ȘCOALA DOCTORALĂ A FACULTĂȚII DE ISTORIE [310666]
UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE ISTORIE
ȘCOALA DOCTORALĂ A FACULTĂȚII DE ISTORIE
TEZĂ DE DOCTORAT
Așezări getice din Muntenia
(sec. IV î.e.n. – I e.n.)
Coordonator științific
Prof. Dr. ALEXANDRU AVRAM
Doctorand: [anonimizat]
2017
CUPRINS
INTRODUCERE
Probleme terminologice……………………………………………………………………
Cadrul natural…………………………………………………………………..
II.1. Unități de relief…………………………………………………………………..
II.1.1. Subcarpații…………………………………………………………………..
II.1.2. Podisul Getic…………………………………………………………………..
II.1.3. Câmpia Română…………………………………………………………………..
II.2. Rețeaua hidrografică…………………………………………………………………..
II.3. Clima. Vegetația. Fauna…………………………………………………………………..
Istoricul cercetarilor…………………………………………………………………..
III.1. [anonimizat]. ……..
III.2. Cercetările arheologice din secolul XX…………………………………………..
III.3. Cercetările arheologice de la începutul secolului XXI. Stadiul actual al cercetărilor. …………………………………………………………………..
Interpretarea analitică a descoperirilor…………………………………………………………………..
IV.1. [anonimizat]…………………………………………………………………..
IV.2. Așezări nefortificate…………………………………………………………………..
IV.3. Problema dispariției așezărilor getice………………………………………………………
Cronologia așezărilor…………………………………………………………………..
Repertoriul descoperirilor…………………………………………………………………..
VII. Complexele descoperite…………………………………………………………………..
VII.1. Complexe de locuit…………………………………………………………………..
VII.2. Gropi…………………………………………………………………..
VII.3. Vetre, cuptoare…………………………………………………………………..
VII.4. Ateliere …………………………………………………………………..
VII.5. Complexe rituale/de cult în așezări…………………………………………………
CONSIDERAȚII FINALE…………………………………………………………………..
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………..
ILUSTRAȚII…………………………………………………………………..
[anonimizat]. Studii și Comunicări. Muzeul Județean Argeș. Pitești.
[anonimizat], Iași-București.
ARMSI – Academia Română. [anonimizat].
BCMI – [anonimizat].
BMJT – Buletinul Muzeului Județean Teleorman. Seria Arheologie. Alexandria.
BMI – [anonimizat].
BMJTAG – Buletinul Muzeului Judeţean "Teohari Antonescu" Giurgiu.
Cercetări arheologice – Cercetări Arheologice. Muzeul de Istorie al R.S. România/ Muzeul Național de Istorie, București.
CAB – Cercetări arheologice în București, Muzeul de Istorie al orașului București, București.
Cercetări istorice – Cercetări istorice. Muzeul de istorie a Moldovei. Iași.
Carpica – Carpica, Muzeul Județean Bacău.
CCAR – Cronica Cercetărilor Arheologice în România.
CCDJ – Cultură și Civilizație la Dunărea de Jos, Călărași.
CNA – Cronica numistmatică și arheologică
Crisia – Crisia. Culegere de materiale și studii. Muzeul Țării Crișurilor. Oradea.
Dacia (N.S.) – Recherches et Découvertes Archéologiques en Roumanie/Revue
d’Achéologie et d’Histoire Ancienne, Bucharest.
Danubius – Danubius. Muzeul de Istorie Galați.
Eirene – Eirene. Studia Graeca et Latina. Institute of Philosophy, Academy of Sciences of the Czech Republic
Istros – Istros, Revista Muzeului Brailei, Brăila.
MCA – Materiale și Cercetări Arheologice, București.
Memoria Antiquitatis – Memoria Antiquitatis, Piatra Neamț.
MIM – Materiale de istorie și muzeografie. București.
Mousaios – Revista Muzeului Județean Buzău.
Muzeul național – Muzeul Național de istorie al R.S. România, București.
Pontica – Pontica. Muzeul de istorie națională și arheologie, Constanța.
Revista arheologică, Serie Nouă – Revista arheologică, Chișinău.
Revista de cercetări arheologice și numismatice – Muzeul Municipiul București.
Revista muzeelor – Revista Muzeelor, București.
RPAN – Revista de Preistorie și Antichități Naționale, București.
Sargetia – Sargetia. Acta Musei Devensis, Deva.
SCIV(A) – Studii și Cercetări de Istorie Veche (și Arheologie), București.
SCN – Studii și Cercetări de Numismatică, București.
Studii – Revista de Istorie, Colecția Studii, București.
Thraco-Dacica – Thraco-Dacica, București.
Tyragetia – Tyragetia. Muzeul Național de Arheologie și Istorie a Moldovei. Chișinău.
Valachica – Valachica. Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”, Târgoviște.
INTRODUCERE
”În mersul anevoios al cercetării științifice este totdeauna
necesară o privire înapoi, spre a măsura drumul parcurs.”
Radu Vulpe 1968
Lucrarea prezentă are în vedere siturile din Muntenia încadrate cronologic în perioada secolelor IV î.e.n.-I e.n. Din punct de vedere geografic, arealul menționat cuprinde spațiul dintre râurile Olt, Râmnicu Sărat, Dunăre și Subcarpați. Intervalul cronologic menționat a fost împărțit în literatura de specialitate, în general, în două etape majore, respectiv secolele IV-III î.e.n. și secolele II î.e.n.-I î.e.n., separate de o perioadă ”de tranziție” care cuprinde secolele III-II î.e.n., lucru care este reiese și din modul în care descoperirile au fost abordate de cercetători, studiile concentrându-se de cele mai multe ori fie pe prima etapă cronologică, fie pe a doua, indiferent de spațiul la care se face referire. Deși preocupările pentru așezările getice își au începuturile încă din secolul al XIX-lea, lucrări care să cuprindă o viziune de ansamblu asupra descoperirilor getice din întreaga perioadă sunt foarte puține. De la opera lui Vasile Pârvan și până la ultimele cercetări arheologice, s-au publicat în mare majoritate articole și studii de specialitate fie dedicate câte unui sit, fie unor microzone sau unui anumit tip de sit, monografiile fiind foarte puține. După volumul sumar al lui R. Vulpe despre Așezările getice din Muntenia, ultima lucrare referitoare la secolele menționate este cea a Mioarei Turcu, publicată în 1979, prezentând într-o manieră sumară și pe alocuri superficială stadiul cercetărilor din acel moment și teoriile existente. Astfel, o lucrare care să sintetizeze rezultatele cercetărilor la momentul actual pare foarte necesară.
Prin urmare, lucrarea prezentă a pornit de la ideea de a realiza o analiză a locuirii getice din Muntenia, considerând la momentul începerii studiilor doctorale că, sintetizând toate informațiile existente despre civilizația getică din acea zonă, se pot clarifica unele din problemele acestei perioade, sau cel puțin imaginea de ansamblu oferită ar putea să ofere un punct de plecare pentru a realiza acest obiectiv. Pe parcurs a devenit tot mai evident că informațiile disparate, publicațiile puține comparativ cu cercetările efectuate, gradul uneori foarte slab al cercetărilor și lipsa unei abordări unitare în cercetarea siturilor getice fac obiectivul inițial unul foarte greu de atins.
Alexandru Vulpe, într-un articol publicat în 2005, își manifesta opinia conform căreia informațiile pe care le avem despre civilizația getică din săpăturile arheologice sunt totuși foarte puține, deși aparent se cunosc destule despre cultura acestei populații. În opinia sa, rezultatele cercetărilor arheologice, oricât de extinse par, în fapt aduc mai multe incertitudini decât clarificări, acest lucru fiind cauzat de lipsa ”datelor concrete publicate: s-a scris mult, dar se cunoaște puțin, iar ceea ce nu se cunoaște bine este suplimentat prin ipoteze, marcate adesea prin prejudecăți de ordin istoric, bazate pe o informație literară la rândul ei foarte fragmentară și expusă speculației”. Mai bine de un deceniu mai târziu de la aceste afirmații, lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Se cunosc mai multe situri, pentru unele dintre cele care erau deja cercetate sau în curs de cercetare s-au adus informații noi care să completeze ceea ce se știa deja sau să infirme anumite date luate ca sigure anterior, dar multe aspecte rămân încă neclare, multe materiale sunt nepublicate, pierdute prin depozitele muzeelor, multe rapoarte de cercetare sunt în continuare sumare, fără a fi urmate de publicarea mai extinsă a rezultatelor săpăturilor, promisă de cele mai multe ori.
În diverse articole, volume sau teze de doctorat, dedicate fie unei unități administrative, fie întregii zone a Munteniei, au fost realizate repertorii ale siturilor getice descoperite, din diverse perioade, cumulând situri cercetate prin săpături arheologice și situri descoperite în cadrul cercetărilor de teren sau de salvare, despre majoritatea dintre acestea singurele informații fiind de tipul ”a fost identificată o așezare getică pe baza materialului găsit la suprafața solului”. Numărul ”așezărilor” cunoscute ar fi, pornind de la aceste lucrări, de ordinul sutelor, cercetările recente adăugând permanent noi și noi obiective, însă fără informații legate de încadrarea cronologică, tipul de complexe sau materiale arheologice, repertorierea într-o lucrare a tuturor acestora ar fi în primul rând cronofagă, iar în al doilea rând fără a oferi posibilitatea de a lămuri problemele civilizației getice. Harta Munteniei este împânzită de situri getice, care fără cercetări minime, arată doar că așezările au fost dispuse aproximativ peste tot, în intervalul cuprins între sec. IV î.e.n.-I e.n. Unele dintre obiectivele menționate din periegheze, de exemplu, aflate la distanțe foarte mici între ele, ar putea face parte dintr-un singur sit de fapt, dar acest lucru rămâne o presupunere în lipsa săpăturilor arheologice. Scopul prezentei lucrări nu este de a demonstra acest lucru, densitatea și numărul foarte mare al siturilor getice din Muntenia, ci de a extrage toate informațiile cunoscute din săpături arheologice în principal, pentru a contura pe cât posibil o imagine a locuirii getice din acest spațiu în perioada menționată. Prin urmare, repertoriul alcătuit, care reprezintă baza documentară a lucrării, nu cuprinde toate aceste sute, chiar mii de ”așezări” posibile, al căror caracter și cronologie nu pot fi stabilite, ci doar acele situri care au fost cercetate arheologic sau sunt în măsură să ofere, măcar prin cartarea lor, anumite informații. Se vor regăsi prin urmare și situri care nu au beneficiat de săpături sistematice, pentru a ilustra totuși fenomenul extinderii așezărilor getice și a nu lăsa falsa impresie că în Muntenia au fost doar câteva așezări, anume cele care au beneficiat de săpături. Analiza interpretativă va avea însă la bază numai ultimele obiective.
Pe de altă parte, deși scopul inițial era acesta, lucrarea de doctorat nu își propune să ofere răspunsuri definitive la toate întrebările legate de civilizația getică, ci să atragă atenția asupra problemelor care încă nu și-au găsit rezolvare prin săpături și prin analiza materialului, să prezinte ultimele descoperiri și teorii expuse de cercetători, în speranța de a creiona o imagine actuală și cât mai clară asupra locuirii getice din Muntenia, cu asumarea riscului ca această imagine să fie sensibil schimbată de cercetările viitoare. Trebuie menționat de la început că abordarea nu va fi una istorică, decât acolo unde acest lucru va fi absolut necesar. De asemenea, pe lângă tendința actuală (cel puțin în aparență) din rândul tinerilor cercetători de a arăta cât de mult nu știm, cât de mult a fost cercetat și publicat prost sau insuficient și cât de multe din informațiile pe care le avem sunt greșite, mi-am propus să arăt și ceea ce știm și putem folosi, cu rezervele de rigoare. Cu siguranță și metodele actuale de cercetare, considerate de noi moderne și mult mai adecvate decât în trecut, vor fi considerate de cercetătorii viitorului insuficiente și învechite, astfel încât o abordare de genul acesta poate fi mai degrabă deconstructivă.
În același articol menționat anterior, A. Vulpe avertiza și asupra riscului de a ”potrivi” datele istorice cu cele arheologice, în scopul clarificării unor probleme și a confirmării unor ipoteze. Așa s-a ajuns ca, după cum se va vedea pe parcursul lucrării, finalul majorității siturilor din Muntenia, în sec. I î.e.n.-I e n., să fie pus pe seama fie a evenimentelor din timpul lui Burebista, fie a expediției lui Aelius Catus sau a lui Plautius Silvanus Aelianus, chiar în cazuri în care datele cronologice nu permit stabilirea acestui lucru, ci doar pe baza ”logicii istorice”.
Prima etapă în realizarea acestei teze a constat în realizarea unor hărți cu evidențierea siturilor getice pe etape cronologice, cu scopul de a arăta permanențele și schimbările care se produc în ceea ce privește dispunerea în teritoriu a așezărilor în secvențele cronologice menționate, dacă există aglomerări de așezări, eventual zone nelocuite sau zone preferate indiferent de perioadă, relațiile dintre așezări, informații la care se adaugă rezultatele săpăturilor arheologice (complexele cercetate, materialul arheologic, eventual indicatori cronologici).
Structura lucrării cuprinde șapte capitole, la care se adaugă ”Introducerea”, ”Concluziile”, Bibliografia și Ilustrațiile.
Primul capitol se referă la ”Problemele terminologice în cercetarea epocii getice”, scopul fiind acela de a adopta o terminologie unitară pe parcursul lucrării și de a expune teoriile existente despre conceptele utilizate.
Capitolul ”Cadrul natural” cuprinde o prezentare pe scurt a unităților de relief din Muntenia, rețeaua hidrografică și succinte considerații aspura climei, vegetației și faunei. ”Istoricul cercetărilor” prezintă principalele contribuții din arheologia românească în cercetarea siturilor getice, începând cu primele mențiuni făcute de cercetători ”amatori”, pasionați, în secolul al XIX-lea, până în prezent când anual au loc săpături sistematice dar și preventive sau de salvare, sporind considerabil numărul siturilor cunoscute.
Capitolul al IV-lea cuprinde ”Interpretarea analitică a descoperirilor” și este bazat, după cum am menționat deja, pe acele situri în care au avut loc săpături arheologice iar informațiile publicate sunt suficiente pentru a permite constatări legate de tipul de sit și/sau încadrarea cronologică a acestuia. Pentru a sistematiza informațiile, am împărțit capitolul pe așezări fortificate și cetăți, respectiv așezări nefortificate, pentru fiecare dintre cele două subcapitole structura urmărind etapele cronologice precizate. Pentru ilustrarea unor probleme am făcut analogii cu cercetările epocii getice din zona Moldovei, unde situațiile și problemele discutate sunt similare cu cele din Muntenia. Problema dispariției așezărilor getice în secolul I î.e.n. sau I e.n. a beneficiat de mai multe interpretări de-a lungul timpului, chiar controverse și polemici între cercetători, astfel încât am considerat oportun să fie prezentate separat.
”Cronologia așezărilor” reprezintă problema principală a cercetării arheologice, elementele de datare descoperite în situri fiind puține și de multe ori descoperite în afara contextelor arheologice. Capitolul dedicat acestei își propune să prezinte piesele considerate indicator cronologic și concluziile care se pot formula pe baza acestora.
”Complexele descoperite”, ultimul capitol al lucrării, prezintă principalele complexe identificate în cadrul așezărilor getice, acestea fiind susceptibile de a contura caracterul unui sit.
Ilustrația lucrării cuprinde hărțile cu dispunerea în teritoriu a siturilor, planurile așezărilor importante cercetate și planșe cu piesele pe baza cărora au fost încadrate cronologic.
I. Probleme terminologice
I.1. Geți, daci, geto-daci, daco-geți
Denumirea locuitorilor din spațiul avut în vedere în lucrarea de față este un subiect care nu a fost abordat foarte des în lucrările de specialitate, cercetătorii folosind, de cele mai multe ori, unul din denominativele menționate fără a-și justifica alegerea. Istoricii sunt de acord că ”geți” era termenul folosit de greci pentru a denumi populația atât de la sud cât și de la nord de Dunăre (Herodot, IV, 93), până la Carpați, iar ”daci” era utilizat de către romani pentru a desemna populația din zona centrală și nordică a teritoriul de astăzi al României, cuvântul fiind atestat pentru prima oară în De Bello Gallico (Caesar VI, 25,2). Unitatea lingvistică și culturală a celor două populații apare menționată la Strabo (Geografia, VII.3).
Discuția referitoare la acești termeni apare în Enciclopedia arheologiei și istoriei vechi a României, C. Preda considerând că ”identitatea etnică a geto-dacilor, comunitatea lor de limbă și de teritoriu” sunt dovedite atât de literatura antică, dar și de cercetările arhologice, astfel că se justifică utilizarea sintagmei geto-daci.
H. Daicoviciu în lucrarea sa ”De la Burebista la cucerirea romană” preciza că, din moment ce reprezintă aceeași populație, va folosi atât geți cât și daci, geto-daci sau daco-geți. C.C.Petolescu folosește simplu geto-daci, menționând doar faptul că acest concept este subiect de polemică, dar fără a justifica în vreun fel preferința sa, în timp ce A. Rustoiu folosește atât daco-geți cât și daci pe parcursul acelorași lucrări.
Dintre arheologii care s-au ocupat în mod special de situri din Muntenia, amintim pe N. Conovici și G. Trohani care în studiile generale referitoare la situri folosesc (așezări) geto-dacice, iar M. Turcu și R. Vulpe vorbesc atât despre așezări getice cât și geto-dacice. O opinie oarecum distinctă are V. Sîrbu, în monografia așezării de la Grădiștea, unde precizează că denumirea de geți este mai potrivită pentru a fi utilizată referitor la populația din această zonă, ținând cont de denumirea folosită în izvoarele antice grecești, iar geto-daci să fie folosit pentru lucrările generale. În volumul Istoria Românilor, A. Vulpe consideră că se poate folosi denumirea geto-daci, cu anumite precauții, dar o preferă totuși față de daco-geți.
Un punct de vedere mai drastic este exprimat de K. Strobel, care consideră că geto-daci este un ”concept generalizator” care ”implică existența unui pseudo-etnos unitar” și nu ar trebui folosit ca determinativ etnic. Construcțiile geto-daci, daco-geți sunt considerate de cercetător creații moderne fără bază în antichitate, amintind că această cultură ”geto-dacică” este orientată tot spre lumea elenistică predominant, chiar în sec. I î.e.n. . K. Strobel propune ca fiind mai corectă varianta ”dacic-getic” pentru perioada începând cu sec. II î.e.n. pentru ”a evita (…) conotația inevitabilă că ambele denumiri determinative etnic ar fi expresia uneia și aceleiași mărimi etno-istorice, așa cum o implică conceptul de geto-dacic”.
Considerând pertinentă argumentația prezentată mai sus și din dorința de a oferi un aspect unitar și coerent din punct de vedere terminologic lucrării de față, am preferat folosirea denumirii de geți, în detrimentul construcției care pare a fi favorizată de cercetători de geto-daci. Acest lucru nu înseamnă decât acceptarea unei convenții ca fiind mai potrivită decât celelalte, în cazul de față, și nu desemnarea sub aspect etnic a populației din spațiul Munteniei, ca fiind diferită de cea dacică. În fapt, majoritatea conceptelor cu care arheologii lucrează sunt convenții acceptate, dar care nu exprimă neaparat realități din antichitate. Inclusiv numele zonelor geografice și toponimele folosite sunt convenții, mai mult sau mai puțin potrivite, cum este de exemplu Muntenia, care reprezintă o realitate administrativ-geografică din sec. XX dar pe care o folosim pentru a discuta și despre epoca Latène.
I.2. Fortificații, așezări deschise, cetăți, davae.
Terminologia referitoare la tipurile de sit întâlnite în lumea getică reflectă nevoia de tipologizare și de clasificare a siturilor, cu scopul de a obține o mai bună înțelegere asupra dinamicii locuirii getice, a funcțiilor și relațiilor dintre situri. După cel mai evident criteriu, siturile au fost clasificate în funcție de prezența sau absența elementelor de fortificare iar apoi s-au avut în vedere elemente ca suprafața siturilor, complexele descoperite, materialele arheologice, poziționarea siturilor în teren/forme de relief. Dacă pentru secolele IV-III î.e.n. dihotomia se face între ”cetăți” (în sens larg fortificații) și așezări nefortificate, pentru sec. II î.e.n.-I e.n. este vorba despre davae, fortificații și așezări nefortificate. Se mai adaugă o categorie, aceea a locurilor de cult/incinte sacre.
În cazul așezărilor nefortificate situația este simplă, nu există controverse majore din punct de vedere terminologic, sunt acele situri în care, după cum spune și denumirea, nu au fost identificate elemente de fortificare, complexele cercetate sunt cele comune (bordeie, locuințe de suprafață, gropi, vetre, eventual ateliere), materialele sunt tipice. Au mai fost numite și „așezări deschise” (sintagmă care, fără a fi greșită în sine, ar implica existența și a unor așezări ”închise”) sau ”așezări fortificate natural”, denumire total nepotrivită, menită să sugereze tocmai lipsa elementelor artificiale de fortificare.
Monica Nicolăescu în teza sa de doctorat pune problema definirii așezărilor nefortificate getice, considerând că o clasificare a siturilor este ”o creație artificială”, ținând cont de faptul că perimetrul real al acestor așezărilor nefortificate nu se cunoaște cu exactitate, din cauza nivelului cercetărilor, iar încadrarea unui sit în această categorie fără o cercetare exhaustivă este incorectă. Ținând cont că în orice interpretare legată de așezările getice suntem tributari stadiului cercetărilor și a modului cum arheologii au ales să prezinte rezultatul săpăturilor, consider că trebuie să ne asumăm acest lucru și să folosim informațiile pe care le avem, cu spirit critic și acceptând că pot apărea oricând informații noi de manieră să schimbe percepțiile anterioare. Altfel spus, este probabil ca o parte considerabilă din siturile în care au vut loc cercetări arheologice, considerate acum așezări nefortificate/deschise, să fie de fapt de alt tip, dar în lipsa unor certitudini și a unei alte variante de a le denumi, le vom încadra tot în această categorie.
Conform definiției din Enciclopedia arheologiei și istoriei vechi a României, fortificațiile, indiferent de perioada despre care se discută, sunt ”amenajări sau construcții speciale menite să protejeze așezările umane în fața atacurilor sau a pătrunderilor animalelor sălbatice. În unele cazuri fortificațiile aveau și rolul de a delimita un teritoriu sau chiar numai o construcție, de obicei cu caracter sacru”, definiția aparținându-i lui Ion Chicideanu. Mai departe cercetătorul precizează că ”au avut și rolul de a sublinia prestigiul social al unor conducători locali”. De remarcat că prin această definiție nu este accentuat ca obligatoriu rolul militar al fortificațiilor, interpretare spre care se tinde de multe ori în cercetarea siturilor getice.
I. Glodariu considera că, pentru a clasifica fortificațiile, trebuie considerate anumite criterii care țin de tipul și dispunerea elementelor de fortificare și caracterul așezărilor (argumentație făcută legat de situri din secolele II-I î.e.n.). După primul criteriu autorul identifică așezări de tip promontoriu barat și fortificații de tip circular, iar după elementele de fortificare: fortificații cu șanț, cu șanț și palisadă, cu șanț și val, cu șanț, val și palisadă, cu val sau zid de piatră. I. Glodariu considera că fortificațiile erau posibil chiar de la început reședințe ale elitelor locale ”deci centre politice, militare și religioase ale unor zone diferite ca întindere”, iar ”așezări civile deschise” gravitau în jurul lor. Această ultimă afirmație, legată de așezările ce ”gravitează” în jurul fortificațiilor, este acceptată de mulți arheologi, însă cercetările arheologice nu au fost în măsură să dovedească acest lucru cu certitudine. De cele mai multe ori săpăturile s-au concentrat pe așezările fortificate, iar în jurul lor au fost în cel mai bun caz efectuate cercetări de teren (uneori doar în pauzele de șantier), soldate cu descoperirea de materiale arheologice.
În ceea ce privește ”cetățile”/”cetăți de refugiu”, interpretarea clasică este rezumată destul de clar de D. David, acestea fiind centre fortificate menite să controleze anumite zone sau căi de acces sau să adăpostească anumite comunități, fără a avea rol economic sau religios, cu o locuire civilă modestă. Conform lui I. Glodariu, care clasifica așezările în așezări fortificate, așezări nefortificate și cetăți, acestea din urmă erau caracterizate de situarea lor în apropierea unor așezări nefortificate, nu erau locuite permanent de populație ci erau sediul liderului politic și militar și al garnizoanei. Așezările fortificate în schimb găzduiau o mare parte din populație, pemanent, ceilalți membri ai comunității locuind în afara fortificației.
Termenul care pune cele mai multe probleme de interpretare este ”dava”, acesta primind de-a lungul timpului definiții care esențial nu diferă între ele, dar au nuanțe ce merită menționate. ”Dava” în sine este o particulă care apare în toponime, de tipul Argedava, Piroboridava, Cumidava etc., majoritatea acestora făcând referire la așezări din spațiul getic.
I. Glodariu considera că termenul dava trebuie interpretat din perspectivă lingvistică, ajungând la concluzia că desemna o ”așezare în general”.
În Enciclopedia arheologiei și istoriei vechi a României se consideră că aceste așezări, adesea fortificate, erau ”centre ale unei intense activități meșteșugărești și comerciale, iar pe de altă parte îndeplineau și o funcție politico-administrativă, ca sedii ale autorității tribale sau unional-tribale”. Și A. Vulpe prezintă acest tip de sit similar ”un centru politic, religios și economic, funcții concentrate toate, într-o așezare, uneori și fortificată”, fiind în fapt, în opinia autorului, termenul specific utilizat pentru a numi un centru rezidențial al civilizației getice, care prezintă însă diferențe de la o zonă la alta, deoarece nu există un criteriu standard pentru a defini dava. În ambele definiții trebuie subliniată precizarea că așezările de tip dava sunt ”adesea”, respectiv ”uneori” fortificate, prezența elementelor de fortificare nefiind un element esențial pentru a clasifica o așezare drept dava, fapt care este dovedit de altfel de siturile nefortificate care în ciuda acestui fapt, îndeplinesc celelalte criterii ce îndreptățesc încadrarea lor în așezările de tip dava.
Într-un articol publicat în 2010, M. Babeș extinde discuția despre dava, într-un răspuns la opiniile formulate de V. Sîrbu legat de situl de la Cârlomănești. Dacă inițial, după cum chiar domnia sa precizează, considera dava un termen autohton ce echivalează cu oppidum, un centru economic, politic, militar și de cult al unei formațiuni tribale, după săpăturile sistematice efectuate la Cârlomănești cercetătorul aduce o serie de criterii punctuale care definesc o dava, criterii care sunt ”verificabile și cuantificabile”: (1) situarea așezărilor pe cursurile râurilor mari, (2) pe terasele înalte ale acestora beneficiind astfel de apărare naturală prin pantele abrupte existente, uneori cu elemente de fortificare antropice, (3) depuneri arheologice de 70-150 cm, dovedind activități antropice și o locuire intensă, (4) complexe de mari dimensiuni, unele posibil cu rol de cult, urme de complexe de locuit sau pentru activități gospodărești, (5) material arheologic bogat, cuprinzând diverse tipuri de piese, cu funcționalități diverse, (6) prezența importurilor ca dovezi ale relațiilor comerciale, (7) asocierea cu așezări deschise vecine, (8) distanța dintre dave de 50-60 km, care poate duce la concluzia că acestea erau ”locuri centrale ale unor structuri teritoriale”. Un ultim criteriu (9) ține de descoperirea de inscripții ce dovedesc existența elitelor locale. M.Babeș mai menționează și un ”argument istoric esențial”, și anume acela că unele dintre siturile considerate davae pot fi identificate cu localitățile menționate de Ptolemeu în Geographia.
G. Florea, în volumul său dedicat așezărilor dava și oppidum, arată că asemănările dintre fenomenele din lumea celtică și cea getică pot susține și asocierea dava cu oppidum, ca așezări cu un statut urban/ proto-urban / cvasi-urban. Ținând cont că nu se știe exact care era sensul antic al acestui sufix și de faptul că siturile care au în denumire dava nu pot fi identificate pe teren cu certitudine, propune o mai mare prudență în a echivala cele două concepte. G. Florea consideră că această ”licență arheologică”, respectiv utilizarea acestui sufix substantivizat pentru a defini aglomerări umane fortificate care îndeplinesc anumite funcții, poate fi folosită pentru a unifica terminologia arheologică. Trebuie accentuată opinia cercetătorului conform căreia aceste așezări erau fortificate.
Părerea lui D. David este că pentru o dava criteriile definitorii sunt intensitatea locuirii, existența unei acropole, prezența edificiilor publice sau private (mai ales sanctuare), activități comerciale, inventar special, existența așezărilor ”satelit”, mormintele elitelor, precizând însă că absența unuia din aceste elemente nu ar fi un criteriu eliminatoriu. Pentru D. David criteriul definitoriu este prezența ”cultului comunitar”, reprezentat de sanctuarele prezente în situri, incluzând aici siturile București-Tei, Cârlomănești, Cetățeni, Popești, Piscu Crăsani, Radovanu, Bordușani, Mihai Vodă, Vlădiceasca. Prin urmare, conform autorului, zona Munteniei ar fi plină de așezări dava, inclusiv situri necercetate arheologic sistematic sunt dava! Mai departe, cercetătorul consideră că în zonele în care nu au fost identificate așezări posibil dava, rolul acesteia era asumat de o așezare cu ”trăsături rustice”, dar totuși cea mai importantă din zonă, dând printre exemple și Vlădiceasca, pe care același autor o enumera printre dava pe baza existenței ”cultului comunitar” aici. Mai precizează că aceste așezări care nu sunt dava, dar țin locul unei dava, sunt ”centre de autoritate”. În mod evident, noțiunea de dava pare confuză în accepțiunea lui D. David, care, încercând să ia în calcul toate criteriile posibile, nu reușește să ajungă la o definire clară a termenului.
Ca o concluzie, conform accepțiunii actuale generale, așezările de tip dava se deosebesc de așezările fortificate prin rolul pe care îl îndeplineau, respectiv de centre economice, politice și religioase, chiar militare, pentru comunitățile alăturate și nu au neaparat și elemente de fortificare. În aceeași măsură, nu toate așezările fortificate sunt neaparat davae. În cazul în care acceptăm definiția ca atare: centru economic, politic, religios, eventual militar noile cercetări pot infirma statutul de dava pentru unele așezări sau îl pot confirma pentru altele. Un exemplu bun în acest sens este dava de la Radovanu-Gorgana a doua. Reflectând asupra descoperirilor din acest sit, vechi și recente, cercetătorii au constatat că vetrele decorate, considerate vetre-altar/de cult și prin urmare complexele în care au fost descoperite sanctuare, sunt în număr destul de mare, aflate atât în locuințe cât și în zonele exterioare, astfel încât nu mai consideră că ar fi vorba de locuri de cult pentru întreaga comunitate. Prin urmare, dacă în acest sit nu mai există un loc de cult identificat, așezarea nu mai este centru religios. Mai este vorba în acest caz despre o dava, din moment ce criteriul religios nu este îndeplinit? De asemenea, dava de la Grădiștea pare mult mai neînsemnată decât cea de la Popești, de exemplu, în ciuda faptului că a beneficiat de cercetări suficiente comparativ cu multe alte situri. Prin urmare, definirea unui sit ca dava în literatură este mai degrabă menită să atragă atenția asupra importanței acelui sit (importanță care reiese uneori din faptul că a fost mai bine cercetat) decât să exprime funcționalitatea și rolul acestuia. Ceea ce pare comun tuturor siturilor susceptibile a fi dava este importanța lor economică și politică, fiind locuri de distribuție a bunurilor și produselor de import către așezările învecinate.
II. Cadrul geografic
Zona avută în vedere în lucrarea de față corespunde din punct de vedere geografic regiunii Muntenia, care cuprinde următoarele unități majore de relief: Câmpia Română, Subcarpații de Curbură și Getici, Podușul Getic. Din punct de vedere administrativ, zona este inclusă în județele Brăila, Buzău, Prahova, Argeș, Dâmbovița, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Ilfov, Teleorman și municipiul București. Cadrul natural influențează decisiv evoluția comunităților umane, care depind de relief, climă, vegetație, faună și determină modul de organizare a acestora (fortificații, așezări nefortificate), tipul de complexe, ocupațiile etc.
II.1 Relieful
II.1.1. Subcarpații.
Reprezintă o etapă intermediară între munte și zonele de podiș și câmpie și au înălțimi de 500-600 m, cu excepții de 900-1000 m. Sunt fragmentați transversal și longitudinal de depresiuni, subsolul având zăcăminte de sare, petrol, cărbune. Sunt altcătuiți din formațiuni neogene cutate, argile, marne, gresii, conglomerate, nisipuri formând șiruri de dealuri separate de văi și depresiuni. Relieful are o mare mobilitate tectonică, prezentând o varietate mare de forme. Clima este temperată de tranziție de la cea montană la cea de podiș, câmpie. Subcarpații sunt împărțiți în Subcarpații Orientali și cei Getici. Subcarpații Getici se remarcă prin îngustarea regiunii subcarpatice și cutările mai puțin accentuate, continuând direct cu podișul Getic către sud
În zona județului Buzău relieful coboară de la nord-vest către sud-est, prin unitățile de munte, dealuri subcarpatice, câmpii. Muscelele Argeșului, numit și Muscelele Getic sau Subcarpații Argeșului, reprezintă o subdiviziune a Subcarpaților Getici, mărginit la E de valea Dâmbovișei, la sud de piemontul Cândești, dealurile Argeșului și Piemontul Cotmeana, iar la vest de valea Oltului. Are altitudini între 600-1000 m, cu numeroase depresiuni. Înălțimile sunt separate de culoare de vale, cu versanși afectați de ravenare.
Subcarpații Buzăului sau dealurile Buzăului reprezintă o subunitate a Subcarpaților de Curbură, fiind delimitată de Câmpia română la sud-sud est și de râule eTleajen la vest. Sunt constituiți dintr-o succesiune de masive deluroase, delimitate de văi și culoare depresionare (ex: Nișcov, Pârscov). Dintre aceste culmi, masivul Istrița are o înălțime de 754 m. Subcarpații de Curbură, subunitate a Subcarpașilor Orientali este format din dealuri înalte cu structură intens cutată.
II.1.2. Podișul Getic.
Cu înălțimi de 200-700 m, are bogate zăcăminte de petrol. Subdiviziuni ale podișului Getic sunt Podișul Cotmenei, Dealurile Argeșului și Podișul Cândeștilor. Dealurile Argeșului, cunoscute și ca Gruiurile Argeșului este o zonă situată între Muscelele Argeșului și Piemontul Cândești, alcătuită din roci sedimentare, depozite fluvio-lacustre, fragmentată de văile mai multor râuri cu terase, și cu altitudinea maximă de 726 m. Piemontul Cândești este curpins între râurile Dâmbovița, Argeș și râul Târgului și este o unitate colinară cu aspect de platformă, cu înălțimi de 300-550 m. Are asectul unor platouri interfluviale largi, fragmentate de văi adânci, cu terase și lunci, versanți abrupți afectați de alunecări. Platforma Cotmeana sau Piemontul Cotmeana este o zonă cu aspect de platorui largi de asemenea, coborând de la 400 m în nord la 200 m la Sud, cu văi divergente ce au creat conuri de dejecție aluvio-pluviale.
II.1.3. Câmpia Română.
Este situată de-a lungul Dunării, limitată de Piemontul Getic, Subcarpații Prahovei, Buzăului și Vrancei la nord. Este o unitate de relief cu altitudini de maxim 300 m, la contactul cu Podișul Getic, coborând de la nord-vest la sud-est, cele mai mici altitudini fiind lângă Dunăre și în Câmpia Siretului. Câmpia Română s-a format prin acumularea depozitelor de pietrișuri, nisipuri, argile, loessuri și marne. Între Argeș și Siretul Inferior este o zonă de luncă fără terase, numită câmpie de divagare. Câmpia este caracterizată de câmpuri netede, crovuri, văi largi inundabile, solurile brune de pădure, cernoziomuri, vegetație de stepă, climă temperat-continentală. Dintre subunitățile sale de interes sunt Câmpia Bărăganului, Câmpia Piteștilor, Târgoviștei, Ploieștilor, Olteniei, Teleormanului, Ialomiței, Buzău-Siret. Câmpiile Piteștiului, Târgoviștei, Ploieștiului sunt piemontane, iar celelalte câmpii tabulare slab fragmentate de văi, cu lacuri sărate, dune de nisip, crovuri. Câmpia Bărăganului este o unitate joasă, cu interfluvii netede, acoperită în mare parte de depozite löessoide, pe care s-au dezvoltat soluri de tip cernoziomic, foarte fertile. Accidentele reliefului sunt constituite de văile râurilor, crovuri, depresiuni lacustre. Cuprinde luncile Dunării, Siretului, Buzăului, Ialomiței și Călmățuiului, care reprezintă treptele cele mai joase de relief. Altitudinea medie variază între 20 și 90 m astfel: altitudinea cea mai mare este întâlnită în zona Ialomiței, urmează 55 m în Bărăganul de Mijloc (Câmpia Călmățuiului), 40-50 m în Bărăganul de Nord (Câmpia Brăilei), și 10-20 m altitudine în Câmpia Siretului Inferior.
II.2 Rețeaua hidrografică
Este reprezentată de albiile Dunării, ale Buzăului, Călmățuiului, Ialomiței, Argeș, Dâmbovița, Colentina, Olt, Vedea, Teleorman.
Râul Argeș izvorâște din Munții Făgăraș, având până în zona Pitești o direcție de curgere nord-sud. Argeșul străbate Muscelele Argeșului și dealurile Argeșului și separă Piemontul Cotmeana de Piemontul Cândești. Lucrări de amenajare a râului au avut loc în zona Mihăilești, la cocnstruirea lacului de acumulare. Dintre afluenții Argeșului, importanți sunt Dâmbovița, Neajlov, Sabar.
Buzăul, afluent al Siretului, are un traseu spre nord, urmând structurile geologice, iar de la Întorsura Buzăului face o cotitură de 180 grade spre SE. Buzăul colectează majoritatea râurilor mici, printre care Nișcovul, pe partea stângă. La ieșirea din zona mmontană aspectul văii sale se schimbă ca urmare a eroziunii, alternând strangulări cu aspect de chei, cu bazine depresionare. Valea râului se deschide larg spre câmpie, unde formează meandre și are limane fluviatile. Are tendița de părăsire a cursului propriu. Râul Călmățui, care traversează partea central-sudică a județului izvorând din glacisul Istriței, urmează probabil un vechi curs părăsit al Buzăului. Pe cursul inferior al său sunt mai multe albii părăsite din cauza aluvionării. Atât Buzăul cât și Călmățuiul au cursuri meandrate. Râul Ialomița străbate Bărăganul de la vest la est, având drept caracteristică pe sectorul inferior fenomenul de scădere a debitului în perioadele secetoase ale anului, ca urmare a evaporației intense, având de asemenea numeroase limane fluviatile pe maluri în zona de câmpie. În ceea ce privește Dunărea, aceasta avea un debit ridicat de la mare până la Brăila, favorizând circulația fluvială. De asemenea, în zona câmpiei Bărăganului sunt numeroaser lacuri de stepă și de luncă, cu apă dulce sau sărată. De-a lungul secolelor, unele râuri și-au schimbat cursul, de asemenea au avut loc lucrări de îndiguiri, desecări, amenajarea de baraje sau alcuri de acumulare. Teleormanului este afluent al Vedei și izvorăște din Piemontul Cotmeana. Străbate Câmpia Piteștiului, Găvanu-Burdea. Are numeroase izvoare mai ales în cursul superior și mijlociu. Vedea este afluent direct al Dunării, izvorând tot din Piemontul Cotmeana, pe care îl străbate formând o vale adâncă, apoi în zona de câmpie cursul devine meandrat și încet. Oltul izvorăște din Munții Hășmaș, formând în zona de câmpie terase.
II.3. Clima. Vegetația. Fauna
Clima este temperat-continentală, cu nuanțe semi-aride la câmpie, cu temperaturi medii anuale de 8-10°C în zona deluroasă și de 10-11°C la câmpie. Zona de câmpie din Bărăgan este secetoasă, cu ierni geroase și veri foarte calde, diferențele mari de temperatură între anotimpuri fiind date de caracterul puternic continental al climei. Vânturile predominante, crivățul și suhoveiul, bat cu frecvență mare dinspre nord și nord-est. Föhn-ul este prezent în zona dealurilor Istrița, manifestându-se în sezonul rece, și determină dezvoltarea unor specii termofile. Austrul bate dinspre sud-vest iar băltărețul dinspre sud-est. Precipitațiile sunt de 400-500 mm la câmpie și 600-800 mm în zona dealurilor.
Vegetația și fauna aparțin zonei de stepă și silvostepă, la altitudini de 130-300 m, și păduri de foioase între 300-1000 m. Resursele naturale sunt reprezentate de păduri, argile, balast, petrol, gaze, lignit, argilă, gresie, calcar (în dealul Istrița). Culturile viticole sunt posibile pe versanții sudici ai dealului Istrița, la Pietroasele, Vernești. În zonele nisipoase vegetația este formată din salcâm, ulm, stejar, frasin, plop, salcie (pe malurile apelor și bălților).
III. Istoricul cercetărilor
Prezentarea istoricului cercetărilor urmărește să evidențieze interesul față de siturile getice din Muntenia, care a determinat descoperiri și cercetări a numeroase așezări, începând chiar cu secolul al XIX-lea. De asemenea, prezentarea cercetărilor din punct de vedere cronologic este în măsură să ofere informații legat de nivelul informațiilor pe care le avem în prezent, evoluția metodei științifice de cercetare și să stabilească niște coordonate pe baza cărora se pot analiza siturile getice. Mai exact, prin prezentarea cercetărilor va reieși că o parte din situri au avut de suferit de pe urma cercetărilor de la începuturi (dar nu numai), săpăturile efectuate fiind nesistematice, lipsind o metodă propriu-zisă, rezultatele fiind înregistrare într-o măsură mai mare sau mai mică, romanțat, cu aproximări, materialele arheologice neprelucrate în totalitate, unele fiind în prezent ”rătăcite” în depozite sau chiar dispărute. Deși bunele intenții și dorința de a afla mai multe despre vremurile trecute nu pot fi negate în ceea ce privește cercetările, rezultatele totuși afectează gradul de înțelegere pe care îl avem în prezent asupra siturilor getice iar impaginea de ansamblu are și ea de suferit.
III.1. Cercetările arheologice în secolul al XIX-lea și începutul secolului XX.
Primele cercetări de natură arheologică în regiunea Munteniei au avut loc încă din sec. al XIX-lea, când au fost descoperite materiale arheologice încadrate în perioada getică, sau chiar așezări getice, demersuri întreprinse de ”anticari”, pasionați de antichități, nespecialiști, blamați de multe ori pentru maniera de cercetare. Totuși, contribuția lor nu poate fi negată măcar pentru descoperirea și aducerea în atenția lumii a anumitor situri. Mircea Babeș, admițând caracterul amator al cercetărilor efectuate de Cezar Bolliac și stilul acestuia ”jurnalistic” de a publica informațiile, considera totuși că impactul acestuia în arheologie nu poate fi neglijat, prin faptul că a evidențiat importanța cercetării preistoriei. Cezar Bolliac a fost președintele unui Comitet Arheologic Român, înființat în 1869, la doar câțiva ani după ce a fost înființat și Muzeul Național de Antichități.
Dimitrie Butculescu, Grigore Tocilescu, Pamfil Polonic și Alexandru Odobescu se remarcă prin contribuția la cunoașterea unor așezări importante, făcând parte dintr-o nouă generație care își propunea să cerceteze cu metode științifice, criticând chiar ei realizările pasionaților colecționari, amatori, cum era Cezar Bolliac. Documentațiile acestor cercetări din păcate nu s-au păstrat în cele mai multe cazuri sau, după cum precizam anterior, modul de înregistrare al informațiilor este deficitar. Alexandru Odobescu este considerat de unii ”fondatorul arheologiei românești științifice”, el reprezentând etapa de trecere de la ”diletantiștii” pe care îi critica (inclusiv pe Cezar Bolliac), la arheologii specializați. A fost membru al Comitetului Arheologic al Muzeului național de antichități, și a depus eforturi pentru a alinia cercetarea românească la nivelul de cercetare din occident. A introdus un curs de arheologie în 1874, în cadrul Facultății de Litere, în vreme ce Grigore Tocilescu, profesor de istorie antică, era din 1895 și directorul Muzeului Național de antichități și a efectuat cercetări arheologice în Dobrogea, Muntenia și Oltenia. Gr. Tocilescu a colaborat cu Pamfil Polonic, inginer topograf, care a realizat săpături și periegheze, rapoartele sale cuprinzând schițe topografie, planuri, reconstituiri. P. Polonic își propusese să realizeze harta arheologică a României, pe care reușește să o facă în 1918, pe baza descoperirilor arheologice făcute personal, a descoperirilor anterioar dar și ale altor cercetători.
Cezar Bolliac a semnalat în 1858 și existența unui punct de interes arheologic la Râca-Tudoria. Tot C. Bolliac a făcut o serie de vizite în cadrul unei ”excursiuni arheologice” în situri din Muntenia și Oltenia, însoțit de Dimitrie Bolintineanu, August T. Laurian și frații săi, urmate uneori de săpături/sondaje în situri din diverse epoci. Despre situl de la Zimnicea, a rămas inițial neimpresionat în urma vizitei și a sondajelor efectuate în 1848, revenind apoi pentru a realiza săpături în 1869 alături de C. Danielescu, inginer topograf, după o altă ”excursiune” despre care nu avem informații. Identificarea cetății și a necropolei de la Zimnicea are loc în 1871-1872, când C. Bolliac face alte săpături, considerând că aici este ”punctul culminant al civilizațiunii dace prin ceramică”. Săpăturile sale, greu de identificat pe teren, s-au concentrat pe necropolă în aceste campanii, iar la finalul ultimei campanii, în 1873, descoperise aproximativ 165 de morminte, care, desigur, sunt pierdute din punct de vedere științific. Ulterior. Gr. Tocilescu îl citează pe C. Bolliac, amintind de ”cetatea întărită” de aici. La sfârșitul secolului, Dimitrie Butculescu a adunat materiale arheologice în cadrul unor săpături realizate la Zimnicea prin 1885, despre care nu s-au păstrat prea multe informații.
Dimitrie Butculescu a demarat în 1870 primele cercetări în așezarea de la Piscu Crăsani realizând săpături superficiale în urma unei propuneri adresate de C. Bolliac, cel care a identificat în acest sit pentru prima dată elemente de ”cultură materială geto-dacică de tip La Tène” și care sublinia importanța sitului. Mențiuni referitoare la această stațiune apar și la Alexandru Odobescu. Tot D. Butculescu este cel care a realizat primele săpături la Cetățeni în 1876 și 1881, în situl care apare pentru prima oară menționat în corespondența dintre Luigi Ferdinando Marsigli și Constantin Cantacuzino, la sfârșitul secolului al XVII-lea. Cetatea de la Cetățeni a mai fost menționată de Alexandru Odobescu, Cezar Bolliac, Constantin D. Aricescu, Grigore Tocilescu.
Două situri importante au fost identificate în ultima parte a sec. al XIX-lea, respectiv așezarea de la Tinosul, unde primele cercetări au avut loc tot sub conducerea lui C. Bolliac în 1869, dar și așezarea de la Cârlomănești, pe care Al. Odobescu o cunoștea deja în 1871, numind-o ”Movila cu cetate de la Nișcov”. Situl de la Cârlomănești este vizitat de P. Polonic, care face măsurători ale cetății (inexacte) și observații de teren.
În perioada 1901-1905 au debutat cercetările de la Popești, sub coordonarea lui D. Butculescu, Gr. Tocilescu și P. Polonic fiind realizate mici săpături, iar în perioada 1932-1947 Dinu V. Rosetti a efectuat săpături extinse în tot situl, rezultate fiind însă nedocumentate.
III.2. Cercetările arheologice în sec. XX.
După începutul sec. XX, cercetările sunt realizate tot mai puțin de arheologi amatori, cercetătorii fac studii de specialitate, inclusiv în străinătate, începând mai ales cu activitatea lui Vasile Pârvan, proiectele sale de cercetare arheologică dar mai ales cu ”școala” creeată de el. Investigațiile devin din ce în ce mai profesioniste, mai ales după al doilea război mondial, rezultatele săpăturilor sau cercetărilor de teren fiind înregistrate și publicate substanțial.
Vasile Pârvan a condus Școala română de la Roma și ținea cursuri la Seminarul de istorie antică la care au participat arheologii care vor realiza cercetările arheologice din acea perioadă, începând cu 1915, sub atenta instruire a sa, secondat de Ion Andrieșescu: Gheorghe Ștefan, Radu Vulpe, Ecaterina Dunăreanu-Vulpe, Ion Nestor, Vladimir Dumitrescu, Grigore Florescu, Constantin Daicoviciu. A fost de asemenea directorul Muzeului național de antichități începând cu 1910, fiind urmat după moartea sa de Ion Andrieșescu. Începând cercetări arheologice și pregătind tinerii cercetători, cărora le indica teme de cercetare cu precădere în istoria clasică, Vasile Pârvan a sesizat nevoia de a se cerceta sistematic și alte perioade istorice și în cadrul proiectului său prin care își dorea realizarea hărții arheologice a României, și-a direcționat studenții și spre studiul preistoriei, nu numai raportat la istoria romană. Încep astfel primele săpături conduse de cercetători, în situri getice din Muntenia și Moldova, în contextul în care interesul său pentru pre și protoistorie era tot mai crescut, lucrând între timp la ”Getica”. Pentru diseminarea informațiilor, V. Pârvan creează cadrul necesar prin înființarea revistei de studii Dacia, prima publicație de arheologie din România, în 1924, în care vor fi publicate rezultatele cercetărilor arheologice în limbi de circulație internațională, un lucru foarte important chiar și pentru momentul prezent, când majoritatea revistelor de specialitate publică în limba română, informațiile fiind astfel greu accesibile cercetătorilor din alte țări.
Radu Vulpe a condus o campanie de săpătură și sondaje la Piscu Coconi, în 1923, descriind într-un raport așezarea nefortificată din acest loc. Radu Vulpe și Ecaterina Vulpe au publicat în 1924 un amplu raport de cercetare în urma săpăturilor efectuate la Tinosul în campania din același an. La Piscu Crăsani, I. Andrieșescu a efectuat săpături sistematice în 1923, rezultatele fiind prezentate în raportul său din ARMSI (seria III, tom III, 1923), prima monografie dedicată unui sit getic. Ulterior V. Pârvan a continuat cercetările și a completat raportul lui I. Andrieșescu în lucrarea sa despre civilizația getică.
Tot sub conducerea lui I. Andrieșescu, secondat de Vladimir Dumitrescu, au avut loc și primele săpături sistematice la Zimnicea într-o campanie tot în 1924. Rezultatele au fost publicate însă la fel de sumar, cu unele amănunte apărând ulterior în lucrarea lui V. Pârvan. Din categoria descoperirilor întâmplătoare sau ca urmare a cercetărilor de teren, se pot menționa așezarea de la Radovanu-Gorgana a doua, descoperită în 1930 în timpul unei periegheze efectuate de Barbu Ionescu, precum și cea de la Ciolăneștii din Deal, descoperită în 1910. În perioada 1930-1931 au loc și primele cercetări în zona sitului de la Dămăroaia, sub conducerea lui Dinu V. Rosetti, care a descoperit materiale din epoca bronzului și morminte de incinerație getice. În 1937 au fost descoperite materiale getice rămase în urma căutătorilor de comori la Homorâciu de către Gheorghe Sava Petrescu și Ion Nestor. De asemenea, Dumitru Berciu a făcut sondaje la Iedera în 1934.
În perioada interbelică au avut loc noi cercetări la Cetățeni, realizate de colecționarul Dumitru Băjan, în perioada 1925-1935 acesta căutând artefacte, în colecția fiind prezente 126 de torâi de amfore. Săpăturile au continuat în acest sit în campaniile din anii 1940-1941, 1956, 1958, 1960-1972 sub conducerea lui D.V. Rosetti, colectivul fiind condus în 1973, respectiv 1981-1984 de Lucian Chițescu și Anca Păunescu.
În a doua jumătate a sec. XX, mai ales după al doilea război mondial și până la finalul secolului, începe un program amplu de cercetări arheologice și se poate constata treptat creșterea numărului descoperirilor arheologice precum și a nivelului științific de documentare a acestora, prin publicarea mai extinsă a rezultatelor săpăturilor. Apar astfel o serie de periodice în care vor fi publicate rapoarte de săpătură sau studii arheologice, primul număr al revistei Studii și cercetări de istorie veche apare în 1950, iar Materiale și cercetări de arheologie este publicat pentru prima oară în 1952. Împreună cu alte periodice, editate în principal de muzee locale, acestea au reprezentat cadrul necesar pentru publicarea sistematică a informațiilor obținute din cercetărilor arheologice efectuate.
Astfel, la Cățelu Nou s-a desfășurat o campanie de cercetări în 1960, inițial având caracter de salvare. Săpăturile au continuat în 1961, 1963-1964, sub conducerea lui Valeriu Leahu, fiind descoperite mai multe complexe arheologice. La Bragadiru campaniile de săpături au debutat în 1968, rezultatele fiind publicate în mai multe articole semnate de Mioara Turcu, autoarea săpăturilor. La Dobreni, Done Șerbănescu a fost responsabil de sit în 1972. La Mogoșoaia au avut loc cercetări de salvare în anii 1983 – 1985, iar în 1997 au început săpături sistematice. La Popești săpăturile au fost reluate în 1954 -1963 de Radu Vulpe. Din 1976-1995 investigațiile au fost conduse de Alexandru Vulpe, iar din 2002 de Nona Palincaș. Deosebită prin tipul de complexe descoperite și prin materialul arheologic foarte bogat (se remarcă mai ales numeroasele fragmente de boluri deliene getice), rezultatele cercetărilor din această așezare au fost publicate în articole și studii de specialitate, lipsind o monografie a sitului.
Așezarea de la București-Câmpul lui Boja a fost cercetată în mai multe etape, începând cu anul 1958 când au avut loc primele cercetări de suprafață, continuate cu săpături conduse de Vlad Zirra din 1960 și de Gheorghe Cazimir și Mioara Turcu, aceasta din urmă preluând cercetările în perioada 1978-1985. Ultima etapă de investiare a acestui sit a avut loc după 1995-1999, reprezentată de săpăturile efectuate sub conducerea lui Mircea Negru. Gheorghe Bichir și M. Turcu au fost primii care au cercetat așezarea de la Pantelimon, în 1957 iar M. Turcu împreună cu Panait I. Panait au săpat la Tânganu în mai multe campanii în anii 1961, 1963-1964,1966.
Tot în zona Ilfov-București au fost identificate în timpul săpăturilor de salvare desfășurate mai ales cu prilejul lucrărilor edilitare o serie de așezări: la Cernica Gheorghe Cantacuzino a realizat săpături începând cu 1959; același Gh. Cantacuzino împreună cu Sebastian Morintz au săpat la Mihai Vodă în 1953-1955; la Radu-Vodă au fost efectuate cercetări de către S. Morintz și D.V. Rosetti; în zona Balotești perieghezele din perioada 1986-1987 au fost conduse de către Vasilica Sandu, iar apoi săpături preventive de o echipă formată din de Paul Damian, Ovidiu Țentea, Corina Borș în 2008.
La Vadu Anei cercetările se salvare conduse de Paul Damian au fost în perioada 1991-1993.
Mioara Turcu a mai efectuat săpături arheologice în perioada 1974-1975 la Bucureștii Noi și în 1976 la Dămăroaia. Tot aici în anii 2005-2007 au avut loc săpături preventive în mai multe locuri, realizate de către Gheorghe Mănucu-Adameșteanu, Cristina Alexandrescu, Florina Bârzescu. Viorica Enăchiuc a condus săpături de salvare la Mihai Bravu în 1977, iar la Mogoșoaia-Chitila Fermă cercetările au avut loc în campaniile din 1983-1985, 1997 și 2000-2001, sub conducerea lui Vasile Boroneanț, Mircea Negru, Adina Boroneanț. Așezarea de la Vârteju a fost sondată de Aristide Ștefănescu și Vasilica Sandu-Cuculea în 2006-2008. La Bălăceanca cercetările au avut loc în 2 etape, prima în perioada 1988-1990, a doua 1990-1994, realizate de Vasilica Sandu.
În județul Brăila, la Siliștea, au fost efectuate cercetări de control de Florian Anastasiu și Nicolae Harțuche în 1969, iar la Brăilița cercetările de suprafață din 1955 au fost continuate cu săpături de salvare până în 1967, de către aceiași cercetători și au dus la descoperirea unei importante așezări și necropole, remarcându-se numărul mare de piese de import. Primele săpături arheologice în așezarea getică de la Grădiștea (jud. Brăila) au fost efectuate în 1971, tot de către N. Harțuche și F. Anastasiu. Săpăturile sistematice au început în 1978 și au durat până în 1981, sub conducerea lui Valeriu Sîrbu și F. Anastasiu, fiind continuate între 1981-1996 doar de V. Sîrbu. O monografie dedicată așezării a fost publicată în 1996, unde sunt prezentate sistematic complexele descoperite și materialul arheologic. La Spiru Haret săpăturile de salvare conduse de N. Harțuche în 1965-1966 au dus la identificarea unei locuințe cu vatră și a unei gropi.
În județul Buzău a fost identificată o posibilă cetate la Budeasa Mică, în urma cercetărilor de teren efectuate de Ion Dicu în 1955. La Petrișoru-Ulmii lui Țârlea au fost descoperite 3 complexe de locuit și puțin material arheologic de către George Trohani, în 1979, iar la Sibiciu de Sus în 1986 același cercetător împreună cu Constantin Buzdugan au realizat sondaje în urma cărora s-au descoperit numeroase materiale arheologice getice. Așezarea de la Târcov a fost descoperită și cercetată inițial de George Trohani și Radian Andreescu în 1992, iar din 2007 cercetarea a fost reluată de Sebastian Matei.
Săpăturile de la Cârlomănești au debutat sub conducerea lui Mircea Babeș în 1968, devenind sistematice începând cu anul 1972. În campaniile din ultimii ani, din colectivul de cercetare au facut parte și Sebastian Matei și Despina Măgureanu. Situl de la Cârlomănești a fost subiectul a numeroase studii în care s-au valorificat rezultatele cercetărilor, dovedind o documentație superioară din punct de vedere științific față de multe alte situri, dar cu toate acestea o monografie a sitului nu a fost încă realizată.
În jud. Dâmbovița, Nicolae Simache a reluat cercetările în așezarea de la Iedera în 1960, acestea fiind continuate ulterior în 1976 și 1982, iar din 1995-2000 responsabil cu săpăturile sistematice a fost Petre Diaconescu. La Cătunu săpăturile au avut loc în perioada 1970-1971, în punctul Viișoara, fiind conduse de Cornelia Borugă-Stoica și Alexandrina Alexandrescu și mai apoi reluate în 1978-1979. Au fost descoperite numeroase complexe și un bogat material arheologic, inclusiv ”boluri deliene” getice, dovedind relațiile de schimb cu o așezare producătoare, sau chiar existența aici a unui atelier pentru producerea lor. Rezultatele sunt publicate în câteva studii dedicate sitului. Așezarea de la Ocnița a fost identificată în 1979, în cadrul cercetărilor realizate de Valentin Drob și Petre Diaconescu.
Gheorghe Bichir și Eugen Popescu au săpat în așezarea de la Mătăsaru în 1962-I968, iar Valentin Drob și Mihai Diaconescu au condus sondajele și săpăturile efectuate în 1979 la Ocnița.
Săpăturile din situl de la Piscu Crăsani au fost reluate în 1969 de către Radu Vulpe, iar ulterior, din 1970 de către Nicole Conovici, la anumite campanii participând și Crișan Mușețeanu, Marian Neagu, Dumitru Berciu. Rezultatele acestor campanii importante de săpături au fost incluse doar în rapoarte de săpătură și studii dedicate pieselor importante descoperite, lipsind și în acest caz o monografie a sitului. Săpăturile au fost reluate din 2011 de un colectiv numeros din care fac parte Valeriu Sîrbu, Ion Cernău, Cătălina Cernea, Marian Neagu, Florin Vlad, Dan Ștefan, Maria Magdalena Ștefan, Simina Stanc. La Radovanu au fost efectuate săpături sistematice în anii 1971-1984, de către Done Șerbănescu și Sebastian Morintz, cercetările fiind coordonate ulterior de Christian Schuster, Done Șerbănescu, Alexandru Morintz începând cu anul 2004. Eugen Comșa a săpat prima oară la Radovanu-Gorgana întâi în 1988, apoi cercetările au fost reluate în 2007 de aceeași echipă de la Gorgana a doua.
Așezarea de la Mihail Kogălniceanu a fost cercetată de Anca Păunescu și Elena Rența în perioada 1998-1999 în timpul unor săpături de salvare.
George Trohani a cercetat în campaniile din 1973, 1975 și 1980 așezarea de la Vlădiceasca, identificată anterior de Done Șerbănescu și Barbu Ionescu, fiind descoperite un număr foarte mare de complexe și un bogat material arheologic. G. Trohani și D. Șerbănescu au realizat sondaje și la Sărulești în 1982 și la Chirnogi unde cercetările au avut drept rezultat descoperirea mai multor locuințe și gropi. La Grădiștea-Călărași a fost cercetată o așezare în 1968, de către Emil Moscalu, ca urmare a descoperirii în apropiere a unor morminte de incinerație în 1953 de N. Anghelescu.
Vasile Oprea și Crișan Mușețeanu au cercetat locuirea de la Pietroiu-Gîldău în 1968 și 1993, săpăturile de salvare având drept rezultat descoperirea a mai multor complexe.
Așezările din regiunea Căscioarele-Greaca-Prundu au fost cercetate în perioada 1987-1991 de un colectiv numeros, la sfârșitul săpăturilor de salvare fiind publicată o monografie a zonei, care nu cuprinde însă rezultatele complete ale cercetărilor din toate siturile din acel areal. Așezarea fortificată de la D'aia parte a fost săpată inițial de Gheorghe Cantacuzino 1965-1977 iar ulterior săpăturile au fost reluate în 1992.
La Budești s-au descoperit mai multe complexe de locuit și diverse materiale arheologice, în timpul săpăturilor de salvare din perioada 1983-1992 conduse de Stănică Pandrea, Mihai Șimon, Paul Damian. Situl de la Unirea-Rău a fost cercetat de V. Sîrbu în 1991 și 1995, în două campanii de săpături de salvare, fiind descoperite complexe de locuit, gropi și material arheologic.
Cercetări de suprafață s-au desfășurat în perioada interbelică la Bordușani, sub îndrumarea lui Grigore Florescu și Vladimir Dumitrescu. După al doilea război mondial Ion Barnea vizitează zona remarcând importanța sa și menționează fragmente ceramice Gumelnița și din alte epoci, pe care le atribuie „primei epoci a fierului și epocii getice, romane”. Materiale arheologice au mai fost adunate de pe platou sau din zonele erodate de Ion Munteanu și Vasile Oprea. La începutul anilor ’80 un grup condus de Silvia Marinescu-Bîlcu și Alexandra Bolomey, Nicolae Conovici, Marian Neagu studiază situl în vederea săpăturilor arheologice. Săpăturile au început în 1986, conduse de Silvia Marinescu-Bîlcu, George Trohani, Gheorghe Matei. Din 1987 se alătură și Dragomir Popovici, din 1990 Radian Andreescu și Florin Vlad, în 1992 Valentina Voinea și Cătălin Bem. Începând cu anul 1993 cercetarea devine pluridisciplinară. Săpăturile sistematice au fost valorificate prin publicarea unei monografii în două volume, unde sunt incluse rezultatele cercetărilor din așezarea getică. În primul volum sunt descrise complexele descoperite, locuințe și gropi, iar în volumul al doilea este prezentat materialul arheologic descoperit de-a lungul campaniilor, în complexe și în strat, și sunt formulate o serie de considerații cronologice.
Christian Schuster și Traian Popa au cercetat așezarea de la Bila – La Fântână în perioada 1987-1989 în cadrul unor săpăturilor de salvare, iar la Mironești cercetările s-au desfășurat în mai multe puncte de-a lungul a mai multe campanii, respectiv 1988-1989, 2003-2007, 2011, la care au participat Vasile Barbu, Christian Schuster, Alexandru Morintz, Alexandra Comșa. Traian Popa, Emilian Alexandrescu.
Constantin Preda a cercetat așezarea de la Hotarele, în perioada 1966-1967, aceasta fiind descoperită anterior întâmplător.
La Schitu-La Conac cercetările din 1987-1989 conduse de C. Schuster și T. Popa au dus la descoperirea a două bordeie și două gropi cu diferite materiale.
În așezarea de la Gura Vitioarei, semnalată din 1940 de Gheorghe Petrescu Sava și Ion Nestor, săpăturile au început în 1978, sub egida lui Eugen Comșa și Vasile Georgescu.
La Zimnicea cercetările sistematice începute în 1948-1949 de către Ion Nestor au fost preluate de Alexandrina Alexandrescu în perioada 1966-1975, iar apoi începând cu anul 2000 de Mircea Babeș, la cercetări participând și George Trohani, Daniel Spânu, Dragoș Măndescu, Ion Pătrașcu. Cercetările în punctul Cetate au continuat până în 2005, ulterior fiind realizate săpături doar în punctul Câmpul morților.
Cetățile fortificate de la Albești-Dealul lui Panait , Trivalea Moșteni și Orbeasca de Sus au fost cercetate de Emil Moscalu împreună cu Dumitru Berciu și Constantin Beda, punându-se accent pe elementele de fortificație, descrise în detaliu, și mai puțin pe interiorul cetăților, săpăturile având un caracter de salvare. Cetatea de la Albești a fost cercetată în cadrul săpăturilor de salvare din perioada 1967-1968. Tot săpături de salvare au dus la descoperirea de materiale getice în mai multe puncte din Alexandria, în 1956, cercetările fiind realizate de Bucur Mitrea și Constantin Preda. Așezarea de la Ciolăneștii din Deal a beneficiat de o evaluare de teren în 1946 (Mircea Petrescu-Dâmbovița, Corneliu Mateescu), și de săpături în 1964-1965 conduse tot de Petrescu Dâmbovița și Silviu Sanie, descoperindu-se resturi de complexe și materiale. Constantin Preda și M. Butoi au condus săpăturile din așezarea de la Sprâncenata, în perioada 1976-1983, o monografie a sitului, semnată de C. Preda fiind publicată în 1986.
Cercetări de teren au fost realizate de Victor Teodorescu în județul Buzău la Amaru Berca, Blăjani, Blejoi; în județul Dâmbovița la Cornești, Dărmănești, Maxenu; și în Prahova la Brazi și Valea Călugărească. George Trohani a desfășurat cercetări pe Valea Mostiștei în zona Codreni-Siliștea (presupunându-se chiar existența unei așezări centru al unei grupări de așezări getice din acest areal) și zona Gagu-Petrăchioaia, la Fundulea în 1973 și la Valea Argovei, fiind identificate mai multe așezări pe baza materialului arheologic.
Mioara Turcu a realizat cercetări în județul Ilfov și în București, la Afumați, Bucureștii Noi (în 1975), Dudești (între 1971-1973), și la Tânganu. Tot în județul Ilfov, Done Șerbănescu a identificat așezările de la Negoiești, Grind, Vasilați în 1979.
III.3. Cercetările arheologice la începutul secolului XXI. Stadiul actual al cercetărilor.
Anii 2000 aduc tot mai multe săpături preventive și de salvare, mai ales cu prilejul lucrărilor edilitare, modernizări de drumuri, lucrări la autostrăzi, extinderea zonelor rezidențiale ale orașelor, dar și proiecte extinse de cercetare. Se remarcă de asemenea preocupările cercetătorilor pentru săpăturile anterioare, cu scopul de a desluși rezultatele obținute în trecut, de a recupera informații pe baza documentației inedite și de a găsi noi interpretări prin o analiză mai atentă a manuscriselor și materialelor din săpături vechi. Rezultatele cercetărilor arheologice sunt publicate anual în Cronica cercetărilor arheologice din România, rapoartele fiind însă destul de sumare, uneori fără ilustrație.
Așezarea de la Cetățeni beneficiază de o scurtă monografie care cuprinde atât rezultatele cercetărilor din anii 2002-2004 realizate de Dragoș Măndescu cât și ale campaniilor anterioare, cu prezentarea așezării deschise, a cetății și a unor presupuse complexe de cult, publicată în 2006. Sunt descrise complexele, materialul arheologic și un capitol este dedicat considerațiilor cronologice.
