Universitatea din București [311131]
Universitatea din București
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București
IMPORTANȚA ACTIVITĂȚII EXTRACURRICULARE
ASUPRA FORMARII DUHOVNICEȘTI A ELEVULUI
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Pr. Conf. Dr. David Pestroiu
CANDIDAT: [anonimizat]. Ciuche Gabriela
2018
[anonimizat], s-a cristalizat printr-o [anonimizat] a teoretizărilor și a modelelor educaționale oferite de educația creștină. [anonimizat], din rândul cărora s-[anonimizat] a [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], a persoanei umane.
1. [anonimizat], [anonimizat]. Trebuința de a [anonimizat] a [anonimizat] a pune întrebări despre ceea ce-i înconjoară (formal și informal) este tocmai ceea ce ne permite să împăcăm școala cu viața. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], „se eliberează de tirania profesoratului”.
A. [anonimizat]. [anonimizat]-[anonimizat], [anonimizat].
Totodată, [anonimizat], deși acesta din urmă se referă la toate activitățile desfășurate în afara școlii. [anonimizat], termenul activități extracurriculare se referă la ansamblul activităților (culturale, artistice, caritabile etc.) care se organizează la nivelul școlilor sau în afara acestora (dar în parteneriat), [anonimizat], suplimentar față de conținuturile din Planurile cadru de învățământ și din Curriculumul la decizia sau propunerea școlii. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], cu scopul completării formării personalității elevului asigurată de educația formală sau dezvoltării altor aspecte particulare ale personalității acestuia.
[anonimizat], [anonimizat]. Importanța acestora conduce la dezvoltarea socială și personala a educabilului, prin demersuri specifice și particulare.
În opinia unora, activitățile extracurriculare pot determina o pierdere de timp sau o distragere a educabilului de la activitățile educative formale. Însă, dincolo de orice, nu trebuie să avem în vedere doar activitatea în sine, ci natura particulară a experienței individuale a educabilului, în cadrul activității care devine cea mai interesantă pentru acesta. Din aceste motive, rolul școlii și al profesorului (în colaborare cu alți factori educaționali, precum familia, biserica, asociații etc.) este acela de a furniza cele mai valoroase activități extracurriculare pentru dezvoltarea caracterului elevului și a-l îndruma spre acestea.
Despre apariția activităților extracurriculare putem vorbi în colegiile americane în secolul al XIX-lea. Erau foarte apreciate de către elevi, aceștia consinerându-le un laborator al abilităților practice și profesionale. Primele s-au dezvoltat sub forma unor societăți studențești literare, cluburi de dezbateri. Studenții au organizat programele de sport din campusurile universitare americane. Atletismul a fost unul dintre sporturile care a dominat activitățile extracurriculare și a devenit în scurtă vreme activitatea preferată în majoritatea colegiilor și liceelor americane.
Învațământul românesc de astăzi, are o ofertă completă de activități extrașcolare pentru a completa curriculumul. De asemenea, multe firme care fac angajări și oferă locuri de muncă, nu caută doar candidați cu pregătire profesională solidă ci candidați cu o implicare solidă în activitățile extracurriculare și cu o conduită morală deosebită. În acest sens, activitățile practice ale orei de religie conduc la o perfecționare intelectuală și spirituală a omului, printr-o trăire religioasă care presupune capacitatea omului de a-și exterioriza sentimentele, intențiile în diferite contexte ale vieții dar și a de a-și însuși învățătura de credință, care cuprinde adevărul revelat privind scopul omului în lume.
Prin statutul său, ora de religie oferă elevului un set de norme ce valorifică și transmite revelația divină, o organizare specifică a realității dar și o ierarhie a acțiunilor, ordonate din punct de vedere moral- creștin. De aceea obiectivul general al acestei discipline este „formarea personalității în concordanță cu valorile creștine, prin integrarea cunoștințelor religioase în structurarea de atitudini moral – creștine și prin aplicarea învațăturii de credință în viața proprie și a comunității”.
Rolul cadrului didactic în acest sens este foarte important deoarece așa cum ne vorbește Sfântul Ioan Gură de Aur, pornind de la afirmația – arta cea mai înaltă este educarea copiilor, „în lipsa laturii moral – creștine, aceasta va conduce la formarea de tineri interesați exclusiv de câștiguri materiale, situație echivalentă cu denaturarea scopului învățământului”. Implicarea în activitățile extra – curriculare de la cea mai fragedă vârsta este susținută încă de la începutul creștinismului de cei mai importanți scriitori bisericești: ”dacă în sufletul încă fraged se întipăresc învățăturile bune, nimeni nu le va mai putea șterge atunci când se vor face tari ca o întipărire, precum ceara” (Eusebiu de Cezareea).
Sfântul Grigirie de Nazianz consideră că „arta artelor este să-l formezi pe om, cea mai instabilă și cea mai complicată ființă dintre viețuitoare“. J.A. Comenius subliniază faptul că proiectele educaționale majore nu trebuie să ignore experiența didactică a Bisericii sau necesitatea perfecționării funcțiilor sufletești ale omului.
B. Scopul activității extracurriculare. Obiective specifce ale activităților extracurriculare
În ultima vreme, se vorbește din ce în ce mai mult despre educația holistică care găsește abordări care să satisfacă cerințele și particularitățile elevilor noștri. Ea se face după metode care se concentrează pe susținerea elevilor pentru a răspunde oricăror tipuri de provocări cu care se pot confrunta în viața și în cariera lor. Dintre teoriile care stau în spatele educației holistice sunt acelea care vizează cunoașterea profundă a sinelui, dezvoltarea de relații interumane solide și comportamente sociale pozitive, capacitatea de adaptare la medii diverse, dezvoltarea emoțională, precum și capacitatea de a percepe bunătatea, experiențele transcendentale, frumusețea etc. Ea a întărit importanța dezvoltării capacității practice a elevilor, nu numai dezvoltarea lor științifică. Ei trebuie să știe să răspundă provocărilor și să contribuie la îmbunătățirea lumii în care trăiesc. Elevii trebuie să învețe să se autoaprecieze, să-și recunoască abilitățile, să mențină relații cu prietenii și să se desăvârșească emoțional sau comportamental.
Obiectivele specifice activităților extracurriculare sunt:
să asigure un climat corespunzător dezvoltării abilităților de comunicare, de muncă și de relaționare în echipă;
să colaboreze cu parteneri educaționali pentru organizarea unor activități inter sau pluridisciplinare;
să asigure alternative de petrecere a timpului liber într-un mod armonios și constructiv;
să dezvolte atitudini pozitive, umaniste, altruiste;
să susțină aptitudinile motivaționale, estetice, ale creativității, respectarea valorilor moral – civice;
exersarea unor metode de învățare care coincid sau nu modelului tradițional;
experimentarea unor situații concrete de viață și valoricarea lor;
dezvoltarea parteneriatelor prin implementarea de proiecte cu școli din Europa.
C. Funcțiile activităților educative extracurriculare
Prin funcțiile activităților extracurriculare se înțelege de fapt rolurile pe care acestea le au în dezvoltarea personalității elevilor. M. Ștefan realizează o clasificare a funcțiilor activităților extracurriculare, după cum urmează:
Funcția de loisir – această funcție face referire la timpul liber al elevului, acel timp care îi rămâne după ce și-a îndeplinit toate obligațiile de elev, analizarea cursurilor, efectuarea temelor, etc. În contextul unei educații moderne, continue și complete, elevii au și opțiunea de a participa la activitățile extracurriculare organizate de profesori în colaborare cu instituțiile de învățământ și cu alte instituții sau organizații. Este de preferat ca oferta acestor activități extracurriculare să fie foarte atractivă astfel încât elevii să petreacă un timp liber în mod plăcut și util.
Funcția social-integrativă – activitățile extracurriculare presupun de cele mai multe ori contacte cu elevi din alte clase sau chiar școli. Mai mult ele nu se pot desfășura fără o bună colaborare între cei care sunt participanți și organizatori. În cadrul activităților extracurriculare se dezvoltă spiritul de echipă, spiritul altruist, adeseori, în funcție de tipul activităților. Faptul că elevii participă prin intermediul acestor activități extracurriculare la viața comunității, la întrajutorarea unor grupuri defavorizate, a unor elevi cu nevoi speciale, demonstrează aspectul comunitar și dimensiunea socială a activităților extracurriculare.
Funcția de dezvoltare personală – deoarece educația școlară este completată de activitățile care se desfășoară în prelungirea Curricululei naționale, cunoștințele dobândite în cadrul obiectelor studiate în orice arie curriculară se pot completa prin activitățile extracurriculare. Această funcție este favorizată de contactul direct cu natura, de confruntarea cu situații reale care trebuie rezolvate de grupul implicat în activitățile extracurriculare. Elevii participă voluntar la aceste activități și acest fapt determină o curiozitate și o implicare mult mai mare decât la activitățile impuse, mai mult cresc dorința de cunoaștere și sporesc gradul de implicare al ecărui elev în parte.
Funcția de dezvoltare vocațională – activitățile extracurriculare implică în derularea lor și aspectul vocațional. Sunt activități extracurriculare care se organizează exclusiv pe baza talentelor elevilor și pasiunilor acestora. Dimensiunea vocațională a educației poate dezvoltată prin activități extracurriculare, încă dinainte ca elevul să aibă posibilitatea de a frecventa cursurile unui liceu vocațional.”
D. Clasificarea activităților extracurriculare
Pornind de la criteriul locului desfășurării activităților extracurriculare, precum și al instituției care le gestionează, putem clasifica activitățile extracurriculare în:
activități extracurriculare desfășurate în cadrul instituțiilor de învățământ, în afara curriculei și, eventual, în afara clasei;
activități extracurriculare desfășurate în afara instituțiilor de învățământ, dar sub coordonarea acestora;
activități extracurriculare desfășurate în instituțiile de învățământ, dar organizate de alte instituții cu funcții educative;
activități extracurriculare desfășurate în afara instituțiilor de învățământ și organizate de alte instituții cu funcții educative.
Ținând cont de grupul țintă vizat și de dimensiunea acestuia, activitățile extracurriculare sunt:
activități cu întreaga clasă de elevi;
activități realizate pe grupe de elevi;
activități individualizate.
În funcție de finalitatea urmărită, activitățile extracurriculare pot fi:
activități cu caracter predominant informativ;
activități cu caracter predominant formativ.
În funcție de dimensiunea educațională dominantă, activitățile extracurriculare sunt:
activități de educație intelectuală;
activități culturale;
activități sportive;
activități artistice;
activități de educație morală.
E. Caracteristicile activităților extracurriculare
Deoarece activitățile extracurriculare de tip educativ informal sunt foarte multe, este imposibil de însumat totalitatea caracteristicilor acestora. De aceea ne vom referi doar la activitățile extracurriculare realizate și desfășurate cu implicația și sub controlul școlii în parteneriat/colaborare cu biserica, nu înainte de a evidenția faptul că, activitățile extracurriculare au:
caracter global deoarece reunesc activitățile extracurriculare organizate atât în incinta instituțiilor cât și în afara acestora;
rol complementar rolului școlii (numit și caracter formativ); această caracteristică s-a născut din nevoia de dezvoltare armonioasă și continuă a elevilor, adică din nevoia școlii de a asigura experiențe care să susțină dezvoltarea în ansamblu a elevilor. Rolul complementar al activităților extracurriculare se reflectă și în faptul că ele sunt corelate cu curricula națională și CDS-urile, îmbogățindu-le pe acestea;
caracter prospectiv, ce vizează educarea elevilor în concordanță cu nevoile sociale, „pentru a face față cerințelor viitorului, pentru a putea înfrunta și răspunde unor situații imprevizibile”;
caracter social deoarece dezvoltă potențialul social al tinerilor și se desfășoară de multe ori în colaborare cu instituțiile comunității locale;
caracter dinamic indică activitățile extracurriculare se modelează în funcție de dinamica socială care influențează și forma de implementare a lor;
caracter facultativ (opțional) deoarece elevii nu sunt constrânși să participe, implicarea și participarea rămân la libera lor alegere;
caracter pluri și interdisciplinar pentru că în realizarea lor nu se urmărește abordarea din perspectiva unei singure discipline;
caracter holistic deoarece includ parteneriate școală – familie – comunitate, școală -biserică;
caracter teleologic indică orientarea activităților către o finalitate sau un set de rezultate, ce se materializează în principiu în transformarea și/sau evoluția individuală;
caracter democratic având în vedere că sunt organizate pe baza principiilor democrației, dar se urmărește și formarea unor comportamente de tip democratic.“
În ceea ce privește activitățile extracurriculare cu specific moral – religios, prin caracterul planificat, programat și organizat din punct de vedere metodic, educația religioasă realizată în școală are o importanță specială deoarece conduce la un nivel înalt de dezvoltare a personalității elevilor. Alături de activitățile desfășurate în școală, cele extrașcolare accentuează într-o măsură mai mare latura formativă a educației religioase, având în vedere mai cu seamă dezvoltarea laturii afectiv – religioase a elevilor. Atât implicarea și motivația elevilor dezvoltate în cadrul orei de religie prin diverse metode activ – participative, cât și timpul liturgic petrecut în pelerinajele la biserici și mănăstiri, alături de serbările școlare și concursurile religioase, conduc spre dobândirea mântuirii sufletului acestor copii.
F. Organizarea activităților extracurriculare
Scopul activităților extrașcolare este de dezvoltare a unor aptitudini speciale, antrenarea elevilor în activități cât mai variate și bogate în conținut, cultivarea interesului pentru activități socio-culturale, facilitatea integrării în mediul școlar, oferirea de suport pentru reușita școlară în asamblu ei, fructificarea talentelor personale și corelarea aptitudinilor cu atitudinile caracteriale.
Aceste activități trebuie să le privim ca întreguri, nu ca părți rupte și scoase din viața reală a copilului. Ele se desfășoară într-un cadru informal, ce le permite tinerilor/elevilor cu dificultăți de afirmare în mediul școlar să reducă nivelul anxietății, să-și maximizeze potențialul intelectual și latura relațional-valorică. În școala contemporană eficiența educației depinde de gradul în care se pregătește copilul pentru participarea la dezvoltarea de sine și de măsura în care reușește să pună bazele formării personalității copiilor.
Ca orice demers orientat către o finalitate, activitățile extracurriculare presupun o anumită structurare și organizare, asigurate de corelarea activităților de proiectare, implementare și evaluare. Reușita activităților extracurriculare rezidă, deci, în gestionarea celor trei procese și în asigurarea relației ce se stabilește între acestea.
Proiectarea activităților extracurriculare reprezintă un proces complex, structurat pe diferite nivele de acțiune, orientat spre atingerea unor finalități și materializat, în fapt, într-un set de repere și modele de acțiune. Procesul nu trebuie redus la dimensiunea sa anticipativă, ci depașește cadrul orientativ, de ghidare a activităților extracurriculare. Întreg demersul este centrat și pe dimensiunea ameliorativă a programelor extracurriculare existente în mediul preșcolar sau în afara lui și pe dimensiunea inovativă, prin elaborarea de noi proiecte, ca solicitare imperioasă la specificul activității de zi cu zi, la nevoile sociale și individuale ale educabililor vizați.
Indiferent de nivelul de acțiune și de tipul de control, procesul proiectării activităților extracurriculare se desfășoară în mai multe etape și se manifestă, ca orice proces de proiectare, ca un proces pentafazic, structurat în jurul următoarelor aspecte, asupra cărora am încercat să oferim câteva note apreciative:
a. Selectarea finalităților, scopurilor și obiectivelor ce se doresc a fi atinse prin procesulde implementare a activităților extracurriculare.
b. Alegerea experiențelor extracurriculare necesare atingerii finalităților educaționale, planificate și organizate în prealabil, conform caracteristicilor situației educaționale, finalităților urmărite, conținuturilor curriculare, dar mai ales, particularităților de vârstă șiindividuale ale educabililor.
c. Alegerea conținuturilor prin intermediul cărora este oferită experiența de învățare,conform unor criterii de selecție mai puțin riguroase și științifice, și mai de grabă,centrate pe nevoile și interesele educabililor.
d. Organizarea și integrarea experiențelor și conținuturilor în activități specifice cucaracter extracurricular și anticiparea modalităților generale de realizare a acestor douăaspecte, ca și repere orientative pentru munca efectivă a cadrelor didactice.
e. Evaluarea eficacității tuturor aspectelor din fazele anterioare, ca necesitate pentru eficientizarea și optimizarea activităților extracurriculare. Modalitățile sunt: evaluarea realizată de către principalele categorii de persoane care vor fi implicate în activitățile extracurriculare și evaluarea prin testarea efectivă în practică a proiectului extracurricular, pentru a-i certifica eficiența.
Potențialul larg al activităților estracurriculare este generator de căutări și soluții variate. Succesul este garantat dacă ai încredere în imaginația, bucuria și în dragostea din sufletul copiilor, dar să îi lași pe ei să te conducă spre acțiuni frumoase, valoroase și fructuoase.
Activitatea extracurriculară e o componentă educațională valoroasă și eficientă căreia orice cadru didactic trebuie să-i acorde atenție, adoptând el, în primul rând, o atitudine creatoare, atât în modul de realizare al activității, cât și în relațiile cu elevii, asigurând astfel o atmosferă relaxantă care să permită stimularea creativă a elevilor. Diversitatea activităților extracurriculare oferite crește interesul copiilor pentru școală și pentru oferta educațională.
G. Importanța activităților extracurriculare
Elevii își doresc să obțină note bune la evaluări și să promoveze clasa și astfel alocă timp pentru studiu. Dar cât de importante sunt studiile pentru dezvoltarea generală a elevului? Dacă presupunem că avem un elev care a obținut note bune la evaluare, se poate vorbi despre o dezvoltare deplină a lui? O dezvoltare care să îl ajute să depășească diverse obstacole ce pot apare în viața lui chiar și dincolo de vârsta școlară sau în timpul facultății sau atunci când dorește să aplice pentru diverse locuri de muncă. Nepunând accest și pe dezvoltarea generală a acetor elevi, ei se vor simți respinși din cauza lipsei anumitor abilități de relaționare, de comunicare, etc.
Și acestea nu sunt singurele situații cu care ne putem confrunta. Să luăm un alt exemplu: elevi care pun un mare accent pe studiu, dar nu și pe sport, ceea ce înseamnă doar că elevul, fizic, este inactiv. Totodată pe lângă studiu, elevii trebuie să conștientizeze ce se întâmplă în jur și de lumea exterioară lor, adică elevii ar trebui să exceleze atât mental cât și fizic pentru a face față cât mai bine actualei competitivități. Diversele rezultate și notele la evaluări reprezintă doar o parte din cunoștințelor care sunt necesare pentru a fi promovat în următoarea clasă, însă activitățile extracurriculare sunt, de asemenea, importante, pentru că ele stau la baza formării unei personalități complete și complexe, cerință de bază în ceea ce presupune educația în mileniul trei. În acest mileniu școala are misiunea de a educa și de a forma elevii din toate punctele de vedere, nefiind doar acel spațiu în care activitatea didactică se derulează.
Elevii pot participa la organizarea multor tipuri de activități extracurriculare atât în școală cât și în afara școlilor. Aceste activități extracurriculare reprezintă un mod de ajuta elevul să se dezvolte din punct de vedere social, intelectual și emoțional. În cadrul acestora elevii vor descoperi experiențe noi, vor explora dimensiuni noi ale vieții adevărate, le vor explora încercând să-și rezolve nedumeririle, pot să se angajeze în discuții și au posibilitatea să rezolvă diverse conflicte, vor descoperi experiențe noi. Activitățile extracurriculare oferă șansa ca elevii să dezvolte relații inter-umane cu impact pe termen lung, având în vedere faptul că aceștia au ocazia să participe la diverse cercuri împreună cu alți elevi care au aceleași interese și pasiuni.
Astfel, participarea elevului la activitățile extracurriculare de tip sportiv duce la eliminarea unei părți din stresul acumulat în activitățile solicitante intelectual și la menținerea sănătății. Activitățile extracurriculare pot oferi experiențe valoroase pentru cariera și viitorul elevilor, chiar dacă nu sunt absolut necesare pentru acceptarea unui CV depus pentru ocuparea unui loc de muncă.
Activitățile dezvoltă gândirea critică, creativitatea și capacitatea de a face legături între experiența lumii reale și ceea ce învață la școală, ajută elevii să înțeleagă cum să găsească soluții de rezolvare a conflictelor interioare care apar la vârsta adolescenței și dezvoltă un comportament pozitiv. Deprinderile acestea, îmbinate cu abilitățile inter- profesionale și personale pe care elevul le obține sunt importante pentru aproape orice carieră.
Educația extracurriculară are un rol foarte important în dezvoltarea armonioasă a intelectului și formarea personalității elevilor, respectiv în dezvoltarea personală completă. Îmbinarea educației existente în școli și licee, formale, pe baza programului curricular și educației extracurriculare, în unități școlare sau în afara acestora au ca obiectiv obținerea de către elevi a competențelor și cunoștințelor care să le permită continuarea educației pe parcursul întregii vieți. Care este modalitatea de realizare a activităților extracurriculare?
În fiecare an școlar, în fiecare unitate de învățământ, se derulează multiple activități extracurriculare. Fiecare dintre acestea sunt organizate, la nivelul unității, de către un grup de profesori sau de către un profesor. Sunt cuprinse în planul de activități de la nivelul claselor sau al unității de învățământ.
Propunerea de activități extracurriculare vine, majoritar, de la cadrele didactice și sunt apoi prezentate elevilor. Dar, analiza nevoilor elevilor, care să ducă la stabilirea și propunerea de activități lipsește uneori. Rezultatele sunt mult mai bune dacă propunerile de activități extracurriculare este corelată cu analiză nevoilor. De multe ori există tendința ca și în cazul activităților extracurriculare, cadrul didactic să aibă un comportament rigid și distant, ceea ce are ca rezultat participarea redusă a elevilor, aceștia preferând să evite să participe la aceste activități, deoarece se simt la fel ca în sala de clasă.
