Analiza fizico geografică a Culoarului Rucăr Bran cu aplicatii metodico didactice [310808]

[anonimizat] a [anonimizat] ………………………………………………………………………………………………………………… …1

Capitolul 1. [anonimizat] a [anonimizat]

1.1 Scurt istoric …………………………………………………………………………………………………2 1.2 Delimitarea depresiunii în raport cu celelalte unități administrative ……………….. 8

1.3 Așezare geografică și limite…………………………………………………………………………… 10

Capitolul 2 . Cadrul natural

2.1. Cadrul general ………………….……………………………….…………………….15

2.2. Relieful tectonic ……………………………………..……………………………….. 20

2.3. Aspecte climatice ..…………………………………………..……………………….. 26

2.4. Rețea hidrografică …………………………………………………..……………….. 35

2.5. Vegetația ……………….…………………………………………………..………… 37

2.6. Elemente faunistice ………………..……………………………………………..….. 41

2.7. Solul ……………………………………………………………………………………. 42

2.8. Analiza unimodala a indicilor morfometrici ………………….……………………. 48

2.8.1. Hipsometria ………………………………………………………………………… 48

2.8.2. Geodeclivitatea ………………………………………………………………………. 52

Capitolul 3 .Analiza spațială a peisajului …………….…………………………… 54

Capitolul 4 .Protecția și conservarea resurselor turistice ………………….………….. 56

4.1. Factori de degradare a mediului înconjurător și a potențialului turistic ………… 56

4.2. Modalități de protecție și conservare a patrimoniului turistic ……………………….. 59

Concluzii …………………….…………………………………………………………………………… 63

Bibliografie ………………………….………………………………………………………………………. 65

[anonimizat] – [anonimizat] – Bran.

Motivul alegerii acestei teme reiese în primul rând din faptul că segmentul geografic descris reprezintă o [anonimizat] .

[anonimizat], [anonimizat]. Fiind vorba de o [anonimizat] o [anonimizat] o analiză specializată.

[anonimizat], [anonimizat].

În prima parte a [anonimizat]. [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat]e din istoria țării.

În cealaltă parte a lucrării am adus în prim plan elementele pozitive care au fost amplificate prin obiective turistice.Turismul rural s-a putut dezvolta în ultimii ani datorită acestei zone cu însușiri unice în care atmosfera montană se îmbină armonios cu tabloul stâncos și calitățile locuitorilor din culoar.

Întreaga lucrare încearcă să demonstreze prin aducerea laolaltă a tuturor factorilor ce alcătuiesc acest culoar complex specificul și punctele forte ale acestei regiuni.

Capitolul 1

1.1 Scurt istoric

Rucăr, plai frumos și încântătoare zonă turistică și plină de istorie, este așezat pe vechiul drum comercial și diplomatic al țării, care făcea legătura dintre Brașov și vechile cetăți de scaun – Câmpulung, Târgoviște și apoi București, în apropierea paralelei de 45˚ latitudine nordică. Se găsește la 23 km de Câmpulung, pe drumul național 73. În componența Rucărului istoric intrau și satele: Podul Dâmboviței, Dâmbovicioara, Ciocanul cu grupul de case din Piatra Galbenă, Valea Urdei și Izvor, săticul (cu altitudini intre 710 m si 1200).

Peisajul rucărean a fost pictat de Nicolae Grigorescu, Nicolae Vermont, Carol Pop de Szathmary. O frumoasă descriere face acestei așezări scriitorul Alexandru Vlahuță. Așezat […] “sub streașina Carpaților, scrie el, la răspântia dintre două ape, în una din cele mai încântătoare văi ale județului Mușcel. Toate înveselesc aici: aerul curat, fremătul pădurii, șuietul apelor, casele albe presărate printe copaci, înfățișarea mândră și voinicească a gospodarilor, chipul rumen și luminos al rucărencelor și portul lor adevărat românesc, țesut, lucrat și înflorat de mâna lor cu o adevărată măiestrie pe care nu știu sigur de unde au învățat-o.”

În timpul domniei împăratului roman Traian (98 – 117) la Rucăr a fost construită, de către Cohors II Flavia Bessarum, un castru militar în cadrul sistemului de apărare al Imperiului Roman, care a avut misiunea sa controleze trecerea spre Dacia Superior, prin pasul Bran.Situat pe un vechi si important drum commercial, care lega Muntenia de Transilvania, Rucărul a fost în Evul Mediu, un important punct de vamă.

În apropiere, pe Dealul Orății, se află ruinele Cetății lui Negru Vodă (sec. IV-lea), cunoscută și sub denumirea de Cetatea nemților.În comuna Rucăr, menționat în hrisoavele anilor 1602, 1628, 1634, se află biserica având dublu hram – “Sfinții Mucenici Gheorghe și Dumitru“ (1780). Totodată, comuna Rucăr reprezintă punctul de plecare spre cheile și peștera Dâmbovicioara, spre crestele munților Piatra Craiului, Leaota și Iezer.

Dealul lui Bran este un masiv deluros în Subcarpații Olteniei, în estul Dealurilor Jiului, limitat de depresiunea Târgu Jiu – Câmpia Mare, la nord, râurile Gilort la est, și Jiu la vest, alcatuit din conglomerate, gresii, marne, argile și nisipuri. Altitudinea maximă de 425 m.

Branul este o comună din Brașov, alcatuită din 4 sate, situată în nord – estul culoarului deprsionar Rucăr – Bran, la poalele de nord-vest ale munților Bucegi si cele de est ale munților Piatra Craiului, pe râul Turcu, la 28 km sud-vest de județul Brașov.Branul este menționat documentar prima oară in 1367.

În antichitate, în timpul războaielor daco-romane, o parte a legiunilor romane, pornite de la sud de Dunăre, trec prin trecătoarea Branului spre sud-estul Transilvaniei. După transformarea Daciei în provincie imperială, importanța strategică a trecătorii se păstrează, pe aici făcându-se legătura între linia de castre din estul Transilvaniei și limesul transalutan. În punctul "La Cetate" (astăzi în localitatea Drumul Carului, comuna Fundata), între Cumidava ("Grădiște"-Râșnov) și cetatea de la Rucăr, pe un vârf de deal aplatizat (1.048 m altitudine), a fost construit un castru de marș. Materialul arheologic descoperit aici este în cea mai mare parte de origine romană (ceramică, unelte, fibule, părți de monede, reprezentări de zeități etc.), dar s-au găsit și fragmente ceramice dacice modelate cu mâna.

La începutul Evului Mediu, când întreaga Europă se afla într-o continuă ordonare politică, Transilvania a fost asaltată de călăreții asiatici. Triburile maghiare cuceresc, ținutul de peste păduri (Trans-silvania) și la sfârșitul secolului al XIII-lea, regatul coroanei Sf.Ștefan s-a extins până la Carpați. Nesigură pe noile cuceriri, coroana maghiară organizează apărarea granițelor. În 1211, regele Andrei al II-lea (1205-1231) încredințează printr-un privilegiu Țara Bârsei ordinului cavalerilor teutoni. Cruciații trebuiau să fie "scut neclintit" pentru regat și avangarda expansiunii sale spre Răsărit.

Ordinul monaho-cavaleresc independent al teutonilor a fost fondat de cruciații germani în 1190-1191, pe Pământul Sfânt, la Accra, sub numele de "Ospitalierii Sfintei Maria a germanilor" ("Religiosae Fraternitatis Hospitalis Sanctae Mariae Theutonicorum Ierosolomitan"). În 1199, ordinul a fost reorganizat de către papă. Cavalerii au adus cu ei în Țara Bârsei și o populație germană de meșteșugari.

Principala misiune militară dată cruciaților de regele maghiar era oprirea năvălirilor "păgâne" de la sud de Carpați, în special a turcilor cumani. Prezența cumană în zonă este confirmată de toponimele de origine cumană. Numele de " Țara Bârsei" (Terra Borza) se pare că vine de la numele tribului cuman al borcenilor. Apa ce curge pe la poalele dealului cetății Bran se numește "Turcu". Deoarece denumirea apare în documentele medievale înainte ca pericolul otoman să se apropie de trecătoare, ea poate fi considerată o moștenire lingvistică din secolul al XIII-lea, de la neamul "turc" al cumanilor. Presiunea militară exercitată mai târziu asupra Țării Bârsei de către armatele turcilor otomani întărește o denumire anterioară prezenței acestora la Bran.

Pentru îndeplinirea misiunii militare încredințate și pentru protejarea lor, cruciații germani au fortificat trecătorile principale ale Țării Bârsei.

Teritoriul atribuit teutonilor de regele Andrei al II-lea în 1211 cuprinde și ținutul Branului. Între Măgura Branului și "stânca lui Dietrich" (stânca pe care este ridicată cetatea existentă și astăzi), culoarul este ștrangulat, rămânând o îngustă cale de trecere. Tradiția săsească susține că teutonii au fost primii care au ridicat o cetate la Bran, de vreme ce privilegiul regal din 1377 pomenește de o "nouă" ("novum") cetate construită pe "lapis Tydrici" ("stânca lui Dietrich"), stânca al carui nume păstra amintirea marelui maestru al ordinului teuton, Andrei al-III-lea.

În anul 1224, ordinul teuton încearcă să constituie în zona Carpaților Răsăriteni și Sudici un stat propriu, sub autoritate papală. Reacția regelui era previzibilă. În anul 1225, armata regală condusă de însuși regele Andrei al II-lea pedepsește actul de nesupunere, alungând ordinul teuton din Țara Bârsei și teritoriile ocupate la sud de Carpați. Acum, regalitatea își asumă singură apărarea granițelor. După alungarea ordinului teuton, Țara Bârsei redevine pământ regesc ("fundus regius").

În 1367, Petru, voievodul Transilvaniei, poruncește conventului din Cluj-Mănăștur să ia parte la introducerea magistratului Iacob, zis de Brașov, nobil de Drag, în posesiunile sale ereditare Zizin, Satul lui Dominic, Puhna, Budila, Tohan, Zărnești si Terch (Bran). Aceasta se pare că este prima atestare documentară cunoscută a unei așezări în nordul trecătorii Branului: Terch. Titlul de moștenire sub care sunt amintite posesiunile magistratului brașovean demonstrează că ele au fost stăpânite de rudele sale și că existența lor este anterioară anului 1367.

Foto.1. Străvechiul castel “Bran”

Denumirea românească actuală, "Bran", se pare că apare în documente abia în 1474, și poate avea la origine toponimul maghiar "Baranmezö"(1427), denumind o luncă din apropierea cetății, sau poate are o origine slavă, ca alte toponime întâlnite în Bran (Predeal=Hotar, Sohodol=Valea Seacă), derivată din importanța strategică a trecătorii ("poartă", "loc de aparare","a lupta").

Totuși, prima mențiune documentară a unei populații stabile în zona Branului datează de abia din anul 1695.

În anul 1364, orasul Brasov obținuse toate privilegiile și drepturile orașelor libere, devenind "oraș regesc liber".

În evul mediu nu exista oraș fără comerț și fără drumuri. Pe harta Europei medievale, negoțul desfășurat prin trecătorile Carpaților era controlat de orașele Transilvaniei, fiind esențial pentru dezvoltarea economică a acestora. În evul mediu, drumul Branului a fost unul dintre drumurile mari ale țărilor române. Brașovul a devenit cel mai important oraș transilvănean medieval tocmai datorită poziției sale avantajoase, în imediata apropiere a trecătorii. Drumul comercial care trecea prin Brașov, ajungea la Câmpulung, vechea capitală domnească, iar de aici urma două trasee, unul prin Târgoviște, Gherghița și Buzău, spre Brăila, unde se unea cu drumul comercial al Moldovei, celălalt prin Pitești, Slatina, Craiova și Calafat, peste Dunăre, pâna la Vidin. Din Țara Românească, brașovenii cumpărau "pește sărat, piei de vite, blănuri de capre și de oi și anual aproape 1.000 butoaie de vin a câte 100 –150 de galeți", vânzând în schimb, bijuteri, postavuri fine, arme și alte produse meșteșugărești". În anul 1413, în privilegiul comercial acordat brașovenilor, Mircea cel Bătrân stabilește vama Țării Românești de la "Turciu" (Bran): "Călărețul care trece plătește 3 bani, pedestrul 1 ban. Și cei care trec cu pește plătesc de fiecare car câte un pește"

Foto. 2. Vechi meșteșuguri brănești

La 1 decembrie 1920, de ziua Marii Uniri, consiliul orășenesc al Brașovului a decis în unanimitate să ofere Reginei Maria a României Mari străvechiul castel al Branului ca un gest de prețuire, așa cum este amintit în actul de donație, față de "marea regină care usucă lacrimile văduvelor și orfanilor, îmbărbătează pe cei deznadăjduiți, întinde ajutor și mângâiere celor ce zac în suferință și împrăștie binecuvântare pretutindenea unde își îndreaptă pașii și prin toate acestea cucerește cu un avânt irezistibil inimile populației țării întregi".

Foto. 3. Imagine din interiorul castelului

După moartea Reginei Maria (18 iulie 1938), "Castelul Bran cu tot ce se găsește în el și cu toate terenurile și construcțiile" a fost moștenit de către arhiducesa Ileana de Habsburg, fiica favorită a reginei, conform testamentului întocmit la Balcic, la 29 iunie 1933. Regina Maria dorea ca "Ileana să-l folosească în deplina fericire cât timp îi va fi cu putință".

Însa, din fericire, trecând peste aceste încercări grele, castelul Bran a păstrat până astăzi, după cum spera Domnița Ileana, "ca într-o cupă, mulțumirea și fericirea ce i-a fost dăruită, lăsând apoi, pentru totdeauna, să soarbă din această cupă pe toți cei care vin în valea Turcului să-și învioreze trupul și sufletul".

Rucăr – Bran este un culoar depresionar de origine tectono- erozivă, situat în partea de est a Carpaților Meridionali, la 1000 – 1200 m altitudine, între munții Leaota si Bucegi (la est) și munții Piatra Craiului și Iezer (la vest), dominat de numeroase “gâlme” calcaroase cu înalțimi de peste 1300 m.

1.2. Delimitarea depresiunii în raport cu celelalte unități administrative

Culoarul Rucăr – Bran, unul dintre puținele largi locuri de trecere peste Carpații Meridionali, este o depresiune înaltă, alungită cu orientare generală nord est – sud vest, cu altitudini variind între 700 și 1300 m, străjuită pe laturi de patru masive muntoase, cu înălțimi de peste 2000 m, ale căror creste și culmi se prezintă ca patru repere care delimitează această regiune, cunoscută și sub numele de poartă sau uluc.

În județul Brașov se încadreaza sectorul ei Nordic – Culoarul Branului , în timp ce sectorul sudic – Culoarul Rucărului – îi revine județului Argeș. Genetic, este o depresiune tectonică de scufundare, apărută pe seama unei flexure a cristalinului Făgăraș –Leaota, invadată de ape în timpul Jurasicului (când s-a depus o cuvertură de roci calcaroase, în mare parte recifale) și ale Cretacicului Mediu ( depozite de gresii și conglomerate de Bucegi ), modelată subaerian – inclusive carstic – în timpul regresiunilor marine.Culoarul Bran are configurația unui amfiteatru ca coboară în trepte de la suds pre nord, de la circa 1350 m (cumpăna apelor din bazinul Oltului și al Dâmboviței, cu pasul Giuvala), până la circa 900 m în apropiere de Bran.Acest ansamblu morfologic prezintă trăsăturile unei suprafețe de nivelare – denumită și Platforma Branului – adânc fragmentată de rețeaua hidrografică (râul Turcu cu afluenții săi) și în care nu au mai rămas în formă tipică decât câteva petice , la altitudinea de circa 1100 m. Culoarul Bran – Rucăr , datorită înălțimii mai scăzute în raport cu mssivele muntoase din vecinătate, a oferit posibilitatea amplasării, incă din timpuri străvechi, aunei importante artere de comunicații rutiere transcarpatice, legând Transilvania cu Muntenia, în Evul Mediu, drumul commercial care ducea de la Brașov la Câmpulung și mai departe, prin Slatina și Vidin, până la Ragusa, pe țărmul Mării Adriatice; azi o șosea modernizată (DN 73), capabilă sa canalizeze un important flux autorutier și, prin aceasta, sa favorizeze valorificarea mai amplă a unui potențial turistic remarcabil prin spectaculozitatea peisajului geografic, prin tezaurul etnografic și folcloric, prin mediul natural reconfortant.

Pe latura de vest, Masivul Piatra Craiului – un adevărat perete subțire și crenelat – stă stavilă în calea maselor de aer nord-vestice. Tot pe aceeași latură ultimele înălțimi ale Masivului Iezer – Păpușa coboară ușor spre sud, sculptate adânc de afluenții Argeșului.

Pe latura de est se ridică abrupt Masivul Bucegi, terminat cu un pod înalt înclinat către sud, unde se contiunuă prin culmile înalte și rotunjite ale Masivului Leaota. Față de acești pereți de piatră , regiunea se prezintă într-adevăr ca un culoar depresionar, denivelat cu circa 1000 m , deschis la capete și trecând la nord în golful depresionar al Zărneștilor, iar la sud, în valea îngustă a Dâmboviței și în depresiunea Subcarpatică a Câmpulungului.

1.3. Așezare geografică și limite

În cadrul țării, culoarul Rucăr-Bran ocupă o poziție central – sudică, la o altitudine cuprinsă între 500 și 1500 m. Direcția sa principală este NE-SV, fiind mărginită la est de Munții Leaota și Bucegi iar la vest de Munții Piatra Craiului și Iezer–Păpușa. El aparține sectorului estic al Carpaților Meridionali, reprezentând o treaptă mai joasă între cele două perechi de sectoare montane din partea estică și vestică.

Fig 2 Poziția geografică a culoarului Rucăr – Bran in cadrul României

Prin caracterele geografice, culoarul Bran – Rucăr – Dragoslavele constituie o subunitate bine conturată a Carpaților Meridionali. Limitele culoarului sunt marcate pretutindeni de denivelări de 200-300 m, datorate contactelor litologice, între conglomerate și calcarele jurasice sau șisturile cristaline ale munților Leaota și Iezerului.

Această zonă a fost numită diferit de geografii care și-au îndreptat atenția asupra ei Platforma pliocenă (Emm.de Martonne,1907); Platforma Branului (N.Orghidan,1936; A. Bărsan,1972);Ulucul Branului ( M.Constantinescu, 1942); Culoarul Branului (V.Mihăilescu, 1963); Culoarul Bran – Rucăr – Dragoslavele (Valeria Velcea, 1982). I.Pătru (2001) utilizează pentru aria luată în studiu termenul de culoar transcarpatic sau montan (ce se caracterizează printr-o mare complexitate genetică, acesta păstrând urmele diferitelor etape de nivelare specifice zonelor limitrofe, prezintă o structură și o litologie variată).

Culoarul Bran – Rucăr – Dragoslavele reprezintă o axă de legătură între depresiunea Brașov și depresiunea Câmpulung Muscel. Documentele istorice atestă prezența unui drum strategic – limes transalutanus – și a castrului roman de la Rucăr.

Din punct de vedere administrativ, culoarul se încadrează în două județe: partea nordică în județul Brașov (Fundata, Fundățica, Șirnea, Moeciu de Jos, Moeciu de Sus, Moeciu, Cheia, Peștera, Măgura, Drumul Carului, Bran, Șimon) iar cea sudică în județul Argeș (Rucăr, Dâmbovicioara, Podu Dâmboviței, Ciocanu, Dragoslavele, Stoenești) limita dintre ele trecând pe la nord de Moeciu de Sus- sudul Fundatei-nordul satului Ciocanu și în continuare traversează munții Piatra Craiului.

În raport cu centrele urbane, culoarul Rucăr –Bran se află în nordul municipiului Câmpulung (20 km) și Târgoviște (40 km) și la sud de centrul urban Brașov (20 km) și Zărnești (1 km).Față de marile zone turistice ale țării, culoarul se încadrează între regiunea turistică a munților Bucegi și cea a Făgărașului, amândouă de mare importanță.

Limita nordică. Față de Depresiunea Brașov, culoarul este suspendat cu 400 – 500 m, limita corespunde unui abrupt structural ce delimitează culoarul depresionar față de marea depresiune intramonatană a Brașovului. Acest abrupt corespunde culmii Măgura (1375 m), culme retezată de râul Turcului în capul ei estic și despărțită de Piatra Craiului, de către râul Zărneștilor, în zona cheilor Prăpăstiilor.

Pe cealaltă porțiune, nord- estică, trecerea spre Țara Bârsei se face pe nesimțite, peste piemontul Sohodol.

Fig 4 Poziția culoarului Rucăr –Bran

Limita sudică a fost mult disputată. Criteriul de ordin geologic ne conduce la trasarea limitei sudice până la Rucăr. De la Rucăr pătrunderea spre sud în domeniul cristalinului. Din punct de vedere uman limita a fost trasată până la Stoenești ( incluzând aici și bazinetul de la Stoenești).

Limita vestică prezintă două zone distincte: una față de masivul Piatra Craiului șoi alta față de Munții Iezer – Păpușa. Limita față de masivul Piatra craiului este o limită clară dată de văile Râul Zărneștilor- Vlădușca și Valea Seacă- Dâmbovicioara. Este o limită morfohidrografică cu un trseu precis (Geografia României, 1987). Această limită prezintă mai multe sectoare. Sectorul Râul Zărneștilor delimitează Piatra mIcă de Culoarul Rucăr –Bran, pe o lungime de 3,4km. Aici, valea este puternic adâncită în calcare sau conglomerate calcaroase, peste 1000m în raport cu Piatra Mică și 500m față de Culoarul Rucăr – Bran – Dragoslavele, respectiv Măgura Mică.Sectorul Prăpăstiilor Zărneștilor sau sectorul Cheilor, desfășurat pe o distanță de 2,6 km, se impune ca limită și prin caracterul său de vale – cheie cu valori ale adâncimii fragmentării de 450 –500m. Sectorul central include cursurile superioare ale văilor Vlădușca (N)și Valea Seacă (S), adâncite în conglomerate de vârstă apțian superior, pe o distanță de 6,3km.

Sectorul cheilor Dâmbovicioarei în aval de localitatea Grindu și până la confluența cu Dâmbovița, pe o distanță de 11,5 km, valea Seacă – Dâmbovicioara reprezintă o limită clară dată de caracterul Dâmbovicioarei de arteră colectoare a tuturor cursurilor de pe versantul estic al Pietrei Craiului.

