ARMONIZAREA MANAGEMENTULUI FRONTIEREI ROMÂNIEI CU MANAGEMENTUL FRONTIEREI DIN UNELE STATE ALE UNIUNII EUROPENE [310583]

Doctorat

ARMONIZAREA MANAGEMENTULUI FRONTIEREI ROMÂNIEI CU MANAGEMENTUL FRONTIEREI DIN UNELE STATE ALE UNIUNII EUROPENE [310583]

Byadmin ianuarie 1, 2024

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

BUCUREȘTI

Armonizarea managementului Poliției de Frontieră Române cu cel al structurilor similare din unele state ale Uniunii Europene

Doctorand: [anonimizat]:

Prof. univ. dr. Viorel Lefter

BUCUREȘTI

2011

CUPRINS

Lista tabelelor

Tabel 1.1. Suprafața frontierelor externe terestre până la 1 mai 2004

Tabel 1.2. Suprafața frontierelor externe terestre după 1 mai 2004

Tabel 1.3. Suprafața frontierelor externe terestre după 1 ianuarie 2007

Tabel 1.4. Frontiera maritimă de sud a uniunii europene

Tabel 5.1. Tabelele 1-4 cu cercetare șefului care și-a [anonimizat] „n” formații de intervenție

Tabel 5.2. Modelele matematice cu matricea preferințelor directe și indirecte

Tabel 5.3. Tabelele 5-6 cu cazurile de afecțiune reciprocă a polițiștilor și valorile gradelor de sociabilitate

Tabel 6.1. [anonimizat] a managementului

Tabel anexa 3. Matricele preferințelor directe L

Tabel anexa 4 Matricele preferințelor indirecte

Tabel anexa 5 Calculul matricei ij

Tabel anexa 6 Tabelul de repartiție al polițiștilor pe formații SFij

Tabel anexa 9 Programul MatLAB pentru optimizarea căutării

Tabel anexa 9 Programul sursă în Visual Basic pentru optimizarea căutării

Lista figurilor

Schema 1.1. Situația trecerilor ilegale la frontierele Uniunii Europene 2010

Schema 1.2. Situația privind șederile ilegale pe teritoriul Uniunii Europene 2010

Schema 1.3.Hartă cu principalele direcții de manifestare ale imigrației ilegale în UE 2010

Schema 1.4. Reprezentarea frontierelor interne și externe ale României în 2010

Schema 3.1 Conexiunile dintre funcțiile generale ale managementului și misiunile structurilor cu atribuții la frontieră

Schema 3.2 Interconexiunilor Sistemului integrat pentru securitatea frontierei

Schema 3.3. Schema scenariului de combatere a [anonimizat]/niveluri

Schema 3.4. Topografia rețelelor informatice și de telecomunicații ale Poliției de Frontieră Române

Schema 3.5. Sistemul integrat pentru securizarea frontierei albastre a României

Schema 3.6. [anonimizat] I.G.P.F. (Faza 1 și 2)

Schema 3.7. [anonimizat] I.G.P.F. (Faza 3)

Schema 3.8. Sistemul de supraveghere a litoralului – SCOMAR

Schema 3.9. Sistemul de supraveghere a „frontiera albastră” de pe Prut

Schema 4.1. Structura organizatorică a poliției de frontieră germane (BGS).

Schema 4.2. Rețeaua privată a BGS-ului cu infrastructura de comunicații

Schema 4.3. Sistemul de securitate (criptare/decriptare) [anonimizat] 4.4. [anonimizat] 4.5. [anonimizat] 4.6. Rețeaua de cooperare sub forma unui mash pentru legături tip voce/date a MI

Schema 4.7. Jurnal electronic cu documente privind măsurile în prelucrarea cazurilor de BGS

Schema 4.8. Aplicație centralizată pentru cercetări penale (combaterea crimei organizate și ascultarea telefoanelor).