2. Relația Școală – Formare Duhovnicească
În procesul făuririi omului, educația este concepută ca o investiție în el, fiind compusă din mai multe elemente, organizate în sistem, aflate în strânse relații, care fac ca o modificare produsă în unul dintre ele să se resimtă în celelalte, astfel încât, fiecare element al acțiunii educative poate fi cauza unui efect și viceversa. Iată de ce problema în cauză reprezintă o preocupare a întregii societăți care presupune valorificarea optimă a resurselor sale materiale și umane. La realizarea procesului educațional contribuie familia, mediul social, școala, biserica, instituțiile culturale, mass-media și structurile asociative. În constelația acestor factori de educare a tinerei generații, școlii îi revine locul central fiind „principala instituție socială specializată în pregătirea oamenilor pentru muncă și viață”.
Celălalt factor care contribuie la dezvoltarea personalității umane îl reprezintă Biserica. Ea „compensează nevoia de filiație activă pe o linie ideatică, prin excelență spirituală”. Influența educativă a Bisericii se realizează prin intermediul orelor de religie desfășurate în școală, prin slujbele divine din cadrul lăcașelor de cult și prin activitățile caritabile organizate la nivel de societate. Astfel, Biserica contribuie la instituirea unui proces de educație sistematică, explicită, din perspectiva valorilor morale și spirituale proprii religiei ortodoxe.
În cadrul orei de religie, formarea duhovnicească ocupă un loc important prin împletirea caracterului teoretic, informativ, cu cel practic, formativ, pliat pe învățătura Mântuitorului și pe experiența de viață a Părinților, cu viață înduhovnicită care trebuie practicată într-o trăire personală și autentică.
La ora de religie, profesorul de religie prezintă importanța practicării rugăciunii, a legăturii cu Biserica, înfăptuirea binelui printr-un efort continuu spre desăvârșire.
Scopul principal al formării duhovnicești în școală se referă la implicarea totală a elevului în ceea ce privește dobândirea cunoștințelor duhovnicești și aplicabilitatea lor în viața personală prin trăirea concretă a credinței atât în familie și comunitate, cât și în parohie.
Formarea duhovnicească pe care o promovează ora de religie prezintă aspecte vaste din toate celelalte componente teologice, dar și din alte discipline ce aparțin ariei curriculare Om și Societate, iar pe de altă parte se deosebește de acestea prin faptul că are aplicabilitate foarte mare în viața concretă a elevului de toate vârstele.
În acest sens profesorul de religie trebuie să mențină o relație sinceră, deschisă și de apropiere sufletească cu elevul, deoarece formarea duhovnicească se referă la toate aspectele vieții Bisericii noastre cu toate provocările și încercările ei, într-o societate contemporană, secularizată. Însă așa cum ne vorbește Sfântul Nicodim Aghioritul, „pentru ca mintea noastră să nu fie o punte demonilor, noi trebuie să luptăm prin toate mijloacele pe care le avem la îndemână în Biserică. Numai prin lucrarea virtuților, prin intermediul Sfintelor Taine și a Ierurgiilor, putem ajunge la un dialog deschis și reciproc valabil și pentru profesori și pentru elevi”.
Prin acest dialog putem, pe de o parte, să transmitem mai departe tezaurul valoros al Bisericii Ortodoxe, dar și dorința de unire în cuget și simțiri cu Dumnezeu.
Ora de religie e cu atât mai atractivă și mai frumoasă cu cât ai ocazia să înveți și să aplici ceva ce te ajută la nivel psiho-somatic în viață, dar care te poate și conduce în împărăția lui Dumnezeu. „Tinerii trebuie să aibă încredere în putere lui Dumnezeu, să cultive erudiția și să practice virtuțile pentru că modelul Sfinților Părinți rămâne valabil peste veacuri”.
Activitatea didactică în ceea ce privește formarea duhovnicească a elevului își atinge scopul prin sintezele și caracterizările realizate pentru fiecare elev în parte de-a lungul anilor de școală. Se cunoaște utilitatea acestei laturi a orei de religie și prin dorința elevilor de a se implica în proiectele extracurriculare, culturale, social-filantropice, ecologice, prin inițierea, implementarea, monitorizarea, promovarea și diseminarea lor. Acestea sunt materializate prin:
organizarea de spectacole caritabile, în care sunt promovate talentele elevilor și, totodată, ajutorarea celor aflați în situații de criză;
activități caritabile de tip „strângere de fonduri” prin colecte de rechizite, haine, încălțăminte, alimente, cărți și donarea lor familiilor nevoiașe, școlilor cu o bază materială precară;
vizite la spitale, penitenciare, orfelinate, în vederea alinării rănilor sufletești sau fizice;
proiecte de prevenire și combatere a consumului de alcool, tutun și droguri în parteneriat cu Direcția Națională Antidrog sau centrelor de prevenire, evaluare și consiliere persoane dependente și codependente;
parteneriate cu Biserica (parohii) în vederea implicării elevilor ca voluntari în programele tip școală de vară;
organizarea de activități ecologice/curățenie în curtea Bisericii/școlii prin plantarea de flori, arbori;
vizite la Centrul de zi pentru copii cu autism;
spectacol de colinde, scenete religioase;
serbări cu mesaj moralizator;
proiecte culturale de elogiere a eroilor: Marșul eroilor;
celebrarea Zilelor naționale sau a personalităților locale sau a evenimentelor istorice la care Biserica a avut o contribuție esențială;
concursuri de eseuri religioase, poezii religioase, pictură religioasă/icoane, încondeierea ouălor;
expoziții cu vânzare: felicitări, icoane, mărțișoare;
organizarea de conferințe duhovnicești;
serate duhovnicești;
pelerinaje;
competiții artistice cu alte școli.
Utilitatea acestei componente se remarcă și prim multiplele luări de poziție ale actualilor elevi în Consiliile elevilor sau alte adunări în ceea ce privește implementarea învățăturii moral-religioase, dar și ale foștilor elevi prin legături personale pe care le întreținem cu tinerii absolvenți. Faptul că îi vedem la televizor, pe facebook, citim despre ei în presa locală sau națională sau primim un feedback pozitiv demonstrează faptul că utilitatea și aplicabilitatea informațiilor din Sfânta Scriptură sau Pateric au condus la o formare duhovnicească autentică a elevului/absolvent.
Contactul pe care elevul îl are prin cluburile de lectura duhovnicească cu cărțile duhovnicilor români, începând cu clasele primare în cadrul cărora profesorul le citește despre părintele Ilie Cleopa, Teofil Pârâianu sau Arsenie Papacioc până la Ilaion Argatu sau Nicolae Steinhardt sau le citește din cele 12 volume din Filocalie traduse de părintele Dumitru Stăniloae, atunci când vorbim de clasele mai mari.
În acest sens profesorul, organizează cocncursuri de lectură religioasă, serbări școlare cu caracter moral-religios în care elevii să fie stimulați prin frumusețea mesajelor să citească și să memoreze poezii, rugăciuni sau învățături atât din literatura religioasă, dar și laică.
Activitățile propuse în vederea formării duhovnicești a elevilor dezbat probelemele vieții, oferă soluții viabile, fiind aproape de sufletul lor. Sădesc practic o dorință puternică după viața evlavioasă, o apropiere de Biserică, având încredere în puterea lui Dumnezeu, cultivând erudiția, practicând virtuțile după modelul Sfinților Părinți.
O vorbă veche românească spune un adevăr cum nu se poate mai grăitor: „Cum îi creștem, așa îi avem”. Această axiomă se referă la educația și formarea obiceiurilor sănătoase pentru fiii și fiicele noastre, care vin pe această lume cu un anume bagaj genetic, însă părinții au obligația să-i modeleze în numele binelui. „Creșterea” religioasă face parte din acest ansamblu al educației, fiind împlinită, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, prin aducerea copiilor la biserică la fel cum îi atragem spre școală. Familia trebuie să fie unită și în ceea ce privește viața duhovnicească, pentru a le fi bine, aici și dincolo, tuturor membrilor ei. Un copil nu va învăța lucruri ziditoare sufletului și trupului dacă, în timp ce mama merge la biserică, el va rămâne acasă și va dormi. Sau, mai grav, va sta conectat la calculator sau televizor.
Istoria educației și a școlii este strâns legată și de evoluția doctrinelor teologice, căci toate marile religii au abordat și problemele dezvoltării personalității, poate mai mult decât alte științe umaniste și teoretic și practic, mai ales.
Astăzi, educația, ca proces de spiritualizare a omului, ar fi incompletă fără studierea religiei, căci nu se ia în considerare integritatea dintre spirit și materie. Existența noastră nu se poate reduce la coordonate strict materiale.
Misiunea educației (fie în familie, fie în școală) este de a crea cetățeni apți să participe activ la edificarea unei societăți bine ancorate într-un set de valori care le vor permite să se dezvolte, dar mai ales să reziste în avalanșa încercărilor de dezagregare masivă din punct de vedere moral și spiritual. Pentru atingerea acestui scop, credința trebuie să aibă însă un loc de cinste în procesul de formare a omului.
Din zorii neamului nostru, de când pe aceste pământuri s-a scris prima slovă, la lumina opaițului, în liniștea mănăstirii, acest proces, care s-a cizelat secole de-a rândul, dând poporului luminători și genii, a început cu „Doamne ajută!”, iar noi, cei de azi, avem posibilitatea și, în același timp, datoria morală de a continua frumoasa și înălțătoarea tradiție.
CAPITOLUL I. ARIA CURRICULARĂ A OREI DE RELIGIE ȘI DEZVOLTAREA SA ÎN PERIOADA 1990-2016
Religia constituie o parte integrantă și definitorie a culturii europene. Fără cunoștințele oferite de aceasta nu putem înțelege istoria și cultura acestui continent și nu putem prețui catedralele, mănăstirile, bisericile, operele de artă vizuală și muzicală, în marea lor majoritate inspirate de credința religioasă.
I.1. Locul și rolul disciplinei religie la nivelul învățământului preuniversitar
Educația religioasă are un statut bine conturat, chiar dacă raportul ei cu celelalte dimensiuni ale educației, în special cu educația morală, necesită abordări speciale. Perspectiva subordonării educației morale față de educația religioasă deschide un drum nu lipsit de dificultăți, care pornește de la implementarea și asimilarea valorilor religioase în formarea conduitei sociale a persoanei umane. În pedagogia contemporană se remarcă efortul de integrare a celor două dimensiuni ale educației: religioasă și morală, în încercarea de a le oferi tinerilor un suport interior pentru ca aceștia să-și însușească o conduită morală: „Atmosfera religioasă și climatul moral vor constitui un deziderat comun al școlii, familiei, bisericii, societății, în care tinerii să învețe prețuirea, iubirea de semeni și reținerea de la a săvârși «răul»”.
Într-o lume caracterizată de o tot mai mare diversitate etnică și religioasă, educația religioasă propune cunoașterea propriei identități, dar și a celor de alte credințe și convingeri, favorizează incluziunea socială și contribuie la depășirea prejudecăților și a oricăror forme de discriminare. Argumentele pe baza cărora educația religioasă își reafirmă permanent capacitatea de a răspunde la așteptările tot mai mari ale societății în plan formativ și educativ au în vedere faptul că învățătura creștină pe care se susține promovează respectul reciproc și prețuirea semenilor ca principii fundamentale, iar o educație religioasă bazată pe acestea poate contribui în mod decisiv la formarea unei societăți pașnice, la conviețuirea în armonie cu aproapele.
În mod evident, realizarea idealului educațional propus de Legea educației este posibilă doar prin formarea personalității elevilor în acord cu valorile învățăturii creștine, care îl conduc pe om spre respectarea conștientă, pe baza unei motivații interioare pozitive, a valorilor democrației, a diversității culturale sau religioase, de sprijinire a semenilor pentru atingerea aspirațiilor individuale și sociale. Este binecunoscut și faptul că identitatea națională și valorile pe care le respectă și le promovează în lume poporul nostru au izvoare creștine.
Un aspect important al misiunii Bisericii este reprezentat de educația religioasă. Însuși Mântuitorul Hristos a rânduită activitatea învățătorească a Bisericii în lume, pentru ca oamenii să cunoască voia Lui și să o împlinească.
În cadrul orelor de religie, Biserica promovează prietenia, înțelegerea, întrajutorarea și cooperarea între oemeni, promovează dragostea și pacea, respectiv principiile de bază ale credinței creștine, venind astfel, prin acest demersul educațional, în ajutorul întregii societăți, După 1989, anul 1990 a adus, pe lângă multe transformări politice, economice și sociale și posibilitatea unor transformări și reforme în planul religios. Astfel, o nouă realitate religioasă o reprezintă introducerea predării religiei în școlile laice, educația religioasă fiind una din problemele de bază ale politicii educaționale, dar și ale societății în ansamblul ei. În prezent religia și-a câștigat un loc în cadrul sistemului de învățământ. În cadrul ariei curriculare ”Om și societate”, religia structurează și ierarhizează conținuturile educaționale din perspectiva moralei și a valorilor creștine.
Misiunea orei de religie este aceea de a transmite învățături de credință, dar și de a întări modul de viețuire în conformitate cu preceptele creștine. Ora de religie își atinge scopul păstrându-și vitalitatea și forța, în măsura în care dreapta credință este cunoscută, păstrată, aprofundată și trăită de fiecare elev.
În acest sens, ea este o șansă oferită elevilor, promovând dragostea, prietenia, pacea, întrajutorarea, înțelegerea, principii de bază ale credinței. Ora de religie, după două decenii de la reintroducere în planul de învățământ și-a câștigat un loc clar definit în acest sistem. „În cadrul ariei curriculare Om și societate, religia ierarhizează și structurează conținuturile educaționale din perspectiva valorilor și moralei creștine”.
Predarea Religiei în cadrul școlii are nu doar profunde conotații educaționale, dar totodată constituie un act misionar – sacramental. Cunoașterea valorilor religioase proprii reprezintă un semn de culturalitate și de civism, reprezintă o formă de securizare culturală. Educația religioasă cheamă la autocunoaștere și reflecție, la o convertire la lumea valorilor. Valorile religioase sunt cele care aduc comuniunea între oameni și solidaritatea între membrii unei comunități.
Ultimii ani au demonstrat că prezența religiei în școală este necesară nu doar pentru Biserică, ci și pentru însăși societatea românească în tot ansamblul ei, societate care astfel a câștigat atât accesul la spiritualitatea proprie, cât și un instrument de prim ordin în procesul de educare al tinerei generații.
De-a lungul timpului, pentru spațiul românesc, credința creștină a acționat ca un factor de închegare și de perpetuare al neamului. A fi inițiat religios însemnă a avea capacitatea de a spori și continua educația și de a fi educat.
Religia se implică, cu grade diferite de impact, în procesul de socializare a individului, fiind un depozitar al tradițiilor, care pot fi utilizate în educarea tinerei generații.
Creștinismul concepe educația ca pe una dintre cele mai nobile și complete activități umane, însuși Iisus Hristos fiind numit deseori în paginile evanghelice cu apelativul „Învățător”. În perspectiva creștină educația atinge apogeul, despre cel care face educație spunând însuși Hristos că „mare se va chema în împărăția cerurilor” (Matei, 5,19).
În primele veacuri creștine, în epoca patristică, educația religioasă de factură creștină s-a dezvoltat mai ales sub aspect doctrinar și moral-pastoral. Primele forme de educație religioasă creștină calificată au fost catehumenatul, iar mai târziu școala catehetică și scrierile Sfinților Părinți.
Educația religioasă în prezentare diacronică s-a circumscris marilor reforme educaționale. Astfel odată cu creștinarea popoarelor Europei, educația creștină nu mai este axată preponderent pe aspectul informal, de însușire a preceptelor religioase și a doctrinei, ci pe aspectul formativ, pe crearea de deprinderi și comportamente creștine.
Educația religioasă ca disciplină de studiu trece odată cu reforma educației de la didactica tradițională la didactica modernă. A face educație religioasă în conformitate cu principiile didacticii moderne înseamnă interdisciplinalitate, disciplinele „pozitive” primind astfel un rol pozitiv chiar în domeniul religios.
Tratarea filosofică cu privire la semnificațiile sociologice ale religiei a găsit în gândirea celebrului filosof român Mircea Eliade, o confirmare indiscutabilă. El concepe sacrul ca pe un element intrinsec conștiinței, ceea ce vine să nege demersul raționalist, care vede fenomenul religios ca un studiu preștiințific al evoluției omenirii. Religia, afirmă M. Eliade, presupune și afirmă transcenderea profanului, oferindu-i omului posibilitatea să perceapă sacrul.
Filosofia, susține unul din cei mai mari filosofi ai sec. al XX-lea, englezul Bertrand Russell, preferă deducerea religiei din concepte. El crede că „vom fi obligați să renunțăm la speranța de a găsi demonstrații filosofice pentru convingerile noastre religioase”. Rațiunea ei caută fie să impună, fie să desființeze Divinul în cadrele principiilor logice al identității, noncontradicției și rațiunii suficiente. Filosofii se străduiesc să afle Cauza primă, principiul Unului, care, consideră ei, ar rezolva problema umană a rostului geniului nostru pe lume. O Cauză primă demonstrată, însă, neavând incidență cu respectiva problemă, prezintă tot atâta însemnătate pentru miliarde de destine umane cât un calcul de geometrie analitică. Mai există, în opinia teologului polonez Leszek Kolakowski, și filosofia religiei, aplecată asupra „semnificației acesteia în procesele istorice și asupra modului în care diferite civilizații sau omenirea în totalitate și-au exprimat prin simboluri religioase percepția destinului lor”. Dar, „filosoful discută probleme care, deși perfect legitime în sine, sunt foarte departe de grijile reale ale persoanelor religioase și nereligioase, deopotrivă”.
Religia constituie un demers complex întru mântuirea fiecărui om credincios de Dumnezeu și veșnicie sacră. Omul, fiind o rațiune axiologizantă, spirit creator în limitele vieții sale biosociale, parcurge o cale către veșnicie, trebuind să treacă prin moarte. El aspiră să fie mântuit trecând de aici dincolo nu bizuindu-se pe forțele sale relative de aici, ci pe forța divină absolută, cu care stă în relație încredințătoare. Ideea de cale este întâlnită și în daoism, și în buddhism, ea unind realitatea finitudinii cu veșnicia ca „împărăție a cerurilor”. În această privință, în Deuteronom scrie: „Iată eu astăzi ți-am pus înainte viața și moartea, binele și răul. Poruncindu-ți astăzi să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui și să împlinești poruncile Lui, hotărârile Lui și Legile Lui, ca să trăiești și să te înmulțești și să te binecuvânteze Domnul Dumnezeul tău pe pământul pe care îl vei stăpâni”.
I.2. Baza legislativă a predării religiei în școală și dezvoltarea ei în perioada 1990-2016
Cu toate că renumitul filosof nihilist Nietzsche anunțase moartea religiei, se pare că asistăm astăzi la un proces de remodelare și de apariție a unor religii fragmentare, neuniforme și eterogene. Renumitul profesor universitar ieșean C. Cucoș, vorbind despre statutul educației religioase în școli, preciza: „Date fiind delicatețea și noutatea (relative însă) subiectului educație religioasă în spațiul nostru spiritual, considerăm că e nevoie de multă precauție în dimensionarea acestei activități. Dacă perimetrul informal (reprezentat îndeosebi prin mass-media) este mai puțin permeabil unui control pedagogic, educația religioasă realizată în școală nu poate fi lăsată nici la discreția amatorismului, nici a prozelitismului, probate fie de foștii propagandiști ateiști, fie de unele firi exclusiviste. La ora actuală, instrucția religioasă este realizată fie de preoți, fie de profesorii de religie, formați recent în instituții de profil…” Autorul propunea, în același mod salutar și vizionar, dar și discutabil: „La nivel liceal se pretează o disciplină în același timp polivalentă, de cultură și istorie a religiilor predată dintr-o perspectivă interdisciplinară și interconfesională…”
Mare parte dintre aceste deziderate ale predării Religiei în școli (cum ar fi modul polivalent de predare a disciplinei la liceu sau perspectiva interdisciplinară) sunt realizate astăzi. Pe de altă parte, s-au înmulțit controversele statutului profesorului de religie în școală.
Nenumăratele dispute, mai mult sau mai puțin binevoitoare, ar face ca sintagma care propune predarea Religiei ca act de cultură și istorie a religiilor să determine scoaterea orei de religie din programa școlară motivată de existența altor doi specialiști care ar putea preda foarte bine disciplina și fără pregătire teologică: profesorul de educație civică și profesorul de istorie. Așadar, nu e de dorit o relativizare a valorilor morale creștine sub masca culturalizării, deoarece scopul predării Religiei nu vizează doar acumulare de cunoștințe de factură religioasă, ci și formare în spiritul valorilor morale creștine. În ceea ce privește dezideratul predării interconfesionale, acesta s-a realizat și el. Fiecare cult religios are astăzi, prin lege, dreptul de a preda, atât în școală cât și în locașul de cult, elemente specifice confesiunii respective.
După o jumătate de secol de ateism, redobândirea libertății religioase în 1989 a fost firească, precum firească a fost și reintroducerea religiei ca disciplină de învățământ – demers care a determinat diferite puncte de vedere, pro și contra. „Reintroducerea religiei după 1989 nu trebuie considerată un act inovator, ci o revenire la normalitate”, un sprijin deosebit în realizarea acestui deziderat postdecembrist venind din partea unor pedagogi importanți, care au susținut atât prezența acesteia în planurile de învățământ, cât și „nevoia de a valorifica la nivel superior educația religioasă în școala românească”.
