DINAMICA APARIȚIEI AGENȚILOR PATOGENI ȘI DĂUNĂTORILOR LA CULTURA DE GRÂU SPECIFICE ZONEI CHIȘCANI [310590]

UNIVERSITATEA ,,DUNĂREA DE JOS”

DIN GALAȚI

FACULTATEA DE INGINERIE ȘI AGRONOMIE

DIN BRĂILA

PROIECT DE DIPLOMĂ

Coordonator științific:

………………………..

Absolvent:

…………………………

BRĂILA

2019

UNIVERSITATEA ,,DUNĂREA DE JOS”

DIN GALAȚI

FACULTATEA DE INGINERIE ȘI AGRONOMIE

DIN BRĂILA

PROIECT DE DIPLOMĂ

DINAMICA APARIȚIEI AGENȚILOR PATOGENI ȘI DĂUNĂTORILOR LA CULTURA DE GRÂU SPECIFICE ZONEI CHIȘCANI

Coordonator științific:

…………………………………….

Semnătura………………

Absolvent:

……………………………

Semnătura ………………….

BRĂILA

2019

[anonimizat] o [anonimizat], a [anonimizat].

[anonimizat] 2017, suprafața însămânțată cu grâu de toamnă a fost de 2052920 ha, de pe care s-a obținut o producție medie de 4888,1 kg/ha.

[anonimizat], [anonimizat] a hibrizilor.â

Poiectul de diplomă prezintă informații legate de importanța economică a [anonimizat] a [anonimizat], aspecte legate de tehnologia de cultivare a grâului, [anonimizat] a [anonimizat] s-[anonimizat], a dăunătorilor identificați și o serie de concluzii proprii.

În condițiile climatice ale perioadei de vegetație din anul 2018, [anonimizat]: făinare (Erysiphe graminis f.sp. tritici), septorioze (Septoria tritici și Septoria nodorum), rugina galbenă (Puccinia striiformis), rugina brună (Puccinia recondita tritici), înroșirea spicelor (Fusarium graminearum), tăciunele zburător (Ustilago tritici) și înnegrirea spicelor (Cladosporium herbarum).

[anonimizat], Septoria nodorum și Puccinia recondita tritici s-a evaluat valoric prin frecvența (F%), intensitatea (I%) și gradul de atac (G.A.%).

Fauna de nevertebrate dăunătoare a fost reprezentată de speciile: Haplothrips tritici (tripsul cerealelor), Schizaphis graminum (păduchele verde al cerealelor), Eurygaster integriceps (ploșnița asiatică a cerealelor), Zabrus tenebrioides (gândacul ghebos), Anisoplia austriaca (cărăbușelul cerealelor).

Din fauna utilă am identificat specia Coccinella septempunctata (buburuza).

[anonimizat] ([anonimizat], [anonimizat]) s-au manifestat sporadic.

M-am documentat din 10 cărți științifice, 11 articole științifice și 12 site-uri web.

Cuprins

Pag.

[anonimizat] o [anonimizat], a [anonimizat] organismului uman; plasticității ecologice mari; conserva-bilității îndelungate a boabelor și faptului că pot fi transportate fără dificultate; precum și a posibilității de mecanizare integrală a culturii (Bîlteanu și colab., 1991).

Compoziția nutrițională a boabelor de grâu variază într-o oarecare măsură în funcție de diferențele dintre climă și sol. În medie, bobul conține 12% apă, 70% carbohidrați, 12% proteine, 2% grăsimi, 1,8% minerale și 2,2% fibre brute. Tiamina, riboflavina, niacina și cantități mici de vitamina A se regăsesc în bob, dar în urma proceselor de măcinare acești nutrienți sunt eliminați odată cu cu tărâțele și germenii(https://www.britannica.com /plant/wheat).

Aproximativ 72% din boabele măcinate sunt recuperate ca făină albă. Făina obținută din bobul întreg se numește făină graham și se râncezește dacă este păstrată un timp îndelungat datorită conținutului de ulei de germeni, în schimb, făina albă, care nu conține germeni, se poate păstra mai mult timp.

Cea mai mare parte din făina de grâu produsă este folosită în panificație. Grâul cultivat în zonele cu climat uscat este, în general, tip dur, având un conținut de proteine ​​de 11-15% și un gluten puternic (proteine ​​elastice). Din acest grâu se obține făina cea mai potrivită pentru panificație, în special pentru fabricarea pastelor. Grâul provenit din zonele umede are un conținut de proteine ​​de aproximativ 8-10% și un gluten de slabă calitate. Din acest tip de grâu se produce o făină potrivită pentru prăjituri, biscuiți, produse de patiserie și pentru uzul casnic.

Grâul este una dintre cele mai importante cereale din lume și este principala sursă de calorii și proteine derivate din plante în alimentația umană (Curtis și colab., 2002)

În România, la nivelul anului 2017, suprafața însămânțată cu grâu de toamnă a fost de 2052920 ha, de pe care s-a obținut o producție medie de 4888,1 kg/ha (http://www.fao.org/ faostat/).

Importanța economică a principalelor boli ale grâului în România

Frecvența și intensitatea atacului de făinare depind, în mare măsură, de condițiile climatice, tehnologia aplicată și de reacția soiurilor sau a hibrizilor, iar pierderile pot ajunge până la 3-25% (Hulea Ana și colab., 1975); septoriozele grâului pot provoca pierderi de 10-15% din producție (Bobeș și colab., 1972); Atacurile timpurii și puternice ale ruginii galbene pot cauza pierderi de 60-70% din producție (Hulea Ana și colab., 1975); pierderile cauzate de mozaicul dungat al grâului pot atinge 50-80% din producție (Viorica Iacob și colab., 1998).

Importanța economică a principalilor dăunători ai grâului în România

Pierderile de producție cauzate de tripsul grâlui pot ajunge până la 34,2% (Baniță, 1973 citat de Roșca și colab., 2011); atacul ploșnițelor cerealelor poate ajunge la 5,6% (Popov, 1994 citat de Roșca și colab., 2011); gândacul ghebos poate cauza pierderi de 1000-2000 kg/ha (Paulian și Mihuță, 1962 citați de Roșca și colab., 2011).

CAPITOLUL I

STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII

PRINCIPALELOR BOLI ȘI DĂUNĂTORI AI GRÂULUI

1.1. Boli

1.1.1. Făinarea grâului (Erysiphe graminis denumită și Blumeria graminis)

În regiunile în care ploile sunt frecvente și însemnate cantitativ, prezența făinării poate fi foarte mică, deoarece sporii sunt spălați de pe frunze sau nu pot germina în apă (Merchan și Kranz, 1986).

În România făinarea este una dintre cele mai comune boli ale grâului, iar pierderile medii pot fi de 3-4% și în mod excepțional de 20-25% (Hulea Ana și colab., 1975).

Chiar și o frecvență scăzută a bolii poate contribui la reducerea producției (Bowen și colab., 1991; Everts și Leath, 1992).

Atacul puternic de făinare este semnalat în solele în care s-au folosit norme mari de sămânță și în cele în care s-au aplicat doze mari de îngrășăminte pe bază de azot (Last, 1954).

Din punct de vedere calitativ, atacul de făinare diminuează conținutul proteic al făinii, dar nu afectează calitățile de morărit și panificație ale grâului (Johnson și colab., 1979).

Simptome

Făinarea se manifestă prin apariția unor pete pâsloase, sub formă de pernițe de culoare albă, alcătuite din miceliul ciupercii, în principal pe suprafața superioară a frunzelor (fig. 1.1.), dar pot să apară și pe partea inferioară a frunzelor. La început pernițele sunt mici și circulare, înconjurate de o zonă clorotică (gălbuie-verzuie), mai vizibilă pe partea inferioara a frunzei. În apropierea zonelor infectate apar ,,insule verzi” deoarece în aceste zone planta transportă substante nutritive către celulele sănătoase (Schafer, 1987). La nivelul tecilor, pâsla miceliană poate forma un manșon care se poate desprinde, lăsând numai pata brună de țesut afectat (Hatman și colab., 1989). În câteva zile după ce au apărut, pernițele capătă un aspect pulverulent ca urmare a formării conidiilor, care sunt ușor dislocabile de vânt sau ploaie. Odată cu înaintarea în vegetație a cerealelor miceliul ciupercii devine mai dens și cenușiu, aspect imprimat de apariția cleistoteciilor, care se prezintă sub forma unor puncte mici, negre (Wiese, 1987).

În interiorul cleistoteciilor se formează asce cu ascospori, spori responsabili pentru supraviețuirea ciupercii pe termen lung.

Agentul patogen

Făinarea este cauzată de ciuperca Blumeria graminis (DC) E.O. Speer f. sp. tritici Em. Marchal (syn. Erysiphe graminis DC f. sp. tritici Marchal). din fam. Erysiphaceae, ord. Erysiphales, cls. Leotiomycetes, încrengătura Ascomycota. Ciuperca este parazită obligat, formează un miceliu ramificat, alb, la suprafața organelor atacate și trimite în celulele parazitate haustorii digitat ramificați. Pe acest miceliu se formează conidiofori simpli, scurți, hialini, pe care se dezvoltă lanțuri de conidii unicelulare hialine, de formă eliptică.

Conidiile sunt dispuse în lanțuri (fig 1.2., a).

Cleistoteciile, care sunt organele sexuate, se formează în pâsla de miceliu, au formă globuloasă, sunt ușor turtite dorso-ventral, prezintă apendici scurți neramificați și au culoare brună. În aceste cleistotecii (fig. 1.2., b) complet închise se formează câte 8-25 asce elipsoidale, hialine, care conțin fiecare 4-8 ascospori unicelulari hialini și elipsoidali.

Fig. 1.1. – Făinarea cerealelor: frunză atacată – pernițe prăfoase (sursa: Lindsey K.J., 2007)

a b

Fig. 1.2. – Blumeria graminis: a) lanț de conidii, b) cleistotecie poliască

(sursa: https://atrium.lib.uoguelph.ca)

1.1.2. Fuzarioza tulpinilor și arsura spicelor (Fusarium graminearum)

Agentul patogen Fusarium graminearum provoacă pagube importante grâului. Boala are are un mare impact economic asupra industriei cerealelor din cauza scăderii producțiilor și calității reduse a boabelor, precum și din prisma contaminării cu diverse micotoxine, inclusiv deoxinivalenol (DON) și zearalenonă, care sunt dăunătoare pentru oameni și animale (Yang și colab., 2013).

Simptome: Plantele pot fi atacate în mai multe faze de vegetație, începând de la răsărire și până după înspicare. Plantulele, îndată după germinare, prezintă un aspect de îngălbenire și debilitare, apoi se răsucesc și nu mai pot răsari, putrezind în sol și diminuându-se densitatea culturii. În faza de înfrățire, plantele infectate prezintă rădacinile și baza plantei brunificate pe lungimea a 1-2 internodii; talia este mai joasă și se formează spice debile care adesea rămân sterile. Cea mai periculoasă fază de infecție este cea de după înspicare, când unele flori izolate sau spiculețe întregi se decolorează devenind gălbui, apoi roze din cauza miceliului și conidiilor agentului patogen (fig. 1.3.).

