Specializarea T.D.R. [310740]

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași

Facultatea de Geografie și Geologie

Departamentul de Geografie

Specializarea T.D.R.

Exporturile României după căderea cortinei de fier

Student: [anonimizat]: Octavian Groza

Iași, 2018

Cuprins

Abstract

Schițarea unei imagini de ansamblu a evoluției exporturilor și a [anonimizat], dar elementul central este axat pe tranziția postcomunistă a acestora.

[anonimizat] a trecut printr-o fază de creștere economică. Primă perioadă (1859-1947) a fost conturată pe principiile dezvoltării capitaliste și de o balanță comercială pozitivă. Perioadele în care exporturile au trecut prin ”vremuri tulburi” au fost ciclurile temporale marcate de conflicte: [anonimizat]. De aici și imaginea statistică a unor perioade de declin economic.

[anonimizat]-o nouă depresiune doar în timpul crizei economice din 1929-1933. Odată cu instaurarea forțată a regimului comunist în România de către Armata Roșie a URSS-ului, schimburile comerciale intră într-o nouă etapă de ascensiune pe piața internațională a statelor comuniste și ulterior pe piața dirijată a CAER-ului.

Din 1965, [anonimizat] a avea un volum cât mai ridicat de produse exportate a fost sacrificat inclusiv nivelul de trai al populației. De remarcat este că în această perioadă importurile au fost reduse aproape de minim de politica ”prin noi înșine”, o politică liberală deturnată de către regim..

După căderea cortinei de fier în anul 1989, exporturile României s-[anonimizat], [anonimizat] 1993 [anonimizat], însă volumul importurilor a [anonimizat]-se o balanță economică negativă.

Dacă în 1991 din România s-au exportat către state din întreaga lume bunuri și servicii cu o valoare echivalentă cu 3,4 [anonimizat] 2016 valoarea lor a ajuns să fie de 16 ori mai mare și să depășească 57,3 de miliarde de euro.

În urmă cu 21 [anonimizat] a [anonimizat] a 792,6 [anonimizat]. Exporturi cu o valoare totală echivalentă a peste 140 [anonimizat], Italia ori Germania.

[anonimizat] 1991, [anonimizat], Malta, [anonimizat], Laos etc.

Punctual, pentru anul 2016, România a exportat bunuri în valoare de 57,4 [anonimizat] 5,1% față de anul 2015. Capitala a înregistrat anul trecut exporturi de bunuri în valoare de circa 10 [anonimizat] (circa 6 miliarde de euro) și județul Argeș. [anonimizat], Mehedinți, Giurgiu și Gorj se află pe ultimele poziții. Astfel, balanța comercială a [anonimizat] (Timiș, Argeș, Arad, Hunedoara etc) și cu deficit comercial (Tulcea, Ilfov ori Vaslui).

Cât despre principalele produse exportate în 2016 de România, acestea au fost echipamentele tehnologice (29,71% din total, județul Timiș), mijloacele și materiale de transport (17,9%, județul Argeș) și produsele siderurgice (fontă, țevi, sârme și oțel, cu 7,89%).

Legat de perspectivele de dezvoltare ale exporturilor României aspecte ca accelerarea absorbției de fonduri europene, crearea unei liste cu proiecte majore prioritizate în domeniul cercetării politică cât și crearea și implementarea unei strategii guvernamentale pentru atragerea de investiții stăine directe, sunt esențiale în vederea conturării unui comerț sutenabil.

Mai mult, în întreaga perioada analizată, intervalul 1989 – 2016 a avut fluctuații economice, aderarea la UE a adus presiuni noi asupra exportatorilor români (piață unică, intervalul 2005 – 2009 a fost caracterizat de o rată de creștere a exporturilor superioară celei a importurilor iar criza financiară globală (2009) a adus repercusiuni majore (127.000 companii și-au suspendat activitatea, scădere de 70% a pieții de fuziuni și achiziții, salarii scăzute cu 20% față de 2008 și un sector de retail foarte îndatorat).

Considerații Introductive

Încercarea de a schița o imagine cât mai complexă a particularităților evoluției exporturilor României, pornind de la contextul global până la cel județean, se dovedește a fi un demers dificil. Dificultatea acestuia rezidă în mai multe cauze, detașându-se în primul rând complexitatea modurilor de abordare solicitate de problematica temei de studiu, alături de instrumentele de lucru proprii geografiei umane fiind necesar apelul și la metodele și principiile altor discipline.

De asemenea, nu poate fi omis și faptul că dimensiunea teritoriilor analizate ca și perioadă avută în vedere au necesitat timp pentru identificarea, selectarea și analiza multor surse de informare, unele mai greu accesibile. În analiza evoluției exporturilor României între anii 1991-2016 s-a încercat să nu se facă abstracție nici de contextul regional din care face parte această națiune, la rândul său, integrat în contextul european. Această optică s-a datorat și faptului că multe din modificările ale evoluției exporturilor românești s-au datorat în special orientării României în politica regională cât și în găsirea parteneriatelor economice avantajoase.

Deși titlul studiului de față se referă doar la segmentul temporal al secolului XXI, s-a realizat o extindere a perioadei de studiu și la epocile anterioare. Faptul că diversele parteneriate strategice ale României au depins în mare parte de jocurile politice regionale iar uneori aceste parteneriate ne dezavantajau.

Metodologie

Suportul metodologic și teoretico-științific al lucrării este constituit din metodele generale de percepere și cunoaștere. Aplicarea metodei analizei comparative oferă posibilitatea unei abordări obiective în procesul de apreciere a distincțiilor și afinităților între perspectivele autorilor care au studiat subiectul.

Astfel, am constatat inconsecvențe majore între concepțiile științifice privind diverse aspecte ce țin cont de comerțul exterior al României și am analizat punctele de vedere ale specialiștilor, comparând informațiile (dovezi, argumente) expuse de către aceștia pentru o mai bună înțelegere a ideilor emise. Metode precum observația și raționamentul au contribuit la formarea de ipoteze în cadrul lucrării.

Munca de documentare a fost intensivă și prelucrarea informațiilor a fost executată respectând normele drepturilor de autor (în cazul reproducerii unui text s-au folosit ghilimelele, în cazul preluării unor idei ce nu îmi aparțin a fost citat și indicat cu fiecare ocazie autorul original, fără nici o excepție). A fost utilizată metoda inductivă, urmărind caracteristicile unice a bunurilor atât exportate cât și importate, desprinzând, apoi, concluzii generale privind particularitățile unice a acestu proces economic. Folosind metoda deductivă am pornit de la ideile generale cunoscute despre comerțul exterior al României, concluziile semnalând particularitățile generale.

Metoda analizei este raportată întotdeauna la întreg. Printre elementele analizate în cadrul acestui studiu se enumeră: aspectele istorice, economice, sociale care la Metoda sintezei a fost folosită pentru formularea concluziilor generale finale, recompunând într-un tot comun toate elementele particulare rezultate în urma analizei. Pentru aplicarea și eficiența acestor metode s-a formulat clar o problemă vizată. Pentru o prognoză evolutivă s-a încercat reconstituirea trecutului recent, iar demersul constativ s-a îmbinat cu cel anticipator. Dintre limitele cercetărilor trebuiesc menționate următoarele: necunoașterea unor elemente de economie.

Principiile pe care s-a fundamentat studiul sunt cele geografice de bază, respectiv: principiul repartiției spațiale, al integrării geografice, precum și principiul cauzalității. Aceste principii răspund la cele trei interogații esențiale pentru a descrie faptele geografice: „unde?”, „cum?” și „de unde?”. Principalele metode utilizate în cadrul cercetării geografice au fost: metoda inductivă, metoda deductivă, metoda analizei, metoda sintezei, metoda cartografică, metoda matematică, metoda comparativă, iar mijloacele și procedeele folosite sunt: prelucrarea datelor statistice, reprezentarea grafică, descrierea geografică, evidențierea statistică a informației geografice. Fondurile de hartă au fost preluate din baza de date a Philcarto, Global Administrative Areas și Global Mapper. În prelucrarea volumului de date și transformării lor în indici am folosit diferite metode de calcul realizate cu ajutorul programului Microsoft Excel, iar redarea lor în formă cartografică s-a realizat cu ajutorul programelor informatice geografice, ArcGis, Arc Map 10 și Philcarto 5.6; prelucrarea hărților a fost realizată în programul Adobe Illustrator C3.

Capitolul I

Evoluția istorică a comerțului exterior al României

.Cadrul general al comerțului exterior al României între anii 1859-2015

La începutul existenței statului Român în 1859, exporturile celor două principate: principatul Moldovei și a Țării Românești reprezentau doar 15 milioane de dolari americani. În zilele noastre, dacă s-ar ține cont de deprecierea dolarului (1 dolar în anul 1859 = 27,7 dolari în 2017, suma ar fi echivalentă cu 426 milioane de lei sau 415 milioane de dolari.

În anul unificării celor două principate, populația totală a României, conform lucrării „Ciclurile economice, evoluția demografică și funcționarea sistemului sanitar din România” autor: Florin Marius Pavelescu, era de 3,917 milioane de locuitori. Dacă valoarea actualizată a exporturilor este împărțită la populația totală, rezultă că, în 1859, exporturile pe cap de locuitor atingeau valoarea de 108,8 dolari la valoarea dolarului din 2017.

În anul 2015, conform înformațiilor statistice oferite de INS, exporturile pe cap de locuitor au fost de 2.550 dolari. Așadar, există o creștere de peste 23 de ori calculată în dolari la valoarea din 2015.

Grafic 1, Evoluția exporturilor și importurilor Românești între anii 1859-2015, Sursa datelor: BNR

Încă de la debutul națiunii Române pe harta comerțului mondial, noul stat a înregistrat un excedent comercial destul de promițător. Cea mai mare parte a mărfurilor oferite către export erau constituite din produse ceraliere în perioada domniei lui Cuza, iar principala piață a principatelor unite era Imperiul Otoman. Până de apropierea războiului de independență din 1877, comerțul exterior al României înregistra excedent comercial, exporturile totale oscilând de la an la an, în funcție de recoltele de cereale.

În valori USD din anii respectivi, cel mai mare excedent comercial s-a înregistrat în anul 1868, când economia celor două principate unificate, a înregistrat un surplus comercial de 28 de milioane de dolari (Constanța Bogdan, Adrian Platon, 1913).

După războiul de independență și obținerea acesteia, urmează o perioadă de deficite comerciale, cauzate, în cea mai mare parte, de importurile de tehnologie necesare modernizării infrastructurii noului stat (locomotive, vagoane, oțel). După anul 1900, până în preajma Primului Război Mondial, excedentul comercial atingea valorile cele mai ridicate chiar dacă bunurile din sectorul primar aveau o pondere ridicată (44 milioane de dolari în 1915).

Dacă se raportează la exporturile calculate în valori constante ale dolarului la nivelul anului 2015, anilor 1905, 1909 și 1915 le coincid cele mai mari valori ale exportului pe cap de locuitor din istoria României de până în anul 1960. V-a mai trece aproape jumătate de secol până când aceste valori ale exporturilor pe cap de locuitor vor fi depășite.

În perioada interbelică, exporturile au oscilat datorită turbulențelor cauzate de ”Marea Depresiune” și abia la finalul anilor `30 vor atinge valori comparabile, în prețuri statornice, cu cele din anii premergători Primului Război Mondial. În valori comparabile, exporturile pe cap de locuitor din 1939 (Ghiorghiță Eugen, 2002).

După Cel De Al Doilea Război Mondial, economia României și-a revenit greu. Între 1945 și 1959, exporturile României se ridicau la câteva sute de milioane de dolari și cam tot pe-acolo se situa și valoarea importurilor.

Odată cu demararea procesului de industrializare, comerțul exterior a început să înregistreze o ascensiune promițătoare. Între 1965 și 1975, exporturile au crescut de 5 ori la valoarea dolarului din acei ani. Aceleași creșteri le-au înregistrat și importurile de mărfuri.

După anul 1975, exporturile au crescut, dar au crescut și importurile, România înregistând un deficit comercial de 1,2 miliarde de dolari la nivelul anului 1979. Balanța s-a echilibrat abia prin anii `80, când România a înregistrat un excedent comercial de 1,8 miliarde de dolari în 1985 și peste 2 miliarde în 1989 (Șută Nicolae, 1998).

Epoca comunistă, văzută prin prisma exporturilor pe locuitor în prețuri comparabile cu cele din anul 2015, ne arată o creștere semnificativă după anul 1965, cu un vârf în 1979. În ani `80, deși în valori nominale exportam mai mult decât în anul 1979, în valori comparabile, din cauza deprecierii dolarului de la sfârșitul anilor `70, valoarea exporturilor era mai mică. Totuși, creșterea exporturilor de la sfârșitul anilor `70 și cea din anii `80 este semnificativă, iar valorile înregistrate au fost superioare oricărei perioade din istoria de până atunci a României.

Perioada tranziției a corespuns unui declin al exporturilor în primii ani de după revoluție datorită reactualizării parteneriatelor comerciale la o economie de piață și implicit deschiderea către alte piețe.

În anul 1999, la valoarea dolarului de atunci, exporturile erau cu 2 miliarde mai mici decât în 1989, iar importurile cu 2 miliarde mai mari. România înregistra un deficit comercial de 2,07 miliarde de dolari. La valorile comparabile cu cele din anul 2015, exporturile pe cap de locuitor se diminuaseră de la 883 de dolari în 1989, la 540 de dolari în 1999.

