http://www.clipartpanda.com/clipart_images/book-stack-best-of-the-best-29992819 Capitolul I Importanța culturii căpșunului Amerindienii Seneca… [310889]

partea bibliografică

http://www.clipartpanda.com/clipart_images/book-stack-best-of-the-best-29992819

Capitolul I

Importanța culturii căpșunului

Amerindienii Seneca spuneau despre fragi că aceștia cresc pe lângă drumul ce duce în rai[1] iar luna iunie o [anonimizat] (SWATZLER, 2000).

[anonimizat], provine din latinescul „fragra” [anonimizat].

„[anonimizat]. Totuși, o [anonimizat] a acestei plante a făcut ca această cultură să devină o afacere majoră pe tot parcursul anului” (STEWART, 2011).

1.1. Istoric AL CULTURII CĂPȘUNULUI

„Căpșunul este unica plantă fructiferă a cărui istoric este în întregime cunoscut” (DARROW, 1966) deoarece a apărut în forma pe care o cunoaștem cu doar câteva sute de ani în urmă. Iar WALLACE (1966) remarca că „se cunoaște despre această plantă mai mult decât despre oricare alta.”

Chiar dacă omul a [anonimizat], [anonimizat] a [anonimizat] (STEWART, 2011).

[anonimizat], dar nu se știe cu siguranță dacă plantele au fost luate în cultură la acea vreme (STEWART, 2011). Această teorie este confirmată de scrierile lui Virgil din care reiese că fragii nu erau cultivați ([anonimizat], 2009). Aceiași autori presupun că fragii nu sunt menționați în Biblie și nici nu apar în arta egipeană și greacă din cauza distribuției lor nordice.

[anonimizat] 1400 fragii apar ilustrați în arta religioasă. [anonimizat], ajunge un simbol creștin „căpșunul se distinge de celelalte fructe simbol….el este simbolul dreptății perfecte”(BRUGGMANN, 1966). [anonimizat] „[anonimizat]” (BRUGGMANN, 1966). Astfel se face că regele Charles al V-lea avea în anul 1386 până la 12000 de plante de căpșun în grădinile sale.

[anonimizat], [anonimizat]. Specia cel mai des cultivată era Fragaria vesca. Fragaria sylvestris semperflorens a fost descrisă pentru prima dată de Jerome Bock în 1532 ca o [anonimizat] a fost cultivată decât începînd cu 1764 când a fost redescoperită (LEE,1966).

[anonimizat] „fragi verzi”, deoarece fructul are o culoare verzuie chiar și atunci când e copt și care se înroșește puțin doar pe partea expusă la soare a fost menționată prima dată de John Gerarde în The herball (1597), care îi aprecia gustul astfel: „[anonimizat]”. Această specie a fost platată în grădinile din toată Europa încă de la sfârșitul secolului XV dar doar din motive ormanentale (HUMMER și HANCOCK, 2009).

Fragaria moschata Duch. sau Fragaria elatior Ehrh. este de asemenea menționată în scrierile din aceeași perioadă și se distinge prin fructele de dimensiuni mult mai mari. A fost denumită de Gaspor Bauhin (1623) „căpșunul cu fructe la fel de mari ca o prună mică” și aparent a avut o popularitate mai mare în Anglia decât în Franța (DUCHESNE 1766 ). A fost cultivată în Rusia până în 1930.

Căpșunul modern (Fragaria x ananasa Duch.), așa cum este cunoscul astăzi de marea majoritate a consumatorilor din lume, iși datorează apariția în urma încrucișării a două specii sălbatice, Fragaria virginiana (fig.1.1) – originară din America de Nord cunoscut ca și căpșunul de Quebec și Fragaria chiloensis (fig.1.1) – originară din Chile.

2005 George Rembert 2005 Doreen L. Smith

Fig. 1.1 Fragaria virginiana (foto stânga) și Fragaria Chiloensis (foto dreapta)

Fragaria virginiana a ajuns în Europa la începutul secolului XVII din estul Americii de Nord. Cel mai probabil specia a fost adusă de Jacques Cartier care menționează că indienii aborigeni nu cultivau aceste plante. Specia nu era foarte apreciată, ceea ce a făcut ca răspândirea ei să nu fie foarte rapidă, dar importanța ei stă în faptul că este unul din genitorii căpșunului modern (HUMMER și HANCOCK, 2009).

La sfârșitul anilor 1700, Fragaria Virginiana, „Scarlet” a devenit populară în grădinile englezești și au început să apară varietăți noi, obținute prin polenizare deschisă. James Barnet, grădinar al Societății Horticole Regale cunoștea 26 de varietăți în 1820 (STEWART, 2011).

Amédée-François Frézier, este cel care în 1714, aduce în Europa cinci exemplare de Fragaria chiloensis sau „căpșuna chiliană” (vezi fig. 1.1). Această specie avea o calitate care le lipsea tuturor speciilor europene și anume, avea fructele de dimensiuni mari. Ea era cultivată de căre indienii Mapuche și Huilliche și a atras atenția exploratorilor europeni care au menționat-o în scrierile lor. Se pare că toate cele cinci exemplare aduse din Chile erau femele și acestea nu au fructificat (LEE,1966).

Abia în 1766, Antoine Nicholas Duchesne, rezolvă problema sterilității plantelor, polenizându-le cu specii cu fructe mari precum Fragaria moschata și Fragaria virginiana după ce a constatat că doar aceștia pot fi polenizatori compatibili. (LEE,1966) Noul hibrid a fost denumit Fragaria x ananassa, din cauza asemănării prin formă, aromă și gust cu fructul de ananas.

Primul care a scris o istorie a căpșunului a fost tot Duchesne în „L'histoire Naturelle des Fraisiers” în care descrie genul, speciile și varietățile cunoscute până atunci, precum și cultivarea, istoria și introducerea în Europa. El este primul care a observat ca planta poate avea doua sexe și în ciuda faptului că Linnaeus (unul din mentorii săi cu care coresponda mereu) l-a contazis, Duchesne a demonstrat că are dreptate prin diverse experimente de polenizare la căpșun (LEE,1966).

Se presupune că locația de unde a luat naștere Fragaria x ananassa ar fi Brest, unde clima locală a permis cultivarea cu succes a căpșunului chilian pe continentul eruopean. Totuși, acest căpșun nu era foarte apreciate din cauza sensibilității la frig și a aromei slabe, aproape fade a fructului (STEWART, 2011).

Specialiști dar și grădinari amatori au făcut eforturi continue pentru a obține noi varietăți. Activitatea de amelioprare s-a desfășurat în paralel în Anglia, Franța, Olanda și America. La sfârșitul secolului XIX cele mai apreciate și populare varietăți erau Noble (Anglia), Sharpless (America), Marguerite și General Chanzy (DARROW, 1966).

1.2. SUPRAFEȚE CULTIVATE ȘI PRODUCȚII OBȚINUTE

Căpșunul este cultivat pe toate continentele mai puțin pe Antarctica (STEWART, 2011). Producția anuală a crescut cu mai mult de dublu în ultimii 20 de ani, 98% din această fiind produsă în emisfera nordică, dar nu din considerente climatice (HUMMER, HANCOCK, 2009).

Între culturile de fructe de pădure, căpșunele sunt de neegalat ca importanță economică. Producția mondială fiind mai mare decât dublul tuturor celorlalte fructe de pădure la un loc (STEWART, 2011).

Conform FAOSTAT în 2012 producția mondială de căpșune se ridica la 45 de milioane de tone. Principalul producător mondial este Statele Unite are conduce detașat clasamentul marilor producători. Statul California asigură aproape un sfert din producția mondială (STEWART, 2011, USDA-NASS, 2007).

Cel mai mare producător este Statele Unite dar nu și cel mai mare exportator, cea mai mare pare a producției fiind pentru uz intern. În perioada 2005-2013, următoarii mari producătoar erau Spania, Turcia, Mexic și Repulica Corea, dar situația pe anul 2012-2013 prezintă o schimbare în clasament, Statele Unite fiind urmate de Mexic, Turcia, Spania și Egipt (FAOSTAT 2014).

Țări precum Rusia și Polonia cultivă suprafețe importante dar din cauza productivității scăzute, nu sunt încă jucători importanți ai pieței mondiale (STEWART, 2011; FAOSTAT, 2008).

La nivel mondial există o tendință de creștere a producției în fiecare an, cu o creștere totală de 13,7% . Între anii 2005-2011 au înregistrat creșteri tări precum SUA, Turcia, Mexic iar în tări ca Spania, Polonia, Federația Rusă și Republica Corea s+au înregistrat scăderi. La nivel de continent, Americile asigură 42,8% din producția mondială, Europa 29,2%, Asia 18,4% și continentul African 8,8% (BINARD și colab., 2013).

În 2012 cel mai mare exportator la nivel mondial era Spania cu 33,8% urmată de SUA cu 17,8% și Mexic cu 13,5% . O creștere semnificativă a înregistrat-o Olanda de 6,4% din exportul mondial (o tendința de creștere de 67,1% între 2008 și 2012) și Grecia care și-a mărit exportul cu 239,6% (între 2008-2012 asigurînd 3% din exportul mondial). Cei mai mari importatori de căpșune sunt SUA (18%), urmată de Canada (14%) și Uniunea Europeană (50%). Doar 4% din importurile din cadrul Uniunii Europene provin din spațiul extracomunitar. Cel mai mare importator dinspre Uniunea Europeană rămâne Federația Rusă (BINARD și colab., 2013).

Aceeași autori notează că procentul exporturilor a crescut cu 18% în ultimii ani iar cel al producției care a crescut cu 20%. La nivel global în perioada 2005-2011 producția de căpșune a crescut cu 13,7 % iar valoarea totală a exporturilor a crescut cu 41,1%. Prețul per kilogram, în Uniunea Europeană, a înregistrat o creștere în ultimii 10 ani de la 1,72 euro în 2002 la 2,17 euro în 2012.

Conform LIETEN și colab. (2004), la nivel european suprafața totală cultivată era de 47.000 ha din care 9000 ha, circa 20% în sistem protejat și 1270 ha cultură lipsită de sol (hidroponic sau alte variante). După datele Institutului Național de Cercetare Agronomică (INRA) colectate în cadrul proiectului European strawberry and raspberry genetic resurces (GENBERRY, 2004) suprafața cultivată cu căpșun în Europa se ridică la 100.000 de hectare cu o producție anuală de 1,1 milioane de tone.

În Spania, unde industria căpșunelor valoareză peste 400 milioane euro anual și crează în jur de 50.000 de locuri de muncă, căpșunele sunt denumite „aurul roșu”. (GIANESSI, WILLIAMS, 2011).

Deși la nivel mondial producția de căpșun a înregistrat o creștere semnificativă și constantă, în România aceasta a scăzut cu 75% față de anul 1990 când se înregistrau producții de 25.000 t. Consumul pe cap de locuitor este de 0,340 kg, mult sub media europeană (Proiect AGRAL).

1.3. Sistematică și morfologie

1.3.1 Sistematica căpșunului

Genul Fragaria aparține familiei Rosaceae și cuprinde peste 20 de specii si subspecii ( JUNGNICKEL, 1988; STAUDT , 1989), răspândite pe zone gerografice vaste și diverse. Acest gen este încadrat în subfamilia Potentilloideae (clasificată anterior ca Rosideae) și are ca rude apropiate genurile Duchesnea și Potentilla.

Conform încadrarii taxonomice propuse de STAUDT (1962, 1989) acest gen include specii diploide (Fragaria vesca, F.viridis, F.nubicola, F.daltoniana, F.nilgerrensis, F.niponica, F.yezoensis, F.Iinumae, F.mandschurica), tetraploide (F.orintalis, F.corymbosa, F.moupinensis), hexaploide (F.moschata) si octoploide (F.chiloensis, F. virginiana, F. iturupensis, F. x ananassa). (Proiect AGRAL, 2004)

Speciile europene și americane au fost definite riguros de către Staudt (1989,1999a) care afirmă că distribuirea speciilor cu niveluri de ploidie specifice pe anumite continente reflectă istoria și evaluarea lor. Tot Staudt a continuat mai apoi examinarea speciilor asiatice, dar mai este nevoie de colectări și analizări mai profunde (HUMMER, HANCOCK, 2009).

Fragaria vesca este singura specie indigenă atât în Eurasia și Americi. Nu este întălnită la este de Munții Urali și există posibilitatea conform lui HUMMER și HANCOCK, (2009) ca specia să fie strămoșul ancestral al genului.

Fragaria moschata, răspândită în nordul Europei și vestul Asiei este singurul hexaploid natural. Fructul este globulos, iregulat, cu o aromă puternică, muscată. Sunt cultivate și varietăți cu fructe albe (HANCOCK, 1999).

Fragaria viridis este singurul diploid în afară de F.vesca ce se întălnește în exteriorul Asiei. Conform HANCOCK și LUBY (1993), deși este puțin folosit în ameliorare, toleranța speciei pentru solurile alcaline poate fi o trăsătură folosită pe viitor în ameliorare.

Un element distinctiv pentru F. Virginiana este faptul că achenele sunt adâncite puternic în pulpa fructului fals. Iar F. Chiloensis are fructe mult mai mari, mai ferme, cu achenele dispuse la suprafață a fructului și pulpa are o aciditate scăzută dar și o aromă fadă. Crește în regiunile de coastă cu climă blândă și mai este cunoscut și sub de numirea de „căpșun de plajă” deoarece poate crește pe dune de nisip (DARROW, 1966).

S-a sugerat de către HANCOCK și colab. (2004) că F.virginiana și F. Chiloensis sunt forme extreme ale aceleași specii. Și că specia a dat nastere la două grupuri care au dezvoltat adaptari diferite în funcție de condițiile de mediu. F. Virginiana adaptându-se la condițiile montane iar F. Chiloensis la cele de coastă (KIM HUMMER, HANCOCK, 2009).

Doar trei dintre speciile enumerate mai sus sunt cultivate în scopuri comerciale: Fragaria x ananassa, Fragaria vesca (fig. 1.2), Fragaria moschata (fig. 1.2) (DARROW, 1966) iar dintre acestea doar prima reprezintă obiectivul programelor de ameliorare și varietățile acesteia sunt cel mai frecvent cultivate. Aproape toate căpșunele comercializate astăzi sunt Fragaria x ananassa (STEWART, 2011).

Preluare Wikimedia Preluare Frutipedia

Fig.1.2 Fragaria vesca ( foto stânga) și Fragaria moschata (foto dreapta)

F. Viridis și F.moscata nu sunt cultivate comercial iar Fragaria vesca este cultivată restrâns, considerată o delicatesă. De asemnea, astăzi, Fragaria chiloensis mai este cultivată pe suprafețe restrânse doar în Chile (HUMMER și HANCOCK, 2009).

Cercetătorii de la Stațiunea de dezvoltare pomicolă Buzău (Proiect AGRAL, 2004) împart căpșunele în trei tipuri principale: cu o singură fructificație, „evebering” ce prezintă trei vârfuri de producție și “day-neutral” cu fructificație continuă ( BRINGHURST și VOTH, 1980). Plantele de tipul „day-neutral” sunt sensibile la temperaturile ridicate de aceea sunt cultivate in special în zonele mai reci și au recolta cea mai bogată la sfârșitul verii până când cade înghețul. (THE MID ATLANTIC BERRY GUIDE,2013).

1.3.2. Morfologia căpșunului

Căpșunul este o specie perenă, semierboasă, cu creștere sub formă de tufă, ce poate atinge 40 cm înălțime, în funcție de soi (vezi fig. 1.3). Planta prezintă o tulpină scurtă, îngroșată (rizom) din care se ramifică conurile de creștere, prevăzute cu un mugur florifer și cu 2-3 muguri vegetativi.

Sistemul radicular, format din rădăcini adventive este superficial, marea parte a rădăcinilor situându-se în primii 20 de cm de sol, ceea ce face planta sensibilă la secetă sau exces de apă și la sărăturare (THE MID ATLANTIC BERRY GUIDE, 2013).

Frunzele sunt mari, trifoliate, lung pețiolate, dințate, verzi, lucioase sau pubescente cu stipele de diferite forme și mărimi. O caracteristică a plantelor de căpșun o constituie faptul că plantele sunt întotdeauna verzi și frunzele nu cad, acestea pot supraviețuii și iarna sub stratul de zăpadă.

Fig. 1.3 Anatomia căpșunului

Suprafața foliară dintr-o cultură, toamna, este direct corelată cu producția de fructe de anul următor (DARROW, 1966; Proiect AGRAL, 2004).

Un element caracteristic al plantelor de căpșun este capacitatea acestora de a se înmulții vegetativ prin stoloni din care iau naștere plante fiică (clone, identice din punct de vedere genetic cu planta mamă). Filamentele pot avea 30-50 cm și pot atinge chiar și un metru, au grosimi de 2-5 mm. Formează noduri pe care se vor dezvolta noile plante, care pot fi separate de planta mamă după ce formează rădăcini. (THE MID ATLANTIC BERRY GUIDE, 2013).

Stolonii formați în august vor fi mult mai productivi în anul următor plantării decât cei ce s-au format în octombrie. De asemenea, masa foliară a stolonilor va influența în mod direct producția din anul următor plantării (DARROW, 1966). În condiții optime o plantă mamă poate produce 80-100 de stoloni (LIETEN,2004).

Floarea este organizată pe tipul cinci (vezi fig. 1.4). Caliciul este alcătuit din două rânduri de sepale, cu cinci sepale pe rând. Corola este formată din 5 petale de culoare albă (uneori 6-8). Centrul florii este alcătuit dintr-un receptacul pe care sunt dispuse numeroare pistiluri (până la 500 aranjate într-un tipar spiralat) înconjurate de 20-35 de stamine. (DARROW, 1966).

Florile căpșunului cultivat sunt în general hermafrodite și nu necesită polenizatori. Polenizarea poate să se facă în cadrul aceleiași flori, între florile aceluiși soi sau între soiuri diferite. Chiar și la plantele hermafrodite, polenizarea este incompletă, ceea ce duce la fructe deformate sau de dimensiuni mici, de aceea este recomandată polenizarea prin insecte (în special albine) (THE MID ATLANTIC BERRY GUIDE, 2013). Soiurile vechi ce prezintă doar flori femele au productivitate crescută dar prezintă dificultăți de cultivare datorită necesității unor polenizatori eficienți (NIEMIROWICZ SZCZYTT K., 1990a).

Florile de căpșun sunt grupate în inflorescențe alcătuite din 3-4 ramificații. În cadrul fiecărei ramificații fiecare floare este terminală și solitară. Floarea primară, produce fructul cel mai mare (THE MID ATLANTIC BERRY GUIDE, 2013) și există posibilitatea ca florile terțiare să nu formeze fructe deaorece în cazul unor varietăți acestea sunt mascule (DARROW, 1966).

Fuctul căpșunului, căpșuna (fig. 1.5) este de fapt un fruct fals. Partea comestibilă este un receptacul îngroșat iar fructele adevărate sunt achenele situate la exteriorul părții cărnoase, denumite impropiu seminte (DARROW, 1966).

Achena este complet dezvoltată cu câteva zile înainte de maturarea fructului fals. Fiecare achenă conține câte o sămânță. Stocate în frigider, semințele pot fi viabile câțiva ani. Germinația poate avea loc între patru zile și patru săptămâni în funcție de varietate (DARROW, 1966).

Dezvoltarea fructelor are loc la aproximativ 20-30 de zile de la deschiderea bobocului de floare, în funcție de condițiile de mediu (POLING, 2012).

