RECUPERAREA PRIN KINETOTERAPIE A FRACTURII DE POL INFERIOR A ROTULEI [310978]

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTURI MONTANE

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific: Absolvent: [anonimizat],

2020

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTURI MONTANE

RECUPERAREA PRIN KINETOTERAPIE A FRACTURII DE POL INFERIOR A ROTULEI

Coordonator științific: Absolvent: [anonimizat],

2020

Cuprins

Listă figuri/poze

Figura nr. I.1. [anonimizat] V., [anonimizat] 1., 2003, [anonimizat], pp. 132

Figura nr. I.2. [anonimizat], Papilian V., [anonimizat] 1., 2003, [anonimizat], pp. 134

Figura nr. I. 3. [anonimizat] V., [anonimizat]. 1, 2003, [anonimizat], pp.137

Figura nr. I.4. [anonimizat]://sistemullocomotor.weebly.com/mu537chii-membrelor.html , http://angelblue77.blogspot.com/2014/01/membrul-inferior.html , accesat: 14.04.2020, ora: 15:16

Figura nr. I.5. [anonimizat]://www.topculturism.ro/cum-sa-ai-gambe-mai-mari/ , accesat: 25.04.2020, ora 16:45

Listă tabele/grafice

Tabelul nr. III.1.1 [anonimizat]. 54

Tabelul nr. III.1.2. [anonimizat]. 54

Tabelul nr. III.1.3. [anonimizat]. 54-55

Graficul nr. III.2.1. [anonimizat]. 56

Graficul nr. III.2.2. [anonimizat]. 57

Graficul nr. III.2.3. Teste funcționale specifice 1, pp. 58

Graficul nr. III.2.4. Teste funcționale specifice 2, pp. 58

INTRODUCERE

Kinetologia sau kinesiologia este știința care se ocupă cu studiul mișcării organismelor vii și al structurilor care participă la aceste mișcări.

”Kinetologia medicală” [anonimizat]-[anonimizat]-musculo-articulare deficitare. (Sbenghe, T., 1987, p. 15)

[anonimizat] a [anonimizat], cât și din punct de vedere terapeutic și recuperator. Este o [anonimizat]: [anonimizat] (exercițiul fizic ca element de bază), la persoane în situații biologice speciale. (Moțet, D., Mârza, D., 1995, pp. 7-8)

Kinetologia este știința care se ocupă cu studiul mișcării corpului uman. Kinetologia sau kinetoterapia reprezintă o [anonimizat]: [anonimizat], realizarea unor mecanisme compensatorii în situații de readaptare funcțională.

[anonimizat], cu scopul de a [anonimizat] a-i [anonimizat] a îmbunătăți capacitatea de autoservire. (Cioroiu, S.G., 2012, p. 6)

ACTUALITATEA TEMEI

Articulația genunchiului este una complexă, fiind una din articulațiile mari a corpului omenesc. Aceasta este compusă dintr-o cavitate articulară unică, cuprinzând trei compartimente. Pe partea medială și pe partea laterală sunt cele doua compartimente articulare femurotibiale, formate din cei doi condili femurali cu cele două tuberozități tibiale, iar între acestea se afla articulația femuropatelară formată din rotulă și trohleea femurală. (Nicolescu M., Raveica S., 2000, pp.143-144)

Articulația genunchiului este cea mai voluminoasă și puternică din corp. Articulația femurotibială este o trohleartroză imperfectă, formată din condilii femurali și cavitățile glenoide tibiale. Pentru o congruență cât mai perfectă, există cele două meniscuri. Articulația femuropatelară este tot o trohleartroză și se formează între trohleea femurală și fața posterioară a rotulei.

Capsula articulară fiind întărită de șase ligamente (anterior, posterior, colateral intern, colateral extern și două ligamente încrucișate), aceste ligamente având rol în stabilitatea pasivă a genunchiului și în limitarea unor mișcări. (Sbenghe T., 1987, pp. 50)

Rotula este un os sesamoid, dezvoltat în grosimea tendonului mușchiului cvadriceps, acesta favorizând mișcarea de flexie și extensie, articulația genunchiului având un singur grad de libertate, flexie-extensie, de la 0-140 grade, forțând pasiv se poate ajunge la 160 grade. (Nicolescu M.; Raveica S., 2000, pp.143-144)

Patela joacă un rol crucial în mecanismul extensor pentru a crește avantajul mecanic al cvadricepsului. Fracturile pot fi clasificate în funcție de deplasare, cominuție și model de fractură, care ghidează adesea tratamentul. Opțiunile moderne de tratament includ fixarea internă folosind benzi de tensiune cu fire Kirschner sau șuruburi canulate, fixare cu șurub de întârziere, patelectomie parțială și rar patelectomie totală. Fracturile neînlocuite, închise cu pași articulari mai mici de 2 mm pot fi tratate cu succes în mod conservator. Fracturile deschise, pasul articular de 2 mm sau mai mare și pierderea extensiei genunchiului sunt indicații pentru intervenția chirurgicală. (Kakazu R.; Archdeacon M.T., 2016)

Fracturile rotulei constituie 1% din totalul fracturilor. Încă de pe timpuri, fracturile rotulei erau considerate grave, ruptura aparatului extensor al genunchiului determinând o invaliditate importantă. Mecanismul direct, cel mai frecvent, constă într-un șoc pe fața anterioară a genunchiului (50% cazuri), o cădere în genunchi (35% cazuri), sau prin șocul tabloului de bord (15% cazuri). (Gornea F., Marin I., 2010, pp. 262)

MOTIVUL ALEGERII TEMEI

Fractura patelei fiind una mai rară, dar totuși posibilă, în majoritatea cazurilor necesită intervenție chirurgicală, mai ales dacă distanța creată este mai mare de 2 mm, mai apoi este nevoie de un program de exerciții, pentru a restabili funcționalitatea normală a genunchiului afectat.

Tratamentul chirurgical în rezolvarea fracturilor permite o recuperare mai rapidă, ușurând munca kinetoterapeutului și permițându-i să-și concentreze eforturile spre reinserția socio-profesională a pacientului.

Kinetoterapia promovează independența, îmbunătățirea abilităților funcționale, dar și îmbunătățirea ariei psihice.

În concluzie, motivul pentru care am ales această temă este dorința de a demonstra că printr-un program de recuperare bine structurat, cu diverse tehnici, metode, exerciții, obiecte, aparate și cu ambiția și dorința pacientului de a reveni la viața lui obișnuită, se poate scurta perioada de recuperare, acesta reluându-și viața lui normală, cât mai repede cu putință.

SCOPUL ȘI SARCINILE CERCETĂRII

Scopul lucrării mele este acela de a demonstra eficacitatea unui plan kinetic, cu metode, tehnici și mijloace moderne, având rezultate benefice în ceea ce privește recuperarea după fractura de rotulă post operatorie.

Voi avea în vedere starea inițială și cea finală a pacientului, documentația medicală, dar și anamneza, fiind o parte importantă a procesului de recuperare.

Sarcinile lucrării: principalele sarcini ale cercetării au vizat:

Alegerea subiectului

Examinarea subiectului din punct de vedere motric: mobilitate, stabilitate, echilibru, mers, forță, bilanț muscular, bilanț articular

Documentarea și consultarea literaturii de specialitate pe problematica discutată în cadrul cercetării

Formularea ipotezei

Pregătirea materială a cercetării

Întocmirea programului kinetoterapeutic (desfășurarea cercetării propriu-zise)

Centralizarea rezultatelor

Prelucrarea și redactarea lucrării și a concluziilor

Publicarea rezultatelor și comunicarea lor

OBIECTIVELE LUCRĂRII:

Obiectivele pe care doresc să le îndeplinesc prin tratamentul kinetic sunt:

Combaterea durerii, reducerea edemului și inflamației

Prevenirea instalării redorii articulare

Prevenirea atrofierii musculare

Tonifierea musculaturii

Redarea elasticității ligamentare

Creșterea mobilității articulare

Creșterea forței musculare

Redobâdirea amplitudinii articulației genunchiului

Reeducarea mersului și a echilibrului

IPOTEZA CERCETĂRII

Dacă programul de recuperare este adecvat particularităților și afecțiunii pacientului și sunt aplicate mijloace și metode moderne de tratament kinetic post operator a fracturii de patelă, sub atenta supraveghere a unui kinetoterapeut, își va putea îmbunătății mobilitatea articulară, forța musculară, echilibrul și stabilitatea la nivelul genunchiului, iar acesta va putea fi integrat într-un interval mult mai scurt în sfera socio-economică și poate să își reia activitățile de zi cu zi.