La Crețuleasca Paul Damian a condus cercetări preventive în perioada 2009-2011, la Băneasa-Lac tot cercetări preventive în 2004-2006 au avut loc sub conducerea lui Gheorghe Mănucu Adameșteanu. În 2005 Vasile Boroneanț și Gh. Mănucu Adameșteanu au cercetat așezarea de la Chitila-Cărămidărie.
Cercetări sistematice recente au avut loc la Vlădeni, între anii 2000-2006 sub conducerea lui Ștefan Olteanu și a Emiliei Corbu.
În așezarea de la Giurgeni-Mozacu au fost cercetate mai multe complexe de locuit și gropi, fiind descoperit un bogat inventar arheologic, de către un colectiv format din Lucian Chițescu, Anca Păunescu, Elena Rența, Gheorghe Matei, Virgil Șt. Nițulescu.
În 2006 Dragoș Măndescu și Spiridon Cristocea au cercetat așezarea de la Râca-Tudoria, unde au fost săpate elementele fortificației, dar nu au fost descoperite complexe, ci doar puține materiale arheologice (în special ceramică și câteva obiecte din fier),
Așezarea de la Bucu-Pochină, a fost identificată în 1986-1988, iar cercetările de salvare au debutat în 1990-1994, fiind continuate în 2002-2007, de către Anca Păunescu, Elena Rența, Simona Munteanu, Radu Coman .
Săpăturile preventive conduse de Marinela Peneș și Bogdan Ciupercă la Bănești, în anii 1997-2001 au dus la descoperirea unei așezări getice, care se remarcă prin complexe deosebite, pe care Vîrbu Sîrbu le va interpreta drept complexe de cult. Tot în jud. Prahova, la Belciug, săpături preventive din 2009 conduse de Dan Lichiardopol, Radian Andreescu și Alin Frînculeasa au avut drept rezultat identificarea unei așezări getice. La Bucșani sondajele efectuate de Cătălin Bem în 2004 și 2009 au dus la descoperirea unei așezări. La Vadu Săpat, sit cercetat inițial în 1959 de către Victor Teodorescu, săpăturile au fost reluate în 2000 în două puncte.
În 2008 în cadrul unei săpături preventive, este cercetată așezarea de la Pasărea, de către Gh. Mănucu Adameșteanu. În același an, Eugen Paveleț, Marinela Peneș, Alin Anton descopereau așezarea de la Bărcănești, tot în tipul unor cercetărilor preventive. De asemenea, în prezent au continuat sau au fost reluate săpăturile la Pietroasa Mică-Gruiu Dării, Cârlomănești, Piscu Crăsani, Radovanu.
După cum s-a putut observa, aproximativ toate județele au beneficiat de săpături arheologice aproximativ în aceeași măsură, remarcându-se zona Ilfov-București, unde datorită lucrărilor edilitare s-au efectuat și numeroase săpături și cercetări de teren. Proporția diferită a așezărilor din sec. IV-III î.e.n. față de cele din sec. II-I î.e.n. de exemplu, din zona Teleorman, nu pare a fi explicată de numărul cercetărilor efectuate. Altfel spus, e greu de crezut că arheologii au descoperit doar așezările dintr-o anumită perioadă, iar pe celelalte le-au ratat în cercetările lor. Mai degrabă lipsa sau înmulțirea unor așezări în anumite zone poate fi explicată de analiza prea sumară a materialului descoperit sau interpretări greșite relativ la încadrarea cronologică. Ținând cont de cercetările efectuate de-a lungul timpului, siturile cel mai bine cunoscute prin prisma publicațiilor existente, sunt Cârlomănești, Popești, Piscu Crăsani, Zimnicea, Radovanu-Gorgana a doua, Pietroasa Mică-Gruiu Dării, dar și așezări mai mici ca Bordușani, Târcov, Vlădiceasca, Grădiștea (jud. Brăila). Deși în cele mai multe cazuri monografiile lipsesc, publicarea sistematică a rezultatelor săpăturilor oferă suficiente informații pentru a lua în discuție aceste situri.
IV. Interpretarea analitică a descoperirilor
Siturile descoperite în urma cercetărilor de teren, periegheze, săpături de salvare, sondaje, pentru care informațiile se rezumă la menționarea unor fragmente ceramice sau a altor piese care de cele mai multe ori nu permit nici măcar o încadrarea cronologică largă, nu vor fi incluse în analiza cercetărilor (Fig. 1). După cum precizam la începutul lucrării, repertorierea acestora nu este foarte utilă, deoarece listarea tuturor acestor descoperiri dă măsura densității siturilor de epocă Latène din Muntenia, fără a se putea face precizări legate de tipurile de așezări specifice diferitelor perioade, aglomerări de așezări, funcționalitate, relații între așezări etc. Cercetările acestor puncte cu descoperiri ar putea schimba percepția asupra locuirii getice din Muntenia, inclusiv a interpretărilor care vor fi prezentate în continuare, astfel încât concluziile în momentul acesta sunt doar parțiale și relative la stadiul actual al cercetărilor. Nu doar săpăturile arheologice intensive în acele situri doar menționate până în prezent ar putea schimba sau întări viziunea actuală, dar și reluarea documentației vechi asupra cercetărilor din unele situri cunoscute mai bine, chiar relurea săpăturilor, pot aduce noutăți. Trei cazuri importante pot fi încadrate în această situație. Situl de la Cârlomânești, considerat multă vreme o dava nefortificată, încadrat ca atare în toate tipologiile realizate de cercetători, s-a dovedit a avea elemente de fortificare, descoperite în urma spăturilor recente. La Zimnicea situația este inversă. Inclusă în categoria așezărilor fortificate, s-a dovedit, în urma reanalizării documentației vechi și a interpretării critice a părerilor emise anterior, de către Daniel Spânu, că este nefortificată. În cazul sitului de la Pietroasa Mică-Gruiu Dării, s-a demonstrat prin cercetările recente existența așezării din sec. IV-III î.e.n., a unei așezări nefortificate din sec. II-I î.e.n., care devine cetate în sec. I î.e.n., iar ulterior incintă sacră.
După cum precizam la începutul lucrării, principala clasificare a siturilor este cea în așezări fortificate și așezări nefortificate.
Siturile fortificate la rândul lor pot fi, în funcție de anumite elemente, cum ar fi suprafața, tipul de complexe cercetate, materialele descoperite, cetăți de refugiu sau fortificații pentru întreaga comunitate. Tot pe baza complexelor și a materialelor descoperite, unele așezări au fost considerate ”centre rezidențiale”, chiar centre politico-economice pentru comunitățile mai mici din jur și, desigur, dava.
Prezentarea tipurilor de așezări va urmări etapele cronologice menționate în introducere, respectiv secolele IV-III-lea î.e.n., etapa de tranziție cuprinzând în linii mari sec. III-II î.e.n. și sec. al II-lea î.e.n.-sec. I e.n.
IV. 1. Așezări fortificate, cetăți
Cetățile și așezările fortificate erau situate pe zone înalte, care beneficiau de o apărare naturală prin pantele abrupte și văile adânci care le mărgineau. Clasificate de diferiți autori în funcție de diferite criterii printre care și forma de relief pe care au fost ridicate, respectiv promontoriu, bot de terasă, deal, mameloane etc, nu se pot totuși observa preferințe pentru o anumită formă de relief, alegerea ținând, cum am precizat deja, de posibilitățile de apărare oferite de condițiile naturale care să poată fi completate de elemente antropice de fortificare, și de locul strategic al acestora. Elementele de fortificare sunt reprezentate de val, șanț, palisadă, zid de piatră, uneori combinate între ele. Este evident faptul că în prezent se păstrează doar urme ale acestor elemente, dimensiunile lor în vreme ce erau utilizate fiind mult mai mari, fiind afectate în timp de factori naturali (eroziune, alunecări de teren) sau antropici (agricultură, nivelări de teren, cariere etc.). În unele situații fortificația a fost demantelată chiar în antichitate, locuitorii renunțând la ea din diferite motive.
Pentru secolele IV-III î.e.n. au fost identificate cinci situri ale căror elemente de fortificație au fost cercetate astfel încât caracterul lor de fortificație este asigurat (Fig. 2). Acestea sunt Orbeasca de Sus și Trivalea Moșteni-La Palancă (situate ambele pe terasa râului Telorman) Albești-Dealul lui Panait, pe o terasă a râului Vedea și Râca-Tudoria, aflată pe valea râului Bucov (afluent al Teleormanului). La acestea se adaugă situl de la Căscioarele-D'aia parte, situat în apropierea Dunării, pe malul lacului Greaca. Primele trei situri au sistemul de fortificație similar, alcătuit din unul sau două șanțuri de apărare și ”val vitrificat”, construit din cărămizi arse, chirpici și bârne de lemn, și probabil o palisadă. Sistemul de la Trivalea Moșteni este format din două valuri, cel principal cu o lungime actuală de 110 m, realizat din pământ ars amestecat cu pământ nears, iar al doilea evidențiat doar prin bucăți de pământ ars cu urme de nuiele amestecate cu pământ nears, cu lățimea de 4 m și înălțimea 0,50-0,60 m. Ambele aveau șanțuri lângă ele: primul dintre ele care dubla valul principal avea adâncimea de 1,70 m și diametrul gurii de 4 m, iar al doilea adâncimea de 1,10 m și deschiderea de 2,20 m. Fortificația este completată de o palisadă. Valul de la Albești-Dealul lui Panait, ridicat pe latura vestică a promontoriului, are o înălțime între 0,50-1,10 m, lungime de 180 m, traseul semicircular și este dublat de un șanț. Acesta avea adâncimea de 0,90-1,00 m și o lățime de 4,25-5,50 m la gură, respectiv 2,50-3,75 m la bază. Bucățile de chirpic din structura valului păstrau urmele bârnelor de lemn, la suprafață erau ”cărămizi” din lut cu paie, iar zona și gradul de arsură al valului diferă de la o zonă la alta, sugerându-i lui E. Moscalu ideea existenței unor anexe sau locuințe lângă val, în vreme ce existența unei palisade este doar presupusă. La baza valului au fost identificați niște ”contraforți” din lut galben luat de pe fundul șanțului. Dacă acești contraforți au fost ridicați o dată cu valul ars și cu șanțul, nu a putut fi determinat, deoarece nu prezentau urme de arsură, spre deosebire de val. Acest tip de contraforți a fost descoperit și la Orbeasca de Sus, unde sistemul era de asemenea alcătuit din șanț (cu o deschidere de 20 m) și val cu lățimea 7,75-11,75 m și înălțimea 0,35-0,60 m pe latura de vest, rescpecti o înălțime de 0,60-1,05 m și lățime 3,60-10,50 m la sud. Unele din cărămizile din structura valului, arse ca acelea de la Albești-Dealul lui Panait, aveau o gaură la mjloc sugerând existența unor bârne dispuse orizontal.
În legătură cu structura acestor valuri vitrificate, una din teoriile propuse susține că incendierea a fost o etapă constructică a valului, menită să asigure rezistența și durabilitatea acestuia. Conform teoriei lui E. Moscalu, cel care a cercetat așezările cu valul vitrificat, acest tip de val ar fi reprezentat de fapt resturile unei palisade de lemn, umplută cu pământ și incendiată în urma unui atac, înălțimea valului fiind prea mică pentru a fi doar valuri de apărare, iar cetățile unde valurile de pământ sunt nearse, ar fi de fapt tot palisade ”care nu au mai fost incendiate” . Incendierea elementelor de fortificare ar fi condus și la sfârșitul locuirii în aceste cetăți. A. Zanoci consideră că, în cazul cetăților din spațiul est-carpatic unde a fost observată o structură similară a valului, cu nucleul ars până la vitrificare, acesta avea în structură bârne de lemn iar arderea nu putea fi intenționată, ci cauzată de ”invazii”.
Fortificația de la Râca-Tudoria este diferită, aici valul de pământ lipsește, fiind identificate doar șanțul și palisada din bârne de lemn legate cu lut, probabil incendiată având în vedere bucățile de luat ars descoperite. Materiale de import nu au fost descoperite în timpul cercetărilor din această fortificație, lucru care se datorează probabil situării ei pe un râu secundar, afluent al Telormanului.
În literatură mai apare menționată o fortificație getică din această perioadă, la Dridu Metereze, dar atât încadrarea cronologică, cât și existența unei fortificații sunt incerte, deoarece informațiile publicate sunt insuficiente și neclare, existând posibilitatea ca fortificația să fie de fapt medievală.
Cele patru fortificații au toate suprafețe relativ mici, urme slabe de locuire în interior, iar materialul arheologic cuprinde unelte, arme (de ex. cuțit de fier, vârfuri de săgeți, toporaș plat cu aripioare de fier, vârfuri de lance de fier), și importuri (cu excepția așezării de la Râca-Tudoria), elemente care au determinat cercetătorii să le considere cetăți de refugiu, posibil centre în care locuia o elită războinică. În cazul fortificației de la Albești-Dealul lui Panait, afirmația poate fi susținută de descoperirea în apropiere a mormântului de la Peretu, cele două situri fiind contemporane. În general cercetătorii consideră că în jurul acestor cetăți de refugiu locuia comunitatea extinsă, în așezări mai mici, dar acestea nu au fost identificate până în prezent decât ca urmare a cercetărilor de teren, când au fost descoperite doar materiale arheologice care nu permit însă o încadrare cronologică mai exactă, care să confirme relația cronologică dintre o posibilă așezare și cetatea de refugiu de care acesta ar depinde. Un astfel de caz, dat ca exemplu de majoritatea cercetătorilor, este cel al așezării de la Roșiorii de Vede, situată în apropiere de Albești-Dealul lui Panait, identificată în urma perieghezelor lui I. Spiru. Materialele descoperite sunt puține și nu permit datarea cu certitudine în sec. IV-III î.e.n., astfel încât să se poată afirma contemporaneitatea dintre cele două situri. Ideea existenței unor așezări în apropierea fortificațiilor este susținută și de D. David, care le numește așezări ”satelit”, fără a da însă exemple concrete pentru a ilustra această idee. În aceeași manieră, Paul Pupeză amintește că în jurul ”fortificațiilor de refugiu” erau așezări deschise ai căror locuitori ”beneficiau de spațiul fortificat în caz de pericol”, dar fără a menționa măcar o singură astfel de așezare.
În cazul siturilor fortificate din care au apărut în secolul al IV-lea î.e.n. sau chiar sec. al V-lea î.e.n., este dificil de stabilit care a fost motivația apariției acestora, care a fost cu siguranță legată de tipul fiecărui sit: cetate de refugiu, așezare fortificată. Interpretările posibile merg de la nevoia de apărare a unei comunități față de o alta, apărare față de un pericol extern sau a unei categorii sociale, până la a fi ridicate ca măsură de protecție față de animalele sălbatice și de a delimita spațiul.
Sfârșitul acestor cetăți are loc în timpul sec. al III-lea î.e.n. o posibilă explicație pentru acest fapt fiind uzarea elementelor de fortificare sau incendirea acestora, devenind în acest fel inutile. Pe de altă parte, este posibil ca pericolul care a dus la apariția lor să fi dispărut, astfel încât după distrugerea lor nu a mai fost necesară reconstruirea. Această posibilitate nu explică însă și încetarea locuirii în acele situri o dată cu distrugerea fortificației. Alte explicații aduse ar fi invaziile unor populații violente (ex. bastarnii, celții), schimbări climatice sau dezastre naturale, care nu pot fi însă dovedite.
Discutând despre cetățile ”traco-getice” din Moldova, din secolele V-III î.e.n., incluse de autor în categoria ”hallstattiene”, A. Florescu concluziona că ”acest tip de obiectiv fortificat nu va dispare decât o dată cu dizolvarea totală, sub influența crescândă a civilizației grecești, a ultimilor trăsături legate de specificul hallstattian, adică la sfârșitul sec. al III-lea î.e.n.”. De asemenea, autorul consideră că ideea că unele cetăți ar fi fost abandonate din cauza invaziei bastarnilor, la sfârșitul sec. al III-lea î.e.n., nu este general valabilă, de vreme ce, în zona sa de interes, respectiv Moldova, există situri unde după momentul dezafectării fortificației, s-au descoperit urme de locuire peste elementele de fortificare (de exemplu locuințe construite pe val), din perioadele următoare, acesta fiind un semn al faptului că este vorba despre ”o populație pentru care elementele de fortificație nu mai prezintă nici un fel de importanță”. Astfel, autorul consideră că există două motive posibile pentru abandonarea acestor fortificații: fie sosirea bastarnilor, care ar fi impus părăsirea cetăților de către locuitorii acestora, fie cum am precizat anterior, faptul că locuitorii nu mai folosesc fortificația dar continuă să locuiască acolo, concluzia indiferent de cauză fiind aceeași: abandonarea siturilor cu rol de cetate la sfârșitul sec. al III-lea î.e.n.
Aurel Rustoiu aduce în discuție legat de dispariția cetăților în sec. al III-lea î.e.n. schimbările ce țin de ”structura socială a comunităților”, declinul elitelor tracice fiind cauzat parțial de invaziile bastarnilor în Moldova și a celților în Peninsula Balcanică, dar cercetătorul consideră că dispariția fortificațiilor a fost un rezultat al dispariției elitelor care le-au edificat, perioadă urmată de o ”regrupare a elitelor aristocratice din zonă”, având ca rezultat ”nașterea unei noi aristocrații (…) a căror ocupație era războiul”.
V. Sîrbu admite rolul invaziei celților și al bastarnilor în declinul puterii geților, dar consideră totuși că ”în plus, conform legilor general valabile în evoluția societăților umane, după o perioadă de glorie și expansiune, societatea getică însăși, datorită unor cauze interne, va cunoaște o perioadă de reflux, care va constitui creuzetul avântului din epoca regatului dac (sec. I a. Chr-I p.Chr.)”, la care adaugă rolul avut de risipa făcută de geți pe piese de prestigiu inutile în fapt. Aceste explicații, deși trebuie luate în seamă, nu par a explica fenomenul dispariției cetăților. Dispariția elitelor ar însemna o decădere a societății, dar acest fenomen nu implică automat și o dispariție concomitentă a întregii comunități sau o mutare a acestora, sau în orice caz, acest lucru ar trebui argumentat.
Faptul care trebuie reținut și rămâne deocamdată evident este că acest tip de fortificație nu va mai fi utilizat în Muntenia începând cu sec. al III-lea î.e.n.
Tot în sec. al IV-lea î.e.n. este ridicată fortificația de la Căscioarele-Dʼaia parte, aflată pe terasa Dunării, la distanță considerabilă de cetățile de refugiu menționate anterior. Pe lângă zona diferită în care este situată, această fortificație se diferențiază de celelalte prin sistemul de apărare, prin funcțiile sale, determinate tot pe baza suprafeței, a complexelor și a materialului descoperit. Este posibil ca în acest sit locuirea getică să fi depășit secolul al III-lea, V. Sîrbu precizând inițial perioada secolelor IV-II î.e.n. ca încadrare cronologică a așezării, pe baza materialului ceramic. Cercetările ulterioare, însă, care s-au concentrat doar pe elementele de fortificare, nu au adus dovezi pentru a susține utilizarea fortificației și după sec. al III-lea î.e.n. Revenind la sistemul defensiv, pentru care anterior construirii terenul a fost nivelat cu pământ galben bătut, o particularitate a acestuia este reprezentată de cele patru linii defensive, reprezentate de un șanț pe laturile de nord și est, un zid construit din lemn și pământ (la nord, est și vest), un zid din piatră care avea pe latura exterioară dale de calcar fasonate și emplecton din pietre și pământ (pe laturile de vest și nord), și un zid din chirpici (pe latura vestică). În ceea ce privește complexele cercetate, se remarcă mai multe complexe de locuit, gropi, dar și posibile clădiri de cult. Materialul arheologic este bogat, cuprinzând multe importuri (amfore de Thasos, Heraclea Pontica, Rhodos, Cnidos, Sinope, tip Pseudo-Cos). De asemenea, în zona apropiată a fortificației au fost identificate și cercetate mai multe așezări contemporane de mici dimensiuni, nefortificate, cel mai probabil dependente de fortificație, care ar fi reprezentat un centru politic, economic și de cult pentru această zonă.
Considerată multă vreme așezare fortificată, reanalizarea documentației vechi de la Zimnicea a pus în evidență faptul că șanțul de apărare este de fapt un șanț natural iar considerarea lui element antropic fără cercetări suplimentare este greșită, astfel încât, în ciuda importanței acestei așezări și a bogăției materialului descoperit, nu poate fi încadrată în lista fortificațiilor, fie ele cetăți de refugiu sau așezări fortificate.
Etapa de tranziție, respectiv sec. III-II î.e.n., se remarcă prin apariția unor noi așezări fortificate, dintre care doar la trei cercetările arheologice au pus în evidență cu certitudine existența elementelor de fortificare (Fig. 3). Acestea sunt așezările de la Pleașov, Radovanu-Gorgana a doua și Tinosul. Fortificația de la Pleașov, situată pe terasa Oltului, era formată din șanț și val din lemn și pământ susținut de bârne și pari de lemn. Au fost descoperite locuințe concentrate mai ales în zona de-a lungului valului de apărare, gropi, material arheologic tipic (se remarcă lipsa importurilor în primul nivel al așezării). Suprafața relativ mică a fortificației de la Pleașov, urmele de locuire mai slabe în interior decât lângă val, ar sugera, conform lui C. Preda, că este vorba tot de o cetate de refugiu, cu o locuire mai intensă decât în cetățile anterioare, și care probabil ar reprezenta o formă de tranziție de la cetățile de refugiu ale sec. IV-III î.e.n. spre fortificațiile ulterioare.
La Radovanu – Gorgana a doua, așezare aflată pe terasa Argeșului, a fost identificat pe latura de sud și est, un șanț și un val de apărare cu palisadă din primul nivel de locuire, corespunzător unei perioade în care urmele de locuire sunt slabe. Șanțul a fost ulterior acoperit probabil spre sfârșitul locuirii din primul nivel, pe el fiind identificată chiar o vatră din al doilea nivel. Acesta din urmă se remarcă prin urme de locuire mult mai intensă, numeroase complexe și materiale arheologice descoperite. O explicație adusă recent pentru dezafectarea valului a fost aceea că o putere militară ar fi fost creată, capabilă de a asigura pacea fără a fi nevoie de fortificare, astfel devenind o așezare care ”și-a pierdut rolul militar”, care ar fi fost preluat de la dava de la Radovanu-Gorgana Întâi, conform cercetătorilor. Problema cronologiei elementelor de fortificare din cele două situri nu permite stabilirea cu exactitate a raportului dintre cele două, respectiv dacă fortificația de la Gorgana a doua a fost dezafectată iar cea de la Gorgana Întâi a fost ridicată imediat după acest moment, sau cele două au funcționat simultan o perioadă de timp, pentru ca ulterior cea de la Gorgana întâi să rămână singura fortificată. Referitor la Gorgana Întâi, inițial în literatura de specialitate se preciza că perioada de funcționare a acestui sit este în sec. I î.e.n., în vreme ce studiile recente menționează sec. al II-lea î.e.n. ca perioadă de început a locuirii și respectiv a ridicării fortificației în acest punct. În orice caz, explicația dată de autori, conform căreia o putere militară de la Gorgana a doua era capabilă de a asigura pacea astfel încât nu mai era necesară prezența șanțului și a valului de fortificare, totuși a fost necesar ca rolul militar să fie preluat de Gorgana întâi, pare neverosimilă. Dacă la Gorgana a doua era pace, de ce a fost nevoie de ridicarea fortificației la Gorgana întâi? Problema de interpretare pare să reiasă din faptul că autorii consideră că așezările fortificate au neaparat un rol militar, atestat, după cum considerau mulți cercetători anterior, tocmai de elementele de fortificare și de poziția dominantă a acestora, în locuri strategice. Interpretările recente însă tind să favorizeze mai degrabă un rol de prestigiu al fortificațiilor din această perioadă, și nu o utilizare a lor din motive de apărare propriu-zisă, indiferent dacă pericolul căruia îi răspundeau ar fi fos tunul extern sau intern. Cercetătorii așezărilor de la Radovanu par totuși să considere, în final, că fortificațiile au fost contemporane o perioadă, admițând că existența a două fortificații apropiate și a așezării civile de pe terasă demonstrează că la Radovanu a fost un ”major political center”. Autorii mai oferă ca posibilă cauză a dezafectării fortificației o luptă pentru supremație între cele două comunități, în care a prevalat cea de la Gorgana întâi, pentru ca la finalul studiului să aflăm din nou că aceste davae sunt două centre de putere care au format ”a fortification complex”. Această confuzie este cauzată, în mod cert, de stadiul cercetărilor și probabil chiar de interpretările personale ale fiecăruia dintre cercetători.
La Radovanu-Gorgana a doua se remarcă descoperirea unui posibil atelier de bijutier, a unor locuințe cu posibil rol de cult, având vetre decorate în interior. După cum menționam, informațiile rezultate din cercetările arheologice i-au determinat pe arheologi să considere așezarea de la Radovanu-Gorgana a doua o dava, centru economic-militar pentru comunitățile de pe Argeșul inferior, demn de reținut fiind faptul că perioada de maximă dezvoltare a acestui sit corespunde perioadei în care șanțul de fortificare este dezafectat. Dacă totuși așezarea devine prosperă după momentul eliminării fortificației, acest lucru implică un climat favorabil în zonă, în același timp în care la Gorgana întâi se construiește fortificația.
Situl de la Tinosul, cercetat într-o singură campanie arheologică, a avut șanț de apărare și val de pământ cu palisadă, însă momentul funcționării acestor elemente de fortificare nu a putut fi stabilit cu certitudine, existând ipoteza apartenenței acestui sistem la perioada ”Latène II”, din care însă au fost descoperite doar câteva materiale arheologice care ar sugera o locuire a zonei în această perioadă, respectiv două vase celtice, o fibulă tracică de tip III 3a, și un triobol macedonean de bronz din sec. al III-lea î.e.n.. Valul a fost amenajat din pământul obținut prin săparea șanțului, fiind adăugat și pietriș pentru a-l întări. Palisada era construită din pari legați cu lut și paie, urmele incendiate ale acesteia fiind observate pe toată lungimea valului, iar ”peste acest strat s-au depus ulterior resturile așezării getice din Latène III”, . La fel ca la Radovanu-Gorgana a doua, perioada de locuire intensă a platoului a fost începând cu sec. al II-lea î.e.n., când fortificația nu mai era folosită.
Acestor trei fortificații li se adaugă o posibilă așezare fortificată, la Budeasa Mică, unde însă nu au fost efectuate săpături, ci doar observații de teren în timpul cărora s-a identificat o ravenă posibil șanț de apărare, și de asemenea materiale getice.
Concluzia care reise din prezentarea fortificațiilor din perioada secolele IV-II î.e.n. este aceea că așa numitele cetăți de refugiu încetează în cursul sec. al III-lea î.e.n. iar urme de locuire ulterior nu au fost identificate în aceste situri. Fortificațiile care apar ulterior sunt de alt tip, situate în alte zone, iar urmele de locuire devin chiar mai intense după renunțarea la elementele de fortificare.
Ultima etapă cronologică despre care se va discuta în continuare cuprinde secolele II î.e.n. – sec. I e.n., perioadă în care schimbările în ceea ce privește dispunerea în teritoriu a așezărilor și evoluția locuirii getice sunt tot mai evidente (Fig. 4; Fig. 5.).
Sec. al II-lea î.e.n. se remarcă prin apariția unor noi fortificații, fenomen ce poate fi urmărit în toată zona Munteniei, fără a putea fi observate anumite zone de aglomerări ale acestora. Distanțele mari dintre situri, după cum se va vedea, ar putea chiar indica existența unor zone de influență ale lor. Fortificațiile despre care este vorba sunt: Popești, Iedera, Piscu Crăsani, Sprâncenata, Cetățeni, Radovanu-Gorgana întâi, Cârlomănești. Cercetătorii au mai inclus în lista așezărilor fortificate siturile de la Gura Vitioarei, Homorâciu și Radu Vodă, însă cercetările sumare în aceste locuri nu pot confirma cu certitudine prezența elementelor de fortificare.
La Cetățeni a fost identificată atât o așezare deschisă, pe o terasă a Dâmboviței, dar și fortificația de care aceasta probabil depindea, în punctul Cetățuia, pe o înălțime stâncoasă. În al doilea nivel de locuire al așezării deschise a fost identificat un zid din pietre mari de râu și blocuri de calcar, legate cu pământ, și multe blocuri de gresie brună nisipoasă (dimensiuni maxim 4 m grosime, 1,7m înălțime). Traseul zidului urmează curba de nivel pe direcția nord-sud, fiind ridicat pentru a susține terasa în vederea locuirii. Pe platoul cetății a fost identificat, la sud, un zid de apărare din piatră, cu grosimea de 2-2,5 m, paramentele fiind construite din gresie nisipoasă, fațetată, legată cu pământ. Emplectonul era din piatră și pământ. Se păstrează pe o lungime de 56 m, cu înălțimea maximă de 0,4 m. Pe latura nordică a platoului au fost descoperite urmele unei construcții de piatră rectangulare, probabil un turn-locuință (latura de sud are 9 m la exterior, 5 m la interior, iar grosimea zidului este de 2 m) .
Așezarea de la Iedera era situată pe un platou cu pante abrupte pe trei laturi, accesul fiind posibil doar pe panta de sud, care era apărată prin șanț cu val, dar alte informații legate de sistemul de apărare al așezării nu sunt disponibile, având în vedere faptul că rezultatele celor 3 campanii de săpături au fost publicate doar în rapoarte sumare de săpătura.
Așezarea de la Piscu Crăsani, aflată pe un promontoriu de pe terasa dreaptă a râului Ialomița, cu râpe adânci care o înconjurau pe trei laturi (spre nord panta fiind mai lină), a fost locuită încă din sec. IV-III î.e.n., însă urmele de locuire din această perioadă sunt slabe. Începând cu sec. al II-lea î.e.n., situl cunoaște o dezvoltare care include ridicarea unui sistem defensiv, despre care avem mai multe informații datorită reluării cercetărilor arheologice în 2013 care au verificat sistemul de fortificare. Astfel, s-a putut constata că șanțul de apărare are o adâncime ce varia între aproximativ 0,60-1,80 m, și separă promontoriul/acropola de terasă spre sud. Umplutura acestuia era formată din pământ galben și pietre, cenușă, oase de animale, fragmente ceramice, materiale databile în secolele II-I î.e.n. Șanțul a fost umplut treptat, în două etape, în final fiind dezafectat. Valul de apărare a fost identificat pe malul nordic, spre interiorul platoului, cu o înălțime de 0,20-0,60 m, fără a fi identificate urmele palisadei. Pe lângă numeroase complexe descoperite (locuințe, gropi, vetre) a fost cercetată și o ”zonă sacră”, iar materialul arheologic descoperit este deosebit de bogat, inclusiv fragmente de ”boluri deliene” cu decor în relief și numeroare piese de import. Așezarea de la Piscu Crăsani pare a fi un centru comercial important getic. Cercetătorii au emis ipoteza că rolul fortificației ar fi fost mai degrabă acela de a delimita o zonă, de apărare și de drenare a apei, decât strict de apărare.
Probabil cel mai important sit din această perioadă, atât prin complexele descoperite cât și prin materialele arheologice, este acela de la Popești, jud. Ilfov, situat pe o terasă a Argeșului. Așezarea este segmentată în trei sectoare, în toate fiind descoperite materiale getice. Câteva materiale izolate descoperite pe acropolă și în sectorul B aparțin sec. al IV-lea î.e.n., fără a se fi identificat un nivel de locuire. Începând cu sec. al II-lea î.e.n., la fel ca la Piscu Crăsani, așezarea mărginită de pante abrupte pe trei laturi, este fortificată cu șanț și val de apărare pe latura de sud. Acesta refolosește probabil o fortificație hallstattiană și este păstrat până la o înălțime medie de 1,50 m. Valul consta dintr-o masă de pământ ars tare, care conținea bucăți mari de vălătuci arși, turte de lut, circulare sau elipsoidale, cu diametrele de 0,30-0,45 m, cu una sau două găuri în mijloc, asemănător cu valurile de pământ de la Trivalea Moșteni, Albești-Dealul lui Panait și Orbeasca de Sus. Cu toate acestea, descoperirea unei locuințe adosate valului, precum și a unor vase aflate in situ pe val, ar indica faptul că valul hallstattian nu a fost refolosit în epoca dacică, astfel încât și în acest caz fortificația așezării getice rămâne incertă. La fel ca la Piscu Crăsani, este de remarcat numărul foarte mare de ”boluri deliene” getice, la care se adaugă peste 100 de fibule de bronz, fier sau argint, brățări, piepteni de os, unelte de fier, peste 200 de monede grecești și romane republicane, numeroase amfore. A fost cercetat un centru rezidențial, o zonă cuprinzând edificii de mari dimensiuni, cu mai multe etape de refacere, cu o clădire de mari dimensiuni considerată sanctuar. Având în vedere materialele descoperite și complexele deosebite, se consideră ca și la Popești era un centru economic, comercial și religios pentru zona învecinată, lucru susținut de numeroasele așezări descoperite.
Pe partea stângă a văii Oltului a fost identificată așezarea de la Sprâncenta. Pe latura ei de est a fost amenajat un șanț de apărare într-o viroagă naturală, iar pământul aruncat a constituit un val, cu înălțimea astăzi de 1,90 m. Și la Sprâncenata un prim nivel de locuire a fost anterior amenajării fortificației, având în vedere că stratul de depunere corespunzător acestui nivel, alcătuit dintr-un strat de cenușă și arsură, a fost identificat la baza valului. C. Preda consideră că a avut loc o incendiere voită a complexelor, urmată de o nivelare cu pământ galben, corespunzând cu momentul amenajării fortificației. Deși are o suprafață mică, materialele arheologice și complexele cercetate indică o locuire foarte intensă în interiorul fortificației iar aceasta reprezentând un centru economic și politic pentru zona adiacentă.
Cercetările din anii 2000 au dus la descoperirea elementelor de fortificare și la Cârlomănești-Cetățuie, situată pe o terasă înaltă la confluența Buzăului cu Nișcov. A fost cercetat un șanț dublu cu palisadă, și a fost găsit un aliniament de gropi de par la est de șanț, cu diametrul de 0,50 m, care posibil susțineau o platformă. Și la Cârlomănești nivelul getic corespunzător fortificației este precedat de un nivel cu urme slabe de locuire din sec. al III-lea î.e.n.. Printre complexele descoperite în timpul cercetărilor, trebuie menționate construcțiile de mari dimensiuni, unele absidate, cu materiale arheologice diverse și vetre decorate, sugerând un rol de cult al acestora.
Situl de la Radovanu-Gorgana I se află pe terasa dreaptă a Argeșului la cca. 350 m sud de Gorgana a doua, pe traseul terasei, prima dintre aceastea având o poziție mai înaltă și vizibilitate mai bună. Aici a fost cercetat recent, în anii 2006-2012, un sistem de apărare complex, format din val și patru șanțuri de apărare din care două sunt cu siguranță getice. Valul are lățimea de 14,40 m și înălțimea de 2,40 m și se păstrează pe o lungime de 40 m sub forma de potcoavă ovală. La baza valului era un parapet din lespezi de piatră, sprea incinta fortificată, folosit probabil pentru a întări valul. Pietrele au fost găsite împrăștiate pe direcția valului, sugerând faptul că acesta a fost dezafectat la un moment dat. Au fost cercetate patru șanțuri de apărare. Primul, de forma literei U, aflat în imediata apropiere a valului, la vest de acesta, are 3,30 m lățime și 2,55 m adâncime. Al doilea șanț este aflat la 3,20 m distanță de primul, are deschiderea în partea superioară de 4,50 m și adâncimea de 2,20 m și este realizat tot în forma literei U. Acestea două au un traseu paralel cu valul de apărare. Al treilea șanț este la 7 m vest de șanțul al doilea și are deschiderea de 5 m și lățimea de 2,20 m, are aceeași formă, dar traseul lui formează o buclă mai largă și include în incinta pe care o creează un mamelon din apropierea așezării. Capetele șanțului se sprijină tot pe malurile abrupte din partea de est a așezării. La 2,80 m distanță de al treilea șanț de fortificație a fost identificat un al patrulea șanț, care are deschiderea la partea superioară de 5 m și se află exact pe marginea terasei, urmând un traseu diferit de celalalte. Pe fundul său au fost descoperiți trei bușteni, sugerând existența unei posibile palisade. Pe terasa din spatele celor două așezări, Gorgana întâi și Gorgana a doua s-au descoperit urme de locuire getică ca urmare a cercetărilor de teren, deși cercetătorii au precizat că rezultatele cercetările magnetometrice nu au evidențiat structuri în acest loc.
Un caz aparte este acela al așezării de la Pietroasa Mică-Gruiu Dării, unde fortificația a fost ridicată în sec. I î.e.n. Urme anterioare de locuire au fost identificate pentru sec. IV-III î.e.n., respectiv gropi, vetre și materiale izolate, urmate de o perioadă de întrerupere a locuirii, următoarele dovezi fiind din sec. II-I î.e.n.. Zidul a fost construit pe laturile de nord și vest, în două etape, iar autorii cercetărilor consideră că ar fi mai degrabă vorba de o delimitare a zonei sacre, având în vedere tipul de complexe identificate, astfel încât nu este vorba despre o fortificație propriu zisă, ci despre o incintă sacră. În partea vestică a platoului, zidul din prima fază era alcătuit din două paramente din blocuri de calcar și emplecton. Inițial terenul a fost nivelat până la stânca nativă, cu pământ galben. A existat o structură de lemn, ca element de întărire a zidului. Se păstrează o mică porțiune din zidul fazei întâi. În faza a doua în timpul incintei sacre, au fost nivelate resturile primului zid, s-a depus un start de pământ de 15-20 cm grosime, două rânduri de pietre mari de calcar. Traseul acestui zid nu respectă în totalitate pe cel anterior. Acest zid are lățimea de 2-2,20 m și înălțimea 1,20 m. Blocurile de clacar sunt legate probabil cu pudra de calcar, iar emplectonul din pietre mici și mijlocii de calcar și pământ galben ca liant. În partea nordică terenul a fost amenajat puternic de geți pentru a accentua panta și pentru a consolida și a opri alunecările de teren asigurând stabilitatea zidului. A fost săpat un șanț pentru fundația zidului. În această zonă a fost identificat foarte puțin din prima fază a zidului, rea3lizat din pietre nefasonate de calcar. Zidul din a doua fază avea aceeași construcție ca în zona vestică, doar liantul de la paramente era diferit, fiind loess. Zidul din prima fază, ridicat în primele decenii ale sec. I î.e.n., a sfârșit incendiat probabil la sfârșitul secolului. Zidul din faza a doua a fost ridicat la începutul sec. I e.n.. Ca o concluzie, publicațiile recente susțin existența la Pietroasa Mică începând cu primul sfert al sec. I î.e.n.. a unei cetăți, cu zid de incintă de tip elenistic, caracterizată de ”complexe de locuire și artefacte tipice pentru o citadelă”. Se precizează că incinta sacră a funcționat în sec. I e..n, după ce zidul citadelei a fost incendiat, cândva la cumpăna dintre secole. Din studiile publicate, reflectând rezultatele cercetărilor din ultimii ani, nu rezultă ce anume a determinat transformarea ”citadelei” în incintă sacră, dar cercetările viitoare ar putea aduce clarificări în această privință.
În sec. I e.n. este construită și fortificația de la Târcov, situată pe o culme din Subcarpații de Curbură. Conform primelor cercetări efectuate aici, așezarea este compusă dintr-un platou și trei terase, amenajate de către geți prin ridicarea unor ziduri de susținere din bolovani. Legătura dintre platou și terase se făcea printr-o șa îngustă de cca. 2-3 m lățime și 100 m lungime. Pe terasele 1 și 2 a fost cercetată fundația zidului, formată în ambele cazuri din două rânduri de pietre cu o elevație din lemn și pământ, având în vedere că nu s-au găsit cantități mari de piatră care să susțină o elevație din acest material. Zidul dintre terasele 1 și 2 avea la exterior bolovani mari iar la interior pietre mai mici și avea o lățime de 1,8 m. Și din zidul de susținere dintre terasele 2 și 3 se păstrează doar baza, presupunându-se că elevația era din lemn. Zidul acesta a fost cercetat pe mai multe segmente, pe o lungime de cca 20 m: în primul sector era o aglmerare de bolovani mari și medii, al doilea sector în zona unde panta este mai abruptă avea două paramente cu lățimea de 2,5 m și o aglomerare de bolovani care probabil reprezentau un rambleu, iar ultimul segment avea structura din dale de piatră aglomerate pe o lățime de 1,6 m, urmate de alți bolovani mai mici aranjați similar rambleului menționat anterior. Zidul terasei 1, menționat ca urmare a cercetărilor din 1988, nu a putut fi identificat în săpăturile începute în 2007, astfel încât existența lui rămâne incertă, fiind posibil să fi fost demantelat. Mai este menționat un val aflat pe terasa cea mai joasă, pe drumul de acces spre platou, fără a fi efectuate săpături în acest punct. Fortificația platoului acropolă ar fi putut exista doar pe latura de vest, suficient de abruptă, dar accesibilă, dar din cauza eroziunii urmele sale nu au fost identificate. Au fost descoperite gropi de stâlpi cu diametrul 0,25 m identificate la 1 m spre pantă, care ar putea proveni de la o palisadă. Spațiul mic al platoului și al teraselor sugerează că acest sit nu era destinat unei așezări umane tipice, ci era folosit doar în scopuri militare. Atât pe platou cât și pe terase au fost descoperite locuințe, unele incendiate, gropi, vetre, iar materialul arheologic alcătuit în cea mai mare parte de fragmente ceramice. Un complex cu dimensiunile 3,3×2,90 m prezintă fundația unei structuri de lemn, posibil un turn de veghe . Pe baza pieselor descoperite, locuirea de pe terase a fost datată în sec. I e.n.
Privind fortificațiile din Muntenia între secolul al IV-lea î.e.n. și secolul I e.n., se poate observa că evoluția acestora corespunde etapelor cronologice menționate la începutul lucrării. Astfel, pentru sec. IV-III î.e.n au fost identificate doar patru situri concentrate în zona Teleormanului și care au caracteristici similare, fiind considerate cetăți de refugiu, probabil continuând tradiția fortificațiilor hallstattiene.
Urmează o perioadă de tranziție în care se poate încadra așezarea de la Pleașov, cu fortificația ridicată în sec. al III-lea î.e.n., aceasta fiind ultima fortificație care mai are trăsături ale ”cetăților de refugiu”. Așezările de la Radovanu-Gorgana a doua și Tinosul aparțin probabil tot acestei perioade de tranziție, elementele de fortificare au avut o durată de utilizare scurtă, care poate fi stabilită până în sec. al II-lea î.e.n.
Ulterior, se remarcă o perioadă de emergență a unor fortificații noi, care nu urmează tiparul celor din sec. IV-III î.e.n., fiind așezări extinse, prospere, cu roluri diferite de ale celor anterioare. Fortificațiile de la Popești, Iedera, Piscu Crăsani, Sprâncenata, Cetățeni, Radovanu-Gorgana întâi și Cârlomănești sunt situate la distanțe mari între ele, acoperind aproape întreg teritoriul Munteniei și având cel mai probabil zone de influență, reprezentând probabil centre politice, economice și chiar de cult pentru așezările nefortificate existente în apropierea lor. Această concluzie este susținută de situarea lor lângă mari artere de comunicație, de materialul arheologic descoperit care include numeroase piese de import și de complexele arheologice cercetate, respectiv construcții de mari dimensiuni cu mai multe faze de reconstrucție, uneori cu abside, vetre decorate sau piese cu posibil rol de cult (figurine antropomorfe, vase cu protome, statuete). Astfel, rolul acestor fortificații ar fi de a proteja rutele comerciale și de a distribui importurile către așezările învecinate. Motivul pentru care aceste fortificații își fac apariția în sec. al II-lea î.e.n. a fost interpretat de către cercetători drept unul militar, susținând că au fost construite ca reacție la un pericol iminent, dar un asemenea pericol nu poate fi identificat pentru această perioadă și spațiu. Comparând situația din Muntenia cu aceea din zona central și vestică a Europei în perioada Latène târzie, se poate constata că și în această zonă fortificațiile încep să reapară după o perioadă în care cetățile nu au mai fost utilizate. În Galia la sfârșitul sec. al II-lea î.e.n. apar oppida, fenomen asimilat și aici unui scop defensiv, teorie care însă nu poate fi dovedită exclusiv, astfel încât o nouă teorie a fost emisă, care pune în centru rolul de prestigiu al acestor fortificații, nevoia unui lider local de a-și etala puterea. Astfel, oppida ar fi de fapt rezultatul unor schimbări politice, sociale și economice, un fenomen cu resorturi dificil de înțeles în prezent. Această teorie se poate aplica și pentru Muntenia, considerând că de fapt apariția fortificațiilor este rezultatul unei perioade de pace, lipsa unui pericol permițând acumularea de putere necesară pentru construirea efectivă a acestor fortificații, drept simboluri de putere.
IV. 2. Așezările nefortificate
Evoluția așezărilor nefortificate va fi prezentată similar cu situația fortificațiilor, respectiv urmărind etape cronologice, care vor pune în evidență modificările în ceea ce privește mai ales dispunerea în teritoriu a acestora.
Pentru secolele IV-III î.e.n. au fost cercetate un număr mare de așezări nefortificate, în disproporție totală față de numărul fortificațiilor, topografia lor fiind un alt element care diferențiază cele două tipuri de situri, așezările nefortificate fiind dispuse în toată zona Munteniei, mai ales pe terase și văi ale râurilor importante, Dâmbovița, Ialomița, Dunărea sau afluenți ai acestora. Proximitatea surselor de apă era în mod evident un criteriu de bază în alegerea locului unei așezări. Analiza așezărilor a avut în vedere doar acele situri unde s-au realizat săpături arheologice, fie ele sistematice sau de salvare, astfel încât să existe elemente care să permită o încadrarea cronologică relativă a așezării. Un număr mare de posibile așezări au fost menționate în lucrări ale arheologilor, identificate în timpul cercetărilor de teren, dar lipsa detaliilor despre materiale sau complexe nu permit datarea acestor situri.
Anumite aglomerări de așezări sunt vizibile în zona care cuprinde terasele Dâmboviței și Argeșului până la vărsarea în Dunăre și o serie de lacuri apropiate (Câmpul Boja, Cernica, Crețuleasca respectiv Budești-Punctul 5, Hotarele, așezările din zona Căscioarele-Greaca Prundu), cursul inferior al Ialomiței (Mihail Kogălniceanu, Bucu-Pochină, Vlădeni). Alte așezări mai sunt pe terasele râului Călmățui (Spiru Haret, Însurăței), pe terasa Dunării (Zimnicea, Grădiștea Călărași, Pietroiu-Gîldău, Brăilița). De remarct este faptul că în zona Teleorman-Vedea, unde au fost cercetate cetățile de refugiu, au fost identificate posibile așezări getice în urma perieghezelor și a săpăturilor de salvare, dar informațiile sunt insuficiente pentru a oferi mai multe date. Cel mai probabil, o așezare a existat la Alexandria-Podu Nou.
Majoritatea acestor așezări sunt similare, situate pe malul râurilor sau pe terase, martori de eroziune. În general au fost cercetate puține complexe de locuit, materiale arhelogice tipice, inclusiv importuri. Descrierea fiecărei așezări în parte se poate regăsi în repertoriul descoperirilor, astfel încât în continuare se va insista pe câteva dintre așezările mai importante, cu elemente speciale.
Dintre așezările nefortificate care își încep existența în sec. IV î.e.n. cele mai importante par a fi cele de la Brăilița și Zimnicea, acestea fiind de altfel și așezări în care se poate evidenția o locuire continuă până în sec. al II-lea î.e.n./sec. I î.e.n.
Așezarea de la Zimnicea, situată pe un promontoriu mărginit de Dunăre, a fost considerată multă vreme fortificație, după cum am menționat anterior, dar cele două posibile șanțuri de apărare nu au fost cercetate, avînd mai degrabă aspectul unor formațiuni naturale. Au fost identificate mai multe niveluri de locuire, corespunzând la două faze de existență: prima fază corespunde sec. IV-III î.e.n., iar a doua sec. II-I î.e.n., perioada de maximă dezvoltare a așezării. S-au descoperit multe piese de import, în special amfore (de Thasos, Rhodos, Heraclea Pontica, Sinope, Kos), askoi, lekythos, kantharos, fiind cercetate, în săpăturile vechi, mai multe complexe de dimensiuni mari cu fundații din piatră și mai multe încăperi fără a se putea stabili planul acestora sau alte detalii constructive, gropi de provizii, dar și posibile ateliere, toate acestea indicând o locuire intensă.
Situl de la Brăilița, situat pe terasa superioară a Dunării, se remarcă prin descoperirea a numeroase fragmente de amfore grecești, mai multe dintre ele ștampilate. Piesele de import atestă o intensă activitate comercială, așezarea fiind considerată de cercetători un emporion grecesc. În ciuda materialului descoperit, a fost identificat un singur nivel de cultură getic, și a fost cercetată o singură locuință cu vatră, ale cărei urme erau vizibile într-un mal al terasei. Acest lucru este cauzat de caracterul de salvare al cercetărilor de la Brăilița, săpăturile având loc ca urmare a distrugerilor provocate de cărămidăria din acea zonă.
Alte două așezări în care locuirea a fost încadrată de arheologi în sec. IV- II î.e.n. respectiv secolele IV-–I î.e.n. sunt la Vadu Săpat, situată în zona dealurilor subcarpatice pe o terasă a pârâului Budureasca, și Bărcănești, situată de asemenea în zona dealurilor subcarpatice. Ambele situri au fost cercetate în cadrul săpăturilor preventive, iar rezultatele sunt publicat sub forma rapoartelor de săpătură, astfel încât nu se pot face precizări suficient de clare referitor la locuirea getică din aceste situri, nici nu se poate afirma cu siguranță că locuirea a fost neîntreruptă pe parcursul acestor secole. La Bărcănești au fost descoperite resturi de chirpic ars provenite probabil de la locuințe și resturile unor locuințe de suprafață, una dintre ele cu un cuptor, precum și numeroase materiale arheologice. Așezarea de la Vadu Săpat face parte dintr-o zonă cu mai multe situri, au fost descoperite locuințe și câteva complexe atipice. Este vorba despre o groapă care avea depuse pe fund pietre nearse care acopereau alte pietre arse, iar printre ele erau resturi de vatră și fragmente ceramice, pe marginea ei fiind așezate oase de animale. O altă groapă avea depus pe fund un craniu de mistreț, iar un alt complex este reprezentat de o aglomerare de oase de animale direct pe sol.
O situație deosebită este în zona numită de arheologi Căscioarele-Greaca-Prundu (acesta fiind și titlul monografiei referitoare la aceste situri), unde au fost cercetate mai multe așezări în apropiere de fortificația de la Dʼaia parte. Așezările respective funcționează perioade mici de timp, acoperind însă întreaga perioadă a secolelor IV-I î.e.n., și sunt modeste atât în ceea ce privește materialul arheologic descoperit cât și complexele cercetate. Pentru sec. IV-III î.e.n., aceste așezări sunt la Șuvița Hotarului, La Borovină, Coinea I, Coinea II, Valea Coșarului, Valea Fântânilor. În secolele următoare numărul așezărilor este mai mic, pentru sec. III-II î.e.n. este vorba de siturile din punctele Cătălui, La Slom, La Stână, și o singură așezare din sec II-I î.e.n. la Suharna. După cum menționam la discuția referitoare la fortificații, se consideră în general că în apropierea așezărilor fortificate ar fi existat așezări mai mici, dependente de ele, situație care ar putea fi prezentă în cazul așezărilor din zona Căscioarele-Greaca-Prundu. S-a mai discutat pentru această zonă despre fenomenul mutării comunităților dintr-o așezare în alta, fapt care nu poate fi însă demonstrat în stadiul actual al cercetărilor (posibil fenomenul numit de N. Conovici ”pendularea așezărilor”).
De remarcat este faptul că toate așezările care au o evoluție continuă din sec. IV-III î.e.n. până în sec. II-I î.e.n. sunt așezări nefortificate.
Dintre așezările nefortificate care apar în sec. al III-lea î.e.n., se remarcă cele de la Cățelu Nou, Radu Vodă și Băneasa, situate în zona râurilor Colentina și Dâmbovița; Malu Roșu, Chirnogi-Rudărie și Budești-Punctul 3 în zona teraselor inferioare ale Argeșului și Dâmboviței, spre vărsarea lor în Dunăre, și două așezări în extremitatea estică a teritoriului, la Giurgeni-Mozacu și Unirea-Rău. În zona vestică, cuprinzând spațiul Teleorman-Vedea nu a fost identificată nici o așezare nefortificată din această perioadă, singurul sit fiind fortificația de la Pleașov. Această ”părăsire” a zonei în sec. al III-lea î.e.n. contrastează cu situația observată în zona centrală a Munteniei, unde numărul așezările este în creștere față de perioada anterioară. De asemenea, în zona spre vărsarea Ialomiței în Dunăre și a râului Călmățui, așezări noi nu apar. În partea nord-estică, zona Buzăului și a dealurilor subcarpatice, situația se menține ca în perioada anterioară, fiind cercetată o singură așezare, la Sibiciu de Sus.
La fel ca așezările din sec. IV-III î.e.n., și acestea sunt relativ modeste, cu materiale tipice, inclusiv importuri (cele mai multe fiind la Giurgeni-Mozacu, Unirea-Rău, Vlădiceasca, situate pe terasele Dunării sau în apropiere). Se remarcă așezarea de la Cățelu Nou, unde a fost cercetat un posibil atelier de fierărie, și descoperirea unei gropi rituale la Malu Roșu.
În ceea ce privește posibile mutări ale comunităților dintr-o zonă în alta, cândva în sec. al III-lea î.e.n., acest lucru nu se poate presupune decât în cazul sitului de la Budești, unde au fost cercetate două așezări aflate la distanța de 1,5 km una de cealaltă: așezarea din Punctul 5 aparține sec. IV-III î.e.n., iar cea din Punctul 3 e datată în sec. III- II î.e.n..
Cea mai frapantă schimbare în ceea ce privește așezările getice se petrece în sec. al II-lea î.e.n., când, în ciuda faptului că în o parte a așezărilor locuirea încetează, un număr mare de așezări apar, astfel încât în această perioadă este cea mai mare densitate de situri getice în Muntenia. Multe dintre situri rămân necercetate. Cu toate acestea, chiar luând în calcul doar siturile unde s-au desfășurat săpături și au fost identificate și complexe arheologice, numărul așezărilor îl depășește pe acela din perioadele anterioare.
Siturile din sec. al III-lea î.e.n. care continuă să existe sunt acelea situate în zona centrală a Munteniei, respectiv pe terasele și văile Dâmboviței și Colentina, Argeșului și zona bălții Mostiștea. După cum se va vedea, aceasta va fi zona preferată și pentru întemeierea așezărilor noi.
Cea mai mare concentrare de așezări nefortificate este în zona învecinată așezării fortificate de la Popești, respectiv pe cursurile râurilor Argeș, Dâmbovița, existența lor fiind cu siguranță legată de cea a fortificației. Situația se poate datora și unor cercetări arheologice intensive, cercetări de teren dar și săpături arheologice, care au avut loc mai ales spre finalul sec. al XX-lea, după cum s-a putut constata în capitolul referitor la istoricul cercetărilor.
În zona Argeșului inferior și afluenții acestui râu, au fost cercetate trei așezări, la Bragadiru, Vârteju și Bucșani, la care se adaugă așezarea semnalată de la Dobreni. Așezarea de la Bragadiru, aflată pe o terasă a râului Sabar, a cunoscut o locuire intensă, fiind cercetate 24 de complexe de locuit, bordeie și locuințe de suprafață, un cuptor pentru reducerea minereului de fier, iar din materialul arheologic se remarcă toarte de amfore rhodiene. La Vârteju, sit aflat pe o terasă a râului Ciorogârla, la cca. 5 km de Argeș, a fost cercetată o posibilă groapă de cult, cu umplutura alcătuită din cenușă, cărbuni, pietre aplatizate și una de calcar, cu fragmente de vase deasupra și sub pietre.
Alte așezări au fost concentrate în zona teraselor Dâmboviței, semnalate sau cercetate. Unul dintre acestea este Tânganu, unde au fost descoperite puține complexe, bordeie și gropi, materialul ceramic fiind alcătuit din fragmente provenind de la vase getice, lucrate la roată sau cu mâna, și puține piese de import, toarte de amfore neștampilate și fragmente de amfore, fiind vorba de o așezare de mici dimensiuni. Alte așezări sunt la Dudești (unde au fost de asemenea descoperite foarte puține complexe, iar materialul arheologic conține ”boluri deliene” getice, fragmente de amfore și câteva obiecte metalice), Cățelu Nou, Dărmănești și Băneasa. Pe malurile Colentinei, afluent al Dâmboviței, au fost identificate așezările de la Pantelimon (semnalată pe baza materialului arheologic), Dămăroaia, Bucureștii Noi și Mogoșoaia, în acestea trei din urmă fiind cercetate complexe de locuit și gropi. Mai spre nord este menționată așezarea de la Butimanu.
Alte așezări apar în zona subcarpatică, dintre care două posibile fortificații la Homorîciu și Gura Vitioarei, și situl de la Bănești.
În bazinul Buzăului și afluenții lui sunt cunoscute mai multe așezări. Pe terasa dreaptă, cele de la Năieni, Grăjdana, Sărățeanca, Cândești, Maxenu, Pătârlagele, semnalate, necercetate, iar pe terasa stângă medie, cele de la Vadul Pașii, Berca, Zărnești, și în extremitatea estică a Munteniei, așezarea de la Grădiștea, aceasta din urmă fiind singura cercetată sistematic.
Pe terasele Dunării sunt doar așezările Zimnicea și Oltenița, nou apărută, penuria de așezări fiind vizibilă încă din sec. al III-lea î.e.n. În vestul Munteniei, pe lângă fortificația de la Sprâncenata, au mai fost cercetate două așezări, la Dulceanca pe valea râului Vedea și Ciolăneștii din Deal pe valea Telormanului. În zona de câmpie dintre Vedea și Argeș nu sunt cunoscute așezări noi.
În zona Mostiștei sunt de asemenea mai multe așezări mici, Piscu Coconi, Sărulești, dar și așezarea mai bine cercetată de la Vlădiceasca.
Pe terasele Ialomiței sunt semnalate așezări în zona Gagu (necercetate), microzona Bucșani, la Cornești, Buftea, Cătunu, și Ocnița. La Cătunu locuirea este destul de intensă, cu multe complexe descoperite, la Ocnița se remarcă materialul arheologic, ambele fiind situate pe cursul mijlociu al Ialomiței (în apropiere este fortificația de la Iedera), pe când în celelalte, situate pe Ialomița în jos, cercetările au fost limitate la descoperirea fragmentelor ceramice.
În Balta Ialomiței este o situație surprinzătoare, fiind cercetat un singur sit, la Bordușani. Acesta, deși izolat în zonă, este o așezare foarte bine cercetată, cu o locuire intensă, chiar sistematizată, complexe numeroase decoperite și un bogat material arheologic, dovedind importanța acestei așezări.
Cea mai importantă constatare privind răspândirea așezărilor în sec. II-I î.e.n, atât cele fortificate cât și cele nefortificate, este legată de densitatea foarte mare a așezărilor în zona central-estică, respectiv a teraselor Dâmboviței și Argeșului până la vărsarea lor în Dunăre. Majoritatea așezărilor au în inventar și piese de import, elemente care contribuie la încadrarea cronologică a siturilor, dar indică și faptul că aceste așezări întrețineau un comerț activ, fie direct cu cetățile grecești, fie prin intermediul așezărilor mai prospere, cum este de exemplu Popești. Așezările se înmulțesc și spre zona subcarpatică, această zonă fiind preferată mai ales pentru ridicarea de fortificații.
IV.3. Problema dispariției așezărilor getice
Trebuie menționat în acest punct aspectul istoric, asupra căruia nu voi insista: în primul rând, bine cunoscuta ”uniune tribală” obținută de Burebista, sub conducerea sa, în prima parte a sec. I î.e.n, organizare care, conform lui R. Vulpe, avea chiar caracteristicile unui stat. La întrebarea cum a devenit Burebista ”le chef de toutes les tribus géto-daces et le souverain de la côte pontique”? răspunde tot R. Vulpe, considerând că a existat cu siguranță un pericol comun și iminent care amenința triburile getice, fapt ce i-a determinat să accepte unirea sub un singur comandant, iar acest pericol era reprezentat de expansiunea romanilor, instalați deja în Macedonia și punând presiune la sud de Dunăre, punând în pericol relațiile geților cu lumea grecească. Geții au făcut parte din coaliția cu grecii și bastarnii care i-au învins pe romani, conduși de C. Antonius Hybrida, în apropiere de Histria. Cucerind cetățile grecești și extinzându-și zona de influență, Burebista devenise un real pericol pentru romani. Urmează tentative de intervenție în războiul civil de la Roma, moartea lui Caesar și, probabil, asasinarea lui Burebista, urmată de dezmembrarea ”statului” său în patru iar apoi cinci părți. Ulterior, M. Licinius Crassus cucerește Dobrogea în urma campaniilor din 29-27 î.e.n., granița romană fiind acum la gurile Dunării, prin controlul exercitat asupra statului clientelar format aici. Reacția geților ia forma atacurilor efectuate la sudul Dunării determinând insitituirea unui comandament special al Moesiei, ulterior devenită provincie, raiduri ale lui Cn. Cornelius Lentulus, și expediția lui Aelius Catus care ar fi deportat 50.000 geți la sud de Dunăre formând o zonă părăsită în câmpiile de la nord de Dunăre, spațiu de siguranță pentru odrysi, puținii geți rămași în câmpie fiind dezorganizați, inofensivi (Strabon VII, 3, 10). O dată cu formarea provinciei Moesia, Dunărea e controlată de romani. Sub Nero, T. Plautius Silvanus Aelianus conduce o operațiune militară, în 60-68 e.n., oprind o mișcare sarmată și mutând 100.000 transdanubieni la sudul Dunării. Următorul eveniment important este reprezentat de reorganizarea Moesiei de către Domitian și războaiele cu Decebal, care ataca Moesia Inferior. Finalizat cu victoria lui Domitian, pacea încheiată urma să confirme controlul roman pe malul stâng al Dunării.
Constatându-se faptul că majoritatea așezărilor își încetează existența la sfârșitul sec. I î.e.n.-începutul sec. I e.n., au fost propuse mai multe interpretări care ar explica acest lucru, pornind de la premisa că este un fenomen care a afectat aproape toate așezările din Muntenia, aproximativ în aceeași perioadă de timp.
Situația de la Cârlomănești a fost analizată de M. Babeș, care pe baza cercetărilor arheologice considera că așezarea a fost abandonată ca urmare a unei distrugeri, clădirile fiind incendiate, iar printre resturile arse erau materiale arheologice de asemenea cu urme de ardere. Finalul așezării a fost încadrat la mijlocul sec. I î.e.n.. Cercetătorul consideră că așezările nu au avut neaparat o existență comună și similară, fiecare având propia sa ”istorie”, astfel încât și finalul lor poate fi independent de al celorlalte, nu neaparat ca urmare a războaielor cu romanii. De asemenea, adaugă M. Babeș, pentru ca o așezare de o asemenea importanță să dispară, era nevoie de evenimente politice și militare, dar că e posibil ca și evenimente de anvergură mai mică, nemenționate în sursele grecești și latine, de tipul războaielor locale, să fi avut drept consecință abandonarea unei așezări.
Teoria lui M. Babeș care susține că acțiunile lui Burebista de unificare a triburilor getice ar fi avut drept rezultat și abandonarea și distrugerea unor așezări, chiar dava, printre care s-ar număra Cârlomănești, Piscu Crăsani, Zimnicea, Cățelu Nou, Căscioarele-Dʼaia parte a fost contestată de C. Preda, care considera că în rândul arheologilor există o tendință de a ”fixa” finalul unor așezări la mijlocul sec. I î.e.n., pe baza tezaurelor și a descoperirilor monetare, pentru a justifica teoria dispariției așezărilor ca urmare a activităților militare ale lui Burebista, argumentând că monedele pe baza cărora M. Babeș a stabilit data finală a așezării de la Cârlomănești au circulat în fapt o perioadă mai îndelungată. Afirmația cercetătorului este valabilă și în prezent, tentația de a corela descoperirile arheologice cu evenimente istorice ducând la interpretări de multe ori forțate. C. Preda merge mai departe de aspectul circulației monetare, aducând în discuție paragraful lui Strabon referitor la Burebista, ajungând la concluzia că a fost interpretat greșit în literatură, iar posibilitatea ca Burebista să fi obținut supunerea triburilor getice prin lupte nu este justificată, iar ”procesul de unificare a geto-dacilor” era deja încheiat în anii 60 î.e.n.. Opinia lui C. Preda este că dispariția unor așezări înainte de evenimentele marcate de Aelius Catus sunt determinate de conflictele rezultate după moartea lui Burebista, dar și de ”instalarea romanilor la Dunăre în vremea lui Augustus și conflictele daoc-romane care încep să se deruleze, odată cu cucerirea Dobrogei de către M. Licinius Crasus și incursiunile lui Cotiso la sud de Dunăre”.
Explicația cel mai des avansată este aceea că expediția lui Aelius Catus ar fi provocat mutarea comunităților, fie conform izvoarelor, la sudul Dunării, fie în zonele montane, în comunități mai mici și prin urmare mai dificil de identificat în teren. Alt eveniment menționat este expediția lui Plautius Aelianus care ar fi colonizat 100.000 de ”transdanubieni” la sudul Dunării.
R. Vulpe lega, la începutul cercetării sitului de la Tinosul, dispariția acestei așezări de expediția lui Plautius Silvanus Aelianus, la mijlocul sec. I e.n. (62 e.n.), pentru ca ulterior să considere că cele două evenimente nu mai pot fi legate, având în vedere că expediția amintită a avut loc mai spre est,zona Munteniei fiind deja părăsită ca urmare a acțiunii lui Aelius Catus. Astfel, cercetătorul considera că așezarea a putut exista până la războaiele lui Decebal cu Domițian și Traian, spre deosebire de Piscu Crăsani, Popești sau Zimnicea care au fost abandonate subit la începutul sec. I î.e.n. Acest eveniment este pus de autor pe seama ”presiunii sângeroase exercitate asupra geților de Aelius Catus” care pentru a proteja granița cu Moesia a deportat la sudul Dunării 50.000 geți, restul populației fiind împrăștiate. Zona afectată s-ar fi oprit la poalele munților, asigurând supraviețuirea așezărilor cum este cea de la Tinosul. Sfârșitul așezării în perioada care pare să coincidă cu războiul cu Domițian, posibil legat de măsuri luate de acesta. M. Macrea și I. Berciu considerau că finalul așezării de la Tinosul a fost determinat de barbarii ”veniți dinspre nord-est, fie ei roxolani, bastarni sau sarmați”.
Reanalizarea materialul descoperit la Cetățeni, deși mare parte din piese au context de descoperire necunoscut, a permis cercetătorului D. Măndescu să extindă perioada de funcționare a sitului până la mijlocul sec. II e.n., posibil chiar până la războaiele daco-romane, infirmând vechile teorii conform cărora și acest sit ar fi fost abandonat după expediția lui Sextus Aelius Catus.
O situație similară este la Târcov, unde elementele de datare l-au determinant pe S. Matei să considere că așezarea a funcționat pentru câteva decenii, chiar înaintea războaielor cu Traian.
Siturile din zona de câmpie par să înceteze în vreme ce acelea din zone montane continuă să funcționeze, nefiind afectate de ”fenomenul” dispariției așezărilor.
Deși dacă avem în vedere considerațiile cronologice în cazul multor situri data finală a acestora pare să se potrivească cu momentul Aelius Catus, cel puțin în cazul unor dintre ele, posibil a fost vorba de o pierdere a importanței așezării și o reducere a locuirii treptate înainte de o părăsire definitivă.
