Gherasim Lidia 1 [310831]

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ „ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAȘI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE

LUCRARE DE DIPLOMĂ

Îndrumător științific:

Prof.dr.ing. Constantin PASCAL

Absolventă:

Lidia-Ioana GHERASIM

2018

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ „ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAȘI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE

SPECIALIZARE: CONTROLUL ȘI EXPERTIZA PRODUSELOR ALIMENTARE

TEHNOLOGII APLICATE ÎN CREȘTEREA SUINELOR

Îndrumător științific:

Prof.dr.ing. Constantin PASCAL

Absolventă:

Lidia-Ioana GHERASIM

IAȘI, 2018

[anonimizat]. [anonimizat].

Carnea provenită de la suine se caracterizează printr-o [anonimizat] 2700Kcal/kg, față de carnea de bovine care oferă doar 1600Kcal/kg, iar carnea de ovine 1400Kcal/kg.

Suinele îndeplinesc o [anonimizat]:

prolificitate și precocitate sporită (într-un an de la o scroafă se pot obține peste 20 purcei, care după aproximativ 9 luni sunt repartizați către reproduție);

productivitate superioară pe cap de animal matcă (155-2 tone carne în viu/scroafă/an);

randament ridicat la sacrificare (70-75%);

consum specific de furaje redus (pentru producerea unui kilogram spor de creștere în greutate vie sunt necesare în medie 5 U.N. [anonimizat] 2,5-3 U.N., pentru suinele exploatate în sistem industrial;

capacitate ridicată de adaptare la condițiile de mediu sau la condițiile exploatării în sistem intensiv;

specia valorifică superior cea mai mare parte de produse secundare obținute în ramurile vegetale, o serie de reziduri industrial sau resturile menajere;

asigură o valoroasă materie primă pentru industria alimentară;

[anonimizat] o importantă sursă de aport valutar;

[anonimizat] o mare flexibilitate de comercializare la greutăți ce pot varia între 40 și 140 kg.

[anonimizat], fragedă și hrănitoare; [anonimizat]-se mai bine la prepararea sortimentelor variate din carne;

[anonimizat]-specializate.

[anonimizat] o pondere ridicată a cheltuielilor cu furajele (circa 60%).

Partea I Considerații generale

Capitolul 1

DATE DIN LITERATURA DE SPECIALITATE CU PRIVIRE LA CREȘTEREA SUINELOR

1.1. Rolul și importanța creșterii suinelor

Omenirea parcurge și în prezent o [anonimizat]-o “explozie” [anonimizat]. Astfel, [anonimizat]-se o serie de elemente precum:

sporirea cantității și calității a produselor alimentare;

[anonimizat];

folosirea tuturor resurselor de hrană;

aflarea unor noi sortimente de alimente, cu conținut sporit în substanțe nutritive, în special proteice.

Din studiile efectuate de diverși oameni de știință și de numeroasele instituții specializate se poate considera faptul că, atât în anul 2015 cât și în perspectiva anilor 2050, produsele de origine animală (carnea, laptele, ouăle etc.) vor continua să dețină ponderea în alimentația oamenilor.

Împortanța pentru consum a acestor produse reiese din aprecierea nivelului de trai și gradul de dezvoltare a unui popor, ținându-se cont de un complex de indicatori, precum nivelul producțiilor animale, raportate pe cap de locuitor. Produsele obținute de la animale, cu un conținut mare de substanțe proteice, au o mare valoare biologică, ele fiind asimilate în alimentații raționale și științifice.

Carnea obținută din sacrificarea suinelor a contribuit și va continua să aducă aport substanțial în asigurarea necesarului de substanțe proteice, acesta fiind un indicator de bază în vederea aprecierii nivelului de civilizație și, deci în asigurarea sănătății consumatorului.

Necesarul mediu zilnic de substanțe proteice este considerat a fi pentru om de cca. 70 g; din această cantitate, cel puțin 40 g trebuie să derive din produsele animaliere. Necesarul de acoperire zilnică este în medie, de 20 g de substanțe proteice provenite din carne, variațiile înregistrate fiind impuse de religie și de posibilitățile de creștere a speciei.

Tabelul 1.1

Necesarul intern de produse animaliere, pe structuri sociale a țărilor, între anii 1990-2030

*Conform analizelor FAO, 2017

Conform recomandările F.A.O., O.M.S. ca și specialiști români, o persoană “standard” trebuie să aibă asigurat zilnic între 2800-3000 kcal, dar și circa 1 g proteină pentru fiecare kg greutate. În acest caz, anual sunt necesare circa 73 kg carne (în carcase), din care: 27,9 kg de porcine, 15,9 kg de pasăre, 13,3 kg de bovină. 5,1 kg de ovină și 10,5 kg din alte resurse (în principal din carne de pește). Completările vor fi de circa 240 kg lapte și produse din lapte și 280 ouă.

În alimentația omului, rațiile de hrană sunt întocmite pe baza valoarilor energetice (kcal) și a conținutul în substanțe proteice.