Fig. 1.3. – Înroșirea spicelor (sursa: fyi.uwex.edu)

Agentul patogen – Gibberella zeae (Schw.) Petch., cu forma conidiană Fusarium roseum f. cerealis (Cke.) Snyder et Hansen, din fam. Nectriaceae, ord. Hypocreales, cls. Sordariomycetes, încrengătura Ascomycota.

Periteciile sunt sferice sau ovale, negre-violacei, formate pe spicele atacate; ele conțin numeroase asce alungite, hialine, cu câte 8 ascospori fusiformi prevazuți cu 1-2 septe. Fusurium roseum f. cerealis var. graminearum formează sporodochii roze-portocalii cu conidiofori scurți pe care se găsesc macroconidii fusiforme, ușor curbate, hialine, cu 3-5 septe care (fig. 1.4.), uneori, prezintă unele celule transformate în clamidospori. Miceliul ciupercii, atât în natură cât și pe medii artificiale, are culoare albă, apoi roz.

Fig. 1.4. – Macroconidii tipice genului Fusarium (sursa: www.pflanzenkrankheiten.ch)

1.1.3. Tăciunele zburător al grâului (Ustilago tritici)

Simptome: Înainte de apariția spicelor atacul de tăciune este greu de depistat, manifestându-se prin reducerea taliei plantelor și aspectul rigid al paiului ce poartă spicul infectat. Spicele atacate se observă ușor, deoarece sunt transformate într-o masă pulverulentă de clamidospori de culoare brună-negricioasă ce apare învelită într-o membrană fină argintie care se sfâșie și pune în libertate sporii (fig. 1.5.).

Fig. 1.5. – Spice atacate de tăciunele zburător (sursa: wiki.bugwood.org)

AgentuI patogen – Ustilago tritici (Pers.) Jens., fam. Ustilaginaceae, ord. Ustilaginales, cls. Ustilaginomycetes, încrengătura Basidiomycota, prezintă clamidospori unicelulari, bruni, cu episporul echinulat (fig 1.6.).

Fig. 1.6. – Clamidospori echinulați ai speciei Ustilago tritici (sursa: www.padil.gov.au)

1.1.4. Mălura comună (Tilletia sp.)

Diagnosticarea atacului de mălură înainte de înspicare este mai puțin precisă, deoarece plantele bolnave nu prezintă modificari evidente. Se remarcă culoarea verde-albastruie a frunzelor, scăderea taliei plantelor cu 10-20%, înfrățirea mai slabă și suprafața foliară mai redusă. La ieșirea din burduf spicele mălurate au aceeași culoare verde-albastruie ca și frunzele, sunt mai scurte, cu un număr mai redus de spiculețe, dar cu mai multe boabe în spiculeț. Către maturitate spicele capătă o nuanță brună-vineție din cauza boabelor mălurate ce le conțin. Spicele sunt mai zburlite din cauza dimensiunii mărite a boabelor, aristele sunt mai fragile, se rup ușor și adesea apar ca cele de la soiurile nearistate. Boabele atacate, al căror endosperm este înlocuit, cu clamidosporii ciupercii (fig. 1.7.), au culoare mai închisă, sunt mai ușoare, iar șanțul ventral este mai puțin pronunțat. Boabele se sfărâmă ușor la treierat și eliberează pulberea de teliospori de culoare cafenie și care emană un miros pronunțat de pește alterat, datorită trifenilaminei pe care o conțin. Boabele pot fi distruse total sau parțial, iar forma lor este modificată diferențiat, în funcție de specia de Tilletia ce a produs atacul.

Agenții patogeni: Mălura este produsă de mai multe specii ale genului Tilletia, după cum urmează: Tilletia caries, T. tritici, Tilletia triticoides, Tilletia intermedia, Tilletia foetida. Speciile menționate se pot deosebi după unele aspecte de ordin morfologic, fiziologic și biologic, iar la microscop clamidosporii se deosebesc ușor după dimensiuni și unele ornamentații ale episporului.

Clamidosporii sunt bruni, cu suprafața reticulată (sau netedă și cu vacuolă la T. foetida – fig. 1.8.).

Fig. 1.7 – Mălura comună: boabe atacate (sursa: www.plantmanagementnetwork.org)

Fig. 1.8. – Tilletia: clamidospori reticulați-stânga și netezi-dreapta (sursa: www.padil.gov.au)

1.1.5. Rugina brună (Puccinia recondita)

Simptome: Atacul se manifestă din toamnă și continuă în primăvara următoare și în cursul vegetației grâului. Pe frunze apar pustule ovale, eliptice sau circulare, de 1-2 mm lungime și 0,5-0,8 mm lățime, de culoare ruginie, care sunt dispersate pe ambele fețe ale limbului, dar mai ales pe cea superioară și mai rar pe teci, tulpini și spice. Pustulele sunt la început acoperite de epidermă, dar aceasta se exfoliază și uredosporii sunt puși în libertate (fig. 1.9.).

Agentul patogen – Puccinia recondita Rob. et Desm. f. sp. tritici (sin. P. triticina Erikss.), fam. Pucciniaceae, ord. Uredinales, cls. Uredinomycetes, încrengătura Basidiomycota.

Ciuperca este o specie heteroică și macrociclică, ce-și dezvoltă faza ecidiană în natură pe Isopyrum fumarioides (în Siberia), iar experimental și pe specii de Thalictrum (Tr. Săvulescu). La noi în țară se manifestă ca o specie microciclică numai cu uredo- și teleutospori pe grâu. Uredosporii sunt unicelulari, sferici, gălbui, iar teleutosporii sunt bicelulari, cu celula superioară drept sau oblic trunchiată, scurt pedunculați și bruni (fig. 1.10.).

Fig. 1.9. – Rugina brună: atacul pe frunză (sursa: www.pflanzenkrankheiten.ch)

Fig. 1.10. – Puccinia recondita: uredospor și teleutospori (sursa: mkk.szie.hu)

1.1.6. Rugina galbenă (Puccinia striiformis)

Simptome: Atacul se manifestă pe frunze, tulpini, ariste, glume și chiar boabe. Pe limbul frunzelor apar pustule galbene-limonii, dreptunghiulare de uredospori, dispuse în șiruri regulate între nervuri, ce alternează cu zone neatacate de culoare verde (fig. 1.11.).

Agentul patogen – Puccinia striiformis f. sp. tritici West. (sin. P. glumarum), fam. Pucciniaceae, ord. Uredinales, cls. Uredinomycetes, încrengătura Basidiomycota.

Este o specie microciclică, lipsită de faza ecidiană.

Uredosporii sunt unicelulari, sferici sau aproape sferici, echinulați, de culoare galbenă-limonie (fig. 1.12.).

Teleutosporii sunt bicelulari, bruni, cu membrană netedă, scurt pedunculați.

Fig. 1.11. – Rugina galbenă: pustule pe frunză (sursa: www.pflanzenkrankheiten.ch)

Fig. 1.12. – Puccinia striiformis: uredospori (sursa: mkk.szie.hu)

1.1.7. Pătarea brună a frunzelor, Septoriozele (Septoria tritici și Septoria nodorum)

Septoria tritici. Atacul de septorioză se manifestă din toamnă pe limbul frunzelor sub formă de pete alungite, delimitate de nervuri, la început verzui-gălbui și apoi brune (fig. 1.13.), care cresc în dimensiune și se pot reuni în pete mai mari. Pe suprafața petelor se observă mici puncte negre care sunt picnidiile, dispuse uneori concentric. În cursul vegetației, pe frunzele mijlocii și superioare petele sunt elipsoidale, liniare sau de formă neregulată. În stadiu avansat petele capătă aspect cenușiu, țesuturile se necrozează și frunzele se sfâșie.

Agentul patogen – Septoria tritici Rob. et Desm., cunoscut și sub denumirea de Mycosphaerella graminicola face parte din fam. Mycosphaerellaceae, ord. Capnodiales, cls. Dothideomycetes, încrengătura Ascomycota. Picnidiile sunt globuloase, subepidermice, au peretele brun. Picnosporii sunt filamentoși, pluriseptați, rotunjiți la capete (fig. 1.14.)

Fig. 1.13. – Simptome cauzate de Septoria tritici (sursa: www.altinco.com)

Fig. 1.14. – Septoria tritici: picnospori (sursa: www.altinco.com)

Septoria nodorum se deosebește de S. tritici prin aspectul petelor de infecție, care sunt elipsoidale, alungite (fig. 1.15.) cu contur regulat sau sinuos și prezintă la centru o porțiune de 1-2,5 mm colorată în brun-negricios. Țesuturile frunzelor atacate de S. nodorum se necrozează înainte de apariția picnidiilor. Pe pai și pe spic se formează pete, brune-închis în care se găsesc picnidiile negre; în cazuri grave, spicele pot fi cuprinse în totalitate de atac. Agentul patogen poate trece de pe spic și pe boabe, care devin șiștave, greutatea masei a 1 000 boabe și facultatea germinativă scad, iar pe tegument se observă picnidiile care pot tranamite infecția.

Agentul patogen – Septoria nodorum Berk, cunoscut și sub denumirea de Phaeosphaeria nodorum este forma conidiana a ciupercii Leptosphaeria nodorum Muller. Face parte din fam. Phaeosphaeriaceae, ord. Pleosporales,, cls. Dothideomycetes, încrengătura Ascomycota. Miceliul ciupercii se dezvoltă în spațiile intercelulare ale plantei gazdă și este hialin în stadiul tânar și brun la maturitate. Picnidiile sunt globuloase sau piriforme și conțin picnospori pluricelulari (cu 2-3 septe), hialini, mai scurți și mai groși ca la S. tritici. Periteciile sunt globuloase, de culoare neagră, iar ascele sunt cilindrice, cu 8 ascospori fusiformi, tetracelulari, bruni.

Fig. 1.15. – Simptome cauzate de Septoria nodorum (sursa: www.uniprot.org)

1.1.8. Înnegrirea spicelor (Cladosporium herbarum)

Simptome: Atacul apare pe toate organele aeriene ale plantelor ajunse la maturitate, dar se poate întâlni și în stadii tinere de vegetație. În mod frecvent, în solele de cereale la care recoltatul este întârziat, apar pe limbul și teaca frunzelor, pe pai și pe spice aglomerari de miceliu brun (fig. 1.16.), la început punctiforme, iar mai târziu confluente, dispuse în șiruri longitudinale în sensul nervurilor. De pe spice miceliul ciupercii trece și pe boabe, care prezintă pe tegument striuri sau puncte negre ce se observă mai ales în dreptul embrionului și la vârful bobului. Boabele atacate sunt șiștave și din ele rezultă o făină mai întunecată la culoare și de calitate inferioară.

Agentul patogen – Cladosporium herbarum Lk., fam. Mycosphaerellaceae, ord. Capnodiales, cls. Dothideomycetes, încrengătura Ascomycota. Miceliul ciupercii este ramificat, brun și cu tendința de a se aglomera în strome dense. Conidioforii sunt cilindrici, bruni, foarte diferiți ca mărime; ei formează terminal conidii brune, ovale sau elipsoidale, cu 1-3 septe și cu tegumentul verucos (fig. 1.17.). Periteciile se formează rar pe țesuturile moarte; ele sunt globuloase, subepidermale și conțin asce fusoidale cu ascospori bicelulari.