Schema 5.1. Traseele posibile de parcurs a punctelor obligatoriu de vizitat

Schema 5.2. Planificarea acțiunilor la frontieră

Schema 5.3. Unitatea de poliție privită ca rețea de surse de informație și stații de prelucrare

Schema 5.4. Durata ciclului conducerii unei operațiuni

Schema 5.5. Structura unui sistem specific polițienesc

Schema 5.6. Locul sistemului informațional în procesul de conducere

Schema 5.7. Asigurarea informațională, lingvistică și cu programe

a sistemului poliției de frontieră

Schema 6.1. Etapele procesului de elaborare a deciziei.

Schema 6.2. Procesul de estimare

Schema 6.3. Procesul informațional și interacțiunea dintre componentele sale

Schema 6.4. Structura procesului decizional

Schema 6.5. Tipuri de decizie

Schema 6.6. Tipuri de risc

Schema 9.1. Camioane selectate aleatoriu pentru control

Schema 9.2. Camioane selectate aleatoriu pentru control cu un rezultat pozitiv

Schema 9.3. Camioane selectate aleatoriu pentru control cu un scenariu real

Schema 9.4. Camioane selectate aleatoriu pentru control cu un rezultat pozitiv și predictibil

Schema 9.5. Camioane controlate pe profilul de risc

Schema 9.6. Camioane controlate pe profilul de risc și control amănunțit

Schema 9.7. Profilul de risc al țintelor cercetate

Schema 9.8. Controlul țintit și informația de valoare care conduce profilarea

Schema 9.9. Analiza de risc și operațiunile întrunite ale Frontex

Lista graficelor

Grafic 9.1. Riscul constant de a fi căutat al infractorilor

Grafic 9.2. Prevederea viitorului cu informații strategice și tendințe

Grafic 9.3. Prevederea viitorului cu informații strategice și tendințe des schimbătoare

Grafic 9.4. Modelul Comun al Analizei de Risc

Grafic 9.5. Modelul Comun al Analizei de Risc pe baza Codului și Catalogului Schengen

Grafic 9.6. Managementul Integrat al Frontierei ca și cadru pentru Analiza de Risc –Extensia Modelului

Grafic 9.7. Relația : Investigațiile penale – Informații – Analiza de Risc și Controlul Frontierei

Grafic 9.8. Relația : Legislația comunitara – Investigațiile penale – Informații – Analiza de Risc și Controlul Frontierei

Grafic 9.9. Analiza de Risc și modelul 3×3

Grafic 9.10 Valoarea indicelui de eficacitate

Grafic 9.11 Exprimarea geometrică a soluției optime de repartiție a forțelor de căutare pe intervalul A

Grafic 9.12. Valoarea PA (suprafața hașurată) corespunde maximului căutat

Grafic 9.13. Extinderea intervalului (lățimii) de căutare A’ în cazul unui eșec pe intervalul A

Grafic 9.14. Repartiția neuniformă a observatorilor în raport cu centrul (x0) al frontierei

Grafic 9.15. Zona de descoperire a infractorilor

Grafic 9.16. Repartiția densității de probabilitate a apariției „țintei” în sectorul de observare

Grafic 10.1. Domeniile în care se desfășoară pregătirea integrată a cadrelor de frontieră Schengen

Grafic 10.2. Abordarea sistematică a instruirii

Grafic 10.3. Arborele carierei

Grafic 10.4. Module pentru frontiera aeriană, terestră și maritimă- Structură

Grafic 10.5. Structurile „a”și „b” pe module pentru frontiera terestră, aeriană și maritimă

Grafic 10.6. Acțiunile de susținere a carierei

Grafic 10.7. Gestionarea randamentului

Grafic 10.8. Curricula comună de bază

Grafic 10.9. Curricula comună Parte generală

Grafic 10.10. Cadrul de formare și dezvoltare profesională

Grafic 10.11. Metode de învățare în acțiune

Grafic 10.12. Reprezentarea grafică a Modelului MAFF – Suportul uman pentru schimbare

Grafic 10.13. Modelul Kubler-Ross sau Curba schimbării

Grafic 10.14. Strategii manageriale de interacțiune cu personalul

Grafic 10.15. Acceptarea schimbării și șansele de succes

Grafic 10.16. Modelul teoretic al contractului psihologic

LISTA ABREVIERILOR

GLOSAR

Activitate profesională reglementată – Activitate profesională a cărei prestare este condiționată de efectuarea dovezii educației sau pregătirii corespunzătoare.