Limita față de Munții Iezer – Păpușa se face prin intermediul culmilor prelungi, cristalinre adesea împădurite sau diseminate cu locuințe temporare.

Limita estică prezintă două sectoare: limita față de Munții Bucegi și limita față de Munții Leaota. Limita față de Munții Bucegi se dezvoltă pe direcția nord-sud, adică de sub abruptul Clincea până la șaua din Bucecea. Carcaterele morfologice sunt bine evidențiate prin denivelări de 700 m între compartimentul ridicat al Bucegilor și nivelul general al culoarului Bran –Rucăr –Dragoslavele. Văile cu direcție vest –est conturează limita, care poate fi trasată perpendicular pe seria a două generații de văi, în jurul altitudinii de 1500 m., care limitează abruptul.

Limita față de Munții Leaota se face prin intermediul pintenilor din seria cristalinului de Leaota, bine împăduriți, ce dau aici mai mult sau mai puțin un aspect de defileu al vîii Dâmboviței.Ei domină cu 300-400 m, nivelul general al culoarului, diferențele alimetrice fiind subliniate de pădurile de conifere.

Culoarul Rucăr – Bran – Dragoslavele reprezintă o axă de discontinuitate în masa Carpaților, o axă de discontinuitate regională.

Discontinuitățile locale în cadrul culoarului sunt date de văile parțial transversale, de areale depresionare (bazinete în cadrul culoarelor, de exemplu Podu Dâmboviței, Rucăr pentru culoarul Bran –Rucăr), de sgeneza regiunii reflectată în trăsăturile ectoare de chei ce înglobează geneza regiunii reflectată în trăsăturile de peisaj și păstrează în ansamblu fizionomia subunităților montane, unde acestea sunt localizate.

Un tip de discontinuitate locală este introdusă de bazinetele depresionare, un alt tip este introdus de chei.Acest tip de discontinuitate locală exprimă o discontinuitate morfologică, climatică, bio – pedologică și umană.

Accesul auto se face pe DN 73 (Pitești – Câmpulung – Brașov), DN 72A (Câmpulung – Târgoviște), DN 73A (Predeal – Râșnov), precum și pe o serie de drumuri comunale. Accesul pe calea ferată este asigurat de linia laterală Golești – Câmpulung –Argeșel și de nodul feroviar Brașov.

Între punctul cel mai nordic și cel mai sudic culoarul măsoară 40 km, iar între cel mai estic și cel mai vestic circa 15 km.

Poziția geografică și caracterele fizico – geografice își pun amprenta asupra desfășurării activității turistice.

Capitolul 2 Cadrul natural

2.1 Cadrul general

Regiunea Rucăr – Dragoslavele face parte, din punct de vedere geografic, din grupa montană a Bucegilor, integrându-se în sectorul sudic al Culoarului Depresionar Bran – Rucăr – Dragoslavele. Din acest sector sudic al ulucului depresionar fac parte bazinetele carstice Rucăr, Podul Dâmboviței, Dragoslavele, Stoenești – Brădeni și cele două culoare suspendate Tămaș și Otic de pe valea superioară a Dâmboviței (Velcea, Savu, 1984).

Această unitate geomorfologică străjuită la nord de Piatra Craiului, la vest de Masivul Iezer – Păpușa și la est de Munții Leaota, pare „… un horst față de ținuturile joase pe care se sprijină și o depresiune în comparație cu munții vecini” (Constantinescu, 1941).

Sectorul de care ne ocupăm reprezintă o importantă zonă de convergență hidrografică și totodată de întretăiere a unor importante trasee turistice care se îndreaptă către toate unitățile limitrofe văii; ele se încrucișează cu cele care traversează culoarul, realizând legături lesnicioase dincolo de cumpăna apelor, fie spre Brașov, fie spre Câmpulung; în plus, de aici se poate ajunge chiar și în renumita zonă a Bucegilor, în lungul unor trasee dintre cele mai pitorești. Iată, așadar, că în cadrul Culoarului Rucăr – Bran se conturează, ca de altfel în majoritatea zonelor depresionare, o adevărată piață de adunare a apelor, ca o consecință în primul rând a mișcărilor tectonice negative, care au impus rețelei hidrografice o configurație convergentă.

Regiunea se suprapune bazinetelor depresionare Podul Dâmboviței, Rucăr și Dragoslavele, situate pe cursul superior al Dâmboviței, la poalele de nord-vest ale Munților Leaota, cele de sud ale Munților Piatra Craiului și în sud-estul Masivului Iezer.

Între Podul Dâmboviței și Dragoslavele, râul Dâmbovița traversează Culoarului Rucăr – Bran, respectiv partea sud-vestică a acestuia. În acest sector bazinul capătă o dezvoltare laterală mai mare decât până acum, mai ales spre stânga, datorită afluenților Dâmbovicioara, Cheia, Ghimbav și Valea Caselor, ale căror bazine însumează circa 136 km2.

Depresiunea Podul Dâmboviței este situată într-o zonă puternic tectonizată și de importantă convergență hidrografică, Dâmbovița primind aici pe Dâmbovicioara, Oratea, Cheia și ceva mai jos pe Ghimbav din stânga și pe Valea Ratei din dreapta. Faliile care apar de jur împrejur îi imprimă caracterul unui adevărat graben, prins între horsturile Pleșii și Ghimbavului, pe de o parte, și podurile calcaroase ce o domină dincolo de falia nordică, pe de alta.

Individualitatea acestei unități depresionare este marcată și de înălțimile impunătoare din jur, care o domină cu până la 700 de metri: Ghimbav, Piscu Stoicii, Dealul Sarului, Plaiu Mare, Pleașa, Vârful Crucii. Pereții crenelați de calcar care o înconjoară ca un zid de cetate îi conferă un pitoresc deosebit, la care contribuie din plin și despicăturile adânci, unele sub formă de chei, pe care Dâmbovița și afluenții săi le fac la pătrunderea sau ieșirea din depresiune: Cheile Dâmboviței, Cheile Dâmbovicioarei, Cheile Orății sau Cheile Cheii.

Depresiunea Rucăr este despărțită de Podul Dâmboviței – în nord – prin horstul de la Pleașa Posadei (1072 m. alt.) și reprezintă o depresiune tectonică de tip graben aflată în zona de convergență a Dâmboviței cu Râușorul. Relieful variat este explicat prin marea diversitate petrografică. Formele carstice, bine reprezentate în Dealul Crucii și la Cuculeț, stau alături de cele dezvoltate pe gresii și conglomerate, îndeosebi pe Valea lui Ecle.

Depresiunea Dragoslavele, separată de Rucăr prin culoarul mai îngust al Dâmboviței, sub formă de defileu, este mai puțin extinsă, având o formă alungită. Este un bazinet de eroziune selectivă, străjuit către sud-vest de Muntele Mateiaș (1239 m. alt.), iar către nord-vest de Muntele Vârtoapele sau Piatra Dragoslavelor (1434 m. alt.), ambele alcătuite din calcar, sub forma unor măguri solitare care oferă un tur de orizont deosebit de instructiv spre munții din jur și asupra Culoarului Dâmboviței.

Rucărul, unul dintre cele mai vechi și mai mari sate românești de munte, Podul Dâmboviței și Dragoslavele sunt așezate pe vechiul drum transcarpatic ce lega Brașovul cu primele cetăți de scaun – Câmpulungul și Târgoviștea.

Podul Dâmboviței, situat la 840 m altitudine, în mare parte pe terasele ce căptușesc fundul depresiunii omonime, dar și în lungul micilor văi, cum ar fi Oratea, este de tip răsfirat, dezvoltându-se dinspre nucleu central tentacular în lungul căilor rutiere, inclusiv al celor locale. Dezvoltată de o parte și de alta a podului de la care își trage numele, localitatea este tăiată în două de apa Dâmboviței, ce străbate aici originala cheie din vatra depresiunii cu același nume.

Cadrul natural înconjurător, de o rară frumusețe, este dat de masivele calcaroase: Pleașa (1072 m. alt.) din vest, Dealul Sasului (1182 m. alt.) și Piscul Stoicii (1005 m. alt.) din est, Vârful Ratei (1084 m. alt.), Plăicu (1065 m. alt.) – cel mai sudic exponent al Pietrei Craiului – din nord și respectiv Vârful Crucii (1022 m. alt.) și Colții Ghimbavului (1407 m. alt.) din sud. Toate aceste culmi se termină spre depresiune prin abrupturi puternice de natură tectonică (falii), ce se privesc față în față, reprezentând totodată puncte de mare atracție pentru iubitorii de drumeții montane relativ scurte, care pot fi realizate sub formă de mici circuite.

Satul Podul Dâmboviței aparține, din punct de vedere administrativ, de comuna Dâmbovicioara și se află în nordul comunei Rucăr, pe șoseaua națională DN 73 Pitești – Câmpulung – Brașov.

Comuna Rucăr se află situată la 23 km nord-est de Câmpulung Muscel și la 61 km sud-est de Brașov, pe șoseaua națională mai sus amintită, având în componență două sate: Rucăr și Sătic.

Rucărul are un teritoriu foarte extins (cca. 284 km2) și ocupă primul loc între comunele din bazinul Dâmboviței. Este amplasat în depresiunea omonimă, în zona de convergență a râului Dâmbovița cu Râușorul. Vatra depresiunii este situată la circa 700 metri altitudine. Așezarea umană de aici a folosit inițial confluența hidrografică, dar și Valea Râușorului, care a permis amplasarea satului spre amonte cât și spre versanții Munților Iezer, Pleașa Posadei sau Dealul Crucii.

Săticul, cealaltă localitate componentă a comunei Rucăr, se prezintă sub forma unui sat risipit în Depresiunea omonimă, la nord-vest de confluența Dâmbovicioarei cu Dâmbovița, în amonte de Cheile Mici ale Dâmboviței. Săticul este o așezare relativ recentă, apărută la sfârșitul secolului al XIX-lea prin stabilirea unor deținători de fânețe și terenuri pentru pășunat, veniți mai ales din Rucăr. Aceștia s-au stabilit aici deoarece, până în perioada comunistă, în această zonă nu exista șosea și, deci, fânul nu putea fi transportat în sat. în acest caz ei își aduceau oile și vacile la iernat pe valea superioară a Dâmboviței, constituindu-și niște locuințe primitive, numite „hodăi”. Hodăile au fost înlocuite în timp cu case, așezarea devenind astfel permanentă și fiind formată din două cătune: Cătunul de Jos – situat în partea sudică, locuit de familii din neamul lui Cuțulean – și un altul la nord-vest de acesta, locuit de familii mai numeroase și denumit Futești. Astăzi, aceste cătune se regăsesc în Săticul de Jos și Săticul de Sus.

Săticul se desfășoară pe circa 8 km, în lungul culoarului Tămașului, pe valea superioară a Dâmboviței, fiind situat între 770 și 860 m. altitudine.

Săticul este nu numai prima așezare din lungul Dâmboviței, dar și cea care deține recordul sub raport altimetric între cele 90 de localități aflate pe malurile acestui râu. De la Cheile Pătrului până la Gura Clăbucetului (confluența Clăbucetului cu Dâmbovița) se străbate Săticul de Jos apoi, în amonte, Săticul de Sus, până în dreptul gurii Văii lui Ivan.

Depresiunea Sătic se dezvoltă sub forma unui mic culoar de vale, între gura Văii lui Ivan (850 m. alt.) și intrarea Dâmboviței în Cheia Mică (760 m. alt.) și se impune între Piatra Craiului (Pietricica) și Masivul Păpușa. Astfel, depresiunea este dominată majestuos în est de Culmea Pietricica (1764 m. alt.), care începe din Șaua Funduri (1889 m. alt.) și este fragmentată de o serie de înșeuări ce coboară în trepte până la 1521 metri altitudine, în Gruiul Minei și 1260 m. alt. în punctul numit Sub Pietricică. Urmează podurile calcaroase Berila, Plaiul Mare (1172 m. alt.) și Plăic, care se desfășoară până la Cheia Mică a Dâmboviței. În vest Săticul este străjuit de culmea ce coboară din Păpușa prin Muntele Boteanu și vârfurile Baroasa (1432 m. alt.), Drăganul (1509 m. alt.) și Drăgănelul (1207 m. alt.). Peisajul geomorfologic este dat de terasele alungite sau fragmentate de numeroase conuri de dejecție și de albia puternic aluvionată a Dâmboviței.

Dragoslavele, așezarea situată în cea mai sudică depresiune din cadrul culoarului, a apărut la confluența Dâmboviței cu Valea Caselor, ce coboară din Leaota. Aflat pe terasele care imprimă reliefului un aspect de trepte, cât și pe conurile de dejecție, satul se dezvoltă între 625 și 790 metri altitudine, pe o suprafață de aproximativ 100 km2. Peisajul înconjurător este dominat de păduri de amestec ce îmbracă munții, precum și de abruptul impunător de peste 400 m. al masivului calcaros Vârtoapele (1434 m. alt.), care mai poartă și denumirea de Piatra Caselor, respectiv Piatra Dragoslavelor.

Comuna este situată la o depărtare de numai patru kilometri sud de Rucăr, legătura cu acesta făcându-se pe șoseaua națională Pitești – Câmpulung – Brașov. Din drumul național 73, care pătrunde în Valea Dâmboviței la Dragoslavele, se desprinde drumul local ce urmărește firul văii spre sud (vechiul drum de legătură al Târgoviștei cu Brașovul) până la Stoenești, unde face legătura cu drumul național 72A; de asemenea, drumul forestier care urcă pe Valea Caselor și trece apoi în bazinul Ghimbavului, intră în adânc în inima Munților Leaota.

Cea mai frumoasă priveliște a Satului se desfășoară de pe înălțimile dinspre sud-vest – Măgura și Plăișorul. De pe aceste înălțimi se poate admira minunata poziție a acestei localități istorice, cuibărită între munți.

De această comună aparține satul Valea Hotarului – așezare nouă de rudari. În anul 1983 populația comunei se cifra la circa 2400 de locuitori. Cele mai multe locuințe sunt așezate pe malul stâng al râului Dâmbovița care, privit de pe înălțimile din jur, seamănă cu o lungă bandă argintie.

Din punct de vedere administrativ-teritorial, Rucărul, Dragoslavele și Podul Dâmbiviței sunt componente ale județului Argeș.

2.2 Relieful tectonic

Tectonica reprezintă elementul cheie în analiza reliefului, fiind responsabilă în bună parte de de aspectul actual al acestuia.

În culoarul Bran –Rucăr –Dragoslavele, de la sud la nord se disting patru compartimente structurale majore, și anume:

compartimentul Dragoslavele, cu fundament cristalin în poziție ridicată

compartimentul Rucăr – Bran, cu fundament în poziție mai coborâtă, fragmentat de numeroase falii în partea sa meridională, cuprinzând la vest sinclinalul Piatra –Craiului

compartimentul Tohan-Râșnov, cu fundament și mai coborât și cuvertură foarte groasă de depozite cretacice, paleogene și pleistocene

Elementul plicativ cel mai spectaculos al Culoarului Rucăr – Bran îl constituie sinclinalul Piatra Craiului, care ocupă partea de vest a compartimentului Rucăr –Bran. Pe flancurile sale s-au dezvoltate abrupturi de cuestă care dau o notă de spectaculozitate peisajului. Spre est se găsește anticlinalul Valea Coacăzei, sinclinalul Șirnea, anticlinalul Ulmului, sinclinalul Branului de Sus, anticlinalul faliat al Văii Grădiștea, sinclinalul larg al Fundatei.

Sinclinalul Piatra Craiului constituie o structură impozantă, care se întinde pe direcția nord-sud, începând din muntele Piatra Craiului Mică până în zona Dâmbovicioarei.Ea se circumscrie în relief prin abrupturi de flanc, care prezintă grohotișuri la baza și se înscriu în relief printr-un relief spectaculos.

Elementele prezentate definesc aspectul deosebit, cu valențe turistice ale peisajului din culoarul Rucăr – Bran. Astfel faliile se regăsesc în abrupturile tectonice, în structura tipică de horst și graben, care compartimentează îndeosebi partea sudică a culoarului.

Fig.4. Profilul geologic in culoarul Rucăr – Bran

Între Stoenești și Rucăr Valea Dâmboviței își taie un defilu în cea mai mare parte împădurit tăiat în șisturile criastaline de Leaota. La sud de Cheile inferioare ale Dâmboviței se găsește un alt defileu săpat în cristalin între Dealul Cuculeț și Dealul Crucii.

Prezența calcarelor explică numărul mare de chei și peșteri.

Elementele morfografice și morfometrice

Relieful Culoarului Bran –Rucăr –Dragoslavele se desfășoară între 1378 m (Muntele Giuvala- vf. Găvănenii) și 695 m (la Dragoslavele, în lunca Dâmboviței). Valori sub 700 m se înregistrează în lunca râului Turcului, la contactul cu golful Zărneștilor.

Culoarul este orientat NE-SV și are o lungime de circa 30 km, lățimea maximă fiind de 14 km, iar suprafața de 735 kmp.

Treapta hipsometrică sub 800 m, corespunde celor două extremități ale culoarului, respectiv valea Turcului la Bran, în nord și valea Dâmboviței, la sud de Podul Dâmboviței.

Treapta de 800-1000 m se prelungește pe văile Râușor, Moeciu, Dâmbovicioara.

Treapta de 1000-1200 m se încadrează părții interne a culoarului, având aspect de mozaic format din suprafețe împădurite, pajiști, fânețe, livezi, sălașe.

În cadrul treptei de 1200-1400 m se încadrează nivelul gâlmelor, martori calcaroși ce reprezintă urme ale unui relief exhumat.

Ultima treaptă 1400-1600 m este o treaptă de contact spre unitățile vecine. Ea este localizată în petice ce apar fragmentar, fiind mai compacte în zona de obârșie a Dâmbovicioarei unde corespunde tot ariilor calcaroase și în partea sudică a culoarului unde aceste altitudini mai mari de 1400 m corespund cristalinului de Leaota.

În continuare vom analiza principalii parametrii morfometrici (densitatea fragemntării, energia de relief, pantele) prin prisma importanței lor pentru relief, ca suport al peisajului geografic.

Foto. 7. Relief pe calcare în zona Văii Urdii

Valorile densității fragmentării variază între 0.25-5.25 km/kmp. Valorile cele mai mici (sub 1km/kmp) sunt specifice arealului carstic Fundata și martorilor calcaroși ce mărginesc spre sud Valea Seacă a Pietrelor.Valorile cele mai mari (>4 km/kmp) le întălnim în zonele de confluență, respectiv în arealul bazinetelor Podu Dâmboviței și Rucăr, în apropierea izvoarelor carstice, de unde se formează mici artere temporare în bazinetul Dâmbovicioare și bazinul Sbârcioarei.

Energia de relief variază între 20 m/kmp, valoare minimă înregistrată în zona de contact a culoarului cu Golful Zărneștilor și valoarea maximă de 760 m/kmp înregistrată în partea sudică a horstului Pleașa Posadei. Valorile cele mai mari de 300 –400m/kmp apar în două situații și anume în perimetrul sectoarelor de chei (Ghimbavului, Cheia, Dâmbovița, Dâmbovicioara, la sud de horstul Pleașa Posadei) și în zonele de contact cu munții Leaota, Bucegi.În culoarul Bran –Rucăr- Dragoslavele, analiza pantelor ne indică diferențieri între partea nordică și cea sudică a culoarului sau între nivelul gâlmelor și al culoarelor de vale. În nord predomină suprafețele cu pante cuprinse între 5-10 și 10-15 spre deosebire de partea sudică unde predomină pantele cuprinse între 15-20 și 20- 25. Cele mai mari pante apar în sectoarele cele mai vizitate de turiști (sectoarele de chei și la obârșia unor văi din perimetrul vârfurilor). Arealele cu pante mari sunt afectate îndeosebi de prăbușiri, ce au loc în interiorul cheilor sau la baza abrupturilor tectonice.

Trepte morfologic.

Specificul locului este dat de prezența platformei brănene (echivalente cu nivelul Gornovița) care a fost semnalat pentru prima dată de G. Vâlsan (1939) care o numea ca platforma pasurilor înalte.

Foto.8 Relief pe calcare în zona depresiunii Rucăr

Platforma brăneană este conturată prin două nivele. Primul nivel la 1300 m este dispus la contactul cu muntele și în zona cumpenei de apă de la Giuvala, format din măguri numite gâlme. Cea de-a doua treaptă la 1000 m este alcătuită din interfluvii prelungi, din umeri și șei. Acest nivel apare în lungul Dâmboviței, Dâmbovicioarei, Râușorului sub formă de umeri, indicând culoare de vale largă. Înălțimile depășesc 100m pe calcare și scad sub această valoare pe gresii și conglomerate. În aval de Rucăr, acesta are mai întâi aspect de umeri pentru ca dincolo de Dragoslavele să se extindă.Este nivelul de la care a început sculptarea depresiunilor Podu Dâmboviței și Rucăr –Dragoslavele, cât și tăierea cheilor. Bazinetul Rucăr se dezvoltă pe marne și gresii, având aspect de graben. În aceste bazinete se găsesc așezări vechi, tradiționale care sunt recunoscute prin potențialul lor cultural.

Legătura morfologică a Branului cu depresiunea Bârsei se face prin conurile de dejecție ale văii Turcului. Se pot urmări două nivele de terase din apropiere de Râșnov până în apropiere de munte. Aceste terase se pot urmări pe valea Sbârcioarei, Turcu și Poarta.

Terasele apar mult mai clar în depresiunea Dâmboviței. Cea mai mare parte a vetrei celor două depresiuni este alcătuită din lunci care se continuă cu glacisuri coluvio – proluviale.

Fundul depresiunii Rucăr este mai bine dezvoltat în lungul văii Râușorului decât în lungul Dâmboviței. La confluența văilor lunca este mai bine conturată, atinge 120 – 180m, îngustându-se spre ieșirea Dâmboviței din depresiune.

Modelarea actuală este dicatată de condițiile de rocă, declivitate, parametrii climatici și utilizarea terenurilor ce asigură un potențial morfodinamic activ pentru o gamă largă de procese. În vatra depresiunii predomină procesele fluviatile.

Pe versanții culmilor din depresiune sau pe cei care le încadrează sunt frecvente: șiroirea, alunecările superficiale și de mică adâncime, spălarea în suprafață. Pe abrupturile calcaroase se produc dezagregări, de care sunt legate conurile de gelifracte.

