Jurnalism și Intelligence Competitiv [311106]

Jurnalism și Intelligence Competitiv

Ella Nica

ACADEMIA NAȚIONALĂ DE INFORMAȚII „MIHAI VITEAZUL”

FACULTATEA de Studii de Intelligence

Specializarea: MASTER de cercetare: Intelligence competitiv și administrație publică

Jurnalism și Intelligence Competitiv

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

Prof. univ. dr. Adriean Pârlog

ABSOLVENT: [anonimizat] 2017 –

Abstract:

Cercetarea de față și-a propus să analizeze în ce măsură domeniile Intelligence Competitiv (IC) și Jurnalism se aseamănă sau nu. [anonimizat], [anonimizat]-[anonimizat]. Problema majoră întâmpinată a [anonimizat], [anonimizat]-am propus să demonstrez științific că între IC și Jurnalism există asemănări majore. [anonimizat]. [anonimizat], în capitolele II (Jurnalismul), III (Intelligence Competitiv) și III (Counter Competitive Intelligence), [anonimizat], deoarece, [anonimizat], cât și IC ( implicit CCI) îl folosesc. [anonimizat], a relevat, în parte ceea ce am presupus: [anonimizat], tehnicile, instrumentele, activitățile, însă prezintă și deosebiri: [anonimizat], [anonimizat]. Concluziile comparațiilor celor două domenii se regăsesc în capitolele V ([anonimizat]) și VI ([anonimizat] ([anonimizat]).

Cercetarea efectuată până la capitolul VI (inclusiv) a ridicat o altă problemă: [anonimizat]? Care sunt variabilele de care depinde succesul în cele două domenii? Am pus laolată ce leagă domeniile și am construit o [anonimizat] o altă cercetare, a lui Phalla Mot (2010) și am făcut o corelație: [anonimizat] a teoriei (Dubin). Enunțul teoriei mele este: ”Pentru a [anonimizat], [anonimizat]”. [anonimizat], însă are anumite limitări.

TERMENI CHEIE:

Introducere

Resursa strategică pentru Intelligence Competitiv (IC) [anonimizat], cât și în IC.

14 [anonimizat], cărora li se adaugă studii în ambele domenii, m-[anonimizat], [anonimizat], chiar dacă există și diferențe consistente. De-a [anonimizat] două domenii, însă nu există teorii științifice, așa cum există în alte domenii. Cine a văzut și asociat aceste domenii, în timp? Ce a împrumutat activitatea de IC din cea jurnalistică? Ce a împrumutat IC din jurnalism? Cât se asemană procesul jurnalistic cu cel de IC? Se îndreaptă jurnalismul spre metodele analitice folosite în IC?

Urmărind evoluția comună a împletirii celor două concepte, realizăm ca, dacă la începuturi – excepție făcând informațiile secrete (inclusiv secretele companiilor) ce nu ajungeau la jurnaliști, știrile și intelligence nu difereau prea tare (perioada elisabetană, în Anglia, 1558-1603), a apărut secretul la care accesul era limitat, iar obținerea informațiilor devenea tot mai costisitoare. În timp, jurnalismul a evoluat, iar acuratețea unor bune articole din presa americană îi determină pe specialiștii din Intelligence să folosească stilul și modul de scriitură, acuratețea produselor jurnalistice de calitate (S. Kent, anii 40). Informația din mass-media sunt o adevărată mină de aur, gratis, redată de la fața locului, din proximitatea evenimentelor și Intellignce folosește presa ca sursă de informare, deseori, completând elementele lipsă sin ”puzzle” cu date din media. Apere internetul al cărui precursor au fost MEMEX-ul lui Varnevar Bush (1965) și apoi ARPANET (1969), iar avalanșa de informații care circulă se impune a fi stocată, procesată, integrată. În timp, procesul OSINT este împrumutat de domenii diferite (Dedijer); economic (Motorola a dezvoltat un adevărat imperiu în acest sens), ONG-uri… Apare Bussines Intelligence și apoi Competitiv Intelligence.

Jurnalismul nu mai este doar o sursă deschisă de informații pentru IC, ci începe să folosească, la rândul lui, informații din surse deschise pe care le transformă în OSINT, așa cum proceda IC. Va mai dura, însă, până când IC va deveni sursă pentru Jurnalism.

Dover Goodman, lector la catedra de studii de intelligence a King's College, University of London, spune că procesul de colectare a datelor din surse deschise, din media, este o etapă foarte importantă a procesului de intelligence (competitiv), iar jurnalismul a fost parte importantă a activității de intelligence.

Astăzi, Intelligence Competitive și jurnalismul încep să folosească tehnici comune, deja dezvoltate de specialiștii în intelligence.

Apar soluții softweare de colectare de date, de indexare, de agregare, de interogare. Jurnalismul se face și cu ajutorul acestor soluții de colectare a informațiilor din surse deschise. Mulți jurnaliști, cu precădere cei de investigații fac chiar intelligence competitiv. Între timp, jurnaliștii au început să răspundă și la întrebarea ”De ce?” pentru ca apoi să își facă loc o altă întrebere (specifică intelligence), pe lângă cele șase (cine?, ce?, unde?, când?, cum?, de ce?), și anume, ”ce urmează?”. Viitorul îi va învăța ăe jurnaliști să lucreze cu BigData, dacă încă mai au rețineri.

IC-ul se întreabă, în plus: ”De ce am eu informația asta (mi-a fost livrată de-a gata de cineva care are interes ascuns)?”, ”Ce fac cu ce știu pentru ca decizia decidentului să fie cea optimă?”.

Obiectivul general și etapele de cercetare

Întrebarea de cercetare a acestei lucrări: ”Cât IC este în Jurnalism și cât Jurnalism este în IC?”. Răspunsul va conduce la Concluzia ce va releva drumul posibil pe care îl are de parcurs Jurnalismul, în raport cu noile tendințe, pentru a deveni eficient, dar și ce are de învățat IC din practica jurnalistică. Obiectivul cercetării nu va putea fi atins fără a răspunde, inițial, altor întrebări ajutătoare:

Ce este Jurnalismul?

Ce este Intelligence Competitive?

Ce au în comun Jurnalismul (Presa) și Intelligence Competitive?

Ce diferențiază Jurnalismul (Presa) și Intelligence Competitive?

Ce poate învăța Intelligence Competitive din Jurnalism?

Ce poate învăța Jurnalismul din Intelligence Competitive?

Cum se poate construi, în România, un model de bune practici care să integreze cele mai bune metode din Jurnalism și Intelligence pentru a genera, în ambele domenii, produse de calitate superioară?

Tema aleasă este „Îmbogățirea jurnalismului prin procesul de IC, respectiv a IC, prin jurnalism”. Voi analiza aspecte de interes cu privire la subiect, apleând și la un studiu de caz, aplicații, analize etc…. Aceste demersuri vor constitui și capitolele de bază ale cercetării științifice (disertație), astfel: voi prezenta OSINT, ca instrument de sine stătător, utilizat atât de jurnalism, cât și de IC; voi defini jurnalismul și IC, în toate cele cinci dimeniuni (activitate, organizație, proces, produs, cunoaștere); voi inventaria asemănările și deosebirile dintre Jurnalism și IC, apelând, ca studiu de caz, la interviu, instrument utilizat cu succes în Jurnalism și IC pentru ca, la final, să extrag, răspunsul întrebării de cercetare. În situația în care rezultatele vor releva direcții pe care încă nu le-am anticipat, îmi propun să le fructific.

Metodele cercetării

Lucrarea de față este o cercetare calitativă, parțial empirică, înterdisciplinară, comparativă, bazată pe deducție, iar, la final, pe inducție. Metode de analiză folosite sunt:

Metoda observației

Auguste Comte considera observația una dintre cele patru metode fundamentale ale cercetării sociologice, alături de comparație, analiză istorică și experiment. Observația este importantă pentru cunoașterea realității (obiectul observației) și asigură un grad mare de obiectivitate și complexitate a imaginii rezultate. Prezintă avantajul analizei longitudinale a fenomenelor, comportamentelor, proceselor. Voi apela la această metodă pentru a observa caracteristicile și evoluția din Jurnalism și IC.

Analiză comparativă

Am putea spune că, în proporție de 90%, nu există cercetare care să nu ia în considerare și alte cazuri similare. ”Sociologia comparată nu este o ramură particulară a sociologiei, este sociologia însăși”, spunea Durkheim. Nu putem înțelege societatea în care trăim până când nu ne comparăm cu ceilalți. Muller-Lyer menționează și comparația fazeologică prin care se descompune întregul în subdomenii și se compară o fază de evoluție cu cea imediat următoare, pentru a fi descoperite liniile directoare ale fenomenului studiat. În ceea ce mă privește, am considerat utilă și metoda de analiză comparativă, point-by-point, pentru a compara, simultan, punctele de interes pentru analiza efectuată. Sursele pe care le utilizez pentru această analiză comparativă, folosită cu precădere în analiza privind asemănările și deosebirile între IC și Jurnalism, le reprezintă chiar literatura celor două domenii- IC și jurnalismul.

Analiza de conținut

Analiza de conținut este utilă, în demersul meu, dovedindu-se soluția practică pentru trei tipuri de probleme: cercetarea implică un volum mare de text; un subiect/mai mulți subiecți trebuie studiați ”la distanță”; pentru studiul documentelor istorice, al scrierilor și analizelor ce au tratat, înainte, temele presei și IC-ului.

Deducția

Raționamentul pe care îl voi folosi, pe parcursul lucrării este cel al deducției ce implică redarea conceptelor, premiselor, asumpțiilor, concluziei, validității concluziei, corectitudinii și consistenței ( inconsistenței) acesteia; merg de la particular la general.

Inducție.

Procesul de inducție ajută la descoperirea relațiilor dintre fenomenele (variabilele) studiate, mergând de la general spre particularizare.

Cercetarea are un caracter interdisciplinar. Este fructificată o bibliografie aparținând domeniilor: științelor comunicării, sociologiei, psihologiei, analizei informațiilor, Intelligence Competitiv.

Alte metode analitice la care voi apela vor fi: analiza SWOT, analiza ipotezelor concurente; analiza transveraslă; matricea ponderată pentru analiza privind competitivitatea celor două domenii, dar și analiza strategică pentru posibila evoluție a domeniilor cercetate, în România următorilor ani.

OSINT, pe scurt

Atât jurnalismul, cât și IC folosesc sursele deschise (open source) pentru a genera produse intelligence din surse deschise (OSINT), motiv pentru care consider necesară o prezentare, pe scurt.

Open Source reprezintă totalitatea informațiilor disponibile publicului larg (informațiile publice) la care se adaugă literatura gri (informații la care putem avea acces, negratuit – biblioteci, reviste etc…). Sursele deschise sunt utilizate de mai mulți ani în procesul analitic. Evoluțiile globale au dezvoltat legătura dintre informație, tehnologie și putere, iar ”Intelligence realizat pe baza informațiilor din surse deschise (OSINF) reprezintă procesul specific de identificare, culegere, colaționare, procesare și diseminare a informațiilor din surse deschise” și se numește OSINT.

Avalanșa de informații, impune folosirea tehnologiei în colectarea și analiza informațiilor, existând o largă paletă de aplicații și tehnologii pentru colectarea, stocarea, analizarea și asigurarea de acces la datele care pot contribui la fundamentarea deciziilor, la diminuuarea inceretitudinii. Procesul OSINT, prin rezultatele sale, permite ”anticiparea tendințelor și a comportamentelor actorilor din societate (de interes)/ piață, precum și a schimbărilor politice, sociale și legislative”. Pentru a ajunge la acest produs informațional, OSINT, se lucrează pe baza fluxului, ciclului OSINT, care cuprinde mai multe etape: panificarea și direcționarea; colectarea datelor (inclusiv validarea surselor și a datelor); procesarea informațiilor; analiza (implicit elaborarea produsului OSINT); diseminare; feed-back.

I.1. Etapele ciclului OSINT

Planificarea și direcționarea înseamnă formularea cerințelor beneficiarilor și stabilirea direcțiile pentru colectare și analiză.

Colectarea reprezintă, în sine un proces; datele sunt colectate și procesate, cu scopul de a obține informații ( nu intelligence) ce sprijină luarea deciziilor de către beneficiar. În această etapă datele sunt validate și în ce privește credibilitatea și calitatea surselor; relevanța, veridicitatea, exactitatea și actualitatea conținutului informațional analizat. Validarea unei surse este, realmente, o măsură de protecție împotriva dezinformării. Colectarea reprezintă etapa ciclului OSINT care solicită cele mai multe resurse – umane, tehnologice și financiare și poate fi, la rândul ei un adevarat proces (Sebe, Marius; Lazăr, Cristian; Mitu, Daniela; Galaon, Raluca; 2014, în suportul de curs realizat pentru studenți).

Procesarea se referă la conversia datelor și informațiilor colectate în forma dorită pentru analiză, prin traducere, translatarea ”speech to text”, introducerea în baze de date care să poată fi interogate etc…

Analiza este conversia datelor brute în produse de intelligence finite, prin integrarea și evaluarea acestora. Informațiile care sunt nefolosite sunt păstrate în bazele de date, în continuare, pentru eventuale reveniri, reutilizări.

Diseminarea și evaluarea (feed-back) constituie distribuirea produsului de intelligence finalizat către beneficiar și primirea unei feed-back din partea acestuia.

I.2. Tipuri de produse OSINT

Produsul OSINT obținut din surse deschise răspunde întrebărilor cine?, ce?, când?, unde?, de ce?, cum?; este clar, concis, neredundant, relevant, util, acționabil. Se impune menționarea, cu precizie, a relațiilor între persoane, atribuirea corectă a citatelor, selecționarea cu fidelitate a datelor de context, pentru a nu amalgama, în același text, informarea cu opinia; redactarea, cu claritate și acuratețe pentru a reda corect gramatical și cu exactitate textul prelevat, precum și numele, datele calendaristice, cifrele, unitățile de măsură, termenii de specialitate; conține elemente de identificare a sursei deschise din care au fost obținute (Marius Sebe).

Produsele OSINT au trei posibile dimensiuni: diagnoze – radiografierea unei situații sau a unui fapt; avertizări timpurii – anticiparea impactului unor evenimente; evaluări strategice – identificarea aspectelor strategice și a implicațiilor ce țin de natura obiectului supus analizei.

I.3. Funcția strategică – avertizarea timpurie

Avertizarea reprezintă procesul de identificare, analizare și evaluare a situațiilor a căror evoluție ar putea avea impact asupra obiectivelor și intereselor decidentului (beneficiarului de produse OSINT), precum și semnalarea, către factorii de decizie, a gradului de probabilitate, naturii și posibilelor consecințe ale respectivelor situații. Asigură estimarea probabilității și impactului riscurilor de apariție a unor amenințări, analizarea tipului acestor amenințări și descrierea scenariilor posibile. Această funcție este folosită extrem de puțin în jurnalism.

II. Jurnalismul și procesul jurnalisitic

II.1. Despre Jurnalism

OSINT fac și jurnaliștii atunci când realizează diverse analize, anchete etc… Jurnalismul se reinventează, se reorganizează și adaptează la revoluția tehnică și tehnologică a prezentului.

Până în prezent nu există încă un consens în ce privește definirea, dimensiunea și specificul său. Capitolul tratează definițiile abordate, scurte repere istorice relevante ale evoluției jurnalistice, funcțiile jurnalismului, profilul și calitățile jurnalistului, activitățile și procesul jurnalistic, starea pe scurt a jurnalismului în România contemporană, plus potențiale evoluții ale domeniului.

II.1.1. Jurnalism- meserie, meșteșug ori știință și artă? Scurte repere

Teoreticienii domeniului au analizat jurnalismul ca profesie, bazându-se pe trăsături ca specializarea, competențele, serviciile livrate, cod deontologic, programe educaționale specifice și atestări profesionale. Jurnaliștii sunt ceva mai mult decât simple reporteri, editori, angajații mass-media sau altele asemenea, susțin ei.

James Cameron (1997), jurnalist britanic consacrat, dar și teoretician al domeniului, spunea că jurnalismul nu a fost și nu este o profesie, ci o îndeletnicire, vocație.

Alți analiști au venit cu perspectiva instituțională, studiindu-l ca mijloc de exercitare a puterii, prin funcția sa de influențare a opiniei publice, prin control și filtrare a repartizării informației. Merită amintiți aici Walter Lippmann și John Dewey. Walter Lippmann (Lippman, 1922) considera că activitatea jurnalistului este o muncă de intelligence (”intelligence work”). Dewey atrăgea atenția că, fără un public participativ, informat și cu gândire critică, politicul /decidentul își poate desfășura nestingherit rolul său de control al opiniei. Nu ar fi ceva dezastruos dacă interesele de profit pecuniar nu ar fi imense. Nelovindu-se de o opoziție critică, cei care dețin și diseminează informația către public o pot falsifica cu ușurință. Forța maselor ce dețin informații deteriorate poate fi cu mai multă ușurință folosită în slujba celor care doresc și pot avea PUTEREA.

