim alături de … (ține) în aceasta … (minunată) zi, să te … (felicităm) și să-ți urăm ,,La mulți ani !” Educatoarea a apreciat fiecare răspuns corect prin acorrdarea unei bile colorate și la sfârșitul jocului au fost numărate biletele și astfel s-a stabilit câștigătorii concursului. Vocabular posibil: eveniment, aniversare, sărbătorită, daruri (cadouri), surprize, bucurie (veselie), a oferi, a dărui, a felicita, a dori, a ura, a adresa, a servi etc.
Joc didactic: ,,Completează ce lipește !”
Scopul jocului:-verificarea capacității de comunicare, valorificând conținutul unei povești sau poezii cunoscute de copii;
-stimularea atenției, rapidității în gândire;
-activizarea vocabularului.
Conținut: comunicarea orală
Sarcini didactice:-să urmărească cu atenție textul interpretat;
-să sesizeze cuvântul său expresia care lipsește din enunțul exprimat;
-să completeze textul cu cuvintele potrivite.
Reguli de joc: Copiii ascultă cu atenție textul și în momentul în care în interpretarea unui anumit rol apare un cuvânt lipsa, copilul desemnat trebuie să precizeze acel cuvânt la imperativul ,,Completează ce lipsește !”.
Elemente de joc: surpriză, teatrul de păpuși, găsirea cuvintelor și expresiilor potrivit.
Varianta I
S-a prezentat sub formă de surpriză mulțimea păpușilor care au fugit de la teatru pentru că nu au învățat bine rolurile, rugându-i pe copii să le ajute. Educatoarea a precizat copiilor că păpușile nu au putut învăța rolurile întrucât un spiriduș năzdravan le-a șters din text o mulțime de cuvinte. Păpușile au aflat că ei știu toate poveștile și de aceea îi roagă să le ajute să-și completeze rolurile pe care le vor interpreta apoi la teatru.
Personajele apar, pe rând, în cadrul teatrului de păpuși și citesc câte un scurt fragment din povestea căreia îi aparțin. În timpul lecturării textelor se omit o serie de cuvinte și expresii, vizând toate categoriile gramaticale și problematica pe care o ridică aceastea, legată de flexiune. Copiii au urmărit cu atenție textul și în momentul în care apare o misiune, păpușă respectivă s-a oprit și a spus ,,Completează ce lipsește !”, denumind copilul care să facă acest lucru.
Varianta a II-a
Educatoarea a distribuit păpușile unor copii, care au jucat rolul acestora. Ceilalți copii au recitat versuri din poeziile pe care ei le știu sărind peste anumite cuvinte. De data aceasta, păpușile au fost acelea care au completat versurile cu acele cuvinte care lipsesc.
Exemplu: un copil recita un vers din prima strofă a poeziei ,,Somnoroase păsărele” de Mihai Eminescu din care ,,a uitat” câte un cuvânt și a rugat-o pe Cenușăreasa să-l ajute. Copilul care avea silueta Cenușăresei a completat versurile cu cuvintele lipsa.
,,Somnoroase (păsărele)
Pe la (cuiburi) se adună
(Se ascund) în rămurele
Noapte (bună) !”
Cu succes a fost desfășurat și ,,Jocul rimelor” în care copiii au fost familiarizați cu noțiunea de rimă, făcând apel la imaginația lor. Am explicat copiilor că rimează acele cuvinte care au cel puțin ultima silabă la fel. De exemplu: cuvântul ,,casa” se desparte în silabe și se constată că ultima silabă este ,,să”. Copiii au căutat mai multe cuvinte care să rimeze cu cuvântul casă (masă, frumoasă, somnoroasă etc). Jocul a fost antrenant, distractiv, instructiv.
Joc didactic: ,,Jocul rimelor !”
Scopul jocului:-familiarizarea copiilor cu rimă în versuri;
-stimularea imaginației și creativității verbale.
Conținut: rimă în versuri.
Sarcini didactice:-să despartă cuvintele în silabe;
-să găsească cuvinte care se termină cu o anumită silabă;
-să selecteze cuvintele, integrându-le în contexte;
-să completeze versurile cu cuvintele-rima.
Reguli de joc: La imperativul ,,Găsiți rima !” copiii vor căuta cuvinte care au aceeași terminație cu cel dat sau cu cel aflat la sfârșitul unui vers. Elemente de joc: căutarea și găsirea cuvintelor care rimează unele cu altele.