Autoritatea pentru străini – structura specializată, organizată în subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, care exercită atribuțiile ce îi sunt date în competență, prin lege, cu privire la regimul străinilor în România, combaterea șederii ilegale, precum și cu privire la gestionarea evidenței străinilor cărora li s-a acordat dreptul de ședere în România.

Acquis-ul comunitar reprezintă ansamblul de drepturi și obligații comune ce leagă toate statele membre în cadrul Uniunii Europene. Se află într-o evoluție permanentă și cuprinde:

Conținutul, principiile și obiectivele politice ale Tratatelor;

Legislația adoptată în aplicarea tratatelor și jurisprudența Curții de Justiție;

Declarațiile și rezoluțiile adoptate în cadrul Uniunii Europene;

Măsurile adoptate în domeniul politicii externe și de securitate comună;

Acordurile internaționale încheiate de către Comunitate și de către statele membre între ele în domeniile de activitate ale Uniunii.

Analiza de risc – Evaluarea posibilităților neîndeplinirii prevederilor legale; posibil înainte de pregătirea acțiunii și după acțiune în toate domeniile.

Capital uman – Cunoștințele și aptitudinile dobândite în urma educației sau la locul de muncă, prin pregătire și experiență

Control la frontieră – activitatea desfășurată de personalul autorităților competente pentru asigurarea respectării condițiilor prevăzute de lege pentru trecerea frontierei de stat a persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor și a altor bunuri.

Controalele la frontierele externe – Toate operațiunile întreprinse de autoritățile oficiale din statele membre la punctele de trecere a frontierei pentru a asigura îndeplinirea Articolului 6 al Convenției Schengen potrivit căruia persoanelor, vehiculelor acestora și obiectelor din posesia lor li se poate permite intrarea sau ieșirea din zona comună de libertate de mișcare.

Cooperarea internațională

la nivel local dintre oficialii de ambele părți ale frontierei;

între statele vecine (acoperă diferite probleme, de ex. de la managementul frontierelor la organizarea patrulelor și înființarea de puncte comune de contact);

la nivel instituțional pentru o abordare mai bună a activității comune, în ceea ce privește infracționalitatea transfrontalieră, migrație neregulată, traficul de ființe umane și contrabanda cu bunuri.

Cooperarea inter-agenții – Cooperarea strânsă între toate agențiile implicate în problemele de frontieră, atât la nivel central cât și la frontieră, în acest mod minimizându-se erorile și inconstanța.

Cooperarea intra-servicii – Cooperarea eficientă și managementul proceselor, informațiile și resursele din cadrul ministerelor și agențiilor responsabile pentru îndeplinirea sarcinilor specifice – la și între frontiere, pe plan intern și la nivel central.

Criteriile de aderare – În iunie 1993, Consiliul European de la Copenhaga a recunoscut dreptul țărilor din Europa Centrală și de Est de a adera la Uniunea Europeană, dacă îndeplinesc trei criterii:

politic: instituții stabile care garantează democrația, statul de drept, drepturile omului și respectul pentru minorități;

economic: o economie de piață funcțională;

preluarea acquis-ului comunitar: adeziunea la obiectivele politice, economice și monetare ale Uniunii Europene.

Economii țintă – Migranți temporari (sau circulari) care revin în zonele de destinație după ce au câștigat (economisit) o anumită sumă (țintă) de bani, pe care, de regulă, o trimit acasă (remisii).

Europol este organizația Uniunii Europene care aplică legea comunitară pentru combaterea criminalității. Obiectivul ei este de a îmbunătăți eficiența cooperării între autoritățile competente ale statelor membre pentru prevenirea și combaterea crimei organizate internaționale.