În anul 2005, valoarea exportului pe cap de locuitor în prețuri comparabile a depășit valorile înregistrate în perioada comunistă. România exporta mai mult, fie că vorbim de valori comparabile sau valori nominale, dar și importa mai mult ca nicodată până atunci și trendul s-a păstrat până în zilele noastre. Deficitul comercial depășea 12,7 miliarde de dolari în 2005 (la valoarea dolarului din acel an – vezi datele din imaginea 2). În 2009, deficitul comercial depășea 13,7 miliarde de dolari. După reducerea deficitului comercial din 2009 până în 2014, în primele 11 luni din 2015, deficitul a început să crească din nou, ajungând la 7,2 miliarde de dolari.

Pe primele 11 luni din anul 2016, exporturile pe cap de locuitor din România au atins valoarea de 2.550 dolari. În valori comparabile cu cele din 2015, cifra e de 23 de ori mai mare decât cea înregistrată în 1859 (108,8 dolari), de 8 ori mai mare decât cea din 1909 (331,8 dolari), de 12 ori mai mare decât cea din 1939 (216,9 dolari), de 1,7 ori mai mare decât cea din 1979 (1.530 dolari) și de 4,7 ori mai mare decât cea din 1999 (540 dolari).

Tabel 1, Exporturile și importurile României între anii 1859-2015, sursa datelor: BNR

Capitolul II

Exporturile României în perioada comunistă

Perioada comunistă este caracterizată printr-o nouă reorganizare a piețelor de schimb ce privesc exporturile de mărfuri, regimul în acea perioadă a monopolizat economia trecând-o sub un control rigid al statului și interzicând coexistarea sectorului privat în economia statului și astefel legea firească în ce privește funcționarea ”pieții libere” a fost zdruncinată de politicile respecctivul ui regim.

În intervalul 1950-1989, producția României de mărfuri industriale era acoperită de toate regiunile țării, plus că în respectiva perioadă s-a încercat o dispersie teritorială a marilor complexe industriale, neținându-se cont și de accesbilitatea acestor centre la materiilor prime pentru buna funcționare a activitățiii industriale.

Exporturile de mașini, utilaje și mijloace de transport s-a ridicat de la 4% în 1950 la 30% în 1989, iar cele de mărfuri industriale pe larg profilului economiei de tip “agrar” pentru consum ajungeau de la 1,3% la 18%, în condițiile în care importurile de bunuri de larg consum scad de la 10% în 1950 la doar 3% în anul 1989. Astfel se poate spune că a fost îndeplinită tranziția profilului economiei din agrar(primar) în industrial – agrar. După 1989, liberalizarea economiei românești spre exteriorul țării și trecerea ei la mecanismele de piață liberă, impun României o participare mai intensă la organizațiile și organismele economice internaționale, de asemenea și la mecanismele multilaterale de reglementare a comerțului mondial.(Ignat Ion, 2006).

Perioada de top a dezvoltării este denumită perioada înainte de 1990, în care structura economică era una dinamică și care evolua în sensul modernizării sale. Astfel, în anii `80 exportul de produse manufacturate reprezentau 80% din total, iar importul de produse de baza reprezentau 60% din total, din care 50% îl reprezentau materiile prime și combustibilii.

Produsele manufacturate constituiau în anul 1987 – 54,4% din exportul de produse manufacturate al țărilor Europei de Est, iar în ceea ce privește România , acestea dețineau în 1981 cel puțin 16,1% din exportul către țările industrializate, cifră comparabilă doar cu cele ale grupelor “îmbrăcăminte”-16,7% și “produse siderurgice”-16%.

Ca urmare a regimului comunist ce a existat înainte de 1990, în anul 1991, 50% din totalul tractoarelor produse și 47% din frigidere se exportau. La fel se exportau 38% din motoarele electrice sub 0,25kw, 35% din autoturismele de teren și 28% din autoturismele de oraș, Dacia era produsul principal destinat exporturilor din această categorie, o parte dintre acestea ajungeau chiar și în America de Sud.

Mărfurile din categoria “articole de îmbrăcăminte” dețineau în 1989 împreună cu “textilele, încălțămintea și articolele de piele” 26,6% din exporturile României de manufacturate către țările avansate, iar în 1990, numai primele doua grupe însemnau 26%.

“Mobilierul de lemn” devine în 1991 cel mai important articol de export, în condițiile în care se exportă 53.8% din producție. “Produsele siderurgice” au înregistrat și ele o evoluție ascendentă în 1980, deținând în prezent, în jur de 7% din exportul românesc pe piața OCDE. O pozitie comparabilă dețin și “produsele chimice”, îndeosebi “îngrășămintele”-3.3% în exportul total din 1991, dar acestea se afla intr-un declin total.

Comerțul exterior cu produse alimentare și agricole a înregistrat solduri excedentare în perioada 1970-1989, chiar în condițiile în care dotarea cu capital pe muncitor agricol, ca și productivitatea muncii au rămas nemodificate.

Cu siguranță că avantajele naturale, care la început pot însemna și avantaje în producție, nu oferă sine die și fără efort din partea celor ce dețin avantaje comparative. Acest lucru este deja valabil în ceea ce privește România, de vreme ce partea deținută în 1990 de alimente și produse agricole în exporturile pe piață OCDE era de șapte ori mai mică decât în Bulgaria, de cinci ori mai mică decât în Ungaria, de patru ori mai mică decât în Polonia și de două ori mai mică decat în Republica Cehă și Slovacă.

Capitolul III

Evoluția comerțului exterior al României în perioada postcomunistă

3.1. Schimbări în dinamică și volum a exporturilor

Evoluția din economia românească în perioada 1990-2000 s-a reflectat în dinamica și volumul comerțului exterior. Exportul s-a prăbușit după 1989, înregistrând o scădere permanentă până în anul 1993, când reprezenta doar circa 40% din nivelul atins în 1989; o anumită redresare s-a înregistrat în anii următori fără să se atingă nivelul din 1989; în anul 1998 exportul a fost de 8.299 milioane dolari, cu 1,6% mai mic față de anul 1997.

În 1999 exporturile au totalizat 8.504,7 milioane dolari, sporind cu 2,4% față de anul precedent. Creșteri însemnate ale exporturilor s-au înregistrat în 1999 la îngrășămintele chimice, produse agricole vegetale, lemn brut și produse derivate, reactori nucleari, boilere, mașini și dispozitive mecanice, animale vii și produse animaliere, încălțăminte, pălării, produse textile, îmbrăcăminte, etc.

Scăderi semnificative ale exporturilor s-au înregistrat în 1999 la produse alimentare, băuturi, tutun, produse chimice organice, fontă, fier și oțel, grăsimi și uleiuri animale și vegetale, automobile, tractoare și alte vehicule, instrumente și aparate optice, fotografice, cinematografice, medico-chirurgicale, instrumente muzicale și altele. În anul 2000 exporturile au făcut un important salt, sporind cu 21,9% față de nivelul anului 1999, și totalizând 10.366,5 milioane dolari americani.

Media lunară a exporturilor a fost de 863,9 milioane dolari SUA (față de 708,6 milioane în 1999), reprezentând nivelul valoric anual de export cel mai mare înregistrat după anul 1989. Produsele industriale au reprezentat 97,4% din totalul exporturilor în anul 2000, iar produsele din agricultură și silvicultură au deținut o pondere de numai 2,6%. Creșteri însemnate ale exporturilor s-au înregistrat la: articole de îmbrăcăminte și materii textile, produse metalurgice, mașini și dispozitive mecanice, mașini, aparate și echipamente electrice, aparate de înregistrat sau reprodus sunetul și imaginile, produse minerale, încălțăminte, pălării, umbrele și articole similare, produse din lemn, inclusiv mobilă, produse chimice, mijloace și materiale de transport.

Importul, exceptând anul 1990, a înregistrat de asemenea, o puternică reducere în anii 1991-1993, pentru ca în perioada anilor următori să înregistreze creșteri semnificative, depășind nivelul anului 1989 substanțial. În anul 1998 importul a fost de 11.821 milioane de dolari, cu 4,8% mai mare față de anul 1997; gradul de acoperire a importurilor cu exporturi a fost în 1998 de 76,1% față de 81% în 1997.

Gradul de acoperire a importurilor cu exporturile (FOB-FOB) a fost de 86% în anul 2000, comparativ cu 88,7% în 1999. Această evoluție a exportului și importului a determinat un puternic dezechilibru al balanței comerciale al cărei deficit a oscilat în perioada 1990-2000 între circa 1 miliard dolari (1994) și 4 miliarde dolari (1990); deficitul din anul 1998 a fost de 3,5 miliarde dolari, cel din 1999 de 1.887,4 milioane doalari, iar cel din anul 2000 de 2.688 milioane doalri (FOB/CIF). Excedente în balanța comercială a României s-au înregistrat în anul 2000 cu Turcia, Bulgaria, Republica Moldova, Iugoslavia, Olanda, Anglia și Portugalia, iar deficite îndeosebi cu: Federația Rusă, Germania, Republica Cehă, Ungaria, Italia, Ucraina, Slovacia, Polonia, China, Austria, Suedia, Grecia, Finlanda, Irlanda (Niță, Ion, 2007).

Dacă în anul 1980 volumul comerțului exterior (export + import) pe cap de locuitor era în România de circa 1.100 dolari, iar în anii 1988-1989 de circa 900 dolari, depășind media mondială, în anul 1994 nu mai reprezenta decât 560 de dolari, iar în anii 1997-1999 circa 850 dolari (circa 370 dolari la export și 480 dolari la import), situându-se sub media mondială. În anul 2000 s-a produs un ușor salt, volumul total al comerțului nostru exterior pe locuitor crescând la 1.044 dolari SUA (din care exportul 463 dolari, iar importul 582 dolari), rămânând însă tot media mondială. Totodată, dacă în anii 1975-1980 ponderea României în comerțul mondial era de circa 0,6-0,7% (export + import), în anii 1988-1989 acesta scăzuse la circa 0,4%, în 1994 la 0,14%, iar în anii 1997-2000 la circa 0,18-0,2% (0,15%-0,16% la export și 0,2%-0,22% la import).Cu asemenea ponderi, România ocupa în 1988 locul 38 în exportul mondial, iar în 1999 doar locul 60.

Acești indicatori arată o puternică degradare a poziției României în general în economia mondială și în special în comerțul internațional.

3.2. Structura exporturilor după anul 1989

În anii 1997-2000 în structura exportului României au predominat: produsele textile (circa 24-26% din totalul exportului), metalele comune și articole din acestea (circa 18-19%), mașinile, utilajele și mijloacele de transport (circa 14-15%), produsele chimice (circa 6-9%), produsele din piele (circa 7-8%), produsele industriei lemnului, hârtiei și celulozei (circa 4-5%), produsele minerale (circa 6-8%), produsele alimentare (circa 5-7%), alte mărfuri și produse diverse (circa 6-7%).

Grafic 2 Evoluția comerțului exterior al României între anii 1997-2000,

sursa datelor: INSSE 2017

În anul 2000, în structura pe mărfuri a exporturilor, cinci secțiuni de mărfuri au deținut 69,7% din total exporturi: materii textile și articole din acestea (24,2%), produse metalurgice (16%), mașini și dispozitive mecanice, mașini, aparate și echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul și imaginile (14%), produse minerale (7,9%) și încălțăminte (7,6%).

3.3. Reorientarea geografică a exporturilor după căderea regimului comunist

Încă din ianuarie 1990, România a recunoscut de drept Comunitatea Economică Europeană, acreditând un ambasador pe lângă organele comunitare de la Bruxelles. Apoi a negociat primul acord comercial global cu aceasta, acord care a intrat în vigoare la 1 mai 1991. Ulterior, România a negociat cu Comunitățile Europene și statele membre un Acord de asociere, odată cu care a fost elaborat și adoptat și un Acord interimar, care a intrat în vigoare la 1 mai 1993 numai pentru partea comercială. Acordul de asociere a intrat efectiv în vigoare la 1 februarie 1995 și are menirea să pregătească condițiile pentru o viitoare aderare a României la Uniunea Europeană. La 22 iunie 1995, România a cerut oficial aderarea la Uniunea Europeană, iar în februarie 2000 au început efectiv negocierile.

În anii 1998-2000, distribuția geografică a exporturilor României a fost următoarea : către țările dezvoltate circa 70%-72,0%, către țările în tranziție circa 12-14% și către țările în curs de dezvoltare circa 16,0%. Din grupul țărilor dezvoltateponderea cea mai mare și într-o permanentă creștere a revenit Uniunii Europene (circa 65%-66% din totalul exporturilor românești), urmată la distanță de SUA și AELS. O pondere în creștere a revenit și țărilor din CEFTA (circa 7-8%) deși ponderea țărilor în tranziție este în ușoară scădere față de anii anteriori.

În anul 2000 principalii parteneri comerciali în derularea exporturilor (totalizând 72,7%) au fost : Italia (22,4% din totalul exporturilor), Germania (15,7%), Franța (7,0%), Turcia (6,1%), Anglia (5,3%), SUA (3,7%), Ungaria (3,4%), Olanda (3,2%), Grecia (3,1%) și Bulgaria (2,8%).

Distribuția geografică a importurilor României a fost în anii 1998-2000 următoarea : din țările dezvoltate circa 64,0-69,0%, din țările în tranziție circa 20,0-23,0% și din țările în curs de dezvoltare 12,0-13,0%. Uniunii Europene i-a revenit cea mai mare pondere din importul românesc (56,0-60,0%), urmată la distanță de SUA și AELS. O pondere mare și cu o tendință pronunțată de creștere în importurile României a revenit CEFTA (8-9%).

