Orice modificare a curentului din stator este calculat de SRA care va impune noua valoare a raportului Uω, la fluxul din rotor constant [311092]

[anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat], de inovație și de productivitate în cadrul economiilor europene. De aceea este necesară o [anonimizat] a [anonimizat].

P. Drucker, [anonimizat] „micile afaceri reprezintă catalizatorul principal al creșterii economice”. [anonimizat] a țării, structura și calitatea produsului național brut (PNB). [anonimizat] 60-70% [anonimizat].

[anonimizat]:

[anonimizat];

permit recâștigarea mai rapidă a investițiilor comparabil cu întreprinderile mari;

se adaptează mai ușor la cerințele clienților și la modificările ce pot apărea pe parcursul cresterii economice a afacerii;

sunt mult mai ușor de administrat și controlat;

asigură consumatorii cu serviciile și produsele de care aceștia necesită;

IMM-urile realizează produse și servicii la costuri mai mici decât firmele mari;

[anonimizat]-o mare proporție inovațiile tehnice care se aplică în economie.

[anonimizat], are in vedere urmatoarele aspecte:

– dimensiunea afacerii: [anonimizat], [anonimizat];

– unitatea de conducere:  Confederația generală a întreprinderilor mici si mijlocii (Confederation General PME) spune că IMM este o intreprindere stăpânită si condusă de o [anonimizat] (IMM) sunt formate din întreprinderi care au un număr de angajați mai mic de 250 de persoane și care au cifra de afaceri anuală netă de până la 50 de milioane de euro și/ sau activele totale au valoarea maximă 43 de milioane de euro.

[anonimizat]:

– Salariații;

– [anonimizat];

– Proprietarii-administratori;

– Parteneri angajați în activitățile obișnuite ale întreprinderii și care beneficiază de avantaje finaciare din partea întreprinderii.

Cifra de afaceri anuală netă este stabilită prin calcularea veniturilor pe care întreprinderea le realizează în cursul unui an din vânzări după ce toate datoriile au fost platite. [anonimizat].

Activele totale se referă la valoarea bunurilor întreprinderii (active imobilizate + active circulante + cheltuieli în avans).

[anonimizat]-urile, IMM-urile se pot clasifica în:

micro-intreprindere: 1-9 salariati

intreprinderi mici: 10-49 salariati

intreprinderi mijlocii: 50-249 salariati.

Indiferent de tipul acestora, IMM-urile au o serie de caracteristici definitorii, cele mai relevante fiind următoarele:

– sunt înființate de către întreprinzători și, în cele mai multe cazuri, sunt conduse de chiar de către cei care le-au înființat astfel că, frecvent, rolurile de întreprinzător, proprietar și manage se suprapun;

– se constituie și funcționează în cele mai diverse domenii ale vieții economice sau sociale, în funcție de abilitățile întreprinzătorului;

– sunt orientate spre producție descentralizată și piețe locale;

– sunt felxibile și adaptabile ușor la condițiile exogene ale mediului antreprenorial aflat, de regulă, în continuă schimbare;

– beneficiază de legislație specifică (economică, fiscală, de resurse umane), iar în situații dificile chiar de atenție deosebită și sprijin evident (avantaje fiscale, facilități) din partea autorităților;

– angajează, de regulă, personal adaptabil, capabil să accepte schimbări rapide;

– realizează produse și servicii pentru cerere diferențiată.

Asociații fondatori ai întreprinderii au experiență în domeniul tricotajelor. În anul 2002 au fost demarate formalitățile pentru deschiderea unei firme in Arad. Posibilitatea cumpărării unui spațiu propriu de producție nu a fost posibilă de aceea am ales costul inchirierii unei hale. Acest lucru a făcut să fie luat în calcul posibilitatea deschiderii unui punct de lucru la periferia orașului Arad. S-a găsit soluția unui spațiu: fostă croitorie ceea ce are unele avantaje, cum ar fii: un cost mai redus, utilități existente deja, spațiul funcționând anterior cu aceeași destinație.

Numele societății este “EuroTricot”, alegerea acestuia sugerează apartenența la spațiul economic european, prin orientarea spre export a firmei, pe de o parte, iar a doua parte a numelui sugereaza domeniul de activitate.

Forma juridică sub care a fost constitiută firma este de Societate cu Răspundere Limitată (SRL) . Societatea își desfășoară activitatea conform legislației române in vigoare din ziua în care a fost înregistrată la Registrul Comerțului.

Asociații au decis ca firma să producă pentru început un produs destinat tuturor femeilor din România de aceea criteriul cu ajutorul cărora a fost selectat personalul a fost experiența în domeniul confecțiilor, firma punând foarte mult accent pe calitate.

Misiunea fabricii de confecții este de a îndeplinii cerințele clienților prin calitate și prețuri minime.

Firma produce o gama de produse de ultimă modă destinată exclusiv femeilor. Marca și-a căpătat pe parcursul timpului un binecunoscut renume bazat pe calitate si pe preturi acceptabile.

Partea A: Proiectarea unei firme de

confecții care produce rochii

Cap. I Prezentarea datelor inițiale necesare proiectării

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND REGIMUL

DE LUCRU ÎN FABRICILE DE CONFECȚII.

PLANIFICAREA PRODUCȚIEI

În prezent una din caracteristicile dezvoltării industriei de confecții este nivelul relativ ridicat al producției acesteia în flux, unde un produs de îmbrăcăminte se realizează într-un timp mult mai scurt decât în cadrul producției individuale.

Produția în industria textilă este bazată în cea mai mare parte pe normalizarea și modernizarea detaliior si ansamblurilor de îmbrăcăminte.

Stabilirea programului de lucru intr-o fabrică de confecții se ține cont de anumiți factori, cei mai importanți fiind cei economici cum ar fi :

folosirea rațională a utilajului existent în vederea sporirii producției;

folosirea rațională a spațiului industrial disponibil;

asigurarea continuității producției.

O importanță foarte mare o are stabilirea procesului tehnologic. Acest lucru depinde de stabilirea unei anumite succesiuni a operațiilor în scopul asigurării sincronizării și continuității proceselor tehnologice.

