INGINERIE ȘI MANAGEMENT ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ ȘI AGROTURISM [311059]
[anonimizat], TINERETULUI ȘI SPORTULUI
UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIS„ [anonimizat]:
INGINERIE ȘI MANAGEMENT ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ ȘI AGROTURISM
FORMĂ DE ÎNVĂȚĂMÂNT: I. F.
PROIECT DE DIPLOMĂ
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Lect. univ.dr. DAVID Katalin Gabriela
ABSOLVENT: [anonimizat]
2018
[anonimizat], TINERETULUI ȘI SPORTULUI
UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIS„ [anonimizat]: INGINERIE ȘI MANAGEMENT ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ ȘI AGROTURISM
FORMĂ DE ÎNVĂȚĂMÂNT: I. F.
[anonimizat] – JUDEȚUL SATU MARE
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Lect. univ.dr. DAVID Katalin Gabriela
ABSOLVENT: [anonimizat]
2018
CUPRINS
INTRODUCERE …………………………………………………………………………………….. 5
Cap.I. ROLUL ȘI IMPORTANȚA POTENȚIALUL TURISTIC ÎN DEZVOLTAREA AGROTURISMULUI ………………………………………………………………………….…… 6
[anonimizat] ……………………… 6
TIPOLOGIA POTENȚIALULUI TURISTIC …………………………………………… 7
Resurse turistice ……………………………………………………………………… 7
Fondul turistic …………………………………………………………..………….… 7
Atracții turistice ………………………………………………………….…………… 7
Oferta turistică ………………………………………………………..………….…… 8
STRUCTURA ȘI CLASIFICAREA POTENȚIALUL TURISTIC ……………………… 8
Potențialul turistic natural …………………………………………………………… 9
Potențialul turistic antropic …………………………………………….…………… 15
CAP.II. POTENȚIALUL AGROTURISTIC ÎN CONTEXTUAL DEZVOLTĂRII TURISMULUI ………………………………………………………………………..…………… 19
2.1. Agroturism – delimitări conceptual ………………………………………………….….…… 19
2.2. Potențialul agroturistic ………………………………………………………………..……… 20
2.2.1. Potențialul agroturistic natural …………………………….………………..…….…… 20
2.2.2. Potențialul agroturistic antropic ………………………………………….………….… 21
2.3. [anonimizat] …………….………………… 22
Capitolul III. [anonimizat] …… 25
3.1. PREZENTAREA GENERALĂ AL LOCALITĂȚII BABȚA ……………………….……. 25
3.1.1. Amplasarea localității Babța …………………………………………………………… 25
3.1.2. Istoricul localității Babța ………………………………….………………….………… 26
3.2. ANALIZA POTENȚIALULUI TURISTIC DIN LOCALITATEA BABȚA ÎN VEDEREA DEZVOLTĂRII AGROTURISMULUI …….………………………………………..………… 26
3.2.1. Analiza potențialului agroturistic natural ………………………………..………… 26
3.2.1.1. Condiții biopedoclimatice ……………………………………………..…….…. 26
3.2.1.1.1. Relieful …………………………………..…………..…..….………… 26
3.2.1.1.2. Hidrografia …………………………..………….…..…..……………… 26
3.2.1.1.3 Clima ……………………………………………..…..…..……………. 26
3.2.1.1.4. Vegetația, fauna și solurile ……….…….…….…….…………………. 27
3.2.1.1.5. Populația și așezările …………………………..…..…..……………… 27
3.2.2. Analiza potențialului agroturistic antropic ………………..….…..…….…………… 30
3.2.2.1.Analiza asezărilor și creației populare ……………………….……….………….. 30
Casa țărănească ………………………………….……………….……….…. 30
Gospodăria tradițională codrenească ……………………..…………………. 31
Mobilierul traditional codrenesc ………….………….……………………… 31
Textilele decorative codrenești …………….……….……………………….. 33
3.2.2.2. Analiza portului popular codrenesc ………….……….…………………………. 36
A. Costumul popular femeiesc …………………………..………………………… 37
B. Costumul popular bărbătesc ……………………………….…………………… 39
3.2.2.3 Analiza obiceiurilor tradiționale ……………………………….………………… 41
A. Obiceurile tradiționale și ritualuri de peste an ……………….…..………..…… 41
A.1. Șezătoarea – hăd´ist´e …………………………………………….……….. 41
A.2. Danțu´ la șură – jocul dominical ……………………………..…………… 43
A.3. Nunta tradițională codrenească ………………….………..…….………… 49
A.4. Obiceiuri și ritualuri legate de naștere ……………………….……….…… 73
A.5. Obiceiuri și ritualuri legate de înmormântare …….….…….……..………. 75
B. Obiceiuri tradiționale și ritualuri legate de sărbătorile de iarnă ………….…..… 80
B.1. Obiceiuri și datini de Crăciun ……………………………………………… 80
B.2. Obiceiuri și datini de Anul Nou și Bobotează ……………..……………… 83
3.3. ANALIZA OFERTEI AGROTURISTICE DIN LOCALITATE BABȚA ………………. 89
Concluzii …………………………………………………………………………………………… 90
Bibliografie ………………………………………………………………………………………… 92
INTRODUCERE
Tema aleasă pentru această lucrare este una reprezentativă, pornită de la ideea de a valorifica toate aspectele legate de obiceiurile si tradițiile vieții simple de la țară. Copil fiind, mi-am dorit întotdeaună să cercetez aspectele vieții la țară și nu oriunde, ci în satul bunicilor – Babța.
Aici sătenii, oameni simpli, muncitori și cu bun simț, gospodari din tată în fiu, vorbesc întotdeauna cu mândrie că sunt membri acestei comunități. Cu mândrie poartă duminica și în zilele de sărbătoare hainele vechi străbune, pentru care au muncit cu atâta trudă și dragoste mamele și soțiile pricepute în arta mesteșugărească a confecționării acestora și tot cu mândrie povestesc despre obiceiurile și tradițiile ”de pe vremea lor”. Cu melancolie în glas și cu ochii sclipirind de bucurie, relatează momente din viața satului trandițional codrenesc, deși în prezent tehnologia modernă a pătruns așa mult chiar și în viața satului ca suport în vederea desfășurării activităților agricole și gospodărești.
Săteanul, omul de rând e tot mai predispus să compare timpurile și condițiile de trai și să concluzioneze că fericirea constă în armonia și bunăstarea familiei și nu în avuție.
Din dorința de a descoperii cat mai multe despre satul natal al tatălui meu, am început a cutreiera ulițele satului și a cerceta prin discuții purtate cu sătenii care, povesteau cu patos despre momentele trăite la fel cum acestea s-ar petrece la timpul prezent, o lume perfectă, o lume în care se ajuta necondoționat, dând exemplele cele mai elocvente de solidaritate față de aproape!
Cap. I ROLUL ȘI IMPORTANȚA POTENȚIALULUI TURISTIC ÎN DEZVOLTAREA AGROTURISMULUI
Potențialul turistic – delimitări conceptuale
Turismul, perceput de mult ca o activitate cu caracter recreativ sau sportiv, capătă în epoca actuală un alt conținut, o nouă dimensiune. Dimensiunea atinsă astăzi de turism, în toate componențele sale, implicațiile sale asupra dezvoltării economice și sociale capătă un aspect major. Experienta ultimelor decenii in ceea ce priveste cerintele actuale din economiile nationale, zonale si mondiale ne demonstreaza rolul major al turismului in procesul dezvoltarii viitoare. Pe de alta parte, prin amploarea si continutul sau complex, turismul antreneaza un vast potential natural, material si uman avand implicatii profunde asupra dinamicii economiei si societatii, asupra relatiilor internationale.
Termenul de turism provine din termenul englezesc To Tour – a călători, a colinda, având deci semnificația de excursie. Termenul are semnificații asemănătoare și în franceză (TOUR), greacă (TOURNOS) și ebraică (TUR).
Prin dimensiunea atinsa astazi de turism, in toate componentele sale, prin impicatiile sale asupra dezvoltarii economice, dar si asupra calitatii mediului, putem aprecia ca intr-adevar imbraca trei atribute esentiale: economic, social, ambiental (mediu).
Potențialul turistic al unei țări sau al unei zone, din perspectiva Organizației Mondiale a Turismului și al unor organizații din cadrul Comunității Europene, este ansamblul tuturor componentelor naturale, socio-economice dar și culturale prin care se pot valorifica pe plan turistic, și care oferă o anumită funționalitate teritoriului, constituind premise pentru dezvoltarea activităților de turism. Un anumit spațiu geografic prezintă interes din punct de vedere turistic în măsura în care oferă resurse turistice naturale sau antropice, resurse ce – în urma unor amenajări specifice – pot fi puse în valoare, intrând în circuitul turistic intern sau internațional
După unii autori de specialitate, potențialul turistic este definit după cum urmează: „Potențialul turistic constituie ansamblul elementelor naturale și antropice de pe un teritoriu care stârnesc interesul turiștilor conducând la realizarea unor activități turistice. În literatura străină deseori pentru potențial turistic se utilizează termenul de destinație turistică.”(Mihai Ielenicz, Note de curs).
Potențialul turistic al unei țări constituie, într-adevăr, oferta turistică primară (potențială) care împreună cu structurile turistice existente (structura de primire și infrastructura specifică) alcătuiesc oferta turistică reală sau patrimoniul turistic, la acesta adăugându-se, nu în ultimul rând, și factorii generali ai existenței umane: ospitalitatea, obiceiurile, varietatea și calitatea serviciilor prestate pentru buna desfășurare a activităților turistice.
Turismul, poate fi de mai multe feluri în funcție de următoarele criterii:
– durată (turism de Week-end – recreere la sfârșit de săptămână; turism pentru un număr de zile variabil de la 2-3 zile la două-trei săptămâni -sejur;
– specificul activității (turism de afaceri, turism balneoclimateric, turism cultural, turism cinegetic, turism nautic, turism montan, turism pentru alpinism, turism pentru sporturi de iarnă, turism piscicol)
– destinație (turism citadin, turism montan, turism rural, turism itinerant),
– forma de organizare (turism individual, turism prin intermediul unei organizații sau asociații de profil; turism colectiv).
– spațiu pe care se desfășoară (turism regional, național, turism internațional)
Tipologia potențialului turistic
În planul resurselor trebuie avut în vedere și celelalte aspecte ale posibilităților oferite prin turism, acela de obținere a unor venituri financiare (mai ales ca urmare a aportului valutar), a procurării din exterior a unor bunuri materiale, a unor tehnologii adecvate sectorului, inclusiv a unor bunuri ce pot fi comercializate sau consumate în viitoarele activități turistice.
Resursele turistice
Conceptul de resursă turistică este mult mai complex și mai complet, incluzând și elemente naturale sau antropice care pot fi valorificate direct în activitățile turistice ca ,,materie primă”, generând diferite forme de turism Termenul de resurse turistice este mai complet, desemnând atât atracția propriu-zisă, cât și implicațiile de ordin economic ale acestora, “materia primă” care urmează să fie supusă unui proces de prelucrare în vederea obținerii produsului turistic.
Fondul turistic
Deși aparent nu există nici o deosebire între cele două noțiuni, patrimoniu turistic și fond turistic. În literatura de specialitate ele sunt diferențiale. Fondul turistic este definit ca fiind totalitatea resurselor naturale, socio-culturale și istorice de valorificare turistică ce alcătuiesc baza ofertei potențiale a unui teritoriu de care se leaga prezența sau absența activităților turistice. Astfel, potrivii unor autori, fondul turistic este apreciat a fi totalitatea elementelor naturale și antropice care, prin atractivitatea sa le caracterizează, determină orientarea fluxurilor turistice, iar potențialul turistic, include pe lângă fondul turistic, dotările telinico-edilitare și serviciile turistice.
Atracții turistice
Termenul de atracții turistice se referă la elementele naturale sau antropice care pot atrage vizitatorii într-un loc, care produc impresii.
Conceptul de atracție turistică, considerat de unii sinonim cu resursă turistică, exprimă cu precădere latura afectivă, cognitiv-estetică a diferitelor elemente din structura potențialului turistic, care produc impresii de o intensitate deosebit de puternică, influențând, în mod direct, anumite segmente ale cererii turistice. Turiștii vor fi atrași de imaginea, măreția, originalitatea, unicitatea, frumusețea unor componente ale potențialului turistic (cascadă, chei, versanți abrupți, picturi deosebite, clădiri impozante, elemente floristice etc.), încercând emoții mai mult sau mai puțin puternice.
Oferta turistică
Oferta turistică reală (patrimoniul turistic), alături de cererea turistică (necesarul de consum turistic) se constituie în componentă a pieței turistice, între cele două componente existând relații de interdependență
Oferta turistică reală prezintă o serie de caracteristici specifice printre care se impun:
Rigiditatea – are o anumită poziție geografică, o localizare bine definită, fără a putea fi transferată în alte areale sau zone turistice, sau fără a putea fi deplasată spre consumator;
Eterogenitatea – dată de varietatea și marea diversitate genetică a componentelor din structura ofertei;
Diferențierea conținutului ofertei pe categorii diferite de turiști în funcție de vârstă, preferințe, posibilități financiare etc. Oferta turistică reală (patrimoniul turistic), alături de cererea turistică (necesarul de consum turistic) se constituie în componentă a pieței turistice, între cele două componente existând relații de interdependență.
Structura și clasificarea potențialului turistic
Potențialul turistic al unui teritoriu este definit ca ansamblul elementelor (naturale și antropice) ce se constituie ca atracții turistice și care se pretează unei amenajări pentru vizitarea și primirea turiștilor. Potențialul turistic reprezintă deci oferta turistică potențială a unui teritoriu dat după cum se poate vedea și în schița alaturată:
Valorificarea potențialului turistic presupune existența alături de resursele naturale și antropice și a bazei materiale specifice, precum și a infrastructurii. Patrimoniul turistic este deci rezultatul combinării tuturor acestor elemente:
– potențial turistic natural și antropic
– infrastructura generală și turistică (cai de acces)
– baza tehnico-materială turistică (mijloace de transport turistic, unități de cazare, de alimentație publică, de agrement, de tratament)
– bunurile alimentare și industriale
– forța de munca
– condițiile de comercializare
Orice resursă turistică, naturală sau antropică, prezintă pentru turist și pentru activitatea turistică în ansamblu o anumită valoare: peisagistică, estetică, recreativă, cognitivă sau instructiv-educativă.
Mulți autori includ în potențialul turistic și infrastructura turistică, structurile de primire și serviciile complementare, punând semnul egalității între potențialul turistic și patrimoniul turistic.
Potențialul turistic (P) rezultă – în opinia lui P. Cocean (1999), din asocierea spațială a fondului turistic cu baza tehnico-materială aferentă și, sintetic, el se poate exprima prin formula:
P = F + Bm
unde P – potențial turistic, F – fond turistic, Bm – baza tehnico-materială. Pentru estimarea cantitativă a însușirilor fondului turistic autorul propune un model de atribuire de indici valorici, pornind de la următoarele criterii:
– modul în care obiectivul turistic se constituie în unicat pe plan local, regional, național sau internațional;
– valențele turistice încorporate în obiectivul turistic;
– modul în care satisface și timpul cât satisface cererea turistică;
– condițiile de favorabilitate sau restrictivitate a punerii în valoare.
Orice resursă turistică, naturală sau antropică, prezintă pentru turist și pentru activitatea turistică în ansamblu o anumită valoare: peisagistică, estetică, recreativă, cognitivă sau instructiv-educativă.
1.3.1. Potențialul turistic natural
Potențialul turistic natural – reprezintă totalitatea resurselor turistice pe care le oferă cadrul natural prin componentele sale fizico-geografice (relief, climă, hidrografie, faună, floră), inclusiv caracteristici modificate sau amenajări ale acestora.
totalitatea elementelor fîzico-geografice dintr-un teritoriu, care – in virtutea valorii lor – exercită o acțiune i/c atracție asupra turiștilor potențiali, facilitând, astfel, exploatarea turistică a acestui spațiu" (O. Mac. op. cit., pag. 53).
Obiective turistice oferite de relief, sunt numeroase și frecvent asociate; mai importante sunt:
vârfurile principale din masivele montane sau deluroase care constituie o atracție prin fizionomie (Detunatele, Creasta Cocoșului, Istrița, Pietrele Doamnei), prin înălțime (cele 11 vârfuri carpatice românești care depășesc 2500m), prin vederea panoramică Vârful Omu din munții Bucegi sau Vârful Moldoveanu din Masivul Făgăraș, vf. Oușoru din sudul Munților Suhard;
cheile, defileele și cascadele – prin fizionomie și pitoresc aparte sunt între cele mai căutate pentru drumeție, alpinism (ex. Defileele Jiului, Oltului sau Dunării; cheile Bicazului, Ialomiței; cascada Iadolina, Putnei, Urlătoarea, Cormaia)
formele de relief carstic (peșteri, doline, avene, lapiezuri, polii etc.) se impun prin spectaculos și inedit; multe sunt și rezervații naturale. Cele mai reprezentative peșteri din România sunt: Peștera Vântului și Meziad din Munții Pădurea Craiului, Ghețarul Scărișoara și Peștera Urșilor din Munții Bihor, Topolnița din Podișul Mehedinți, Cloșani din Podișul Mehedinți, Polovragi, Peștera Muierii din Munții Căpățânii. Câteva din peșterile României prezintă picturi rupestre și urme de viață materială din pleistocen cum ar fi cele de la Pescari (Defileul Dunării), Cuciulat (Podișul Someșan), Peștera de la Gura Dobrogei (Podișul Casimcea). Renumite prin marea densitate și varietate a formelor carstice sunt: platourile din Munții Aninei (Iabalcea, Ravniștea, Colonovăț), Munții Locvei (Cărbunari, Sf.Elena), Munții Pădurea Craiului (Damiș-Zece Hotare) unele creste sau bare calcaroase (Piatra Craiului, Vânturarița -Buila) sau masive (Hășmașul Mare)
forme de relief pseudocarstic sunt dezvoltate pe sare, gips și brecia sării; se aseamănă cu formele de relief carstice și se impun în peisaj în Subcarpați (Meledic pe valea Slănicului de Buzău, Depresiunea Între Râmnice, Ocna Mureș, Ocna Sibiu, Ocna Dej etc.)
formele de relief vulcanic (conurile, craterele, platourile vulcanice, măgurile aparținând neckurilor etc.). La noi în țara forme de relief vulcanic bine păstrate se întâlnesc în Munții Călimani și Harghita; Etna sau Vezuviu în Italia
formele de relief create de vânt (dunele de nisip în Franța, câmpurile de nisip -ergurile sahariene, kumurile din Asia Centrală etc.). La noi în țară se impun câmpurile de dune din Delta Dunării, Hanu Conachi, la Carei sau în sudul Olteniei;
formele de relief glaciare create de ghețarii pleistoceni (circurile, văile, morenele, blocurile eratice etc. din Carpați, Alpii Scandinaviei, Canada etc.). Se impune peisajul glaciar carpatin complex din munții Rodnei, Făgăraș, Retezat, Parâng.
formele de relief din lungul țărmurilor îndeosebi falezele (Bretagne), plajele, insulele legate prin cordoane de nisip, deltele etc. ( ex.: țărmul românesc înalt cu faleză și cel cu plaje și delte).
