Profilaxia și combaterea infecțiilor cu transmitere sexuală [311010]

LUCRARE DE LICENȚĂ

Profilaxia și combaterea infecțiilor cu transmitere sexuală

COORDONATOR: AUTOR:

Conf. univ. dr. med. Marius Irimie Piticaș V. Maria Diana

Brașov, 2018

MOTTO

,,Un organism sănătos este camera de oaspeți a sufletului, un organism bolnav o închisoare “

(Francis Bacon)

Adresez mulțumiri pe această cale domnului conferențiar universitar dr. med. Marius Irimie pentru atenta îndrumare științifică și disponibilitatea în oferirea informațiilor solicitate pe întreaga durată a proiectului de licență.

INTRODUCERE

B.T.S. este denumirea prin care OMS preferă să grupeze toate afecțiunile care se pot contracta prin raporturi sexuale.

Grupul include atât bolile veneriene care se transmit aproape exclusiv pe cale sexuală (denumite și boli majore cu transmitere sexuată), [anonimizat] (denumite pentru acest motiv boli minore cu transmitere sexuală); acestea din urmă constituie un grup neomogen ca origine din care fac parte: [anonimizat], scabia, [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat] o problemă de sănătate.

Bolile majore cu transmitere sexuală sunt: sifilisul, gonoreea, [anonimizat]/SIDA, herpesul genital și infecția cu Human Papilloma Virus (HPV).

[anonimizat] a [anonimizat], identificați și blamați de societate. Impunerea unor măsuri de supraveghere epidemiologică au fost introduse din secolul XVIII.

La nivel mondial există Strategia Globală pentru prevenirea și controlul ITS 2006-2015 [anonimizat], Statele Membre OMS și parteneri externi.

Interesul pentru sifilis se menține și în prezent din următoarele motive: capacitatea crescută a acestei infecții de a [anonimizat]; imposibilitatea societății moderne de a obține eradicarea acestei boli; [anonimizat], de a produce leziuni viscerale grave (cardio-vasculare, neurologice); [anonimizat], cu consecințe nefaste asupra dezvoltării produsului de concepție .

[anonimizat].

I. PARTEA GENERALĂ

CADRUL TEORETIC AL TEMEI ABORDATE

Infecțiile cu transmitere sexuală

I.1. Sifilisul

Cauza sifilisului este infecția cu spirocheta Treponema Pallidum. Treponema Pallidum este singurul agent patogen și nu apare în mod natural la alte specii. [4]

Figure 1.Treponema pallidum

Sursa:https://www.cdc.gov/nchhstp/newsroom/images/2017/syphilis-bacteria_High-Res.[anonimizat] (sărut sau mediat prin obiecte sau transfuzii de sânge) și are ca agent patogen Treponema pallidum ([anonimizat] 6-12 spire regulate, care poate fi studiat prin examen direct ultramicroscopic al serozității recoltate din leziunea suspectă. [16,17]

La acest examen Treponema prezintă mișcări caracteristice: de rotație în jurul axei sale longitudinale sau "în tirbușon" (de înșurubare), de translație și de flexie sau ondulații, îndoindu-se pe ea însăși. Structura sa (Jepsen și colaboratorii săi, Ovcinnicov și Deletorski, Pillot) este următoarea: 2 membrane la periferia corpului celular al căror raport este comparat cu acela dintre anvelopa și camera unei mingi de fotbal. Membrana externă constituită din mureină (macromolecule dispuse în rețea) se deschide periodic sub acțiunea unei enzime de tipul lizozimului, pentru a face posibilă introducerea din mediul ambiant a materialului nutritiv și oxigenului necesar dezvoltării și multiplicării (care se face la fiecare 30 ore). [16,17]

Membrana se reface apoi prin resinteza mureinei sub acțiunea unei alte enzime (transpeptidaza). Aparatul locomotor este constituit din fascicule de fibrile situate între cele două membrame; ele sunt ancorate la unul din cele două capete ale corpului Treponemei întinzându-se între acestea după o traiectorie helicoidală, al doilea cap al flecărei fibrile terminându-se pe granule situate în porțiunea subterminală a citoplasrnei. Corpul Treponemei este unicelular fiind alcătuit dintr-o citoplasmă de aspect granular și un nucleu situat central, dar ocupând cea mai mare parte a celulei. Diviziunea se face obișnuit prin fisiune transversală, excepțional prin una longitudinală. Treponema palidum nu poate fi cultivată in vitro în țțesuturi sau medii de cultură speciale (nu supraviețuiește mai mult de câteva zile). În vivo poate fi inoculată și multiplicată pe animale, cel de elecție fiind iepurele; calea și organul de multiplicare optim este testiculul, animalul făcând o boală experimentală influențată de temperatură și de starea imunitară. [16]

Epidemiologie

Transmiterea pe cale sexuală a sifilisului se face în 95% din cazuri, de unde necesitatea cunoașterii factorilor de risc și a combaterii lor; între aceștia sunt de menționat: factorii sociali, economici și demografici, care au dus la schimbarea moravurilor, a comportamentului în legăturile dintre parteneri, la depersonalizarea contactelor sexuale contacte ocazionale cu parteneri(e) necunoscuți(te).[20]

Drept consecințe ale efectului acestor factori sunt: creșterea incidenței bolii la vârste din ce în ce mai scăzute (tineri între 15 și 19 ani) și la anumite profesii (șoferi profesioniști, în special de curse lungi; echipajele vapoarelor).[16]

Riscul de contagiozitate este în parte diminuat la slaba rezistență a treponemelor în mediul uscat și marea lor sensibilitate la soluții antiseptice, chiar în diluții mari și la săpun.

Semne și simptome

Evoluția clinică se face schematic în trei faze principale: primară, secundară și terțiară. Din punct de vedere epidemiologic și al vechimii bolii, sifilisul poate fi "recent" (fazele I și II, respectiv până la 2 ani) și "tardiv" (după 2-3 ani), această ultimă perioadă fiind mai puțin importantă din punct de vedere epidemiologic (contagiozitatea este redusă).[23]

Faza (perioada) I sau sifilisul primar începe odată cu contactul infectant; incubația este în medie de 21 zile cu variații posibile în minus sau în plus, acestea din urmă mai ales după administrarea de antibiotice, cu precădere penicilina, în scop profilactic sau ocazional pentru alte infecții dar în doze insuficiente pentru a steriliza organismul de infecția luetică.

Leziunile propriu-zise ale fazei primare sunt șancrul sifilitic și adenopatia regională (satelită). Șancrul sifilitic (sifiomul primar) constituie prima manifestare clinică apărând la locul inoculării treponemelor.[4,5]

Cel mai adesea (în aproximativ 40-50% din cazuri), are forma unei pete mici roșii, ușor infiltrate, care erodează repede și se infiltrează sub exulcerația superficială) pe care nu o depășește conferindu-i senzația de indurație caracteristică la palpare (șancrul tare). Este nedureroasă și în funcție de localizare și alți factori (virulență, imunitate, traumatisme, maltratare cu diverse substanțe), se poate prezenta sub diferite aspecte:

– șancrul pitic (herpetiform) cu evoluție mai scurtă;

– șancrul gigant, ulcerat, cu diametrul de 2-3 cm, sărac în treponeme, localizat de obicei pe tegumentele din sfera genitală: teaca penisului, pube;

– șancrul hipertrofic, localizat de obicei la buză sau bărbie;

– șancrul crustos, asemănător aceluia gigant, este un șancru ulceros acoperit de cruste;

– șancrul în ,,foaie de carte" prin autocontagiune cu două suprafețe ("în vis-a-vis") localizat de obicei la nivelul șanțului balano-prepunțial;

– șancrul frenului ("în rachetă"). [16]

Șancrul se poate localiza și în meat (rar la bărbat, foarte rar la femeie), însoțindu-se de o secreție uretrală ce mimează uretrita; foarte rar se poate localiza în vagin și pe colul uterin unde este de tip eroziv, ulceros, mai rar hipertrofic. Cele extragenitale se pot localiza obișnuit pe buză (unde jumătatea de pe semimucoasă descoperită este crustoasă iar cea de pe versantul acoperit erozivă), amigdale, gingii, limbă, bărbie, regiunea anală (la homosexuali), deget (rareori).[17]

Figure 2.Sifilis la nivelul buzei inferioare

Sursa: http://www.cmaj.ca/content/183/17/2015/F1.expansion.html

De cele mai multe ori șancrul este unic, foarte rar există însă cazuri cu șancre multiple, care pot apărea concomitent sau succesiv. [6]

Între complicațiile mai frecvent întâlnite ale șancrului luetic, pot fi : suprainfecția și fimoza survenită ocazional, condiție care trebuie întotdeauna să ducă și la suspiciunea unui posibil sifilom subprepuțial. Adenopatia apare între 6 și 12 zile de la constituirea sifilomului. Este obligatorie, mai frecvent unilaterală, dar nu rareori este și bilaterală; ganglionii sunt moderat măriți, adesea unul mai mare și alții mai mici ("cloșcă cu pui"), neinflamatori, mobili și nedureroși.

Sifisul decapitat este o formă de sifilis primar fără șancru clinic; poate surveni în următoarele condiții:

a) infecție cu număr mic de treponeme;

b) după transfuzii cu sânge de la un bolnav cu sifilis primar seropozitiv sau secundar florid;

c) după administrarea de antibiotice (în special penicilină; mai puțin după eritromicină, tetraciclină, cloramfenicol, cefalosporine) în perioada de incubație;

d) uneori, la bolnavii cu herpes recidivant și mai rar la cei cu vegetații veneriene, aceste leziuni servesc ca și poartă de intrare, fără ca ele să sufere modificări sesizabile; infecția treponemică trece astfel neobservată, condiție în care poate atinge un procent de până la 3-4% din totalul infecțiilor (de aici necesitatea de a se practica examene serologice periodice sifilis la tinerii suferind de herpes recidivant);

e) în sifilisul congenital.