Carnea de porc analizată din acest punct de vedere (eliminând slănina și osânza) este mult mai echilibrată raportat la celelalte produse similare, mai ales dacă luăm în considerare raportul energo-proteic.

Studii recente, recomandă administrarea în hrana umană, a alimentelor de origine vegetală, într-o proporție mai ridicată, datorită faptului că, la animale, se înregistrează un coeficient de transformare foarte mic al proteinelor vegetale în cele animale (14-29%).

Suinele au un coeficient de transformare situat între 8-24%; la carnea de porc coeficientul este de 12,5%, drept pentru care sunt motivate încurajările în vederea creșterii suinelor, care datorită particularitățile biologice acceptate de organimul uman, joacă rol în economie.

Principalul impediment în extinderea creșterii suinelor îl constituie, pentru o serie de sortimente din carne de porc, conținutul prea mare în lipide. De asemenea, s-au făcut unele interpretări greșite asupra relației cauză-efect, punând pe seama acestora apariția unor afecțiuni cardiace și formarea în organismul omului a colesterolului, în urma unui consumridicat de carne de porc.

Investigațiile moderne au demonstrat faptul că 25% din cauzele de infarct miocardic au etiologie genetică și 75% implică un complex de factori insuficient analizați.

1.2. Situația creșterii suinelor pe plan mondial

Datorită creșterii cererii cărnii de porc, pe piața mondială, efectivele de suine au fost și sunt în continuă creștere. Totuși ele sunt condiționate de posibilitățile de furajare și specificul consumului acestui produs alimentar de către om.

Potrivit datelor FAO, producția de carne de porc la nivel mondial a înregistrat o stagnare la circa 321 milioane de tone în anul 2017. Comerțul cărnii de porc la nivel mondial este preconizat sa-și revină, fiind estimat un avans de 2,8% până la 30,6 milioane de tone.

La nivelul anului 2018, FAO estimează că producția de carne de porc la nivel mondial se va reduce foarte puțin, cu numai 0,7%, pentru a atinge 116,4 milioane de tone, ceea ce reprezintă faptul că se va înregistra un al doilea an de stagnare. Ca și în 2016, pricipala cauză a acestei stagnări este producția de carne mult mai mică din China, producție care acoperă în medie, jumătate din producția mondială.

În China, producția cărnii de porc este estimată la un progres de 54 milioane de tone, dar în scădere față de anul anterior cu 2,5%. Pe viitor se așteaptă un volum mai mare al producției cărnii de porc în Asia, Filipine și Vietnam, dar și în Japonia și Coreea. Aceste țări s-au confruntat în ultimii ani cu reducerea drastică a efectivelor de porci din cauza apariției diareii epidemice porcine.

Tot din cauza acestei maladii, SUA și-au revenit mult mai repede, fiind estimată o producție de carne de porc în creștere pe al doilea an de creștere, de la 1,9% la un record de 11,3 milioane de tone. O sporire a producției de carne la suine este estimată și pentru Mexic, cu 2,0% pentru a junge la 1,3 milioane de tone, majorare întâlnită și în state precum Canada și Brazilia.

Rusia este așteptată pe viitor să înregistreze un ritm accelerat de creștere a producției de carne de porc, ceastă creștere fiind datorată investițiilor mari realizate în ultimul timp. Pe de altă parte, în Uniunea Europeană este previzionată o scădere a producției la carnea de porc cu 0,3%, până la 23,3 milioane de tone.

Producția de carne de porc a crescut semnificativ anul trecut comparativ cu 2016, de la 105,6 milioane de tone până la 107,5 milioane de tone. Analiștii estimează o creștere de 1,3%, aproximativ până la 108,9 milioane de tone, conform raportului USDA. Odată cu majorarea producției s-a energizat și comerțul la nivel internațional. Analizând ultimii cinci ani analiștii arată faptul că schimburile comerciale pe sectorul ”carne de porc” s-au mărit cu circa 25%, pe fondul tendinței de îmbunătățire a veniturilor pe familie, în special în regiunea Asiei Răsăritene. Odată cu creșterea comerțului internațional pe piață apar noi ”producători” în acest sector, împreună cu producătorii tradiționali.

În anul 2018, Statele Unite vor rămâne considerat cel mai mare exportator pentru carnea de porc, livrările fiind în creștere înceată față de 2017, la 2,9 milioane de tone. Majorarea consumului pentru carnea de porc în Mexic, alături de reducerea taxelelor de import din Coreea de Sud, vor fi constitui principalele elemente de susținere a exporturilor.

China, care este considerată al doilea producător de carne de porc, la nivel mondial, și-a mărit producția de carne semnificativ în ultimii ani, atingînd în 2017, conform raportului USDA, un nivel record de până la 3448155 tone (26,4%), față de 584928 tone (75,5%) în anul 2015, creșterea fiind înregistrată pe seama scăderii prețurilor input-urilor și a majorării semnificative a cererii de către consumator.