-formele de relief rezultate în urma proceselor de meteorizare și gravitaționale (abrupturi cu blocuri prăbușite la bază, alunecări de mari proporții, coloane și blocuri rotunjite din culmea Pricopan, hornuri, hrube și văi de sufoziune dezvoltate în loessurile dobrogene sau din lungul Prutului, Siretului, Dunării; ravenări de mari dimensiuni cum ar fi cele de la Râpa Roșie de lângă Sebeș sau Groapa Ruginoasa din Munții Apuseni;
forme de relief rezidual, prezente la nivelul interfluviilor alpine – creste zimțate, turnuri, abrupturi cu baza acoperită de grohotișuri (ex. Piatra Craiului, Creasta Făgărașului);
stânci cu forme deosebite rezultate din eroziunea diferențială și acțiunea mai multor agenți externi, sunt dezvoltate îndeosebi pe conglomerate și calcare în munții Ciucaș, Bucegi, Ceahlău;
vulcanii noroioși – forme de relief create prin acumularea și solidificarea noroiului argilos scos la zi de gazele din adânc (Pâclele Mari, Pâclele Mici, Andreiașu din județul Buzău; Hașag pe valea Visei; Băile Homorod )
platourile și conurile vulcanice rezultate în urma proceselor de acumulare și consolidare a diverselor produse vulcanice (lave, conglomerate, cenușă etc.). Tipice sunt în vestul masivelor Călimani – Harghita;
Obiective turistice de natură geologică
Pe ansamblu sunt mai puțin căutate; doar de cei care și-au făcut din acestea un hobby (ex. puncte fosilifere). Pot fi și unele fenomene inedite care stârnesc interes sau care sunt folosite într-un anumit scop. În acest sens, se pot separa:
Obiective turistice cu caracter biogeografic – sunt numeroase, dar la noi sunt într-o anumită măsură cunoscute și necontrolat valorificate, pentru turism. Cele mai însemnate sunt:
pădurile din marginea localităților sunt căutate mai ales pentru pentru recreere la sfârșit de săptămână; se adaugă pentru grupuri restrânse și pentru alte activități cum ar fi vânatul și culesul fructelor de pădure; dar ele ar putea reprezenta obiective importante pentru activitățile cu elevii la unele teme geografice, biologice. Pădurile au atât funcție economică (mai ales pădurile situate la marginea marilor orașe cu activitate industrială intensă) cât și funcție de recreere.
pădurile parc se află în unele sectoare ale orașelor mari și au rezultat fie, prin amenajări speciale în pădurea inițială ( alei, puncte de alimentația, mijloace de recreere –ex. Băneasa pentru București, Vatra Dornei, Copou la Iași), fie prin plantații, uneori cu arbori aduși din diferite locuri din țară sau străinătate (Dumbrava Sibiului); rolul recreativ este dominant.
parcurile dendrologice sunt suprafețe în limitele unei localități în care după un anumit plan au fost plantate specii de arbori, arbuști, plante perene din diferite părți ale Globului (multe cu carcter exotic), spre ele conducând alei; suprafața este parcelată iar gruparea speciilor în acestea se face după o tematică care îmbină mai multe criterii științifice (arbori și arbuști subtropicali, plante specifice mediului acvatic sau celui alpin etc.); uneori sunt și sere cu specii tropicale, decorative, recreeative. Între parcele sunt alei iar denumirile plantelor importante sunt indicate prin panouri sau tăblițe (ex. Simeria, Moacșa lângă Curtici, Săvărșin, Gura Humorului, parcul din fața cetății Suceava). Unele au și grupuri de cercetători.
grădinile botanice sunt parcuri amenajate în conformitate cu un plan strict științific; conțin specii de arbori, arbuști, plante de parter din diferite locuri de pe Glob, colecții de plante rare, sere; colectiv de cercetare, ierbare etc. În România cele mai importante sunt la București, Cluj-Napoca, Iași, Jibou, Galați etc.
parcuri pentru recreere și odihnă – există în toate orașele numărul fiind în funcție de mărimea acestuia; gradul de dotare este diferit; cele mai mari sunt organizate în jurul unor lacuri (frecvent antropice); au spații cu amenajări speciale pentru odihnă, joaca copiilor, activități cultural – sportive etc. (ex. Cișmigiu, Herăstrău, Titan în București).
păduri în regiunile montane, de deal și podiș care sunt străbătute pe anumite trasee turistice (ex.Bucegi pe versantul prahovean, Munții Baiu). În această grupare intră mai multe categorii cum ar fi: păduri de interes cinegetic, păduri de tip turistic străbătute de trasee turistice, păduri cu folosință pentru campare aflate în grade diferite de amenajare.
păduri cu arbori seculari (Slătioara din estul munților Rarău; pădurea Valea Putnei din estul munților Giumalău, în M. Buzăului la Harțagu și Viforâta; în M. Călimani); frecvent sunt suprafețe mai mari în care există pâlcuri de molizi sau fagi, iar în câmpie stejari cu înălțime și diametre foarte mari și care au o vârstă care depășește 150 ani; frecvent constituie rezervații naturale (la vest de Buzău pădurile Spătaru și Crâng, la Snagov, Comana etc.).
rezervații botanice, forestiere sunt în mai mică măsură introduse în literatura turistică și ca atare sunt frecventate doar de specialiști sau de cei care doresc să le cunoască cu un scop didactic sau ca hobby. (ex. turbăriile de la Mohoș, Tușnad, Borsec, Poiana Stampei etc.). Există însă și rezervații în care se impune un anumit component floristic, el constituind chiar un simbol pentru localitatea în moșia căruia se află. Mai mult la anumite date calendaristice în acele locuri se organizează sărbători folclorice care atrag numeroși turiști (ex. Sărbătoarea înfloririi liliacului sălbatic de la Ponoare, Sărbătoarea castanului de la Tismana; Sărbătoarea narciselor la Vad în Depresiunea Făgăraș, bujorul sălbatic de la Zaul de Câmpie).
rezervații faunistice – în care sunt protejate anumite specii de mamifere (capra neagră, ursul carpatic), păsări (pelicani, egrete, stârci etc.), pești (lostrița pe Bistrița, Vișeu, aspretele pe Vâlsan); cele mai multe sunt concentrate în Delta Dunării, bălțile Dunării sau în munții înalți.
rezervații naturale complexe în care alături de specii rare de plante, animale ce au însemnătate distinctă fiind protejate, se adaugă valoarea peisajului, unele elemente inedite ale reliefului sau alcătuirea geologică (dominant în masivele carpatice).
locuri unde există specii de plante endemice sau animale strict protejate fără a fi rezervații naturale (îndeosebi cu liliac sălabtic, lalea pestriță, bujor).
grădini și puncte zoologice sunt spații amenajate care cuprind specii de animale captive din țara noastră iar cele mai mari și din afară Constituie locuri de vizită, îndeosebi pentru copii dar și de studiu (Grădina Zoologică Băneasa, Călărași, Tecuci, etc.)
parcurile zoologice reprezintă areale de pădure îngrădite, aflate sub protecție în care sunt colonizate anumite grupuri de animale în scop științific dar și pentru vizite turistice (Vânători Neamț, Bucșani-Dâmbovița, Hațeg)
păstrăvăriile – sunt spații amenajate pentru înmulțirea și creșterea salmonidelor și valorificarea lor economică.Cele mai multe sunt pe văile carpatice, dar în ultima vreme au fost create și în unele localități din regiunile colinare (Pod. Mehedinți, Subcarapații Gorjului etc.)
locuri unde se pot practica vânătoare sportivă și pescuitul sportiv; există perioade în care aceste acțiuni se realizează organizat sau individual. Spre exemplu toamna se practică pescuit sportiv de rang național și internațional îndeosebi pentru știucă și crap pe marile bălți sau vânat de rațe sălbatice și iepuri în Delta Dunării.
parcurile naționale sunt spații delimitate în majoritatea situațiilor în regiunile muntoase. Ele constituie o regiune în care valoarea deosebită a componentelor naturale, multe din ele rarități au impus protejarea totală față de activități economice (exploatări forestiere, miniere, agricole etc.); în cadrul lor sunt rezervații științifice în care nu se pătrunde decât cu autorizație specială și spații în care sunt trasee turistice și unele amenajări necesare practicării acestuia (ex. Parcul național Retezat, Parcul național Rodna etc.). Primul a fost cel din Munții Retezat care are acest statut din 1935. Din 1979 el este în același timp și rezervație a biosferei. După 1990 au mai primit acest statut încă 10 regiuni. În cadrul lor există areale strict ocrotite care au caracter științific și spații limitrofe protejate dar în care activitățile turistice sunt permise doar sub control ecologic ( ex: cele 2 areale din Munții Retezat).
parcurile naturale constituie o categorie aparte stabilită după anul 2003. Ele sunt în număr de 6. Fiind localizate atât în munți cât și în regiunile deluroase (Munții Măcin) și chiar de câmpie (Balta Mică a Brăilei). Au suprafețe mari dar variabile de la caz la caz, în cuprinsul lor intrând și localități rurale. Ca urmare în afara spațiilor ocrotite (rezervații, specii de plante și animale rare, elemente de geologie sau de relief protejate etc.) și unde se practică un turism ecologic sunt și suprafețe (vatra satelor, terenuri cu diverse culturi) unde activitățile turistice (îndeosebi cele legate de agroturism, tratamente balneare, etc) se asociază cu cele de natură economică ( se exclud formele care conduc la diferite poluări).
rezervație a biosferei reprezintă o regiune naturală care a căpătat un regim de protecție și folosință specială, fiind încadrată ca "sit natural" cu valoare de patrimoniu mondial. La noi, acest regim îl are Delta Dunării împreună cu Câmpia lagunară Razelm-Sinoie și o fâșie de pe platforma litorală; în cadrul ei există 15 rezervații naturale strict delimitate între care sunt spații pentru turism, pescuit, mai multe sate cu activități agricole etc.
Obiective turistice legate de ape.
Apele, indiferent de forma sub care există, au constituit și reprezintă mediul necesar omului și activităților sale inclusiv pentru turism. Ca urmare, în afara faptului că în vecinătatea lor sunt obiective turistice de altă natură, ele însele se pot încadra în această direcție. În acest sens sunt:
izvoarele fie că sunt minerale, arteziene, geisere, intermitente, fie termale și mezotermale etc., au impus amenajări balneare sau pentru turism Vatra Dornei, Borsec, Tușnad, Băile Herculane; izvoarele carbogazoase și cu apă plată, sunt valorificate și pentru folosința apei în consumul turiștilor. Apele minerale de pe teritoriul României se pot grupa în 11 categorii (oligominerale, carbogazoase, alcaline, alcalino-feroase, feruginoase, arsenicale, clorurate sodice, iodurate, sulfuroase, sulfatate, radioactive) și reprezintă o valoroasă resursă turistică (tabel nr. ) atât prin consum dar mai ales pentru asigurarea unor tratamente specifice.Alături de acestea sunt pe de-o parte izvoarele termale cu grad de mineralizare variat care au o largă căutare în tratamentele terapeutice (Felix, 1 Mai, Tinca, Băile Herculane) dar și apele termale extrase prin foraje utilizate în ștranduri (Oradea, Timișoara), fie ca mijloc balnear (Cozia, București-Foradex). Cele mai importante izvoare termale de la noi din țară sunt la Moneasa (23-32°C), Geoagiu (34°C), Vața de Jos (35-38°C), Băile Herculane (62°C în cazul apelor din foraje), Băile Felix(4869°C), în perimetrul Vadu Oii–Topalu, Țicleni, Călimănești-Căciulata, Cozia-Bivolari, (temperaturi peste 50°C), Lunca Bradului-Toplița (22,5°C), Băile Olănești(32,5°C), Mangalia (21,5°C), Băile Tușnad (21°C), Timișoara (20,2°C), Arad (21,2°C), Băile Tinca (25°C), Răbăgani(23°C) etc. (I.Pișota, 1995)
lacurile, au valențe turistice multiple; constituie locuri de agrement, odihnă frecvent folosite la sfârșit de săptămână; sunt baze pentru pescuit, canotaj, înot etc.; la unele lacuri cu apă sărată, salmastră care dispun de nămol sapropelic există amenajări pentru tratamente balneare (Lacul Sărat de la sud de Brăila, Amara, Terchirghiol, cele din ocnele prăbușite-Slănic etc.); alte lacuri din regiunile montane (glaciare, carstice), reprezintă obiective însemnate pe traseele turistice (Bâlea, Capra, Gâlcescu, Bucura, Zănoaga, Ighiu, Zăton) .
râurile atât în localitățile pe care le străbat, dar și în afara lor, sunt solicitate în diverse forme de practicare a turismului (odihnă, recreere, înot); la cele mari și adânci se adaugă navigația de plăcere și instrucție. Pe râurile mari din țară (Mureș, Olt, Siret) în ultimii ani au fost reînviate “expedițiile nautice” ale plutașilor de odinioară dar prin folosirea unor ambarcațiuni sportive moderne. Amenajările hidrotehnice și hidroenegetice (pe Bistrița, Argeș, Olt) au ca element de atractivitate distinct lacurile de acumulare (Dunărea, Mureș, Bega, etc.) folosite și pentru canotaj, plimbări cu șalupe, pescuit etc.
marea sub raportul importanței turistice trebuie privită în mai multe sensuri:
litoralul cu peisaje puternic antropizate și unde există obiective turistice variate izolate sau grupate; stațiuni care sunt valorificate diferit (recreere, odihnă, tratament, diferite sporturi, instrucție etc.), pentru (Năvodari, Eforie, Mangalia Nord, Costinești) dar și în cele două municipii (Constanța și Mangalia);
navigația care facilitează turism local și internațional (Constanța, Mangalia);
calitățile tonifiante ale apei pentru înot și terapie.
1.3.2. Potențialul turistic antropic
Potențialul antropic – reprezintă totalitatea resurselor turistice rezultate ale creației umane din punct de vedere cultural-istoric și tehnico-economic, reunește resursele turistice antropice materiale (obiectivele istorice, religioase, culturale, sportive, etnografice etc.) și activitățile și manifestările antropice cu funcție turistică.
În această categorie intră tot ceea ce a creat mai de preț omul în decursul timpului, varietatea și bogăția obiectivelor de acest fel fiind extrem de mare și în continuă creștere, grație pe de o parte descoperirii și punerii în valoare a unor monumente istorice și de artă aparținând trecutului, pe de altă parte prin includerea în această categorie a unor creații moderne. Ca și în cazul naturii, nu tot ceea ce a realizat omul în decursul timpului, prezintă interes turistic și unele obiective nu au avut inițial această calitate ci au dobândit-o ulterior din motive foarte variate.
În cazul fondului turistic antropic sunt avute în vedere mai multe elemente între care:
vechimea: tot ceea ce a fost realizat înaintea erei noastre (așadar înainte de nașterea lui Isus Hristos – megaliți, picturi rupestre, temple. cetăți etc.) dar și alte construcții, caracteristice erei noastre, care sunt în domeniul respectiv cele mai vechi
unicitatea, care individualizează unele obiective, cum sunt Marele Zid Chinezesc, Piramida lui Kheops, Sfinxul de la Giseh, Colosseumul din Roma, Turnul Eiffel ș.a
ineditul, realizări care ies din comun, prin originalitatea ideii și a realizării: bisericile și mănăstirile de la Metcora, în Grecia, construite fiecare în vârful unei stânci, catedrala Sagrada Familia din Barcelona (Spania), care iese din canoanele în domeniu, Coloana Infinitului. realizată de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu, Turnul înclinat din Pisa, Italia ș.a
dimensiunile, percepute aproape involuntar de turiști fie că sunt ieșite din comun ca mărime (turnurile de televiziune, unele atingând peste 500 m înălțime – CN Tower din Toronto, Canada, Ostankino din Moscova, Rusia; zgârie-nori precum Petronas Twin Towers din Kuala Lumpur, Malaysia, Sears Tower din Chicago, Empire State Building din New York, podurile 0resund, care leagă Danemarca de Suedia, și Vasco da Gama, peste estuarul fluviului Tejo, în Portugalia, pachebotul Queen Mary, cel mai mare vas de pasageri din lume etc), fie ca dimensiuni liliputane (cărți, unelte, realizarea la scară redusă a unor edificii impresionante etc);
funcția: reședințe regale (de exemplu Palatul Buckingham în Londra, Palacio Real în Madrid ș.a.), reședințe prezidențiale (Casa Albă în Washington, Kremlin îm Moscova ș.a.), foste închisori (Bastilia în Franța, Robben Island în Republica Africa de Sud, Casa Sclavilor în insula Goree din Dakar, în Senegal ș.a.), muzee (foste palate care au dobândit această destinație: Louvre, Ermitaj, Prado, Peleș ș.a.) etc.
Obiectivele turistice de natură antropică
Constituie rezultatul gândirii și activităților multiple ale oamenilor de-a lungul mileniilor. Sunt concentrate îndeosebi în spațiul așezărilor, dar există și disparat în afara acestora. În această grupă se includ:
Obiective turistice de natură istorică care în majoritate sunt urme de cultură materială și vestigii de așezări și cetăți din epoci diferite. În acest sens, se pot separa, la nivelul României.
urme de așezări și culturi din paleolitic (Ștefănești pe Prut), neolitic (cultura Cucuteni).
vestigii ale unor așezări dacice (Sarmisegetuza dacică, Costești, Blidaru, Lozna, Brad – Zargidava, grecești (Histria, Tomis, Calatis), daco-romane (Sarmisegetuza Ulpia Traiana, Apulum, Napoca sau cele din lungul Dunării și din Dobrogea – Dierna, Carsium, Axiopolis, Aegysus, Noviodunum).
ruinele unor cetăți medievale (la Suceava, Cetatea Neamțului, ClujNapoca, Sighișoara, Mediaș, Sibiu, Alba Iulia, Oradea, Timișoara, Deva etc.), cetăți țărănești (Prejmer, Hărman, Alma Vii, Saschiz, Iacobeni, Biertan, Moșna în Podișul Hârtibaciu), biserici întărite (în Transilvania) etc.
locuri de bătălii însemnate pentru istorie indicate prin mausolee, troițe, monumente, cimitire ale eroilor (Călugăreni, Podul Înalt, Șelimbăr, Mărăști, Mărășești, Oituz, Soveja, Mateiaș).
Obiective turistice cu însemnătate arhitectonică și artistică.
Înglobează elemente ale creației umane rezultate de-a lungul secolelor, ele relevând atât curente artistice naționale cât și influența unora de rang internațional care au fost adaptate. Se includ:
Biserici, mănăstiri, moschee, sinagogi etc. care au fost construite și refăcute în secole diferite; se identifică în Transilvania și Banat, mai multe tipuri de edificii realizate în stilurile arhitectonice-romanic, gotic, renascentist, baroc etc, apoi peste tot biserici de lemn ortodoxe, biserici din piatră și zidărie în stil bizantin dar transpus diferit de la o epocă la alta (mai însemnate fiind cel mușatin în Moldova, brâncovenesc în Țara Românească etc.), construcții în stil clasic în sec. XIX și în cea mai mare parte a sec. XX; (modern în ultimele decenii).
Edificii civile (îndeosebi din sec. XVII-XX) care poartă pecetea influențelor artistice naționale a celor exterioare sau o îmbinare a acestora; se includ palate (în marile orașe), conace, cule (Oltenia), case boierești, castele(Transilvania, Peleș) etc. acestea sunt construite în diferite stiluri arhitectonice (romanic, gotic și neogotic, Renaștere, baroc, brâncovenesc, empire, secession, eclectic și al academismului francez, clasic și neoclasic, modern). Între acestea remarcabile prin dimensiuni și valoare artistică sunt cele din orașele mari: Brașov, Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea, Timișoara, București, Iași, Craiova, Constanța, Alba Iulia, Hunedoara dar și altele din localități mai mici, uneori sate.
Monumente, statui și busturi ale unor personalități, construcții și plăci comemorative. Majoritatea sunt situate în orașe sau în localitățile natale ale personalităților respective.
Muzee, expoziții și case memoriale constituie o categorie largă cu profil extrem de variat (istorie, artă populară, pictură, sculptură, științele naturii, colecții inedite de obiecte etc.); se găsesc în orașe (diferite ca număr și tematică) dar și în unele așezări rurale (aici au caracter de colecții dominant cu tematică istorică, artă populară, științele naturii etc.).
Obiective turistice cu caracter etno-folcloric care pun în evidență obiceiuri străbune, obiective ale creației populare, festivaluri artistice populare. Trăsăturile fundamentale ale culturii populare românești sunt autenticitatea, originalitatea, unitatea în varietate a fenomenelor, continuitatea toate acestea împletindu-se cu ingeniozitatea și inventivitatea reflectate în creații de civilizație materială, în datini, obiceiuri, în creația literară orală, în cântecul și dansul popular. Se pot separa:
Muzee cu profil de artă și arhitectură populară. Cele mai însemnate au caracter complex incluzând case, acareturi țărănești, stâne, instalații tehnice care datează din secolele XVII-XVIII, țesături, cusături, obiecte de uz gospodăresc etc. Prin construcții și obiecte se redă specificul satului românesc din diferite zone etnofolclorice. Renumite sunt: Muzeul Satului din București (primul din țară, înființat de Dimitrie Gusti în 1936), Bujoreni-Vâlcea, Golești-Argeș, Dumbrava Sibiului, Suceava lângă cetate, Negrești-Oaș, Sighetul Marmației, Curțisoara-Gorj.
Construcții de lemn (case, porți, biseici) aflate în diverse sate care au devenit renumite prin acestea. Aici sunt porțile masive cu bogate decorații în județele Marmureș, Gorj, Harghita, Covasna.
Ateliere și colecții de linguri, furculițe, furci de tors, realizate de creatori populari talentați din mai multe sate din județele Vâlcea, Alba, Olt, Hunedoara; se adaugă piese de mobilier în județele Bihor (Budureasa), Vâlcea, Argeș, Maramureș.
Ceramica populară se lucrează încă în aproape 200 de centre din toată țara, dintre care o parte însemnată sunt legate de redarea artistică și tradițională. Se impun obiectele din ceramică artistică; ceramică neagră lustruită cu pietre albe de râu la Marginea (Suceava) și Poiana Deleni (Iași); ceramică roșie lustruită la Săcel (Maramureș), ceramică albă smălțuită la Horezu, Vlădești (Vâlcea), Oboga (Olt).
Sărbătorile populare, târgurile și nedeile legate de păstorit, de ciclurile vegetative ale diferitelor plante, târgurile-concurs ale olarilor etc. Importante sunt cele de la Novaci, Vaideeni, Huta Certeze, Prislop, Gura Teghii, Lopătari, Andreiașu, din satele din Mărginimea Sibiului, din Culoarul Bran-Rucăr.
Obiective cu caracter economic. Sunt mai puține ele reflectând un anumit stil de construcție sau mod de exploatare economică specifice unor perioade istorice. Între cele păstrate sunt unele poduri din piatră din sec. XVI-XVII în Moldova pe râul Bărlad, podurile peste Dunăre realizate de A. Saligny la Fetești-Cernavodă, furnale vechi în Banat din sec. XVIII, calea ferată cu cremalieră de la Oravița-Anina, muzeul locomotivelor (Reșița), farul genovez de la Constanța, barajele de la Vidraru, Porțile de Fier sau de pe Bistrița, Someșul Cald, Sebeș, Lotru etc; mori din piatră sau de vânt, planul înclinat de la Covasna; vechi exploatări de aur (Roșia Montană), sare (Cacica, Slănic, Târgu Ocna, Turda etc.), cărbune, ardezie, petrol (Sărata Monteoru).
Alte obiective artistice sau comemorative. În această grupare se includ toate festivalurile artistice (îndeosebi muzicale), locurile în aer liber unde sunt concentrate rezultate ale creației artistice populare (sculpturi în lemn, piatră, Cimitirul Vesel de la Săpânța) sau culte (taberele de sculpturi în lemn, fier-Galați, piatră – Măgura, Hobița, Galați, Babadag, Lăzarea etc.), cimitire ale eroilor (1916-1918, 1941-1944, revoluției din 1989).
II POTENȚIALUL AGROTURISTIC ÎN CONTEXTUL DEZVOLTĂRII TURISMULUI
2.1. Agroturismul. Delimitări conceptuale
Agroturismul este definit prin deplasarea unor persoane intr-o localitate rurala nepoluata, asezata intr-o zona pitoreasca, finalizata prin sederea a cel putin 24 ore si prin consumul de produse alimentare si nealimentare specifice, completata cu coabitarea si integrarea in societatea rurala privita in toata complexitatea sa. Ca definiție unanim acceptată, agroturismul reprezintă un tip de servicii turistice practicat în zone rurale, bazat pe oferta de cazare/gastronomică a gospodăriilor tărănești. Clădirile au capacitate redusă, de obicei prezintă interes arhitectonic, fiind decorate într-un stil rustic, uneori tradițional.