O altă explicație ar fi aceea a abandonării așezărilor ca urmare a sosirii populațiilor de sarmați în acest teritoriu, cândva în sec. I î.e.n.-I e.n. Cea mai recentă contribuție referitoare la această problemă este datorată Lianei Oța și lui Valeriu Sîrbu, materializată într-un studiu în care se argumentează faptul că o pătrundere a sarmaților în teritoriile locuite de geți, respectiv Muntenia, Moldova, Banat și Crișana, nu poate fi demonstrată cu certitudine. După cum se precizează în studiu, această instalare timpurie a sarmaților în teritoriile menționate a fost presupusă pe baza a puține materiale tipic sarmatice descoperite în câteva așezări getice. Prezența acestor piese însă, asociate în complexe cu numeroase piese getice ar putea indica însă doar ”relațiile de schimb” întreținute între cele două populații. Ceea ce se știe la momentul actual este că primele morminte sarmatice în zona Munteniei se datează la sfârșitul sec. I e.n., complexele fiind concentrate în nord-estul și estul Munteniei, o a doua etapă începe la sârșitul sec. II e.n., descoperirile fiind mai ales din sudul zonei, iar a treia etapă de pătrundere a sarmaților, reflectată în descoperirile funerare, este marcată în a doua jumătate a sec. III e.n.. Prin urmare, ținând cont de reperele cronologice menționate, pare greu de crezut ca motivul pentru care comunitățile getice sunt abandonate în sec. I î.e.n. să fie legat de o prezență sarmatică, ea neputând fi dovedită cel puțin în stadiul actual al cercetărilor.
Problema finalului așezărilor și deci a cauzelor dispariției acestora este prin urmare strict legată de cronologie, care pentru marea majoritate a așezărilor rămâne incertă. Abandonarea sau distrugerea siturilor sunt evenimente plasate la începutul, la mijlocul sau la finalul sec. I. respectiv la începutul sau mijlocul sec. I e.n., o contemporaneitate exactă între aceste momente în așezările getice fiind greu de stabilit, prin urmare și o cauza unică menită să fi determinat finalul lor este dificil de argumentat.
V. Cronologia așezărilor
Cu siguranță cea mai dificilă problemă în cercetarea și interpretarea siturilor getice din Muntenia este aceea a cronologiei. Capitolul prezent nu își propune să ofere răspunsuri la aceste probleme, respectiv să ofere încadrări cronologice exacte pentru siturile getice, cel puțin în stadiul actual al cercetărilor acest lucru, după cum precizam și anterior, este nejustificat de baze reale, ci să prezinte pe scurt acele piese care pot oferi informații pentru datarea relativă a siturilor. Fără a avea pretenția de a identifica momentul exact de apariție sau dispariție a unei așezări, descoperirea unei piese, de exemplu o fibulă, poate face difeRența între datarea acelui sit în secolele III-al II-lea î.e.n. sau secolele II-I î.e.n. De multe ori așezările sunt încadrate în sens larg în anumite limite cronologice pe baza materialului ceramic și doar în cazurile fericite prezența anumitor piese considerate ”indicator” cronologic a permis cercetătorilor să nuanțeze aceste limite. În literatură se vorbește de sec. IV-III î.e.n., sec. III-II î.e.n., sec. III-I î.e.n., sec. II-I î.e.n., sec. I î.e.n.-I e.n., epoca Latène timpurie/clasică, Latène II/III etc., diversitate care ilustrează în fapt nivelul scăzut al cercetărilor, lipsa unor criterii clare pentru stabilirea cronologiei siturilor și tendința de a data anumite descoperiri pe baza analogiilor cu alte situri sau a imaginii generale care există asupra zonei din care face parte un sit. Multe situri în care au fost realizate doar cercetări de teren sau periegheze au fost datate pe baza puținelor fragmente ceramice descoperite, fiind considerate așezări sau uneori chiar cetăți sau așezări fortificate fără o bază reală. Includerea acestora în situri dintr-o anumită perioadă doar pe aceste considerente, fără realizarea săpăturilor arheologice, afectează imaginea de ansamblu asupra locuirii getice. Mai mult decât atât, inclusiv în siturile care au beneficiat de săpături sistematice și publicații pe măsură, cu descoperirea unor piese ce au permis stabilirea unor limite cronologice mai precise, descoperiri recente au schimbat percepția asupra acelor situri. Este necesară prin urmare o privire foarte critică asupra decoperirilor ”de factură getică”, cum sunt numite în literatură, a datării acestora și a pieselor pe baza cărora s-a făcut datarea, încadrările cronologice fiind baza pentru emiterea teoriilor legate de existența așezărilor. Aceste deficiențe în stabilirea cronologiei nu sunt valabile doar pentru spațiul Munteniei. Într-un articol publicat în 2015 despre descoperirile din zona carpato-nistreană, V. Haheu sublinia necesitatea reevaluării cronologiei, siturile fiind de multe ori atribuite unei perioade doar pe baza ceramicii, în sens larg, pe criterii subiective, astfel încât analizele și reinterpretările pot duce la încadrarea unui sit în alt tip de așezare sau altă perioadă cronologică. O cunoaștere extensivă a siturilor ar permite obținerea de informații legate de relațiile dintre așezări, granițe dintre acestea, existența zonelor de interferențe, care, conform autorului, pot fi pașnice sau pot determina apariția fortificațiilor.
Indicatorii cronologici sunt reprezentați de ceramică, în special ceramica de import, fibule și alte obiecte de podoabă, monede. Lucrările de bază, la momentul actual, dedicate cronologiei sau anumitor piese specifice sunt repezentate de volumul lui D. Măndescu legat de cronologia secolelor V-III î.e.n., lucrările lui A. Rustoiu dedicate fibulelor și metalurgiei bronzului, și mai vechea sinteză realizată de C. Preda despre monede. La acestea se adaugă articole și studii despre piesele descoperite în diverse situri, dintre care se remarcă cele despre amfore ștampilate, utile mai ales pentru secolele IV-III î.e.n., când alte piese indicator cronologic sunt mai rare.
Primul element care a fost luat în calcul la stabilirea cronologicei siturilor este reprezentat de ceramică, artefactul prezent în toate așezările și în cantitatea cea mai mare. Deși formele ceramice evoluează greu în timp, totuși cercetătorii au identificat anumite tipuri de vase specifice fiecărei perioade, permițând încadrări cronologice în linii mari, restrânse coroborat cu alte piese: asocieri cu fibule, monede, vase de import. Deși nu reprezintă indicii cronologice exacte, în lipsa altor piese pot fi utilizate pentru a stabili o încadrare cronologică aproximativă. Pentru o cronologie generală a epocii getice în Muntenia, pe baza asocierilor de piese și a unor similarități între acestea în mai multe situri, N. Conovici consideră că numărul descoperirilor de amfore ștampilate de un anumit tip în așezări poate oferi informații legate de relațiile/sincronicitățile dintre acestea, permițând stabilirea unei cronologii destul de restrânse. Autorul folosește ca exemplu siturile de la Satu Nou-Valea lui Voicu și Satu Nou- Vadu Vacilor pentru a ilustra fenomenul pe care îl denumește ”pendularea de locuire”. Mai exact, după o perioadă în care o comunitate a locuit la Valea lui Voicu, aceasta se mută la Vadu Vacilor pentru o altă perioadă, ulterior revenind la Valea lui Voicu. Autorul accentuează importanța cercetărilor care să ilustreze acest fenomen, dar până în prezent studii de acest tip nu au fost realizate, pentru posibila ”pendulare” a așezărilor, cercetătorii doar constatând că în unele situații a fost probabilă o mutare a comunităților dintr-un loc în altul, fără a baza presupunerea pe informații cronologice.
Tot legat de amfore ca indicator cronologic, N. Conovici preciza că se pot stabili cronologii relative aplicabile complexelor închise în care au fost descoperite amfore ștampilate, pe baza grupelor, subgrupelor, listelor de nume cunoscute. În această direcție, cercetătorul accentua importanța stabilirii evoluției importurilor de amfore din anumite centre producătoare în situri individuale, cu evidențierea perioadelor de început, apogeu și declin în importul pieselor dintr-un anumit centru, precum și stabilirea corespondențelor cronologice între importurilor din mai multe centre, care ulterior să poată fi corelate cu evenimente politice. Această metodologie a fost urmată recent de D. Măndescu, care a aplicat-o în cazul sitului de la Cetățeni, obținând rezultate importante legate de cronologia așezării, ceea ce nu face decât să susțină necesitatea realizării acestui tip de studiu în așezările în care au fost descoperite amfore importate.
A. Vulpe a propus grupări ale așezărilor de tipul: așezări care încetează înainte de anul 80 î.e.n., cum este Zimnicea, așezări care încetează la cumpăna dintre secole, exemplu dat Popești, altele care înceteaza la războaiele cu romanii. M. Babeș, mergând pe același principiu, identificase deja patru etape definite de asocieri de piese, pentru secolele II-I î.e.n. O precizare necesară, făcută de majoritatea cercetătorilor, este aceea că multe dintre piese nefiind descoperite în contexte clare, acestea reprezintă un terminus ante quem și nu o dată fixă în evoluția siturilor. De asemenea, în analiza monedelor trebuie ținut cont de faptul că între data emisiunii acestora și data utilizării lor poate exista un decalaj.
În ceea ce privește fibulele, A. Rustoiu a realizat o tipologie pe care, la un loc cu cronologia stabilită de autor, am folosit-o în realizarea tabelului dedicat pieselor indicator cronologic. Trebuie menționat faptul că nu în toate situațiile aceste fibule reprezintă în mod cert indicatori ai datelor de început, respectiv de final a așezărilor în care au fost descoperite, dar oferă indicii legat de perioada în care așezarea a funcționat.
Conform imaginii conturate de prezența fibulelor în așezări, A. Rustoiu a delimitat 3 etape cronologice: prima fază cuprinde fibule de tip Latène C (sfârșitul sec. Al II-lea î.e.n. – primele două treimi ale sec. I î.e.n.), a doua fază cuprinde ultima treime a sec. I î.e.n. – începutul sec. I e.n, respectiv utilizarea unor fibule apărute deja anterior dar și a noi tipuri de fibule Latène târziu și fibule romane, iar a treia etapă (sec I e.n.-începutul II e.n.) se remarcă prin reducerea varietății fibulelor de tip Latène și înlocuirea cu cele de tip roman.
Din categoria ceramicii, menționăm o categorie specială ceramică, reprezentată de bolurile cu decor în relief, numite și „boluri deliene”, încadrate cronologic în sec. II-I î.e.n.. Bolurile getice reprezintă imitații ale vaselor originale elenistice, adăugând motive decorative proprii. Au fost descoperite în toate așezările importante și nu numai: Popești, Piscu Crăsani, Zimnicea, Cetățeni, Radovanu-Gorgana a doua, Sprâncenata, Cârlomănești etc. Tipare care dovedesc producerea locală a acestor boluri au fost descoperite la Popești, Piscu Crăsani, Radovanu-Gorgana a doua.
Câteva situri au beneficiat de analize detaliate ale materialelor arheologice, permițând stabilirea unei cronologii restrânse și mai exacte a siturilor, respectiv Cârlomănești și Cetățeni. În ceea ce privește începuturile așezării de la Cârlomănești, M. Babeș preciza că datele sunt mai dificil de stabilit, din cauza nivelului getic corespunzător primei faze a locuirii, care este subțire și sunt puține piese descoperite în complexe ce pot fi cu siguranță încadrate în această fază. Obiectele pe care s-a bazat datarea sunt, pe lângă ceramică, o fibulă Latène mijlociu, de origine celtică, două vârfuri de săgeți de tip scitic, o brățară cu balama posibil tot celtică. Toate acestea ar plasa începutul așezării în sec. Al II-lea î.e.n.. În ceea ce privește finalul așezării, datele par a fi mai clare, mai multe obiecte, în speciale monede, fiind descoperite în nivelul de distrugere. Monedele descoperite sunt de tip Vîrteju-București, Inotești-Răcoasa, Filip al III-lea Arideul, tetradrahmă Thasos, drahmă Dyrrhachium. M. Babeș remarca lipsa denarului roman și a tetradrahmelor Macedonia Prima, și acesta fiind un indicator cronologic pentru o perioadă în care aceste monede nu pătrunseseră încă în zonă. Autorul identifica două perioade de circulație monetară, pe baza analizei tezaurelor getice și a asocierii de monede din cadrul acestora: o primă fază timpurie, când erau în circulație monede autohone târzii, monede Macedonia Prima, Thasos și primele monede de Dyrrhachium, și a doua fază recentă, marcată de apariția denarului republican și a dispariției monedelor thasiene și imitațiile sale, iar finalul așezării de la Cârlomănești ar fi fost la limita dintre aceste două faze, la mijlocul sec. I î.e.n.. C. Preda argumentează în schimb că o astfel de delimitare în faze a circulației monetare este forțată și incorectă, cronologia circulației monetare fiind una de termen lung și care poate fi descrisă doar pe bază de contexte, iar analizând perioada de utilizare a monedelor, data finală a așezării ar putea fi extinsă și în a doua jumătate a sec. I î.e.n.. Datele propuse de C. Preda pentru circulația monetară sunt: emisiuni de tip Inotești-Răcoasa până la mijlocul sec. I î.e.n., emisiuni getice după drahmele Filip al III-lea Arideul inclusiv în prima jumătate a sec. I î.e.n; tetradrahme Macedonia Prima maxim până la mijlocul sec. I î.e.n.; drahme Apollonia, Dyrrhachium și tetradrahme Thasos la mijlocul-primele 2-3 decenii ale celei de-a doua jumătăți a sec. I î.e.n; denari romani republicani și imitații dinainte de mijlocul sec. I î.e.n. Rezultă o perioadă în care monedele Apollonia, Dyrrhachium, Thssos au circulat simultan cu denarii romani republicani.
Pentru situl de la Cetățeni, D. Măndescu a analizat amforele importate din Rhodos, din care au fost descoperite până în prezent 111 ștampile în timpul campaniilor arheologice și cercetărilor din 1878-2003, majoritatea dintre ele fiind fără context arheologic clar. Cercetătorul lega inițial începutul așezării de aceste amfore, considerând că este posibil să fi fost întemeiată ca rezultat al comerțului intens cu mărfuri sudice în zona Dâmboviței superioare. Un prim lot de amfore ștampilate sunt încadrate în grupa a III-a, considerată cea mai timpurie și datată în 198-161 î.e.n., iar eponimul Hieron 1, cel mai timpuriu din această grupă, reîncadrat cronologic în 186 î.e.n., ar sugera, conform autorului, că data de început a așezării nu ar mai fi legată de fapt de importul de amfore rhodiene. O altă ștampilă cu eponimul Xenofanes, a fost reîncadrată recent cca la 189 î.e.n. În ceea ce privește fabricanții, este menționată o ștampilă a lui Aristeidas 2, cea mai veche dintre ștampilele rhodiene, cu o perioadă de activitate limitată la primul sfert al sec. Al II-lea î.e.n.. Coroborând datările acestor ștampile, D. Măndescu a ajuns la concluzia că, fiind contemporane în al doilea deceniu al sec. Al II-lea î.e.n., acestea datează începutul locuirii la Cetățeni la începutul sec. Al II-lea î.e.n., cel mai târziu. Cea mai recentă amforă ștampilată de Rhodos are eponimul Pasiphon, plasat cronologic în 97 î.e.n.. Analizând frecvența ștampilelor cu diferiții eponimi identificați, autorul a constatat o creștere a numărului acestora începând cu al treilea sfert al sec. al II-lea î.e.n., cu un apogeu în 130-121 î.e.n., urmat de un declin până la începutul sec. I î.e.n., imagine care este ilustrată aproximativ la fel și de cronologia și densitatea ștampilelor de fabricanți. Apogeul importului de amfore de Rhodos este plasat după ce Rhodos intră sub control roman în 164 î.e.n., cercetătorul considerând că vinul adus în aceste amfore era mai degrabă destinat consumului local, și nu pentru a fi transportat peste munți în Transilvania.
În Tabelele alăturat am introdus piesele indicator cronologic și siturile unde au fost acestea descoperite.
Fig. Amfore.
Fig. Monede
Fig. Fibule.
Fig. Paftale/centuri.
Fig. Brățări
Fig. Pandantive.
Fig. Verigi.
Fig. Alte piese.
VI. Repertoriul descoperirilor
În realizarea repertoriului am avut în vedere câteva elemente, enumerate mai jos. În măsura în care rezultatele cercetărilor au permis acest lucru, am urmărit completarea tuturor rubricilor:
Denumire sit/ punctul.
Comună. Județ .
Repere geo-morfologice.
Perioada de cercetare. Responsabil. Caracterul cercetării.
Subansamble și amenajări.
Precizări suplimentare .
Materiale descoperite.
Indicatori relevanți pentru datare.
Datare generală aproximativă.
Stratigrafia sitului.
Literatura.
1. Adămești.
Com. Nanov, jud. Teleorman.
La 70 m de cursul actul al râului Vedea.
Cercetări de suprafață în 2004 de I. Pătrașcu, P. Mitrea, Șt. Nedelcuță-Apope.
A fost cercetată o întinsă așezare getică. La origine pare să fi fost așezată pe un grind de nisip. Stratul getic are o grosime de cca 70 cm.
Din gropi și de la suprafață au fost adunate fragmente ceramice numeroase
formele ceramice tipice sec. II-I î.e.n.
Sec. II-I î.e.n.
Mitrea, Pătrașcu 2006, p.37, fig. 34/1-6.
2. Albești
Com. Vedea, jud. Teleorman.
a. Albești-La Islaz.
Cercetare efectuată în 1968 de E. Moscalu .
La nord de cetatea de la Albești-Dealul lui Panait au fost cercetate câteva gropi dintr-o așezare getică. Fragmente ceramice de la fructiere, vase bitronconice lucrate cu mâna.
Fructiere cu suprafața puternic lustruită specifice sec. al II-lea î.e.n.
Sec. al II-lea î.e.n.
Popescu 1969 p. 479, nr. 48.
b. Albești-Dealul lui Panait.
Com. Vedea, jud. Teleorman.
Promotoriu aflat la confluența râului Vedea cu pârâul Burdea, cu o suprafață de 2-2,5 ha. Cercetări în anii 1967-1968 realizate de D. Berciu, E. Moscalu. Observații de suprafață și săpături de salvare. Menționată și de Gr. Tocilescu și P. Polonic.
Laturile de nord și sud-est erau abrupte, iar la vest așezarea a fost fortificată cu un șanț semicircular cu pereții și fundul în formă de U (lungimea aprox. 180 m, adâncimea 0,90-1,00 m). Pe același traseu cu șanțul exista și un val de apărare (înălțimea actuală este 0,50-1,10 m), ridicat din chirpici care aveau urme de paie, cărămizi arse și bârne de lemn dispuse orizontal și vertical (”val vitrificat”). La exterior pereții valului erau verticali, fiind susținuți de contraforți de pământ nears. Complexele descoperite sunt reprezentate de cinci bordeie și șase gropi menajere, locuirea fiind concentrată în apropierea valului.
Este considerată o cetate de refugiu.
Ceramica getică, lucrată cu mâna (borcane, cești cu toarta supraînălțată, străchini), sau la roată (chiupuri cu buza orizontală, străchini cu buza ușor răsfrântă spre interior), precum și ceramică de import (amfore de Thasos și Chios). Alte obiecte descoperite sunt cuțite de fier, un vârf de săgeată, o zăbală, un calapod pentru ceramică, o brățară de bronz cu grupe de proeminențe.
Amfore de Thasos și Chios sunt datate la mijlocul sec. al IV-lea î.e.n. Un castron lucrat la roată cu marginea invazată are analogii la Zimnicea, datat la mijlocul sec. al IV-lea î.e.n. Un vas ceramic imitație a vaselor de argint aryballos datat la mijlocul sec. IV î.e.n. Fibulă de schemă tracică datată maxim în a doua treime a sec. al IV-lea î.e.n. (Măndescu 2010 p. 200).
Sec. IV-III î.e.n. (cf. Măndescu 2010- sec. al IV-lea î.e.n.).
Stratigrafia: Fortificația suprapune un nivel Hallstatt B.
Berciu, Moscalu 1972; Măndescu 2010 p. 200. Moscalu 1979b.
3. Alexandria
Jud. Teleorman.
a. Alexandria-Nanoveanca Baraj.
Cursul pârâului Nanov.
Cercetare de teren efectuată de B. Mitrea, C. Preda.
Distrusă în 1967 de construirea unui stăvilar. Pare să fi existat o locuire getică cu două niveluri.
Au fost recuperate fragmente ceramice provenind de la vase lucrate cu mâna (borcane și vase clopot cu brâu alveolat și butoni plați), lucrate la roată (străchini cu buza invazată sau dreaptă, lekane, căni). Importurile sunt reprezentate de fragmente de amfore elenistice, printre care se remarcă o toartă de amforă din Heraclea Pontică, un fund de amforă de Sinope.
Forme ceramice de tip Zimnicea-Murighiol datează primul nivel în a doua jumătate a sec. IV-III î.e.n. Din al doilea nivel piesele par de sec. II-I î.e.n.: vas borcan lucrat la mână, cupe cu buza evazată, fragment de vas de grafit, fragment de olan.
A doua jumătate a sec. al IV-lea î.e.n.-sec. al III-lea î.e.n.
Mitrea, Preda 1959; Mirea, Pătrașcu 2006 p. 20.
b. Alexandria-Podu Nou.
Jud. Teleorman.
Malul râului Vedea.
Săpături de salvare efectuate în 1956 de B. Mitrea, C. Preda.
Așezare deschisă pe terasă.
Ceramica la roată descoperită este reprezentată de pithoi cu buza evazată, krater, lekane cu toarte orizontale, strachină, căni bitronconice, cești. O ceașcă cu toarta supraînălțată are analogie Zimnicea, într-un mormânt în care a mai fost descoperită o fibulă de tip Latène C1.
Datată până în sec. al IV-lea î.e.n., chiar secolul următor.
Stratigrafia: Cultura Boian. Etapă hallstatiană. Așezare getică. Epoca medievală timpurie.
Mitrea, Preda 1959 p.178; Mirea, Pătrașcu 2006 p. 20; Măndescu 2010 p. 209.
4. Amaru.
Jud. Buzău.
Cercetare teren V. Teodorescu.
Au fost descoperite fragmente ceramice care atestă existența unei așezări.
Sec. II-I î.e.n.
Turcu 1978a p. 157; Turcu 1979b, p. 43.
5. Baldovinești -Marele semicerc.
Com. Vădeni, jud. Brăila.
Așezarea getică a fost identificată pe baza materialului ceramic descoperit: ceramică locală și fragmente de amfore grecești de import (Thasos).
Sec. IV-III î.e.n.
Turcu 1979b p. 43; Sîrbu 1983a p. 12.
6. Bălăceanca – Ecluză.
Com. Cernica, Jud. Ilfov.
Pe un bot al terasei înalte a Dâmboviței, între satele Bălăceanca și Poșta.
Săpăturile au avut loc în timpul supravegherii excavațiilor șantierului IACRD în 1988-1990, urmate de o săpătură de salvare în 1990-1994, realizată de Vasilica Sandu.
Așezarea getică are două niveluri de locuire: sec. IV-III î.e.n. respectiv sec. II-I î.e.n. În ambele s-au descoperit 41 de complexe închise: nouă bordeie, șase locuințe de suprafață, 25 gropi menajere, un cuptor.
Sec. IV-III î.e.n., II-I î.e.n.
Stratigrafie: așezare getică; sec. VI e.n.; epoca medievală timpurie sec. X; sec. XVIII-XIX.
Sandu 1997 p. 10.
7. Balaci.
Jud. Teleorman.
În extremitatea sud-estică a satului, lângă pârâul Burdea.
Cercetare de teren efectuată de I. Spiru.
S-au adunat fragmente ceramice, zgură și lipitură arsă.
sec. II-I î.e.n.
Turcu 1978a p. 157; Turcu 1979b p. 43.
8. Balotești.
Com. Balotești, Jud. Ilfov.
Pe malul drept al Cociovaliștei str. Florilor, lotul 103. zona Câmpiei Snagovului, situată între Ialomița și Cociovaliștea.
Periegheze în 1986-1987. Periegheze desfășurate în anul 2008 în mai multe puncte: Punctul Stația de pompare. Punct La Izlaz, La Nisipărie III, La Nisipărie IV. În 2008 săpături preventive conduse de V. Sandu, P. Damian, O. Țentea, C. Borș.
Au fost identificate 3 complexe arheologice care conțineau material arheologic fragmenta.
Ceramica este lucrată cu mâna sau lucrată la roată și constă din fragmente de fructieră, vase borcan, căni, platouri, vase de provizii, amfore și strecurători.
Fragmente imitație ”boluri deliene”.
Sec. II-I î.e.n.
Stratigrafia: Epoca bronzului, așezare getică, sec. V-VI e.n., sec. X, sec. XVIII.
Sandu 1992; Damian et al. 2009; Țentea el al. 2010.
9. Băneasa-Lac
București.
În imediata vecinătate a malului sudic al lacului Băneasa, pe o terasă ce prezintă o ușoară pantă spre lac.
Cercetări de salvare în 2004-2006 sub conducerea lui Gh. Mănucu-Adameșteanu în mai multe puncte.
a. Strada Bujorului nr 36.
În cadrul cercetării în vederea eliberării de sarcină arheologică, a fost descoperită o groapă a cărei umplutură era din pământ negru, afânat, pigmentat cu bucăți mici de cărbune de lemn. Fragmentele ceramice sunt reprezentate de o buză de oală cu pereții drepți, o buză de borcan, o buză de vas cu pereții drepți care păstrează sub buză brâul alveolat în relief, o buză și perete de vas deschis, un vas borcan, un fragment de creuzet, fragment de perete de amforă de Chios (sec. al IV-lea a.Chr). Groapa ar putea reprezenta, de fapt, o locuință. O locuință adâncită, cu umplutura puternic pigmentată cu cărbune și arsură, avea inventarul constituit din fragmente ceramice.
În strat au fost descoperite mai multe fragmente ceramice: unul de strecurătoare lucrată cu mâna, o cățuie precum și câteva de factură elenistică, un fund de amforă și o toartă de căniță (import) precum și un fragment de perete de vas de mici dimensiuni, bitronconic.
În raportul de cercetare al campaniei din 2005 este precizată descoperirea unui fragment de amforă de Chios datat în sec. al IV-lea î.e.n., fără a fi precizate alte detalii sau un desen al piesei.
Datarea relativă în sec. III-II î.e.n.
b. Strada Liliacului nr 53, lotul 2.
În apropierea malului sudic al lacului Băneasa la cca 160m. NV de strada Bujorului.
Un complex cercetat era probabil o locuință.
Material ceramic reprezentat de fragmente de vas borcan, oale. Vase lucrate la roată: vase de dimensiuni mari, toarte, fragmente lekane, vase cu fund inelar, strachini.
Fragmente lekane maxim sfârșitul sec. al III-lea î.e.n. O seceră din fier, cu spin la mâner cu analogie la Brad în nivelul sec. III-II î.e.n., alte piese similare la Popești.
Ceramica indică secolele IV-III î.e.n.
Datare conform autorilor: între sfârșitul sec. al III-lea î.e.n. și începutul sec. I î.e.n.
Stratigrafia: Fragmente ceramice eneolitic, Glina; epoca bronzului; așezare getică.
Mănucu-Adameșteanu et al. 2006a; Mănucu-Adameșteanu et al. 2007 a; Măgureanu, Bojică 2007.
10. Bănești – Dealul Domnii
Com. Bănești, jud. Prahova.
Amplasat în zona dealurilor subcarpatice, la SE de Câmpina și 4 km NE de com. Bănești, între văile Boului și Miroslav, Dealul Domnii este un promontoriu de 531 m. Platou înalt, împădurit, cu pante greu accesibile, ascuns între culmi mai înalte.
Săpături în campaniile din 1997, 2000-2003 cu un colectiv format din M. Peneș, B. Ciupercă, C. Dumitrescu.
Platoul pe care se află situl a fost distrus parțial de alunecările de teren și eroziune naturală, astăzi se mai păstrează o suprafață de cca. 800 m2. Complexele descoperite sunt reprezentate de gropi și aglomerări de materiale arheologice, nefiind identificate complexe de locuit. Gropile descoperite au fost considerate gropi rituale și sunt dispuse în centrul zonei cercetate. Modul de realizare a gropilor este același: săparea gropii, purificarea prin ardere, amenajarea fundului, dispunerea materialului ceramic pe fundul gropii, comasat pe circumferință; umplerea gropii cu pământ provenit de la săpare, realizarea unui strat de 20-40 cm din amestec de fragmente ceramice disparate, bucăți de vatră spartă, chirpici, cărbune, oase, având în centru un fragment ceramic deosebit (chiup, amforă, fructieră), umplerea totală a gropii cu pământ conținând fragmente mărunte de chirpici și cărbune. Una dintre gropi avea 6 straturi de ceramică depuse succesiv, intercalate cu straturi subțiri de pământ. Alte complexe sunt amenajări de suprafață reprezentae de aglomerări masive de material ceramic fragmentar, ars secundar. Gropile realizate îngrijit, precum și tipologia materialului ceramic duc la ipoteza existenței în acest punct a unui complex ritual pentru depuneri de ofrande animale. Nu s-au descoperit elemente de fortificare a sitului, complexe de locuit sau vetre. Un krater fragmentar, un fragment de ac de bronz cu capătul lățit, fibulă miniaturală din bronz cu resort bilateral cu câte 4 spire și piciorul întors pe dedesubt. Vase ceramice lucrate cu mâna, borcane, vase mari cu brâu alveolar, cești-opaiț, văscioare. Vase lucrate la roată: amfore elenistice, chiupuri, fructiere, boluri, căni. lipsa uneletelor, ustensile, piese harnașament sau armament.
Amfore elenistice de tip Pseudo-Cos (Sîrbu, Peneș 2011 fig. 4/6, 7/6). Fibula din bronz cu picior puternic profilat, cu resort bilateral tip specific davae de pe Siret datată în sec. I e.n.
A doua jumătate a sec. I î.e.n. – I e.n.
Peneș et al 2001c; Peneș et al 2002; Peneș et al 2004; Schuster, Popa 2008 p. 71; Sîrbu, Peneș 2011.
11. Bărcănești-Autostrada București-Ploiești, km. 58+100-58+400.
Com. Bărcănești, Jud. Prahova.
La circa 1500 m est de DN 1 (km 55), pe terenul extravilan al comunei Bărcănești, în zona de câmpie din apropierea dealurilor subcarpatice.
Săpătură preventivă pe tronsonul de autostradă, din 2008 realizată de E. Paveleț, M. Peneș, A. Anton.
Au fost descoperite fragmente ceramice și urmele de chirpic ars, provenit de la complexe incendiate. Au fost cercetate resturile unor locuințe de suprafață incendiate. În interiorul complexelor s-au descoperit fragmente ceramice, fusaiole, oase de animale și pietre. A mai fost cercetată o groapă care conținea resturile sparte ale mai multor vase de dimensiuni medii. O locuință semi-îngropată avea în colțul sud-vestic un cuptor, probabil cu cupolă. Nu conținea materiale arheologice. Aceeași locuință avea în partea vestică o groapă cu fragmente ceramice. O altă locuință semiîngropată avea o groapă în colțul sud-vestic, în perimetrul ei fiind descoperite fragmente ceramice, oase de animale, trei fusaiole, fragmente de sticlă, un pandantiv de os, un cuțit și bucăți de lipitură finisată arsă și perforată ce probabil provin de la o vatră.
Materialul ceramic: oale globulare, tronconice, bitronconice, castroane, străchini, cu decoruri în relief, butoni, brâuri. Oale cu caneluri, incizii, excizii. Fragmente de sticlă, O mărgică de sticlă descoperită în locuința cu cuptorul, albă, cu tentă albăstrui. Un cuțit de fier, un pandantiv din os perforat și opt fusaiole, patru dintre ele în complexe.
Sec. IV-I î.e.n.
Paveleț et al. 2009; Paveleț, Anton 2010.
12. Belciug Punct: Autostrada București-Ploiești, km 43.
Com. Drăgănești, jud. Prahova. .
Situl se află pe terasa primară de pe partea de est a râului Teleajen, în zona câmpiei Gherghiței. În prezent râul Teleajen curge la cca. 100 m V față de vechea terasă.
Săpătură preventivă realizată în 2009 de D. Lichiardopol, R.Andreescu Alin Frînculeasa pe traseul autostrăzii București-Ploiești.
A fost cercetat un sit cu două niveluri de locuire getică. Primul nivel de locuire are grosimea de 0,20-0,25 m. S-au identificat locuințe relativ mari incendiate, cu inventar sărăcăcios, și gropi. O zonă cu material arheologic abundent a fost identificată în partea de vest a sitului, conținând ceramică și oase de animale. Peste primul nivel a fost observată o o depunere aluvionară cu grosimi variabile, mai mici spre albia râului, de la 0,30-0,60 m, urmând al doilea nivel de locuire Latène cu grosimea de 0,20 m. Din acest nivel au fost descoperite locuințe incendiate, mai multe gropi, vetre, precum și două cuptoare. În partea nordică a sitului descoperirile din acest nivel sunt mai rare.
Inventarul constă în ceramică lucrată la mână, dar și la roată, fusaiole din lut, câteva piese din metal, oase de animale. Ceramică lucrată la mână era decorată cu butoni, diferite tipuri de brâu alveolat sau în relief, linii incizate. Ceramica lucrată la roată reprezentată de câteva fragmente de amfore. Alte piese: fusaiole din lut, câteva piese din metal, os, corn, oase de animale.
Sec. II-I î.e.n.
Stratigrafia: așezare getică, sec. VI-VII, sec. XVI-XVIII, morminte medievale.
Lichiardopol et al. 2010 b.
13. Berca.
Jud. Buzău.
Pe malul drept al râului Buzău, la sud de satul Berca.
V. Teodorescu a efectuat o cercetare de suprafață.
S-au descoperit materiale getice.
Sec. II-I î.e.n.
Turcu 1978a p. 158; Bobi 1999 p. 50.
14. Bila-La Fântână.
Com. Schitu, Jud. Giurgiu.
Terasa înaltă de pe dreapta Câlniștei.
Săpături de salvare în perioada 1987-1989 conduse de Cr. Schuster, T. Popa.
A fost cercetată o locuință de suprafață cu vatră și au fost descoperite fragmente ceramice provenind de la vase getice. Nu au fost descoperite piese de import.
Sec. IV-III î.e.n.
Stratigrafia: Sporadic fragmente ceramice Bronz târziu; așezare getică.
Barbu et al. 1995; Sîrbu et al. 1997 p. 239-240; Măndescu 2010, Catalog p. 21.
15. Blăjani – Corneanca
Jud. Buzău
Între râurile Slănic și Câlnău, pe un promontoriu situat în partea dreaptă a unui pârâiaș
Cercetările au fost realizate de V. Teodorescu.
A fost descoperită o așezare getică.
Fragmente ceramice și monede getice schifate.
Sec. IV-I î.e.n.;
Turcu 1979b, p. 44; Bobi 1999, p. 50.
16. Blejoi.
V. Teodorescu a descoperit așezarea în cadrul unei cercetări de suprafață.
Fragmente de vase care sugerează existența unei așezări.
Sec. II-I î.e.n.
Turcu 1979b p. 44.
17. Bordușani.
Com. Bordușani, Jud. Ialomița.
La 2,5 km nord-est de satul Bordușani, în Balta Ialomiței, înconjurat de canalul Borcea și de Dunăre, în locul numit Popina Bordușani. Situl are forma a două telluri gemene, situate unul la sud de celălalt. Tell-ul mai mare este oval (dimensiuni 180×70 m, înălțimea 15,40 m). Platoul său superior are forma ovală (dimensiuni 140×50 m) și se observă o înclinare a terenului înspre nord-sud, cu o diferență de 2 m, cauzată de intervenții antropice moderne. Tell-ul mai mic are 8 m înălțime, este oval (dimensiuni 30×20 m), și a fost distrus în zona centrală.
În anii 1980 au fost realizate cercetări de teren iar începând cu 1986-2017 săpături sistematice, cu o echipă din care fac parte S. Marinescu-Bîlcu, G. Trohani, Gh. Matei, D. N. Popovici.
Din suprafața de cca. 10.000 m2 a popinei a fost cercetată o zonă de aproximativ 4%, astfel încât limitele așezării nu sunt cunoscute.
Au fost identificate trei niveluri de locuire getică, fiind cercetate 128 de gropi și 13 locuințe de suprafață. Pe latura nordică a așezării a fost observată o taluzare verticală a pantei ce coboară spre zona de la baza popinei, rezultând o terasă lată de 0,80-1,00 m, continuată cu o pantă lină iar apoi de panta naturală, abruptă a popinei. Locuințele erau orientate nord-est/sud-vest, având dimensiunile aproximative de 6,50-7 m lungime și 5,5-6 m lățime. S-a putut constata că au o dispoziție paralelă, cu intervale de 1,50-2 m între ele ceea ce sugerează o oarecare preocupare pentru urbanism. Locuințele aveau podelele din lut galben bine bătătorit, iar pereții aveau lut aplicat peste împletitura de nuiele. Acoperișul era acoperit cu trestie. Majoritatea lor aveau între una și trei vetre în interior, dispunse înspre centru pereților de nord-est și sud-vest. În două locuințe au fost descoperite lângă pereții de nord-vest vetre decorate, cu posibil rol de cult. Gropile cercetate sunt răspândite pe toată suprafața. Predomină cele în formă de clopot cu gura cu diametrul mai mic decât al fundului, precum și gropile cilindrice și de formă neregulată. În general erau menajere, dar la câteva pereții erau arși intenționat, fiind gropi pentru provizii. Din primul nivel au fost cercetate în total 100 de gropi și o locuință, din al doilea nivel provin cinci locuințe și 11 gropi, iar din nivelul al treilea șapte locuințe și nouă gropi. Numărul mare de artefacte descoperite in situ indică o abandonare grăbită a așezării, care nu s-a datorat focului. Așezarea are caracterul unui centru politic pentru această zonă.
Predomină ceramica autohtonă lucrată cu mâna. Ceramica la roată ornamentată cu decor pictat sau lustruită. Au fost descoperite și vase provenind din importuri, patru vase posibil de tip celtic, un borcan posibil sarmatic și ceramică de factură elenistică și greco-romană: kantharos, lagynos, kratere, oenochoe, krater, amfore întregi de Rhodos.
O toartă de amforă de Rhodos avea ștampila ΔΑΜΟΦΙΛΟΥ, din grupa IV datată între 175-146 î.e.n. Din grupa IV-V ștampilele rhodiene: ΛΙΝΟΥ, ΜΟΣΧΟΥ, ΣΤ floare de rodie, datate în 174-108 î.e.n. Din grupa V ștampilele EΠΙ ΑΦΙ…ΣΤΡΑΤΟΥ ΣΜΙΙΝΘΙΟΥ, ΤΙΜΑΓΟΡΑ ΑΡΤΑΜΙΤΙΟΥ, ΣΟΤΑ, ΔΑΜΟΚΡΑΤEΥΣ, ΔΡΑ (ΚΟ)ΝΤΙΔ(Α), datate în 146-108 î.e.n. Din grupa V-VI ștampilele ΦΙΛΟΤEΦΑΝΟΥ, Λ…ΙΑΝ…(Μ)ΑΝΑ(ΜΟΥ) datate cca. 119 î.e.n.
În ceea ce privește piese de import romane, s-au descoperit fragmente de tegulae, vase terra sigillata.
A fost găsit un număr relativ mare de greutăți din piatră și de lut ars folosite pentru plasele de prins pește sau pentru războiul de țesut, precum și un număr mare de fragmente de râșnițe. Piese din metal sunt o oglindă de bronz, un vârf de săgeată, două fibule de bronz de schemă Latène târzie, un cuțit.
Primul nivel de locuire sfârșitul sec. al II-lea î.e.n.- jumătatea sec. I î.e.n; al doilea nivel între a doua jumătate a sec. I î.e.n.- sfârșiul sec. I î.e.n., al treilea nivel datat la începutul-prima jumătate a sec. I e.n.
Stratigrafia: Neo-eneolitic Gumelnița; Hallstatt Cernavoda II, IIA; așezare getică; un mormânt sarmatic.
Trohani et al. 1997; Trohani 2005; Trohani 2006a.
18. Bragadiru.
Jud. Ilfov.
Pe o terasă/promontoriu de pe malul stâng al vechii albii a râului Sabar (la cca. 200 m se vechea albie), localizat la sud-vest de București. Promontoriu întins și nu foarte înalt.
Săpături sistematice realizate în campanii 1968-1973, 1976-1979, 1980 de către M. Turcu.
A fost identificat un strat Latène cu grosimea de 0,30-0,35 m. S-au cercetat 24 locuințe și bordeie, dispuse la distanțe variabile între ele, pe un spațiu larg. Majoritatea locuințelor aveau vetre sau cuptoare. S-a descoperit un cuptor pentru reducerea minereului de fier. O toartă de amforă locală getică avea inscripția: ΔΑΜ /[…ΟΥΤ[…
O toartă de amforă rhodiană ștampilată: EΠΙΑΡΙΣΤΟΠΟΛ /ΙΟΣ/ ΔΑ/ΑΙΟΥ. Două fragmente de cuțite curbe, un cui, o cataramă mică, o dăltiță. Fragment de săgeată și de teacă de lance. Brățară de fier cu capete suprapuse. Vase borcan ornamentate butoni, brâuri, ceașcă-opaiț, fructiere lucrate cu mâna. Ceramica lucrată la roată: fructiere cu picior, căni, strecurători, imitație locală de amforă rhodiană, cupe cu decor locale.
O amforă getică cu ștampilă imită forme târzii de sec. I î.e.n.. Toarta de amforă rhodiană cu eponimul Aristopolis din a doua jumătate a sec. al II-lea î.e.n..
Sec. II-I î.e.n.
Stratigrafia: așezare getică; sec. II-III e.n.; sec. IX-XI.
Turcu 1974; Turcu 1979; Turcu 1980; Turcu 1981a; Turcu 1981b; Turcu 1985 p. 31, 33.
19. Brăilița – Cărămidăria nr. 1.
Jud. Brăila.
Terasa superioară a Dunării, în partea de nord-est a cartierului Brăilița.
Cercetare de suprafață în 1955, sondaj și săpături de salvare în perioada 1955-1967 realizate de N. Harțuche, F. Anastasiu. Analizarea materialului arheologic de către V. Sîrbu.
Așezarea a fost distrusă în partea de sud de lucrările efectuate pentru exploatarea lutului la Cărămidăria nr. 1, iar spre nord s-a păstrat o zonă redusă. S-a constatat existența unui singur strat de cultură getic, gros de 0,4- 0,7 m. Într-un mal al terasei s-au descoperit urmele unei locuințe ce conținea resturile unei vetre de foc deranjată și fragmente ceramice, acesta fiind singurul complex de locuire identificat. Inventarul arheologic constă în fragmente ceramice provenind de la vase autohtone și de import (în special amfore), oase de animale, cenușă, cărbune. Cantitatea mare a importurilor demonstrează intensitatea relațiilor comerciale întreținute cu lumea greacă, astfel încât se consideră că la Brăilița a existat un centru de difuzare a produselor grecești spre nord-estul Munteniei și sudul Moldovei.
Ceramică modelată cu mâna (borcan cu buza evazată, vase mari cu corp cilindric, capace tronconice, cupe cu picior, căni) și la roată (castroane, străchini, căni cu toarte bandate sau torsionate, cupe cu picior, oale cu buza evazată, imitații de khantaroi). Se remarcă o lekane angobată și lustruită, un fragment de kantharos West Slope, un fragment de ”bol delian” original, un picior de fructieră (sec. al II-lea î.e.n.), și 24 de fragmente de amfore grecești ștampilate, indicând drept centre de proveniență Thasos, Rhodos, Cos, Knidos, Sinope, Heraclea Pontică, amfore tip Soloha 1.
Fragment de kantharos West Slope specific sec. al III-lea î.e.n., fragment de ”bol delian” din prima jumătate a sec. al II-lea î.e.n. Amfore de Thasos (339-263 î.e.n.), Sinope tip IV și V, Chios, Heraclea Pontică gr. V (mijl. III a.), Rhodos gr. III.
Amfore Thasos eponimi Αίνέας, Κύχρις, Σάτυρος, Θεοπόμπος, Πολυνείχης, Ήραχλείτος, Σκύμνος.
Amfore Sinope IV și VI: Άπρωταγόρος, Άρτεμίδωρος, Δημήτριος, Ζήνις, Μητρόδωρος, Στέϕανος, Τιμόλεων.
Amfore Rhodos grupa III, eponimi: Κρατίδας, Ξενοϕάνης, Άριστε (ε)Ιδας Πρατοϕάνης, Τεισάγόρας, olari: Άγορναξ, Kότης, Σωκράτης, Στράτων.
Între mijlocul secolului al IV-lea î.e.n.-primul sfert al sec. al II-lea î.e.n.
Stratigrafia: Așezare Boian, Gumelnița, neolitic mijlociu, cimitir perioada de tranziție neolitic-bronz. Urme așezări prima epocă a fierului cultura Babadag, necropola getica sec. IV-III î.e.n.. Așezare getică sec. IV-II î.e.n. epoca medievală timpurie sec X-XI e.n.
Harțuche, Anastasiu 1968; Harțuche, Anastasiu 1976, p. 179-199; Sîrbu 1980; Harțuche 1980 p. 303; Sîrbu 1982; Sîrbu 1983a p. 13-16; Conovici 1986; Harțuche 2002; Măndescu 2010 Catalog nr. 70.
20. Brănești – La Zgâriata
Com. Brănești, Jud. Ilfov.
Pe latura nord-vestică a platoului unui bot de terasă al malului stâng al pârâului Pasărea, pe o fâșie de cca. 500 m lungime și 50-100 m lățime.
Supraveghere arheologică în anul 1999 de către V. Sandu Cuculea.
Așezare Latène identificată pe baza fragmentelor lucrate cu mâna, cu brâu alveolat, barbotină, butoni. Ceramica lucrată la roată era fină, cenușie, dintre forme se remarcă fructiera și cana. Fragmente de amfore cu centre de producție neprecizate, autorii menționând un fragment de toartă dublă.
Sec. II-I î.e.n.
Stratigrafia: locuire getică; sec. III-IV e.n.; sec. IX-X; sec. XIV.
Sandu-Cuculea 2005 p.49-50.
21. Brăniștari-„La șantier”
Jud. Ilfov.
Pe teritoriul satului Brăniștari, la 500 m de marginea satului, pe malul bălții Comana.
Săpături în perioada 1961-1962 conduse de S. Șemo.
A fost descoperită o așezare getică.
Materialul descoperit cuprinde un cuțit de fier ușor curbat lung de 20 cm, o fibulă de bronz de 4,5 cm, iar ceramica e reprezentată de castroane, căni, strecurătoare, cupe.
A doua jumătate a sec. II î.e.n.-I e.n.
Turcu 1979b p. 44; Șemo 1996 ; Schuster, Popa 2008 p. 71
22. Brazi.
Jud. Prahova. .
O cercetare de teren condusă de V. Teodorescu a dus la descoperirea unor fragmente ceramice getice care indică existența unei așezări.
Sec. III-I î.e.n.
Turcu 1979b p. 45
23. Bucșani- La Școală
Com. Bucșani, Jud. Giurgiu.
Situl face parte din Microzona Bucșani, întinsă pe o distanță de 2 km liniari ai terasei inferioare stângi a Neajlovului.
În 2004 au avut loc cercetări de suprafață iar în 2009 C. Bem a efectuat sondaje și carotaje.
Cercetările de suprafață realizate au avut ca rezultat identificarea, la baza unui tell gumelnițean, a unui nivel de locuire corespunzând unei așezări getice. Aparține ansambului de situri arheologice Bucșani. Au fost descoperite gropi de lut, în general tronconice în secțiune, uneori cuptorite la partea inferioară și doar o locuință semiadâncită.
Sec. II-I î.e.n.
Stratigrafia: Boian, Giulești, nivel getic, sec. VI.
Bem et al. 2004, Bem et al. 2010.
24. Bucu-Pochină.
Com. Bucu, Jud. Ialomița.
Terasa nordică a Ialomiței, în punctul Pochină, la sud de satul Bucu.
Așezarea a fost identificată în 1986-1988 iar săpăturile arheologice s-au derulat în 1990-1994, 2002-2007, conduse de A. Păunescu, E. Rența, S. Munteanu, R. Coman.
Așezare este nefortificată. Au fost identificate mai multe niveluri, puse în evidență prin suprapunerea complexelor de locuit. Au fost descoperite peste 20 de bordeie și mai multe gropi. S-a constatat faptul că majoritatea bordeielor aveau în interior 1-3 vetre (amenajate pe un strat din fragmente de amfore), sau cuptoare. Gropile menajere erau tronconice, cu dimensiuni reduse. O astfel de groapă conținea o brățară spiralată mică din bronz, cu o terminație sub formă de cap de șarpe.
Materialul arheologic este reprezentat de ceramică getică (lucrată cu mâna, reprezentată de borcane cu brâu alveolat, castroane, căni; ceramică lucrată la roată reprezentată de străchini tronconice, căni cenușii, capace, chiupuri), precum și de importuri grecești: amfore, un fragment de kantharos decorat cu un motiv de frunze de laur dispus în ghirlandă, un fragment de opaiț, fragmente de vase cu firnis negru decorate cu palmete, fragmente de cană cu fund inelar cu caneluri verticale și firnis negru-cenușiu. De asemenea, s-au mai descoperit greutăți de lut ars, fusaiole, perle de sticlă, două vârfuri de săgeată din bronz cu trei muchii. Fragment de vas cu fund inelar decorat cu patru palmete înconjurate de trei cercuri concentrice. O brățară spiralată mică din bronz, cu o terminație sub formă de cap de șarpe. Un fragment de mărgică din pastă de sticlă cu ochi de culoare albă și albăstrui dintr-un bordei.
Fragmente de amfore cu ștampile: Thasos (316-295 î.e.n.), Heraclea Pontică (a doilea- al treilea sfert al sec III î.e.n., jumătatea-sfertul sec. al IV-lea î.e.n.), Sinope (270-260 î.e.n.), fragment de kantharos și cană (analogii la Histria sfârșitul sec. al IV-lea î.e.n.-mijlocul sec. al III-lea î.e.n.). Decorul cu palmete este întâlnit pe boluri grecești și vase kantharos din sec. IV-III î.e.n.
Între a doua jumătate a sec. IV î.e.n.- al treilea sfert al sec. III î.e.n.
Stratigrafia: sfârșitul epocii bronzului – Coslogeni locuire slabă; Hallstatt; așezare getică, Dridu, sec. XVI-XVIII.
Rența 2002; Rența 2003; Rența 2003- 2004a; Rența 2004; Rența 2006; Rența et al. 2007; Rența et al. 2008 p. 57-58.
25. Bucureștii Noi.
București.
Pe un bot de deal, pe malul drept al Colentinei, în dreptul lacului Grivița.
Așezarea semnalată în 1974. M. Turcu a efectuat săpături în 1974-1975.
Au fost descoperite bordeie, locuințe de suprafață, gropi menajere, precum și o groapă rituală. Au fost descoperite patru vase de provizii mari într-o groapă care avea pereții arși. Fragmente de chirpic provenind de la locuințe, bucăți mari de vetre, piese ceramice. Locuințele erau plasate mai ales spre centrul terasei, spre nord fiind descoperite mai puține materiale. O groapă avea o treaptă de coborâre săpată în pământ iar în centrul gropii erau depuse grupuri de oase de animale: craniu și corn de oaie, falange, femure și mandibule de porci, coloană vertebrală, coaste, copite de bovideu. Oasele erau acoperite cu fragmente ceramice lucrate cu mâna. Groapa este considerată rituală.
Ceramica este reprezentată de vase lucrate cu mâna: întregibile mai ales cele din gropi: vase mari cu corpul arcuit, tronconice, cățui, căni, Fructiere, cănițe, farfurii. Ornamentele erau proeminențe, brâuri, incizii. Ceramica lucrată la roată: chiupuri, strecurători, fructiere, imitații de boluri deliene. A fost descoperită o toartă de amforă locală imitație a celor rhodiene. Alte piese: fusaiole, o greutate piramidală, o mărgică din sticlă colorată cu cercuri albastre și albe, un fragment de pinten cu spin la mijloc, un cuțit curb. Un fragmente de la o amforă rhodiană.
Sec. II-I î.e.n.
Stratigrafia: nivel getic, locuire sec. XIV-XVII.
Turcu 1979b, p. 46; Turcu 1978b; Turcu 1985, p. 32.
26. Budeasa Mică.
Jud. Buzău.
Culme mărginită de pârâul Cristeasca și Budeasa Mică la vest și est, la 10 km de Pitești.
Cercetări de teren efectuate de I. Dicu.
A fost identificată o așezare getică (diametrul maxim al platoului 25 m), fortificată la nord și est cu șanț (adâncimea 1-3 m, deschiderea 10-15 m), și în exteriorul lui, cu val de apărare (lățimea 5 m), din pământ foarte puțin ars, cărămiziu-roșcat. În jurul fortificației centrale se menționează existența urmelor de locuire. Așezarea nu a fost cercetată, astfel încât atât prezența elementele de fortificare cât și datarea – sec. III-I î.e.n., sunt incerte.
Sec. III-I î.e.n.
Trohani 1992-I995 p. 68; Dicu 2000; Măndescu 2004.
27. Budești – Punctul nr. 3.
Com. Budești, Jud. Călărași.
Bot de terasă din stânga Dunării (pe terasa stângă a Dâmboviței).
Săpături de salvare în 1983-1992 de o echipă formată din M. Șimon, P. Damian, T. Popa.
În așezare au fost cercetate 4 locuințe de suprafață și 3 gropi. Una din locuințe avea într-un colț o mică groapă în care s-au găsit 14 greutăți de lut, probabil de la războiul de țesut, iar în alta s-a descoperit o parte din buza unei amfore de Sinope cu ștampilă. Una din gropi conținea oseminte umane de la două schelete, un os de bovideu și fragmente ceramice, iar o alta conținea un fragment de craniu uman, fragmente ceramice getice, o toartă de amforă grecească cu angobă gălbuie și caneluri longitudinale (posibil centru pontic, Sîrbu et al. 1997b fig. 12/3) și o greutate de lut cu orificiu transversal.
Inventarul așezării constă din ceramică, reprezentată de vase mari, borcane cu brâuri alveolate sau proeminențe masive, un fragment de skyphos, un kantharos elenistic.
O parte din buza unei amfore de Sinope cu ștampilă este datată între 275-270 î.e.n.
Sec. III-începutul sec. II î.e.n.
Stratigrafia: Boian; Tei III; Basarabi; așezare getică; Sântana de Mureș Cerneahov.
Turcu 1979b p. 46; Turcu 1985, p. 30; Sîrbu et al. 1997b.
28. Budești-Punctul nr. 5.
Com. Budești, Jud. Călărași.
Bot de terasă care înaintează în lunca Dâmboviței, aflat la 1,5 km nord-vest de Punctul nr. 3. În prelungirea pintenului și separat de el se află un martor de eroziune.
Săpături de salvare în 1983-1992 de o echipă formată din M. Șimon, P. Damian, T. Popa.
A fost descoperit un bordei cu un cuptor și două aglomerări de lipitură arsă și ceramică getică, provenind probabil de la două locuințe de suprafață. O comunitate mică ilustrată de un strat arhelogic subțire, complexe rare. Comunitatea a locuit mai puțin de un secol aici.
Ceramica lucrată cu mâna constă în fragmente provenind de la un borcan, strachină, castron, iar cea lucrată la roată din fragmente de strachină, castroane, strecurătoare, krater. Nu au fost descoperite importuri.
Piese similare cu kraterul descoperit provin din a doua jumătate a sec. al IV-lea î.e.n.
Sec. IV-III î.e.n.
Stratigrafia: Cultura Gumelnița; așezare getică; sarmați; Sântana de Mureș.
Turcu 1979b p. 46; Sîrbu et al. 1997b, p. 147-171.
29. Buftea.
Jud. Ilfov.
Pe malul vestic al lacului Buftea, pe terasa inferioară a Colentinei.
Sondaje efectuate de D.V. Rosetti, apoi cercetările au fost efectuate de către V. Enăchiuc.
Au fost descoperite resturile unei așezări: fragmente ceramice lucrate cu mâna și la roată.
Sec. II-I î.e.n.
Enăchiuc 1978 p. 72; Turcu 1979b p. 46.
30. Butimanu.
Jud. Ilfov.
În partea de nord-vest a Câmpiei Vlăsiei, satul fiind așezat pe malurile pârâului Ceaușu.
D.V. Rosetti a identificat o așezare getică în acest loc. . Sec. II-I î.e.n.
Turcu 1979b p. 46; Boroneanț 1980-1981 p. 91.
31. Câmpul Boja – cartier Militari
București.
Malul drept al Dâmboviței, terasă înaltă, pe partea de vest și nord a platoului.
Au avut loc mai multe campanii de cercetări arheologice în anii 1958, 1960-1961, 1978-1985, 1994, 1996-1999, 2001-2003, 2006, realizate succesiv de Gh. Cazimir, V. Zirra, M. Turcu, V. Sandu, M. Negru.
A fost identificată o așezare getică în părțile de vest și nord ale platoului de la Militari. Au fost cercetate 7 gropi cu un inventar sărac, materiale descoperite în poziție secundară sau în stratul de cultură. Prima fază a locuirii poate fi datată în sec. IV-III î.e.n.. Din a doua fază a locuirii nu a fost identificat nici un complex, doar descoperiri sporadice. O groapă descoperită în campania 2006 a fost datată în sec. II-I î.e.n. pe baza ceramicii.
Inventarul este reprezentat de ceramică autohtonă (vase tronconice, ceașcă, strachini, fructiere), o buză de skyphos attic cu figuri roșii descoperită într-o groapă. Fragmente de vase cilindrice, decorate cu butoni semilunari, triunghiulari și brâuri alveolate.
Skyphos attic cu figuri roșii datat în al doilea și al treilea sfert al sec. al IV-lea î.e.n. Kantharos cu corp bitronconic și buza verticală de la sfârșitul sec. al II-lea-începutul sec. I î.e.n. O fibulă tracică de bronz de tip I.1. cu secțiunea rotundă din sec. al IV-lea î.e.n.
Începând cu prima jumătate a sec. al IV-lea- sec. al III-lea î.e.n.
Stratigrafia: Neolitic – Boian; bronz- Glina; Militari; Ciurel; Tei;prima ep. a fierului; așezare getică; sec. III-IV e.n., sec. VI-VII, sec. IX-X.
Zirra, Cazimir 1963 p. 15-49; Negru et al. 2000; Negru 2003; Mănucu-Adameșteanu 2005 p. 290; Negru et al. 2007; Măndescu 2010 p. 208-209 și Catalog nr. 77.
32. Cârlomănești-Cetățuie.
Com. Vernești, Jud. Buzău.
Așezarea este situată la confluența râului Buzău cu Nișcovul, pe o terasă înaltă înconjurată de pante abrupte. Platoul are o formă neregulată, alungită (dimensiuni maxime 140×80 m, suprafața 7500 m2). Se observă diferențe de nivel de la 25 la 30 m. Altitudinea absolută de 175 m.
Așezarea era cunoscută din 1871 de către Al. Odobescu. Primele săpături au avut loc în 1968 fiind realizate de M. Babeș, și au devenit sistematice din 1972 -1978. Echipa de cercetare s-a lărgit până în prezent: M. Babeș, I. Chicideanu, M. Constantinescu, S. Matei, D. Măgureanu.
Accesul se făcea printr-o terasă amenajată, cu suprafața de 1000 m2. Elementele de fortificare au fost descoperite în timpul ultimelor campanii de cercetare, fiind vorba despre un șanț care bara calea de acces cea mai puțin abruptă. Posibil exista și o palisadă. Momentul de existență al davei aparține din punct de vedere arheologic nivelului al patrulea din sit. S-au descoperit puține materiale getice care aparțin perioadei sec. al III-lea î.e.n., descoperite în gropi, materialele arheologice permițând afirmarea unei locuiri sporadice getice anterioare davei. Săpăturile arheologice au avut ca rezultat descoperirea unor construcții de suprafață de mari dimensiuni, realizate din lemn, lut și piatră, ce includ vetre decorate. O primă construcție cuprindea două vetre, dintre care una era ornamentată, fragmente de statuete zoomorfe, fragmente ceramice, obiecte de metal și trei monede getice de tip Vîrteju-București. O a doua construcție avea o cameră cu absidă orientată nord-vest, cu un inventar alcătuit din fragmente de statuete zoomorfe, cărbune, cenușă, monede de tip Vîrteju-București. Altă construcție era formată dintr-o navă rectangulară și o absidă orientată vest-nord-vest, iar sub aceasta au fost identificate alte două complexe asemănătoare. De asemenea au fost identificate gropi de provizii devenite în urma dezafectării gropi menajere, unele asociate construcțiilor de suprafață. Dava de la Cârlomănești se remarcă și prin numărul mare de statuete zoomorfe și antropomorfe descoperite, montate pe suporturi conice speciale, diferite de cele din alte așezări asemănătoare, acestea alcătuind ceea ce a fost denumit „plastica de tip Cârlomănești”, considerându-se că aceste piese au fost realizate într-un atelier local. Statuetele zoomorfe reprezintă lupi, cervidee, mistreți, cocoși de munte, păsări de apă, redate în chip naturalist.
A fost descoperită o locuință ale cărei resturi incendiate se găseau pe o suprafață de cca. 6 x 4 m, iar peretele de vest avea un rând de gropi de stâlp cu pietre de râu și bolovani de calcar printre ele. Peretele avea alături o posibilă anexă, în care erau două căni, un kantharos, o ceașcă-opaiț, un capac cu apucătoare aviformă, o gură de amforă și un picior de fructieră. Un alt complex (cpl. 94) pare a fi un bordei. Existența mai multor complexe de locuit se poate presupune având în vedere fragmentele de pereți descoperite și alte elemente de inventar.
Au fost descoperite trei fragmente ceramice care se întregeau și care aveau inscripționate cinci litere grecești cursive …λεως Β…. Inscripția poate fi parțial reîntregită [βασι]λεως B…., și tradusă (vasul/proprietatea) regelui B…, fiind considerată dovadă a existenței unui basileu local.
Situl de la Cârlomănești a fost considerat dava sau centru de cult getic, interpretările diferite aparținând lui M. Babeș respectiv V. Sîrbu. V. Sîrbu a avansat în studiile sale ideea că la Cârlomănești ar fi vorba de un „centru religos pan-getic”, sau un centru religios zonal, considerând că aici au funcționat cinci temple simultan, că nu s-au descoperit locuințe, iar materialele deosebite ar susține această teorie. Mai prudent și argumentat, M. Babeș contrazice această idee, având în vedere faptul că situl este încă insuficient cercetat pentru a se face asemenea afirmații definitive (cercetările viitoare ar putea duce la descoperirea inclusiv a complexelor de locuit). De asemenea, cercetătorul precizează că presupusa contemporaneitate a celor cinci temple este incertă, iar de fapt temple sunt doar edificiile B și C, care au nava rectangulară și o latură absidată, orientată NNV. În plus, vetrele decorate considerate ca altare au fost descoperite și în alte situri, inclusiv în locuințe. M. Babeș mai menționează descoperirea în cadrul cercetărilor a numeroase nivelări de lut galben, lipitură de pereți arsă, care ar reprezenta urmele unor complexe de locuit, distruse probabil ca urmare a diferiților factori naturali sau antropici. Ulterior, într-un studiu dedicat siturilor fortificate getice, publicat în 2015, V. Sîrbu susține teoria formulată de M. Babeș, aceea că situl de la Cârlomănești este un centru politic, economic și religios, respectiv o dava.
Elemente de datare pentru sec. al III-lea î.e.n. sunt: o fibula Latène C, vârfuri de săgeți de tip scititc, picior de kantharos attic, fund inelar de la vas cu firnis negru.
Începutul davei – fragment de brățară de bronz tip celtic, posibil câteva monede din sec. al II-lea î.e.n., statuete zoomorfe și antropomorfe, monede de tip Vîrteju-București.
Monede descoperite: tip Vârteju-București (în ultimul nivel, în edificiul A și în tezaurul de 124 piese – posibil atelier), tip Inotești-Răcoasa, monedă Filip al III-lea Arideul, Thasos, Dyrrhachium (și Apollonia- data finală de activitate fiind cca 100 î.e.n., înseamnă că pe teritoriul getic a ajuns mai târziu, sec. I î.e.n.). Nu sunt denari republicani ceea ce ar însemna că dava a încetat înainte ca ei să circule. Monede Macedonia Prima – emise la Amphipolis în 158-150 î.e.n. ajung mai târziu în zonă, asociate cu monede thasiene. Data distrugerii corespunde cu un moment în care monedele Inotești-Răcoasa erau încă în circulație, respectiv mijlocul sec. I î.e.n. Fibulă de fier dintr-o singură bucată cu portagrafa în formă de cadru, arc curb, resort scurt, un similară. Fibulă din bronz dintr-o bucată, portagrafa lamelară, arc puteric curbat – din ultimul nivel. Sunt fibule Latène târzii, atribuite sec. I î.e.n. Amfore de Rhodos, Cos, kantharoi, balsamarii, pandantiv de aur (lunula), paftale de fier placate cu foaie de bronz ornamentate au repousse, brațări de bronz.
Sec. II-I î.e.n. (sfârșitul 70-60 î.e.n.).
Stratigrafia: Bronz Monteoru Ia, IIa; strat intermediar steril; epoca getică.
Babeș 1977; Babeș 1983; Babeș 1999; Gugiu 2004; Babeș 2010; Zirra et al 2013; Matei, Măgureanu 2014; Măgureanu 2014; Matei et al. 2015b.
33. Căscioarele-D'aia parte
Jud. Călărași
Regiunea cuprinde terasele joase sau mijlocii ale Dunării, de pe malurile lacului Greaca sau a bălților din apropiere, unde au fost identificate mai multe așezări din a doua epocă a fierului, aflate la distanțe mici între ele.
Săpăturile în punctul D'aia parte au avut loc în perioada 1992-1998, la cercetări participând V. Sîrbu, D. Șerbănescu și P. Damian, iar apoi la campaniile din 2001, 2004-2005 și 2007 au participat P. Damian, V. Sîrbu, D. Șerbănescu, S. Cleșiu.
Așezarea fortificată are suprafața de peste 12000 m². La vest și sud este mărginită de apele lacului, iar la nord și est au fost dispuse elementele de fortificație.
Cercetările din anii 2000 s-au concentrat pe sistemul defensiv al așezării. S-a constatat că au existat patru linii defensive, reprezentate de un șanț pe laturile de nord și est (deschiderea 30 m, adâncimea 4 m, posibil cu palisadă de lemn și pământ), un zid construit din lemn și pământ (pe laturile nord, est și vest), un zid din piatră care avea pe latura exterioară, singura păstrată, dale de calcar fasonate și un emplecton din pietre și pământ (pe laturile vest și nord), și un zid din chirpici (pe latura vestică). Zidul din lemn avea miezul ars, acoperit de un strat de loess și apoi de pietre de râu și calcar, construit în a doua jumătate a sec. al IV-lea-sec. III î.e.n. Zidul din chirpici s-a păstrat pe șase-șapte asize, și era amenajat pe o platformă din pământ bătut. Prin urmare, pe latura vestică fortificația a avut 3 faze, datate toate în sec. IV-III î.e.n.
În ceea ce privește locuirea din interiorul fortificației, informațiile sunt foarte puține, rezultate doar din cercetările din anii 1992-1994. Așezarea a avut trei niveluri de locuire, stratul arheologic de 1 m grosime, fiind identificate 11 locuințe de suprafață, 22 gropi, precum și două posibile clădiri de cult, dintre care una avea în interior o vatră decorată.
Materialul arheologic constă din ceramică getică și importuri grecești (castroane sau căni cu firnis negru), amfore (Thasos, Heraclea Pontică, Sinope, 15 dintre ele cu ștampile); alte materiale sunt trei piepteni de os, unul descoperit într-o locuință la un loc cu o fibulă tracică. Amforă thasiană datată între 316-311 î.e.n., una din Heraclea Pontică din al doilea sfert al sec. al IV-lea); o fibulă tracică.
Mijlocul sec. al IV-lea -sfârșitul sec. al III-lea î.e.n.
Stratigrafia: neolitic; bronz Glina; așezare getică.
Sîrbu 1994; Sîrbu et al. 2002; Damian et al. 2006.
34. Căscioarele – Greaca – Prundu
Regiunea cuprinde terasele joase sau mijlocii ale Dunării, de pe malurile lacului Greaca sau a bălților din apropiere, unde au fost identificate mai multe așezări din a doua epocă a fierului, aflate la distanțe mici între ele.
a. La Slom.
Ccom. Greaca, jud. Giurgiu.
Platou median al terasei lacului Greaca.
Din așezarea nefortificată, cu suprafața de 2 ha, au fost cercetate două gropi și un bordei. Inventarul este reprezentat de borcane tronconice, străchini tronconice, căni, vase de tip krater, dar și importuri- fragmente de amfore printre care două două ștampile rhodiene (datate 210-205 î.e.n.).
Mijlocul sec. al III-lea – prima jumătate a sec. I î.e.n.
