Tehnologii de optimizare a logisticii într-un aeroport militar [310905]

Tehnologii de optimizare a [anonimizat]: Baza Militară 90 Transport Aerian Otopeni

Capitole

Capitolul I Studiul de fundamentare a temei de cercetare

1.1 Justificarea temei alese

1.2 Obiectivele cercetării

1.3 Tipul cercetării

1.4 Ipotezele cercetării

Capitolul II Delimitări conceptuale

2.1. Istoric și definiții ale logisticii militare

2.2 Logistica la nivelul NATO

2.3. Definirea conceptului de logistică în armata română

2.4 Componente/ Principii/Misiuni ale logisticii militare românești

2.5 [anonimizat]

2.6 Aspecte ale organizării teritoriale a logisticii militare românești

2.7 Specificul logisticii în aviația militară

2.8 Sprijinul logistic în aviația militară

2.9 Nivelurile suportului logistic aerian

2.10 Sistemul logistic de bază al Forțelor Aeriene

2.11. Modul în care logistica susține operațiunile forțelor aeriene militare/managementul resurselor logistice

2.12 Capabilitățile Forțelor Aeriene Române

Capitolul III Stadiul actual privind tehnologiile de optimizare a logisticii militare/inclusiv aeriene

Capitoul IV Studiu de caz Aeroportul Militar Otopeni

CAPITOLUL 1 A STUDIUL DE FUNDAMENTARE A TEMEI DE CERCETARE

1.1. a. Justificarea temei alese

MOTTO: În spatele fiecărui mare leader, s-a aflat și un mai mare logistician.

Logistica a devenit o componentă importantă a [anonimizat], iar în cazul în care este defectuos planificată/executată poate conduce la eșecul activităților menționate. [anonimizat], cât și materiale. [anonimizat], [anonimizat], actorilor implicați (linii de transport/aeronave, pasageri, echia, turn de control) și fluxurilor ([anonimizat], degivrare, piste, [anonimizat], Auto-ID, manipularea/depozitarea/transportul bagajelor/coletelor, ansamblare și întreținere /echipamente de depozitare a sculelor etc.), [anonimizat], rapditate și peformanță.

Forțele Aeriene Române au un efectiv de peste 10.000 de persoane, 158 de aeronave și aproximativ 5 [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], însă, [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat] o astfel de cercetare (Tehnologii de optimizare a [anonimizat] – Studiu de caz Baza aeriană Otopeni) este necesară și o dezvoltare ulterioară a demersului de analiză poate constitui un instrument pe baza căruia să se conceapă noi strategii de abordare/implementare a sistemelor moderne de logistică de către instituția în cauză.

Lucrarea de față este structurată în X capitole, constând în următoarele:

……….

1.2.a. Obiectivele cercetării

Obiectivul general al cercetării constă în decrierea capabilităților pe care Forțele Aeriene din România le deține din perspectivă logisticii.

[anonimizat], precum și identificarea acelor echipamente/tehnologii pe care le-a adoptat acesta pentru a-și crește performanța. În subsidiar, se intenționează identificarea tehnologiilor moderne care s-ar putea implementa într-un asfel de aeroport.

1.3.a. Tipul cercetării

Cercetarea este una fundamentală, elaborată în vederea realizării unui scop didactic. Ea se desfășoară în cadrul unui studiu de caz, dar și prin intermediul observației participative.

Observația constă în „perceperea sistematică a atitudinilor, comportamentelor și interacțiunilor actorilor sociali, în momentul manifestării lor, conform unui plan dinainte elaborat și cu ajutorul unor tehnici specifice de înregistrare”.

În funcție de gradul de structurare, nivelul de implicare al cercetătorului și durata observației, se pot întâlni observația structurată, observația participativă, observația eșantionată (time sampling).

Observația participativă înseamnă a lua parte – pe cât permite situația – conștient și sistematic la viața activă, ca și la interesele și sentimentele grupului studiat.

Studiul de caz este definit ca fiind „o strategie de cercetare bine stabilită, focalizată pe un caz concret, cu luarea în considerare a tuturor particularităților sale contextuale. Acesta necesită utilizarea mai multor metode complementare de culegere, analiză, prelucrare și stocare a informațiilor relevante, atât cantitative, cât și calitative”.

1.4.a. Ipotezele cercetării

A. Baza militară aeriană Otopeni este o structură cu principii logistice implementate și fluxuri logistice clar definite.

B. Baza militară aeriană Otopeni nu deține instrumente moderne de optimizare a logisticii, fiind necesară adoptarea de noi echipamente/tehnologii pe care le-au adoptat aeroporturile civile/baza militare străine pentru a-și crește performanța.

CAPITOLUL 2 DELIMITĂRI CONCEPTUALE

2.1. Istoric și definiții ale logisticii militare

În dicționarul englez Oxford, logistica este definită ca o „ramură a științei militare care are ca obiect procurarea, întreținerea și transportul materialelor, personalului și facilităților”.

Cuvântul logistică provine din grecescul „logisteuo”, care înseamnă a administra și a fost utilizat pentru prima data în domeniul militar, încă din antichitate, fiind o activitate des utilizată în timpul războiului, ce consta în mutarea/mișcarea și aprovizionarea trupelor. Instituțiile militare au folosit termenul referențiat pentru a defini o ramură a războiului care combină doi factori esențiali în gestiunea fluxurilor necesare manevrelor militare: spațiul și timpul.

Antoine Henri Jomini, general în arma lui Napoleon, este primul care a abordat teoretic conceptual de logistică, în lucrarea sa „Precisé de L′art de la Guerre” (Manualul artei războiului), pornind de la analiza războaielor napoleoniene de la sfârșitul secolului XVIII- lea și începutul secolului XIX-lea. Acesta a ajuns la concluzia că arta războiului are cinci ramuri, respectiv: strategia, tactica mare, logistica, arta geniului, tactica mică. Antoine Henri Jomini definește logistica drept arta practică de a deplasa armatele, aspectul material al marșurilor trupelor și formațiunilor, instalarea taberelor nefortificate și a cantonamentelor. Potrivit acestui concept, logistica este o interfață a strategiei și tacticii deoarece permite executarea combinațiilor acestora. Pentru a combate controversele generate, Antoine Henry Jomini preciza dacă strategia este arta de a face război pe harta unui teatru de război, iar tactica, arta de a duce lupta pe un teren limitat al acestui teatru, atunci logistica este știința de a pregăti și a asigura aplicarea acestora ( „Logistica cuprinde mijloacele și aranjamentele cu care se pun în aplicare tacticile și strategiile. Strategia decide unde să se acționeze, logistica aduce trupele în punctul respectiv“).

Din aceste motive, Napoleon numea în funcții logistice pe cei mai buni generali și mareșali, care aveau puteri chiar mai mari decât ale șefului de stat major.

În 1880, Alfred T. Mahan, responsabil, în acea vreme, cu planificarea aprovizionărilor din marina S.U.A, a reconsiderat conceptual de logistică militară prin includerea bazelelor economice, mobilizarea industrială și funcțiile economiei de război. În 1917, un alt ofițer în marina SUA, George Cyrus Thorpe, logistica militară ar avea ca scop asigurarea forțelor umane, a mijloacelor materiale necesare războiului, asigurarea financiară a armatelor, construcțiile militare (de nave, aeroporturi, porturi etc.), fabricarea armamentelor, munițiilor și a altor materiale de război, mobilizarea economiei pentru efortul de război.

În 1950, la aceste activități se mai adaugă cele privind instruirea personalului și asistența socială a acestuia, precum și activitățile de achiziționări și furnizări de servicii necesare armatei.

Logistica militară modernă a cunoscut noi abordări, astfel, conform Manualului NATO:

a. Logistica este știința planificării și asigurării mișcării și întreținerii forțelor.

b. Logistica este responsabilă de planificarea și executarea deplasării și de menținerea forțelor la capacitate ridicată de luptă (situație ce presupune asigurarea unui grad înalt de înzestrare tehnico-militară).

În concepția SUA, logistica militară este considerată ca fiind arta și știința pregătirii atât a omului, cât și a mașinii, pentru luptă prin dobândirea, exercitarea și păstrarea capacității de luptă, iar scopul acestei ramuri care constă în a furniza consumatorului (luptătorului) articolele (tehnică de luptă, muniție, hrană, echipamente etc.) necesare, în timp util necesar, în cantitatea corectă și la cel mai mic preț de cost posibil.

În cadrul forțele armate ale Germaniei, logistica include măsurile și activitățile destinate planificării, pregătirii și folosirii forțelor, mijloacelor și serviciilor necesare aprovizionării armatei.

La nivelul forțelor armate ale Franței, logistica are menirea de a asigura combatantului tot ceea ce îi este necesar ca să trăiască, să lupte și să se deplaseze. Forțele și mijloacele franceze de logistică trebuie să fie structurate și organizate astfel încât să fie capabile să desfășoare activități specifice având în vedere trei principii de bază: a) degajarea la maxim a liniei frontului (a marilor unități tactice și unităților din primul eșalon) de servituțiile logisticii pentru a permite comandanților să se consacre exclusiv organizării și conducerii luptei și operației; b) ridicarea potențialului forțelor (capacității de luptă) la cel mai înalt nivel, înainte de începerea luptei, pentru a preveni unele situații nefavorabile posibile ca urmare a întreruperii comunicațiilor, a fluxurilor de aprovizionare etc.; c) asigurarea medicală eficientă prin întrebuințarea judicioasă și optimă a formațiunilor medicale, de regulă, cu funcții (sarcini) unice, pentru evitarea „împovărării” acestora.

Concepte logistice similare celor prezentate anterior se regăsesc și la alte armate moderne cum ar fi cele ale Italiei, Spaniei, Turciei, Greciei etc.

Logistica a cunoscut o continuă evoluție în concordanță cu politicile economice expansioniste, dezvoltarea industriei de apărare reconsiderarea conceptelor despre război, fiind influențată de factorii tehnologici (apariția căilor ferate, a avioanelor, autoturismelor etc.).

De exemplu, Alexandru cel Mare organiza mișcarea armatelor sale alături de depozite de alimente și furaje. Legiunile romane ale lui Iulius Cesar au luat în considerare dimensiunea logistică, creând funcția de logista, oferită unui ofițer care avea sarcina de a previziona mișcarea legiunilor romane și de a organiza taberele de noapte sau de iarnă. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, armatele participante au elaborat și utilizat diferite modele de sisteme logistice, pentru ca materialele să ajungă la locul potrivit, atunci când era necesar.

Ulterior, acestui război, activitatea de logistică s-a extins și plan industrial, în mare parte urmare necesităților de reconstrucție și dezvoltare economică.

Planul Marshall poate  fi considerat un plan logistic, fiind elaborat în jurul noțiunilor de fluxuri necesare pentru optimizarea unor obiective definite pe plan politic, respectiv punerea la dispoziția Europei de resurse de tipul "capital", “know-how” și “tehnologie” pentru a atinge cât mai repede posibil obiectivul principal al reconstrucției după război, urmărind să se introducă prosperitatea în țările vestice care au fost incluse in acest plan.

În războiul modern, logistica presupune mai mult decât mutarea trupelor și aprovizionarea acestora, respectiv dezvoltarea de strategii de desfășurare, calitatea factorului uman angajat, calitatea materialelor, viteza de transport, precum și nivelul tehnic ridicat utilizat în mijloacele de luptă (de exemplu digitizarea câmpului de luptă). În timpul invaziei din Irak, Marea Britanie a trimis 11.000 de soldați din Brigada 1 Mecanizată, cu o mare  susținere  logistică  și  cu  sistemele  de  arme moderne,  ca  avioanele  Tornado,  C-17,  Hercules, Nimrod și elicoptere Puma, Chinook, Lynx și Gazelle.

2.2 Logistica la nivelul NATO

Conceptul strategic al Alianței, adoptat de șefii de stat și de guvern ai țărilor membre NATO în aprilie 1999, pune accentul pe caracterul mobil și multinațional al forțelor NATO și pe necesitatea unei logistici aliate flexibile, pentru a putea veni în sprijinul acestora. În acest sens, au fost dezvoltate o serie de sisteme de eficientizare, respectiv:

Națiunile care participă cu trupe la forța NATO au ca opțiune încheierea de acorduri mutuale de suport/sprijin pentru realizarea sprijinului logistic al trupelor proprii (MSA), care pot fi bi sau multinaționale.

De asemenea, NATO a dezvoltat o serie de agenții de producție și logistică care să faciliteze cooperarea membrilor aliați în mod eficient. Cea mai importantă dintre acestea este NAMSA – Agenția NATO de întreținere și aprovizionare. Posibilitatea unei cooperări eficiente în domeniul logistic este întărită prin utilizarea tehnicilor moderne de gestiune și achiziționare de materiale. Un exemplu în acest sens îl reprezintă un concept elaborat de NAMSA și cunoscut sub denumirea de SHARE (Bursa de schimb de materiale), care facilitează utilizarea în comun sau schimbul de materiale din dotare între utilizatori, prin stabilirea unei legături eficiente între cerințele specifice, pe de o parte, și disponibilitatea activelor corespunzătoare, pe de altă parte.

De trei ori pe an se desfășoară un curs NATO de logistică, deschis atât participanților din țările membre NATO, cât și celor din țările partenere. Alte cursuri pe tema logisticii Alianței, a politicii NATO și ONU de menținere a păcii, a planificării medicale, a participării în cadrul unui Centru logistic multinațional reunit și a cooperării dintre civili și militari în domeniul planificării cazurilor de urgență civilă, sunt oferite de NATO și de țările partenere.

Exercițiul “Cooperative Support” are loc anual și vizează familiarizarea țărilor partenere cu conceptul Alianței privind sprijinul logistic acordat operațiunilor multinaționale. Limitat inițial doar la operațiunile maritime, în prezent exercițiul implică activități terestre, aeriene și maritime, cu scopul de a familiariza participanții cu întregul spectru al suportului logistic de servicii multiple.

De exemplu, în 2016, în România a avut loc exercițiul SeaSHIELD unde au participat 2.000 de militari din mai mult țări, țara noastră fiind prezentă cu 11 nave, cinci elicoptere și aeronave, 2 detașamente mobile de lansare rachete și o nava de suport pentru scafandri.

Consiliul Nord-Atlantic a creat o serie de organizații NATO de producție și de logistică (NPLO-uri), cărora le revin misiuni specifice.

În 2016, NATO a selectat Sopra Steria, lider european în transformare digitală, pentru a livra un program de transformare logistică, în calitate de coordonator de consorțiu. Acest program, cunoscut sub numele LOGFS, asigură interoperabilitatea fluxului logistic, de la planificarea unei misiuni, managementul și gestiunea bunurilor, suport medical și planificare a activităților de Logistica și transport (L&T). Soluția tehnică va inova NATO, utilizând eficient investițiile existente ale NATO Communications and Information Agency (NCIA).

Extrem de complex, programul LOGFS este esențial pentru obiectivul pe termen lung al NATO de a transforma managementul pe zona logistică a instituției și va asigura beneficii operaționale, tehnice, financiare și de coordonare pentru aceasta. Sistemul va oferi posibilitatea personalului autorizat să urmărească și să gestioneze într-un mod clar date logistice, informații și imagini, într-un mediu avansat de sisteme GIS (Sisteme de Informații Geospațiale).

Programul permite Forțelor NATO să își planifice resursele în mod eficient și colaborativ, să răspundă rapid la situații dinamice și să ofere suport sporit trupelor de pe teren. De exemplu, sistemul va putea oferi capacitatea de a controla mobilitatea pacienților și va permite urmărirea bunurilor NATO, asigurând, astfel, o planificare precisă și eficientă. De asemenea, programul sprijină colaborarea între forțele naționale NATO, prin schimbul de informații logistice într-un timp cât mai scurt. Sistemul va livra informații complete despre pacienți și despre traseul acestora echipelor medicale care vor asigura tratamentul acestora, din momentul incidentului până la sosirea la bază.

Aspecte de producție sau de achiziție ale logisticii, incluzând planificarea, dezvoltarea proiectării și procurarea echipamentului, reprezintă în primul rând o responsabilitate națională și sunt tratate la acest nivel.

Aspectele de consum sau operaționale ale logisticii, care includ în general funcții de aprovizionare și sprijinire a forțelor se află, în principal, în responsabilitatea Conferinței la nivel înalt a specialiștilor NATO în logistică (SNLC) și a Comitetului NATO pentru conducte.

SUA a adoptat un model modular în cazul logisticii, aceasta fiind executată de un grup de structuri logistice redimensionate (modulare) pentru a fi cât mai eficiente. Principalele elemente

de sprijin logistic în mediul operațional sunt Comandamentul de Sprijin Logistic în Teatru, Brigada de sprijin logistic, Batalionul de sprijin logistic în luptă, Batalionul de sprijin logistic al brigăzii și Compania de sprijin logistic înaintat. Fiecare din aceste organizații au propriile lor misiuni și capacități și, ca atare, intervin în conflict în funcție de zona lor de responsabilitate și în funcție de cerințele de sprijin logistic ale elementelor operaționale.

Susținătorii planului de modularitate, atât din armată cât și din afara acesteia, au apreciat transformările calitative precum și contribuția acestui plan la creșterea capacității de dislocare rapidă, făcând armata SUA mai în măsură să se ocupe de situațiile neprevăzute apărute și mai eficientă pe câmpul de luptă.

2.3. Definirea conceptului de logistică în armata română

Logistica sistemului național de apărare a României constituie un complex de măsuri și activități, desfășurate în timp de pace și la război, pregătirea economiei și a teritoriului pentru apărare, înzestrarea și aprovizionarea forțelor destinate ducerii acțiunilor militare, asigurarea tehnicii de telecomunicații, transport, medicale, sanitar-veterinare, financiare, prestări servicii și de altă natură necesare efortului de apărare.

Având în vedere experința deținută, studiul literaturii de specialitate, precum și apartența la NATO (fapt ce a permis schimb de experiență cu specialiști în logistică din armatele membre NATO), armata română și-a fundamentat propriile opțiuni privind logistica. Astfel, s-a apreciat oportună definirea conceptului de logistică la două nivele: cel al sistemului național de apărare și cel al trupelor.

Logistica sistemului național de apărare se definește ca fiind un complex de măsuri și activități desfășurate pe timp de pace și război, într-o concepție unitară, pentru:

− cercetarea, proiectarea, fabricarea și achiziționarea de tehnică, armamente, echipamente și materiale militare;

− pregătirea teritoriului pentru apărare;

− înzestrarea și aprovizionarea forțelor destinate ducerii acțiunilor militare;

− asigurarea tehnică, de telecomunicații, de transport, medicală, veterinară, financiară, prestări de servicii și de altă natură, necesare efortului de apărare.

În mod corespunzător, acest concept generează sistemul național logistic care se definește ca un ansamblu de elemente componente (cu relațiile dintre ele) format din: − organele și autoritățile centrale și locale ale administrației publice;

− organele militare teritoriale;

− agenții economici și instituțiile care au sarcini pe linia realizării producției de apărare;

− forțele de logistică din compunerea forțelor armate (ale ministerului apărării, de interne, S.R.I. și ale altor structuri);

Ca organe de conducere logistică la nivelul sistemului național de apărare sunt incluse:

− Parlamentul și Consiliul Suprem de Apărare a Țării;

− Guvernul și Ministerul Apărării Naționale;

− Organele centrale și locale ale administrației publice de specialitate cu atribuții în domeniul apărării naționale.

Logistica trupelor, ca parte componentă a logisticii sistemului național de apărare, se definește ca fiind totalitatea activităților care se planifică, organizează și desfășoară în scopul asigurării marilor unități, unităților și subunităților cu resursele necesare pentru a desfășura acțiuni militare în orice situație operativ-tactică și în orice condiții geoclimatice.

Sistemul logistic al trupelor se definește ca fiind un ansamblu unitar de elemente format din:

− totalitatea forțelor de logistică existente în organica marilor unități (strategice, operative și tactice) și unităților armatei;

− organele militare teritoriale zonale și județene;

− autoritățile locale ale administrației publice; − agenți economici din zona de operație (indiferent de forma de proprietate);

− instituțiile de toate categoriile din zona acțiunilor de luptă care au răspunderi în domeniul apărării.

Scopul sistemului logistic operațional al trupelor are în vedere: aprovizionarea acestora cu tehnică, muniție și materiale de toate categoriile; organizarea și executarea transporturilor logistice; asigurarea tehnică, medicală, sanitar-veterinară și financiară; asigurarea căilor de comunicație (rutiere, feroviare, navale și aeriene); cazarea trupelor și adăpostirea animalelor.