CAPITOLUL I – FUNDAMENTE TEORETICE ȘI METODICE ALE CERCETĂRII

I.1. Anatomia funcțională. Descrierea articulației genunchiului

I.1.1. Componentele articulației genunchiului

Articulația genunchiului este cea mai mare articulație a corpului omenesc. Aceasta se încadrează în grupul articulațiilor bicondiliene. Suprafețele articulare aparțin epifizei inferioare a femurului, epifizei superioare a tibiei și patelei.

Figura I.1. Articulația genunchiului drept

[Papilian.V., 2003, pp. 132]

În figura I.1. –> Articulația genunchiului drept. Capsula deschisă anterior: 1.Plică sinovială infrapatelară; 2.Lig. încrucișat posterior; 3.Condilul medial femural; 4. Meniscul medial; 5.Plică alară; 6.Fața articulară a patelei; 7.Meniscul lateral; 8.Lig. încrucișat anterior; 9.Condilul lateral femural; 10.Fața patelară

Epifiza distală a femurului: fața patelară, condilul medial, ligamentul încrucișat posterior, ligamentul încrucișat anterior, condilul lateral (femural).

Platoul tibial: ligamentul încrucișat posterior, meniscul medial, eminența intercondiliană, meniscul medial, ligamentul încrucișat anterior, meniscul lateral, ligamentul colateral fibular.

Articulația genunchiului: plică sinovială infrapatelară, ligamentul încrucișat posterior, condilul medial femural, meniscul medial, plică alară, fața articulară a patelei, meniscul lateral, ligamentul încrucișat anterior, condilul lateral femural, fața patelară.

Cartilajul care acoperă fosele articulare este mai subțire în partea periferică a acestora și mai gros în partea centrală. Acesta fiind foarte elastic, are rolul atenuării presiunilor și traumatismelor din timpul mersului, alergării sau săriturilor. (Papilian V., 2003, pp. 131-132)

I.1.2. Meniscurile articulare

Meniscurile intraarticulare sunt două fibrocartilaje, dezvoltate la periferia fiecărei fose articulare tibiale. Rolul lor este acela de a contribui la o mai bună concordanță între suprafețete condiliene femurale și fosele articulare ale tibiei.

Meniscul lateral având forma unui cerc aproape complet, este întrerupt doar pe o mică porțiune la nivelul eminenței intercondiliene. Inserția lui – prin conul posterior și anterior la nivelul eminenței intercondiliene.

Meniscul medial având forma unei semilune, are o întrerupere mult mai mare. Acesta prezintă inserții mai îndepărtate, mai exact prin cornul anterior, pe marginea anterioară a platoului tibial, iar pe cel posterior, pe aria intercondiliană posterioară.

În partea anterioară sunt unite cele două meniscuri printr-o bandeletă transversală numită ligamentul transversal al genunchiului. (Mavole V, 2009, pp. 89-90)

I.1.3. Capsula articulară

Capsula articulară este ca un manșon care unește femurul, tibia și patela. Capsula este perforată în partea anterioară de patelă, pe marginile căreia se și inseră. Linia de inserție capsulară se află la o distanță de 2-5 mm aproximativ, sub cartilajul articular. Stratul fibros al capsulei genunchiului prezintă două orificii mari: anterior (pentru patelă pe ale cărei margini se inseră) și posterior, la nivelul scobiturii intercondiliene, acolo aflându-se porțiunea unde capsula se contopește cu ligamentele încrucișate. O altă particularitate a capsulei articulare: aderă de baza meniscurilor, astfel fiind împărțită în două porțiuni: submeniscală și suprameniscală. (Papilian V., 2003, pp. 133)

I.1.4. Ligamentele articulare

Ligamentul patelei / ligamentul rotulian – ca o formațiune fibroasă, puternică, lungă de 5-6 cm, lată de 2-3 cm, situată înaintea articulației. Se inseră prin baza sa, pe vârful patelei, având formă de triunghi, iar prin vârf se inseră pe partea inferioară a tuberozității tibiei. Ligamentul patelei este considerat ca tendon terminal al cvadricepsului, astfel patela este un os sesamoid.

Ligamentele posterioare se află pe partea posterioară a articulației, este un plan fibros. Aici se găsesc două formațiuni numite ligamentul popliteu oblig și ligamentul popliteu arcuat.

Ligamentul popliteu oblic pornește din tendonul mușchiului semimembranos și se îndreaptă în sus și în afară, terminându-se pe calota fibroasă corespunzătoare condilului lateral.

Ligamentul popliteu arcuat este descris și înțeles în mod diferit de către autori, acesta reprezentând dispozițiuni individuale foarte variate. De regulă se prezintă ca o bandă fibroasă, având concavitatea superioară, care pleacă de pe condilul lateral și merge în sens medial către fosa intercondilială, trecând pe sub ligamentul popliteu oblic, pentru a se pierde în capsulă. Din această descriere, ligamentul popliteu arcuat prezintă o margine inferioară convexă și superioară concavă. De la marginea inferioară pleacă o bandă fibroasă numită retinaculul ligamentului arcuat, inserându-se pe capul fibulei. (Manole V., 2009, pp. 90-91)

Ligamentul colateral fibular, acesta se inseră pe partea superioară pe epicondilul lateral al femurului, iar în cea inferioară pe partea antero-laterală a capului fibulei, înaintea vârfului capului, în extensiune, acest ligament este întins, iar în flexiune este relaxat.

Ligamentul colateral tibial este prezentat ca o formațiune fibroasă mai aplatizată, care se confundă, în mare parte, cu capsula. În partea superioară se inseră pe epicondilul medial al femurului, iar în cea inferioară pe fața medială a tibiei. Sunt 3 feluri de fibre în grosimea ligamentului: verticale, oblice descendente și oblice ascendente. (Papilian V., 2003, pp. 134)

Ligamentele încrucișate sunt două și sunt situate posterior, în fosa intercondilială. Se inseră pe fețele intercondiliene ale femurului și pe ariile intercondiliene ale tibiei. În realitate, aceste ligamente se găsesc în afara articulației, din cauza faptului că sunt în afara membranei sinoviale, chiar dacă sunt situate profund.

Ligamentul încrucișat anterior se inseră prin extremitatea superioară pe fața intercondiliană a condilului lateral (partea posterioară), iar extremitatea inferioară, pe aria intercondiliană anterioară a tibiei.

Ligamentul încrucișat posterior se inseră pe aria intercondiliană posterioară a tibiei (în spatele inserțiilor meniscului). Se îndreaptă în sus, înainte și înăuntru, pentru fixarea pe fața intercondiliană a condilului medial (partea anterioară). (Manole V, 2009, pp. 91-92)

Figura I.2. Ligamentele articulației genunchiului, vedere anterioară și posterioară

[Papilian V, 2003, pp. 134]

În figura I.2, în partea stângă –> Ligamentele și formațiunile fibroase ale articulației genunchiului (vedere anterioară): 1.Retinacul medial al patelei; 2.Ligamentul colateral tibial; 3.Corp adipos; 4.Ligamentul patelei; 5.Tuberozitatea tibiei; 6.Membrana interosoasă; 7.Capul fibulei; 8.Ligamentul anterior al capului fibulei; 9.Ligamentul colateral fibular; 10.Retinacul lateral al patelei; 11.Patela.