Producția cărnii de porc în Uniunea Europeană, conform estimărilor USDA, va rămâne pe viitor constantă, la 22,5 milioane de tone. Consumul cărnii va înregistra un platou liniar, în condițiile în care se remarcă o cerință de la consumul cărnii de porc la cel de pui, carne care are un preț mai redus.

Producția cărnii de porc în Brazilia va ajunge în 2018 la 3,8 milioane de tone, cantitate impusă de ieftinirea input-urilor și majorarea prețului la carnea de la această specie. La nivelul anului 2017 s-a înregistrat o creștere semnificativă a cererii pentru carnea de porc pe piața internă dar și pe piețele externe.

De asemenea, pentru Canada se estimează ușoară creștere a producției de carne de porc la 1,9 milioane de tone, bazată pe fondul cererii puternice a produsului alimentar la nivelul piații interne. Pentru 2018 este prognozată o majorare a efectivelor de porci sacrificați, deși efectivele de porci se află în regres.

Producția cărnii de porc în Rusia se va majora semnificativ până la 2,3 milioane de tone, în perioada anilor următori, pe fondul sprijinului guvernamental pentru dezvoltarea sectorul porcin, program ce presupune acordarea subvențiilor de către stat pentru fermele de creștere dar și pentru unitățile de procesare a cărnii de porc.

În primele nouă luni ale anului 2017, producția europeană de carne de porc a fost mai mare cu 1,5% (260 000 tone), iar în același timp, exporturlle către țările terțe au crescut cu 707 600 tone. Cererea externă a constituit un veritabil ”balon de oxigen” pentru producători care au beneficiat de revigorarea prețului cărnii.

1.3. Situația creșterii suinelor în țara noastră

În România, creșterea suinelor a fost o preocupare importantă a populației umane, încă din cele mai vechi timpuri, în special pentru cei din mediul rural. La început, a predominat creșterea extensivă a populațiilor primitive de porci, care aveau la bază rasele Stocli și Mangalița, dar și alte populații locale.

Odată cu sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX în România s-au importat rase perfecționate, în special din Anglia, atât pentru creșterea în rasă curată cât și pentru ameliorarea populațiilor de suine autohtone. Principalul scop în creșterea suinelor a fost sporirea efectivelor de porci și implicit a producțiilor obținute de la acestea, urmând ca, în ultimii 20-25 de ani, efectivele să crească, iar apoi să se stabilizeze (după 1989) la un plafon de cca. 10 milioane animale; factorul limitativ constituindu-l posibilitatea de asigurare rentabilă cu furaje, îndeosebi cu cereale.

Pe scurt, evoluția efectivelor de suine și a producțiilor acestora a fost, următoarea: în anul 1938, în țara noastră existau cca. 2,7 mil.suine, din care numai 0,60 milioane scroafe de reproducție. În anul 1960 se înregistrau 4,3 milioane animale cu 0,54 milioane scroafe; în anul 1970 cca. 6,36 milioane, cu 0,68 milioane scroafe, iar în anul 1988 s-au recenzat cca. 14,3 milioane cu 1,1 milioane scroafe. După anul 1991, efectivul total de suine atingea 12,00 milioane, iar în 1997 scade la 8,25 milioane. Efectivele cresc la nivelul anului 2005 la cca. 5,14 mil.

În anul 2017, față de anului 2016, efectivele de porcine au crescut atât ca număr total, cât și ca efectiv matcă, cu 3,1%, respectiv cu 1,5%.

Evoluția efectivelor de porcine în perioada 2016-2017 (www.insse.ro)

Creșterea suinelor în diferite zone ale țării noastre, a înregistrat o densitate mai mare în zonele bune producătoare de cereale, cu câteva excepții. La nivelul anului 2016, cele mai mari efective de porci s-au înregistrat în regiunea de vest a țării (19,6%), urmată de sud-estul țării (16,9%), apoi sudul Munteniei (16,6%). Cel mai redus efectiv a fost în regiunea București-Ilfov cu 0,9% din total efectiv.

Repartiția efectivelor de suine pe regiuni în România (www.insse.ro)

Referitor la distribuția pe regiuni de dezvoltare la nivelul anului 2017, a efectivelor de porcine, se constată că ponderea a crescut față de 2016, în regiunile: Sud-Vest Oltenia (+0,8%), Nord-Est (+0,4%), Sud Muntenia(+0,4%) și Nord-Vest (+0,1%) dar a scăzut în regiunile: Vest (-0,8%), București-Ilfov (-0,5%) și Sud-Est (-0,4%), rămânând constantă în regiunea Centru.

Analizând ponderea efectivelor de suine pe forme de proprietate, în anul 2017, constatăm că cca. 35% din efectivele de suine aparțin unităților privatizate, unele dintre acestea deținând tehnologii de exploatare de tip industrial, dar majoritatea efectivelor de suine sunt crescute în sistem semiintensiv și în gospodăriile populației.

Producțiile de carne de porc, apreciate prin greutatea vie a animalelor sacrificate, au crescut de la 214 mii tone în 1950, la 957 mii tone în 1975, la cca. 1,14 mil.tone în 1991 și 880 mii tone în 1997.