Sîrbu et al. 1996 p. 58-61.
b. Suharna.
Com. Căscioarele, jud. Călărași.
Pe terasele de jos și mijlocie ale Dunării, la 2,5 km este de D'aia parte și la circa 0,5 km vest de Șuvița Hotarului.
Au fost identificate șase locuințe de suprafață, trei gropi, o vatră izolată și o aglomerare de pietre și oase de animale. Se consideră că a avut loc o mutare a locuirii pe ambele terase. Se observă o aliniere a locuințelor pe direcția est-vest. Două locuințe aveau vetre de mici dimensiuni. Pe lângă materialul ceramic de factură getică, s-au descoperit fragmente de amfore elenistice, fragmente de la ”boluri deliene getice”, două fibule de fier, un picior de figurină antropomorfă și o figurină zoomorfă.
Sec. II-I î.e.n.
Sîrbu et alii 1996 p. 31-37.
c. Șuvița Hotarului.
Com. Căscioarele, jud. Călărași.
Așezarea nefortificată avea suprafața de peste 1 ha. În prima jumătate a sec. al IV-lea î.e.n. a fost locuită doar terasa de jos, iar în a doua jumătate a sec. al IV-lea comunitatea s-a extins pe terasa mijlocie. Au fost cercetate următoarele complexe: un bordei, 11 locuințe, opt gropi, trei vetre, o zonă de depunere a fragmentelor ceramice și de vatră. Ceramica este reprezentată de borcane, kratere, lekanai, cești, căni, cupe cu picior (imitații după vase gecești) castroane, străchini, vase de provizii. Importurile, descoperite în număr mic, sunt reprezentate de amfore de Thasos (o ștampilă thasiană), Heraclea Pontică, Sinope și Rhodos. Alte materiale sunt două vârfuri de săgeți de bronz cu vârful în trei muchii și tub rotund., fibule de tip tracic (una din bronz și 2 din fier).
Sec. IV-III î.e.n.
Sîrbu et al. 1996 p. 11-25.
d. Cătălui.
Com. Căscioarele, jud. Călărași.
Malul estic al lacului Cătălui, la 400 m sud-est de așezarea de la Dʼaia Parte.
Complexele cercetate sunt un bordei și o groapă (care conținea o fibulă tracică).
A doua jumătate-sfârșitul sec. al III-lea î.e.n.
Sîrbu et al. 1996 p. 38; Cantacuzino, Trohani 1979; Trohani et al. 1995.
e. La Borovină.
Com. Căscioarele, jud. Călărași.
Bot de terasă aflat la 1 km de lacul Cătălui.
Au fost cercetate o locuință de suprafață și două gropi. Locuirea a fost sporadică.
Sec. IV-III î.e.n.
Sîrbu et al. 1996 p. 39—40.
f. Coinea I.
Com. Căscioarele, jud. Călărași.
Terasa mijlocie a lacului Coinea.
A fost identificată o așezare nefortificată cu suprafață de 1 ha. Complexele săpate sunt un bordei, trei locuințe de suprafață, o vatră exterioară și cinci gropi. S-a observat faptul că terenul locuințelor a fost terasat. Inventarul cuprinde vase ceramice getice și de import (puține fragmente de amfore), 3-4 lame silex, două fusaiole, două lame de cuțite din fier, o fibulă fier de tip tracic (descoperită în bordei, datată la mijlocul sec. al IV-lea î.e.n.).
Sec IV-III î.e.n.
Sîrbu et al. 1996 p. 41-45.
g. Coinea II.
Com. Căscioarele, jud. Călărași.
Bot al terasei de jos a lacului Coinea.
Așezarea are suprafața de 0,5 ha. Complexele cercetate sunt un bordei, o locuință de suprafață și nouă gropi. Bordeiul și locuințele suprapun mai multe gropi. S-a propus ideea unei deplasări a comunității de la Coinea, astfel: în prima jumătate a sec. al IV-lea î.e.n. primele gospodării se așează pe terasa mijlocie, până în sec. al II-lea î.e.n., în timp ce în ultimul sfert al sec. al IV-lea î.e.n. terasa de jos e folosită ca loc de depozitare a alimentelor, iar abia în sec. III-II î.e.n. se așează câteva gospodării.
Sfârșitul sec. al IV-lea- sec. III î.e.n.
Sîrbu et al. 1996 p. 46-52.
h. Valea Coșarului.
Com. Căscioarele, jud. Călărași.
Bot de terasă la est de Valea Coșarului, pe zona cea mai înaltă (suprafața 20×15 m.).
Au fost identificate trei complexe (două locuințe, o groapă), pe o zonă restrânsă. Materialul arheologic este reprezentat de vase getice lucrate cu mâna și imitații.
Sec. al IV-lea î.e.n.
Sîrbu et al. 1996 p. 53.
i. La Slom.
Com. Greaca, jud. Giurgiu.
Platou median al terasei lacului Greaca.
Din așezarea nefortificată, cu suprafața de 2 ha, au fost cercetate douăgropi și un bordei. Inventarul este reprezentat de borcane tronconice, străchini tronconice, căni, vase de tip krater, dar și importuri- fragmente de amfore printre care două ștampile rhodiene (datate 210-205 î.e.n.).
De la mijlocul sec. al III-lea până în prima jumătate a sec. I î.e.n.
Sîrbu et al. 1996 p. 58-61.
j. Valea Fântânilor.
Com. Greaca, jud. Giurgiu.
Pe terasa de jos a fostului lac Greaca.
Au fost identificate două bordeie, o locuință și o groapă menajeră. Ceramica e reprezentată de borcane bitronconice, castroane, străchini, căni, cănițe, vase mari cu proeminențe semiovale. Importurile sunt reprezentate de amfore de Rhodos, Knidos, alte centre pontice.
Sec. IV-III î.e.n. (cf. Măndescu – prima jumătate a sec. III î.e.n.).
Sîrbu et al 1996 p. 62-55; Măndescu 2010 p. 216.
k. La Stână.
Com. Prundu, jud. Giurgiu.
Platou pe terasa mijlocie a Dunării.
Complexele descoperite sunt un bordei, o locuință, șase gropi. Nu au fost descoperite importuri.
Sec. III-II î.e.n.
Sîrbu et al. 1996 p. 69-78.
35. Cățelu Nou.
București.
Pe un bot de deal de formă triunghiulară și pe terase de pe malul drept al râului Colentina. Are altitudinea 70,36 m. și e mărginit pe laturile lungi de balta Colentina-Pantelimon.
Săpături efectuate au avut inițial un caracter de salvare, în anii 1960, fiind reluate în 1961, 1963-1964 de către V. Leahu.
Stratul de cultură de pe latura de vest a botului de deal avea o grosime de 0,40 m, corespunzând la două niveluri de locuire. În primul dintre acestea au fost descoperite bordeie, iar în cel de-al doilea locuințe de suprafață, dispuse aleatoriu, mai ales în zona vestică. Vetrele de foc se aflau probabil în afara bordeielor, pe cealaltă jumătate a dealului. În total au fost descoperite opt bordeie și 13 locuințe de suprafață. Au fost cercetate un cuptor pentru oale și un atelier de fierărie (identificat pe baza descoperirii într-un bordei a unei lupe de zgură metalică, creuzete, fragmente de bară de bronz, un braț de balanță).
Dintre piesele descoperite, se remarcă unelte de fier pentru agricultură și fragmente de vase ornamentate cu boabe de mei imprimate.
O monedă de bronz emisiune după 221 î.e.n. a coloniei Byzantium.
Sec. III-I î.e.n.
Stratigrafia: Boian-Giulești; Glina; Tei; Hallstatt B; așezare getică.
Leahu 1963; Leahu 1965; Constantiniu 1971 p. 495; Turcu 1977 p. 58; Turcu 1985 p. 31, 33.
36. Cătunu – Viișoara.
Com. Cornești, Jud. Dâmbovița.
Pe o terasă de pe cursul mijlociu al Ialomiței, înconjurată în antichitate de apele râului pe 3 laturi. Botul terasei are o suprafață de aproximativ 4 ha. Regiunea este deluroasă.
Săpături sistematice desfășurate în anii 1970-1971, 1978-1979 de către C. Stoica, A. Alexandrescu.
A fost descoperită o așezare nefortificată cu două niveluri de locuire, pe o suprafață de aproximativ 4 ha. Stratul arheologic are grosimea de până la 0,50 m. Au fost cercetate 30 de locuințe semi-îngropate și patru locuințe de suprafață, 37 de gropi și o vatră. O locuință semi-bordei suprapunea două bordeie din nivelul mai vechi al așezării. De asemenea, este de menționat descoperirea a două gropi cu schelete de cal, considerate gropi rituale.
Se remarcă descoperirea mai multor fragmente de ”boluri deliene” getice, a câtorva fragmente de amforă, a unei fibule de bronz de schemă Latène C într-un bordei și a unei figurine masculine de lut, schematizată, cu analogii la Tinosul și Poiana. Au fost descoperite fragmente provenind de la mai multe amfore și o toartă rhodiană de amforă cu ștampilă (fragmentul nu este ilustrat iar alte detalii nu sunt precizate). Ceramica lucrată la roată-fragmente de fructiere, strecurători, căni, chiupuri, castroane. Ceramica lucrată cu mâna: vase borcan decorate cu brâu, butoni, străchini. Dintre imitații la roată după ”boluri deliene” se remarcă un fragment cu decor reprezentat de o linie punctată reliefată, model specific bolurilor de la Crăsani, socotite importuri de acolo. Alte piese sunt unelte de fier, cosoare, dăltițe, scoabe, fusaiole.
Fibule de bronz de schemă Latène C de la sfârșitul sec. al II-lea î.e.n.. Un fragment de brățară de bronz de tip celtic din sec. I î.e.n.
Sec. II-I î.e.n.
Stoica 1972; Stoica 1979; Stoica 1980; Stoica 1984.
37. Cernătești.
Jud. Buzău.
Pe terasa stângă a râului Slănic, în apropierea comunei Cernătești.
Urmele arheologice ale unei așezări Latène au fost semnalate pe o suprafață de 3000 m2 și constau în fragmente ceramice.
Sec. IV-I î.e.n.
Bobi 1999, p. 54; Turcu 1979b p. 48.
38. Cernica.
Com. Cernica, Jud. Ilfov.
Promontoriu de pe malul lacului Cernica.
Săpătură condusă de Gr. Cantacuzion în 1959.
Au fost cercetate puține complexe, două semibordeie și câteva gropi menajere.
Materialul arheologic este alcătuit din ceramică getică lucrată cu mâna (vas clopot, vase decorate cu brâuri alveolare, butoni, vas bitronconic, străchini) și la roată (cană bitronconică, vas cu toartă, căniță, strachină), remarcându-se lipsa amforelor de import. Una din gropi conținea două fragmente grecești cu firnis negru, lucrate la roată, ornamentate cu caneluri verticale largi. Într-o groapă a fost descoperit un gât de lekythos arribalic attic de la sfârșitul sec. al IV-lea î.e.n.-începutul sec. al III-lea î.e.n., reconsiderat ulterior de D. Măndescu, ca provenind de o căniță din sec. al V-lea î.e.n., posibil varianta Phidias după Sparkes-Talcott.
A doua jumătate a sec. al IV-lea – prima jumătate a sec. al III-lea î.e.n.
Stratigrafia: necropolă neolitic Boian; așezări Glina; Tei; așezare getică; sec. XVI-XVIII.
Moscalu 1973; Moscalu 1976; Măndescu 2010 Catalog nr. 125.
39. Cetățeni.
Com. Cetățeni, jud. Argeș.
În nord-estul județului Argeș, pe Dâmbovița Superioară, la 76 km distanță de Pitești, între pâraiele Valea lui Coman și Valea Chiliilor. Relieful e format din dealuri înalte subcarpatice. Râul formează aici un defileu. Cei doi afluenți ai Dâmboviței marchează limitele locuirii getice, iar între ei este o înălțime pietroasă, cu pante abrupte (altitudinea 723 m). Așezarea se întinde pe poalele înălțimii, pe malul stâng al Dâmboviței, dar și pe terasa dreaptă a râului, pe o lungime mai mare de 1 km.
Săpăturile au fost efectuate succesiv de D.V. Rosetti, L. Chițescu, D. Măndescu.
Așezarea deschisă de pe malurile Dâmboviței a fost cercetată pe terasă în punctul Poiana Târgului (un singur nivel de locuire, s-au descoperit două locuințe și o vatră izolată) iar fortificația în punctul Monumente. În acest punct au fost identificate trei niveluri de locuire, cel median și inferior fiind separate de o peliculă de arsură. În al doilea nivel de locuire a fost identificat un zid din pietre mari de râu și blocuri de calcar, legate cu pământ, și multe blocuri de gresie brună nisipoasă (dimensiuni maxim 4 m grosime, 1,7 m înălțime). Traseul zidului urmează curba de nivel pe direcția nord-sud, fiind ridicat pentru a susține terasa în vederea locuirii. Tot aici a mai fost cercetată o locuință de suprafață cu o vatră. Platoul cetății situate pe înălțimea stâncoasă de pe malul stâng al Dâmboviței era mărginit la sud de un zid de apărare din piatră, celelalte laturi fiind abrupte. Zidul avea grosimea de 2-2,5 m, paramentele fiind construite din gresie nisipoasă, fațetată, legată cu pământ. Emplectonul era din piatră. Se păstrează pe o lungime de 56 m, cu înălțimea maximă de 0,4 m. Pe latura nordică a platoului au fost descoperite urmele unei construcții de piatră rectangulare, probabil un turn-locuință (latura de sud 9 m la exterior, 5 m la interior, grosimea zidului 2 m). În interiorul cetății au fost descoperite două bazine săpate în stâncă, utilizate drept rezervoare pentru colectarea apei de ploaie. Se presupune existența unui atelier de bronzier, datorită descoperirii unor piese: un creuzet din lut, un tipar pentru inele, o dăltiță din bronz și un punctator din bronz.
Așezarea a avut cel mai probabil rosturi comerciale, având în vedere cantitatea mare de fragmente de amfore grecești, de Rhodos și Knidos mai ales, descoperite în nivelul inferior.
Amforă de Rhodos eponim Xenophanes ([Έπί Ξ] ενο ϕάνευς Θεσμοϕρίου, grupa IIIb.
Amforă de Rhodos eponim Pasiphon, perioada VI. Ștampile Rhodos grupa III: eponimii Ίέρων, Νιχασαϒόρας, Άρατοϕάνες, Άριστείδας, Άρίστων. Amfore Rhodos fabricant: Ά[γρι]ανίου Ά[ριστείϑα], perioada IIIa-IIIc. Amfore Rhodos eponimi: Kalliakrates 2, Arataphanes 1, Aristeida 1, Ariston 2, Peisistratos, Damainetos, Gorgon, Pausanias 3, Eudamos, Pythodoros, Autokrates 1, Astymedes 2, Lapheides, Andronikos, Nikasagoras 2, Aristogenes, Timotheos, Klenostratos, Polyaratos 2, Aristratos, Teisamenos, Ieron 2, Euanor, Aristombrotidas, Aischinas, Archibios, Aristeidas 3, Sokrates.
Amfore Rhodos fabricanți: Agathoboulos, Amyntas, Apollonios, Aristeidas 2, Diokles, Doros 2, Lysion, Menekrates 2, Polyaratos, Satyros, Sosikles, Filtatos, Glaukias, Ieron 2, Rodon 2, Sotas 2, Timo 2, Diodotus, Eukleitos, Linos.
Amfore Cnidos grupele III, IV, IVb, V, eponimii: Διονύσιος, Άθηναίος, Δαμοχϕάτης, Έρμόϕαντος.
Este considerată ca punct de tranzit pe drumul ce urma cursul Dâmboviței, loc de schimb cu lumea intra-carpatică, cu mărfuri grecești, romane, celtice. Nu există dovezi că așezarea a luat sfârșit ca urmare a vreunui incendiu sau distrugeri.
A fost descoperit un tipar pentru turnarea verigilor din bronz.
Sfârșitul sec. al III-lea î.e.n.-prima jumătate a sec. I e.n..
Rosetti 1962; Mârtzu 1965; Rosetti, Chițescu 1973; Rosetti 1975; Chițescu 1976; Chițescu 1981; Babeș 1999; Măndescu 2000; Cristocea et al 2003; Cristocea et al. 2004; Măndescu 2006; Măndescu 2015; Măndescu 2016.
40. Chirnogi-Rudărie.
Com. Chirnogi, Jud. Călărași.
Pe malul drept al Argeșului.
Cercetare de suprafață urmată de 2 campanii de săpături de salvare în 1971-1972, efectuate de G. Trohani, D. Șerbănescu. Afectată de excavări de nisip.
Așezarea are o suprafață de aproximativ 8000 m². În cele două niveluri de locuire au fost descoperite 15 bordeie și 12 gropi (din cel mai vechi nivel sunt două locuințe și patru gropi menajere), suprapunerea unora dintre complexe sugerând posibilitatea existenței a mai multe niveluri care nu au putut fi identificate. Una dintre locuințe conținea oasele unui Infans I, cu ofrande depuse-ceramică, oase animale. Gropile din primul nivel sunt aflate spre marginea de est a așezării. Un bordei cu dimensiunile 3,75×4,45 m are două cuptoare de meșter alăturate în colțul nordic și o vatră ovală cu dm 90 cm. Toată suprafața dintre vatră și cuptoare conținea cenușă și zgură de metal, fiind probabil o locuință de meșter fierar. O altă locuință avea o absidă la nord și două plăci de lut bătătorit neregulate, posibil vetre. În absidă erau două vetre rotunde cu vase sparte reîntregibile în jurul lor, aceasta fiind posibil o locuință de cult.
Dintre piesele descoperite: o râșniță mare de piatră, o verigă argint, un pandantiv de argint, fusaiolă lut, cuțit de fier, plăci și verigi mici de bronz, mărgele din lut ars, placă din bronz și fier. Ceramica de import este reprezentată de amfore de Thasos (320-200 î.e.n.). Ceramică cenușie reprezentată de fructiere cu buza orizontală. Ceramica la roată – chiup cu decor în val, toarte de căni, chiupuri, strecurători. Un fragment de ”bol delian” avea decor din linii în relief și frunzulițe.
Râșnița este de tip specific sec. I î.e.n.-I e.n.. Veriga de argint asemănătoare cu o verigă de la Kovin mijl. sec. I î.e.n.
Primul nivel al așezării sfârșitul sec. al III-lea – mijlocul sec. al II-lea î.e.n.. Nivelul al doilea din a doua jumătate a sec. al II-lea – a doua jumătate a sec. I î.e.n.
Stratigrafia: Hallstatt mormânt incinerație; nivel getic; Dridu.
Trohani 1975a; Trohani, Șerbănescu 1975 p. 275-280; Sîrbu 1983b.
41. Chitila – Cărămidărie.
Com. Chitila, jud. Ilfov.
Pe partea dreaptă a râului Colentina.
Săpături de salvare efectuate în 2005 de V. Boroneanț, Gh. Mănucu-Adameșteanu.
S-au identificat urme de locuire din epoca getică, stratul de locuire fiind subțire, cu rare fragmente ceramice, oase de animale și câteva obiecte din fier, neidentificate tipologic.
Sec. III-I a.Chr.
Stratigrafia: epoca bronzului – Tei; nivel getic; epoca medievală.
Boroneanț 2006.
42. Ciolăneștii din Deal.
Com. Ciolăneștii din Deal, Jud. Teleorman.
În punctul locul lui Florea Bușega. Pe cursul mijlociu al pârâului Câinelui, la 25 km sud-est de Roșiori de Vede, câmpia Găvanul Burdea, între Olt și Argeș. Așezarea este situată pe o formă de teren ușor ridicată, cca. 7 m, mărginită la sud și sud-vest de pârâul Câinelui, Valea Câinelui și la nord-est de pârâul Ududuia. Suprafața așezării este de cca. 2 ha.
După o descoperire întâmplătoare din 1910, în 1946 s-a desfășurat o evaluare de teren condusă de M. Petrescu-Dâmbovița, C. Mateescu, iar în 1964-1965 săpături realizate de M. Petrescu-Dâmbovița, S. Sanie, A. Marinescu.
Puțul cu vase descoperit întâmplător era în vale, în apropierea pantei sudice a așezării. Stratul de cultură pe platou avea 0,25-0,45 m și s-au descoperit resturi de locuințe de suprafață, resturi de vatră, ceramică, resturi mici de oase de animale.
Ceramica în majoritate este lucrată cu mâna: vase borcan, vase de provizii, fructiere, decorate cu brâuri, butoni, motive incizate. Două fragmente provenite de la o fructieră și o strecurătoare lucrate la roată.
Mijlocul sec. al II-lea – începutul sec. I î.e.n..
Stratigrafia: neolitic; bronz (în localitate); Hallstatt; locuire getică; Dridu; medieval.
Petrescu-Dâmbovița, Sanie 1972.
43. Codreni-Siliștea.
Jud. Călărași.
În zona Codreni-Siliștea, pe malul stâng al Mostiștei.
În 1970 G. Trohani și D. Șerbănescu au efectuat cercetări de teren.
Au fost identificate mai multe așezări getice în zona Codreni-Siliștea. Fragmente ceramice au fost descoperite pe un ostrov, la sud de Schitul Codreni, pe dealul situat la sud de schit, la nord-est de digul de peste Corîta, pe terasă, pe malul stâng al unui ostrov situat la sud de Gurbănești, pe suprafața unui deal situat la sud de satul Gurbănești, la nord-vest de un mic curs de apă, la 1 km vest de satul Preasna Veche, la est de o mică viroagă, Pe grindul de la est de acest sat, precum și la est și nord-est de grind, la cca 500m nord-est de satul Valea Presnei, precum și la 1,5 km de acest sat în dreptul unui cot al apei, Pe malul stâng al Mostiștei în dreptul confluenței cu Vînăta-Milotina, pe un grind întins. Urmele unor așezări au mai fost identificate în dreptul unui golf la nord de satul Preasna, pe malul stâng al Mostiștei la est de un dig. De asemenea, pe malul drept al Mostiștei, la est de satul Gurbănești, pe terasa unui deal au fost descoperite fragmente ceramice getice dovedind existența unei importante așezări: probabil era centrul unei grupări de așezări getice. Conform autorilor gruparea se întindea spre E și SE până la pârâul Vînăta-Milotina ce forma hotarul cu gruparea care avea centrul la Vlădiceasca.
Sec. II-I î.e.n.
Trohani 1986 a, p. 15-21.
44. Cornești.
Jud. Dâmbovița.
Cercetări realizate de V. Teodorescu.
Au fost descoperite resturi materiale getice în punctul Dealul Viilor.
Sec. II-I î.e.n.
Turcu 1979b, p. 50.
45. Crețuleasca.
Com. Ștefăneștii de Jos, Jud. Ilfov.
Pe malul drept al pârâului Pasărea, în dreptul satului Crețuleasca (cca. 150 m V-NV de cimitirul actual), pe traseul viitoarei autostrăzi A3 București – Brașov, tronson București – Moara Vlăsiei (km 0 → km 19 + 500). în sectorul Crețuleasca – Moara Vlăsiei,
Supraveghere arheologică și cercetări arheologice preventive efectuate în 2009-2011 de P. Damian.
In sondaje au fost observate fragmente ceramice (Latène, Dridu). Au fost cercetate mai multe concentrări de fragmente de chirpici ars la roșu cu amprente de nuiele, în asociere cu fragmente ceramice, unele putând fi considerate locuințe de suprafață, datate în Latène timpuriu, deși nu au fost găsite instalații de foc. De asemenea, de la acest nivel începeau mai multe gropi cu materiale Latène timpuriu, de mari dimensiuni, de formă ovală sau rectangulară, fără vetre sau cuptoare, și altele cu fragmente ceramice hallstattiene timpurii. Umplutura acestor gropi conținea oase de animale, fragmente ceramice, un topor fragmentar din fier, fragmente de chirpici. În această perioadă pot fi încadrate și unele gropi circulare având în umplutură fragmente de chirpici, cioburi, oase de animale, două vârfuri de săgeată din bronz cu trei muchii.
Fragmente ceramice, un topor fragmentar din fier, fragmente de chirpici, oase de animale, două vârfuri de săgeată din bronz cu trei muchii
Sec. IV-III î.e.n..
Startigrafia: neolitic; sfârșitul epocii bronzului; Hallstatt timpuriu; așezare getică; medieval timpuriu sec. VI-VII; sec. IX-XI Dridu; medieval târziu; necropolă din sec. XVI-XVII.
Damian et al 2011 p. 179-182; Damian et al 2012 p. 283-284.
46. Curtea Veche.
București.
Pe Dealul Spirei.
Săpături de salvare conduse de L. Lăzărescu-Ionescu (responsabil) și D. V. Rosetti în 1953-1954, 1959-1960, iar în 2001 M. Negru a realizat săpături de salvare. .
Au fost găsite, în poziție secundară, câteva fragmente de vase modelate cu mâna. Ele au toarte semilunare specifice secolelor III-II î.e.n. .
Sec. III-II î.e.n..
Stratigrafia: nivel getic; sec. VI-VII, X-XI, XV-XIX.
Lăzărescu-Ionescu, Rosetti 1954; Rosetti 1959; Rosetti, Panait 1962; Panait 1963; Negru 2002.
47. Dămăroaia – Aleea Scroviștea.
București.
În nordul orașului București, pe o mică peninsulă aflată pe malul sudic al lacului Grivița. Aceasta face parte din terasa lacului și prezintă o ușoară pantă spre lac. Lacul Grivița este un lac antropic, format o dată cu regularizarea Colentinei.
Primele cercetări au avut loc în 1930-1932, de către D. V. Rosetti, urmate de sondaje conduse de M. Turcu în 1976. În 2005-2007 în urma extinderii unui cartier rezidențial au fost reluate săpăturile preventive pe mai multe loturi aflate pe Aleea Scoroviștea nr. 50-54 lotul 3, și nr. 56-60 lotul 2. Cercetările au fost realizate de Gh. Mănucu-Adameșteanu, C. Alexandrescu, F. Bârzescu.
În cadrul primelor cercetări din 1930 – 1932 sunt descoperite materiale din epoca Bronzului și două morminte de incinerație getice. În 1976 au fost cercetate două 2 locuințe de suprafață.
a. Aleea Scroviștea, nr. 15-17 (lotul 2).
A fost cercetată o groapă menajeră de tip clopot, care conținea material ceramic și oase de animal. O altă groapă menajeră conținea fragmente ceramice lucrate cu mâna (majoritatea) și lucrate la roată. Alte două gropi aveau puține fragmente ceramice lucrate cu mâna. Materialul arheologic cuprindea amfore; cupe de fructiere lucrate la roată și cu mâna; strecurătoare; pereți de la vase lucrate cu mâna; vase de provizii lucrate cu mâna (chiupuri); pereți și funduri de vase lucrate cu mâna; un castron nedecorat, lucrat la roată; o cățuie lucrată cu mâna; o fusaiolă. Datată între a doua jumătate a sec. al II-lea și prima jumătate a sec. I î.e.n. Mănucu-Adameșteanu et al. 2008.
b. Aleea Scroviștea, nr. 60
A fost cercetată o groapă menajeră. Spre fundul ei au fost găsite fragmente lucrate cu mâna de la un vas borcan, o căniță cu cioc și apucătoare și un fragment de mari dimensiuni de fructieră din pastă cenușie lucrată la roată. O altă groapă menajeră avea forma rotundă iar inventarul constă în câteva fragmente ceramice lucrate cu mâna. A treia groapă menajeră conținea fragmente ceramice, lucrate în special cu mâna. Fragmentele ceramice descoperite în cele trei complexe descoperite constau din buze, pereți și funduri de vase lucrate de mână și cupe de fructiere lucrate la roată. Datată în a doua jumătate a sec. al II-lea și prima jumătate a sec. I î.e.n..
Mănucu-Adameșteanu et al. 2008.
c. Punct: Aleea Scroviștea, nr. 50-54, sector 1.
Pe un teren aflat în imediata vecinătate a lacului Grivița (malul sud-estic). Cercetări în anul 2005.
Au fost descoperite o locuință și un cuptor getice.
Locuința: aproximativ circulară, 2,80 x 2,67 m, la exteriorul conturului au fost sesizate nouă gropițe, diametrul circa 7 cm, reprezentând urme ale parilor din suprastructura construcției. Umplutura avea bucăți de lipitură și cărbune de lemn cca 2×3 cm, pe fundul gropii au apărut două grupări de vase ceramice mari si un grup de trei bucăți de crustă și una din patul vetrei, cu urma unui decor realizat prin imprimare cu un șnur.
Cuptorul: pereții au o grosime de 4-5 cm. Vatra circulară are diametru exterior 0,88 m. Gura cuptorului (dimensiuni 30×36 cm) era la SE. Inventar un fragment de tablă din fier, două cuie din fier oxidate, trei fragmente din lut ars posibil greutăți/căței de vatră. Datat în sec. al II-lea-sec. I î.e.n., prin raportare la locuință.
Au fost găsite bucăți de lipitură arsă provenite, cel mai probabil, de la pereții unor locuințe construiți pe împletitură de nuiele. Acestea păstrează amprentele materialului lemnos, iar pe suprafața unor bucăți se observă urmele unui posibil decor incizat, posibil provin de la o vatră decorată. Pe fundul unei gropi au apărut mai multe grupări de vase, fragmente ceramice de mari dimensiuni, precum și patru bucăți de crustă de vatră purtând urma unui șnur imprimat. La vest de o primă locuință a fost identificat un cuptor, cu inventar posibil format din două cuie din fier puternic oxidate și trei fragmente de lut ars care pot aparține unor greutăți/căței de vatră. Alte două cuptoare au fost cercetate, cel mai probabil de uz menajer, aparținând fiecare câte unei locuințe. O locuință conținea bucăți de lipitură de dimensiuni mari, oase de animal și bucăți de cărbune de lemn. Se datează între a doua jumătate a sec. al II-lea și prima jumătate a sec. I î.e.n.
d. Punct: Aleea Scroviștea, nr. 56-60, sector 1.
Au fost descoperite patru complexe getice, o locuință și trei gropi menajere. Locuința era rectangulară (dimensiuni 3,20×3,50 m), păstra urmele a două gropi de pari amplasate aproximativ pe mijlocul laturilor de nord și est, urmele unei suprastructuri de lemn. Pe latura de sud, pe mijlocul laturii, locuința avea o groapă, fără materiale arheologice. În locuință erau resturi osteologice de vită, ovicaprine și câine. Bucăți de crustă de la patru vetre diferite distruse/demontate din vechime. Trei fragmente păstrează urme de linii incizate. Fragmentele mai mari de lipitură arsă provenind de la pereți păstrează amprenta structurii de lemn.
Au fost identificate fragmente de cupe de fructiere lucrate la roată și cu mâna, fragmente de picior cilindric al unor fructiere lucrate la roată, fragmente de la vase lucrate cu mâna, unele cu suprafața cu barbotină, fragmente de castron nedecorat, lucrat la roată, câteva funduri inelare provenind de la vase lucrate la roată, precum și o jumătate de fusaiolă. Amfore de tip Pseudo-Cos.
Sec. II-I î.e.n.
Stratigrafia: neolitic Boian; bronz sporadic; Hallstatt; locuire getică; sec. VI-VII.
Turcu 1979b p. 51; Mănucu-Adameșteanu et al. 2006b p. 100-102; Alexandrescu et al. 2007; Mănucu-Adameșteanu et al. 2008; Ignat et al. 2015 p. 105-117; Petac, Georgescu 2015.
48. Dărmănești.
Jud. Dâmbovița.
Fragmente ceramice descoperite de V. Teodorescu în timpul unei cercetări de suprafață.
Sec. III-I î.e.n.
Turcu 1979b p. 51.
49. Dobreni.
Jud. Ilfov.
Cercetări efectuate în 1972 de D. Șerbănescu în cadrul cercetărilor de suprafață.
Au fost descoperite fragmente ceramice provenind dintr-o așezare getică.
Sec. II-I î.e.n.
Turcu 1979b, p. 51; Schuster, Popa 2008, p. 71.
50. Dridu Metereze.
Jud. Ialomița.
Pe Malul drept al Ialomiței, la confluența cu Prahova, pe un pinten de terasă mărginit la vest și nord-vest de ape, iar la est și sud-est de pante abrupte.
Cercetări de salvare determinate de amenajarea unui lac de acumulare, în anii 1979-1980.
Se menționează existența unui șanț de apărare al așezării amenajat în sec. IV-III î.e.n. în partea sudică, așezarea ”continuându-și” existența, după cum preciza Viorica Mihai, și în sec. I î.e.n.-I e.n., când locuirea depășește șanțul. Se precizează că nivelul corespunzător acestei locuiri este distrus de lucrările agricole. Conform stratigrafiei prezentate, după așezarea getică urmează o fortificație din sec. XI-XIII, cu șanț de apărare. Prin urmare, caracterul fortificației getice pare incert, posibil fiind mai degrabă vorba tot de fortificația medievală.
Sec. IV-III î.e.n.
Stratigrafie: neolitic, Hallstatt; sec. IV-III î.e.n., sec. I î.e.n.-I e.n.; epoca medievală.
Enăchiuc 1981; Trohani 1992-1995.
51. Dudești.
Jud. Dâmbovița
La cca 500 m depărtare de actualul curs al Dâmboviței, pe o colină înconjurată pe trei laturi de vechea albie a râului, pe un rest de terasă pe malul stâng al Dâmboviței, la aproximativ 5 km est de satul Cățelu. După amenajarea căii ferate, din înălțime a rămas un martor de terasă înaltă.
Săpături de salvare efectuate în 1971-1973 de M. Turcu.
Așezare nefortificată, de mici dimensiuni. Au fost descoperite un bordei și o locuință de suprafață. Una dintre ele avea 3×2,80 m, iar în nord-est erau urmele unui cuptor, din care s-a păstrat vatra.
Obiecte din fier găsite sunt o seceră cu lama convexă, o scoabă, un fragment de daltă. Ceramica este lucrată cu mâna și la roată. Se remarcă imitații după ”bolurile deliene”, fragmente de amfore, resturi de amfore de tip rhodian, o toartă de amforă bicilindrică neștampilată. Ceramica lucrată cu mâna: cățui, vase borcan cu proeminențe, crestăruri, căni, fructiere, străchini. Ceramică la roată: căni, fructiere, capace, imitații de ”boluri deliene”, fragmente amfore rhodiene.
Sec. II-I î.e.n.
Stratigrafia: bronz Glina III, geți.
Turcu 1976; Turcu 1977 p. 58; Turcu 1985 p. 31.
52. Dulceanca.
Jud. Teleorman.
La 1500 m nord-vest de așezarea din sec. al VI-lea e.n. de la Dulceanca, pe un grind aplatizat care avansează în semicerc în lunca mlăștinoasă a pârâului Burdea, afluent al râului Vedea.
Săpături efectuate de S. Dolinescu Ferche.
Sub un nivel din sec. al VI-lea e.n. a fost descoperit un nivel cu bordeie aparținând epocii getice Bordeiele se grupează spre centrul și jumătatea de sud a grindului, pe când în jumătatea nordică apar izolat. Bordeiele au forma rectangulară, adâncimea media 1,30 m și au umplutura cenușie gălbuie, cu pigmenți de chirpic ars la roșu. La majoritatea nu s-au identificat vetre, deși în unele au fost găsite deranjate bucăți de lut ars la roșu-cărămiziu care ar putea proveni de la vetre.
Între sfârșitul sec. al II-lea -începutul sec. I î.e.n.
Chițescu 1979.
53. Epurești.
Jud. Giurgiu.
Pe malul înalt din dreapta Neajlovului.
Informații de la Gh. Bichir.
Au fost recuperate mai multe puncte cu vestigii getice, descoperiri similare celor de la Alexandria.
Sec. II-I î.e.n.
Turcu 1979b, p. 52; Schuster, Popa 2008, p. 71.
54. Fundulea.
Jud. Ilfov.
La sud de drumul ”Boanca Dîrvari”. Pe malul drept al văii Belciugatelor, la marginea de nord a comunei, în dreptul podului ce traversează râul.
Așezări semnalate în 1970 de G. Trohani și D. Șerbănescu, cercetate de D. Șerbănescu, B. Ionescu și G. Trohani în 1973.
În acest loc au fost semnalate două așezări getice, la 500 m distanță una de cealaltă.
sec. II-I î.e.n.
Șerbănescu, Trohani 1978. p. 35; Turcu 1979b.
55. Gagu- Petrăchioaia.
Com. Valea Mostiștei, Jud. Ilfov.
Zona Gagu-Petrăchioaia se întinde pe o distanță de cca 6 km; pe malul stâng al Mostiștei unde sunt semnalate majoritatea descoperirilor pantele sunt lungi și line, iar malul drept este mai înalt și are pante mai abrupte.
La sud-est de Gagu, pe malul drept, pe o zonă ce cuprinde pe o distanță de 1 km două dealuri, se află așezări intens locuite de geto-daci din sec. III– II î.e.n. La cca. 500 m sud-est de Gagu, pe malul stâng, se întâlnesc răspândite din loc în loc, pe 250-300 m, urmele unor locuințe getice de sec. II-I î.e.n. La nord de colțul de nord-vest al satului Creața sunt numeroase urme ale geto-dacilor datate în sec. II-I î.e.n.; se remarcă două pietre de râșniță, de formă rectangulară cu marginile arcuite, cu câte un orificiu central (sec. I î.e.n.). La 100-200 m de Leșile pe malul stâng au apărut puține urme materiale getice din sec. II-I î.e.n. În zona de contact a satelor Leșile și Vânători au fost descoperite puține fragmente getice de sec. II-I î.e.n.. La cca 300 m de satul Vânători în dreptul unui cot al apei s-au identificat numeroase materiale getice din sec. II-I î.e.n.
Sec. III-II î.e.n. și II-I î.e.n.
Trohani 1986a p. 21-22.
56. Giurgeni-Mozacu.
Com. Giurgeni , jud. Ialomița.
Pe o suprafață mare situată în marginea terasei inundabile a Dunării.
Cercetări de salvare efectuate în 1987-1988 de L. Chițescu, A. Păunescu, E. Rența, Gh. Matei, V. Șt. Nițulescu.
A fost identificat un singur nivel de locuire cu grosimea 0,30-0,80 m, cu mai multe complexe- bordeie, locuințe de suprafață, vetre, gropi menajere. S-a constatat faptul că vetrele erau dispuse numai în afara locuințelor, în imediata lor apropiere, și aveau urme de refacere și folosință îndelungată. Două dintre ele, de mari dimensiuni, aveau foarte puține fragmente ceramice în jurul lor, o amforă elenistică fără fund, și erau refăcute în mai multe rânduri. O altă vatră avea o gardină din pietre mari și bulgări de chirpic, iar deasupra erau fragmente mari de amforă și alte vase mari. Materialul arheologic este reprezentat de o rășniță de piatră, lustruitoare de piatră pentru ceramică, cute, fragmente de capace din lut ars, fragmente mărunte de sticlă albastră subțire, mici obiecte din fier corodate, o lupă de fier rotundă, un vârf de săgeată cu trei muchii, o amuletă trapezoidală din os, un fragment de mâner de os decorat, greutăți de lut ars în formă de trunchi de piramidă, cu perforație la mijloc, fusaiole, jetoane, un fragment de vas strecurătoare, două fragmente de răzuitoare de silex. Ceramica autohtonă era lucrată cu mâna, fiind descoperite fragmente ceramice cu slip lustruit gălbui-brun, fragmente de castron, străchini (cu patru mânere), fragmente de căni sau cești. Ceramica lucrată la roată este reprezentată de două buze de la vase mari de provizii, străchini cu marginea evazată, un perete de strachină foarte fină, imitație după vas grecesc. Ceramica de import consta din fragmente mărunte de ceramică fină grecească, decorată cu firnis negru, o tortiță, un picior de kantharos mic, un fragment de vas askos. Se remarcă numărul mare de amfore, care reprezintă cantitativ jumătate din toată ceramica descoperită: amfore de Thasos, Heraclea Pontica, Sinope, Rhodos, Cos.
Printre fragmentele de amfore au fost cinci toarte ștampilate- două de Thasos (eponimi Qatiwn, Aristophon II), una de Sinope (grupa IV eponim Ekataion), alte două de Rhodos (ambele din grupa a III-a: Amunta, Kot(e)nz). Fragmentul de askos din pastă cenușie are analogie la Kazanlăc în sec. IV-III î.e.n.
Sec. IV-III-până în primul sfert al sec. al II-lea î.e.n. (cf. D. Măndescu- începutul sec. al III-lea-începutul sec. al II-lea î.e.n.)
Stratigrafia: ep finală bronz Coslogeni, IV e.n.
Chițescu et al 1992; Nițulescu, Rența 2001; Măndescu 2010 catalog nr. 251.
57. Grădiștea.
Com. Grădiștea, Jud. Brăila.
Pe un martor de eroziune din stânga Buzăului, numit de localnici Movila Crestată, la 5 km de Grădiștea. Dimensiunile sale sunt de 170 m lungimea și 130 m baza, iar înălțimea față de lunca din jur este de 16-18 m. Suprafața totală este de peste 12000 m².
Săpături sistematice începute în 1970 de N. Harțuche, F. Anastasiu, continuate de V. Sîrbu.
Așezarea cu suprafața de 3000 m2 este înconjurată de pante abrupte și nu au fost observate elemente de fortificare artificială. În urma cercetărilor s-a constatat existența unui singur strat de cultură, unitar, cu trei niveluri de locuire. Faptul că stratul de cultură este mai subțire în centrul și în partea de nord-vest a popinei, și mai gros în sud-est, sud-vest și nord-est sugerează o roire a gospodăriilor în anumite zone ale popinei. Au fost descoperite 21 de locuințe de suprafață și 17 bordeie concentrate spre marginile popinei. Se remarcă asocierea în perechi a majorității bordeielor. Un alt tip de complex identificat este constituit de gropi, în număr de 201, răspândite pe toată suprafața așezării. Acestea erau utilizate pentru extragerea lutului, drept gropi de provizii, menajere, sau gropi de cult (înhumări rituale, cu inventar alcătuit din vase întregi sau în miniatură, figurine, resturi de vetre). Un atelier de prelucrare a podoabelor din argint a fost identificat pe baza descoperirii a cinci creuzete conice din lut, cu urme de bronz topit, la care se adaugă o mică nicovală rotundă de bronz, o dăltiță, o bară rectangulară de cositor și numeroase fragmente de vatră.
Inventarul arheologic al așezării constă în general din fragmente ceramice, provenind de la vase autohtone și de import, unelte și ustensile, podoabe, resturi osteologice, cinci fragmente de sticlă de boluri elenistice. Un pandantiv din tablă de argint decorat cu linii incizate în context din al treilea sfert al sec. I î.e.n. Amfore de Rhodos și Cos (sec. II-I î.e.n.). Având în vedere caracteristicile acestei așezări, este considerată de V. Sîrbu centrul politic al geților din estul Câmpiei Munteniei.
Ștampile de Rhodos: Eufranos grupa V 146-108 î.e.n., EΠΙ ΙEΡΟΝΟΣ cca 200 î.e.n.
Mijlocul secolului al II-lea î.e.n.- sec. I î.e.n.
Sîrbu 1985; Sîrbu 1991; Sîrbu 1992; Sîrbu 1996; Sîrbu 2004b.
58. Grădiștea-Călărași.
Jud. Călărași.
Pe partea stângă a Brațului Borcea, malul de sud surpat.
Cercetări de teren și sondaje efectuate în 1953 de N. Anghelescu, în 1968 de E. Moscalu, și periegheze de către G. Trohani și D. Șerbănescu în anii 1970-1975.
Așezarea de la Grădiștea-Călărași a fost descoperită în apropierea mormintelor de incinerație de aici. Stratul de cultură getic avea 0,20-0,25 m grosime, și au fost cercetate două gropi menajere, fără nici un complex de locuit.
A fost descoperită o cantitate redusă de fragmente ceramice lucrate cu mâna- vase clopot, cu brâuri alveolare, uneori cu proeminențe cu butoni mici sau apucători plate, strachină cu marginea răsfrântă și fundul plat; ceramica lucrată la roată este reprezentată de fragmente de străchini din pastă cenușie. Au mai fost descoperite o lekane cu butoni și toarte, o strachină tronconică de mari dimensiuni, un bol fragmentar (tip imitat de sec. al IV-lea î.e.n.). Ceramica de import constă în fragmente de toarte și funduri de amfore thasiene. Alte piese: o greutate de plasă, o fusaiolă, un tipar pentru turnarea podoabelor – indică activități de prelucrare a metalelor.
Mijlocul sec. al IV-lea î.e.n.
Stratigrafia: locuire neolitică sporadică; bronz; așezare getică; morminte de incinerație getice; sec. IV e.n.
Anghelescu 1955 p. 311-314; Moscalu 1979a p. 385-391.
59. Grădiștea-Coslogeni.
Com. Dichiseni, jud. Călărași.
Malul stâng al Borcii.
Se presupune existența unei așezări având în vedere materialul ceramic descoperit în zonă. Este vorba despre fragmente ceramice provenind de la vase getice (vas bitronconic cu butoni și apucători, vas în formă de clopot, strachină, cești, lucrate cu mâna, și ceramică lucrată la roată- bol de tip grecesc imitat). De asemenea, au fost descoperite fragmente de amfore elenistice (ștampile de Thasos și Sinope), și o imitație autohtonă de bronz după o monedă divizionară a Maroneei (sfârșitul primei jumătăți a sec. al IV-lea î.e.n.).
A doua jumătate a sec. al IV-lea- mijlocul sec. al III-lea î.e.n.
Anghelescu 1955 p. 314; Barnea 1966; Conovici 1987; Sîrbu, Trohani 2000; Sîrbu, Trohani 2001.
60. Grăjdana.
Jud. Buzău.
pe terasa dreaptă a râului Buzău.
Au fost descoperite fragmente ceramice care indică existența unei așezări.
Sec. II-I î.e.n.
Bobi 1999, p. 57.
61. Grind.
Jud. Ilfov.
Sondaj arheologic realizat de D. Șerbănescu, a avut ca rezultat descoperirea unei așezări.
Sec. II-I î.e.n.
Turcu 1979b, p. 56.
62 Gura Vitioarei.
Com. Vălenii de Munte, Jud. Prahova.
Dealul Movila este situat pe malul estic al Teleajenului, la confluența lui cu valea Danciului. Platoul are suprafața 35×60 m.
Cercetări de suprafați în 1978 realizate de E. Comșa, V. Georgescu.
Dealul are forma unui trunchi de con, cu un platou aproximativ triunghiular (dim. 35x60m), la 114 m deasupra nivelului râului. Panta mai lină este spre est.
Autorii vorbesc despre un complex reprezentat de cetățuia reprezentată prin așezarea de pe platoul Movilei mărginită prin pante abrupte și printr-un sistem de apărare, și de așezarea deschisă de la poalele dealului, din lungul terasei stângi a Teleajenului. Se menționează existența unor așezări deschise în apropiere, pe terasele Teleajenului, cărora le-ar fi servit drept acropole.
Au fost descoperite fragmente ceramice lucrate cu mâna (Borcane decorate cu brâuri, proeminențe, fragmente urcioare, castroane mari) sau la roată (castron, fructiere, cești mari, strecurătoare), fragmente de amfore romane (”cioburi roșii lucrate la roată”, fără a fi ilustrate) de Rhodos, Cos, Knidos. O amforă descoperită întreagă avea toartele ”cilindrice lipite” și culoarea ”galben deschis bătând ușor spre roz”. Au mai fost descoperite fragmente din două râșnițe.
Sec. II-I î.e.n., chiar spre sec. I e.n.
Stratigrafia: neolitic; bronz; așezare getică.
Petrescu-Sava, Nestor 1940; Comșa, Georgescu 1981; Sîrbu 1983b; Conovici 1985, p. 78.
63 Homorîci.
Jud. Prahova.
Cetățuia se află la cota 816 m, cel mai înalt pisc al crestei ce desparte apa Drajnei de râul Teleajen. Această creastă se lărgește și crește în înălțime în dreptul Homoriciului, atingând cu Cetățuia cota 276 m față de prundișul Teleajenului până la care sunt 800 m depărtare în linie dreaptă. Pantele spre Teleajen ale întregii creste sunt repezi și ușor de apărat. Platoul are lungimea de 74 m, lățimea 23 m, suprafața de 1500 m2, cu o formă elipsoidală, orientat cu lungimea de la vest la est.
Cercetări de suprafață în 1940 realizate de Gh. Petrescu Sava și I. Nestor.
În săpăturile căutătorilor de comori în malurile platoului Cetățuii au apărut resturi ceramice. In primavara anului 1937 aceste săpături au lăsat în urmă, la 18 m de capătul vestic al platoului, ceramică getică și o monedă de bronz tip Antioch III cel Mare. În malul de sud au apărut resturi de ceramică getică și Monteoru. Din raportul publicat în 1940 reiese că s-au descoperit fragmente ceramice romane, reprezentate de fragmente roșii de amfore, fără a fi precizat tipul acestora iar un alt fragment provenea posibil de la o amforă grecească. Ceramica getică lucrată la roată: cupă, cană cu toartă și picior scund, vas cu toartă.
Sec. II-I î.e.n.
Stratigrafia: Monteoru ; așezare getică.
Petrescu-Sava, Nestor 1940.
64. Hotarele-Ciricile.
Com. Hotarele , Jud. Giurgiu.
Un bot desprins din terasa Argeșului.
Descoperire întâmplătoare a unui tezaur de drahme histriene în anii 1950-1952, urmată de sondaje realizate în 1966-1967 sub conducerea lui C. Preda.
In așezare deschisă au fost descoperite două bordeie și material arheologic reprezentat de ceramică getică și fragmente de amfore grecești. De asemenea, a fost descoperit un tezaur cu 10 monede argint, aflate într-o căniță cu toartă (șapte drahme Histria, o imitație după tetradrahme de tip Filip al II-lea, două drahme, o imitație Filip al II-lea). Drahmele se datează după 350 î.e.n.
Sfârșitul sec. al IV-lea- începutul sec. III î.e.n .
Preda, Ionescu 1966; Preda 1966; Preda 1968.
65. Iedera-Cetățuia.
Com. Iedera, Jud. Dâmbovița.
Platou cu o suprafață de circa 3 ha, delimitat de pâraiele Cetățeaua Mare, Cetățeaua Mică și Ruda din estul județului Dâmbovița. Platoul pe care se găsește așezarea este de formă alungită, cu orientarea generală NV – SE, cu văi abrupte spre N, V și E, în timp ce latura de S, unde a fost identificat drumul antic, era apărată prin șanț cu val, pe aici fiind posibil accesul. Înălțimea face parte din Subcarpații Munteniei, cu altitudinea cuprinsă între 400 – 500 m și străjuia drumul de acces între Valea Ialomiței și Valea Prahovei, de-a lungul pârâului Ruda.
Sondaje efectuate de D. Berciu în 1934, săpături de N. Simache în 1960, apoi în 1976 și 1982, iar cercetările sistematice au debutat în anul 1995 până în 2000. Din 2005 săpături cu un colectiv format din M. Diaconescu, A. Păunaș, O. Cîrstina, P. Diaconescu.
Așezarea fortificată geto-getică, constă dintr-un nivel de locuire aflat relativ la suprafață (-0,20 –0,30 m), iar pe terasa I din așezarea de la Iedera, sunt mai multe niveluri de locuire, deranjate de activități recente. Se remarcă existența unei locuințe, cu dimensiuni de cca. 4 x 4 m, care a fost ridicată pe o fundație de piatră de râu, cu pereți de chirpici și nuiele. Locuința a fost incendiată și a furnizat foarte puțin material ceramic. Dispariția așezării fortificate a fost violentă, prin incendiu. Latura de sud, unde a fost identificat drumul antic, era apărată prin șanț cu val, pe aici fiind posibil accesul.
Au fost descoperite fragmente ceramice lucrate cu mâna și la roată (din care pot fi întregite mai multe vase), o cățuie lucrată cu mâna, o fructieră lucrată cu mâna, cu trei proeminențe pe buza din sec. al II-lea î.e.n.; cărbune, oase puține, pietre.
O tetradrahmă thasiană și o drahmă de argint, emisă la Apollonia Illyrica, datate în sec. I î.e.n. (într-o locuință).
Datată în secolele II-I î.e.n.., posibil și în primele decenii ale secolului I e.n..
Diaconescu et al 2001; Diaconescu et al. 2005, p. 182; Diaconescu et al 2006.
66. Însurăței.
Jud. Brăila.
Terasa stângă a Călmățuiului și malul drept al Călmățuiului.
Cercetări preventive au avut loc în 1995 și 2011 de către S. Pandrea, V. Sîrbu, M. Neagu.
Au fost cercetate șase gropi getice (două cu inventar alcătuit din fragmente de amfore elenistice, una cu oase de mamifere). În afara gropilor a fost descoperit puțin material arheologic, reprezentat de fragmente de borcane cu brâu în relief, fragmente de amfore elenistice (printre acestea, o ștampilă englifică din Heraclea Pontică datată între 385-380 î.e.n.). La 250 m, pe Popina IA, aflată pe malul drept al Călmățuiului, au fost identificate cinci gropi, care conțineau fragmente de borcane cu brâu în relief, resturi de pereți incendiați de locuință, sau oase de mamifer. Se consideră că așezarea era situată pe celălalt mal al Călmățuiuliui. Pe terasa dreaptă au fost identificate în sondaje fragmente de vase getice lucrate cu mâna, care se datau în sec. IV–III î.e.n. Nu a fost identificat niciun complex arheologic.
fragmente de amfore elenistice (printre acestea, o ștampilă englifică din Heraclea Pontică datată între 385-380 î.e.n.).
Sec. IV-III î.e.n.
Stratigrafia: Gumelnița; așezare getică; Dridu.
Sîrbu, Vernescu 1999; Măndescu 2010, Catalog nr. 324; Pandrea et al. 2012.
67. Lacul Tei .
In partea de nord a Bucureștiului, pe o terasă deschisă ce domină locul de confluență al râului Colentina cu lacul Tei.
Așezarea este presupusă prin descoperirea în 1929-1930, de I. Nestor, a unor fragmente ceramice, imitații locale după ”boluri deliene” și două resturi de vase grecești, decorate cu figuri roșii. S-au cercetat bordeie cu vetre în interior, iar o locuință avea posibil o latură absidată. S-a descoperit un tipar pentru lucrarea cupelor deliene getice și fragmente de la boluri.
Sec. II-I î.e.n.
Morintz, Rosetti 1953 p. 30; Constantiniu 1971, p. 494; Turcu 1977, p. 58; Turcu 1979b, p. 68.
68. Malu Roșu.
Jud. Giurgiu.
La 4 km est de oraș. Urmele arheologice se întind pe 3 km în lungul terasei dunărene.
Așezarea a fost descoperită în 1952, primele săpături sistematice având loc în 1958-1959 (A. Păunescu, Gh. Rădulescu, M. Ionescu), urmate de o cercetare de teren efectuată de V. Boroneanț în 1975, apoidin nou săpături în campaniile 1992-1993, 1998-1999, 2002-2012 realizate succesiv de către A. Păunescu, E. Alexandrescu, T. Popa.
Nivelul getic are o grosime de 0,60-0,75 m. Au fost cercetate două bordeie, o groapă și au fost găsite materiale ceramice. Unul dintre bordeie avea forma ovală și o suprafață de 12 m2, conținea bucăți de chirpic, pământ ars, unele cu urme de lipitură, oase întregi sparte de oaie, un maxilar de câine, scoici. Groapa era ovală neregulată (dmiametrul maxim 1,40×1,30 m. Adâncimea 3,35 m) și conținea fragmente de chirpic cu urme de nuiele, pămînt ars cu urme de lipitură pe una din suprafețe, probabil de la vetre, un obiect de fier, fragmente de râșniță, oase sparte, maxilare și molari de oaie, porc, cal, valve de scoici. La 0,50-0,60 m de limita sa superioară a fost identificată o aglomerare de cenușă și cărbune. Alte două suprafețe de cărbune compact erau spre fundul gropii la adâncimea de 3 m. Materialul din groapă consta din o strecurătoare cu o singură toartă, un ”bol delian” getic, iar într-o scobitură laterală de 0,36 m, la fundul gropii era o cățuie getică întreagă, în poziție normală. Caracteristicile gropii au dus la supoziția că este o groapă de caracter ritual. În cercetările recente au mai fost descoperite două locuințe de suprafață și mai multe locuințe menajere.
Au fost descoperite și piese de import, dintre care merită menționat un fragment de toartă de amforă rhodiană cu ștampila olarului Adamas, datată între 200-180 î.e.n. Monedă bronz cu capul lui Zeus pe avers, pe revers un cal – sec. al III-lea î.e.n.
Sec. III-I î.e.n.
Stratigrafia: Paleolitic; Boian; Gumelnița; așezare getică; Dridu.
Păunescu 1962; Boroneanț 1978; Popa 1995 p. 9-11; Schuster, Popa 2009.
69. Mănăstirea- La Cărămidărie.
Jud. Ilfov.
Aflat în partea de sud a iezerului Mostiștea.
Descoperită în 1924 de R. Vulpe și V. Dumitrescu în timpul unei periegheze în care au efectuat și ”sondagii sumare”.
S-au descoperit pământ ars, oase de animale, resturi de locuințe, ceramică getică decorată cu brâuri. Amfore de Thasos și Rhodos (220-80 î.e.n., cf. Sîrbu 1983b).
Sec. II-I î.e.n.
Vlădescu-Vulpe 1924a; Ștefan 1925; Șerbănescu, Trohani 1978 p. 18; Turcu 1979b, p. 58; Turcu 1985 p. 30.
70. Mătăsaru.
Com. Mătăsaru, Jud. Dâmbovița.
La vest de satul Tețcoiu, pe malul pârâului Tinoasa. Se ridică cu doar 4 m deasupra nivelului văii Mostiștei.
Săpături sistematice în 1962-1968 realizate de Gh. Bichir, E. Popescu.
Vestigiile getice se găsesc grupate în zona sudică și sud-estică a săpăturii. Au fost identificate două bordeie și mai multe gropi de provizii, cilindrice sau tronconice. Din materialul descoperit menționăm două fibule de bronz. Autorii consideră că în sec. al II-lea î.e.n. așezarea s-ar fi mutat pe platoul Păneștilor, aflat la nord-vest.
La 700 NE pe teritoriul satului Pănești într-un sondaj efectuat în 1964 s-a identificat o așezare din sec. II-I î.e.n., cu un bordei, o groapă de provizii.
Două fibule de bronz, una descoperită în stratul de cultură specifică sec. al II-lea î.e.n., alta în solul arat și aparține sec. al III-lea î.e.n.
Sec. III-II î.e.n.
Stratigrafia: Glina; Basarabi; geți; Chilia-Militari; necropolă din sec. II-III e.n.
Bichir, Popescu 1970.
71. Maxenu.
Jud. Buzău.
Pe terasa medie a râului Buzău în apropierea comunei Maxenu.
A fost descoperită o așezare getică de către V. Teodorescu.
Sec. II-I î.e.n.
Turcu 1979b p. 58; Bobi 1999, p. 58.
72. Mihai Bravu.
Com. Mihai Bravu, Jud. Ilfov.
La nord-vest de vatra comunei pe malul bălții Neajlovului.
Săpătură de salvarea realizată în 1977 de V. Enăchiuc.
S-a descoperit o așezare getică cu două niveluri de locuire, identificate cu ocazia efectuării unui taluz. Primul nivel aparține sec. II-I î.e.n. și al doilea, sec. I e.n. Materialele sunt vase lucrate cu mâna sau la roată, fructiere, cățuie, borcane cu butoni cilindrici cu brâuri aplicate între ei, și alveole dispuse orizontal sau în ghirlandă. S-au descoperit două tipare din lut pentru turnat ”boluri deliene”, ceea ce sugerează existența unui atelier. Nivelul al doilea demonstrează că așezarea a existat fără întrerupere până în sec al II-lea e.n. Din acest nivel provine un fragment de ulcior specific sec. II e.n., o imitație de amforă de la începutul sec. al II-lea e.n., un tipar pentru vase terra sigilatta și un capac cu picior. Capete de vulturi modelate din lut cu analogii la Popești datate în sec. II-I î.e.n., care provin de la vase de lut. Un plug de fier specific sec. II-I î.e.n.
Sec. II-I î.e.n.
Enăchiuc 1978 p.65; Turcu 1979b p. 59; Schuster, Popa 2008 p. 71.
73. Mihai Vodă.
Jud. București.
Dealul Mihai Vodă, cunoscut și ca dealul Arhivelor Satului este situat pe terasa dreaptă a Dâmboviței, care a modelat relieful din zonă, formând intrânduri urmate de promontorii, și o depresiune. Așezarea ocupa creștetul dealului și se întindea puțin pe începutul povârnișului de est, și pe șaua situată la sud.
Cercetări arheologice au avut loc între 1953-1955 de către G. Cantacuzino și S. Morintz. A fost identificat un strat de cultură bogat atestând o locuire de lungă durată. S-au descoperit urme de locuințe parțial adâncite în pământ, din pari și împletituri de nuiele sau trestie, acoperite cu lut, și învelite cu stuf sau crengi; fragmentele unor vetre simple care au făcut parte din locuințe, și ruinele unei construcții arse, clădite din lut și din pari, care cuprindea o vatră de formă pătrată, lucrată din lut, ornamentată (posibil vatră de cult). S-au mai descoperit gropi circulare, late la fund, mai înguste la gură, în care s-au găsit puține materiale ceramice și care au fost probabil folosite pentru păstrarea bucatelor.
Alte materiale identificate sunt vase lucrate cu mâna de diferite forme (borcane, castroane, cănițe, vase bitronconice), vase lucrate cu roata din pastă cenușie, de diferite mărimi (cupe cu sau fără picior, căni bitronconice), greutăți (fusaiole), lustruitoare pentru vase, două fragmente de ”boluri deliene”, ornamentate cu ghirlande sau palmete, produse locale ale unor ateliere getice. Nu au fost găsite piese de import.
A încetat pe la mijlocul sec. I e.n.
Stratigrafia: neolitic; bronz; geți; sec. XVI
Morintz, Cantacuzino 1954; Cantacuzino 1959, p. 94-95.
74. Mihail Kogălniceanu-Km. 102.
Com. Mihail Kogălniceanu, Jud. Ialomița.
Terasa vechiului curs al Ialomiței, punctul Crucea Movila Înaltă.
În 1998-1999 A. Păunescu și E. Rența au realizat o săpătură de salvare în timpul cercetării monumentului medieval de la Orașul de Floci.
A fost cercetată o așezare nefortificată. Nivel arheologic gros de 0,3-0,6 m. Complexele descoperite sunt o locuință (perforată de groapa unui mormânt al necropolei medievale) și șapte gropi menajere tronconice și cilindrice, descoperite spre limita estică a așezării marcată de marginea terasei. În strat a fost descoperit chirpic cu impresiuni de nuiele, fragmente de vase getice, amfore, oase animale.
Materialul arheologic e reprezentat de ceramică lucrată cu mâna (borcane cu decor cu brâu alveolat, butoni, impresiuni, vase tronconice, vase cu profil arcuit), fragmente de străchini cenușii sau gălbui, căni, iar la roată străchini, capace, căni bitronconice. Alte materiale: trei fusaiole bitronconice, fragment de greutate de lut, mărgică de lut, o cute, o unealtă din coastă de animal, fragment de râșniță de piatră.
O toartă orizontală torsadată de la un castron de tip lekane (din a doua jumătate a sec. al IV-lea î.e.n., are analogie la Zimnicea), precum și fragmente de vase de import- amfore (o toartă ștampilată de Thasos, cu stea cu 8 raze, datată între 316-295 î.e.n./325-310 î.e.n. are analogie la Histria), căni cu firnis roșu, un fragment de opaiț cu firnis negru (datat la mijlocul/al treilea sfert al sec. al IV-lea î.e.n., cu analogie într-un mormânt la Vraca).
A doua jumătate a sec. al IV-lea-începutul sec. al III-lea î.e.n. (cf. Măndescu 2010 sec. IV-III î.e.n.).
Stratigrafia: nivel de locuire prima epocă a fierului – puține fragmente ceramice; așezare getică; epoca medievală.
Rența 2003-2004b; Măndescu 2010 p. 212, Catalog Nr. 419.
75. Mironești.
Com. Gostinari, Jud. Giurgiu.
Situl de la Mironești aparține de comuna Gostiari, pe terasa înaltă și abruptă a malului drept al Argeșului.
Sondaje și săpături în anii 1988-1989, 2003-2007, 2011 realizate succesiv de către V. Barbu, C. Schuster, Al. Morintz, Gh. Cantacuzino, Al. Comșa. T.Popa, E. Alexandrescu.
Au fost descoperite urme getice în punctele Mironești-Coastă, Ruine, Conacul lui Palade și Malul Roșu, datate în sec. II-I î.e.n.
a. Mironești -punctul Coastă.
Pe un promontoriu al terasei din dreapta Argeșului, flancat la est de o vale adâncă.
Cercetările au avut loc în 1988, fiind vorba de o periegheză și două secțiuni săpate. Stratul getic avea o grosime maximă de 0,40 m, care însă nu acoperea întreaga suprafață a secțiunilor și casetelor deschise. Au fost identificate resturile unei construcții de suprafață, toată suprafața complexului fiind acoperită de un strat de chirpici ars, format din bulgări. Pe o parte dintre aceștia se păstrau amprentele nuielelor și parilor. S-au găsit fragmente ceramice (lucrate cu mâna- borcane, fructiere, căni, cești-opaițe, și la roată- căni; cupe cu picior și fructiere; bol neornamentat; strecurătoare) și oase de animale. Menționăm de asemenea două fragmente de fusaiole.
b. Punctul La Ruine.
Cercetări efectuate de Gh. Cantacuzino.
S-a identificat o groapă getică, puternic afectată de fundațiile unor ziduri și de o pivniță de la curțile boierești medievale. Partea inferioară a complexului (înălțime de 0,54 m, diametrul de 1,37 m) era ușor evazată la bază. Materialul ceramic din groapă era păstrat foarte fragmentar.
c. Punctul Conacul lui Palade.
Cercetat în campania 2002.
Situl este amplasat pe un promontoriu cu altitudinea de 82 m, fiind mărginit la nord de Valea Argeșului, la sud de clădirile fostului C.A.P., la est de o vale adâncă, care-l separă de punctul Malul Roșu, iar la vest de o vale similară. Acest pinten al terasei din dreapta râului a fost puternic afectat de alunecările de teren și, în unele zone, de intervențiile antropice. Au fost descoperite fragmente ceramice și bucăți de chirpici. A fost cercetată o construcție de suprafață, pe suprafața căreia erau bulgări de chirpici cu urme de pari și nuiele de la pereții construcției, precum și bucăți din podină. Aceasta a fost inițial lucrată prin tasarea lutului, probabil cu un mai, iar apoi a ars secundar printr-un incendiu. În perimetrul locuinței, era o vatră de foc, construită din fragmente ceramice amestecate cu oase de animale. Au fost descoperite o râșniță din piatră, o fusaiolă, oase de animale și mai multe fragmente ceramice, provenind majoritatea din locuință. Vasele erau cele sac, borcan, castroane, recipientele bombate, fructierele, cățuile, cănile și ceștile.
A mai fost descoperit un fragment de la o figurină zoomorfă.
d. Punctul Conacul Mironescu.
Campaniile din anii 2002, 2005, 2006. Punctul este situat la nord de Căminul de bătrâni și despărțit, în partea estică, de Conacul lui Palade de „Valea Morii”. Au fost descoperite fragmente ceramice getice, cu decor alveolat.
e. Punct Malu Roșu.
Amplasat pe un promontoriu al terasei din dreapta Argeșului (altitudine 87,20 m), situl de la Malu Roșu este mărginit la N de acest râu, la S de o vale care îl separă de drumul județean, la E (spre satul Teiuș) de o vale puțin adâncă, iar la V de o altă vale mult mai pronunțată, delimitându-l de arealul Conacul lui Palade. Descoperite doar fragmente getice. Prin poziția sa avansată în valea râului, pintenul domina împrejurimile, având o vizibilitate bună atât în amonte cât și în aval pe Argeș.
Sec. II-I î.e.n.
Stratigrafia: Cernavodă; Bronz culturile Glina, Tei; Hallstatt; geți; epoca medievală.
Sîrbu et al. 1997, p. 240; Schuster et al 2003; Schuster, Popa 2008; Schuster et al 2012.
76. Mogoșoaia – Chitila fermă.
Com. Mogoșoaia, Jud. Ilfov.
La aproximativ 1 km NV de localitatea Chitila, pe malul drept al Colentinei la sud de lacul Mogoșoaia.