În figura I.2, în partea dreaptă –> Ligamentele articulației genunchiului. Articulația dreaptă văzută posterior. Capsula a fost îndepărtată: 1.Condilul lateral; 2.Lig. încrucișat anterior; 3.Lig. colateral; 4.Lig. meniscofemural posterior; 5.Meniscul lateral; 6.Condilul lateral tibial; 7.Lig. încrucișat posterior; 8.Lig. posterior al capului fibulei; 9.Condilul medial al tibiei; 10.Meniscul medial; 11.Lig. colateral medial; 12.Condilul medial

I.1.5. Sinoviala

Articulația genunchiului prezintă o sinovială complicată, vastă. Sinoviala are o întindere mare, după ce acoperă fața profundă a stratului fibros, se inseră la nivelul cartilajelor articulare de pe patelă, tibie și femur. În punctele unde capsula se depărtează de cartilaj (ex: în depresiunea de deasupra feței patelare și pe laturile condililor), ea acoperă suprafața osoasă, între cartilaj și inserția stratului fibros. La nivelul meniscurilor articulare, sinoviala este întreruptă, inserându-se pe fața inferioară și superioară a acestor fibrocartilaje. Există două sinoviale pe laturile articulației: suprameniscală (corespunde articulației femuro-meniscale) și inframeniscală (corespunde articulației menisco-tibiale). Se consideră ca o singură sinovială subdivizată în două porțiuni, datorită deschiderii directe de la femur pe tibie în partea anterioară și posterioară. (Papilian V., 2003, pp. 136)

Figura I.3. Sinoviala articulației genunchiului

[Papilian V, 2003, pp. 137]

În figura I.3. –> Sinoviala articulației genunchiului injectată cu ser (văzută lateral): 1.Bursa suprapatelară; 2.Patela; 3.Lig. patelei; 4.Fibula; 5.Lig. colateral fibular; 6.Epicondilul lateral

I.2. Biomecanica articulației genunchiului

Genunchiul este o articulație cu un singur grad de libertate (mișcarea de flexie și extensie), dar, datorită inegalității condililor și a ligamentelor încrucișate, se asociază cu o ușoară rotație internă și externă. Sunt și mișcări foarte mici de ”sertar” și de lateralitate, dar acestea nu se testează în mod obișnuit.

I.2.1. Flexia articulației genunchiului pornește de la 0 la 120-140˚. Forțând pasiv, ajunge si la 160˚. De preferat, poziția ideală ar fi din șezând, cu genunchiul în afara planului mesei. Ca alternativă este poziția de decubit ventral. Așezarea goniometrului se face lateral, brațul fix pe coapsă și orientat între marele trohanter și condilul lateral, iar brațul mobil pe gambă, spre maleola externă. (Nenciu G., 2012, pp. 85-86)

I.2.2. Extensia propriu-zisă este nulă. Doar în cazul unei grave diformități genu recurvatum se poate aprecia deficitul de extensie sau de hiperextensie.

I.2.3. Rotația exrternă activă este produsă odată cu extensia genunchiului, piciorul orientându-se în afară. În timpul mișcării respective, ligamentele încrucișate se relaxează, iar cele laterale se întind. Rotațiile pasive sunt executate cu genunchiul flectat la 90˚, din poziția de decubit ventral. Se prinde piciorul de călcâi și antepiciorul și se rotește înăuntru (rotație internă de 30-35˚) sau în afară (rotație externă 40-50˚).

Mai sunt și mici mișcări de: lateralitate – se poate realiza de regulă cu genunchiul semi-flexat, când se obține o relaxare maximă a ligamentelor colaterale, dar și mișcări de ”sertar” – reprezintă alunecări antero-posterioare ale tibiei față de condilii femurali. (Sbenghe T., 1987, pp. 50-51)

I.3. Mușchii stabilizatori ai articulației genunchiului

I.3.1. Regiunea anterioară a coapsei este formată din:

Mușchiul croitor: cel mai lung mușchi al corpului (50 cm); are originea pe spina iliacă antero-superioară a coxalului și inserția pe fața medială a tibiei.

Mușchiul cvadriceps femural, prezintă patru capete de origine:

Vastul lateral/extern (fața laterală a femurului);

Vastul medial/intern (fața medială a femurului);

Vastul intermediar/profund (fața anterioară a femurului)

Dreptul femural (două capete, pe spina iliacă antero-inferioară și pe sprânceana acetabulară)

Tendoanele celor 4 capete ale cvadricepsului se unesc printr-un tendon care după ce înglobează patela, se inseră pe tuberozitatea tibiei. (Cioroiu S.G., 2006, pp. 83-84)

I.3.2. Regiunea medială a coapsei este formată din:

Mușchiul pectineu: are originea pe creasta pectineană și inserția pe linia pectineană a femurului;

Mușchiul adductor lung: are originea pe pubis, iar inserția la nivelul tibiei aspre;

Mușchiul adductor scurt: originea pe ramura ischiopubiană, inserția la nivelul liniei aspre;

Mușchiul adductor mare: originea pe tuberozitatea ischiadică și pe ramura ischiopubiană, inserția la nivelul liniei aspre și a epicondilului lateral al tibiei;

Mușchiul gracilis: origine ape marginea inferioară a pubelui, inserția pe fața medială a tibiei. (Drăgulin O., https://anatomie.romedic.ro/coapsa )

I.3.3. Regiunea posterioară a coapsei este formată din:

Mușchiul biceps femural: are două origini, pe tuberozitatea ischiadică și la nivelul liniei aspre, inserția o are pe capul fibulei;

Mușchiul semitendinos: originea pe tuberozitatea ischiadică, inserția pe fața medială a tibiei;

Mușchiul semimembranos: originea pe tuberozitatea ischiadică, terminându-se la nivelul condilului medial al tibiei. (Cioroiu S.G., 2006, pp. 84-85)

Figura I.4. Mușchii coapsei

Sursa: https://sistemullocomotor.weebly.com/mu537chii-membrelor.html; http://angelblue77.blogspot.com/2014/01/membrul-inferior.html , accesat: 14.04.2020

I.3.4. Regiunea anterioară a gambei este formată din:

Mușchiul tibial anterior: are originea pe condilul lateral al tibiei și pe fața laterală a acesteia, inserția o are pe primul cuneiform și pe primul metatarsian;

Mușchiul extensor lung al galucelui: originea pe fața medială a fibulei, inserția pe a doua falangă a halucelui;

Mușchiul extensor lung al degetelor: originea pe fața medială și capul fibulei, dar și pe condilul lateral al tibiei, inserția la nivelul degetelor II-V. (Cioroiu S.G., 2006, pp. 86)

I.3.5. Regiunea laterală a gambei este formată din:

Mușchiul peronier lung: originea pe capul fibulei și pe fața ei laterală, inserția pe primul metatarsian și pe primul cuneiform;

Mușchiul peronier scurt: originea pe fața laterală a fibulei, inserția la nivelul metatarsianului V. ( https://www.esanatos.com/anatomie/membrul-inferior/Muschii-regiunii-laterale-si-p52967.php )

I.3.6. Regiunea posterioară a gambei este formată din:

Mușchiul gastrocnemian: originea la nivelul condililor femurali medial și lateral, inserția o are pe tuberozitatea calcaneului. Acest mușchi este format din doi mușchi gemeni (lateral și medial)

Mușchiul solear: se prinde pe capul fibulei, pe fața posterioară a acesteia precum și pe linia solearului de la nivelul tibiei;

Mușchii gastrocnemian și solear formează tricepsul sural.

Mușchiul plantar: originea pe condilul lateral al femurului, se termină pe marginea medială a tendonului lui Achile;

Mușchiul popliteu: originea pe condilul lateral al femurului, se termină pe fața posterioară a tibiei;

Mușchiul flexor lung al degetelor: originea pe fața posterioară a tibiei, inserția pe falangele distale ale degetelor II-V;

Mușchiul tibial posterior: originea pe membrana interosoasă, inserția la nivelul osului navicular;

Mușchiul flexor lung al halucelui: originea pe fața posterioară a fibulei, inserția pe falanga distală a halucelui. (Cioroiu S.G., 2006, pp. 87)

Figura I.5. Mușchii gambei

Sursa: https://www.topculturism.ro/cum-sa-ai-gambe-mai-mari/ , accesat: 25.04.2020

I.4. Fracturile rotulei

I.4.1. Anatomia patologică

Prin poziția sa, rotula este frecvent centrul traumatismelor directe care pot duce la fractură. Ar fi și un mecanism indirect, printr-o flexie exagerată, când apasă rotula pe condili, se poate fractura pe mijloc sau inserția cvadricepsului este smulsă.

Fracturile rotulei pot fi cominutive sau nu, verticale, transversale, cu sau fără deplasare. (Sbenghe T., 1981, pp. 358)

Mecanismul de producere se declanșează direct prin cădere pe genunchi, traumatism direct cu obiecte dure.

