CONTROLUL ȘI EXPERTIZA PRODUSELOR ALIMENTARE CERCETĂRI PRIVIND DINAMICA MASEI CORPORALE LA PUIUL DE GĂINĂ, ÎN CORELAȚIE CU RASA 2017 CUPRINS… [310733]

[anonimizat]

2017

[anonimizat], deoarece are calități deosebite. [anonimizat] a furniza carne mereu proaspătă (deoarece are masă corporală mică). [anonimizat] a câștigat o poziție foarte importantă între alimentele de origine animală datorită calităților nutritive și a [anonimizat] (30).

Carnea de pasăre provine în principal de la puiul de găină (rase și hibrizi specializați), motiv pentru care creșterea puilor de carne a [anonimizat], devenind o ramură zootehnică cu pondere însemnată și cu pronunțat caracter industrial (47). Acest fapt este determinat atât de posibilitatea înmulțirii rapide a puilor, [anonimizat]. [anonimizat].

[anonimizat], în funcție de rasă.

Lucrarea este alcătuită din două părți:

– Partea I a, consacrată studiului bibliografic este structurată în 4 capitole, în care sunt prezentate date referiroare la importanța creșterii puilor de carne (cap. 1), rase și hibrizi de carne (cap. 2), anatomia (cap. 3) și fiziologia aparatului digestiv la pasăre (cap. 4).

– Partea a II a, prezintă cercetările personale și este structurată în 5 capitole în care sunt prezentate scopul lucrării (cap. 1), materialele și metodele folosite în studiul nostru (cap. 2), rezultatele obținute însoțite de scurte discuții (cap. 3), concluziile (cap. 4) și bibliografia (cap. 5) consultată în vederea elaborării acestei lucrării.

Partea I. STUDIU BIBLIOGRAFIC

1.IMPORTANȚA CREȘTERII PUILOR DE CARNE

Creșterea puilor de carne este o activitate complexă deoarece necesitățile tot mai mari pentru carnea de pui au condus în prezent la intensificarea creșterii puilor de carne și la elaborarea unor noi tehnologii care să satisfacă aceste necesități.

Pentru o [anonimizat], în cadrul căreia proteina furnizată din consumul păsărilor are un rol important (47). [anonimizat], fiind crescută atât pentru producția de ouă cât și pentru cea de carne ([anonimizat]) (43). [anonimizat] o mare adaptabilitate și suportă densități mari de creștere (41).

[anonimizat]:

– este săracă în calorii și bogată în proteine;

– are o structură fină;

– este ușor de masticat și de digerat;

– este dietetică (are un conținut redus de colesterol).

Creșterea puilor este o activitate deosebit de importantă la nivel mondial, deoarece puii reprezintă una dintre cele mai importante surse de hrană (în principal proteină) pentru alimentația umană. Pentru realizarea producțiilor dorite, puii trebuie să beneficieze de toate condițiile necesare dar și de o stare bună de sănătate (42).

1.1.SCURT ISTORIC

Domesticirea animalelor a reprezentat un pas uriaș în evoluția omului deoarece a permis trecerea de la condiții primitive, către o calitate mai bună a vieții (omul a avut posibilitatea de a-și asigura mai ușor alimentele necesare). Creșterea animalelor a furnizat omului o sursă continuă de proteină, carnea fiind unul din alimentele de bază din alimentația omului primitiv care o consumă crudă sau preparată sumar (47).

În perioada antică omul ajunge să domine natura începând să practice agricultura (cultura plantelor și creșterea animalelor), dar continuă să își procure alimente prin cules, vânătoare și pescuit.

Referitor la găina, domesticirea acesteia se pare că a avut loc în jungla tropicală și subtropicală din Asia de Sud și India înainte de anul 7500 î.e.n (29).

Puii de găină au fost aduși în Egipt cu 1500 de ani î.e.n, de unde au ajuns în Grecia în jurul anului 800 î.e.n., de unde au pătruns apoi în imperiul roman (unde deja locuitorii aveau printre preferințele culinare carnea de prepeliță și de gâscă) (43).

Pe teritoriul țării noastre, dacii consumau în primul rând carne de vită, apoi carne de oaie, cal și porc. La aceste specii se adaugă mai târziu apariția găinii domestice, și este cunoscut faptul că se consumau atât exemplarele tinere cât și cele adulte.

În România efectivele de păsări și implicit consumul produselor alimentare obținute de la acestea (carne și ouă) a variat de-a lungul timpului (de cele mai multe ori odată cu etapele istorice).

În continuare vom prezenta câteva date din literatură, pentru a evidenția cele afirmate anterior.

În anul 1938 exista un efectiv de circa 27 milioane de păsări, din care numai 1% erau rase ameliorate.

După anul 1945 au fost puse bazele științifice și tehnologice în creșterea păsărilor iar efectivele și producțiile avicole au crescut vertiginos, ajungând în anul 1959 să totalizeze circa 35 milioane de capete. Procesul de creștere a efectivelor și a producțiilor aviare a continuat astfel că, începând cu anii 1960 – 1964 s-a trecut la producția și avicultura industrială, prin construirea, popularea și darea în exploatare a mai multor combinate de păsări.

În anul 1967, s-au înființat întreprinderile avicole de stat și s-au pus și bazele selecției și hibridării păsărilor, prin producerea mătcilor de reproducție în țara noastră.

În anul 1989, efectivele totale de păsări din România erau de 127,5 milioane de

capete, ceea ce a constituit un record istoric.

După anul 1990 a început scăderea accentuată a efectivelor și a producțiilor avicole și a început pierderea materialului biologic (linii pure, hibrizi, mătci).

După anul 1994, a luat ființă și a sporit ca pondere, în producția avicolă, sectorul privat care în prezent deține 98 – 99% din efectivele totale de păsări și asigură 98% din producția totală de ouă și de carne de pasăre.

1.2. DATE REFERITOARE LA CONSUMUL

DE CARNE DE PUI

În țara noastră consumul de produse avicole (carne, ouă) a început să se revigoreze, după ce în perioada 1991-2000, a avut loc un declin accentuat (de exemplu, în anul 1997, consumul de carne de pasăre scăzuse de la 17,7 kg/cap locuitor în anul 1989 la 9,22 kg/cap locuitor).

În România, producția internă de carne de pasăre a crescut de la 121.000 de tone în anul 2000, la 334.000 de tone în anul 2009, creșterea fiind de 276%. Consumul de carne de pasăre a crescut de la 146.000 de tone în anul 2000, la 434.000 de tone în anul 2009, ceea ce se traduce printr-un avans de 297%.

În privința consumului, în România s-au consumat 14.13 kg carne de pasăre/locuitor în anul 2003, pentru ca în anul 2005, consumul de carne de pasăre să fie de 450 mii tone ceea ce reprezintă o creștere la 20,7 kg/cap locuitor (44).

Pe plan mondial, carnea de pasăre a câștigat o poziție foarte importantă între alimentele de origine animală, tocmai datorită calităților nutritive și a costurilor reduse în procesarea ei, comparativ cu alte surse de proteine de origine animală.

În ultimii 30 de ani a existat o creștere graduală a consumului de carne de pui la nivel mondial. Majoritatea oamenilor consideră ca includerea în meniul zilnic a cărnii albe aduce multiple beneficii sănătății, în plus gustul este plăcut, iar prețul forte accesibil pentru majoritatea populației. În aceeași perioada, riscul dezvoltării obezității s-a amplificat foarte mult, iar una dintre cauzele cele mai importante se considera a fi consumul de carne de pui. În urma studiilor s-a constatat ca puiul crescut cu actuala tehnologie, chiar și cel ecologic, vândut pentru consum uman, oferă mai multa energie din grăsimi decât din proteine (41).

În ceea ce privește consumul și cererea de produse avicole, acestea au crescut în mod constant la nivel mondial și european în ultima perioadă de timp.

Astfel, media pe glob a consumului de carne de pasăre era, în anul 1985, de 6,3 kg/cap locuitor/an; aceasta a crescut la 9,7 kg/cap locuitor/an în anul 1996; la 10,9 kg/cap locuitor/an, în anul 2000; la 11,99 kg/cap locuitor/an, în anul 2003; la 16,5-17,6 kg/cap locuitor/an, în anul 2004 și la 19,90 kg/cap locuitor/an, în anul 2005.