1.4. CONSUM ȘI COMPOZIȚIE CHIMICĂ

Căpșunele sau fragii au fost întodeauna apreciate de consumatori atât pentru aroma și gust dar și pentru că sunt printre primele fructe care apar pe piată, la începutul lunii mai. Datorită importurilor și a cultivării în spații protejate, astăzi căpșunele sunt disponibile pe tot parcursul anului. Aproape toate varietățile de căpșune cultivate azi, ajung la consumatori în stare perfectă, dar din păcate amelioratorii lor nu pun mult accent pe aromă și gust (STEWART 2011).

În Statele Unite, consumul pe cap de locuitor s-a dublat din 2001 până în 2009, de atunci creșterile sunt foarte mici (WU și colab, 2012).

Căpșunele nu sunt doar delicii gastronomice ci și o sursă importantă de vitamine și minerale esențiale. La doar 33 de kilocalorii la suta de grame de fruct, căpșunele sunt bogate în vitamina C, magneziu, mangan, potasiu și fosfor. În cantitate mai mică conțin vitaminele E, K, B6, B9, Niancina, Riboflavina și Thiamina. ( USDA,United States Department of Agriculture)

Căpșunele coapte au aporximativ 90% apă și 10% solide solubile (HEMPHILL și MARTIN, 1992). Conform lui MASS și colab. (1996) doar zece fructe asigură 95% din necesarul zilnic recomandat de vitamina C. Acidul citric constituie 88% din totalul acizilor (GREEN, 1971).

Cercetătorii care studiază influența consumului de căpșune pentru prevenirea cancerului au constatat că potențialul anticancerigen se datorează în parte conținutului în fitochimicale bioactive precum fenolii, dar și proprietăților antiinflamaoare și oxidoreducătoare a fructelor (SEERAM, 2008). Da SILVA PINTO și colab. (2008) este de părere că prezența în cantități mari a acidului ascorbic și elagic face fructele de căpșuni să fie veritabili antioxidanți și anticancerigeni.

Achenele, fructele adevărate ale căpșunului, care sunt respunzătoare de reacția alergică a oamnilor la căpșune, produc hormonul auxină în diferite stadii ale dezvoltării receptacolului. O mare parte din cantitatea de acid ascorbic și acid elagic, substanțe cu proprietăți curative, se află în achene. “Iar dacă toate fazele de dezvoltare receptaculuilui au fost studiate, nu s-au analizat schimbările petrecute în achene, iar acestea pot avea un efect profund asupra dezvoltării și caracteristicilor fructului fals” (SLOVIN și MICHAEL, 2011). Aceași autori susțin că pireurile de căpșune ce conțin achene au niveluri mai mari ale acizilor acorbic și elagic, iar prezenta achenelor mărește stabilitatea multor compuși fenolici în timpul procesării și a depozitării.

Concentrația de vitamine și minerale variază de la un cultivar la altul dar și din cauza condițiilor de păstrare după recoltare a fructelor. Concentrația de acid ascorbic crește continu pe durata maturației fructului și e puternic influențată de condițiile de depozitare. Acidul ascorbic deține 15 % din capacitatea antioxidantă a fructelor de căpșune și este unul din factorii ce determină caliatea și gustul după conținutul de zahar (zaharoză și fructoză) (ZHAO, 2007).

Culoarea roșie a fructului este dată de antociani (WROLSTAD și colab, 1970; KALT și colab, 1993). Zaharurile din pulpă fac parte din metaboliții ce au importanță comercială, atât pentru dulceața fructelor și echilibrarea acidității dar și ca precursori pentru compușii aromei (SLOVIN și MICHAEL, 2011). 80% din totalul zaharurilor este atribuit glucozei și fructozei și constituie 40% din totalul de substanță uscată (WROLSTAD și SHALLENBERGEN, 1981). Glucoza și fructoza se găsesc în cantități aproape egale (MASS, 1996).

Consumatorii apreciază calitatea fructelor în funcție de aspectul vizual (formă, culoare, dimensiune), textură, parfum și aromă. Căpșunele conțin 65% apă și 5% materie uscată. În general fructele obținute prin culturi pe sol au un nivel mai ridicat de zaharuri solubile și de nutrienți esențiali chiar dacă aciditatea totală este aceeași față de cele cultivate în sistem fără sol (LIETEN, 2004).

Conform BIANCHI și colab. (2014) aroma căpșunelor coapte este datorată uleiurilor volatile aparținînd diferitelor clase chimie. Componentele principale responsabile de aromă sunt esteri, aceștia dau parfumul „dulce – fructat”. Speciile sălbatice sunt mai aromate (HUMMER și HANCOCK, 2009). Anumiți compuși volatili din cei 31 identificați în fructul de căpșun, au efect de potențare a gustului dulce, independent de conținutul de zahăr (SCHWIETERMAN, 2014).

KADER (1991) susține că gustul căpșunei este o combinație complexă de dulceață, acid și aromă. Fructele cele mai gustoase au de obicei un nivel ridicat de acizi tritrabili și de solide solubile, pe când fructelor fade le lipsesc ambele componente. Sute de esteri volatili au fost corelați cu coacerea căpșunei și a dezvoltării aromei (LARSEN și POLL, 1992; PEREZ și colab 1992, 1996).

1.5 PARTICULARITĂȚI ALE SISTEMELOR DE CULTURĂ

Creșterea culturii de căpșun începe cu alegerea locației. Amplasamentul ales trebuie să aibă un sol cu drenaj bun, preferabil niosipos (BORDELON, 2001), fără apă stagnantă, cu un ph ușor acid ( între 5 și 6.5, pot tolera chiar și un ph de 7). Ph-ul poate fi scăzut prin încorporarea în sol a sulfului (FENNELL ANNE și GRAPER,1994). Este indicat ca pe locația aleasă să nu fi fost cultivate în anii precedenți (2-3 ani) culturi de tomate, ardei sau cartofi care pot fi purtătoar de patogeni ce afectează căpșunul (BORDELON, 2001). Locația trebuie să fie însorită, cu cel puțin 6 ore de soare pe zi pentru obținerea de fructe de calitate (FITZGERALD, 2005).

Se va evita plantarea într-un teren înțelenit sau în locul unei pajiști din cauza larvelor de cărăbuș de mai care pot provoca daune serioase plantelor de căpșun (DOMOS, 2008). De asemenea este recomandată încorporarea de îngrășământ verde iar pe solurile grele amendamnet și paturi înălțate.

Există mai multe sisteme de cultură folosite în diferite țări, acestea fiind adoptate în funcție de condițiilor climatice locale, tipul de căpșun cultivat și posibilitățile economice. Printre acestea se numără plantarea în câmp deschis (pe rânduri, în benzi late sau pe paturi înălțate) plasticultura, plantarea în spații protejate (tunele joase, tunele înalte sau sere), sisteme de cultivare fără sol (pe substrat hidroponic sau de soluție nutritivă) care sunt de cele mai multe ori suspendate.

Cultura în câmp deschis sub formă de benzi late, cu plante perene, este modul preferat de cultivatorii din estul Statelor Unite (GALLETTA; BRINGHURST, 1990).

Cultura în spații protejate presupune costuri mai ridicate dar are anumite avantaje. Conform lui JETT (2006), cultura în tunel înalt este cu până la 4 săptămâni mai timpurie ca cea din câmp dechis și cu două săptămâni față de plasticultură. De asemenea procentul fructelor optime pentru comercializare poate ajunge la 95 % (în prezența polenizatorilor) față de 65% la cultura din câmp deschis. În schimb LAW (2008) este de părere că deși se observă o timpurietate, o creștere a sezonului de recoltare și plante mai sănătoase, nu se văd diferențe semnificative în ceea ce privește producția pentru sistemul în tunel înalt.

Totuși, tunelul înalt este considerat cel mai eficient sistem din punct de vedere al profitului din cauza prețului mai bun pentru fructele mai timpurii, și este recomandat acolo unde există posibilități economice de realizare a infrastructurii (FENTON, 2010) de aceea suprafața acoperită cu sere la nivel mondial era estimată la 40.700 hectare în 1995 de către WITTER și CASTILLA (1995).

Producerea plantelor pe sistem hidroponic permite creșterea plantelor acolo unde solul nu este potrivid sau este contaminat. Acest tip de cultură asigură un control al factorilor de mediu dar pesupune costuri foparte mari. În țări precum Olanda și Belgia acest tip de cultură reprezintă 15% din totalul culturilor din sere (TAKEDA, 2000). Această orientare spre sistemul hidoponic se datorează și interzicerii methil-bromidei pentru fumigarea și distrugerea patogenilor solului.

În urma presiuniilor făcute de consumatori, care vor produse crescute organic, a luat avânt creșterea organică a căpșunului care astăzi este promovată și de guvernelor anumitor țări.

Cultura organică are avantaje nu doar pentru consumatori și mediul înconjurător dar și pentru producători. Acestea dau producții de calitate superioară față de cele convenționale, cu fructe mai bogate în materie uscată, antioxidanți, acid ascorbic,compușilor fenolici și cu gust și aromă mai bună și plabte mai rezistente la stres (REGANOLD și colab., 2010; ANDERSSON și colab.,2012 ).

În cazul culturii organice lipsa fumigațiilor cu methil bromidă, duce la conservarea micoorganismelor benefice din sol. Producții bune și de calitate se pot obține fără a folosi pesticide, utilizând metode de prevenție a îmbolnăvirii (PRITTS, 2003).

Cecetări recente au avut succes în obținerea stoloni crescuți organic în alveole sau ghivece apți pentru transplantare (PARANJPE A, și colab,. 2004).

1.5.1 Tehnologia de cultură

Pregătirea terenului presupune combaterea buruienilor ( prin ierbicidarea sau ogor negru), încorporare ade îmgrășăminte, modelarea terenului (paturi înălțate), aplicarea foliei și a irigării prin picurare (plasticultură),

Plantarea se face primăvara devreme sau dar toamna, în funcție de clima locală, cu stoloni fasonați în prealabil și eventual refrigerați (pentru a iniția formarea florală). Distanța optimă de plantare a stolonilor este de 20-25 cm pe rând și duce la producții mari, fără a influența calitatea și mărimea fructelor (ALBREGTS,1971, 1978).

Cu cât plantele ce urmează să fie transplantete sunt mai bine dezvoltate, cu atît vor avea o producție mai abundentă în primul an (ALBREGTS, 1968) fapt ce a dus la folosirea de răsaduri cu substrat dar HUANG et al (2012) e de părere că folosirea acestui tip de răsaduri nu a înregistrat diferențe de producție față de cel clasic.

Din moment ce nu există tratament pentru infecțiile virale, se recomandă plantarea de material săditor liber de viroze, obținut in vitro. Această metodă este tot mai răpândită deoarece plantulele obținute in vitro pot supraviețuii timp de 24 de luni fără substrat, la întuneric și 6 luni expuse la lumină, cu o rată de supraviețuire de 100% și cu o capacitate de înrădăcinare foarte bună (LISEK și ORLIKOWSKA, 2008).

Mulcirea solului are rolul de a păstra umiditatea în sol, de a împiedica germinarea semințelor și a înrădăcinării stolonilor și păstrează fructele curate (FOULK, 2009). Mulcirea pe culoare, între rânduri permite accesul culegătorilor pe parcelă chiar și după ploi. Iar încorporarea mulciului în sol aduce un aport de materie organică solului (BORDELON, 2001).

În anumite zone, cu ierni aspre, este necesară protecția impotriva înghețului fie cu mulci sub formă de paie sau folie textilă, denumită și „folie pultitoare” (FENNEL ANNE și GRAPER, 1994) fie prin aspersiunea cu apă, o practică des utilizată în state ca Florida ce duce la epuizarea rezerveler de apă ale subsolului (SANTOS și colab., 2011).

În funcție de sistemul de cultură ales, în primul an de vegetație, se efectuează îndepărtarea florilor și a stolonilor pentru a stimula creșterea plantei mamă (ALBREGTS, 1969).

O problemă majoră a culturii căpșunului o reprezintă combterea buruienilor. Sistemul clasic se bazează mult pe cultivarea mecanică a spațiilor dintre rânduri și pe plivitul manual pe rând, dar această tehnică presupune multă muncă manuală.

Plasticultura a căpâtat atât de mult teren tocmai datorită eficienței sale de combatere a buruienilor. Folia de polietilenă nu permite creșterea buruienilor. În 1982 existau aproape 2000 de hectare cultivate pe folie de polietilenă doar în statul Florida (ALBREGTS, 1985). Alt avantaj al plasticulturii este obținerea de recolte mai timpurii, comercializate cu preț mai mare dar ridică probleme precum înființarea anuală a culturii cu costuri mari, imposibilitatea producerii de stoloni (POLLING, 1993), afectarea negativă a plantelor din cauza temperaturilor mari cauzate de folie (ALBREGTS, 1972;FOULK, 2009) ce reduce producția, scutează sezonul și expune plantele la îngheț (STRANG și colab., 2007).

Pentru controlul chimic al buruienilor trebuie folosită o combinație de tratamente deoarece nu există un ierbicid specializat pentru cultura căpșunului. Studiul realizat de GIREATH (2003) a arătar că combinația de napropamidă și oxifuorfen a dar rezultate bune pentru combaterea buruienilor mono și dicotiledonate.

Aplicarea de îngrășăminte se poate face tot timpul anului dar cu atenție mărită în administrarea celor pe bază de azot. Azot poate stimula creșterea foliară în detrimentul fructificației și mărește incidența fructelor cu malformații (ALBREGTS, 1982, 1988).

Recoltare se face anevoios datorită poziției mereu aplecate. Disconfortul și durerea de spate asociată cu poziția de cules, acuzat de peste 50% dintre culegători de căpșune, este mai mare la aceștia decât la cei ai al altor culturi de legume (MAEDA, 1980). Există speranța dezvoltării unor mașini pentru recoltat din moment ce DU și colab (2010) au avut rezultate promițătoare în realizarea unui detector pentru maturitatea fructelor de căpșun.

După cules, plantația trebuie menținută liberă de buruieni și se îndepărtează plantele mature pentru a lăsa loc celor tinere să se dezvolte (BORDELON, 2001).

Irigarea se face de asemenea în funcție de sistemul de cultură ales. Dar se pare că cea mai eficintă metodă este cea a irigării prin picurare (MYERS, 1972), deoarece apa nu ajunge pe fructe, asigură un nivel optim și constant de umiditate și se face economie de apă. Trebuie evitată apa cu conținut mare de sodiu sau sare (FENNEL, GRAPER, 1994).

Controlul dăunătorilor se poate face cu pesticide sau pot fi înlocuite cu capcane cu feromoni. Eficiența acestora a fost dovedită în cultura de căpșun împotriva tripșilor într-un studiu realizat în Marea Britanie de SAMPSON CLARE și KIRK (2013).

Capitolul II

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND AMELIORAREA CĂPȘUNULUI

2.1. Surse de germoplasmĂ pentru ameliorarea căpșunului

Resursele genetice au importanță pentru programele de ameliorare care vizează crearea de cultivare rezistente la schimbările climatice și boli ceea ce ar reduce aplicarea de fugicide și pesticide dar și pentru a răspunde cererii pieții actuale care solicită fructe mai aromate.

Inițial, datorită folosirii de germoplasmă provenită din specii neînrudite sau sălbatice diveristatea la căpșun era mare, și permitea obținerea de varietăți ce aveau integrate noi trăsături.

“Totuși, folosirea de germoplasmă exotică a fost limitată și de aceea diveritatea genetică a cultivarelor căpșunului modern este restrânsă comparativ cu cea a celor două specii sălbatice americane. În acest context este foarte importantă păstrarea și înmulțirea tuturor surselor sălbatice și cultivate de căpșun căpșunelor.” (GENBERRY, 2004) (fig. 2.1).

Fig. 2.1. Diversitatea căpșunelor (GENBERRY, 2004)

Deși există o mare varietate a materialului sălbatic octoploid, căpșunele cultivate provin dintr-un grup realtiv mic de aproximativ 53 de clone fondatoare. În opinia lui SJULIN și DALE (1987) baza germoplasmei căpșunului este relativ îngustă.

După GALLETTA și MAAS (1990) schimbul genetic între și în cadrul genului Fragaria este limitat de către dimorfismul sexual al unor specii și de incompatibilitatea încrucișării parțiale sau complete atât în hibridările heteroploide dar și în unlele homoploide. Din fericire, schimbul între speciile octoploide, inclusiv speciile de grădină și părinții ancestrali americani este relativ nerestricționat.

Amelioratorii americani au avut la dispoziție germoplasma speciilor octoploide sălbatice pe când cei europeni au trebuit să se limiteze la germoplasma selecțiilor octoploide aduse în Europa. (STEWART, 2011).

Conform aceluiași autor, marea majoritate a încrucișărilor din ziua de azi sunt realizate între selecții ale F.x ananassa, “orice încercare de întoarcere la speciile sălbatice ar fi în detrimentul multor factori horticoli precum productivitatea, dimensiunea și fermitatea fructelor.”

În Europa, cultivarele lansate de diferite centre de ameliorare prezintă relații foarte strânse și pot fi grupate în unul, maxim două clustere genetice, arată studiul realizat de KURAS și KORBIN în 2010.

Varietățile obținute prin încrucișări cu F. Vesca au încorporat aroma intensă și specifică a speciilor diploide dar fructele au răman relativ mici și lipsite de fermitate, ceea ce le face să nu fie optime pentru comercializare ( TRAJOVSKI , 2002).

Totuși, autori precum SLOVIN și MICHAEL, (2011) apreciază că Fragaria vesca este un candidat ancestral bun pentru speciile octoploide de căpșun.

De asemenea, chiar STEWART (2011) notează că caracterul de neutralitate la durata de iluminare a zilei a fost introdus de la F. Virginiana subsp. glauca, ceea ce a determinat nașterea cultivarelor „day-neutral” de azi.

HUMMER și HANCOCK (2009) în urma cercetărilor au scos la iveală originea aloploidă a speciilor hexaploide și octoploide, constatând că efectul de heterozis apare la căpșun în asociere cu dublarea numărului de cromozomi și că speciile diplode de Fragaria au doar flori hermafrodite, iar cele tetrapoide și octoploide pot fi dioice.

Referitor la încorporarea trăsăturilor din partea speciilor cu număr scăzut de ploidie, aceeași autori mai sus menționați, propun polenizarea cu gameți nativi nereduși sau prin dublarea artificială a numărului de cromozomi. Aceste abordări s-au arătat utile pentru o gamă largă de specii de Fragaria dar și a genului înrudit, Pottentila (HANCOCK, 1999).

Incrucișările intergenice cu Potentila palustris au dat naștere unor cultivare ornamentale precum „Lipstick” și „Pink Panda” care au flori roz. Rolul acestor plante pentru producția de fructe este aproape nesemnificativ.

În ciuda adaptabilității bune la condițiile de mediu ale căpșunului, în fiecare țară sunt folosite varietăți specifice. De exemplu, varietățile cultivate în Spania (Carmarosa 35%, Fortuna 12%, Condonga 35%, Festival 7%) sunt diferite față de cele folosite în Suedia (Honeoye 40%, Sonata 30%, Florența 10%) (GENBERRY, 2004).

Este greu de estimat numărul de cultivare de căpșun existente astăzi în lume, dar se pare că sunt cu ușurință peste 1000. Doar în America de Nord sunt peste 100 de varietăți oferite spre cultivare de către 40 de companii (pepiniere). (NOURSE NATE, 2014)

FAEDI (2013) prezenta principalele caracteristici și tendințe ale marilor țări cultivatoare de căpșun din Europa:

– Creșterea suprafețelor cultivate din Turcia, dar care are probleme cu distribuția din cauza transportului.

– Scăderea suprafețelor cultivate în Spania dar creșeterea producției și a perioadei cultivate și popularitatea cultivarului Candonga datorită proprităților organoleptice.

– Crearea de asociații de producători în Polonia unde costurile cu forța de muncă sunt foarte scăzute.

