MANAGEMENTUL PROTECȚIEI PLANTAȚIILOR DE MĂR ÎMPOTRIVA ATACULUI PRODUS DE CĂTRE COMPLEXUL DE DĂUNĂTORI [310726]

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

SPECIALIZAREA: MCHDR

LUCRARE DE DISERTAȚIE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Prof. dr. ing. MITREA ION

ABSOLVENT: [anonimizat]

2017

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

SPECIALIZAREA MCHDR

MANAGEMENTUL PROTECȚIEI PLANTAȚIILOR DE MĂR ÎMPOTRIVA ATACULUI PRODUS DE CĂTRE COMPLEXUL DE DĂUNĂTORI

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Prof. dr. ing. MITREA ION

ABSOLVENT: [anonimizat]

2017

Cuprins

Introducere 1

Partea I Stadiul actual al cunoașterii în domeniul protecției plantațiilor de măr împotriva atacului produs de către complexul de dăunători 2

CAPITOLUL I. ISTORICUL MĂRULUI 2

CAPITOLUL II. STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI PLANTAȚIILOR DE MĂR ÎMPOTRIVA ATACULUI PRODUS DE CĂTRE COMPLEXUL DE DĂUNĂTORI PE PLAN NAȚIONAL ȘI MONDIAL 5

Partea II Material și metodă 8

CAPITOLUL III. CADRUL NATURAL ÎN CARE S-AU REALIZAT EXPERIENȚELE 8

3.1. Așezarea geografică 8

3.2. Vegetația din zonă 8

3.3. Relief 8

3.4. Condiții pedologice 9

3.5. Condițiile climatice ale zonei și favorabilitatea lor pentru cultivarea mărului 10

3.51. Regimul termic 10

3.5.2. Regimul pluviometric 11

3.5.3. Umiditatea relativă a aerului 12

CAPITOLUL IV SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII 13

4.1. Organizarea experienței 13

4.2. Soiuri de măr studiate. 13

4.3. Metode de combatere a bolilor și dăunătorilor 28

Partea III Rezultate și discuții. 33

CAPITOLUL V. REZULTATE OBȚINUTE PRIVIND COMBATEREA BOLILOR ȘI DĂUNĂTORILOR DIN PLANTAȚIA POMICOLĂ 33

5.1. Identificarea principalelor specii de organisme dăunătoare existente în plantația pomicolă 33

5.1.1 Bolile mărului. 33

5.1.2 Dăunătorii mărului 45

5.1.3. Combaterea bolilor și dăunătorilor din plantația de măr 59

Concluzii 63

Bibliografie. 64

[anonimizat]-i bucurii și stări sufletești deosebite. Pomicultura a ocupat dintotdeauna un rol important în bunul mers al agriculturii și economiei fiecărei țări producătoare de mere.

[anonimizat], cultura și comerțul merelor fiind caracterizate printr-o dinamică extraordinară.

[anonimizat] o [anonimizat] a omului sănătos.

O mare importanță o [anonimizat], compot, dulceață, cidru, suc, etc.

[anonimizat], servesc la menținerea constantă și în parametrii optimii, a temperaturii, umidității și purității aerului.

Lucrarea de față cuprinde cercetări privind protecția plantațiilor de măr împotriva atacului produs de către complexul de dăunătorii dar și de bolile existente în cultura de măr.

Figura 1.1 Soiul Generos (original)

PARTEA I

STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI PLANTAȚIILOR DE MĂR ÎMPOTRIVA ATACULUI PRODUS DE CĂTRE COMPLEXUL DE DĂUNĂTORI

CAPITOLUL I

[anonimizat], face parte din fam. Rosacea, sub familia Pomaideae. Această specie cuprinde între 44 și 55 de soiuri care se prezintă ca pomi sau arbuști. Este originar din Asia Centrală, din regiunea de N-V a Munților Himalaea. În Europa, Asia și America se găsesc păduri întregi de măr sălbatic, dar și asociat cu alte specii. Mărul a devenit cultură cu o mie de ani înainte de era noastră, fiind cultivat de popoarele Indiei și Chinei. (L. Chira; I. Pașca, 2004).

În Elveția au fost descoperite urme de mere carbonizate care datau de peste 7000 de ani. Referindu-se la cultura mărului Teofast precizează în lucrările sale că mărul era cultivat în Grecia Antică, Caucaz și Crimeea cu aproximativ 2400 de ani, înaintea erei noastre.

Cultura mărului a depășit rapid granițele continentului european, astfel găsim culturi de măr în nordul Africii, în America de sud și nord, în Australia și Noua Zeelandă, în Africa de sud și pe insulele învecinate acestor continente. (L. Chira; I. Pașca, 2004).

În zilele noastre mărul se cultivă ca specie de bază în zona climatului temperat în ambele emisfere. În emisfera sudică cultura mărului este mai dezvoltată în: Argentina, Chile, Republica Sud Africană, Australia și Noua Zeelandă. În același sens, în emisfera nordică, cultura mărului se extinde până la paralela 63 și anume Finlanda, Suedia, Norvegia.

Țările importante ale UE, mari producătoare de mere sunt: Franța, Italia, Germania, Spania, Polonia, Belgia, Ungaria, de asemenea mari producători de mere mai sunt și țări ca: Anglia, Ucraina, Rusia, Moldova, Turcia, dar și România. (L. Chira; I. Pașca, 2004).

Referindu-ne la România putem afirma că încă din timpuri străvechi s-a cunoscut o dezvoltare în ceea ce privește cultura mărului. În acest sens, potrivit numeroaselor documente înclinate spre această temă, reliefează faptul că dacii au cultivat mărul înainte de cucerirea romană, iar începând din secolul VI, potrivit acelorași documente scrise, vorbesc despre bogăția și calitatea merelor care proveneau din diferite regiuni ale Trilor Române. Cultura mărului a cunoscut un progres după primul război mondial, în acest sens importul de soiuri valoroase au dus la producerea de material săditor în pepinierele de măr.

Zona principală de cultură a mărului în țara noastră se regăsește în regiunile deluroase care înconjoară Munții Carpați și Munții Apuseni, suprapunându-se peste zona de vegetație a fagului și a stejarului. Principalele județe producătoare de mere sunt: Argeș, Suceava, Mureș, Maramureș, Dâmbovița, Iași, Cluj, Bihor, Bistrița Năsăud, Bacău, Sălaj, Vâlcea, acestea ocupând o suprafață de circa 75.000 hectare. (L. Chira; I. Pașca, 2004).

Ca urmare a rolului pe care îl au merele în alimentația omului, în prevenirea și combaterea unor maladii, în ameliorarea condițiilor microclimatice, dar nu și în ultimul rând în sporirea veniturilor celor care îl cultivă, ponderea pe care o ocupă cultura mărului în economia mondială a producției de fructe, este una importantă.

Datorită conținutului de acizi organici, în special malic (0,16- 1,30%), substanțe pectice, (0,5-0,6%), vitamina C (20-40 mg), vitamina A (0,17-0,45 mg), vitamine B1, B2, B6, face ca acest fruct să aibă o valoare terapeutică deosebită, atât în alimentația omului sănătos dar și în diferite regimuri dietetice. Merele prezintă importanță și datorită faptului că suporta mai bine transportul și se păstrează mult mai bine decât fructele altor specii (sâmburoase).

Importantă culturii mărului poate rezulta și din însușirile agrobiologice ale pomilor, mărul fiind o specie rustică care se poate adapta la climatul temperat și care suportă mai bine ca orice altă specie pomicolă iernile caracteristice acestui climat. (L. Chira; I. Pașca, 2004).

Mărul este o specie care se poate preta la oricare dintre sistemele de cultură de la cele cu pomi uriași, până la cele cu pomi de vigoare redusă care se găsesc în livezile intensive, super intensive dar și în culturi artistice pălișate.

Din punct de vedere economic, potrivit statisticilor, cultura mărului are o deosebită importanță în sporirea venitului național și chiar al fermierului, deoarece producțiile obținute la măr sunt mari, valorificarea facunduse la prețuri ridicate. În acest sens menționăm cu titlui de exemplu, un hectar de livada intensivă de măr, produce o valoare echivalentă cu circa cinci hectare cultivate cu cereale.

În țara noastră importanța cultivării mărului, este legată și de condițiile naturale existente, foarte prielnice cestei specii. (L. Chira; I. Pașca, 2004)

CAPITOLUL II. STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI PLANTAȚIILOR DE MĂR ÎMPOTRIVA ATACULUI PRODUS DE CĂTRE COMPLEXUL DE DĂUNĂTORI PE PLAN NAȚIONAL ȘI MONDIAL

Referindu-ne la patrimoniului pomicol exploatat de țara noastră, putem afirma că cea mai importantă pondere o dețin speciile semintoase, mărul ocupând locul întâi, urmat apoi de păr și gutui.

Pentru a se putea obține producții mari, stabile și de calitate superioară este necesară aplicarea tuturor realizărilor obținute în știință și practica pomicolă. Un rol foarte important în cadrul verigilor tehnologice în reprezintă luarea măsurilor de protecție a pomilor împotriva agenților patogeni și a dăunătorilor. Dacă toate aceste măsuri nu sunt aplicate la timp și în bune condiții potrivit practicii producției nu se pot obține producții mari și de calitate superioară.

Atât în România cât și din alte țări starea fitosanitară cuprinde un număr mare de boli și dăunători. (Ghe. Lefter, N.Minoiu 1990)

Producerea de fructe sănătoase a impus practicii folosirea pesticidelor atât în prevenirea cât și în combaterea bolilor și dăunătorilor. Pe lângă rezultatele bune obținute în urma aplicării produselor chimice s-a constatat că au apărut și o serie de fenomene negative care au generat schimbări de ordin cantitativ și calitativ în ecosistemele pomicole.

În ceea ce privește aceste fenomene negative putem menționa cu titlu de exemplu: înmulțirea acarienilor, înlăturarea parțială și uneori totală din ecosisteme a unor specii zoofage, apariția de populații rezistente sau tolerante față de pesticide, modificarea metabolismului plantelor tratate cu astfel de produse, reziduuri de produse chimice pe fructe, poluarea mediului înconjurător. (Ghe. Lefter, N.Minoiu 1990)

Pentru prevenirea și înlăturarea unor astfel de efecte au fost gândite programe de combatere ce cuprind măsuri și mijloace agrotehnice, fizico-mecanice, biologice, genetice și chimice. Acest aspect a dus la apariția unor concepte de luptă integrată, ecologică, controlată, dirijată care a avut ca scop reducerea tratamentelor cu pesticide dar în același timp și refacerea structurii relativ stabile a componenților biocenotici din ecosistemele pomicole. (Ghe. Lefter, N.Minoiu 1990)

Privitor la domeniul care ține de protecția plantelor, potrivit doctrinei de specialitate acesta a cunoscut progrese importante, marcate prin descoperirea și aplicarea de noi metode moderne de combatere a dăunătorilor animali, prin diversificarea produselor fitofarmaceutice, prin utilizarea aparaturii moderne de aplicare dar mai ales prin reconsiderarea întregului sistem de combatere bazat pe o concepție ecologică, cunoscut sub denumirea de “Luptă integrată”.

I.Roșca, I.Oltean, I.Mitrea, M.Tălmaciu, D.I.Petanec, H.Șt. Bunescu, R.Istrate, N.Tălmaciu, C.Stan, L.M.Micu 2011).

Prin conceptul enunțat mai sus se urmărește înlocuirea pesticidelor toxice cu produse selective pentru fauna utilă dar și aplicarea mijloacelor biologice și biotehnice în vederea evitării poluării atât a mediului cât și a produselor obținute.

Urmând această idee, referindu-ne la ultimele două decenii putem afirma că au fost utilizați feromoni sexuali în sistemele de combatere biologică a insectelor dăunătoare pentru a servii la avertizarea tratamentelor chimice dar și la stabilirea exactă a ariei de răspândire cât și la supravegherea nivelului populațiilor microlepidopterelor dăunătoare în pomicultura.

Ca obiective principale ale combaterii integrate putem enumera: protejarea mediului, menținerea populației de organisme dăunătoare sub PED, salvarea organismelor utile (paraziți și prădători), impulsionarea activității de cercetare științifică.

În literatura de specialitate metodele conceptului amintit mai sus sunt: prognoza și avertizarea, chimice, biologice și biotehnice, fizice, mecanice și agrofitotehnice.

În ceea ce privește prognoza și avertizarea aceasta poate fi de scurtă și/sau de lungă durată și stabilește apariția bolilor și dăunătorilor pe un anumit teritoriu și pentru o anumită dată calendaristică. Prognoza de lungă durată se face pe un an pentru anumite boli și dăunători, iar prognoza de scurtă durată este mai mult o avertizare, aceasta stabilind termenele de apariție a bolilor și dăunătorilor pe un anumit teritoriu în vederea aplicării tratamentelor de combatere.

Metodele chimice folosite în cadrul conceptului de “luptă integrată” se referă la pesticidele folosite în combaterea dăunătorilor și a bolilor ținându-se cont și de efectele secundare ale acestora, de eficiența lor, de costul redus și fără efect negativ asupra mediului.Se acordă o importanță deosebită în alegerea produselor datorită pericolului pe care acestea îl au asupra albinelor, insectelor utile dar și timpului de pauză de la aplicarea ultimului tratament care trebuie să permită recoltarea producției fără reziduuri sau în limite admise.

Metodele biologice sunt considerate piatra de fundament a conceptului de combatere integrată. Combaterea se face prin producerea de clone și material săditor liber de viroze, crearea de soiuri rezistente la diferite boli, lansări de zoofagi, folosirea de substanțe cu hormoni, alononi, feromoni (capcane feromonale cu ferononi) aceasta fiind o metodă eficientă care exclude total folosirea produselor chimice prin combaterea directă a dăunătorilor.

Metodele biotehnice se bazează pe însușirile unei insecte de a fi atrasa de anumite surse alimentare, luminoase sau substrat colorat. Aceste capcane luminoase sunt folosite cu scopul inventarierii speciilor dăunătoare de insecte; stabilesc aria de răspândire a insectelor nocturne, activitatea de zbor și anumite momente importante din ciclul biologic dar și emiterea de avertizări.

Metodele fizice cuprind lucrări care se realizează prin utilizarea unor factori cum ar fi temperatura, focul sau lumina.

Metodele mecanice se fac prin colectarea directă a insectelor și larvelor sau prin izolarea acestora folosind: șanțuri capcană pentru combaterea insectelor care se deplasează pe sol; brâie capcana-sunt adăposturi artificiale care se aplică pe tulpina pomilor și care sunt distruse în primăvară; plante capcană; momeli capcană; omizit-este operația de colectare a omizilor aflate pe ramurile pomilor fructiferi și arderea acestora; inele de clei-acestea se prezintă ca niște benzi de hârtie pe care se întinde un strat de clei după care sunt aplicate pe trunchiurile sau pe ramurile pomilor.

PARTEA A II-A. MATERIAL ȘI METODA

CAPITOLUL III

CADRUL NATURAL ÎN CARE S-AU REALIZAT EXPERIENȚELE

3.1 Așezarea geografică

Stațiunea didactică Banul Mărăcine a luat ființă în anul 1975 și are ca obiect de activitate instruirea practică a studenților prin desfășurarea activității de cercetare precum și implementarea rezultatelor obținute în producție.

Stațiunea Banu Mărăcine se întinde la extremitatea sudică a Podișului Getic, în spațiul unitar central al Olteniei, fiind amplasat la 44 19’latitudine nordică și 23 48’ longitudine estică, la o distanță de 6 km de municipiul Craiova și la o altitudine medie față de nivelul mării cuprinsă între 176-190 m. (Banul Mărăcine)

3.2 Vegetația din zonă

Vegetația specifică municipiului Craiova este cea de stepă și silvostepă, mare parte din pădurile existente fiind defrișate cu scopul extinderii culturilor agricole.

Vegetația centrului didactic Banu Mărăcine se identifică cu vegetația municipiului Craiova, Banu Mărăcine încadrându-se în zona pădurilor de Quercineae.În trecut întreaga zonă era acoperită de păduri însă din cauza extinderii suprafețelor agricole astăzi se zăresc numai pâlcuri izolate cu precădere pe versanții văilor.

Ca și exemple de vegetație spontană lemnoasă se pot enumera: Quercus robus (stejarul pedunculat); Quercus pubescens (stejarul pufos); Quercus frainetto (gârnița); Quercus cerris (cerul). Ca specii de amestec se întâlnesc: Fraxinus excelsior (frasinul); Populus spp. (plopul); Acer tataricum (arțarul tătăresc); Pyrus pyraster (părul pădureț) și mai rar Tilia tomentosa (teiul argintiu).

Arbuștii sunt reprezentați de specii ca Rosa canina (măceșul); Crataegus monogyna (păducelul); Prunus spinosa (porumbarul).

În ceea ce privește vegetația ierboasă aceasta este reprezentată de numeroase specii cum ar fi: Festuca sulcata (păiuș de silvostepă); Hordeum murinum (orzul șoarecilor); Cynodon dactylon (pirul gros); Trifolium repens (trifoiul alb); Achillea murinum (coada șoricelului); Plantago medicaginis (pătlagina); etc. (Banu Mărăcine)

3.3 Relieful

Relieful municipiului Craiova este un relief de câmpie, în partea nordică aflându-se câteva coline iar partea sudică este dominată de lunca Dunării. Municipiul Craiova se situează în Câmpia Romană și mai precis în Câmpia Olteniei, ce se întinde între Dunăre, Olt și Podișul Geticsi este străbătută pe mijloc de Valea Jiului.