Faza perioadei secundare începe intraclinic după aproximativ 2-3 săptămâni de la apariția sifilomului, odată cu trecerea treponemelor din ganglioni unde se înmulțesc în număr foarte mare în torentul circulator; urmează o a doua incubație, până la apariția primelor leziuni cutanate care survin după aproximativ 45 zile de la apariția sifilomului și 60-70 zile de la contactul infectant. Aspectul clinic al leziunilor fazei secundare este polimorf și în general ele sunt foarte bogate în treponeme, respectiv foarte contagioase. Între aspectele mai frecvent întâlnite se remarcă:

Rozeola (sifilidele eritematoase) este cea mai precoce manifestare cutanată și constă într-o erupție, uneori foarte discretă trecând neobservată mai ales la cei cu tegumentele mai pigmentate; examinarea trebuie făcută ca urmare atent la lumina zilei (dar nu în cea solară directă).[8]

Figure 3.Sifilide eritematoase

Sursa: http://www.i-medic.ro/sexologie/boli-cu-transmitere-sexuala/sifilis

Erupția este constituită din pete rotunde, roze, prost delimitate, cu diametre între 0,5 și 1,5 cm, fără relief, nescuamoase și nepruriginoase. Sunt diseminate simetric pe întreg corpul, dar sunt mai vizibile pe flancuri. În rare cazuri, la câteva luni sau ani de la infecția netratată sau insuficient tratată, se poate produce o reapariție a rozeolei de recidivă. Rozeola poate fi uneori confundată cu ptiriazis versicolor, cu ptiriazis rozat Gibert sau cu unele febre eruptive.[1]

Sifilidele erozive sunt de obicei leziuni dintre cele mai precoce, constituite din eroziuni ovalare, bine delimitate, care se localizează în pliuri (inclusiv în acelea interdigitale de la picioare), pe scrot și mucoasa bucală (pe fața internă a buzelor, limba, palatul moale și mucoasa jugală, amigdale) și genitală unde iau aspectul de plăci mucoase, adesea opaline din cauza depozitului fibrinos (plăci opaline), alteori cu o discretă infiltrație papuloasă. O atingere frecventă și foarte evocatoare pentru infecția luetică o constituie laringita cu o voalare caracteristică a vocii. [5]

Sifilidele papuloase apar după câteva săptămâni până la câteva luni de la instalarea sifilomului primar (la aproximativ 3 luni de la infectare). Au un caracter eruptiv și în general prezintă un polimorfism legat de vechimea bolii și sediul acesteia. Cele mai frecvente și mai precoce sunt sifilidele papuloase lenticulare, de culoare arămie care devin rapid papuloscuamoase, scuamele desprinzându-se către periferie (gulerașul Biett). [10,16]

Alte varietăți (aspecte) sunt:

– sifilidele psoriaziforme,

– sifilidele palmo-plantare de culoare gălbui-arămie, keratozice și descuamative;

– sifilidele acneiforme și sifilide lichenoide;

– sifilidele ulceroase;

– sifilidele pigmentare au o apariție mai tardivă și se prezintă sub forma unei leucomelanodermii reticulare localizate predilect pe regiunea decolteului și gâtului; în realitate este vorba de un reticul de piele normală cu ochiurile hipocromice. Sunt mai frecvent observate la femei, purtând denumirea metaforică de "colierul lui Venus"; se confundă uneori cu pitiriazisul versicolor sau cu vitiligo. [16]

Manifestările fanerelor sunt mai puțin frecvente decât cele cutanate; apar tardiv (după 6-8 luni de la infecție) manifestându-se prin alopecie difuză sau mai caracteristic, parcelară (în "luminișuri") și leziuni unghiale.

Manifestările generale sunt nespecifice și mai rar întâlnite azi, în trecut fiind aproape constante: temperatură (care poate urca la 40°C) și cefalee intensă, cu exacerbare nocturnă, având ca și substrat posibil nevralgia nervului Arnold sau cea trigeminală, reacții meningeale sau chiar meningită, periostita craniană.[16]

Manifestările extracutanate, viscerale, sunt posibile chiar din sifilisul primar, dar apar mai evidente în perioada secundară. De obicei sunt discrete fiind adesea ignorate. Se pot întâlni: micropoliadenopatia (mai ușor perceptibilă la ganglionii laterocervicali posteriori, retroauriculari, occipitali și epitrohleeni (aceștia având o mare valoare diagnostică); atingeri hepatice (uneori decelabile numai prin investigații de laborator); atingeri renale (albuminurie pasageră, mai rar nefrită parenchimatoasă); atingeri cardio-vasculare (tulburări de ritm); anemie; atingeri oculare (keratită, irită, coroidită, rar nevrită optică); atingeri genitale; (epididimită; amenoree; metroragii; avorturi spontane în luna a VI-a, nașteri premature); atingeri osoase (periostită, în cazul celei a tibiei cu dureri osteocope). [16]

Sifilisul malign precoce este o formă de sifilis care, practic, nu se mai întâlnește astăzi; se manifestă mai ales ca și erupții de recidivă, având leziuni cu caracter mai ulcerativ și distructiv, însoțite de stare generală alterată. Interpretarea patogeniei acestora a rămas încă neclarificată: răspuns imunitar deficitar (leziunile sunt paradoxal relativ sărace în treponeme) sau manifestări cu mecanism imunoalergic. [11,15,16]

Faza terțiară este astăzi excepțional întâlnită, în țțările civilizate tinzând să intre în domeniul faptelor clinice anecdotice, datorită în primul rând politicii sanitare adoptate de forurile care se ocupă de sănătatea publică (inclusiv OMS, care coordonează lupta antiveneriană pe plan mondial) și în al doilea rând eficienței terapiei cu penicilină. Posibilitatea abordării bolii în stadii precoce se datorează, măsurilor eficiente de combatere a bolilor veneriene, care prilejuiesc la rândul lor depistarea precoce a acestora. [18]

Sifilisul terțiar se caracterizează prin apariția tardivă a leziunilor și anume între 2-3 ani și 15-20 ani de la debutul bolii netratate sau insuficient tratate.[21]

Leziunile cutanate tardive cele mai caracteristice sunt:

– sifilidele tuberculoase;

– sifilidele tuberculoase ulcerate;

– goma sifilitică este constituită din nodozități dermo-hipodermice cu diametru de 2-4 cm, dezvoltându-se în jurul unui proces de vasculită trombozantă și ca urmare a acestuia se produce necroza și ramolireațțesuturilor, prin deschiderea la piele duce la formarea unei ulcerații rotund-ovalare cu marginile tăiate drept, cu fundul neregulat, sfacelar; vindecarea poate surveni spontan în câteva luni cu cicatrici atrofice, deprimate, alb-sidefii, ușor pigmentate la periferie; gomele pot fi solitare sau multiple, confluând în placarde, care formează ulcerații cu un contur policiclic.

Leziunile mucoaselor în special bucale; acelea de tip tuberculo-ulcerat sunt rare, mai frecvente fiind acelea de tipul gomelor ulcerate; acestea se caracterizează prin ulcerare precoce și puternic distructivă; ulcerațiile necrotice distrug lueta sau perforează vălul palatin moale, iar la nivelul limbii evoluează ca și cele cutanate, cu ulcerații și cicatrice scleroase, retractile, mai ales când se dezvoltă în profunzime (glosita gomoasă scleroasă profundă).[10,27]

Leziunile osoase cele mai obișnuite sunt osteoperiostita plastică a oaselor lungi, ducând la deformarea acestora (la tibie procesul realizează aspectul de lamă de iatagan curbată anterior) și osteoperiostita gomoasă, în fapt goma osoasă; de cele mai multe ori unică atinge atât oasele lungi cât și cele late, cel mai frecvent regiunile frontală și frontoparietală, cu ulcerare la piele, depistabilă. Atingerile sistemului nervos sunt de tipul meningitei cronice, mai rar encefalitei, tabesului și paraliziei generale progresive astăzi fiind practic excepțional observate.[15,16]

Metode de diagnostic

Diagnosticul de laborator se face prin următoarele metode:

a) Punerea în evidență a treponemelor vii în produsul patologic prin examenul ultramicroscopic care permite observarea morfologiei și a mișcărilor caracteristice ale parazitului;

b) Metode de colorare a treponemelor moarte prin: impregnarea argentică Fontana-Tribondeau, tuș China (se colorează fondul, treponemele rămânând necolorate), metoda imunofluorescenței pe frotiuri colorate cu fluoresceină marcată în contact cu antiseruri anti-Treponemapallidurn, albastru Victoria.

c) Examenul histopatologic este indicat numai în leziuni necaracteristice sau dubioase clinic și cu serologie negativă, întâlnite uneori în sifilisul secundo-terțiar și terțiar.

d) Detectarea reactivității imuno-celulare se face prin:

– Luotest sau testul cu luetind (antigen din Treponema pallidum susa Nichols) este negativ în sifilisul primo-secundar, pozitiv 100% în sifilisul secundar, 60-80% în cel terțiar și 50-60% în neurolues;

– intradermoreacția treponemica colorată (cu suspensie de treponeme patogene provenite din orhite luetice de la iepure inoculat cu sușa Nichols; înainte de practicarea IDR se injectează 5 ml de albastru Evans); testul este pozitiv în toate formele de sifilis, traducându-se prin apariția unei pete albastre la locul IDR;

– testul de transformare limfoblastică (TTL) folosește ca și antigeni o suspensie de T. Pallidum (ca atare sau lizată), o suspensie de T. Reiter sau antigen cardiolipidic; este pozitiv în sifilisul primar la 60-70% din cazuri, în cel secundar florid la 80% din cazuri, în sifilisul congenital precoce la 80%, cardiovascular la 100%, la martori 4% (după. A. Poreseu);

– testul de inhibare al macrofagelor dă rezultate comparabile cu cele obținute prin TTL.

d) Reacțille serologice sunt metode indirecte de a pune în evidență anticorpii antitreponemici în serul bolnavilor de sifilis. Sunt folosite, în consecință, pentru confirmarea sifilisului activ florid sau latent, pentru depistarea sifilisului ocult, visceral (inclusiv neurologic), a sifilisului congenital tardiv, precum și pentru controlarea eficienței terapeutice a medicației treponemice. [16]

Anticorpii produși de structura antigenică complexă a treponemei ("mozaic de antigene") sunt numeroși și variați:

-anticorpii diagnostici sunt reprezentați în principal de reagine;

-anticorpii antitreponemici sunt induși de fracțiunile antigenice proteice și polizaharidice ale treponemelor patogene.

-antigenele lipoidice sunt utilizate pentru decelarea de reagine.

-antigenele treponemice sunt folosite în reacțiile pentru evidențierea anticorpilor antitreponemici (imunoanticorpilor); sursa de antigen o reprezintă orhita luetică a iepurelui inoculat cu sușa Nichols a Treponemei pallidum.[23]

A) Teste cu antigene lipoidice (netreponemice):

– teste de fixare a complementului sau de hemoliză: reacția Bordet-Wassermann, reacția Kolmer (mai specifice, dar mai puțin sensibile decât cele de floculare);

– teste de floculare (numeroase): reacția VDRL (Veneral Diseases Research Laboratory) cea mai utilizată astăzi; reacția Kahn; reacția citochol; RPR (Rapid Plasma Reagin); reacția Meinicke; ART (Automated Reagin Test). Cele mai utilizate ca teste "screening" sunt VDRL și RPR. [16]

B) Teste cu antigene treponemice patogenice care au o mai mare specificitate (respectiv, fiabilitate) decât cele precedente:

a) testul de imobilizare al treponemelor (TPI) sau testul Nelson-Mayer, considerat a fi cel mai specific, nu a putut deveni un test de rutină din cauza dificultăților de ordin tehnic și economic, rămânând însă un test de referință și monopol al unor laboratoare specializate;

b) testul de fluorescență (FTA), atât prin metoda directă cât și indirectă, este mai sensibil, dar mai puțin specific decăt TPI;

c) testul FTA-ABS (fluorescent treponemal antibody absortion test), cu serurile de cercetat în diluția 1/3, este mai sensibil și mai specific decât FTA obișnuit (1/200), fiind folosit mai ales în sifilisul congenital;

d) testul de hemaglutinare a treponemelor cu sensibilitate aproximativ egală cu cea a FTA-ABS;

e) testul TPLA, de imunoaderență a treponemelor. [17]

Tratament

Schemele terapeutice sunt stabilite de forurile medicale superioare sunt obligatorii. Se folosesc:

• Penicilina G;

• Benzatin penicilină (Moldamin);

• Procain penicilină G (Efitard).[29,34]

Scheme terapeutice

Tratament preventiv: la contacți, fără manifestări, cu serologie negativă: moldamin = 2,4 mil UI im – într-o singură administrare.

