Emoțiile sunt utile [311088]

[anonimizat]. [anonimizat]. Martin Rodica Loneta

Prof. [anonimizat]. Dorobantu Adela

CUPRINS

CAPITOLUL I

INTELIGENȚA SI TEORII CONTEMPORANE DESPRE INTELIGENȚĂ

Aplicație practică:

Brainstorming

Ce este inteligența?

I.1 Istoric

Inteligența este facultatea de a [anonimizat] a [anonimizat] a rezolva probleme noi.

[anonimizat].

Termenul de <INTELIGENȚA> [anonimizat] a relationa, a [anonimizat].

Chiar terminologia sugereaza faptul ca inteligența depaseste gandirea care se limiteaza la stabilirea relatiilor dintre insusirile esentiale ale obiectivelor si fenomenelor si nu a relatiilor intre relatii. Cat de complexa este aceasta latura a personalitatii reiese din modul ei de abordare in istoria filozofiei si psihologiei.[anonimizat].

Termenul de inteligențǎ [anonimizat]ǎ ([anonimizat]) și caracterizeazǎ (sub diverse unghiuri) puterea și funcția minții de a stabili legǎturi și a face legǎturi între legǎturi: este ceea ce sugereazǎ inter-legere, reunind douǎ sensuri-acela de a discrimina între și a lega (a culege, a pune laolaltǎ). Exprimând acțiuni și atribute ale omului totodatǎ, [anonimizat] n-a putut (nici dupǎ ce a devenit obiect al științei) sǎ beneficieze de o definiție clasicǎ, prin delimitǎri de gen proxim și diferențǎ specificǎ.

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]ǎ și atribut al organizǎ[anonimizat] a celei comportamentale ([anonimizat], Dicționar de psihologie).

Aplicatie practica:

[anonimizat].

Fisa suport

Cel mai uzual sens se refera la capacitatile mentale generale. [anonimizat], [anonimizat], memoria si facultatile senzoriale si motrice. [anonimizat], [anonimizat]-[anonimizat] o prea mare legatura intre aceste doua aptitudini.

[anonimizat]. Spunem ca o [anonimizat], [anonimizat], organizarea sociala si a muncii este uimitoare. [anonimizat]-i permite sa le indice celorlalte directia in functie de soare si distanta pana la polenul ce trebuie cules din flori.

Al doilea sens de rationament a [anonimizat], cum ar fi Descartes. A fi inteligent inseamna a avea capacitatea de a gandi, adica de a atinge un scop plecand de la anumite elemente date.

Un caz concret este rezolvarea problemelor. Atentie, problema va va duce probabil cu gandul la matematica, in timp ce, pentru psiholog, termenul problema este foarte general; instalatorul rezolva o problema atunci cand repara o teava, organizarea unei casatorii este o problema (casatoriile celor buni la matematica nu sunt neaparat cele mai reusite.), iar utilizarea unei masini de cusut este o alta problema. Nu va ganditi la ceva plictisitor, atunci cand vorbiti despre o problema, caci multe jocuri . de la ghicitori la jocul de sah, iar, mai nou, jocurile video sunt probleme. In fine, exista un al treilea sens al cuvantului inteligența, cel de „cultura”.

A fi inteligent inseamna a fi cultivat. Cultura cuprinde limbajul (in special bogatia vocabularului) si totalitatea cunostintelor. Cultura nu este ereditara, ci se sprijina pe memorie si pe deprinderi formate. Conform unei teorii americane, behaviorismul (behavior = „comportament”), predominanta din anii ‘20 pana in anii ‘60, totul poate fi invatat. Cuvantul inteligența fusese, de altfel, respins, pentru ca evoca o capacitate innascuta, fiind inlocuit cu notiunea de rezolvare a problemelor. Nu rezolvam o problema printr-o sclipire de geniu, ci invatam sa o solutionam. Dulgherul nu reuseste din prima o sarpanta complexa, la fel cum unei croitorese nu-i ies costumele elegante de la prima incercare. Aceasta opinie, ca inteligența provine din deprinderi complexe, revine in actualitate odata cu modelul oferit de calculator si cu ideea ca inteligența este in mare parte.

Dintre toate aptitudinile omului, caracteristica cea mai specific umană este inteligența, dat fiind că transformă omul biologic în homo sapiens. Totuși, inteligența nu este un lucru material, ci un concept abstract, fiind dificil de definit. Putem spune că se analizează manifestările inteligenței, comportamentele „inteligente", dar nu inteligența însăși. Inteligența a fost definită și studiată de fiecare școală psihologică după postulatele generale ale concepției despre om. Psihologia inteligenței este strâns legată de conceptul diferențelor individuale în privința „trăsăturilor" mentale și a dezvoltării instrumentelor de analiză. De-a lungul istoriei, conceptul de inteligență s-a schimbat mult.

Socrate si Platon considerau ca inteligența ii permite omului sa inteleaga ordinea lumii si de a se conduce pe sine insusi, iar Boudha milita pentru eliberarea omului de inteligența pentru a ajunge la cea mai inalta forma de fericire. Pentru gandirea occidentala, inteligența aparea a fi atributul esential,fundamental al omului, care face din om ceea ce el este,pentru gandirea orientala, inteligența era redusa la minimum. Au fost foarte controversate si functiile inteligenței. Unii autori si-au manifestat increderea aproape nemarginita in puterea inteligenței,iar altii au minimalizat-o. Pentru Hegel, inteligența era un gardian al intregii vieti psihice (el spune ca 'adevarul si rationalitatea inimii si vointei se pot gasi numai in universalitatea inteligenței si nu in singularitatea sentimentului'), pentru Montaigne inteligența forma imagini eronate despre Dumnezeu, oameni si lume, de aceea ea trebuie sa se centreze pe sine insasi si opiniile cu privire la relatiile dintre inteligența si alte functii psihice, sunt impartite.

Kant o vede in uniune cu sensibilitatea, numai din aceasta intrepatrundere totala si absoluta izvorand cunoasterea. Leonardo Da Vinci legase inteligența de sensibil, inaintea lui Kant.Cadillac,sensualistul pentru care toate cunostintele vin prim simturi,adauga ca, inteligența apare ca un distilator, ca un mecanism ce permite rafinarea materialului brut furnizatde simturi. Pascal,considera ca inteligența este inhibata de afectivitatea debordanta. Si Shopenhauer vede inteligența ca fiind subordonata vointei, singurul element primar si fundamental.

Toate aceste pareri contradictorii s-au repercutat asupra definirii inteligenței si asupra stabilirii componentelor si functiilor ei.

Descartes, se pare ca a dat definitia cea mai apropiata de intelegerea moderna a inteligenței. Filosoful francez definea inteligența: 'mijlocul de a achizitiona o stiinta perfecta privitoare la o infinitate de lucruru. In aceasta definire, gasim intuirea celor doua pozitii actuale ale notiunii de inteligența:ca sistem complex de operatii ; ca aptitudine generala; Vorbind despre inteligența ca sistem complex de operatii care conditioneaza modul general de abordare si solutionare a celor mai diverse situatii si sarcini problematice, avem in vedere operatii si abilitati, cum ar fi: adaptarea la situatii noi, deductia si generalizarea, corelarea si integrarea intr-un tot unitar a partilor relativ disparate, consecintele si anticiparea deznodamantului, compararea rapida a variantelor actionale si retinerea celei optime, rezolvarea corecta si usoara a unor probleme cu grade crescande de dificultate.Toate aceste abilitati si operatii releva cel putin trei caracteristici fundamentale ale inteligenței:

1.    capacitatea de a solutiona situatiile noi;

2.    rapiditatea, mobilitatea, supletea, flexibilitatea ei;

3.    adaptabilitatea adecvata si eficienta la imprejurari(Pierre Janet o definea ca fiind o conduita pe masura)

Inteligența apare ca o calitate a intregii activitati mintale, ca expresia organizarii superioare a tuturor proceselor psihice, inclusiv a celor afectiv – motivationale si valitionale. Pe masura ce se formeaza si se dezvolta mecanismele si operatiile tuturor celorlalte functii psihice vom intalni o inteligența flexibila si supla.

Leibniz intuieste cel mai bine acest aspect, referindu-se la inteligența ca expresie a efortului evolutiv al constiintei. In psihologie, Piaget a descris-o magistral aceasta caracteristica in epistemologia sa genetica.

La începutul secolului nostru, psihologul englez C.Sperman distingea, în seria aptitudinilor umane, un factor G (general) ce participa la efectuarea tuturor fenomenelor de activitate, și numerosi factori S (speciali), care corespund, operațional, numai condițiilor concrete ale activității respective (știintifice, artistice, sportive, etc). Factorul general este de ordin intelectual, intrucat intelegerea si rezolvarea problemelor este necesara in orice activitate. De aceea factorul G a fost confundat cu inteligența.

Termenul de inteligența are o dubla acceptiune: pe de o parte de proces de asimilare si prelucrare a informatiilor variabile, in scopul unor adaptari optime, iar pe de alta parte, de aptitudine rezidand in structuri operationale dotate cu anumite calitati (complexitate, fluiditate, flexibilitate, productivitate), prin care se asigura eficienta conduitei. Aceste calitati sunt caracteristice subiectului, reprezinta invariatii ce pot fi evaluati statistic si sunt situatii la un anumit nivel sau rang dee valoare functionala. Inteligența, apare astfel, ca sistem de insusiri stabile proprii subiectului individual si care la om se manifesta in calitatea activitatii intelectuale centrata pe gandire. Procesul central al gandirii este strans legat ,.chiar imbinat organic cu toate celelalte.Psihologul america Thunstone, in aceasta perspectiva, operand pe baza de cercetari si stabileste mai multi factori ai inteligenței si anume: de rationament (deductiv si inductiv), de memorie, de capacitate de calcul, de rapiditate perceptuala, de operare spatiala, de intelegerea cuvintelor si de fluenta verbala. Sunt, deci, in jur de 7 sau 8 factori ai inteligenței, evaluat dupa efectele sale finale, prezenta unui factor global G nu este infirmata. Se pune degeaba problema structurii inteligenței sau, dupa formulari mai noi, problema stilului cognitiv.

De altfel, in psihologia gandirii, s-au operat diverse diferentieri intre analitic si sintetic, pragmatic si teoretic, reproductiv si productiv, cristalizat si fluid, convergent si divergent etc.

In legatura cu lateralizarea cerebrala, considerandu-se ca emisfera stanga este specializata in ordinea verbala si semantica, iar emisfera dreapta detine functiile de manipulare a relatiilor spatiale si de configurare a imaginilor, se vor contura probabil, prin cercetari, variante de inteligenta cu dominanta logico-semantica sau spatio-imagistica.

De fapt si testele de inteligenta sunt verbale si nonverbale (figurative),precum sunt si baterii de teste ce uzeaza de ambele mntipuri de probe (Wachslen). Roman Andrei Cosmovici, prin cercetarile sale, a identificat factorul G ca fiind comun pentru diverse capacitati

I.2 Inteligenta peste medie-supradotarea

Primele concepte de supradotare, ca și primele modele de inteligență apar legate de conceptele tradiționale de genialitate.

Modelul Galton

Modelul Galton abordează tema sub aceeași denumire și se preocupă de aspectele ereditare. Galton atribuia inteligenței o origine de tip genetic și ereditar, teorie ce va fi susținută, deși ulterior alți autori îi vor aduce unele nuanțări. Ceea ce definea prin „abilitate naturală" era o abilitate care nu implică doar capacitate, ci și entuziasm. İn lucrarea sa „Geniul ereditar”, Galton atrage atenția asupra problemei pe care o reprezintă conturarea caracteristicilor geniale, sugerând că geniul este o caracteristică ce tinde să apară în cadrul acelorași familii. Galton a fost printre primii care au anunțat că diferențele de inteligență s-ar putea aprecia prin timpul de reacție.

Modelul lui Francis Galton nu includea nici o formă de măsurare, în afară de luarea în calcul a contribuțiilor pentru societate și de unele corelații antropomorfice, elemente având doar importanță istorică, puțin valorizate în prezent. Contribuția lui Galton a fost anecdotică, deoarece prezenta o viziune a genialului în termeni calitativi, iar desenul care legitima caracterul ereditar era foarte puțin adecvat acestui scop, el confundând aspectele ambientale cu cele proprii genetice. Atât acest studiu, cât și altele din opera sa au arătat lipsa unei rigori teoretice, motivată de absența unui model care să le dea sens. Ideile lui Galton au fost discutate în acest secol de Leta S. Hollingworth, în viziunea căreia termenul de eminență reprezintă rezultatul caracterului oportun și al poziției în societate, nefiind accesibilă tuturor persoanelor. Dacă acest caracter oportun ar fi determinantul principal al eminenței, atunci ar trebui ca indivizii care aparțin unor categorii sociale inferioare să nu aibă acces la reușită, fapt neverificat întrucât oameni de seamă s-au ridicat din clase socio-economice și culturale defavorizate.

Există ideea potrivit căreia părinții puțin dotați au și copii puțin dotați, iar părinții foarte inteligenți au copii foarte inteligenți. Acest lucru este total eronat, din cauza efectului de regres față de medie: părinții puțin dotați pot avea copii cu un QI normal. Părinții cu o inteligență medie pot avea copii foarte deștepți. Pe de altă parte, părinții foarte inteligenți pot avea copii cu o inteligență medie. Regresul este o consecință statistică necesară, prin simplul fapt că relația coeficientului de inteligență dintre părinte și copil nu este perfectă.

În secolul XX au fost efectuate diferite investigații asupra inteligenței, fiecare pornind de la alte concepții, în funcție de autorii lor, dintre care unii au fost pionieri în ultimii aniai secolului al XlX-lea.

Cele mai relevante contribuții aduse în acest sens au fost grupate în patru mari teorii, în funcție de structura inteligenței.

Teoriile monolitice

Inteligența monolitică face parte din concepția teoretică a inteligenței, ca unica variabilă demnă de luat în seamă. Această abordare a fost prima estimare care s-a făcut asupra inteligenței. Din concepția monolitică derivă trei dintre principalele concepte: vârsta biologică, coeficientul de inteligență și factorul g, numit și inteligență generală.

După Alfred Binet și Théodore Simon (1905), vârsta mintală s-ar caracteriza printr-o prezentare evolutivă a dezvoltării inteligenței, în care capacitățile individuale sunt puse în contrast cu nivelul de randament mediu la o vârstă determinată: nepotrivirile sau avansul în raport cu acest randament mediu ar constitui indicii capacității intelectuale a individului .

Contribuțiile cele mai importante ale lui Binet la studiul inteligenței s-ar putea rezuma în următoarele idei:

a)inteligența este măsurabilă;

b)inteligența se manifestă ca rapiditate în învățare;

c)inteligența se leagă de randament.

Binet a ajuns la concluzia că la testele care includ teme mai complexe, precum și la cele care prezintă o asemănare pronunțată cu activitățile mintale din viața de zi cu zi se înregistrează rezultate mai bune.

Unele studii ulterioare testelor lui Binet, mai ales cele realizate de Lewis Terman în testul Stanford-Binet, au condus la apariția unei tehnologii elaborate special pentru acest tip de scală; studiile includeau selectarea și așezarea atentă a temelor pe scală în scopul de a găsi medii și devieri-standard aproximativ constante pentru coeficientul de inteligență la diferite vârste. Scala ar putea fi aplicată nu doar copiilor normali și retardați, ci și celor cu abilități superioare.

Studiile lui Terman aveau două obiective foarte clare:

1) compararea stabilității inteligenței pe parcursul vieții persoanelor cu inteligență ridicată;

2) demonstrarea relației strânse dintre inteligență și randament.

Este ciudat că lipsa de sincronicitate în dezvoltarea copilului supradotat a fost mai bine înțeleasă la începutul secolului XX decât în prezent.

Binet și Simon (1911), Terman (1931), Hollingworth (1926) și Witty (1930) susțineau că supradotații sunt acele persoane a căror vârstă mentală depășește cu mult vârsta lor cronologică. Conceptul de vârstă mentală a fost abandonat în ultimii ani și a fost înlocuit cu termenii de QI și de centile, care însă nu dădeau o imagine exactă a dezvoltării: dacă spui că un copil are 99 centile, nu oferi o imagine grafică la fel de exactă cum ai face-o dacă ai spune că un copil de 5 ani are capacitatea intelectuală a unuia de 8 ani (Silverman, 1992). Dar acest copil nu este identic cu unul de 8 ani, nu are nici experiența și nici trăirile acelei vârste, la fel cum un copil de 15 ani cu o deficiență mintală, având vârsta mintală de 5 ani, nu este identic cu un copil de 5 ani.

Introducerea conceptului de QI se datorează psihologului german Stern (1911); QI presupune transformarea vârstei mentale într-un indice numeric care facilitează cuantificarea diferențelor dintre vârsta mentală (VM) și vârsta cronologică (VC). Apariția acestui concept psihometric a trecut termenul de varsta mentala pe un plan secund.

In orice caz, problemele s-ar ivi din nou în momentul final al dezvoltării intelectuale, scăzând valoarea QI la niște cifre absurde, dată fiind creșterea liniară a vârstei cronologice, în paralel cu creșterea accelerată invers a vârstei mentale.

Al treilea studiu monolitic a fost cel al lui Spearman (1904), care considera că factorul g, inteligența generală, reprezintă și definește cel mai bine structura inteligenței. Acest autor estima că în orice test de inteligență există doi factori: un factor general g, asimilat cu inteligența propriu-zisă, deși inteligența variază liber de la un individ la altul, dar rămâne nealterată pentru același individ în ceea ce privește celelalte aptitudini corelate; și alt factor specific s, mai mic decât g și caracteristic testului folosit. Factorii s sau specifici sunt multipli la fiecare individ și nu numai că variază de la un individ la altul, dar pot varia la același subiect pentru diverse aptitudini. într-un anumit fel, g ar fi implicat în toată activitatea intelectuală și, prin urmare, ar apărea în toate testele intelectuale într-o proporție variabilă. Pornind de la această idee, mulți autori au insistat că există diverși factori ai inteligenței. Chiar dacă studiile lui Spearman sunt criticabile, lucrările ulterioare au luat expunerea acestuia drept punct de referință, adoptând ideea că inteligența constă într-un factor general g, comun tuturor operațiilor realizate, și o serie de factori numiți specifici, care reprezintă aptitudini pentru anumite domenii sau soluții la probleme determinate.

Teoriile factoriale

După teoria „monolitică" a inteligenței a apărut teoria factorială, având o metodologie mai sofisticată, ale cărei criterii răspund unei mai bune raționalități de utilizare. Această concepție se bazează pe ideea existenței unor componente intelectuale multiple, dependente sau nu una de cealaltă, care constituie ansamblul inteligenței. Conceptualizarea funcționării intelectuale printr-o singură variabilă dispare, fiind înlocuită de un ansamblu de elemente. Acest ansamblu de procese intelectuale duce la determinarea profilurilor aptitudinale specifice prin care diferă subiecții. Thurstone (1938) a definit o serie de componente intelectuale implicate în explicarea diverselor tipuri de comportament inteligent-prin modelul de aptitudini mentale primare. Conceptul și modelul erau net distincte de ale precursorilor săi, adepți ai teoriilor monolitice, prin existența unui lot de componente care împărțeau factorul g în aptitudini mai elementare.

Thurstone a luat în considerație în mod special cinci factori pe care îi numește aptitudini mentale primare specifice: factorul V (înțelegere verbală), factorul W (fluiditate verbală), factorul R (raționare abstractă), factorul N (numeric) și factorul S (spațial). Critica adusă acestui model factorial se referă la faptul că pleacă de la reprezentarea unui domeniu al inteligenței, începând de la ceea ce măsoară testele pline de elemente legate de învățarea școlară.

Guilford (1967), a definit inteligența ca un produs al unei serii de factori încadrați în schema tradițională a elaborării informației având o structură tridimensională: stimul – organism – răspuns, abilitate necesară procesării informației, informație pe care individul o poate discerne în câmpul său perceptiv.

După Guilford, poziția primului factor central g variază în funcție de pachetul de teste. Așadar, se generau diverse structuri ierarhice în funcție de datele problemei.

Modelul Guilford a avut o influență decisivă în definirea supradotării, pe care o caracteriza ca fiind o combinație a factorilor ce compun inteligența, făcând referiri la diverse tipuri de inteligență și, prin urmare, la diverse tipuri de supradotare. Acest moodel este foarte util, în special când se caută o perspectivă clară asupra aptitudinilor specifice pentru a le lua în calcul în procesul educațional. Una dintre aceste aptitudini specifice este gândirea creativă, sinonimă cu producția divergentă.

Datorită studiilor lui Guilford, diverși autori și-au orientat investigațiile în câmpul creativității și al subiecților cu capacități deosebite.

Teoria triarhică

Cercetările lui Richard Sternberg (n.1949) se concretizează în teoria triarhică a inteligenței. Încurajat de rezultatele experiențelor ca elev și student și de studiile elaborate Sternberg formulează o teorie “componențială” a inteligenței în care asociază diferite stadii de procesare a informației cu funcții specifice creierului uman. Rezultatele studiilor sunt publicate în lucrarea Beyond IQ: A Triarchic Theory of Human Intelligence (1985)(Dincolo de coeficientul de inteligență: O teoria triarhică a inteligenței umane). Măsura adevărată a succesului nu este dată de cât de bine se descurcă elevul la clasă ci de cât de bine reușește în viață. Sternberg revine la Corporația Psihologică și elaborează un test de inteligență bazat pe măsurarea multidimensională a abilităților. Cercetările lui Robert Sternberg au început prin analiza informației rezultate în urma procesării rezultatelor oferite de itemii cuprinși în testele de inteligență. Ca urmare a acestui fapt a început să aibă îndoieli privitoare la posibilitatea ca acești itemi să conducă la o imagine comprehensivă a inteligenței. În același timp a observat diferite categorii de studenți: unii având rezultate foarte bune la învățătură în liceu, un scor înalt la testele de inteligență precum și recomandări excelente, alții având rezultate foarte bune la aproape toate măsurătorile privitoare la abilități dar fără a se remarca în mod în special la una anume. Mai mult la sfârșitul facultății unii dintre studenții care în mod inițial se situau pe un nivel superior se aflau acum la un nivel mediu, și invers. Pentru a explica acest fenomen și a explica inteligența Sternberg delimitează trei aspecte între care însă există legături, și anume: – lumea internă a individului: care cuprinde procese și abilități analitice; – lumea externă a individului: care cuprinde abilități adaptative; – experiența individului: care cuprinde abilități sintetice. Acestea au constituit punctele de plecare pentru construirea teoriei triarhice a inteligenței. Teoria încearcă să explice inteligența umană prin intermediul a trei subteorii:

a) Subteoria contextuală. Aceasta asociază inteligența cu lumea externă a individului, subliniind rolul comportamentului inteligent în viața de zi cu zi a individului, modul cum un individ alege și se adaptează la condițiile zilnice și la un anumit mediu sau la altul.

b) Subteoria componențială Aceasta asociază inteligența cu lumea internă a individului, cu tipurile și identitățile proceselor mentale implicate în gândire. Aici sunt cuprinse trei tipuri diferite de componente inclusiv metacomponente (procesele care privesc proiectarea, monitorizarea și evaluarea unei probleme), componentele de performanță(procesele mentale care execută instrucțiunile metacomponentelor precum codificarea, inferența, aplicarea, compararea), și componentele care sunt necesare la dobândirea sau achiziția de noi cunoștințe(procesele mentale implicate în învățarea modalităților de rezolvare a problemelor sau în învățarea a noi date despre concepte și fenomene).

c) Subteoria experențială Aceasta asociază inteligența atât cu mediul intern cât și cu cel extern al individului subliniind rolul experienței în cadrul comportamentului inteligent. Aici se situează abilitatea individului de a face față la ceea ce este nou și la abilitățile care îl înzestrează să devină mai rapid în efectuarea și rezolvarea sarcinilor și care conduc la automatizare. Cu cât există mai multe aspecte privitoare la o sarcină care devine automatizată cu atât individul poate să își concentreze mai bine atenția asupra aspectelor noi sau a situațiilor nou apărute. Teoria pune în evidență trei aspecte referitor la ceea ce oamenii denumesc inteligență:

(1) inteligența analitică sau ceea ce corespunde definiției standardelor psihometrice și corespunde teoriei componențiale timpurii;

(2) inteligența creativă, care implică introspecția, sinteza, abilitatea de a racționa și răspunde la noi stimuli și situații, aceasta constituie aspectul experențial al teoriei;

(3) inteligența practică, ceea ce implică abilitatea de a descoperi, înțelege, rezolva probleme adevărate de viață din complexitatea vieții de zi cu zi.( conform: Skeptic Magazine Interview with Robert Sternberg On The Bell Curve. Skeptic, vol. 3, no. 3, 1995, pp.72-80) Cercetările recente ale lui Sternberg au ca subiect talentul, creativitatea și înțelepciunea, înțelegerea inteligenței practice, antrenarea inteligenței, stilurile de învățare. Astfel, stilurile intelectuale sunt înțelese ca o punte de legătură între inteligență și personalitate, acestea având caracter organizatoric, după cum urmează:

– funcție(legislativă, executivă),

– formă(monarhică, ierarhică, oligarhică, anarhică),

– nivel(global, local),

– scop(intern, extern),

– orientare(conservativ, progresiv).

