ROLUL SISTEMULUI BANCAR ROMȂNESC ȊN CREDITAREA ECONOMIEI [310710]

CUPRINS

INTRODUCERE

“Banca e o instituƫie care iƫi ȋmprumutӑ

o umbrela cȃnd e timp frumos ṣi ƫi-o

cere ȋnapoi cȃnd plouӑ.”

Ȋntr-o economie de piaƫӑ sistemul bancar ȋndeplineṣte funcƫia de atragere ṣi concentrare a economiei societӑƫii ṣi de canalizare a [anonimizat] ṣi impartial de alocare a creditului cӑtre acele eficiente investiƫii.

Ȋn indeplinirea acestei functii, bӑncile, ca verigi de bazӑ a sistemului urmӑresc modul ȋn care debitorii utilizeazӑ resursele ȋmprumutate.

Bӑncile asigurӑ ṣi faciliteazӑ efectuarea plӑƫilor, oferӑ servicii de gestionarea riscului ṣi reprezintӑ principalul canal de transmisie ȋn implementarea politicii monetare.

Prin activitatea de colectare de resurse financiare simultan cu plasarea lor pe piaƫӑ, prin intermediul creditelor, a operaƫiunilor de cont ṣi a altor operaƫiuni pe piaƫa financiarӑ, bӑncile executӑ rolul de intermediar ȋntre posesorii de capitaluri ṣi utilizatorii acestora.

Ȋn exercitarea acestei diversitӑƫi de operaƫii, bӑncile procedӑ ȋn [anonimizat], posesorii ṣi ȋmprumutatorii neavȃnd nici o legӑturӑ de drept ȋntre ei. Astfel, colectȃnd depozitele, bӑncile cu obligativitatea gestionӑrii eficiente a acestora cu maxim de profit ȋn beneficiul propriu al depunӑtorilor.

Sistemul bancar transformȃnd resursele pe care mediul economic le pune la dispoziƫie, [anonimizat]. Sistemul bancar se aflӑ ȋntr-o perpetuӑ interacƫiune cu mediul economic din care preia intrӑri sub diferite forme pe care le prelucreazӑ ȋn vederea obƫinerii ieṣirilor (produse ṣi [anonimizat]ƫ[anonimizat]).

[anonimizat] “open door”, iar ceea ce este specific unui astfel de sistem este faptul cӑ ȋṣi regleazӑ activitatea prin retroacțiune capabilӑ de autoreglare.

Ȋn prezenta lucrare se ȋncearcӑ o prezentare a [anonimizat] ṣi a modelelor de analizӑ a acestora, lucrarea fiind structuratӑ pe patru capitol:

Structura sistemului bancar ȋn Romȃnia. Evoluƫia ȋn perioada 2007-2015

Creditarea economiei, pȃrghie a dezvoltӑ[anonimizat]ӑ

Analiza tipurilor de credite acordate ȋn cadrul sistemului bancar din Romȃnia ȋn perioada 2007-2015

Analiza impactuluiu crizei financiare din 2008 asupra dezvolӑrii sistemului bancar din Rimȃnia ȋn perioada de dupӑ 2012. Perspective 2015-2020

Am ales aceastӑ temӑ “Rolul sistemului bancar romȃnesc ȋn creditarea economiei “pentru lucrarea de licenƫӑ deoarece sistemul bancar(bӑncile) are un rol deosebit de important ȋn economie, iar acesta sporeṣte pe masura amplificӑrii fluxurilor financiare naƫionale ṣi mondiale, ca o consecinƫӑ a dezvoltӑrii generale a societӑƫii.

CAPITOLUL I

Structura sistemului bancar ȋn Romȃnia.

Evoluƫia ȋn perioada 2007-2015

1.1 Sistemul bancar din Romȃnia

Sistemul bancar românesc ṣi-a demonstrat stabilitatea structuralӑ ṣi pe parcursul anului 2014, a [anonimizat]ӑțare a bilanțurilor ṣi acordӑ credite, pe parcursul anului 2015, într-un ritm aproape similar cu cel de dinainte de crizӑ.

Rata de solvabilitate s-a [anonimizat] 18,07% în iunie 2015, în condițiile în care pragul minim stabilit conform cadrului de reglementare european CRD IV/CRR este de 8%. Sistemul bancar românesc este printre puținele sectoare bancare din Uniunea Europeanӑ care nu a avut nevoie pe perioada crizei de sprjin din fonduri publice.

Nivelul intermedierii financiare este plasat aproape de 32% la finele anului 2014, exprimat ca pondere a creditului neguvernamental în PIB, în scӑdere de la pragul de 40% înregistrat în 2011, diminuarea fiind determinatӑ de restrângerea bilanțurilor instituțiilor de credit.

Mӑsurat ca pondere în PIB a activelor bancare brute, indicatorul este plasat la 60,8%. Volumul activelor nete este de aproximativ 82 miliarde euro, la finele lunii iunie 2015. Perspectivele de creṣtere econonomicӑ generate de miza atragerii fondurilor europene, gradul de intermediere financiarӑ de 32% ṣi gradul de bancarizare de aproximativ 50% fac din România o destinație atractivӑ pentru investitorii în sistemul bancar.

Sistemul bancar românesc cuprinde 40 de instituții de credit. Structura sectorului bancar românesc la finele anului 2014 include douӑ bӑnci cu capital integral sau majoritar de stat, trei instituții cu capital majoritar privat autohton, 25 de bӑnci cu capital majoritar strӑin, 9 sucursale ale unor bӑnci strӑine ṣi o organizație cooperatistӑ de credit. Ponderea activelor instituțiilor cu capital strӑin în totalul activelor sistemului bancar românesc a crescut de la 83% în decembrie 2011 la 90% la nivelul lunii decembrie 2014.

Din punct de vedere al originii acționarilor în funcție de active, bӑncile cu capital austriac dețin o cotӑ de piațӑ de 36,7 %, urmate de bӑncile cu capital francez cu 13,3 % ṣi grecesc cu 12,4 %.

Primele cinci bӑnci din sistem dețineau la finele lunii decembrie 2014 ponderi de 54,2% în volumul agregat al activelor, 54,2% în stocul creditelor, 54% în cel al depozitelor atrase ṣi 58,3% în totalul capitalurilor proprii, potrivit datelor Bӑncii Naționale a României aferente anului 2014.

Avansul economisirii interne a compensat reducerea finanțӑrilor de la bӑncile mamӑ. Potrivit datelor BNR, expunerea bӑncilor mamӑ fațӑ de filialele lor din România s-a redus cu circa 16% în anul 2014. Asistӑm la un proces ordonat de dezintermediere financiarӑ. Plasamentele trebuie sӑ fie rentabile, altfel finanțarea pleacӑ acolo unde gӑseṣte o fructificare mai bunӑ.

Gestionarea riscurilor ṣi în special Riscul reputațional, ocupӑ primele 2 locuri pe agenda bӑncilor (sursa: Barometrul Bancar ARB & EY)

Constrângerile de reglementare existente la nivel european privind creditarea, înclinația spre economisire, reticența în contractarea de noi credite pe fondul lipsei încrederii în evoluția economiei care a traversat criza ṣi restructurarea portofoliilor bӑncilor au determinat ca raportul credite/depozite din sistemul bancar sӑ devinӑ subunitar.

Raportul credite acordate/depozite atrase este plasat la 93,56%, la luna iunie 2015. Bӑncile vor sӑ se implice tot mai mult în creditare pentru a compensa scӑderea bilanțurilor. Lichiditate existӑ în piațӑ ṣi acest lucru este dovedit de nivelul scӑzut al dobânzilor de pe piața monetarӑ (ROBOR 3M este 1,29%). Creditarea este afectatӑ încӑ de lipsa încrederii, absența proiectelor mari de investiții ṣi reglementӑrile europene care au condus la o restrictivitate sporitӑ în ceea ce priveṣte accesul clientului la creditare.

Comunitatea bancarӑ din România apreciazӑ cӑ, mai ales în contextul financiar internațional actual, se recomandӑ menținerea încrederii într-un climat investițional propice creṣterii intermedierii financiare de care sӑ beneficieze populația, companiile ṣi statul român, astfel încât sӑ contribuie la dezvoltarea economicӑ a României ṣi la creṣterea nivelului de trai al fiecӑrui consumator în parte.

Soldul creditului neguvernamental continuӑ sӑ înregistreze scӑdere, în ritm anual, în condițiile în care rambusӑrile de principal ṣi curӑțarea bilanțurilor depӑṣesc valoarea creditelor noi. Este foarte posibilӑ o creṣtere a soldului creditului neguvernamental în 2015, în condițiile în care în ritm lunar, creṣterea soldului creditului neguvernamental este de 1,1% în iunie 2015, pânӑ la 215 miliarde lei.

Creditele noi în lei contractate de populație ṣi companii în luna iunie au atins un nivel record de 5,4 miliarde de lei, în creṣtere cu 50% fațӑ de iunie 2014, ceea ce aratӑ cӑ bӑncile acordӑ credite în ritmul de dinainte de crizӑ. Leul este principala monedӑ de împrumut. Potrivit Barometrului Bancar ARB & EY, bӑncile preconizeazӑ relaxarea parțialӑ a politicilor de creditare în sectoare precum Industria, Agricultura, Sӑnӑtate ṣi pe segmentul IMM-urilor, dar existӑ în continuare aspecte care descurajeazӑ sau cresc costul creditӑrii în condițiile în care creditarea este la cel mai scӑzut nivel din regiune relativ la PIB (32%). Atât în România cât ṣi în restul țӑrilor acoperite de studiu, construcțiile, sectorul imobiliar comercial ṣi transporturile au fost sectoarele pentru care bancherii se aṣteaptӑ la restricții suplimentare. Cadrul legislativ al insolvenței (inclusiv aplicarea lui) este în continuare principalul aspect care descurajeazӑ creditarea considerӑ 95% din bӑnci, cu 10 puncte procentuale mai mult decât în 2014, potrivit Barometrului bancar ARB & EY. Îmbunӑtӑțirea aplicӑrii cadrului legislativ al insolvenței persoanelor juridice este necesarӑ, în condițiile în care 3 mld euro reprezintӑ restanțele firmelor aflate în insolvențӑ.

Când vorbim de finanțarea clienților trebuie sӑ analizӑm cererea ṣi eligibilitatea. Fiscalitatea, concurența ṣi lipsa cererii sunt problemele presante cu care se confruntӑ firmele, potrivit sondajului realizat de Banca Naționalӑ a României. Companiile au declarat majoritar cӑ intenționeazӑ sӑ îṣi menținӑ sau sӑ îṣi reducӑ gradul de îndatorare bancarӑ: 64% dintre firme nu ar lua un credit în lei ṣi 68% dintre firme nu ar lua un credit în euro, indiferent de cost. De asemenea, capacitatea companiilor de a face fațӑ unor eventuale evoluții nefavorabile privind rata dobânzii este scӑzutӑ.

Dacӑ s-ar introduce un filtru, precum este Biroul de Credit la persoanele fizice, creditarea persoanelor juridice ṣi ar creṣte gradul de utilizare al garanțiilor pentru a asigura o cerere solvabilӑ, creditele noi acordate ar creṣte în 2015 poate chiar cu douӑ cifre.