Privit în ansamblu relieful este asemuit unei suprafețe tubulare ce coboară încet de la nord la sud ca urmare a felului în care rețeaua de văi fragmentează suprafața câmpiei, altitudinile coborând ușor nu numai spre sud dar și spre est. În ceea ce privește relieful centrului didactic Banu Mărăcine se poate spune că acesta se încadrează în caracteristicile subunității sudice a Podișului Getic fiind surprinzător de heterogen. Relieful este dominat de văi largi care succed platoul central, altitudinea descrescând de la 190 m până la 155 m. Versanții sunt înclinați de la moderat la puternic (6-32%) aceștia fiind afectați de procesele de eroziune. (Banu Mărăcine)

3.4 Condiții pedologice

Roca pe care s-au format solurile este de vârstă cuaternară și levantină și este reprezentată prin nisipuri lutoase, luturi și uneori luturi slab carbonatice.

Tipurile de soluri predominante care alcătuiesc fondul pedologic al Centrului didactic Banu Mărăcine sunt reprezentate de: preluvosol roșcat slab luvic (pe terasele și câmpia înalta din jurul Craiovei); preluvosol roșcat mediu erodat (pe versanții sudici); preluvosol roșcat erodat și pseudogleizat (pe versanții nordici) și preluvosol roșcat coluvo-aluvial (la baza versanților și pe firul văilor înguste). Solul brun roșcat slab levigat este caracterizat printr-un procent ridicat de nisip grosier acesta scăzând ușor pe profil ajungând de la 21,7%până la 15,6%.În compoziția granulometrică a acestui tip de sol pe lângă nisipul grosier se mai regăsește și nisip fin, o fracțiune de praf și de argilă. (Banu Mărăcine).

Ca și proprietăți fizice despre acest tip de sol se poate spune că în urma prelucrării cu unelte agricole orizontul de la suprafață (Ap) care are o adâncime de 0-19 cm și o textură luto-argilo-nisipoasa rămâne afânat, în timp ce restul profilului este foarte tasat.În ceea ce privește porozitatea solului aceasta este de 49% în primul orizont și scade până la 42% în orizontul Bt1, orizont care are adâncimea cuprinsă între 55-118 cm și care are o textură argilo-nisipoasa. (Banu Mărăcine).

Acest tip de sol este mijlociu spre slab aprovizionat cu humus, remarcându-se prezența humusului într-un procent de peste 1% pe o adâncime de circa 50 cm. Conținutul în azot total variază, valori mai ridicate înregistrându-se în orizontul de la suprafață (0,17%) după care acest procent scade ajungând până la valori de 0,04%. Conținutul de fosfor și potasiu mobil în primul orizont este foarte mare 80, respectiv 320 ppm însă sub 40 cm aceste cantități încep să scadă solul devenind slab aprovizionat cu aceste elemente. Valoarea pH-ului crește ușor de la 6,0 la 6,7 reacția solului fiind slab acidă pe întreaga grosime a profilului.

În cocluzie solul brun roșcat slab levigat are o fertilitate naturală mijlocie spre scăzută care necesită lucrări profunde de afânare și o fertilizare organo-minerala în complex. (Banu Mărăcine)

Solul brun roșcat mediu-erodat este mai bogat în fracțiuni grosiere și mai sărac în fracțiuni fine, nisipul grosier și nisipul fin scăzând ușor pe profil în timp ce fracțiunea pref se menține constantă. Variația cea mai puternică pe profil o are argilă care crește de la 23,2% în orizontul ap (0-19 cm) până la 34,4% în orizontul Bt1(55-118 cm). Datorită prelucrării cu unelte agricole solul prezintă o tasare puternică și o porozitate care are valori sub 50%.

Acest tip de sol este slab aprovizionat cu humus (1,28%), pe adâncimea profilului de sol procentul scăzând puternic până la 0,34%. Conținutul în azot înregistrează și el o scădere puternică de la 0,12% la 0,031%, însă este bine aprovizionat cu fosfor și potasiu în prima jumătate a profilului. Valoarea pH-ului prezintă creșteri ușoare de la 6,2 până la 6,7, reacția solului fiind una slab acidă.

Ca și concluzie solul brun roșcat mediu-erodat are o fertilitate naturală mijlocie spre scăzută și necesită fertilizare organo-minerala.La acest tip de sol se recomandă lucrări profunde de afânare și măsuri de combatere a eroziunii de suprafață. (Banu Mărăcine).

Solul brun roșcat erodat și pseudogleizat se caracterizează printr-un conținut ridicat de argilă, scăderea cea mai evidentă pe profil înregistrând-o nisipul grosier. Porozitatea solului este scăzută ca urmare a faptului că solul este foarte tasat. Solul este slab și foarte slab aprovizionat cu humus de la 1,56% la 0,24%.În orizontul de la suprafața conținutul de azot este mai ridicat (0,114%) dar în celelalte orizonturi acesta se reduce la mai puțin de jumătate.În primele două orizonturi fosforul și potasiul prezintă niveluri ridicate ale conținutului. Reacția solului este la limita dintre moderat acidă și slab acidă.

Solul brun roșcat și pseudogleizat are o fertilitate naturală scăzută. (Banu Mărăcine)

La solul brun roșcat coluvo-aluvial din punct de vedere granulometric fracțiunea cu ponderea cea mai mare o reprezintă argila, aceasta având și un puternic proces de migrare și depunere de-alungul profilului de sol. Porozitatea are valori scăzute datorate faptului că solul prezintă o tasare puternică. Acest tip de sol este slab aprovizionat cu azot total și humus, dar este bine aprovizionat cu fosfor și potasiu. Valoarea pH-ului crește de la 6,4 până la 7,1 reacția solului fiind slab acidă.

Solul brun roșcat coluvo-aluvial este solul cu cea mai ridicată fertilitate din zonă cu toate că ocupă suprafețe mici. (Banu Mărăcine).

3.5 Condițiile climatice ale zonei și favorabilitatea lor pentru cultivarea mărului

Din punct de vedere al altitudinii și longitudinii Centrul didactic Banu Mărăcine se caracterizează prin stabilitatea sistemului climatic.

Regimul climatic este temperat-continental specific de câmpie cu influență mediteraneană și se caracterizează prin ierni blânde și veri călduroase cu precipitații insuficiente în perioada de vegetație.

3.5.1 Regimul termic

Temperatura alături de lumina și apa reprezintă factori importanți în desfășurarea proceselor care au loc în plante (fotosinteza, respirație, transpirație, absorbție, etc)

Pentru o creștere normală a plantelor este necesară acumularea pe parcursul perioadei de vegetație a unei sume a temperaturii medii diurne caracteristice pentru fiecare specie în parte. Pentru măr, zonele cu deficit de căldură cuprinse între izotermele de 8-9˚ C sunt cele favorabile.

La măr, pragul biologic este de 8˚.Ca principal factor climatic influența temperaturii asupra calității producției de mere se apreciază prin mai mulți indicatori și anume:

*În stațiunea didactică Banul Mărăcine temperatura medie anuală a aerului este de 10,8 C constituind astfel premisa favorabilității resurselor climatice la măr întrucât acesta reușește bine la temperaturi cuprinse între 7,5-11˚ C cu diferențe între grupele de soiuri.De remarcat este faptul că în perioada 1991-2000 în nicim un an temperatura medie anuală nu a coborât sub 10˚ C însă a atins valori și de peste 12˚ C (12,4˚ C în 1994 și 12,5˚ C în 2000). (Banu Mărăcine)

Bilanțul termic (suma gradelor de temperatură care rezultă din însumarea temperaturilor medii anuale diurne pozitive din timpul perioadei de vegetație) prezintă o importanță deosebită. Pentru centrul didactic Banu Mărăcine bilanțul termic se prezintă astfel:

La Banul Mărăcine bilanțul termic global în perioada 1991-2000 a avut valori cuprinse între 3171˚ C (1997) și 3698˚ C (în 2000) față de normală de 3433˚ C. (Banu Mărăcine)

– Bilanțul termic activ se obține prin însumarea temperaturilor medii diurne ce depășesc pragul biologic de 10˚ C.Acesta a avut valori oscilante de la 3043˚ C în 1997 la 3659˚ C în 2000. (Banu Mărăcine)

– Bilanțul termic util se calculează prin însumarea temperaturilor medii diurne din care se scade temperatura pragului biologic (10˚ C). Aceasta a înregistrat cea mai ridicată valoare în anul 2000 (1879˚ C) și cea mai scăzută în 1991(1401˚ C). (Banu Mărăcine)

Temperatura medie a celei mai calde luni (iulie) în țara noastră este de 23,2˚ C-limita superioară și de 18,5˚ C limita inferioară. În ceea ce privește arealul studiat în ultimii 10 ani valorile înregistrate au fost cuprinse între 21,6˚ C și 23,9˚ C. (Banu Mărăcine)

Concuzionand putem spune că temperatură are un efect benefic asupra dezvoltării mugurilor, ramurilor, rădăcinii dar și asupra ieșirii mugurilor din perioada de repaus și evoluția lor interioară.

3.5.2 Regimul pluviometric

Maru are cerințe mari față de umiditatea din sol cât și de cea din aer. Umiditatea optimă a solului este cuprinsă între 70-75% din capacitatea de câmp iar umiditatea relativă a aerului optimă pentru cultura mărului este cuprinsă între 70-80% pentru majoritatea soiurilor în timp ce pentru soiurile din grupa “Red delicios” aceasta diferă fiind cuprinsă între 65-70% (curs pomologie, 2014)

Pentru soiurile de măr de vară și toamnă nevoia de apă este satisfăcută în zonele cu precipitații cuprinse între 650-700 mm anual uniform repartizate în timpul anului, pentru soiurile de iarnă este necesar 800-900 mm precipitații anual. (curs pomologie, 2014)

Pentru măr excesul de apă este dăunător și poate fi suportat o perioadă cuprinsă între 10-14 zile în perioada de repaus vegetativ și 4-5 zile în timpul vegetației.

Seceta este greu de suportat de către meri mai ales de cei care sunt altoiți pe portaltoi vegetativ cu înrădăcinare superficială.

Precipitațiile anuale în cadrul centrului didactic Banu Mărăcine sunt de 523 mm din care 320,3 mm în perioada de vegetație, numărul perioadelor de secetă fiind destul de scăzute. (Banu Mărăcine)

Cel mai ridicat nivel al precipitațiilor pentru perioada de vegetație s-a înregistrat în anul 1991(482 mm din care 72,5% ploi utile) și cel mai scăzut în anul 1992(209,2 mm din care 46,4% ploi utile).

Luna cu cele mai mari cantități de precipitații este iulie (72,4 mm) iar cele cu deficit de umiditate sunt luna august (37,8 mm) și luna sptembrie. (Banu Mărăcine)

3.5.3 Umiditatea relativă a aerului

Umiditatea relativă a aerului alături de fluctuațiile de temperatură, rouă, cultivarea de soiuri sensibile sunt factori care favorizează apariția bolilor la speciile semintoase.

Excesul de umezeală de lungă durată în condițiile în care temperatura se situează în parametrii normali favorizează atacurile agenților fitopatogeni conducând astfel la deprecierea atât calitativa cât și cantitativă a producției de mere.

În ceea ce privește umiditatea relativă a aerului favorabilitatea climatică a anului în centrul didactic Banu Mărăcine se caracterizează printr-o valoare medie a umezelii relative a aerului în luna august cu un minim acceptat de 46%.

În intervalul 1991-2000 aceste valori medii anuale au oscilat între 73% (1992) și 84% (1991,1999) față de o medie multianuală de 71%.

Cea mai mică valoare a umezelii relative a aerului în luna august a anului 2000 a fost de 43% iar cea mai ridicată în anul 1997 și anume 64% cu o medie a intervalului 1991-2000 de 51%. (Banu Mărăcine).

Fig 2.1 Observații în teren (original)

CAPITOLUL IV

SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII

4.1 Organizarea experienței

Experiențele au fost organizate în cadrul câmpului didactic Banu Mărăcine, într-o plantație de măr în suprafața de 0,5 hectare.

Materialul biologic studiat în cadrul experienței a fost reprezentat de 22 de soiuri de măr.

În cadrul experienței s-a urmărit identificarea principalelor specii de boli și organisme dăunătoare existente în plantația pomicolă precum și metodele de combatere ale acestora.

4.2 Soiuri de măr studiate

Plantația cuprinde un număr de 22 soiuri de măr. Soiurile luate în studiu au fost: Romus 3’; Prima’; Elista’; Generos’; Elstar’; Jonagold’; Starkrimson’; Florina’; Braeburn’; Acane’; Arkharm’; Granny Smith’; Fuji’; Early Red’; Elton’; Royal Gala’; Arlet’; Sir Prise’; Jonathan’; Goldenspur’si Idared’.

*Soiul Romus 3

Face parte din categoria soiurilor de vară.

Pomul are vigoare mijlocie, coroana sferică.

În ceea ce privește fructul, acesta este de mărime mijlocie (125-135 grame); forma este ovoidală; culoarea roșie aprins pe 2/3 din suprafață; pulpa are culoare albă, suculentă cu un gust foarte bun.

În ceea ce privește rezistența la boli acest soi de măr are rezistență genetică la rapăn tip v. f (virus free). (după: V.Babuc, E.Gudumac, A.Pesteanu, A.Cumpanici, 2013)

*Soiul Prima

Figura 4.1 Soiul Prima (original)

Face parte din categoria soiurilor de iarnă.

Pomul este semi-viguros; fructele au mărimea mijlocie-mare (150-230 grame); forma fructului este ovosferica cu coaste aparente, cu diametrul de 7-8 mm; culoarea pieliței este lucioasă cu multă ceară, pe partea umbrită este verde gălbuie și pe trei sferturidin suprafața este roșie intens; pulpa este alb-gălbuie, suculentă, potrivit de fină, aromată. ( www.horticultorul.ro/pomi-fructiferi/mar-prima )

Este un soi cu rezistența la rapăn, făinarea mărului și focul bacterian.Ca și dăunători este sensibil la atacul păduchelui lânos al mărului (Eriosoma lanigerum)

*Soiul Generos

Figura 4.2 Soiul Generos (original)

Face parte din categoria soiurilor de iarnă.

Pomul are vigoare de creștere slabă; coroana invers piramidală; rodește pe țepușe (ramuri scurte); intrarea pe rod este precoce; epoca de înflorit este mijlocie.

Fructul este de mărime mijlocie sau mare (180-190 grame) cu diametrul de 8-9mm; forma globuloasă sau conica-globuloasa, uneori aplatizată; culoarea fructului este roșie portocalie cu striuri pe circa 65-85% din suprafață; pulpa are culoarea galbenă, suculentă, fină, aromată.

Perioada de recoltare este decadă a doua a lunii septembrie, fructele având o perioadă de păstrare de 5 luni fiind rezistente la manipulare și transport.

În ceea ce privește rezistența la boli este rezistent la rapăn și făinare. (V.Babuc, E.Gudumac, A.Pesteanu, A.Cumpanici, 2013)

*Soiul Elstar

Figura 4.3 Soiul Elstar (original)

Face parte din categoria soiurilor de toamnă.

Pomul are vigoare mijlocie spre mare, epoca de înflorire este mijlocie. Este tipul III de fructificare.

Fructul este de mărime mijlocie (160-200 grame); forma tronconică; culoarea fructului este roșie portocaliu cu striuri pe circa 25-65% din suprafața fructului; pulpa de culoare alba-galbuie, suculentă, fină, crocantă, gust dulce-acrișor, foarte aromat. (V.Babuc, E.Gudumac, A.Pesteanu, A.Cumpanici, 2013)

Acest soi de măr este rezistent la rapăn și făinare; are rezistență bună la condițiile de iarnă; este sensibil la secetă și este pretențios față de sol. (V.Babuc, E.Gudumac, A.Pesteanu, A.Cumpanici, 2013)

*Soiul Jonagold

Figura 4.4 Soiul Jonagold (original)

Face parte din categoria soiurilor de iarnă.

Fructul este de mărime mare sau foarte mare (de peste 225 grame); forma conica-globuloasa; culoarea fructului este roșu striat pe circa 30% din suprafața acestuia; pulpa suculentă, fină, slab acidulată, cu gust foarte plăcut este de culoare galbenă sau galben crem.

Acest soi de măr are rezistență scăzută la rapăn, făinare și secetă, pomii nefiind pretențioși față de sol au rezistență mijlocie la iernare și ger. (V.Babuc, E.Gudumac, A.Pesteanu, A.Cumpanici, 2013)

*Soiul Starkrimson

Figura 4.5 Soiul Starkrimson (original)

Face parte din categoria soiurilor de iarnă.

Fructele sunt mari și ca formă, culoare și gust sunt asemănătoare cu cele de Starking, dar sunt ceva mai intens colorate în roșu lucios.