Varianta I
Educatoarea recita o strofă dintr-o poezie cunoscută (,,Revedere” de M. Eminescu) și orientează atenția copiilor asupra cuvintelor din finalul versurilor, solicitându-le să descopere prin ce se aseamănă (aceeași terminație, silabă sau grup de sunete). În cazul în care copiii nu au sesizat asemănarea, educatoarea le propune să despartă cuvintele în silabe ultimul cuvânt din fiecare vers și să precizeze sunetele din ultima silabă, observând astfel că acestea se repetă. Educatoarea subliniază că acest procedeu, folosit de poeți, se numește rimă și că ea face că versurile să fie mai ușor de înțeles, mai plăcute auzului. Se propune apoi copiilor să găsească ei cuvintele care să aibă aceeași terminație cu cele eostite de educatoare.
Exemplu: ,,Copilaș”: ie-pu-raș; dră-gă-laș;
,,Cățel”: bă-ie-țel; de-ge-țel;
,,Fetița”: gră-di-ni-ța; fus-ti-ța; fun-di-ța;
,,Văzut”: tre-cut; fă-cut.
Cu unele cuvinte copiii au alcătuit propoziții, în care acestea să se afle la sfârșit.
Exemplu: ,,El este un copilaș”
,,Eu am un cățel.”
,,Am văzut un băiețel,
Jucându-se cu un cățel”.
S-a acordat stimulente copiilor care au rezolvat sarcina, pentru a-i antrena în găsirea cuvintelor.
Varianta a II-a
Educatoarea a recitat versuri din poezii cunoscute, scrise de M. Eminescu, T. Arghezi, E. Farago, solicitând copiilor, prin îndemnul ,,Găsiți rima”, să completeze din poeziile pe care le-au învățat și au încercat să găsească cuvintele care ar rima, dar care să se potrivească și contextului. În acest caz s-a recitat un vers complet, iar copiii l-au completat pe următorul.
Exemplu: ,,Uite, bobul cum îl cară
Pe drumeagul dinspre (moară)” (,,Furnica” de E. Farago)
,,Pâinea albă și pufoasă
Ce ne strigă: Hai la (masă) !
Vă întreb din ce se face ?
Că, o spun deschis, îmi (place). (,,Cat de mult îmi place pâinea” de V. Carianopol)
,,În lumea poveștilor”- joc didactic
Scopul jocului:-perfecționarea deprinderii de a discuta pe baza unor texte literare studiate;
-dezvoltarea creativității și expresivității limbajului.
Obiective operaționale:
Cognitive:O1 – să grupeze siluetele personajelor dintr-o anumită poveste;
O2 – să recunoască fragmentele de poveste audiate;
O3 – să reproducă replici ce aparțin personajelor din poveștile studiate;
O4 – să identifice greșelile din cadrul cântecului audiat.
Afective:O5 – să-și exprime emoții și sentimente, participând cu interes la activitate;
O6 – să manifeste atitudine pozitivă față de colegi în timpul activității.
Scopul jocului:-perfecționarea deprinderii de a discuta pe baza unor texte literare studiate;
-dezvoltarea creativității și expresivității limbajului.
-conținutul jocului: povești: Alba ca Zăpada și cei șapte piciti de Frații Grimm, Ursul păcălit de vulpe de Ion Creanga, Capra cu trei iezi de Ion Creangă.
Sarcini didactice:-să grupeze siluetele personajelor din poveștile studiate;
-să identifice greșelile din cadrul cântecului audiat.
Reguli de joc: Jocul se desfășoară pe două subgrupe, copiii care răspund sunt aleși prin diferite metode pentru fiecare răspuns corect se primește câte o bulină. Fiecare grupă are un simbol.
Elemente de joc: personaje din povești (copii costumați), siluete, ,,Bacheta fermecată”, ,,Oglinda fermecată”, aplauze, modul de prezentare a sarcinilor, manipularea materialelor, cuvinte simbol: ,,Oglinda oglinjoara fermecată/ La ce copil te-ai oprit, să răspundă îndată !”, ,,Bagheta fermecată s-a rotit/ Și pe tine te-a numit !”.
Strategii didactice:
Metode și procedee: observația, conversația, explicația, demonstrația, exercițiul, povestirea, audiția, aprecierea.
Mijloace de învățământ: cartea cu povești, planșe, siluete, panou, macheta castelului, obiecte fermecate (bagheta, oglindă), casetofonul, caseta, medalioane, stimulente, fișe de evaluare (puzzle-uri);
Forma de organizare: frontal, pe grupe, individual.
Copilul indicat de educatoare a deschis ,,Cartea poveștilor”, a recunoscut povestea după imagine, a denumit personajele și a povestit fragmentul respectiv.