Fig. 1.16. – Spice înnegrite ca urmare a atacului de Cladosporium herbarum

(sursa: pixshark.com)

Fig. 1.17. – Cladosporium herbarum: conidiofori și conidie

(sursa: www.plantmanagementnetwork.org)

1.2. Dăunători

1.2.1. Tripsul grâului – Haplothrips tritici

Descriere. Insecta are ultimul segment abdominal alungit în formă de tub, lipsit de ovipozitor. Adultul de 1,2-1,5 mm are culoarea corpului brună negricioasă. Capul este mai lung decât lat, cu peri post-oculari, lungi, ascuțiți și hialini (fig. 1.18.). Antenele sunt formate din 8 articule, cel de al 3 lea, galben și cenușiu la vârf, de 1,6-2 ori mai lung decât lat, cu 2 conuri senzoriale, al 5-lea și al 6-lea galbene, ca și tibiile și tarsele picioarelor anterioare. Aripile sunt înguste, prevăzute cu o nervură. Larva este de culoare roșie-portocalie, cu capul, picioarele și ultimul segment abdominal negre.

Fig. 1.18. – Tripsul grâului ( sursa: Mishustin R., 2018)

Biologie și ecologie. Prezintă o generație pe an, care se dezvoltă din mai până în iunie-iulie anul următor, din care cca 57 de zile pe plantele gazdă și restul de 309 zile în sol (Baniță, 1976).

Larvele primare apar în mai-iunie pe glume și inflorescențe, iar cele secundare după alte 2-4 zile. Densitatea larvelor poate fi de 10-70/spic, iar durata vieții, 20-30 zile, (Bournier și Bernaux, 1971), apoi intră în diapauză, în sol la 20-30 cm adâncime, la suprafață în miriștea nearată sau la adâncimea dată de lucrările solului, în resturi vegetale. Adâncimea de iernare fiind influențată de umiditatea solului, larvele executând chiar mișcări de migrare pe verticală. Factorii limitativi pentru larvele hibernante sunt seceta și căldura de la sfârșitul verii, ploile abundente și înghețurile timpurii de toamnă, iernile geroase, fără zăpadă și seceta din martie, fenomene ce determină mortalitatea de 40-55% a pupelor. Larvele își reiau activitatea primăvara, în martie, la peste 8șC, temperatura mediului ambiant.

Daune. Spicul poate fi distrus parțial sau complet, după cum atacul se manifestă la rahisul spicului (atac radial) sau la inflorescențe (atac floral). Atrofierile parțiale pot fi bazale, terminale sau centrale. La apariția spicului din teacă se observă axa principală golașă și de multe ori curbată, aristele subțiate, având aspect de pană.

Daunele provocate de larve sunt mai frecvente, larvele primare atacă îndeosebi paleele sau organele florale, determinând albiri, sterilitatea florilor sau atrofieri și încrețiri ale aristelor. Larvele secundare înțeapă boabele în faza de lapte-ceară, în procent de 55-90% din totalul boabelor, ducând la scăderea greutății boabelor cu 5-35%, fapt ce scade producția totală cu 1-13,5%, pierderi la care se adaugă scăderea calității făinii provenită din boabele înțepate sau șiștăvite. Datorită atacului la boabe, făina are culoare închisă, iar pastele făinoase obținute din această făină au pete brune (Bournier și Bernaux, 1971).

1.2.2. Ploșnița asiatică a cerealelor – Eurygaster integriceps

Descriere. Formele adulte, au un aspect ovoid, convex dorsal și aproape plat ventral cu lungimea corpului este de 11,5-12,3 mm. Pronotul aproape hexagonal, este slab bombat iar scutelul este dezvoltat, uneori depășind vârful abdomenului. Culoarea corpului are o limită de variație foarte mare, de la gălbui-maroniu cu desen dungat caracteristic, mai închis la culoare, până la forme melanice, negre (fig. 1.19.). Larvele sunt asemănătoare cu adulții, dar mai mici, fără aripi sau în ultimul stadiu de dezvoltare cu rudimente de aripi.

Fig. 1.19. – Ploșnița asiatică a cerealelor (sursa: Zoumides C., 2016)

Biologie și ecologie. Prezintă o generație pe an, ploșnițele devin active în primăvară, când temperatura medie atinge 8–9șC, iar temperatura maximă a zilei 14–15șC, în cea de a III-a decadă a lunii martie și durează 9-38 de zile. Depunerea pontei începe la 20 de zile de la începutul migrării și are loc în masă la sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie. Primăvara ploșnițele se instalează în culturi și toate procesele active, de creștere și dezvoltare se desfășoară în perioada mai-iulie, respectiv depunerea pontei, dezvoltarea larvară, formarea și hrănirea intensă a adulților. O importanță deosebită pentru supraviețuirea în cursul perioadei de hibernare, este necesară o mare cantitate de substanțe de rezervă, acumulate în corpul gras, (după Popov, citat de Roșca și colab., 2011), proporția acestora față de masa uscată este de 30,48–37,75% la femele și 28,85 – 36,86 la mascul. Diapauza are loc cu predilecție în frunzarul pădurilor de stejar și durează până în primăvara următoare.Între aceste două biotopuri, insectele adulte efectuează zboruri de migrare, în luna aprilie spre lanul de grâu și reîntoarcerea spre pădure, în luna iulie, majoritatea se retrag în pădure în I a și a II- a decadă a lunii august. De regulă, ciclul de dezvoltare se încheie prin formarea adulților înainte de recoltarea grâului, astfel încât, în pădure migrează insecte complet pregătite pentru hibernare. Larvele care în funcție de condițiile concrete climatice ale anului respectiv, nu ajung la maturitate până la recoltarea cerealelor, ca și noii adulți, se hrănesc în continuare pe diferite graminee spontane din preajma locurilor de hibernare pentru completarea substanțelor de rezervă concentrate în corpul gras.

Din această cauză, mortalitatea pe timpul diapauzei nu este prea ridicată, de regulă între 10 și 25 %. Prolificitatea medie este variabilă de la un an la altul, circa 20 ouă/femelă în anii nefavorabili dăunătorului și până la 50-60 ouă/femelă, în anii în care se produc exploziile numerice. Așa se și explică densitățile mari, uneori de peste 30-40 insecte/m2, în special în județele din sudul țării. Existența unei serii de ani secetoși, cu temperaturi excesive, favorizează apariția unor explozii numerice a populațiilor dăunătorului. În evoluția anuală a ploșnițelor intervine o diapauză obligatorie, mai întâi de estivație (august-octombrie) și de hibernare (octombrie-mai).

Daune. Atacul ploșnițelor se eșalonează de la sfârșitul lunii aprilie și până la recoltare, fiind atacate toate părțile plantei: tulpina, frunza, spicul și boabele în spic. Se pot înregistra densități de 40–30 exemplare/m2, iar mortalitatea poate fi de 20–35%.

Atacul și respectiv pagubele sunt diferențiate în funcție de generație. Adulții hibernanți se hrănesc cu organele vegetative, daunele fiind de natură cantitativă, iar noua generație (larvele și tinerii adulți) se hrănește exclusiv pe boabele din spic, iar daunele afectează puternic calitatea recoltei. La locul de înțepare se formează o mică umflătură numită “con salivar", în jurul căreia apare o zonă de culoare gălbuie. Adesea frunza atacată se îngălbenește, se răsucește și se usucă, de la locul înțepăturii atârnând ca o sfoară. Uneori spicul rămâne în burduf iar când apare, acesta are aristele ondulate și poate fi parțial sau total steril, albit, aspect care se întâlnește frecvent la vârful spicelor.

Degradarea boabelor ca urmare a înțepării acestora de către ploșnițe duce la reducerea greutății, la scăderea valorii culturale a semințelor și, mai ales la deprecierea calităților de panificație a recoltei atacate.

Boabele atacate sunt șiștave, zbârcite sau dacă nu sunt deformate, poartă urmele înțepăturilor sub forma unor puncte negre, înconjurate de o zonă decolorată.

Până la un procent de 2% boabe înțepate, panificația și calitatea pâinii nu sunt afectate semnificativ. Pe măsură ce procentul de boabe înțepate crește, recolta este tot mai mult afectată, astfel încât la valorii de peste 15-20 % boabe înțepate, grâul nu mai poate fi panificat și bineînțeles există condiționări legate de export.

1.2.3. Ploșnițele vărgate ale cerealelor – Aelia sp.

Ploșnițele din genul Aelia cuprind speciile: A. acuminata și A. rostrata.

Adultul are corpul eliptic, cu capul alungit anterior sub formă de rostru, de culoare galbenă, cu dungi cenușii, longitudinale pe partea dorsală. Capul are forma unui triunghi ascuțit, cu laturile ușor bombate (fig. 1.20.). Antenele, roșietice-portocali, au al 2-lea articol egal cu 1/2 din al 3-lea articol. Pronotul este triunghiular, iar scutelul acoperă doar parțial abdomenul.

Picioarele sunt galbene și prezintă pe femurele mediane și posterioare câte 2 pete negre. Scutelul de formă triunghiulară, depășește jumătatea abdomenului, dar nu ajunge la vârful său. Lungimea corpului este de 7-10 mm. În general modul de viață a lor este asemănător cu cel al speciilor de Eurygaster.

Fig. 1.20. – Ploșnița vărgată ale cerealelor – Aelia rostrata (sursa: Bobet J., 2014)

1.2.4. Gândacul ghebos – Zabrus tenebrioides

Descriere. Adultul are corpul alungit, masiv, ușor convex, negru cu luciu dorsal, brun-roșcat ventral, de nuanță mai deschisă. Elitrele sunt ușor bombate, prezentând 9 striuri longitudinale vizibile, ce au între ele o punctuație fină (fig. 1.21.). Larva este campodeiformă, de 30-35 mm, cu ușor turtit dorso-ventral. Pupa de 18-20 mm, de culoare albă cenușie în primele zile de la formare și cafenie ulterior.

Biologie și ecologie. Prezintă o singură generație pe an, iernează ca larvă în sol. Insectele adulte apar din sol la sfârșitul lunii mai sau începutul lunii iunie, atunci când cerealele păioase se află în faza de formare a bobului, hrănindu-se cu boabe de cereale păioase, până la coacerea în ceară a boabelor de grâu. În această perioadă adulții de Z. tenebrioides duc o viață nocturnă, ziua retrăgându-se la baza plantelor, în crăpăturile solului sau sub bulgării de pământ. Spre sfârșitul acestei perioade adulții au o scurtă perioadă diurnă, denumită și perioada zborului când, în zilele călduroase și fără vânt, cu insolație puternică execută deplasări în zbor, de la un lan la altul.