Fructele de Straking sunt mari (225 grame); au o formă conică, cu coaste pronunțate cu tendința spre forma “botului de iepure”; pulpa este de culoare galben deschis, fină, dulce, lipsită aproape de aciditate, cu aromă intensă asemănătoare cu a pepenului galben, devenind la supracoacere făinoasă. (I.Pasca, L.Chira, 2004)

Soiul Florina

Figura 4.6 Soiul Florina (original)

Face parte din categoria soiurilor de iarnă.

Fructul este de mărime mijlocie spre mare (150-180 grame); de formă conica-globuloasa sau conică trunchiată; culoarea fructului rosie-oranj sau roșie zmeurie cu striuri pe circa 80% din suprafață; pulpa fină, suculentă, slab acidulată și potrivit de dulce este de culoare alb-gălbuie.

Este un soi rezistent la rapăn, este tolerant la arsura bacteriană, dar nu este rezistent la făinare. Rezistă bine la iernare și are o rezistență mijlocie la secetă și arșiță. (V.Babuc, E.Gudumac, A.Pesteanu, A.Cumpanici, 2013)

*Soiul Akane

Figura 4.7 Soiul Akane (original)

Face parte din categoria soiurilor de toamnă.

Fructul este de mărime mijlocie, de formă globuloasă sau globulos aplatizată; culoarea fructului este roșie cu nuanțe de caramin și ocupă aproximativ toată suprafața fructului; pulpa este de culoare albă-crem, cu gust plăcut, fină, crocantă, suculentă.

Fructele au o perioadă de păstrare între 70-90 de zile, sunt rezistente la manipulare și transport.

Acest soi are rezistență bună la iernare, este pretențios față de sol și umiditate; rezistență mijlocie la făinare și scăzută la rapăn, secetă și arșiță. (V.Babuc, E.Gudumac, A.Pesteanu, A.Cumpanici, 2013)

*Soiul Granny Smith

Figura 4.8 Soiul Granny Smith original

Face parte din categoria soiurilor de iarnă.

Fructul este de mărime mijlocie, forma fiind sferică puțin alungită; culoarea fructului pe întreaga suprafață este verde deschis; pulpa este tare, crocantă, suculentă, slab aromată de culoare alba-verzuie până la crem-verzuie.

Acest soi de măr are rezistența slabă la iernare, ger, secetă și arșiță. (V.Babuc, E.Gudumac, A.Pesteanu, A.Cumpanici, 2013)

Soiul Fuji

Face parte din categoria soiurilor de iarnă.

Fructul este de mărime mijlocie spre mare (160-180 grame) forma fructului fiind conică spre cilindrică; culoarea fructului pe 50% din suprafața lui este rosie-portocaliu; pulpa este crocantă, suculentă, tare, slab acidulată și de culoare alba-verzuie.

În ceea ce privește bolile și dăunătorii acest soi are o sensibilitate mai ridicată la focul bacterian (Erwinia amylovora), are rezistență bună la iernare, arșiță, secetă fiind un soi care nu este pretențios față de sol.Ca și dăunători este sensibil la păduchele lânos al mărului. (V.Babuc, E.Gudumac, A.Pesteanu, A.Cumpanici, 2013)

Soiul Sir Prise sau Golden rezistent

Figura 4.9 Soiul Sir Prise (original)

Face parte din categoria soiurilor de iarnă.

Fructul este de mărime mijlocie spre mare (130-170 grame), are formă alungită, neregulată, aproape cilindrică, costată spre vârf; culoarea fructului este verde-gălbui spre galben auriu; pulpa este destul de dulce, relativ moale, suculentă, de culoare alb-gălbuie.

Soiul prezintă rezistență slabă la secetă, este imun la rapăn însă receptiv către făinare.

*Soiul Jonathan

Figura 4.10 Soiul Jonathan (original)

Acest tip de soi face parte din categoria soiurilor de iarnă.

Fructul este de mărime mijlocie (170 grame), forma fructului fiind sferică spre tronconică; culoarea fructului este de un galben-auriu acoperit parțial sau în totalitate cu roșu; pulpa este suculentă, dulce, fină, de culoare alb-gălbuie, cu o aromă foarte intensă fiind de calitate superioară pentru masă.

Este un soi sensibil la boli, în special la făinarea mărului. (L.Chira, I.Pașca, 2004).

Soiul GoldenSpur

Figura 4.11 Soiul Golden Spur (original)

Face parte din categoria soiurilor de iarnă.

Reprezintă o mutație de tip “șpur” a soiului Golden delicious.

Fructul este asemănător cu soiul Golden Delicious, însă pedunculul este mai scurt și coaja este predispusă la arsură.

Ca și marimefructul este mijlociu sau mare (170-180 grame), având formă sferică ușor alungită sau tronconică, culoarea galbenă și acoperită uneori parțial cu rugina; pulpa este densă, suculentă, dulce, ușor acidulată, de culoare alb-gălbui.

Este un soi sensibil la rapăn (L.Chira, I.Pașca, 2004).

Soiul Idared

Figura 4.12 Soiul Idared (original)

Face parte din categoria soiurilor de iarnă.

Mărimea fructului este mijlociu spre mare (170-200 grame), de formă variabilă de la globulos aplatizată la conic globuluasa, prezintă o proeminență caracteristică în zona pedunculului și suprafața netedă; culoarea fructului este roșie, prezintă uneori striuri mai întunecate care ocupă 45-80% din suprafața fructului; pulpa de culoare albă-crem are un gust dulce acidulat bine echilibrat, textura mijlocie, fină, crocantă și suculentă. (V.Babuc, E.Gudumac, A.Pesteanu, A.Cumpanici, 2013)

Soiul Royal Gala

Figura 4.13 Soiul Roial Gala (original)

Face parte din categoria soiurilor de iarnă.

Este un soi cu viguare mijlocie spre mare care rodește pe formațiuni scurte.

Fructele au mărime mijlocie- mare (150-180 grame) și un diametru de 5-7 mm; culoarea fructului este galben-portocaliu, este acoperită parțial de un roșiu spre roz cu dungi longitudinale siprezinta lenticele proeminente. Forma ructului este ovosferica; pulpa este fermă, crocantă, cu aromă specifică și de culoare albă.

Soiul Braeburn

Figura 4.14 Soiul Braeburg (original)

Face parte din categoria soiurilor de iarnă. Fructele au mărimea medie-mare (180-200 grame); culoarea fructului este verde gălbui acoperită cu roșiu intens cu reflexe metalice, forma fructului este ovosferica spre ovoidă; pulpa este crocantă, fermă, suculentă cu un conținut mediu de vitamina C, de culoare albă-crem cu un gust dulce.

Fructele au o perioadă de păstrare de 5 până la 8 luni. Este un soi sensibil la boli ca: focul bacterian, rapăn, făinare și la dăunători cum ar fi păduchele lânos al mărului.

4.3 Metode de combatere a bolilor și dăunătorilor

În general atât speciile semintoase cât și cele sâmburoase sunt atacate de un număr mare de boli și dăunători. Mărul, în general este o plantă rezistentă însă pentru o bună producție și pentru combaterea bolilor și dăunătorilor trebuie să fie respectat un minim de tratamente anuale.

Combaterea integrată a bolilor și dăunătorilor mărului urmărește reducerea numărului de tratamente chimice, utilizarea pesticidelor slab toxice și selective, aplicarea tratamentelor la avertizare și numai la depășirea pragului economic de dăunare, folosirea de metode biotehnice cum ar fi capturarea în masă a masculilor dar și a metodelor biologice (utilizarea biopreparatelor, lansări de zoofagi).

Pentru combaterea bolilor și dăunătorilor din livada de măr se poate folosi un sistem orientativ care presupune îmbinarea următoarelor elemente:

– Folosirea unui material sănătos la înființarea plantațiilor;

– Cultivarea de soiuri rezistente atât la boli și dăunători cât și la secetă sau ger;

– Aplicarea unei agrotehnici corespunzătoare;

– Aplicarea de unu sau două tratamente de iarna înainte de înflorit și 4-5 tratamente după înflorit;

– Folosirea pesticidelor sistemice și selective pentru protejarea faunei utile (naturală și lansată) în timpul perioadei de vegetație;

– Utilizarea de diferite metode biologice;

– Utilizarea de mijloace specifice pentru reglarea tratamentelor cum ar fi: prognoza și avertizarea, pragul economic de daunare-PED, raportul entomofagi-daunatori, etc;

– Specificul organismelor dăunătoare dar și specificul culturii (pepiniere, plantații tinere);

– Alegerea tipului corespunzător de mașină și aparate folosite pentru efectuarea tratamentelor fitosanitare;

– Înglobarea tehnologiei de combatere a bolilor, dăunătorilor și buruienilor în tehnologia de cultură.

1) Un element esențial în asigurarea unei plantații sănătoase și bine încheiate îl reprezintă folosirea unui material sănătos la înființarea plantațiilor de măr. Astfel, se verifică atent materialul pentru a fi liber de ponte (Ceresa bubalus-cicada gheboasă a pomilor), larve (Scolytidae, Buprestidae-din ordinul Coleoptera-gandaci, cărăbuși, gargarite-ex: Eriosoma lanigerum-paduchele lânos al mărului, Quadraspidiotus perniciosus-paduchele de San Jose), adulți (Fam Ipidae-gandaci de scoarța) și patogeni (visusi, micoplasme și bacterii ca: Agrobacterium tumefaciens-cancerul bacterian sau Erwinia amylovora-focul bacterian)

2) Una dintre verigile importante ale conceptului de luptă integrată îl reprezintă crearea de soiuri rezistente la boli, dăunători, ger și secetă și introducerea lor în producție. Sensibilitatea soiurilor poate fi de natură genetică însă poate depinde foarte mult și de momentul pornirii în vegetație, al înfloririi și maturării fructelor, adică soiuri extratimpurii, timpurii, mijlocii sau tardive în strânsă legătură cu condițiile climatice din perioada respectivă.Ca și exemple de soiuri de măr cu rezistența la rapăn și/sau făinare, ger și secetă putem menționa: Romus 3 (rezistență bună la rapăn, făinare, ger, secetă); Prima (rezistență la făinare și foarte rezistent la rapăn); Generos (rezistent la rapăn și făinare); Starkrimson (rezistență bună la făinare și potrivit la rapăn); Golden Delicious (rezistent la ger)

3) O deosebită importanță în reducerea populațiilor de patogeni și dăunători o are și aplicarea unei agrotehnici corespunzătoare deoarece, pe de o parte crează condiții prielnice de dezvoltare pentru plante făcându-le mai rezistente la atac, iar pe de altă parte asupra dezvoltării și înmulțirii organismelor dăunătoare au efecte negative directe.

4) O componentă de bază în combaterea integrată o reprezintă combaterea chimică a organismelor dăunătoare din cultura de măr, dacă respectă cerințele protecției mediului. Combaterea chimică a dăunătorilor și a bolilor presupune folosirea produselor fitofarmaceutice și a pesticidelor, această metodă fiind folosită încă din cele mai vechi timpuri. Administrarea pesticidelor folosite în scopul prevenirii sau reducerii pierderilor cantitative și calitative datorate bolilor, dăunătorilor și buruienilor s-a extins rapid datorită eficacității foarte ridicate a acestora precum și ușurinței de aplicare.

Din cauza numărului mare de tratamente dar și sensibilității soiurilor existente în cultură la atacul diferiților patogeni (Erwinia amylovora, Podosphera leucotricha, Venturia inequalis) combaterea integrată a patogenilor și dăunătorilor la măr este relativ complicată.

Executarea unui număr mare de tratamente cu pesticide atrage o serie de neajunsuri cum ar fi: reziduuri toxice atât în sol cât și pe fructe, apariția de noi organisme mai rezistente față de pesticide. Pentru că tratamentele de prevenire și combatere să fie eficace acestea trebuie aplicate la momentul optim folosind cele mai bune produse și aplicând tratamentul corespunzător. Pentru evitarea poluării fructelor și a mediului înconjurător dar și pentru reducerea numărului de tratamente, tratamentele se vor efectua numai la avertizare și după punerea unui diagnostic corect.În timpul perioadei de vegetație prin folosirea pesticidelor sistemice și selective se asigură protejarea faunei utile (naturală și lansată).

Selectivitatea pesticidelor se caracterizează prin acțiunea acestora doar asupra dăunătorilor pe care dorim să-i combatem fără a avea acțiune sau a avea acțiune slabă asupra altor organisme din cultura în care s-a aplicat tratamentul. Folosirea acestor produse selective și acțiunile de fitoprotectie reprezintă una din verigile principale ale conceptului de combatere integrată a dăunătorilor din culturile agricole și pomicole. Pesticidele sunt încadrate în 5 grupe (primele două fiind foarte importante în combaterea integrantă) în funcție de efectul pe care îl au asupra organismelor utile:

– Foarte selective-produc mortalitate entomofaunei utile sub 20%;

– Selective-produc o martalitate entomofaunei utile cuprinsă între 20-37%;

– Mediu selective-produc o mortalitate entomofaunei utile între 38-68%;

– Slab selective-produc o mortalitate entomofaunei utile cuprinsă între 69-81%;

– Neselective-produc o mortalitate entomofaunei utile cuprinsă intre81-100%.

După modul în care se manifestă selectivitatea se cunosc patru tipuri și anume:

– Selectivitate fiziologica-este determinată de natura chimică a pesticidului. Printre substanțele active ale pesticidelor cu selectivitate fiziologică ridicată se pot enumera: naledul, pirimicarbul, diflubenzuronul, endosulfanul, etc;

– Selectivitate tehnologica-este datorată formei de condiționare a pesticidului și modului de aplicare a tratamentului.În această categorie intră pesticidele care sunt produse pe bază de: carbofuran, bendiocarb, fosfura de zing;

– Selectivitate ecologica-este data de aplicarea tratamentelor în funcție de ciclurile biologice ale dăunătorilor și ale entomofagilor.Ca și exemple în ceea ce privește selectivitatea ecologică îl reprezintă tratamentele de iarnă efectuate în pomicultură și eficiența acestora în combaterea păduchilor țestoși, a ouălor de afide, a puricilor meliferi fără să afecteze zoofagi care sunt retrași în locuri mai ferite pentru hibernare, locuri neaccesibile acțiunii pesticidului utilizat la efectuarea tratamentului;

– Selectivitate de comportament-este reprezentată de capacitatea unor specii de a acționa diferit la unele substanțe chimice. Feromonii sexuali, atractanți nutritivi atrag dăunătorii pe care dorim să-i combatem, însă nu afectează zoofagi.

Pentru limitarea populației de afide din plantațiile pomicole un rol important îl au insectele din familia Coccinellidae, care cuprind peste 3000 de specii răspândite în întreaga lume, în Europa întâlnindu-se doar 100 de specii, iar în țara noastră 60 de specii. Intervenția omului prin folosirea unei game largi de insecticide aplicate în scopul combaterii unor dăunători sau chiar a afidelor care reprezintă hrana de bază a acestora contribuie la reducerea puternică a populațiilor de Coccinellidae.În cazul acesta se acordă o importanță deosebită PED care de cele mai multe ori este neglijat.De remarcat este faptul că în urma tratamentelor chimice datorită capacității ridicate de înmulțire populațiile de afide se refac, însă speciile de Coccinellidae nu maim apar în coloniile de afide.

Tehnologiile de combatere integrată a bolilor și dăunătorilor utilizează tratamente în perioada de repaus vegetativ, deoarece acestea asigură un anumit grad de selectivitate tehnologică și reduc populațiile de organisme dăunătoare. 5) În pomicultură, combaterea biologică reprezintă un fenomen interesant. Combaterea biologică sau bioterapia este o metodă ecologică agreată de către Comunitatea Europeană și reprezintă o alternativă a chimioterapiei și constă în utilizarea de insecticide biologice (biopreparate), organisme entomofage (prădători și paraziți) diferite substanțe biologic active (regulatori de creștere și feromoni), introducerea sterilității sau a diferitelor mutații genetice.

A) Utilizarea biopreparatelor sau insecticidelor microbiologice se împart în: biopreparate virotice; bacteriene și fungice. Biopreparatele sunt produse ale căror principiu activ îl reprezintă microorganismele entomopatogene sau produsele lor metabolice.

– Biopreparatele virotice-acestea sunt produse pe bază de virusuri poliedrice și se obțin prin infectarea gazdelor și ulterior extragerea virusurilor înmulțite. Bolile cauzare de virusuri se numesc viroze sau poliedroze.Ca și exemple de produse comerciale mai cunoscute și utilizate în practică amintim: Biotrol, Virex, Elcar, Viridin CS, Heliotis virus și altele.În general sunt folosite pentru combaterea stadiului de larvă a diferitelor specii de lepidoptere.

– Biopreparatele bacteriene-acestea sunt pe bază de bacterii entomopatogene. Bolile cauzate insectelor de bacterii se numesc bacterioze.Ca specii de bacterii importante din acest punct de vedere se pot enumera: Bacillus thuringienis și Bacillus popiliae care infectează mai ales omizile multor specii de lepidoptere.

– Biopreparatele fungice-acestea au ca principiu activ sporii ciupercilor entomopatogene și au în comparație cu biopreparatele bacteriene și virotice un spectru de acțiune mai larg. Bolile cauzate de ciuperci se numesc micoze sau muscardine.