Dar, celor care susțineau importanța religiei în reconstrucția morală a societății și în formarea personalității umane, respectiv reprezentanților clerului și intelectualilor de prestigiu, li se opuneau foști militanți ai regimului ateu, comunist, care arătau că această acțiune înseamnă o îndoctrinare dăunătoare, periculoasă și chiar riscantă, cu un alt fel de filosofie. Însă Scriptura ne învață despre Cuvântul lui Dumnezeu, ne învață că acesta nu este filosofie, ci „duh și viață” (Ioan 6, 63) și Adevărul, „care te face liber” (Ioan 8, 32).
Argumente de ordin moral, istoric, cultural, sociologic, psihologic, ecumenic, teologic și pedagogic susțin legitimitatea realizării educației religioase în școală, fiecare dintre acestea aducându-și aportul la scoaterea în evidență a unității axiologice promovate de creștinism, la înțelegerea superioară și pozitivă pe care această parte a educației o oferă valorii persoanei umane, prin capacitatea de a contribui la o continuă regenerare și formare a structurilor de tip atitudinal, volitiv și afectiv ale acesteia, în diferite spații culturale și perioade de timp.
Pedagogia insistă, în ultimele decenii, tot mai mult asupra nevoii unei educații de tip axiologic, înțeleasă ca o educație pentru și prin valorile reale, autentice. „Educație în perspectivă axiologică înseamnă a orienta procesul educativ pe traiectele cele mai profitabile sub aspectul eficienței, a identifica sau a exploata momentele didactice privilegiate, a răspunde la toate căutările prin cele mai bune alegeri, […] a acționa în numele unei ordini de priorități”.
Primul pas făcut în acest sens a fost în anul 1990 când, între Secretariatul de Stat pentru Culte și Ministerul Învățământului și Științei s-a încheiat un protocol privind introducerea educației moral-religioase în învățământul de stat după programul: câte o oră la 2 săptămâni, fiind obiect de învățământ cu statut de disciplină opțională și facultativă, desfășurată în școli și, deci, inclusă în orar.
A urmat anul 1991 în Constituția României, articolul 32, alin (7), afirmându-se că Statul asigură libertatea învățământului religios, potrivit cerințelor specifice fiecărui cult. Ca atare, în școlile de stat, învățământul religios este organizat și garantat prin lege.
Înlocuirea denumirii „educație moral religioasă” – utilizată între anii 1990 – 1993 – cu cea de „religie” a avut în vedere și caracterul restrictiv al celei dintâi, care reducea oferta educației religioase în școală la dimensiunea morală a religiei. Religia înseamnă mai mult decât oricare din celelalte dimensiuni ale ei, chiar dacă această educație are o importanță majoră, iar formarea morală a elevilor reprezintă unul dintre rezultatele studierii religiei în școală. Un important punct de plecare în înțelegerea acestui fapt îl reprezintă definiția dată Religiei înseși, respectiv legătura conștientă, liberă și personală a omului cu Dumnezeu, fundamentată pe libertate și iubire, care se manifestată prin diferite forme de cinstire a Lui, în mod individual, particular, dar și în mod public: participarea la slujbe și ceremonii religioase, rugăciunea rostită sau cântată, practicarea virtuților, aducerea de daruri. Astfel, Religia se prezintă ca o „creație în același timp umană și divină, […] este însuși chipul spiritual al existenței generale”.
În anul 1995 a fost votată Legea Învățământului (Legea nr. 84/1995) și abia atunci s-a stipulat obligativitatea religiei pentru clasele I-IV, iar pentru gimnaziu religia era cuprinsă doar în formă opțională. Pentru școli profesionale și licee religia avea un statut facultativ.
d) Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 36/1997, pentru modificarea și completarea Legii Învățământului nr. 84/1995, în art 9, alin(1), precizează că Planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal și profesional includ Religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun.
Elevul, cu acordul părinților sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia și confesiunea. Alin (2) preciza că, elevul poate să nu frecventeze orele de religie, la solicitarea scrisă a părinților sau a tutorelui legal instituit. În acest caz, situația școlară se încheie fără această disciplină. Asemănător se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.
Ordinul nr. 3670 din 2001, cu privire la aplicarea Planurilor-cadru de învățământ pentru liceu în anul școlar 2001-2002, la art(5) prevede că planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal și profesional, conform articolului 9 din Legea Învățământului, includ religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun. Elevul, cu acordul părinților sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia și confesiunea. Elevul poate să nu frecventeze orele de religie, la solicitarea scrisă a părinților sau a tutorelui legal instituit. În acestă ultimă situație, elevul își va alege o disciplină opțională în locul disciplinei Religie. (Aici Timiș remarcă: „Legislația ar putea fi îmbunătățită dacă aliniatul (2) al Ordinului nr. 3670/din 2001, ar fi modificat în următoarea variantă: în cazul refuzului de a participa la ora de religie elevul va participa la un opțional propus de către profesorul de religie. Se pot propune opționale înrudite cu religia, cum ar fi: Istoria Religiilor, Elemente de iconografie, Muzică bisericească, Arhitectura …în acest fel s-ar elimina concurența neloială”).
Cele două acte normative (Legea Învățământului și Ordinul 3670) poziționează Religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun, aria curriculară Om și Societate. În această situație disciplina devine opțională disciplina aleasă în locul Religiei și Religie nu mai are un statul opțional.
Este îmbucurător faptul că și Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 5723/2003 include Religia pentru toate specializările din învățământul preuniversitar.
Statutul Personalului Didactic, în articolul 136, aliniatul (1) stipulează că disciplina Religie poate fi predată în baza protocoalelor încheiate între Ministerul Învățământului și cultele religioase recunoscute oficial de stat numai de personal abilitat. Diferitele soluții ale problemei relației între religie și educație în cadrul sistemului de învățământ depind de conturarea și structurarea raportului dintre Biserică și Stat.
O problemă care se va ivi în viitor va fi cea a școlilor confesionale. Prin noua Constituție statul asigură posibilitatea înființării de către diferite culte a școlilor confesionale. Articolul 32 alineatul (5) prevede că Învățământul de toate gradele se desfășoară în unități de stat, particulare și confesionale, în condițiile legii.
Legea 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor prevede în art.32, alin (1) că, în învățământul de stat și particular, predarea religiei este asigurată prin lege cultelor recunoscute. În noua Lege a Educației Naționale, propusă în 2009, la articolul 18 se prevedea:
(1) Planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial și liceal includ Religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun. Elevul, alege pentru studiu religia și confesiunea, cu acordul părinților sau al tutorelui legal instituit.
(2) Elevul poate să nu frecventeze orele de religie, la solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor. În acest caz, situația școlară se încheie fără disciplina Religie. Asemănător se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.
(3) Conform prevederilor prezentei legi și abilitat în baza protocoalelor încheiate între Ministerul Educației, Cercetării și Inovării și cultele religioase recunoscute oficial de stat, disciplina Religie poate fi predată numai de personal didactic calificat,.
În data de 17 decembrie 2007 Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului a supus dezbaterii publice proiectul Legii învățământului pre universitar, în care se arăta ca religia este inclusă doar în planurile cadru ale învățământului primar și gimnazial, ca parte a trunchiului comun (art. 10, alin. 1).
În cadrul campaniei Patriarhiei Române, „Nu vrem liceu fără Dumnezeu!”, pentru menținerea disciplinei religie și în planurile cadru ale învățământului liceal în anul 2008 s au primit peste 140.000 de mesaje de susținere din întreaga țară. De asemenea, reprezentanții cultelor religioase recunoscute în România s au întrunit în data de 29 februarie 2008 la Palatul Patriarhiei din București pentru a și exprima poziția comună cu privire la menținerea, în proiectul de lege aminti, a disciplinei religie în planurile cadru ale învățământului liceal, ca parte a trunchiului comun,.
Prin Ordinul nr. 3410/16.03.2009 al Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, în data de 16 martie 2009 s au aprobat planurile cadru de învățământ pentru clasele IX XII, filierele teoretică și vocațională, cursuri de zi. Cu privire la disciplina religie se prevedea în articolul 6:
(1) Planurile cadru ale învățământului liceal includ religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun; elevul, cu acordul părinților sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia și confesiunea.
(2) La solicitarea scrisă a părinților sau a tutorelui legal instituit, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situația școlară se încheie fără această disciplină”.
Proiectul de Lege a Învățământului Preuniversitar al Comisiei Prezindențiale pentru Analiza și Elaborarea Politicilor din Domeniile Educației și Cercetării din România prevedea, la 30 aprilie 2009, excluderea disciplinei religie din planurile cadru ale învățământului liceal și oferea un statut incert acesteia în învățământul primar și gimnazial (art. 37, alin. 1).
Prin adresa nr. 3780/17 august 2009, Patriarhia Română solicita Ministerului Educației, Cercetării și Inovării păstrarea disciplinei religie în planurile cadru ale învățământului primar, gimnazial și liceal, ca parte a trunchiului comun, după cum era prevăzut în Codul educației, art. 12, un proiect al ministerului educației din 9 august 2009.
În data de 15 septembrie 2009, în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, Guvernul României și a asumat răspunderea pentru Legea educației naționale, înregistrată la Camera Deputaților cu nr. 393/7.09.2009, modificată și completată, menținând disciplina religie în planurile cadru ale învățământului primar, gimnazial și liceal, ca parte a trunchiului comun, urmare a includerii amendamentelor acceptate.
A urmat data de 14 aprilie 2010 când Guvernul României a transmis Parlamentului României un nou proiect al Legii educației naționale referitor la statutul orei de religie, într o formă diferită de textul aflat anterior în dezbatere publică. Astfel, în art. 17, alin. 3 se arata: „La cerere, în locul orei de religie, elevii pot urma cursuri de istoria religiilor, istoria culturii și artelor sau alte cursuri utile în formarea compor tamentului etic, social sau comunitar”.
Patriarhia Română și a exprimat dezacordul cu privire la această prevedere a proiectului de lege, care ”diminua importanța orei de religie între celelalte discipline școlare și putea genera forme de abuz” (Adresa nr. 2455/27.04.2010 către Președintele Camerei Deputaților).
În data de 19 mai 2010 Camera Deputaților adoptă proiectul Legii educației naționale și învățarea pe tot parcursul vieții, incluzând observațiile și solicitările Patriarhiei Române cu privire la statutul orei de religie și al cadrelor didactice care predau această disciplină. Astfel, în art. 17 din proiectul de lege se arăta:
(1) Planurile cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal și profesional includ Religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun.
(2) La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit, pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situația școlară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.
(3) Disciplina Religie poate fi predată numai de personalul didactic calificat conform prevederilor prezentei legi și abilitat în baza protocoalelor încheiate între Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și cultele religioase recunoscute oficial de stat.” În prezent, religia are caracter obligatoriu în oferta curriculară a școlii, dar opțiunea pentru frecventarea acestei discipline aparține elevului, cu acordul părinților.
Patriarhia Română, în decursul anului școlar 2017-2018 și-a exprimat acordul cu privire la conținutul Metodologiei de organizare a predării disciplinei Religie în învățământul preuniversitar (aprobată prin Ordinul ministrului educației și cercetării științifice nr. 5.232/14.09.2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720/24.09.2015) și a apreciat că aceasta este în concordanță cu Legea pentru modificarea art. 18 din Legea educației naționale nr. 1/2011 (Legea nr. 153/ 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445/22.06.2015).
S-a precizat că textul Legii nr. 153/2015 preia conținutul propunerii Consiliului Consultativ al Cultelor, reunit în data de 28 februarie 2015, a cărui idee centrală este că opțiunea în vederea participării la ora de Religie, odată exprimată, rămâne valabilă pe toată durata școlarizării (cu excepția exprimării în scris a schimbării opțiunii) pentru evitarea obstacolelor birocratice și umilitoare pentru părinți prin reînscrierea anuală sau pe cicluri de învățământ(Comunicatul Consiliului Consultativ al Cultelor din data de 28 februarie 2015).
Textul Legii nr. 153/2015 și art. 3, alin. (1) al Metodologiei arată că înscrierea la ora de Religie se face prin cerere scrisă a elevului major/a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor. Schimbarea opțiunii se face tot prin cerere scrisă și depinde exclusiv de libertatea de conștiință a părintelui, a tutorelui legal sau a elevului major (conform Deciziei nr. 669/2014 a Curții Constituționale a României). Un părinte care a optat o dată pentru o anumită variantă nu poate fi obligat să mai aleagă încă o dată, adică să mai facă o altă cerere în același sens. Textele celor două acte normative sunt clare în această privință, doar schimbarea opțiunii se face printr-o altă cerere.
Art. 3, alin. (5) din Metodologie nu face referire la faptul că elevii trebuie să se reînscrie în fiecare an la ora de Religie (ceea ce ar fi, oricum, în neconcordanță cu Legea nr. 153/2015), ci se referă la perioada în care trebuie să se depună la secretariatul unității de învățământ cererile menționate în art. 3, alin. (1) și (3), adică cererile de înscriere (pentru cei care nu și-au exprimat niciodată opțiunea de a participa la ora de Religie), respectiv de schimbare a opțiunii (pentru cei care și-au exprimat cândva opțiunea de a participa la această oră).
Întrucât Metodologia urmărește rezolvarea unor aspecte de ordin practic-administrativ, un element important pentru înțelegerea ei îl constituie art. 3, alin. (4): Cererile menționate la alin. (1) și (3) se depun la secretariatul unității de învățământ la care este înscris elevul și se înregistrează în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR). Ca urmare, orice modificare în SIIIR se poate face doar urmare unei cereri explicite depuse la un moment dat, iar nu la începutul fiecărui an, termen care nu este prevăzut nici de Lege, nici de Metodologie, nici în cererile de înscriere deja înregistrate în SIIIR.
I.3. Programa școlară – structură, importanță
Programele școlare sunt documente oficiale elaborate de Ministerul Educației Naționale și Consiliul Național pentru Curriculum, și stabilesc:
modelul curricular (prezintă o imagine sintetică a structurii interne a disciplinei, semnificativă pentru procesul de predare-învățare);
obiectivele cadru (sunt obiectivele care se subordonează finalităților educației și idealului educațional și se armonizează cu cele ale altor discipline conexe; elearată schimbările în comportamentul elevilor la care, pe nivele de școlaritate, ar trebui să ducă studiul disciplinei);
obiectivele de referință (reprezintă rezultatele la care, la nivelul fiecărui an de studiu, ar trebui să ducă studiul disciplinei);
activitățile de învățare (sunt exemple ale unor demersuri ce conduc la învățarea, dezvoltarea și întărirea capacităților prevăzute de către obiective; conținuturile învățării (sunt mijloace prin care se urmărește atingerea obiectivelor cadru și de referință propuse;
unitățile de conținut sunt organizate fie tematic, fie în conformitate cu domeniile constitutive ale obiectelor de studiu);
recomandările făcute profesorilor; standardele curriculare de performanță pentru ciclurile de învățământ (sunt folosite la evaluarea calității procesului de învățare, au caracter normativ și sunt sisteme de referință comune pentru toți elevii, vizând sfârșitul unui nivel de școlaritate).
Elaborarea programelor școlare de religie s-a dovedit a fi un demers cu multe implicații și dificultăți în configurarea unei structuri care să facă posibilă atingerea finalităților educației religioase.
Programa analitică pentru clasele I-IV, iar ulterior I-VIII, utilizată după anul 1990 a avut la bază documente curriculare din perioada interbelică, iar predominanta acestui curriculum a constituit o centrarea pe conținuturi din domeniile teologiei, reprezentate de concepte abstracte,simbolice, chiar neadaptate la vârsta școlară și care, implicit, a condus la o învățare în special de tip reproductiv.
Începând cu anul 1998, în contextul reformei învățământului și în paralel cu statutul orei de religie ca parte a trunchiului comun la toate clasele și la toate nivelurile, s au elaborat noi programe școlare pentru clasele I XII, care au suferit ulterior unele modificări, dar centrate pe obiective/competențe.
Principala dificultate întâmpinată de profesorii de religie a reprezentat o structurarea programelor și conținuturilor, reclamând preponderent competențe din domeniul teologic. Denumirile conținuturilor învățării și unităților de învățare, subordonate acestora au fost preluate din lucrările de teologie. În aceste condiții a devenit imăerios necesar în activitatea profesorilor un permanent transfer al valorilor din domeniul teologic în cel religios, cu un caracter preponderent formativ educativ, așa încât noțiunile studiate să poată fi asimilate și percepute de către elevi ca fiind esențiale pentru propria devenire religioasă.
Programa școlară pentru disciplina Religie este elaborată de către fiecare cult, avizată de Secretariatul de Stat pentru Culte și aprobată de Ministerul Educației Naționale. Ca atare elaborarea noilor programe de Religie – Cultul Ortodox s-a realizat urmărind:
utilizarea modelului de proiectare curriculară centrată pe competențe, model care permite asigurarea progresiei și continuității de la o clasă la alta, dar și continuitatea cu programele de Religie pentru ciclul primar și cele pentru liceu;
prin corelarea cu schimbările intervenite la nivelul celorlalte programe școlare se asigură coerența la nivelul ariei curriculare Om și societate;
recomandarea unor atitudini și valori care să completeze dimensiunea cognitivă a învățării cu cea morală, din perspectiva nu doar a disciplinei Religie, dar și a finalităților educației;
contribuția competențelor-cheie din aria curriculară ”Om și societate” la profilul de formare al absolventului învățământului obligatoriu, în mod deosebit la competențe care vizează: participarea la rezolvarea problemelor comunității, comunicarea.
Un rol deosebit de important îl are disciplina Religie în formarea unor deprinderi și abilități necesare elevilor pentru a le asigura accesul la învățarea pe toată durata vieții și integrarea activă într-o societate bazată pe cunoașter și deci în formarea personalității acestora.
Scopul studierii Religiei este acela de a forma personalități în conformitate cu valorile creștine, prin aplicarea învățăturii de credință în viața proprie și a comunității și prin integrarea cunoștințelor religioase în structurarea de atitudini moral-creștine.
Disciplina Religie –– Cultul Ortodox face parte din aria curriculară ”Om și societate” și i se alocă o oră/săptămână în trunchiul comun pentru toate nivelurile de învățământ. Competențele generale se formează pe durata învatamântului gimnazial și se definesc pe obiect de studiu. Ele au rolul de a orienta demersul didactic către achizițiile finale dobândite de elev prin învatare și au un grad ridicat de complexitate ți generalitate.
Pentru fiecare an de studiu, programa propune competențe specifice, deduse din competențele generale; Aceste competențe specifice reprezintă achiziții-cheie ale învățării.
Conținuturile au grade diferite de complexitate și sunt organizate tematic.
Profesorii vor acorda numărul de ore pe care îl consideră necesar, fiecărei teme, așa încât să trateze adecvat toate acele probleme pe care le au în vedere în construirea lecțiilor. conform deciziei profesorului, un conținut poate fi tratat în una sau mai multe lecții. În funcție de nevoile concrete ale activității didactice ordinea temelor poate fi schimbată, în măsura în care nu se modifică sensul programei.
Programele școlare sunt “documente reglatoare, componente ale Curriculumu-lui Național”. În nota de prezentare a programei școlare pentru ciclul inferior al liceului și pentru școlile de arte și meserii, obiectivul general al disciplinei religie constă în formarea personalității elevilor în concordanță cu valorile creștine, prin aplicarea învățăturii de credință în viața proprie și a comunității și prin integrarea cunoștințelor religioase în structura de atitudini moral-creștine.
Finalitățile predării religiei vizează o atitudine morală și responsabilă față de propria persoană și, totodată, formarea unor caractere moral-creștine care să faciliteze o nouă concepție asupra relației Dumnezeu-om, om-semeni.
Important este ca profesorul de religie să-și adapteze discursul și activitățile didactice în funcție de evenimentele și sărbătorile religioase, de interesele și preocupările elevilor, în funcție de caracteristicile clasei și în funcție de puterea de înțelegere a elevilor. Altfel riscăm ca finalitățile orei de religie să nu fie cele scontate, iar ora de religie să fie mai mult teoretică.
Conținuturile didactice ale programei școlare în vigoare pentru disciplina religie sunt, în general, bine structurate. Totuși există teme care lasă impresia că ar fi mai potrivite pentru elevii care studiază în cadrul unei școli teologice.
Atunci când se aplică programa școlară trebuie să se țină cont de faptul că elevii din școlile laice nu sunt seminariști. Pentru îmbunătățirea programei școlare considerăm că se impune cooptarea în Comisia Națională pentru disciplina Religie a mai multor profesori care predau religia în învățământul preuniversitar.
Activitatea complexă de predare – învățăre nu poate fi deprinsă doar prin învățarea unor principii teoretice care urmează să fie aplicate mai târziu în practică. Trebuie să înțelegem că “experiența în școli este necesară pentru a ști ce idei merită transpuse în practică, care pot fi tanspuse și în ce condiții sunt necesare”.
Orice temă din programă se impune a fi adaptată în funcție de situațiile concrete. De exemplu, printre altele, la clasa a IX-a se află tema ”Cinstirea Sfinților”. Observăm că unii dintre elevi nu sunt întotdeauna interesați de cinstirea sfinților, dar toți acești elevi sunt totuși interesați de mijloacele prin care poți reuși în viață, de propria reușită. În această situație tematica amintită mai sus poate fi formulată astfel: Sfântul ca model de reușită și de împlinire (spirituală, socială, profesională etc). În acest mod tema poate stârni curiozitate și chiar interes din partea elevilor.