Analizând toți acești factori economici dar si sociali am ales ca personalul firmei noastre să își exercite îndatoririle intr-un regim de 8 ore pe un singur schimb. Trebuie luat în cosiderare faptul că nu întotdeauna planul impus va fii realizat in cele 8 ore obligatorii și de aceea am ales ca muncitorii să fie chemați periodic 12 ore pe zi, uneori și sâmbăta fiind recompensați ca atare.

Trebuie menționat faptul că forța de muncă într-o fabrică de confecții este predominant feminină, lucrările ce se realizează necesită foarte multă atenție si oboseala apare de obicei după o anumită oră, iar de aceea nu este recomandat schimbul II sau chiar III în indutria confecțiilor.

Putem lua în considerare faptul că adoptarea acestui regim de 8 ore deține avantajul iluminatului natural, fiind mult mai eficient decât iluminatul artificial. Acest lucru ajută și la diminuarea anumitor costuri.

Secția de confecții prezentată în cadrul acestei lucrări va presta servicii, excluzând vacanțele de sărbători, 264 de zile lucrătoare pe an, adică în medie 22 de zile lucrătoare pe lună. Concediul va fi acordat tuturor salariaților în aceiași perioadă, luna august de obicei sau alta, timp de 3 săptămâni.

Producția planificată se centralizează în tabelul1.1.1

Sistemele de organizare a lucrului în industria de confecții presupun o diviziune avansată a muncii, așezarea locurilor de muncă într-o linie continuă, deplasarea semifabricatelor de la un loc de muncă la altul fără întoarceri sau reveniri, realizarea produselor într-un anumit ritm, ocuparea maximă a omului și a utilajului, utilizarea rațională a calificării muncitorului, controlul continuu și eficient al calității produselor finite, o rațională folosire a mijloacelor circulante, reducerea manoperei specifice pe produs, pe studiul metodelor raționale de muncă.

PREZENTAREA ȘI DESCRIEREA MODELELOR.

Produsul vestimentar ales pentru a se realiza în cadrul acestei lucrări este o rochie clasică, elegantă, necăptușită, cu mâneci căzute păstrându-și gradul de feminitate datorită mulajului pe corp. Se închide cu fermoar ascuns pe mijloc la spate.

Modelul se realizează dintr-un material, poliester 75% în combinație cu bumbac 25 %. Culoarea aleasă este bleumarin deoarece reprezinta cunoasterea, puterea, integritatea si seriozitatea ceea ce definește o femeie.

Rochia aleasă pentru a fi realizată reprezintă o ținută comodă dar în același timp și elegantă, fiind in pas cu moda. Materialul de bază având o bună stabilitate, iar produsul având destinația de îmbrăcăminte de primăvară – vară, mulat pe corp potrivit femeilor cu o înfățișare fizică plăcută, putând fi purtat atât ca îmbrăcăminte de stradă, de serviciu cât și cu alte ocazii, nu necesită căptușală și nu va avea nici întărituri.

Rochia este prezentată în următoarele figuri:

Fig. 1.2.1. Model rochie față

Fig. 1.2.2 Model rochie spate

Fig. 1.2.3.

Rochia prezentată mai sus este una simplă dar totuși elegantă, este ajustată pe corp și se deosebește de modelul clasic prin faptul că fața și spatele rochiei sunt formate din câte două părți, în față având o fentă iar la mijlocul spatelui s-a introdus rezerva de material necesară fermoarului.

Rochia este constituită din următoarele repere:

fața este alcătuită din două părți, prevăzute cu pense pe linia bustului;

tot pe fața rochiei se află o fentă de sus până jos;

spatele este alcătuit din două detalii;

rochia are mânecă scurtă raglan.

Rochia este necăptușită și se încheie printr-un fermoar la spate.

Cuvintele ce pot definii acest produs vestimentar sunt: “eleganță, seriozitate și stil”.

1.3. ALEGEREA MATERIEI PRIME DE BAZĂ ȘI A

MATERIALELOR AUXILIARE

Alegerea materiei prime de bază și a materialelor auxiliare se face ținându-se cont de o serie de factori, cum ar fi: anotimpul și condițiile de mediu în care va fi purtat produsul, poziția produsului în ansamblul vestimentar, îndeplinirea unor cerințe în vederea asigurării confortului în timpul purtării, asigurarea unei cât mai lungi durate de utilizare a produsului și nu în ultimul rând produsul trebuie să corespundă cerințelor estetice .

De asemenea pentru aprecierea valorii de folosire a materiilor prime se recomandă stabilirea și analizarea unor condiții de bază, pe care în general trebuie să le îndeplinească orice produs textil, după cum urmează:

durabilitatea, asigurată prin rezistența la tracțiune și alungire, rezistența la sfâșiere, la frecare, rezistența la eforturi repetate și la îndoiri precum și rezistența la uzura prin frecare;

valoarea de prezentare, caracterizată prin contracția după înmuiere, revenirea din șifonare, păstrarea pliului, flexibilitate și rigiditate, rezistența vopsirii, efectul pilling;

aspectul plăcut, asigurat prin alegerea unei linii coloristice adecvate modelului, la care se adaugă tușeul, luciul și drapajul bun ale țesăturii;

proprietăți fiziologice care constă în grosime, masa volumică, rezistența la transpirație, antimurdărire și antistatizare precum și capacitatea de termoizolare care constituie cerința de calitate esențială, împreună cu caracteristica de transport a umidității și rezistența la pătrunderea curenților de aer.

În afară de aceste proprietăți, pentru industria de confecții are mare importanță cunoașterea caracteristicilor geometrice ale țesăturii cum sunt: lungimea, lățimea, precum și a proprietăților termice: rezistența la călcat, rezistența la aburire, rezistența la termofixare.

Pentru stabilirea valorii de folosire a obiectelor confecționate din materii prime textile și date în folosință, sunt necesare probe de purtare, urmărite în mod sistematic și corelate cu proprietățile fizico – mecanice, estetice și fiziologice.

Trebuie făcută o diferențiere între articolele cu caracter de modă, a căror utilizare este determinată de valoarea de prezentare, țesăturile pentru îmbrăcăminte și lenjerie curentă care trebuie să îmbine armonios proprietățile de durabilitate, privind valoarea de prezentare și confort și țesăturile industriale și tehnice care în general trebuie să satisfacă numai condițiile legate de durabilitate.