Săpături de salvare și sistematice în anii 1983-1985, 1997, 2000-2001 realizate de V. Boroneanț, M. Negru, A. Boroneanț.
Au fost identificate patru bordeie de formă rectangulară cu colțurile rotunjite și trei gropi ce aparțin Latène-ului clasic getic. Unul dintre bordeie avea un prag pe marginea estică, iar trei aveau în interiorul lor câte o groapă pentru păstrarea proviziilor. Într-un bordei era o vatră ovală.
Au mai fost cercetate bordeie, gropi de provizii, vetre în locuințe și exterioare
Ceramica din cadrul complexelor este modelată cu mâna (grosieră: vase de provizii, oale, vase cilindrice, capace, fructiere, cu butoni, alveole, butoni, incizii, brâuri, alveole, benzi de linii. fină: fructiere lustruite, imitație locală după bol delian fragment) sau la roată (vase de provizii, căni, oale, cupe, fructiere, strecurători), prima categorie predominând. Au mai fost descoperite și câteva obiecte din fier, fragmente de chirpici, lemn ars și oase de animale. importuri fragmente de ”boluri deliene”, fragmente de amfore.
În strat a fost găsită o monedă emisă în vremea împăratului Gordian al III-lea.
Secolele II – I î.e.n.
Stratigrafia: neolitic; bronz-Tei; Hallstatt; așezare getică; Chitila-Militari.
Boroneanț, Negru 2001.
77. Moșteni- Ulmul lui Neața.
Jud. Buzău.
Pe teritoriul comunei Moșteni, la est de sat.
Cercetări de suprafață în 1961-1962.
Au fost descoperite complexe aparținând mai multor epoci, de la neolitic până la epoca medievală târzie, printre care și așezări getice. La suprafața solului erau răspândite bucăți de lipitură arsă din pereții locuințelor. S-au descoperit o gresie mică de ascuțit, fragmente ceramice provenind de la castroane, căni bitronconice cu o singură toartă, un fragment din toarta unei amfore (tip neprecizat), fragmente de căni, un ciob dintr-un castron cenușiu cu buza lată, orizontală, fragment din ulcior, unele fragmente de chiupuri mari, fragmente de vase în formă de borcane, cu brâuri în relief, alveolate și cu butoni. De asemenea, o jumătate de fusaiolă în forma de rotiță.
Sec. II-I î.e.n.
Turcu 1979b p.60; Șemo 1996 p. 450.
78. Năieni.
Jud. Buzău.
Pe terasa superioară dreaptă a râului Nișcov, pe dealul Istrița.
A descoperită o așezare getică. .
sec. II-I î.e.n.
Turcu 1979b, p. 60; Bobi 1999 , p. 59.
79. Negoiești.
Jud. Ilfov.
Terasă a râului Dâmbovița.
D. Șerbănescu a descoperit o așezare nefortificată care a fost identificată pe baza descoperirii unor monede.
Sec. II-I î.e.n.
Turcu 1979 p. 60; Turcu 1985 p. 30.
80. Ocnița-La Hoagă.
Com. Ocnița, Jud. Dâmbovița .
La 1 km sud de Ocnița, În locul ”Hoaga”, într-o zonă inundabilă, pe malul drept al pârâul Ocnița
Sondaje și săpătură de salvare conduse în 1979 de V. Drob și P. Diaconescu, M. Diaconescu.
Un singur strat de cultură Latène constând în fragmente ceramice, chirpic, cărbune, oase de animale, zgură de fier, obiecte fier, o mărgea, fragment de râșniță, gresii pentu ascuțit. Aglomerările de chirpic asociat cu cărbune, oase de animale și ceramică indică existența unor locuințe. Au fost cercetate o singură locuință cu o vatră, în perimetrul căreia erau un fragment de topor și o fusaiolă. Trebuie menționat faptul că în apropiere se află rezerve de sare, care întăresc ideea existenței în acest punct a unei locuiri intense.
Materialului arheologic este abundent: fragmente ceramice locale și de import, obiecte metalice, zgură, cărbune, oseminte de animale, o mărgea, un fragment de râșniță. Ceramica lucrată cu mâna: oală, ceașcă, pahar. Ceramica la roată: fragmente de chiupuri, străchini, strecurătore, cană. Decorul era reprezentat de brâu, benzi de linii în val, incizii succesive, alveole. Alte piese: două fusaiole, două cuțitașe curbe, fragmente de topor corodat fier.
Ceramica de import e reprezentată de fragmente de amforă gălbui (centrul producător neprecizat).
Sec. II-I î.e.n.
Diaconescu, Drob 1980; Stoia 1980, p. 363.
81. Odaia Vlădichii.
Sat Sultana, Jud. Ialomița.
Locul Grădiștea Mare este o insulă în apele lacului Mostiștea.
Este presupusă existența unei așezări pe baza unui sondaj din 1970.
Sec. II-I î.e.n.
Vlădescu-Vulpe 1924a p. 82-83; Turcu 1979b p. 60; Șerbănescu, Trohani 1978, p. 23.
82. Oltenița- Coada Lupului.
Jud. Călărași.
Punctul Coada Lupului, se afla pe un promontoriu la 3,5 km N de oraș, pe stânga căii ferate. B. Ionescu a efectuat cercetări de suprafață și săpături de salvare în 1958, apoi au avut loc săpături realizate de S. Morintz și B. Ionescu în mai 1960. .
Au fost descoperite fragmente ceramice getice iar stratul arheologic corespunzând vivelului getci avea o grosime de 0,70 m.
Sec. II-I î.e.n.
Stratigrafia: neo-eneolitic; Boian; Gumelnița; bronz; Hallstatt; geți; morminte sarmatice.
Morintz, Ionescu 1968, p. 103; Turcu 1979b p. 61.
83. Oncești.
Jud. Ilfov.
În partea de nord a orașului Giurgiu, la 10 km, pe locul unei foste cariere de nisip
Cercetări efectuate de Gh. Rădulescu, M. Ionescu în 1954.
A fost identificată o așezare getică. Din malurile surpate au ieșit fragmente ceramice.
Sec. II-I î.e.n.
Rădulescu, Ionescu 1955 p. 300; Turcu 1979b p. 61.
84. Oratia.
Com. Podgoria, Jud. Buzău.
Promontoriu de pe terasa Râmnicului (cursul superior al râului), cu laturi abrupte la nord-vest și nord-est, singura cale de acces fiind la nord, printr-un col cu lățimea de 4-5 m. Suprafața așezării este de aproximativ 1,5 ha. Locuirea pare a fi fost intensă.
Au fost realizate cercetări de suprafață.
Materialul a fost recoltat de la suprafața pământului, fără săpături arheologice.
Materialul arheologic constă din fragmente ceramice (borcane cu brâu alveolat și apucători în formă de potcoavă, castroane, străchini tronconice cu buza dreaptă, imitație de lekane, castroane la roată), bucăți de lipitură arsă, oase de animale, zgură. Se remarcă numărul mare de fragmente de amfore, descoperite pe întreaga suprafață, provenind din Heraclea Pontică, Sinope.
A doua jumătate a sec. al IV-lea- sec. al III-lea î.e.n.
Matei 2004.
85. Orbeasca de Sus.
Com. Orbeasca, Jud. Teleorman.
Promontoriu de pe terasa superioară a Teleormanului. La est și nord este mărginit de laturi abrupte și înconjurat de râul Teleorman.
Săpături sistematice desfășurate în 1969-1972, 1975 sub conducerea lui E. Moscalu, C. Beda.
Așezarea cu suprafața 2,5 ha este fortificată la sud și vest, elementele de fortificare fiind dispuse pe un traseu în formă de potcoavă cu lungimea de 300 m. Sistemul defensiv este alcătuit din șanț (adâncime 1,90m, lățime 10m), val și palisadă. Valul avea în structura sa cărămizi din lut ars cu paie, perforate la mijloc, precum și bârne de lemn orizontale și pari verticali, cu pământ bătătorit între ele, fiind susținut de contraforți de pământ nears (”val vitrificat”). Urmele de locuire sunt puține, Este considerată cetate de refugiu.
Materialul arheologic este reprezentat de țigle, olane, fragmente de ceramică grecească cu firnis negru, fragmente de amfore de import (un fragment cu ștampilă englifică fragmentară de Heraclea Pontică), un toporaș plat cu aripioare din fier, săgeți cu trei muchii bronz, un vârf de lance fier.
O amforă de Chios descoperită într-o groapă și pe fragmente de vase grecești de import cu firnis negru dificil de datat. Fragment de amforă din Heraclea Pontică, cu ștampila Λύκων din perioada 380-370 î.e.n.
Sfârșitul sec. al V-lea/începutul sec. al IV-lea î.e.n. -prima jumătate a sec. al III-lea î.e.n.
Stratigrafia: epoca bronzului cultura Glina; apoi Tei; Zimnicea-Coslogeni; Hallstatt A1-A2; Basarabi; așezare getică.
Moscalu, Beda 1979, p. 368-370; Mirea, Pătrașcu 2006 p. 20; Măndescu 2010 catalog nr. 464.
86. Pantelimon.
Com. Pantelimon, Jud. Ilfov.
Un promontoriu ce face parte din terasa stângă a râului Colentina.
Pe malul stâng al Colentinei, într-o zona situată la N de pădurea Pantelimon, la E de lacul omonim, la S de șoseaua națională București-Constanța și în imediata vecinătate a ramificației drumului județean spre comuna Cernica. De asemenea, cercetari au avut loc la carierele de nisip de pe malul Colentinei, terasa dreapta, regiunea din dreptul comunei Pantelimon.
Cercetări preventive și săpături în 1957, 1967 respectiv 2004, 2010 , conduse de Gh. Bichir, M. Turcu, Gh. Mănucu Adameșteanu.
In malul nordic al promontoriului se observau urmele a două straturi de cultură, inferior Glina III, iar cel superior getic cu o grosime de 0,50 m. În mal se vedeau o râșniță de tip primitiv, fragmente ceramice de chiup mai ales, bucați de chirpici, oase de animale. Tot în malul nordic al terasei, spre vest, s-au observat urmele unei gropi getice și slabe indicii ale unui strat de cultură. Materialul din groapă cenușă, jumătate din vas, ceașcă getică aproape întreagă, fragment ”bol delian” (imitație), fragment ceramic elenistic, alte fragmente, chirpici, cărbune, oase de animale. Se datează în sec. II-I î.e.n.
În cadrul săpăturilor din 2004 și 2010 într-o zonă la nord de pădurea Pantelimon, la est de lac, s-au descoperit fragmente de cățuie sau capac, fragmente de chiup. A fost identificată o groapă la adâncimea de 0,40 m față de nivelul actual de călcare, fiind surprinsă în profilul de sud. A mai fost cercetată o groapă circulară ce se observa în grund de la 0,65-0,700 m, față de nivelul actual de călcare. Diametrul său era de 0,65 m. Avea ca umplutură un pământ galben-negricios cu extrem de mult material ceramic, mult cărbune și chirpici vase: oala borcan, vas miniatural, picior de fructieră, căni, chiupuri
O râșniță de tip primitiv, fragmente ceramice de chiup, fragmente de cățuie sau capac, Fragment de imitație de ”bol delian” din sec. II-I î.e.n.. Fragment de toartă de vas imitație de amforă Cos.
Secolele II-I î.e.n.
Stratigrafia: Boian; bronz; Hallstatt; nivel getic; sec. III–IV, sec.VI e.n.
Morintz, Rosetti 1959; Bichir 1959; Turcu 1971; Turcu 1979b, p. 62; Mănucu-Adameșteanu et al 2005 p. 83-90; Mănucu-Adameșteanu et al. 2005b; Mănucu-Adameșteanu et al. 2011; Mănucu-Adameșteanu et al. 2012.
87. Pasărea.
Com. Brănești, Jud. Ilfov.
Suprafața se află la aproximativ 60-70 m de lac (malul nordic al lacului Pasărea), pe o pantă ușoară. Cercetare preventivă efectuată în 2008 de Gh. Mănucu-Adameșteanu.
Au fost descoperite două complexe de locuire și au fost recuperate din strat fragmente ceramice, databile în epoca bronzului final, Latène și în sec. VI-VII e.n.
Câteva fragmente ceramice pot fi atribuite epocii Latène. Ele provin atât din locuința 1, cât și din stratul arheologic. Este vorba despre ceramică lucrată cu mâna, dintre care se remarcă un fragment decorat incizat cu un motiv în forma literei X. Dintre fragmentele ceramice lucrate la roată, putem remarca două fragmente de fructieră și un bol. De asemenea, au fost descoperite patru fragmente de toarte de amfore, prea mici pentru a putea fi atribuite unui centru de producție.
Fragment lucrat cu mâna decorat incizat cu un motiv în forma literei x. Dintre fragmentele ceramice lucrate la roată, putem remarca două fragmente de fructieră și un bol.
Sec. II-I î.e.n.
Stratigrafia: epoca bronzului final; așezare getică; sec. VI-VII e.n.
Mănucu-Adameșteanu, Palincaș 2007, p. 77; Mănucu-Adameșteanu et al 2009a.
88. Pătârlagele.
Jud. Buzău.
Pe terasa dreaptă a Buzaului.
a fost descoperită o așezare getică.
Sec. II-I î.e.n.
Bobi 1999, p. 63.
89. Petrișoru-Ulmii lui Țârlea.
Com. Racovițeni, Jud. Buzău.
Terasa stângă a Câlnăului, pe un deal cu pante abrupte la nord, vest și sud.
Săpături efectuate în 1979 de G. Trohani.
Așezarea nefortificată avea o suprafață de 45×30 m. Au fost descoperite locuințe grupate în zona centrală a așezării, două semibordeie și o locuință de suprafață, precum și două gropi menajere în nordul așezării. Restul au fost distruse de amenajările moderne databile din primul război mondial.
Inventarul este sărac, format din ceramică fragmentară, fragmente de amfore de import, obiecte de piatră (un frecător, un împungător), șase fusaiole. Puține fragmente osteologice. Castron lebes cu toarta orizontală, castroane tronconice sau cu buza răsfrântă spre interior datat în sec. IV-III î.e.n.
Sfârșitul sec. al IV-lea î.e.n.-începutul sec. al III-lea î.e.n.
Stratigrafia: epoca bronzului; așezare getică.
Trohani 1981, Măndescu 2010 catalog nr. 489.
90. Pietroasa Mică-Gruiu Dării.
Com. Pietroasele, Jud. Buzău.
Promontoriu al Masivului Istrița, la cota 534 m, având pante abrupte pe trei laturi.
Are în prezent o suprafață de aproximativ 2500 m² (în antichitate fiind probabil de 3500-4000 m²). Avea pantele abrupte pe trei laturi, beneficiind de o poziție strategică.
Săpături sistematice V. Dupoi, V. Sîrbu, S. Matei.
Complexele de sec. IV-III î.e.n. au fost descoperite pe toată suprafața cercetată, fiind reprezentate de gropi și/sau alveolări cu diverse materiale și vetre. Două locuințe, 12 gropi, două vetre, două cuptoare, o aglomeraare de material arheologic dovedind existența unei așezări în această perioadă, în care așezarea nu era fortificată.
Pentru sec. II-I î.e.n. s-au cercetat 70 de complexe: șapte locuințe, 12 vetre exterioare, 41 gropi, 10 complexe nedefinite.
În sec. I î.e.n.-I e.n. incinta a fost fortificată cu un zid, realizat în două etape, din care se păstrează porțiuni pe laturile de nord și vest. În prima etapă de construire, în sec. I î.e.n., este o cetate, iar în faza a doua, sec. I e.n., este o incinta sacră. Având în vedere structura destul de puțin rezistentă a zidului, se poate presupune că acesta avea rolul de a delimita zona sacră, și nu acela de protecție propriu-zisă. Complexele descoperite în incintă (peste 150 depuneri pe terasă și platou) au fost denumite depuneri de tip moviliță cu ring de pietre la bază, depuneri de tip moviliță fără ring de piatră, la care se adaugă vetre izolate, gropi și alveolări (complexe adâncite). Depunerile moviliță aveau drept inventar diferite materiale: vetre in situ sau depuse, fragmente de pereți de locuință, bucăți de cărbune, urme de cenușă, fragmente ceramice sau vase întregi, monede. De remarcat este faptul că resturile focului au fost îndepărtate de pe suprafața și din jurul vetrelor. Denumirea de ”moviliță” este utilizată în literatura de specialitate numai cu privire la complexele descoperite în acest sit, fiind astfel accentuat caracterul unicat al acestor descoperiri. Nu au fost descoperite complexe de locuit in situ, ci doar fragmente de pereți de locuință, iar modul de dispunere al ”movilițelor” pe suprafața incintei nu lasă spațiu unor bordeie sau locuințe de suprafață. Incinta de la Pietroasa Mică-Gruiu Dării a fost interpretată prin urmare drept o incintă sacră, loc de cult pentru comunitățile din jur. În ceea ce privește ritualurile practicate aici, se presupune pe baza vetrelor și a fragmentelor de pereți depuse în movilițe că era vorba despre un cult al vetrei, focului sau al locuinței.
Terasa I, cu suprafața 135×45 m, afectată de exploatările de calcar. Nivelul arheologic din sec. I î.e.n.-I e.n. are grosimea de 60-70 cm. Terasa era ocupată de structuri de piatră și depuneri votive: o vatră izolată, gropi cu vase sau cu bolovani, aglomerări de blocuri de calcar, pavări cu placi, aglomerări de ceramică sau bucăți de pereți de locuințe, unele înconjurate de pietre. În total peste 25 de structuri. Un denar republican 82 e.n. emis de L Crepusius, fibulă linguriță de bronz, fibula romană Latène D din bronz, toartă de situlă imitație romană bronz, cuțite de fier, fragment de oglindă etc. Artefactele metalice aparțin sec. I î.e.n. cele din ceramică mai mult sec. I e.n., astfel încât se consideră că fie pe terasă depunerile votive au început mai devreme decât în incintă, fie se depuneau piese mai vechi.
Secolele IV-III î.e.n.: Materialul arheologic cuprinde vase ceramice getice (borcane și vase tronconice cu proeminențe și brâuri alveolate, castroane, străchini cu sau fără toarte, lucrate cu mâna, și o lekane lucrată la roată), bucăți de lipitură arsă de pereți, mici fragmente de cărbune și arsură, oase de animale, grâu și mei carbonizat, vârfuri de săgeată de bronz cu trei aripioare, o fibulă tracică de argint- analogie Zimnicea 350-250 î.e.n.. asociate cu importuri grecești. O verigă cu proeminențe sferice, amfore thasiene, Sinope, Heraclea Pontică, câte o ștampilă de amforă de Sinope, Heraclea Pontică, Thasos. Se adaugă șase greutăți piramidale fără orificii, din lut și cu o incizie pe partea superioară, și 3 piramide mai masive cu orficii și o incizie în cruce deasupra. Brățară de bronz. Au mai fost descoperite o monedă histriană, două mărgele cu mască umană și o mărgele din pastă sticloasă în formă de amforă. Din strat provin vârfuri de săgeți de bronz cu trei muchii și spini, din sec. V-III î.e.n.,. mărgele cu mască umană (sec. al III-lea î.e.n.), sau formă de amforă (sec. IV-III î.e.n.). Ștampila de Sinope aparține mijlocului sec. al III-lea î.e.n.
Pentru sec. II-I î.e.n. – fructiere și căni bitronconice cu angobă neagră lustruită, lucrate cu mâna. Fragmente de bol cu decor în relief, fragmente elenistice și de sticlă.
S-au mai descoperit cuțite, ace de cusut, cârlige, piroane, scoabe, instrumente, diverse piese din bronz, fusaiole, jetoane, calapoade, râșnițe de tip elenistic, cute. vârfuri de săgeți fier și os, vârf de suliță, pumnale, zăbale, psalii.
Fibule: tip Latène C dinprima jumătate a sec. I î.e.n, fibule tip Latène D (tip 7a Rustoiu) din 75-25 î.e.n.; fibule romane: tip Alesia, de la sfârșitul sec I î.e.n.; fibule de tip puternic profilat din anii 40-70 e.n.; fibulă cu aripioare laterale 20-60/80 e.n. Brățară cu capetele petrecute și înfășurate una din fier, una din bronz. Brățară de sticlă import celtic. Cercei cu butoni conici a doua jumătate sec. I î.e.n.-sec. I e.n. Cercei cu ornamente zoomorfe I e.n. Garnituri de centuri și catarame, verigi bronz, verigi cu noduri, verigi cu capete petrecute și înfășurate I e.n., pandantive, lănțișor fier, mărgele sticlă, os, lut – cu mască umană, în formă de amforă, obiecte de toaletă. Monede: Vârteju-București, Inotești-Răcoasa, imitație getică de denar, monedă Histria, monedă elenistică autonomă, denari romani 135-126 î.e.n
Sec. IV-III î.e.n., sec. II-I î.e.n., sec. I î.e.n.-I e.n.
Stratigrafia: eneolitic Cucuteni B2; Cernavodă Ic; epoca bronzului Monteoru; așezare getică; incintă getică.
Preda, Dupoi 1979; Dupoi, Sîrbu 2001; Sîrbu 2004; Sîrbu et al. 2005; Sîrbu, Davâncă 2012; Sîrbu, Matei 2012-2013; Sîrbu et al. 2014a; Sîrbu, Matei 2015; Sîrbu et al. 2015.
91. Pietroiu-Gîldău.
Com. Jegălia, Jud. Călărași.
Malul stâng al Brațului Borcea; urmele arheologice au fost descoperite pe o distanță de aproximativ 4 km, în mai multe zone: Gîldău-Centru, Cheson, Pietroiu-Centru, Boureanu.
Observații de teren și săpături de salvare în 1968, 1993 realizate de V. Oprea, C. Mușețeanu.
Așezarea se întinde pe o lungime de peste 2 km. Stratul arheologic are o grosime de 0,50-1,50 m. Complexele cercetate în așezare sunt reprezentate de un bordei, o locuință de suprafață, șapte gropi. Dintre gropile cercetate, se remarcă cele descoperite în punctul Cheson. într-una dintre acestea erau depuse trei căni aproape întregi, gura unei alte căni și o amforă fragmentară de tip neprecizat, fiind considerată groapă cu ofrade (doar pe baza faptului că vasele depuse ar fi fost încă utilizabile, iar renunțarea la ele nu ar fi fost posibilă decât în scopuri rituale), iar o alta avea depuse oase de animale nearse. S-a constatat existența unei depuneri aluvionare peste stratul arheologic getic, care ar putea sugera încetarea așezării ca urmare a unei inundații.
Materialul ceramic constă din tipuri variate de vase getice, modelate cu mâna (borcane, cești, căni, etc, imitații după lekanai) sau la roată (castroane, kratere, lekanai, boluri, oale, căni, strecurători; unele provin posibil din centre grecești), precum și importuri grecești. Au fost descoperite peste 100 de amfore, dintre care circa 55 de ștampile de amfore grecești, provenind din Thasos, din Heraclea Pontică, Sinope, din Rhodos, din Cos și din Cnidos, care se datează între 350-250 î.e.n. Un picior de amforă din Chersonesul Taurisc. Se remarcă un medalion ceramic cu reprezentarea lui Dionysos, și un tezaur cu 10 stateri de la Alexandru cel Mare). alte importuri lekanaii, lekythoi.
Ștampile de amfore grecești, provenind din Thasos (327-262 î.e.n.) – 13 exemplare, din Heraclea Pontică 12 ștampile (prima jumătate-mijlocul sec. al III-lea î.e.n., grupa a IV-a), 21 din Sinope (prima jumătate a sec. al III-lea î.e.n., grupa a IV-a), din Rhodos 6 exemplare (mijlocul sec. al III-lea î.e.n.), din Cos doar două, și din Cnidos, care se datează între 350-250 î.e.n. Un tezaur cu 10 stateri de la Alexandru cel Mare (ultima treime a sec. al IV-lea î.e.n). O drahmă histriană din sec. al IV-lea î.e.n.
Între mijlocul sec. al IV-lea -a doua jumătate a sec. al III-lea î.e.n. / 327-250 î.e.n. (pe baza amforelor ștampilate).
Stratigrafia: neolitic Gumelnița; bronz Coslogeni; așezare getică; sec.al IV-lea e.n.; Sântana de Mureș Cerneahov; cultura Dridu sec. IX-X.
Mitrea 1968; Mușețeanu et al. 1978; Conovici 1979b; Papasima 1983; Sîrbu, Oprea 1995; Sîrbu et al. 1997a.
92. Piscu Coconi.
Com. Coconi, Jud. Ilfov.
Zona cercetată este situată la est de satul Coconi, într-o zonă în care pe 2 km se întinde o peninsula care se îngustează și scade în altitudine tot mai mult spre vârf. La capăt peninsula coboară în pantă foarte lină spre lac.
Sondaje și săpătură o campanie realizate în 1923 de R. Vulpe.
Stațiunea e mult redusă prin ruperea malurilor piscului. Fragmentele ceramice descoperite erau cu proeminențe turtite, fragmente de ornament cu brâu răsucit de tip Crăsani, fragmente de ceramică grecească, cioburi de amfore de Thasos și Rhodos, două fusaiole de lut ars. A fost cercetată o groapă cu fund sferic cu diametrul de 1 m, adâncimea 1m, profilată pe râpa malului. Urme antice sunt doar pe coastele surpate de inundațiile Mostiștei, pe coasta de sud sunt doar gropi izolate, posibil morminte de incinerație sau inhumație.
Pe un mâner de amforă de Rhodos era inscripția Αριστογείτων cu C și E lunare.
Sec. III-I î.e.n.
Stratigrafia: urme neolitic-Cernavodă; prima epocă a fierului; epoca getică; epoca medievală.
Vlădescu-Vulpe 1924a; Vlădescu-Vulpe 1924b; Sîrbu 1983b; Turcu 1985, p. 30.
93. Piscu Crăsani -Crăsanii de Jos.
Com. Balaciu, Jud. Ialomița.
Între satele Crăsani și Copuzu, pe un pinten al malului drept al Ialomiței, numit “Piscu Crăsani”. Terasa înaltă dreaptă a Ialomiței. Datorită eroziunii naturale, suprafața a fost segmentată în trei părți inegale vest, central, est.
Semnalaă din 1870, primele săpături au avut loc în 1923 de către I. Andrieșescu, continuate în 1969, 1970-1987, 2011-2013 de I. Nistor, N. Anghelescu, R. Vulpe, D. Berciu, S. Morintz, N. Conovici, M. Neagu, E. Rența, V. Sîrbu.
Se afla la întretăierea a două drumuri, drumul Nord-Sud spre Dunăre și cel de pe valea Ialomiței care făcea legătura dintre Pontul Euxin și Transilvania. Așezarea era înconjurată din toate părțile de râpi abrupte, fiind legată de restul malului printr-o șa îngustă. În ultimul sfert al sec. al IV-lea- prima jumătate a sec. al III-lea î.e.n. a fost nefortificată (locuire sporadică), pentru ca în perioada sa de maximă dezvoltare, corespunzând secolelor II-I î.e.n., așezarea să fie fortificată, sistemul defensiv fiind alcătuit dintr-un val de pământ și șanț de apărare. Șanțul are fundul plat 3,70 m, puțin evazat spre partea superioară 4,00 m, adâncimea 1-1,20 m. Din pământul scos s-a ridicat valul, 0,50-0,60 m înălțime azi, spre nord, fără urme ale unei structuri de lemn. Având în vedere detaliile de construire ale șanțului și valului, respectiv adâncimea, forma, lipsa palisadei, a fost avansată ideea că scopul acesteia ar fi fost de a delimita o zonă, de a asigura protecție și față de animalele sălbatice, dar și de evacuare a apei. Șanțul a fost umplut parțial la un moment dat, apoi urmat o alunecare naturală de pe val, iar ulterior a fost acoperit complet, fiind identificat chiar un bordei care tăia șanțul. Nu este clar raportul cronologic dintre aceste faze de umplere a șanțului și valul de apărare.
A fost cercetat un complex pe înălțimea estică a promontoriului, format dintr-o curte interioară rectangulară, cu un altar decorat în centru și înconjurat de un ansamblu de clădiri datate în sec. II-I î.e.n. În perimetrul zonei sacre au fost descoperite mai multe fragmente de vase cu reprezentarea capului de berbec (provin de la vase de provizii cu aplicații figurate, o ceașcă getică și un mâner în forma unui cap de berbec), vase cu perforații, figurine antropomorfe, vase miniaturale, simulacre de obiecte, un rhyton de lut, vase pentru libații, capace cu mâner aviform. Au mai fost cercetate compelxe de locuit (bordeie, locuințe semi-adâncite, locuințe de suprafață), gropi menajere și vetre, atât pe platou cât și pe ”mamelonul vestic”.
Inventarul arheologic constă în ceramică, lucrată cu mâna sau la roată, toarte de amfore locale cu ștampile anepigrafice, fragmente de ”boluri deliene”, un rhyton ceramic cu protomă de cal, figurine antropomorfe, obiecte din metal de fabricație locală. Importurile sunt reprezentate de fragmente de amfore thasiene, cioburi de la vase de sticlă, mărgele, un lampadar din bronz cu trei brațe, o tetradrahmă din argint bătută de Macedonica Prima, un denar roman republican din argint, o drahmă de Dyrrachium. Colier format din pandantive din fier căldărușă și mărgele de sticlă decorate cu ”ochi”, oglinzi din bronz sau metal alb, pandantiv căldărușă din bronz.
Amfore rhodiene, Pseudo-Cos, ștampile de amfore de Thasos (datate între 324-319 î.e.n.) și una de Sinope. Un complex groapă sau bordei avea în interior două fibule de fier cu resort bilateral coardă exterioară și portagrafă în formă de cadru sec. I î.e.n. Toartă de amforă de Rhodos cu numele Asklapiadas cu un ciorchine – al treilea sfert al sec. al II-lea î.e.n.
Sec. II-I î.e.n. Puține materiale ceramice din sec. IV-III î.e.n.
Stratigrafia: Boian; Hallstatt timpuriu; așezare Ferigile; așezare getică.
Moisil 1910; Moisil 1925; Andrieșescu 1924; Casan-Franga 1967; Conovici 1974; Conovici, Mușeteanu 1975; Conovici 1978a; Conovici 1979a; Conovici 1981; Conovici, Neagu, 1983; Conovici 1983; Conovici 1985; Babeș 1988; Conovici 1983-1992; Conovici 1994; Sîrbu, Constantin 2012; Sîrbu et al. 2014b; Neagu et al. 2015; Neagu et al. 2016; Sîrbu et al. 2017.
94. Pleașov-La Cetate.
Com. Lunca, Jud. Teleorman.
Terasa stângă a Oltului, pe un bot de deal, la 15 km nord de Dunăre. Înconjurat la vest, sud și nord de pante abrupte.
Periegheză în 1979 urmată de săpături și sondaje în 1980-1984, 1985-1987 realizate de C. Preda.
Așezarea fortificată cu formă neregulată are suprafața sub 1 ha (90×60 m), și era înconjurată de pantele abrupte la nord, vest și sud, astfel încât elementele de fortificare au fost dispuse la nord-est, respectiv șanț (natural, lungimea 25 m, adâncimea 3 m), val (din lemn și pământ aranjate în straturi și bătătorit. Panta valului a fost susținută de bârne și pari de lemn, de la care s-au păstrat urme carbonizate), acest ”perete” având rol de susținere a valului dar și a locuințelor adosate acestuia, și posibil o palisadă, cu o lungime de 105 m. Au fost identificate două niveluri de locuire distincte, cu o grosime 0,30-0,40 m, ajungând în zona valului la 1,5-1,6 m unde apar urme de pământ și bârne arse. Slabe urme de locuire pe platou, locuințele erau concentrate lângă fortificație. Locuințele de suprafață, din care au fost cercetate patru, erau dispuse de-a lungul valului. Alte complexe cercetate sunt șapte gropi. Nivelului inferior îi aparține o locuință, cu fragmente ceramice de la vase cu apucători în formă de potcoavă, lucrate la mână. Acest nivel are materialul arheologic format din strachini lucrate la roată din pastă cenușie, pithoi lucrați la roată cu buza lățită și recurbată spre interior. Importurile nu sunt prezente în nivelul inferior, remarcându-se doar o imitație de kantharos dintr-o groapă. Stratul de locuire din apropierea valului, din primul nivel de locuire, este acoperit de o depunere de pământ similar cu cel din alcătuirea valului, posibil ca urmare a prăbușirii valului după dezafectarea locuințelor. Conform lui C. Preda, ca urmare a distrugerii parapetului de susținere a valului și a alunecării pământului din val peste locuințele din primul nivel, locuirea corespunzând celui de-al doilea nivel a fost ”împinsă” spre interior iar valul probabil refăcut și reînălțat, iar câteva vetre din nivelul al doilea suprapun primul nivel și pământul din panta valului. Nu este foarte clar din explicația cercetătorului cum a putut fi reînălțat valul, dacă pe pământul alunecat s-au amenajat vetre (ar însemna să fi fost adus pământ în plus, dacă nu a fost folosit cel alunecat din valul inițial), nici cum anume a fost ”împinsă” locuirea mai departe de fortificație, dacă totuși locuitorii aveau vetrele în acea zonă.
Ceramica lucrată cu mâna: vase tip sac cu butoni și brâu alveolar la mână, vase borcan, cești, căni bitronconice, castroane cu picior, forme specifice sec. al II-lea î.e.n.. Ceramica lucrată la roată- vas bitronconic, străchini, castroane cenușii, căniță – datate la sfârșitul sec. al III-lea- sec. al II-lea î.e.n. Imitație de kantharos, fragmente ”boluri deliane” getice. Un fragment de creuzet, fragmente de fructiere lucrate la mână.
Brățară de bronz fragmentară cu grupuri de câte trei globule (apar din sec. al IV-lea î.e.n.). Buză de chiup decorată cu palmete, fragment de kantharos local, vârf de săgeată din fier cu trei muchii. fragment de brățară de sticlă albastră decort cu linie în val de culoare galbenă. Fragmente amfore de Rhodos ștampilate din 146-108 î.e.n.
Între mijlocul sec. al III-lea -mijlocul sec. al II-lea î.e.n. (cf. Măndescu- sec. III-II î.e.n.).
Preda 1986; Preda 1993; Măndescu 2010 p. 239-240.
95. Popești .
Com. Mihăilești, Jud. Ilfov.
La 25 km sud-vest de București, și la 5 km est de satul Mihăilești, pe un promontoriu de 15 m înălțime desprins din terasa malului drept al Argeșului. Acesta este împărțit în trei segmente de două văi transversale (șanțuri artificiale săpate din prima epocă a fierului, accentuate datorită eroziunii), așezarea getică fiind situată în segmentul de nord, punctul La Nucet. Această suprafață este trapezoidală, cu dimensiunile 190×120 m, fiind mărginită de pante abrupte pe trei laturi, iar la sud este fortificată cu șanț și val de apărare. șanțul a fost refolosit de geți, dar valul pare să nu mai fi fost folosit, locuirea extinzându-se pe pante.
Cunoscută din 1901-1905 de D. Butculescu, Gr. Tocilescu și P. Polonic, care au efectuat și mici sondaje. Săpături în 1932-I947 de către D.V. Rosetti cu documentație pierdută. În 1954-1963 R. Vulpe începe săpături sistematice, urmat în 1976-1995 de A. Vulpe, din 2002 de Nona Palincaș, A. Vulpe, G. Trohani.
În toate cele trei sectoare au fost descoperite materiale getice. Pentru sec. al IV-lea î.e.n. au fost descoperite materiale izolate în sectorul B și în sectorul A (o fibulă de tip tracic). Durata și intensitatea acestei locuiri nu se cunosc, nu s-a putut identifica un nivel de locuire sau complexe.
Pe acropolă, nivelul corespunzător sec. al IV-lea î.e.n. a fost suprapus de așezarea de la începutul sec. al II-lea î.e.n. Șanțul ce separa sectorul B de sectorul A, utilizat în epoca bronzului, a fost curățat. S-a constatat că locuințele distruse din diverse cauze, cel mai des incendiu, erau reconstruite pe același loc, probabil indicând o parcelare a zonei. Au fost identificate cinci niveluri de locuire, cu diferențe planimetrice din cauza reconstruirilor complexelor. Primele trei niveluri au dispărut în incendii. După nivelul al 3-lea toată zona a fost nivelată cu un strat de pământ steril, acoperit cu un start subțire de pietriș. Nivelul al 5-lea are urme slabe de foc, inventar foarte bogat, majoritatea artefactelor puțin distruse, dau impresia unei abandonări voluntare a așezării.
Se remarcă descoperirea pe o zonă de cca. 1200 m2 a unui complex de mari dimensiuni, ”rezidențial”, situat în sudul acropolei, cu un sanctuar și mai multe ateliere, identificat în 1957-1958. Au fost cercetate clădiri rectangulare cu altare (vetre decorate), cu magazii adiacente, și locuințe obișnuite orientate nord-sud sau est-vest. Planul clădirilor-sanctuar a fost identificat sigur pentru nivelurile 1 și 2, parțial pentru următoarele. Este vorba de o clădire cu trei camere care comunicau printr-o ușă, camera de NV este absidată. Clădirea din primul nivel denumită basilica datorită formei sale (dimensiuni 20×12 m) a fost identificată datorită urmelor vizibile ale pereților. Camera de nord-vest era absidată și în ea a fost descoperită o vatră nedecorată cu patru găuri circulare în colțuri, probabil în care se fixa un obiect cu patru picioare. Când clădirea a fost parțial reconstruită, o a doua vatră a fost făcută în estul camerei. Camera centrală, pătrată, avea o vatră-altar de 2×2 m în mijloc, în jurul ei, asimetric, fiind urme de la 34 de pari, formând un semicerc aproximativ pe aceeași direcție cu absida. La est au mai fost identificate patru urme de pari. Camera de sud, cu o deschidere de 4 m, era camera de intrare și avea peretele exterior de lemn. Au mai fost descoperite de-a lungul peretelui vestic trei vetre mici dintre care două erau decorate, și de-a lungul peretelui nordic al absidei două vetre.
Clădirea din nivelul 2 era orientată tot nord-vest, dar sensibil diferită față de cea din nivelul anterior. În absidă au fost găsite două vetre altar, dintre care una era decorată asimetric, iar a doua nedecorată, 2×2 m. Camera centrală, mai lungă decât în nivelul anterior, avea în mijloc o vatră mare, cu altă orientare decât a clădirii. Partea de sud este distrusă, dar se presupune existența unui perete sudic. De-a lungul peretelui vestic erau aliniate opt gropi de paride cca. 60 cm fiecare. Alte două găuri de pari corespundeau camerei centrale. Probabil susțineau acoperișul, formând o prispă. La aprox. 7 m de clădire au fost găsite alte clădiri cu utilitate gospodărească, tot din nivelul 2. O construcție de 6×7 m avea un cuptor mare cu o vatră cu diametrul de 1,90 m, în fața căreia era o cameră ușor adâncită, cu fragmente de la mai mult de 20 de oale lucrate cu mâna. În apropiere era o cameră rectangulară (7×2,5 m), separată de cea a cuptorului cu un perete de lut păstrat pe 52 cm înălțime, conținând doar câteva fragmente ceramice. În spatele cuptorului era o cameră mai mică în care au fost descoperite piramide de lut, iar în o alta aflată la sud, erau cinci pithoi in situ. La nord de această construcție, la 1 m de camera cu cuptorul era o locuință mare cu două camere separate de un coridor, și un altar decorat în camera nordică. Din nivelurile 1-3, la vest de complex, numeroase urme de clădiri și alte vetre descoperite indică o locuire intensă a acestei zone. La est urmele sunt distruse de săpăturile vechi, a putut fi identificată o construcție patrulateră din nivelul 2, cu o vatră-altar în mijloc. La sud și sud-est, a fost identificată o altă cameră (dimensiuni 8×7 m), cu o bârnă de lemn arsă căzută peste un pithos cu grâne. Au mai fost descoperite un alt cuptor cu vatră de 1,95 m, păstrat pe înălțimea de 80 cm, rămășițe de la o locuință, ceramică, grâne. La cca. 20 m sud de basilica era o groapă mare de aproximativ 4,80 x 4 m, care ajungea la apa subterană, fiind posibil o fântână.
În aceeași zonă au fost găsiți șase pithoi in situ, ambii la distanță mică de valul de pământ. La începutul nivelului 2 valul a fost parțial reconstruit, folosit ca delimitare. În nivelurile 3-5 informațiile sunt insuficiente, se știe doar că au fost identificate câteva vetre altar aproximativ pe același loc cu cele din fazele anterioare, deci e posibil ca zona să fi funcționat ca loc de cult până la abandonarea așezării. Au mai fost identificate clădiri la est și sud-est de basilică.
În alte zone ale platoului au fost descoperite urme intense de locuire, camere cu pithoi, urme de construcții cu mai multe camere, indicând o locuire intensă la vest de centrul rezidențial. Se poate afirma că numeroasele artefacte sunt atestate aproape egal în toate zonele din sectorul A (acropola). Au mai fost cercetate numeroase gropi pentru cereale, astupate cu cenușă și resturi de vatră. Câteva conțineau multe oase de pește. Au fost cercetate multe clădiri cu vetre și anexe, probabil locuințe, orientate cu precădere spre nord-sud sau est-vest. Unele locuințe din primele trei niveluri ale așezării au fost incendiate și în același loc au fost construite altele.
În ceea ce privește materialul arheologic, se remarcă ”bolurile deliene” getice, producții locale, unele imprimate cu monede emise de centre locale sau figuri umane, fiind descoperite peste 1000 de fragmente și tipare. Alte piese descoperite sunt peste 100 de fibule de bronz, fier sau argint, brățări, pepteni de os, unelte de fier, peste 200 de monede grecești și romane republicane. Un lănțișor cu medalion din aur, cu ”chipul medusei elenistice”, fără detalii stratigrafice. O bijuterie sferoidală realizată din foaie de aur, ornată cu caneluri și puncte incizate. un tipar pentru turnarea verigilor din bronz, câte trei verigi, și un tipar pentru pandantive mici.
Numeroase amfore, unele importuri grecești (Rhodos, Cos, Sinope, unele neidentificate) altele imitații locale, ștampile.
Din nivel 3-4 o monedă argint denar republican Q. Caecillus Metellus Pius datată în 81 î.e.n.
Un inel din argint cu capete petrecute unul peste altul și răsucite din sec I î.e.n.. Pafta placă de centură din fier placată cu foaie de bronz decorată cu incizii sfârșitul sec. al II-lea- sec. I î.e.n.
Începutul așezării: toartă ștampilată de amforă de Rhodos descoperită într-o locuință din primul nivel Latène – eponim Pythodoros grupa IV datată 165-145 î.e.n..
In situ pe un pavaj de piatră din ultimul nivel a fost descoperit un denar de la Augustus emis cel mai devreme în 27 î.e.n.
Mijlocul sec. al II-lea î.e.n.- primii ani ai sec. I e.n.
Stratigrafia: bronz Glina Fundeni-Govora, Zimnicea-Plovdiv cu prima fortificație – zid lemn și cărămizi; Hallstatt A B – Prebasarabi, Basarabi, așezare getică.
R. Vulpe 1955; R. Vulpe 1957; R. Vulpe 1959 a; R. Vulpe 1959b; R. Vulpe 1961; R. Vulpe 1962; R. Vulpe 1966; R. Vulpe, Gheorghiță 1979; Gheorghiță 1981; Trohani 1997a; A. Vulpe 1997; Palincaș 1997; A. Vulpe 2004-2005.
96. Popești-Leordeni.
Jud. Ilfov.
A fost descoperit un bordei getic, cu o vatră decorată în cadrul cercetărilor efectuate în 1969 de M. Turcu.
Sec. II-I î.e.n.
Turcu 1971 p. 90; Turcu 1979 p. 63.
97. Poroschia.
Jud. Teleorman.
În nord-estul comunei Poroschia, pe terasa stângă a râului Vedea, în punctul Râpe.
Semnalată în 1969 de Ion Spiru.
Fragmente ceramice de pe terasă și de la baza ei. Ceașca tronconică, vas borcan, fructieră, la mână. La roată: fructieră, dolium, strecurătoare, crater, ”bol delian”.
Material răspândit pe 300 m în lungul terasei, o așezare deschisă întinsă. În 1938 în apropiere a fost descoperit un tezaur cu 87 denari romani republicani, 51 tetradrahme thasiene. În 1964, tot pe teritoriul comunei, la câteva sute de metri de așezare a fost găsit un alt tezaur cu 552 denari romani republicani și imitații. Puncte cu descoperiri de fragmente ceramice getice mai sunt la Topitorie (mun. Alexandria), la 400 m amonte de Râpe; Podul Vechi, la cca 4 km de Râpe, fragmente getice din sec. II-I î.e.n. La 3 km de Râpe, în sud-vestul comunei, fragmente numeroase.
Sec. II-I î.e.n.
Pătrașcu 2001; Mirea, Pătrașcu 2006 p. 21.
98. Râca-Tudoria.
Com. Râca, Jud. Argeș.
Bot de terasă deasupra văii Bucovului (afluent de pe partea dreaptă a Teleormanului), poziție dominantă față de lunca Bucovului.
Existența unui obiectiv arheologic în acest punct a fost semnalată încă din 1858, de către C. Bolliac, fiind efectuate cercetări de I. Ionescu. Sondaj în 2006 de către D. Măndescu și S. Cristocea.
Cetatea fortificată avea elementele de fortificație dispuse pe latura de vest, singura cale de acces, acestea fiind reprezentate de un șanț (lat 5 m, adânc de 1,3 m) și palisadă din trunchiuri de lemn legate cu lut (înălțime max. 0,6 m). Avea un singur nivel de locuire, dar nu au fost identificate complexe, doar material arheologic. Palisada avea bucăți de lut ars la roșu, ceea ce indică sfârșitul cetății ca urmare a unui incendiu. Sistemul defensiv este asemănător cu acela de la Albești.
Material arheologic, respectiv ceramică getică (borcane cu butoane-apucători și cu brâu alveolat, vase mari de tip pithos, vase amforoidale cu două toarte, căni, străchini, imitații de lekane cu buza îngroșată, o fusaiolă sferică, un cuțitaș fier, un cui-țintă fier, un vârf de săgeată fier (formă particulară, analogă vârfului de lance descoperit la Orbeasca de Sus). Se remarcă lipsa importurilor.
Imitații de lekane cu buza îngroșată- indică o datare între sec. IV-III î.e.n.
Sec. IV-III î.e.n.
Cristocea, Măndescu 2007, Măndescu 2010, p. 200-201, catalog nr. 535.
99. Radovanu
a. Gorgana a doua.
Com. Radovanu, Jud. Călărași.
Martor de eroziune pe terasa înaltă din dreapta Argeșului, având suprafața de aproximativ 4000 m², platou triunghiular.separat de terasa spre SV printr-o șa cu adâncimea de 10-12 m.
Semnalată într-o periegheză din 1930 de B. Ionescu, au avut loc în 1971 cercetări de suprafață, continuate în perioadele 1971-1973, 1975-1977, 1979, 1984, 1988, 2004-2015 de către S. Morintz, D. Șerbănescu, C. Schuster.
Terasa are o formă triunghiulară, suprafața cca 4000 m2. O vale adâncă de 9-13 m cu deschiderea de 10-16 m și baza 3-5 m separă platoul de o terasă la nord, probabil naturală dar și cu ajutor antropic. Eroziunea naturală și alunecările de teren au afectat așezarea. Suprafața a fost împărțită în două sectoare pentru cercetare, din 1971, fiecare divizat la rândul lui în două. Sectorul I, de nord, a fost săpat în totalitate în campaniile 1971-1973, 1975-1977, 1979. Din sectorul II s-au săpat doar două secțiuni și o casetă, s-a continuat cercetarea în 2004-2009. În așezarea fortificată au fost identificate trei niveluri de locuire, nivelul inferior al stratului getic având 30 cm grosime (acesta conținea resturi de la locuințe incendiate, chirpicul aruncat în gropi, locul nivelat). Al doilea nivel din care fac parte locuințele iar ultimul nivel distrus de lucrările agricole indică o locuire sporadică, în unele zone doar, nici un complex descoperit. Din primul nivel așezarea era fortificată cu șanț (adâncime 3,20-3,80 m, lățime 3,75-4,20 m) cu forma literei U situat pe latura de sud și est, posibil și val de pământ. În etapa următoare se renunță la șanț, este umplut și nivelat cu un strat de pământ galben bătătorit iar în nivelul al doilea de locuire s-a identiicat o vatră pe locul unde fusese șanțul. În al doilea nivel au fost cercetate locuințe de suprafață, cu vetre. Fragmente de țigle și olane au fost descoperite în nivelul de locuire sau în gropi. O locuință (nu se cunoaște nivelul căreia îi aparține) reprezenta probabil un atelier de bijutier, având drept inventar o ștanță de bronz cu imaginea Athenei Parthenos (datată în sec. IV-III î.e.n.), dornuri, o dăltiță cu gura curbată, o lingură de turnat, creuzete, tipare pentru bare de metal, o pastilă monetară de argint rebutată, cu urme slabe de ștanțare (posibil era o drahmă geto-getică de tip Alexandru cel Mare-Filip al III-lea Arideul). O altă locuință avea în interior o vatră ornamentată cu cercuri, iar în jurul ei erau două cupe cu picior, fiind posibil locuință de cult. Numeroase gropi descoperite. În apropierea ei a fost identificată o groapă care avea inventarul alcătuit dintr-un vas clopot cu patru apucători sub diametrul maxim și patru mici apucători aplatizate plasate sub margine și un vas amforă lucrat la roată având un posibil caracter ritual. În două gropi ce par să fi depins de locuință au fost găsite zgură, cenușă, metal rămas de la turnare. Locuințele din nivelul al doilea au fost abandonate ca urmare a incendierii. Pe fragmentele de chirpic recuperate în timpul cercetării se conservă amprentele parilor, stufului și nuielelor, care formau “armătura” internă a pereților. Spațiul pe care au fost construite locuințele a fost în prealabil amenajat prin adăugarea unui strat de nivelare din lut galben, cu grosimi variabile. În interiorul locuințelor au fost descoperite vetre circulare cu diametrul cuprins între 0.9–1 m, fățuite pe lut bătut sau pietre de râu, precum și unele aglomerări de pietre, al căror rost nu este cunoscut. Au fost descoperite mai multe vetre decorate, în locuințe dar și în afara acestora.
Gropile cercetate au formă cilindrică sau tronconică, iar umplutura lor se compune din pietre de calcar, moloz de chirpici, bucăți de vatră, cenușă, oase de animale și puține fragmente ceramice.
Finalul așezării a fost marcat de un incediu puternic care a mistuit locuințele din nivelul al doilea, pus pe seama frământărilor politice ce au avut loc la întemeierea statului dac al lui Burebista.
Ceramica lucrată cu mâna: cățuie cu toartă, vas cu picior, vas borcan, fructiera, vas piriform, cana cu o toartă, cupe, capas, vas tronconic. Ceramica lucrată la roată: cană cu fund inelar, oala cu două toarte, strachină cu picior, farfurie, castron, capac cu apucătaore în formă de pasăre, fructieră, strecurătoare, cupe hemisferice, ceașcă cu două toarte, ”boluri deliene”, amfore, chiup, amfore Rhodos sau Cos, neștampilate, fragmente de vase cu firnis negru.
Din primul nivel – fragmente de cupe elenistice cu decor, seceri, cuțite, cosoare, dălți, călcâi de lance, pumnal, vârfuri de săgeți de fier și bronz în trei muchii (tip scitic). Nivelul 2: pinteni semicirculari cu butoni la capete și spin conic, fragment cămașă de zale, fusaiole, jetoane, greutăți, lustruitoare, opaițe, râșnițe de piatră, figurine antropomorfe masculine. Alte piese descoperite sunt două drahme de bronz emise de Callatis, o perlă de sticlă în formă de amforă, precum și vase clopot, kratere fragmentare, fragmente de lekane, dar nu și amfore. Nivelul 2: opaiț elenistic de bronz cu reprezentări zoomorfe, verigi de bronz, o brățară de argint cu noduri spirale, cercel, aplică de argint, verigi de bronz, mărgele de sticlă, amfore Pseudo-Cos, Heraclea Pontica.
O ștanță de bronz cu imaginea Athenei Parthenos (datată în sec. IV-III î.e.n.), fibula de bronz de tip celtic Latène C în primul nivel de umplere al șanțului. Nivel 2 – 150 î.e.n.: monede getice: patru drahme de argint Alexandru-Filip al III-lea Arideul- emisiuni târzii, circulă și la începutul I î.e.n., trei didrahme Vârteju-București, o didrahmă Inotești-Răcoasa, prima serie de emisiuni – prima jumătate a sec. I î.e.n. (locuința sanctuar). Denar roman republican Manius Marcius 124-103 î.e.n., Lucius Papius 78-77 î.e.n. Tetradrahmă thasiană datată după 88 î.e.n.
Sec. al III-lea î.e.n. – sec. I î.e.n. (cf. monede deceniul VII)
Stratigrafia: epoca bronzului Coslogeni – Tei; așezare getică; epoca medievală.
Morintz, Șerbănescu 1985; Morintz et al. 2004-2005; Șerbănescu et al 2005; Șerbănescu et al 2006; Șerbănescu et al 2007; Șerbănescu et al. 2008; Șerbănescu et al 2009 a; Șerbănescu et al 2009 b; Șerbănescu et al 2010; Șerbănescu et al. 2010-2011; Schuster et al. 2012-2013; Morintz 2013; Șerbănescu et al. 2014; Morintz et al. 2015; A. Comșa 2016.
b. Gorgana Întâi.
Com. Radovanu, Jud. Călărași.
Pe terasa înaltă a râului Argeș, la 450 m S de situl Gorgana a doua. Este mărginit în partea de nord și est de maluri abrupte, iar legătura cu restul terasei a fost fortificată printr-un val de pământ și șanțuri de apărare. Suprafața păstrată are forma aproximativ ovală, cu diametrul lung de cca. 40 m și lățimea de 10 m.
În 1988 E. Comșa a realizat o săpătură mecanizată pentru a verifica stratigrafia, secționând valul de apărare. În 2007 B. Ionescu a făcut săpături, urmat de cercetările efectuate de D. Șerbănescu, C. Schuster, Al. Morintz.
Terasa pe care se află așezarea a fost puternic afectată de lucrările la canalul Dunăre-Marea Neagră, pământul fiind excavat din terasa pentru îndiguirea Argeșului, fiind distrusă probabil în proporție de 5/6. Valul de apărare are lățimea medie de 14,40 m și înălțimea de cca 2,40 m. Porțiunea care se păstrează, are forma de potcoavă ovală și lungimea de 40 m. la baza valului era un parapet din lespezi de piatră, spre incinta fortificată, folosit probabil pentru a întări valul. Pietrele au fost găsite împrăștiate pe direcția valului, sugerând faptul că acesta a fost dezafectat. Au fost cercetate patru șanțuri de apărare. Primul, de forma literei U, aflat în imediata apropiere a valului, la vest de acesta, are 3,30 m lățime și 2,55 m adâncime. Al doilea șanț este aflat la 3,20 m distanță de primul, are deschiderea în partea superioară de 4,50 m și adâncimea de 2,20 m și este realizat tot în forma literei U. Acestea două au un traseu paralel cu valul de apărare. Al treilea șanț este la 7 m vest de șanțul al doilea și are deschiderea de 5 m și lățimea de 2,20 m, are aceeași formă, dar traseul lui formează o buclă mai largă și include în incinta pe care o creează un mamelon din apropierea davei. Capetele șanțului se sprijină tot pe malurile abrupte din partea de est a așezării. La 2,80 m distanță de al treilea șanț de fortificație a fost identificat un al patrulea șanț, care are deschiderea la partea superioară de 5 m și se află exact pe marginea terasei, urmând un traseu diferit de celalalte. Pe fundul său au fost descoperiți trei bușteni, sugerând existența unei posibile palisade. A fost cercetată o locuință de suprafață, chirpicul ars avea amprentele trunchiurilor de lemn și nuiele, iar inventarul era alcătuit din ceramică, fructieră cenușie la roată, pietre, oase de animale. A mai fost descoperit un cuptor și parțial o groapă getică. Pe terasa dintre situl de la Gorgana a doua și Gorgana întâi au fost descoperite sporadic materiale getice, dar cercetările magnetometrice au infirmat posibilitatea existenței aici a unui turn de supraveghere.
Materialul arheologic este format din fragmente de chiup, fructieră la roată.
Sec. II-I î.e.n.
Stratigrafia: fragmente eneolitic, Gumelnița. Cernavoda 1, așezare getică.
E. Comșa 1989; Șerbănescu et al. 2008; Șerbănescu et al. 2009a; Șerbănescu et al 2010; Schuster et al. 2012-2013.
10o. Radu Vodă.
București.
Sectorul Radu Vodă al bisericii lui Bucur, pe un bot de deal desprins din terasa ce cobora spre Dâmbovița, înconjurat de pante abrupte.
Săpături realizate în 1953 de S. Morintz și D.V. Rosetti.
Nivelul getic cu o grosime de 0.20-0.40 m, conținea câteva gropi menajere, un cuptor, fragmente de vase elenistice cu firnis negru. Deși a fost considerată așezare fortificată, nu există dovezi ale existenței șanțului. Nu s-au găsit resturi de locuințe, doar material arheologic.
Alte materiale descoperite sunt unelte din fier, piatră, os, precum și resturi de ceramică autohtonă și grecească de import. Topor de fier tipic Latène, fragment grecesc cu firnis negru și toarte de amfore neștampilate din perioada eleinistică.
Sec. III-II î.e.n.
Stratigrafia: epoca bronzului – Glina III; epoca getică; epoca medievală.
Morintz, Rosetti 1953; Constantiniu 1971, p. 493; Trohani 1992-1995 p. 68.
101. Roseți.
Jud. Călărași.
Pe malul Dunării.
Periegheză realizată în 1968 de E. Moscalu.
A fost semnalată o așezarea getică. S-au găsit o amforă din Heraclea Pontică, un fragment de strachină din pastă brun-roșcată lucrată cu mâna.
Sec. III-II î.e.n.
Moscalu 1979a, p. 391-392.
102. Roșiori de Vede.
Jud. Teleorman.
Periegheze efectuate de I. Spiru. Cetate de pământ înconjurată de șanțuri, fără a fi precizată încadrarea cronologică sau materialele descoperite. A fost considerată așezarea deschisă care depindea de cetatea de la Albești-Dealul lui Panait.
Spiru 1959 p. 698.
103. Sărățeanca.
Jud. Buzău.
pe terasa medie dreaptă a râului Buzău.
A fost identificată o așezare Latène de către M. Constantinescu. Nu se cunosc alte detalii.
Sec. II-I î.e.n.
Bobi 1999, p. 64.
104. Sărulești.
Com. Sărulești, Jud. Călărași.
Pe terasa înaltă de pe malul drept al râului Mostișta, la sud-vest de satul Sărulești, în dreptul cotului pe care râul îl formează spre sud. Valea Mostiștei este o zonă fertilă, pe dreapta sa este un câmp înalt care se termină în terase largi spre Dunăre.
În 1972 la amenajarea pentru irigații a perimetrului Mostiștea, au început cercetări de teren. Au avut loc săpături în 1973-1975 la Mănăstirea, Coconi, Sultana, Curătești, Valea Argovei. La Sărulești în 1982 a fost efectuat un sondaj de G. Trohani și D. Șerbănescu.
Terenul a fost intens locuit în epoca getică. Au fost descoperite locuințe (patru bordeie și patru semibordeie) pe platoul dealului, precum și gropi menajere. Nici un complex nu a fost dezvelit în întregime. În două locuințe erau câte o groapă în formă de clopot, iar în alta o adâncitură cu treaptă pe mijlocul bordeiului. Gropile sunt de formă cilindrică, menajere, nouă sunt cilindrice, trei în formă de clopot). Așezarea se întindea pe 2,5 ha. În acest punct era, conform autorilor descoperirii, o așezare importantă de pe cursul mijlociu al Mostiștei, în jurul ei fiind alte 8-10 așezări.
Ceramica: lucrată cu mâna (vas borcan, fructieră, castron, cățuia, cană cu o toartă, strecurătoare, vas de provizii, vas bitronconic, capace); ceramica la roată: cană bitronconică, castron, fructieră, strecurătoare, cupă, vas de provizii, chiup, imitații de ”boluri deliene”). Unelte din piatră, fusaiole. Material osteologic: porcine, bovine, ovicaprine, câine, puține de animale sălbatice-cerb și căprior, melci. Amfore de import din centre neprecizate (cu ”torți tubulare și mai rar bitubulare”).
Sec. II-I î.e.n.
Stratigrafia: fragmente Gumelnița; epoca bronzului; așezare getică; sec. XVI-XVIII.
Șerbănescu, Trohani 1978. p. 34; Trohani 1984.
105. Schitu-La conac.
Com. Schitu, Jud. Giurgiu.
Malul drept al Câlniștei.
Cercetări de suprafață/săpături realizate în 1987-1989 de către C. Schuster și T. Popa.
Au fost cercetate două bordeie, două gropi și două vetre, cu inventar alcătuit din ceramică, lipitură arsă, cenușă, oase de animale.
Ceramică modelată cu mâna: borcane și vase tronconice, văscioare tronconice, vase cu două toarte, castroane și străchini, vase mari. Văscior de tip pușculiță. La roată: castroane și străchini, kratere, căni, vase mari.
Sec. IV-III î.e.n. (și câteva materiale din sec. II-I î.e.n.)
Stratigrafia: epoca bronzului -Glina, Tei III, Boian; așezare getică.
Sîrbu et al. 1997 p. 237-238, 244; Schuster, Popa 2008, p. 70;
106. Schitu-Gura Despei.
Com. Schitu, Jud. Giurgiu.
Pe terasa înaltă din dreapta văii Câlniștii, la cca. 1 km de Schitu-La Conac.
Cercetări de suprafață/săpături realizate în 1987-1990 de către C. Schuster și T. Popa.
S-au cercetat două locuințe de suprafață din sec. II-I î.e.n., șapte gropi și o ”platformă”. Una dintre gropi avea pereții lutuiți, fiind probabil groapă de provizii. Platforma era o aglomerare de pietre de râu, forma ovală 1,50×0,95 m, cu fragmente ceramice și fragmente de oase animale pe ea. Una dintre gropi, care avea adâncimea de 1,42 m, avea în ea un schelet de câine decapitat, un vas miniatural și un vas din epoca bronzului, considerată getică pe baza adâncimii.
Materiale din sec. II-I î.e.n.: borcane, văscior tronconic, cești-opaiț, fructiere cu angobă cenușie, negră, vase cu buza evazată, căni cenușii-negre, fructiere, cupe cu picior, unele cu decor lustruit, pithoi, căni, amfore. Toate materialele provin din strat.
Puține piese și din sec. IV-III î.e.n. borcane, străchini și castroane tronconice. două fusaoie.
Sec. II-I î.e.n. (și piese din sec. IV-III î.e.n.).
Stratigrafia: fragmente Basarabi, Tei IV, Glina, fragmente Boian; așezare getică.
Sîrbu et al. 1997 p. 239, 245; Schuster, Popa 2009 p. 28-30.
107. Sibiciu de Sus- Burdușoaia.
Com. Pătârlagele, Jud. Buzău.
Prelungire a dealului Burdușoaia, pe terasa superioară a pârâului Sibiciul, aproape de confluența cu Buzăul.
Sondaje realizate de C. Buzdugan, G. Trohani.
Așezarea era mărginită de culmi la NV, N, și NE, și avea suprafața de 1 ha. S-au identificat două faze de locuire getică. Complexele descoperite sunt trei semibordeie și trei locuințe de suprafață cercetate parțial.
Inventarul este reprezentat ceramică, un cuțit de fier cu mâner dreptunghiular în secțiune și lama triunghiulară, numeroase bucăți de zgură și fragmente de roci calco-piritice, care ar putea indica prelucrarea metalului. Fusaiole lut ars, miniatură de vas. ceramica la mână: vas mare tip urnă, cești, căni, vas borcan, castron, ceașcă, strachină. la roată: cană cu fund inelar și corp bitronconic, vas bitronconic. Fragmente de amfore elenistice de import (tip neprecizat).
Sec. III-I î.e.n.
Stratigrafia: epoca bronzului; sec. VI-IV î.e.n.; așezare getică.
Buzdugan, Trohani 1992.
108. Sihleanu.
Com. Scorțaru Nou, jud. Brăila.
Pe o terasă plantată cu vie, la 5 km. de sat, pe vechea terasă a Buzăului, la locul Groapa de nisip, În vii, Muchea.
Sondaje efectuate în 1969 de F. Anastasiu și N. Harțuche.
Au fost găsite resturi de vase getice, precum vârfuri de săgeți din bronz și fragmente de amfore grecești de Thasos.
Sec. IV-III î.e.n.
Harțuche 1970 p. 29; Turcu 1979b p. 66; Sîrbu 1983a p. 34; Sîrbu 1983b.
109 Siliștea .
Jud. Brăila.
Pe marginea terasei drepte a Siretului, la cca. 2 km sud de sat.
Așezarea getică a fost identificată pe baza fragmentelor de ceramică lucrată cu mâna și ornamentată cu brâu alveolat, și fragmente de amfore grecești de Thasos.
Sec. IV-III î.e.n.
Harțuche 1970, p. 24; Sîrbu 1983b.
110 Spiru Haret CAP.
Com. Berteștii de Jos, Jud. Brăila.
Terasa superioară a pârâului Călmățui.
Săpături de salvare efectuate în 1965-1966 de N. Harțuche în incinta CAP-ului.
În urma cercetărilor s-a stabilit că stratul de cultură avea o grosime de 40-50 cm. Au fost descoperite o locuință de suprafață, o vatră de foc, o groapă circulară cu profilul în formă de clopot, pe fundul căreia era un cerb înhumat, și alte trei gropi menajere.
Inventarul arheologic al acestor complexe constă în fragmente ceramice, oase de animale, greutăți de lut ars pentru plasele de pescuit, fusaiole, oase de pește.
S-au descoperit două amfore grecești întregi (tip Soloha I, datate la mijlocul sec. al IV-lea î.e.n. -începutul/primul sfert al sec. al III-lea î.e.n.) și fragmente provenind de la alte amfore. La 300 m de așezare a fost descoperită o monedă argint Histria.
Sec. IV-III î.e.n.
Harțuche 1970; Sîrbu 1983a p. 34-45; Măndescu 2010 catalog nr. 590.
111. Sprâncenata-Cetatea de la Gîlmee.
Com. Sprâncenata, Jud. Teleorman.
Pe partea stângă a văii Oltului, sub terasa primară a acestuia. În partea de est a terasei este câmpia Boianului. Un pinten de teren desprins din terasă printr-o viroagă naturală, 30×110 m, înconjurat de pante foarte abrupte.
Săpături realizate în 1976-1983 de C. Preda și M. Butoi.
Așezare cu șanț de apărare dintr-o viroagă natural amenajat în șanț, și val de pământ format din pământul aruncat din șanț, cu înălțimea de 1,90 m. Suprafața mică de locuit cu o locuire intensă. Primul nivel de locuire avea 0,10 m, strat de cenușă și arsură, pe aproape întreaga suprafață a așezării, sub el urme întinse de lut galben bătătorit ars la suprafață, probabil podini de locuințe. O astfel de podină avea două vetre arse. Lângă o vatră erau cinci vase de lut arse ritual, lângă ele un fragment de statuetă de piatră. Majoritatea ceramică lucrată la mână. În unele din zone stratul de cenușă intră sub val, deci primul nivel de locuire a fost anterior ridicării valului. Urmează un strat de nivelare, din pământ galben albicios cu grosimea de 0,30-0,40 m, bătătorit, compact, fără urme arheologice, moment după care începe construirea valului și locuirea intensă. Primul nivel nu poate fi datat cu certitudine, posibil a doua jumătate a sec. al II-lea î.e.n. Nivelul al doilea avea 0,40-0,50 m, multe urme de chirpici ars și cenușă. Nivelul taie uneori sau suprapune poala valului. Au fost identificate mai multe gropi, bordeie. Ceramică multă din prima jumătate a sec. I î.e.n. Nivelul al treilea avea 0,30-0,50 m, puține gropi, urme de arsură. Multe vetre, bine arse și fățuite, aparțin probabil unor locuințe de suprafață.- a doua jumătate a sec. I î.e.n. Nivelul al patrulea avea 0,30-0,40bm, puține urme de cenușă, arsură, locuirea pare mai puțin intensă, fără bordeie sau locuințe, o singură vatră descoperită. Material arheologic sărac, ultimul nivel ar fi datat în prima jumătate a sec. I e.n., deceniile 3-4.
Materialul arheologic corespunzător nivelului al doilea: ceramică lucrată cu mâna: cești cu mâner, vase tip sac sau urnă, decorate cu butoni, brâie. Ceramica lucrată la roată: fructiere, vase provizii”boluri deliene” getice, un bol fără ornament. Pietre de râșniță.