– Creșterea cultivarelor remontante în Germania și popularitatea varietăților Elsanta și Clery.

– Faptul că Italia își asigură producția pentru consumul intern pe tot parcursul anului, folosind diferite varietăți în funcție de zona climatică. În sud sunt folosite varități obținute în Italia (Rania, Nabila, Kamila), Spania (Sabina, Antilla, Primoris) și America (Spendor, Florida-Fortuna, Mojave) iar în nord sunt preferate Cristina, Romina, Gorda, Alina, Dely și Joly. (FAEDI, 2013).

În funcție de zona climatică sau tipul de exploatare și sistemul de cultură practicat, se pretează diferite varietăți cu diferite calităti. În climatele reci, nordice o prioritate o reprezintă rezistența la temperaturi scăzute. Fermele care nu pot efectua foarte des rotația culturilor și care au un sol greu sunt interesate de rezistența la boli. Pentru alți producători, de obicei mai mici, este importantă aroma fructelor pe când pentru cei mari, a căror fructe trebuie transportate la distanțe mari, rezistența la trasport este esențială. (GRUBINGER, 2011)

În ultimii zeci de ani, programele de cercetare private au ajuns să le rivalizeze în importanță pe cele derulate de instituții publice. Potrivit lui STEWART (2011) companii private precum Driscoll Strawberry Associates, Plant Sciences, California Giant în Statele Unite; Edwart Vinsor în Regatul Unit și Planasa în Spania au pordus cultivare cu un impact mondial. Aproape două treimi din suprafața cultivată cu căpșune în California era plantată cu cultivare sub liciență. Același fenomen este întâlnit și în Regatul Unit și Spania.

Câteva dintre varietățile recomandate de WEBER (2012, Cornell University, SUA) pentru Stalele Unite, în funcție de sezonul de fructificație sunt:

– Cu coacere timpurie: Annapolis (Nova Scoție) cu o aromă foarte plăcută, Honeoye (Cornelle University, NY) cu fructe mari, foarte popular dar cu un gust astringent chiar neplăcut pe soluri grele.

– Cu coacere mijlocie: Elsanta (Olanda) sensibilă la boli, L’Amour (Cornelle University, NY) cu un gust plăcut dar cu fermitate scăzută, Chandler (California University) cu rezistență scăzută la îngheț, Sapphire (Guelph University, Ontario) fructe mari și toleranță la ierbicidul Sinbad (terbacil).

– Cu coacere târzie: Clancy (Cornelle University, NY) rezistent la boli și cu aromă plăcută, Seneca (Cornelle University, NY) cu fructe mari cu fermitate foarte bună dar gust mediocru, Serenity (Guelph University, Ontario) rezistent la terbacil dar cu fermitate slabă.

-„Day-neutral”: Seascape (California Univesity) cu fructe mari, atractive dar sensibil la îngheț, Tristar și Tribute (USDA,MD) cu fructe mici, producție scăzută dar rezistente la boli și cu viguare mare.

Soiurile admise pentru înmulțire în România (conform Stațiunii de dezvoltare pomicolă Buzău, Proiect AGRAL, 2004):

Soiuri de proveniență Românească:

– Premial („Timpurii de Pitești”) – foarte timpuriu, obținut în 1989 printr-o selecție dintr-o populație hibridă americană. Are rezistent la ger și boli iar productivitatea se ridică la 500g pe plantă. Fructele sfero-conice sunt mijlocii spre mari, sunt lucioase, de culoare roșu aprins, au gust plăcut. La interior pulpa prezintă striatiuni mai deschisela culoare.

– Coral – (1992), cu o productivitate și viguare medie, habitus de tufă erectă, sferică alungită; primele fructe sunt cuneiform-cilindrice, iar cele secundare sunt conic alungite. Fructele sunt lucioase, de culoare roșu aprins dar cu fermitate slabă. Pulpa are cu gust foarte plăcut, acidulat, aroma intensă și fermitate scazută.

– Real – (1998), , sensibilitatea la Micosphaerella este contrabalansată de rezistent la ger a soiului ce are înflorire tardivă. Planta este viguroasă cu fructe mari (14-15 g), și conice. La exterior fructul are culoare roșie iar pulpa are culoare uniformă de roșu sau roșu-portocaliu. Gustul dulce acidulat nu este însoțit de o aroma intensă. Productia: 19-29 t/ha

– Magic – (1998), un soi rezistent la îngheț și deficit de umiditate,mai rezistent la boli decît Gorella. Fructul este roșu, lucios, conic și mijlociu ca dimensiune (14-15g), se desprinde greu de pe caliciu. Prezintă rezistență bună la manipulare, transport datorită fermității pulpei. Producția: 16-25 t/ha.

– Răzvan – (1998), un soi productivitate mare 30-37 t/ha. Înstolonarea este abundentă și viguare medie, rezistent la îngheț dar sensibil la deficit de umiditate. Față de Red Gaunthet este mai rezistent la boli. Are fructe mijlocii ca mărime (10-12 g), de formă conică și culoare roșie, lucioasă. Fermitate apulpei în face rezistent la transport.

– Sătmărean – (1998). Este un soi ce se potriveste pentru industrualizare din cauza fermității scăzute a pulpei. Fructul este globulos de culoare roșu inchis, lipsit de luciu, mediu ca dimensiune (10-11 g). Este productiv (20-30t/ha) și prezintă rezitenșă la secetă, teperaturi scăyute și boli.

Soiurile de proveniență americană sunt reprezentate de: Sunrise ( soi rezistent cu gust bun), Aiko (soi productiv (18-22 t/ha) și rezistent cu fructificare bianuală), Pocahontas ( productiv , rezistent slab aromat, pentru industrializare), Red Gauntlet (soi semiremontant, adaptabil, foarte productiv și gust bun), Benton (producția atinge 30 t/ha, rezistență medie, fructe de calitate mare), Red Rich (semiviguros, tardiv, pentru industrializare), Pajaro (precoce, cu fructe mari, productiv, fructe dulci)

2.2. Ereditatea caracterelor de producție și calitate

2.2.1 NIVELE DE PLOIDIE

Din punct de vedere genetic, speciile genului Fragaria formeaza o serie poliploidă, de la specii diloide (2n=2x=14) cu două genoame haploide la specii decaploide (2n=10x=70) cu 10 genoame haploide.( vezi tabelul 2.2) Căpșunul modern, Fragaria x ananassa este un octoploid (2n=8x=56) cu o istorie relativ scurtă, ceea ce îi explică lipsa de diversitate față de rudele sălbatice (GENBERRY, 2004; HUMMER și HANCOCK,2009).

„Există o mare variație în ploidia căpșunului. În timp ce diploizii sunt unitățile fundamentale ale genomului, nivelele crescute de ploidie sunt în esență organizări de ordin superior ale unui sau mai multe genoame diploide găzduite de un singur nucleu poliploid” (FOLTA și colab., 2011), lucru comun la căpșune (DICKINSON și colab., 2007) deoarece aproximativ 1 % din grăuncioarele de polen sunt mărite (BRINGHURST și SENANAYAKE, 1966).

Speciile diploide

Numărul de cromozomi de bază pentru Fragaria este n=7 și se întălnesc specii spontane cu 4 nivele de plodie. Specia diploidă (2n=14) cea mai reprezentatnă este F. Vesca și singura nativă atât în Eurasia și pe continentele americane. Prezintă numeroase subspecii și o varietate fenotipică cu diferențe privind sensibilitatea la fotoperioadă, morfologia florii, a frunzei și a fructului precum și culoarea florilor și înstolonarea (STEWART, 2011). Același autor este de părere că F.vesca reprezintă o alternativă atractivă pentru octoploizii cultivați datorită genomului comparabil mai simplu, a autocompatibilității și a diveristății fenotipice.

DAVIS (1997) și SARGENT (2004) sunt de asemenea de părere că complexitatea genomului speciei octoploide a direcționat atenția către rudele diploide, în special F. Vesca devenind model pentru genetica și genomica căpșunului.

Autorii precum SLOVIN și MICHAEL (2011) evidențiază avantajele în a lucra cu o specie diploidă precum F.vesca, față de una octoploidă, datorită dimensiunilor reduse ce o fac să se preteze cultivării într-un laborator, ciclul de la sămânță la sămânță este scurt, produce multe semințe și în special are un genom de mica ca dimensiune, maleabil transformărilor genetice. Astfel se pare că lucrul cu speciile diploide duc la o mai bună cunoaștere a octoploizilor cultivați.

Nivelele scăzute de ploidie sunt de interes pentru amelioratori deoarece acestea au tendința să fie foarte specializate pe particularitățile de mediu și pot fi folositoare pentru amelioare în viitor, dacă pot fi introduse în octoploizi (BRINGHURST și VOTH, 1982).

Tabelul 2.2 Speciile și suspeciile de Fragaria (preluare Stewart,2011)

Selectiile de F.vesca, rămân surse potențiale de gene valoroase pentru programele de ameliorare, întrucât au un înalt grad de homozigoție (oferind posibilitatea propagării ușoare prin sămânță) și produc recolte apreciabile de fructe, cu o aromă inegalabilă. În urma hibridării interspecifice, cu referire specială la F.vesca și F. x ananassa, s-a obținut un nou decaploid F. x vescana, primul cu caracter „day-neutral”, care se numeste Rebecka (TRAJOVSKI K., 1998).

De asemenea, de-a lungul anilor, o serie de caractere transmise direct au fost descrise pentru F. Vesca, dar fără a avea prea multă aplicabilitate pentru amelioratori. Conform rezultatelor lui STEWART (2011), s-au descoperit destul de puține caractere transmise direct pentru octoploizii cultivați, se cunosc totuși câteva gene dominante pentru rezistența la boli.

A doua specie diploidă ce poate fi găsită în afara continentului asiatic pe lângă F.vesca este F. Viridis (fragi verzi) și după părerea lui Darrow nu prezintă caractere folositpare pentru ameliorare, dar sunt autori care au obsrvat toleranța pentru solurile alcaline ca trăsătură de interes (HANCOCK și LUBY,1993).

Despre celelalte specii diploide nu se știe foarte mult, cercetări au scos la iveală faptul că unele dintre ele pot fi strămoși ai unor specii octoploide (STRAUDT, 2003) sau tetraploide (STRAUDT, 2009). Aceeași concluzie reiese și din studiile lui POTTER (2000) care atrage atenția supra speciilor diploide precum F.vesca, F. nubicola dar și tetraploide F. orientalis ca posibili precursori ai speciilor octoploide.

Specii hexaploide

Singura specie hexaploidă apărută pe cale naturală este F. Moscata și a fost luată în cultură cu aproximativ 400 de ani în urmă. La vremea aceea erau fragii cu fructele cele mai mari până la introducerea octoploizilor din americi (STEWART, 2011). Prezintă importanșă pentru ameliorare pentru rezistența la anumite boli (TRAJLOVSKI, 1993; MAAS, 1995) sau pentru faptul că fructele se coc simultan (DARROW, 1996) dar încercările de a transmite caractere legate de parfum și gust octoploizilor au fost abandonate deoarece după backcross-uri repetate acestea se pierdeau (KANTOR, 1984).

Speciile octoploide

Despre cele două specii octoploide, părinții căpșunului modern, F.virginiana și F. Chiloensis s-a sugetat că ar fi forme extreme ale aceleiași specii (HANCOCK, 2004) chiar dacă există diferențe morfologice evidente. Clone sălbatice ale ambelor specii au caractere folositoare pentru ameliorare: înflorire remontantă (HANCOCK, 2008), rezistenșă la boli (MAAS, 1989), temperaturi scăzute (HANCOCK, 2003) și secetă (DARROW, 1966).

Cromozomii sunt destul de mici în toate speciile de Fragaria și în ceea ce privește morfologia lor, au fost descrise doar variețiuni minore (SENANAYAKE și BRINHURST, 1967) iar morfologia cromozomilor în sine, nu a facilitat diferențierea subgenoamelor în octoploizi (DAVIS și cola., 2007).

Specii decaploide

Decaploidul natural F.iturupensis, originar din peninsula Itupur, în nordul Japoniei prezintă din puncte de vedere botanic și evolutiv dar până acum a fost o dezamăgire pentru programele de ameliorare (STAUDT, 2008).

2.2.2 COMPOZIȚIA GENOMULUI

Primul model al compoziției genomului la octoploidul Fragaria (AABBBCC) a fost propusă de FEDEROVA (1946) iar mai tărziu BRINGHURST (1990) a propus modelul AAA’A’BBB’B’, iar această formulă citologică preimplică că genomul speciei F. x ananassa este foarte diploizat (DAVIS și colab., 2007).

F.vesca este probabil donatorul A al genomului căpșunului, F.innumae este donatorul B și strămoșii acestuia sunt donatori pentru ’B’ (DAVIS și colab., 2006). F. viridis poate reprezenta genomul ’A’ (HUMMERR și HANCOCK,2009) alături de F. nubicola sau F. pentaphyla deoarece prezintă infertilitate cu F. viridis (DAVIS și YU, 1997). Totuși „identitatea exactă a donatorilor antici este încă un subiect de polemică și cercetare” (FOLTA și colab., 2011).

Dimensiunea toatală a genomuli a fost estimată la o valoare de aproximativ200 Mb (FOLTA și DAVIS, 2006). Ciudat este faptul că valoarea 1xC pentru căpșunul octoploid este mai mică decât a diploizilor, ceea ce sugerează o pierdere semnificativă de conținut în urma poliploidizării (FOLTA și colab., 2011) acest fenomen fiind descris și la alte specii (OYKAN și colab., 2003).

Studii recente au scos la iveală primele date privind compoziția genomului iar densitatea și conținutul total de gene a fost estimat de PONTAROLI și colab. (2009) între 24,600 și 35,500 de gene și aproximativ 4500 de secvețe de gene trunchiate.

Din punct de vedere istoric, secvențierea genomului căpșunului a fost marcată de dezamăgiri. Chiar dacă genomul este relativ mic, agențiile guvernamentale dar și comunitatea cercetătorilor nu au fost interesați să asigure finanțarea acestui proiect din diferite motive, principalul fiind lipsa resurselor genomice precum librării cu cromozomi bacteriali artificiali (FOLTA și colab., 2011).

Posibilitatea obținerii secvenței complete a genomului căpșunului este preocuparea genomistilor preocupați de această specie și Fragaria vesca va fi un candidat excelent pentru a atinge acest obiectiv (DAVIS, 2007). De aceeași părere este și SHUALEV și colab. (2011) care menționa că sevența genomului de F. vesca este cea mai mică secvență în afară de cea a Arabidopsis și reprezintă o oportunitate pentru studiile funcționale pe Rosaceae având avantajul înrudirii cu specii cu poliploidie mare precum căpșunul.

“Structurarea genomului căpșunului a făcut un pas uriaș înainte odată cu secvențierea recentă a speciei diploide F.vesca” (FOLTA și colab, 2011) deoarece gene cruciale pentru trăsături valoroase precum aromă, vaoare nutrițională și perioadă de înflorire au fost identificate (SHUALEV și colab., 2011).

Deja secvențierea genomului la F.vesca a facilitat progresul în genomica funcțională a înfloririi (MOUHU și colab., 2013; HOLLANDER și colab., 2014) și a fructificării (KANG și colab., 2013) ceea ce va duce în final la aplicarea lor pentru îmbunătățirea culturii (FOLTA, 2013 și LONGHI și colab., 2014).

Totuși, procesele și legile ce coordoneză expresia genelor în genoamele poliploide în Fragaria rămân în mare parte nexploarate, la fel și cele ce determină adaptarea climatică (LISTON, 2014).

“Secvențierea completă a genomului Fragaria nu este începutul sfârșitului pentru cercetarea căpșunului. În schimb, este sfârșitul începutului” (FOLTA și colab., 2011).

2.3 REALIZĂRI ȘI PERSPECTIVE

2.3.1 Realizări

Primele încercări de ameliorare a căpșunului modern au început la mijlocul anilor 1800 iar la mijlocul secolului XX au fost înființate programe de ameliorare în instituții publice și metodologia implica în principal selecția de pedigree (DAVIS și colab., 2007).

Prima lucrare privind încercările de ameliorare ale căpșunului dar și descrierea amănunțită a speciilor și efectele climatice asupra acestora îi aparține lui Duchesne (1766) în Histoire Naturelle de Fraisiers. Conform lui LEE (1966) lucrarea reprezintă o „încercare neobișnuită penru acel secol” iar faptul că autorul avea doar 19 ani când a publicat lucrarea repreyintă doar una din trăsăturile remarcabile ale acestei cărți (LISTON, 2014).

Abia după un secol și jumătate de la încercările eșuate a lui Duchense de a încrucișa F. vesca cu F. chiloensis a fost descoperită seria polipolidă în Fragaria (ICHIJIMA, 1926 și LONGLEY, 1926) ce a explicat de ce încrucișarea nu a fost posibilă (LISTON, 2014).

Printre pionieri se numără și Charles Hovey din Cambridge, Massachusetts din Statele Unite cu încercările de ameliorare din anul 1836, care a obținut primul cultivar american obținut printr-o încrucișare artificială. Acesta a încrucișat o varietate a F. x ananassa denumit Mulberry cu o clonă nativă de F. Virginiana. Pentru mult timp, acest nou cultivar a avut un rol major în Statele Unite (HEDRICK, 1925).

La sfîrșitul secolului, Albert Etter din California a obținut cultivarul Ettersburg 80 redenumit ulterior Huxley, folosind clone native de F. Chiloensis. Rezistența crescută la secetă și calitățile deosebite ale fructului au făcut ca acest cultivar să fie luat în cultură pe zone extinse din California, Noua Zeelandă, Australia și Europa (FISHMAN, 1987). Multe cultivare moderne utilizate azi în California au printre genitori pe Ettersburg (DARROW, 1966; SJULIN și DALE, 1987).

La mijlocul secolului XX, au luat naștere programe de ameliorare în Scoția, Anglia, Germania și Olanda. HUMMER și HANCOCK (2009) prezintă cultivarele care s-au remarcat din acea perioadă în țările mai sus menționate. În Scoția s-a remarcat cultivarul Auchincruive Climax, rezistent la pătarea roșie, fiind cultivarul dominant din plantațiile din Marea Britanie și Europa Nordică, până la mijlocul anilor 1950. În Anglia, până la sfârșitul anilor 1960, cel mai des cultivat a fost Cambridge Favorit (1953) din grupul Cambrige.

R. von Sengbusch din Germania a obținut seria de cultivare Senga din care Senga Sengana (1954) a devenit cel mai răspândit și apreciat din Europa. Și azi, Senga Sengana are o importanță crescută în Polonia și alte țări est Europene.

Cercetătorii Olandezi H.Kronenberg și L. Wassenaar au obținut diverse cultivare, din care s-a remarcat Gorella (1960) cu un fruct de dimensiuni remarcabile și o culoare roșie strălucitoare. Ulterior, B.Meelenbroek a lansat Elsanta (1981) considerat atunci ideal pentru consumul proaspăt din cauza fructelor cu formă regulată, a culorii strălucitoare și a aromei. Este și astăzi cultivarul cel mai cunoscut în Europa, cultivat pe arii extinse.

HUMMER și HANCOCK (2009) remarcă programele derulate de către Departamentul de Agricultură al Statelor Unite, care a lansat numeroase cultivare cu impact mondial. Renumitul cercetător Darrow, a lansat cultivare celebre percum Blackemore (1930), Fairfax (1950), Pocahontas, Albritton, Surecrop și Sunrise. Alte cultivare cunoscute la nivel mondial lansate de aceeași instituție sunt: Redchiel (1968), Earliglow (1975), Allstar (1981), Tribute și Tristar (1981), cultivate și astăzi.

