ACORDUL NORD AMERICAN DE COMERT LIBER DINTRE SUA, CANADA SI MEXIC [310622]

[anonimizat], CANADA SI MEXIC

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Conf.univ.dr. BUGNAR NICOLETA

MASTERAND: [anonimizat]

2007

CUPRINS

Partea I

NAFTA – proces dinamic……………………………………pag. 3

Conținutul și prevederile comerciale ale NAFTA …………….pag. 10

Efectele NAFTA asupra comerțului mondial……………………pag. 17

Aprecieri privind activitatea NAFTA………………………………pag. 23

[anonimizat]

2.1 NAFTA si MERCOSUR…………………………………………………pag.25

2.2 NAFTA și UNIUNEA EUROPEANA………………………………pag.45

2.3 NAFTA între speranță și realități……………………………………pag 46

Partea I

1.1 Nafta – proces dinamic

Fenomenul regionalizării desemnează tendința de a [anonimizat]/sau politic. [anonimizat] a fost, [anonimizat] a [anonimizat], [anonimizat], apoi și de altă natură.

Gruparea regională a mai multor state a [anonimizat], [anonimizat].

Există mai multe tipuri de uniuni/[anonimizat], [anonimizat], uniunea economică.

În zonele de liber schimb sunt eliminate taxele vamale și restricțiile cantitative privind produsele comercializate pe ansamblul arealelor lor. Din această categorie fac parte: NAFTA ([anonimizat]), ASEAN ([anonimizat]), APEC ([anonimizat]), AELS (Asociația Europeana a Liberului Schimb), CEFTA (Acordul de Liber Schimb din Europa Centrală) s.a.

Extinderea procesului de regionalizare la scară planetară prin apariția unor noi grupări de cooperare și integrare economică, a determinat țările dezvoltate din America de Nord să se gândească și ele la o [anonimizat].

Ideea creării unei zone de liber schimb între SUA și Canada e veche de peste 100 de ani. [anonimizat], din 1854 până în 1866, până în 1988 nu au existat alte preocupări serioase cu privire la acest aspect.

În 1989 s-a stabilit un Acord de creare a [anonimizat], [anonimizat] s-a amplificat în iunie 1991 cu aderarea Mexicului formând NAFTA ([anonimizat] a Comerțului Liber).

La 7 octombrie 1992, [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] a [anonimizat], o piață cu un volum al produsului intern brut de 6.000 miliarde $ și 370 [anonimizat] o suprafață de 8000 km, din Alaska până în peninsula Yucatan.

[anonimizat].

[anonimizat] (NAFTA) este un pact menit să elimine barierele tarifare și netarifare la majoritatea bunurilor produse și comercializate în America de Nord. NAFTA a devenit funcțional între Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic la 1 ianuarie 1994. Ca mărime, NAFTA reprezintă a doua zonă de liber schimb a lumii, unind 365 milioane de consumatori din cele 3 state într-o singură piață liberă.

În SUA, dezbaterea legată de NAFTA a divizat membrii partidelor Democrat și Republican, și a avut opozanți din partea unor sindicate și organizații de protecția mediului. Mulți s-au temut că se vor pierde locuri de muncă pentru că acordul ar avea drept consecință mutarea producției americane în Mexic pentru a se exploata avantajele oferite de forța de muncă ieftină, dar și legislațiile mai puțin severe privind protecția mediului și a muncii. Ca răspuns la aceste probleme, la acordul inițial au mai fost adăugate încă două acorduri suplimentare: unul privind piața muncii și un altul referitor la protecția mediului înconjurător. În final, în noiembrie 1993, Congresul SUA și-a dat acordul pentru NAFTA.

Partenerii comerciali nord-americani au fost de acord cu eliminarea imediată a unelor tarife și treptată a restului tarifelor într-o perioadă de 15 ani de la semnarea tratatului.

Procesul negocierii tratatului a fost subiectul unor mari presiuni ale grupurilor comerciale din SUA și Canada, grupurilor politice anti-globalizare din Mexic, grupurilor care protejează mediul înconjurător din cele trei țări și ale diferitelor asociații care se temeau că suveranitatea unora dintre membrii va avea de suferit în momentul intrării în vigoare a tratatului.

În SUA, procesul s-a dovedit a fi, din punct de vedere politic, mult mai dificil decât în Canada și Mexic. Uniunile americane au opus rezistență de teama de a nu pierde sursele de locuri de muncă. Voturile din cadrul congresului partidului democrat al lui Bill Clinton au fost împărțite, și grupurile comerciale din SUA, l-au acuzat pe președinte de permiterea creșterii cazurilor de șomaj. Mulți dintre membrii republicani au sprijinit totuși acordul pe care legislatura l-a acceptat într-o foarte mică măsură.

Temerile uniunilor care mai dăinuie și azi au avut la bază faptul că în Mexic salariul mediu reprezintă abia 15% din cel al Statelor Unite. Mulți dintre multinaționali se vor bucura de profituri imense angajând forță de muncă foarte ieftină capabilă să lucreze cu tehnologiile țărilor dezvoltate, acest lucru putând duce la migrarea surselor de locuri de muncă din SUA către vecinul acestora din sud.

Uniunile nu au fost singurele care au pus piedici procesului tratatului NAFTA. Un mare număr dintre apărătorii mediului au scos în evidență lipsa regulilor în cazul industriei în Mexico – un transfer masiv al industriei către statele membre cele mai puțin dezvoltate poate avea ca urmare avarieri considerabile ale mediului înconjurător din America de Nord. Washington s-a obligat să plătească suma de 225 milioane $ timp de 4 ani de la semnarea tratatului pentru a finanța curățarea mediului înconjurător de la granița cu Mexicul.

În perioada procesului negocierii, grupuri de economiști, pesimiști în legătură cu efectele comerțului lipsit de reguli, au presat cele trei țări din dorința de a renunța la tratat, susținând ca diferențele la nivel economic, mai ales între Mexic și ceilalți parteneri, vor duce la dispariția sectoarelor strategice din economiile țărilor membre, având ca efect crize economice masive pe care acesta ar putea să le provoace.

Cele trei țări au fost de acord ca deschiderea granițelor să se facă treptat, protejând cele mai vulnerabile sectoare din Mexic și SUA printr-o perioadă de pătrundere de 15 ani. Acordul stipulează că această perioadă poate fi și mai mult prelungită dacă una dintre țări poate demonstra că pentru o anumită industrie acest lucru e necesar.

Din momentul în care NAFTA a intrat în vigoare, multe țări latino-americane au aplicat pentru admiterea în această piață comună. Chile, Argentina și Columbia s-au oferit de nenumărate ori să semneze acorduri bilaterale cu cea mai puternică piață din lume. Până în prezent, cei trei actori majori americani au ales să-și consolideze relația înainte să se deschidă către restul Americii Latine.

NAFTA acoperă o piață de 375 milioane de consumatori și 6 trilioane de $, cu perspectiva extinderii și mai spre sudul continentului american, o suprafață de 21,3 milioane km din Alaska și Yucon până în peninsula Yucatan.

Această grupare de integrare orientează procesul de regionalizare pe axa Nord – Sud, respectiv țări dezvoltate – țări în curs de dezvoltare.

Acest Acord este un conglomerat eterogen de state, inegale ca putere economică, potențial și ofertă.

Încă din faza negocierilor, NAFTA s-a bazat pe îndelungatele relații comerciale dintre SUA și Canada, respectiv SUA și Mexic.Negocierile privind încheierea Tratatului au mers în paralel și în aceeași direcție cu cele din cadrul Rundei Uruguay a GATT.Concordanța temporală dintre cele două acorduri este simbolică și subliniază procesul simultan al celor două tendințe ale comerțului internațional: regionalismul la scară zonală și multilateralismul la scară planetară.

Obiectivele acestui Acord sunt următoarele:

Eliminarea barierelor comerciale

Promovarea condițiilor pentru concurența loială

Creșterea oportunităților investiționale și a capacității de export

Protejarea corespunzătoare a drepturilor de proprietate intelectuală

Stabilirea procedurilor adecvate pentru aplicarea tratamentului și soluționarea conflictelor

Stimularea cooperării trilaterale, regionale și multilaterale.

La apariția sa, NAFTA a avut mai multe semnificații:

a) A reprezentat schimbarea politicii SUA în direcția regionalizării, în pofida vechilor ei concepții despre multilateralitate

b) Este o grupare economică integraționistă între superputerea economică a lumii cu venituri pe locuitor foarte mari – SUA – și două țări cu un potențial diferit – Canada – o țară dezvoltată, dar cu un potențial economic mai mic și Mexic – o țară cu economie în dezvoltare cu diferențe economice majore comparativ cu celelalte două state.

Datorită alăturării a două țări cu un venit pe cap de locuitor foarte ridicat uneia cu un venit substanțial mai scăzut, unul dintre scopuri a fost deplasarea axei de dezvoltare economică spre Sud.

Această zonă reunește economii cu stadii de dezvoltare diferite, cu noi perspective în comerțul regional internațional.

Domeniile vizate de NAFTA sunt următoarele:

comerțul cu bunuri materiale

comerțul cu servicii

investițiile directe de capital-liberalizare

regulile de concurență

aspecte privitoare la protecția mediului

Obiectivul major al NAFTA îl constituie stabilirea unei zone de comerț liber între membrii săi prin:

– promovarea competiției loiale

– creșterea oportunităților de investiții în teritoriul părților

– recunoașterea și protejarea eficientă a dreptului de proprietate pe teritoriul fiecărei țări semnatare

– cunoașterea procedurilor eficace pentru aplicarea reglementărilor Tratatului și soluționarea eventualelor controverse

– stabilirea strategiei pentru dezvoltarea cooperării trilaterale și multilaterale, în perspectiva aderării la Tratat și a altor țări din regiune.

