În jurul anului 1630 semințe de coacăz negru european au ajuns pe continentul american, aici soiurile europene s-au încrucișat cu soiuri autohtone. [311156]

Licență

În jurul anului 1630 semințe de coacăz negru european au ajuns pe continentul american, aici soiurile europene s-au încrucișat cu soiuri autohtone. [311156]

Byadmin ianuarie 1, 2024

INTRODUCERE
Coacăzul negru (Cassis) este o specie cultivată în Europa de aproape 400 [anonimizat]. Unii autori cred că originea acestei specii este Asia și Europa deoarece mai ales în Asia în zonele temperate se găsește și în stare sălbatică.

În jurul anului 1630 [anonimizat] s-au încrucișat cu soiuri autohtone.

Continentul european este considerat marele producător de coacăz și anume din producția mondială de 340.000 t, 330.000 [anonimizat], Anglia, Norvegia (Chira L., 2009).

În țara noastră principalele centre de cultură a coacăzului negru sunt: [anonimizat], Pucioasa (Dâmbovița), Todirești (Suceava), [anonimizat], [anonimizat], Sângeorgiu de Pădure (Mureș). (Chira L., 2009, p.38).

Coacăzul se cultivă cu rezultate foarte bune în județul Argeș la altitudini cuprinse între 840 m (Bilcești)–1020 m (Mioarele). (Chira L., 2009, p.38).

CAPITOLUL I IMPORTANȚA, [anonimizat]
1.1 IMPORTANȚA CULTURII

Coacăzul negru este o cultură în plină expansiune atât în Europa cât și pe plan mondial. Este o [anonimizat].

O plantație poate produce economic peste 20 de ani.

[anonimizat], jeleuri, pentru industria coloranților naturali. [anonimizat] C, [anonimizat].

[anonimizat], acestea conținând multe elemente nutritive.

Cultura coacăzului este importantă și pentru pomicultorii amatori putând fi practicată cu success în grădini și curți.

1.2 [anonimizat], dar cupreponderență în zona temperată a emisferei nordice. Suprafața cultivată esteconcentrată în Europa în proporție de 98%, obținându-se cca. 330 000 [anonimizat], Austria, Norvegia și Anglia.(FAOSTAT-2012).

La noi în țară existau în 1989 peste 2500 ha de coacăz în cultură pură șipeste 700 ha intercalat. [anonimizat] 1000 ha cultură pură și 300 ha intercalat. Producția comercială este în jur de 3000 t.(Chira L. 2009)

În 2010 coacăzele se regăseau pe locul 15 ca suprafață cultivată și pe locul 16 la cantitatea produsă în topul fructelor cultivate în România. (FAOSTAT-2012)

În zonele submontane ale țării noastre se găsesc principalele centre decultură a coacăzului la: Râmnicu-Vâlcea, Câmpulung-Muscel, Suceava, BistrițaNăsăud, Baia-Mare, [anonimizat], Sălaj, Dâmbovița.Coacăzul se cultivă la noi în țară cu rezultate bune până la altitudinea de1020 m (Mioarele). (Chira L. 2009)

Potrivit FAOSTAT în 2012 România ocupa locul 25 [anonimizat] 32 [anonimizat] 1.1.

Topul țărilor cultivatoare și producătoare de coacăze la nivel mondial Tabel 1.1

Sursa – FAOSTAT (Food and Agriculture Organization of the United Nations)

Cultura coacăzului se menține destul de liniar în ultimii 10 ani, atât în ceea ce privește suprafețele cultivate (figura 1.1.) cât și producțiile realizate (tabel 1.2.) fiind destul de omogene.

Figura. 1.1.- Suprafața globală cultivată cu coacăz în ultimii 10 ani (2003-2013)

Sursa: FAOSTAT, dec. 2015

Producțiile de coacăz obținute la nivel mondial și pe principalele continenteîn ultimii 10 ani sunt prezentate în tabelul 1.2.

Producții realizate la nivel global Tabel 1.2.

Sursa: FAOSTAT, dec. 2015

Principalele țări cultivatoare de coacăz sunt Federația Rusă, Polonia, Ucraina, Franța, UK etc. Romania cultivă doar 46 ha cu coacăz (2013) și produce aprox 66 t. Tendința în viitor va fi de creștere a suprafețelor ocupate cu coacăz dat fiind raportul dintre exporturi și importuri pentru această categorie de produs. Importurile depășesc de 10 ori exporturile de fructe ca valoare.

1.3 SISTEMATICA GENULUI RIBES

Genul Ribesface parte din: Regnul Plantae, Diviziunea Magnoliophyta, Clasa Magnoliopsida, Ordinul Saxifragales, Genul Ribes, Specia Ribes nigrum. (E. Săvulescu 2010)

După tipul de fruct face parte din grupa baciferele. Din această grupă fac parte coacăzul, agrișul, afinul, zmeurul, murul și căpșunul, specii ce aparțin unor familii diferite, cu particularități agrobiologice specifice fiind grupate, în principal, după fruct.(E. Săvulescu 2010)

Genul Ribes cuprinde arbuști cu sau fără spini care au frunzele palmate cordate până la cuneate, mai mult sau mai puțin lobate, serate sau dințate. Florile sunt hermafrodie grupate în raceme sau în ciorchine cu ovar nepubescent. Formula Florală este: * K5 A5G(2) (E. Săvulescu 2010).

Fructele sunt globuloase sau ovoide, bace, negre, cu gust și miros caracteristic. Genul Ribes face parte din familia Saxifragaceae. Speciile cu fructe negre din care au provenit majoritatea soiurilor sunt după (Istrate M, G. Grădinaru 2003):

Ribes nigrum L. – (coacăzul negru european, casis), crește spontan înEuropa și Asia.

Ribes americanum Mill – (coacăzul negru american), crește spontan în America de Nord.

Ribes bracteosum Dougl. – (coacăzul negru bracteat).

Ribes vulgaris Lam. – (coacăzul obișnuit), crește spontan în Munții Alpi și Pirinei și în regiunile muntoase din Belgia și Anglia.

Ribes petreum Wulf. – (coacăzul de stâncă), crește spontan în Alpi, Pirinei,Carpați, Balcani, Caucaz, în locuri stâncoase. Este rezistent la ger, secetă șiantracnoză.

Alte specii: Ribes petiolare Dougl. (coacăzul vest-american), Ribeshudsonianum Rich(coacăzul negru de nord), Ribes ussuriensis (din estul Asiei)etc

1.4 CARACTERISTICILE MORFOLOGICE ALE SPECIEI

Coacăzul este un arbust cu o înălțime de 1/1,5 – 2,0 m. Crește sub formă de tufă cu multe tulpini subțiri (1-3 cm în diametru), mai puțin ramificate și încep din zona coletului. Are o durată de viață de 10-15 ani. (Orlaie N. 2000)

Frunzele sunt palmat-lobate, prevăzute pe partea inferioară cu glande secretoare punctiforme, galben-strălucitoare.Înflorește în lunile aprilie și mai. Crește prin păduri si tufărișuri în etajul montan, fiind o specie heliosciadofilă. Secultivă pentru fructele cu un conținut ridicat în vitamina C.(Orlaie N. 2000)

Toate speciile incluse în această grupă au fructe foarte perisabile. Fructele sunt bace false la coacăz. Coacăzul este o specie lemnoasă. Formează tufe. Durata lor de viață este 4-12-15 ani și încep să fructifice din al doilea an de la plantare.

Sistemul radicular al coacăzului

Figura 1.2- Sistemul radicular al coacăzului

Sursa (http://pepinierelehida.ro/coacazul-particularitati-de-creștere-și-fructificare/)

Figura 1.3.- Rădăcina coacăzului

Sursa ( http://www.pomifructiferi.com/tehnologii_de_plantare.html)

Rădăcina coacăzului este situată aproape de suprafața solului la 0,5-0,7 cm adâncime, puternic ramificat, iar pe orizontală rar depășește proiecția coroanei (0,9-1m). La tinerețe rădăcinile sunt de culoare violacee. (A.Baciu, 2005) Dezvoltarea sistemului radicular al coacăzului se realizează în funcție de tipul de soi, și este influențată de natura solului și de agrotehnica care se aplică asupra acestuia. Tipurile de rădăcini din care este format sistemul radicular sunt:

rădăcini de schelet care sunt cele mai groase și care au rolul de a transporta apa cu substanțe nutritive către partea aeriană și de a fixa planta în sol. (Orlaie N. 2000)

rădăcini de creștere care sunt așezate pe rădăcinile de schelet fiind mai numeroase și mai subțiri decât rădăcinile de schelet. (Orlaie N. 2000)

rădăcinile active care sunt subțiri au o culoare albă și pe acestea sunt așezați perișorii absorbanți. (figura 1,2) (Orlaie N. 2000)

Tufa sau tulpinile coacăzului

Figura 1.4.- Tufa sau tulpinile coacăzului

Sursa (http://pepinierelehida.ro/coacazul-particularitati-de-crestere-si-fructificare/)

Caracteristica de bază a coacăzului negru este habitusul sub formă de tufă multi-tulpinală ce este alcătuită din mai multe tulpini (16-20) ce au vârste diferite. Tufele de arbuști fructiferi sunt caracterizate prin: talia, volumul, forma de creștere și modul de apariție a tulpinilor (ramurilor) constituente. (Orlaie N. 2000)

Tulpinile care formează coroana au vârste diferite și cresc de regulă în zona coletului. Acestea în primii ani pot atinge înălțimea de 70-100 cm. Pe tulpinile acestea cresc ramuri laterale care pot depăși în creștere pe cele inițiale. (Orlaie N. 2000)

Tulpinile tinere de un an au scoarța de culoare gălbuie ce se desprinde sub formă de fâșii neregulate. Prin îmbătrânire culoarea scoarței devine mai închisă la culoare. (Chira L. 2009)

Tulpinile anuale sunt viguroase de culoare cafeniu-cenușie, cafeniu-roșcat, sau brun deschis, iar cele multianuale brun-cenușiu.(A.Baciu, 2005)

Tulpinile în anul al doilea și al treilea an de vegetație dau maxim de producție, după care aceasta scade treptat, motiv pentru care tulpinile de 4-5 ani se înlocuiesc treptat cu tulpini tinere de un an așezate cât mai la baza tufei. (Orlaie N. 2000)

Ramurile de rod sau tulpinile tinere seamănă cu țepușe. (Chira L. 2009)

Lăstarii dați din în mod normal nu se ramifică. În anul apariției, tulpinile de un an nu ramifică, dar în anii următori ramifică, mai ales în partea lor superioară, formează ramificații laterale a căror creștere scade progresiv din an în an. Acesta este un caracter bine exprimat la coacăzul negru, constantându-se mici deosebiri de la un soi la altul. Reducerea progresivă a creșterilor ramurilor de coacăz se datorează formării noilor lăstari bazali, care le concurează și de poziția mai oblică a ramurilor bătrâne. La coacăzul negru soiurile care au ramurile de schelet mai oblice au durata de viață mai mică, în comparație cu soiurile cu poziția ramurilor mai verticală. (Orlaie N. 2000)

Ramurile de schelet în funcție de particularitățile de soi au o durată de viață de 6 până la 10 ani și chiar mai mult, dar producția lor scade începând din anul 5. (Orlaie N. 2000)

Mugurii coacăzului

Pe ramurile de un an ale coacăzului negru se află muguri vegetativi în partea inferioară și muguri micști în partea superioară. Mugurii vegetativi sunt mici, plați, ovoizi, ovoid-ascuțiți, cafenii, cu vârful depărtat de ramură.(A.Baciu, 2005)

Din mugurii micști se vor forma lăstari și ciorchini iar din cei vegetativi lăstari. Ramurile de un an care cresc prin ramificarea ramurilor de doi ani sunt acoperite aproape în întregime de muguri micști sau muguri floriferi simpli. Din mugurii floriferi se va forma câte o inflorescență în formă de ciorchine cu 8-10 flori, iar din mugurii micști pe lângă inflorescențe crește și o ramură scurtă ce va servi ca ogan de înlocuire și care are la vârf un mugure mixt. (Chira L. 2009)

Mugurii de rod așezați de obicei la jumătatea ramurilor vor forma cei mai frumoși ciorchini cu boabe mari. Mugurii de rod sunt concentrați in punctul de trecere între două vârste ale ramurilor, aceștia sunt mici, ovoid-ascuțiți sau ovoizi.(A.Baciu, 2005)

Ramurile de rod sunt acele ramuri din toate creșterile anuale de prelungire a tulpinilor și a ramurilor laterale. Viața ramurilor de rod este de 1-2 ani. Cea mai ridicată producție de fructe se obține de la ramurile de rod așezate pe lemn de 2-3 ani. (A.Baciu, 2005) Îmbătrânirea tulpinilor (5-6 ani) duce la scăderea producției. (Orlaie N. 2000)

Dacă baza primelor ramuri (tulpini) este sub nivelul solului sau dacă aceasta se bilonează (mușuroiește), din mugurii bazali apar lăstari, lăsând impresia că sunt originari din jurul coletului.