În rezent România importă în medie 230.000 tone porci și carne de porc (echivalentul a 30.000 tone porci în viu și 200.000 tone carne de porc, valoarea financiară ridicându-se la circa 350 milioane euro. Exporturile ating circa 4.000 tone carne și produse din carne de porc.

Producția cărnii de porc în carcasă a fost susținută în România, de o serie de unități crescătoare care și-au desfășurat activitate pe finanțărilor europene.

Astfel, subvențiile oferite potrivit reglementărilor europene ajung la peste 30 euro/cap de porc crescătorii neavând dreptul la alte subvenții. Deoarece plata pe bunăstare nu este considerată o subvenție, aceasta reprezintă acoperirea costurilor care țin de diminuarea capacităților de producție, de costuri cu referire la condițiile de transport și de creștere a animalului. La nivel de carcasă cu o greutate de 100 kg, 40% din costul de producție o reprezintă costul purcelului tânăr importat, iar 45% o reprezintă costul furajelor (la un cost al purceilor de cca 50 euro/cap).

În ultima perioadă se constată o creștere a efectivelor în sectorul privat din mai multe județe, în defavoarea sectorului gospodăresc, elementele limitative constituindu-le: însă asigurarea rentabilă cu furaje concentrate, transportul furajelor și chiar reducerea puterii de cumpărare a consumatorilor, alături de pierderea unor piețe externe.

De remarcat că, în general, în unitățile cu efective mari, producțiile nu sunt corelate cu efectivele crescute, mai ales în ultimii 15-20 de ani, sacrificându-se mai puține animale, ca urmare a sporurilor de creștere reduse, influențate, în cea mai mare măsură, de cantitățile și calitatea furajelor administrate și mai puțin de tehnologiile de exploatare existente.

Capitolul 2

RASELE DE SUINE PENTRU PRODUCȚIA DE CARNE DIN ROMÂNIA

În tipul morfo-productiv de carne sunt încadrate rase specializate pentru producția de carne, acestea caracterizându-se prin dezvoltarea bună a corpului, acesta având un aspect lung și cilindric.

Lungimea cororală trebuie să depășească cu 15-20 cm perimetrul toracic. Trunchiul este larg și puțin adânc; șuncile poaterioare sunt descinse și bine dezvoltae, iar cele anterioare sunt largi, neproeminente.

După sacrificare randamentul este mare, iar carcase rezultate sunt de bună calitate, cu un raport carne-grăsime net în favoarea cărnii

Suinele care se încadrează în tipului morfo-productiv de carne au o constituție robust sau fin și un temperament vioi. Scroafele sunt bune mame, cu prolificitate mare și capacitate bună de alăptare. Formatul corporal în genere este dreptunghiular.

Reprezentanții de bază sunt suinele din rasa Marele alb, Landrace, rasa Piétrain, precum și metișii dintre rasele Marele alb și Landrace.

Principalele rase crescute pentru producția de carne

Rasa Marele alb (Large White) s-a format în Anglia. Are talia mare, corpul lung și adânc, de culoare albă. Conformație corporală este armonioasă. Lungimea corpului este mai mare față de perimetrul toracelui cu 10-20 cm, rasa încadrându-se în tipul morfo-productiv de carne.

Părul este alb, rar, subțire repartizat , uniform pe corp. Pielea are nuanță alb-roz, animalele fiind predispuse la eriteme solare. Capul are mărime medie, este larg, cu rât puternic și profil ușor concav. Urechile au mărime mijlocie, purtate lateral și ușor înainte; pe margini urechile prezintă peri fini și mătăsoși.

Trunchiul este lung, larg și adânc, cu linia spinării dreaptă sau ușor convexă. Crupa este lungă, largă și orizontală, cu o bază solidă de prindere a șuncilor posterioare, acestea fiind bine dezvoltate. Abdomenul este lung, larg, paralel cu linia superioară; prezintă 12-16 sfârcuri din care numai 14 sunt productive.

Osatura corporală este bine dezvoltată, rasa încadrându-se, în tipul constituțional robust. Membrele sunt puternice, rezistente, nu prezintă defecte de aplomb. Rasa este bine consolidată din punct de vedere genetic și se pretează pentru creștere în toate sistemele de întreținere. Are o bună rezistență organică și capacitate mare de valorificare a tuturor categoriilor de nutrețuri. Datorită însușirilor morfo-productive valoroase, rasa a fost integrată în programul național de ameliorare, fiind prevăzut ca în structura efectivului crescut în rasă curată, Marele alb să dețină un procent 43,1%, participând în toate schemele de metisare.

Fig. Rasa Marele alb

Rasa Landrace s-a format în Danemarca. Rasa are talia mijlocie spre mare, iar corpul este mai lung decât la celelalte rase, având o dezvoltare foarte bună a șuncilor posterioare. Constituția este fină sau robustă, iar la vierii de reproducție, spre fină. Fiind o rasă cu însușiri morfo-productive valoroase, este răspândită în aproape toate regiunile globului, în condiții de mediu și de exploatare variate.