Traumatismul indirect se produce mai rar – la sportivi, printr-o flexie forțată a gambei. (Gornea F., 2010, pp. 263)

I.4.2. Simptomatologie

Pacientul se prezintă cu genunchiul tumefiat datorită gemartrozei voluminoase, iar extensia activă este imposibilă și adesea mersul este imposibil. (Nicolescu M, 2000, pp. 141)

Semne probabile ale fracturii de rotulă: durere, tumefiere, mișcările active de extensie a gambei sunt limitate, echimoză.

Semne certe: mobilitate patologică în focar, crepitații osoase, fragmente fracturate, depresiune interfragmentară, hemartroză marcantă. ( Gornea F., 2010, pp. 264)

I.4.3. Evoluție, prognostic și complicații

La locul accidentului se face imobilizare, se administrează analgezice, apoi se transportă la ortoped.

În staționar: în fracturile fără deplasare se efectuează puncția articulației prin evacuare sângelui, anestezie intraarticulară, bandaj gipsat inițial în formă de atelă, iar după o perioadă de calmare a procesului inflamator și cedarea edemului, se pune bandaj gipsat circular. În fracturile cu dislocare se impune reducerea fragmentelor cu refacerea aparatului extensor și osteosinteza rotulei în poziție redusă a fragmentelor. (Gornea F., 2010, pp. 264)

Deși aceste fracturi pot îmbrăca diverse forme clinice și se pot solda cu felurite sechele, totuși se poate contura o schemă kinetologică generală, cuprinzând două etape:

Etapa de imobilizare: posturi antideclive, mobilizări active, activo-pasive ale piciorului, mobilizarea șoldului, menținerea tonusului muscular de sun gips prin izometrie, antrenarea forței musculare a membrului inferior opus și a membrului superior (pregătirea pentru cârje, ulterior baston)

Etapa care urmează imobilizării: refacerea mobilității articulare, refacerea forței musculare, refacerea mersului. (Sbenghe T., 1987, pp. 522-523)

În absența tratamentului, impotența funcțională gravă este persistentă. Deschiderea focarului de fractură se poate complica cu o artrită septică cu evoluție dramatică. Alte complicații ale fracturilor cu deplasare sunt prezentate de atrofia cvadricepsului, limitarea mobilității și artroza neuro-patelară. (Nicolescu M, 2000, pp. 141)

Complicații: redori articulare, artroză deformantă, osteite, limitarea mobilității, instabilitate, incoordonare, scăderea forței musculare, durerea, tumefierea articulară, posibil gonartroză pe viitor. (Gornea F., 2010, pp. 264)

I.4.4. Tratament

În funcție de starea anatomică, atitudinea terapeutică este variată:

în fisuri și fracturi verticale fără deplasare – repaus la pat, gheață, bandaj compresiv 15-20 zile

în celelalte fracturi fără deplasare – aparat gipsat sau gutieră gipsată cca 25-30 zile

în fracturile cu deplasare – intervenție operatorie – osteosinteză – cerclaj, fire transfixiante, dar numai dacă refacerea perfectă anatomică este posibilă. Atelă gipsată 15-20 zile, după care încep recuperarea și mersul. (Sbenghe T., 1981, pp. 358)

Tratamentul ortopedic:

Este limitat la fracturile fără deplasare. Imobilizarea gipsată timp de 3-4 săptămâni este dublată de reeducarea imediată prin contracții izometrice, iar mersul cu încărcare este autorizat precoce.

Tratamentul chirurgical:

Cea mai folosită este osteosinteza prin metoda hobanului (Weber). Verificată printr-o radiografie de profil, după reducerea anatomică a focarului, osteosinteza solidarizează cele 2 fragmente (superior și inferior) cu 2 broșe verticale. Pe sub extremitățile lor se trece un fir de sârmă în ”8” plasat prerotulian. Tehnica hobanului permite mobilizarea activă a genunchiului, deoarece contracția cvadricepsului determină solicitări de compresiune în focarul de fractură, care stabilizează astfel montajul. (Niculescu M., 2000, pp. 142)

Patelectomia parțială este indicată în fracturile polului superior sau inferior, de obicei însoțite de cominuția fragmentului mai mic. După excizia fragmentelor mici, tendonul cvadricepsului și rotulian sunt reinserate cu fir neresorbabil la tranșa osoasă ca fragment rotulian restant.

Patelectomia totală a fost preconizată în 1937 datorită rezultatelor mediocre ale osteosintezei. În prezent este folosită în fracturile cu mare cominuție și constă din ablația în totalitate a rotulei, urmată de sutura tendonului cvadricipital la tendonul rotulian. De remarcat este faptul că rotula se reface frecvent pe seama periostului restant.

Avantajele metodei constau din absența durerilor, recuperarea rapidă a mobilității și absența artrozei, dar forța cvadricepsului scade prin absența rotulei, manifestându-se prin impresia pacientului de insecuritate sau chiar cădere. (Niculescu M., 2000, pp. 142)

I.5. Mijloace și metode kinetoterapeutice utilizate în fractura de pol inferior a rotulei

I.5.1. Electroterapia

Electroterapia ocupă un loc important în serviciile de medicină fizică. Aceasta continuă șă fie un gen de terapie fizicală pe care, dacă îl dorim eficient, trebuie să îl aplicăm întocmai cu cele mai noi date de neuro-fiziologie a durerii și contracției musculare. Există diverse forme de curenți electrici folosiți în terapie, în funcție de efectele urmărite: antalgic și excitomotor. Pe lângă aceste efecte principale, mai sunt și efecte secundare, precum: antiinflamatorii locale, decontracturante musculare și biotrofice tisulare. ( https://kinetomed.ro/electroterapie/ )

Electroterapia antalgică – cu ajutorul electroterapiei se reduce durerea, această realitate fiind verificată în timp. În funcție de niște factori, mijloacele folosite variază mult, cei mai importanți factori fiind: recunoașterea stratului fizio-patologic al durerii în cele mai mici amânunte și alegerea formei de curent corespunzătoare –> dotarea cu aparatură necesară –> aplicarea corectă a procedurii. Tehnic vorbind, avem la dispoziție toată gama de curenți electrici terapeutici, de la curentul galvanic, până la curenții de înaltă frecvență și laser. (Jaroslav Kiss, 1999, pp. 26-27)

Electroterapia excitomotorie – după Dumouline și Bischop, partea cea mai importantă a electroterapiei o constituie electroterapia excito-motorie, fiind singurul tratament fizical, neavând corespondent și neputând fi comparat cu tratamentul medicamentos. Este o terapie substitutivă a comenzii nervoase care a fost afectată total sau parțial, ce permite evitarea hipotrofiei unităților motorii active dar neactivate din diverse motive (durere, imobilizare), creșterea recrutării lor sau declanșează contracția în unitățile motorii denervate menținând astfel proprietățile contractile ale fibrelor musculare aferente. (Jaroslav Kiss, 1999, pp. 30)

I.5.2. Mobilizările active și pasive

A.) Mobilizarea activă se caracterizează prin implicarea contracției musculare proprii segmentului care se mobilizează.

Mișcarea activă reflexă este realizată de contracții musculare reflexe, necontrolate și necomandate voluntar de pacient; cu ajutorul unor stimuli senzitivo-sensoriali, apar mișcările ca răspuns, în cadrul arcurilor reflexe motorii.

Mișcarea activă voluntară – caracteristica acestei tehnici este mișcarea voluntară, comandată, care se realizează prin consum energetic și contracție musculară. În timpul mișcării voluntare, contracția este izotonică, dinamică, lungimea mușchiului modificându-se, prin apropierea sau depărtarea capetelor de inserție.

Prin mobilizare activă voluntară se urmăresc căteva obiective: creșterea sau menținerea amplitudinii mișcării unei articulații, creșterea sau menținerea forței musculare, recăpătarea sau dezvoltarea coordonării neuromusculare.

Mobilizarea activă voluntară are mai multe modalități:

Mobilizarea liberă (activă pură): mișcare executată fără nici o intervenție exterioară, în afara, eventual, a gravitației

Mobilizarea activă asistată: mișcarea este ajutată de forțe externe (gravitație, montaje cu scripeți, kinetoterapeut, etc.).

Mișcarea denumită activo-pasivă este atunci când pacientul inițiază mișcarea singur, dar nu poate să o efectueze pe toată amplitudinea, astfel încât trebuie ajutat spre finalul mișcării, iar mișcarea pasivo-activă este în cazul în care pacientul nu poate iniția activ mișcarea, dar o dată ajutat în prima parte a mișcării, execută liber restul amplitudinii de mișcare.