În lucrarea de față materialul ales pentru confecționarea rochiei este o țesătură din poliester 75% combinată cu bumbac 25%.

Fibrele poliesterice dețin primul loc în producția fibrelor sintetice. Ele apar sub diverse denumiri: Terital, Terom, Dacron, Lavsan, Tesil, Terylene etc., sortimentul fiind în prezent într-o continuă diversificare, prin aplicarea unor noi tratamente de neșifonabilizare, albire optică, călcare permanentă, antipilling, întreținere ușoară, etc.

Se produc în două sortimente de lungime: fibre continui și scurte, tip bumbac, tip lînă, tip in etc., ale căror lungimi sunt egale cu lungimea fibrelor cu care se realizează amestecul, ponderea principală a producției deținînd-o însă fibrele scurte.

Fibrele poliesterice prezintă un grad înaintat de cristalinitate și de orientare moleculară. La microscop, fibrele apar cilindrice, în secțiune transversală sunt rotunde iar la unele tipuri se observă mici puncte.

Fibrele poliesterice prezintă un tușeu apropiat cu cel al lînii, plăcut și fiind călduroase asigură un confort bun la purtare.

Au o afinitate scăzută față de coloranți, fapt pentru care ele se vopsesc la temperaturi ridicate (peste 130°C și sub presiune).

Masa specifică a fibrelor de poliester este de 1,38 g/cm3 iar contracția este redusă.

Higroscopicitatea este foarte redusă, între 0,2-0,4% și de aceea se usucă cu ușurință. Repriza este de 0,5%.

În apropriere de flacără, fibrele poliesterice se topesc și se contractă, în flacără ard încet, cu topire iar la scoaterea din flacără se sting. Produsul arderii are aspectul unei gămălii tari, maronii sau negre. La o temperatură de peste 260°C se distrug. Fibrele poliesterice nu propagă flacăra, dar în țesătură deasă se aprind mai ușor. Dintre fibrele sintetice, fibrele de poliester prezintă cea mai mare stabilitate termică.

Fibrele poliesterice au rezistență foarte bună la tracțiune și la frecare, rezistența la rupere este de 56-68 kgf/mm2pentru fibrele normale și pentru cele rezistente: 74-78 kgf/mm2.

Prezintă mare stabilitate față de reactivii chimici, mai ales față de acizi, oxidanți, solvenți organici, substanțe reducătoare, dar sunt mult mai sensibile la acțiunea bazelor. La acțiunea luminii solare prezintă o rezistență satisfăcătoare însă radiațiile gama o distrug. Toate aceste proprietăți au determinat folosirea fibrelor poliesterice în domeniul îmbrăcămintei de protecție.

Aburul, la o temperatură de 145-155°C, reduce masa moleculară și rezistența acestor fibre, iar la o temperatură de 220°C, vaporii de apă scindează complet fibrele poliesterice.

De asemenea, fibrele poliesterice sunt foarte stabile la acțiunea microorganismelor.

Principalele deficiențe ale fibrelor poliesterice sunt: tendința de apariție a efectului de pilling, afinitatea redusă față de coloranți, dificultate de fabricare a produselor scămoșate ca urmare a pillingului, higroscopicitate foarte redusă și sensibilitate la alcalii.

Fibrele poliesterice se utilizează în stare pură pentru firele de ciorapi, însă pentru firele destinate țesăturilor, se filează în amestec cu alte fibre: 67% fibre poliesterice și 33% bumbac – pentru cămăși, bluze și rochii; 30% fibre poliesterice și 70% celofibră – pentru îmbrăcăminte ușoară, de vară; 55% fibre poliesterice și 45% lînă – pentru stofe subțiri și semigroase etc.

De asemenea, sunt folosite la fabricarea covoarelor și a mochetelor, a blănurilor, dar și pentru o serie de scopuri industriale: prelate, izolații electronice, corduri pentru anvelope etc.

Fibrele de bumbac sunt prelungiri epidermice monocelulare ale cojii semințelor unei plante numite bumbac, care face parte din familia Malvaceelor, genul Gossypium.

Planta de bumbac se prezintă sub forma unui arbust pe care se întâlnesc ramuri de creștere șifructificare. Fructul se prezintă sub forma unei capsule ce variază ca mărime de la mărimea unei nuci până la mărimea unui ou.

Formarea capsulei, a fibrei începe imediat după înflorire. Capsula cuprinde 3-5 compartimente egale numite lojă în care se dezvoltă 2-6 semințe. Numărul prelungirilor epidermice este de circa 20.000 pe fiecare sămânță astfel că o capsulă poate să conțină între 120.000 – 150.000 de fibre în funcție de specia plantei. Perioada necesară până la coacere este de 60 – 70 zile. Creșterea fibrelor pe sămânță se petrece în două faze:

fază de dezvoltare rapidă, care începe de la formarea germenului, adică de la deschiderea florii șidurează circa 20 de zile;

a doua fază mai lungă, 40 de zile, se caracterizează prin creșterea fibrei în grosimea peretelui, formându-se stratul secundar, dispus în zone concentrice, fiecare zonă reprezentând creșterea zilnică. În această a doua fază are loc maturizarea fibrei de bumbac.

Bumbacul prezintă o serie de proprietăți fizico – mecanice precum:

a) Culoarea. Bumbacul are în general o culoare albă sau alb – gălbuie.