Principalii parteneri ai României în derularea importurilor au fost în anul 2000 : Italia (18,7% din totalul importurilor), Germania (14,7%), Federația Rusă (8,6%), Franța (6,1%), Anglia (4,1%), Ungaria (3,9%), SUA (3,0%), Grecia (2,8%), Austria (2,5%) și Kazahstan (2,3%).

3.4. Exporturile Românești în prima parte a deceniului II.

„Exporturile Romaniei au crescut și cu 300%”, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri (MECMA) din acea perioadă. Exportul în Arabia Saudită a crescut cu 190,6%, țara care cumpară din România uleiuri și combustibili, produse din oțel, echipamente electrotehnice, mobilier. Către Africa de Sud, România a exportat cu 175% mai mult, principalele produse de export fiind anvelopele, materialele de construcții, aparatele și echipamentele electrotehnice și autovehiculele.

Exporturile în Afganistan crescuse cu 218,6%, iar cele în Kuweit cu 301,4%, în ianuarie-august 2011 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Exporturile FOB extracomunitare ale României au fost de 8,5 miliarde de euro.

În primele opt luni ale anului 2011, exporturile românești extracomunitare au crescut cu 32,6%, ceea ce a determinat menținerea dinamicii de creștere a exporturilor la 25,1%. Ponderea produselor industriei constructoare de mașini inclusiv electrotehnica a fost de 41,1%, produsele industriei chimice și mase plastice reprezintă 6,5% și industria agroalimentară 5,6%. Din totalul exporturilor românești, 74,9% reprezintă produsele manufacturate.

Alte țări ce au avut creșteri semnificative ale exporturilor românești sunt Japonia cu 21,7% (componente auto, rulmenți, aparate electrice, produse de sticlărie, vinuri), Canada, cu 106,2% (mașini și aparate electrice, cazane și echipamente nucleare, componente și părți de avioane), SUA, cu 46,5% (componente auto, îngrășăminte produse chimice), Emiratele Arabe Unite, cu 96,6 % (uleiuri și combustibili, materiale plastice și materiale de constructii), Ucraina cu 70% (produse minerale, mașini și echipamente electrice, autoturisme și componente auto), Serbia (57,2%), Bosnia Herțegovina (68,1 %), Iordania (144,1%), Tunisia (164,5%), Irak (98,2%), Oman (145,8%), Iran (86,5%), Azerbaidjan (102,9%), Kazahstan (155,8%), Singapore (120,8%), Columbia (69%), Brazilia (95%).

România s-a clasat în primele nouă luni din anul 2011 pe locul opt între statele Uniunii Europene (UE) după avansul exporturilor, de 25%, față de aceeași perioadă din 2010, potrivit datelor publicate de Eurostat.

Deficitul comercial al României coborâse la 6,9 miliarde euro în primele nouă luni, de la 7 miliarde euro în perioada similară din 2010, în condițiile în care importurile au crescut cu 19%, în timp ce exporturile au sporit cu 25%.

Astfel, România exportase bunuri de 33,5 miliarde euro, cu 6,9 miliarde euro mai mult decât în aceeași perioadă din 2010. Importurile s-au cifrat la 40,4 miliarde euro, în creștere cu 6,5 miliarde euro.

3.5. Impactul crizei economice actuale asupra activității de comerț exterior a României

Pe plan mondial, criza economică s-a declanșat încă din prima parte a anului 2008 și s-a extins cu repeziciune, ca urmare a globalizării. Cunoscând consecințele globalizării, multe din statele europene au acționat preventiv pentru diminuarea efectelor crizei care se prefigura. În acest timp, oficialii de la București și-au afirmat în mai multe rânduri scepticismul în ce privește extinderea crizei și la noi. Unii au afirmat că, chiar dacă România va intra sub incidența crizei, efectele vor fi slabe și că va fi ținută sub control.

În România, primele sectoare economice afectate au fost cele legate de export, mai ales de exportul în UE, spre care se îndreapta peste 73% din totalul exporturilor. Marii producători auto mondiali, au fost influențați de reducerea producției acestora; sau, în industria metalurgică, ArcelorMittal Galați, cel mai mare exportator din România, încă din 2008 a decis reducerea producției de laminate și închiderea unor capacități de producție.

În toată activitatea economică s-a manifestat reținerea în extinderea afacerilor și în investiții, iar unele unități au redus ritmul producției, pe fondul unor comenzi mai mici, mai ales pentru export.

Sectoarele bunurilor de consum, a comerțului cu amănuntul, a construcților, etc. au fost foarte afectate. Un sector foarte dinamic, industria auto, a simțit din plin efectele de contracție a cererii externe. Și textilele, în același timp, au fost structural vulnerabile.

Creșterea exporturilor de bunuri a fost de 13,8% în 2008, față de 14,3% în anul 2007, iar a importurilor de bunuri de 9,8%, față de 26,0% în anul 2007.

Exporturile intracomunitare au fost, în 2008, în valoare de 23,7 mld. euro, iar cele extracomunitare au fost de aproximativ 10 mld. euro. Importurile intracomunitare au fost de aproximativ 36 mld. euro în 2008, iar cele extracomunitare de 17,4 mld. euro.

Creșterea înregistrată de importurile intracomunitare a fost de 6,4% față de 2007, iar cea a importurilor extracomunitare de 18,1%, fiind evidentă o reorientare a comerțului românesc spre zonele extracomunitare.

În ceea ce privește evoluțiile sectoriale, valoarea adăugată brută industrială a crescut cu 1,3% pe ansamblul anului 2008, față de 4,8% pe primele 9 luni, ca urmare a declinului unor ramuri industriale în trimestrul IV (produse textile, industria auto, metalurgie, mașini și aparate electrice, mobilier) și diminuării creșterilor înregistrate în prima parte a anului, în alte ramuri cu contribuții importante în producția industrială (alimente și băuturi, energie electrică și termică, alte activități extractive).

Soldul balanței comerciale, pe grupe de mărfuri, consemnează și în anul 2008 deficit, provenit din mașini, aparate, echipamente și mijloace de transport (7042 milioane euro), produse chimice și plastice (4282 milioane euro), produse minerale (4104 milioane euro), produse agroalimentare (1847 milioane euro), metale comune (1060 milioane euro), produse din lemn, hârtie și alte mărfuri (1839 milioane euro).

În cazul serviciilor, efectele crizei s-au făcut resimțite în special în activitatea comercială, respectiv comerțul cu amănuntul și serviciile prestate populației, ca urmare a înăspririi condițiilor de creditare care au condus la o diminuare a volumului de activitate în sistemul bancar și restrângerii volumului de activitate în sectorul industrial

Ca urmare, în luna martie 2009, producția industrială a fost doar cu 8,5% sub cea din martie 2008. În perioada ianuarie – decembrie 2009, ca urmare a reducerii cererii externe, exporturile de bunuri și-au continuat trendul descendent înregistrat în 2008, diminuându-se cu 13,9%, iar importurile cu 21,8%, față de aceeași perioadă din 2008, la valori exprimate în euro (Moldoveanu Marcel, Ciupagea Constantin, Câmpeanu Virginia, 2009).

În anul 2009, comparativ cu situația din anul precedent, 2008, s-a constatat o creștere structurală a exporturilor țării noastre, concretizată în majorarea ponderii exporturilor de mașini și echipamente de transport, în total exporturi de bunuri, cu 6,7%. Corespunzător unor asemenea evoluții a comerțului exterior, deficitul comercial FOB – CIF s-a redus, în anul 2009, cu aproximativ 70%.

Pe zone geografice, cea mai mare parte a deficitului comercial consemnat în perioada 2007-2009, pe fondul crizei mondiale, a fost generată de comerțul intracomunitar (68,1%, din care 45,5% din comerțul cu zona euro), urmat de comerțul extracomunitar (31,9 %). Peste 90,0 % din deficitul comercial înregistrat în perioada menționată, a provenit din relațiile comerciale cu Germania (16,5%) Federația Rusă (12,9%), Kazahstan (12,1%) (11,7%), R.P. Chineză (10,8%), Austria (9,6%), Polonia (5,8 %), Olanda (5,2%), Italia (4,7 %) și Republica Cehă (4,1 %).

Concluzionând, se poate preciza faptul că recesiunea actuală a însemnat o amplă perioadă de trasformare atât pe plan mondial, cât și pentru România, criza anulând fiecare progres înregistrat recent în țara noastră și, totodată, punând în evidență deficiențele structurale și lipsa de responsabilitate în gestionarea cheltuielilor publice ale României.

Capitolul IV

Situația curentă a exporturilor României și tendințele de evoluție

Dacă în anul 1991 România a exportat către state de pe aproape tot globul bunuri și servicii cu o valoare echivalentă cu 3,4 miliarde de euro, volumul bunurilor exportate în anul 2016 a ajuns să fie de 16 ori mai mare și să depășească 57,3 de miliarde de euro.

În urmă cu 25 de ani, cea mai mare parte a exporturilor României aveau ca destinație Federația Rusă, valoarea acestora ajungând până la echivalentul a 792,6 milioane de euro, potrivit datelor INS. În schimb 25 de ani mai târziu Federația Rusă a devenit un partener comercial mai puțin important, lucru datorat în mare parte sancțiunilor economice aplicate de către Comunitatea Internațională.

Exporturi cu o valoare totală echivalentă a peste 140 de milioane de euro au fost trimise din România și către state precum Franța (141,8 mil. euro), Olanda (184,8 mil. euro), Italia (214,2 mil. euro) și Germania (378,8 mil. euro). La polul opus, în 1991, se exporta cel mai puțin în state precum Malawi, Liberia, Malta, Republica Centrafricană, Salvador sau Laos.

În anul 2016, cele mai multe bunuri și servicii au fost exportate în Germania, acestea având o valoare totală de peste 12,3 miliarde de euro. Pe al doilea loc în topul statelor care au reprezentat, în 2016, o destinație importantă pentru exporturile din România se afla Italia, unde s-au exportat bunuri și servicii în valoare de 6,6 miliarde de euro, aceasta fiind urmată apoi în clasament de Franța (4,1 mld. euro).

La polul opus se află Republica Centrafricană, Insulele Turks și Caicos, Insulele Cayman, St. Lucia, Antilele Olandeze, Samoa Americană și Guam.Către fiecare dintre aceste state s-au exportat anul trecut bunuri și servicii cu o valoare totală de doar 1.000 de euro, potrivit datelor INS.

Figură 1 Exporturile României între anii 1991-2016 pe țări partenere, Sursa datelor: INSSE 2017

Figură 2 Exporturile României în anul 1991 reprezentate prin metoda anamorfozei, Sursa datelor: INSSE 2017

Figură 3 Exporturile României în anul 2016, Sursa datelor: INSEE 2017

Figură 4 Exporturile României în anul 2016 reprezentate prin metoda anamorfozei, Sursa datelor: INSEE 2017

Figură 5 Infografic Total exporturi realizate între anii 1991-2016, Sursa datelor: INSSE 2017

Dacă exporturile din anul 2016 sunt analizate din perspectiva datelor statistice, acestea s-au prezentat astfel, au fost exportate bunuri în valoare de 57,4 miliarde de euro, în creștere cu 5,1% față de anul 2015. Importurile de bunuri s-au ridicat la valoarea de 67,3 miliarde de euro, cu 6,9% mai mari decât cele din anul 2015. Balanța comercială cu bunuri a României a înregistrat un deficit de 9,96 miliarde de euro, cu aproape 1,6 miliarde mai mult decât deficitul din 2015.

Municipiul București a înregistrat anul trecut exporturi de bunuri în valoare de 9,7 miliarde de euro. Pentru prima dată de când Institutul Național de Statistică oferă date pentru exporturile de la nivel de județe, județul Timiș a depășit Argeșul la valoarea bunurilor exportate. Lucru datorat dinamici economice extraordinare pe care o are județul de când s-au realizat o serie de investiții cu capital străin în teritoriu.

Așadar, pe locul doi în topul exportatorilor din anul 2016 se află județul Timiș, cu o valoare a exporturilor de 5,9 miliarde de euro. Locul trei e ocupat de județul Argeș, cu o valoarea a bunurilor exportate anul trecut de 5,8 miliarde de euro. Cele două județe împreună cu Bucureștiul dețin o pondere de 37% din exporturile de bunuri ale României din 2016.

În top 10 după valoarea exporturilor de bunuri din 2016 mai intră județele Arad (3,3 mld. euro), Brașov (2,9 mld. euro), Sibiu (2,7 mld. euro), Ilfov (2,4 mld. euro), Prahova (2 mld. euro), Constanța (1,9 mld euro) și Bihor (1,8 mld. euro). Dintre primele zece județe după exporturi, Sibiul și Timișul au înregistrat cele mai mari avansuri ale exporturilor în ultimii trei ani.

Județele cu cele mai mici valori ale bunurilor exportate în 2016 au fost: Vaslui, Teleorman, Mehedinți, Giurgiu și Gorj. Municipiul București este cel mai mare importator din 2016, cu o valoare a bunurilor importate de 20,5 miliarde de euro. În ultimii trei ani, valoarea bunurilor importate de firmele din capitală a crescut cu peste 4 miliarde de euro (vezi tabelul din imagine). După capitală, în topul județelor după valoarea bunurilor importate în 2016 urmează Ilfov (5,6 mld. euro) și Timiș (5,1 mld. euro). Și în aceste județe s-au înregistrat creșteri semnificative ale importurilor în ultimii trei ani.