Aceeași autori remarcă faptul că exceptând Statele Unite și Europa, cea mai mare activitate de ameliorare pentru căpșun, este în Japonia, unde au fost lansate cultivare precum Fukuba (1899) și Kogayoku (1940), ce au avut impact la nivel mondial.

2.3.2 Perspective

Astăzi, ameliorarea căpșunului este făcută în special cu ajutorul studiilor gentice, folosind cunoștințele referitoare la expresia anumitor gene.

Chiar dacă majoritatea studiilor referitoare la expresia genelor s-au focusat pe trăsăturile agronomice a crescut atenția către studierea componentelor transcriptologice referitoare la adaptarea și depistarea climatică (LISTON,2014).

FOLTA și colab. (2011) este de părere ca rezultatele tagibile ale cercetării genetice sunt tangibile atunci cînd sunt direcționate către culturile din câmp. Consideră că pentru a ajunge la această etapă e important definirea locaiei genelor dintr-un genom și dezvoltarea de metode performante pentru a le urmării. De aceea proăpune folosirea de markeri moleculari a căror implementare nu este foarte răpândită în programele de ameliorare a căpșunului. Aceștia au fost în general folosiți pentru descrierea genomului și mai puțin pemtru definirea asocierilor marker-caracter.

Au fost dezvoltați totuși câțiva markeri cu importanță pentru programele de ameliorare referitor la gene responsabile cu rezistența la boli precum Phytophora fragarie (HAYMES și colab., 1997) sau Colletotrichum acutatum (DENOYES-ROTHAN și colab., 2005; LERCETEAU-KOHLER și colab., 2005) dar și gene pentru fructificare continuă (everbering) (SUGIMOTO și colab., 2005) și inflorire, caz în care au fost folosite populații diploide (SARENT și colab., 2006 a).

Presiunile pentru obținerea de plante transgenice au devenit și mai mare odată cu interzicerea metil-bromidei, substanță cu care se realiza fumigarea terenurilor pe care se cultivau căpșuni pentru a prevenii buruienile și patogenii din sol, în speranța că plantele transgenice vor răspunde acestor cerințe (HUMMER și HANCOCK, 2009).

Este posibil ca în viitor să aibă loc abordări transgenice pentru modificarea metabolismului secundar la căpșun pentru a le îmbunătății calitățile nutriționale și aroma (SCALZO și colab., 2005) dar și pentru a crește producerea de antocianini și a potența aroma (HUMMER și HANCOCK, 2009) în special de când au fost identificate numeroase gene care sunt asociate cu aroma (AHARONI și colab., 200,2004) și metabolismul flavoidelor (MANNING, 1998).

HUMMER și HANCOCK (2009) consideră benefică încorporarea de gene care induc fructificarea partenocarpică precum defH9-iaaM (genă sintetizatoare de auxină) pentru zonelecu temperaturi scăzute în perioada polenizării, iar daunele cauzate de frig ar fi considerabil reduse prin încorporarea genelor precum CBF1 dacă efectele fenotipice pot fi limitate spre a se exprima doar în tesutul floral sau pentru perioade reci (KASUGA și colab., 2004).

Nu e de neglijat nici posibiliatea de a obține plante cu rezistență la imbolnăvirile produse de viruși prin formarea unui înveliș proteic sau crearea de plante rezistente la viruși prin aplicarea tehnologiei interferenței ARN-ului (TENLLADO și colab., 2004; HOFFMANN și colab., 2006).

Un impediment privind întroducerea în cultură a plantelor transgenice o rreprezintă posibilitatea de răspândire a plantelor transgenice în populațiile speciilor sălbatice. Alt obstacol major este neînțelegerea consumatorilor față de această tehologie și până ce această frică nu va fi înlăturată, aceste plante nu vor fi acceptate, ele rămânând doar instrumente pentru cercetare (HUMMER și HANCOCK, 2009).

FOLTA și colab. (2011) apreciază că înțelegerea geneticii și genomicii speciilor de Fragaria va duce la numeroase descoperiri în următorii 10 ani care vor „pune un manual mai gros pe carfturi și o căpșună mai bună în magazine”.

2.4 OBIECTIVELE PROGRAMELOR DE CERCETARE

Obiectivele principale în programele de ameliorare conform ROSETI (1993) sunt: obțienerea de fructe mari cu fermitate și rezistență la depozitare, productivitate crescută, fructe cu formă uniformă și aspect comercial și rezistența la boli.

Deși încercări de potențare a aromei au fost puține, în prezent, amelioartorii s-au orientat spre aducerea gustului de odinioară fructelor de căpșun, probabil la presiunea consumatorilor care au început să pună valoare pe compoziția nutrițională și gust, nu doar pe aspect. Conform studiului realizat de DIAMNATI și colab (2012), metode precum încrucișarile interspecifice și intraspecifice pot fi folosite pentru a îmbunătății calitatea nutrițională a căpșunelor.

În ceea ce privește aroma fructelor, sursele cele mai potrivite sunt tot speciile sălbatice. Consumatorii apreciază cel mai mult aroma acestor specii decât al celor cultivate, apreciându-le ca având o aroma „fructat ierboasă”, „fructat florală”, specifică de „fragi de pădure” (BIANCHI și colab., 2014).

LISTON ( 2014) e de părere că în ciuda faptului că nivelele diferite de poidie au împiedicat încorporarea de caractere dorite de la specia diploidă F. vesca și cea hexaploidă F. moscata în octoploidul F x ananassa (EVANS, 1977), eforturile de a depăși acest obstacol au oferit informații despre comportamentul cromozomilor în încrucișările intraspecifice (SENANAYOKE și BRINGHURST 1967), apariția gameților nereduși (BRINGHURST și GILL, 1970) și diferite nivele de fertilitate între nivelele de ploidie în Fragaria (BORS, 2000).

Încorporarea de trăsături de la speciile cu nivel scăzut de ploidie a fost posibilă prin polenizarea cu gameți nativi nereduși sau prin dublarea artificială a numarului de cromozomi (HUMMER și HANCOCK, 2009). De asemenea, s-au realizat cu succes încorporări ale nivelurilor scăzute de ploidieîn background-ul F x ananassa prin încrucișări ale speciilor cu ploidie scăzută și apoi dublaea la nivel octoploid (BORS și SULLIVAN, 1998).

Profilul volatil al căpșunului este unul complex având peste 360 de compăuși (LATRASSE, 1991) dintre care aproximativ 20 sunt implicați în aromă (OIBRICHT și colab., 2008; CARRASCO și colab., 2005).

CHAMBERS și colab. (2014) observă că există diferențe foarte mari ale numărului de compuși volatili între diferite specii. El pune această variabilitate pe seama unor gene care codifică anumite enzime implicate în procesul compușilor valatili și care se manifestă diferit.

Diferite studii au detaliat importanța compușilor cheie în producerea aromei și genele și loci genetici care le controlează (AHARONI și cola., 2004; ZORILLA-FONTANESI și colab., 2012).

Unul din compușii cheie interesant ca agent de aromatizare este γ-decalactona (γ-D), a cărui sinteză în plante nu este încă bine înțeleasă (CHAMBERS și colab., 2014).

Același autor este de părere ca testări simple și temeinice privind capacitatea de producere a γ-D pot duce la eliminarea rapidă din populațiile pentru ameliorare a acelor plantelor care nu produc acest compus, salvând timp, spațiu și resurse iar markeri genetici vor permite integrarea rapidă a volatililor în selecțiile avansate.

Pe lângă încercarea de a obține fructe cât mai aromate, rămâne și provocarea de a satisface nevoile industriei culturii căpșunului aceleași menționate de Roseti (1993).

Astfel, există cercetări care iși îndreaptă atenția spre genitorii căpșunului modern cu speranța că aceștia vor oferii soluții privind rezistența la condițiile de mediu și boli, astfel la nivel european, există un proiect de resintetizare a speciei F. x ananassa în condițiile climatice din Europa (TRAJOVSKI K., 1998). [4] Iar BRINGHURST și VOTH, (1982) sunte de părere că F. Virginiana poate fi donator de gene care guvernează creșterea în condiții nefavorabile de mediu.

BRINGHURST și VOTH (1982) sunt de părere că pentru hibridarea interspecifică la nivel octoploid, F.chiloensis este sursa multor gene exploatate în prezent în toate cultivarele importante, precum gene care guvernează rezistența la boli și cele care condiționează creșterea viguroasă pe timp de iarnă.

Un aspect extrem de important pentru cultura căpșunului, ca și în cazul altor culturi agricole, rămăne productivitatea, motiv pentru care există numeroase studii recente pe această temă.

Eforturile cercetătorilor care se ocupă cu ameliorarea căpșunului au dus la rezultate spectaculoase. Datorită noilor cultivare obținute care produc mai multe fructe, mai mari și mai ferme, productivitatea aproape s-a dublat iar în anumite zone precum California și Spania aceasta a crescut și de 10 ori (STEWART, 2011).

MANSY, MANDRY și ZURAWICZ (2005) au folosit opt genitori (Selva, Capitola, Yolo, Calypso, Mara des Bois, Geneva, Ostara și Redgauntlet) cu capacitate de fructificare vara-târziu și toamna și au analizat carectere precum productivitatea, greutatea fructelor, sensibiliatea la mucegaiul cenușiu, culoarea și fermitatea fructelor.

Au constatat că capacitatea combinativă specific și generală (CCS și CCG) diferă în mod semnificativ pentru caracterele analizate ceea ce indică că atât efectele genice aditive cât și cele neaditive joacă un rol în ereditatea acestor trăsături. Cea mai mare valoare pentru ameliorare o au cultivarele Selva (folositor pentru imbunătățirea productivității, mărimii și fermității fructului și reducerea sensibilității la mucegaiul cenușiu) și Capitola (folositor pentru a imbunătății calitățile fructului și a crește rezistența la mucegai). Cultivarele Ostara și Geneva au CCG slabă pentru majoritatea trăsăturilor studiate și deci au cea mai scăzută valoare pentru ameliorare. Cercetătorii au ajuns de asemenea la concluzia că în cazul căpșunului, anumiți părinți au de cele mai multe ori o bună capacitate combinativă specifică pentru un singur caracter, ceea ce face extrem de complicată imbunătățirea nai multor caractere în același timp ( SPANGELO, 1971; ŻURAWICZ, 1990).

Acceași autori, MANSY, MANDRY și ZURAWICZ (2014) au studiat hibrizii obținuți în urma hibridizării dialele incomplete a opt cultivare (Darselect, Selvik, Elianny, Susy, Salsa, Albion, Charlotte și Filon) analizând caractere precum perioada de coacere, productivitatea, mărimea și dimensiunea fructelor și conținutul de substanțe solubile și acid ascorbic. Au găsit diferențe semnificative ale efectelor capacității combinative generale (CCG) și ale capacității combinative specifice (CCS) pentru majoritatea trăsăturilor. Cele mai valoaroase cultivare pentru programe de ameliorare s-au dovedit a fi: Charlotte – ca donor pentru productivitate și fructe mari, Salsa – pentru fructe mari bogate în solide solubile, Darselect – pentru continutul mare de acid ascorbic, Filon- pentru fructe mari și Albion- pentru productivitate mare iar Susy nu s-a dovedit potrivit ca genitor pentru aceste trăsături. Numai pentru trei dintre familii s-au observat efecte pozitive ale CCS pentru două sau mai multe carctere (Selvic x Susy, Selvic x Salsa și Elianny x Filon). S-a constatat că atât efectele genice aditive cât și cele ne-aditive influențează manifestarea caracterelor la descendenți.

Din studiu reiese ca greutatea medie a fructelor este determinată în special de efectele aditive. Formele parentale cu o mare capacitate combinativă precum Granda și Camarosa dau naștere la descendenți cu productivitate și fructe mari, precum este cultivarul polonez Grandarosa. Valori negative ale CCG pentru greutatea medie a fructelor au manifestat Elianny și Selvik a căror descendenți vor avea o fructificație abundentă dar cu fructe mici. Susy, Albion și Charlotte nu sunt foarte utile pentru obținerea de noi cultivare deoarece descendențele lor vor avea fructe ferme cu o fermitate redusă.

În țara noastră, studiul efectuat de Institutul de cercetare din Pitești (ICDP) și realizat de MALDIN PAULINA și colab. în 2008 a evidențiat cele mai valoroase varietăți de căpșuni în privința productivității și a calității fructelor în condițiile locale din Stațiunea de cercetare de la Mărăcineni. În urma evaluării a 11 genotipuri, cele mai bune rezultate în privința productivității și calității fructelor s-au obținut cu varietățile Alba, Mira, Maya și Elsanta iar cea mai bună fermitate a fructelor a avut-o Elsanta, Queen, Magic, Alba și Coral. Cea mai mare producție la hectar (între 23,2 t și 27,2 t) au prezentat-o varietățile Alba, Mira, Mazași Queen, care au avut o producție medie per plantă cuprinsă între 580g și 620g. Cele mai slab productive s-au dovedit a fi Premial și Onebor cu o productivitate medie de 9 t la hectar și doar 200 g per plantă. Cele mai mari fructe au aparținut varietăților Mira (22,7 g), Maya (21,8g) și Magic (21,2g) iar cele mai mici Coral (10,7g). Cea mai mare fermitatea a fructelor o au Elsanta, Queen, Alba, Magic și Idea iar cea mai slabă Winona, Premial și Maya. În privința gustului și a valorii tehnologice date de conținutul biochimic, cel mai mare conținut de solide solubile o au Premial, Coral și Queen.

Pentru producători un aspect vital îl constituie și rezistența la boli, mai ales în contextul în care culturile ecologice câștigă teren pentru că piața cere produse cu căt mai puține pesticide. În aceste condiții obținerea de varietăți cu rezistență crescută la boli devine un obiectiv major.

BESTFLEISCH și colab, 2012 au realizat un studiu privind obținerea de noi cultivare rezistente la B.cinerea și. X.fragarie prin încrucișarea cultivarelor: Antea, Arosa, Clery, Daroyal, Darselect, Elsanta, Florence, Galia, Madeleine, Marmolada, Polka, Sonata și Yamaska, analizând cele 144 de progenituri rezultate în urma încrucișărilor. Capacitatea combinativă generală și specifică a părinților și a descendenților rezultată în urma hibridării dialele a fost măsurată în concordanță cu modelul elaborat de Falconer (1984) și s-a constatat că nu există un genotip cu o sensibilitate scăzută la ambii patogeni. Cultivarele cu cea mai mare rezistență la B. cinerea au fost Florence, Arosa și Darselect care sunt recomandate a fi utilizate în agricultura organică. Între cele 40 de cultivare testate nu s-au găsit surse de rezistență la X. Fragarie.

Una din cele mai mari probleme ridicate de cultura căpșunului este controlul buruienilor, cu care se confruntă cultivatorii din toată lumea. Încă nu există erbicide selective speciale pentru această cultură. De aceea este posibil ca în viitor, programele de ameliorare să vizeze crearea de plante transgenice care sa rezistente la erbicide neselective. La fel cum s-au creat deja culturile transgenice de soia, rapiță, porumb și bumbac, cu rezistență la erbicide pe bază de glyphosat și glufosinat ( HUMMER și HANCOCK, 2009).

Este de așteptat ca obținerea plantelor rezistente la aplicarea de erbicide neselective să asigure o soluție pentru managementul buruienilor (HUMMER și HANCOCK, 2009). Aceeași autori sunt de părere că obținerea de plante transgenice de căpșun ar fi benefică pentru rezistența fructelor la putergaiuri și pentru fermitatea pulpei, asta în cazul în care publicul le va accepta.

PARTEA EXPERIMENTALĂ

https://pixabay.com/en/plant-isolated-human-strawberry-164500/

CAPITOLUL III

CONDIȚII EXPERIMENTALE

3.1 CARACTERIZAREA CADRULUI NATURAL AL ZONEI

3.1.1 Așezarea geografică

3.1.2 Relieful

3.1.3 Solul

3.1.4 Hidrografia

3.1.5 Vegetatia

3.1.6 Clima

3.2 CARACTERIZAREA CLIMATICA A PERIOADEI EXPERIMENTALE

3.1 CARACTERIZAREA CADRULUI NATURAL AL ZONEI

3.1.1 AȘEZARE GEOGAFICĂ

Parcela experimentală este situată in județul Timiș, pe teritoriul administrativ al comunei Topolovățul Mare, având următoarele coordonatele 45°45’47.13’’N 21°38’24.73’’E, la aproximativ 35 de kilometri de reședința de județ, Timișoara.

Juețul Timiș este cel mai vestic județ al țării dar și cel mai mare ca suprafață (869.665 ha). Conform Consiliului Județean Timiș (2004)“din suprafata totala, suprafata agricola este de 702.170 ha (80,7%), din care 532.860 ha arabil, 126.152 ha pasuni naturale, 29.503 ha fânete naturale, 4.314 ha vii,9.341 ha livezi.” Județul Timiș este “totodată județul cu cea mai mare lungime de cursuri canalizate și cel mai mare procent de suprafețe drenate și desecate”(Oficiul pentru Studii Pedologice și Agrochimice OSPA, 2010).

Configurația naturală a județului, unde câmpia reprezintă 76 %, este favorabilă pentru cultivarea majorității plantelor agricole ( Agenția Națională pentru Protecția Mediului ANPM, 2005).

3.1.2 RELIEFUL

Formele variate de relief (cîmpii, dealuri piemontale și munți) care se regăsesc pe teritoriul județului Timiș sunt dispuse altitudinal intre 75 m și 1384 m (vărful Padeș) (MUNTEANU,1998).

Relieful se caracterizeaza prin predominarea câmpiei, care acopera partea vestica (câmpia joasa) si centrala (câmpia înalta) a judetului. Câmpia patrunde sub forma unor golfuri în zona dealurilor, pe vaile Timisului (spre Lugoj) si Begheiului (spre Faget), iar în estul judetului se desfasoara dealurile premontane ale Poganisului si partea sudica a Podisului Lipovei (Consiliului Județean Timiș CJT, 2004).

Diversitatea formelor de relief determină atât trăsăturile majore ale climatului dar și nuanțele locale ale acestuia, acestea primind caracterele specifice ale unei zone de interferență a influențelor continentale cu cele oceanice și submediteraneene, reflectate în mod direct în regimul hidrografic și hidrologic precum și în structura și răspândirea covorului vegetal și al învelișului de sol (OSPA 2004).

Parcela experimentală este situată în lunca Begăi, fiind parte componentă a Câmpiei Lugojului și anume “golful de câmpie ce se alungește către est pe Timiș și Bega și se compune din două câmpii joase de luncă și trei câmpii de terase și glacisuri.” (SHANDULACHE, 2015).

3.1.3 HIDROGRAFIA

Din punct de vedere hidrografic, județul Timiș prezintă cursuri de apă importante, lacuri preponderent atropice și o bogăție a apelor subterane, freatice și de adâncome. Trebuie menționat că câmpia a fost supusă unor lucrări de hidroameliorare majore (MUNTEANU,1998).

Râul Bega, care strabate municipiul Timișoara, izvorăște din munții Poiana-Ruscă. Din dreptul localității Topolovăț se continuă cu Canalul Bega ( Administrația Bazinală Banat ABA). Pentru combaterea inundațiilor dar și pentru a asigura condiții de navigație cursul inferior al râului a suferit rectificări și a fost amenajat (ABA). Surplusul de apă din Bega este trimis în râul Timiș prin “Canalul de descărcare Topolovăț-Hitiaș” (ABA). Parcela experimentală fiind amplasată la mai puțin de 100 de metri de digul râului Bega ăn imediata apropiere a locului de origine a canalului de descărcare.