Aceasta forma de turism cuprinde doua mari componente: activitatea turistica propriu-zisa, concretizata in cazare, servicii de masa, agrement (calatorie, pescuit, echitatie), alte servicii curente, iar pe de alta parte, activitatea economica, (agricola) prestata de proprietarul fermei (pensiunii) agroturistice gazda, concretizata in producerea si prelucrarea primara a produselor agroalimentare in gospodarie si comercializarea lor direct la turisti sau prin alte retele comerciale.
Agroturismul joaca, fara indoiala, un rol important in metamorfoza de ansamblu a spatiului rural, cu deosebire a satelor si a oraselor mici cu grad sporit de ruralitate si un potential turistic valoros.
Asezarile cu un trecut istoric indelungat, cu cladiri in stil arhitectonic caracteristic regiunii, cu obiceiuri, traditii si un mod de viata propriu, atrag turistii care doresc sa cunoasca pe viu aceste aspecte.
Nu este de ajuns sa spunem ca Romania este frumoasa, ca poate oferi multe posibilitati pentru practicarea turismului rural si agroturismului, ci este necesar sa dezvoltam aceste doua activitati complementare pe principiul rentabilitatii (Buianu, 2001)
Agroturismul, ca formă particulară a turismului rural, este limitat la nivelul gospodăriei țărănești, prin valorificarea cadrului natural, a ofertei de cazare și a serviciilor agroturistice, având o ofertă de cuprindere mai restrânsă decât turismul rural. Din toate acestea reiese că turismul rural poate fi redat conform următoarelor elemente: al structurii de primire turistică, al activităților, al economiei locale.
Agroturismul vine ca o activitate complementară, ce valorifică excedentul de spații de cazare existent în gospodăria țărănească, pregătit și amenajat special pentru oaspeți; care se constituie dintr-un ansamblu de bunuri și servicii oferite de gospodăria țărănească spre consumul persoanelor.
Ferma rămâne un simbol foarte puternic pentru locuitorii din mediul urban prin casa fermierului, a țăranului, a celui care cunoaște secretele naturii, cunoaște locurile cele mai bune de pescuit din zonă, de cules ciuperci apreciate de consumatori; este locul în care se cresc animale domestice, cu care orășeanul a pierdut contactul, este locul în care se pot mânca fructe proaspete, locul unde se succed generații, reprezentând în același timp, un loc și un mod de viață aparte.
Satul ocupă un loc deosebit în imaginea orășeanului, semnificând dimensiunea umană, animația locală specifică, evocă primăria, birtul, școala, biserica, locuri care au marcat viața oamenilor secole de-a rândul. Aici se regăsesc artizani, comercianți, mici întreprinzători, actori locali care fac viața mai ușoară la țară. Reprezintă, de asemenea, locul de baștină a celor mai frumoase sărbători, a celor mai frumoase obiceiuri de nuntă, botez sau de iarnă.
Ferma, satul și spațiul rural, împreună sau separat, constituie farmecul turismului rural prin atractivitate. Turismul rural trebuie înțeles ca o formă de activitate care asigură populației urbane cele mai adecvate condiții de terapie împotriva stresului, determinat de tumultul vieții cotidiene. Această formă de turism, este puternic influențată de factorii psihologici și se adresează prin excelență iubitorilor de natură, celor care știu să o folosească în avantajul sănătății și reconfortării lor, fără să o distrugă.
Activitatea de agroturism, are la bază trei elemente interdependente:
• atracția față de frumusețile naturale, etnografie, de noutatea, farmecul și evenimentele specifice vieții la țară;
• cazarea și masa, care, chiar dacă nu sunt la standardele hoteliere trebuie să fie de calitate și oferite cu ospitalitate;
• transportul, căile de acces spre mediul rural sunt vitale pentru asigurarea unui flux continuu de turiști.
Agroturismul este capabil să valorifice excedentul de cazare existent în gospodăria țărănească prin implicarea turiștilor în viața gospodăriei și furnizarea acestora de servicii si activități (masă, cazare, interacțiune cu mediul socio-natural) proprii gospodăriei țărănești, fără a-i conturba acesteia specificul.
2.2. Potențialul agroturistic
2.2.1. Potențialul agroturistic natural
Zonele pentru agroturism pun in evidenta specificul unor zone rurale (cadrul natural, constructii, obiceiuri, activitati, traditii gastronomice) diferite de la o zona la alta. Exista spatii geografice extrem de generoase, mai mult sau mai putin extinse, in care odihna se imbina cu recreatia, plimbarea, activitatile practice, lectura in unele situatii valorificanduse chiar unii factori naturali de cura balneara. Experiente importante inregistreaza in acest domeniu tarile alpine europene, acestea fiind printre primele tari in care s-a practicat aceasta forma de turism.
Problema turismului rural în circuitul mondial este redată în diferitele lucrări de specialitate unde sunt semnalate evoluții ale acestei activități pe zone geografice. Se pot reliefa situații cum sunt: în Franța ( în care forma de agroturism este considerată o soluție a problemelor din agricultură, ce se bazează în primul rând pe casele de vacanță cunoscute sub denumire de “les Gîtes de France.
Totodată 60% din turiștii care își petrec vacanțele în mediul rural preferă sejururile lungi de patru săptămâni și doar 8% pe cele foarte lungi de peste 2 luni; – în Austria, la care turismul rural se identifică prin existența “satului turistic de recreație” și a “stațiunii de odihnă”, iar prin numărul și structura populației, acest sat turistic este considerat pe o treaptă superioară în categoria noilor tipuri de localități turistice;
– Germania se situează printre țările cu tradiție în practicarea turismului rural, care-și pune amprenta în sens pozitiv asupra comerțului și micii industrii germane,
– Belgia în care turismul rural este prezent prin fermele a căror activitate se desfășoară prin asocierea a cinci sau șase familii,
– Danemarca ce promovează în turismul rural așa numitele “vacanțele active”, ce se bazează pe oferirea cazării sub forma fermelor, apartamentelor independente sau a campingurilor;
– Finlanda la care cazarea turiștilor se face în ferme sau gospodării țărănești, fiind specifică practicarea agroturismului și derularea unor activități de agrement sub forma echitației și schiului, fie în mici “castele” de lemn;
– în Irlanda turismul rural se practică în special pe litoralul vestic și partea centrală, remarcându-se zonele tradiționale;
– în Portugalia, unde turiștii preferă să fie promotori ai diverselor manifestări tradiționale și să practice diferite sporturi ca: înot, tenis, echitație, pescuit, vânătoare sau golf;
– în Bulgaria (unde turismul este canalizat spre petrecerea vacanțelor în “sate unicat”, oferite cu prioritate turiștilor cu venituri foarte mari și reprezentanților intelectualității
2.2.2. Potentialul agroturistic antropic
Zonele pentru agroturism reprezinta in numeroase tari ale lumii o creatie mai recenta, aparuta din nevoia de evadare in spatii de liniste, dincolo de zidurile orasului sau de aglomeratia unor statiuni turistice. Ele pun in evidenta specificul unor zone rurale (constructii, obiceiuri, activitati, traditii gastronomice) diferite de la o zona la alta. Exista spatii geografice extrem de generoase, mai mult sau mai putin extinse, in care odihna se imbina cu recreatia, plimbarea, activitatile practice, lectura in unele situatii valorificandu-se chiar unii factori naturali de cura balneara. Pot apare in teritoriu in mod unitar (in culoarul Bran – Rucar, Depresiunea Dornelor, Valea Ariesului) sau dispersate sub forma satelor turistice (statiuni verzi), precum: Poieni (jud.Cluj); Geoagiu Bai (Hunedoara), Tismana (Gorj); Murighiol (Tulcea); Botiza (Maramures); Bala (Mehedinti).
2.3. Potențialul agroturistic din România – trăsături și unicitate
Turismul se dezvoltă ca activitate economică în interdependență cu toate domeniile, manifestându-se astfel rolul lui multiplicator în relațiile cu acestea. Turismul rural poate fi abordat tridimensional și anume: din perspetiva sistemului exploatație agricolă – familie; sub aspectul cercetării identității profesionale din mediul rural; prin prisma relațiilor economicosociale din mediul rural. Însăși etapele de restructurare a economiei sunt corelate cu cele privind dezvoltarea durabilă a turismului rural românesc, care vizează: orientarea spre activitățile din mediul rural, conturarea și stabilirea celor mai adecvate forme de organizare a turismului rural; dezvoltarea efectivă a turismului rural.
În sfera turismului, agroturismul are o pondere destul de mică în raport cu celelalte categorii, dar prin îmbunătățirea calitativă a ofertei în acest domeniu, și prin extinderea zonelor de practicare a agroturismului spre sud – estul țării (Delta Dunării și litoralul Mării Negre), există speranțe că această pondere va crește sistematic. În urma unui studiu efectuat în perioada 2002 – 2007, reiese că numărul de pensiuni turistice este net superior numărului de pensiuni agroturistice, atât în anul 2002, cât și în anul 2007. Acest fenomen poate fi explicat și prin faptul ca multe pensiuni agroturistice nu sunt omologate. Din punct de vedere al confortului, pensiunile agroturistice cele mai numeroase, atât în 2002, cât și în 2007, sunt cele de 2 stele, cele de 4 și 5 stele fiind practic inexistente, observânduse că și în turism ponderea acestora este destul de mică
In Romania, bazele institutionalizate ale agroturismului au fost puse in anul 1972, cand Ministerul Turismului, a selectat 118 asezari rurale reprezentative, ce urmau a fi promovate in turism (OMT 297/1972). Prin Ordinul Ministerului Turismului nr. 744/16 iulie 1973, au fost declarate "sate turistice" un numar de 14 asezari rurale din 10 judete ale tarii: Bogdan Voda (Maramures), Fundata si Sirnea (Brasov), Sibiel (Sibiu), Vatra Moldovitei (Suceava), Poiana Sarata (Bacau), Recas (Timis), Tismana (Gorj), Vaideeni (Valcea). Ulterior, Planul de Amenajare a Teritoriului Național ( conf. O.U. nr. 142 / 28 octombrie 2008 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național, Secțiunea a VIII- a, zone cu resurse turistice cu modificările și completarile ulterioare), a determinat zonele cu resurse turistice de pe teritoriul Romaniei.
Organizarea spatiala a agroturismului este caracterizata prin dualitatea concentrare – dispersie:
– concentrarea serviciilor de masa, cazare si animatie in sate sau statiuni verzi;
– dispersia activitatilor (promenada pietonala sau ecvestra, pescuit, turism fluvial) in spatiul rural
Satele turistice sunt asezari rurale pitoresti, bine consolidate din punct de vedere economic, edilitar si cultural, situate in medii nepoluate, conservatoare a unor modele culturale (obiceiuri, inventar al obiectelor de munca, port, gastronomie) si care, dincolo de functiile politice, administrative, culturale, sociale, indeplinesc, sezonier sau permanent, functia de primire a turistilor.
Numeroase clasificari avansate de specialisti au in vedere functionalitatea acestor sate (Negoescu, 1974, Nistoreanu, 1999, Buianu, Bogdan, 2001), adica elementul esential care contureaza motivational actul turistic. Au fost identificate urmatoarele tipuri de sate:
– sate peisagistice si climaterice: Fundata, Sirnea (in culoarul Rucar-Bran), Tismana (Gorj), Bradet, Podul Dambovitei (Arges), Botiza (Maramures), Dorna Candreni (Suceava), Arieseni (Alba), Vama Veche, 2 Mai (Constanta);
– sate turistice pentru practicarea sporturilor de iarna: (Fundata – Brasov, Garina – Caras Severin) si nautice (Murighiol, Mila 23);
– sate balneare: Zizin, Covasna, Bala (Mehedinti), Oglinzi si Baltatesti (in Subcarpatii Moldovei), Costiui (Maramures), Calacea (Timis), Sacelu (Gorj), Geoagiu si Vata de Jos (Hunedoara), Moneasa (Arad), Tinca (Bihor);
– sate turistice pastorale: Orlat, Rasinari, Saliste, Gura Raului, Miercurea Sibiului, Cisnadioara (toate in Marginimea Sibiului), Vaideeni, Polovragi, Stanesti, Pocruia, Tismana, (in depresiunile Olteniei), Borlova, Turnu Ruieni (Caras Severin), Pui, Clopotiva, Ohaba de sub Piatra (in tara Hategului);
– sate cu monumente istorice, de arta si arhitectura : Sucevita, Putna, Dragomirna, Agapia, Varatec (in Moldova), Aninoasa, Cotmeanca, Cozia, Horezu, Polovragi, Tismana (in Subcarpatii Getici), Harman, Prejmer, Biertan, Feldioara, Cristian – cu renumitele biserici fortificate (in Transilvania);
– satele turistice etnofolclorice: Curtisoara (Gorj), Avram Iancu (Alba), Rasinari (Sibiu), Vama (Suceava), Sapanta (Maramures), Pietrosita (Dambovita), Bujoreni (Valcea), Naruja (Vrancea);
– sate turistice de creatie artistica si artizanala: Oboga, Marginea (Suceava), Corund (Harghita), Humulesti (Neamt), Sacel si Sapanta (Maramures), Carpus (Cluj), Malu cu Flori (Dambovita);
– sate turistice pomi-viticole: Recas si Giarmata (Timis), Voinesti (Dambovita), Cotesti, Jaristea, Straoane (Vrancea), Pietroasele, Sahateni (Buzau), Radaseni (Suceava), Siria (Arad), Agapia (Neamt), Murfatlar si Ostrov (Constanta), Bucium (Iasi), Dabuleni (Dolj).
Capitolul III. ANALIZA POTENȚIALULUI AGROTURISTIC DIN SATUL BABȚA – JUDEȚUL SATU MARE ÎN CONTEXTUAL DEZVOLTĂRII AGROTURISMULUI
3.1. PREZENTAREA GENERALĂ AL LOCALITĂȚII BABȚA
3.1.1. Amplasarea localității Babța
Așezat în zona piemontană a Culmii Codrului, după cum este cunoscută de localnici, în partea sud – estică a județului Satu Mare, Babța este un sat component al Comunei Bogdand, comună care cunoaște datorită localnicilor valențe culturale și etnofolclorice foarte diversificate.
Foto 1. Satul Babța (sursă: Deac Raluca Simona)
Zona Codrului, ca zonă etnografică este întinsă pe teritoriul județelor Satu Mare, Maramureș și Sălaj1(vezi note de referință), cuprinzând o arie relativ restrânsă comparativ cu alte zone etno – folclorice. Nucleul geografic al Codrului îl constituie culmile Făgetului (Codrului), iar limitele, sub asptectul imaginar al unui patrulater, sunt date de trei ape curgătoare: Someșul la nord, Sălajul la est și Crasna în vest, și o înșiruire de sate cu o populație predominant marghiară (Lelei, Hodod, Nadișu Hododului, Ser, Bogdand) la sud.
3.1.2. Istoricul localității Babța
Babța, acesta s-a format prin sec. XIV-XV ca urmare a persecuțiilor și terorizărilor regimului feudal, unde din cătunul numit Oarza un grup de trei familii cu numele de Bălaj si Boian s-au refugiat în pădurile ce existau pe teritoriul unde azi se găsește satul Babta. Referitor la dobândirea denumirii de azi se spune că una din acele familii avea ca membru o babă si fiind unica bătrâna îi spuneau "Băbuța", diminutivul cuvântului "Baba" de unde se spune că această localitate și-ar fi dobândit denumirea de azi "Babța".
Din perimetrul localității Babța provine și un depozit de monede feudale de argint din secolul al XVII-lea care sunt expuse la Muzeul din Bucuresti.
Frumuseți ale liricii populare locale Babța sunt amintite de Augustin Mocanu în versurile ce au fost culese de la oameni bătrâni din sat, Mocanu Augustin fiind un culegător de folclor din județul Sălaj. El a publicat versurile în cartea lui și în nenumărate ziare Transilvanene. Augustin Mocanu a avut un rol important în păstrarea limbi române și a regionalismelor locale.
Măi bădiță, ochii tăi
Când îi sui, când îi coboi,
Din picioare mă doboi;
Când îi sui, când îi ridici,
De la inimă mă stângi.
Bade, de când ai plecat,
Negură s-o pus pă sat,
Și pă pomii din grădină
Și la mine la inimă.
(Augustin Mocanu – Babța, SM)
3.2. ANALIZA POTENȚIALULUI TURISTIC DIN LOCALITATEA BABȚA ÎN VEDEREA DEZVOLTĂRII AGROTURISMULUI
3.2.1. Analiza potențialului agroturistic natural
Din punct de vedere al cadrului natural, satul Babța este inclus în arealul colinar al văii Cerna, dispunând de coline bine evidențiate pe care se dezvolta o vegetație tipică zonei de campie, respectiv deal – câmpie.
3.2.1.1. Condiții biopedoclimatice
3.2.1.1.1. Relieful
Sub aspectul reliefului este evidențiat potențialul oferit de relieful predominant de dealuri, situându-se în zona de piemont a unității denumită Culmea Codrului, care la rândul ei se înscrie în cadrul Platformei Sălăjene nordice. Astfel, relieful este alcătuit din dealuri și coline care în majoritatea cazurilor depășesc 20 grade cu excepția luncilor pârâului Cerna, pârâu ce se varsă în Crasna. Aceste lunci sunt folosite ca fânețe naturale.
Culmea Vârful Codrului mai este cunoscut datorită denumirilor date de localnici culmea Făgetului sau Bâcului, acesta fiind cel mai lung dintre horsturile care străpung Platforma Colinară Sălăjeană.
Fig. 1.Harta fizică a judetului Satu Mare, sursa: http://pe-harta.ro
Hidrografia
Hidrografia localității este dată de Cerna, afluent de dreapta a râului Crasna
Clima
Sub aspectul climatic, este așezat în bătaia Vânturilor de Vest2 (vezi note de referință), care înregistrează o cantitate de anuală de precipitații de 800mm/an3 (vezi note de referință). Topoclimatul pentru arealul studiat este caracterizat de un climat cu ierni blânde și umede și veri calde și umede, de izoterma anuală de 8° C, ceva mai aspru comparativ cu topoclimatele colinelor înconjurătoare unde se înregistrează peste 9° C, condiții in care izoterma medie caracteristică lunii ianuarie este de -30C , iar pentru luna iulie de 18-20° C.
Vegetația, fauna și solurile
Din punct de vedere al vegetației satul Babța se încadrează în etajul fagului, fagului amestecat cu gorun sau chiar a pădurilor de gorun pur, dar și stepă în arealele depresionare. Plantele din flora spontana sunt deosebit de variate, de la buruieni la păiușuri. Amintim câteva plante din peisajul floristic: vioreaua, toporașii, iarba câmpului, trifoi, sunătoarea, leurda, brebenei, moșuti, fraga de câmp și de pădure până la laleaua pestriță.
Fauna este foarte diversificată dintre care cele mai întâlnite sunt: mistrețul, căprioara, cerbul carpatin, lupul, vulpea, veverița, iepurele, viezurele, jderul, iar dintre păsări: mierla, ciocănitoarea, pupăza, bufnița, fazanul, graurul, uliul, cioara, coțofana, privighetoarea.
Solurile predominante sunt date de cele din categoria argiluvisolurilor de tip soluri brune argiluviale, soluri brune luvice și soluri brune roșcate precum și din categoria cambrisolurilor de tip soluri brune eu-mezobazic.
3.2.1.5 Populația și așezările
Babța are o populatie de 856 locuitori (recensământ 2002), din care 4 persoane de etnie maghiară, o persoană de etnie rromă și o persoană de etnie germană. Satul este compact de tip răsfirat gospodăriile sunt situate la distanțe mai mici unele de altele. O parte din terenul agricol (livezi, vii, grădini de legume) este cuprins în vatra satului, dar cea mai mare parte rămâne în exteriorul vetrei.
note de referință
1 Satele care aparțin acestei zone datorită similitudinilor între obiceiuri, tradiții și portul popular sunt: Ardusat, Ariniș, Asuajul de Jos, Asuajul de Sus, Babța, Băita de sub Codru, Basești, Beltiug, Benesat, Bicaz, Bicău, Bârsăul de Jos, Bârsăul de Sus, Bolda, Borlești, Buzești, Chelința, Corni, Corund, Chilia, Ciuta, Crucișor, Cuța, Fărcașa, Gârdani, Giorocuta, Gerăușa, Giurtelec, Hodișa, Homorodu de Jos, Homorodul de Mijloc, Homorodul de Sus, Hurezu Mare, Iegheriște Lipău, Măriuș, Medișa, Motiș, Nadișu Român, Necopoi, Oarța de Jos, Oarța de Sus, Odești, Ortița, Poiana Codrului, Pomi, Racova, Rodina, Roșiori, Sălățig, Săliște, Salsig, Sârbi, Soconzel, Solduba, Stâna, Stream, Supuru de Jos, Șandra, Tămaia, Tămășești,Tătărești, Tireac, Tohan, Ticău, Urmeniș, Ulmeni, Viile Satu Mare. Similitudini între Codru și Chioar sunt menționate de Gheorghe Pop în Graiul, etnografia și folclorul zonei Chioar, Baia Mare, 1983, p. 42, iar apartenența la Codru a satelor din Salaj e remarcată de Lucian Cucuiet în Porțile de sură din zona Codru (catalog), Muzeul Județean Satu Mare, 1980, p. 3
2 v. op. p. 103 Mihailescu Vintilă, Dealurile și Câmpiile României, Studiu de geografie a reliefului, Editura Științifică, București, 1966
3 v. op. p. 103 Mihailescu Vintilă, Dealurile și Câmpiile României, Studiu de geografie a reliefului, Editura Științifică, București, 1966
3.2.2. Analiza potențialului agroturistic antropic
3.2.2.1. Analiza așezărilor și creației populare
A. Casa țărănească
În Zona Etnografică Codru, însăși denumirea zonei exprimă specificitatea arhitecturală a casei tradiționale și a gospodăriei tărăneștim datorită abundenței padurilor din ultimele două secole, și anume arhitectura în lemn ca trăsatură specifică locală.
În Babța, precum și în celelalte sate codrenești, apar la jumătatea secolului XVIII tipul de case formate dintr-o singură încăpere, ca apoi, spre sfârsitul secolului XIX apar casele constituite din două încăperi: „tindă” și „casă”. „Casa” era destinată locuirii, aici aflându-se cuptorul, iar „tinda” era destinată depozitării obiectelor de uz casnic. Inaintea casei se afla prispa, iar intrarea principală era în tindă. Unele case aveau o singura fereastră poziționată spre uliță, iar pereții erau tencuiți cu lut.