Gradul de alb variază de la o specie la alta de bumbac șichiar în cazul aceleiașivarietăți în funcție de gradul de maturitate al bumbacului.

b) Densitatea este cuprinsă între 1,5 – 1,55 g / cm3, iar volumul specific este cuprins între 0,66 – 0,7 cm3 / g.

c) Luciul. Fibrele de bumbac fac parte din categoria fibrelor cu luciu slab. Bumbacul fin face parte din clasa I, bumbacul extrafin din clasa II, iar bumbacul mercerizat face parte din clasa III de luciu.

d) Comportarea față de căldură.Fibrele de bumbac prezintă stabilitate până la aproximativ 1200C. Până la această temperatură nu apar modificări structurare în structura fibrelor. De la 1200C în sus fibrele încep să se degradeze, iar la 2400C într-un timp foarte scurt bumbacul se degradează complet. Bumbacul face parte din categoria fibrelor netermoplastice, este ușor inflamabil, arde continuu ca hârtia lăsând o cenușă fină de culoare alb – cenușiu.

e) Conductibilitatea termică este mare având cel mai mare coeficent de conductibilitate termică dintre fibrele naturale.

f) Higroscopicitatea. Bumbacul are o higroscopicitate de 8 % în condiții de climă standard, iar repriza r, umiditatea legală admisă este de 8,5 % ceea ce îl situează în categoria fibrelor cu foarte bună capacitate de purtare.

g) Dimensiunea longitudinală. Bumbacul face parte din categoria fibrelor scurte alături de lână de cardă, fibrele liberiene cotonizate, fibrele chimice tip B, având lungimea cuprinsă între 6 – 56 mm. Din punct de vedere al lungimii, bumbacul se împarte în:

bumbac extralung ( lungimea filatorului > 45 mm );

bumbac lung (lungimea filatorului cuprinsă între 34 – 45 mm);

bumbac mediu (lungimea filatorului cuprinsă între 28-34 mm);

bumbac scurt ( lungimea filatorului < 28 mm ).

Practic sub 15 mm bumbacul nu mai este filabil. Cunoașterea lungimii fibrelor de bumbac este important deoarece tehnologia de filare se stabilește pe baza acesteia.

h) Dimensiunea transversală. Finețea constituie unul dintre cei mai importanți factori pentru tehnologia de prelucrare în sensul că, finețea firului care se poate fila dintr-un anumit bumbac, pe lângă lungimea șirezistența fibrei depinde șide finețea acesteia.

i) Alungirea la rupere este cuprinsă între 3 – 10 %. În stare inversată, fibrele de bumbac prezintă o ușoară tendință de creștere atât a tenacității cât șia alungirii.

j) Modul de elasticitate este cuprins între 20 – 50 g / den, iar gradul de elasticitate este de 45 – 50 %. Fibrele de bumbac prezintă o anumită rigiditate la încovoiere datorită peretelui primar a cărui structură influențează capacitatea fibrei deci șicapacitatea de drapare va fi mai mică.

Datorită multiplelor sale calități, domeniile de utilizare a bumbacului sunt diverse :

din fibrele extra lungi se realizează fire cord speciale foarte rezistente;

din fibrele lungi se realizează fire pentru tricotaje, ațe, fire peptănate pentru țesături foarte fine;

din fibrele medii se realizează fire cardate, de asemenea pentru diverse tipuri de țesături: subțiri, groase, flanelate, prosoape, etc.;

alte aplicații sunt : pentru vată, mase plastice șialtele.

Materialele de bază alese trebuie să reziste la spălări chimice, de aceea culorile trebuie să aibă stabilitate la acțiunea agenților chimici, la acțiunea lumini șia frigului.

Pe lângă materialele de bază, în procesul de confecționare a îmbrăcămintei se utilizează șimateriale auxiliare, care completează materialele de bază șiîn funcție de sortiment șimodel, sunt necesare sau pot lipsi din componența unui produs vestimentar.

Principalele materiale auxiliare sunt:

ață de cusut;

căptușelile;

întăriturile;

furniturile;

garniturile;

accesorii.

Pentru prelucrările tehnologice în scopul diversificării estetice, asigurării aspectului, ținutei șiintegrării reperelor croite în structura produsului prin procedee de coasere, se utilizează ață de cusut care este cel mai important material auxiliar.

Criteriile de alegere a aței de cusut vizează compoziția fibroasă, culoarea, finețea și procedeul de obținere a acesteia:

compoziția fibroasă a aței se corelează cu cea a materialului șise adaptează scopului tehnologic al cusăturii șila performanțele utilajelor de coasere;

culoarea aței, se va adapta la culoarea materialului, iar pentru cusături cu rol ornamental se va avea în vedere concepția estetică a produsului;

finețea aței de cusut, se corelează cu finețea firelor din structura materialului, cu grosimea șirigiditatea materialului, rolul cusăturii în produs, de îmbinare sau de ornament. Ața de cusut poate avea finețea de : 85 / 3 Nm, 120 / 3 Nm, 180 / 3 Nm șise găsește sub forma de papiote ce pot înmagazina lungimi de fir de : 500 m, 1000 m, 5000 m, 10000 m, în funcție de finețea firului.

Pentru produsele din această lucrare se va utiliza ață din fibre de bumbac.

Ca accesoriu pentru încheierea și ajustarea produsului vestimentar pe corp se folosește fermoarul se folosește la rochie, pentru încheierea produsului pe corp, poate avea lungime variabilă în funcție de necesitate, se asortează la culoarea materialului de bază.

Cap. II Proiectarea constructivă a modelelor

2.1 Principii privind elaborarea construcției tiparelor pentru modelele prezentate

În funcție de proveniență, standardele românești prevăd valori ale înălțimilor corpului, diferențiate pe grupe de conformații, talii și mărimi.

În ceea ce privește grosimile se remarcă faptul că la femei se pot lua în considerare grosimile corespunzătoare grupei A ( 41 ÷ 47; I – III ), grupa B ( 42 ÷ 48; I – III ) și grupa

C ( 50 ÷ 58; I – III ), unde:

A – corespunde adolescenților;

B – corespunde corpurilor proporționale;

C – corespunde corpurilor corpolente proporționale.

Tiparele de bază pentru modele alese vor fi realizate cu valorile corespunzătoare mărimii 41 II A.

Dimensiunile necesare se măsoară pe corp sau se obțin prin calculul proporțional din cele două mărimi de bază:

înălțimea corpului IC;

circumferința bustului CB.

Măsurile se iau fixe pe corp.

Dimensiuni pentru rochie mărimea S.

Măsuri necesare pentru construcția tiparului:

înălțimea corpului IC = 170 cm;

circumferința bustului CB = 90 cm;

circumferința taliei CT = 70 cm;

circumferința șoldului CS = 94 cm.

2.Adaosuri de lejeritate.

Adaosurile de lejeritate de pe tipar sunt adoptate în funcție de forma produselor, respectiv a rochiilor, de conformația corpului, de pretențiile și de cerințele purtătorului precum ș iîn funcție de criteriile modei și de materialul din care este confecționat.