În timp, din punct de vedere jurnalistic, practica identificării, selectării și producerii știrilor nu s-a schimbat fundamental decât în domeniul tehnic, prin evoluția tehnologiilor și creșterea vitezei de transmitere și multiplicare a informațiilor. Azi, jurnalismul se adaptează, cu greu, revoluției tehnologice. Alberto Cairo predă Grafică de informare și de vizualizare la Universitatea din Miami, iar cartea sa ”The functional Art” vine să dea o nouă definiție jurnalismului. În 2015, la o conferiță Eurostat, acesta spunea: ”Jurnalismul nu este o profesie, este mai mult o activitate. Și este o stare de spirit. Îmi place colectarea de informații, îmi place procesarea informațiilor, într-un mod sistematic și serios și doresc să comunic aceste informații, alături de colegii mei, pentru comunitatea mea, altor cetățeni. Asta face un jurnalist. (…) Jurnalismul este condus de date, comunicarea bazată pe dovezi. (…) Te pui în slujba altor persoane, prin strângerea de informații, filtrarea acestora, organizarea și furnizarea acestora, astfel încât oamenii să poată aibă acces la o viață mai bună. O modalitate de a privi în lume, care este parțial științifică, pentru că, evident, jurnaliștii trebuie să evalueze calitatea informațiilor pe care le au. Dar este, de asemenea, parțial, o problemă de design, pentru că trebuie să știe cum să prezinte aceste fapte publicului. În plus, jurnalismul se bazează pe abilitățile jurnalismului tradițional, care sunt încă neprețuit: cum să scrie o poveste, modul de a crea o ierarhie bună a informațiilor, cum să prezinte mai întâi cele mai importante lucruri și apoi, informațiile de fond. Acestea sunt abilitățile pe care jurnaliștii și le-au dezvoltat de-a lungul anilor. Acum este timpul pentru a aduce aceste competențe, prin combinația cu competențele tehnice de analiză a informațiilor, în lume. Știința trebuie să iasă din turnul său de fildeș și aptitudinile științifice nu sunt greu de învățat. Metoda științifică este ușor de explicat și aplicat. Explic modul în care se aplică o atitudine științifică, aplicată la propria viață: nu sari la concluzii, testezi propria concluzie, te oprești pentru a aduna mai multe date, le compari și, după ce faci toate astea, atunci vei lua o decizie. Asta e știință”. Apare și jurnalismul civic, care a devenit ”crowd-sourcing” pentru instituțiile media. Ziarele în formatul clasic își pierd influența, iși reduc tirajul sau dispar și se mută în on-line. Însă, informația trebuie în continuare validată, sursele verificate…

Este jurnalism o profesie, totuși? Trecând prin istoria jurnalismului din SUA, constatăm că jurnalismul, ca profesie, este un fenomen recent.  Din momentul trubadurilor și povestitorilor, la utilizarea pe scară largă de prese de tipar, în anii 1700, jurnalismul a constat, în mare măsură, din încercări parțial literare. Prin anii 1800, jurnalismul în Statele Unite și Anglia s-a axat pe menținerea status quo – ului; sprijinirea administrațiilor existente și organismelor legislative, încurajând partizanatul și făcând proprietarii de ziare bogați și puternici. Primele indicii ale jurnalismului de investigație real au apărut la începutul anilor 1900- nu în ziare, ci în cărți ale lui Sinclair Lewis- cum ar fi ”muckrakers” (pentru a căuta și expune corupția reală sau presupusă, scandal sau altele asemenea, mai ales în politică).

Până la primul război mondial, existau scriitori plătiți să raporteze știrile de fapt, pentru că ceea ce era real pe front  a fost atât de oribil încât aproape sfida înțelegerea umană, dar chiar și așa, raportarea acestor scriitori a fost extrem de personală, subiectivă.

Mass –media a devenit un campion al poporului.

Jurnalismul obiectiv a devenit substanțial în al doilea război mondial și a condus către reportaje și anchete de radio făcute de giganți ca Walter Cronkite (1916-2009). Perioada 1950-1970 a fost epoca de aur a jurnalismului care a devenit un domeniu legitim de studiu în universități din întreaga lume. În acest timp, jurnaliștii au devenit recunoscuți ca unii dintre cei mai de încredere din lume și redacțiile au început să crească în mărime și influență.

Întrucât mass – media  pre-1950 a fost un protector al status quo – ului, mass – media 1975 s-a identificat ca un protector al oamenilor de rând.

Anya Schiffrin (2014), în lucrarea sa ”Global Muckraking: 100 Years of Investigative Journalism From Around the World.Global Muckraking” prezintă revoluționar, cele mai importante exemple ale evoluției și tendințelor din jurnalism, întinse pe o perioadă de o sută de ani, pe fiecare continent. Cruciadele jurnalistice, de la scriitorul Sinclair Lewis (1885 -1951), Bob Woodward și Carl Bernstein ( aceștia doi fiind autorii primari ai dezvăluirilor din scandalul Watergate, au jucat un rol central în politica americană: verificarea abuzurilor de putere, dezvăluind nelegiuiri corporative și demascarea corupției guvernamentale). Muckraking- jurnalismul este parte integrantă a democrației americane. Dar, cât de mulți oameni știu despre rolul pe care muckraking l-a jucat în jurul lumii?  Într-o epocă în care drepturile omului sunt în centrul atenției și soarta ziarelor atârnă ”de un fir de ață”, lucrarea este un argument puternic pentru nevoia continuă și de durată de materiale de investigație la care jurnaliștii sunt printre cei mai pricepuți.

Ca o concluzie, amintim de M. Pallmer și D. Ruellan(2002) care se întreabă dacă jurnalistul este un actor, un om de litere sau un cercetător. În ultima ipostază, jurnalistul este comparat cu un cercetător care „înțelege și face înțeles acel ceva”, ajutându-se de tehnologie software.

Concluzia lor este că jurnalismul, înseamnă „și știință și artă”.

II.1.2. Funcțiile jurnalismului: informare, interpretare, gestionare a incertitudinii, culturalizare, divertisment

Cea mai importantă funcție a jurnalismului este aceea de informare, cu activități de colectare de informații din mediul social înconjurător și difuzarea (diseminarea) acestora către consumatori, cu scopul de a-i ajuta să înțeleagă realitatea înconjurătoare. Jurnalismul oferă informații ce diminuează sau îi ajută pe consumatori/clienți să gestioneze mai bine incertitudinea cu care se confruntă. În jurul acestei funcții, de gestionare a incertitudinii, gravitează jurnalismul, cu activități ca: identificarea informațiilor de interes major pentru public, corelarea și, uneori, interpretarea lor (deși, cel mai adeasea, interpretarea este lăsată la latitudinea publicului), prelucrarea informațiilor acumulate (analiza lor), materializate prin produse jurnalistice ușor de înțeles pentru consumator, adaptate la standardele sale. Colectarea informațiilor, punerea lor cap la cap, sub forma de produse jurnalistice, fac din jurnalist un element important al societății, chiar și în ziua de azi, când el nu se mai bucură de aceeași încredere, inclusiv din culpa sa, acesta formând ”văzul și auzul” întregii lumi.

O altă funcție a jurnalismului, mai des întâlnită în ultimii ani, este cea de interpretare, care, în realitate, este o funcție de persuasiune, ca soluție pentru multitudinea de informații cu înțeles multiplu care circulă. Este oferită de jurnaliști, pe lângă informațiile concrete, astfel încât clientul să poată trage singur concluziile. Deseori, funcția de persuasiune relevă eforturile de convingere depuse de jurnaliști pentru a crea sau direcționa opinia publică.

Funcția de culturalizare presupune oferirea unui cadru general de referință pentru cunoaștere, prin care se transmit valori/modele culturale în scopul formării gândirii și a unui comportamentm deși, uneori, consolidează unele comportamente deviate. Astfel, consumatorul își satisface o nevoie de cunoaștere, informare; îsi formează idei, opinii. O altă funcție ar fi cea de diversiment.

II.1.3. Profilul Jurnalistului

Camelia Popa (2013) realizează profilul jurnalistului și ajunge la concluzia că un jurnalist are nevoie de următoarele caracteristici:

”1.Trăsături aptitudinale: Aptitudinea rezolutivă (inteligența); Vivacitatea intelectivă; Creativitatea generală, verbală și neverbală; Capacitatea de expresie;

2.Trăsături atitudinale relațional-sociale: Deschiderea; Sociabilitatea; Dominanța;

3.Trăsături atitudinale de autoafirmare: Spiritul de inițiativă; Curajul; Stabilitatea emoțională; Pragmatismul; Independența; Expansivitatea;

4.Trăsături valorice (resorturi motivaționale): Nevoile de prestigiu, reușită și de a crea;

5.Trăsături temperamentale: Extraversia; Dinamismul.”

II.2. Jurnalisn = proces, activități, organizație, cunoaștere și produs

Așadar, cercetarea de până acum relevă că jurnalismul are cinci dimensiuni: proces, activități, organizație, cunoaștere și produs.

Jurnalism =cunoaștere

Jurnalismul este un anumit tip de cunoaștere – cunoașterea a ceva ce este ascuns, disimulat, sau cunoașterea anticipativă a predictibilului, precum și acel tip de cunoaștere care vine în întâmpinarea necesităților opiniei publice, relevantă în gestionarea incertitudinii.

Jurnalism= organizație

Redacția (tipul de organizație) produce cunoașterea și este compusă din structurile funcționale care există în scopul derulării activității de informații și de producere a produselor jurnalistice. Acestea sunt formate din departamente de specialitate: Politic/Economic/ Social/ Sport/ Cultură/ etc…

Jurnalism= activități

Activitățile întreprinse de astfel de organizații/ redacții sa ude liber-profesioniști pot fi grupate în două categorii mari cu funcții de bază: colectare de informații – aici este parte integrantă și evaluarea riscurilor ( sursele să dezinformeze, dificultate în gestionarea subiectului, riscul de a nu respecta dreptul la intimitate al subiecților etc…), amenințărilor (un alt jurnalist să publice subiectul înainte) și oportunităților ( o ocazie ivită, o sursă neașteptată, o conjunctură favorabilă de fructificat)- și analiza.

Jurnalismul=proces

Procesul integrează aceste activități, respectiv acel proces prin care jurnaliștii colectaează informațiile, cultivă sursele, le validează, folosesc tehnologie, redactează, analizează, diseminează pentru a răspunde nevoii de bază a jurnalismului: informarea publicului pentru gestionarea incertitudinii cu care acesta se confruntă.  Am identificat șase etape ale procesului: definirea nevoilor, planificarea și direcționarea, colectarea și procesarea, analiza și realizarea produsului, diseminarea și feed-backul (comentariile superiorului ierarhic și ale publicului).

Jurnalism= produsul jurnalistic

Produsul jurnalistic este rezultat în urma acestor activități și procese, care poate varia de la materiale mai mari sau mai mici, la interviuri, anchete, reportaje, investigații, analize sectoriale ( in mediul politic, economic, cultural…). Produsele jurnalistului sunt diverse, însă, genurile mai complexe, cum ar fi interviurile, anchetele jurnalistice, anchetele jurnalistice și analizele jurnalistice, investigațiile sau, cum se numește mai nou, jurnalismul de cercetare (care privește un subiect în profunzime, îl tratează din mai multe unghiuri și îl abordează exhaustiv) sunt rodul unui veritabil proces de IC, cum voi demonsta mai târziu.

II.2.1.Etapele ciclului de Jurnalism

Planificare/direcționare: Jurnalistul a descoperit o informație nouă, ori din redacție i s-a cerut să realizeze un material pe o anume temă. Va stabili, cu șeful de department, ce formă va lua materialul final, ce pași sunt de făcut, care este logistica de care are nevoie. Cu alte cuvinte, se stabilește nevoia de informații, întrebările la care ar urma să răspundă respectivul produs jurnalistic și necesarul logistic (echivalent pentru KIT-urile și QIT-urile din IC).

Colectarea informațiilor: Jurnalistul, deseori ajutat de colegi de departament, a citit ce se stie, ce s-a spus/ scris până la momentul respectiv despre acel subiect. Va valida informațiile, va stabili cu ce surse vorbește pentru anumite confirmări sau infirmări și acum, în funcție de ceea ce știe își va face planul de acțiune, fie că este vorba de un interviu, o investigație sau o analiză. Deseori, investigațiile se pot desfășura pe perioade mai lungi de timp, ceea ce înseamnă că, pentru acuratețea informațiilor, jurnalistul își va crea o bază de date, inclusiv cu sursele de încredere, pe care și le va proteja.

Procesarea informațiilor: Procesarea se referă la conversia datelor și informațiilor colectate în forma dorită pentru a fi mai ușor de analizat- traducere, translatarea unor declarații audio-video în scris, folosirea de tabele, grafice, etc….

Analiza este conversia datelor brute în produse jurnalistice, presupunând integrarea și evaluarea acestora și transformarea lor în produs jurnalistic. În acest moment, dacă vorbim de investigații sau analize mai profunde, jurnalistul va folosi tehnologia, programe softweare pentru a se ajuta în realizarea unui material cât mai clar și cu cât mai puține erori. Printr-o parafrazare, am spune că jurnalist ar însemna analist de o zi (journe=zi/), după cum afirma și Ionel Nițu. În această etapă a procesului, în cazul în care jurnalistul realizează că mai are necunoscute sau îi lipsesc date relevante, va relua procesul de colectare de informații (fie că vorbim de surse umane sau OSINF). În această etapă, produsul jurnalistic se definitivează.

Diseminarea: Produsul este transmis către superiorii ierarhici pentru avizare și apoi diseminat către opinia publică ( publicat/difuzat)

.

II.3. Presa azi

Presa poate fi acolo unde îi este locul pe care îl reclamă, în funcție de mai multe variabile: nivelul de profesionalism al jurnalistului; siguranța zilei de mâine; starea sa de securitate; abilitatea de a se așeza la masa negocierilor cu factorii decizionali pentru găsirea unor soluții raționale de ieșire din criză a sectorului (într-un orizont de 7-8 ani); gradul în care afacerile mass-media sunt predictibile și oneste; gradul în care, chiar prin IC, va afla modalitatea de a identifica, analiza și implementa o oportunitate pentru a deține avantaj competitiv (cum voi arăta, pe parcursul cercetării), profit real; gradul în care economia va direcționa bani curați către presă, prin publicitate etc…

III . IC și Procesul IC

III.1. Inteligence Competitive

Pentru a continua demersul prezentei lucrări, în capitolul de față voi aborda subiectul Intelligence Competitiv.

III.1.1.Definiție și concepte

IC reprezintă activitatea legală, orientată spre viitor, în sprijinul procesului decizional și al operațiunilor unei companii/organizații, ce urmărește gestionarea incertitudinii, prin definirea nevoilor de informații ale companiei, culegerea și prelucrarea informațiilor, precum și diseminarea lor prin rapoarte/produse specifice (Adriean Pârlog, curs, 2016). Este cunoaștere, organizație în care lucrează specialiști, activitate, proces și produs. IC reprezintă toate acestea la un loc.

În linii mari, conceptul IC este privit ca un proces legal prin care organizația dobândește informații cu privire la competitori sau mediul de afaceri și, într-un mod ideal, adoptă decizii în scopul îmbunătățirii performanțelor. Putem spune că IC este procesul informațional (întălnit și în Jurnalism) cu ajutorul căruia organizația se preocupă de anticiparea punctelor slabe ale mediului său economic, prin descoperirea oportunităților și reducerea riscurilor considerate incerte. Conform Codului etic și legal al SCIP (Strategic and Competitive Intelligence Professionals – scip.org) activitatea de IC se derulează doar respectând normele interne, legislația internă și internațională. IC nu este spionaj.

III.1.2. De unde provine Intelligence-ul Competitiv?

Deși intelligence competitiv, fără a avea acest nume, s-a făcut din vremuri îndepărtate, de când un agent economic avea adversari, am putea spune, însă, că IC își are originile în lucrarea Profesorului Michael E. Porter, ”Competitive Strategy: Techniques for Analyzing Industries and Competitors” (1980), în care acesta descrie crearea unui sistem de analiză a competitorului. În 1983, Porter a fost numit în Comisia (președintelui american, Reagan) pentru competitivitate industrială, inițiativă care a declanșat dezbaterea privind competitivitatea în America. ”Cele cinci forțe ale lui Porter” reprezintă un model de analiză a unei  industrii, dar și de dezvoltare a strategiei de afaceri, realizat de Michael E. Porter în 1979. El a dezvoltat acest model de analiză, ca alternativă la analiza SWOT, deoarece considera că aceasta era inexactă și neaplicabilă la nivel general.

Cele cinci forțe identificate de Porter sunt:

1.amenințarea ridicată de intrarea, pe piață, a unor noi competitori (noi intrați pe piață);

2.intensitatea concurenței (concurența);

3.amenințarea constând în existența unor produse și servicii substitut pentru produsele comercializate de firmă ( produse substitute ale celor produse de organizație) ;

4.puterea de negociere a clienților (clienții);

5.puterea de negociere a furnizorilor (furnizorii).

Orice modificare survenită în unul dintre cele cinci segmente impune o reanalizare a tuturor celorlalte patru.

III.1.3. IC= cunoaștere, organizație, activități, proces, produs

Fred Schreier, citat de Marian Sebe (2013) , conturează un cadru teoretic orientat pe cinci coordonate de semnificație a intelligence (n.n. competitiv):

”1. Un anumit tip de cunoaștere – cunoașterea a ceva ce este ascuns, disimulat, sau cunoașterea anticipativă a predictibilului, precum și acel tip de cunoaștere care vine în întâmpinarea necesităților pe segmentul de decizie, relevantă în contracararea amenințărilor și pericolelor generate de adeversari actuali sau potențiali ( n.n.:competitorii).

2. Tipul de organizație care produce cunoașterea, structurile funcționale care există în scopul derulării activităților necesare producerii de intelligence (n.n.-competitive) /cunoaștere.

3. Activitățile întreprinse de astfel de organizații, care pot fi grupate în trei categorii cu funcții de bază: colectare, analiză și contra-intelligence competitiv.

4. Procesul care integrează aceste activități, respectiv acel proces care generează produse de intelligence (n.n. competitiv). Aceste activități cuprind șase etape: definirea nevoilor, planificarea și direcționarea, colectarea și procesarea, analiza și realizarea produsului, diseminarea și feed-back-ul.

5. Produsul rezultat în urma acestor activități și procese, care poate varia de la rapoarte de avertizare sau de informare, briefing-uri, evaluări și estimări, prognoze până la analizele care îndeplinesc cerințele formulate de beneficiari și conving prin metode analitice, expunere de argumente și concluzii specifice ” (Schreier, 2010: 21-23).

Counter-intelligence reprezintă reversul intelligence, adică activități, procese prin care o organizație se protejează de intelligence-ul altor organizații îndreptate împotriva sa.