Mobilizarea activă cu rezistență: forța exterioară se opune parțial forței mobilizatoare proprii. Ca și obiectiv principat – creșterea forței și/sau rezistenței musculare. (Marcu V., Dan M., 2006, pp.76)

B.) Mobilizarea pasivă se face cu ajutorul unei forțe exterioare, fără ca pacientul să efectueze travaliu muscular. Mișcarea pasivă este utilizată numai în kinetologie terapeutică și de recuperare (neavând rost ca exercițiu fizic).

Modalități tehnice de realizare ale mișcării pasive:

Tracțiunile: constau în întinderi ale părților moi ale aparatului locomotor; se fac în axul articulației sau segmentului, putându-se executa manual sau prin diverse instalații.

Tracțiunile continue: sunt executate cu instalații, scripeți, arcuri, contragreutăți, plan înclinat etc. Un important efect al acestor tracțiuni este obținerea decoaptării articulare determinate de contractura musculară puternică.

Tracțiunile discontinue: sunt executate atât cu mâna (de un kinetoterapeut), cât și cu ajutorul unor instalații, întocmai ca cele continue. Sunt indicate în articulații cu redori ce nu ating poziția anatomică, articulații dureroase cu contractură musculară, discopatii – tracțiuni vertebrale, procese inflamatorii articulare – se realizează tracțiuni cu forță moderată, care au rolul de a decoapta.

Tracțiunile – fixații alternante: sunt mai mult o variantă a tehnicii de posturare exteroceptivă, dar se mențin pe perioade mai lungi. Această tehnică se aseamănă și cu ortezele progresive pentru corecția devierilor determinate de cicatrice retractile sau redori articulare generate de retracturi de țesuturi moi. (Mârza D.D, 2012, pp. 20-23)

Mobilizarea forțată sub anestezie: o tehnică executată de specialistul ortoped, în general, prin anestezie generală realizându-se o bună rezoluție musculară, care, fără opoziție, permite forțarea redorilor articulare, cu ruperea aderențelor din părțile moi. Tehnica aceasta este făcută în etape succesive, la distanță de căteva zile, fiecare etapă fiind urmată de fixarea unei atele gipsate pentru menținerea nivelului de amplitudine câștigat.

Mobilizarea pasivă pură asistată: este cea mai uzuală tehnică de mobilizare pasivă executată de kinetoterapeut, în acest timp pacientul relaxându-și voluntar musculatura. Pentru a ajunge la limitele normale ale mobilității, kinetoterapeutul inițiază mișcarea, o conduce și o încheie cu presiuni sau tensiuni lente, dar insistente. De regulă, mișcările pasive cu tensiuni finale ating amplitudini mai mari decât mișcările active.

Mobilizarea pasivă mecanică: sunt folosite diverse sisteme mecanice de mobilizare tip Kineteck – adaptate pentru fiecare tip de mișcare și pentru fiecare articulație în parte.

Mobilizarea autopasivă: reprezintă mișcarea unui segment cu ajutorul altei părți a corpului, direct sau cu ajutorul unor instalații (scripeți). Acest ajutor propriu este eficient , putând fi aplicat de către bolnav în propriul domiciliu, între intervalele dintre ședințele de recuperare.

Mobilizarea pasivo-activă: se mai numește și ”mobilizare pasivă asistată activ” de bolnav, diferențiindu-se de ”mobilizarea activă ajutată”. Această metodă este folosită în scopul reeducării forței musculare, ca și pentru reeducarea unui mușchi transplantat, în vederea perfecționării noului rol oe care îl va deține în lanțul kinetic.

Manipularea: este considerată ca făcând parte din grupul metodelor și tehnicilor kinetologice speciale din pricina particularităților de manevrare, de tehnică, dar în principiu este o formă de mobilizare. (Marcu V., Dan M., 2006, pp.79-81)

I.5.3. Crioterapia

Această metodă este mult folosită în medicina sportivă, cât și în fizioterapie. Este deosebit de folositor tratamentul local cu gheață, deoarece are efecte antalgice, miorelaxante și de reducere a reacțiilor inflamatorii și a metabolismului celular. După 20-30 de minute de la aplicarea gheții, reflexele osteo-tendinoase revin la normal, iar tonusul musculaturii spastice rămâne scăzut timp de câteva ore.

Crioterapia este indicată în durerile umărului (PSH), periartrita coxo-femurală, spasmele musculare posttraumatice, unde efectul decontracturant și antalgic sunt spectaculoase.

Tehnica aplicării este statică sau dinamică (masajul cu un cub de gheață) pe tegumentul care acoperă zona dorită. Pentru protejarea integrității tegumentului, gheața este aplicată prin intermediul unui strat de pânză, nu direct pe piele. (Jaroslav Kiss, 1999, pp. 25)

I.5.4. Masajul

Masajul reprezintă prelucrarea mecanică a părților moi ale corpului printr-un ansamblu de procedee manuale sau instrumentale în scop profilactic, terapeutic sau igienic, de întreținere.

Sunt contradictorii rezultatele asupra tensiunii arteriale : tensiunea arterială sistolică are tendința să scadă, atât după un masaj profund, cât și după unul lent, în timp ce un masaj viguros are efecte inverse.

Manevrele executate continuu (forme lungi) cu ritm lent și intensitate scăzută, având efecte sedative, analgezice. Manevrele scurte, energice, efectuate cu ritm viu și intensitate crescută au efecte opuse, neurotone stimulante.

Masajul determină starea de relaxare, starea de bine, ameliorând potențialul nervos.

Recomandarea aplicării masajului în scop terapeutic sau profilactic trebuie făcut doar după un examen clinic general, apoi fiind stabilit diagnosticul corect al bolii.

Procedeele masajului clasic este împărțit în procedee principale și secundare. Cele principale sunt aplicate în această succesiune: efleuraj (neteziri), fricțiuni, frământări, tapotament, vibrații. Cele secundare: rulat și cernut, presiuni, tracțiuni, tensiuni și scuturări, ciupituri și pensări.

Masajul special include masajul reflexogen, masajul instrumental, hidromasajul, masajul cu gheață, masajul limfatic, masajul cu jet de aer cald, masajul cu bule gazoase în apă etc. (Cordun M., 1999, pp. 268-278)

I.5.5. Posturarea

Posturile reprezintă atitudini impuse unor părți ale corpului sau întregului corp, terapeutic sau profilactic, pentru corectarea sau evitarea instalării unor devieri de statică și poziții vicioase sau pentru a facilita un proces fiziologic. Durata posturii este variabilă, dar o regulă generală, ea trebuie repetată cu perseverență, până la obținerea rezultatului dorit.

Posturile corective sunt cele mai folosite în kinetoterapie. În multe cazuri se recomandă preventiv în boli a căror evoluție este previzibilă, determinând mari disfuncționalități ( ex: spondilita anchilopoietică). Menținerea posturilor corective poate fi liberă (autocorectivă), liber-ajutată (prin suluri, perne, chingi etc.) sau fixată (exterocorectivă) cu ajutorul aparatelor sau instalațiilor. (Sbenghe T, 1987, pp. 170)

I.5.6. Imobilizarea

Imobilizarea de contenție care blochează un segment sau o parte dintr-un segment într-un sistem de fixație externă (aparat gipsat, atelă, plastice termomaleabile, orteze, corsete etc.). Tehnica este folosită pentru consolidarea fracturilor, în entorse, luxații, artrite specifice, discopatii etc. ( Mârza D.D, 2012, pp.17)

CAPITOLUL II – ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

II.1. Data, locul și subiecții cercetării

Cercetarea s-a desfășurat pe o perioadă de 4 săptămâni, din 25 noiembrie până în 21 decembrie 2019. Cercetarea s-a realizat în propria mea locuință, activitatea fizică desfășurându-se în cameră, dotată cu diverse obiecte, necesare recuperării pacientului meu.

Subiectul cercetării a fost P.C.R., sexul masculin, cu vârsta de 25 ani, acesta fiind selectat în urma stabilirii temei de disertație. Este o persoană activă fizic, muncitoare și ambițioasă.

Desfășurarea cercetării propriu-zise a început cu primele evaluări ale pacientului, în urma cărora s-a întocmit planul de recuperare.