Materialul arheologic corespunzător nivelului al treilea: ceramică lucrată cu mâna: cățuie, vas tip sac, vase tronconice, cești mici, străchini, castroane, decorate cu butoni, brâie, rar linii incizate. Ceramica lucrată la roată: fructiere, vase provizii. Piese de import: fragment de platou elenistic târziu, cu firnis roșu (posibil chiar sec. I e.n.). Monedă tip Inotești-Răcoasa (primele trei decenii ale sec. I î.e.n. – folosită până la mijlocul sec. I î.e.n.), un grup de 18 denari republicani romani de la Augustus, din perioada 110-15 î.e.n.
Materialul arheologic corespunzător nivelului al patrulea: material arheologic sărac, ceramică lucrată cu mâna: vase tip borcan, cu brâie, butoni, linii incizate, vase tip sac, cești. Ceramica lucrată la roată: fructiere, vase de provizii (decor linii incizate). Fusaiole, pietre de râșniță, calapoade, oase animale. O fibulă de bronz tip puternic profilată (norico-pannonică), fragmente amfore atipice. Fibule tip linguriță, fibulă de tipul literei omega, monedă de bronz Augustus emisă în 5 î.e.n., contramarcată probabil la Claudiu.
Sec. II î.e.n. – sec. I e.n.
Preda 1986b.
112. Ștorobăneasa-Cimitir.
Ștorobăneasa Jud. Teleorman.
Pe malul râului Teleorman.
Au fost descoperite fragmente ceramice locale și grecești, ștampile de amfore de Sinope, fragmente de amfore de Thasos, tip Soloha I, un fragment de kantharos cu firnis negru.
Sec. al III-lea -începutul sec. al II-lea î.e.n.
Pătrașcu 2005; Măndescu 2010 p. 235.
113. Sultana.
Com. Mănăstirea, Jud. Călărași.
Nivelul inferior al așezării se datează între mijlocul sec. al III-lea-mijlocul sec. al II-lea î.e.n.
Trohani 1981b p. 96.
114. Surlari.
Com. Petrăchioaia, Jud. Ilfov.
Imediat la nord de satul Surlari, pe malul drept al Mostiștei, o terasă ridicată cu 8 m față de nivelul apei, la cotul râului, se află o așezare getică. Pe cursul superior și mijlociu al râului Mostiștea.
Periegheze și săpături efectuate în 1974-1975 de V. Leahu, G. Trohani și D. Șerbănescu.
De pe suprafața platoului au fost adunate fragmente ceramice getice nu foarte frecvente, așezarea fiind ampalsată pe întreaga întindere a zonei dinspre vârf a pintenului. Ceramică Latène descoperită, dar fără complexe asociate, reprezintă urmele unei așezări getice aflate în imediata apropiere.
Sec. III-II î.e.n.
Stratigrafia: Tei, Coslogeni; epoca getică.
Leahu, Trohani 1976; Șerbănescu, Trohani 1978 p. 39
115. Șuțești.
Jud. Brăila.
În raza comunei se află o popină, martor de eroziune din vechea terasă a Buzăului.
Sec. IV-III î.e.n.
Harțuche 1980 p. 334-335.
116. Tânganu.
Com. Cernica, Jud. Ilfov.
Spre sud-est, la 25 km de centrul Bucureștiului, pe o terasă înaltă a râului Dâmbovița, la confluența luncii acestuia cu valea Tânganului, apărată de pădurea Cernica.
Săpături realizate de M. Turcu și P. I. Panait în 1961, 1963-1964, 1966.
S-au descoperit bordeie și gropi. Ceramica descoperită este asemănătoare cu cea de la Popești. Locuirea distrusă în cea mai mare parte de complexele medievale, doar șase bordeie identificate și șase gropi, comasate pe o suprafață de 660 m2.
Materiale ceramice: străchini, strecurători, fructiere cu picior, oale bitronconice, incizii ca decor, bol local nedecorată, fragmente vas mic piriform ornat prin ștampilare cu palmete, fusaiolă plată, vas în miniatură, fusaiole. Două fragmente de fibulă, una cu resort bilateral. Piese de import: toarte de amfore neștampilate (din Cos; alte centre nu sunt preciazate, doar 2 toarte ilustrate).
Sec. II-I î.e.n.
Stratigrafia: așezare getică; sec. XV.
Turcu 1965; Panait, Turcu, 1968; Turcu 1977 p. 58; Sîrbu 1983b.
117. Târcov- Piatra cu Lilieci.
Jud. Buzău.
Așezarea fortificată de la Târcov se află plasată în Subcarpații de Curbură, pe o culme numită de localnici Piatra cu Lilieci, având trei dintre laturi abrupte și o înălțime maximă de aprox. 750 m, o poziție dominantă deasupra vii Buzăului.
Săpturi efectuate în 1992 de G. Trohani, R. Andreescu, reluate din 2007 de G. Trohani și S. Matei.
Muntele a fost terasat de către geți, ca urmare obținând un platou cu lungimea de 160 m și trei terase plate. Terasele au lățimi cuprinse între 17 și 25 m și lungimi cuprinse între 27 și 50 m, difeRența de nivel între ele fiind de 4,50 – 5,00 m. Accesul de la platoul-acropolă la cele trei terase se făcea printr-o șa îngustă de 2-3 m și lungă de aproximativ 100 m. S-a cercetat zidul dintre terasele I și II, și dintre terasa II și III. Nivelul getic are grosimea de până la 50-60 cm, fiind mai gros spre centrul teraselor și spre margini, spre fortificație, mai subțire.
În jumătatea de nord-est a platoului s-au descoperit locuințe și gropi de provizii. Într-una din aceste locuințe (cpl. 49) s-au descoperit mai multe piese metalice: fragment de vârf de săgeată din fier, un cuțit și o psalie din fier, trei pandantive cui din bronz, un fragment de brățară din bronz. De asemenea, pe Terasa I a fost identificată o structură de locuire de mari dimensiuni, cu baza de piatră și cel puțin o compartimentare, și o structură (aglomerare) circulară de bolovani, posibil fundația unei construcții de suprafață. Pe Terasa II a fost identificată o locuință și o groapă cu o aglomerare de pietre. Locuința cpl. 55, incendiată, avea în ea un calapod de lut.
Avea probabil rol de supraveghere a arterei de comunicare reprezentată de Buzău.
Inventarul arheologic este reprezentat de fragmente ceramice, două piese de metal (o scoabă pătrată în secțiune și un fragment dintr-o lamă masivă de fier), numeroase fragmente de lipitură arsă, mai multe bucăți de râșniță de la un catillus. Într-o locuință a fost descoperită o fibulă romană de bronz puternic profilată norico-pannonică din a doua jumătate a sec. I e.n., o altă fibulă puternic profilată din bronz era într-o groapă (cpl. 52). Un pandantiv de bronz aparține lumii celtice (sec. I e.n.), patru pandantive din bare profilate de bronz cu orificiu de fixare din sec. I e.n. Un inel de buclă din bronz dintr-o groapă, Fragmente de vase romane glazurate. Fragmente de râșniță din tuf vulcanic cu meta și cata din sec. I î.e.n.-I e.n. Fusaiole bitronconice. Fragmente ceramice: cană, fructiere, decorate prin lustruire, din a doua jumătate a sec. I î.e.n.-sec. I e.n.
A doua jumătate a sec. I e.n. până la Decebal/ 87-106 e.n.
Stratigrafia: epoca bronzului Monteoru, sec. IV-III î.e.n. sporadic; așezare getică.
Trohani, Andreescu 1992; Trohani et al. 2008; Trohani et al. 2009; Trohani et al. 2010; Trohani et al. 2011; Trohani et al. 2012; Matei et al. 2015a; Matei 2016.
118. Tăriceni- La Cetățuie.
Jud. Călărași.
În apropierea satului Tăriceni, pe malul râului Mostiștea.
Cercetări de teren în timpul cărora au fost descoperite patru toarte de amfore rhodiene producători Hermias și Bromios și eponimii Eudamos și Alexiadas.
Sec. III-II î.e.n.
Tudor 1967.
119. Tinosul.
Com. Tinosul, Jud. Prahova.
Pe un colț al terasei stângi a Prahovei, un promontoriu înalt format în albia unui râu.
Sondaje efectuate în 1869 de C. Bolliac și săpături în 1924 de R.Vulpe și E. Vulpe.
Așezarea avea pante abrupte spre Prahova. Suprafața mică, mai puțin de 1 ha. Nivelul arheologic are 0,5-0,6 m grosime. Așezare fortificată cu val de pământ și șanț pe singura latură accesibilă. Nu s-au descoperit bordeie, dar locuințele de suprafață erau ridicate cu chirpic și structură de lemn. Numeroase gropi cu cenușă, resturi de vetre, cărbuni, oase, fragmente ceramice. O groapă conținea și o monedă imperială romană cu efigia Agrippinei, 42 e.n. Fortificația datează după faza Monteoru dar înainte de Latène III, deoarece palisada a fost incendiată iar peste acest strat s-au depus resturile Latène III. Data fortificației este incertă.
Ceramica lucrată la mână: oale, cești-opaiț, oale bitronconice, fructiere cu picior, străchini largi cu toarte orizontale. Ceramica lucrată cu roata: vase de mici dimensiuni căni, cești, străchini, patere, urcioare, chiupuri, fructiere. Ceramica de import descoperită constă în special din fragmentele provenind de la cel puțin 90 de amfore. Un fragment amforă avea ștampila Phainippos (conform lui R. Vulpe ar putea proveni din Olbia).
Alte piese de inventar sunt 43 de fusaiole, piramide de lut perforate, o piesă de lustruit ceramica, fragmente de râșnițe, 27 de fragmente de vase de sticlă, mărgele de sticlă colorată, fibule de bronz. Vârf de capac modelat sub forma unui cap de vultur. O fibulă de schemă tracică de tip III 3a, și un triobol macedonean de bronz de din sec. al III-lea î.e.n.
Castroane lucrate la roată de factură celtică, cu suprafața lustruită (faza preclasică), cel mai vechi orizont Latène fără a se identifica un nivel arheologic Latène II.
Arc de argint de la o fibulă în formă de linguriță variantă getică a tipului Nuheim. 12 fibule întregi și fragmentare, din care una de tip tracic, sec. III-II î.e.n. Una este o variantă târzie a tipului Latène III, două de tip provincial roman (sec. I e.n.). Vas candelabru de bronz, import greco-italic din sec. I e.n. O fibulă de fier tip provincial roman din sec. I. e.n.
Medalia Agrippina coincide cronologic aprox. cu expediția lui Plautius Silvanus Aelianus, dar cel mai probabil cronologia poate fi extinsă până la războaiele lui Decebal cu Domițian și Traian.
Sec. III-II î.e.n.; II î.e.n.-I e.n.
Stratigrafia: epoca bronzului Monteoru; așezare getică.
Vulpe, Vulpe 1924; R. Vulpe 1966 p. 47-51; R. Vulpe 1968; Măndescu 2010 p. 237.
120. Trivalea-Moșteni – La Palancă.
Com. Trivalea-Moșteni, Jud. Teleorman.
Promontoriu de pe terasa dreaptă a râului Teleorman cu înălțimea de 20 m.
Menționată din 1974, săpături în 1979 realizate de E. Moscalu și C. Beda.
Cetatea avea suprafața de 1 ha. și pante foarte abrupte la nord, est și sud. Pe partea de vest este fortificația, care constă dintr-un șanț (adânc de 1,10 m, deschiderea 2 m), val din pământ ars, semicircular cu înălțimea 0,50-0,60 m, lățimea 4 m. Spre interiorul cetății a fost descoperit un alt șanț cu adâncimea 1,70 m, și al doilea val semicircular din pământ ars (lungime 110 m, înălțime 0,30-0,40 m); avea de asemenea și o palisadă dublă de pari și nuiele împletite. Urmele de locuire sunt foarte slabe, nu au fost cercetate complexe închise, cu excepția unei gropi.
Au fost descoperite două toarte de amforă fără ștampilă, din centre neprecizate, și ceramică autohtonă (dintre care se remarcă un fragment de buză de pithos cu buza răsfrântă în afară cu două șănțuiri paralele pe muchie, datat în perioada cuprinsă între 350-250 î.e.n.).
Sec. IV-III î.e.n.
Stratigrafia: Coțofeni, Glina, Basarabi; așezare getică.
Moscalu, Beda 1979 p. 361-368; Măndescu 2010 catalog nr. 641
121 Unirea-Rău.
Com. Unirea, Jud. Călărași.
În Balta Călărașului, pe un teren ușor ridicat, complexele fiind înșirate pe o distanță de aproximativ 2 km pe malul stâng al brațului Rău.
Cercetări de salvare în 1991 și 1995 de V. Sîrbu, V. Oprea, D. Pandrea.
Marginea vestică a așezării nu s-a putut determina. A fost cercetată o așezare nefortificată, cu un singur nivel de locuire la sud (strat arheologic 0,30-0,60 m), iar la nord erau două niveluri, separate de o depunere aluvionară (grosimea 0,50-1,20 m.). Complexele descoperite sunt o locuință adâncită, cinci bordeie, un cuptor de uz gospodăresc, un posibil cuptor de ars ceramica, 11 gropi. În una din locuințe, în jumătatea ei sudică era o groapă, pe fundul căreia erau oasele unui braț de copil și era acoperită cu un strat de loess. Lângă ea mai era o groapă probabil de la stâlpul locuinței.
Ceramica getică era lucrată cu mâna (borcane, castroane, străchini, puține cupe cu picior), lucrată la roată, reprezentată de kratere, căni, castroane, căni, cupe cu picior. Alte piese descoperite sunt o ancoră, o greutate pentru plasa de pescuit, fragmente de râșnițe, o fusaiolă fragmentară, o verigă de bronz. Ceramica grecească este reprezentată de amfore, un lagynos întreg, fragment de lekane, lekythos elenistic cu corpul zvelt, un gât de askos (sec. al III-lea î.e.n.), toate aceste piese de import sugerând relațiile intense cu centrele grecești.
Amfore din Heraclea Pontică (amforă fracționară „cu guler”), din Sinope, Thasos- ștampilă din primul sfert al sec. al III-lea î.e.n., Rhodos- ștampilă circulară din a doua jumătate-sfârșitul sec. al II-lea î.e.n.), o amforă întreagă Heraclea Pontică cu ștampilă pe gât Aristokrates începutul sec. al III-lea î.e.n. Două părți superioare de amfore de Sinope cu astinom Manyhiteos fiul lui Protagoras 250-145 î.e.n, toartă de amforă de Thasos cu simbol pasăre nume Aristeides datată 286-274 î.e.n. Toartă amforă de Rhodos ștampila rotundă, floare de rodie, nume Damokles datată 269-193 î.e.n. Amfore de Cos cu torte bifide
Sfârșitul sec. IV-începutul sec. II î.e.n (cf. Măndescu- începutul sec. al III-lea -începutul sec. al II-lea î.e.n.).
Sîrbu et al. 1995; Măndescu 2010 p. 234.
122. Vadu Anei
a. Autostrada.
Jud. Ilfov.
O fâșie de 650 m de la sud de autostrada București-Constanța, până la jumătatea de NV a satului, restul distrusă de lucrările la autostradă tronsonul București-Fundulea. Pe o suprafață de 4156 m2 afectată de lucrări.
Săpături de salvare în 1991-1993 realizate de P. Damian, E. Teodor, A. Păunescu, D. Mihai. În 1999 o cercetare suprafață pentru realizarea PUG, de către V. Sandu-Cuculea.
Partea nordică este distrusă. Suprafața sitului avea aspectul unui bot de terasă, în partea lui N, cu pante abrupte spre văi, și domoale spre sud. A fost descoperită o așezare getică cu două niveluri de locuire din sec. IV-III î.e.n., și sec. II-I î.e.n., la sud de autostradă. Șapte locuințe de suprafață, cinci bordeie, 21 de gropi menajere sau rituale (groapa nr. 6 cu patru câini depuși). Un tezaur monetar de 149 tetradrahme thasiene. Locuința-atelier numită complexul nr. 2, avea șase creuzete de lut tronconice. Locuințele de suprafață aveau vetre ovale sau rotunde, în două bordeie erau cuptoare în pământ cruțat, rotunde sau în formă de potcoavă. Ceramică, fusaiole, greutăți pentru plasa de pescuit, fragmente de cuțite din fier, vârf de sâgeată din fier, două fibule, o spatulă, o brățară din bronz din sec. II-I î.e.n.
Ceramica: borcan, vas pântecos, vas clopot, cana, fructiera, (câteva fragmente la roată, cu buza decorată prin lustruire cu linii în val, motiv specific a doua jumtate a sec. I î.e.n.), castron, strecurătoare, chiup, ceașcă, strachină, vas bitronconic, ulcior, capac, ”boluri deliene” getice, crater, pahar, farfurie, vas coloneta, tava, tipsie, vase miniaturale, creuzet. 756 fragmente de amfore elenistice, unul singur cu ștampilă ilizibilă, o farfurie import.
Sec. II -I î.e.n. (unele fragmente ceramice din sec. IV-III î.e.n.).
Stratigrafia: epoca bronzului; așezare getică; sec. III-IV, sec. VI-VII, sec. X-XI.
Trohani 1998-2000; Sandu-Cuculea 2005 p. 52-53.
b. Strada Stoiciului.
Com. Brănești, Jud. Ilfov.
Situl este localizat la cca. 500 m nord de pădure, 200 m est de drumul comunal, la 60-80 m vest de lac și la 10 m sud de axul străzii și se află pe un teren în pantă ușoară de la nord spre sud. pe traseul autostrăzii București-Constanța, la nord de sat.
Săpături de salvare în 1991-1993 realizate de P. Damian, E. Teodor, A. Păunescu, D. Mihai.
A fost cercetat un complex căpăcuit pe aproape întreaga suprafață de o lentilă de pământ galben care conținea fragmente ceramice, printre care cinci fragmente dintr-un pithos. Un alt complex, probabil o locuință, a fost identificat pe o zonă cu foarte multe fragmente ceramice de la vase modelate cu mâna, sparte in situ, bucăți mici de chirpici, și un vârf de lance din fier. Număr mare de fragmente de vetre aflate în gropi, ”grijă” pentru soarta lor după dezafectare. Un fragment este decorat cu linii paralele, incizate, trasate cu șnurul, probabil de la o vatră-altar.
Sec. II-I î.e.n.
Mănucu-Adameșteanu et al 2009.
123. Vadu Săpat
a. Budureasca 4 -Puțul Tătarului B60:C60.
Com. Fântânele, jud. Prahova .
Valea Budureasca este situată în zona dealurilor subcarpatice, pe malul drept al pârâului Budureasca, în estul județului Prahova la o distanță de aproximativ 5 km. nord de orașul Mizil. Au fost identificate 31 de situri arheologice ce cuprind mai multe niveluri de locuire, într-un areal de cca. 10 km², printre care și așezarea de la Puțul Tătarului care se află pe terasa înaltă a pârâului Budureasca.
Identificată în 1959, săpături realizate în 2000 de M. Peneș, B. Ciupercă, C. Dmitrescu.
Au fost cercetate mai multe locuințe, de dimensiuni diferite, unele dintre ele cu vetre. Două locuințe au fost identificate sub forma unor zone compacte de chirpic ars, uneori cu urme de nuiele. Într-un complex, posibil locuință, a fost descoperită o fibulă de bronz cu piciorul decorat cu o proeminență romboidală, încadrată în Latène mijlociu. O altă locuință de mari dimensiuni avea în cuprinsul ei o grupare de ceramică spartă în situ și o vatră fără gardină, lutuită și puternic arsă. Unele locuințe au fost distruse în incendiu. Au fost cercetate mai multe gropi menajere, cu forme diferite (clopot, circulare, de formă neregulată). În general aveau umplutura din pământ negru cenușiu, cu pigmenți de cărbune și chirpici și uneori arsură, și conțineau fragmente ceramice, bucăți de perete ars, oase, pietre. Una din gropi a fost umplută cu chirpic ars provenind de la pereții unei locuințe incendiate.
De remarcat este o groapă pe fundul căreia exista o aglomerare de pietre, majoritatea de mari dimensiuni, nearse, sub care erau alte pietre de dimensiuni mai mici cu urme de arsură. Între pietre, în planuri și poziții diferite, au fost amplasate fragmente ceramice, iar printre acestea s-au găsit fragmente de vatră. Circumferința gropii este marcată de oase de animale, nearse, provenite în majoritate de la maxilare și așezate cu dinții spre interiorul gropii. Un alt complex consta dintr-o grupare de oase provenind de la diverse animale, sparte și depuse direct pe sol fără a se realiza o amenajare prealabilă. Nu în ultimul rând, o groapă are depus pe fund un craniu de porc mistreț.
Vârf de săgeată trimuchiată fără peduncul, fragment cercel de tâmplă din bandă de bronz cu decor perlat. Fibulă de bronz cu piciorul decorat cu o proeminență romboidală, încadrată în Latène mijlociu
Sec. IV – II î.e.n.
Stratigrafia: așezare getică; sec. V-VII, XVI.
Peneș et al 2001 a; Lichiardopol et al 2002; Lichiardopol et al 2003; Lichiardopol et al 2004; Lichiardopol et al 2006; Lichiardopol et al 2007; Lichiardopol et al 2010 a.
b. Budureasca 7 La Hula.
Com. Fântânele, Jud. Prahova.
Valea Budureasca este situată în zona dealurilor subcarpatice, în estul județului Prahova la o distanță de aproximativ 5 km nord de orașul Mizil.
În așezarea getică din acest punct au fost cercetate trei gropi și o locuință. O primă groapă, menajeră, avea forma de clopot și umplutura de pământ negru cenușos era puternic pigmentată cu chirpici și cărbune. Gura unei alte gropi era marcată de pietre mari de râu, nearse, dispuse pe circumferință. Umplutura de pământ negru cenușiu sfărâmicios conținea pigmenți de chirpici și cărbune, fragmente mari de oale lucrate cu mâna, neîntregibile, un corn și un cap femural de bovideu. Ultima groapă conținea fragmente de vatră spartă. În locuința descoperită, cu plan rectangular și colțurile rotunjite, erau comasări de ceramică, oase mari, un craniu și gheare de animale, bucăți mari de lipitură, pietre arse, toate dispuse orizontal pe fundul amenajării.
Ceramica recuperată este în general lucrată cu mâna, din pastă grosolană, gălbuie sau cărămiziu roșcată, arsă și nearsă secundar. Ceramica lucrată cu roata este din pastă fină cenușie, uneori lustruită la negru. Trebuie menționată descoperirea unei apucători de capac avimorfă (vultur) provenind de la un capac lucrat cu mâna.
Sec. IV – II î.e.n.
Peneș et al 2001 b; Lichiardopol et al 2002.
124. Vadul Pașii.
Jud. Buzău.
Pe un promontoriu aflat pe terasa medie, stângă a Buzăului, în apropierea confluenței cu râul Câlnău.
Au fost identificate resturile arheologice ale unei așezări getice.
Sec. II-I î.e.n.
Bobi 1999 , p. 67.
125. Valea Argovei
a. Vlădiceasca-Ghergălăul Mare.
Com. Valea Argovei, Jud. Călărași.
La marginea de sud a satului Vlădiceasca în apele lacului Frăsinet, la cca 200 m de mal se află două insule apropiate, Ghergălăul Mare și Ghergălăul Mic. Pe insula Ghergălăul (lungime 100 m, lățime 40 m, înălțime 5,80 m față de nivelul apei), este un platou ce se continuă cu pante abrupte până la nivelul apei.
Au fost efectuate în 1970 cercetări de teren de către D. Șerbănesu și Barbu Ionescu, în 1973-1975 sondaje și săpături de salvare și în 1980 săpături de către G. Trohani.
În cele 2-3 niveluri de locuire (puse în evidență de suprapunerea locuințelor) au fost identificate 44 de locuințe și 11 gropi. Locuințele erau de suprafață, cu podeaua adâncită în sol, dreptunghiulare, rar trapezoidale. În special la cele de dimensiuni mari este posibilă existența unor pereți de chirpic. Acoperișul era probabil în două ape, din stuf. A fost descoperit un fragment de olan. Gropile din afara locuințelor aveau dimensiuni reduse, forma cilindrică și inventarul sărac. Un complex de mari dimensiuni (5,80×7,35 m) avea fragmente de pereți prăbușiți din chirpic și conținea trei vetre, dintre care una era decorată, fiind considerat din acest motiv locuință de cult.
Se precizează faptul că în jurul ei erau cel puțin șapte așezări rurale, care însă nu au fost publicate/cercetate.
Materialul arheologic cuprinde ceramică de import- askos, amfore cărămizii-roșiatice multe din Heraclea Pontica, Sinope, Thasos (una cu ștampilă), Rhodos. A mai fost descoperit un fragment de ”bol delian” getic. Ceramica getică lucrată cu mâna: vase mari, borcane cu brâuri în relief, proeminențe, castroane, străchini, cupe cu picior, fructieră cu corp tronconic și piciorul prevăzut cu ferestre triunghiulare. Ceramica lucrată cu roata: kratere, căni, cupe cu picior, castroane. ”Boluri deliene” getice, decorate. Piese din metal: pinten de fier, cuțit, cui, verigă, săpăligă, pumnal, fragment placă de centură placat cu foaie de cupru și aur, fibulă cu piciorul întors, aplică de plumb. fragmente brățară de bronz, fragment de toartă de căzănel în formă de cap de lebădă (analogie la Popești, prima jumătate a sec. I î.e.n.). Inel sigilar de bronz cu Heracles trăgând cu arcul. Fragment de fibulă de argint cu resort bilateral și arc triunghiular în secțiune, fragment de vas cu toartă argint decorat cu semiove duble. Doi butoni hemisferici de bronz, un fragment de verigă, un fragmentde brățară cu balama similară cu brățările celtice, sec. al II-lea î.e.n.; o fibulă de fier cu resort scurt și coardă interioară (prima jumătate a sec. I î.e.n.); fibulă cu arcul lat, puternic arcuit în formă de S picior terminat cu proeminență conică apropiată de fibulele romane din a doua jumătate a sec. I î.e.n.-sec I e.n.; De asemenea, s-a descoperit un fragment din buza unui vas de sticlă, gălbui, decorat cu caneluri orizontale, circulare, sticla fiind obținută prin metoda presării
(sec. I î.e.n.). O toată de vas de bronz cu cap de lebădă, din prima jumătate a sec. I î.e.n.
Mijlocul sec. al III-lea-sec. II î.e.n (cf. Măndescu sfârșitul sec. al III-lea- începutul sec. al II-lea î.e.n.).
Stratigrafia: tell neolitic, Boian, Gumelnița; așezare getică.
Trohani 1975 b.; Trohani 1976. Șerbănescu, Trohani 1987; Trohani 1987.
b. Ghergălăul Mic.
Jud. Ilfov.
La sud de satul Vlădiceasca și la 20 m nord de Ghergălăul Mare, se află ostrovul Ghergălăul Mic. Sondaj efectuat în 1975 de G. Trohani.
Este un tell Boian-gumelnițean, în care a fost identificată o depunere de 0,90-1 m, cu material getic.
Sec. II-I î.e.n.
Șerbănescu, Trohani 1978, p.32; Turcu 1979b p. 70.
c. Vlădiceasca-Ochiul lui Velicu. .
Com. Valea Argovei, Jud. Călărași.
Pe valea Mostiștei, pe malul stâng al Argeșului spre lacul Frăsinet.
Sondaje realizate de G. Trohani în 1980-1981.
S-au identificat fragmente ceramice și complexe de locuit, două locuințe semiadâncite.
Ceramica lucratăcu mâna străchini cu apucători vălurite, apucătoare de vas urnă, la roată -funduri inelare de străchini sau căni, buză de amforă , fragmente amfore.
Sec. III-I î.e.n.
Trohani 1983 p.32-34.
126. Valea Călugărească.
Jud. Prahova.
Fragmentele ceramice identificate în cadrul cercetărilor de suprafață conduse de V. Teodorescu atestă o așezare. .
Sec. II-I î.e.n.
Turcu 1979b p. 70.
127. Valea Colceagului.
Pe malurile Pârâului Colceagul, puțin înalte și cu pante line și lungi. Pârâul are numeroase iazuri.
În mai multe puncte de-a lungul văii au fost identificate urmele unor așezări getice.
Sec. II-I î.e.n.
Trohani 1986 a, p. 22-32.
128. Valea Lupului.
Com. Chichilău, Jud. Buzău.
Este o așezare getică, pe vârf de deal, nefortificată.
Sec. II-I î.e.n.
Trohani 1992-1995, p. 72.
129. Vârteju.
Com. Măgurele, Jud. Ilfov.
Situl se întinde pe panta și platoul terasei înalte a malului nordic al râului Ciorogârla, pe o fâșie de teren de 100-150 m lățime, imediat la sud de str. Unirii. Lotul de la nr. 103 se află în marginea vestică reperată a sitului, la cca. 50 m est de intersecția str. Unirii cu str. Văii. Cercetări de teren și de suprafață în anii 1987, 2006, 2007, 2008 realizate de către A. Ștefănescu și V. Sandu-Cuculea.
Au fost cercetate o locuință de suprafață, un bordei și două gropi, dintre care una este posibil să fi fost o groapă rituală. Printre materiale descoperite în locuință se remarcă o greutate fragmentară din lut ars și numeroase bucăți de dimensiuni mari de lipitură arsă, care păstra amprentele nuielelor din care fuseseră ridicați pereții.
Groapa presupusă a fi de cult avea pe 0,30 – 0,35 m înălțime de la bază, pe umplutura formată numai din cenușă, câțiva cărbuni și concrețiuni calcaroase, în care, între 1 și 1,10 m adâncime s-au găsit mai multe fragmente de pietre dure aplatizate și unul din calcar. În cenușa de deasupra și de dedesubtul pietrelor erau numai fragmente ceramice de la vase modelate cu mâna și la roată. Singurul curs de apă din albia căruia au putut fi aduse pietrele găsite în această groapă este Argeșul, aflat la cca. 5 km sud de așezare.
Sec. II-I î.e.n.
Stratigrafia: așezare getică; sec. II-III e.n., sec. IX-XI.
Sandu-Cuculea 2010.
130. Vasilați.
Jud. Ilfov.
Sondaj realizat în 1968 de D. Șerbănescu.
În punctul Moșneagu a fost identificat prin săpături un strat de cultură Latène de 0,60 m grosime.
sec. II-I î.e.n.
Turcu 1979b, p. 69.
131. Vlădeni – Popina Blagodeasca.
Com. Vlădeni, Jud. Ialomița.
Martor de eroziune din care se desprind 5 brațe delimitate de văi înguste.
Cercetări efectuate în 2000-2007 de Ș. Olteanu și E.Corbu.
Complexele descoperite sunt reprezentate de mai multe bordeie, gropi, două concentrări de lipitură arsă și materiale arheologice, un complex nedeterminat (șanț). Majoritatea gropilor au o formă tronconică cvasicilindrică sau neregulată, iar bordeiele, de formă dreptunghiulară, cu colțurile rotunjite, au trepte de coborâre și podeaua bătătorită. Un șanț cercetat avea lățimea 0,6 m, și adâncimea 0,52 m. O groapă tronconică conținea bucăți de chirpic, arsură de lemn, scoici, melci, oase, fragmente de la 18 vase (trei vase de provizii, patru amfore de tip neprecizat, o strecurătoare, trei vase de ceramică neagră, o ceașcă, cinci borcane cu butoni și brâu alveolat). Locuirea getică a fost puțin intensă, observându-se distanțele relativ mari între complexe, precum și inventarul sărac. Un cuptor cu vatra rotundă, amenajată pe un pat de cioburi de amforă, fiind posibil cuptor de meșteșugar. Avea în el oase de animale, lut, ceramică.
Importurile sunt reprezentate de amfore elenistice, fragmente de la castroane și străchini cu gura invazată, cu firnis negru sau roșietic-castaniu. vase cu mâna: borcane, vase tronconice și bitronconice, cu proeminenșe, brîuri, castroane, străchini, cești, strecurători. cu roata rare: castroane, vase de provizii pithoi, căni.
Sec. IV-III î.e.n.
Stratigrafia: Gumelnița; epoca bronzului; așezare getică; Dridu, locuire medievală timpurie sec. IX-X.
Olteanu, Corbu 2001; Olteanu, Corbu 2002; Olteanu, Corbu 2003; Corbu 2004; Corbu 2005; Corbu, Trofin 2006; Corbu 2007; Corbu 2015 p. 152; Corbu 2017 p. 158.
132. Zărnești.
Jud. Buzău.
Pe terasa dreaptă a pârâului Câlnău.
Au fost descoperite fragmente ceramice în cadrul unei cercetăre realizate de M. Constantinescu, fiind descoperită o așezare.
Sec. II-I î.e.n.
Bobi 1999, p. 68.
133. Zimnicea-Cetate.
Jud. Teleorman.
La limita dintre Câmpia Română și lunca Dunării, pe un promontoriu (înălțime aproximativ 25 m, lățimea maximă a suprafeței 150 m), fiind mărginită la sud-vest de faleza Dunării.
Cercetată încă din sec. al XIX-lea, apoi campanii de săpături sistematice în anii 1924, 1948-1949, 1966-1975, 2000-2004, cercetări realizate succesiv de V. Dumitrescu, I. Nestor, A. Alexandrescu, M. Babeș, G. Trohani, D. Spânu.
În urma reanalizării documentației de șantier. D. Spânu a arătat faptul că nu a existat val de apărare, zona mai înaltă din nordul sitului având complexe de locuit pe ea, și nici șanț de apărare. Un posibil șanț a fost observat la est și sud-est, cu lărgimea de 30 m, care însă nu a fost cercetat. Paralel cu acesta era un al doilea șanț, însă cele două par mai degrabă formațiuni datorate eroziunii naturale și antropice. Au fost identificate două faze de locuire din a doua epocă a fierului. Prima corespunde sec. IV-III î.e.n. (328-88 î.e.n.), având trei niveluri. Faza târzie din sec. II-I î.e.n., are unul sau două niveluri. Pe platou (dimensiuni maxime 150×150 m) s-a observat o locuire mai intensă în colțul de nord-est și de sud-vest, fiind descoperite urmele unor construcții din lemn și piatră. În partea de nord a sitului au fost cercetate două locuințe cu dărâmături ce conțin lemn putrezit, lutuială, bolovani și lespezi neregulate. În apropiere au fost descoperite fragmente ceramice (de la pythoi locali, sau de la recipiente de dimensiuni mai mici) cu urme evidente de rebutare, care sugerează prezență în vecinătatea suprafeței cercetate a activității unui atelier de olar. Locuințele nu au urme de incendiere. Înflorirea maximă a fost în sec. III-mijlocul sec. I î.e.n. Stratul de cultură dens, urmele de locuire, prezența gropilor de provizii, a posibilelor ateliere sugerează o locuire permanentă. Spre nord și est, pe o distanță de aproximativ 500 m au fost identificați și cercetați tumuli aparținând necropolei așezării, ritul funerar practicat fiind incinerația și inhumația, în câteva cazuri.
Datare pe baza materialului arheologic: fibule tracice, fibule de schemă Latène timpurie/ mijlocie/târzie, fibulă de epocă imperială timpurie puternic profilată, vârfuri de săgeți cu trei muchii, pithoi cu rozete și palmete ștampilate cu o matriță în pasta moale, fragmente de amfore de import din Thasos, Heraclea Pontică, Cos, Sinope, kantharos, askoi, fragmente ceramice pictate de import, o brățară de bronz, monede Filip II, Alexandru cel Mare, Alopeconessos-Chersonesul Tracic. A fost semnalat un fragment de matriță pentru turnarea fibulelor de tip tracic
Sec. IV-I î.e.n
Stratigrafia: urme epoca bronzului, Hallstatt; așezare getică; epoca medievală.
Nestor 1949; R. Vulpe 1966; Babeș et al. 2003; Babeș et al 2004; Babeș et al. 2005a; Babeș et al. 2006a; Trohani 2006b; Spânu 2006; Măndescu 2010 p. 216-229; Spânu 2014; Măndescu 2009
VII. Complexele descoperite.
Un aspect important în definirea siturilor getice, pe lângă elementele de fortificare, este reprezentat de complexele descoperite care, coroborate de inventarul arheologic pe care îl cuprind, oferă informații despre caracterul sitului și anvergura locuirii: simplă așezare, dava, cetate, loc de cult. Acestea sunt reprezentate de complexe de locuit, care pot fi bordeie, locuințe de suprafață sau locuințe semi-îngropate, gropi, vetre, cuptoare, ateliere, complexe de cult, diverse aglomerări de materiale. Statistici realizate pe perioade cronologice care să evidențieze frecvența fiecărui tip de complex în așezările cercetate, eventual chiar asociat cu gradul de cercetare din fiecare sit, se pot realiza, un exemplu fiind în recenta lucrare de doctorat a dr. Monica Nicolăescu, dar cel puțin în cazul de față am considerat că asemenea statistici nu ar fi relevante, iar informațiile oferite de o asemenea abordare neconcludente. Aceasta deoarece pentru mare parte din siturile în care au fost evidențiate mai multe faze de locuire, în rapoartele de săpătură sau studiile publicate nu este precizat cărei faze îi aparține fiecare complex cercetat. De asemenea, după cum am precizat la începutul lucrării și cum consideră inclusiv dr. Nicolăescu, având în vedere că în majoritatea siturilor suprafața locuirii nu a putut fi stabilită sau nu a fost cercetată în totalitate, este evident că numărul complexelor investigate este foarte mic comparativ cu numărul real al acestora, astfel încât imaginea pe care o avem în prezent asupra complexelor din așezări este cu siguranță inexactă. Altfel formulat, după cum remarca și V. Haheu, analizând locuințele din așezări din sec. VII-III î.e.n. din zona carpato-nistreano-pontică, numărul de complexe cunoscute depinde strict de nivelul cercetărilor efectuate în fiecare sit.
În continuare vor fi prezentate o parte din complexele descoperite pentru a evidenția caracteristicile lor generale, dar și particulare acolo unde este cazul. Demersul a urmărit în linii mari evoluția pe etape cronologice, în măsura în care acest lucru a fost posibil.
VII. 1. Complexe de locuit.
Complexele de locuit sunt reprezentate de bordeie, locuințe de suprafață și locuințe semi-adâncite. Acestea din urmă mai sunt cunoscute ca locuințe semi-îngropate, semi-bordeie sau locuințe cu baza adâncită. Din literatura dedicată așezărilor getice nu se poate preciza o adâncime exactă pe care o aveau aceste complexe sau alte detalii clare pentru a le identifica, terminologia diversă reflectă însă un tip de locuințe cu podeaua adâncită dar cu pereți ridicați deasupra solului care susțineau acoperișul. V. Haheu propune să fie denumite ”locuințe adâncite” și subliniază necesitatea uniformizării terminologiei.
Pentru sec. IV-III î.e.n. au fost în general descoperite mai multe bordeie decât locuințe de suprafață sau locuințe semi-adâncite, dar proporția pare să se schimbe treptat până în sec. II-I î.e.n când locuințele de suprafață devin predominante. Acest lucru nu poate indica însă, cu certitudine, preferința pentru un anumit tip de locuință într-o anumită perioadă sau o evoluție în materie de construcții, dacă ținem cont de faptul că în unele așezări, strict dependent de stadiul cercetărilor, au fost găsite mai multe complexe de locuit, iar în altele doar câte unul sau două. De asemenea, în unele așezări existența locuințelor este atestată doar prin descoperirea de lipitură arsă, zgură, resturi de chirpici, uneori cu urme de nuiele sau pari, care proveneau cel mai probabil de la pereții construcțiilor. În aceste cazuri în mod evident nu se poate vorbi despre o planimetrie a complexelor sau alte detalii legate de modul de realizare a lor. Prezența doar a bordeielor sau doar a locuințelor de suprafață într-o așezare nu înseamnă în mod necesar o încadrare cronologică a acelei așezări în perioada timpurie a sec. IV-III î.e.n. respectiv sec. II-I î.e.n.. Complexele în sine, independent de inventarul lor, nu reprezintă indicatori cronologici, cel puțin în acest stadiu al cercetărilor.
Bordeiele erau rectangulare (uneori cu colțurile rotunjite) rotunde sau ovoidale, cu pereții realizați din lut amestecat cu paie sau nuiele și podeaua din lut bătătorit. Locuințele de suprafață erau rectangulare, avea pereții făcuți din bârne de lemn sau nuiele împletite lipite cu lut, podeaua era tot din lut bătut, iar acoperișul probabil din stuf, trestie, realizat în două ape. Sursa de căldură era reprezentată de vetre sau cuptoare prezente în interiorul locuințelor.
Din sec. IV-III î.e.n. au fost cercetate cinci bordeie la Albești-Dealul lui Panait, câte o locuință la Bila-La Fântână și Mihail Kogălniceanu, resturile unei locuințe la Brăilița, peste 20 de bordeie la Bucu-Pochină, un bordei și probabil două locuințe de suprafață la Budești-Punctul 5, două semibordeie la Cernica, două bordeie la Hotarele-Ciricile și la Schitu-La Conac, două semibordeie și o locuință de suprafață la Petrișoru-Ulmii lui Țârlea, un bordei și o locuință de suprafață la Pietroiu-Gîldău, o locuință de suprafață la Spiru Haret, două bordeie la Vlădeni. La Pietroasa Mică-Gruiu Dării, din perioada de existență a așezării nefortificate au fost cercetate în ultimii ani mai multe complexe care au dovedit de altfel existența așezării getice în sec. IV-III î.e.n., perioadă pentru care anterior erau cunoscute foarte puține materiale. Astfel, au fost descoperite un bordei și o locuință de suprafață incendiată, considerată de autorii descoperirii ca locuință sezonieră având în vedere stratul de lutuială superficial aplicat pe pereți.
Din perioada următoare, respectiv începând cu sec. III-II î.e., la Budești-Punctul 3 au fost descoperite 4 locuințe de suprafață. Una dintre acestea avea într-un colț 14 greutăți de lut depuse într-o groapă, o altă piesă a fost găsită alături, provenind cu siguranță de la un război de țesut. La Chirnogi s-au cercetat 15 bordeie, unul dintre ele avea colțurile rotunjite și avea în mijloc două gropi, provenind probabil de la parii care susțineau acoperișul care era în două ape. Alte două locuințe au fost interpretate drept atelier respectiv locuință de cult și vor fi menționate la subcapitolele corespunzătoare.
Mai multe bordeie și locuințe de suprafață afectate de arătură au fost cercetate la Giurgeni-Mozacu. Una dintre locuințe avea pereții făcuți din nuiele groase și dese, iar podina din lut bătătorit. La Malu Roșu și Mătăsaru au fost cercetate doar câte două bordeie, în timp ce la Pleașov s-au identificat patru locuințe de suprafață dispuse de-a lungul valului. Câte trei semibordeie și trei locuințe de suprafață au fost identificate la Sibiciu de Sus, cercetate doar parțial. O locuință adâncită și cinci bordeie au fost cercetate la Unirea-Rău. Locuința avea o groapă în partea sudică în care erau oasele unui braț de copil. Groapa era acoperită cu un strat de loess iar lângă ea era și o groapă folosită probabil pentru un stâlp de susținere a acoperișului.
La Vlădiceasca a fost cercetat un număr mare de complexe de locuit, 56 locuințe de suprafață descrise în rapoartele de cercetare, având forma în general de patrulater, cu pereții construiți din chirpici și acoperișul probabil din două ape, acoperit cu stuf. Unele dintre ele aveau trepte de intrare iar la interior aveau amenajate gropi sau vetre.
În așezările din sec. II-I î.e.n. rezultatele săpăturilor par să pună în evidență mai bine complexele de locuit, acest lucru fiind datorat și numărului mai mare de așezări din această perioadă cercetate prin săpături arheologice. Din punct de vedere al construcției, aparent sunt preferate locuințele de suprafață în defavoarea bordeielor. La fel ca în perioada anterioară, în majoritatea cazurilor locuințele de suprafață și cele semi-îngropate erau de formă patrulateră, uneori cu colțurile rotunjite, aveau pereții realizați din împletitură de nuiele lipite cu lut, iar podeaua era făcută din lut bătut. Acoperișul era cel mai probabil în două ape, însă în foarte puține cazuri au fost identificate urmele parilor care îl susțineau sau alte elemente de construcție.
Unul din cele patru bordeie de la Mogoșoaia avea un prag pe marginea estică, iar trei dintre ele, inclusiv acesta, aveau la interior câte o groapă de provizii.
V. Leahu preciza că în primul nivel de locuire la Cățelu Nou au fost descoperite bordeie, unele dintre ele cu trepte de acces, iar în al doilea ”colibe de suprafață”. Unul din cele opt bordeie cercetate avea trepte de intrare în bordei dar și o treaptă pentru intrarea într-o groapă descoperită în interior. De asemenea, au fost identificate inclusiv gropile parilor de susținere a acoperișului, câte două la capetele axului lung al bordeiului, ceea ce l-a determinat pe cercetător să presupună că acoperișul a fost refăcut la un moment dat. Merită menționat și un bordei alcătuit din două gropi circulare care erau despărțite de un prag dar comunicau în partea superioară. Un complex deosebit este reprezentat și de bordeiul nr. 8 care s-a fost considerat că ”aparținea unui fierar”. Legat la acoperișul complexelor, autorul consideră că, pe baza cenușii și a pământului ”cu aspect cenușos” din bordeie, ar fi fost folosită trestia sau păpurișul. În ceea ce privește locuințele de suprafață, acestea au fost identificate la o adâncime foarte mică fiind distruse de lucrările agricole repetate, totuși autorul precizând modul de construire al acestora, respectiv ”pe un schelet de pari groși, care susțineau o împletitură deasă de nuiele; peste acest schelet lemnos a fost așternut un strat gros și dens de lipitură de lut amestecată cu păioase”, informații obținute pe baza resturilor descoperite ”aglomerări de chirpic răvășit”.
La Radovanu-Gorgana a doua locuințele din primul nivel de locuire au fost dărâmate iar terenul nivelat, astfel încât doar locuințele din al doilea nivel au putut fi cercetate, în timp ce al treilea nivel a fost grav afectat de lucrările agricole. S-a observat că spațiul pe care au fost construite locuințele a fost în prealabil amenajat prin adăugarea unui strat de nivelare din lut galben, cu grosimi variabile între 0,04-0,07 m. În ceea ce privește organizarea complexelor de locuit în interiorul așezărilor, nu a putut fi observată o regulă în ceea ce privește orientarea și dispunerea acestora. Locuințele, aparținând după cum s-a precizat celui de-al doilea nivel, erau de suprafață, cu vetre la interior, acoperite ”cu trestie sau paie” dar și cu țigle și olane, fragmente din acestea fiind descoperite în așezare, în strat sau în gropi, nu însă și în locuințe. Au fost descoperite urme de gropi de stâlpi care probabil erau folosiți pentru susținerea acoperișului. Câteva locuințe aveau la interior aglomerări de pietre de râu, cu o funcționalitate necunoscută. O parte din locuințele cercetate au fost incendiate. Un element particular este legat de o locuință în care a fost identificat un posibil perete despărțitor.
La Popești au fost cercetate mai multe locuințe și anexe, dar și un important ”centru rezidențial”. Modalitatea de ridicare a locuințelor este similară cu restul așezărilor, o diferență constând în faptul că la Popești locuințele aveau acoperișul realizat și din imitații de țigle grecești, care au fost descoperite cu precădere în partea de sud-est a așezării, în zona centrului rezidențial. Nona Palincaș a emis ipoteza că spațiul de la Popești a fost împărțit în loturi, bazându-se pe constatarea că majoritatea construcțiilor din primele trei niveluri sunt suprapuse de alte construcții, ridicate pe același loc.
Alte așezări în care s-au descoperit locuințe de suprafață sunt Mironești, Dudești, Șuvița Hotarului, Suharna, Valea Coșarului, La Slom, La Stână, Valea Fântânilor, Cătălui, majoritatea fiind dreptunghiulare sau cu colțurile rotunjite, construite în același mod ca locuințele din celelalte așezări.
La Bordușani în cele două niveluri de locuire s-a putut constata că locuințele (din care au fost cercetate 12 de suprafață) sunt dispuse relativ paralel, cu intervale de 1,50-2 m între ele ceea ce sugerează o oarecare preocupare pentru urbanism, fiind realizată o ”rețea stradală”, care pare să se păstreze în ambele niveluri de locuire. Monografia publicată a sitului conține publicarea materialului descoperit pe complexe, ceea ce a permis autorului anumite constatări legate inclusiv de dispunerea pieselor în locuințe, respectiv zone preferate pentru activități casnice. Două locuințe aveau mai multe greutăți de lut ars, pietre de râșniță dovedind practicarea țesutului și a pescuitului. Una din locuințe avea pereții tencuiți la exterior și fățuiți și avea înăuntru o vatră rotundă, remarcându-se în inventar prezența greutăților, fusaiolelor și rondelelor. O altă locuință avea la interior două vetre iar în afara locuinței lângă intrare era scheletul incomplet al unui copil. O altă locuință avea trei vetre, fiind descoperite de asemenea ”fragmente din ancadramentul unei porți sau ferestre”, din lut ars. O altă locuință avea pe latura de vest o prispă de 3 m, și în interior o vatră decorată. La Dulceanca au fost preferate bordeiele, fiind grupate spre centrul și jumătatea sudică a așezării.
În așezarea de la Grădiștea au fost cercetate 18 bordeie și 24 locuințe de suprafață, iar grosimea diferită a stratului de cultură din zonele așezării sugerează o mutare a locuițelor în anumite zone ale popinei, remarcându-se și ”asocierea în perechi” a majorității bordeielor. Mai multe din locuințele săpate aveau trepte de intrare. Unul din bordeie era oval și a suferit mai multe amenajări interioare, având o platformă de peste 3 m, o poliță, și alte două trepte cu diverse utilități (drept lavițe, zone de dormit). Bordeiul mai cuprindea două alveolări de 0,60 m și 0,70 m care conțineau multe materiale arheologice și în partea de sud resturile a 3 cuptoare suprapuse. Intrarea avea două trepte. După ce nu a a mai fost locuit, bordeiul a fost utilizat drept groapă menajeră.
O locuință de la Iedera avea dimensiuni de cca. 4 x 4 m, a fost ridicată pe o fundație de piatră de râu, cu pereți de chirpici și nuiele. Locuința a fost incendiată.
La Tinosul, pereții locuințelor erau ridicați din bârne prinse între ele cu ”cuie de fier și scoabe, iar ușile erau prinse cu țâțâne și închise cu cârlige”
La Bragadiru s-au cercetat 24 de locuințe și bordeie aparținând unui singur nivel, aglomerate mai ales în partea sud-estică a terasei, iar dintre ele unele erau elipsoidale. Cu excepția unui caz, în care au putut fi identificate în locuința de suprafață resturi carbonizate de stâlpi de lemn, nu au fost identificate gropi de pari. Într-un bordei erau bucăți de cărbune provenit de la bârne carbonizate, care, după dispunerea lor, ar fi putut proveni de la un acoperiș din scânduri. Doar două dintre locuințele cercetate avea urmele unei podele amenajate, din lut bătătorit. La Bucureștii Noi s-au identificat atât bordeie cât și locuințe de suprafață, concentrate spre zona centrală a așezării, doar una dintre ele având la interior o vatră, iar la Cătunu 30 de locuințe semi-îngropate și patru locuințe de suprafață.
La Cârlomănești complexele de locuit au fost identificate doar pe baza urmelor de podele lutuite, aglomerări de lipitură arsă provenind de la pereții locuințelor, gropi de pari și vetre in situ descoperite. Locuințele ar fi fost dezafectate și suprafața nivelată sau resturile lor au fost aruncate în gropi. În această așezare au mai fost descoperite și construcții de mari dimensiuni, care se consideră că aveau un rol public. Clădirea ”A” a fost distrusă ca urmare a unui incendiu, avea scheletul format din împletitură de nuiele lipite cu lut, dărâmăturile acoperind o zonă de 10×10 m, pământ ars până la vitrifiere. Inventarul locuinței cuprindea greutăți de lut, lustruitoare, fusaiole, râșniță, monede, ceramica, dar și fragmente de statuete zoomorfe. În apropierea clădirii a fost găsită o groapă care conținea peste 130 de fragmente de statuete zoomorfe. M. Babeș consideră acest edificiu unul public, și nu templu. Celelalte două edificii cercetate, B și C sunt considerate sanctuare.
Din nivelul corespunzător, conform cercetătorilor, celei de-a doua jumătăți a sec. al II-lea î.e.n una din locuințele de la Piscu Crăsani de pe ”mamelonul estic”, un bordei, avea la interior 23 de greutăți de lut piramidale și conice, suprapuse de stratul de dărâmătură, bordeiul fiind incendiat. Majoritatea greutăților erau aranjate în linie, sugerând faptul că ar proveni de la un război de țesut vertical. O altă locuință, de suprafață, avea podina din lut galben, cu urme de arsură, și au fost identificate urmele bârnelor de lemn carbonizate care marcau peretele și împărțeau complexul în două. Din nivelul următor, sfârșitul sec. al II-lea î.e.n.-începutul sec. I î.e.n., această locuință este refăcută, fiind descoperite numeroase materiale arheologice în suprafața ei, inclusiv o fibulă de argint, un fragment de oglindă, mărgele de sticlă,, fragmente de vase de import, amfore de Rhodos. Și această locuință a sfârșit incendiată iar ulterior, în ultimul nivel din prima jumătate sec. I î.e.n., a fost ridicată o altă locuință. Pe terasa II de la Târcov au fost descoperite resturile unei construcții rectangulare, cu dimensiunie de 3,30×2,90 m, care reprezenta probabil fundația unui turn din lemn, cu rol de supraveghere.
VII.2. Gropi.
Gropile reprezintă complexul cel mai des întâlnit în așezările din Muntenia, dar nu numai. Acestea puteau fi menajere, de provizii, gropi penteu extragerea lutului, în funcție de inventarul conținut, și aveau forme diverse – clopot, cilindrice, neregulate, ovale. În ceea ce privește structura sau modul de realizare a gropilor, nu se pot consta diferențe sau evoluții în timp. Gropile de provizii aveau uneori pereții lutuiți și arși intenționat, cum e cazul la Bordușani. În ceea ce privește locul descoperirii acestor complexe, acestea erau dispuse atât în interiorul locuințelor, cât și în spațiul exterior, majoritatea dintre ele. Se poate considera că unele gropi aveau o dublă utilizare, fiind inițial folosite pentru păstrarea proviziilor iar ulterior drept gropi menajere.
La Bucu-Pochină s-au cercetat peste 100 de gropi, remarcându-se una dintre ele, care conținea aprox. 50 kg de lut vitrificat, iar sub el fragmente de amfore.
Cazurile cele mai reprezentative sunt la Grădiștea, unde au fost cercetate peste 200 de gropi și la Bordușani unde sunt peste 100 de gropi.. Este de remarcat că ambele situri aparțin sec. II-I î.e.n., dar numărul mare de gropi descoperite se datorează cu siguranță mai degrabă cercetărilor extensive efectuate aici și publicării în monografii a descoperirilor, decât perioadei de existență a așezărilor.
Un număr mare de gropi au fost cercetate și la Cârlomânești, aproape 200, fiind gropi de provizii, de extragere a lutului, menajere.
În funcție de materialul arheologic pe care îl conțineau gropile, unele dintre ele au fost încadrate într-o categorie aparte, așa numitele gropi de cult sau gropi rituale. Este vorba despre gropi care au depuse în ele oseminte umane sau oase de animale, piese miniaturale, vase depuse întregi sau alte piese deosebite.
În mica așezare de la Șuvița Hotarului a fost cercetată o groapă ce avea în ea scheletele unui bărbat și al unei femei, și oase izolate de la un copil, împreună cu două vase depuse, acestea fiind considerate dovezi pentru practicarea sacrificiilor umane, conform cercetătorului V. Sîrbu. La Spiru Haret o groapă avea pe fund scheletul unui cerb.
O groapă de la Pietroiu-Gîldău avea în inventar trei căni aproape întregi și gura alteia, o amforă thasiană fragmentară, depuse cu gura în sus, fiind denumită ”groapă cu ofrande”, din cauza depunerii celor patru căni (”întregi”, deși se precizează că nu sunt toate întregi), considerându-se că nu se putea renunța la niște piese bune din alte motive O altă groapă avea o depunere de oase de animale nearse pe o grosime de 0.40m.
Una din gropile de la Bucu-Pochină conținea o brățară spiralată din bronz, cu terminație în formă de cap de șarpe.
La Bucureștii Noi a fost cercetată o groaă cu diametru de 1,85 m, era umplută cu pământ amestecat cu multă cenușă, bucăți de cărbune, și avea o treaptă de coborâre în partea inferioară, care era conică. Avea depuse în ea oase de animale, un craniu și un corn de oaie, falange, mandibule și femure de porc, vertebre, coaste și copite de bovine. Oasele erau acoperite cu fragmente ceramice. Prin aspectul ei diferit de celelalte gropi din așezare, a fost considerată groapă ”cu caracter ritual”, pe care M. Turcu, negăsind analogii, o numește ”unică în întreaga spiritualitate a geto-dacilor”. Inventarul alcătuit din oase de animale și fragmente ceramice sugerează mai degrabă tot o groapă menajeră, probabil un bordei folosit în acest scop după ce nu a mai fost locuit.
La Budești Punctul 3 Una din gropi conținea oseminte umane de la două schelete, un os de bovideu ”ofrandă” și fragmente ceramice care ar pleda pentru datarea gropii în sec. al III-lea î.e.n.), iar o alta conținea un fragment de craniu uman, fragmente ceramice getice, o toartă de amforă grecească și o greutate de lut cu orificiu transversal, considerate de V. Sîrbu ”oseminte umane în contexte nefunerare”, ”manifestări de viață spirituală la geto-daci” .
O groapă de la Bordușani conținea două figurine antropomorfe, una din os și o alta de lut ars, o alta conținea o calotă craniană de cal și un astragal de porc cu urme de șlefuire, fiind și acestea considerate gropi cu posibil rol cultual.
O groapă de la Radovanu-Gorgana a doua avea inventarul alcătuit dintr-un vas clopot cu patru apucători sub diametrul maxim și patru mici apucători aplatizate plasate sub margine și un vas amforă lucrat la roată. Și pentru această groapă a fost avansat un posibil caracter ritual.
O altă groapă, descoperită în așezarea de la Vârteju, presupusă a fi de cult avea pe 0,30 – 0,35 m înălțime de la bază, pe umplutura formată numai din cenușă, câțiva cărbuni și concrețiuni calcaroase, în care, între 1 și 1,10 m adâncime s-au găsit mai multe fragmente de pietre dure aplatizate și unul din calcar. În cenușa de deasupra și de dedesubtul pietrelor erau numai fragmente ceramice de la vase modelate cu mâna și la roată. . Singurul curs de apă din albia căruia au putut fi aduse pietrele găsite în această groapă este Argeșul, aflat la cca. 5 km sud de așezare.
În o locuința semi-îngropată de la Cătunu s-au găsit fragmente ceramice incinerate provenind de la un adult, și fragmente din mandibula unui cal, fără urme de ardere, fiind considerat un ritual specific de înmormântare.
O groapă de la Malu Roșu, cu dimensiunile 1,40×1,30 m, conținea fragmente de chirpic, pământ ars, probabil de la vetre, un obiect de fier, fragmente de râșniță, oase sparte, maxilare și molari de oaie, porc, cal, valve de scoici. La 0,50-0,60 m de limita superioară a gropii a fost identificată o aglomerare de cenușă și cărbune, iar alte două suprafețe de cărbune compact erau spre fundul gropii la adâncimea de 3 m. Materialul din groapă este foarte bogat, numeroase fragmente ceramice getice, din care se remarcă o strecurătoare cu o singură toartă, un ”bol delian” getic, iar într-o scobitură laterală de 0,36 m, la fundul gropii era o cățuie dacică întreagă. Caracteristicile gropii au dus la supoziția că este o groapă de caracter ritual, aparținând sec. II-I î.e.n..
La Grădiștea au fost descoperite oseminte umane în cinci gropi, situate în apropierea unor locuințe. În unele gropi au fost descoperite piese depuse întregi sau sparte in situ, dar și piese de inventar cu aspectul unor depuneri menajere. Pe lângă gropi, a mai fost descoperit un fragment din calota craniană a unui matur într-un bordei, iar într-o groapă săpată în interiorul unui bordei, cadavrul unui copil de câteva luni, care avea în apropierea capului o ”trusă” din oase de pasăre. Descoperirea unor schelete de copii sub locuințe s-ar putea datora unor sacrificii de fundare, fiind posibil și să fi fost îngropați ca urmare a unei morți naturale sau din alte motive greu de stabilit .
VII.3. Vetre și cuptoare.
Aceste complexe au fost descoperite atât în interiorul locuințelor, cât și izolat, în afara lor. Vetrele sunt amenajate în general simplu, dintr-un strat de pietriș sau fragmente ceramice, peste care se aplică lutuiala.
Din prima perioadă, a sec. IV-III î.e.n., la Giurgeni-Mozacu vetrele au fost găsite doar în afara locuințelor, unele aveau urme de refaceri și pământul era ars la roșu, sugerând o utilizare îndelungată a acestora. O vatră rotundă avea gardină din pietre mari și bulgări de chirpic, peste ele fiind puse fragmente de amforă și vase mari. Legat de două vetre de dimensiuni mari (1×0,60 m respectiv 1,40×0,60 m), apropiate, ambele cu urme de refacere, s-a considerat că aparțin zonei sacre, datorită faptului că în jurul lor ”erau foarte puține fragmente ceramice cu excepția unei amfore elenistice, căreia îi lipsește fundul”. Argumentele aduse, refacerea succesivă a celor două vetre și prezența amforei fără fund nu sunt suficiente pentru a susține ideea existenței în acel loc a unei zone sacre. După cum se va vedea mai departe, în general în așezări zonele sacre sunt indicate de prezența vetrelor decorate, a pieselor deosebite în apropierea vetrei, sau descoperirea acestora în clădiri absidate.
La Bucu-Pochină majoritatea bordeielor aveau în interior 1-3 vetre, sau cuptoare. Vetrele erau amenajate pe un strat realizat din fragmente de amfore.
Un cuptor a fost descoperit la Vlădeni, cu o vatră amenajată pe cioburi de amfore, cu resturi de oase animale, lut, ceramică în cuptor.
La Radovanu-Gorgana a doua au fost descoperite vetre atât în interiorul locuințelor cât și în afara acestor. Erau rotunde sau rectangulare, cu diametre diferite, variind în jurul a 0.90-1.30m. Erau realizate din lut bătut sau pietre de râu.
O vatră identificată în locuința de la Mironești punctul Conacul lui Palade era construită pe un pat din fragmente ceramice și multe fragmente de oase animale. De asemenea, pe vatră erau un strat de cenușă de 0,05 m grosime.
Majoritatea locuințelor de la Bragadiru aveau în interior vetre sau cuptoare. Vetrele erau ridicate direct pe un strat de lut, suprapus de un strat de pământ bine ars.
La Bordușani au fost descoperite vetre în locuințe, una dintre acestea era realizate din lut bătătorit ars la roșu în partea superioară, formând crustă groasă de 3-4 cm. Altă vatră era realizată din nisip suprapus de pământ ars cu pietricele și nisip, urmat de crusta de 1,5-2 cm grosime. O vatră mai era amenajată dintr-un strat de pietre suprapus de pământ ars, mărginită de gardină din lut ars. Altă vatră era amenajată pe un pat de cioburi, majoritatea de amfore.
La Pietroasa Mică-Gruiu Dării din nivelul arheologic al sec. IV-III î.e.n. s-au cercetat două cuptoare menajere. Vatra unuia dintre cuptoare era amenajată pe un pat de pietre și fragmente ceramice, cu o crustă de 1,50 cm. Cupola era ridicată pe un schelet de nuiele. În jurul său erau șase greutăți piramidale întregi și fragmentare și fragmente de la un borcan.
Un cuptor a fost descoperit la Bărcănești, în cadrul săpăturilor preventive, în colțul sud-vestic al unei locuințe semi-îngropate.diametrul cuptorului era de 1,33 m, avea pereții groși de 0,05m lutuiți. Cuptorul avea două camere, desprțite de un perete din lut galben iar vatra avea grosimea de 2 cm, și ea amenajată din lut. Așezarea de la Bărcănești a fost încadrată cronologic în sec. IV-I î.e.n., pe baza materialului ceramic descoperit, fără a se face alte precizări stratigrafice, singurul detaliu referitor la locuința din care face parte cuptorul descris este că materialul descoperit în ea ”este mai timpuriu” decât din celelalte locuințe cercetate, și stratigrafic a funcționat înaintea acestora.
Un cuptor ”de uz gosopodăresc” a fost descoperit la Unirea-Rău, în malul rupt, cu dm bazei 1,18m, păstrat pe o înălțime de 0,63 m. Pereții puternic arși erau groși de 5-6cm. Materialele conținute sunt reprezentate de fragmente ceramice de borcane cu brâu în relief. De asemenea, s-au găsit resturi dintr-un cuptor pentru ceramică, alcătuit din două gropi ce comunicau la bază. Din grătar s-au păstrat câteva bucăți, având grosimea de 3,3 cm și găurile de 1-1,5 cm.
La Bucu-Pochină mai multe cuptoare au fost identificate în bordeie, modul de realizare fiind similar: erau ”cotlonite” în pământ, aveau vatra ovală amenajată, la fel ca vetrele simple din acest sit, pe un strat de fragmente ceramice, iar cupola era dărâmată peste vatră. La unele dintre ele s-a păstrat urme din peretele despărțitor. Un alt cuptor, descoperit tot într-un bordei, avea o structură diferit: vatra era amenajată pe un pat din pietre și s-au păstrat bucăți din pereți în situ.
Pentru sec. II î.e.n.-I e.n. S. Matei a studiat tipurile de cuptoare pentru ars ceramica descoperite în așezări, clasificându-le în cuptoare simple cu o cameră, și cuptoare cu camere separate de un grătar. Cuptoarele simple erau săpate în pământ cu pereții curbați spre interior sau drepți, și o groapă adiacentă pentru a facilita accesul în camera de ardere. Cuptoarele cu două camere aveau o cameră de ardere (săpată în pământ circular sau relativ oval sau rectangular), și una pentru vasele ceramice, formată dintr-un grătar susinut de pereții cuptorului sau susținut de un stâlp. Din clasificarea și repertoriul cercetătorului, reiese că pentru zona Munteniei, sec. II î.e.n.-I e.n., sunt două cuptoare pentu ars ceramica, la Radovanu și Cățelu Nou, ambele aparținând tipului cu două camere, cu un perete median. Cuptorul de la Cățelul Nou, numit de V. Leahu ”cu reverberație”, avea forma păstrată tronconică, de 0,88 m înălțime și diametrul de 1,76 m maxim.
Cuptorul de la Radovanu-Gorgana a doua era săpat în panta malului fortificației, avea camera de foc aproape rotundă, separată la mijloc de un perete median, iar pereții erau arcuiți. S-a păstrat inclusiv o porțiune din grătarul cuptorului, realizat din lut cu pleavă, depus pe un pat de nuiele și găuri cu pari, fiind apoi ars.
Alte două cuptoare au fost descoperite la Belciug, fără a fi precizate detalii legate de modul de construire al lor sau dacă au fost identificate în locuințe sau în afara lor. Pe baza materialului ceramic locuirea de aici pare a fi din sec. II-I î.e.n.
VII.4. Ateliere.
Existența atelierelor de diferite tipuri este indicată în cele mai multe cazuri pe baza anumitor piese sau complexe descoperite, fără a exista caracteristici clare pe baza cărora să se poată stabili cu certitudine că un anumit complex este atelier. Multe meșteșuguri putea fi practicate în locuințe tipice, fără a exista un spațiu dedicat special acestor activități. A. Rustoiu identifică 3 tipuri de descoperiri ce pot fi considerate ca rezultate ale activităților meșteșugărești. Prima este reprezentată de clădiri care puteau fi amenjate ca ateliere, exemple fiind la Radovanu-Gorgana a doua, Grădiștea, Chirnogi, a doua cuprinde aglomerări de piese (”loturi”) utilizate în cadrul activităților meșteșugărești (unelte), fără context clare sau descoperite în alte complexe, iar ultima categorie este reprezentată de indicii ale prelucrării metalelor, mai exact descoperiri izolate de piese utilizate în meșteșuguri (creuzete, tipare etc). Clasificarea cercetătorului se referă la activitatea de prelucrare a bronzului în așezările getice în perioada sec. II î.e.n.-I e.n., dar poate fi extinsă și pentru perioadele anterioare, respectiv pentru alte tipuri de ateliere. În acest sens s-a pronunțat și V. Haheu, pentru sec. VII-III î.e.n., arătând că în lipsa unor descoperiri certe de ateliere, se pot lua în calcul ”dovezile indirecte”.