Să luăm un alt exemplu: la clasa a XII-a, în cadrul conținuturilor apare și tema ”Rugăciunile pentru cei adormiți în Domnul”. Această temă poate stârni sau nu curiozitatea în rândul elevilor. Desigur că orice elev este interesat să aibă parte de succese și să-i meargă bine în viață. Astfel tema menționată poate fi adaptată astfel: ”Rugăciunile pentru cei adormiți în Domnul, ca formă de respect pentru înaintași și garanție a binecuvântării lui Dumnezeu pentru noi”. Pe această cale elevii vor învăța că rugăciunile pentru cei morți constituie nu doar o obligație pentru noi, cât și o formă de “milostenie” și de respect pentru suflele înaintașilor, iar faptele noastre nu vor rămâne nerăsplătite. Iată o modalitate de a stârni motivația elevilor. Sfântul Chiril al Ierusalimului se întreba: “își va propune vreodată un om să slujească lui Dumnezeu, dacă nu crede că Dumnezeu îl răsplătește?”.
La clasa a X-a conținuturile încep cu tema ”Argumente raționale pentru dovedirea existenței lui Dumnezeu”. În urma discuțiilor cu profesorii de religie și a inspecțiilor avute în școli precum am constat că această temă este foarte greu de adaptat la nivelul elevilor, existând riscul ca această temă să fie luată și predată după manualele de dogmatică și astfel, în acest caz să riscăm să nu reușim atingerea obiectivelor și finalităților propuse.
Credința poate fi trăită, nu neapărat învățătă. Scopul de primă importanță al predării religiei, constă în forma și cizela caracterul elevilor, în a le restaura demnitatea, în a-i ajuta să-și evalueze, să se redescopere și să-și desăvârșească relația lor cu Dumnezeu și cu semenii.
Indiferent de tema abordată atunci când prezentăm o secvență didactică, se cere ca lecția să fie gândită ca un eveniment ințiatic și nu trebuie avute în vedere doar strategiile de care ne vom folosi. Orice lecție de religie se poate constitui într-o analogie la istoria mântuirii, istorie care, teologic vorbind este recapitulată în cadrul fiecărei Sfinte Liturghii. Așa cum “parohia, pentru ca să devină o comunitate disciplinată, sănătoasă și sfântă trebuie să aibă în centrul vieții ei Liturghia Euharistică și credincioșii sunt îndemnați să participe la jertfa euharistică”, tot așa și lecția de religie trebuie să fie un mijloc de îndrumare a elevilor, pentru a se apropia cât mai des de Sfintele Taine.
Elevii pot fi conștientizați, pe parcursul activităților didactice, că toți suntem mădulare ale trupului lui Hristos și îndemnați să participe la viața liturgică a parohiei “anamneza liturgică reînoind neîncetat identitatea noastră de mădulare ale trupului lui Hristos”.
Conștientizarea fraternității liturgice a avut un rol fundamental în spațiul ortodox și stă la baza tuturor formelor de comuniune și comunitate creștină. Scopul ultim al moralități sociale și personale este acela că Hristos – în Care locuiește toată plinătatea Dumnezeirii (Coloseni 2,9) – să ia chip în tot și în toate (Galateni 4,19). Este menirea noastră să pornim la atingerea acestui scop “lăsându-L pe Hristos să ia chip în acțiunile noastre personale și sociale”. În acest fel elevii pot fi îndrumați să se raporteze mereu la principiile creștine și pot fi responsabilizați cu privire la faptele și preocupările lor.
Finalitatea orei de religie are în vedere convertirea personală, conștientizarea aparteneței elevilor la o comunitate de cult și de credință organizată și trăirea credinței. Alegerea strategiilor, mijloacelor și procedeelor didactice specifice pentru predarea unei anumite teme din programa școlară ține de profesor și sunt diverse.
Dar, pentru ca activitățile didactice și misionare să fie reușite este nevoie mai întâi de ajutorul lui Dumnezeu. În lucrarea ”Educația religioasă. Învățături pentru copii și tineri”, Irineu, episcop de Ekaterinburg și Irbit, le adresa profesorilor de religie următorul îndemn: “Nu uitați să chemați mereu binecuvântarea lui Dumnezeu asupra muncii voastre de educație și, având această binecuvântare, efortul, grija și munca vă vor fi încununate de dobândirea unor copii ascultători”.
În concluzie putem susține că orice programă școlară este perfectibilă, însă importante sunt modul în care profesorul își adaptează conținuturile precum și strategiile și mijloacele didactice folosite pentru ca discursul didactic să devină unul interesant și accesibil. Argumentele acestea ne dau dreptul să afirmăm că deprinderea predării Religiei este un drum complex, anevoios, dar totodată și interesant, de învățare continuă.
Considerăm că la disciplina religie, aplicabilitatea practică a cunoștințelor este una dintre cele mai importante metode de evaluare. Este deosebit de important ca profesorul de religie să îndemne elevii să participe la slujbele Bisericii, să îi urmărească pas cu pas, precum și la o observare atentă a poruncilor și normativelor creștine. O colaborare bună între profesorul de religie și preotul paroh poate conduce atât la o observare mai atentă a felului de a gândi și a comportamentului elevilor, cât și la un îndemn pentru elevi de a pune în practică informațiile și cunoștințele primite.
La clasele mici profesorul poate realiza acest tip de evaluare în colaborare cu părinții. După ce profesorul a predat noțiunile legate despre faptele bune sau despre familia creștină, el va înștiința părinții în legătură cu temele predate. Pe parcursul prezentării acestora el va vorbi elevilor despre faptul că Dumnezeu îi iubește pe cei care își ascultă părinții, despre importanța întrajutorării părinților, despre faptul că Dumnezeu răsplătește orice faptă bună. După o anumită perioadă de timp profesorul le va cere părinților să schițeze în câteva fraze o scurtă evaluare a elevului: despre felul cum se comportă la masă, despre felul în care își face temele, despre modul în care își ascultă părinții. Acest tip de evaluare are minim două aspecte relevante: nu doar că elevul va învăța să fie mai responsabil, dar și părinții vor fi familiarizați cu unele aspecte ale educației religioase. Misiunea profesorului se va extinde de la elevi către părinți. Alt mod de realizare a acestui tip de evaluare este ca profesorul de religie să organizeze anumite activități cu caracter cultural și religios în cadrul parohiei, iar părinții acestora să fie invitați la aceste activități în vederea evaluării și aprecierii.
Pentru Biserică evaluarea desfășurării educației religioase și a rezultatelor în materie de educație religioasă este importantă, deoarece facilitează crearea unui feed-back prin care preotul unei comunități, profesorul de religie, precum și alți reprezentanți ai Bisericii sunt informați în legătură cu starea duhovnicească a elevilor, dar și a intereselor și preocupărilor lor. Elevul își trăiește, mărturisește și păstrează credinț numai ca parte a comunității liturgice. „Cultul și tradiția Bisericii constituie mediul prin excelență în care se transmite credința adevărată. Cultul în general, dar în special Sfânta Liturghie constituie energia care mișcă Biserica în devenirea ei misionară … Cultul constituie mediul de restituire a istoriei mântuirii în fiecare timp și loc și de permanenta actualizare a comuniunii cu Hristos în Duhul Sfânt; predarea explicită a credinței constituie mijlocul prin care istoria mântuirii universale este pusă în relație directă cu istoria mântuirii personale” .
Pentru elevi, participarea la cult precum și conștientizarea apartenenței la comunitatea parohială sunt mijloace de întărire și de păstrare a credinței, precum și o cale de progres duhovnicesc. „Liturghia oferă totul pentru sfințirea vieții spirituale; de aceea, credinciosul (elevul) nu trebuie lăsat să caute un substitut pentru trupul lui Hristos”. Instrucția religioasă se impune a fi pătrunsă de dinamica liturghiei: „În cult, creștinii se împărtășesc cu harul lui Dumnezeu și primesc puterea de a deveni mărturisitori ai lui Hristos și a Evangheliei Sale în lume”.
I.4. Manualele școlare, auxiliarele didactice și importanța lor
Manualul școlar este un document școlar alcătuit pe baza programei școlare. În cuprinsul lui se prezintă atât cunoștințe, cât și activități care trebuie desfășurate de către elevi pentru asimilarea acestora. Manualul de religie se alcătuiește în concordanță cu principiile catehetice și didactice, cu scopurile propuse și cu strategiile didactice folosite în activitatea educativă.
Pentru fiecare temă din manual, profesorul repartizează una sau mai multe ore, în funcție de gradul de dificultate al conținutului învățării și de specificul clasei. Manualul este instrument de lucru atât pentru profesor, cât și centru elevi. Pentru profesor, manualul este un instrument de orientare în ceea ce privește conținutul, deoarece trebuie să adapteze sistemul metodologic la particularitățile elevilor.
Profesorul va utiliza manualul în scopul atingerii obiectivelor propuse de programă întrucât în programa școlară pot interveni modificări,. Pentru elevi, este un mijloc de perfecționare a cunoștințelor, un izvor important de cunoștințe, un ghid în formarea priceperilor și deprinderilor de muncă individuală și un stimulent în dezvoltarea interesului și curiozității,.
Manualul poate fi utilizat la toate tipurile de lecție, împreună cu diferite mijloace de învățământ. Alături de manual, în predarea religiei pot fi utilizate și alte lucrări: Mica Biblie, Viețile Sfinților, Micul Catehism, etc.
Având în vedere respectarea particularităților de vârstă, de grup și individuale ale elevilor s a încercat realizarea unui salt semnificativ și prin apariția manualelor alternative. De asemenea, s a avut în vedere deschiderea accesului spre exprimarea unor abordări diferite ale programei școlare, toate acestea cu dorința mărturisită de a se constitui și într un exercițiu democratic.
După anul 1989, introducerea religiei ca disciplină de învățământ, parte a trunchiului comun, a determinat elaborarea manualelor școlare și a programelor școlare în conformitate cu cerințele noului Curriculum, ceea ce a reclamat din partea autorilor un efort substanțial în cunoașterea finalităților, în selectarea conținuturilor, în tratarea acestora, ținând cont de particularitățile unui manual de religie, între care:
prezentarea faptul religios, din punct de vedere dogmatic, ritualic, istoric, cultural etc.;
propunerea de metode specifice de apropiere de credință prin sugerarea unor comportamente dezirabile, la care elevul să adere în mod liber;
prezentarea valorilor religioase din perspectivele multiple ale cunoașterii, îmbinând latura formativă cu cea informativă;
utilizarea unui limbaj specific, atât din perspectiva religiei, cât și a particularităților elevilor cărora li se adresează;
utilizarea în mod integrator de concepte călăuzitoare încor porate în anumite discipline (științe, filosofie, literatură, istorie, logică etc.), imprimându le acestora o nouă demnitate axiologică, epistemolgică și acțională.
În cazul religiei, spre deosebire de documentele școlare de la alte discipline, acestea sunt aprobate și de forurile bisericești, respectiv în cazul cultului ortodox de către Comisia de specialitate din cadrul Patriarhiei Române.
II.5. Abordări inter și transdisciplinare în predarea religiei
În orice sistem de educație, învățarea ar trebui să se construiască pe următorii piloni aflați în interacțiune directă: „a învăța să știi”,”a învăța să faci”, „a învăța să faci împreună”, „a învăța să fii” (J. Delors) și „a învăța să te transformi pe tine însuți și să schimbi societatea” (Shaffer). În sistemul românesc tradițional de învățământ predomină abordarea monodisciplinară, cu unele influențe pluridisciplinare și chiar transdisciplinare în cazul unor discipline la decizia școlii. Organizarea informației este unilaterală, corectă, riguroasă, dar nu pune accent pe elementele transferabile. Unul dintre marile minusuri ale pedagogiei actuale este tocmai lipsa experienței în asigurarea unei comunicări firească, de altfel, între domeniile cunoașterii predate ca materii școlare integrarea lor holistică în conștiința elevului. Sistemul e perceput ca sumă a variilor discipline și mai puțin ca structură unitară, coerentă, fluentă, în care sinapsele să creeze imagini de ansamblu ale lumii.
Pluridisciplinaritatea/multidisciplinaritatea reprezintă o formă superioară a interdisciplinarității, și constă în suprapunerea unor elemente ale diverselor discipline, care ar trebui să colaboreze. Interdisciplinaritatea este centrată pe formarea de competențe transversale, cu o durabilitate mai mare în timp. Trandisciplinaritatea este întrepătrunderea mai multor discipline, sub forma integrării curriculare, cu posibilitatea constituirii, în timp, a unei discipline noi sau a unui nou domeniu al cunoașterii, prin fuziune – faza cea mai radicală a integrării. Abordarea integrată, specifică transdisciplinarității este pliată, adaptată pe lumea reală, pe aspectele relevante ale vieții cotidiene, prezentate așa cum afectează și influențează ele viața noastră. În concepția lui Basarab Nicolescu, aceasta nu este o ideologie sau un domeniu, ci instituie un dialog fertil între domenii, punând în mișcare, în vederea creării unui ideal pedagogic, „inteligențe lărgite”: inteligența analitică, inteligența emotivă, inteligența corpului. Aceasta este premisa formării unui individ activ din punct de vedere holistic, capabil să perceapă cu toate simțurile și să participe la viața lumii cu toate înzestrările sale native, capacitate la maxim.
Trăim într-un secol al vitezei nelimitate, al tehnologiei și al informației excesive, care ne copleșesc la tot pasul. Tehnologia progresează, meseriile se schimbă, iar elevii de azi trebuie să fie capabili să facă față progresului, dar mai ales cerințelor pieței. Învățarea este un proces cognitiv complex și o activitate socială intra- și interpersonală, profesorul nu mai este magicianul care transmite informații și modelează creiere, formează competențe și caractere. În mileniul III, elevii își formează competențe transferabile, își asumă roluri în echipă, dezvoltând un comportament prosocial, dezvoltă competența de a învăța să învețe, să elaboreze hărți conceptuale, să-și dezvolte gândirea critică și creativă. Prin transdisciplinaritate, elevii trec de la tipul de învățare conceptuală aprofundată și utilă, la învățarea prin probleme provocatoare, semnificative, adaptate nivelului lor cognitiv, fiind capabili să aplice cunoștințele, să realizeze în situații noi și complexe, pentru a favoriza transferul și a genera noi cunoștințe.
Transdisciplinaritatea este astăzi nu numai un țel realist, ci și necesar. Trecerea de la o inteligență analitică este prea lentă în comparație cu inteligența sentimentelor. Avem nevoie deci, în educație, de un echilibru între cunoașterea analitică și ființa interioară. În plus, tendința de globalizare, care amenință lumea, antrenează un enorm flux migrator de oameni aparținând unor țări cu o anumită cultură, religie și spiritualitate, în țări cu altă cultură, religie și spiritualitate. Noua educație trebuie să introducă dialogul între culturi, religii și spiritualități, un dialog care păstrează intactă personalitatea fiecărei culturi, dar o face și comprehensibilă totodată, valorificând punți între diferite cunoștințe Transdisciplinaritatea este o abordare a procesului instructiv-educativ care nu se mai centrează pe discipline, ci le transcende, subordonându-le omului pe care vrem să-l formăm. Transdisciplinaritate, după semnificațiile prefixului trans „dincolo” și nu „prin”, cum se înțelegea când era vorba de perspectiva pluridisciplinară sau interdisciplinară, este ceea ce se află în același timp și între discipline, și înăuntrul și dincolo de orice disciplină, înseamnă înțelegerea lumii prezente prin unitatea cunoașterii umane.
Promovarea interdisciplinarității/transdisciplinarității în învățământul românesc actual este o necesitate impusă de acumulările cognitive și schimbările din nenumăratele domenii ale cunoașterii, precum și de diversitatea și complexitatea provocărilor cu care se confruntă lumea. Mai mult ca oricând elevul trebuie să-și asume responsabilități și roluri, să răspundă rapid și bine la diversele provocări ale vieții, să ia decizii pentru cei din jur, iar performanța și succesul apar atunci când deține cunoștințe integrate, când gândește creator și flexibil și când privește realitatea ca o imagine unitară.
Acestea toate au declanșat la nivel curricular o reformă a conținuturilor, astfel a apărut abordarea conținutului învățării din perspectiva transdisciplinară și interdisciplinară. În acest sens, J. Moffet afirmă: „cel mai puternic argument pentru interdisciplinaritate este chiar faptul că viața nu este împărțită pe discipline”. Dicționarul de neologisme de F. Marcu și C. Manea definește interdisciplinaritatea ca „stabilirea de relații între mai multe discipline sau științe”. Specialiștii în curriculum definesc acest termen ca formă de cooperare între discipline/științe, respectând logica fiecărora în parte, adaptată particularității legii didactice; vizează formarea la elevi a unei imagini unitare a realității și a unei gândiri integratoare; în același timp, este privită și ca o modalitate de organizare a conținuturilor învățării și ca o conexiune de limbaje explicative menite să spargă granițele dintre discipline. Conform acestei definiții complexe, interdisciplinaritatea presupune din start două puncte de plecare forte:
o cultură interdisciplinară bogată a profesorului;
o muncă consecventă și serioasă în echipă.
Predarea conținuturilor din perspectiva interdisciplinară are multiple avantaje:
permite elevului să acumuleze informații ce pot fi aprofundate în anii următori;
descoperă taine ale temei in discuție;
creează ocazia de corelare a limbajelor diferitelor discipline;
permite aplicația cunoștințelor în practică;
conform raportului dintre cantitatea de cunoștințe și volumul de învățare favorizează o economie de timp de învățare.
La cele enumerate se adaugă și avantajele vizând formarea personalității elevului pe diverse planuri: emoțional, intelectual, estetic, social și fizic. Proiectarea unui învățământ interdisciplinar poate fi promovată nu doar prin Curriculum-ul național, ci și prin abordări organizate in școală, la modul practic un demers didactic interdisciplinar se poate derula prin CDȘ-uri. În abordarea interdisciplinară încep să fie ignorate limitele stricte ale disciplinelor, căutându-se teme comune diferitelor obiecte de studiu, care pot duce la realizarea obiectivelor de învățare de grad mai înalt, a competențelor transversale, considerate cruciale pentru succesul în societatea contemporană. Între acestea se numără și rezolvarea de probleme, luarea de decizii, antreprenoriatul, însușirea metodelor și tehnicilor de învățare eficientă, etc. Se trece la centrarea pe așa-numitele competențe transversale, principiul organizator nemaifiind de regulă conținutul, mult prea ancorat în granițele disciplinare. „Aici, conținutul și procedurile disciplinelor individuale sunt depășite, de exemplu, luarea de decizii și rezolvarea de probleme implică aceleași principii, indiferent de discipline”.
Interdisciplinaritatea presupune căutatrea unor teme comune mai multor discipline transferând metodele dintr-o disciplină în alta, care pot conduce la realizarea competențelor transversale (luarea de decizii, rezolvarea de probleme, însușirea tehnicilor și metodelor de învățare eficientă), la realizarea obiectivelor de învățare de nivel înalt, care, indiferent de disciplină, implică aceleași principii, prin utilizarea unor strategii de predare – învățare bazate pe probleme. De exemplu formarea capacității de lucru în echipă, focalizarea procesului pe dezvoltarea gândirii critice, a capacității de rezolvare de probleme, a capacității deluare a deciziilor în lecții de religie și literatură română, geografie, istorie, științe.
Pluridisciplinaritatea/ multidisciplinaritatea reprezintă o temă supusă analizei din perspectiva mai multor discipline, integrare la nivelul conținutului învățării, cu focalizare pe realizarea conexiunilor între cunoștințe prin utilizarea unor strategii didactice de predare – învățare tematică. De exemplu tema „Orientul antic" este abordată în lecții de istorie, religie și educație socială. Alte conținuturi de predat interdisciplinar pot fi:
Clasa a V-a și a VII-a: Facerea lumii
Clasa a V-a: Moise, regele David, profetul Daniel
Clasa a VI-a: Edictul de la Milan; Sfinții Împărați Constantin și Elena
Clasa a VII-a: Purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de lume
Clasa a VIII-a: Cântarea religioasă, formă de rugăciune; Icoana- fereastră spre cer; Imnul dragostei creștine.
Abordarea integrată a învățării Mono, Inter, Pluri organizează învățarea centrată pe:
învățarea prin descoperire;
învățarea prin cercetare;
viziunea constructivistă a învățării.
Sugestii de realizare a învățării pot fi:
desfășurarea unor activități, grupat sau în perechi;
cultivarea cooperării;
valorificarea experienței de viață a fiecăruia și tipului dominant de inteligență al fiecărui copil;
vizarea obiectivelor de referință ale mai multor arii curriculare și traversarea barierelor disciplinelor;
fiecare lecție – continuarea celei precedente; parte a unui proiect
În continuare vom prezenta câteva exemple de proiecte prin care se abordează învățarea integrată:
„Educația, între drept și obligație” – în cadrul acestui proiect se propun următoarele obiective:
să definească educația ca drept și obligație;
să-și dezvolte interesul pentru propria educație;
să analizeze importanța respectării drepturilor celorlalți, inclusiv a educației și a apartenenței la grupul de educabili;
să dezbată modul în care sunt respectate drepturile personale în cazul personajelor Alba ca Zăpada și Cenușăreasa.
„Cultură și civilizație românească – Cinstirea eroilor”, ce cuprinde următoarele activități:
excursie pe ruta Bacău – Comănești – Ghimeș Palanca – Dofteana – Mănăstirea Bogdana – Bacău;
slujbă de pomenire pentru eroii neamului;
observarea cetății Rakozy, vizitarea Castelului Ghika Comănești, a Castelului Ghika Dofteana și a Mănăstirii Bogdana;
cunoasterea unor fapte, eroi și evenimente însemnate din trecutul de luptă al poporului român;
cunoasterea și aprecierea unor înalte însușiri morale ale figurilor istorice și ale civilizației românești.