Fig. 1.21. – Gândacul ghebos (sursa: Loboda B., 2012)

Hrănirea se încheie înainte de recoltatul cerealelor, odată cu coacerea deplină sau chiar mai înainte când intră în estivație (diapauză de vară), retrăgându-se în stratul superficial al solului, până la adâncimea de 30 de cm. Depunerea pontei se eșalonează în lunile septembrie și octombrie.

Larvele apărute își sapă galerii tubulare în jurul plantelor răsărite și se hrănesc numai cu frunzele și tulpinile plantelor. Larvele trag frunzele în galerii, unde are loc hrănirea prin extragerea sucului celular. Din frunzele atacate rămân numai nervurile, ce uscându-se seamănă cu fibre de câlți răsucite situate la baza plantei. Activitatea de hrănire a larvelor începe imediat după topirea zăpezii, când vremea se încălzește, ceea ce uneori se poate întâmpla încă din a doua jumătate a lunii februarie. Dezvoltarea larvară continuă până la sfârșitul lunii aprilie sau începutul lunii mai, când începe pregătirea pentru transformarea în pupă.

Daune. Adulții se hrănesc pe spic, consumând boabele aflate în diferite stadii de dezvoltare. Pagubele produse de adulți sunt puțin importante, fiecare adult putând vătăma, pe timpul întregii perioade de hrănire între 50-60 boabe. Boabele pot fi roase total sau parțial, inclusiv palee. În timp ce pagubele produse de adulți pot trece neobservate, atacul larvelor poate duce la compromiterea culturii pe anumite suprafețe. Larvele se hrănesc exclusiv cu părțile aeriene ale plantelor, respectiv cu frunze și niciodată cu rădăcini.

1.2.5. Cărăbușeii cerealelor – Anisoplia sp.

În țara noastră apar speciile: Anisoplia austriaca (fig. 1.22.), A. lata, A. agricola și Anisoplia segetum. Anisoplia austriaca are lungimea corpului de 1,3-1,5 cm și coloritul negru cu reflexii verzui. Anisoplia segetum are lungimea corpului de 0,8-1,2 cm și pronotul negru cu reflexii arămii-verzui. Anisoplia agricola are corpul de 1,1-1,3 cm lungime iar A. lata de 1,15-1,5 cm. Larvele sunt de tip melolontoid, scarabeid, puțin îndoite în zona centrală; trăiesc în pământ și se hrănesc cu părțile subterane ale plantelor, rădăcini subțiri și substanțe humice.

Fig. 1.22. – Anisoplia austriaca (sursa: Komarov E., 2000)

Biologie, ecologie: Anisoplia austriaca, A. lata, A. agricola au o generație la doi ani iar Anisoplia segetum prezintă o generație/an. Iernează ca larvă la 35-80 cm adâncime în sol.

Daune: adulții rod boabele de grâu în faza de lapte sau ceară. Atacul este intens ziua, pe vreme însorită.

1.2.6. Păduchele verde al cerealelor – Schizaphis graminum

Virginogene aptere de 1,5-2,0 mm, cu corp oval, verzui deschis sau cu nuanțe gălbui (fig. 1.23.). Antenele au lungimea aproximativ puțin peste jumătatea lungimii corpului, și sunt închise la culoare, cu excepția articolelor bazale care sunt mai deschise. Corniculele evidente, de formă cilindrică, sunt deschise la culoare, cu excepția zonei distale. Coada este de formă conică, de mărime aproximativ 1/2 sau 3/4 din cea a corniculelor. Virginogenele aripate de l,2-1,9 mm, cu capul și toracele brun dar abdomenul verde, având aripi membranoase dezvoltate, ce au nervura mediană bifurcată.

Fig. 1.23. – Păduchii verzi ai cerealelor

(sursa: http://www.nbair.res.in/Aphids/Schizaphis-graminum.php)

CAPITOLUL II

ANALIZA DETALIATĂ A TEMEI

2.1. Obiective

Poiectul de diplomă prezintă informații legate de importanța economică a culturii grâului de toamnă, importanța economică a bolilor și dăunătorilor grâului, stadiul actual al cunoașterii principalelor boli și dăunători la grâul cultivat în România, aspecte legate de tehnologia de cultivare a grâului, prezentarea soiurilor cultivate, metodele de notare a atacului bolilor, capturare a dăunătorilor, descrierea zonei unde s-au efectuat cercetările, și rezultatele obținute în ceea ce privește identificarea bolilor depistate la grâu, prezentarea caracterelor morfologice ale unor agenți patogeni, dăunătorii identificați și o serie de concluzii proprii. Proiectul prezintă bibliografia consultată la finalul său.

2.2. Materialul studiat

Materialul luat în studiu este reprezentat de 7 soiuri de grâu de toamnă, acestea fiind: Boema, Glosa, Gruia, Izvor, Faur, Flamura 85 și Dropia.

Boema este un soi de grâu de toamnă extrem de productiv și cu indici de calitate ridicați pentru panificație, adaptat condițiilor climatice din zona de câmpie din sudul țării și Moldova. Este un soi foarte precoce, mai timpuriu la înspicat cu 1-3 zile față de soiul Flamura 85, talia plantei de 77-90 cm, rezistent la iernare și cădere, arșiță și secetă, rugina galbenă, rezistență mijlocie la rugina brună și făinare, are calitate bună de morărit și fabricarea pâinii.
Glosa este un soi de grâu de toamnă, timpuriu, rezistent la secetă, recomandat în sudul țării, unde poate înlocui cu succes soiurile Dropia, Flamura 85, Fundulea 4, cât și alte soiuri, atât în condiții de irigare, cât și fără irigare, este mai timpuriu la înspicat cu 2 zile decât soiurile Dropia și Flamura, și cu 4-5 zile față de Fundulea 4. Talia plantei este de 78,8 cm, este un soi rezistent la iernare, la cădere și la rasele actuale de rugină galbenă, este superior soiurilor Dropia și Flamura 85 în privința rezistenței la făinare și rugina brună și asemănător acestora în privința reacției la fuzarioza spicelor și septorioză. Ca productivitate, acest soi a depășit cu 10-13% soiurile martor Dropia, Flamura 85 și Fundulea 4, sporul de producție fiind mai mare în condiții de secetă.

Gruia este un soi de toamnă care a dat rezultate foarte bune în Oltenia și Dobrogea,  este mai timpuriu cu 4 zile față de soiul Fundulea 4, are talie de circa 76 cm,  se remarcă printr-o rezistență bună la iernare, la cădere, dar și la rasele actuale de rugina galbenă.

Este superior multor soiuri, ca rezistență la făinare, rugină brună și septorioza frunzelor. Calitatea de panificație a soiului Gruia este apropiată de cea a soiului Dropia, față de care tinde să aibă un gluten mai tenace. Soiul se evidențiază printr-o productivitate ridicată, în medie cu 9-12% mai mare față de soiurile martor, sporul de producție fiind mai mare în condiții de secetă.

Izvor este un soi de grâu de toamnă, adaptat condițiilor din sudul țării. Acesta poate înlocui cu succes soiurile Flamura 85 și Dropia, mai ales în zonele expuse riscului unor secete prelungite,  înspică cu 4 zile înaintea soiului Fundulea 4. Talia plantei este în medie de 82,5 cm, este un soi rezistent la iernare, la cădere și la rugina brună, are calitate bună de morărit și panificație, inferioară soiului Dropia, pe care însă îl întrece în volumul pâinii.

Faur este un de soi de grâu de toamnă semiprecoce, recomandat pentru cultură intensivă în Câmpia Română, Banat și Moldova. Caracteristici morfofiziologice: soi aristat, cu talia plantelor de 75-85 cm; rezistent la iernare și cădere, precum și la rugina brună; rezistență mijlocie la făinare și la rugina galbenă. Performanțe de producție: realizează un spor mediu de producție de 8-10%, față de soiurile martor Flamura 85 și Fundulea 4.

Flamura 85 soiul Flamura 85 este un soi precoce, fiind cu 2-3 zile mai mai timpuriu la înspicat decât soiul Fundulea 4. Are rezistență bună la cădere, este rezistent la iernare, secetă și arșiță. Soiul Flamura 85 are rezistențã mijlocie la făinare și rugina galbenă și este mijlociu de sensibil la rugina brună, a dat producții destul de ridicate și constante, mai ales în zona Bărăganului și a Dobrogei, unde în testări multianuale a realizat producții cuprinse între 4000 și 8200 kg/ha. În medie, soiul Flamura 85 a fost superior ca producție de boabe soiului Fundulea 4 cu 100-200 kg/ha. Soiul Flamura 85 a fost recomandat pentru zona de sud a țării, zona de vest și Moldova. Datorită potențialului său ridicat de producție, stabilității producției și mai ales calității superioare de panificație soiul Flamura 85 a fost înregistrat și în Turcia. În prezent ponderea sa în structura soiurilor de grâu cultivate în România este în scădere, fiind depășit de soiurile înregistrate mai recent.

Dropia se caracterizează printr-o înălțime medie a plantei de 85-95 cm, fiind asemănătoare cu cea a soiurilor Flamura 85 și Fundulea 4. Spicul este alb, aristat, fusiform, mare și cu densitate medie. Boabele sunt de mărime mijlocie, de formă alungită, au culoarea roșie, în condiții normale de cultură, au masa a 1000 de boabe de 41-46 g și masa hectolitrică de 76-80 kg/hl.

Soiul Dropia este un soi precoce, fiind cu 2-3 zile mai mai timpuriu la înspicat decât soiul Fundulea 4. Are rezistență mijlocie la cădere, este rezistent la iernare, secetă și ariță. Soiul Dropia este mijlociu de sensibil la rugina brună, rugina galbenă și făinare. Capacitatea de producție. Soiul Dropia s-a remarcat prin producții ridicate și constante, mai ales în zonele de vest și sud ale țării și Moldova, unde în testări multianuale a realizat producții cuprinse între 4000 și 8200 kg/ha. În medie, soiul Dropia a fost superior ca producție de boabe soiului Fundulea 4 cu 100-200 kg/ha, atât în condiții optime de cultură, cât și în condiții suboptime.

(http://www.madr.ro/docs/cercetare/Rezultate_activitate_de_cercetare/INCDA_Fundulea.pdf)

2.3. Determinări efectuate

2.3.1. Criterii de apreciere a atacului bolilor

În condiții naturale este aproape imposibil ca plantele ce aparțin unei culturi sa fie în totalitate sănătoase.

De aceea se consideră ca ,,sănătoase” plantele care nu evidențiază simptome vizibile sau care nu suferă pagube însemnate. În unele cazuri starea de îmbolnăvire a unei gazde este produsă de un singur agent patogen sau dăunător, iar alteori atacul poate fi produs de mai mulți agenți patogeni sau dăunători și în acest caz, stabilirea controbuției fiecăruia este destul de dificil de realizat (Lazăr Al. și colab., 1980).

Prezența atacului agenților fitopatogeni se poate evalua valoric prin frecvența (F%), intensitatea (I%) și gradul de atac (G.A.%).

Efectul atacului agenților fitopatogeni asupra plantei gazdă se manifestă prin diminuarea cantitativă și calitativă a producției de grâu.