Scopul țărilor participante este să promoveze:

– perfecționarea structurilor economice ale tarilor participante

– creșterea economica prin expansiunea comerțului si a oportunităților investiționale,

– creșterea competitivității internaționale cu respectarea asigurării si conservării protecției mediului,

– dezvoltarea economica susținuta,

– protejarea, dezvoltarea si respectarea drepturilor forței de munca,

– consolidarea relațiilor privilegiate de prietenie si cooperare intre tarile membre si promovarea dezvoltării durabile

– sa contribuie la progresul si dezvoltarea armonioasa a comerțului mondial precum si extinderea cooperării internaționale

– crearea unei piețe mai vaste si mai sigura pentru produsele si serviciile realizate pe teritoriile statelor membre

– reducerea incidentelor / distorsiunilor comerciale

– stabilirea unor reglementari clare si mutual avantajoase a schimburilor comerciale

– asigurarea unui mediu comercial previzibil si favorabil investițiilor

– stimularea competitivității întreprinderilor proprii pe piața internaționala

– favorizeze creativitatea si inovația si de a promova comerțul cu produse si servicii care fac obiectul dreptului de proprietate intelectuala

– crearea unor noi posibilitatea de angajare și îmbunătățire a condițiilor de muncă precum și a calității vieții, pe teritoriile statelor membre.

Printre efectele imediate și pe termen mediu ale intrării în vigoare a NAFTA sunt următoarele:

consolidarea stabilității economice în regiune

sporirea considerabila a fluxurilor comerciale și de capital între statele semnatare

asigurarea condițiilor pentru menținerea capacității concurențiale a firmelor americane și canadiene în competiție cu cele europene, asiatice prin folosirea mâinii de lucru ieftine mexicane

creșterea globală a producției în regiune și sporirea numărului locurilor de munca, îndeosebi în Mexic

dezvoltarea tehnologică a Mexicului și sporirea capacitații sale de a atrage investiții străine directe, atât de pe piețele SUA și Canadei, cât și, în general, de pe piețele internaționale

potențarea rolului politic al Canadei pe plan regional și a capacității sale de a consolida statutul de stat federal

sporirea considerabilă a capacității concurențiale a Mexicului.

Oportunitatea apariției NAFTA

Accesul tot mai liber la piață, stabilirea unor reguli explicite asupra comerțului și investițiilor străine directe, au făcut din NAFTA o regiune foarte atractivă pentru membrii săi dar și pentru companiile multinaționale din afara zonei.

Cei care vor avea de câștigat de pe urma creării NAFTA vor fi cei care beneficiază de tehnologie și capital, și bineînțeles consumatorii. Încă de la creare, NAFTA a avut un impact semnificativ.

Criterii de aderare: disciplina bugetară, stabilitatea prețurilor, datoria externă, stabilitatea monedei, politici liberale, stabilitatea veniturilor obținute din taxe vamale, democrație funcțională.

În vederea creării unei zone de comerț liber s-a pus accent pe înlăturarea progresivă a taxelor vamale și a barierelor netarifare în calea comerțului cu mărfuri între țările membre.

Sectoarele cele mai afectate de intrarea în vigoare a Tratatului sunt, în special, cele aferente produselor pentru care au fost eliminate tarifele vamale între țările semnatare, în condițiile menținerii de taxe vamale ridicate față de terți (industria de textile, automobile, mâini-unelte, produse agricole).

În primii ani de funcționare, efectele NAFTA au fost vizibile: comerțul între cei trei membri a înregistrat o evoluție dinamică. Chiar dacă la început obiectivele propuse nu au condus la rezultatele așteptate, prin declanșarea crizei monetare din Mexic, încetinirea creșterii economice prin declinul comerțului între state și evoluția alarmantă a șomajului în Canada, precum și alte evoluții contradictorii au adus numeroase critici la adresa NAFTA, care a fost considerată de unii opozanți la ideea liberalizării, cauza tuturor evenimentelor economice negative.

Chiar și în aceste situații economice, o analiză detaliată și obiectivă a evenimentelor amintite arată și demonstrează că NAFTA nu a constituit o cauză a declinului economic în regiune, ci o soluție a revigorării creșterii economice, că fluxurile comerciale au crescut mai repede la produsele aflate sub incidența aranjamentelor de liber schimb, factorul esențial al relansării economiei Mexicului.

Dar succesele ulterioare ale NAFTA au domolit spiritele și au demonstrat că instituirea nu a constituit o greșeală.

În fiecare zi, volumul schimburilor trilaterale dintre țările Acordului se ridică la aproape 1,7 miliarde USD.

Structura instituțională a NAFTA

Cele șapte instituții (conduse de reprezentanți ai tuturor celor trei țări membre) pe care se bazează NAFTA sunt:

1. Comisia pentru Liberul Schimb (Free Trade Comission)

2. Comitetele NAFTA și grupurile de lucru

3. Secretariatul NAFTA

4. Comisia pentru Cooperare în Domeniul Muncii

5. Comisia pentru Cooperare în Domeniul Mediului Înconjurător (CEC)

6. Banca Nord-Americană de Dezvoltare (NADB)

7. Comisia pentru cooperare cu statele vecine în domeniul mediului înconjurător (BECC)

Conținutul Acordului se prezintă sub forma unui document final structurat în 8 părți (capitole), după cum urmează:

Partea I: Dispoziții generale;

Partea a – II – a: Comerțul cu produse;

Partea a – III – a: Obstacole și tehnici comerciale;

Partea a – IV – a: Piețe publice;

Partea a – V – a: Investiții, servicii și probleme conexe;

Partea a – VI – a: Proprietatea intelectuală;

Partea a – VII – a: Dispoziții administrative și instituționale;

Partea a – VIII – a: Alte dispoziții.

Prevederile documentului se referă la 7 domenii importante de activitate: accesul pe piețe, reguli de origine, reglementări comerciale, comerțul cu servicii, investiții, reguli pentru asigurarea proprietății intelectuale și soluționarea controverselor. În cele 22 de capitole și 9 anexe, Tratatul de Comerț Liber reglementează derularea tranzacțiilor comerciale dintre SUA, Canada și Mexic, în perspectiva eliminării barierelor tarifare și netarifare.

1.2. Conținutul și prevederile comerciale ale NAFTA

O incursiune în istoria relativ recentă a relațiilor intra-nord-americane evidențiază că NAFTA este, într-un fel, o urmare firească a credinței nestrămutate în forța comerțului și investițiilor libere. NAFTA apare ca o abordare modernă și o continuitate a drumului deschis în perioada postbelică a doi precursori celebri: Autopact și FTA. Experții au considerat Autopact drept un model pentru un acord sectorial de comerț liber. Autopact, semnat în 1965 între Canada și SUA, a eliminat taxele vamale pentru autoturismele fabricate în una din cele două țări și expediate în cealaltă țară. Aceasta a permis producătorilor de autoturisme din ambele țări să-și programeze mai bine producția. Granița dintre SUA și Canada a înregistrat în 1995 un flux reciproc de schimburi cu autovehicule și componente auto de circa 70 mld. USD. Practic, un sfert din schimburile intra-nord-americane (exclusiv Mexic) sunt reprezentate în prezent de schimburile de autovehicule și componente auto.

Uzinele canadiene au avut posibilitatea de a se specializa în câteva modele de autoturisme, cea mai mare parte a producției lor fiind trimisă în SUA în schimbul unor modele care nu se produceau în Canada. În perioada 1965 – 1985 a avut loc o revoluție în atitudinea oamenilor de afaceri din Canada față de comerțul liber cu SUA; aceasta a fost considerată într-o măsura crescândă drept cea mai bună speranță pentru a deveni competitiv în economia mondială. Anul 1985 marchează inițierea informală a negocierilor Canada – SUA pentru un acord general de comerț liber. Acesta intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 1991.

Cunoscut sub denumirea simplă de FTA (Canada-United States Free Trade agreement), Acordul de comerț liber între cele două țări a decis eliminarea totală a taxelor vamale în schimburile reciproce. Eliminarea se putea face fie imediat, fie pe perioade de 5 sau 10 ani. În 1996, taxele vamale au dispărut în comerțul reciproc cu mașini și utilaje, calculatoare, mobilă, hârtie, țiței pentru ca în 1998 să fie eliminate și restul taxelor vamale de la o serie de produse considerate mai sensibile ca, de exemplu, confecții, medicamente, produse alimentare. Acordul a inclus și alte prevederi privind facilitarea accesului mărfurilor canadiene pe piața SUA, ameliorarea tratamentului investițiilor străine reciproce, reglementarea schimburilor de energie. Astfel, Canada a primit asigurarea că industria americană nu va mai folosi inechitabil legile din SUA pentru a se proteja de mărfurile canadiene care au prețuri mai scăzute. O serie de restricții asupra investițiilor americane în Canada au fost înlăturate, investitorii americani nemaiavând obligația procurării de inputuri din Canada sau a efectuării unor anumite activități de cercetare utilizând capacitățile din Canada. În comerțul cu energie, SUA a primit asigurări că livrările canadiene de țiței nu vor fi diminuate și că prețul acestora nu va fi mărit în perioada de deficit de energie, în timp ce SUA s-a angajat să nu impună taxe la importul de țiței, gaze și energie electrică importate din Canada.