Pe tulpina unei tufe se pot urmări mai multe creșteri succesive de prelungire și pe fiecare porțiune anuală a acestor creșteri, diverse ramificații, de obicei de vigoare slabă, constituind totalul formațiunilor de rod. (Orlaie N. 2000)

Mugurii de rod, la coacăzul negru, sunt cei mai frecvenți pe ramurile de doi ani, unde și recolta este cea mai bogată. Aceștia pot fi floriferi sau micști. Astfel, mugurii de rod de pe ramurile de lungime mijlocie (15-30 cm) sunt obișnuit micști, din ei rezultă o inflorescență și o rozetă cu frunze care în cursul perioadei de vegetație va deveni o ramură scurtă roditoare, amintind o țepușă (ramură de rod scurtă cu un mugur mixt terminal). Aceste ramuri roditoare scurte trăiesc 4-5 ani, după care ele slăbesc și apoi se usucă. (Orlaie N. 2000)

Mugurii de pe ramurile de un an ale coacăzului negru dau naștere la diferite organe, după poziția pe care o au, astfel:

mugurii situați la nivelul solului, în apropierea coletului, dau lăstari viguroși numiți lăstari din colet, lăstari de înlocuire sau lăstari de gradul zero;(Orlaie N. 2000)

mugurii situați pe porțiunea de mijloc a ramurii sunt de obicei micști; ei dau în evoluție lăstari și ciorchini; (Orlaie N. 2000)

mugurii ce se găsesc în treimea superioară a ramurilor, dispuși des, dau naștere la 1-3 ciorchini și ramuri fructifere scurte cu câteva frunze. Acești muguri se formează în fenofaza creșterii încetinite a lăstarilor, în a doua jumătate a verii. Cei din vârf nu ajung totdeauna la maturitate, uneori ei degeră împreună cu vârful ramurii. ( figura 5) (Orlaie N. 2000)

Figura 1.5. – Tipuri de muguri

Sursa (http://pepinierelehida.ro/coacazul-particularitati-de-crestere-si-fructificare/)

În anul următor, din mugurele apical va rezulta un lăstar de prelungire, de lungime mai mică decât ramura din care a rezultat și mai scurt decât ramurile laterale de jos. Din mugurii de rod iau naștere 1-2 inflorescențe scurte și de obicei trei frunze. Din mugurii care se dezvoltă la baza frunzelor pot apărea următoarele patru posibilități:

când cei trei muguri nu se dezvoltă și deci inflorescențele nu sunt însoțite de nici un lăstar fructifer;

când se dezvoltă un mugure și rezultă un lăstar fructifer;

când se dezvoltă doi lăstari fructiferi;

când se dezvoltă toți cei trei muguri și rezultă trei lăstari fructiferi. (Orlaie N. 2000)

Lăstarul fructifer este în mod obișnuit scurt în medie de 1 cm lungime. Sunt unele soiuri (mai ales cele provenite din varianta siberiană) a căror lăstari pot fi de lungime mai mare și deci ramura fructiferă rezultată din mugurele de rod va avea în anul următor 6-10 inflorescențe. (Orlaie N. 2000)

Frunza coacăzului

Frunza coacăzului este mare, cordată, cu baza prezentând o adâncitură la mijloc sub formă de inimă, cu suprafața vălurată, marginea îndoită și mărunt serată. Pe partea inferioară se observă o serie de peri glandulari care în momentul atingerii sau al strivirii lor emană un miros foxat caracteristic. (Orlaie N. 2000)

Florile coacăzului

Florile sunt campanulate, mici, de culoare verzuie, cu nuanțe roșietice, hermafrodite și se deschid eșalonat primăvara timpuriu începând de la bază către vârful inflorescenței. Acestea sunt dispuse în inflorescențe de tip racem-ciorchine și sunt în număr de 8-15.

La coacăzul negru, alături de florile normale (cu stil mai scurt decât anterele), există și flori cu stil care iese deasupra anterelor, astfel că polenul nu este în măsură să ajungă pe stigmat.(A.Baciu, 2005)

Durata înfloritului la coacăz este de 10-18 zile dar perioada de polenizare și fecundare a florilor este numai de 1-3 zile.

Între epocile de înflorire a soiurilor sunt diferențe mici de 2-4 zile. (Orlaie N. 2000)

Inflorescența este un racem ce are are un ax central lung și mai multe axe laterale aproximativ de aceeași lungime, așezate câte una și terminate cu câte o floare, cu 5-10 flori care sunt hermaphrodite. Florile sunt mici sub formă de clopot cu caliciu persistent format din 5 sepale de culoare galben verzui concrescute la bază și formând un tub cu varful răsfrânt către exterior. Corola este alcătuită din 5 petale mici de culoare albicioasă sau roșiatică iar androceul este format din 5 stamine stamine perigine, când sunt prinse în regiunea mijlocie a ovarului, ovarul este bilocular, inferior, fiind așezat sub inserția învelișului floral. Pistilul se compune dintr-un ovar cu poziție inferioară în interior cu mai multe ovule și un stil bifurcat în partea superioară. Florile se deschid eșalonat de la bază spre vârful racemului. (figura1.7.) (Orlaie N. 2000)

Figura 1.7- Flori de coacăz

Sursa (http://pepinierelehida.ro/coacazul-particularitati-de-crestere-si-fructificare/)

Pentru asigurarea polenizării este bine să se planteze grupat 2-3 soiuri iar în perioada înfloririi să fie introduse în plantație 3-4 colonii de albine/ha., măsură care va duce la creșterea producției și la obținerea unor fructe mai mari. (Chira L. 2009)

Maturarea fructelor are loc la 50-70 zile de la înflorit în funcție de soi și de condițiile anului. (Chira L. 2009)

Fructele sunt bace având o formă globular-ovală de culoare neagră și poartă în vârf o parte din învelișul floral sub formă uscată. Pulpa fructului are o culoare verzuie sau incoloră, un gust acru sau acru dulceag cu aroma specific de foxat. În fiecare fruct se regăsesc 20-30 de semințe mici cu tegumetul exterior mucilaginos iar cel interior dur.

Baca, fructul coacăzului provine dintr-o singură floare. Are la exterior exocarpul subțire și de regulă colorat, mezocarpul este cărnos, suculent și elastic, în mijlocul său se află încorporate semințele. Endocarpul, nu este distinct pentru că se gelifică la maturitate și se confundă ușor cu pulpa. Originea mezocarpului este ovarul concrescut în axul floral. (Ceaușescu I, și col., 1982, p.217)

Fructele la coacăz sunt așezate în ciorchine, iar mărimea și numărul boabelor variază în funcție de soi. Culoarea fructelor este neagră și pot avea 1,2-2 grame, iar mărimea acestora descrește de la bază spre vârful ciorchinului. (figura 1.8)

Figura 1.8- Fructe de coacăz

Sursa (http://pepinierelehida.ro/coacazul-particularitati-de-crestere-si-fructificare/)

Coacăzul negru, cu unele excepții, are tufele mai viguroase, iar tufele au o longevitate mare de 15-20 de ani.

După capacitatea de lăstărire se pot deosebi la coacăzul negru 3 grupe:

soiuri cu mare capacitate de lăstărire din zona bazală și ramificare ceva mai slabă a tulpinilor: Tines, Daniel de Septembrie, Bang Up etc.;

soiuri a căror capacitate de a emite lăstari bazali este mai redusă, în schimb ramifică mai puter- nic, în special în zona de mijloc și cea superioară a creșterilor din anul precedent: Ruben, Uriaș de Boskoop, Goliath etc.;

soiuri cu capacitate intermediară de lăstărire: Tiben, Record, Negre Lee, Baldwin, De Neapole etc. (Orlaie N. 2000)

Coacăzul este o specie precoce fructificând din anul II de la plantare, însă recolte economice se obțin din anii III și IV. Maturarea bacelor necesită cca. 60 zile după fecundarea florilor. (Coman și cobab., 1978).

1.5 PARTICULARITĂȚILE FIZIOLOGICE LA COACĂZ NEGRU

Coacăzul este o plantă perenă lemnoasă, originară și cultivată în zona temperată a emisferei nordice a Terrei care are de-alungul unui an calendaristic două perioade, o perioadă de repaus relativ în cursul anotimpului rece și o perioadă activă de vegetație și de rodire în perioada primăvară-toamnă.
1.5.1 Perioadele de creștere și rodire

Ciclul de viață coacăzul negru parcurge cateva perioade de vârstă distincte ca mod de manifestare.

Pornirea în vegetație a coacăzului negru se realizează primăvara timpuriu,

Perioadele de creștere și de rodire sunt:

Perioada de creștere intensă de 2-3 ani când apar creșteri din zona coletului la tufele mai mici și anume, la un an de la plantare și creșteri mai viguroase de unde va rezulta o tufă cu forma de conducere realizată în funcție de sistemul de cultură aplicat.În vârful acestor creșteri se vor obține și primele fructe. (Orlaie N. 2000)

Perioada de creștere și de rodire începe din anul 4 de la plantare și durează până în anul 6 sau 7 caracterizându-se prin obținerea unor tulpini tinere din colet, ramificarea și rodirea abundentă a celor mai în vârstă; este important ca în această perioadă să se obțină în cadrul tufei tulpini puternice și ramificate prin reînnoirea anuală a tulpinilor bătrâne cu altele tinere,aceasta realizându-se printr-o fertilizare corespunzătoare. (Orlaie N. 2000)

Perioada de rodire începe din anul al 4-lea și durează 8-10 ani și este caracterizată prin producții mari în fiecare an. Pentru menținerea producțiilor la nivelul dorit este necesar aplicarea unor măsuri de agrotehnică specializate pentru a menține un echilibru optim între rodire și creștere. (Orlaie N. 2000)

Pperioada de regres se manifestă la 15-16 ani de la plantare sau mai repede la plantațiile cărora nu au fost aplicate tehnici de agrotehnică superioare. În această perioadă creșterile sunt mai reduse și doar spre vârful tulpinii se formează ciorchini cu frunze și fructe mici. Pentru a mai salva tufa se mai aplică tăieri de regenerare, fertilizare puternică și tratamente fitosanitare.(Orlaie N. 2000)

1.5.2 Fazele de vegetație și fructificare

1.5.2.1 Perioada de repaus

În zona temperată, ciclul anual de viață a coacăzului este compus din două perioade: perioada de repaus și perioada de vegetație.

Perioada de repaus vegetativ este compusă din: perioada de repaus și perioada de repaus adânc sau obligatoriu.

Perioada de repaus începe în lunile septembrie când frunzele își schimbă culoarea și încep să cadă. Din perioada de repaus, coacăzul trece în perioada de repaus adânc care se menține din luna ianuarie până la începutul lunii februarie după care planta poate trece în repausul facultativ din care va ieși doar dacă temperatura mediului este favorabilă și anume temperatura aerului nu va scădea sub 3 grade timp de 5-10 zile, iar temperatura solului depășește 3-4 grade. (Orlaie N. 2000)

1.5.2.2. Fazele de creștere

O succesiune de faze de creștere și fructificare caracterizează perioada de vegetație.

Pornirea în vegetație

Ieșirea din repausul vegetativ, respectiv intrarea în vegetație, este indicată de formarea tetradelor (microsporogeneză) și este determinată de realizarea unei sume a temperaturilor active (care depășesc pragul biologic), caracteristice pentru fiecare specie și soi. Temperatura activă variază, după Mihăescu (1977), la coacăz este de 6°C. (A.Baciu, 2005)

Temperaturile de peste 6 grade și după înmagazinarea unei anume sume de temperatură activă în aer pe o durată de 10-15 zile duce la fenofaza umflării mugurilor vegetativi ca prim semn al intrării în perioada de vegetație realizată în luna martie- aprilie în funcție de altitudine și condiții climatice. (Orlaie N. 2000)

S-a demonstrat în microclimatul Stațiunii de Cercetări Pomicole Cluj, fenofaza aceasta a avut variații determinate de condițiile climatice ale anului din prima decadă a lunii martie până în prima decadă a lunii aprilie. (Orlaie N. 2000)

La coacăzul negru suma temperaturilor active pentru pornirea acestei fenofaze a fost de 20-40 grade Celsius. Fenofaza dezmuguririi, umflare a mugurilor, a necesitat 45-30° de grade sumă temperatură activă.

Primele zile ale lunii aprilie aduce fenofaza începerii creșterii vegetative a lăstarilor care are un maxim de intensitate către jumătatea lunii mai. Ritmul de creștere încetinește după această perioadă și se oprește spre sfârșitul lunii iunie când va apărea un mugure vegetativ în vârful lăstarului. (Orlaie N. 2000)

Fenofaza de înflorire

Dezmugurirea la speciile de pomi, arbuști și plante ierboase fructifere are loc în perioade diferite, în funcție de momentul în care se acumulează o sumă caracteristică a temperaturilor active. Temperatura minimă pentru înflorire variază în funcție de specie (Mihăescu, 1977) în următoarele limite la coacăzul negru 12 °C, iar temperatura optimă pentru înflorire variază în limite mai mari, astfel la coacăzul negru este de 17-18 °C. (Mihăescu, 1977)

Înflorirea la coacăzul negru începe timpuriu din prima parte a lunii aprilie și durează eșalonat 12-16 zile, perioada este influențată de nivelul temperaturilor. Primele flori care se deschid sunt cele de la baza ciorchinelui continuând apoi spre vârful acestuia. (Orlaie N. 2000)

Durata înfloririi la coacăz este influențată de soi, deoarece în cadrul unei inflorescențe, înflorirea durează câteva zile. (Orlaie N. 2000)

După perioada de înflorire, soiurile de coacăz sunt de trei tipuri:

Soiuri cu înflorire timpurie,

Soiuri cu înflorire intermediară,

Soiuri cu înflorire tardivă. (Orlaie N. 2000)

Anumite cercetări asupra polenizării și fecundării la coacăz au evidențiat concluzia că și în cadrul acestei grupe de arbuști fructiferi sunt soiuri autosterile și partial autofertile, motiv pentru care este foarte important să se asigure condiții optime pentru o bună legare a fructelor în perioada fenofazei înfloririi, polenizării și fecundării. Înflorirea la coacăz are loc simultan cu înfrunzirea. (Orlaie N. 2000)

Pe timpul înfloritului este importantă prezența stupilor de albine în plantațiile de coacăz pentru realizarea polenizării, care poate fi efectuată pe parcursul întregii zile, pentru că florile se deschid progresiv de-alungul întregii zi, conform tabel 1.3.

Procent deschidere flori în funcție de perioada orară Tabel 1.3.

(sursă proprie)

Fazele de creștere se evidențiază prin:

umflarea mugurilor de la începutul până la mijlocul lunii martie.

dezmugurirea;

formarea deplină a frunzelor;

începutul creșterii lăstarilor, 30-45 de zile; 15-20 de zile perioadă cu intensitate maximă după care ritmul scade;

oprirea creșterii lăstarilor la jumătatea lunii iunie;

formarea mugurelui vegetative. (Orlaie N. 2000)

În funcție de rolul pe care îl îndeplinesc, lăstarii pot fi:

de înlocuire fiind obținuți din muguri așezați în zona coletului. Aceștia sunt lăstari viguroși, pot atinge înălțimea de 1-1,2 m și au mugur de rod în vârf și nu ramifică în primul an. (Orlaie N. 2000)

lăstarii laterali care sunt așezați în zona de mijloc al tulpinilor și au mugurii de rod așezați pe jumătatea superioară. (Orlaie N. 2000)

Pe creșterile de la baza tufei cât și pe cele din zona de mijloc anul următor vor crește lăstari scurți care fructifică pe toată lungimea lor. Acest proces se repetă în fiecare an, atâta timp cât creșterile anuale sunt foarte scurte de 3-4 cm. (Orlaie N. 2000)

Căderea fructelor anunță încetarea vegetației.

Faza de fructificare

Formarea și coacerea fructelor are loc după fenofaza înfloritului și legării fructelor. Creșterea fructelor și maturarea acestora se realizează împreună cu creșterea lăstarilor, procese care se desfășoară deopotrivă până în luna iulie, din prima până a treia decadă a acestei luni, influențat de soi și microclimat. (Orlaie N. 2000)

În funcție de perioada de maturare, soiurile de coacăz se impart în 3 grupe:

Soi cu maturare timpurie,

Soi cu maturare mijlocie,

Soi cu maturare târzie.