2. RASE ȘI HIDRIZI DE PUI DE CARNE

2.1.RASA PLYMOUTH ROCK

Este o rasă mixtă, fiind originară din SUA. Standardul  țării  de  origine prevede 6 varietăți  de  culoare:  barată,  albă,  potârnichie,  herminată,  albastră  și cărămizie (34). În  Europa  a  fost  adusă  pentru  prima  oară  în  anul  1870  la  expoziția  din Birmingham.

Se recunoaște după spatele lung și lat, pieptul mare, iar culoarea pielii și a piciorelor este galbenă. Abdomenul găinilor este mare și rotund, ceea ce sugerează faptul că sunt bune de ouă. Creasta, bărbița, lobii urechilor au culoare roșie, iar ciocul este galben.

Puii din rasa Plymouth Rock cu penaj alb recesiv au puful de culoare alb-galbuie si deseori fumurie (cenușie) de diferite intensități.

Caracteristici productive ale varietății barate (figura 1):

Figura 1. Cocoș și găină Plymouth Rock varietatea barată

(după https://www.google.ro/search?q=plymouth+rock+barat&source)

producția medie de ouă 196 cu variații de la 147 la 239 ouă;

greutatea medie a unui ou 59,2 g;

culoarea cojii ouălor este cafenie;

consumul specific pentru un kg masă ouă este de 5 kg;

puicile încep ouatul la vârsta de 6-7 luni;

procentul de fecunditate mediu variază între 80 – 88%;

procentul de ecloziune variază între 70 – 76% din ouăle fecundate;

manifestă o aptitudine deosebită pentru îngrășare, având un randament la tăiere mare;

carnea este gustoasă și suculentă.

Caracteristici productive ale varietății albe (figura 2):

Figura 2. Cocoș și găini Plymouth Rock varietatea albă

(după https://doruclapa.sunphoto.ro)

producția medie de ouă 205 bucăti, cu variații între 170-215 ouă;

greutatea medie a unui ou 61,1 g;

consumul mediu pentru un ou este de 300-350 g furaje concentrate;

procentul de fecunditate mediu este de 90-95%;

procentul de ecloziune mediu 75-80% din oualefecundate;

se îngrașă ușor;

puii au intensitate de creștere mare, ;

puii se îmbracă repede cu penaj, fiind complet îmbracați la vârsta de 45-50 zile.

2.2.RASA KABIR

Rasa Kabir (figura 3) își are originea în Orientul Mijlociu (unde sunt cautate datorita dimensiunilor foarte mari), de unde s-a răspândit la nivel international, datorită unor caracteristici excepționale. Găinile Kabir sunt foarte apreciate pentru dimensiunile mari pe care le ating la maturitate, pentru calitatea nutrițională a cărnii și nu în ultimul rând datorită ouălor sărace în colesterol (48).

Figura 3. Găină și cocoș Kabir

(după https://www.google.ro/search?q=gaini+kabir&tbm)

Caracteristici productive:

producția medie de ouă este în jur de 200 bucăți pe an;

ouăle sunt mari (au aproximativ 65 de grame) și au un conținut mic de colesterol;

atinge dimensiuni mari la maturitate (la vârsta de 5-6 luni pot ajunge la o greutate de 5-6 kg;

rezistență mare la boli, la diferiți factori de stres și la condiții de temperatură deosebite;

calitatea nutritională a cărnii este excepțională, iar gustul și textura nu se compara cu a nici unei rase de pui;

poate fi încrucișată cu alte rase locale, rezultand pui de mari dimensiuni datorită calității genetice a puilor de găină Kabir;

puii mănâncă destul de mult putând fi hrăniți cu o dieta pe bază de cereale;

2.3.RASA GÂT GOLAȘ DE TRANSILVANIA

A fost prezentată prima oară în anul 1875, în cadrul unei expoziții de la Viena stârnind curiozitatea datorită aspectului. Numele rasei provine de la faptul că păsările sunt lipsite de penaj pe gât până sub gușă. Rasa s-a format spontan în Transilvania, prin mutații genetice, una dintre acestea fiind vinovată și de gâtul lipsit de pene care a dat numele rasei. Iniția rasa a putut fi găsită în Bistrița-Năsăud, Cluj și Mureș, răspândindu-se mai apoi în restul Transilvaniei.

Rasa Gât Golaș de Transilvania (figura 4) este unica găină cu gâtul dezgolit de pene până sub gușă. În cadrul acestei rase există mai multe varietăți de culoare, și anume alb, negru, albastru bordurată, roșu, galben, barat, potârniche și negru alb-bubat. În România cele mai multe exemplare sunt din varietățile alb, negru și albastru. Potrivit standardului rasei, în cazul acestor trei varietăți culoarea picioarelor trebuie să fie aceeași cu a penajului. În cazul celorlaltor varietăți, culoarea picioarelor trebuie să fie albă (36).

Figura 4. Cocoș și găini Gât golaș de Transilvania

(după https://www.google.ro/search?q=gat+golas&source)

Caracteristici productive:

producția de ouă este de 120-170 de bucăți pe an (media este de 140 de ouă), având coaja foarte rezistentă;

greutatea ouălor este între 65 și 75 de grame, având coaja albă;

greutatea păsărilor adulte este de 2,5 kilograme la găini și 3 kilograme la cocoși;

este o rasă deloc pretențioasă, rezistentă la frig, fără a avea nevoie de hrană specială, această găină se pretează foarte bine la sistemul ecologic de creștere a păsărilor.

se pretează foarte bine pentru creșterea în aer liber, își poate completa meniul cu vegetație spontană și insecte.

se adaptează foarte bine la temperaturi ridicate (40 de grade) datorită absenței penajului.

2.4.HIBRIDUL COOB 500

În prezent în țara nostră, întâlnim frecvent trei hibrizi de carne (Cobb 500, Ross 308 și Hubbard Flex), în studiul nostru fiind implicat numai primul dintre aceștia.

Hibridul Coob 500 (figura 5), este produs de firma „Cobb Breeding Company Ltd“ din Anglia, fiind adaptat diverselor tipuri de climă, precum și diferitelor sisteme de creștere. Are o viabilitate excelentă și nu necesită condiții speciale de creștere, putând să obțină performanțe mai mari cu cheltuieli mici (48). Este puțin pretențios în privința cerințelor nutritive, astfel că din punct de vedere proteic, necesitățile acestui hibrid sunt de 21%-22,5% PB (proteină brută).

Figura 5. Hibridul Coob 500

(după https://www.google.ro/search?q=hibridul+cobb+500&source)

Din punct de vedere al condițiilor de microclimat, hibridul Cobb 500 este pretențios, necesitând o atenție deosebită pentru menținerea parametrilor conform ghidului de exploatare. Datorită faptului că are o viteză mare de creștere, acesta prezintă atât o sensibilitate mare pentru contractatea unor boli. De asemenea, prezintă o capacitate mare de ingerare a furajului. Acest hibrid a fost creat în special pentru producția de piept și prezintă un randament ridicat la sacrificare.

Este hibridul de carne cu cea mai eficientă rată de conversie a hranei și cu cea mai mare viteză de creștere.

Avantaje:

– cel mai mic cost/kg greutate vie;

– performanță maximă cu rații alimentate ieftine;

– cea mai bună rată de conversie a hranei;

– viteză mare de creștere;

– grad mare de uniformitate.

Desavantaj:

apariția sindromului morții subite a puilor, datorită vitezei mare de creștere.

3.ANATOMIA APARATULUI DIGESTIV

LA PASĂRE

Aparatul digestiv al păsărilor, este asemănător (din punct de vedere al alcătuirii și organizării) cu al mamiferelor, față de care prezintă unele diferențe datorate modului diferit de hrănire. În esență este alcătuit din:

tub digestiv;

glande anexe.

3.1.TUBUL DIGESTIV

Tubul digestiv al păsărilor se diferențiază esențial față de mamifere atât prin lungime cât și prin conformație, și este alcătuit din următoarele componente (figura 6):

– cavitatea bucală;

– faringe;

– esofag;

– stomac;

– intestin subțire;

– intestin gros;

– cloacă.