Principalii factori care condiționează organizarea logisticii pot fi considerați următorii: a) valoarea și intensitatea acțiunilor inamicului; b) valoarea și compunerea de luptă a trupelor proprii participante la îndeplinirea misiunii; c) gradul de pregătire a teritoriului și economiei pentru apărare; d) situația din care trupele trec la îndeplinirea misiunii și natura acesteia (apărare, ofensivă, acțiuni nonviolente etc.); e) gradul de asigurare cu tehnică și materiale a trupelor; f) starea de operativitate a marilor unități, unităților, subunităților și formațiunilor de logistică; g) concepția acțiunilor viitoare și misiunile trupelor proprii; h) starea și orientarea căilor de comunicație din fâșia logistică a trupelor proprii; i) particularitățile de relief, teren, climă, timp, anotimp și starea vremii.

– funcționarea sistemului se face printr-un ansamblu de algoritmi (de conducere, din domeniul informațional și de control).

2.4 Componente/ Principii/Misiuni ale logisticii militare românești

În stabilirea obiectivelor logisticii militare românești, precum și a altor state, au fost luați în calcul trei factori principali – informația, resursa umană și tehnica de luptă (inclusiv armamentul și alte echipamente militare) – care trebuie eficientizați prin asigurarea permanentă a necesarului.

Astfel, pentru a se deplasa și lupta, militarul are nevoie de hrană, echipament, materiale de întreținere, condiții de odihnă, medicamente și tratament de recuperare etc., iar tehnica și armamentul trebuie asigurate cu muniții, carburanți – lubrifianți, piese de schimb, asistență tehnică și mijloace de protecție.

În conformitate cu opiniile exprimate în domeniu, trăsăturile sistemului logistic militar vizează aspecte, după cum urmează:

– cibernetic, finit, deschis, dinamic, complex, probabilistic, neliniar și dependent, aleator, autoreglabil, informațional-decizional și antientropic;

– îndeplinește o funcție complexă în vederea optimizării unui singur criteriu sau mai multor criterii de eficiență;

– conține un mare număr de elemente legate printr-un număr mare de conexiuni;

– funcționare complexă (fiecare element are influență funcțională neliniară asupra sistemului); existența multor conexiuni inverse (circuite de reacție);

– funcționarea sistemului depinde de factori externi aleatori;

– strategia funcționării sistemului este definită de situații de concurență;

– conține subsisteme care se pot autoadapta și autoorganiza;

– folosește rețele de computere;

– este automatizat și în același timp unele funcții ale sistemului sunt îndeplinite de oameni;

– are organizare ierarhică;

– comportamentul sistemului nu poate fi descris precis (sistemul are un grad, mare de nedeterminare);

Potrivit prevederilor Ordinului nr. 36/2008 pentru aprobarea Regulamentului logisticii operațiilor întrunite, logistica reprezintă știința planificării și executării mișcării și asigurării forțelor.

Pe aceste coordonate întâlnim următoarele componente ale logisticii:

logistica de producție/logistica achiziției care se ocupă cu cercetarea, proiectarea, dezvoltarea, fabricarea, contractarea și achizitia tehnicii, echipamentelor, bunurilor materiale și serviciilor.

logistica de consum sau a trupelor care se ocupă cu cererea, recepția, depozitarea, transportul, mentenanța, operarea și scoaterea din funcțiune a bunurilor materiale și a serviciilor.

logistica prin cooperare este reprezentată de totalitatea activităților desfășurate în baza înțelegerilor bilaterale și multilaterale, convenite pentru a optimiza, în mod coordonat și rationalizat, suportul logistic necesar forțelor.

logistica multinațională care se realizează prin structurile logistice naționale în cooperare cu structurile logistice specifice forțelor multinaționale, cu folosirea pe scara largă a serviciilor diferiților contractori din zona de operații.

suportul logistic reprezintă totalitatea bunurilor materiale și echipamentelor necesare unei structuri conform prevederilor statelor de organizare și normelor de înzestrare.

sprijinul logistic reprezintă totalitatea activităților ce se desfășoară de către structurile logistice în scopul asigurării forțelor cu tot ceea ce le este necesar pentru menținerea suportului logistic necesar finalizării acțiunilor militare.

Principiile logisticii, potrivit prevederilor Ordinului nr. 36/2008 pentru aprobarea Regulamentului logisticii operațiilor întrunite, sunt:

a) responsabilitatea – presupune luarea tuturor măsurilor pentru realizarea gradului de suport logistic ordonat la locul și în timpul potrivit;

b) autoritatea – conferă comandanților structurilor operaționale și administrative drepturi depline asupra resurselor logistice din zona lor de responsabilitate;

c) previziunea – presupune identificarea și evaluarea, din timp, a nevoilor și posibilităților de sprijin logistic, fără întârzieri sau limitări cauzate de lipsuri esențiale, care puteau fi anticipate;

d) cooperarea – are în vedere conjugarea tuturor eforturilor;

e) flexibilitatea – adaptarea/corectarea spijinului logistic;

f) simplitatea – presupune conceperea de planuri și ordine logistice într-o manieră coerentă, realizate în concordanță cu cerințele operaționale;

g) economia – optimizarea sprijinului logistic, astfel încât cheltuielile să fie minime și prioritizate

h) vizibilitatea – presupune cunoașterea și schimbul de informatii privind disponibilitatea, desfășurarea și sprijinul logistic al forțelor;

i) mobilitatea – capacitatea de dislocare/redislocare, în timp scurt, concomitent cu realizarea sprijinului logistic pentru menținerea capacității de luptă a forțelor;

j) coordonarea – urmărește sincronizarea activităților și eforturilor în vederea atingerii eficienței maxime;

k) promptitudinea – presupune realizarea sprijinului logistic, la locul potrivit și în timp oportun;

l) suficiența – capacitatea de a furniza provizii și servicii esențiale în cantități minime, pentru inițierea operațiilor; nicio operație nu va fi inițiată fără a exista la dispoziție cantitățile minime esențiale destinate sprijinului.

Misiunile principale ale logisticii militare constau în:

încheierea contractelor cu furnizorii pentru achiziționarea materialului militar;

transportul, depozitarea și păstrarea materialului militar;

organizarea, planificarea și executarea transportului în scopul distribuirii materialului militar al forțelor;

organizarea și realizarea hrănirii trupelor;

întreținerea, completarea și repararea tehnicii militare;

construirea, repararea și întreținerea căilor de comunicații;

asigurarea asistenței medicale, evacuarea și spitalizarea militarilor răniți sau bolnavi;

asigurarea spitalelor de campanie și punctelor de prim-ajutor cu medicamente și tehnică medicală;

asigurarea fondurilor bugetare necesare efectuării plăților;

asigurarea serviciilor poștale etc.

Elementele componente ale logisticii trupelor:

Conform prevederilor regulamentelor militare în vigoare, logistica trupelor include următoarele componente:

Aprovizionarea care constă în constă în: stabilirea necesarului de materiale; cererea, primirea, depozitarea și conservarea (când este cazul) materialelor; repartiția și distribuția de materiale; evidența primirii și mișcării (distribuirii) materialelor.

Aprovizionarea se realizează pe categorii de materiale clasificate astfel:

− rachete, muniții, armament și alte materiale de artilerie;

− tehnică de luptă și materiale pentru aviație și apărare antiaeriană;

− tehnică de luptă și materiale pentru marina militară;

− mine, explozivi, tehnică și materiale de geniu;

− tehnică și materiale de protecție nucleară, biologică și chimică, incendiare și de fumizare;

− tehnică și materiale de transmisiuni, război electronic și de calcul;

− tehnică de materiale de protecție a informațiilor și cifru, asigurarea psihologică, de cult și cultură;

− tehnica, piese de schimb și materiale, blindate, automobile și tractoare;

− carburanți, lubrifianți și tehnică de resort;

− tehnică și materiale de intendență;

− hărți și materiale topogeodezie;

− materiale sanitare, farmaceutice și veterinare, precum și tehnică de resort;

− materiale de stat major și cazare.

Consumurile de materiale se reglementează prin norme de consum – o normă de consum reprezintă cantitățile maxime de materiale care se pot consuma într-o perioadă determinată de timp. Valoarea normelor de consum se stabilește prin reglementări cu excepția unora (de exemplu consumul de muniție și carburanți – lubrifianți) a căror valoare se comunică de eșalonul superior prin dispozițiuni logistice și sunt determinate de:

− amploarea acțiunilor care se vor desfășura;

− locul și rolul elementelor de dispozitiv;

− nevoile și posibilitățile de transport și aprovizionare;

− condițiile geoclimatice.

Transporturile – reprezintă ansamblul de activități planificate, organizate și desfășurate pentru deplasarea spațială a materialelor din sursele de aprovizionare până la luptător (tehnică, mijloace de luptă etc.), precum și a celor care prisosesc pe câmpul de luptă, către înapoi, în locuri stabilite din timp (după eventuale egalizări).

Transporturile logistice la nivel strategic se execută cu mijloace din parcul public, îndeosebi feroviare. În funcție de situație și posibilități se mai pot folosi și mijloace puse la dispoziție pe căile rutiere, navigabile, aeriene, conducte pentru carburanți etc. Transporturile logistice la nivel operativ și tactic se execută de regulă pe căile rutiere din fâșiile și raioanele stabilite, cu mijloacele proprii ale marilor unități (unităților) și uneori cu mijloace de transport rechiziționate temporar din zonă; nu sunt excluse transporturile feroviare, dacă acestea sunt posibile, mai ales în adâncimea operativă a fâșiilor de logistică.

Planificarea și organizarea transporturilor logistice se fac având la bază: − hotărârea comandantului; − dispozițiunile pentru logistică ale eșalonului superior; − cererile de transport ale compartimentelor de aprovizionare și ale celorlalte componente specifice de logistică; − timpul la dispoziție.

Mentenanța – reprezintă un ansamblu de măsuri, activități și operațiuni care se planifică, se organizează și se execută în scopul menținerii în permanență a unui grad înalt de completare cu tehnică militară, a unei stări tehnice și de întreținere bună a acesteia, precum și a evacuării celei deteriorate de pe câmpul de luptă.

Se realizează pe categorii de tehnică militară care generează următoarele genuri de asigurare tehnică: de blindate, automobile și tractoare; de armament și muniție; de geniu; de radiolocație și apărare antiaeriană; pe linie N.B.C., mijloace incendiare și de fumizare; de transmisiuni, război radioelectronic și mijloace de calcul; de intendență; de carburanți-lubrifianți; de aviație; de marină.

Asistența medicală cuprinde totalitatea măsurilor care se iau în vederea: păstrării sănătății personalului; prevenirii apariției și răspândirii bolilor; acordării la timp a ajutorului medical; evacuării răniților și bolnavilor, spitalizării, tratamentului și recuperării acestora în scopul înapoierii în cel mai scurt timp la unități.

Asistența sanitar-veterinară constă în menținerea sănătății animalelor de serviciu și prevenirea transmiterii bolilor de la animale la om, tratarea și evacuarea celor rănite și bolnave, cunoașterea stării epizootice din zonă, controlul (sanitar-veterinar) al alimentelor de origine animală, protecția sanitar-veterinară împotriva efectelor armelor N.B.C. și aprovizionarea trupelor cu animale de serviciu.

Asigurarea financiară – constă în totalitatea măsurilor care se iau în scopul stabilirii, cererii, obținerii, utilizării și justificării mijloacelor financiare destinate forțelor armate pentru: aprovizionarea la timp și fără întrerupere a marilor unități, unităților și formațiunilor forțelor armate cu tehnică și materiale; plata drepturilor bănești cuvenite personalului; plata unor eventuale drepturi bănești cuvenite agenților economici, potrivit legii achizițiilor, rechizițiilor de bunuri și de prestări servicii.

Asigurarea căilor de comunicație – constă în măsuri, activități și operațiuni care se execută pentru: alegerea, recunoașterea și pregătirea căilor de comunicație necesare acțiunilor logistice; repararea, întreținerea și menținerea viabilității drumurilor, căilor ferate, porturilor, aeroporturilor și lucrărilor de artă de pe acestea (poduri, viaducte, tuneluri, consolidări, rambleuri și debleuri etc.); realizarea serviciului de comenduire și îndrumare (control) a circulației; cercetarea nucleară, biologică și chimică pe căile de comunicație; paza și apărarea lucrărilor de artă de pe drumuri și a căilor ferate existente în zona de operație pe care se execută sau se vor executa transporturi

Cartiruirea trupelor și adăpostirea animalelor.

Această componentă a logisticii trupelor, se definește ca fiind totalitatea măsurilor și acțiunilor care se organizează și se execută în vederea: asigurării de terenuri, construcții, instalații și materiale specifice destinate cazării (adăpostirii) trupelor (animalelor); exploatării, întreținerii și reparării construcțiilor și instalațiilor; cazării personalului și adăpostirii animalelor în clădiri, corturi, adăposturi, parcări vehiculelor și autovehiculelor speciale etc.; prevenirii și stingerii incendiilor.

2.5 Logistica și restructurarea Armatei României, inclusiv din perspectiva alinierii la standardele NATO

Restructurarea Armatei României din punct de vedere logistic și nu numai a survenit pe fondul necesității de a deține structuri luptătoare flexibile, mobile, cu capacitate mare de reacție.

Dezvoltarea sistemului logistic militar integrat, flexibil și funcțional, capabil să asigure unitățile luptătoare cu toate categoriile de tehnică și materiale (la timpul și în locul ordonat, cât mai simplu și cu cheltuieli minime) răspunde cerințelor de realizare a interoperabilității cu sistemele logistice ale armatelor moderne, din țările membre ale NATO sau partenere. Susținerea logistică a forțelor Armatei României în secolul al XXI-lea, în condițiile specifice ale conflictelor militare actuale, trebuie să se adapteze conceptual și structural la dimensiunea, configurația și misiunile forțelor, pentru a realiza un sistem logistic apt să îndeplinească funcțiile de bază ale logisticii, potrivit procedurilor NATO.

Înaltul Ordin de Zi nr.29, prin care ia ființă Corpul de intendență militară, semnat de domnitorul la Alexandru Ioan Cuza, la 1 februarie 1861, reprezintă actul de naștere a logisticii armatei române.

Până în anii 1990, termenul de logistică nu era acceptat și încorporat în regulamentele militare ale armatei române fiind considerat un concept „reacționar” și „capitalist”, așa cum era definită logistica în dicționarele explicative ale Academiei Române. Astfel, logistica era un domeniu al asigurării strategice, operative și de luptă a trupelor (denumit „asigurarea materială”, tehnică și medicală). Din această perspectivă, compartimentele de asigurarea aveau rolul de a crea condițiile tehnico-materiale necesare punerii in practică a unei decizii (care se adopta fără a avea în vedere existența și suficiența resurselor care, de cele mai multe ori, erau considerate ca fiind nelimitate). Asigurarea tehnică era principala activitate și reprezenta un ansamblu de activități reglementate și normate riguros, care acopereau o porțiune însemnată a spectrului tipurilor de probleme care se cer rezolvate pentru menținerea permanentă în stare de disponibilitate tehnică a echipamentelor militare.

După 1990, a fost demarată o amplă reformă a organismului militar și o modernizare a sistemului logistic – cu implicații deosebite, de natură conceptuală, organizatorică și profesională – urmare misiunilor tot mai complexe ale armatei, noilor ei responsabilități în statul de drept, dimensiunilor tot mai ample și complexe ale activităților militare, necesității îndeplinirii obiectivelor generate de integrarea europenă și euroatlantică a României.

Strategia Logisticii Armatei României urmărește:

– stabilirea obiectivelor și priorităților pe termen mediu și lung ale logisticii Armatei României;

– identificarea în acord cu orientările strategice și de transformare din NATO și UE, direcțiile de acțiune în domeniile specifice logisticii;

– redefinirea elementelor esențiale ale teoriei logisticii: definiții, principii și domenii funcționale;

– realizarea protecției sistemului logistic integrat (apreciez că structura logisticii navale trebuie regândită) în corelație cu nevoile reale ale Armatei României pentru asigurarea îndeplinirii întregului spectru de misiuni încredințate;

– identificarea responsabilităților generale ale structurilor care alcătuiesc sistemul logistic integrat;

– prefigurarea evoluției sprijinului logistic care trebuie să asigure libertatea de mișcare și capacitatea de acțiune necesară Armatei României pentru implementarea politicii de securitate și apărare a țării și strategiei de transformare a Armatei României.

Obiectivul prioritar al procesului de restructurare și modernizare l-a constituit construcția unei armate de mici dimensiuni, flexibile, cu mare mobilitate, profesionalizate, înzestrate cu echipamente moderne, capabile să-și îndeplinească misiunea de garant „al suveranității, al independenței și unității statului, al integrității teritoriale a țării și democrației constituționale“ și să participe la eforturile generale de întărire și de menținere a securității și păcii în spațiul euroatlantic și în lume.

Potrivit Legii nr. 121 din 15 iunie 2011 privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, misiunile și operațiile avute în vedere sunt următoarele: de apărare colectivă în cadrul NATO sau de asigurare a securității statelor membre ale UE, de răspuns la crize, de pace și de asistență umanitară.

Pe acest fond, noua concepție asupra logisticii militare a armatei române evidențiază integrarea tuturor compartimentelor de asigurare materială, tehnică, medicală și financiară într-un sistem logistic unitar și adecvat sporirii flexibilității și eficacității organismului militar.

Structurile de logistică din compunerea forțelor destinate generării și regenerării forțelor, precum și cele de la nivel strategic și operativ au fost organizate pe domeniile logisticii (aprovizionare, depozitare, transport, mentenanță, cartiruire sau de recuperare și refacere a forțelor).

Procesul de restructurare în domeniul logistic al armatei române s-a declanșat odată cu înființarea Direcției Logistice în cadrul Statului Major General, ca structură de bază cu atribuții de concepție, analiză și sinteză.

Totodată, noul sistem logistic pornește de la ideea îmbinării armonioase a acțiunilor de susținere (sprijinire) logistică a unităților și marilor unități, atât la nivel zonal (teritorial), cât și național, pentru toate categoriile de forțe ale armatei, după principii unice, valabile la pace, în situații de criză și la război.

Au fost realizate delimitările necesare între structurile de comandă/execuție logistică mobile, necesare structurilor dislocabile, logistica de generare și regenerare, cu rol dublu (de logistică mobilă și logistică fixă) și logistica fixă necesară forțelor terestre, aeriene și navale precum și forțelor pentru operații speciale, la pace, în situații de criză și la război. Se vor dezvolta capacitățile de achiziții, depozitare, gestionare patrimoniu și valorificare.

Pe termen lung, până în anul 2025, se va continua menținerea și perfecționarea nivelului de interoperabilitate tehnică în domeniu, precum și îmbunătățirea continuă a condițiilor de muncă și viață a cadrelor militare și militarilor profesioniști.

Este de interes opțiunea conducerii armatei de formare și pregătire a cadrelor în domeniul logistic, în vederea însușirii cunoștințelor teoretice și practice de specialitate, marketing economic și militar, management logistic etc. De exemplu, în procesul de formare a inginerilor la Academia Tehnică Militară, învățământul de asigurare tehnică a luptei și operației (din anii superiori de studii) este precedat de discipline care au ca obiect de studiu bazele logisticii moderne a trupelor și achizițiile militare.

De asemenea, ulterior integrării României în NATO, a fost necesară compatibilizarea cu standardele și procedurile Alianței, respectiv cu Manualul Logisticii NATO, care, deși nu este un document acceptat oficial, conține politicile și principiile logistice în conformitate cu concept strategic al Alianței, subliniind faptul că națiunile membre și autoritățile NATO au o răspundere colectivă pentru asigurarea suportului logistic adecvat operațiunilor multinaționale care se desfășoară sub egida NATO în timp de pace, criză și conflict, indiferent de modalitatea aleasă, aranjamente individuale sau colective.

Din această perspectivă, sistemul de logistică al armatei române a trebuit să răspundă necesităților din plan intern, cât și cele rezultate din angajamentele luate față de aliați.

Analizând principiile și politicile logisticii NATO și ale statelor ce fac parte din Alianță, printre care și România, observăm că un număr de nouă principii ale logisticii au fost adoptate și sunt aplicabile în toate operațiile, astfel: responsabilitatea, autoritatea, cooperarea, coordonarea, suficiența, economia/eficiența, flexibilitatea, vizibilitatea și transparența și simplitatea. Aceste principii asigură cadrul normativ necesar comandanților și structurilor de sprijin logistic, care trebuie respectat în planificarea și executarea susținerii forțelor.