„Rezistența anticomunistă”, în cadrul căruia sunt incluse următoarele activități:
cunoașterea trecutului și conștientizarea rezistenței anticomuniste prin cultură și spiritualitate la atrocitățile comuniste;
realizarea de către elevi a unor creații literare, prezentări Power Point și creații plastice care au ca tema rezistența anticomunistă.
„Monumente istorice și religioase în județul Bacău”, ce cuprinde o excursie pe traseul Bacău – Tisa Silvestri, județul Bacău – Răchitoasa – Podul Turcului – Pogleț – Onești – Bacău. Obiectivele acestui proiect sunt:
cunoașterea monumentelor istorice și religioase din partea de est a județului;
aprofundarea cunoștințelor istorice, religioase și geografice despre zona de sud-est a județului Bacău;
cultivarea sentimentului de apartenență la comunitatea ecleziastică, Biserica locală și Biserica națională, de patriotism, prin declanșarea de emoții, aprecieri asupra mănăstirilor vizitate și de a frumuseților naturale și religioase ale regiunii;
formarea deprinderilor de observare, de sesizare a aspectelor ecologice, de poluare a mediului și cultivare a unei educații ecologice, de respectare a naturii, ca dar al lui Dumnezeu pentru om.
Profesorul de religie poate propune în cadrul curriculum-ului la decizia școlii discipline opționale. Opționale specifice religiei ar putea fi: Istoria religiilor, Arta creștină, Muzică Bisericească, Elemente de iconografie etc. Un opțional se poate propune:
a) la nivelul disciplinei: Pictura religioasă în țările române în secolele XVI – XVII;
b) la nivelul ariei curriculare, unde se va viza o temă interdisciplinară: Misiuni creștine în afara Europei în evul mediu (religie, geografie, istorie);
c) la nivelul mai multor arii curriculare, pornind de la un obiectiv transdisciplinar: Spovedanie, psihanaliză, consiliere (religie, psihologie, consiliere, biologie).
Astfel, un opțional la “Istoria religiilor” poate avea ca obiective de referință:
lărgirea orizontului cunoașterii civilizației și istoriei universale;
localizarea geografică a zonelor acoperite de una sau alta dintre religiile lumii;
identificarea unor valori sociale și morale promovate de diferite religii;
realizarea unor comparații între diferite sisteme religioase;
localizarea unor obiective turistice cu semnificații religioase;
să identifice influența religiei asupra unor culturi și civilizații.
Un opțional cum ar fi „Biserica și problemele tineretului” poate avea printre obiectivele de referință:
descrierea cauzelor anumitor boli trupești și sufletești deopotrivă;
înțelegerea consecințelor datorate unor acte iresponsabile (avort, clonare, eutanasie etc.).
Religia a avut întotdeauna, în cadrul sistemului public de învățământ, un rol important în procesul de formare a competențelor și atitudinilor moral sociale. Așa cum geografia oferă cunoașterea configurației spațiale a pământului, esențială pentru cunoașterea patriei și planetei, iar istoria oferă cunoașterea succesiunii temporale a generațiilor umane, religia oferă perspectiva comuniunii eterne de iubire între Dumnezeu și oameni, între Creator și creaturi, între persoane și între popoare.
Prin urmare, educația religioasă nu poate lipsi din programul școlii românești, tocmai pentru că studiul religiei corespunde nevoii de a transmite valori permanente tinerei generații comunității românești locale și naționale și de a și păstra bogăția și identitatea spirituală. Biserica propune, nu impune valori. Întrucât libertatea reprezintă un mare dar oferit de Dumnezeu omului, educația religioasă trebuie asumată în mod liber, conform dorinței părinților și a copiilor. În acest sens, Biserica a respectat deciziile comunităților locale, în concordanță cu prevederile art. 26, alin. (3) din Declarația Universală a Drepturilor Omului: „părinții au dreptul de prioritate în alegerea modului de educație acordată copiilor lor”. Libertatea este capacitatea omului de a alege valori care îmbogățesc viața persoanei și a comunității umane și nu indiferență spirituală. În acest sens, valorile oferite de educația religioasă sunt extrem de necesare, mai ales în această perioadă de secularizare a societății românești, întrucât ele reprezintă pentru tineri un liant existențial între toate cunoștințele dobândite prin studiul celorlalte discipline și un reper spiritual esențial.Virtuțile încurajate și valorile cultivate în cadrul orelor de religie sunt necesare sănătății spirituale a persoanei și a comunității. Religia îl învață pe copil și pe tânăr credința, iubirea față de Dumnezeu și de oameni, dreptatea și recunoștința față de părinți și față de binefăcători, speranța și solidaritatea, sfințenia vieții, dărnicia și hărnicia, valoarea eternă a ființei umane, adevărul prim și ultim al existenței, binele comun și frumusețea sufletului profund uman, cultivat și îmbogățit prin virtuți.
Întrucât este o investiție pe termen mediu, lung și veșnic, lucrarea misionară a profesorilor de religie nu poate fi pe deplin evaluată acum. Ora de religie nu este umplere a timpului, ci sfințire a timpului. Ea pregătește nu doar cetățeni pentru patria pământească, ci și cetățeni ai Raiului, ai patriei cerești și promovează o vedere a sensurilor profunde ale realității vieții și lumii. Contrar voinței unui popor religios, anii grei ai dictaturii comuniste, cu ateismul ei umilitor impus în școlile de stat, ne au învățat să nu mai dorim știință fără spiritualitate, cultură fără credință, cunoaștere fără comuniune, materie fără spirit, filosofie fără speranță și, îndeosebi, școală fără suflet, adică educație fără religie, mai ales la vârsta întrebărilor existențiale și a formării spirituale a tinerilor. Nu există investiție mai mare decât transmiterea credinței ca valoare veșnică. Credința este și cea mai mare zestre pe care părinții o pot transmite copiilor, pentru că ea îi ajută pe tineri să facă deosebire între valori eterne și valori efemere, între iubire de moment și iubire veșnică. “Iată un exemplu în acest sens: la biserica ortodoxă română din Strasbourg (Franța) participă la Sfânta Liturghie o mulțime de tineri români ortodocși care lucrează în cadrul instituțiilor europene din acest oraș, fapt neobișnuit în Franța. Explicația: acești tineri sunt printre primii beneficiari ai orelor de religie din România, reintroduse în învățământul de stat după căderea regimului comunist”.
CAPITOLUL II. CARACTERUL DINAMIC AL OREI DE RELIGIE
Caracterul dinamic al orei de religie își are originea în argumentele scripturistice și patristice, care stau la baza determinării elevului de a aplica, după modelul divin și al Sfinților Părinți, valorile promovate în folosul umanității. Cunoașterea originii, a istoricului acestora în Biserică, îi ajută pe elevi să înțeleagă și să aplice, după modelul altruist, smerit și iubitor, promovat prin ora de religie, acțiuni care să le folosească atât în viața de pe pământ, cât și spre mântuire.
Prin acțiunile promovate în cadrul acestei ore, elevii sunt imlicați în proiecte educaționale, ce au la bază învățătura de credință și valorile fundamenatele ale omenirii. În urma implementării lor, elevii învață și simt să aplice în viața personală sau în relație cu semenii, respectul, recunoștința, dragostea creștină, pacea, dreptatea socială, prin derularea proiectelor artistice, socio-culturale, dar mai ales misionar-filantropice.
II.1. Filantropia creștină – un demers spre un comportament religios – moral al elevilor
Elevii înțeleg valoarea activităților extracurriculare filantropice prin argumente scripturistice și patristice, dar și prin modelele de bune practici pe care le-au realizat creștinii în Biserică, de-a lungul istoriei.
Astfel, „ideea de filantropie este prezentată în Vechiul Testament, dar fără o organizare deosebită. Datorită unor precepte umanitare care se regăsesc la poporul biblic, sărăcia individuală sau cea colectivă nu au cunoscut cote alarmante ca la celelalte popoare”. „Luând sub ocrotirea sa pe cei săraci, Legea urmărea atât limitarea sărăciei, cât și sensibilizarea celor mai înstăriți”.
Părintele Mihai Vizitiu afirmă, în lucrarea sa, Filantropia divină și filantropia Bisericii după Noul Testament, că filantropia își are originea în Sfânta Treime, primul filantrop fiind Dumnezeu însuși. Autorul lucrării amintite propune abordarea filantropiei, mai întâi, din perspectivă divină și abia în al doilea rând, ca relație între oameni. Originea filantropiei divine se află în coexistență veșnică, în iubire reciprocă, a Persoanelor Preasfintei Treimi. Actul doveditor al filantropiei deivine îl constituie crearea lumii, în general, și a omului, în special, iar explicitarea lucrurilor divine trebuie căutată în nesfârșita și eterna dragoste a lui Dumnezeu față de om. Sfântul Ioan Evanghelistul mărturisește: „Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său cel Unul-Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viață să avem. În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său jertfă de ispășire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 4, 9-10).
Mântuitorul ne-a arătat, chiar de la începutul lucrării Sale în lume, că El însuși este marele dar oferit de Dumnezeu gratuit umanității. Hristos a iubit pe ucenicii Săi, dar și lumea, în general (cf. Ioan 17), fiindcă S-a identificat cu cei flămânzi și însetați, cu cei în suferință și în nevoi, cu cei bolnavi, cu cei marginalizați și fără de sprijin. După învierea Sa din morți și după înălțarea Sa la cer, lucrarea aceasta a fost încredințată ucenicilor și tutror celor ce cred în El. astfel, filantropia divină devine filantropia Bisericii, căci Biserica este „extindere a prezenței și lucrării mântuitoare a lui Hristos în umanitate”.
Grija față de sănătatea sufletească și trupească a omului a fost și este o preocupare constantă a Bisericii Ortodoxe, potrivit cu îndemnul Evangheliei lui Hristos și cu practica tradiției ortodoxe. Cultivarea exclusivă a sănătății fizice, fără nicio preocupare pentru cultivarea sănătății spirituale, nu reprezintă o valoare completă. Sfânta Evanghelie și Tradiția bisericii subliniează necesara legătură dintre viața spirituală și activitatea socială a omului, dintre rugăciune și acțiune, dintre evlavie și dărnicie, dintre Liturghie și Filantropie.
Astăzi, Biserica Ortodoxă Română încearcă să contribuie tot mai mult la alinarea suferinței atât prin lucrarea ei liturgică, duhovnicească și pastorală, cât și prin lucrarea ei filantropică și social – medicală. Lucrarea filantropică sau caritabilă a Bisericii este urmarea lucrării filantropice, vindecătoare, sfințitoare și mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos, precum și parte integrantă a proclamării Evangheliei mântuirii și a prezenței active a harului Împărăției lui Dumnezeu în Biserică. Prin urmare, filantropia socială a Bisericii nu trebuie niciodată despărțită de Liturghia eclesială, întrucât rugăciunea este izvor de iubire smerită și jertfelnică în comunitate și pentru societate. Filantropia socială a Bisericii este în primul rând o filantropie pastorală, de ajutorare și de îndrumare a omului pe calea mântuirii, a cultivării comuniunii lui cu Dumnezeu și cu aproapele.
De-a lungul istoriei umane, lumea a fost frământată de foarte multe crize: de la cea religioasă și moral-spirituală, la cea socială și politică, până la cea economică și ecologică. Lumea modernă nu e nici ae ferită de astfel de crize. Secularizarea, ca produs al Iluminismului, a dus la îndepărtarea omului de Dumnezeu, căpătând noi valențe în ultimul timp. Postmodernismul, globalizarea și consumismul nu și-au spus încă ultimul cuvânt. Însă în ecuația crizelor moderne Biserica este chemată să dea un răspuns adecvat.
Biserica, instituție teandrică (divino-umană), nu se confundă cu societatea, dar nici nu se separă total de ea. „Biserica viază în societate, ea însăși fiind o societate religios-morală, care este totuși mai mult decât atât: ea este societatea oamenilor credincioși, cu Dumnezeu și prin Dumnezeu întreolaltă”. Astfel, Biserica se ocupă de fiecare suflet în parte, dar poartă și grija comunității, căci: „Din creația lui Dumnezeu face parte și alcătuirea socială, care este proprie ființării umane”. Biserica n-a făcut niciodată abstracție de această realitate socială, însă misiunea pe care Hristos a încredințat-o Bisericii sale nu este de ordin politic, economic sau social, ci eminamente religios. Însă tocmai din această misiune religioasă decurg îndatoriri care pot contribui la întărirea comunității între oameni. Mitropolitul Hierotheos Vlachos, în cartea sa Psihoterapia ortodoxă, a ajuns la concluzia că Ortodoxia nu poate fi o filozofie sau etică seacă, ci o metodă de vindecare. Ea îl vindecă pe om. Preotul nu „ dă bilete” pentru ca omul să intre în Rai, ci îl tămăduiește, astfel ca Dumnezeu să se facă pentru el lumină – și aceasta este Împărăția cerurilor – iar nu întuneric, adică iad și înstrăinare. Trebuie să privim Ortodoxia ca pe un tratament și o știință a vindecării. Principala convingere a Mitropolitul Hierotheos Vlachos este că Ortodoxia nu aduce un sistem de comportare morală, ci asigură un tratament vindecător care tămăduiește cel mai profund aspect al personalității omenești. Mitropolitul Hierotheos Vlachos pune astfel în lumină o învățătură fundamentală a Părinților Bisericii, și anume că sufletul omului suferă de o boală care îi perturbă legătura cu Dumnezeu și cu aproapele, ba chiar și cu lumea. Biserica este un spital care primește pe toți oamenii și le tămăduiește bolile duhovnicești.
În contextul societății moderne, filantropia Bisericii nu se poate dezvolta autentic dacă nu este bine argumentată; „ea nu trebuie să fie la modă, ci modul însuși al existenței misionare a Bisericii în lume, icoana dinamică a filantropiei divine, căci Liturghia fără filantropie devine repede ritual închistat, după cum filantropia fără Liturghie devine repede propagandă pentru imagine, mai mult preamărire de sine decât laudă a Iubirii Presfintei Treimi”. Vocația Bisericii lui Hristos a fost dintotdeauna una slujitoare, filantropică și diaconală. A lupta cu păcatul, cu răul din tine și lume a fost și este chemarea permanentă a creștinilor, mărturisea Mitropolitul Antonie Plămădeală.
În trecut, mai ales în secolele al IV-lea și al V-lea, Biserica a desfășurat o activitate filantropică deosebit de intensă. Filantropia Bisericii izvorăște din dragostea față de Dumnezeu și față de aproapele. Teologii acelei perioade au scris foarte mult despre opera filantropică a Bisericii. De exemplu, predicile Sfântului Vasile cel Mare și ale Sfântului Ioan Gură de Aur se referă, în bună parte, la iubirea aporapelui manifestată în mod concret. Pe această bază se poate afirma că, în ceea ce privește asistența socială, misiunea socială a Bisericii din aceea perioadă a fost foarte susținută. Biserica a creat o serie de instituții de asistență socială: așezăminte pentru bătrâni, pentru văduve, orfelinate, case pentru săraci, pentru bolnavi, pentru străini, cu scopul mărturisit de a veni în sprijinul celor care se aflau în suferință. Astăzi, secularismul din viața religioasă și imoralitatea din viața politică și socială obligă Biserica la o misiune socială sporită și concertată.
La începutul secolului XXI și al celui de-al treilea mileniu creștin, Biserica întâmpină tot felul de probleme pe care trebuie, cu necesitate, să le rezolve. În finalul studiului „Liturghie euharistică și filantropie socială”, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel menționează: „Deci, orientarea majoră a Bisericii trebuie să fie totdeauna legătura dintre viața spirituală și activitatea socială, dintre rugăciune și acțiune, dintre evlavie și dărnicie”. Provocările actuale cer o acțiune susținută din partea slujitorilor Bisericii și o implicare plină de dăruire, slujire și propovăduire. În pastorala de Sfintele Paști a anului 2012, intitulată Hristos cel înviat – Vindecătorul nostru, Preafericitul Părinte Patriarh subliniază: „Astăzi vedem în jurul nostru multă suferință, multe boli sufletești și trupești care au nevoie de alinare și de vindecare. […] Prin proclamarea anului 2012 ca An omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor, Biserica noastră încearcă, totuși, să contribuie mai mult la alinarea suferinței atât prin lucrarea ei liturigică, duhovnicească, pastorală (mai ales Sfântul Maslu), cât și prin lucrarea ei social – filantropică și social – medicală. […] În orice caz, trebuie să unim mai mult știința cu spiritualitatea, arta medicală cu rugăciunea, cuvântul bun cu fapta de ajutorare, grija pentru sănătatea noastră cu grija pentru sănătatea celor din jurul nostru și a celor mai departe de noi”. Aceasta presupune, după atâtea decenii de comunism și ateism militant, o adaptare din mers a slujitorilor altarelor străbune la timpurile pe care le trăim, pentru a face față unei lumi tot mai secularizate, mai îndepărtate de Dumnezeu.
II.2. Activitățile extracurriculare religios – morale în învățământul preuniversitar
„Când cineva învață pe alții, învață și el mai mult, iar când vorbește ascultă și el de cele mai multe ori împreună cu ascultătorii săi, pentru că Unul este Învățătorul (Matei 23, 8) și al celui ce vorbește și al celui ce ascultă. El este cel care adapă și mintea și cuvântul.”
(Sfântul Clement Alexandrinul)
Deseori am putut citi sau auzi emisiuni în care se vorbea despre fanatismul religios, prozelitismul sau îndoctrinarea care „se face” azi în școală. Când profesorul de religie se rezumă doar la transmiterea de cunoștințe – și iar cunoștințe, fără să completeze acest proces educativ prin practica exemplului viu, constructiv, de a fi „pedagog către Hristos” (Galateni 3, 24) și prin activități extracurriculare, rezultatul scontat poate fi supus criticilor.
În educația religios – morală trebuie să vizăm întregul: armonia dintre trup și suflet a omului să fie într-o unitate perfectă care să reușească să dirijeze în mod neobosit și statornic viața și toate acțiunile omului. Așa se împlinește spiritul moralei creștine: prin dragostea față de Dumnezeu, de aproapele și de sine găsit în modelul perfecțiunii: Dumnezeu-Omul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru.
Exemple de activități extracurriculare religios – morale pe care copilul/tânărul elev le poate realiza sunt multiple. Ele variază în funcție de locație, modul de realizare, forma, timpul acordat, instituțiile și persoanele implicate. Acestea pot fi:
Cateheza
Manifestări cultural – religioase
Vizitele și pelerinajele
Activități cu caracter caritativ
Activități de voluntariat
Cercul de religie
Pregătirea pentru olimpiade și concursuri
II.2.1. Cateheza
Spre deosebire de lecția de religie la care participă elevi organizați pe clase, în funcție de vârstă, catehizarea se adresează tuturor credincioșilor (copii, părinți, profesori etc.). Profesorul va ține cont de faptul că în cadrul orei de religie nu pot lămuri toate aspectele și de aceea poate organiza în cadrul cercurilor de religie, la nivel de școală, cateheze, la care să invite duhovnici ai orașului care să lămurească diferite problematici cu care elevii se confruntă și să întărească parteneriatul școală – biserică – familie.
Totul se începe și se învață mai întâi în familie. „Dacă copilul nu învață să iubească în familie, de la părinții săi, unde va învăța să iubească? Dacă nu sa deprins încă din copilărie să caute fericirea tocmai în fericirea reciprocă, în ce porniri rele și vicioase o va căuta când va ajunge la vârsta maturității? Copiii preiau totul și imită totul…” Familia contemporană însă este aproape un hibrid. Dacă în contextul tradițional al familiei, pruncul creștea în mijlocul alor săi, în chiar inima sfântă a neamului său, astăzi el crește în afara ei.
Înainte, aceeași casă aduna sub acoperișul ei, sau măcar în preajma sa, mai multe generații, și astfel copilul se forma înconjurat de înțelepciunea celor bătrâni, dar și de vigoarea celor tineri. Și astfel avea de unde-și trage învățămintele, care mai târziu puteau să-l ferească de căderi. Și bunicii cu care împărtășea traiul cel de toate zilele, și străbunii cei adormiți, pe care îi învăța din povestirile bunicilor, îi dădeau consistență, îi dădeau coerență și trăinicie. Pentru că îi erau modele. Și nu orice fel de modele, ci unele pline de valoarea și substanța pe care le-o dădeau cei tineri, așezați sub ascultarea celor mai vârstnici. Iar din evlavia cu care tinerii își asumau această așezare, pruncii învățau importanța, responsabilitatea și noblețea vocației de model. Tocmai de aceea și-o asumau deplin și conștient, ca pe un blazon sfânt.
Biserica, spre deosebire de mica familie de acasă, este marea familie, în sânul căreia se intră cu ajutorul harului, primit prin Sfânta Taină a Botezului. Murind păcatului, cel botezat se ridică prin Hristos la o viață nouă "Câți în Hristos v-ați botezat în Hristos v-ați și îmbrăcat" (Galateni 3, 17). Sfintele Taine și întregul cult divin sunt mijloace prin care Biserica lucrează în sens educativ – religios asupra credincioșilor ei. Împreuna – participare a credincioșilor la rugăciunile Bisericii duce la dezvoltarea solidarității și iubirii aproapelui, iar împărtășirea din același potir contribuie la realizarea unității de simțire, de voință, de acțiune în comunitatea creștină.