Nivelurile maxime ale apei frecatice se inregistrează după topirea zăpezilor, la sfărșitul iernii și primăvara devreme, în lunile martie și aprilie iar cele mai scăzute valori sunt după perioadele secetoase de vară. Variația nivelurilor apelor freatice este deosebit de importantă pentru agricultură. Din Cauza pantei foate mici a râului care pot ajunge sub 0.40m/km apele freatice stagneaza in multe locuri (MUNTEANU, 1998).

In cazul locației experienței, nivelul apei freatice depinde foarte mult de nivelul apei râului Bega. Sunt situații în care nivelul apei râului este deasupra nivelului solului, fapt posibil prin prezența digului, care stăvilește apele ce altfel ar inunda zona. În acele condiții, se observă creșterea nivelului apei freatice cu ochiul liber și asistăm la fenomene de băltire. Cu toate acestea, locația este perfectă pentru cultivarea căpșunului. Folosind soiuri rezistente la băltirea apei, irigarea nu este necesară pentru că în cei mai mulți ani plantele ajung cu rădăcinile la pânza freatică. Tot astfel se explică reușita culturii și în anii secetosi sau cu precipitații mai reduse și supraviețuirea plantelor în timpul perioadei de vară. Probabil acesta a fost motivul pentru care în perioada comunistă, intrega zonă a fost exploatată pentru cultura legumelor, a pepenilor și chiar a căpșunului.

3.1.4 SOLUL

In Județul Timiș, solurile prezintă o repartiție zonală in cadrul căreia o mare răspândire o au solurile intrazonale, ceea ce face ca harta solurilor din județ să fie foarte mozaicată (Munteanu,1998).

Conform CJT (2011) în funcție de unitatea de relief, tipurile de sol sunt: cernoziomuri, cernoziomuri levigate, soluri aluviale, lacovisti, soluri saraturate (ses, câmpie joasa, câmpie înalta); soluri brune argiloase, brune podzolice si podzoluri argilo-iluviale (coline si dealuri; soluri brune acide, podzoluri, soluri schelete (zonele muntoase) și solurile

aluviale si aluviunile (în luncile si terasele apelor curgatoare).

Parcela experimentală se află pe un sol de tip Aluvisol (Conform harții privind principalele tipuri de soluri și asociațiile de sol din județul Timiș, OSPA).

Aluvisolul este un sol din clasa protisoluri, format pe materialele aluviale aduse de râuri, orizontul A depăsind 20 cm, urmat de materialul parental cu o grosime de cel puțin 50 cm. Cuprinde multe subtipuri: distric, euteric, calcaric, coluvic și molic, datorită neuniformității materialului parental. Acest tipă de sol se formează prin prezența depozitelor aluviale care au o mare neomogenitate chimică, texturală și mineralogică. În ceea ce privește conținutul de substațe nutritive, este cu atât mai scăzut cu cât textura este mai grosieră și suant mai sărace în humus.

Aceste soluri sunt răspândite în luncile râurilor sau în Delta Dunării, acolo unde în trecut au avut loc revărsări de ape. Aceste soluri se formează în condiții de climă foarte variate dar majoritatea se găsesc în zone de stepă și silvoastepă, precum Câmpia de Vest unde precipitațăăle medii ajung până la 661 mm și temperaturie sunt cuprinse între 9° și 11,2°C.

Din cauza regimului propriu de umiditate, vegetația ce crește pe aceste soluri este una caracteriată de specii ierboase xerofile și mezoxerofile și specii lemnoase care formează zpvoaie (salcie, plop, arin și stejar), iar acolo unde pânza freatică este aproape de suprafață precum luncile de sub terasă întălnim plante hidrofile și higrohalofile. (mențiune bibliografie)

3.1.5 VEGETAȚIA

Prin poziția sa geografică și dispunerea etajată a treăptelor de relief. Județul Timiș se cacarterizează printr-o vegetație diversificată. Cu toate acestea, vegetația naturală a fost treptat inlocuită de plantele de cultură sub presiunea antropică. Totodată s-a redus ponderea plantelor higrofile și a suprafețelor înmlăștinite prin lucrări de desecare și îndiguire. (MUNTEANU,1998)

Conform ANPM (2005) județul Timiș are una din cele mai mici suprafeșe de pădure din Regiunea de Vest. Cu toate acestea se intălnesc păduri de gorun în nord-estul județului, păduri care adăpostesc mamifere precum: căprioara, mistrețul, iepurele, lupul și vulpea iar acvifauna este reprezentată de potărniche, sturzul cântător și potârnichea.

În lunca râului Bega există păduri în care predomină stejarul pedunculat (Quercus robur) și carpenul (Carpinus betulus) iar covorul vegetal e reprezentat de viorele (Scilla bifolia), brebenei (Corydalis cava), toporași (Viola odorata) ș.a. De asemena au fost intoduse și specii precum salcâmul (Robinia pseudacacia) și castanul sălbatic (Aesculus hippocastanum). Arbuștii caracteristici silvostepei sunt paducelul (Crategus monogyna), porumbarul (Prunus spinosa) și lemnul câinesc (Ligustrum vulgare). (MUNTEANU, 1998)

Conform aceluiaș raport ANPM (2005), între Buziaș și Brestovăț pădurile sunt compuse din specii de stejar precum cerul, gorunul și gărnița. Pajiștile xerofile stepizate au fost inlocuite aceste păduri și predomină specii precum firuța, păiușul, bărboasa și zâzania.

Pe lunca Begăi, acolo unde rîul nu este indiguit, macrofitele arborescente sunt formate din specii ale genurilor: Populus, Salix, Alnus, și arbuști precum: Sambucus nigra, Rosa canina, Rubus sp, iar specii precum Phragmites sp., Carex sp., Tipha sp.,și specii plutitoare ca Saggitaria sp., Potamogeton sp. și Myryophylum apar acolo unde apa are viteze foarte mici.(ANMP,2005).

Printre speciile de buruieni care se intălnesc pe parcela esperimentală se numără: costreiul, sorgul, pirul, coada calului, rugul, pălămida, rocoina, morcovul sălbatic, volbura, știrul și aletele.

3.1.6 CLIMA

Județul Timiș este dominat de un climat temperat continental moderat, caracteristic parții de sud-est a Depresiunii Panonice cu influențe mediteraneene și oceanice. Trăsăturile sale generale sunt marcate de diversitatea și neregularitatea proceselor atmosferice. În mod frecvent, chiar în timpul iernii, sosesc dinspre Atlantic mase de aer umed, aducând ploi și zăpezi însemnate, mai rar valuri de frig. Din septembrie până în februarie se manifestă frecvente pătrunderi ale maselor de aer polar continental, venind dinspre est. Cu toate acestea, în Banat se resimte puternic și influența ciclonilor și maselor de aer cald dinspre Marea Adriatica și Marea Mediterană, care iarna genereaza dezgheț complet, iar vara impun perioade de căldură înăbușitoare (CJT, 2011).

Conform ADRVEST (2014) limita influenței submediteraneene urmărește linia care începe la nord de Nădlac și continuă pe la Semlac, Periam, Giarmate, Recaș și sud de Lugoj. În acest sens, conform tratatului Geografia României, vol I (1983) principalele caracteristici ale climatului cu influențe submediteraneene sunt: iarna cu advecții de aer cald din sud-vest, generate de ciclonii mediteraneeni care determină un climat mai cald, cu precipitații mai frecvent sub formă de ploaie și lapoviță, fenomene climatice de iarnă slabe ca intensitate, durata mică a stratului de zăpadă (15-20 zile) durată a intervalului de îngheț dintre cele mai lungi din țară; în unii ani, înghețul a fost periodic, iar durata perioadei de vegetație a fost aproape continuă. În regimul anual al precipitațiilor se înregistrează un maxim principal în mai-iunie și altul secundar în decembrie (preluare ADRVEST 2014).

Temperatura medie anuală oscilează între -2°C și 21°C. Cea mai joasă temperatură înregistrată în Timișoara a fost de -24,1°C iarna și de 5,3°C vara, iar cea mai ridicată temperatură de 20,5°C iarna și de 39,5°C vara. Rata anuală a precipitațiilor este situată între 500 și 600 mm, mai ridicată în zonele de deal și de munte (CJT, 2004).

În perioada propice culturilor agricole, cad aproape 80% din precipitați, ceea ce constituie o condiție favorabila dezvoltării plantelor de cultură autohtone. Regimul precipitațiilor are însă un caracter neregulat, cu ani mult mai umezi decât media și ani cu precipitații foarte puține (CJT, 2011).

Frecventa ploilor torențiale este în deplină concordanță cu deplasarea maselor de aer mediteranean care străbat zona de câmpie și se răcesc prin ridicarea deasupra versanților vestici ai munților Semenic și Poiana Ruscă. Durata ploilor torențiale variază între 40-50 minute, fiind mult mai mare decât media multianuală națională cuprinsă între 20-30 minute (ABA).

Medii lunare și anuale ale temperaturii aerului (1896-1975) Timișoara

(preluare ANPM,2005 dupa Clima României, 1966, V. Ghibedea, 1972,1973)

Precipitații atmosferice. Medii lunare și anuale, Timișoara

(preluare MUNTEAN, 1998)

3.2 CARACTERIZAREA CLIMATICA A PERIOADEI EXPERIMENTALE

Anii 2013-2016

Mediile lunare și anuale ale temperaturii aerului in anii 2013-2016

(sursa http://rp5.ru/Arhiva_meteo_în_Timișoara_(aeroport)

Precipitații atmosferice. Medii lunare și anuale, Timișoara în anii 2013-2016

(sursa http://rp5.ru/Arhiva_meteo_în_Timișoara_(aeroport)

Din punct de verede al temperaturii, pe parcursul anilor de interes se observă o ușoară încălzire a vremii cu aproape 2°C peste media multianuală. Iernile au fost mai blânde, cu temperaturi mai mari decât media. Iernile blânde au permis ca plantele de căpșun să vegeteze continuu și pe timpul iernii, mai ales în iarna 2015-2016. Tot această încălzire a dus la o îmburuienare excesivă în primăvara anului 2016.

Un fenomen nemaiîntâlit în ultimii 20 de ani, pe plan local a fost prezența înghețurile târzii de la jumătatea lunii aprilie (atunci când înflorirea este maximă) cu temperaturi de -1°C , -2°C (resimțite la nivelu solului ca -3°C și -4°C), au dus la inghețarea florilor deschise. Înghețul s-a produs și pentru că sola se află chiar pe malul apei, o zonă în care se formează frecvent ceața. Acest fenomen a fost înregistrat în primăvara anului 2015 când a avut un impact semnificativ asupra producției totale. În anul 2016 impactul a fost slab resimțit sau deloc (în funcție de soi) deoarece înflorirea a fost întârziată cu aproximativ 7 zile față de normal. Această întărziere s-a datorat unor temperaturi mai scăzute în luna martie și începutul lui aprilie. Pierderile asociate cu înghețarea florilor au fost compensate de prelungirea cu câteva zile a sezonului de cules datorată precipitațiilor abundente și temperaturilor mai scăzute ce au dus la formarea unor inflorescențe secundare.

Cu excepția anului 2015, când media precipitațiilor a fost sub cea multianuală, 2014 și 2016 au fost ani cu precipitații abundente. Precipitațiile peste medie din luna august și septembrie a anului 2014 și 2015 au influențat pozitiv inducția florală și deci recolta pentru următor. Iarna 201-2015 a fost mai uscată dar a fost precedată de o toamnă suficient de umedă.

Ploile abundente din 2016 au dus de asemenea la apariția mucegaiului cenușiu pe fructe într-un procent mai mare ca ân anul precedent. De asemenea, îmburuienarea a fost mai accentuată și plecarea stolonilor s-a declanșat mai devreme, imediat după formarea fructelor. Deși solul este nisipos, pentru prima dată, melcii fără cochilie (limacs) au pezentat o problemă, dezvoltarea lor fiind favorizată de excesul de umiditate precedat de o iarnă blândă.

Capitolul IV

MATERIALUL BIOLOGIC ȘI METODELE DE CERCETARE

MATERIALUL BIOLOGIC initial

Pentru a efectua hibridarea s-au folosit 8 genitori. Două varietăți erau deja luate în cultură (A1 și A2) iar pe lângă acestea au mai fost selecționate alte șase pentru calități precum perioada de fructificare, productivitatea și fermitatea fructelor (Alba, Clery, Marmolada, Mira, Onda și Elsanta).

1. A1- este un soi de provenineță românească, necunoscută, luat în cultură cu 15ani în urmă. Planta este viguroasă, cu frunze mari, lungi pețiolate. Este foarte rezistent la secetă, exces de umiditate și boli. Se remarcă prin gustul deosebit de aromat și parfumul puternic. Fructul este de dimensiuni medii spre mari (25 g per fruct) și prezintă la interior un gol mare. Caliciul se depărtează de fruct când acesta este copt. Este sensibil la manipulare, transport și depozitare, se pretează pentru consum prospăt.

2. A2- a foat luat în cultură în același timp cu A1.Se face remarcat prin fructul de culoare roșu-carmin, chiar portocaliu. Gustul fructului este acrișor cu aromă de banane. Planta are viguoare medie, cu productivitate medie. Fructele sunt foarte sensibile la atingere, transport și mucegai.

3. Alba își are originea în Italia (Cesena 2002). Este un soi sugerat pentru toate tipurile de cultură. Este apreciat pentru păstrarea bună după recoltare, rezistență mare la transport, fructe conice, uniforme, perfecte. De aceea este răspândit în multe țări europene. Planta este viguroasă și productivă, cu frunze mari. Se recomandă cultivarea în spații protejate în zonele ploioase. Florile au o coroană mare și sunt numeroase, cu polen viabil, parfum puternic. Este un soi timpuriu, înflorește imediat după Honeoye, Clery. Fructul are dimensiuni mari, peste 25 g., cu formă lungă conică, consistența este medie, culoarea exterioară este un roșu strălucitor cu o pulpă de culoare roșie. Media de producție pe plantă este de 1,20 kg. Alba are excelente caracteristici organoleptice, cu o bună perioadă de păstrare. Cu un randament ridicat de fructificare.http://www.newfruits.it/en/varieties/alba)

4. Clery (originea CIV Italia) este răspândit și apreciat în multe țări europene deoarece este foarte productiv și are rezistență ridicată la transport și păstrare bună după recoltare. Fructele sunt mari (media peste 25 g) strălucitoare, appreciate pentru gust. Au forma lungă, conică și consistență medie. Este timpuriu, cu o săptămână înainte de Elsanta. Planta este viguroasă, cu frunze mari. Florile sunt de asemenea mari, cu corola mare, numeroase și cu polen viabil. Prezintă de asemenea o rezistență crescută la boli și se recomandă pentru solurile dificile.

http://www.zipmec.com/en/strawberries-history-production-trade-guide-fruit.html

http://www.dekemp.nl/en/clery

5. Marmolada este un soi de proveniență italiană (CIV 1984) cu productivitate crescută. Formează un număr mare de ramificații, care fac fructe medii către mari (20-23g), producția medie per plantă fiind de 800g. Fructul are formă cuneiformă cu caliciul îngropat în pulpă, fructele secundare au formă neregulată. Fructele au culoare roșu intens cu achenele situate la suprafața pulpei. Pulpa are un gol mic și o fermitate medie. Este sensibil la bolile de colet și rădăcină. Este un soi semi-timpuriu aproape concomitent cu Elsanta.

6. Mira (Canada, 1996) este un soi cu fructificare medie, foarte productiv. Fructele sunt mediu spre mari, de forma conică, simetrică și adesea gâtuite. Culoarea este roșu aprins și se menține după cules, in centru, fructul prezintă o zonă albiciosă. Fructele sunt ferme, nu se închid la culoare la temperaturi crescute. Poate avea un gust astringent. Rezistent la majoritatea bolilor.

7. Onda este de origine italiană (Cesena 1991) cu productivitate mare. Planta are o viguare medie și productivitate consantă. Inflorirea este tardivă și fructificarea medie. Fructul primar este foarte mare și de formă neregulată iar cel secundar este mediu de formă conică regulată. Culoarea este roșie strălucitoare. Consistența este tare. Greutatea medie per fruct este de 28 g.

8. Elsanta este soi olandez, foarte cultivat in Europa datorita posibilitatilor nelimitate de cultivare (câmp, spatii protejate, cultura suspendată). Obținut din soiurile Gorella și Holliday. Comercializat din anul 1981. Fructul este mare, uniform, sfero-conic, roșu strălucitor. Pulpa tare, suculentă, aspect plăcut, aromă plăcută. În condițiile din țara noastra este usor acida. Productia medie pe planta 500 g, greutate medie pe fruct 19 g. Este susceptibil la putregaiul coletului. Este un soi cu productivitate mare si o buna pastrare dupa recoltare

4.2. REALIZAREA HIBRIDĂRII DIALELE

Pe lîngă cele două varietăți aflate deja în cultură (A1 și A2) au fost alese șase soiuri de căpșun pentru calitățile lor precum perioada de fructificare, productivitatea și fermitatea fructelor (Alba, Clery, Marmolada, Mira, Onda și Elsanta). Acestea au fost plantate în toamna anului 2013, la sfârșitul lui octombrie în câmp deschis. Condițiile meteorologice de peste iarnă (temperature crescute și puține zile cu ingheț) au permis plantelor să vegeteze, astfel că în primăvară (fig. 3.1) s-a constatat că toate exemplarele erau viguroase.

Fig. 3.1 Aspecte din campul experimental cu soiurile genitoare

Fiecare varietate a fost plantată într-un singur rând, fiecărui rând atribuindu-se o literă de la A la H (A-Premistar A1, B-Porto A2, C-Alba, D-Clery, E-Marmolada, F-Mira, G-Onda, H-Elsanta). S-au ales câte șapte exemplare cât mai viguroase din fiecare varietate (forma maternă) care ulterior au fost polenizate cu polen de la ceilalți genitori. Numărul total de combinații rezultate a fost de 56 (7×8) de noi hibrizi. Fiecare plantă selecționată pentru a fi genitor matern (56 exemplare) a fost etichetată (fig. 3.2), pe etichetă trecându-se numele genitorului matern și apoi al celui patern (de la care s-a colectat polenul) și locul plantei în schema de plantare (exemplu: CxD Alba x Marmolada).

Fig. 3.2 Etichetarea plantelor mamă castrate și polenizate.

În vederea realizării hibridării și reușitei acesteia, s-a urmărit cu atenție înflorirea fiecărei plante selecționate din fiecare soi. Chiar înainte de deschiderea bobocului, s-a îndepărtat corolla și caliciul folosind o forfecuță sau o pensetă. Apoi se realiza castrarea florii prin îndepărtaea anterelor și colectarea lor într-un recipient mic și etichetat. Dacă exista polen recoltat în prealabil, polenizarea cu polen de la altă varietate se făcea imediat, dacă nu, se proteja receptaculul și se făcea polenizarea a doua zi. Receptaculul a fost apoi protejat cu un săculeț din material textil. Acesta permitea circulația aerului dar proteja receptacului de polenul adus din greseală de insecte sau vânt. Săculețul a fost fixat în pământ cu ajutorul unor bețișoare de lemn (fig.3.3).

Fig. 3.3. Izolarea inflorescențelor castrate și polenizate

Recoltarea polenului s-a realizat prin colectarea anterelor atunci când se castrau florile exemplarelor mamă alese și prin colectarea de antere de la florile altor plante din același soi chiar înainte de desfacerea florii. După recoltare anterele au fost duse în spațiu închis și încălzit (24-25 °C), unde se deschidea capacul recipientelor și se lasau câteva ore la căldură pentru ca anterele să elibereze polenul. Apoi recipienții erau introduși in frigider (3-4°C). Polenul s-a păstrat 2-3 zile. Colectarea de polen se făcea zilnic în funcție de necesar.

Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, caracterizate prin ploi abundente, cu volum mare de apă, temperaturi scăzute și cu umiditate mare a aerului s-a constatat că anterele se maturau greu, eliberau greu polen și că acesta era puțin (în special Elsanta și Mira). Excepție au făcut soiurile Clery (cu cel mai mult polen) urmat de Marmolada. Restul soiurilor (A1, A2, Alba, Porto) au avut o cantitate moderată de polen. Fiecărui soi i s-a atribuit o mică trusă de lucru într-o punga cu fermoar (zip-up bag) în care se ținea recipinetul pentru polen și o pensulă (toate etichetate) pentru a evita contaminarea cu polen străin.

După castrarea și recoltarea anterelor la un soi, pentru a evita contaminarea cu polen nedorit,s-au spălat cu apă și apoi s-au șters cu alcool penseta și forfecuța.

Polenizarea propriu-zisă s-a efectuat la orele prânzului, pe vreme frumoasă. Vizitarea parcelei se făcea zilnic pentru a monitoriza înflorirea celor 56 de exemplare alese. Dacă o floare aparținând exemplarelor selectate s-a deschis fără a fi polenizată aceasta era indepărtată deoarece putea fi deja polenizată de către insecte.

S-au polenizat un minim de trei flori pe fiecare plantă mamă, cu o atenție deosebită pentru primele flori deoarece acestea fac fructele cele mai mari și au cele mai multe semințe. Dacă planta era foarte viguroasă s-au polenizat mai multe flori, cinci sau chiar șapte, astfel că per total s-au polenizat aproximativ 250 de flori.

O provocare a fost sincronizarea colectării de polen cu polenizarea pentru a avea polen mereu proaspăt și deci viabil. De menționat că cele opt soiuri au avut perioade de înflorire diferite (Marmolada și Onda au înflorit la una- două săptămâni după Premistar A1, când acesta avea deja fruct format). La soiurile timpurii s-a recoltat polen de la flori de pe inflorescentele secundare pentru a poleniza soiurile mai tardive. Tot astfel de flori au fost polenizate cu polen de la soiurile tardivei. Aceste flori sunt mult mai mici ca dimensiune decât florile primare, mai ales în cazul plantelor tinere care au fost plantate în toamnă și au un receptacul mult mai mic și polen mai puțin. Evident fructele rezultate din aceste flori au fost mult mai mici ca cele rezultate din florile primare, au avut deformări și achene nepolenizate, unele au fost chiar avortate de către plantă.

Fructele rezultate din florile polenizate au fost ținute o perioadă în săculeți de protecție. Lumina trecea prin materialul sacului și permitea coacerea fructelor dar aceștia au fost indepărtați deoarece au devenit neîncăpători.

Pentru a proteja fructele de dăunători precum fazanii și rozătoare, fiecare rând a fost acoperit cu o plasă de protecție așezată sub formă de tunel. Plasa a fost amplasată cînd fructele au început să capete culoare rozalie (fig. 3.4 ).

Fig. 3.4. Protejarea cu plasă a randurilor cu plantele polenizate.

Recoltarea fructelor s-a realizat cînd acestea au fost coapte, odată la 4-5 zile, când au fost puse în pungi și etichetate (fig.3.5 ).

Fig. 3.5. Fructe hibride

S-a constatat că unele fructe au fost avortate și că anumite plante mamă au avortat toate florile polenizate. Combinațiile nereușite au fost Premistar x Elsanta, Alba x Mira, Alba x Elsanta și Mira x Elsanta. Se observă că în fiecare combinație nereușită sunt implicați genitori care au avut polen puțin și nematurat. Au rezultat 52 de combinații hibride.

4.3 OBȚINEREA SEMINȚEI HIBRIDE ȘI PREGĂTIREA ACESTORA

Recolaterea achenelor s-a realizat cu ajutorul unei pensete curățată după fiecare utilizare (de la un fruct la altul). Achenele recoltate au fost puse pe hîrtii etichetate la uscat, iar după uscare au fost puse în plicuri etichetate cu numele celor doi genitori paternali care au format noul hibrid. Semințele au fost puse la păstrare în congelator pentru două luni, apoi scoase și păstrate în frigider în pungi pentru a le feri de umezeală. Din cele 52 de combinații polenizate, doar 51 au fost puse la germinate deoarece combinația A1x A2 a avut doar 2 semințe, motiv pentru care a fost eliminată.

4.4. METODELE DE CERCETARE

Pe parcursul perioadei de vegetație vor fi efectuate observații cu referire la parcurgerea diferitelor faze de creștere și dezvoltare și e unele măsurători biometrice asupra caracterelor plantelor și fructelor: suprafața foliară, numărul de fructe, lungimea fructelor, diametrul fructelor, greutatea fructelor, producția de fructe/plantă, conținutul de zahăr, fermitatea pulpei, etc.

Datele obținute în urma efectuării măsurătorilor biometrice vor fi prelucrate statistic, determinându-se media, abaterea standard a mediei și coeficientul de variabilitate. Pentru determinarea semnificației diferențelor dintre genotipurile studiate, prelucrarea datelor experimentale obținute se va realiza prin analiza varianței și testul t, după Ciulca S., 2006a.

– media : ; – abaterea standard a mediei

– coeficientul de variabilitate:

– suma pătratelor abaterilor: ; – varianța:

– gradele de libertate: GL = N – 1; – eroarea diferențelor:

– diferențele limită: DL% = sd x t%

Relațiile și legăturile dintre caracterele cantitative studiate, au fost analizate cu ajutorul covarianței și al corelației după formula lui Bravais.

– coeficientul de corelație

Relațiile și legăturile dintre caracterele cantitative studiate, au fost analizate și cu ajutorul metodei coeficienților path (Kang, 2003) folosind următoarea formulă:

în care:

i = una din cauzele care determină pe X;

j = celelalte cauze;

P = coeficientul path;

= coeficientul de corelație dintre cauzele i și j;

= coeficientul de corelație dintre X și i.

– covarianța

– regresiile multiple vor fi calculate cu relațiile:

Analiza varianței pentru examinarea semnificației regresiei multiple și parțiale, în cazul diferitelor caractere studiate, va fi realizată conform modelului prezentat în tabelul 3.1.

Tabelul 3.1

Analiza varianței pentru examinarea semnificației regresiei multiple și parțiale

Pentru a permite reprezentarea într-un singur grafic a performanțelor fiecărui genotip pentru toate caracterele studiate, vor fi utilizate principiile de bază ale metodei diagramelor bidimensionale elaborată de Gabriel (1971) și metoda GGE elaborată de Yan și colab., (2000). Metodele respective se bazează pe formula:

, în care:

Tij valoarea medie a genotipului i pentru caracterul j, Tj valoarea medie a caracterului j pentru toate genotipurile; sj abaterea standard a caracterului j pentru toate genotipurile; ξi1 , ξi2, valorile PC1 și PC2 pentru genotipul i; τj1, τj2, valorile PC1 and PC2 pentru caracterul j; εij, valoarea reziduală a modelului pentru genotipul i la caracterul j.

Pentru evaluarea diversității fenotipice dintre genotipurile cuprinse în studiu se va utiliza și analiza simplă a varianței conform modelului prezentat în tab.3.2.(Ciulca, 2006a).

Tabelul 3.2.

Componentele analizei simple a varianței

Similaritatea dintre genotipurile studiate va fi calculată prin intermediul coeficientului simplu de concordanță (Simple Matching Coefficient), ulterior pe baza matricei similarității dintre genotipuri, se va întocmii dendrograma folosind metoda mediei clusterilor.

Pentru estimarea heterozisului la combinațiile hibride, va fi folosit indicele heterozis, atât față de media formelor parentale (heterosis “cis”), cât și față de cel mai bun părinte (heterosis “trans”), utilizând următoarele formule:( Ciulca, 2006 b)

– față de media părinților cis

– față de cel mai bun părinte trans

Evaluarea rezultatelor obținute din hibridarea dialelă se va realiza pe baza modelului matematic descris de Hayman (1954, 1958, 1960). Acesta permite o evaluare generală a relațiilor dintre părinți, măsurând varianța aditivă și varianța dominanței, precum și a relațiilor de dominanță a genelor implicate în determinismul genetic al caracterului cantitativ analizat.

Modelul respectiv impune însă existența următoarelor condiții: părinți homozigoți (ceea ce în cazul de față este în cea mai mare măsură asigurat); o segregare diploidă normală; lipsa diferențelor dintre hibrizii reciproci; lipsa epistaziei; lipsa alelelor multiple; distribuție independentă a genelor la părinți.( Griffing, 1956)

Conform notației folosite de Mather (1949), contribuția unei perechi de alele A, a la mediile familiilor dintr-o hibridare dialelă (p2), este exprimată prin următorii parametri:

– ua (proporția părintelui AA), – va (proporția părintelui aa), – da (efectul aditiv al genei A,a) și – ha (efectul de dominanță al genei A,a).

Folosindu-se în calcul mediile hibrizilor și formelor parentale din dialelă, s-au determinat următoarele valori statistice:

– varianța părinților

– varianța medie a șirului de hibrizi având același părinte recurent

– varianța mediilor șirurilor de hibrizi cu același părinte recurent

– covarianța dintre șirurile de hibrizi având același părinte recurent și

părinții nerecurenți

În ceea ce privește notația din formulele anterioare, trebuie specificat că L se referă la sistemul de hibridare dialelă, iar cifrele se referă la părinții (0) și generațiile hibride (F1 – 1, F2 – 2). Conținutul genetic al acestor valori statistice este următorul:

VoLo = D + E; ;

; în care:

D = reprezintă efectele aditive ale genelor; H1 = reprezintă efectele de dominanță ale genelor

H2 = reprezintă dominanța care indică o asimetrie a efectelor pozitive și negative a genelor.

F = reprezintă covarianța efectelor aditive și de dominanță

n = reprezintă numărul de părinți; E = reprezintă varianța datorată mediului

Cu ajutorul componentelor varianței amintite anterior, s-au calculat și unele raporturi:

– (H1/D)1/2 – estimează gradul mediu de dominanță.

– h2/4h1 – estimează frecvența medie a alelelor pozitive și negative la părinți.

– (4DH1)1/2 + F/(4DH1)1/2 – F – estimează proporția de gene dominante și

recesive existente la toți părinții.

– h2/H2 – estimează numărul grupelor de gene sau de factori efectivi care

controlează caracterul sau însușirea cercetată.

Eritabilitatea s-a calculat folosind formula propusă de Mather și Jinks (1971):

Pentru stabilirea valorilor lui E s-a folosit metoda analizei varianței pentru tabelele dialele elaborată de Hayman (1954). Valoarea Bt care reprezintă varianța comună a erorii a fost utilizată drept estimată a lui E. Relațiile dintre componentele genetice ale varianței și cele ale analizei varianței, după metoda indicată, sunt următoarele: a = D – F + H1 – H2 ; b = H2 ;

b1 = h2 ; b2 = H1 – H2 ;

Fig. 3.6 Regresiile teoretice (Wr,Vr) pentru diferitele grade de dominanță (după Mather și Jinks, 1971)

Analiza grafică se va baza pe studiul regresiilor construite cu ajutorul valorilor Vr (varianța descendenților care au avut același părinte recurent) și Wr (covarianța dintre descendenți și părinții nerecurenți) (fig. 3.7.).

(Wr+Vr)

+1 – (+,-) (+,+)

+ – + +

0 – yr Inferior Superior

-1 – (-,-) (-,+) – – – +

. . .

-1 0 +1

Fig. 3.7 Graficul deviațiilor standardizate yr și (Wr+Vr) (după Johnson și Aksel, 1959)

Analiza grafică va fi suplimentată cu graficul deviațiilor standardizate a valorilor parentale (yr) și sumelor (Wr+Vr), preconizat de Johnson și Aksel (1959). Acest grafic evidențiază relațiile dintre dominanță și alelele pozitive sau negative și se bazează pe fig. 3.8.

Deviațiile standardizate ale valorilor yr și (Wr+Vr) s-au calculat folosind formula :

în care:

xi = valorile individuale ale părinților; = media părinților; s = abaterea standard

Efectele capacității combinative generale și specifice vor fi calculate după metoda 2 modelul I elaborate de Griffing (1956), modelul matematic folosit pentru analiza capacității combinative fiind următorul: unde:

Diferitele efecte ale capacității combinative s-au calculat conform relațiilor:

;

u = media populației;

gi (gj) = efectul capacității combinative generale pentru părintele i (j);

sij = efectul capacității combinative specifice pentru hibridul dintre părinții i și j;

eijkl = efectul mediului asociat cu observațiile individuale;

X.. = suma tuturor hibrizilor;

Xi. = suma tuturor hibrizilor în care participă linia i;

Xj. = suma tuturor hibrizilor în care participă linia j; = valorile genotipurilor i (j).

Pentru ierarhizarea genotipurile (populațiile) pe baza valorilor fenotipice în funcție de măsura în care acestea concentrează caracterele favorabile s-a utilizat „indicele liber ponderat” elaborat de către Elston (citat de Baker, 1986) care permite ulterior aplicarea concomitentă a selecției pentru mai multe caractere. Având în vedere că în cazul unor caractere valorile ridicate sunt favorabile selecției iar în cazul altor caractere, sunt favorabile valori mai reduse, metoda impune o transformare a valorilor fenotipice conform următoarei formule: P’ = ln (P-k); unde k = [n(valoarea minima)-(valoarea maxima)] / (n-1);P = valoare fenotipică pentru fiecare caracter.

4.5 . GERMINAREA COMBINAȚIILOR OBȚINUTE

Semințele obținute în urma hibridării (51 de combinații) au fost semănate în data de 23.01.2015 după ce în prealabil au fost refrigerate pentru două luni, apoi ținute în frigider până în momentul semănării.

Fiecărei combinații hibride i s-au alocat cinci alveole în care semințele au fost dispuse la suprafață și nu au fost acoperite cu sol. Alveolele au fost plasate în tăvițe cu apă pentru a menține substratul mereu umed.

Inițial, până la răsărire, alveolele au fost acoperite cu o folie transparentă pentru a nu permite pierderea umidității. Au fost amplasate într-un germinator cu următoarele setări: 16 ore durata de iluminare, temperatura 20 ° C și umiditate 70%.

Primele plante au început să răsară dupa 10 zile de la semanat. La 19 zile de la semanat a fost crescută temperatura cu 2° C iar la 23 zile de la semanat a fost crescuta perioada de iluminare de la 16 ore la 18 ore.

În data de 23.02.2015, la 30 de zile de la semănat, răsadurile au fost transferate în seră, deoarece s-a observat o ușoară tendință de alungire, lumina din germinator nemaifiind suficientă.

De la semanare și până la vârsta de 65 de zile plantele au fost monitorizate, udate, numarate și li s-a aplicat tratament împoriva căderii răsadurilor o dată la 2-3 zile.

La 51 de zile prima serie de plante a fost repicată. Apoi, pe măsură ce plantele se dezvoltau, au fost repicate la 51 de zile, 55 de zile, 58 de zile și ultima repicare la 65 de zile. În toate aceste 65 de zile, semințele au germinat treptat. Ceea ce făcea ca în aceeași alveolă să existe plante complet dezvoltate și plante cu frunze cotiledonale.

În total au fost repicate 1137 de plante din care s-au plantat 998 în data de 24.05.2015. Media plantelor germinate este de 48%. Procentul cel mai mare de germinare îl are combinația Mira x Clery (90%) urmată de A1 x Onda, Clerz x Elsanta, Onda x A2 (80%). Cea mai slabă germinare a avut-o combinația Elsanta x Onda cu doar 8%.

CONCLUZII

♦ Aproape toate căpșunele comercializate astăzi aparțin speciei Fragaria x ananassa, fiind grupate în două tipuri principale, definite prin perioada de fructificație: cele de zi scurtă (căpșune de iunie) și cele neutre la durata de iluminare a zilei (day-neutral) care fructifică pe tot parcursul sezonului de vegetație;

♦ Plantele de tipul „day-neutral” sunt sensibile la temperaturile ridicate de aceea sunt cultivate in special în zonele mai reci și au recolta cea mai bogată la sfârșitul verii până când cade înghețul. În general, soiurile cu fructificare continuă (everbearing) și indiferente la lungimea zilei (day-neutral), produc fructe mai mici decât cele cu o singură fructificare;

♦ Momentul formării stolonilor influențează numărul de fructe și mărimea acestora în anul următor. Stolonii formați în august vor fi mult mai productivi în anul următor plantării decât cei ce s-au format în octombrie. De asemenea, masa foliară a stolonilor va influența în mod direct producția din anul următor plantării;

♦ Florile căpșunului cultivat sunt în general hermafrodite și nu necesită polenizatori. Există încă unele soiuri vechi care au doar flori femele. Plantele femele sunt foarte productive, dar necesită polenizatori foarte eficienti, ceea ce face cultivarea lor dificilă;

♦ Fructele diferă ca formă și ca dimensiune în funcție de soi din cauza momentului în care se formează floarea dar și din cauza duratei diviziunii celulare în fiecare strat al fructului și de cât de mult se măresc apoi celulele. În cazul Fragaria vesca diviziunea celulară se oprește când fructul are dimensiunea unui bob de mazăre. De asemenea dimensiunea spațiilor de aer poate determina mărimea fructului;

♦ Studiile referitoare la influența consumului de căpșune pentru prevenirea cancerului au constatat că potențialul anticancerigen se datorează în parte conținutului în fitochimicale bioactive precum fenolii, dar și proprietăților antiinflamaoare și oxidoreducătoare a fructelor;

♦ Resursele genetice sunt importante pentru programele de ameliorare în special pentru siguranța alimentară, posibilitatea cultivarelor de a se adapta schimbărilor climatice și rezistența plantelor la boli dar și pentru a obține fructe cu mai multă aromă și obținute cu mai puține fungicide și pesticide, așa cum cer consumatorii în ultimii ani;

♦ Originea aloploidă a speciilor hexaploide și octoploide, indică faptul că efectul de heterozis apare la căpșun în asociere cu dublarea numărului de cromozomi și că speciile diplode de Fragaria nu sunt dioice pe când cele tetrapoide și octoploide sunt;

♦ Selectiile de F.vesca, rămân surse potențiale de gene valoroase pentru programele de ameliorare, întrucât au un înalt grad de homozigoție (oferind posibilitatea propagării ușoare prin sămânță) și produc recolte apreciabile de fructe, cu o aromă inegalabilă;

♦ Speciile cu nivele scăzute de ploidie sunt de interes pentru amelioratori deoarece acestea au tendința să fie foarte specializate pe particularitățile de mediu și pot fi folositoare pentru amelioare în viitor, dacă pot fi introduse în octoploizi;

♦ În acest sens, încrucișarile interspecifice și intraspecifice pot fi folosite pentru a îmbunătății calitatea nutrițională a căpșunelor;

♦ Hibridarea interspecifică la nivel octoploid cu F.chiloensis este sursa multor gene exploatate în prezent în toate cultivarele importante, precum gene care controlează rezistența la boli și cele care condiționează creșterea viguroasă pe timp de iarnă;

♦ Crearea de plante transgenice care rezistente la erbicide neselective, poate reprezenta o soluție eficientă pentru managementul buruienilor la această cultură. De asemenea, obținerea de plante transgenice de căpșun ar fi benefică pentru asigurarea rezistenței fructelor la putergaiuri și pentru fermitatea pulpei.