Jocul de probă
Varianta I
Educatoarea deschide ,,Cartea poveștilor” și numește un copil care recunoaște povestea (Cenușăreasa). Îndrumat de educatoare, copilul numește personajele din imagine și povestește fragmentul redat, folosind vorbirea indirectă. S-a executat jocul antrenând copiii din ambele grupe. După executarea sarcinii, piticii au urcat o treaptă spre castel.
Varianta a II-a
Pe o măsuță se afla siluetele unor personaje din povești. S-au recunoscut poveștile cu ajutorul unor mijloace didactice diferite-fragment audiat, fragment povestit, poezie, obiect reprezentativ. S-au separat siluetele în funcție de povestea din care face parte. S-au dramatizat scene din povești și s-au găsit antonime și sinonime pentru anumite cuvinte.
Varianta a III-a
Educatoarea a atins cu bagheta fermecată pe rând câte un copil și i-a cerut să completeze propoziția (Alba ca Zăpada avea părul negru ca …), (Lupul a intrat în casă și l-a mâncat pe …).
Varianta a IV-a
S-a audiat la casetofon fragmente greșite din anumite povești. Copiii au sesizat greșelile și au povestit varianta corectă a fragmentului audiat.
Varianta a V-a
Copiii au ajutat-o pe Scufița Roșie să găsească drumul prin pădure spre casă bunicuței realizând un labirint. Răspunsurile copiilor i-a ajutat pe cei doi pitici să urce treptele până la castelul Albei ca Zăpada. S-a stabilit echipa câștigătoare. La sfârșit s-au făcut aprecieri individuale și colective, apoi s-au oferit recompense.
III.3.3.Etapa finală (posttest)
Atât în etapa inițială cât și în cea finală am administrat teste pentru a identifica nivelul raportat la limbajul copiilor implicate în cercetare.
Testarea finală
La sfârsitul cercetării am organizat evaluarea finală unde copiii grupei experimentale au fost supuși unor probe sumative pentru verificarea vocabularului.
Testul nr.1 Test pentru verificarea limbajului, axat pe verificarea cunoștintelor de gramatică
Obiective generale:
O1- verificarea deprinderilor de exprimare corectă din punct de vedere gramatical;
O2-verificarea deprinderilor de identificare a numărului de cuvinte din propoziție și a silabelor din cuvinte.
Item 1: Alcătuiți propoziții pe baza imaginilor prezentate.
Item 2: Identificați numărul de cuvinte din propoziție.
Item 3: Identificați numărul de silabe din fiecare cuvânt din propoziția alcătuită.
Obiective operationale: 1. Să alcătuiasca propozitii cu ajutorul imaginilor;
2. Să identifice câte cuvinte are propozitia formulată;
3. Să precizeze câte silabe are fiecare cuvânt.
Descriptori de performanță:
Foarte bine:-Alcătuiește propoziții dezvoltate pe baza imaginilor -1 punct
-Identifică numărul de cuvinte din propoziția alcătuită -1 punct
-Identifică numărul de silabe din fiecare cuvânt din propoziția alcătuită -2 puncte
TOTAL: 4 puncte
Bine:-Alcătuiește propoziții simple pe baza imaginilor – 0,5 puncte
-Identifică numărul de cuvinte din propoziția alcătuită -1 punct
-Identifică cu puțin ajutor numărul de silabe din fiecare cuvânt din propoziția alcătuită – 1,5 puncte
TOTAL: 3 puncte
Suficient:-Alcătuiește propoziții simple pe baza imaginilor -0,5 puncte
-Identifică cu ajutor numărul de cuvinte din propoziția alcătuită – 0,5 puncte
-Identifică cu ajutor numărul de silabe din fiecare cuvânt din propoziția alcătuită -1 punct
TOTAL: 2 puncte
Insuficient:-Alcătuiește cu ajutor propoziții simple pe baza imaginilor;
-Identifica cu greutate numărul de cuvinte din propoziția alcătuită;
-Identifica cu greutate numărul de silabe din fiecare cuvânt din propoziția alcătuită.
TOTAL: 1 punct
Tabel sintetic cu rezultatele obținute la evaluarea finală, Testul nr.1:
Aceasta histogramă ne arată că 90% din numărul de preșcolari au deprinderi de exprimare corectă din punct de vedere gramatical și identifică numărul de cuvinte din propoziție și a silabelor din cuvinte.
Testul nr.2 Test pentru verificarea volumului vocabularului cu:
substantive comune
Obiective:
verificarea vocabularului copiilor referitor la substantive comune (cunoașterea cuvintelor ce denumesc acțiuni profesionale – meserii);
verificarea deprinderilor de exprimare corectă în propoziții și fraze (acțiunilor specifice unor meserii). Item 1: Denumește numele meseriilor ilustrate în imagini.