Bӑncile sunt mai interesate decât în 2014 de vânzarea de active dar în majoritatea cazurilor este vorba de credite neperformante (sursa: Barometrul Bancar ARB & EY)

Pe zona de retail, peste 90% din bӑnci anticipeazӑ o creṣtere a cererii de credite imobiliare. Ṣi în cazul creditelor de consum, peste 80% din bancheri se aṣteaptӑ la o creṣtere a cererii. Pentru a aprecia evoluția creditelor ipotecare pe termen mediu ṣi lung este foarte important modul în care autoritӑțile aleg sӑ transpunӑ anumite prevederi din dreptul comunitar.

Curӑțarea bilanțurilor ṣi schimbarea metodologiei de calcul a NPL au condus la o reducere cu peste 9 puncte procentuale a ratei creditelor neperformante pânӑ la 12,80%, în luna iunie 2015.

Bӑncile ṣi-au adaptat portofoliile de credite, procedând ṣi la redimensionarea rețelei ṣi a numӑrului de angajați. Numӑrul unitӑților bancare era de 5.304 la finele lunii decembrie 2014, în timp ce numӑrul de angajați în sistem a fost ajustat la 57.732.

Ruperea cercului vicios dintre datoriile bӑncilor ṣi cele suverane, îmbunӑtӑțirea supravegherii sistemului bancar european ṣi soluționarea problemelor bӑncilor aflate în crizӑ fӑrӑ a utiliza, în principal, resurse publice sunt în proces de implementare prin conturarea Uniunii Bancare Europene.

România ṣi-a exprimat angajamentul de a fi parte din Uniunea Bancarӑ Europeanӑ. BCE va supraveghea direct bӑncile semnificative, bӑncile care au solicitat sau primit asistențӑ financiarӑ publicӑ directӑ, bӑncile mai puțin semnificative (când este necesar pentru a asigura aplicarea consecventӑ a unor standarde înalte de supraveghere) ṣi cele mai importante trei bӑnci din fiecare stat membru participant.

Riscurile implicate în procesul de conturare, transpunere ṣi respectare a reglementӑrilor constau în posibilitatea restrângerii expunerii ṣi retragerea capitalului instituțiilor de credit cu capital strӑin. Implementarea prevederilor Basel III se face gradual de la 1 ianuarie 2014. O provocare o reprezintӑ adaptarea grupurilor financiar bancare la cerințele de solvabilitate ṣi lichiditate impuse de prevederile Basel III, care ar putea conduce la restrângerea expunerilor ṣi schimbarea modelului de business. 90% din activele sistemului bancar sunt deținute de instituții cu capital strӑin. Sistemul bancar este marcat de o perioadӑ în care fuziunile ṣi achizițiile vor conduce la o mai mare concentrare, iar competiția pentru top 5 în funcție de active, în special, se va accentua.

Prioritӑțile industriei bancare vizeazӑ menținerea rolului sistemului bancar de principal finanțator al economiei României, inclusiv prin demersuri pentru întӑrirea disciplinei financiare. În România, bӑncile asigurӑ aproximativ 90% din finanțarea economiei. La nivel european, bӑncile reprezintӑ aproximativ 75-80% din întregul sistem financiar din UE. În SUA, companiile se finanțeazӑ prin credit bancar în proporție de doar 15%.

Intermedierea financiarӑ (sursa: BNR)

1.2. Evoluția sistemului bancar din Romȃnia ȋn perioada 2007-2015

Orice politicӑ a statului trebuie sӑ urmӑreascӑ trei obiective majore: grad de ocupare ridicat al forței de muncӑ, creștere economicӑ și stabilitatea prețurilor. Existӑ o serie de specialiști care considerӑ cӑ politica monetarӑ prin banii ieftini și prin dobânda scӑzutӑ indusӑ de aceștia poate fi folositӑ pentru a crește investițiile, acest lucru generând o creștere a gradului de ocupare și o creștere economicӑ. În realitate, prin politica banilor ieftini, statul și banca centralӑ nu fac decât sӑ creeze o falsӑ impresie legatӑ de capitalul care existӑ în economie și care poate fi folosit pentru a licita resurse (limitate) pe piața liberӑ.

Procesul de modernizare a sistemului bancar românesc a cuprins și apariția, începând cu anul 2002, a douӑ tipuri noi de instutuții de credit, ambele incluse în sfera activitӑților de autorizare, reglementare și supraveghere prudențialӑ exercitate de BNR:

organizații cooperatiste de credit (în anul 2002 a fost finalizat procesul de autorizare a rețelei cooperatiste de credit CREDITCOOP)

bӑnci de economisire și creditare în domeniul locativ: Raiffeisen Banca pentru Locuințe S.A, HVB Banca pentru locuințe și din anul 2008 BCR Banca pentru Locuințe.

Prin eliminarea tuturor bӑncilor aflate în situație de încetare de plӑți sau cu fonduri proprii negative, sistemul bancar românesc și-a reluat exercitarea funcției de intermediere financiarӑ în condiții de echitate și credibilitate.

Acțiunea de restructurare a sistemului bancar s-a dovedit a fi un succes, fapt demonstrat de evoluția acestuia în anii care au urmat. Chiar dacӑ percepția publicӑ a fost una negativӑ, alimentatӑ de numӑrul semnificativ de falimente bancare, indicatorii de performanțӑ au arӑtat o substanțialӑ ameliorare a calitӑții sistemului bancar din România.

Intrarea din ce în ce mai însemnatӑ de capital strӑin și procesul de privatizare au condus la importante schimbӑri în structura sistemului bancar românesc, astfel cӑ, începând cu anul 2003 a început sӑ creascӑ din nou numӑrul de instituții de credit. Apariția unor noi bӑnci, fuziunile realizate la nivelul sucursalelor bӑncilor strӑine, schimbӑrile în structura acționariatului unor bӑnci, au condus, dupӑ anul 2003, la o nouӑ arhitecturӑ a sistemului bancar românesc.

În anul 2006 în sistemul financiar românesc apar noi categorii instituționale, și anume “instituții financiare nebancare” (IFN), în a cӑrei componențӑ intrӑ în principal societӑțile de leasing, fondurile de garantare, societӑțile de credit ipotecar, societӑțile comerciale specializate în vânzarea cu plata în rate a bunurilor de consum, casele de amanet și casele de ajutor reciproc. Totuși, cea mai important componentӑ a pieței financiare a continuat sӑ fie reprezentatӑ de sectorul bancar, locul al doilea fiind ocupat de sectorul instituțiilor financiare nebancare, în defavoarea societӑților de investiții financiare și a fondurilor de investiții.

Statutul recent al României de țarӑ membrӑ a Uniunii Europene a sporit concurența în sistemul bancar românesc. Astfel, în anul 2007, piața bancarӑ autohtonӑ a devenit o țintӑ pentru instituțiile de credit din Europa, România având perspective foarte mari de creștere în ceea ce privește sectorul bancar, iar bӑncile strӑine și-au propus sӑ creascӑ odatӑ cu piața. În octombrie 2007, pe piața bancarӑ româneascӑ intrӑ cel mai mare grup bancar privat din Portugalia, Millennium Bank, care și-a început activitatea de bancӑ universal prin deschiderea a 39 de sucursale sub sigla Millennium Bank România.

În urma aderӑrii țӑrii noastre la Uniunea Europeanӑ și a liberalizӑrii pieței serviciilor, numӑrul de sucursale ale bӑncilor strӑine a crescut la 10 începând cu anul 2007. În anul 2010, numӑrul sucursalelor bӑncilor strӑine s-a diminuat cu o unitate ca urmare a începerii activitӑții în mai 2010 a Garanti Bank S.A – persoanӑ juridicӑ românӑ – și preluarea de cӑtre aceasta a activitӑții sucursalei din România a Garanti Bank International N.V. Conform Raportului Anual publicat de BNR în 2012, sucursalele bӑncilor strӑine ajung la un numӑr de 8, dupӑ ce în 2011 Banca Comercialӑ Românӑ (BCR) a preluat activitatea Sucursalei Anglo-Romanian Bank.

O analizӑ a evoluției numӑrului de bӑnci persoane juridice române în perioada 2008-2012 (conform colecției Buletine Lunare BNR) aratӑ oscilația acestora între 31 și 32 de bӑnci, neluând în considerare CREDITCOOP. Astfel, în anul 2008 existau 32 de bӑnci structurate dupӑ cum urmeazӑ: douӑ dețineau capital integral sau majoritar de stat (CEC Bank și Eximbank), trei bӑnci aveau capital majoritar privat autohton, iar 27 de bӑnci aveau capital majoritar strӑin. În anul urmӑtor, Citibank România și-a schimbat statutul din persoanӑ juridicӑ românӑ în sucursalӑ a unei bӑnci strӑine (Citibank Europe), în noiembrie 2009 Banca Comercialӑ Feroviarӑ – instituție cu capital majoritar privat autohton – își începe activitatea, iar prin fuziunea dintre Raiffeisen banca pentru Locuințe și HVB Banca pentru Locuințe, anul 2009 totalizeazӑ un numӑr de 31 de bӑnci, cu o unitate mai puțin fațӑ de 2008.

În anul 2010, în pofida crizei financiare internaționale și a reducerii creditӑrii pe plan global, sistemul bancar din România rӑmânea solid, cu niveluri ale capitalizӑrii, solvabilitӑții și lichiditӑții în conformitate cu cerințele prudențiale cerute de BNR. Pe parcursul acestui an, singura modificare apӑrutӑ în structura sistemului bancar a fost creșterea numӑrului bӑncilor autohtone de la 31 la 32 de unitӑți, ca urmare a începerii activitӑții a Garanti Bank S.A, structurӑ menținutӑ și pe parcursul anului 2011. În 2012, fațӑ de sfârșitul anului 2011, numӑrul bӑncilor persoane juridice române a scӑzut la 31 de entitӑți, ca urmare a fuziunii prin absorție dintre Intesa Sanpaolo România și C.R. Firenze România (banca absorbitӑ), astfel cӑ acest an înregistreazӑ un numӑr de 40 de instituții de credit (inclusiv CREDITCOOP). Ȋn anul 2014 Romȃnia numӑra 36 de instituții de credit.

Modernizarea sistemului bancar este pusӑ în evidențӑ și de evoluția rețelei bancare prin numӑrul de salariați și densitatea rețelei. În primii ani dupӑ 2000, sistemul bancar a fost caracterizat de o dezvoltare rapidӑ, însoțitӑ de o creștere semnificativӑ a forței de muncӑ utilizate în acest sector de activitate economic.

Începând cu 2008, trendul numӑrului de unitӑți bancare și a numӑrului angajaților din acest sistem este unul descendent, la nivelul anului 2012 înregistrându-se, conform BNR, un numӑr de 62000 de salariați și aproximativ 5700 de unitӑți bancare.