B) Utilizarea zoofagilor este o metodă de perspectivă. Prin prezența acestor organisme în mediul natural, li se impune specialiștilor din domeniu să practice strategii de combatere a bolilor și dăunătorilor care să protejeze entomofaună utilă. Astfel în schemele de combatere chimică se vor utiliza produse selective sau chimice în așa fel încât acestea să nu afecteze într-o prea mare măsură prădătorii și paraziții naturali.

Utilizarea zoofagilor (prădători și paraziți) în combaterea biologică cuprinde aspectele următoare:

– Cunoașterea locului dar și cunoașterea rolului zoofagilor în cadrul biocenozei;

– Instruirea unor tehnologii care să protejeze sau să favorizeze dezvoltarea zoofagilor;

– Stabilirea unor condiții care limitează sau favorizează activitatea zoofagilor;

– Introducerea atât de paraziți cât și de prădători noi proveniți din alte regiuni.

Un exemplu de parazit care este folosit cu succes în combaterea biologică este viespea Prospaltella pernicioși care într-o proporție de 90% parazitează păduchele de San Jose (Quadraspidiotus perniciosus). Un alt exemplu sunt specii ale genului Trichogramma care parazitează lepidopterele dăunătoare din livezile de pomi (specii ale genului Cydia).

Un rol important în menținerea dăunătorilor sub pragul economic de dăunare alături de păsările insectivore, păsările de pradă diurne și păsările de pradă nocturne îl au și speciile de Anthocorridae, Miridae (gândaci), Aphelinidae, Ichneumonidae, Braconidae, Eulophidae, Tachnidae, Vespidae, Carabidae, Coccinellidae, Panorpidae.

Ca și agenți patogeni folosiți pentru combaterea microbiologică a dăunătorilor sunt: virusurile, ciupercile, bacteriile și protozoarele.

În România, sunt omologate și se recomandă produse cum ar fi: DIPEL 2XWP-0,5-0,75 l/ha; DIPEL.ES-1,0 l/ha; Thuringin-0,1%; Thuricidae-0,1% pentru combaterea lepidopterelor (Hyphantia cunea-omida păroasă a dudului; Tortrix viridana-molia verde a stejarului; Operopktera brumata-cotarul verde al pomilor); FORAY-0,05 (Cydia pomonella – viermele merelor); SILPOSAN CA2-0,02% (Hyphantria cunea și Cydia pomonella).

C) Utilizarea feromonilor –feromonii sunt produse ale glandelor exocrine care înlesnesc comunicarea la nivel intraspecific și anume între indivizii unei populații. Feromonii se împart în două mari categorii și anume:

– Feromoni de dezvoltare (feromoni metabolici)

– Feromoni de acțiune (feromoni de declanșare)

Prima categorie de feromoni au fost studiați la albine și termite dar și la unele specii care manifestă comportament gregar.

Feromonii de acțiune pot fi: feromoni de marcaj; feromoni de alarmă; feromoni de agresiune; feromoni de agregare; feromoni sexuali (feromoni afrodisiaci, feromoni atractanți sexuali, feromoni repelenți sexuali).

Utilizarea feromonilor sexuali în diferite scopuri a determinat punerea la punct a unor modele de capcane care să corespundă diferitelor aplicații, curse denumite genetic momeli sexuale. Aceste curse sunt folosite pentru capturarea masculilor ce aparțin la diferite specii.

Cele mai utilizate modele de curse sunt cele de tip “Tetratrap” dar și cele care au forma unui cilindru, curse carea au suprafața interioară acoperită cu un strat de clei pe care se instalează momeala.Cu ajutorul acestor curse se capturează masculii speciilor de insecte dăunătoare livezi și nu numai. Tot cu ajutorul acestor capcane feromonale se poate preciza ciclul biologic al unor dăunători precum și influența ciclului biologic de către fluctuația factorilor climatici, se poate supraveghea nivelul populației (dacă aceasta atinge valoarea pragului economic de dăunare) pentru stabilirea necesității și oportunității efectuării tratamentelor chimice de combatere sau a altor acțiuni fitosanitare; capcanele feromonale mai pot fi utilizatein anumite condiții, pe anumite suprafate și pentru anumite specii de dăunători la combaterea directă prin captarea în masă a adulților sau prin metoda dezorientării feromonale.

Mijloacele de combatere a lepidopterelor cu ajutorul atractanților sexuali specifici sintetici (metoda capturării în masă a masculilor și a dezorientării acestora) precum și stabilirea curbelor de zbor reprezintă un element esențial alcombaterii integrate. Feromonii sexuali care au fost sintetizați în laborator și ulterior utilizați în practica au dat rezultate spectaculoase pe dăunători cum ar fi Cydia pomonella.

Strategiile de aplicare a luptei biologice și includerea în sistemele de producție presupune:

– Folosirea de insecticide selective în sistemele de combatere integrată;

– Utilizarea de substanțe biologice active;

– Monitorizarea dăunătorilor;

– Utilizarea biocitelor inerte;

Utilizarea biocitelor autonome (entomofagi);

– Reluarea creșterii în laborator a entomofagilor;

– Creșterea, aclamatizarea și introducerea entomofagilor exotici;

– Protejarea și eliberarea masivă a entomofagilor cu eficacitate ridicată.

6) Sistemele de combatere integrată trebuie să aibă mijloace specifice de reglare a tratamentelor. Această reglare a tratamentelor (chimice și biologice) este necesară pentru înlocuirea tratamentelor de tip profilactic la acoperire, calendaristice sau pur fenologice și se pot realiza folosind prognoza și avertizarea (pe baza ciclurilor biologice), sensibilitatea la atacul diverșilor patogeni și dăunători a soiurilor cultivate, fazele fenologice de dezvoltare a pomilor, momentele în care pomii sunt pasibili la infecții, condițiile climatice, pragul economic de dăunare dar și rezerva biologică a sursei de infecție din anul precedent capabilă să producă infecțiile secundare din anul următor.

7) În tehnologia de cultură trebuiesc incluse sistemele de combatere integrată datorită faptului că multe elemente agrotehnice sunt comune și au un rol mare în distrugerea organismelor dăunătoare.

PARTEA A-III-A REZULTATE ȘI DISCUȚII

CAPITOLUL V REZULTATE OBȚINUTE PRIVIND COMBATEREA BOLILOR ȘI DĂUNĂTORILOR DIN PLANTAȚIA POMICOLĂ

5.1.1 Bolile mărului

În sectorul pomicol din țara noastră cultură mărului este larg răspândită.De aceea, o prioritate în tehnologia de cultivare a acestei specii pomicole o reprezintă cunoașterea principalelor boli și dăunători care apar pe parcursul perioadei de vegetație.

Conceptul de boală se aplică la toate nivelurile de organizare a materiei vii (plante, animale, om) și se definește ca fiind orice tulburare apărută în structură și funcțiile unui organ său organism și care se manifestă prin modificări citologice, histologice, fiziologice, biochimice, anatomo-morfologice care afectează capacitatea de reproducere și producție a plantei.

Componentele obligatorii pentru producerea procesului patologic sunt: -planta gazdă sensibilă sau receptivă; -un agent patogen suficient de agresiv sau virulent, precum și condițiile de mediu favorabile. Aceste componente alcătuiesc așa numitul “triunghi al bolii” (Van der Plank 1968), triunghi care stă la baza producerii oricărei boli la plante. (curs fitopatologie 2013).

În general, în fitopatologia modernă bolile plantelor se clasifică în funcție de mai multe criterii, unul dintre aceste criterii fiind: -dupa cauza care le-a determinat și se împart în:

– Boli neparazitare (neinfecțioase)-sunt boli produse de factori interni (constituția plantelor) sau factori externi (demediu, abiotici): lipsa luminii, carența sau excesul de macro sau microelemente, temperaturile scăzute sau ridicate.

– Boli parazitare (infecțioase)-sunt bolile produse de agenți patogeni diferiți.În această categorie intră și virozele (produse de viruși); micoplasmozele ((produse de micoplasme); bacteriozele (produse de bacterii); micozele (produse de ciuperci); antofitozele (produse de antofite-care sunt plante superioare cu floare și sămânța dar mod de viața parazit).

Această clasificare se se face după natura agentului patogen și este cel mai utilizat criteriu de clasificare. (curs fitopatologie 2013).

În funcție de această clasificare și bolile mărului se pot clasifica în:

Viroze: Mozaicul mărului; Pătarea clorotică a frunzelor mărului; Epinastia și declinul mărului; Strierea lemnului; Brazdarea tulpinii mărului; Alte boli virotice cum ar fi: Pătarea inelară brună a merelor; mere deformate; aplatizarea merelor; scuamarea lenticelara a mărului; deformarea merelor în creștere; pătarea sau marmorarea verde a merelor; leziuni de forma potcoavei de cal; cancerul pustulos al mărului; pătarea inelară roșie; pătarea inelară a merelor; dezvoltarea mărului în rozetă; pătarea rugoasă a merelor; pătarea inelară ruginie a merelor; verugozitatea ruginie a merelor; rapănul virotic al merelor; crăparea stelată a merelor; pătarea merelor Stayman; necroza la punctul de altoire; virusul pătării inelare a tutunului la măr; rugozitatea scoarței la Malus platycarpa.

Boli produse de micoplasme: Proliferarea mărului; Flexibilitatatea patologică a lemnului la măr; Tehnologia producerii materialului săditor pomicol liber de virusuri și micoplasme la măr.

Bacterioze: Cancerul bacterian al pomilor.

Micoze: Putregaiul coletului și fructelor (fitoftorioza); Rapănul mărului (Venturia inaequalis); Făinarea mărului (Podosphaera leucotricha); Monilioza (Monilinia fructigena); -Cancerul nectrian (Nectria galligena); Cancerul negru al mărului (Physalospora cydoniae); Cancerul rugos al pomilor (Diaporthe perniciosa); Cancerul în plăci necrotice (Phacidiella discolor); Cancerul citosporian al mărului (Cytospora sp.); Necroza dipodiana a scoarței (Diplodia sp.); Antracnoza ramurilor și fructelor de măr (Pezicula malicorticis); Declinul letal al mărului (Hypoxylon serpens); Boli care apar la replantarea pomilor. (Ghe. Lefter, N.Minoiu, 1990).

Cele mai frecvente boli ale mărului care au fost sesizate în plantația pomicolă din cadrul Câmpului Didactic Banu Mărăcine sunt: rapănul mărului, făinarea mărului și moniliozele.

RAPĂNUL MARULUI – Venturia inaequalis

Figura 5.1 Rapanul marului (original)

Rapănul mărului, care mai este cunoscut și sub numele de “pătarea cafenie a fructelor și frunzelor mărului” este una din cele mai răspândite și cea mai păgubitoare boală prezentă în fiecare an în toate bazinele pomicole din țara noastră.

Simptome

Manifestarea bolii se face pe frunze, flori, fructe și în unele cazuri, la soiurile mai sensibile aceasta se manifestă și pe lăstari.

Atacul pe frunze se produce din primăvară până în toamnă prin apariția unor pete de culoare măslinie, care la început se prezintă sub formă circulară, având un diametru de 3-10 mm, apoi petele devin de culoare cafenie-negricioasa. Datorită transparenței în jurul petei se pot observa cordoane radiare întunecate, care sunt formate din miceliul fungului patogen. Prezența petelor se manifestă pe ambele fețe ale frunzelor, dominând însă cele de pe fața inferioară a acestora. Căderea frunxelor din pomi se face eșalonat, această cauză datorându-se acțiunii toxinelor produse de fungul patogen și a metabolismului sau. Acest fapt conduce la creșterea slabă a pomilor precum și la producții slabe de fructe, producții care sunt afectate atât în anul curent cât și în anul următor. (Ghe. Lefter, N.Minoiu, 1990)

Atacul pe flori duce la căderea masivă a acestora, florile atacate prezentând pete cafenii mici pe sepale, peduncul și receptacolul fructelor în formare.

Atacul pe fructe manifestat prin pete cafenii, deformare și crăpare se produce în toate fazele dezvoltării lor.Pe fructele ajunse aproape la dezvoltare normală manifestarea bolii se face prin apariția de pete mici, rotunde, negricioase, având uneori centrul necrozat, crăpat și exfoliat. Aceste fructe atacate prezintă o valoare comercială redusă, cu “dopuri de plută” sub fiecare pată, fructe care nu rezistă la păstrare. Boala se manifestă pe fructele infestate în livadă și în depozit prin apariția de mici pete negricioase, având o evoluție înceată.

Atacul pe ramuri, întâlnit mai rar, se produce la soiurile foarte sensibile din livezile neîngrijite, boala manifestându-se prin apariția de pete cafenii pe lăstarii ierbacei, iar pe ramurile dezvoltate se manifestă prin apariția de pustule rotunde sau oval-alungite, cu mărgini bine delimitate, ondulate, cu un diametru de 1-4 mm.

Prin ruperea epidermei conidiile care se află în pustule sunt puse în libertate.Sub aceste pustule, în timp se formează un strat separator de suber și astfel țesutul modificat se desprinde și cade.. Soiurile de măr la care se produceatacul pe lăstari sunt: Sălciu, Stettin roșu, Botane, Crețesc, Patul precum și la unele tipuri de măr sălbatic. (Ghe. Lefter, N.Minoiu, 1990).

Patogenul

Această boală este produsă de fungul patogen Venturia inaequalis (Cooke) Wint. Sân. Endostigme inaequalis (Cooke) Syd. Sân. Spilocaea pomi Fr. cu forma conidiană Fusicladium dentriticum (Wallr) Fuck.

Transmiterea fungului patogen de la un an la altul se realizează prin periteci cu asce și ascospori (formă perfectă), prin miceliu de rezistență din ramurile anuale atacate și într-o măsură mai mică și prin conidii de vară. După căderea frunzelor în petele de rapăn are loc începutul procesului de formare a unui miceliu care este format din hife de două ori mai groase decât miceliul parazitar, miceliu care invadează parenchimul frunzei. Peretele care confluează trebuie să fie obținut în urma infecției a doi spori din sușe diferite (+ și -) deoarece fungul este heterotalic.

Peritecile iau naștere în urma procesului sexual dintre anteridie și ascogen.În lunile noiembrie-decembrie are loc procesul de inițiere a peritecilor. (Ghe. Lefter, N.Minoiu, 1990).

Peritecile se formează din toamnă și se diferențiază ascele și ascosporii în timpul iernii când acestea evoluează. Forma periteciilor este globuloasă, ovoidă sau piriformă, pereții exteriori mai groși, culoare mai deschisă către interior și închisă la periferie, sunt cufundate la început în țesut ca mai apoi când ajung la maturitate să fie puțin cufundate sau chiar superficial.La vârf acestea prezintă o ostiolă, în derptul acesteia dezvoltându-se filamente rigide, brune și scurte.În peritecie se dezvoltă aproximativ 150 de asce cu câte 8 ascospori.În funcție de temperatură și umiditatea mediului eliberarea ascosporilor începe de la sfârșitul lunii martie eșalonat până în iunie și este mai mare în prima parte a vegetației.

Înmulțirea acestei ciuperci se mai poate face și prin conidii de vară, în cursul primăverii și verii acestea putând produce infecții primare în paralele cu infecțiile prin ascospori. (laboratorvirtual. Forumcreativ.ro/t75-rapanul-la-mar).

La fazele fenologice de: înfrunzitul mugurilor floriferi, înălțarea și răsfirarea inflorescențelor, înflorirea corolei, înflorit, scuturarea petalelor au fost înregistrate perioade cu proiectări maxime de ascospori acestea suprapunându-se cu infecțiile secundare prin conidii.

Orele dimineții sunt orele în care se proiectează cel mai mare număr de ascospori, aceștia fiind proiectați la 1-2 cm deasupra frunzelor din care provin și sunt luați de curenții de aer și cu picăturile de ploaie. Eliberarea lor se face numai după umectarea frunzelor din precipitații fiind necesare precipitații mai mari de 8-10 mm în cazul în care acest proces are loc în fenofaza de umflare a mugurilor de rod sau înaintea acestei faze și procentul de asce cu ascospori maturi este de 15-30%, iar dacă procentul de asce cu ascospori maturi este mai mare de 50%eliberarea lor ale loc la precipitații mai reduse 0,3-0,5 mm sau chiar la rouă. (Ghe. Lefter, N.Minoiu, 1990).

Temperatura optimă de germinare a ascosporilor este cuprinsă între 15-22˚ C dar pot germina și la temperaturi între 0-32˚ C.Nu doar temperatura este legată de reușita infecției ci și durata de umectare a organelor verzi ale pomului, acestea creând stare de predispoziție fiziologică.

Infecțiile primare se produc atunci când temperatura a depășit 6˚ C, precipitațiile căzute au 0,3 mm, iar frunzele rămân umede 30 de ore (la 11˚ C după o durată de umectare de 12 ore sau 25 C după o durată de umectare de 9 ore). La temperatura de 20˚ C infecția se produce după o durată de umectare de 3-4 ore.

Temperatură optimă la care se extind rapid petele de rapăn este de 19˚ C și la temperatura de 0˚ C și peste 25˚ C se extind lent. Între 12-24˚ C petele devin după 8-9 zile macroscopice. (Ghe. Lefter, N.Minoiu 1990). 30-55 de zile este perioada de incubație a bolii în frunzele mature, adică în frunzele deja îmbătrânite conidiile fiind deja apărute înainte ca petele să devină macroscopice.La temperaturi cuprinse inter 16-20˚ C are loc sporularea maximă, în rest aceasta are loc la temperaturi de 4-28˚ C.Umiditatea relativă a aerului optimă pentru apariția conidiilor este 90%.