Așezările Șirnea, Fundata și Fundățica au beneficiat de o poziție avantajoasă la cumpăna de ape dintre Dâmbovița și Valea Turcului, în apropierea drumului Branului, fiind considerate printre cele mai înalte așezări carpatice. Sunt cunoscute pentru resursele lor culturale ( nedei, practicarea agroturismului). Gâlmele din nordul Fundatei reprezintă puncte de belvedere.

Măgura, Peștera și Ciocanu sunt așezări situate la poalele Pietri Craiului. În satul Peștera (în apropierea bisericii ) se află Peștera cu Lilieci. Acestea sunt așezări cu funcție turistică.

2.3. Aspecte climatice

Clima culoarului Bran – Rucăr – Dragoslavele se caracterizează prin anumite particularități , care subliniază individualitatea geografică a acestuia față de zonele montane limitrofe.

Situat în apropierea paralelei de 45˚ latitudine nordică , culoarul este așezat în plină zonă temperată , ceea ce determină o anumită radiație solară și un climat cu variații periodice remarcabile de la iarnă la vară și de la zi la noapte. Clima culoarului este influențată de prezența muntelui, care își pune amprenta, evidențiind un mozaic de topoclimate pe fondul general al climei.

Radiația solară. La limita superioară a atmosferei ajunge numai a doua miliarda parte din energia emisă de Soare în spațiul cosmic. Față de valoarea medie a acesteia ( 2.4X 1018 cal / cm 2/min ), radiația solară înregistreazăa o fluctuație anuală de la +3,4 % în ianuarie , la periheliu , pana la – 3,5 % în iulie , la afeliu. Cele mai mari valori ale radiației directe în culoar, sunt mai reduse decât pe vârful munților (la Vârfu Omu 1600 cal/ cm 2min).

Radiația difuză este redusă la minimum în zilele însorite, ea crescând în zilele umede, încărcate cu vapori de apă. Radiația efectivă înregistrează valori mari lunare în timpul verii (iulie – august) în orele de amiază (> 5 kal / cm 2 luna), iar cele mai mici iarna , mai ales pe timp acoperit .

Circulația atmosferică generală. Culoarul Bran – Rucăr – Dragoslavele se încadrează circulației generale a atmosferei țării noastre, fiind sub influența celor patru mari centri barici: anticiclonul azoric, ciclonul islandez, anticiclonul Siberian și ciclonul mediteraneean. Pe lângă aceștia mai apar uneori doi centri secundari: anticiclonul scandinav si anticiclonul groenlandez.

Circulația vestică este predominant (28,0%). Daca se însumează la direcția vestică și direcțiile nord – vest și sud-vest, se obtine o valoare de 56% , ceea ce reprezintă o pondere remarcabilă a circulației vestice. Această circulație zonală aduce iarna mase de aer polare sau, mai rar, tropicale, maritime si determină pe teritoriul țării noastre ierni blânde și precipitații frecvente. În perioada caldă, gradul de instabilitate termică este pronunțat, aversele de ploaie fiind însoțite de descărcări electrice.

Foto. 9. Atmosferă încărcată în culoar

Circulația polară favorizează scăderea temperaturii, creșterea nebulozității și a instabilității, precum și căderea precipitațiilor.

Circulația tropicală determină o vreme călduroasă atât iarna cât și vara, cu instabilitate, precipitații sub forma de averse și descărcări electrice vara, iar iarna vreme închisă, călduroasă, în cazul circulației tropicale continentale.

Uneori, peste culmile Carpaților se poate produce întalnirea a doua mase de aer cu origini diferite. Această întalnire poate genera un front orografic care se evidențiază pe un timp de vreme caracteristic unui front: precipitații locale, intensificări de vânt, modificări de temperatură.

Suprafața subiacentă activă. Rolul suprafeței subiacente se definește în contextul raporturilor sale cu pătura de aer inferioară a atmosferei, respectiv de transformare a energiei solare radiante în căldură, în umezirea aerului și în transformarea maselor de aer pe măsura deplasării lor . Includem aici relieful, care are rol în generarea “spațiului climatic”. Pentru culoarul Bran – Rucăr – Dragoslavele, semnificative sunt cele patru masive muntoase ce mărginesc culoarul pe laturile de vest și de est. Expoziția versanților față de circulația generală a atmosferei determină o distribuție neuniformă a cantității de umezeală, de precipitații și a nebulozității. Temperatura medie anuală a aerului scade cu altitudinea , conform gradientului termic vertical de 0,5 – 0,7 ˚C/100m, iar cantitatea de precipitații scade cu 70 – 100mm/100m .

Vegetația, ca expresie a condițiilor climatice dominante , generează la rândul său particularități climatice și topoclimatice diferite în raport de gradul de acoperire, de speciile caracteristice și de densitatea lor. Dintre toate categoriile de formațiuni vegetale, pădurea reprezintă cele mai pronunțate particularități topoclimatice: regim termic moderat, umezeala mare a aerului și a solului și strat de zăpadă uniform.

Ca element component al suprafeței active, cursurile de apă influențează clima stratului de aer inferior prin proprietățile fizice ale apei: capacitate calorică mare, căldura specifică mare și conductivitate calorică mică. Factorii antropici (elemente create de om: așezări, șosele) prin caracteristicile lor pot duce la apariția unor particularități ale suprafeței subiacente active și la modificarea valorilor parametrilor climatici.

Variabilele termice și impactul lor în peisaj. Formele majore de relief , alături de circulația generală a atmosferei și de radiația solară, au o influență deosebită asupra repartiției teritoriale și a evoluției în timp a temperaturii aerului. Analiza temperaturii din culoarul Bran – Rucăr – Dragoslavele s-a făcut în strânsă legatură cu evoluția acesteia în spațiul carpatic din jur, urmărind interdependența dintre regimul termic al aerului din culoar și rama muntoasă limitrofă. Banca de date prelucrată a fost selectată de la stațiile meteorologice Brașov, Fundata, Campulung – Mușcel pe o perioadă de treizeci de ani (1961 – 1990), și Predeal pe o perioadă de treisprezece ani (1977 – 1990).

Temperatura medie anuală prezintă variații de la un an la altul și de la o lună la alta. Oscilațiile temperaturii de la an la an nu sunt spectaculoase, prezentând abateri de ± 2˚, 3˚. În general, valorile cele mai mici se înregistrează la Fundata și Predeal, anii cei mai reci au fost: 1978, 1980, 1982, 1985, iar anii în care s-au înregistrat valori mari au fost: 1989 , 1990.

Temperaturile medii lunare variază cu altitudinea și diferă de la un anotimp la altul. În luna ianuarie distribuția temperaturilor la cele patru stații meteorologice a fost următoarea: la Fundata cea mai mică valoare de – 11, 4 ˚C în 1963, la Predeal – 7,8˚C în 1980, la Brașov – 11,4 ˚C în 1986, 1990. Luna iulie, considerată ca fiind cea mai caldă a anului, prezintă o distribuție spațială mult mai variată decât cea a lunii ianuarie, altitudinea fiind factorul hotărâtor în această repartiție. Luna iulie a fost mai rece la Fundata în anii 1969, 1978 , 1979, 1984; la Brașov în anii 1969, 1971, 1979; la Predeal în anii 1979, 1982. În lunile de tranziție, de primăvară si toamnă, răcirile și încălzirile neperiodice au o întensitate mai redusă (datorită schimbării circulației atmosferice). Cele mai frecvente și accentuate răciri și încălziri neperiodice au loc primăvara. Temperaturile medii lunare multianuale devin pozitive în cursul lunii martie, în partea inferioară a culoarului, în aprilie în regiunea mai înaltă și în mai pe culmile muntoase înconjurătoare.

Temperaturile maxime absolute s-au produs în perioade caracteristice , când circulația atmosferică a antrenat mase de aer tropical – continental, în condiții anticiclonale de timp stabil si senin. Aceste valori au fost la Fundata de 28 ˚ C 17.08.1952, iar minima absolută de – 25.9˚C, 18.01.1963.

Zonele depresionare bine încadrate de înălțimi muntoase favorizează iarna acumularea și stagnarea aerului rece timp îndelungat și încălzirea vara. Între cele două părți din culoar, condițiile de producere și persistență a inversiunilor sunt deosebite, fiind mai mult favorabile jumatății nordice. Masele reci, pătrunse în depresiunea, aproape închisă a Brașovului, se sedimentează și prin radiația nocturnă, se răcesc și mai mult. În jumătatea sudică, dispariția inversiunilor este favorizată de deschiderile reliefului prin văi spre sud.

Vântul este cel mai instabil element meteorologic din clima unei regiuni. În culoarul Rucăr – Bran, relieful variat și orientat diferit fața de mișcările generale ale maselor atmosferice, este un factor de bază în dirijarea curenților locali. Fără a fi un agent modelator foarte important în această regiune (decât pe crestele golașe expuse vântului, care străjuiesc culoarul pe marginile de vest și est), ca urmare a acoperirii substratului de rocă și sol cu păduri și pajiști care opresc acțiunea de roadere și transport, importanța sa nu poate fi minimalizată.

Vânturile locale

Varietatea mare a reliefului culoarului Rucăr – Bran face ca în orice punct al regiunii, vântul să prezinte caracteristici determinate de orientarea culmilor învecinate.

Pe văile adânci care brăzdeaza culoarul la nord și la sud, Dâmbovița și Turcu, vântul este diferit longitudinal. În chei, în văile adânci și strâmte, întortocheate, cu schimbări dese și bruște de direcție, vânturile, în afară de faptul că sunt mai slabe, nu au direcție precisă și consecventă. Așa este cazul văilor Dâmboviței (în amonte de Rucăr), Dâmbovicioarei, Moeciului și Sbârcioarei. De asemenea în micile depresiuni săpate pe văi sau în relieful carstic din platforma centrală, vânturile sunt slabe și cu direcții puțin marcate, cu cât fundul depresiunii este mai coborât față de înălțimile care o înconjoară.

Pe formele pozitive, în platforma centrală în special, pe interfluvii și mameloane, vânturile sunt mai puternice, direcțiile lor predominante înscriindu-se pe direcțiile dominante ale reliefului.

Pe horstul Pleașa Posadei, în pasul Giuvala și pe gâlmele calcaroase de aici, Bacârcea, Colțul Cocoșii, ca și pe interfluviul Drumul Carului, vânturile de sud și de sud – vest și respectiv de nord și de nord – est predomină în tot cursul anului.

Aceste caracteristici locale ale circulației generale atmosferice capătă, în unele locuri, trăsături mai distincte, vântul bătând cu o frecvență mai mare, ceea ce le face să capete și denumiri locale. Așa este “Pietrarul“ care se simte la Șirnea, Măgura și chiar Fundata, cu un vânt puternic cu caracter de boră sau föhn (în funcție de circulația generală atmosferică), provenit din Piatra Craiului. Tot astfel este “Băltărețul“ remarcat, în special, de pantele nordice ale culoarului spre Depresiunea Brașovului, având un caracter slab de föhn, prin descendența de pe pantele nordie și nord-vestice ale Bucegilor, ale vânturilor provocate de circulația sud – vestică. Atunci când au viteze mari, acestea pot căpăta un caracter distrugător.

Variațiile orare ale direcțiilor vântului sunt cunoscute sub numele de brizele de munte – vale și reprezintă o manifestare importantă a circulației locale.

Precipitațiile

Precipitațiile reprezintă un element meteorologic mult mai instabil decât temperaturile. Deși se supun și acestea legilor legate de altitudine, abaterile sunt mai numeroase decât la temperatură, iar variația în timp și spațiu, dependența de circulația atmosferică și de formațiile barice dominante, este cu atât mai mare cu cât condițiile locale sunt mai diferite.

Repartiția geografică a precipitațiilor.

Se observă în primul rând o creștere a precipitațiilor cu altitudinea, până la un nivel aflat la 1700 – 2000 m. Mai sus precipitațiile scad. Acest fenomen, remarcat de cercetători, își are explicația în procesul de formare a precipitațiilor prin ascensiunea maselor de aer umed la întâlnirea obstacolelor muntoase din calea lor. Masele sunt obligate să urce deasupra pantelor și atunci întâlnind o temperatură mai scăzută, vaporii de apă se condensează și precipită. Deasupra acestui nivel maxim de condensare, temperaturile scăzute creează noi condiții de formare a precipitațiilor, iar aerul, mai puțin umed, eliberează puține cantități.

În general, între cantitățile anuale înregistrate la posturile din sud și din nord, aflate la altitudini asemănătoare, există o diferență de 50 -100 mm, ca urmare a unei expoziții directe a celor dintâi în fața maselor de aer umed ce vin din sud – vest încărcate de vapori de apă.Un fenomen interesant se remarcă pe pantele nordice, unde , odată cu creșterea altitudinii, precipitațiile manifestă tendința de a scădea (Moeciu de Jos 750 m – 784.3 mm; Moeciu de Sus 950 m – 738.7 mm). Este vorba aici de un adăpost oferit micilor depresiuni de pe pantele nordice, care, la poalele liniei centrale a gâlmelor, beneficiază de cantități mai reduse de precipitații, acestea oprindu-se pe înălțimile din centrul culoarului.

Fig. 5. Precipitații medii anuale – figură preluată din lucrarea “PEISAJ ȘI GESTIUNEA DURABILĂ A TERITORIULUI”- Ioana Pătru Stupariu

Intensitatea precipitațiilor. Ploi torențiale

Acțiunea picăturilor de ploaie asupra solului este diferită, în funcție de timpul în care se produce. În sezonul rece, în general, în culoarul Rucăr – Bran, ca pretutindeni în țara noastră în zona montană, sunt predominante ploile cu cantități moderate de apă căzute într-un interval de timp îndelungat, din nori de tip Stratus, caracteristice depresiunilor barice și fronturilor calde de proveniență vestică.

Cantitățile de apă lunare nu sunt mari, la fel maximele în 24 de ore. Sunt așa numitele ploi “mocănești”, care dacă temperatura nu este așa de coborâtă ca să se transforme în zăpadă, cad cu picuri mărunți și fini zile întregi, infiltrându-se în pământ până la adâncimi mai mari, dacă solul permite acest lucru.

În Platforma Fundatei substratul calcaros și pantele domoale produc stagnări de apă, mlaștiniri și chiar ochiuri de apă, unele din ele prezenta până târziu, în vară.

În sezonul cald, odată cu instalarea timpului frumos anticiclonal, se dezvoltă și mișcările ascendente care produc cumulizări mai ales spre miezul zilei.Se adaugă la aceste mișcări advective care aduc un aer umed tropical, precum și ploile de relief. În aceste condiții, ploile de vară au în special caracter de aversă.

Culoarul Rucăr – Bran, prin poziția lui care favorizează mișcările aerului orizontale, permanente, de pendulare prin ulucul depresionar, dar si ascensiunile orografice dinspre depresiunile marginale, este o regiune în care ploile teronțiale se produc destul de frecvent. Aceste ploi, în care cantități destul de mari de precipitații, de 10 – 30 mm, cad în interval scurte de timp, de 5 -30 minute, provoacă de obicei o creștere bruscă a debitelor râurilor, mai ales a celor mici, care în culoar au văi înguste, fără terase, determinând inundații la Rucăr, Podu Dâmboviței și Moeciu. Așa sunt : Râușorul, Valea Orății, Valea lui Ecle, Valea Cheii în bazinul Dâmboviței sau Sbârcioara, Șimonul și Poarta, în bazinul Turcului.

În Platforma Fundatei, ploile torențiale, afectează mai puțin solul, datorită pantei mici și acoperirii calcarului cu un strat de sol înierbat.

În schimb, pe pantele laterale ale masivelor înconjurătoare apar numeroși torenți care sapă în stâncă. Pe de altă parte, stratul subtire de sol abia fixat este transportat în viteză la vale, pereții abrupți rămânând dezgoliți.

2.4 Rețeaua hidrografică

Apele subterane din culoarul Bran – Rucăr – Dragoslavele sunt legate în special de vatra arie de sedimentare cu caracter de sinclinal cu orientare nord – sud. Către sud, est și vest calcarele stau pe șisturi cristaline impermeabile (cristalinul de Leaota și Făgăraș), iar la nord se afundă sub depozitele neogene din Depresiunea Bârsei. Zona centrală a sinclinalului este umplută cu depozite cretacice, de sub care, fie pe văi, fie pe creste, apar calcarele.

Din punct de vedere hidrogeologic în culoar deosebim două unități : unitatea Piatra Craiului – Șirnea – Măgura și unitatea Dâmbovicioara – Rucăr – Moeciu.

Unitatea Piatra Craiului – Șirnea Măgura.

În această unitate apele carstice colectate pe flancurile sinclinalului circulă către zona axială Valea Râului, unde au loc puternice descărcări. O parte din apele carstice se descarcă la cote superioare Văii Râului, pe versantul drept al Bârsei, prin grohotișurile care maschează contactul cu cristalinul impermeabil.

Unitatea Dâmbovicioara – Rucăr – Moeciu În această unitate, puternic tectonizată, circulația carstică se face către subunitățile depresionare – Podul Dâmboviței – Rucăr – și sunt influențate de liniile de dislocație , de raportul diferitelor compartimente, blocuri ridicate și scufundate.

Pentru ambele unități sunt caracteristice cursurile epigee, care pierd o parte din apă la traversarea zonelor calcaroase, care sunt însă restituite rețelei hidrografice epigee la ieșirea din hidrostructură: Valea Dâmboviței, Valea Dâmbovicioara, Valea Cheiței, Valea Ghimbavului .

La est de Șirnea – Vama – Giuvala, apele carstice sunt drenate către subunitatea Moeciu – Fundata.

Structura actuală a rețelei hidrografice din bazinele Turcu și Dâmbovița , reprezintă o etapă a unui lung process de evoluție. Datele asupra rețelei hidrografice au fost obținute prin măsurarea directă pe hărți la scara 1:25.000. La baza analizei a stat clasificarea rețelei de drenaj pe baza sistemului elaborat de R. Horton și de A. Stahler.

Bazinul hidrografic Turcu face parte din bazinul hidrografic Olt, izvorăște de la 1640m altitudine de pe versantul vestic al munților Bucegi și se varsă în râul Bârsa, afluent al Oltului, la 958 m în cadrul Depresiunii Brașov, traversând partea de nord a culoarului Rucăr – Bran.

Bazinul hidrografic Dâmbovița

Dâmbovița face parte din bazinul hidrografic al Argeșului, fiind cel mai important afluent al acestuia.Izvorăște de sub Vârful Iezer, formându-se prin confluența pâraielor Boarcaș și Valea Vladului, la peste 2300 m altitudine. Iși face apariția în culoarul Bran – Rucăr – Dragoslavele la Podul Dâmboviței. Valea Dâmboviței iese din culoarul dintre munții Iezer – Păpușa și munții Piatra Craiului de-a lungul unei falii. În general partea sudică a culoarului, la sud de Dealul Sasului – Dâmbovicioara, prezintă un substrat geologic variat (calcare jurasice, calcare recifale, cristalin, depozite vracono – cenomaniene), un relief accidentat, generat de frământarile tectonice, de procesele carstice active, și de o eroziune fluvială puternică.

Foto.10. Râușorul, afluent al Dâmboviței

Caracteristicile hidrologice ale celor două bazine

Scurgerea apei râurilor din culoarul Rucăr – Bran este produsul climei temperat continentale în condițiile geografice specifice spațiului depresionar montan. Ea are o variație în timp, legată de evoluția factorilor climatici și una spațială, dependentă de condițiile de relief , rocă, sol, vegetație și activitatea omului. Scurgerea medie anuală este cel mai general indice de caracterizare a resurselor de apă. Ea oferă măsurarea potențialului de apă al râurilor dintr-un spațiu geografic dat. În analiza scurgerii medii anuale s-au utilizat datele de observație provenite de la stațiile Moeciu de Sus pentru râul Turcu, Podul Dâmboviței pentru Dâmbovița și Rucăr pentru Râușor.

2.5. Vegetația

Ceea ce dă farmec peisajului este și covorul vegetal, care împodobește într-o diademă uriașă culoarul Rucăr – Bran și munții vecini cu păduri tainice și umbroase, peticite de pajiști multicolore.

Varietatea reliefului, desfașurarea acesteia pe înălțimi între 500 și circa 1500m, condițiile climatic, substratul calcaros ori conglomeratic imprimă vegetației dispunerea etajată și bogăția speciilor.

Fără îndoială, vegetația forestieră ocupa primul loc între ecosistemele culoarului Rucăr – Bran. Răspândite în truputi massive, îndeosebi în zona înaltă de la Giuvala – Fundata și mai ales pe masivele muntoase limitrofe sau izolate în petice, pădurile constituie o bogăție natural deosebită, ce a avut un rol important în viața populației locale. Raportat la suprafața culoarului, procentul vegetației forestiere este de 47%, o valoare normal pentru un culoar depresionar carpatic, datorită populării timpurii.Suprafețele forestiere cele mai întinse aparțin comunei Rucăr, circa 20.000 hectare. Din platform brăneană, Branul posedă aproape 4000 hectare.

Foto.11. Pădure de amestec în culoarul Rucăr – Bran

La o primă analiză se constată o predominare a fondului forestier îndeosebi în culoarul Dâmboviței, mult mai atașat munților decât platform brăneană. În același timp dezvoltarea păstoritului, mai ales în satele brănene, a determinat de-a lungul veacurilor extinderea pășunilor și fânețelor montane, înlocuind unele suprafețe de pădure.

În repartiția altitudinală a pădurilor distingem un prim etaj al pădurilor de foioase, îndeosebi făgete, situate între 500 – 1000m și un etaj al pădurilor de amestec până la 1400 – 1500m.

Pădurile de foioase sunt răspândite în bazinetele depresionare din partea de sud a culoarului Dâmboviței, precum și pe valea Moeciu, în partea de nord. Alături de fag (Fagus silvatica), cel mai răspândit arbore al acestor păduri, care poate atinge pe versanții lini și însoriți o talie impresionantă, se mai află carpenul (Carpinu betulus), frasinul (Fraximus excelsior) și mesteacănul (Betula verucosa). Pe alocuri își fca uneori prezența și exemplare de ulm de munte (Ulmus ontana), plop (Populus tremula) și chiar arțar (Acer platanoides).

Pădurile de amestec, în care alături de făgete coniferele devin odată cu înălțimea predominante, ocupă versanți mai înalți, până la 1400 – 1500m, sau mai întunecoși, cu expoziție nordică.Tabloul acestor păduri sunt inegalabile prin cromatică, mai ales primăvara și toamna. Cele mai răspândite specii de conifer sunt: molidul (Picea albies), bradul (Albies alba) și laricea (Larix decidua), de o mare valoare economic.