Capul este mai mic, cu profil drept, iar urechile sunt mijlocii și aplecate înainte (aspect bleg). Gâtul, relativ subțire și lung, este bine prins de urechi, formând o cută a pielii în partea inferioară.

Trunchiul este foarte lung, datorită prezenței a 1-2 vertebre dorsale, în plus (specific rasei), puțin adânc la nivelul trenului anterior și foarte dezvoltat la nivelul celui posterior. Coastele sunt bine arcuite. Spinarea este dreaptă, ascendentă antero-posterior, cu înălțimea la crupă superioară înălțimii la grebăn (cu 3-4 cm). Crupa are aspect orizontal, fiind lungă și largă oferind o bază mare de prindere a unor șunci posterioare foarte dezvoltate. Abdomenul este lung, larg, cu un număr de 12-16 sfârcuri simetrice.

Membrele au osatură fină ,dar suficient de rezistentă, cu unghiile mai puțin rezistente la întreținerea pe pardoseli dure.

Pielea este moale, de culoarea alb-roză, elastică și nu prea groasă. Părul este rar, scurt, subțire, lucios și uniform reprezentat pe toate regiunile corporale. Este o rasă precoce, specializată pentru producția de carne, fiind pretențioasă mai ales în perioada de creștere, în privința hranei și condițiilor de adăpostire.

Rasa Landrace a fost prinsă în programul de ameliorare, prevăzându-se o pondere de 21,5% din efectivul crescut în rasă curată. A fost folosită la încrucișări cu rasa Marele alb, iar femelele metise F1, sunt crescute pentru matca industrială sau de producție din complexele de creșterea suinelor.

Fig. Rasa Landrace

Porcul alb de Rușețu (Românesc de carne) este o populație care s-a format în perioada 1950-1960 în cadrul Stațiunii Zootehnice Rușețu, în urma încrucișărilor efectuate dintre rasele Stocli, Marele alb și Landrace, apoi supusă infuziei cu rasa Yorkshire. După formare, rasa s-a răspândit în unitățile agricole de stat și în gospodăriile individuale din câmpia Bărăganului și sudul Moldovei.

Suinele din această populație au o conformație asemănătoare celor din rasa Marele alb, dar îmbrăcămintea piloasă este mai abundentă, cu pielea ușor pigmentată, de culoare alb-cenușie. Este o populație rezistentă și bine adaptată la condițiile din Bărăgan, impunându-se ameliorarea sa în continaure.

Fig. Porcul alb de Rușețu

(Românesc de carne)

Rasa Duroc s-a formată în S.U.A., în România fiind importată pentru prima dată în 1968. Suinele din această rasă au o talie mijlocie spre mare, de culoare roșcată (diferite nuanțe, de la auriu până la cărămiziu închis). Corpul este lung, cu regiuni corporale bune și proporțional dezvoltate. Rasa Duroc se încadreză în tipul morfo-productiv de carne.

Aspectul capului este mijlociu spre mic, cu urechile purtate caracteristic, înainte, aplecate de la mijloc și cu vârfurile răsucite înapoi, iar gâtul este scurt, gros și musculos.

Trunchiul este cilindric, lung, mediu de larg, cu linia spinării convexă. Spinarea, șalele și crupa sunt lungi, largi și bine îmbrăcate în musculatură. Șuncile sunt foarte bine dezvoltate, largi, descinse și convexe.

Membrele sunt puternice, cu unghiul jaretului foarte deschis. Chișița este scurtă și verticală, de aceea (ca un defect) animalele calcă"în pensă".

Fig. Rasa Duroc

Este o rasă rezistentă la radiațiile solare, cu capacitate mare de valorificare a hranei, pretându-se la exploatarea semiintensivă cât și intensivă. Datorită însușirilor deosebite, de precocitatea rasei și de calitatea carcasei, rasa a fost introdusă în programul de ameliorare, și se prevede creșterea în proporție de 4% din efectivul de rasă curată.

Unitățile de selecție și testare, livrează vierușii către unități de producție fiind tilizați la încrucișări, ca rasă paternă, în scopul obținerii de metiși industriali care oferă carcase de foarte bună calitate.

Rasa Piétrain s-a format în Belgia, iar în țara noastră a fost importată în anul 1960. Nu s-a extins în țară deoarece are o slabă rezistență organică, fiind una dintre cele mai sensibile rase de suine la factorii de stres. Culoarea rasei este caracteristică: pe fond alb sunt dispuse, neregulat, pete de culoare neagră sau neagră-roșcată. Are o talie mijlocie, cu lungime medie a corpului, remarcându-se prin dezvoltarea foarte bună a părții posterioare a trunchiului dar și a musculaturii din regiunea spetelor.

Porcii din rasa Piétrain au capul relativ mic, cu profil ușor concav. Urechile mici, drepte, sunt purtate lateral și înainte. Gâtul scurt, bine îmbrăcat în mușchi este corect prins de regiunile adiacente.