În funcție de vârsta frunzelor și de soi petele de rapăn se extind până la 6-10 mm în diametru.La soiurile rezistente dar și după tratamentul cu fungicide sistemice apar pete de rapăn sterile acestea neavând fructificații. După aproximativ 30-36 zile petele de rapăn devin necrotice, cu aspect bronzat sau brun roșietic și își stopează astfel extinderea și sporularea.

Un alt mijloc prin care se mai poate transmite fungul patogen sunt stromele miceliene de pe ramurile infectate din anul anterior, ramuri pe care se formeazaconidiofori cu conidii. (Ghe. Lefter, N.Minoiu, 1990).

Combaterea

O primă măsură de combatere a bolii este cultivarea de soiuri imune sau rezistente la atacul de Venturia inaequalis. Pentru efectuarea tratamentelor chimice diferențiat este de preferat ca în livadă soiurile să fie grupate după gradul de manifestare al sensibilității la boală.

O altă măsură de prevenire o constituie reducerea sursei de infecție prin: -ingroparea frunzelor prin lucrarea de toamnă (arătura);

– Tăierea și arderea lăstarilor infectați; tăieri de rărire a coroanelor pentru a permite o aerisire mai bună și zvantoarea mai repede a frunzelor după ploaie sau rouă;

– Eliminarea pomilor bătrâni, răpănoși aflați în vecinătatea plantațiilor tinere;

– Stimularea activității nematozilor pentru distrugerea vegetației reziduale a pomilor;

– Fertilizarea livezilor cu îngrășăminte chimice în doze echilibrate de azot, potasiu și fosfor, dar și cu îngrășăminte organice aplicate concomitent.

Măsura de bază în combaterea rapănului aplicată soiurilor de măr sensibile o constituie combaterea pe cale chimică. Aceste tratamente se aplică pe baza avertizariistatiilor de prognoză și avertizare. Astfelavertizarea aplicării tratamentelor se va efectua după o analiză completă a stadiului de evoluție biologică a fungului patogen, a datelor meteorologice dar și în funcție de sursa de inocul a patogenului în natură, a gradului de atac al pomilor precum și de eficacitatea fungicidelor aplicate. (Ghe. Lefter, N.Minoiu, 1990).

Primul tratament se aplică la începutul proiectării ascosporilor, după ploaie dacă pomii au început să înfrunzească și temperatura medie depășește 6˚ C. Dacă infecția are loc indiferent dacă temperatura este sub pragul biologic al patogenului, acesta nu avortează.

Agravarea stării de sănătate a plantațiilor și lipsa intervențiilor eficace și rapide se datorează condițiilor meteo din perioada înfrunzitului, ploile continui favorizând ca infecțiile primare să se facă succesiv, iar în timpul înfloritului acestea fiind dublate și de infecțiile secundare prin conidii. Pericolul cel mai mare al producerii infecțiilor cu rapăn o reprezintă perioada cuprinsă între înfrunzit și fruct, cu diametrul de trei centimetrii, dar mai cu seamă între înfrunzit și scuturatul petaliilor, lipsa de intervenție în această perioadă pentru combaterea bolii conducând la compromiterea producției de fructe.

Al doilea tratament se aplică cu 5-6 zile înainte de înflorit și anume la înflorirea corolei. În cazul în care perioada înfloritului se prelungește peste 10 zile și în această perioadă se înregistrează infecții cu rapăn, atunci se execută un tratament și pentru inforit, tratament aplicat după brunificarea stigmatelor de la floarea centrală din buchet cu fungicid care să nu afectezegerminarea polenului. (Ghe. Lefter, N.Minoiu, 1990).

Al treilea tratament se va efectua la 8-10 zile distanță față de cel de-al doilea și coincide cu scuturarea petalelor în proporție de 15-20%.

Pentru aplicarea altor tratamente se va ține cont de infecțiile produse în livadă, de mărimea lor, de remanența fugicidelor și de mărimea fructelor dar și de frecvență ploilor. Tratamentele se efectuează la intervale mai mari de 12 zile atunci când fructele depășesc mărimea unei nuci.

Ultimul tratament se realizează în decadă a doua sau a treia a lunii august și aceasta vizează și prevenirea fructelor destinate depozitării.

În funcție de sensibilitatea soiurilor de măr, numărul total de tratamente împotriva rapănului variază între 5 și 12 tratamente. Astfel pentru soiurile de măr foarte sensibile se aplică 10-12 tratamente, cele puternic atacate 8-10 tratamente, soiurile mijlocii atacate necesită 7-8 tratamente iar soiurile slab atacate necesită 3-5 tratamente.. (Ghe. Lefter, N.Minoiu, 1990).

Protecția livezilor împotriva acestei boli se face prin aplicarea de tratamente preventive nu după apariția bolii. În plantațiile clasice pe rod cantitatea de apă folosită la hectar, la tratamentele cu fungicide este de 1200-1500 litri, iar la plantațiile intensive pe rod este de 1500-2000 de litri.

Randamentul fungicidelor asupra fungului patogen Venturia inaequalis este variat fiind în corelație cu substanța activă a produsului și cu durata sa de acțiune.

Fungicidele sistemice care au o eficiență ridicată sunt cele pe bază de fenarimol, benomil, etaconazol și penconazol, metiltifonat, triforine, Anvil, Systhane.. (Ghe. Lefter, N.Minoiu 1990).

Dintre fungicidele de contact, recomandate sut cele pe bază de mancozeb, captan, biloxazol, diclofluanid, nitrotal-izopropil+ metiram, Kasugamicin, captofol, folped, metiram, etilenbisditiocarbamat de zinc+mangan, ziram, zinep, cupru, înainte de indlorire (zeamă bordeleză 0,5%-turdacupra 50-0,5%, oxiclorură de cupru 0,4-0,5%,), polisurfura de bariu 45, zeamă sulfocalcica.

Dintre aceste fungicide eficacitate sporită o au cele pe bază de mancozeb, captan și dodine. (Ghe. Lefter, N.Minoiu, 1990).

FĂINAREA MARULUI – Podosphaera leucotricha

Figura 5.2 Fainarea marului (original)

Această boală este prezentă în toate bazinele de cultură a mărului și provoacă pierderi de recoltă mai ales la soiurile sensibile care sunt amplasate în zone cu climat mai blând.

Îndesirea pomilor în sistemul de cultură intensiv și superintensiv, irigațiile, modificările tehnologice din cultura mărului bazate pe intensivizare, fertilizarea unilaterală cu îngrășăminte chimice cu azot precum și limitarea utilizării fungicidelor cuprice și extinderea soiurilor sensibile asociate cu cele care au rezistență mijlocie care devin și ele la rândul lor sensibile reprezintă cauze ale extinderii atacului de făinare.

Reducerea creșterii pomilor în grosime cu 27-41% precum și producția de fructe, stagnarea creșterii lăstarilor dar și diferențierea slabă a mugurilor de rod reprezintă semne ale prezenței bolii în livada de măr. (Ghe. Lefter, N.Minoiu 1990).

Simptome

Boala se manifestă încă de la începutul dezmuguririi pe mugurii florali cât și pe cei vegetativi aflați pe ramurile de rod dar și pe cei vegetativi aflați pe lăstarii atacați din anul anterior. Manifestarea bolii se face prin apariția pe organele atacate a unei pulbere fine, de culoare alb-gălbuie care este formată din miceliu, conidioforii și conidiile fungului patogen.

Mugurii atacați de făinare se recunosc prin faptul că sunt mai ascuțiți față de cei sănătoși, iar solzi sunt ușor îndreptați și uscați la vârf, evoluția lor fiind lentă. (Ghe. Lefter, N.Minoiu 1990).

Mugurii florali atacați de făinare evoluează până la faza de răsfirare a inflorescenței după care se usucă, unii din ei fiind complet acoperiți de făinare când ajung la faza de înflorit. Acești muguri au frunzele deformate și flori cu petale alungite de culoare verzuie.

Atât atacul pe frunze cât și pe lăstari se manifestă încă din faza de apariție ale acestora și continuă pe toată perioada de vegetație a mărului. Frunzele care s-au format din mugurii atacați în anul precedent au culoarea maronie și apar la început fără fructificațiile fungului patogen.În timp acestea se acoperă cu conidiofori cu conidii.

În faza creșterii intensive a lăstarilor pe frunzele de pe lăstarii anuali cât și la cei în rozetă se înregistrează atacuri mari. Cele mai sensibile la atac sunt frunzele tinere de 3-6 zile, însă în timp acestea devin rezistente. Frunzele atacate de făinare nu se deschid complet, sunt înguste, mai mici, marginile fiind răsucite spre fața superioară. Față de frunzele sănătoase, aceste frunze conțin mai puțină apă cu 10-12% și cu 15-38% mai puțină clorofilă. Frunzele atacate se brunifica cu timpul și cad din iunie și până în toamnă. În urma infecțiilor secundare la frunzele mai dezvoltate apar pete mici, albicioase, care se extind și ocupă porțiuni mari din limb. (Ghe. Lefter, N.Minoiu 1990).

Atacul pe lăstari se înregistrează de la vârful acestora spre baza în funcție de sensibilitatea soiului și de condiciile climatice aceștia putând fi parțial sau total infectați. Lăstarii atacați sunt acoperiți cu o pâslă alba-cenusie (miceliul fungului patogen), cu punctișoare mici, brune negricioase care sunt peritecile ciupercii, aceste puncte făcându-și apariția în timp. Lăstarii atacați nu cresc normal, creșterea fiind încetinită, unii din ei uscându-se în vegetație iar alții degeră în cursul lunilor decembrie-martie. Când procentul de lăstari atacați este mare pomii intră în declin, ducând astfel la căderea producției cel puțin 2-3 ani, acest lucru datorându-se faptului că nu există ramuri de 2-3 ani pe care să se poată forma producțiuni de rod.

Pe inflorescențe atacul se manifestă prin atrofierea acestora, petalele rămân mici, înguste, alungite, cărnoase verzui, fiind acoperite de miceliu (“flori de ceară”). Florile atacate sunt sterile, se usucă repede și cad. (Ghe. Lefter, N.Minoiu 1990).

Pe fructe atacul devine evident când fructele au 2-3 mm în diametru. Fructele sunt acoperite cu o pâslă care este constituită dintr-o rețea brună de țesut suberificat, țesut alcătuit din linii brune dispuse neregulat care marchează dezvoltarea hifelor miceliene, acestea fiind evidente după ce fructul s-a dezvoltat.

Sensibilitatea soiurilor de măr la atacul de făinare este diferită în funcție de rezistența lor genetică, agresivitatea tulpinilor, condițiile climatice ale zonei, presiunea de infecție a patogenului și factorii tehnologici.

Patogenul

Boala este produsă de fungul ectoparazit Podosphaera leucotricha (Ell.et. Ev) Salm, cu forma conidiană Oidium farinosum Cooke.

La suprafața organelor parazitate se dezvoltă miceliul ciupercii care este hialin, septat, ramnificat care se fixează pe țesuturi cu ajutorul apresorilor, din acesta diferențiindu-se haustori globuloși care pătrund în celulele epidermice. Pe miceliu se formează la suprafață organelor atacate conidiofori scurți cu conidii de tip Oidium, cu formă de butoiașe și dispuși în lanțuri. Aceste conidii sunt unicelulare, elipsoidale. Peritecile cu asce și ascospori reprezintă formă perfectă a fungului patogen. Peritecile se prezintă sub formă ovoidă sau sferică de culoare gălbuie la început, apoi brune negricioase, au un număr variabil de apendici care sunt ramnificati dichotomic la vârf. În peritecie se găsește o singură ască cu 6-8 ascospori unicelulari și elipsoidali.

Ciuperca iernează sub formă de miceliu de rezistență între solzii mugurilor și sub formă de periteci. (Ghe. Lefter, N.Minoiu 1990).

Perișorii mugurilor infectați cu făinare față de cei sănătoși care au perișorii lucioși sunt mați de culoare cenușie. Odată cu pornirea în vegetație a pomilor primăvara își începe activitatea și miceliul, pe el formându-se odată cu înfrunzitul conidii evidente.

Propice pentru infectare, sporulare și diseminare masivă este alternanța de nopți cu umuditate ridicată și zile însorite și călduroase, vremea ploioasă și friguroasă defavorizând formarea conidiilor prin prelungirea perioadei de incubație a bolii.

Infecțiile prin conidii încep încă din faza de buton roz și până la încetarea creșterii lăstarilor anuali, numărul cel mai ridicat al acestora înregistrându-se imediat după scuturatul petalelor (mai) (Ghe. Lefter, N.Minoiu 1990).

Combatere

Pentru reducerea la maxim a pagubelor provocate de această ciupercă se vor efectua tăieri ale inflorescențelor și a lăstarilor infectați urmată de îngroparea sau arderea lor. Tăierea lăstarilor atacați se va efectua prin îndepărtarea lăstarului și a unei porțiuni de 15-20 cm sub nivelul porțiunii atacate, majoritatea mugurilor vegetativi sau de rod din această zonă fiind infectați cu făinare.

Se aplică tăieri de corecție și de normare a încărcăturii cu muguri de rod.

Aplicarea echilibrată a ingrasemintelor chimice, în acest sens potasiu este elementul care mărește rezistența pomilor la tacul de făinare, în timp ce azotul îl sensibilizează iar stropirile foliare cu sare potasică 0,5% reduc atacul de făinare.

Cultivarea de soiuri rezistente sau slab atacate.

Tratatmentele chimice cu fungicide se aplică doar la avertizare în fuctie de sensibilitatea soiurilor, biologia fungului patogen sau fenologia pomilor. Acaste tratamente prin stropire cu fungicide sistemice și de contact se aplică de la dezmugurit și până în august inclusiv.

Numărul de tratamente împotriva făinarii variază între 4-12 tratamente, cele mai desteaplicandu-se în perioada de dezmugurit până la încetarea creșterii lăstarilor, iar în cazul necesității aplicării tratamentelor pe înflorit se vor folosii fungicid de antifainare fără efect toxic pentru polen. (Ghe. Lefter, N.Minoiu, 1990).

O altă metodă de combatere o reprezintă lucrarea solului toamna sau primăvara începând cu lună martie până la începutul dezmuguririi mugurilor florali, prin această lucrare a solului încorporându-se frunzele atacate căzute pe sol precum și porțiuni mărunte de lăstari atacați căzuți pe sol după operația de tăiere.

Indiferent de poziția ocupată în coroana pomului, în timpul verii se vor tăia și arde toți lăstarii atacați de făinare, eliminându-se astfel cea mai importantă surasa de infecție în cursul verii.

Figura 5.3 Fainarea marului (original)

MONILIOZELE – MONILIOZA (Putregaiul brun) – Monilinia Fructigena

Figura 5.4 Monilioza la măr (original)

Monilioza sau putregaiul brun este una dintre cele mai perioculoase boli ale speciilor sâmburoase fiind cunoscută în Europa și America de Nord. În România a fost semnalată în anul 1878 și s-a extins mult provocând pagube importante evaluate la 60%.

Boala este produsă de ciupercă Monilinia laxa sin Monilinia cinereea. Putregaiul brun produce pagube importante în livezile de măr și păr dar și în depozite. Atacul se produce la numeroase specii lemnoase din 11 specii botanice, ca de exemplu moșmonul, gutuiul, piersicul, corcodușul, prunul, cireșul, vișinul. (Ghe. Lefter, N.Minoiu, 1990).

Simptome

Monilioza se manifestă pe lăstari, flori, fructe, frunze, în diverse faze de dezvoltare ale acestora.

Pe flori atacul se manifestă prin brunificarea și înmuierea lor dar și a frunzelor tinere din buchetele florale în primăverile reci și ploioase. Spre deosebire de afecțiunile înghețului târziu de primăvară, atacul se deosebește prin apariția fructificațiilor (sporodochii) fungului patogen și prin flori rare sănătoase rămase în buchet. Atât frunzele cât și florile atacate se usucă și rămân agățate în pom.

Figura 5.5 Monilioza la măr (original)

Pe fructe atacul se manifestă în toate stadiile de dezvoltare. Fructele foarte tinere se brumifica și se usucă. Pe fructe ies în evidență începând cu fenofaza de pârgă trei forme de manifestare a moniliozei și anume: putregaiul brun, putregaiul negru și putregaiul inimii. (Ghe. Lefter, N.Minoiu, 1990).

Cel mai frecvent întâlnit este putregaiul brun care apare pe vreme umedă și caldă și se manifestă prin apariția la început a unei pete brun, rotunde. Pata evoluează în condiții de umiditate și cuprinde suprafața și pulpa fructului în profunzime. La suprafața petelor brune apar cercuri concentrice de pernuțe de culoarea cenușiu gălbuie (sporodochii). Atacul se poate confunda cu putregaiul amar (glomerella cingulata) însă țesuturile atacate de acest putregai sunt mai adânci.

Mumifierea fructelor se realizează prin deshidratarea fructelorputrede când timpul este secetos, care se mumifică și rămân atârnate în pom.

