MIREA DANIELA CONSTANȚA POENARU IRINA VIOLETA [310911]

COORDONATORI

MIREA DANIELA CONSTANȚA POENARU IRINA VIOLETA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ TESLUI

STRUTURA

ȘCOALA PRIMARĂ ȚĂRȚĂL

COMUNA TESLUI

JUDEȚ DOLJ

Numărul 1, martie 2016

[anonimizat] : [anonimizat], [anonimizat], redactor

Profesori coordonatori :

[anonimizat], POENARU IRINA VIOLETA

Tehnoredactare:

[anonimizat] “ Muguri de speranță” [anonimizat].

[anonimizat], aptă să atragă și să bucure pe cei interesati.

Obiectivele urmărite sunt:

Crearea unei imagini de ansamblu asupra unității

Valorificarea potențilului creative al elevilor

Informarea părinților despre activitatea din școală.

[anonimizat] o să ne apreciați!!!!!!!!

Elevii Școlii Primare Țărțăl

CREAȚII LITERARE ALE ELEVILOR

AUTOEVALUAREA ÎN LECȚIILE DE GEOGRAFIE

ȘI ȘTIINȚE ALE NATURII

ARTICOL

Prof. înv. [anonimizat] a rezultatelor obținute este un obiectiv important al activității școlare. [anonimizat] a elevilor (este și un scop dar și un mijloc). [anonimizat], o preocupare a educatorului de a-i învăța pe elevi să se autoaprecieze chiar din învățământul preșcolar și primar (I.P. Radu, 1994).

[anonimizat], va creste si puterea de autoevaluare a elevilor pe măsura ce se integrează în munca școlară.

Literatura de specialitate prezintă numeroase situații concrete ale acestei atitudini. Sinteza acestor preocupări poate fi exprimata prin acțiuni pe care orice învățător le poate folosi în orice moment al activității sale:

– conștientizarea elevilor asupra posibilităților reale pe care le au în înlesnirea încrederii în aceste posibilități;

– [anonimizat], dar și a autoexigenței, motivarea fiecărei acțiuni (obiective operaționale), dar și a celor de perspectivă;

– folosirea frecventă a exercițiilor de autoapreciere cu ajutorul învățătorului sau al colegilor prin raportare la criteriile enunțate anterior;

– efectuarea de analize comparative care permit exigența progresului școlar; folosirea combinată a formelor de evaluare și asigurarea activității măsurării rezultatelor prin raportare la criterii clare; obișnuirea elevilor cu întreaga scară de notare.

[anonimizat], oferă un bun cadru pentru formarea capacității de autoevaluare a elevilor în cadrul acestor lecții.

[anonimizat], sugerăm specificul acestor discipline:

– [anonimizat] a sarcinilor pentru fiecare membru al grupului ([anonimizat] sistematizare, a celor de formare de priceperi și deprinderi prin varianta care presupune activitatea în grup, completarea planului de studiu al unui element geografic, călătorii imaginare pe harta, realizarea lucrărilor practice în grup, stabilirea responsabilităților individuale în timpul drumețiilor, vizitelor, excursiilor, elaborarea în grup a rebusurilor, a proiectelor de excursii);

– utilizarea frecventă a acțiunii de autocontrol prin raportare la rezolvările aflate pe tabla, în manual, pe folii de retroproiector etc;

– organizarea unor lecții specifice de apreciere a rezultatelor obținute la probele de evaluare (specificul acestor discipline permite formularea clară a criteriilor de apreciere) și anticiparea aprecierii de către elevi;

– antrenarea colegilor în aprecierea răspunsurilor date de un elev;

– crearea în timpul lecțiilor, a momentului prin fiecare grupă, omogen construită la începutul anului școlar, prezintă informații suplimentare, albumele tematice realizate prin colaborarea membrilor grupului.

Prin aceste acțiuni, fiecare elev cunoaște obiectivele disciplinei, este antrenat permanent pentru realizarea lor, poate compara nivelul său de pregătire cu cel urmărit și cu cel al colegilor, devine exigent și autoexigent, acceptă colaborarea cu colegii valorificând potențialul său, își educă voința, încrederea, devine mai ordonat în întreaga sa activitate.