Sifilis primar seronegativ

Penicilină G = 4 x 400.000 Ui / zi im — 12 zile;

Efitard = 1,2 mil UI im , două administrări la 10 zile interval;

Moldamin = 2,4 mil UI im, 2 administrări la 7 zile interval [29].

Sifilis primar seropozitiv

Penicilină G = 1,6 mil UI / zi, timp de 14 zile;

Efitard = 1,2 mil UI / zi, im, timp de 14 zile;

Moldamin = 2,4 mil UI / zi, în trei administrări la 7 zile interval.[29]

Sifilis tardiv — cu o vechime mai mare de 1 an;

Penicilină G = 1,2 mil UI / zi im, timp de 21 de zile;

Moldamin = 2,4 UI / zi în 3 administrări la interval de 7 zile;

Sifilis la gravide : tratamentul se face conform stadiului de boală de preferat în 2 cure, ultima în ultimul trimestru de sarcină.[29]

Sifilis congenital : penicilină G = 3 x 50.000 UI / kg corp / zi timp de 20 de zile în 3 cure cu pauze de 15 zile.

În cazul alergiei la penicilină se administrează tetraciclină = 500 mg x 4 / zi timp de 15 zile sau eritromicină = 2 g / zi timp de 15 zile.[29]

I.2. Infecțiile gonococice

Neisseria Gonorrhoeae este un diplococ anaerob, intracelular, gram negativ; este o formă de diplococ cunoscută sub denumirea de gonococ.

Afectează de obicei epiteliu columnar sau cel coloidal al gazdei. Practic, orice membrană poate fi afectată de acest microorganism.

Figure 4.Neisseria gonorrhoeae

Sursa: https://www.cdc.gov/nchhstp/newsroom/images/2016/Gonorrhea-illustration.jpg

Epidemiologia

Infecția cu gonogoc este considerată cea mai freceventă infecție cu transmitere sexuală, incidența fiind de 3 ori mai mare la bărbați decât la femei. [20] Căile de contaminare sunt: contactul sexual (în majoritatea cazurilor), contactul nou-născutului în canalul de naștere cu secrețiile infectate ale mamei și excepțional lenjeria murdară.[17]

Creșterea incidenței este favorizată atât de factorii socio-economici și comportamentali, cât și de incubația foarte scurtă și capacitatea mare a gonococului de a deveni rezistent la diferitele antibiotice inițial foarte active (apariția de sușe formatoare de betalactamază).[16]

Etiologia

Infecțiile se datorează gonococului Neisseria gonorrhoeae, diplococ gram-negativ aerob dispus în perechi (sub forma a două boabe de cafea, adiacente prin fețele lor plane).

Gonococii pot fi clasificați după morfologia coloniilor din cultură astfel:

Tipurile 1 și 2, virulente;

Tipurile 3 și 4, nevirulente.[29,30,31]

ȚȚesuturile susceptibile la agresiunea gonocociilor sunt mucoasele tapetate de epiteliu cilindric sau cubic și în mai mică măsură, mucoasele tapetate de epiteliul scuamos stratificat.

Semne și simptome

Semnele, simptomele și complicațiile gonoreei sunt diferite la femeie fată de bărbat.

La bărbați apar infecții genitale (uretrită acută, uretrită cronică) și extragenitale.[29]

Uretrita gonococică la bărbați

U.G. acută anterioară se manifestă prin meat congestiv, edemațiat, modificarea jetului de urină secreție galben-verzuie, abundentă, groasă; usturimi la micțiune.

U.G. acută totală presupune:

extinderea infecției la uretra posterioară;

reducerea ca și intensitate a secreției;

dureri la micțiune și erecție;

tenesme urinare, polakiurie;

proba celor 2 pahare, ambele cu un conținut tulbure.[29]

U.G. prelungită constă în:

picătura de ,,bon jour” = guta matinală, secreție matinală ce pătează lenjeria;

prurit de-a lungul uretrei;

urina ușor tulbure – datorită mucusului;

jenă perineală.

U.G. cronică apare datorită existenței reperelor gonococice: glande uretrale, fistule, canale parauretrale și poate fi deschisă – secreție permanentă- guta matinală sau închisă – existența perioadelor de acalmie.[29]

Complicații

Fimoza – imposibilitatea de decalotare a glandului;

Parafimoza – imposibilitatea de recalotare a glandului;

Tysonita – inflamația glandelor prepuțiale, abcese ale glandelor sebacee parafrenice;

Balanita – eritem + secreție purulentă + prurit + usturimi locale;

Litrite – inflamația glandelor periuretrale, mici noduli de-a lungul uretrei anterioare;

Cowperita – inflamația glandelor bulbouretrale, două nodozități dureroase în perineu înaintea și în afara anusului;

Morganitele – localizarea infecției în glandele intraepiteliale;

Stricturi uretrale – puse în evidență prin cateterism uretral;

Periuretrita – propagarea infecției la țțesuturile învecinate;

Cistita – polakiurie, disurie, piurie;

Prostatita – senzație de greutate în rect, febră, polakiurie, disurie;

Epididimita – durere în hemiscrot, febră, epididim crescut în volum;

Orhiepididimita – testicol mărit în volum, dureros.[29]

Infecțiile gonococice extragenitale se pot produce la nivelul mucoasei oro-faringiene sub forma unei angine (banale sau asimptomatice) și la nivelul mucoasei ano-rectale sub forma unei ano-rectite, ambele localizări întâlnindu-se mai ales la homosexuali. [29]

Uretrita gonococică la femei

La femei, infecția gonococică acută este relativ rară și se caracterizează prin secreția vaginală abundentă însoțită de senzația de arsură și usturime. Vulva, vaginul și colonul uterin sunt congestive și tumefiate; secundar poate fi prinsă și uretra a cărei inflamație se însoțește de micțiuni frecvente, uneori sangvinolente. [6,15]

De cele mai multe ori forma acută are un caracter tranzitoriu evoluând spre forma cronică. Forma cronică costituie în practică forma comună, aparent cu caracter primar și debut insidios. Este oligosimptomatică, cu secreție și fenomene subiective moderate, fiind adesea apreciată ca și o leucoree banală.[16,17]

Peste 50% din cazurile de gonoree la femei – depistate ocazional – sunt asimptomatice, adevărate rezervoare și surse de infecție. Adesea mensterele produc o activare a focarelor latente exacerbând simptomatologia, ceea ce face ca bolnava să fie deosebit de contagioasă în zilele următoare ciclului menstrual. [16,17]

Gonocociile extragenitale sunt aceleași ca ale bărbatului; la femei însă își are cel mai adesea sursa într-o vulvovagintă, secreția vaginală infectând secundar mucoasa anorectală.

Complicațiile loco-regionale sunt skenite, bartholonite, salpingite (adesea cronice conducând la sterilitate în cazul afectării ambelor anexe) pelviperitonita (rară) este de obicei complicația unei anexite. [16,17]

Metode de diagnostic

Diagnosticul infecțiilor gonococice se face prin examen clinic care este ușor în uretrita acută a bărbatului) și prin examenul de laborator (colorație Grama a frotiurilor cu secreție uretrală, vaginală din colul uterin și, dacă există suspiciuni, din orificiul oro-faringian sau canalul anal).

Examenele paraclinice mai pot fi reprezentate de:

culturi – pe medii selective – Thayer-Martin, Hyl, Gavrilescu-Lazăr.

Întrucât Neisseria gonorrhoeae este un microorganism foarte sensibil, însămânțarea pe mediul de cultură trebuie să se realizeze imediat, sau transportul probei la laborator trebuie să se facă într-un mediu adecvat, unde bacteria poate supraviețui 24 ore.

imunofluorescența directă – pe frotiuri;

serologice – anticorpi antigonococici. Probele se recoltează de la nivelul uretrei și endocervixului, la femei, și din uretră la bărbați; recoltarea de la nivel uretral este bine să se facă dimineața, înainte de urinare, sau la 4 ore de la ultima urinare; probe de la nivelul, faringelui sau anusului pot fi de asemenea, de folos. [16,17]

Tratament

Tratamentul este instituit de îndată ce se suspectează o astfel de infecție.

Schemele de tratament nu sunt rigide, din cauza marii variabilități a gonococului față de diferitele antibiotice sau chimioterapice; se știe că gonococul este unul din germenii a cărui sensibilitate față de astfel de medicamente scade în decursul anilor, necesitând o creștere periodică a dozelor uzuale și titrului lor seric, respectiv creșterea concentrației minime eficiente.

Un handicap important în stabilirea schemelor terapeutice, respectiv a antibioticelor de elecție și de rezervă, îl constituie apariția și înmulțirea în ultimul deceniu a sușelor rezistente, betalactamază-producătoare, ca urmare a unor mutații cromozomiale sau transferul unei plasmide R (o genă extracromozomială), transmisibilă și la descendenți. [16,17]

Comisii de experți ale unor organizații pentru combaterea bolilor cu transmisie sexuală recomandă ca, atunci când într-o țară procentul tulpinilor rezistente la unul din antibioticele de elecție antigonococice depășește 10%, acel antibiotic să fie schimbat cu altul. Această conduită presupune testarea periodică a sensibilității diferitelor tulpini de gonococ la antibioticele utilizate curent; se știe că tulpinile rezistente pot transmite gena extracromozomială responsabilă nu numai descendenților, dar și a altori germeni. Este indicat ca și tratamentul să fie administrat obligatoriu și partenerei(ului) chiar și în absența simptomelor caracteristice, procentul formelor asimptomatice fiind – după cum s-a menționat – de aproximativ 50% la femei. [16,17]

Schemele vechi și încă în vigoare la noi în țară, continuă să prevadă penicilinoterapia în tratamentul infecțiilor gonococice, în doze mult crescute față de cele adminstrate inițial. În gonocociile acute și în cele asimptomatice necomplicate se administrează Efitard câte 3 ampule (1 200 000 UI), timp de 5 zile la bărbat și 7 zile la femei. Vindecările sunt de aproximativ 80%. În caz de persistență a gonococului în secreție (la examenul direct sau în culturi) se va schimba antibioticul. Alte antibiotice utilizate azi curent în diferite tări în gonoreea recentă necomplicată la bărbat sunt: Cloramfenicolul, Peniciline semisintetice (antipenicilinazice), Doxyciclina (Vibramicina), Spectinomicina (Trobicin), Rifampicina (Sinerdol) și mai recent cefalosporinele Ceftriaxona (Rocephin inj.) Cefixime (Oroken inj.) din generația a 3 a sau Cefuroxime axetil (Zimat per os și Zinacef inj.) generația a 2 a Cefalexina (Cefalexin, Ospexim) generația 1 a și Fluorchinolone: Ofloxacina (Tarivid, Zanocin), Ciprofloxacina (Aristin-C, Ciprinal, Ciproxin, Ciprobay), Pefloxacina (Abactal), Norfloxacina (Epinor, Nolicin, Fluseminal): Fleroxacina (Quinodis) și alte Chinolone ca Rosoxacina (Eradacin) aceasta având ca indicație majoră blenoragia: fie în doze uzuale, fie în doze ridicate unice sau divizate în 2 prize la interval de 12 ore, eventual repetate 2 zile consecutiv (tratament "minut").[16,17]