Cavitatea bucală nu are dinți și buze, acestea fiind înlocuite de două valve cornoase (superioară și inferioară), mulate pe oasele maxilare și mandibulă care formează ciocul. La găină, aceste valve (cea superioară este recurbată) sunt scurte și ascuțite la vârf. Plafonul cavității are numai palatul dur, care este fisurat pe linia mediană, această fisură fiind de fapt, deschiderea coanelor. Vălul palatin, este înlocuit cu câteva papile cornificate reduse (46). Orificiul buco-faringian nu este net delimitat.

Limba, are o mobilitate redusă, având entoglosul foarte lung, iar mucoasa este cornificată și bogată în papile filiforme (6). Limba are forma valvei inferioare, fiind diferită în funcție de specie (15):

– la găină limba are vârful ascuțit și acoperită de o cuticulă cornoasă.

– la rață limba prezintă protuberanță linguală.

Figura 6. Schema componentelor aparatului digestiv la pui

(după https://www.google.ro/search?biw=1680&bih=949&noj=1&site= webhp&tbm=isch&sa=1&q=digestiv+sistem+in+hens&oq, modificat)

Prezintă papile linguale marginale, radicale, rostrale și laterale. Mucoasa linguală la găină și porumbel prezintă un epiteliu cornificat (4).

Faringele nu este net delimitat de cavitatea bucală. Pe plafonul său, caudal de choane, se află deschiderile conductelor faringo-timpanice, iar pe planșeu se observă deschiderea laringiană. Pe planșeu se observă muntele laringian pe care se observă glota, iar aboral de munte se observă două șiruri de papile faringiene.

Esofagul este localizat în continuarea faringelui fără a se observa însă o demarcație evidentă. Cranial de intrarea în cavitatea toracico-abdominală, se observă gușa, care este o dilatație cu aspectul unui sac (figura 7).

Figura 7. Aparatul digestiv la pui – piesă anatomică

(după http://www.geauga4h.org/poultry/chicken_digestion.htm, modificat)

Stomacul este bicameral (are două compartimente distincte) existând un stomac glandular (numit proventricul) și un stomac muscular (numit ventricul), între care se găsește o zonă intermediară numit istm gastric.

Proventriculul este situat înaintea celui muscular și reprezintă doar o zonă de tranzit între gușă și stomacul muscular. Are un aspect fusiform fiind situat între cei doi lobi hepatici și prezintă două comunicări (o comunicare cu esofagul și alta cu stomacul muscular). Pe suprafața mucoasei se observă papile în vârful cărora se deschid glandele stomacale (secretoare). Glandele stomacale sunt dispuse superficial și în profunzimea mucoasei, cele superficiale secretă mucus, iar cele profunde secretă un suc ce conține acid clorhidric și pepsină. Submucoasa este redusă (5).

Ventriculul are formă lenticulară (de lentilă), fiind dispus caudal de stomacul glandular, de care este legat printr-o porțiune numită zona intermediară. Prezintă o mucoasă cu glande asemănătoare glandelor pilorice ale mamiferelor (9).

Această mucoasă este acoperită de o cuticulă rezistentă ce protejează epiteliul în timpul contracției (8). Musculatura este bine reprezentată și este formată din mușchi netezi foarte puternici. Stomacul muscular, se continuă cu duodenul la nivelul unui orificiu dispus pe partea dreaptă.

Intestinul subțire  este alcătuit, ca și la mamifere din trei porțiuni: duoden, jejun și ileon. În cazul păsărilor întreg intestinul subțire are un calibru constant, relativ uniform, având pereții netezi. Din lungimea totală a tubului digestiv, duodenul reprezintă 9-14%, jejunul și ileonul 58-60%, iar cecurile 6-8% (46).

Duodenul, are forma literei ''U'' curbura sa ajungând la arterele iliace, iar între ramurile sale se afla pancreasul.

Jejunul, este plasat între cei doi saci aerieni abdominali și este suspendat la plafonul cavității toraco-abdominale printr-un mezenter lung. Jejunul formează mai multe anse jejunale care se grupează într-o masă topografiată intre sacii aerieni abdominali. La jumătatea lungimii sale, prezintă, pe marea curbura tuberculul Meckel, care este de fapt un rest al pediculului veziculei ombilicale (15). Mucoasa intestinului subțire prezintă vilozități mai înalte, mai subțiri și mai numeroase decât la mamifere.

Ileonul, este scurt și se află plasat între cele două cecumuri (13).

Intestinul gros este alcătuit din: două cecumuri, colon și rect.

Cecumurile sunt slab dezvoltate la păsările domestice și sunt reprezentate de două diverticule (saci) care comunică numai cu colonul. Cele două cecumuri au lungime variabilă în funcție de regimul alimentar al păsării, și se deschid la limita ileonului cu colonul (16).

Colonul, reprezintă porțiunea de deschidere a cecumurilor. La unele specii colonul lipsește sau este foarte scurt și se continuă fără delimitare cu rectul (6).

Rectul, este situat în continuarea colonului până la cloacă, în care se și deschide.

Cloaca este un spațiu comun căilor digestive, genitale și urinare, fiind alcătuit (atât anatomic cât și funcțional) din trei porțiuni:

– coprodeum (porțiunea cranială) în care se deschide rectul și este delimitată caudal de o cută mucoasă;

– urodeum (porțiunea de mijloc) în care se deschid cele două uretere;

– proctodeum (porțiunea caudală), în care se deschid căile genitale. Pe plafonul proctodeumului se deschide bursa lui Fabricius, care este un organ limfo-epitelial cu rol în asigurarea imunității (44).

Anusul este reprezentat de deschiderea caudală a cloacei. Este încadrat de 2 buze ce prezintă o porțiune rugoasă și o porțiune plană.

3.2.GLANDELE ANEXE

Glandele anexe ale tubului digestiv sunt reprezentate (ca de altfel și în cazul mamiferelor) de:

glandele salivare;

ficatul;

pancreasul.

Glandele salivare sunt reduse și sunt răspândite în toți pereții cavității bucale.

Parotida, este situată sub arcada zigomatică, iar canalul său se deschide caudal de comisurile valvelor. Secreția glandelor salivare este bogată în mucus (18).

Ficatul este situat în spatele inimii, în planul sagital, fiind format din doi lobi (un lob stâng și un lob drept). Lobul drept, este mai mare și prezintă pe fața medială, vezicula biliară. Canalul cistic se deschide la extremitatea terminală a ansei a doua duodenală. Mai multe canale provenite de la ambii lobi formează canalul coledoc care se deschide în duoden la același nivel cu precedentul.

Pancreasul este dispus între cele două anse duodenale, fiind format dintr-o porțiune dorsală și una ventrală. Porțiunea exocrină este formată din acini și un sistem de canale care vor forma câte două canale colectoare pentru fiecare porțiune. Aceste canale se deschid la terminarea duodenului (10).

4.FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV

LA PASĂRE

Fiziologia digestiei la păsări diferă comparativ cu mamiferele, aceste diferențe datorându-se particularităților anatomice și funcționale ale aparatului digestiv.

4.1. PREHENSIUNEA, MASTICAȚIA ȘI DEGLUTIȚIA

Prehensiunea furajelor se face cu ajutorul ciocului, selectarea furajelor realizându-se exclusiv pe baza vederii, gustul și mirosul având un rol nesemnificativ.

Dezvoltarea slabă a gustului nu prezintă mari inconveniente deoarece păsările deglutesc hrana fără o masticație prealabilă, astfel că substanțele sapide nu se pot dizolva, pentru a genera senzația de gust (14).

Deglutiția la păsări se face prin prinderea în cioc a furajelor solide urmată de ridicarea capului.

Deglutiția se realizează cu ajutorul contracțiilor limbii și ale aparatului hioid, care facilitează înaintarea hranei în esofag, moment în care fantele coanelor se închid în mod reflex. Deglutiția apei se face prin ridicarea capului, exclusiv pe baza scurgerii în direcția forței gravitaționale (3).