Crearea NAFTA a avut mai mulți predecesori în ceea ce privește noțiunea de comerț liber. Un exemplu în acest sens îl constituie experiența mexicană între anii 1942 și 1945, când economia mexicană a fost adânc integrată în eforturile de război ale SUA. Cele mai multe comparații ale zonei de liber schimb de pe continentul nord american se fac cu Uniunea Europeană. Observatorii procesului european și, în special, criticii NAFTA, notau că experiența europeană a fost una de lungă durată și deliberată, oferind fiecărui membru timpul necesar adoptării unu set de modificări înainte de a trece la următorul. O altă diferență importantă între NAFTA și CEE este lipsa mecanismelor compensatorii în cadrul acordului NAFTA. În Europa, fondurile erau destinate a ajuta pe cei care sufereau de pe urma creării CEE și pentru a construi infrastructura necesară în țările membre cel mai puțin dezvoltate. Dacă în cadrul CEE, în fiecare an după 1986 au fost cheltuite în aceste scopuri peste 5,4 miliarde USD, NAFTA nu a prevăzut aceste fonduri. O altă diferență este cea politică. Piața comună Europeană este un pas intermediar către unitatea politică. De asemenea, CEE cere ca națiunile să fie niște democrații stabile înainte de a intra în comunitate. NAFTA nu urmărește acest lucru, un exemplu în acest sens fiind și criticile sistemului politic mexican. Tratatul instituind NAFTA prevede ca reducerea tarifelor vamale către zero să se realizeze într-o perioadă de 10 ani, iar cotele să fie eliminate într-o perioadă de 15 ani. Pentru Mexic, agricultura a reprezentat un domeniu sensibil și, de aceea, a fost negociat un acord separat cu SUA și un altul cu Canada.

NAFTA reglementează barierele tarifare, netarifare și investițiile. Se specifică faptul că mărfurile de import provenite din celelalte două națiuni vor avea același regim ca și bunurile naționale. Fiecare membru NAFTA va excepta unele activități de la aplicarea acestui acord. Canadienii, așa cum a fost stipulat și în vechiul Acord de Comerț Liber între Canada și SUA, vor excepta de la aplicarea NAFTA domeniul publicațiilor. În Canada există sentimentul că fără un control special asupra proprietății și acordând mass-mediei canadiene beneficii prin taxe, acesta va fi acaparat de media din SUA. Cererea SUA a fost ca mișcarea liberă a persoanelor, cu excepția profesioniștilor și managerilor, să nu fie permisă. Acest lucru este rezultatul temerii SUA că va fi copleșită de milioane de săraci din Mexic.

Guvernul mexican își rezervă dreptul de a controla sistemul de căi ferate, electricitatea, petrochimia de bază și industria petrolieră. Fiecare parte din acordul NAFTA beneficiază de anumite avantaje. SUA și Canada câștigă astfel accesul la piața mexicană, o piață cu peste 80 de milioane de oameni. Pot fi specificate și beneficiile neeconomice pentru SUA, fiind vorba de îmbunătățirea relațiilor externe ale Mexicului și de o posibilă stabilitate internă, urmărindu-se o mai bună cooperare în domeniul drogurilor, emigrării și poluării. Impactul creării NAFTA va fi mult mai important pentru Mexic decât pentru SUA. Deoarece Mexicul este mult mai mic decât SUA, iar crearea de locuri de muncă și domeniul sănătății este același și în SUA și în Mexic, efectul creării NAFTA va fi mult mai mare pentru Mexic..

Aspectele cele mai inovative, dar în același timp și cele mai controversate ale NAFTA sunt reglementările legate de protecția mediului, care sunt incluse și în acordul propriu-zis, dar și în acordul separat numit Acordul Suplimentar asupra Mediului. Aceste prevederi fac ca NAFTA să fie cel mai elaborat acord de liber schimb din punct de vedere al protecției mediului. Acest acord suplimentar a înființat și o Comisie de Cooperare a Mediului (CEC), alcătuită din experți în domeniu din cele trei țări participante.

NAFTA este o zonă de liber schimb de un tip aparte și nu s-a pus problema, până în prezent, să evolueze în direcția creării unei piețe comune care să permită pe larg și libera circulație a factorilor de producție. Există cercuri de interese în toate cele trei țări care critică această omisiune din tratat, ele argumentând că din moment ce se prevede o liberă circulație a capitalului este eronat că nu se prevede și libera circulație a celuilalt factor de producție și anume forța de muncă. Această atitudine nu a depășit stadiul retoricii pentru că a fost evident că o liberalizare mai cuprinzătoare nu va obține acordul în SUA și Canada, care se opun ideii că forța de muncă mai puțin calificată și mult mai ieftină din Mexic să primească acces liber pe piețele lor. Aceasta este o realitate inexorabilă în cazul integrării între țări cu nivel mediu al veniturilor redus și țări cu venituri pe locuitor mult mai mari. Statisticile arată că mișcările de forță de muncă între Mexic și SUA, legale sau clandestine, sunt mult mai pronunțate decât între țările membre UE.

NAFTA prevede eliminarea treptată a tuturor taxelor vamale asupra bunurilor considerate de proveniență nord-americană; pentru majoritatea bunurilor, acestea vor fi înlăturate imediat sau în 5 sau 10 tranșe anuale egale, iar pentru produsele sensibile, în 15 etape. În ceea ce privește restricțiile la import și export, cele trei țări vor elimina interzicerile și restricțiile cantitative, precum cote și licențe de import, dar fiecare stat își rezervă dreptul de a impune restricții cum sunt cele de protejare a mediului sau cele sanitare.

De la crearea NAFTA, SUA a înregistrat o creștere considerabilă a comerțului cu celelalte două țări membre, Canada și Mexic. În vederea reducerii barierelor din calea comerțului între țările membre NAFTA, nivelul mediu al taxelor vamale mexicane s-a situat la 10 % în 1993, de 2,5 ori mai mare decât cel al SUA, în timp ce în 1999, nivelul taxelor vamale mexicane a scăzut la 2 %, iar barierele netarifare au fost eliminate în cea mai mare măsură. În cazul relațiilor comerciale între SUA și Canada, situația a continuat să fie aceeași celei dinaintea creării NAFTA, cu mențiunea că aproape toate schimburile de mărfuri între cele două țări sunt în prezent scutite de taxe vamale.

Ponderea comerțului NAFTA în comerțul mondial total a crescut simțitor în 2000 față de 1999. Exporturile intra-NAFTA , ca pondere în cadrul exporturilor mondiale, au crescut de la 35,6 % în 1990 la 39,6 % în 2000, în timp ce importurile au scăzut cu numai un procent, de la 27,1 % la 27,0 %. Astfel, balanța comerțului intra-NAFTA a înregistrat o creștere a excedentului comercial de la 8,5 % în 1990, la 12,6 % în 2000.

Și la început de mileniu III, NAFTA continuă să fie unul din principalele motoare ale creșterii comerțului mondial. Astfel, importurile de mărfuri ale acestei regiuni au crescut în 2001 cu 129 miliarde USD, reprezentând mai mult de o cincime din importurile mondiale de mărfuri și aproape jumătate din creșterea comerțului mondial.

Schimburile între țările Americii de Nord reprezintă 40 % din exporturile regiunii, fiind cu 10 % mai mari decât importurile. În 2001, scăderea de 2,7 miliarde USD a exporturilor SUA de produse alimentare a fost compensată într-o oarecare măsură de creșterea exporturilor SUA de avioane (3,4 mld. USD), echipamente de birou (1,7 mld. USD) și de creșterea exporturilor canadiene de combustibil (2,4 mld. USD).

NAFTA, UE și Asia de Est domină în prezent economia lumii, cuprinzând 80 % din producția și comerțul mondial. Și în cadrul NAFTA, ca și în cadrul UE și/sau Asia de Est, țările membre desfășoară schimburi comerciale și cu țări din afara regiunii respective, comerțul intraregional crescând astfel mai rapid decât comerțul interregional.

Pe parcursul ultimilor ani de la lansarea NAFTA, s-a înregistrat o creștere semnificativă a comerțului intragrupare. Totodată, au sporit achizițiile și fuziunile, s-au adâncit procesele de specializare inter și intrasectorială și au sporit fluxurile de investiții directe în economia mexicană. În același timp, prevederile acordului au protejat în bună măsură exportatorii americani de efectele crizei mexicane, în comparație cu cei europeni sau japonezi. Chiar dacă exporturile americane în Mexic au scăzut în 1995, acest lucru nu a fost determinat de NAFTA, ci de deprecierea monedei mexicane și de criza financiară pe care aceasta a traversat-o. De aceea, contrar anumitor aprecieri, NAFTA nu a fost cauza crizei, ci pivotal revigorării economice. De asemenea, pierderile de locuri de muncă în SUA, apărute ca urmare a prevederilor Acordului au fost marginale, în pofida sporirii decalajului SUA – Mexic, ca rezultat al crizei financiare, este tot mai clar că NAFTA creează tot mai multe locuri de muncă decât reduce.

Sub auspiciul NAFTA, Mexicul a suferit cea mai gravă criză economică din ultimii 60 de ani. De la implementarea NAFTA, șomajul a crescut cu 2.000.000 de persoane și 28.000 de întreprinderi mexicane au falimentat. Salariul real s-a redus cu o treime de la începutul NAFTA. Tot din cauza NAFTA, aproximativ 1 milion de fermieri mexicani au falimentat din cauza importului de cereale din nord. Multe întreprinderi mici și mijlocii au fost eliminate sub reglementările NAFTA.