Stilurile pot fi utilizate pentru a explica și a prognoza aspecte ale performanțelor școlare individuale, la locul de muncă, precum și în viața personală, și nu pot fi atribuite în mod direct inteligenței. “Comportamentul este inteligent în limita în care:

(a) este folosit în adaptarea la, selecția, sau modelarea mediului înconjurător al individului;

(b) răspunde unei sarcini sau situații noi sau în procesul de a deveni automatizate;

(c) este rezultatul metacomponentelor, al componentelor de performanță, sau al celor de dobândire(achiziție) de noi cunoștințe de tipul specificat în subteoria componețială.(Beyound IQ: A triarchic theory of human intelligence. Cambridge, U.K., Cambridge University Press, 1985.).

Una dintre concluziile care se desprinde din cercetările lui Sternberg se referă la faptul că inteligența este mai mult decât rezultatele obținute în urma efectuării unui test standardizat, sau decât rezultatele obținute în școală. Sternberg consideră că inteligența poate fi educată dar pe baza analizei factorilor care împiedică o împlinire a inteligenței precum : lipsa motivației, lipsa controlului impulsurilor, lipsa de perseverență, neputința de a transpune gândurile în fapte, teama de eșec, dezorientarea, etc. Testul multidimensional de abilități măsoară toate cele trei aspecte ale componentelor teoriei triarhice. Toate acestea sunt importante pentru succesul în viață și au fost folosite pentru a dezvolta programe cu copiii precum și pentru selecția managerilor. Împreună acestea oferă mai multe date decât inteligența analitică măsurată prin intermediul testelor clasice IQ cărora conform lui Sternberg societatea le-a acordat prea mare importanță.

I.3 Coeficientul de inteligență

Coeficient de inteligență sau IQ (în original, acronimul expresiei intelligence quotient,) reprezintă un concept și un scor derivat din diferite teste standardizate prin care se încearcă măsurarea inteligenței. Coeficientul mediu de inteligenta al unui om este 100. Cel mai mare factor IQ cunoscut astăzi al unui om depaseste 240.

Testul de inteligență (primele teste psihometrice de măsurare a inteligenței au fost puse la punct de Alfred Binet la începutul secolului al XX-lea) este o metodă care face parte din diagnosticul psihologic, ea stabilește gradul de inteligență al al unei persoane. Aceste teste pot stabili capacitatea cognitivă în viața de toate zilele a individului. Ele pot prevedea succesul sau eșecul persoanei examinate în urmarea unor școli sau în exercitarea unor anumite profesii. De asemenea sunt măsuri ajutătoare în stabilirea unor boli psihice ca demența. Cel mai cunoscut dintre aceste metode este stabilirea Coeficientului de inteligență (IQ).

Coeficientul de inteligență este de mulți ani un sistem prin care sunt evaluate diferite aptitudini ale oamenilor. El arată cât de repede putem învăța lucruri noi, dacă ne putem adapta ușor la schimbări, cât de bine rezolvăm problemele, ce asocieri logice facem și cât de bine cunoaștem vocabularul.

Indiferent de testul utilizat, valoarea medie a coeficientului de inteligență este întotdeauna 100. Se consideră că persoanele cu un IQ mai mic de 90 prezintă un deficit intelectual, iar cei cu IQ mai mare de 130 au o inteligență superioară.

Acest scor este obținut prin măsurarea a două componente primare: cea verbală și cea de performanță. Prima conține probe legate de cunoștințe generale, vocabular, aritmetică, înțelegere și similarități, pe când cea de-a doua implică teste cu imagini și simboluri digitale, pentru a măsura atenția la detalii și logica.

Este bine de știut faptul că IQ-ul se modifică foarte puțin de-a lungul dezvoltării noastre, considerându-se că el ajunge la vârful dezvoltării sale pe la vârsta de 26 de ani , după care urmează o scădere lentă datorată deteriorării graduale a atenției, memoriei, a capacității de concentrare și a altor funcții psihice.

Până acum, cercetătorii considerau că acest coeficient (IQ) este fix pentru întreaga viață și nu poate fi modificat. Dar, cercetări recente contrazic această ipoteză și arată că inteligența variază în timp.

Măsurarea coeficientului de inteligență ține cont de evoluția așteptată în decursul timpului și de rezultatele obținute de alții. Cifra medie este de 100.

Deși acest IQ rămâne aproape constant, în realitate noi devenim mai inteligenți în timp. Cu toate că inteligența noastră este influențată foarte mult de cultura și de mediul social în care trăim, psihologii credeau că nu putem crește prea mult cifra.

Dar, mai multe studii au demonstrat că unii copii cu autism au prezentat o creștere a nivelului de IQ datorită unor terapii comportamentale.

Un alt studiu realizat în anul 2009 a demonstrat că elevii din Norvegia care au studiat cu 2 ani mai mult decât durata stabilită inițial pentru educație aveau un IQ mai mare. Acesta crescuse cu 3,7 puncte pentru fiecare an de studiu în plus.

John Jonides de la Universitatea din Michigan a demonstrat printr-un studiu că persoanele care realizau anumite teste de memorie computerizate prezentau o creștere a coeficientului de inteligență, datorită acestei „antrenări a minții”.

De asemenea, înțelegerea legăturilor dintre cuvinte este esentială pentru dezvoltarea inteligenței. Iar în acest domeniu se pot face multe progrese, mai ales în cazul copiilor.

Deși a evalua gradul de inteligență a unei persoane este o chestiune destul de subiectivă totuși, siteul "SuperScholar.org" a selectat 10 oameni despre care nimeni nu ar putea să nege că sunt demni de titlul "cei mai inteligenți oameni în viață de pe planetă", notează Huffington Post.

Părerile sunt împărțite între a lua în calcul scorul rezultatelor de la testele de inteligență (IQ-ul) sau realizările unei persoane. Statisticile arată că 50% dintre oameni au un scor IQ între 90 și 110, 2,5% au deficiențe mintale (un IQ sub 70), 0,5% sunt genii (IQ > 140) și 2,5% au un nivel de inteligență superior (IQ peste 130).

Încă de la apariția lor, teste de inteligență au iscat controverse. Există o serie de studii care au demonstrat că cei cu IQ mai mare au mai  multe șanse să obțină succes academic și performanțe superioare la locul de muncă, fiind identificate și corelații între coeficientul de inteligență și veniturile persoanei, altruism, simțul umorului, abilitățile sociale. Impulsivitatea, delincvența, fumatul, prejudecățile rasiale și obezitatea se asociază cu valori scăzute ale IQ-ului.

Aplicatie practica:

Folosind materialul suport, completati fișa de lucru individual.

Fisa suport

Coeficientul de inteligență este de mulți ani un sistem prin care sunt evaluate diferite aptitudini ale oamenilor. El arată cât de repede putem învăța lucruri noi, dacă ne putem adapta ușor la schimbări, cât de bine rezolvăm problemele, ce asocieri logice facem și cât de bine cunoaștem vocabularul.

Până acum, cercetătorii considerau că acest coeficient (IQ) este fix pentru întreaga viață și nu poate fi modificat. Dar, cercetări recente contrazic această ipoteză și arată că inteligența variază în timp.

Măsurarea coeficientului de inteligență ține cont de evoluția așteptată în decursul timpului și de rezultatele obținute de alții. Cifra medie este de 100.

Deși acest IQ rămâne aproape constant, în realitate noi devenim mai inteligenți în timp. Cu toate că inteligența noastră este influențată foarte mult de cultura și de mediul social în care trăim, psihologii credeau că nu putem crește prea mult cifra.

Dar, mai multe studii au demonstrat că unii copii cu autism au prezentat o creștere a nivelului de IQ datorită unor terapii comportamentale.

Un alt studiu realizat în anul 2009 a demonstrat că elevii din Norvegia care au studiat cu 2 ani mai mult decât durata stabilită inițial pentru educație aveau un IQ mai mare. Acesta crescuse cu 3,7 puncte pentru fiecare an de studiu în plus.

John Jonides de la Universitatea din Michigan a demonstrat printr-un studiu că persoanele care realizau anumite teste de memorie computerizate prezentau o creștere a coeficientului de inteligență, datorită acestei „antrenări a minții”.

De asemenea, înțelegerea legăturilor dintre cuvinte este esenșială pentru dezvoltarea inteligenței. Iar în acest domeniu se pot face multe progrese, mai ales în cazul copiilor.

Business Insider a făcut o listă cu unii dintre cei mai inteligenți oameni din lume. Terence Tao – IQ 230

Un IQ de la 90 la 109 indică o inteligență medie, un coeficient între 110 și 119, o inteligență superioară, iar de la 140 în sus poți fi considerat geniu. În acest moment, cel mai mare IQ cunoscut este de 230 și aparține unui chinez din Australia care este profesor la UCLA. Totuși, inteligența umană nu poate fi cuantificată cu exactitate – același om poate să obțină punctaje Este un chinez născut în Australia în 1975 și are cel mai mare IQ verificat din lume – 230. Este laureat al premiului Fields Medal (2006), considerat cea mai mare onoare pe care o poate primi un matematician. A fost un copil-minune. Potrivit revistei Smithsonian, Tao a învățat aritmetica de bază de unul singur la vârsta de doi ani. La 24 de ani a fost făcut profesor la UCLA.

Paul Allen – IQ 160

Paul Allen, cofondatorul Microsoft, a luat la testul de inteligență cu 10 puncte mai mult decât vechiul său partener de afaceri, Bill Gates. Paul Allen este unul dintre cei mai bogați oameni din lume cu o avere estimată la 13,5 miliarde de dolari în 2010. Allen a demisionat de la Microsoft în noiembrie 2000, dar încă mai deține peste 100 de milioane de acțiuni ale companiei.

Stephen Hawking – IQ 160

Renumitul fizician Stephen Hawking este cel care a lansat teoria potrivit căreia găurile negre emit radiații, botezate "Radiațiile Hawking". Fizicianul, care suferă de o boală neuronală rară ce l-a imobilizat pe viață într-un scaun special, este unul dintre cei mai inteligenți oameni ai planetei. El declara însă într-un interviu pentru Msnbc, că "oamenii care se laudă cu IQ-ul lor sunt niște ratați".

Marilyn vos Savant – IQ 190

În 1985, Guiness World Record a clasat-o drept cea mai inteligentă femeie cu un IQ de 190. În urma unor teste s-a estimat că ar avea un IQ de 228. Este jurnalistă în America la publicația Parade.

Robert Byrne – IQ 170

Robert Byrne este unul dintre cei mai mari jucători de șah din lume și a fost campionul Statelor Unite la șah în 1972. A câștigat șapte medalii la Olimpiadele de Șah între 1952 – 1976. Are un IQ de 170.

Bobby Fischer – IQ 180

Bobby Fischer, care a fost cel de-al 11-lea Campion Mondial la șah, avea un IQ de 180. La vârsta de 15 ani, el a devenit cel mai tânăr mare maestru la șah din lume. A câștigat campionatele americane din 1963-1964. În 1972, a câștigat titlul de Campion Mondial, învingându-l pe Boris Spassky. La vremea aceea a fost considerată o victorie a americanilor împotriva rușilor în contextul Războiului Rece. Bobby Fischer a murit în 2008, din cauza unei insuficiențe renale.

Judit Polgar – IQ 170

Unguroaica Judit Polgar este considerată cea mai bună jucătoare de șah din lume, fiind singura femeie care l-a învins pe Bobby Fischer. Are un IQ de 170 și a ajuns Mare Maestru la vârsta de 15 ani. Polgar a fost antrenată de mică de tatăl ei, care spunea că "geniul se învață, nu este înnăscut".

Garry Kasparov – IQ 190

A devenit cel mai tânăr Campion Mondial la șah la vârsta de 22 de ani, în 1985. Este însă și primul campion de șah care a pierdut un meci cu un calculator (Deep Blue), în 1997. Kasparov a fost membru al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică. Are un IQ de 190.

Aplicatie practica:

Folosind materialul suport, completati fișa de lucru individual.

Fisa suport

De-a lungul timpului, testele de inteligență au demonstrat că persoanele care au obținut un punctaj mare al IQ-ului s-au descurcat mai bine în școală, la serviciu, au câștigat mai mulți bani și chiar au trăit mai mult. Dar oare aceste teste reflectă cu adevărat inteligența oamenilor?

Angela Lee Duckworth de la Universitatea din Pennsylvania a descoperit că eficiența acestor teste este supraestimată. Legătura dintre valoarea IQ-ului și propriul destin este confuză atunci când este luată în calcul și motivația, aspect care este adeseori ignorat. De cele mai multe ori, unii oamenii își dau mai mult silința atunci când vine vorba de aceste teste, în comparație cu alții. Dacă se ia acest lucru în considerare, asocierea dintre IQ și succesul din viață devine neconvingătoare.

Nenumărate teste standardizate subliniază faptul că oamenii care susțin aceste examene sunt mai atenți și motivați pentru a le trece. Astfel, aceste teste reflectă gradul lor ridicat al posibilităților intelectuale. Testele de inteligență sunt create pe baza aceleiași structuri. Întrebările sunt ordonate după dificultate pentru a menține oamenii cu moralul ridicat.

Edward Thorndike, un pionier al testelor de inteligență, a scris că "oamenii care susțin aceste teste dau tot ce au mai bun pentru a obține un punctaj cât mai mare posibil".

Pentru a vedea cum afectează motivația aceste teste, Duckworth a cercetat 25 de studii anterioare, efectuate pe 2.008 persoane. S-a demonstrat că, în medie, oamenii care au primit stimulente materiale (bani, dulciuri), au obținut un punctaj mai mare. S-a observat astfel că motivația poate afecta rezultatele acestui test.

În continuare, cercetătoarea Duckworth a studiat rezultatele a 508 băieți tineri care au susținut testul în 1987. Aceștia făceau parte din Pittsburgh Youth Study, iar participanții la studiu au ținut legătura cu ei pentru 12 ani de la testul original. Rezultatele testelor prevedeau o performanță academică, numărul de ani pe care îi vor petrece în școală, numărul de oportunități de angajare ca adult și numărul de intenții criminale.

Testele de atunci erau susținute pe cale orală, participanții fiind filmați. Angela Lee Duckworth a angajat trei cercetători care să urmărească filmulețele și să detecteze urmele de mică motivație.Echipa a demonstrat că băieții care au obținut rezultate mai mici, au dat dovadă de un grad scăzut de motivație, iar în funcție de acest aspect s-a prezis un curs al vieții lor.

Motivația reduce eficacitatea acestor teste, dar nu are capacitatea de a le distruge în întregime. Este demonstrat de asemenea că persoanele care au un punctaj mare la testele de IQ tind să se străduiască mai mult atunci când susțin aceste examen.

"Aceste descoperiri arată că pentru a obține un punctaj mare la testele de inteligență este nevoie atât de inteligență, cât și de motivație. Rezultatele slabe la aceste teste pot fi datorate atât unei inteligențe scăzute, cât și a unei lipse de motivație" susține Duckworth.

De asemenea, motivația este afectată de fundamentul unei persoane, de credințele acesteia în opțiunile viitoare și în șansele lui de succes. Acest fapt ar putea explica diferențele dintre rezultatele la testele de inteligență ale unor oameni diferiți, aparținând unor medii sociale și nationalități diferite.

"Aproape oricine, cu excepția unor psihologi care studiază testele de inteligență, va afla cu surprindere că motivația este un determinant foarte puternic în ceea ce privește performanța la școală, dar și în viață", afirmă Robert Stenberg de la Universitatea de Stat din Oklahoma, care a făcut studii în ceea ce privește inteligența umană.

"Ironia studiului este aceea că testul poate fi folositor, dar numai ca ansamblu de măsurători ale abilităților cognitive și motivaționale. Aceste teste măsoară indirect și alte variabile precum tipul de socializare de acasă, sau abilitatea părinților de a asigura copiilor un cămin favorizant", precizează Angela Lee Duckworth.

"În final, ne dorim să află care sunt abilitățile care influențează succesul unei persoane. În loc să ne propunem să mărginim testele standardizate, ar trebui să ne îndreptăm atenția și să apreciem motivația la fel de mult ca și creativitatea, abilitățile practice, cunoștințele și etica. Dacă putem face acest lucru, am putea lua parte la avansarea nivelului de productivitate economică, pentru care contează bunăstarea pe care credeam că nu o avem la îndemână" încheie cercetătoarea.

I.4 Inteligenta emotionala

Inteligența Emoțională (EQ) reprezintă abilitatea de a identifica, de a utiliza, de a înțelege și de a gestiona emoțiile, cu scopul de a comunica eficient, de a empatiza cu cei din jurul nostru, de a depăși provocările și nu în ultimul rând, de a preveni și de a atenua conflictele. Inteligenta emoționala are un impact extraordinar asupra multor aspecte ale vieții de zi cu zi, cum ar fi modul în care interacționați cu cei din jurul dumneavoastră. Daca nivelul tău de inteligență emoțională este dezvoltat, vei putea recunoaste stările emoționale proprii și cele ale persoanelor din jurul tău și astfel, vei putea sa-i abordezi pe oameni intr-un mod care-i atrage catre tine. Poti folosi aceasta intelegere a emotiilor pentru a te raporta mult mai bine fata de celelalte persoane, pentru a forma relatii sanatoase, pentru atingerea unui succes mult mai mare la locul de munca si pentru a duce o viata mult mai implinita decat cea actuala.

Inteligenta Emotionala a apărut odată cu omenirea, deși nimeni nu a pus eticheta  până in secolul al XX-lea. În continuare, voi prezenta, pe scurt, evenimentele ce au contribuit direct sau indirect la apariția termenului de Inteligenta Emotionala.

O primă apariție a uneia dintre componentele Inteligenței Emoționale este în Etica nicomahică. Aristotel își pune întrebari filozofice despre o viață mai bună prin stăpânirea emoțiilor- ceea ce noi, acum, numim autocontrol. Provocarea lui Aristotel este surprinsă în citatul: „Oricine poate deveni furios – acest lucru este ușor. Dar să te înfurii pe omul potrivit, în măsura potrivită, la momentul potrivit, pentru motivul potrivit și în cel mai potrivit mod – acest lucru nu este deloc ușor.”

Elemente timpurii ale inteligenței emoționale sunt identificate de către Reuven Bar-On, în lucrarea lui Charles Darwin despre importanța exprimării emoțiilor pentru supraviețuire și adaptare.

Un eveniment ce a stat la baza cercetărilor, privind modul în care funcționează controlul emoțiilor, a fost accidentul lui Phineneas Gage, din 1848. În timpul accidentului, o tija i-a îndepărtat întreaga parte din față a creierului. Gage a supraviețuit miraculos accidentului, însă iată ce a notat doctorul care l-a tratat: ”Efectul ranii pare să fi fost distrugerea echilibrului dintre facultățile sale intelectuale și tendințele sale animalice. Acum era capricios, inegal, ireverențios, nestapânit, ezitant… Recuperarea fizică a fost completă, dar cei care îl cunoșteau ca fiind un om de afaceri isteț, iscusit, energic și perseverent au observat schimbarea din caracterul lui mental. Echilibrul minții sale dispăruse.”

Edward Thorndike, psiholog american, a vorbit despre importanța aspectelor non-cognitive și a folosit, în anul 1920,pentru prima dată, termenul de inteligență socială, pentru a descrie abilitatea de a înțelege și a relaționa cu alți oameni.

În 1940, David Wechsler, unul dintre părinții testelor de IQ, a argumentat că modelul de inteligență dezvoltat în acea perioadă (inteligența academică-IQ)  nu este complet fară includerea “aspectelor non-intelectuale ale inteligenței generale”. Wechsler amintea de capacitățile afective și susținea importanța lor pentru formarea unei imagini de ansamblu. I s-a dat puțina atenție în acea vreme si factorii despre care vorbea el nu au fost incluși în testele de IQ.

R.W. Leeper, un cercetător american, a promovat in 1948 ideea ”gândului emoțional”, care se credea că are o contribuție la ”gândul logic”.

În 1955, Albert Ellis a început să examineze ceea ce urma să devină ”Terapia rațional-emotivă”. Această terapie presupunea ca oamenii să învețe să-și examineze emoțiile într-o manieră logică.

Leunnen publică o lucrare despre Inteligență Emoțională si Emancipare in 1966 și folosește pentru prima dată termenul de “Inteligenta Emotionala”.

În 1974, Claude Steiner publică primul lui articol despre Instruirea Emoțională.

Howard Gardner, în 1983, a introdus conceptul de ”inteligențe multiple”. Inteligențele multiple includeau atât inteligența intrapersonală, cât și inteligența interpersonală. În opinia lui Gardner, inteligența academică (IQ) nu poate explica pe deplin abilitatea cognitivă.

În anul 1985, Wayne Leon Payne a folosit “Inteligenta Emotionala” în teza sa de doctorat, ”Un studiu al Emotiei: Dezvoltarea Inteligenței Emoționale”. În această lucrare el discută despre inteligenta emotionala ca despre o abilitate care implică o relationare creativă cu stările de teamă, durere și dorință. Pentru prima dată, termenul de Inteligenta Emotionala este folosit în mediul academic. Cercetarile arată ca, in urmatorii cinci ani, nimeni nu a mai folosit termenul de Inteligenta Emoționala într-o lucrare academică.

În același an, Reuven Baron a folosit pentru prima dată termenul de ”EQ” (Emotional Quotient), pentru a descrie abordarea sa în evaluarea abilităților emoționale și sociale.

Conform Wikipedia, în 1989, Stanley Greenspan a creat primul model de Inteligenta Emotionala (însă nu am găsit alte surse care să confirme această informație).

Un an mai târziu, în 1990, Peter Salovey (Universitatea Yale) și John D. Mayer (Universitatea din New Hampshire) au anunțat Teoria Inteligenței Emoționale. Cei doi profesori universitari au dezvoltat conceptul lui Howard Gardner și, împreuna cu David Caruso, au creat un test care să măsoare într-un mod științific diferența dintre abilitățile emoționale ale oamenilor. Datorită faptului că ei au publicat doar în mediul academic, cercetările lor precum și numele lor nu sunt cunoscute publicului larg.

Conform lui Steven Hein (http://eqi.org/history.htm), în anul 1992, Goleman, în timp ce făcea cercetare pentru o carte despre emoții, a descoperit articolul din 1990, scris de Salovey si Mayer. A cerut permisiunea de a folosi termenul de Inteligenta emotionala în cartea sa. În cele din urmă, a primit permisiunea, cu condiția să precizeze sursa.

În anul 1995, Daniel Goleman a publicat cartea intitulată ”Inteligenta Emotionala”. Cartea a fost un succes imens și a devenit bestseller în SUA. Aceasta carte a făcut cunoscut conceptul de Inteligenta Emoționala în toată lumea.

În continuare, au apărut mai multe teorii, direcții, modele și critici, despre care o să vorbesc în următorul articol, pe care îl voi posta curând.

La fel ca multe alte concepte, Inteligenta Emotionala este un nume, o convenție pentru acel ceva pe care cu toții știm ca îl avem într-o măsură mai mică sau mai mare, dar nu știam cum să îi spunem. Iată că Goleman a fost cel ce a popularizat conceptul, creând, astfel, în mintea noastră, ”sertarul” în care punem acum cele mai importante dintre abilitățile noastre.

I.5 Teoria inteligentelor multiple

HOWARD GARDNER este bine cunoscut în cercurile educaționale pentru Teoria Inteligențelor Multiple. Autor a 18 cărți traduse în 22 de limbi și sute de articole, Howard Gardner realizează, prin teoria sa, o critică a teoriilor tradiționale asupra inteligenței, conform cărora inteligența este unică și măsurabilă prin instrumente standard psihometrice.

Potrivit lui Gardner:

-toate fiintele umane poseda toate cele 9 tipuri de inteligenta in cantitati variate;

-fiecare persoana are o alcatuire intelectuala diferita.