Saliva este lipsită de enzime digestive (cu excepția gâștei), dar bogată în mucus, având rol în principal în lubrifierea mucoasei buco-faringo-esofagiene și în formarea bolului alimentar (17). Pătrunderea furajelor din cavitatea bucală în esofag se face în principal pe baza realizării unei depresiuni intra-esofagiene create de contracția musculaturii esofagului (12).

Ingestia hranei se realizează sub controlul centrilor nervoși, și este influențată de temperatura mediului și de nivelul energetic și proteic al hranei (13).

4.2.MOTILITATEA TUBULUI DIGESTIV

În cazul păsărilor, mișcările componentelor tubului digestiv sunt variate, acestea fiind clasificate în:

– motilitatea esofagului și a gușii;

– motilitatea gastrică;

– motilitatea intestinului subțire;

– motilitatea intestinului gros.

Motilitatea esofagului și a gușii

Deplasarea furajelor prin esofag se face pe baza undelor peristaltice, .

Gușa prezintă două categorii de contracții: contracții de foame și contracții de golire.

Contracțiile de foame se inițiază când organul mai conține încă furaje. Aceste contracții sunt de tip peristaltic, își au originea în esofag și se deplasează spre stomac, în salve de câte 2-15 contracții, la intervale de timp bine determinate. Numărul, viteza de deplasare și intensitatea acestor contracții cresc pe măsura înfometării (7).

Contracțiile de golire sunt tot de tip peristaltic. Golirea gușii este declanșată reflex, în funcție de starea de umplere a restului tubului digestiv, în special a stomacului. Aceasta depinde, de asemenea, de consistența, conținutul în apă și volumul furajelor prezente în gușă.

Primele furaje deglutite după o perioadă de înfometare traversează gușa (ale cărei sfinctere sunt deschise) și stomacul glandular urmând „culoarul ingluvial“ și ajung direct în stomacul muscular. În gușă, furajele se acumulează după umplerea stomacului.

Inervația gușii este dublă (14).

Secționarea vagului drept influențează slab motilitatea gușii în timp ce secționarea vagului stâng antrenează inhibarea musculaturii gușii ducând la imposibilitatea golirii acesteia, prin închiderea sfincterului posterior (12).

Nervul splanchnic prezintă fibre excitatoare și fibre inhibitoare.

Motilitatea gastrică

La găină, stomacul glandular prezintă unde peristaltice regulate, cu o frecvență de una per minut în perioada de repaus digestiv.

Cei doi mușchi principali din structura stomacului muscular prezintă contracții ritmice direcționate în sens opus unul celuilalt, care asigură mărunțirea furajelor între cele două suprafețe de frecare. Conținutul stomacal refulat de pe suprafețele de frecare este readus între aceste suprafețe prin contracția mușchilor intermediari.

Presiunea endocavitară a stomacului muscular crește în timpul unei contracții, la păsările granivore, atingând 100-150 mmHg la găină, 265-285 mmHg la gâscă și 180 mmHg la rață, în funcție de natura furajelor (13).

Contracțiile proventriculului și stomacului muscular sunt interconectate, realizând cicluri ritmice de contracții.

Controlul nervos al motilității este sub controlul inervației vegetative, parasimpaticul având efect excitator, iar simpaticul inhibitor.

Ciclul de contracții începe în stomacul muscular și se continuă cu 2-3 unde peristaltice în duoden, sfârșitul contracției stomacului musculos determinând inițierea unor unde peristaltice în proventricul.

Foamea sau înfometarea determină reducerea frecvenței contracțiilor în stomac, dar timpul unei contracții crește.

Distensia duodenului scade secreția și motilitatea gastrică.

De asemenea, s-a demonstrat că unele enzime (enterogastrina, secretina și pancreozimina) și precum și unele substanțe biologic active (serotonina) inhibă motilitatea gastrică (27).

Motilitatea intestinală

După contracția stomacului muscular, conținutul gastric este împins în duoden iar o parte din acesta se întoarce în proventricul, care prin contracție peristaltică returnează conținutul în stomacul musculos relaxat.

Digesta duodenală și din ileonul proximal este rejectată frecvent în stomacul musculos, prin contracții antiperistaltice. Prin aceasta se realizează o revenire a digestei în stomacul musculos și omogenizarea cu digesta gastrică.

Duodenul înregistrează 6-9 contracții/minut, dar primele două-trei contracții sunt rapide și consecutive contracției stomacului musculos.

Ileonul înregistrează contracții peristaltice cu o frecvență de 4/minut, consecutiv contracției stomacului musculos.

Rectul se contractă continuu, majoritatea contracțiilor fiind antiperistaltice și sunt asociate cu contracțiile antiperistaltice cloacale. Rolul acestor contracții este de a aduce urina din cloacă în cecuri pentru absorbția apei și de a umple cecurile.

Cecumurile înregistrează contracții peristaltice și antiperistaltice, care determină omogenizarea conținutului cecal și eliminarea lui, frecvența acestor contracții fiind de 0,5-1/minut dar se observă variații diurne.

Timpul de retenție în tubul digestiv la păsări, variază cu felul hranei, specia și vârsta. În cecumuri, timpul de retenție este de 2-3 zile (3).

4.3. DIGESTIA

La păsări, procesele biochimice din timpul digestiei se realizează cu ajutorul enzimelor secretate de unele componente ale tubului digestiv sau ale glandelor anexe ale acestuia. După componenta anatomică în care se realizează aceste procese, digestia la păsări este clasificată în:

– digestie bucală;

– digestie ingluvială;

– digestie gastrică;

– digestie intestinală.

Digestia bucală se realizează în cavitatea bucală, sub acțiunea secreției salivare ajunsă la acest nivel. Numărul și aranjamentul glandelor salivare la păsări variază cu specia.

Secreția salivară este bogată în mucus și servește alunecării furajelor în esofag. Secreția redusă și timpul scurt de retenție în cavitatea bucală determină modificări reduse ale hranei la acest nivel. La gâscă deși saliva conține ptialină, degradarea amidonului în cavitatea bucală este nesemnificativă (3).

Însalivarea și solubilizarea redusă a hranei în cavitatea bucală se asociază cu numărul redus de papile gustative, astfel încât gustul hranei nu influențează apetența.

Digestia ingluvială se realizează la nivelul gușei. În esofag, bolul alimentar se îmbogățește cu mucus. Degradarea enzimatică a glucidelor se realizează în timpul retenției ingluviale, cu ajutorul enzimelor din furaje, cele regurgitate din duoden și cu unele diastazele bacteriene 14).

Principalul rol al gușii este cel de depozit și de reglare a umplerii stomacului. Gușa realizează în același timp, înmuierea furajelor și îmbibarea lor cu apă provenită din salivă și din secrețiile glandelor esofagiene și ingluviale. Secreția proprie a glandelor gușii conține mucus și o cantitate foarte mică de enzime. Absorbția prin peretele gușii este nesemnificativă.

La pui, ingluviul nu are rol important în digestie și absorbție, întrucât nu afectează consumul de hrană, deci și viteza de creștere, consecutiv contracției lui (46).

Digestia gastrică se realizează la nivelul proventriculului și ventriculului, cu ajutorul sucului gastric.

Mucoasa proventriculului (care prezintă glandele gastrice evidente macroscopic), conține un singur tip de celule pentru secreția de pepsinogen și HCl și celule secretoare de mucus.

Mucoasa ventriculului este supusă în permanență eroziunii realizată de furaje, iar pentru protecția sa, glandele mucoase secretă o substanță proteică asemănătoare cheratinei (coalina) care prin coagulare formează un strat protector. În stomacul muscular, nu se secretă enzime și nici HCl, dar acestea sunt prezente, ele provenind în principal din proventricul dar și din duoden. Valoarea pH-ului conținutului este cuprinsă între 2,2-2,6, iar la aceste valori, digestia pepsică, inițiată în proventricul, continuă și în acest segment (14).

Datorită capacității volumetrice reduse a stomacului glandular, furajele rămân în cavitatea acestuia doar o durată redusă de timp (pH-ul conținutului în acest compartiment este încă ridicat, nefavorabil acțiunii pepsinei). Furajele prezintă o suprafață redusă de contact cu enzimele digestive.

Timpul scurt de staționare a furajelor în stomacul glandular precum și condițiile nefavorabile activității pepsinei fac ca sucul gastric să nu-și poată exercita acțiunea decât în segmentul duodenal al tubului digestiv.