Determinarea și cunoașterea gradului de atac și a pagubelor produse de agenții patogeni asupra grâului prezintă importanță deosebită pentru stabilirea eficienței economice, a aplicării diferitelor verigi ale tehnologiei culturii, cu implicații directe asupra producției.

Rezultatul activității biologice a agenților fitopatogeni sunt: atacul, dauna și paguba.

Atacul reprezintă gradul de agresivitate al agenților fitopatogeni față de planta gazdă, în urma căruia planta atacată suferă daune sau pagube.

Dauna este rezultatul unui atac în urma căruia planta manifestă simptome de boală care se finalizează prin diminuarea producției.

Paguba sau pierderea este rezultatul unui atac puternic, în urma căruia se înregistrează pierderi evaluabile de recoltă, prin anumite metode.

Ca expresie matematică, gradul de atac reprezintă produsul dintre frecvența (F%) și intensitatea (I%) raportat la 100 (%).

Dauna se exprimă prin grad de dăunare (G.d.%), paguba se exprimă prin pierderea cantitativă de recoltă (P kg).

În concluzie, gradul de dăunare reprezintă gradul de îmbolnăvire a plantei exprimat procentual, în funcție de frecvența și intensitatea atacului, pe când paguba reprezintă pierderea în greutate la unitatea de măsură.

Frecvența atacului (F%) reprezintă procentual valoarea relativă a numărului de plante sau organe ale unei plante atacate (N), raportat la numărul total de plante sau organe analizate (Nt).

În vederea obținerii valorilor frecvenței, pe baza observațiilor efectuate direct în cultură se folosește formula:

N = numărul de plante de grâu atacate

Nt = numărul total de plante analizate

Intensitatea atacului (I%) agentului fitopatogen reprezintă valoarea relativă a gradului de acoperire a plantei sau organului examinat, față de suprafața totală a acestora. Această intensitate se notează pentru fiecare organ sau plantă în parte, prin note sau procente, iar în final se calculează intensitatea medie a atacului.

Pentru calculul intensității medii a atacului se folosește formula:

i = procentul notei acordate

f = numărul de plante de grâu notate cu nota respectivă

n = numărul total de plante de grâu atacate analizate

Gradul de atac (%) exprimă gravitatea atacului în cultura respectivă. Se calculează pe baza datelor asupra frecvenței (%) și a intensității (%):

Pentru a avea un crietriu de apreciere a atacului s-a adoptat în mod convențional o scară de intensitate de la 0 la 6, corespunzătoare unor intervale de frecvențe de atac (tabelul 2.1).

Tabelul 2.1.

Corespondența dintre procentul de atac și nota echivalentă intensității atacului*Alpha

*sursa: Lazăr Al. și colab., 1980

2.3.2. Examinarea microscopică a ciupercilor fitopatogene

Acest examen joacă un rol important în diagnosticarea cu precizie a unei boli, cunoscând agentul patogen responsabil cu respectiva boală.

Preparatul microscopic simplu se efectuează cu ajutorul bisturiului și constă în desprinderea unei porțiuni de puf, mucegai, pustulă și trecerea acesteia în picătura de apă.

Pentru dispersarea materialului biologic (filamente miceliene, fructificații), fără însă a fi tocat sau tăiat, înainte de a se fixa lamela, acesta se destramă prin fixare cu vârful bisturiului din mâna stângă și desfacerea în toate direcțiile cu un ac ascuțit ținut în mâna dreaptă.

Examinarea preparatelor la microscop necesită următoarele operații:

– igienizarea microscopului înainte de folosire cu o cârpă uscată și curată (se șterg ocularele, obiectivele, condensatorul),

– examinarea preparatului mai întâi cu un obiectiv mic (cu putere de mărire slabă 10x) vizionând toată lamela, folosind viza macrometrică,

– alegerea celei mai caracteristice porțiuni din preparat, care se fixează central în câmpul microscopic și se aduce obiectivul mare (cu putere de mărire de 40x),

– apropierea condensatorului de măsuța microscopului pentru iluminarea mai intensă a câmpului microscopic,

– pentru clarificarea imaginii se folosește viza micrometrică.

2.3.3. Stabilirea punctelor de notare

Pe suprafețele de producție se iau mai multe puncte, cu un anumit număr de plante, în funcție de cultură și de suprafață (tabelul 2.2.).

Punctele în care se fac observațiile se stabilesc la distanțe egale, mergând în zig-zag; pe două diagonale sau pe diagonala cea mai lungă a lanului, astfel încât notările să reflecte cât mai fidel situația existentă în cultura respectivă. Focarele se vor nota obligatoriu.

Tabelul 2.2.

Norme privind notarea atacului bolilor pe suprafețe de producție*

*sursa: Cristea S. și colab., Lucrări practice de fitopatologie generală, 2005, pag. 89

2.3.4. Determinarea structurii și compoziției entomofaunei

Entomofauna a fost colectată prin metoda capcanelor Barber, a fost fixată în alcool și determinată până la gen și specie.

Pentru colectarea insectelor la nivelul culturii fost folosită metoda capcanelor galbene adezive și controlul pe plantǎ.

În urma analizei calitative a materialului faunistic se vor întocmi tablelele cu componența specifică a insectelor din variantele experimentale.

2.4. Tehnologia de cultivare a grâului

2.4.1. Rotația

Cele mai indicate plante premergătoare sunt: leguminoasele anuale pentru boabe (mazărea, fasolea, năutul, soia-soiurile timpurii și semitimpurii), leguminoasele perene, leguminoasele furajere (mazărea, măzărichea și borceagul ), inul, rapița etc., care eliberează terenul mai devreme și permit realizarea pregătirii patului germinativ în condiții foarte bune.

2.4.2. Fertilizarea și aplicarea amendamentelor

Aplicarea și valorificarea eficientă a îngrășămintelor organice, chimice și a amendamentelor calcaroase se face pe baza cartării agrochimice, precum și în funcție de planta premergătoare, fertilizarea aplicată anterior, gradul de aprovizionare cu apă și nivelul producției posibil de obținut în zona respectivă de cultură, în limitele unei eficiențe optime.

Fertilizarea organică se recomandă la culturile premergătoare, grâul valorificând foarte bine efectul remanent al gunoiului de grajd. Sub forma semifermentată, gunoiul de grajd poate fi aplicat și direct culturii grâului, în doza de 20 t/ha, prin împrăștiere uniformă la suprafața solului și încorporarea imediată sub brazdă.

Fertilizarea cu fosfor. Grâul valorifică mai bine îngrășămintele cu fosfor, comparativ cu porumbul și alte plante de cultură. Dozele de fosfor sunt cuprinse între 60 și 100 Kg/ha P2O5, ținând cont de producția scontată, cantitatea de gunoi de grajd aplicată, tipul de sol și starea acestuia de aprovizionare cu fosfor.

Îngrășămintele cu fosfor se administrează prin împrăștiere uniformă la suprafața solului și se încorporează odată cu arătura.

Fertilizarea cu potasiu se recomandă la grâu pe solurile cu un conținut în potasiu schimbabil mai mic de 150 ppm K, administrându-se doze de 40-80 kg/ha K2O, înainte de arătură sau de pregătirea patului germinativ, sub formă de sare potasică sau îngrășăminte complexe.

Fertilizarea cu azot. Până în faza de împăiere, grâul necesită cantități relativ mici de azot, circa 40-60 kg/ha N, azot ce poate să și-l asigure din sol, pe solurile fertile, după premergătoare bine fertilizate sau după leguminoase.

Excesul de azot înainte de înfrățire duce la formarea unei mase vegetale bogate și o înrădăcinare slabă, care vor favoriza căderea plantelor și, implicit, va fi diminuată eficacitatea îngrășămintelor.

Îngrășămintele cu azot vor fi aplicate, în principal, în două faze:

– 40-80 kg/ha N în timpul iernii sau primăvara devreme, în funcție de starea culturii,

– restul dozei, primăvara, în perioada apariției primului nod al tulpinii.

Îngrășămintele cu azot mai pot fi aplicate împreună cu erbicidele sau cu tratamentele de combatere a bolilor și dăunătorilor, în cantități de 8-10 kg/ha uree.

Aplicarea amendamentelor. Pe solurile acide, cu pH-ul sub 5,8 în apă și gradul de saturație în baze sub 75%, se vor aplica amendamente calcaroase în doza de 4 t/ha CaCO3, care vor fi încorporate sub arătură, fie direct pentru grâu, fie la planta premergătoare. Pentru asigurarea uniformității aplicării mecanizate prin împrăștiere, îngrășămintele și amenda-mentele vor fi mărunțite și administrate, acordând atenție jalonării corespunzătoare a terenului și lățimii de lucru a mașinilor de împrăștiat.

2.4.3. Lucrările solului

Prin lucrările solului se creează condiții favorabile regimului apei și elementelor nutritive din sol, se distrug buruienele și se realizează stratul de sol mărunțit și nivelat necesar pentru semănat.

Prima lucrare recomandată, în majoritatea situațiilor, este dezmiriștirea, care trebuie efectuată imediat după eliberarea terenului de planta premergătoare, printr-o trecere cu grapa cu discuri. În acest fel se mărunțesc resturile vegetale, se împiedică pierderea apei din sol și se creează condiții de germinare pentru o parte din semințele de buruieni. În continuare, lucrările solului pentru cultura grâului se diferențiază în funcție de planta premergătoare astfel:

a) După recoltarea premergătoarelor timpurii, solul se ară imediat la 18-20 cm în agregat cu grapa stelată sau, dacă se poate realiza o dezmiriștire bună, se lucrează cu grapa cu discuri, după care se poate efectua arătura (după 10-15 zile), când mijloacele mecanice devin disponibile.

Până la pregătirea patului germinativ, solul se lucrează superficial, de regulă după ploi, în scopul mărunțirii bulgărilor, nivelării terenului și distrugerii buruienilor.

Pregătirea patului germinativ se efectuează în ziua sau preziua semănatului prin lucrări superficiale cu combinatorul sau grapa cu discuri, astfel ca să se realizeze o suprafață nivelată și curată de buruieni, cu un strat de sol bine mărunțit pe adâncimea de semănat.

b) După premergătoare care eliberează terenul târziu (porumb, floarea-soarelui, soia, sfeclă, cartof) lucrările solului se diferențiază în funcție de conținutul în umiditate, prezența resturilor vegetale, compactarea solului și timpul disponibil până la semănat astfel:

– discuirea terenului și efectuarea imediată a arăturii la 15-20 cm adâncime cu plugul în agregat cu grapa stelată, în cazul în care aceasta se realizează în bune condiții datorită umidității suficiente a solului. Pregătirea patului germinativ se face prin lucrarea cu grapa cu discuri, lama nivelatoare și grapa cu colți, iar ultima lucrare se efectuează cu combinatorul ;

– lucrarea cu grapa cu discuri, prin treceri în cruce, pană la realizarea cerințelor privind mărunțirea solului și a resturilor vegetale, prin realizarea patului germinativ;

Înlocuirea arăturii prin lucrarea cu grapa cu discuri se recomandă în cazul toamnelor secetoase, când sunt cantități reduse de resturi vegetale pe teren și pe solurile cu compactare redusă.