-putem imbunatati sistemul de educatie adresandu-ne inteligentelor multiple ale elevilor nostrii;

-aceste inteligente au sediul in arii diferite ale creierului si pot functiona fie independent, fie impreuna.

-aceste inteligente definesc specia umana.

In ce fel difera aceasta teorie de definitiile traditionale ale inteligentei?

Teoria inteligentelor multiple a lui Gardner a constituit o provocare la adresa opiniilor traditionale in domeniul educatiei si al stiintelor cognitive. Potrivit definitiei traditionale, inteligenta este o capacitate cognitiva uniforma, sau nediferentiata cu care oamenii se nasc. Aceasta poate fi usor masurata cu ajutorul testelor.

Potrivit lui Howard Gardenr inteligenta este:

– abilitatea de a crea un produs eficient sau de a oferi un serviciu care este valorizat intr-o cultura.

– Un set de aptitudini prin care o persoana isi poate rezolva problemele din existenta.

– Potentialul de a gasi si crea solutii pentru probleme, aceasta implicand adunarea de noi cunostinte.

Un sistem educational bazat pe standarde nationale si pe testari eficiente, relativ ieftine si universale, testul cu alegere multipla sta in centrul conceptiei traditionale despre inteligenta.

In practica scorul unui student la un test de inteligenta sau WISC, ierarhizeaza plusurile si minusurile sale. Aceste teste il fac eligibil pentru servicii speciale (cum ar fi :programe pentru cei superdotati sau pentru cei cu dificultati in invatare. Deazavantajul folosirii testelor de inteligenta in scoli este ca are de cele mai multe ori ca rezultatat categorizarea elevilor.

Multi educatori, cercetatori studenti si parinti au respins mult timp testele cu alegere multipla considerand ca nu sunt capabile sa testeze nivelul de inteligenta.

Teoria inteligentelor multiple a servit ca un punct de cotitura pentru reconsiderarea practicii educationale din secolul trecut.

Howard Gardner propune următoarele tipuri de inteligență:

Inteligența lingvistică

Persoanele care posedă acest tip de inteligență gândesc cu predilecție în cuvinte și folosesc cu ușurință limba pentru a exprima și înțelege realități complexe; au o sensibilitate specială pentru ordinea cuvintelor, sonoritatea și ritmurile limbii. Copiii cu o inteligență predominant lingvistică învață repede limba maternă precum și limbi străine, citesc cu plăcere, folosesc metafore și își aleg cariera pe baza capacităților lingvistice.

Inteligența logico-matematică

Caracteristicile acestui tip de inteligență constau în: înțelegerea relațiilor dintre acțiuni, obiecte și idei; analiza cauzelor și ale efectelor acestora. Abilitatea de a calcula, cuantifica, evalua propoziții și de a efectua operații logice complexe, abilitatea de a gândi deductiv și inductiv; gândirea critică și creativă, rezolvarea situațiilor problematice. Persoanele cu o astfel de inteligență își aleg profesiuni precum cea de matematician, fizician, chimist, economist, etc.

Inteligența muzicală

Cei care posedă acest tip de inteligență gândesc în ritmuri, sunete, melodii și rime. Sunt sensibili la tonalitatea, înălțimea, și timbrul sunetului; recunosc, creează și reproduc muzica folosind vocea sau un instrument anume. Se pot implica într-o ascultare activă și sensibilă și stabilesc o legătură puternică între muzică și emoții. Inteligența vizual-spațială Este capacitatea da a gândi în imagini, de a vizualiza cu claritate și în mod abstract.

Inteligența corporal-kinestezică

Prezența și dominanța acestui tip de inteligență aduce după sine gândirea în mișcări și folosirea corpului în moduri sugestive și complexe. Acest tip de inteligență implică simțul timpului și al coordonării mișcărilor întregului corp și al mâinilor în manipularea obiectelor. Se manifestă în special la dansatori, sculptori, sportivi, actori. Inteligența interpersonală Înseamnă recunoașterea diferențelor dintre oameni, a avea și a da dovadă de empatie, a-i înțelege pe ceilalți, a aprecia modul lor de gândire, fiind sensibili la motivele, intențiile și stările lor.

Inteligența interpersonală implică o interacțiune eficientă cu ceilalți. Persoanele care posedă acest tip de inteligență sunt conducători, psihologi, care au o înțelegere adecvată în ceea ce privește semenii lor.

Inteligența intrapersonală

Este tipul de inteligență care determină o gândire și înțelegere de sine, fiind conștient de punctele tari și slabe caracteristice unei persoane. Presupune planificarea eficientă a parcursului privitor la atingerea obiectivelor personale, monitorizarea și controlul eficient al gândurilor și emoțiilor.

Inteligența naturalistă

Acest tip de inteligență presupune dragostea pentru natură, plante și animale, înțelegerea lumii naturale, abilitatea de a recunoaște indivizi și specii și de a stabili relații ecologice; interacționează eficient cu creaturi vii și pot discerne cu ușurință fenomene legate de viață și de natură. Este prezentă în cazul naturaliștilor, biologilor, ecologiștilor precum și al astronomilor. Lucrarea “Frames of Mind” este urmată în 1999 de o reanalizare și extindere a teoriei în “Intelligence Reframed. Multiple Intelligences for the 21st Century”(Basic Books, 1999).

Inteligența existențială

Este o modalitate de cunoaștere a lumii care îi caracterizează pe filosofi, pe cei care pun întrebări despre începutul universului, despre sensul lumii și despre fericire. Spiritualitatea este posibil să aparțină acestui tip de inteligență. Inteligența existențială se referă la înclinația umană de a pune întrebări privitoare la existență, precum: Cine suntem? De unde venim? Ce este lumea? De ce murim? Se poate afirma că inteligența existențială ne permite să cunoaștem lumea invizibilă. Singurul motiv pentru care Howard Gardner este rezervat cu privire la inteligența existențială se datorează faptului că nu avem suficiente evidențe în creier și în sistemul nervos care să califice determine acceptarea acestui tip distinct de inteligență. Inteligența spirituală Dacă există multe aspecte care să susțină inteligența spirituală aceasta este respinsă pe temeiul că deși oamenii au capacitatea de a aborda aspectele cosmice ale existenței și de a fi preocupați de adevărurile transcendente aceasta este o capacitate care depinde în ultimul rând de caracteristicile afective și că de fapt nu dispunem de mijloace științifice de a investiga aceste aspecte în mod corespunzător.

Inteligența morală

Și aceste tip de inteligență este respins în baza faptului că moralitatea implică judecăți de valoare pe când inteligența este prin natura ei neutră din punct de vedere moral. Chiar dacă situația actuală este influențată de accesul la mijloacele informatice și facilitează accesul al cunoaștere, încercare de aplicarea a acestor teorii în mediul educațional se confruntă cu câteva probleme în pofida entuziasmului manifestat față de acestea: – cunoașterea modului cum aceste teorii explică învățarea umană și cum este posibil transferarea acestora în cadrul învățării școlare – problematica mediului cultural – posibilitățile reduse ale educatorilor de a identifica tipurile de inteligență formulate – lipsa unor instrumente psihometrice adevate fiecărui tip de teorie – dificultățile tehnice pe care le presupune măsurarea acestor tipuri de inteligență și utilizarea acestor rezultate în proiectarea activităților instructive și educative curente – problematica cunoașterii suficiente a acestor teorii și demersuri de către educatori și părinți – conflictul dintre punctele de vedere referitoare la utilizarea rezultatelor generate de aplicarea unor instrumente de măsură și evaluare – costurile pe care le presupune pregătirea tehnică și disponibilitatea specialiștilor pentru a realiza astfel de evaluări curente ale potențialului înaintea începerii sau pe parcursul activităților instrucționale și educaționale – evaluarea potențialului este numai una dintre condițiile și nevoile proiectării activităților instructive și educative.

Aplicatie practica:

Dezbatere:

Inteligenta intelectuala vs inteligenta emotionala

Aplicatie practica:

Studiu de caz

Impartiti in doua grupe realizati cate un studiu de caz cu tipurile:

1. elev IQ scazut/EQ scazut

2. elev IQ ridicat /EQ ridicat

Aplicatie practica:

Competeaza si centralizeaza la nivelul clasei fisa privind tipul de inteligenta. Realizeaza o ierarhie.

TIPUL DE INTELIGENȚĂ

CAPITOLUL II.

INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ CA ABILITATE NON COGNITIVĂ

II.1. Emoția – clarificări conceptuale

Aplicație practică

Eseul de 5 minute

Explicați într-un eseu ce este emoția.

Conceptul de "emoție" este asemănător celui de "timp", dacă nu ne întreabă nimeni, știm ce este emoția, dacă suntem însă întrebați, nu ne găsim cuvintele pentru a formula un răspuns. Problema este atât de obscură, încât încă nu există definiții și clasificări definitive pentru "emoție", deși atât filozofii (ca Aristotel, de pildă), cât și psihologii s-au aplecat asupra acestui subiect dintotdeauna.

Probabil că principala dificultate a definirii și înțelegerii emoțiilor ține de faptul că acest concept nu este la origine un termen științific, cu o definiție precisă, ci un construct popular. Cercetătorii au sarcina dificilă de a descoperi ce vor să spună oamenii atunci când fac apel la aceste experiențe subiective numite emoții și care sunt mecanismele de funcționare ale acestora.

O altă dificultate în calea unei științe precise a emoției o reprezintă limbajul în sine. Nu toate limbile au același set de termeni pentru a identifica emoțiile. În cazul limbii române este cunoscut cazul cuvântului "dor", care, după analiza unui mare gânditor cum a fost Constantin Noica, are trăsături unice și este de netradus în alte limbi. Cum cuvintele sunt vehiculele prin care exprimăm emoțiile, putem vorbi de "emoții românești", "emoții americane", "emoții franțuzești" etc. Emoțiile, fiind parte specifică a naturii umane, sunt prezente în limbaj în construcții diverse, unele extrem de complicate ca mesaj și sub aspectul analizei sensului, ca "mă doare sufletul", "îmi plânge inima" etc. Obișnuiți cu ele, înțelegem sensul lor, dar trebuie să recunoaștem că este foarte greu să știm care sunt simțămintele unei persoane care ni se plânge că "o doare sufletul". Emoția este o experiență strict personală, greu de cuantificat în vreun fel.

Definițiile emoției diferă de la dicționar la dicționar, și niciuna dintre acestea nu este pe deplin lămuritoare. Dacă dorim totuși să identificăm acel cev  care pare a fi numitorul comun al definițiilor, cred că am putea spune că emoția este e reacție mentală conștientă însoțită de modificări fiziologice și de comportament.

Aplicație practică

Exercițiu individual

Enumerați într-un interval de 5 minute cât de multe emoții puteți.

Emoțiile universale ale lui Paul Ekman

Psihologul american Paul Ekman de la Universitatea California (expert în studiul emoțiilor, manifestărilor acestora și în studiul mecanismului minciunii, specialist in psihologia expresiilor faciale, a emotiilor si a minciunii, colaborator al FBI si CIA, consultant al serialului de televiziune Lie to Me.), pe baza rezultatelor unor îndelungate cercetări pe toate continentele, arată că există 4 expresii faciale care pot fi recunoscute de orice persoană aparținând oricărei culturi de pe planetă: frica, mânia, tristețea și bucuria. Universalitatea acestor manifestări poate fi tratate drept un puternic indiciu că aceste 4 emoții sunt emoții fundamentale, ce țin de natura umană.

Primul care a constatat caracterul universal al emoțiilor a fost Charles Darwin, folosind această idee pentru a susține teoria evoluționistă, motivând că emoțiile reprezintă modele de reacție mentală întipărite în sistemul nervos.

Clasificarea emoțiilor după DANIEL GOLEMAN

Psihologul Daniel Goleman (cunoscut în special pentru cercetările sale privind inteligența emoțională), face următoarea clasificare a emoțiilor:

Goleman afirmă că pe baza emoțiilor se formează predispozițiile sau starea de spirit. Acestea sunt mai puțin evidente/intense ca emoțiile, dar au o durată mai mare. Dincolo de predispoziții sunt temperamentele, tendința de a-ți aminte anumite emoții și care definește/determină comportamentul general al persoanei în anumite conjuncturi.

Cercul emoțiilor după Robert Plutchik

Psihologul american Robert Plutchik a creat în 1980 "cercul emoțiilor", care constă din 8 emoții fundamentale și 8 emoții complexe, formate din câte două emoții fundamentale. Emoțiile fundamentale pot fi observate pe cercul al doilea din imagine și incluse în tabelul de mai jos, pe când emoțiile complexe sunt cele trecute pe fundal alb: optimism, dragoste, supunere, înfiorare, dezaprobare, remușcare, dispreț și agresivitate.

Lista emoțiilor după W. Gerrod Parrott

În cartea sa "Emoțiile în psihologia socială", publicată în anul 2001, psihologul W. Gerrod Parrott stabilește următoarea listă a emoțiilor:

Emoțiile sunt importante deoarece ele asigură:

Supraviețuirea

Natura a dezvoltat emoțiile noastre în decursul unei evoluții de milioane de ani.Ca o consecință a acestui fapt, emoțiile noastre funcționează astăzi ca un sistem interior de ghidare, delicat si sofisticat. Emoțiile noastre ne atenționează atunci cand ne lipsește impulsul natural. De exemplu atunci cand ne simtim singuri, ne lipsește nevoia de a comunica cu alti oameni. Atunci cand ne este frică, ne simțim respinși, lipsește nevoia de a fi acceptați.

Luarea deciziilor

Sentimentele si emoțiile noastre constituie o valoroasă sursă de informații. Ne ajută să luam hotărâri. Cercetările au arătat că atunci când sunt afectați centri nervoși din emisferele cerebrale, omul nu poate lua nici cele mai simple decizii. Pentru că nu stie ce va simții in legătură cu deciziile sale.

Stabilirea limitelor

Sentimentele noastre neajută să tragem niște semnale de alarmă atunci când ne deranjează comportamentul unei persoane. Dacă invățăm să ne încredem în ceeea ce simțim și să fim fermi în a exprima acest lucru, putem înștiința persoana respectivă de faptul că ne simțim incomod, de îndată ce devenim conștienți de acest fenomen. Acest lucru ne va ajuta în trasarea granițelor care sunt necesare pentru protejarea sănătății noastre mentale si psihice.

Comunicarea

Sentimentele noastre ne ajută să comunicăm cu ceilalți.Expresia feței noastre, de exemplu, poate exprima o gamă largă de sentimente. Dacă am fi triști și răniți, le semnalăm celorlalți că avem nevoie de ajutorul lor.Dacă suntem mai iscusiți in arta comunicării verbale, vom fi în stare sa exprimăm mai mult in nevoile noastre emoționale, având astfel posibilitatea de a le simții mai bine.Dacă reușim să fim cât se poate de receptivi la problemele emoționale ale celorlalți oameni, suntem mai capabili sa-i facem sa se simtă importanți, ințeleși și iubiți.

Unitatea

Sentimentele noastre sunt probabil cea mai mare sursă de unitate a tututror membrilor speciei umane.In mod sigur, convingerile noastre religioase, politice, culturale nu ne+au unit.De fapt, ne-am desparțit de prea multe ori, intr-un mod tragic si uneori chiar fatal. Pe de altă parte setimentele sunt universale. Sentimentele de empatie, compasiune, cooperare si iertare, de exemplu, au potențialul de a ne uni ca specie. Vorbind la modul general, sentimentele ne unesc, convingerile ne despart.

Cunoașterea emoțiilor, dezvoltarea unui vocabular reprezintă o bază pentru dezvoltarea inteligenței emoționale.

II. 2. Definiții și abordări ale inteligenței emoționale

Inteligența emoționala este o abilitate non-cognitivă care influentează abilitatea unei persoane de a face fata cu succes necesitatilor si presiunilor generate de adaptarea la mediu”;

Termenul de inteligență emoțională a fost formulat pentru prima dată într-o teză de doctorat, în SUA, în 1985. Wayne Leon consideră că inteligența emoțională este o abilitate care implică o relaționare creativă cu stările de teamă, durere și dorință.

D. Wechsler, autorul setului de teste standardizate pentru inteligență, a remarcat că adaptarea individului la mediul în care trăiește se realizează atât prin elemente cognitive cât și prin cele non-cognitive.

Aceste aspecte non-cognitive ale inteligenței includ factori de ordin afectiv, personal și social, fiind esențiale pentru reușita în viață a individului.

Psihologul W. Mischel de la Universitatea Stanford a aplicat unor copii în vârstă de 4 ani un test cu „acadele” care poate preconiza cât de bine se vor adapta aceștia ca liceeni. Testul constă în a le oferi copiilor o singură acadea chiar în acel moment sau două acadele peste o anumită perioadă de timp când se va întoarce supraveghetorul. Este un test de inteligență emoțională. Copiii care-și pot controla sentimentele/emoțiile și au suficientă răbdare pentru a primi două acadele, se dovedesc a fi nu doar mai capabili din punct de vedere emoțional, ci și mai competenți la școală și-n viața de toate zilele.

Toate aceste descoperiri și alte indicii privind sentimentele noastre și consecințele lor sunt cuprinse în cartea lui Daniel Goleman intitulată „Inteligența emoțională”. Cartea subsumează rezultatele unor cercetări care arată că dezvoltarea emoțională a elevilor este decisivă pentru succesul lor în viață și nu doar pentru rezultatele școlare. De exemplu, cercetătorii au demonstrat că elevii care au un sistem emoțional stabil la vârsta de 4 ani au rezultate mult mai bune la diversele examinări de admitere în facultate. Capacitatea de a recunoaște și de a face față emoțiilor duce la performanțe mai mari la școală, în muncă și în relațiile interumane. Formarea inteligenței emoționale este într-o mare măsură tributară unor obișnuințe/automatisme învățate, având ca bază modele emoționale în familie sau mediul școlar. Inteligența academică, noțiune ce se raportează la modele ale cunoașterii științifice, este mai flexibilă, mai independentă de contextele concrete în care se construiește. Totuși este de remarcat că atât sensibilitatea naturală, inteligența emoțională, cât și inteligența generală sau tradițională au un caracter adaptativ, asigurând supraviețuirea persoanei.

Aplicație practică

Dezbatere

Inteligența emoțională nu se suprapune deloc cu inteligența cognitivă și că fiecare dintre acestea au rol important atât în viața noastra personală, cât și în cea profesională cu întrebarea "De ce inteligența emoțională este la fel de importantă sau poate mai importantă decât inteligența cognitivă?"

Cercetările au arătat că succesul la locul de muncă sau în viață depinde 80% de inteligența emoțională și doar 20% de intelect. În cazul liderilor inteligența emoțională contribuie cu până la 90% la succes. Acest lucru nu înseamnă că rolul IQ-ului trebuie neglijat. IQ-ul continuă să fie important, dar nu cel mai important.

Atât inteligența emoțională, cât și inteligența cognitivă au avantaje și dezavantaje.

Identificați trei meserii unde este necesară o inteligență cognitivă ridicată și trei meserii unde este necesară o inteligență emotivă ridicată.

II.3. Componente ale inteligenței emoționale

Studiile privind inteligența emoțională sunt relativ recente, ele debutând în jurul anilor 90. S-au conturat trei mari direcții în definirea inteligenței emoționale, reprezentate de:

1. John D. Mayer (Universitatea din New Hampshire) și Peter Salovey (Universitatea Yale) – Cei doi profesori universitari au dezvoltat conceptul lui Howard Gardner și, împreuna cu David Caruso, au creat un test care să măsoare într-un mod științific diferența dintre abilitățile emoționale ale oamenilor. Datorită faptului că ei au publicat doar în mediul academic, cercetările lor precum și numele lor nu sunt cunoscute publicului larg. Consideră că inteligența emoțională implică:

Abilitatea de a percepe cât mai corect emoțiile și de a le exprima;

Abilitatea de a accede sau genera sentimentele atunci când ele facilitează gândirea;

Abilitatea de a cunoaște și înțelege emoțiile și de a le regulariza pentru a promova dezvoltarea emoțională și intelectuală.

Prin această definiție, cei doi autori au vrut să evidențieze intercondiționările pozitive între emoție și gândire.

2. Reuven Bar-On –  cel care a brevetat termenul de inteligență emoțională, "EQ“, și a dezvoltat primul test care evaluează acest tip de inteligență.In 1992 a stabilit componentele inteligenței emoționale pe care le grupează în felul următor:

Aspectul intrapersonal

Conștientizarea propriilor emoții – abilitatea de a-și recunoaște propriile sentimente;

Optimism (aversivitate) – abilitatea de a apăra ceea ce este bine și disponibilitatea de exprimare a gândurilor, a sentimentelor, dar nu într-o manieră distructivă;

Respect – considerație pentru propria persoană – abilitatea de a respecta și de a accepta ceea ce este;

Autorealizare – abilitatea de a realiza propriile capacități potențiale, capacitatea de a se implica în căutarea unor scopuri, țeluri care au o anumită semnificație și un anumit înțeles pentru sine;

Independență – abilitatea de a te direcționa și a te controla singur în propriile gânduri și acțiuni, capacitatea de a fi liber de dependențele emoționale.

Aspectul interpersonal

Empatie – capacitatea de a fi conștient, de a înțelege și de a aprecia sentimentele celorlalți;

Relații interpersonale – abilitatea de a stabili și de a menține relații interpersonale reciproc pozitive, acest lucru caracterizându-se prin intimitate, oferire și primire de afecțiune;

Responsabilitatea socială – abilitatea de a-ți demonstra propria cooperativitate ca membru contribuabil și constructiv în grupul de apartenență sau în cel format.

Adaptabilitate

Rezolvarea problemelor – abilitatea de a fi conștient de probleme și de a defini problemele pentru a genera și implementa potențialele soluții efective;

Testarea realității – abilitatea de a stabili, a evalua (a aprecia) corespondențele între ceea ce înseamnă o trăire și care sunt obiectivele existente;

Flexibilitate – abilitatea de a-ți ajusta gândurile, emoțiile și comportamentul pentru a schimba situația și condițiile.

Controlul stresului

Toleranța la stres – abilitatea de a te împotrivi evenimentelor și situațiilor stresante fără a te poticni și de asemenea, abilitatea de a face față acestora în mod activ și pozitiv;

Controlul impulsurilor – abilitatea de a rezista sau de a amâna impulsivitatea și de a goni tentația de a acționa în grabă;

Dispoziție generală

Fericire – abilitatea de a te simți satisfăcut de propria viață, de a te distra singur și împreună cu alții, de a te simți bine;

Optimism – abilitatea de a vedea partea strălucitoare a vieții, de a menține o atitudine pozitivă chiar în pofida adversităților.

Acești cinci factori, componente ale inteligenței emoționale (IE) se evaluează prin teste specifice. Suma obținută la aceste teste reprezintă coeficientul de emoționalitate, QE. De obicei, tipul de persoană care cunoaște succesul în viață are un QE ridicat, considerându-se că se poate prevedea succesul în viață și prin stabilirea coeficientului de emoționalitate.

3. A treia mare direcție în abordare inteligenței emoționale este reprezentată de Daniel Goleman (1995). D. Goleman a urmat Facultatea de Psihologie la Harvard fiind preocupat de studiul creierului, creativității și comportamentului. În viziunea lui constructele care compun inteligența emoțională sunt:

Conștiința de sine – încrederea în sine;

Auto-controlul – dorința de adevăr, conștiinciozitatea, adaptabilitatea, inovarea;

Motivația – dorința de a cuceri, dăruirea, inițiativa, optimismul;

Empatia – a-i înțelege pe alții, diversivitatea, capacitatea politică;

Aptitudinile sociale – influența, comunicarea, managementul conflictului, conducerea, stabilirea de relații, colaborarea, capacitatea de lucru în echipă.

În cartea sa din 1995, Daniel Goleman și-a formulat definiția inteligenței emoționale pe baza lucrării lui Mayer și Salovey din 1990. Totuși Goleman a adăugat multe alte lucruri la ceea ce el a prezentat ca fiind inteligența emoțională.

În mod evident el a făcut acestea singur, fără sprijinul sau acordul comunității academice. Astfel, el a adăugat câteva variabile care ar putea fi mai bine numite „trăsături de personalitate sau de caracter” decât componente ale inteligenței emoționale. De exemplu, a prezentat optimismul, perseverența și capacitatea de a amâna satisfacțiile ca aspecte majore ale inteligenței emoționale.

S. Hein, ca majoritatea autorilor, a încercat să adauge propria sa contribuție „confuziei” referitoare la inteligența emoțională, astfel încât în cartea sa din 1996 a oferit câteva definiții alternative.