Putregaiul negru apare pe vreme umedă și cu temperaturi scăzute (condiții de depozit), fructele putrezesc avad pielița de culaore brună și apoi se inegresc având un luciu caracteristic, fără sporodochii pe suprafață.

Putregaiul inimii este întâlnit la soiurile care prezintă fructe cu canal stilar deschis prin care patogenul pătrunde până în cavitatea calpelara. La exterior atacul se manifestă printr-o pată brună la cavitatea pedunculară.

Ramurile infectate de ciupercă prezintă leziuni de formă oval alungită sau rotundă care se confundă cu scoarța uscată și care se exfoliază și se desprind lăsând astfel lemnul descoperit (cancer deschis). Lăstarii de pe aceste ramuri se usucă și ei. (Ghe. Lefter, N.Minoiu, 1990).

Patogenul

Boala este produsă de fructul Monilinia Fructigena. (Aderh. Et. Ruhl) Honey cu f.c. Monilinia fructigena pers.

Fungul prezintă un tal filamentos, hialin, septat, ramificat care la suprafața organului atacat formează sporodochii (pernițe). În sporodochii se formează conidiofori și conidii ce au culoarea albă la început apoi galben brunie. Conidiile sunt unicelulare cu formă elipsoidală (de butoiasi). Acestea germinează la temperaturi cuprinse între 0-25˚ C (temperatura optimă fiind 15˚ C).

Conidiile reprezintă organele de iernare dar și de propagare în timpul perioadei de vegetație. Ele produc prin germinare filamente de infecție care străbat stilul și ajung în ovar de unde fac trecerea în scoarța lăstarilor tineri provocând crăpături și scurgeri cleioase. (Ghe. Lefter, N.Minoiu, 1990).

La fructe infectarea se produce prin răni cauzate de grindină, de alte ciuperci sau de insecte. După 1-2 ani pe fructele căzute se formează apoteciile care conțin asce și ascospori. Apoteliile (1-20 pe fruct) au un diamentru de 3-5 mm, culoarea galbenă, se prezintă ca niște pâlnii lung pedunculate. Ascospolii (câte 8 în ască) sunt hialini, ovali, și unicelulari. Ei produc infecții pe fructele tinere, de mărimea unei alune, fiind la maturitate proiectați la vârful ascei. (Ghe. Lefter, N.Minoiu, 1990).

Fungii de Monilinia fructigena și Monilinia laxa prezintă deosebiri de patogeneză și morfologie, astfel ca la Monilinia laxa conidiile au culoare cenușie față de culoarea gălbuie pe care o au conidiile de Monilinia Fructigena. (Ghe. Lefter, N.Minoiu, 1990).

Combatere

Se recomandă combaterea dăunătorilor care provoacă leziuni fructelor; măsuri de igienă culturală; dezinfectarea ambalajelor și depozitelor de păstrare a fructelor.

O altă metodă de combatere o reprezintă eliminarea surselor de contaminare prin tăierea lăstarilor atacați precum și a celor ce poartă fructe mumificate dar și adunarea și îngroparea fructelor căzute.

De asemenea efectuarea arăturii în livadă reprezintă încă o metodă de combatere a acestei boli.

Tratamentele chimice cu fungicide pentru prevenirea infecțiilor aplicate pentru combaterea rapănului după aceeași schemă ca și la rapăn reprezintă o metodă importantă în combaterea moniliozei.

În partea a doua a perioadei de vegetație trebuie evitate dozele mari de azot precum și udarea abundentă.

Evitarea leziunilor la recoltare, sortarea fructelor la introducerea în depozit, tratarea merelor destinate păstrării de lungă durată înainte de depozitare reprezintă alte metode pentru combaterea bolii.

Pe lângă aceste metode de combatere menționăm de asemenea și asigurarea igienei în depozit și păstrarea temperaturii de 1-3˚C și umiditatea de 75-80% precum și verificarea periodică a depozitelor și dacă este cazul resortarea merelor.

5.1.2 Dăunătorii mărului

Cultura merilor este una din cele mai întâlnite culturi din țara noastră, merii numarundu-se printre printre cei mai întâlniți pomi fructiferi atât în livezi cât și în grădini datorită faptului că nu sunt pretențioși și sunt ușor de întreținut iar merele reprezintă o adevărată bombă de vitamine și energie.

Și pomii fructiferi ca orice altă plantă pot fi atacați de numeroși dăunători, bolile bolile putând apărea oricând. Pentru prevenirea bolilor este important de știut care sunt dăunătorii mărului.

Principalele specii de dăunători la speciile semintoase, în special la măr sunt:

Ordinul Homoptera (cicade, purici de frunze, păduchi de frunze sau afide, păduchi țestoși): cicada gheboasă (Ceresa bubarus fabricius); -puricele melifer al mărului (Psulla mâli schmidb); – păduchele verde al mărului (Aphis pomi de geer); – păduchele lânos (Eriosoma lanigerum Hansm); – păduchele țestos din San Jose (Quadraspidiotus ostreaeformis curtis); -paduchele virgulă al pomilor (Lepidosaphes ulmi L); – păduchele cenușiu al mărului (Dysaphis plantaginea);

Ordinul Acari (acarieni): – acarianul brun al pomilor (Bryobia Rubrioculus Scheuten); – acarianul roșu al pomilor (Panonychus Ulmi Kock); – acarianul roșu comun (Tetranychus Urticae Kock).

Ordinul Coleoptera (gândaci, cărăbuși, gărgărițe): – gărgărița mugurilor (Sciaphobus squalidus); – gărgărița florilor de măr (Anthonomus Pomorum L.); – gărgărița fructelor (Rhynchites Bacchus L.); – gărgărița mugurilor (Sciaphobus Squalidus Gyll.); – gândacul păros (Epicometis Hirta Poda.); – cariul mare al mărului (Scolytus Mâli Becht);

Ordinul Lepidoptera (fluturi): – viermele merelor (Cydia pomonella); – molia pieliței fructelor (Adoxophyes Reticulana Hb.); – molia frunzelor de măr (Yponomeuta Malinella Zell); -molia minieră a frunzelor (Phyllonorycter Blancardella); – molia porumbarului (Archips rosanum); – molia minieră a mărului (- minarea sinuasă – Lyonetica clerckella); – molia minieră a mărului (- minarea marmorata – Lithocollettis blancardella); – molia minieră amarului (- minarea lineara – Nepticula malella);

Ordinul Hymenoptera (viespi, albine, bondari furnici): – viespea merelor (Hoplocampa Testudinea Klug).

Dintre acești dăunători cei mai periculoși pentru plantația de meri din Câmpul Didactic de la Banu Mărăcine sunt: păduchele lânos, păduchele din San Jose, păduchele verde, sfredelitorul tulpinilor, viermele merelor, gărgărița florilor de măr și viespea merelor. (Ghe. Lefter, N.Minoiu, 1990).

Figura 5.6 Observații din teren

PĂDUCHELE LÂNOS – Eriosoma lanigerum Hansm

Figura 5.7 Atac de paduche lânos (original)

Este originar din America de Nord, în Europa a pătruns accidental la sfârșitul sec. XVIII-lea, în anul 1787 a fost introdus în Anglia odată cu importul de material săditor pomicol, iar în anul 1870 a fost observat pentru prima dată și în Elveția.

În țara noastră este întâlnit în livezile de meri din toate regiunile pomicole fiind dăunător de carantină, foarte rar întâlnindu-se la păr sau gutui sălbatic.

Descriere

Femelele aptere au corpul de 1,7-2,5 mm, oval-globulos, culoarea brună închisă acoperit cu o secreție ceroasă abundentă, care formează un înveliș filamentos de culoare albă pe jumătatea posterioară, filamentele având o lungime de 3-4 mm. Prezintă patru grupe de glande ceroase pe partea dorsală a abdomenului. Antenele sunt alcătuite din 6 articule care formează 1/4 din lungimea corpului. Rostrul atinge coxele anterioare iar ochii sunt trifatetati. Corniculele sunt reduse și prevăzute pe părțile laterale cu 10-15 peri. (I.Roșca, I.Oltean, I.Mitrea, M.Tălmaciu, I.D.Petanec, St.H.Bunescu, R.Istrate, N.Tălmaciu, C.Stan, M.L.Micu 2011)

Femelele aripate prezintă corpul oval-alungit, de 1,8-2,3 mm lungime, culoarea brună închisă, fiind acoperit cu filamente ceroase, la fel ca la femela apteră însă mai puțin lungi. Antenele sunt alcătuite din 6 articole, articolul 3 fiind mai lung și prevăzut cu câte 16-20 de senzorii inelare. Aripile (2 perechi) sunt transparente și sunt mai lungi decât corpul, iar nervura mediană este împărțită o singură dată.

Larvele au corpul alungit și de culoare maronie și talia mai mică decât cea a adulților.

Oul de iarnă este oval și negru lucios.

Pomii atacați de această insectă sunt ușor de recunoscut datorită prezenței pe ramuri, trunchi și uneori pe rădăcini a unui înveliș alb-vatos.. (I.Roșca, I.Oltean, I.Mitrea, M.Tălmaciu, I.D.Petanec, St.H.Bunescu, R.Istrate, N.Tălmaciu, C.Stan, M.L.Micu, 2011)

Biologie și ecologie

Este o specie care are 8-12 generații pe an, ciclul complet avându-l doar în țara de origine, America de Nord, unde planta gazdă este ulmul american, iar planta gazdă secundară este mărul. Ciclul biologic, în Europa se realizează numai la măr.

În condițiile din România are 8-10 generații, iernează în stadiul de larvă de vârsta Își a-II-a în crăpăturile și în rănile scoarței ramurilor și tulpinilor dar și pe colet și rădăcini. Larvele își reiau activitatea când temperatura medie a aerului ajunge la 5-6˚C., iar la peste 7˚ C își continuă dezvoltarea și după 7-15 zile devin femele aptere. (Ghe. Lefter, N.Minoiu, 1990).

Femelele nu necesită fecundare, o femelă putând depune într-o perioadă de 10-15 zile între 50-150 de larve. Durata de dezvoltare a unei generații este de 16-28 de zile.

(Ghe. Lefter, N.Minoiu, 1990).

Plante atacate și daune

Păduchele lânos este o specie cu nutriție limitată la puține specii de plante (oligofag).

Este un dăunător periculos pentru măr, însă se mai întâlnește rar și pe păr, gutui, ulm și măceș. Începând cu prima decadă a lunii mai își face apariția pe tulpini, ramuri, lăstari și rădăcini, uneori chiar și pe pedunculul fructelor și pe rădăcini în apropierea coletului colonii masive de păduchi care își continuă atacul până toamna. Pe lăstarii tineri aceștia se localizează la baza lor, la locurile de unire, în timp ce pe ramuri și tulpini se găsesc în crăpăturile scoarței.. (I.Roșca, I.Oltean, I.Mitrea, M.Tălmaciu, I.D.Petanec, St.H.Bunescu, R.Istrate, N.Tălmaciu, C.Stan, M.L.Micu, 2011).

Țesuturile atacate, ca urmare a înțepăturii se hipertrofiază și apar umflături care mărindu-se iau formă de tumori cu aspect canceros, care pot ajunge de mărimea unei nuci. În urma atacului pe ramuri și lăstari se formează răni adânci care au marginile neregulate, aspectul rănilor fiind de cancer deschis, cu rugozități în care se ascund specii diferite de insecte și acarieni. La acești pomi circulația sevei este stânjenită, lemnul nu se coace și creșterea este întârziată. În timp, ramurile infestate se usucă. (Ghe. Lefter, N.Minoiu, 1990).

Combatere

Pentru combaterea acestei specii se folosec următoarele metode:

– Pentru prevenirea atacului și pentru a asigura sănătatea livezii este important să folosim material săditor neinfestat, procurat din pepiniere autorizate;

– Tăierea și arderea ramurilor și lăstarilor atacați;

– Pentru combaterea larvelor hibernante sunt recomandate produse pe bază de uleiuri;

– Tratamentele de vară se vor efectua prin aplicarea de produse chimice de combatere folosind insecticide (I.Roșca, I.Oltean, I.Mitrea, M.Tălmaciu, I.D.Petanec, St.H.Bunescu, R.Istrate, N.Tălmaciu, C.Stan, M.L.Micu, 2011).

– Tratamente în fenofaza dezmuguriri când dăunătorii își reiua activitatea, tratamentele cu insecticide în perioada repausului vegetal având rezultate parțiale din cauza faptului că o parte din insecte nu sunt afectate, acestea fiind ascunse în plăgile și rugozitățile scoarței;

– Stropiri în perioada mai-august când sunt semnalate primele colonii, rezultate bune obținându-se printr-un tratament care se efectuează după recoltarea fructelor în luna octombrie;

– Tratamente cu insecticide efectuate în marcotiere (1-3 tratamente). (Ghe. Lefter, N.Minoiu, 1990).

Figura 5.8-Paduchele lanos al marului original

2) PĂDUCHELE DE SAN JOSE – Quadrospidiotus Perniciosus Comst.

Figurează pe lista principalilor dăunători de carantină al pomilor și arbuștilor fructiferi fiind unul dintre cei mai periculoși dăunători din pomicultură. (Ghe. Lefter, N.Minoiu, 1990).

Descriere

Femela are 0,8-0,12 mm lungime, și 0,8-1 mm lățime, corp de culoare galben-portocaliu, de formă cordiform. Corpul este format din cefalotorace și pigidiu. Este lipsită de ochi, picioare și aripi. Antenele sunt rudimentare.

Aparatul bucal este de două ori mai lung decât corpul, fiind reprezentat printr-un rostru subțire și lung (1,5-1,8 mm). Pigidiul este triunghiular și este format din 2 perechi de lobi (primari și secundari) și 3 grupe de palete spinoase. Scutul care protejaza întreg scutul femelei este de culoare bruna-cenusie, cu o pată galbena-portocalie în mijloc, are formă circulară, bombat și un diametru de 1,6-2,3 mm. Pe partea dorsală a scutului se pot observa cercuri concentrice cu diferite nuanțe de cenușiu datorită exuviilor larvare. (Ghe. Lefter, N.Minoiu, 1990).

Masculul are corpul de 0,8-0,9 mm lungime, culoarea galbena-portocalie, însă spre deosebire de femelă are antene, picioare care sunt păroase, ochi, o pereche de aripi membranoase de culoare albă cu o singură nervură bifidă. Antenele sunt formate din 10 articule și sunt pubescente. Abdomenul este segmentat, iar aparatul bucal este rudimentar sau lipsește. Scutul protector de 1,2-1,5 mm lungime este oval, puțin bombat, de aceeași culoare ca la femele. (Ghe. Lefter, N.Minoiu, 1990).

Larva primară (vârsta I) în primele 24-48 de ore este mobilă, are culoarea galbena-portocalie, lungimea de 0,20-0,26 mm și formă ovală. Prezintă ochi, antene și picioare. După ce se fixează pe organele pomilor, larva secretă fire mătăsoase, ceroase pentru a se proteja. Acest înveliș are în primele 2 zile o culoare alb-gălbuie cun aspect lânos, după 4-6 zile se formează scutul care este albicios și care la final devine cenușiu cu un inel mai deschis la mijloc și cu un diametru de 0,25-0,28 mm.

Larva secundară (vârsta ÎI) nu are ochi, antene și picioare. Lungimea corpului este de 0,75 mm, scutul oval-alungit de 0,8-1,1 mm, culoarea cenușie. În acest stadiu de larvă secundară are loc diferențierea sexelor, astfel ca larvele din care se vor dezvolta femelele capătă forma și culoarea acestora însă cu corpul mai mic, iar cele din care se vor dezvolta masculiise alungesc în timp și apar ochii, antenele, picioarele și aripile (prenimfa și nimfă). (Ghe. Lefter, N.Minoiu,1990).

Biologie și ecologie

Prezintă 1-3 generații pe an, iar atunci când există 3 generații prima se dezvoltă în luna mai-iunie, a- 2-a în iulie-octombrie și a-3-a în octombrie-mai. Iernează în stadiul de larvă primară pe scoarța copacilor.

La sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie, după împerechere, femelele depun larve, perioadă care durează între 40-60 de zile. O singură femelă poate depune în medie 70-450 larve, în medie circa 8-10 pe zi. În funcție de condițiile de mediu la câteva zile după apariție larvele migrează pe tulpini, ramuri și frunze unde se fixează și unde își confecționează un scut protector din fire de mătase sub care se hrănesc prin absorbirea sucului celular din țesuturile plantei. Acest scut la început este subțire, de culoare alba-galbuie, putând fi pătruns cu ușurință de diferite substanțe insecticide.. (P.Pașol, I.Dobrin, L.Frasin, 2007). Scutul devine gros, rezistent de culoare cenușie după 3 săptămâni atunci când larvele trec în a-2-a vârsta prin năpârlire. După alte 18-20 de zile de hrănire intensă și după năpârlirea corespunzătoare larvele secundare se transformă în adulți care se diferențiază pe sexe, mascul și femele și are loc împerecherea.

Femelele fecundate sunt capabile să formeze o nouă progenitură după 23-30 de zile de la sfârșitul lunii iulie sau începutul lunii august, dezvoltarea acestei generații esalonandu-se pe 65-70 de zile.

Generația a-2-a, de vară se dezvoltă între 50-55 de zile. Larvele migrează pe organele aeriene ale plantei infestate.În a doua jumătate a lunii august larvele primare năpârlesc, devin larve secundare ajungând la completa dezvoltare în luna septembrie când năpârlesc pentru a doua oară și se diferențiază pe sexe.