Școala constituie un alt factor principal și complementar al educației creștine. În cadrul ei, educația moral – religioasă are un caracter programat, planificat și metodic. Conținuturile religioase care se transmit sunt selectate cu grijă după criterii psihopedagogice, activitățile educative se cer a fi structurate respectând principiile didactice, sunt dimensionate cele mai pertinente metode de predare – învățare. Formarea caracterului moral-religios este inclusă în formarea personalității moral – religioase. Omul poate deveni conștient de ce înseamnă să fii moral, poate adera la norme morale și poate avea un ideal religios.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cateheza sunt:
Încadrarea într-un ciclu de cateheze, pe o anumită temă din Vechiul și Noul Testament, Istoria bisericească, Morală, Dogmatică, Liturgică etc;
Desfășurarea după un plan stabilit în prealabil;
Expusă cu claritate și gradual;
Conducerea la formarea religios-morală a credincioșilor, desăvârșirea lor;
Accesibilitatea informațiilor în funcție de nivelul de cunoștințe și de vârsta elevilor;
Echilibrul în ceea ce presupune timpul alocat, pentru a nu-i obosi pe copii;
Întărirea credinței și creșterea moralității în rândul elevilor.
Structura unei cateheze trebuie să respecte câteva etape: introducerea, anunțarea, tratarea, intuiția, reproducerea, (între intuiție și reproducere se poate intercala o cântare religioasă adecvată temei catehezei), aprecierea, asocierea, generalizarea, aplicarea în viață și încheierea (Anexa nr. 1).
Scopul catehizării este instruirea păstoriților cu privire la doctrină și cult, în vederea mântuirii. Didactic vorbind, catehetica urmărește cu prioritate formarea de caractere creștine. Observăm, așadar, că accentul nu cade atât pe aspectul informativ, ci mai ales cel formativ. Mai adânc vorbind, a catehiza înseamnă a face din credincioși membri vii ai Bisericii, susținându-i în creșterea duhovnicească spre desăvârșire, după cum inspirat se exprimă Sf. Ap. Pavel: "Până vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății în Hristos" (Efeseni 4, 13).
În prezent, valoarea catehezei se încearcă a fi reconsiderată, prin diferite programe susținute de autoritățile bisricești. Dincolo de diferite speranțe sau încercări, se remarcă nevoia actualizării modelelor de cateheză, inclusiv în raport cu educația religioasă realizată în școli, față de care să-și asume explicit o prezență complementară.
II.2.2. Manifestări cultural-religioase
Manifestările cultural – religioase antrenează un număr foarte mare de elevi. În cadrul acestei componente sunt incluse:
manifestarile culturale – Marșul Eroilor, Marșul pentru viață;
serbările școlare – Nașterea Domnului, Învierea Domnului, scenete religioase, colinde;
concursurile – olimpiade, concursuri de eseuri religioase, poezie religioasă, ppt-uri;
conferințele religioase, întâlniri cu mari duhovnici;
vizionările de filme cu subiect religios;
expoziții cu vânzare în scop caritabil;
expozițiile de icoane și alte obiecte de artă religioasă.
Etapele specifice sunt: prezentarea unor lucrări în vederea dezvoltării interesului spre arta religioasă; întărirea convingerii că, pentru realizarea lucrurilor de artă religioasă, elevii trebuie să aibă o viață religioasă autentică; enumerarea etapelor executării lucrării; achiziționarea materialelor necesare; realizarea lucrării sub coordonarea profesorului, în cadrul cercului de religie; evaluarea lucrărilor și expunerea lor. (Anexa nr. 1)
II.2.3. Vizitele și pelerinajele
Pelerinajele oferă elevilor nu numai clipe de bucurie duhovnicească, ci și posibilitatea dobîndirii de noi cunoștințe sau aprofundării informațiilor religioase. Elevii au posibilitatea de a afla direct modul în care a fost și este trăită credința ortodoxă. Excursiile se realizează fie cu elevi dintr-o clasă sau din clase paralele sau cu nivel de școlaritate apropiat. Ele exprimă o formă de organizare a procesului de învățământ prin care se urmărește dobândirea și/ sau fixarea cunoștințelor.
Putem identifica o clasificare a acestora:
a) vizite și excursii introductive (organizate cu scopul de a-i pregăti pe elevi pentru înțelegerea cunoștințelor ce urmează să fie predate, elevii fiind orientați să urmărească aspectele legate de viața personalităților religioase, să asculte sfaturile preoților duhovnici, să achiziționeze material intuitiv, precum icoane, vederi, casete, care poate fi folosit în lecțiile de religie; profesorul va urmări modul în care elevii exersează deprinderile formate în timpul orelor cu privire la actele de cult extern);
b) vizite și excursii organizate în vederea comunicării de cunoștințe (se realizează în vederea însușirii unor cunoștințe referitoare la locașul de cult, la viața unor sfinți, a unor personalități bisericești; spre exemplu, lecția despre Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava poate fi predată într-o excursie/vizită organizată la Mănăstirea Sfântul Ioan din Suceava; datorită faptului că vizitele oferă o mare varietate de informații, profesorul trebuie să valorifice din plin acest lucru și să puncteze esențialul);
c) vizite și excursii de consolidare și fixare a cunoștințelor (se organizează la sfârșitul unui capitol sau al unei teme și prezintă avantajul că elevii au deja multe informații, știind ce să urmărească și încercând să afle mai multe amănunte)”.
Valoarea educativă și religioasă a pelerinajelor este întărită de Însuși Domnul Iisus Hristos, prin participarea la mai multe astfel de acțiuni, („Iar când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul sărbătorii” – Luca 2), („După acestea era o sărbătoare a iudeilor, și Iisus S-a suit la Ierusalim” – Ioan 5).
Pelerinajele sunt ocazii de aprofundare a cunoștințelor religioase, de credință și comuniune cu Dumnezeu, cu sfinții și cu semenii. În egală măsură, excursiile sau taberele creștine au scopul de a dezvolta spiritul de echipă, contribuind și la însușirea unor cunoștințe noi de istorie, geografie, biologie, nu numai religioase prin vizitarea diferitelor obiective turistice. (Anexa nr. 1)
II.2.4. Activități cu caracter filantropic
Aceste activități sunt organizate, la nivelul instituției de învățământ și în colaborare cu asociațiile părinților sau diferiți sponsori. Cei care beneficiază sunt elevi care provin din medii defavorizate, elevi cu anumite dizabilități sau boli care pot fi tratate. Ei provin fie din instituția de învățământ organizatoare sau din alte școli. Aceste acțiuni pot fi îndreptate și spre grupuri de persoane vârstnice sau organizarea anumitor spectacole pentru aceste persoane. (Anexa nr. 1)
II.2.5. Activități de voluntariat
Există instituții de învățământ care organizează activități de voluntariat, în parteneriat cu diferite asociații, fundații (de exemplu, Crucea Roșie, Garda de Mediu etc.). În acțiunile de voluntariat sunt implicați și elevi, fapt care duce la dezvoltarea simțului moral-civic, la asumarea unor responsabilități, la formarea de atitudini dezirabile. Importanța comuniunii cu semenii își are originea în primul capitol al Sfintei Scripturi „Nu este bine sa fie omul singur”( Facerea 2, 18).
Acțiunile comunitare reprezintă, fără îndoială, o forță educativă mai cu seamă în sens moral – religios, un suport afectiv și cognitiv, prin intermediul cărora putem identifica cu ușurință modele dezirabile de comportament, capabile sa găsească soluții la provocările individuale, familiale sau sociale. La baza lor stau textele biblice care întăresc puterea rugăciunii rostite în comun sau valoarea faptelor bune adresate celor aflați în situații grele de viață, ca expresie a credinței materializată prin faptă „Toate vi le-am arătat, căci ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutați pe cei slabi și să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua!“ (Faptele Apostolilor 20, 35).
„Sistemul educativ dezvoltat în creștinism promovează întrajutorarea, activitatea de grup, spiritul de echipă. Elevul este invitat să vadă în aproapele său, chipul lui Dumnezeu, un om cu valoare egală cu a sa”. (Anexa nr. 1)
II.2.6. Cercul de religie
Cercul de religie este o activitate extracurriculară, care se află în stânsă legatură cu activitatea de la oră; lecția este suportul primordial al activității de la cerc, iar cercul dă un plus calității educației religioase realizată la ora de curs. Prin tematica aleasă dar și prin contribuția proprie, li se dezvoltă elevilor dragostea pentru religie. Deoarece participarea la cercul de religie este facultativă, tematica cercului se întocmește la începutul anului școlar, pe baza, intereselor, opțiunilor și aptitudinilor elevilor: cultural-artistice, misionar-filantropice, ecologice, de voluntariat.
La cercul de religie se dezvoltă spiritul comunitar prin implicarea tuturor participanților în pregătirea, implementarea, monitorizarea, evaluarea și diseminarea activităților. Totodată implicarea asociațiilor culturale, fundațiilor creștine, în calitate de colaboratori sau parteneri educaționali reprezintă un punct forte în ceea ce privește calitatea achizițiilor dobândite. În acest sens, am putea afirma că puntea de legatură dintre cultură și creștinism o face educația, pentru că în decursul timpului sistemele de învățământ au utilizat în mod constant componente culturale, precum muzica, pictura, poezia, sculptura, arhitectura dar și povestirea, parabola, inclusiv de inspirație scripturistică.
Scopul acestei consolidări dintre religie și cultură, prin realizarea activitaților extra-curriculare, poate fi atins doar în măsura în care acesta are o orientare hristică, pentru a avea un potențial formativ și a nu rămâne doar o însumare de exerciții intelectuale. (Anexa nr. 1)
II.2.7. Pregătirea pentru olimpiade și concursuri
Obiectivul general al concursurilor desfășurate la nivel școlar este dezvoltarea ideilor de performanță și competiție în diferite domenii. Concursurile se organizează la disciplinele stabilite în curriculumul școlar și se are ca grup țintă elevii pasionați de unul sau mai multe dintre domeniile: arte, științe, tehnică, etc. Aceste concursuri promovează valori fundamentale, etice și culturale, precum și competiții care se bazează pe disciplină și corectitudine. Concursurile pot fi organizate pe etape, respectiv la nevel: de școală, local, regional și național. Criteriile de selecție a celor care participă la etapa pe școală se face având la bază opțiunea elevilor, iar la celelalte etape participarea este condiționată de rezultatele obținute la etapele anterioare.
S-a constatat că elevii care participă la olimpiade și concursuri au dorința de a face performanță în domeniul respectiv, de a progresa, de a stăpâni propriile temeri și frustrări, le place competiția și să rezolve diverse situații ipotetice noi. Se recomandă ca aceste activități să fie cât mai atractive, să fie astfel concepute încât să orienteze elevii spre sarcini care să-i ajute la diversele tipuri de concursuri. Climatul în care elevii trebuie să lucreze trebuie să fie relaxat, să-i motiveze și să-i îndemne la efort și muncă de calitate. Cadrele didactice „îi vor sprijini pe toți elevii care doresc să desfășoare activități în scopul realizării performanțelor școlare, îndrumându-i, recomandându-le material bibliografic, completându-le cunoștințele prin acțiuni specice (consultații, activități practice etc.)”.
Rezultatele obținute de către elevi în urma participării la concursurile școlare sunt promovate la nivelul școlii și recompensate astfel:
elevii vor fi felicitați în fața tuturor colegilor din clasă, precum și la nivelul școlii;
părinții vor primi scrisori de felicitare, în care sunt precizate rezultatele deosebite pentru care copilul lor este recompensat;
burse de studiu sau de merit sau alte tipuri de recompense materiale acordate de stat, de diverși sponsor sau agenți economici;
medalii, diplome, premii;
propunerea pentru trimiterea elevului în diverse excursii sau în tabere care se dsfășoară pe teritoriul țării sau în străinătate. (Anexa nr. 1)
CAPITOLUL III. ASPECTE PRIVIND ROLUL ACTIVITĂȚILOR RELIGIOASE CURRICULARE ȘI EXTRACURRICULARE ÎN PROGRESUL SPIRITUAL AL PREADOLESCENȚILOR
Pentru ca educația să-și atingă scopul, este necesară corelarea activităților tuturor factorilor implicați și a tuturor posibilităților de realizare a educației. Educația religioasă, ca latură a educației, se realizează pe baza curriculum-ului formal, dar și prin activități extracurriculare, acestea având un rol complementar.
III.1. Considerații preliminare. Delimitarea temei de cercetare, formularea obiectivelor și a ipotezei cercetării
Activitățile religioase desfășurate în cadrul orelor de religie și în afara acesteia (rugăciunea, rugăciunea lui Iisus, audierea muzicii religioase) și activitățile extracurriculare (vizitarea unei biserici, participarea la sfintele slujbe și primirea Sfintelor Taine, organizarea unui spectacol – concurs religios, elaborarea de eseuri religioase) reprezintă un domeniu important al educației, deci o cercetare în acest domeniu este pe deplin motivată, cu atât mai mult cu cât cercetările în domeniu nu au avut în vedere, pe măsura importanței sale, acest aspect.
Obiectivele propuse sunt următoarele:
să afle opinia elevilor referitor la activitățile religioase curriculare și extracurriculare, în formarea personalității lor religios – morale, ca punct de plecare pentru activitățile realizate ulterior;
să identifice factorii care favorizează, respectiv împiedică, participarea elevilor la activitățile religioase curriculare și extracurriculare;
să experimenteze modul în care activitățile religioase curriculare și cele extracurriculare influențează dezvoltarea creativității elevilor și contribuie la formarea unor deprinderi, la creșterea responsabilității în împlinirea unor atribuții, la îmbunătățirea modului de înțelegere și de trăire a adevărurilor religioase și la modificarea comportamentului elevilor.
Ipoteza care a stat la baza cercetării a fost formulată astfel: îmbinarea activităților religioase curriculare cu activitățile didactice extracurriculare contribuie la apropierea elevilor de Dumnezeu, manifestă printr-un progres semnificativ în achiziția de cunoștințe religioase, prin creșterea interesului față de disciplina religie, prin îmbunătățirea modului de înțelegere și de trăire a adevărurilor religioase și prin modificarea comportamentului religios – moral.
III.2. Descrierea strategiei cercetării
Indiferent de domeniul supus investigației, realizarea unei cercetări presupune parcurgerea a trei etape: pregătirea cercetării, realizarea cercetării, respectiv valorificarea rezultatelor cercetării.
III.2.1. Locul, perioada și etapele cercetării
Cercetarea s-a desfășurat la Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău, pe parcursul unui întreg an școlar, după un calendar care a cuprins etapele și subetapele precizate în tabelul nr. 1:
Tabelul nr. 1. Calendarul desfășurării cercetării pedagogice
III.2.2. Eșantionul de conținut și de subiecți
Eșantionul de conținut a avut în vedere conținuturile învățării la clasa a VII-a (tabelul nr. 2). Facem precizarea că perioada în care s-a desfășurat experimentul propriu-zis s-a suprapus peste perioada pre-pascală și post-pascală, fapt care a favorizat realizarea activităților propuse. În aceste condiții, deși conținuturile învățării au fost preponderent din domeniul istoric, prezența activităților religioase curriculare și a celor extracurriculare au compensat caracterul mai puțin formativ-educativ al acestor conținuturi.
Tabelul nr. 2. Eșantionul de conținut și obiectivele vizate
În urma aplicării pretestului la două clase paralele, a VII-a A și a VII-a B, am desemnat următoarele clase echivalente:
clasa a VII-a A – clasă control
clasa a VII-a B – clasă experimentală.
Tabelul nr. 3. Colectivele de elevi clasa a VII-a A și clasa a VII-a B
În urma corectării pretestului, am analizat și interpretat rezultatele obținute la clasa a VII-a A:
Tabel nr. 4. Rezultate pretest clasa a VII-a A
Grafic nr.1. Evaluare S1 Grafic nr. 2. Evaluare S2
Grafic nr. 3. Nota finală
La clasa a VII-a B, rezultatele pretestului au fost analizate și interpretate astfel:
Tabel nr. 5. Rezultate pretest clasa a VII-a B
Grafic nr.4. Evaluare S1 Grafic nr. 5. Evaluare S2
Grafic nr. 6. Nota finală
Elevii întâmpină unele dificultăți în concepere a unui mesaj scris. Nu își ordonează ideile în realizarea unui text, nu respectă o ordine cronologică a întâmplărilor religioase, nu recunosc cuvintele care exprimă însușiri, nu fac deosebirea între cuvintele cu înțeles asemănător și cele cu sens opus, din neatenție.
III.2.3. Metodologia cercetării
În cercetarea întreprinsă, principalele metode de cercetare au fost ancheta pe bază de chestionar și experimentul psihopedagogic, prin tehnica eșantioanelor independente. Alături de acestea, s-au mai utilizat:
observația directă – pentru analizarea comportamentului elevilor în timpul activităților desfășurate;
studiul documentelor curriculare oficiale – pentru alegerea eșantionului de conținut;
metoda autoobservației pe baza fișelor de autoobservație;
conversația – cu elevii și profesorii (individuală și colectivă).
III.3. Experimentul pedagogic
Experimentul sau metoda experimentală este tot o metodă principală de investigație pedagogică directă, fiind definită ca o „observație” provocată. Spre deosebire de observație, experimentul presupune modificarea fenomenului pedagogic pe care-l investigăm, creându-i-se acestuia condiții speciale de apariție și desfășurare, în mod repetat, orientat și controlat.
III.3.1. Etapa constatativă
În etapa constatativă s-au desfășurat următoarele acțiuni, planificate pe săptămâni:
S1 (12.03 – 19.03.2018)
anunțarea colegilor profesori despre intenția realizării cercetării (este vorba de profesorii de limba română, desen, muzică) și prezentarea acțiunii, a obiectivelor, a modului de desfășurare;
S2 (20.03. – 25.03.2018)
alegerea eșantioanelor de elevi prin administrarea de probe scrise de evaluare identice, la clasele a VII-a A și B;
inventarierea atitudinilor și comportamentelor morale manifestate la elevii implicați în experiment;
desemnarea clasei experimentale și a celei de control;
administrarea de chestionare pentru aflarea opiniei elevilor referitor la următoarele aspecte (Anexa nr. 2):
rugăciunea;
rugăciunea lui Iisus;
vizitarea unei biserici;
Spovedania și Sfânta Împărtășanie;
audierea muzicii bisericești;
organizarea spectacolului concurs Universul copilăriei;
eseuri cu tema Relația mea personală cu Dumnezeu.
III.3.2. Experimentul pedagogic propriu-zis
Variabila independentă introdusă la clasa experimentală a avut în vedere implicarea elevilor în organizarea și desfășurarea diferitelor activități religioase curriculare și a celor extracurriculare la religie, respectiv în delectarea celor mai importante și mai atractive activități, proiectarea și realizarea lor, continuarea (repetarea) unora dintre acestea și în plan personal.
Variabilele dependente urmărite au fost următoarele:
modificări în planul achizițiilor școlare (progresul școlar) și al atitudinii favorabile față de rugăciune, de Biserică, de Sfintele Taine;
progresul duhovnicesc;
gradul de implicare a elevilor în organizarea activităților extracurriculare, pe măsura familiarizării cu acestea.
La clasa de control, activitățile didactice s-au desfășurat în mod obișnuit, fără nicio intervenție. Activitățile desfășurate cu clasa experimentală pot fi detaliate astfel:
S3 (26 – 30.06.2018):
vizită, rugăciune la Biserica Ortodoxă „Sântul Ioan Botezătorul” Bacău;
pregătire pentru Spovedanie și pentru Sfânta Împărtășanie (s-a desfășurat în cadrul orei de religie);
S4 (2 – 6.04.2018):
Vizită la Catedrala Ortodoxă „Înălțarea Domnului” Bacău;
Spovedanie, participarea la Sfânta Liturghie din Joia Mare și Sfânta Împărtășanie la Biserica Ortodoxă „Sântul Ioan Botezătorul” Bacău;
S5 (2 – 4.05.2018):
Rugăciunea lui Iisus (în timpul orei de religie);
S6 (7 – 11.05.2018):
audiție muzicală bisericească (la sfârșitul orei de religie);
În paralel, în săptămânile S5 – S9 (2.05 – 8.06.2018) a avut loc pregătirea, organizarea și desfășurarea spectacolului – concurs Universul copilăriei, după următorul program:
S5
întocmirea proiectului: alegerea temei, planificarea acțiunilor, împărțirea sarcinilor pe grupe;
S6
alcătuirea poeziilor religioase;
S7 (14 – 18.05.2018)
alcătuirea compunerilor cu titlul Relația mea personală cu Dumnezeu;
S8 (21 – 25.05.2018)
Realizarea desenelor cu tema Îngerul meu păzitor;
S9 (29.05 – 3.06.2018):
29 – 31.05.2018
lecturarea, studierea, analizarea poeziilor și compunerilor, analizarea desenelor în vederea stabilirii premiilor de către un juriu format din elevi din clasa experimentală, după preferințe și aptitudini;
realizarea și completarea diplomelor;
realizarea unei expoziții cu desenele premiate;
1 Iunie – desfășurarea Spectacolului – concurs Universul copilăriei, care a cuprins:
concurs muzical;
prezentarea unei scenete, adaptare după Ion Creangă;
premierea concursurilor de poezii, compuneri, desene și cântece;
2 – 8.06.2018 – evaluarea concursului.
S10 (3 – 8.06.2018):
vizită, rugăciune, Rugăciunea lui Iisus, discuții la Biserica Ortodoxă „Sântul Ioan Botezătorul” Bacău.
III.3.3. Etapa de control
Etapa de control a avut în vedere:
S11 (11 – 15.06.2018):
aplicarea posttestului și a chestionarului final (Anexa nr. 3);
prezentarea concluziilor tuturor activităților extracurriculare desfășurate, propunerea unor viitoare acțiuni.
La finalul experimentului, evaluarea s-a realizat printr-un test de cunoștințe identic pentru clasele implicate, pentru a urmări nivelul achiziției de cunoștințe în această perioadă și prin aplicarea unui chestionar, care a urmărit schimbările intervenite în interesul elevilor pentru disciplina religie, în modul de înțelegere și de trăire a adevărurilor religioase, în comportament.
Rezultatele obținute la posttest au fost corelate cu răspunsurile orale, cu rezultatele chestionarelor aplicate, cu interpretarea comportamentelor elevilor în timpul activității didactice la orele de religie, în timpul desfășurării activităților și în general.