Item 2: Alcătuiește propoziții cu numele meseriilor denumite.
antonime
Obiective generale:
verificarea capacității de a utiliza adjective antonime;
verificarea deprinderii de exprimare orală corectă în propoziții.
Item 1: Denumiți obiectele de pe suport și spuneți cum sunt acestea.
Item 2: Găsește cuvintele opuse celor denumite de tine și alcătuiește cu acestea propoziții.
Obiective operationale: 1. Să recunoască meseriile din imagine;
2. Să formuleze propoziții cu meseriile denumite;
Material: Pe un carton se fixează 10 feluri de obiecte sau imagini astfel:
desenul unei ciuperci mari și a uneia mici;
o bucată de fier și o bucată de cauciuc pe care copilul le va pipăi;
desenul unui bloc turn și al unei case;
fotografia unui om bătrân și a unuia tânăr;
imaginea unui copil vesel și a unuia trist;
o bucată de stofă netedă și una mototolită;
o carte groasă și una subțire;
un drum scurt și unul lung;
un creion gros și unul subțirel;
o panglică lată și una subțire.
Se cere copilului să identifice noțiunea opusă ca sens a cuvintelor de pe carton.
Descriptori de performanță:
Foarte bine:
Denumește toate cele 10 meserii din imaginile expuse – 2 puncte
Alcătuiește propoziții cu numele meseriilor denumite – 3 puncte
Denumește obiectele de pe suport și spune cum sunt acestea – 2 puncte
Găsește cuvintele opuse celor denumite și alcătuiește cu acestea propoziții – 3 puncte
TOTAL: 10 puncte
Bine:
Denumește 8 meserii din imaginile expuse – 1,5 puncte
Alcătuiește propoziții cu numele meseriilor denumite – 2 puncte
Denumește 8 obiecte de pe suport și spune cum sunt acestea – 1,5 puncte
Găsește cuvintele opuse celor denumite și alcătuiește cu acestea propoziții – 2 puncte
TOTAL: 7 puncte
Suficient:
Denumește 6 meserii din imaginile expuse – 1 punct
Alcătuiește propoziții cu numele meseriilor denumite – 1,5 puncte
Denumește 6 obiecte de pe suport și spune cum sunt acestea – 1 punct
Găsește cuvintele opuse celor denumite și alcătuiește cu acestea propoziții – 1,5 puncte
TOTAL: 5 puncte
Insuficient:
Denumește 2-3 meserii din imaginile expuse – 0,5 puncte
Alcătuiește propoziții cu numele meseriilor denumite – 0,5 puncte
Denumește 2-3 de pe suport și spune cum sunt acestea – 0,5 puncte
Găsește cuvintele opuse celor denumite și alcătuiește cu acestea propoziții – 0,5 puncte
TOTAL: 2 puncte
Tabel sintetic cu rezultatele obținute la evaluarea finală, Testul nr.2:
După cum se poate observa, 90% din numărul preșcolarilor poate denumi meseriile ilustrate în imagini, alcătuiește propoziții cu numele meseriilor denumite, găsește cuvintele opuse și alcătuiește cu acestea propoziții.
Testul nr.3 Test pentru verificarea exprimării corecte în propoziții
Se cere copiilor să recunoască personaje din basmele cunoscute și obiectele care le aparțin alcătuind propoziții în care să folosească substantive în cazul genitiv, să transforme propoziții simple în propoziții dezvoltate.
,,Al cui este?”
Obiective operationale:-să formuleze propoziții simple și dezvoltate;
-să caracterizeze personajele și să recunoască ce personaj folosește -obiectele prezentate în imagini precum și basmul din care face parte.
Item 1: Denumește obiectele întâlnite în basme.
Item 2: Numește basmul din care fac parte fiecare din aceste obiecte.
Item 3: Denumește ce personaje din basme folosesc aceste obiecte.