Proiectarea tiparelor de bază

Principala caracteristică a proiectării îmbrăcămintei realizată în industrie se referă la cunoașterea dimensiunilor corpului, forma acestuia cât și variația dimensiunilor în rândul populației.

Tiparele reprezintă desfășuratele plane ale reperelor produselor de îmbrăcăminte, a căror formă și dimensiuni trebuie corelate cu forma și dimensiunile corpului. O problemă foarte importantă la realizarea îmbrăcămintei o reprezintă adaptarea structurilor textile plane la forma corpului omenesc, de rezolvarea acesteia depinzând poziția corectă și funcționalitatea produsului. În timp îmbrăcămintea a evoluat, în consecința au apărut câteva metode de obținere a tiparelor unde pe lângă metodele clasice, frecvent întâlnite, s-au conturat principiile multor metode moderne, totuși la baza acestora stau multe elemente ale celei mai vechi metode și anume metoda mulajelor de origine franceză. În principiu metoda constă în aranjarea pe un manechin sau direct pe corpul purtătorului a unei hârti sau pânze și trasarea unor linii de contur pe aceasta, precum și fixarea adâncimii unor pense, falduri, și a unor puncte de control. Urmează desfășurarea hârtiei în plan. Forma detaliilor se conturează prin croire și se definitivează prin probe.

Una din metodele clasice este metoda geometrică, care are încă o largă aplicabilitate în industrie, fiind cea mai răspândită. În cadrul acestei metode, construcția tiparelor se execută pe baza informațiilor despre dimensiunile corpului și mărimea adaosurilor corespunzătoare tipului de produs care se proiectează.

În construcție se pornește de la un număr limitat de dimensiuni ale corpului, iar restul sunt calculate pe baza unor relații simple, în majoritatea cazurilor de proporționalitate, în funcție de dimensiunile principale.

Construcția grafică se face separat pentru fiecare detaliu sau pe grupe de detalii, în funcție de poziția și de numărul detaliilor.

Construirea tiparului de bază

pentru rochia clasică

Dimensiunile de bază -măsurate:

IC – înălțimea corpului IC = 170 cm;

CB – circumferința bustului CB = 90 cm;

CT – circumferința taliei CT = 70 cm;

CS – circumferința șoldului CS = 94 cm;

Lpr – lungimea produsului Lpr = 125 cm;

Ad – adaos de lejeritate Ad = 4 cm.

Cb = CB / 2 = 90 / 2 = 45 – semicircumferința bustului

Ct = CT / 2 = 70 / 2 = 35 – semicircumferința taliei

Cs = CS / 2 = 94 / 2 = 47 – semicircumferința șoldului

ad – o parte din adaosul de lejeritate

Dimensiunile auxiliare, determinate prin calcul proporțional:

Ars – adâncimea răscroielii mânecii la spate

Lt – lungimea spatelui până în talie

Lp – lungimea pensei de bust

Lf – lungimea feței până în talie

Ls – lungimea până la șold

ls – lățimea spatelui

lr – lățimea răscroielii mânecii

lf – lățimea feței

lgs – lățimea răscroiturii gâtului

Executarea tiparului începe prin trasarea unui unghi drept notat cu A.

Trasarea liniilor de construcție

Din punctul A, pe verticală se aplică dimensiunile: Ars, Lt, Ls, Lpr, astfel:

AB = Ars = 1/10* IC/2 + CB/10 + 3 = 1/10*170/2+90/10+3 = 20.5

AT = Lt = IC/4 -2 = 170/4 -2 = 40.5

AS = Ls = Lt + (18-20cm) = 40.5+20 = 60.5

AL = Lpr = 125

În punctele B,T,S și L se duc perpendiculare pe dreapta AL.

Pentru obținerea liniei de mijloc a spatelui, din punctul T se măsoară spre interior 2 cm și se notează T1. Se unește A cu T1 printr-o dreaptă care intersectează orizontala din B în B1.

TT1 = LL1 = 2 cm

Punctul T1 se unește cu L1 printr-o verticală paralelă cu linia de cadru.

Dimensiunile de lățime se aplică din punctul B1, pe orizontala din B, numită linia bustului. Distanța dintre punctul B1 care se află pe linia de mijloc a spatelui și punctul B4 care marchează linia de mijloc a feței se calculează:

B1B4 = Cb + Ad =45+4 = 49

Punctele B2 și B3 se determină:

B1B2 = ls+ ad = (2CB/10 -2) + 1 = (2*90/10-2)+1 = 17

B2B3 = lr + ad = (CB/10 +1) + 2 = (90/10+1)+2 = 12

B3B4 = lf + ad = (2 CB/10 +1 ) +1 = (2*90/10+1)+1 = 20

Poziția pensei este dată de punctul B5: B4B5 = CB/10 + 0,5 = 90/10+0.5 = 9.5

Poziția cusăturii laterale este dată de punctul b: B1b = B1B4 /2 – 1 = 49/2 – 1 = 23.5

Prin punctele B2, b, B3, B5 și B4 se duc perpendiculare pe orizontala din B1, notându-se intersecțiile.

Trasarea liniilor de contur

Pe orizontala din A se trasează: Aa = lgs = Cb/10 + 2 = 45/10+2 = 6.5

aa1 este perpendiculară pe Aa, aa1 = 2 cm

A1a2 = 2 cm

Se unește punctul a1 cu A printr-o linie arcuită, conturând răscroitura gâtului la spate.

Linia umărului se obține prin unirea punctului a1 cu a2 printr-o dreaptă, prelungită în afară cu 1 cm, până în a3 : a2 a3 = 1 cm

Pe verticala din B2 se desenează punctul R1, astfel: B2 R1 = B2 a2 / 4 = 17/4 = 4.25

Se trasează o orizontală: R1 R2 = 1 cm

Prin unirea punctelor a3 R2 b cu o line arcuită se obține conturul răscroiturii mânecii.