În gonoreea gravidelor, în caz de intoleranță la penicilină, se administrează eritromicină în doză unică de 2,5 g. În vulvo-vaginita gonoreică a fetițelor, antibioticului i se adaugă de către unii și Sintofolin 1 mg/zi timp de câteva zile. În formele cronice și complicații se administrează antibiotice în doze uzuale zilnice sau ușor crescute, în cure însă prelungite de la 7-15 zile. [16,17]

I.3. Infecțiile genitale cu Chlamydia

Infecțiile genitale sunt cele mai frecvente maladii cu transmitere sexuală. Numeroase cazuri sunt asimptomatice, ceea ce face ca și prelevanța reală a infecției să fie mai mare.[4]

Etiologie

Agentul patogen este tot Chlamidia trachomatis ca în limfogranulomatoza inghinală subacută, dar de tipurile D până la K.[10]

Figure 5.Chlamidia trachomatis

Sursa: https://www.cdc.gov/nchhstp/newsroom/images/2017/Chlamydia-illustration_high-res.jpg

Epidemiologie

Este a doua boală ca și incidență după infecțiile gonococice și cea mai importantă afecțiune cu transmitere sexuală, din punct de vedere al complicațiilor la femei. La bărbat se manifestă printr-o uretrită, incidența acesteia este relativ crescută în grupul uretritelor negonococice (30-60% din uteritritele postgonococice). Mai rar acută (asemănătoare cei gonococice), se prezintă de obicei în formă subacută sau cronică, cu secreție moderată alb-gălbuie sub formă de "picătură matinală". Netratată, se poate complica cu epididimită posibil, sterilitate. La femei, unde prezența sa atinge procente ridicate din cauza evoluției frecvent asimptomatice, poate duce la complicații de importanță majoră.[16]

Semne și simptome

Manifestările clinice în formele simptomatice sunt: cistită, cervicită mucopurulentă și mai ales, salpingite (sarcini ectopice). Cel mai adesea este vorba de așa numita "salpingita silențioasă"; asimptomatică, descoperită cu ocazia prezentării pacientelor la consultații pentru infertilitate; astfel în unele țări s-a constatat că peste 50% din astfel de femei, ca și dintre acelea care erau operate pentru o obstrucție tubară bilaterală, erau purtătoare de Chlamydia trachomatts. O incidență crescută (aproximativ 20-50% din cazuri) a formelor asimptomatice se constată și la femei tinere începând cu vârsta adolescenței ("purtătoare sănătoase" cu potențial de îmbolnăvire în viitor); aceste cifre trebuie să impulsioneze măsuri de profilaxie adecvate prin investigații de laborator în masa de populație feminină tănără și la femeile cu suferințele anexiale.[17]

Metode de diagnostic

Diagnosticul de laborator se face pe frotiuri din secreția uretrală, iar la femei și din endocol (dacă este posibil cu ajutorul unei chiurete fine netraumatizante), colorație prin metoda Gram sau – preferabil – Giemsa. Pentru precizare se procedează la culturi pe medii speciale sau la reacții serologice.[29]

Tratament

Antibioticele cu proprietăți antichlamidiene sunt: Tetraciclina (2 g/zi, 15-20 zile), Vibramicina (doxyciclina) 200 g/zi prima zi apoi 100 mg/zi, 10 zile lunar (curele se repetă 3 luni consecutiv); alte antibiotice utilizate: Rifampicina (Sinerdol) 1 200 mg/zi 10 zile (toxicitate hepatică), Cloramfenicolul 1 g/zi 10 zile, de asemenea în 3 cure lunare și mai recent Fluorchinolonele (ex. Tarivid) 2×200 mg/zi 7-10 zile. [34]

I.6. Infecții urogenitale cu mycoplasma

Reprezintă aproximativ 10% din totalul uretritelor negonococice.[6]

Etiologie

Agentul etiologic sunt micoplasmele niște microorganisme unicelulare procariote, fără perete cu diametru de 0,25 — 0,35 microni. Se aseamană cu bacteriile întrucât se cultivă pe medii acelulare, conțin ambii acizi nucleici, și sunt sensibile la antibiotice fiind asemănătoare cu virusurile datorită dimensiunilor mici, filtrabilității și aspectului microscopic.[9,11,20]

Epidemiologie

Transmiterea se face prin contact sexual, rar se întâlnesc la nou născuți și la copii prepubertari.

Semne și simptome

Ca și chlamidiile sunt inframicrobi ce se dezvoltă pe medii acelulare (geloză conținând și uree); trăiesc ca și saprofiți ai aparatului urogenital al bărbatului și, mai ales, al femeii, unde la unele categorii, cum sunt prostituatele – pot fi prezenți sub formă saprofitară până la 60% și chiar mai mult (în special Ureaplasma uralyticum).[16]

La bărbat pot produce rar uretrite acute, de obicei subacute și mai ales cronice cu secreție minimă matinală, foarte rar epididimite.

Mycoplasmele sunt prezente în proporție de 20-30% din uretritele postgonococice și până la 60-80% din infecțiile urogenitale de diferite alte cauze, probabil fără rol patogen sau cu unul minor de suprainfecție.[22,24,27]

Metode de diagnostic

Diagnosticul se face prin examenul frotiurilor colorate ca și la infecțiile chlamidiene evidențiindu-se incluzii intracitoplasmatice, dar precizarea se face cu ajutorul culturilor pe medii speciale.[29]

Tratament

Tratamentul se face cu: tetraciclină, vibramicină si eritromicină 2 g/zi, după schemele de la tratamentul infecției cu Chlamydia.

I.7.Infecția cu Human Papillomavirus (HPV)

Etiologie

Cauza verucilor anogenitale este infecția cu virusul Human Papillomavirus. Capsida HPV este una fără anvelopă, ceea ce face ca acest organism să fie foarte stabil și rezistent la diferite tratamente. Nu este disponibilă nici o metodă de tipizare serologică, din cauza lipsei unor metode consistente de cultură în vitro. Testarea HPV se bazează pe un genotip, care în general este determinat prin hibridizare moleculară utilizând ADN de tip HPV clonat molecular de tip cunoscut ca și standard.

Cele aproape 40 de tipuri de HPV care au fost găsite în verucile genitale sunt foarte specifice pentru organismul gazdă. Acești viruși nu infectează animalele din laborator pe care se face teste și nu sunt sensibile la aciclovir. În plus, tipurile de HPV demonstrează un grad ridicat de specificitate a locului, unele tipuri fiind găsite numai pe anumite părți ale pielii sau ale infectează epiteliul umed și vice versa.

Semne și simptome

Antecedentele clinice și prezentarea infecției cu HPV variază în funcție de zona anatomică implicată. Predilecția anumitor genotipuri virale pentru infectarea anumitor situsuri epidermice determină în mare măsură zonele de implicare. Condițiile de asociere a infecției cu HPV sunt următoarele:

– Verucile anogenitale: acestea se găsesc de obicei în apropierea suprafețelor umede (de exemplu, zona perianală, introitul vaginal, vaginul, labiile și vulva), dar pot fi găsite și pe suprafețe uscate (de exemplu, arborele penisului); pot fi netede, papulare sau keratotice; în general, acestea nu sunt dureroase, dar pot fi asocitate cu prurit sau sângerare:

– Boala cervicală (de exemplu, leziune intraepitelială scuamoasă scăzută sau leziune intraepitelială scuamoasă de grad înalt);

– Cancerul anal: Aproximativ 50% dintre bărbații care sunt homosexuali și au carcinom cu celule scuamoase anale, au istoric de veruci anorectale; totuși, doar 20% din femeile cu CGC și bărbații care nu sunt homosexuali au această istorie.
– Boala mucoasei non-anogenitale (de exemplu: verucile orale, papilele respiratorii și hiperplazia epitelială focală [boala Heck]);

– Epidermodisplazia veruciformă.

Constatările fizice variază în funcție de țesuturile implicate și pot include următoarele:

– Condiloamele tipice sunt leziuni discrete, papilare, conopide care implică mai multe locații pe suprafețe umede;

– Negi cheratozici apar adesea pe suprafețe uscate, cum ar fi labia majora;

– Pot apărea papule discrete de 1-3 mm pe arborele penisului;

– Leziunile intraepiteliale cervicale pot fi găsite la examinarea colului uterin;

– Infecția subclinică poate fi prezentă, cu zone mici, ușor ridicate simțite sau vizualizate pe vagin sau cervix

Tratament

Obiectivele farmacoterapiei sunt reducerea morbidității și prevenirea complicațiilor.

Medicamentele utilizate pentru tratarea infecțiilor cu papilomavirus uman (HPV) sunt concepute în primul rând pentru ablația leziunii în virtutea proprietăților lor corozive. Deși tratamentele medicale au fost în mod tradițional distructive, agenții imunomodulatori au fost introduși în practică.

Agenții keratolitici, cum ar fi TCA și acidul bicloracetic (BCA), sunt agenți keratolitici extrem de puternici care penetrează rapid și cauzează chimic pielea, cheratina și alte țesuturi. Acestea pot fi utilizate pentru a trata verucile cutanate nongenitale, precum și verucilor genitale externe (EGW) sau condilomatoză acuminată.

Pentru majoritatea pacienților, terapiile topice simple sunt tratamentele inițiale de alegere; acestea fiind rentabile, având o toxicitate minimă.
Cele mai multe astfel de terapii elimină cu succes condiloamele vizibile în 30-90% din cazuri. Cu toate acestea, multe studii clinice care examinează terapiile de actualitate nu sunt bine concepute, ceea ce face dificilă compararea terapiilor.

Vaccinul HPV 2-valent (Cervarix), care a combătut tipurile 16 și 18 și vaccinul HPV 4-valent (Gardasil), care a combătut tipurile 6, 11, 16 și 18, au fost întrerupte în Statele Unite în octombrie 2016. HPV 9-valent (Gardasil 9) este singurul vaccin HPV disponibil în Statele Unite.

Infecția cu herpes

Este o epidermo-neuroviroză contagioasă, cu două localizări relativ distincte, determinate respectiv de cele 2 tipuri de virus herpetic uman: localizarea facială și peribucală de către tipul I, iar cea genitală și perigenitaiă (inclusiv herpesul fesier și al coapsei) de către tipul II (Ia aproape 10% din cazuri această localizare poate fi determinată și de tipul I). [16]

Se manifestă printr-un debut brusc, prin erupții veziculoase cu elemente grupate în număr variabil, în buchet, pe o bază eritemato-inflamatorie dureroasă, mai rar printr-o veziculă solitară. Plafonul veziculelor se rupe la scurt timp după apariție; la nivelul mucoaselor, unele lasă eroziuni cu contur adesea policiclic, care se cicatrizează în 10-15 zile. În localizările cutanate, veziculele – fără a se ulcera – se acoperă, în câteva zile, cu cruste prin concentrizarea conținutului seropurulent, lăsând după cicatrizare (în 7-10 zile) o mică maculă eritemătoasă. [16]

Forme clinice

a) Herpesul cutanat de primă infecție al feței și a mucoasei bucale este o leziune cvasiobligatorie, imensa majoritate a indivizilor infestându-se în copilărie între vârstele de 6 luni și 6 (8) ani. La peste 2/3 din. cazuri infecția este inaparentă; în restul cazurilor este vorba de obicei de o gingivostomatită („gingivostomatită herpetică"), mai rar de o inoculare la nivelul pielii.