Eurodac este o bază de date la nivel UE ce cuprinde urme de amprente ale solicitanților de azil și a imigranților ilegali, rolul ei fiind de a ajuta la stabilirea statului membru UE responsabil cu examinarea cererii de azil.

Frontiere externe (pentru România) – Frontieră terestră și maritimă, precum și aeroporturile și porturile maritime și fluviale, dacă acestea nu reprezintă frontiere interne.

Frontiere interne (pentru România) Frontierele comune terestre ale României cu fiecare dintre statele vecine cu care s-au încheiat acorduri, convenții sau alte înțelegeri internaționale privind eliminarea controlului la frontiera comună, precum și aeroporturile pentru zborurile externe, curse regulate și neregulate, porturile maritime și fluviale pentru liniile regulate de pasageri și mărfuri care au ca punct de plecare sau ca destinație exclusivă alte aeroporturi sau porturi de pe teritoriile statelor sau comunităților de state cu care România a încheiat acorduri, convenții sau alte înțelegeri internaționale privind eliminarea controalelor la frontieră, fără escale în aeroporturi sau porturi din afara teritoriului acestora.

Flux masiv – sosirea în Uniunea Europeană a unui număr mare de persoane strămutate care vin dintr-o țară sau zonă geografică specifică, indiferent dacă sosirea lor în Uniunea Europeană a fost spontană ori ajutată.

Formă de protecție – orice formă de protecție acordată de statul român, și anume: statutul de refugiat, protecția subsidiară, protecția temporară sau protecția umanitară temporară.

Forțe complementare de ordine publică – unități și subunități de poliție, brigadă antiteroristă din structura Serviciului Român de Informații, Serviciul Protecție și Pază, garda financiară, gardienii publici, pompierii civili, formațiunile de inspecție sanitar-veterinară, cele de pază a bunurilor și persoanelor.

Frontieră de stat – linia reală sau imaginară care trece, în linie dreaptă, de la un semn de frontieră la altul ori, acolo unde frontiera nu este marcată în teren cu semne de frontieră, de la un punct de coordonate la altul, la fluviul Dunărea și la celelalte ape curgătoare, frontiera de stat este cea stabilită prin acordurile, convențiile și înțelegerile dintre România și statele vecine, cu luarea în considerare a faptului că principiul general acceptat de dreptul internațional fluvial este acela că frontiera trece pe mijlocul șenalului navigabil principal, iar la apele curgătoare nenavigabile, pe la mijlocul pânzei de apă; la Marea Neagră frontiera de stat trece pe la limita exterioară și limitele laterale ale mării teritoriale a României.

Frontiere externe – frontiera terestră și maritimă, precum și aeroporturile și porturile maritime și fluviale, dacă acestea nu reprezintă frontiere interne.

Frontiere interne – frontierele comune terestre ale României cu fiecare dintre statele vecine cu care s-au încheiat acorduri, convenții sau alte înțelegeri internaționale privind eliminarea controlului la frontiera comună, precum și aeroporturile pentru zborurile externe, curse regulate și neregulate, porturile, maritime și fluviale pentru liniile regulate de pasageri și mărfuri care au ca punct de plecare sau ca destinație exclusivă alte aeroporturi sau porturi de pe teritoriile statelor sau comunităților de state cu care România a încheiat acorduri, convenții sau alte înțelegeri internaționale privind eliminarea controalelor la frontieră, fără escale în aeroporturi sau porturi din afara teritoriului acestora.

Grupul de lucru inter-agenții – Grupul de lucru la nivel național care reunește toți experții în domeniul managementului de frontieră

Integrarea Acordului Schengen în Uniunea Europeană – Începând cu 1 mai 1999 Protocolul Schengen al Tratatului de la Amsterdam din 2 octombrie 1997 a integrat cooperarea Schengen în cadrul Uniunii Europene.