II.2. Aparate, instalații și materiale utilizate

Aparat de fotografiat/filmat

Evaluarea obiectivă:

Cântarul

Goniometrul

Kinetoterapie:

Saltele de gimnastică

Mingiuță din burete

Minge Bobath

Benzi elastice de diferite mărimi

Bară (de tracțiuni și alte exerciții)

Stepper

Patul

Saci de nisip (greutăți)

Baston

Rulou plastic

Roată cu mânere, pentru abdomene

Cutie

Casete de plastic pt CD

TOTAL CRUNCH

Masaj:

Ulei masaj

Unguent Voltaren

Șervețele masaj unică folosință

Gheață într-o batistă

II.3. Metode de cercetare folosite

II.3.1. Metoda documentării teoretice

Metoda documentării teoretice a constat în căutarea informațiilor din literatura de specialitate, în cărți de specialitate, articole, site-uri, blogg-uri, discuții libere cu specialiști kinetoterapeuți și profesori de specialitate.

II.3.2. Examenul somatoscopic general

Pentru evaluarea pacientului am folosit examinarea somatoscopică generală, aceasta fiind realizată pe mai multe planuri, din mai multe poziții, în perioade diferite din timpul recuperării.

Evaluarea inițială a fost realizată din prima ședință, astfel stabilind metodele de lucru și planurile de recuperare pentru pacient.

Pe parcurs, am reevaluat pacientul pentru a observa dacă metodele de lucru sunt eficiente, dacă se văd îmbunătățiri și pentru a ajusta și schimba planul în funcție de evoluția pacientului și starea lui. Evaluarea finală a avut ca scop verificare ipotezelor stabilite inițial și obținerea unor rezultate pozitive. (Turcu.I., 2011, pp. 27-55)

II.3.3. Metoda observației

Metoda observației a fost folosită frecvent, fiind regăsită în majoritatea cercetărilor, ajutând la completarea și compararea investigațiilor, după care au fost stabilite concluziile după programul kinetic stabilit.

Prin metoda convorbirii, pacientul mi-a dat multe informații folositoare, din care am putut scoate anumite date obiective și subiective care mi-au fost de ajutor.

II.3.4. Metoda studiului de caz

Prin această metodă am în vedere testările inițiale și finale.

Testarea inițială a fost efectuată la începutul programului, în momentul în care am început recuperarea cu pacientul în cauză.

Testarea finală a avut ca scop evidențierea progresului reușit de pacient după jumătate din perioada în care am lucrat cu el.

Testarea finală a urmărit progresul pacientului și stadiul în care a ajuns, având în vedere testarea inițială și observarea pacientului pe parcursul recuperării.

Fiecare individ este unic, programul kinetic fiind personalizat pentru fiecare în parte. (Turcu.I., 2011, pp. 27-55)

II.4. Anamneza și evaluarea funcțională a pacientului

Diagnostic:

Traumatism prin accident rutier, fractură pol inferior rotula dreaptă.

Date personale:

Nume și prenume: P.C.R.

Vârstă, stare civilă: 25 ani , necăsătorit

Data nașterii: 23.10.1994

Sexul: masculin

Profesie: șofer

Domiciliul: sat Hetiur, jud. Mureș

Data internării: 13.10.2019

Data externării: 18.10.2019

Motivul internării:

Pacientul a avut un accident rutier, în urma căruia a fost transportat la spital în regim de urgență, primind ca și diagnostic fractură de pol inferior, rotula dreaptă.

Fecvența ședințelor de kinetoterapie: în fiecare zi, de luni până vineri, timp de 4 săptămâni

Antecedente personale: leziune de menisc (la genunchiul opus – genunchiul stâng)

Comportamentul: calm, prietenos, calculat

Atitudine: fericit, optimist

Vocea și vorbirea: blândă, normală

Puterea de concentrare: ridicată

Atenție: sporită

Examenul neurologic:

Totul este în limitele normale

Examenul psihic:

Grad de înțelegere-comunicare (normal), voință (mare), emotivitate (normală), tulburări de comportament (este o persoană echilibrată, normală).

Evaluarea funcțională:

Evaluarea inițială a fost realizată din prima ședință cu pacientul (25.11.2019), astfel stabilind metodele de lucru și planul de recuperare pentru acesta.

Pe parcurs, am reevaluat pacientul pentru a observa dacă metodele de lucru sunt eficiente (09.12.2019), dacă se văd îmbunătățiri și pentru a ajusta și schimba planul în funcție de evoluția și starea pacientului.

Evaluarea finală (21.12.2019) a avut ca scop verificarea ipotezelor stabilite inițial și obținerea rezultatelor pozitive.

II.5. Măsuratori și teste utilizate

II.5.1. Bilanțul articular al genunchiului

Bilanțul articular constă în măsurarea amplitudinilor de mișcare din articulații, pe direcțiile anatomice posibile, corespunzătoare planurilor și axelor acestora.

Ca și obiect de măsurare am folosit goniometrul, care mi-a arătat valorile exacte. Amplitudinea articulară s-a măsurat la nivelul articulației genunchiului, la mișcarea de flexie și implicit extensie, rotație internă și rotație externă.

Articulația genunchiului are un singur grad de libertate, acesta fiind flexia-extensia. (Sidenco L.E, 2005, pp. 159)

Cum se plasează goniometrul: poziția zero – decubit lateral, cu partea care trebuie testată deasupra; axul goniometrului se fixează în dreptul axului biomecanic al articulației, brațul fix se pune pe fața laterală a coapsei, pe linia mediană, iar brațul mobil pe fața laterală a gambei, pe linia mediană a acesteia.

Flexia este mișcarea de apropiere a gambei de coapsă, iar amplitudinea mișcării active este de 120-140˚, iar pasive ajunge la 160˚. Pozițiile ideale pentru măsurarea amplitudinii mișcărilor articulației genunchiului sunt din culcat ventral sau culcat costal (membrul care trebuie măsurat fiind deasupra).

Extensia este practic revenirea în poziția 0, opusă mișcării de flexie, adică fața posterioară a gambei se îndepărtează de fața posterioară a coapsei, gamba revenind în prelungirea coapsei. Mișcarea de extensie a articulației genunchiului este limitată. (Cordun M, 1999, pp. 95-96)

II.5.2. Bilanțul muscular al genunchiului

Bilanțul muscular constă în evaluarea forței musculare prin examen manual, fiind o metodă subiectivă de evaluare, fiind la latitudinea kinetoterapeutului de a stabili diagnosticul și de a alcătui programul de recuperare, contând pe experiența lui proprie.

Pentru a se realiza bilanțul muscular, este nevoie de o scală de evaluare, aceasta are 6 trepte (0-5) și se utilizează pentru evaluarea forței musculare:

F0 (zero) – mușchiul nu realizează nici o contracție care să se vadă

F1 (schițată) – sesizarea contracției mușchiului prin palparea lui sau a tendonului; este vizibil doar pentru mușchii superficiali, iar pentru cei profunzi nu se observă diferența dintre F0 și F1

F2 (mediocră) – permite mușchiului să mobilizeze segmentul în amplitudine completă, dar cu eliminarea gravitației. Se utilizează planuri de alunecare, cum ar fi plăci de plastic, lemn talcat, sau se susține segmentul de către kinetoterapeut

F3 (acceptabilă) – reprezintă forța unui mușchi capabil să mobilizeze segmentul în amplitudine completă împotriva gravitației, fără alt ajutor

F4 (bună) – este forța unui mușchi capabi să mobilizeze segmentul în amplitudine completă și împotriva unei rezistențe cu valoare medie

F5 (normală) – forța unui mușchi capabil să mobilizeze segmentul pe toată amplitudinea de mișcare, împotriva unei rezistențe maxime, aplicate pe segmentul de mobilizare, cât mai distal (Cioroiu S.G, 2012, pp. 85-86)

II.5.3. Teste funcționale specifice

Testul lui Waldron

În timp ce subiectul efectuează îndoiri lente ale genunchiului, examinatorul palpează patela. Dacă subiectul acuză durere, iar la nivelul articulației apar crepitații, testul este considerat pozitiv.