În top 10 după valoarea importurilor de bunuri din 2016 mai intră județele: Argeș (4,3 mld. euro), Prahova (2,9 mld. euro), Arad (2,9 mld. euro), Brașov (2,8 mld. euro), Constanța (2,3 mld. euro), Cluj (2,1 mld. euro) și Sibiu (2 mld. euro). Pe ultimele locuri la valoarea importurilor se află aceleași județe ca și în cazul exporturilor.

Anul trecut, 26 de județe au înregistrat excedent comercial, iar 15 județe, plus capitala, au înregistrat un deficit comercial. Argeșul e județul cu cel mai mare excedent comercial (1,5 mld. euro), iar Bucureștiul e la polul opus, cu cel mai mare deficit comercial (10,9 mld. euro), mai mare chiar decât deficitul înregistrat la nivel național, de 9,96 miliarde de euro (vezi harta din imagine). România, fără capitală, ar înregistra un excedent din comerțul internațional cu bunuri. Dacă în cazul județelor importurile se consumă în cea mai mare parte la nivel local, în cazul capitalei, importurile susțin consumul din toată țara, pentru că aici își au sediul marii retaileri.

După Argeș, în topul celor mai mari excedente comerciale de la nivelul județelor de anul trecut urmează: Timiș (833 mil. euro), Sibiu (624 mil. euro), Olt (603 mil. euro), Alba(446 mil. euro), Arad (379 mil. euro), Maramureș (302 mil. euro), Dolj (190 mil. euro), Buzău (171 mil. euro) și Hunedoara (165 mil. euro – vezi harta din imagine). Dintre aceste județe, cel mai mare avans al excedentului comercial față de anul anterior s-a înregistrat în județul Sibiu (vezi harta din imagine).

Cele mai mari deficite comerciale s-au înregistrat în Constanța (308 mil. euro), Cluj (820 mil. euro), Prahova (881 mil. euro), Ilfov (3,3 mld. euro) și București (10,9 mld. euro). Dacă în Constanța și Cluj, deficitele comerciale s-au redus față de anul anterior, în celelalte două județe și în capitală deficitul a crescut (vezi harta din imagine).

Deficitul înregistrat de România în comerțul internațional cu bunuri pe anul 2016 (9,96 mld. euro) n-a putut fi acoperit de excedentul balanței cu servicii (7,6 mld. euro). Adâncirea din ultimii trei ani a deficitului comercial cu bunuri (vezi tabelul) va continua, cel mai probabil, și anul acesta, pe fondul măsurilor de încurajare a consumului (scăderile de TVA și măririle salariale).

Figură 8 Distribuția spațială a exporturilor și a ponderii acestora în anul 2016 la nivelul județelor României, Sursa datelor: INSSE 2017

Figură 10 Distribuția spațială a coeficienților de variație a exporturilor județelor României la nivelul regiunilor de dezvoltare pentru anul 2016, Sursa datelor: INSSE 2017

Figură 12 Evoluția exporturilor județelor României în anul 2016 în comparație cu anul 2015, Sursa datelor: INSSE 2017

4.1 Balanța Comercială a României

Exporturile nu sunt posibile fără existența unui nivel minim de activitate economică, corespunzător celei mai ridicate valori a cererii interne. Cursul de schimb influențează pozitiv volumul exportului, deoarece deprecierea monedei naționale este echivalentă cu o reducere a nivelului de preț aferent bunurilor produse pe piața internă.

Taxa pe valoare adaugată are, de asemenea, un efect pozitiv asupra cantității de bunuri exportate, datorită exceptării de la plata acestei taxe acordate producătorilor , o creștere a ratei taxei pe valoare adaugată determinând o reorientare a producției către piețele externe. Politica monetară influențează exporturile, datorită componentei inflaționiste, deoarece o inflație ridicată este echivalentă cu o depreciere reală a monedei, deci o stimulare a exporturilor.

Rezervele valutare ale țării au și ele o influență importantă, deoarece asigura plata importurilor. Pe de alta parte, o creștere a volumului rezervelor induce o apreciere corespunzătoare a monedei naționale, ceea ce echivalează cu o apreciere a importurilor.

Dinamica comerțului exterior, în perioada de după 2000, a favorizat procesul creșterii economice și relansarea investițiilor, dinamica accelerată de creștere atât a exportului de mărfuri și servicii , cât și a importului, conducând la majorarea gradului de extindere externă a economiei românești.

Comerțul exterior din perioada de tranziție a fost influențat și de politica ratei de schimb, a cărei evoluție, aproape ciclică de supraapreciere, respectiv de subapreciere a leului, a determinat o evoluție corespunzătoare a volumui de importuri și de exporturi. Datorită procesului relativ lent de restructurare și privatizare, întreprinderile mari de stat au continuat sa dețină un rol important în economie și exporturi, ceea ce a determinat un regim al ratei de schimb bazat pe menținerea unui curs ridicat al leului pentru a putea asigura inputuri de materii prime relativ ieftine, ceea ce a dezavantajat exporturile, mai ales în prima jumatate a perioadei 1990 – 2007.

Problema comerțului exterior a României nu este numai una de promovare a exporturilor, ci, în primul rand, una de eliminare, pe termen mediu, a deficitului comercial care are un nivel ridicat. Deficitul comercial al României , ajuns la circa 18% din PIB în anul 2008 și la un nivel similar în 2009, nu numai că generează presiuni inflaționiste și distorsionează creșterea economică a țării, dar are multe alte neajunsuri. Printre altele, se află felul în care sunt asigurate rezervele valutare internaționale cerute de dimensiunea importurilor.

Dacă o țară are excedent comercial, banca ei centrală se află într-o poziție privilegiată pentru că, pe piața internă, intră mai multă valută decât iese. Când deficitul este mare, există și un defcit de valută, agenții economici fac mari împrumuturi în moneda străină, iar banca centrală este nevoită să țină piața monetară în condiții atractive pentru capitalurile străine, pentru a putea cumpăra valută la momentele cele mai prielnice. Totul costă mult mai mult.

Pentru eliminarea deficitului comercial, nu este de ajuns strategia de export, oricât de bine ar fi pornită și îmbunatățită ea pe parcurs, ci este nevoie de modificarea strategică a calității creșterii economice a României.

Graficul următor evidențiază evoluția deficitului comercial (per total – bunuri și servicii) al țării noastre, pe parcursul perioadei 1990-2009, nivelul cel mai ridicat înregistrându-se în anul 2009, când deficitul comercial atinge un nivel de -16.163 milioane dolari (Efectele crizei asupra economiei românești, Ziarul Financiarul)

Evoluția comerțului exterior al României, după 1990, se reflectă sintetic în balanța comercială, care a fost în mod constant dezechilibrată, ca urmare a creșterii dependenței economiei românești de materiile prime și energia din import, precum și a sporirii accentuate a importurilor de mașini și utilaje, care au beneficiat, în aproape întreaga perioadă analizată, de anumite facilități fiscale și vamale, inclusiv cele legate de promovarea investițiilor străine.

În ultimul deceniu, România a avut o creștere constantă în comerțul exterior. Exporturile au evoluat în ritmuri de creștere relativ ridicate comparativ cu alte țări europene, dar ele au fost insuficiente pentru a acoperi creșterea exponențială a importurile. Deficitul comercial a crescut de la an la an, ajungând la un nivel alarmant de circa 18% din PIB la nivelul anului 2008, însemnând un nivel istoric negativ pentru ultima jumtate de secol.

Graficul nr.5 nu face altceva decât să confirme o adâncire a deficitului comercial al României de-a lungul perioadei 1991-2016. Deficitul comercial FOB-CIF în anul 2010 a fost de 40010,5 milioane lei (9508,2 milioane euro), mai mic cu 1815,8 milioane lei (360,8 milioane euro) față de anul 2009.

Graficul nr.5 nu face altceva decât să confirme o adâncire a deficitului comercial al României de-a lungul perioadei 1991-2016. Deficitul comercial FOB-CIF în anul 2010 a fost de 40010,5 milioane lei (9508,2 milioane euro), mai mic cu 1815,8 milioane lei (360,8 milioane euro) față de anul 2009.

Deficitul comercial FOB-CIF în perioada 1.I-28.II 2011 a fost de 2569,3 milioane lei (604,8 milioane euro), mai mic cu 2086,1 milioane lei (519,1 milioane euro) față de perioada 1.I-28.II 2010.

Analiza deficitului comercial, din perspectiva fluxurilor de export și de import arată că acesta a fost determinat, de-a lungul timpului, în primul rând, de necesitățile de modernizare și dezvoltare a economiei,  în al doilea rând, de importul de materii prime și materiale necesar producției industriale, inclusiv producției pentru export, urmate de importul de materii prime energetice.

Dintre multiplele cauze care au dus la această situație, în care deficitul comercial al țării noastre urmăreste un trend tot mai nefavorabil, mai putem menționa următoarele:

dispariția unor piețe, o dată cu începutul perioadei de tranziție la economia de piață în țările Europei Centrale și de Est;

necorelarea politicilor de liberalizare a comerțului exterior al țării noastre cu măsurile de restructurare a economiei, inclusiv cu cele privind creșterea nivelului calitativ al produselor. Întrucât a funcționat într-un mediu larg deschis spre exterior, fără o protecție corespunzătoare și fără transformări structurale rapide , sistemul industrial românesc a fost supus unei dezintegrări impresionante, cu efecte negative deosebite asupra evoluției producției industriale și, inclusiv, asupra comerțului exterior;

practicarea unor dobânzi , excesiv de mari, la creditele pentru producție în general, inclusiv pentru producția de export;

uzura fizică și morală avansată a unor tehnici și tehnologii de porducție neînsoțită de porgrame de retehnologizare;

lipsa de reprezentativitate a capitalului național. În acest sens, în literatura de specialitate se subliniază faptul că, atunci când țările sunt lipsite de resurse financiare și tehnologice, marile firme cu vocație internațională joacă un rol mai important în restructurarea industrială și comercială, decât cel exercitat de guvernele naționale.

inexistența unor politici industriale coerente, fundamentată riguros pe resurse, pe îmbinarea valorilor economice, ecologice, natural-geografice și tehnologice, pe factori interni și externi ai creșterii economice.

În prezent, țara noastră este importator net, cu un deficit comercial destul de greu de acoperit. Importurile nu pot fi reduse foarte mult, în vederea micșorării deficitului comercial actual, deoarece aceasta ar avea implicații negative asupra gradului de modernizarea tehnologică a întregii activități economice.

Aproximativ jumătate din deficitul înregistrat de România în anul 2009, provine din relațiile cu țările dezvoltate, din care 88,7% este rezultatul relațiilor cu UE. Deficitele cele mai mari sunt în relațiile cu Germania (1,27 mld. euro), Austria (1,21 mld. euro), Ungaria (2 mld. euro), Olanda (0,54 mld. euro) și Cehia (0,44 mld. Euro). Cele mai însemnate excedente s-au realizat cu Spania (0,15 mld. euro), Bulgaria (0,16 mld. euro) și Marea Britanie (0,12 mld. euro).

Declinul general al economiei nu s-a putut constitui pentru obținerea de avantaje comparative și competitive din comerțul exterior. Astfel, în timp ce perioada dinainte de 1990 se caracteriza printr-o politică de lichidare a datoriei externe, obiectivul prioritar fiind reducerea importurilor, după 1990 asistăm la o căderea bruscă a exporturilor și o evoluție oscilantă a importurilor.

Exporturile, după reducerea din 1991, au crescut timid, în timp ce importurile, după creșterea de 57,7% din 1990, au scăzut timp de 2 ani, dar din 1993 au crescut din nou, ajungând la nivelul anului 2000 la 79,5%, comparativ cu 1990. An de an, activitatea de comerț exterior a avut, în general, un trend ușor crescător, cu o perioadă stagnantă în anii 1995-1997.

Soldul balanței comerciale a fost permanent deficitar după 1990, dezechilibrul balanței influențând negativ evoluția cursului de schimb și, implicit, a economiei reale.

De asemnenea, putem afirma faptul că, dacă instrumentele de politică comercială cu care România a început sa opereze în perioada de tranziție la economia de piață ar fi fost mai bine uitlizate pe linia promovării exporturilor și a controlului importurilor, inclusiv pentru o mai eficientă protecție a economiei naționale de concurența străină, cu respectarea prevederilor acordurilor la care România este parte, structura comerțului nostru exterior ar fi contribuit într-o măsură mai mare la relansarea economiei naționale.

După aderarea la UE, schimburile comerciale ale României cu țările membre au crescut spectaculos. Astfel, dacă în 2007, valoarea acestor schimburi era de 43 miliarde euro, în 2009, la doar doi ani de la aderare, cifra a crescut cu 47%, ajungând la 63 miliarde euro.

De această creștere, însă, au beneficiat, în principal, importatorii și, apoi , exportatorii, ceea ce înseamnă că România a fost mai mult piață de desfacere, decât producător de bunuri și servicii.

Trebuie menționat faptul că, în comerțul exterior cu UE, pentru produsele industriale și în cazul produselor agricole, România s-a specializat în exporturi de produse cu o calitate scazută, care utilizează intensiv resurse naturale, o forță de muncă inferior calificată și ale căror prețuri se situează sub media celor practicate în Comunitate.