Pentru cetățenii UE și cetățenii țărilor terțe care locuiesc în UE, Acordul Schengen are drept rezultat creșterea substanțială a libertății de călătorie și îmbunătățirea siguranței în interiorul țărilor Schengen și la frontierele lor externe.

Obiectivele operaționale – Scopul definit a fi atins de o/ un acțiune specifică/ set de acțiuni.

Ordine publică – stare de legalitate, de echilibru și de pace socială prin care se asigură liniștea publică, siguranța persoanei, a colectivităților și a bunurilor, sănătatea și morala publică a cărei menținere, potrivit principiilor și normelor statornicite prin constituție, se realizează prin măsuri de constrângere specifice poliției.

Managementul frontierelor externe – Activitățile întreprinse de autoritățile publice ale statelor membre pentru:

– efectuarea controalelor și supravegherii frontierei externe conform articolului 5 al Convenției Schengen;

– colectarea, analizarea și schimbul de informații specifice sau informații generale acordând posibilitatea polițistului de frontieră să analizeze riscul pe care îl reprezintă o persoană, un obiect pentru securitatea internă a zonei comune de libertate de mișcare, lege și ordine sau securitatea națională a statelor membre în concordanță cu legislația comunitară;

– analiza amenințărilor predispuse să afecteze securitatea frontierelor externe și să stabilească un set de priorități de acțiune pentru polițiștii de frontieră;

– anticiparea necesităților privind personalul și echipamentul pentru asigurarea securității frontierelor externe.

Modelul Integrat al Securității Frontierei (concept „Schengen”) – Denumire dată sistemului care acoperă toate aspectele politicii de frontieră. Acest sistem cuprinde patru filtre complementare, care sunt: activități în terțe țări, țările de origine și tranzit, cooperarea bilaterală și multilaterală internațională, măsurile la frontierele externe și activitățile din interiorul spațiului Schengen.

Planul managementului – Plan de muncă anual al unei agenții specifice.

Planul operațional – Plan detaliat pentru sarcini specifice (ex. servicii în ture, operațiuni speciale).

Politica externă și de securitate comună „PESC” (pentru Uniunea Europeană) Prevede definirea unei politici comune de apărare, care ar putea duce la o apărare comună. Obiectivele acestui al doilea pilon al Uniunii sunt urmărite prin intermediul unor instrumente juridice proprii (acțiune comună, poziție comună), adoptate prin unanimitate de Consiliu. Tratatul de la Amsterdam a introdus, de altfel, un nou instrument: strategia comună. Comisia poate cere întrunirea extraordinară a Consiliului când se impune luarea unei decizii rapide, iar Consiliul poate cere Comisiei să-i prezinte propuneri adecvate pentru punerea în aplicare a unei acțiuni comune).

Politica în domeniul migrației (pentru Uniunea Europeană) – Programe privind cooperarea între administrațiile vamale ale statelor membre sau între serviciile de poliție, precum Europol, ori programe de cooperare în domeniul judiciar, duc la realizarea unei solidarități între state și la crearea unui spațiu comunitar sigur. În acest sens contribuie Decizia Consiliului din 28 februarie 2002, referitoare la măsurile de control și sancțiunile penale în domeniul drogurilor.

Programe de integrare – ansambluri de măsuri și activități necesare facilitării integrării sociale a străinilor care au dobândit o formă de protecție în România, desfășurate, la cererea acestora, prin cooperarea instituțiilor publice, a comunităților locale și organizațiilor neguvernamentale care desfășoară activități în acest domeniu, sub coordonarea Oficiului Național pentru Refugiați din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative.

Punct de trecere a frontierei – orice loc organizat și autorizat de Guvernul României pentru trecerea frontierei de stat.

Regim de control al poliției de frontieră – totalitatea normelor prevăzute de lege cu privire la verificările desfășurate de polițiștii de frontieră asupra persoanelor, activităților sau imobilelor aflate în zonele de competență ale poliției de frontieră, pentru constatarea și sancționarea faptelor de încălcare a normelor prevăzute de lege.