Descriptori de performanță:
Foarte bine:-Denumește toate obiectele întâlnite în basme – 2 puncte
-Denumește toate basmele din care fac parte fiecare din aceste obiecte (8 basme) – 2 puncte -Asociază personajul cu obiectul căruia îi aparține – 2 puncte
TOTAL: 6 puncte
Bine:-Denumește 8 obiecte întâlnite în basme – 1,5 puncte
-Denumește 6 basme din care fac parte fiecare din aceste obiecte – 1,5 puncte
-Asociază personajul cu obiectul căruia îi aparține – 1 punct
TOTAL: 4 puncte
Suficient:-Denumește 5 obiecte întâlnite în basme – 0,5 puncte
-Denumește 5 basme din care fac parte fiecare din obiectele recunoscute – 0,5 puncte
-Asociază personajele cu obiectele folosite de acestea -1 punct
TOTAL: 2 puncte
Insuficient:-Denumește 2-3, recunoscând personajele și basmele în care le-a întâlnit
TOTAL: 1 punct
Tabel sintetic cu rezultatele obținute de cele două eșantioane la evaluarea finală, Testul nr.3:
Așa cum se poate vedea, toți preșcolarii din eșantionul cvasiexperimental știu să formuleze propoziții simple și dezvoltate, știu să caracterizeze personaje și să recunoască personajul și obiectele prezentate în imagini, dar totodată identifică cu ușurință titlul basmului in funcție de personajul și obiectul indicat.
Tabel sintetic cu rezultatele obținute la evaluarea finală:
III.4. Prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute în urma evaluarii inițiale și evaluarii finale
În urma probelor de evaluare aplicate am constatat că cei 20 de copii din eșantionul experimental care au participat la această testare au realizat itemii probelor în procent de 90%, demonstrând că pot forma corect propoziții, identifică numărul cuvintelor din propoziția formulată, despart corect în silabe identificând numărul acestora din fiecare cuvânt, operează cu antonime, cunosc basme, personaje și obiectele specifice personajelor din basmele respective. Vocabularul copiilor cuprinde multe substantive comune și proprii, adjective, verbe și adverbe. Copiii folosesc corect formele de singular și plural, formulează propoziții scurte și dezvoltate, realizând acordul dintre subiect- atribut, predicat-complement.
Un procent de 15% (3 copii) a întâmpinat greutăți în găsirea antonimelor. Am observat rar folosirea incorectă a substantivelor în cazul dativ. Majoritatea au dovedit rapiditate în gândire, viteza la răspuns, antrenând operațiile gândirii în rezolvarea probelor.
Un procent de 10% (2 copii) din grupa de preșcolari, se exprimă mai greu în propoziții, aceștia sunt și mai emotivi, dar prezentând și superficialitate în rezolvarea itemilor.
Se impune o solicitare internă a acestora în activități compensatorii, o antrenare a lor în munca individuală fie în familie, fie la școală. Aceste nerealizări sau ezitări sunt recuperabile.
La 15 copii (75%) adaptarea la cerințele școlare se va face cu ușurință, aceasta fiind facilitată de o comunicarea verbală eficientă sub toate aspectele.
III.5.Concluzii. Direcții de valorificare a rezultatelor
Prin jocurile didactice folosite în perioada de cercetare am reușit să conduc copiii din eșantionul experimental spre realizarea obiectivelor propuse de curriculum, precum și a obiectivelor cercetării de față și anume: activizarea și optimizarea achiziționării unui vocabular conform vârstei, particularităților și nevoilor individuale ale copiilor și determinarea gradului de influența al mediului educativ asupra dezvoltării, fixării și nuanțării vocabularului la copilul de vârsta preșcolară. Stimularea limbajului o realizăm prin toate activitățile din grădiniță, dar nu prin toate reușim să facem conexiuni interdisciplinare. În mod concret, în cadrul activităților de educare a limbajului prin metoda conexiunilor interdisciplinare în cadrul jocurilor didactice se aduce o contribuție esențială la precizarea, îmbogățirea și nuanțarea vocabularului copiilor printr-o serie de cuvinte și expresii noi, precum și la formarea unor trăsături morale pozitive. Am ajuns la următoarele concluzii:
Formează și modelează caracterele, deprinderile copiilor cu normele de comportare civilizată, de cultivare a sentimentelor moral-civice, sunt sarcini în realizarea cărora, activitățile de educare a limbajului, prin intermediul jocurilor didactice, aduc cea mai substanțială contribuție.
Utilizarea unei game variate de jocuri, alese cu discernământ, în funcție de condițiile concrete ale fiecărei grupe de copii, în funcție de scopul și sarcina didactică propusă, duce cu certitudine la formarea unor deprinderi trainice, proprii învățării, și implicit la un progres evident al proceselor psihice, al nivelului intelectual al copiilor. Organizând jocuri și activități cât mai interesante, mereu noi, exerciții a căror soluționare reclama ,,mintea ageră” și posedarea unor ,,cheițe minune”, am încercat să trezesc și să întrețin un climat care generează curiozitate, dragoste pentru investigație, favorizând totodată descătușarea tuturor forțelor intelectuale și a motivației intrinseci.