Stomacul glandular are un rol mai mult de compartiment de tranzit al ingestei de la gușă la stomacul muscular (22).

Principala funcție a stomacului muscular este amestecarea și mărunțirea furajelor provenite prin deglutiție din gușă. Acțiunea de mărunțire a furajelor este favorizată de prezența în acest compartiment a pietricelelor, considerate ca suplinitori ai dinților. Prezența pietricelelor contribuie la mărunțirea corespunzătoare a cerealelor administrate sub formă de boabe.

Dezvoltarea stomacului muscular este adaptată regimului alimentar, fiind mult mai voluminos și puternic la păsările granivore decât la cele carnivore.

Prezența acidului clorhidric și a acidului oxicolic (constituent al bilei) în stomacul musculos, favorizează apariția leziunilor epiteliului, leziuni comparabile cu ulcerele pepsice la mamifere.

Digestia intestinală se realizează la nivelul intestinului (în principal a celui subțire). Intestinul păsărilor este mult mai scurt, raportat la lungimea corporală, comparativ cu cel al mamiferelor. Dată fiind lungimea mică a intestinului și timpul scurt de tranzit digestiv, intestinul păsărilor trebuie să exercite o acțiune digestivă foarte rapidă.

Mucoasa intestinului subțire conține glande Lierberkuhn și, inconstant în duoden, glande tubulare asemănătoare glandelor Brunner la mamifere (27).

Intestinul subțire este principalul segment în care are loc digestia, sub acțiunea enzimelor din sucurile pancreatic și intestinal (care au același echipament enzimatic ca în cazul mamiferelor).

Sucul pancreatic este alcalin (datorită carbonaților) și conține enzime proteolitice (tripsinogen), enzime amilolitice (amilază) și o lipază.

Sucul intestinal conține proteaze și amilază.

O particularitate importantă a digestiei intestinale la păsări este valoarea slab acidă pH-ului conținutului intestinal pe lungimea întregului intestin (tabelul 1).

Tabelul 1. Valorile pH-ului conținutului diferitelor compartimente

ale tubului digestiv la găină și rață (după Dojană N., modificat)

Valorile maxime ale acidității au fost înregistrate în conținutul stomacului muscular iar valorile minime în ileon.

Bila are compoziție și rol asemănătoare bilei de la mamifere. În plus, la puii de găină de 8 săptămâni, bila conține amilază, dar activitatea ei este mai redusă decât a amilazei pancreatice (38).

Prin pH-ul alcalin, atât bila cât și secreția pancreatică tind să neutralizeze aciditatea dată de HCl, însă cu toate acestea pH-ul intestinal rămâne ușor acid.

Valorile pH-ului din intestin sunt cuprinse între 6 și 7, valori la care, atât pepsina cât și tripsina, nu au acțiune la mamifere.

Reglarea secreției pancreatice este asemănătoare cu cea de la mamifere, realizându-se atât prin mecanism nervos, cât și prin mecanism umoral.

În cecumuri, timpul de retenție al digestei este mai lung decât în alte segmente și permite digestia celulozei cu ajutorul enzimelor bacteriene. Asociat cu celulozoliza are loc sinteza redusă de vitamine ale complexului B, aport care nu modifică necesarul de vitamine B din hrană întrucât se pare că în cecumuri aceste vitamine nu se absorb. În aceste compartimente digestive au loc procese fermentative datorate acțiunii bacteriilor. Cea mai importantă funcție a cecumurilor este digestia celulozei. Celuloza, însă, suportă doar o descompunere parțială. Datorită faptului că doar o cantitate mică de conținut intestinal pătrunde în cecumuri, capacitatea celulozolitică a acestora rămâne redusă. Celuloza din fibre brute de orz nu este digerată în timp ce, la găină, celuloza din făină de porumb sau de grâu este digerată în procent de 7-9%. Cecumurile au un oarecare rol în absorbția apei, concentrația în apă a conținutului cecal fiind mai redusă decât a celui rectal. Antiperistaltismul intestinal aduce în colon o parte din urina deversată în urodeum. Conținutul în acid uric din această urină reprezintă sursă de azot pentru bacteriile cecale. Reabsorbția apei din urină reprezintă o altă funcție a cecumurilor.

PARTEA a II a

CERCETĂRI PERSONALE

1.SCOPUL LUCRĂRII

Prezenta lucrare de diplomă a avut ca scop urmărirea unui singur parametru (respectiv masa corporală), dorind să determinăm modul în care rasa sau hibridul de carne crescute în gospodărie, influențează acest parametru.

Credem că tema abordată de noi este destul de importantă, observându-se tendința actuală a populației de a crește în gospodărie rase și hibrizi de carne, în scopul consumului de carne proaspătă în cadrul familiei.

Facem precizarea că la momentul actual apoape s-a renunțat la obținerea tradițională a puilor, populația din mediul rural preferând să achiziționeze pui de o zi sau chiar pui zburați, în detrimentul obținerii acestora în gospodărie (cu ajutorul cloștilor sau a incubatoarelor)

Studiind literatura de specilitate (1, 19, 20, 28, 39) am întâlnit recomandări atât pentru creșterea raselor de carne cât și pentru creșterea hibrizilor specializați însă datele găsite de noi se referă în principal la creșterea industrială a acestora.

În acest scop am realizat studiul care stă la baza acestei lucrări de diplomă, respectiv am dorit să obținem date referitoare la sporurile realizate de rasele de carne și hibrizii specializați, în condițiile creșterii în gospodărie.

Considerăm că datele obținute de noi sunt importante și utile mai ales pentru persoanele care doresc să crească rase și hibrizi de carne în gospodarie, valorile obținute de noi putând reprezenta valori la care aceștia să se raporteze.

2.MATERIALE ȘI METODE

Pentru realizarea cercetărilor noastre am utilizat pui de găină (rase și hibrizi de carne) pe care i-am crescut în gospodăria proprie.

În acest sens am achiziționat din rețeaua Agroland 40 de pui de găină în vârstă de o zi, realizând următoarele loturi experimentale:

lotul 1, format din 10 pui din rasa Plymouth Rock;

lotul 2, format din 10 pui din rasa Kabir;

lotul 3, format din 10 pui din rasa Gât golaș de Transilvania;

lotul 4, format din 10 pui din hibridul Coob 500.

Imediat după achiziționare, puii au fost crescuți până la vârsta de 3 săptămâni într-o magazie (pe așternut de talaș), unde au beneficiat de căldură (bec cu infraroșii) și lumină (bec de neon). La împlinirea vârstei de trei săptămâni puii au fost cazați până la împlinirea vârstei de 8 săptămâni într-un adăpost prevăzut cu padoc exterior (figura 8), unde au beneficiat de mișcare în aer liber și lumină naturală (aproximativ 17 ore/zi), încercând să respectăm cât mai mult tehnologia de creștere recomandată (în acest scop am consultat ghidul de creștere de pe site-ul firmei, respectiv, http://www.agroland.ro/pui-de-o-zi-nr-1-in-romania).

Figura 8. Adăpăstul în care puii au fost crescuți între 3 și 8 săptămâni

În acest sens am asigurat:

– o densitate de aproximativ 20 de pui /mp în primele 3 săptămâni, apoi de 10 pui/mp în următoarele 5 săptămâni.

– așternut de talaș, într-un strat de aproximativ 5 cm grosime, în primele 3 săptămâni, apoi au avut ca așternul un strat de nisip și pământ (în padocul exterior). (figura 9)

Figura 9. Padocul la care puii au avut acces

– o temperatură de 30-32 grade C în primele 7 zile, apoi aceasta a fost scăzută cu câte 2-3 grade C/săptămână, în următoarele două săptămâni. Asigurarea temperaturii  s-a realizat cu ajutorul becurilor speciale cu radiație infraroșie de 250 W în primele 7 zile, apoi de 150 W.

– iluminat continuu (24h/zi) în primele 3 săptămâni, care ulterior a fost redus la 17h/zi (lumină naturală), în momentul transferului în padocul exterior.

apă proaspătă la discreție. Pentru adăpare am folosit adăpătorile circulare.