Trebuie precizat însă că tot complexul de acțiuni devine eficient și asigură realizarea obiectivelor fundamentale propuse numai dacă învățătorul, la rândul său, are bine formată această capacitate de autoapreciere, daca își cunoaște bine limitele și rezervele, dacă este exigent cu alții, dar și cu sine, dacă are încredere în el și în cei cu care colaborează, daca în fiecare clipă își amintește de rolul și importanța profesiei sale de credință.

GREȘELILE ELEVILOR DIN ȘCOALA PRIMARĂ

ȘI CORECTAREA LOR

STUDIU

Prof. înv. primar Mirea Daniela Constanța

Școala Gimnazială Teslui

Comuna Teslui, județul Dolj

Copiii din școlile noastre sun liberi, dar asta nu înseamnă că nu există organizare în fapt, organizarea este necesară și, întrucât copiii trebuie să fie liberi să lucreze, ea trebuie să fie chiar mai amănunțită decât în școlile obișnuite.

În mediul nostru, copilul câștigă experiență perfecționându-se, dar este indispensabil ca el să facă anumite lucruri. Odată ce a început concentrarea, el și-o poate menține în ocupații de multe feluri și, cu cât va fi mai activ, cu atât educatoarea va fi mai puțin activă; în fapt, ea poate sfârși prin a se retrage complet.

Majoritatea cadrelor didactice cred că principala treabă este să critice mereu și și-o îndeplinesc cu conștiinciozitate atât în domeniul învățării, cât și în cel al problemelor morale. Instruirea copiilor trebuie, cred ele, fie dirijată cu două frâie: premiile și pedeapsa. Dar dacă copilul trebuie să fie răsplătit sau pedepsit înseamnă că lipsește capacitatea de a se conduce singur; prin urmare aceasta trebuie să fie suplinită de către educator, presupunem, însă, că el se apucă singur de lucru; atunci adăugarea premiilor sau pedepselor devine superfluă; ele aduc o ofensă libertății spiritului său. Prin urmare, în școlile noastre, care sunt dedicate apărării spontaneității și care au scopul de a lăsa copiii liberi, este evident că premiile și pedepsele nu-și au locul. Mai mult, copilul care își găsește singur de lucru demonstrează că, pentru el, acestea sul complet lipsite de importanță.

Cruciulițele făcute de învățătoare pe temele și lucrările copilului, toate reproșurile și amenințările, au doar un efect de reducere a energiilor și intereselor sale. A spune unui copil că nu e cuminte sau că e prost înseamnă a-l umili; îl ofensează și-l insultă dar nu-l îmbunătățește cu nimic. Deoarece, pentru a nu mai face greșeli el trebuie să devină mai priceput și, cum poate realiza acest lucru dacă, fiind deja sub standard, mai este și descurajat?

Numai exercițiul și experiența pot corecta disabilitatea și e nevoie de practică îndelungă

pentru însușirea diferitelor tipuri de deprinderi necesare. Copilul nedisciplinat se disciplinează lucrând în compania celorlalți, nu spunându-i-se că nu e cuminte.

Aceasta nu e o corectare. Este o stare de fapt. îmbunătățirea și îndreptarea pot veni numai atunci când copilul exersează în mod voluntar un timp îndelungat.

E adevărat, se poate întâmpla ca un copil să facă o greșeală fără să știe; dar și învățătoarea poate greși fără să fie conștientă. Din păcate, cadrele didactice au, de obicei, ideea că ele nu trebuie să greșească niciodată, de teama de a nu oferi un exemplu rău. Prin urmare, dacă învățătoarea alunecă, cu siguranță nu va admite aceasta în fața copilului. Demnitatea ei se bazează pe faptul că are totdeauna dreptate. învățătoarea trebuie să fie infailibilă. Totuși, aceasta nu e pe de-a întregul greșeala învățătoarelor, întregul sistem școlar este de condamnat, întrucât se sprijină pe un fundament fals.

Multe greșeli se corectează singure pe măsură trecem prin viață. Când copilul mic începe să meargă e nesigur pe picioarele sale, se bălăngănește și cade, dar sfârșește prin a păși cu ușurință, își corectează erorile prin creștere ș experiență. Adevărul e că facem greșeală după greșeală și nu ne corectăm. Nu reușim să ne dăm seama de greșelile noastre; trăim într-o stare iluzorie, desprinsă de realitate, învățătoarea care pornește cu ideea că ea este perfectă ș nu-și observă niciodată propriile greșeli, nu e o învățătoare bună.

