2.3.1. Bazele teoretico-metodice și reflectarea în domeniul studiat (antrenamentul sportiv) Performanta în jocul de tenis necesită o pregătire… [310705]

CAPITOLUL II

2.3.1. [anonimizat] (antrenamentul sportiv)

Performanta în jocul de tenis necesită o pregătire sistematică și continuă, o pregătire timpurie desfășurată pe durata a 8-10 ani.

Vârsta micilor sportivi (6-8 ani) [anonimizat] – fizice și în vederea participării la competiții importante.

[anonimizat] o [anonimizat], [anonimizat], teste medicale.

[anonimizat] a factorilor antrenamentului.

Pentru a consolida baza teoretică a lucrării și pentru a [anonimizat] – vom prezenta îu acest capitol caracteristicile efortului și ale factorilor antrenamentului în acest joc.

2.3.2. Caracterizarea efortului și a factorilor antrenamentului în jocul de tenis. Perioadele de antrenament

Jocul de tenis se caracterizează în primul rând prin faptul că este accesibil tuturor vârstelor. Pe terenurile de tenis se pot întâlni atât copii de 8 – 9 ani cât și vârstnici de 50 – 60 ani, [anonimizat]. [anonimizat]. Durata efortului variază între o [anonimizat], [anonimizat], alternează cu momente de întrerupere.

[anonimizat], solicitând jucătorului o adaptare permanentă la situațiile complexe ivite în timpul jocului.

[anonimizat] a [anonimizat], în sală. Având în vedere acest lucru ponderea factorilor antrenamentului se va stabili astfel:

[anonimizat], în vederea îmbunătățirii indicilor de dezvoltare a vitezei, rezistenței, forței și îndemânării;

[anonimizat], [anonimizat].

Perioadele de antrenament cuprind:

Perioada pregătitoare între 1.I- 28.II

Perioada precompetițională între 1.III- 30.III
Perioada competițională între 1.IV- 1.XI
Perioada de odihnă refacere între 1.XI -30.XI
Perioada de tranziție între l .XII — 31.XII

Volumul de ore de pregătire săptămânal va fi:

Grupa 8-10 ani: 3 antrenamente a 90 minute;

Grupa 11-12 ani – 4 antrenamente a 90 minute

Grupa 13 – 14 ani – 4 antrenamente a 120 minute

și participanții la competiții

Grupa 15- 16 ani și 17- 18 ani – 5 antrenamente a 120 minute și

participarea la competiții.

2.4. [anonimizat]- biologică reprezintă o fațetă a selecției ([anonimizat]) [anonimizat], pe care înregimentându-i [anonimizat]renament sportiv științific să-i ducem spre culmile performanței. Deci un proces organizat, sistematic, cu legități exacte, care reprezintă prologul antrenamentului sportiv contemporan. Numeroase școli sportive sau medico – sportive mai numesc acestproces „identificarea talentelor".

Criteriile de elecție se reunesc în număr de 6 și vizează aspectele: sanogenetice, genetic, somatic, neuropsihic, funcțional, biochimic. Indicii folosiți in exprimarea acestor criterii sunt următorii:

– pentru sanogeneză: indici clinici și paraclinici (examene de laborator,

radiologie, ecografic, imunologice, fiziologice);

– pentru criteriul genetic: diagnosticul genetic de sex care utilizează testul Barr (pozitiv — sex feminin);

– pentru cel somatic: talie, greutate corporală, anvergură, diametre și perimetre, dinamometrie, mitonometrie, indici de proporționalitate și nutriție, compoziție corporală, somatoscopie. diametrele palmare, etc;

– pentru neuropsihic: tipul de sistem nervos central, psihoreactivitatea, EEG, EMG, atenția (concentrată, distributivă), excitabilitatea neuromusculară- curba I/D- viteza de conducere nervoasă, potențialul muscular evocat, coordonarea musculară motrică, simțul de anticipație, rezistența la stress, inteligența, reactivitatea neuro-vegetativă, reflexograma achiliană, etc;

– pentru criteriul funcțional- capacitatea de efort: frecvența cardiacă și presiunea arterială, ECG, ecocardiografia- frecvența respiratorie, capacitatea vitală, VEMS, apneea (inspiratorie, expiratorie), spirograma, miocronometria, dinamometria, dozări hormonale, teste pentru funcțiile hepatice, renale, puterea erobă, anaerobă, etc;

– pentru cel biochimic : hemoleucograrna, glicemia, lipide, proteinele, ureea serică, examenul urinii, lactacidemia,mucuproteinele urinare, glicoproteinele serice, acidul sialic în ser, Ca, Mg, P în sânge, testosteronul, urina, etc.

Din punct de vedere organizatoric didactic, acceptăm 3 niveluri de selecție: primară sau inițială (de la 5 – 6 ani la 10-11 ani); secundară sau pubertară (de la 11 – 12 ani la 15 – 16 ani), terțiară, finală sau de performanță (cu câteva excepții: înot femei, patinaj artistic, gimnastică sportivă și ritmică, sărituri în apă femei, etc. (peste 18 ani)).

Dacă luăm în considerare selecția primară (5 – 6 ani) pentru înot, gimnastică, patinaj

artistic, tenis de câmp, 9-10 ani pentru jocuri sportive — mini sau pitici de fotbal, atletism, s.a

vom opera cu următoarele criterii:

sonogenetic- fiind extrem de severi cu orice abateri de la normal sau antecedente;

somatic- cerința este indicatorii medii de dezvoltare ai copiilor din România și lipsa deficiențelor fizice mai mari de gradul I;

genetic- testul Barr.

In plus, într-o convorbire cu părinți și copii selecționați, ne vom contura unele opinii privind tipul de sistem nervos central, tipul somatic predictibil, inteligența, motivația pentru sport și antecedentele sportive în familie.