În perioada ianuarie 2007 – decembrie 2009, totalul exporturilor, în țările comunitare, a fost de 58,5 mld. euro, în timp ce totalul importurilor a fost de 92,8 mld.e euro, de unde rezultă un deficit comercial, în relația cu UE, de peste 34 miliarde euro, în mai puțin de trei ani.

Ponderea exportului total intracomunitar, în total exporturi, a crescut de la 67,7% în 2006 (înainte de aderare), la 74,6% în 2009. În ceea ce privește ponderea importurilor din țările membre UE, în total importuri, aceasta a crescut mult mai abrupt, de la 62,6% în 2006, la 73,3% în 2009, după cum se poate observa și în graficul de mai jos:

4.2. Influența exporturilor asupra PIB-ului României

În România este evidentă necesitatea perfecționării ansamblului de instrumente și pârghii de natura să dinamizeze exportul românesc. Aceasta cu atât mai mult cu cât, comparativ cu alte țări, ponderea acestuia în exportul mondial s-a redus.

Dezvoltarea și diversificarea unui export în condițiile de eficiență sporită reprezintă un factor deosebit de puternic al relansării creșterii economice, ceea ce înseamnă mai multe locuri de muncă, dinamism, mobilitate, preocupare pentru ridicarea competitivității mărfurilor, o rentabilizare, restructurare și privatizare viabilă. Totodată, se remediază dezechilibrele macroeconomice externe și se reduce deficitul bugetar.

PIB-ul, adică produsul intern brut, principalul agregat macroeconomic al contabilității naționale, reprezintă rezultatul final al activității de producție a unităților producătoare rezidente.

O delimitare conceptuală mai complexă a produsului intren brut este următoarea: PIB-ul reprezintă un indicator macroeconomic care reflectă suma valorii de piață a tuturor mărfurilor și serviciilor destinate consumului final, produse în toate ramurile economiei în interiorul unui stat în decurs de un an.

Un element caracteristic al comerțului exterior al țării noastre în perioada post-decembrista, a fost creșterea continuă a ponderii sale în PIB. Astfel, volumul schimburilor internaționale (exporturi și importuri) a înregistrat o tendință crescătoare de la 35% în 1991, la 55% în 1996, ajungând la peste 60% – în anul 2000 și peste 70% – în prezent.

Problema comerțului exterior a României nu este numai una de promovare a exporturilor, ci, în primul rand, una de eliminare, pe termen mediu, a deficitului comercial care are un nivel ridicat.

Exporturile reprezintă activitatea cea mai relevantă, esențială, de evaluare a competitivitatii naționale. Ponderea exporturilor în PIB reprezintă un indicator al intensității internaționalizării unei economii. În perioada 2007-2012, România a înregistrat o creștere a ponderii exporturilor totale în PIB, de la 29,3% în 2007, la 40% în 2012, dar se poziționează încă sub media Uniunii Europene (40,1% în 2007 și 44,7% în 2012). În ceea ce privește ponderea exporturilor doar de mărfuri în PIB, România se situează sub media europeană în anul 2007, înregistrând o valoare de 23,7% față de media UE de 30,3%, dar în anul 2012 depășește media Uniunii Europene (33,7%), înregistrând o pondere de 34,2%.

4.3. Mijloace de transport a exporturilor României

România după căderea cortinei de fier a înregistrat un avânt în ce privește utilizarea căilor de transport rutier în comerțul exterior, chiar dacă acestea au devenit metoda predilectă de transportare a mărfurilor către exterior, infrastructura specifică nu s-a dezvoltat concomitent cu această creștere creând adevărate lacune de logistică în transportul mărfurilor.

Situația pe ansamblu între anii 2001-2016 în ce privesc mărfurile exportate a fost astfel: pe locul 1 cu o pondere de 72,47% din totalul mărfurilor exportate a fost reprezentat de transportul rutier cu o valoare nominală de 376,1 miliarde de euro, urmate apoi de transportul maritim cu o pondere de 21,23%, cu o valoare nominală de 112,7 miliarde de euro, 4,74% dint totalul mărfrilor exportate a fost deținut de tansportul feroviar cu o valoare nominală de 24,6 miliarde de euro, ultimul loc a fost reprezentat de căile navigabile interioare, cu o modestă pondere de 1,06% și cu o valoare nominală de doar 5,4 miliarde euro.

Sectorul românesc de Dunăre prezintă o serie de probleme în transportarea mărfurilor și din acest motiv căile interioare navigabile sunt într-un stadiu mai mult de conservare, deși această metodă este ieftină de 4x decât pe uscat și mult mai sigură, nu există o logistică adevărată pentru astfel de lucruri, de la lipsa unei flote adecvate pâna la incapacitatea autorităților de a draga Dunărea. Portul Corabia în anul 2015 a rămăsese blocat, ciudat faptul că și în anul 2017 a rămas iar blocat împreună cu 650.000 de tone de cereale ce au așteptat o o durată lungă de timp în silozuri, ceea ce a dus la pierderi semnificative pentru producătorii locali.

Capitolul V

Structura exporturilor României postdecembristă

5.1 Structura exporturilor între anii 1995-2015

Plecând de la un început în care principalele bunuri ale României oferite pe piața externă erau specializate pe mărfurile de materii prime și agricole, situația a evoluat de a lungul timpului în mare parte respectând politicile și viziunele fiecărui guvern de la cârma țării, ajungând astfel ca în anul 2016, România să se specialize pe exportul de mărfuri ”tehnologice”.

Deși era un scop declarat ca în perioada comunistă să producem de toate și să exportăm cam tot ce se poate, acest lucru nu s-a putut materializa tocmai datorită faptului că această politică făcea parte dintr-un concept ideologic și nu o era o viziune economică liberă integrată în piața liberă a comerțului mondial. După căderea regimului comunist unele mărfuri au persistat să joace un rol important în schimb ce altele au decăzut sau au dispărut definitiv din lista mărfurilor exportate astăzi.

Situația din anul 1995 se prezenta astfel în ce privesc produsele exportate: Peste 15% din produsele exportate se orientau pe articolele de îmbrăcăminte ocupând și primul loc printre produsele exportate în respectivul an. Locul 2 era ocupat de minereurile brute și produsele siderurgice ce erau generate de marea capacitate industrială a României din acea perioadă, cu timpul industria a decăzut considerabil și aceste exporturi s-au diminuat atât în volum cât și în valoare. Pe poziția a treia era ocupată de categoria combustibililor fosili.

În ce privește către cine sunt exportate aceste mărfuri în anul 1995, se constată faptul că, marile puteri economice din ”nucleul” Uniunii Europene aveau cea mai importantă poziție în acest clasament. Primul loc cu 18% din valoarea mărfurilor exportate îl ocupa Germania, urmat de Italia (16%) și Franța (6%).

În anul 2015 situația avea să se schimbe drastic în ce privește situația principalelor produse oferite către export. Siderurgia a decăzut drastic datorită dispariției principalelor uzine din țară și nici materiile prime nu mai ocupau un rol însemnat, deoarece sectorul primar a fost lăsat să decadă până aproape de dispariție mai ales în ce privește extracția resurselor subsolice, în schimb se observă o revigorare, dar cu o serie de hopuri mai ales la aspectul conservării ecologice.

Pe primul loc au urcat produsele destinate industriei tehnologice în special fibra optică și firele din cupru (6%), locul 2 a fost ocupat de către industria constructoare de mașini, pe un loc mai jos în ierarhie s-au clasat minereurile brute și produsele siderurgice.

În ce privește clasamentul principalilor parteneri economici a României, aceștia au rămas în continuare centrați pe membrii U.E din care face parte și România încă din anul 2007, astfel că aceste parteneriate economice au devenit mult mai strânse prin creșterea exporturilor atât în volum cât și în complexitatea produselor exportate. O dată cu intrarea României în uniune, volumul de produse către export a crescut către partenerii tradiționali din perioada postcomunistă, dacă s-ar face o comparație între o societate pe acțiuni și România s-ar putea zice că Uniunea Europeană reprezintă ”principalul acționar” la exporturile Românești.

Situația pe anul 2016 nu diferă cu mult față de situația din anul precedent, în top au fost echipamentele electronice cu o pondere de 18,44% dint totalul exporturilor, autovehiculele și mijloacele de transport au ocupat o pondere de 17,21%, urmate de produsele alimentare cu o pondere de 14,30%.

Produsele textile dintr-o clasă aflată cândva în top în trecut, în anul 2016 se aflau pe locul patru cu o pondere de 14,27% din totalul exporturilor.

5.2. Structura exporturilor României în anul 2016 la nivelul județean

Datele mereu au reprezentat un punct de interes pentru cei preocupați de economie și s-ar putea afirma că economia ”externă” a României reprezintă cel mai important aspect în ce privește dezvoltarea, această dezvoltare depășește cu mult aria economiei, acționând la un nivel individual cum este dezvoltarea culturală a unui individ.

Deși volumul exporturilor crește constant atât în volum cât și în valoare, creștere nu poate să depășeașcă volumul importurilor ducând la o nemulțumire generală a populației ce se reflectă în nivelul de trai al populației, în schimb se depun eforturi constant de a specializa fiecare ”regiune” să producă diverse produse într-un mod cât mai sustenabil pentru economia locală reducând paradoxurile generate de economia centralizată a fostului partid comunist.

Principalele județe exportatoare în anul 2016 sunt situate în Sudul și Vestul României, creându-se un dezechilibru cu partea estică și nordică. Situația se poate explica destul de simplu dacă luăm în calcul că orice ”industrie” are nevoie de o accesibilitate cât mai ridicată iar respectivele zone defavorizate nu dispun de această accesibilitate astfel că firmele nu sunt dispuse să investească în zonele defavorizate. În ce privește situația ”Sudică” în acest loc se regăsește capitala ceea ce explică volumul ridicat de exporturi, fiind principala unitate exportatoare de NUTS 3.

Principale produse exportate în anul 2016 au fost echipamentele tehnologice cu o pondere de 29,71% din totalul exporturilor, în cadrul secțiunii XVI ce mai importantă categoria a fost nomenclatorul 85 din secțiunea XVI cu o pondere de 63% din produsele din secțiunea XVI. Secțiunea XVI a înregistrat în anul 2016 o valoare nominală de 16,7 miliarde de euro, sumă rezultată din exporturile din respectivul an.

În ce privește repartiția spațială de produse tehnologice, principalul centru exportator este județul Timiș cu o valoare de 3,05 miliarde de euro și o pondere de 18,3%, urmat pe plan secund de Municipiul București cu o valoare de peste 2 miliarde de euro. Județele codașe în acest clasament sunt județele Botoșani și Buzău cu o valoare nesemnificativă în comparație cu principalele județe exportatoare.

Per total județele cu o valoare cât de cât rezonabilă au o localizare vestică cât și centrală iar în Regiunea de Sud Est pare să fie lipsită de posibilități de a exporta astfel de produse.

Următoarele produse cu un rol semnificativ în economia României, au produsele din secțiunea XVII ce reprezintă mijloace și materiale de transport, secțiunea XVII a reprezentat 17,9% din totalul exporturilor înregistrate în anul 2016 cu o valoarea nominală de 10,7 miliarde.

În ce privește repartiția exporturilor la nivel național principalul centru exportator a fost județul Argeș cu o valoare nominală de 3,46 miliarde de euro și o pondere 34,49% din totalul exporturilor înregistrate la nivelul județelor pentru respectiva categorie. Gradul ridicat de exporturi din această secțiune pentru județul Argeș se explică prin prezența uzinei Dacia pe teritoriul acestei unități administrative, aceasta de asemenea deține un rol vital pentru economia României prin contribuția semnificativă la PIB-ul României.

În ce privește situația acestei ”industrii” pentru celelalte unități administrative se observă o repartiție spațială în funcție de gradul de accesibilitate a fiecărui județ, accesibilitatea pentru această situație este reprezentată de sistemul de autostrăzi ce au un rol major în transportarea autovehiculelor și componentelor către piața Vestică.

Pe locul trei în ierarhia produsele exportate în anul 2016 s-au aflat metalele comune și produsele obținute din acestea(produsele siderurgice). Aceste produse au reprezentat 7,89% din totalul exporturilor Românești din 2016, având o valoare nominală de 4,43 miliarde de euro. Cele mai importante produse din respectiva secțiune au fost produsele din fontă fier și oțel reprezentând 36% din totalul produselor exportate din respectiva secțiune.

Figură 14 Produsele de top exportate de județele României în anul 2016(datele sunt la nivel de secțiune), Sursa datelor: INSSE 2017

Figură 15 Principalele produse exportate de județele României în anul 2016, Sursa datelor: INSSE 2017

Figură 17 Exporturile de metale comune și articole obținute din acestea în anul 2016 la nivel de județe, Sursa datelor: INSSE 2017

Figură 19 Exporturile de materiale plastice/cauciuc și ponderea acestora în anul 2016 la nivel de județe, Sursa datelor: INSSE

Figură 21 Exporturile de cereale Românești și ponderea acestora în anul 2016 la nivel de județe: Sursa datelor: INSSE 2017

Figură 23 Exporturile de produse minerale și ponderea acestora în anul 2016, Sursa datelor: INSSE 2017

Figură 25 Exportul de produse demnoase(exclusiv mobilier) în anul 2016 la nivel de județe, Sursa: INSSE 2017

Figură 27 Exporturile de articole de încălțăminte și ponderea acestora în anul 2016 la nivel de județe, Sursa datelor: INSSE

Capitolul VI

Măsuri de stimulare a exporturilor

Sunt caracterizate prin forme de subvenționare, potențial generatoare de consecințe nedorite. Totuși, ca măsuri de politică comercială, sunt considerate superioare obstacolelor în calea importurilor din cauza că eventualele distorsiuni pe care le induc afectează doar producția bunurilor vizate, pe când barierele comerciale induc distorsiuni atât în ceea ce privește producția, cât și consumul bunurilor pe care le afectează.