Astfel, pentru S. Hein inteligența emoțională înseamnă:

– să fii conștient de ceea ce simți tu și de ceea ce simt alții și să știi ce să faci în legătură cu acestea;

– să știi să deosebești între ceea ce îți face bine și ceea ce îți face rău și cum să treci de la rău la bine;

– să ai conștiință emoțională, sensibilitate și capacitate de conducere care să te ajute să maximalizezi pe termen lung fericirea și supraviețuirea;

Hein a mai enumerat o serie de comportamente specifice ale inteligenței emoționale, care au fost preluate din lucrările lui Myer și ale lui Salovey:

conștiința de sine – să fii conștient de propriile emoții atunci când acestea te cuprind;

să fii cunoscător din punct de vedere emoțional – să fii capabil să identifici și să etichetezi sentimente specifice în tine însuți și în alții; să fii capabil să discuți despre emoții și să le comunici în mod clar și direct;

capacitatea de a fi empatic în raport cu ceilalți, de a simți compasiune pentru ei, de a-i confirma, de a-i motiva, de a-i inspira, de a-i încuraja și de a-i consola;

capacitatea de a lua decizii înțelepte folosind un echilibru sănătos al emoțiilor și al rațiunii, de a nu fi nici prea rațional, nici prea emoțional;

capacitatea de a reuși să îți asumi responsabilitatea pentru propriile emoții, mai ales responsabilitatea pentru propria motivare și propria fericire.

Aplicație practică

Identificați ce au în comun teoriile prezentate

Aptitudinile cheie ale inteligenței emoționale sunt:

cunoașterea și recunoșterea emoțiilor proprii și ale celorlalți

gestionarea emoțiilor – capacitatea de a aborda emoțiile neplăcute, după ce le-am acceptat că le simțim

automotivarea – emoțiile ne fac mai puternici sau mai neputincioși

empatia

manevrarea relațiilor

Acestea sunt legate între ele întru-un mod complex – capacitatea de a folosi eficent oricare dintre ele este legată de gradul în care posedăm una sau mai multe dintre aceste aptitudini. Cu alte cuvinte, există un sistem fundamental care le străbate pe toate. Prin urmare, folosirea simțămintelor într–un mod pe care îl considerăm potrivit (autoreglare) este o aptitudine care se bazează pe cunoaștere proprie (conștiința de sine). Similar, cei care își pot identifica sentimentele (conștiința de sine) probabil că sunt capabili să le identifice și pe ale altor oameni (empatie). Zicala "Cine se aseamănă se adună” este folosită deseori pentru a minimaliza, dar se bazează pe conștiință de sine și pe empatie. A fi capabil să stabilești relații cu alții, în mod sincer, nu superficial (abilități sociale), este, cu siguranță, o funcție cuprinsă în toate celelalte laturi. Similar, fără conștiință de sine, care ne dă puterea de a realiza ceva – numită motivație – este puțin probabil să intrăm în vreun joc.

Niveluri ale formării Inteligenței Emoționale:

Evaluarea perceptivă și exprimarea emoției;

Facilitarea emoțională a gândirii;

Ințelegerea și analiza emoțiilor și utilizarea cunoștințelor emoționale;

Reglarea emoțiilor pentru a provoca creșterea emoțională și intelectuală.

In cadrul fiecărui nivel există mai multe trepte, după cum urmează:

I. Percepția , evaluarea și exprimarea emoțiilor.

– capacitatea de a identifica emoția în propriile gânduri, sentimente si stări fizice;

– capacitatea de a identifica emoții la alții, în proiecte, opere de artă, limbaj, sunet, comportament;

– capacitatea de a distinge între sentimente precise si imprecise sau sincere si nesincere.

Facilitatea emoțională a gândirii.

– emoțiile dau prioritate gândirii prin direcționarea atenției asupra informației importante;

– emoțiile sunt suficient de clare si accesibile incât pot fi generate ca un ajutor pentru judecată și memorie în privința sentimentelor;

– oscilația stărilor emoționale schimbă perspectiva subiectului de la optimism la peimism, determinând luarea în consideratie a mai multor puncte de vedere;

– starile emoționale încurajează in mod diferit o anumită modalitatede rezolvare când fericirea facilitează motive inductive pentru creativitate.

II. Înțelegerea si analiza emoțiilor. Utilizarea cunoștințelor emoționale.

– capacitatea de a înțelege emoțiile și de a folosi cuvintele despre emoții;

– recunoașterea asemănărilor și diferențelor dintre stările emoționale (de exemplu, între a te supăra și a te înfuria);

– cunoașterea semnificației stărilor emoționale în funcție de situațiile și relațiile complexe în care se produc (de exemplu, legătura dintre tristețe și pierdere);

– recunoașterea emoțiilor complexe, contradictorii in functie de situațiile in care apar (de exemplu, dragoste și ura față de aceeași persoană);

– recunoașterea amestecurilor, combinațiilor de emoții (de exemplu, speranța este o combinație a încrederii și optimismului);

– cunoașterea modului de evoluție și transformare a emoțiilor in funcție de situații (de exemplu, supararea se poate intesnsifica si preschimba în furie) si orientarea atenței spre legăturile specifice care pot exista între emoții;

– capacitatea de a interpreta sensul emoțiilor cum ar fi tristețea, care se instalează in urma unor pierderi;

– capacitatea de a întelege sentimentele complexe sau cele simultame precum cele de dragoste si ură sau înfiorarea privită ca o combinație între teamă și surpriză;

– capacitatea de a recunoaște tranzitul posibil de la o emoție la alta, spre exemplu, trecerea de la furie la satisfacție sau de la furie la rușine.

III. Reglarea emoțiilor pentru a promova creșterea emoțională și intelectuală.

– capacitatea de a fi deschis, de a accepta atât sentimente plăcute, cât si pe cele neplăcute;

– capacitatea de a utiliza sau de a elibera de o emoție, dupa voință, în funcție de utilitatea sau de importanța ei;

– capacitatea de a monitoriza emoțiile în raport cu sine sau cu ceilalți astfel încât subiectul să poată recunoaște cât sunt aceștia de preciși, tipici, influențabili sau rezonabili;

– capacitatea de a manipula atât emoția proprie, cât si pe a celorlalți prin modelarea emoțiilor negative și sublinierea celor plăcute, fără a reprima sau exagera informația pe care o conțin.

Pentru a reuși în viață, Goleman consideră că fiecare dintre noi ar trebui să invețe și sa exerseze principalele dimensiuni ale inteligenței emoționale:

a) Conștiința propriilor emoții:

– să fii capabil să le recunoști și să le numești

– să fii în stare să înțelegi cauza lor;

– să recunoști diferențele dintre sentimente și acțiuni;

b) Controlul emoțiilor:

– să fii în stare să-ți stăpânești mânia și să-ți tolerezi frustrările;

– să fii în stare să-ți exprimi furia natural, potrivit, fără agresiune;

– să fii în stare să nu te autodistrugi, să te respecți, să poți să ai sentimente pozitive față de tine, de școală și familie;

c) Motivarea personală:

– să fii mai respnsabil;

– să fii capabil să te concentrezi asupra unei sarcini și sa iți menții atenția asupra ei;

– să fii puțin impulsiv și mai puțin autocontrolat;

– să-ți îmbunătățești scorurile la testele de creație.

d) Empatia:

– să fii în stare să privești din perspectiva celuilalt;

– să inveți să îi asculți pe ceilalți;

– să îți îmbunătățești empatia și sensibilitatea la sentimentele celorlalți.

e) Dirijarea (conducerea) relațiilor interpersonale:

– să-ți dezvolți abilițățile de a analiza și înțelege relațiile interpersonale;

– să-ți poți rezolva conflictele și să negociezi neînțelegerile;

– să soluționezi problemele din relațiile interpersonale;

– să fii mai deschis și abil în comunicare;

– să fii mai implicat și cu tact

– să fii mai cooperant;

– să fii mai democratic în relațiile de afaceri, în modul de a te purta cu alții, în modul de ai trata.

Aplicație practică

CUM SǍ-TI ÎMBUNǍȚEȘTI INTELIGENȚA EMOȚIONALǍ

Ține cont că emoțiile, ca de altfel si fericirea ta, stau in mâinile tale;

Folosește-ți energia pentru a-ți analiza propriile acțiuni decât sa-ți pierzi timpul criticându-i pe alții;

Fii constructiv si preia din comportamentul celorlalți ceea ce ți se potrivește;

Invațǎ sa te relaxezi când simți ca autocontrolul îți cam joaca feste si mergi mai departe când simți ca ți-ai revenit;

Încearcǎ sǎ faci haz de necaz in caz de crizǎ;

Fii cinstit cu tine insuți; recunoaște atunci când greșești si vezi care este sursa greșelilor astfel încât sǎ poți rezolva situația respectivǎ într-un mod cât mai optimal;

Aratǎ ca te respecți respectând la rândul tǎu sentimentele celorlalți;

Evitǎ-i pe cei care încearcǎ sǎ te punǎ intr-o situație de inferioritate sau nu-ți respectǎ sentimentele;

Învatǎ sǎ asculți mai mult decât vorbești;

Fii atent la comunicarea non-verbalǎ; uitǎ-te la fete, ascultǎ tonul vocii si studiazǎ limbajul trupului;

Conștientizeazǎ cǎ pentru îmbunatațirea inteligenței tale emoționale ai nevoie de timp si de multa rǎbdare.

Care dintre aceste sfaturi vi se pare cel mai greu de urmat?

Povestiți o întâmplare în care ați pus în aplicare una sau mai multe dintre strategiile de mai sus. În ce mod aplicarea acestei strategii a ”salvat” situația?

II.4 Profilul psihologic al persoanelor cu un nivel ridicat al inteligenței emoționale

Deosebirea dintre inteligența emoțională (IE), al cărui nivel de structurare se apreciază prin coeficientul emoțional (QE), și inteligența academică, care se raportează la gândirea logică și se dobândește preponderent în școli, evaluată prin coeficientul intelectual (IQ), se poate face și în termeni accesibili tuturor și anume: „glasul inimii și vocea rațiunii”. Cele două forme de inteligență se referă la două feluri de cunoaștere, una bazată pe afectivitate, cealaltă bazată pe rațiune.

Jack Block (Universitatea Berkeley din California), a stabilit profiluri tipologice pentru femei și bărbați, care se află în una din următoarele situații:

a) coeficient intelectual înalt și coeficient emoțional mai redus;

b) coeficient emoțional înalt și coeficient intelectual peste medie;

Aplicație practică

Dezbatere

De ce credeți că Jack Block a stabilit profiluri separate pentru femei si bărbați?

Există mai multe teste de inteligenta emotionala, iar cele mai multe par să arate că femeile tind să aibă un avantaj față de bărbați atunci când vine vorba de aceste competențe de bază pentru o viață fericită și de succes. Acea diferență poate conta mai mult ca oricând la locul de muncă, deoarece tot mai mulți angajatori incep sa recunoasca avantajele unei inteligențe emoționale ridicate atunci când vine vorba de poziții, cum ar fi vânzări, echipe, și leadership.

Pe de altă parte, nu e așa de simplu. De exemplu, unele măsurători sugerează că femeile sunt, în medie, mai bune decât barbatii la unele forme de empatie, și bărbații se descurcă mai bine decât femeile atunci când vine vorba de gestionarea emoțiilor dureroase. Dar asta nu înseamnă că nu există bărbați care se pot descurca la fel de bine sau chiar mai bine decât o femeie la empatie, sau că nu există femei care pot fi la fel de bune sau chiar mai bune decât un bărbat la gestionarea emoțiilor negative.

Să ne gândim la empatie. Există trei feluri de empatie:

-empatia cognitivă, capacitatea de a cunoaște modul în care cealaltă persoană vede lucrurile;

-empatie emoțională, capacitatea de a simți sentimentele și emoțiile celeilalte persoane; și

-grija empatică sau simpatia – dorința de a fi gata să ajuți pe cineva care are nevoie.

Femeile tind sa fie mai bune la empatia emoțională decât bărbații, în general. Acest tip de empatie favorizează raporturile personale, chimia interpersonală. Oameni care excelează în empatie emoțională sunt buni consilieri, profesori și lideri de grup, din cauza abilității de a simți modul în care reacționează alții.

Neurologii ne dau o explicație. Responsabilă cu empatia este o regiune a creierului numita insula, care detectează semnalele de la întreg corpul nostru. Când empatizăm cu cineva, creierul nostru imita ceea ce simte acea persoană, iar insula citește acel model și ne spune ce este acel sentiment.

Și aici apar diferențele între bărbați și femei. În cazul în care cealaltă persoană este supărat, sau emoțiile sunt deranjante, creierele femeilor tind să rămână cu aceste sentimente. Dar, creierul bărbați face altceva: ei simt sentimentele pentru un moment, apoi se deconectează de la cele emoții și comută la alte zone ale creierului care încearcă să rezolve problema care crează perturbarea.

Niciun model nu este perfect. Ambele au avantaje, cât și dezavantaje.

Aplicație practică

Dezbatere

Avantaje și dezavantaje ale modelului feminin.

Avantaje și dezavantaje ale modelului masculin.

Profilul psihologic pentru un bărbat cu coeficient intelectual înalt și coeficient emoțional mai redus:

Este ambițios și productiv, perseverent, calm, imperturbabil cu privire la ceea ce-l privește, fiindcă socotește că are dreptate și nu poate fi vulnerabil. Este predictibil, poți să vezi cum se va comporta în deferite situații, cum va reacționa în cele mai diverse contexte profesionale și sociale.

Tinde să fie critic și condescendent, cusurgiu, dificil și inhibat, stânjenit și jenat în experiența sexuală și senzuală, inexpresiv și detașat, în plan emoțional fiind stupid și neprietenos.

Profilul psihologic pentru un bărbat cu abilitate sau coeficient înalt al inteligenței emoționale (QE):

Posedă un echilibru social în relațiile interumane. Are o capacitate remarcabilă de a se angaja în rezolvarea problemelor altor persoane, se poate dedica unor cauze nobile, este responsabil din punct de vedere social și are în vedere latura morală a împrejurărilor în care este implicat. Este simpatic și grijuliu în relațiile interpersonale. Are o viață afectivă bogată, nuanțată în privința propriei persoane. Se simte confortabil cu sine și cu alții în universul social în care trăiește.

Profilul psihologic al unei femei cu un coeficient intelectual (QI) înalt:

Are încredere în intelect, în forța de cunoaștere a rațiunii. Are fluență în exprimarea gândurilor. Apreciază în mare măsură valorile intelectuale dând dovadă de interes pregnant pentru domeniile intelectuale și estetice. Are tendința spre introversiune, fiind orientată spre propria persoană. Este predispusă la anxietate, disecarea firului în patru, exacerbarea greșelilor proprii care o macină în timp și vinovăție. Ezită să-și exprime sau să-și arate supărarea sau mânia într-un mod firesc, deschis.

Profilul psihologic al unei femei cu un coeficient emoțional (QE) înalt:

Tinde să fie afirmativă (pozitivă) exprimându-și direct, natural sentimentele, simțindu-se bine în pielea ei, gândurile despre propria persoană fiind pozitive. Pentru ea viața are sens și merită trăită din plin. Este o ființă sociabilă, care își exprimă adecvat sentimentele și se adaptează bine la stres. Este echilibrată din punct de vedere social, face ușor cunoștință cu persoane noi, se simte confortabil cu sine fiind glumeață, jucăușă, spontană, naturală în plan sexual. Foarte rar se simte anxioasă.

Aplicație practică

Dezbatere

Inteligența emoțională în companiile din România

Rezultatele studiului „Inteligența emoțională la locul de muncă 2007“ pun în evidență particularități care permit ierarhizări obiective. Studiul s-a desfășurat în perioada 27 martie – 15 iunie 2007, prin chestionarea pe Internet a 1963 de persoane (1277 femei și respectiv, 686 barbați), cu domiciliul în toate regiunile de dezvoltare ale României și vârstă cuprinsă între 18 și 68 de ani. Marja de eroare a fost sub 2,2%, se mai arată în raport.

Cercetarea "Inteligența emotională la locul de muncă – 2007" relevă că România se află printre țările cu un grad de inteligență peste medie, cu un EQ mediu de 104, peste referința americană de 100. Cel mai mare EQ aparține Israelului, cu o medie de 112, iar cel mai mic se înregistrează în Canada – 95.

Pe baza rezultatelor obținute a fost elaborată prima hartă de inteligență emoțională din România, potrivit căreia a rezultat că:

gradele cele mai ridicate de EQ din țară sunt cele ale femeilor din regiunile de dezvoltare Vest și Sud-Vest (Banat, Mehedinți, Gorj, Oltenia). Bărbații cu cel mai ridicat EQ sunt cei din Centru (Ardeal).

la polul opus se află bărbații care locuiesc în regiunile de dezvoltare Nord-Est și Vest (Moldova, Bucovina, respectiv Banat), iar dintre femei, cele din regiunea de Nord-Est ((Moldova, Bucovina).

CAPITOLUL III.

IMPORTANȚA ABILITĂȚILOR NON COGNITIVE IN SUCCESUL SCOLAR

III.1 Importanta inteligenței emoționale

Aplicație practică

Dezbatere

Povestiți colegilor cursanți un caz de elev cu inteligenta emotionala ridicata cu care v-ați întâlnit personal în cariera voastră. Care au fost situatiile scolare in care a fost avantajat datorita EQ ridicat ?

După cum știm, cei mai deștepți oameni nu sunt neapărat cei mai de succes sau cei mai ȋmpliniți oameni. Probabil cunoașteți exemple de persoane care sunt geniali din punct de vedere academic și totuși sunt inadaptați din punct de vedere social. Inteligența intelectuală nu este suficientă pentru a avea succes ȋn viață. IQ-ul poate ajuta elevul sa obtina o medie mare la scoala, dar EQ-ul este cel care il ajută să-si gestioneze stresul și emoțiile atunci când se confrunta cu examenele finale.

In anul 1983, dr.Howard Gardner a introdus conceptul de “ Inteligente Multiple”. El spunea ca nu exista doar un anumit tip de inteligenta si anume cea masurata prin teste si dezvoltata in cadrul scolar. Exista mai multe tipuri de inteligenta printre care si inteligenta emotionala sau EQ-ul.

Inteligenta emotionala si inteligenta academica au fost controversate de-a lungul timpului, iar in cele din urma s-a ajuns la concluzia ca desi sunt diferite, aceste tipuri de inteligenta sunt corelate.

Karen Arnold, profesor de pedagogie la Universitatea din Boston, ne da urmatoarea explicatie: “Atunci cand aflu despre o persoana ca a absolvit o facultate, aflu doar ca a reusit cu bine acolo unde tot ceea ce a facut s-a masurat in note. In schimb nu stiu nimic despre felul in care a reactionat la vicisitudinile vietii.”

In multe situatii din viata de zi cu zi, ni se cer aptitudini de inteligenta emotionala si poate mai putine de inteligenta academica. Un IQ ridicat nu este o garantie de prosperitate si fericire.

Aptitudinile emotionale bine dezvoltate determina cat de bine ne putem folosi de talentele pe care le avem, inclusiv de inteligenta pura( IQ). Si atunci, daca inteligenta emotionala este atat de importanta si atat de necesara in viata noastra, de ce sa nu o antrenam de mici, astfel incat copiii nostri sa fie cat mai pregatiti si mai constienti de capacitatile si aptitudinile lor, dar mai ales sa stie sa le foloseasca adecvat.

Copilaria si adolescenta sunt ferestre de oportunitate pentru a ne forma obiceiurile emotionale esentiale care ne vor domina intreaga existenta.

Familia este prima scoala a emotiilor. In acest mediu intim, copiii invata sa recunoasca atat emotiile proprii, cat si reactiile celorlalti la emotiile lor. Tot in familie invata prima data si cum sa isi aleaga reactiile la emotii si stari afective.

Este foarte important faptul ca micutul nu invata dupa ce ii spune parintele ca este bine sa faca. Copilul preia modelul parental. Daca mama obisnuieste sa planga in momentele in care presiunea este prea mare, dar ea totusi ii spune copilului ca nu trebuie sa planga pentru ca nu este bine, atunci sa nu se mire cand copilul ii va oglindi comportamentul si va reactiona exact la fel intr-o situatie similara.

Exista foarte multi parinti care isi pun intrebari despre cum pot face ca micutii lor sa aiba o viata mai usoara si mai fericita decat au avut ei la randul lor, sau cum sa faca sa ii pregateasca potrivit pentru provocarile vietii?

Aici intervine educatia bazata pe inteligenta emotionala. Copiii invata sa-si recunoasca si sa-si gestioneze emotiile, sa le transpuna in vorbe si sa le foloseasca in avantajul lor, consolidand relatii autentice cu sine si cu cei din jur.

Familiile in care membrii isi impartasesc punctele de vedere, discuta despre sentimentele lor si isi ofera dovezi de afectiune sunt un suport puternic pentru copii.

Atunci cand parintii reusesc sa creeze o atmosfera pozitiva, isi incurajeaza micutii sa isi rezolve singuri problemele fara a le oferi solutiile pe tava si fara a lua deciziile in locul lor, atunci sunt sanse foarte mari ca acestia sa isi dezvolte simtul responsabilitatii.

Dragi parinti, nu ii invatati pe copii sa isi nege frustrarile, supararile, sa nu planga pentru ca nu-i asa?!… baietii nu trebuie sa planga. Spuneti-le ca este normal si benefic sa aiba emotii si sa si le exprime.

Nu incercati sa pareti perfecti in fata copilului vostru. Sunteti modelul lui cel mai de pret. Daca se raporteaza la o imagine apropiata de perfectiune (ceea ce nu exista) va dezvolta cu siguranta pe viitor sentimente de anxietate si neliniste, teama ca nu se va ridica niciodata la aceleasi standarde.

Aratati-i ce inseamna sa fii uman cu adevarat. Sa fii puternic nu inseamna ca intotdeauna tot ceea ce iti propui iti si iese asa cum vrei tu. Puternic inseamna sa fii perseverent si sa te mobilizezi dupa fiecare esec.

De asemenea este foarte important sa stie ca esecul este in fapt o lectie, un pas mai aproape de succes. Daca copilul invata teama de esec automat se va teme si de succes. De ce? Pentru ca esecul si succesul sunt doua fete ale aceleasi monede.

In educatia inteligentei emotionale se vorbeste adesea despre conceptul de amprenta emotionala sau despre procesul de somatizare. Acest proces se refera la stimulii pe care ni-i transmite corpul nostru atunci cand simte ca pierde controlul sau cand iesim din zona de confort.

Discutati cu cei mici despre felul in care va simtiti fizic atunci cand sunteti suparati, nervosi, fericiti sau linistiti. Atunci cand corpul copilului ii va transmite astfel de mesaje va fi capabil sa le inteleaga si cu antrenament sa le recunoasca si gestioneze.

Activitatile care antreneaza acest tip de inteligenta sunt elaborate si aplicate in functie de varsta copilului. Cand copiii sunt mici (mai putin de 5 ani), s-ar putea sa aiba dificultati in a-si exprima sentimentele. In acest proces este nevoie de ajutorul si indrumarea parintilor, iar de real folos vor fi hartia si creioanele colorate.

Desenatul este o activitate mai mult decat binevenita in exprimarea sentimentelor. Din desenul micutului puteti intelege cu usurinta cum se simte el in momentul prezent. Ca parinti va fi necesar sa evaluati care este cea mai potrivita metoda prin care copilul sa isi poata exterioriza cu usurinta sentimentele.

Exista o multitudine de jocuri care va pot veni in ajutor, sau apelarea la un specialist in domeniu. Personalitatea si caracterul infloresc numai daca metodele de educare a copilului sunt bazate pe respect si simpatie.

In cadrul educatiei bazate pe inteligenta emotionala exista cateva intrebari pe care este necesar sa vi le puneti atat voua cat si copilului.

Intrebarea “cum te simti” raportata la momentul acum sau atunci este una dintre cele mai importante si utilizate intrebari.

Prin educarea EQ-ului deschideti canalul de comunicare cu copilul si puteti descoperi ceea ce simte cu adevarat. Este foarte important sa ii amintiti mereu  cat il iubiti, ca il sustineti, si sa il ajutati sa isi dea seama cat potential extraordinar are si ca orice problema are rezolvare.

Pe langa constientizarea sentimentelor si capacitatea de a controla emotiile puternice, copiii trebuie sa invete sa se afirme printr-o comunicare increzatoare. In ce consta aceasta? In capacitatea copilului de a arata ce are mai bun si mai valoros in interiorul sau.