După o incubație de 3-5 zile, adesea după un contact cu un purtător al unui herpes facial sau bucal activ, afecțiunea debutează brusc prin semne generale (febră, vărsături, rareori semne neurologice), urmate imediat de erupția veziculoasă la nivelul mucoasei bucale (gingivală, jugală și palatină), faringelui și amigdalelor (angiriă herpetică); după un stadiu eritemato-edematos, cu ruperea precoce a veziculelor, urmează unul erozivo-ulcerativ, cu exulcerații rotunde cu contur policiclic (prin confluarea acestora), mărginite de un lizereu ușor inflamator. Prin dezvoltarea germenilor din flora eubiotică bucală, leziunile devin și mai exudative însoțindu-se de o halenă mirositoare. Adenopatia submaxilară poate însoți leziunile bucale. Puseul durează cam 10-15 zile, dar se poate prelungi datorită infecției supraadăugate. [16]

La copiii cu răspuns imunitar slab și subnutriți, primoinfecția poate avea o evoluție mai severă, cu apariția de leziuni herpetice și pe tegumente, cu fenomene generale mai accentuate urmate frecvent de recăderi sau recidive. Primoinfecția la nivelul pielii este mai rară, virusul putându-se inocula fie direct în pielea îndemnă de leziuni (datorită fragilității sale la copii), fie prin intermediul unei soluții de continuitate traumatice (herpesul traumatic) etc. Sediile elective sunt: buze, nas, pleoape (cu sau fără keratoconjunctivită), organe genitale (în cazul infecției cu virus herpetic tip II). [16]

Odată contractată infecția, cu toată prezența anticorpilor serici antiherpetici în turul relativ crescut, individul rămâne un purtător de virus întreaga viață, fiind susceptibil, de recidive. Această lipsă de imunizare se manifestă și față de herpes-virusul tip II (genital) cu care individul se inoculează obișnuit la o vârstă mai mare odată cu debutul vieții sexuale, herpesul putându-se manifestă în paralel cu cel dintâi. Purtătorii de virus herpetic sunt contagioși pentru cei îndemni nu numai în perioada de herpes activ (virusul se elimină prin leziuni), ci și în perioada de remisie (purtător sănătos de virus). [16]

b) Herpesul genital de primă infecție. Inocularea virusului herpetic se face pe cale sexuală. În marea majoritate a cazurilor primoinfecția trece neobservată, mai ales la femei, datorită conformației anatomice a organelor genitale.

La bărbați, are aspectul obișnuit al herpesului genital de recidivă: eroziuni policiclice rezultate din confluarea veziculelor rupte. Localizările preferențiale sunt: fața internă a prepuțului și șanțul balano-prepuțial, mai rar glandul, porțiunea cutanată (externă) a prepuțului și uretra. Subiectiv, erupția se însoțește de arsuri, usturimi, mâncărimi sau dureri.

La femei, primoinfecția genitală ia alura unei vulvo-vaginite veziculo-edematoase, acute, dureroase, cu eroziuni, adesea însoțindu-se de febră și stare generală alterată. [16]

c) Herpesul recidivant. Persistența virusurilor herpetice, atât a tipului I cât și a tipului II, după infecția primară în perimetrul zonei cutanate sau mucoase a primoinfecției, în ganglionii spinali ai nervilor sacrați și celulele Schwann ale nervilor senzitivi din teritoriul cutanat infectat inițial (Nasemann) și, mai rar, în glandele salivare și lăcrimare, unde trăiesc inactivi stare biofitică), explică posibilitatea apariției recidivelor. Acestea, variabile ca intensitate și periodicitate, pot apărea teoretic la orice persoană; în practică, însă, recidivele sunt neobligatorii. Factorii care favorizează reactivarea infecției virale herpetice sunt: boli infecțioase sistematice, boli gastrointestinale, vaccinări, suprasolicitări psihointelectuale, boli și stări cu implicații imunodepresive (inclusiv tratamente prelungite cu corticoizi și citostatice), factori climaterici sarcina, menstrele și raporturile sexuale (în herpesul recidivant genital). [16]

La bărbații circumciși herpesul genital recidivant este aproape inexistent. În general recidivele se produc pe aceeași zonă cutanată, semimucoasă, cu mici variații de sediu de la o recidivă la alta. Uneori în herpesul genital la bărbat recidivele se succedă la intervale scurte (pusee subintrante), condiție care induce adesea serioase tulburări psiho-caracteriale, mai ales la cei tineri. Ele sunt anunțate prin semne că: furnicături, gâdilături, înțepături, mâncărimi, dureri, arsuri. Incidența herpesului genital recidivant a crescut mult în ultimul timp în special la adultul tânăr, la acesta leziunile de herpes activ deschis constituind un risc pentru infecția luetică; este vorba aici de o infecție „decapitată": treponemele trec prin epiteliul exulcerat direct în vasele limfatice sau sanguine dermice fără a produce un șancru primar caracteristic, bolnavul fiind depistat într-un stadiu tardiv. [16]

Tratamentul local constă în antivirale sub formă de unguente sau soluții care conțin Aciclovir 5% (Zovirax, Acyclovir, Avyclor, Virolex), Idoxuridină 5%, Vidarabină 3%, Foscarnet sodic (Triapten) . Soluțiile, conținând în excipient și dimetilsulfoxid în concentrații variabile (substanța care protentează resorbția percutană) sunt eficiente numai dacă sunt aplicate în fază preeruptivă, anunțată prin diverse senzații parastezice la locul obișnuit al recidivelor, câte 4-6 aplicații în ziva respectivă și următoarele 3-5 zile; după apariția erupțiilor, eficiența aplicațiilor este mai puțin evidentă. Se mai utilizează alcool de 90° în tamponări repetate, soluție de sulfat de zinc 0,05%. [16]

După apariția erupției se aplică: pudre sicative (Rp. Talc, Oxid de zinc, Derrnatol și Gentamicină 5 g sau Sulfamidă 1,5 g), preferabil paște cu apă. (Rp. Ta1c, Oxid de zinc, Dermatol aa 10 g, Glicerină 15 g, Sulfamidă 5 g sau Neomicină 0,50 g, Hidrocortizon acetat 0,25 g, Anestezină 0,50 g, Apă q.s. pentru o pastă moale). Se mai pot aplica: soluție apoasă 0,50/e de violet de gențiană, soluție apoasă de argint nitric 0,5% în atingeri la 2 zile urmate de aplicarea pastei; se vor izola întotdeauna cu tifon cele 2 suprafețe de contact. [16]

I.8. SIDA manifestări cutanate

Se caracterizează prin manifestări infecțioase și / sau tumorale, secundare unei imunodepresii celulare severe produse de infecția cu virusul imunodeficienței umane (HIV).[29]

Etiologie

Agentul etiologie este virusul imunodeficienței umane (HIV), un retrovirus cu două tipuri:

HIV-1 = răspunzător infecțiilor din Europa și America de Nord;

HIV-2 = răspunzător infecțiilor din Africa de Vest.[29]

Epidemiologie

Căile de transmitere a virusului sunt reprezentate de:

transmitere sexuală – ulcerațiile preexistente ce favorizează propagarea;

expunerea la sânge contaminat – mai rar alte umori;

transmiterea perinatală – transplacentară. [29]

Contactul anal prezintă un risc mai mare decât cel heterosexual, mucoasa anală fiind mai puțin rezistentă la traumatisme —> soluții de continuitate.

Criteriile de diagnostic al SIDA recomandate de centrul epidemiologic de la Atlanta (CDC) sunt:

La un individ seropozitiv

• Coccidioidomicoză sau histoplasmoză cu diseminare hematogenă la piele;

• Sarcom Kaposi la orice vârstă.

La un individ la care prezența HIV este necunoscută

• Candidoză esofagiană, traheală, bronșică, pulmonară;

• Ulcerații mucocutanate produse de virusul herpes simplex care persistă peste 1 lună;

• Criptococoză cu diseminare hematogenă la piele. [29,39]

Infecția cu HIV

1. Perioadă de latență : 3 – 6 săptămâni.

2. Infecție primară cu HIV

• frecvent asimptomatică;

• 10-20% simptomatică – aspect de boală acută febrile (febră, frison, anorexie, mialgii, artralgii, cefalee, fotofobie, diaree, dureri abdominale, poliadenopatie) .

3. Infecție asimptomatică: poate dura ani de zile.

4. Limfoadenopatie generalizată persistentă: cel puțin 2 arii ganglionare extragenitale ce persistă cel puțin 3 luni.

5. AIDS – related complex ARC

• alterări ale stării generale;

• scăderi ponderale;

• diaree persistentă;

• zona zoster multidermatomeric;

• leucoplazia albă păroasă.

6. SIDA manifestă

• forma terminală a bolii;

• cu imunitatea celulară profund alterată.[29]

Manifestările cutanate pot fi împărțite în:

Neoplazice: sarcom Kaposi, limfoame, epitelioame;

Infecțioase: virale, bacteriene, fungice, produse de protozoare, artropode;

Neclasificabile.

Manifestări cutanate neoplazice

Sarcomul Kaposi reprezintă o tumoare multifocală cu mai multe forme: clasică (europeană), endemic africană, endemic (sidică). Agentul etiologic este reprezentat de HHV8 (Human Herpes Virus 8). Se caracterizează prin plăci eritematoase sau violacee ce nu dispar la vitropresiune ce pot prezenta uneori un halou peteșial sau echinotic. Prognosticul acestor pacienți e rezervat depinzând de gradul imunosupresiei dar și de infecțiile oportuniste asociate.

Limfoamele pot fi agresive cu celule B, limfomul Burkitt, limfoame ale SNC.

Carcinomul spinocelular apare în special cu localizare ano-genitală la homosexuali.[29]

Manifestări cutanate infecțioase

Virale

Herpes simplex – mare tendință de a evolua spre ulcerare ;

Citomegalovirusuri – ulcerații perineale, orale;

Zona zoster – localizare multidermatomerică, frecvente recidive;

Virusul Epstein – Bar :

Leucoplazia albă păroasă – leziuni albe keratozice pe marginile limbii;

Limfomul Burkitt;

Papilomavirusuri umane – veruci multiple ;

Molluscum contagios – numeroase leziuni pe pleoape, pliuri.

Bacteriene :

Stafilococii cutanate;

Tuberculoza cutanată;

Sifilis – coinfecția (T pallidum – HIV) – determină modificarea tabloului clinic al fiecărei afecțiuni (sifilisul malign precoce).