În toamnele secetoase, precum și pe terenurile în pantă, în cazul când este necesară afânarea solului pe adâncimea de pană la 20-22 cm, o lucrare corespunzătoare a solului poate fi realizată cu unelte care nu răstoarnă brazda.

La pregătirea patului germinativ se vor urmări mărunțirea bulgărilor sub 3 cm diametru, nivelarea și afânarea solului pe adâncimea de 5-6 cm, precum și o ușoară așezare a solului în adâncime.

2.4.4. Sămânța și semănatul

Sămânța. La semănat se folosește numai sămânța certificată din soiurile zonate, cu puritate biologică și fizică și capacitate de germinație.

Epoca de semănat. Se recomandă ca semănatul grâului să fie efectuat în 10-15 zile, astfel ca de la data semănatului până la venirea înghețului, suma gradelor termice să fie de 500-550șC, necesară pentru realizarea înfrățirii plantelor și pregătirea pentru iernare.

Perioada optimă de semănat este între 1-10 octombrie în sudul țării și în vest și 25 septembrie – 5 octombrie în zonele colinare și nordice. În funcție de evoluția condițiilor climatice din preajma perioadei de semănat, acesta se poate începe mai devreme sau amâna cu 5-7 zile. În funcție de particularitățile soiurilor cultivate, semănatul va începe cu soiurile cu înfrățire ridicată și se va încheia cu cele cu înfrățire redusă. Nerespectarea intervalului optim de semănat are repercusiuni negative asupra producției prin afectarea stării fitosanitare a culturii și prin reducerea numărului de spice la recoltare.

Densitatea culturii. La semănat se asigură o densitate a boabelor germinabile de 450-550 boabe/m2. Limita minimă se alege când la semănat umiditatea solului este bună, patul germinativ este bine mărunțit, se seamănă la începutul epocii optime, se folosesc semințe cu vigoare ridicată și soiul are capacitate mare de înfrățire. Nerealizarea condițiilor menționate necesită creșterea progresivă a densității boabelor până la limita maximă. Depășirea limitelor optime de densitate duce la scăderi însemnate de recoltă prin sensibilizarea plantelor la atacul unor patogeni și la cădere.

Distanța între rânduri. În condițiile pedoclimatice din țara noastră, corelate cu cerințele actualelor soiuri cultivate și cu metodele de prelucrare a solului, distanța între rânduri va fi de 12,5 cm, asigurată cu actuala sistemă de mașini. Este important ca distribuirea semințelor pe rând să fie uniformă.

Adâncimea de semănat. Încorporarea semințelor în sol se face la adâncimea de 3-6 cm, prin reglarea corespunzătoare a mașinilor de semănat.

Limita minimă se alege când în sol există umiditate suficientă, textura este mijlocie spre grea, iar sămânța are valoarea MMB scăzută. Nerealizarea condițiilor menționate necesită majorarea adâncimii în limita admisă pentru asigurarea germinării și răsăririi. Soiurile cu talia scurtă, care au și coleoptil scurt (Flamura 85, Lovrin 34, Fundulea 4, Lovrin 41) necesită o atenție deosebită la respectarea adâncimii de semănat, care nu trebuie să depășească 5 cm.

2.4.5. Lucrările de întreținere a culturii

Combaterea buruienilor. Infestarea cu buruieni a culturilor de grâu poate fi considerabil redusă prin încadrarea în asolamentele recomandate, prin lucrarea corectă a solului și asigurarea unor condiții bune de realizare a densității și de creștere a plantelor de grâu, astfel încât acestea să înăbușe buruienele.

Erbicidele avizate până în prezent și cunoscute ca selective pentru cultura grâului se vor folosi în mod diferențiat, în funcție de compoziția floristică și de speciile dominante.

Combaterea bolilor și dăunătorilor

În vederea reducerii atacului patogenilor și dăunătorilor din culturile de grâu se impune aplicarea unui sistem de combatere integrată, în cadrul căruia, alături de diferite măsuri agrotehnice, importanță prezintă tratamentele chimice efectuate la sămânță, cât și în perioada de vegetație.

Amplasarea culturilor de grâu în monocultură influențează puternic nivelul atacului patogenilor transmisibili prin sămânță (mălura comună, tăciunele, fuzarioza) precum și al dăunătorilor (gândacul ghebos, viermele roșu al paiului, viespea paiului și viermele sârmă). În această direcție este necesară evitarea amplasării grâului după premergătoare păioase care au prezentat un grad ridicat de infecții și infestări cu acești patogeni și dăunători. Asolamentul, în care grâul urmează după leguminoase, este o modalitate foarte eficace de prevenire a atacului multor boli și daunători (în special al viermelui roșu al paiului).

În vederea reducerii riscului apariției bolilor foliare și a atacurilor determinate de afide și muștele cerealelor, încă din toamnă se recomandă încadrarea semănatului în perioada optimă, evitându-se semănatul timpuriu.

Pentru combaterea ploșnițelor sunt avizate și pot fi utilizate următoarele insecticide: Actelic 50 EC – 1,0 l/ha; Decis mega 50 EW– 0,150 l/ha; Karate zeon – 0,150 l/ha.

Aceste insecticide se vor aplica în combinație cu fungicidele destinate combaterii bolilor foliare: Tilt 250 EC, Bumper 250 EC – 0,5 l/ha etc.

Pentru loturile semincere, combaterea buruienilor, bolilor și dăunătorilor se va face cu prioritate, respectând momentele, substanțele și dozele optime.

2.4.6. Recoltarea

Momentul optim de recoltare este în fază de maturitate deplină când semințele ajung la umiditatea de păstrare, respective 14–15%. Recoltarea mai devreme sau mai tardivă influențează în primul rând calitatea seminței obținute, dar determină și pierderi de producție.

Pentru recoltare se folosesc cele mai bune combine, reglate corespunzător atât pentru evitarea pierderilor, cât și a vătămării semințelor.

Recoltarea în cadrul unui soi se va face începând cu categoria biologică inferioară și se va continua în ordine succesivă cu celelalte categorii biologice (de la sămânță Certificată 2 spre sămânță Certificată 1, Bază, Prebază 2 și respectiv Prebază 1);

2.4.7. Uscarea, condiționarea și păstrarea semințelor

Calitatea semințelor de grâu, sub aspectul purității fizice, a germinației și a vigorii, este determinată în mare măsură de modul în care se efectuează uscarea, condiționarea și păstrarea acestora.

Sămânța de grâu recoltată cu o umiditatea mai mare de 14 %, trebuie uscată imediat, întrucât orice întârziere contribuie la reducerea germinației și vigorii semințelor. Uscarea se poate face în instalații speciale, prin folosirea aerului cald sau a aerației naturale, prin lopatare. La uscarea în instalații industriale se vor lua măsuri de curățire perfectă a acestora, precum și respectarea regimului termic de uscare, deoarece folosirea unor temperaturi de peste 42șC afectează viabilitatea embrionului, iar sub acest nivel ritmul de uscare se reduce foarte mult. În cazul uscării prin lopătare, semințele se depozitează vrac, în șoproane deschise sau magazii uscate, curate și dezinfectate, în staturi de 50–60 cm. Imediat după depozitare, se începe lopătatul, lucrare care se continuă permanent până când umiditatea semințelor ajunge la 14%. Pentru obținerea unor semințe de calitate, condiționarea se va efectua în instalații și selectoare bine curățate, etanșe și echipate cu site și cilindri corespunzători pentru semințele de grâu. Condiționarea semințelor se va face numai de agenții economici autorizați în acest sens, care dețin personal competent și o bază materială adecvată.

Sămânța, după condiționare, se ambalează în saci și se etichetează cu două etichete. Păstrarea semințelor până la valorificare trebuie efectuată în spații corespunzătoare, curate, uscate, dezinfectate și deratizate.

Dacă pe perioada păstrării apar insecte sau animale de magazie vor fi luate imediat măsuri pentru combaterea acestora.

2.5. Cadrul geografic și condițiile naturale din zona Chișcani

Chișcani (fig. 2.1.) este o comună în județul Brăila, Muntenia, România, formată din satele Chiscani (reședința), Lacu Sărat și Vărsătura.

Comuna se află pe malul Dunării, imediat în amonte de orașul Brăila. Prin comună trec șoselele naționale DN2B, care leagă Brăila de Buzău și DN21, care leagă Brăila de Slobozia. Lângă Vărsătura, din DN22 se ramifică șoseaua județeană DJ212, care trece prin satul de reședință și duce de-a lungul Dunării spre sud către Tichilești, Berteștii de Jos și mai departe la Mihail Kogălniceanu (ultima în județul Ialomița).

Coordonatele geografice sunt: 45°12′9″N 27°55′25″E

Fig. 2.1. – Harta comunei Chișcani, Brăila (sursa: google map).

Clima

Teritoriul comunei Chișcani, ca de altfel întregul spațiu al sectorului estic al Câmpiei Române, se caracterizează printr-un climat temperat continental. Prezintă nuanțe continentale ceva mai aride decât în restul Câmpiei Române, reflectate în amplitudinile termice cele mai ridicate din țară, cantități reduse de precipitații cu distribuție neuniformă în timpul anului, frecvente ploi torențiale cu căderi de grindină, geruri și viscole, deficit de umiditate foarte mare suprapus perioadei de vegetație a culturilor agricole, secete.

Temperatura medie a aerului:

➢Ianuarie: -3șC,

➢Iulie: 23șC,

➢Media anuală: 10,5șC.

Clima este de tip Dfb (formula Köppen), unde:

– D: climă continentală cu veri calde și ierni reci;

– f: verile mai umede decât iernile;

– b: temperatura lunii celei mai calde > 22șC și temperatura lunii celei mai reci sub – 4șC (fig. 2.2.).