Aceasta comunicare increzatoare este compusa din patru elemente si anume: pozitia corpului, privirea, limbajul si tonul vocii. Noi adultii o cunoastem sub denumirea de comunicare non-verbala si stim cat este de importanta. De asemenea stim ca de fapt cuvintele reprezinta doar 7% din procesul de comunicare si ca restul inseamna comunicare non verbala.

Antrenand potrivit acest gen de comunicare, copilul va castiga incredere in el, ii va creste stima de sine si ii va spori sansele sa fie inteles si respectat de ceilalti.

Sporirea si integrarea educatiei bazate pe inteligenta emotionala va aduce multe plusuri in viata de familie si nu numai. Asa veti reusi sa restabiliti si sa pastrati pacea si armonia in caminul propriu.

Folosindu-ne si de inteligenta emotionala in fiecare activitate din cadrul vietii noastre, vom putea ajunge sa experimentam pacea si linistea interioara, vom putea sa ignoram lucrurile negative din jur, si vom trece cu mai multa usurinta peste problemele vietii intelegand ca orice lucru se intampla cu un scop.

Daca reusim sa ne crestem copiii in acest spirit, vor avea o viata frumoasa si fericita, intelegand ca nu toate lucrurile care li se intampla au legatura cu ei, ca nu pot detine controlul asupra orice si ca de fapt nu exista noroc sau ghinion. Exista doar vreau sau nu vreau sa fiu fericit!

Aplicație practică

Activitate de grup

Identificați trei argumente in vederea importantei inteligentei emotionale in realizarea succesului scolar.

III.2 Evaluarea inteligentei emotionale

Copiii petrec o mare parte a timpului în cadrul scolar, unde îsi reflecta întreaga corola a personalitatii lor. Astfel, rezultatele lor scolare nu depind numai de factori ca inteligenta, conditiile pedagogice sau mediul social si cultural în care traieste copilul, ci si de alti factori, psihologici, de pilda, care n-ar trebui deloc neglijati. În acest context, Howard Gardner observa ca, în cel mai fericit caz, coeficientul de inteligenta contribuie aproximativ cu 20% la factorii care determina reusita în general, fapt care îi lasa pe ceilalti 80% prada altor forte.

Desigur, nu se va putea epuiza printr-o cercetare acest „univers” de factori implicati, nici nu ne propunem un asemenea scop, ci dorim sa aducem la lumina factori asociati cu reusita scolara mai putin invocati, însa extrem de importanti, în opinia noastra, si anume: inteligenta emotionala, atentia distributiva si extraversia.

În evidentierea inteligentei emotionale ca factor al reusitei scolare, s-au realizat o serie de cercetari si programe de dezvoltare în scoli, în urma carora s-au obtinut rezultate marcante pe mai multe nivele. Astfel, într-un program de dezvoltare sociala din Seattle, condus de David Hawkins s-au remarcat diferente semnificative între elevii care au parcurs acest program si cei care nu l-au parcurs, începând de la faptul ca au existat mai putine exmatriculari si pâna la rezultate mult mai bune la testele standard de învatatura si o capacitate mai buna de trecere spre gimnaziu. O alta cercetare se refera la un experiment ingenios efectuat de psihologul W. Mischel care a demonstrat ca elevii care au un sistem emotional stabil la vârsta de patru ani (testat prin rabdarea copiilor de a primii doua acadele mai târziu decât o acadea în acel moment), au rezultate mult mai bune la diversele examinari de admitere la facultate. Astfel, s-a putut afirma ca dezvoltarea emotionala a elevilor este decisiva pentru obtinerea unor rezultatele scolare si, în sens mai larg, pentru succesul în viata. În peste 126 de studii diferite, facute pe 36000 de persoane, s-a aratat ca predilectia pentru îngrijorare, adica o inteligenta mai scazuta în ceea ce priveste gestionarea anxietatii, duce la o mai slaba performanta la învatatura, indiferent daca aceasta e masurata prin note sau realizari. Anxietatea este doar unul din acei multi factori negativi care influentraza rezultatele scolare, printre acestia se mai numara si neîncrederea în sine si o autoeficienta scazuta, care asa cum au demonstrat-o Mayer si Salovey, pot fi ”anihilati” prin educarea inteligentei emotionale. Totodata, în cadrul unor investigatii de lunga durata, s-a constat ca un procent semnificativ al copiilor ce renunta la scoala au un coeficient al inteligentei emotionale scazut.
În ceea  ce priveste atentia, parintii, pedagogii si psihologii au invocat înca din vechi timpuri tulburarile si deficientele de atentie pentru a explica proasta calitate a activitatii scolare. M Gilly a demonstrat într-un vast experiment ca în probele de viteza ce necesita o atentie mai mare, elevii cu rezultate mari la scoala sunt mai buni în aceste sarcini. Totodata a observat ca elevii slabi au o tendinta generala spre meticulozitate care îi face sa sacrifice viteza în favoarea calitatii.

Referitor la aspecte ale personalitatii ce sunt asociate cu performante în mediul educational, s-au efectuat mai multe cercetari, bazate în special pe factorii testului Big Five. Astfel, Furnham si colaboratorii sai au demonstrat ca factorii acestui test (în special constiinciozitatea) sunt puternic asociati cu performantele scolare.  Lievens, Coetsier, DeFruyt si DeMaessneer (2002) au facut anumite cercetari pe studenti de la medicina si au constatat ca alaturi de constiinciozitate, extraversia este la fel de puternic corelata cu rezultatele academice, însa doar în primul an de facultate, ca în anul trei, extraversia sa cedeze loc factorului “deschidere spre nou”. Un lucru extrem de important a fost descoperit de James Michael Loveland în lucrarea sa de dizertatie, în care demonstreaza ca dintre toti factorii testului Big Five, extraversia este singurul care fluctueaza în timp în ceea ce priveste gradul de corelatie cu rezultatele scolare. Astfel el observa o corelatie mult mai mare între acestea la elevii din clasele a IX-a decât la elevii din clasele a VI-a. Explicatia oferita se refera la faptul ca în momentul în care se trece la liceu, adica la un mediu scolar mai mare, cu mai multi elevi, capacitatea de a-ti face prieteni si de a te adapta usor la un alt mediu, sunt mult mai importante în succesul scolar. Tot pe aceasta idee au mers si Mervielde, Buyst si De Fruyt (1995), care, în urma unor cercetari, au ajuns la concluzia ca pentru copiii între 6 si 8 ani cea mai puternica corelatie cu performantele scolare o are extraversia, însa pentru copiii intre 8 si 12 ani, aceasta e înlocuita de factorul constiinciozitate.

Aplicație practică

Test-Inteligenta emotionala(copii)

Alege raspunsul care descrie cel mai bine reactia ta la urmatoarele scenarii. Raspunde pe baza a ceea ce ai fi vrut sa faci in realitate, nu cum crezi tu ca trebuie sa fie raspunsul.

1. Imagineaza-ti ca te afli la ora de curs si dintr-o data pamantul incepe sa se cutremure foarte puternic, cu un zgomot inspaimantator. ( In cazul nostru in sala de clasa, dintr-o data afara incepe o ploaie foarte puternica, cu un tunet inspaimintator). Ce faci ?

a) Continui sa stai linistit in banca si sa citesti lectia din manual (sa stai linistit sa joci mai departe), dand putina atentie evenimentului, asteptand ca acesta sa inceteze curand.

b) Devii plin de grija fata de pericol urmarind invatatorul/profesorul (educatorul) si asculti cu atentie instructiunile date de acesta.

c) Cate putin din a) si b).

d) N-am observat nimic (M-am ascuns intr-un locusor).

2. Esti in curtea scolii in timpul recreatiei. Unul dintre colegii tai nu este acceptat in jocul celorlalti si incepe sa planga. Ce faci ?

a) Nu te bagi, il lasi in pace.

b) Vorbesti cu el si incerci sa-l ajuti pe coleg (copil).

c) Te duci la el si ii spui sa nu mai planga.

d) Ii dai o bomboana sau altceva care sa-l faca sa uite.

3. Imagineaza-ti ca te afli la mijlocul ultimului semestru si speri sa obtii un premiu, dar ai descoperit ca nu ai nota dorita la o materie, ci una mai mica decat cea la care te asteptai. Ce faci?

a) Iti faci un plan special pentru a imbunatati nota, hotarindu-te sa-ti urmezi planul.

b) Te hotarasti sa inveti mai bine anul urmator (te hotarasti sa desenezi mai bine cind vei fi la scoala).

c) Iti spui ca nu te intereseaza materia respectiva si te concentrezi asupra altor discipline unde notele tale sunt si pot fi mai mari.

d) Mergeti la invatator/profesor si incerci sa discuti cu el in scopul obtinerii unei note mai bune.

4. Consideri ca in lipsa invatatorului/profesorului esti elevul responsabil cu disciplina in clasa. In urma unor acte de indisciplina zece elevi au fost deja avertizati cu scaderea notei la purtare si esti descurajat din cauza acestei situatii. Ce faci ?

a) Notezi numele elevilor indisciplinati si predai lista invatatorului a doua zi.

b) Consideri ca nu-ti poti asuma aceasta responsabilitate.

c) Incerci sa discuti cu elevii propunand solutii pentru pastrarea disciplinei si pentru indreptarea situatiei create.

d) Doresti sa devii responsabil cu altceva.

5. Esti anuntat ca de maine o sa aveti un nou coleg rrom. Surprinzi pe cineva (pe prietenul tau) spunand cuvinte urate si rautacioase in adresa lui. Ce faci?

a) Nu-l iei in seama considerand ca este numai o gluma.

b) Il chemi afara pe colegul rautacios si il certi pentru fapta facuta.

c) Ii vorbesti in prezenta celorlalti spunand ca asemenea fapte sunt nepotrivite si nu vor fi acceptate in clasa voastra.

d) Iti sfatuiesti colegul (prietenul) sa fie mai bun si ingaduitor cu toti colegii.

6. Te afli in recreatia mare si incerci sa calmezi un coleg de clasa infuriat pe alt coleg care i-a pus piedica pe hol, riscand astfel sa-i fractureze bratul. Ce faci ?

a) Ii spui sa-l ierte pentru ca ceea ce s-a intamplat a fost o gluma.

b) Ii povestesti o intimplare hazlie si incerci sa-l distrezi.

c) Ii dai dreptate considerand, asemenea lui, ca celalalt coleg s-a dat in spectacol.

d) Ii spui ca ti s-a intamplat si tie ceva asemanator si ca te-ai simtit la fel de furios, dar dupa aceea ti-ai dat seama ca cel vinovat putea la randul sau sa cada si sa-si sparga capul.

7. Tu si prietenul tau cel mai bun va certati si aproape ca ati ajuns sa va luati la bataie. Care este cel mai bun lucru de facut?

a) Faceti o pauza de 20 de minute si apoi incepeti sa discutati din nou.

b) Te opresti din cearta si taci.

c) Spui ca-ti pare rau si ii ceri si prietenului tau sa-si ceara scuze.

d) Va opriti putin pentru a va linisti si apoi fiecare pe rind spune ceea ce gandeste despre problema.

8. La sfarsit de an scolar organizeaza o serbare. Inchipuie-ti ca tu esti conducatorul unui grup de elevi si vrei sa compui o scena hazlie. Cum faci ?

a) Iti faci un orar si acorzi un timp pentru fiecare amanunt.

b) Propui sa va intalniti si sa va cunoasteti mai bine.

c) Ii ceri separat fiecarui copil sa vina cu idei.

d) Va strangeti toti in grup si tu ii incurajezi pe ceilalti sa propuna diverse variante.

9. Imagineaza-ti ca ai un frate de 3 ani care intotdeauna a fost foarte timid si putin infricosat de locurile si oamenii straini. Ce atitudine ai fata de el?

a) Accepti ca are un comportament timid si cauti sa-l protejezi de situatii care pot sa-l tulbure.

b) Il prezinti unui medic cerandu-i un sfat.

c) (Parintele si tu) Il duci in buna stiinta in fata oamenilor straini si in locuri necunoscute astfel incat sa-si poata infringe frica.

d) Faci cu el o serie permanenta de jocuri si competitii usor de realizat care il vor invata ca poate intra in legatura cu oamenii si poate umbla din nou prin locuri noi.

10. Imagineaza-ti ca-ti place foarte mult desenul. Incepi sa te pregatesti pentru a desena in timpul tau liber. Cum faci?

a) Te limitezi sa desenezi doar o ora pe zi.

b) Alegi subiecte de desen mai grele care sa-ti stimuleze imaginatia.

c) Desenezi doar cand ai chef.

d) Alegi subiecte de desenat pe care stii sa le faci.

MODUL DE NOTARE SI INTERPRETARE A RASPUNSURILOR

• Pana la 100p – punctaj sub medie

• 100p-150p – punctaj mediu

• 150p-199p – punctaj peste medie

• 200p – exceptional.

DESCRIEREA TESTULUI DE INTELIGENTA EMOTIONALA ELABORAT DE DANIEL GOLEMAN

Testul este elaborat de Daniel Goleman, autorul cartii „Intelegenta emotionala”, aparuta in 1995. Testul este adaptat de Mihaela Rocco si consta in 10 intrebari ce prezinta unele situatii (scenarii) in care se poate afla o persoana.

Completarea testului are in vedere, pe de o parte, asigurarea pe cat posibil a transpunerii individului in situatia respectiva, iar pe alta parte, alegerea uneia dintre variantele de raspuns din cele patru posibile, care reprezinta unele modalitati concrete de a reactiona in situatiile indicate de intrebari.

Scenariile continute de itemi sunt urmatoarele:

Itemul 1.

Persoana se afla intr-o situatie critica ce ii ameninta viata. Trei dintre variantele de raspuns privesc capacitatea de a fi constient de emotiile personale, de a cunoaste situatia din punct de vedere afectiv si de a raspunde adecvat, echilibrat la situatiile neobisnuite, critice sau stresante.

Itemul 2.

Un copil este foarte suparat, iar adultii care se afla in preajma lui incearca sa-l ajute sa depaseasca aceasta stare emotionala negativa. Parintii, educatorii sau adultii in general, cel care au nivel ridicat al inteligentei emotionale, folosesc situatie pentru a-i antrena emotional pe copii, ajutandu-i sa inteleaga de unde provine starea emotionala negativa (supararea), ce anume ii determina sa fie suparati, sa inteleaga ceea ce simt, sa observe alternativele pe care le pot incerca pentru a gasi solutiile adecvate.

Itemul 3.

Un subiect adult se afla intr-o situatie care trebuie sa fie modificata in vederea obtinerii unor beneficii. Acest item al testului se refera la motivatia proprie, intrinseca, la capacitatea de a elabora un plan pentru a trece peste obstacole, frustrari si capacitatea de a urmari un scop. Este vizata „speranta” ca dimensiune a inteligentei emotionale.

Itemul 4.

Scenariul prezentat se refera la o persoana care are esecuri repetate intr-o anumita directie. Doar una dintre variantele de raspuns se refera la gradul de optimism al persoanei, care o ajuta sa treaca peste piedici, sa continue, sa persevereze fara a se blama pe sine sau a se demoraliza.

Itemul 5.

In situatia prezentata de test se urmareste comportarea persoanei fata de minoritati, atitudinea ei cu privire la diversitatea etnica, culturala, etc, doar una dintre variantele de raspuns indica modul optim de a crea o atmosfera deschisa diversitatii. Este vizata schimbarea prejudecatilor prin actiune asupra lor si prin adoptarea unui model democratic de stapanire a furiei.

Itemul 6.

Acest item se refera la modul in care se poate calma o persoana furioasa. Varianta corecta de raspuns se refera la capacitatea empatica a persoanei, la modalitatile de stapanire a furiei.

Itemul 7.

Reprezinta o situatie in care unul dintre personaje este stapanit de agresivitate, este manios. Cel mai indicat raspuns in cazul unei dispute puternice este sa ia o pauza, interval in care persoana se poate calma, si astfel nu mai distorsioneaza perceptia situatiei in care se afla, nu se mai lanseaza in atacuri violente pe care le regreta ulterior. Dupa aceasta perioada de relaxare, persoana respectiva poate fi mult mai bine pregtita pentru o discutie utila, productiva.

Itemul 8.

Intr-un colectiv de munca trebuie gasita o solutie pentru o problema delicata sau plicticoasa. Prin raspunsul dat se arata ca membrilor unei echipe trebuie sa li se asigure relatii armonioase, un climat psihic confortabil care sa le permita exprimarea ideilor personale intr-un mod natural degajat si creativ.

Itemul 9.

Un copil, un tamar sau un adult se poat afla in situatii relativ stresante datorita, pe de o parte, timiditatii lor personale, iar pe de alta parte situatiilor relativ noi neobisnuite, care le accentueaza starea de teama. Raspunsul corectvizeaza implicare persoanelor respective in situatii noi, atragerea lor in mod progresiv in relatii interpersonale.

Itemul 10.

Se arata ca o persoana care are initiativa schimbarilor in activitatea ei este mult mai pregatita sa se angajeze cu placere intr-un nou gen de actiune, invata mai repede cum sa obtina performante superioare. Este important ca cineva sa fie capabil sa incerce si altceva decat ceea ce face in mod curent, dezvoltandu-si astfel unele talente ascunse.
Modul de notare si interpretare a raspunsurilor la testul de inteligenta emotionala consta in a aduna punctele corespunzatoare celor patru variante de raspuns de la cei 10 itemi, dupa care se raporteaza punctajul obtinut la etalon.

Modul de notare si interpretare a raspunsurilor la testul de inteligenta emotionala consta in a aduna punctele corespunzatoare celor patru variante de raspuns de la cei 10 itemi, dupa care se raporteaza punctajul obtinut la etalon.

Aplicație practică

INTELIGENTA EMOTIONALA (TEST TEST PENTRU COPII SI TINERI)

Alegeti  raspunsul  care descrie cel mai bine reactia dvs. la urmatoarele scenarii. Raspundeti pe baza a ceea ce ati fi vrut sa faceti in realitae, nu cum credeti dvs. ca trebuie sa fie raspunsul.

1. Sunteti intr-un avion care e lovit brusc de turbulenta si incepe sa se balanseze intr-o parte si in alta. Ce faceti?

a. Continuati sa cititi sau sa va uitati la film dand putina atentie turbulentei.

b. Deveniti plin de grija fata de pericol urmarind stewardesa si citind fisa cu instructiuni in caz de pericol.

c. Cate putin din a. si b.

d. N-am observat nimic.

2. Ati luat in parc un grup de copii de 4 ani. O fetita incepe sa planga deoarece ceilalti nu vor sa joace cu ea. Ce faceti?

a. Nu va amestecati, lasati copiii sa rezolve singuri problema.

b. Vorbiti cu ea si o ajutati sa gaseasca o modalitate de a-i face pe ceilalti sa se joace cu ea.

c. Ii spuneti cu o voce blanda sa nu planga.

d. Incercati sa-i distrageti atentia si sa-i aratati cateva lucruri cu care se poate juca.

3. Inchipuiti-va ca sunteti student la un colegiu si sperati sa obtineti o nota mare la un concurs, dar ati descoperit ca ati luat o nota proasta la mijlocul semestrului. Ce faceti?

a. Va faceti un plan special pentru a imbunatati nota, hotarandu-va sa urmati planul.

b. Hotarati sa fiti mai buni in viitor.

c. Va spuneti ca nu conteaza mult ce ati facut la curs si va concentrati asupra altor cursuri la care notele dvs. Sunt mai mari.

d. Mergeti la profesor si incercati sa discutati cu el in scopul obstinerii unei note mai bune.

4. Imaginati-va ca sunteti agent de asigurari si telefonati la clienti pentru prospectare. 15 persoane la rand au inchis telefonul si sunteti descurajat. Ce faceti?

a. Ajunge pentru astazi – sperand sa aveti mai mult noroc maine.

b. Evaluati calitatile dvs. care poate submineaza abilitatea de a face vanzari.

c. Incercati ceva nou la urmatorul telefon si incercati sa nu va blocati.

d. Gasiti altceva de lucru.

5. Sunteti managerul unei organizatii care incearca sa incurajeze respectul pentru diversitatea etnica si rasiala. Surprindeti pe cineva spunand un banc rasist. Ce faceti?

a. Nu-l luati in seama – e numai o gluma.

b. Chemati persoana in biroul dvs. pentru a o admonesta.

c. Vorbiti direct si pe loc, spunand ca asemenea glume sunt nepotrivite si nu vor fi tolerate in organizatia dvs.

d. Ii sugerati persoanei care a spus gluma sa urmeze programul de scolarizare privind diversitatea.

6. Incercati sa calmati un prieten infuriat pe un sofer care i-a taiat calea in mod periculos prin fata. Ce faceti?

a. Ii spuneti sa uite pentru ca totul e OK acum si ce s-a intamplat nu e mare lucru.

b. Puneti una din casetele lui favorite si incercati sa-l distrati.

c. Ii dati dreptate considerand la fel ca si el si celalalt sofer s-au dat in spectacol.

d. Ii relatati ca mai demult vi s-a intamplat si dvs. ceva asemanator si ca v-ati simtit la fel    de furios ca si el, dar dupa aceea v-ati dat seama ca dupa stilul in care gonea celalalt sofer va ajunge curand la spitalul de urgenta.

7. Dvs. si partenerul de viata ati intrat intr-o discutie aprinsa care a escaladat intr-un meci de tipete. Sunteti amandoi furiosi si recurgeti la atacuri personale pe care nu le intelegeti si in care nu credeti, dar le continuati. Ce faceti?

a. Luati o pauza de 20 minute si apoi reluati discutia.

b. Opriti cearta in acel moment, taceti, nu conteaza ce spune partenerul dvs.

c. Spuneti ca va pare rau si ii cereti partenerului sa-si ceara si el iertare.

d. Va opriti la un moment, va dunati gandurile,apoi va precizati punctul de vedere asupra problemei.

8. Inchipuiti-va ca ati fost numit seful unei echipe noi de lucru care incearca sa gaseasca o solutie creativa la o problema de servici. Care este primul lucru pe care il faceti?

a. Faceti o agenda si alocati timp pentru discutii supra fiecarui aspect al problemei, asa veti realiza cea mai buna folosire a timpului.

b.Cereti oamenilor sa-si faca timp pentru a se cunoaste mai bine intre ei.

c. Incepeti prin a solicita fiecarei persoane idei privind rezolvarea problemei, cat timp ideile sunt proaspete.

d. Incepeti printr-o sedinta de „brainstorming” (dezlantuirea ideilor), incurajand pe fiecare sa spuna ce idee ii vine in minte, indiferent cat de „fantastica” este.

9. Fiul dvs. de 3 ani este extrem de timid si a fost hipersensibil si putin infricosat de locurile si oamenii straini, de cand s-a nascut. Ce faceti?

a. Accepati ca are un temperament sfios, timid si cautati modalitati de a-l proteja de situatii care l-ar putea tulbura.

b. Il duceti la un psihiatru pentru copii pentru a-l incuraja.

c. Il expuneti cu premeditare la mai multi oameni si locuri straine astfel incat sa-si poata infrange frica.

d. Aranjati o serie neintrerupta de experiente competitive dar usor de realizat care-l vor invata ca poate relationa cu oamenii si poate umbla din nou prin locuri noi.

10. Considerati ca de mai multi ani ati dorit sa reincepeti sa invatati sa cantati la un intsrument la care ati incercat si in copilarie, iar acum, pentru distractie, v-ati hotarat in sfarsit sa incepeti din nou. Doriti sa va folositi cat mai eficient timpul dvs. Ce faceti?

a. Va limitati la timpul strict de exercitiu in fiecare zi.

b. Alegeti piese muzicale care va solicita mai mult abilitatea (care vi se par mai grele).

c. Exersati numai cand in mod real aveti dispozitie.

d. Incercati piese care sunt mult peste abilitatile dvs., dar pe care le puteti stapani cu un efort sarguincios.

COTAREA TESTULUI

Pana la 100p – punctaj sub medie

100p-125p – punctaj mediu

125p-175p – punctaj peste medie

200p – exceptional.

DESCRIEREA TESTULUI DE INTELIGENTA EMOTIONALA ELABORAT DE DANIEL GOLEMAN

Testul este elaborat de Daniel Goleman, autorul cartii „Intelegenta emotionala”, aparuta in 1995. Testul este adaptat de Mihaela Rocco si consta in 10 intrebari ce prezinta unele situatii (scenarii) in care se poate afla o persoana.

Completarea testului are in vedere, pe de o parte, asigurarea pe cat posibil a transpunerii individului in situatia respectiva, iar pe alta parte, alegerea uneia dintre variantele de raspuns din cele patru posibile, care reprezinta unele modalitati concrete de a reactiona in situatiile indicate de intrebari.