Maturarea fructelor are loc la circa 60 de zile de la fecundarea florilor, iar primele fructe care se colorează sunt cele de la baza ciorchinului care de obicei sunt mai mari, iar în 8-10 zile toate fructele sunt coapte. (Chira L. 2009)

Producția de fructe depinde de:

condițiile pedoclimatice ale zonei în care se află plantația;

vârsta plantației;

soiul cultivat;

agrotehnica aplicată. (Orlaie N. 2000)

Coacăzul negru începe să fructifice din al doilea an de la plantare, iar din al patrulea an recoltele sunt mari și se mențin pe o perioadă de 8-16 ani.

În funcție de soi, la nivel de tufă se poate obține 2-5 kg fructe ceea cepoate duce la o recoltă de 8-10 t/ ha. (Orlaie N. 2000)

O plantație este viabilă din punct de vedere economic pe o perioadă de 15 ani, iar o tulpină în cadrul unei tufe poate trăi 5-6 ani. (Orlaie N. 2000)

Temperaturile medii anuale, optimul caloric și suma temperaturilor active necesare parcurgerii principalelor faze de vegetație la specia coacăz(după G.Grădinariu,M.Istrate,2003) sun prezentate în tabel 1.4.

Temperaturile medii anuale, optimul caloric și suma temperaturilor active necesare parcurgerii principalelor faze de vegetație la specia coacăz Tabel 1.4.

(Sursa – G.Grădinariu,M.Istrate,2003)

1.6. CERINȚELE COACĂZULUI FAȚĂ DE FACTORII ȘI CONDIȚIILE DE MEDIU

1.6.1 Cerințele față de lumină

Coacăzul negru are pretenții mici pentru lumină, suportă partial umbrirea, dar cel roșu este mai pretențios față de lumină. Coacăzulnegru poate fi cultivat intercalat în livezile pomicole.Coacăzul reacționeazăfavorabil și dă rezultate foarte bune în condiții de lumină deplină.

1.6.2. Cerințele față de căldură

Coacăzul are pretenții moderate față de căldură, reușind bine în zonele cu intervale cuprinse între 7,5…8,5°C. În perioadarepausului coacăzul rezistă până la -20°C…-25°C.Această specie suportă mai greu temperaturile ridicate din timpul verii.

Pornește în vegetație la 5°C, legarea fructelor este optimă între 18 și 20°C.

Temperaturi sub 12°C care se mențin mai multe zile produc perturbări în procesul de legare, urmată de căderea în masă a florilor. Gerurile de revenire (-5°C) pot distruge în totalitate florile deschise.

Comportarea specie coacăz negru cultivat în România, față de căldură este redată în tabelul 1.5. (după M. Popescu și colab. 1992)

Comportarea specie coacăz negru cultivat în România , față de căldură Tabel 1.5.

Sursa – (M. Popescu și colab., 1992)

1.6.3 Cerințele față de apă

Coacăzul este o specie iubitoare de umiditate.

Coacăzul negru dă rezultate bune în zonele cu peste 700 mm precipitații, iarcoacăzul roșu și alb chiar și în zonele cu peste 550 mm dacă în perioada devegetație cad cel puțin 350 mm din care peste 150 mm în lunile mai-iunie. Datorită înrădăcinării superficiale, coacăzul este sensibil la excesul chiartemporar de umiditate.

1.6.4. Cerințele față de sol

Coacăzul se dezvoltă bine și fructifică abundent pesolurile fertile, aluvionare, argilo-nisipoase, argilo-lutoase și chiar argiloase,bogate în humus și cu drenaj acvatic satisfăcător.

Sunt nepotrivite solurile sărace, nisipoase, precum și cele acide, sărăturoase sau cu exces de umiditate.

La plantare se vor evita locurile bântuite de vînturi puternice, curenți reci în timpul iernii, care intensifică procesul de evaporare, stânjenesc zborul albinelor și provoacă scuturarea fructelor.

Plantele de coacăz negru se dezvoltă bine și fructifică abundant pe terenuri fertile aluvionare, argilo-nisipoase, argilo-lutoase și chiar argiloase, bogate în humus cu pH 6,0-6,5. Sunt neprotivite solurile sărace, nisipoase, precum și cele acide, sărăturate sau cu exces de umiditate. Pentru plantaâiile de coacăz se vor evita zonele bântuite de curenți reci în timpul iernii, precum și cele în care bat vânturi puternice și secetoase în perioada înfloririi. Ținând seama de cerințele coacăzului față de factorii de mediu se recomandă cultivarea lui în zonel de nord și centru a țării.

Este o specie de climat umed și răcoros, reușește bine în zonele colinare, deluroase și

premontane cu temperaturi medii anuale de 8,0-8,5°C și cu peste 600 mm precipitații anual, dar distribuite proporțional cu evapotranspirația potențială. Temperaturile orare optime ale speciei se situează între 17 și 25°C, iar cele absolute minime sunt de 5°C și maxime de 30°C (în afara intervalului temperaturilor absolute creșterea încetează). Necesarul de ore de frig (între 0 și 7°C) din sezonul de repaus este foarte ridicat și oscilează în funcție de soi între 800 și 1.100. Rezistă bine la ger, până la -28°C .. -32°C, dar în unii ani este afectat de brume și înghețuri.

târzii. Florile deschise rezistă pană la -3 și -5°C.

Zonele de favorabilitate referitoare la: favorabilitatea termică; favorabilitate precipitații; favorabilitate ger; favorabilitate după textura solului; favorabilitatea terenurilor din țara noastră pentru cultura coacăzului negru după un raport al Institutului de Cercetare- Dezvoltare Pomicolă Pitești- Mărăcineni sunt prezentate în figurile de mai jos (1.9,1.10,1.11,1.12). Raportul de favorabilitate presupune acordareaunor note de la 0 la 4 în care 0 este nefavorabil iar 4 foarte favorabil.

Figura 1.9- Favorabilitatea termică a speciei coacăz negru

Sursa (Zonarea speciilor pomicole în funcție de condițiile pedoclimatice și socio-economice ale României, ICDP- Pitești,2014)

Figura 1.10.- Favorabilitatea la precipitații a speciei coacăz negru

Sursa (Zonarea speciilor pomicole în funcție de condițiile pedoclimatice și socio-economice ale României,ICDP- Pitești,2014)

Figura 1.11.- Favorabilitate la ger a speciei coacăz negru

Sursa (Zonarea speciilor pomicole în funcție de condițiile pedoclimatice și socio-economice ale României,ICDP- Pitești,2014)

Figura 1.12.- Favorabilitate față de textura solului a speciei coacăz negru

Sursa – (Zonarea speciilor pomicole în funcție de condițiile pedoclimatice și socio-economice ale României,ICDP- Pitești,2014)

Figura 1.13.- Harta favorabilității terenurilor agricole a speciei coacăz negru

Sursa – (Zonarea speciilor pomicole în funcție de condițiile pedoclimatice și socio-economice ale României, ICDP- Pitești,2014)

1.7 CARACTERISTICI BIOCHIMICE ȘI TERAPEUTICE ALE COACĂZULUI NEGRU

Fructele de coacăz se pot consuma în stare proaspătă, prelucrată sub formă de sirop, suc compot, gem, dulceață, lichior. Din frunzele de coacăz, vârfuri de lăstari și fructe se pot prepara medicamente și ceaiuri calmante care sunt recomandate în bolile de inimă și de stomac. Aceste fructe au următoarele proprietăți terapeutice: tonifică sistemul nervos central, cresc acuitatea vizuală, stimulează secreția sucului gastric, previn accidentele vasculare, fiind recomandate și în rheumatism, calculi biliari, afecțiuni hepatice, colite cronice, aterosleroză și amigdalite cronice.

Această specie se înmulțește relativ ușor, este o specie precoce deoarece intră pe rod din al doilea an de la plantare.

Coacăzele sunt considerate surse bogate de antociani în foarte multe țări, concentrația acestora fiind determinată în mare parte de genotip (Petrișor C. et al., 2013). Proprietățile lor antimicrobiene și antiinflamatorii au fost demonstrate de-a lungul timpului folosindu-se sisteme de testare diferite. Concentrații ridicate de pigmenți de 350-450 mg/100 g au fost găsite în bacele soiurilor crescute în țările scandinave (Viskelis P. și colab., 2010).

Conform doctorului Derek Stewart din cadrul Scottish Crop Research Institute, pe site-ul oficial al Blackcurrant Foundation (www.blackcurrantfoundation.co.uk), coacăzul este denumit un „super fruct”.

În sprijinul celor mai sus menționate, conform USDA National Nutrient Database, în tabelul 1.6.sunt prezentate valorile nutriționale ale specie Ribes nigrum L.

Valorile nutriționale ale specie Ribes nigrum L Tabel 1.6.

Principalele componente ale fructelor de coacăz negru sunt prezentate în tabel 1.7.

Principalele componente ale fructelor de coacăz negru Tabel 1.7.

Sursa (A. Gherghi și colab. 1983)

În prezent, tendința de creștere a interesului consumatorilor pentru speciile Ribes nigrum L. se datorează în mare parte varietății compușilor bioactivi potențial benefici pentru sănătate, cum ar fi antioxidanții (Raudsepp P. și colab., 2010; Tabart J. și colab., 2011) și acizii grași (Ruizdel Castillio și colab., 2004). Cu privire la constituenții chimici, aceștia se regăsesc nu numai în fruct ci și în frunze și muguri. Au fost regăsiți compuși ai uleiurilor esențiale, derivați ai quercetinei, kaempferolului și prodelfinidinei (Garbacki N. și colab.,2002). În spijinul celor menționate, este important de menționat faptul că atât fructele și frunzele, cât și mugurii coacăzului au un conținut ridicat de antioxidanți (Tabart J. și colab., 2006). Efectul compușilor flavonici din frunzele de coacăz a fost studiat în domenii variate, printre care și oxidarea membranelor celulare, utilizând ca modele de studiu lipozomii (membrane celulare artificiale). Astfel, s-a dovedit faptul că extractele din frunze de coacăz folosite ca antioxidanți naturali, sunt mai eficiente decât antioxidanții sintetici precum quercetina și acidul cafeic (Golea D. A. și colab., 2012).

Importanța coacăzului este vizibil extinsă ca urmare a studiilor efectuate în privința conținutului în fenoli și a capacității antioxidante ale fructelor uscate, care au înregistrat de la 3.26 până la 12.68 mg echivalenți acid galic/g fruct uscat (Milan N. și colab., 2011). Conform analizelor de tip HPLC, la coacăzul negru s-au detectat 11 tipuri de antocianidine, precum delfinidina, cianidina, malvidina, petunidina. În privința conținutului de vitamina C, s-au determinat cantitativ 2328 nmol/g, dar și cantități mici de acid cafeic și conjugați ai quercetinei și kaempferolului (Borges G. și colab., 2010). Studii similare s-au realizat și în cazul coacăzului roșu, analizându-se acidul ascorbic, antocianidinele, conținutul total de fenoli și capacitatea antioxidantă (Pantelidis G. E. și colab., 2006).

În acest context, se poate exemplifica unul dintre studiile efectuate de către echipa de cercetători condusă de Jasminka Milivojevic de la Facultatea de Agricultură, Universitatea din Belgrad, Serbia, cu privire la acumularea de zaharuri, acizi organici, flavonoide și fenoli totali. Au fost luate în studiu patru soiuri de coacăz negru Titania, Triton, Tsema și Cacanska Crna și trei soiuri de coacăz roșu Junifer, Rolan și Stanza. Sub aspectul acumulării unor concentrații mari de antociani și vitamina C s-au evidențiat soiurile de coacăz negru față de cele de coacăz roșu, în timp ce concentrațiile de fenoli totali au fost asemănătoare (Milivojevic J. și colab., 2012). Dintr-un studiu realizat de Raudsepp și colaboratorii săi în anul 2010, cu privire la conținutul de antociani din fructe, reiese că, valori mari s-au evidențiat la soiul Almo (212 ± 9 mg/100 g) și valori mai mici la soiul Ben Sarek (83 ± 24 mg/100 g).

Cercetări asupra conținutului în compuși bioactivi precum conținutul de flavonoide, activitatea antioxidantă și conținutul total de fenoli s-au realizat pe fructele soiurilor de coacăz roșu (Detvan, Jonkheer van Tets și Rondom) și coacăz negru (Fertodi, Otelo și Titania) (Hegedus A. și colab., 2008).

Componentele bioactive ale coacăzului și rolul acestora în menținerea sănătății omului, au condus cercetătorii spre folosirea acestuia în studii importante legate de stresul oxidativ celular (Salobir J. și colab., 2010; Vecera R. și colab., 2003).Cercetări legate de efectul lor imunostimulator au fost realizate prin izolarea de polizaharide din sucul de coacăze negre, ce s-a dovedit a avea un efect de sporire a citokinelor inflamatorii secretate de macrofage, amplificând astfel reacția inflamatorie, reacție de apărare complexă datorată printre altele și fenomenelor proliferative (Takata R. și colab., 2005). Studii recente au arătat rezultate experimentale legate de prevenirea carcinogenezei. Astfel, efectele chemopreventive ale unor antociani conținuți în epicarpul fructelor de coacăz au fost observate în cazul carcinogenezei induse la nivelul ficatului de șobolan, fiind supus unei diete cu extract din epicarpul coacăzelor. Efectul antihepato-carcinogenic a fost confirmat prin teste histopatologice și analize imunohistochimice (Bishayee A. și colab., 2010).

Cu privire la activitatea antimicrobiană, a fost raportat faptul că galactanii proveniți din extractele din semințe de coacăz negru inhibă adeziunea bacteriei Helicobacter pylori la mucoasa gastrică umană (Nohynek L. J. și colab., 2006). De asemenea, în numeroase studii, sucul de coacăze a fost descris ca având activitate antibacteriană intensă împotriva bacteriilor Gram-pozitive, însă s-a dovedit a vea potențial antibacterian și în cazul bacteriilor Gram-negative (Krich J. și colab., 2008).

1.8 TEHNOLOGIA DE CULTURĂ A COACĂZULUI NEGRU

1.8.1 Alegerea și pregătirea terenului

Terenul destinat culturii va fi specific creșterii și dezvoltării coacăzului negru, specificitate determinată de următoarele condiții de microzonare:

se vor prefera soluri cu texturi mijlocii, permeabile, cu pH între 4,7-9,3;

se preferă zonele premontane, deluroase și colinare;

alte suprafețe recomandate sunt terenurile cu o pantă ușoară de 36%;

la terenurile cu panta de 6-12%, orientarea rândurilor în plantația de coacăz se va efectua în funcție de direcția curbelor de nivel;

în situația în care zona are precipitații reduse în timpul anului, este necesară o sursă de apă pentru stropiri și irigări;

este indicat ca terenul să fie la 500 m de șosea, de un drum național și la 15-20 km de orice poluanți industriali;

pentru amplasarea culturii este indicat ca solul să nu conțină compuși de metale grele, poluanți petrolieri, nitriți, nitrați peste limite admise, resturi de pesticide (Mladin, Gheorghe, I.C.D.P)

1.8.1.1. Alegerea terenului

Plantația de coacăz se înființează pentru o perioadă de 10-12-15 ani, din care cauză terenul care afost ales trebuie curățat periodic foarte bine de buruieni. (Mladin Ghe., I.C.D.P.)