III.1.4. Funcția de IC

La nivel organizațional, IC este atât o practică ofensivă, prin oferirea unui răspuns la „ce putem face?” pentru obținerea avantajului competitiv, cât și una defensivă, care răspunde la întrebarea „ce trebuie să facem?”. Poate avea următoarele roluri/funcții: anticiparea unor schimbări în domeniu; previzionarea unor modificări în comportamentul competitorilor; identificarea unor noi competitori; învățarea din succesele și eșecurile celorlalți; descoperirea unor practici eficiente; sprijinirea implementării celor mai bune instrumente manageriale (Kahaner, 1996).

Organizațiile cu funcții IC interne depășesc organizații similare care nu au departamente de IC, sub aspectul avantajului competitiv. Un studiu din 2013 a relevat faptul că o companie cu un proces IC reușit, proactiv, va răspunde mai rapid și mai înțelept la condițiile pieței decât competitorii (Ezigbo și Uduji, 2013).

Pentru implementarea/ dezvoltarea unei funcții interne IC, este necesară integrarea celor cinci principii cheie care stau la baza unei funcții IC de succes – oameni, procese, structură, tehnologie și cultură – într-o metodologie sistematică, iar Davis (2014) oferină o privire de ansamblu etapizată a punctelor, problemelor și sfaturilor de avut în vedere când se decide cum va fi implementată funcția IC în organizație.

III.1.5. Categorii de IC: activ și defensiv(CCI)

Avem două mari categorii de IC: activ și defensiv. IC activ constă în colectarea de date brute din domeniul afacerilor și din mediul concurențial și analiza acestora, cu scopul de a obține intelligence-ul economic, fără a avea accente defensive, de apărare a secretelor companiilor private. Poate fi realizat de unitatea internă responsabilă (structura de IC), de un consultant extern sau chiar de către beneficiar.

IC defensiv (Counter Competitive Intelligence) are în vedere protejarea firmei/organizației față de acțiunile sau pericolele venite dinspre concurenți. IC defensiv presupune ca angajații unei companii să cunoască tipurile de date cu caracter sensibil, care ar putea face obiectul interesului concurenților de pe piață, și modalitățile de protecție a acestora.

III.1.5.1. Tipuri de intelligence competitiv activ

Specialiștii domeniului vorbesc de existența mai multor tipuri de intelligence competitiv activ, și anume: strategic, operațional, tactic, tehnologic și orientat către țintă.

Intelligence-ul competitiv strategic este destinat unui nivel superior al managementului, interesat de informații despre mediul concurențial, economic, legal și politic, în cadrul căruia compania și concurenții activează la momentul actual, dar urmează să activeze și în viitor (McGonagle & Vella, 2003, p.2). Oferă informații despre produse și/ sau servicii care diferențiază actorii pe piețe. Poate fi aplicat cu privire la candidații vizați pentru eventuale fuziuni, cumpărări, alianțe sau parteneriate. Analizele strategice se realizează de obicei pe termen lung, urmărind acțiunile ce pot afecta competitivitatea companiei timp de câțiva ani.  Analiza strategică urmărește să răspundă la următoarele întrebări: ”Unde se va situa x în y ani?” și ”Care sunt riscurile și oportunitățile care ne privesc?”.

Pentru evidențierea cât mai pregnantă a riscurilor și oportunităților, a fost introdus conceptul de Strategic Early Warning/ SEW (Gilad, B. 2001, 2003). Un sistem de pre-avertizare strategică (Strategic Early Warning System) este parte componentă a sistemului de management strategic al firmei.

Intelligence-ul competitiv operațional are la bază activitățile funcționale din cadrul unei firme sau instituții și urmărește identificarea modalităților de îmbunătățire a celor mai bune practici în domeniu. Spre deosebire de IC-ul strategic, axat pe analize macro într-un anumit domeniu, vizând problemele competiției pe piață, cel operațional tratează aspectele mai în detaliu, prin baza de date și rigurozitatea analizei. Se concentrează pe costuri și calitate, întrucât decizia de cumpărare a consumatorului se face în funcție de preț și calitate, iar ieftinirea produsului este strict determinată de către reducerea costurilor de producție. Aceste criterii, care influențează decizia de cumpărare a consumatorului, generează o analiză a costurilor și a interacțiunii activităților și proceselor funcționale din cadrul firmei.

Intelligence-ul competitiv tactic este acel tip de intelligence orientat asupra activităților curente și planurilor pe termen scurt, care vizează activitatea pe piață.Poate reprezenta o componentă critică în fuziuni sau achiziții (McGonagle & Vella, 2003, p. 2). Are rolul de a furniza informații și analize menite să îmbunătățească deciziile pe termen scurt. Acest tip de informații urmărește: produsul (ce se vinde), prețul, promoțiile, ce se întreprinde pentru promovarea produsului, locul de comercializare (unde se vinde), precum și alte detalii ce pot viza infrastructura necesară comercializării, studiile de piață, design, aspecte tehnice.

Intelligence-ul competitiv tehnologic permite unei companii să răspundă amenințărilor, să identifice și să exploateze oportunitățile generate de schimbările de ordin tehnologic și științific. Anumiți teoreticieni susțin că practicarea optimă a IC tehnologic poate genera economii de 10 până la 100 de ori mai mari decât sumele totale investite (McGonagle & Vella, 2003:2).

Intelligence-ul competitiv orientat către țintă vizează datele despre companiile rivale, capacitățile acestora, activitățile curente, planurile și intențiile viitoare (McGonagle & Vella, 2003:2). Este foarte des aplicat atunci când este vizat un număr redus de competitori cu care o companie se confruntă pe mai multe nișe de piață.

III.1.5.2. Intelligence-ul competitiv defensiv ( CCI)

Intelligence-ul competitiv defensiv (CCI) este adesea ignorat, însă rolul său de a permite companiei să controleze informația pe care o dă publicității este foarte important (Intelegia Group, 2008). În plus, protejează toate inițiativele strategice și asigură comunicarea informațiilor vitale doar către persoanele de încredere. IC defensiv limitează fluxul de informații dinspre companie către cei care pot beneficia de ele, precum și a datelor disponibile public (referitoare la companie), datorate unor erori umane sau a relelor intenții ale unor foști angajați. De asemenea, verifică și calitatea/ integritatea persoanelor cu care se lucrează, funcționând după principiul “lucrurile potrivite sunt spuse oamenilor potriviți” (A. Pârlog).Voi detalia acest concept în capitolul următor.

III.1.6. Stadiile dezvoltării competitive ale unei organizații

Prima dintre ele ar fi conștientizarea competitorilor, chiar din perioada de început a firmei sau înaintea înființării, în momentul elaborării planurilor de afaceri. Conștientizarea competiției presupune cunoașterea celor considerați principalii concurenți și, acolo unde este posibil, a anumitor date – chiar dacă incomplete ori neverificate – despre produsele, prețurile, clienții, sectoarele de piață unde concurența își desfășoară activitatea și angajații acestora. În acest stadiu, organizația utilizează doar rareori aceste informații, cel mai probabil ele sunt destinate exercițiilor tactice ad-hoc de stabilire a unor prețuri competitive ori elaborarea unui plan de afaceri care trebuie înaintat unei entități bancare.

Cea de-a doua etapă – sensibilitatea la competiție – se conturează odată ce companiile au atins un anumit nivel de dezvoltare, având în vedere, pe de o parte, faptul că orice prejudiciu al competitorului se poate repercuta asupra afacerii proprii, iar, pe de altă parte, este dată de nevoia de a câștiga competiția, ceea ce presupune creșterea eficienței.

Cea de-a treia etapă – competitor inteligent – implică resurse serioase pentru studierea și anticiparea mișcărilor concurenților (identificarea resurselor fizice tangibile și intangibile, studierea în detaliu a organizațiilor, a metodelor acestora, precum și a cunoștințelor practice ale acestora în elaborarea planurilor de afaceri). Organizația competitor-inteligent este setată pe anticiparea activităților companiilor concurente, natura și gradul de seriozitate al amenințărilor și tot ce este nevoie pentru a le contracara. În această etapă, se recunoaște astfel nevoia de a prevede cele mai probabile forme de răspuns ce pot fi adoptate.De asemenea, se cunoaște faptul că amenințări serioase pot apărea, inclusiv din partea unor companii care nu au încă activitate în sectorul de business sau din partea noilor intrați (Adriean Pârlog, suport curs).

III.2. Procesul de IC

Procesul Intelligence

Unitatea de bază a unui sistem IC îl reprezintă ciclul IC, în complementaritate cu Ciclul de Counter Competitive Intelligence (CCI), respectiv procesul prin care informațiile brute sunt transformate în intelligence, ținând cont de oportunități, vulnerabilități, riscuri și amenințări. În practică, procesul este multidirecțional.

Cu toate acestea, teoretic, procesul de IC este structurat în cinci etape: Planificare și direcționare; Colectarea; Procesare și Analiză, Diseminare, Feed-back.

III.2.1. Procesul dinaintea procesului de IC

Însă, înainte de a trece la procesul în sine, merită subliniat faptul că specialistul în IC mai are de parcurs câteva etape premergătoare, tot un fel de proces dar, dacă acest prim pas, foarte important, nu este bine realizat, va risca un produs de IC ce va lăsa de dorit. În primul rând, specialistul în IC se asigură că a identificat corect nevoile de intelligence și informații ale managementului. Punctul elementar de pornire a IC este definirea problemei sau a temei.

Identificarea "Key Intelligence Topics" (KIT)

KIT reprezintă nevoile de intelligence ale managementului. KIT este, în sine, un proces și presupune un dialog permanent între management și structura de IC și permite designerilor programului IC și managerilor să determine resursele necesare pentru a răspunde nevoilor reale de IC ale companiei. Definit corespunzător, KIT furnizează date critice pentru proiectarea și planificarea noului program de intelligence competitive. Determină numărul specialiștilor de IC, abilitățile lor și fondurile necesare pentru abordarea nevoilor de IC ale organizației. KIT reprezintă un proces continuu de identificare a nevoilor de intelligence. Un exemplu de KIT ar fi ”Ce impact are noua lege asupra afacerii?”.

Analiza lucrătorului de IC ( etapa ciclului IC) poate conduce la unele KIT-uri pe care managementul nu le-a identificat.

Principalele categorii KIT sunt:

Decizii și acțiuni strategice (includ elaborarea planurilor strategice și strategiilor)- formularea și implementarea planurilor strategice; cheltuielile de capital care afectează pozițiile competitive; alianțe strategice, achiziții și cesionări, etc…

Subiecte de avertizare timpurie (inițiative ale concurenților, evoluții ale noilor tehnologii și acțiuni guvernamentale) – oportunități pe care compania le recunoaște prima; amenințări, inclusiv competitori noi/ emergenți; schimbări semnificative în industrie, guvern, tehnologie.

Descrieri ale jucătorilor cheie (competitori, furnizori, organisme de reglementare și potențiali parteneri) – o mai bună înțelegere a capacităților și intențiilor acestora; analize și prognoze privind acțiunile acestora; monitorizarea continuă a acțiunilor concurenței.

Întrebările cheie de intelligence (Key Intelligence Questions) sunt folosite de profesioniștii IC pentru a determina ce tehnici de colectare și/ sau analiză să folosească pentru a produce intelligence-ul necesar. Întrebările cheie de intelligence (KIQ) furnizează răspunsurile pentru abordarea KIT și conduc la acțiuni relevante, respectiv:

– IC care poate fi obținut sau colectat;

– Identifică răspunsurile care TREBUIE determinate analitic (acțiuni și evoluții viitoare, etc., informații care sunt „interzise” din punct de vedere legal).

III.2.2.Etapele procesului IC

Planificare și direcționare (Stabilirea cerințelor )

Sunt definite necesitățile organizației; nevoile informaționale; scopul activităților de IC și termenul proiectului. Stabilirea cerințelor presupune recunoașterea necesității IC și definirea tipului de IC ce urmează să fie folosit (strategic, tactic, operațional etc…).

Colectarea

Colectarea datelor brute vizează crearea unui plan de acțiune în funcție de necesitățile beneficiarului final și identifică acelor întrebări ce necesită răspunsuri, implicit cea mai eficientă modalitate de colectare a informațiilor utile (pentru a elabora și pune în practică, strategia și tacticile atingerii obiectivelor stabilite, în etapa anterioară). Această etapă solicită cele mai multe resurse- umane și tehnologice; ”presupune identificarea potențialelor surse de informații, strângerea datelor și aranjarea lor într-o manieră ordonată. Sursele IC pot proveni din: datele financiare ale companiei, cota pe care o deține în piață, istoricul companiei, istoricul domeniului, datele despre competitori, opiniile experților, sursele umane, informațiile vehiculate la nivel internațional (…) publicitate”, evenimente (târguri, conferințe, expoziții –relevă noi strategii de piață, trenduri tehnologice și produse și servicii ale competitorilor, informații încă nepublicate) .

OSINT este principalul instrument cu care operează IC, dar nu singurul. Peste 80% din activitatea de intelligence competitive provine din surse deschise (OSINT), în domeniul intelligence economic procentul fiind chiar mai mare – peste 95% (Turner, 2005, p. 95).

Informațiile obținute prin contacte personale (HUMINT)  sunt prețioase și pot fi obținute de la: ”consultanți – profesioniștii sunt puncte-cheie deoarece, ca urmare a expertizei deținute, aceștia furnizează date de interes strategic pentru comunitate/ organizație; organizațiile non-profit, precum Camerele de Comerț, Asociațiile de Business, esențiale pentru că furnizează informații despre aspecte legislative și tehnice, noi oportunități financiare și parteneriate; administrațiile publice -furnizor de informații despre regulamente, statute și contracte publice, cât și susținător al inovației prin programe de promovare și conștientizare. Legăturile permanente cu departamente din cadrul diferitelor nivele ale administrației (europene, naționale, regionale sau locale) sunt necesare realizării procesului de intelligence (Comisia Comunităților Europene, 2002, 2002, p.72)”. Însă sursele umane, mai ales dacă sunt ale competitorilor, nu vor livra informația unui lucrător de IC. Acesta va avea nevoie să cunoască îndeaproape natura umană, la apeleze la tehnici de influență, inclusiv Elicitarea, evident, respectând normele legale.

Procesarea este etapa de conversie a datelor și informațiilor colectate în forma dorită pentru analiză.

Evaluarea (validarea), și analiza datelor brute reprezintă etapa în care datele colectate anterior sunt evaluate, analizate și transformate în IC. Se realizează prin compararea datelor obținute din surse diferite și integrarea concluziilor. Acum se realizează examinarea sistematică a datelor, informațiilor și cunoașterii relevante și transformarea acestora în intelligence acționabil, pentru îmbunătățirea procesului de planificare și decizie sau care să susțină crearea unor strategii menite să ofere un avantaj competitiv. Analiza reprezintă procesul de separare a întregului în părți componente și reasamblarea lor, pentru a studia natura și a determina legătura reciprocă dintre părți și față de întreg. Analiza este focusată pe transmiterea către beneficiari a unui produs IC ce răspunde necesității informaționale stabilite anterior. Obținerea și prelucrarea informațiilor printr-o abordare organizată și metodică includ și verificarea și validarea acestora, cele două procese adăugând valoare informației care va fi diseminată. Cele mai uzuale practici de validare a informațiilor sunt: identificarea sursei originale a informației și verificarea credibilității acesteia; stabilirea procedurii utilizate pentru obținerea datelor statistice, respectiv cercetarea unor surse diferite pentru aceeași informație, prin relevarea diferențelor față de materialul original.

Analiza de intelligence este utilă când accentul este pus pe una sau mai multe dintre următoarele valori, (Bernhardt, 2003): Oportunități și amenințări (în special evoluțiile neașteptate care necesită acțiunea sau reacția managementului); Motive, planuri, intenții, puncte forte și vulnerabilități ale rivalilor sau a altor jucători cheie; Alternative tactice sau opțiuni disponibile, pentru a promova scopurile organizației.

Diseminarea (Comunicarea informației finale) presupune pregătirea /realizarea produsului de IC, în format facil de urmărit și în timp util pentru a fi valorificat. De cele mai multe ori, produsele iau forma unui raport, a unui grafic sau a unui briefing, în care se oferă informații despre profilul competitorului, testarea unor ipoteze, analiza unor scenarii, etc…

Feed-back-ul, ultima etapă a procesului IC măsoară impactul pe care intelligence-ul competitiv l-a avut în activitatea beneficiarului, prin răspunsul la întrebările: a fost utilizată informația furnizată? Cum a fost aceasta folosită? A contribuit la lansarea/derularea/ îmbunătățirea/ încheierea unei activități? A adus economii organizației? Această etapă contribuie la rafinarea metodelor și la îmbunătățirea activității de intelligence competitiv (Bose, 2008, p.513). Adoptarea măsurilor este parte a acestei ultime etape și presupune utilizarea produsului de IC în procesul de decizie, deoarece acesta este scopul său, de suport al deciziei.

III.2.3.Activități aferente etapelor ciclului de IC

IC este, așadar, un proces continuu constând în etape secvențiale.  Majoritatea autorilor apreciază că procesul IC cuprinde următoarele etape, cu sarcinile asociate (Vuori, 2011):

III.3. Profilul lucrătorului în IC

În lucrarea ”Ghidul analistului de Itelligence”, coordonat de Ionel Nițu ( 2011, pg 38), autorii au analizat profilul psihologic al analistului de IC și au ajuns la concluzia că are nevoie de următoarele caracteristici:

”1: aptitudini mentale: performanța analitică presupune o interrelaționare continuă a mai multor tipuri (forme) de gândire. Modul de acțiune al acestora capătă valențe de specificitate în funcție de criterii precum: operațiile propuse (gândire algoritmică – gândire euristică), finalitate (gândire reproductivă gândire productivă, critică), sens de evoluție (gândire divergentă și gândire convergentă) și demersuri logice (gândire inductivă și gândire deductivă).