Fig. 2.2. – Harta tipului climatic Köppen – Geiger din România (sursa: Peel și colab., 2007)

Solul (Florea și colab., 2012) este cernoziom cambic de natură luto-argiloasă, cu următoarea descriere a profilului:

Ap 0-18 cm; lut argilo-prăfos-textură după SRCS și lut argilo-prăfos (după USDA-Soil Taxonomy); brun-cenușiu foarte închis (10YR 3/2) în stare umedă și brun cenușiu foarte închis-brun cenușiu închis (10YR3,5/2) în stare uscată; reavăn; deranjat prin cultivare; friabil în stare umedă; dur în stare uscată; moderat compact; goluri, pori fini foarte frecvenți; rădăcini subțiri, frecvente; trecere dreaptă;

Aph 18-30 cm; lut argilo-prăfos (lut argilo-prăfos) de aceeași culoare caorizontul precedent; tasat; astructurat (masiv); trecere netă, dreaptă;

Am 30-45; lut argilo-prăfos (lut argilo-prăfos – argilă prăfoasă); brun foarte închis-brun cenușiu foarte închis (10YR 2,5/2) în stare umedă și brun cenușiu foarte închis-brun cenușiu închis (10YR 3,5/2) în stare uscată; reavăn; structură grăunțoasă și poliedrică subangulară medie, bine dezvoltată; friabil în stare umedă; dur în stare uscată; afânat; goluri rare; pori fini, frecvenți; cervotocine rare; rădăcini subțiri frecvente; trecere treptată, ondulată;

AB 45-62 cm; lut argilos (lut argilo-prăfos – argilă prăfoasă); brun cenușiu foarte închis-brun închis (10YR 3/2,5) în stare umedă și brun (10YR 4/3) în stare uscată; reavăn; structură poliedrică subangulară medie, bine dezvoltată; friabil în stare umedă; dur în stare uscată, goluri rare; pori fini și mijlocii frecvenți; rădăcini subțiri, frecvente; trecere treptată, ondulată;

Bv1 62-82 cm; lut argilos (lut argilo-prăfos); brun închis (10YR 3/3) în stare umedă și brun (10YR 4/3) în stare uscată; reavăn; structură poliedrică subangulară medie și mare, bine dezvoltată; friabil-tare în stare umedă; dur în stare uscată; goluri rare; pori fini, frecvenți; rădăcini subțiri, rare; trecere treptată, ondulată;

Bv2 82-112 cm; lut argilo-prăfos (lut argilo-prăfos); brun gălbui închis (10YR 4/4) în stare umedă și brun gălbui (10YR 5/4) în stare uscată; reavăn; structură poliedrică subangulară medie bine dezvoltată; friabil în stare umedă; dur în stare uscată; goluri rare; pori fini și mijlocii, foarte frecvenți; coprolite și cervotocine; rădăcini subțiri, rare; trecere treptată, ondulată;

Bv3 112-140 cm; lut argilo-prăfos (lut argilo-prăfos), brun gălbui închis-brun gălbui (10YR 4,5/4) în stare umedă și brun gălbui închis (10YR 5,5/4) în stare uscată; reavăn; astructurat, masiv; friabil în stare umedă; moderat coeziv în stare uscată; pori fini, frecvenți; cervotocine și coprolite rare; trecere treptată, ondulată;

Cnk1 140-170 cm; lut prăfos (lut argilo-prăfos); brun gălbui (10YR 5/6) în stare umedă și brun gălbui deschis 810YR 6/4) în stare uscată; reavăn; astructurat, masiv; friabil în stare umedă; slab coeziv în stare uscată, pori fini și mijlocii foarte frecvenți; efervescență puternică, pseudomicelii și vinișoare de CaCO3; trecere treptată, ondulată;

Cnk2 170-200 cm; lut (lut argilo-prăfos); galben bruniu (10YR 6/6) în stare umedă și brun gălbui deschis (10YR 6/4).

CAPITOLUL III

REZULTATE ȘI DISCUȚII

3.1. Elementele tehnologice

La toate cele 7 soiuri cercetate s-a aplicat aceeași agrotehnică:

Tratamentul seminței: Kinto Duo – 1,5 l/t

Data semănatului: respectiv 25-10-2017

Densitatea la semănat: 550 boabe germinabile/m2

Fertilizare: 300 kg/ha complexe 15:15:15 – înainte de semănat; 150 kg/ha azotat de amoniu (fig. 3.1.) – la împăiere: 25.04.2018.

Fig. 3.1. – Modul de prezentare a îngrășămintelor aplicate la grâu (original)

Combaterea buruienilor cu Dicopur top 464 SL – 1,0 l/ha (fig. 3.2.) înainte de alungirea internodului 2: 08.04.2018.

Fig. 3.2. – Modul de prezentare a erbicidului Dicopur top 464 SL (original)

Combaterea dăunătorilor cu Fury 10 EC – 0,1 l/ha (fig. 3.3.) odată cu erbicidatul și al doilea tratament la burduf.

Fig. 3.3. – Modul de prezentare a insecticidului Fury 10 EC (original)

Combaterea bolilor cu Acanto plus (0,5 l/ha) odată cu erbicidatul și al doilea tratament la burduf cu Bumper 250 CE -0,5 l/ha (fig. 3.4.) odată cu aplicarea insecticidului Fury.

Fig. 3.3. – Modul de prezentare a fungicidelor Acanto plus

și Bumper 250 CE (original)

3.2. Rezultate privind starea fitosanitară a soiurilor cercetate

Pe parcursul perioadei de vegetație a anului 2018 am efectuat notări la câte 25 plante grâu, în 4 puncte dispuse pe diagonală, în fenofaza maturitatea în lapte.

Tabloul clinic al soiurilor cercetate este redat în tabelul 3.1.

Făinarea și septoriozele grâului s-au manifestat la toate soiurile, înroșirea spicelor am depistat-o doar la câteva plante ale soiului Izvor, rugina galbenă am întâlnit-o pe frunzele unor plante ale soiului Glosa, rugina brună s-a manifestat doar la soiul Flamura 85, în timp ce soiul Dropia a manifestat sporadic atac de tăciune zburător pe spic.

Nu am întâlnit plante cu spice atacate de mălură.

Tabelul 3.1.

Starea fitosanitară a soiurilor cercetate (original)

3.3. Rezultate privind simptomatologia bolilor grâului în momentul depistării lor

3.3.1. Făinarea grâului prezenta pete pâsloase pe tulpini și frunze, de culoare alb-cenușie, presărate cu cleistoteciile ciupercii, sub forma unor puncte mici negre (fig. 3.4.).

Fig. 3.4. – Atacul făinării la baza și pe frunzele grâlui (original)

3.3.2. Rugina brună s-a manifestat pe frunze prin apariția unor pustule brun-cărămizii, pulverulente, constituite din teleutosporii ciupercii (fig. 3.5.).

Fig. 3.5. – Frunză de grâu cu teleutopustulele tipice ruginii brune (original)

3.3.3. Septoriozele s-au manifestat prin apariția pe frunze a unor pete maroniu-deschis, însoțite de un halou galben, de formă eliptică, cauzate de ciuperca Septoria nodorum (fig. 3.6.) și prin apariția unor pete alungite, delimitate de nervuri, cu centrul cenușiu și contur brun, însoțite de puncte mici negre (picnidii) la suprafață, cauzate de ciuperca Septoria tritici (fig. 3.7.).

Fig. 3.6. – Frunză de grâu cu pete tipice ciupercii Septoria nodorum (original)

Fig. 3.7. – Frunză de grâu cu pete tipice ciupercii Septoria tritici (original)

3.3.4. Rugina galbenă s-a manifestat prin apariția unor pustule gălbui, acoperite de epidermă (nepulverulente), dispuse în striuri înguste și alungite, unele în continuarea celorlalte (fig. 3.8.).

Fig. 3.8. – Frunză de grâu cu atac de rugină galbenă (original)

3.3.5. Tăciunele zburător s-a manifestat prin transformarea în totalșitate a spicului într-o masă prăfoasă, negricioasă de clamidospori (fig. 3.9.).

Fig. 3.9. – Spic de grâu atacat de tăciunele zburător (original)

3.3.6. Fuzarioza s-a manifestat prin apariția unor spiculețe decolorate la diferite nivele ale spicului, însoțite de pernițe de mucegai roz-portocaliu (fig. 3.10.).

Fig. 3.10. – Spice atacate de fuzarioză (original)

3.3.7. – Înnegrirea spicelor s-a manifestat la început pri apariția unor pete punctiforme negre pe spiculețe, pentru ca mai apoi boala să cuprindă întreg spicul (fig. 3.11.).

Fig. 3.11. – Spice înnegrite sub acțiunea ciupercii Cladosporium herbarum (original)

3.4. Rezultate privind evoluția atacului făinării

În luna mai (tabelul 3.2.) gradul de atac al făinării a variat între 4,1% la soiul Dropia și 5,5% la soiurile Boema și Glosa).

În luna iunie (tabelul 3.3.) gradul de atac al făinării a crescut puțin și a variat între 6,0% la soiul Dropia și 8,3% la soiul Glosa).

Tabelul 3.2.

Gradul de atac al făinării în luna mai (original)

Tabel 3.3.

Gradul de atac al făinării în luna iunie (original)

3.5. Rezultate privind gradul de atac al ruginii brune

După cum se poate observa din datele prezentate în tabelul 3.4. atacul ruginii brune la soiul Flamura 85 s-a manifestat astfel: frecvența medie a plantelor atacate a fost de 48,0%, intensitatea medie a fost de 8,54%, ceea ce revine unui grad de atac de 4,1%.

3.6. Rezultate privind gradul de atac al septoriozelor

La nivelul perioadei de vegetație a anului 2018, la soiul Flamura 85, în cazul atacului ciupercii Septoria tritici (tabelul 3.5.), am depistat o frecvență medie de 76,0%, o intensitate medie de 27,03%, ceea ce a corespuns unui grad mediu de atac de 20,53%.

Septoria nodorum (tabelul 3.6.), la același soi a înregistrat o frecvență de 58,0%, o intensitate de 34,11% și un grad de atac de 19,78%.

La soiul Boema (tabelul 3.7.), atacul ciupercii Septoria tritici a avut următoarele valori: frecvența medie de 84,0%, intensitatea medie de 46,64%, gradul mediu de atac de 37,5%.

La soiul Glosa (tabelul 3.8.) atacul ciupercii Septoria tritici a avut următoarele valori: frecvența medie de 48,0%, intensitatea medie de 30,83%, gradul mediu de atac de 14,8%.

La soiul Izvor (tabelul 3.9.) ciuperca Septoria tritici s-a manifestat printr-o frecvența medie de 80,0%, intensitatea medie de 45,7% și un grad mediu de atac de 38,06%.

La soiul Dropia (tabelul 3.10.) am notat o frecvență medie de 77,0%, intensitatea medie de 17,33% și un grad dev atac de 12,82%.

Tabelul 3.4.

Notarea și aprecierea atacului de Puccinia recondita, Flamura 85, anul 2018 (original)

Calcule:

F% =48; I% = 8,54;

G.A.% = 4,10;

Tabelul 3.5.

Notarea și aprecierea atacului de Septoria tritici, Flamura 85, anul 2018 (original)

Calcule:

F% =76; I% = 27,03

G.A.% = 20,53;

Tabelul 3.6.

Notarea și aprecierea atacului de Septoria nodorum, Flamura 85, anul 2018 (original)

Calcule:

F% =58; I% = 34,11

G.A.% = 19,78;

.

Tabelul 3.7.

Notarea și aprecierea atacului de Septoria tritici, Boema, anul 2018 (original)

Calcule:

F% =84; I% =46,64

G.A.% =37,5

Tabelul 3.8.

Notarea și aprecierea atacului de Septoria tritici, Glosa, anul 2018 (original)

Calcule:

F% =48; I% =30,83

G.A.% =14,8

Tabelul 3.9.

Notarea și aprecierea atacului de Septoria tritici, Izvor, anul 2018 (original)

Calcule:

F% =80; I% =47,57

G.A.% =38,06

Tabelul 3.10.

Notarea și aprecierea atacului de Septoria tritici, Lovrin 34, anul 2018 (original)

Calcule:

F% =74; I% =17,33

G.A.% =12,82

3.7. Rezultate privind caracterele morfologice ale unor agenți patogeni depistați la grâu

3.7.1. Ustilago tritici – se prezintă sub forma unor clamidospori unicelulari, bruni, sferici, cu episporul fin echinulat (fig. 3.12.).