Foto. 12. Utilizarea terenului în zona Moeciu de Jos

Pajiștile secundare reprezintă o asociație care ocupă, datorită dezvoltării unui pastorit intens și străvechi, mari suprafețe în Platforma Bran. Covorul pajiștilor montane este format din numeroase specii representative prin: păiuș (Festuca rubra), firuța (Agrostis tenuis), țepoșica (Nardus stricta), păiușul de livadă (Festuca protens) și trifoiul alb (Trifolium repens).

Numeroase flori înviorează cu corolele lor multicolore pășunile și fânețele montane. Din buchetul florilor munte nu lipsesc viorelele (Viola odorata), cicoarea (Cichorium intybus), sânzienele (Galium verum), lumânărica (Verbascum thapus) ori gura leului (Antirrhinum majus).

Un peisaj original îl constituie vegetația zonelor carstice, în care alături de ovăsciorul auriu (Trisetum flavescens) ori specii de păiuș, își fac simțită prezența garofița (Dianthus spiculifolius) și rogozul (Carex rupestris), care înviorează tabloul poliilor și dolinelor.

Specii de mare interes științific sunt, desigur, endemismele, dintre care amintim garofița Pietrei Craiului, alături de sângele voinicului (Nigritella nigri), bulbucul de munte (Trollius europaeus), drobușor (Isatis transylvanica) ori smirdar (Rhododendron kotschyi).

Foto. 13 Garofița Pietrei Craiului

Culoarul se suprapune pe o parte a uneia dintre cele mai atractive și interesante rezervații științifice “Piatra Craiului Mare”. Rezervația se întinde pe o suprafață de 3760 hectare si cuprinde pe latura sa esticăsi o parte din culoar. Rezervația în partea sa sudică , cuprinde bazinul hidrografic al Dâmbovicioarei, la care ne vom referi , deoarece Valea Dâmbovicioara reprezinta limita vestică a culoarului.

Structura geologică a substratului, configurația reliefului, factorii pedoclimatici au determinat instalarea în această zonă a unei flore și vegetații deosebit de bogate.

Se cunosc astfel, până în 2001, 1000 de specii si 123 subspecii de plante superioare, ceea ce înseamnă foarte mult pentru un teritoriu atât de restrâns (aproximativ 100 km2), raportată la cele 3350 specii din flora țării noastre, flora văii Dâmbovicioara depășeste 32%. Aici apar specii de proveniență fitogeografică foarte diferită (europene, circumpolare, alpine, balcanice, mediteraneene )

2.6 Elemente faunistice

Cadrul natural specific culoarului Rucăr – Bran este deosebit de favorabil pentru o faună bogată și diversificată, care populează pădurile, fânețele și pășunile montane, apele învolburate sau tainicile peșteri, pâna la crestele scăldate în nori.

În umbra pădurilor de conifere și făgete își găsesc un adăpost ideal numeroase specii : lupul (Canis lupus), râsul (Felix lynx), jderul de pădure (Martes martes), veverița ( Scirius vulgaris) ori pârșul de alun ( Muxardinus avelanorius). Unele mamifere prezintă un interes cinegetic, care le-au dus faima pretutindeni.

Foto.14. Capra neagră

Sunt exemplarele mărețe de urs (Ursus arctos) și mistreț (Sus scrofa) sau de o frumusețe tulburătoare ca cea a cerbului (Cervus elaphus), atent la cel mai mic zgomot ivit.

Pe culmile mai înalte ale munților, pe brânele sălbatice ale Pietrei Craiului, singuratică sau în grupuri, trăiește o podoaba a naturii carpatice, capra neagra (Rupicapra rupicapra), specie ocrotită de lege. Numeroase specii de păsări ne încânta prin coloritul penajului ori prin cântecele tainice și tulburătoare; sunt specii de pițigoi (Paris montana), muscarul mic (Ficedula parva), pitulicea sfârâietoare (Philoscopera dibilatrix) ori ciocănitoarea cu spatele alb (Dendrocopos leucotos).

În undele repezi ale Dâmboviței și în apele afluenților mai mari trăiesc laolaltă cu păstrăvul (Salmo trutta fario) – cel mai valoros pește din apele de munte, zglăvoaca (Cottus galio), lipanul (Thymallus thymallus) și moioaga (Barbus meridionalis petnyi).

Endemismele sunt reprezentate de : iarba ciutei și feriga de piatră.

Bogăția faunistică este completată în mod original de bogate specii cavernicole, care populează lumea trainică a peșterilor și golurile subterane.

2.7 Solul

Solurile care predomină în culoarul Bran – Rucăr – Dragoslavele sunt cele brune acide și rendzinele cu un conținut relativ mic de substanțe nutritive. Pe suprafețe restrânse apar solurile brune eu –mezobazice , solurile gleice, litosolurile, regosolurile și rocile compacte carbonatice la zi. La contactul cu munții Bucegi, munții Leaota se găsesc podzoluri și soluri brune feriiluviale. Întreg culoarul este situat în plină zonă forestieră , pădurile ocupând cândva întreaga suprafață. Cea mai mare parte a terenurilor despădurite a fost folosită ca fâneață. Ca urmare, solurile formate sub pădure au suferit modificări , în urma înlocuirii vegetației primare și instalării de pajiști secundare, în compoziția cărora domina Festuca rubra și Agrostis tenuis.

Solurile brune acide sunt soluri cambice oligobazice (clasa cambisoluri; V<55), slab diferențiate textural, având textura mijlocie sau grosieră și reprezentând culori cu valori și crome > 3,5 la materialul de stare umedă, cel puțin în interiorul agregatelor structurale. Apar sub păduri și pajiști.

Sunt specifice zonei montane caracterizată prin temperaturi medii multianuale de 3˚ – 4˚C și precipitații medii anuale care depășesc 1000 mm. Materialul parental pe care s-au format solurile brune acide este reprezentat cu precădere de depozite de pantă (deluvii, depozite detritice de pantă) provenite din dezagregarea și alterarea rocilor sedimentare decarbonate (conglomerate și gresii). Relieful carstic este cel montan, cu versanții moderat până la puternic înclinați și cu diferite expuneri. Vegetația sub care s-au format solurile brune acide este alcătuită din păduri de fag, fag în amestec cu păduri de conifere și de păduri de conifere, toate aceste formații vegetale prezentând și o floră acidofilă.

Evoluând în condiții de climat răcoros și umed , sub păduri de foioase sau rășinoase , cu litieră bogată în lignine, ceruri, rașini și substanțe tanante, greu de descompus, la suprafață solurile brune acide se acumulează într-un orizont organic (O) de tip mull – moder sau moder. În compoziția substanțelor humice predomină acizii fulvici și cei humici liberi, nelegați. Acizii humici liberi formează hidroxizii ferici, aflați în stare oxidată, complexe organominerale care precipită în partea superioară a profilului. În schimb, complexele organominerale rezultate din reacția acizilor organici cu aluminiul liber sunt ușor solubile, pot fi levigate și se acumulează în orizontul Bv. Datorită prezenței aluminiului liber (Al +++), argila coloidală precipită pe locul formării, ceea ce face ca solurile brune acide (ca și solurile brune eu- mezobazice ) să fie slab diferențiate textural pe profil. Deoarece solurile brune acide se formează pe depozite de suprafață ± scheletice, în regiuni cu energie mare de relief au o profunzime mai scăzută și volum edafic diminuat de prezența scheletului.

În general, solurile brune acide se caracterizează printr-o activitate biologică redusă și acumularea unui orizont organic la suprafață. Sunt puternic acide, ologobazice cu un conținut ridicat de schelet și volum edafic mijlociu sau scăzut.

Solurile brune eu-mezobazice

Sunt soluri cambice cu gradul dee saturație în baze ( V ) >55 % și orizontul Bv care prezintă nuanțe gălbui. Condițiile de formare sunt date de valorile medii ale temperaturilor de 5 – 9 ˚ C iar valorile precipițatiilor sunt de 600 – 1000 mm. Media precipițatiilor depașește, de regulă, evapotrairația potențială și deci regimul hidric este de tip percolativ.

Fig .6. Culoarul Bran–Rucăr–Dragoslavele. Harta geologică. Preluare și procesare după

Harta geologică 1:50.000, foile Zărnești și Rucăr, Inst.Geol.București

Fig 7. Culoarul Bran-Rucăr-Dragoslavele. Tipurile de sol. Prelucrare și procesare după Harta solurilor, foaia Brașov, sc.: 1:200.000, I.C.P.A./S.R.C.S./S.R.C.S. 1980.

Caracteristica generală a depozitelor , pe care se formează solurile brune eu-mezobazice este conținutul ridicat în minerale ușor alterabile și bogate în elemente bazice. Vegetația naturală , sub care s-au format aceste soluri este reprezentată prin păduri de foioase.

Solurile brune eu-mezobazice sunt soluri biologice active, cu humificare de tipul mulului slab – moderat acid, în care acizii fulvici sunt parțial neutralizați de ionii de calciu și magneziu, iar acizii huminici bruni favorizează apariția complexelor argiloferihumice stabile, care contribuie la formarea unei bune structuri a orizonturilor superioare. Aceste soluri se caracterizează printr-o argilizare activă și prin precipitarea pe loc a argilei formate , din care cauză acestea sunt slab diferențiate textural pe profil . Migrarea coloizilor argiloși fiind frânată , se creează condițiile apariției orizontului cambic (Bv). Ele sunt soluri profunde, bine structura te și afânate, permeabile și cu aerisire normală. Aceste soluri apar între Rucăr și Podul Dâmboviței și la Bran.

Rendzinele sunt soluri molice cu orizont Am format pe seama alterării materialului de substrat. Au orizont Ar sau B care, cel puțin în partea lor superioară , au crome și valori < 3,5 la materialul în stare umedă, la suprafață și în înteriorul agregatelor structurale. Prezintă ca orizont de diagnostic orizontul Rrz situate în primii 150 cm (alcătuit din calcare, care nu conduc la formarea de material amorf în complexul coloidal al solului).

Rendzinele au la partea superioară un orizont molic și un orizont de tranziție de culoare închisă. Rendzinele se formează pe seama materialelor provenite din alterarea substratului. Rendzinele au formula generală de profil Am – A – / R-Rrz.

Climatul caracteristic este cel montan cu temperaturi ce oscilează între 3˚- 4˚ C , iar precipitațiile medii anuale pot varia de la 400 – 500mm până la 1000mm. Regimul hidric diferă de la nepercolativ până la intens percolativ. Materialul parental este alcătuit din roci dure reprezentate cel mai frecvent prin calcare compacte. Relieful ( cel mai frecvent de tip montan ) se prezintă foarte fragmentat, predominând culmile înguste și versanții cu diferite înclinări și expuneri. Vegetația este reprezentată atât prin pajiști secundare, cât și prin asociații forestiere.

Cel mai frecvent apar la Fundata , Șirnea, Dâmbovicioara , Podul Dâmboviței , Rucăr, Dragoslavele și Măgura.

Spodosolurile

Solurile brune feriiluviale. Sunt soluri spodice , fără orizont eluvial , având drept orizont de diagnostic orizontul spodic Bs, de nuanțe ruginii. Sunt specifice zonei montane cu temperaturi de 3- 4 ˚ C și precipitații medii anuale ce depășesc 1000 mm. Materialul parental este alcătuit din depozite de pantă scheletice provenite din roci predominant acide.

În condițiile climatului rece și umed, în care evoluează aceste soluri, are loc o humificare slabă cu formarea unui orizont organic. Sub acțiunea acizilor fulvici are loc migrarea oxizilor liberi de aluminiu și de fier și precipitarea lor în orizontul B spodic.

Podzolurile sunt soluri spodice cu orizont eluvial, având ca orizont de diagnostic orizontul Bhs sau Bs.

Podzolurile se formează cel mai frecvent în condițiile de climat montan rece și umed , cu sezon de vegetație scurt , având temperaturile medii anuale cuprinse între 2 – 30˚C , precipitațiile medii multianuale depășesc 1000 mm. Materialul parental pe care se formează podzolurile este alcătuit din roci acide.

Procesul pedogenetic specific acestui tip de sol este podzolirea , constând în degradarea retelei cristaline a argilei și migrarea diferențială pe profil a produselor de degradare. Datorită litierei cu continut ridicat de lignină, rășini, ceruri și substanțe tanante, în condițiile unui climat rece și umed și a unei activități biologice slabe, are loc acumularea la suprafață podzolurilor a unui orizont organic O de humus brut, puternic acid și cu conținut ridicat de acizi fulvici agresivi.

Solurile gleice

La Rucăr apar soluri gleice. Acestea sunt soluri freatic hidromorfe , având ca orizont de diagnostic orizontul Gr, a cărui limită superioară se situează în primii 125 cm adâncime. Procesul de gleizare a acestor soluri se desfășoară în condițiile apei freatice lipsite de carbonate. Humificarea este relativ slabă, de tip hidromorf, cu acumularea în orizontul superior a unui humus acid nesaturat de tip mull – moder sau moder .

Litosolurile sunt soluri neevoluate, având un profil alcătuit din orizont A sau O, urmat de r (orizont alcătuit din roci compacte, dure). Materialul parental este alcătuit din roci dure, compacte, aflate la suprafață sau aproape de suprafață (gresii). Evoluția litosolurilor este determinată de natura materialului parental, alcătuit din roci compacte, dure, calcaroase sau necalcaroase. Din cauza rocii dure, procesele de solificare sunt frânate și deci evoluează lent , motiv pentru care litosolurile au profil scurt și un număr redus de orizonturi (A sau O și R).

Regosolurile sunt soluri neevoluate, tinere, formate pe un material parental provenit din roci neconsolidate. Evoluția lor fiind influențată de prezența materialului neconsolidat, excesiv permeabil. Prezintă următoare succesiune de orizonturi Ao – C.

Solurile aluviale sunt soluri neevoluate , cu un orizont A0 mai gros de 20 cm , urmat de materialul parental cel putin 50 cm grosime, format din depozite recente fluviatile, fluvio – lacustre sau lacustre, de orice textură, inclusiv pietrișuri. Ele apar în luncile râurilor Dâmbovița, Râușorul și Turcu.

Formarea solurilor aluviale se află predominant sub influența regimului de inundații. Materialul parental este în general mai grosier, uneori scheletic și lipsit de carbonate. Climatul rece și humificarea mai slabă poate determina formarea la suprafața solului a unui orizont A umbric, intens humifer și acid. Solul aluvial tipic are următoarea succesiune de orizonturi: Ao – C .

Solul, ca element principal al structurii peisajului, are un rol important, el reprezentând suportul care furnizează vegetației elementele vitale dezvoltării.

Cea mai pregnantă intervenție asupra solului, în spațiul analizat, o constituie înlocuirea pădurii prin tăiere cu vegetație cultivate sau cu pajiște. În acest caz are loc o mărire a rezervei de humus și de substanțe nutritive dar și o creștere a saturației în baze (rogradare), ca urmare a întensificării procesului de bioacumulare sub vegetația de pajiște sau cultivate. Conservarea solului , astfel încât capacitatea sa de producție să nu se diminueze, iar echilibrul dintre factorii mediului natural să nu fie perturbat, duce la gospodărirea optimă a resurselor de sol.

2.8 Analiza unimodală a indiciilor morfometrici

Analiza indicilor morfometrici aplicată culoarului Bran – Rucăr – Dragoslavele trebuie înțeleasă atât prin prisma evoluției, cât și prin prisma dinamicii actuale a reliefului.

2.8.1 Hipsometria

Relieful studiat se desfășoară între 1378 m, altitudine maximă localizată în muntele Giuvala ( Vf. Găvănenii ) și 695 m altitudine minimă, la Dragoslavele în lunca Dâmboviței.Valori sub 700 m se înregistrează și în lunca Turcului, la contactul cu Golful Zărneștilor.

Culoarul este orientat NE – SV și are o lungime de circa 30 km, lățimea maximă fiind de 14 km, iar suprafața de 735 km2. Analiza repartiției principalelor trepte hipsometrice evidențiază ponderea acestora în morfologia de ansamblu.

Treapta hipsometrică sub 800 m deține 3 din suprafața culoarului.Ea corespunde celor două extremități ale culoarului, respectiv valea Turcului la Bran, în nord și valea Dâmboviței, la sud de Podul Dâmboviței. Treapta cuprinsă între 800–1000 m reprezintă 13 și se prelungește pe văile(Râușor, Dâmbovicioara, Moeciu, Sbârcioara). Următoarea treaptă cuprinsă între 1000–1200 m deține ponderea cea mai mare de 41%. Ea se încadrează părții interne ale culoarului, având aspect de mozaic format format din suprafețe împădurite, pajiști, fânețe, livezi, sălașe. Multe artere temporare se organizează de aici, fragmentând suprafața inițială. Treapta de 1200 -1400m corespunde zonei carstice Fundata – Fundățica, Măgura – Peștera, Moeciu de Sus, și reprezintă 37%. Aici se încadrează cea mai mare parte a nivelului gâlmelor, martori calcaroși ce reprezintă urme ale unui relief exhumat.Arealul cuprins între aceste valori are aspect despădurit, incă se mai face observată prezența sălașelor. Ultima treaptă de 1400 – 1600m (6%) o consideră treapta de contact spre unitățile vecine, ea corespunde arterelor de ordinul 4 și 5. În interiorul culoarului ea apare sporadic în câteva vârfuri izolate. O localizare compactă a acesteia este în zona de obârșie a Dâmbovicioarei unde corespunde tot ariilor calcaroase și în partea sudică a culoarului unde aceste altitudini mai mari de 1400m corespund cristalinului de Leaota.

Analiza hipsometrică a acestui areal scoate în evidență caracteristicile culoarului montan, cuprins între limitele deja amintite, dominat altitudinal de unitățile vecine cu peste 1000m.

Fig.8 Ponderea treptelor hipsometrice în culoarul Bran – Rucăr – Dragoslavele

Densitatea fragmentării reprezintă raportul dintre lungimea văilor de pe un teritoriu și suprafața acestuia, exprimat de obicei în km/ km2 .În studiul de față s-a folosit metoda raportării directe a lungimii văilor la un kilometru pătrat pe baza caroiajului.Valorile acestui indice variază între 0,25 km/ km2 și 5,25 km/ km2 . Valorile cuprinse între aceste extreme au fost grupate în 5 categorii și anume : <1 km/km2 , 1-2 km/km2 , 2-3 km/km2 , 3-4 km/km2 , > 4 km/km2 .

Grupa valorilor mai mici de 1km/km 2 reprezintă 7% și ele sunt specifice arealului carstic Fundata și martorilor calcarosi, ce mărginesc spre sud Valea Seacă a Pietrelor.Valorile cele mai mari ( > 4 1km/km 2 reprezintă 8 %) le întâlnim în zonele de confluență, respective în arealul bazinetelor Podul Dâmboviței și Rucăr , în apropierea izvoarelor carstice, de unde se formează mici artere temporare, situație mai ales întâlnită în bazinul Dâmbovicioarei, bazinul Sbârcioarei și în vecinătatea celor mai mari inaltimi, unde își are obârșia rețeaua hidrografică de ordinal 1. Grupele de valori cuprinse între 1-2 km/km 2 reprezintă 31%, 2-3 km/km 2 dețin 32%, 3-4 km/km 2 dețin 22%. Ponderea cea mai mare o au grupele de valori cuprinse între 2-3 km/km 2 și 3-4 km/km 2 .

Fig.9. Ponderea densității fragmentării în culoarul Bran – Rucăr – Dragoslavele

Ele sunt răspândite în partea de nord a culoarului, acolo unde omogenitatea petrografică este mare, fiind reprezentată de depozitele vracono – cenomaniene (gresii, marne cenusii, brecii, brecii calcaroase conglomerate ). Partea sudică (la sud de Dealul Sasului) se prezintă ca un mosaic de valori, expresie a substratului geologic reprezentat de cristalin, calcare jurasice și depozite vracono – cenomaniene.

Energia de relief sau adâncimea fragmentării reflectă gradul de adâncire al văilor în funcție de nivelul de bază local, fiind influențată de petrografie, tectonică și de stadiul de evoluție al regiunii. Adâncimea fragmentării prezintă valori cuprinse între 20 m/km2 , valoarea minimă înregistrată în zona de contact a culoarului cu golful Zărneștilor și valoarea maximă de 760 m/km2 înregistrată în partea sudică a horstului Pleașa Posadei. Fig. 10. Densitatea fragmentării în culoarul Rucăr – Bran

Valorile cele mai mari de 300 – 400 m/km2 (dețin 23%) și mai mari de 400 m/km2 (dețin 6%), apar în două situații clare și anume în perimetrul sectoarelor de chei (Ghimbavului, Cheia, Dâmbovița, Dâmbovicioara, la sud de hortul Pleașa Posadei) și în zonele de contact cu munții Leaota, Bucegi.

Valorile minime <100m/km2 (reprezintă 3%) sunt specifice zonei carstice Fundata (valori de 91 m/km2) și contactului cu golful Zărneștilor. Ponderea cea mai mare de 37 % si 31 % o au grupele de valori cuprinse între 100 – 200 m/km2 și 200 – 300 m/km2. Ele reprezintă o uniformitate în partea nordică (paltforma brăneană), uniformitate explicată de fondul petrografic și de lipsa unor elemente tectonice representative, spre deosebire de partea sudică unde valorile energiei de relief sunt distribuite de la cele mai mici (< 100 m/km2 ) la cele mai mari ( > 4 m/km2). Acest lucru se explică prin prisma tectonicii, care a modificat substanțial modul de aranjare al stratelor.

2.8.2 Geodeclivitatea

Panta reprezintă un element esențial în analiza reliefului și implicit în analiza peisajului. În culoarul Bran – Rucăr – Dragoslavele, analiza geodeclivități ne indică diferențieri între partea nordică și sudică a culoarului sau între nivelul gâlmelor și al culoarelor de vale. Astfel, observăm că predomină suprafețe cu pante cuprinse între 5˚ – 10˚ și 10˚ – 15˚ spre deosebire de partea sudică unde predomină pantele cuprinse între 15˚ – 20˚ și 15˚ – 25˚. Raportate la nivelul întregii zone repatiția ponderii pantelor este următoarea: < 5˚ reprezintă 1 % din ansamblul acestora fiind specifice culoarelor de vale (Valea Turcului la intrarea în golful Zărnești și Valea Dâmboviței în sectorul de la Dragoslavele). Categoria depante cuprinsă între valorile 5˚ – 10˚ reprezintă 18 %, iar pantele între 10˚ – 15˚ reprezintă 37 %. Pantele de 15˚ – 20˚, 30% ; 20˚ – 25˚, 10 % ; 25˚ – 30˚, 2% și > 30˚, -2 %. Spațial, pantele cele mai mari le întâlnim la contactul cu zonele limitrofe. Cele mai mari valori > 30˚ apar în sectoarele de chei și la obârșia unor văi din perimetrul vârfurilor. Arealele cu pante mari sunt afectate îndeosebi de prabusiri, ce au loc în interiorul cheilor sau la baza abrupturilor tectonice.