Lucrurile îmbracă un alt aspect al nivelului selecției secundare: 3 – 4 ani de antrenament, dirijat și-au putut pune amprenta biologică: pe de altă parte au putut surveni unele îmbolnăviri, traumatisme, rezolvate in timp. etc. De aceea cerința majoră din punct de vedere al selecției secundare este "micromodelul biologic", care include componentele neuropsihice, somatice, funcționale și de capacitate de efort. Dacă subiectul nostru nu realizează acest micromodel biologic și totuși insistența și motivația pentru sport sunt mari, vom opera o orientare medico -biologică, îndemnând copilul spre o disciplină sportivă în care profilul său este mai apropiat pentru performanță (ex. de la înot la polo, de la patinaj la hockey pe gheață, creșterea distanțelor la alergări, înot, etc.) și adeseori lucrurile se derulează în acest mod chiar și fără intervenția medicinei sportive. Această selecție trebuie să ia în considerare pubertatea, care, odată instalată, limitează mult evoluția unor parametri (ex. talia). De aceea aceste prime etape de selecție sunt: continue, deschise, însoțindu-se și de o prognoză a dezvoltării biologice și a creșterii. Selecția secundară este adevărata selecție pentru performanță, motiv în plus ca să excludem orice sentimentalism din acest proces.

În ceea ce privește selecția finală, pentru echipele naționale și olimpice, s-ar putea invoca faptul că aceasta este dominată de performanța realizată, care-l impune pe sportiv selecției. Și totuși lucrurile nu stau deloc așa! De ce? În general există cel puțin 2 candidați pentru un loc supus selecției; pe de altă parte numeroase competiții au loc în condiții deosebite de mediu, de reședință (altitudine medie, frig, ploaie, vânt, zăpadă, terenuri deficitare, public ostil, etc.) și sportivul cu o biologie mai bună este susceptibil de un randament superior față de colegul său cotat pe plan tehnic mai bine.

Uneori sportivii și mai ales vedetele se prezintă cu sechele posttraumatice, iar colegul său, ceva mai slab dar sănătos poate da un randament superior pentru echipă, ș.a.m.d. Iată deci la acest nivel de selecție operăm cu modelul (macromodel) performerului, care sănătos și antrenat poate realiza performanțe înalte.

Să consemnăm și câteva excepții de la aceste jaloane ce aparțin școlii sportive românești. Gimnastica sportivă (artistică) selecția inițială la 5 – 6 ani (ca și înotul fete), în special fetele; efectuează selecția secundară la 10-12 ani (nivel de juniorat), pentru ca la 14- 15 ani sa efectueze selecția olimpică. Canotajul fete, inițiază selecția primară la 16 – 18 ani, pe criterii sanogenetice, motrice; efectuează selecția secundară după 2 ani de pregătire (de regulă fetele trebuie să ajungă în echipele naționale de junioare sau tineret), iar la 4 ani de la selecția inițială are loc selecția finală, olimpica. Acest sistem a operat mai bine de 10 ani; în prezent Federația de Canotaj pregătește separat, loturi de junioare, tineret (de la 15 – 16 ani), iar la 17 – 18 ani, în funcție de evoluție se supune selecției olimpice.

De reținut că în cadrul selecției, cu excepția acelor parametri care cunosc un înalt coeficient de condiționare genetică (ex. talia, viteza) există și trebuie să opereze compensația între diverși indici de selecție; de asemenea trebuie să existe și o compensare între indicii medico – biologici și indicii medico – pedagogici.

In concluzie selecția medico – biologică în sport, proces cu implicații socio – economice, biologice, psihologice, etc, trebuie să-și găsească poziția în știința sportului și să contribuie la evidențierea talentelor, expresie a potențialului biologic al națiunii. Depinde numai de noi, medici sportivi, antrenori, profesori de educație fizica și cercetători, să facem din acest proces o realitate eficientă a sportului contemporan de mare performanta.

2.4.1. Selecția psihologică în sport. Problemele psihologice ale orientării și selecției

Din 1855, de când A. H. Lyards a formulat cerința "omul potrivit la locul potrivit", problema adaptării omului la activitate și a activității la om a dobândit cele mai variate înțelesuri și rezolvări.

Deosebirile individuale care diferențiază pe oameni în privința randamentului și calității muncii, ea și existența unor cerințe diferite exprimate de profesiuni sau activități față de aceștia au constituit fundamentul psihologic și social al dezvoltării și practicii selecției și orientării profesionale.

Din punct de vedere teoretic au fost emise numeroase idei cu privire la înzestrarea individului, la natura factorilor care determină succesul într- o ramură de activitate, la existența compensărilor la nivelul activității psihice, la combinarea și structurarea diferitelor componente ale vieții psihice în configurații bine delimitate și potrivite unei anumite ramuri de activitate.

Începând de la sfârșitul secolului trecut au fost alcătuite teste psihologice pentru determinarea profitului individului (Cattell, 1890), probe de examinare practică în vederea selecției și orientării profesionale pentru ofițeri de marină, vatmani, telefoniste (Munsterberg, 1891), s-a alcătuit apoi cunoscuta scară metrică a inteligenței (Binet Simon, 1905), s-a elaborat teoria și tehnica psihografilor (Stern, 1911-1921), s-a realizat metoda analizei factoriale a aptitudinilor (Spearman, 1927)

Tot în această perioadă apar publicații speciale și iau ființă laboratoare și birouri pentru orientare și selecției profesionale.

Pe măsură ce s-a dezvoltat, diversificat și perfecționat industria, au început să fie tot mai muit folosite tehnicile de examinare psihologică a muncitorilor și personalului tehnic.

Astăzi este de necontestat faptul că tehnica orientării și selecției contribuie la creșterea productivității și eficienței muncii în diferite domenii de activitate.

Problema selecției și orientării este deosebit de importantă și pentru activitatea sportivă, care se desfășoară la un nivel înalt al performanțelor, solicitând din partea celor care o practică aptitudini și deprinderi superior organizate, în lupta pentru întâietate în spoit, diferite țări, școli sau organizații sportive caută să aplice tot mai mult cuceririle științelor din diverse domenii în vederea creșterii nivelului de pregătire a sportivilor.

Despre selecția în sport se vorbește de foarte multă vreme, poate chiar de la primele întreceri colective când s-a pus problema de a alege pe cei mai buni, pe cei care sunt capabili să obțină cele mai bune rezultate, în zilele noastre asistăm la constituirea unei teorii și elaborarea unei tehnici menite să asigure într-un viitor nu prea îndepărtat premizele unei selecții eficiente, obiective cu un caracter științific bine fundamentat.

În selecția celor mai dotați sportivi trebuie să se tină seama de o serie de factori biologici, psihologici, pedagogici, economici cât si de faptul că astăzi, selecția sportivă începe de la o vârstă timpurie, când individul este în plin proces de evoluție și de formare a personalității sale.