– hrănirea puilor s-a făcut la discreție, dar diferențiat în funcție de vârsta puilor (tabelul 2), după cum prezentăm în continuare:

– în prima săptămână (imediat după achiziționare), hrănirea s-a făcut

exclusiv cu furaj combinat (furaj starter, Vivabio NC 1151) (figura 10);

– în săptămâna a 2 a și a 3 a, hrănirea s-a făcut cu furaj de creștere

Vivabio NC 1152;

– între săptămânile a 4 a și a 8 a, hrănirea s-a facut cu furaj de finisare

Vivabio NC 1153) (figura 11).

Figura 10. Furajul folosit pentru hrănirea puilor la debutul experimentului

(prima săptămână)

Figura 11. Furajul folosit pentru hrănirea puilor la sfârșitul experimentului

(între a 4 a și a 8 a săptămână)

Tabelul 2. Furajele folosite în timpul experimentului

și perioada administrării acestora

Este foarte important să menționăm și faptul că pe parcursul experimentului, puii au fost tratați (conform recomandărilor in ghidul de creștere) cu:

1.Jolomix, produs care conține multivitamine, îmbogățit cu microelemente, macroelemente și aminoacizi esențiali, care în mod normal nu se sintetizează în organismul puilor. Acești compuși sunt foarte importanți pentru o dezvoltare armonioasă a puilor, pentru creșterea rezistenței organsmului la îmbolnăviri și pentru refacerea organismului dupa stările toxiemice (aminoacizii esențiali sunt hepatoprotectori). Dozaj: 2ml/l apă timp de 3- 5 zile.

2.Acidifiant Nutrisafe cu rol antibiotic și stimulator de creștere prin îmbunatătirea digestiei. Dozaj: 1ml/l apă, permanent pe toată durata experimentului.

Greutatea corporală a puilor din cele 4 loturi experimentale a fost verificată (cu ajutorul cântarelor electronice) după cum urmează:

– în momentul achiziției (figurile 12, 13 și 14);

– după 2 săptămâni de la debutul experimentului (figurile 15, 16 și 17);

– după 4 săptămâni de la debutul experimentului (figurile 18, 19 și 20);

– după 6 săptămâni de la debutul experimentului (figurile 21 și 22);

– și după 8 săptămâni de la debutul experimentului (figurile 23 și 24).

Figura 12. Determinarea masei corporale a puiului din rasa Plymouth Rock,

în momentul achiziției

Figura 13. Determinarea masei corporale a puiului din rasa Kabir,

în momentul achiziției

Figura 14. Determinarea masei corporale a hibridului Coob 500,

în momentul achiziției

Figura 15. Determinarea masei corporale a puiului din rasa Plymouth Rock,

în vârstă de două săptămâni

Figura 16. Determinarea masei corporale a puiului din rasa Kabir,

în vârstă de două săptămâni

Figura 17. Determinarea masei corporale a hibridului Coob 500,

în vârstă de două săptămâni

Figura18. Determinarea masei corporale a puiului din rasa Plymouth Rock,

în vârstă de patru săptămâni

Figura 19. Determinarea masei corporale a puiului din rasa Kabir,

în vârstă de patru săptămâni

Figura 20. Determinarea masei corporale aHibridului Coob 500,

în vârstă de patru săptămâni

Figura 21. Determinarea masei corporale a puiului din rasa Plymouth Rock,

în vârstă de șase săptămâni

Figura 22. Determinarea masei corporale a puiului din rasa Kabir,

în vârstă de șase săptămâni

Figura 23. Determinarea masei corporale a puiului din rasa Plymouth Rock,

în vârstă de opt săptămâni

Figura 24. Determinarea masei corporale aHibridului Coob 500,

în vârstă de opt săptămâni

3.REZULTATE OBȚINUTE ȘI DISCUȚII

Rezultatele obținute vor fi prezentate în continuare sub formă de tabele, însoțite de grafice sugestive și scurte comentarii explicative.

Comparațiile privind relevanța statistică a diferențelor de mase corporale dintre cele patru loturi experimentale au fost făcute utilizând testul t (Student).

Masele corporale ale puilor în momentul achiziției din cele 4 loturi experimentale sunt prezentate în tabelele 3, 4, 5 și 6.

Tabelul 3. Masa corporală a puilor din lotul 1, în momentul achiziției

Tabelul 4. Masa corporală a puilor din lotul 2, în momentul achiziției

Tabelul 5. Masa corporală a puilor din lotul 3, în momentul achiziției

Tabelul 6. Masa corporală a puilor din lotul 4, în momentul achiziției

Valorile medii ale maselor corporale ale puilor din cele patru loturi experimentale, în momentul achiziției sunt prezentate în tabelul 7 și figura 25.

Tabelul 7. Valoarea medie a masei corporale a puilor din cele patru loturi experimentale, în momentul achiziției

Figura 25. Media maselor corporale ale puilor din cele patru loturi experimentale,

în momentul achiziției

Studiind datele prezentate în tabelul 7 și figura 25, se observă că media maselor corporale a puilor din cele patru loturi experimentale este mai mare în favoarea puilor din lotul 4. Exprimată în procente, această diferență este mai mare cu:

6,28%, față de lotul 1;

8,63 %, față de lotul 2

13,13 %, față de lotul 3.

În urma analizei statistice, s-a constatat că aceste diferențe sunt nesemnificative din punct de vedere statistic (p<0,01), pentru toate cele 3 loturi. Acest fapt ne permite să afirmăm că în momentul achiziției toate cele patru loturi experimentale au fost omogene în ceea ce privește masa corporală.

Masele corporale ale puilor în vârstă de două săptămâni din cele patru loturi experimentale, sunt prezentate în tabelele 8, 9, 10 și 11.

Tabelul 8. Masa corporală a puilor din lotul 1,

în vârstă de două săptămâni

Tabelul 9. Masa corporală a puilor din lotul 2,

în vârstă de două săptămâni

Tabelul 10. Masa corporală a puilor din lotul 3,

în vârstă de două săptămâni

Tabelul 11. Masa corporală a puilor din lotul 4,

în vârstă de două săptămâni

Facem mențiunea că în cazul lotului 4, determinările s-au facut numai pe 9 pui, deoarece un pui a decedat la vârsta de o săptămână.

Valorile medii ale maselor corporale ale puilor din cele patru loturi experimentale, în vârstă de două săptămâni, sunt prezentate în tabelul 12 și figura 26.

Tabelul 12. Valoarea medie a masei corporale a puilor din cele patru loturi experimentale, în vârstă de două săptămâni

*p<0,05

Figura 26. Media maselor corporale ale puilor din cele patru loturi experimentale,

în vârstă de două săptămâni

Studiind datele prezentate în tabelul 12 și figura 26, se observă că media maselor corporale a puilor din cele patru loturi experimentale este mai mare în favoarea puilor din lotul 4. Exprimată în procente, această diferență este mai mare cu:

106,4%, față de lotul 1;

131,9 %, față de lotul 2

145,9 %, față de lotul 3.

În urma analizei statistice, s-a constatat că aceste diferențe sunt semnificative din punct de vedere statistic (p<0,05), în cazul puilor din loturile 1, 2, și 3. Acest fapt ilustrează că demarajul hibridului Coob 500 este mult superior raselor studiate.

Masele corporale ale puilor în vârstă de patru săptămâni din cele patru loturi experimentale, sunt prezentate în tabelele 13, 14, 15 și 16.

Tabelul 13. Masa corporală a puilor din lotul 1,

în vârstă de patru săptămâni

Facem mențiunea că în cazul lotului 1, determinările s-au facut numai pe 9 pui, deoarece un pui a decedat la vârsta de 3 săptămâni.

Tabelul 14. Masa corporală a puilor din lotul 2,

în vârstă de patru săptămâni

Tabelul 15. Masa corporală a puilor din lotul 3,

în vârstă de patru săptămâni

Facem mențiunea că în cazul lotului 3, determinările s-au facut numai pe 9 pui, deoarece un pui a decedat cu o zi înaintea determinării masei corporale.

Tabelul 16. Masa corporală a puilor din lotul 4,

în vârstă de patru săptămâni

Facem mențiunea că în cazul lotului 4, determinările s-au facut numai pe 8 pui, deoarecea mai decedat un pui, din motive necunoscute.