Sectorul bancar pare sӑ fi ieșit de la „terapie intensivӑ“ dupӑ restructurӑrile operate în ultimii opt ani de la izbucnirea crizei, care au fost destul de ezitante la început. Fӑcând bilanțul, constatӑm cӑ aproximativ un sfert din numӑrul de unitӑți bancare au dispӑrut în crizӑ și peste o cincime din numӑrul de salariați au ieșit din sistem.

Costurile administrative ale bӑncilor, de la salariile angajaților pânӑ la chiriile pentru sediile unitӑților teritoriale, se regӑsesc în dobânzile creditelor, care deși au scӑzut sunt peste dobânda de politicӑ monetarӑ, ajustatӑ la 1,75%.

La sfârșitul anului trecut erau 55.928 de salariați la nivelul întregului sistem bancar, iar numӑrul sucursalelor și agențiilor bancare a coborât sub 5.000, potrivit datelor BNR.

Statisca numӑrului de angajati precum și a unitaților bancare

in perioada 2008-2015

Cifrele aratӑ cӑ în România existӑ o densitate scӑzutӑ a rețelei bancare comparativ cu țӑrile Uniunii Europene și ținând cont de natura în schimbare a industriei bancare și de redefinirea rolului agențiilor teritoriale sub impactul revoluției informatice, creșterea viitoare a rețelelor bӑncilor românești va fi contrabalansatӑ de utilizarea altor canale de distribuție (internet banking, telephone banking etc.).

În condițiile unei concurențe puternice, începând cu anul 2003 s-a înregistrat o dinamicӑ susținutӑ a activelor bancare și, implicit, creșterea corespunzӑtoare a creditului, înregistrându-se un nivel al activelor totale de 83.39 miliarde euro în 2015.

Dinamica activelor sectorului bancar românesc în perioada 2003-2015

Odatӑ cu aderarea României la Uniunea Europeanӑ în anul 2007, gradul de concentrare mӑsurat prin cota de piațӑ a primelor cinci bӑnci s-a redus pânӑ la un procent de 52,4% la finele anului 2010. Aceastӑ diminuare a cotei de piațӑ în favoarea bӑncilor de dimensiuni mai mici s-a produs pe seama creșterii atractivitӑții și diversificӑrii ofertelor de produse bancare, precum și a politicii agresive de lӑrgire a portofoliului de clienți. Totuși, reducerea cotei de piațӑ a bӑncilor mari poate fi motivatӑ și de operațiunile de externalizare a unei pӑrți din portofoliul de credite, dar și pe seama creșterii competiției și dificultӑților întâmpinate în activitatea de creditare.

În prezent existӑ peste 36 de bӑnci în sistemul bancar din România, însӑ piața este dominatӑ de cinci mari jucӑtori care gestioneazӑ mai mult de jumӑtate din activele bancare de pe plan local și au în bilanț mai mult de 50% din valoarea totalӑ a creditelor sau a depozitelor. Astfel, la sfârșitul anului 2010, primele cinci mari bӑnci erau Banca Comercialӑ Românӑ, BRD, Raiffeisen Bank, Cec Bank și Banca Transilvania, ierarhia urmând sӑ sufere ușoare modificӑri.

Aproximativ 40% din bӑncile locale și-au majorat cota de piațӑ anul trecut și au reușit sӑ urce una, douӑ sau chiar cinci poziții în clasament, dar numai trei jucӑtori – Banca Transilvania, Raiffeisen și Citi – au ieșit în evidențӑ și au reușit sӑ câștige o cotӑ de piațӑ mai mare de o jumӑtate de punct procentual, potrivit calculelor efectuate de ZF pe baza datelor din raportul anual al BNR.

Clasamentul primelor zece bӑnci locale, care dețin aproape 80% din activele totale, nu a consemnat intrӑri sau ieșiri, singurele mișcӑri semnificative din zona jucӑtorilor de talie mare fiind avansul Raiffeisen de pe locul șase pe patru și creșterea cotei de piațӑ a Bӑncii Transilvania cu aproape un punct procentual. Cota de piațӑ a Raiffeisen a crescut cu 0,6%, un avans similar fiind înregistrat și de sucursala localӑ a americanilor de la Citi.

BCR și BRD și-au pӑstrat primele douӑ poziții din sistem, cu 16% și respectiv 12% din activele bancare. BCR are încӑ o cotӑ de piațӑ confortabilӑ, dar locul al doilea al francezilor de la BRD SocGen este amenințat de Banca Transilvania, care se pregӑtește cu fosta subsidiarӑ a austriecilor de la Volksbank, preluatӑ recent de banca de la Cluj. Volksbank avea la finalul anului trecut o cotӑ de 3,4%. Banca Transilvania avea 9,8% cotӑ de piațӑ.

Dintre bӑncile mari, au pierdut cotӑ de piațӑ anul trecut BCR, BRD, Volksbank și Bancpost, dar toate și-au pӑstrat locurile în clasament. UniCredit și CEC și-au majorat ușor cota de piațӑ, dar au pierdut câte o poziție în clasament. ING Bank și Alpha și-au majorat cota de piațӑ, dar au rӑmas pe aceleași poziții, respectiv șapte și opt.

„Sistemul bancar prezintӑ un nivel de concentrare moderat, reflectat atât de cota de piațӑ în funcție de activele deținute de primele cinci bӑnci din sistem, cât și de indicele Herfindahl-Hirschman calculat în funcție de active. Evoluția ascendentӑ a acestui indice aratӑ o scӑdere continuӑ a gradului de concentrare a sistemului bancar și, implicit, creșterea competiției între instituțiile de credit”, comenteazӑ specialiștii BNR în raportul anual al instituției.

Aproape 90% din sistemul bancar este deținut de capitalul strӑin, cele mai mari dețineri fiind înregistrate de grupurile financiare din Austria, Franța și Grecia. Bӑncile cu acționariat românesc dețin doar 10% din sistem, în condițiile în care Banca Transilvania (care este listatӑ pe bursӑ și are un acționariat eterogen) a revenit anul trecut în categoria instituțiilor de credit cu acționariat majoritar strӑin. Cel mai mare acționar al bӑncii este BERD.

Categoria bӑncilor de talie medie a înregistrat mișcӑri mai vizibile ale cotelor de piațӑ și ale pozițiilor în clasament. Citi și OTP Bank au avansat douӑ și respectiv trei poziții și au urcat pe locurile 12 și respectiv 15, în timp ce Veneto Banca și Eximbank au urcat câte o poziție. Au pierdut câte o poziție Garanti și Banca Româneascӑ (ca urmare a avansului Citi), în timp ce Credit Europe și Intesa Sanpaolo au pierdut câte douӑ poziții.

Cea mai vizibilӑ mișcare în clasament, dar în sens negativ, a fost înregistratӑ de sucursala britanicilor de la Royal Bank of Scotland, care și-a vândut portofoliile de retail și corporate cӑtre UniCredit și urmeazӑ sӑ fie închisӑ. Britanicii mai aveau o cotӑ de piațӑ de 0,1% la finalul anului trecut și se aflau pe penultimul loc în sistemul bancar, în scӑdere cu 15 poziții.

Sistemul bancar a trecut în ultima perioadӑ prin mai multe fuziuni și achiziții. „S-a putut remarca începutul concretizӑrii unei noi tendințe de consolidare a sistemului bancar”, noteazӑ specialiștii BNR.

Clasamentul bӑncilor ȋn funcție de active

Liniile de credit oferite de centralele din strӑinӑtate bӑncilor din România au continuat sӑ se reducӑ și ȋn anul 2014. Expunerea grupurilor a scӑzut cu 16%, iar BNR, deși spune cӑ este vorba despre mișcӑri ordonate, a recunoscut cӑ asistӑm la un proces semnificativ de dezintermediere.

Grupurile bancare strӑine au continuat sӑ-și reducӑ, treptat, expunerea pe România. Ȋn anul 2014, scӑderea a fost de 16%, confirmând un trend început încӑ din 2010. „Dezintermedierea financiarӑ transfrontalierӑ s-a accentuat pe parcursul anului, dar și-a menținut caracterul ordonat. Expunerea bӑncilor-mamӑ fațӑ de filialele lor din România s-a redus cu circa 16% în anul 2014. În schimb, depozitele atrase de pe piața localӑ – principala sursӑ de finanțare a bӑncilor – și-au pӑstrat trendul ascendent (+7,3 la sutӑ, variație realӑ), evoluție care, coroboratӑ cu restrângerea creditului acordat sectorului privat, a condus la o nouӑ diminuare a raportului dintre credite și depozite, pânӑ la un nivel care nu mai genereazӑ presiuni din punct de vedere macroprudențial (90,5% la sfârșitul anului 2014)“, aratӑ Banca Naționalӑ a României în raportul sӑu anual.

În perioada de cinci ani de la începutul crizei financiare și pânӑ la finele lui 2014, sumele venite de la grupurile bancare strӑine cӑtre subsidiarele lor din România au scӑzut cu 9,1 miliarde de euro, de la 22,1 miliarde euro la finele lui 2008, la doar 13 miliarde de euro în iunie 2014. Pânӑ la finele lui 2014, nevoia de finanțare a fost acoperitӑ însӑ de o creștere importantӑ a resurselor atrase pe plan local, adicӑ economii ale populației și ale firmelor din România. La acest capitol, creșterea este similarӑ cu scӑderea înregistratӑ de finanțӑrile de la grupurile mamӑ. Astfel, valoarea pasivelor interne ale bӑncilor a urcat, din 2008 pânӑ la finele anului trecut, cu exact 9,1 miliarde de euro, adicӑ de la 47,5 miliarde la 56,6 miliarde de euro.

CAPITOLUL II

Creditarea economiei, pȃrghie a dezvoltӑrii socio-economicӑ

2.1. Evoluții economice și financiare internaționale

Contextul economic și financiar internațional „s-a caracterizat printr-o volatilitate în creștere, dar efectele asupra stabilitӑții financiare” din România au fost mixte. Creșterea economicӑ a multor țӑri partenere de comerț exterior ale României s-a reîntors în teritoriul pozitiv, cu efecte benefice asupra exporturilor autohtone, iar politicile monetare acomodative ale principalelor țӑri dezvoltate au redus și costurile de finanțare ale României.

„Perspectivele evoluțiilor viitoare rӑmân marcate de incertitudini”, putând genera efecte importante asupra stabilitӑții sectorului financiar din România. În plus, acutizarea situației din Grecia, nesiguranța evoluției conflictului din Ucraina și profitabilitatea redusӑ a grupurilor bancare europene cu prezențӑ și în România au pus presiune asupra condițiilor economice și financiare autohtone. Acești factori se mențin și pentru perioada urmӑtoare ca principale surse de vulnerabilitate pentru sectorul bancar european și, prin acest canal, pentru stabilitatea financiarӑ din România.

Relațiile comerciale și fi nanciare ale României cu strӑinӑtatea nu au generat vulnerabilitӑți asupra stabilitӑții fi nanciare. Deficitul contului curent s-a menținut la niveluri reduse, iar fluxurile de capital au pӑstrat o structurӑ similarӑ în anii 2014-2015. Consolidarea sustenabilitӑții deficitului de cont curent, îmbunӑtӑțirea competitivitӑții exporturilor românești și a abilitӑții fi rmelor de comerț exterior și a celor cu finanțare externӑ de a face fațӑ unor eventuale evoluții adverse, precum și creșterea importanței acestor firme cu potențial de creditare în portofoliile de credite ale bӑncilor autohtone reprezintӑ principalele preocupӑri de natura stabilitӑții financiare provenind dinspre sectorul companiilor cu implicații asupra echilibrului extern.