Limitări ale sistemului logistic actual sunt generate de organizarea și configurarea actuală a fluxurilor logistice, respectiv de:

– fragmentarea structurală și funcțională și lipsa capacității complete de a pune la dispoziția comandanților, sprijinul logistic real de care au nevoie;

– degrevarea incompletă a unităților luptătoare de sarcinile administrative;

– vizibilitatea redusă asupra repartiției, distribuției și eficienței utilizării resurselor;

– neasigurarea în totalitate a sprijinului logistic pentru forțele participante la NRF, TO etc.;

– derularea cu sincope majore a procesului de mentenanță;

– informatizarea scăzută a domeniului logistic;

– inexistența unui nomenclator cu articole de înzestrare, în format electronic, care să fie folosit în mod unitar și integrat în Ministerul Apărării Naționale, în toate domeniile de interes: logistic, financiar-contabil, înzestrare etc.;

– discontinuitate în procesul de formare, instruire, perfecționare și de specializare a personalului de logistică;

– derularea greoaie a cercetărilor administrative, declasării și a casării activelor fixe și materialelor, care duce la imposibilitatea scoaterii lor din evidență și implicit poate genera apariția/adâncirea următoarelor riscuri și vulnerabilități;

– neasigurarea sprijinului logistic la nivelul cerințelor pentru forțele destinate NATO;

– realizarea unor costuri suplimentare pentru susținerea operațiilor în cadrul Alianței, generate de interoperabilitatea operațională și administrativă scăzută cu structurile de logistică NATO și ale țărilor membre ale Alianței;

– acumularea masivă de materiale excedentare precum și creșterea semnificativă a costurilor aferente depozitării acestora;

– accentuarea riscului de explozie a munițiilor interzise la tragere sau periculoase aflate în depozitare;

– întârzierea dotării cu echipamente militare performante a structurilor de logistică;

– realizarea unui management inconsistent al resurselor materiale.

Managementul sistemelor pe ciclul de viață/SLCM este un concept care ar trebui abordat de către Armata Română, deoarece furnizează o abordare integrată și eficientă pentru construirea și exploatarea unei capabilități specifice pentru apărare. Scopul conceptului este acela de a optimiza modul în care sunt create și menținute în uz capabilitățile militare pe durata de viață preconizată a acestora. SLCM reprezintă totalitatea activităților și proceselor desfășurate pentru optimizarea capabilităților de apărare ținând cont de performanța, costul, planificarea, calitatea, mediul operațional, suportul logistic integrat și uzura fizică/ morală asociate unui sistem, pe parcursul întregului său ciclu de viață. Conceptul poate fie redus la două componente esențiale ale acestuia: suportul logistic integrat (SLI) și amprenta de cost pe termen lung a SLI, și anume costurile pe durata ciclului de viață/LCC (Life Cycle Costs ).

Conform opiniei lui Dan Lepădat, SLI este compus din mai multe elemente: planificarea mentenanței, aprovizionarea, elementele de testare și suport, managementul configurației, personalul, instruirea, informațiile și datele tehnice, infrastructura de suport, precum și împachetarea, mânuirea, paletizarea, depozitarea și transportul. Managementul sistemului/echipamentului pe durata ciclului de viață se realizează prin planificarea măsurilor/activităților specifice potrivit fiecărui element al SLI, printr-un proces iterativ de identificare, implementare și revizuire periodică a acestora, în raport cu profilul operațional prescris pentru echipamentul în cauză și în raport cu intervalul de timp de referință.

De asemenea, LCC cumulează toate costurile directe și costurile indirecte variabile asociate achiziției și exploatării sistemului/echipamentului de interes, atunci când acesta parcurge etapele ciclului de viață.

2.6 Aspecte ale organizării teritoriale a logisticii militare românești

Direcția Logistică din Statul Major General este organizată pe servicii, secții și birouri cu răspunderi pentru fiecare componentă. Similar, serviciul logistic din statul major al categoriilor de forțe ale armatei este organizat pe secții, birouri și compartimente ale componentelor logisticii trupelor.

Structura are ca principale misiuni:

asigurarea cadrului legislativ și organizatoric în domeniul logisticii;

monitorizarea realizării sprijinului logistic la nivel strategic;

asigurarea cadrului legislativ și organizatoric pentru mentenanța echipamentelor specifice;

asigurarea cadrului legislativ privind sprijinul națiunii-gazdă și actualizarea Catalogului capabilităților și facilităților militare și civile naționale HNS;

coordonarea activității de mentenanță a tehnicii și echipamentelor specifice;

coordonarea activității de standardizare în domeniul logistic;

coordonarea sistemului militar de transport;

asigurarea expertizei la încheierea MOU și a acordurilor din domeniul logistic;

coordonarea sprijinului logistic al forțelor armate române dislocate în teatrul de operații;

realizarea schimbului internațional de date militare și a interfeței cu organismele militare ale NATO în domeniul logisticii de consum;

coordonarea sprijinului medical operațional;

coordonarea activităților pe linia asigurării condițiilor de viață ale militarilor;

gestionarea si monitorizarea implementării în România a pachetelor de capabilități finanțate prin Programul NATO de Investiții în Securitate, NSIP;

coordonarea realizării stocurilor strategice și monitorizarea evoluției acestora;

stabilirea criteriilor privind administrarea patrimoniului imobiliar pentru structurile aflate în subordinea Statului Major General;

coordonarea realizării Sistemului informatic logistic (SIL), în cooperare cu Direcția  Comunicații și Informatică și cu beneficiarii de sistem.

În cadrul acestei direcții s-a înființat, inițial ca organ de execuție, Comandamentul Logistic care are în subordonare mari unități, unități și formațiuni de logistică dispuse în sistem teritorial și cu care se realizează prioritar cel puțin:

− aprovizionarea trupelor cu toate categoriile de materiale; − efectuarea reparațiilor la tehnica de luptă, echipamentele și instalațiile militare aparținând celor trei categorii de forțe ale armatei (uscat, aviație și apărarea antiaeriană, marină militară); − executarea transporturilor militare.

Sistemul de aprovizionare al armatei este adaptat permanent prin achiziții cu produse și materiale necesare armatei în concordanță cu cerințele economiei de piață, prin descentralizarea mai accentuată a unor responsabilități de la nivelul organelor centrale la structurile teritoriale subordonate și ale unităților militare. În acest sens, au fost înființate bazele logistice teritoriale și centrele de achiziții zonale care înglobează elementele de logistică din zona de responsabilitate și care vor prelua toate activitățile logistice de execuție ale unităților luptătoare.

Baza logistică teritorială îndeplinește următoarele funcțiuni principale: realizarea evidenței operaționale a tuturor categoriilor de materiale gestionate de unitățile de pe raza de responsabilitate; elaborarea planurilor și activităților logistice pentru acordarea oportună a sprijinului logistic al acțiunilor militare în timp de pace, în situații de criză și la război; evaluarea surselor și capacităților de aprovizionare, depozitare, transport, reparații, spitalizare etc. din zona de operații avută în responsabilitate și estimarea posibilităților de asigurare pentru un nivel real al forțelor destinate să acționeze în diferite situații.

Structura de principiu a unei baze logistice teritoriale constă în următoarele componente de conducere și execuție:

A. De conducere :

• Comandamentul bazei logistice, format din compartimentele:

− planificare, coordonare și marketing;

− asigurare tehnico-materială;

− financiar;

− mentenanță (întrețineri și reparații de tehnică);

− protecție și siguranță militară;

− juridic;

− protecția informațiilor;

− medical;

− transporturi;

− construcții și cazare.

B. De execuție:

• Formațiuni de aprovizionare:

− 2 – 4 depozite centrale de armament și muniție;

− 1 depozit de carburanți și lubrifianți;

− 1 – 2 depozite de materiale auto și blindate;

− 1 – 2 depozite de materiale tehnice (geniu, transmisiuni, N.B.C.);

− 3 – 4 depozite de materiale de intendență și diverse;

− 1 depozit de materiale sanitare.

•Formațiuni medicale: spitale teritoriale de linie (existente în zona respectivă).

• Formațiuni de transport și reparații (construcții) drumuri (la pace funcționează un nucleu):

− 1 – 2 batalioane de transport armament și muniții;

− 1 – 2 batalioane de transport carburanți-lubrifianți;

− 1 batalion de transport materiale auto, blindate și tehnici comune;

− 1 batalion de transport materiale de intendență și diverse;

− 1 – 2 batalioane de drumuri și poduri.

• Centrele zonale de achiziții organizate pe garnizoane sau localități (capitale de județ) în care se găsesc mai multe unități militare beneficiare sau surse de achiziții de tehnică și materiale.

Centrele zonale de achiziții au rolul de a asigura în plan zonal, organizarea și desfășurarea achizițiilor de produse și materiale care se aprovizionează descentralizat pentru a degreva unitățile militare de astfel de sarcini. Centrul zonal de achiziție se subordonează bazei logistice teritoriale în raza de responsabilitate în care se găsește, de la care va primi și fondurile necesare.

Formațiuni de asigurare și protecție formate din subunități pentru nevoile proprii ale bazei, respectiv:

− pază și apărare apropiată, terestră și antiaeriană;

− transmisiuni, geniu, N.B.C.;

− logistică.

Manevra forțelor de logistică constă în redislocarea acestora sau redistribuirea lor pe direcțiile de efort logistic necesare în perioada de pregătire dar și de ducere a operației (luptei).

Necesitatea efectuării manevrei forțelor logistice (sau numai a unei părți din acestea) se constată de șeful logisticii, se argumentează șefului de stat major și comandantului care aprobă schimbarea. Șeful logisticii raportează eșalonului superior noile raioane de dislocare, itinerare de marș, data și ora ajungerii în noul raion. Eșaloanele subordonate vor fi și ele informate de manevra efectuată. Manevra poate fi efectuată, de regulă, numai după: terminarea distribuțiilor de materiale; organizarea transporturilor logistice; finalizarea completă sau parțială a acțiunilor de mentenanță și predării către eșaloanele superioare a tehnicii militare care nu poate fi reparată cu mijloacele proprii.

Finalizarea activităților de asistență medicală, fără a întrerupe pe cele privind asistența medicală specializată, spitalizarea, evacuarea răniților și bolnavilor etc. Manevra forțelor de logistică se include în planul de acțiune al compartimentului logistic, care constituie anexa planului de acțiune al unității.

2.7 Specificul logisticii în aviația militară

Logistica forțelor aeriene este parte integrantă a logisticii Armatei României și o componentă de bază a forțelor aeriene, cu structuri specifice la toate nivelurile ierarhice, specializată în selectarea, coordonarea și eșalonarea resurselor și a priorităților în domeniul logistic, având rolul de asigurare a structurilor de comandă-control-execuție, supraveghere aeriană și avertizare timpurie și de luptă, cu resursele materiale necesare la locul, momentul și pe perioada solicitată în scopul îndeplinirii cu succes a operațiilor aeriene.

Cheia puterii forțelor aeriene este logistica aeriană și totala integrare a personalului înalt specializat într-o rețea complexă de suport tehnic, facilități, transport materiale și legături informaționale.

Succesul în misiunile care susțin rolurile asumate de forțele aeriene, depind de capabilitate și credibilitate.

Capabilitatea este determinată de sistemele de armament din dotarea aeronavelor și a forțelor din compunere, instruirea operatorilor și performanțele operațiilor desfășurate de forțele aeriene.

Misiunea principală a logisticii forțelor aerine este de asigura și susține nivelul de operativitate al for ței și al suportului logistic necesar, în timpul și locul potrivit, pe timp de pace, la criză și la război.

La pace nivelul de operativitate stă la baza capabilității forțelor aerine de a îndeplini o largă gamă de misiuni.

La război, nivelul de operativitate este condiția inițială, pentru desfășurarea efectivă a misiunilor de luptă.

De-a lungul timpului logistica Forțelor Aeriene Române a suferit numeroase transformări. În primă etapă a funcționat în cadrul structurilor luptătoare pe care le deserveau, în preajma celui de-al doilea război mondial, entitățile care asigurau sprijinul logistic al aviației pe aerodromuri s-au constituit în structuri specializate care aveau în asigurare entitățile luptătoare. După cel de-al doilea război mondial, Forțele Aeriene au fost reorganizate după modelul sovietic impus la timpul respectiv, fiind constituite regimente de aviație în cadrul cărora erau prevăzute și structurile administrative și de sprijin logistic.

Baza 91 Logistică asigură sprijinul logistic al acțiunilor Forțelor Aeriene, derulate la nivel operativ și tactic, prin executarea lucrărilor de mentenanță de nivel complex la tehnica de aviație, rachete, radiolocație, război electronic, auto și deservire, în structurile proprii sau externalizat, executarea de reparații/fabricații utilaje și echipamente, precum și managementul resurselor materiale prin: efectuarea achizițiilor din Programul major Forțe Aeriene, constituirea și depozitarea stocurilor operative, declasarea și scoaterea din funcțiune a bunurilor materiale, efectuarea de expertize tehnice, analize de laborator chimice și spectrometice, controale nedistructive și verificări metrologice.

2.8 Sprijinul logistic în aviația militară

Componenta aeriană deține un rol important în cadrul grupărilor de forțe constituite, prin implicarea acesteia tot mai activ, atât în fazele premergătoare și inițiale, cât și pe parcursul intervențiilor militare, de la confruntări clasice până la cele asimetrice. Pentru îndeplinirea obiectivelor operațiilor aeriene, aceasta are nevoie de un sprijin logistic adecvat, prin care să se asigure forțelor, în mod eficient, oportun și continuu, necesarul de materiale și servicii.

Conflictele militare contemporane, de exemplu războiul din Golf, intervenția militară în Libia, s-au caracterizat prin participarea permanentă a forțelor aeriene la operațiile ofensive pentru obținerea controlului spațiului aerian, dar și la acțiuni împotriva forțelor de suprafață sau la acțiuni de sprijin.

Materializarea rolului componentei aeriene a fost prezentă pe parcursul campaniilor militare influențând decisiv pregătirea, desfășurarea și finalitatea acestora. Componenta aeriană s-a adaptat rapid la noile cerințe de angajare, trecând treptat de la forțe masive și copleșitoare, la forțe flexibile și agile. Operațiile aeriene s-au desfășurat sub imperiul evoluției tehnologice, prin noile generații de arme inteligente de supraveghere, cercetare și lovire, ce au determinat atingerea obiectivelor politico-militare.

Sistemul logistic trebuie să fie un sistem dinamic bazat pe structuri de planificare, conducere și execuție, aflate într-o interacțiune permanentă, care ccontribuie la fundamentarea, planificarea, organizarea, execuția, coordonarea și controlul sprijinului logistic al forțelor componentei aeriene.

Finalitatea funcționării eficiente a acestuia va consta întotdeauna în îndeplinirea cerințelor de sprijin logistic pe fiecare domeniu funcțional al logisticii: mentenanță, aprovizionare, mișcare și transport, recepție, staționare, continuare a mișcării și integrare, sprijin medical, infrastructură, contractare și servicii de campanie.

Sprijinul logistic în aviația militară are o serie de particularități generate de specificul organizatoric al marilor unități (unităților) de aviație, gradul înalt de tehnicitate al mijloacelor de luptă din înzestrare, dispunerea, marea imobilitate și complexitate a misiunilor care pot fi îndeplinite.

Forțele de logistică din aviația militară cuprind:

− organele de conducere a sprijinului logistic;

− depozitele de teritoriu ale Statului Major al Aviației și Apărării Antiaeriene;

− unitățile, subunitățile și formațiunile de logistică ale marilor unități (unităților) de aviație cu bazele aeriene, formațiunile tehnice și formațiunile medicale.

Un rol important în realizarea sprijinului logistic în aviația militară revine bazei aeriene, adică o unitate de aviație dispusă permanent pe un aerodrom, fiind destinată exclusiv susținerii logistice a tuturor forțelor care acționează sau vor acționa de pe aerodromul respectiv.

Pentru a optimiza sprijinul logistic al forțelor aeriene, s-au conturat o serie de caracteristici ale acestuia, care integrează judicios toate domeniile funcționale ale logisticii, astfel: robustețea, agilitatea, eșalonarea, integrarea și fiabilitatea.

2.9 Nivelurile suportului logistic aerian

Suportul logistic aerian se realizează la nivel strategic, operațional și tactic și implică funcții și capabilități interraționale:

Logistica strategică aeriană

Logistica strategică constă în capacitatea sistemului național de apărare, de a desfășura și susține propriile forțe operaționale în executarea strategiei militare naționale. Logistica strategică aeriană este implicată în determinarea cerințelor, managementul de personal și achiziția de materiale, echipamente, tehnică și aeronave, administrarea sistemelor de transport aerian pentru mișcarea și mobilitatea la nivel strategic și asigurarea suportului forțelor aeriene în teatre de operații aflate la distanță de teritoriul național. De asemenea include și rolul sistemului logistic aerian de prepoziționare a echipamentelor și materialelor și capacitatea de a menține nivelul de suport logistic cerut pentru operații de orice durată.

O preocupare particulară la nivel strategic o constituie menținerea capacității bazei industriale naționale și a capabilităților oportune de suport, a producției de sisteme de arme moderne, de echipamente, aeronave, servicii de sănătate, muniții, și sisteme de comandă și control, în stare să îndeplinească cerințele în timp de război.

Logistica aeriană de nivel operativ

Logistica aeriană de nivel operativ implică coordonarea și asigurarea resurselor logistice intrateatru necesare operării forțelor și în primul rând a comandamentului combatant al forței și a componentelor de comandă pentru logistică. Ea include suportul logistic al activităților de susținere a campaniilor și operațiilor majore din teatru și este nivelul la care se execută coordonarea responsabilităților și organizarea logisticii integrate și/sau întrunite.

Logistica aeriană de nivel operativ cuprinde bazele și facilitățile de suport în teatru, sistemul de transport aerian și terestru cerut de necesitățile de mișcare a personalului, materialelor și echipamentelor pentru suportul forțelor, managementul și protecția necesare forțelor de logistică după livrarea materialelor și serviciilor.

Logistica aeriană de nivel tactic

Logistica de nivel tactic este concentrată pe planificarea și asigurarea suportului pentru și între unitățile operaționale ale grupărilor și grupurilor de forțe. Comandamentul tactic la acest nivel dispune de resursele disponibilizate la nivel operativ. Logistica aeriană la nivel tactic cuprinde suportul logistic al forțelor din cadrul grupurilor/grupării de forțe, operaționale.

Funcționarea suportului logistic la nivel tactic include mentenanța, intervenția, pregătirea genistică a operațiilor, a infrastructurilor și facilităților necesare, operarea încărcăturilor cargo, asigurarea combustibililor, armarea aeronavelor și aprovizionarea cu muniții, mișcarea, susținerea, transbordarea materialelor, personalul și serviciile medicale.

Suportul logistic la toate nivelurile, este furnizat prin structuri organizate, care acționează începând din faza de fabricare, asigurare facilități de instrucție și de operare, depozitare și sfârșesc cu livrarea de produse, personal instruit, capacități de transport, echipamente, tehnică și servicii pentru suportul utilizatorului final.

Continuitatea suportului logistic în asigurarea unui flux neîntrerupt al aprovizionării, a mentenanței, transporturilor, serviciilor de sănătate, a asigurării genistice de luptă și a serviciilor legate de personal, este primordială în asigurarea succesului operațiilor.

2.10 Sistemul logistic de bază al Forțelor Aeriene

Puterea aeriană oferă anumite avantaje domeniului logistici prin faptul că aceasta deține unele carateristici:

– perspectivă și tehnologie: capabilitățile logistice ale Forțelor Aeriene dețin o puternică orientare tehnică și oferă perspectivă operațională prin intermediul sistemului de luptă high-tech (de exemplu Airborne Early Warning and Control);

– viteză – aeronavele pot transporta personal, stocuri sau echipamente mai rapid;

– acces/accesibilitate – capabilitatea de a ajunge la distanțe mari, de-a lungul globului;

– penetrare – poate furniza resurse/aproviziona trupele fără a ateriza pe teritoriul străin;

– flexibilitate.

A. Mentenanța

Potrivit Doctrinei pentru operații a Forțelor aeriene întrebuințarea forțelor aeriene depinde într-o foarte mare măsură de mentenanță. Mentenanța a fost definită ca „totalitatea acțiunilor întreprinse pentru a asigura menținerea performanțelor, a potențialului și a disponibilității echipamentelor de aviație la nivelul operațional stabilit!”.

Mentenanța tehnicii militare include următoarele activități: controlul, testarea, întreținerea, clasificarea operațională, recuperarea și evacuarea, repararea, reconstrucția, reclamațiile.

Din punct de vedere al stării echipamentelor și al momentului efectuării lucrărilor, mentenanța poate fi preventivă sau corectivă.

Pentru situația în care utilajele funcționează în condiții de siguranță până la instalarea unui anumit nivel de uzură sau a unui defect în stare incipientă, discutăm de mentenanță preventivă și predictivă. În astfel de sisteme, utilajele vor fi oprite la o dată anticipată, iar reparația va fi făcută doar acolo unde este nevoie. Acest tip de mentenanță permite depistarea din timp, localizarea și identificarea defecțiunii sau a piesei uzate, precum și calculul duratei de funcționare în condiții de siguranță a utilajului.