PERFORMANȚA = APTITUDINI + ATITUDINI + DEPRINDERI + CAPACITATE DE EFORT

Selecția psihologică va urmări să depisteze atât aptitudinile, cât și atitudinile și disponibilitatea pentru efort, și aceasta în condițiile unei motivații personale foarte dinamice.

Selecția psihologică este demersul științific prin care se realizează cunoașterea particularităților psihologice ale individului și acordul lor cu cerințele precis delimitate ale unei activități.

Selecția implica alegerea celor mai bine dotați pentru o activitate dată, după criterii de optimalitate dinainte stabilite.

În sport, selecția include și orientarea, întrucât operează la vârsta copilăriei și preadolescentei – de unde preluarea funcțiilor acesteia de dirijare a individului în această, ramură în care are cele mai mari șanse de reușita și satisfacție.

Selecția psihologică este o parte din sistemul general al selecției sportive, rezultatele ei fiind valorificate numai în concordanță cu datele selecției biologice și metodice.

Spre deosebire de sectoarele muncii productive, in care selecția operează asupra indivizilor în condițiile unor cerințe de înzestrare medie și de effort dozat în limite fiziologice acceptabile pentru oameni normali (care lucrează zilnic 6 – 8 ore, până la vârsta pensionării), în sport, selecția vizează alegerea supradotaților pentru activități de limită a eforturilor fizice și psihice și pentru o performanță de vârf care poate dura câțiva ani (se cunoaște fenomenul "îmbătrânirii" înotătorilor la 20 – 22 ani).

În practica sportului pe scară mondială, prezența psihologului în realizarea selecției este de dată foarte recentă- dar ea se impune tot mai mult din cauza creșterii complexității cerintelor față de sportiv și pregătirea acestuia. Chiar atunci când psihologul lipsește, antrenorul sau profesorul care operează selecția trebuie să fie buni "psihologi" și să aibă cunoștințe de psihologie.

Treptele selecției psihologice

La vârsta copilăriei se poate întâlni, pentru majoritatea sportivilor, treapta de orientate, în timp ce pentru altele, direct treapta de selecție în ramură (patinaj, înot, gimnastică). La vârsta preadolescentei și adolescenței operează din plin selecția propriu- zisă, pe bază de aptitudini și interese (motivație) bine exprimate.

Ulterior se întâlnesc și alte niveluri de selecție, pentru marea performanță sau – dintre cei mai buni – a celor mai buni pentru o anumită competiție sau contra unui anumit adversar.

Un alt aspect al selecției psihologice este dat de caracterul diacronic al psihodiagnozei în diferite ramuri sportive, de faptul că pentru unele sporturi, selecția trebuie făcută la vârsta copilăriei (patinaj, gimnastică), iar pentru altele abia după preadolescentă (box, rugbi).

Psihodiagnoza este prima condiție a selecției psihologice.

Diagnoza este expresia cunoașterii indivudului, psihodiagnoza privește evident latura psihică a celui studiat, pe baza ei și în raport de cerințele ramurii făcându-se selecția, în operația de selecție este subînțeleasă în aceiași timp și psihoprognoza, prevederea afirmata despre cel selectat că va fi capabil să realizeze conduita specifică activității pentru care a fost selectat. Dacă sunt încă multe nepotriviri între prognoze și realitate, acestea se datoresc fie insuficientei cunoașteri a individualității și a probabilităților ei de dezvoltare, fie aprecierii inexacte a cerințelor ramurii, cerințe neobiectivate în probe și teste și care, deci, n-au putut interveni în operarea comparației selective.

Psihodiagnoza este acțiunea de cunoaștere sistematică a particularităților psihice caracteristice unui individ si este realizată de către psiholog prin tehnici adecvate. Fiind cunoaștere sistematică, ea presupune în primul rând utilizarea unui complex de metode și 'tehnici, iar în al doilea rând, un contact mai îndelung cu subiecți supuși procesului investigativ. De aceea, o examinare la laborator făcută în limitele a 2-3 ore nu poate fi considerată câtuși de puțin suficientă scopului propus.

Psihodiagnoza trebuie privită ca o operație complexă efectuată asupra individului în condițiile activității sale concrete și variate, luându – se în considerare nu numai "reacțiile" la teste, ci și conduita lui socială și sportivă, împreună cu atitudinile și judecățile de valoare pe care le exprimă în diferite situații de viață.

Relația dinamicii individ – ambianță – acțiune educațională, justifică trăsăturile de continuitate a psihodiagnozei, necesitatea de a reveni in decursul cunoașterii individualității la anumite intervale pentru surprinderea modificărilor care s-auprodus, în perioada 10-14 ani, schimbările sunt rapide și profunde, periodicitatea bilanțurilor (examinării, retestării, reciclării) putând fi chiar de 6 luni. Și la vârsta tinereții, psihodiagnor.a poate înregistra multe modificări în structura motivaționalâ – atitudinală a sportivilor – elemente de însemnătate pentru procesul de pregătire a acestora.

Cunoașterea caracteristicilor psihologice ale sporturilor este a doua condiție de ordin metodologic a selecției psihologice. Alcătuirea psihogramei fiecărei ramuri de sport este o operație dificilă, dar indispensabilă în asigurarea corespondenței – cel puțin teoretică – dintre aptitudinile celui selectat și cerințele performanței în ramura sportivă, psihigrama fiind o descriere a principalelor caracteristici și cerințe ale activității față de sportivul care obține succesul.

Un prim pas în stabilirea cerințelor specifice pe care le exprimă ramurile de sport față de sportivi a fost realizat prin clasificarea ramurilor de sport în raport de anumite criterii.

Astfel, Andrzej Kuchen stabilește șase categorii de discipline sportive, corespunzător dependenței performanțelor de :

– capacitatea de adaptare rapidă, inițiativă și independență;

– viteza maximă a execuției;

– îndemânarea maxima și forța de stăpânire a corpului în mișcările spațiale:

– forța maximă în raport cu grautatea corporala și calități psihice ca hotărârea.

curajul, concentrarea atenției;

– forța maximă legată de viteză (explozie) sau rezistență,- cu calm și

perseverență;

– situații în care performanța nu este influențată de constituție și este puțin

înrâurită de calitățile funcționale.