2: deprinderi (moduri de acțiune): în funcție de tipul de activități specifice procesului analitic în care sunt implicate, acestea pot fi: (1) formative (învățare activă, strategii de învățare) – prezente, cu preponderență, în procesul de instruire profesională; (2) rezolutive (deprinderi specifice cunoașterii științifice, capacitate de soluționare a unor probleme complexe, ascultare activă) – intervin, activ și determinant, în activitatea curentă (pe toate cele trei paliere analitice: operațional, tactic și strategic);

(3) reglatorii (capacitate de monitorizare și managementul timpului) – se referă la acele „automatisme” dezvoltate prin prisma proceselor de coordonare și control, care asigură calitatea activității analitice;

3: caracteristici de personalitate: profilul psihologic combină – în forme/formule variabile – următoarele stiluri de personalitate: 1) investigativ (analitic, prudent, critic, complex, curios, intelectual, cu capacitate de introspecție, precis, rațional, rezervat); 2) realist (abilități

sociale, conformism, perseverență, sinceritate, naturalețe, normalitate, autoeficiență); 3) convențional (grijuliu, conformist, conștiincios, defensiv);

5. stilul de lucru: practica psihologică relevă că profilul analistului ideal presupune o combinație echilibrată între stilurile perfecționist, perseverent și echilibrat;

6. aspecte motivaționale ale analistului: similar altor categorii ocupaționale, pot fi evidențiate următoarele nevoi: de realizare, de exploatare a propriului potențial, de recunoaștere profesională, de statut social, de diversitate în muncă, de independență profesională.”

III.4. IC, azi, în România și posibile evoluții-orizont 2030

Abia în urmă cu câțiva ani s-au au pus bazele unui program de învățâmânt post-universitar în domeniu. România deține o cultură de IC, în foarte mică măsură, mai degraba vorbim de o mână de oameni, ceea ce înseamnă că mai sunt ceva pași până ce conceptele, cunoștințele transmise de inițiatorii demersului vor ajunge să fie acceptate, aplicate de decidenți și societate. În România, în mod deosebit la nivelul administrației publice, strategiile și planurile de acțiune nu se integrează mereu unele în altele: la nivel național regăsim strategia europeană, strategia națională de regăsește în mică măsură în strategiile regionale, iar până la strategiile de dezvoltare locală durabilă a unei comune, acestea s-au pierdut pe drum. Mai grav este că, la o analiză succintă, se observă, cu ușurință, patru- cinci stiluri de modele de strategii, în funcție de domenii- energetic/ economic/ dezvoltare locală/ comunicații, iar acestea sunt, de cele mai multe ori, multiplicate pe ramură, în jos, fără a fi adaptate, măcar. Deseori regăsim, la patru ani odată, aceeași strategie în sertarele vreunei administrații care o reeditează, în funcție de bugetul pe care îl are la dispoziție, nepornind de la o analiză profesionistă pentru a ajunge la stabilirea priorităților de investiții și dezvoltare. În alte situații, o strategie a unui oraș de munte este preluată cu ”copy-paste” de o localitate de la câmpie. Doar bugetele diferă. În plus, ele își propun salturi uriașe, ce se dovedesc utopice, nu există mereu un ”follow-up” pentru a vedea ce s-a făcut și ce trebuie continuat. De fiecare dată totul este luat de la capăt, pentru că, doar în baza unei strategii pe care un consiliu local o aprobă, adesea fără a o citi, înțelege, real, se pot solicita fonduri europene pentru anumite proiecte. În România, doar puțini cunosc valoarea reală a unei informații bine utilizate, inclusiv printre decidenți. Dar, România ar putea schimba situația. Nu maine, ci de azi.

Unde ar putea ajunge România în 2030, în IC

Pornind de la modelul Suediei, am creionat cațiva pași pe care România i-ar putea urma pentru ca, în 2030, să poate avea un sistem matur de IC, benefic pentru bunastarea populației:

IV. Despre CCI și Ciclul CCI

IV.1. CCI- definiție

Să folosim IC fără Counter Competitive Intelligence (CCI) ar fi incomplet și incorect. Orice organizație poate face competitive intelligence, dar, la rândul ei va fi ținta unei alte organizații care va face același lucru. Este, așadar nevoie să se apere raportat la alți competitori. Să se apere, dar și să inducă în eroare competitorii. Counter intelligence apără informațiile unei companii, mai ales acele informații care conferă avantaje competitive.

CCI este parte a fiecărui pas al procesului CI; și vizează protecția organizației (companiei), în ce privește vulnerabilitățile, modul de reacție la amenințările externe, dar și riscurile implicate în culegerea de informații (în cadrul unui proces de IC).

Adriean Pârlog (2016) atrage atenția asupra faptului că CCI nu poate stopa în totalitate că riscul ca informațiile ”importante” ale unei organizații să ajungă la competitor, ci doar diminua acest risc. CCI este, de asemenea un proces, în capătul inițial al căruia întâlnim, ca și în procesul de IC, KIT și QIT adică ”o scurtă listă de întrebări sau subiecte de interes, la care se va răspunde printr-un produs de counter intelligence ce va satisface nevoile/solicitările unui Beneficiar”.

(Adriean Pârlog, suport curs CCI)

IV.2. CCI, dimensiune defensivă și ofensivă, informativă și acționabilă

Întrebările inițiale ale CCI ar fi:”Ce trebuie protejat? /Cum se protejează ceea ce trebuie protejat? /Cât să dureze protecția?”

CCI are atât o dimensiune defensivă, în care acționează ca un scut în fața IC-ului realizat de competitori, dar și o dimensiune ofensivă, când ”acționează ca o sabie, dezvoltând operații orientate în sensul afectării distructive a structurilor de CI adverse și diminuării eficienței operaționale tradiționale ale culegătorilor de informații pentru afaceri ale competitorilor”(Adriean Pârlog, 2016).

CCI, pe componenta sa ofensivă, poate folosi inclusiv: dezinformarea activă (diseminarea conștientă a unor informații fals construite cu scopul de a masca un element de interes), mascarea (luarea în calcul a unor informații valide și prezentarea acestora într-o manieră care să facă partea adversă să înțeleagă eronat capabilitățile tale), dezinformarea pasivă (informații incorecte despre noi, obținute de competitor prin eforturile sale), protecția (pași concreți întreprinși cu scopul asigurării controlului asupra competitorului și pentru protecția activelor tangibile și intangibile), persuasiunea, manipularea, alte tehnici de influență.

Pe lângă dimensiunea informativă, CCI o are și cea acționabilă. La urma urmelor, orice Oportunitate pierdută se transformă în pierdere, în timp ce o oportunitatea exploatată se transformă în venit.

R = i x f (A, T, V) x 1/C
Unde:
A- Activ
T – Amenințare
V – Vulnerabilitate
C – Contramăsuri
F – funcție de probabilitate
I – coeficient de impact

În suportul său de curs (2016), Adrian Pârlog explică legăturile dintre active, amenințări, riscuri, vulnerabilitate, contramăsuri, după cum urmează:

Activul reprezintă resursă a organizației și îndeplinește, concomitent, următoarele condiții: aduce beneficii economice, are un cost și aparține organizației. Activele sunt tangibile (fizice – oameni, bunuri materiale) și intangibile (informații, contracte, reputația, liste de prețuri…).

Riscul atașat unui activ este un element ce depinde de o amenințare care exploatează o vulnerabilitate pentru a produce o pagubă, pagubă invers proporțională cu contramăsurile luate pentru gestionarea amenințărilor și vulnerabilităților.

O organizație se poate confrunta cu riscuri acceptabile (când impactul și probabilitatea de a apărea sunt mici), riscuri medii, riscuri mari (când impactul și probabilitatea de a apărea sunt foarte ridicate). CCI se ocupă de riscurile medii, tratabile, în timp ce riscurile mari sunt transferate, sau ar fi indicat să fie așa, către asiguratori.Ca și CI, CCI lucrează cu date, informații, ipoteze și probe, neacordând credibilitate 100% unei informații. CCI va gestiona sincron amenințările și vulnerabilitățile la adresa activelor unei organizații.

Dacă atunci când derulăm activități de CI urmărim posesorii următoarelor caracteristici pentru că ei ne-ar putea furniza informații despre competitor, în cadrul activității de CCI suntem atenți exact la același tip de caracteristici, de această dată în interiorul propriei organizații: comportament antisocial (tot ceea ce presupune acesta), lipsa scrupulelor, alergatul după bani și alte tipuri de avantaje, venituri ilegale sau nejustificate, dependențe psiho-comportamentale, carierismul narcisism, mania grandorii, paranoia (îngrijorări excesive legate de securitate), inacceptarea criticii, imaturitatea, impulsivitatea, spiritul de răzbunare, spiritul aventurier, acceptarea riscurilor fără a discerne consecințele, neseriozitatea profesională și cotidiană, cercurile relaționale suspecte. Posesorii acostor caracteristici pot pica mai ușor în plasa structurilor de CI ale competitorilor.

IV.3. Ciclul CCI

Ciclul CCI, asemeni celui de CI, cuprinde mai multe etape:

(Adriean Pârlog, suport curs CCI)

Ciclul CCI, asemeni celui de CI, cuprinde mai multe etape:

1.Definirea cerințelor, în cadrul căreia se stabilește ce trebuie protejat și pentru cât timp.

2.Culegerea de informații

Culegerea de informații despre rivali:

În urma KIT și QIT, se stabilește necesarul de informații, capabilitatea, ceea ce înseamnă înțelegerea metodelor de lucru ale competitorului (IC-ul competitorului), dar, mai ales identificarea informațiilor pe care competitorul (prin CI-ul său) le țintește la organizația noastră.

Culegerea de informații referitoare la propriile vulnerabilități.

CCI identifică punctele slabe ale propriei companii, funcție de interesele competitorului (identificate anterior). În această etapă, echipa de CCI analizează: cum poate rivalul să culeagă informații, cum pot fi controlate aceste informații (pentru a induce competitorul în eroare și a-l face să creadă că a abținut informații utile pentru el), dar și amenințările și vulnerabilitățile la adresa activelor propriei organizații.

3.Procesare și analiză.

4.Proiectarea și dezvoltarea de contramăsuri, ceea ce înseamnă Planul de Contingență pentru protejarea a ceea ce merită a fi protejat, inclusiv prin recurs la dezinformare.

5.Aplicarea contramăsurilor proiectate, stabilite în etapa anterioară.

6.Analiza consecințelor aplicării contramăsurilor luate – evaluarea modului de răspuns al rivalilor

7.Diseminarea

(Adriean Pârlog, suport curs CCI)

Interviul, tehnica de ”aur” jurnalism și în intelligence competitive

Dacă, în capitolul de față am înlocui cuvântul ”jurnalist” cu cel de ”lucrător în IC” și pe cel de ”interviu” cu cel de ”produs de IC”, am ajunge la concluzia că cele două persoane (jurnalist și lucrător în IC) au atribute similare, fiind diferite doar în foarte puține puncte. Interviul este un instrument folosit în egală măsură în jurnalism și în IC, însă jurnalistul își dorește ca interviul său să ajungă la cât mai mulți cititori, în timp ce lucrătorul în IC urmărește ca, dimpotrivă, produsul său să ajungă doar le cei care contează, la decidenți.

O definiție, în etape, oferă cercetătorul francez Marc Capelle, în articolul ”Guide a l`usage des media” (ESJ-ARPEJ, 1994). La capitolul ”Genuri de informații”, despre interviu, Capelle susține că este ”o investigație care are drept scop strângerea unor informații sau opinii inedite direct de la o persoană reprezentativă care acceptă ca declarațiile sale să fie aduse la cunoștința publicului”. În IC, realizatorul interviului nu cere acceptul intervievatului și disimulează propriile intenții. Intervievatul (în jurnalism) acceptă publicarea răspunsurilor sale, dar și selecția acestora pe care o va face jurnalistul, ceea ce nu înseamnă însă vreo libertate a jurnalistului de a modifica răspunsurile interlocutorului. Personalitatea jurnalistului/ realizatorului de interviu constă în originalitatea și substanțialitatea întrebărilor, în modul în care dirijează dialogul. Cel puțin două observații se pot face: rezultatul acestei întrevederi este dat publicului prin presă, în jurnalism, sau decidentului în Intelligence Competitive. În plus, este necesară o completare legată de câmpul informației captate de la interlocutor: acesta poate face referiri și la domeniul proxim al activității sale, la alte persoane, la fapte și întâmplări care nu îi aparțin în mod obligatoriu.

Ca o însumare a încercărilor de definire a interviului, putem concluziona: interviul consituie (pentru presă, dar și IC) o sursă importantă de obținere de informații, cu avantajul de a oferi, pentru beneficiar, sursă directă, imediată; o sursă vie, credibilă în măsura în care persoana intervievată prezintă credibilitate. Transmiterea de informații, comunicarea, își neagă propria condiție dacă nu își atinge scopul de ”a comunica”, ceva (informație nouă și utilă). Oricât ar fi el de strălucitor, sub aspectul scriiturii, al conversației.

V.1. Interviul, în Jurnalism

Interviul se realizează pe baza unui dialog, însă nu orice dialog este un interviu. Dialogul, în sine, stă la baza documentării oricărui jurnalist/lucrător IC, atunci când acesta alege ca sursă de informare o persoană (HUMINT). Uneori, nici măcar o știre nu poate fi realizată fără ca la baza ei să stea un dialog.

Unui reportaj, unei anchete, infuzia de dialog îi dă viață, culoare, nemaivorbind de veridicitate. Anchetele jurnalistice presupun intervievarea mai multor persoane, confruntarea răspunsurilor obținute de jurnalistul- investigator, de-a lungul desfășurării acesteia.

Masa rotundă, la rândul ei, beneficiază de formula interviului. Este, de fapt, o dezbatere ce implică mai mulți participanți, reuniți pentru a analiza o anumită problemă. Dacă ea este condusă de un jurnalist, acestuia îi revine dificila misiune de a îndruma și conduce discuțiile, fapt care presupune o bună informare prealabilă, prezență de spirit, tact, cunoașterea interlocutorilor. Moderatorul se va afla în situația de a utiliza frecvent tehnica interviului, adresând fiecărui participant întrebări, primind răspunsuri, confruntând răspunsurile pentru ca, pe baza lor să adreseze alte întrebări. Masa rotundă, dezbaterea, devin astfel, un interviu multiplu. În IC, un echivalent al dezbaterii ar fi metodele Red Hat sau Brain Storming.

V.1. 1.Etapele construirii unui interviu în Jurnalism

În linii mari, sunt recunoscute trei mari etape: pregătirea, derularea și redactarea. Însă aceste trei mari etape au subetape.

Pregătirea interviului

Țința este foarte importantă: ținem cont de tema interviului (tema de interes), dar și de personajul intervievat (deține o funcție importantă, a realizat ceva important, este acuzat de diverse acțiuni, cunoaște ceva sau pe cineva important, este martorul unui eveniment important, i s-a întâmplat ceva interesant, are o opine diferită față de un eveniment, politică etc…)

Cercetarea prealabilă: Înainte de a începe un interviu se impune a se face o documentare serioasă și a se citi, asculta tot ce s-a spus până în acel moment despre personajul sau situația în cauză. Cel mai reușit interviu este acela realizat față în față.

Derularea interviului

Întâlnirea cu intervievatul, înainte de începerea efectivă a interviului, a făcut subiectul unei întregi cărți, ”Primele zece minute”, a jurnaliștilor Leonard și Natalie Zunnin. Modul în care este spartă gheața, în aceste prime minute poate hotărî viitorul relației dintre ei. Odată realizată această sub-etapă, se trece la interviul propriuzis. Apar întrebări neprevăzute, izvorâte din răspunsuri neprevăzute pe care jurnalistul nu trebuie să le lase scăpate, doar pentru că nu și le-a prevăzut. Aceste chestiuni interumane cer mobilitate, flexibilitate, de ambele părți. Jurnalistul va avea grijă să nu își plictisească/enerveze intervievatul, cu întrebări banale/ dure la care el însuși nu știe măcar jumătate de răspuns. Întrebările mai dificile se strecoară fie la momemtul oportun, fie spre finalul interviului. Se revine, sub diverse formulări asupra lor, dacă interlocutorul evită un răspuns. Întrebările cu adevărat dificile atrag răspunsurile care fac din interviu o artă. Înterviul ia sfârșit și jurnalistul/ intervievatorul are grijă să restabilească raporturile inițiale, după întrebările incomode. Jurnalistul va avea grijă la lase loc de viitoare discuții sau întrebări pentru cazurile în care pot apărea nelămuriri. Dacă a câștigat și bunăvoința, simpatia interlocutorului, acesta îi poate deveni sursă de încredere pe viitor. Cele șase tehnici/ principii prin care poți influența pe cineva să actioneze conform nevoilor tale, analizate psihologul Cialdini sunt foarte importante: Principiul reciprocității; Principiul rarității; Principiul autorității; Principiul consecvenței; Principiul simpatiei; Principiul consensului. Evident, jurnalistul/ intervievatorul poate folosi toate aceste tehnici, însă este, la rândul său, supus aceluiași risc din partea interlocutorului și, ca atare este necesar ca el să cunoască și să poată să se apere, la rândul său.

Redactarea interviului

Transcrierea interviului se face respectând în totalitate ceea ce a spus intevievatul. Modificările permise sunt acele de corecție a textului, de evitare a repetițiilor, a redundanței, de scriitură corectă. Pentru acuratețe, este indicat că interviul să aibă, înaintea dialogului propriu-zis, un ”chapeau”, un preambul care să detemine cititorul să îl parcurgă, să aibă indicii despre ce urmează să afle. Intertitlurile sunt de asemenea foarte importante, ca și titlul, pentru că forma de prezentare a produsului numit întreviu este exterm de importantă. Foarte important, titlul, chapeau-ul și intertitlurile se realizează abia după ce redactarea textului este finalizată. În IC, nu este indicat să lăsăm beneficiarul să citească printre rânduri.

La o analiză succintă realizăm că aceste trei mari etape corespund ciclului intelligence: Planificare-colectare de informații și validarea lor- analiza informațiilor- produsul intelligence-diseminare.