La Chirnogi un bordei cu forma dreptunghiulară a fost considerat atelierul unui ”meșter fierar”, fiind identificate în colțul nordic două cuptoare alăturate și o vatră ovală la 1,40 m de colțul vestic, suprafața dintre complexe fiind plină de zgură metalică și cenușă. Primul cuptor avea înălțimea de 0,96 m, camera de arderea era semisferică având în mijloc o vatră cu gardină, cu o piatră mare la mijloc. Coșul care pornea din mijlocul camerei de ardere avea diametrul de 0,15 m și înălțimea de 0,34 m. Al doilea cuptor este similar, doar dimensiunile diferind.
Într-o locuință de la Radovanu-Gorgana a doua a fost cercetat un posibil atelier de bijutier într-o locuință, unde au fost descoperite piese specifice lângă vatră: o ștanță de bronz cu imaginea Athenei Parthenos, dornuri, dăltiță cu gura curbată, lingură de turnat, creuzete, tipare pentru lingouri de bronz, o pastilă monetară de argint rebutată, cu urme slabe de ștanțare – posibil drahmă geto-dacică de tip Alexandru cel Mare-Filip al III-lea Arideul. De asemenea, în două gropi ce par să fi depins de locuință au fost găsite zgură, cenușă, ”metal rămas de la turnare”, considerate de A. Rustoiu similare cu cele de la Grădiștea, respectiv gropi pentru aruncarea deșeurilor.
La Grădiștea a fost cercetat un posibil atelier de prelucrare a podoabelor din argint, identificat pe baza descoperirii a cinci creuzete conice din lut, cu urme de bronz topit, la care se adaugă o mică nicovală rotundă de bronz, o dăltiță, o bară rectangulară de cositor și numeroase fragmente de vatră. Toate aceste piese erau depuse într-o groapă care comunica la partea inferioară, printr-un orificiu, cu o altă groapă. Atelierul propriu zis ar fi fost într-o locuință din apropierea gropilor, fără ca acest lucru să poată fi stabilit cu certitudine. Utilizarea celor două gropi pentru reducerea minereului de cupru a fost presupusă de V. Sîrbu, însă A. Rustoiu consideră această afirmație eronată, în opinia sa fiind gropi de provizii devenite apoi menajere.
La Bragadiru a fost descoperit un cuptor, care avea suprafața vetrei acoperită cu un strat gros de cenușă și zgură arsă, de 5 cm grosime. Avea forma tronconică iar pereții s-au păstrat pe o înălțime de 0,50-0,65 m. S-au identificat printre bucățile de zgură din interiorul cuptorului, câteva lupe, un tub cilindric de lut ars cu urme de oxizi de fier, provenit de la fluierul foalelor, astfel încât se consideră că era un cuptor folosit pentru reducerea minereului de fier.
La Cățelu Nou a fost cercetat un complex considerat atelier de fierărie în care s-ar fi prelucrat fierul dar și bronzul. A fost identificat pe baza descoperirilor dintr-un bordei, situat oarecum izolat, în zona nordică a așezării, cu dimensiunile 4,35×3,70 m. Față de restul complexelor de locuit de la Cățelu Nou, în acest bordei era o vatră, ”situată adiacent bordeiului, comunicând cu acesta”. Se presupune că vatra era folosită pentru a se topi metalele în vederea obținerii aliajului de bronz, în jurul ei erau urme de zgură de metal, iar în umplutura bordeiului s-au găsit lupe de zgură metalică, un creuzet cu urme de bronz și resturi de la un altul, fragmente de bare de bronz, un braț de balanță, unelte din fier.
La Cârlomănești un posibil atelier de prelucrare a cornului ar fi reprezentat de o construcție în care au fost găsite ramuri de corn de cerb și mânere prelucrate din corn, pe lângă ceramică și pietre. Complexul era situat în centrul așezării. Tot aici a funcționat probabil un atelier de coroplastică, din care au rezultat produse unicate în lumea getică, respectiv statuetele zoomorfe și antropomorfe, montate pe suporturi speciale, conice, redate în mod naturalist. Descoperite în gropi sau în edificiile A și B, maniera deosebită de redare sugerează existența atelierului.
Un atelier pentru baterea de monede ar pute fi ilustrat prin descoperirea monedelor Vârteju București, atât în edificiul A, în tezaurul monetar de 124 monede și aleatoriu în ultimul nivel al așezrii, monede cu particularități de execuție.
În așezarea de la Popești au fost identificate, într-o groapă, un creuzet ”servind la turnarea bronzului”, fragmente de la tablă de fier și de bronz, o ”baghetă” de bronz și o cheie din același materiale, în aceeași zonă mai fiind descoperit și un lingou de bronz. În alte locuri au mai fost descoperite un tipar pentru turnat verigi de bronz, unul pentru pandantive, precum și alte creuzete. Toate aceste piese dovedesc existența la Popești a cel puțin unui atelier pentru prelucrarea obiectelor din bronz și alte metale.
La Mihai Bravu au fost descoperite două tipare din lut pentru realizarea cupelor deliene, sugerând faptul că în această așezare ar fi existat un atelier pentru realizarea acestor vase ceramice. Piesele provin din nivelul corespunzător sec. ”II-I î.e.n. și I e.n.”, conform autorilor. Nu sunt pecizări legate de locul descoperirii tiparelor.
Și la Cetățeni se presupune existența unui atelier de bronzier, datorită descoperirii unor piese, analizate și publicate în 2003 de D. Măndescu: un creuzet din lut, un tipar pentru inele, o dăltiță din bronz și un punctator din bronz. Contextul din care fac parte nu este cunoscut și nu este sigur că au fost descoperite în același loc. În sit au mai fost descoperite alte creuzete cu urme de metal, o nicovală și un clește.
La Albești-Dealul lui Panait se presupune existența unui atelier de prelucrare a ceramicii, după descoperirea unui calapod pentru ceramică, la fel la Giurgeni-Mozacu, de unde provin lustruitoare de piatră pentru ceramică și cute. Tot în așezarea de la Giurgeni-Mozacu au fost descoperite mici obiecte din fier corodate, și o lupă de fier rotundă, care ar putea indica existența unui atelier de prelucrare a fierului. La Sibiciul de Sus a existat probabil un atelier de prelucrare a metalului, fiind descoperite bucăți de zgură, fragmente de roci calco-piritice. Un tipar pentru turnarea podoabelor descoperit la Grădiștea-Călărași sugerează existența unui atelier pentru realizarea podoabelor în această așezare, dar care nu a fost identificat din cauza cercetărilor sumare din acest punct.
Conform lui A. Rustoiu, piesele utilizate în meșteșuguri cum este prelucrarea metalelor descoperite în ”ateliere” dar și izolat, ar putea fi chiar urme ale existenței unor meșteri itineranți, această mobilitate fiind în fapt caracteristica principală a meșterilor.
În cazul atelierului de la Radovanu-Gorgana a doua, autorul menționează că ștanța de bronz descoperită a fost interpretată ca fiind utilizată la realizarea unor obiecte de podoabă, nici un astfel de obiect decorat nu a fost însă descoperit. Existența vaselor din metal ornamentate cu ștanțe de acest tip în tezaure din sec. IV-III î.e.n., tip de decor care nu se mai regăsește pe vase din sec. II-I î.e.n., ar dovedi, în opinia autorului, existența meșterilor itineranți, care lucrau ”la comanda unor dinaști locali”, meșteșugul fiind transmis din generație în generație, asociat chiar cu practici care acordau valențe magice pieselor utilizate (în acest caz, ștanța de la Radovanu-Gorgana a doua), motiv pentru care erau păstrate chiar dacă nu mai erau utilizate. O ștanță de același tip a mai fost descoperită la Cățelu Nou, descrisă de V. Leahu ca mâner al unui vas de bronz, care redă un ”cap feminin realizat minuțios și expresiv”, fără a fi precizat contextul în care a fost descoperită piesa. A. Rustoiu consideră că piesa aparținea tot unui meșter bronzier, traseul acesteie fiind similar cu aceea de la Radovanu-Gorgana a doua. Argumentația propusă de A. Rustoiu explică prezența unei piese din sec. IV-III î.e.n. într-un context datat pe baza celorlalte piese în sec. II-I î.e.n.
VII. 5. Complexe rituale/Locuri de cult.
O serie de complexe din așezările getice au fost considerate locuri de cult sau complexe cu destinație rituală, având în vedere că în interiorul lor s-au descoperit vetre decorate sau ”vetre-altar”. Complexele sunt atât locuințe tipice, caz în care se consideră că ar fi fost vorba de cultul familial, sau clădiri de mari dimensiuni care ar fi reprezentat locuri de cult pentru întreaga comunitate din acea așezare (cum este cazul la Căscioarele- Dʼaia parte, Popești, Cârlomănești). De asemenea, se consideră că sunt clădiri de cult acele edificii care au o latură absidată, orientată în general nord-vest. În categoria locurilor de cult sunt incluse așa-numitele ”incinte sacre” sau ”câmpuri de gropi”, locuri cu tipuri de complexe specifice.
Pentru situl de la Piscu Crăsani, a fost cercetată o zonă sacră cu trei niveluri succesive, în punctul cel mai înalt al promontoriului, unde se afla un ”temenos” rectangular, cu un altar decorat în mijloc. Conform raportului de cercetare, în jurul acestuia erau clădiri ”cu pereții ridicați pe talpă de lemn, cu mai multe încăperi și numeroase gropi de provizii și de cult”. Zona sacră ar fi suferit refaceri succesive, dar pe același loc. Temenosul din nivelul II avea dimensiunile 14×9,5 m, înconjurat de camere construite din stâlpi de lemn și respecta planul din primul nivel, unele construcții refolosind chiar podelele vechi. La 1,50 m de altar a fost identificată o groapă cu oase de animale și fragmente ceramice, în locul în care au mai fost descoperite și vase decorate cu capete de berbeci. În ultimul nivel deși altarul încă este utilizat, clădirile din jur sunt înlocuite de gropi și locuințe semi îngropate.
La Cârlomănești au fost cercetate două ”sanctuare”, clădirile publicate cu denumirea de edificiul B și edificiul C. Cele două au forma dreptunghiulară, de navă, cu o absidă orientată NNV. Edificiul B avea o navă rectangulară și absidă, conturul pereților fiind marcat de șiruri de pietre și stâlpi de susținere, ale căror gropi erau pavate cu pietre de râu, cu o suprafață de 20×10 m. Nu s-au găsit în acest loc urme de chirpic ars sau lutuială, pereții fiind probbail doar din lemn. Nu au fost identificate urme de incendiu. În interiorul acestei clădiri au fost găsite fragmente de statuete antropomorfe, două monede Vârteju București, două fibule Latène târziu. Lângă această clădire a fost cercetată o groapă care conținea și trei fragmente de statuete zoomorfe și un fragment de cap de statuetă antropomorfă. Edificiul C cu dimensiunile 11,40×7,60 m a fost identificat prin urmele unui șanț de fundație cu lățimea de 0,50 m și adîncimea 0,40 m umplut cu pământ galben, cu un traseu rectangular și o absidă la nord. A fost identificată urma unui perete interior transversal care separa absida de nava rectagulară și patru gropi în colțurile navei, la intersecția pereților, probabil fiind gropile stâlpilor de susținere a acoperișului. Gropile erau pavate pe fund cu pietre mari de râu și erau umplute cu pietriș și nisip. În interiorul navei a fost observată o vatră ovală supraînălțată, fără a putea afirma că aparține aceluiași nivel stratigrafic deoarece a fost identificată la adâncimea de 0,10 m. S-a emis ipoteza existenței unui pridvor al construcției, fiind descoperite două gropi de stâlp în afara edificiului. Nici în acest caz nu s-au observat urme de incediere. Sub edificiul C au fost cercetate două complexe reprezentate de resturi de pereți de locuință arși, cărbune, oase de animale, fragmente de vetre ceramică, sub ele fiind identificate urme de podea și trei vetre decorate. Primul complex, numit ”edificiul 17” nu are urme de distrugere prin incendiu, iar pe nivelul de călcare, reprezentat de bucățile de podea in situ, au fost descoperite 2 vetre dintre care una decorată cu sfoara, erau marcate diagonalele și elipse la capetele acestora. Al doilea complex, edificiul 18, parțial suprapus de edificiul anterior, conținea de asemenea bucăți de pereți arși, fragmente de vetre, ceramică, avea două vetre decorate. Prima are decorul reprezentat de trei linii relativ paralele care formează conturul menadrat al vetrei. A doua vatră are un chenar dublu incizat îîn aceeași tehnică. Această vatră era suprapusă de o alta distrusă în cea mai mare parte.. Suprapunerea acestor complexe, respectiv edificiul 18 cu cele două vetre decorate, refăcute, suprapus parțial de edificiul 17 cu o vatră decorată și una simplă, iar apoi clădirea C ridicată peste ruinele acestora, indicând conform lui M. Babeș că și anterior locul era utilizat tot în scopuri de cult. Succesiunea acestor construcții are loc în prima jumătate a sec. I î.e.n. Deși articolul D. Măgureanu și al lui S.Matei, care descriu în detaliu edificiile C, 17 și 18, anunță din titlu un studiu asupra spațiului public și privat din dava de la Cârlomănești, autorii s-au rezumat, după descrierea complexelor și interpretările aferente, să precize că în acest sit au fost descoperite și locuințe, ateliere, anexe, spații destinate uzului privat, existând o limită clară între spațiul public și cel privat în această dava.
După cum menționam anterior, situl de la Cârlomănești se remarcă prin descoperirea în cadrul complexelor cercetate a unor statuete de lut zoomorfe (reprezentau lupi, mistreți, cervidee, păsări) și antropomorfe (busturi, un cap uman, posibil erau statuete ecvestre), cu anumite particularități care i-au determinat pe specialiști să le încadreze într-un stil special, considerând că aparțin unui atelier local și că erau lucrate de un singur artist. Caracteristicile acestor figurine sunt execuția precisă, redarea în mod naturalist, tehnica, precum și varietatea speciilor animale reprezentate. Părțile erau lucrate separat, din pastă omogenă iar dimensiunile erau de 20-30 cm pentru statuete și 20-25 cm suporturile. Statuetele zoomorfe se aflau în dârâmăturile clădirii rectangulare incendiate iar în groapa de lângă această clădire erau două statuete aproape întregi, peste 130 fragmente de statuete zoomorfe, și un bust de bărbat. Clădirea absidată avea în interior multe fragmente de statuete zoomorfe, iar în groapa de lângă ea erau trei fragmente de statuete zoomorfe și un cap de statuetă de bărbat. Au fost considerate ex voto-uri pentru mai multe divinități, având în vedere tipurile diferite de construcții în care se aflau.
La Popești s-a cercetat un complex de mari dimensiuni, ”rezidențial”, situat în sudul acropolei, cu un sanctuar și mai multe ateliere, identificat în săpăturile din anii 1957-1958 . Pe o zonă de cca. 1200 m2 au fost găsite resturile arse ale unui complex de clădiri numit de cercetători ”centru rezidențial de elită”. Planul clădirilor a fost identificat sigur pentru nivelurile 1 și 2, parțial pentru următoarele, fiind reprezentat de o clădire cu trei camere, cea de NV fiind absidată. Având în vedere forma clădirii, fost denumită și ”basilica”. Clădirea din primul nivel (dimensiuni 20×12 m) a fost identificată datorită urmelor vizibile ale pereților. Camera de nord-vest era absidată și în ea a fost descoperită o vatră nedecorată cu patru găuri circulare în colțuri, probabil în care se fixa un obiect cu patru picioare. Când clădirea a fost parțial reconstruită, o a doua vatră a fost amenajată în estul camerei. Camera centrală, pătrată, avea o vatră-altar de 2×2 m în mijloc, iar în jurul ei, asimetric, fiind urme de la 34 de pari, formând un semicerc aproximativ pe aceeași direcție cu absida. La est au mai fost identificate patru urme de pari. Camera de sud, cu deschiderea de 4 m, era camera de intrare și avea peretele exterior de lemn. Au mai fost descoperite de-a lungul peretelui vestic trei vetre mici dintre care două erau decorate, și de-a lungul peretelui nordic al absidei două vetre. Clădirea din nivelul 2 era orientată tot nord-vest, dar sensibil diferită față de cea din nivelul anterior. În absidă au fost găsite două vetre altar, dintre care una era decorată asimetric, iar a doua nedecorată, cu dimensiunile 2×2 m. Camera centrală, mai lungă decât în nivelul anterior, avea în mijloc o vatră mare, cu altă orientare decât a clădirii. Partea de sud este distrusă, dar se presupune existența unui perete sudic. De-a lungul peretelui vestic erau aliniate opt gropi de pari cca. 60 cm fiecare. Alte două găuri de pari corespundeau camerei centrale și probabil susțineau acoperișul, formând o prispă. La aproximativ 7 m de clădire au fost găsite alte clădiri cu utilitate gospodărească, aparținând tot nivelului 2. În jurul acestei cladiri – ”sanctuar” au fost dispuse o serie de anexe gospodărești. Pentru nivelurile 3-5 informațiile sunt insuficiente, se știe doar că au fost identificate câteva vetre altar aproximativ pe același loc cu cele din fazele anterioare, deci e posibil ca zona să fi funcționat ca loc de cult până la abandonarea așezării. Au mai fost identificate clădiri la est și sud-est de basilică.
În mai multe din așezările menționate s-au descoperit vetre decorate, considerate vetre de cult sau vetre-altar, iar prezența lor drept un indicator al spațiilor de cult ale așezărilor.
După cum precizam anterior, în clădirea absidată de la Popești-Nucet, din nivelul al doilea, în absidă erau două vetre pătrate. Prima era situată spre latura de est a absidei și era nedecorată, iar a doua (latura 0,80 m), spre peretele de vest. Aceasta din urmă era decorată cu linii incizate, respectiv un chenar triplu, diagonale duble, două cercuri concentrice în mijloc, iar în spațiile formate de diagonale, elipse duble și dreptunghiuri cu diagonale. Au mai fost descoperite și alte vetre decorate cu chenare, diagonale, cercuri, de-a lungul pereților clădirii din nivelul mai vechi, dar și izolate, indicând faptul că ritualurile legate de aceste altare nu aveau loc doar în zona sanctuarului.
La Cârlomănești în clădirea rectangulară, în care au fost descoperite și statuete zoomorfe, se aflau două vetre, dintre care una era decorată. Aceasta avea dimensiunile 0,69 x 0,76 m, secțiunea trapezoidală, și era ornamentată cu un chenar din linii duble și o diagonală dublă de linii imprimate, care nu împart suprafața în părți simetrice. Într-un colț era reprezentată o buclă elipsoidală cu capetele spre marginea vetrei, care traversează ambele linii ale chenarului, iar spre mijlocul aceleiași laturi se observă un cerc imprimat de-a lungul liniei interioare a chenarului. În colțul nordic un semicerc a fost imprimat de-a lungul diagonalei de nord-sud. De asemenea, în colțul estic al vetrei a fost descoperit un vas spart pe loc, și pe partea de sud o cană, ambele lucrate la roată . În interiorul unei prime construcții cu absidă a fost descoperită o altă vatră, rectangulară (dimensiuni 0,76×0,90 m), cu suprafața relativ bombată, cu urme de refacere. La fel ca prima vatră, și aceasta era decorată cu un chenar dublu, tăiat de două diagonale, incizile fiind superficiale. O altă vatră era rectangulară (dimensiunile 0,62 x 0,95 m,) și avea secțiunea trapezoidală. Era ridicată din trei straturi de lipitură de lut, pământul ars de sub vatră fiind de 6-7 cm grosime. Decorația era reprezentată tot de un chenar dublu, cu cercuri incizate în interior, care sugerează diagonalele nereprezentate. În cel de-al doilea complex absidat au fost identificate două vetre decorate păstrate in situ sub nivelul de călcare al complexului. Suprafața primei vetre a fost decorată prin imprimarea cu șnurul a două linii adâncite care se intersectează formând patru cadrane. În două din acestea se observă câte o buclă elipsoidală imprimate. Cea de a doua vatră, anterioară complexului absidat, a fost decorată prin incizii adânci și largi aplicate pe lipitura moale. Are o dezvoltare simetrică, meandrică, corespunzând fiecărei laturi. În interiorul altor complexe, dar nu numai, au fost identificate fragmente de crustă de vatră decorate, provenind de la mai multe vetre .
La Bordușani (jud. Ialomița) au fost descoperite două vetre decorate. Prima dintre ele se afla în locuința cu prispă aproape de mijlocul peretelui nordic, având forma pătrată (latura 0,94 m) și decorul incizat, reprezentat de diagonalele unui pătrat cu latura de 0.80 cm, în unghiurile formate fiind incizate cercuri. Vatra era realizată dintr-un strat de argilă nisipoasă arsă, un strat de arsură de 7-8 cm, urmat de crusa de 5 cm. În colțul sud-vestic al altei locuințe care nu a putut fi identificată planimetric era o vatră cu urme de linii incizate.
În zona înaltă din așezarea de la Căscioarele- D'aia parte au fost cercetate două edificii de cult rectangulare, suprapuse, ”foarte probabil edificii religioase” conform lui V. Sîrbu, în zonă nemafiind identificate alte complexe de locuit. În primul edificiu erau două vetre, din care una decorată cu un chenar din patru linii, decorul fiind realizat cu sfoara, iar în al doilea edificiu, construit în același loc cu primul, erau trei vetre, două suprapunând vetrele anterioare. Ambele clădiri sunt din perioada sec. IV-III î.e.n., fiind astfel singurele vetre din această perioadă.
Într-o locuință din așezarea de la Mihai Vodă (București) era o vatră pătrată (latura 1,08 m), decorată cu un chenar format din două linii paralele, și cu cercuri la colțuri .
În așezarea de la Radovanu-Gorgana a doua, au fost descoperite mai multe vetre decorate, în locuințe denumite ”locuințe snctuar”, dar și în afara acestora. Într-o primă locuință L2 (dimensiuni 11,5×5,3 m), în partea de nord era o vatră rotundă V1, ușor convexă, cu dm. 1.20m, decorată cu cinci cercuri imprimate cu sfoara (fiecare cerc cu diametru 0,09 m), unul în centru iar restul pe marginile vetrei în direcția punctelor cardinale. Lângă vatră au fost găsite două cupe cu picior, folosite posibil la libații, dar și bucăți din pereții pictați cu galben, și cu o dungă roșie, toate aceste elemente sugerând clasificarea locuinței ca ”sanctuar. Într-o altă locuință denumită de cercetători ”locuință-sanctuar” L9 se afla o vatră pătrată V2 cu dimensiunile cca 0,50 m latura, decorată cu trei chenare și cercuri în colțuri (dm. 0,10 m) , dar în aceeași locuință a mai fost o altă vatră, nedecorată, cu urme de procesare a metalelor. Lângă vatră era o groapă care conținea o lingură pentru turnat metalul, un creuzet, zgură, bucăți topite de metal și cenușă. Toate acestea ar demonstra că locuința respectiv nu este doar una sanctuar, ci și un atelier pentru topirea metalelor O altă vatră V6 ale cărei dimensiuni nu au putut fi măsurate de afla într-o construcție de suprafață L 29 și avea reprezentate diagonalele incizate. În afara complexelor au fost identificate două vetre: prima V 3 era la sud de o locuință (dimensiuni 1,20×1,10 m), decorul era reprezentat de două axe dispuse în cruce, iar cea de-a doua V 4 (dimensiuni 1,10×1,40 m), decorată cu un șnur dublu dispus în diagonală în direcția punctelor cardinale, suprapune o vatră nedecorată aflată la 0,25 m sub ea. Ambele vetre decorate exterioare aparțin celui de-al doilea nivel de locuire. În spațiul dintre două locuințe, o altă vatră exterioară V5 (latura 1 m) era ornamentată cu două chenare realizate cu șnurul și diagonale orientate NV-SE, respectiv NE-SV. Și aceasta suprapunea o vatră nedecorată. În campaniile 2005-2008 au fost identificate patru vetre decorate pătrate, din al doilea nivel de locuire. Aveau ornamentul reprezentat de diagonale incizate cu șnurul, la una dintre ele s-a putut observa și un chenral realizat la fel. Una dintre ele era într-o construcție, posibil anexă, restul în exterior. Prezența vetrelor decorate și în afara locuințelor i-a determinat pe autorii descoperirilor să considere că existența unei asemenea vetre într-o locuință nu îi conferă acesteia automat statutul de sanctuar, iar existența a trei asemenea sanctuare într-o singură așezare cum este cea de la Radovanu este exagerată. Ținând cont și de materialele descoperite în locuințe considerate sanctuare, care este tipic pentru complexele de locuit, au considerat că este vorba de fapt de locuințe simple în care se practicau culte familiale și nu este vorba de zone sacre sau santuare la Radovanu. Preluând teoria conform căreia rolul militar al Gorganei a doua a fost preluat de Gorgana întâi, autorii consideră că probabil inclusiv rolul religios ar fi putut să treacă la Gorgana întâi, zona sacră de la Gorgana a doua fiind probabil din primul nivel, distrusă de nivelările efectuate.
La Vlădiceasca se remarcă o locuință care avea o vatră decorată, în timp ce o alta avea trei vetre în interior, una din ele decorată. Afirmația că ar fi un ”lăcaș de cult” se bazează pe ”elementele de arhitectură”, după cum precizează autorul, respectiv podeaua netedă, acoperișul presupus a fi în două ape (deși lipsesc gropile de stâlpi) și, desigur, pe prezența vetrei decorate.
La Dămăroaia au fost găsite bucăți de lipitură arsă, iar pe suprafața unor bucăți se observă urmele unui posibil decor incizat, fiind posibil să provină de la o vatră decorată.
În ”zona sacră” de la Piscu Crăsani, situată pe înălțimea estică, au fost descoperite resturile unei construcții care avea în centru o vatră neornamentată de mari dimensiuni, în prima fază, pentru ca după refacere să fie decorată cu motive geometrice. În preajma acesteia erau piese cu valențe cultuale: fragmente de vase cu protome de berbeci și figurine de lut ars .
Se poate observa faptul că vetrele decorate au în general motive asemănătoare: chenar incizat (la vetrele la care se păstrează marginea) din linii duble, triple sau chiar patru linii, diagonale simple sau duble, cercuri sau elipse în diferite zone ale vetrei, spirale, decorul fiind aproape simetric. Ornamentația cu motive geometrice a fost explicată de cercetători ca rezultat al influențelor elenistice (R. Vulpe, C. Iconomu), fiind făcute analogii între decorul vetrelor getice și mozaicurile grecești, cum sunt cele de la Olynthos, Pella, Delos (sec. IV-III î.e.n.), răspândite și pe coastele Mării Negre în secolele II-I î.e.n., la Olbia, Chersones, Callatis. Tipic acestor mozaicuri este decorul cu chenare și/sau cercuri concentrice, motivul valurilor. Pe suprafața vetrelor decorate nu erau urme de ardere ca urmare a folosirii lor în activități cotidiene, cenușă sau cărbune, denumirea de ”vatră” fiindu-le atribuite având în vedere modul de constituire al acestor complexe. Utilitatea lor, în schimb, nu era aceea specifică unor vetre obișnuite, rolul vetrelor în desfășurarea unor ritualuri de cult fiind interpretarea acceptată în general de cercetători, având în vedere faptul că decorarea lor nu permite în mod logic o utilizare frecventă, sau pentru că se aflau în complexe ce pot fi interpretate ca având un rol de cult. A.S. Morintz propune o interpretare nouă, bazată pe analiza vetrelor descoperite la Radovanu-Gorgana a doua, luând în calcul orientarea vetrelor, dispunerea motivelor decorative (diagonale și cercuri), unghiurile formate de diagonale, sugerând ideea că aceste vetre erau utilizate pentru a realiza instrumente de tipul groma, iar ulterior groma era utilizată pentru a păstra decorul vetrei intact, iar dacă acesta se deteriora, vatra devenea una uzuală, iar altă vatră decorată urma să fie amenajată. Acest lucru ar explica, conform autorului, și numărul mare de vetre decorate descoperite la Gorgana a doua. Problema care reiese din explicația adusă de A.S. Morintz, este dacă în așezarea de la Gorgana a doua (sau chiar în celelalte așezări în care s-au descoperit aceste vetre decorate) se poate identifica utilizarea instrumentelor cum este groma, mai alea atât de frecvent încât să fie necesar ca ”metoda de calibrare”, reprezentată de vatra decorată, să fie întreținută și înlocuită atât de des.
Pe lângă zonele de cult din așezări (numite zone sacre, sanctuare, locuințe de cult, locuințe sanctuar), au fost cercetate și locuri sacre, situri despre care se considră că erau dedicate exclusiv practicilor de cult și votive, fără a fi destinate locuirii de către comunități.
La Pietroasa Mică-Gruiu Dării, cercetările recente au adus anumite clarificări referitor la ocuparea zonei de către geți, constatându-se că a existat o locuire din sec. IV-III î.e.n., nefortificată, apoi o așezare din sec. II-I î.e.n., de asemenea nefortificată, urmate de o ”cetate”, care a funcționat în sec. I î.e.n., când a fost ridicat primul zid de fortificare, iar ulterior o incintă sacră, în sec. I e.n., corespunzând cu a doua fază a zidului. Complexele descoperite în incintă au fost denumite depuneri de tip moviliță cu ring de pietre la bază (55 ex), depuneri de tip moviliță fără ring de piatră (17 ex), la care se adaugă vetre izolate (6 ex), gropi și alveolări (complexe adâncite). Ringurile aveau diametre de 0,40-1,80 m și se păstrează pe înălțimi de 0,20-0,50 m. Depunerile moviliță aveau drept inventar diferite materiale: vetre in situ sau depuse, fragmente de pereți de locuință, bucăți de cărbune, urme de cenușă, fragmente ceramice sau vase întregi, monede. De remarcat este faptul că resturile focului au fost îndepărtate de pe suprafața și din jurul vetrelor. Un alt element de reținut este lipsa aproape totală din inventarul complexelor a pieselor agricole, unelte. Denumirea de ”moviliță” este utilizată în literatura de specialitate numai cu privire la complexele descoperite în acest sit, fiind astfel accentuat caracterul unicat al acestor descoperiri. Nu au fost descoperite complexe de locuit in situ, ci doar fragmente de pereți de locuință, iar modul de dispunere al ”movilițelor” pe suprafața incintei nu lasă spațiu unor bordeie sau locuințe de suprafață. Cercetările pe Terasa I, localizată la 100 m est de platou și cu 50 m mai jos de acesta, au dus la descoperirea depunerilor de tip moviliță și aici, tot din sec. I e.n..
Incinta de la Pietroasa Mică-Gruiu Dării a fost interpretată prin urmare drept o incintă sacră, un loc de cult pentru comunitățile din jur. În ceea ce privește ritualurile practicate aici, se presupune pe baza vetrelor și a fragmentelor de pereți depuse în movilițe că focul era foarte important. Posibil chiar cult al soareleui, al casei. Materialele deosebite descoperit susțin ideea unui loc de cult, în care erau depuse piese ca ofrande, aceasta fiind singura explicație care ar justifica renunțarea la niște piese de calitate, cu mare valoare intrinsecă.
La Bănești s-au descoperit mai multe complexe deosebite, reprezentate de gropi rituale și aglomerări de materiale. Gropile erau dispuse în marginea est-centrală a platoului afectat de alunecări de teren, fiind relativ înconjurate pe direcția nord-sud de aglomerările de materiale menționate. Zona ce cuprinde complexele este elipsoidală. Majoritatea gropilor sunt comasate în zona centrală, alte patru gropi sunt grupate spre nord și doar două sunt izolate. Aglomerările de materiale arheologice (fragmente ceramice, oase de animale, resturi de chirpic și de vetre, cărbune, cenușă) erau aranjate pe o aglomerare de pietriș și erau uneori marcate la exterior de pietre mari. Aceste complexe aveau suprafețe între 2-3 m și 7-8 m, uneori materialul prezenta urme de ardere secundară și erau adâncite cu 0,20-0,60 m față de solul actual. Spre deosebire de aglomerările de materiale, gropile au fost observate de la adâncimea de 0,30-0,45 m și merg până la 1-1,65 m, având diametre între 1 și 1,50 m. Analizând modul de realizare a gropilor, s-a constatat că este același în toate cazurile: săparea gropii, amenajarea fundului care conținea arsură, cărbune și cenușă (posibil rezultat al purificării prin foc) și umplerea gropilor cu straturi succesive de pământ materiale arheologice, între 1 și 6. Nu au fost identificate urme de locuințe sau vetre, astfel încât, se consideră că fragmentele de pereți și de vetre din aceste depuneri erau aduse din altă zonă, la fel ca la Pietroasa Mică.
Având în vedere tipurile de complexe și materialul arheologic descoperit, mai ales lipsa anumitor piese întâlnite în mod normal în așezările getice (piese de armament și harnașament, unelte), se consideră că situl reprezintă ”un loc de cult cu depuneri votive”, unde focul era folosit în ritualuri (dovadă fiind bucățile de vatră, cantitatea mare de cenușă, cărbune depuse în gropi). Conform lui V. Sîrbu, situl este de tipul ”câmpurilor de gropi”, dar, în ciuda argumentației destul de convingătoare, pare ciudat faptul că nu s-a făcut analogia cu descoperirile de la Pietroasa Mică, unde incinta fortificată de cult a funcționat în aceeași perioadă, iar complexele, deși diferite structural prezintă asemănări, demn de menționat fiind mai ales depunerea în complexe a bucăților de pereți de locuință și fragmente de vetre. Fără a considera că cele două situri au fost identice, asemănările trebuie totuși avute în calcul.
Conform lui V. Sîrbu, caracterul particular al fiecărui tip de complex de cult, monumentalitatea lor, bogăția ofrandelor, indică faptul că existau comunități zonale cu credințe și ritualuri specifice.
CONCLUZII.
Menționam în introducerea lucrării că, pe parcursul cercetării, am constatat că scopul inițial, acela de a răspunde unora dintre problemele apărute în cercetarea civilizației getice, este foarte dificil (chiar imposibil) de atins în stadiul actual al cercetărilor. Aceasta deoarece în multe situri cercetările s-au desfășurat necorespunzător sau au fost investigate doar anumite zone din interiorul așezărilor, pe baza cărora ulterior s-au făcut constatări generale care nu sunt automat și valabile; în alte cazuri materialele arheologice nu au fost publicate sau au fost interpretate greșit.
Principalele probleme legate de civilizația getică care reies din prezentarea siturilor cercetate, sunt cauzele dispariției ”cetăților de refugiu” care au funcționat în secolele IV-III î.e.n., motivele pentru care au apărut așezările fortificate în secolele II-I î.e.n. și care au fost condițiile care au dus la dispariția așezărilor getice în secolele I î.e.n. și I e.n. La aceste probleme legate de dinamica așezărilor în timp și spațiu se adaugă funcționalitatea siturilor de tip dava, mai exact care sunt criteriile care definesc o astfel de așezare și care din siturile menționate în literatură sunt de fapt dava.
Încă din capitolul dedicat problemelor terminologice s-a desprins ideea că o definiția a dava, care să cuprindă criterii exacte pe baza cărora un sit să poată fi denumit în acest fel, este supusă reinterpretărilor în funcție de noile cercetări. Unul din criterii ar fi fost acela că dava este o așezare fortificată cu scopuri militare, dar s-a dovedit că așezarea de la Zimnicea nu avea de fapt elemente de fortificare. De asemenea, la Radovanu-Gorgana a doua fortificația este abandonată iar ulterior așezarea devine foarte prosperă, prin urmare în perioada când ar fi vorba de o dava, aceasta era nefortificată. Un alt aspect ține de faptul că dava trebuia să fie un centru religios pentru comunitățile din jur, discuția putând fi centrată tot pe situl de la Gorgana a doua. În ultimele campanii au fost decoperite mai multe vetre decorate, adăugate celor deja cunoscute din săpăturile mai vechie, acestea fiind considerate vetre-altar, iar locuințele în care au fost descoperite ”locuințe de cult”. Număr mare al acestora i-a determinat pe cercetători să reconsidere această idee, considerând că de fapt ar fi fost vorba de culte familiale iar la Radovanu-Gorgana a doua nu se poate vorbi de un sanctuar. Considerând că era absolut necesar ca o dava să fie și centru religios pentru comunitățile din jur, cercetătorii contestă acum ideea că la Radovanu-Gorgana a doua a fost o dava, mergând până la a considera că a fost o dava o scurtă perioadă de timp, rolul acesta fiind preluat de Radovanu-Gorgana întâi, deși nici aici nu a fost încă identificat un sanctuar. Fără a mai insista, este evident că între toate așezările considerate dava până acum există diferențe, iar particularitățile locale nu exclud neaparat clasificare unui sit ca dava. Definirea unui sit ca dava în literatură este mai degrabă menită să atragă atenția asupra importanței acelui sit (importanță care reiese uneori din faptul că a fost mai bine cercetată) decât să exprime funcționalitatea și rolul acestuia. Ceea ce pare comun tuturor siturilor susceptibile a fi dava este importanța lor economică și politică, fiind locuri de distribuție a bunurilor și produselor de import către așezările învecinate.
Rezumând pe scurt problemele expuse legate de dinamica în timp a așezărilor, în cazul dispariției cetăților în secolul III î.e.n., explicațiile propuse au mers de la dispariția pericolului care a dus la apariția lor, distrugerea în urma unor lupte, invaziile unor populații violente, schimbări profunde la nivelul societății getice, în special a elitelor. În ceea ce privește apariția așezărilor fortificate în secolul II î.e.n., a fost propusă o cauză militară, ridicarea elementelor de fortificare fiind un răspuns la un pericol extern puternic, dar și o cauză total opusă, care subliniază importanța existenței unei perioade fără amenințări care să permită acumularea de putere și exprimarea acestui prestigiu prin efortul reprezentat de ridicarea unei fortificații. Pentru dispariția așezărilor în sec. I î.e.n. și I e.n. interpretarea generală a accentuat existența unui eveniment general care a afectat toate așezările getice, respectiv expediția lui Aelius Catus sau cea a lui Plautius Aelianus, sau mai devreme, ”tulburările” legate de ascensiunea lui Burebista. Identificarea unui eveniment unic care să fi determinat abandonarea așezărilor este greu de demonstrat având în vedere că pentru majoritatea siturilor datele cronologice nu sunt clare, iar cercetările recente au demonstrat că finalul siturile nu avut loc în toate acestea în același timp.
În toate problemele menționate, discuțiile avute între cercetători par să tindă mai degrabă spre a justifica păreri personale sau spre a combate opiniile altora, decât spre a clarifica problemele de cronologie și evoluție a așezărilor. De aceea am considerat necesară o privire de ansamblu asupra locuirii getice, la care vor trebui adăugate în viitor și elementele legate de fenomenul funerar și tezaurele getice descoperite care cu siguranță vor completa imaginea asupra civilizației getice din Muntenia. Nu în ultimul rând, publicarea corespunzătoare a materialelor descoperite în săpăturile noi, dublată de cercetări minuțios documentate, după o metodă unitară și reanalizarea documentației din cercetările vechi sunt singurele posibilități pentru a se ajunge la un nivel de informații necesar pentru a explica anumite aspecte legate de civilizația getică.
Bibliografie
Alexandrescu 1980 – A.D. Alexandrescu, La nécropole gète de Zimnicea, Dacia 24, 1980, p. 19-126.
Alexandrescu et al. 2007 – C. Alexandrescu, D. Măgureanu, N. Palincaș, A. Măgureanu, C. Bojică, Cercetările arheologice preventive de la Dămăroaia. Note privind săpăturile din 2005 și 2006 din Aleea Scroviștea. CAB 7, 2007, p. 127-180.
Anastasiu 1970 – F. Anastasiu, Descoperiri geto-dace pe teritoriul județului Brăila, în vol. Zilele culturii brăilene, Brăila, 1970, p. 37-64.
Anastasiu, Harțuche 1967 – F. Anastasiu, N. Harțuche, Cercetări și descoperiri arheologice în raionul Brăila, Danubius 1, 1967, p. 19-39.
Andreescu et al. 2006- R.R. Andreescu, A. Frînculeasa, E. Paveleț, Mălăieștii de Jos, com. Dumbrăvești, jud. Prahova, CCAR, campania 2005, CIMEC, iunie 2006.
Andrieșescu 1924 – I. Andrieșescu, Piscu Crăsani, ARMSI, ser. III, tom. III, mem. I, București, 1924, p. 1-111.
Anghelescu 1955 – N. Anghelescu, Cercetări și descoperiri arheologice în raioanele Călărași și Slobozia, SCIVA 6, 1-2, 1955, p. 311-328.
Asandei-Mârza 2014 – Metode și mijloace de cercetare arheologică în România la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, în: editori A. Mihalache, D. Aparaschivei, Gh. Cliveti, A. Simon, Anuarul Institutului de Istorie »A.D. Xenopol« Iași, tomul LI, 2014, Supliment, Inovație și interdisciplinaritate în cercetarea arheologică și istorică: teorii, metode, surse, p. 225-240.
Avram 1989a – A. Avram, Alexandru Odobescu sau arheologia prin erudiția. Studiu introductiv, în vol. A. Odobescu. Opere. Vol. V. Scrieri arheologice. Partea I, București, 1989, p. 5-47.
Avram 1989b – A. Avram, Wo sind die amphoren vom typ ”Solocha I” hergestellt worden?, Dacia N.S. 33, 1989, p. 247-252.
Babeș 1979 – M. Babeș, Le stade actuel des recherches sur la culture gèto-dace à son epoque de développement maximum (IIe siècle av. n.è.- Ier siècle de n.è.), Dacia N.S. 23, 1979, p. 5-20.
Babeș 1988 – M. Babeș, Descoperiri funerare și semnificația lor în contextul culturii geto-dace clasice, SCIVA 39, 1, 1988, p. 3-32.
Babeș 1975 – M. Babeș, Problèmes de la chronologie de la culture géto-dace à la lumière des fouilles de Cârlomănești, Dacia 19, 1975, p. 125-139.
Babeș 1977 – M. Babeș, Statuetele geto-dace de la Cârlomănești, SCIVA 28, 4, 1977, p. 319-352.
Babeș 1979 – M. Babeș, Unitatea și răspândirea geto-dacilor în lumina documentelor arheologice (secolele al II-lea î.e.n.-I e.n.), SCIVA 30, 3, 1979, p. 327-345.
Babeș 1980 – M. Babeș, L’unité et la diffusion des tribus géto-daces à la lumière des données archéologiques ((IIe siècle av.n.è. –Ier siècle de n.è.), în vol. Actes du IIe Congres International de Thracologie, II, Bucharest, 1980, p. 7-23.
Babeș 1981 – M. Babeș, Marile etape ale dezvoltării arheologiei în România, SCIVA 32, 3, 1981, p. 319-330.
Babeș 1983 – M. Babeș, Paftale Latène târzii din sud-estul Europei, SCIVA 34, 3, 1983, p. 196-221.
Babeș 1999 – M. Babeș, Stațiunea geto-dacă de la Cetățeni. Descoperiri și informații recuperate, SCIVA 50, 1-2, 1999, p. 11-32.
Babeș 2010 – M. Babeș, Stațiunea geto-dacă de la Cârlomănești: dava sau centru religios?, Mousaios 15, 2010, p. 123-146.
Babeș et al. 2003 – M. Babeș, D. Spânu, G. Trohani, I. Pătrașcu, , D. Măndescu, Zimnicea, jud. Teleorman, Punctul Cetate, CCAR, campania 2002, CIMEC, iunie 2003, p. 347-348.
Babeș et al. 2004 – M. Babeș, D. Spânu, G. Trohani, I. Pătrașcu, Zimnicea, jud. Teleorman, Punctul Cetate, CCAR, campania 2003, CIMEC, mai 2004.
Babeș et al. 2005a – M. Babeș, D. Spânu, D. Măndescu, I. Pătrașcu, Zimnicea, jud. Teleorman, Punctul Cetate, CCAR, campania 2004, CIMEC, mai 2005, p. 416-418.
Babeș et al. 2005b – M. Babeș, I. Motzoi-Chicideanu, D. Măgureanu, Cârlomănești, com. Vernești, jud. Buzău, CCAR 2005, campania 2004, p. 107-109.
Babeș et al. 2006a – M. Babeș, D. Spânu, D. Măndescu, I. Pătrașcu, Zimnicea, jud. Teleorman, Punctul Cetate, CCAR, campania 2005, CIMEC, mai 2006, p. 402.
Babeș et al. 2006b – M. Babeș, I. Motzoi-Chicideanu, D. Măgureanu, Cârlomănești, com. Vernești, jud. Buzău, CCAR 2006, campania 2005, p. 124-126.
Babeș et al. 2007 – M. Babeș, I. Motzoi-Chicideanu, D. Măgureanu, Cârlomănești, com. Vernești, jud. Buzău, CCAR 2007, campania 2006, p. 117-120.
Babeș et al. 2008 – M. Babeș, A. Ganciu, C. Muja, E. Țânțăreanu, I. Torcică, D. Măndescu, Zimnicea, jud. Teleorman, punctul Câmpul Morților, CCAR, campania 2007, CIMEC, 2008
Barnea 1966 – I. Barnea, O cercetare arheologică pe Borcea, Revista Muzeelor nr. 2, an 3, 1966, p. 155-161.
Bem et al. 2004 – C. Bem, S. Marinescu-Bîlcu, C. Nicolae, C. Bem, Bucșani, com. Bucșani, jud. Giurgiu, CCAR, campania 2003, CIMEC, mai 2004.
Bem et al. 2010 – C. Bem, C. Nicolae, C. Haită, M. Florea, Bucșani, com. Bucșani, jud. Giurgiu, Punct: Pod, Pădure, CCAR, campania 2009, CIMEC, mai 2010, p. 36-38.
Berciu 1960 – D. Berciu, Sunt geții traci nord-dunăreni? Un aspect arheologic al problemei, SCIVA 11, 2, 1960, p. 264.
Berciu 1935 – D. Berciu, Săpături și cercetări archeologice în ultimii trei ani (1933-1935). Aport înaintat Comisiunii Monumentelor Istorice, BCMI 28, fasc 83, 1935, p. 26-30.
Berciu, Moscalu 1972 – D. Berciu, E. Moscalu, Cercetări în Cetatea de la Albești (Jud. Teleorman), SCIVA 23, 3, 1972, p. 633-640.
Bichir 1959 – Gh. I. Bichir, Cercetări arheologice pe terasa dreaptă a râului Colentina, MCA 6, 1959, p. 817-824.
Bichir, Popescu 1970 – Gh. Bichir, E. Popescu, Săpăturile arheologice de la Mătăsaru, jud. Dâmbovița, MCA 9, 1970, p. 271-279.
Bobi 1999 – V. M. Bobi, Civilizația geto-dacilor de la Curbura Carapților (sec. VI î. Chr. – II d. Chr.), București, 1999.
Boroneanț 1978 – V. Boroneanț, Considerații asupra locuirii getice de la Giurgiu-Malu Roșu, în vol. Ilfov. File de Istorie, editor V. Vrabie, București, p. 85-87.
Boroneanț 1980-1981 – C. Boroneanț, Considerații istorice asupra comunei Butimanu de la prima atestare documanteră până la sfârșitul veacului XIX, Valachica 11-12, 1980-1981, p. 89-100.
Boroneanț 2006- V. Boroneanț, Chitila, com. Chitila, jud. Ilfov; Punct: Cărămidărie, – CCAR, campania 2005, CIMEC, mai 2006, p. 134.
Boroneanț, Negru 2001- V. Boroneanț, M. Negru, Mogoșoaia, com. Mogoșoaia, jud. Ilfov, Punct: Chitila – Fermă, CCAR, campania 2000, CIMEC, mai 2001, p. 149-150.
Buzdugan, Trohani 1992 – C. Buzdugan, G. Trohani, Cercetările arheologice de la Sibiciul de Sus-Județul Buzău, Cercetări arheologice 9, 1992, p. 39-43.
Cantacuzino 1959 – Gh. Cantacuzino, Cercetările arheologice de pe dealul Mihai Vodă și împrejurimi, în vol. Bucureștii de odinioară în lumina săpăturilor arheologice, coord. I. Ionașcu, 1959, p. 93-127.
Cantacuzino, Trohani 1979 – Gh. Cantacuzino, G. Trohani, Săpăturile arheologice de la Cătălui-Căscioarele, jud. Ilfov, Cercetări arheologice 3, 1979, p. 261-328.
Casan-Franga 1967 – Casan-Franga, Irina, Contribuții cu privire la cunoașterea ceramicii geto-dacice. Cupele „deliene” getice de pe teritoriul României, Arheologia Moldovei 5, 1967, p. 7-35.
Cândea, Sîrbu 1993 – I. Cândea,V. Sîrbu, Istoricul orașului Brăila din cele mai vechi timpuri până la 1540, Biblioteca Istros, 6, Brăila, 1993.
Chițescu 1981 – L. Chițescu, Cetatea de piatră de la Cetățeni, jud. Argeș – Centrul unei formațiuni statale geto-dace dinainte de Burebista, Muzeul Național, 5, 1981, p. 71-73.
Chițescu et al. 1992 – L. Chițescu, A. Păunescu, E. Rența, Gh. Matei, V. Șt. Nițulescu, Așezarea geto-dacică de la Giurgeni-Mozacu, județul Ialomița, Cercetări arheologice 9, 1992, p. 57-61.
Chițescu 1976 – L. Chițescu, Cercetări arheologice la Cetățeni, județul Argeș, Cercetări arheologice 2, 1976, p. 155-188.
Chițescu 1979 – M. Chițescu, Moneda getică de tip Inotești-Răcoasa din așezarea de la Dulceanca II, jud. Teleorman, SCIVA 30, 4, 1979, p. 501-506.
E. Comșa 1954 – E. Comșa, Cercetări arheologice în preajma Lacului Greaca, SCIVA 5, 3-4, 1954, p.588-589.
E. Comșa 1989 – E. Comșa, Așezarea fortificată getică din punctul ”Ghergălău” de la Radovanu, Symposia Thracologica, 7, 1989, p. 290-292.
A. Comșa 2016 – A. Comșa, Anthropological data regarding the human cranial fragment discovered in the dwelling no. 4 during the archaeological campaign of 1972 at Radovanu –Gorgana a doua, Revista de cercetări arheologice și numismatice 2, 2016, p. 95-104.
Comșa, Georgescu 1981 – E. Comșa, V. Georgescu, Cetățuia geto-dacă de pe dealul Movila, de la Gura Vitioarei, SCIVA 32, 2, 1981, p. 271-282 .
M. Comșa 1985 – M. Comșa, Cuptoare de ars oale din secolele I î.e.n.-IV e.n. în regiunile de la est și sud de Carpați, Memoria Antiquitatis 9-11, (1977-1979), 1985, p. 171-184.
M. Comșa 1986 – M. Comșa, Un cuptor de ars oale descoperit la Radovanu. Contribuții privind olăritul la geto-daci, CCDJ 2, 1986, p. 143-151
M. Comșa 1997 – M. Comșa, Les âtres de culte chez les Géto-Daces de Roumanie, în vol. Actes du II Symposium International des Etudes Thraciennes, vol. I, Komotini, 1997, p. 256.
Conovici 1974 – N. Conovici, Câteva figurine antropomorfe getice descoperite la Piscu Crăsani (com. Balaciu, județ Ialomița), SCIVA 25, 2, 1974, p. 295-300.
Conovici 1978a – N. Conovici, Cupele cu decor în relief de la Crăsani și Copuzu, SCIVA 29, 2, 1978, p. 165-183.
Conovici 1978b – N. Conovici, Ceramica Latène timpurie din zona Bălții Ialomiței, Pontica, 11, 1978, p. 35-42.
Conovici 1979a– N. Conovici, Șantierul arheologic de la Piscu Crăsani-1978. Raport preliminar, MCA 13, Oradea, 1979, p. 143-145.
Conovici 1979b – N. Conovici, Contribuții numismatice privind legăturile Histriei cu geții de la Dunăre în secolele VI-II î.e.n., SCIVA 30, 1, 1979, p. 87-93.
Conovici 1981 – N. Conovici, Piese ceramice de interes deosebit descoperite la Piscu Crăsani, SCIVA 32, 4, 1981, p. 571-578.
Conovici 1983 – N. Conovici, Cercetările arheologice de la Piscu Crăsani și aprecierile lui Vasile Pârvan, Thraco-Dacica 4, 1983, 1-2, p. 105-109.
Conovici 1983-1992 – N. Conovici, Piscul Crăsani, jud. Ialomița, în vol. Cronica cercetărilor arheologice 1983-1992, București 1997, p. 71-73.
Conovici 1985 – N. Conovici, Așezări fortificate și centre tribale geto-dacice din Muntenia, Istros 4, Brăila, 1985, p. 71-88.
Conovici 1986 – N. Conovici, Repere cronologice pentru datarea unor așezări geto-dacice, CCDJ 2, 1986 p. 129-141.
Conovici 1994 – N. Conovici, Obiecte pentru cult și magie descoperite la Piscu Crăsani, Pontica 27, 1994, p. 61-83.
Conovici 2001 – N. Conovici, Eléments de symbolique cosmique dans l'arie nord thrace, CCDJ 18, 2001, p. 10-31.
Conovici 2005 – N. Conovici, The dynamics of trade in transport amphoras from Sinope, Thasos and Rhodos on the Western Black Sea coast: a comparative approach, în vol. V. F. Stolba, L. Hannestad (ed..), Chronologies of the Black Sea area in the period C. 400-100 BC, BSS 3, Aarhus University Press 2005, p. 97-117.
Conovici, Matei 1999 – N. Conovici, Gh. Matei, “Necropola getică de la Stelnica-Grădiștea Mare (jud. Ialomița). Raport general pentru anii 1987-1996”, MCA Serie nouă, 1, 1999, București.
Conovici, Mușeteanu 1975 – N. Conovici, C. Mușeteanu, Câteva toarte ștampilate de amfore elenistice din județul Ialomița și sud-vestul Dobrogei, SCIVA 26, 4, 1975, p. 541-550.
Conovici, Neagu, 1983 – N. Conovici, M. Neagu, Șantierul arheologic Piscu Crăsani, MCA 15, 1983, p.193-200.
Constantiniu 1971 – M. Constantiniu, Geto dacii și elemente de continuitate a populației băștinașe pe teritoriul orașului București, în vol. Sesiunea de comunicări științifice a muzeelor de istorie, decembrie 1964, vol. I, București 1971, p. 421-503.
Constantiniu, Leahu 1968 – M. Constantiniu, V. Leahu, Mormânt getic în preajma Bucureștilor, SCIV 19, 2, 1968, p. 195-209.
Corbu 2004 – E. Corbu, Vlădeni, com. Vlădeni, jud. Ialomița, CCAR, campania 2003, CIMEC, mai 2004, p. 369-372.
Corbu 2005 – E. Corbu, Vlădeni, com. Vlădeni, jud. Ialomița, CCAR, campania 2004, CIMEC, 2005, p. 406-409.
Corbu 2007 – E. Corbu, Vlădeni, com. Vlădeni, jud. Ialomița, CCAR, campania 2006, CIMEC, mai 2007, p. 395-396.
Corbu 2015 – E. Corbu, Vlădeni-Popina Blagodeasca, jud. Ialomița, CCAR, campania 2014, CIMEC, mai 2015, p. 151-153.
Corbu 2016 – E. Corbu, Vlădeni-Popina Blagodeasca, jud. Ialomița, CCAR, campania 2015, CIMEC, mai 2016, p. 155-159.
Corbu 2017 – E. Corbu, Vlădeni-Popina Blagodeasca, jud. Ialomița, CCAR, campania 2016, CIMEC, mai 2017, p. 155-159.
Corbu, Trofin 2006- E. Corbu, L. Trofin, Vlădeni, com. Vlădeni, jud. Ialomița, CCAR, campania 2005, CIMEC, mai 2006, p. 396-398.
Cristocea et al. 2003 – S. Cristocea, D. Măndescu, Valea Cetățuia, com. Cetățeni, jud. Argeș, CCAR, campania 2002, CIMEC, mai 2003.
Cristocea et al. 2004 – S. Cristocea, D. Măndescu, Valea Cetățuia, com. Cetățeni, jud. Argeș, CCAR, campania 2003, CIMEC, mai 2004.
Cristocea, Măndescu 2007 – S. Cristocea, D. Măndescu, Râca, com. Râca, județul Argeș, Punct: Tudoria, CCAR, campania 2006, CIMEC, mai 2007, p. 290.
Cronica cercetărilor arheologice 1983-1992, București 1997.
Culică 1968- V. Culică, Morminte de incinerație din necropola geto-dacică de la Grădiștea (jud. Ialomița), SCIVA 19, 1, 1968, p. 135-145.
Daicoviciu 1972 – H. Daicoviciu, De la Burebista la cucerirea romană, ed Dacia, Cluj, 1972.
Damian 2008 – P. Damian, Căscioarele, com. Căscioarele, jud. Călărași. Punct D'aia parte, CCAR, campania 2007, CIMEC, mai 2008, p. 91.
Damian et al. 2006 – P. Damian, S. Cleșiu, G. Bălan, D. Șerbănescu, V. Gureșoae, V. Sîrbu, Căscioarele, com. Căscioarele, jud. Călărași. Punct D'aia parte, CCAR, campania 2005, CIMEC, iunie 2006, p. 119-120.
Damian et al. 2009 – P. Damian, O. Țentea, C. Borș, Balotești, com. Balotești, jud. Ilfov, CCAR, campania 2008, CIMEC, mai 2009, p. 258-259.
Damian et al. 2011 – P. Damian, I. Bocan, C. Borș, Crețuleasca, com. Ștefăneștii de Jos, jud. Ilfov, CCAR, campania 2010, CIMEC, mai 2011, p. 179-182.
David 2000 – D. David, Forme de habitat în perioada clasică a civilizației geto-dace (sec. II a.Chr.-I p.Chr.), Carpica 29, 2000, p. 55-70.
David 2006 – D. David, Dava și centre de autoritate, Carpica 35, 2006, p. 65-77.
Diaconescu, Drob 1980 – M. Diaconescu, V. Drob, Săpătura de salvare de la Ocnița-Dîmbovița, MCA 14, 1980, p. 200-208.
Diaconescu et al. 2001 – M. Diaconescu, A. Păunaș, O. Cîrstina, Iedera, com. Iedera, jud. Dâmbovița, Punct: Cetățuia, CCAR, campania 2000, CIMEC, mai 2001, p. 104-105.
Diaconescu et al. 2005 – P. Diaconescu, O. Cîrstina, M. Diaconescu, Iedera, com. Iedera, jud. Dâmbovița, Punct: Cetățuia, CCAR, campania 2004, CIMEC, mai 2005, p. 182.
Diaconescu et al. 2006 – P. Diaconescu, O. Cîrstina, A. Ilie, M. Diaconescu, Iedera, com. Iedera, jud. Dâmbovița, Punct: Cetățuia, CCAR, campania 2005, CIMEC, mai 2006, p. 178-179.
Diaconu et al. – Gh. Diaconu. V. Drâmbocianu, M. Tzony, Șantierul arheologi Pietroasa-Buzău 1978, MCA 14, 1980, p. 209.
Dicu 2000 – P. Dicu, Așezarea geto-dacică fortificată și vestigiile romane de la Budeasa Mică. Castrul roman de la Pitești. Traseul Limes Transalutanus în sectorul Pitești, Argesis 9, 2000, p. 37-49.
Dupoi, Sîrbu 2001 – V. Dupoi, V. Sîrbu, Incinta dacică fortificată de la Pietroasele-Gruiu Dării, județul Buzău (I), Ed. Alpha, Buzău, 2001.
Enăchiuc 1978 – V. Enăchiuc-Mihai, Descoperiri arheologice în județul Ilfov, în V. Vrabie (ed.), Ilfov. File de Istorie, București, p. 57-75.
Enăchiuc 1981 – V. Enăchiuc-Mihai, Așezarea întărită de la Metereze. Din neolitic în epoca feudală, Magazin istoric 2 (167) 1981, p. 30-31.
Enciclopedia arheologiei și istoriei vechi a României, vol. 2 D-L, coord. Constantin Preda, 1996.
Florea 2011 – G. Florea, Dava et oppidum. Débuts de la genèse urbaine en Europe à la fin du deuxième âge du Fer, Cluj Napoca, Academie roumaine, Centre d’Études Transylvaines, 2011.
Florescu 1971 – A. C. Florescu, Unele considerațiuni asupra cetăților traco-getice (hallstattiene) din mil. I î.e.n. de pe teritoriul Moldovei, Cercetări istorice 2, 1971, Serie nouă, p. 103-118.
Florescu, Florescu 1983 – A. Florescu, M. Florescu, Aspecte ale civilizației traco-getice în zona de curbură a Carpaților Răsăriteni, Studia Antiqua et Archaeologica, 1, 1983, p. 72-93.
Gheorghiță 1981 – M. Gheorghiță, Așezarea getică de la Popești, centru important politic și economic în timpul lui Burebista, Muzeul național 5, 1981, p. 81-84.
Ghinea 1998 – D. Ghinea, Enciclopedia geografică a României. Volumul III (R-Z), Ed. Enciclopedică, București, 1998.
Glodariu 1983- I. Glodariu, Arhitectura dacilor, civilă și militară (sec. II î.e.n.-I e.n.), ed. Dacia, Cluj Napoca, 1983.
Gugiu 2004 – D. Gugiu, Decorated hearts discovered in the Cârlomănești-Cetățuia settlement (the county of Buzău), în vol. Daco-geții, Deva, 2004, p. 249-257.
Haheu 2015 – V. Haheu, Siturile de habitat ale tracilor septentrionali (cetăți, așezări deschise). Structuri spațial-temporare, Revista arheologică, Serie Nouă, vol. 11, nr. 1-2, 2015, p. 89-101.
Haheu 2016 – V. Haheu, Locuințe și anexe gospodărești ale tracilor septentrionali: tradiții și inovații, Revista Arheologică, 1-2, 2016, p. 176-188.
Harțuche 1970 – N. Harțuche, Repertoriul arheologic al județului Brăila, în vol. Zilele culturii brăilene, Brăila, 1970, p. 7-37.
Harțuche 1980- N. Harțuche, Preliminarii la repertoriul arheologic al județului Brăila, Istros 1, 1980, p. 281-354.
Harțuche 1985 – N. Harțuche, Mormântul princiar traco-getic de la Găvani, jud. Brăila, Istros 4, 1985.
Harțuche 2002 – N. Harțuche, Complexul arheologic Brăilița, Bibliotheca Thracologica, XXXV, 2002, p. 150-156.
Harțuche, Anastasiu 1968- N. Harțuche, F. Anastasiu, Brăilița, Brăila, 1968, p. 29-37.
Harțuche, Anastasiu 1976 – N. Harțuche, F. Anastasiu, Catalogul selectiv al colecției de arheologie a Muzeului Brăilei, Brăila, 1976.
Iconomu 1980 – C. Iconomu, Un aspect al influenței elenistice în lumea geto-dacă, Cercetări istorice 11, 1980, p. 229-247.
Ignat et al. 2015 – T. Ignat, C.-M. Vintilă, E. Gavrilă, La Tène inhabitation features discovered at Dămăroaia archaeological site in Bucharest, Revista de cercetări arheologice și numismatice, 1, 1, 2015, p. 105-143.
Isăcescu, Burlacu 1978 – C. Isăcescu, D. Burlacu, Noi descoperiri arheologice în zona Giurgiu, în vol. Ilfov. File de Istorie, editor V. Vrabie, București, p. 43-55.
Istoria Românilor. Vol. I. Moștenirea timpurilor îndepărtate, ediția II, coord. M. Petrescu-Dâmbovița, A. Vulpe, Ed. Enciclopedică, București, 2010.
Lăzărescu-Ionescu, Rosetti 1954 – L. Lăzărescu-Ionescu, D. V. Rosetti, Săpăturile arheologice din sectorul Curtea Veche, în vol. București – Rezultatele săpăturilor arheologice și ale cercetărilor istorice din anul 1953, I, București, 1954, p. 184-261.
Leahu 1963 – V. Leahu, Raport asupra săpăturilor arheologice efectuate în 1960 la Cățelu Nou, CAB 1, 1963, p. 15-43.
Leahu 1965 – V. Leahu Săpăturile arheologice de la Cățelu Nou, CAB 2, 1965, p. 11-75.
Leahu, Trohani 1976 – V. Leahu, G. Trohani, Sondajul arheologic de la Surlari, Cercetări arheologice 2, 1976.p 73-85.
Lichiardopol et al. 2002 – D. Lichiardopol, B. Ciupercă, A. Frânculeasa, Vadu Săpat, com. Fântânele, jud. Prahova, Punct: Budureasca 4 N – “Puțul Tătarului”, CCAR, campania 2001, CIMEC, iunie 2002, p. 321-323.
Lichiardopol et al. 2003 – D. Lichiardopol, A. Frânculeasa, B. Ciupercă, Vadu Săpat, com. Fântânele, jud. Prahova, Punct: Budureasca 4 N – “Puțul Tătarului”, CCAR, campania 2002, CIMEC, iunie 2003, p. 330-333.
Lichiardopol et al. 2004 – D. Lichiardopol, A. Frânculeasa, E. Paveleț, B. Ciupercă, Vadu Săpat, com. Fântânele, jud. Prahova, Punct: Budureasca 4 N – “Puțul Tătarului”, CCAR, campania 2003, CIMEC, mai 2004, p. 330-333.
Lichiardopol et al. 2006 – D. Lichiardopol, A. Frânculeasa, B. Ciupercă, Vadu Săpat, com. Fântânele, jud. Prahova, Punct: Budureasca 4 N – “Puțul Tătarului”, CCAR, campania 2005, CIMEC, mai 2006, p. 386-387.
Lichiardopol et al. 2007 – D. Lichiardopol, A. Frânculeasa, B. Ciupercă, Vadu Săpat, com. Fântânele, jud. Prahova, Punct: Budureasca 4 N – “Puțul Tătarului”, CCAR, campania 2006, CIMEC, mai 2007, p. 387-389.
Lichiardopol et al. 2010 a- D. Lichiardopol, N. Șerban, A. Anton, A.Frînculeasa, B. Ciupercă, Vadu Săpat, com. Vadu Săpat, jud. Prahova, Punct: Budureasca-Puțul Tătarului (Bud.4), sector N, CCAR, campania 2009, CIMEC, mai 2010, p. 203.
Lichiardopol et al. 2010 b – D. Lichiardopol, R. Andreescu, A. Frînculeasa, Belciug, com. Drăgănești, jud. Prahova, Punct: Autostrada București-Ploiești, km 43, CCAR, campania 2009, CIMEC, mai 2010, p. 232-233.
Marinescu-Bîlcu 1966–S. Marinescu-Bîlcu, Cîteva descoperiri geto-dacice de la Căscioarele, SCIV 17, 1, 1966, p. 113-123.
Mateescu, Babeș 1968 – C.N. Mateescu, M. Babeș, Cercetări arheologice și săpături de salvare la Fântânele, SCIVA 19, 2, 1968, p. 238-291.
Matei 2004 – S. Matei, Geții de pe Valea Râmnicului. Așezarea de la Oratia, Comuna Podgoria, județul Buzău, Argesis 13, 2004, p. 39-50.
Matei 2007 – S. Matei, The morphology and typology of kilns for firing ceramic in the geto-dacian classical. period (2nd century BC – 1st century AD), Istros XIV, 2007, p. 279-296.
Matei 2008 – S. Matei, Cuptoare de ars ceramica din perioada clasică geto-dacă (sec. II a.Chr.-I p.Chr.), Mousaios 13, 2008, p. 107-136.
Matei 2016 – S. Matei, Elements for a chronological framework of the Dacian settlement from Târcov, Buzău county, în vol. ed. Sándor Berecki, Iron age chronology in the Carpathian Basin. Proceedings of the international colloquium from Târgu Mureș 8–10 October 2015, 2016, p. 389-394.
Matei, Măgureanu 2014 – S. Matei, D. Măgureanu, Public space-open space in the dava of Cârlomănești, Buzău county, Mousaios 19, 2014, p. 219-240.
Matei et al. 2015a – S. Matei, D. Costache, D. Garvăn, Cercetările arheologice de la Tîrcov-Piatra cu lilieci, jud. Buzău. Campania 2014, Mousaios 20, 2015, p. 221-228.
Matei et al. 2015b – S. Matei, D. Măgureanu, D. Costache, Raport privind cercetările arheologice de la Cârlomănești-Cetățuia, jud. Buzău. Campania 2014, Mousaios 20, 2015, p. 211-219.