Dar, soluționarea gravei crize economice mexicane din 1995, este , totuși, un argument în favoarea NAFTA. Ajutorul financiar din partea SUA a fost de 20 mld. USD și de 17,8 mld. USD din partea Fondului Monetar Internațional. Acesta din urmă este un record în materie, deoarece a reprezentat cel mai mare ajutor financiar acordat vreodată unei singure țări. Iar acest lucru nu ar fi fost posibil dacă NAFTA nu ar fi fost în vigoare și dacă nu ar fi prezentat garanția că economia mexicană se piote revigora în condițiile derulării în continuare a tratatului. Aici argumentele sunt împărțite: pe de o parte, existența NAFTA a avut ca efect adâncirea parteneriatului nord-american, dar pe de altă parte, prețul plătit pentru acest lucru a fost prea mare.

În concluzie, criza financiară mexicană a evidențiat faptul că evenimentele macroeconomice pot fi ținute sub control în condițiile unei arhitecturi integraționiste regionale bine articulate.

Un număr mare de barierele non-tarifare au fost eliminate urmând a fi progresiv eliminate și altele într-o perioadă de 5-15 ani de la semnarea tratatului.

Toate tarifele aplicate comerțului cu bunuri agricole între Canada și SUA au fost eliminate pe 1 ianuarie 1998.

Toate barierele non-tarifare impuse de SUA și Canada au fost eliminate, și aceasta pe lângă sistemul de tarife la import aplicat de guvernul mexican majorității produselor agricole importate din SUA.

Sectoarele sensibile din Mexic și SUA au fost protejate prin perioade mai lungi de tranziție.

Alte prevederi legate de agricultură:

măsuri de sănătate și salubritate a planetei

– suport intern

– subvenții la export

Reguli de origine NAFTA creează stimulenți pentru că partenerii săi să cumpere bunurile și serviciile care reprezintă coșurile lor de importuri agricole unii de la alții decât de la alte țări. În cazul produsele care nu provin din Mexic, SUA și Canada trebuie să treacă prin transformări semnificative înainte să primească același tratament preferențial că și produsele din interiorul zonei acordului. Aceste reguli de origine a produselor agricole au fost concepute pentru a impiedica Mexicul să devină un intermediar pentru produsele prelucrate manual și elaborate cu materie primă din țări care nu sunt membre. Regulile de origine încearcă de asemenea să protejeze sectoarele importurilor sensibile din SUA, cum ar fi citricele.

Unul din obiectele principale de activitate al Mexicului îl reprezintă agricultura -25% din populație locuiește în zone rurale, aceasta avându-și originea în timpurile revoluționare, când sistemul de proprietate de pământ a fost modificat pentru a aduce țării stabilitate socială și politică.

În urma revoluției un număr mare de țărani au obținut dreptul de proprietate asupra loturilor de pământ.

Guvernul de după revoluție a dorit ca țăranii să fie proprii lor producători de produse agricole.

Jesus Silva Herzog, un fost Ministru mexican al Tezaurului și Creditului Public, consideră că sistemul corporațiilor instaurat în Mexic a funcționat până în 1965, după care sectorul agricol a devenit tot mai puțin productiv.

Importurile de produse agricole au început să crească. De exemplu, producția medie de porumb și fasole (esența dietei mexicane), produse a căror taxe vor fi eliminate în 2008, este de cinci ori mai mică decât în SUA și Canada. Acest lucru se datorează diferitelor aspecte ale naturii și ale solului.

Criza agricolă existentă în Mexic nu se datorează semnării acordului de liber schimb ci condițiilor meteorologice.

Analiștii sunt de părere că, pentru a fi capabilă să-și crească productivitatea, ceea ce-i lipsește agriculturii mexicane, în esență, sunt mari resurse financiare de natură tehnologică și tehnică. E aproape imposibil pentru fermierii mexicani să concureze cu fermierii din celelalte țări NAFTA de vreme ce finanțarea lor este în medie de 30 de ori mai costisitoare decât de ceea ce se bucură partenerii lor americani.

NAFTA este o urmare modernă și firească a credinței nestrămutate în forța comerțului și investițiilor libere, având mai mulți predecesori celebri (Autopact și FTA).

Prin acest Acord s-a urmărit crearea unei puternice alianțe economice, cu un potențial uriaș de utilizare a forței de muncă în condiții de înaltă productivitate și randament și care să determine creșterea nivelului de trai și căreia să i se alăture în viitor și alte state astfel încât să genereze efecte deosebite asupra relațiilor economice cu alte țări sau grupări regionale.Deci, inițiativa de creare a NAFTA este răspunsul apărării americane în fața puterii economice atinse de Uniunea Europeana, datorită adâncirii procesului de integrare.

NAFTA a apărut ca o reacție de nemulțumire, în special din partea SUA, față de procesul de liberalizare comercială promovat de GATT, ca o consecință a efectelor întârziate și a lipsei de rezultate concrete în unele domenii (servicii, dreptul de proprietate, agricultură, investiții).

SUA, susținător înflăcărat al multilateralismului și clauzei națiunii celei mai favorizate, au ajuns la concluzia că acțiunile regionale pot oferi progrese mult mai mari comparativ cu negocierile multilaterale.

NAFTA asigură reducerea sau suspendarea taxelor vamale între țările membre, dar fiecare dintre acestea menține o politică diferențiată, un tarif vamal și măsuri protecționiste și restrictive în relațiile cu terții.

Pentru Mexic, agricultura a reprezentat un domeniul sensibil și de aceea a fost negociat un acord separat cu SUA și un altul cu Canada.

Mărfurile de import provenite din celelalte două națiuni vor avea același regim ca și bunurile naționale.

Potrivit prevederilor Tratatului, taxele vamale vor fi eliminate în termen de 5 ani pentru majoritatea produselor industriale, în 10 ani pentru servicii, și unele produse specifice și de 15 ani pentru o categorie de produse denumite sensibile, inclusiv textile și agricole.

Fiecare membru va excepta unele activități de la aplicarea acestui acord. Canadienii vor excepta domeniul publicațiilor prin controlul proprietății. SUA a cerut ca mișcarea liberă a persoanelor, cu excepția profesioniștilor și managerilor să nu fie permisă, pentru că se temea să nu fie copleșită de săracii din Mexic. Guvernul mexican își rezervă dreptul de a controla sistemul de căi ferate, electricitatea, petrochimia de bază și industria petrolieră.

Impactul creări NAFTA a fost mai important pentru Mexic decât pentru SUA, pentru ca a dus la crearea de noi locuri de munca. Aici producția industriala nu s-a bazat pe tehnologii foarte performante si a oferit o mare oportunitate pentru companiile străine, in relația productivitate – cost de producție.

1.3. Efectele NAFTA asupra comerțului mondial

La opt ani după intrarea în vigoare a tratatului, autoritățile economice ale celor 3 țări apreciază că acesta a fost un incontestabil succes, ducând la dublarea comerțului între cele trei țari și ajungând la mai mult de 1.7 milioane $/zi. Acesta a stimulat creșterea economică și a contribuit la creșterea standardelor de viața ale locuitorilor celor trei state membre.

Din 1993 (anul premergător intrării NAFTA în vigoare) până în 2001, comerțul dintre cele trei țări ale Americii de Nord a crescut cu 116 %, ajungând la 622 miliarde $.

Canada

Între 1991 și 2000, exporturile de bunuri ale Canadei către partenerii ei NAFTA au crescut cu 95 %, de la 117 miliarde $ la 229 miliarde $. Comparativ, exporturile ei cu restul țărilor au crescut cu doar 5 % în aceeași perioadă.

SUA

Exporturile bunurilor americane către partenerii ei economici din zona NAFTA aproape că s-a dublat între 1993 și 2001, ajungând de la 133 miliarde $ la 262 miliarde $, o creștere cu mult mai mare decât cea de 52 % din exporturile cu restul lumii.

Mexic

Mexicul și-a triplat comerțul cu partenerii nord-americani, care a crescut de la 85 miliarde $ în 1994 la 250 miliarde $ în 2001.

De la intrarea în vigoare a tratatului, Mexicul a reușit să-și transforme în general balanța comercială cu SUA și Canada de la negativ la pozitiv, fapt ce a contribuit activ la creșterea economiei naționale.

Efectele survenite ulterior semnării contractului asupra creșterii economice a țărilor NAFTA sunt destul de considerabile și anume, efectul intensificării comerțului între parteneri. În Mexic, de exemplu, sectorul exportului a devenit cea mai importantă sursă de locuri de muncă a țării. Conform ministrului mexican al economiei, între 1994 și 2000, s-au creat mai mult de jumătate dintre locurile de muncă din sectorul industrial. Aceste locuri de munca sunt plătite cu 40 % mai mult decât salariul mediu primit pentru alte slujbe din sectorul industrial.

Efecte similare s-au observat în Canada și in SUA. Locurile de muncă din sectorul exportului sunt plotter cu 35 % mai mult decât salariile medii obținute pentru slujbe din alte sectoare. În SUA, exporturile către zona NAFTA au creat 914.000 de noi locuri de muncă până în 2001.

Între 1990 și 2001, coeficientul de corelație între PIB și balanța plăților a fost de 0,8, ceea ce arată strânsa relație dintre cele două.

Conform ministrului mexican al economiei, creșterea exporturilor țării are ca urmare creșterea PIB-ului cu mai mult de jumătate.