Testul depresiunii

Subiectul este în decubit dorsal. Examinatorul flectează pasiv genunchiul sănătos observând pe partea laterală a tendonului rotulian o mică depresiune care rămâne chiar și când genunchiul ajunge în flexie maximă. Examinatorul flectează pasiv și genunchiul bolnav. În cazul existenței unei inflamații la acest nivel, după un anumit număr de grade de flexie depresiunea dispare. Cu cât inflamația este mai puternică, cu atât depresiunea va dispărea mai repede.

Testul plicii mediopatelare

Subiectul stă în decubit dorsal. Examinatorul îi flectează genunchiul la 30˚ și imprimă patelei o mișcare medială. Dacă subiectul resimte durere la aplicarea acestei manevre, este posibil ca plica să fie prinsă între patelă și condilul femural medial.

Semnul lui Clarke

Subiectul stă în decubit dorsal cu genunchiul extins. Examinatorul aplică o presiune ușoară asupra polului inferior al patelei. Apoi i se cere subiectului să își contracte cvadricepsul, în timp ce presiunea este menținută. Testul este considerat pozitiv dacă subiectul nu reușește să mențină contracția cvadricepsului fără să apară o durere retropatelară.

Semnul lui Zohler

Subiectul stă în decubit dorsal cu genunchiul în extensie. Examinatorul trage patela în sens caudal, menținând-o în acea poziție și îi spune subiectului să își contracte cvadricepsul. Dacă apare durere testul este considerat pozitiv. Totuși acest test este pozitiv (fals pozitiv) la o mare parte a populației.

Semnul lui Frund

Subiectul stă în poziție șezând la marginea mesei. Pe parcursul mai multor mișcări de flexie-extensie, examinatorul percutează ușor patela. Dacă apare durere, aceasta poate fi cauzată de condromalacia patelară.

Testul aprehensiunii

Oferă informații cu privire la stabilitatea patelei. Subiectul în decubit dorsal, cu membrul inferior de testat relaxat; examinatorul încearcă să luxeze lateral patela. Dacă apare teama de o eventuală subluxație din partea subiectului, testul este considerat pozitiv.

Testarea pentru sindromul de fricțiune a bandei iliotibiale (testul lui Nobel)

Subiectul stă în decubit dorsal cu genunchiul extins. Examinatorul îi duce genunchiul în flexie de 90˚, concomitent cu flexia șoldului (talpa se sprijină pe masă). Se aplică o presiune asupra condilului lateral al femurului în timp ce se execută o extensie pasivă a genunchiului. Dacă la 30˚ la flexie (0˚ este poziția cu genunchiul întins) subiectul acuză o durere vie la nivelul condilului lateral, testul este considerat pozitiv.

Testarea contracturii de extensie la nivelul genunchiului

Subiectul stă în decubit ventral, cu gambele înafara mesei. Examinatorul măsoară diferența de nivel dintre cele două călcâie. Un centimetru reprezintă aproximativ 1˚. Testul poate ieși pozitiv în cazul unei contracturi la nivelul ischiogambierilor sau în cazul unei inflamații. (Balint T., 2007, pp. 98-105)

II.6. Planul de exerciții kinetoterapeutice

Perioada programului de recuperare: din data de 25 noiembrie 2019, până în 21 decembrie 2019, timp de 4 săptămâni, de luni până vineri. În weekend executa exercițiile singur acasă.

Timpul de lucru: o oră sau o oră și jumătate

În fiecare zi începeam cu masaj tonifiant pe coapsă, zona genunchiului și mai jos de genunchi. Masam cu ulei de masaj, apoi cu Voltaren. După masaj, aplicam câteva minute un cub de gheață într-o batistă, circular, în zona fracturii, apoi începeam cu exercițiile.

FAZA I

În prima fază, adică prima săptămână, pacientul a venit ajutat de două cârje, fără să pășească pe membrul inferior afectat, cu dureri mari chiar și la atingere, nu putea să execute flexia genunchiului, se așeza pe pat/scaun cu genunchiul întins.

După 3-4 zile, acesta a venit ajutat doar de o cârjă, deja începând să pășească ușor pe picior, dar fără să își lase greutatea prea mult.

În primele zile am folosit mobilizările pasive, activo-pasive, stretching.

FAZA II

Începând cu a doua săptămână de recuperare, pacientul a venit fără cârjă, pe picioarele lui. Desigur, încercând să nu își lase complet greutatea pe picior, ferindu-l și protejându-l. Durerile la atingere au început să dispară, făcându-și prezența doar în timpul mișcărilor.

Putea să pășească, puțin șchiopătat, dar nu pentru perioade lungi de timp, deoarece apărea durerea și oboseala membrului inferior.

FAZA III

În faza trei, adică săptămâna 3 și 4, pacientul reușea să execute toate mișcările, dar în săptămâna 3, încă nu reușea la amplitudine maximă și desigur, forța mai scăzută. În această parte a recuperării ne-am axat pe câștigarea amplitudinii mișcărilor, pe forță, echilibru și stabilitate. Am folosit diferite obstacole și greutăți.

CAPITOLUL III – ÎNREGISTRAREA, PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR CERCETĂRII

III.1. Prezentarea datelor cercetării în cazul testelor realizate/pacient

III.1.1. Bilanțul articular al genunchiului

Tabelul nr. III.1.1 Rezultatele bilanțului articular al genunchiului drept

III.1.2. Bilanțul muscular al genunchiului

Tabelul nr. III.1.2. Rezultatele bilanțului muscular al genunchiului drept

III.1.3. Teste funcționale specifice

Tabelul nr. III.1.3. Rezultatul testelor funcționale specifice genunchiului

III.2. Prelucrarea și interpretarea datelor cercetării în cazul testelor realizate/pacient

III.2.1. Bilanțul articular al genunchiului

Graficul nr. III.2.1. Bilanțul articular al genunchiului

În cazul evaluării articulației genunchiului drept al pacientului, s-a folosit goniometrul pentru realizarea bilanțului articular, pentru exprimarea unor date exacte.

După cum se poate observa pe grafic, pacientul a venit în prima zi la recuperare, având la evaluarea inițială o flexie a articulației genunchiului drept de 50˚, membrul inferior fiind destul de rigid, apoi după două săptămâni, la evaluarea intermediară a ajuns la 90˚, iar la evaluarea finală a ajuns la 130˚.

La mișcarea de extensie, pacientul nu putea realiza mai mult de 38˚ la evaluarea inițială, ușor a ajuns la rezultatul de 20˚ la evaluarea intermediară, apoi la evaluarea finală a ajuns la 0˚, adică la o extensie normală din punct de vedere anatomic.

Realizând o mișcare de rotație internă, la evaluarea inițială a avut un rezultat de 13˚ , pe parcurs, la evaluarea intermediară a ajuns la 18˚, iar la final a înregistrat o valoare de 26˚.

Rotația externă a aceluiași membru, realizând la evaluarea inițială un rezultat de 10˚, la evaluarea intermediară a crescut cu 5 ˚, adică 18˚, apoi spre final având un rezultat de 35˚

În concluzie, se poate afirma faptul că pacientul a avut un progres vizibil, crescând semnificativ gradul amplitudinii de mișcare la articulația genunchiului. Cu ajutorul kinetoterapiei, pacientul a ajuns la valori apropiate de normal sau chiar valori normale în unele cazuri.

III.2.2. Bilanțul muscular al genunchiului

Graficul nr. III.2.2. Bilanțul muscular al genunchiului

În cazul evaluării musculare a membrului inferior drept al pacientului, s-a realizat bilanțul muscular la nivelul articulației genunchiului acestuia.

După cum se poate observa din grafic, pacientul a avut rezultate vizibile, pe mișcarea de flexie având în faza inițială o forță F3, crescând în faza intermediară la F4, iar în faza finală a ajuns la F5.

La realizarea mișcării de extensie, la prima apariție a avut o forță F1, doar schițănd mișcarea, din cauza durerii mari, apoi în faza intermediară a ajuns la F3, ajungând spre final la F5.

Rotația internă și externă au avut aceleași valori, adică F2 în faza inițială, F3 în faza intermediară, iar în faza finală a avut o forță de F4.

În concluzie, pacientul a ajuns la valori bune ale forței musculare, luând în considerare faptul că în primă fază a venit însoțit de două cârje, forța lui fiind destul de slabă, dar pe parcurs și-a recuperat-o.