Fig. 3.12. – Clamidosporii ciupercii Ustilago tritici (original)

3.7.2. Erysiphe graminis – se prezintă organele de înmulțire de tip sexuat-cleistoteciile, brun-roșcate, sferice, poliasce, cu apendici filamențoși, hialini, dispuși pe toată suprafața ascofructelor (fig. 3.13.).

Fig. 3.13. – Cleistoteciile poliasce ale ciupercii Erysiphe graminis (original)

3.7.3. Fusarium graminearum – prezintă macroconidii multicelulare, fusiforme (curbate), hialine (fig. 3.14.).

Fig. 3.13. – Macroconidiile ciupercii Fusarium graminearum (original)

3.8. Rezultate privind insectele depistate la grâu

După cum putem observa în imaginile următoare pe plantele de grâu am observat prezența cărăbușeilor cerealelor (fig. 3.15.), a gândacului ghebos (fig. 3.16.), a ploșnițelor cerealelor (fig. 3.17.), a afidelor (fig. 3.18.) și evident unde sunt afide apar și buburuzele (fig. 3.19.), precum și spice cu simptome ale atacului de tripși (fig. 3.20.).

Fig. 3.15. – Cărăbușeii cerealelor (original)

Fig. 3.16. – Gândacul ghebos (original)

Fig. 3.17. – Ploșnița asiatică (original)

Fig. 3.18. – Păduchii verzi ai cerealelor (original)

Fig. 3.19. – Buburuza-Coccinella septempunctata -entomofaună utilă (original)

Fig. 3.20. – Spic cu atac caracteristic tripșilor cerealelor (original)

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Grâul este una din cele mai importante plante alimentare.

În proiectul de diplomă am urmărit reacția a șapte soiuri de grâu: Boema, Glosa, Gruia, Izvor, Faur, Flamura 85 și Dropia față de agenții patogeni care s-au manifestat în condițiile climatice ale perioadei de vegetație din anul 2018, în zona localității Chișcani din județul Brăila.

În condițiile climatice ale perioadei de vegetație din anul 2018, pentru zona Chișcani, am întâlnit la diversele soiuri de grâu cercetate plante care au manifestat simptome tipice atacului bolilor: făinare (Erysiphe graminis f.sp. tritici), septorioze (Septoria tritici și Septoria nodorum), rugina galbenă (Puccinia striiformis), rugina brună (Puccinia recondita tritici), înroșirea spicelor (Fusarium graminearum), tăciunele zburător (Ustilago tritici) și înnegrirea spicelor (Cladosporium herbarum).

Prezența atacului agenților fitopatogeni Erysiphe graminis, Septoria tritici, Septoria nodorum și Puccinia recondita tritici s-a evaluat valoric prin frecvența (F%), intensitatea (I%) și gradul de atac (G.A.%).

Din cele nouă ciuperci depistate la grâu, cinci (Fusarium graminearum, Puccinia striiformis, Septoria nodorum, Cladosporium herbarum și Ustilago tritici) s-au manifestat sporadic. Dintre aceste cinci ciuperci doar Septoria nodorum și Cladosporium herbarum au fost depistate la toate soiurile.

Plante cu simptome tipice atacului de Septoria tritici am întâlnit la soiurile: Izvor, Flamura 85, Glosa, Boema și Dropia.

Cele mai sensibile soiuri față de atacul ciupercii Septoria tritici s-au dovedit a fi Izvor, cu un grad de atac de 38,06% și Boema, cu 37,5% grad de atac în timp ce cele mai tolerante soiuri au fost Dropia, unde gradul de atac a atins 12,82% și Glosa, cu 14,8% grad de atac.

Făinarea s-a manifestat la toate cele șapte soiuri, iar gradul de atac a variat între 6,0% la soiul Dropia și 8,3% la soiul Glosa.

Toate valorile frecvenței, intensității și gradului de atac, notate la toți agenții fitopatogeni semnalați la soiurile studiate s-au înregistrat în parcelele în care s-au aplicat tratamente cu fungicide, nedorind a risca o îmbolnăvire gravă a culturilor.

Fauna de nevertebrate dăunătoare a fost reprezentată de speciile: Haplothrips tritici (tripsul cerealelor), Schizaphis graminum (păduchele verde al cerealelor), Eurygaster integriceps (ploșnița asiatică a cerealelor), Zabrus tenebrioides (gândacul ghebos), Anisoplia austriaca (cărăbușelul cerealelor).

Din fauna utilă am identificat specia Coccinella septempunctata (buburuza).

Efectul atacului agenților fitopatogeni și a dăunătorilor entomofagi asupra plantei gazdă se manifestă prin diminuarea cantitativă și calitativă a producției de grâu.

Determinarea și cunoașterea gradului de atac și a pagubelor produse de agenții patogeni și insecte asupra grâului prezintă importanță deosebită pentru stabilirea eficienței economice, a aplicării diferitelor verigi ale tehnologiei culturii, cu implicații directe asupra producției.

În ceea ce privește dinamica apariției bolilor în câmp am constata următoarele: făinarea a fost prima boală care a apărut în ultima decadă a lunii aprilie pe frunzele bazale; septoriozele au început să se manifeste în a doua decadă a lunii mai; tot în această decadă au apărut și ruginile grâului (cea galbenă și cea brună); în perioada înfloritului, pe la mijlocul lunii mai am observat și spicele atacate de tăciunele zburător; în cea de a doua decadă a lunii iunie, în faza de maturitate în lapte a apărut, a apărut înroșirea spicelor.

În ceea ce privește dinamica insectelor dăunătoare, în fenofaza înfloritului spicelor de grâu am observat apariția afidelor verzi pe frunzele plantelor și spice arcuite, mici, cu spiculețe albicioase din cauza atacului tripșilor, iar în ffenofaza coacerii în lapte am observat pe spice gândacul ghebos, ploșnița asiatică și cărăbușeii cerealelor.

PROPUNERI

La înființarea culturilor se vor alege soiurile recomandate pentru zona respectivă, se va folosi doar sămâță certificată, se va semăna în epoca optimă, se va respecta rotația corespunzătoare, se vor aplica îngrășămintele în cantitățile necesare.

Se va evita o fertilizare cu doze excesive de azot întrucât acestea favorizează gradul de îmbolnăvire a plantelor.

Fungicidele și insecticidele aplicate vor fi cele recomandate pentru cultura respectivă.

Se va respecta doza și concentrația de aplicare a produselor de protecția plantelor.

Se vor respecta măsurile de protecția muncii la lucrul cu pesticide.

Culturile semănate vor fi monitorizate suficient de bine pe întreg parcursul perioadei de vegetație pentru a fi gata de intervenție în orice împrejurare.

BIBLIOGRAFIE

Cărți științifice

Bîlteanu Gh., Salontai Al., Vasilică C., Bârnaure V., Borcean I., – Fitotehnie, vol. II, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1991.

Bobeș I., Comeș I, Drăcea A., Lazăr Al., Fitopatologie, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1972.

Cristea Stelica – Fitopatologie, Vol 2, Ed. Cris Book, București, 2005.

Cristea S., C. Zală, M. Manole, Florica-Fulvia Vlad, – Fitopatologie generală-lucrări practice, AMD București, 2005.

Florea N., Muntean I., Rusu C., Dumitru M., Ianoș Gh., Daniela Răducu, Rogobete Gh., Țârău D., – Sistemul român de taxonomie a solurilor, MADR, București, 2012.

Hatman M., Bobeș I., Lazăr Al., Gheorghieș C., Glodeanu C., Severin V., Tușa C., Popescu I., Vonica I.,– Fitopatologie, Ed. didactică și pedagogică, București, 1989.

Hulea Ana, Paulian Fl., Comes I., Hatman M., Peiu M., Popov C., – Bolile și dăunătorii cerealelor, Ed. Ceres. București, 1975.

Iacob Viorica, Ulea E., Puiu I., – Fitopatologie agricolă, Ed. Ion Ionescu De la Brad, Iași, 1998.

Lazăr Al., Hatman M, Bobeș I., Perju T., Săpunaru T., Goian M., – Protecția plantelor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980.

Roșca I., Oltean I., Mitrea I., Tălmaciu M., Petanec D.I., – Tratat de entomologie generală și specială, Ed. Alpha MBN, Buzău, 2011.

Velichi Eugen, -…..

Articole științifice

Bournier A., Bernaux P., – Haplothrips tritici Kurdj. and Limothrips cerealium Hal. agents of the spotting of hard wheats. Ann. Zool. Ecol. Anim., 3(2): 247-259, 1971.

Bowen K.L., Everts K.L., Leath S., – Reduction in yield of winter wheat in North Carolina due to powdery mildew and leaf rust. Phytopathology, 81: 503-511, 1991.

Curtis B.C., Rajaram S., Gómez Macpherson H., Bread Wheat; Improvement and Production. FAO Plant Production and Protection Series No. 30. FAO, Rome, 2002.

Everts K.L., Leath S., – Effect of early season powdery mildew on development, survival, and yield contribution of tillers of winter wheat. Phytopathology, 82: 1273-1278, 1992.

Johnson J.W., Bäenziger P.S., Yamazaki W.T., Smith R.T., – Effects of powdery mildew on yield and quality of isogenic lines of 'Chancellor' wheat. Crop Sci., 19: 349-352, 1979.

Last F.T., – The effect of time of application of nitrogenous fertiliser on powdery mildew on winter wheat. Ann. Appl. Biol., 41: 381-392, 1954.

Merchan V.M., Kranz J., – Die Wirkung des Regens auf die Entwicklung des Weizenmehltaus (Erysiphe graminis DC. f. sp. tritici Marchal). J. Plant Dis. Prot., 93: 262-270, 1986.

Peel M. C., Finlayson B. L., McMahon T. A. – Updated world map of the Köppen-Geiger climate classification. Hydrol. Earth Syst. Sci., 11: 1633-1644, 2007.

Schafer J.F., 1987 – Rusts, smuts, and powdery mildew. In E.G. Heyne, ed. Wheat and wheat improvement, 2nd ed., p. 542-584. Madison, WI, USA, ASA, CSSA, SSSA.

Wiese M.V. – Compendium of wheat diseases, 2nd ed. St Paul, MN, USA, APS Press., 1987.

Yang F., Jacobsen S., Jørgensen H.J.L, Collinge D.B., Svensson B., Finnie C., – Fusarium graminearum and its interactions with cereal heads: studies in the proteomics era. Front. Plant Sci. 4:37, 2013.

Site-uri web

http://www.fao.org/faostat/

https://www.britannica.com /plant/wheat

https://www.atrium.lib.uoguelph.ca

https://www.fyi.uwex.edu

https://www.pflanzenkrankheiten.ch

https://www.wiki.bugwood.org

https://www.padil.gov.au

https://www.plantmanagementnetwork.org

https://www.mkk.szie.hu

http://www.madr.ro/docs/cercetare/Rezultate_activitate_de_cercetare/INCDA_Fundulea.pdf

https://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_Chiscani,_Brăila

http://www.nbair.res.in/Aphids/Schizaphis-graminum.php