Trunchiul, are o lungime medie, larg, iar linia spinării este dreaptă sau ușor convexă. Musculatura este abundentă la nivelul spinării, șalele și crupa determină de multe ori formarea unui silon median. Crupa oferă o bază mare de prindere pentru șuncile posterioare, chiar dacă este ușor teșită, prin lungimea și lărgimea. Șuncile sunt foarte bine dezvoltate (largi, convexe și descinse pânăla jaret).

Membrele sunt subțiri, scurte, rezistente, nu au defecte de aplomb. Părul de pe corp este des, aspru, lung și uniform repartizat pe toate regiunile corporale; sunt și exemplare la care părul este ușor ondulat.

Carcasa rezultată în urma sacrificării este de foarte bună calitate, cu stratul de slănină dorsală de grosime medie; randament la sacrificare este mare, de 80-82%, iar suprafața ochiului mușchiului Longissimus dorsi atinge 40-42 cm2.

Prin calitățile ce le deține, rasa Piétrain este folosită la efectuarea încrucișărilor industriale ca rasă paternă, efectivele fiind însă extrem de reduse datorită sensibilității la factorii de stres.

Fig. Rasa Piétrain

Rasa Yorkshire are la origine rasa Marele alb, care s-a adaptat și selecționat în condițiile S.U.A. a căpătat caracteristici distincte. Talia este mijlocie spre mare, cu cap scurt, larg și profil ușor concav. Urechile sunt relativ mici, purtate în sus și înainte. Gâtul este scurt, gros, bine îmbrăcat cu musculatură.

Trunchiul este mediu de lung, cilindric, iar linia spinării prezintă tendințe de convexitate. Șuncile sunt bine dezvoltate. Membrele sunt solide și cu aplomburi corecte. Pielea și părul, asemănătoare rasei Marele alb. Per ansamblu, exteriorul rasei este armonios, constituția fină spre robustă, ceea ce încadrează rasa la tipul morfo-productiv de carne. Carcasele rezultate la sacrificare se caracterizează printr-o grosime redusă a slăninii dorsale. În programul de ameliorare se prevede creșterea acestei rasei în proporția de 23,2% din efectivul crescut în rasă curată, fiind folosită la diferite scheme de metisare mai ales în vederea obținerii de femele de reproducție F1.

Fig. Rasa Yorkshire

Capitolul 3

TEHNOLOGII DE CREȘTERE APLICATE SUINELOR DIN ȚARA NOASTRĂ

Creșterea cerințelor pentru consumul uman al cărnii de porc a determinat diferențieri în timp a sistemelor de exploatație în creșterea animalelor. Pentru specia suine, diferențierea sisteme de exploatații a cunoscut o evoluție asemănătoare cu cele de la alte specii de animale domestice, fiind condiționată mai ales de posibilitatățile de cultivare rentabilă a furajelor concentrate.

Elementul determinant în aplicarea tehnologiilor de creștere l-a constituit și îl constituie cererea crescândă de carne de porc, produs animalier de mare importanță pentru echilibrarea proteică și energetică a hranei umane.

La început a predominat, o perioadă lungă de timp, creșterea extensivă a suinelor, îndeletnicire ce a contribuit la îmbunătățirea alimentației umane și la limitarea migrațiilor populațiilor umane – elemente precursoare de civilizație. În exploatațiile extensive condițiile de întreținere au fost mai mult improvizate, iar populațiile de animale exploatate, primitive

De-a lungul anilor, s-a trecut la mica producției, astfel, crescătorii au apelat la unele practici de selecție, la amenajarea unor spații specializate pentru diferite categorii tinere de suine, asigurându-se totodată și o furajare ceva mai rațională, în special pentru purceii sugari, scroafele lactante și vieri.

Extinderea creșterii semiintensive și intensive a suinelor în unitățile specializate, de diferite capacități, toate având la bază exploatarea rentabilă a acestei specii.

Analizând cele menținate mai sus, exploatarea suinelor trebuie să fie intensivă, indiferent de sistemul de exploatație adoptat, dependent în general de forma de proprietate, deoarece nimănui nu-i este permis să crească nerentabil această specie.

Indiferent de gradul de instruire a unui crescător, acesta își propune să obțină producții din ce în ce mai mari de la animale, într-un timp cât mai scurt și cu cheltuieli cât mai reduse.

Exploatarea neintensivă a suinelor constituie o risipă de timp și de mijloace materiale, indentificându-se cu cunoașterea biologiei speciei și cu lipsa de interes a crestorului.

În creșterea suinelor s-au diferențiat mai multe sisteme de exploatație, condiționate de calitatea materialului biologic, de tehnologiile elaborate și aplicate la o anumită etapă etc, și anume:

– exploatații extensive;

– exploatații semiintensive;

– exploatații intensiv-industriale.