Fungice:

Candidoze ;

Infecții cu pytirosporum: Dermatita seboreică, Pitiriazis versicolor ;

Criptococoza diseminată – noduli ulcerați, leziuni acneiforme.

Artropode:

Scabia.[29]

Principii de combatere și profilaxie a infecților majore transmisibile pe cale sexuală

Pentru aplicarea acestora au fost elaborate măsuri cu caracter obligatoriu de către forurile care se ocupă de sănătatea publică:

a) declararea bolnavilor în primele 24 ore de la diagnosticare și ancheta epidemiologică, aceasta vizând sursele și contacții sexuali, precum și persoanele din anturajul familiei;

b) izolarea prin spitalizare a bolnavilor de sifilis în faze active, cu efectuarea testelor serologice de rigoare pentru lues și pentru HIV;

c) lupta în focar cere nu numai depistarea surselor și contacților, ci și tratamentul lor;

d) evidența strictă în registre sau fișe speciale ale bolnavilor în tratament până la vindecarea definitivă (urmărirea serologică la luetici);

e) controlul clinic și serologic la angajare, prenupțial, la gravide controlul periodic, ca și la unele categorii de profesiuni (din alimentația publică, șoferi, personal îngrijitor din creșe, cămine);

f) educația sanitară individuală și colectivă cu referire la factorii de risc în îmbolnăvire, măsuri de protecție individuală, riscul complicațiilor cu implicații în fertilitate, prezentarea precoce în servicii de specialitate la cel mai mic semn de suspiciune al unei boli veneriene, avantajele tratamentului precoce.[16,23,37]

II. PARTEA SPECIALĂ

II.1. ARGUMENT

În pofida eficacității terapiei actuale pentru cele mai multe ITS, acestea continuă să fie de mare actualitate datorită incidenței crescute, afectării cu precădere a tinerilor, marii contagiozități și datorită complicațiilor imediate sau tardive.

Este recunoscut faptul că în majoritateațțărilor, în ultimii ani, asistăm la creșterea constantă a ITS. După datele OMS, în ultimii 10 ani s-a produs o creștere a frecvenței acestor îmbolnăviri cu 10-15% pe an.

Anual, pe plan mondial se înregistrează circa 333 milioane cazuri noi de ITS. Totuși, incidența reală este greu de cunoscut, neexistând o evidență clară în numeroase țțări, îndeosebi în cele din lumea a III-a.

La nivel global se constată o creștere alarmantă a incidenței ITS. Pe lângă efectele directe asupra stării de sănătate a individului, respectiv sterilitate, patologie neonatală, cancere în sfera genitală, favorizarea infecției HIV, aceste boli au importantă implicație socială și psiho-socială. ITS sunt sursă de disconfort și neliniște pentru bolnav și induc un sentiment de culpabilitate în relația cu partenerul de viață.

Combaterea ITS este o problemă de stat, care presupune cunoașterea tendințelor evolutive ale fenomenului și o politică sanitară bazată pe o legislație clară în domeniu.

Consecințele ITS asupra sănătății publice justifică cu prisosință continuarea luptei împotriva acestor afecțiuni, care presupune: lupta în focarul de ITS, tratamentul gratuit și obligator și educație sanitară antiveneriană.

Asistentul medical are posibilitatea, în cadrul activității de educație pentru sănătate să ofere date privind modul de transmitere a ITS, metodele de protecție antiveneriană, primele manifestări clinice ale ITS, importanța prezentării precoce la medic pentru tratament corect, pericolul autotratării, importanța declarării sursei de îmbolnăvire și a contacților.

II.2. IPOTEZE DE LUCRU

Bolile cu transmitere sexuală pot să apară după începerea vieții sexuale, raportul sexual fiind calea cea mai frecventă de contaminare.

Majoritatea ITS nu au simptome sau simptome ușoare care nu pot fi recunoscute ca și ITS.

În unele cazuri, ITS pot avea consecințe grave asupra sănătății reproducerii dincolo de impactul imediat al infecției în sine (infertilitatea sau transmiterea de la mamă la copil).

Orice afecțiune din grupul ITS trebuie percepută de pacient ca o boală infecto-contagioasă ce trebuie tratată, nicidecum ca o boală rușinoasă.

Bolnavul trebuie educat pentru adoptarea în continuare a unui comportament sexual sigur.

Factorul educativ trebuie să ocupe un loc important în profilaxia și combaterea ITS.

II.3. OBIECTIVE

Studiul cauzistic își propune următoarele obiective:

identificarea nivelului de cunoștințe al persoanelor chestionate cu privire la infecțiile cu transmitere sexuală;

evaluarea atitudinii acestor față de ITS;

analiza mijloacelor contraceptive utilizate;

II.4. MATERIAL ȘI METODĂ

Studiul realizat este un studiu de tip transversal prin metoda chestionarului, la care au participat femei și bărbați cu vârste 20 și 37, studenți la asistență medicală din anii de studiu I, II, IV.

Am folosit un chestionar de opinie, cu întrebări închise pentru a spori obiectivitatea studiului și pentru a realiza o analiză statistică eficientă.

Chestionarul este un instrument de studiu ales pentru această cercetare din prisma faptului că asigură obținerea unei cantități mare de informații prin culegerea datelor în legătură cu tema aleasă, o singură dată într-un moment prestabilit.

Cercetarea prin intermediul chestionarului a presupus în primul rând un întreg proces de studiu, pornind de la alcătuirea întrebărilor și până la analiza rezultatelor dată de prelucrarea datelor obținute prin sondaj.

S-a luat în considerare faptul că un subiect a putut bifa unul sau mai multe răspunsuri din grilă, în funcție de propriile cunoștințe/experiențe.

Prelucrarea statistică a datelor a fost realizată cu programul informatic SPSS versiunea (20.0), și modulul Data Analysis a programului MICROSOFT EXCEL, împreună cu suita XLSTAT pentru MS Excel.

II.5. REZULTATE

Chestionarul s-a efectuat pe parcursul a 3 luni, pe un număr de 100 persoane, din mediu rural și urban având vârste cuprinse între 20 și 37 de ani.

Date socio-demografice

Vârsta

După cum se poate observa în tabelele de mai jos, cea mai mare parte a participanților, fie ei femei sau bărbați, au avut vârste curpinse între 20 și 37 de ani, cu o medie a vârstelor de 33 de ani.

Tabel I.Vârsta minimă/maximă inclusă în lot

Tabel II.Distribuția cazurilor după grupa de vâstă

Figure 6.Distribuția cazurilor după grupa de vâstă

Sex

Pe lângă vârstă, un criteriu urmărit în cadrul lucrării îl constituie sexul. La nivel general așa cum se poate observa și în tabelul și graficul de mai jos, 75% din participanții la studiu sunt de sex feminin și doar 25% de sex masculin.

Tabel III.Distribuția cazurilor după sex

Figure 7.Distribuția cazurilor după sex

3. Mediul de proveniență

În urma studiului s-a constatat faptul că majoritatea persoanelor chestionate au provenit din mediul urban (83%), cei din mediul rural reprezentând un procentaj de 17%.

Analiza chestionarelor

Definiți pe scurt noțiunea de ,, infecție/boală transmisibilă sexual (BTS/ITS)”

Evaluarea cunoștințelor persoanelor incluse în lot privind bolile cu transmitere sexuală a reliefat faptul că un număr de 29 persoane (29%) nu au știut să ofere o definiție a bolilor cu transmitere sexuală (BTS/ITS).

Restul persoanelor intervievate au oferit următoarele răspunsuri:

54% chestionare au afirmat faptul că sunt infecții care sunt transmise de la o persoană la alta prin contact sexual;

8% au declarat faptul că reprezintă boli ce apar ca urmare a ignoranței partenerilor;

9% au afirmat că sunt o consecință a partenerilor sexuali multipli.

Figure 8.Răspunsurile aferente întrebării nr.1

2. Ați avut vreodată vreo infecție transmisă pe cale sexuală?

Întrebarea cu numărul 2, chestionează participanții cu privire la starea de sănătate a acestora, având la dispoziție mai multe posibilități de răspuns.

În graficul de mai jos se poate observa că predomină răspunsurile care indică faptul că 99% dintre aceștia nu contactat o infecție transmisă pe cale sexuală.

Figure 9.Răspunsurile aferente întrebării nr.2

3. Care dintre metodele de mai jos vă protejează împotriva bolilor cu transmitere sexuală?

În materie de contracepție, oamenii dispun în prezent de contraceptive locale sau mecanice (prezervative și geluri spermicide), hormonale (estroprogestative, precum pilula contraceptivă, și progestativele), și de dispozitive intrauterine (sterilete).

Întrebarea cu numărul 3, chestionează participanții cu privire la metodele de protecție privind bolile cu transmitere sexuală.

În ceea ce privește metodele contraceptive care îi protejează pe indivizi împotriva bolilor cu transmitere sexuală 78% au răspuns că prezervativul este o metodă sigură și eficientă.

Un procentaj de 22% au considerat că metoda calendarului (4%), coitul interupt (7%), preparatele hormonale (8%) și DIU (3%) reprezintă mijloace de protecție împotriva BTS-urilor.

Figure 10.Răspunsurile aferente întrebării nr.3

4. Sifilisul poate fi transmis prin:

Sifilisul, o boală ulcerativă genitală cauzată de bacteria Treponema pallidum, este asociată cu complicații semnificative dacă este lăsată netratată și poate facilita transmiterea și dobândirea infecției cu HIV.

Fiind solicitat răspunsul cu privire la modul cum sifilisul poate fi transmis 50% de persoane au declarat că principalul mod de transmitere este prin contact sexual neprotejat și 30% în urma contactului cu sângele contaminat.

Tabel IV.Răspunsurile aferente întrebării numărul 4

Figure 11.Răspunsurile aferente întrebării nr.4

Un procent de 16% din persoanele chestionate au afirmat că sifilisul poate fi transmis și prin intermediul prosoapelor murdare și toaletelor publice.

Cu toate acestea prin prosop, lenjerie de pat și alte obiecte asemănătoare se poate lua pediculoza pubiană (păduchi) sau scabia (râia) considerate de unii medici boli cu transmitere sexuală, dar nu sifilis.

5. Referitor la sifilis, sunt adevărate următoarele afirmații:

Întrebarea număr 5 a avut drept scop analiza cunoștinelor referitoare la sifilis. Astfel din totalul celor 100 de persoane incluse în lot:

31% au afirmat că sifilisul este o boală cu transmitere sexuală;

7% au afirmat că se tratează doar dacă este depistată în stadiile incipiente de boală;

22% au afirmat că trebuie tratați și partenerii sexuali chiar dacă nu prezintă simptome ale bolii;

25% au afirmat că se poate depista prin analize de sânge;

15% au afirmat că uneori lipsesc semnele bolii.

Figure 12.Răspunsurile aferente întrebării nr.5

Cum se transmite infecția cu HIV?

La întrebarea „ Cum se transmite infecția cu HIV??” răspunsul cel mai frecvent dat atât în cazul tinerilor cât și al adulților a fost reprezentat de ,,contact sexual neprotejat” în procent de 30%.