Planul următor de casă apare la sfârșitul secolului este cel cu trei încăperi:„casa mare”, „tinda” și „casa mică”, iar la exterior târnațul. Acest tip de case se regăsesc și azi ca și arhitectură. Interiorul casei este decorat fără deosebiri prea mari. În „casa mare” este amplasată soba, două paturi așezate după cum urmează: unul în colțul opus sobei si celălalt la mijlocul peretelui dinspre curte. De o parte si de alta a patului se află câte o lădiță mică ( lucrate la Băița4 (vezi note de referință)) Pe peretele lateral se gasește un lădoi cu spate, masa și scaunele. În colțul din stânga oblic cu acesta se găsește lada de zestre, iar în colțul din dreapta ”armărerul” sau credenț5 (vezi note de referință). Deasupra patului din stănga se găsește o rudă din lemn pe care stau așezate textilele decorative. Pereții sunt împodobiți cu ștergare lungi prinse în cui („ștergare după cui”6 (vezi note de referință)), icoane pe sticlă, diverse obiecte din ceramică.
„Casa mică” – aici se locuiește curent. Aceasta este decorată și împodobită mai modest. În colțul din dreapta este așezat cuptorul, patul în colțul din stânga, iar cel de-al doilea pat în colțul din dreapta, opus cuptorului. În continuarea patului se găsește lădoiul, masa și scaunele, iar pe peretele dinspre curte o a doua ladă cu spate. Pereții casei mici erau decorați doar cu icoane și obiecte din ceramică.
Cămara de alimente sau găbănașul7 (vezi note de referință), este o construcție realizată separat de casă și este formată dintr-o singură încăpere – cămara proriu-zisă prevăzută cu târnaț și balustradă. Acoperișul este identic cu al casei „în patru ape”8 (vezi note de referință), învelitoarea este din paie, iar în trecut era din sită de stejar. Motivele ornamentale ale cămării sunt identice u cele ale casei. Sub găbănaș este construită pivnița.
Al treilea plan de casă este identic cu cel prezentat anterior, singura diferență este tehnica prin care este construită și prin destinația unor încăperi. Un exemplu cert este trasformarea bucătăriei în urma desfințării hornului deshis în tindă.
Planurile de case tradiționale prezentate sumar sunt cele mai semnificative și mai reprezentative pentru satul Babța, bineînțeles că există mici diferențe în decorarea caselor, obiectele de decor fiind aceleași în fiecare gospodărie.
În prezent, construcțiile noi de case sunt inspirate foarte puțin din arhitectura tradițională, predominând arhitectura orășenească. Fațadele caselor construite în prezent din cărămidă sau voioage sunt tencuite și foarte rar le sunt întrebuințate elemente florale sau zoomorfe, predominâd vopsirea lor doar într-o culoare.
B. Gospodăria tradițională codrenească
Cele mai multe transformări în privința arhitecturii o suferă gospodăria, care, înainte de apariția șurii de tip geometric exista poiata pentru vite și separat era cotețul pentru păsări și cocina pentru porci. Șura codrenească renumită prin arhitectura porților, este construită în plan dreptunghiular și acoperă aproape toate necesitățile gospodărești. Pe lângă rolul gospodăresc, șura mai avea un rol esențial în trecut, deoarece acest aspect ține de obiceiurile tradiționale care se petreceau în trecut și care în prezent sunt „depozitate” în lada de zestre, și anume, găzduia desfășurarea nunții și al jocului duminical care îi poartă numele: „danțuꞌ la șură”, obiceiuri care nu se mai păstrează.
Întreaga gospodărie codrenească tradițională este împrejmuită cu gard din stâlpi și bârne, sau gard din scânduri, însă partea cea mai importantă este așezată spre ulită unde se alfă poarta și portița de intrare. În Babța alternează două tipuri de porți. Una seamănă cu cea de șură și cealaltă este de tipul „vrajniță cu boc”9 adică este formată dintr-un trunchi așezat orizontal pe un butuc. Ca ornamentație poarta cioplită are încrestări de linii geometrice. Aceste două tipuri de porți traditionale au fost înlocuite cu porți metalice care prezintă ornamentații în forme geometrice.
C. Mobilierul tradițional codrenesc
Interiorul casei tradiționale codrenești existent în Babța, este același ca și în alte sate din codru. Acesta este bivalent întrucât avea atât rol utilitar cât și rol ornamental. Obiectele de mobilier întâlnite în casele tradiționale băbțene sunt: lăzile de zeste care erau confecționate la Băița de sub Codru, mese cu ladă și/sau fără ladă, dulapuri, lavițe și lădoaie cu spătar, scaune cu spătar de lemn ornamentate cu crestături, nevopsite, scaune fără spătar.
Lăzile de zestre sunt de formă paralelipipedică și este obiectul de mobilier care însoțește mireasa după căsătorie. În ea se depozitează atât haine cât și textile pentru casă: haine de pat, stergare simple și după cui, dosoaie10(vezi note de referință). Cele care predomină aici sunt cele realizate la Băița de sub Codru, dar unii localnici au lăzi de Măriuș11 (vezi note de referință), singura diferență este modelul ornamental. Ca ornamentație predomină capetele de copac, triunghi în relief pe peretele frontal și pe capac la încuietoare. Un alt tip de ornamentație sunt de tip geometric cercuri, zigzaguri, linii curbe, combinate cu elemente zoomorfe si vegetale.
În prezent nu se mai practică darea ca zestre aceste lăzi, unul dintre motive fiind faptul că acest meșteșug nu se mai în Băița încă din 1965.
Masa cu ladă este un obiect de mobilier cu dimensiuni de până la 70cm, iar lada 38 cm, se folosește doar în câmp ornamentat pe toate laturile cu diferite motive (rozetă și diferite forme geometrice). Tabla mesei este mobilă, iar în lada mesei se păstrau tacâmurile și anumite alimente de întrebuințare urgentă.
Armărerul sau credenț, este un dulap dreptunghiular ce este atârnat pe perete, iar în partea de jos este prevăzut cu două uși. Deasupra ușii sunt două polițe care au marginile sub forma unor rame traforate.
Lingurarul este un obiect de mobilier sub diferite forme: sub forma literei T întors, în formă de triunghi sau chiar dreptunghi, ornamentat pe margini cu crestături, linii și rozete.
Blidarul este o ramă din nuiele care formează un coș.
Patul este de două felurim primul fel este mai înalt și etajat, astăzi acest tip de pat nu mai există, iar cel de-al doilea tip este patul obișnuit. La capete patului pe tăblițe sunt aplicate ornamente în motive florale și geometrice.
Lavițele sunt și acestea de mai multe tipuri: fără spătar, cu spătar, iar un ultim model este cel cu spătar și laturi (brațe). Ultimul model este ornamentat.
Scaunele cu spătar. Acestea sunt realizate din lemn de fag și sunt cioplite cu barda. Spătarul este decupat sau este traforat.
Leagănul de lemn – este simplu și ornamentat.
Icoanele pe sticlă sunt aduse din Nicula (județul Cluj) și mai rar din Făgăraș.
Ceramica existentă în ornamentația casei este fabricată în Cehul Silvaniei, Băița, Tașnad, Vama, Baia Sprie și Satu Mare.
D. Textilele decorative codrenești
Textilele decorative, la fel precum piesele de mobilier si obiectele din ceramică, ocupă un rol important în ambianța domestică. Produsele textile sunt realizate pe cale manuală sau mecanică de natură rudimentară. De obicei, textilele sunt realizate în șezători sau individual, de cele mai multe ori în anotimpurile reci (de toamna târziu până primăvara).
De cele mai multe ori femeile realizau produse atât pentru uz personal precum haine – portul popular, cât și pentru decorul casei.
Ștergura după cui – este realizată din bumbac sau bumbac amestec cu cânepă și este ornamentată cu motive geometrice stilizate, antropomorfe, florale, vegetale aranjate pe o bandă de culoare roșie.
Foto 2. Ștergar după cui cu ciur împletit cu rupturiță și roituri (sursă: Deac Raluca Simona)
Culorile utilizate în țesătură sunt roșu, galben, verde, roz, negru, alb. Întrebuințarea care le-a fost dată acestor ștergare, la fel cum spune și denumirea lor, este aceea de ornament, fiind așezate pe pereți deasupra blidelor, în jurul icoanelor, în ferestre sau pe rudă. La capete ștergarele se termină în „ciur împletit cu rupturiță și roituri”12 (vezi note de referință) sau cu ”ciucălăi împletiți”13 (vezi note de referință).
Foto 3. Ștergar după cui cu ciur împletit cu rupturiță și roituri (sursă: Deac Raluca Simona)
Lepedeul de pat – este realizat din pânză în două ițe și se compun din trei lați14 (vezi note de referință) cusuți între ei cu cipcă15(vezi note de referință) . O jumătate este neornamentată, iar cealaltă jumătate care este ornamentată cu motive florale stilizate sau geometrice stilizatem terminată lateral cu o beteală de bumbac.
Foto 4. Lepedeu de pat (sursă: Deac Raluca Simona)
Fața de masă – este realizată din canepă și bumbac sau doar din bumbac. Este compusă din trei lați cusuți între ei cu „ciur bătrânesc”16 (vezi note de referință).
Foto 5. Față de masă cu dantelă din roituri (sursă: Deac Raluca Simona)
Ornamentația fețelor de masă sunt vergi cu fond roșu formate din două sau trei șire în alb și nergu, iar spre terminație un șir alb întrerupt cu negru la mijloc. Între vergi este realizat motivul mărului țesut din fir roșu și nergu. Marginile fețelor de masă sunt mărginite cu „dantele din roituri”17 (vezi note de referință).
Fețele de pernă – sunt realizate din bumbac cu ornamentații asemănătoare, iar marginile sunt din dantela aplicată sub formă de volănaș.
Foto 6. Față de pernă cu ornamentații florale cu margini simple (sursă: Deac Raluca Simona)
Foto 7 – 8. Modele de fețe de perne cu marginile simple ornate cu motive florale (sursa: Deac Raluca Simona)
Perdelele de geam – sunt realizate din cânepă cu bumbac, ornamentele sunt motive geometrice în relief și trei benzi de urzeală.
3.2.2.2 Analiza portului popular codrenesc
Portul popular codrenesc
Costumul popular ocupă un loc esențial între obiectele de artă tradițională. Până nu demult fiecare gospodărie era o țesătorie în miniatură, deoarece în casă se produceau aproape toate produsele de artă tradițională, de la costumul popular la ștergare, fețe de masă și alte obiecte de artizanat, femeile având acest dar artistic, îndemânare și hărnicie.
Codrenii poartă aceeași îmbrăcăminte sobră și demnă asemeni strămoșilor lor. La prima privire, costumul popular codrenesc pare modesc și sărăcăcios, în comparație cu costumele din alte zone, spre exemplu Oaș, însă sărăcia este aparentă deoarece este vorba despre sobrietatea ornamentului. Culorile utilizate sunt puține, ele sunt folosite în tonalități sensibile pentru a se armoniza cu albul pânzei.
Ca ornamentație, costumul popular cunoaște o evoluție, de la broderia filigranată la simplificare, de la ornamentația vegetala cusută cu alb pe alb și apoi grefară cu „ploibaz”18 (vezi note de referință) la cea colorată și mai încărcată.
Costumul îmbrăcat la nuntă este acela pe care îl purtau și în sărbătorile comune, acesta având o ornamentație specială, însă în prezent acest costum este înlocuit de mai bine de 40 de ani de rochia de mireasă cu voal, respectiv costumul modern, iar druștele19 (vezi note de referință) rochii lungi de culoare roz bombon sau albastru pastel. Această schimbare a tradiționalului cu modernul denotă faptul că modernizarea, penetrația urbanului nu face altceva decât să steargă din tradiții, acestea să fie aruncate alături de costumul popular în lăzile de zestre unde zac până muzeografii sau cei pasionați de reînnodarea tradițiilor să vină să le achiziționeze.
Despre costumul popular, am găsit câteva mărturisiri făcute de oameni pasionați de folclor și de autenticitatea folclorului din Zona Codrului dintre care foarte adevărată în legătură cu materialele adunate pentru această lucrare am considerat-o cea a rapsodului popular Nicolae Mureșan pe care dânsul o amintește și într-un documentar Zestrea Românilor, un documentar despre satele din Zona Codrului, și anume: „costumul popular este de o naturalețe exemplară, pânza țesută în război a rămas și va rămâne pentru totdeauna o pânză care este foarte plăcută pentru pielea omului, nu are nimic artificial în ea și este la fel de curată ca sufletul lor. De aceea ne îmbrăcăm în costumele populare aflate în lada de zestre și le scoatem la lumină tocmai pentru a rămâne în această lume frumusețea lor și nu numai, strădania femeilor și cele tinere și cele bătrâne, care au învățat că în viața asta câteodată trebuie să îți faci chiar personal haina vieții.”20(vezi note de referință)
A. Costumul popular femeiesc
În codru, costumul popular femeiesc este format din spăcel, pindileu, zadie, puzlic din barșon, ghete, basma – podoabe pentru cap și joljuțuri.
Spăcelul sau cămașa este scurt până în talie cunoaște două variante. O primă variantă, și cea mai predominantă în Babța este spăcelul cu plactă de care este prinsă prin încrețituri foarte dese partea de jos a stanului. Gura cămăși are guleraș și plaston. Mânecile sunt prinse în crețuri din umeri, iar la încheieturi terminația este încrețită prinsă cu pumnași. A două variantă de spăcel este cel cu stanul drept fără cusături la umeri și foarte puțin încrețit la gât. Mânecile sunt prinse în crețuri la umeri și la pumnași.
Ornamentarea spăcelului este realizată în tehnica „păstă hire”21 (vezi note de referință) în culori reprezentative codrului: roșu, mnꞌeriu22 (albastru) (vezi note de referință), verde, galben, maro și negru cu motive florale și/sau geometrice stilizate.
Foto 9. Modele de spăcel cu platcă (sursă: Deac Raluca Simona)
La spăcelul cu platcă broderia se mai facea prin alburi diferite ca intensitate datorită firelor care sunt utilizate: in, bumbac și cânepă. La șanșete și în jurul plastonului se aplică nasturi foarte mici roșii și negri, iar pentru a fi subliniate încrețiturile se folosește tehnica plăivăzuirii (punctarii cu creionul).
Pindileul sau poalele este o fustă țesută din cânepă și bumbac este încrețit în talie, iar în partea de jos este foarte larg 5-6m. Pe bata pindileului sunt transpuse ornamentele de pe spacel, fiind respectate atât broderia cât și culorile. Bata ține locul brâului, de aceea acesta nu este folosit.
Foto 10. Costum codrenesc femeiesc si barbatesc (sursă: Deac Raluca Simona)
Zadia albă sau șorțul se realizează din același material cu pindileul și este încrețit pe bată. Se leagă în talie și prezintă aceleași ornamentații precum pindileul. Ulterior zadia de pânză albă este înlocuită cu cea din cașmir de diferite culori, în Babța femeile purtau zadiile negre, cea din pânză albă le purtau miresele.
Puzlicul de barșon23 (vezi note de referință) nergu sau albastru se purta peste spăcel, în special peste cel fără platcă.
Încălțămintea purtată de femeii sunt ghetele înalte cu tureatcă24, cu toc și bumꞌdi25 sau șireturi. În prezent pantofi negri. (vezi note de referință)
Podoabele pentru cap. Fetele poartă părul descoperit, pieptănat și împletit ca o plasă. În păr sunt prinse panglici, agrafe realizate din mărgele mici colorate, agrafe și clame și zgărdane pentru păr. Femeile căsătorite poartă basmale de diferite culori: albe, vezi, roșii, maro sau nerge.
Zgărdanele pentru gât sunt realizate manual din margele cu ornamentații florale si geometrice stilizate și se poată strâns legate de gât și mai lejer se poartă colierele cusute din mărgele.
Joljuțul este o batistă lucrată manual de fete, ornată cu broderii și curături ornamentale ispirite după costum. Acesta se poartă la brâu, prins la bata pindileului peste zadie.
B. Costumul popular bărbătesc
Pentru bărbați elementele de identificare sunt chemeșa, gacii, pălaria de paie. Iarna purtau gube, sumane și cioareci, iar în picioare purtau cizme negre confectionate din piele.
Foto 11. Costum popular codrenesc bărbătesc din Babța (sursă: Deac Raluca Simona)
Chemeșa este realizată din pânză de bumbac și cânepă tesută în război, lungă până la brâu, mânecile sunt largi și strâmtate la încheieturi prin încrețituri dese. La guler și la incheieturi este brodată cu alb pe alb în motive geometrice, apoi florale, și sunt aplicați nasturi mici roșii și negri. La fel precum spăcelul femeiesc, chemeșa este supusă tehnici ploivazului pentru a fi scoase în evidență motivele ornamentale. Chemeșa se poartă peste pantaloni, în acest caz gacii.
Gacii sunt niște pantaloni scurți și largi (diametrul unui tureac este de 3m), strâmtați în talie printr-un șnur și călcați în pliuri. Sunt confecționați din pînză de bumbac și cânepă de culoare albă.
Încălțămintea purtată de bărbați sunt cizmele negre din piele.
Pe cap poartă pălări din paie calota este de formă înaltă tronconică ornamentate cu zgărdane din mărgele colorate cu motive florale și geometrice stilizate.
Costumele populare, fie ca este vorba despre cele femeiești sau bărbătești, după descrierea lor, se încadrează în costumul popular din zona de nord vest a Transilvaniei.
Foto 12. Codreni îmbrăcați în straie populare autentice din Babța (sursă: Deac Raluca Simona)
NOTE DE REFERINȚĂ
4. INF. II 1948, XI 1943, XIX 1948
5. INF. II 1948, VIII 1920, XII 1935, XXI 1934
6. INF.V 1928, VI 1948, XIV 1944, XV 1955, XXI 1934, XXV 1940
7. INF. I 1937, X 1944, XVI 1943, XVII 1943, XXIV 1938
8. INF. X 1944, XIII 1920, XIV 1944, XX 1938
9. INF. VII 1932, XI 1943, XVIII 1932, XXII 1933
10. INF. XI 1943, XXII 1933
11. INF. IX 1931
12. INF. X 1944, XII 1935 , XIX 1948
13. INF. IV 1941, XII 1935, XV 1955, XVIII 1932, XX 1938, XXII 1933
14. INF. II 1948, III 1942, X 1944, XVI 1943, XVIII 1932, XXII 1933, XXIII 1934
15. INF. II 1948, III 1942, IV 1948, VII 1932, X 1944, XI 1943, XII 1935, XIII 1943, XV 1955, XVI 1943, XIX 1948
16. INF. II 1948, III 1942, IV 1948, VII 1932, X 1944, XI 1943, XII 1935, XIII 1943, XV 1955, XVI 1943, XIX 1948
17. INF. II 1948, III 1942, IV 1948, VII 1932, X 1944, XI 1943, XII 1935, XIII 1943, XV 1955, XVI 1943, XIX 1948
18. INF. II 1948, VIII 1920, XIII 1943, XX 1938
19.INF. IX 1931
20. Nicolae Mureșan – Zestrea Românilor
21. INF. XIII 1943, XVIII 1932
22. INF. XV 1955,
23. INF. II 1948, IX 1931
24. INF. XXIII 1934
25. INF. XV 1955. XXIII 1934
3.2.2.3. Analiza obiceiurilor tradiționale
A. Obiceiuri tradiționale și rituri de peste an
A.1. Șezătoarea – hăbdꞌiștꞌea
Șezătoarea este numită în Babța „habă”26 sau „hăbdꞌiștꞌe”27 (vezi note de referință) și la fel ca și jocul duminical este eveniment cu valențe premaritale. Aceasta era organizată de tinerele fete, începând toamna odată cu terminarea muncilor la câmp până primăvara. Locul unde se desfășura șezătoarea era de obicei acolo unde gazdele erau mai primitoare, unde casa era mai mare și unde se afla cel puțin o fată de măritat.
Principala tradiție de muncă a șezătorii era torsul, aici fetele veneau cu furca, iar legat de furca de tors stau numeroase pretexte folclorice de natură mitică care au ca rol apropierea tinerilor, deoarece în șezătoare nu participau doar fetele ci și feciorii care erau interesați de una dintre fetele care se aflau aici, sau chiar draguții lor. În Babța, în timp ce fetele aflate în șezătoare torceau, feciorii le luau fusurile, iar până „nu-l țuc-o dată”28 (vezi note de referință), nu il restituia acesteia.
Pe lângă muncă, în șezătoare se spuneau povești, ghicitori dar mai cu seamă se cânta. Cântecul din șezătoare avea și alt scop decât cel de bunăstare și înveselire, și anume de aducere a feciorilor în acel loc. Cele mai des cantata piese de șezătoare sunt: „Fusu mnꞌeu cu roata verde”29, „Drag mꞌi-a fost badꞌe de tꞌine”30, „Asară-nsărai pă coastă”31 (vezi note de referință).
De la cântatul în șezătoare ca semn de întrumare a feciorilor într-acolo, s-au mai născut câteva practice de natura magică pentru aducerea acestora. Dintre practici, au fost amintite: scuturatul prunilor din ogradă cu ajutorul unor unelte ce antrenau puteri magicem unelte precum cociórva, lopata sau securea, iar alteori fetele se spălau cu „apa de pe funia de la clopotele bisericii”. Acesta din urmă a fost explicat prin simplul fapt că sunetul clopotului duce credincioșii la slujbă, tot așa să le vină și feciorii în șezătoare.
Un ritual cu totul și cu totul aparte este folosirea magică a puterii focului. În cazul fetelor din șezătoare, individual sau în grup, aceste scot o piartră încinsă din foc, și urinează în taină asupra ei, producându-se un sfârâit, sfârâit care prin intensitatea lui – mai slab sau mai intens – în funcție de viteza de aducere a feciorilor în habă. Ritul sus amintit purta o denumire caricaturizantă, băbțenii numindu-l „înfocatuꞌ pꞌietrocului”32 (vezi note de referință), despre care mărturisesc că nu era foarte simplu deoarece daca fetele nu erau pricepute, riscau să-și opărească piciorele, iar aceasta denota că acele fete care nu erau pricepute nici nu erau pregătite să primească pețitori.