Măsurile de stimulare a exporturilor sunt de 4 feluri :

măsuri bugetare;

măsuri fiscale;

măsuri financiar-bancare;

măsuri valutare.

6.1. Măsurile bugetare de stimulare a exporturilor

Măsurile bugetare în vederea stimulării exportului îmbracă forma transferurilor în bani efectuate de stat în favoarea producătorilor și veniturilor acestora. Stimulentele bugetare se înscriu în grupa cheltuielilor statului pentru încurajarea exportului și atrag o reacție mai puternică din partea partenerilor externi, mai ales în cazul celor acordate activității productive. Și aceasta, deoarece ele sunt considerate ca mijloace de stimulare a exportului de natură să provoace o concurență neloială evidentă. Din această cauză, aria utilizării stimulentelor bugetare este, în general, mai restrânsă, datorită existenței riscului aplicării de către țările importatoare a unor măsuri anti-subvenție.

Măsurile de stimulare a exporturilor de natură bugetară sunt următoarele:

a. Subvențiile directe de export: care reprezintă un instrument de sprijin acordat de stat întreprinderilor producătoare sub formă de sume de bani, pentru a face competitive prețurile de vânzare pe piețele externe, atunci când costurile de producție sunt mai mari decât nivelul mondial. Astfel de subvenții sunt practicate îndeosebi, de țările în curs de dezvoltare care depun eforturi pentru a sprijini cât mai activ exportul de noi produse industriale realizate de acestea. In aceeași categorie de subvenții se află și livrările de materii prime ce sunt achiziționate de firmele producătoare pentru export la prețuri mai mici practicate special de către stat. De obicei, în țările dezvoltate, aceste subvenții sunt acordate produselor agricole. În astfel de cazuri, conform regulilor internaționale, țările importatoare pot aplica taxe antisubvenție, ca măsură de contracarare a influenței negative înregistrate asupra cumpărării de către consumatori a produselor indigene.

b. Primele directe de export: sunt sume de bani care se acordă de la bugetul statului îndeosebi producătorilor din agricultură pentru a crește volumul exporturilor în străinătate (o sumă în monedă națională la tona de produs agricol exportat). Sunt situații când prima de export se acordă în vederea stimulării unor anumite mărfuri, dar și în scopul orientării geografice a bunurilor respective către piețele externe de interes major pentru un stat.

c. Subvențiile indirecte de export: sunt forme de susținere bugetară a sectoarelor care permit achiziționarea în condiții mai avantajoase a input-urilor încorporate în producția exportată. Pentru a se asigura un cadru instituțional propice încurajării producătorilor și firmelor comerciale orientate către export, cu prioritate stimulării întreprinderilor mici și mijlocii, statele sprijină crearea instituțiilor guvernamentale și neguvernamentale de genul centrelor de comerț exterior și asociațiilor profesionale. Acestea desfășoară activități complexe,de natură să acorde asistență producătorilor și firmelor exportatoare, cu suportarea parțială sau integrală a costului unor acțiuni promoționale (participări la târguri și expoziții, elaborarea de studii de piață, organizarea de campanii de reclamă și publicitate).

6.2. Măsuri fiscale de stimulare a exporturilor

În această categorie de măsuri intră reducerile sau scutirile de impozite și taxe și sistemul drawbrack (restituire). În literatura de specialitate din țara noastră, aceste măsuri se împart în două mari categorii: facilități fiscale pentru mărfurile exportate și facilități fiscale acordate exportatorilor.

Facilitățile fiscale pentru mărfurile exportate.Acestea constau în degrevări ale impozitului pe venit, și anume, scutirea, diminuarea sau rambursarea acestuia.

a. Scopul acestor facilități fiscale, respectiv sumele datorate în mod normal la bugetul de stat de către firmele producătoare și exportatoare, este de a crea fonduri suplimentare ale acestor firme pentru investiții moderne, cât și pentru acțiunile promoționale pe piețele externe. Gradul de facilități este direct proporțional cu ponderea valorii adăugate în produsele finite destinate exportului.În aceeași categorie de facilități fiscale se încadrează și stimulentele de ordin vamal la import, în sprijinul exportului. În acest cadru se înscrie admiterea temporară, prin care se scutesc de aplicarea taxei vamale de import materiile prime semifabricate, subansamblate, care urmează să fie reexportate sub formă de produs finit (operațiunea cunoscută sub denumirea de lohn activ).Este considerată ca o practică de concurență neloială și sancționată cu introducerea taxelor compensatorii. Aceasta deoarece subvenționarea îngrădește libera concurență și permite supraviețuirea unor producții nerentabile, cu consecințe negative asupra progresului economic.

Deși neagreată de GATT, practica subvențiilor este destul de răspândită.În esență, subvenția reprezintă o alocare bugetară în favoarea producătorului menită să acopere diferența dintre costurile de producție mai ridicate și nivelul comparativ mai scăzut al prețului internațional al produsului respectiv. Subvenționarea exportului se face în toate țările lumii, într-o proporție mai mare sau mai mică, în funcție de stadiul de dezvoltare al economiei naționale, și de evoluția conjuncturii comerciale internaționale. În mod firesc statul intervine și subvenționează exportul de bunuri care prezintă o importanță majoră pentru economia națională la începutul producției sau în situații critice impuse de prăbușirea conjuncturii comerciale externe.

b. Facilitățile fiscale acordate exportatorilor. În practica internațională regăsim și forma de stimulare prin reducerea impozitului pe profit (îndeosebi pentru firmele care investesc în producția destinată exportului). Aceste facilități fiscale au o puternică influență asupra producătorilor care exportă; ele sunt apreciate, în fapt, ca prime indirecte de export. În practică, în sfera facilităților pentru mărfurile exportate și pentru exportatori, se întâlnesc și facilități vamale la mărfurile importate pentru a fi prelucrate în vederea exportului.

Adică importul cu scutirea condiționată de plata taxelor vamale. Aceste facilități constau în reduceri, scutiri sau restituiri de taxe vamale la import, acordate pentru acele materii prime, materiale, combustibili sau chiar mașini utilizate direct în producerea mărfurilor destinate pieței externe cu condiția realizării exportului și dacă aceste mărfuri înglobează, în mare măsură, munca națională. O formă concretă a acestor facilități este admisia temporară a unor mărfuri de import, scutite de orice fel de taxe pentru un anumit interval de timp cu condiția prelucrării și exportării lor în acest interval.

6.2.3. Măsuri financiar-bancare de stimulare a exporturilor

În activitatea de comerț exterior, finanțarea are un rol hotărâtor în consolidarea și dezvoltarea exporturilor. Finanțarea exporturilor se realizează prin sisteme naționale bancare și prin instituții publice sau private specializate. Principalele instrumente utilizate în finanțarea exporturilor sunt: creditele de export; asigurarea și garantarea creditelor acordate cumpărătorilor străini.

a. Creditele de export: reprezintă pârghia cea mai importantă de stimulare a exportului de bunuri, fiind una din componentele cele mai de seamă ale efortului de atingere a nivelului de competitivitate necesar obținerii succesului în concurența cu produse similare ce provin din alte țări. Specificitatea acestor credite de export constă în condițiile avantajoase care se acordă producătorilor și firmelor comerciale exportatoare, din punct de vedere al duratei și bonificației la dobânzi. Aceste credite de export îmbracă trei forme: creditul cumpărător, creditul furnizor și liniile de credit. Creditele de la bănci, instituții publice sau private specializate primite de către producători vizează atât perioada de dinainte a expedierii mărfii,, cât și cea de după expediție.

În afara finanțării avantajoase amintite, care se acordă, de regulă, pe termene scurte (sub 2 ani), pentru exporturile de mașini și echipamente ce necesită comercializarea în condiții de credit pe termen mediu (durata acestuia este de 2-5 ani), pentru obiective și instalații complexe se practică așa-numitele credite de asistență pe termene lungi (10-15 ani) și foarte lungi (40-50 ani).

b. Asigurarea și garantarea creditelor de export, constituie o modalitate de cointeresare a exportatorilor de a efectua vânzări pe credit în străinătate, pe durată lungă, în condiții de risc. Asigurarea se face pentru creditele furnizor și urmăresc acoperirea riscului exportatorului de a nu încasa contravaloarea mărfii exportate pe credit. Garantarea rambursării creditelor de export se face pentru creditele cumpărătorilor și reprezintă obligația asumată de instituția specializată din țara importatorului (cumpărătorului) față de banca creditoare din țara exportatorului de a prelua sarcina achitării contravalorii mărfii în proporție ridicată, în caz că debitorul va deveni insolvabil, intră în incapacitate de plată.

Instituțiile specializate de asigurare și garantare a creditelor de export care acoperă, în general, atât riscurile comerciale, cât și pe cele necomerciale sunt organisme de stat, mixte sau private. Cele mai puternice instituții de acest gen sunt în țările dezvoltate: în Germania, Hermes – Kreditversicherungs, în Franța, Compagne francaise d'assurarce pour le commerce extérieur (COFACE), în SUA, Foreign Credit Insurance Association – pentru riscuri comerciale și Export – Import banck – pentru riscuri necomerciale, iar în Italia, Instituto Nationale delle Assicurayioni, serviciul Sezione por Assi curazioni del Credito all'Exportatione. În general, toate instituțiile de asigurare și garantare acceptă asigurarea împotriva riscurilor comerciale (refuzul de preluare a mărfii, refuzul plății, incapacitatea executării plății mărfii,, iar un număr însemnat dintre acestea efectuează asigurarea inclusiv împotriva riscurilor necomerciale – război, revolte, embargo, retragerea licențelor de import etc.).

Prin efectele produse, creditarea exportului se deosebește de subvenționarea și acordarea de facilități fiscale la export întrucât pe termen scurt, nu sporesc încasările valutare; dimpotrivă se renunță temporar la o parte din fondul de acumulare. Efectul favorabil se manifestă mai târziu la rambursarea acestor credite de către partenerii comerciali din străinătate, când sporește corespunzător fondul de acumulare al țării exportatoare.

6.3. Măsuri valutare de stimulare a exporturilor

Măsurile valutare urmăresc sporirea competitivității mărfurilor de export, prin reducerea prețurilor externe cât și creșterea gradului de cointeresare a exportatorilor în extinderea exporturilor pe baza suplimentării câștigului acestora în moneda națională. Aceste măsuri sunt des utilizate în politica comercială a statelor datorită eficienței lor imediate. Principalele instrumente utilizate de acest cadru sunt primele valutare și deprecierea (devalorizarea) monedei naționale.

a. Primele valutare: sunt mijloce de stimulare bazate pe cursuri multiple de schimb, pe categorii de produse, mai avantajoase decât cursul de schimb oficial. Diferența favorabilă este o primă de export. De regulă, se practică de către țările care nu au valuta convertibilă și o productivitate a muncii scăzută în raport cu productivitatea muncii medie pe plan internațional. Aceste prime se pot acorda diferențiat, pe tipuri de exporturi sau pe zone geografice, urmărind să se încurajeze exporturile anumitor mărfuri către anumite zone geografice. Prin efectele lor primele valutare se apropie foarte mult de subvențiile acordate selectiv la export de la bugetul de stat.

b.Deprecierea monedei naționale (devalorizarea). Prin devalorizare cursul monedei naționale este redus în comparație cu celelalte valute pentru a se elimina disparitățile între prețurile interne și cele externe. Devalorizarea are efecte asupra exportului pe care îl stimulează, exportatorii obținând o mai mare cantitate de monedă națională pentru valuta încasată din export. În același timp, devalorizarea descurajează importurile întrucât importatorii se văd nevoiți să plătească mai multă monedă națională pentru valuta necesară realizării importurilor. De subliniat că devalorizarea acționează numai pe termene scurte, pe termen lung efectele ei dispar întrucât intră în joc efectele legii cererii și ofertei care sunt discriminate în formarea prețurilor. De altfel, devalorizarea forțată de decizia guvernamentală provoacă o reacție în lanț din partea țărilor partenere de afaceri. Practica a arătat că deprecierea monedei naționale stimulează exporturile numai când cererea externă este elastică față de preț pentru mărfurile de export ale unei țări. La nivel macroeconomic, deprecierea monedei naționale conduce, de regulă, la înrăutățirea raportului de schimb al țării ce-și depreciază moneda, deci la deteriorarea poziției acesteia în economia mondială. De aceea, o astfel de măsură nu se practică pe scară largă.

6.4. Probleme cauzate de stimularea exporturilor

Probleme cauzate de stimularea exporturilor sunt grupate pe patru componente ce prezintă consecințele negative astfel:

-Efect macroeconomic nedorit: cererea externă sporită pentru produsele autohtone generează aprecierea monedei naționale, ceea ce face importurile mai ieftine.

-Distorsionează alocarea resurselor în economie, realizând un transfer dinspre celelalte sectoare către sectoarele exportatoare (fapt care, pune consumatorii/utilizatorii străini într-o situație mai bună decât consumatorii/utilizatorii interni)

-Pot avea “externalități negative” în plan instituțional: posibilitatea distribuirii de rente din considerente politice sau ca răspuns la stimulente ilegale .