Alte răspunsuri oferite ce persoanele chestionate au fost reprezentate de:

sărut-8%;

transfuzii de sânge-24%;

intervenții chirurgicale-14%;

injectarea drogurilor cu aceiași seringă-24%.

Figure 13.Răspunsurile aferente întrebării nr.6

7. Ați auzit/citit până acum despre virusul HPV (human papilloma virus)?

Au fost identificate aproximativ 100 de tipuri de infecție cu papilomavirus uman (HPV), dintre care cel puțin 40 pot infecta zona genitală (758). Majoritatea infecțiilor cu HPV sunt auto-limitate și sunt asimptomatice sau nerecunoscute. Cei mai activi sexual sunt infectați cu HPV cel puțin o dată în timpul vieții.

Infecția HPV oncogenă, cu risc crescut (de exemplu, tipurile 16 și 18 ale HPV) determină majoritatea cancerelor cervicale, vulvare, vaginale, anale și orofaringiene , în timp ce infecția non-cancerigenă HPV (cu risc scăzut 6 și 11) cauzează verucile genitale și papilomatoza respiratorie recurentă.

Conform studiului realizat 95% din persoanele intervievate au răspuns afirmativ la întrebarea ,,Ați auzit/citit până acum despre virusul HPV (human papilloma virus)?”.

Figure 14.Răspunsurile aferente întrebării nr.7

8.Modul de transmitere al infecției cu HPV

În momentul de față se știu foarte puține despre cum sau când o persoană se infecta cu HPV. Transmiterea se face îndeosebi prin contact sexual cu o persoană infectată. Cu toate că virusul nu se transmite doar printr-un act sexual propriu-zis, ci este suficient ca și partenerii să intre în contact cu zona genitală, penetrarea nefiind o condiție obligatorie a transmiterii HPV.

Femeile și bărbații pot fi, de asemenea, infectați cu HPV fără să știe acest lucru, neprezentând nici un fel se semn sau simptom. Evaluarea cunoștințele persoanelor despre modul de transmitere a HPV a evidențiat:

un procentaj de 62% din rândul persoanelor chestionate consideră că un contact sexual neprotejat crește riscul de infecție;

un procentaj de 38% consideră că lenjeria intimă (21%) sau mâinile infectate (17%) pot infecta o persoană cu HPV.

Tabel V.Răspunsurile aferente întrebării 8

Figure 15.Răspunsurile aferente întrebării nr.8

Infecția cu Chlamydia este cauzată de o bacterie care se transmite prin contact sexual. Care este cea mai comună care de transmitere a infecției?

Prin intermediul chestionarului aplicat am urmărit să identific și părerea participanților cu privire la infecțiile date de Chlamydia.

Întrebând pacienții ,,Care este cea mai comună cale de transmitere a infecției?“ 49% din cei chestionați au afirmat faptul că infecția cu Chlamydia repezintă o ITS ce poate fi contactată atât prin contact oral, vaginal cât și anal.

Tabel.Răspunsurile aferente întrebării 9

Figure 16.Răspunsurile aferente întrebării nr.9

Netrată infecția cu Chlamydia poate cauza probleme serioase. Ce probleme poate cauza la femei infecția cu Chlamydia?

Chlamydia este o boală comună cu transmitere sexuală (STD) cauzată de infecția cu Chlamydia trachomatis. Orice persoană activă sexual poate fi infectată cu chlamydia. Este o STD foarte frecventă, în special în rândul tinerilor. Se estimează că 1 din 20 de femei tinere cu activitate sexuală, cu vârsta cuprinsă între 14 și 24 de ani, are chlamydia.

Conform studiului efectua 57 de persoane (44%) au fost de părere că infecțiile cu Chlamydia la femei pot avea consecințe grave, precum boala inflamatorie pelvină (BID), infertilitate, sau durerea pelviană cronică.

Tabel VI.Răspunsurile aferente întrebării 10

Figure 17.Răspunsurile aferente întrebării nr.10

11.Referitor la gonoree, sunt adevărate următoarele afirmații:

Neisseria gonorrhoeae a existat mult timp și nu există o diferența între sexe, grupe de vârstă sau statutul economic și reprezintă o problemă la nivel mondial. Conștientizarea publică a introdus multe programe care încearcă să prevină creșterea ratei incidențelor.

Figure 18.Răspunsurile aferente întrebării nr.11

În cadrul acestei întrebări accentul cade pe colectarea informațiilor cu privire la infecțiia cu Neisseria gonorrhoeae.

Conform studiului realizat (43%) din persoanele chestionate au afirmat faptul că gonoreea este o boală transmisibilă sexual care se mai numește și Blenoragie (21%) și se tratează cu antibiotic(31%).

La această întrebare a existat și un procent mai mic al indivizilor care au afirmat că boala se transmite prin sărut (5%).

12. Referitor la herpesul genital, sunt valabile următoarele afirmații:

Referitor la herpesul genital, marea majoritate (97%) au răspuns că se manifestă sub forma unor vezicule la nivel genital.

Figure 19.Răspunsurile aferente întrebării nr.12

Tabel VII.Răspunsurile aferente întrebării 12

13. Infecțiile cu transmitere sexuală afectează alăptatul la sân?

Laptele uman, pe lângă componentele sale nutritive, conține numeroase celule, membrane și molecule a căror funcție este de a proteja nou-născuți. Alăptarea, având în vedere beneficiile sale pentru mamă și pentru sugari, este considerată cea mai bună formă de nutriție pentru sugari. Cu toate acestea, bolile materne și infantile pot împiedica alăptarea.

Tabel VIII.Răspunsurile aferente întrebării 13

Bolile cu transmitere sexuală contactate în timpul sarcinii pot fi chiar amenințătoare de viață și din acest motiv este foarte important ca toate femeile să fie conștiente de riscurile asociate acestor infecții și să se protejeze corespunzător, chiar dinainte de a lua în calcul o posibilă sarcină. Pentru studiul efectuat 73% din persoanele chestionate au fost de părere că ITS afectează alăptatul la sân.

Figure 20.Răspunsurile aferente întrebării nr.13

14. Infecțiile cu transmitere sexuală afectează femeile însărcinate și copiii acestora?

Transmiterea infecțiilor BTS de la mamă către produsul de concepție se poate face atât în timpul evoluției sarcinii, cât și în timpul travaliului sau în primele luni de viață, prin alăptare.

Anumite ITS, cum ar fi sifilis, pot trece prin placenta și pot ajunge în organismul în dezvoltare al fatului, determinând chiar malformații congenitale.

Alte ITS, cum este cazul gonoreei, infecției cu Chlamydia, hepatitei B sau herpesului genital, pot fi transmise bebelușului în timpul expulziei vaginale perinatale.

Marea majoritate a participanților la studiu (92%) consideră că infecțiile cu transmitere sexuală afectează femeile însărcinate și copiii acestora.

Figure 21.Răspunsurile aferente întrebării nr.14

15. Poți lua o infecție cu transmitere sexuală de mai multe ori?

După cum se poate observa în tabelul și graficul de mai jos, cea mai mare parte a participanților, fie ei femei sau bărbați, sunt de părere că infecșiile cu transmitere sexuală se pot lua de mai multe ori în cazul în care partenerul rămâne netratat.

Tabel IX.Răspunsurile aferente întrebării 15

Figure 22.Răspunsurile aferente întrebării nr.15

16. Se pot transmite infecțiile sexuale prin sărut?

Orice persoană activă sexual are risc de boli cu transmitere sexuală precum cele date de Chlamydia, gonococ, de bacteria responsabilă de sifilis, de virusurile hepatitice B, C și D, HIV, virusul herpetic, virusul papiloma uman (HPV) sau de trichomonas.

Cu toate acestea sărutul obișnuit nu constituie o cale de transmitere a acestori boli, doar sărutul franțuzesc, atunci când se face schimb de salivă, poate fi implicat în infectarea cu virusul hepatitei B.

Întrabând pacienții ,,Se pot transmite infecțiile sexuale prin sărut?“ 50% din cei chestionați au afirmat faptul că infecțiile cu transmitere sexuală se pot lua în urma sărutului.

Tabel X.Răspunsurile aferente întrebării 16

Figure 23.Răspunsurile aferente întrebării nr.16

17. Sunt prezervativele eficiente împotriva tuturor infecțiilor cu transmitere sexuală?

Când se utilizează prezervativele în mod consecvent și corect sunt 98% eficiente în prevenirea sarcinii.

Prezervativele s-au dovedit a oferi protecție împotriva infecțiilor cu transmitere sexuală (ITS). De fapt, prezervativele sunt singura metodă contraceptivă care oferă de asemenea protecție ITS. Prezervativele oferă diferite niveluri de reducere a riscului pentru diferite ITS, deoarece infecțiile sunt răspândite diferit – unele sunt răspândite prin contactul cu fluidele corporale, în timp ce altele sunt răspândite prin contactul cu pielea.

Figure 24.Răspunsurile aferente întrebării nr.17

În ceea ce privește metodele contraceptive care sunt eficiente și protejează împotriva bolilor cu transmitere sexuală 52% au răspuns că prezervativul este singura metodă sigură și eficientă. Un procent de 8% dintre persoanele chestionate au răspuns că nu știu nicio metodă care să protejeze împotriva BTS.

18. Poți lua vreo infecție cu transmitere sexuală chiar dacă partenerul tău nu are nici un simptom?

Despre bolile cu transmitere sexuală (BTS) se știe că sunt anunțate de prezența unor simptome însă există și cazuri când aceste boli sunt asimptomatice.

Evaluarea cunoștințeleor persoanelor incluse în lot cu privire la riscul de a contacta o boală transmisibilă sexual în ciuda faptul că partenerul este asimptomatic a reliefat faptul că majoritatea (89,9%) cunosc riscul contactării infecțiilor ca urmare a neprotejării corespunzătoare.

Tabel XI.Răspunsurile aferente întrebării 18

Figure 25.Răspunsurile aferente întrebării nr.18

19. Poți lua vreo infecție cu transmitere sexuală de la toaleta publică?

Există cu siguranță o serie de zvonuri alarmante privind ITS, care pur și simplu nu sunt adevărate și ar putea avea implicații pentru cei care încearcă să afle mai multe despre diagnosticul sau tratamentul lor.

Întrebarea cu numărul 19, chestionează participanții cu privire la utilizarea toaletelor publice și riscul de a contacta o infecție transmisibilă pe cale sexuală. 63% dintre aceștia au raspuns afirmativ, au considerat că în urma utilizării toaletei publice se poate contacta o ITS.

Tabel XII.Răspunsurile aferente întrebării 19

Figure 26.Răspunsurile aferente întrebării nr.19

În mod normal bolile cu transmitere sexuală nu se pot contacta în urma utilizării toaletei publice. Excepțional pot fi contactate și prin intermediul colacului toaletei, mai ales dacă pe acesta sunt secreții care vin în contact cu pielea ce prezintă zgârieturi, tăieturi sau altfel de leziuni.

20. Ați fost învățați la școală despre viața sexuală și bolile transmise sexual ?

Un aspect important în eludarea (evitarea) maladiilor sexuale, îl reprezintă educația sanitară. Aceasta ar trebui să succeadă educației sexuale și să fie implementată în sistemele de învațământ școlar.