Terenurile joase, plane sau cu o pantă de până la 5% cu expunere nord-vestică, sud-vestică sau nordică pot influența pozitiv potențialul de producție al plantației de coacăz negru.

Se pot înființa plantații comerciale, sau, în sistem gospodăresc se poate cultiva coacăzul pentru nevoile familiei.(Mladin, Gheorghe, I.C.D.P)

Coacăzul poate valorifica foarte bine marginile parcelelor, poate fi folosit ca și gard despărțitor față de vecini, se poate planta lângă gardurile din curte sau din plantațiile pomicole.

Coacăzul se poate cultiva și la câmpie în locuri adăpostite, unde semiumbrirea este de scurtă durată, se poate intercala printre rândurile sau pe rândurile de pomi.

1.8.1.2. Pregătirea terenului

Plantele permergătoare culturii de coacăz pot fi leguminoasele, rădăcinoasele și prășitoarele timpurii.Pentru asigurarea cu substanțe organice a solului se pot cultiva mazăre, bob, lucernă, trifoi, care vor lăsa în sol o cantitate importantă de azot. Măzărichea, ghizdeiul sau lupinul se pot utiliza ca și îngrășăminte verzi care cultivate cu un an înainte de a fi înființată cultura de coacăz. (L.Chira, 2009)

Solul va fi pregătit cu 60 de zile înainte de plantare prin arătură la 35-40 cm și mărunțire cu ajutorul grapei cu discul. (L.Chira, 2009)

O altă etapă importantă în pregătirea terenului este fertilizarea, care se va realiza cu una, două luni înainte de plantare cu gunoi de grajd fermentat în cantitate de 30-40 t/ ha, 600-800 kg /ha superfosfat și 400-500 kg/ ha sare potasică. (L.Chira, 2009). Arătura se va efectua imediat după distribuirea îngrășământului pentru o mai bună încorporare în sol. (L.Chira, 2009)

Arătura va fi discuită în două sensuri și se va efectua la 2-3 săptămâni după aceasta pentru a fi realizată o nivelare și o mărunțire cât mai eficientă a solului cu ajutorul grapei cu discuri, cultivatorul sau grapei cu dinți (L.Chira, 2009)

1.8.1.3. Parcelarea terenului

Pentru a ușura efectuarea lucrărilor de întreținere a plantației cât și recoltarea și transportarea fructelor se recomandă împărțirea terenului în parcele, mai ales la suprafețele de peste 5 ha sau când sunt cultivate mai multe specii. Se va avea în vedere și stabilirea locurilor unde vor fi depozitate producțiile după recoltare și anume construcțiile. (L.Chira, 2009)

1.8.1.4. Stabilirea distanțelor de plantare și pichetatul terenului

Coacăzul se poate cultiva în sistem clasic, intensiv și superintensiv.

Sistemul clasic presupune cultivarea plantelor sub formă de tufă, la distanțe de 2,5-3 m între rânduri și 0,75-1 m per rând ceea ce va duce la un număr de 2666- 4000 plante /ha. Recoltarea se va efectua manual sau prin scuturarea fructelor pe prelate colectoare în cazul în care se va adopta forma de tufă liberă ca și conducere a plantei. (L.Chira, 2009)

Cultura coacăzului în sistem intensiv se realizează sub formă de garduri fructifere cu distanțele de 4 m între rânduri și 0,5-0,7 m / rând rezultând astfel 3125-5000 plante/ha, recoltarea se realizează mecanizat cu combina, pentru că plantele formează un gard fructifer ce conține tufe cu tulpini tinere de 1-3 ani.

Distanțele dintre rândurile de arbuști sunt definite de sistemul de cultură, soi și tipul de sol, concretizându-se astfel sub forma unei scheme de pichetaj pe teren.

Pichetarea terenului presupune amplasarea pe suprafața acestuia a unor picheți care vor stabili locul fiecărei plante la distanțele oferite de sistemul de cultivare (clasic, intensiv, semi-intensiv), apoi se va trasa linia de bază, se ridică perpendicular rama, la distanța specificată între rânduri, se va închide careul, iar de-alungul sârmelor de plantare se vor fixa picheții la distanța specificată de sistemul de cultivare între plante pe rând. La terenul în pantă, efectuarea rândurilor se va realiza paralel cu curbere de nivel. (L.Chira, 2009)

Distanța dintre rânduri este și în funcție de tipul de mașini utilizate pentru lucrările de combatere a bolilor și a dăunătorilor, de întreținere a solului și de recoltare a fructelor. (L.Chira, 2009)

1.8.2 Plantarea coacăzului negru

1.8.2.1. Epoca de plantare

Epoca de plantare cea mai favorabilă este toamna după ce frunzele au căzut deoarece temperatura în sol este constantă permițând activitatea țesuturilor ceea ce va duce la apariția mai rapidă a rădăcinilor prin vindecarea rănilor. Se poate efectua plantarea și primăvara foarte devreme înainte de a porni în vegetație butașii. Plantarea este necesară a fi încheiată până când temperatura solului nu scade sub 5-6 grade, astfel cele mai bune rezultate dau plantările care încep cu 15 octombrie și se finalizează până la primul îngheț pentru că până în primăvară, rădăcinile arbuștilor reușesc să emită ramificații noi.(L.Chira, 2009)

Plantarea de primăvară cu utilizarea unor butași cu muguri porniți în vegetație poate afecta prinderea și chiar vigoarea de creștere prin întârzierea fazei de creștere intensive a rădăcinilor și lăstarilor ceea ce va duce implicit la întârzierea intrării pe rod a plantației cu un an.

1.8.2.2. Executarea gropilor

Coacăzul se plantează în gropi de 45/45/50 cm în locurile marcate prin picheți. Executarea gropilor pentru plantare se poate efectua manual cu cazmaua săpând groapa lângă pichet fără a-l disloca, fie mecanică cu burghie speciale. Plantarea coacăzului se poate face și pe brazde deschise cu flux special sau cu un corp de rariță până la o adâncime de 30-35 cm, marcarea locului fiecărui puiet se va efectua direct pe pământ în lungul brazdei. (L.Chira, 2009)

1.8.2.3. Pregătirea materialului săditor

Înainte de plantare rădăcinile vătămate, rănite, rupte, sau mucegăite ale butașilor se îndepărtează, după care se vor mocirli, cu un amestec mai consistent format din pământ galben, gunoi de grajd proaspăt și apă. Ramificațiile butașilor se vor reduce prin tăiere la 15 cm lungime. Operația de mocirlire este importantă pentru că va asigura o prindere mai eficientă a particulelor de pământ pe rădăcini și va menține umiditatea în această zonă o perioadă mai îndelungată de timp. Butașii care sunt preferați pentru plantare sunt cei înrădăcinați de 1-2 ani. (L.Chira, 2009)

1.8.2.4. Tehnica de plantare

Butașii pregătiți după metoda amintită mai sus se așează în gropi sau rigole cu rădăcinile răsfirate și cu vârful către pichet. Se adaugăpământ și se tasează bine în jurul plantei, după care se execută o copcă în care se toarnă 6-8 l de apă. Partea care se află deasupra solului, trebuie să se taie la 2-3 muguri pe lungimea butașului.(Bordeianu, T., 1960).

Odată cu plantarea în pământul care va fi introdus în groapă se va amesteca bine 5- 6 kg gunoi de grajd bine fermentat, 3 g superfosfat, 20-25 g sulfat de potasiu și 15-20 g azotat de amoniu.(L.Chira, 2009)

Butașul înrădăcinat se așează în groapă cu 5-6 cm mai adânc decât a fost.(L.Chira, 2009)

1.8.3. Lucrări de întreținere la coacăzul negru

1.8.3.1 Lucrări de întreținere a solului în plantațiile de coacăz

Întreținerea solului are ca scop distrugerea buruienilor , păstrarea apei în sol, favorizarea mișcării apei în perioadele cu exces de umiditate, asigurarea unui regim de aerație corespunzător foarte necesar unei activități normale a microorganismelor.(L.Chira, 2009)

În plantațiile de coacăz, solul se întreține ca ogor negru, mulcit sau cultivat cu diferite plante. Întreținerea solului are ca scop distrugerea buruienilor , păstrarea apei în sol, favorizarea mișcării apei în perioadele cu exces de umiditate, asigurarea unui regim de aerație corespunzător foarte necesar unei activități normale a microorganismelor. (L.Chira, 2009)

În plantațiile de coacăz, solul se întreține ca ogor negru, mulcit sau cultivat cu diferite plante. Întreținerea solului are ca scop distrugerea buruienilor , păstrarea apei în sol, favorizarea mișcării apei în perioadele cu exces de umiditate, asigurarea unui regim de aerație corespunzător foarte necesar unei activități normale a microorganismelor.(L.Chira, 2009)

În plantațiile de coacăz, solul se întreține ca ogor negru, mulcit sau cultivat cu diferite plante.

Ogorul negru este cel mai folosit în zonele cu precipitații puține pentru că mobilizarea solului determină, distrugerea buruienilor; înmagazinarea și păstrarea mai bună a apei în sol; regim de aerație corespunzător. Ogorul negru se întreține prin mobilizarea solului la 14-16 cm toamna după căderea frunzelor, iar în cursul verii se menține curat de buruieni cu grapa sau cu cultivatorul.(L.Chira, 2009)

Solul se întreține sub formă de ogor negru sau ogor erbicidat.(figura 1.14.)

Figura 1.14- Ogor negru în plantație de coacăz negru

Sursă proprie

Erbicidarea se va realiza doar la plantațiile de peste 3 ani. În cazul apariției unor fenomene de fitotoxicitate acestea vor dispărea după 30-40 de zile de la aplicare (M.Botez și colab., 1984). Erbicidarea se poate realiza cu Simazin 50, 6-8 kg/ha, Devrinol 50, 8 kg/ha iar în cursul perioadei de vegetație se poate folosi Gramoxone, 3-4 l/ha. (L.Chira, 2009)

În zonele cu suficiente precipitații și în primii ani de cultură se pot înființa pe intervale culturi intercalate de rădăcinoase, cartofi, fasole, mazăre.(L.Chira, 2009)

Înierbarea intervalelor prezintă o importanță deosebită și pentru plantațiile de arbuști fructiferi (afin, coacăz, zmeur etc.) din zonele colinar-montane.(L.Chira, 2009)

Precizăm însă că, spre deosebire de celelalte specii pomicole, unii arbuști, cum este coacăzul au un sistem radicular mai fin și care, pe solurile mai grele și umede, se dezvoltă în stratul superficial de sol (10-40 cm). De aceea, acesta nu suportă în nici o etapă a vieții îmburuienarea sau înțelenirea, fapt ce impune, lucrarea obligatorie a solului pe rândul de plante.

Coacăzul nu suportă concurența buruienilor. De aceea, în primii ani după plantare solul se menține curat de buruieni prin prașile repetate. Pe terenurile cu pericol de eroziune, intervalele pot fi cultivate alternative cu plante agroalimentare cu partea comestibilă în sol. În zonele cu precipitații de peste 750 mm intervalele pot fi înierbate, iar pe rândul de plante se poate face erbicidarea.(L.Chira, 2009)

Până în anul III de cultură, solul se va menține curat de buruieni prin efectuarea de prașile și mulcire. Din anul al III-lea de cultură se va înierba cu ierburi perene de preferat trifoiul alb care nu concurează cu plantele de coacăz pentru apă și hrană. Iarba dintre rânduri se va cosi de 3-4 ori pe sezon iar fânul se va utiliza ca mulci de-alungul rândurilor. (Mladin Gheorghe, ICDP)

1.8.3.2. Combaterea bolilor și dăunătorilor

Cele mai frecvente boli ale coacăzului sunt:antracnoza coacăzului (Pseudopeziza ribis), făinarea (Spheroteca mass-mae), rugina coacăzului (Cronatium ribicole). Acestea se combat la avertizare, cu ajutorul fungicidelor Dithane M 45 (0,2%), Captadin 50 (0,2%), zeamă sulfocalcică (20%) în perioada de repaus și 2% în perioada de vegetație, zeamă bordoleză 1% și alte fungicide existente în comerț. (Mladin Gheorghe, ICDP)

Principalii dăunători ai coacăzului sunt: Sfredelitorul ramurilor (Sesia tipuliformis), păduchi țestoși, afide și păianjeni. (Mladin Gheorghe, ICDP)

Aceștia se combat atât în perioada de vegetație, cât și în perioada de repaus cu diferite insecticide. Reducerea rezervei biologice de boli și dăunători se realizează și prin măsuri de igienă culturală și agrotehnică. (Mladin Gheorghe, ICDP)

Schema de combatere a bolilor și dăunătorilor la coacăz este prezentată în tabelul 1.8 și 1.9. Tabel 1.8.

Program orientativ de combatere a bolilor și dăunătorilor la specia coacăz până la intrarea pe rod Tabel 1.8.

Sursa – Ghid pomicol MADR- 2014

Program orientativ de combatere a bolilor și dăunătorilor la specia coacăz după intrarea pe rod Tabel 1.9.

Sursa – Ghid pomicol MADR- 2014

1.8.3.3. Fertilizarea plantațiilor de coacăz negru

Raportul dintre elementele nutritive consumate de către arbuștieste următorul: la coacăzul negru 2,2/1/1,6 (N/P/K)(după Modoran, 1967).

Îngrășămintele organice.Folosirea îngrășămintelor organice în livezi estecea mai veche metodă de fertilizare. Importanța acestor îngrășăminte estedeosebită, deoarece ele contribuie la îmbunătățirea proprietăților fizico-chimice șibiologice ale solului, atât prin aportul de humus, cât și prin elementele fertilizante.

În prezent, noțiunea de îngrășăminte organice are un sens mult mai larg, și ea cuprinde, pe lângă gunoiul de grajd, îngrășămintele verzi, și materia organică rezultată din frunzele căzute, a ramurilor tăiate și tocate, a masei verzi provenite de la cosirea intervalelor înierbate etc.

Principalele îngrășăminte organice folosite în prezent în pomicultură sunt:

gunoiul de grajd;

gunoiul de păsări;

mustul de gunoi de grajd;

îngrășămintele verzi.