Obs. Lățimea răscroiturii gâtului la față trebuie să fie egală cu cea de la spate

Se marchează înălțimea punctului de umăr, respectiv lungimea feței, determinând punctul P, astfel:

– pentru corpurile cu circumferința bustului sub 100 cm: T5P = Lf = Lt + 3,5 cm = 40.5+3.5 = 44

– pentru corpurile cu circumferința bustului peste 100 cm: T5P = Lf = Lt + 3,5 cm + 1/10 din valoarea ce trece de 100 cm

Din P se duce o perpendiculară pe dreapta B4 L4, notându-se unghiul drept cu A2

Se determină punctul G pe orizontala din A2 astfel: A2G = Aa = 6.5

Se determină punctul G1 pe verticala din A2 astfel: A2G1 = Aa + 1 = 6.5+1 = 7.5

Se unesc punctele G cu G1 printr-o linie curbă , se obține răscroitura gâtului la față.

Pe verticala din P se măsoară PP1 = 1 cm

Vârful pensei este în punctul P2 care se află sub punctul B5 la 1-4 cm, iar lungimea pensei este P1P2.

Deschiderea pensei se calculează în funcție de proeminența bustului și se aplică pe un arc de cerc trasat la jumătatea lungimii pensei.

– pentru mărimi mici, la care CB este sub 88 cm: P3P4 = Cb/10 – (0,5 – 1cm)

– pentru mărimi medii, la care CB este 88 – 100 cm: P3P4 = Cb/10-1 = 45/10 -1 = 3.5

– pentru mărimi mari, la care CB este peste 100 cm: P3P4 = Cb/10 + 1/10 din valoarea care depășește 100 cm

Se unește P2 cu P4 printr-o dreaptă care se prelungește, realizând cea de-a doua latură a pensei. Se egalează laturile pensei: P2P5 = P2P1

Lungimea umărului la față este cu 1 cm mai mică decât lungimea umărului la spate. Pentru a obține înclinația umărului, se determină punctul b1, pe verticala din B3: B3b1 = B2a2 -1 cm

Prin b1 se duce un arc de cerc cu centrul în B3

Se aplică lungimea umărului la față, astfel încât punctul P6 se găsește pe acest arc de cerc:

GP1 + P5 P6 = a1a3 -1

Pentru conturarea răscroiturii mânecii se determină punctele ajutătoare:

R3 pe verticala din B3, B3R3 = B2R1

Se unește R3 cu P6 printr-o linie dreaptă.

Punctul b2 este mijlocul segmentului R3P6.

b2b3 = 1 cm și este perpendiculară pe R3P6

Se unesc cu o linie curbă punctele P6 b3 R3 b.

Contrasemnul de montare a mânecii este dat de punctul R, B3 R = B2B3 /4

Cambrarea rochiei în talie

Pe direcția cusăturii laterale, lina taliei se ridică cu 1 cm, până în punctul t. T2t = 1 cm. Prin t se duce o linie orizontală.

Se determină punctul t1 măsurând pe orizontala din T3 : T3t1 = CT/4 -1 = 70/4-1=16.5

Distanța t1 T4 constituie valoarea pensei de talie față și se împarte egal de o parte și de alta a punctului T5. Vârful pensei din partea de sus este cu 2 cm sub punctul P2 iar în partea de jos cu 3-4 cm deasupra liniei șoldului.

Din punctul t1 se măsoară pe orizontală lățimea în talie, până în punctul t2:

t1t2 = CT / 2 + (2-3 cm) = 70/2+2 = 37

Valoarea rămasă între t2 și T1 se împarte astfel: câte 1,5 cm de o parte și de alta a punctului t, iar restul reprezintă pensa de spate:

tt3 = tt4 = 1,5 cm

Locul pensei la spate se determină: B1 b4 = B1B2 /2 + 1 = 17/2+1 = 8.5+1 = 9.5

Din b4 se coboară perpendiculara pe linia bustului. Pe linia taliei valoarea pensei se repartizează egal de o parte și de alta a perpendicularei. Vârful pensei din partea de sus nu trebuie să depășească punctul b4 iar în partea de jos cu aprox. 6 cm deasupra liniei șoldului.

Dimensiunea șoldului se calculează astfel: Din S4 se măsoară pe orizontală jumătate din circumferința șoldului plus adaosul de lejeritate:

S4S3 = CS / 2 + 2 cm = 94/2+2 = 49

Distanța S1S3 se împarte egal de o parte și de alta a punctului S2:

S2S6 = S2S5 = S1S3 / 2 = L2 l = L2 l1

Conturarea liniei cusăturii de subraț se face unind punctele b t3 S6 l și b t4 S5 l1 prin linii drepte și arcuite.

Pe baza datelor prevăzute se construiește tiparul de bază pentru rochie, care este redat în figura 2.2.1.

Fig. 2.2.1 Tiparul de bază al rochiei

Fig. 2.2.2 Tiparul de bază

Trasnformarea tiparelor de bază în

conformitate cu modelele alese

Tiparele de bază obținute prin proiectare vor fi transformate în model, devenind tiparul modelului ales.

Tiparul de bază pentru bluză va suferi unele schimbări cum ar fi:

se închide pensa la umăr;

se deschide pensa pe linia bustului;

se ridică punctul b cu 2 cm pentru micsorarea răscroiturii mânecii;

se scurtează rochia mutând L1, L4 la 50 cm față de linia taliei;

se modifică răscroitura gâtului la față urcând punctul G1 cu 3 cm;

se deschide fața rochiei pe linia de mijloc în față;

se modifică răscroitura mânecii la spate identic cu fața;

rochia are mânecă scurtă raglan;

se introduce o fentă de 80 cm și 4 cm lățime;

rochia este prevăzută la spate cu fermoar de 55 cm.

Tiparul de față al rochiei este prezentat în figura 2.2.3 iar tiparul de spate în figura 2.2.4.

Fig. 2.2.2 Tiparul de față al rochiei Fig 2.2.3. Tiparul de spate al rochiei

2.4.Gradarea tiparelor

Tiparul de rochie a fost realizat corespunzător mărimii 40, talia a II – a, grupa A, cu toate că dimensiunile au fost luate pe corp.

Gruparea tiparelor a fost realizată prin metoda grupării, bazându-se pe multiplicarea tiparelor folosind două tipare de bază.

Tiparele folosite sunt unul cu cele mai mici dimensiuni, iar cel de-al doilea cu cele mai mari dimensiuni.