Scenariile continute de itemi sunt urmatoarele:

Itemul 1.

Persoana se afla intr-o situatie critica ce ii ameninta viata. Trei dintre variantele de raspuns privesc capacitatea de a fi constient de emotiile personale, de a cunoaste situatia din punct de vedere afectiv si de a raspunde adevcat, echilibrat la situatiile neobisnuite, critice sau stresante.

Itemul 2.

Un copil este foarte suparat, iar adultii care se afla in preajma lui incearca sa-l ajute sa depaseasca aceasta stare emotionala negativa. Parintii, educatorii sau adultii in general, cel care au nivel ridicat al inteligentei emotionale, folosesc situatie pentru a-i antrena emotional pe copii, ajungandu-i sa inteleaga de unde provine starea emotionala negativa (supararea), ce anume ii determina sa fie suparati, sa inteleaga ceea ce simt, sa observe alternativele pe care le pot incerca pentru a gasi solutiile adecvate.

Itemul 3.

Un subiect adult se afla intr-o situatie care trebuie sa fie modificata in vederea obtinerii unor beneficii. Acest item al testului se refera la motivatia proprie, intrinseca, la capacitatea de a elabora un plan pentru a trece peste obstacole, frustrari si capacitatea de a urmari un scop. Este vizata „speranta” ca dimensiune a inteligentei emotionale.

Itemul 4.

Scenariul prezentat se refera la o persoana care are esecuri repetate intr-o anumita directie. Doar una dintre variantele de raspuns se refera la gradul de optimism al persoanei, care o ajuta sa treaca peste piedici, sa continue, sa persevereze fara a se blama pe sine sau a se demoraliza.

Itemul 5.

In situatia prezentata de test se urmareste comportarea persoanei fata de minoritati, atitudinea ei cu privire la diversitatea etnica, culturala, etc, doar una dintre variantele de raspuns indica modul optim de a crea o atmosfera deschisa diversitatii. Este vizata schimbarea prejudecatilor prin actiune asupra lor si prin adoptarea unui model democratic de stapanire a furiei.

Itemul 6.

Acest item se refera la modul in care se poate calma o persoana furioasa. Varianta corecta de raspuns se refera la capacitatea empatica a persoanei, la modalitatile de stapanire a furiei.

Itemul 7.

Reprezinta o situatie in care unul dintre personaje este stapanit de agresivitate, este manios. Cel mai indicat raspuns in cazul unei dispute puternice este sa ia o pauza, interval in care persoana se poate calma, si astfel nu mai distorsioneaza perceptia situatiei in care se afla, nu se mai lanseaza in atacuri violente pe care le regreta ulterior. Dupa aceasta perioada de relaxare, persoana respectiva poate fi mult mai bine pregtita pentru o discutie utila, productiva.

Itemul 8.

Intr-un colectiv de munca trebuie gasita o solutie pentru o problema delicata sau plicticoasa. Prin raspunsul dat se arata ca  membrilor unei echipe trebuie sa li se asigure relatii armonioase, un climat psihic confortabil care sa le permita exprimarea ideilor personale intr-un mod natural degajat si creativ.

Itemul 9.

Un copil, un tamar sau un adult se poat afla in situatii relativ stresante datorita, pe de o parte, timiditatii lor personale, iar pe de alta parte situatiilor relativ noi neobisnuite, care le accentueaza starea de teama. Raspunsul corectvizeaza implicare persoanelor respective in situatii noi, atragerea lor in mod progresiv in relatii interpersonale.

Itemul 10.

Se arata ca o persoana care are initiativa schimbarilor in activitatea ei este mult mai pregatita sa se angajeze cu placere intr-un nou gen de actiune, invata mai repede cum sa obtina performante superioare.Este important ca cineva sa fie capabil sa incerce si altceva decat ceea ce face in mod curent, dezvoltandu-si astfel unele talente ascunse.

Modul de notare si interpretare a raspunsurilor la testul de inteligenta emotionala consta in a aduna punctele corespunzatoare celor patru variante de raspuns de la cei zece itemi, dupa care se raporteaza punctajul obtinut la etalon.

III.3 Rolul inteligentei emotionale in reusita scolara a copilului

Aplicație practică

Activitate de grup – Scoala ideală

Identificati atributiile scolii ideale in dezvoltarea inteligentei intelectuale si emotionale a copiilor

"A fi pe propriile picioare – Heart Start" este o propunere a psihologului Daniel Goleman (in cartea sa "Inteligenta Emotionala"), care lanseaza o revolutie in psihologie, sustinand importanta cruciala a emotiilor in dezvoltarea personalitatii umane.

Specialistii in psihologie sustin ca inteligenta emotionala si capacitatea copilului de a relationa si de a stabili relatii cu cei din jur stau la baza succesului la scoala, dar si a succesului in viata.

Multi parinti nu inteleg inca faptul ca performantele scolare ale copiilor au foarte putina legatura cu abilitatea micutului de a citi la o varsta frageda sau de a rezolva ecuatii inainte de vreme. Mintea este esentiala in dezvoltarea unui copil inteligent si descurcaret, insa si emotiile au un rol esential in succesul micutului in viata. Iar cei responsabili cu antrenarea si educare mintii si a emotiilor copiilor sunt in principal parintii. Acest "antrenament" al emotiilor si trairilor copiilor, precum si al mintii incepe inca de la nasterea bebelusului.

Jocuri si activitati prin care ajuti copilul sa vorbeasca corect

Felul in care bebelusul simte emotiile si starile mamei si este afectat de acestea si modul in care indrumi si controlezi aceste stari astfel incat sa se transforme in ceva constructiv poate forma un copil de succes. Viata de familie si atmosfera din sanul ei reprezinta primul "curs" la care asista copilul in formarea inteligentei emotionale.

Cu alte cuvinte, felul in care il tratezi pe copil, atentia pe care i-o acorzi, rabdarea cu care il ajuti sa depaseasca probleme, comunicarea, stilul disciplinar pe care il aplici, toate acestea contribuie la dezvoltarea emotionala a copilului – cruciala in reusita scolara.

Psihologul sustine ca multi parinti gresesc in abordarea si educarea copiilor lor astfel:

le ignora sentimentele, trairile, emotiile sau le trateaza superficial;

sunt prea indulgenti;

dispretuiesc sau arata lipsa de respect pentru sentimentele lor.

Toate contactele sau schimburile dintre parinti si copii au un substrat emotional si contribuie la dezvoltarea inteligentei lor emotionale.

Specialistul sustine ca primii 4 ani de viata ai celui mic sunt esentiali in dezvoltarea lui emotionala si felul in care te comporti si il lasi sa isi exprime si sa isi controleze emotiile pana la aceasta varsta contribuie la reusita lui in viata la maturitate.

Daca cel mic va avea sau nu succes la scoala se poate prezice in functie de abilitatile si inclinatiile lui emotionale si sociale. Iata care sunt principalele elemente de care depinde reusita scolara a micutului:

incredere (in propriile forte, puterea controlului si stapanirii de sine etc.);

intentie (dorinta, perseverenta, nevoia de a-si pune amprenta asupra unor lucruri sau probleme si de a le rezolva);

curiozitate;

comunicare (dorinta de a comunica, de a stabili relatii verbale cu ceilalti, de a-si exprima sentimentele, trairile, emotiile in cuvinte);

cooperare (capacitatea de a imparti lucruri, de a-si astepta randul, "spiritul de echipa", adaptarea nevoilor personale la nevoile unui grup etc.);

implicare (capacitatea de a se implica, de a-i intelege pe ceilalti si de a fi inteles).

In concluzie, nu capacitatea copilului de a citi sau de a face socoteli este esentiala in procesul de invatare si in reusita scolara, ci mai degraba capacitatea de a sti cum sa invete lucruri si sa faca fata provocarilor la nivel emotional.

Semnele si comportamentul unui copil inteligent emotional

are capacitatea de a vorbi liber despre ceea ce simte;

cunoaste si identifica propriile emotii prin care trece si pe cele ale celor din jurul lui;

comunica usor cu cei din jurul lui; este deschis la dialoguri;

stie sa-si controleze sentimentele negative si impulsurile;

este motivat (descopera placerea din spatele anumitor activitati si este orientat spre performanta sau succes);

se adapteaza usor la situatii noi;

are prieteni si stabileste cu usurinta relatii cu cei din jurul lui;

este capabil sa isi impuna propriile preferinte si sa puna intrebari.

Copiii se ridică la cel mai înalt nivel academic atunci când emoțional se simt în siguranță, încurajați și apreciați, într-o atmosferă educațională bazată pe optimism și empatie. Incă din primii ani de școală, copiii învață abc-ul emoțiilor. Ei sunt încurajați să coopereze, să găsească soluții împreună, să conștientizeze apartenența la un grup. Capacitatea de a-și percepe propriile emoții, de a le decodifica și de a depăși o stare de spirit negativă are o influență crucială asupra sănătății mentale a elevului, echilibrul psihic influențând în mod decisiv rezultatele sale academice. Elevii cu o inteligență emoțională redusă sunt predispuși stresului și problemelor emoționale, în timpul anilor de studiu. Aceștia ar avea un plus de beneficiu în urma formării abilităților de adaptare emoțională, care i-ar ajuta să facă față provocărilor de orice fel. Inteligența emoțională ar putea acționa ca un catalizator al oglindirii abilităților cognitive în performanța școlară. Elevii cu o inteligență emoțională ridicată au o frecvență mai bună la cursuri și se implică activ, față de colegii lor cu un coeficient scăzut, aceștia din urmă fiind predispuși abandonului școlar. Coeficientul ridicat de inteligență emoțională îi ajută pe cei dintâi să facă față cerințelor complexe și stresului care altfel i-ar debusola. Fenomenul apare atât la nivel Iată de ce este esențială cultivarea inteligenței emoționale în timpul formării inițiale a profesorilor. Cum se predă inteligența emoțională? Profesorii cu o inteligență emoțională ridicată stiu să-și motiveze elevii, manifestă spirit inovativ, obțin performanțe superioare, folosesc eficient timpul și resursele materiale, dovedesc calități de lideri și spirit de echipă. Dezvoltarea inteligenței emoționale a devenit un obiectiv obligatoriu în domeniul învățământului și cei mai mulți profesori consideră formarea acestor abilități o prioritate în dezvoltarea elevilor lor.

Este importantă alegerea unui program care include, în mod explicit, formarea abilităților de a percepe corect, de a înțelege și de a stăpâni emoțiile. Învățarea acestor abilități se bazează, în principal, pe abordarea practică în defavoarea celei teoretice. Cel mai important lucru este exersarea abilităților emoționale, astfel încât să devină o a doua natură în comportamentul elevilor. Oamenii de știință care au investigat activitatea creierului admit acum faptul că experiențele repetate lasă o amprentă iar creierul este într-o continuă formare de-a lungul vieții. Experiențele din copilărie au o influență decisivă în acest proces. Aceasta înseamnă că anii de școală sunt o adevărată „fereastră a oportunităților” din punct de vedere neurologic, cea mai bună șansă de a oferi copiilor experiențe de viață adecvate, care să-i ajute mai apoi în carieră și în viața personală. În zilele noastre, multe instituții de învățământ, prin intermediul curriculumului la decizia școlii, oferă copiilor lecții valoroase de inteligență emoțională precum:

a) „Circle Time” sau adunarea de dimineață, care le prilejuiește elevilor împărtășirea neliniștilor,

b) Copiii anunță, de la sosire, un număr sau o culoare care corespunde stării lor de spirit din ziua aceea.

c) Lecții cu un conținut explicit de formare a abilităților sociale, emoționale și de comportament, folosind jocul de rol și alte tehnici didactice.

d) Antrenarea elevilor pentru medierea conflictelor, începând cu acelea de pe terenul de joacă. e) Aplicarea unor chestionare care încurajează reflecția asupra problemelor emoționale și autocunoașterea, prin întrebări de genul: „Cât de optimist ești?”

f) Învățarea unor tehnici de autocontrol care să permită copilului să-și regăsească echilibrul în mijlocul unei situații conflictuale, să evite escaladarea conflictului. Elevii sunt obișnuiți cu următoarele imperative: „Oprește-te! Păstrează-ți calmul. Inspiră adânc de cinci ori. Fii mândru de tine că te descurci bine în această situație”. Cercetările au dovedit că dobândirea abilităților de gestionare a emoțiilor, de relaționare și empatie, îi feresc pe copii de pericole precum violența și crima, consumul de droguri, sarcinile nedorite, anorexie, bulimie, depresii. Iată de ce fiecare instituție școlară ar trebui să conceapă propriul demers educative, bazat pe o comunicare autentică și adaptat mereu nevoilor educative de grup și individuale.

Relația profesor-elev În zilele noastre, școlile au tendința de a integra în propria filozofie dezvoltarea inteligenței emoționale. Se recunoaște astfel importanța „echipării” copiilor cu abilități de relaționare, de management al conflictelor, empatie, sinceritate și auto-disciplină. Toate acestea sunt cărămizile succesului profesional. Copiilor li se oferă exemple concrete de relații autentice, dominate de respect. De aici și accentul pus asupra comunicării zilnice profesor-profesor și profesor-elev, ținând cont de faptul că profesorii sunt modelele și de ei depinde climatul instaurat în sălile de clasă. În relația profesor-elev, este important să se aibă în vedere nevoia profesorului de ași impune autoritatea, pe de o parte și relația sufletească, pe de altă parte. Ideală ar fi îmbinarea ambelor aspecte pentru a încuraja o relație apropiată cu copiii, fără a lipsi însă autoritatea care impune reguli și le conferă un sentiment de siguranță. Profesorul trebuie să fie mai degrabă sigur pe sine decât dictatorial, să folosească un limbaj direct și explicit, nu amenințător. Să dea de înțeles elevilor că se așteaptă, din partea lor, la un comportament adecvat, respectuos, iar manifestările nepotrivite vor fi corectate fără ca autorul lor să se simtă umilit. Este la fel de important ca elevii să învețe să exprime ceea ce simt, dar și să-și stăpânească emoțiile. Ei trebuie să se obișnuiască să-și manifeste sentimentele într-o manieră adecvată, astfel încât să se facă ascultați și acceptați. Tratată astfel, recunoașterea și înțelegerea trăirilor copiilor nu devine pură indulgență. În cazul unui conflict elev-elev, profesorii îi vor ajuta să-și asume responsabilitatea și să găsescă soluții acceptabile pentru ambele părți. Profesorii și supraveghetorii devin mediatori, asfel încât copiii să învețe cum să-și rezolve problemele, sub îndrumarea unui adult. Pe măsură ce elevii înaintează în anii de școală, sunt implicați treptat în viața comunității lor, învățând de la profesorii lor promovarea unei societăți deschise, corecte, în care diferențele să fie respectate. În acelasi timp, ei dobândesc abilități de relaționare care le vor fi de folos întreaga viață.

Este inteligența emoțională cheia succesului în viață (sau la școală)? Procesul de învățare ocupă un loc interesant în dezvoltarea inteligenței emoționale. Este în același timp mijlocul prin care inteligența evoluează și una dintre formele inteligenței. Ne ajută să devenim mai conștienți de furiile noastre. Pe de altă parte, „ne învață cum să învățăm”- ceea ce a devenit un deziderat major al școlii de azi, adeseori corelat cu inteligența emoțională. În fiecare moment al unei lecții, elevul, dar și profesorul se confruntă cu provocări la nivel emoțional. Cu toate încercările profesorilor de a influența comportamentul elevilor, manifestările neplăcute nu oglindesc neapărat o alegere conștientă din partea lor, Ceea ce elevii consideră auto-apărare, profesorului îi apare într-o cu totul altă lumină. Mintea lor procesează realitatea într-un mod diferit. De aceea adulții nu trebuie să-și piardă calmul și să încerce să înțeleagă ce anume i-a determinat pe elevi să se comporte într-un anumit fel. Acest mod de a aborda problemele trebuie transmis și elevilor. Cercetările au dovedit că dezvoltarea inteligenței emoționale poate reduce drastic incidența comportamentelor antisociale, a agresivității, a abandonului școlar și a problemelor de disciplină. Pe de altă parte, îmbunătățește performanțele personale și sociale, participarea la cursuri, obținerea de rezultate superioare la învățătură. Dezvoltarea socială și emoțională este cheia succesului școlar. Integrând inteligența emoțională în actualele programe școlare putem să îmbunătățim performanțele copiilor și să le asigurăm succesul în viață.

Într-o perioadă în care copiii se simt adesea izolați, ignorați atât de prieteni, cât și de familie, când schimbările rapide nu mai surprind pe nimeni, educatorii trebuie să recunoască nevoia umană de relaționare socială și emoțională. O serie de soluții va vor ajuta în implementarea educării inteligenței emoționale în instituțiile de învățământ. Acestea includ:

a) Inteligența emoțională nu este doar un concept la modă acum. Aceasta îi pregătește pe elevi pentru confruntarea cu viața reală. Dezvoltarea inteligenței emoționale este un obiectiv meritoriu, dar greu de realizat, pentru orice educator.

b) Abilitățile legate de inteligența emoțională ajută la exprimarea fluentă a stărilor sufletești, ceea ce nu trebuie confundat cu deschiderea emoțională sau sensibilitatea. Educarea inteligenței emoționale nu garantează aceste calități. Formarea, la elevi, a unui „vocabular emoțional” este foarte importantă, dar nu determină nemijlocit dezvoltarea lor emoțională.

c) Oferiți elevilor șansa de a-și „explora” stările sufletești, dar acceptați și rezervele lor. Au același drept la intimitate ca și dumneavoastră. În multe culturi, nu este încurajată dezvăluirea celor mai intime gânduri, mai ales în fața persoanelor mai puțin apropiate. Cercetările au dovedit că a vorbi despre emoții fără o trăire autentică provoacă mai mult rău decât bine.

d) Felul în care ne stăpânim propriile emoții în fața unei clase, cât de dispuși suntem să le recunoaștem are un impact mai mare asupra elevilor decât orice discuție și activitate formală. Un profesor care anunță, pe un ton vesel: „Astăzi sunt prost dispus, aveți grijă!” și, mai în joacă, mai în serios, se arată nervos, poate fi un model mai bun decât acel educator care insistă asupra unor discuții deschise, sincere, presărate cu sfaturi moralizatoare, cu privire la o dispută petrecută pe terenul de joacă.

e) Nu pretindeți că înțelegeți stările sufletești și emoțiile elevilor. Sunt mult mai complicate decât vă puteți imagina. Renunțați la orgolii și verificați orice presupunere sau interpretare pripită asupra motivelor comportamantului lor.

f) Sentimentele și dispozițiile de moment ale elevilor sunt determinate de percepția lor asupra evenimentelor și de ierahia personală a valorilor. Aici s-ar putea să trebuiască să interveniți. S-ar putea să nu fie suficient să le spuneți că greșesc.

g) Schimbarea obiceiurilor emoționale este dificilă, dar în același timp o provocare, depinde căt de adânc înrădăcinat este acel obicei. Uneori este nevoie de luni și chiar ani de consiliere sau psihoterapie. Amintiți-vă cât de greu a fost când ați hotărât să renunțați la fumat sau să urmați o cură de slăbire. Nu vă lăsați înșelați de ideea că o fișă de lucru bine întocmită și o discuție rapidă vor rezolva problema. Poate fi un bun început, nimic mai mult!

h) Oricine nu este chiar specialist în neurologie recunoaște că, creierul uman reprezintă o mare necunoscută. Nu vă lăsați înșelați de formulări precum: mintea reptiliană sau „luat de val” necontrolată, amigdala fiind considerată partea emoțională a creierului. Puneți-le întrebări dificile până când vă vor convinge. Pe măsură ce conceptul de inteligență emoțională este mai bine înțeles, este de presupus că va fi integrat în politicile educaționale.

DECALOGUL INTELIGENȚEI EMOȚIONALE

1. Faceti efortul de a va cunoaste mai bine, urmariti sa aflati ce fel de personalitate sunteti, obisnuiti sa practicati introspectia si autoobservarea. Identificati-va fricile si dorintele profunde. Autocunoasterea este piatra de temelie daca dorim sa ne imbunatatim inteligenta emotionala.

2. Reflectati la sentimentele voastre. Constientizati-va emotiile cu care va confruntati si gasiti cele mai fine nuante ale acestora. Invatati sa le denumiti. Spuneti de exemplu "ma simt confuz", "neimplinit", "neinteles", "respins", "rusinat" si nu simplu "ma simt prost".

3. Faceti distinctie intre gandurile si sentimentele dumneavoastra. Spuneti "Ma simt neglijat" nu "Simt ca ceilalti au treburi mai importante".

4. Asumati-va sentimentele pe care le aveti. Recunoasteti ca "Sunt gelos" nu "Tu ma faci gelos". Analizati-va mai bine propriile sentimente si nu actiunile sau motivele celorlati. Cautati sa va identificati nevoile emotionale neimplinite.

5. Folositi-va de sentimentele pe care le aveti pentru a lua decizii. Intrebati-va: Cum m-as simti daca as face asta? Cum m-as simti daca nu as face? Cum ma simt? Ce m-ar ajuta sa ma simt mai bine?

6. Folositi-va de sentimente pentru a va fixa obiectivele. Ganditi-va cum ati vrea sa va simtiti sau cum ati vrea sa se simta cei din jur, clientii, partenerul, copiii vostri.

7. Validati sentimentele celorlati. Aratati empatie, intelegere si acceptare pentru ceea ce simt cei din jur. Nu-i criticati, judecati, controlati sau etichetati.

8. Invatati sa faceti fata sentimentelor negative. Folositi de exemplu ceea ce de obicei denumim ca fiind minie, enervare, ca sa va simtiti mai dinamizati si energizati.

9. Fiti sinceri si exprimati intr-un mod cat mai obiectiv ceea ce simtiti. Nu afirmati "Urasc ciorapii astia" sau "Ador cafeaua cu frisca". Sunt exprimari care sigur nu reflecta ceea ce simtiti cu adevarat.

10. Evitati oamenii care va fac sa va simtiti inconfortabil. Deoarece emotiile sunt contagioase, pana veti reusi sa mai cresteti interior si sa puteti face fata emotiilor negative care vi le provoaca, este o atitudine inteleapta sa evitati anturajul care va genereaza stari proaste.

Activitate practică

Activitate de grup

Realizați un pliant/flayer adresat parintilor cu recomandari privind educatia parentala in vederea dezvoltatii inteligentei emotionale a copilului

CAPITOLUL IV

INTEGRAREA ACTIVITĂȚILOR DE DEZVOLTARE A ABILITĂȚILOR NON COGNITIVE IN CADRUL ACTIVITĂȚILOR ȘCOLARE

IV.1. Dezvoltarea inteligenței emoționale – sarcina școlii

Activitate practică

Rezolvați în echipă

Știind că:

„Afectivitatea reflectă raportul de discordanță sau concordanță dintre stările interne ale subiectului (factori motivaționali) și factorii externi sub forma unor trăiri specifice” (Elena Lupșa and Victor Bratu. 2005. Psihologie. Manual pentru Clasa a X-a. Ministerul Educației și Cercetării, București și Editura Corvin, Deva)

„Procesele afective sunt stări sau trăiri subiective care reflectă relațiile omului cu lumea înconjurătoare, măsura în care necesitățile lui interne sunt sau nu satisfăcute. Ansamblul proceselor afective (emoții, dispoziții, sentimente, pasiuni) constituie afectivitatea” (Adrian Neculau, Luminița Iacob, Dorina Sălăvăstru, Cornel Hăvărneanu, Ștefan Boncu, and Ovidiu Lungu. 2012. Psihologie. Manual pentru clasa a X-a (eBook). Ministerul Educației și Cercetării, București și Polirom, Iași)

Comentați din punct de vedere psihologic următorul text: Emoția este ca o apă care se revarsă brusc rupând digul; pasiunea e un torent care curge mereu săpându-și albia tot mai adânc (Imm. Kant).

Analizați comparativ gândirea și afectivitatea subliniind diferențele și asemănările dintre acestea.

Construiți un text de aproximativ 10 rânduri prin care să ilustrați semnificația psihologică și corelațiile existente între următorii termeni: afecte, expresivitate și conduită.

Realizați un dosar tematic prin care să ilustrați unul dintre procesele afective. (Elena Lupșa and Victor Bratu. 2005. Psihologie. Manual pentru Clasa a X-a. Ministerul Educației și Cercetării, București și Editura Corvin, Deva)

Am definit pe larg inteligența emoțională ca un set de capacități de a conștientiza, identifica, comunica, rememora, descrie, înțelege, gestiona emoțiile și a le utiliza în relațiile cu ceilalți. Ea este încă insuficient cunoscută pe scară largă și a devenit obiect al studiilor științifice relativ recent (în anii ’90). Una dintre cele mai bune vești legate de inteligența emoțională este faptul că ea se poate dezvolta de-a lungul vieții prin educație și exerciții specifice.