V.2.Interviul în IC

În IC, orice problemă urmărește diminuarea/gestionarea incertitudinii, își găsește soluția în metoda SPEED (Scanare-Compactare-Expandare-Evaluare-Decizie) parcurgând următorii pași: Start- Înțelegerea problemei- și KIT și QIT (nevoile de informații și întrebările de intelligence)- Culegerea de informații- Informațiile satisfac nevoia (dacă nu, se caută noi informații)- Procesare-Analiză-Diseminare – Acțiune. Metodele folosite în IC pentru culegerea de informații din surse umane sunt: Interviul/ Dialogul informal/Chestionarea/Negocierea/Interogarea/Elicitarea/Crowdsourcing/Direct, Telefonic, Web. Analizăm, evident, interviul. Și aici, procesul este similar celui jurnalistic. Pentru IC interviul este un instrument care, combinat cu alte tehnici va îmbunătăți produsul de IC, la fel cum, în jurnalism, înterviul dă greutate și altor produse.

Prin urmare, lucrătorul în IC își face Planul de culegere a informațiilor, plan ce conține Nevoile Prioritare de Informații (NPI) din etapa de planificare a Ciclului IC, plan proiectat să fie ușor de reactualizat în mod regulat, în format ușor de înțeles ce conține suficiente informații de direcționare (termene, deficiențe, trenduri etc.) și cuprinde toate resursele de culegere disponibile. Nu există o rețetă universală, dar condiția primordială este legalitatea mijloacelor folosite, condiție impusă și jurnalistului. În Planul de culegere, lucrătorul în IC pornește de la NPI către Sursă și combină creativ categoriile de surse și modele, tehnici de exploatare a acestora.

Dar, interlocutorul lucrătorului de IC nu îi va livra informațiile de care are nevoie atât de ușor ca unui jurnalist și atunci, atât în discuțiile dirijate, cât și în interviu, acesta are la dispoziție un instrument ajutător, Elicitarea.

V.2.1. Elicitarea, instrument ajutător pentru Interviul în IC

Elicitarea este un proces de culegere a informațiilor din surse umane prin folosirea unei discuții dirijate, a unui interviu, astfel încât să fie mascată intenția culegătorului de a obține informații, precum și faptul că acestea au fost furnizate. Astfel, se obțin informații despre competitor și mediu pentru elementele de procesare/analiză și exploatare, dar strict în limite legale. Printre beneficiile utilizării acestei tehnici, merită subliniate: informații unice, indisponibile prin alte metode de culegere; informații oportune, în timp util; informații ieftine; mascarea interesului culegătorului pentru subiectul examinat. Cheia succesului în elicitare constă în pregătirea și planificarea discuției cu sursa (intervievatul), singurul element aflat, dealtfel, exclusiv, sub controlul culegătorului de informații (realizatorului interviului).

Adrian Pârlog identifică etapele realizării interviului și ale elicitării în IC și putem afirma că sunt similare cu cele folosite în jurnalism: Pregătirea (discuției)/ Discuția propriu-zisă/ Debriefingul ulterior, excepție fîcând momenul întrebărilor dificile, în economia interviului.

V.2.2. Epatele de Realizare a interviului de IC

Asemeni interviului jurnalistic, fiecare dintre cele trei etape are sub etape sau pași de parcurs.

Pregătirea interviului

Pregătirea (discuției) presupune: fixarea de obiective informative, identificarea potențialelor surse, cercetarea surselor identificate, identificare vulnerabilităților acestora, planificarea variantelor de abordare și discuție, planificarea etapei de dezangajare, dar și planificarea de dezangajare de urgență (de ieșire din scenă, dacă interlocutorul desoperă adevăratul interes).

Asemeni jurnalistului, lucrătorul în IC va apela la cele șase metode ale lui Cialdini și le va folosi, pe sursa lui, evident adaptate propriilor nevoi, identificate de Adriean Pârlog: nevoia de recunoaștere a acesteia, nevoia sa de recunoaștere ca expert, tendința sa de modestie în fața laudelor exagerate, tendința de a-i învăța/corecta pe alții, tendința de a dovedi greșeala altuia, tendința sursei de a bârfi, tendința de a nu păstra secretele altora, nevoia de a găsi un ascultător, subestimarea capacității de înțelegere a interlocutorului (lucrătorul de IC), subestimarea capacității interlocutorului de a folosi informațiile, tendința de a împărtăși secrete cu un confrate profesional.

Lucrătorul în IC nu va cere neapărat acordul intervievatului, așa cum se procedează în jurnalism, ci, el va identifica oportunitatea, situația propice în care va discuta cu intervievatul său.

Desfășurarea propriu-zisă a interviului

În elicitare este cunoscută așa-numita ”clepsidră a dialogului”, ilustrată de același A. Pârlog:

Și aici avem parte de ”dezghețarea atmosferei”, câștigarea bunăvoinței interlocutorului. Spre deosebire de jurnalist, lucrătorul de IC este mereu în alertă pentru a folosi cele mai potrivite tehnici și întrebări în acest ”ping-pong” pentru a fi capabil să se și protejeze, totodată. El va ști când să se oprească. Evident, nu își va minți înterlocutorul în ce privește identitatea sa, dar, dacă jurnalistul va folosi că tehnică de influență persuasiunea, lucrătorul de IC va adăuga manipularea. Întrebările care îi aduc cele mai importante răspunsuri le va adresa la mijlocul conversației, deoarece interlocutorul său va rămâne, mei degrabă, în memorie, cu prima și ultima parte a discuției, nu cu cea de la mijloc.

Redactarea materialului (Debrifing)

Debrifing (implicit redactarea informațiilor obținute) presupune câțiva pași: refacerea ”filmului” discuției, sintetizarea informațiilor obținute, redactarea documentelor, lecții învățate. Lucrătorul de IC va face același lucru (dacă nu s-a dat de gol) ca și jurnalistul: va lăsa ”ușa deschisă” pentru a putea reveni la sursa sa. Foarte important, lucrătorul de IC va lucra acum cu un coleg pentru că acesta va putea observa, fiind în afara problemei, mai ușor, dacă ceva este în neregulă cu produsul de IC rezultat în urma interviului în care au fost aplicate tehnici de elicitare.

V.3. Diferențe dintre Interviul in Jurnalism și Interviul în IC

La urma urmelor meseria de IC, asemeni celei de jurnalist este atât artă, cât și știință, iar ambii îmbină arta cu știința în realizare de interviuri pentru ca acestea să genereze informația care ajută la a face diferența între el și competitor.

Interviul în IC și Jurnalism prezintă atâtea similitudini, după cum am demonstrat, încât este mai simplu să evidențiem diferențele în această concluzie a capitolului destinat interviului.

Interviul jurnalistic se bazează pe emoție; vrea să genereze emoție și informație nouă, pe când interviul în IC poate gestiona emoția țintei (intervievatului), dar el generează numai informație utilă.

În Jurnalism, realizatorul de interviu cere acceptul intervievatului (țintei) pentru interviu, în IC, intervievatorul identifică situația în care poate afla informații, fără ca ținta sa să realizeze că le-a furnizat.

În IC, realizatorul (inițiatorul interviului) va pune intrebările cheie la mijlocul discuției, pentru ca interlocutorul să rămână în memorie cu începutul și finalul discuției, mai puțin cu partea de mijloc. În Jurnalism, cele mai grele întrebări se pun la final, pentru a nu risca să compromitem întregul demers, în situația în care intervievatul nostru bate în retragere.

În IC, atunci când se stabilește că este nevoie de o sursă HUMINT, iar tehnica folosită va fi interviul, lucrătorul de IC va merge să discute având în minte un SWOT al său, propiu, suprapus peste SWOT-ul țintei, pentru a nu risca, în necunoștință de cauză, să suprapună punctele sale slabe peste punctele tari ale țintei, deoarece el are alt interes. În Jurnalism, ziaristul are un plan, dar nu ajunge până la a avea un contra-SWOT, nu își calculează riscurile, ca un lucrător de IC, jurnalistul va face doar o analiză jurnalistică pentru a vedea în ce măsura a aflat ce și-a dorit.

În ce privește riscul, și aici sunt deosebiri: jurnalistul riscă să aibă un interviu banal, poate chiar cu informații nereale, va fi privit de breaslă ca un credul, iar data viitoare va fi mai atent. El poate pierde câțiva cititori și, în cel mai rău caz, locul de muncă.

Lucrătorul în IC riscă să inghită informații eronate, iar pe baza lor să facă o analiză greșită, fapt ce conduce la o decize, evident, eronată, care poate afecta chiar existența ”afacerii”, sau poate să se dea de gol în fața țintei, situație în care i-ar fi greu să mai facă același lucru cu orice țină pentru că, aici, vorba umblă repede.

O altă diferență este răsplata: în cazul jurnalistului este mult mai mică decât în cazul unui lucrător de IC (primul câștigă reputație, cititori și bani puțini; al doilea câștigă reputație, bani și bani).

V.4. Studiu de Caz: Interviu: ”Dacia este cel mai cunoscut si scump brand romanesc, cu o valoare apreciata la 387 de milioane de euro

Am ales produse jurnalistice realizate de mine, pentru studiul de caz, deoarece, ca autor, știu cum am parcurs etapele dinaintea diseminării (publicării), ori, dacă aș fi apelat la un alt exemplu, ar fi implicat, automat, o discuție cu autorul acelui material de presă.

Pentru a ilustra etapele ciclului jurnalistic, și folosirea elicitării într-un interviu jurnalistic mi-aș fi dorit să folosesc interviurile cu Ovidiu Grecea, pe când acesta era șef al Corpului de Control al primului ministru Radu Vasile, însă, din nefericire, Internetul abia atunci intra în țara noastră. Era o adevărată provocare să obții informații de la Ovidiu Grecea.

Totuși, am apelat la două materiale, chiar dacă mai puțin ilustrative, regăsite pe internet, pe care le-am realizat, în 2008, deși, la vremea respectivă nu realizam că urmăresc anumite etape și activități ale unui ciclu, ci procedam ca un jurnalist. Pentru exemplificare, am optat pentru interviul cu dl. Constantin Stroe, Președintele Automobile Dacia, la acea vreme.

V.4.1. Etapele ciclului IC aplicate interviului din studiul de caz

Planificare/direcționare:.

Jurnalistul a observat că brandurile românești tradiționale, deși blamate de opinia publică, sunt valoroase, atât pentru economie, cât și pentru propria valoare. A realizat o ”analiză” cu branduri reprezentative și propune, în redacție, realizarea unei serii de interviuri cu persoane reprezentative, raportat la fiecare brand în parte. Jurnalistul află ce îi stă în putință despre brandurile și persoanele cu care urmează să stabilească intreviuri. Solicită întreviurile și se stabilesc detalii ( locul, data, uneori și durata). Rezultatul analizei (analiza fiind ea însăși un rezultat al unui proces) ce urmează să preceadă seria de interviuri este: ”Povestea reinventării brandurilor "epocii de aur", material ce se regăsește în Anexa nr 1.

Colectarea informațiilor:

A realizat o ”analiză” cu branduri reprezentative și propune, în redacție, realizarea unei serii de interviuri cu persoane reprezentative, raportat la fiecare brand în parte. Jurnalistul află ce îi stă în putință despre brandurile și persoanele cu care urmează să stabilească intreviuri. Solicită întreviurile și se stabilesc detalii ( locul, data, uneori și durata). Rezultatul analizei (analiza fiind ea însăși un rezultat al unui proces) ce urmează să preceadă seria de interviuri este: ”Povestea reinventării brandurilor "epocii de aur", material ce se regăsește în Anexa nr. 1. Parte din informații le aflase deja cu ocazia realizarii analizei amintite. Primul cu care realizează interviul este Constantin Stroe (Dacia), omul care a crescut odată cu brandul Dacia și care a rămas la uzină, inclusiv după privatizare, lui datorândui-se păstrarea numelui Dacia, în loc de Renault.

Pentru că intervevatul este în alt oraș (Mioveni), iar jurnalistul în București, iar cei doi se cunosc de mai mulț ani, se bucură de încredere reciprocă, se apelează la metoda realizării interviului prin telefon, sub rezerva revenirii pentru completări ulterioare, dacă situația o va impune. Totodată, via e-amil, intervievatul va transmite mai multe fotografii, pentru ilustrarea materialului.

Procesarea informațiilor:

Jurnalistul extrage interviul de pe banda reportofonului, îl va transcrie.

Analiza este conversia datelor brute în produse jurnalistice, presupunând integrarea și evaluarea acestora și transformarea lor în produs jurnalistic.Interviul redactat este corectat, editat, din nou corectat, paginat (la tehnoredactare), completat, daca era cazul ( nu a fost). Pentru ca în cadrul materialului să avem și opinia unui cunoascător al mediului de afaceri românesc, am apleat la o discuție (nu interviu), cu Ionuț Popescu, pentru calitatea sa de fost ministru al Finanțelor, dar care active deja ca analist economic.

Diseminarea

Interviul a fost publicat sub titlul ”Dacia este cel mai cunoscut si scump brand romanesc,
cu o valoare apreciata la 387 de milioane de euro, iar documentul, în integralitatea sa se regăsește în anexa nr. 2.

”Chapeau:

Dezvoltare. Dacia conduce detașat in topul celor mai valoroase branduri romanesti, conform unui studiu recent realizat. Compania este una dintre cele mai longevive din Romania (exista de 42 de ani) si reprezinta, astazi, cel mai cunoscut si scump brand autohton (valoreaza 387 de milioane de euro). Dupa privatizarea de acum citiva ani, Dacia, sustinuta de capitalul investitorilor francezi, a renascut, inregistrind un adevarat boom.

Constantin Stroe: „Mi-am luat bobirnace pentru Dacia“

(…)

E.N.: Cum a fost salvat numele Dacia, dupa anul 1990, pentru că aparținuse statului român? Guvernanții?

C.S.: Nu aș putea spune….

E.N.: Practic, ați crescut odată cu Dacia, de la primul model. Ce ați făcut pentru a-i păstra numele? (ELICITARE)
R.S.: Numele acestei importante marci nationale, Dacia, a fost salvat de vointa extraordinara a oamenilor sai, fara niciun sprijin material sau politic din afara perimetrului uzinei.
Se cunoaste ca o marca – brand – se construieste greu si in timp indelungat, dar se poate prabusi foarte usor si in timp incredibil de scurt, daca gestionarea intregii activitati nu se face cu multa atentie si daruire.

(…)
E.N.: Cum au fost convinsi francezii sa pastreze brandul, atunci cind au cumparat uzina, pentru că ei nogociau cu guvernanții, căare nu vă susțineau, sub acest aspect? (ELICITARE)
R.S.: Politicienii vremii imi dadeau bobirnace si imi spuneau sa pun rombul (simbolul Renault) pe peretii fabricii. Un om intelept din Franta a inteles ce altii refuzau sa vada si a fost de acord cu mine sa pastram marca Dacia, ca a doua marca a grupului, iar azi se dovedeste ca decizia a fost cea mai buna.
E.N.: In Romania, sinteti identificat cu Dacia. De cind munciti aici? (ELICITARE)
R.S.: Din 1968, de la fabricarea primului automobil de serie in tara noastra, Dacia 1100… Abia terminasem Politehnica Bucuresti, am facut imediat armata si apoi m-am angajat aici. Am parcurs absolut toate treptele ierarhiei profesionale, – inginer stagiar, proiectant, sef de sectie, inginer-sef, director tehnic si apoi director general. Sint de 40 de ani aici.  (…) ”

VI. Asemănările și deosebirile, dintre jurnalism și IC

Capitolul de față inventariază asemănările, respectiv deosebirile, dintre jurnalism și IC, inclusiv în ceea ce privește activitățile celor două categorii de lucrători, așa cum reies ele din capitolele anterioare.

VI.1. Profilul lucrătorilor in IC și Jurnalism

Pornind de la Profilele lucrătorilor în jurnalism și IC, prezentate în capitolele anterioare, ajungem la concluzia că lucrătorii celor două domenii au în comun următoarele caracteristici:

Trasaturi aptitudinale (aptitudini mentale): Aptitudinea rezolutivă (inteligența-cunoaștere), formativă (învățare activă, strategii de învățare), reglatorie (capacitate de monitorizare și managementul timpului); Vivacitate intelectivă; Creativitate generală, verbală și neverbală; Capacitatea de expresie.

Caracteristici de personalitate (relaționare): Stiluri de personalitate: 1) investigativ (analitic, prudent, critic, complex, curios, intelectual, cu capacitate de introspecție, precis, rațional, rezervat); 2) realist (abilități sociale, conformism, perseverență, sinceritate, naturalețe, normalitate, autoeficiență); 3) convențional (grijuliu, conformist, conștiincios, defensiv); sociabil (deschis);

Trăsături atitudinale de autoafirmare: Spiritul de inițiativă; Curajul; Stabilitatea emoțională; Pragmatismul; Independența; Expansivitatea

Trasaturi valorice (resorturi motivaționale): Nevoia de prestigiu; Nevoia de reușită; Nevoia de a crea; de exploatare a propriului potențial, de diversitate în muncă, de independență profesională.

Trasături temeramentale: extraversia; dinamismul; experienta, constiinciozitate, agreabilitatea.

VI.2. Activitățile jurnalistului, similare cu ale lucrătorului în IC

Jurnalismul, ca și IC, înseamnă ”știință și artă”.

Principalele activități ale jurnalistului și ale lucrătorului de IC, rezumate, ar fi: identificarea nevoii de informații/ descoperirea subiectelor; culegerea informațiilor; analiza, elaborarea articolelor/materialelor/ produselor și diseminarea acestora. Însă, jurnalistul profesionist/ lucrătorul în IC au și alte îndatoriri, a căror neîndeplinire ar afecta execuția activitățile principale: „cultivarea”, cu asiduitate, a surselor HUMINT de informații și adaptarea permanentă la mijloacele moderne ale tehnicii cu care este obligat să lucreze zi de zi (computer, soluții softwere, telefon mobil cu cameră foto și acces Internet, aparate pentru montaj etc….).

Calitățile lucrătorilor în jurnalism și IC, în funcție de etapa procesului (conform anexei nr 3.  ”Calitățile lucrătorilor in Jurnalism și IC, specifice etapelor din proces”) ar fi o sumă de atribute, calități, redate mai jos, în mare parte, fiind deja contabilizate, din 2010, de Camelia Popa. Sunt valabile pentru ambele categorii de lucrători. Prin urmare, eficiența este suma calităților unui lucrător cu informații, fie că vorbim despre IC sau jurnalism.