Mentenanța corectivă permite unui mijloc de productie, în mod provizoriu, îndeplinirea integrală a funcției, prin intervenții la momentul apariției unei probleme. Acțiunea este bine planificată, însă, acționându-se nu numai la nivelul simptomaticii, ci căutându-se și rezolvându-se însăși cauza defectului.

Personalul care se ocupă de activitatea de mentenață se clasifică în ofițerii ingineri, subingineri și tehnici, maiștrii militari și subofițerii de aviație:

– aeronave și motoare de aviație;

– armament, rachete, muniții de aviație și sisteme de salvare;

– electromecanică și automatizări de bord de aviație;

– radioelectronică de bord de aviație, avionică;

– electromecanic grup electrogen și gaze.

Subunitățile de mentenanță sunt organizate pe două niveluri de mentenanță, de bază (nivel „O” – operațional) la escadrilele de aviație și nivelul intermediar (nivel„I”), în cadrul secției mentenanță echipamente militare (SMEM). La fiecare nivel de mentenanță, structurile sunt organizate pe categorii de echipamente (avioane, elicoptere, automobile, agregate, piese de artilerie etc.) și, analizând mai în profunzime, pentru fiecare tip de echipament, acestea sunt organizate pe sisteme și instalații specifice (celulă-motor, navigație și comanda focului, armament de bord, instalații electrice și aparatură de bord, radio, radiolocație etc.).

Factorii care influențează mentenanța echipamentelor militare sunt resursa tehnică; nivelul de pregătire a personalului tehnico-ingineresc; capacitatea productivă a SMEM; posibilitățile de completare cu tehnică militară nouă sau reparată și aprovizionarea cu piese de schimb și materiale, forțele și mijloacele de evacuare și reparații primite în întărire; capacitatea întreprinderilor din economie de a produce echipamente, piese de schimb și materiale; posibilitățile de folosire a instalațiilor și utilajelor rămase în bazele de reședință și influența vremii în spațiul aerian și la sol. La acești factori putem adăuga, fiabilitatea, mentenabilitatea, acțiunile inamicului, precum și influența vremii în spațiul aerian și la sol.

Multitudinea de lucrări de mentenanță și frecvența ridicată a acestora este caracterisică echipamentelor militare achiziționate până în anul 1996, a căror fiabilitate și mentenabilitate este mai scăzută. Pentru echipamentele militare achiziționate ulterior, standardele de fiabilitate și mentanabilitate ridicate ale componentelor acestora determină lucrări de mentenanță preventivă și corectivă mai rare. Mai mult, acestea sunt asistate de un computer, care cu ajutorul unor senzori la instalațiile și sistemele echipamentului, monitorizează funcționarea echipamentului și izolează defecțiunile apărute. Prin intermediul acestuia este ajutat, atât operatorul în exploatarea echipamentelor, cât și personalul tehnic la remedierea defecțiunilor.

Statul Major al Forțelor Aeriene Române a dorit să-și crească interoperabilitatea cu partenerii săi din NATO prin cumpărarea unor avioane F-16 de la Forțele Aeriene Portugheze. În acest sens, Guvernul României a întreprins pașii necesari pentru o creștere graduală a capabilității operaționale a Forțelor Aeriene, începând cu o primă fază de operaționalizare a unei escadrile de 12 avioane F-16 A/B MLU (Mid-Life Upgrade) în anul 2017, avioane declarate surplus de Ministerul Apărării Naționale al Republicii Portugalia. Baza 86 Aeriană Borcea a fost desemnată să primească aceste avioane. Pentru a operaționaliza această escadrilă este necesar a se implementa în serviciul logistic al SMFA și în Baza 86 Aeriană un sistem de mentenanță nou, eficient, care să susțină operarea în siguranță și în condiții optime a avioanelor F-16 românești cumpărate din Republica Portugalia.

Tranziția de la un sistem estic de mentenanță al avioanelor de vânătoare rusești MIG-21 la unul vestic/SUA, de suport al avioanelor F-16, nu este ușoară, dar nici foarte dificilă. Nu este ușoară pentru că avionul F-16 este unul complex de generația a IV-a, dar nici foarte grea, pentru că avioanele MIG-21, care se află în exploatare la Baza 86 Aeriană, au beneficiat de o modernizare în anii ’90 (1994-1996) la sistemele de avionică și armament, fapt ce a permis personalului tehnic și ingineresc din bază să cunoască anumite sisteme care sunt similare sau apropiate cu cele care echipează F-16 MLU A/B portutugheze.

Pentru eficientizarea proceselor de logistică/ mentenanță este necesar să se implementeze în Baza 86 Aeriană câteva dintre principiile de Lean Management folosite cu succes și de către partenerii portughezi. Aceasta implică, în general, eliminarea risipei (de materiale, timp, bani etc.) și folosirea în cadrul proceselor a acelor operațiuni/ activități care adaugă valoare. În esență, înseamnă „a face mai mult cu mai puțin”22. Folosirea acestor principii a dus la scăderea semnificativă a timpului de executare a unor lucrări (îndeosebi phase inspections) și la scăderea costurilor.

B. Aprovizionarea este o funcție a sprijinului logistic al componentei aeriene, care acoperă o gamă de activități succesive și „cuprinde totalitatea măsurilor și acțiunilor desfășurate pentru stabilirea necesarului de fonduri și materiale, lansarea cererii, organizarea și desfășurarea activităților și procedurilor de achiziții conform legislației în vigoare, recepția, evidența, depozitarea, repartiția și distribuția” acestora.

Structurile de transport-depozitare sunt organizate pe plutoane/ grupe ținând cont de clasele de aprovizionare cu materiale.

Sistemul de aprovizionare al forțelor aeriene are ca structură centrală Baza Aeriană, cu structurile specializate din subordine, structuri din organica marilor unități și unități ale forțelor aeriene, care colaborează cu structuri specializate din Ministerul Apărării (Departamentul pentru Armamente, Comandamentul Logistic Întrunit) și Statul Major General (Direcția Logistică), pentru asigurarea suportului logistic al grupărilor/grupurilor și unităților de nave și specific navale.

Sistemul de aprovizionare este format din: sursele de aprovizionare, structuri de conducere/execuție și destinația sau beneficiarul aprovizionării.

Ordinea de aprovizionare a marilor unități și unități din Forțele Aeriene este:

– începând cu marile unități și unități ce intră primele în operații;

– începând cu marile unități și unități ce vor acționa pe direcția efortului principal;

– la ofensivă, din sursele cele mai îndepărtate de inamic.

Conducerea sistemului de aprovizionare trebuie să fie: continuă, ferma, suplă, oportună.

În cadrul Forțelor Aeriene Militare se constituie mai multe stocuri care reprezintă cantitățile de tehnică produse și materiale prevăzute să existe, conform eșalonării, în păstrare.

Produsele și materialele constituite în stocuri, se stabilesc pe clase similare celor folosite în documentele NATO, după cum urmează:

– clasa I – elemente de subzistență (hrană, furaje, apă etc.) care sunt consumate de către oameni sau animale, cu o anumită rată de consum, indiferent de schimbările geografice sau operaționale;

– clasa a II-a – bunuri prevăzute în nomenclatorul de înzestrare (echipament de resortul îmbrăcămintei, BAT, Ge, CBRN, CIS, Intd, CL, Aviație, Marină, Art., Rach, Med., utilaje, piese de schimb, vehicule etc.);

– clasa a III-a – carburanți, uleiuri și lubrifianți – POL, pentru toate destinațiile și armament specific ;

– clasa a III-a A – carburanți, uleiuri și lubrifianți pentru aviație;

– clasa a IV-a – bunuri – elemente de construcții/fortificații, vehicule și materiale din această categorie;

– clasa a V-a – muniții, rachete, explozivi și agenți chimici de toate tipurile.

Completarea, distribuția și transportul stocurilor necesare liniei I de sprijin se face astfel:

– pentru clasa I – zilnic, cu hrană și apă, pentru completarea unui minim de 80% din stocul trupelor;

– pentru clasa a III-a și a V-a de materiale – cu minim 3 zile înainte de epuizarea estimată a acestora.

C. Transporturile reprezintă activitățile desfășurate pentru deplasarea echipamentelor, materialelor și personalului de la sursele de aprovizionare/primire la structurile luptătoare ale componentei aeriene, precum și pentru executarea manevrei de forțe și mijloace a componentei aeriene.

Necesarul de transport pentru forțele aeriene în zona de operații este asigurat, de regulă, cu mijloace de transport proprii din organica bazelor aeriene și unităților RSA/radiolocație.

În funcție de perioada de desfășurare, felul și locul de desfășurare a operației aeriene, se execută transporturi pentru: dislocarea/redislocarea forțelor la nivel operativ; reaprovizionare și completare cu echipamente și materiale; evacuare; dispersare sau regrupare și false.

Transport militar este dedicat pentru marfă, în general aeronave comerciale pentru oameni, și avioane tanc petrolier pentru cantități limitate de combustibil.

Transportul aerian este angajat în transportul de persoane, dar este, de asemenea, frecvent utilizat pentru transportul de echipamente electronice sensibile, elicoptere, materiale cu valoare ridicată și muniŃii speciale, și piese de schimb. Este folosit uneori pentru transportul de urgență al echipamentelor necesare, ca recent achiziționatele vehicule rezistente la explozii (Mine Rezistent Ambush Protected − MRAP) în Irak și în Afganistan.

Avantajele transportului aerian sunt viteza, sarcina utilă, fiabilitatea/disponibilitatea și timpul necesar pentru încărcarea și descărcarea acestora. Pentru majoritatea avioanelor, viteza medie este de aproximativ 930km/h (500 de mile/h) și timpii medii de încărcare descărcare de aproximativ trei până la patru ore la fiecare capăt al operațiunilor (cu aeronava C-17 puțin mai rapid decât la alte tipuri de aeronave).

Avioanele de transport pot fi: 61 de tone și 8,1 ore pentru C-5; 45 de tone și 12,5 ore pentru C-17; 33 de tone și 8,6 ore pentru KC-10. Pentru transporturile pe distanțe scurte, cum ar fi utilizarea elicopterului CH-53, sarcinile utile, tipice, sunt de aproximativ zece tone.

Datele relevante pentru alte câteva tipuri de aeronave sunt după cum urmează.

Greutăți maxime la decolare (și capacitățile maxime de încărcare) sunt: • aproximativ 170 de tone (și 30 de tone) pentru C-141; • 290 de tone (și 65 de tone) pentru C-17; • 295 de tone (și 60 de tone) pentru KC-10; • 420 de tone pentru C-5 sau un 747B (cu încărcătură maximă de 89 și 100 tone).

Ratele de consum de combustibil sunt: • 5,3 tone / oră pentru C-141; • 7 tone / oră pentru C-17; • 8,6 tone / oră pentru KC-10; • 10,3 tone / oră pentru C-5. Razele maxime la sarcină utilă completă sunt: • 4.600 km (2.500 de mile) pentru C-141; • 5.000 km (2.750 de mile) pentru C-17, 7.400 km (4.400 de mile) pentru KC-10; • 13.500 km (7.300 de mile) pentru C-5;

D. Infrastructura pentru componenta aeriană reprezintă un domeniu critic al sprijinului logistic care influențează buna desfășurare a operațiilor aeriene și „cuprinde obiectivele și facilitățile necesare conducerii, cartiruirii/cazării, adăpostirii, depozitării, deplasării, protecției forțelor și populației civile, bunurilor materiale și valorilor patrimoniului cultural național, asistenței medicale, asigurării cu apă potabilă etc.”.

Concomitent cu progresele tehnice de ultimă generație în domeniul proiectării și realizării aeronavelor militare, armatele moderne au alocate bugete importante și în domeniul modernizării aerodromurilor existente, proiectării și realizării de noi locații cu o infrastructură modernă și facilități deosebite.

Componenta de Infrastructură este gestionată la niveul Ministerului Apărării Naționale din România de către  Direcția domenii și infrastructuri este structura tehnică de specialitate a ministerului – autoritatea în domeniu – care potrivit reglementărilor în vigoare exercită în Ministerul Apărării Naționale, obligațiile și responsabilitățile prevăzute de legislație pentru proprietar și administrator ce vizează fondul imobiliar și reprezintă investitorul ministerului pentru obiective de infrastructuri construcții militare.

Direcția domenii și infrastructuri coordonează, în specialitate, întreg sistemul de domenii și infrastructuri la toate eșaloanele, elaborând norme tehnice, norme de funcționare, proceduri, dispoziții, precizări și este singura autoritate în domeniu care inițiază propuneri de acte normative sau modificări ale celor existente, ce pot avea impact asupra domeniului de responsabilitate. De asemenea, exercită direct și prin unitățile subordonate controlul exploatării cazărmilor și cel al aplicării și respectării legislației și a regulamentelor militare de specialitate.

2.11. Modul în care logistica susține operațiunile forțelor aeriene militare/managementul resurselor logistice

2.11.1.Tipologia și caracteristicile operațiilor forțelor aeriene

Operația aeriană „reprezintă acțiunea militară desfășurată într-un spațiu aerian delimitat și într-o anumită perioadă de timp, după o concepție unitară și un plan unic, pentru îndeplinirea unor obiective strategice, operative și tactice”

Pe timpul operațiilor aeriene nu se desfășoară doar o singură acțiune aeriană, ci mai multe materializate în:

– acțiuni aer-aer, executate de către aviație și constau în lupte aeriene duse în special de către aviația de vânătoare, în scopul interceptării și nimicirii mijloacelor aeriene ale inamicului de cercetare, lovire, transport și rachete;

– acțiuni aer-sol/aer-navă, duse de aviația (V.B. sau V.) împotriva forțelor de suprafață ale inamicului (forțe terestre, maritime și fluviale);

– acțiuni sol-aer, duse de mijloace de apărare cu baza sol (rachete, artilerie, mitraliere), în scopul descoperirii și nimicirii mijloacelor aeriene ale inamicului de cercetare, lovire și transport.

De asemenea, în cadrul operațiilor aeriene mai pot fi incluse și alte acțiuni ale forțelor aeriene, acțiuni asociate operațiilor aeriene de sprijin cum ar fi: supraveghere și cercetare aeriană, transport aerian (de trupe, desant aerian, echipamente, materiale), război electronic (sprijin electronic, contramăsuri electronice și protecție electronică), speciale, căutare – salvare prin luptă, căutare – salvare.

Materializarea rolului componentei aeriene a fost prezentă pe parcursul campaniilor militare influențând decisiv pregătirea, desfășurarea și deznodământul acestora. Componenta aeriană s-a adaptat rapid la noile cerințe de angajare, trecând treptat de la forțe masive și copleșitoare, la forțe flexibile și agile. Operațiile aeriene s-au desfășurat sub imperiul evoluției tehnologice, prin noile generații de arme inteligente de supraveghere, cercetare și lovire, ce au determinat atingerea obiectivelor politico-militare.

În operațiile aeriene, când dislocarea forțelor se face pe baze aeriene mai puțin echipate, în afara zonei de responsabilitate NATO, scopul preliminar este de a realiza o capacitate operațională inițială (Initial Operating Capacity-IOC) la fiecare locație de unde operațiile aeriene pot începe, urmate de îmbunătățiri progresive ale capacității de operare și de a ajunge, în final, la o capacitate operațională totală (Full Operating Capacity -FOC).

Din analiza modului de asigurare a sprijinului logistic al campaniilor aeriene desfășurate în ultimele două decenii s-a conturat conceptul de logistică colectivă. Reglementările NATO, definesc acest concept ca „abordarea colectivă preluată de NATO și de națiuni pentru planificarea, generarea, sincronizarea și prioritizarea capabilităților logistice ale națiunilor și NATO, resursele și activitățile care să livreze sprijinul logistic misiunilor, operațiilor și exercițiilor NATO, prin utilizarea proceselor și structurilor organizatorice” .

Logistica colectivă are două mari componente de asigurare a sprijinului logistic: una națională și una multinațională. Cele două componente ale sprijinului sunt invers proporționale, astfel încât prin creșterea ponderii uneia, scade ponderea celeilalte.

Sprijinul logistic național este asigurat prin elementul de sprijin național și subunitățile sau formațiunile de sprijin logistic ale forței aeriene dislocate. De regulă, „țările care trimit trupe își vor disloca forțele aeriene cu sprijin logistic propriu suficient pentru a începe operații și a stabili aranjamentele de reaprovizionare pentru susținerea lor”.

Conform concepției NATO, „națiunile trebuie încurajate să reducă dimensiunea NSE și amprenta logistică prin utilizarea în comun a unor capabilități și aranjamente logistice multinaționale”. Astfel, în baza principiului cooperării între națiuni, statele trimițătoare pot adopta o serie de moduri de sprijin logistic multinațional, pentru a completa nevoile de sprijin logistic ce nu sunt asigurate prin capabilități proprii.

2.11.2 Planificarea, organizarea și execuția sprijinului logistic în operațiile aeriene

Planificarea sprijinului logistic reprezintă „[….] un proces complex și continuu, la care trebuie să participe întregul personal din cadrul modulului logistic și în mod deosebit personalul care încadrează biroul planificare sprijin logistic. Acest proces constituie o secvență a planificării operațiilor desfășurate de structura militară și se desfășoară concomitent cu activitatea celorlalte module (compartimente) ale statului major”.

Principii:

a) unicitatea organizării sprijinului logistic se materializează prin faptul că organizarea sprijinului logistic al operației aeriene este unică, în scopul de a garanta permanența funcționării acestuia și necesitatea adaptării lui la diferite situații din teatrul de operații;

b) unitatea de acțiune – conducerea și sprijinul logistic al operației aeriene sunt inseparabile deoarece constituie părți componente ale manevrei unice de forțe și mijloace;

c) coerența economiei de forțe – este necesar ca sprijinul logistic să se integreze armonios în organizarea generală a forțelor; pentru ca modulul logistic să sprijine acțiunea modulului de luptă, trebuie să fie disponibil în orice moment, să fie flexibil, să facă față oricăror cerințe de sprijin al modulului de luptă;

d) modularitatea structurilor și resurselor permite satisfacerea rapidă a diferitelor nevoi generate de varietatea situațiilor din teatrul de operații și înscrierea în timpul de sprijin logistic necesar;

e) flexibilitatea logisticii presupune eliminarea existenței unei scheme rigide de dispunere a elementelor de suport logistic; recurgerea, în cadrul acestui principiu, la externalizarea unor servicii de sprijin logistic trebuie să răspundă imperativelor de disponibilitate, suplețe, reactivitate și reversibilitate și să nu îngreuneze în niciun fel îndeplinirea misiunilor forțelor aeriene;

f) interoperabilitatea – presupune ca structurile logistice și sistemul informatic al acestora să fie interoperabile atât la toate nivelurile categoriilor de forțe, cât și cu cele ale armatelor cu care se intră într-o coaliție în teatrele de operații;

g) anticiparea logistică – organizarea unui modul logistic și definirea resurselor componente ale acestuia; nu poate fi proiectată fără anticiparea resurselor și serviciilor-suport necesare sprijinului logistic al operațiilor aeriene, în timpul și locul cerut de aceasta; pentru aceste nevoi, sistemul de sprijin logistic trebuie să fie capabil să își concentreze efortul pe acele acțiuni care presupun o adaptare a deciziei logisticienilor pe măsura derulării rapide a etapelor operației, recunoscute sub denumirea de "decizii din mers";

h) sprijinul eșalonului subordonat de către eșalonul superior – izvorăște din necesitatea ca eșalonul superior să asigure toate condițiile de care are nevoie eșalonul inferior pentru desfășurarea operațiilor aeriene cu succes;

i) unicitatea și centralizarea resurselor de întreținere – pentru ducerea unei operații aeriene atât pe teritoriul național, cât și în teatrul de operații, resursa logistică trebuie să fie unică.

Planificarea logistică a Forțelor Aerine reprezintă componenta planificării logistice destinate să asigure susținerea logistică a misiunilor forțelor Statului Major al Forțelor Aeriene pe timp de pace, în situații de criză și pe timp de război.

Planificarea se realizează în funcție de:

– misiunile/sarcinile forțelor asigurate proprii;

– resursele alocate;

– capacitățile structurale, tehnice și de personal specializat, conform Strategiei de Securitate a României și Strategiei Logistice a Armatei României.

Planificarea logistică a Forțelor Aeriene pe timp de pace trebuie să cuprindă:

– strategia logistică a Forțelor Aeriene pe termen scurt, mediu și lung, elaborată de serviciul logistic al Statului Major al Forțelor Aeriene;

– concepția logistică anuală a Forțelor Aeriene elaborată de Serviciul Logistic al Statului Major al Forțelor Aeriene;

– planul realizării stocurilor elaborat de Serviciul Logistic al Statului Major al Forțelor Aeriene (SMFA);

– planul sprijinului logistic al instrucției specifice (pentru luptă)/PPA la toate eșaloanele logistice;

– planul de reparații pentru Forțele Aeriene elaborate de Serviciul Logistic al Forțelor Aerine;

– planuri de execuție, standarde și proceduri la toate eșaloanele.