Generația a-3-a (de toamnă), atunci când există se dezvoltă din septembrie-octombrie până în anul următor din larvele depuse de femelele din generația a-2-a. Pragul biologic de dezvoltare corespunde temperaturii de 7˚C. (I.Roșca, I.Oltean, I.Mitrea, M.Tălmaciu, I.D.Petanec, St.H.Bunescu, R.Istrate, N.Tălmaciu, C.Stan, M.L.Micu, 2011).

Plante atacate și daune

Este o specie polifagă, întâlnită la peste 200 specii de plante, în România fiind semnalată la mai mult de 80 de specii de pomi și arbuști fructiferi, ornamentali, esențe silvice sau plante ierboase.

Dintre pomii fructiferi atacă în primul rând mărul, părul, piersicul, cireșul și mai rar prunul, vișinul, caisul.

Larvele, dar și femelele adulte atacă toate organele aeriene ale plantei: tulpini, ramuri, fruct, frunze dar mai ales părțile lemnoase acestea localizându-se pe scoarța tulpinilor și pe lăstari, în depresiunea caliciului și ale pedunculului fructelor.. (I.Roșca, I.Oltean, I.Mitrea, M.Tălmaciu, I.D.Petanec, St.H.Bunescu, R.Istrate, N.Tălmaciu, C.Stan, M.L.Micu, 2011).

Țesutul atacat se necrozează și se înroșește din cauza substanței pe care o introduce păduchele o dată cu sugerea hranei. Pomii atacați stagnează în dezvoltare, au frunzele îngălbenite, cu timpul încep să se usuce de la vârf spre bază și în decurs de câțiva ani se usucă total. Pomii tineri se pot usca la un atac puternic în 2-3 ani. (P.Pașol, I.Dobrin, L.Frasin, 2007).

Combatere

Pentru combaterea acestei specii sunt folosite numeroase metode după cum urmează:

– O deosebită importantă o prezintă măsurile preventive prin folosirea de puieți neinfestați proveniți din pepiniere autorizate;

– Evitarea plantării în apropierea pepinierelor a gutuiului japonez, păducelului, lemnului câinesc și a altor specii lemnoase predispuse la atacul de păduche;

– Aplicarea a două tratamente de iarnă în pepiniere, livezi;

– Aplicarea tratamentelor de vară (în timpul perioadei de vegetație) cu insecticide organofosforice și unele amestecuri de insecticide. Aceste tratamente se vor aplică la avertizare în raport cu apariția larvelor și cu gradul de rezistență al lor la acțiunea insecticidelor. În alegerea acestor preparate se va ține seama de faza fenologică a pomilor. În perioada premergătoare coacerii fructelor se folosec preparate mai puțin toxice, cu o remanență de scurtă durată. (P.Pașol, I.Dobrin, L.Frasin, 2007).

– Controlul biologic cu ajutorul viespii parazitoide Prospaltella pernicioși Tow;

– Instalarea capcanelor cu feromon specific;

– Tratamente chimice de vară și de iarnă;

– Tratamente de iarnă pe bază de uleiuri minerale;

– Tratamente chimice pe bază de pesticide din perioada de vegetație: primul la 5-7 zile de la apariția primelor larve mobile, următoarele la 7-14 zile de la primul în funcție de remanența produsului și de modul de acțiune. (I.Roșca, I.Oltean, I.Mitrea, M.Tălmaciu, I.D.Petanec, St.H.Bunescu, R.Istrate, N.Tălmaciu, C.Stan, M.L.Micu, 2011).

3) SFREDELITORUL TULPINILOR – Cossus cossus cossus L.

Este răspândit în toate zonele țării.

Descriere

Adultul de culoare brună cenușie are corpul voluminos și acoperit cu peri. Aripile prevăzute cu dungi transversale, ondulate au culoarea mai închisă decât cea a râpilor care sunt brune cenușii. Descchiderea aripei este cuprinsă între 65-100 mm.

Larva este roșie cărămizie, are lungimea de 80-100 mm, pe partea dorsală prezintă sclerite brune și galben-roscate pe partea ventrală și capul de culoare brună.

Pupă de 50-70 mm lungime are culoarea brun-roșcată.

Oul este oval, brun roșcat, prevăzut cu striuri longitudinale, negre, de 1,2-1,7 mm lungime. (P.Pașol, I.Dobrin, L.Frasin, 2007).

Biologie și ecologie

Își fac apariția la sfârșitul lunii iunie, începutul lunii iulie inclusiv. În timpul zilei stau la adăpost pe tulpinile și ramurile pomilor făcându-și apariția noaptea.

Împerecherea și depunerea ouălor are loc imediat după apariție. Depunerea ouălor se face la baza tulpinii pomilor sau în crăpăturile scoarței, fiind depuse în grupe de 15-50. Femelele pot depune până la 1500 de ouă, în medie 500-600 de ouă pe care le acoperă după depunere cu o substanță cleioasă care formează un scut protector în contact cu aerul. Perioada de incubație durează 8-15 zile.

Larvele iernează grupate în scoarța pomilor în galerii, iar în primăvară sapă galerii individuale, ascendente, adânci în lemn. În primăvara celui de-al 3-lea an, după o a doua iernare larvele își confecționează un cocon din rumeguș de lemn în care se transformă în pupe. Acest stadiu durează 3-6 săptămâni, din mai până în iunie. (P.Pașol, I.Dobrin, L.Frasin 2007).

În funcție de climat variază și numărul de generații, în tarar noastră prezentând o generație la doi ani.

Plante gazdă și mod de atac

Este o insectă polifagă atacând ramurile speciilor de arbori forestieri și pomi fructiferi. Pagube însemnate produc în livezile de măr, păr, prun, cais și cireși.

Omizile își formează galerii longitudinale ascendente, de formă ovală cu pereții înnegriți. Pomii atacați dau recolte scăzute, au frunzele îngălbenite și în timp se usucă. (P.Pașol, I.Dobrin, L.Frasin, 2007).

Combatere

Ca și metode de combatere enumerăm:

– Curățirea scoarței uscate, precum și tăierea ramurilor uscate;

– Folosirea de îngrășăminte;

– Executarea tratamentelor chimice cu regularitate;

– Distrugerea omizilor din galeriile superficiale fie mecanic cu ajutorul unei sârme de oțel, fie chimic prin introducerea în galerii a unor tampoane de vata îmbibată cu sulfură de carbon sau benzină;

– Stropirea tulpinilor, ramurilor în perioada pontei și apariția larvelor cu produse organofosforice aplicate de 2-3 ori pentru a obține rezultate eficiente. (P.Pașol, I.Dobrin, L.Frasin, 2007).

4) PĂDUCHELE VERDE AL MERELOR – Aphis pomi de Geer

Este întâlnit în Europa, America și în alte continente. În România se întâlnește în toate regiunile pomicole, din zona de stepă până în regiunile montane.

Descrierea

Femelele aptere au corpul de 1,5-2 mm lungime, piriform, de culoare verde sau verde-galbuie. Antenele, mai scurte decât corpul au culoarea galbenă la bază și fumurii la vârf, cu articolul 3 antenal mai lung decât articolul 4. în afară de vârful femurelor, tibiilor și târselor care au culoarea neagră, picioarele sunt verzi. Coada este brună, corniculele sunt negre, coada reprezentând circa 1/2 din lungimea corniculelor. (I.Roșca, I.Oltean, I.Mitrea, M.Tălmaciu, I.D.Petanec, St.H.Bunescu, R.Istrate, N.Tălmaciu, C.Stan, M.L.Micu, 2011).

Femelele aripate sunt mai mari decât cele aptere, corpul având 2-2,5 mm lungime, toracele, capul siantenele, cornicule și coada de culoare neagră, în timp ce abdomenul este verde și picioarele gălbui. Antenele, la fel ca la cele aptere sunt mai scurte decât corpul, și aun articolul al 3-lea antenal prevăzut cu 6-10 senzori, iar pe al 4-lea cu 2-4 senzori.

Larvele tinere prezintă ochii bombați, roșii, au corpul turtit dorso-ventral, culoarea galbenă cu negre benzi dorso-abdominale.

Larvele de vârsta a-2-a sunt acoperite cu o secreție ceroasă filamentoasă în extremitatea abdominală.

Oul de culoare verde la depunere, apoi negru-strălucitor are 0,5-0,6 mm lungime și forma acestuia este alungită. (I.Roșca, I.Oltean, I.Mitrea, M.Tălmaciu, I.D.Petanec, St.H.Bunescu, R.Istrate, N.Tălmaciu, C.Stan, M.L.Micu, 2011).

Biologie și ecologie

Este o specie care nu migrează, tot ciclul evolutiv având loc pe măr. Iernează în stadiul de ou izolat sau la baza mugurilor și ramurilor actuale în mici grupe. În perioada de dezmugurire a mugurilor de rod încep să apară și larvele, care se hrănesc cu seva din vârful mugurilor și mai apoi din primele frunzulițe devenind după o scurtă perioadă de hrănire femele aptere (fundatrixul), femele care prin înmulțire partenogenetică dau naștere la 35-40 de larve, larve din care după 10-15 zile se dezvoltă femele aptere (virginogene). (Ghe. Lefter, N.Minoiu, 1990)

Acestea continuă înmulțirea partenogenica până toamna când dau naștere la 8-10 generații (în zona colinară) și 10-12 generații (în zona de stepă).

Plante atacate și daune

Planta gazdă este mărul, însă se mai întâlnește rareori pe păr, gutui și scoruș. Atacă la început mugurii florali și foliari, mai apoi frunzele și fructele tinere injectând în acestea substanțe toxice. Ca urmare a înțepăturii lăstarii nu se mai dezvoltă normal, nu se lignifică suferind la temperaturi scăzute în perioada de repaus. Frunzele se răsucesc, căpăta aspect clerotic, rămân mici, butonii florali avortează, se usucă, pedunculii lor rămânând atârnați pe ramuri. (I.Roșca, I.Oltean, I.Mitrea, M.Tălmaciu, I.D.Petanec, St.H.Bunescu, R.Istrate, N.Tălmaciu, C.Stan, M.L.Micu, 2011).

Pe diferitele organe atacate se formează un strat de culoare neagră (fumagină) datorită faptului că aceste organe sunt acoperite cu dejecții zăhăroase pe care se dezvoltă ciupercile din genul Capnodium.

Combatere

Ca principale metode de combatere împotriva acestui dăunător enumerăm:

– Aplicarea tratamentelor de iarnă cu diferite produse ouacide;

– La apariția primelor colonii primăvara se execută stropiri cu preparate organofosforice, carbamice sau piretroizi de sinteză, amestecuri de insecticide; (P.Pașol, I.Dobrin, L.Frasin, 2007).

– Îndepărtarea ramurilor pe care sunt depuse ouăle de rezistență;

– Introducerea speciilor de prădători în tehnologiile de combatere, prădători care se hrănesc cu afide: Chrysoperla carnea, Coccinella septempunctata, Antthocoris nemoralis. (I.Roșca, I.Oltean, I.Mitrea, M.Tălmaciu, I.D.Petanec, St.H.Bunescu, R.Istrate, N.Tălmaciu, C.Stan, M.L.Micu, 2011).

5) VIERMELE MERELOR – Cydia pomonella

Este răspândit pe toate continentele, în România întâlnindu-se în toate zonele unde provoacă și pagube importante.

Descriere

Adultul, un fluture mic, are aripile anterioare alungite, culoarea bruna-cenusie prevăzute cu linii transversale de culoare mai închisă. Prezintă în zona apicală câte o pată semilunară de culoare brună care este mărginită de dungi bronzate. Aripile posterioare au culoarea brun-roșcată cu reflexe arămii. Anvergura aripilor este de 15-22 mm. (P.Pașol, I.Dobrin, L.Frasin, 2007).

Oul de 1,15-1,38 mm lățime și 0,93-1,01 lungime eate plat, elipsoidal la depunere de culoare albă și apoi roșcată.

Larva în ultima vârstă estre de culoare alba-rozie, capul și pronotul de culoare brună, are lungimea de 18-20 mm. Fiecare segment al corpului prezintă câte doi negi de culoare închisă, cu perișori fini, picioarele abdominale dispuse pe un singur rând au între 28-35 croșete.

Pupă de 9-10 mm are culoarea bruna-galbuie până la brună închisă.

Biologie și ecologie

Iernează în stadiu de larvă în ultimă vârsta, într-un cocon de matasa sub scoarța copacilor și în crăpăturile acestora, pe tulpini, ramuri groase sau diferite locuri de păstrare a fructelor.

Prezintă două generații pe an.

Transformarea larvelor în pupe are loc primăvara, în luna mai, când bobocii florali se colorează. Când temperatura aerului trece de 15˚C se înregistrează și zborul fluturilor, care apar eșalonat pe o perioadă de 30-80 de zile. (I.Roșca, I.Oltean, I.Mitrea, M.Tălmaciu, I.D.Petanec, St.H.Bunescu, R.Istrate, N.Tălmaciu, C.Stan, M.L.Micu, 2011).

Copulația se înregistrează în prima jumătate a lunii mai. În a doua jumătate a lunii mai, când femelele ce provin din larvele hibernante încep depunerea ouălor se dezvoltă și prima generație de primavara-vara. Ouăle sunt depuse pe frunze, lăstari, fructe (când sunt de mărimea unei alune). Femelele depun 50-150 de ouă, în medie 50-60 de ouă.

Dezvoltarea stadiului de larvă durează 20-30 de zile, năpârlește de 4 ori și trece prin 5 vârste. La dezvoltarea completă acestea migrează spre tulpină, în scorburi, la colet, resturi de vegetație sau sol unde își confecționează câte un cocon de fire mătăsoase transformându-se în pupe. Acest stadiu durează 5-10 zile, după care fluturii din prima generație zboară. (I.Roșca, I.Oltean, I.Mitrea, M.Tălmaciu, I.D.Petanec, St.H.Bunescu, R.Istrate, N.Tălmaciu, C.Stan, M.L.Micu, 2011).

Generația a-2-a, de toamnă începe dezvoltarea din a doua jumătate a lunii iulie până în septembrie. Incubația ouălor durează 5-12 zile. Larvele, după eclozare pătrund în fructe și se hrănesc ca și cele din prima generație. Dezvoltarea larvelor durează 20-25 de zile, după care acestea se retrag în diapauza estivală, unele sub scoarța tulpinilor, altele în magazii odată cu depozitarea fructelelor.

Plante atacate și mod de dăunare

Atacă frunzele de măr unde se produc cele mai mari pagube, dar și fructele de păr, cais, prun, nuc.

Atacul are două forme și anume:

– Atac primar-fructele fiind roase superficial;

– Atac secundar-acest atac este cunoscut și sub numele de “mere viermănoase”. Fructele prezintă galerii cu rosături brunificate în jurul orificiului de perforare.

Larvele primei generații atacă fructele tinere, iar deneratia a-2-a atacă fructele ajunse la coacere. Fructele atacate se depreciază calitativ, cad devreme și datorită infecției produsă de ciupercă “Monilinia fructigena” acestea putrezesc.

Combatere

Pentru combaterea acestui dăunător se folosesc numeroase metode dintre care:

– Se aplică un sistem complex de metode mecanice, biologice și chimice;

– Metodele mecanice cuprind: -razuirea trunchiului și ramurilor groase, de licheni, mușchi iarnă sau primăvara devreme; -adunarea fructelor viermănoase mai ales la generația I; -capturarea omizilor cu brâie capcană. Aceste măsuri au rolul de a reduce populațiile dăunătorului.

Măsurile biologice și chimice împotriva acestui dăunător sunt cele mai eficiente. Se aplică la momentele optime numai pe baza prognozei. Avertizarea lor se face numai cu ajutorulcapcanelor cu feromonul AtraPOM. Perioada capturariimasculilor este 20 aprilie 10 septembrie. Dacă se atinge și se depășește pragul de 4-5 capturi/ha săptămână la generația I și 2-2,5 capturi/ha săptămână în generația II se vor aplica tratamentele.

Metodele chimice constă în: 1-2 tratamente pentru generația I (mai-iunie); 2-3 tratamente pentru generația II (iulie-august) cu produse organofosforice, carbamice, piretroizi de sinteză, insecticide inhibatoare a metamorfozei arthropodelor. La alegerea insecticidului trebuie să se țină cont de generație, faza de coacere a fructului și de tipul de pauză. (P.Pașol, I.Dobrin, L.Frasin, 2007)

Metodele biologice sunt: -folosirea biopreparatelor, a viespilor ouafage și a feromonilor sexuali. Biopreparatele utilizate sunt cele bacteriene dar și cele virotice. Ca și viespe ouafage se utilizează Trichogramma embryophagum Nart. Pentru folosirea feromonilor trebuie ca livada să aibă o stare fitosanitară bună și să fie izolată spatila la minim 150-200 mm de alte livezi de măr. Metoda capturării masculilor se realizează prin folosirea capcanelor cu momeli de tip Atra POM care se răspândesc uniform pe întreaga suprafață. O altă metodă biologică o reprezintă și metoda dezorientării masculilor prin folosirea evaporatoarelor de feromon. (P.Pașol, I.Dobrin, L.Frasin, 2007).