Actualmente, spune Daniel Goleman în lucrarea Inteligența emoțională, cheia succesului în viață, inteligența emoțională „e prioritară, dar lipsește”. Aceasta se reflectă în creșterea numărului de cazuri de boli mintale și tulburări afective în întreaga lume. De exemplu, Organizația Mondială a Sănătății estimează că în 2020 depresia va deveni a doua cauză de dizabilitate la nivel mondial, imediat după bolile cardiovasculare, iar specialiștii atrag atenția că și numărul adulților tineri români care se lasă pradă depresiei crește rapid.

În aceste condiții există o nevoie evidentă de modalități de prevenție și intervenție focalizate pe bunăstarea mintală și emoțională a oamenilor și de o educație riguroasă privind sănătatea emoțională. O atenție specială trebuie acordată educării pentru sănătate mentală și emoțională a tinerei generații, mai ales că în mediile educaționale se constată tot mai des creșterea ratei de abandon școlar, demotivarea elevilor pentru actul învățării, deteriorarea relațiilor elev-profesor și elev-elev, creșterea numărului de acte de violență și indisciplină în școli, lipsa respectului și diminuarea promovării valorilor umaniste general valabile în istoria umanității (altruism, iubire, noblețe, respect, toleranță, entuziasm, creativitate etc.).

Până nu demult trăsăturile specifice inteligenței emoționale se transmiteau firesc, de la o generație la alta, fiind preluate de la părinți, bunici și alți adulți semnificativi pentru cei mici. Astăzi, părinții sunt tot mai ocupați și petrec tot mai puțin timp cu copiii lor, stilul parental s-a modificat, un copil petrece mai mul timp la școală, familia s-a restrâns fiind limitată la parinți sau chiar doar un părinte și unul sau cel mult doi copii. Ceea ce înseamnă că lecțiile de viață nu mai sunt primite prin interacțiune directă în familie.

Aplicație practică

Discuții

De unde învață copiii lecțiile de viață?

În consecință, devine sarcina școlii, precum și a furnizorilor de educație informală și nonformală să învețe copilul să își trăiască viața conform valorilor pozitive ale umanității, să îl deprindă să își gestioneze emoțiile negative și să le cultive pe cele pozitive pentru a avea o bună sănătate emoțională și, mai ales, să nu uite să fie cu adevărat OM.

Inteligența emoțională trebuie, deci, să pătrundă în școli, ca modalitate de intervenție pentru a ne adresa problemelor deja existente și pentru a preveni agravarea acestora sau apariția altor noi disfuncții.

Devine tot mai necesar ca profesorii să-și completeze instruirea cu acest aspect vital, nerecunoscut și, ca atare, nedezvoltat al formării lor profesionale. Aceasta va avea efecte benefice și asupra altor aspecte ale muncii de profesor. Multe probleme de disciplină pot fi atribuite modului în care profesorul neglijează (sau abordează necorespunzător) sentimentele elevilor. Dacă au relații bune cu profesorii, elevii nu vor mai simți nevoia să abandoneze școala. Mai presus de toate, profesorul care acordă atenție dimensiunii emoționale a clasei are mai multe șanse să dezvolte în elevii săi o stare care facilitează învățarea: aceștia se vor implica mai mult, vor fi motivați, gata să colaboreze și să-și asume riscuri în învățare, pozitivi în abordarea învățării, creativi, flexibili și cooperanți.

În prezent, există o tendință de a considera școlile ca un întreg organic care crește și se dezvoltă, și în care toți actorii, acțiunile și cunoștințele lor sunt legate între ele și interacționează cu mediul înconjurător. Această metaforă organică pentru instituții este folosită de către cei care vorbesc despre eficiența școlilor ca locuri de învățare. Toată lumea este de acord, de asemenea, că școala este un loc în care elevii învăță comportamente sociale. Cu toate acestea, nu există o abordare sistematică a unor competențe legate de înțelegerea emoțiilor în sine și în relațiile cuiva cu alții.

Aplicație practică:

Dezbatere

Este cazul ca abilitățile legate de "inteligență emoțională" să-și găsească locul în programa școlară?

Dată fiind paradigma educațională actuală, pot astfel de competențe să fie dezvoltate în mod eficient în școli?

Ar modifica radical școala introducerea unor competențe legate de inteligență emoțională?

IV.2 Strategii de dezvoltare a inteligenței emoționale

Nici o schimbare nu este posibilă fără acordul implicit și participarea activă a cadrelor didactice, elevilor și părinților.

Până când educația pentru dezvoltarea inteligenței emoționale va avea locul ei în planurile – cadru, este rolul cadrelor didactice să găsească prilej pentru integrarea unor astfel de activități. Întrebările firești sunt Când? Cum? Ce rămâne cu ce am de predat?

Educarea emoțională se poate face oricând, tot timpul. Ce puteți face?

Integrați activități pentru dezvoltarea abilităților sociale și emoționale în programul zilnic școlar.

Cercetați succesul unor programe de dezvoltare socială și emoțională (de ex. luarea deciziilor, rezolvarea de probleme, rezolvarea creativă a conflictelor) și discutați cu colegii de cancelarie despre consecințele pozitive ale implementării acestora.

Demonstrați elevilor dumneavoastră un comportament inteligent social și emoțional.

Participați la forumuri, conferințe, întâlniri cu specialiști, discuții pe Internet pe tema dezvoltării sociale și emoționale.

Promovați în clasă activități pentru dezvoltarea abilităților sociale și emoționale, folosind mijloacele TIC: jocuri pe computer și video.

Fiți receptivi(e) la momentele care se întâmplă în clasă în mod natural: momentele când observați schimbarea stărilor și a dispozițiilor, conflictele, actele de grijă față de ceilalți, respectul, atenția.

Valorizați inteligența socială și emoțională a elevilor dumneavoastră ca fiind mult mai importante decât dezvoltarea lor cognitivă.

Încurajați exprimarea impresiilor despre abilitățile emoționale și sociale dezvoltate în clasa dumneavoastră! De exemplu: un afișaj/panou despre vocabularul emoțiilor, un afișaj/panou cu complimente adresate de elevi între ei sau probleme despre care ei doresc să vorbească și răspunsuri la acestea.

Verificați împreună cu alte cadre didactice din școală strategiile folosite la clasă în lucrul cu elevii pentru susținerea competențelor sociale și emoționale.

Țineți un jurnal în care să reflectați asupra emoțiilor dumneavoastră și încurajați-i pe copiii cu care lucrați să aibă o astfel de activitate pentru monitorizarea emoțiilor, atât cele pozitive, dar mai ales cele negative.

Informați-vă despre resursele existente (centre pentru educație emoțională și socială, cărți, reviste de specialitate, pagini WEB, pliante, cursuri de formare) pe tema dezvoltării sociale și emoționale.

Oferiți ajutor elevilor în evaluarea emoțiilor și sentimentelor: învățați-i să clasifice cuvintele care denumesc emoții, învățați-i să găsească cuvinte pentru emoții; începeți prin exprimarea emoțiilor sau prin discuții despre sentimente.

Acordați-le oportunitatea de a a alege: laudați-i pentru deciziile luate, întreabați-i cum pot fi ajutați pentru a veni în rezolvarea nevoilor lor, dar nu insistați cu această cerere.

Respectați sentimentele lor: întreabați-i cum se simt, ce își doresc înainte de a acționa, gândiți-vă ce vă propuneți să simtă elevii prin activitățile de învățare, ce sentimente creează un mediu pozitiv de învățare.

Validați sentimentele: acceptați sentimentele lor, arătați înțelegere, empatie, grijă și respect, atenție, oricare ar fi problema și nu uitați că întotdeauna prima dată este de dorit să validații sentimentele.

Împuterniciți-i (engl. „empowerment“): întreabați-i cum se simt și ce ar fi necesar pentru a se simți mai bine, învățați-i să rezolve singuri problemele folosind empatia, compasiunea și respectul mutual pentru sentimentele altora.

Evitați etichetările și judecățile critice: evitați etichetarea subiectelor ca fiind bune/rele, drăguțe/grosolane etc., evitați „ar trebui“.

Identificați zilnic acele exerciții prin care ați putea să lucrați și asupra emoțiilor elevilor.

Ca activități de “dezgheț” folosiți modalități de a diagnostica starea emoțională a elevilor la început de zi.

Asociați situațiile de învățare cu emoții și sentimente. Alocați timp pentru a vorbi despre ele.

Structurați eseurile ca răspunsuri la întrebări de genul: “Cum ar arăta emoțiile tale dacă ar fi sunete, obiecte, fenomene ale naturii, culori, persoane celebre, evenimente, flori, animale, gusturi etc.”

Discutați cu elevii despre responsabilitatea emoțiilor, reacțiile emoționale, consecințele emoțiilor.

Pentru că manualele sunt destul de lipsite de resurse în ceea ce privește dezvoltarea emoțională căutați resurse in afara acestora. Literatura pentru adolescenți pe care elevii noștri o citesc oricum este o resursă importantă. Împrumați cărți de la elevii voștri și faceți-vă timp să le citiți. Pe de o parte veți avea surpriza de a constata că unele dintre ele sunt chiar valoroase. Iar pe de altă parte, veți avea ocazia să inițiați discuții și să deschideți canale de comunicare.

O resursă importantă este filmul de animație ”Întors pe dos”. Acest film nu este ne-științific, dimpotrivă. Paul Ekman și Dacher Keltner, doi psihologi cu renume în studiul emoțiilor, au fost implicați în realizarea filmului începând de la primele idei. Filmul oferă așadar și un exemplu despre cum modelele științifice pot fi formulate pe înțelesul și pe interesul copiilor.

Care sunt principalele mize psihologice ale filmului? Cei doi consultanți psihologi le rezumă astfel (atenție, urmează și câteva dezvăluiri): în primul rând, emoțiile organizează gândirea rațională și nu o împiedică, așa cum putem crede uneori. Emoțiile ne orientează percepțiile prezente, amintirile și judecățile morale astfel încât să ne adaptăm la situația care ne confruntă. În al doilea rând, emoțiile ne organizează, chiar ne structurează viața socială și relațiile cu cei din jur – nefiind doar o „culoare” afectivă, ci substanța însăși a implicării noastre în lume. Cel mai important mesaj însă se referă la tristețe – o emoție pe care adesea o reprimăm și încercăm să o evităm cu orice preț, mai ales în cultura „gândirii pozitive” de inspirație americană. Mesajul central al filmului, spun cei doi psihologi, este: „acceptă total tristețea, las-o să se desfășoare, implică-te cu răbdare în dramele emoționale ale pre-adolescenților”.

„Întors pe dos” mai are o idee foarte importantă, care apare însă cam cu jumătate de gură, țâșnită din laboratorul în care știința și arta s-au transformat una pe alta – idee care s-a și pierdut în discuțiile publice altminteri înflăcărate pe marginea filmului. Emoțiile nu sunt numai niște reacții automate care ne pilotează – urmând metafora dominantă a filmului, „mintea ca un panou de control”. Emoțiile sunt, foarte adesea, voci – pe care le auzim în mintea noastră, voci pe care ni le spunem și care ne sunt spuse. Sunt voci triste (nu mă iubește nimeni, nu sunt bun de nimic, sunt un nimeni) sau voci furioase (m-a trădat, după câte am făcut pentru ea), voci panicate (tot viitorul mi se duce de râpă dacă plâng acum) sau voci dezgustate (ce mizerie) și, desigur, voci vesele (să mergem împreună!) – precum și în multe alte nuanțe. Gândurile noastre sunt adesea un dialog intern între voci care întrupează linii divergente de argumentare și justificare (ceea ce C. W. Mills numea „vocabularii de motive” ) și diferite intensități emoționale. Abilitatea copiilor de a auzi distinct aceste voci interioare, de a le identifica și apoi de a alege vocile care îi reprezintă cel mai bine reprezintă o cheie a cunoașterii de sine.

Nu trebuie să neglijăm rostul pe care discuțiile cu alții și cu noi înșine îl au în formarea și evoluția emoțiilor copiilor, dar și ale noastre, în egală măsură. Prin punerea în cuvinte emoțiile sunt aduse la iveală și adesea modificate. Ele pot fi nuanțate prin denumire – „tristețea” devine „melancolie”, „nostalgie” sau „regret”, „îndrăgostirea” devine „dependență” sau „iubire”, „frica” devine „lașitate” sau „rațiune”. Ele pot fi schimbate prin reinterpretare sau atribuirea către alte persoane: ești supărată pe ea sau geloasă pe noua ei prietenă? Ești furioasă pe părinți sau tristă după prietenii pierduți? Prin punerea în cuvinte, emoțiile și sentimentele se clarifică, se combină sau se separă, evoluează și încetul cu încetul se supun abilității noastre de a le naviga și poate chiar de a le cârmi.

Vizionați „Întors pe dos” singur acasă sau în clasă vă va da prilejul să vorbiți altfel cu copiii despre emoții, adăugând în trusa cu unelte câteva metafore foarte folositoare pentru a le prinde și a le pune în cuvinte.

Aplicație practică

Propunere de proiect de lecție

PROIECT DE LECȚIE

DISCIPLINA: Consiliere psihopedagogică

PROPUNĂTOR:

UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT:

DATA:

MODULUL: „Suntem o echipă”

TEMA: “Emoțiile sunt utile!”

FORMA DESFĂȘURĂRII ACTIVITĂȚII: Consiliere psihopedagogică de grup

LOCUL DE DESFĂȘURARE: CDI

BENEFICIARII ACTIVITĂȚII DE CONSILIERE: elevi din clasa a VII-a

ARGUMENT:

Activitatea în grup comportă întotdeauna și aspecte emoțional afective, precum și nuanțe de tensiune și conflict. Activitatea în echipă se bazează pe ideea cooperării și nu a competiției între membrii echipei. Colegii de echipă învață să intre în contact unii cu alții,să comunice,să-și acorde atenție,își găsesc afinități și trăiri asemănătoare care să îi aproprie. Cunoscându-se mai bine între ei,membrii grupului se vor înțelege mai bine unul cu celălalt și vor dezvolta sentimente de prietenie care vor duce la creșterea coeziunii,unității grupului.

OBIECTIV CADRU:

Integrarea abilităților de interrelaționare, în contexte variate.

OBIECTIV DE REFERINȚĂ:

Exersarea abilităților de gestionare a emotiilor.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

La sfârșitul lecției, elevii vor fi capabili:

Să diferentieze emotiile pe care le experientiaza

Să recunoasca emotiile proprii si emotiile celorlati

Să compare diverse tipuri de emotii

Să analizeze relatiile dintre ganduri, amintiri si emotii

Forme de organizare a activității: frontală, individuală, de grup

Metode didactice: conversația, explicația, conversația euristică,exercițiu.

Mijloace de învățământ: fișe de lucru, foi de flipchart, markere, calculator, videoproiector.

Bibliografie:

1. Adriana Baban – „Consiliere educationala”, Ghid metodologic pentru orele de dirigentie si consiliere, Cluj- Napoca, 2001;

2. Nadia Baiesu -“Consiliere in scoala”, Ghid pentru profsorii consilieri si diriginti, Edit. Conphis, Ramnicu Valcea, 2001;

3. G. Lemeni, M. Miclea- Consiliere și orientare-ghid de educație pentru carieră, Editura ASCR, Cluj Napoca, 2004;

4. Ann Vernon- ,,Consiliere în școală. Dezvoltarea inteligenței emoționale prin Educație Rațional-Emotivă și Comportamentală” cls I-IV, Editura ASCR, Cluj Napoca, 2004:

5. http://www.deseneanimate.xyz/2015/11/intors-pe-dos-inside-out-2015-online.html

Anexa 1

MOTTO: Povestea noastră, a emoțiilor

A fost odată ca nici o dată și va mai fi… cât vom trăi emoția = reacție afectivă de intensitate mijlocie și de durată relativ scurtă, însoțită adesea de modificări în activitățile organismului, oglindind atitudinea individului față de realitate.

Este important să înțelegem că emoțiile nu sunt neapărat „rele” sau „periculoase”, chiar dacă uneori așa par. Pentru a răspunde adecvat stimulilor din mediu avem nevoie de toate emoțiile posibile, atât de cele „bune”, cât și de cele „rele”. Imaginați-vă pentru un moment cum ar fi dacă nu am avea deloc emoții. Nu am avea suișuri și coborâșuri, ci am fi doar niște roboți care trec automat prin viață. Apoi imaginați-vă cum ar fi dacă am simți doar emoțiile „bune”. Dacă nu am simți furia, cum am ști să ne apărăm interesele când suntem nedreptățiți? Dacă nu am simți frica, cum am ști că viața noastră este în pericol? Adevărul este că toate emoțiile ne transmit mesaje importante despre ceea ce se întâmplă în viața noastră. Ele ne ajută să trecem prin viață și ne motivează să facem lucruri utile pentru supraviețuire. Emoțiile ne motivează să ne angajăm în anumite comportamente, care sunt adesea automate și adaptative. Deci, natura ne-a înzestrat cu un mecanism care orchestrează funcționarea noastră în lume: simțim o anumită emoție și răspundem printr-un anumit comportament.

Vi s-a întâmplat vreodată să faceți lucruri pe care nu le-ați dorit sau să reacționați impulsiv în vârtejul unor emoții intense? De pildă, de câte ori ați experimentat emoții neplăcute (ex: anxietate) înaintea unui eveniment important (ex: examen/interviu) sau ați amânat anumite lucruri pe care trebuia să le faceți? Ar putea fi vorba despre orice, de la amânarea unei sarcini de serviciu, la amânarea începerii studiului pentru un examen. Sau de câte ori v-ați înfuriat pentru ceea ce a făcut cineva și i-ați spus “vreo două” la nervi, pentru ca apoi să regretați? Acestea sunt doar câteva exemple privind felul în care răspundem la emoțiile intense pe care le resimțim uneori. Când vine vorba de reacțiile pe care le avem când suntem supărați, partea dificilă este că adesea ne simțim bine “descărcându-ne” pe moment, chiar dacă mai târziu regretăm. Acest lucru se întâmplă pentru că pe termen scurt răspunsurile spontane reduc emoțiile negative, deși pe termen lung nu fac decât să complice lucrurile. Cu alte cuvinte, acțiunile pripite făcute sub impulsul unor emoții intense sunt adesea recompensate, cel puțin pe termen scurt. Folosind în mod repetat aceeași strategie de coping (același mod de a face față situației), după un timp, mintea noastră va avea tendința de a funcționa “pe pilot automat.” Mai precis, avem tendința de a face aceleași lucruri pe care le-am mai făcut și până acum pentru a ne simți bine, chiar dacă efectul este doar pe termen scurt. După utilizarea repetată a aceleiași strategii, s-ar putea să avem impresia că nici nu mai există alte opțiuni, că aceasta este singura variantă care funcționează. Iar ușurarea că am evitat o serie de emoții negative, dar trecătoare, poate crea un cerc vicios. Ne reaminim că o emoție poate fi definită ca o "trăire subiectivă", precum frica, bucuria, tristețea, furia sau dezgustul (cele cinci emoții de bază). Este important să înțelegem că emoțiile nu sunt neapărat „rele” sau „periculoase”, chiar dacă uneori așa ni se pare. Pentru a răspunde adecvat stimulilor din mediul înconjurător avem nevoie de toate emoțiile, atât de cele pe care le considerăm pozitive cât și de cele pe care le considerăm negative. În esență, toate emoțiile (chiar și cele pe care le considerăm negative, precum anxietatea, furia sau tristețea) sunt utile și adaptative. Ele ne ajută să ne îndreptăm atenția spre anumiți stimuli și ne motivează să luăm măsurile necesare pentru a face față cu bine solicitărilor. Însă chiar dacă emoțiile sunt adaptative, răspunsul nostru la ele nu este întotdeauna adaptativ (ex: putem supra-reacționa emoțional în anumite situații, catastrofând în mod nejustificat consecințele anticipate). Astfel, uneori putem face mai mult rău decât bine, ceea ce duce, inevitabil, la și mai multe emoții negative. Până acum am văzut că putem avea diferite răspunsuri la emoțiile noastre, dintre care unele sunt mai mult sau mai puțin adaptative. În continuare vă reamintesc componentele unei emoții. Emoțiile noastre au trei componente: a) o componentă cognitivă (la ce ne gândim), b) o componentă comportamentală (ce facem sau avem tendința să facem), c) o componentă fiziologică (cum ne simțim la nivel fizic).

Așadar, ceea ce ne spunem în limbaj intern, ceea ce facem efectiv și felul în care reacționează organismul nostru la nivel fiziologic, toate influențează felul în care ne simțim la nivel emoțional.

Anexa 2

CUM APAR EMOȚIILE?

Emotiile sunt răspunsuri psihice de mare intesitate care presupun manifestări expresive, fiziologice și subiective tipice. Ele sunt însoțite de tendințe spre acțiune (apropiere sau îndepărare de obiectul sau ființa care a declanșat emoția), ceea ce explică modificările fiziologice care însoțesc fenomenul emoției: înroșirea feței, creșterea ritmului cardiac, încordarea mușchilor, etc.

Cum se declanșează emoția?

Emoțiile sunt declanșate cel mai adesea de către motive, sau mai bine zis de gradul de concordanță sau neconcordanță între motivele și aspirațiile unei persoane și situațiile concrete prin care trece. Astfel, cînd obținem ceea ce ne dorim sau ceea ce avem nevoie vom resimți emoții pozitive. Dacă nu putem obține ceea ce dorim vor rezulta emoții negative precum tristețea sau frustrarea.

Emoțiile pot fi produse și prin condiționare. Dacă asociem de multe ori un obiect sau o situație cu o emoție, reîntîlnirea situației sau a obiectului respectiv va fi suficientă pentru a produce emoția. De exemplu, dacă prezentăm unui bebeluș de mai multe ori un iepuraș alb și însoțim prezentarea iepurașului cu un zgomot puternic, ulterior bebelușul se va speria numai la apariția iepurașului.

Cum se exprimă emoțiile

Diferitele emoții care apar la om pot fi recunoscute în general pe baza modificărilor expresiei feței, care variază în funcție de tipul emoției. Cu toții ne putem da seama după expresia facială dacă cineva e bine dispus sau trist, plictisit sau nervos.

Cu toate că expresia facială a

emoțiilor este programată biologic, individul are totuși destul control asupra modului în care își manifestă emoțiile.

Expresia facială a emoției poate fi mascată, atenuată sau neutralizată. În plus, fiecare cultură își formulează reguli specifice în ceea ce privește exprimarea emoțiilor. S-a demonstrat că exprimarea facială a emoțiilor poate să influențeze sau să modifice starea generală de spirit sau chiar emoția însăși. Astfel, contracțiile musculaturii faciale care apar în timpul emoțiilor negative precum frica sau furia generează, după caz, o creștere a impresiei subiective de frică sau furie ori deznădejde. Acest lucru este valabil și în cazul emoțiilor pozitive. Deci, dacă adoptăm o expresie veselă vom putea trece mai ușor peste momentele dificile.

Anexa 3

DERIVATELE EMOȚIILOR

Există foarte multe cuvinte care descriu stări afective de diferite intensități. Dar toate sunt derivate din 5 emoții de bază. Autocunoașterea presupune să recunoști în tine senzațiile, gândurile, trăirile și să poți denumi emoția pe care o exprimă. Capacitatea de a identifica „semnele” emoției este primul pas spre dezvoltarea autocontrolului.

EMOȚIILE DE BAZĂ:

De la aceste emoții de bază apar derivatele după cum urmează:

EXEMPLE DE EMOȚII

Derivatele emoțiilor de bază:

Emoții de baza:

Anexa 5

În final … un nou orizont … după cum spunea Michelangelo: „În interiorul fiecărui bloc de piatră se ascunde o statuie, iar datoria sculptorului este să o descopere.” Dvs. sunteți sculptorul, iar acum aveți la dispoziție uneltele necesare… tot ce mai este de făcut este să sculptați piatra!