III.2.3. Teste funcționale specifice

Graficul nr. III.2.3. Teste funcționale specifice 1

Graficul nr. III.2.4. Teste funcționale specifice 2

În cazul testului lui Waldron, subiectul a avut dureri, genunchiul fiind inflamat și umflat, astfel că, în evaluarea inițială a avut rezultat pozitiv, dar în evaluarea intermediară și finală testul a avut rezultat negativ, acesta nu a mai simtit durere la palpare.

În cazul testului depresiunii, cum am scris și mai sus, subiectul a avut genunchiul umflat și inflamat, rezultatul în primă fază fiind pozitiv, deoarece acea mică depresiune de pe partea laterală a tendonului rotulian lipsea. În faza intermediară și finală a apărut depresiunea, astfel rezultatul fiind unul negativ.

În cazul testului plicii mediopatelare, subiectul simtea durere, neputând să îi imprim patelei o mișcare medială, astfel având un rezultat pozitiv la acest test în evaluarea inițială. În evaluarea intermediară și finală, subiectul nu a mai avut probleme, doar frica, care era instalată.

În cazul semnului lui Clarke, rezultatul a fost pozitiv în timpul evaluării inițiale, deoarece subiectul simtea o durere mare la nivelul genunchiului, mai ales în zona polului inferior al rotulei, iar mușchii cvadriceps nu putea să îi contracte, tot din cauza durerii. În timpul evaluării intermediare și finale, deja pacientul nu a mai avut dureri, testul ieșind negativ.

În cazul semnului lui Zohler, în toate trei fazele a resimțit durere, deci testul a ieșit pozitiv, dar în faza inițială avea dureri mari, neputând să îi trag patela în sens caudal.

În cazul semnului lui Frund, în evaluarea inițială și intermediară testul a ieșit pozitiv, deoarece în urma accidentului rutier, cartilajul din spatele rotulei a fost afectat (condromalacie rotuliană). Însă, în evaluarea finală testul a ieșit negativ.

În cazul testului aprehensiunii, în timpul evaluării inițiale, intermediare și finale, rezultatul a ieșit pozitiv, deoarece subiectul avea teama de luxație a patelei.

În cazul testării pentru sindromul de fricțiune a bandei iliotibiale (testul lui Nobel), rezultatele au fost pozitiv în cazul fazei inițiale, deoarece subiectul a simțit o durere la nivelul condilului lateral femural, dar la faza intermediară și finală a ieșit negativ.

În cazul testării contracturii de extensie la nivelul genunchiului, în faza inițială a ieșit pozitiv, deoarece călcâiul membrului inferior afectat, era mai ridicat decât celălalt, cu aproximativ 2 cm, adica însemnând 2˚, deoarece nu putea să efectueze bine extensia din genunchi, din cauza durerii. La faza intermediară și finală s-au reglat lucrurile, rezultatul ieșind negativ.

În urma testelor, a reieșit faptul că planul de recuperare utilizat în vederea recuperării genunchiului după fractura de rotulă a fost de mare ajutor pentru refacerea mai rapidă a pacientului.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Prin lucrarea prezentată, am dorit să demonstrez tuturor oamenilor, cât de importantă și benefică este kinetoterapie în recuperarea persoanelor cu fractură de pol inferior a rotulei, post operatorie, dacă aceasta este începută la timp, înainte de a apărea și alte complicații.

Recuperarea s-a realizat într-un mod eficient datorită unei bune colaborări între pacient și kinetoterapeut, orele de recuperare fiind plăcute, distractive, astfel rezultatele văzându-se cu ochiul liber într-un timp foarte scurt.

Datorită faptului că pacientul a început orele de recuperare din timp, complicațiile nu au avut timp să apară, din acest motiv i-a fost mai ușor să câștige amplitudine în mișcare, forță și control.

Pe tot parcursul recuperării, pacientul a avut un comportament normal, optimist și încrezător, uimindu-se de beneficiile planului terapeutic și de eficiența și rapiditatea prin care își revenea, a fost mereu motivat, muncind din greu atât în orele de kinetoterapie, cât și acasă pe cont propriu, după același plan.

Mijloacele utilizate au fost eficiente, dând rezultate bune și foarte bune, văzându-se cu ochiul liber gradul de avansare al pacientului, în fiecare zi venind cu o amplitudine mai mare a mișcărilor și cu mai multă forță, principalul mijloc fiind kinetoterapia, adecvată vârstei și diagnosticului acestuia.

Ca și recomandare, practicarea exercițiilor terapeutice regulate, chiar și în lipsa kinetoterapeutului, de preferat în fiecare zi, pentru rezultate cât mai favorabile, ceea ce s-a și întâmplat, pacientul meu fiind foarte dedicat recuperării.

Pentru prevenirea apariției regresului, se recomandă orice fel de mișcare, de exemplu ciclism, alergare ușoară, plimbare, înot, dar mai ales evitarea sedentarismului.

O altă recomandare ar fi începerea orelor de kinetoterapie cât mai repede cu putință, chiar dacă asta înseamnă doar exerciții pasive, contracții izometrice sau masaj, treptat continuând cu exerciții de la simple la complexe, fără greutate, apoi cu greutate, fără obstacole, urmând cu tot felul de obstacole, orice fel de mișcare este bună.

BIBLIOGRAFIE

BALINT.T., DIACONU.I., MOISE.A., (2007), Evaluarea aparatului locomotor, Editura Tehnopress – Iași, pp. 98-105

CIOROIU.S.G., (2006), Esențial în anatomie și biomecanică, Editura Universității Transilvania din Brașov, pp. 83-87.

CIOROIU.S.G.,(2012), Kinetoterapie de la teorie la practică, Editura Universității Transilvania din Brașov, pp. 6, 85-86

CORDUN.M., (1999), Kinetologie medicală, Editura AXA, București, pp. 83-96, 268-278.

GORNEA.F., MARIN I., (2010), Ortopedie și traumatologie, Centrul Editorial-Poligraf Medicina, Chișinău, pp. 262-264)

JAROSLAV KISS, (1999), Fizio-kinetoterapia și recuperarea medicală în afecțiunile aparatului locomotor, Editura Medicală, București, pp. 25-30

MANOLE.V., (2009), Recuperarea în traumatologie sportivă, Editura Alma Mater, Bacău, pp. 89-92

MARCU.V., DAN M., BOGDAN R., (2006), Kinetoterapie/Physiotherapy, Editura Universității din Oradea, pp. 76-81.

MÂRZA.D.D, (2012), Bazele generale ale kinetoterapiei, Editura Alma Mater, Bacău, pp. 17-23.

MOȚET.D., MÂRZA.D., (1995), Bazele teoretico-metodice ale exercițiului fizic (Activități motrice), Note de curs, Universitatea din Bacău, pp. 7-8.

NENCIU.G., (2012), Biomecanică, Editura Fundației România de Mâine, București, pp. 85-86.

NICOLESCU.M., RAVEICA S., (2000), Tratamentul ortopedico-chirurgical și kinetoterapia în afecțiuni ale aparatului locomotor, Editura Medicală, București, pp.141-144

PAPILIAN.V., (2003), Anatomia omului, Vol. 1, Aparatul locomotor, Editura BIC ALL, București, pp. 131-137.

SBENGHE.T., (1987), Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare, Editura Medicală, București, pp. 15-51, 170, 522-523.

SBENGHE.T., (1981), Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor, Editura Medicală, București, pp. 358

SIDENCO.L.E., (2005), Ghid practic de evaluare articulară și musculară în kinetoterapie, Editura Fundației România de mâine, București, pp. 159

TURCU.I., (2011), Metodologia cercetării în educație fizică și sport, Editura Universității Transilvania din Brașov, pp. 27-55.

Bilbliografie in format electronic

KAKAZU R., ARCHDEACON M.T., Orthop Clin North Am, Jan. 2016, Surgical Management of Patellar Fractures, https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/26614923 , accesat: 26.03.2020, ora 14:56

DRĂGULIN O., 2013, Coapsa, https://anatomie.romedic.ro/coapsa , accesat: 17.05.2020, ora 15:18

https://kinetomed.ro/electroterapie/ , accesat: 24.05.2020, ora: 13:34

https://www.esanatos.com/anatomie/membrul-inferior/Muschii-regiunii-laterale-si-p52967.php , accesat: 21.05.2020, ora: 17:46

ANEXA 1

ANEXA 2

ANEXA 3