G. Picotti stabilește numai trei categorii de sporturi în care calitățile dominante sunt mai numeroase:

– sporturi care cer efort intens și rapid, promptitudinea reflexelor, capacitatea de acumulare a unei

anumite tensiuni nervoase pentru a o manifesta maximal în spațiu și timp minim;

– sporturi, care reclamă tenacitatea în vederea menținerii efortului la un nivel mediu pe o anumită perioadă de timp, capacitatea de a doza efortul și de a rezista la suferințele provocate de efortul, prelungit;

– sporturi în care situațiile se schimbă rapid și sportivul trebuie să decidă pe moment asupra celei mai bune reacții (reacții senzori – motorii complexe),

In cadrul acestor categorii se pot face subdiviziuni ca de exemplu:

– sporturi care solicită o atenție concentrata asupra unui obiect mobil;

– sporturi care solicită atenție dozată, bazată pe înțelegerea unei situații complexe.

Din alte puncte de vedere se pot delimita sporturile individuale și colective, cât și cele care se realizează cu efort muscular sau cu mijloace mecanice.

Pornind de la cunoașterea aprofundată a particularităților și cerințelor ramurii de sport, antrenorul va pățea organiza atât selecția, cât și îndrumarea dezvoltării diferitelor însușiri pe care le reclamă activitatea de la sportivi.

în încercarea de a obține și mai multe date despre "psihologia sportului" se întocmesc uneori „psihografii”, descrieri ale caracteristicilor psihice ale celor mai buni sportivi din ramură, în ideea că cei care doresc să obțină astfel de succese trebuie să fie asemănători acestora. Practica ne arată însă că structuri diferite de personalitate obțin succese tot așa mari și, în plus factorul istoric – social modifică de la o generație la altă factură psihică a campionului.

Ceea ce rămâne valabil în domeniul psihologiei sportului nu este un model individual de personalitate, ci modelul conceptual al campionului care răspunde cerințelor performanței prin calități psihice și trăsături de personalitate originale și specifice. Acest model nu este o medie, ci o rezultantă a unor numeroase însușiri care nu numai că se pot însuma, dar se și pot anula reciproc, sau compensa. Dacă selecția ar consta dintr-o suprapunere de două profile – ale ramurii și al sportivului – lucrurile ar fi foarte simple ar putea fi rezolvate de un tehnician care ar administra testele cuprinse în îndrumar și -ar formula concluzia decisivă.

2.4.2. Selecția în tenis de câmp

Sport aciclic mixt din punct de vedere energetic, cu predominanță aerobă. Jucătorul de tenis de câmp de înaltă performanța este un atlet desăvârșit, posesor al unei game de deprinderi motrice, în care forța, viteza și rezistența sunt prezente în tot timpul jocului. Din punct de vedere psihic, performerii au un tip de sistem nervos puternic, echilibrat, mobil, o mare capacitate de concentrare a atenției și rezistă la stres si oboseală psihică, gândire operațională, concreta: coordonare vizual – motrică bună, reactivitate generală foarte bună, coordonare psiho- motrică bună, perseverență, dârzenie, viteză și eficiență în analiza situațiilor neprevăzute și luarea deciziilor, spirit de anticipație, etc.

Analizând modelul performerului in tenisul de câmp constatăm o mare diversitate; totuși am putea accepte ca numitor comun următoarele aspecte: talia înaltă, cu anvergură mare spațiu (+ 8 – 10 cm față de talie), VO2 max bun, foarte bun și puterea maximă anaerobă la cote înalte (excelent pentru puterea anaerobă alactacidă și bine – foarte bine pentru puterea anaerobă lactacidă; diametrul biacromial mai mare cu 4 – 6 cm decât cel bitrohanterian, robustețe fizică și psihică, capacitatea vizuală mare (peste 60 cmc/kg greutate corporală), volumul cardiac tip III (14 -17 ml/ kg corp), diametral palmar longitudinal mare (22 – 26 cm), lungimea labei piciorului mare (43 – 46 cm), o bună reactivitate și o atenție concentrata, gândire concretă, capacitate de analiză a situațiilor noi și decizie rapidă eficientă, combativitatea, dârzenie, perseverență, rezistență la stres. Din punct de vedere al priorităților medico – sportive, optăm pentru: selecția medico – biologică, pregătirea de joc – turneu și refacere și anumite stări patologice cu caracter specific, în ceea ce privește selecția, remarcăm debutul selecției primare la 6 – 8 ani (mulți consideră că peste 7-8 ani selecția este depășită) banală pe următoarele criterii; sanogenetic, antropologic, genetic (diagnosticul de sex) și psihic (inteligență, motivație pentru tenis, psihoreactivitate, etc), atât pentru părinți cât și pentru copii; selecția secundară are loc la 12-14 ani pentru fete, 13-15 ani pentru băieți, după 4-5 ani de instruire organizată și reclamă realizarea micromodelului biologic: starea de sănătate foarte bună; talia înaltă (cel puțin medie la limite superioară) anvergură mare (+6-8 cm), diametral bîacromial mare, forță musculară bună (peste 70 – 80 % din greutate pentru forța palmară șt scapulară și peste 180 % pentru lombara), îndemânarea și coordonarea motrică bune (test "Purdue – Pegboard", barem minim 17 puncte pentru mâna îndemânatică, 16 p pentru cealaltă; mâna dreaptă +mâna stângă ~ 25 p iar "asamblaj" 34 p durata 30-60 s): capacitatea de concentrare a atenției bună ("labirint", barem minim 38 puncte; durată 5 min); reactivitate psihică bună (test "MRK 432", barem minimum 20 reacții corecte și durată sub 26 sutimi s/stimul), perseverență și dârzenie (test "perseverență R.B.Cattel", clasificare în grupele valorice 8-12); dexteritate și rapiditate în mișcări (test "punctate" barent 60 s); echilibru emoțional stabil (reflex eleetrodermal), sănătate buna, robustețea fizică și psihică, talia înaltă și anvergură rnare: lungimea mare a palmei și labei piciorului; VO max foarte bun, puterea anaerobă foarte bună, îndemânarea și coordonarea bune (test "Purdue – Pegboard", barem minimum 19 p pentra mâna îndemânatică, 18 p pentru cealaltă și 32 p pentru ambele); asamblare 43 p: durată 30 – 60 s, dexteritate, rapiditate în miscări (test "punctare”, barem 50 s): capacitate de coordonare a atenției foarte buna (test "labirintt" 5 min. barem minim 42 P); reactivitate psihică bună (test "MRK 432", barem 25 reacții corecte, timp sub 23 sutimi / s /stimul): perseverență și dârzenie (test R B. Cattell", clasificare în grupele valorice 9 -12),