În lumina celor cercetate în capitolele anterioare, am comparat cele două domenii (jurnalism și IC) pe următoarele coordonate: reprezintă artă sau știință; profesie sau nu, tipuri de produse generate, domenii acoperite, tipuri de surse folosite, scopul de bază, întrebările la care răspund,cum sunt cultivate și validate sursele, cum sunt generate produsele, care sunt intrumentele, tehnicile și metodele folosite, pe ce se bazează, ce activități presupun, ce funcții, ce sarcini, tipuri de surse de informare, riscurile implicate, metodele de apărare, finalitatea și utilitatea.

Conform anexei nr 4, ”Jurnalism și IC: asemănări si deosebiri”, Jurnalismul și IC pot fi practicate chiar și fără studii în domeniu, deși constituie un mare plus, fiind considerate de specialiști atât artă, cât și știință. În ce privește produsele generate, Jurnalismul generează mai multe tipuri de produse ( știri, articole, anchete, interviuri, reportaje, analize), însă ale IC-ului sunt mult mai consistente ( note, buletine de informare, analize). Ambele domenii activează sub imperiul termenelor limită, însă ale jurnalistului sunt mult mai scurte, el deseminând produse chiar în câteva minute. Domeniile acoperite sunt similare (economic, politic,…..oriunde e concurență), însă IC servește strict decidentului, pe când jurnalismul este în slujba opiniei pulice ( sau a unui grup de interese). Jurnalismul gestionează incertitudinea publicului, iar IC gestionează incertitudinea decidentului. Jurnalismul pierde mai degrabă reputație, public și publicitate ( capital), iar IC ar putea pierde, pe lângă reputație, chiar organizația în sine. Oricum, IC beneficiază de Counter competitive intelligence, spre deosebire de Jurnalism, care ar putea învăța la acest capitol mai multe. Produsele generate în ambele domenii (nu includem aici știrile) sunt generate la capătul unor procese extrem de asemănătoare. În ce privește instrumentele, tehnicile și metodele, ele sunt aproape similare, însă IC își permite accesarea mai multor resurse de acest gen decât jurnalismul. Ambele domenii sunt foarte atente și dependente de sursele cultivate și validate în timp.Jurnalistul are însă acces mai rapid la multe surse, prin chiar natura meseriei. IC folosește ca sursă produsele jurnalistice, dar și jurnaliști, drept pentru care și jurnalismul ar trebui să beneficieze de produsele IC, deși, prin chiar natura lor, aceste produse nu sunt destinate publicului larg, ci doar decidenților. Identificarea oportunității și implementarea acesteia reprezintă, poate, legătura cea mai puternică dintre cele două domenii, însă această teorie este construită în capitolul următor, capitol pe care nu l-am planificat inițial, dar fără de care cercetarea de față ar fi văduvită serios pentru că analizează variabilele ce ajută la eficientizarea Jurnalismului și IC-ului.

VI.3. Cât IC este în Jurnalism și cât Jurnalism este în IC; competitivitatea domeniilor

Apelând la metoda analizei ipotezelor concurente am identificat răpunsul întrebării inițiale de cercetare (”Cât IC este în Jurnalism și cât Jurnalism este în IC?”).

Am pornit de la următoarele ipoteze:

Presa =IC

Presa mai mult decât IC

Presa mai puțin decît IC

Presa diferită de IC

Analiza (Anexa nr.5-ACH-Jurnalism-IC) relevă că cea mai consistentă ipoteză este ”Presa este mai puțin decât IC”, deși se aseamănă izbitor de mult.

Apoi, am apelat la Analiza SWOT, care se regăsește în Anexa nr 6. a celor două domenii, analiză pe care mi-am bazat și evaluările privind posibilele tendințe ale acestora pentru anii care urmează, prezentate în capitolele anterioare.

Dacă IC se bucură de bună pregătire, inclusiv pe tot parcursul vieții și de o mai bună finanțare, situația este opusă în Jurnalism. Instituțiile media nu au identificat încă soluția pentru a deveni afaceri fiabile, pentru a-și vinde în profit informația, spre deosebire de IC. Și valoarea muncii celor două tipuri de lucrători este diferențiată: lucrătorul de IC este mai bine plătit decât cel din IC, in timp ce, pepiață, un lucrător în IC își găsește mai usor de lucru, pentru că, de el, au nevoie companiile, în vederea identificării și maximizării oprtunității care duce la profit. Jurnalisșii au acces mai facil la anumite informații, dar nu posedă abilitatea analitică a unui lucrător de IC. Evident, se întâlnesc excepții.

Competitivitatea domeniilor

Continuând cercetarea, am realizat o matrice ponderată pentru a calcula indicele de competitivitate al fiecăruia dintre domenii, iar rezultatul arată, cât se poate de clar, că IC are un indice de competitivitate (7,77) mai mare decât al jurnalismului (5,94), pe toate domeniile PESTLE, însumat. Matricea este redată în Anexa nr 7, ”Indici competitivitate pentru industriile Jurnalism și IC”

Pentru că nu există statisici clare, nici măcar la Institutul Național de Statistică (sunt introduse la ”alte meserii”), demersul de a afla câți jurnaliști și câți specialiști avem în IC, la nivelul României, s-a dovedit anevoios. Am apelat la pagini web dedicate ( Linkedin, E-jobs, Best Jobs, Head-hunting), iar lucrătorilor IC le-am asimilat și consultanții de afaceri, și am ajuns la următoarea situație aproximativă:

Jurnalismul număra, în 2014, cca 10.000 persoane (estimare la care am ajuns, cu ocazia unei alte cercetări personale. din 2015), iar în 2016, cca 7000 care activează în cca 1000 organizații media , din care, doar 119 sunt auditate (auditate-Brat-97 și ARMA-21). În schimb, pe site-urile specializate, abia dacă găsim aproximativ 1000 cv-uri de jurnaliști ( Linkdin), iar în ce privește posibilitatea angajării, aceleași surse relevă că, de pildă, în decembrie 2016, se căutau doar șase specialiști (1- Linkdin și 5-Ejobs).

În ce privește IC, în decembrie 2016, am identificat, pe Linkdin, 2168 CV-uri de specialiști în domeniu, cărora li se adaugă 1532 consultanți în afaceri (Linkedin). Prin aceeași metodă, am identificat 17 companii de IC, plus 127 de consultanță în afaceri. Cât despre posturile scoase la concurs, Linkdin oferea 35 posturi în IC și BI, plus alte 41 de analist afaceri, în timp ce pe Ejobs figurau 54 posturi libere de IC.

Oferta de jurnaliști (sunt mulți) este mare, produsele variate, finanțarea redusă, ori, acest lucru conduce la ceea ce se întâmplă în industria post-modernă: industria moare ca fenomen de masă nu prin dispariție, ci prin excesiva diversitate și abundență. IC dovedește că este mai elaborat, stăpânește mai bine principiile competitivității decât Jurnalismul, fapt ce ar putea servi ca lecție de urmat pentru ca Jurnalismul să ocupe locul pe care și-l reclamă

VII. Teorie privind recunoașterea, evaluarea și utilizarea Oportunității în Jurnalism și Intelligence Competitiv (Modelul Dubin de constructie a teoriei)

Ca urmare directă a cercetării de până acum, capitolul de față își propune construirea unei teorii, a unui model al avantajului competitiv prin recunoașterea și folosirea oportunității, atât în jurnalism, cât și în intelligence competitive.

Atât jurnalismul, cât și IC exploatează Informația care nu este la îndemâna oricui, adică exploatează Oportunitatea pentru a avea Avantajul Competitiv (concurențial).

Crearea de avantaj competițional este un proces continuu, și voi demonstra, în strânsă legătură cu utilizarea de operațiuni de influență, război economic și management reputațional, ca etape pentru avantajul competitive, pe parcursul întregului proces, de la tecunoașterea la implementarea oportunității. Concurența, inclusiv din cele două domenii,  se asociază cu avantajul competitiv.

Avantajul competitiv este abilitatea de  a avea o performanță superioară competitorilor în ceea ce priveste scopul de baza al existenței, PROFITUL. Voi analiza ce înseamna profitul în ambele domenii. Avantajul competitiv se traduce prin realizarea, de către o persoană/ organizație, a unor produse sau servicii superioare dintr-un punct de vedere semnificativ pentru consumatori, comparativ cu ofertele de produse similare ale majorității concurenților.

Pentru a dobândi avantaj competitiv, jurnalistul și specialistul în IC trebuie să poată indentifica și apoi folosi Oportunitatea, concomitant cu recunoașterea propriilor vulenabilități. Dar, omul acționează pe bază de scopuri, iar aceste scopuri dau sens acțiunilor sociale de utilitate practică sau teoretică.

Îmi propun să apelez la modelul Dubin de ”Building-Theory” și la modalitatea de aplicare a acesteia, realizată de Phalla Mot, în lucrarea ”An Entreproneurial Oportunity Recongnition” (2010). Dimensiunea și păstrarea/ dezvoltarea avantajului competitiv sunt generate de procesul de recunoaștere a oportunității, înainte de toate. Dimensiunea/păstrarea/ dezvoltarea avantajului competitive sunt asimilate spiritului antreprenorial despre care vorbește Phalla Mot.

Principalele componente ce determină identificarea rapidă oportunităților, spune Phalla Mot, făcând trimitere și la alți autori ( Ardichvili și Cardozo, 2000; Moreno, 2008), sunt: cunoașterea anterioară, vigilența antreprenorială, rețeaua socială și trăsăturile de personalitate. Aceste patru unități ale teoriei interacționează și, evident, pot întâmpina anumite limitări, dar generează ipoteze.

Există o serie de strategii și metode pentru a dezvolta o teorie aplicată. Fiecare strategie și metodă este susținută de ipoteze, iar această cunoaștere acumulată ajută la crearea unei teorii care să se suțină în toate domeniile, ceea ce își propune și teoria construită de mine. Dubin, un savant recunoscut în construirea de teorie socială aplicată, pledează pentru o strategie de teorie, apoi-cercetare și abordare cantitativă ipotetico-deductivă pentru a construi teoria aplicată. Deoarece aplicarea (testarea) teoriei implică o activitate practică ce se întinde pe o perioadă mai lungă de timp, demersul de față va parcurge doar primii șapte pași din următoarea schemă:

VII.1. Cadrul cercetării

Avantajul competitiv este un proces bazat pe identificarea (recunoașterea) și urmărirea unei oportunități, în scopul valorificării acesteia, generate de combinarea interactivă a patru componente – cunoașterea (anterioară), vigilența (competitivă), rețea socială și caracteristici personale, spune Phalla Mot.

”Spiritul antreprenorial” al lui Phalla Mot este asimilat, în cercetarea de față, ”Avantajului Competitiv”. Phalla Mot prezintă, la început variabilele care conduc la Recunoașterea oportunității. Apoi, al doilea pas, este reprezentat de analiza interacțiunii dintre cele patru veriabile și Recunoașterea Oportunității, ajungând apoi la Limitele Teoriei și la enunțurile/ ipotezele care o susțin, pentru a ajunge la Concluzii. Ca și spiritul antreprenorial de care vorbește Phalla Mot, avantajul competitiv este prezent în orice demeniu și este de dorit pentru oricine are comeptitori- fie că vorbim de persoane (cu precădere cele cu meserii liberale) sau de organizații. Phalla Mot de oprește înainte de Implementare, pe care însă teoria mea o include.

VII.2. Unitățile Teoriei

Conceptele care contruiesc Teoria sunt ”Unități ale Teoriei”. Unitățile Teoriei merg în trei direcții (Phala Mot seoprește la primele două): 1. Oportunitatea și Recunoașterea Oportunității, 2. Variabilele majore de care depinde capacitatea de recunoaștere a oportunității (cunoașterea anterioară, rețeaua socială, trăsăturile de personalitate și vigilența) și 3. Variabilele de care depinde implementarea Oportunității (cele de mai sus, plus gândirea critică, analitică, reziliența, antifragilitatea).

VII.2.1. Oportunitatea și recunoașterea Oportunității

Oportunitatea, în termeni generali, poate fi șansa de a vedea nevoile sau interesele unei piețe și satisfacerea aceastora, printr-o combinație creativă de resurse pentru a livra valoare adăugată. Oportunitatea reprezintă și o gamă de fenomene încă necristalizate ce se dezvoltă în timp (Kirzner, 1997). Oportunitatea are calitatea că este atractivă, durabilă, există în timp util și se traduce în bunuri/ servicii cu valaoare adăugată pentru beneficiari (Timmons and Spinelli, 2004). Oportunitățile văzute din perspectiva potențialilor beneficiari reprezintă valoarea pe care piața/ beneficiarul o caută. Avem două tipuri de oportunitate, în general: primul tip de oportunitate este deschis numai inovatorilor, pentru că nimeni altcineva nu este în măsură să respecte inovația, în timp ce al doilea tip de oportunitate este deschis pentru oricine, deoarece se bazează doar pe a vedea o piață neexploatată folosind informații disponibile în general ( Kîrzner, 1977).

Identificarea Oportunității este acea abilitate de a identifica o situație în care bunurile, ideile pot fi introduse pentru a forma noi sensuri, a rezolva ori genera noi nevoi, pentru a diminua incertitudinile și a transorma totul în avantaj. Oportunitatea în sine este un proces în trei etape: căutarea de oportunitate, recunoașterea oportunității, evaluarea oportunității (Lindsay și Craig, 2002), însă eu aș spune că vorbim de patru etape, pentru că adaug implementarea.

Oportunitatea pentru un jurnalist: o informație pe surse, o sursă de încredere, o sursă, chiar necunoscută, o conjunctură, un cerc relațional deosebit, informații, chiar și aflate din întâmplare.Jurnalistul va folosi oportunitatea pentru un material de presă care face diferenta între el și restul.

Oportunitatea pentru un lucrător în IC: o idee de afacere, o sursă (informații) de la concurență, o nouă inițiativă legislativă, noi fonduri, informații, chiar și aflate din întâmplare. Lucrătorul în IC va folosi oportunitatea pentru a identifica soluții care să îl ajute pe decident sau pe lucrătorul în IC.

VII.2. 2.Variabilele

Variabilele cele mai importante, asociate procesului de recunoaștere a oportunității, în timp, au fost identificate în literatura de specialitate, iar Phalla Mot le-a inventariat pe cele mai importante: – cunoașterea (anterioară), vigilența (competitivă), rețea socială și caracteristici personale. De acestea depinde gradul în care o oportunitate este identificată și apoi folosită. Dar, aceste variabile interacționează între ele, pozitiv sau negativ, aspecte asupra cărora voi reveni.

De pildă, cunoașterea anterioară- ce implică si cunoașterea mediului, și cunoașterea din domeniu- este considerată ca piatră de temelie pentru recunoașterea oportunității. Studiile în cercetarea rețelelor sociale au demosntrat că, cu cât un individ are o rețea socială mai vastă, cu mai multe noduri și mai eterogenă, cu atât el va avea acces la mai mlte informații, și, inclusiv oportunități. Caracteristicile personale ale jurnalistului sau ale lucrătorului IC, redate în capitolele anterioare, îi ajută, de asemenea să identifice oportunitatea- asumarea de riscuri, atitudinea, personalitatea, toate acestea sunt importante. La fel, starea de vigilență (atenție, alertă permanentă) este o piatră de temelie pentru a vedea oportunitatea, acolo unde cei mai mulți nu reușesc.

(Phalla Mot)

VII.2.2.1. Cunoașterea

De ce anumiți indivizi desoperă oportunități și alții nu? Un răspuns ar fi că ei asociază oportunitatea cu ceea ce știu deja. ”Cunoașterea a ceva ce este ascuns, disimulat, sau cunoașterea anticipativă a predictibilului, precum și acel tip de cunoaștere care vine în întâmpinarea necesităților pe segmentul de decizie, relevantă în contracararea amenințărilor și pericolelor generate de adeversari actuali sau potențiali”, definea, referindu-se la Intelligence, cunoașterea, Fred Schreier. Potrivit lui Russel Lincoln Ackoff (1989), cunoașterea poate fi structurată sub forma unei piramide. La fel, mintea umană, conținutul ei, poate fi clasificat în cinci categorii: Date și Simboluri; Informații- procesează datele folositoare, răspunzând întrebărilor ”cine, ce, unde și când?”; Cunoașterea- informațiile și experiențele, în timp, se transformă în cunoaștere (raspunde la întrebarea ”Cum?”); Înțelegerea răspunde întrebării ”de ce?”; Ințelepciunea este creată prin interconectarea cunoștințelor și a gândirii. Cunoștințele, la care se adaugă judecăți și valori, precum și experiență și învățare, se transformă în înțelepciune.

Recunoașterea unei informații noi și uitile, atunci când un individ deține cunoaștere, face diferența între el și un altul, în identificarea oportunității. Aici putem vorbi de o asimetrie: un singur individ poate observa, în baza cunoașterii deținute, ceea ce mulți alții nu văd: Oportunitatea.

VII.2.2.2. Rețeaua socială

Cu cât rețeaua socială a unui individ este mai diversificată și mai mare, cu atât el are acces la mai multe persoane, date și informații. Analiza rețelelor sociale este studiul relațiilor (prietenia, rudenia, colegialitatea), interacțiunilor (colaborarea la locul de muncă, școală, teren), vecinătăților (zona geografică învecinată) și fluxurilor (resurse de schimb) între un set specific de actori/ subiecți (care pot fi entități variate, cu sau fără factor volitiv propriu), folosind o abordare de rețea. Ca atare, în conformitate cu această cheie de interpretare, subiecții sunt conceptualizați ca noduri, iar relațiile/ interacțiunile/ vecinătățile/ fluxurile ca legături (conexiuni, link-uri) între aceștia. Reprezentarea vizuală a unei rețele sociale generează un graf (diagramă) unde nodurile sunt puncte și legăturile dintre noduri sunt linii. Un nod este „important" în rețea datorită poziției sale și nu invers. O rețea socială vastă, în care jurnalistul sau lucrătorul în IC este bine poziționat, este extrem de utilă atât pentru obținerea de informații, cât și pentru diseminarea lor. Din punct de vedere tehnic, Stephen Borgatti a creat un instrument puternic, UCINet, de analiză a rețelelor sociale.