54 % din totalul persoanelor chestionate au fost informate privind viața sexuală și bolile transmise sexuală în urma unei discuții cu cadrele medicale.

Tabel XIII.Răspunsurile aferente întrebării 20

Figure 27.Răspunsurile aferente întrebării nr.20

CONCLUZII

La nivel general 75% din participanții la studiu sunt de sex feminin și doar 25% de sex masculin, 83% dintre aceștia au provenit din mediul urban, iar cei din mediul rural au reprezentat un procentaj de 17%.

Evaluarea cunoștiințelor persoanelor incluse în lot privind bolile cu transmitere sexuală a reliefat faptul că 54% de chestionare au afirmat faptul că sunt infecții care sunt transmise de la o persoană la alta prin contact sexual, 8% au declarat faptul că reprezintă boli ce apar ca urmare a ignoranței partenerilor iar 9% au afirmat că sunt o consecință a partenerilor sexuali multipli.

Analizând starea de sănatate a persoanelor chestionate s-a constat faptul că 99% dintre acestea nu contactat o infecție transmisă pe cale sexuală până în prezent.

În ceea ce privește metodele contraceptive care îi protejează pe indivizi împotriva bolilor cu transmitere sexuală 78% au răspuns că prezervativul este o metodă sigură și eficientă.

Fiind solicitat răspunsul cu privire la modul cum sifilisul poate fi transmis 50% de persoane au declarat că principalul mod de transmitere este prin contact sexual neprotejat și 30% în urma contactului cu sângele contaminat.

Un procent de 16% din persoanele chestionate au afirmat că sifilisul poate fi transmis și prin intermediul prosoapelor murdare și toaletelor publice.

31% au afirmat că sifilisul este o boală cu transmitere sexuală; 7% au afirmat că se tratează doar dacă este depistată în stadiile incipiente de boală; 22% au afirmat că trebuie tratați și partenerii sexuali chiar dacă nu prezintă simptome ale bolii; 25% au afirmat că se poate depista prin analize de sânge; 15% au afirmat că uneori lipsesc semnele bolii.

La întrebarea „Cum se transmite infecția cu HIV?” răspunsul cel mai frecvent dat atât în cazul tinerilor cât și al adulților a fost reprezentat de ,,contact sexual neprotejat” în procent de 30%.

Un procentaj de 62% din rândul persoanelor chestionate consideră că un contact sexual neprotejat crește riscul de infecție.

Un procentaj de 38% consideră că lenjeria intimă (21%) sau mâinile infectate (17%) pot infecta o persoană cu HPV.

49% din cei chestionați au afirmat faptul că infecția cu Chlamydia reprezintă o ITS ce poate fi contactată atât prin contact oral, vaginal cât și anal.

Conform studiului efectuat 57 de persoane (44%) au fost de părere că infecțiile cu Chlamydia la femei pot avea consecințe grave, precum boala inflamatorie pelvină (BIP), infertilitate, sau durerea pelviană cronică.

Referitor la herpesul genital, majoritatea (97%) a răspuns că se manifestă sub forma unor vezicule la nivel genital.

Majoritate a participanților la studiu (92%) consideră că infecțiile cu transmitere sexuală afectează femeile însărcinate și copiii acestora.

50% din cei chestionați au afirmat faptul că infecțiile cu transmitere sexuală se pot lua în urma sărutului.

Evaluarea cunoștiințelor persoanelor incluse în lot cu privire la riscul de a contacta o boală transmisibilă sexual în ciuda faptul că partenerul este asimptomatic a reliefat faptul că majoritatea (89,9%) cunosc riscul contactării infecțiilor ca urmare a neprotejării corespunzătoare.

54 % din totalul persoanelor chestionate au fost informate privind viața sexuală și bolile transmise sexuală în urma unei discuții cu cadrele medicale.

ANEXE

Referințe bibliografice

*** Ghid de diagnostic și tratament al infecțiilor cu transmitere sexuală.Available at : http://spitaltgbujor.ro/docs/schema5.pdf. Accesat la data de 12. 09.2017

*** http://www.spitalul-colentina.ro/scc-ro/scc_files/scc_meniuri/protocoale_terapeutice/dermatologie/fise_informatii_pacienti_dermatologie2/Informatii_pentru_pacienti_BTS.pdf .Accesat la data de 23.10.2017

***https://www.rotary2050.org/alfabetiperlasalute/doc/07rumeno.pdf .Accesat la data de 13.10.2017

Alecu Adrian, Costache Ionica , Musetescu Alina Magdalena , Coman Gabriela , Cojoaca Marian Emanuel, Dermato-Venerologie ,2010

Alexandru Oanță, Irimie Marius, Pereș Mădălina, Curs dermatologie pentru studenți, Brașov, 2007

Arbune Manuela, Boli infecțioase, Iași , Editura PIM, 2011,ISBN 978-606-13-0196-6

Asociația Medicilor ,, Dermato-Cosmed” din Republica Moldova, Ghid de diagnostic și tratament al infecțiilor cu transmitere sexuală, Editura Pontos, Chișinău, 2005, ISBN: 9975-926-57-6

Bolognia JL, Jorizzo JL, Shaffer JV, Dermatology, 3rd ed. Philadelphia, Ed. Elsevier Saunders; 2012

Bucur G, Opriș DA. – Boli dermatologice – enciclopedie, ediția a II-a. Editura Medicală Națională, București, 2002

Bucur Ghorghe, Clurcăneanu Călin, Boli transmise pe cale sexuală, Ed.Celsius, București, 2000

Cambrea Simona Claudia ,Boli infecțioase și epidemiologie ,Note de curs, Constanța, Ed.Ovidiu University Press , 2013 , ISBN 978-973-614-801-9

CDC, Common Sexually Transmiteted Diseases.Available at : https://www.cdc.gov/std/training/std101/presentations-2012/std-common-clinicians.pdf .Accesat la data de 24.09.2017

CDC, HIV Infection: Detection, Counseling, and Referral.Available at : https://www.cdc.gov/std/tg2015/hiv.htm .Accesat la data de 2.11.2017

Centers for Disease Control and Prevention, vol 64, nr3, june5, 2015.Available at: https://www.cdc.gov/Mmwr/pdf/rr/rr6403.pdf .Accesat la data de 10.09.2017

Cosgarea Rodica, Tătaru Alexandru, Baican Adrian,Vorinescu-Pop Daniela, Dermato-Venerologie clinică. Curs pentru studenți, Cluj-Napoca,Ed.Medicală Universitară ,,Iuliu Hațieganu “,2011,ISBN:978-973-693-465-0

Dimitrescu A, Dermatologie. Editura Medicală Națională, București, 1997

Dimitrescu Alexandru, Dermatologie : Manual, București , Ed.Național, 2011, ISBN:973-97767-7-9

Dimitru Alexandru, Maier Nicolae, Cosgarea Rodica, Patologie cutanată. Vol. 2. Dermatologie specială, București, 1999, ISBN:973-9204-51-0

Dollabetta Gina, Laga Marie, Lamptey Peter, Control of Sexually Transmitted Diseases.Available at: http://www.who.int/hiv/strategic/surveillance/en/fhi_handbook_ch15.pdf?ua=1 .Accesat la data de 25.10.2017

Forsea Dan, Popescu Raluca, Popescu Cătălin Mihai, Compendiu de dermatologie și venerologie, Ed.Tehniă, București, 1996, ISBN:973-31-0815-4

Halioua Bruno, Francoise Lunel-Fabian, Bolile cu transmitere sexuală, Ed.Corint, 2003, ISBN:973-653-475-8

Heymann, D. L, Manual de management al bolilor transmisibile, editia a-19-a. Bucuresti: Amaltea, 2012

Iacob Simona Alexandra, Ghid de diagnostic în boli infecțioase Ed.Universitară,2012,ISBN:978-606-591-510-7

Iancu Luminița Smaranda, Monitorizarea incidenței infecției gonococice și cunoașterea profiului rezistenței la antibiotice a tulpinii de Nisseria Gonorrhoeae circulante pe teritoriul județului Suceava, Iași, 2015.Available at : http://www.umfiasi.ro/ScoalaDoctorala/TezeDoctorat/Teze%20Doctorat/Rezumat%20L%C4%82ZURC%C4%82%20(FILIPIUC)%20SILVIA.pdf . Accesat la data de 25.10.2017

Institutul Național de Sănătate Publică Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile. Raport pentru anul 2014 Analiza evoluției bolilor transmisibile aflate în supraveghere, 2015. http://www.cnscbt.ro/index.php/rapoarte-anuale/272-raport-boli-transmisibile-romania-2014/file

Klaus Wolff, Richard A. Johnson, Arturo P. Saavedra , Fitzpatrick, Atlas Color si Compendiu de Dermatologie Clinica , Ed.Medicală Callisto, 2017,ISBN: 978-606-8043-21-0

Longo Dan L, Manual de medicină, Ed.ALL, București, 2014, ISBN:978-606-587-332-2

Mitropoulos Isaac F, Sexually Transmitted Diseases.Available at : http://www.courses.ahc.umn.edu/pharmacy/6124/handouts/STD.pdf .Accesat la data de 10.10.2017

Morariu Silviu Horia, Dermatologie și venerologie – Curs pentru studenții anului V MG,2015

Pătrașcu Virgil, Boli dermatologice și boli sexual-transmisibile.Diagnostic ,Tratament, Ed.II-a, Ed.Sitech, Craiova, 2006

Pătrașcu Virgil, Dermato-venerologie : Nursing în dermatologie, Craiova, Ed.Sitech ,2011, ISBN:973-657-829-1

Pipos L, Bolile venerice și infertilitatea feminină. Available at: http://www.revistasrd.ro/includes/files/articles/147-153_(154_alba)_ro_128.pdf .Accesat la data de 12.08.2017

Popescu Cătălin Mihai , Popescu Raluca , Forsea Dan , Compendiu de dermatologie și venerologie , București, Ed.Tehnică, 1998, ISBN:973-31-0815-4

Tatu Alin Laurențiu, Dermatologie – Venerologie : Note de curs, Ed.Fundației Universitare ,,Dunărea de Jos” , Galați, 2006, ISBN:973-627-282-6

Tatu Alin Laurențiu, Sinteze, Notițe și atlas dermato-venerologie ,Galati, Ed.Zigotto, 2010, ISBN:978-606-8085-41-8

Treben Maria, Boli de piele : Prevenire-Recunoaștere-Vindecare ,București, Ed.Gemma Pres ,2001, ISBN:973-97306-3-9

Ț Țolea I. , Dermatovenerologie clinică – Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2002.

Wanxiang Sheng, Prevention and treatment of sexually transmitted diseases.Available at : http://siteresources.worldbank.org/INTEAPREGTOPTRANSPORT/Resources/573802-1163017279494/Prev_treatmt_of_STDs1.pdf .Accesat la data de 10.10.2017

WHO, Sexually Transmitted Infections (STi). Available at: http://apps.who.int/iris/bitstream/10665/82207/1/WHO_RHR_13.02_eng.pdf .Accesat la data de 2.11.2017

http://www.scielo.br/scielo.php?pid=s0021-75572004000700010&script=sci_arttext&tlng=en