Figura 5.9 Plantatia de meri Banu Maracine (original)

6) GĂRGĂRIȚA FLORILOR DE MAR – Anthonomus pomorum

Figura 5.10 Atacul Gargariței florilor de măr (original)

Este o specie răspândită în Europa și Africa de Nord, la noi în țara întâlnindu-se în zonele de dealuri și submontane.

Descriere

Adultul are 3,5-6 mm lungime, forma corpului oval alungită, culoarea brună cenușie, pe partea dorsală fiind acoperit cu perișori. Pronotul prezintă median o dungă longitudinală care este formată din perișori albi, este îngust anerior, mai mult larg decât lung. Scutelul prezintă o pubescență albă. Elitrele în partea posterioară sunt mai late, în treimea superioară fiind prevăzute cu o bandă deschisă, oblică, care are deschiderea pe partea anterioară. Picioarele și antenele au culoarea brună roșcată. Femurele sunt prevăzute cu câte un dinte. (P.Pașol, I.Dobrin, L.Frasin, 2007).

Oul are culoare albă, formă ovală și 0,7×0,5 mm.

Larva are culoare alb gălbuie, capul negru și forma corpului ușor arcuită, ajunge la lungimea de 8 mm în ultima vârstă.

Pupă de 4-5 mm lungime este de culoare albă gălbuie.

Biologie și ecologie

Insecta prezintă o singură generație pe an, iernează ca adult în crăpături ale scoarței, trunchiului, ramurilor, sub frunzele căzute sau în sol la baza trunchiului. La sfârșitul lunii martie, începutul lunii aprilie când temperatura aerului se ridică la peste 6,5˚C cu 8-10 zile înainte de înmugurirea pomului își fac apariția adulții hibernanzi. (P.Pașol, I.Dobrin, L.Frasin, 2007).

Gărgărițele își desfășoară activitatea pe timpul zilei când se hrănesc cu părțile verzi ale muguriolor de rod, noaptea acestea stând ascunse în locuri adăpostite.

Incubația durează 5-15 zile, larvele apărute hrănindu-se cu organele interne ale florilor (ovar, stamine) și după 2-4 săptămâni ajung la dezvoltarea completă când se dezvoltă în pupe în aceleași locuri. Stadiul acesta durează 7-15 zile.

În jumătatea a doua a lunii mai își fac apariția noii adulți, adulți care timp de 12-25 zile se hrănesc cu epidermă și parenchimul frunzelor și se retrag apoi pentru estivație în locuri adăpostite, locuri în care rămân peste iarnă.

Planta gazdă și mod de atac

Insecta atacă de speciile de măr cultivate și sălbatice uneori părul și păducelul.

Adulții hibernanți se hrănesc cu mugurii florali și foliari. Noii adulți se hrănesc cu frunzele, rozând epidermă și parenchimul, frunza căpătând aspect reticulat. Larvele se hrănesc cu organele interne ale bobocilor florali (pistilul, staminele). După atac bobocii se brunifica, nu se mai deschid, se usucă rămânând agățați pe ramuri (cuișoare). Pagubele pe care le produce gărgăriță florilor de măr pot ajunge până la 70-80%. (P.Pașol, I.Dobrin, L.Frasin, 2007).

Combatere

Pentru combaterea acestui dăunător se aplică următoarele măsuri:

efectuarea de măsuri agrofitotehnice, mecanice, chimice

tăierea ramurilor uscate, răzuirea tulpinilor și a ramurilor groase și distrugerea

acestora prin ardere reprezintă măsuri de igiena culturală aplicate în livadă

măsuri mecanice: flolosirea brâielor capcanda și antonomajul care constă în

scuturarea gărgărițelor pe prelate între orele 7-10 ale dimineții și distrugerea acestora. Lucrarea se execută în perioada umflării mugurilor, primăvară și timp de 2-3 săptămâni se repetă de 3-4 ori. Brâiele capcană se folosesc pentru capturarea noilor adulți în perioada retragerii în estivație. Ele sunt instalate în jurul trunchiurilor sau a ramurilor groase la sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie

tratamente chimice, la avertizare cu insecticide organofosforice. (P.Pașol,

I.Dobrin, L.Frasin, 2007).

speciile entomofage care contribuie la reducerea pupulatiei acestei insecte sunt:

Anthocoris nemorum, Clerus formicarius-insecte prădătoare, Paruș sp-pasare insectivoră, Scrambus Pomorum Ratz, Scrambus colobatus Grav (Ichneumodidae), Habrocytus grandis Wel-himenoptere parazitoide. (I.Roșca, I.Oltean, I.Mitrea, M.Tălmaciu, I.D.Petanec, St.H.Bunescu, R.Istrate, N.Tălmaciu, C.Stan, M.L.Micu, 2011).

7) VIESPEA MERELOR – Hoplocampa testudinea Klug

Este răspândită în majoritatea țărilor din continentul european. În România este întâlnită în toate bazinele pomicole.

Descriere

Adultul are lungimea de 6-7 mm are corpul dorsal de culoare brună închisă și ventral culoarea galbenă. Capul și antenele sunt roșcate. Picioarele, toracele de culare galbenă. Toracele are mezo și metanotul brun negricioase. Aripile transparente cu nervurile brun închise.

Oul are 0,8 mm lungime și 0,3 mm lățime și este alb hialin de formă oval cilindrică.

Larva în ultima vârstă are corpul alb gălbui, mai dezvoltat în zona toracelui, 8-12 mm lungime, capul și ultimele două segmente abdominale de culoare brun roșcată. Pe segmentele 2-7 și 10 se găsesc 7 perechi de picioare false. Are miros specific de ploșniță.

Pupa alb gălbuie are 5-7 mm lungime și este învelită într-un cocon de mătase mai mare decât pupă de culoare brun gălbui. (P.Pașol, I.Dobrin, L.Frasin, 2007).

Biologie și ecologie

Ierneazaca larvă de ultimă vârstă într-un cocon de 5-15 cm adâncime. Are osingura generație pe an.

Transformarea în pupă durează 10-15 zile și are loc în fenofaza de înălțare a inflorescențelor, la soiurile timpurii de meri acestea apar în timpul fenofazei de inflorile a corolei. Perioada ovipozitara durează 8-14 zile, perioada în care femela depune 18-32 ouă. (P.Pașol, I.Dobrin, L.Frasin, 2007).

Incubația ouălor durează între 6 și 18 zile.

Larvele apar în luna mai, acestea pătrund în fructele abia formate formând galerii superficiale sub epiderma acestora. Odată cu creșterea lor acestea pătrund spre mijlocul fructului consumând semințele și lojile seminale. O singură larvă poate ataca 2-4 fructe. Acest stadiu durează 20-30 de zile. După încetarea dezvoltării larvele se retrag în sol pentru hibernare părăsind astfel fructul. (P.Pașol, I.Dobrin, L.Frasin, 2007).

Plante gazdă și mod de atac

Atacă doar mărul, este specie monofagă și producepagube însemnate la soiurile de măr cu înflorire timpurie ca: Parmen auriu, Kasseli, Reinette de Canada.

Larvele atacă mărul prin larva neonata care sub epiderma roade o galerie curbată, care prin cicatrizare duce la deformarea fructului.

Un alt mod de atac este produs de larva în celelalte vârste, acestea fiind mai periculoase. Larva ajunge în fruct în zona lojelor seminale de unde consumă semințele și țesuturile din jur. Din pricina atacului fructele rămân mici și cad. Aceste fructe prezintă galerii rotunjite sub forma unor cavități deschise unde se găsesc resturi de hrană și excrementele larvare. (P.Pașol, I.Dobrin, L.Frasin, 2007)

Combatere

Metodele de combatere ale acestui dăunător sunt:

strângerea fructelor atacate înainte de părăsirea lor de către larve

săparea solului în jurul pomilor primăvara sau toamnă pentru a scoate la

suprafață coconii și pentru a expune la acțiunea intemperiilor sau a prădătorilor

tratarea solului cu diferite insecticide granulate pentru distrugerea adulților la

ieșirea din sol. (I.Roșca, I.Oltean, I.Mitrea, M.Tălmaciu, I.D.Petanec, St.H.Bunescu, R.Istrate, N.Tălmaciu, C.Stan, M.L.Micu, 2011).

5.1.3 Combaterea bolilor și dăunătorilor din plantația de măr

Mărul, ca și celelalte specii semintoase și sâmburoase prezintă un număr mare de boli și dăunători. Pentru combaterea atât a bolilor cât și a dăunătorilor se folosesc numeroase tratamente pe bază de insecticide sau fungicide, tratamente care se aplică atât în perioada de repaus vegetativ, cât și în perioada de vegetație a pomilor.

Rolul tratamentelor în perioada de repaus vegetativ este acela de a combate insectele care se află în stadiul de iernare precum și bacteriile și ciupercile care duc la apariția unor boli grave în livadă.

Tratamentele folosite în perioada de repaus vegetativ (tratamentele de iarnă) aplicate plantației de măr din câmpul didactic Banu Mărăcine au fost cele pe bază de:

– Albastru sulfat de cupru;

– Confidor oil-care este un insecticid pe bază de ulei horticol.

Repetarea acestui tratament pe bază de ulei horticol s-a repetat și în primăvară, perioadă când s-a folosit tratament pe bază de Zeamă bordeleză și Confidor.

Tratamentul pe bază de albastru sulfat de cupru sau stropirea albastră cum mai este denumită s-a aplicat la sfârșitul lunii noiembrie. S-a folosit un amestec din piatră vânătă și apă în cantitate de 200 gr/10 l apă, fără var sau 1 kg/50l apă.

După o săptămână de la aplicarea primului tratament, s-a aplicat Confidor oil, doza folosită fiind de 150 ml/10 l apă. Prin aplicarea acestui tratament se combat dăunători ca Păduchele de San Jose sau afidele.

Aceste două tratamente se aplică și în primăvară, în intervalul februarie-martie folosind aceeași doză ca la primul tratament. Tratamentul din primăvară se va efectua folosind Zeamă bordeleză (conține 20%cupru metalic și 80% sulfat de cupru neutralizat), doza folosită fiind de 100 grame zeamă bordeleză la 10 l apă.

În perioada de vegetație numărul tratamentelor este mai mare comparativ cu cel din perioada de repaus, când sunt aplicate doar două tratamente.

Produsele folosite pentru combaterea bolilor și dăunătorilor din timpul perioadei de vegetație au fost:

– Aliette 80 WG-este un fungicid sistemic folosit pentru a combate focul bacterian dar și mâna. Acest produs poate fi și este folosit în perioada sau în fenofaza de” buton roz”, perioada care corespunde începutului înfloririi. Aceasta se aplică în concentrație de 0,3%într-un volum de soluție de 30 gr/10 l apă.

– Topsin 70 WDG-este tot un fungicid utilizat în livadă pentru combaterea rapănului și a făinării. Doza folosită este de 0,07% într-un volum de soluție de 10 gr/14 l apă.

– Calypso 480 sc-este un insecticid utilizat pentru combaterea afidelor, viespiilor, viermele merelor, gărgăriță florilor de măr. Se aplică în concentrație de 0,02% iar volumul de soluție este de 2 ml/10 l apă.

– Clarinet și Decis-acestea reprezintă produse fungice complexe. Clarinet este folosit pentru tratarea rapănului și a făinării în concentrație de 0,1% într-un volum de soluție de 10 ml/10 l apă. Decis este un insecticid folosit în combaterea omizilor și afidelor.

– KarateZeon 50 CS-este un insecticid de contact și combate viermele merelor și păduchele verde. Se poate aplica în concentrație de 0,015%și anume 2ml/13 l apă.

– Folicur Solo 250 EW-este un fungicid care se aplică pentru combaterea făinării, rapănului și moniliozelor. Acest tratament se aplică în concentrație de 0,05% într-un volum de soluție de 5 ml/10 l apă.

Tratamentele cu aceste produse se aplică, după cum spuneam în diferite fenofaze și anume:

Tratamentul 1 –in fenofaza dezmuguritului (martie-aprilie)-tratament pe bază de insecticid și s-a folosit produsul Calypso 480 sc

Tratamentul 2-in fenofaza de înfrunzire (aprilie)-tratament pe bază de fungicid și insecticid și anume Clarinet și Decis;

Tratamentul 3-in fenofaza buton roz-se aplică produsul Aliette 80 WG singur, dar și insecticide și fungicide ca FloricurSolo 250 EW;

Tratamentul 4-in fenofaza înflorit (aprilie –mai)-se aplică Aliette 80 WG singur, dar și un insecticid cum este Calypso 480 sc;

Tratamentul 5-in fenofaza scuturarea petalelor complet (mai)-dupa o săptămână de la aplicarea tratamentului 4 prin folosirea de produse fungice și insecticide;

Tratamentul 6-in fenofaza de fruct cât o alună (mai-iunie)-folosind produse ca Topsin 70 WDG, Clarinet și Decis;

Tratamentul 7-in fenofaza de fruct cât nucă (iunie)-folosind produse ca Topsin 70WDG și Floricur Solo.

Figura 5.11 Dăunător Omida păroasă a Figura 5.12 Făinarea la măr (original)

dudului (original)

CONCLUZII

În urma elaborării lucrării, studiului făcut și analizei datelor conspectate pot să desprind următoarele concluzii:

Principalele specii de organisme dăunătoare existente în plantația pomicolă din câmpul didactic Banul Mărăcine au fost:

Păduchele lânos;

Păduchele de San Jose;

Păduchele verde;

Sfredelitorul tulpinilor;

Viermele merelor;

Gărgăriță florilor de măr;

Viespea merelor.

Principalele boli ale mărului prezente în plantația pomicolă din campil didactic Banu Mărăcine au fost:

– Rapănul mărului;

– Făinarea

– Moniliozele.

Pentru tratarea dăunătorilor s-au folosit produse pe bază de insecticid, după cum urmează:

pentru combaterea păduchelui de San Jose și a afidelor s-a folosit Confidor oil;

pentru combaterea viespiilor, afidelor, gărgărița florilor de măr, viermele merelor, s-a

folosit insecticidul Calypso;

pentru combaterea omizilor și afidelor s-a folosit insecticidul Decis;

pentru combaterea păduchelui verde și viermele mărului s-a folosit Karate Zeon 50

CS

Pentru tratarea bolilor întâlnite în plantația de măr s-au folosit produse fungice cum sunt:

Aliette 80 WG pentru combaterea focului bacterian și al manei;

Topsin 70 WDG pentru combaterea rapănului și făinarii;

Clarinet pentru combaterea rapănului și făinarii;

Folicur Solo 250 EW pentru combaterea rapănului făinarii și moniliozelor.

BIBLIOGRAFIE

Tratate, cursuri, monografii, dicționare

1. Conf. Dr. ing Lenuta Chira, Dr. Ing Pașca Ioan, 2004 – Cultura mărului ediția a doua, Editura M.A.S.T;

2. Gheorghe Lefter, Nicolae Minoiu, 1990 – Combaterea bolilor și dăunătorilor speciilor pomicole semintoase, Editura Ceres București;

3. Prof. Dr. Paul Pasol- Coordonator, Conf. Dr Ionela Dobrin, Șef lucrări Dr. Loredana Frasin, 2007 – Tratat de Endomologie specială Dăunătorii Culturilor Horticole, Editura Ceres București;

4. Vasile Babuc, Eugeniu Gudumac, Ananie Pesteanu, Andrei Cumpanici, 2013 – Producerea merelor, Chișinău;

5. Roșca Ioan, Oltean Ion, Mitrea Ion, Tălmaciu Mihai, Petanec Doru Ion, Bunescu Horia Ștefan, Istrate Rada, Nela Tălmaciu, Stan Ctalin, Lavinia Madalina Micu, 2011 – Tratat de Entomologie Generală și Specială, Editura Alpha MDN,;

II. Adrese internet

1. www.dadrsibiu.ro/rca4.pdf

2. www.ucv.ro/campus/puncte-de-atractie/vila_mircea/prezentare.php

3.https://ro.scribd.com/doc/32855817/Caracteristicile-Climatice-Din-Zona-Orasului-Craiova

4.https://www.onvpv.ro/sites/default/files/pdfs/caiet_sarcini_doc_banu_maracine_289ro.pdf

5. www.horticultorul.ro/pomi-fructiferi/mar-prima

6. www.yurta.ro/content/produse/produse/elstar-49

7. www.statiunebaneasa.ro/soiuri/index.php?id_soi=4

8. www.yurta.ro/content/produse/produse/golden-spur-194

9. www.horticultorul.ro/pomi-fructiferi/royal-gala-sau-gala

10. www.horticultorul.ro/pomi-fructiferi/soiul-de-mar-braeburn

11. www.pomosat.ro/Brosura Pront Plant_POMOSAT.pdf

12.www.qreferat.com/referate/biologie/MASURI-GENERALE-DE-PREVENIRE-A655.php

13. https://www.pomifructiferi.com/boli_si_daunatori/fainarea_marului.html)

14. https://familist.ro/care-sunt-daunatorii-marului

III. Cursuri/Alte lucrări

1. Curs Pomologie, 2014 – Facultatea de Horticultură și Agricultură, Universitatea din Craiova;

2. Curs Fitopatologie, 2013 – Facultatea de Horticultură și Agricultură, Universitatea din Craiova;