Aceasta trebuie să asigure:

– perfecționarea în conducerea misiunilor specifice (SMFA, comandamente/comenzi de MU/U);

– asigurarea sprijinului logistic al instrucției pentru luptă;

– condițiile de viață pentru personal;

– modernizarea forțelor;

– instrucția specifică structurilor de logistică care trebuie să fie diferită de instrucția forțelor luptătoare.

Planificarea logistică pentru situații de criză sau război trebuie să cuprindă:

– desemnarea nivelului de pregătire operațională a forțelor;

– cerințele de optimizare a reacției sistemului logistic în operații de luptă;

– cerințele de suport esențiale pe timpi și faze ale operației;

– identificarea cerințelor de transport pentru mișcarea personalului și echipamentelor și realizarea susținerii logistice;

– identificarea limitelor capabilităților și infrastructurii portuare incluzând și capacitățile FLS, ALSS sau a punctelor de refacere a capacității de luptă, de a răspunde ritmului de creștere a cerințelor logistice operaționale;

– identificarea metodelor de suport și procedurile pentru organizarea și funcționarea liniilor aeriene, terestre și navale de comunicații;

– coordonarea și controlul mișcării în zona logistică și asociată;

– identificarea și dezvoltarea unei concepții realiste asupra evoluției factorilor de influență a logisticii, în operația concretă;

– folosirea sau punerea la dispoziție a capabilităților HNS;

– desemnarea alternativelor în cazul incapacitării HNS;

– desemnarea autorităților și responsabilităților de contractare în teatru;

– identificarea cerințelor de suport a serviciilor de sănătate;

– identificarea cerințelor de capacități și infrastructură, a necesarului de construcții și amenajări genistice navale pentru asigurarea susținerii logistice;

– identificarea resurselor de finanțării și asigurarea bugetării suportului logistic;

– identificarea limitărilor meteorologice și hidrografice.

Faze ale planificării logistice

1. Estimarea logistică.

Pe timpul parcurgerii acestei faze se analizează cursurile de acțiune probabile care pot conduce la îndeplinirea misiunii și din acestea se selectează cel mai favorabil curs. Pe baza acestuia se trece la elaborarea concepției acțiunii. Estimarea logistică se face pe baza intențiilor exprimate de comandant și a conceptului operațional dezvoltat, prin desemnarea forțelor, a mărimii acestora, a misiunilor și a graficului general al acțiunilor. În acord cu concepția acțiunii, planificatorii logistici trebuie:

– să înțeleagă misiunile forțelor și intențiile comandantului;

– să identifice minimul de suport logistic, necesar pentru îndeplinirea misiunii;

– să cunoască timpul disponibil pentru planificarea și executarea misiunilor;

– să identifice ordinea în care forțele și suportul sunt necesare;

– să identifice și să contracareze blocajele logistice;

– să diminueze riscurile generate de diferența dintre nivelul de suport logistic dorit pentru forțe și cel real asigurat.

Faza de estimare se încheie cu alegerea cursului de acțiune pentru operații și alegerea variantei optime de asigurare a suportului logistic operațional.

2. Planificarea logistică propriu-zisă.

Elaborarea planului logistic al acțiunii se execută pe baza cursului de acțiune ales, pe baza detalierilor variantei de realizare a suportului logistic operațional și constă în planificarea și coordonarea acțiunilor structurilor de logistică, planificarea și repartizarea resurselor, stabilirea și alegerea normelor de consum, stabilirea ritmurilor și volumului distribuțiilor, organizarea și evaluarea evacuării tehnicii cu nevoi de mentenanță, organizarea evacuării medicale etc.

Elaborarea planului logistic cuprinde următoarele activități: întocmirea planului logistic și a anexelor la plan, solicitarea aprobării planului logistic, distribuirea planului logistic.

Planul logistic constituie baza activităților ce se desfășoară pentru elaborarea planurilor detaliate ale compartimentelor logistice.

Planificarea logistică a operațiilor se poate executa în două moduri:

– planificarea deliberată – utilizând planuri elaborate din timp de pace, pentru situații și variante operaționale date și pentru structuri de forțe desemnate pe misiuni;

– planificarea completă – se face fără utilizarea unor planuri, situații, algoritmi elaborați din timp de pace. Planificarea completă necesită mai mult timp și un volum mare de documente, informații, situații etc.

3. Revederea planurilor.

Revederea planului logistic constă în analiza acestuia cu scopul actualizării și validării. Se face periodic, în funcție de situație, aceasta fiind responsabilitatea celor ce l-au întocmit.

Revederea planului logistic se face ori de câte ori apar schimbări în misiunile forțelor, situația operațională și logistică a for țelor proprii, situația surselor și resurselor la dispoziție, sistemul logistic general și de mișcare și transport etc.

Planificarea sprijinului logistic potrivit exigențelor procesului decizional și particularităților determinate de situațiile acționale adecvate operațiilor aeriene este determinată de mecanismele care dau funcționalitate structurilor de specialitate și cuprinde detaliile de ordin decizional, organizatoric și informațional.

În condițiile unor operații aeriene cu acțiuni militare ofensive și defensive foarte rapide, des schimbătoare, cu o varietate și complexitate de situații neîntâlnite, rezultatele cele mai bune se obțin tocmai prin îmbinarea metodelor folosite cu capacitățile personale ale planificatorilor logistici.

Cei care dețin arta planificării sprijinului logistic au capacitatea de a transpune în practică principiile și regulile generale ale logisticii, adaptându-le cu flexibilitate la situația concretă a acțiunii militare. De asemenea, aceștia au talentul organizatoric și priceperea de a lucra cu oamenii și împreună cu o capacitate de creație, manifestată prin imaginație și inventivitate, izbutesc mai ușor și obțin rezultate foarte bune.

Planificarea sprijinului logistic al forțelor din componenta aeriană trebuie să treacă de la o planificare static-proiectivă la o planificare dinamic-adaptabilă, devenită posibilă datorită cunoașterii permanente a situației logistice și a nevoilor de sprijin logistic. Nu se poate trece la o planificare dinamică, adaptabilă dacă resursele și serviciile sunt puține, iar accesul la ele este greu, vulnerabil sau chiar imposibil.

sprijinul logistic al componentei aeriene trebuie să fie în strictă concordanță cu fizionomia de desfășurare a operațiilor aeriene, iar decizia pe linie logistică trebuie adaptată permanent schimbărilor de mediu operativ și tactic.

Din punct de vedere al sprijinului logistic, participarea Alianței Nord-Atlantice la operația multinațională desfășurată în Afganistan a reprezentat, reprezintă și probabil va reprezenta o provocare a specialiștilor de logistică ai TCNs și NATO în asigurarea forțelor ISAF ( Forța Internatională de Securitate și Asistența ) dislocate pe NKAIA și a celor în tranzit, cu tot ce le este necesar din punct de vedere logistic în vederea realizării unui flux continuu de personal, echipamente și materiale, dinspre TCNs către teatrul de operații și invers. La această misiune a fost oferit sprijin logistic multinațional, într-o operație sub comandă NATO, la care România a participat în calitate de națiune lider (Lead Nation-LN).

Militari ai Forțele Aeriene Române au preluat conducerea Aeroportului Internațional Kabul, ca țară conducătoare, în cadrul misiunii „KAIA 2006”. Timp de patru luni, militarii români au asigurat managementul aeroportului, coordonarea operațiilor aeriene zilnice, analiza datelor și prognoza meteorologică pentru asigurarea securității zborurilor, aprovizionării, sprijinului logistic pentru activitatea de procesare a mărfurilor și pasagerilor pe aeroport.

Misiunea a constat în coordonarea a peste 15.000 de mișcări de aeronave, a transportului pentru aproximativ 35.000 de persoane și a mai mult de 15.000 m³ de mărfuri, într-un mediu geografic nefavorabil. Aeroportul Kabul se află într-o zonă înconjurată de munți, ceea ce face decolarea și aterizarea de pe/pe aerodrom foarte dificile. În plus, furtunile de nisip îngreunează activitatea, atât a piloților, cât și a persoanelor responsabile de coordonarea și supravegherea zborurilor.

Comandamentul Bazei Aeriene KAIA (Command Kaia /COMKAIA) reprezenta una din structurile de comandă subordonate Comandamentului Întrunit ISAF (ISAF Joint Command-IJC), care opera pe APOD Kabul, având ca misiunea principală asigurarea protecției, operării, sprijinului și dezvoltării facilității aeriene menționate mai sus. Comandantul KAIA reprezenta autoritatea de comandă și control în această bază.

În afară de comandamentul KAIA, subunități subordonate acestuia și contractori care asigurau funcționarea aeroportului, alte forțe ISAF și birouri ale agenții NATO erau dislocate într-o zonă dispusă în nordul pistei, Apron 8 numită NKAIA. Personalul care a încadrat aceste structuri reprezenta „personalul permanent reprezentând 5000 de persoane cu creștere estimată la 6000-7000”. Acest aspect ne poate contura o imagine asupra amplitudinii cerințelor de servicii de campanie pe NKAIA.

Pentru buna funcționare a activităților specifice aeroportului și a nevoilor ISAF, au fost implicate structuri naționale prin NSE, structuri NATO, prin Centrul aliat de coordonare a mișcării (Allied Movement Coordination Centre-AMCC), structuri NATO/ISAF din IJC, structuri din organica aeroportului și structuri din cadrul Agenției NATO de mentenanță și aprovizionare (NATO Maintenance and Supply Agency -NAMSA).

Personalul de logistică care a încadrat structurile de conducere și de execuție a sprijinului logistic pe NKAIA a fost pus în situația de a asigura serviciile de sprijin logistic specifice unui APOD/APOE, dar și a unei baze în care erau dislocate comandamente și structuri luptătoare ISAF. Aceste activități s-au desfășurat în condiții austere, fără un sprijin al națiunii gazdă, condiții de climă și relief precare, având surse de aprovizionare limitate.

De asemenea, activitățile s-au desfășurat cu militari și civili din țări NATO, partenere NATO și angajați ai contractorilor, care au trebuit să se supună unor reguli unitare prevăzute în proceduri de operare standard clare pentru fiecare activitate de sprijin logistic. Acestea s-au desfășurat în interiorul Apron 8, zonă destul de mică pentru aceste activități în perioade când, solicitarea era mare, impediment care a trebuit să fie trecut printr-o bună organizare, planificare și coordonare a activităților și echipelor care asigurau procesarea și tranzitul personalului, echipamentelor și materialelor.

2.12 Capabilitățile Forțelor Aeriene Române

Misiunea Forțelor Aeriene Române este de apărare a spațiului aerian national cu mijloace aer-aer și sol-aer, sprijinul celorlaltor categorii de forțe și al autorităților locale în situații de urgență.

Istoria aviației militare române începe odată cu Ordinul nr. 7925/5 noiembrie 1909 prin care se ordona Arsenalului de Construcții al Armatei din București construirea unui avion după indicațiile și sub supravegherea lui Aurel Vlaicu, fiind înființată oficial la 1 aprilie 1913, prin aprobarea Legii privind Organizarea Aeronauticii Militare de către Parlamentul României.

Aviația militară a României a participat activ la luptele din Al Doilea Război Balcanic, din Primul Război Mondial, din Războiul româno-ungar din 1919 și din al Doilea Război Mondial.

Primul avion de vânătoare al Forțelor Aeriene Române a fost aparatul Nieuport 11, de producție francezăs, utilizat în timpul Războiul pentru întregirea patriei 1916-1919.

În prezent, Forțele Aeriene Române au un efectiv de 9700 de persoane și 158 de aeronave, fiind într-un proces de modernizare și reorganizare.

Structură Forțelor Aeriene Române

Flotila 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” Câmpia Turzii

În anul 1995 ia ființă Baza 71 Aviație Vânătoare Vânătoare-Bombardament și Grupul 71 Aviație Vânătoare, unități ce își desfășoară activitatea pe aerodromul de la Câmpia Turzii.

Misiunile Bazei sunt : descoperirea, identificarea și combaterea actelor ilicite la regimul de zbor în spațiul național; participarea la menținerea integrității spațiului aerian NATO; asistența de navigație pentru aeronavele militare și civile; acțiuni umanitare și misiuni de căutare, salvare, evacuare în cazul producerii unor catastrofe sau calamități naturale, legătură și transport aerian de trupe, cercetarea aeriană a unor zone sau raioane, asigurarea și menținerea disponibilității elementelor de infrastructură și utilitare ale aerodromului.

Primele avioane MiG-21 LanceR, varianta aer-sol și ulterior varianta aer-aer întră în dotarea unității în anul 2001, iar în anul 2010, Baza 71 Aeriană este înzestrată cu elicoptere IAR-330 SOCAT.

În subordinea Bazei 71 funcționează Escadrila 711 Aviație Vânătoare (operează MiG-21 LanceR și Escadrilele 713 și 714 Elicoptere – operează elicopterul IAR 330;

Flotila 86 Aeriană – Fetești are ca misiune descoperirea, identificarea și combaterea actelor ilicite la regimul de zbor în spațiul aerian național. De asemenea, asigură asistență de navigație pentru aeronavele militare și civile.

Aceasta cuprinde Escadrilele 861 Aviație Vânătoare – operează MiG-21 LanceR și Escadrila 862 Elicoptere – operează IAR 330.

Flotila 90 Transport Aerian – București – Otopeni „comandor aviator Gheorghe Bănciulescu”.

Flotila 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” Bacău are ca misiuni – apărarea spațiului aerian, constituirea pachetelor de forțe dislocabile, sprijinul instituțiilor statului și autorităților locale în situații de urgență și instrucția în zbor a piloților.

Brigada 1 rachete sol-aer „General Nicolae Dăscălescu” care participă la apărarea spațiului aerian național, executând Serviciul de Luptă Poliție Aeriană, acoperind o suprafață de 20.000 km pătrați. Brigada 1 rachete sol-aer ,,General Nicolae Dascalescu” este cea mai modernă unitate de apărare AA. În 2006 se înființează Batalionul Hawk, prima unitate de luptă sol-aer cu rachete compatibile cu tehnica NATO.

Aceasta opereaza cu radare P-18, PRV-13 și rachete de raza medie și lungă (MIM 23 Hawk si S-75 Volhov).

Aerodromul Mihail Kogălniceanu a găzduit / asigurat:

– desfășurarea de exerciții naționale, bilaterale sau internaționale (inclusiv cu alte structuri din Sistemul Național de Apărare).

– desfășurarea operațiunilor de tranzit multimodal a resurselor materiale și umane aparținând Guvernului Statelor Unite ale Americii, dinspre și către Afganistan, în sprijinul International Security Assistance Force (ISAF) și a operației de coaliție Enduring Freedom (OEF);

– desfășurarea activității de zbor de instrucție a Escadrilei 862 Elicoptere, Detașamentului LanceR / Baza 86 Aeriană, Baza 90 Transport Aerian, MAI și SRI;

– desfășurarea activității de zbor a unor formațiuni militare străine (USAREUR, USAFE, MARFOREUR, USNAVEUR);

– desfășurarea demonstrațiilor aeriene susținute de formația reprezentativă a Forțelor Aeriene SUA – „THUNDERBIRDS”, în anii 2007 și 2011;

– tranzitul militarilor români și / sau străini către / dinspre teatrele de operații;

– desfășurarea unor întâlniri la nivel înalt a unor demintari români și străini.

Baza 91 Logistică

Pe parcursul celor 5 ani de existență, Baza 91 Logistică a Forțelor Aeriene a asigurat cu succes, prin structurile de achiziții, depozitare, mentenanață, sprijinul logistic la nivel operativ necesar pregătirii și desfășurării acțiunilor militare în cadrul Forțelor Aeriene. Pentru atingerea scopului principal, acela de a degreva structurilor operaționale de sarcini logistice, personalul militar și civil a acționat pentru asigurarea funcționalității structurii, atingerea unui nivel de pregătire și dotare corespunzător și atingerea standardelor de performanță necesare îndeplinirii misiunilor.

Structură:

– Comandamentul Bazei 91 Logistică;

– Depozite;

– Secții de reparații și lucrări complexe;

– Batalion Logistic;

– Centru cartiruire trupe și administrare;

– Structuri de achiziții.

Componenta Operațională Aeriană – Centrul de Operații Aeriene asigură supravegherea aeriană, managementul traficului aerian și comanda-controlul misiunilor aeriene în spațiul aerian al României, sub comandă națională și NATO.

Regimentul 70 Geniu Aviație execută misiuni de sprijin genistic si EOD în folosul marilor unitati si unitatilor din Fortele Aeriene si institutiilor statului si al autoritatilor locale.

Centrul 85 Comunicații Aero și Informatică realizează și exploatează sistemul de comunicații, informatică și terestru de navigație aeriană necesar Forțelor Aeriene.

Dotarea Forțelor Aeriene Române

1.Avioane

A. Avioane de luptă

MiG-21 a fost proiectat ca un avion de interceptare de front, destinat să execute misiuni în condiții meteorologice normale și a zburat pentru prima dată în anul 1957. Avionul a intrat în producție de serie în anul 1958, fiind echipat cu un motor cu reacție Tumanski R-11, atingând forma finală un an mai târziu sub denumirea MiG-21F.

Avionul MiG-21 F-13 (Izdelie 76) este un avion supersonic de vânătoare-interceptare de front, cu simplă comandă, ce poate îndeplini și misiuni de vânătoare-bombardament. Este destinat operațiunilor executate vizual și instrumental ziua, în toate condițiile meteorologice, și noaptea, în condiții meteorologice normale, și poate executa misiuni într-o gamă largă de înălțimi și viteze. De asemenea, poate executa întreaga gamă a figurilor acrobatice, păstrând o eficacitate bună a suprafețelor de comandă.

F 16, avioane americane, cu aparatura de bord nouă și dotate cu sisteme performante de armament, vor înlocui o parte din vechile MIG-uri 21 Lancer. Un F-16 poate căra până la 4 tone de muniție și distruge până la 10 ținte în acelasi timp. Aerodromul Fetesti este modernizat pentru a face compatibila infrastructura acestuia cu operarea avioanelor F-16.

B. Avioane de transport și cercetare

C-27J Spartan este un avion proiectat și construit de Alenia Aeronautica, menit să reprezinte o întreagă generație de avioane militare, de dimensiuni medii. Avionul C-27J este un aparat remarcabil în clasa din care face parte, cu capacitate manevrieră și tactică superioară. Este destinat să execute misiuni tactice, în operații de menținere a păcii și umanitare asigurând transportul aerian direct în teatru, ziua și noaptea. Avioanele comandate de către ROAF, sunt în configurație full-option în ceea ce privește sistemele de supraviețuire în mediu ostil, putând desfășura misiuni de transport (personal, containere paletizate sau tehnică de luptă), MEDEVAC (prin echiparea aeronavelor cu echipamente specifice), precum și Operațiuni Speciale.

Avionul dispune de următoarele echipamente și facilități:

-troliu electric destinat transportului de marfă cu telecomandă;

– toaletă electrică în interior;

– bucătărie;

– containere de apă potabilă și dozatoare cu o capacitate de 22 l;

-panouri termice/acustice;

-două trolii independente cu telecomandă.

C-130 Hercules este un avion destinat susținerii tactice a trupelor prin executarea de misiuni de suport logistic, desant aerian și evacuare medicală, fiind capabil să utilizeze piste nepregătite pentru aterizare și decolare. Acest tip de aeronavă a intrat în dotarea Forțelor Aeriene Române începând cu anul 1996, până în prezent având peste 22000 de ore zburate, 70000 de persoane și 7000 tone de material.

Antonov An-30 este un membru al familiei avionului An-24, fiind proiectat pentru executarea misiunilor de fotografie aeriană. Avionul are o structură integral metalică și este echipat cu o gamă largă de senzori în spectrul vizibil și infraroșu, integrate în fuselaj.

C. IAK 52 și IAR 99 Șoim, două avioane utilizate pentru antrenament, fiind des folosite de armata română în cadrul showurilor aviatice. IAR 99 Șoim este un avion militar românesc, produs de Avioane Craiova SA. Deși întrebuințarea principală este aceea de avion de antrenament, acesta este capabil să asigure misiuni de atac la sol (CAS – close air support) precum și misiuni de recunoaștere.