Hăbdꞌiștꞌea reprezenta totodata cadrul și altor rituri premaritale care se puteau verifica prin anumite mijloace modul în care va evolua relația a doi tineri, prin punerea de „șpor”33 (vezi note de referință) a moșuților adică a două ghemotoace de fuior sau două frunze de vâsc (Viscum album), care dacă luau foc însemna că acei doi tineri se iubesc mult și „s-or lua cătă-olaltă”34(vezi note de referință).
Familiile în care erau mai multe fete, parinții acestora nu își permiteau să aștepte mult și cum se ivea ocazia își tot mărita câte una, însă fetele erau își însușeau opinia în alegerea bărbatului după criteri precum: să fie bogat, să fie de neam bun, să fie singur la părinți și să aibă o meserie.
Șezătoarea era un obicei de sine stătător însă cunoaște anumite reguli, deoarece existrau zile critice și anumite seri în care nu era bine „a mere cu furca”35(vezi note de referință). În mentalitatea satului seara de marți era cunoscută ca deosebit de periculoasă. Imaginația populară a creat și un personaj mitologic deosebit de temut: „Marțole”, răzbunătorul, despre care se crede că pedepsește exemplar femeile găsite lucrând în seara zilei de marți36. Sătenii au mai amintit și alte zile în care aceștia afirmă că nu era bine „a lucra lucruri femeiești”37 erau „Marțea dinꞌte tunuri și Miercurea-ꞌntie din post”38 (vezi note de referință).
Localnicii spun despre șezătoare – manifestare folclorica care în prezent nu se mai practică datorită amprentelor urbaniste – că aceasta este o adevarată școală pentru tinerele fete. Aici fetele erau învățate de catre femeile mai bătrâne să toarcă cânepa și lâna, să coase și să brodeze diverse obiecte de vestimentație sau de uz casnic, erau învățate despre greutățile vieții și despre modul în care ele trebuie sa se poarte, de la felul în care trebuie să iși aleagă vestimentația și cum trebuie să își poarte părul până la modul în care trebuie să se comporte cu feciorii, respective cu viitorul soț, chiar cum să își crească copiii.
A.2. Danțuꞌ la șură – jocul duminical
Jocul duminical, constituia una din formele de manifestare ale cetei feciorești. Aceasta își avea rânduielile proprii de alcătuire și funcționare și erau încredințate pe cale democratică „chizeșilor”39(vezi note de referință).
„Chizeșii”- în număr de doi, erau aleși din rândul feciorilor mai maturi și mai întreprinzători, ei aveau rostul s-adune contribuția stabilită în comun, de la toți membrii cetei, să angajeze spațiul necesar desfășurării danțului: iarna în casă, iar vara în șura unui gospodar. Tot ei aveau rolul de a aplana eventualele conflicte ce apăreau între membrii cetei. „Chizeșii” – erau cei care-i băgau în danț pe noii membrii ai cetei.
Jocul duminical (danțu' la șură) nu reprezenta o simplă ocazie de joc, ci mult mai mult. Danțu' la șură era un act important cu valențe premaritale în viața satului tradițional. Privit din exterior, acesta oferea un spectacol pitoresc. Era prilej de cunoaștere, distracție și întâlnire. Avea loc la șură, duminica și în sărbători.
Foto 13 – 14. Băbțenii la Danțu la șură (sursă: Deac Raluca Simona)
Sus, la cununa șurii, stăteau „ceatarâșii” pe tălpile mari, in poartă se așezau femeile tinere și bătrâne, precum și alți spectatori. În fața acestora stăteau fetele, iar în „fundu' șurii” lângă ceatarâși stăteau feciorii.
Organizarea „danțului la șura” prilejuia o formă de integrare a flăcăului în viața socială a satului. După „intrarea în danț”, feciorul era recunoscut ca membru al cetei.
Feciorii invitau fetele la danț, făcându-le cu ochiu', dar erau si numitele „danțuri alchezâte”40 (vezi note de referință), adică tocmite de fecior dinainte și acceptate de fată.
Intrarea unui tânăr fecior în danț era pregătită din timp. Inițierea acestuia începea la nunți și clăci. Pentru feciorii și fetele de 11-12 ani, acestia aveau un danț al lor numit „danț mic”.
Foto 15. Copii de 10 – 12 ani la jocul duminical – Dantu mic (sursă: Deac Raluca Simona)
Muzicantul era și el un ceatarâs mai tânar, de regulă era ales unul de etnie rromă în curs de formare, dar care știa cânta „danțurile” pentru a-și putea forma deprinderi la învartită, la „Românescu' pă ponturi” și alte danțuri specifice pentru cei tineri.
Danțurile care se desfășurau cu ciclicitate atât la șură cât cu alte ocazii erau: Românește, Țîgănește, Bătrânește, Ardeleana și Codrenește. Aceste danțuri nu se dansau doar în Babța, ele erau comune în toate satele codrenești.
Românește – sau De arăduit cum mai era numit, este un dans care se desfășoară în perechi dar din care nu lipsesc plimbările pe timpii spațiilor de joc. Acesta se realizează în cerc sau în semicerc și cunoaște o combinație între pași lini și alții tropotiți, cu învârtite lungi sau scurte ce alternează cu ponturi și „iuituri”41(vezi note de referință).
Bătrânește – este un dans mai lent în care sunt eliminate ponturile dificile și care diferă prin succesiunea pașilor.
Codrenește sau Românesc pă ponturi – este un joc cu denumire specifică datorită zonei etnofolclorice unde se practică.
Foto 16. Ponturi pă pticioare (sursă: Deac Raluca Simona)
Acest dans se realizează în perechi, iar bărbatul execută o variată și complexă gamă de mișcări și ponturi a căror execuție pretinde multă măiestrie. Ponturile sunt niște bătăi ritmice pe tureacul cizmei, ritmicitate data de muzica dansului.
Țigănește sau Scuturatul – este un dans care diferă doar prin melodie, mai bine zis prin ritmicitatea mult mai alertă a timpilor de joc. Acest dans poate fi încoluit cu codrenescul sau românescul pă ponturi cum mai este numit.
Ardeleana – este un joc tot în perechi care se aseamănă foarte bine cu românescul, însă prezintă o simplicitate a ponturilor și învârtilelor.
La 16 ani, feciorul intra „în danț”. Intrarea se făcea după regulile tradiționale. Aceasta avea loc la o dată rituală, în prima duminică după Postul Mare (Paști). Intrarea în danț însemna ruptura de adolescență, din acel moment tânărul avea dreptul la alcool și tutun, în vechea mentalitate aceste reprezentau însemne ale bărbăției dar și danțu’ însusi semnifica maturitate și presupunea bărbăție.
Strigăturile (iuiturile) exprimau și ele personalitatea distinctă a jucătorului – prin mesajele pe care le transmiteau coparticipanților la eveniment.
„Iuitura” (strigătura) codrenească conferă dramatism și savoare spectacolului duminical al dansului. Este un dialog versificat între jucător și ceilalți, sau între feciorii din sat și cei veniți din alte sate. De multe ori, dănțăușul aducea elogii mândrei pe care cu mare plăcere „o joacă”. Portretul fetei era realizat prin paralelism sintactic între corpul încântător și specii florale integrate în imagini ce exprima o rară frumusețe.
„ Din pticioare până-n brâu
Gândești că-i struț de salsâu,
Din picioare pân’ la țâță
Gândești că-i struț de pomniță,
De la țâță pân’ la cap
Gândești că-i floare de mac”.42(vezi note de referință)
Alteori, aduce elogiu frumuseții și feminității „buzele dulci”, însemnând pentru flăcăi mai mult decât situația materială precară a familiei din care provenea partenera sa de joc.
„Asta fată n-are junci
Numa’ niște buză dulci,
Asta fată n-are boi
Numai’ niște buză moi.”43(vezi note de referință)
Alteori strigăturile exprimă dragostea pe care și-o poartă tinerii, ele sunt bogate în elemente artistice: comparații, epitete, metafore. Adresarea este directă la persoana a II-a:
„Dragu-mꞌi badꞌe de tꞌine
Mꞌi urât cine tꞌe țâne
Că tꞌe țâne numa-n frânꞌe
Și nu poți vini la minꞌe.
Pân – ce-s neagră și mnicuță
Nu-s la tăt omu’ drăguță”.44(vezi note de referință)
Cele mai multe „iuituri” au tentă satirizatoare sau critică. Fetele rumenite, fiind desconsiderate în lumea satului. De asemenea stângăcia în danț, atât a fetei cât și a feciorului sunt tema unor iuituri, sau sunt lăudate fetele care știu juca bine.
„ Iasta fată joacă binꞌe
Și mă-nvață și pă minꞌe.
Iasta fată ști juca
Hi-ꞌar noră la maica”.
Prin iuituri sunt dezvăluite defecte fizice și morale ale fetelor nepăsătoare față de normele de comportare din lumea satului tradițional, în care respectul față de părinți și limitarea unor manifestări erotice, trebuiau să caracterizeze întreaga lor conduită; în caz contrar calitățile fizice erau adumbrite, devalorizate.
„Iasta fată mꞌi-ar plăce’
De rându’ că-i cinoșe
Da’ mi-o spus vecină sa
Că suduie pă măsa
Și mi-o spus un om frumos
Că suduie pă Hristos”45 (vezi note de referință)
Rivalitatea dintre feciori și invidia, izvorâtă din cauza succesului diferențiat de care se bucurau în ochii anumitor fete, erau prezente în strigătura codrenească.
Joac-o mă’ pă mândra me’
Nu trămura lângă ie”.46
Alături de feciorii satului, se antrenau la joc și bărbații mai tineri. „Iuiturile” lor invocau „isprăvile” lor erotice din vremea fecioriei.
„Când eram io tinerel
Nu era cela spăcel
Si nu pui teptu’ pă el,
Da’ nici ale poale scurte
Și nu le pui sub jeruntꞌe”47(vezi p. 57 note de referință)
Pentru femeile trecute de vârsta a doua, nelipsite de la această manifestare, „danțu’ la șură” – constituia principalul teren de „prospectare” a viitoarelor „ospețe”. Era cel mai potrivit mediu pentru formarea opiniei publice a satului. De aici ia naștere un adevărat repertoriu satirico-umoristic la adresa femeilor, strigături-îndemn de a se duce acasă și a-și vedea de treburile gospodărești, ca replică a tinerilor deranjați de prezența acestora.
„Merjeț acasă femei
Și vă grijițꞌ de purcei,
Și vă grijițꞌ de găini
Și nu umble la vecini”.48(vezi note de referință)
Prin varietatea „ponturilor” (ritmică bătută pe cizmă) din cadrul multiplelor forme, prin îmbinarea armonioasă dintre muzică, strigături și mișcare, jocul codrenesc prezintă trăsături bine conturate care nu le întâlnim în alte vetre folclorice.
Foto 19. Ponturi bătute pe picior (sursă: Ansamblul Folcoric Cununița – Satu Mare)
Strigăturile sunt specia lirică cea mai bogată, se adaptează cu rapiditate diferitelor momente din viața comunității, implică o gamă afectivă largă de la lirism la dramatism cu nuanțe foarte bogate. Strigăturile prin repertoriul lor se adaptează și ceremonialului nunții, al petrecerilor legate și de alte momente ale vieții colectivității.
A.3. Nunta tradițională codrenească
Nunta e un prilej de mare bucurie în viața satului tradițional. Ca manifestare spirituală a unei zone etnografice, nunta codrenească își păstrează prin excelență ritualul tradiționa, renunțările la unele momente, sau modificările sunt cazuri de excepție. Nu doar în Babța, ci și în întreaga zonă, oamenii satului au renunțat la portul codrenesc în favoarea ținutelor orășenești ca urmare a pătrunderii elementelor urbanistice. Sunt frecvente căsătoriile fetelor de la țară cu feciori de la oraș, și invers, în aceste situații nunta se realizează de preferință la oraș. În trecut, codrenii purtau la nuntă costumul popular, dar în ultimii 30 – 40 de ani nu se mai îmbracă. În prezent mireasa îmbracă o rochie albă cu voal, mirele costum modern, fetele de ”nună”49 sau „druștele”50 (vezi note de referință) rochii lungi de culoare roz bombon sau albastru pastel. Costumele populare stau în lăzile de zestre, în speranța că se va afla cineva care să ia initiative de reluare a tradițiilor strămoșești.
Din discuțiile purtate cu codrenii, nu reiese sentimentul de atașament afectiv față de vestimentație. Astăzi nici măcar cei vârstnici nu mai îmbracă costumul tradițional, decât foarte rar, în sărbătorile mari de peste an, insă și atunci doar de o parte din săteni.
În Babța nunta constituie cea mai importantă manifestare spirituală și socială a colectivității, indiciul concret este însuși faptul că sunt invitați toți sătenii. Nunta constituie un spectacol bogat, prilejuind adevărate sărbători folclorice, cu versuri rostite meșteșugit de starosti, socăcițe (bucătărese), chemători (velfei), soacre, urători și nuntași care prin verva cuvântului lor, folosit cu pricepere și îndemânare te transformă din nuntaș într-un adevărat spectator fascinat de ceea ce ți se oferă.
Foto 20. Mire și mireasă în port tradițional codrenesc (sursă: Deac Raluca Simona)
Ca ritual de nuntă se respectă schema generală a nunții românești pe care o dă Simion Florea Marian, cu deosebirea că lipsesc unele momente cum sunt: ursirea, incursiunea, târgul de fete, foaia de zestre, cernutul, steagul, desfacerea, bărbieritul, vedrele, conăcăria, bradul, scalda etc.
În trecut tinerii se cunoșteau prin participarea activă a tinerilor la „danț”, la „beserică”51 , la clacă sau în „hăbdꞌiștꞌe”52 (vezi note de referință), unde se realizau apropierile sufletești, însă în present ei se cunosc la caminul cultural unde se organizează baluri, la școli și după terminarea acestora la locul de muncă în oraș, pentru că se poate vorbi despre un adevărat exod rural.
În privința nunții în trecut se ținea cont de mai multe aspecte pe care informatorii le-au numit rituri de nuntă, aspecte care în prezent sunt ignorate. Aceștia au amintit câteva care se respectau cu tradiție și care erau motivate de ei prin „așe o fost dat dꞌin bătrâni”53 (vezi note de referință): Scopul căsătoriei nu era doar cel social de întemeiere a familiei ci de multe ori era și material de sporire a averii prin căpătarea unei poziții sociale superioare. Un alt aspect era că feciorul nu se putea căsătorii decât doar după armată, feciorii care se căsătoreau înainte, precizează informatoarea că greul se afla „pă spatꞌile”54 (vezi note de referință) tinerei neveste care rămasă acasă cu socrii ducea greul pretențiilor socrilor dar și dorul de bărbatul plecat cătană55(vezi note de referință).
Căsătoria feciorului pentru relația de familie reprezenta o etapă foarte importantă, în urma căsătoriei născându-se noi relații de rudenie. Nu erau excluse și nici nu erau puține cazurile de dezmoștenire a fetei sau a feciorului, alungarea sau nerecunoașterea ca fiică sau fiu din cauza unei căsătorii ”neanꞌevoie”56 (vezi note de referință).
În Babța privită în ansamblu căsătoria este un eveniment obligatoriu în viața omului, viața statutului de celibatar este respinsă de comunitate, deoarece aceia care nu își asigură urmași sunt desconsiderați. Căsătoria este privită ca un eveniment ireversibil în viața tinerilor: „căsătoriꞌe nu să poꞌte strâca pânꞌ la moꞌrtꞌe”57 (vezi note de referință).
Câteva aspecte care nu erau acceptate în viziunea satului erau aventurile, căsătoriile în pripă sau cele încheiate prin constrângere. Căsniciile care se realizau prin constrângerea unuia dintre soți, în general a fetei inpusă de părinți sau prin „vraciuri”58 (vezi note de referință)se stricau. Despre relația de aventură dintre tineri, relație cu care comunitatea nu era de acord sunt numeroasele texte lirice satirizatoare, însă din care informatoarea a reușit să reproducă doar pe acesta:
„Măritatuꞌi drum dꞌe țară
Ce cumperi nu poțꞌ da iară
Măritatu nu-i așe
Cum ai luꞌ un măr din drum
Și-l pui jos dacă nu-i bun”59(vezi note de referință).
În vremuri îndepărtate între rudenii căsătoriile nu se puteau realiza până la gradul al VII-lea, în prezent până la gradul al III-lea, și asta doar după intrevenția Bisericii Ortodoxe care interzice căsătoria între frate – soră, veri primari de gradul II unchi – nepoată sau frați vitregi. Căsătoriile între doi frați și două surori se puteau realiza doar dacă acestia se realizau simultan înainte ca familiile să devină rude.
În cazul în care familiile nu erau de acord cu viitoarea căsătorie, drăguțul fetei era pus în situația de a o fura pe aceasta și a o duce la el acasă. Când nici familia băiatului nu era de acord cu cununia celor doi, atunci acesti doi se ascundeau la rudeniile care îi susțineau. De cele mai multe ori fata împărtășea mamei sale intențiile, și oarecum, aceasta fugea cu consimțământul mamei, care în urnătoarele zile avea de grijă în a-și domoli soțul, iar după 2 – 3 zile de căutari, uneori formale datorită conștientizări sentimentelor dintre cei doi, renunța și trimiteau vorbă tinerilor că sunt iertați și se pot întoarce. În acest caz la o săptămână după fuga lor, tatăl fetei își invita viitori cuscrii „pă ominie”60(vezi note de referință).
Dacă de la fuga celor doi treceau mai multe zile și nu erau iertați, cei doi continuau să trăiască împreună la familia băiatului dacă aceasta era de acord cu decizia celor doi, timp în care încearcă să facă pace cu familia fetei însă fără a fi cununați de preot fără acordul favorabil al părinților deorece fetele în trecut se căsătoreau la 12 – 13 – 14 ani, iar feciorii după terminarea stagiului miliar.
O altă situație des întâlnită în cazul răpirii fetei, fecioru o ducea la casa lui unde prima noapte o petreceau într-un cerc de neamuri apropiate, fără a fi lăsați să doarmă împreună. Intenția acestei situații era de a urmări reacțiile familiei fetei în legătură cu cei doi. Dacă dezacordul din partea familiei fetei persista, familia băiatului le făcea nuntă la care erau chemații și părinții fetei, care de cele mai multe ori nu participau de mânie.
Pentru a se evita cazurile de „fugă” a tinerilor necununați, biserica a intervenit prin supunerea tinerilor la canoane, plata unor slujbe și cumpărarea de lumânări pentru biserică.
Cazurile de fugă erau mult mai numeroase, însă cele prezentate erau cele mai des întâlnite, erau șablon pentru tinerii ai căror familii nu erau de acord cu dragostea lor. În oricare dintre situațiile date, după trecerea timpului și apariția nepoților, oricât de „mânꞌioși”61 (note de referință) erau părinții, tineri erau iertați și susținuți de dragul urmașilor care erau dovada vie că dragostea celor doi este dreaptă.
În prezent aceste situații nu se mai întâmplă deoarece fetele se căsătoresc mai târziu pe la 18 – 20 ani când își termină școlile, iar feciorii după 22 – 24 ani, în unele cazuri chiar mai târziu după spusele unor mărturisiri „amu nu să mai mărită și-ꞌnsoꞌră numa cătă trizăci dꞌe ꞌai, pântu că bătrânesc pă băncile școlilor ꞌnalte”62(vezi note de referință).
Când ambele familii erau de acord cu nunta celor doi, următoarea etapă era pețitul.
Petitul este momentul în care se stabilesc condițiile căsătoriei. Tânărul fecior, împreună cu părinții mergeau într-o seară stabilită la familia fetei și încep negocierile. Ziua de petit nu era una anume din săptămână și nu exista nici o formulă verbală specifică. La acestă întâlnire se discută despre zestrea care o căpăta fata, care înainte consta în pământ, vaci, piese de mobilier etc. acum în bani, și tot acum părinții fetei își expun pretențiile: înainte cereau ca tânărul să aibă pământ, iar astăzi cer să aibă un loc de muncă. Se fixa locul unde vor locui tinerii.
Foto 21. Pețitul miresei (sursă: Zestrea Românilor)
Se fixa data nunții, de obicei peste 2-3 săptămâni de la pețit, timp în care se făceau pregătirile pentru nuntă și se făceau „vestirile” la biserică, în trei duminici la rând, sau în trei zile de sărbătoare consecutive. Vestirea la biserică avea rostul de a aduce la cunoștința comunității sătești evenimentul și în eventualitatea existenței unor interdicții necunoscute de vreunul din parteneri despre celălalt, de ordin moral sau social, să poată interveni la timp în împiedicarea căsătoriei.
Tot atunci se fixau și nașii care de obicei erau nașii de la botez, înainte erau o singură pereche sau cel mult două iar astăzi sunt și patru perechi, ca să fie „cinste” cât mai mare. La pețit se stabilea de asemenea și „tarostile” care trebuia să aducă de acasă o damigeană cu vin, o traistă cu 3 colaci (unul pentru nuntași, unul pentru taroste, altul pentru nănași). Tot la pețit, se stabileau și socăcițele, ceatarâșii, slujitorii (cei care serveau la masă) precum și nuntașii. Se stabilea în seara pețitului și data credințării (logodna)
Dacă amândoi tinerii erau din sat, se organizau două nunți – una la mire și una la mireasă – dar azi are loc o singură nuntă care de obicei se desfășoară în căminul cultural și foarte rar în șură sau în șatră (cort).
Mărsu pă vedere – este momentul imediat următor pețitului, în care mireasa împreună cu părinții se deplasează la familia mirelui, pentru a se familiariza cu atmosfera de acolo și pentru a pune la cale ultimele detalii legate de nuntă. Mersul pe vedere avea loc duminica. Familia mirelui făcea totul ca musafirii să se simtă bine. Mama mirelui își purta viitoarea noră prin toată casa, povestindu-i cu blândețe pentru a o lega și mai mult de fiul ei.