Mârtzu 1965- F. Mârtzu, O fibulă de tip celtic și o monedă macedoneană cu Antigon Gonatas descoperită la Cetățeni-Muscel, SCIV 16, 3, 1965, p. 573 și fig. 2.
Măgureanu 2010 – D. Măgureanu, Note asupra siturilor arheologice și istorice din județul Buzău. Valorificarea unor manuscrise aparținând fondului Pamfil Polonic, Mousaios 15, 2010, p. 313-376.
Măgureanu 2014 – D. Măgureanu, Considerations on certain types of public edifices investigated at Cârlomănești (Buzău county), Mousaios 19, 2014, p. 241-257.
Măgureanu, Bojică 2007 – D. Măgureanu, C. O. Bojică, Bănea Lac. Descoperiri de epocă Latène , CAB 7, 2007, p. 101-124.
Măndescu 2000 – D. Măndescu, Ștampile amforice de la Cetățeni pătrate în colecția Muzeului Județean Argeș – Pitești, Argesis 9, 2000, p. 67-75.
Măndescu 2003a – D. Măndescu, Importurile romane în așezarea geto-dacă de la Cetățeni și implicațiile lor asupra cronologiei finale a locuirii, Sargetia 31, 2003, p. 129-138.
Măndescu 2003b – D. Măndescu, Atelierul de producere a podoabelor de bronz din dava getică de la Cetățeni, Sargetia 31, 2003, p. 139-142.
Măndescu 2004 – D. Măndescu, Arheologia văii Râului Doamnei. Vestigii din preistorie până în epoca romană, Argesis 13, 2004, p. 107-122.
Măndescu 2006 – D. Măndescu, Cetățeni, Stațiunea geto-dacă de pe Valea Dâmboviței Superioare, ed. Istros, Brăila, 2006.
Măndescu 2009 – D. Măndescu, Descoperirea sitului arheologic de la Zimnicea și prima etapă a cercetării sale: ”Explorațiunile” lui Cezar Bolliac (1845, 1858?, 1871-1873), BMJT 1, 2009, p. 205-213.
Măndescu 2010- D. Măndescu, Cronologia perioadei timpurii a celei de-a doua epoci a fierului (sec. V-III a. Chr.) între Carpați, Nistru și Balcani, ed. Istros, Brăila, 2010.
Măndescu 2015 – D. Măndescu, În legătură cu cele mai vechi importuri rhodiene la Cetățeni, Istros 21, 2015, p. 327-342.
Măndescu 2016 – D. Măndescu, The chronology of the Rhodian stamped amphora handles in the South-Eastern proximity of the Carpathian Basin. A case study: the Late Iron age settlement at Cetățeni, în vol. ed. Sándor Berecki, Iron age chronology in the Carpathian Basin. Proceedings of the international colloquium from Târgu Mureș 8–10 October 2015, 2016, p. 357-389.
Mănucu-Adameșteanu 2005 – Gh. Mănucu-Adameșteanu – Cronica cercetărilor arheologice în București (1999-2004), CAB 6, 2005, p. 289-314.
Mănucu-Adameșteanu et al. 2005 – Gh. Mănucu-Adameșteanu, D. Căpățână, V. Boroneanț, N. Palincaș, A. Măgureanu, Săpături arheologice de salvare la Pantelimon (2004), CAB 6, București 2005, p. 83-173.
Mănucu-Adameșteanu et al. 2005b – Gh. Mănucu-Adameșteanu, Pantelimon, jud. Ilfov, Punct: Colțul Pădurii, CCAR, campania 2004, CIMEC, mai 2015.
Mănucu-Adameșteanu et al. 2006a – Gh. Mănucu-Adameșteanu, C. Bojică, A. Măgureanu, D. Măgureanu, București, Punct: Băneasa Lac, str. Bujorului, nr. 36, sector 1, CCAR, campania 2005, CIMEC, mai 2006, p. 102-103.
Mănucu-Adameșteanu et al. 2006b – Gh. Mănucu-Adameșteanu, C.-G. Alexandrescu, F. Panait-Bîrzescu, București, Punct: aleea Scroviștea, nr. 50-54, sector 1, CCAR, campania 2005, CIMEC, mai 2006, p. 100-101.
Mănucu-Adameșteanu et al. 2007 a – Gh. Mănucu-Adameșteanu, O. C. Bojică, D.-C. Pîrvulescu, București, Punct: Băneasa Lac, str. Bujorului, nr. 36, sector 1, CCAR, campania 2006, CIMEC, mai 2007, p. 94-95.
Mănucu-Adameșteanu et al. 2007 b – Gh. Mănucu-Adameșteanu, C. Bojică, A. Măgureanu, București, Punct: aleea Scroviștea, nr. 56-60, sector 1, CCAR, campania 2006, CIMEC, mai 2007, p. 88-89.
Mănucu-Adameșteanu et al. 2008 – Gh. Mănucu-Adameșteanu, C. Bojică, C.-M. Ciocănel, București, Punct: Dămăroaia, CCAR, campania 2007, CIMEC, mai 2008, p. 76-80.
Mănucu-Adameșteanu et al. 2009 – Gh. Mănucu-Adameșteanu, C.-M. Ciocănel, C. Nestorescu, D. Măgureanu, Vadu Anei, com. Brănești, jud. Ilfov, CCAR, campania 2008, CIMEC, mai 2009, p. 357-358.
Mănucu-Adameșteanu et al. 2009a – Gh. Mănucu-Adameșteanu, C.-M. Ciocănel, T.-A. Ignat, A. Măgureanu, com. Brănești, jud Pasărea,. Ilfov, CCAR, campania 2008, CIMEC, mai 2009, p. 327-328.
Mănucu-Adameșteanu et al. 2011 – Gh. Mănucu-Adameșteanu, Pantelimon, jud. Ilfov, Punct: Colțul Pădurii, CCAR, campania 2010, CIMEC, mai 2011, p. 209-212.
Mănucu-Adameșteanu et al. 2012 – Gh. Mănucu-Adameșteanu, Pantelimon, jud. Ilfov CCAR, campania 2011, CIMEC, mai 2012.
Mărghitan 1981 – L. Mărghitan, De când datează la daco-geți concepția constituirii sistemului de fortificații?, în vol. Studii dacice, 1981, p. 88-93.
Mirea, Pătrașcu 2006 – P. Mirea, I. Pătrașcu, Alexandria. Repere arheologice și numismatice, Teleorman, 2006.
Mitrea 1968 – B. Mitrea, Notă suplimentară cu privire la tezaurul de stateri de aur de la Alexandru cel Mare descoperit la Gîldău (jud. Ialomița), SCN 4, 1968, p. 327-329.
Mitrea 2006 – I. Mitrea, Vasile Pârvan – inițiatorul programului de cercetare modernă în arheologia românească, Carpica 35, 2006, p. 5-11.
Mitrea, Preda 1959 – B. Mitrea, C. Preda, Săpăturile de salvare de la Alexandria (r. Alexandria, reg. București), MCA 5, 1959, p. 175-182.
Moisil 1910 – C. Moisil, Privire asupra antichităților preistorice ale României, BCMI 3, 1910, p. 116-123.
Moisil 1925- C. Moisil, Piscu Crăsani (I. Andrieșescu), CNA 6, 1925, nr. 55-58.
Morariu 1960- T. Morariu, Caracterizarea geografică a teritoriului R.P.R, în vol. Istoria României, vol. I, ed. Academiei R.P.R., 1960.
Morintz 2013 – A.S. Morintz, On a possible function of the Geto-Dacian decorated hearths, în vol. C. Schuster, O. Cîrstina, M. Cosac, G. Murătoreanu (ed.), Proceedings of the 12th internationa congress of thracology: The Thracians and their Neighbors in the Bronze and Iron Ages, vol. I, Târgoviște, 2013, p. 255-268.
Morintz, Rosetti 1953 – S. Morintz, D.V. Rosetti, Din cele mai vechi timpuri și până la formarea Bucureștilor, în vol. Bucureștii de odinioară, 1953, p. 11-35.
Morintz, Rosetti 1959 – S. Morintz, D.V. Rosetti, Din cele mai vechi timpuri și până la formarea Bucureștilor, în vol. Bucureștii de odinioară în lumina cercetărilor arheologice, 1959, p. 29.
Morintz, Cantacuzino 1954 – S. Morintz, Gh. Cantacuzino, București. Rezultatele săpăturilor arheologice și ale cercetărilor istorice din anul 1953, vol. I, București, 1954, p. 132-183.
Morintz, Ionescu 1968 –S. Morintz, B. Ionescu, Cercetări arheologice în împrejurimile orașului Oltenița (1958 – 1967), SCIVA 19, 1, 1968, p. 95-128.
Morintz, Șerbănescu 1985 – S. Morintz, D. Șerbănescu, Rezultatele cercetărilor de la Radovanu, punctul ”Gorgana a doua”, (jud. Călărași). I. Așezarea din epoca bronzului. II. Așezarea geto-dacică Studii preliminare, Thraco-Dacica 6, 1985, p. 21-28.
Morintz et al. 2004-2005 – A. S. Morintz, Gh. Chelmac, A. Chelmac, Realizarea modelului tridimensional al unui sit arheologic. Studiu de caz: Radovanu, „Gorgana a doua”, Pontica 37-38, 2004-2005, p. 291-301.
Morintz et al. 2015 – A. S. Morintz, D. Șerbănescu, C. Schuster, I. Tuțulescu, A. Marinete, Radovanu, com. Radovanu, jud. Călărași. Punct: Gorgana a doua, CIMEC, campania 2014, CCAR, mai 2015, p. 120.
Moscalu 1973 – E. Moscalu, Locuirea getică de la Cernica, SCIVA 24, 2, 1973, p. 291-298
Moscalu 1976 – E. Moscalu, O așezare getică de la sfârșitul sec. al IV-lea î.e.n. în Muntenia, Cercetări arheologice 2, 1976, p. 275-28.
Moscalu 1979a –E. Moscalu, Sondaje și cercetări de suprafață, Cercetări arheologice 3, 1979, p. 385-398.
Moscalu 1979 b – E. Moscalu, Probleme ale cetăților cu ”val vitrificat”, Cercetări arheologice 3, 1979, p. 339-347.
Moscalu 1986 – E. Moscalu, Mormântul princiar getic de la Peretu (jud. Teleorman), Thraco-Dacica 7, 1986, p. 59-70.
Moscalu, Beda 1979 – E. Moscalu, C. Beda, Noi cetăți traco-getice, Cercetări arheologice 3, 1979, p. 361-370.
Munteanu 1990 – M. Munteanu, Un mormânt de sec. IV î.e.n. de la Căscioarele, punctul ”Ghețărie” (jud. Călărași), Pontica 23, 1990, p. 345-350.
Mușețeanu et al. 1978 – C. Mușețeanu, N. Conovici, A. Atanasiu, Contribution au problème de l'Importation des amphores greques dans le sud-est de la Muntenie, Dacia N.S. 22, 1978, p. 173-199.
Neagu et al. 2015 – M. Neagu, V. Sîrbu, F. Vlad, I. Cernău, C. Cernea, Crăsanii de Jos, com. Balaciu, jud. Ialomița, Punct: Piscu Crăsani, CCAR, campania 2014, CIMEC, mai 2015, p. 60-62.
Neagu et al. 2016 – M. Neagu, V. Sîrbu, F. Vlad, I. Cernău, C. Cernea, Crăsanii de Jos, com. Balaciu, jud. Ialomița, Punct: Piscu Crăsani, CCAR, campania 2015, CIMEC, mai 2016, p. 31-32.
Negru 2002 – M. Negru, București Punct: Curtea Veche – str. Covaci, nr. 15-17, CCAR, campania 2001, CIMEC, mai 2002.
Negru 2003 – M. Negru, București, Punct Militari-Câmpul Boja, CCAR, campania 2002, CIMEC, iunie 2003.
Negru et al. 2000 – M. Negru, C. Schuster, D. Moise, Militari-Câmpul Boja. Un sit arheologic pe teritoriul Bucureștilor, București, 2000.
Negru et al. 2007 – M. Negru, C. F. Schuster, A. Morintz, București, Punct: Militari-Câmpul Boja, CCAR, campania 2006, CIMEC, mai 2007, p. 89-90.
Nestor 1949 – I. Nestor, Săpăturile arheologice de la Zimnicea, județul Teleorman, Studii, 2, 1949, p. 116-125.
Nicolăescu 2015a – M. Nicolăescu, Graphic representations in romanian archaeology. An overview regarding late Iron Age dwellings, Tyragetia S.N., 9 (24), nr. 1, 2015, p. 249-260.
Nicolăescu 2015b- M. Nicolăescu, Abordări interdisciplinare asupra așezărilor și cetăților geto-dacice din Muntenia (sec. II a.Chr. – I p.Chr.), Conducător științific: Dr. Sîrbu Valeriu, Institutul de arheologie Vasile Pârvan, 2015.
Nițulescu, Rența 2001 – V. Ș. Nițulescu, E. Rența, Sur les timbres amphoriques découverts a Giurgeni-Mozacu, CCDJ 18, 2001, p. 32-37.
Olteanu, Corbu 2001 – Ș. Olteanu, E. Corbu, Vlădeni, com. Vlădeni, jud. Ialomița, CCAR, campania 2000, CIMEC, mai 2001, p. 272-273.
Olteanu, Corbu 2002 – Ș. Olteanu, E. Corbu, Vlădeni, com. Vlădeni, jud. Ialomița, CCAR, campania 2001, CIMEC, iunie 2002, p. 334-336.
Olteanu, Corbu 2003 – Ș. Olteanu, E. Corbu, Vlădeni, com. Vlădeni, jud. Ialomița, CCAR, campania 2002, CIMEC, iunie 2003, p. 339-341.
Oța, Sîrbu 2010 – L. Oța, V. Sîrbu, A few observations on the arrival of the sarmatians in the Walachia Plain, Eirene 46, 2010, p. 190-200.
Oța, Sîrbu 2016 – L. Oța, V. Sîrbu, Aproape de limes – sarmații din Muntenia, Moldova, Crișana și Banat, Istros 22, 2016, p. 207-257.
Palincaș 1997 – N. Palincaș, Scurtă prezentare a săpăturilor din sectorul Σ al așezării de la Popești (jud. Giurgiu). Campaniile 1988-1993, Cercetări arheologice 10, 1997, p.173-197
Panait 1963 – P. I. Panait, Observații arheologice pe șantierele de construcții din Capitală, CAB 1, 1963, p. 139-149.
Panait, Turcu 1968 – P. I. Panait, M. Turcu, Cercetări arheologice la Tînganu, MIM 6, 1968.
Pandrea et al. 2012 – S. Pandrea, V. Sîrbu, C. Croitoru, M. Vernescu, Însurăței, jud. Brăila, CCAR, campania 2011, CIMEC, 2012, p. 225-226.
Papasima 1983 – T. Papasima, O nouă drahmă histriană în stânga Dunării, Pontica 16, 1983, p. 283-284.
Paveleț et al. 2009 – E.C. Paveleț, M. Peneș, A. Anton, Bărcănești, com. Bărcănești, jud. Prahova, CCAR, campania 2008, CIMEC, mai 2009, p. 259-260.
Paveleț, Anton 2010 – E. Pavelet, A. Anton, Date privind așezarea getică de la Bărcănești, jud. Prahova, Mousaios 15, 2010 p. 89-121.
Pârvan 1926 – V. Pârvan, Getica. O protoistorie a Daciei, 1926.
Pătrașcu 2001 – I. Pătrașcu, Așezarea geto-dacică de la Poroschia (jud.Telorman), Argesis 10, 2001.
Pătrașcu 2005 – I. Pătrașcu, Așezarea geto-dacă de la Ștorobăneasa –„Cimitir„ (județul Teleorman), Argesis 14, 2005, p. 175-178.
Păunescu 1962 – Al. Păunescu., Săpăturile din împrejurimile orașului Giurgiu, MCA 8, 1962 p. 127-135.
Peneș et al. 2001 a – M. Peneș, B. Ciupercă, C. Dumitrescu, Vadu Săpat, com. Fântânele, jud. Prahova, Punct: Budureasca 4 N – “Puțul Tătarului”, CCAR, campania 2000, CIMEC, mai 2001, p. 260–261.
Peneș et al. 2001 b – M. Peneș, B. Ciupercă, C. Dumitrescu, Vadu Săpat, com. Fântânele, jud. Prahova, Punct: Budureasca 7 " La Hula", CCAR, campania 2000, CIMEC, mai 2001, p. 261-262.
Peneș et al. 2001c – M. Peneș, Bănești, com. Bănești, jud. Prahova; Punct: Dealul Domnii; CCAR, campania 2000, CIMEC, mai 2001 p 33-34.
Peneș et al. 2002 – M. Peneș, Bănești, com. Bănești, jud. Prahova; Punct: Dealul Domnii; CCAR, campania 2001, CIMEC, mai 2002p. 51-52.
Peneș et al. 2004 – M. Peneș, Bănești, com. Bănești, jud. Prahova; Punct: Dealul Domnii; CCAR, campania 2003, CIMEC, mai 2004 p. 52 pl. 11.
Petac, Georgescu 2015 – E. Petac, M. Georgescu, O monedă dacică rară de tip Vârteju-București descoperită în București (cartier Dămăroaia), Revista de cercetări arheologice și numismatice, 1, 1, 2015, p. 148-151.
Petolescu 2000 – C.C. Petolescu, Dacia și Imperiul Roman. De la Burebista până la sfârșitul Antichității, ed Teora, București, 2000.
Petolescu 2010 – C.C. Petolescu, Regalitatea dacică în perioada 44 a.Chr.-86 p.Chr. Dacia în timpul regelui Decebal, în vol. coord. M. Petrescu-Dâmbovița, Al. Vulpe, Istoria Românilor. Vol.I. Moștenirea timpurilor îndepărtate, ediția II, 2010, p. 700-752.
Petrescu-Dâmbovița, Sanie 1972 – M. Petrescu-Dâmbovița, S. Sanie, Cercetări arheologice în așezarea geto-dacică de la Ciolăneștii din Deal (jud. Teleorman), Arheologia Moldovei 7, 1972, p. 242-258.
Petrescu-Sava, Nestor 1940 – Gh. Petrescu-Sava, I. Nestor, Două localități preistorice pe Teleajen: Cetățuia de la Homorici și Movila dela Gura-Vitioarei (jud. Prahova), RPAN, 2-4, 1940, p. 71-88.
Popa 1995 – T. Popa, Descoperiri arheologice din perioada Latène în campaniile de la Malu Roșu (Giurgiu), BMJTAG, I/1, p. 9-19.
Popescu 1968 – D. Popescu, Vasile Pârvan și școala arheologică românească, în vol. Studii și materiale privitoare la trecutul istoric al jud. Prahova. Istorie-etnografie, Ploiești 1968, p. 5-20
Preda, Dupoi 1979 – F. Preda, V. Dupoi, Figurine de lut antropomorfe geto-dacice descoperite în așezarea de la Pietroasele, Gruiu Dării, jud. Buzău, Crisia 9, 1979, Oradea, p. 77-88.
Preda, Dupoi 1980 – Preda, F., Dupoi, V., Monede descoperite în așezarea getică de la Pietroasele, jud. Buzău, SCN 7, 1980, p. 143-147.
Preda 1966 – C. Preda, Aspects de la circulation des drachmes d'Histria dans la Plaine Gétique et la datation des premières imitations de type Philippe II (Trésor de Scărișoara, district d'Oltenița), Dacia N.S., 10, 1966, p. 221-235.
Preda 1968 – C. Preda, Încă două drahme histriene și o imitație tip Filip al II-lea din tezaurul de la Scărișoara, SCN 4, 1968, p. 441-442.
Preda 1973 – C. Preda, Monedele geto-dacilor, București, 1973.
Preda 1978 – F. Preda, Ceramica ștampilată din așezarea getică de la Pietroasele, jud. Buzău, Musaios, 2, 1978, p.13-21.
Preda 1985 – C. Preda, Cu privire la data și cauzele dispariției unor davae geto-dacice sud-carpatice, Thraco-Dacica 6, 1-2, 1985, p. 86-92.
Preda 1986a – C. Preda, Contribuții la cunoașterea civilizației geto-dacice- Așezarea de la Pleașov, jud. Teleorman, Thraco-Dacica 7, 1986, p. 71-100.
Preda 1986b – C. Preda, Geto‐dacii din bazinul Oltului inferior. Dava de la Sprâncenata, București, 1986.
Preda 1993 – C. Preda, Săpăturile arheologice din așezarea getică de la Pleașov (județul Teleorman). Campaniile 1985-1987, SCIVA 44, 2, 1993, p. 185-196.
Preda, Ionescu 1966 – C. Preda, B. Ionescu, Tezaur de drahme din Histria și imitații Filip II descoperite la Crivăț (raionul Oltenița), Revista Muzeelor, 3, 1966, 1, p. 67-70.
Pupeză 2012 – L. P. Pupeză, Veacul întunecat al Daciei. Arheologie și istorie în spațiul carpato-danubian de la sfârșitl secolului III a.Chr. până la începutul secolului I a.Chr., ed. Mega, Cluj Napoca 2012.
Rădulescu 1966 – Gh. Rădulescu, Mormintele de la Daia și Puieni, raionul Giurgiu, Revista Muzeelor, 2, 3, 1966, p. 256-266.
Rădulescu, Ionescu 1955- Gh. Rădulescu, M. Ionescu, Noi puncte arheologice pe harta raionului Giurgiu, SCIV 6, 1-2, 1955, p. 297-302.
Rența 2002 – E. Rența, Bucu, com. Bucu, jud. Ialomița, CCAR, campania 2001, CIMEC, iunie 2002, p. 70-71.
Rența 2003 – E. Rența, Bucu, com. Bucu, jud. Ialomița, CCAR, campania 2002, CIMEC, iunie 2003, p. 63-64.
Rența 2004 – E. Rența, Bucu, com. Bucu, jud. Ialomița, CCAR, campania 2003, CIMEC, mai 2004.
Rența 2003- 2004a – E. Rența – Așezarea getică de la Bucu-Pochină, județul Ialomița (sec.IV-III a. Chr.). I , în vol. Ialomița, studii și cercetări de arheologie, istorie, etnografie și muzeologie 4, 2003-2004, Muzeul județean Ialomița, p. 137-184.
Rența 2003-2004b – E. Rența, Așezarea getică de la Mihail Kogălniceanu -E 15 DN 2A București-Contanța, km. 102, județul Ialomița, în vol. Ialomița, studii și cercetări de arheologie, istorie, etnografie și muzeologie 4, 2003-2004, Muzeul județean Ialomița, p. 185-196.
Rența 2006 – E. Rența, Bucu, com. Bucu, jud. Ialomița, CCAR, campania 2005, CIMEC, mai 2006, p. 98-100.
Rența et al. 2007– E. Rența, Simona Munteanu, Radu Coman, Bucu, com. Bucu, jud. Ialomița, CCAR, campania 2006, CIMEC, mai 2007, p. 85-87.
Rența et al. 2008– E. Rența, Simona Munteanu, Radu Coman, Bucu, com. Bucu, jud. Ialomița, CCAR, campania 2007, CIMEC, mai 2008, p. 57-58.
Rosetti 1959 – D. V. Rosetti, Curtea Veche, în: Bucureștii de odinioară, red. I. Ionașcu, București, 1959, p. 147-165.
Rosetti 1962 – D. V. Rosetti, Șantierul arheologic Cetățeni (r. Muscel, reg. Argeș), MCA 8, 1962, p. 73-88.
Rosetti 1975 – D. V. Rosetti, Cetățeni Argeș. Istoricul cercetărilor arheologice (I), în Cercetări arheologice 1, 1975, p. 261-289.
Rosetti, Panait 1962- D.V. Rosetti, P.I. Panait, Săpăturile arheologice din București. II. Săpăturile din sectorul Curtea Veche,. MCA 8, 1962, p. 767-771.
Rosetti, Chițescu 1973 – D. V. Rosetti, L. Chițescu, Cetatea geto-dacică de la Cetățeni, județul Argeș, BMI 1973, nr. 4, anul 42, p. 55-58.
Rustoiu 1996– A. Rustoiu, Metalurgia bronzului la daci (sec. II î.Chr.-I d.Chr.). tehnici, ateliere și produse de bronz, București 1996.
Rustoiu 1997 – A. Rustoiu, Fibulele din Dacia preromană (sec. II î.e.n.-I e.n.), București, 1997.
Rustoiu 2002 – A. Rustoiu, Războinici și artizani de prestigiu în Dacia Preromană, Cluj Napoca, 2002.
Sandu 1992 — V. Sandu, Cercetări arheologice de suprafață din nordul Sectorului Agricol Ilfov, CAB 4, 1992, p. 289–323.
Sandu 1997 – V. Sandu, Bălăceanca-Ecluză, în vol. Cronica cercetărilor arheologice 1983-1992, București 1997, p. 10.
Sandu 2015 – V. Sandu, Noi descoperiri arheologice în situl Vârteju, Cătunul Chirca, orașul Măgurele, județul Ilfov (așezări din epoca neolitică, Hallstatt, secolele II-I î. Hr., II-III și III d. Hr. secolele IX-X), Revista de cercetări arheologice și numismatice 1, 1, 2015, p. 173-209.
Sandu-Cuculea 2005 – V. Sandu-Cuculea, Descoperiri arheologice în comuna Brănești, județul Ilfov, MIM 19, 2005, p. 36-60
Sandu-Cuculea 2010 – V. Sandu-Cuculea, Vârteju, oraș Măgurele, jud. Ilfov, CCAR, campania 2009, CIMEC, mai 2010, p. 318-319.
Schuster et al. 2003 – C. Schuster, Mironești, com. Gostinari, jud. Giurgiu, Punct: la Conacul lui Palade, CCAR, campania 2002, CIMEC, mai 2003.
Schuster et al. 2012 – C. Schuster, Mironești, com. Gostinari, jud. Giurgiu, Punct: la Conacul lui Palade, CCAR, campania 2011, CIMEC, mai 2012, p. 85-87.
Schuster, Popa 2008 – C. Schuster, Traian Popa, Mironești I, Locuri, cercetări arheologice, monumente și personaje istorice, Giurgiu 2008.
Schuster, Popa 2009- C. Schuster, T. Popa, Contribuție la repertoriul arheologic al județului Giurgiu. II. Cultura Glina, BMJTAG 14/11 (2008), 2009, p. 83-89.
Schuster et al. 2012-2013 – C. Schuster, D. Șerbănescu, A. Morintz, About the horses in the dava from Radovanu-Gorgana a doua, Thraco-Dacica S.N. 4-5 (27-28), 2012-2013, p. 75-96.
Sîrbu 1980 – V. Sîrbu, Ștampile de pe amfore anepigrafice în colecțiile muzeului Brăilei, Istros 1, 1980.
Sîrbu 1982 – V. Sîrbu, Importuri grecești în Câmpia Brăilei (sec. V-I î.e.n.), Pontica 15, 1982, p. 100-124.
Sîrbu 1983a – V. Sîrbu, Câmpia Brăilei în secolele V-III î.e.n. Descoperiri arheologice și interpretări istorice, SCIVA 34, 1, 1983, p. 11-41.
Sîrbu 1983b – V. Sîrbu, Nouvelles considérations générales concernant l'importation des amphores grecques sur le territoire de la Roumanie (les VIe-Ier siècles av.n.è), Pontica, 16, 1983, p. 43-67.
Sîrbu 1985– V. Sîrbu, Ritualuri și practici funerare la geto-daci în secolele II î.e.n.-I e.n., Istros 4, 1985.
Sîrbu 1985 b– V. Sîrbu, Probleme de arheologie și istorie ale Câmpiei Române privite în contextul estului României (secolele VI-IV î.e.n.), Istros 4, 1985, p. 13-41.
Sîrbu 1986 – V. Sîrbu, Rituels et pratiques funéraires des géto-daces IIe siècle av. N.E.-Ier siècle de N.E., Dacia, N.S., 30, 1986, p. 91-108.
Sîrbu 1987 – V. Sîrbu, Figurine antropomorfe și zoomorfe traco-geto-dacice din prima și a doua epocă a fierului, Istros 5, 1987, p. 91-157.
Sîrbu 1991 – V. Sîrbu, Semnificația unor gropi de cult descoperite în dava geto-dacică de la Grădiștea (județul Brăila), Peuce 10, vol. I, 1991.
Sîrbu 1992 – V. Sîrbu, Un atelier de prelucrare a podoabelor din bronz descoperit în dava de la Grădiștea jud. Brăila, Istros 6, 1992, p. 37-40.
Sîrbu 1993 – V. Sîrbu, Credințe și practici funerare, religioase și magice în lumea geto-dacilor, ed. Porto-Franco, Galați, 1993.
Sîrbu 1994 – V. Sîrbu, Considerații asupra habitatului getic din zona Căscioarele, jud. Călărași, Revista Bistriței, 8, 1994, p. 25-39.
Sîrbu 1996 – V. Sîrbu, Dava getică de la Grădiștea, județul Brăila, 1996.
Sîrbu 1997 – V. Sîrbu, Sacrifices humaines et pratiques funéraires insolites dans l'areal thrace du Halstatt et du La Téne, în vol. Premier Age du Fer aux Bouches du Danube et dans les regions autour de la Mer Noire, Actes du Colloque International Septembre 1993, Tulcea, 1997, p. 193-221.
Sîrbu 2004a – V. Sîrbu, Observații privind incinta sacră dacică de la Pietroasa Mică-Gruiu Dării, com. Pietroasele, jud. Buzău, în Prinos lui Petre Diaconu la 80 de ani, ed. Istros, Brăila, 2004, p. 183-214.
Sîrbu 2004b – V. Sîrbu, Două bordeie dacice din dava de la Grădiștea, jud. Brăila, Istros 11, 2004, p. 83-110.
Sîrbu 2006a –V. Sîrbu, Oameni și zei în lumea geto-dacilor, Brașov 2006.
Sîrbu 2006b – V. Sîrbu, Considérations sur les sanctuaires, les enceintes sacrées et les dépôts votifs dans le monde des Géto-Daces (IIe s.av.J.C.-Ier s.apr.J.C.), în vol. ed. V. Mihăilescu Bîrliba, C. Hriban, L. Munteanu, Miscellanea Romano-Barbarica in honorem septagenarii magistri Ion Ioniţă oblata, 2006, p. 33-69.
Sîrbu 2009a – V. Sîrbu, Figurine, statuete și capace antropomorfe și zoomorfe geto-dacice din Muntenia (sec. IV a. Chr.-Ip.Chr.), Thraco-Dacica S.N. 1 (24), 1-2, 2009, p. 37-69.
Sîrbu 2009b – V. Sîrbu, Bols Géto-Daces à décor en relief et représentations figuratives, în vol. Miscellanea Historica et Archaelogica in Hinorem Professoris Ionel Cândea, 2009, p. 19-31.
Sîrbu et al. 1996 – V. Sîrbu, P. Damian, E. Alexandrescu, E. Safta, O. Damian, S. Pandrea, A. Niculescu, Așezări din zona Căscioarele-Greaca-Prundu (mileniile I î.Hr.- I d.Hr.), Brăila, 1996 .
Sîrbu, Anastasiu 1980 – V. Sîrbu, F. Anastasiu, Raport preliminar de cercetare arheologică în stațiunea de la Grădiștea, jud. Brăila, campania 1978, MCA 13, 1979, Oradea, p. 101-103.
Sîrbu, Anastasiu 1983 – V. Sîrbu, F. Anastasiu, Cercetările din așezarea de la Grădiștea, jud. Brăila, campania 1979-1981, Istros 2-3, 1983, p. 49-66.
Sîrbu, Arsenescu 2006 – V. Sîrbu, M. Arsenescu, Dacian settlements and necropolises in southwestern Romania (2nd c. B.C.-1st c. A.D.), în vol. ”The society of the living”-„The
community of the dead” (Eds: S. A. Luca, V. Sîrbu), Proceedings of The 7th
international colloquium of funerary archaeology, Sibiu, 6-9 October 2005, Acta
Terrae Septemcastrensis, V, 1, Sibiu, 2006, p. 164-186.
Sîrbu, Constantin 2012 –V. Sîrbu, M. Constantin, Geto-Dacian materials from Piscu Crăsani (Crăsanii de Jos, com. Balaciu, Ialomița county). Bogdan and Alexandru Ștefan Collection, Istros 18, 2012 p. 77-112.
Sîrbu, Davâncă 2012 – V. Sîrbu, D. Davâncă, Un poignard de type sica decouvert dans l'enceinte sacrée de Pietroasa Mică-Gruiu Dării, dep. De Buzău, Istros 18, 2012, p. 113-123.
Sîrbu, Davâncă 2014– V. Sîrbu, D. Davâncă, The ”fields of pits” in the geto-dacian area (4th c.B.C.-1st c.A.D). sacred or profane spaces?, Mousaios 19, 2014, p. 295-342.
Sîrbu, Florea 1997 – V. Sîrbu, G. Florea, Imaginar și imagine în Dacia preromană, Editura Istros, Brăila, 1997.
Sîrbu, Harțuche 2000 – V. Sîrbu, N. Harțuche, Remarques sur le tumulus aristrocratique de Găvani, dép. de Brăila, în vol. Tombes tumulaires de l’Âge du Fer dans le Sud-Est de l’Europe. Actes du IIe colloque international d’archéologie funeraire, organisé à Tulcea, Brăila, Slobozia, Călărași, 18-24 septembre 1995, nr. 1, Tulcea, 2000.
Sîrbu, Matei 2012-2013 – V. Sîrbu, S. Matei, Pietroasa mică – «Gruiu dării» : établissement, citadelle et lieu de culte à l’époque géto-dace (IVe s. Av. J.-C. –IEr s. Ap. J.-C.), Thraco-dacica SN, 4-5 (27-28), 2012-2013, p. 109-134.
Sîrbu, Matei 2015 – V. Sîrbu, S. Matei, Quelques observations sur des centres fortifies geto-daces dans la Valachie central-nordique, în vol. ed. Aurel Zanoci, Peter Ettel, Mihail Băț, Fortified sites from the 1st millennium BC in central and south-eastern Europe, Saharna 24-26.07.2014, Chișinău, 2015, p. 101-120.
Sîrbu, Oprea 1995 – V. Sîrbu, V. Oprea, Așezarea getică de la Pietroiu-Gîldău. Județul Călărași (I), CCDJ 13-14, 1995, p. 123-146 (I).
Sîrbu, Peneș 2011 – V. Sîrbu, M. Peneș, Situl dacic de la Bănești –Dealul Domnii, județul Prahova. Observații preliminare, Peuce 9, 2011, p. 437-457.
Sîrbu, Trohani 1997 – V. Sîrbu, G. Trohani, Cités et établissements fortifiés entre les Carpates Méridionales, le Danube et la Mer Noire (Ve- IIIe siècles av. J. C.), în vol. The Thracian World at the Crossroads of Civilizations, I, Bucharest 1997, p. 512-539.
Sîrbu, Trohani 2000 – V. Sîrbu, G. Trohani, Remarques sur certains habitats gètes sur lʼÉtang de Jalomitza (Bas-Danube). Importations et influences grecques, în vol. Proceedings of the Eight International Congress of Thracology Thrace and the Aegean, Sofia-Yambol, 25-29 September 2000, p. 439-451.
Sîrbu, Trohani 2001 – V. Sîrbu, G. Trohani, Observații asupra habitatului getic dintre Dunăre și Brațul Borcea, în vol. Studii de istorie antică. Omagiu prof. Ioan Glodariu, 2001, p. 17-41.
Sîrbu, Vernescu 1994 – V. Sîrbu, M. Vernescu, Descoperiri getice și din Evul Mediu la Însurăței, județul Brăila, Istros 9, 1994, p. 211-221.
Sîrbu et al. 1995 – V. Sîrbu, V. Oprea, D. Pandrea, Cercetările arheologice din așezarea getică de la Unirea-”Rău”, județul Călărași (campania 1991), CCDJ 13-14, 1995, p. 147-166.
Sîrbu et al. 1996 – V. Sîrbu, D.N. Basarab, M. Neagu, Grădiștea-Coslogeni, jud. Călărași, CCAR, campania 1995, CIMEC, 1996, p. 54-55.
Sîrbu et al. 1997a – V. Sîrbu, V. Oprea, F. Rădulescu, Așezarea getică din zona Gîldău-Pietroiu, jud. Călărași (II), Istros 8, 1997, p. 209-236.
Sîrbu et al. 1997b – V. Sîrbu, S. Pandrea, M. Șimon, P. Damian, Cercetările arheologice de la Budești, jud. Călărași, Istros 8, 1997, p. 147-172.
Sîrbu et al. 1997c – V. Sîrbu, C. Schuster, T. Popa, Noi descoperiri getice în județul Giurgiu, Istros 8, 1997, p. 237-256.
Sîrbu et al. 2002 – V. Sîrbu, P. Damian, C. Știrbulescu, L. Bălan, Căscioarele, com. Căscioarele, jud. Călărași, CCAR, Campania 2001, CIMEC, 2002, p. 93-94.
Sîrbu et al. 2005- V. Sîrbu, S. Matei, V. Dupoi, Incinta dacică fortificată de la Pietroasa Mică-Gruiu Dării, com. Pietroasele, jud. Buzău (II), ed. Alpha MDN, Buzău, 2005.
Sîrbu et al. 2014a – V. Sîrbu, S. Matei, M.-M. Ștefan, D. Ștefan, The Geto-Dacian cult place from Pietroasa Mică – Gruiu Dării, Buzău county (Romania), Mousaios 19, 2014, p. 343-371.
Sîrbu et al. 2014b – V. Sîrbu, I. Cernău, C. Cernea, M. Neagu, F. Vlad, D. Ștefan, M. M. Ștefan, S. Stanc, Cercetările arheologice de la Crăsanii de Jos – Piscul Crăsni (com. Balaciu, jud. Ialomița). Campania 2013. Epoca geto-dacică, Istros 20, 2014, p. 207-258.
Sîrbu et al. 2015 – V. Sîrbu, S. Matei, D. Costache, L. Grigoraș, R. Munteanu, D. Garvăn, Raport privind cercetările arheologice de la Pietroasa Mică – Gruiu Dării, jud. Buzău. Campania 2014, Mousaios 20, 2015, p. 191-209.
Sîrbu et al. 2017 – V. Sîrbu, F. Vlad, I. Cernău, C. Cernea, S. Munteanu, Crăsanii de jos, com. Balaciu, Jud. Ialomița. Punct: Piscu Crăsani, CCAR, campania 2016, CIMEC, mai 2017, p. 50-52.
Spânu 2006 – D. Spânu, Istoricul și stadiul actual al cercetărilor arheologice efectuate pe situl ”Cetate” de la Zimnicea, Cercetări arheologice 13, 2006, p. 189-212.
Spânu 2014 – D. Spânu, Contribuții arheologice și iconografice la cercetarea sitului „Cetate” de la Zimnicea, Pitești, Editura Ordessos, 2014.
Spiru 1959 – I. Spiru, Așezări străvechi în raionul Roșiorii de Vede, MCA 5, 1959, p. 695-707.
Stoia 1977 – A. Stoia, Les fouilles archéologiques en Roumanie (1976), Dacia NS 33, 1977, p. 357-374.
Stoia 1980 – A. Stoia, Les fouilles archeologiques en Roumanie (1979), Dacia 24, 1980, p. 355-370.
Stoica 1972 – C. Borugă-Stoica, Cercetările arheologice de la Cătunu, jud, Dâmbovița (1970-1971), Acta Valachica 3, 1972, p. 133-140.
Stoica 1979 – C. Stoica, Cercetări în așezarea geto-dacică de la Cătunu (DB), MCA 13, 1979, p. 119-124.
Stoica 1980 – C. Stoica, Cercetări în așezarea geto-dacică de la Cătunu, jud. Dâmbovița, MCA 14, 1980, p. 195-199.
Stoica 1984 – C. Stoica, Observations sur certaines pratiques rituelles constatées dans l’établisement géto-dace de Cătunu (dép. De Dîmbovița), Thraco-Dacica 5, 1984, p. 138-144.
Strobel 1998 – K. Strobel, Dacii. Despre complexitatea mărimilor etnice, politice și culturale ale istoriei spațiului Dunării de Jos (I), SCIVA 49, 1, 1998, p. 61-95.
Șemo 1996 – Ș. Șemo, Așezări dacice în nordul raionului Giurgiu, Revista Muzeelor 5, 1966, p. 449-450.
Șerbănescu, Trohani 1978 – D. Șerbănescu, G. Trohani, Cercetări arheologice pe Valea Mostiștei, în V. Vrabie (ed.), Ilfov. File de Istorie, București, 1978, p. 17-42.
Șerbănescu 1999 – D. Șerbănescu, Mormântul tumular geto-dacic de la Chirnogi, județul Călărași, Thraco-Dacica 20, 1999, p. 231-244.
Șerbănescu et al. 2005 – D. Șerbănescu, C. Schuster, Al. Morintz, Radovanu, com. Radovanu, jud. Călărași, CCAR, Campania 2004, CIMEC, mai 2005, p. 287.
Șerbănescu et al. 2006 – D. Șerbănescu, C. Schuster, A. Morintz, Radovanu, com. Radovanu, jud. Călărași, CCAR, Campania 2005, CIMEC, mai 2006, p. 279-280.
Șerbănescu et al. 2008 – D. Șerbănescu, C. Schuster, A. Morintz, A. Mocanu, E. Petkov, L. Mecu, T. Nica, A. Nălbitoru, S. Lungu, S., Radovanu, com. Radovanu, jud. Călărași, Punct: Gorgana întâi și Gorgana a doua, CCAR, Campania 2007, CIMEC mai 2008, p. 247-248.
Șerbănescu et al. 2009 a – D. Șerbănescu, C. Schuster, A. Morintz, Radovanu, com. Radovanu, jud. Călărași, Punct: Gorgana a doua, Gorgana întâi, CCAR, Campania 2008, CIMEC, mai 2009, p. 180-181.
Șerbănescu et al. 2009 b – D. Șerbănescu, C. Schuster, A. S. Morintz, Despre vetrele-altar din dava de la Radovanu-Gorgana a doua, jud. Călărași, România, în vol. Studia archaeologiae et historiae antiquae, 2009, p. 245-254.
Șerbănescu et al. 2010 – D. Șerbănescu, C. Schuster, A. Morintz, Radovanu, com. Radovanu, jud. Călărași, Punct: Gorgana a doua, Gorgana întâi, CCAR, Campania 2009, CIMEC mai 2010, p. 157-158.
Șerbănescu et al. 2010-2011 -Done Șerbănescu, Cristian Schuster, Alexandru Morintz, Laurențiu Mecu, Recent archaeological investigations of the Radovanu davae in Călărași county. Constructions and fire instalations, Thraco-Dacica S.N. 2-3 (25-26), 2010-2011, p. 101-122.
Șerbănescu et al. 2014 -D. Șerbănescu, C. Schuster, A. Morintz, The getic dava from Radovanu (Călărași county, Romania) and their cultic places, Mousaios, 19, 2014, p. 277-294.
Ștefan 1925 – Gh. Ștefan, Fouilles de Mănăstirea,. Dacia 1925, 2, p. 385-399.
Trohani 1975 a – G. Trohani, Săpăturile arheologice efectuate la Chirnogi, jud. Ilfov, în anii 1971-1972, Cercetări arheologice 1, 1975, p. 127-148.
Trohani 1975 b – G. Trohani, Raport asupra săpăturilor arheologice efectuate în așezarea geto-dacă de la Vlădiceasca, jud. Ilfov, în anul 1973, Cercetări arheologice 1, 1975, p. 151-175.
Trohani 1976 – G. Trohani, Săpăturile din așezarea geto-dacă de la Vlădiceasca, Cercetări arheologice 2, 1976, p. 87-134.
Trohani 1981 – G. Trohani, Săpăturile arheologice de le Petrișoru-”Ulmii lui Țârlea”, com. Racovițeni, jud. Buzău, Cercetări arheologice 4, 1981, p. 45-53.
Trohani 1981 b – G. Trohani, Contribuții la istoria geto-dacilor din centrul Câmpiei române, Studii Dacice, Cluj-Napoca 1981, p. 94-102.
Trohani 1984 – G. Trohani, Săpăturile arheologice de pe valea Mostiștei, punctul Sărulești, jud. Călărași, Cercetari Arheologice 7, 1984, p. 85-111.
Trohani 1986 a– G. Trohani, Noi cercetări arheologice de suprafață pe Valea Mostiștei, CCDJ 2, 1986, p. 15-36.
Trohani 1986 b – G. Trohani, Influences hellénistiques dans la décoration des âtres géto-daces, Ancient Macedonia, IV, 1986, Thessaloniki, p. 661-666.
Trohani 1987 – G. Trohani, Săpăturile arheologice pe Ghergălăul Mare, satul Vlădiceasca, comuna Valea Argovei, jud. Călărași (III), CCDJ 3-4, 1987, p. 53-61.
Trohani 1988 – G. Trohani, Materiale de construcție din lut ars descoeprite în așezările geto-dace, Thraco-Dacica 9, 1-2, 1988, p. 161-170.
Trohani 1992-1995 -G. Trohani, Așezări geto-dacice apărate natural și fortificate din Muntenia, Sargetia 25, 1992-I995, p. 65-74.
Trohani 1997a -G. Trohani, Așezarea de la Popești, jud. Giurgiu. Campaniile 1988-1991, Secțiunea Π. Raport preliminar, Cercetări arheologice 10, p. 193-229.
Trohani 1997b– G. Trohani, Archaeological researches at Bordușani- Popină (Ialomița County). Preliminary report 1993-1994. Latène occupation. Getic levels, Cercetări arheologice 10, 1997, p. 39-45.
Trohani 1998-2000 – G.Trohani, Obiecte de lut ars și piatră, precum și vase ceramice descoperite în așezarea getică de la Vadu Anii, com. Brănești (jud.Ilfov), Cercetări arheologice 11, 1998-2000, p. 371-405.
Trohani 2004 – G. Trohani, Contribuții la istoria geto-dacilor din centrul Câmpiei Române, în Argesis 13, 2004, p. 94-102.
Trohani 2005 – G. Trohani, Locuirea getică din partea de nord a popinei Bordușani (com. Bordușani, jud. Ialomița), vol. I, ed. Curtea de Scaun, 2005.
Trohani 2006a – G. Trohani, Locuirea getică din partea de nord a popinei Bordușani (com. Bordușani, jud. Ialomița), vol. II, ed Cetatea de Scaun 2006.
Trohani 2006b – G. Trohani, Restitutio. Așezarea getică de la Zimnicea pe abza unor mai vechi și mai noi însemnări, Cercetări arheologice 13, 2006, p. 213-230.
Trohani et al. 2008 – G. Trohani, V. Sîrbu, S. Matei; Târcov, com. Pârscov, jud Buzău, Pc. Piatra cu Lilieci, CCAR, Campania 2007, CIMEC, mai 2008, p. 308.
Trohani et al. 2009 – G. Trohani, V. Sîrbu, S. Matei; Târcov, com. Pârscov, jud Buzău, Pc. Piatra cu Lilieci, CCAR, Campania 2008, CIMEC, mai 2009, p. 216.
Trohani et al. 2010 – G. Trohani, V. Sîrbu, S. Matei; Târcov, com. Pârscov, jud Buzău, Pc. Piatra cu Lilieci, CCAR, Campania 2009, CIMEC, mai 2010, p. 187-189.
Trohani et al. 2011 – G. Trohani, V. Sîrbu, S. Matei; Târcov, com. Pârscov, jud Buzău, Pc. Piatra cu Lilieci, CCAR, Campania 2011, CIMEC, mai 2012, p. 144-145.
Trohani et al. 2012 – G. Trohani, V. Sîrbu, S. Matei; Târcov, com. Pârscov, jud Buzău, Pc. Piatra cu Lilieci, CCAR, Campania 2012, CIMEC, mai 2013, p.129-130.
Trohani, Andreescu 1992- Trohani, G., Andreescu, R., Cercetările arheologice din punctul „Piatra cu Lilieci” din satul Tîrcov, comuna Pîrscov, județul Buzău, Cercetări arheologice 9, 1992, Iași, p. 46-51.
Trohani et al. 1995 – G. Trohani, P. Damian, V. Sîrbu, Nouvelles découvertes archéologiques a Cătălui-Căscioarele, Dep. de Călărași, CCDJ 13-14, 1995, p. 233-257.
Trohani, Șerbănescu 1975 – G. Trohani, D. Șerbănescu, Noi cercetări arheologice privind cultura materială a geto-dacilor din zona est-centrală a Munteniei, Muzeul Național, 2, 1975, p. 273-286.
Tudor 1967- D. Tudor, Răspândirea amforelor grecești ștampilate în Moldova, Muntenia și Oltenia, Arheologia Moldovei 5, 1967, p. 37-80.
Turcu 1965 – M. Turcu, Complexul medieval Tânganu. Cercetări arheologice, numismatice și istorice. Așezarea Laténe. p. 239-285, CAB 2, 1965, p. 29-285.
Turcu 1969 – M. Turcu, Ceramica geto-dacă din colecțiile Muzeului de istorie a municipiului București, București, 7, 1969, p.163-178.
Turcu 1971 – M. Turcu, Sondajul arheologic de la Pantelimon (1967), București 8, 1971, p. 91-95.
Turcu 1974 – M. Turcu, Cuptorul pentru redus minereul descoperit la Bragadiru (sec. II-I î.e.n.), în vol. In Memoriam Constantin Daicoviciu, Cluj, 1974, p. 389-392.
Turcu 1976 – M. Turcu, Cercetări arheologice la Dudești, Carpica 8, 1976, p. 41-48.
Turcu 1977 – M. Turcu, Tipuri de așezări și locuințe Latène din câmpia Munteniei, RMMI, 12, 2, 1977, p. 58-62.
Turcu 1978a – M. Turcu, De la densite de lʼhabitation géto-dace dans la Plaine Roumanie (répertoire des stations et des découvertes funéraires), Dacia N.S 22, 1978, p. 155-171.
Turcu 1978b – M. Turcu, Așezarea geto-dacă descoperită în cartierul Bucureștii Noi, RMMMIA, 47, 1978, p. 6-11.
Turcu 1979 a – M. Turcu, Raport preliminar asupra cercetărilor arheologice de la Bragadiru-campania 1978, MCA 13, 1979, p. 125-126.
Turcu 1979 b– M. Turcu, Geto-dacii din Câmpia Munteniei, București, 1979.
Turcu 1980 – M. Turcu, Cercetări asupra așezărilor de la Bragadiru-București, MCA 14, 1980, p. 191-194.
Turcu 1981a – M. Turcu, Cercetări arheologice la Bragadiru-București, MCA 15, 1981, p. 229-231.
Turcu 1981 b- M. Turcu, Cercetări arheologice la Bragadiru, în CAB 3, 1981, p. 30-41.
Turcu 1983- M. Turcu, Cercetări arheologice la Bragadiru-București, în MCA 15, 1983, p. 229-231.
Turcu 1985 – M. Turcu, Elemente de unitate în cultura materială a geto-dacilor din bazinul Argeșului inferior (sec. III-I î.e.n.) , Izvoare arheologice bucureștene, 2, 1985, p. 30-37.
Turcuș 2010 – Veronica Turcuș, Elevii școlii române din Roma sub directoratul lui Vasile Pârvan: direcții de cercetare și raporturile personale, în vol. Anuarul Institutului de Istorie »George Barițiu« – Series HISTORICA, 49, 2010, p. 193-234.
Țentea et al. 2010 – O. Țentea, S. Cleșiu, M. Florea, C. Borș, A. Rațiu, Cercetări arheologice preventice în zona Balotești (jud. Ilfov), Cercetări arheologice 17, 200, p. 177-224.
Vintilă, Măgureanu 2012 – C.-M. Vintilă, D. Măgureanu, Notă asupra descoperirilor de sec. II-I a.Chr. din situl arheologic Băneasa-La Stejar, în Buletinul muzeului județean Teleorman, seria Arheologie, 4, 2012, p. 183-196.
Vlădescu-Vulpe 1924a – R. Vladescu-Vulpe, Materiale istorico-arheologice pentru harta arheologică a României ridicată de direcția museului național de antichități. I. regiunea Mostiștea-Călărași, BCMI fasc 40, 1924, p. 80-85.
Vlădescu-Vulpe 1924b – R. Vladescu-Vulpe, Materiale istorico-arheologice pentru harta arheologica a României ridicată de Dr. Prof. Pârvan directorul muzeului național de antichități. Raport asupra săpăturilor dela Piscul Coconilor, din Septembre 1923, de Radu Vladescu-Vulpe, asistent al Muzeului Național de Antichități, BCMI fasc. 39, 1924, p. 46-48.
Vulpe, Gheorghiță 1979 – A. Vulpe, M. Gheorgiță, Santierul arheologic Popești, com. Mihăilești, jud. Ilfov. Raport preliminary asupra rezultatelor din campania anilor 1976-1977, Cercetări arheologice 3, 1979, p. 95-103.
R. Vulpe 1955 – R. Vulpe, Șantierul arheologic Popești, SCIV 6, 1-2, 1955, p. 239-270.
R. Vulpe 1957- R. Vulpe, Șantierul arheologic Popești (reg. București, r. Mihăilești), MCA 3, 1957, p. 227-242.
R. Vulpe 1959 a – R. Vulpe, Șantierul arheologic Popești (r. Domnești, reg. București), MCA 6, 1959, p. 307-321.
R. Vulpe 1959 b- R. Vulpe, Șantierul arheologic Popești (r. Mihăilești, reg. București), MCA 5, 1959, p. 340-347.
R. Vulpe 1960 – R. Vulpe, Les gètes de la rive gauche du Bas-Danube et les Romans, Dacia NS 4, 1960, p. 309-332.
R. Vulpe 1961 – R. Vulpe, Șantierul arheologic Popești, MCA 7, 1961, p. 321-337.
R. Vulpe 1962 – R. Vulpe, Șantierul arheologic Popești (r. Drăgănești-Vlașca, reg. București), MCA 8, 1962, p. 457-461.
R. Vulpe 1966 – R. Vulpe, Așezări getice din Muntenia, București 1966.
R. Vulpe 1968 – R. Vulpe, Așezarea getică de la Tinosul, în vol. Studii și materiale privitoare la trecutul istoric al jud. Prahova. Istorie-etnografie, Ploiești vol. 1, 1968, p. 21-30.
R. Vulpe 1976 – R. Vulpe, Les recherches thracologiques en Roumanie, Thraco-Dacica 1, 1976, p. 20-30.
A. Vulpe 1980 – Al. Vulpe, Geto-dacii ca unitate etno-istorică în lumea tracă, SCIVA 31, 1 1980, p. 5-11.
A. Vulpe 1997 – A. Vulpe, Săpăturile de la Popești. Prezentarea campaniilor 1988-1993, Cercetări arheologice 10, 1997, p. 163-172.
A. Vulpe 2005 – A. Vulpe, Reflecții despre problema geto-dacică, în vol. editori V. Spinei, C.-M. Lazarovici, D. Monah, Scripta praehistorica. Miscellanea in honorem nonagenarii magistri Mircea Petrescu Dâmbovița oblata, Iași, 2005, p. 563-578.
A. Vulpe 2010a – A. Vulpe, Impactul cercetării civilizației geto-dacice asupra societății contemporane, Angustia 14, 2010, p. 293-298.
A. Vulpe 2010 b – A. Vulpe, Grupul nord-tracic geți și daci, în vol. coord. M. Petrescu-Dâmbovița, Al. Vulpe, Istoria Românilor. Vol.I. Moștenirea timpurilor îndepărtate, ediția II, 2010, p. 431-459.
A. Vulpe 2004-2005 – Al. Vulpe, 50 years of systematic archaeological excavations at the pre-and proto-historic site at Popești, Dacia NS 48, 2004-2005, p. 19-37.
Vulpe, Vulpe 1924 – R. Vulpe, E. Vulpe, Les fouilles de Tinosul, Dacia 1,1924, p. 166-223
Zanoci 1998 – A. Zanoci, Fortificațiile geto-dacice din spațiul extra-carpatic în secolele VI-III a. Chr., București 1998.
Zanoci 2011 – A. Zanoci, Tipologia și evoluția construcțiilor defensive din spațiul est-carpatic în secolele XII/XI-III a. Chr., Tyragetia 1, 2011, p. 117-152.
Zirra, Cazimir 1963 – V. Zirra, Gh. Cazimir, Unele rezultate ale săpăturilor arheologice de pe Câmpul lui Boja din cartierul Militari,CAB 1, 1963, p. 49-75.
Lista ilustrațiilor
Fig. 1. Harta așezărilor getice din Muntenia – sec. IV î.e.n.- I e.n.
Fig. 2. Harta așezărilor getice din Muntenia – sec. IV- III î.e.n.
Fig. 3. Harta așezărilor getice din Muntenia – sec. III- II î.e.n.
Fig. 4. Harta așezărilor getice din Muntenia – sec. II – I î.e.n.
Fig. 5. Harta așezărilor getice din Muntenia – sec. I î.e.n.- I e.n.
Fig. 6. Planul sitului de la Albești-Dealul lui Panait (după Moscalu 1979b, p. 340).
Fig. 7. Planul săpăturilor de la Căscioarele-D'aia parte (după Sîrbu, Trohani 1997, fig. 6).
Fig. 8. Planul sitului de la Pleașov (după Preda 1986a)
Fig. 9. Planul săpăturilor de la Radovanu-Gorgana a doua (după Morintz et al. 2015).
Fig. 10. Planul săpăturilor de la Tinosul (după Vulpe, Vulpe 1924).
Fig. 11. Situl de la Cetățeni (după Babeș 1999).
Fig. 12. Planul sitului de la Piscu Crăsani (după Andrieșescu 1924, p. 3)
Fig. 13. Planul sitului de la Popești (după A. Vulpe 2004-2005).
Fig. 14. Planul așezării de la Sprâncenata (după Preda 1986b).
Fig. 15. Planul sitului de la Cârlomănești (după Măgureanu 2014, p. 252).
Fig. 16. Planul săpăturilor de la Pietroasa Mică-Gruiu Dării (după Sîrbu et al.2015).
Fig. 17. Planul topografic cu reprezentarea săpăturilor de la Târcov (după Matei 2016).
Fig. 18. Planul săpăturilor de la Zimnicea (după Spânu 2014).
Fig. 20. Planul săpăturilor de la Vlădiceasca (după Trohani
a. b. c.
d. e. f.
g. h. i.
Fig. 21. Vetre decorate descoperite în așezări: a.-c. – Cârlomănești (după Gugiu 2004); d.-f. Popești (după. A. Vulpe 2004-2005; Trohani 1986b); g. Bordușani (după Trohani 2005); h. Mihai Vodă (după Morintz, Rosetti 1959); i. Vlădiceasca (după Iconomu 1980)
INDEX
Adămești, 62
Afumați, 28, 62
Albești-Dealul lui Panait, 27, 32, 34, 41, 63, 129, 134, 155, 169, 184
Alexandria, 27, 47, 64, 98, 128, 193
Amaru, 27, 65
Bălăceanca, 24, 65, 199
Balaci, 65
Baldovinești, 65
Balotești, 23, 66, 188, 208
Băneasa, 28, 49, 50, 66, 67, 192, 193, 208
Bănești, 29, 50, 67, 178, 197, 203
Bărcănești, 29, 48, 68, 165, 196
Belciug, 29, 69, 166, 191
Berca, 27, 50, 70
Bila-La Fântână., 70
Blăjani, 27, 70
Blejoi, 27, 70
Borcea, 71, 101, 120, 184, 203
Bordușani, 12, 26, 30, 51, 71, 158, 161, 162, 164, 174, 206
Bragadiru, 22, 50, 72, 159, 164, 167, 207, 208
Brăila, 14, 16, 17, 24, 30, 65, 73, 100, 105, 136, 137, 139, 182, 185, 186, 189, 192, 196, 201, 202, 203
Brăilița – Cărămidăria nr. 1, 73
Brănești, 74, 117, 145, 193, 200, 206
Brăniștari-„La șantier”, 74
Brazi, 27, 75
Bucșani, 29, 50, 51, 75, 184
Bucu-Pochină, 29, 47, 75, 155, 161, 162, 164, 165, 199
Bucureștii Noi, 23, 28, 50, 76, 159, 162, 208
Budeasa Mică, 24, 39, 77, 188
Budești – Punctul nr. 3, 77
Budești-Punctul nr. 5, 78
Budureasca, 48, 145, 146, 190, 196, 197
Buftea, 51, 78
Butimanu, 50, 79, 184
Buzău, 14, 15, 16, 17, 24, 27, 65, 70, 77, 80, 88, 102, 108, 112, 113, 115, 117, 118, 134, 136, 140, 141, 147, 149, 151, 183, 184, 188, 189, 191, 197, 198, 201, 202, 203, 204, 206, 207
Călărași, 14, 26, 47, 77, 78, 82, 83, 84, 85, 90, 92, 101, 102, 114, 120, 129, 132, 133, 134, 139, 143, 147, 149, 169, 182, 187, 188, 194, 195, 201, 202, 203, 205, 206, 207, 208
Câmpul Boja, 47, 79, 195
Cârlomănești, 11, 12, 20, 24, 29, 40, 42, 45, 52, 53, 59, 80, 81, 160, 168, 170, 172, 173, 183, 189, 191
Căscioarele-D'aia parte, 32, 82
Cătălui, 48, 84, 85, 158, 185, 207
Cățelu Nou, 22, 49, 50, 53, 86, 157, 166, 168, 169, 190
Cătunu, 25, 51, 87, 160, 163, 204
Cernătești, 88
Cernica, 23, 47, 65, 88, 116, 140, 155, 194
Cetățeni, 12, 20, 22, 28, 40, 45, 54, 58, 59, 60, 89, 169, 183, 185, 187, 191, 192, 199
Chirnogi, 25, 49, 90, 156, 166, 167, 205
Chitila, 23, 28, 91, 112, 184
Ciolăneștii din Deal, 22, 27, 51, 91, 197
Codreni-Siliștea., 92
Coinea, 37, 48, 85
Cornești, 27, 51, 87, 93
Coslogeni, 76, 100, 102, 116, 121, 131, 139, 203
Crețuleasca, 28, 47, 93, 188
Curtea Veche, 93, 190, 195, 199
Dămăroaia, 22, 23, 50, 94, 176, 182, 190, 193, 197
Dărmănești, 27, 50, 96
Dobreni, 22, 50, 96
Dridu Metereze, 34, 96
Dudești, 28, 50, 97, 158, 207
Dulceanca, 51, 98, 159, 185
Epurești, 98
Fundulea, 28, 98, 144
Gagu- Petrăchioaia, 99
Giurgeni-Mozacu, 28, 49, 99, 156, 164, 169, 185, 195
Giurgiu, 14, 70, 75, 83, 86, 98, 104, 106, 110, 114, 135, 184, 190, 196, 197, 198, 200, 203, 204, 206
Grădiștea, 7, 13, 24, 26, 30, 47, 51, 100, 101, 102, 114, 159, 161, 163, 166, 167, 169, 186, 187, 201, 202, 203
Grăjdana, 50, 102
Grind, 28, 102
Gura Vitioarei, 27, 40, 50, 102, 185
Homorîci, 103
Hotarele, 27, 47, 104, 155
Ialomița, 14, 16, 17, 40, 46, 51, 66, 71, 75, 96, 99, 109, 114, 122, 150, 174, 185, 186, 187, 193, 195, 196, 198, 199, 202, 204, 206
Iedera, 22, 24, 40, 45, 51, 104, 159, 188
Ilfov, 14, 23, 28, 29, 41, 62, 65, 66, 72, 74, 78, 79, 88, 91, 93, 96, 98, 99, 102, 107, 108, 112, 113, 114, 116, 117, 121, 125, 128, 139, 140, 141, 144, 145, 148, 150, 184, 185, 188, 190, 192, 193, 199, 200, 204, 205, 206, 208
Însurăței, 47, 105, 196, 203
La Borovină, 37, 48, 84
La Slom, 48, 83, 86, 158
La Stână, 37, 48, 86, 158
Lacul Tei, 106
Malu Roșu, 49, 106, 111, 156, 163, 184, 197
Mănăstirea-, 107
Mătăsaru, 25, 107, 156, 184
Maxenu, 27, 50, 108
Mihai Bravu, 23, 108, 169
Mihai Vodă, 12, 23, 108, 175, 184
Mihail Kogălniceanu, 25, 47, 109, 155, 199
Mironești, 27, 110, 158, 164, 200
Mogoșoaia, 22, 23, 50, 112, 157, 184
Moșteni, 27, 32, 41, 112, 142
Muntenia, 1, 2, 3, 4, 5, 7, 8, 14, 18, 19, 21, 31, 36, 45, 46, 49, 52, 55, 56, 57, 161, 181, 186, 194, 195, 196, 201, 206, 207, 209
Năieni, 50, 113
Nanov, 62, 64
-Nanoveanca Baraj, 64
Negoiești, 28, 113
Ocnița, 25, 51, 113, 188
Odaia Vlădichii, 114
Oltenița, 51, 114, 194, 198
Oncești, 114
Oratia, 115, 191
Orbeasca de Sus, 27, 32, 41, 115, 129
Pantelimon, 23, 50, 87, 116, 192, 193, 207
Pasărea, 29, 74, 93, 117, 193
Pătârlagele, 50, 117, 136
Petrișoru, 24, 118, 155, 206
Pietroasa Mică, 29, 31, 43, 118, 119, 155, 165, 177, 178, 179, 201, 202, 203, 204
Pietroiu, 26, 47, 120, 155, 161, 202, 203
Piscu Coconi, 21, 51, 121
Piscu Crăsani, 12, 20, 21, 25, 29, 40, 41, 45, 53, 54, 59, 122, 160, 170, 176, 182, 185, 186, 194, 195, 202, 204
Pleașov, 37, 45, 49, 123, 156, 198
-Podu Nou, 47, 64
Popești, 12, 13, 20, 22, 29, 40, 41, 42, 45, 50, 51, 54, 58, 59, 67, 108, 125, 128, 140, 148, 158, 168, 170, 172, 173, 189, 196, 206, 208, 209
Poroschia, 128, 196
Prahova, 14, 27, 29, 67, 68, 69, 75, 97, 102, 103, 141, 142, 145, 146, 149, 182, 190, 191, 196, 197, 203, 209
Râca, 19, 29, 32, 33, 34, 129, 187
Radovanu, 12, 21, 25, 29, 37, 39, 40, 42, 45, 59, 129, 132, 157, 162, 164, 166, 167, 169, 175, 177, 180, 185, 194, 200, 205
Radu Vodă, 40, 49, 133
Roseți, 133
Roșiori de Vede, 91, 133
Sărățeanca, 50, 134
Sărulești, 25, 51, 134, 206
Schitu, 27, 70, 135, 155
Sibiciu de Sus, 24, 49, 136, 156
Sihleanu, 136
Siliștea, 24, 27, 92, 136
Snagov, 137
Spiru Haret, 24, 47, 137, 155, 161
Sprâncenata, 27, 40, 42, 45, 51, 59, 137, 198
Ștorobăneasa, 139, 196
Suharna, 48, 83, 158
Sultana, 114, 134, 139
Surlari, 139, 190
Șuțești, 139
Șuvița Hotarului, 37, 48, 84, 158, 161
Tânganu, 23, 28, 50, 140, 207
Târcov, 24, 30, 44, 54, 140, 160, 191, 207
Tăriceni, 141
Teleorman, 14, 16, 17, 29, 47, 49, 62, 63, 64, 65, 91, 98, 115, 123, 128, 133, 137, 139, 142, 143, 151, 183, 184, 185, 192, 193, 195, 196, 197, 198, 208, 211
Tinosul, 20, 21, 37, 39, 45, 54, 87, 141, 159, 209
Trivalea, 27, 32, 41, 142
Unirea, 26, 49, 143, 156, 165, 203
Vadu Anei, 23, 144, 193
Vadu Săpat, 29, 48, 145, 190, 196, 197
Vadul Pașii, 50, 147
Valea Argovei, 28, 134, 147, 149, 206
Valea Călugărească, 27, 149
Valea Colceagului, 149
Valea Coșarului, 37, 48, 85, 158
Valea Fântânilor, 37, 48, 86, 158
Valea Lupului, 149
Vârteju, 23, 50, 81, 120, 131, 150, 162, 168, 171, 197, 200
Vasilați, 28, 150
Vedea, 16, 17, 32, 47, 49, 51, 62, 63, 64, 98, 128
Vlădeni, 28, 47, 150, 155, 164, 187, 196
Zărnești, 50, 151
Zimnicea, 19, 21, 27, 29, 31, 37, 47, 51, 53, 54, 58, 59, 63, 64, 110, 116, 119, 128, 151, 180, 182, 183, 192, 195, 204, 206
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: ȘCOALA DOCTORALĂ A FACULTĂȚII DE ISTORIE [310666] (ID: 310666)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.