2. Elicoptere

IAR-316B Alouette – este un elicopter de antrenament produs de Industria Aeronautică Română (IAR), sub licență de la compania franceză Aerospatiale. Producția acestui model a început în anul 1971 la uzina IAR din Ghimbav și a fost sistată în 1987. În total au fost construite 250 de exemplare, dintre care 125 pentru Armata Română. Celelalte 125 de exemplare au fost exportate către țări precum Pakistan, Angola și Guinea. Unele aparate IAR 316 au fost modificate pentru a opera rachete de 57 mm, precum și rachete antitanc. S-a încercat și transformarea elicopterului IAR 316 într-un elicopter de atac numit IAR 317 "Airfox" dar numai un prototip a fost construit.

IAR-330 Puma SOCAT este un elicopter de luptă produs de IAR sub o licență cumpărată de la firma franceză Aérospatiale. Acesta a fost rezultatul uneia dintre puținele colaborări în plan militar dintre o țară NATO și una din blocul comunist, programul începând în iulie 1974. Au fost produse peste 163 de exemplare, aproximativ 57 fiind exportate (în țări precum Pakistan, Coasta de Fildeș, Emiratele Arabe Unite, Sudan, Ecuador). Un număr redus dintre acestea erau dotate cu flotoare gonflabile, pentru operațiuni maritime. Elicopterul deține un Sistem Optronic de Cercetare și Anti-Tanc, conceptul HOTAS – Hands on Throttle And Stick (manevrarea aparatului și a sistemelor vitale fără a lua mâna de pe controale) și capacitatea de a transmite date de cercetare în timp real.

În privința sistemelor de armament, elicopterul este dotat cu stație de avertizare radar și iluminare laser, dispersoare de ținte false radar și capcane termice; din punct de vedere ofensiv, poate folosi rachete anti-tanc, aer-aer, proiectile reactive nedirijate și tunul turelat de calibrul 20 mm. Țintele pot fi identificate de la o distanță de circa 5-6 km, ziua și noaptea; pentru atacarea țintelor se pot folosi imaginile transmise prin fibră optică de rachetele lansate anterior.

IAR-330 PUMA – a fost proiectat și construit de Aérospatiale pentru a satisface o cerere a Forțelor Terestre Franceze în privința unui elicopter de dimensiuni medii, capabil să opereze pe timp de noapte ori vreme nefavorabilă.

Elicopterul IAR-330 Puma permite executarea zborului în condiții IFR, are pilot automat SFIM 137A, radio VHF/UHF, ADF, VOR/DME, radar Doppler de navigație. Forțele Aeriene Române au modernizat 24 de aparate IAR-330 Puma în varianta IAR-330 Puma SOCAT, destinat luptei antitanc, iar ultimul aparat din acestă serie a fost livrat la începutul anului 2005.

3. Rachete

Sistemele de rachete sol-aer cu bătaie medie HAWK (denumire provenită din acronimul Homing All the Way Killer) asigură apărarea aeriană cu baza la sol a unor obiective importante împotriva atacurilor cu avioane pilotate și fără pilot, a rachetelor de croazieră și cu alte vehicule aeriene ce evoluează la înălțimi mici și medii.

O baterie Hawk Phase III constă în:

Centru de distribuție a focului FDC.

2 radare de iluminare cu sistem opto-electronic: AN/ MPQ-61 cu HEOS.

Radar de achiziție la joasă înălțime, 2D: AN/MPQ-62 CWAR.

Radar de achiziție la înălțime mică și medie, 3D: AN/MPQ-64 Sentinel (include IFF).

Sistem de lansare: 6 lansatoare M192MI (fiecare cu câte trei rachete).

6 generatoare MEP-816 a câte 60KW (400 Hz) fiecare.

12 paleți cu 36 de rachete MIM-23 în diferite configurații: CAP, EOB, IFM, MBJ, ILM.

3 autospeciale M-501 de încărcare-tractare a lansatoarelor.

Sistemul S-75 M3 „Volhov” – este destinat apărării aeriene cu baza la sol împotriva atacurilor cu avioane, rachete cu aripi, aerostatelor automate în derivă și a altor tipuri de ținte aeriene, în orice condiții meteo, de timp și anotimp. Sistemul este dotat cu radar propriu de cercetare a spațiului aerian conjugat cu un radioaltimetru și radar pentru teledirijarea rachetelor prin comenzi radio. În cazul prezenței bruiajului, dirijarea rachetei la țintă se poate face și vizual, cu ajutorul unui sistem de televiziune.

4. Artilerie de tip AAA – Tunul antiaerian S-60

Tunul S-60 este utilizat pentru apărarea aeriană cu rază scurtă de acțiune a obiectivelor punctiforme și de dimensiuni mici, împotriva atacurilor cu avioane pilotate și fără pilot, iar în caz de necesitate, împotriva țintelor terestre și de la suprafața apei. Sistemul este compus complexul radiotehnic de tragere CRT 1M și 6-8 tunuri automate calibru 57 mm.

5. Radare digitale și analogice

Radarul TPS-79 R este un sistem radar mobil, destinat în principal pentru supravegherea spațiului aerian la înălțimi mici și medii, în cadrul misiunilor de control al spațiului aerian (Air Traffic Control), precum și pentru misiuni tactice de apărare aeriană (Air Defence).

Radarul tridimensional AN/FPS-117 este un sistem de supraveghere a spațiului aerian produs de compania americană Lockheed Martin, în tehnologie Solid-State. O rețea de antene realizează explorarea electronică în elevație, concomitent cu rotirea continuă în azimut, pentru a asigura date tridimensionale în timp real despre fiecare țintă din interiorul volumului cercetat.

Radarul P-37 este destinat pentru cercetarea spațiului aerian și pentru supraveghere aeriană. Radarul a fost produs de fosta URSS în tehnologie cu tuburi electronice și asigură descoperirea și urmărirea mijloacelor aeriene de atac, precum și datele bidimensionale despre acestea (azimut și distanță).

Radarul P-14 este destinat pentru cercetarea și observarea spațiului aerian la distanțe și înălțimi mari.

Radarul P-18 este destinat pentru supravegherea spațiului aerian la înălțimi mici și distanțe mici și a fost produs în tehnologie hibridă (tranzistoare și tuburi electronice). Radarul asigură cercetarea spațiului aerian, descoperirea și urmărirea mijloacelor aeriene și furnizează datele bidimensionale despre acestea (azimut și distanță).

Radioaltimetrul PRV-13 este destinat pentru determinarea înălțimii la care evoluează mijloacele aeriene.

Capitolul III STADIUL ACTUAL PRIVIND TEHNOLOGIILE DE OPTIMIZARE A LOGISTICII MILITARE/INCLUSIV AERIENE

Forțele armate au întreprins demersuri continue pentru dezvoltarea ssitemului logistic deținut, astfel încât să asigure coordonare, eficiența și eficacitatea sistemului militar.

Cele mai bune practici și standarde de performanță au generat mult interes în cadrul comunității de logistică a armatei, căreia i se solicită în mod constant să facă mai mult cu mai puțin. Astfel, logisticienii militari și-au îndreptat atenția către comerțul electronic, tehnologii automatizate de identificare, livrare furnizor direct, optimizare de încărcare, externalizare și design inteligent simplu.

În acest sens instituțiile statelor membre NATO au adoptat, alături de sistemele tehnologice din industria de apărare, o serie de elemente logistice din domeniul civil (coduri de bare, identificare automată, etichete cu radio frecvență, Internetul ca vector de schimb al informațiilor logistice).

Astfel, s-a realizat un salt uimitor de la performanța de a utiliza un elicoper în logistica distribuție la integrarea unor sisteme utilizate de companiile private.

Între 1914 și 1918, Primul Război Mondial a reprezentat un punct de evoluție în ceea ce privește utilizarea tehnologiei în optimizarea fluxurilor logistice prin utilizarea vehiculelor mecanizate, camioane și tancuri pentru distribuirea resurselor și în timpul luptei (de exemplu, s-a folosit pentru prima dată piese de artilerie montate pe mașini, fapt ce necesita aprovizionarea ușoară și rapidă cu astfel de muniție). Mai mult, în contextul acestui conflict, aeronavele au fost introduse în cadrul operațiunilor, prima dată penru misiuni de recunoaștere aeriană și apoi pentru cele de bombardament. În 1917, germanii au dezvoltat avionul de bombardament GOTHA, folosit pentru bombardarea Londrei, capabil să transporte până la 450 kg de bombe. Totodată, pentru a căpăta suremație pe mare, germanii au fost primii care au utlizat submarine U- BOAT, care erau echipate cu motoare diesel, deplasamente de până la 685 tone și transportau șase torpile și o mitralieră pe punte de 88 mm. Viteza de suprafață era de 16,4 Nd, în scufundare de 9,7 Nd și o autonomie maximă de 7800 Mm.

Acest lucru a condus la dezvoltarea logisticii carburanților, lubrifianților etc., a mentenanței, inginerilor de logistică pentru construcția și reparația drumurilor/podurilor.

De asemenea, în Primul Război Mondial aufost utilizate gazele otrăvitoare, fapt ce a presupus dotarea personalului militar cu noi echipamente de proteție (măști de cauciuc) și protejarea animalelor folosite. În context, au fost dezvoltată asigurarea medicală pentru a face față noilor boli generate de gaze otrăvitoare.

Al Doilea Război Mondial a reprezentat o provocare pentru planificarea logistică întrucât logisticienii se confruntau cu numeroase fronturi la mari distanțe, materiale trebuind a fi transportate nu numai pe uscat, dar și pe mare (fiind astfel dezvoltată logistica marină).

De asemenea, au fost folosite pentru prima dată aeronavele pentru transportul atât al militarilor, cât și al materialelor/necesarului, fapt ce a condus la realizarea aprovizionării în câteva ore și nu zile. M-ai mult, a fost rezolvată și problema lansării parașutiștilor.

Operațiunea Barbarossa (invazia germanilor pe teritoriul rus) a reprezentat o provcare pentru logistica germană, urmare lungimii tot mai mari a liniilor de aprovizionare și datorită vulnerabilității lor la atacurile partizanilor sovietici din spatele frontului. Sovieticii au pus în practică politică “pământului pârjolit” în orice zonă din care erau forțați să se retragă, pentru a-i împiedică pe germani să folosească alimentele, combustibilii sau clădirile din zonele pe care le cucereau. Capacitatea sovieticilor de a mobiliza forțe numeroase într-un timp scurt, deși uneori slab echipate și antrenate, le-a permis să supraviețuiască primelor șase săptămâni critice ale războiului.

O provocare pentru logistica militară a USA a reprezentat-o Războiul Korean, urmare terenului accidentat și a slabei dezvoltări a infrastructurii drumurilor. Când afost pusă problema transportului proviziilor din porturi la liniile de front, logisticienii au venit cu ideea de a aplica un model logistic analogic.

Denumit Anti-Automatic-Computation (ANTIAC), acest model constă într- rețea de frânghii, sfori și linii suspendate între două platforme. Diametrul materialului diferă în funcție de capacitatea rutelor de transport și a drumurilor. Pentru a determina cea mai eficientă rută, logisticienii au plasat furnici de zahar pe o platformă a rețelei și zahăr pe cealaltă. După parcurgerea mai multor drumuri, ajungeau la zahăr și astfel era selectată calea pentru a transporta materialele.

De asemenea, logisticienii au impus utilizarea elicopterelor (BELL H-13, SIKORSKY – H3/H19, HILLER H-23) în scopuri logistice, pentru transportul personalului, proviziilor/necesarului și a răniților (au fost evacuați peste 18.000 de soldați), datorită capacității sale de a ateriza în locuri strâmte. Utilizarea la scară largă a elicopeterului a presupus noi probleme pentru logistică, atât din punct de vedere al mentenanței (respectiv asigurarea pieselor componente care au o viață scurtă, prăbușiri frecvente), cât și al asigurării combustibilului (elicopterele consumând mult mai mult).

Războiul Rece a presupus debarcarea/menținerea trupelor în Europa cu costuri mici și angajarea de personal în domeniul aviației militare pentru a asigura pilotare flotei.

În perioada războiului din Vietnam, logisticienii au avut ocazia să se experimenteze conflictul de joasă intensitate și astfel au utilizat la maxim elicopere pentru transportul proviziilor. Pe de altă parte, Forțele Vietnameze din anii 60 au fost considerate de specialiști una dintre cele mai bune resurse logistice, acestea bazându-se pe populația locală să sprijine efortul logistic militar. Spijinul a constat în transport, construcție, producerea hranei, evacuarea răniților, fabricarea armamentului și alocarea proviziilor. De exemplu, transportul nu se realiza doar cu camioane, ci și cu biciclete, cărucioare și de către oameni. Totodată, au transformat deșeurile reciclabile în arme (de exemplu, anvelopele erau transformate în muniție). Lucrurile pe care nu le puteau produce, armata le cumpăra de la piață, folosind diverse legende pentru a nu trezi suspiciuni (pentru a cumăra cantități mari de orez, reprezentanții armatei au trimis la piață localnice care motivau cantitatea achiziționată prin realizarea unor petreceri mari în familie).

Războiul Sovieto-Afghanistan s-a concentrat pe distrugerea conductelor de aprovizionare logistică. Afghanistan s-a angajat într-un război de gherilă, atacând convoaiele de camioane cu provizii în timp ce traversau munții. Pe de alăt parte, întrucât rețeaua logistică a trupelor afghane era rudimentară, constituită din sate aprovizionau trupele, sovieticii au decis să distrugă așezările. Pe acest fond, Afghanistanul a fost nevoit să apeleze la sisteme logistice convenționale, prin dezvoltarea mai multor nivele de aprovionare, inclusiv transportul provoziilor din Iran sau Pakistan.

Războiul Iran-Irak a prezentat o surpriză pentru experții logisticieni întrucât ambele părți au folosit arme cu o tehnologiei avansată, deși acestea nu erau țări producătoare. Implică un efort substanțial să susții sistemul de fabricare străin de arme, mentenanță de rutină care implică achiziționarea/schimbarea componentelor uzate sau afectate în timpul luptei.

Războiul din Insulele Falkland, dintre Marea Britanie și Argentina, cea mai importantă confruntare navalo-aeriană de la Al Doilea Război Monsial, a fost o provocarea logistică oferind posibilitatea logistică și militară de a purta războaie la mare distanță de centrul de putere (pentru Regatul Unit, distanța foarte mare față de Insulele Falkland, spre deosebire de Argentina).Forțele Armate ale Marii Britanii au fost nevoite să transporte tot necesarul logistic, aproximativ 100.000 tone de materiale și 400.000 tone de combustibil.Cea mai mare implicare a logisticii a reprezentat-o poate în momentul în care forțele armate britanice au decis necesitatea distrugerii pistei de la Port Stanley (pentru a preveni ca avionele argentiniene să furnizeze acoperire aeriană). Problema logisticienilor era aceea de a furniza o aeronavă bombardier care să parcurgă 3800 mile (aproximativ 6 milioane de km) – cea mai lungă misiune de bombardare din istoria aviației, aceasta fiind realizată de avionul Vulcan Bomber. Distanța mare presupunea și realimentarea aeronavei, fapt ce a implicat acuratețe în calcularea necesarului de combustibil. Astfel 14 airtankers au asigurat alimentare a două Vulcan Bomber.

În invazia din Irak, 2002, și războiul care a urmat, logistica SUA a inclus și numeroase contracte cu companii private care au oferit sprijin logistic, peste 100.000 de contracte, pentru furnizarea apei potabile, combustibilului etc.

Putem observa că de-a lungul timpului logisticienii s-au adaptat la situațiile din teren prevăzute de conflict, elaborând soluții ingenioase pentru a asigura reușita, inclusiv utilizând tehnologiile avute la îndemână.

În prezent, logisticienii au prelaut o serie de soluții adoptate de companiile private pentru a asigura un sprijin logistic rapid, fiabil și eficient, incluzând inclusiv tehnologia logistică integrată de urmărire a unităților de transport -„Traking and Tracing”, bazată pe standardele globale GS1 ( BarCodes – identificare automată, eCom – mesagerie comercială electronică, GDSN – sincronizarea automată a datelor, EPCglobal – identificare bazată pe tehnologia radio-frecvență și RFID).

Standardele GS1 sunt aprobate de NATO, fiind. stabilite acorduri de lucru formale pentru codificarea si trasabilitatea bunurilor, denumite Acorduri de Standardizare NATO (STANAG), care reprezintă baza unui sistem uniform/comun în țările membre NATO, pentru identificarea, clasificarea si numerele de stoc ale bunurilor livrate.

Utilizarea standardelor GS1 contribuie la obținerea următoarelor avantaje:

Interoperabilitate și compatibilitate;

Scăderea duplicarii eforturilor;

Utilizarea standardelor civile;

Controlul costurilor de achiziție.

In data de 31 ianuarie 2006, s-a semnat Acordul Tehnic de Colaborare (Technical Co-operation Agreement) între Agenția de Standardizare a NATO (NSA) și GS1. De asemenea, la începutul lunii septembrie 2006, Departamentul Apărarii al Statelor Unite (Department Of Defense – DoD), a aprobat utilizarea etichetei logistice SSCC (Serial Shipping Container Code) în procesele logistice ale NATO, prin aceasta toate țările membre NATO urmând să implementeze/au implementat standardele GS1 pentru a utiliza SSCC.

SSCC oferă posibilitatea identificării în mod unic și individual fiecare unitate logistică aflată în deplasare pe lanțul de distribuție și asigură accesul la informatțile privind continutul unității logistice asociate SSCC-ului în baza de date. Urmarirea SSCC permite eficientizarea managementului comenzilor și transporturilor.

SSCC este codificat într-un cod de bare GS1-128 sau inscripționat într-un tag EPC/RFID și permite accelerarea și automatizarea diverselor procese de recepție, rutare a expeditiei, etc.

Partajarea electronica a SSCC prin mesaje EDI (Aviz de Expeditie) sau EPCIS, anterior primirii produselor fizice, oferă posibilitatea cunoașterii informațiilor despre unitățile logistice aflate în tranzit și informațiilor suplimentare asociate unităților logistice respective, de exemplu detaliile de expediție.

Hotărârea de Guvern nr. 221 din 27 februarie 2003 aprobă Acordul dintre Grupul NATO al directorilor naționali pentru codificare (AC/135) și Biroul national de codificare din cadrul Ministerului Apărării Nationale din România pentru afilierea la Sistemul de codificare NATO (NCS).

În timpul războiului din Irak, SUA a trebuit să deschidă 30.000 de containere pentru a verifica conținutul lor întrucât etichetele atașate în exterior au fost distruse de apă sau nisip.

Acum etichete inteligente sunt în uz, fapt ce a condus la rezolvarea problemei. De asemenea, utilizarea etichetei este promovată în cadrul lanțului de aprovizionare cu FMCG.

Tehnologia RFID și codurile de bare reduc costurile în multe domenii, cum ar fi managementul lanțului de distribuție, inclusiv pe calea aerului. Astfel, Departamentul de Apărare al SUA a estimat că a s-a realizat o economie de aproximativ 1.700 miliarde de dolari.

În anul 2004, Departamentul Apărării nu a putut să finalizeze raportul său anual din cauza unei discrepanțe survenite în inventar de aproximativ 800 milioane dolari, urmare lipsei de transparență decât unui furt sau a altor probleme.

În prezent, etichetele inteligente sunt asociate cu elementele din stoc în momentul în care acestea părăsesc depozitele pentru teatrul de operații, indiferent de modul de transport utilizat. Acest lucru se face, în general, la nivel de palet, dar ambalaje multiple și elemente critice, cum ar fi piese de schimb pentru aeronave, pot fi etichetate în mod individual. Cititoarele fixe RFID aranjate în configurații de portal citesc etichetele când marfă intră sau iese din depozite și modurile de distribuție de-a lungul lanțului de aprovizionare. Cititoare mobile sunt utilizate la terminalele avioanelor și la alte noduri din lanț.

Forțelor aeriene utilizează tehnologia RFID inclusiv pentru a adăuga rigoare în gestionarea inventarului elementelor sensibile, cum ar fi arme din domeniul materialelor nucleare. Experți pe inventar ai Forțelor Aeriene folosesc tehnologia pentru a valorifica timpul și efortul investit în managementul de produs prin utilizarea etichetelor pasive RFID. Cu ajutorul unui terminal portabil, angajații pot completa un inventar al unui întreg depozit în câteva minute. Etichleet sunt de asemenea folosite pentru a stabili când elementele sunt mutate dintr-o zonă în alta în interiorul unui depozit sau între depozite. Sistemul oferă o alertă atunci când elementele care nu sunt recepționate până la data de livrare așteptată de către un depozit de primire.