Aceste îngrășăminte prezintă o deosebită importanță deoarece, pe lângă calitățile prezentate anterior mai contribuie și la obținerea de producții mari și cu calități superioare.

Îngrășămintele chimice folosite în pomicultură pot fi: azotoase, potasice, săruri de Ca, Cu, Zn, B, Fe, sau îngrășăminte complexe. Acestea pot fi aplicate în sol sub formă solidă sau lichidă, iar pentru fertilizare foliară sub formă lichidă. (Mladin Gheorghe, ICDP)

Cu ajutorul îngrășămintelor chimice se poate influența calitatea și cantitatea producției, dar în același timp, prin aplicarea unor doze necorespunzătoare, esteposibilă provocarea de tulburări grave în bilanțul de nutriție a pomilor. Exemplu, azotul peste 300 kg/ha s.a.; potasiul peste 350 kg/ha s.a. (Mladin Gheorghe, ICDP)

1.8.3.4 Irigarea plantațiilor de coacăz negru

Irigarea se aplică numai dacă sunt perioade de secetă, prin udarea de 2-3 ori a culturii cu 250-350 m3 apă/ha.

Cele mai mari cerințe ale coacăzului pentru apă sunt în următoarele faze: la formarea florilor; la sfârșitul fenofazei de înflorire; la formarea și maturarea fructelor și la diferențierea mugurilor de rod.

Irigarea se poate realiza prin următoarele metode:

irigarea prin aspersiune, realizată la scară largă chiar și pe terenuri în pantă;

irigarea prin picurare care este o metodă mai nouă și care are următoarele avantaje: consum mic de apă, distribuirea apei exact în zona necesară a rădăcinilor active, se pot utiliza surse de apă ce au debite mici.

irigarea prin brazde, metoda este utilizată cu predilecție la culturile amenajate în jurul locuințelor. (L.Chira, 2009)

Irigarea plantațiilor de coacăz este necesară în regiunile cu mai puțin de 650 mm precipitații anuale. Se va uda mai des dar cu norme de udare mici , (200-300 m3 apă/ ha) , astfel ca solul să fie umectat până la adâncimea de 30-40 cm. Se va aplica înainte de înflorit în cazul în care primăvara este secetoasă un udat, un alt udat cu 15-20 de zile înainte de recoltare și încă 1-2 udări în august-septembrie.(L.Chira, 2009)

1.8.3.5 Tăierea coacăzului negru

După formarea tufei ce prezintă 14-16 tulpini cu vârste diferite se aplică tăieri de întreținere și fructificare. (L.Chira, 2009)

Tăierile de întreținere și fructificare constau în înlocuirea an de an a tulpinilor cu vârstă de 6-7 ani,(a celor rupte sau slabecu un număr echivalent de tulpini anuale pornite din colet). Tulpinile anuale nu se scurtează întrucât poartă muguri micști până în vârf.Nu se scurtează ramificațiile anuale ale tulpinilor multianule.

La aplicarea tăierii coacăzului se va avea în vedere particularitățile lui de creștere și fructificare și anume:

coacăzul negru rodește pe lemn de 1 an;

creșterile viguroase se obțin pe lemn de 2 – 3 ani și mai reduse pe lemn mai bătrân;

se recomandă ca tulpinile cu creștere slabă să fie înlocuite cu tulpini tinere de 1 an.(L.Chira, 2009)

Coacăzul se conduce în tufă. Pentru menținerea aceluiași număr de tulpini în tufă, în fiecare an se lasă 2-4 tulpini de 1 an crescute din colet. Tufa formată trebuie să aibă 16-20 tulpini de vârste diferite. (L.Chira, 2009)

Tăierea de întreținere și fructificare constă în:

eliminarea din tufă a tulpinilor bătrâne de peste 5-7 ani sau epuizate;

eliminarea tulpinilor anuale slab dezvoltate crescute din zona coletului;

în locul tulpinilor eliminate se lasă un număr egal de tulpini anuale crescute din zona coletului, tulpini ce rămân nescurtate;

în general, tulpinile reținute în tufă se lasă să se dezvolte liber, numai când au prea multe ramificații se taie unele din acestea.(L.Chira, 2009)

Tăierile la coacăz după scopul urmărit sunt: tăieri de formare, tăieri de rodire și tăieri de întinerire.

Tăierile de formare presupun ca la plantare butașul de coacăz să se taie în cep și anume la 3 muguri dezvoltați de la bază. În cazul în care planta are mai multe tulpini, 2-3 dintre acestea, cele mai puternice se vor tăia în cep, iar restul se vor suprima. (L.Chira, 2009)

Înainte de pornirea în vegetație, în primăvara anului al II lea din tulpinile formate în anul anterior se vor reține 5-6 mai viguroase, iar restul se suprimă. Dacă plantele au o creștere slabă și anume tulpini sub 30 cm, se vor reține doar 1-2 tulpini iar restul se vor tăia în cep sau se suprimă complet. În luna mai, din lăstarii care apar în zona coletului se vor reține 4-5 pentru formarea tufei, iar restul se vor elimina. Este important a se reține că în fiecare an din primii 2-3 ani de la plantare se va lăsa un număr tot mai mare de tulpini anuale (4-6), pentru a grăbi formarea tufei și obținerea primei recolte eficiente. În anii următori, 3-4-5, se vor păstra câte 3-4 tulpini noi, formate din anul trecut, din zona coletului care se vor adăuga astfel în cadrul tufei, tulpinilor deja existente. Este necesar ca aceste tulpini să fie alese din faza de lăstar (în luna mai), deodată cu curățarea lăstarilor de prisos ceea ce va permite o luminare mai bună a tufei. La sfârșitul anului al V lea se poate considera că tufa este pe deplin formată, aceasta având 15-18 tulpini crescute în zona coletului de vârste diferite (1-5 ani) și anume 3-6 tulpini de fiecare vârstă. (L.Chira, 2009)

Nu se va aplica nici un fel de tăiere asupra tulpinilor lăsate pentru formarea și completarea tufei de coacăz. Se vor aplica doar operații de suprimare totală a lăstarilor și a tulpinilor anuale de prisos crescute din zona coletului. (figura 1.15.).

Figura 1.15- Formarea tufelor de coacăz

Sursa (G.Grădinaru, M. Istrate- 2003, Pomicultură generală și specială)

Tăierea de rod

Rodirea coacăzelor se produce pe ramuri de un an, astfel se va avea în vedere ca prin tăiere să se asigure permanent în perioada de producție creșteri anuale. Ramurile de un an sunt mai viguroase și în număr mai mare pe tulpinile de 2-3 ani care dau și cea mai mare producție și sunt mai puține pe tulpinile de 4-5 ani. Astfel tulpinile cu creșteri mici vor fi tăiate și vor fi înlocuite cu tulpini de un an adventive sau cu creșteri viguroase pornite chiar de la baza tulpinii ce va fi înlocuită. Toate ramurile rupte, bolnave, cât și cele care îndesesc tufa sau care chiar împiedică efectuarea lucrărilor de întreținere a plantație vor fi tăiate și îndepărtate. (figura 1.16.)

Figura 1.16.- Tăierea plantelor la coacăz

Sursa (G.Grădinaru, M. Istrate- 2003, Pomicultură generală și specială)

Tăierea de întinerire

Această operație se efectuează asupra tufelor bătrâne la care totuși în zona coletului mai apar 3-4 creșteri. Se vor îndepărta toate tulpinile mai mari de 3 ani. Se va alege un număr de 3-4 tulpini în vârstă 2-3 ani (cele mai sănătoase), care prin tăiere se vor reduce la jumătate pentru a stimula creșterile vegetative. Din ramurile de un an crescute la baza tulpinilor se aleg 3-4 tulpini care vor trebui să: înlocuiască tulpinile îmbătrânite, să înlocuiască numărul necesar de tulpini pentru ca planta în maxim 3 ani să intre în plină producție. Refacerea scheletului și tăierea de fructificare se face după aceleași reguli menționate la tăierea de formare și la cea de rodire (G.Grădinaru, M. Istrate- 2003)

Forme de conducere al coacăzului

Creștereacoacăzul negru se realizează sub formă de tufă cu mai multe tulpini, dar anumite rațiuni economice și financiare au dus la creșterea coacăzului pe spalier sau sub format cu tulpină.

Forma de tufă a coacăzului este cea mai răspândită, este cea mai ușor de realizat și nu necesită tăieri speciale. (G.Grădinaru, M. Istrate- 2003)

Conducerea coacăzului pe spalier este o formă ușor de realizat și nu necesită o investiție mare. Se folosește în special de către pomicultori amatori pentru alei sau garduri. La acest tip de conducere toate ramurile se dirijează în același plan și se leagă de sârmă. De obicei se utilizează 2 sârme la 40 și la 80 cm de la suprafața solului. Distanța dintre spalieri pe rând este de 8-10 m.

Conducerea coacăzului cu tulpină se formează încă de la plantare sau din anul I de cultură. Se va alege ramura cu creșterea cea mai centrală și se taie cu 10 cm mai mult față de înălțimea la care se va dori proiectarea coroanei. (L. Chira, 2009). La coacăz, înălțimea tulpinii este de 15 cm la forma joasă și 35-45 cm la forma înaltă. În perioada formării se va urmări permanent ca toate creșterile de sub coroană să se îndepărteze pe măsură ce apar. Forma de tulpină a apărut ca și o necesitate pentru recoltarea mecanizată a fructelor prin vibrare. Pentru că coacăzul are o înrădăcinare superficială și se va ridica centrul de greutate, tufele vor trebui să fie susținute fie pe spalier, 1-2 sârme, fie cu tutori. (G.Grădinaru, M. Istrate- 2003)(fig. 1.17)

Figura 1.17 – Coacăz pe spalier

Sursa (G.Grădinaru, M. Istrate- 2003)

CAPITOLUL I I CADRUL NATURAL, MATERIALUL BIOLOGIC ȘI METODA UTILIZATĂ

2.1 CONDIȚII ECOLOGICE

Zonarea a fost efectuată în țara noastră pe criterii științifice încă din 1960 și a avut drept scop valorificarea la cote înalte a însușirilor calitative și cantitative ale producției soiurilor și speciilor.

Zonarea se referă la repartizarea teritorialã a plantelor hortiviticole în cele mai potrivite areale (centre, podgorii, bazine) de cultură, în funcție de cerințele lor fațã de factorii de vegetație, de condițiile ecologice, pedologice și social-economice. Aceste areale sunt grupate pe spații geografice mai mari, denumite zone. Zona este un teritoriu natural, mai mult sau mai puțin delimitat, cu caracteristici asemănătoare, rezultat din interacțiunea factorilor de vegetație cu cei social economici și care duc la stabilirea unui anumit profil de producție.

Un factor determinant în zonarea plantelor hortiviticole îl reprezintă clima cu toți factorii ei, însă nu trebuie minimizat rolul celorlalți factori pedologici, social-economici, conservarea habitatului, poluarea mediului etc.

Zonarea pomiculturii constă în delimitarea regiunilor, bazinelor și centrelor favorabile pentru cultura acestor specii, în dependență de cerințele lor față de factorii climatici și pedologici, precum și de condițiile pedo-climatice. Aceasta s-a realizat în cadrul a trei zone de vegetație naturală și anume: zona pădurilor de foioase, zona de silvostepă și zona de stepă.

Coacăzele sunt specii de climat umed și relativ răcoros. Ele cresc și rodesc corespunzător în zonele colinare și premontane de la altitudini de 350 m până la 800–900 m, unde temperaturile medii anuale sunt cuprinse între 8 și 9șC și precipitații de 700–900 mm. Sunt plante rezistente la ger, dar pot fi afectate de brumele sau înghețurile târzii.

Pornesc în vegetație la temperaturi medii zilnice de peste 6șC și vegetează bine în zile cu temperaturi medii de 17–18șC. La temperaturi mari și de lungă durată, cu umiditate atmosferică redusă, pierd o parte din fructe, iar cele rămase sunt mai mici. Deși sunt plante iubitoare de lumină, se pot cultiva și intercalat printre pomii tineri. Cele mai mari producții se realizează însă atunci când sunt cultivate în plantații pure.

Solurile preferate sunt cele mijlocii spre grele, luto-argiloase, sau chiar argilo-lutoase cu pH ușor acid (5,0–6,8), dar suficient de fertile și aerate, fără exces de umiditate prelungit. La înființarea plantațiilor de coacăz se evită terenurile expuse la vânturi puternice care provoacă deshidratarea plantelor în timpul verii. Suportă greu deficitul de apă din sol având un sistem radicular destul de superficial.

Județul Satu Mare este situat în partea de nord-vest a României, respective în zona nordică a Câmpiei de Vest și are următoarele vecinătăți: la nord Ucraina; la vest Ungaria; la sud-vest; județul Bihor; la sud județul Sălaj iar la est se află județul Maramureș. Suprafața totală a județului este de 4418 km2, reprezentînd 1,9% din teritoriul național.

Din punct de vedere geografic, Satu Mare, este o zonă de câmpie și dealuri acestea reprezentând 80% din suprafața teritoriului. Altitudinea este cuprinsă între 120 și 1200 m, zona montană fiiind reprezentată de Munții Oaș-Gutâi cu altitudinea maxima a Vârfului Pietroasa din Masivul Gutâi.

Principalele cursuri de apă care traversează acest județ sunt; Someșul, Crasna și Turul.

2.1.1 Așezare geografică, cadrul administrative, bazin hidrologic

Comuna Micula, cu o suprafață de 37,77 km2, se află în partea de nord a județului Satu Mare, la o distanță de 13 km spre nord de municipiul Satu Mare, pe drumul DJ 18, putînd fi accesată și pe calea ferată. Se învecinează; la nord cu Ucraina și comuna Halmeu; la est cu comunele Turulung și Agriș; la sud-est cu comuna Botiz; la sud-vest și vest cu comuna Lazuri.

Are în componența sa localitățile: Micula, sat reședință de comună; Bercu Nou Și Micula Nouă.

Coordonatele geografice ale comunei sunt: 47°53´46”N 22°57´13”E. Principala rețea hidrografică a localității Micula este formată de râul Tur și canalele aferente acestuia. Relieful este predominat de câmpie, ușor colinar în unele zone. Solul este predominant luto-nisipos cu unele zone de sol argilos.

2.2 MATERIALUL BIOLOGIC FOLOSIT

Coacăzul negru este o specie pomicolă apreciată pentru calitățile terapeutice și curative ale acesteuia, fiind cultivat pe scară largă în țările europene și în lume, iar în ultimi ani se constată chiar și în țara noastră un interes crescând pentru această cultură. Pentru studierea efectelor îngrășămintelor foliare se vor folosi trei soiuri diferite de coacăz negru, din plantația proprie, plantație înființată acum trei ani în localitatea Micula din județul Satu Mare și anume soiurile Tiben, Ruben și Tines.