De pante depinde scurgerea râurilor, gradul de insolație al versanților și implicit modul de utilizare al terenurilor.

2.8.3 Expoziția versanților

În expoziția versanților se ține cont de gradul diferit de insolație (radiația solară). Ea diminuează elementele climatic și topoclimatice modificând temperatura, mișcarea și turbulența aerului, precipitațiile și umiditatea, care la rândul lor generează o serie de procese.

Încălzirea versanților se face gradat, cu un decalaj întârziat cu timpul necesar trecerii soarelui de la o expoziție la următoarea. Explicația constă în aceea că, spre exemplu, pe expoziția sudică, în prima parte a zilei o cantitate de căldură se consumă cu evaporarea apei căzute în timpul nopții (brumă, rouă, ploaie), încălzirea solului urmând a se face după amiază adică, o dată cu versanții expoziției sud – vestice, care până la această oră sunt și ei uscați de umezeala dimineții.

Analiza repartiției spațiale a tipurilor de versanți în raport cu gradul de insolație evidențiază versanții supraînsoriți (S) ce dețin 35%, însoriți (SE) ce dețin 5%, semiînsoriți (E) cu 20%. Versanții umbriți (NE) 5% și supraumbriți (N) 10%, (NV) 5%, (V) semiumbriți 15% și (SV) 5% de la semiînsoriți la semiumbriți.Abateri de la această repartițiesunt introduce de versanții calcaroși care prin valoarea albedoului primesc o cantitate mai mare de căldură.

Prezentarea acestor indici morfologici conturează aspectele morfologice ale culoarului. Aceștia ajută la sinteza principalelor particularități, ce prefigurează invidualitatea peisagistică a acestui spațiu. Acest complex de indici altimetrici : altitudinea maximă, minimă, treptele hipsometrice pun în evidență suprafețele de nivelare, ce ne prezintă gradul de topostabilitate al terenului, pantele indicând retragerea versanților, dar mai ales se reflectă în utilizarea terenurilor. Declivitatea și energia de relief prefigurează sectoarele de chei afectate de prăbușiri, torenți de pietre rezultați prin dezagregare, ce reprezintă puncte de maximă atracție în evaluarea turistică.

Capitolul 3. Analiza spațială a peisajului

Peisajul este un spațiu continuu, vizibil și global, el are o structură, adică expresia dispunerii tuturor elementelor care îl compun, unele în raport de altele.

Peisajul este un sistem, adică partea vizibilă care reflectă mecanismele și procesele – funcțiile care leagă vertical și orizontal diferitele componente ale suprafeței terestre. De exemplu, structura solului este exprimată prin diferențele în afectarea solului, iar sistemul este pus în valoare prin relațiile de potențialitate biofizică fundamentală și capacitatea umană de a utilize și de a modifica aceste potențialități (sol, apă, relief, topoclimat).

Peisajul geografic trebuie conceput ca un sistem dinamic, a cărui evoluție este tot mai dependentă de intervenția omului. Având caracter multidimensional, el este definit de o mulțime de componente(elemente) și de o mulțime corespunzătoare de relații între aceste componente sau între ansamblurile de componente.

Peisajul și elementele sale funcționale

Peisajul este astfel, cercetarea finală a unităților fizionomice izomorfe, care exprimă în modul cel mai pertinent funcționarea sistemului.

Noțiunea de scară este esențială în cercetarea peisajelor, ea ne ajută în individualizarea celor mai mici unități paisagistice.

În analiza peisajului se pornește de la parcelă sau unitatea de utilizare a solului, la fațeta topografică a regiunii. O altă preocupare de bază a acestui studiu este noțiunea de dinamică a peisajului. Toate formele peisajului evoluează în ritmuri cu totul diferite.

Analiza geografică a condițiilor bio – fizice fundamentale implică astfel o ierarhizare a elementelor și a componentelor de peisaj foarte detaliate. De exemplu, pentru relief, harta pantelor prin diversitatea lor (expoziție, formă, grad de înclinare) arată influența lor asupra formei parcelelor, asupra capacității de a pune în valoare (agricolă și forestieră) terenurile, asupra structurii satului.

Analiza și tipologia pantelor concură larg la individualizarea formelor de relief cu anumite caracteristici. Pantele reprezintă elementul prioritar al structurii antropice a peisajului. Analiza de detaliu a structurilor biofizice este un aport prețios pentru înțelegerea actuală și trecută a peisajului, pentru amenajarea spațiului în viitor.

Aspectele peisagistice se pot modifica în timp, de aceea se impune un inventar al elementelor de peisaj cu scopul de a le ierarhiza.

Structura peisajului este un parametru complementar, determinat prin criterii axate în principal pe omogenitatea și diversitatea peisajului și care vizează geomorfologia, vegetația și așezările.

Textura peisajului

Foto 15. Peisajul Rucăr-Bran

Această noțiune poate fi în mod egal utilizată în cadrul studiului peisajului cu diferența, că ochiul percepe direct elementele texturale. La această noțiune de textură se mai adaugă o scară a valorilor, pe care omul o percepe instinctiv ca o armonie a culorilor. Este interesant de evocat noțiunea de distanță; astfel un sat dă o armonie texturii pentru că el este situat la o distanță ideală, care îi conferă o omogeneitate, pe care spectatorul o percepe numai dacă se află într-un punct de belvedere și nu în interiorul satului. Textura peisajului este dependentă de fenomenele sezoniere. Într-adevăr culoarea suprafețelor cultivate și mai ales diversitatea pădurilor ( foioase, conifere) variază de la un an la altul.

În evaluare peisajului se ține cont și de condițiile climatice. Este inutil să insistăm asupra faptului, că ceața impiedică vederea peisajului sau un timp ploios face un peisaj să fie greu de perceput.

Capitolul 4. Protecția și conservarea resurselor turistice

4.1. Factorii de degradare a mediului înconjurător și a potențialului turistic

În elaborarea unei strategii dinamice dar mai ales eficiente vizând evoluția turismului conform potențialului turistic de excepție al acestor meleaguri este necesară delimitarea și, pe cât posibil, eliminarea factorilor de poluare care îi perturbă vectorul de creștere, ducând chiar la involuția acestuia.

Între componentele mediului ambiant există strânse legături de interdependență, îmbinarea lor organică conturând aspectul material, static al mediului. Dar pentru delimitarea factorilor cu acțiune poluantă în turism trebuie evidențiată latura funcțională, în mișcare, a acestui mediu, aspect care este dat tocmai de modul de acțiune și interacțiune a numeroși factori asupra turismului. Potențialul turistic fiind o parte integrantă a mediului înconjurător, existența și dezvoltarea lui depinde în mod obiectiv de calitatea acestuia, deci poate fi considerat un posibil indice de calitate pentru mediul său. Altfel spus, este un barometru al calității acestuia: se practică intens acolo unde sunt întâlnite condiții bune sau se diminuează și dispare treptat în zonele unde, din diverse motive, o componentă sau alta a mediului înconjurător, ca de exemplu peisajul, aerul, apa, se degradează. Se admite în general că degradarea mediului înconjurător și a resurselor turistice este generată de două mari grupe de factori:

A. Factori care sunt urmare directă a dezvoltării economice

Această primă grupă de factori, rezultați în principal în urma intensificării activităților industriale, agricole și de transport, afectează atât mediul cât și cadrul general de desfășurare a activităților turistice, respectiv aerul, apa, solul, vegetația, fauna, peisajele, monumentele naturii și cele de arhitectură, etc.

Poluarea aerului este produsă de industria energetică de prelucrare a lemnului, de amplificarea circulației și a sistemelor de transport. Gazele nocive, substanțele iritante și mirositoare produse de unități ale acestor industrii pot polua resursele ce stau la baza desfășurării de activități specifice turismului. Aceste emisii de pulberi și gaze nocive alterează puritatea atmosferei, distrug vegetația, peisajul, căruia îi dau un aspect mohorât, alungă fauna, atacă clădirile și monumentele pe care se depun.

Poluarea apei are de asemenea consecințe negative pentru turism, contribuind la degradarea unora dintre resursele turistice cu cea mai largă utilizare (peștele din apele Dâmboviței și ale afluenților a dispărut în cantități însemnate). Poluarea se datorează în principal aruncării în apă a unor deșeuri menajere, a lindavetului folosit la spălatul oilor, a rumegușului de la gatere.

Poluarea solului cu diferiți poluanți, proveniți din deversări de deșeuri, pesticide, îngrășăminte chimice, etc. are, pe lângă urmările de ordin economic și socio-sanitar, și consecințe pentru turism. Degradarea solului și implicit a peisajului se datorează în principal pășunatului intensiv și necontrolat și tăierilor nejustificate de pădure.

Poluarea sonoră reprezintă un alt factor de risc pentru turism și pentru sănătatea oamenilor. Prezența ei în regiunea Rucăr – Dragoslavele este dezagreabilă, întrucât majoritatea celor ce practică turismul doresc un colț liniștit în natură care să-i ferească de tumultul marilor orașe sau de zgomotele industriale. Aceasta influențează odihna sau buna dispoziție a turiștilor.

Poluarea peisajului este și ea deosebit de gravă, acesta fiind una dintre cele mai valoroase componente ale potențialului turistic. Factorii de degradare a peisajului se regăsesc în ansamblul factorilor poluanți care au acțiuni distinctive asupra elementelor sale componente (vegetație, faună, ape, etc.), la care se adaugă tăierile iraționale și nejustificate de pădure, depozitarea necontrolată a deșeurilor industriale și menajere, realizarea de construcții neaspectuoase și neadecvate locului (prin neutilizare judicioasă a culorilor și volumelor, etc.), acestea fiind numai câteva aspecte dintre cele care urâțesc natura tocmai aici unde este căutată pentru frumusețea ei.

Semnificative în acest sens sunt degradările peisajului produse de șantierul de construcții hidroenergetice din Sătic. În acest caz nu se respectă măsurile de protecție a peisajului sau de refacere a degradărilor suferite de acesta.

Degradarea pădurilor reprezintă un alt exemplu de afectare a potențialului turistic. Pădurea prezintă interes pentru agroturism prin funcțiile social-recreative și estetico-peisagistice. Tăierea nejustificată a pădurilor din zonă poate produce declanșarea unor procese de degradare a solului și diminuează cu mult posibilitățile de autopurificare a atmosferei din jurul localităților Rucăr, Dragoslavele, Podul Dâmboviței, Moeciu etc. distrugând și restrângând habitatul unor specii.

B. Factori care provin din folosirea mediului ambiant pentru turism și agrement

Turismul, ca orice activitate umană, fiind un consumator de spațiu și resurse turistice, participă implicit la degradarea și poluarea mediului înconjurător și a potențialului turistic, fie prin presiunea directă din partea turiștilor asupra peisajului, florei, faunei sau altor obiective turistice, pe care le poate deteriora parțial sau total, fie prin concepția greșită de valorificare a unor puncte și obiective. Dintre tipurile de poluare determinate de acești factori se impun:

Poluarea fizică – sezonalitatea în timp și spațiu a consumului turistic constituie un factor de poluare fizică de foarte mare însemnătate. Efectele poluante ale

supraaglomerării generate de sezonalitate pot fi datorate fie consumatorilor, fie prestatorilor.

Printre efectele ce au ca sursă consumatorii se pot aminti degradarea peisajului prin agresarea naturii, dotărilor și monumentelor de artă și apariția fenomenului inflaționist al prețurilor datorită cererii excesive. Oferirea de servicii turistice de proastă calitate din cauza suprasolicitărilor fizice și psihice ale gazdelor, comprimării timpului aferent fiecărui serviciu turistic constituie efecte de poluare majoră. Prin comprimarea timpului liber are loc și o scădere relativă a veniturilor obținute din servicii suplimentare.

Amenajarea turistică necorespunzătoare a teritoriului reprezintă un factor de poluare fizică și economică, constituind cea mai gravă formă de degradare a resurselor turistice de către turismul însuși. Neconcordanța calitativă și cantitativă dintre resursele turistice și dotările aferente duce la disfuncționalități în exploatare, cu repercusiuni în eficiența economică și în starea fizică a dotărilor și resurselor.

Poluarea estetică se manifestă prin dotarea necorespunzătoare din punct de vedere estetic al structurii de primire a turiștilor și prin ținuta necorespunzătoare a prestatorilor de servicii și a personalului angajat.

Poluarea morală – trecerea la societatea de consum în țara noastră, saltul de la un sistem de valori la altul, bazat pe alte motivații, a bulversat total sistemul de valori morale existent, pe primul loc aflându-se dorința acerbă de înavuțire cu orice preț, ignorându-se cu desăvârșire concepții ca: datoria morală, satisfacția morală a muncii, satisfacția profesională, etica profesională. Această poluare morală nu ocolește agroturismul, acesta constituind chiar o modalitate de sporire a veniturilor prin tot felul de practici, mai mult sau mai puțin legale.

Analiza în profunzime a factorilor cu acțiune poluantă în turism permite conturarea unei strategii ecologice în domeniu, ceea ce presupune fie eliminarea unor factori, fie activarea, potențarea sau introducerea în acel câmp de interacțiune al altor factori care, acționând conjugat cu factorii de poluare, să le diminueze acestora efectul nociv sau chiar să îl anuleze.

4.2. Modalități de protecție și conservare a patrimoniului turistic

Turismul, mai mult decât oricare alt domeniu economic, este dependent de mediul înconjurător, acesta reprezentând materia primă, obiectul și spațiul desfășurare a acțiunii. Turismul se desfășoară în mediu și prin mediu, calitatea acestuia putând favoriza sau nu activitățile turistice. Componentele naturale ale mediului constituie resurse turistice ce susțin turismul de recreere și cultural-științific. Cu cât aceste resurse sunt mai variate și nealterate, cu proprietăți cât mai apropiate de cele primare, cu atât importanța lor turistică este mai mare iar activitățile pe care le generează sunt mai valoroase și atractive, răspunzând unor variate motivații turistice. În aceste condiții relația turism – mediu înconjurător a re o semnificație deosebită, conservarea și ocrotirea mediului reprezentând condiția sine qua non a turismului, orice modificare produsă acestuia aducând prejudicii și potențialului turistic, prin diminuarea sau chiar anularea unor resurse.

În acest sens concludentă este și aprecierea făcută de specialistul elvețian prof. Krippendorf: „dacă putem să pierdem și apoi să ne reconstruim capitalul în alte domenii ale economiei, nu același lucru se întâmplă în turism unde substanța de bază, peisajul și pământul, odată pierdută este iremediabil pierdută”. Evident că problema se pune în aceeași măsură la toate categoriile de resurse turistice.

În cazul turismului, consecințele degradării resurselor pot avea implicații social-economice dintre cele mai grave. Din punct de vedere economic, neajunsurile semnalate ca urmare a existenței de resurse degradate se reflectă în primul rând în imposibilitatea valorificării lor ca surse de venituri, constituind o pierdere definitivă pentru economie. Sub aspect socio-cultural, efectele negative sunt de asemenea importante. Dacă se acceptă faptul că funcțiile de bază ale turismului modern sunt cele recreativ-educative, se înțelege mai ușor raportul dintre turism și mediul înconjurător. Afectarea, chiar și în mică măsură, a acestuia, reduce posibilitățile de refacere a sănătății și a forțelor umane, diminuează calitatea factorilor ce favorizează odihna, recreerea și posibilitățile de satisfacere a necesităților de cultură și educație ale oamenilor.

Iată de ce ocrotirea naturii și conservarea calităților sale devine pentru turism o necesitate, acțiunile întreprinse în acest sens concurând la protecția potențialului turistic. Datorită ansamblului de măsuri luate în țara noastră pentru protecția mediului înconjurător, turismul are asigurat, în general, un cadru legislativ corespunzător unei desfășurări ecologice. În același timp, prin exigențele pe care le revendică, turismul poate fi o soluție practică pentru păstrarea nealterată a mediului.

În principiu, protejarea și conservarea mediului și a potențialului turistic au în vedere următoarele:

conservarea și protejarea mediului în zone cu obiective turistice integrate în circuitele turistice;

amenajarea și exploatarea rațională a mediului în arealele turistice valorificate incomplet, în concordanță cu perspectivele de dezvoltare turistică;

analiza stării de fapt a poluării atmosferei, apei, solului, subsolului și a peisajului de către activitățile economice și luarea de măsuri corespunzătoare.

Protecția mediului înconjurător și a patrimoniului turistic este influențată în mare parte de conștiința ecologică a populației și de sentimentul de respect pentru natură, pentru locurile istorice, pentru monumentele de artă și arhitectură. Educația ecologică trebuie făcută permanent, pentru toate vârstele, dar mai ales este foarte important ca aceasta să înceapă din copilărie. Activitatea de educație ecologică se poate desfășura prin conferințe, expuneri, prin mass-media, excursii, asociații nonguvernamentale pentru turism și ocrotirea naturii, etc.

Problematica conservării patrimoniului cultural se situează într-un cadru mult mai larg decât politica de păstrare a calității cadrului natural. Este evident că locuitorii din mediul rural doresc și trebuie să profite de progresele societății moderne. Ca urmare, caracterul satelor se poate transforma de la o zi la alta, omul integrându-se în epoca sa. Apare ca rezultat un conflict între tradiție și modernitate, între conservare și evoluție. În vederea soluționării acestui conflict, a găsirii unui echilibru între tradiție și modernitate, trebuie să se țină seama de toate necesitățile locuitorilor. Politica generală și acțiunile practice care pot contribui la crearea unui asemenea echilibru în spațiul rural trebuie să includă:

studii sistematice actualizate asupra patrimoniului, fundamentarea acțiunilor în cunoștință de cauză;

măsuri și reglementări legale pentru o protecție reală a patrimoniului;

metode și avize date de experți pentru folosirea, întreținerea și adaptarea construcțiilor tradiționale;

formarea de profesioniști implicați în gestionarea spațiului rural, în arhitectură și activități conexe, care să asigure perpetuarea tradițiilor și în special menținerea patrimoniului în armonie cu noile cerințe ale vieții moderne;

formarea și susținerea meșteșugurilor artizanale, reabilitarea și folosirea materialelor de construcție tradiționale;

schimbul de informații privind atingerea progreselor dorite în spațiul rural.

Pentru a înlătura riscul diminuării valențelor culturale și a folclorului, al eliminării acestuia din viața comunitară și al proliferării produsului cultural urbanizat, se impune reorganizarea activității căminelor culturale sătești. Aceste unități trebuie să devină instituții de cultură cu activitate autonomă necentralizată, în care locuitorii satelor să se poată regăsi și informa corect în tot ceea ce doresc, inclusiv pe tematici ale economiei rurale. În acest caz cultura rurală, inclusiv folclorul, trebuie să rămână cultura vie a comunității rurale, cu îmbogățirea și perfecționarea continuă a formelor de exprimare în raport de necesitățile sociale generale.

Continuitatea și integrarea habitatului rural în societatea de azi sunt posibile numai dacă ele au o semnificație și dacă îndeplinesc un rol activ în societate. Integrarea nu presupune o reconstrucție a trecutului, ci o continuitate și o reînnoire permanentă a valorilor culturale. Prin continuarea creatoare a funcțiilor așezărilor rurale se va trece la politica de conservare la politica de dezvoltare culturală. Toate programele de conservare și de reanimare a mediului rural trebuie concepute în conexiune cu dezvoltarea culturală și în relație cu alte aspecte ale vieții sociale și economice.

Conservarea și gestionarea pe termen lung a patrimoniului rural este foarte importantă atât pentru turism cât și pentru generațiile viitoare, având în același timp o importanță națională și europeană.

Concluzii ??????? aici sau la sfârșit??????

Pornind de la reperele istorice care definesc întreaga depresiune, trecând prin tradițiile, particularitățile culturale și folclorice ale zonei și completând cu specificațiile climatice și fizico-geografice, putem realiza peisajul complet și inedit descris pe parcursul acestei lucrări.

Culoarul Rucăr – Bran se diferențiază atât prin așezarea geografică și delimitarea depresiunii de celelalte unități administrative, cât și printr-o mare complexitate genetică, acesta păstrând urmele diferitelor etape de nivelare specifice zonelor limitrofe.

Din perspectivă geografică, culoarul montan Rucăr – Bran – Dragoslavele reprezintă o axă de discontinuitate în masa Carpaților, o axă de discontinuitate regională. Poziția geografică și caracterele fizico–geografice își pun amprenta asupra desfășurării activității turistice. Acest sector reprezintă o importantă zonă de convergență hidrografică și totodată de întretăiere a unor importante trasee turistice care se îndreaptă către toate unitățile limitrofe ale văii. De aici decurg o serie de alte caracteristici definitorii zonei, care au modelat în timp pe lângă peisajul muntos, și caracteristicile turismului, activitățile și trăsăturile locale.

Analizate individual, cele două localități care delimitează culoarul – Rucăr, în partea de sud și Bran, în partea de nord – prezintă la rândul lor multe însușiri: Rucărul este unul dintre cele mai vechi și mai mari sate românești de munte, așezat pe vechiul drum transcarpatic ce lega Brașovul cu primele cetăți de scaun – Câmpulungul și Târgoviștea, iar istoria localității Bran se împletește cu cea a castelului – poarta deschisă între Transilvania și Țara Românească, strunga de transhumanță, loc de întâlnire a românilor de pretutindeni, având întotdeauna o situație privilegiată în istorie și dezvoltarea regională.

Culoarul Rucăr – Bran reprezintă o zonă de tranziție între masivele montane limitrofe (Iezer, Piatra Craiului, Leaota, Bucegi), este de asemenea un culoar transcarpatic în care relieful „elementul coordonator al peisajului”, reprezentat de măguri, culmi prelungi, curmături de peste 1100 m, văi puternice încrustate, cu bazinete, este suportul principal în evaluarea potențialului natural și starea peisajului.