Armata SUA este pe cale să lanseze mai multe aplicații menite să înlocuiască procesul de gestionare a lanțului de aprovizionare, care se bazează pe scanere individuale portabile, care costă aproximativ 2.000 $ fiecare. Aplicațiile folosesc date din sistemul propriu de logistică și de pregătire al armatei, al Property Book Unit Supply-Enhanced (PBUSE), precum și sistemul de DoD, în care fiecare echipament are propriul cod de bare unic numit un articol unic de identificare (IUID). Acele coduri de bare IUID sunt modul de urmărire a echipamentelor militare pe întregul lor ciclu de viață și se conectează înapoi la o bază de date centrală care este gestionat și întreținut de către Agenția logistică de Apărare. Sistemul include informații despre fabricant, numărul de serie și o serie de alte date, inclusiv ultima locație înregistrată a fiecărui element în parte.

La sfârșitul anilor 40, Edward A. Guilbert, ofiter de logistică al armatei Statelor Unite,  primește sarcina să elaboreze/realizeze un standard pentru documentele de transport în timpul podului aerian al Berlinului, răspunsul aliaților occidentali la blocada impusă de Uniunea Sovietică. Ulterior, la începutul anilor 60, Edward A. Guilbert dezvoltă un format de mesaje electronice pentru trimiterea de informații despre încărcături între Du Pont și Chemical Leahman Tank Lines. În context, cel în cauză este considerat părintele sistemului EDI, transferul electronic de date (abreviat EDI după en. Electronic Data Interchange), o tehnologie care facilitează transferul de date între doi sau mai mulți parteneri de afaceri fără a mai utiliza suportul de hârtie și serviciul de mesagerie. Datele se prezintă sub un format XML și respectă anumite standarde. Tranzacțiile de tip EDI sunt mult mai rapide și mai sigure decât transferul clasic al documentelor, viteza fiind reflectată astfel:

Rotația mai rapidă a stocurilor;

Utilizarea eficientă a spațiilor de depozitare;

Creșterea performanțelor în raportare;

Acuratețe în preluarea comenzilor și managementul documentelor;

Flexibilitate extinsă în schimbul de informații în timp real.

Războiul din Golf a reprezentat o lecție învățată pentru logisticieni, întrucât, conform unui raport al Oficiului Central pentru al SUA, piese de schimb în valoare de 2,7 miliarde dolari au rămas neutilizate pentru că, la acea dată, armata nu dispunea de un sistem viabil de urmărire a stocurilor de materiale. De asemenea, s-a manifestat pregnant lipsa echipamentelor specializate, porturile de îmbarcare/debarcare devenind supraaglomerate cu tehnică și materiale care urmau să fie procesate și livrate către unități. Ca rezultat al experienței războiului din Golf, Departamentul Apărării din SUA a implementat un sistem de urmărire și identificare automată a tuturor mișcărilor de bunuri, care a condus la importante economii în materie de fonduri și eforturi umane și materiale. Deși forța de muncă avută la dispoziție s-a redus substanțial de la acea dată, noile tehnologii au permis creșterea eficienței activităților, în special, în ceea ce privește îmbarcarea materialelor pe navele cargo specializate. Beneficiile au devenit vizibile odată cu declanșarea operațiilor din Afganistan, atunci când noul sistem, mai precis și mult mai rapid, a devenit operațional.

Senzorii instalați atât pe tehnica de luptă, cât și pe cea pentru sprijin, asigură monitorizarea nivelului stocurilor, localizarea exactă a acestora la nivel unitate, starea echipamentelor etc. și transmit aceste date la factorii de decizie din domeniul logistic.

În context, în timpul operațiilor din Timorul de Est, în 1999, soldații au fost în imposibilitatea de a localiza piese și consumabile care au fost expediate în sprijinul acestora, situație ce ar fi putut fi evitată dacă existau acești senzori.

Emergența IT si GIS a presupus integrarea serviciilor bazate pe locație, sisteme inteligente de transport, tehnologii fără fir și GPS precum și datele critice de infrastructura de transport (drumuri, tunele și baraje) și surse de informare în timp real (condițiile de drum, constructii, și incidente) de la mai mult de 150 de seturi de date din întreaga lume.

În context, Global Support System-Army (GCSS-Army) și Combat Service Support (CSS) sunt două noi sisteme de logistică a informațiilor care permit integrarea și fuziunea datelor, urmărirea necesarului de la fabrică, coordonarea tranșeelor, urgentarea și gestionarea numeroase activități între ele. Efectuarea acestor funcții necesită comunicări și interacțiuni nu numai în interiorul și între straturile de comandă și teatre, dar, de asemenea, între serviciile surori. Acestea asigură cunoașterea, în timp real, a dispunerii activelor și permite comandanților să le manevreze eficient și rapid.

Managementul logistic în mediul militar este supus unui proces intens de transformare datorită influențelor exercitate de mediul economic civil. În acest sens, în mediul militar, au fost preluate și implementate o serie de concepte moderne care accelerează procesul de integrare în domeniu, astfel: logistica anticipativă (Anticipatory logistics/AL); logistica focalizată (Focused logistics/FL); logistica bazată pe distribuție (Distributionbased logistics/DBL); managementul lanțului de aprovizionare-livrare (distribuție) (Supply ChainManagement/SCM); sistemul logistic de răspuns dinamic (Dynamic response logistics/DRL); conceptul percepție și răspuns în domeniul logistic (Sens & Response Logistics Capability/S&RLC); managementul echipamentelor la nivel strategic (Strategic Equipment Management/SEM); serviciul de Suport Logistic și Administrativ Întrunit (Logistics Joint Administrative Service Support/LOGJAMSS).

În prezent, armatele moderne experimentează așa numitul concept “logistică anticipatiă”, pentru produsele petroliere, muniții și mentenanță, care este, în fapt, logistica bazată pe nevoile reale de consum. Acest concept utilizează tehnologii, sisteme informaționale și proceduri destinate prevederii și stabilirii priorităților consumatorului pentru a fi în măsură să asigure o susținere logistică adecvată, în funcție de consumurile reale. Deși, la prima vedere, conceptul este relativ simplu, în viitor se prevede extinderea utilizării tehnologiilor moderne ca instrumente pentru monitorizarea nivelului stocurilor de materiale precum și a stării tehnice a echipamentelor majore. De asemenea, se prevede utilizarea sistemelor informatice de asistare a deciziei, pentru determinarea celei mai bune soluții de folosire a mijloacelor de sprijin avute la dispoziție.

Logistica focalizată în viziunea americană trebuie să asigure capabilității militare echipamentele și armele necesare, sprijin și personal în cantitățile necesare, la locul necesar și în timpul necesar susținerii obiectivelor operaționale. Acest lucru se poate realiza prin îmbunătățirea sistemului informațional, remodelarea prin inovare a structurilor organizatorice, dezvoltarea disciplinată a proceselor, precum și utilizarea de tehnologii moderne de transport.

În sectorul militar, dar și în cel public, sistemul integrat al lanțului de aprovizionare joacă un rol critic în optimizarea sprijinului logistic și în îmbunătățirea managementului stocurilor secundare, care includ tehnica și materialele cu nevoi de reparații, piesele de schimb pentru sistemele de armament, precum și materialele necesare subzistenței (articole de resortul hrănirii, materiale medicale, îmbrăcăminte etc.).

În mod tradițional, armata păstrează cantități mari de piese de schimb, muniții, vehicule etc. pentru a fi utilizate în anumite situații, când va fi nevoie. Existența acestor stocuri mari nu garantează totuși că forțele combatante vor primi ceea ce au nevoie și unde au nevoie. La mijlocul anilor ’90, în domeniul logistic, a început să se impună conceptul de "velocity management", care pune accentul pe rapiditate în detrimentul comasării/stocării masive și pe calitate în detrimentul cantității.

Necesități de implementare

În viitor, logistica militară va trebui să devină mai agilă pentru a face față cerințelor de sprijin dinamic către forțele de luptă mobile.

O logistică agilă presupune:

Agilitate structurală care se va realiza prin integrarea totală a tuturor componentelor armatei, încorporarea echipelor de sprijin din alte servicii, precum și partenerii din industrie ai armatei. Grupurile operative de logistică trebuie să fie în măsură să se redimensioneze, și să capete mai multă expertiză tehnică. Personalul, echipele și unităție din toate componentele trebuie să fie capabile să se deplaseze în mod independent, într-o locație de întâlnire în teatru.

Agilitate fizică – Se îmbunătățește capacitatea de a implementa și manevra infrastructura operațională a sistemului logistic bazat pe distribuție. Logistică bazată pe distribuție depinde de o rețea integrată, sisteme informatice intermodale, platforme de distribuție și ale echipamentelor automatizate pentru manipularea materialelor. Unitățile de logistică și personalul care operează această rețea trebuie să fie în măsură să manevreze sistemele componente și să controleze mișcarea platformelor de distribuție în zbor, fără a degrada debitul de susținere a forțelor de luptă.

Agilitate mentală – aceasta se referă la atitudinea. Toți managerii de logistică din cadrul lanțului de distribuție trebuie să anticipeze tot timpul.

Agilitate în achiziții – pentru a ține pasul cu cerințele în schimbare rapidă a network centric warfare, sistemul de achiziție trebuie să sprijine accesul rapid și flexibil la o gamă largă de surse comerciale de aprovizionare. Sistemul de achiziție agil, de asemenea, va fi crucial pentru proiectarea, construirea și Fieldingul sistemelor avansate și a pachetelor de modernizare.

De asemenea, este necesară dezvoltarea capacității de a gestiona volume enorme de tranzacții și de a acumula, analiza și controla cantități mari de date specializate, astfel încât să se îmbunătățească eficiența, precizia și să se reducă costurile.

În context, o logistică care să echilibreze balanța între Just in Case/Just in Time cu Just Enought.

Preocupările recente la nivel mondial, în scopul obținerii capabilității în intregul spectru armat, aduc în atenție conceptul de Future Combat Systems (FCS), un punct de interes în acest context, constituindu-l dezvoltarea programului The Multifunctional Utility/ Logistics and Equipment Vehicle, în cadrul căruia tehnologiile robotizate aplicate în logistică sunt un subiect central. Se consideră ca FCS reprezintă soluția materială pentru realizarea viitoarei forțe, constituindu-se ca principala strategie de modernizare, în scopul obținerii unui sistem modular, care va interconecta sistemele existente, sisteme aflate în dezvoltare, precum și alte tipuri de sisteme care vor fi proiectate pentru a îndeplini cerințele viitoarelor forțe armate. Acesta se va adapta condițiilor unui razboi tradițional, oricât ar fi de complex, dar și condițiilor unui razboi în medii de mare diversitate.

Un sistem logistic militar bazat pe utilizarea ciberneticii, automaticii, echipamentelor electronice și robotice necesită interconectarea optimă a elementelor componente și schimbul permanent de informații în domeniul achizițiilor, aprovizionării, depozitării și transportului.

Acest lucru este posibil dacă ținem seama ca o mare parte din dezvoltările tehnologice contemporane au fost create având la bază scenarii militare. În acest context, implementarea tehnologiei robotizate modular-serială în cadrul celulelor flexibile de fabricație menită să deservească activitățile logistice militare nu are în vedere doar aspectul tehnic, ci acest demers trebuie abordat dintr-o perspectivă multidisciplinară care integrează factorii umani, organizațional, sistem tehnic și economic în scopul realizării superiorității capabilității logistice.

Condițiile necesare, pentru implementarea unor tehnologii logistice robotizate sunt:

• Stabilirea unor rețele de trasee optime de transport;

• Stabilirea amplasării și organizării ergonomice (în sensul – cu variabilitate minimă – pentru facilitarea operării robotului industrial), a posturilor de lucru corelate cu traseul de transport;

• Comandă sigură în raport cu destinația dorită;

• Stabilirea unui sistem automat de comandă, control și supraveghere a fluxului pe timpul transportului și la interfața cu posturile de lucru;

• Stabilirea unui mod corespunzător de depozitare în raport cu cerințele sistemului de comandă și supravegherea automata a fluxului de materiale.

CAPITOUL IV STUDIU DE CAZ AEROPORTUL MILITAR OTOPENI

– Baza Aeriană 90 –

4.1 Datele de identificare ale Bazei Aeriane 90 Transport Aerian Comandor Aviator Gheorghe Bănciulescu

Baza Aeriană 90 Transport Aerian Otopeni a fost înființată în anul 1950, împlinind 66 de ani de existență în care a îndeplinit cu succes misiunile sale de:

Căutare și salvare;

Transport strategic;

Transport operativ;

Salturi parașutiști;

Misiuni umanitare.

Baza 90 Transport Aerian este omniprezentă în tot ceea ce se întâmplă important în Armata României, pornind de la misiunile de sprijin logistic aerian a trupelor aflate în Teatrele de Operații, continuând cu exercițiile multinaționale/întrunite și, nu în ultimul rând, datorită misiunilor de evacuare medicală și de evacuare a populației civile aflată în dificultate în zone ostile. Misiunile de evacuare medicală și transport umanitar reprezintă parte din activitățile de bază ale unității, pe lângă activitatea de instruire în zbor a piloților.

Baza Aeriană 90 Transport Aerian Otopeni a primit numele comandor aviator Gheorghe Bănciulescu, pilot român al secolului XIX, începutul secolului XX, cunoscut pentru că a fost prima persoană care a pilotat un avion având proteze în loc de picioare.

4.2. Structura Bazei Aeriane 90 Transport Aerian Otopeni

Aeroportul Militar Otopeni este o organizație de tip militar. Din această perspectivă este o instituție birocratică (fluxurile logistice fiind astfel supuse unor aprobări, există numeroase planuri/documente care certifică și reglementează fiecare flux), cu o structură ierarhică bine definită, subordonarea fiind exclusiv pe verticală.

În organigrama unității militare se regăsesc subdiviziuni cu rol de coordonare sau de execuție, precum și subdiviziuni cu rol administrativ. Primele au ponderea ierarhică cea mai mare și poartă denumirea generică de subunități (batalion-divizion, companie-baterie, pluton-echipaj). Celelalte se regăsesc sub forma unor servicii, birouri sau compartimente.

De asemenea, Baza militară cuprinde Escadrila 901 Transport Aerian Tactic care operează avionul C-130 Hercules, Escadrila 902 Transport Aerian și Recunoaștere – operează Antonov An-26 / Antonov An-30/ C-27J SPARTAN/ Lockheed C-130 Hercules, Escadrila 903 Elicoptere de Transport – operează IAR 330, Escadrila 904 Elicoptere de Atac – operează IAR 330 SOCAT, Escadrila 905 Elicoptere de Atac – operează IAR 330 SOCAT.

Ca și în cazul organizației militare în ansamblul ei și între subdiviziunile unității militare se stabilesc relații formale de autoritate (ierarhică, funcționale și de stat major), de cooperare (între subdiviziunile și posturile situate pe același nivel) și de control (între organele de conducere si celelalte subdiviziuni). Ponderea cea mai mare o au relațiile ierarhice și cele funcționale.

Post de conducere: Comandatul Bazei 90 Transport Aerian – general Pană Viorel – perioada 2014 – prezent

A participat la misiuni în teatrele de operații în calitate de comandant de aeronavă Hercules C-130, misiuni de repatriere a persoanelor decedate în urma evenimentului din Muntenegru (realizând un pod aerian pe ruta România – Muntenegru).

Acesta a fost decorat de președintele României, în 2012, cu Ordinul Virtutea Aeronautică în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, în semn de apreciere a meritelor remarcabile din timpul exercitării misiunilor încredințate pentru sprijinirea populației afectate de viscol și ninsori din iarna 2011-2012.

4.3 Baza militară aeriană Otopeni este o structură cu principii logistice implementate și fluxuri logistice clar definite

Baza militară aeriană Otopeni gestionează o flotă impresionantă de aeronave, numeroși angajați militari (piloți, mecanici de bord, maiștri militari, soldați gradați, subofițeri, voluntari) care execută, pe lângă zboruri de instrucție, misiuni interne, dar și externe, în special în teatrele de operații din Afghanistan.

Din această perspectivă, logistica aeroportului militar este atent planificată și executată, pentru a se asigura îndeplinirea tuturor obiectivelor și acivităților.

Logistica de la nivelul bazei aerine – efectuată de către un serviciu de logistică – este centrată pe o gamă mai largă de mărfuri/provizii și furnizare de servicii care permit efectuarea de operații precum alimentare combustibil, asigurare echipamente de sprijin la sol, catering, servicii de transport.

Astfel, se depun eforturi pentru operaționalizarea/executarea a patru mari elemente: tehnologie, mentenanță, aprovizionare și transport.

A. Asigurarea tehnologiei/sistemelor de zbor – unitatea militară referențiată este dotată cu aeronave relativ noi, fiind întreprinse demersuri pe linia înnoirii flotei deținute. Dată fiind uzura unor aparate de zbor, fie s-a luat decizia de a fi upgradate, fie de a fi scoase din uz.

În prezent, așa cum am menționat anterior, flota de la nivelul Bazei Aeriane 90 Transport Aerian este cea mai diversificată dată fiind și importanța strategică a aeroportului.

C-27J SPARTAN este pe lângă o resursă ce necesită atenție din partea logisticiii (pentru asigurarea combustibului și a funcționalității), este și un element are vine în sprijinul logisticii datorită fiabilității, vitezei și versatilității acestuia.

Aeronava a fost proiectată pentru următoarele misiuni de bază: transport de materiale, parașutare de materiale Low Altitude Parachute Extraction System (LAPES – Sistem De Largare la Joasă Altitudine cu Parașuta Extractoare) și la mare altitudine, transport de trupe, parașutare de

trupe și medical. Poate de asemenea să îndeplinească următoarele misiuni mixte: transport de trupe și materiale, parașutare de trupe și materiale.

Avionul este adecvat pentru următoarele misiuni de transport materiale:

Vehicule și/sau materiale încărcate direct pe podeaua cargo.

Materiale încărcate pe paleți.

Podeaua cargo este echipată cu inele, grilaj pentru prinderea lanțurilor de fixare și/sau a curelelor pentru materialele încărcate direct pe podea. Pentru transportul de materiale pe paleți, podeaua este prevăzută cu puncte speciale de ancorare pentru sistemul de manevrare încărcături. Încărcarea vehiculelor și/sau materialelor se realizează prin deschiderea rampei și ușii cargo.

Aeronava este echipată cu un circuit hidraulic pentru operațiuni de încărcare care este controlat de la bord și acționat printr-un sistem. Acest circuit hidraulic permite aeronavei să fie poziționată în două atitudini diferite: orizontal cu trenul de aterizare principal și anterior scoase complet și zăvorâte; și înclinat cu botul în sus, având doar amortizorul trenului de aterizare anterior complet extins și blocat.

Cu rampa în poziție orizontală este posibilă încărcarea/descărcarea de vehicule saumateriale cu sau fără paleți de pe platforma de marfă a unui camion pe podeaua cargo a aeronavei. Cu rampa coborâtă, vehiculele pot urca sau coborî prin mijloace proprii. Materialele pot fi încărcate/descărcate pe/de pe sol. În această ultimă atitudine, la rampă se cuplează două rampe auxiliare pentru a asigura o tranziție lină între rampă și sol. În timpul operațiunilor de încărcare cu aeronava în ambele poziții, un cric anti-răsturnare mecanic trebuie plasat în poziția corespunzătoare de pe structura aeronavei în partea anterioară a rampei. Cricul poate fi depozitat în aeronavă, în secțiunea posterioară a compartimentului cargo.

Sistemul troliu cargo al aeronavei poate să ofere asistență la încărcarea/descărcarea diferitelor tipuri de încărcături cum ar fi paleții, platformele, vehiculele pe roți sau marfa brută prin rampa spate și ușa cargo. Troliul operează de la o sursă de electricitate a aeronavei de 28 V dc 5A utilizată pentru a acționa circuitele de comandă și 115/200 V ac, 400 Hz trifazic la 15 amperi pentru forța motrice. Troliul este echipat cu un suport cu role care poate fi instalat pe podeaua cargo cu ajutorul a șase dispozitive de fixare. Troliul este echipat cu o muflă de palan pentru a crește capacitatea de tracțiune.

Această aeronavă îndeplinește cerințele structurale și de sisteme care să îi permită următoarele misiuni de parașutare de materiale:

Parașutare prin gravitație – pentru încărcături standardizate în containere de tip A22, sau pentru module izolate având fiecare o greutate maximă de 1000 kg, până la un maximum de 6 containere.

Utilizând metoda parașutării prin gravitație, încărcătura este liberă de chingile de siguranță în perioada de zbor imediat dinaintea lansării și părăsește aeronava doar datorită efectului componentei forței de greutate de-a lungul axei longitudinale a aeronavei.