Bibliografie

(ABA) Administrația bazinală de apă Banat,- Descrierea bazinului hidrografic Banat,Planuri bazinale, Planuri de apărare impotriva inundațiilor, Timisoara;

http://www.rowater.ro/dabanat/Planuri%20bazinale/descriere%20bazin.pdf accesat 13 septembrie 2016

(ADRVEST) Agenția pentru dezvoltare regională, regiunea de vest, 2014 – Regiunea de vest, Cadrul Natural;

http://www.adrvest.ro/attach_files/Regiunea%20Vest%20%20Cadru%20natural%20versiunea%202014.pdf accesat 7 septembrie 2016

ALBREGTS E.E.,1968 – Influence of Plant Size at Transplantiog on Strawberry Fruit Yield, Florida Agriclutural Experiment Station Journal Series, USA;

ALBREGTS E.E.,1971 – Influence of Plant Density on Strawberry Fruit Production, Florida Agriclutural Experiment Station Journal Series, USA;

ALBREGTS E.E.,1972 –Effect of Polyethylene Mulch Color and Polyethylene Coverd Frames on Strawberry Yield, Proc. Fla. State Hort. Soc., USA;

ALBREGTS E.E.,1978 – Evaluation of Plant Density on Strawberry Plant Growth and Fruiting Response, Proc. Fla. State Hort. Soc., USA;

ALBREGTS E.E.,1981 – Weed Control in Strawberry, Proc. Fla. State Hort. Soc., USA;

ALBREGTS E.E.,1982 – Effect of Fertilizer Rate on Number of Malformed Strawberry Fruit, Proc. Fla. State Hort. Soc., USA;

ALBREGTS E.E.,1985 – Double Croping Strawberry With Vegetables, Proc. Fla. State Hort. Soc., USA;

ALBREGTS E.E.,1988 – Effect of Biostimulants on Fruiting of Strawberry, Proc. Fla. State Hort. Soc., USA;

ANNDERSSON G. et al, 2012 – Organic Farming Imporves Pollination Succes in Strawberries, Lund University, Sweden;

APPELANTS P, 2010 – Strawberry in Europe, International Strawberry Congress, Antwerp, Belgium;

(ANPM) Agenția Națională pentru Protecția Mediului, 2005 – Raport anual privind starea factorilor de mediu în județul Timiș,Timișoara;

http://www.anpm.ro/web/apm-timis/rapoarte-anuale1 accesat 7 septembrie 2016

ARAHONI A., și colab., 2000 – Identification of the SAAT gene involved in strawberry flavor biogenesis by use of DNA microarrays. Plant Cell 12, pg. 647–661;

AHARONI A. și colab., 2004 – Gain and loss of fruit flavor compounds produced by wild and cultivated strawberry species. Plant Cell, 16(11), pg. 3110–3131;

BAKER R.., 1986 – Selections indices in plant breeding. CRC Press, Boca Raton, Florida, USA;

BORDELON B., 2001 – Growing Strawberries, Purdue University Cooperative Extension Service, USA;

BORS R., 2000- A streamlined synthetic octoploid system that emphasizes Fragaria vesca as a bridge species. Ph.D. dissertation, University of Guelph, Guelph, Ontario, Canada;

BORS B. și SULLIVAN J., 1998 – Interspecific crossability of nine diploid Fragaria species. HortScience 32,pg. 439;

BESTFLEISCH M., 2012- Breeding of resistant Strawberry Cultivars for Organic Fruit Production – Diallel Crossing Strategies and Resistance Tests for Botrytis Cinerea and Xanthomonas fragariae, Proceedings of the 15th International Conference on Organic Fruit Production, pp. 221-227, Germania;

BIANCHI GIULIA et al., 2014 – Aroma Quality of Fruits of Wild and Cultivated Strawberry (Fragaria spp.) in Relation to the Flavour- Related Gene Expression, Journal of Horticulture Research vol 22(1): 77-88, Italy;

http://www.inhort.pl/files/journal_IO/contents/2014_1/johr-Volume_22_1_09_paper.pdf

BINARD PH.,et al, 2013 – Strawberry in Perspective „Fact and Figures in Europe and the World”, European Fresh produce Association, 2 nd edition International Strawberry Congress 2013;

BRINGHURST R., 1990 – Cytogenetics and evolution in American Fragaria. HortScience 25, pg.879–881;

BRINGHURST R. și GILL T., 1970 – Origin of Fragaria polyploids. II. Unreduced and doubled-unreduced gametes. American Journal of Botany 57, pg. 969 – 976;

BRINGHURST R., SENANAYAKE Y., 1966 – Evolutionary significance of natural Fragaria chiloensis x F. vesca hybrids resulting from unreduced gametes. Am J Bot 53, pg. 1000-&;

BRINGHURST R., VOTH V, 1982 – Hibridization in Strawberry, California Agriculture, USA;

BRUGGMANN WALLACE MARY, 1966 – Cap. 2 The Strawberry in Religious Paintings of the 1400’ în DARROW G., The Strawberry: History, Breeding and Physiology, Holt, Rinehart and Winston, New York, Chicago, San Francisco, USA, pg.11-16;

CARP NATALIA

CARP NATALIA

CARP NATALIA

CARP NATALIA

CARRASCO B, 2005 – Chemical composition and inheritance patterns of aroma in Fragaria x ananassa and Fragaria virginiana progenies. Hort Sci, 40(6), pg.1649–1650;

CIULCA S., 2006a – Metologii de experimentare în agricultură și biologie, Ed. Agroprint, Timișoara;

CIULCA S., 2006b – Elemente de genetică cantitativă și genetica populațiilor, Ed. Agroprint, Timișoara;

(CJT) Consiliul Județean Timiș,Statutul județului Timiș, 2004 ;

http://www.cjtimis.ro/uploads/files/Statutul%20Judetului%20Timis/Statutul%20Judetului%20Timis%20H20_2004.pdf, accesat 9 septembrie 2016

(CJT) Consiliul Județean Timiș, 2011 – Raport privind stadiul realizarii masurilor prevazute în PIGCA, Timișoara;

http://www.cjtimis.ro/uploads/files/Raport%20calitatea%20aerului/H59_2011_A%20Raport%20privind%20programul%20integrat%20de%20gestiune%20a%20cal%20aerului.pdf

CHAMBERS A. și colab., 2014 – Identification of a strawberry flavorgene candidate using an integrated genetic-genomic-analytical chemistry approach, BMC Genomics 15:217;

http://bmcgenomics.biomedcentral.com/articles/10.1186/1471-2164-15-217

DARROW G. M., et al, 1966 – The Strawberry: History, Breeding and Physiology, Holt, Rinehart and Winston, New York, Chicago, San Francisco, USA;

DAVIS T. și coalb., 2006 – Assessment of SSR Marker Transfer from the cultivated strawberry to diploid strawberry species:functionality, linkage group assignment, and use in diversity analysis. J. Amer. Soc. Hort. Sci. 131(4)., pg. 506–512;

DAVIS T, DENOYES-ROTHAN B, LERCETEAU-KOLER E, 2007 – Strawberry in KOLE C. (ed), Genome Mapping and Molecular Breeding in Plants, Vol.IV. Fruits and Nuts, Springer, Berlin Heidelberg, Germany, pg.189-205;

DAVIS T, YU H, 1997 – A linkage Map of the Diploid Strawberry, Fragaria vesca. J.Hered 88 pg.215-221;

DIAMANTI J. Et al, 2012 – Increasing Strawberry Fruit Sensorial and Nutritional Quality Using Wild and Cultivated Germoplasm, Valoriyation of Red Fruit genetic Resources, Ancona, Italy;

DENOYES –ROTHAN B. și colab., 2005 – Inheritance of resistance to Colletotrichum acutatum in Fragaria x ananassa. Phytopathology 95, pg. 405–412;

DICKINSON T. și colab., 2007 – Polyploidy, reproductive biology, and Rosaceae: understanding evolution and making classifications. Plant Syst Evol 266, pg. 59–78;

DU X., et al, 2010 – Electronic Nose for detecting Strawberry Fruit Maturity, Proc. Fla. State Hort. Soc., USA;

EVANS W, 1977 – The use of synthetic octoploids in strawberry breeding. Euphytica 26, pg. 497 – 503;

FAEDI W., 2013 – Italy: Strawberry cultivation in Europe – current varieties and new selections, Liste varietali dei Frutiferi, Italia;

http://www.freshplaza.com/article/110492/Italy-Strawberry-cultivation-in-Europe-current-varieties-and-new-selections

FEDEROVA N., 1946 – Crossability and phylogenetic relationships in the main European species of Fragaria. (Compt. Rend. Doklady) Acad Sci URSS 52, pg.545–547;

FENNEL ANNE, GRAPER F., 1994 – Strawberries in South Dakota, Cooperative Extension Service, South Dakota University, USA;

http://openprairie.sdstate.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=1229&context=extension_extra

FENTON V., 2010 – Day-neutral Matted Row, Field and High Tunnel Plasticulture Strawberry Management System, 201 Fruit and Vegetable Research Report, Kentukz University, USA;

FINN C. et al, 2014 – Strawberry Cultivars Western Oregon and Washington, Oregon State University, USA;

FISHMAN R., 1987 – Albert Etter: fruit breeder. Fruit Var J 41, pg. 40–46;

FITZGERALD F., 2005 – Strawberries, Master Gardener Program, Washington State University, USA;

FOLTA K., GARDINER SUSAN, 2009- Genetics and Genimics of Rosaceae, (Partea a IV-a Strawberry cap. 20-23, pg.413-506) Springer, USA;

FOLTA K., KOLE C., 2011 – Genetics, Genomics and Breeding of Berries, Cap. IV Strawberry, Science Publishers, USA;

FOLTA K., DENOYES-ROTHAN B., ROUSSEAU-GUETIN M., STEWART P., 2011 – Cap. IV Strawberry, Part 2, Genome Composition, Linkage Maps and Markers în FOLTA K., KOLE C (ed) Genetics, Genomics and Breeding of Berries, Science Publishers, USA; pg.138-161;

FOLTA K., 2013 – Functionalizing the strawberry genome—A review. International Journal of Fruit Science 13, pg. 162 – 174 ;

FOLTA K., DAVIS T., 2006 – Strawberry genes and genomics. CritRev Plant Sci 25, pg. 399–415;

FOULK D., et al, 2009 – Strawberries for the Home Garden, University of Minnesota, USA;

GABRIEL K.R., 1971 – The biplot graphic display of matrices with application to principal component analysis, Biometrika, 58:453-467;

GALLETA J., BRINGHURST R., 1990 – Strawberry management. În: GALLETA J. HIMEKICK D. (ed).). Small fruit crop management. Prentice Hall, Englewood Cliffs, USA;

GALLETTA, G.J., MAAS, J.L., 1990 –Strawberry genetics. HortScience, 25(8), SUA pg.871-879; http://hortsci.ashspublications.org/content/25/8/871.full.pdf

GENBERRY, 2004 – European Strawberry and Raspberry Genetic Resources, AGRI GEN RES action 036, INRA, Frencs National Institute of Agronomical Research, Franța;

http://ec.europa.eu/agriculture/genetic-resources/actions/f-036/final-fact-sheet_en.pdf pe 5 oct 2014

GIANESSI L., WILLIAMS ASHLEY, 2011 – Fumigation Makes Spain the first Exporter of Strawberries in the World, International Pesticide Benefits Case Study, No.17, Crop Life Foundation, USA;

http://croplifefoundation.files.wordpress.com/2012/07/17-strawberries.pdf

GIREATH J., et al, 2003 – Herbicide and Mulch Evaluation for Weed Manadgement in West Central Florida Strawberries, University of Florida, Proc. Fla. State Hort. Soc., USA;

GREEN A., 1971 – Soft Fruits. În: Hulme A.(ed.). The biochemis-try of fruits and their products. Academic Press, New York. 2, pg. 375-410;

GRIFFING B., 1956 – Concept of general and specificcombining ability in relation to diallel crossing system. Australian J. Biol. Sci., nr. 9, p. 463-495;

GRUBINGER V., 2011 – Growers Views on Strawberry Varieties, University of Vermont, SUA;

http://www.uvm.edu/vtvegandberry/factsheets/strawberryvarieties.html

B.I.,1954 – The theory and analysis of diallel crosses. Genetics, nr. 39,pg.789-809;

HAYMAN B.I. 1954 – The theory and analysis of diallel crosses. Genetics, nr. 39,pg.789-809;

HAYMAN B.I. 1958 – The theory and analysis of diallel crosses II. Genetics, nr. 43, pg.63-85;

HAYMAN B.I. 1960 – The theory and analysis of diallel crosses III.,Genetics, nr.45, pg155-172;

HANDLEY D., 2003 – Growing Strawberries, University of Maine Cooperative Extension, USA;

HANDLEY D.,2012 – Matted row Strawberry Varietiy Trial Results, Maine Agricultural and Forest Station, Maine, USA;

HANCOCK J., CALLOW P., SERCE S., SON P., 2003 – Variation in horticultural characteristics of native Fragaria virginiana and F. chiloensis from North and South America. J Am Soc Hort Sci 128 pg.:201–208;

HANCOCK J. și colab., 2004 – Taxonomic variation among North and South American subspecies of Fragaria virginiana and F. chiloensis. Can. J. Bot. 82, pg.1632-1644;

HANCOCK J. și colab., 2008 –  Challenges Faced by Day-neutral Strawberry Breeders in the Continental Climates of the Eastern United States and Canada. HortScience 43, pg.1635 – 1636;

HANCOCK J., LUBY J., -1993, Genetic resources at our doorstep: The wild strawberries. Bioscience 43: pg. 141–147;

HAYMES K. și colab., 1997 – Identification of RAPD markers linked to a Phytophthora fragariae resistance gene (Rpf1) in the cultivated strawberry. Theoretical and Applied Genetics 94(8), pg. 1097–1101;

HEDRICK U., 1925 – The Small Fruits of New York, J.B. Lyon Albany, NY, USA;

HEMPHILL R., MARTIN L., 1992 – Microwave oven-drying method for determining soluble solids in strawberries. HortScience, 27, pg.1326;

HOASHI-ERHARDT WENDY, 2014 – Growing Day-Neutral Strawberries in Western Washington, Washington State Universitz Extension Fact Sheet, USA;

HOFFMANN T. și colab., 2006 – RNAi-induced silencing of gene expression in strawberry fruit (Fragaria × ananassa) by agroinfiltration: A rapid assay for gene function analysis. Plant J 48, pg.818–826;

HOLLENDER, C. și colab. 2014 – Floral transcriptomes in woodland strawberry uncover developing receptacle and anther gene networks . Plant Physiology 165, pg. 1062 – 1075;

HUANG P. și colab., 2012 – Performace of Florida Produce Containerized Strawberry Transplant, Proc.Fla.State Hort. Soc., USA;

HUMMER K., BASSIL N., NJUGUNA W., 2011 – Fragaria în KOLE C.(ed), Wild Crop Relatives,Genomic and Breeding Resources, Temperate Fruits, Springer-Verlog, Berlin Heidelberg, pg. 17-44;

HUMMER K., HANCOCK J., 2009 – Cap. IV Strawberry Genomics, Botanical History, Cultivation, Traditional Breeding and New Technologies în FOLTA K., GARDINER SUSAN (ed), Genetics and Genimics of Rosaceae, Springer, USA, pg.413-506;

JAMIESON A. și colab., 2001 -‘Mira’ Strawberry, Hortscience 36(2), pg. 389–391;

http://hortsci.ashspublications.org/content/36/2/389.full.pdf

JETT W.L., 2006 – Growing Strawberries in High Tunnels in Missouri, West Virginia Universitz, Morgantown, USA;

JOHNSON L, AKSEL R. 1959. – Inheritance of yielding capacity in a fifteen-parent diallel cross of barley. Can J Genet Cytol, 1, 208-265;

JUNGNICKEL F., 1988 – Strawberries (Fragaria spp. and hybrids). În: BAJAJ Y. (Ed) Biotechnology in Agriculture and Forestry 6 Crops 2, Springer-Verlag, pg. 38-103;

KADER A, 1991 – Quality and its maintenance in relation to the postharvest physiology of strawberry. În: LUBY J și DALE A (ed.). The Strawberry into the 21st Century. Timber Press, Portland, Oregon, USA, pg. 145–152;

http://ucce.ucdavis.edu/files/datastore/234-548.pdf

KALT W., și colab., 1993 – Postharvest color development of strawberries: Influence of maturity, temperature and light. Can.J.Plant, 73, pg.541-548;

KANG M.S. 2003. – Formulas and Software for Plant Geneticists and Breeders. Food Product Press, Haworth Reference Press, New-York, London;

KANG C., 2013 – Genome-scale transcriptomic insights into early-stage fruit development in woodland strawberry Fragaria vesca. Plant Cell Online 25, pg.1960 – 1978;

KANTOR T., 1984 – Results of breeding and genetic work aimed at creating economically valuable cultivars from incongruent crossing of Fragaria x ananassa Duch. x Fragaria moschata Duch., Genetika 19: pg.1621–1635;

KASUGA M. și colab., 2004 – A combination of the Arabidopsis DREB1A gene and stress-inducible rd29A promoter improved drought- and lowtemperature stress tolerance in tobacco by gene transfer. Plant Cell Physiol. 45, pg. 346–350;

KURAS ANITA, KORBIN MAIGORZATA, 2010, – Pco-A Analysis of Breeding Germaplasm Used in European Breeding Programs, Based on Evaluation of DNA Polymorphism of Investigated Plants, Journal of Fruit and Ornamental Plant Research, Vol 18 (2), Poland, pg. 7-16;

LAW D. și colab., 2008 – High Tunnel and Field Plasticulture Strawberry Evaluation, 2008 Fruit and vegetable research Report, Kentucky University, USA;

LEE VIVIAN, 1966 – Cap. 3-6 în DARROW, The Strawberry: History, Breeding and Physiology, Holt, Rinehart and Winston, USA; pg.15-84;

LISEK ANNA, ORLIKOWSKA TERESA, 2008 – The Post-efect of in Vitro Storage on Shoot Multiplication and Rooting of „Senga Sengana” , Journal of Fruit and Ornamental Plant Research, Vol.16, 2008: 123-132, Poland;

LANTZ W. și colab., 2010- Season-Long Strawberrz Production with Everbearers, Northeast SARE Grantee-Produced Info Product, SUA;

LARSEN M, POLL L., 1992 – Odour thresholds of some important aroma compounds in strawberries. Zeitschrift f¨ur Lebensmittel- Untersuchung und-Forschung 195 pg. 120–123;

LATRESSE A., 1991 – Fruits. In Volatile compounds in foods and beverages. Edited by Maarse H. New York, NY: Marcel-Decker, pg. 329–387;

LERCETEAU –KOHLER E. și colab., 2003 – Characterization of mixed disomic and polysomic inheritance in the octoploid strawberry (Fragaria x ananassa) using AFLP mapping. Theor Appl Genet 107, pg. 619–628;

LIETEN F. și colab. 2004 – Recent situation of strawberry substrate culture in Europe. Acta Horticulturae, v. 649, p.g193-196;

http://ec.europa.eu/clima/events/docs/0014/proceedings_en.pdf

LISTON A. și colab.,2014 – Fragaria: A Genus With Deep Historical Roots and Ripe for Evolutionary and Ecological Insights, Am.J of Botany 101 (10);

http://www.amjbot.org/content/early/2014/09/16/ajb.1400140.full.pdf+html

LONGHI S. și colab. 2014 – Molecular genetics and genomics of the Rosoideae: state of the art and future perspectives. Horticulture Research 1, pg.1;.