III.4. Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor
Principalele rezultate ale cercetării vor fi prezentate sintetic, pe baza aspectelor luate în considerare ca elemente componente ale educației moral – religioase în cadrul cercetării de față.
III.4.1. Analiza, prelucrarea și interpretarea rezultatelor testelor de cunoștințe
La sfârșitul experimentului psihopedagogic, a fost aplicat un test pedagogic de cunoștințe identic la cele două clase, urmând ca rezultatele să fie comparate cu cele de la pretest.
S-a observat că activitățile organizate împreună cu elevii clasei experimentale au creat un climat mai favorabil achiziției de cunoștințe, comparativ cu clasa de control. Notele obținute la posttest sunt considerabil mai mari; toți elevii au înregistrat un progres, nu au mai existat note de 5 și 6, iar numărul elevilor cu note mari a crescut semnificativ (Tabelul nr. 6.).
Tabel nr. 6. Rezultate posttest
Grafic nr. 7. Notă finală Clasa a VII-a A Grafic nr. 8. Notă finală Clasa a VII-a B
III.4.2. Analiza, prelucrarea și interpretarea răspunsurilor la chestionarele administrate
Importanța implicării elevilor în organizarea și desfășurarea unor activități religioase curriculare, respectiv extracurriculare la religie a fost desprinsă în urma discuțiilor cu profesorii de religie.
III.4.2.1. Chestionarul inițial
Pentru a observa modul în care desfășurarea acestora la religie influențează atitudinile religioase ale elevilor, s-a administrat un chestionar inițial identic elevilor din cele două clase la începutul experimentului, în etapa constatativă. Chestionarul și-a propus să urmărească nivelul interesului elevilor față de disciplina religie, a modului de înțelegere și trăire de către elevi a învățăturii de credință, a comportamentului acestora.
Interesul elevilor față de disciplina religie
Primele două întrebări din chestionar au avut în vedere aflarea nivelului de preferință și de interes pe care elevii îl au față de disciplina religie precum și a motivației importanței acesteia în viața lor. Se observă un interes mai mic pentru religie la clasa experimentală, comparativ cu clasa de control: doar 25% dintre elevi o consideră pe primele două locuri, în timp ce 17% nu o consideră între primele cinci discipline preferate. De asemenea, este mai mic și procentul elevilor care conștientizează importanța religiei în dobândirea de cunoștințe și din punct de vedere moral (67% – 75%).
Modul de înțelegere și de trăire de către elevi a învățăturii de credință, a comportamentului acestora
Întrebările 3 – 9 s-au referit la modul cum înțeleg elevii rugăciunea, Biserica, Sfintele Taine și la frecvența și importanța acestora în viața lor cu Dumnezeu, iar întrebarea 10 la gradul de interes pentru organizarea unui concurs școlar.
Rugăciunea este înțeleasă de către majoritatea elevilor ca fiind modalitatea de a vorbi cu Dumnezeu, în proporție de 100% la clasa de control, dar numai de 92% la clasa experimentală. Un alt aspect urmărit este frecvența rugăciunii: 67% dintre elevii clasei experimentale se roagă o dată pe zi, seara, în timp ce la clasa de control procentul celor ce se roagă de mai multe ori pe zi este mai mare (22%, față de 8%). Jumătate din elevi consideră rugăciunea foarte importantă în viața lor.
Biserica este considerată de către majoritatea elevilor casa lui Dumneze (83%), dar procentul este puțin mai mic în ceea ce priveștte înțelegerea bisericii drept locul unde elevii se roagă (63%) și locul unde se împărtășesc cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos (67%). Un elev a afirmat că nu simte nimic în biserică, acesta întrucât nu merge la biserică. Însă problema cea mai mare constatată este faptul că elevii nu merg prea des la biserică: 17% dintre ei o fac foarte rar, 54% se duc o dată la câteva săptămâni, numai 21% dintre elevi merg în fiecare duminică și nici nu se pune problema să meargă de mai multe ori pe săptămână. La clasa de control situația e puțin mai bună. Aceasta demonstrează necesitatea unor astfel de activități care să-i motiveze pe elevi să meargă mai des la biserică.
Spovedania și Sfânta Împărtășanie sunt considerate de către majoritatea elevilor drept Sfinte taine prin care li se iartă păcatele și Îl primesc pe Hristos. Problema identificată aici este că 46% dintre elevii clasei experimentale le consideră ca fiind ceva despre care au învățat la religie, adică lipsește o practicare constantă a acestora.
În ceea ce privește organizarea unui concurs religios, majoritatea elevilor din cele două clase și-au manifestat interesul, dar a existat un procent semnificativ al celor nehotărâți.
III.4.2.2. Chestionarul final
La sfârșitul experimentului, a fost aplicat un chestionar final, administrat ambelor clase implicate în cercetare. Chestionarul final conține întrebările chestionarului inițial, dar și alte întrebări, referitoare la activitățile desfășurate, pentru a se vedea eficiența acestora.
Interesul elevilor față de disciplina religie
Primele două întrebări s-au referit la importanța religiei și la gradul de preferință a elevilor pentru religie. Analiza răspunsurilor la întrebări relevă următoarele aspecte:
dacă inițial religia era considerată pe locurile I – II doar de un sfert din elevii clasei, la final, procentul acestora a crescut la peste 50% (Grafic nr. 9);
Grafic nr. 9. Top discipline preferate. Clasa experimentală
dacă 17% dintre elevi nu considerau religia între primele cinci discipline preferate, la final, procentul a scăzut la 4%;
dacă inițial 67% – 75% dintre elevi considerau că religia le aduce mai multe cunoștințe, îi apropie de Dumnezeu și îi determină să fie mai buni, după experiment procentul a crescut la 92% pentru cunoștințe și comportament și la 100% în ceea ce privește apropierea de Dumnezeu (Grafic nr. 10);
Grafic nr. 10. Rolul religiei în viața socială. Clasa experimentală
Se poate concluziona că implicarea elevilor în activități religioase curriculare și extracurriculare aduce o creștere a interesului acestora pentru disciplina religie. Elevii conștientizează importanța religiei în viața lor, atât în dobândirea de cunoștințe, cât și moral, apropiindu-i de Dumnezeu.
Modul de înțelegere și de trăire de către elevi a învățăturii de credință, a comportamentului acestora
Răspunsurile elevilor la întrebările 3 – 9, referitoare la semnificația, la frecvența și la importanța rugăciunii, a Bisericii, a Spovedaniei și a Sfntei Împărtășanii sunt prezentate comparativ, între clasa de control și clasa experimentală și, de asemenea, între chestionarul inițial și final la cea de a doua. La finalul experimentului s-au adăugat câteva întrebări noi la chestionar (10 – 14), pentru cele două clase, referitoare la rugăciune, la biserică, la Spovedanie și Sfânta Împărtășanie.
Rugăciunea
Dacă inițial 92% dintre elevii clasei experimentale au înțeles rugăciunea ca fiind modalitatea de a vorbi cu Dumnezeu, în urma faptului că elevii s-au rugat la școală și la biserică mai mult, procentul a devenit maxim, iar situația a doi elevi care au mărturisit că nu simt nimic atunci când se roagă s-a îmbunătățit acum (Grafic nr. 11). De asemenea, a crescut motivația pentru rugăciune și modul de a-i înțelege importanța: nici un elev nu se roagă pentru că trebuie (comparativ cu 9% la clasa de control), toți elevii se roagă pentru a fi mai aproape de Dumnezeu (78% la clasa de control), 67% elevi se roagă pentru a-I cere ajutorul (70% la clasa de control) și 58% dintre elevi se roagă pentru a mulțumi (doar 43% la clasa de control) (Grafic nr. 12).
Grafic nr. 11. Ce este rugăciunea? Clasa experimentală
Grafic nr. 12. Motivul pentru care ne rugăm
A crescut și frecvența rugăciunii: un elev care a răspuns la chestionarul inițial că nu s-a mai rugat de mult timp, în urma experimentului se roagă mai des, procentul celor care se roagă o dată la câteva zile a scăzut de la 21% la 8%, iar al celor care se roagă de mai multe ori pe zi a crescut de la 8% la 29% (Grafic nr. 13).
Grafic nr. 13. Cât de des te rogi? Clasa experimentală
Prezentăm mai jos câteva fragmente din fișele de autoobservație ale unor elevi:
„Azi, când m-am rugat în biserică, m-am simțit mai deosebit decât de obicei, ținând cont de faptul că nu am mai făcut acest lucru de foarte mult timp. Sentimentul pe care l-am avut nu îl pot descrie.”
„Nu credeam că o să fie atât de frumos. În momentul când mă rog în biserică, simt o liniște interioară mai profundă decât atunci când mă rog în clasă sau în alt loc. Atmosfera este foarte plăcută. Aceasta este o biserică mai deosebită, deoarece aici mă regăsesc.”
Rugăciunea lui Iisus are un impact foarte puternic asupra elevilor. Iată cum o privesc aceștia:
„Rugăciunea lui Iisus, chiar dacă e scurtă, îmi dă senzația unei liniști mai mare decât o mie de cuvinte.”
„Atunci când spun această rugăciune, lumina și căldura pe care o trimite Dumnezeu îmi umple sufletul. Această rugăciune este foarte aproape de sufletul nostru. Datorită faptului că am învățat-o la ora de religie de când eram mici, o spun mereu, în biserică, acasă sau la școală și în acele momente, atât inima, cât și mintea mea sunt mai aproape de Iisus și, prin El, mai aproape de Dumnezeu.”
În concluzie, rugăciunea a devenit mai importantă în viața personală a elevilor cu Dumnezeu.
Biserica
În urma experimentului, se observă o îmbunătățire clară a situației, astfel: toți elevii consideră biserica fiind casa lui Dumnezeu, 96% dintre eceștia o văd ca loc unde se roagă (comparativ cu 63% inițial), 92% o consideră locul cel mai special de pe pământ, unde pot primi Trupul și Sângele lui Hristos, iar elevul care spunea că nu simte nimic, acum și-a schimbat opinia (Grafic nr. 14).
Grafic nr. 14. Ce consideri că este Biserica? Clasa experimentală
S-a modificat și motivația participării la biserică: 17% dintre ei cred că așa e bine (comparativ cu 13% la clasa de control), niciunul nu o face pentru că i-ar spune alte persoane (13%), aceasta pentru că toți au înțeles din propria experiență faptul că se merge la biserică pentru a fi împreună cu dumnezeu (doar 74% la clasa de control) (Figura nr. 15).
Figura nr. 15. Care este motivul pentru care mergem la Biserică?
În egală măsură, exită și o creștere a frecvenței mersului la biserică, cea mai gravă problemă existentă. Elevul ce nu mergea la biserică acum o face, dar mai rar, procentul celor ce mergeau foarte rar s-a micșorat de la 17% la 4% și, de asemenea, a crescut de la 21% la 38% procentul celor care merg în fiecare săptămână și doar cu 8% la cei ce o fac de mai multe ori pe săptămână (Figura nr. 16).
Figura nr. 16. De câte ori mergi la biserică pe an? Clasa experimentală
În cuncluzie, elevii au conștientizat importanța Bisericii în viața lor, procentul celor care o consideră foarte importantă este de 54%, iar importantă 29% (Grafic nr. 17). Situația s-a ameliorat, dar nu în totalitate, așa încât sunt necesare în viitor și alte activități, eventual participarea cu clasa la Sfânta Liturghie, vizitarea unei mănăstiri, unde să simtă personal efectul prezenței în biserică.
Grafic nr. 17. În ce măsură este importantă Biserica în viața oamenilor? Clasa experimentală
Spovedania și Sfânta Împărtășanie
În urma activității desfășurate (Spovedanie și Împărtășanie în Joia Mare), elevii au înțeles din propria experiență ce sunt Sfintele Taine, doar 17% le mai consideră lucrări sfinte despre care au învățat la religie, în timp 83% spun că Spovedania și Sfânta Îmărtășanie sunt Sfinte Taine prin care se iartă păcatele și Îl primesc pe Hristos (Grafic nr. 18).
Grafic nr. 18. Ce consideri că sunt Spovedania și Sfânta Împărtășanie? Clasa experimentală
Activitatea a adus o creștere a motivației și o conștientizare a motivelor pentru care creștinii se spovedesc și se împărtășesc mai mare la clasa experimentală, comparativ cu cea de control: 75% (față de 65%) dintre elevi se spovedesc deoarece simt că sufletul le este plin de păcate, 74% (față de 60%) dintre ei se împărtășesc pentru că vreau să-L primească pe Hristos și doar 4% (față de 10%) pentru că așa e bine (Grafic nr. 19).
Grafic nr. 19. Care este motivul pentru care creștinii se spovedesc și se împărtășesc?
Spovedania și Sfânta Împărtășanie sunt foarte importante pentru elevi în proporție de 59% și importante 25% (Grafic nr. 20).
Grafic nr. 20. În ce măsură sunt importante pentru tine Spovedania și Sfânta Împărtășanie? Clasa experimentală
Muzica bisericească
Am realizat următorul experiment: am avut cu elevii o scurtă discuție despre muzica bisericească, apoi timp de câteva minute am ascultat împreună muzica psaltică. Elevii au răspuns în scris la următoarea întrebare: Ce vă transmite muzica bisericească? Apoi, pentru câteva clipe, am ascultat muzică modernă. Care a fost efectul? Muzica bisericească îi adusese într-o stare deosebită, iar când au auzit muzica pe care o ascultă mereu, cea moderna, au fost dezamăgiți că au pierdut acea stare pe care o aveau, relația cu Dumnezeu, și și-au dorit din nou să asculte muzică bisericească. Apoi au făcut o comparație, în scris, între cele două tipuri de muzică și ce transmite fiecare. Iată câteva răspunsuri:
„Muzica bisericească îmi transmite multă căldură și bucurie în suflet. Simt că sunt mai aproape de Dumnezeu, iar când sunt supărată, simt cum cântecele bisericești îmi alină sufletul. Muzica bisericească pătrunde direct în sufletul omului.”
„Muzica bisericească îmi liniștește sufletul, mă relaxează și chiar mă face să mă simt în mijlocul slujbei, cu toate că sunt la școală.”
„Când asculți muzică bisericească, totul ți se pare mai frumos, mai clar în legătură cu Dumnezeu, ai mai multă credință și ești mai liniștit. Ești mai aproape de Dumnezeu, pe când muzica modernă te face să păcătuiești și să nu-ți mai pese de nimic.”
„Muzica religioasă mă face să-mi amintesc că nu trebuie să fac păcate și că trebuie să mă rog pentru toți oamenii.”
Efectul unei astfel de activități este benefic, în sensul că elevii conștientizează diferența dintre muzica bisericească și cea modernă, efectele negative pe care le are asupra lor cea pe care o ascultă ei mereu și chiar dacă un astfel de experiment nu-i va determina să renunțe la respectiva muzică, cel puțin au avut ocazia să o trăiască, să o guste puțin din cealaltă.
Eseul religios
În urma realizării de către elevi a unor eseuri pe teme Relația mea personală cu Dumnezeu, s-a constatat o diferență între clasa experimentală și cea de control, în sensul că elevilor care s-au rugat la biserică, s-au spovedit, le-a fost mult mai ușor să-și descrie relația cu Dumnezeu și au prezentat modul în care-și doresc să se apropie mai mult de El. Ceilalți, în schimb, au scris că trebuie să schimbe ceva, să se apropie de nou de Dumnezeu.
Concursul religios
Elevii din clasa experimentală, care a și organizat concursul, cât și cei participanți, din clasele a V-a și a VI-a, au fost interesați și foarte receptivi la ideea de concurs. Poeziile religioase, compunerile și desenele au fost realizate de către elevi în timpul orelor de religie, ca o evaluare finală pentru acest an școlar. Am organizat și un mic spectacol, în cadrul căruia s-a desfășurat concursul muzical. Cu toate că ziua concursului a fost 1 Iunie, câțiva elevi au ales să interpreteze cântece religioase, din proprie inițiativă. Acesta a fost un prilej să-și arate dragostea pentru Dumnezeu și o mărturisire a credinței prin cântec.
La sfârșitul concursului elevii au fost întrebați ce au învățat prin participarea la acest concurs. Aceștia au dat următoarele răspunsuri:
„Eu am descoperit că am și alte calități.” – cunoașterea de sine;
„Eu am învățat să scriu compuneri, poezii și să desenez.” – dezvoltarea deprinderilor;
„Am învățat mai multe lucrui despre Dumnezeu.” – îmbogățirea volumului cunoștințelor;
„Tema compunerii și poezia m-au pus pe gânduri.” – dezvoltarea gândirii, introspecției, cunoașterii de sine;
„Am învățat să nu-mi mai fie teamă de concursuri.” – elevii timizi își depășesc temerile;
„Eu am învățat să scriu individual, singur fără ajutor.” – elevii dobândesc siguranță, încredere în ei înșiși;
„Am învățat că pot mai mult decât credeam.” – depășirea de sine;
„În urma acestui concurs am învățat să-L iubesc mai mult pe Dumnezeu.” – intensificare a sentimentelor religioase;
„Eu am învățat că Dumnezeu este mai important decât toate.” – descoperire a ierarhiei valorilor personale.
Elevii care au participat la organizarea concursului au răspuns astfel:
„Am învățat că munca în echipă înseamnă totul.” – descoperirea activității în echipă;
„Am învățat că mereu este bine să te implici în a face o bucurie cuiva, cât este de bine când faci ceva pentru altcineva.” – importanța faptelor bune;
„Am învățat că nu trebuie să subestimăm pe nimeni.” – aprecierea semenilor;
„Am învățat că Dumnezeu e foarte important, că fără El nu ar fi nimic, să respect oamenii și să-i ajut pe ceilalți atât cât pot.” – importanța lui Dumnezeu în viața omului, elevii dobândesc respect și motivație pentru bine;
„Am înțeles că prin ochii copiilor totul este mai pur, mai frumos și că ei sunt mai aproape de Dumnezeu.”
„Am învățat că noi, copiii, avem ceva în comun: iubirea pe care ne-o dă Dumnezeu și iubirea pe ca I-o purtăm.” – conștientizarea sentimentelor religioase;
„Am aflat că dragostea față de Dumnezeu nu are vârstă, că elevii mai mici tind să-și arate mai mult această dragoste.” – comparație cu ceilalți elevi, care aduce o îmbunătățire morală.
Revenind la chestionarul final aplicat elevilor din clasele experimentală și de control, ultimele întrebări (15 – 16) s-au referit la activitățile religioase care îi ajută pe copii să fie mai aproape de Dumnezeu și, comparativ, la activitățile desfășurate în cadrul experimentului.
Toți elevii, din ambele clase, consideră rugăciunea cea mai importantă cale de a fi mai aproape de Dumnezeu (100%). Spovedania și Sfânta Împărtășanie sunt plasate pe locul al doilea de către elevii clasei experimentale (92%), deoarece au avut ocazia să înțeleagă importanța acestora prin experiența personală, față de cei din clasa de control, care le pun pe locul al treilea (70%). A merge la biserică e a treia opțiune (83%) pentru clasa experimentală, dar a doua pentru cea de control (74%). Muzica bisericească este considerată și ea de folos în a fi cu Dumnezeu de către 79% dintre elevii clasei experimentale, față de 61%, iar organizarea unui concurs religios 75%, respectiv 39% (Grafic nr. 21).
Grafic nr. 21. Care din următoarele activități religioase considerați că îi apropie pe elevi de Dumnezeu?
O concluzie ar fi faptul că procentele sunt mult mai mari la clasa experimentală, decât la cea de control, în special în ceea ce privește activitățile asupra cărora s-a insistat mai mult în timpul experimentului. De asemenea, elevii din ambele clase au ierarhizat activitățile desfășurate la clasa experimentală în funcție de importanța acestora în dezvoltarea relației personale cu Dumnezeu (vezi tabelul nr. 7 și graficul nr. 22).
Tabelul nr. 7. Rolul activităților desfășurate în relația personală a elevilor cu Dumnezeu
Grafic nr. 22
Un procentaj mare de elevi a înțeles că, pe pământ, unirea omului cu Dumnezeu se realizează la nivelul cel mai înalt prin Sfânta Împătășanie. Rugăciunea este aleasă pe locul al doilea, deși, teoretic, ar trebui să fie Rugăciunea lui Iisus. Acest fapt reflectă realitatea că experiența unirii cu Dumnezeu în rugăciune este un parcurs de durată, de sporire duhovnicească, la care elevii nu au ajuns încă. Practic, putem spune că elevii recunosc locul și rolul activităților religioase, comparativ cu cele extracurriculare, dar în relație cu acestea.
Iată cum descrie unul dintre elevi desfășurarea experimentului: „Totul a fost ca o probă de încercare pentru mine și pentru sufletul meu. E ca și cum aș fi făcut o lungă călătorie alături de Dumnezeu prin locuri minunate, pline de har. Aș vrea să mai putem fi alături de Dumnezeu și în viitor, să mai trăim această experiență, care abia poate fi descrisă.”
III.5. Concluziile cercetării
În urma realizării acestei cercetări, s-au desprins următoarele concluzii:
Ipoteza a fost confirmată: la elevii din clasele experimentale s-au înregistrat progresul în achiziții de cunoștințe, interesul acestora față de disciplina religie a crescut și, de asemenea, s-au observat și modificări în planul comportamentului religios – moral.
Elevii au conștientizat faptul că rugăciunea în biserică este mult mai puternică decât cea de acasă sau de la școală.