Prin joc se asigura premisele afectiv-motivaționale pentru suprimarea stărilor de încordare și neîncredere resimțite de unii dintre copii față de cerință de a lucra independent și de a ,,crea”. Acceptate ca divertisment și joc al fanteziei activitățile de mai mare dificultate sau cele de reluare se efectuează facil, fără trăirea subiectivă a efortului. Apreciind pozitiv încercările individuale, aprobând creațiile și evitând evaluările negative și critice se asigură un climat în care, dobândind încredere în forțele proprii și dragoste pentru activitate, preșcolarii se descătușează total.
Jocurile didactice desfășurate în perioada preșcolarității constituie o excelentă școală a educației, a conduitei, fanteziei și imaginației, a energiei, toate acestea datorându-se valorilor instructiv-educative, posibilității de a întredeschide, prin intermediul lor, porți spre viitoarea treapta- școlaritatea.
Rezultatele constatate în urma probelor de evaluare inițială m-au determinat să revin, pe parcursul perioadei de cercetare, cu explicații ori de câte ori a fost cazul, să folosesc materiale demonstrative, ilustrative, care să impresioneze copiii și să usureze reținerea aspectelor dorite și să asociez datele noi unor exemple cunoscute. Jocul didactic, este un mijloc de instruire și educare a copiilor , specific vârstei preșcolare, în cadrul activității de educare a limbajului din cadrul Domeniului Limbă și Comunicare. Acesta contribuie din plin la îmbogățirea vocabularului , sub aspectul achiziționării de noi cuvinte, al consolidării și activizării lor, al fixării și nuanțării acestuia, cât și la însușirea unei exprimări clare, coerente, clare, corecte din punct de vedere gramatical. Însușirea corectă a vocabularului limbii române este o condiție a însușirii tuturor cunoștiințelor care fac din individ un membru folositor al societății, este o condiție a însușirii culturii generale. Îmbogățirea vocabularului trebuie înțeleasă nu în memorarea mecanică a unui număr mare de cuvinte, ci în înțelegerea semnificației cuvintelor care se va adânci treptat. În activitatea în grupa m-am ghidat după convingerea că numai un joc didactic bine pregatit poate avea o mare valoare educativa și am încercat să asigur o concordanță între scopul jocului și materialul didactic existent sau confecționat. Nu am uitat că ceea ce caracterizează în esență jocul didactic este faptul că îmbracă învățarea în haina ludicului și asigură un pronunțat caracter formativ. Grădinița trebuie să-l înzestreze pe copil cu un vocabular bogat și nuanțat. Ea poate și trebuie să reprezinte acea minunată cutie rezonată în care cuvântul ca material sonor specific primei trepte a copilăriei se poate transforma în cuvântul muzică în care corespondeta mentală către idee duce vădit la progres. Odată cu însușirea cuvintelor, copii asmiliează și sensul acestora. Pe măsură ce orizontul de cunoaștere al copilului se lărgește, se îmbogățește și vocabularul acestuia cu noi cuvinte necesare exprimării noilor cunostiințe, ajungând ca la sfârșitul perioadei preșcolare copilul să stăpânească formele gramaticale de bază ale limbii și, în general, să le folosească corect în vorbirea sa. Atât vocabularul cât și structura gramaticală sunt însușite de copii în mod practic în procesul viu al comunicării, prin imitare, ascultând vorbirea celor din jur și fiind corectat de către adult atunci când face greșeli în vorbire. Este de datoria noastră, în calitate de educatori și părinți să corectăm cu calm, dar sistematic aceste “greșeli” săvârșite de copii (cu atât mai mult erorile de pronunțare) spre a se evita fixarea unei vorbiri incorecte, defectuoase. Preșcolarul “nu învață” regulile gramaticale ca atare, nu conoaște definiția lor, nu știe ce este substantivul, verbul, conjucția, prepoziția, genul, declinarea, conjugarea, dar respectă în vorbirea sa regulile principale de modificare și îmbinare a cuvintelor în propoziții. Sub influența mediului social în are trăiesc, acumularea experienței verbale duce treptat la formarea așa numitului “simț al limbii” care îi determină pe copii să elaboreze forme gramaticale regulate, fără să cunoască norme sau reguli. ”Sensibilitatea” față de formele gramaticale este o trăsătură caracteristică copilului preșcolar, deși limba nu este pentru el, încă un “obiect de studio”(așa cum va deveni la școală). Pe baza acestui simț al limbii ajung să folosească tot mai curent formele gramaticale și chiar să intervină atunci când observă o greșeală în vorbirea altor copii. Consider că îmbogățirea și nuanțarea limbajului, la preșcolari trebuie să constituie un obiectiv constant, care să fie asociat din ce în e mai strâns cu principiul educației permanente, al pregatirii copiilor pentru învățare continuă. Subliniind valoarea cognitiva a jocului didactic, Ioan Cerghit releva că prin aceasta ’’ copilul imaginează, rejoacă o lume reală în scopul de a cunoaște mai bine, de a-și lărgi orizontul de cunoaștere, de a-și forma anumite deprinderi.”