-Interacțiuni cu efecte nedorite cu partenerii comerciali: “întreceri” în ceea ce privește nivelul subvențiilor acordate, cu corolarul unei risipe de resurse de către ambele părți diferende comerciale putând duce la măsuri de retorsiune. Din acest motiv, la nivel multilateral au fost adoptate reguli destul de detaliate cu privire la subvențiile care afectează exporturile.

Capitolul VII

Perspective de viitor a exporturilor României

Națiunea Română poate să găsească o portiță de dezvoltare prin intermediul exporturilor dacă va încerca să își diversifice structura exporturilor cât și volumul acestora. România poate să ocupe un loc în ierarhia exportatorilor mondiali dacă adoptă o politică de export sustenabil, bazat pe avantaje competitive de lungă durată.

România va intra pe o piață internațională din ce în ce mai diversificată, atât în privința produselor materiale, cât și a serviciilor, în care lanțurile de producție la nivel mondial, globalizarea și tehnologia informației schimbă radical modul în care se desfășoară comerțul internațional.

Criza economică a arătat României că în orice situație o duc mai bine companiile dispuse la inovație ceea ce a dus și la un grad de reziliență mai ridicat din partea acestora pe piață,

Un alt lucru confirmat de criza economică, este faptul că concentrările regionale de companii inovative, cele care s-au bazat pe avantaje competitive durabile și pe un mediu de susținere național și regional au avut o oportunitate de relansare în ce privește piața internațională.

Capitalul uman și social, îndemânarea de a coopera într-o rețea teritorială vastă sau națională, formarea factorului uman, noi abilități de management și competențe și un cadru de afaceri favorabil, vor urma să reprezinte factori critici de succes. Statutul de membru al UE reprezintă, de asemenea, o aliniere a viziunii și a obiectivelor strategiei la obiectivele Agendei de la Lisabona și ale strategiei "Europa globală" a UE.

Calea de urmat este, așadar, cea a noilor competențe, abilități și competitivitatea bazată pe active mai puțin tangibile și competențe noi, la nivelul persoanelor, precum și al societăților, clusterelor, autorităților centrale și locale, toate văzute prin prisma celor patru perspective de dezvoltare a exporturilor.

Atingerea viziunii prespune măsuri susținute care să se adreseze determinanților esențiali ai competitivității la export respectiv cei legați de calitatea produselor, inovație, structura exporturilor pe produse și destinații geografice, fluxul de investiții stăine directe, eficiența promoțională s.a. Aceasta strategie propune masuri de intervenție pentru stimularea acestor factori recunoscuți de Comisia Europeana, OECD si mediile bancare sub denumirea generica de competitivitatea non-preț. Spre exemplu intensitatea tehnologică a produselor de export, care poate fi scăzută, medie și ridicată, intensitatea exportului ca pondere in PIB si pe cap de locuitor indica faptul ca o economie este cu atât mai competitivă cu cât ponderea produselor cu intensitate ridicată este mai mare.

Cursul real nu este cel mai important determinant al exporturilor. Și în țările mai puțin dezvoltate din Uniunea Europeană, factorii care țin de cerere influențează într-o măsură covârșitoare performanța exporturilor. Țările din Europa Centrală, în perioada premergătoare crizei financiare internațioanle sau bucurat de intrări masive de capitaluri, dar și de o apreciere reală a monedei naționale. În ciuda acestui fapt, au continuat să câștige cotă de piață, ceea ce indică prezența unor câștiguri semnificative de competitivitate nonpreț.

Infuența cea mai importantă asupra exporturilor a fost exercitată de poziția ciclică favorabilă a țărilor dezvoltate din Uniunea Europeană, acestea fiind și principalele partenere comerciale. De asemenea, masurile protecționiste deși pot influența performanța comerțului exterior, nu pot fi un determinant pe termen lung al performanțelor acestuia. Această strategie, aliniată la politica comercială a UE susține și pledează pentru liberalizarea schimburilor și creșterea competitivității externe a României într-un mediu de comerț internațional cât mai deschis.

Cursul de schimb sau protecționismul pot stimula competitivitatea exporturilor doar pe termen scurt, pe termen lung contează competitivitatea non-preț. Aceste măsuri propuse presupun stimularea și creșterea capacității firmelor de a obține avantaje competitive durabile, de a fi inovative, de a crea și adăuga valoare consistentă prin export.

Viitorul exportator român va stăpâni noi abilități, inclusiv de networking și de asociere în clustere și va folosi intens atât spațiul electronic de comunicare și marketing cât și activele intangibile meninte să îi asigure avantaje competitive durabile.

Dezvoltarea regională este un element esențial al dezvoltarii sustenabile prin export. Din aceasta perspectiva este de evidențiat importanța dimensiunii dezvoltării regionale a exportului, a clusterelor și a atragerii de investiții străine. Din perspectiva dezvoltării urmatoarele obiective majore sunt esențiale:

”1)Accelerarea absorbției de fonduri europene cu precadere spre ținte de competitivitate, în vederea creșterii PIB potențial de la 2% în prezent spre 3-4% pe termen mediu și lung. Este necesară găsirea rapidă a unor noi motoare de creștere având în vedere reducerea PIB-ului potențial de la 5% înainte de 2008 la circa 2% în prezent, acest lucru îngreunând foarte mult convergența României la standardele zonei euro.

Stimularea productivității totale a factorilor poate deveni un element determinant în creșterea nivelului PIB potențial și îmbunătățirea calitativă a creșterii economice. De asemenea, politicile publice trebuie orientate în direcția obiectivelor Strategiei Europa 2020 privind o creștere economică inteligentă, sustenabilă și cu efecte benefice asupra unor categorii cât mai largi ale populației. Fondurile europene structurale stimulează mai bine productivitatea totală a factorilor decât investițiile publice din resurse naturale sau investițiile străine directe în sectoare non-tradable.

Capacitatea de producție în sectoarele orientate spre export a fost limitată în 2008 de orientarea excesivă a investițiilor stăine directe. Fondurile europene sunt superioare investițiilor străine atât calitativ prin orientarea în domeniile cu valoare adăugată mare, cât și cantitativ. Acestea pot acționa anticiclic într-o perioadă în care investitorii privați își regândesc strategiile de risc la nivel global.

Cauzele gradului redus de absorbție a fondurilor europene din prezent sunt deficiențele la nivelul managementului în instituțiile de stat și lipsa de motivare a personalului de execuție. Se poate înființa un consiliu privat, alcătuit dintr-un număr restrâns de consultanți români și străini dar și cu manageri din bănci sau companii care participă în procesul de absorbție a fondurilor europene care să urmărească stadiul atragerii de fonduri europene. Rapoartele consiliului ar trebui să fie publice pentru a crește presiunea asupra factorilor guvernamentali de decizie, iar costurile unui astfel de consiliu sunt insignifiante în raport cu probabilele pierderi în procesul de absorbție al României a fondurilor europene structurale din perioada 2007-2013.

Din fondurile disponibile în perioada 2007- 2013, România a avut un grad de absorbție de 9,7%, iar din lipsa datelor operative, mediul privat de afaceri își construiește bugetele pe prognoze extrem de ambițioase și nerealiste ale guvernului de atragere a fondurilor și implicit de creștere economică.

2) Crearea unei liste cu proiecte majore prioritizate în domeniul cercetării și dezvoltării agreate de clasa politică, urmând a fi finanțate din 3 surse: fonduri europene, fonduri de la bugetul de stat și fonduri private atât interne cât și externe. Uniunea Europeană va pune un accent tot mai mare asupra activității de cercetare-dezvoltare în interiorul cadrului financiar multianual 2014-2020, prin urmare acest demers trebuie inițiat. De o importanță strategică pentru România sunt proiectele precum ELI (Extreme Light Infrastructure) sau dezvoltarea Centrului de Cercetări Interdisciplinare Delta Dunării.

De asemenea, oprirea exodului de personal spre alte țări și atragerea de cercetători stăini în România. Suma totală propusă de Comisia Europeană pentru cercetare și inovare pentru perioada 2014-2020 este de 80 de miliarde de euro, în creștere de la 59,3 miliarde de euro în intervalul 2007-2013, neincluzînd politica de coeziune. Conform documentelor Comisiei Europene, performanța Europei în domeniul cercetării și inovării se află în urma celei a Statelor Unite ale Americii și Japoniei, iar China, Brazilia și India recuperează decalajele rapid. UE alocă pentru cercetare 2% din PIB în timp ce SUA și Japonia alocă 2,79% și respectiv 3,45% din PIB.

Discrepanțele dintre țările UE sunt foarte mari, România alocând doar 0,47% din PIB ( cel mai puțin din UE), iar Finlanda alocă 3,87% din PIB. Ținta stabilită de România pentru cheltuielile brute de cercetare și dezvoltare, conform Strategiei Europa 2020, este de 2% din PIB, repartizată egal între sectorul public și cel privat. În 2010 România a cheltuit 0,46% din PIB pentru cercetare (fondurile publice 0,25%, iar fondurile private și din străinătate 0,21% din PIB).

Efortul sectorului public, dar și a celui privat până în anul 2020 este relativ egal și foarte ambițios în vederea continuării procesului de consolidare fiscală a guvernului și restrângerea finanțărilor bancare pe fondul noilor reglementări prudențiale din sectorul bancar. Prin urmare este necesară explorarea surselor alternative de finanțare a activității de cercetare și dezvolatare precum Bursa de Valori sau posibilitatea investirii în proiecte dezvoltate în sectoare ce pot genera export și finanțate într-un sistem 50% sector de stat/50% sector privat sau 75%/25%.

3) Crearea și implementarea unei strategii guvernamentale pentru atragerea de investiții stăine directe. Datorită reducerilor fluxurilor anuale de investiții străine de la 9,3 miliarde euro în 2008 la 1,8 miliarde de euro în 2011 este absolut necesară stabilirea unei agende clare cu obiective realiste și termene de implementare în direcția atragerii de noi investiții străine directe. Misiunile diplomatice și economice ale României trebuie dimensionate conform noilor realități economice mondiale.

Conform Fondului Monetar Internațional, în 2012 zona euro a consemnat o recensiune economica de 0,4%, iar în 2013 o creștere ușor pozitivă de 0,2%. Statele Unite ar putea înregistra o creștere economică de 2,1% în 2013, Asia emergentă de 7,2%, iar America Latină de 3,9% . În România, întreprinderile străine directe au realizat 71,4% din totalul exporturilor și 62,6% din totalul importurilor României în anul 2011, fiind de o importanță deosebită în creșterea gradului de deschidere a economiei. Industria prelucrătoare, agricultura, turismul sunt domenii cu potențial de export unde ar trebui țintite atrageri de noi investiții străine.

Asemenea și spre acele domenii care înglobează un nivel înalt de tehnologie precum industria auto, serviciile IT&C, serviciile medicale, serviciile de arhitectură care realizează nu numai o impulsionare a exporturilor dar și o diminuare a importurilor și implicit o imbunătățire a soldului contului curent.

Concluzii

Gradul redus de tehnicitate al principalelor produse românești destinate piețele externe, determină o plafonare a cererii pentru ele, dacă nu o scădere. De ani de zile, exportăm forță de muncă, materie primă și produse, cu grad redus de prelucrare, care se cumpără datorită prețurilor scăzute.

Intervalul 1989-2016 nu a fost o perioadă liniară pentru economia românească. Aderarea la UE în 2007, a însemnat presiuni noi asupra exportatorilor români sub aspectul adaptării la cerințele pieței unice. Totuși România a avut performanțe bune postaderare în domeniul exporturilor, în ciuda previziunilor pesimiste. Pe parcursul întregii perioade 2005-2009, exporturile au crescut mai repede decât importurile cu un vârf istoric în 2008, pentru întreaga perioadă de după 1989.

Modelul tigrilor asiatici, des invocat de oficialități exemplu pentru dezvoltarea României, a avut același succes cu cel suedez, pentru ca amândouă să fie înlocuite cu cel bulgăresc.

Criza financiară globală a avut un impact asupra exporturilor, în special în 2009, dar în comparație cu alți indicatori cum ar fi importurile, cererea internă, PIB-ul sau șomajul, au înregistrat un declin mai redus. La nivel intern, 2009 a fost un an extrem de dificil, cu o comprimare a consumului, în unele cazuri cu până la 30-60%, cu repercusiuni majore în cantitatea de comenzi și întârzieri masive în recuperarea creanțelor, cu 127 de mii de companii care și-au suspendat activitatea (număr valabil pentru perioada ianuarie – noiembrie 2009), cu o scădere de 70% a pieții de fuziuni și achiziții, salarii scăzute cu 20% față de 2008 și un sector de retail foarte îndatorat.

Ultima situație a exporturilor, cea din anul 2016 prezenta exporturile ca fiind în nesustenabile din punct de vedere a competivității comerciale. exporturile FOB din anul 2016 au însumat 57385,3 milioane euro, iar importurile CIF au însumat 67342,1 milioane euro.

Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) în anul 2016 a fost de 9956,8 milioane euro, mai mare cu 1590,8 milioane euro decât cel înregistrat în anul 2015.

În luna decembrie 2016 exporturile FOB au fost de 4311,1 milioane euro, importurile CIF au fost de 5496,5 milioane euro, rezultând un deficit de 1185,4 milioane euro. Față de luna decembrie 2015, exporturile din luna decembrie 2016 au crescut cu 9,4%, iar importurile au crescut cu 7,5%.