Chiar și în științele exacte erorile joacă un rol important, deoarece ele trebuie luate în considerare. Apariția științelor pozitive a făcut necesar studiul științific al erorii. Se consideră că știința e imună față de eroare, deoarece utilizează măsurători exacte pentru a evalua eroarea. Când se execută măsurători, două lucruri contează, unul este să obții o cifră exactă, celălalt este să știi limita de la care ar putea fi greșită. Tot ce are de spus știința este statuat ca o aproximare, niciodată ca un absolut, iar aproximarea este permisă în extragerea concluziilor. Chiar și o măsurătoare lineară se spune că e corectă numai până la o anumită fracțiune dintr-o unitate. Niciodată nu e dată sau acceptată o cifră fără indicarea erorii probabile și, tocmai calcularea acesteia o face valoroasă. Erorile probabile sunt la fel de importante ca datele însele, care nu sunt luate în serios fără acestea. Dacă evaluarea erorii este așa de importantă în științele exacte, cu atât mai mult este ea importantă în activitatea noastră. Deoarece, pentru noi, greșelile au o importanță anume, iar pentru a le corecta sau elimina, trebuie, întâi de toate, să le cunoaștem.

Astfel ajungem la un principiu științific care constituie, de asemenea, o cale către perfecțiune. Noi îl numim „controlul erorii". în orice se face în școală de către profesori, copii, sau de către adulți, vor exista greșeli. Deci, avem nevoie de această regulă ca element al vieții școlare: și anume că ceea ce contează nu este atât corectarea în sine cât faptul că fiecare individ trebuie devină conștient de propriile erori. Fiecare trebuie să aibă un mijloc de verificare astfel încât să poată spune dacă a greșit sau nu. Am nevoie să știu dacă fac bine sau rău și dacă – la început – nu am dat importanță greșelilor proprii, acum ele mă interesează. Adesea, copiii din școlile obișnuite n-au nici o idee că ei comit greșeli. Le comit în mod inconștient și cu totală indiferență, pentru că nu e treaba lor să le corecteze, ci a învățătoarei! Ce departe se află de ideea noastră de libertate!

Însă, atâta timp cât nu mă pot corecta singur, trebuie să caut ajutorul altcuiva care s-ar putea să nu știe mai mult decât mine. Mult mai bine ar fi dacă aș putea să-mi recunosc greșelile și apoi să mi le corectez! Lucrul cel mai probabil, care poate duce la formarea unui caracter nehotărât, este incapacitatea de a stăpâni singur problemele, fără a căuta sfaturi.

Aceasta dă naștere unui sentiment de inferioritate descurajator și unei lipse de încredere în sine.

Ceea ce noi numim „controlul erorii" este orice tip de indicatori care ne spun dacă înaintăm

spre scopul nostru sau ne-am abătut de la el.

Deci, un lucru de care au nevoie atât știința cât și viața practică, cu siguranță că trebuie acceptat, din start, ca fiind necesar în educație. Acest necesar este posibilitatea de „recunoaștere a propriilor greșeli". în procesul de instruire și în materialele cu care se lucrează trebuie să includem, de asemenea, această posibilitate. Puterea de a progresa vine, în mare măsură, din a avea libertate și o cale sigură pe care să mergi; dar la asta trebuie adăugat un mod de a ști dacă și când am părăsit calea. Dacă acest principiu va fi realizat atât în școli cât și în viața de zi cu zi, atunci nu mai contează dacă mamele sau învățătoarele sunt perfecte sau nu. Erorile făcute de adulți au un anumit câștig, iar copiii simpatizează cu ele, dar într-un mod complet detașat. Pentru ei eroare devine unul dintre aspectele naturale ale vieții, iar faptul că toți putem greși stârnește în inimile lor un sentiment profund de afecțiune; e încă un motiv

pentru uniunea dintre mamă și copil. Greșelile ne aduc mai aproape unul de altul și ne fac prieteni mai buni. Fraternitatea se naște mai ușor pe calea erorii decât pe cea a perfecțiunii. O „persoană perfectă" este incapabilă de schimbare. Dacă doi „oameni perfecți" sunt puși împreună, în mod invariabil se ceartă, deoarece nici nu se pot înțelege unul pe altul, nici nu pot tolera diferențele.