Al doilea aspect medico – sportiv la care dorim să ne referim îl constituie pregătirea biologică de joc – turneu și refacerea. Azi cu greu mai putem vorbi de "formă sportivă" în acceptul clasic, în tenisul de câmp, când marile turnee(care aduc puncte pentru clasamentul ATP) încep in ianuarie și se încheie in luna decembrie a anului respectiv. Mai degrabă este vorba de un grad înalt de antrenament, pe fondul căruia sportivul poate ataca 3 – 4 turnee pe an de pe poziția "formei sportive", cel puțin sub aspect biologic, în cadrul pregătirii biologice pentru joc turneu o atenție deosebită revine factorilor ergotropi, dar și refacerii intraefort. Din prima categorie menționam: pregătirea psihologică prin cele mai adecvate mijloace care convin tipului de sistem nervos al jucătorului, medicația ergotropă (vitamine, minerale, glucide și aminoacizi esențiali), medicația hepatoprotectoare și neurotropă: Piritinol, Actiphos, Glicocol, etc., antrenamente la altitudine medie.

în privința refacerii (în timpul jocului, în turneu, postturneu, postciclu anual) vor trebui luate în considerare compartimentele biologice cele mai solicitate: neuropsihic, metabolic, neuromuscular, cardiorespirator, iar mijloacele folosite vor acționa prioritar asupra acestor substrate biologice: psihoterapia de refacere prin sugestie, tehnici de relaxare, training, autogen. reechilibrarea hidroelectrolitică (chiar în timpul jocului), reechilibrarea rezervelor musculare de glicogen (compuși glucidici), hidroterapia caldă, saună, băi în bazine cu plante, săruri minerale (după joc), masaj, în special al membrelor (inclusiv în pauzele din timpul jocului), aeroionizare negativă și oxigenare, naturală sau artficială (după joc), odihna activă și pasivă (după joc, turnee), cură de cruțare în stațiuni submontane (600 – 800 m), câteva zile după turnee dificile, etc; alimentația de refacere va fi predominant hidrozaharată, bogată în crudități, fructe, legume, sucuri de fructe, lactate (ultimele aduc radicali alcalini), normoproteică, hipolipidică. Pentru a fi eficientă în timp, refacerea trebuie să constituie parte componenta a fiecărui antrenament, după fiecare joc sau turneu, adaptând mijloacele situației concrete a sportivului. O bună refacere este cheia longevității unui randament superior pe parcursul anului competitional.

În ceea ce privește unele aspecte de patologie specifica legat direct de jocul de tenis de câmp semnalăm următoarele: "cotul jucătorului de tenis" , "tennis elbow", în realitate o epicondilită de cot prin suprasolicitare, care prin elementele algic și impotență funcțională creează mari neajunsuri performerilor; anumite reacții la nivelul articulației scapulohumerale (artrite, artroze), tot prin supra-solicitare; entorsa carpo-metacarpiană, modificări artrozice la nivelul oaselor corpului, tenosinovita extensorilor degetelor (palmar), tendinite și/sau peritendinite ahiliene, etc. Profilaxia activă (susținerea cotului și a capului cu bandaje elastice) și tratamentul energetic de la primele manifestări patologice, cura balneara profilactică la finele sezonului și refacerea sistematică neuromuscukră pot diminua suferințele jucătorilor de tenis survenite pe această cale.

2.4.2. Iată un tablou privind tipul somatic preferat în

tenisul de performanță evidențiat de

d-nul prof. Cătănescu c

(tenis lucrări practice pitești 1995)

Tabelul nr. 1

Aspecte metodice, organizatorice necesare selecției copiilor pentru tenisul de înaltă performanță la vârsta 9-10 ani

TABELUL NR.2

PROBE ȘI NORME FIZICE DE TESTARE CE REPREZINTĂ VALOAREA MEDIE A JUCĂTORILOR DE TENIS PRIVIND RANDAMENTUL FIZIC

TABELUL NR.3

CALITĂȚILE DE BAZĂ ALE UNOR MARI JUCĂTORI AI TENISULUI MONDIAL

TABELUL NR. 4

VALORI MEDII ALE T.A. LA COPII DUPĂ C. M. S.

TABELUL NR. 5

Împreună cu câțiva tehnicieni de marcă ai tenisului românesc care sunt căpitani de echipă la „Cupa Davis", Florin Segărceanu, Mîhai Florența, căpitanii] echipei „Cupa Federației" ca și C-tin Cosmescu, Gheorghe Negoița, antrenor al lotului național, au întocmit sumarele înregistrări ale principalilor tenismeni români privind evoluția lor somatică, cât și înregistrările lor cu notele principalelor lovituri și componente tehnico-fîzice și psihice.

TABELUL NR. 6

Revista „Tenis Magazin" din iunie 1997, redă părerea a 25 de antrenori celebri și căpitani de echipe de renume, ce au votat printr-un sondaj clasificarea prin punctaj a celor mai bune lovituri ale jucătorilor ce au participat la marile turnee de la Roland-Gaross. Acest clasament redă și raportul dintre înălțime și greutate a jucătorilor de tenis, dar și faptul că un jucător cu aceste calități poate oricând sa aspire la titlul mondial. Pe lângă acești jucători de mai sus au fost și alții ca: Enquit, Corteja, Philipoussis, Elthing, Moya, Bruguera.

TABELUL NR.. 2

TESTE TEHNICE DE RANDAMENT (INDIFERENT DE SEX ȘI VÂRSTĂ)

CRITERII METODICE DE DEFINIRE A TIPOLOGIEI DE JUCĂTOR ÎN TENISUL DE PERFORMANȚĂ

Testarea de motricitate fizică și tehnico-tactică în tenisul românesc are o veche tradiție care privită cu o mare seriozitate ne conduce la unele concluzii privind randamentul dinamic general și special cu materialul uman pe care trebuie să-1 avem în vedere în munca de perspectivă și de ce să nu spunem că această testare dă posibilitatea fiecărui sportiv să-și verifice stadiul de pregătire în care se află.