Dintre cele 16 țӑri din UE identificate de Comisia Europeanӑ ca având unele provocӑri macroeconomice, România este inclusӑ în categoria țӑrilor cu riscuri care pot fi gestionate relativ ușor (alӑturi de Belgia, Olanda, Finlanda, Suedia și Marea Britanie).Nevoia “continuӑrii reformelor structurale rӑmâne însӑ semnificativӑ atât în România,cât și în Uniunea Europeanӑ”.

Creșterea economicӑ” a principalilor parteneri de comerț exterior ai României (Germania, Franța și Italia) s-a îmbunӑtӑțit în anul 2014 fațӑ de 2013”, iar perspectivele sunt de menținere a acestor tendințe pozitive. Aceastӑ evoluție favorabilӑ a creșterii economice este o caracteristicӑ ce s-a manifestat la nivel global, dar „proiecțiile privind dinamica viitoare continuӑ sӑ fie marcate de incertitudine”. Creșterea economiei globale este „estimatӑ la 3,3 % pentru anul 2015 și 3,8 % în 2016” , cu o disparitate pronunțatӑ în funcție de gradul de dezvoltare a țӑrilor. La nivel european, consolidarea creșterii economice este mai timidӑ, Comisia European „preconizând o majorare de 1,8 % în anul 2015, respectiv de 2,1 % în 2016”, neuniformӑ la nivelul statelor membre.

Reluarea creșterii economice a fost sprijinitӑ și de „politicile monetare acomodative” din principalele țӑri dezvoltate. Banca Centralӑ Europeanӑ (BCE) a continuat și în anul 2014 extinderea setului de instrumente în vederea stimulӑrii creditӑrii sectorului real, în condițiile reducerii ratei dobânzii de politicӑ monetarӑ la niveluri istorice prin:

operațiuni de refinanțare pe termen lung (Targeted Longer-Term Refi nancing Operations, TLTRO) și

includerea de active noi în programul de cumpӑrare de active (cu o valoare totalӑ estimatӑ la 1140 miliarde euro pânӑ în septembrie 2016).

La baza deciziilor de relaxare monetarӑ ale BCE, precum și în cazul Bӑncii Federale a SUA, s-au afl at preocupӑrile privitoare la menținerea unui nivel prea scӑzut al infl ației pe o perioadӑ mai lungӑ de timp. Banca Centralӑ Europeanӑ a urmӑrit în principal reducerea ratelor reale de dobândӑ, a poverii datoriilor populației, companiilor și guvernelor, precum și reduceri ale costurilor de finanțare ale instituțiilor bancare.

Cadrul macroeconomic intern a continuat sӑ sprijine stabilitatea fi nanciarӑ. Creșterea economicӑ s-a consolidat fӑrӑ afectarea echilibrelor macroeconomice. Pentru perioada urmӑtoare, principala provocare la adresa stabilitӑții financiare rӑmâne menținerea macrostabilitӑții interne, inclusiv prin continuarea eforturilor de creare a condițiilor favorabile investițiilor și pӑstrӑrii unui cadru coerent al politicii fiscale.

Creșterea economicӑ în România a continuat tendința pozitivӑ începutӑ în anul 2011,dar într-un ritm mai scӑzut, respectiv economia a avansat cu 2,8 % în anul 2014(comparativ cu 3,4 % în anul 2013). Evoluțiile au asigurat menținerea echilibrelor macroeconomice redobândite dupӑ declanșarea crizei financiare internaționale.Creșterile economice viitoare trebuie sӑ se pӑstreze în aceleași caracteristici de sustenabilitate, pentru cӑ existӑ o serie de riscuri care pot afecta macrostabilitatea.

Dupӑ momentul aderӑrii la UE, România a înregistrat unul dintre cele mai mari ritmuri de convergențӑ fațӑ de economia zonei euro. Cu toate acestea, decalajul rӑmas de recuperat este unul important, inclusiv fațӑ de economii care au adoptat recent moneda unicӑ europeanӑ. Valoarea PIB pe locuitor (la paritatea puterii de cumpӑrare) este în prezent de aproximativ 50 % din valoarea aferentӑ zonei euro, fațӑ de 38 % în anul aderӑrii României la UE.

2.2.Locul și rolul bӑncilor în economie: intermedierea financiarӑ și bancarӑ

Rolul și importanța bӑncilor în economie sporesc pe mӑsura amplificӑrii fluxurilor financiare naționale și mondiale, ca o consecințӑ a dezvoltӑrii generale a societӑții omenești.

Ca operatori pe piața monetarӑ, bӑncile sunt instituții financiare care dau și iau cu împumut bani disponibili, numai pe o perioadӑ scurtӑ, și alte fonduri lichide precum aur, devize, bonuri de tezaur și polițe (trate, cambii). Ca intermediari între cei care iau cu împrumut și cei care dau credite, bӑncile realizeazӑ trei activitӑți :

a) colecteazӑ fonduri bӑnești temporar disponibile;

b) își asumӑ în final riscul ratei celor care au cerut împrumutul;

c) își asumӑ riscul ratei dobânzii deoarece intermedierea presupune de obicei o transformare de scadențӑ, utilizând depozite pe termen scurt (într-o anumitӑ proporție) pentru a finanța credite pe termen mediu și lung;

Rolul bӑncilor în cadrul unei economii poate fi analizat, în primul rând, prin utilizarea conceptului de intermediare între agenții debitori și creditori din economie, iar în al doilea rând prin funcțiile tradiționale de finanțare, de colectare a depozitelor și de gestionare a mijloacelor de platӑ.

Intermedierea financiarӑ este o activitate instituționalizatӑ care canalizeazӑ fondurile de la cei ce au surplus la cei care au deficit. Bӑncile constituie, în cadrul unui sistem economic, intermediari de o importanțӑ deosebitӑ, ele reprezentând cei mai importanți intermediari financiari care opereazӑ în economiile dezvoltate, iar pe parcursul activitӑții de creditare creeazӑ bani.Intermedierea financiarӑ ocupӑ un rol important în alocarea eficientӑ a resurselor în economie. Intermediarii financiari mobilizeazӑ economiile, transformӑ scadențele, exercitӑ control asupra firmelor și direcționeazӑ fondurile dupӑ criterii de eficiențӑ (Levine, 1997).

În economiile de piațӑ contemporane, intermedierea financiarӑ deține un rol distinct și, totodatӑ, extrem de important: asigurӑ derularea procesului de economisire-investire, astfel cӑ intermedierea financiarӑ faciliteazӑ transferul capitalului și al riscului între cei care economisesc și cei care se împrumutӑ.

Bӑncile reprezintӑ categoria tradiționalӑ de intermediari financiari, iar acestea au un rol deosebit de important, asigurând lichiditatea economiei. Prin creația monetarӑ, bӑncile furnizeazӑ lichiditӑțile necesare unei bune funcționӑri a economiei. Prin emiterea de monedӑ scripturalӑ, bӑncile sunt singurii intermediari financiari în mӑsurӑ sӑ transforme datoriile lor în mijloace de platӑ universal acceptate în procesul schimbului.

Banca Mondialӑ utilizeazӑ o serie de indicatori pentru a aprecia nivelul de dezvoltare al sistemului bancar, printre care:

raportul Active bancare/PIB care oferӑ o mӑsurӑ a dimensiunii sectorului bancar în totalul economiei;

raportul Total credite acordate sectorului privat/PIB care oferӑ informații cu privire la implicarea sectorului bancar în finanțarea sectorului privat;

În perioada contemporanӑ locul și rolul bӑncilor în economie sunt strâns legate de calitatea lor de intermediar principal în relația economii-investiții, relație hotӑrâtoare în creșterea economicӑ.

Conceptele moderne privind dezvoltarea economicӑ considerӑ viitorul ca un rod al fructificӑrii rezultatelor prezentului, obținerea de economii ale firmelor sau persoanelor fizice reprezentând venituri neconsumate în perioada curentӑ și destinate utilizӑrii în viitor, iar investițiile (achiziția de mașini, instalații tehnologice, echipamente destinate dezvoltӑrii producției) reprezintӑ o altӑ realitate a economiei ce exprimӑ expansiunea agenților economici, dorința acestora de maximizare cât mai rapidӑ a profiturilor .

Bӑncile s-au afirmat ca intermediari monetari a cӑror caracteristicӑ esențialӑ este posibilitatea de a pune în circulație creanțe asupra lor însӑși, care conduc la sporirea masei mijloacelor de platӑ și a volumului circulației monetare. Acești intermediari au ca și caracteristicӑ transformarea activelor nemonetare în monedӑ. În acest sens, pot fi menționate bӑncile de emisiune care pun în circulație bancnote și monede ca formӑ principalӑ a creației monetare, iar bӑncile comerciale transformӑ activele nemonetare (cambii, obligațiuni, etc.), fӑrӑ putere liberatorie, în instrumente de platӑ.

Ponderea dominantӑ în cadrul sistemului financiar este deținutӑ de sectorul bancar, astfel cӑ

intermedierea financiarӑ este, pentru România, în mod eminent, un proces bancar, deoarece bӑncile au deținut și dețin marea majoritate a activelor financiare.

În ceea ce privește intermedierea bancarӑ, funcțiile clasice sau tradiționale ale bӑncilor vizeazӑ patru tipuri de operații, strâns legate între ele :

a) distribuirea de credite

b) colectarea de depozite

c) operațiuni interbancare

d) gestionarea mijloacelor de platӑ

Aceste funcții numite tradiționale corespund noțiunii de “intermediere a bilanțului” și au, în prezent, tendința de a-și diminua importanța.

În viața economicӑ contemporanӑ activitatea bancarӑ ocupӑ un loc central. Bӑncile favorizeazӑ tranzacțiile comerciale în interiorul și exteriorul unei țӑri, asigurӑ efectuarea plӑților și schimbul valutar, iar pe de altӑ parte ele permit realizarea investițiilor, fie participând direct la finanțarea acestora, fie prin plasamentul și gestiunea economiilor bӑnești.

Bӑncile se situeazӑ în centrul economiei, iar desfӑșurarea activitӑții bӑncilor și influența pe care o exercitӑ asupra economiei reale sunt direct legate de mӑrimea capitalului propriu și a resurselor atrase de la agenții economici și de la populație.

2.3. Evoluția creditului neguvernamental în România

Finanțarea insuficientӑ este o problemӑ majorӑ cu care se confruntӑ România în încercarea de a relansa economia româneascӑ.

Dupӑ ce a atins un maxim de 40% în anul 2011 raportat la nivelul PIB, creditul intern a început sӑ scadӑ semnificativ atât fațӑ de necesitӑțile impuse de creșterea economicӑ vizatӑ, dar chiar și în termeni nominali dacӑ ne raportӑm la anul 2012, singurul în care nivelul consemnat a depӑșit pragul de 300 miliarde lei.