Credințarea (Logodna) – se făcea în familia fetei, într-un cadru cu ceva mai lărgit decât târgul (pețitul), participau amândoi părinții mirelui și rudele cele mai apropiate ale celor două familii. Credințarea se desfășura cu mici variații în felul următor: Feciorul aduce inelele (verighetele). Înainte rolul verighetelor îl aveau „joljuțurile”63 (vezi note de referință) (batiste de pânză brodate cu pene). Acest schimb de „joljuțuri” era simbolul legământului între cei doi.
Foto 22. Momentul schimburilor de batiste ca semn de legământ (sursă: Zestrea Românilor)
Astăzi, verighetele se așează pe o farfurie și la un moment dat, cu multă solemnitate, feciorul și fata își pun reciproc inelul (verigheta) pe degete și se sărută. Cei prezenți le urează noroc și la mulți ani, se rostesc strigături și se cântă.
„Ia, măicuța mniresî
Cum stă pă pragu' tꞌinzî
C-un joljuț de credințare
Și-l întꞌină cătă soꞌre
Să nu coboꞌe așe' tare
Cꞌare o fată călătoꞌre
Păstă văi și păstă munți
La părinți nꞌecunoscuțꞌ.”
Textul acestei iuituri are o încărcătură deosebită cuprinsă în gesturi de comunicare cu soarele, să lumineze cu drag, asemenea mamei, drumul fetei care pleacă departe în necunoscut. Încă o dată soarele, ca astru tutelar al vieții este chemat să însoțească drumul într-o viață nouă, ce poate aduce cu sine multe surprize. Munții reprezintă în acest text un simbol al depărtării și al trecerii într-un tărâm cu greutăți, unde părinții cu greu vor mai putea interveni și veni în ajutor. Mama este cea care dorește să-și ajute copila cu rugămintea adresată soarelui, gestul ei este plin de dragoste și melancolie, chiar trist.
Chematul la nuntă – avea loc în sâmbăta de dinaintea nunții, se făcea de către velfei, ei erau investiți a chema la nuntă de către „craii cei noi”. Ei purtau un „palțău”(steagul de nuntă), care le justifică puterea cu care au fost investiți de a chema la nuntă, folosind versuri în care, pentru a sublinia semnificația și prestigiul actului, sunt invocate divinitățile care vorbesc prin graiul tinerilor:
„Bună zua și noroc și deie Dumnezău
Aista-i un lucru frumos
De la Domnu' nost Hristos
De la Maica pꞌe curată
Care zice așa:
Craiul nostru cel nou (velfeii miresei spun):
Crăiasa noꞌstă ceꞌ nouă
Vă poftește lꞌun pahar de băutură
La mai multă voie bună
La un danț, sau la două
Poꞌte că or hi și nouă
Și c-un struț de busuioc
Dumnezău și le deie noroc!
Vă poftește pă sâmbătă la nuntă!”64(vezi p. 58 note de referință)
După ce au umblat prin tot satul, velfeii mergeau la danț la șură să cheme tineretul, acestia opresc ceatarâșul și rostesc formula de invitație adresată tuturor celor prezenți:
„Noroc, noroc să deie Dumnezău
Sântꞌeți tꞌemați pă sâmbătă la nuntă la (se specifică numele mirelui)
A nost tânăr crăișor
Plin de dragoste și dor
Dimineață s-o sculat
Și pă față s-o spălat
Și ne-o ales pă noi doi
Cei cu hire și cu minte
Și ne-o dat calea-nainte.
Noi din răsărit de soare
Luăm tropotul la cale
Ulițăle tăt dꞌe a rându'
Și casele de-a șiru'
Pă tăt locu' v-am cotat
Nicăieri nu v-am aflat
Până în aiastă șură
Mândră și frumoasă
Unde v-aflați adunați
Și sunteți poftiți la nuntă la mire (mireasă)
Pă zua de sâmbătă
Feciorii ca pețitori
Fetele, ca druștile
Și bătrânii dimpreună
La un pahar de băutură
La mai multă voie bună
La un danț, sau poate două,
La mai multe chiar de nouă.
Face-ți bine și iertaț'
De câte v-am cuvântat.
Și c-un struț de busuioc
Dumnezău le deie noroc!”65(vezi note de referință)
În textul chemării la nuntă, se observă formule de largă circulație pe teritoriul românesc, întâlnim construcții stilistice simple, ca repetiția și antitezele.
În seara ce precede nunta, avea loc „șiratăul”, se organiza și la mire și la mireasă, fiecare cu neamurile, prietenii și alți invitați mai apropiați. Semnificația originară a acestui moment (despărțirea de condiția feciorească de până atunci) a dispărut încă de la începutul secolului nostru; „șiratăul” a ajuns o simplă seară de danț, avea loc în șură sau în casă, se mânca și se bea iar danțul era obligatoriu și era însoțit (ca de altfel la toate evenimentele în care acesta se desfășura) de iuituri:
„Mniresucă draga me'
Putut-ai ai mai șide'
Nu scăpa la măritat
Ca floꞌre' la scuturat
Că mirile nu țî frate
Să gândești că nu te-a bate
Nici soꞌcra nu țî măicuță
Și gândești că nu-l ațâță
De-i călca tăt pă arjinți
Tăt nu-i hi ca la părinți”66(vezi note de referință)
Iuiturile conțin nostalgia după condiția de tânăr necăsătorit, a mirelui și a miresei, au umor pentru a menține atmosfera generală de veselie. Înainte c-o oră două de miezul nopții, mirele împreună cu velfeii lui însoțiți de ceatarâși se duc la casa miresei. Pe drum până la casa miresei aceștia cântau, cântece vesele în care invocau momentul la care participau.
Ajunși la mireasă velfeii rosteau cerutul miresii la șiratău:
„Face-ți binꞌe și tăceț'
La ușe nu ne țâneț'
Face-ți bine și iertați
Mireasa la mire-o dațꞌ
Nouă fete ne cotați
Și o daț' la mnire în brață
S-o sărutꞌe cu dulceață
Ș-amândoi și să sărute
Și Dumnezău să le-ajute
Și c-on struț de busuioc
Miroii ș-aibă noroc”67(vezi note de referință)
Conținutul acestui text reflectă sentimentul de dragoste sinceră care trebuie să existe între miri, subliniind atitudinea plină de sobrietate în pragul unui eveniment solemn. Mirele sărută mireasa și toți joacă. Toți „iuiesc” și-i laudă pe cei pe care-i reprezintă.
După miezul nopții, plecau cu toții acasă, velfeii și ceatarâșii însoțesc mirele până acasă; la fel, ei cântă pe tot drumul:
„Mândră când ti-i mărita
Tꞌeamă-mă la nunta
Tꞌeamă-mă de tꞌemător
Că de mnire nu-s dător
Tꞌeamă-mă să te cunun
Că de mnire n-am fost bun
Să-mi hii și mie hinuță
Pă cât mi-ai fost de drăguță.”68(vezi note de referință)
În dimineața nunții, „mniroii” aveau obligația să se spovedească . După ce preotul îi spovedea și-i cumineca, fiecare se ducea la el acasă și se pregătea pentru nuntă.
Nunta propriu zisă – începea sâmbătă la amiază și ținea până duminică la amiază. Velfeii și tarostele însoțiți de tineret și ceatarâși se adunau la casa unde se ținea nunta, unde erau primiți de soacra mare cu mare bucurie și iuituri:
„Să cunoaște neamu' mare
Și pă drum și pă cărare
Să cunoaște neamu' bun
Pă cărare și pă drum”
„Babța îi un sat mnicuț
Tătă fata-i cu drăguț
Da' Stâna îi sat mai mare
Nici-o fată drăguț n-are”69(vezi note de referință)
Nuntașii prezenți erau serviți cu palincă, vin și prăjituri, după care se împărțeau pe neamuri și se duceau după nănași. Erau întâmpinați de nănași cu „iaga de pălincă”. Nașa „iuiește”:
„Țucu-vă oameni plăcuț'
De-ați vut vini cât de mulț'
La casa de omenie
Se pot veseli și-o mie
La casa de oameni răi
Nu să veselesc nici ei”70(vezi note de referință)
Nănașu' iese cu un „demijon” cu vin:”Noroc să deie Dumnezău!/ Unde umblați așa de zor?” Tarostele răspunde:
„Noroc,noroc să deie Dumnezău
Jupâne, nănaș mare,
Noi suntem în căutare
„Noi merem după mnireasă
Nu știu afla-om acasă
Da' om face ce-om pute'
Și n-om vini fără ie.
Hii cu voaie tu mnireasă
Până ți ceatăra-n casă.
Dacă ceatăra s-a duce
Plânge-i tu, bugăt cu dulce,
Dăc-a mere ceatăra
Plânge-i tu, și-i sust'ina.
Copilă din doi părinț'
Ce gândești d'e t'e măriț'
Soacra nu-i ca măicuța
Și gândești că te-a ierta.
La măta greșești o sută
Și te iartă și le uită.
La străin greșești odată
Nu t'e uită niciodată.
Că străinu-i tăt străin
Și de li purta în sân
Ș-odată de îl pui jos
S-a jura că-n sân n-o fost”
A cota un nănaș mare
Ne-am sculat din zori
De la cântători,
Multă lume-am străbătut
Până aicea am vinit
Aicea v-am aflat pe dumneavoastră.
Ca nănaș mare.
N-am vinit de flămânz' și însătaț',
Noi aice-am fost mânaț'
De-al nostru mire
Care n-o avut stare și odihnă
Până nu i-i casa plină
La a lui căsătorie
Aiștea nănași să hie.
Si să hiț' cu toți nuntașii
Să-și vadă mirile nănașii”71(vezi note de referință)
Apoi sunt poftiți în casă să guste bucatele pregătite special pentru ei. Nănașa dă tarostelui straița cu 3 colaci și un”demijon” cu vin. Plecarea nașilor la nuntă constituia un prilej de curiozitate pentru întreg satul. Erau întâmpinați de soacra mare cu o”iagă de palincă”:
„Țucu-vă nănașii noști
Nu v-am ales de bănoși
Că v-am ales de frumoși.
Pă nănașe de frumoasă
Că dint-on sat îi aleasă.
Că de când îi satucu'
N-o fost nănași ca și-amu' !”72(vezi note de referință)
Femeile prezente la nuntă prin glas și ele odată cu venirea nașilor:
„Nănașule, nănașule
Grijiț' bine de nănașe
Că la tătă lume place
Și nănașu-i frumușel
Și-om mere-n râpă cu el.
Nănașule, drag nănaș
Io ț-aș face guleraș
La cămeșe țî-l-aș pune
Cu tine m-aș duce-n lume”
Nănașa le dă replică:
„Nici aceie nu-i așe'
Numai gura voastă-i re'
Că nănașu-i tinerel
Tăt io 'oi trăi cu el,
Că nănașu-i om de treabă
Nici una nu i-i dragă.”73(vezi note de referință)
Toate aceste iuituri sunt caracterizate de o accentuată notă umoristică, imprimată de faptul că nănașii au trecut prin momentul solemn al căsătoriei și viziunea lor cu privire la căsătorie nu mai are aureola misterului.
Foto : gătatul miresei de către druște (sursă: Zestrea Românilor)
Nănașa împreună cu fetele de nună, „gată mireasa”- acest episod din ciclul nunții este foarte emoționant, cântecele rituale interpretate având rostul să sublinieze cât mai evident ruperea miresei de casa ei și de condiția de fată:
„Noi gătăm mireasa noastă
Că-i tânără și frumoasă
Nu plânge mireasă rău
C-așe-o lăsat Dumnezău
Din pământ să iasă flori
Fetele să duc nurori
Din pământ să iasă stini
Fetele mărg la străini.
Tu mnireasă, mniresucă
Poartă-te și hii harnică.
De-i hi bună și harnică
Nime' nu ț-a zâce mnică
De-i hi re' și blăstămată
Mult îi umbla supărată.
Că mnirile nu ți frate
Și gândești că nu te-a bate.
Soacră-ta nu ți măicuță
Și gândești că nu-l ațâță.
Mniresucă, draga me'
Ai hi putut mai șede
Ca să-ți porți pamblicile
Pamblica-i haină ușoară
Suflă vântu' și ia zboară.
Da' zadiei haină gre'
Suflă vântu' și n-o ie.”74(vezi note de referință)
Mirele, cu alaiul său, vine după mireasă. Pe drum, nuntașii cântă, „iuiesc”, ironizându-i pe cei din neamul miresei:
Sosit la casa miresei, alaiul mirelui este întâmpinat de tarostele miresei împreună cu părinții și nuntașii acesteia.
„Bună zua și noroc să deie Dumnezău.
Jupâne socru mare
Noi suntem în căutare.
A nost tânăr crăișor
Plin de pară și de dor
Dimineață s-o sculat
La Dumnezău s-o rugat
Și de ce el s-o rugat
Cred că Dumnezău i-o dat:
Taina de căsătorie
Ceasu' cel de bucurie
Noi altceva n-am dori
Numa' că ne-am hodini
De îți vre' a ne lăsa”75(vezi note de referință)
În fața porții la mireasă are loc un adevărat spectacol, tarostele cere să fie adusă „crăiasa” pe care o caută „craiul” pe care-l însoțesc. Se obișnuia ca-nainte de aduce mireasa adevărată să se aducă o femeie bătrână acoperită cu o față de masă, moment hilar, toată lumea se amuză alaiul mirelui n-o acceptă și până la urmă apare mireasa, însoțită de velfei și de fetele de nună. Se-nfiripă un adevărat dialog între alaiul mirelui și nuntașii miresei.
Momentul culminant îl constituie cerutu' miresei, tarostele este cel care s-adresează tuturor, rostind principala orație de nuntă, în varianta cea mai completă întâlnită în sat:
„Să tacă casa,să plângă mnireasa
Și fetele care-or vrea
Care-o feciorit cu ea.
Gazde bune vă rog tare
De puțână ascultare
De la mnic până la mare.
Ascultaț' luaț' aminte
La vreo câteva cuvinte
Care în gând ne stau puse
Și amu trebuiesc spuse:
A' nost tânăr crăișor
Plin de dragoste și dor
Dimineață s-o sculat
Și pă obraz s-o spălat
Lui Dumnezău s-o rugat
Și de ce el s-o rugat
Cred că Dumnezău i-o dat
Taina de căsătorie
Ceasul cel de bucurie
Că încă nime nu crede
Ce la inima lui șede
C-o avut o ruje plină
Crescută-n altă grădină.
Am vinit s-o căutăm
Și pă mâna lui s-o dăm.
Și noi aici am vinit
Și aici văd c-am găsit
Aici șezând după masă
Îmbrăcată de mnireasă.
Noi am vinit și te mutăm
În mai frumoasă grădină,
Unde mereu și-nflorești
Să nu te mai veștejești
În grădinuța cu iarbă
La masa cu oameni de treabă.
Te ducem la alte curți
La părinți necunoscuți.
Ie-ți mnireasă zua bună
Nu gândi că-ți spun în glumă
De l-ai tăi iubiți părinți
Să nu s-afle bănuiți
De la ai tăi iubiți frați
Să nu hie supărați
Și lor tu le mulțumește
De creșterea părintească
De iubirea lor frățească
Plângeți frați, plângeți surori
C-astăzi mă duc de la voi
Astăzi deodată cu tine
Să mărită ș-a tău bine
Că astăzi până la prânz
Cred că te-ai hrănit de plâns
Astăzi până la gustare
Trece voia ta cea mare
Astăzi până la ujină
Trece voie ta ce' bună.
Mniresucă draga me'
Putut-ai și mai șede
Să-ți mai porți pamblicile
Ca și tăte fetile.
Săracii vecinii tăi
Cum te despărțăști de ei.
Cu cine-ai trăit tu bine
Astăzi toți rămân de tine
Feciorii din șezătoare
Și drăguțu' ca o floare.
Rămas bun măicuța me'
Des p-aici nu mi vede'
Că țîe nu ț-o plăcut
Să mă vezi umblând prin casă
Și să prânzâm tăți la masă.
Poți măicuță sămâna
Busuioc pă talpa ta,
Busuioc și cărăjele,
Că io n-oi umbla prin ele.
Tu maică te-ai îndurat
Și tare m-ai străinat
Departe la alte curți
La părinți necunoscuți.
Te-ai temut maică temut
Și nu vin după-mprumut.
Mă uitai roată pân casă
Nu văd ochi ca la mnireasă
Mă uitai în jos și-n sus
Ochi ca la mnireasă nu-s.
Plângeț dragă tineria
C-amu-ai gătat cu fetia.
Ie-ț mnireasă rămas bun
De la pietrile din vale
De la pretinile tale
De la struț de busuioc
De la feciorii din joc.
Vine-on car cu bucurie
Că-i de mărs la cununie.
Curge apa cu bulbuci
Ie-ț rămas bun că te duci.
Și c-on struț de busuioc
Dumnezău să vă deie noroc!76(vezi note de referință)
În această orație întâlnim un adevărat prolog ce cuprinde motivul mirelui – fiu de crai; al miresei – floare din grădină , întâlnim construcții paralele, comparația. Motivul fetei – floare din grădină, este specific întregului folclor românesc. Sunt înșiruite în orație toate momentele, adresarea la persoana a II-a creează o atmosferă de apropiere și înțelegere afectivă, de duioșie pentru fata care-și schimbă de astăzi statutul, intrând într-o lume nouă. Tarostele rostește un discurs poetic de largă respirație, metaforic, emoționant prin apeluri afective adresate celor prezenți. Tot din două-n două versuri face o pauză pentru a potența afectiv mesajul, este însoțit pe tot parcursul orației de intervenția ceatarâșilor. În încheiere ceatarâșii cântă un marș, timp în care mireasa îi sărută pe cei prezenți și pleacă la cununie. Pe tot parcursul drumului până la biserică, se cântă și se „iuiește”, elogiind mirele și mireasa, actul căsătoriei în sine, de asemenea cele două tabere se ironizează prin strigături.
„Pântru asta cununie
Multă ciudă-i și mânie
Pântru aista cununat
Multă ciudă-i și bănat”77(vezi note de referință)
„Pă din sus de biserică
Mândră rouă să ridică
Roua trebe scuturată
Și mnireasa cununată”78(vezi note de referință)
„Supăratu-i mnirile
Că-i rămân drăguțăle
Pă tăte ulițăle.
Da-i cu voie mnireasa
Că l-o putut căpăta”79(vezi note de referință)
Cele două alaiuri se opresc în fața bisericii, unde sunt întâmpinați de preot care, după ritualul ce se desfășoară la intrare, îi invită în biserică. Are loc cununia religioasă, după care dacă nunta se face-ntr-un singur loc, se-ndreaptă cu toții spre locul de desfășurare al nunții. Dacă se desfășura în două locuri, alaiul miresei se-ndrepta spre casa miresei iar alaiul mirelui se-ndrepta spre casa mirelui, într-o atmosferă de veselie, cântând și iuind.
La intrarea în ocol, mirii erau întâmpinați de socrii care au o mescioară pe care se află doi colaci, un blid cu grâu un blid cu apă sfințită și busuioc. Fetele de nună stropesc cu busuiocul și cu apă sfințită mirii și nuntașii iuind:
„Frunză verde tri molizi
Mniroii trabă stropiți
Ca să hie fericiți
Cu grâuț de primăvară
S-aibă mnirii și tihneală
Cu grâuț roșcat și copt
S-aibă minte și noroc
Io țâp grău nu țâp săcară
Mnireasa din astă sară
Mândră-i ca o domnișoară.
Io țâp grâu nu țâp tăciuni
Mnirile-i din oameni buni
Oameni buni de omenie
Și mnireasa așe să hie.
Mândrii mniri s-o cununat
Pă cum n-o mai fost în sat.”80(vezi note de referință)
Blidele din care s-au aruncat grâul și apa sfințită sunt aruncate peste casă. Se „iuiește” în tot acest timp la adresa mirilor, a soacrei, a nănașilor. Intrau apoi în casă sau în șură în funcție de locul ales, se așezau la mese. Mesele erau încărcate cu bucate. Tarostele trimite la mireasă un copil mic, pentru ca aceasta să-ndrăgească copii și-i urează s-o înzestreze Dumnezeu și pe ea cu prunci frumoși. Mireasa îi leagă copilului la gât un colăcel de grâu cu fundă roșie ca să nu se deoache, apoi face daruri soacrei, socrului, cumnatelor și cumnaților: zadii de cap, cămăși, șterguri. Acest moment este subliniat de staroste și însoțit de strigături:
Soacra: „Mulțămnesc crăiasă nouă
De darul care mi l-ai dat
Da' mai tare-ți mulțumesc
De cinste' și ominie' dumitale
Asta rot'e o-i purta
Că mi-o luat nora
Și o-i purta bucuroasă
Că am o noră frumoasă
Păntru cât am legănat
Mândră cinste-am căpătat”81(vezi note de referință)
Socru:
„Noră pântru aista dar
Să ai patru boi la car
Doi la car, doi la tileagă
Lume´ și vă hie dragă”82. (vezi note de referință)
Înainte de a începe servirea bucatelor tradiționale, mirele ia un pahar de palincă cu care închină părinților, socrilor și tuturor nuntașilor. Urmează un lanț de închinări între protagoniștii acestui eveniment în cuvinte meșteșugite cu urări de sănătate și prosperitate pentru toți cei prezenți. Masa tradițională conținea: supă de pasăre, friptură, nelipsitele sarmale și „coptături”. După servitul mesei, urma un alt moment deosebit – „danțu' miresii”- care avea structura și funcțiile unui străvechi rit de integrare. Starostele este cel care coordonează întreaga desfășurare a nunții și tot el este cel care anunță începerea danțului:
„Dragi nuntași, începe danțu' miresî !
Astăzi îi pă bani și mâine în cinste”83(vezi note de referință)
Nănașu' cel mare avea cinstea de a juca primul mireasa și îi prindea în păr bancnotele cu care cinstea tinerii . Tarostele avea intervenții la fiecare reprezentant care juca mireasa:
„Cine-a juca mnireasa
Dulce gură a căpăta.