Este important să ne gândim la consecințele pe care le au reacțiile noastre la emoții intense. Când vorbim despre consecințe ne referim la ceea ce se întâmplă atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. De pildă, o posibilă consecință este felul în care gestionăm anxietatea (sau alte emoții negative). Modalitatea de gestionare ne poate face să ne simțim mai bine pe termen scurt, dar pe pe termen lung se poate întoarce împotriva noastră. Este important să înțelegem nu doar relația dintre gânduri, comportamente și reacții fiziologice din timpul unei experiențe emoționale, ci și consecințele pe care le au răspunsurile noastre la aceste emoții. Rețineți faptul că emoțiile sunt sănătoase, însă modul în care răspundem la ele poate cauza probleme. Ideea de bază este că emoțiile ne comunică informații valoroase despre mediul înconjurător. Ele ne pot spune "Acest lucru este important, acordă-i atenție!" De pildă, înainte de a susține o prezentarea publică este normal (și util) să avem o ușoară stare de anxietate, deoarece asta ne ajută să ne concentrăm atentia și să ne pregătim pentru acea prezentare. Așadar, nu emoțiile în sine, ci modul în care răspundem la ele, ne poate cauza probleme.

În concluzie schimbarea modului în care răspundem situațiilor încărcate emoțional este un proces care necesită investiții de timp și de efort din partea noastră. De obicei, răspunsurile emoționale dezadaptative nu au apărut peste noapte, ci au fost rezultatul unui proces de învățare. Așadar, este nerealist să ne așteptăm ca ele să dispară peste noapte. Aveți răbdare cu propria persoană și aplicați cele învațate în cadrul acestui program până când veți reuși să rafinați modul de gestionare al propriilor emoții. Rețineți și faptul că nici o schimbare nu se face liniar, schimbările fiind de obicei rezultatul parcurgerii unui drum sinuos.

Ceea ce ați învățat în acest modul dedicat emoțiilor vă va ajuta să faceți față cu bine provocărilor din prezent și viitor. Pentru multe persoane, sfârșitul acestui modul reprezintă doar începutul schimbărilor pe care le vor face în viață. Obiectivul nostru este să dobândiți o serie de abilități care vă vor ajuta să răspundeți adaptativ emoțiilor. Cu acest bagaj puteți progresa în continuare, reușind să vă atingeți obiectivele de viață.

Anexa 6

POVESTEA UNUI SUCCES

1. Care este experiența în care te-ai simțit bine? Cum ai fost implicat? Ce ai învățat?

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

2. Au fost calitățile sau deprinderile personale care te-au ajutat să obții succesul?

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

3. Ce ai putea spune despre modul în care ai lucrat?

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

4. Ce ți-a plăcut și ce ți-a displăcut cel mai mult din această experiență?

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

5. Cum ai interacționat cu alții?

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Anexa 7

Chestionar

Citește enunțurile de mai jos și notează cu x în casuța care ți se potrivește. Nu există răspunsuri corecte sau greștite ci doar răspunsuri care te ajută să își evaluezi abilitățile tale de cunoaștere și control al emoțiilor.

Anexa 8

1. Raspunde la o intrebare :

(la alegere)

a) Ce ai aflat nou în această lecție despre emoții?

b) Ce poți folosi în viața de zi cu zi din ceea ce ai învățat astăzi?

2. Scrie ce ți-a plăcut cel mai mult în această activitate.

Încurajați elevii:

Să țină un jurnal care ajută la creșterea conștiinței de sine și autoreflecției.

Să foloseacă monologul pentru a se încuraja, să fie pentru cel mai bun prieten al său, nu cel mai aspru critic.

să-și încurajeze prietenii să-și spună punctele lor de vedere pentru problemele pe care le au.

să fie conștienți de „butonul“ (situații, persoane, lucruri, cuvinte) care declanșează supărarea, furia, mânia și de modalitățile prin care acestea pot fi transformate.

să fie atenți la strategiile pe care le pot folosi pentru a se calma și a-și schimba dispozițiile din negative în pozitive.

să găsească oportunități pentru a coopera și a se angaja în colaborarea cu colegii lor.

să-și asculte intuiția: când ești cu un prieten sau o persoană semnificativă, iar tu ai curajul să spui că ceva acolo este greșit, așa este.

să reziste presiunii grupului, fiți asertivi

să fie receptivi la nevoile lor sociale și emoționale

să observe și să noteze eventual locurile și persoanele care îi determină să trăiască și să simtă emoții pozitive sau emoții negative.

IV.3 Inteligența emoțională în rezolvarea conflictelor

Aplicație practică

Povestiți despre un conflict cu care ați avut de-a face în cariera dumneavostră. Ce soluții ați găsit pentru rezolvarea acestuia? Este ceva ce ați face astăzi altfel decât atunci?

Din punct de vedere etimologic, se admite că termenul derivă din cuvântul latin „confligo” , ceea ce desemneză a „opune” , „a se ciocni”, „ a se confrunta” . Alți specialiști în științele socio-umane consideră însă că termenul poate proveni din latinescul „conflictus” care înseamnă „a ține împreună cu forța”.

Conflictul există în momentul în care activități incompatibile se întâlnesc –atunci când o activitate este blocată, interferează, lezează sau într-un anumit fel face cea de-a doua activitate mai puțin placută sau eficientă, specialiștii sunt de părere însă că în clasă conflictul oferă oportunitatea dezvoltării individuale și de grup.

Cum contribuie inteligența emoțională la rezolvarea conflictelor? Asigurați-vă că elevii vor vorbi și vor fi onești față de sentimentele lor. Spuneți-le că dacă ei trăiesc sentimentele de: a fi urâcios, dușmănos, violent, distructiv, dureros, dăunător, răzbunător este în ordine să vorbească despre ele. Deschideți activitatea cu destinderea atmosferei, prin găsirea unor răspunsuri rapide la 10 întrebări. Folosiți umorul! De ex. “Câți ochi ai? Câți Euro ai în cont? Câte scaune sunt în cameră? Câți dintre noi sunt goi chiar acum?” etc.Întrebați-i cum se simt! Ce emoții au? Ajutați-i să găsească cele mai curate, cele mai potrivite „cuvinte care să exprime emoții, sentimente.“ Cereți-le să conștientizeze ce anume îi face să se simtă mai bine. Dați-le ocazia să ia controlul propriei angajări în spațiul clasei: întrebați-i unde doresc să se așeze, sugerați-le că se pot așeza pe scaunul vostru, pe catedră, pe jos, acolo unde se simt confortabil. În mod frecvent, întrebați elevii cum se simt, folosind ghidul alfabetizării emoționale (3 propoziții).

De fiecare dată când apare un conflict, încurajați elevul implicat să spună ceea ce simte. Dacă este vorba despre un conflict între elevi, ajutați-i să se asculte unul pe celălalt și să realizeze ce anume a declanșat conflictul și ce anume ar fi putut face fiecare pentru a-l evita. O idee bună este să apelați la medierea celorlalți elevi. Medierea colegilor nu-și propune să descopere cine are dreptate și cine greșește; elevii sunt încurajați să se concentreze pe ceea ce s-a întâmplat înainte de conflict și să învețe cum să meargă mai departe împreună, ceea ce constituie o deprindere importantă în lumea de astăzi. Dintr-o astfel de situație învață nu doar cei implicați direct ci și cei care mediază conflictul.

Mediatorii cer colegilor aflați în dispută să-și spună punctul de vedere și le solicită clarificări, acolo unde acestea se impun; în același timp, aceștia îi ajută pe elevi să identifice căi de rezolvare a conflictului. O componentă cheie a oricărui proces de mediere este dreptul fiecărui elev implicat în dispută să-și spună povestea și să simtă că o persoană i-a înțeles perspectiva. Nate Johnson afirma: <A ști că există o persoană care înțelege realmente ceea ce spui reduce tensiunea în timpul medierii>.

Amintiți-le că dacă ei se află în conflict, simt o anume suferință emoțională. Sarcina voastră principală este de a reduce durerea, suferința, să-i ajutați să se simtă mai confortabili, mai relaxați dacă sunt stresați. Invită elevii participe la sesiuni de învățare a tehnicilor, de rezolvare a conflictelor. Spunețile că obiectivele activității investighează cum s-au simțit. Atunci Întrebați elevii în ce măsură s-au simțit înțeleși, pedepsiți, moralizați, speriați, temători, agresați, atacați, judecați, pedepsiți, chiar se acordă valori de la 1 la 10! Descrieți concret emoțiile trăite! Nu-i judecați când își exprimă ceea ce simt! Când le transmiteți opiniile voastre nu le arătați dezaprobare sau faptul că sunteți șocați de ideile lor. Nu judecați sau invalidați ceea ce afirmă elevii. Fiți deschiși! Nu adăugați temerile, starea de stres sau disconfort pe care le simțiți în relația cu elevii prin încercarea de a păstra controlul asupra comportamentelor lor, spunând: „Privește-mă în ochi sau cu atenție când vorbesc cu tine!“, „Încetează să te mai joci cu părul!“, „Ridică-te când mi te adresezi!“ Căutați din nou câteva lucruri pe care fiecare le agreează! Centrați-vă pe sugestii specifice. Verificați ce simte fiecare. Identificați și apreciați cel mai mic progres. „Mă simt nerăbdător/nerăbdătoare, nervos/nervoasă.“ decât „Ești așa de încet/înceată, abia te miști.“ „Sunt confuz(ă) pentru că nu știu de ce nu ți-ai făcut temele.“ decât „Ești așa de leneș(ă).“. „Mă tem că te vei răni dacă faci acest lucru.“ „Mă simt rău când văd că iei diferite lucruri de la alții/altele fără să întrebi. Îmi este teamă că astfel îți vei pierde prietenii/prietenele.“ „Mă simt inconfortabil(ă) cu…“ „Mă simt copleșit(ă) când îmi pierd controlul.“ decât „Tu mă înnebunești!“ „M-am simțit jignit(ă) când directorul a fost aici.“ decât „Tu m-ai jignit în fața directorului.“ „Am sentimentul că astăzi arăți ca și cum te-ai odihnit foarte puțin.“

ANEXE

APLICAȚII PRACTICE

APLICAȚIA 1

„Istoria/ legenda prenumelui”

Începeți prin a spune elevilor de unde aveți prenumele, a cui preferință a fost (a mamei/ a tatălui), ce semnificație are prenumele, dacă v-a plăcut întotdeauna sau cum altfel v-ar fi plăcut să vă cheme, dacă aveți un alint preferat/ nepreferat, chiar porecla, dacă o cunoașteți. Care este tradiția în familie în alegerea prenumelui? Care este numele complet? Ce origini are numele tău? Dacă ați avea ocazia să vă schimbați numele, ce ați alege? Care este locul nașterii?

Acest prim pas va sparge sigur gheața și veți numi o elevă sau un elev care va continua în același mod. Se vor numi între ei până când ne vom asigura că s-au prezentat toți elevii participanți. Este și o modalitate pentru a-și reține prenumele (chiar puteți folosi ecusoane desenate de ei) și de a sesiza anumite preferințe ale lor pentru unii colegi.

Variante

• Creați acrostihul prenumelui, prin inserarea unei calități care să înceapă cu fiecare literă acestuia (de exemplu, Maria: modestie, atenție, rigurozitate, inteligență, altruism)

• Elaborează un eseu despre prenumele tău.

• Investigați ce personalități au purtat prenumele vostru.

• Scrieți o anagramă a numelui.

• Scrieți numele vostru într-o formă creativă. Folosiți culorile, scrisul diferit, modele trăznite. Desenați ceva special, așa cum sunteți și voi!

• Atașați un mic desen sau o fotografie lângă nume și prenume.

 Important!

• Dacă cineva nu se simte pregătit să răspundă, nu insistați. Eventual, reveniți cu delicatețe la final. propice pentru inițierea activităților de cunoaștere.

Întotdeauna să vă adresați elevilor prin apelarea prenumelui. Un exercițiu util este folosirea apelării prenumelui și în cancelarie, între cadre didactice, între cadre didactice și conducere, pentru eliminarea practicilor birocratice șidezvoltarea unei culturi organizaționale centrate pe învățare, fără discriminări și prejudecăți (vârstă, gen, religie, pregătire profesională, cultură, etc.), privite ca obstacole în comunicarea autentică dintre angajații școlii/liceului și implicit în obținerea de performanțe.

APLICAȚIA 2

„Eu, o pagină de ziar”

Deschideți o discuție printr-un scurt brainstorming despre ce este un ziar. Notați toate ideile pe tablă/ flipchart. Care este utilitatea unui ziar? Care este ziarul preferat? Ce pagini preferă să citească, ce articole?

Fiecare elev(ă) primește câte o pagină de ziar și coli de hârtie de dimeniuni diferite pe care să scrie articole de prezentare despre ei înșiși.

Le vor lipi, apoi, pe pagina de ziar primită, așa cum ar dori să fie dată la tipar. Este, în mod practic, matricea paginii.

Se vor afișa toate ziarele pe un perete și se vor citi, după metoda turul galeriei. Subliniați, la final, unicitatea și ineditul prezentărilor, care derivă, în mod evident din personalitatea fiecăruia.

Variante

• Eu, o pagină dintr-o carte

• Capitolele importante din viața mea

• Prezentare într-o scrisoare despre „Cine sunt eu?”

 Important!

Din acest exercițiu se va concluziona faptul că fiecare persoană este specială și diferită. Este o modalitate pentru câștigarea respectului față de elevi, dar și a promovării imaginii de sine pozitive.

Lipsa informațiilor poate genera confuzii, prejudecăți, iar informațiile eronate și incomplete despre cineva „se dizolvă” atunci când există implicare responsabilă într-un proces de cunoaștere și investigare reciprocă asupra valorilor personale.

APLICAȚIA 3

„Zoom Foto”

Explicați expresia „Zâmbiți, vă rog!” invaribil rostită de cel care vă face o fotografie. Solicitați anterior copiilor să aducă pentru această activitate o fotografie preferată din albumul personal, prin care ei se pot face cunoscuți cel mai bine colegilor.

Pot fi fotografii de la evenimente semnificative pentru ei, cu o persoană anume, cu familia, din prima zi de școală sau… prima lor fotografie. În cazul în care copiii doresc, puteți reveni la această activitate periodic.

Creați un spațiu care să devină special destinat acestor expoziții de fotografii și pe care să-l reînnoiți de fiecare dată, ca „amprentă vizuală” la situațiile de viață desoebite sau mai speciale la care au participat elevii. Nu uitați fotografia dumneavoastră!

Realizați pe o coală de flipchart sau pe un perete din clasă, cu fotografiile aduse , un colaj– fotografia de grup a clasei.

 Important!

Sentimentele de încredere și stima de sine pe care le avem, se datorează, nu în mică măsură, calităților și deprinderilor personale, dar și, în mare măsură, suportului și încurajării ce vin din partea celorlalți. Eficiența depinde și de ceilalți.

Prin prezentările fotografiilor personale, elevii au ocazia de a se cunoaște pe ei și de a-i cunoaște pe ceilalți, de a dezvolta coeziunea grupului clasă.

APLICAȚIA 4

„Vânătoarea de asemănări sau deosebiri”

Oferiți copiilor un set de întrebări pe o fișă de lucru, de exemplu: „Cine are doi frați?”, „Cui îi place culoarea portocalie?”, „Cui îi place să danseze?”, „Cine preferă matematica?”, „Cine petrece un timp exagerat de mult la computer?”, „Cine are o agendă de lucru?”, „Cine are o pasiune neobișnuită?”, „Cine crește un animal de casă?”, „Cine are încredere în sine?”, „Cui îi place să lucreze în echipă?”, etc.

Pentru fiecare întrebare, fiecare eev va identifica din clasă un coleg și notează au răspunsurile comune și diferite. Se analizează, la final, asemănările și deosebirile.

 Important!

Acest exercițiu ne ajută să aflăm ce avem în comun cu ceilalți și ce ne deosebește. Prin autoevaluare, în comparație cu ceilalți, ne descifrăm pe noi înșine și aflăm cât de speciali și unici suntem.

A fi unic este un alt cuvânt pentru a fi diferit. Este important acest demers pentru a deveni persoane cu abilități de comunicare, cu încredere în sine, flexibile, implicate, active, cu voință de a învăța, responsabile, ferme, capabile de a lua decizii, de a lucra în echipă, de a rezolva situații problemă, curajoase, ambițioase și cu mentalitate de învingători.

APLICAȚIA 5

„Discurs de Oscar”

Realizați un mic podium în clasă, sau aduceți un covoraș roșu (sau de altă culoare).

Prezentați-l ca fiind locul persoanelor importante, cărora li s-au întâmplat situații/evenimente deosebite. Acesta va fi cadrul pentru a prezenta un discurs (în limba engleză „speech“).

De exemplu:

 „Vă mulțumesc că m-ați ales pe mine, semn că apreciați la mine…”

 „Sunt o persoană importantă pentru că…”

 „Sunt mândru(ă) de mine, deoarece tocmai…”

 „Povestea succesului meu este…”

Fiecare copil are maxim 5 minute pentru a pregăti un discurs convingător pentru colegi, urmând să-l rostească pe podium/ covoraș, în fața clasei. Opțional, se poate vota cel mai apreciat discurs.

Cereți elevilor să se deseneze. Indicați pe paginile desenate cele mai importante lucruri. Folosiți numai imaginile, deloc cuvintele. Colectați toate desenele. Fiecare elev va extrage un desen la sorți și-l va prezenta așa cum crede. Autorul originalului va confirma veridicitatea prezentării. Cereți elevilor să vă deseneze. După aceeași procedură ca cea de mai sus, desenele despre cadru didactic se vor strânge într-o cutie și se vor prezenta. Este o șansă importantă pentru cadru didactic de a afla cum este pereceput de elevi.

 Important!

Elevii nu se pot „deschide” pentru activități de cunoaștere decât dacă:

• Solicitați prezentarea lor;

• Încurajați, lăudați, acordați „credit”;

• Dezvoltați încrederea în sine;

• Apelați elevii pe numele mic, prenumele;

• Comunicați cu întreaga clasă și cu fiecare elev;

• Manifestați calm, fermitate și creativitate;

• Implicați toti elevii în activități de echipă;

• Oferiți împreună serviciile comunității;

• Stimulați curiozitatea;

• Pregătiți lecțiile și folosiți strategii interactiv;

• Delegați sarcini și responsabilități clare;

• Solicitați și acordați feedback (idei și sugestii);

• Instituiți evenimente speciale în clasă și-n școală;

• Zâmbiți și râdeți!

APLICAȚIA 6

„Cu creionul pe hârtie, calități am desenat“

Fiecare elev este invitat să scrie pe o coală de hârtie acele calități care îl/ o recomandă pentru o activitate de proiect.

Apoi, pe o coală de hârtie prinsă pe spatele fiecărui participant se vor trece calitățile persoanei respective văzute de ceilalți elevi.

La sfârșit, se vor compara autoevaluarea și aprecierea dată de ceilalți, în vederea creșterii cunoașterii de sine, intercunoașterii și dezvoltării stimei de sine.

APLICAȚIA 7

„Un altfel de bingo!“

Se distribuie cartonașe de bingo. În 12 căsuțe se notează diverse tipuri de activități specifice pentru petrecerea timpului liber, activități care reflectă aptitudini diferite (grădinărit, șah, rebus, citit, cântat la un instrument muzical, etc.)

Fiecare participant caută să obțină semnăturile colegilor cu diferite preferințe. Ca regulă importantă, nu se va regăsi semnătura aceleiași persoane de mai multe ori.

Prima persoana care a încheiat de completat cartonașul strigă: BINGO.

Informațiile colectate pot să fie utilizate de către cadrele didactice în vederea organizării unor grupuri de lucru sau în vederea aplicării unei metode care implică: fie jocul de rol, fie aptitudini diferențiate. Este un exercițiu de identificare a intereselor diferite reflectate în activități cotidiene.

APLICAȚIA 8

„Analiză de nevoi“

Pentru activarea cunoștințelor anterioare ale elevilor, profesorul poate utiliza o fișă de lucru care conține conceptele de bază necesare pentru buna desfășurare a predării lecției noi.

Elevii sunt invitați să bifeze în mod sincer acele cunoștințe cu care pot opera și să marcheze acele concepte pentru care mai au nevoie de explicații.

Lecția nouă începe după ce se realizează acest tip de identificare de nevoi. De asemenea, analiza de nevoi se poate transfera asupra propriei persoane: ce calități știți că aveți și ce calități vreți să dezvoltați sau să îmbunătățiți.

APLICAȚIA 9

„Călătoria cunoașterii“

La începutul semestrului, elevii pot fi invitați să descrie într-o „valiză” desenată pe o coală de hârtie un lucru nou pe care l-au învățat sau cercetat în timpul vacanței. În prima etapă sunt urcate în trenul cunoașterii 6 bagaje.

În jurul fiecărui bagaj se adună trecători interesați de conținut. După interesele exeprimate, se formează primele 5–6 grupuri.

Propunătorii povestesc, iar trecătorii în timp ce ascultă își notează ideile noi pe care le vor folosi într-un eseu pe tema vacanței. Cele 6 „bagaje” se aleg prin tragere la sorți. Este o activitate pentru stimularea intereselor diferite și a lucrului în echipă.

APLICAȚIA 10

Test pentru elevi

Autorul acestui test este celebrul psiholog britanic Pip Wilson, un expert în învățarea experiențială și în dezvoltarea inteligenței emoționale.

Acesta este unul dintre celebrele sale teste care a fost inițial conceput pentru elevi, cu scopul de a verifica cât de bine se descurcă la școală. Cu toate acestea, mai taziu acest test s-a dovedit a fi foarte relevant și în cazul adulților. Testul ne ajută să recunoaștem și să consolidăm starea emoțională dorită și chiar, într-o anumită măsură, să ne consolidăm poziția în societate. Fiecare dintre oamenii mici din copac au o stare de spirit diferită și au o poziție diferită. În primul rând, identifică omulețul care consideri că seamănă cel mai mult cu tine. După aceea, alege omulețul cu care ți-ai dori să semeni. Cu alte cuvinte, alege cine ești și cine ți-ai dori să fii!

Acestea sunt rezultatele testului:

În cazul în care ai ales omulețul cu numărul 1, 3, 6 sau 7, această alegere te caracterizează că fiind o persoană motivată, care nu se teme de nici un obstacol în viață. Dacă ai ales omulețul cu numărul 2, 11, 12, 18 sau 19, acesta te caracterizează ca fiind o persoană comunicativă, care este gata oricând să ofere un sprijin prietenilor săi. Alegerea cu numărul 4 te definește că fiind o persoană cu o poziție stabilă în viață, o persoană care dorește să realizeze cât mai multe, dar fără să depășească dificultățile care pot să apară în cale. Omulețul cu numărul 5 este mereu obosit, slab, nu are suficientă forță de viață. În cazul în care ai ales numărul 13 sau 21, această alegere te definește că fiind un pic reținut; de multe ori ești expus unor probleme interne și eviți comunicarea frecventă cu oamenii. Omulețul cu numărul 8 gândește pentru el însuși și se scufundă mult prea des în propria lui lume. Omulețului cu numărul 9 îi place să se distreze și este un omuleț fericit. În cazul în care ai ales numerele 10 sau 15 te adaptezi cu succes la viață și te afli într-o stare emoțională optimă. Omulețul cu numărul 14 se află cuprins de un colaps emoțional. Cel mai probabil ești expus la o criză interioară. Omulețul cu numărul 20 este, de obicei, alegerea unei persoană cu o foarte mare încredere în sine. Ești un lider natural și dorești că oamenii să-ți asculte întotdeauna părerea. Ai ales omulețul cu numărul 16? Ai obosit încercând să tot sprijini pe cineva, dar nu ai observat asta? Tu, îmbrățișezi omulețul cu numărul 17 – în acest caz, ai tendința de a te evalua ca fiind un om înconjurat de atenție.

APLICAȚIA 11

Monologul pozitiv

Inlocuirea monologului negativ (Nu sunt bun de nimic; Copiii nu ma plac; Nimeni nu vrea sa ma ajute etc) cu cel pozitiv reprezină o modalitate de a reduce intensitatea reacțiilor emoționale negative și de a vedea o situație și dintr-un alt punct de vedere.

Exemple de monolog pozitiv:

– respir adânc de 3 ori;

– mă gandesc la ursuletul meu de plus;

– am si alți prieteni care mă plac;

– data viitoare o sa mă descurc mai bine;

– stau un pic și mă liniștesc;

– copiii aștia râd și de alții, nu numai de mine;

– pot să mă joc și cu altcineva;

– o sa fac mai multe exercitii până o să-mi iasă bine etc.

APLICAȚIA 12

STEAUA STIMEI DE SINE

3 lucruri pozitive care te caracterizează

Două lucruri de Două motive care ești mândru/ă : pentru care te apreciază oamenii :

2 lucruri pe care ai dori

să le schimbi la persoana ta

Două obiective de Două lucruri pe care

viitor : le aduci într-o prietenie :

COPACUL FRICII

COPACUL CURAJULUI