. Înțelegând aceste adevăruri de necontestat, se poate spune că este necesar să se acorde jocului didactic un spațiu larg în ansamblul metodelor destinate conștientizării și însușirii fenomenelor de limbă și îndeosebi formării desprinderii de a vorbi corect în limba română. Dezvoltarea limbajului presupune lărgirea progresivă a sferei de cunoaștere,a experienței de viață, înseamnă dobândirea de noi achiziții care contribuie la constituirea și dezvoltarea conduitei verbale. În acest sens jocul didactic este un mijloc valoros de instruire și educare a copilului preșcolar. Dacă există imaginative și dorința din partea educatoarei să facă “altceva” și mai ales “altfel”, fiecare activitate îi va oferi posibilitatea să se manifeste creative spre deliciul copiilor din grupa sa. Eficiența jocurilor didactice de dezvoltare a vorbirii, pe care le-am desfășurat în perioada de cercetare, a depins în mare măsură de modul în care am reușit să le selecționez în raport cu particularitățile concrete ale grupei. De un real ajutor mi-au fost informațiile pe care le-am aflat despre copii în perioada de culegere a datelor în care am stabilit nivelul atins de dezvoltarea limbajului copiilor, precum și anumite defecte de vorbire. În funcție de aceste realități am acționat în vederea prevenirii și corectării acestora cu mai multă ușurință deoarece în cadrul jocului copii se manifestă liberi, nestingheriți, fără rezervele determinate uneori de intervenția directă a educatoarei. Am avut și surpriză să constat că , din spirit de imitație, copiii își pot transmite unul altuia greșelile de vorbire. Contaminarea devine, firește, nociva, ea influențând asupra procesului de dezvoltare normal a vorbirii la un grup mai numeros de copii. Dată fiind vârstă, îndreptarea greșelilor nu a putut fi concepută rigid, că o reproducere repetată a unor cuvinte, silabe, sunete, până la corectă lor de exprimare ci prin includerea unor exerciții de corectare în cadrul unor jocuri antrenante cu conținuturi inteligibile și corecte. La această vârstă copiii respectă regulile și sarcinile didactice, deși acestea nu sunt uneori complexe și impuse de educatoare, jocurile cer o mai mare concentrare, copii constientizând sarcina , dar nu neglijând aspectul distractiv. Din gama variată de mijloace de realizare a activităților de educare a limbajului în grădiniță, jocurile didactice constituie una dintre cele mai placate forme de muncă cu preșcolarii, întrucât asigura, totodată o participare activă, atractivă deconectantă. Prin joc se transmit o mare parte din informațiile cuprinse în curriculum-ul pentru învățământul preșcolar apoi sunt valorificate și fixate prin intermediul jocurilor didactice. Modalitățile folosite în desfășurarea jocurilor didactice au avut ca rezultat pregătirea copiilor pentru școală: jucându-se, copilul învață și folosește în vorbire unele reguli gramaticale, deși nu cunoaște definiția lor, deprinzându-l totodată cu o muncă intelectuală de care au nevoie pe tot parcursul școlarizării.
Direcții de valorificare
Pentru atingerea obiectivelor propuse într-o activitate în care predomina jocul didactic, am avut grijă să folosesc metode atât tradiționale cât și moderne. Ele mi-au permis să conturez bazele jocului didactic în dezvoltarea limbajului la preșcolari. Voi reda în tabelul următor planificarea jocurilor didactice de educare a limbajului în etapa formativă:
În cadrul jocurilor cu subiecte din povești, preșcolarii și-au exersat vorbirea, și-au însușit expresiile literare, folosindu-le în dialogurile și replicile cerute de situația noastră. În joc copiii s-au corectat uneori în ceea ce privește exprimarea, au creat îmbinări lexicale, și-au dezvoltat gândirea și-au îmbogățit mijloacele de exprimare. Jocul a stimulat imaginația și a contribuit la îmbogățirea cunoștințelor si abilitatilor preșcolarilor.Urmărind cu atenție copilul în timpul jocului, am constat lacunele din experiența individuală și am putut lua măsurile cele mai potrivite pentru a completa golurile semnalate. Înțelegerea noțiunii de sunet am realizat-o prin perceperea auditivă, iar litera prin perceperea vizuală, cunoscând faptul că la clasa I, corectitudinea cititului și scrisului depinde în mare măsură de nivelul la care se realizează pronunția, iar aceasta depinde de calitatea auzului fonematic. Tocmai în scopul dezvoltării auzului fonematic, putem introduce numeroase jocuri didactice cu conținut adecvat legat de obiectivele prioritare stabilite. Folosirea jocului didactic în cadrul procesului de învățare ne va demonstra că:
randamentul orei este mai mare, verificarea cunoștințelor făcându-se în mod plăcut, activ, temeinic;
gândirea elevilor este mereu solicitată și astfel în continuă formare;
independentă, creativitatea se formează de timpuriu;
inițiativa copiilor crește, în joc devine mai curajos, mai degajat.