Cine n-a juca mnireasa
La vară nu-i taie coasa”84. (vezi note de referință)
Urmau la danțu' miresii socrii, cumnații, unchii și verii; mireasa era jucată și de femei. Cei care nu-i agățau în piept banii, îi puneau în blid. Tinerii erau dăruiți cu obiecte, cu pături, zadii, pănură de-un rând de haine etc. În timpul ”danțului”, nănașul și velfeii erau obligați să vegheze mireasa care putea fi „furată”. Ceea ce astăzi pare un divertisment, în trecut era o serioasă probă de vigilență și istețime. „Furatul” miresei avea un puternic caracter ritual.
O practică mai simplificată, amintind același furt inițiatic al miresei, dar de dată mai recentă, era „furatul pantofului”, pe care nașul avea obligația să-l răscumpere pentru că mireasa nu avea voie să joace desculță. Tot nănașul era cel care plătea mireasa în eventualitatea în care era furată. Ultimul juca mireasa mirele, care cumpără mireasa cu bani.
După danțu' miresii, tinerii mergeau acasă. Mirii împreună cu nănașii se duceau și numărau banii, după care trec pe la toți nuntașii și le mulțumesc pentru daruri.
Când se făceau două nunți, la casa miresei pentru „danțu' miresii” mireasa era înlocuită de o vară de a acesteia. Dimineața în jurul orei 5, părinții miresei împreună cu nuntașii veneau la casa mirelui și aduceau colacul miresei. Erau întâmpinați cu mare veselie. Tarostele tărostește colacul miresei:
„Și este și vorb-aleasă
De la soacra ce mnică
Mama mniresî.
N-am vinit cu mâna goală
Ca de la casă pustie
La casă cu veselie
Ca din partea miresei
Să hie de cinste ei
Să vadă tătă nunta
Că și ie-o lucrat ceva:
Un colac frumos de grâu
Pelița lui Dumnezău
Un colac de grâu curat
De-a ei mânuri frământat
Să știe tătă nunta
Că-i harnică mnireasa
Cu mnirile împreună
La mulți ani și voie bună.
Și trăiască tăț nuntașii
Mniroii și cu nănașii
Și c-on struț de busuioc
La mulți ani și cu noroc
Și c-on damijon de d'in
Să bem să ne mulătim”85. (vezi note de referință)
Tărostitul colacului este un moment de trăire emoțională puternică pentru mireasă, dădea prima dovadă de contribuție ce o va aduce la munca în gospodăria socrilor, de câștigare a bunăvoinței acestora și are o notă de umilință păstrată din vremuri străvechi. Finalul este vesel și aduce un suflu de înviorare și de subliniere a bucuriei pentru toți nuntașii.
Are loc prânzu' miresii. Mirii s-așează între socrii mici, părinții miresei. Se continuă danțu' și veselia până dimineața. Nunta se încheia întotdeauna cu „danțu' perinii”86 (vezi note de referință). Toți cei prezenți făceau un cerc și jucau. Era pregătit un sac cu paie, un bărbat intra în cerc cu sacul peste umăr, după ce juca cu sacul, îl arunca în fața unei femei (pe care o prefera), îngenuncheau amândoi pe sac se-mbrățișau și se sărutau. Bărbatul intra în joc ceilalți iar femeia dansează cu sacul, aruncându-l în fața altui bărbat și jocul se desfășura până toți cei prezenți ajungeau să joace cu sacul.
Înainte de plecare spre casele lor, mirele invită pe cei mai apropiați: nașii, frații, surorile, vecinii, tarostele pă ominie. Această petrecere avea loc seara între orele 20-24.
După nuntă, în prima duminică, se făcea vizită la nănași „pă ominie”87 (vezi note de referință)după ce ieșeau de la biserică. Tinerii căsătoriți erau însoțiți de cuscrii, după ce se ospătau se duceau cu toții la danț la șură.
Comparând nunta de astăzi cu cea din trecut, constatăm că s-a renunțat în mare parte la acest ceremonial complex, organizarea nunții și-a pierdut rigoarea momentelor ei. S-a diminuat treptat repertoriul cântecelor și urărilor de nuntă, cel mai bine păstrându-se strigăturile.
Ritualul s-a modificat mult, înnoindu-se și recuzita nunții, începând cu carele înstruțate care sunt înlocuite cu automobile; portul popular tradițional este înlocuit cu haine de proveniență urbană; colacii de nuntă chiar și bucatele ce se serveau la masa mare au dispărut, iar locul desfășurării nunții a ajuns să fie tot mai frecvent în localuri și restaurante din apropiere. Procesul de urbanizare al nunților țărănești este evident, foarte multe nici nu se mai deosebesc de cele de la oraș.
Nunta codrenească și-a pierdut aproape cu desăvârșire semnificația originară, de „rit de trecere”, devenind o petrecere colectivă. Creația poetică tradițională din satul Soconzel se înscrie perfect în cea generală românească. Aceleași specii și motive folclorice, aceeași tematică și aceleași modalități de realizare artistică. Dintre orațiile de nuntă au dispărut: tărostitul colacilor, șiratăul, cerutul miresei la șiratău.
Nu am menționat gama de acte și gesturi de esență magică la origine, ce apar în ceremonialul nupțial, pentru că cele mai multe sunt de largă circulație.
Însemnate sunt riturile de fertilitate, constând în aruncarea de grâu în calea și asupra „mniroilor”, în stropirea lor cu apă. Unele sunt rituri de unire, menite să întărească legătura ce se oficiază între cei doi tineri, iar altele să determine numărul de urmași la care aspiră mireasa. De pildă, la ieșirea din biserică de la cununie, mireasa obișnuia să atingă ușa bisericii cu atâtea degete ale mâinii, câți copii dorea să aibă. Când pășea afară din biserică, pentru a avea copii frumoși se uita la soare și zicea în gând:
„Așe și-mi hie pruncii de frumoși
Văzuți și luminați cum îi soarele”88(vezi note de referință)
Când vin de la cununie și se așează după-masă, mireasa își pune pe scaun sub șezut atâtea degete, peste câți ani vrea să aibă copii și zice-n gând:
„Doamne, Marie, Maică Sfântă
Păstă (2) ani numa' să am copii”89. (vezi p. 58 note de referință)
Ca să ajungă să conducă în familie, femeia când intra în biserică la cununie pășea ea prima. Iar ca să fie stăpână pe bani; în pantof își punea bani.
Privită în evoluția ei, nunta din Babța, nuntă din Zona Codrului înregistrează cu fidelitate evoluția generală a mentalității țăranilor de aici către un orizont ce se îndepărtează tot mai mult de mentalitatea arhaică, cu riturile și reprezentările specifice și de străvechea formă de solidaritate.
Vechiul ritual solemn al nunții face loc azi petrecerii lipsite de gravitatea și solemnitatea pe care le reclamă acest act social. A treia zi după nuntă se duceau hainele miresei.
„Velfeii”- chemătorii la nuntă erau câte 2 – 4 pentru fiecare dintre miri. Ca și mirele, ei aveau agățate pe piept joljuțuri, panglici și „struțuri de său”90(vezi note de referință).În mână purtau un „palțău”91 (un fel de steag de nuntă) format dintr-un băț de 60-80 cm, împodobit cu panglici, joljuțuri, zgărzi, „struț” (podoabă din fire colorate de ață), „băniță” și busuioc în vârf.
Foto : Velfeii – în momentul chemării la nuntă (sursă: Zestrea Românilor)
Velfeii îl foloseau încă din momentul în care cheamă la nuntă, când merg după nănași și când merg la cununie. Astăzi ele sunt folosite foarte rar.
„Fetele de nună (druștele)” – domnișoarele de onoare ale miresei și ale mirelui – se îmbrăcau în rochii lungi de culoare roz, însoțeau îndeaproape mirii „iuind”.Prin „iuiturile”(strigăturile) lor lăudau fie mirele fie mireasa în funcție de cel căruia aparțineau.
„Socăcițele” – înainte erau din sat – două femei anumite care mergeau la toate nunțile, azi sunt înlocuite cu bucătari din oraș .
„Ceatarâșii” – înainte erau în număr de trei, un taraf format din trei instrumentiști care cântau : unu cânta la ceatără (vioară), unu cânta la contra (braci) și al treilea cânta la gordonă (contrabas).
Foto 23. Ceatarâșii (sursă: Deac Raluca Simona)
Astăzi orchestrele de la nunți au mai mulți membrii și mai multe instrumente. Înainte se cântau și se jucau „danțuri codrenești”92(vezi note de referință): Românescu', Bătrânescu', Românește pă ponturi, Țigănescu' și Ardeleana, au pătruns mai apoi valsul, tangoul iar mai nou și muzica modernă.
Nuntașii – își anunțau participarea în săptămâna nunții ducând o cinste: făină, untură, ouă, o găină – pentru a contribui la pregătirea mâncărurilor. Exista și obiceiul ca fiecare familie care venea la nuntă să-și aducă de acasă un coș cu fancuri sau ciurigauă și un oluț cu vin.
A.4. Obiceiuri și ritualuri legate de naștere
Dintre toate etapele vieții și despre riturile legate de aceastea, nașterea capătă valențe folclorice. Manifestările pe care le prilejiuește acest eveniment din viața codrenilor din Babța constau în credințe, superstiții și practice de natură magică care aveau menirea de a-l apăra pe noul născut de numeroasele primejdii și de a-i inflența existența în „lumea alba”93 (vezi note de referință)în care a intrat în bine. Odată cu nașterea unui copil în familie, bucuria era cu atât mai mare cu cât, cel nou venit pe lume era de sex masculin, bătrânii ziceau că „râd cheotorile la casă”94(vezi note de referință), deoarece era considerat că băieții sunt aducători de noroc, spre deosebire de nașterea unei fete despre care se considera că aduc sărăcie.
Despre starea de sănătate a fătului nou născut, existau mai multe credințe precum se prezintă, și anume că aceasta depinde de: ziua în care el a fost conceput, în concepția populară, ziua de marți și cea de sâmbătă fiind „zile oprite”95(vezi note de referință). O altă credință spunea că sănătatea copilului depindea de starea tatălui în timpul procreeari, și anume, copilul se năștea cu malformații sau alte boli dacă tatăl era în stare de ebrietate.
În vederea superstițiilor de natura profilactică, care aveau ca scop apărarea copilului de diferite boli, iar a mamei de pierderea laptelui, bebelușului i se punea în mânuță un bănuț de argint pentru a nu fi deocheat de cei care veneau să îl vadă și care se minunau pe el. Până la botezul copilului care avea loc la șase săptămâni de la naștere, dacă în casa unde se afla noul născut intra o femeie „spurcată”96 care tăinuia acest lucru, copilului îi apăreau bube pe tot corpul, iar remediul în tratarea lui, mama punea la țâțâna ușii un „struț de fitău roșu”97 vezi note de referință).
Tot în perioada de șase săptămâni până la botezul, toti cei care veneau în vizită trebuiau să lase în leagăn lângă copil în semn de „somn și țâță”98(vezi note de referință) o scăma din haina sa de obicei de culoare albă pentru a nu se speria cel mic.
Referitor la superstițiile profilactice asupra mamei, de evitarea pierderii laptelui, sătenii au amintit două, dar bineînțeles ca nu erau doar acestea, și anume că în cele șase săptămîni proaspetei mame îi era interzis să treacă peste vreo apă, vale sau râu. În cazul în care aceasta era nevoită să treacă peste apă, pentru a nu pierde laptele, lua de trei ori atât la dus cât și la întors apă din râul pe care îl trecea și își picura pe sâni. O altă superstiție era legată de adusul apei de la fântână. Dacă tânăra era nevoită să aducă în găleată apă de la fântână, aceasta își punea pe sâni apă pe care o lua de pe cârlig.
Legat de credințele în ursitori – ce în concepția arhaică erau niște ființe mitice care decideau soarta în mod favorabil a noului născut – în prima săptămână de viață copilul trebuia să stea înfășat atât ziua cât și noapte pe masă pentru ca el „să fie tăt bꞌdirau și tăt nănaș mare”99(vezi note de referință). La nașterea copilului moașa, după tăierea cordonului ombilical, după ce acesta este ursit pe noroc, hărnicie și învățătură, îl innoda apoi îl lăsa să se usuce, iar după căderea capătului îl lega cu ață sub formă de lanț și îl păstra până la împlinirea vârstei de șapte ani. Când copilul împlinea această vârstă, copilul era pus să tragă de ața cu care era legat cordonul ombilical pentru a-și dezlega toate câte i-au fost ursite la naștere. Nu se știe cu certitudine dacă toate aceste credințe sunt un rezultat palpabil, însă sătenii cred cu tărie în toate riturile lăsate din moși strămosi, de la naștere și până la moarte, chiar dacă din aceste rituri și credințe s-au mai pierdut datorită pătrunderii tot mai mare a factorilor urbanistici.
Referitor la obiceiurile legate de botez, dacă mai demult copilului îi erau nași în mod obligatoriu nașii de cununie a părinților, în prezent obiceiurile s-au mai schimbat, iar nașii sunt aleși în mod liber de către părinți, și acești pot fi prieteni apropiați ai acestora sau rudenii.
În trecut, după cum au relatat oamenii din sat, nașii, care în mod obliagatoriu erau și nașii de cununie ai părinților, la botezul copilului îi promiteau acestuia un dar care consta într-un vițel, un porc, un miel sau o oaie, promisiune care era respectată cu sfințenie. În prezent, cadourile pe care le fac nașii constau de regulă în bani, articole de îmbrăcăminte și obiecte din aur, iar ritualul de purificare pe care botezul îl presupunea s-a transformat într-o simpla petrecere precedată de felicitări și urări din partea familiilor și a prietenilor apropiați.
A.5. Obiceiuri și ritualuri de înmormântare
Despre ritualurile legate de înmormântare și despre „lumea fără dor”, acestea sunt păstrate și azi la fel ca și în trecut, după aceeași schemă care se repetă în toate satele codrenești și în general în satele din Transilvania. Nu voi prezenta desfășurarea ceremonialului de inmormântare tocmai pentru a evita îmbrăcarea stării stranii pe care acest moment îl impune.
O importanță aparte o presupune grija cu care trebuie îndeplinite toate cerințele ce au menirea de a asigura trecere individului din „lumea cu dor” în „lumea fără dor”, dar și ritualurile care să asigure protecția familiei, asta în cazul în care se presupune că cel decedat s-ar putea întoarce între cei vii în chip de strigoi, credință care încă mai persistă în mentalitatea sătenilor. Deși în privința acestei concepții și anume a credinței in strigoi biserica a acționat cu mare dârzenie, elementele se păstrează ca dovadă că ele datează de foarte mult timp în viața poporului, lucru cu care biserica nu este deloc de acord.
Prima etapă a ritualului de înmormântare este priveghiul care are caracter sobru și care nu este lipsit de prezențe bisericii în prima parte a acestuia. După ce acțiunea bisericii prin preoții și slujitorii acestora este încheiată, deși caracterul sobru este păstrat, privegherea asupra celui decedat este precedată de ritualuri cu tentă folclorică care se păstrează și azi, de la jocuri de cărți la jocuri de priveghi cu tentă satirizatoare, dar care creează o atmosferă ce încearcă să scoată toții participanții din starea supărătoare pe care o creează momentul.
Din informațiile adunate de la săteni, de-a lungul timpului aceste jocuri erau mult mai numeroase, însă cu trecerea vremii și-au pierdut din valoare și importanță datorită faptului că întreg ceremonialul presupune nu doar durere pentru familia celui decedat ci și o stare de oboseală care se acumulează pe întreaga etapă organizatorică a ceremonialului. Dintre jocurile de priveghi, singurele care se mai practică în prezent sunt: capra și calul100(vezi note de referință). Capra se aseamănă cu jocul organizat în șezătorile de toamnă de la culesul roadelor, iar calul ca joc de priveghi este reprezentat de două persoane care stau asezate spate la spate aplecate și acoperite cu un țol. Pentru ca masca să capete perfect chipul unui cal, unei persoane i se dă o mătură pe post de coadă, iar celeilalte persoane i se punea o oală de lut împodobită în chip de cal de la care nu lipseau clopoțeii sau zurgălăii cum sunt numiți aici. După ce aceste două persoane luau asemănarea unui cal, erau ghidate de o terță persoană în încăperea în care se găsea călătorul către lumea fără griji, unde aveau loc negocieri cu un cumpărător cu care stăpânul calului nu ajungea la o înțelegere, așa cum era de obicei regula. În acest caz stăpânul calului se supără și lovește animalul cu o bâtă în cap. La spargerea vasului de lut calul nechează, moment care culminează cu provocarea râsului tuturor celor care participă în acel moment la jocul de priveghi.
Dintre numeroasele obiceiuri legate de ceremonialul de înmormântare, sunt menționate câteva care se respectă și în ziua de azi. În legătură cu trecerea pe lumea cealalta, ca semn ca cel decedat să iși uite casa, un membru din familie, la scoaterea acestuia din casă, sparge în urma sicriului un „blid rău”101 (vezi note de referință). Alte câteva aspecte amintite de localnicii și respectate cu sfințenie sunt legate de casă. Odată cu decesul, membrii familiei acoperă toate oglinzile din casă. Explicația care a fost dată în legătura cu această tradiție ține de natura superstiției și anume, ca sufletul celui care călătorește spre alte tărâmuri, să nu se întoarcă din drumul său si să continue sa sălășluiască în oglindă. Pe durata celor trei zile, de la deces și până la înmormântare, tuturor membrilor le este interzis să își taie unghiile, să se tundă, iar bărbaților le este interzis să se bărbierască.
NOTE RE REFERINȚĂ
26. INF. I 1937, V 1928, XIV 1944, XX 1938, XXV1940
27. INF. I 1937, V1928, XIV 1944, XX 1938, XXV 1940
28. INF. IX 1931
29. INF. IV 1941, XIII 1920, XX 1938
30. INF. IV 1941, X 1944, XI 1943, XXIV 1938
31. INF. V 1928, XII 1935, XIX 1948, XXI 1934
32. INF.II 1923
33. INF. XVII 1943
34. INF.VII 1932, XIII 1934
35. INF. XVI 1943, XXIII 1934
36. INF. XII 1935, XIX 1948
37. INF. III 1942, X 1944, XI 1943
38. INF. III 1942, X 1944, XI 1943
39. INF. I 1937, VI 1948, XVII 1943
40. INF. XIII 1943, V 1928, XXIV 1938
41.INF. IV 1941, X 1944
42. INF. XII 1935
43. INF. V 1928
44. INF. II 1923
45. INF. XVI 1943, XXIV 1938
46. INF. V 1928, XIV 1944,
47. INF. V 1928
48. INF. XIV 1944
49. INF. XXIII 1934
50. INF. XXIII 1934
51. INF. VIII 1920
52. INF. II 1923
53. INF. II 1923, XV 1955
54. INF. XXIII 1934
55. INF. XII 1935, XXIII 1934
56. INF. XXI 1934
57. INF. II 1923, III 1942, XVIII 1932
58. INF. XVI 1943
59. INF. III 1942
60. INF. VIII 1920, XXV 1940
61. INF. XIX 1948
62. INF. IV 1941, XVI 1943
63. INF. I 1937, XXII 1933
64. INF. XIV 1944
65. INF. XIV 1944
66. INF. XII 1935
67 INF. XIX 1948
68. INF. XVIII 1932
69. INF. XXIV 1938
70. INF. XV 1955
71. INF. VI 1948
72. INF. XVI 1943
73. INF. IV 1941, VII 1932, XI 1943
74. INF. X 1944, XIX 1948
75. INF. VIII 1920, XXV 1940
76. INF. VIII 1920, XXV 1940
77. INF. VII 1932, XII 1935, XV 1955, XVI 1943
78. INF. VII 1932, XII 1935, XV 1955, XVI 1943
79. INF. VII 1932, XII 1935, XV 1955, XVI 1943
80. INF. X 1944, XV 1955
81. INF. II 1923, XII 1935
82. INF. XXVI 1938
83. INF. XXI 1934
84. INF. XXI 1934
85. INF. VIII 1920, XXIV 1938, XXV 1940
86. INF. III 1942, XII 1935, XVIII 1932
87. INF. II 1923, III 1942
88. INF. XIX 1948
89. INF. XIX 1948
90. INF. VI 1948, IX 1931, XII 1935
91. INF. VI 1948, IX 1931, XII 1935
92. INF. XVII 1943, XVIII 1932, XXI 1934
93. INF. II 1923, XII 1935, XXIII 1934
94 .INF. II 1923, XII 1935, XXIII 1934
95. INF. II 1923, XII 1935, XXIII 1934
96. INF. II 1923, XXII 1933, XXIII 1934
97. INF. II 1923, XII 1935, XXIII 1934
98. INF. II 1923, VII 1932, XII 1935, XXIII 1934
99. INF. II 1923, VII 1932, XI 1943, XIX 1948
100. INF. V 1928, IX 1931, XI 1943, XXII 1933
101. INF. II 1923, III 1942, VIII 1920, XII 1935,
B. Obiceiuri tradiționale legate de sărbătorile de iarnă
Alături de celelalte obiceiuri și ritualuri legate de viața de familie și nu numai, sărbătorile calendaristice, numeroase la număr sunt și ele precedate de anumite ritualuri. Deși o parte dintre aceste obiceiuri nu se mai respectă, ele fiind amintite cu nostalgie de bătrânii din sat, acestea sunt precedate de numeroare ritualuri, unele specifice doar în sat, altele specifice în întreg ținutul Codrului.
Apropierea în timp a sărbătorilor din intervalul 24 decembrie – 7 ianuarie nu sunt deloc întâmplătoare, iar din punct de vedere al ritualurilor și obiceiurilor de iarnă acestea sunt tratate împreună în cadrul ciclului hibernal.