Valorile medii ale maselor corporale ale puilor din cele patru loturi experimentale, în vârstă de patru săptămâni, sunt prezentate în tabelul 17 și figura 27.

Tabelul 17. Valoarea medie a masei corporale a puilor din cele patru loturi experimentale, în vârstă de patru săptămâni

*p<0,05

Figura 27. Media maselor corporale ale puilor din cele patru loturi experimentale,

în vârstă de patru săptămâni

Studiind datele prezentate în tabelul 17 și figura 27, se observă că media maselor corporale a puilor din cele patru loturi experimentale la vârsta de patru săptămâni este mai mare tot în favoarea puilor din lotul 4. Exprimată în procente, această diferență este mai mare cu:

22,9 %, față de lotul 1;

44,06 %, față de lotul 2

79,8 %, față de lotul 3.

În urma analizei statistice, s-a constatat că aceste diferențe sunt semnificative din punct de vedere statistic (p<0,05), numai în cazul puilor din lotul 3. În cazul puilor din loturile 1 și 2, diferențele observate sunt nesemnificative din punct de vedere statistic (p<0,01).

Masele corporale ale puilor în vârstă de șase săptămâni din cele patru loturi experimentale, sunt prezentate în tabelele 18, 19, 20 și 21.

Tabelul 18. Masa corporală a puilor din lotul 1,

în vârstă de șase săptămâni

Facem mențiunea că în cazul lotului 1, determinările s-au facut numai pe 8 pui, deoarecea a mai decedat un pui, din motive necunoscute.

Tabelul 19. Masa corporală a puilor din lotul 2,

în vârstă de șase săptămâni

Facem mențiunea că în cazul lotului 2, determinările s-au facut pe 9 pui, deoarece a un pui a decedat în urma unui accident.

Tabelul 20. Masa corporală a puilor din lotul 3,

în vârstă de șase săptămâni

Tabelul 21. Masa corporală a puilor din lotul 4,

în vârstă de șase săptămâni

Valorile medii ale maselor corporale ale puilor din cele patru loturi experimentale, în vârstă de șase săptămâni, sunt prezentate în tabelul 22 și figura 28.

Tabelul 22. Valoarea medie a masei corporale a puilor din cele patru loturi experimentale, în vârstă de șase săptămâni

*p<0,05

Figura 28. Media maselor corporale ale puilor din cele patru loturi experimentale,

în vârstă de șase săptămâni

Studiind datele prezentate în tabelul 22 și figura 28, se observă că media maselor corporale a puilor din cele patru loturi experimentale la vârsta de patru săptămâni este mai mare tot în favoarea puilor din lotul 4. Exprimată în procente, această diferență este mai mare cu:

40,47 %, față de lotul 1;

52,8 %, față de lotul 2

77 %, față de lotul 3.

În urma analizei statistice, s-a constatat că aceste diferențe sunt semnificative din punct de vedere statistic (p<0,05), în cazul puilor din loturile 2 și 3. În cazul puilor din lotul 1 diferențele observate sunt nesemnificative din punct de vedere statistic (p<0,01).

Masele corporale ale puilor în vârstă de opt săptămâni din cele patru loturi experimentale, sunt prezentate în tabelele 23, 24, 25 și 26.

Tabelul 23. Masa corporală a puilor din lotul 1,

în vârstă de opt săptămâni

Tabelul 24. Masa corporală a puilor din lotul 2,

în vârstă de opt săptămâni

Menționăm că determinarea masei corporale în cazul puilor din lotul 2 în vârstă de 8 săptămâni s-a făcut pe 8 indivizi, deoarece un pui a decedat la vârsta de 7 săptămâni.

Tabelul 25. Masa corporală a puilor din lotul 3,

în vârstă de opt săptămâni

Tabelul 26. Masa corporală a puilor din lotul 3,

în vârstă de opt săptămâni

Menționăm că determinarea masei corporale în cazul puilor din lotul 4 în vârstă de 8 săptămâni s-a făcut pe 7 indivizi, deoarece un pui a decedat la vârsta de 7 săptămâni.

Valorile medii ale maselor corporale ale puilor din cele patru loturi experimentale, în vârstă de opt săptămâni, sunt prezentate în tabelul 22 și figura 29.

Tabelul 27. Valoarea medie a masei corporale a puilor din cele patru loturi experimentale, în vârstă de opt săptămâni

*p<0,05

Figura 29. Media maselor corporale ale puilor din cele patru loturi experimentale,

în vârstă de opt săptămâni

Studiind datele prezentate în tabelul 27 și figura 29, se observă că media maselor corporale a puilor din cele patru loturi experimentale la vârsta de patru săptămâni este mai mare tot în favoarea puilor din lotul 4. Exprimată în procente, această diferență este mai mare cu:

47,06 %, față de lotul 1;

35,14 %, față de lotul 2

78,21 %, față de lotul 3.

În urma analizei statistice, s-a constatat că aceste diferențe sunt semnificative din punct de vedere statistic (p<0,05), în cazul puilor din loturile 1 și 3. În cazul puilor din lotul 2 diferențele observate sunt nesemnificative din punct de vedere statistic (p<0,01).

Rezultatele obținute de noi sunt prezentate într-un mod centralizat în tabelul 28 și în graficul din figura 30.

Tabelul 28. Tabel centralizator cu valorile medii ale maselor corporale (grame)

ale puilor din cele patru loturi experimentale,

în corelație cu momentul experimentului

*p<0,05

**p<0,01

În urma analizăriii datelor prezentate în tabelul centralizator (tabelul 28), putem face următoarele observații:

– în ziua achiziției diferențele de mase corporale între cele patru loturi experimentale, au

fost nesemnificative din punct de vedere statistic (p<0,01);

– la două săptămâni de la debutul experimentului diferențele de mase corporale dintre loturi au fost semnificative din punct de vedere statistic (p<0,05), între lotul 4 și toate celelalte loturi experimentale;

– la patru săptămâni după debutul experimentului diferențele de mase corporale dintre loturile experimentale au fost:

-semnificative din punct de vedere statistic (p<0,05), între lotul 4 și lotul 3;

-nesemnificative din punct de vedere statistic (p<0,01), între lotul 4 și loturile 1 și 2;

– la șase săptămâni de la debutul experimentului diferențele de mase corporale dintre loturile experimentale au fost:

-semnificative din punct de vedere statistic (p<0,05), între lotul 4 și loturile 2 și 3;

-nesemnificative din punct de vedere statistic (p<0,01), între lotul 4 și lotul 1;

– la opt săptămâni de la debutul experimentului diferențele de mase corporale dintre loturile experimentale au fost:

-semnificative din punct de vedere statistic (p<0,05), între lotul 4 și loturile 1 și 3;

-nesemnificative din punct de vedere statistic (p<0,01), între lotul 4 și lotul 2;

Figura 30. Media maselor corporale ale puilor din cele patru loturi experimentale,

în corelație cu momentul experimentului

Studiind datele prezentate în figura 30 se observă că pe parcursul experimentului:

– sporul de creștere cel mai mare a fost înregistrat de hibridul Coob 500 (lotul 4), valorile medii ale maselor corporale fiind superioare celorlaltor loturi (în toate momentele experimentale);

– sporul se creștere al rasei Plymouth Rock (lotul 2) a fost superior sporurilor de creștere al rasei Kabir (la două, patru și șase săptămâni de la debutul experimentului) și rasei Gât Golaș de Transilvania (pe toată durata experimentului);

– sporul de creștere al rasei Kabir (lotul 3) a fost superior sporurilor de creștere

al rasei Plymouth Rock (la opt săptămâni de la debutul experimentului) și al rasei Gât Golaș de Transilvania (pe toată durata experimentului);

– sporul de creștere al rasei Gât golaș de Transilvania a fost cel mai mic, fiind inferior celorlaltor loturi studiate pe toată durata experimentului.

4.CONCLUZII

În urma analizării și interpretării rezultatelor obținute, am putut desprinde următoarele concluzii:

1.Media masei corporale a puilor aparținând hibridului Coob 500 a fost superioară mediilor maselor corporale a celorlaltor pui, pe toată durata experimentului.