Prin utilizarea acestei metode se pot realiza parașutări individuale sau multiple, simultane sau în secvență. Diferența între lansarea simultană și cea secvențială constă în următoarele: în timpul lansărilor simultane toate încărcăturile părăsesc aeronava împreună, deși nu există nici o legătură între ele; în timpul lansărilor secvențiale, încărcăturile părăsesc aeronava separat la intervale prestabilite. Încărcăturile sunt lansate, în funcție de tipul încărcăturii, cu ajutorul unor foarfeci care sunt atașate unor cabluri de forfecare și conectate la o parașută de lansare sau la un cablu din vinciul de recuperare linie statică; încărcăturile mai pot fi lansate și utilizând sistemul de manipulare a încărcăturii. Când încărcăturile sunt eliberate cu ajutorul parașutei de eliberare, parașuta este instalată pe un braț pendular și este eliberată de o comandă a pilotului.

Când se utilizează troliu sau sistemul de manevrare încărcături, eliberarea încărcăturii este controlată de responsabilul de încărcătură care este autorizat de pilot.

Parașutare cu sistem de lansare cu pendul de extragere – pentru încărcături standardizate pe un maximum de două platforme de diferite tipuri, până la o greutate maximă brută de 9000 kg.

Utilizând metoda parașutării prin gravitație, încărcătura este liberă de chingile de siguranță în perioada de zbor imediat dinaintea lansării și părăsește aeronava doar datorită efectului componentei forței de greutate de-a lungul axei longitudinale a aeronavei. Prin utilizarea acestei metode se pot realiza parașutări individuale sau multiple, simultane sau în secvență. Diferența între lansarea simultană și cea secvențială constă în următoarele: în timpul lansărilor simultane toate încărcăturile părăsesc aeronava împreună, deși nu există nici o legătură între ele; în timpul lansărilor secvențiale, încărcăturile părăsesc aeronava separat la intervale prestabilite. Încărcăturile sunt lansate, în funcție de tipul încărcăturii, cu ajutorul unor foarfeci care sunt atașate unor cabluri de forfecare și conectate la o parașută de lansare sau la un cablu din vinciul de recuperare linie statică; încărcăturile mai pot fi lansate și utilizând sistemul de manipulare a încărcăturii. Când încărcăturile sunt eliberate cu ajutorul parașutei de eliberare, parașuta este instalată pe un braț pendular și este eliberată de o comandă a pilotului.

Când se utilizează troliu sau sistemul de manevrare încărcături, eliberarea încărcăturii este controlată de responsabilul de încărcătură care este autorizat de pilot.

Configurația aeronavei, pentru parașutare la altitudine înaltă, cuprinde următorul echipament de misiune în comun cu alte configurații:

• Sistem de manipulare a încărcăturii.

Sistemul este alcătuit din două șine de reținere longitudinale împărțite în 10 secțiuni și patru rânduri de transportatoare împărțite în 20 segmente și patru secțiuni. Secțiunile de șină sunt fixate pe ambele părți ale compartimentului cargo și podelei rampei. Transportatoarele sunt fixate de podea cu știfturi cu deconectare rapidă și sunt aranjate pe patru rânduri. Transportatoarele permit manevrarea încărcăturilor pe paleți sau pe platforme și contribuie la distribuirea greutății încărcăturii pe podea.

• Sistem troliu cargo.

• Cabluri de ancorare corzi statice.

• Sistem de vinciuri de recuperare linie statică.

• Sistem de eliberare parașute extractoare.

Sistemul este compus dintr-un ansamblu electromecanic constând dintr-un suport oscilant, un lansator de bombe, o manetă de armare automată, un sistem electric și manual de eliberare, un cablu de eliberare manuală, și două buloane de montare. Pentru operațiile de parașutare încărcătură cu sistemul de extragere se utilizează o parașută de extragere. Parașuta extractoare poate fi detașată de dispozitivul de suspensie a bombei în mod electric în condiții normale și manual în situații de urgență. Sistemul de eliberare al parașutei extractoare este acționat electric de un indicator-buton CHUTE situat pe Aerial Delivery Control Panel (Panoul De Comandă Livrare Aeriană) (106VE/108VE) al pilotului sau copilotului situate, respectiv, pe consola central din compartimentul de zbor, sau pe consola inferioară dreaptă din compartimentul de zbor (atunci când o permite responsabilul de încărcătură, apăsând CHUTE LIGHT ENABLE pe panoul frontal al responsabilului de încărcătură situat în apropierea ușii de intrare a echipajului) și permite lansarea parașutei în zbor, doar atunci când rampa și ușa cargo sunt deschise în poziție de parașutare. Eliberarea manuală se poate realiza în cazul operării de urgență trăgând de maneta de eliberare manuală situată pe cadrul de forță extern al toaletei.

Când parașuta extractoare este eliberată de dispozitivul electric de suspensie a bombei dispozitivul pendular balansează parașuta peste capătul rampei și în suflul elicei aeronavei.

• Sistem de largare și semnalizare.

Sistemul de control al largării și de semnalizare include un Aerial Delivery Control Panel

(Panoul De Comandă Livrare Aeriană) (106VE/108VE) situat pe consola centrală în compartimentul de zbor pentru uzul pilotului, un Aerial Delivery Control Panel al copilotului (106VE/108VE) situat pe consola inferioară dreaptă din compartimentul de zbor pentru uzul copilotului, un Forward Load Master Control Panel (Panou de Comandă Frontal al Responsabilului cu Încărcătura) situat în apropierea ușii de intrare a echipajului pentru uzul responsabilului cu încărcătura și cinci panouri instalate în compartimentul cargo.

Configurația de transport trupe

Compartimentul cargo al aeronavei este echipat cu elemente structurale pentru montarea a 46 de scaune ușoare. Aceste scaune sunt aranjate pe trei rânduri; două (de câte 17 scaune fiecare), pe laturile compartimentului cargo, și unul (de 12 scaune) în lungul axei longitudinale

a aeronavei. Scaunele laterale sunt fixate de laturile compartimentului cargo cu ajutorul unor suporturi speciale și tije de legătură; toate scaunele sunt duble cu excepția ultimelor două din fiecare rând (scaune pe rampă) care sunt simple. Toate scaunele se pliază și picioarele acestora sunt fixate de podeaua cargo și de rampă cu ajutorul unor șuruburi de fixare și a unor dispozitive de eliberare rapidă. Toate scaunele din rândurile laterale pot fi rabatate pe peretele lateral. Aceasta permite utilizarea aeronavei în diverse configurații fără scoaterea scaunelor și crește spațiul disponibil parașutiștilor pentru a merge și a se apropia de ușile de parașutare. Scaunele din rândul central sunt fixate de structura aeronavei prin intermediul unor montanți (instalați între podeaua cargo și tavan), traverse și tije de cuplare a montanților. Toate scaunele sunt duble, ca și cele montate pe rândurile laterale și, în funcție de necesități, se poate instala doar o parte din garnitura de 12 scaune. Întregul rând central de scaune și elementele de montare respective pot fi depozitate la bord fără a determina o limitare a capacităților de configurare operațională.

Configurația la lansare parașutiști

Compartimentul cargo al aeronavei este echipat cu elemente structurale pentru montarea a 34 de scaune ușoare. Aceste scaune sunt aranjate pe două rânduri (de câte 17 scaune fiecare), instalate pe laturile compartimentului cargo.

Pe fiecare ușă pentru lansare parașutiști se pot lansa până la maximum 17 parașutiști, dar un număr maxim de 24 parașutiști se pot lansa dintr-o dată prin rampa și ușa cargo deschise în poziție de parașutare. Pentru salturile cu parașuta pe ușă se montează o platformă în cadrul fiecărei uși și două cabluri cu suporturi intermediare sunt montate în structura compartimentului cargo pentru a ancora corzile statice. Singurele două cabluri de ancorare și piesele intermediare sunt montate pentru salturi pe rampă.

Platformă de lansare este utilizate pentru a asigura o poziție corectă a parașutiștilor la salt în timpul operațiilor de lansare de parașutiști prin ușile pentru lansare parașutiști. Aceste platforme sunt echipate cu un deflector de aer în direcția vântului și sunt acoperite cu material antiderapant pe suprafața de mers.

Agățătoare pentru sistemul de recuperare a parașutiștilor constă din două bare instalate, când este necesar, în fața fiecărei uși pentru parașutiști. Scopul acestui sistem este să ușureze eventuala recuperare în avion a unui parașutist. Când nu sunt utilizate, barele sunt depozitate pe peretele stâng și drept lângă ușa pentru lansare parașutiști.

Sisteme de ridicat – există două curele pentru a ușura recuperarea în aeronavă a unui parașutist atârnat și/sau a sacilor de parașută. Curelele înfășoară cablurile permițând recuperarea fără interferențe sau încâlcire.

Configurație medicală

Principalele caracteristici asociate acestei configurații au un caracter structural și permit instalarea unui număr maxim de 36 de răniți pe tărgi plus 6 răniți superficial sau personal de asistență medicală așezați pe scaune ușoare. Tărgile sunt aranjate pe trei rânduri longitudinale, dintre care două sunt pe laturile compartimentului cargo și un al treilea este în centru. Fiecare rând cuprinde trei grupuri de patru tărgi cu cadru. Scaunele ușoare sunt dispuse în apropiere de zona rampei: trei pe partea stângă și trei pe partea dreaptă. Toate scaunele sunt simple ca și cele utilizate în configurația de transport de trupe.

În structurile de pe laturile compartimentului cargo există găuri care să susțină cablurile pentru echipamentul medical (pături electrice, lămpi, sterilizatoare etc.). Instalația electrică aferentă este instalată în lungul laturilor compartimentului cargo pentru a ușura instalarea acestor racorduri. Toaleta fixă, care este echipament standard în toate configurațiile aeronavei, a fost concepută pentru a se conforma cu regulile și cerințele aferente configurației de evacuaremedicală pe calea aerului. Aceste reguli și cerințe se referă la contaminare, capacitate de apă potabilă etc.

B. Mentenanța

Activitatea referențiată are următoarele caracteristici:

Conformitatea – prin care sistemele de întreținere sunt conforme cu reglementările tehnice de integritate și alte cerințe legale și legiferate;

Conformanța – prin care unitățile de întreținere sunt conforme cu sistemele de management de calitate;

Performanță – prin care întreținerea este organizată și administrată pentru a răspunde eficient cerințelor impuse de tasking –urile viitoare și de pregătire.

Mentenanța aeronavelor este asigurată, în mod frecvent, de către echipe specializate ale Bazei militare, împărțite pe ateliere de lucru aferente fiecărei categorii de avioane/elicoptere.

Astfel, aceste activități sunt realizate în hangare spațioase, rezervate pentru fiecare categorie de aeronavă în cadrul cărora se regăsesc atelierele de lucru și reparații împărțite pe specialități ca motoare, aparatură electronică de bord, echipamente radio și armament. Totodată, aceste locații sunt dotate cu scări, rampe, surse elecrice, echipamente de lucru etc.

În anul 2014, a fost finalizată o investiție, în valoare de 19 milioane lei, pentru construcția unui hangar modern pentru Lockheed C-130 Hercules.

Mentenanța se realizează diferențiat pe fiecare tip de aeronavă, luându-se în calcul numărul de ore zburate, aterizări, numărul de ore de funcționare a agregatelor (motoare, pompe, echipamente) și perioada valabilitate a pieselor.

Suplimentar se realizează o serie de controale, înainte și după zbor și mentenanță preventivă anterior unei misiune, care să asigure siguranța zborului.

Fiecare aeronavă este dotată cu un jurnal în care se specifică acțiunile derulate la nivelul acesteia.

Pentru lucrări mai complexe, inclusiv de modernizare, se apelează la companii civile precum Aerostar Bacău SA și Industria Aeronautică Română (IAR). De asemenea, pentru avioanele Antonov An-26, Antonov An-30, C-27J SPARTAN, Lockheed C-130 Hercules, se oferă sprijin de către companiile producătoare.

De exemplu, în anul 2006, când au fost achiziționate cele 7 aeronave C-27J SPARTAN, în contract a fost stipulată obligativitate producătorului ALENIA de a asigura suport logistic inițial și servicii de mentenanță (întreținere) pe durata de viață a avioanelor.

În context, în anul 2014, ROMAERO SA a fost desemnată câștigătoarea contractului de ”servicii de reparare și întreținere aeronave militare din dotarea Ministerului Apărării Naționale”, după ce, în anul 2010, semnase o relație contractuală similară. ROMAERO SA este singurul operator din industria de apărare care dispune de capacități de producție și execută servicii de reparații și întreținere pentru aeronavele C-130 Hercules și An-30. Compania referențiată a semnat un contract de colaborare cu firma producătoare Lockheed Martin, în urma căruia Romaero va asigura întregul suport de întreținere al aeronavelor C 130 – HERCULES din dotarea flotei aeriene române.

Suplimentar, se participă, alături de personalul aviatic, la exerciții care să testeze capacitățile deținute, de pregătire pentru sistuații de criză și asigurare mentenață.

De exemplu, un detasament al Forțelor Aeriene Române, format din 22 de militari, piloți, personal tehnico-ingineresc și specialiști în planificare/logistică, cu o aeronavă de transport C-27J Spartan, aparținând Bazei 90 Transport Aerian, au participat, în perioada 15-26 iunie 2016, la exercițiul multinațional "European Air Transport Training 15", în Portugalia, sub coordonarea EDA (European Defence Agency) și EATC (European Air Transport Command).

Obiectivul principal al exercițiului a constat în exersarea și consolidarea tehnicilor, tacticilor și procedurilor pentru executarea misiunilor de transport aerian ziua și noaptea, zbor la mică înălțime, aterizarea pe piste scurte, coordonarea acțiunilor aeriene cu cele ale forțelor terestre, reacția echipajelor la amenințări sol-aer și aer-aer, precum și schimbul de experiență privind executarea mentenanței aeronavelor în echipe multinaționale.

C. Aprovizionare – funcționează pe principiul asigurării suportului la locul potrivit, la momentul potrivit, tot timpul, la un preț scăzut. Materiale sunt pe împărțite pe clase, conform standardelor NATO.

Lanțul de aprovizionare presupune determinarea cerințelor/necesarului, procurarea, gestionarea inventarului de control, depozitarea, distribuția și eliminara din stoc.

Aprovizionarea unei baze aeriene are ca obiectiv oferirea echipamentului de lucru/uniformelor militare pentru personal, demers ce constă în alocarea către militari a sumelor de bani necesare achiziționării obiecte vestimentare. Astfel, rămâne la latitudinea personalului nevoia de noi echipamente, decizie care se ia luând în calcul gradul de uzură. În principiu, prima echipare se asigură în momentul numirii pe funcție/preluării unui post.

Totodată, serviciul logistic este cel care se asigură de aprovizionarea cu echipamentele de zbor, respectiv, căști de ultimă generație, ochelari de protecție etc.

Un element important este combustibilul necesar efectuării de misiuni/zboruri, existând un serviciu în cadrul Bazei militare care se ocupă de alimentarea aeronavelor.

Pe timp de iarnă este importantă asigurarea degivrării avioanelor din dotare, aspect ce incumbă achiziționarea substanței și coordonarea echipei care să operaționalizeze această activitate.

În cazul exercițiilor cu armament/ tragerilor cu aeronavelor din dotare, serviciul de logistică asigură armanentul, activitate ce presupune achiziția și scoaterea din depozit a muniției.

Un alt element de interes pentru serviciul de logistică este asigurarea hranei pentru cadrele medicale, serviciu ce a fost externalizat către o firmă privată de catering care oferă o masa de prânz. În context, fiecare cadru militar are o normă de hrană alocată, care se transpune într-o sumă de bani care se achită lunar către acesta.

D. Transport – activitate ce implică planificare, organizare, direcționare și controlul mutării personalului și materialelor.

Această activitate presupune implicarea mai multor structuri, nu doar cele logistice, cea din urmă având rolul de a planifica și coordona transportul.

Anual, Baza Aeriană 90 Transport Aerian efectuează misiuni umanitare, inclusiv de transport răniți și asigură transportul trupelor în teatrele de operații, fapt ce implică un efort substanțial (fiind necesare activități de calcul combustibil, normare a personalului, planificarea zborului, stabilirea disponibilității aeronavelor și funcție de aceasta a celor care vor efectua misiunea etc.).

De exemplu, în anul 2015, mai multe victime ale incendiului din Clubul Colectiv au fost transportați în străinătate cu 2 avione de tip C-27J SPARTAN, configurate pentru misiuni de evacuare medical. Pacienții au fost asistați pe timpul zborurilor de echipe medicale coordonate de SMURD și sprijinite de medici și personal de specialitate din MApN.

În anul 2014, la solicitarea părții ucrainene, primită prin Ambasada României la Kiev, un avion militar românesc a efectuat o misiune umanitară de transport a răniților în urma conflictului din Ucraina. În același an, o aeronavă C-130 Hercules  a efectuat o misiune de transport aerian pentru repatrierea din Fâșia Gaza a unui nou grup de cetățeni români și evacuarea către România a unor cetățeni ai altor state europene.

4.4 Baza militară aeriană Otopeni nu deține instrumente moderne de optimizare a logisticii, fiind necesară adoptarea de noi echipamente/tehnologii pe care le-au adoptat aeroporturile civile/baza militare străine pentru a-și crește performanța.

Având în vedere faptul că România face parte din NATO, pe Baza militară aeriană Otopeni aterizează aeronave ale forțelor aliate, iar personal al acestei baze luptă în teatrele de operații, au fost adoptate în mare măsură principiile logistice ale NATO, standardele NATO (STANAG), precum și standardele GS1.

Astfel, Forțele Aerine Române, precum și celelalte forțe militare, au primit asistență tehnică rambursabilă, de natură consultativă pentru gestionarea și derularea operațiunilor logistice, din partea Agenției NATO pentru Întreținere și Aprovizionare.

Astfel, deși la nivel teoretic și operativ există un sistem logistic bine definit, soluțiile logistice existente la nivelul Bazei Militare de Transport Aerian Otopeni sunt în concordanță cu bugetul alocat Forțelor Aeriene Române, nefiind înregistrate evoluții semnificative.

România este precupată de înzestrarea forțelor armate, dar acest demers se realizează etapizat, fiind concentrat pe furnizarea unor aeronave moderne.

Din punct de vedere al dotărilor logistice, Baza Militară de Transport Aerian Otopeni este una dintre cele de top din România, dată fiind și poziția sa strategică, lângă capitala României și cel mai mare aeroport civil din țară.

La capitolul soluții logistice adopate pentru optimizarea fluxurilor

Spre deosebire de alte baze aerine din România, cea din Otopeni a fost dotată cu anumite soluții logistice, de exemplu, pentru transportul mărfuri, există echipamente pentru terminale:

Platformă cu role – componenta de bază a unui sistem logistic de aeroport. Aceasta asigură transportul orizontal în linie dreaptă al containerelor sau al paleților.

Platformă de schimbare a direcției la 90 de grade – această platformă este folosită pentru efectuarea transferului containerelor cu schimbarea direcției la 90°.

Masă Turnantă – permite alinierea containerelor după preferință

Vehicul de transfer prin ridicare – poate transfera simultan pe orizontală și pe verticală containere.

De asemenea, pentru întreținerea, verificarea și repararea aeronavelor au fost achiziționate platformele de ridicare încărcături grele care permit ridicarea sau coborârea avionului în scopul efectuării diverselor operații de service.

http://www.logistics-airports-solutions.siemens.com/las/global/en/pages/home.aspx

http://www.romatsa.ro/files/Raport%20activitate%20RA%20Sem%20I%202015.pdf

În subsidiary

Necesar

Softul de management al depozitelor

Sistem e rfdi

comunicat

Bibliografie

http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:http://www.alu.army.mil/alog/issues/NovDec07/JAV_comsec_itadvance.html&gws_rd=cr&ei=jFSYV6u1LsytgAaVyJWoAw

https://books.google.ro/books?id=ggVmaS4H_88C&pg=PP1&lpg=PP1&dq=RFID+and+Auto-ID+in+Planning+and+Logistics+A+Practical+Guide+for+Military+…+-+Erick+C.+Jones,+Christopher+A.+Chung&source=bl&ots=7t_K_51a4i&sig=PiFWixmM14wfa4RP7wMWURmCswY&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwiJ3JaiwJTOAhVIDJoKHTftDXIQ6AEINDAF#v=onepage&q=RFID%20and%20Auto-ID%20in%20Planning%20and%20Logistics%20A%20Practical%20Guide%20for%20Military%20…%20-%20Erick%20C.%20Jones%2C%20Christopher%20A.%20Chung&f=true

https://books.google.ro/books?id=16oQLM4b6wUC&pg=PA55&lpg=PA55&dq=logistics+solution+for+the+air+force&source=bl&ots=lpzFh3AgHV&sig=dInRNmjWxzn0OUc5cEMn4L9NxBw&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwjTqODQ-pjOAhVJGsAKHcjcDHA4HhDoAQhXMAg#v=onepage&q=logistics%20solution%20for%20the%20air%20force&f=false