Iată principalele teste de care trebuie să ținem seama în pregătirea de viitor a sportivilor pe care îi antrenăm.

Descrierea și efectuarea testelor

1. Aruncarea cu minge medicinală (cu ambele mâini la distanță).

Sarcina: de a se aprecia nivelul forței explozive a membrelor și a trunchiului.

Efectuare: testatul ocupă poziția cu picioarele depărtate, cu ambele picioare după linia de aruncare, înainte de aruncare ține mingea cu ambele mâini deasupra capului.

Alte indicații – se efectuează 3 încercări și se apreciează cea mai bună dintre ele:

la depășirea pragului, încercarea nu se ia în calcul;

randamentul îl măsurăm de ia locul căderii mingii spre locul de aruncare,

Condiții: minge plină (medicinală), în greutate de 2 kg.

Aprecieri: se măsoară distanța celei mai depărtate aruncări în centimetri. Precizia însemnării: 5 cm.

2. Aprecierea nivelului capacităților forță —dinamică și rezistență a membrelor superioare și
a umărului (articulației umărului).

2a. Efectuare: Din poziția atârnat pe bara fixă prin săritură, cel testat se trage în mod repetat în poziția brațelor flexate (bărbia deasupra barei) și se lansează iarăși în poziția inițială (brațele foarte încordate). Scopul este de a se efectua un număr maxim de poziții atârnat cu brațele flexate.

Alte indicații: – nu este permis să se folosească mișcări ajutătoare (salt. apropieri, trageri etc.);

testul se efectuează continuu, fără întreruperi;

poziția atârnat, cu brațele flexate efectuată imperfect, nu se socotește;

testul ia sfârșit dacă cel testat încetează mișcarea continuă pentru două sau mai multe secunde, eventual de două ori consecutiv nu se retrage în poziția cerută.

Condiții: bară fixă de sărit (diametrul barei 2-4 cm).

Apreciere: se notează numărul pozițiilor atârnat cu brațele flexate în mod corect.

Aprecierea individuală — a se vedea tabelul nr. l.

2.b. Aprecierea nivelului capacităților de forță statică și de rezistență a membrelor la poziția atârnat cu brațele flexate (numai pentru fete).

Efectuare: în poziția de bază, atârnat pe bara fixă cu mâinile flexate, ținere prin apucare, bărbia pe bară, testatul se străduiește să se mențină un timp cât mai îndelungat.

Alte indicații: – poziția inițială se completează (se folosește cronometrul):

nu e nevoie ca picioarele să atingă suportul;

testul încetează dacă bărbia testatului se lasă sub nivelul barei.

Condiții: Bara fixă de sărit, suport, cronometru.

Apreciere: Se măsoară timpul rezistenței menținerii într-o anumită poziție, în secunde

(a) Precizia însemnării l .s. Aprecierea individuală – a se vedea norma.

3. Săritura în lungime de pe loc

Sarcină: A se aprecia nivelul capacității forței explozive a membrelor inferioare (cu privire la sărituri, salturi, ricoșări).

Efectuare: Din poziția stând, cu picioarele ușor depărtate, imediat în fața liniei ricoșeului (tălpile paralel, cam la lărgimea umerilor) – testatul efectuează poziția stând, cu genunchii îndoiți și înclinare înainte, cu brațele și ricoșeul în poziția cu picioarele apropiate (cu sficuire concomitentă a brațelor înainte) sau cât mai departe.

Alte indicații:

se efectuează trei încercări, se apreciează cea mai bună dintre ele;

se măsoară distanța de la linia ricoșeului la ultima urmă a căderii (aterizării);

– ricoșeul din suportul drept, nealunecos și neglisant, aproximativ la același nivel, ca și aterizarea.

Apreciere: se măsoară distanța săriturii celei mai lungi în centimetri (cm). Precizia însemnării l cm.

4. Gradul (adâncimea) înclinării

Sarcină: A se stabili nivelul mobilității active a articulației și elasticitatea musculară.

Efectuare: Din poziția stând, cu picioarele ușor depărtate (în lărgimea tălpilor), pe o treaptă ridicată, picioarele încordate la genunchi, testatul ridică brațele în sus și se străduiește într-o înclinare adâncă să atingă extremitățile degetelor cât mai jos.

Menținerea în această poziție timp de 2 secunde.

Alte indicații:

înainte de test se recomandă a se efectua câteva înclinări adânci înainte;

se măsoară cu un centimetru care are valorile pozitive sub, iar valorile negative deasupra nivelului stând;

testatul este fără încălțăminte;

în timpul înclinării în față controlăm încordarea picioarelor la genunchi;

se efectuează două încercări, se apreciază cea mai bună dintre ele.

Condiții: Treapta ridicată (bancă, ladă, scaun) dispozitiv de măsurare lungă, în centimetri, cu valoare nulă la mijloc.

Apreciere: Se măsoară gradul înclinării în față, nivelul stând în centimetri (+; – cm).

Precizia însemnării l cm.

Alergare la 50 metri

Sarcină: A se stabili nivelul capacității vitezei de alergare.

Efectuare: se ia startul din poziția semiînaltă de start ia comenzile: „Pe locuri", „Fiți gata", „Atenție", „Foc" (porniți).

Celelalte amănunte după ceea ce se face curent în atletism.

Alte indicații:

totdeauna aleargă doar un testat

măsoară cel puțin un cronometru

se aleargă în teniși

pista trebuie să fie egală, bine nivelată*

– sunt permise două starturi, intervalul între ele cel puțin 10 minute.

Condiții: pista de alergare, cronometru, pistol de start.

Apreciere: Se măsoară timpul în secunde (s), precizia însemnării 0,1 s. Aprecierea individuală – a se vedea tabelul nr. l.

6. Poziția culcat, poziția șezând repetat—abdomen

Sarcină: A se stabili nivelul capacității de rezistență – dinamică și locală a mușchiului burții și a flexorilor șoldului.

Efectuare: Testatul ocupă poziția culcat pe spate, picioarele sunt ușor încovoiate (până la 20°), brațele strânse în sus înăuntru, mâinile la ceafa, degetele strânse, coatele ating suportul, tălpile 20-30 c, unele de altele, în poziția la pământ sunt fixate de un ajutor. La comandă, testatul efectuează poziția șezând și își rotește trunchiul astfel încât să atingă cu cotul drept genunchiul stâng, apoi se întoarce în poziția inițială, adică în poziția culcat. La a doua poziție șezând, trunchiul se rotește la dreapta și se atinge, cu cotul stâng, genunchiul drept. Exercițiul se repetă fără întrerupere, străduindu-se să se realizeze un număr maxim de poziții șezând în timp de 2 minute.