Critica acerbă a tratatului de comerț liber nord-american are la bază capacitatea sa de a efectua o mai bună distribuție a bogăției către populația țărilor membre. Apărătorii globalizării spun că reducerea tarifelor între țările membre a moderat prețul plătit de consumatori, direct beneficiind familiile și afacerile și că acest lucru va deveni și mai evident în 2003, când aproape toate tarifele pentru bunuri și servicii vor fi eliminate.

Conform autorităților economice ale țărilor membre, NAFTA a lărgit paleta de opțiuni ale consumatorilor, care în prezent au la dispoziție o gamă mai largă de bunuri și servicii de o calitate superioară la prețuri mai mici. Ei susțin că una dintre cele mai importante consecințe ale NAFTA în cele trei țări membre este orientarea investițiilor, a tehnologiei și a locurilor de muncă către lucruri mai productive. Rezultatul a fost o creștere substanțiala a productivității și a standardelor de viață.

În opinia susținătorilor NAFTA, pentru companiile din țările membre, integrarea comercială reprezintă un avantaj semnificativ prin punerea la dispoziție a unei game mai largi de bunuri la prețuri care permit produselor fabricate de către acestea să concureze cu succes pe piața mondială și nu numai în zona NAFTA.

Mobilitatea fortei de munca mexicane

De menționat este și statutul pe care Mexicul, cel mai puțin dezvoltat partener NAFTA, l-a câștigat pe plan mondial în urma intrării în NAFTA. De când s-a semnat acordul, Mexicul a trecut în centrul atenției întregii lumi ca posibil punct de intrare pe piața nord-americană. De când s-a alăturat Statelor Unite și Canadei, Mexicului i s-a oferit să negocieze acorduri bilaterale din partea a 30 de țări de pe diferite continente (inclusiv 15 țări din UE). Cea mai recentă negociere a fost cea cu Japonia, unde discuțiile au ajuns destul de departe.

Dacă acest tratat se semnează, Mexicul va putea deveni țara cea mai apropiata de restul lumii în sensul acordurilor formale.

Mexicul și fluxul investițiilor

Investițiile străine directe (FDI) contribuie foarte mult la o creștere generală a economiei deoarece constituie o sursă de producție și generează venituri și noi locuri de muncă. FDI sunt asociate cu diferite avantaje adiționale care sunt fundamentale pentru creșterea și dezvoltarea economică, cum ar fi transferul de cunoștințe, tehnologie și experiență în administrarea afacerilor și un bun acces la piețe.

Autoritățile economice a țărilor NAFTA spun că tratatul asigură un cadru legal cu reguli clare care aduc siguranța și transparența de care e nevoie pentru a atrage investițiile străine directe în zonă. Integrarea crescândă a pieței nord-americane a stimulat fluxul de capital și a promovat transferul tehnologiei și se pare ca a crescut productivitatea companiilor.

Între 1994 și 2000, fluxul investițiilor în țările NAFTA a ajuns la 1,3 miliarde $, o sumă echivalentă cu 28% din întreaga lume, care au sprijinit o mare evoluție și creștere economică în zonă.

Canada

În primii 7 ani ai NAFTA, investițiile străine directe pe care le-a obținut Canada au ajuns la 21.3 miliarde $, care înseamnă de 4 ori media înregistrată în cei 7 ani anteriori.

SUA

Între 1994 și 2000, SUA a obținut aproximativ 110.2 miliarde $ de investiții străine directe.

Mexic

Între 1994 și 2000, fluxul anual mediu de investiții străine directe către Mexic a ajuns la 11.7 miliarde $, care înseamnă de 3 ori media pentru cei 7 ani anteriori tratatului.

Învingători și învinși în NAFTA

Deși e adevărat ca activitatea economica dintre cele 3 tari membre NAFTA s-a intensificat până la punctul în care comerțul dintre ele s-a dublat în doar 8 ani, datele arată de asemenea că există în cele trei țări sectoare care trebuie să facă față unei competiții acerbe, fapt care a dus la eliminarea activității acestora și, prin urmare, dispariția lor de pe piață.

Ratele creșterii producției luată pe sectorul activității economice după momentul intrării NAFTA în vigoare, indică faptul că sectoare precum industria prelucrătoare, transportul și mijloacele de comunicație au profitat cel mai mult de participarea Mexicului pe piețele globale. În schimb, sectorul agriculturii și construcțiilor au arătat cea mai slabă dezvoltare în această perioadă.

Industria prelucrătoare a beneficiat din plin de așa-zisele maquilas (fabrici) pe care investitorii americani și canadieni le-au creat în Mexic pentru a profita de avantajele forței de muncă mai ieftină.

O dată cu creșterea fluxului de bunuri cumpărate și vândute, cererea pentru servicii de transport și mijloace de comunicație au înregistrat o creștere din momentul intrării în vigoare a tratatului. Acest lucru se reflectă economia mexicană prin volumul de activitate din aceste sectoare.

Sectorul agricol în Mexic și NAFTA (Primul obiectiv)

Conform NAFTA, toate barierele non-tarifare impuse comerțului agricol dintre Mexic și SUA au fost eliminate. Mai mult, un număr mare de tarife au fost înlăturate de la bun început iar altele urmau să fie înlăturate progresiv într-o perioadă cuprinsă între 5 și 15 ani de la semnarea tratatului. Toate acordurile privind bunurile agricole vor intra în vigoare până în 2008.

Acordurile asupra problemelor agricole care au apărut în cadrul acordului de comerț liber Canada-SUA, începând cu 1989, au fost incorporate în NAFTA. Pe baza acestor acorduri, toate tarifele aplicate comerțului cu bunuri agricole între cele două țări au fost eliminate pe 1 ianuarie 1998, cu excepția anumitor produse care au continuat să fie protejate de un anumit sistem de norme.

Conform NAFTA, toate barierele non-tarifare impuse de SUA și Canada au fost eliminate, și aceasta pe lângă sistemul de tarife la import aplicat de guvernul mexican majorității produselor agricole importate din SUA. Acest sistem a limitat importurile de bunuri agricole americane la o anumită cantitate pe an și a fost înlocuit de un sistem de tarife normale sau norme de import pe perioadă de protecție.

Toate barierele tarifare trebuie să fie eliminate treptat într-o perioadă cuprinsă între 5 și 15 ani, și unele bunuri au fost eliberate de tarife încă din 1994, momentul intrării în vigoare a tratatului.

Atât Mexicul cât și SUA au protejat unele dintre sectoarele de import sensibile prin perioade mai lungi de tranziție. Sub egida NAFTA, SUA a liberalizat toate importurile din Mexic, inclusiv pe cele protejate de normele de import americane la secțiunea 22. Inițial, exportatorilor mexicani li s-a permis să vândă o cotă limitată de produse fără tarife din secțiunea 22, deoarece un tarif relativ mare ar fi revenit bunurilor mexicane care ar fi depășit această cotă.

Cota permisă la secțiunea 22 a crescut până la o rată de 3% din 1994. Aceasta a fost eliminată în cazul produselor agricole pentru uz casnic, bumbac și bunuri conținând zahăr, într-o perioadă de 10 ani și, pentru diferite tipuri de alone, în 15 ani.

Măsuri de sănătate și salubritate a planetei

Acestea sunt măsuri pe care NAFTA le asigură pentru a proteja viața oamenilor, a animalelor și viața în sălbăticie de riscuri survenite de la bolile transmise de animale, plante sau mâncare. NAFTA garantează membrilor săi dreptul de a-și proteja consumatorii de posibile surse de îmbolnăvire provenite de la importuri.

Deși NAFTA recomandă membrilor săi să adopte standarde internaționale și regionale în criteriile lor pentru sănătatea și salubritatea plantei, tratatul permite aplicarea oricăror măsuri pe care oricare dintre membri le consideră necesare pentru a garanta protecția.

Subveții la export – Cele trei țări membre NAFTA lucrează intens la eliminarea subvențiilor oferite de guvernele sale exportatorilor agricoli din țările lor. SUA și Canada vor fi capabile să aplice unele subvenții la produsele destinate pieței mexicane pentru a putea concura cu produsele subvenționate de alte țări care sunt vândute pe piața mexicană. Nici SUA și nici Canada nu va putea subvenționa exporturile produselor destinate celor doua piețe și ambele țări trebuie să-și apere una alteia interesele de export împotriva produselor subvenționate din alte țări.

Suport intern – Pe baza prevederilor NAFTA, cei trei parteneri sunt obligați să-și susțină industriile pentru a evita distorsionarea comerțului între ele.

Reguli de origine

NAFTA creează stimulenți pentru ca partenerii săi să cumpere bunurile și serviciile care reprezintă costurile lor de importuri agricole unii de la alții decât de la alte țări. În cazul produsele care nu provin din Mexic, SUA și Canada trebuie să treacă prin transformări semnificative înainte să primească același tratament preferențial ca și produsele din interiorul zonei acordului.

Aceste reguli de origine a produselor agricole au fost concepute pentru a împiedica Mexicul să devină un intermediar pentru produsele prelucrate manual și elaborate cu materie primă din țări care nu sunt membre. Regulile de origine încearcă de asemenea să protejeze sectoarele importurilor sensibile din SUA, cum ar fi citricele.

Sectorul agricol din Mexic

În prezent, aproape 25% din populația mexicană locuiește în zone rurale și practică activități agricole. Prezența situație din zona rurală mexicană își are rădăcinile în timpurile revoluționare, când sistemul de proprietate de pământ a fost modificat pentru a aduce țării stabilitate socială și politică.