2.2.1. Descrierea soiurilor

Ruben

Este un soi nou deosebit de valoros obținut în Polonia la Institul de Cercetări pentru Pomicultură și Floricultură Skierniewice în 2005 fiind recunoscut ca unul dintre cele mai bune soiuri.

Este recunoscut prin capacitatea mare de producție, rezistență la boli fungice și ger, și mărimea fructelor depășind majoritatea soiurilor cunoscute.

Planta are o creștere relativ viguroasă formează tufe de mărime medie cu lăstari cu port erect. Tufa este de formă rotundă poate ajunge la 1,2 m înălțime destul de compactă cu ramurile portrivit de ramificate.

Inflorescențele sunt de lungime mijlocie-mare (5-7 cm), destul de compacte iar florile de mărime mijlocie-mare de tip campanulat. Este un soi autofertil.

Fructele sunt formate din ciorchini care sunt de lungime medie-mare 5-8 cm și au greutatea medie de 4-5 g. Boabele sunt sunt de marime foarte mare cu gretate de 1.12-1.16 g în medie. Au formă sferică ușor turtită și diametrul în medie de 12,8-13 mm la frutele mari. Fructele sunt de calitate deosebită, nu se scutură ușor și nu crapă la maturitate.

Este un soi de masă cu gust dulce acrișor foarte plăcut și apreciat cu un raport echilibrat între aciditate și zahăr. Pulpa fructului de culoare verde deschis este suculentă, potrivit de consistenă și acumulează maximul de calități gustative la maturitatea deplină.

Potențialul productiv este ridicat, produce abundent încă din primii ani de la plantare. Dă producții ridicate și constante an de an. Este un soi tardiv cu maturitatea de recoltare a fructelor la mijlocul lunii iulie până spre sfârșitul lunii.

Este un soi cu rezistență ridicată la ger, rezistent la făinare și rugină, dar și la putregai.

Tiben

Planta are o creștere moderată atinge înalțimea de 1-1.2 m cu lăstari viguroși care cresc drept și are ramificare moderată.

Este un soi nou, creeat în Polonia, care se caracterizează prin productivitate ridicată și fructe foarte mari, este un soi foarte rezistent la frig si la majoritatea bolilor coăcăzului.

Fructele mari, sunt așezate dens în ciorchini care au rahisul subțire și lung de 5-6 cm, boabele sunt de dimensiune mare având greutatea medie de aproximativ 3,5-4 g.

Fructele sunt ferme și rezistente la păstrare și transport și mai ales rezistente la putregaiul cenușiu.

Este un soi foarte productiv și se pot obține cantități de peste 10-12 t fructe/ha.

Este un soi tardiv, înflorește spre mijlocul lunii mai iar fructele se coc la sfârșitul lunii iulie în fucție de condițiile pedo-climatice din anul recoltei.

Recoltele sunt ridicate an de an cu un randament foarte ridicat în ce privește calitatea fructelor. (https://pepinierelehida.ro/arbusti-fructiferi/coacaz-negru/tiben/)

Tines

Alături de Tiben și alte soiuri din aceeași grupă acest soi este foarte valoros obtinut destul de recent în Polonia la Institutul de Cercetări pentru Pomicultură și Floricultură – Research Institute of Pomology and Floriculture (RIPF). A fost înregistrat în anul 2005.

Este tot mai mult promovat în țările din Europa și din lume datorită caracteristicilor de excepție dar fiind sub protecție nu se poate înmulții decât prin obtinerea licenței de la Institutul unde a fost creeat.

Este un soi cu tufa de forma sferică destul de aerisită cu creștere erectă a tulpinilor. Prezintă creșteri viguroase mai ales în primii ani de la plantare lăstarii fiind groși nu foarte numeroși de culoare galben-castanie cu pete mai închise prezentând o pupescență fină și miros puternic foxat. Frunzele sunt mari de culoare închisă cu lamină groasă cu nervură proeminentă și destul de mare.

Este unul dintre cele mai productive soiuri și se pot obține cantități de peste 15 tone fructe/ha.

Inflorescențele sunt grupate câte 2-3 la un loc și sunt de lungime destul de mare. Prezintă flori autofertile dar reacționează pozitiv la polenizarea străină. Înflorirea are loc devreme la începul lunii mai.

Ciorchinii sunt de dimensiune mare având lungimea de 6-7 cm și greutatea medie de 5,5-6 g cu bacele dispuse lax pe rahis. Boabele sunt de dimensiuni mari cu diametrul de 10,3-10,8 mm și greutatea medie a unui fruct de 0,9-1 g. Numărul mediu de boabe la un ciorchine este de 10-12 fructe.

Este un soi de masă cu caracteristici organoleptice deosebite având gust dulce echilibrat. Pulpa fructului este suculentă de culoare galben-verzuie, potrivit de consistentă cu raport echibrat între aciditate și zahăr.

Este un soi timpuriu. Fructele se coc în prima decadă a lunii iulie în functie de condițiile pedo-climatice din anul recoltei. Fructele se recoltează la maturitatea deplină, procentul de scuturare fiind destul de mic iar boabele se păstreză bine și după recoltare. (http://pomifructiferiarbusti.blogspot.ro/2012/03/soiuri-de-coacaz-tines.html)

2.3. FERTILIZAREA EPIGEE (FOLIARĂ)

Eficiența administrării elementelor nutritive în cursul perioadei de vegetație depinde de caracteristicile frunzelor, în mod deosebit de cuticulă și de ceara depusă pe aceastea. Penetrația ionilor în frunze se realizează cu cea mai mare ușurință prin stomate. În consecință, rata absorbției este mai mare pe fața inferioară decât pe cea superioară.

Aplicarea îngrășămintelor foliare are efecte asupra fotosintezei, dar rezultatele sunt controversate. În orice caz, poate fi reținut faptul că prin aplicarea fertilizării foliare se poate stimula fotosinteza, atunci când elementele administrate sunt prezente în plantă la cote de carență sau subcarență.

Fertilizarea se efectuează din trei în trei ani folosindu-se 40-60 t/ha gunoi de grajd, 400-600 kg superfosfat și 300-400 kg sare potasică.

Anual, se aplică 300 kg azotat de amoniu la ha, în două reprize, prima cu 2-3 săptămâni înainte de înflorire și a doua după legarea fructelor.

Fertilizarea se face în funcție de fertilitatea terenului, de obicei periodic, cu gunoi de grajd, potasiu și fosfor și anual cu azot.

Utilitatea fertilizării foliare este deosebită în cazul administrării microelementelor, chiar dacă tratamentele nu sunt aplicate pe fondul unor carențe.

Fertilizarea foliară nu trebuie să se substituie fertilizării clasice, dar poate completa necesarul de elemente nutritive în fazele critice fiziologice și climatice pentru plante. Acest tip de fertilizare are o influență pozitivă asupra unor indicatori biochimici ai fructelor (substanță uscată, compoziție minerală, aciditate, conținut în zahăr etc.) precum și ai unor indicatori biometrici, privind diferențierea mugurilor de rod, legarea fructelor, greutatea medie a unui fruct.

2.3. 1. Descrierea îngrășămintelor foliare

FoliQ® Ascovigor

Acest îngrășământ special, foarte concentrat, conține extract din alge și este bogat în microelemente și hormoni naturali de creștere.( prezentare îngrășământ foliar Ascovigor fig. 3.1)

Figura 3.1.- Prezentare îngrășământ foliar Ascovigor

Sursă proprie

Conținut: 3,17% N + 1,90% K2O + 0,18% CaO + 2,54% SO3 + microelemente + extract de alge Ascophyllum nodosum + hormoni naturali de creștere + aminoacizi + vitamine.

FoliQ® Ascovigor are o formulă unică de componenți naturali incluzând hormoni de creștere naturali – auxine, gibereline, citokinine, betanine, vitamine – și acizi organici, este îmbogațit în microelemente cum sunt: borul, manganul, zincul, fierul și magneziul.

Astfel, îngrășământul are o influență pozitivă în dezvoltarea, creșterea și a altor procese biologice din viata plantei. Reglează procesele de înflorire, polenizare, si dezvoltarea mugurilor. Folosirea acestuia accelerează diviziunea celulară, crește mărimea fructelor, cantitatea și calitatea producției. http://agrointel.ro/51501/tehnologii-moderne-in-agricultura-fertilizarea-foliara-cu-nanoparticule/

FoliQ® Ascovigor este recomandat pentru stimularea creșterii rădăcinilor, accelerarea acumulării substanțelor de rezervă în plantă, îmbunătățirea rezistenței plantelor la stres și o regenerare rapidă după pagubele produse de îngheț, agenți patogeni, dăunatori și alți factori nefavorabili.

În plus extractele din alge marine, sporesc eficiența pesticidelor, și îmbunătățesc rezistența plantelor la diferite boli.

Avantajele îngrașământului:

Calitatea ridicată a extrasului de alge marine Ascophyllum nodosum și tehnologia modernă de extracție ușoară, care păstrează întreaga activitate a substantelor naturale și bilogice, garantează o eficiență maximă a îngrășământului.

Conținutul îmbogățit cu microelemente indispensabile, alimentează plantele cu componentele nutritive necesare creșterii și dezvoltării.

pH-ul optim (6,5-7,2) asigură o absorbție completă a componentelor și garantează stabilitatea lichidului în rezervor în tipul lucrului și pe toata perioada utilizării acestuia.

Avantajele folosirii îngrășământului:

stimulează creșterea, dezvoltarea și desfășurarea proceselor biologice din viața plantelor;

stimulează dezvoltarea sistemului radicular;

determină rezistență ridicată la boli și condiții de stres (secetă, îngheț, temperaturi extreme);

ajută la regenerarea rapidă a plantelor în urma îngețurilor din timpul iernii;

îmbunatățește calitatea producției;

asigură creșterea calitativă și cantitativă a recoltei.

Tratament de urgență

Se poate aplica la orice cultură. În urma factorilor de stres sau accidentelor climatice: îngheț, secetă, grindină, umditate excesivă a solului, etc. pentru salvarea producției.

Compoziția chimică a îngrășământului FoliQ® Ascovigor se regăsește în tabelul 2.1

Compoziția chimică a îngrășământului Ascovigor Tabelul 2.1

*-EDTA chelat

Densitatea soluției- cca 1,23kg/l; pH: 6,5-7,2

Biostimulatorul foliar FoliQ® AscoVigor conține deasemenea: hormoni de creștere ca: auxine, gibereline, cytokinine, betenine; vitamine și aminoacizi.

FoliQ® Kombimax, îngrășământ foliar sub formă de suspensie. ( prezentare îngrășământ foliar Kombimax fig. 3.2)

Figura 3.2- Prezentare îngrășământ foliar Kombimax

Sursă proprie

FoliQ® Kombimax este un îngrășământ foarte concentrat pentru hrănirea suplimentară a tuturor plantelor: culturi de câmp, legume și livezi, în solurile cu un conținut de fosfor suficient.

Acest îngrășământ poate fii de asemenea utilizat ca un agent de prevenire, pentru a evita pierderile cauzate de deficitul ascuns de microelementeși în timpul stresului fiziologic care îmiedică absorbția de substanțe nutritive de către rădăcini cum ar fi: seceta, inundarea temporară a terenului sau deteriorarea rădăcinilor, temperaturi extreme sau pH-ul necorespunzător al solului.

Datorită conținutului ridicat de potasiu, îngrășământul, poate fii de asemenea utilizat pentru aprovizionarea rapidă cu elemente nutritive a plantei, în situații de urgență.

Avantajele îngrașământului:

formula de suspensie duce la o concentrație ridicată de macro și de microelemente.

adaosul de azot și potasiu conținute susține și accelerează absorbția de componente și stabilizează plantele.

conținutul suplimentar de EDTA liber induce formarea de compuși cu calciu, magneziu și fier, ceea ce face îngrășământul ideal pentru dedurizarea apei.

Avantajele folosirii îngrășământului:

stimularea creșterii sistemului radicular,crește masa vegetativă a plantei;

rezistență și toleranță ridicată a plantelor la condiții de stres, hrănire optimă a plantei;

rezolvă deficitul de magneziu, calitate sporită și superioară a producției.

Compoziția chimică a acestui îngrășământ foliar se regăsește în tabelul 2.2.

Compoziția chimică a îngășământului Kombimax Tabelul 2.2.

Densitate – cca. 1,38kg/l; pH- 6,0-7,0

FoliQ® Micromix

FoliQ® Micromix este îngrășământ foliar sub formă de suspensie și este perfect pentru intervenție în caz de deficit aparent de microelemente și pentru utilizare preventivă. Componența îngrășământului satisface nevoile fiziologice ale culturilor intensive, garantează nutriția adecvată a plantelor cu toate componentele necesare pentru creșterea intensivă și ajută la atingerea de randamente remarcabile. (prezentare îngrășământ foliar Micromix fig. 3.3)

Figura 3.3- Prezentare îngrășământ foliar Micromix

Sursă proprie

Avantajele îngrașământului:

conținutul ridicat de microelemente garantează alimentarea ideală a plantelor cu elementele necesare pentru o creștere corectă și intensivă;

conținutul ridicat de potasiu reglează circulația apei în plantă, influențiază pozitiv turgescența celulelor și le protejează de deshidratare;

concentrația ridicată de bor și zinc sporește nivelul rezistenței la îngheț;

îngrășământul este o sursă valoroasă de sulf necesară pentru dezvoltarea corectă și calitatea culturilor și îmbunătățește de asemenea rezistența plantelor la boli și dăunători.

Avantajele folosirii îngrășământului:

nutriție optimă a plantelor necesară pentru creșterea intensivă;

asigură o bună utilizare a apei în plantă și turgescența acestora;

rezistență mai bună și toleranță la condițiile de stres;

crește cantitatea producției și îmbunătățește calitatea acesteia.

Compoziția chimică a îngrășământului foliar Micromix este redată în tabelul 2.3.

Compoziția chimică a îngrășământului foliar Micromix Tabelul 2.3.

Densitate – cca. 1,45 kg/l; pH – 6,5 – 7,2

2.4. ECHIPAMENTE ȘI MATERIALE UTILIZATE LA EFECTUAREA EXPERIENȚEI

Echipamentele utilizate sunt:

atomizor cu capacitate de 10 litri (figura 3.1)

Figura 3.1.- Atomizor capacitate 10 litri

Sursă proprie

îngrășământ foliar Ascovigor, Kombimax, Micromox

material biologic, soiurile Ruben, Tiben, Tisen.

apă;

motocultor cu grapă și plug.