Aparatele noastre sunt proiectate totdeauna pentru a avea această proprietate de a oferi verificări vizibile și tangibile. Chiar un copilaș de doi ani poate începe să le folosească și ajunge rapid la ideea corectării propriilor greșeli. Aceasta îl pune cu picioarele pe calea spre perfecțiune. Prin practică zilnică el devine sigur de sine. Dar asta nu înseamnă că este deja perfect, ci doar că își însușește un sens al abilităților sale care răscolește în el dorința de a încerca. Copilul ar putea spune, „Nu sunt perfect. Nu sunt atotputernic dar pot să fac până aici și știu că pot. Mai știu că pot face greșeli și că mă pot corecta, găsindu-mi astfel calea."

Avem deci, aici, prudență, certitudine și experiență; o viaticum sigură pentru călătoria prin viață. A da acest sentiment de siguranță nu e deloc așa de simplu cum s-ar putea crede; nu e nici ușor să pui copiii pe calea spre perfecțiune.

A spune unei persoane că e inteligentă sau încuiată, strălucitoare, proastă, bună, sau rea este o formă de trădare a încrederii. Copilul trebuie să vadă singur ce poate să facă și e important să-i dăm nu numai mijloacele de educație, ci și indicatorii care să-i spună când greșește.

Să privim un copil ceva mai în vârstă care a fost educat în acest fel. El efectuează adunări la aritmetică și i se arată totdeauna cum să verifice răspunsul, ceea ce devine o

obișnuință pentru el. Adesea, verificarea îl atrage chiar mai mult decât adunarea!

Dacă, în rutina școlară zilnică, aranjăm lucrurile astfel încât, totdeauna, erorile să devină perceptibile, aceasta înseamnă că ne plasăm pe drumul către perfecțiune. Interesul copilului de a face mai bine, precum și auto-verificarea și auto-testarea constantă, sunt atât de importante pentru el încât progresul îi este asigurat. Adevărata lui natură tinde către exactitate, iar căile de a c obține îl cheamă.

Din toată această conștientizare a greșelilor izvorăște un fel de frățietate. Erorile despart oamenii, dar corectarea lor e un mijloc de unire. Corectarea erorilor, oriunde ar fi găsite, devine o chestiune de interes general. Eroarea devine o punte de legătură și, cu siguranță, este o legătură de prietenie între ființele umane, în special, ajută la stabilirea armoniei între copii și

adulți. Detectarea unei mici greșeli la o persoană matură nu produce o lipsă de respect la copil sau o pierdere de demnitate la cel matur. Eroarea devine impersonală și, atunci, apare voința de a o supune controlului.

În acest fel lucrurile mărunte conduc la cele mari.

Bibliografie:

Maria Montessori, Mintea absorbantă, Traducere de Marcel Căpraru, Editura Apa, Dobreta Turnu Severin, 2006

ACTIVITĂȚI EXTRAȘCOLARE

TOAMNA, NUANȚĂ ȘI CULOARE

ARICEII NOȘTRI

CRIZANTEME

RAFTUL CU FRUCTE ȘI LEGUME DE TOAMNĂ

COLAJE DE TOAMNĂ

IARNA

COLAJE DE IARNĂ

JOCURI DE IARNĂ

PREFERATELE NOASTRE

SALA DE CLASĂ AMENAJATĂ PENTRU

ANOTIMPUL IARNA

MĂȘTILE IERNII ȘI FELICITĂRI DE CRĂCIUN

IATĂ CUM SĂRBĂTORIM NOI ZIUA UNIRII,

24 IANUARIE

OMAGIU ADUS UNIRII

COLȚUL DE SUFLET AL ȘCOLII NOASTRE,

AMENAJAT CU MULT DRAG

MĂRȚISOARE ȘI FELICITĂRI PENTRU MĂMICI, BUNICUȚE ȘI SURIOARE

FELICITĂRI

MĂRȚIȘOARE

IATĂ CUM ÎNTÂMPINĂM PRIMĂVARA

LUCRĂRILE NOASTRE

COLAJE DE PRIMĂVARĂ

A SOSIT CU ADEVĂRAT PRIMĂVARA!