În perioada imediat următoare Revoluției Mexicane, zona rurală a fost împărțită

într-un număr mare de loturi separate cărora le-a revenit un număr egal de țărani, care au devenit ulterior proprietari de loturi de pământ individuale pentru uz propriu. Guvernul format după revoluție a avut ferma idee ca țăranii mexicani să fie auto-suficienți și să-și producă singuri hrana, conform motto-ului că “nu există o subornonare mai cumplită decât aceea de a-ți cumpăra hrana de la alții”.

În opinia lui Jesus Silva Herzog, un fost Ministru mexican al Tezaurului și Creditului Public, sistemul ejidos (cooperaților) instaurat în Mexic a fost eficient până în 1965. După părerea acestuia, productivitatea agriculturii a început în acel moment să decadă, creând o înapoiere abisală în care sectorul este scufundat și azi.

În timp, Mexicul a devenit dependent de importurile de produse agricole. De exemplu, producția medie de porumb și fasole (esența dietei mexicane), produse a căror taxe vor fi eliminate în 2008, este de cinci ori mai mică decât în SUA și Canada. Acest lucru se datorează diferitelor aspecte ale naturii și ale solului însăși.

În Mexic predomina fermele cu pământ uscat și ploi foarte imprevizibile. În schimb, în cea mai mare parte a SUA, cade zăpadă anual pe locurile plane și se depune o mantie de umezeala care duce la o mare producție de recoltă odată cu topirea acesteia primăvara.

Datorită acestor condiții, susținătorii NAFTA afirmă că criza agricolă mexicană care are loc în prezent nu a fost cauzată de semnarea tratatului de comerț liber.

Analiștii sectorului agricol mexican susțin că în negocierile din tratatul NAFTA legate de acest capitol, autoritățile economice din Mexic nu au fost destul de atenți în cazul protejării nevoilor izbitoare ale agriculturii mexicane.

Chiar și dincolo de renegocierile capitolului în discuție, adevarata problema este structura neproductivă a unei țări prea puțin favorizata de condițiile climaterice.

Analiștii sunt de părere că, pentru a fi capabilă să-și crească productivitatea, ceea ce-i lipsește agriculturii mexicane, în esență, sunt mari resurse financiare de natură tehnologică și tehnică. E aproape imposibil pentru fermierii mexicani să concureze cu fermierii din celelalte țări NAFTA de vreme ce finanțarea lor este în medie de 30 de ori mai costisitoare decât de ceea ce se bucură partenerii lor americani.

1.4. Aprecieri privind activitatea NAFTA

Mai multe state latino-americane și-au manifestat interesul de a adera la NAFTA.

SUA preconizează atragerea în cadrul acestei zone și a celorlalte țări din America Centrală, America Latină și Caraibe, exceptând Cuba, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat.

Cu prilejul Summit-ului de la Miami din decembrie 1994 s-a hotărât crearea unei zone de liber schimb care să cuprindă cele două continente (870 de milioane de locuitori) până în anul 2005, cu numele de Zona de Comerț Liber a Americilor – Free Trade Areas of the Americas sau FTAA, dar de atunci progresele înregistrate au fost foarte discrete.

Cei 34 de șefi de state și de guverne au pledat pentru necesitatea extinderii acordurilor economice la nivelul întregii emisfere vestice prin întărirea democrației, dialog politic, stabilitate economică, progres în justiția socială, deschidere comercială și impulsionarea procesului de integrare din zonă. În 1995 poziția SUA față de extinderea NAFTA era destul de neclară, pentru că administrația Clinton a dat uitării dorința de a extinde Acordul în toată America Latină. Negocierile pentru integrarea economică și comercială a Americii de Nord și de Sud urmau să se încheie în 2005, pentru ca în 2010 să se contureze o zonă de comerț liber Asia-Pacific.

Inițiativa acestui proiect extrem de ambițios este benefică, întrucât va determina creșterea bunăstării pe cele două continente prin liberalizarea comerțului, promovarea investițiilor și reducerea datoriilor.

Chile a negociat, încă de la crearea grupării, un acord cu NAFTA. Multe din state au încheiat acorduri bilaterale sau multilaterale pentru reducerea treptată a taxelor vamale. Remarcând succesele înregistrate de Mexic în special în relația cu SUA, multe țări în curs de dezvoltare sprijină această idee.

Percepută inițial ca o căsătorie imposibilă între bogați și săraci, NAFTA a devenit un succes răsunător. NAFTA s-a dovedit a fi o sursă de beneficii durabile pentru fiecare dintre parteneri.

Această tendință se va extinde la scară mult mai largă, dacă va fi pus în aplicare liberul schimb între țările membre NAFTA și cele ale Americii Latine.

Comerțul reciproc între cei trei membri a devenit treptat mult mai liberalizat. Schimburile comerciale și investițiile directe intraregionale au crescut, depășind chiar și cele mai optimiste așteptări.

Fiecare stat membru a înregistrat creșteri economice de o amploare fără precedent, de la an la an, ca efect al dezvoltării schimburilor comerciale.

Pentru Canada, SUA reprezintă cel mai important partener comercial, cu care derulează peste două treimi din importurile și exporturile sale; 86.6% din exporturile totale ale Canadei sunt destinate partenerilor NAFTA.

La nivel bilateral, SUA și Canada dezvoltă cele mai importante relații pe plan mondial. În cazul relațiilor comerciale între SUA și Canada, situația a continuat să fie și dinaintea creării NAFTA, cu mențiunea că aproape toate schimburile de mărfuri între cele două țări sunt în prezent scutite de taxe vamale.

Mexicul se bucură deja de o relație specială cu SUA și reprezintă cel de-al doilea partener comercial al acestora. Pentru Mexic, SUA constituie principalul partener comercial, în timp ce schimburile economice Canada – Mexic sunt mai reduse ca amploare.

Schimburile comerciale ale SUA cu Mexicul le depășesc pe cele cu Japonia și cu întreaga Europa. Peste 70% din exporturile Mexicului sunt orientate spre SUA.

În primele 6 luni după semnarea Acordului, exporturile SUA către Mexic au crescut cu 16,7%, iar către Canada cu 9,6%, comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior. Importurile din Mexic au crescut cu 20,3%, iar cele din Canada cu 10,2%.

Prin intrarea în vigoare a Tratatului, SUA și Canada au desființat barierele tarifare la exporturile mexicane proprii în proporție de 84 % și, respectiv, 79%. Mexicul a desființat barierele tarifare pentru 43% din importurile din SUA și 41% pentru cele provenite din Canada.

Prin intermediul NAFTA, tarifele mexicane au fost reduse de la 10% la 3%, iar importante bariere netarifare (mai ales în sectorul industriei de automobile) au fost eliminate.

Schimburile între țările Americii de Nord reprezintă 40% din exporturile regiunii, fiind cu 10% mai mari decât importurile.

După intrarea în vigoare a NAFTA, valoarea schimburilor trilaterale a crescut de peste doua ori, comerțul intrazonal fiind în anul 2002 de peste 620 miliarde $. Investițiile străine directe efectuate de alți parteneri ai NAFTA în cadrul grupării, de asemenea s-au dublat, depășind 299,2 miliarde $ în anul 2000.

Nivelul mediu al taxelor vamale mexicane s-a situat la 10% în 1993, de 2,5 ori mai mare decât cel al SUA, în timp ce în 1999, nivelul taxelor vamale mexicane a scăzut la 2%, iar barierele netarifare au fost eliminate în cea mai mare măsură.

Și la început de mileniu III, NAFTA continuă să fie unul din principalele motoare ale creșterii comerțului mondial. Astfel, importurile de mărfuri ale acestei regiuni au crescut în 2001 cu 129 de miliarde de $, reprezentând mai mult decât o cincime din importurile mondiale de mărfuri și aproape jumătate din creșterea comerțului mondial.

Partea II

NAFTA, MERCOSUR și UNIUNEA EUROPEANA

2.1 NAFTA și MERCOSUR:

Pornind de la obiectivele stabilite de cele două acorduri de integrare regională putem spune ca deosebirea este evidentă: în timp ce NAFTA și-a propus ca obiectiv de bază crearea unei zone de comerț liber, MERCOSUR (Piața Comuna a Sudului) a fost mult mai ambițios, dorind, pe lângă realizarea zonei de comerț liber, și o uniune vamală și o politică coerentă pentru o piață comună. Mercosur a constituit o abordare fundamental nouă a integrării regionale în America Latină.

MERCOSUR a fost în mod repetat ca o abordare fundamental nouă a integrării regionale în America Latină. În timp ce experiențele anterioare încheiate cu un eșec s-au bazat pe conceptul substituirii importului încercând să aplice la nivel regional un model național intervenționist și concentrat către piața internă, noua abordare a evidențiat conceptul

„regionalismului deschis”1

MERCOSUR a intrat în vigoare la 26 martie 1991 și este format din țări în curs de dezvoltare, din care Argentina, Brazilia și Uruguay, din grupul de țări cu venit mediu din categoria superioară, iar una (Paraguay) din grupul de țări cu venit mediu din categoria inferioară. Chile, Columbia, Ecuador și Peru au statut de membri asociați din 1996. Bolivia și Venezuela au fost invitate să devină membre cu drepturi depline în 2005.

Este evidentă o diferență uriașă din punct de vedere al forței economice determinată de decalajele în nivelul de dezvoltare economică și de participare la fluxurile din economia mondială. Discrepanțele se măresc atunci când se iau în considerare fluxurile internaționale de mărfuri și servicii.