2.4.1 Descrierea metodei experimentale

Soiuri: Ruben, Tiben, Tisen

Metoda de lucru

Plantația a fost înființată în toamna anului 2014 cu scopul obținerii de fructe proaspete. Pentru că pe piața produselor fitosanitare există numeroase produse stimulatoare de creștere, hormone, îngrășăminte foliare, s-a dorit studierea studierea efectului îngrășămintelor A;K;I asupra dezvoltării și fructificării la coacăzul negru la trei soiuri diferite: Ruben, Tiben și Tisen.

Scopul înființării experienței

Această experiență a fost înființată în satul Micula, județul Satu-Mare, în cadrul fermei horticole a familiei Chînța în anul 2014 cu material biologic achiziționat de la Pepinierile Hida din județul Sălaj, pepinieră autorizată cu o deosebită experiență în domeniu.

Fertilizanții foliari au fost achiziționați tot de la această pepinieră.

Scopul acestui experiment a fost de a urmări efectul fertilizanților foliari din grupa Foliq

(Ascovigor, Kombimax, Micromix) asupra soiurilor de coacăz negru Ruben, Tiben și Tisen, îndeosebi asupra creșterii ramurilor și productivității tufelor.

Soiurile alese au fost Ruben, Tiben și Tisen, motivul alegerii acestor soiuri a fost determinat de productivitatea lor ridicată.

Descrierea experimentului

Amplasarea și pregătirea terenului pentru experiență

După desființarea culturii anterioare pe o suprafață totală de 10 m2 la sfârșitul lunii august a anului 2014, s-a decis pregătirea terenului pentru înființarea culturii experiment. Pregătirea terenului s-a realizat la începutul lunii septembrie a anului 2014, prin efectuarea unei arături adânci de 30 cm. La mijlocul lunii octombrie, 15.10.2014, s-a efectuat nivelarea și mărunțirea arăturii cu grapa cu discuri.

Pichetarea terenului s-a realizat astfel: terenul a fost împărțit conform figurii de mai jos (figura 3.2.), astfel suprafața totală a experimentului a fost de 0,65 h.

Figura 3.2.- Așezarea rândurilor de coacăz pe terenul experiment

În data de 16.10.2014 a avut loc plantarea butașilor după următoarele criterii:

distanța dintre plante pe rând – 1 m;

distanța dintre rânduri–2,5 m;

gropile au fost executate manual cu cazmaua la următoarele dimensiuni: 30x30x30 cm, motivul alegerii acestor dimensiunii a fost determnat de mărimea rădăcinilor.

s-a efectuat fertilizarea locală la plantare prin introducerea direct în groapa de plantare a unei cantități de 1 kg gunoi de pasăre.

Lucrările aplicate pe câmpul de experiență

Având în vedere faptul că cercetarea propriu-zisă s-a realizat în anul 2017, și anume în al treilea an de la plantare, an în care putem considera că tufa este formată, lucrările aplicate în câmpul de experiență au fost:

prășit mecanic pe rând de trei ori până la recoltare;

cosirea repetată a intervalului dintre rânduri, pentru a menține terenul înierbat;

efectuarea tratamentelor fito-sanitare, obișnuite care au fost în număr de 4-5, pentru combaterea făinarei americane, ruginei și antracnozei, iar pentru combaterea păianjenului roșu s-a aplicat un tratament cu Vertimec.

în anul efectuării experienței 2017 nu a fost necesară irigarea culturii pentru că au fost suficiente precipitații repartizate relative uniform în perioada de vegetație până la recoltare.

fertilizarea radiculară s-a efectuat cu gunoi de grajd, aplicat în jurul plantei și încorporat în sol cu motocultorul.

în perioada creșterii fructelor s-a aplicat și o fertilizare cu azotat de amoniu 150 kg/ha.

Fertilizarea foliară s-a efectuat cu îngrășămintele foliare și etapele de realizare a acestei proceduri au fost:

soluția a fost preparată utilizând 50 ml îngrășământ foliar la 10 l apă;

stropirile au început în data de 02.04.2017 în faza de pornire în vegetație și formare mugur;

stropirile s-au finalizat în data 09-07-2017 după recoltare;

frecvența stropirilor a fost din 14 în 14 zile.

Controlul experimentului s-a realizat prin:

identificarea și numerotarea cu etichete a ramurilor la tufele implicate în experiment;

măsurarea cu ajutorul unei rulete a ramurilor înainte de începerea primei stropiri; (coloana 1 în tabel măsurători)

măsurarea ramurilor înainte de fiecare stropire pentru a evidenția creșterea de la o stropire la alta;

culegerea separată a fructelor de pe fiecare tufă implicată în experiment;

cântărirea separată a fructelor de pe fiecare tufă implicată în experiment.

analiza datelor;

interpretarea rezultatelor.

CAPITOLUL III-REZULTATE ȘI DISCUȚII

3.1. REZULTATELE EXPERIMENTALE

Măsurători martor soi Ruben netratat

Măsurători tufa 1 – soi Ruben martor Tabel 3.1.

Măsurători tufa 2 – soi Ruben martor Tabel 3.2.

Măsurători tufa 3 – soi Ruben martor Tabel 3.3.

Productivitatea tufelor martor din soiul Ruben este reprezentată în tabel 3.4

Productivitatea tufelor experiment din soiul Ruben martor Tabel 3.4.

Măsurători soiul Ruben stropiri cu Ascovigor

Măsurători tufa 1 – soi Ruben-Ascovigor Tabel 3.5.

Măsurători tufa 2 – soi Ruben-Ascovigor Tabel 3.6.

Măsurători tufa 3 – soi Ruben- Ascovigor Tabel 3.7.

Productivitatea tufelor experiment din soiul Ruben, stropit cu Ascovigor este reprezentată în tabel 3.8

Productivitatea tufelor experiment din soiul Ruben- Ascovigor Tabel 3.8.

Măsurători soiul Ruben stropiri cu Kombimax

Măsurători tufa 1 – soi Ruben-Kombimax Tabel 3.9.

Măsurători tufa 2 – soi Ruben-Kombimax Tabel 3.10.

Măsurători tufa 3 – soi Ruben-Kombimax Tabel 3.11.

Productivitatea tufelor experiment din soiul Ruben, stropit cu Kombimax este reprezentată în tabel 3.12

Productivitatea tufelor experiment din soiul Ruben- Kombimax Tabel 3.12.

Măsurători soiul Ruben stropiri cu Micromix

Măsurători tufa 1 – soi Ruben-Micromix Tabel 3.13

Măsurători tufa 2 – soi Ruben-Micromix Tabel 3.14

Măsurători tufa 3 – soi Ruben-Micromix Tabel 3.15

Productivitatea tufelor experiment din soiul Ruben, stropit cu Micromix este reprezentată în tabel 3.16

Productivitatea tufelor experiment din soiul Ruben- Micromix Tabel 3.16.

Măsurători martor soi Tiben netratat

Măsurători tufa 1 – soi Tiben martor Tabel 3.17.

Măsurători tufa 2 – soi Tiben martor Tabel 3.18.

Măsurători tufa 3 – soi Tiben martor Tabel 3.19.

Productivitatea tufelor martor din soiul Tiben, este reprezentată în tabel 3.20

Productivitatea tufelor martor din soiul Tiben Tabel 3.21.

Măsurători soi Tiben stropit cu Ascovigor

Măsurători tufa 1 – soi Tiben- Ascovigor Tabel 3.22.

Măsurători tufa 2 – soi Tiben – Ascovigor Tabel 3.23.

Măsurători tufa 3 – soi Tiben- Ascovigor Tabel 3.24.

Productivitatea tufelor din soiul Tiben stropite cu Ascovigor , este reprezentată în tabel 3.25

Productivitatea tufelor soiul Tiben stropite cu Ascovigor Tabel 3.25.

Măsurători soi Tiben stropit cu Kombimax

Măsurători tufa 1 – soi Tiben- Kombimax Tabel 3.26.

Măsurători tufa 2 – soi Tiben- Kombimax Tabel 3.27.

Măsurători tufa 3– soi Tiben- Kombimax Tabel 3.28.

Productivitatea tufelor din soiul Tiben stropite cu Kombimax , este reprezentată în tabel 3.29

Productivitatea tufelor soiul Tiben stropite cu Kombimax Tabel 3.29.

Măsurători soi Tiben stropit cu Micromix

Măsurători tufa 1– soi Tiben- Micromix Tabel 3.30.

Măsurători tufa 2– soi Tiben- Micromix Tabel 3.31.

Măsurători tufa 3– soi Tiben- Micromix Tabel 3.32.

Productivitatea tufelor din soiul Tiben stropite cu Micromix, este reprezentată în tabel 3.33

Productivitatea tufelor soiul Tiben stropite cu Micromix Tabel 3.33.

Măsurători martor soi Tines nestropit

Măsurători tufa 1 – soi Tines nestropit Tabel 3.34.

Măsurători tufa 2 – soi Tines nestropit Tabel 3.35.

Măsurători tufa 3– soi Tines nestropit Tabel 3.36.

Productivitatea tufelor martor din soiul Tines, este reprezentată în tabel 3.37

Productivitatea tufelor martor din soiul Tines Tabel 3.37.

Măsurători soi Tines stropit cu Ascovigor

Măsurători tufa 1 – soi Tines- Ascovigor Tabel 3.38.

Măsurători tufa 2 – soi Tines- Ascovigor Tabel 3.39

Măsurători tufa 3 – soi Tines- Ascovigor Tabel 3.40

Productivitatea tufelor din soiul Tines stropite cu Ascovigor, este reprezentată în tabel 3.41

Productivitatea tufelor martor din soiul Tines Tabel 3.41.

Măsurători soi Tines stropit cu Kombimax

Măsurători tufa 1 – soi Tines- Kombimax Tabel 3.42.

Măsurători tufa 2– soi Tines- Kombimax Tabel 3.43.

Măsurători tufa 3 – soi Tines- Kombimax Tabel 3.44.

Productivitatea tufelor din soiul Tines stropite cu Kombimax, este reprezentată în tabel 3.45

Productivitatea tufelor martor din soiul Tines Tabel 3.45.

Măsurători soi Tines stropit cu Micromix

Măsurători tufa 1 – soi Tines- Micromix Tabel 3.46.

Măsurători tufa 2 – soi Tines- Micromix Tabel 3.47.

Măsurători tufa 3 – soi Tines- Micromix Tabel 3.48.

Productivitatea tufelor din soiul Tines stropite cu Micromix , este reprezentată în tabel 3.49

Productivitatea tufelor martor din soiul Tines Tabel 3.49.

3.2. INTERPRETAREA REZULTATELOR

Pentru a evidenția creșterile ramurilor s-au efectuat graficele de mai jos în baza măsurătoriklor efectuate periodic astfel, pentru soiul Ruben, avem:

Fig. 3.3-Tufa 1- soi Ruben martor netratată

În figurile 3.3;3.4;3.5 sunt reprezentate dezvoltarea tufelor martor, netratate, cu măsurătorile aferente înălțimii fiecarei ramuri în parte pe toată perioada de testare.

Figura 3.4-Tufa 2 Soi Ruben martor netratată

Figura. 3.5 Tufa 3 Soi Ruben martor netratată

În figurile 3.6; 3.7; 3.8 sunt reprezentate dezvoltarea tufelor cu tratament Ascovigor, cu măsurătorile aferente înălțimii fiecarei ramuri în parte pe toată perioada de testare.

Stropirile sunt efectuate de la pornirea în vegetație, formare mugur, măsurătoarea din 02/04/2017 fiind făcută înainte de stropire.

Figura 3.6.-Tufa 1 Soi Ruben tratat cu Ascovigor

Figura 3.7- Tufa 2 Soi Ruben tratat cu Ascovigor

Figura 3.8. Tufa 3 Soi Ruben tratat cu Ascovigor

În figurile 3.9; 3.10; 3.11 sunt reprezentate dezvoltarea tufelor cu tratament Micromix, cu măsurătorile aferente înălțimii fiecarei ramuri în parte pe toată perioada de test.

Stropirile sunt efectuate de la pornire în vegetație, formare mugur, măsurătoarea din 02/04/2017 fiind făcută înainte de stropire.

Figura 3.9 Tufa 1 Soi Ruben tratat cu Micromix

Figura 3.10 – Tufa 2 Soi Ruben tratat cu Micromix

Figura 3.11 Tufa 3 Soi Ruben tratat cu Micromix

În figurile 3.12; 3.13; 3.14 sunt reprezentate dezvoltarea tufelor cu tratament Kombimax, cu măsurătorile aferente înălțimii fiecărei ramuri în parte pe toată perioada de testare.

Stropirile sunt efectuate de la pornire în vegetație, formare mugur, măsurătoarea din 02/04/2017 fiind făcută înainte de stropire.

Figura 3.12 Tufa 1 Soi Ruben tratat cu Kombimax

Figura 3.13-Tufa 2 Soi Ruben tratat cu Kombimax

Figura 3.13 Tufa 3 Soi Ruben tratat cu Kombimax

Fig. 3.14- Tufa 1 martor netratată Soi Tiben

In figurile 3.14; 3.15; 3.16 sunt reprezentate dezvoltarea tufelor martor, netratate, cu măsurătorile aferente înălțimii fiecarei ramuri în parte pe toată perioada de testare.

Figura 3.15- Tufa 2 martor netratată Soi Tiben

Figura 3.16- Tufa 3 martor netratată Soi Tiben

În figurile 3.17; 3.18; 3.19; sunt reprezentate dezvoltarea tufelor cu tratament Ascovigor, cu măsurătorile aferente înălțimii fiecarei ramuri în parte pe toata perioada de testare.

Stropirile sunt efectuate de la pornirea în vegetație, formare mugur, măsurătoarea din 02/04/2017 fiind făcută înainte de stropire.

Figura 3.17- Tufa 1 Soi Tiben- Ascovigor

Figura 3.18- Tufa 2 Soi Tiben- Ascovigor

Figura 3.19- Tufa 3 Soi Tiben- Ascovigor

În figurile 3.20; 3.21; 3.22 sunt reprezentate dezvoltarea tufelor cu tratament Micromix, cu măsurătorile aferente înălțimii fiecarei ramuri în parte pe toată perioada de testare.

Stropirile sunt efectuate de la pornire în vegetație, formare mugur, măsurătoarea din 02/04/2017 fiind făcută înainte de stropire.

Figura 3.20- Tufa 1 Soi Tiben- Micromix

Figura 3.21- Tufa 2 Soi Tiben- Micromix

Figura 3.22- Tufa 3 Soi Tiben- Micromix

În figurile 3.23; 3.24; 3.25 sunt reprezentate dezvoltarea tufelor cu tratament Kombimax, cu măsurătorile aferente înălțimii fiecărei ramuri în parte pe toata perioada de test.