8.1. Sistemul de exploatație extensiv

Sistemul de exploatație extensiv a suinelor s-a aplicat imediat după domesticirea acestei specii, practicându-se printr-o exploatare ineficientă, cauzată în principal de creșterea unor populații puțin ameliorare și de lipsa unor investiții minime. Acesta se mai practică în unele gospodării personale și chiar în unele ferme mici în care nu se pune problema rentabilității.

Materialul biologic constă din rase și populații de suine puțin ameliorate, care se pretează la exploatarea pe pășuni, pe lângă bălți și chiar în păduri. Pentru întreținere se folosesc construcții simple, ieftine și fără amenajțri interioare specifice categoriilor de vârstă, sau stărilor fiziologice.

În gospodăriile personale, sau în sectoarele anexe ale unor instituții, se pot amenaja una sau mai multe spații cu boxe pentru fătarea scroafelor, însă bazate numai pe căldura biologică. Boxele și padocurile sunt confecționate din materiale ieftine, locale și mai rar cu pardoseala din beton.

Furajarea animalelor se bazează pe reziduuri culinare și puține concentrate, la care se adaugă, pe timp de vară, resurse furajere locale ca: masa verde, colete de sfeclă, iar pe timp de toamnă-iarnă: dovleci, gulii, cartofi declasați de la consumul uman și ocazional ghindă, jir etc.

Materialul biologic constă din rase oarecum ameliorate însă rezistente la condițiile de mediu vitrege, precum și unii metiși care au la bază rasele autohtone.

Potențialul productiv al animalelor este utilizat doar parțial; bune rezultate sunt înregistrate atunci când scroafele sunt date la montă în toamnă, urmând ca fătările să aibă loc primăvara, așa încât tineretul să beneficieze de condițiile de mediu relativ prielnice din sezoanele călduroase.

Sacrificarea se face la începutul sau în cursul iernii, când animalele au masa corporală de cca. 130 kg sau mai mult, deci după 10-12 luni de la naștere. În cazul raselor tardive vârsta de sacrificare se poate prelungi la 15-16 luni.

8.2. Sistemul de exploatație semiintensiv

Sistemul de exploatație semiintensiv este adoptat de către majoritatea gospodăriilor populației, de unele sectoare anexă ale unităților agricole de producție și de alte intreprinderi economice (de stat și particulare).

În aceste categorii de exploatații se fac unele investiții, mai ales pentru exploatarea normală a scroafelor și întreținerea adectată a tineretului înțărcat, constând din boxe de fătare-alăptare, boxe pentru purcei înțărcați și spații pentru îngrășare (adăposturi reamenajate).

Materialul biologic constă din scroafe metise procurate de la unități specializate cu potențial productiv destul de ridicat. Se pot utiliza și suinele din rasele: Bazna, Marele alb, Alb românesc de carne, precum și metiși dintre rasele Marele alb și Landrace etc.

Adăposturile se construiesc din materiale locale sau se pot utiliza construcțiile de tip gospodăresc în care s-au crescut și exploatat alte specii de animale, urmate de unele amenajări interioare specifice suinelor. Boxele sunt prevăzute cu alimentare cu apă și chiar cu canalizări pentru eliminarea dejecțiilor. Microclimatul se poate regla parțial, bazându-se mai mult pe căldura biologică pe timp de iarnă, iar ventilația este pasivă (prin coșuri de aerisire, prin uși sau geamuri). Așternutul, care constă din paie sau alte materiale, nu trebuie să lipsească de la maternitate și sectorul de creșă; prin schimbarea acestuia se asigură atât igienizarea boxelor cât și atenuarea oscilațiilor termice.

În aceste exploatații scroafele sunt utilizate ceva mai rațional, find dirijate la montă de 2 ori pe an (toamna târziu și la începutul verii) așa încât fătările să aibă loc primăvara și la începutul toamnei, deci cel mult 2 cicluri de producție pe an.

În prezent, acest sistem de creștere se extinde în gospodăriile populației cu efective reduse, la nivelul forței de muncă a unei familii și ceva mai mari în cadrul asociațiilor țărănești.

Scroafele metise, destinate reproducției, se pot procura din unitățile de hibridare, iar masculii numai din unitățile de selecție (rasă curată), prin intermediul “Asociațiilor de creștere a animalelor” constituite la nivel de județ sau zonal. În teritoriu, se pot înființa ferme specializate pentru producerea purceilor înțărcați (cu greutatea de 12-15 kg) sau a grăsunilor (până la 20-30 kg) urmând ca alte unități să asigure creșterea și îngrășarea suinelor.

Fermele specializate pentru producerea purceilor înțărcați pot exploata 30-100 scroafe și 2-4 vieri de reproducție, deci forța de muncă a 1-2 familii. Raza de activitate a acestor ferme (care livrează purcei la 12-15 kg), se poate limita la o comună, sau la 1-2 sate din zonele bune cultivatoare de cereale.