Uniunea vamală MERCOSUR a intrat în vigoare la începutul anului 1995 prin introducerea unui tarif extern comun cu taxe vamale cuprinse între 0 și 25 %. Obiectivul următor pentru 1995 – 2006 este de eliminare a tuturor barierelor netarifare încă existente și formarea unei piețe comune.

În cazul NAFTA, exportul intrazonal a devenit predominant cu o pondere de 55,3 % în anul 2001, în cazul MERCOSUR, exportul intrazonal a reprezentat doar 21,1 % din exportul total.

În anul 2001, exportul de mărfuri al NAFTA a fost de 1226 miliarde USD, depășind de peste 14 ori valoarea exporturilor de mărfuri ale țărilor MERCOSUR. În același timp, cu un export de servicii comerciale de 342,3 miliarde USD în anul 2001, NAFTA a depășit MERCOSUR de aproape 27 de ori. Datele comparative se regăsesc în tabelul nr.1.

Nafta și Mercosur, comaparție între principalii indicatori ai dezvoltări și activității economice

Tabel 1

Obiectivul NAFTA de eliminare treptată a taxelor vamale în comerțul intra-zonal a fost îndeplinit până în prezent în conformitate cu termenele stabilite sau chiar a fost devansat. Realizările de până acum în reducerea sau eliminarea taxelor se prezintă astfel:

Taxele vamale în schimburile reciproce SUA – Canada au fost

eliminate complet până la 1 ianuarie 1998. NAFTA a preluat și menținut de fapt toate prevederile acordului de comerț liber SUA – Canada (FTA – Free Trade Agreement) încheiat anterior și intrat în vigoare la 1 ianuarie 1989. FTA a prevăzut eliminarea totală a taxelor vamale în schimburile reciproce Canada – SUA, fie imediat (de la 1 ianuarie 1989), fie după 5 ani (de la 1 ianuarie 1993 pentru produse cum sunt: mașini și utilaje, calculatoare, mobilă, hârtie, țiței, etc.), fie după 10 ani (de la 1 ianuarie 1998, pentru produse considerate mai sensibile, cum ar fi: confecții, medicamente, produse alimentare, etc.).

În comerțul reciproc SUA – Mexic și Canada – Mexic, o mare parte din taxele vamale au fost eliminate imediat la intrarea în vigoare a NAFTA sau în decurs de 5 ani (perioada 1994 – 1998, cu excepția unor produse „sensibile” la care eliminarea se va realiza în 10 ani (1994 – 2003), sau în 15 ani (1994 – 2008) la importul unor produse din SUA. Astfel, de exemplu, la importul Canadei din Mexic, taxele vamale au fost eliminate la 1 ianuarie 1994 pentru mașini și echipamente, inclusiv de telecomunicații, componente de mobilă, iar la 1 ianuarie 1999 pentru camioane ușoare, mașini-unelte și articole de cauciuc.

La o serie de produse considerate sensibile – confecții, încălțăminte, jucării – eliminarea taxelor vamale s-a produs începând cu 1 ianuarie 2003. La importul Mexicului din Canada, taxele vamale au fost eliminate la 1 ianuarie 1994 pentru echipamente de telecomunicații, îngrășăminte, sulf și produse din pește, iar la 1 ianuarie 1999 pentru articole metalice, mașini și utilaje, componente de echipamente electrice. La o serie de produse considerate sensibile – mobilă, medicamente, jucării – eliminarea taxelor vamale la importul Canadei din Mexic, s-a produs începând cu 1 ianuarie 2003. În comerțul cu produse agricole SUA – Mexic, majoritatea taxelor vamale au fost eliminate imediat, cu excepția a circa 6 % din totalul produselor agricole la care eliminarea taxelor se va face în decurs de 15 ani.

Evoluțiile ulterioare intrării în vigoare a MERCOSUR (1 ianuarie 1995), au arătat că, după o perioadă de progres relativ rapid în realizarea obiectivului de creare a unei zone de comerț liber, țările partenere s-au confruntat cu dificultăți majore atât în menținerea fluxului liber de mărfuri cât și în realizarea unor evoluții progresive în liberalizarea comerțului cu zahăr și automobile. Greutățile s-au manifestat pe fondul unei evoluții mai puțin favorabile din economia mondială (criza asiatică și criza rusă) din a doua parte a anilor ’90. Acestea au determinat apariția unor stări conflictuale între Argentina și Brazilia, cei doi membri marcanți ai MERCOSUR.

În aprilie 1999, Argentina a impus taxe vamale la importurile de oțel din Brazilia. În iulie 1999, autoritățile din Argentina au aprobat un decret care a permis restricții la toate importurile din țările învecinate pentru a proteja industriile locale, fapt care a determinat Brazilia să suspende negocierile de soluționare a diferendelor comerciale între cele două țări.

Argentina a anulat decretul după câteva zile, dar a repetat solicitarea pentru o anumită formă de salvgardări temporare la anumite produse ca o compensare pentru pierderea de competitivitate rezultată din dezvoltarea „realului” brazilian. Cu toate acestea, progresele au fost foarte mici, iar disputa comercială bilaterală a continuat să schimbe MERCOSUR. Argentina a impus noi restricții la textile și încălțăminte iar, în septembrie 1999, Brazilia a retras acordarea de licențe automate de import pentru produsele din Argentina, care, în consecință, au devenit supuse la același control de calitate, măsuri sanitare și control contabil aplicat la importurile din țările din afara MERCOSUR. În același timp, noile standarde de siguranță și testele de conformitate introduse de Argentina sunt o piedică pentru exportul de produse electronice al Braziliei. În plus, în iulie 1999, Argentina a introdus noi contingente la importul de textile din Brazilia și a pus în discuție un sistem de restricții voluntare la exportul de încălțăminte al Braziliei.

Politicile comerciale privind sectoarele cele mai sensibile, respectiv auto și zahărul, sunt deosebit de dezamăgitoare. Aceste sectoare au fost deja exceptate de la programul general al liberalizării comerciale intra-regionale pentru a se merge tot mai repede către formarea uniunii vamale. Ideea a fost de a reforma sectoarele sensibile pentru ca acestea să fie pregătite pentru o piață regională deschisă în momentul în care MERCOSUR trebuie să fie prezentat ca o realizare de succes.

Fondatorii MERCOSUR și-au dat seama foarte rapid că sectorul auto trebuie să sufere o reformă substanțială pentru a se putea crea o piață regională deschisă. În esență, ideea a fost de a crea o piață MERCOSUR integrată pentru automobile, care să rămână protejată împotriva nemembrilor pentru o perioadă nespecificată înainte de a cunoaște un proces de reintegrare treptată pe piața mondială. Tratamentul aplicat pentru sectorul autovehicule, care reprezintă circa 25 % din comerțul intra-MERCOSUR și joacă un rol cheie în specializarea intra-industrială viitoare a zonei, are un rol extrem de important pentru viitorul MERCOSUR.

Analiza comparativă a fluxurilor intra și extra-regionale de mărfuri ale NAFTA și MERCOSUR evidențiază două situații fundamental opuse. În timp ce în cazul NAFTA, exportul intrazonal a devenit predominant cu o pondere de 55,3 % în anul 2001, în cazul MERCOSUR, exportul intrazonal a reprezentat doar 21,1 % din exportul total, înregistrându-se chiar un declin atât ca pondere cât și ca valoare absolută în anii 2000 – 2001, față de anul

1999.

În anul 2000, ponderea exportului intrazonal de mărfuri a NAFTA a atins un nivel de 55,3 %, înregistrând o majorare semnificativă față de nivelul de 44,5 % din anul 1993 (anul dinaintea intrării în vigoare a NAFTA).

Situația prezintă însă diferențieri majore între cei trei parteneri ai NAFTA. Canada și Mexic au devenit și mai dependente de exporturile către piața SUA și, evident, au beneficiat enorm și de expansiunea economiei americane din perioada 1993 – 2000. Ponderea exportului intra-NAFTA în exportul total al Canadei a atins un nivel de 87,5% în anul 2001 (comparativ cu 79,2% în anul 1993), în timp ce în cazul Mexicului, acest indicator a fost și mai ridicat, respectiv 90,8% în anul 2001 (față de 85,9 % în anul 1993). La exportul SUA, tendința a fost evidentă de creștere continuă și semnificativă a ponderii exportului intrazonal de la 30,5% în 1993 la 36,3 % în anul 2001, dar aceasta este în continuare cu mult sub exportul extrazonal. Datele centralizate se regăsesc în tabelul nr.2.

Exportul de marfuri intra si extra zonal al tarilor NAFTA

Tabel 2

Spre deosebire de situația existentă în cazul exporturilor, importul intra-NAFTA nu are o pondere predominantă. Astfel, în anul 2001, ponderea importului intra-zonal s-a situat la 39,3% în importul total de mărfuri NAFTA fiind însă în creștere față de nivelul de 36,4% din 1993. Această situație este determinată în exclusivitate de orientarea geografică a importului SUA, unde importul intra – NAFTA reprezintă mai puțin de 1/3 din importul total. Situația este complet diferită în cazul Canadei și Mexicului, unde importurile intra – NAFTA reprezintă 2/3 și respectiv ¾ din totalul importurilor, în condițiile în care ambele țări sunt dependente într-o măsură predominantă de importurile de manufacturate americane. O imagine sintetică asupra acestor date este prezentată în tabelul 3.