O cunoaștere a propriei rețele sociale este utilă atât pentru aflarea de noi oportunități, dar și pentru diseminarea de noi informații, conform propriilor interese. Cu cât un individ are o rețea socială mai densă și diversificată, cu cât este conectat cu mai multe noduri, și în legătură cu difuzorii de informații, cu atât va avea un acces mai facil la Oportunitate (pe care o va putea și recunoaște), mai ales în baza cunoașterii anterioare.

Phalla Mot abordează problematica rețelei sociale din punctul de vedere al legăturilor- strânse (familie) sau nu ( relații dintre colegi), dar această categorisire ar fi fost insuficientă pentru subiectul pe care îl cercetez.

VII.2.2.3. Trăsături de personalitate

Oportunitatea implică un risc mai mare sau mai mic. Ce caracteristici sunt necesare pentru a-ți asuma riscul pe care îl implică o oportunitate, raportat la câștig? Phalla Mot subliniază, făcând referire la cercetări anterioare, că sunt două componente ce se asociază cu o recunoaștere de succes a Oportunității: optimismul- Ardichvili, Cardozo și Ray (2003), și creativitatea (Hills 1995; Schumpeter 1934). Ideea este prezentată și de Krueger Jr și Dickson (1994); Krueger Jr and Brazeal (1994); Neck and Manz (1992); Neck and Manz (1996). Alte studii adaugă încrederea în propria eficacitate. Eficacitatea înseamnă asumarea de sarcini dificile, nu de riscuri ridicate. Încrederea în propria eficacitate, explică Phalla Mot, înseamnă asumarea de riscuri, bazată pe evaluarea propriilor abilități și cunoaștere. Hills (1995), în cercetările sale, a ajuns la concluzia că, în 90% din cazuri, creativitatea a contat în mod covârșitor pentru identificarea oportunității. Dealtfel, jurnaliștii ori lucrătorii în IC care nu au o rețea socială dezvolată, cei singuratici, pun mare preț pe propria creativitate.

Phalla Mot mai amintește că un alt cerecetător, Moreno ( 2008) a măsurat alte trăsături de personalitate: motivatia si alte caracteristici personale (varsta, sex…). Moreno suține că indivizii acționează, în primul rând, pentru satisfacerea propriilor nevoi, considerând că beneficiile le vor simți automat. Aceste beneficii sunt intreinseci (țin de mulțumirea interioară) și extrinseci (țin de compensațiile măsurabile- pecuniare sau nu). Moreno a măsurat și în ce măsură vârsta, sexul, educația, experiența unui individ influențează Variabila Cunoaștere în recunoașterea oportunității.

În concluzie, spune Phalla Mot, trăsăturile de personalitate cele mai importante care influențează Recunoaștereea Oportunității sunt: Creativitatea, Optimismul, Motivația, Încrederea în propria eficacitate, și Caracteristicile personale.

La fel de bine, putem urmări, aici, ca o completare pentru trăsătura numită motivație, piramida lui Maslow care arată ierarhizarea nevoilor unui individ. Maslow a urmărit să înteleagă ce îi motivează pe oameni: oamenii posedă un set de sisteme de motivatie care nu sunt în relatie cu recompensele sau dorințele inconștiente. A afirmat (1943) că oamenii sunt motivați în momentul în care trebuie sa își indeplinească anumite nevoi. Când o nevoie este indeplinită, persoana va trece la urmatoarea nevoie și va încerca sa o îndeplinească, la rândul ei. Cea mai raspandită versiune a Piramidei lui Maslow este cea care include cinci trepte de nevoi. Modelul în cinci trepte poate fi împărtit în: nevoi de bază (primare) – primele patru trepte și nevoi de dezvoltare – ultima treaptă, cea a auto-realizarii.

Stimulii care motivează indivizii au fost analizați și de Cialdini care a validat „principiile influenței”. Suntem predispuși, spune Cialdini, să respectăm sugestia unei persoane dacă o percepem ca expert credibil (principiul autorității), dacă vedem ca pe un prieten de încredere (principiul simpatiei), dacă avem senzația că îi suntem datori cu ceva (principiul reciprocității) și dacă ceea ce spune sau face acea personaă se suprapune propriei matrici de credințe anterioare, adică nu contrazice ceea ce noi gandim sau gredem deja (principiul consecvenței). Cialdini mai afirmă că suntem tentați să facem alegeri doar pentru că le considerăm populare (principiul consensului) și că ne vor aduce o resursă prețioasă (principiul rarității).

VII.2.2.4. Vigilența, starea de alertă

Termenul de vigilență (aleertness) a fost, spune Phalla Mot, pentru prima dată, folosit de Kirzner (1973) care a atras atenția asupra faptului că este nevoie de cunoaștere specializată deținută sau dobânită ce este folosită pentru a crea ori exploata Oportunități. Timmons și Spinelli (2004) au subliniat faptul că, deși oamenii pot avea idei geniale (dau exemplu pe Edisson și Einstein), aceștia nu pot identifica Oportunitatea care să transpună ideea în Pofit- să recunoască și să implementeze Oportunitatea. Vigilența ajută la identificarea Oportunității, însă are o condiție apriori: să deții cunoaștere, awarness în legătură cu toate informațiile care te pot impacta. ”Awareness” reprezintă calitatea de a fi conștient de ceva. Prin urmare, vigilența implică ”awareness.”. Vigilența și awareness cresc probabilitatea de recnoaștere a Probabilității. Phalla Mot spune că antreprenourul (în cazul nostru, jurnalistul sau lucrătorul în IC) are o vigilență mai consistentă decât a unui manager (decidentul/publicul).

VII.2.2.5. Gândirea critică, reziliența și antifragilitatea

Adăug aici, celor semnalate de Phalla Mot, variabilele gândirea critică, reziliența și antifragilitatea, extrem de necesare antreprenorului.

Gândirea critică reprezintă modalitatea superioară de funcționare a minții, dezvoltată în mod voit, prin conștientizarea reflexivă a proceselor cognitive și a surselor de eroare, cu scopul de a obține rezultate corecte ale gândirii în cât mai multe situații posibile. Gânditorul critic are două obiective la fel de importante: a găsi o soluție și a îmbunătăți felul în care gândește.

”Fundația pentru gândire critică” (The Foundation for Critical Thinking – www.criticalthinking.org) spune că un gânditor critic: ridică întrebări și probleme vitale, pe care le formulează clar și precis; adună și evaluează informație relevantă, utilizând concepte abstracte pentru a o interpreta eficient; ajunge la concluzii și soluții bine fundamentate, pe care le testează folosind criterii și standarde relevante; gândește deschis, alternând sistemele de gândire, recunoscând și evaluând, după caz, presupunerile implicite, implicațiile și consecințele practice; omunică eficient cu alții în găsirea de soluții la probleme complexe.

Capacitatea gânditorului critic este dată de: Căutarea adevărului, Deschidere mentală, Capacitate analitică, Capacitate sintetică, Gândire sistematică, Capacitate critică, Încredere în sine, Capacitatea de a formula întrebări, Reflexivitate.

Reziliența reprezintă capacitatea de a trece peste evenimente neplăcute și de adaptare la schimbare. Componentele de bază ale rezilienței sunt, printre altele: o personalitate puternică, gandire optimistă, flexibilitate cognitivă, adaptabilitate, sange rece, orientare spre soluții, optimism, capacitate de a rezolva probleme, adaptare la mediu, abilităti de comunicare sau putere de a ne descurca în situații dificile, abilitate de a identifica singuri soluții. După Nassim Taleb, reziliența înseamnă rezistență la haos. El merge mai departe și atrage atenția asupra unei alte caracteristici, antifragilitatea, care se traduce prin ”a profita de haos”. Sistemele, oamenii și societățile care se bazează pe reziliență  mențin operațiuni curente, activitățile cotidiene în cazul în care apare factorul stres. Reziliența depinde, în mare parte, de a ști ce fel de obstacol vei intampina, ce fel de stres urmează, pentru a pregăti un sistem defensiv. Antifragilitatea nu necesită sa stii ce urmează în viitor, tocmai pentru ca te astepti sa devii mai puternic de pe urma acelei experiențe. Însă prea mult stres cronic va distruge și un sistem antifragil.

VII.3. Interacțiunea variabilelor

Cunoașterea anterioară, Rețeaua socială, Trăsături de personalitate și Vigilența sunt importante atât separat, cât și în interconexiune. Oricum, fiecare variabilă o influențează pe alta și toate patru, împreună, facilitează Recunoașterea Oportunității.

Apoi, succesul (eficiența) unui demers, avantajul competitivității include Recunoașterea Oportunității, Evaluarea ei și Dezvoltarea (implementarea), ținând cont de propriile vulnerabilități.

Urmează să stabilim Legea interacțiunilor ce guvernează teoria: ”Pentru a dobândi avantaj competitiv, jurnalistul și specialistul în intelligence trebuie să poată indentifica și apoi folosi Oportunitatea, concomitant cu recunoașterea propriilor vulenabilități. ”Piatra de hotar” în acest demers este Recunoașterea Oportunității”.

Legea interacției studiază modul în care contribuie și interacționează unitățile Modelului.

Până acum am arătat cum Cunoașterea Anterioasă, Rețeaua socială, Trăsăturile de personalitate și Vigilența influențează procesul de Identificare a Oportunității.

Vigilența este punctul forte în Identificarea Oportunității. Dar, fără celelalte trei unități, Vigilența nu și-ar juca rolul. Nu poți fi vigilent dacă nu cunoști domeniul, mediul, competitorii, fenomenele, pentru a identifica ce este nou.

Cunoașterea se devoltă mai ușor daca rețeaua ta socială este mai ramificată, mai densă pentru că această, prin persoanele care o compun, generează cunoaștere, iar trăsăturile de personalitate își spun cuvântul asupra modului în care se dobândește cunoașterea sau a modului în care o fructificăm.

Rețeaua Socială se dezvoltă cu cât avem mai multă cunoaștere ce generează interese în varii domenii și cu cât ne folosim mai bine de trăsăturile de personalitate (optimism, creativitate, varstă, motivare).

Trăsăturile de personalitate se ajustează, de cele mai multe ori nivelului de cunoaștere (esti mai inventiv, mai optimist) și te ajută să menții ori dezvolți o rețea socială.

Toate aceste patru unități crează Asimetria între cei care dețin avantajul competitiv și cei care nu îl dețin. Toate aceste unități sunt sursa și resursa pentru Identificarea Oportunității.

Phalla Mot propune schema:

VII.4. Implementarea Oportunității

VII.4.1. Implementarea, ținând cont de propriile riscuri și vulnerabilități

Pentru implementarea oportunității este utilă, acolo unde situația o impune, crearea unei structuri de IC. Sunt situații, de exemplu meseriile liberale, când activitatea de IC o realizează o pesoană sau un număr redus de colaboratori. Este nevoie ca, pe lângă cele spuse până acum, antreprenorul să fie conștient de amenințări, riscuri și vulnerabilități la adresa implementării oportunității pe care a descoperit-o, iar în acest punct are nevoie, din nou, de Gândire critică, Reziliență și chiar Antifragilitate, trăsături detaliate mai sus.

Amenintari la adresa valorilor de bază (continuitatea afacerii și activele) unei organizatii/ a unui antreprenor/ a implementării unei Oportinități

(adaptare după Adriean Pârlog, 2014- supurt curs Counter Competitive Intelligence).

Înainte de a vorbi despre amenintări, vulnerabilități sau riscuri, trebuie să știm ce valori sunt primordiale pentru orice organizație/ antreprenor, pentru că amenințările, vulnerabilitățile și riscurile le pot amenința chiar existența. Am identificat două valori de bază: Continuitatea afacerii și protejarea activelor.

Continuitatea afacerii înseamnă ”capacitate strategică a unei organizații/ antreprenor de a planifica, organiza și derula răspunsul la incidente majore și la întreruperi ale procesului de bază al companiei, cu scopul de a continua operațiile la un nivel acceptabil predefinit”.

Activele reprezintă ”ansambluri de bunuri materiale si/sau nemateriale (informaționale), cu valoare si valoare de întrebuințare, precum și persoane fizice sau juridice, considerate ca intreg”.

Amenințare reprezintă orice ”fenomen, obiect, persoana sau organizație etc… care poate exploata, în mod intenționat sau accidental, o vulnerabilitate a unui activ cu scopul producerii unei pagube materiale sau nemateriale”.

Vulnerabilitati și estimarea acestora

Vulnerabilitatea este un ” punct slab al unui activ ( inclusiv lacune existente într-un program de asigurarea securități acestuia), care poate fi exploatat de amenințări” și vorbim de: Vulnerabilitati operationale, Vulnerabilitati fizice, Vulnerabilitati de personal, Vulnerabilitati tehnice.

Riscul – concept fundamental în competitive intelligence, din păcate, neluat în seamă și în jurnalism, așa cum ar fi indicat. Riscul, pentru orice antreprenor, este ceva normal,   o componentă firească și de neînlăturat din lumea afacerilor. Riscul nu dispare în totalitate, pentru că și competitorii doresc oportunități, dar antreprenorul, odată ce a identificat oportunitatea, poate diminua riscul, dacă ține cont de toate posibilitățile sale.

Odată identificată Oportunitatea, se trece la Implementarea ei, dar nu înainte de cunoașterea propriilor vulnerabilități. În plus, implementarea Oportunității necesită gândire critică, reziliența și antifragilitate, extrem de necesare deoarece este posibil ca Implementarea Oportunității să nu meargă exact cum am planificat, să întâmpinăm piedici sau rezultatele să nu fie cele scontate. Ar putea fi chiar mai bune! Commpletez schema lui Phalla Mot, de mai sus și va căpata forma:

VII.4.2. Evaluarea și Implementarea Oportunității implică Structrura de IC ca design și proces

Odată identificată Oportunitatea, următorul pas firesc îl reprezintă Evaluarea ei, urmată fiind de implementare. Pentru a ajunge la implementarea Oportunității, lucrătorul de IC sau Jurnalistul mai au de parcurs câteva etape (părți ale Evaluării), tocmai pentru a maximiza posibilitățile deschise de respectiva Oportunitate. Antreprenorul (jurnalistul sau lucrătorul în IC) își stabilește Obiectivele, apoi Kit-urile, Qit-urile, și, înainte de a începe procesul propriu-zis își stabilește necesarul logistic, adică structura de IC.

VII.4.2.1. Tipuri de structuri de IC

Structurile de IC sunt de diverse forme, în functie de nevoi și posibilități. Se evidențiază trei sisteme generice de structuri IC:

Centralizat – utilizat, de regulă, în corporații. Raportarea se realizează către un manager de top, acesta asigurând sprijinul organizațional necesar procesului de IC (buget, personal, resurse tehnologice)

Descentralizat – include, în general, mai multe echipe IC, poziționate pe lângă diverse departamente ale unei companiei, deservind aproape exclusiv necesitățile tactice de informații fixate de departamentele respective conform obiectivelor și a priorităților proprii;

Hibrid– combină atributele sistemelor anterioare. Managementul companiei stabilește obiectivele și necesitățile informaționale, dar, aceste sisteme hibride asigură și necesități informaționale operaționale. Acest tip de structură IC include o echipă/ entitate centrală ce asigură necesarul de IC. Comanda și controlul nu sunt centralizate în acest caz.

Bogdan Bârcoci și Mariana Stan ( 2015) amintesc de cercetarea lui Cliff Kalb și Jan Herring (2012) care redau opt modele de structuri IC ( în funcție de tipul de organizare și încadrare, gradul de externalizare a sarcinilor și de integrare în cultura corporativă):

Echipa ad-hoc (“The Ad-hoc Intelligence Team”) –în scopul soluționării unei probleme specific, denumită și “task force”, însumează persoane cu abilități și expertiză în intelligence și lucrează în situații punctuale.

Operațiunea derulată de o singură persoană (“Single Person Operation”) –gestionează toate etapele procesului de IC, cu sprijinul unor resurse interne și/ sau externe companiei/ organizației.

Echipa de bază (“The Basic Team”) – formată dintr-un colector de informații și un analist, soluționează puține și necomplexe proiecte.

Centrul (“The Center”) – constituit din 3-5 experți în colectarea și analiza informațiilor, răspunde solicitărilor de intelligence strategic și tactic. Dacă funcționează ca punct de central pentru informațiile colectate de alte persoane/ echipe din cadrul companiei, poate susține și funcția de avertizare timpurie (early warning).

Departamentul (“The Department”) – reunește elementele esențiale ale procesului de IC (cercetare, colectare, analiză). Servește mai mulți beneficiary.

“Hub and spoke” – o entitate centrală (“hub”), ce deservește în primul rând necesitățile corporative, fiind conectată cu echipe/unități operaționale adiționale, care sunt localizate în plan național sau regional și soluționează solicitări specializate de informații. Structura operează în maniera unei confederații, partajează informații, bune practici și servicii, asigură funcția de avertizare timpurie.

“Matricea” (“The Matrix”) – presupune existența unor echipe de intelligence la nivelul structurilor corporative și de business, care activează, de regulă, independent, însă pot coopera în cazul proiectelor ce necesită sprijin strategic și tactic.

Comunitatea (“The Community”) – o versiune mai structurată a modelului “hub and spoke”, derulează operațiuni de intelligence la nivel corporativ și de divizie, contribuie la consolidarea culturii de intelligence în interiorul companiei și la dezvoltarea abilităților specifice în interiorul și în afara comunității.

VII.4.2.2. Construirea SISTEMULUI și stabilirea Resurselor

Structura organizației de IC ( în cazul organizațiilor) sau pentru o structură ad-hoc ( în cazul unui jurnalist ori lucrător de IC individual) implică, automat, construirea unui sistem.