*Datele prezentate sunt la valori nominale

Sursa: http://cursdeguvernare.ro/cand-statul-concureaza-cu-economia-pe-banii-bancilor-creditarea-sectorului-privat-la-limita-de-avarie.html

În încercarea de a reporni motoarele economiei pentru a trece în regim de recuperare a decalajelor fațӑ de Occident, România se confruntӑ cu o problemӑ majorӑ: finanțarea insuficientӑ. La finele primei luni din anul 2015, creditul intern acordat sectorului privat a coborât la o cotӑ de avarie, mai puțin de 30% din PIB preliminat pentru 2015.

Pentru a trece la imaginea realӑ, prin care sӑ se pӑstreze proporțiile corecte de la un an la altul, ele ar trebui ajustate cu inflația medie anualӑ pentru perioada analizatӑ.

Dacӑ facem acest lucru, se poate observa cӑ valoarea nominalӑ a creditului intern în intervalul 2009 – 2014 a urcat cu 20,2% comparativ cu o inflație cumulatӑ de 21,9%, ceea ce ne dӑ o scӑdere de 1,4% în termeni reali în anul 2014 fațӑ de situația finanțӑrii sectorului privat existentӑ la începutul crizei economice.

Banii s-au îndreptat tot mai puțin cӑtre sectorul privat, generator de creștere economicӑ și tot mai mult cӑtre stat, unde au trebuit sӑ acopere nevoile crescute de finanțare, în urma unor obligații asumate discurtabil în raport cu posibilitӑțile reale și cu scopul declarat al reducerii rapide a decalajelor de dezvoltare fațӑ de Occident. Astfel, de la 92% pondere a sectorului privat în totalul creditӑrii interne în anul 2008, anul creșterii economice maxime de dupӑ 1989 ( potrivit celor mai recente date provizorii, în 2014 am fost la 99,7% din aceastӑ valoare), s-a coborât treptat spre un nivel de 70%. Iar asta pe fondul reducerii creditӑrii interne totale în sine, raportat la creșterea PIB.

Pe fondul dificultӑților economice, creditarea a fost redistribuitӑ spre Guvern, care a angajat masiv cheltuieli nu cu susținerea sistemului bancar ( cum s-a întâmplat în alte țӑri ) ci cu protecția social-electoralӑ. Astfel, în patru ani, 2008 – 2012, ponderea în PIB a creditului guvermental s-a mӑrit de patru ori, odatӑ cu expunerea bӑncilor locale la performanța în gestionarea fondurilor publice.

În anul 2015 creditul intern s-a majorat cu 4,5%, contribuții în acest sens revenind atât împrumuturilor destinate sectorului guvernamental (ratӑ realӑ de creștere de 5,7%), cât și creditului cӑtre sectorul privat (+4%). Dinamica a fost favorizatӑ de politica monetarӑ acomodativӑ care a imprimat o traiectorie descendentӑ ratei medii de dobândӑ la creditele noi, de creșterea veniturilor populației, precum și de optimismul privind evoluția economiei.

Sectorul bancar din România are un rol dominant în furnizarea resurselor financiare, asigurând peste 90% din totalul finanțӑrilor acordate de sistemul financiar din țara noastrӑ, iar principalii destinatari ai intermedierii financiare sunt populația și companiile nefinanciare.

Creditul neguvernamental reprezintӑ creditul acordat sectorului privat și cuprinde:

creditele acordat gospodӑriilor populației

creditele acordate societӑțiilor nefinanciare (companiilor)

creditele acordate instituțiilor financiare nemonetare (societӑți de asigurӑri și alți intermediari financiari).

O creștere economicӑ însemnatӑ s-a înregistrat în anul 2008 (creditul neguvernamental acordat a fost de 92% din total credit intern), însӑ aceastӑ situație nu s-a menținut pe parcursul urmӑtorilor ani, coborându-se treptat spre un nivel stabilizat undeva în jur de 75%. Nivelul minim s-a înregistrat în anul 2012 (71,4%), iar în anul 2013 creditarea a coborât sub 300 miliarde lei, nivel depӑșit în anul precedent.

Creditul neguvernamental s-a majorat în perioada ianuarie 2011- decembrie 2012 cu o ratӑ medie lunarӑ de 0,7%, urmând ca în anul 2013 creditul neguvernamental acordat sӑ ajungӑ sub nivelul anului 2011. Pentru sfârșitul anului 2013 gradul de intermediere financiarӑ s-a cifrat la circa 35%.

La 31 decembrie 2015, creditul neguvernamental a ȋnregistrat o creștere de 3,0% (4,0% in termeni reali) fațӑ de 31 decembrie 2014, pe seama majorӑrii cu 19,7% a componenței in lei (20,9% ȋn termeni reali) și a diminuӑrii cu 9,9% a componenței ȋn valuta exprimatӑ ȋn lei (exprimat ȋn euro, creditul ȋn valutӑ s-a redus cu 10,8%).

Soldul creditului neguvernamental acordat de bӑncile din Romȃnia a scazut ușor ȋn luna decembrie 2015 cu 0,4% (-0,6% ȋn termeni reali) fațӑ de luna noiembrie 2015, pana la nivelul de 217,53 miliarde lei. Creditul ȋn lei s-a diminuat cu 0,7% (-0,9% ȋn termeni reali), ȋn timp ce creditul ȋn valutӑ exprimat ȋn lei s-a redus cu 0,1% (exprimat ȋn euro, creditul ȋn valuta a scazut cu 1,9%).

Structura creditului acordat sectorului privat, dupӑ moneda de acordare SURSA: BNR

Ponderea creditӑrii în lei a crescut rapid, devenind majoritarӑ, în principal datoritӑ:

scӑderii ratei dobânzii de politicӑ monetarӑ

acordӑrii creditelor prin programul Prima Casӑ doar în lei

conversiei creditelor în valutӑ

creșterii depozitelor în lei în detrimentul finanțӑrii externe

“Ȋn ultimii 26 de ani, România a fӑcut ample reforme structurale, a legiferat dreptul de proprietate, a construit o economie funcționalӑ de piațӑ, s-a deschis cӑtre investițiile strӑine inclusiv în sectorul bancar, a transpus și aplicӑ în prezent acquis-ul comunitar. Dar aceste reforme nu sunt ireversibile. Anumite propuneri legislative recente riscӑ sӑ încalce dreptul de proprietate, sӑ contrazicӑ fundamentele unei economii de piațӑ, sӑ creeze instabilitate și incertitudine.”

CAPITOLUL III

Analiza tipurilor de credite acordate

ȋn cadrul sistemului bancar din Romȃnia

ȋn perioada 2007-2015

3.1. Trӑsӑturi caracteristice ale creditului

Creditul reprezintӑ operațiunea prin care se ia în stӑpânire imediatӑ resurse, în schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, în mod normal însoțite de plata unei dobînzi ce remunereazӑ pe împrumutӑtor.

Operațiunea de creditare privește douӑ parți. O parte acordӑ creditul, cealaltӑ parte îl primește. Operațiunile de creditare pot interveni într-o serie amplӑ de relații între persoane atât sub forma unor acorduri personale simple, cât și sub formӑ de tranzacții formalizate și formulate în cadrul unor contracte complexe.

Pӑrțile implicate, tipul de instrumente utilizate și condițiile în care creditul este consimțit, sunt extrem de diverse. În complexitatea sa, esența raportului de credit se dezvӑluie prin analiza trӑsӑturilor caracteristice:

a) Subiectii raportului de credit, creditorul și debitorul, prezintӑ o mare diversitate în ceea ce privește apartenența la structurile social-economice, motivele angajӑrii în raport de credit și durata angajӑrii sale etc.

În calitate de creditori se afirmӑ întreprinderile, care manevreazӑ disponibilitӑți monetare importante. Totodatӑ întreprinderile prin repartizarea profitului, constituie fonduri de rezervӑ, remunereazӑ acționarii, ceea ce majoreazӑ global capacitatea de creditare a economiei naționale. Ȋn același timp venitul populației crește prin angajarea masivӑ în procesele economice, prin nivelul înalt de productivitate a muncii și prin economisire, cee ace a fӑcut din populație un factor major în operațiuni de creditare, în primul rȃnd în rol de creditor.

Ca unul din principali debitori, alӑturi de ȋntreprinderi și populație, se afirmӑ și statul. În țӑrile dezvoltate atât întreprinderile și populația sunt debitori majori, dar și statul este un debitor major. Îndatoririle sale se pot compara în volum cu cele ale populației și înterprinderilor.

b) Promisiunea de rambursare, element esențial al raportului de credit, presupune riscuri, și necesitӑ, în consecința, adesea, angajarea unei garanții. În raporturile de credit, riscurile probabile sunt:

riscul de nerambursare constӑ în “probabilitatea întirzierii plӑții sau a incapacitații de platӑ datoritӑ conjuncturii, dificultӑților sectoriale, sau dificiențelor împrumutatului.”

riscul de imobilizare survine “la bancӑ, sau la deținӑtorul de depozite, care nu este în mӑsurӑ sӑ satisfacӑ cererile titularului de depozite, din cauza unei gestiuni nereușite a creditelor acordate.”

garanția personalӑ este “angajamentul luat de o terța persoanӑ de a plӑti, în cazul în care debitorul este în incapacitate.” În cazul garanției simple, garantul are dreptul de a discuta asupra îndeplinirii obligației sale, de a cere executarea primordiala a debitorului și, în cazul în care existӑ mai mulți garanți, sӑ rӑspundӑ numai pentru partea sa. În cazul garanției solidare garantul poate fi tras la rӑspundere pentru a plӑti, concomitent, sau chiar înaintea debitorului, dacӑ aparent prezintӑ condiții preferabile de solvabilitate.

c) Termenul de rambursare ca trӑsӑturӑ specificӑ a creditului are o mare varietate. “De la termene foarte scurte, 24 ore, termen practicat între bӑnci pe piețele mondiale, și încheindu-se cu termene de la 30 la 50 de ani și chiar 100, în cazul împrumuturilor pentru construcția de locuințe.”

Pentru creditele pe termen scurt, creditele acordate întreprinderilor, sau credite de consum, este caracteristicӑ rambursarea integralӑ la scadențӑ. Creditele pe termen mijlociu și lung implicӑ adesea rambursarea eșalonata.

d) Dobânda, este o caracteristicӑ esențialӑ a creditului. În acordurile de credit s-a încetațenit clauza dobânzii fixe. Însӑ în anii 70 a apӑrut noțiunea de dobândӑ variabilӑ, ce variazӑ în dependența de inflație.

e) Tranzacția (acordarea creditului). Creditul poate fi consimțit în cadrul unei tranzacții unice; acordarea unui împrumut, vînzarea unei obligațiuni, angajarea unui depozit. În ultimul timp s-a dezvoltat sistemul de credit deschis, în cadrul cӑruia împrumuturile efective intervin la intervale liber alese de debitor.