MAEDA K. și colab., 1980 – Journal of Human Ergology [1980, 9(2): 117-123], Japan;

MALDIN PAULINA și colab, 2008 -Studiu privind valoare horticolă și de ameliorare a genotipurilor de căpșun, zmeur și mur, ICDP, Mărăcineni, România;

MANNING K., 1998 – Genes for fruit quality in strawberry. In: COCKCHULL K., și colab. (ed.) Genetic and Environmental Manipulation of Horticultural Crops. CAB International, Wallingford, UK. pg. 51–61;

MANSY AGNIESZKA, MARDY W., ZURAWICZ E., 2014 – Combining Ability of Selected Dessert Strawberry Cultivars with Different Ripening Periods, Institute of Horticulture in Skierniewice, University of Life Sciences, Warsaw, Poland;

MANSY AGNIESZKA, ZURAWICZ E, 2009 – Yielding of New Dessert Strawberry Cultivars and Their Susceptibility to Fungal Diseases in Poland, Journal of Fruit and Ornamental Plant Research, Vol. 17 (2) 2009:191-202, Poland;

MAAS J.L, POOLER M.R, GALLETA G.J, 1995- Bacterial angular leafspot disease of strawberry: Presen Status and prospects for control. Adv Strawberry Res 14: pg. 18–24;

MAAS J, WANG S, GALETTA G, 1996 – Health enhancing properties of strawberry fruit. In: PRITTS M, CHANDLER C, CROCKER T Proceedings of the IV. North American Strawberry Conference, Orlando, Florida USA, pg. 11–18;

MOUHU , K. și colab., . 2013 – The Fragaria vesca homolog of suppressor of overexpression of constans1 represses fl owering and promotes vegetative growth. The Plant Cell 25, pg. 3296 – 3310;

MUNTEANU I., MUNTEANU RODICA, 1998, Timiș, Monografie, ed. Marineasa, Timișoara, Romania (pg.7-52);

MYERS MOSTELLA, 1972 – Efficency of Irigation Methods for Strawberries, Florida State Horticultural Society, USA;

NIEMIROWICZ SZCZYTT K., 1990a – Somaclonal variation in Strawberry. în: BAJAJ Y. (ed) Biotechnology in agriculture and forestry, vol 11: Somaclonal variation in crop improvement I. Springer, Berlin Heidelberg, New York, pg. 511–528;

NOURSE N., 2014 – Strawberry Narieties for today and Tomorrow, Nourse farms, SUA; http://www.newenglandvfc.org/pdf_proceedings/2009/SVforTT.pdf

OLBRICHT K. și colab., 2008 – Inheritance of aroma compounds in a model population of Fragaria × ananassa Duch. Plant Breeding 127(1), pg. 87–93;

(OSPA) Oficiul pentru Studii Pedologice și Agrochimice,2010 – Cadrul natural și particularitățile zonale ale județul Timiș,Timișoara

http://www.ospatimisoara.ro/Cadrul%20natural%20Timis%20(tabelul%201).pdf accesat 9 septembrie 2016

OYKAN H. și colab., 2003 – Nonadditive changes in genome size during allopolyploidization in the wheat (Aegilops Triticum) group. J Hered 94, pg.260–264.;

PARANJPE A. și colab., 2004 – Developing a System to Produce Organic Plug Transplants for Organic Strawberry Production, Proc. Fla. State Hort.Soc., Florida, USA;

PEREZ A., și colab., 1992 – Aroma components and free amino acids in strawberry cultivar Chandler during ripening. J. Agr. Food Chem. 40, pg. 2232–2235;

PEREZ A., și colab., 1996 – Furanones in strawberries: Evolution during ripening and postharvest shelf life. J. Agric. Food Chem. 44, pg.3620–3624;

PEREZ CAYO ZANINA și colab., 2013 – Effect of Harvest Dateon the Soluble Solids Content and Sugar Profile of Comercial Strawberry Cultivars and Advenced Selection, University of Florida, Proc. Fla. State Hort. Soc., USA

POLING E.B.,2012 – Strawberry Plant Structure and Growth Habit, Cornell University, USA http://www.hort.cornell.edu/expo/proceedings/2012/Berries/Berry%20Plant%20Structure%20Poling.pdf

PONTAROLI A. și colab., 2009 – Gene content and distribution in the nuclear genome of Fragaria vesca. Plant Genome 2, pg.93–101;

POTTER D,LUBY J,HARRISON R, 2000 – Phylogenetic relationships among species of Fragaria (Rosaceae) inferred from noncoding nuclear and chloroplast DNA sequences. Syst Bot 25; pg.337–348;

PRITTS M., 2003 – Key Features of Organic Berry Crop Production, Cornell University, USA;

Proiect AGRAL,2004 – Despre căpșun și cultivarea căpșunului, Cercetări privind extinderea perioadei de recoltare la căpșun, utilizând caracterul de remontanță și manipularea tehnologiilor de cultură la noile soiuri și selecții,Stațiunea de Dezvoltare Pomicolă Buzău, România;

http://www.capsun.flora.ro/home.php?c1=1&c2=3&c3=0 acesat la 13 septembrie 2014

REGANOLD J., și colab., 2010 – Fruit and Soil Quality of Organic and Conventional Strawberry Agroecosystems, Washington State University, Washington, USA;

ROSATI P.,1993 – Recent trends in strawberry production and research: an overview. Acta Hort 348, pg.23–44;

SAMPSON CLARE, KIRK W., 2013 – Can Mass Trapping Reduce Thrips Damage and Is It Economically Viable? Management of the Western Flower Thrips in Strawberry, Keele Universitz, Newcastle under Lyme, United Kindome;

SANTOS B., 2011 – Evaluation of Freeze protection Methods for Strawberry Production in Florida, Proc, Fla. State. Hort. Soc., USA;

SANTOS B., 2014 – Strawberry production, IFAS Extension, University of Florida, USA;

SARAGENT D, DAVIS T, TOBUTT K, WILKINSON M, BATTEY N, SIMPSON D, 2004 – A Genetic Linkage Map of Microsatelites, Gene-specific and Morphological Markers in Diploid Fragaria, Theor Appl Genet 109, pg 1385-1391;

SARGENT D. și colab., 2006a – The detection of QTL associated with vegetative and reproductive traits in diploid Fragaria: A preliminary study. Actt. Hort 708, pg. 471–474;

SCALZO J., și colab., 2005 – Breeding and biotechnology for improving berry nutritional quality. BioFactors 23, pg. 213–220;

SCHWIETERMAN M, și colab., 2014 – Strawberry Flavor; Diverse Chamical Compositions, a Seasonal Influence and Effects on Sensory Perception, University of Florida, USA;

SEERAM NAVINDRA, 2008 – Berry Fruits for Cancer Prevention: Curent Status and Future Prospects, J. Agric. Food Chem. 56(3), pg.630-635

http://pubs.acs.org/doi/abs/10.1021/jf072504n

SENANAYAKE Y., BRINGHURST R., 1967 – Origin of Fragaria Polyploids. I.Cytological analysis. Am J Bot 54, pg. 221–228;

SHANDULACHE M.,Campia de Vest detaliat (dupa M. Ielenicz),2015 Universitatea din București, publicat online

http://www.unibuc.ro/prof/sandulache_m_i/Campia_de_Vest_detaliat.php Acesat pe 13 septembrie 2016

SHULAEV V. și colab., 2011 – The genome of woodland strawberry (Fragaria vesca), Natural Genetics 43, pg. 109-116;

http://www.nature.com/ng/journal/v43/n2/full/ng.740.html

da SILVA PINTO M, LAJOLO FM, GENOVESE M, 2008 – Bioactive compounds and quantification of total ellagic acid in strawberries (Fragaria x ananassa Duch, Food Chemistry, vol 107 (4) pg. 1629–1635

http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0308814607010618

SJULIN T., DALE A., 1987 – Genetic diversity of North American strawberry cultivars. J Am Soc Hort Sci 112, pg. 375–385;

SLOVIN J., MICHAEL T., 2011 – Cap. IV Strawberry, Part.3 Structural and Functional Genomics in FOLTA K., KOLE C.,Genetics, Genomics and Breeding of Berries, Science Publishers, USA; pg.162-193)

SMITH B.și colab., 1999 – Growing strawberries in Wisconsin, University of Wisconsin Extension, Wisconsin, USA;

SPANGELO L., 1971 – Growing strawberries in eastern Canada: varieties, Canada Dep. Of Agriculture, Ottawa, Canada;

STAUDT G., 1962 – Taxonomic studies in the genus Fragaria: typification of Fragaria species known at the time of Linnaeus. Can. J. Bot. 40, pg.869–886;

STAUDT G., 1989 – The species of Fragaria, their taxonomy and geographical distribution. Acta Hortic. 265, pg. 23–33;

STAUDT G., 1999 a – Notes on Asiatic Fragaria species: Fragaria nilgerrensis Schltdl. ex J.Gay, Bot. Jahrb. Syst. 121(3), pg.297–310;

STAUDT G, 2003 – Notes on Asiatic Fragaria species: III. Fragaria orientalis Losinsk. and Fragaria mandshurica spec. nov. BotJahrb Syst 124(4), pg.397–419;

STAUDT G, 2008, Notes on Asiatis Fragaria species V: F. Nipponica and F. Iturupensis. Bot Jahrb Syst 127(3), pg.317–341;

STAUDT G., 2009 – Strawberry biogeography, genetics and systematics. Acta Hort. 842(1),pg. 71–83;

STEWART J.,2011- Cap. IV Strawberry, Part.I Fragaria, History, and Breeding, în FOLTA K., KOLE C.,Genetics, Genomics and Breeding of Berries, Science Publishers, USA; pg.114-201)

STRANG J. și colab., 2007 – Evaluation of Strawberry Varieties as Matted Rows, 2007 Fruit and Vegetable crop Research Report, Kentucky University, USA;

STRANG J. și colab., 2007 –Plasticulture Strawberry, 2007 Fruit and Vegetable crop Research Report, Kentucky University, USA;

SUGIMOTO T. și colab., 2005 – Detection of RAPD markers linked to the everbearing gene in Japanese cultivated strawberry. Plant Breed 124, pg. 498–501;

SWATZLER D, 2000 – A Friend Among the Senecas, Stackpole Books, USA;

TAKEDA F., 2000 – Out-of-seson Green House Strawberry production in Soilless Substrate, Advences in Strawberry Research, Vol 18, USA;

http://www.ars.usda.gov/SP2UserFiles/Place/80800000/FTakeda/1999Advances%20in%20Strawberry%20Res%20feature.pdf accesat 13 nov 2014

TENLLADO F. și colab., 2004 – RNA interference as a new biotechnological tool for the control of virus diseases in plants. Virus Res. 102 (1), pg.85–96;

The Mid-Atlantic Berry Guide for Commercial Growers, 2013-2014 – Produced by The Pennsylvania State University in cooperation with Rutgers University, the University of Delaware, the University of Maryland, Virginia Tech, and West Virginia University, USA, pg.49-115;

TRAJKOVSKI K., 1993 – Progress report in Fragaria species hybridization at Balsgård, Sweden. Acta Hort 348, pg. 131–136;

WALLACE H., 1966 – Cap. I Introduction, în DARROW, The Strawberry: History, Breeding and Physiology, Holt, Rinehart and Winston, New York, Chicago, San Francisco, USA; pg. 3-10

WARMUND MICHELE, 2010 – Fruit Production, Master Gardener, University of Missouri Extinsion, Missouri, USA;

WEAVER J. BRUNER W.,1927 –Root development of vegetable Crops. Cap. XVIII, McGrow-Hill Book Company, New York, USA;

WEBER C., 2012 – Strawberry Variety Rieview, Cornell Univerity, SUA;

http://www.fruit.cornell.edu/berry/production/pdfs/strcultreview2012.pdf

WITTER S.H., CASTILLA N., 1995 – Protected Cultivation of Horticultural Crops World Wide, Hort. Technology 5, pg. 6-23;

WROLSTAD R., și colab., 1970 –Characterization of an additional anthecyanin pigment in extracts of strawberry, Fragaria, J. Cromatogr., 50, pg.311;

WROLSTAD R., și colab., 1970 – Color quality of frozen strawberry: effects of anthocyanin pigments, pH, total acidity and ascorbic acid variability, J.Food Sci., 35, pg.448;

WROLSTAD R., SHALLENBERGEN R., 1981 – Free sugars and sorbitol in fruits: a compilation from literature, J. Assoc off Anal Chem. 64, pg. 91-103;

WU F., și colab., 2012 – Strawberry Industry Overview and Outlook, University of Florida, USA

ZORILLA-FONTANESI Z. și colab., 2012 – Genetic analysis of strawberry fruit aroma and identification of O-methyltransferase FaOMT as the locus controlling natural variation in mesifurane content. Plant Physiol 2012, 159(2), pg.851–870.;

ZHAO Y.,2007 – Berry Fruit: Value- Added Products for Health Promotion, CRC Press, USA;

ZURAWICZ E., 1990 – Heratibility of most important quantitive traits in strawberry (Fragaria X anaanassa Duch.), Inst. Sadow Kwioc, Skiemiewice, Polonia,pg.58;

2014 production Guide for Organic Strawberry – Cornell University, New York, SUA;

*** DICȚIONARUL EXPLICATIV AL LIMBII ROMÂNE, 1998, București

***DICȚIONARUL ETIMOLOGIC ROMÂN, 1958-1966, București

Surse bibliografice on-line cu referire in text:

[1] http://www.mythencyclopedia.com/Fi-Go/Fruit-in-Mythology.html accesat la 15septembrie 2014

Alte surse bibliografice on-line:

http://documents.tips/documents/proiec-agral-despre-capsun-si-cultivarea-capsunului.html

http://urbanext.illinois.edu/strawberries/history.cfm acesat la 13 septembrie 2014

http://en.wikipedia.org/wiki/Strawberry acesat la 13 septembrie 2014

http://hoogstraten.eu/presentations/wednesday/3_BinardFreshfel_StrawberryTradepresentation2013.pdf accesat 29 septembrie 2014

http://berryhealth.fst.oregonstate.edu/health_healing/fact_sheets/strawberries_facts.htm 2 oct 2014

http://faostat3.fao.org/faostat-gateway/go/to/browse/Q/QC/Eâ accesat 2 octombrie 2014

http://www.californiastrawberries.com/about_strawberries accesat 4 octombrie 2014

http://extension.psu.edu/business/ag-alternatives/horticulture/fruits/strawberry-production accesat 4 octombrie 2014 (accesat 5 octombrie 2014)

http://strawberryplants.org/2010/05/strawberry-varieties/ accesat pe 5 octombrie 2014

http://www.whfoods.com/genpage.php?tname=foodspice&dbid=32 (accesat 5 octombrie 2014)

http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_strawberry_cultivars (accesat 5 octombrie 2014)

https://indianaberry.com/info_straw_variety.php (accesat 5 octombrie 2014)

http://strawberry.ifas.ufl.edu/breeding/varieties.htm (accesat 5 octombrie 2014)

http://bib.ge/marwyvi/index.php?id=kenkra varietati (accesat 5 octombrie 2014)

http://www.bordeaux.inra.fr/eustrawberrydb/ , https://www.bordeaux.inra.fr/genberry 5 oct 2014

http://www.fruit.cornell.edu/berry/production/strawberryproduction.htm accesat 6 oct 2014

http://extension.psu.edu/plants/gardening/fphg/strawberries/variety-selection accesat 6 octombrie 2014

http://www.icdp.ro/?target=ro-laboratoare-arbusti-capsuni accesat 6 octombrie 2014

http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Strawberry_flower_J1.JPG accesat 11 noiembrie 2014

https://ndb.nal.usda.gov/ndb/foods/show/2385?fgcd=&manu=&lfacet=&format=Full&count=&max=50&offset=&sort=default&order=asc&qlookup=09316&ds=

accesat 2016

http://www.hort.cornell.edu/expo/proceedings/2012/Berries/Berry%20Plant%20Structure%20Poling.pdf accesat 11 nov 2014

http://www.fruitipedia.com/musk_strawberry_fragaria_moschata.htm accesat 11 noiembrie 2014

https://www.naturewatch.ca/plantwatch/wild-strawberry/ accesat 11 noiembrie 2014

http://botany.csdl.tamu.edu/FLORA/imaxxros.htm accesat 11 noiembrie 2014

http://calphotos.berkeley.edu/cgi/img_query?query_src=photos_index&where-lifeform=any&rel-taxon=equals&where-taxon=Fragaria+chiloensis accesat 11 noiembrie 2014

http://luv2garden.com/strawberry_varieties.html accesat 12 noiembrie 2014

http://strawberry.ifas.ufl.edu/breeding/varieties.htm accesat 12 noiembrie 2014

http://all-free-download.com/free-vector/vector-background/strawberry_theme_background_02_vector_178606_download.html accesat 13 nov 2014

http://www.globalsciencebooks.info/index.html accesat 13 nov 2014

http://hortsci.ashspublications.org/content/34/4/615.full.pdf accesat 13 nov 2014

http://www.hos.ufl.edu/protectedag/Strawberry.htm accesat 13 nov 2014

http://fshs.org/proceedings-o/2007-vol-120/FSHS%20vol.%20120/142-150.pdf accesat 13 nov 2014

http://pubs.aic.ca/doi/pdf/10.4141/cjps64-053 accesat 13 nov 2014

http://umaine.edu/publications/2067e/ accesat 13 nov 2014

http://www.oregon-strawberries.org/fmr/fact_sheets/Growing_Day_Neutral_Strawberries_in_W.WA.pdf 13 nov 2014

https://ir.library.oregonstate.edu/xmlui/bitstream/handle/1957/45878/ec1618.pdf accesat 13 nov 2014

http://www.plosone.org/article/fetchObject.action?uri=info%3Adoi%2F10.1371%2Fjournal.pone.0012346&representation=PDF accesat 13 nov 2014

http://extension.missouri.edu/p/G6135 accesat 13 nov 2014

http://www.uky.edu/Ag/CCD/introsheets/hightunnelstrawberries.pdf accesat 13 nov 2014

http://www.ces.ncsu.edu/wp-content/uploads/2013/06/IMG_1049.jpg accesat 13 nov 2014

http://strawberries.ces.ncsu.edu/2013/06/some-growers-still-picking-but-removing-fruit-has-been-very-expensive-61313/ accesat 13 nov 2014

http://europepmc.org/abstract/MED/6460803 accesat 13 nov 2014

http://fairsharenews.blogspot.ro/2011_05_01_archive.html accesat 13 nov 2014

http://www.insad.pl/files/journal_pdf/journal2009_2/full18%202009%282%29.pdf acces13 nov 2014

Descriere soiuri

https://plantxing.com/2014/09/09/unraveling-strawberry-genetics/ accesat 1 oct2016

https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_strawberry_cultivars descriere Alba

http://www.newfruits.it/en/varieties/alba descriere Alba

http://www.zipmec.com/en/strawberries-history-production-trade-guide-fruit.html Clery

http://www.dekemp.nl/en/clery Descriere Clery

http://www.centroinnovazionevarietale.it/ clery

http://www.gartneriraadgivningen.dk/NR/rdonlyres/3C7A8E73-7DFF-404B-B5D1C9E408FA143C/0/2961_9_Johan_Aelterman_sorten_Clery_danske_marked.pdf Clery

http://www.salvi.it/old/vivai/gbr/marmolad.htm Marmolada

http://www.bordeaux.inra.fr/eustrawberrydb/accession/511 Marmolada

http://www.omafra.gov.on.ca/english/crops/facts/strawvar.htm#mir Mira

http://hortsci.ashspublications.org/content/36/2/389.full.pdf Mira,

http://www.uvm.edu/vtvegandberry/VVBGA%20Meeting%202009/Strawberry%20Variety%20Trials%2003-08%20Maine.pdf Mira

www.crpv.it/ soiuri italiene cesena

http://www.novagricoltura.com/wpcontent/uploads/sites/10/2015/01/FR_14_06_Speciale_Fragola.pdf FAEDI, Clery

http://www.vivaizanzi.it/UserFiles/File/brochure/05Fragole_ITA.pdf onda

https://www.youtube.com/watch?v=Fgo83iz76Ow- Strawberrz breeding technique- crossing, 20145, East Malling Research