Aspectele de relief reflectă strânsa dependență față de petrografie și tectonică. Astfel marea varietate litologică (șisturi cristaline, calcare, conglomerate, gresii, marne, argile) și o structură complexă (sinclinale, anticlinale, falii) impun în peisaj forme de relief specifice: suprafețe de nivelare, horsturi (Pleașa Posadei), grabene (Bazinetul Podul Dâmboviței) și chei.

Finalizând realitatea geografică a culoarului Rucăr – Bran, conchidem că acest spațiu este bine individualizat, atât prin evoluția și potențialul său natural, cât și prin tipurile de peisaj și posibilitatea de organizare a spațiului geografic.

Unul dintre cele mai pitorești itinerare turistice din România se derulează între Rucăr și Bran. Axa turistică de o importanță majoră, zona este vizitată pentru formele carstice de senzație, ocupațiile, artizanatul, tradițiile și gastronomia așezărilor rurale aflate între munții Piatra Craiului și Bucegi.

PARTEA A II-A

METODICA PREDĂRII GEOGRAFIEI

1. Strategii didactice adecvate transpunerii rezultatelor studiului întreprins pe tema: ZONA CULOARUL RUCĂR -BRAN

Esența studierii disciplinei Geografiei în învățământul preuniversitar din România constă în aplicarea cunoștințelor științifice în acțiune, corelarea acesteia cu celelalte componente cum sunt educația pentru știință, estetică, educația moral-civică, racordarea la cerințele vieții culturale, economice și sociale contemporane.

În viziunea Curriculum-ului Național pentru învățământul obligatoriu, Geografia este o disciplină de trunchi comun, componentă a ariei curriculare „Om și Societate“. Termenul de curriculum se referă la interdependența dintre obiective, conținuturi și strategii de predare, învățare și evaluare. Revizuirea curricumului de geografie a avut în vedere următoarele aspecte:

decongestionarea programelor școlare;

menținerea conform planului – cadru de învățământ în vigoare, a plajei orare;

utilizarea modelului de proiectare curriculară centrată pe obiective, dezvoltarea unei strategii didactice pornind de la obiective și asigurarea continuității și a progresiei de la o clasă la alta;

asigurarea calității educației și compatibilizarea curricumului național cu cel european, cu standardele europene prin formarea domeniilor de competențe cheie, îndeosebi a competențelor interpersonale, interculturale, sociale și civice, indispensabile vieții active într-o societate a cunoașterii specifică secolului XXI.

Programa școlară este parte componentă a curricumului și subliniază importanța rolului reglator al obiectivelor pe cele două nivele de generalitate: obiective cadru și obiective de referință. Centrarea pe obiective reprezintă modalitatea care face ca sintagmă centrarea pe elev să nu rămană un slogan fără conținut. Programa actuală pune accent deosebit pe educația pentru calitate.

Strategiile de instruire selectate în cadrul geografiei sunt clasificate astfel:

În funcție de caracterul determinant al învățării:

strategii prescrise, bazate pe dirijarea riguroasă a învățării: imitație, explicativ-reproductiv, demonstrativ, algoritmice;

strategii neprescrise, de învățare prin efort propriu, prin activitate independentă: euristice, bazate pe descoperire, învățare problematizată, experimentare, cercetare, creative;

mixte: euristice-algoritmice;

În funcție de logica gândirii:

strategii inductive – de trecere de la particular, concret la general, abstract;

strategii deductive – de trecere de la general la particular, de la teorie la fapte concrete;

mixte (inductive-deductive).

Principalele etape în obținerea rezultatelor învățării sunt:

obținerea informațiilor;

prelucrarea informațiilor și formularea concluziilor;

aplicarea concluziilor în practică, în situații variate.

Activitatea didactică are la bază o serie de concepte și deprinderi:

I. Concepte: noțiuni, principii, legi.

Etapele parcurse în atingerea conceptelor sunt:

1. Deducerea conceptului folosind:

a) calea inductivă

prezentarea și analiza exemplelor folosind următoarele metode: modelare, demonstrație, experiment, observare;

deprinderea trăsăturilor comune, generale și esențiale; definirea conceptului folosind conversația, explicația;

b) calea deductivă

prezentarea noului concept; definirea și explicarea lui cu ajutorul conceptelor anterior învățate prin metode ca expunerea, modelarea;

prezentarea de exemple, aplicații prin demonstrație, experiment, observație.

2. Integrarea noului concept în sistemul cunoștințelor anterioare; evidențierea relațiilor cu alte concepte anterior învățate folosind ca metode conversația și explicația.

operarea cu noul concept prin rezolvarea de exerciții, probleme, efectuarea de lucrări practice, experimentale.

II. Deprinderi: comportamente automatizate ale activității intelectuale sau motorii – deprinderea de a măsura, de a realiza lucruri complexe.

Învățarea acestei capacități impune parcurgerea următoarelor etape:

Etapa cognitivă, de orientare în sarcină:

actualizarea unor cunoștințe teoretice prin conversație și explicație;

explicarea și demonstrarea modelului acțiunii ce va fi executată prin exerciții.

Etapa analitică:

exersarea pe operații a fiecărui elev sub coordonarea cadrului didactic

Etapa sintetică folosind exercițiul:

unificarea acțiunilor separate;

efectuarea acțiunii în unitatea ei în mod independent;

automatizarea acțiunii;

Integrarea deprinderii nou formate în activitate, exersarea ei în situații complexe și variate, folosind exercițiul, proiectul.

2. Metode și mijloace specifice utilizate în activitatea didactică

Metodele de învățare sunt modalități de lucru pe care profesorii și elevii le folosesc în activitatea didactică. O metodă de învățământ este o structură de procedee, un program potrivit căruia se reglează acțiunile practice și intelectuale întreprinse cu elevii în vederea realizării obiectivelor pedagogice. Ea desemnează o cale pe care profesorul o urmează pentru a ajuta elevii să găsească ei înșiși una proprie de parcurs în vederea aflării sau redescoperirii unor adevăruri noi.

Funcțiile metodelor:

funcția cognitivă – de organizare și divizare a cunoașterii, de elaborare a unor noi cunoștințe;

funcția instrumentală – ca intermediar între elev și unitațile de conținut ce se studiază;

funcția normativă – profesorul, prin intermediul metodei, stăpânește acțiunea instructivă, o dirijează;

funcția motivațională – metoda poate să stimuleze curiozitatea, să trezească interesul și dorința de cunoaștere;

funcția formativ educativă – metoda exersează și dezvoltă procesele psihice și motorii.

Disciplina geografie presupune selectarea acelor metode de învățământ care să conducă la atingerea comportamentelor specifice prevăzute în programa școlară. Se folosesc cu precădere metodele de învățământ activ, care implică elevii în procesul de predare-învățare-evaluare. Specificul clasei, realitățile existente între elevi, climatul de cooperare și de competiție, motivația și interesul elevilor pentru disciplină sunt elementele care influențează alegerea metodelor de învățământ.

Modul de organizare a activităților didactice presupune alegerea unor metode adecvate:

activitatea frontală cu elevii, necesită folosirea metodelor expozitive, care transmit mereu informații într-un timp scurt va descrie aparatura, va prezenta modul de lucru;

în activitatea pe grupe de elevi se folosesc experimentul, studiul de caz, problematizarea;

în activitatea individuală se utilizează metode ca exercițiul, lucrările practice, proiectul

Clasificarea metodelor de învățământ:

Explicația – are în vedere dezvăluirea unor date noi, pe baza unei argumentații deductive (exemplu: analiza geografică pornind de la compararea zonei carstice din Munții Ceahlău și din Munții Bucegi în ideea descoperirii asemănărilor și deosebirilor dintre acestea).

Descrierea – dă posibilitatea să redea imaginea unor obiecte, fenomene, fără a insista asupra cauzelor, relațiilor dintre ele (exemplu: descrieți relieful carstic din Culoarul Rucăr – Bran).

Conversația – este o metodă de predare- învățare realizată prin discuții, dezbateri, vehiculând informații ce pornesc de la profesor și ajung la elev; formele conversației mai cunoscute sunt:

conversația catehetică (reproducerea mecanică a răspunsurilor) – exemplu: Care sunt principalele obiective turistice din zona Rucăr – Bran?

conversația euristică (formularea liberă, creatoare a răspunsurilor la interogațiile de control) – exemplu: De ce în zona montană cantitatea de precipitații este mai mare?

Problematizarea – constă în crearea unor situații conflictuale între ceea ce știe sau poate rezolva și ceea ce știe sau trebuie să rezolve elevul; formele problematizării sunt:

întrebări problemă – exemplu: De ce zona Culoarului Rucăr – Bran este atât de mult vizitată de turiști?

problema – exemplu: Calculați durata medie a sejurului presupunând că numărul turiștilor cazați este de 5380, iar numărul înnoptărilor efectuate de aceștia este de 10200.

situații problemă – exemplu: Cum explicați faptul că deși potențialul natural al zonei este mare, investițiile lipsesc?

Modelarea – metoda de dobândire a cunoștințelor despre fapte, fenomene și procese petrecute la distanțe mari și greu de abordat; după natura lor modelele geografice sunt:

modele obiectuale (machete, mulaje, eșantioane de roci ș.a.)

modele grafice (diagrame, profile, hărți, grafice ș.a.)

modele simbolice (utilizează semne, obiecte, imagini)

Exercițiul – metodă didactică bazată pe acțiunea autentică de efectuare conștientă și repetată a unor acte mintale și motrice; învățarea prin exerciții are drept finalitate formarea deprinderilor. (exemplu: orientarea pe teren cu ajutorul busolei în cadrul unei excursii).

Studiul de caz – metoda studiului de caz răspunde necesității de a găsi noi modalități de apropiere a învățământului de viață, de practică, oferind elevilor posibilitatea de a cunoaște și înțelege fapte, situații, probleme reale cu care se confruntă comunitatea umană; în studiul de caz demersurile pot fi deductive sau inductive, adică se pornește fie de la cunoștințele, principiile însușite teoretic și se analizează o situație reală pentru a regăsi principiile și teoriile însușite, modul în care acestea se concretizează în cazul studiat și îi conferă specificitate; fie că se analizează un caz în calitate de exemplu tipic, reprezentativ pentru a stabili caracteristicile și principiile generale ale unei clase de fenomene (exemplu: impactul dezvoltării turismului în zona Culoarului Rucăr – Bran asupra mediului)

Jocul geografic – integrat în activitatea didactică aduce varietate, veselie. Dintre jocuri mai cunoscute sunt: harta cu contur, șezători geografice, lanțul geografic, rebusul geografic ș.a.

3. Tipuri de activități specifice aplicate pe tema dată

PROIECT DE LECȚIE

Obiectul (disciplina): Geografia României

Clasa: a VIII-a

Data: 24.10.2018

Tema: Turismul

Titlul lecției: Culoarul Rucăr – Bran, potențial și valorificare turistică

Tipul lecției: mixtă, (verificare-predare-învățare)

Durata: 50 minute.

Locul de desfășurare: cabinetul de geografie

Profesor: Boșcu Sorina Adriana

Competențe specifice:

C.S.1. Dezvoltarea capacității de analiză, generalizare, concretizare și evaluare.

C.S.2. Cultivarea unei atitudini active și pozitive față de cunoaștere.

C.S.3. Dobândirea cunoștințelor cu privire la turismul din Carpații Meridionali, zona Culoarul Rucăr – Bran.

C.S.4. Utilizarea terminologiei științifice și disciplinare specifice pentru informații referitoare la turismul din zona culoarului Rucăr – Bran.

Obiective operaționale:

O1 – să localizeze pe hartă Munții Bucegi, Munții Piatra Craiului, Munții Leaota și Culoarul Rucăr – Bran.

O2 – să definească anumiți termeni: endocarst, exocarst, obiective antropice, obiective naturale, etc.

O3 – să precizeze care sunt sunt principalele puncte de atracție turistică din zonă.

Strategia: inductivă, dirijată, cognitivă, euristică.

Organizarea activitatii: frontală și individuală.

Metode: expunerea, explicația, conversația, exercițiul, dialogul, problematizarea, lucrul cu harta, atlasul.

Material didactic: Harta fizică a României, Harta turistică a României, planșe, atlase, imagini, fotografii, Harta mută a României, fișe de lucru etc.

Material bibliografic:

– Melinda Cândea, Potențialul turistic al României, Ed. Universității, București, 2003

– Mihai Ielenicz, Laura Comănescu, România potențial turistic, Editura Universitară, 2009

– Nicolae Ilinca, Didactica geografiei, Ed. Corint, București, 2000

– Silviu Neguț, Gabriela Apostol, Mihai Ielenicz, Geografie – manual pentru clasa a VIII-a, Editura Humanitas, 2012

– Consiliul Național pentru Curriculum, Ministerul Educației și Cercetării, Ghid metodologic, Editura SC Aramis Prim, București, 2001

– Serviciul Național de Evaluare, Ghid de evaluare, Editura Trithemius Media, București,1999

Schema lecției

Culoarul Rucăr – Bran, potențial și valorificare turistică

Turismul reprezintă un ansamblu de activități prin care omul își petrece timpul liber călătorind în altă localitate decât cea în care locuiește sau într-o altă țară.

Așezare geografică a zonei a Culoarului Rucăr –Bran în Carpații Meridionali între grupa munților Bucegi si grupa munților Făgăraș.

Obiective turistice

– naturale: Cheile Dâmboviței, Cheile Dâmboviciarei, Cheile Turcului, Peștera Dâmbovicioara, Peștera Uluce.

– antropice: Castelul Bran (ridicat la 1377-1378, stil renascentist; a aparținut, domnitorului Mircea cel Bătrân în sec. XIV, Iancu de Hunedoara în sec. XV, iar din anul 1920 familiei regale), muzeul etnografic din localitatea Bran, clădirea vechii vămi a Branului, Cetatea Orăția ( sec. XII- XIV), complexul sculptural din jurul casei lui Paul Everac, în depresiunea Podul Dâmboviței și tradiții etnofolclorice.

Baza materială din zona turistică Rucăr – Bran:

– Cabane: Bran Castel

– Hanuri: Rucăr, Piatra Craiului, Bran

– Popasuri: Mateiaș, Peștera Dâmbovicioarei, Șirnea

FIȘA DE LUCRU

CLASA A VIII-A

1. Precizați cinci obiective turistice naturale din zona Rucăr – Bran.

a)……………………………………………………………………………………..

b) …………………………………………………………………………………….

c) ……………………………………………………………………………………

d) …………………………………………………………………………………….

e) ……………………………………………………………………………………..

(30 de puncte)

2. Dați exemplu de două trasee turistice din zona Rucăr – Bran.

a)……………………………………………………………………………………..

b) …………………………………………………………………………………….

(30 puncte)

3. Enumerați trei tipuri de centre de cazare turistică din zona turistică Rucăr – Bran.

a)……………………………………………………………………………………..

b) …………………………………………………………………………………….

c) ……………………………………………………………………………………

(30 puncte)

Se acordă 10 puncte oficiu

Total: 100 puncte

PROIECT DE LECȚIE

Obiectul (disciplina): GEOGRAFIE

Clasa: a VIII-a

Data: 24.10.2018

Titlul lecției: Potențialul turistic natural al Culoarului Rucăr – Bran

Tipul lecției: lecție de sistematizare și consolidare a cunoștințelor

Durata: 50 minute

Locul de desfășurare: cabinetul de geografie

Profesor: Boșcu Sorina Adriana

Competențe specifice:

C.S.1. – dezvoltarea capacităților cognitive, de înțelegere, analiză

C.S.2. – cultivarea unei atitudini active și pozitive față de cunoaștere

C.S.3. – manifestarea interesului pentru cunoașterea reliefului carstic local și integrarea acestuia în sistemul informațiilor de geografie fizică

C.S.4. – redimensionarea conținuturilor despre potențialul turistic natural al zonei pe baza unui plan sintetic;

Obiective operaționale:

O1 – să localizeze pe hartă Munții Bucegi, Munții Piatra Craiului, Muntii Leaota, Culoarul Rucăr – Bran zona și să stabilească principalele căi de acces în zonă.

O2 – să definească anumiți termeni: endocarst, exocarst.

O3 – să precizeze și să caracterizeze principalele zone naturale de interes turistic.

O4 – să descrie particularitățile rețelei hidrografice din Culoarul Rucăr – Bran.

O5 – să caracterizeze condițiile climatice de ansamblu ale zonei.

O6 – să caracterizeze și să clasifice tipurile de vegetație din zonă .

Strategia didactică: inductivă, dirijată, cognitivă, euristică

Organizarea activității: frontală și individuală

Metode: expunerea, explicația, conversația, exercițiul, dialogul, problematizarea, lucrul cu harta, atlasul

Material didactic:Harta fizică a Carpaților Meridionali, Harta fizică a României, planșe, atlase, imagini, fotografii, harta mută a României, fișe de lucru etc.

Material bibliografic:

– Melinda Cândea, Potențialul turistic al României, Ed. Universității, București, 2006

– Mihai Ielenicz, Laura Comănescu, România potențial turistic, Editura Universitară, 2009

– Nicolae Ilinca, Didactica geografiei, Ed. Corint, București, 2000

– Silviu Neguț, Gabriela Apostol, Mihai Ielenicz, Geografie – manual pentru clasa a VIII-a, Editura Humanitas, 2012

Consiliul Național pentru Curriculum, Ministerul Educației și Cercetării, Ghid metodologic, Editura SC Aramis Prim, București, 2001

Serviciul Național de Evaluare, Ghid de evaluare, Editura Trithemius Media, București,1999

*** Curriculum național – programele pentru clasele V-VIII; Aria curriculară -,,Om și societate“, M .E .N, București, 2009 și 2017aplicabile în anul școlar 2018-2019 pentru clasele V- VI .

ANEXA 1. SCHEMA LECȚIEI PE TABLĂ

ANEXA 1- SCHEMA LECȚIEI PE TABLĂ

PRINCIPALELE ZONE NATURALE DE INTERES TURISTIC

Chei –

Peșteri

Creste montane

Puncte de belvedere

Anexa 2

Nume…………………………………………….

Prenume…………………………………………

Clasa……………………

Data……………………..

Fișă de autoevaluare

Marchează cu „X“

4. Activități didactice extrașcolare

Excursia didactică efectuată în zona turistică Rucăr – Bran

Excursiile sunt activități didactice extrașcolare, în afara clasei, ce au menirea de a ridica prestigiul geografiei în școală și de a trezi interesul elevilor pentru această disciplină. În timpul unei activități extrașcolare elevul îndeplinește rolul de turist, deoarece acesta se deplasează în afară localității de domiciliu, în scopul recreerii pe plan spiritual, pentru cunoașterea unor fapte noi, iar profesorul are rolul de ghid, pentru că el conduce și îndrumă elevii pe parcursul activității. Excursiile sunt adevărate „lecții vii“. Acestea au o mai mare forță de asimilare, fiind mai lesne și mai temeinic percepute de elevi, trezindu-le curiozitatea, pasiunea științifică, deprinderile cercetării proprii, de descoperire a unor elemente noi. Excursia apare astfel ca o formă de activitate practică. Geograful percepe natura într-o viziune a întregului care poate fi intuită ușor de către elevi în timpul unei excursii. Natura pentru geograf precizează George Vâlsan, este o „vastă grădină în care caută să gasească un adevăr în însăși făptura multiplă a peisajului, în natura nedisecată. De aceea, geograful într-o excursie urcă întâi pe punctele dominante de unde poate avea o privire panoramică asupra ținutului.“ Ca atare, „geograful trebuie să studieze natura în toata complexitatea ei“.

Deoarece studierea geografiei se bazează pe însușirea cunoștințelor de la orele de curs dar și pe observarea directă, am hotărât împreună cu elevii clasei a VIII-a realizarea unei excursii de 4 zile în zona Rucăr – Bran.

Excursia va fi realizată pe baza următorului plan:

Tema: Culoarul Rucăr – Bran, potențial și valorificare turistică

Locul: Culoarul Rucăr – Bran, (Pensiunea ………………)

Scopuri:

Aprofundarea și lărgirea cunoștințelor dobândite în cadrul orelor de curs

Consolidarea deprinderilor de muncă în echipă

Cunoașterea diferitelor conținuturi ale comportamentelor naturale și sociale

Obiective operaționale:

O1. Să înțeleagă importanța conservării mediului antropic și natural

O2. Să descrie și să coreleze fenomene observate direct

O3. Să dovedească interes pentru cunoașterea Culoarului depresionar Rucăr – Bran

O4. Să evidențieze rolul artei creștine în contextul culturii românești

O5. Să-și formeze deprinderi de documentare

Obiective turistice vizitate:

naturale: Cheile Dâmboviței, Cheile Dâmbovicioarei, Cheile Orății, Cheile Turcului, Peștera Uluce, Peștera Dâmbovicioara etc.

antropice: casele tradiționale, Castelul Bran, muzeul etnografic din localitatea Bran, clădirea vechii vămi a Branului, Cetatea Orăția, complexul sculptural din jurul casei lui Paul Everac, în depresiunea Podul Dâmboviței și tradiții etnofolclorice.

Metode:

povestirea, explicația, conversația, observarea, investigația, problematizarea

Etapele de desfășurare a excursiei:

1. Pregătirea excursiei – se realizează împreună cu elevii, după ce în prealabil au fost înștiințați părinții acestora cu privire la traseul și destinația aleasă, costul excursiei, modul în care se asigură cazarea și masa, echipamentul necesar. Programul excursiei s-a făcut detaliat, prezentându-se traseele turistice, durata, data și ora de plecare. Excursia se face pe traseul Ciorogârla – zona Rucăr – Bran din Carpații Meridionali. Elevii trebuie să aibă: busolă pentru orientare în pădure, aparat foto, caiete de notițe, creioane colorate pentru realizarea de hărți, hârtie milimetrică pentru grafice, profile, termometru, miră ș.a.

Înainte de demararea excursiei elevii au fost atenționați asupra următoarelor aspecte:

să respecte ritmul de deplasare și timpul alocat observării

să urmărească cu atenție explicația profesorului

să noteze permanent în caietul personal observațiile proprii

2. Desfășurarea excursiei – înainte de plecare se verifică echipamentul elevilor și se amintesc regulile de comportament, până să ajungem la destinație, elevii sunt informați și familiarizați cu câteva aspecte fizico-geografice generale despre Culoarul Rucăr – Bran, prezentate de profesor.

Odată ajunși s-a stabilit programul pentru ziua respectivă și pentru celelalte zile: ?????