3.2. Tipuri de credite

Principalele tipuri de credite în economia țӑrilor dezvoltate sunt:

creditul comercial

creditul bancar

creditul obligatar

creditul ipotecar

creditul de consum

I. Creditul comercial

Creditul comercial este creditul acordat între producӑtori și comercianți prin vânzarea mӑrfurilor, în schimbul unor instrumente de credit (sau efecte de comerț). De asemenea reprezintӑ o amânare la platӑ, acordatӑ de un furnizor de mӑrfuri sau de servicii, clientului sӑu. Creditul comercial, fiind un împrumut civil,se deosebește fundamental de creditul bancar prin faptul cӑ, în timp ce banca împrumutӑ banii depunӑtorilor sau fonduri ale altor bӑnci, împrumutatorul (creditorul) civil împrumutӑ banii sӑi. „Acest tip de împrumut fiind civil, chiar dacӑ genereazӑ obligații comerciale, nu poate fi calificat ca operațiune bancarӑ.” Resursele partenerilor de afaceri constituie una dintre cele mai vechi și eficace modalitӑți de atragere de resurse financiare de cӑtre un întreprinzӑtor. Aceastӑ soluție de finanțare a ciclului de exploatare se poate utiliza atât în relațiile cu furnizorii de materii prime, materiale, utilitӑți etc., cât și cu distribuitorii și clienții firmei. Astfel în relațiile cu furnizorii se primesc materii prime, materiale, semifabricate etc., care se folosesc în procesul de producție, iar plata lor se efectueazӑ dupӑ o anumitӑ perioadӑ convenitӑ de pӑrți și stipulatӑ în contract. Utilizarea acestor resurse materiale livrate de furnizori fӑrӑ a le plӑti echivaleazӑ cu atragerea de cӑtre firmӑ a unui capital de valoarea respectivelor resurse, fӑrӑ dobândӑ. Astfel se evitӑ apelarea la un credit bancar curent pentru plata furnizorilor. Asemӑnӑtor se deruleazӑ relația și cu distribuitorii sau clienții firmei. Aceștia vireazӑ în avans o sumӑ de bani firmei producӑtoare sau furnizoare pentru marfa ce le va fi livratӑ ulterior. Aceastӑ sumӑ constituie, practic, o finanțare a firmei producӑtoare care, altfel, ar fi trebuit sӑ utilizeze propriile lichiditӑți sau credite.

Aceastӑ modalitate de finanțare, denumitӑ și finanțare prin capital comercial, se practicӑ, de regulӑ, între firme care au relații comerciale îndelungate și se bazeazӑ pe încredere reciprocӑ.

Creditul comercial acordat între firme reprezintӑ o modalitate practicӑ, apreciatӑ diferit prin prisma intereselor proprii, de cӑtre firma care-l acordӑ și de cӑtre firma beneficiarӑ.

Conștiente cӑ orice relaxare a activitӑții oferӑ concurenței avantaje greu de recuperat ulterior, firmele urmӑresc sӑ-și conso-lideze poziția pe piațӑ. În acest scop, pe lângӑ îmbunӑtӑțirea calitӑții utilitӑților oferite și a prețurilor practicate, competiția se dӑ și pe tӑrâmul facilitӑților acordate clienților. Din rândul acestora din urmӑ o importanțӑ deosebitӑ o au facilitӑțile financiare referitoare la vânzӑrile pe credit și la rabatul acordat celor ce plӑtesc cash. Vânzӑrile pe credit au drept consecințӑ imediatӑ amânarea încasӑrilor și apariția unui debit specific sub forma soldului contului clienți. De aceea creditul comercial poate fi considerat o investiție pe termen scurt.

„Obligația de platӑ se materializeazӑ în efectele de comerț: cambie și bilet la ordin.” Experiența practicӑ evidențiazӑ cӑ instrumentul de platӑ cel mai des utilizat este biletul la ordin, deși efectele financiare și juridice sunt în mare parte identice cu ale cambiei.

Condițiile de credit comercial se negociazӑ între firmele implicate, ținându-se seama de:

politica creditului comercial a firmei furnizoare;

natura obiectului actului de vânzare-cumpӑrare;

situația financiarӑ a vânzӑtorului (furnizorului-creditor);

situația financiarӑ a cumpӑrӑtorului (clientului-debitor);

uzanțele comerciale specifice pieței pe care se efectueazӑ tranzacția.

Scopul principal al politicii de credit comercial a firmei îl constituie creșterea cifrei de afaceri în scopul sporirii profitului net, iar pentru fundamentarea sa,firma trebuie sa elaboreze mai multe variante care sӑ ținӑ seama de o serie de parametri precum):

evoluția probabilӑ a cifrei de afaceri în funcție de condițiile de credit pentru fiecare variantӑ;

mӑrimea cheltuielilor de administrare a creditelor;

riscul direct;

mӑrimea absolutӑ a rabatului (discountului);

costul capitalului în funcție de împrumutul acordat.

Totodatӑ în determinarea politicii de credit comercial a firmei, managerul financiar trebuie sӑ realizeze un echilibru între costurile implicate de acordarea creditului și cele aferente neacordӑrii sau diminuӑrii mӑrimii acestuia. Astfel sunt costuri ale acordӑrii creditelor comerciale:

dobânda pierdutӑ (acordarea creditului comercial este echivalentӑ cu a da credite fӑrӑ dobândӑ);

scӑderea puterii de cumpӑrare (cu ocazia acordӑrii creditului comercial are loc o transferare de valoare de la cel care acordӑ creditul la cel care-l obține și, datoritӑ creșterii generalizate a prețurilor, acesta din urmӑ plӑtește datoria la o valoare inferioarӑ celei pe care a luat-o cu împrumut);

costurile administrӑrii creditelor comerciale (de regulӑ administrarea creditelor comerciale presupune o creștere importantӑ a volumului contabilizӑrii tranzacțiilor);

primele de asigurare a riscului de neplatӑ (dacӑ firma nu adoptӑ o politicӑ prudentӑ a creditului comercial, anumiți clienți, datoritӑ insolvabilitӑții financiare, nu vor putea plӑti; acest risc poate fi acoperit prin asigurare);

rabatul acordat (se acordӑ cu prudențӑ, pentru plata promptӑ a mӑrfurilor vândute pe credit, dar gestionarea lui presupune un anumit cost);

aprecierea potențialului valoric al clientului (de asemenea culegerea și prelucrarea informațiilor de cӑtre firmӑ sau agenții specializate în scopul clasificӑrii clienților necesitӑ un anumit cost).

Totodatӑ constituie costuri ale neacordӑrii creditelor comerciale:

pierderea unor clienți (pe o piațӑ concurențialӑ, dacӑ ceilalți concurenți ai firmei acordӑ credit, va fi foarte dificil pentru aceasta sӑ nu acorde credit comercial și discounturi);

nesiguranța încasӑrii numerarului (în condițiile creditului comercial, plata bunurilor se face prin bancӑ, evitându-se, astfel încasӑrile în numerar).

Politica de credit comercial, promovatӑ de firma furnizoare, trebuie sӑ cuprindӑ:

perioada creditului;

rabatul acordat pentru urgentarea plӑții;

calitatea creditului;

politica de încasӑri.

Perioada creditului reprezintӑ intervalul de timp pe care firma furnizoare îl acordӑ clienților sӑi pentru a efectua plata. În stabilirea perioadei se au în vedere urmӑtoarele aspecte:

natura economicӑ a produsului (de pildӑ, legumele și fructele proaspete sunt vândute pe un credit foarte scurt, în timp ce bijuteriile pot beneficia de o perioadӑ a creditului mai mare);

circumstanțele financiare ale firmei furnizoare (de exemplu, dacӑ lichiditatea financiarӑ a acesteia este slabӑ va fi dificil sӑ acorde un credit pe o perioadӑ prea mare, iar dacӑ se urmӑrește promovarea produselor poate sӑ acorde credite și sӑ-și îmbunӑtӑțeascӑ lichiditatea prin alte metode);

situația financiarӑ a cumpӑrӑtorului (de regulӑ, clienții potențiali cu o situație financiarӑ precarӑ sunt evitați).

Rabatul acordat pentru urgentarea plӑții urmӑrește pe de o parte sӑ atragӑ noi clienți, care îl apreciazӑ ca fiind un mod de reducere a prețului, iar pe de altӑ parte o reducere a perioadei de încasare a vânzӑrilor, deoarece anumiți clienți vor plӑti mai repede pentru a beneficia de avantajul acordӑrii acestuia.

Deciziile privind mӑrimea rabatului sunt în funcție de rezultatele comparӑrii costurilor și a beneficiilor diferitelor termene de acordare. De pildӑ, o formӑ poate decide sӑ schimbe termenii creditelor de la „net 20“, care obligӑ clienții sӑ plӑteascӑ în termen de 20 de zile, la „3/10, net 20“, care înseamnӑ cӑ va admite un rabat de 3% dacӑ plӑțile sunt fӑcute în termen de 10 zile.

Calitatea creditului se referӑ la forța financiarӑ minimӑ a clienților pentru a se acorda creditul.

Stabilirea calitӑții creditului presupune mӑsurarea acesteia, care se definește în funcție de probabilitatea neîndeplinirii obligațiilor de cӑtre clienți.

Politica de încasӑri evidențiazӑ „duritatea“ sau „lejeritatea“ în urmӑrirea plӑții, iar rata de transformare a creditelor comerciale în bani cash reflectӑ eficiența acestei politici.

În practicӑ, pentru a controla sumele de încasat de la clienți existӑ douӑ tehnici principale, respectiv:

perioada medie de încasare;

modelul sumelor rӑmase de încasat.

Perioada medie de încasare se determinӑ prin raportarea sumelor pe care firma le are de încasat la media zilnicӑ a vânzӑrilor. Deși este lesne de calculat, aceastӑ tehnicӑ nu este suficient de eficace, deoarece, fiind o mӑrime agregatӑ, tinde sӑ înlӑture diferențele dintre perioadele de încasare aferente diferiților clienți ai firmei.

Modelul sumelor rӑmase de încasat, deoarece indicӑ procentul vânzӑrilor pe credit, efectuate într-o lunӑ, rӑmase neîncasate, prezintӑ douӑ avantaje principale din punct de vedere managerial, respectiv:

dezagregӑ sumele de încasat pentru fiecare lunӑ în care are loc încasarea;

deoarece sumele de încasat sunt raportate la vânzӑrile din luna de origine, ele nu sunt vânzӑri-dependente.

În concluzie, avantajele creditului comercial sunt:

pentru beneficiar (cumpӑrӑtor), creditul este o sursӑ de capital de lucru;

pentru furnizor, creditul reprezintӑ atât un mijloc de sporire a profitabilitӑții (prin diminuarea cheltuielilor cu depozitarea și creșterea cifrei de afaceri), cât și o modalitate de atragere și menținere a clienților;

la nivelul economiei naționale, creditul comercial asigurӑ fluidizarea schimburilor comerciale.

Acordarea creditului comercial poate fi privitӑ ca o problemӑ de alocare (investire) a capitalului, iar extinderea acestuia constituie o investiție care se concretizeazӑ în creșterea profiturilor rezultatӑ din mӑrimea vânzӑrilor. Totodatӑ, aceastӑ modalitate de investire a capitalului nu este lipsitӑ de risc, iar politici diferite având același cost pot genera diferite venituri. Bineînțeles cӑ politica preferatӑ va fi cea care asigurӑ venitul cel mai mare pe suma investitӑ.