2.Diferențele dintre masa corporală medie a hibridului Coob 500 și masa corporală medie a rasei Plymouth Rock, au fost semnificative la două și opt săptămâni de la debutul experimentului și nesemnificative la patru și șase săptămâni de la debutul experimentului.

3.Diferențele dintre masa corporală medie a hibridului Coob 500 și masa corporală medie a rasei Kabir, au fost semnificative la două și șase săptămâni de la debutul experimentului și nesemnificative la patru și opt săptămâni de la debutul experimentului.

4.Diferențele dintre masa corporală medie a hibridului Coob 500 și masa corporală medie a rasei Gât golaș de Transilvania, au fost semnificative pe toată durata experimentului.

5.BIBLIOGRAFIE

Carré., Méda B. (2015), Cross relationships between growth performance, growth composition and feed composition in broiler chickens, calculated from published data, Poult Sci, Sep;94(9):2191-201

Charuta A., Dzierzecka M., Komosa M., Kalinowski Ł., Pierzchała M. (2013), Age- and sex-related differences of morphometric, densitometric and geometric parameters of tibiotarsal bone in Ross broiler chickens, Folia Biol (Krakow); 61(3-4):211-20

Constantin N.(1998), Fiziologia animalelor, vol, 1 și 2, Ed,Coral Sanivet, București

Cornilă N., Manolescu N. (2006), Structura și ultrastructura organelor la animalele domestice, Ed. Ceres, București

Cornilă N., Cazimir I., Predoi Șt. (2008), Noțiuni practice de morfologie microscopică, vol, I, Editura Ceres, București

Cornilă N., Raita S.M. (2013), Biologie celulară, histologie, embriologie, Ed. Printech, București

Cotor G. (2006), Biologia producțiilor animaliere cu relevanță alimentară, Ed. Cartea universitară. București

Cotor G., Ghiță M. (2007), Biologie animală, Ed.Universitară, București

Cotor G., Ghiță M. (2007), Biologie animală, Caiet de lucrări practice, Ed. Printech, București

Cotor G., Ghiță M. (2012), Noțiuni teoretice și lucrări practice de biologie animală, Ed. Printech, București

Creța V., Morar R., Culea C. (1995), Zootehnie generală și specială, Ed. Didactică și pedagogică, București

Dojană N. (2008), Compendiu de fiziologie a animalelor domestice, Ed Printech, București

Dojană N. (2012), Fiziologia animalelor de fermă, de laborator și de companie, Ed Printech, București

Dojană N. (2013), Tratat de fiziologia animalelor și etologie, Ed, Printech, București

Evans H., Heiser B. (2001), What’s inside: Anatomy and physiology, Handbook of Bird Biology, 162-220, Editure Cornell Lab of Ornithology, Ithaca, NY

Gheție V., Chițescu Șt., Coțofan V., Hillebrand A. (1976), Atlas de anatomie a păsărilor domestice, Ed Academiei Republicii Socialiste România

Ghiță M. (2008), Biologie animală (Elemente fundamentale de fiziologie a producțiilor animaliere cu relevanță alimentară) – Caiet de lucrări practice, Ed. Printech, București

Ghiță M. (2010), Biologie animală, Caiet de lucrări practice, Ed. Printech, București

Grossman M., Bohren B.B. (2015), Logistic growth curve of chickens: heritability of parameters, J. Hered, Nov-Dec;76(6):459-62

Grupioni N.V., Cruz V.A., Stafuzza N.B., Freitas L.A., Ramos S.B., Savegnago R.P., Peixoto J.O., Ledur M.C., Munari D.P. (2015), Phenotypic, genetic and environmental parameters for traits related to femur bone integrity and body weight at 42 days of age in a broiler population, Poult Sci, Nov;94(11):2604-7

Ognean L., Cernea Cristina (2011), Aplicații practice în fiziologia animalelor, Ed, AcademicPres, Cluj-Napoca

Ognean L., Dojană N. (2001), Fiziologia animalelor, Ed, Presa Universitară Clujeană

Opriș I.V., Apostol L., Movileanu G. (2005), Sisteme si tehnologii de creștere a puilor de carne, Ed. Ceres, București

Ozkan S., Malayoğlu H.B., Yalçin S., Karadas F., Koçtürk S., Cabuk M., Oktay G., Ozdemir S., Ozdemir E., Ergül M (2007), Dietary vitamin E (alpha-tocopherol acetate) and selenium supplementation from different sources: performance, ascites-related variables and antioxidant status in broilers reared at low and optimum temperatures,Br Poult Sci, 48(5):580-93

Pârvu Gh. (2003), Tratat de nutriția animalelor, Ed, Coral Sanivet

Renema R.A., Robinson F.E., Newcombe M., Mckay R.I. (1999), Effects of body weight and feed allocation during sexual maturation in broiler breeder hens, Growth and carcass characteristics, Poultry Science,78: 619-628

Scherer C.S., Baker D.H. (2000), Excess dietary methionine markedly increases the vitamin B-6 requirement of young chicks, J Nutr, 130(12):3055-8

Sizemore F.G., Barbato G.F. (2002), Correlated responses in body composition to divergent selection for exponential growth rate to 14 or 42 days of age in chickens, Poult Sci,Jul;81(7):932-8

Stafie L.C. (2007), Ferma nr. 2(46)

Stafie L.C. (2004), Ghid de creștere a puilor de carne, Ed. Comision Dic

Stoica. I. (2002), Nutriția și alimentația animalelor, Ed. Coral Sanivet, București

Suarez M.E., Wilson H.R., Mather F.B., Wilcox C.J., McPherson B.N. (1997), Effect of strain and age of the broiler breeder female on incubation time and chick weight, Poult Sci, Jul;76(7):1029-36

Symeon G.K., Mantis F., Bizelis I., Kominakis A., Rogdakis E., (2010), Effects of caponization on growth performance, carcass composition, and meat quality of medium growth broilers, Poult Sci, 89(7):1481-9

Ștefănescu Gh., Bălășescu M., Severin V. (1960), Avicultura vol, I, Ed, Agro-silvică, București

Ștefănescu G.A., Severin V., Ionită E., Oeriu I. (1972), Rate of weight gain in chickens under the influence of folcysteine, Zentralbl Veterinarmed A, 119(9):736-42

Văcaru – Opriș I., Țârlea S., Plăcintă P., Van I., Bunaciu P. (2000), Tratat de avicultură, vol. I, Ed. Ceres, București

Tong Q., Demmers T., Romanini C.E., Bergoug H., Roulston N., Exadaktylos V., Bahr C., Berckmans D., Guinebretière M., Eterradossi N., Garain P., McGonnell I.M. (2015), Hysiological status of broiler chicks at pulling time and the relationship to duration of holding period, JAnimal, Jul;9(7):1181-7

Venturini GC, Cruz VA, Rosa JO, Baldi F, El Faro L, Ledur MC, Peixoto JO, Munari DP, (2014), Genetic and phenotypic parameters of carcass and organ traits of broiler chickens, Genet Mol Res, Dec 4;13(4):10294-300

Zerehdaran S., Vereijken A.L., van Arendonk J.A., van der Waaij E.H. (2005) Effect of age and housing system on genetic parameters for broiler carcass traits, Poult Sci. Jun;84(6):833-8

Zhai W., Araujo L.F., Burgess S.C., Cooksey A.M., Pendarvis K., Mercier Y., Corzo A. (2012), Protein expression in pectoral skeletal muscle of chickens as influenced by dietary methionine, Poult Sci, 91(10):2548-55

http://www.gazetadeagricultura.info/avicultura/creșterea-puilor,html

http://www.avicultura.ro/Comunicate-de-Presa

http://www.uaiasi.ro/ro/files/doctorat/2010/2010_sept_Ciocan_Ion_ro.pdf

http://anatomiaanimalelor.blogspot.ro/2013/06/34-tesutul-sanguin.html

http://www.veterinara.ro/blog/alimentatia-si-ingrijirea-puilor-de-gaina

http://www.creeaza.com/referate/biologie/aparatul-digestiv-la-pasari894.php

http://www.uaiasi.ro/ro/files/doctorat/2013/2013_mar_Danaila_Lucia_ro.pdf

http://www.agroland.ro