VII.4.2.2.1. Construirea sistemului

Construirea sistemului are ca obiectiv gradul de materializare al Cerinței și ține cont de:

Emițătorul de Informație: Open Sources-Mass-media/mass-media de specialitate/documentele strategice/analize ale domeniului energetic/tendințe/HUMINT/etc…

Receptor: Stake holderi interni și externi

Crearea Standardului- crearea bazelor de date/validarea surselor

Mediul de Transmitere: -Internet/Documente/baze de date/presa

Informația:

Sistem: colectarea informațiilor( stabilirea modalității)

Analiza informațiilor (forma)

Interpretare-analiza informațiilor

VII.4.2.2.3. Resurse/Necesitățile sistemului

Resurse/Necesitățile sistemului țin cont de:

logistică: sistem IT- securizat = realizarea unei platforme colaborative securizată, unde sunt colectate datele, iar utilizatorii nu au drept de modificare a documentelor, ci doar de introducere documente; Planificarea colectarii – ce tipuri de surse de informatii vor fi folosite: ngajați ai competitorilor, analisti, rețele de experti, autoritati publice, ziaristi, etc…; baze de date, rapoarte/monitorizări, studii de specialitate, internet; Publicații de specialitate – rapoarte/studii de specialitate ( literatura gri).

Construirea echipei de IC ( și pregătirea personalului),

Construirea Instrumentarului: Programele necesare (ex: Yaho-pype/ Excell/ ACH/ Mind map/ matrice/analiză text/stabilirea surselor de încredere,

Metodologia-Crearea sistemului de lucru (ex: informația este culeasă, validată/introdusă în baza de date/analizată).

Designul Structurii de Intelligence Competitive depinde de Obiectivul stabilit ( este, orcum, respectat fluxul OSINT: planificare – direcționare; colectare; procesare; analiză; diseminare – evaluare).

VII.4.2.2.4. Echipa structurii de IC

Pentru realizarea echipei care va analiza în ce măsură și cum se va implementa Oportunitatea se are în vedere suita de activități necesare.

Colectarea, analiza și diseminarea datelor de care se va ocupa structura de IC nou înființată, va urmări următoarele aspecte:

Capabilitățile/planurile/intențiile competitorilor – care au legătură cu Obiectivul IC;

Analiza agendei legislative/publice- pentru a identifica momentele propice revizuirii legislației vizate;

Înțelegerea nevoilor publicului (în cazul jurnalistului și ale decidentului (în cazul lucrătorului de IC);

Analiza mediului politic, economic, social – pentru a observa tendințele și informațiile de avertizare timpurie.(factorii interesați);

Monitorizarea privind amenințările la adresa Obiectivului structurii IC.

Evident, atunci când realizăm o structură de IC, membrii acesteia, pentru rezultate optime, ar fi indicat să întrunească acele calități analizate pe parcursul lucrării, rezumate astfel:

Caracteristicile lucrătorului de IC și ale Jurnalistului necesare Implementării Oportunității:

În principiu, pentru lucrătorii în aceste domenii este necesar a întruni atributele studiate anterior: Cunoaștere anterioară și continuă; să fie un nod important într-o rețea socială diversificată, să aibă multe conexiuni, să cunoască domeniul și mediul; să aibă caracteristici de personalitate utile acestei activități (optimism, motivație, spirit critic și analitic), să vadă oportunitatea acolo unde alții nu o văd, să țină cont de propriile vulnerabilități, să fie curios, să fie deținătorul unei gândiri critice, reziliențe și antifragilitate. Acestor caracteristici le adăugăm pe cele redate în capitolul ”Calitățile jurnalistului, similare cu ale lucrătorului în IC” – spiritul de observație; caracterul ofensiv; detectarea conexiunilor dintre evenimente care aparent nu au legătură unele cu altele; spiritul de inițiativă; curiozitatea; evitarea presupunerilor și căutarea faptelor; generarea unui flux continuu de idei; simțul datoriei; anticiparea evenimentelor si elementelor noi ce completează alte subiecte; „simțul știrii” (flerul); confruntarea surselor (care conferă credibilitate informației); „simțul urgenței” (rapiditatea); capacitatea de a respecta termenele de predare a materialelor; capacitatea de a-și forma o rețea de surse; persuasiunea; stăpânirea tehnicilor de influență; o anumită doză de scepticism ( nu trebuie să ia nimic de bun); spiritul critic; sârguința; memoria bună; prezența de spirit (capacitatea de a reformula datele problemei); bunul simț (necesar pentru selecționarea detaliilor celor mai semnificative ale unui eveniment); inteligența; discernământul; deținerea controlului asupra situației; gândirea euristică dezvoltată (fiecare observație conduc spre alte surse de informații); perseverența în obținerea informațiilor necesare; „obsesia preciziei și acurateței”; capacitatea de a schimba registrele (pentru a nu intra în discordanță cu interlocutorii, este vorba atât despre adaptarea vestimentației, cât și despre limbajul utilizat); disponibilitatea și abilitatea de a asculta; capacitatea de a organiza detaliile (pe considerentul că exprimarea frumoasă nu va compensa structura șubredă); ”capacitatea de încadrare în spațiul disponibil (de obicei, acesta este restrâns, jurnalistului și lucrătorului în IC li se cere maximum de informație în minimum de cuvinte); logica; distanțarea emoțională față de produs; un stil caracterizat prin acuratețe (exactitate), concizie (fără elemente inutile) și claritate (mesajul să nu se înțeleagă greșit); rapiditatea (adeseori jurnalistul/ luctrătorul in IC are doar câteva minute la dispoziție pentru a sintetiza informația și a o redacta); simțul superior al comparațiilor în cazul subiectelor complexe; educația corespunzătoare, o mare precizie; un important simț al sintezei; culegerea, prelucrarea și transmiterea rapidă a informațiilor. De asemenea calități va fi nevoie pentru popularea Structurilor de IC ce vor fi create în vederea implementării Oportunității (capitolul următor)..

Odată parcurse aceste etape, urmează procesul propriu-zis de IC, pentru implementarea Oportunității.

VII.4.3. Implementarea Oportunității, inclusiv prin apel la tehnici de influență, război economic și management reputațional

Tehnici de influență, cele de Război Economic, concomitent cu Management Reputational constituie arme deosebit de importante în obținerea de avantaj competitiv, de la identificarea la implementarea Oportunității. Ele vor fi folosite permanent, în interdependență, pe parcursul Implementării, nu doar pentru identificarea oportunității.

De la identificarea oportunității până la implementarea ei, Jurnalistul, respectiv lucrătorul de IC, adică antreprenorul, va uzita tehnici de influență, de război economic și de management reputațional, fără de care Oportunitatea descoperită ar putea rămâne doar la acel stadiu, de descoperire. El va folosi operațiuni de influență pentru a descoperi Oportunitatea, pentru a afla noi informații (în etapa de colectare de informații), dar și în etapa de implementare când are nevoie de aliați, în lupta cu alți competitori care vor dori să implementeze aceeași oportunitate. În acestă etapă, de implementare, antreprenorul nostru va fi ca pe un câmp de război economic, pentru că ceilalți competitori nu vor sta cu mânile în sân. Pentru a-și materializa Oportunitatea, pe lângă eforturile de a minimiza riscurule și amenințările venite din partea eventualilor competitori, Antreprenorul se va folosi de Managementul reputațional și va avea grijă să își contruiască o reputație, pe care să o dezvolte, pentru că aceasta se va dovedi extrem de utilă și va fi punctul său de sprijin când, la rândul său, va fi victima unui război economic inițiat de competitori.

VII.5. Concluzii: Enunțarea și Limitările Teoriei

Pentru a dobândi avantaj competitiv, jurnalistul și specialistul în IC trebuie să poată indentifica, evalua Oportunitatea concomitant cu recunoașterea propriilor vulenabilități, și apoi folosi Oportunitatea, conform schiței:

Cu cât va poseda mai multă cunoaștere (a domeniului și a mediului), mai pronunțate trăsături caracteristice personale (motivație, creativitate, motivație, gândire critică) și o rețea socială diversificată, un individ ( antreprenor) va deține acea Vigilență care îl va ajuta să recunoască mai ușor oportunitatea. El va evalua Oportunitatea, conomitent cu recunoașterea riscurilor și propriilor vulnerabilități, etapă în care are nevoie de gândire critică dezvoltată, printr-un proces de IC (cerința-colectarea de informații- procesarea-analiza-diseminarea). În funcție de rezultatul Evaluării Oportunității, Antrepronorul va trece la Implementarea Oportunității, etapă în care este nevoie de Reziliență și Antifragilitate, concomitent cu deținerea cunoașterii și utilizării tehnicilor de influență, război economic și management reputațional. Cu cât va folosi mai bine aceste ”atribute/funcții”, cu atât avantajul Competitiv va fi mai mare și mai trainic.

Teoria este aplicabilă, de asemenea, organizațiilor economice și meseriilor liberale, prezentând anumite limitări, cum ar fi organizațiile în cadrul cărora ierarhizarea este strictă iar angajații nu au drept de inițiativă.

VIII. Concluzii

Metoda empirică, prin prisma experienței personale în cele două domenii, plus studiile aferente, mi-au arătat că Jurnalismul și IC se aseamănă atât de mult încât ajung să se suprapună, în mare măsură. Problema majoră, întâmpinată pe parcursul cercetării, este aceea că studii specializate dedicate cercetării interdisciplinare a celor două domenii sunt aproape inexistente, drept pentru care, deși este de domeniul evidenței, mi-am propus să demonstrez științific că între IC și jurnalism există asemănări majore. Am intrat pe zona deducției. Am despărțit problema în mici bucăti, am analizat cele două domenii separat, în capitolele II (jurnalismul), III (intelligence competitiv) și IV (counter competitive intelligence), nu înainte ca în primul capitol să prezint pe scurt, OSINT, deoarece, tot empiric, am observat că atât Jurnalismul, cât și IC ( implicit CCI) îl folosesc. Analiza celor două domenii, pe bucăți, a relevat, în parte ceea ce am presupus: IC și jurnalismul seamnănă extrem de mult în ce privește profilul lucrătorilor, metodele, tehnicile, instrumentele, activitățile, însă prezintă și deosebiri: grija pentru perfecționare pe tot parcursul vieții, finanțarea domeniilor, perspectivele de viitor. Concluziile comparațiilor celor două domenii se regăsesc în capitolele V (în care am adus ca exemplificare Interviul, instrument folosit în IC și Jurnalism) dar și ca gen jurnalistic în Jurnalism) și VI (în care am evidențiat diferențele și asemănările IC – Jurnalism, așa cum, au reieșit ele din analiza separată a domeniilor (capitolele II, III și IV).

Cercetarea efectuată până la capitolul VI (inclusiv) mi-a ridicat o altă problemă: dacă se aseamănă atât de mult, de ce perspectivele IC sunt mai bune decât ale Jurnalismului? Am pus laolată ce leagă cele două domenii și am construit o teorie socială, pornind de la o altă cercetare, a lui Phalla Mot, și am făcut o corelație: am transpus și completat cercetarea lui Phalla Mot, folosind același model de construire a teoriei (al lui Dubin). Am pornit de la ideea că Jurnalismul și IC lucrează cu informația, pe care, în urma unui proces ( prezentat în lucare, anterior) o transformă în produs pentru a gestiona incertitudinea pulicului, respectiv a decidentului. Fiecare urmărește avantajul competitiv, pe care îl obține prin identificarea oportunității, ca un antreprenor ( Phalla Mot analizează factorii care ajută antreprenorii să identifice oportunitatea), apoi am completat cercetarea lui Phalla Mot prin analiza factorilor care facilitează implementarea oportunității, capitol la care am observat ca avem mari lacune, inclusiv subsemnata. Aici am apelat, inclusiv, la metoda inducției.

Cu cât va poseda mai mulță cunoaștere (a domeniului și a mediului), mai pronunțate trăsături caracteristice personale (motivație, creativitate, motivație, gândire critică) și o rețea socială diversificată, un individ (antreprenor- lucrătorul în Jurnalism și IC) va deține acea vigilență care îl va ajuta să recunoască mai ușor oportunitatea. El va evalua oportunitatea, concomitent cu recunoașterea riscurilor și propriilor vulnerabilități (etapă în care are nevoie de gândire critică dezvoltată), printr-un proces de IC (cerința-colectarea de informații- procesarea-analiza-diseminarea). În funcție de rezultatul evaluării oportunității, antrepronorul va trece la implementarea oportunității, etapă în care este nevoie de reziliență și antifragilitate, concomitent cu deținerea cunoașterii și utilizării tehnicilor de influență, război economic și management reputațional. Cu cât va folosi mai bine aceste ”atribute/funcții”, cu atât avantajul competitiv va fi mai mare și mai trainic. Ar fi de dorit ca cei doi lucrători să poată descoperi o rețeță de augmentare a gândirii, pentru a fi capabili să țină pasul cu noile tehnologii ajutătoare, dacă doresc, în continuare avantajul competitiv. În plus, poate ar fi indicat ca o instituție media să ființeze, pe principiul teoriei enunțate anterior – de la înființare, inclusiv, pentru a dobândi și menține avantaj competitiv.

IX. Bibliografie

Pe plan național:

Adriean Pârlog, suport curs ”Counter-competitive-intelligence”, 2016

Bogdan Bârcoci și Mariana Stan, ORGANIZAȚII DE INTELLIGENCE Suport curs prof Gabriel Sebe, 2015

Bogdan Bârcoci și Mariana Stan, ORGANIZAȚII DE INTELLIGENCE, 2015

Dobrescu, Paul, Bârgăoanu, Alina – Mass-media și societatea, Ed. Comunicare.ro , București, 2003, p. 118

Dobrescu, Paul; Bârgăoanu, Alina; Corbu, Nicoleta; Istoria Comunicării, Ed. Comunicare.ro, București, 2007

Maior, George; Nițu, Ionel; Ars Analytica; Editura RAO, București, 2013

Marius Sebe, Cristian Lazăr, Daniela Mitu, și Raluca Galaon, suport curs” Open source intelligence”, 2015

Nica Ella,”Comunicarea prin Interviu”, lucrare de diplomă, 2001

Ella Nica, ”Presa între risc și suport pentru securitatea Națională”, disertație, București, 2015

Oproiu Ecaterina, interviu acordat revistei timișirene Orizont 1972

Popa Camelia,”Jurnalistul: personalitate și profesie”, teză de doctorat, Ed. Universitară, București, 2010

Suport curs prof Gabriel Sebe

Referințe web

Mihaela Alexandru,  October 7, 2015 , http://workshop-revival.ro/piramida-nevoilor-trebuintelor-a-maslow/

Sebe, Gabriel; Revoluția surselor deschise în secolul XXI, expunere în cadrul mesei rotunde Societate, democrație, intelligence (2010), disponibil la http://www.sri.ro/upload/GSebe.pdf

Sebe, Marian; Securitate și intelligence – O abordare conceptuală; Revista Română de Studii de Intelligence; nr.10, 2013; pag. 43-68.

Stoian, Marius; Dungaciu, Dan; Iuga, Vasile (coordonatori); Sapte teme fundamentale pentru Romania; Ed. Rao; 2014; București

Voirol Michel, ”Guide de redaction”, CFPJ, Paris, 1993

Pe plan internațional:

Dahlgren, Peter; Sparks, Colin – Journalism and Popular Culture, Sage, Londra, 1992, p. 7

Schiffrin, Anya – Global Muckraking: 100 Years of Investigative Journalism From Around the World.Global Muckraking,  Reuters Institute for the Study of Journalism, 2014

Zelizer, Barbie – Despre jurnalism la modul serios, traducere de Raluca Radu, ed. Polirom,

Bromley și Tom O´Malley, A Journalism Reader, Routledge, Londra 1997, p. 170-171

București, 2007, p. 19

Cairo, Alberto – The functional Art: an introduction to information graphics and visualization, Peachpit Press, 2012

Cameron, James – Journalism: A Trade, Point of Departure, Arthur Barker, Londra, reluat în Michael

Capelle Marc, art.”Guide a l`usage des medias” (ESJ-ARPEJ, 1994)

Cialdini Robert B.,”Psihologia Persuasiunii”, Ed. BusinessTech, 2008

Condlin E. Frank, ”Teach yourself Journalism”, Londra, 1962

Coston Gilberte și Henry, ”Jurnalismul în 30 de lecții” de (London, 1972)

Craig Fleisher și Babette Bensoussan, ”Strategic and Competitive Analysis: Methods and Techniques for Analyzing Business Competition”, 2002.

Dewey, John; The Public and Its Problems, 1927

Framework Waseda Business & Economic Studies, 2010, no.46

Kent, Sherman. Strategic Intelligence for American World Policy (1949, 1965, 1966)

Metzler Ken,”Creative Interview- The Writer's Guide to Gathering Information by Asking Questions”, 1977

Palmer, Michael și Ruellan, Denis: Jurnalistii vedete, scribi sau contopisti, EDITURA TRITONIC, 2002

Phalla Mot', An Entrepreneurial Opportunity Recognition, Model: Dubins Theory-Building

Zunnin Leonard și Natalie, ”Primele zece minute”

Referințe web

Michael S. Goodman and Robert Dover, Spinning Intelligence-Why Intelligence Needs the Media, Why the Media Needs Intelligence (Hurst Publishers, 2009)

Rikardus Eco Indragit, Quantitative Research and Theory Building: Dubin’s Method, http indragit.org, 2006

Robert Steele on OSINT – Why and How , Royal Danish Royal Colege, 7 februarie 2017, disponibil și la: http://phibetaiota.net/2016/02/2016-robert-steele-on-osint-why-and-how/

Steven Didijer, prezentarea Open Sources Solutions, Intelligence and Secrecy, The OSS Symposium and the Intelligence Revolution, 1993

Susan A. Lynham, Advances in Developing Human Resources, Sage, 2009, disponibil la http://adh.sagepub.com/cgi/content/abstract/4/3/221

Vannevar Bush : As We May Think , article at The Atlantic Monthly, July 1945

Vannevar Bush, Science The Endless Frontier (United States Government Printing Office, Washington: 1945), disponibil la https://www.nsf.gov/od/lpa/nsf50/vbush1945.htm