Alte indicații:

-nu este permisă schimbarea poziției. Se lucrează cu ajutorul coatelor, cu ajutorul părții toracice a coloanei vertebrale etc.;

este necesar să se atragă atenția testatului să nu înceapă cu efort maxim, ci să-și împartă forțele
pe întregul interval de 2 minute;

se recomandă ca după 15 secunde să se anunțe timpul.

Condiții: Saltea de gimnastică (bandă de pâslă), cronometru.

Apreciere: Numărul exerciți i lor corect efectuate și terminate în interval de 2 minute.

Precizia însemnării l poziție șezând. Aprecierea individuală – a se vedea tabelul nr. l.

7. Alergare timp de 12 minute

Sarcină: A se stabili nivelul capacității de rezistență la alergare (ținând seama de capacitatea de rezistență generală, aerobică).

Efectuare: Se aleargă pe pista de atletism, se ia startul dintr-o poziție (stând în picioare) înaltă, după obișnuințele din atletism. Trebuie să se alerge în timpul cerut o parte cât mai lungă din pistă.

Alergarea poate să alterneze cu mersul (dacă testatul au poate să alerge). Alte indicații:

se recomandă să se distribuie testaților numere de start și să se noteze pentru fiecare numărul de
ture alergate;

este necesar să se măsoare exact lungimea pistei (a unei ture) și să se delimiteze pe aceasta
segmente de câte 50 de metri;

continuu să anunțe timpul alergării, după terminarea alergării vor rămâne toți cei testați pe
loc și așteaptă să se măsoare distanțele.

Condiții: Pistă de atletism, numere de start, cronometru, piston de start (fluier).

Apreciere: Se măsoară lungimea pistei alergate in metri (m). Precizia notării 10 m (această distanță se măsoară în cadrul segmentului de 50 m). Aprecierea individuală – a se vedea tabelul.

8. Aruncarea mingii de oină (cu o mană la distanță)

Sarcină: Se stabilește nivelul de viteză a forței explozive a membrului superior preferat cu privire

a aruncări și loviri.

Efectuare: Aruncarea se efectuează cu mâna ^referată (cu care individul efectuează serviciul), :in poziția stând și de pe loc (fără avânt). Dreptaciul r ă in poziția cu piciorul stâng înainte, iar stânga-iul cu piciorul drept înainte. După întinderea -.i i ni i urmează aruncarea cu un arc superior cu o forțare de a arunca cât mai departe.

Alte indicații:

după aruncare trece pe piciorul celălalt, dar nu peste linia de demarcare;

la depășirea pragului, încercarea se repetă;

se efectuează trei încercări, se apreciază cea mai bună dintre ele.

Condiții: Mingea de oină (se recomandă 2-3 -ridicări) de cea 160 grame, o suprafață suficient de -:re (20—80 m), bandă marcaj de tablă.

Apreciere: Se măsoară distanța aruncării celei mai depărtate în metri (m), precizia notării 0,1 m.

9. Alergarea accelerată, cu schimbarea direcției –(eventual)

Sarcină: Să se stabilească nivelul capacității de viteză de alergare specială, cu schimbare de Efectuare: Testatul aleargă cu racheta în mână de trei ori una după alta, pe pista marcată cinci segmente de câte patru metri spre țintă și înapoi în ordinea marcată.

Segmentul 3 b (a se vedea conturul 1) aleargă de-a îndărătelea, toate celelalte segmente le aleargă după voie. Scopul este să realizezi sarcina în timpul cel mai scurt.

Alte indicații:

– este necesar ca testatul, la marcajul central și la țintele marginale, totdeauna să pășească sau cel
puțin să atingă cu un picior și, în același timp, să atingă în față pământul cu racheta;

– startul se efectuează ca la testul c.l.
Condiții: Spațiu pentru alergare, ținte marcate, cronometru rachetă.

Apreciere: Se măsoară timpul alergării în secunde (s). Precizia însemnării 0,1 s.

10. Deplasări in părți cu atingere (compas)

Sarcină: A se stabili nivelul capacității de viteză specială, de frecvență a membrelor inferioare, a trunchiului și a brațului.

Efectuare: Testatul stă în porțiunea marcată (patrulater) cu latura de 40 cm. La semnal, efectuează mari deplasări, alternativ în partea stângă și în partea dreaptă (ca la forhand jos – volei – trece cu piciorul stâng peste cel drept) și atunci atinge cu racheta mingea pusă la o anumită distanță de pământ. Scopul este ca să se efectueze cât mai multe asemenea exerciții de l minut. Distanța ambelor mingi pline de la centru depinde de înălțimea corporală a celui testat și se stabilește astfel:

– înainte de începerea testului, cel testat este măsurat cu un băț la spate, înălțimea astfel stabilită
(20 cm) se duce în ambele părți de la centrul patrulaterului și în aceste locuri se pun mingile).

Alte indicații:

la atingerea mingii cu racheta, piciorul dinapoi încordat nu se depărtează de patrulaterul limitat:
40 x 40 cm.

se recomandă ca mingiile pline să fie ținute de un ajutor;

este permisă o încercare.

Condiții: Băț pentru măsurarea înălțimii celui care efectuează exercițiul, două mingi pline, rachetă, cronometru.

Apreciere: Numărul atingerilor mingii timp de uri minut (min).

Precizia însemnării l atingere. Aprecierea individuală – a se vedea tabelul nr. l.

11. Lovitura de dreapta și ștangă

Sarcina: A se pune mingea pasată prin lovitura de dreapta (D) și de stânga (S) în țintele desemnate.

Efectuarea: Jucătorul urmărit se mișcă în apropierea liniei de bază și nimerește din 50 de lovituri jucate alternativ lovitură de dreata și lovitură de stânga ținta.Alegerea țintei este după apreciere proprie.

Condiții: Mingi noi.

Teren de tenis cu ținte pătrate cu latura de 2 m, după schița din conturul 2. Mașină de joc -Frecvența loviturilor 15 – 20 pe minut cu căderea mingii între linia de serviciu și linia de bază, alternativ în D și S, în total 50 lovituri (25 D, 25 S).