Multiplicarea prin metoda grupării cuprinde următoarele operații:

construirea celor două tipare de bază;

decuparea tiparelor de bază;

conturarea celor două tipare de bază pe o coală cu suprapunerea punctelor și liniilor de bază;

unirea punctelor ajutătoare cu linii drepte;

determinarea punctelor și trasarea liniilor de contur la tipar;

punctele se fixează la distanțe egale și se determină separat pentru fiecare linie de unire;

punctele obținute se unesc cu linii paralele la tiparul de bază.

Gradarea executată corespunde următoarelor măsuri:

înălțimea corpului: IC = 170

circumferința bustului: cb = 90, 92, 94, 96;

circumferința taliei: ct = 70, 72 ,74, 78;

circumferința șoldurilor: cș = 94, 96, 98, 100.

La multiplicarea rochiei, diferența de la o măsură la alta pentru lățimea spatelui cât și a feței este de 1 cm. Deci, valoarea de 1 cm se va aplica la tiparul de spate și la tiparul de piept pe lățime, pe cusătura laterală, pentru fiecare mărime.

Atât linia de mijloc a spatelui cât șilinia de îmbinare a fețelor rămân neschimbate.

Multiplicarea detaliilor rochie sunt prezentate în figurile următoare:

figura 2.4.1. multiplicarea tiparului de față;

figura 2.4.2. multiplicarea tiparului de spate.

Fig. 2.4.1. Multiplicarea tiparului de față Fig. 2.4.2. multiplicarea tiparului de spate

2.5.Definitivarea tiparelor transformate si

realizarea șabloanelor

În industria îmbrăcămintei pregătirea șabloanelor este de mare importanță. Această documentație se compune din tipare și șabloane care se obțin în două faze de execuție.

Tiparele se construiesc grafic, pe baza dimensiunilor corpului. Pentru a deveni șabloane de lucru, tiparele sunt completate cu rezervele necesare pentru cusături, tivuri și cute sau alte garnituri. În forma inițială, tiparele clasice se construiesc intr-o singură mărime, care este supusă operațiilor de transformare în model, devenind tipar de bază. Acesta este, apoi, mărit și micșorat prin multiplicare, pentru a se obține în acest fel gama de mărimi a tiparelor necesare produselor de confecționat.

Șabloanele reprezintă în esență copia tiparelor de bază la care se adaugă rezervele de cusături și tivuri.

În cadrul intreprinderilor de confecții se folosesc șabloane originale și șabloane de lucru.

Șabloanele originale se confecționează din hârtie șise obțin prin reproducerea tiparului de bază, multiplicat. Aceste șabloane nu sunt folosite pentru lucru în secțiile de producție, ci se păstrează în cadrul serviciului tehnic, fiind utilizate pentru controlul șabloanelor de lucru.

Spre deosebire de șabloanele originale, șabloanele de lucru se utilizează în secțiile de producție la croirea produselor sau a șabloanelor ajutătoare la operații de rihtuire, trasare a conturului sau la coaserea diferitelor garnituri.

În procesul de producție, pentru fiecare detaliu al îmbrăcămintei se cofecționează un șablon care trebuie să aibă forma șidimensiunile detaliului reprezentat. Șabloanele pot fi confecționate din carton, tablă, placaj sau plăci sintetice, cel mai mult folosindu-se cartonul șiplăcile sintetice.

Șabloanele se obțin prin reproducerea tiparelor din carton sau material plastic cu grosimea de 0,2 – 2 mm. Procesul de reproducere a tiparelor în șabloane cuprinde următoarele faze de lucru:

așezarea tiparului pe suprafața plăcii de carton;

imprimarea conturului pe cartonul destinat șablonului;

decuparea cartonului pe linie și obținerea șablonului respectiv.

Cartonul se taie manual cu foarfecele sau mecanic cu mașinile de tăiat carton.

Pentru ambele modele, atât pentru bluză cât șipentru fustă, rezervele de cusătură pentru realizarea șablonului sunt:

pentru cusături laterale: 1,5 cm;

pentru tivuri: 3 cm.

Astfel în figurile următoare sunt prezentate șabloanele pentru fiecare detaliu atât pentru rochie:

figura 2.5.1. șablon față rochie;

figura 2.5.2. șablon spate rochie.

Pentru buna organizare a muncii, fiecare detaliu din completul de șabloane este marcat cu:

denumirea produsului și numărul de model;

mărimea;

denumirea piesei;

numărul piesei din completul de șabloane;

de câte ori se va încadra pe material.

De asemenea, pentru detaliile care urmează a se croii pe fir dublu se va reprezenta indicația ,,fir dublu'' precum și indicația de ,,fir drept''.

Fig. 2.5.1. șablon față rochie Fig. 2.5.2. șablon spate rochie

Cap. III Stabilirea consumurilor specifice și

a indicilor de utilizare

3.1 Executarea încadrării tiparelor

Șablonatul este operația de încadrare (desenarea conturului) a pieselor direct pe suprafața șpanului, sau de așezare a acestora pe un strat de țesătură cu caracteristici geometrice indicate în documentația tehnică a produsului. Încadrările în miniatură din documentele tehnice a produselor reprezintă elementul principal ce stă la baza executării șabloanelor.

După modul de încadrare a șabloanelor pe lățimea materialelor, acestea se pot clasifica în:

încadrări pe material dublu lat;

încadrări pe material desfăcut.

Următoarele condiții trebuie îndeplinite indiferent de modul folosit la amplasarea șabloanelor respectânduse firul de țesătură stabilit la încadrare;

evitarea suprapunerii șabloanelor în desen, care produc așa numitele ,,ciupituri de margini sau de colțuri'', ce scurtează sau îngustează detaliile produsului;

respectarea sensului șabloanelor față de sensul firelor și al desenului materialului.

Consumul exprimat în metri sau centimetri reprezintă lungimea rezultată prin încadrare.

Încadrarea rochiei se realizează pe material desfăcut. Așezarea șabloanelor se face pe întreaga lățime. Metoda încadrării pe materialul desfăcut este deseori utilizată , având o serie de avantaje economice.

Efectuând această metodă de încadrare, șabloanele au mai multe posibilități de așezare și astfel încât rezultă mai puține deșeuri de material. La amplasarea șabloanelor pe material se vor așeza șabloanele detaliilor mari pe marginile materialului, iar cele mici în interiorul acestora.

După numărul completelor de șabloane folosite pentru un șpan, încadrările pot fi simple sau combinate.