Importul de mărfuri intra și extrazonal al țărilor NAFTA

Tabel 3

Spre deosebire de NAFTA, în cazul MERCOSUR, exportul intrazonal are o poziție diametral opusă, reprezentând numai 21,1% din exportul total al țărilor membre MERCOSUR în anul 2001. Evoluția și situația exportului intrazonal al MERCOSUR prezintă însă diferențieri în timp și de la o țară la alta. Astfel, în prima parte a anilor ’90 (1990 – 1995), exportul intrazonal a crescut într-un ritm de peste 5 ori mai mare față de creșterea exporturilor extrazonale. Rezultatul a fost o majorare a ponderii exportului intrazonal în exportul total de mărfuri MERCOSUR de la 8,9% în 1990 la 20,3% în 1995. În anii următori, până în 1999, exportul intrazonal a continuat să devanseze, ca ritm de creștere, exportul extrazonal, dar ritmurile au fost doar de circa două ori peste acelea ale exportului extrazonal. În felul acesta, ponderea exportului intrazonal a continuat să crească atingând un nivel de vârf de 24,6 % în anul 1998. Dificultățile economice și măsurile de protecție luate de Argentina și Brazilia au condos însă la o diminuare a ponderii exportului intrazonal la circa 21 % în anii 1999 – 2001.

În același timp, evoluția și importanța exportului intrazonal prezintă diferențieri majore între membrii MERCOSUR. Exporturile intrazonale au o importanță determinantă pentru Uruguay (având o pondere de 52,5% în 2001) și o importanță minoră pentru Brazilia (14,2%). Totodată, anul 1998 prezintă pentru toate țările un moment de vârf al ponderii exportului

intrazonal. Valorile sunt prezentate sintetic în tabelul nr.4.

Exportul de mărfuri intra și extrazonal al țărilor MERCOSUR

Tabel 4

Situația este similară în cazul importurilor intrazonale MERCOSUR, a căror pondere în importul total de mărfuri s-a situat la numai 22 % în anul 2001. De remarcat că după ce a crescut de 14,4% în 1990 la 20,5% în 1993, ponderea importului intrazonal a cunoscut o stagnare la un nivel de 20 – 22 % în anii 1994 – 2000. Brazilia este cel mai puțin dependentă de importurile intrazonale (ponderea acestora a fost de 14% în anul 2001), în timp ce grad maxim de dependență se înregistrează de către Paraguay (54%) și Uruguay (51%). Situația importului de mărfuri intra și extrazonal al țărilor MERCOSUR este prezentată în tabelul nr. 5.

Importul de mărfuri intra și extrazonal al țărilor MERCOSUR

Tabel 5

În concluzie, un punct de convergență puternică între NAFTA și MERCOSUR îl reprezintă politica marilor grupări economice regionale de extindere a zonelor de comerț liber atât prin acorduri bilaterale cât și, în final, prin punerea în aplicare a Zonei de Comerț Liber a Americilor. Un alt punct de convergență este acela al negocierii unor acorduri cu țări sau grupări regionale de pe alte continente.

2.2. Asemănări și deosebiri între NAFTA și UNIUNEA EUROPEANA

Cele mai multe comparații ale zonei de liber schimb de pe continentul american se fac cu Uniunea Europeană.

Experiența europeană a fost una de lungă durată și deliberată, oferind fiecărui membru timpul necesar adoptării unui set de modificări înainte de a trece la următorul.

În cadrul acordului NAFTA lipsesc fondurile pentru mecanismele compensatorii, care în Europa există pentru a construi infrastructura necesară în țările membre cel mai puțin dezvoltate. Dar cea mai mare este diferență politică, deoarece națiunile trebuie să fie niște democrații stabile înainte de a intra în comunitatea europeană și piața comună europeană este un pas intermediar către unitatea politică.

NAFTA nu dispune de organe executive cu acțiune permanentă, deoarece s-a dorit diminuarea până la limita minimă a dimensiunii politice a procesului. NAFTA este o zonă în care nu s-a pus problema liberei circulații a factorilor de producție prin crearea unei piețe comune; dacă produsele și capitalul pot circula fără restricții, în ceea ce privește forța de muncă, Acordul nu face astfel de referiri.

Statele NAFTA nu au o poziție comună față de terți în domeniul taxelor vamale, și își mențin independența propriilor lor economii naționale.

Cele două mari puteri, Canada și SUA, nu promovează ideea liberei circulații a persoanelor, deoarece forța de muncă mai puțin calificată din Mexic este mult mai ieftină și ar putea amenința stabilitatea multor locuri de muncă ale populației indigene, cu atât mai mult cu cât numeroase persoane atenționează asupra costurilor sociale exorbitante generate de “fuga capitalurilor” în Mexic care afectează și așa o bună parte din locurile de muncă americane.

În prezent piața UE absoarbe peste 20% din exporturile SUA, și deține o proporție de 17% din importul total al SUA.

2.3. NAFTA între speranțe și realități

Crearea zonelor de liber schimb implică fără dubii și sacrificii mari din partea membrilor. Consecințele ar putea fi dureroase:

unele sectoare economice care nu sunt competitive în plan global ar putea fi eliminate;

multe locuri de muncă ar putea fi reduse, iar pentru unele societăți ar putea exista riscul falimentării datorită deplasării resurselor economice spre zone care oferă avantaje comparative mai mari.

Susținătorii cei mai înfocați ai constituirii NAFTA au fost corporațiile transnaționale care sunt pregătite cel mai bine să facă față oricărei concurențe, pentru că și-ar putea extinde afacerile extrem de ușor în țările membre.

Încheierea acestui acord demonstrează încă o dată tendințele existente în prezent pe plan internațional de regrupare a țărilor în blocuri economice regionale.

În urma evaluărilor realizate, s-a constatat că NAFTA a fost un mare succes pentru toate părțile implicate, reflectat în principal prin beneficiile obținute în urma punerii în aplicare a politicilor de liberalizare a schimburilor economice, care au condus la creșterea bogăției și competitivității în regiune, precum și la avantajele comparative pentru consumatori, angajați și întreprinderi.

Fiecare dintre statele membre a avut motive bine întemeiate pentru crearea unei regiuni de integrare, care să le promoveze interesele de grup atât în interiorul grupării, cât și în relațiile cu ceilalți parteneri.

Efectele creării NAFTA au implicații deosebite atât asupra relațiilor economice cât și asupra celor politice și sociale ale țărilor nord-americane.

Pe plan mondial, ele vor genera în și timp modificarea raportului de forțe dintre statele UE și Asiei de Sud-Est (în special al Japoniei) și vor conduce la constituirea unei zone cu un potențial comercial greu de imaginat până acum.

NAFTA este un acord de liber schimb de mare anvergură, fiind un model de cooperare de tip guvernamental, fără a dispune de organisme supranaționale

Tratatul nu are obiective de natură politic

Prin acest acord s-a urmărit instaurarea unei puternice alianțe economice, cu un uriaș potențial de utilizare a forței de muncă și de creștere a nivelului de trai, căruia este posibil să i se alăture în viitor și alte țări din Occident și care va avea efecte deosebite asupra relațiilor cu alte state industrializate

Promovarea tendințelor liberale de comerț în toată America Latină

Prin crearea NAFTA, statele membre și-au lărgit posibilitățile de desfacere a produselor și și-au îmbunătățit competitivitatea propriilor produse, ca urmare a deplasării producției spre zonele geografice care oferă forță de muncă mai ieftină și bine calificată

NAFTA va permite SUA atragerea unui volum tot mai mare de capital și know-how japonez în emisfera occidentală.

Multe state au încheiat acorduri bilaterale sau multilaterale pentru reducerea treptată a taxelor vamale; ele pregătesc terenul pentru un proiect foarte ambițios: crearea unei zone de liber schimb care să includă toate statele americane; multe țări în dezvoltare sprijină această idee, observând avantajele obținute de Mexic în relațiile cu SUA

Efectul creării NAFTA va avea implicații deosebite, atât asupra relațiilor economice cât și asupra relațiilor politice și sociale ale țărilor Americii de Nord; ea va produce în și timp modificarea raportului de forțe față de țările UE și Japonia și va determina crearea unei zone cu potențial comercial greu de imaginat.

Țările membre din aceste puteri regionale desfășoară schimburi comerciale și cu țări din afara regiunii, comerțul intraregional crescând astfel mai rapid decât comerțul intraregional.

Nafta, UE și Asia de Est domină în prezent economia lumii, cuprinzând 80% din producția și comerțul mondial.

Bibliografie

1) Barsan, Maria- Integrare economica europeană, Note de curs, Cluj – Napoca 2001 /2002 , idd.euro.ubbcluj.ro/interactiv/cursuri/MariaBarsan/cap5.html – 48k

2) Direction of Trade Statistics Yearbook, septembrie 2002, , IMF, 2002

3) H.G. Preusse – MERCOSUR – Another Failed Move Towards Regional Integration,

World Economy, nov. 2001

4) ) Ilie, Anca Gabriela, – Integrare și regionalism pe continentul american, Curs în format digital – Biblioteca ASE București 2003, www.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=191&idb

5) R.H.Snape – NAFTA, the Americas, AFTA and CER:Reinforcement or Competition for

APEC, Pacific Economic Papers, aprilie 2001

6) Noi actori mondiali www.e-scoala.ro/euro/noiactori.html

7) ro.wikipedia.org/wiki/NAFTA

8) www.nafta.org

9) World Development, 2002, World Bank, 2002