II. Creditul bancar

„Creditul bancar este acel tip de credit care se acordӑ agenților economici sub formӑ bӑneascӑ de cӑtre instituțiile bancare.”

Înseamnӑ cӑ pe de o parte agenții economici având conturi deschise la bӑnci constituie depozite (la vedere și la termen) care sunt folosite de cӑtre acestea drept resurse,iar pe de altӑ parte Bӑncile Comerciale acordӑ credite agenților economici pentru nevoile lor de producție sau de investiții.

„Esențial în aceste raporturi este faptul cӑ unul din parteneri este banca, fațӑ de creditul comercial unde ambii parteneri sunt agenți economici.” Relația dintre bancӑ și agentul economic are loc în scopul valorificӑrii surselor atrase de bӑnci în calitatea lor de intermediari financiari principali în relația economisire-investire, relație decisivӑ pentru creșterea economicӑ.

Generalizând practica bancarӑ din țӑrile dezvoltate putem grupa creditul bancar în urmӑtoarele tipuri:

avansuri în cont curent. Ele sunt destinate sӑ acopere nevoile curente ale agenților economici respectiv cheltuielile de producție imprevizibile și greu de localizat pe obiecte care sӑ reprezinte o garanție realӑ. Aceste avansuri prin natura lor nu au stabilite termene de rambursare acordate lor având la bazӑ depozitele din conturile curente deschise la bӑnci. Restituirea avansurilor se face pe mӑsurӑ ce agentul economic încaseazӑ sume în activitatea desfӑșuratӑ.

linii de credite. Sistemul general de acordare este linia de credit deschisӑ fiecӑrui agent economic, stabilindu-se în cadrul ei și un plafon maxim al creditelor ce urmeazӑ a fi acordate. În practicӑ liniile de credit îmbracӑ urmӑtoarele forme:

liniile de credit provizorii sunt cele mai puțin avantajoase pentru agenții economici și în consecințӑ cele mai puțin utilizate pentru cӑ banca finanțatoare poate cere clientului în orice moment acoperirea debitului respectiv restituirea împrumutului și plata dobânzilor aferente

liniile de credit confirmate sunt mai avantajoase pentru agenții economici decât primele, au la bazӑ acorduri scrise între cei 2 parteneri în care sunt prevӑzute clauze privind acordarea și rambursarea împrumuturilor

liniile de credit revolving reprezintӑ modalitatea curentӑ și cea mai avantajoasӑ de obținere a creditelor de cӑtre agenții economici.

În cadrul liniei de credit se stabilește un plafon maxim al împrumuturilor împӑrțite în mai multe tranșe. Negocierea creditului se face o singurӑ datӑ la aprobarea liniei de credit. Mecanismul este simplu, odatӑ îndeplinite condițiile banca elibereazӑ clientului prima tranșӑ, a doua tranșӑ și urmӑtoarea se acordӑ automat fӑrӑ a mai fi reluate negocierile. Condiția este ca agentul economic sӑ-și ramburseze tranșele anterioare, în caz contrar linia de credit de blocheazӑ.

credite pentru stocuri pentru producție sezonierӑ sau de campanie. Aceste credite sunt destinate sӑ asigure resursele necesare în cazul apariției unui dezechilibru în cazul circuitului previzionare-producție-desfacere.În acest caz creditele sunt garantate cu mӑrfurile aflate într-unul din aceste faze ale circuitului economic.

credite pe bazӑ de documente; cel mai important document îl reprezintӑ warant-ul – este un document care atestӑ existența mӑrfurilor într-un depozit general (porturi, vӑmi). Aceasta permite transmiterea proprietӑții, fiind utilizat pentru obținerea și garantarea creditelor bancare. Warant-ul se comportӑ deci ca un titlu de credit (efect de comerț) și asigurӑ creditorului respectiv bӑncii garanția asupra mӑrfurilor și posibilitatea recuperӑrii creditului acordat. De asemenea warant-ul poate fi negociat, vândut bӑncii dându-i acesteia posibilitatea sӑ se refinanțeze de la alte instituții financiare.

Toate aceste tipuri de credite bancare (implicit operațiunile care le genereazӑ) sunt majoritare în activitatea bӑncilor în general, a bӑncilor comerciale îndeosebi. De regulӑ ele sunt credite pe termen scurt destinate acoperirii nevoilor de producție și comercializare ale agenților economici. Acoperirea necesarului de investiții ale agenților economici are la bazӑ alte cӑi de mobilizare a resurselor financiare, una din ele fiind și creditul, în spețӑ creditul obligatar.

c.Creditul obligatar

Creditul obligatar are la bazӑ câteva caracteristici mai importante:

în calitate de debitor apar instituțiile de stat și entitӑțile private, acestea emit hârtii de valoare respectiv titluri de creanțӑ de natura obligațiunilor în scopul atragerii de resurse financiare pe termen mediu și lung

în calitate de creditor apar cei care subscriu la aceste titluri emise respectiv care investesc capitalurile lor disponibile, practic aceștia cumpӑrӑ obligațiunile emise de debitori pe piața primarӑ de debitori și obțin un venit suplimentar sub formӑ de dobânzi.

sumele mobilizate prin emisiunea și plasarea acestor valori mobiliare, acestor obligațiuni au o destinație specialӑ și anume satisfacerea nevoilor de investiții.

aceste titluri odatӑ achiziționate reprezintӑ baza desfӑșurӑrii altor operațiuni de credit. Altfel spus ele se vând în mod curent între firme și bӑnci pe de o parte, între bӑnci și o Bancӑ Comercialӑ sau de Emisiune pe de altӑ parte în cadrul operațiunilor de optimizare a plasamentelor

aceste titluri emise de stat sau societӑțile private reprezintӑ active importante în patrimoniul fiecӑrei firme sau bӑnci

cei care-și constituie portofolii formate din achiziția acestor titluri au una din urmӑtoarele posibilitӑți:

fie le pӑstreazӑ în portofoliul pânӑ la scadențele titlurilor, încasând anual un cupon de dobândӑ. Ei își pӑstreazӑ calitatea de proprietari ai acestor titluri în acest caz

le pot vinde în bursӑ respectiv pe piața secundarӑ de capital înainte de scadențӑ transformându-le astfel în lichiditӑți. Prin vânzarea în bursӑ își pierd calitatea de proprietari ai acestor titluri și implicit dreptul de a încasa dobânda

le pot depune în gaj la o bancӑ și de a obține un împrumut. Aceastӑ operațiune de împrumut pe gaj de titluri este cunoscutӑ în practica bancarӑ sub denumirea de lombardare. Pentru acest împrumut bӑncile încaseazӑ o dobândӑ numitӑ taxӑ de lombard, al cӑrui nivel este apropiat celui al taxei scontului, acesta fiind ca și taxa scontului un instrument important al reglӑrii creditului în economie, al reglӑrii masei monetare, al lichiditӑților.

În acest caz nu se pierde calitatea de proprietar decât dacӑ nu ramburseazӑ împrumutul, iar banca vinde în bursӑ titlurile depuse în gaj. Este și motivul pentru care bӑncile acordӑ aceste împrumuturi cu mult sub valoarea nominalӑ a titlurilor depuse în gaj.

d.Creditul ipotecar

Creditul ipotecar reprezintӑ unul din cele mai importante tipuri de credite din economie, acesta afirmându-se ca principalӑ modalitate de sprijinire a proprietӑții imobiliare. Creditul ipotecar are la bazӑ o convenție încheiatӑ între creditor și debitor și ale cӑrui clauze mai importante vizeazӑ:

proprietatea care servește drept garanție a rambursӑrii;

condițiile de remunerare a capitalului imobilizat;

scadențele de rambursare;

împrejurӑrile în care datoritӑ nerespectӑrii clauzelor contractuale debitorul își poate pierde proprietatea.

În practicӑ întâlnim urmӑtoarele tipuri de credit ipotecar:

creditul ipotecar cu dobândӑ fixӑ a fost utilizat cu precӑdere pânӑ în anii ’80 (datӑ pânӑ la care s-au practicat dobânzile fixe și cursuri fixe). În acest caz rambursӑrile au loc la anumite intervale pe întreaga perioadӑ a împrumutului. Fiecare rambursare cuprinde dobânda și suma cu care se reduce datoria în curs

creditul ipotecar cu dobândӑ variabilӑ s-a instituit dupӑ anii ’80 datoritӑ trecerii de la dobânzile fixe la cele variabile pe fondul escaladӑrii proceselor inflaționiste. Creșterea inflației a avut ca efect atât creșterea nivelului dobânzilor (și implicit a costului de procurare a capitalului de împrumut) cât și o creștere a variațiilor care au loc în acest nivel al dobânzilor. Datoritӑ acestui fapt periodic dobânda de contract se actualizeazӑ în funcție de evoluția ratei de piațӑ a dobânzii.

creditul ipotecar cu rambursare progresivӑ reprezintӑ o formӑ mai recentӑ a creditului ipotecar, el vine sӑ satisfacӑ (sӑ acopere) cerințele agenților economici cu venituri modeste, aflați la începutul activitӑții lor și care au perspectiva dezvoltӑrii în viitor. Altfel spus pe mӑsurӑ ce aceștia își dezvoltӑ cifra de afaceri și deci crește capacitatea de rambursare și dobânda va fi din ce în ce mai mare. De asemenea agenții economici pot beneficia la începutul activitӑții și de o perioadӑ de grație.

creditul ipotecar de anuitӑți; acest credit ipotecar urmӑrește sӑ valorifice capitalul imobilizat în locuințe proprietate, fӑrӑ a se renunța la dreptul de proprietate și la uzufruct. Împrumutul se obține prin ipoteca unei pӑrți a proprietӑții și servește la achiziționarea unui contract de anuitӑți, acesta aducându-i proprietarului un venit permanent constant.

Principalele instituții financiare care mobilizeazӑ și constituie resurse cu aceastӑ destinație sunt: Casele de Economii, Bӑncile Mutuale de Economii, Bӑncile Comerciale, Companiile de Asigurӑri și Bӑnci și Societӑți Ipotecare (instituții specializate).

Inițial aceste instituții deținӑtoare de resurse desfӑșurau pe cont propriu operațiuni de credit ipotecar asumându-și rolul de creditor în cadrul contractului de împrumut. În prezent fluxurile de constituire și redistribuire sunt organizate în forme distincte. De exemplu: în SUA cu cea mai puternicӑ piațӑ a creditului ipotecar funcționeazӑ în prezent o entitate specializatӑ numitӑ Sistemul Fondului Comun de Plasament constituit pe seama resurselor financiare atrase prin emiterea de obligațiuni de cӑtre Asociațiile Federale Ipotecare. De asemenea în Europa dezvoltatӑ existӑ o piațӑ distinctӑ a creditului ipotecar în cadrul cӑreia operațiunile se desfӑșoarӑ sub supravegherea unor instituții de credit specializate.