Încadrările simple cuprind un complet de șabloane și pot fi aplicate atât pe toată lățimea țesăturii, cât și pe jumătatea acesteia, iar încadrările combinate utilizate și în cadrul acestei lucrări cuprind două sau mai multe complete pe același șpan.

Dintre variantele de combinare a șabloanelor, folosită și pentru încadrarea rochiei, combinarea de mărimi diferite este cea mai avantajoasă, prin faptul că detaliile produselor se cuplează mai bine. Asigurarea acestei condiții este determinată de cuplarea șabloanelor de la o mărime mare cu una mai mică.

Încadrarea tiparelor pe țesătură este o operație foarte importantă, la executarea acesteia ținându-se seama de o serie de condiții tehnice.

Pe țesăturile care au desene într-o anumită direcție, tiparele acelor piese ale produsului ce urmează a fi încheiate trebuie așezate astfel încât, tiparul unei piese să corespundă tiparului unei alte piese.

Țesăturile cu cea mai mare alungire în direcția urzelii opun cea mai mare rezistență la întindere în această direcție. Tiparele se așează pe material astfel încât direcția forțelor de întindere, care acționează asupra țesăturii în timpul utilizării produsului să coincidă cu direcția urzelii țesăturii. Nerespectarea condițiilor duce la întinderea pieselor produsului sau la contractarea la purtare și întreținere. Totodată se observă în procesul de confecționare influențe negative.

Un element foarte important în operația de croire o reprezintă încadrarea tiparelor. De modul în care a fost făcută amplasarea acestora depinde calitatea producției, consumul de țesătură pe produs, precum și realizarea de economii.

Valoarea materialelor, din costul de producție, reprezintă 85 – 90 %, economisirea chiar de 1 % poate influența evident reducerea acestuia. Pentru executarea desenării cu creta muncitorul șabloner trebuie să cunoască modelele, grosimile și taliile produselor, ale căror tipare să fie încadrate, numărul secțiunilor șpanului și compoziția lor, norma de consum a țesăturii pentru fiecare secțiune a șpanului, lățimea desenării cu creta, felul țesăturii și modul de șpănuire.

În vederea diminuării pierderilor de material se execută de obicei așezarea tiparelor cu linii de contur curbe, lângă tipare de dimensiuni mai mici. La produsele cu un număr mare de detalii, există posibilități mari de manevrare a tiparelor, astfel încât amplasarea lor să ducă la realizarea unui consum specific de material, cât mai mic.

În cazul țesăturilor dintr-o singură culoare posibilitățile de a manevra poziția tiparelor diminuează conumul de material, aceasta fiind și cazul rochiei prezentată în această lucrare.

În anexă este prezentată încadrarea rochiei realizată pentru două mărimi diferite: 38, 40 astfel:

Anexa 1 – încadrarea șabloanelor pentru rochie.

Lungimile și lățimile încadrărilor pentru rochie sunt prezentate în tabelul 3.1.1.

3.2.Calculul consumurilor specifice și al indicilor de utilizare a suprafețelor materialelor textile

Consumul specific al unui produs reprezintă cantitatea de material, de combustibil sau de energie consumată pentru executarea unui produs, a unui serviciu productiv sau a unei operații, pentru funcționarea unei mașini sau a unei instalații și altele, raportată la o anumită unitate (obiect, putere, suprafață, volum, Km, tonă) .

Consumurile specifice permit determinarea economicității folosirii mijloacelor de producție sau de deservire și servesc la stabilirea cantităților de materiale și de energie necesare pentru realizarea unei anumite producții. Reducerea acestor materiale este unul din mijloacele de reducere a costului de fabricație.

După această definiție generală a consumului specific, adaptat la industria de confecții se poate spune că norma de consum de materie primă reprezintă cantitatea dintr-o anumită materie primă sau secundară, eventual dintr-un semifabricat care se poate consuma pentru realizarea unui singur exemplar dintr-un produs dat.

Calculul specific se calculează cu relațiile:

Cs = Lî / np (m);

Cs= 428 / 3 = 142,67 cm => 1,42 m

Cs = (Lî x1) / np (m2);

Cs = Sî / np = 47 080 / 3 = 15 693,33 cm2 => 1,569 m2

Cs = (Sî / np) x M (kg).

Cs = (47 080 / 3) x (750 / 15 693,33) =15 693,33 x 0,047 = 737,59 g

=> 0,728 kg

unde:

np – numărul de produse încadrate;

Lî – lungimea încadrării (m);

M – masa netă (kg / m2);

Lî x 1 = Sî – suprafața încadrării (m2).

Indicele de utilizare a suprafeței materialului se calculează cu formula:

Iu = (Ss / Sî) x 100 (%) ;

Iu = (3 x 12 638 / 47 080 ) x 100 = 0,8053 x 100 = 80,53

unde:

Ss – suma ariilor șabloanelor reperelor amplasate în încadrare,

Sî › Ss (m2).

Calcularea indicelui de pierderi se face cu formula:

Ip = (P / Sî) x 100 (%);

Ip = (47 080 – 37 914) / 47 080 x 100 = 9 166 / 47 080 x 100 = 19,47

P – pierderile dintre șabloane ca diferență între Ss și Sî (m3).

Pentru calcularea indicelui de utilizare a suprafeței materialului este necesar a se calcula suma ariilor șabloanelor reperelor amplasate în încadrare. Determinarea valorică a ariilor se poate realiza prin două procedee și anume:

1. Pentru forme regulate suprafețele se descompun în figuri geometrice regulate ale căror arii se calculează cu ajutorul formulelor geometrice.

2. Pentru forme neregulate, neasimilabile în limite de precizie satisfăcătoare cu figuri geometrice regulate, ariile se măsoară cu ajutorul planimetrului. Planimetrul este un aparat utilizat curent în practica topografică pentru măsurarea ariilor, rezultatele acestor măsurători fiind considerate ca date oficiale pentru calculele oficiale ulterioare de orice natură.

În cadrul acestui proiect, pentru determinarea valorică a ariilor s-a folosit prima metodă, cu ajutorul formulelor geometrice.

În tabelul 3.2.1. se vor prezenta consumurile specifice, indicii de utilizare și de pierdere pentru toate încadrările executate.