E utilă desfășurarea de vizite la biserici, chiar și atunci când nu este slujbă, încât elevii să aibă ocazia să se roage împreună, pentru că astfel se simt în comuniune cu Dumnezeu și încep să descopere biserica drept un loc foarte aproape de sufletul lor. Aceasta îi motivează să meargă, ulterior, la Sfânta Liturghie și la alte slujbe. De asemenea, elevii pot afla diferite aspecte legate de arhitectura unei biserici, de obiectele sfinte, de planul iconografic al unei biserici etc.
Este foarte folositor a deprinde elevii cu Rugăciunea lui Iisus, care are un impact foarte mare în sufletul lor întotdeauna când o spun, la orice vârstă.
Spovedania este cea care impresionează, care schimbă cel mai mult ceva în viața elevilor, dintre toate acțiunile desfășurate. E folositor ca elevii să meargă împreună cu colegii la biserică, să se spovedească; acest fapt le dă curaj, încredere, putere.
Muzica bisericească este mângâiere și liniște pentru sufletul copilului modern. Realizarea de audiții de muzică religioasă constituie un prim pas spre o alternativă la preferințele actuale ale tinerilor.
Concursurile pe teme religioase sunt atractive pentru elevi, le descoperă și dezvoltă creativitatea, le dau curaj, încredere în ei înșiși, bucurie.
Este impresionant și minunat, în același timp, să vezi cum elevii descoperă lumea și pe Dumnezeu, să trăiești împreună cu ei emoțiile Tainei Spovedaniei, ale întâlnirii cu Hristos în rugăciune sau în Sfânta Împărtășanie, să simți cum inima lor vibrează la cuvântul Său, să le dai ocazia de a gusta veșnicia preț de câteva clipe, care vor rămâne în conștiința lor drept adevăr incontestabil, amintiri pentru viitor și criteriu la care să se raporteze toată viața. Chiar dacă pentru un timp ei ar putea uita sau vor alege alte căi în viață, nostalgia acelor clipe când au trăit cu Dumnezeu va naște în sufletul lor cel mai adânc și mai sfânt dor, dorul după Dumnezeu, pentru că au avut parte de cea mai mare fericire. O asemenea fericire, dacă o pierzi, naște dorința de întoarcere la ceea ce au avut cândva. Însă dacă un copil nu a avut ocazia să-l cunoască pe Dumnezeu din experiență, la ce să se întoarcă, la Cine să se raporteze?!
Atingerea scopurilor educației religioase este dependentă de conștientizarea de către elevi a existenței lui Dumnezeu (atât în mod teoretic, cât și prin experiență personală), a prezenței și acțiunii Lui în viața lor, dacă se vor raporta în permanență la Hristos, ducând o viață creștină, pentru a-și dezvolta o relație personală cu el.
Responsabilitatea pentru viața creștină a copiilor revine tuturor celor implicați în educație: profesori, părinți și întreaga societate.
Lumea din sufletul copiilor se aseamănă atât de mult cu Raiul gătit nouă, oamenilor, de Dumnezeu și deschis de Mântuitorul Hristos prin Învierea Sa. Lumina din ochii lor e oglinda cea mai clară în care vedem atât de viu și de profund realitatea existenței lui Dumnezeu, adevărul credinței, esența vieții. Fără lumina credinței din sufletul copiilor, am fi mult mai săraci, mai singuri, mai departe de Dumnezeu și de noi înșine.
CONCLUZIE
În concluzie, putem spune că educația extracurriculară are un rol foarte important în dezvoltarea armonioasă a intelectului și formarea personalității elevilor, respectiv în dezvoltarea personală completă. În procesul făuririi omului, educația este concepută ca o investiție în el, fiind compusă din mai multe elemente, organizate în sistem, aflate în strânse relații, care fac ca o modificare produsă în unul dintre ele să se resimtă în celelalte, astfel încât, fiecare element al acțiunii educative poate fi cauza unui efect și viceversa. La realizarea procesului educațional contribuie familia, mediul social, școala, biserica, instituțiile culturale, mass-media și structurile asociative. În constelația acestor factori de educare a tinerei generații, școlii îi revine locul central fiind principala instituție socială specializată în pregătirea oamenilor pentru muncă și viață.
În România, statutul și modul de realizare a educației religioase în școală sunt reglementate de legi generale – Constituția României, Legea privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor -, precum și de legi școlare – Legea educației naționale, Legea privind statutul personalului didactic, diferite protocoale, ordine și note ale ministrului educației.
Istoria educației și a școlii este strâns legată și de evoluția doctrinelor teologice, căci toate marile religii au abordat și problemele dezvoltării personalității, poate mai mult decât alte științe umaniste și teoretic și practic, mai ales.
Astăzi, educația, ca proces de spiritualizare a omului, ar fi incompletă fără studierea religiei, căci nu se ia în considerare integritatea dintre spirit și materie. Existența noastră nu se poate reduce la coordonate strict materiale.
Misiunea educației (fie în familie, fie în școală) este de a crea cetățeni apți să participe activ la edificarea unei societăți bine ancorate într-un set de valori care le vor permite să se dezvolte, dar mai ales să reziste în avalanșa încercărilor de dezagregare masivă din punct de vedere moral și spiritual. Pentru atingerea acestui scop, credința trebuie să aibă însă un loc de cinste în procesul de formare a omului.
Prezenta lucrare de gradul I pornește de la următoarea teză: pedagogia modernă, fundamentul pedagogiei contemporane, s-a cristalizat printr-o sinteză adaptată la particularitățile societății europene din secolele XVI – XX a teoretizărilor și a modelelor educaționale oferite de educația creștină. Scopul studierii Religiei este acela de a forma personalități în conformitate cu valorile creștine, prin aplicarea învățăturii de credință în viața proprie și a comunității și prin integrarea cunoștințelor religioase în structurarea de atitudini moral-creștine.
Locul și rolul religiei în învățământul preuniversitar au fost evidențiate în Capitolul I al lucrării, intitulat „Aria curriculară a orei de religie și dezvoltarea sa în perioada 1990-2016”. În acest capitol s-a demonstrat că religia constituie o parte integrantă și definitorie a culturii europene, că fără cunoștințele oferite de aceasta nu putem înțelege istoria și cultura acestui continent și nu putem prețui catedralele, mănăstirile, bisericile, operele de artă vizuală și muzicală, în marea lor majoritate inspirate de credința religioasă.
Capitolul al doilea cuprinde elemente de pedagogie ce demonstrează caracterul dinamic al orei de religie. Este prezentată ideea de filantropie creștină și rolul Bisericii în crearea unui comportament creștin – moral al elevilor. Astfel, elevii înțeleg valoarea activităților extracurriculare filantropice prin argumente scripturistice și patristice, dar și prin modelele de bune practici pe care le-au realizat creștinii în Biserică, de-a lungul istoriei. Tot, în acest capitol, sunt prezentate diferite activități extracurriculare religios – morale ce contribuie la formarea duhovnicească a elevului. În educația religios – morală trebuie să vizăm întregul: armonia dintre trup și suflet a omului să fie într-o unitate perfectă care să reușească să dirijeze în mod neobosit și statornic viața și toate acțiunile omului.
Într-o abordare complexă, în capitolul al treilea este prezentată o cercetare privind rolul activităților religioase curriculare și extracurriculare în progresul spiritual al preadolescenților.
Ipoteza care a stat la baza cercetării a fost îmbinarea activităților religioase curriculare cu activitățile didactice extracurriculare contribuie la apropierea elevilor de Dumnezeu, manifestă printr-un progres semnificativ în achiziția de cunoștințe religioase, prin creșterea interesului față de disciplina religie, prin îmbunătățirea modului de înțelegere și de trăire a adevărurilor religioase și prin modificarea comportamentului religios – moral. În cercetarea întreprinsă, principalele metode de cercetare au fost ancheta pe bază de chestionar și experimentul psihopedagogic, prin tehnica eșantioanelor independente.
Putem concluziona, în urma cercetării efectuate, că atingerea scopurilor educației religioase este dependentă de conștientizarea de către elevi a existenței lui Dumnezeu. Dacă elevii se vor raporta în permanență la Hristos, ducând o viață creștină, aceștia își vor dezvolta o relație personală cu El.
BIBLIOGRAFIE
BĂNCILĂ V., Inițierea religioasă a copilului, Editura Anastasia, București, 1996
BEL V., Misiune, parohie, pastorație, Editura Renașterea, Cluj Napoca, 2006
BIBLIA sau Sfânta scriptură, Editura Institutului Biblic și de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991
CRISTEA S., Școala și comunitatea, în Didactica Pro…, Nr. 4/2005
CUCOȘ C., Educația religioasă. Repere teoretice și metodice, Editura Polirom, Iași, 1999
CUCOȘ C., Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 2006
DANIEL, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Cuvânt înainte la teza de doctorat Filantropia divină, eleborată de Pr. M. Vizitiu
DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, „Liturghie euharistică și filantropie socială”, în Credință pentru fapte bune, Editura Basilica, București, 2011
DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Hristos cel înviat – Vindecătorul nostru, pastorală de Sfintele Paști, Editura Basilica, București, 2012
DĂNILĂ I., GHERGHINA D., SIMICIUC E., ȘERBAN D., POPESCU M., Activități extracurriculare și extrașcolare îndrumător metodic. Antologie de texte, Editura Didactica Nova, Craiova, 2009
DICȚIONAR ENCICLOPEDIC AL BIBLIEI, transpunere din franceză de Dan Slușanschi, Editura Humanitas, București, 1999
ELIADE M., Istoria credințelor și ideilor religioase, Vol. II, Editura ESE, București, 1986
GORDON V., Biserica și Școala. Analize omiletice, catehetice și pastorale, Editura Christiana, București, 2003
HOLBEA Ghe., OPRIȘ D., OPRIȘ M., JAMBORE G., Apostolat Educațional. Ora de religie – cunoaștere și devenire spirituală, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București, 2010
HORGA I., „Educația religioasă în școală – abordări și tendințe eu ropene”, în Învățământul religios și teologic în România, Editura Techno Media, Sibiu, 2006
IONESCU M. (coord.), Preocupări actuale în științele educației, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2005
JOIȚA E., Pedagogia. Știința integrativă a educației, Editura Polirom, Iași, 1999
JUNCAN D., BOCOȘ M., Fundamentele pedagogiei. Teoria și metodologia curriculum-ului. Repere și instrumente didactice pentru formarea profesorilor, Editua Paralele 45, Pitești, 2008
KOLAKOWSKI L., Religia: Dacă nu există Dumnezeu: despre Dumnezeu, Diavol, Păcat și alte necazuri ale așa numitei filosofii a religiei, traducere de Sorin Mărculescu, Editura Humanitas, București,1999
MARCU F., MANEA C., Dicționar de neologisme, Editura Științifică, București, 1961
MĂRTINCĂ I., Etica doctrinei creștine, Editura Universității București, București, 2007
MITROPOLITUL VLACHOS H., Psihoterapia ortodoxă, traducere din limba neogreacă de prof. I. Diaconescu și prof. N. Ionescu, Editura Sophia, București, 2001
NICOLA I., Tratat de Pedagogie Școlară, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996
NOICA C., Jurnal filosofic, Editura Humanitas, București, 1990
OPRIȘ D., Dimensiuni creștine ale pedagogiei moderne, Ediția a III-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2012
OPRIȘ D., OPRIȘ M., (coord.), Religia și școala. Cercetări pedagogice, studii, analize, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2011
OPRIȘ D., OPRIȘ M., Religia în școală. Cercetări pedagogice, studii, analize, Editura Didactică și pedagogică, București
OPRIȘ M., „Raportul dintre educația morală și educația religioasă”, în M. Ionescu (coord.), Preocupări actuale în științele educației, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2005
OPRIȘ M., OPRIȘ D., BOCOȘ M., Cercetarea pedagogică în domeniul educației religioase, Editura Reintregirea, Alba-Iulia, 2010
PLĂMĂDEALĂ A., Mitropolitul Ardealului, Biserica slujitoare, Sibiu, 1986
POPESCU R., Activități extracurriculare în ruralul românesc, Editura Pedagogică, 2010
PR. PROF. CĂLUGĂR D., Caracterul religios – moral creștin, Sibiu, 1955, XVI
PR. PROF. DR. PĂTULEANU C., Faptele Iubirii Milostive, Ediția a II-a, Editura Basilica, București, 2015
PR. STANCU I., „Exigențele misiunii Bisericii în lumea secularizată”, în Glasul Bisericii, nr. 5-8/1996
PR. VIZITIU M., Filantropia divină și filantropia Bisericii după Noul Testament, Editura Trnitas, Iași, 2002
RUSSEL B., Problemele filosofiei, Traducere de Mihai Ganea, Studiu introductiv de Mircea Flonta, Editura BicALL, București, 2004
SALADE D., Dimensiuni ale educației, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998
SFÂNTUL Ioan Gură de Aur, Cuvânt despre cum se cuvine să-și crească părinții copiii, în Maica Magdalena, „Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi”, ediția a II-a, trad. Ioan I. Ică jr., Sibiu, Editura Deisis, 2006, p.108
TĂNĂSESCU-VLAS A., Viața de familie, (traducere din limba rusă) Editura Sophia, Editura Cartea Ortodoxă, București, 2009
ȚÎRU C.M., Pedagogia activităților extracurriculare – Suport de curs și M. Ștefan, Educația extracurriculară, 2001
UNGUREANU I., Personalizarea socialului. Înțelegeri teologice ale realității sociale, Editura Dexologia, Iași, 2011
WALSH B.K., Predarea orientată după necesitățile copilului, CEDP Step by Step, București, 1998
*Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 18/10.01.2011
**Programa școlară de Religie, clasa a IX-a, cultul ortodox, notă de prezentare, 2004
Webografie
http://ziarullumina.ro/formarea-duhovniceasca-sadeste-in-suflet-dorul-dupa-o-viata-evlavioasa-87224.html, accesat în data de 17.05.2018
https://doxologia.ro/educatie/interviu/formarea-duhovniceasca-sadeste-suflet-dorul-dupa-o-viata-evlavioasa, accesat în data de 17.05.2018
http://patriarhia.ro/nscrierea-la-ora-de-religie-se-face-o-singura-data-si-este-valabila-permanent-pana-la-o-eventuala-schimbare-a-opiunii-8229.html, accesat în data de 18.05.2018
https://www.scoop.it/t/esafetyresourcesforschools/?&tag=interdisciplinaritatea, accesat în data de 19.05.2018
https://www.scoop.it/t/esafetyresourcesforschools, accesat în data de 19.05.2018
https://www.didactic.ro/revista-cadrelor-didactice/interdisciplinaritate-transdisciplinaritate-si-pluridisciplinaritate, accesat în data de 20.05.2018
https://www.scoop.it/t/esafetyresourcesforschools, accesat în data de 14.05.2018
ANEXE
Anexa nr. 1.
Secvențe din activitatea catedrei de Religie Ortodoxă a Colegiului Național “Ferdinand I „ Bacău în parteneriat cu Biserica
Marșul eroilor- a IV-a Ediție
Slujbă Arhierească de binecuvântare a cadrelor didactice și elevilor Colegiului Național „FERDINAND I” Bacău 2013 – 2017
Spectacol caritabil „Autismul nu doare, indiferența ta, da!” – Teatrul de vară „Radu Beligan” Bacău
Spectacol caritabil și expoziție cu vânzare „Sfinții brâncoveni, modele de credință!” – Teatrul de vară „Radu Beligan” Bacău
Serbare de Crăciun la Biserica Lazaret și donații financiare copiilor Centrului de recuperare neuromotorie „Sfântul Vasile cel Mare” Bacău
Proiect cultural – catehetic „În sufletul meu, Îl port pe Dumnezeu!”
Școala de vară, Podul Turcului – program de voluntariat – Fundația „Episcop Melchisedec” – filiala Bacău
Tabără de vară Brașov, Sâmbăta de Sus
Proiect educațional „Dreptatea divină vs Dreptatea omenească”
Conferințe duhovnicești „Cuvinte de duhovnici, pentru tineri destoinici”
Proiect educativ „Copiii, roade minunate ale familiei!”
Excursie tematică „Țara noastră, darul lui Dumnezeu pentru noi”
Proiect caritabil „Fii dar, din Darul lui Dumnezeu!”
Slujbă Te-Deum pentru binecuvântarea elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a
Proiect caritabil pentru copiii cu situație socială defavorizată de la Centrul de zi „Sfânta Filofteia” Bacău
Atelier gastronomic
Donație pentru copii de la Centrul de zi pentru persoane cu autism „Sfinții Cosma și Damian” Bacău
Pelerinaje
Anexa nr. 2.
Chestionar pentru elevi
Care sunt disciplinele tale preferate ? Enumeră cinci în ordinea preferințelor.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Care crezi că este rolul religiei în viața socială? (încercuiește maxim două variante)
Dobândirea de cunoștințe religios – morale;
Ne ajută să fim mai buni;
Dobândirea unui comportament moral;
Ne ajută se ne apropiem de Dumnezeu.
Ce crezi că este rugăciunea? (Încercuiți maxim două variante)
Modalitatea de a vorbi cu Dumnezeu;
Modalitatea de a primi daruri de la Dumnezeu;
O cale de a mulțumi lui Dumnezeu;
Nu știu, nu m-am rugat niciodată.
Cât de des te rogi?
O dată, la câteva zile;
O dată, seara;
De mai multe ori pe zi;
Niciodată.
Ce consideri că este Biserica? (Încercuiți maxim două variante)
Casa lui Dumnezeu;
Un loc unde te poți ruga;
Un loc unde te poți împărtăși cu Trupul și Sângele Mântuitorului;
O instituție care vine în ajutorul oamenilor.
De câte ori mergi la biserică pe an?
De mai multe ori pe săptămână;
În fiecare săptămână;
Rar;
Foarte rar;
Niciodată.
Ce consideri că sunt Spovedania și Sfânta Împărtășanie?
Sfinte Taine;
Noțiuni teoretice despre care am învățat la disciplina Religie;
Nu știu.
Te-ai spovedit vreodată?
Da, de la vârsta de 7 ani;
Da, doar în posturi;
Da, mai demult;
Nu, niciodată.
Ai primit Taina Sfintei Împărtășanii?
Da, de când eram mic;
Da, o dată pe an;
Da, mai demult;
Nu, niciodată.
Te-ar interesa să participi la un concurs religios?
foarte mult;
mult;
puțin;
foarte puțin;
deloc.
Vă mulțumim pentru colaborare!
Anexa nr. 3.
Chestionar pentru elevi
Care sunt disciplinele tale preferate ? Enumeră cinci în ordinea preferințelor.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Care crezi că este rolul religiei în viața socială? (încercuiește maxim două variante)
Dobândirea de cunoștințe religios – morale;
Ne ajută să fim mai buni;
Dobândirea unui comportament moral;
Ne ajută se ne apropiem de Dumnezeu.
Ce crezi că este rugăciunea? (Încercuiți maxim două variante)
Modalitatea de a vorbi cu Dumnezeu;
Modalitatea de a primi daruri de la Dumnezeu;
O cale de a mulțumi lui Dumnezeu;
Nu știu, nu m-am rugat niciodată.
Cât de des te rogi?
O dată, la câteva zile;
O dată, seara;
De mai multe ori pe zi;
Niciodată.
Ce consideri că este Biserica? (Încercuiți maxim două variante)
Casa lui Dumnezeu;
Un loc unde te poți ruga;
Un loc unde te poți împărtăși cu Trupul și Sângele Mântuitorului;
O instituție care vine în ajutorul oamenilor.
De câte ori mergi la biserică pe an?
De mai multe ori pe săptămână;
În fiecare săptămână;
Rar;
Foarte rar;
Niciodată.
Ce consideri că sunt Spovedania și Sfânta Împărtășanie?
Sfinte Taine;
Noțiuni teoretice despre care am învățat la disciplina Religie;
Nu știu.
Te-ai spovedit vreodată?
Da, de la vârsta de 7 ani;
Da, doar în posturi;
Da, mai demult;
Nu, niciodată.
Ai primit Taina Sfintei Împărtășanii?
Da, de când eram mic;
Da, o dată pe an;
Da, mai demult;
Nu, niciodată.
Care este motivul pentru care ne rugăm? (Încercuiți maxim două variante)
Pentru a fi mai aproape de Dumnezeu;
Pentru a-I cere ajutor lui Dumnezeu;
Pentru a-I mulțumi lui Dumnezeu;
În general nu obișnuiesc să mă rog.
Care este motivul pentru care mergem la biserică? (Încercuiți maxim două variante)
Pentru o relație apropiată cu Dumnezeu;
Pentru că îți spun alte persoane;
Pentru că așa am fost obișnuit în familie.
În ce măsură este importantă Biserica în viața oamenilor?
Foarte importantă;
Importantă;
Puțin importantă;
Deloc importantă.
Care este motivul pentru care creștinii se spovedesc și se împărtășesc? (Încercuiți maxim două variante)
Creștinii simt că sufletul le este plin de păcate;
Creștinii doresc să-L primească pe Hristos în suflet;
Pentru că așa am fost educat;
Alt motiv. Exemplifică …………………………………………………………..
În ce măsură sunt importante pentru tine Spovedania și Sfânta Împărtășanie?
Foarte importantă;
Importantă;
Puțin importantă;
Deloc importantă.
Ce activități extracurriculare religioase se desfășoară în școala dumneavoastră? (Încercuiți maxim două variante)
Vizitarea unor biserici;
Pelerinaje la mănăstiri;
Spectacole religioase;
Concursuri religioase;
Alte activități extracurriculare. Exemplifică ……………………………………
Care din următoarele practici religioase considerați că îi apropie pe elevi de Dumnezeu? (vă rugăm să ierarhizați activitățile, prin acordarea de note de la 1 la 5 în coloana din dreapta, indicând prin 1 activitatea cea mai importantă, iar prin 5 activitatea cea mai puțin importantă)
Vă mulțumim pentru colaborare!
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Universitatea din București [311131] (ID: 311132)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.