Apreciere: Atingerea țintei liber alese = l punct.

Aprecierea individuală – vezi tabelul nr. l.

12. Voleu dreapta – voleu stânga

Sarcină: trimiterea mingii prin voleu în spațiul desemnat.

Efectuarea: Jucătorul urmărit nimerește în apropierea plasei de 50 de ori alternativ voleu stânga (S) și voleu dreapta (D), în spațiul desemnat.

Condiții: Mingii noi.

Teren de tenis (după schița din conturul 3).

Mașină de joc frecvența 25 lovituri pe minut, înălțimea mingii pentru voleu de înălțime medic, alternativ în D și S, în total 50 lovituri (25 D, 25 S).

Aprecierea: Atingerea țintei: l punct.

Aprecierea individuală – a se vedea tabelul nr. l.

13. Serviciul:

Sarcină: trimiterea serviciului în locurile și în țintele stabilite.

Efectuarea: Jucătorul joacă în total 16 servicii, totdeauna alternativ, 2 la dreapta și 2 la stânga, începe să servească de 2 ori în ținta nr. l, apoi din stânga de două ori ținta nr. 3, din nou din dreapta de 2 ori în ținta nr. 2 și mai departe din stânga de 2 ori în ținta nr. 4. Cele opt servicii le repetă încă o dată, în același mod.

Condiții: Mingi noi.

Teren pentru serviciu, ținte marcate (l ,25 x l ,25 m) și trei linii de forță ( după schița conturului 4):

a. eleve mai mari, elevi mai mici.

b. junioare, elevi mai mari (ca vârstă)

c. femei, juniori

d. sportivi de performanță
Apreciere:

I. Serviciu

căderea mingii dincolo de linia corespunzătoare de forță și nimerirea locului corespunzător
(1-4)… l punct

nimerirea locului corespunzător (l-4)…0,5puncte

celelalte servicii … 0 puncte

TABELUL NR. 1

PROBE ȘI NORME FIZICE DE TESTARE CE REPREZINTĂ VALOAREA MEDIE A JUCĂTORILOR DE TENIS PRIVIND RANDAMENTUL FIZIC

TABELUL NR. 2

TESTE TEHNICE DE RANDAMENT

(INDIFERENT DE SEX ȘI VÂRSTĂ)

II. Serviciu

nimerirea țintei (1,25 x 1,25 m) …2 puncte

nimerirea locului corespunzător (l – 4) … 1 punct

celelalte servicii … l punct (0,5 puncte)

nereușit (aut) … 0 puncte

Apreciere individuală — a se vedea tabelul nr. l

14. Smeci

Sarcină: A plasa în spațiul desemnat

Efectuare'. Jucătorul urmărit execută smeciul de 16 ori în spațiul desemnat.

Condiții: Mingi noi.

Teren de tenis cu spațiu pentru smeci (după schița din conturul nr. 5).

Mașină de joc – frecvența 15-20 lovituri pe minut, cu căderea arbitrară a mingiei între linia de serviciu și linia de bază. In total 16 smeciuri.

Apreciere:

Nimerirea țintei: 2 puncte-

Nimerirea terenului de tenis, în afara țintei: l punct.

Aprecierea individuală – a se vedea tabelul nr. 2.

Organizarea testării și analiza rezultatelor Indicații cu privire la organizarea testării. Conducerea testării

In principiu conduce testarea și înregistrează /ezultatele doar lucrătorul calificat (metodistul, mtrenorul).în foaia de notare pune data testării și semnătura. Toate datele obținute se notează pe o foaie de notare (a se vedea anexa).

Desfășurarea în timp a testării

Realizarea propriu-zisă a cerințelor de test r•ecomandăm să se realizeze în două unități de antrenament. In prima, testele de randament motrice special (în ordine: aruncarea cu mingea de crichet, alergarea cu schimbarea direcției și trecerile în părți cu atingere), iar apoi testele randamentului de joc ( dreapta – stânga, voleu dreapta- stânga, serviciul și smeciul. In a doua unitate este bine să se efectueze testele generale de randament motrice în ordinea stabilită (aruncarea cu mingea plină,

poziția atârnat cu brațele flexate, repetat la băieți sau menținerea în poziția atârnat cu brațele flexate la fete, săritura în lungime de pe loc, gradul de înclinare, alergare la 50 m, poziția culcat – șezând repetat și alergare în timp de 12 minute, întreaga testare trebuie să fie înfăptuită în cel mult 14 zile.

în cazul că testarea este organizată într-o singură acțiune de o zi (de exemplu într-o întâlnire comună de testare ș.a.m.d.), recomandăm ca testele din prima unitate de antrenament să se efectueze dimineața, iar testele din a doua unitate după-amiaza.

Dacă din motive importante nu se poate respecta ordinea testelor, este necondiționat necesar, ca testele șezând-culcat și alergare timp de 12 minute să fie relaxate la urmă (ultimele).

Condițiile testării

Testele se efectuează în majoritatea cazurilor pe terenul de sport, prin respectarea condițiilor de bază obiective (temperatura 10 – 20°C vreme relativ fără vânt, teren uscat și tare, să nu plouă etc.).

Testării propriu-zise trebuie să-i preceadă încălzirea (10-15 min.). Nu trebuie să ducă la oboseală. Ar trebui să cuprindă alergarea de redusă intensitate (lungimea cea 300-400 m), gradual accentuată (segmente de 20-30 m cu 50 până la 90 % efort, având în vedere maximul) și exerciții de destindere, precum și exerciții de fortificare, direcționate pe mușchii membrelor superioare și inferioare, pe mușchii împletiturii umărului, al trunchiului, pe mușchii burții și pe mușchii din șale, șold și femurali.

Testarea nu se efectuează la indivizi după boală sau în stadiul incipient al bolii, eventual la cei care nu se simt în forma (condiția) obișnuită. Se ia în seamă, de asemenea, oboseala după concursuri grele sau după o muncă fizică grea. Alergarea timp de 12 min. este examenul medical de specialitate.

Datele înălțimii corporale și ale greutății le stabilește lucrătorul care răspunde de conducerea testării. Dacă nu avem la dispoziție materialele necesare (cântar uman, centimetru suficient de lung) pot fî folosite datele obținute de medic, eventual datele din examinările de la școală etc.