MĂȘTILE PRIMĂVERII

FLUTUAȘI GINGAȘI

VOM REVENI CU ALTE ACTIVITĂȚI, POEZII ȘI COMPUNERI.

FOLCLORUL COPIILOR

Special pentru elevii claselor pregătitoare, I și a II-a

Folclorul reprezinta oglinda vie a existentei poporului roman, o dovada graitoare a stravechii unitati culturale a poporului nostru. Dorintele, bucuriile, supararile, impresiile si le exprima prin intermediul acestui gen cu functii multiple: de dezvoltare psihica, educativ-formativa si distractiva.

Șade rata pe butoi

Șade rata pe butoi

Numara din doi in doi:

1,3,5,7,9

Dimineata mancam oua

Ca sa crestem mari

Sa fim buni scolari.

Sade rata pe butoi

Numara din doi in doi:

2,4,6,8

Cozonacul este copt

Dar ca sa-l mancam

Pe maini ne spalam.

Sade rata pe butoi

Macaind cu drag la noi

Mac,mac,mac si iarasi mac

Pe copii îi vad ce fac

Iar noi invatam cum sa ne purtam.

Stiati ca…? Totul despre animale

Cel mai inalt animal este girafa? Cu gatul ei lung, ea masoara mai mult de 5 m inaltime.

In fiecare zi, un elefant trebuie sa manance mai mult de 200 de kg de hrana si sa bea 200 l de apa?

Dintre toate mamiferele, lenesul este cel mai lent? El poate sta zile in sir nemiscat, agatat cu capul in jos pe ramurile arborilor din padurile Americii de Sud. El nu se deplaseaza cu mai mult de 1km/ora.

Pasarea colibri este cea mai mica pasare si singura care poate zbura si inapoi?

Cea mai mare soparla din lume este dragonul de Komodo, care atinge o lungime de 3 m?

Paianjenul orb, care traieste in Asia de sud-est, tese cele mai mari panze (cu o suprafata de aproape 2 m)? Firul este atat de rezistent, incat din el se fac plase de pescuit.

Primele organisme vii au aparut acum 3.500 milioane de ani?

Exista 7 genuri si 32 de specii de delfini?

Crocodilul nou-nascut e de trei ori mai mare decit oul, din care abia a iasit.

Exista un mic pestisor, inarmat cu un ac ascutit, care e unul din dusmanii cei mai primejdiosi ai rechinului.

In lumea animalelor recordul la sarituri este detinut de antilopa cu labe negre care sare peste 12m. Cangurul cenusiu sare peste 8 m, delfinul 5m, elanul 4m.

Una din cele mai curioase si rare maimute din lume este cea denumita mustata regala. Aceasta maimuta este atit de mica, incit incape intr-o palma, in schimb are niste mustati foarte mari.

Numai 10 minute sint suficiente pentru o camila ca sa-si bea portia sa de apa de 125 litri. Ea rezista fara apa 14 zile, insa pierde 30% din greutate in acest interval de timp.

In jungla sud-americana din Columbia a fost descoperita cea mai puternica otrava naturala cunoscuta. Ea se poate gasi in pielea unei mici broaste.

MESAJ DIN PARTEA COPIILOR

CĂTRE CEI MARI

Spui că sunt viitorul: nu mă șterge din prezent.

Spui că sunt speranța păcii: nu mă împinge în război.

Spui că sunt promisiunea binelui: nu mă încredința răului.

Spui că sunt lumina ochilor tăi: nu mă abandona întunericului.

Nu aștept să-mi oferi doar pâinea: dă-mi lumina și experiența.

Nu doresc doar afecțiunea ta : te implor să mă educi cu dragoste.

Nu-ți cer doar jucării: iți cer exemple și cuvinte bune.

Nu sunt un simplu ornament în drumul tău: sunt cineva,

ce bate la ușa în numele lui Dumnezeu.

Învață-mă ce e munca, umilința, rugăciunea și iertarea.

Instruiește-mă, îndrumă-mă, ajută-mă să fiu bun și drept.

Corectează-mă când e nevoie… chiar dacă mă vezi suferind.

Ajută-mă, azi, pentru ca mâine să nu fie prea târziu.