Sărbătorile de iarnă sunt mereu așteptate cu bucurie întotdeauna de către toată suflarea satului, de la copiii care așteaptă să pornească cu colindul până la bătrânii care așteaptă cu mare drag să fie colindați de cetele de colindători. Pregătirile cele mai amănunțite pentru cea mai „veselo´să sărbătoare”102 așa cum o numesc localnicii începe cu o săptămână înainte de Crăciun. Gospodinele își aerisesc textilele de interior, își văruiesc casele, își pregătesc alimentele pentru prepararea mâncărurilor tradiționale specifice acestor sărbători precum sarmalele în frunze de varză murată cu afumătură, cozonacii cu nuci colacii pentru colindători care au formă unei păsări și care sunt numiți pupeze. Tot în această săptămână sunt pregătiți colacii împletiți sunt forma de funie care în credința satului simbolizează un elogiu adus luminii, bunăstării între oamenii și comuniunii sătești, cozonacii, sunt pregătite nucile și merele pentru copii.
B.1. Crăciunul în Babța
Despre sărbătorile Crăciunului, colindatul cunoaște o mare diversitate, diversitate care se întâlnește atât în vers cât și în mesajul pe care acestea îl transmit colindele codrenești din Babța. Aici de sărbătoarea Crăciunului colindă și urează tot satul, toate ulițele răsună cu glasul cetelor de corindători, de la cetele de copiii care încep colinda din ajun de la prânz la cetele de feciori de colindători, dar și cetele de fete, pentru că nu doar în Babța ci și în alte sate codrenești există atât cete de colindători formate din feciori, dar și cete de colindători formate din fete, sau chiar mixte fete și feciori.
Ceata de feciori era organizată după mai multe reguli străvechi care au dăinuit ca mod de manifestare până în prezent, asumându-și fiecare membru responsabilitatea care îi era încredințată. Înafară de perioada sărbătorilor de iarna ceata își asuma responsabilitatea și pentru organizarea altor evenimente din cadrul vieții social – culturale a satului.
Pentru obiceiurile din intervalul sus amintit, ceata de feciori se reorganiza pentru repetarea repertoriului de colinde pe 15 noiembrie odată cu intrarea în Postul Crăciunului. Colidele pe care feciorii le colindă sunt alese în funcție de casa la care colindă, acolo unde sunt fete de măritat colindele abordate sunt cu tentă satirizatoare. La intrarea în curțile oamenilor ceata de colindători începeau colindele după ce gazda raspundea afirmativ prin deschiderea ușii și răspunsul „veselii” la întrebarea gazdei de către ceata „veselitu-i gazdă?”.
Colindatul cetei feciorești are un mod de desfășurare mult mai riguros de la alegerea colindelor în funcție de gazdele la care poposesc până la recitarea „mulțămniturii”103(vezi note de referință). În Babța sunt foarte diversificate versurile mulțămiturilor însă am reușit să întregesc o mulțămitură pe care informatorul o recita an de an în tineretile sale, pe vremea când cu mândrie era conducătorul cetei feciorești.
„Să hi gazdă veseloasă
Și plătești corinda no´stă
C-un colac mândru de grău
Pelița Lui Dumnezău
C-un colac mândru frumos
Pelița lui Hristos
Io v-aș spunie și mai multe
Da´ nu p´e îmi vin în minte
Că mni mintea puțâne´
Încât´i de puțâne´
Păru pă cap mni albuț
Încât-s de sărăcuț
Haină proastă țărănească
C-așa-am zîs so curuiască
Ca să hiu ușor la pulpe
Și pot fugi după vulpe
Mult am fugit si-am alergat
Da nimnic n-am căpătat
Numa carne de vânat
De nu credeț´ ce vă spui
Haidiți și videți ca nu-i
Numa carne de purcel
Ș-avem tăți parte de el
La anu și la mulți ani !!”
Sau:
„Aiasta-i sară numită
Sărbătoare mult dorită
Bucuria frațâlor
Dragoste´ fârtațâlor
Deie Domnu zâle bune
Să ne veselim în lume
În aiasta sară sfântă
Când tăt locu ă corindă
Și oriunde meri în casă
Bunătățuri afli pă masă
Și-un colac mândru de grău
Făcut cu apă din râu
La anu și la multi alțâ”
După terminarea colindelor și a mulțămiturilor, ceata este poftită înauntru unde feciorii sunt serviți cu pălincă, colaci și cozonaci, colacii fiind întotdeauna începuți de feciorii care rostesc mulțămitura.
Pe tot drumul între casele unde merg la colindat, feciorii colindă și cântece specifice sărbătorilor de iarnă pe care în Babța sunt numite „cântari de corindat”104(vezi note de referință). Înafară de colindele tradiționale, ceata de feciori se mai organizează și în interpretarea scenetei Irozii care aici este cunoscută sub numele de „mărsu´ cu Viflaimul” sau adesea umblatu cu steaua în intervalul dintre Crăciun și Anul Nou, perioadă care este strâns legată cu Sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos. Textele pentru sceneta de stea suferă modificări, uneori chiar împrumută melodiile colindelor, modificare care impresionează uneorii până la lacrimi pe bătrânii satului.
Onorați gazdă de casă
Dhită de persoan´aleasă
Sa-mi trimăți ca vestitor
De l-a´nost poruncitor
Dacă ´mnevoste voiți
Corinda nostă și-o primiți
Ce zâceți, primiți corinda nostă?105(vezi note de referință)
Gazdele binevoitoare și nerăbdătoare să fie colindate răspund bucuroși cu: Primim primim, moment care alternează cu începerea cântării versurilor binecunoscutei stele. După terminarea colindului Steaua sus răsare, următorul moment este precedat de mulțămitură către gazdele bucuroase, prin cuvinte alese care să îi predispună și prin care își arată recunoștința.
„Rămâi gazdă sănătoasă
Și la anu tăt voioasă
Să vă fie casa, casă
Să vă fie masa, masă
Tăt cu mesăle întinsă
Și cu fețăle aprinsă
Tăt cu casăle grijite
Cu buni oaspeți locuite
Și la anu să trăiți
Să vă găsâm înfloriți
Ca merii, ca perii
În mnijlocu verii
La anu și la mulți ani!!106(vezi note de referință)
La urare de mulțumire gazda răspunde și ea cu o mulțumire
„Și la anu de-ți vinii
Mai mândru v-om mulțămnii
Să vă dam mere, nuci și colaci107(vezi note de referință)
Despre obiceiurile legate de Sfintele Sărbători ale Nașterii Domnului textele de multămituri sunt mult mai numeroase comparative cu cele expuse, unele dintre ele sunt modificate de la an la an, altele sunt compuse spontan de către membri cetelor de corindători.
B.2. Datini și obiceiuri Anul Nou
În Babța, la fel precum se mai întâlnește în unele sate codrenești, sărbătoarea Anului Nou poartă numele de „Crăciunul Mic”108 (vezi note de referință) deoarece acesta se aseamăna ca mod de manifestare aproape identic cu Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului datorită faptului că este predecesorul acesteia. Față de Crăciun, obiceiurile legate de Anul Nou sunt mai bogate în evenimente cu însemnătate specifică dintre care unele cu tentă satirizatoare.
Câteva dintre acestea, care sunt repetare de la an la an, dar după scenari ușor schimbate. La casele unde erau rămase fete bătrâne, feciorii, în noaptea lui Sfântu Vasile puneau câte un pețâtor pe care acestia îl confecționau din paie și pe care îl îmbrăcau hidos, iar în mănă i se punea o scrisoare cu mesaj de batjocură. Un alt eveniment mult așteptat care se practica doar în noapte de Anul Nou erau jocurile dramatice datorită scenariilor înfăptuite și care era cunoscut sub numele de „mosuți”, denumire care vine tocmai de la modul de desfășurare, și anume, deghizarea feciorilor în diferite măști reprezentând fie moșnegi și babe, fie miri și mirese și fini și nași, iar mai târziu adăugându-se roluri precum domnișoare sau țigani. Pe lângă aceast obicei, oamenii satului amintesc un obicei de natură magică din domeniul alimentar. În noaptea de Anul Nou acestia nu mănâncă carne de pasăre decât doar de porc, la baza acestui ritual stand teoria că „găina scociorește înapoi, iar porcul numa ´nainte”109(vezi note de referință).
Și totuși, cel mai tipic obicei de Anul Nou rămâne totuși Plugușorul, ca ritual de fertilitate ce are menirea de a aduce rodnicia holdelor de grâu. Tot satul ia parte la audiția versurilor de bunăstare, deoarece după zisele bătrânilor este perioada anului nou în care omul ca creație a divinității poate influența favorabil natura.
Aho aho copii și frați
Stați umpic și nu mânați
Și pă mine m-ascultați
În sara lu´ Vasile Sfântu´
Mi-o suflat caciula vântu´
Și mi-o dus-o pasta breazdă
Hăpt la casa dumnevoastră
I-a mai mânați flăcăi
Și sunați din zurgălăi
Hăi hăi hăi
Că de când s-o născut satu´
De-atunci mi-o rămas uratu
De sute de ani de zăle
Urăm de Sfântu´ Vasile
În sara de Anu´ Nou
Să să uite ci-o fost rău
Și la anu care vine
Să ne fie și mai bine
I-a mai mânați mai flăcăi
Și sunați din zurgălăi
Hăi, hăi
Noi sântem de sus din deal
Ș-avem șasă boi la car
D´e la grapă d´e la plug
Amcrescut mare și lung
Sfântă-I breazda plugului
Tăt´ies di pă urma lui
I-a mai mânați măi flăcăi
Și sunați din zurgălăi
Hăi hăi hăi
Și Vasile s-o sculat
Pă uăt´i negrii so spălat
La tăți Sfinții s-o´nchinat
Tonu de vin l-o luat
Și la tăti plugarii-o dat
Ca să iasă la arat
Breazda neagră-o răsturnat
Grău mândru-o sămănat
Grăn mândru și grău de vară
Deie Domnu și răsară
Grău mândru uă răsărit
´nalt în pai și mândru-s sptic
Spticu´ nalt cât vrabdia
Și mare cât marăre´
I-a mai mânați măi flăcăi
Și sunați din zurgălai
Hăi hăi hăi
Când o fost la săcerat
D´e dimineață s-o sculat
Pă tăți hinii și vecinii i-o ´dunat
Și i-o dus la săcerat
Ei cu dreapta săcerau
Și cu stânga snopti legau
Snopti de o făcut o claie
Că nici ploaia și nu-I ploaie
Din claie la trăierat
Și pă cară l-oncarcat
I-a mai mânați mai flăcăi
Și sunați din zurgălăi
Hăi hăi
Și-o´ncărcat douășpe cară
Și-o mars cu iele la mo´ră
Și-o făcut o spumpă de farina
La găzdoie d´e- ´ndămână
Ne-o făcut și nouă un colac mare
Ca să hiede mnirare
De naștere´ Lui Hristos
Să ne hie de folos
I-a mai mânați măi flăcăi
Și sunați din zurgălăi
Hăi hăi hăi
De urat am mai ura
Da n´e t´iemem c´a- ´nsăra
Și sântiem di pă vălce´
Unde-n´diață apa-n toc
Și botoloții pă foc
Tocana pă poliță
Și laptile-n doniță
I-a mai mânați măi flăcăi
Si sunați din zurgălăi
Hăi hăi hăi
Să trăiți înt´u mulți ani
S´aveți pungi pline cu banii
Și la urători să dați
v´o cinci meiteri de cârnați
Și pălincă ptipărată
Cum no băut niciodată
I-a mai mânați măi flăcăi
Și sunați din zurgălăi
Hăi hăi hăi
Ia´ la a nost Văsălie
Deie Dumnezo să hie
Să hie covata plină
D´e cârnați și de slănină
Și la anu când vinim
Sănătoși și vă gasâm
I-a mai mânați măi flăcăi și sunați din zurgălăi
Hăi hăi hăi110(vezi note de referință)
Ciclul sărbătorilor de iarnă este încheiat cu Sărbătoarea Bobotezei prin sfințirea caselor și gospodăriilor, zi în care se mai poate corinda. Interpretarea corindelor înfara acestei date și până la următorul Crăciun în considerația satului avea însemnătate de natură magică prin apariția tăciunilor în lanurile de grâu.
NOTE DE REFERINȚĂ
102. INF. III 1942, IX 1931, XII 1935, XVII 1943, XX 1938,
103. INF. XII 1935, XXIII 1934, XXIV 1938
104. INF. II 1923, IV 1941, X 1944, XVIII 1932, XXII 1933
105. INF. XX 1938
106. INF. VII 1932, XII 1935, XVI 1943, XX 1938, XXI 1948, XXV 1940
107. INF. VII 1932, XII 1935, XVI 1943, XX 1938, XXI 1948, XXV 1940
108. INF. XII 1935, XVIII 1932, XIX 1948
109. INF. II 1923, VII 1932, IX 1931, XXII 1933
110. INF. XXV 1940
3.3. ANALIZA OFERTEI AGROTURISTICE DIN LOCALITATE BABȚA
În urma expunerii resurselor agroturistice dar și a resurselor turistice cu valențe patrimoniale, se poate observa că viața în mediul rural, și nu oriunde, ci în satul trandițional codrenesc este una confortabilă pentru orice persoană care caută un loc de relaxare, de odihnă departe de gălăgia orașului și de viața aglomerată și fugară în care toți își duc existanța.
După trecerea în revistă a tuturor ”bogățiilor” deținute de acești oameni simpli dar în același timp atât de complecși, putem spune că bazele pentru desfășurarea agroturismului există deja. Aici tin să precizez că deși din punct de vedere economic bazele de cazare sunt inexistente (pensiuni), cazare se poate face chiar în vetrele localnicilor, care de altfel sunt oameni calzi și ospitalieri.
Pornid de la aceasta idee – de a valorifica potentialul agroturistic natural și antropic – o săteancă curajoasă a demarat proiectul de costruire a unei afaceri agroturistice. Pensiunea Maria aflată în stadiul de ”constructie” în urma faptului că acest sat prezintă un mare potențial turistic și agroturistic.
Aflată în stadiul de construcție, Pensiunea Maria va pune la dispoziția turiștilor care doresc să fugă de aglomerația cotidiana și de poluarea urbană mare, atât bază de cazare cât și activități gospodărești precum facerea painii, pregătirea hranei zilnice din alimente (carne, oua, lapte, legume și fructe) produse în gospodărie, pregătirea cămării pentru iarnă de la facerea dulcețurilor, punerea compoturilor și a murăturilor până la obținerea băuturilor (vin, vișinată, palincă de prune sau struguri care în părțile locului se cunoaște sub denumirea de ”pălincă de moante”) cu toate ritualurile de rigoare, prin care se scoate în evidență că viața la țară este frumoasă și relaxantă.
Concluzii
Cu un titlu reprezentativ, lucrarea de față reprezintă încercarea reliefării vieții de zi cu zi din cadrul satului tradițional codrenesc Babța, în care locuitori cu fală țin să precizeze că sunt băbțeni din tata-n fiu. Pentru cei care ulterior s-au alăturat acestei vetre, provocarea de a deveni codrean din Babța a fost una plăcuta, gradul de adaptabilitate este foarte mare datorită faptului ca băbțenii sunt gazde ospitaliere pentru orice turist care se află în trecere, pentru ca sunt oameni primitori, cu vorbă caldă și sufletul deschis semenilor lor.
Lucrarea de față, care a pornit de o curiozitate mai veche referitoare la modul de viață a celor care-și duc existența aici, si a ajuns la finalizare atingând toate obiectivele propuse. Principalul obiectiv a fost acela de a stârni interesul tinerilor față de autenticitatea lucrurilor aflate în lăzile de zestre, de la costumul popular, textile decorative pentru interior până la obiceiurile și tradițiile legate de viața cotiniană, pe care bunicii și străbunicii le-au așezat cu drag spre păstrarea lor pentru a le lăsa mostenire urmașilor. În urma cercetărilor făcute, mai precis a muncii efectuate în vederea colectării datelor din grai viu, am rămas placut surprinsă și încărcată pozitiv emoțional de dăruierea cu care bătrânii satului povesteau despre vremurile trecute ca și cum acestea se petreceau la prezent.
Datorită faptului că rădăcinile existenței mele sunt de prin părțile locului, dorința de a cerceta despre acest sat a fost și mai mare.
Dovada cea mai concludentă referitoare la stilul de viață tradițional, autentic sunt numeroasele costume populare păstrate nealterate de trecerea anilor pe care cu mândrie le poartă băbțenii în zilele de sărbătoare, textilele de interior și de uz casnic pe care femeile le realizau manual la lumina lumânărilor sau a lămpilor pe gaz, dar și viața pe care și-o țese orice obiect până ajunge la stadiu de produs finit.
Din punct de vedere cultural, satul Babța este un adevărat izvor de informare cu privire la tradițiile și obiceiurile străvechi, care deși uitate parțial de către tărani din cauza vechiului regim, în mintea și sufletul acestora, ele trăiesc și azi, dovadă vie fiind lucrarea de față care nu se putea materializa fără sprijinul acestor oameni minunați, iar pe această cale țin să le aduc mulțumiri și să mă fălesc că sunt codreancă, codreancă din Babța.
Consider și tin morțiș să cred că noi românii am contribuit dintotdeauna la dăinuirea noastră pe aceste meleaguri străbune românești prin credință, tradiții și obiceiuri
Lista de informatori
Ardelean Vasile, n. 1937, ( Văsălica Ard´ileanului), Babța nr.24
Bălaj Maria, n. 1948, ( de-a Lichii Petri), Babța nr. 81
Bălaj Veronica, n. 1942, ( Vironica Chirilii), Babța nr. 150
Blidar Florica, n. 1941, ( Florica Babichii), Babța nr. 43
Blidar Flore, n. 1928, ( Flore Domnichii), Babța nr.27
Blidar Ion, n. 1948, ( Iuănu Văsălanului), Babța nr. 289
Blidar Veronica, n. 1932, (Vironica lu´ Victor a lu´ Forcoș), Babța nr. 26
Boldan Ioan, n. 1920, ( Iuănu Bădăncii), Babța nr. 120
Bodoni Mihai, n. 1931, ( Mnihaiu Butului), Babța nr. 219
Chiș Viorica, n. 1944, ( Viorica Cristinii), Babța nr. 70
Crișan Viorica, n.1943, ( Viorica lui Juji), Babța nr. 98
Deac Floare, n. 1935, ( Florica Găvriluchii), Babța nr. 30
Dragoș Florica, n. 1943, ( Florica lui Dragoș), Babța nr. 200
Dragoș Vasile, n 1944, (Drăgoșelu), Babța nr. 124
Farcău Veronica, n. 1955, (Viorica Tant´ii), Babța nr.122
Filip Maria, n. 1943, ( Măriuca lui Bo´bo´), Babța nr. 32
Palcău Gheorghe, n. 1943, ( D´iord´ie a Pălcăienilor), Babța nr.221
Pop Dumitru, n. 1932, ( a Iuănu Mitrului), Babța nr. 29
Pop Lodovica, n. 1948, ( a lui Iuănu Lichii Petri), Babța nr.81
Pop Vasile, n. 1938, (Văsălica Ursenilor), Babța nr. 105
Pușcaș Vasile, n. 1934, (Pruna Lelii – de-a Diordichii), Babța nr. 290
Pușcaș Viorica, n. 1933, (Viorica Pițerului), Babța nr. 270
Șimonca Ana, n. 1934, ( Ana Găvrilii Păcurariului), Babța nr. 152
Șimonca Traian, n. 1938, ( Treianu Pocăitului), Babța nr. 100
Zoicaș Ioan, n. 1940, ( Iuănu lui Zoigaș), Babța nr. 218
Bibliografie
Alecu I., N. Constantin Marian, Agroturism și marketing agroturistic, Editura Ceres, București,2006
Botez G. și colab., Îndrumar pentru turism rural, Rentrop și Straton, București, 1998
Cosmescu I., Turismul – un fenomen complex contemporan, Editura Economică, București, 1998
Csosz I., Agroturismul montan, Editura Mirton, Timișoara, 1996
Cucuiet Lucian, Porțile de șură din Zona Codru (catalog), Muzeul Județean Satu Mare, 1980
Bugnar, N., Agroturismul în context global, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2004
David G, Turism rural și agroturism, Tipografia Romflair, Oradea 2008
Defert P. în Ghereș M. și Culda S., Turismul rural, Editura Risosprint, Cluj-Napoca, 2000
Fintineru, G., Economia Agroturismului, Curs, USAMV, București
Glăvan, V., Turism Rural. Agroturism, Turism Durabil, Ecoturism, Editura Economică, 2003
Henche, B., G., Marketing în turism rural, Editura Irecson, 2004, București
Nistoreanu, P., Ecoturism și turism rural, Editura ASE, București,2003,
Nistoreanu, P., Ghereș M, Turism rural – Tratat, Editura C.H. Beck, București, 2010
Marian Simion Florea, Nunta la români – studiu istorico-etnografic comparativ, Editura Academiei Române, București, 1890
Măhăra Gh., Geografia turismului, curs litografiat, Universitatea din Oradea
Mihăilescu Vintilă, Dealurile și Câmpiile României – studiu de geografie a reliefului, Editura Științifică, București, 1966
Mocanu Augustin, Pe cel deal cu dorurile: folclor poetic din județele Maramureș și Sălaj, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2001
Pop Dumitru, Folclor din Zona Codrului, Centrul de îndrumare a creației populare și a mișcării artistice de masă al județului Maramureș, Baia Mare, 1978
Pop Gheorghe, Graiul, etnografia și foclorul zonei Chioar, Baia Mare, 1983
Petrea Rodica, Pedogeografie, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2001
Rogoz, Viorel, Familia în credințe, rituri, obiceiuri, Editura Solstițiu, Satu Mare, 2002, seria Ethnologica
Suciu Ovidiu, Nunta codrenească din județul Satu Mare – lucrare de licență, Comitetul de Cultură și Educație Socialistă a județului Satu Mare – Centrul Județean de îndrumare a creației populare și mișcării artistice de masă Satu Mare, 1979
Snack O., Baron P., Neacșu N., Economia turismului, Editura Expert, București, 2001
Vegheș, C., Promovare în turism, Curs, 2010
Zestrea Românilor – Țara Codrului, Producție a Direcției Programe – Redacția Literatura-Arte TVR©MMIV www.tvr.ro
Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Satu Mare
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale
Nicolae Mureșan – rapsod popular (Zestrea Românilor)
Dorca Leontina – maestru coregraf și rapsod popular
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: INGINERIE ȘI MANAGEMENT ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ ȘI AGROTURISM [311059] (ID: 311059)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.