Derularea creditului ipotecar

Suma creditului acordat va fi pusӑ la dispoziție beneficiarului eșalonat sau integral, plata fӑcându-se direct cӑtre vânzӑtor, în cazul cumpӑrӑrii unui imobil, respectiv cӑtre constructor, în celelalte cazuri. În cazul în care lucrӑrile pentru care s-a acordat creditul ipotecar vor fi efectuate în regie proprie de cӑtre beneficiarii acestuia, sumele de bani se vor transmite acestora conform unui plan de finanțare stabilit prin contract.

În cazul în care prin contractul de credit ipotecar s-a stabilit ca rata dobânzii sӑ fie variabilӑ, se vor aplica urmӑtoarele reguli:

variația ratei dobânzii trebuie sӑ fie legatӑ de fluctuațiile unui indice de referințӑ, ales dintr-o serie de indici de referințӑ a cӑror listӑ și modul de calcul vor fi stabilite prin hotӑrâre a Guvernului, dupӑ avizarea de cӑtre Banca Naționalӑ a României;

contractul poate sӑ prevadӑ ca variația ratei dobanzii sӑ fie limitatӑ, în sens crescӑtor și descrescӑtor, la un anumit nivel fațӑ de rata inițialӑ a dobânzii.

Contractul poate sӑ prevadӑ, de asemenea, cӑ rata dobânzii nu variazӑ decât atunci când modificarea în sens crescӑtor sau descrescӑtor înregistreaza, fațӑ de rata inițialӑ a dobânzii, o diferențӑ minimalӑ determinatӑ. Modificarea ratei dobânzii trebuie comunicatӑ împrumutatului cel mai tarziu la data aplicӑrii noii rate.

De asemenea, Legea nr. 190/1999 instituie obligativitatea încheierii de cӑtre împrumutat a unui contract de asigurare privind bunurile ipotecate, valabil pe toatӑ durata creditului ipotecar, în care împrumutӑtorul va figura ca beneficiar alpoliței de asigurare. Primele de asigurare vor fi achitate de cӑtre împrumutat, odatӑ cu rambursarea ratelor privind creditul ipotecar primit.

În cazul în care împrumutatul este o persoanӑ juridicӑ, el va trebui sӑ încheie, pe langӑ contractul de asigurare amintit, un contract de asigurare pentru riscul nefinalizӑrii construcțiilor pentru care s-a acordat creditul ipotecar, beneficiarul fiind împrumutӑtorul.

Contractele de asigurare se vor încheia cu o societate de asigurӑri, împrumutӑtorul neavând dreptul sӑ impunӑ împrumutatului un anumit asigurator.

d.Creditul de consum

Creditul de consum este un credit de termen scurt sau mediu acordat persoanelor individuale și destinat acoperirii costului serviciilor de care beneficiazӑ prin rețeaua de comercializare. Privit în evoluție creditul de consum a îmbrӑcat 2 forme:

credit deschis, cu rambursare neeșalonatӑ a fost prima formӑ a creditului de consum. Consta practic în posibilitatea acordatӑ de comercianți clienților solvabili de a achiziționa bunuri și servicii potrivit nevoilor lor urmând ca lichidarea și reglarea datoriilor sӑ se facӑ ulterior potrivit unor aranjamente personale diferite de la caz la caz

creditul eșalonat.

În principal au fost 2 factori care au condus la reglementarea creditului de consum pe bata unor norme de creditare judicios elaborate:

creșterea spectaculoasӑ a producției de bunuri de folosințӑ îndelungatӑ și de valori mari

necesitatea asigurӑrii accesului cumpӑrӑtorilor la aceste bunuri.

Concomitent cu reglementӑrile acestui credit în țӑrile dezvoltate a fost creatӑ o amplӑ și diversificatӑ rețea de instituții de credit specializate în acest domeniu.

O formӑ relativ modernӑ a creditului de consum (eșalonat sau reglementat) este și creditul revolving, a cӑrui extindere pe o scarӑ largӑ a fost posibilӑ datoritӑ amplificӑrii utilizӑrii cardurilor bancare respectiv a cӑrților de credit. Acest credit se caracterizeazӑ prin urmӑtoarele:

se acordӑ în cadrul unei convenții sau contract de împrumut stabilit între pӑrți

permite consumatorului sӑ achiziționeze bunuri sau sӑ obținӑ împrumuturi fie direct de la creditori (bӑnci), fie indirect prin cӑrțile de credit

consumatorul are posibilitatea sӑ efectueze plӑțile fie în totalitate, fie parțial și periodic (pentru creditul în curs) în funcție de posibilitӑțile financiare.

3.3.Evoluția creditӑrii ȋn Romȃnia

Schimbӑrile apӑrute în ultimii ani în viața economicӑ (criza economicӑ mondialӑ, creșterea cursului valutar la nivel fӑrӑ precedent și în ritm alert, retragerea investitorilor strӑini de pe piața româneascӑ, scӑderea acțiunilor bursiere ale marilor companii au determinat institutiile bancare sӑ creasca dobânzile si sӑ ȋnӑspreasca condițiile de acordare a creditelor pentru a reuși sӑ se adapteze acestor schimbari.

Activitatea de creditare a ȋnsemnat și a avut la bazӑ ȋntotdeauna ca o condiție esențialӑ increderea intre parti. Insa pentru ca increderea nu este materiala si masurabila, de-a lungul timpului, bancile au introdus criteriile de eligibilitate asa cum le cunoastem noi astazi: capacitatea de rambursare, reputatia, istoria comportamentului de plata in situatii similare, suma solicitata, perioada etc.

La inceputul anului 2007, soldul creditelor acordate de banci populatiei se ridica la 40,2 miliarde lei, in timp ce soldul depozitelor totaliza 47 miliarde lei, ceea ce insemna ca valoarea depozitelor populatiei era cu 16,7% mai mare decat valoarea creditelor.

Dupa mai putin de doi ani, in noiembrie 2008, soldul creditelor a ajuns la aproape 97 miliarde lei, in timp ce soldul depozitelor a crescut la 79,5 miliarde lei, de unde rezulta ca valoarea creditelor a devenit cu 21,8% mai mare decat cea a depozitelor.

Cu alte cuvinte, in doar 23 de luni, populatia a luat de la banci cu 24 miliarde lei mai mult decat a economisit, noiembrie 2008 fiind luna in care s-a inregistrat diferenta maxima dintre valoarea creditelor si cea a depozitelor, respectiv 17,4 miliarde lei.

Spre deosebire de 2007 si 2008, in 2009, 2010 si prima parte a anului 2011 trendul s-a schimbat complet. Astfel, intre noiembrie 2008, si martie 2011, depozitele populatiei la banci au crescut cu 25 miliarde, iar soldul creditelor cu doar 1 miliard, evolutie care a generat din nou un raport supraunitar intre valoarea depozitelor si cea a creditelor.

In ce priveste companiile, aici lucrurile stau complet diferit. Daca in ianuarie 2007, volumul creditelor era cu 16% mai mare decat cel al depozitelor, in 2011 diferenta a crescut la 85%, detalii in cel de-al doilea grafic.

Practic, companiile s-au indatorat tot mai mult, spre deosebire de populatie, unde procesul a fost invers. Per total, in ianuarie 2007, valoarea depozitelor la banci era egala cu valoarea creditelor, iar in 2011, volumul creditelor este cu 26% mai mare.

In prezent, se asteapta ca anul 2015 sa ramana destul de dificil pentru sistemul bancar dat fiind ca revenirea economica este una lenta. In acelasi timp, oficialii Bancpost nu vad modificari majore pe piata creditarii in acest an fata de 2014, cererea de credite ramanand relativ redusa fiind influentata de increderea clientilor care este la un nivel redus si de gradul de indatorare ridicat.

Totusi, exista si specialisti care sunt optimisti in ceea ce priveste evolutia creditarii in 2015. Ei sustin ca leul va fi stabil, iar economia are șanse de creștere. In 2015, bӑncile vor aborda mai deschis creditarea și vor începe sӑ își reconstruiascӑ portofoliile de credite, a declarat Romulus Andrei, Head of Structured Finance Volksbank, la ZF Live.

In concluzie, eu consider cӑ principala problemӑ actuala pe piața creditӑrii este lipsa unui ritm constant de creștere, deoarece atât bӑncile cât și companiile sunt mai precaute, ca urmare a schimbarilor ce au avut loc pe piata bancara in ultimii cinci ani.

Daca ne uitam la evolutia tipului de credite din bilanturile bancilor din tarile din regiune, conform statisticilor Bancii Centrale Europene (BCE) vedem urmatoarele: In Romania creditele pentru companii au revenit la nivelul dinaintea crizei, de 25 miliarde euro, dupa o scadere puternica in 2009, de 2 miliarde euro, urmata de o crestere in 2010, 2011 si 2012, pana la 27 miliarde euro, iar apoi o noua ajustare, in 2013 si 2014.

In acelasi timp, creditele de consum s-au diminuat considerabil: de la aproape 20 de miliarde de euro la numai 11 miliarde, in timp ce creditele ipotecare au avansat de la 5 la aproape 10 miliarde euro.

InfoCons a realizat un studiu asupra datelor publicate oficial pe site-ul BNR, sectiunea Statistica – Baza de date interactiva – Structura depozitelor atrase și a creditelor acordate pe tipuri de sectoare instituționale – Creditele acordate pe tipuri de sectoare instituționale (http://bnr.ro/Raport-statistic-606.aspx)

Se constata ca valoarea creditelor acordate gospodariilor populației pentru locuinte in lei a cunoscut o crestere exponentiala incepand din 2014, dupa ce intre 2007 si 2013 valoarile anuale totale au fost relativ constante.

In 2013 au fost acordate credite gospodariilor populației pentru locuinte in valoare de 28,139,298 lei, in 2014 in valoare de 76,018,379 lei, iar in 2015 in valoare de 167,617,955 lei. Cresterea de la 2013 la 2014 a fost de 270%, de la 2014 la 2015 de 220%.

Analiza releva faptul ca valoare creditelor acordate gospodariilor populației pentru locuinte in lei in primele doua luni din 2016 depaseste valoarea totala acordata pe toata perioada anului 2013.

La nivelul creditelor acordate gospodariilor populatiei in lei, creditele pentru locuinte au cea mai reprezentativa crestere, creditele acordate pentru consum sau pentru alte scopuri, in lei sau alte valute avand o evolutie in general negativa de-a lungul anilor sau in cel mai bun caz constanta.

Totodata, prin analiza valorii anuale a creditelor acordate administratiilor publice, institutiilor financiare nemonetare, societatilor nefinanciare, se constata ca acest tip de credite au o evolutie in cel mai bun caz constanta, cu tendinte de scadere in anumite cazuri.

In concluzie, creditarea pentru locuinte in lei catre persoane fizice a cunoscut cea mai buna evolutie intre toate tipurile de credite, intre 2013 si 2015 avand o crestere de aproape 600%.

CAPITOLUL IV

Analiza impactului crizei financiare din 2008

asupra dezvoltӑrii sistemului bancar din

Romȃnia ȋn perioada de dupӑ 2012.

Perspective 2015-2020