ZIUA I  București – Ploiești –Sinaia – Predeal – Brasov – Râșnov – Bran –Podu Dâmboviței

se vizitează Centrul Istoric-Brașov, Castelul Bran

ZIUA II Podu Dâmboviței – Câmpulung Muscel – Curtea de Argeș – Podu Dâmboviței

se viziteaza: Manastirea Curtea de Arges, Cetatea Poienari

ZIUA III  Podu Dambovitei – Bran – Rucar – Namaesti – Targoviste – Bucuresti

se vizitează Peștera Dâmbovicioara, Turnul Chindiei

Profesorul solicită elevilor să răspundă la câteva întrebări.

Care este diferența între un aven și o peștera?

Ce sunt cheile și cum se formează ele?

Prin ce se caracterizează relieful antropic?

S-a întocmit un chestionar adresat locuitorilor din comunele limitrofe zonei Rucăr – Bran:

Când a început să se amenajeze din punct de vedere turistic zona culoarului Rucăr – Bran?

Cum se desfășoară activitatea turistică după anul 1989?

Din ce județe ale țării provin preponderent turiștii care vizitează zona studiată?

Care sunt obiectivele turistice cele mai vizitate din regiune?

Ce oferte și programe turistice promovează pensiunile din zonă?

Cum credeți că ar trebui promovată zona?

Cum vedeți regiunea turistică Rucăr – Bran peste 10 ani?

În ce ar trebui investit mai mult?

Se realizează măsurători, hărți, schite și grafice pe baza datelor primite de la administratorii cabanelor cu privire la gradul de ocupare a stațiunii în ultimii 10 de ani.

Împreună cu elevii sunt analizate pe traseele stabilite formele de relief, hidrografia, vegetația, fauna. Elevii realizează și o serie de fotografii care vor fi incluse în albumul școlii.

3. Valorificarea materialelor

Evaluarea excursiei vizează prelucrarea informațiilor și a diferitelor materiale colectate, după care se procedează la realizarea de portofolii, expoziții fotografice, dezbateri, comunicări ce vor fi prezente în ședințele cercului de geografie sau pot fi folosite ca materiale didactice în cadrul orelor de curs.

Portofoliul trebuie să conțină:

coperta – care cuprinde titlul, domeniul de studiu, tema pentru care a fost elaborat, numele celui care l-a realizat

sumarul – care cuprinde fiecare temă și numărul paginii la care se găsește

argumentația – care explică ce lucrări sunt incluse în portofoliu și de ce sunt importante

lucrări pe care le face elevul: rezumate, hărți, chestionare, grafice ș.a.

5. Curriculum la decizia școlii

Curriculumul la decizia școlii (CDȘ) devine, prin dreptul de a lua decizii conferit școlii, emblema puterii reale a acesteia. Derivată din libertatea – oferită de planurile-cadru de învățământ de a decide asupra unui segment al Curriculumului Național, această putere dă posibilitatea definirii unor trasee particulare de învățare ale elevilor.

Libertatea de decizie la nivelul școlii reprezintă o șansă de adecvare la un sistem deschis, cu opțiuni multiple. Din punctul de vedere al implementării însă, CDȘ este un segment de mare noutate care a indus o serie de disfuncții. Primele apărute țin de chiar politica educațională care a redus în fiecare an de la lansarea proiectului privind noile planuri-cadru și metodologia de aplicare a acestora numărul de ore alocat CDȘ. Aceasta s-a întâmplat ca urmare a intervenției diverselor grupuri de presiune care au impus trecerea unor ore în trunchiul comun, reducând astfel posibilitatea unor tipuri de CDȘ tocmai la disciplinele pe care încercau să le protejeze și în numele cărora au acționat. Alte disfuncții s-au manifestat la nivelul deciziei școlii, în momentul în care procesul de consultare s-a derulat formal, orele de CDȘ au devenit plase de siguranță pentru norme, iar programele de opțional au repetat trunchiul comun.

Dincolo de disfuncții, CDȘ rămâne o realitate a școlii de azi, realitate care și-a câștigat o serie de adepți (fapt important este că printre aceștia se numără și majoritatea elevilor) și care presupune starea de normalitate prin acceptarea diferenței. Altfel spus, CDȘ, permite crearea unui etos propriu care conferă diferența în cadrul genului proxim „școala românească la începutul mileniului III“.

Opționalitatea la nivelul învățământului preuniversitar constituie un demers temerar pliat pe tendințele învățământului școlar, este concepută, în genere, ca un curriculum local destinat unor conținuturi și activități educative comandate de comunitatea locală și adaptate la posibilitățile și specificul școlii.

Această componentă curriculară este recomandată practic tuturor elevilor. Articularea acestor activități de-a lungul parcursului școlar, este însă improbabilă datorită mai multor variabile deosebit de active, opțiunea elevului fiind determinantă.

Curriculum-ul elaborat în școală, ca și categoria superioară de încadrare – CDȘ – pregătește indirect translatarea către o nouă societate educațională, aflată în continuă evoluție și care nu poate dispune de timpi de „maturizare“. În acest context se impune o dozare judicioasă a resurselor de timp destinate activităților educative și a celor economice sau recreative.

Perspectivele unui astfel de demers sunt susținute de următoarele valențe de context ale societății educaționale actuale:

Decalajul permanent între cerințele pieții muncii și formarea profesională inițială;

Creșterea exponențială a conținutului educației nonformale și informale față de creșterea lineară a conținutului educației formale, instituționalizate;

Limitele inerente ale socializării determinată exclusiv prin educație formală; apar interferențe tot mai frecvente ale mediului școlar cu alte medii educative, generând așa-numita „școlarizare secundară“;

Viabilitatea redusă a competențelor de bază (cunoștințe, deprinderi, atitudini și valori) care se depreciază rapid, consecință a progreselor din domeniul cunoașterii, tehnologiilor și din sfera civică;

Limitele sistemului selectiv și evaluativ centrat exclusiv pe performanțe academice; reușita socială și profesională depinde în mare măsură și de capacitatea de adaptare, de experiența activă de viață.

5.1. Poziția Curriculumului la decizia școlii în contextul reformei curriculare

De cel puțin 25 de ani componentele procesului de învățământ – profesori, elevi și părinți – solicitau acțiuni și măsuri concrete de reformare a învățământului și eliberarea acestuia de blocajul evoluției specifice deceniilor anterioare.

Numeroase experiențe internaționale, practici, idei etc sunt analizate și adaptate situației naționale în domeniu, rezultatele fiind o operă intelectuală de prim ordin: Noul Curriculum Național care pe lângă numeroase înnoiri esențiale (autonomia instituțiilor de învățământ de a-și decide anumite parcursuri școlare, adecvarea acestora cu talentele și afinitățile elevilor etc) permite elaborarea de către școli, a unor pachete de discipline/ cursuri/ teme opționale.

Poziția curriculumului la decizia școlii în cadrul Curriculum-ului Național este reglementată începând din 1995 odată cu apariția Legii Învățământului nr. 84/1995. În conformitate cu prevederile acestei legi (Art. 127, Alineatul 2), disciplinele opționale constituie o categorie distinctă în cadrul schemei disciplinelor școlare, alături de cele obligatorii.

Atenția acordată disciplinelor opționale este motivată prin însuși caracterul reformei învățămului preuniversitar din România. Regimul disciplinelor opționale este reglementat practic prin noul Plan cadru pentru învățământul primar și gimnazial (în conformitate cu OMEN nr. 4150/13.07.1998 completat cu OMEN nr. 3207/03.02.1999, OMEN nr.3250/12.02.1999 și OMEN nr.3449/15.03.1999).

În concret, introducerea opționalelor este impusă de necesitatea atingerii următoarelor obiective ale reformei învățământului românesc:

Configurarea și parcurgerea reală a profilului și specializării urmate de elevi;

Descongestionarea și caracterul flexibil al programelor școlare;

Stimularea motivației elevilor pentru învățare;

Accentuarea caracterului practic – aplicativ al programelor și manualelor școlare;

Orientarea culturii generale spre domenii de activitate precise, concrete;

Socializarea precoce a elevilor și creșterea eficienței acțiunilor individuale inserate în structurile socio-profesionale;

Conturarea unei „culturi generale“ în concordanță cu tendințele începutului de mileniu prin evitarea caracterului enciclopedist – renascentist;

Diversificarea parcursurilor de învățare pentru elevi;

Adaptarea curriculum-ului la condiții locale și regionale în armonie cu resursele umane și materiale ale școlii;

Asigurarea raporturilor încrucișate între diferite discipline și arii curriculare favorizând interdisciplinaritatea și complementaritatea diferitelor conținuturi școlare.

5.2. Conținutul curriculumului la decizia școlii

Conținutul CDȘ este elaborat în concordanță cu prevederile curriculum-ului național. Structura și conținuturile opționalelor pot avea următoarele direcții și baze de dezvoltare:

Discipline din trunchiul comun al altor specializări;

Derivarea dintr-o disciplină studiată;

Teme sau capitole ale unei discipline (care nu se regăsesc similar în programe de trunchi comun;

Discipline din aceeași familie a unei arii curriculare dar care nu se regăsesc în arie;

Discipline/cursuri/teme inter-arie-integratoare pentru mai multe discipline din aceeași arie curriculară sau din mai multe arii curriculare cu accent pe obiectivele ariei principale – în context.

Aceste categorii (teme/cursuri/discipline) sunt cuprinse generic sub titulatura de curriculum la decizia școlii (în sens restrâns).

Curriculum la decizia școlii cuprinde:

Curriculum nucleu aprofundat (CNA)

Reprezintă, pentru învățământul general, acea forma de CDȘ care urmărește aprofundarea obiectivelor de referință ale Curricumului – nucleu prin diversificarea activităților de învățare în numărul maxim de ore prevăzut în plaja orară a unei discipline. Conform Ordinului ministrului nr. 3638/11 aprilie 2001, aprofundarea se aplică numai în cazuri de recuperare pentru acei elevi care nu reușesc să atingă nivelul minimal al obiectivelor prevăzute de programa școlară în anii anteriori.

Curriculum extins (CE)

Reprezintă, pentru învațământul general, acea formă de CDȘ care urmărește extinderea obiectivelor și a conținuturilor din Curriculum – nucleu prin noi obiective de referință și unități de conținut, în numărul maxim de ore prevăzut în plaja orară a unei discipline. Acesta presupune parcurgerea programei școlare în întregime (inclusiv elementele marcate cu asterisc)

Curriculum elaborat în școală (CEȘ) cuprinde: oferta de opționale, diverse tipuri de activități opționale pe care le propune școala sau le alege din lista MEC.

Opționalul ca disciplină nouă introduce noi obiecte de studiu, în afară celor prevăzute în trunchiul comun la un anumit profil și specializare sau teme noi care nu se regăsesc în programele naționale. Opționalul integrat introduce ca obiecte de studiu noi discipline structurate în jurul unei teme integratoare pentru o anumită arie curriculară:

Opțional la nivelul disciplinei;

Opțional la nivelul ariei curriculare;

Opțional la nivelul mai multor arii curriculare;

Observații și recomandări

Programele disciplinelor opționale aprobate sunt valabile un an, reluarea unei discipline presupunând reluarea întregii proceduri de implementare:

Unele propuneri de materii opționale din lista MEN pot avea și programe analitice deja elaborate;

Elevii veniți prin transfer sunt orientați de către Consiliul profesoral și Consiliul de Administrație către opțiunile pe care le agreează;

Formațiunile de lucru la materiile opționale nu pot fi mai mici de 10 elevi, pot fi grupe de 10-15 elevi sau clase numeric normale;

Un orar bine întocmit, cu alocări de plaje orare echivalente, va evita numeroase incidente în derularea programului;

Opționalul trebuie să aibă perenitate încercând să se creeze o tradiție în școală;

Conceperea și implementarea opțiunilor nu trebuie să aibă în vedere doar încadrarea acestora în norma didactică;

Un cadru didactic nu-și poate realiza întreaga normă didactică doar din CDȘ, numărul maxim de ore de CDȘ fiind 4 ore, iar norma didactică de 18 pe săptămână;

Un elev nu poate să aleagă opționale din toate ariile curriculare;

Elevii au dreptul de a opta o singură dată pentru un an școlar;

Pentru invățământul primar este obligatoriu (a se oferi/a se selecta) cel puțin o oră din CDȘ;

Opționalele ariei curriculare de specialitate precum și cele ale ariei consiliere și orientare sunt obligatorii pentru fiecare elev;

În elaborarea ofertei educaționale a școlii (curriculum la decizia șolii) apar o multitudine de responsabilități și roluri pe care și le asumă: conducerile școlilor, profesorii, elevii și părinții.

Responsabilitățile pe care și le asumă:

Conducerile școlilor

Să utilizeze eficient resursele umane din școală;

Să analizeze competențele reale;

Să ofere condiții de desfășurare (spațiu, orar)

Să respecte metodologia;

Să armonizeze pregătirea personalului didactic existent cu interesele elevilor, cerințele părinților în contextul comunității locale;

Să nu ofere opționale numai pentru completarea normei didactice;

Să urmărească derularea cursului opțional în mod deosebit și finalizarea lui;

Să aprobe disciplinele/temele/cursurile opționale susținute în fața Consiliului de administrație, convingător și argumentat, pe bază de proiecte ce cuprind: programă, planificare, teme de conținut;

Să prezinte oferte de opționale în școală (afișare);

Să asigure informarea corectă a elevilor și părinților (ședințe cu părinții, lectorate, pliante etc.)

Să obțină acordul elevilor și al părinților pe bază de semnătură;

În concluzie:

directorii și Consiliile de administrație au responsabilitatea unui manageriat, în politica de cadre;

vor trebui să-și prezinte oferta opțională, în funcție de baza materială și competențele profesionale de care dispun;

să aleagă un curriculum la decizia școlii care să permită individualizarea școlii și crearea unei unei personalități a acesteia prin prezentarea „Proiectului școlii“ și „Ofertei școlii“;

să asigure elevilor parcursuri individuale proprii, potrivit intereselor și aptitudinilor lor, dându-le posibilitatea de a alege.

Cadrele didactice

Să facă ofertă bazată pe competență;

Să privească global și realist abordarea tematicii;

Să-și aleagă și convingă elevii în funcție de preferințele acestora și să-i capaciteze necontenit;

Să-și organizeze în amănunt desfășurarea cursului;

Să-și relizeze propria programă;

Să-și stabilească durata de desfășurare a cursului (semestru, an, ciclu curricular);

Să definească clar tipul de opțional și modalitățile de realizare: derivat, ca altă disciplină, ca temă integratoare;

Să nu improvizeze;

Să înțeleagă că disciplina opțională înseamnă mai mult decât pregătirea pentru o oră de curs (chiar și pentru cei cu foarte multă experiență);

Să realizeze că abordarea unei discipline opționale nu înseamnă a ști mai mult, față de ce predai, ci a oferi altceva față de curriculum nucleu (trunchiul comun) aprofundat (CNA) și extins (CE)- curriculum elaborat în școală (CEȘ);

Să abordeze cu mai multă deschidere problema trans/interdisciplinarității, în ideea colaborării (predării) mai multor profesori la realizarea aceluiași opțional;

Să depășească orgoliile disciplinare și individuale pentru realizarea scopului final, informarea pertinentă, formativă a elevului, formarea de capacități, abilități și mai ales opțiuni și atitudini individuale de integrare socială.

În concluzie:

Actul educațional fiind o componentă a politicii educaționale, vizează schimbarea mentalității și asumarea responsabilității în cunoștință de cauză. Aceasta implică realizarea lor, în primul rând la nivelul dascălului (învățător, profesor, institutor) iar ca succes final la nivelul elevilor și părinților;

Schimbarea modului de gândire prin abordarea pozitivă a ofertelor reformei constituie primul pas. Nu poți sa fii convingător dacă nu ești convins, la rândul tău;

Elevii, deși cu mai multă personalitate, în ziua de astăzi, au nevoie de modele reale, care pot fi și dascălii lor, dacă aceștia știu să o facă;

De aceea disciplinele opționale ar trebui realizate, în primul rând, de dascăli, în adevăratul sens al cuvântului, pasionați și cu deschidere spre nou;

Numai așa se va putea, piedicile vor fi înlăturate, greutățile nu vor mai fi scuze, recompensele vor fi suficiente și nu se va renunța ușor la relizarea unui învățământ vocațional;

Cine nu are disponibilitate va avea numai greutăți, nu va fi motivat și și va renunța sau și mai grav va discredita ideea generoasă a disciplinelor opționale.

Elevii și părinții:

Trebuie să se informeze în amănunt, asupra modului de realizare a disciplinelor opționale pe care le aleg din oferta școlii: aria curriculară, conținut, durată, resurse umane și materiale ale școlii;

Să înțeleagă că oferta de opționale a școlii reprezintă un criteriu important în alegerea acesteia;

Să aprecieze corespunzător modul de realizare al disciplinelor opționale, în alegerea din anul școlar următor;

Să știe că au dreptul să fie informați și consultați în legătură cu orele de opțional;

Să știe că durata opționalului poate fi pe durata unui an școlar ;

Să știe că în catalog, disciplinele opționale se trec în rubrică separată, cu denumire și titlu generic de opțional;

Să știe că elevii sunt notați la disciplinele opționale prin calificative (clasele I – IV) și note (V – XII);

Să știe că rezultatele obținute vor fi trecute și în foaia matricolă a elevului;

Să știe că elevii nu pot opta pentru opționale din fiecare arie curriculară;

Să știe să aleagă opționalele care pot fi realizate în condițiile de maximă calitate, în funcție de interese și preferințe;

Să știe că odată exprimată opțiunea pentru o anumită disciplină opțională ea devine obligatorie pe durata pentru care a fost proiectată.

5.3. Elaborarea programei de opțional

Argument – se va redacta o pagină care motivează cursul propus.

Obiective de referință – vor fi formulate după modelul celor din programă, dar nu vor fi reluări ale acestora.

Conținuturi – informații care vor fi introduse, combinate și recombinate între ele și cu altele învățate anterior, informații care vor fi vehiculate în cadrul opționalului.

Activități de învățare – exerciții desfășurate pentru o mai bună înțelegere.

Școala gimnazială nr.1

Com. Ciorogârla, Jud. Ilfov

CURS OPȚIONAL

CULOARUL RUCĂR – BRAN,

POTENȚIAL ȘI VALORIFICARE TURISTICĂ

Anul școlar 2018-2019

Profesor: Boșcu Sorina Adriana

Clasa: a VIII-a

Tipul cursului: opțional cu tematică integratoare pentru o anumită arie curriculară

Aria Curriculară: Om și Societate

Disciplina: Geografie

Denumirea cursului: CULOARUL RUCĂR -BRAN, POTENȚIAL ȘI VALORIFICARE TURISTICĂ

Durata: un an școlar

Mod de organizare:

– o oră pe săptămână

– pe grupe sau clase de elevi din același an de studiu

Propunător:

prof. Boșcu Sorina Adriana,

Școala Gimnazială nr.1

Ciorogârla – Ilfov

Motivația alegerii – Argument

Opționalul „Culoarul Rucăr – Bran, potențial și valorificare turistică“ propune o tematică deosebit de atractivă și de larg interes.

Prin prezentul curs se dorește o prezentare a unor aspecte mai deosebite ale obiectului de studiu urmărindu-se atragerea elevilor în cunoașterea a cât mai multor aspecte legate de conținuturile geografice.

Programa va oferi un cadru larg de discuție cu scopul stimulării elevilor, datele informative și fenomenele prezentându-se îmbinând terminologia strict științifică cu date din experiența lor anterioară.

Materialul informativ folosit mă va ajuta să scot în evidență pe cât posibil originalitatea și individualitatea zonei turistice Rucăr- Bran. Pentru a sublinia caracteristicile esențiale ale zonei am pornit de la prezentarea generală a Parcului Național ,, Piatra Craiului” din care face parte zona de studiu. În următoarele ore am analizat din punct de vedere geografic și turistic mai multe conținuturi pentru înțelegerea întregului opțional. Mi-am propus studierea zonei turistice Rucăr – Bran deoarece am considerat că zona respectivă este puțin promovată din punct de vedere turistic, iar potențialul zonei este foarte mare și nu este valorificat suficient .

Acest opțional va constitui un punt de plecare pentru elevi în descoperirea geografiei ca materie de studiu, deoarece multe din informațiile primite vor fi folosite în anii următori de studiu .

Ca și disciplină, va trebui să trezească interesul elevilor și să-i determine să se implice în demersul didactic, să le stârnească interesul și curiozitatea de a studia, de-a se implica și a cunoaște Culoarul Rucăr – Bran atât din punct de vedere fizico-geografic cât și din punct de vedere turistic.

Activitățile de învățare sunt concepute astfel încât să permită activitatea nemijlocită a elevului, acesta fiind pus în situația de a localiza, a descrie, a explica, a compara elemente și fenomene turistice. Aceste activități se vor organiza o parte în sala de clasă, o parte în teren (colectare de imagini, date) și în sala de bibliotecă (pentru documentare).

Cursul are o finalitate concretă, urmând a se elabora un ghid turistic al regiunii. Se urmărește accentuarea rolului pozitiv pe care îl are turismul asupra dezvoltării economice a regiunii și asupra protecției mediului înconjurător.

Cursul de față stimulează interesul pentru geografie, deprinderea de a utiliza informații din diferite surse, de a realiza hărți, grafice, inițierea în realizarea de proiecte, broșuri și portofolii pe teme de turism.

Obiective de referință

O1. Să localizeze corect elementele geografice;

O2. Să selecteze fenomene și obiective turistice reprezentative pentru regiunea studiată;

O3. Să utilizeze termeni geografici corect în contexte cunoscute;

O4. Să se informeze apelând la surse variate: cărți, reviste, mass-media, internet etc.;

O5. Să elaboreze un ghid turistic al regiunii

O6. Să identifice consecințele dezvoltării turismului în zonă (aspecte economice și impactul asupra mediului înconjurător);

O7. Să utilizeze proceduri de investigare a fenomenelor turistice.

Conținuturi tematice

Localizarea Culoarului Rucăr – Bran.

Căi de acces.

Potențialul turistic al reliefului, structurilor și fenomenelor geologice (relief endocarstic și exocarstic).

Potențialul turistic al climei și parametrii meteorologici.

Potențialul turistic al apelor de suprafață și subterane.

Potențialul turistic al învelișului biogeografic.

Principalele zone naturale de interes turistic.

Potențialul turistic antropic al Culoarului Rucăr – Bran.

Valorificarea potențialului turistic al zonei.