Bibliografie

Botex Octavian – Gheorghe, Politica comercială externă a României, Editura Fundației României de mâine, București, 2002.

Caras Maria, Evoluții și tendințe structurale în industria românească, Academia Română, București, 2008.

Constanța Bogdan, Adrian Platon, Capitalul străin în societățile anonime din România în perioada interbelică: cu referire specială la ani 1934-1938, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1981

Dăianu Daniel, Pariul României: economia noastră – reformă și integrare, Editura Polirom, Iași, 2007.

Dăianu Daniel, Vrânceanu Radu, România și Uniunea Europeană: inflație, balanță de plăți, creștere economică, Editura Polirom, Iași, 2002.

Dumitru Felicia, Trandafiroiu Denisa, Economie mondială, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2004.

Dobrovici M. Gheorghe, Istoricul datoriei publice a României, Editura Albert Baer, 1913

Eugen Ghiorghiță, Industrializare și comerț exterior în România interbelică, Editura Fundației "România de Mâine", 2002

Iancu Aurel, Liberalizare, integrare și sistemul industrial, Editura Expert, București 2002, p.14

Ignat Ion, Pralea Spiridon, Economie mondială, Editura Sedcom Libris, Iași, 2006.

Ignat Ion, Pohoață Ion, Pascariu Carmen, Luțac Gheorghe, Economie Politică, 2007

Luțaș Mihaela, Integrarea economică europeană : necesitatea, posibilitatea și oportunitatea integrării economice românești în Uniunea Europeană, Editura Economică, București, 1999.

Maha Liviu – George, Ursu Șilviu, Bălțătescu Sînziana, Costuri și beneficii ale aderării României la Uniunea Europeană, Editura Universității “Alexandru Ioan Cuza” , Iași, 2007.

Matei Viorel, România și Uniunea Europeană – perspective ale integrării, Editura Eficient, București, 2002.

Moldoveanu Marcel, Ciupagea Constantin, Câmpeanu Virginia (coord), România în contextul noilor dimensiuni ale relațiilor economice internaționale, Academia Română – în colaborare cu Editura Expert, București, 2009.

Nicolae Șută, Istoria comerțului exterior și a politicii comerciale românești, Editura Economică, 1998

Nicolae Șută, “Comerțul exterior și politica comercială a României în perioada de tranziție la economia de piață” Editura Economică, 1999

Niță Ion, Economia țărilor membre ale Uniunii Europene, Editura Lumina Lex, București, 2007.

Pop Ioana-Monica, România in tranziție în comerțul exterior și creștere economică, Editura Economică, Iași, 2004.

Postolache Tudorel. “Economia României-secolul XX”. Editura Academiei Române, București 1991

Țarcă Viorel, Comerțul exterior în strategia dezvoltării economiei românești, Teză de doctorat, Iași,2004.

Vasile Bozga, Criza agrară în România dintre cele două războaie mondiale, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1975

Victor Jinga, Principii și orientări ale comerțului exterior al României: (1859-1916), Editura Dacia, 1975

Voicu Ana, Previzionarea comețului exterior, componentă organică a modelării macroeconomice – scenarii privind integrarea României în Uniunea Europeană, Editura Institutul de Economie Mondială, București, 2001.

Zaman Gheorghe, Vasile Valentina, Evoluții structurale ale exportului în România : model de prognoză a exportului și importului pe ramuri CAEN, Editura Universității “Petru Maior”, Tg.Mureș, 2005.

Zaman Gheorghe, Valentin Vasile, Evoluții structurale ale exportului în România, Editura Expert, 2003

Webografie

Publicații

***, Agenția Standard and Poors, Raport anual 2010, disponibil pe www.standardandpoors.com.

***, Comisia Națională de Prognoză, Rapoarte anuale pentru perioada 1990-2010, disponibile pe www.cnp.ro.

***, Institutul Național de Statistică, Comunicat de Presă, Comerțul internațional în perioada 1990 – 2010.

***, Institutul Național de Statistică, Comunicat de Presa, Comerțul internațional în primul trimestru al anului 2017, disponibil pe www.INSSE.ro.

***, Institutul Național de Statistică, Comerțul Exterior al României(baze de date), accesat în 2017

***, Institutul European din România – Studii de impact – pentru perioada 1991-1996 (PAIS II), p.9

***, FMI, World Economic Outlook, iulie 2010.

***, globalEGDE, disponibil pe http://globaledge.msu.edu/.

***, Ministerul Afacerilor Externe, informații oficiale, disponibile pe www.MAE.ro.

***, Raport anual 2010, publicat de BNR, p.3/16.

***, World Trade Point Federation – http://www.tradepoint.org/

Site-uri:

www.financiarul.ro: Efectele crizei asupra economiei românești, Ziarul Financiarul, 6.11.2009.

www.capitalul.ro: Efectele crizei asupra României se vor agrava, Revista Capitalul, 14.11.2008.

www.iașiinvest.ro: Efectele crizei asupra economiei românești, IAȘI INVEST – cotidian online de business, martie 2009.

www.jurnalul.ro: Efectele crizei în România, Ziarul Jurnalul, 18.04.2009.

www.corporatenews.ro: România și efectele crizei economice mondiale, Ziarul online de business Corporate News, 19.02.2009.

www.minind.ro: Impactul aderării asupra comerțului exterior al României, citat de EuRo Jurnal al CCIB, 21.05.2010.

www.ec.europa.eu/eurostat: Statistica Comisiei Europene, 11.05.2010.

www.diplomacy.ro: Comerțul exterior al României, accesat la data de 28.03.2018.

Lista graficelor

Grafic 1, , Evoluția exporturilor și importurilor Românești între anii 1859-2015, Sursa datelor: BNR 8

Grafic 2 Evoluția comerțului exterior al României între anii 1997-2000, 14

Grafic 3 Evoluția comerțului exterior al României între anii 1991-2016, Sursa datelor: INSSE 2017 20

Grafic 4 Evoluția comerțului exterior al României între anii 1991-2016(reprezentare prin coloane), 20

Grafic 5 Deficitul comercial al României între anii 1991-2016 , sursa datelor: INSSE 2017 31

Grafic 6 Contribuția exporturilor României la PIB-ul înregistrat între anii 1991-2016, Sursa datelor: INSSE 2017 36

Grafic 7, Principalele moduri de transport a mărfurilor exportate între anii 2001-2016 37

Grafic 8 Primele 19 țări de destinație pentru exporturile românești 2012-2016, Sursa datelor: INSSE 2017 39

Grafic 9 Principalele state importstoare de produse Românești în anul 1995, sursa:The Atlas of Economic Complexit: 40

Grafic 10 Produse exportate de România în anul 1995, Sursa: The Atlas of Economic Complexity 40

Grafic 12 Principalele state importatoare de produse Românești în anul 2015, Sursa: The Atlas of Economic Complexity 41

Grafic 11 Principalele produse exportate de România în anul 2015, Sursa: The Atlas of Economic Complexity 41

Grafic 13 Ce a exportat România în anul 2016 ?, Sursa: http://atlas.cid.harvard.edu/ 43

Grafic 14, Sursa datelor: INSSE 2017 70

Grafic 15, Sursa datelor: INSSE 2017 70

Grafic 16, Sursa datelor: INSSE 2017 71

Grafic 17, Sursa datelor: INSSE 2017 71

Grafic 18, Sursa datelor: http://atlas.cid.harvard.edu/ 72

Grafic 19, Principalele țări importatoare de produse Românești în anul 1995 , Sursa datelor: http://atlas.cid.harvard.edu/ 73

Grafic 20, Sursa datelor: http://atlas.cid.harvard.edu/ 74

Grafic 21, Principalele state exportatoare către România în anul 2016,, Sursa datelor: http://atlas.cid.harvard.edu/ 75

Grafic 22, Sursa datelor: http://atlas.cid.harvard.edu/ 76

Grafic 23, Sursa datelor: http://atlas.cid.harvard.edu/ 77

Grafic 24, Sursa datelor: http://atlas.cid.harvard.edu/ 78

Grafic 25, Sursa datelor: http://atlas.cid.harvard.edu/ 79

Grafic 26, Sursa datelor: http://atlas.cid.harvard.edu/ 80

Grafic 27, Sursa datelor: http://atlas.cid.harvard.edu/ 81

Grafic 28, Sursa datelor: http://atlas.cid.harvard.edu/ 82

Grafic 29, Sursa datelor: http://atlas.cid.harvard.edu/ 83

Lista figurilor

Figură 1 Exporturile României între anii 1991-2016 pe țări partenere, Sursa datelor: INSSE 2017 21

Figură 2 Exporturile României între anii 1991-2016 reprezentate prin metoda anamorfozei, Sursa datelor: INSSE 2017 21

Figură 3 Exporturile României în anul 2016, Sursa datelor: INSEE 2017 22

Figură 4 Exporturile României în anul 2016 reprezentate prin metoda anamorfozei, Sursa datelor: INSEE 2017 22

Figură 5 Infografic Total exporturi realizate între anii 1991-2016, Sursa datelor: INSSE 2017 23

Figură 6 Exprturile României între anii 1991-2016 reprezentate prin metoda anamorfozei, Sursa datelor: INSSE 2017 24

Figură 7 Exporturile hudețelor României în anul 2016 reprezentate prin metoda ananorfozei, Sursa datelor, INSSE 2017 27

Figură 8 Distribuția spațială a exporturilor și a ponderii acestora în anul 2016 la nivelul județelor României, Sursa datelor: INSSE 2017 27

Figură 9 Distribuțiageografică a exporturilor județelor Tomâniei în anul 2016 în funcție de poziția județelor față de valorile medii ale mediei și medianei, Sursa datelor: INSSE 2017 28

Figură 10 Distribuția spațială a coeficienților de variație a exporturilor județelor României la nivelul regiunilor de dezvoltare pentru anul 2016, Sursa datelor: INSSE 2017 28

Figură 11 Distribuția spațială a importurilor și ponderii acestora în anul 2016 la nivelul județelor României, Sursa datelor: INSSE 2017 29

Figură 12 Evoluția exporturilor județelor României în anul 2016 în comparație cu anul 2015, Sursa datelor: INSSE 2017 29

Figură 13 Balanța comercială a României în anul 2016: Sursa datelor: INSSE 2017 36

Figură 14 Produsele de top exportate de județele României în anul 2016(datele sunt la nivel de secțiune), Sursa datelor: INSSE 2017 44

Figură 15 Principalele produse exportate de județele României în anul 2016, Sursa datelor: INSSE 2017 44

Figură 16 Exporturile de echipamente electrice și ponderea acestora în anul 2016 la nivel de județe, Sursa: INSSE 2017 45

Figură 17 Exporturile de mijloace și materiale de transport și ponderea acestora în anul 2016 la nivel de județe, Sursa: INSSE 2017 45

Figură 18 Exporturile de produse textile și ponderea acestora în anul 2016 la nivel de județe, Sursa datelor: INSSE 2017 46

Figură 19 Exporturile de produse vegetale și ponderea acestora în anul 2016 la nivel de județe, Sursa datelor: INSSE 2017 47

Figură 20 Exporturile de produse diverse și ponderea acestora în anul 2016 la nivel de județe, Sursa datelor: INSSE 2017 48

Figură 21 Exporturile de produse alimentare și ponderea acestora în anul 2016 la nivel de județe, Sursa datelor: INSSE 2017 49

Figură 22 Exporturile de produse chimice și ponderea acestora în anul 2016 la nivel de județe, Sursa datelor: INSSE 2017 50

Figură 23 Tipuri de clasificări ale județelor după produsele exportate în anul 2016, Sursa datelor: INSSE 2017 51

Lista tabelelor

Tabel 1, Exporturile și importurile României între anii 1859-2015, sursa datelor: BNR 10

Anexe

Grafic 14, Numărul firmelor exportatoare după tipul de capital în anul 2015, Sursa datelor: INSSE 2017

Grafic 15, Valoarea exporturilor firmelor după tipul de capital în anul 2015, Sursa datelor: INSSE 2017

Grafic 16, Numărul firmelor exportatoare după clase de mărime în funcție de

numărul salariați în anul 2015Sursa datelor: INSSE 2017

Grafic 17, Valoarea exporturilor firmelor în funcție de numărul de salariați în anul 2015

Sursa datelor: INSSE 2017

Grafic 18, Sursa datelor: http://atlas.cid.harvard.edu/

Grafic 19, Principalele țări importatoare de produse Românești în anul 1995 , Sursa datelor: http://atlas.cid.harvard.edu/

Grafic 20, Sursa datelor: http://atlas.cid.harvard.edu/

Grafic 21, Principalele state exportatoare către România în anul 2016,, Sursa datelor: http://atlas.cid.harvard.edu/

Grafic 22, Sursa datelor: http://atlas.cid.harvard.edu/

Grafic 23, Sursa datelor: http://atlas.cid.harvard.edu/

Grafic 24, Sursa datelor: http://atlas.cid.harvard.edu/

Grafic 25, Sursa datelor: http://atlas.cid.harvard.edu/

Grafic 26, Sursa datelor: http://atlas.cid.harvard.edu/

Grafic 27, Sursa datelor: http://atlas.cid.harvard.edu/

Grafic 28, Sursa datelor: http://atlas.cid.harvard.edu/

Grafic 29, Sursa datelor: http://atlas.cid.harvard.edu/