Îngrășarea suinelor se mai poate face în efective reduse, la nivel de gospodărie particulară (10-15 capete), ca o activitate anexă, dar cu unele amenajări ale adăposturilor (boxe, padocuri, alimentare cu apă și canalizare). În cazul în care condițiile permit condiții care țin de evacuarea dejecțiilor și de procurarea ușoară a hranei, efectivele pot fi mai mari, de 150-300 porci.

Furajele, specifice categoriei de vârstă, se procură prin asociații ale crescătorilor individuali sau de la stat. Acestea constau din nutrețuri combinate, completate cu furaje suculente pe timp de iarnă (cartofi, dovleci, sfeclă) și masă verde pe timp de vară-toamnă (lucernă verde).

Pentru eficientizarea creșterii, unitățile gospodărești pot procura premixuri de la unitățile specializate, urmând ca cerealele să se producă sau să se procure pe plan local.

Prelucrarea furajelor se poate face cu ajutorul unor mori cu ciocănele de mică capacitate și omogenizatoare adecvate.

Foarte bune rezultate se înregistrează prin introducerea încălzirii electrice în pardoseala boxelor de fătare-alăptare și în boxele de creștere a purceilor înțărcați, care sporesc indicii de producție și reduc pierderile.

Indicatorii de producție se limitează între 200-250 grame spor mediu zilnic la tineret și între 350-450g la porcii grași, așa încât masa corporală de 100-110 kg se realizează la vârsta de 280-290 zile (8,5-9,0 luni).

Prin acest sistem de creștere nu se asigură o ritmicitate constantă pe tot parcursul anului în ceea ce privește livrarea suinelor pentru tăiere, dar constituie o activitate anexă importantă la nivelul unei gospodării particulare sau asociații familiale.

8.3. Sistemul de exploatație intensiv-industrial

Creșterea și îngrășarea suinelor în sistem intensiv-industrial constituie metoda cea mai modernă de organizare și de desfășurare a activității de producție în vederea obținerii unor cantități sporite de carne în condițiile de rentabilitate.

Elementul principal, care dă caracterul industrial al producției, este fluxul tehnologic ce asigură ritmicitate, constanță și sincronizare, indiferent de sector și sezon.

Noțiunea de flux tehnologic înglobează un ansamblu de metode, procedee și operațiuni care sunt înlănțuite într-o anumită ordine, respectând cerințele organismului animal, pentru care se folosesc o gamă largă de adăposturi, utilaje și instalații.

În general, se urmărește valorificarea întregului potențial biologic al suinelor, precum și utilizarea cât mai rațională a mijloacelor materiale și a forței de muncă.

Partea a II-a Cercetări proprii

Capitolul 4 SCOPUL LUCRĂRII, MATERIAL ȘI METODĂ

4.1. Scopul lucrării

4.2. Descrierea arealului în care s-a desfășurat cercetarea

4.3. Material și metode de lucru

4.4. Rezultate obținute

4.4.1. Rezultate cu referire la caracterele morfologice a efectivului studiat

4.4.2. Rezultate cu referire la activitatea de reproducție a efectivului studiat

4.4.3. Rezultate cu referire la producția de lapte și carne a efectivului studiat

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Bibliografie

Dima T., Stan V., Gavrilaș Angela, Pascal C., Simeanu D. (2005) – Cercetări cu privire la producția de carne la Merinosul de Suseni. Lucrari Științifice, vol. 48, p. 366 – 377, Seria Zootehnie, 2004, U.S.A.M.V. Iași.

Pădeanu I (2008) – Viitorul producției de miei îngrășați este condiționat de producerea de hibrizi. Revista Ferma, Timiș.

Pascal C (2004) – Producția de carne la ovine. Editura "Ion lonescu de la Brad" Iași.

Pascal C (2005) – The present situation and the perspectives into the growing of sheep and goat in conditions of the integration of our country in the European Union si publicata in Lucrari Stiintifice, vol. 49, Seria Zootehnie, USAMV lasi, 2005, vol. 49,

Pascal C. (2007) – Creșterea ovinelor și caprinelor. Editura PIM- Iași.

Pascal C., Doroftei F., Stan V., Pădeanu l., Dima T. (2007) – The obtained perfoarmance after the colection applyed to improve the colors at the sheep rased for their skin. Lucrări Științifice, vol. 50, Seria Zootehnie, U.S.A.M.V. Iași

Sandu Ghe., 1993 – Inginerie în exploatarea ovinelor. Editura Alutus-D, Bucuresti

Taftă V, Vintila I., Zamfirescu Stela (1996) – Producția, reproducția și ameliorarea ovinelor. Editura Ceres, București.

www.insse.ro

Tema este: Incidenta si evolutia unor afectiuni podale, mamare si de reproductie intr-o ferma de vaci

Capitolul I – Afectiuni podale ale ongloanelor( exemplu:dermatite interdigitale, cangrene, infectii si pot fi cat mai multe aici)

Capitolul II- Afectiuni mamare( exemplu: mamite, mastite,etc)

Capitolul III – Afectiuni de reproductie( exemplu: retentie placentara, endometrite, fatari distocice, etc)