Baza tehnico-materială.

Dezvoltarea turismului și circulația turistică.

Evoluția numărului de turiști.

Direcții de dezvoltare și modernizare a ofertei turistice.

Protecția și conservarea resurselor turistice.

Elemente de strategie pentru dezvoltarea durabilă a Culoarului Rucăr – Bran si a zonelor din imediata apropiere.

Modalități de evaluare

Evaluarea este o componentă independentă a actului didactic, prin care se evidențiază cantitatea de cunoștințe și abilități dobândite, precum și valoarea acestora, în condițiile unei prestații orale, scrise sau practice.

În timpul anului, ca modalități principale de realizare a evaluăriî în procesul de predare-învățare se disting:

evaluare continuă (se realizează pe tot parcursul desfășurării procesului de învățământ, în cadrul fiecarei ore de curs)

evaluarea sumativă (se realizează la intervale mari de timp, la sfârșitul unui capitol, semestru, an școlar)

Pentru realizarea evaluării se folosesc diferite tipuri de itemi: itemi obiectivi (cu alegere duală, cu alegere multiplă, de tip pereche), itemi semiobiectivi (de completare, cu răspuns scurt, întrebări structurate), itemi subiectivi (eseu, rezolvare de probleme)

Ca instrumente de evaluare complementară: portofoliul, ghidul turistic al regiunii, proiecte individuale sau pe grupe ș.a.

Metode folosite în activitatea didactică

expunerea

explicația

conversația

lucrul cu harta

jocul geografic

descrierea

problematizarea

Planificarea activității pe semestrul I

Clasa a VIII-a

Planificarea activității pe semestrul al II-lea

Clasa a VIII-a

6. Evaluarea rezultatelor școlare în procesul de învățământ cu referire la disciplina geografie

Evaluarea rezultatelor școlare cunoscută și sub denumirea de docimologie este o activitate etapizată desfășurată în timp.

Evaluarea este o componentă independentă a actului didactic, prin care se evidențiază cantitatea de cunoștințe și abilități dobândite, precum și valoarea acestora, în condițiile unei prestații orale, scrise sau practice. Cu ajutorul ei se stabilește dacă sistemul educațional își îndeplinește funcțiile, dacă obiectivele sistemului sunt realizate.

În funcție de momentul în care se realizează, evaluarea poate fi evaluare inițială (se face la început de an școlar, semestru), continuă (se realizează pe tot parcursul anului) și finală (se face la intervale mari de timp – sfârșit de an școlar, semestru). O paralelă interesantă între evaluarea sumativă și cea formativă face și Y. Abernot din care rezultă unele caracteristici ale acestor forme de evaluare:

Evaluarea comportă mereu măsurători (cantitative și calitative) și judecăți de valoare. Pentru a efectua măsurători trebuie să dispunem de instrumente de evaluare care au anumite calități. Principalele calități ale unui instrument de evaluare sunt: validitatea, fidelitatea, obiectivitatea și aplicabilitatea.

Probele prin care se realizează evaluarea sunt următoarele:

Probe orale – care pot fi administrate în cadrul evaluării continue, în cadrul lecțiilor, sau în cadrul evaluării finale. Aceste probe se prezintă sub forma unui dialog între profesor și elev, profesorul având posibilitatea să observe în mod direct nivelul de cunoștințe, modul de operare al elevului. Una dintre limitele acestor probe o reprezintă numărul mic de elevi verificați într-o oră.

Probele scrise – pot fi sub forma extemporalului, lucrării de control, testului. Ele sunt superioare probelor orale deoarece se asigură uniformitatea subiectelor și în același timp sunt verificați toți elevii din clasă.

Testele de cunoștințe sunt probe standardizate atât din punct de vedere al conținutului, cât și al condițiilor de aplicare. În funcție de momentul aplicării testele sunt inițiale, la începutul unei perioade de instruire, îndeplinind o funcție diagnostică, teste de progres administrate în cadrul lecțiilor pentru a pune în evidență nivelul tuturor elevilor clasei; teste finale administrate la sfârșitul unei unități de instruire. Unitatea de lucru a testelor este itemul – fiecare item reprezintă o sarcină de lucru.

Clasificarea itemilor:

Din punct de vedere a structurii întrebării, itemii pot fi:

închiși cu răspuns la alegere;

deschiși care necesită construirea răspunsului de către elevi.

Din punct de vedere al gradului de obiectivitate itemii pot fi:

itemi obiectivi – cu alegere duală, cu alegere multiplă, de combinare;

itemi semiobiectivi.

6.1. Itemii obiectivi

6.1.1. Itemii cu alegere duală – presupun răspunsuri de tip Da/Nu, Adevărat/Fals, Corect/Greșit.

Exemplu:

Citiți cu atenție afirmațiile de mai jos. Dacă sunt adevărate încercuiți litera A, în caz contrar încercuiți litera F.

A. F. Dâmbovicioara este afluent al Dâmboviței.

6.1.2. Itemii cu alegere multiplă – presupun alegerea unui răspuns corect dintr-un număr mai mare de răspunsuri.

Exemplu:

Citiți cu atenție afirmațiile următoare și încercuiți varianta care reprezintă răspunsul corect.

A, F Culoaru Rucăr – Bran este situat între grupele:

6.1.3. Itemii de tip pereche – solicită stabiliterea unor corespondențe între cuvinte, propoziții, fraze, litere, simboluri, distribuite pe două coloane paralele. Elementele din prima coloană sunt denumite premise, iar cele din a doua coloană sunt denumite răspunsuri.

Exemplu:

Încercuiți litera care corespunde raspunsului corect.

6.2. Itemi semiobiectivi

6.2.1. Itemi cu răspuns scurt/de completat – întrebarea solicită completarea unui răspuns cu unul sau mai multe cuvinte.

Exemplu:

Completați spațiul liber din propoziția de mai jos:

Turcu este afluent al râului …………………………………………….

Exemplu:

Răspundeți pe scurt la următoarele întrebări:

1. Care sunt localitățile cele mai renumite pentru etnofolclor( țesături, port, cojocărit)?

2. Care este cel mai însemnat centru touristic din sudul zonei?

6.3. Itemi subiectivi

6.3.1. Itemii de tip eseu – elevii construiesc un răspuns liber. Se urmărește originalitatea și corectitudinea răspunsurilor.

Exemplu:

Caracterizați Culoarul Rucăr – Bran precizând:

limite

relieful (3 aspecte specifice și 3 diviziuni)

clima (etajul climatic, temperaturi medii anuale, vânturi)

hidrografia (2 râuri, )

6.4. Etape de proiectare a testului de evaluare

Testul de evaluare s-a realizat pentru clasa a VIII-a.

Stabilirea tipului de test – Test formativ clasa a VIII-a

Identificarea obiectivelor de evaluare

Stabilirea conținuturilor

Stabilirea numărului de itemi

Realizarea matricei de specificație

Realizarea testului propriu zis

Elaborarea grilei de corectare (răspunsuri corecte) și a punctajului pentru fiecare răspuns

Obiective de evaluare

O1. Să explice anumite fenomene geografice;

O2. Să prezinte principalele caracteristici ale reliefului Culoarului Rucăr – Bran;

O3. Să caracterizeze după un algoritm dat din punct de vedere turistic Culoarul Rucăr – Bran;

O4. Să localizeze pe harta mută diferite elemente geografice;

O5. Să utilizeze terminologia specifică de bază în contexte geografice variate;

O6. Să utilizeze corect termenii propuși pentru realizarea unui text geografic coerent;

O7. Să precizeze care sunt principalele obiective turistice antropice din Culoarul Rucăr – Bran.

Structura testului

Itemi cu alegere multiplă (itemi obiectivi)

Itemi de completare (itemi semiobiectivi)

Explicarea (itemi semiobiectivi)

Eseul (itemi subiectivi)

Matricea de specificații

Test la geografie

I. Scrieți pe foaia de test, litera corespunzătoare răspunsului corect pentru fiecare din afirmațiile de mai jos:

1. Culoarul Rucăr – Bran este situate în Carpații:

2. Punctul cel mai înalt din lungul șoselei Brașov – Câmpulung este:

3. Culoaru Rucăr – Bran este o zonă de tranziție între:

4. Cel mai apropiat oraș de Culoarul Rucăr – Bran este:

5. În Culoarul Rucăr – Bran există vegetație:

(15 puncte)

II. Scrieți răspunsurile corecte care completează propozițiile de mai jos:

1. Râușorul este afluent al ……………………………………………

2. Râul Dâmbovița a creat peștera …………………………………………

3. Etajul climatic al zonei Rucăr Bran este …………………

4. Cum se numesc scobiturile circulare săpate în rocă de apa care cade și produce vârtejuri de suprafața sau adâncime? ……………………………………….

5. Pleașa Posadei este un ……………. …………………………………….

(15 puncte)

III. Răspundeți pe scurt la următoarele cerințe:

a) Explicați ce întelegeți prin relief carstic.

b) Explicați noțiunea de „chei“.

(12 puncte)

IV. Realizați un scurt text coerent despre Culoarul Rucăr – Bran, folosind următorii termeni: endocarst, masivul Bucegi, doline, Dâmbovița, Parcul Național Piatra Craiului , Pasul Giuvala .

(18 puncte)

V. Caracterizați pe scurt potențialul turistic al Culoarului Rucăr – Bran urmărind:

– obiective turistice naturale

– obiective turistice antropice

– locuri de cazare

– exemple de trasee turistice

(20 puncte)

VI. Identificați pe harta de mai jos:

1. numele grupei montane marcată cu A.

2. numele peșterii cu cel mai înalt portal din Munții Apuseni marcat pe hartă cu litera B.

3. denumirea afluenților râurilor marcate pe hartă cu cifrele 1, 2 și a lacului carstic, notat cu 3.

(10 puncte)

OFICIU: 10 puncte

TOTAL: 100 puncte

Barem de corectare și notare

I. Se acordă 3 puncte pentru fiecare răspuns corect, astfel:

1. c) Carpații Meridionali

2. a) Pasul Giuvala

3. a) M-ții Iezer, M-ții Piatra Craiului, M-ții Bucegi și M-tii Leaota

4. b) Câmpulung

5. b) păduri de fag

Total: 15 puncte

II. Se acordă 3 puncte pentru fiecare răspuns corect, astfel:

1. Dâmboviței

2. Dîmbovicioara

3. montan

4. marmite

5. horst

Total: 15 puncte

III.

a) Se acordă 6 puncte pentru următoarea explicație:

Se numește relief carstic, relieful specific regiunilor cu roci solubile (calcar, sare, gips). El înglobează atât forme endocarstice (peșteri, avene) cât și exocarstice (lapiezuri, doline, uvale, chei) generate de acțiunea de dizolvare și de circulație a apei la suprafață sau prin canale subterane.

b) Se acordă 6 puncte pentru următoarea explicație:

Cheile sunt sectoare înguste de vale în care versanții ajung la albia minoră (Cheile DÂmbovicioarei)

Se va acorda jumătate din punctaj dacă explicațiile nu sunt complete.

Total: 12 puncte

IV. Se acordă 3 puncte (3 puncte x 6 noțiuni) pentru fiecare noțiune utilizată corect într-un context geografic coerent.

Total: 18 puncte

V. Se acordă 20 puncte pentru precizarea corectă a următoarelor elemente:

1. obiective turistice naturale – 5 puncte pentru precizarea a cel puțin 3 obiective

2. obiective turistice antropice – 5 puncte pentru precizarea a cel puțin 3 obiective

3. locuri de cazare – 5 puncte

4. exemple de trasee turistice – 5 puncte pentru precizarea a cel puțin 2 trasee turistice

Total: 20 puncte

VI. Se acordă 10 puncte astfel:

1. A – Munții Bihor 2 puncte

2. B – Peștera Cetățile Ponorului 2 puncte

3.

1 – Someșul Cald 2 puncte

2 – Crișul Pietros 2 puncte

3 – Lacul Vărășoaia 2 puncte

Total: 10 puncte

Oficiu: 10 puncte

Total general: 100 puncte

6.5. Metode complementare de evaluare

6.5.1. Portofoliul

Portofoliul reprezintă „cartea de vizită“ a elevului, prin care cadrul didactic poate să-i urmărească progresul – în plan cognitiv, atitudinal și comportamental – la o anumită disciplină, de-a lungul unui interval mai lung de timp (o etapă dintr-un semestru, un semestru un an școlar sau chiar un ciclu de învățământ).

Teoretic, un portofoliu cuprinde:

lista conținutului acestuia, sumarul, care include titlul fiecărei lucrări/fișe;

lucrările pe care le face elevul individual sau în grup;

rezumate;

eseuri;

articole, referate, comunicări;

fișe individuale de studiu;

experimente;

înregistrări, fotografii care reflectă activitatea desfășurată de elev individual sau împreună cu colegii săi;

reflecțiile proprii ale elevului asupra a ceea ce lucrează;

autoevaluări scrise de elev sau de membrii grupului;

hărți cognitive;

comentarii suplimentare și evaluări ale cadrului didactic, ale altor grupuri de elevi sau chiar părinți;

Portofoliul cuprinde o selecție dintre cele mai bune lucrări sau realizări personale ale elevului, cele care îl reprezintă și care pun în evidență progresele sale; care permit aprecierea aptitudinilor, talentelor, pasiunilor, contribuțiilor personale. Alcătuirea portofoliului este o ocazie unică pentru elev de a se autoevalua, de a-și descoperi valoarea competențelor și eventualele greșeli. În alți termeni, portofoliul este un instrument care îmbină învățarea cu evaluarea continuă, progresivă și multilaterală a procesului de activitate și a produsului final. Acesta sporește motivația învățării.

Portofoliul este o metodă de evaluare ce implică și alte metode alternative ca investigația și autoevaluarea, prin autoevaluare elevii asumându-și responsabilitatea asupra activității desfășurate, regândindu-și propriul proces de învățare, de gândire și de evaluare.

6.5.2. Autoevaluarea

Elevii se pot autoevaluază conștientizând propriul nivel de pregătire.

Autoevaluarea, ca metodă de măsurare și apreciere este o necesitate imperativă în procesul educațional. Elevii au nevoie să se autocunoscă. Aceasta le va da încredere în sine și îi va motiva pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.

Grilele de autoevaluare permit elevilor să-și determine în condiții de autonomie, eficiența activităților realizate. Pornind de la obiectivele educaționale propuse, grila de autoevaluare proiectată conține capacități vizate, sarcini de lucru și valori ale performanței.

Pentru a forma capacități autoevaluative am folosit mai multe proceduri cum ar fi:

„notarea reciprocă“ în sens de consultare a colegilor elevului evaluat;

„autonotarea controlată“ – cel evaluat și-a autoevaluat rezultatele, motivând.

Am utilizat chestionare în care elevului i se cer răspunsuri deschise la întrebări și scări de clasificare.

Exemplu:

Cred că activitatea mea poate fi apreciată cu……………………………………….

Prin parcurgerea cu atenție a cerințelor și rezolvarea acestei sarcini am învățat…………………………………………………………………………………………………

Cele înțelese și învățate îmi sunt utile la………………………………………………..

Ceea ce mi-a plăcut la acestă activitate………………………………………………….

În realizarea acestei sarcini am întâmpinat următoarele dificultăți…………….

Cred că aș putea să-mi îmbunătățesc performanța (formulează opinii în legătură cu modul tău de a învăța, formulează opinii în legătură cu materialele didactice folosite ca suport al conținutului științific…………………………………………………

Scară de clasificare (după The Mathematics Teacher, 1992)

6.5.3. Investigația

Se desfășoară în clasă sau pe teren în scopul prelevării de probe.

Activitatea se poate desfășura individual sau pe grupe. Sarcina primită pentru a fi investigată este complexă și necesită parcurgerea a mai multe etape:

colectarea datelor;

interpretarea rezultatelor obținute sau schimbarea planului de lucru în cazul în care rezultatelor obținute sunt nesatisfăcătoare;

prezentarea rezultatelor;

elaborarea concluziilor.

Aceste instrumente de evaluare stimulează creativitatea elevilor.

Investigația îndeplinește mai multe funcții:

acumularea de cunoștințe;

exersarea unor abilități de investigare a fenomenelor (de proiectare a acțiunii, alegerea metodelor, emiterea unor ipoteze, culegerea și prelucrarea datelor, desprinderea concluziilor);

exersarea abilităților de evaluare a capacității de a întreprinde asemenea demersuri;

Cu ajutorul acestei metode profesorul poate să aprecieze:

gradul în care elevii își definesc și înțeleg problema investigată;

capacitatea de a identifica și a selecta procedeele de obținere a informațiilor, de colectare și organizare a datelor;

abilitatea de a formula și testa ipotezele;

felul în care elevul prezintă metodele de investigație folosite;

conciziunea și validitatea raportului-analiză a rezultatelor obținute;

6.5.4. Proiectul

Reprezintă un instrument de evaluare ce presupune o activitate complexă care se desfășoară pe o perioadă mai mare de timp. Tema este propusă de profesor sau de elevi.

Proiectul are următoarea structură:

Cuprins

Argument – se prezintă importanța din punct de vedere teoretic și practic a studierii temei

Conținutul propriu-zis

Bibliografie

În concluzie evaluarea – componentă a procesului de învățare- este un proces continuu și de durată realizat pe tot parcursul desfășurării actului didactic.

Concluzii

Pornind de la reperele istorice care definesc întreaga depresiune, trecând prin tradițiile, particularitățile culturale și folclorice ale zonei și completând cu specificațiile climatice și fizico-geografice, putem realiza peisajul complet și inedit descris pe parcursul acestei lucrări.

Culoarul Rucăr – Bran se diferențiază atât prin așezarea geografică și delimitarea depresiunii de celelalte unități administrative, cât și printr-o mare complexitate genetică, acesta păstrând urmele diferitelor etape de nivelare specifice zonelor limitrofe.

Din perspectivă geografică, culoarul montan Rucăr – Bran – Dragoslavele reprezintă o axă de discontinuitate în masa Carpaților, o axă de discontinuitate regională. Poziția geografică și caracterele fizico–geografice își pun amprenta asupra desfășurării activității turistice. Acest sector reprezintă o importantă zonă de convergență hidrografică și totodată de întretăiere a unor importante trasee turistice care se îndreaptă către toate unitățile limitrofe ale văii. De aici decurg o serie de alte caracteristici definitorii zonei, care au modelat în timp pe lângă peisajul muntos, și caracteristicile turismului, activitățile și trăsăturile locale.

Analizate individual, cele două localități care delimitează culoarul – Rucăr, în partea de sud și Bran, în partea de nord – prezintă la rândul lor multe însușiri: Rucărul este unul dintre cele mai vechi și mai mari sate românești de munte, așezat pe vechiul drum transcarpatic ce lega Brașovul cu primele cetăți de scaun – Câmpulungul și Târgoviștea, iar istoria localității Bran se împletește cu cea a castelului – poarta deschisă între Transilvania și Țara Românească, strunga de transhumanță, loc de întâlnire a românilor de pretutindeni, având întotdeauna o situație privilegiată în istorie și dezvoltarea regională.

Culoarul Rucăr – Bran reprezintă o zonă de tranziție între masivele montane limitrofe (Iezer, Piatra Craiului, Leaota, Bucegi), este de asemenea un culoar transcarpatic în care relieful „elementul coordonator al peisajului”, reprezentat de măguri, culmi prelungi, curmături de peste 1100 m, văi puternice încrustate, cu bazinete, este suportul principal în evaluarea potențialului natural și starea peisajului.

Aspectele de relief reflectă strânsa dependență față de petrografie și tectonică. Astfel marea varietate litologică (șisturi cristaline, calcare, conglomerate, gresii, marne, argile) și o structură complexă (sinclinale, anticlinale, falii) impun în peisaj forme de relief specifice: suprafețe de nivelare, horsturi (Pleașa Posadei), grabene (Bazinetul Podul Dâmboviței) și chei.

Finalizând realitatea geografică a culoarului Rucăr – Bran, conchidem că acest spațiu este bine individualizat, atât prin evoluția și potențialul său natural, cât și prin tipurile de peisaj și posibilitatea de organizare a spațiului geografic.

Unul dintre cele mai pitorești itinerare turistice din România se derulează între Rucăr și Bran. Axa turistică de o importanță majoră, zona este vizitată pentru formele carstice de senzație, ocupațiile, artizanatul, tradițiile și gastronomia așezărilor rurale aflate între munții Piatra Craiului și Bucegi.

BIBLIOGRAFIE BUNA!!!!!!!!

Balteanu D., 1975, Piatra Mare, Colectia Muntii Nostri, Editura Sport-Turism, Bucuresti.

Balteanu D., 1980, Postavaru, Colectia Muntii Nostri, Editura Sport –Turism, Bucuresti.

Balteanu D., Bacaințan N., (1980), Munții Postăvaru – Ghid turistic, Edit. Sport –Turism, București.

Barbu Gh., 1980, Turismul și calitatea vieții, Edit. Politică, București.

Ghinea , Dan , 1998, Enciclopedia geografică a României , Vol. III , Ed. Enciclopedică , București,

Erdeli G., Istrate I., 1996, Amenajări turistice, Edit. Universității din București, București.

Erdeli G., Istrate I., 1996, Potențialul turistic al României, Edit. Universității din București.

Erdeli G., Cândea Melinda, Braghină C., Costăchie S., Zamfir Daniela, 1999, Dicționar de geografie umană, Edit. Corint, București.

Farcaș I., Bente, D., Trifa P., 1969, Indicele climatic-turistic. Aplicații la teritoriul R. S. România, Studia Univ. Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, series Geologia-geographia, fasc. 1

Ghinea, Dan, 1996, Enciclopedia geografică a României , vol I , ed. Enciclopedică, București

Pătru Ileana, 2001, Culoarul transcarpatic Bran – Rucăr – Dragoslavele. Studiu de geografie fizică, Edit. Univ. București.

Pîrnuță Gh., 1972, Rucăr – monografie socialistă, Comitetul pentru cultură și educație socialist – Argeș , Societatea culturală “ Ion Barbu “ din Rucăr , București

Pîrnuță Gh., 1996, Rucăr – Mușcel..Istoric.Case memoriale.Amintiri, Vol II, Edit. Vasile Cârlova, București

Teodor P. Simion, 1990, “ O poartă în Carpați – Culoarul Rucăr – Bran “, ed. Sport – Turism, București

Teodoreanu E., 1980 , “ Culoarul Rucăr – Bran. Studiu climatic și topoclimatic “, ed. Academiei Republicii Socialiste România, București