Stropirile sunt efectuate de la pornire în vegetație, formare mugur, măsurătoarea din 02/04/2017 fiind făcută înainte de stropire.

Figura 3.23- Tufa 1 Soi Tiben- Kombimax

Figura 3.24- Tufa 2 Soi Tiben- Kombimax

Figura 3.24-Tufa 3 Soi Tiben Kombimax

Figura 3.25- Tufa 1 martor netratată Soi Tines

În 3.25; 3.26; 3.27 sunt reprezentate dezvoltarea tufelor martor, netratate, cu măsurătorile aferente înălțimii fiecarei ramuri în parte pe toată perioada de testare.

Figura 3.26- Tufa 2 martor netratată Soi Tines

Figura 3.27- Tufa 3 martor netratată Soi Tines

În figurile 3.28; 3.29; 3.30 sunt reprezentate dezvoltarea tufelor cu tratament Ascovigor, cu măsurătorile aferente înălțimii fiecarei ramuri în parte pe toată perioada de testare.

Stropirile sunt efectuate de la pornirea în vegetație, formare mugur, măsurătoarea din 02/04/2017 fiind făcută înainte de stropire.

Figura 3.28- Tufa 1 Soi Tines-Ascovigor

Figura 3.29- Tufa 2 Soi Tines-Ascovigor

Figura 3.30- Tufa 3 Soi Tines-Ascovigor

În figurile 3.31; 3.32; 3.33 sunt reprezentate dezvoltarea tufelor cu tratament Micromix, cu măsurătorile aferente înălțimii fiecarei ramuri în parte pe toată perioada de test.

Stropirile sunt efectuate de la pornire în vegetație, formare mugur, măsurătoarea din 02/04/2017 fiind făcută înainte de stropire.

Figura 3.31- Tufa 1 Soi Tines-Micromix

Figura 3.31- Tufa 2 Soi Tines-Micromix

Figura 3.32- Tufa 3 Soi Tines-Micromix

În figurile 3.33; 3.34; 3.35 sunt reprezentate dezvoltarea tufelor cu tratament Combimax, cu măsurătorile aferente înălțimii fiecărei ramuri în parte pe toată perioada de testare.

Stropirile sunt efectuate de la pornire în vegetație, formare mugur, măsurătoarea din 02/04/2017 fiind făcută înainte de stropire.

Figura 3.33- Tufa 1 Soi Tines-Kombimax

Figura 3.34- Tufa 2 Soi Tines-Combimax

Figura 3.35- Tufa 3 Soi Tines-Combimax

3.3. CONCLUZII

Fig. 3.36- Reprezentare masa medie recoltată/ tufă/ experiment soi Ruben

În figura 3.36 este reprezentată masa medie totală recoltată pentru fiecare tratament în parte, comparative cu masa medie totală a tufelor martor.

mmed(kg) =AVERAGE (m1:mn)

mmed(kg) – masa medie recoltată pentru fiecare experiment în parte

m1…mn – masa totala a fructelor recoltată de la fiecare tufă

Figura 3.37 – Reprezentare lungimea medie a ramurei/tufa experiment soi Ruben

În figura 3.37 este reprezentată lungimea medie a ramurilor pentru fiecare tratament în parte, comparativ cu lungimea medie a ramurilor tufelor martor.

Lmed(cm) =AVERAGE (L1max:Lnmax)

Lmed(cm) – lungimea medie a ramurilor

L1max…Lnmax – lungimea maximă dezvoltată a fiecarei ramuri, măsurată în ultima zi de tratament.

Fig. 3.38- Reprezentare dezvoltare medie a ramurei/tufa experiment soi Ruben

În figura 3.38 este reprezentată dezvoltarea medie a ramurilor pentru fiecare tratament în parte, comparat cu dezvoltarea medie a ramurilor tufelor martor.

Dmed(cm) =AVERAGE (D1:Dn)

Dmed(cm) – dezvoltarea medie a ramurilor

D1…Dn – dezvoltarea ramurilor. Aceasta este calculată ca fiind diferența de înalțime măsurată în prima și ultima zi de tratament.

Figura 3.39- Reprezentare masa medie recoltată/tufa/ experiment soi Tiben

În figura 3.39 este reprezentată masa medie totala recoltată pentru fiecare tratament în parte, comparat cu masa medie totală a tufelor martor.

mmed(kg) =AVERAGE (m1:mn)

mmed(kg) – masa medie recoltată pentru fiecare experiment în parte

m1…mn – masa totala a fructelor recoltată de la fiecare tufă

Figura 3.40- Reprezentare lungime medie a ramurei/tufa/ experiment soi Tiben

În figura 3.40 este reprezentată lungimea medie a ramurilor pentru fiecare tratament în parte, comparat cu lungimea medie a ramurilor tufelor martor.

Lmed(cm) =AVERAGE (L1max:Lnmax)

Lmed(cm) – lungimea medie a ramurilor

L1max…Lnmax – lungimea maximă dezvoltată a fiecarei ramuri, măsurată în ultima zi de tratament.

Figura 3.41- Reprezentare dezvoltare medie a ramurei/ tufa/ experiment soi Tiben

În figura 3.41 este reprezentată dezvoltarea medie a ramurilor pentru fiecare tratament în parte, comparat cu dezvoltarea medie a ramurilor tufelor martor.

Dmed(cm) =AVERAGE (D1:Dn)

Dmed(cm) – dezvoltarea medie a ramurilor

D1…Dn – dezvoltarea ramurilor. Aceasta este calculata ca fiind diferența de înalțime măsurată în prima și ultima zi de tratament.

Figura 3.42- Reprezentare masa medie recoltată/tufă/experiment soi Tines

În figura 3.42 este reprezentată masa medie totală recoltată pentru fiecare tratament în parte, comparat cu masa medie totală a tufelor martor.

mmed(kg) =AVERAGE (m1:mn)

mmed(kg) – masa medie recoltată pentru fiecare experiment în parte.

m1…mn – masa totală a fructelor recoltată de la fiecare tufă.

Figura 3.43- Reprezentare lungime medie a ramurei/tufa/experiment soi Tines

În figura 3.43 este reprezentată lungimea medie a ramurilor pentru fiecare tratament în parte, comparat cu lungimea medie a ramurilor tufelor martor.

Lmed(cm) =AVERAGE (L1max:Lnmax)

Lmed(cm) – lungimea medie a ramurilor

L1max…Lnmax – lungimea maximă dezvoltată a fiecarei ramuri, măsurată în ultima zi de tratament.

Figura 3.44- Reprezentare dezvoltare medie a ramurei/tufa/experiment soi Tines

In figura 3.44 este reprezentată dezvoltarea medie a ramurilor pentru fiecare tratament în parte, comparat cu dezvoltarea medie a ramurilor tufelor martor.

Dmed(cm) =AVERAGE (D1:Dn)

Dmed(cm) – dezvoltarea medie a ramurilor

D1…Dn – dezvoltarea ramurilor. Aceasta este calculată ca fiind diferența de înălțime măsurată în prima și ultima zi de tratament.

BIBLIOGRAFIE

1. ALFORD, D. V., 1984 – Fruit Pests their recognition, biology and control, Bristol, England
2. ANDREI, M., 1969- Să culegem fructe de pădure. Ed Didactică și pedagogică București.
3. BARABOȘ, M., BUNU, V.,1995, Particularitățile cultivării coacăzului negru în Moldova. Lucrări științifice,Universitatea Agronomică. Iași, vol. 38 (horticultură),p52-53.

4. BARABOȘ, M., 1996, Cultivarea coacăzului negru cu tehnologie ecologic echilibrată. Management ecologic și dezvoltarea durabilă/tezele conferinței internaționale. INE. Chișinău
5. BĂDESCU, GH., BOTEZ, M., 1983- Valoarea nutritivă și terapeutică și sortimentul de produse alimentare pe bază de fructe de arbuști fructiferi. Rev.Horticultura nr 10.
6. BOTAR, A., 1990- Îmbunătățirea sortimentului de coacăz negru în centrul Transilvaniei. Rev. Horticultura, Nr 2

7. BORDEIANU, T. 1960-Pepiniera de pomi, Editura Agro-Silvică,București.
8. CERNAT, V., NICA, S. 1994- Orientări și strategii privind dezvoltarea pomiculturii, în „Hortinform”, nr. 11.

9. CHIRA L., 2009, Cultura arbuștilor fructiferi, Editura M.A.S.T.

10. COCIU, V., 1990- Soiurile noi – factor de progres în pomicultură, Editura Ceres, București.
11. COMAN, ȘT. 1975- Erbicide folosite în cultura pomilor, București, Redacția Agricolă, MAIA,.

12. CONSTANTINESCU, N., NEGRILĂ, A., GHENA, N. 1967 -Pomicultura, Editura Agro-Silvică, București.
13. COTOROBAI, M. 1997 -Tăieri de întreținere a coroanei la pomii fructiferi, Rev. Horticultura, Nr.1
14. DEJEU, M. – Pretabilitatea terenurilor pentru pomicultură, în „Tehnologii moderne în horticultura”, 2000 , Editura Osama, Cluj-Napoca.

15. GHENA, N., MIHĂESCU, GR. 1967 – Lucrări practice de Pomologie, Editura Didactică și Pedagogică, București.

16. GHENA, N, BRANIȘTE N, STĂNICĂ F.,2010 – Pomicultură generală, Versiune electronică, INVEL MULTIMEDIA

17. GRĂDINARU G., ISTRATE M., 2003- Pomicultură generală și specială, Editura TipoMoldova

18. IONIȚĂ, C., BAGHINSCHI, V. 1981- Economia pomiculturii, Editura Ceres, București.

19. ISTRATE M., 2009 Pomicultură generală, Editura TipoMoldova

20. MĂNESCU, C., GEORGESCU, M, DEJEU, L. 1989 – Controlul biologic al producției în pomicultură și viticultură, București, Editura Ceres, București.

21. MIHALCHA, GH., BOTEZ M., VIERU, R., FLORESCU, I., 1981 – Cultura și valorificarea coacăzului, Editura Ceres, București.

22. MITRE, V, ROPAN, G., MITRE, I., 2001, Pomicultură aplicată, ed . ACADEMICPRES.

23. MITRE, V.,2007- Pomologie, Editura Todesco

24. MLADIN, GH. Cultura arbuștilor fructiferi în România, în „Mapa documentară” nr. 10, I.C.P.P. Pitești – Mărăcineni, 1987.

25. MLADIN, GH. Tehnologia culturii coacăzului negru și roșu, www.icdp.ro/…Tehnologie coacaz negru si rosu

26. MLADIN, P., BOTEZ, M., 1985 – Comportarea unor soiuri de coacăz negru și roșu în procesul înmulțirii. Rev. Horticultura, Nr. 4.

27. MLADIN, GH., MLADIN, P., VASILESCU, V., 1986- Înmulțirea coacăzului prin microbutași. Rev. Horticultura, Nr. 3.

28. ORLAIE, N., 2000 – Cultura coacăzului negru, în „Tehnologii moderne în horticultură”, Cluj-Napoca, Editura Osama,.

29. ORLAIE, N., 2000 – Măsuri de control fitosanitar în Horticultură, Cluj-Napoca, Editura Osama.
30. ORLAIE, N., 2000 – Specii și soiuri recomandate pentru Horticultură, Cluj-Napoca, Editura Osama.

31.ROPAN, G.,2000- Pomicultură generală, Ed ACADEMICPRES.

32. ROPAN, G., 1995 – Cercetari privind dezvoltarea praticulturii, pomiculturii si a altor activitati în muntii Gilau, Cluj-Napoca, Universitatea de Stiinte Agricole.

33.ROPAN,G.,2000-Pomicultura generala, Editura AcademicPres, Cluj-Napoca.
34.ROMAN,I.,2009-Tehnologii pomicole, Editura AcademicPres, Cluj-Napoca.
35. ROMAN, I., 2008 – Pomicultură generală, Editura Academic Press, Cluj Napoca.

36. RUDI, E., 1992 – Compoziția chimică a fructelor unor pomi și arbuști fructiferi. Vol. 25 de ani de cercetare în pomicultură. Imprimeria Coresi București.

37. SNAGOVEANU, C., BUNEA, I. 1973- Îndrumător pentru combaterea bolilor și dăunătorilor în plantațiile pomicole, Redacția Revistelor Agricole MAIA, București.

38. STANCIU, GH., NEGRILĂ, A. 1968 – Metode pentru estimarea producției în pomicultură, Redacția Revistelor Agricole CSA, București.

39. STĂNICĂ, FL. , 1997 – Repausul relativ și controlul biologic în pomicultură în timpul sezonului rece, în „Horticultura”, nr. 2-3.

40. TEODORESCU, G., 1986 – Eficiența unor fungicide folosite pentru combaterea ruginii, făinării și antrcnozei la coacăz, Rev. Protecția plantelor, Nr. 29.

41. Pomi, arbuști fructiferi, căpșun, Ghid tehnic și economic, 2014, INSTITUTUL DE CERCETARE – DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURÃ, ICDP- PITEȘTI, M.A.D.R.

42. Zonarea speciilor pomicole în funcție de condițiile pedoclimatice și socio-economice ale României, 2014, INSTITUTUL DE CERCETARE – DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURÃ, ICDP- PITEȘTI, M.A.D.R.NSTITUTUL DE CERCETARE – DEZVOLTARPENTRU POMICULTUITEȘTI

-43. http://agrointel.ro/51501/tehnologii-moderne-in-agricultura-fertilizarea-foliara-cu-nanoparticule/

44. http://pepinierelehida.ro/coacazul-particularitati-de-crestere-si-fructificare/)

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: În jurul anului 1630 semințe de coacăz negru european au ajuns pe continentul american, aici soiurile europene s-au încrucișat cu soiuri autohtone. [311156] (ID: 311156)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

În jurul anului 1630 semințe de coacăz negru european au ajuns pe continentul american, aici soiurile europene s-au încrucișat cu soiuri autohtone. [311156]

Copyright Notice

Son of man de René Magritte Crucifisso de Max Ernst [307215]

REVOLUTIA INDUSTRIALA SI APARITIA ORASELOR PENTRU LUCRATORI [304208]

Dezvoltare a zonei zonei montante prin intermediul serviciilor ecosistemice forestiere [627709]

FUNDAȚIA PENTRU CULTURĂ ȘI ÎNVĂȚĂMÂNT IOAN SLAVICI [612784]

GGHHIIDDUULL SSOOLLIICCIITTAANNTTUULLUUII [625044]

Licență Denis Final 2003 [612843]

Copyright Notice

Similar Posts