Educarea conduitei verbale a preșcolarului constituie o premisă psiho-pedagogică a pregătirii lui pentru școală. Accentul principal trebuie să-l punem pe activitățile de comunicare pentru că acestea vor constitui premise ale unor rodnice activități de învățare în școală. Asupra necesității și importanței jocului în viața copilului au stăruit toți marii pedagogi în frunte cu întemeietorul grădinițelor de copii, Fr. Froebel.,,Să trăim pentru copii noștrii” îndemnă el prin revista sa care avea acest titlu. Astăzi s-au creat condiții aplicării în viață a indemnului rostit de părintele educației preșcolare, acum un veac și mai bine. Rămâne doar, să valorificăm cu seriozitate și cu pricepere aceste condiții și mai ales, să acordăm jocului o atenție sporită și mai mult loc în programul zilnic al copilului.
BIBLIOGRAFIE
Avram Saftica; Mihu Ecaterina; Sau Zonica – Jocul didactic petru preșcolari. Ghid metodic, Editura Terra, Focșani, 2004
Aplicarea noului curriculum, Pentru educație timpurie – O provocare ?, Editura Diana
Alecu S – Metodologia cercetării educației, Editura Fundației Universitare,,Dunărea de Jos”, Galați, 2005
Antohe G.; Bârna I. – Psihopedagogia jocului, Editura Fundației Universitare,,Dunărea de Jos”, Galați,
M.E.C. – Curriculum pentru învățământul preșcolar 3-6/7 ani , 2008
Chateau Jean – Copilul și jocul Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976
Damsa Ion; Toma Damsa; Maria Ivanus – Dezvoltarea vorbirii în grădiniță de copii și în clasele I-II, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996
Dima S.; Schiopu U.; Taiban M.; Lovinescu A.; Butucaru E. – Cresa-mediu educativ pentru integrarea copilului în grădiniță, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980
Dumitrana M. – Educarea limbajului în învățământul preșcolar, Editura Compania, București, 1999
Demersuri creative în predare și învățare, Editura Universitară Clujeana, 2000
Gheorghe Tomsa – Psihopedagogie preșcolară și școlară, M.E.C. București, 2005
Glava Adina – Introducere în pedagogia preșcolară, Editura Dacia, Cluj-Napoca 2002
Educație timpurie și specificul dezvoltării copilului preșcolar, București, 2008
Mateias Alexandra – Copiii preșcolari, educatoarele și părinții. Ghid de parteneriat și consiliere, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2003
Metodica activităților instructiv-educative în invatamatul preprimar, Vol.I, Editura Didactică Nova, 2007
Musu I.; Vrășmaș E.; Stanica C. – Terapia tulburărilor de limbaj, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997
Revista învățământului preșcolar nr. 3/2007
Schiopu U.; Verzea E. – Psihologia vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997
Leontiev A.N. – Studiu de psihologie a copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București
Clariade – Psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București
Secrieru A.; Giurca T.; Găui F. – Aspecte teoretice și practice în abordarea metodei proiectelor la vârstele timpurii, Editura Scoala Gălățeana, Galați, 2007
Să învățăm cu plăcere. Fise de exerciții logopedice în comunicarea orală și scrisă, Supliment al revistei învățământului preșcolar, 2007
Stan C. – Teoria educației. Actualitate și perspective, Editura Presa Universitară Clujeana, Cluj-Napoca, 2001
Viorica P.; Pletea M.; Grama F.; Cocoș D.; Oprea D.; Calin M. – Ghid pentru proiecte tematice, Editura Humanitas Educațional, București, 2005
Vrășmaș E. – Educația copilului preșcolar. Elemente de pedagogie la vârsta timpurie, Editura Pro Humanitate, București, 1999
Voiculescu E. – Pedagogia preșcolară, Editura Aramis, București, 2001
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Licenta Munteanu Final 07.iunie 2014 [311238] (ID: 311238)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.