Securitate națională – starea în care trebuie să se găsească statul pentru a se putea dezvolta liber și să acționeze neîngrădit pentru prezervarea intereselor fundamentale ale țării.

SECI – Inițiativa de Cooperare în Sud Estul Europei: acord între statele din sud-estul Europei privind toate formele de infracționalitate transfrontalieră; sistem de diferite grupuri de lucru (ex. migrație, crima organizată); secretariatul la București.

Strategie – provine din limba greacă veche de la „stratos” armată și „agein” conducere; „strategos” era denumirea dată conducătorului de oști, iar „strategike” înseamnă conducerea armatei.

Strategie de securitate națională – totalitatea măsurilor, activităților și acțiunilor care stabilesc și se aplică, la nevoie, de stat pentru a-și apăra, în orice situație, interesele fundamentale și sistemul propriu de valori.

Solicitant de azil – cetățeanul străin sau apatridul care și-a manifestat voința de a obține o formă de protecție în România, atâta timp cât cererea sa nu a fost soluționată printr-o hotărâre irevocabilă.

Stat terț – orice alt stat decât statele cu care România a încheiat acorduri, convenții sau alte înțelegeri internaționale privind eliminarea controlului la frontieră.

Țară de origine – țara al cărei cetățean este, în cazul cetățeanului străin, sau, dacă acesta deține mai multe cetățenii, fiecare țară al cărei cetățean este, iar în cazul apatrizilor, țara sau țările în care aceștia își au reședința obișnuită.

Trecere ilegală a frontierei de stat – trecerea peste frontiera de stat în alte condiții decât cele prevăzute de legea română.

Viză – autorizație, materializată prin aplicarea unui colant sau a unei ștampile pe un document de trecere a frontierei de stat valabil, care permite străinului supus acestei obligativități să se prezinte la un punct de trecere a frontierei pentru a solicita tranzitul sau șederea temporară pentru o perioadă determinată, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările ulterioare.

Zbor intern – orice zbor care are ca punct de plecare sau ca destinație teritoriul României, sau ca destinație exclusivă teritoriile statelor sau comunităților de state cu care România a încheiat acorduri, convenții sau alte înțelegeri internaționale privind eliminarea controlului la frontieră, fără escală pe teritoriul unui stat terț.

Zonă de tranzit – suprafața situată la frontiera de stat ori în apropierea acesteia, destinată staționării persoanelor care nu au primit aprobarea de intrare în teritoriu, mijloacelor de transport și bunurilor până la stabilirea regimului lor juridic la trecerea frontierei de stat. În cazul aeroporturilor internaționale, prin zonă de tranzit se înțelege suprafața situată între punctul de îmbarcare/debarcare și locul unde se efectuează controlul pentru trecerea frontierei.

ARGUMENTUM

În demersul nostru științific, am ales să abordăm tema Armonizarea managementului poliției de frontieră române cu cel al structurilor similare din unele state ale Uniunii Europene având în vedere faptul că nevoia de schimbare și de adaptare a conceptelor de gestionare a frontierelor reprezintă centrul de greutate al securității interne și externe a Uniunii Europene. Despre subiectul temei alese, putem afirma că acesta nu a fost analizat într-o manieră monografică până la momentul în care am desfășurat activitatea de cercetare, toate referirile la acest domeniu fiind făcute doar sumar sau incidental.

Analiza structural-informațională și cauzală asupra conceptelor de management, strategie, securitate, integrare, frontiere interne și externe ne dezvăluie înțelesuri extrem de sensibile, evoluții complicate și, adesea, imprevizibile, dar și desprinderea unor concluzii pe care le considerăm pertinente privind mai ales complexitatea abordărilor și interacțiunea acestora.

Care sunt mecanismele utilizate pentru a detecta problemele privind securizarea frontierelor, care sunt sistemele care le compun, modul de diagnostic, cum să se realizeze consultarea și soluționarea problemelor apărute, autorizarea inițiativei și a intervenției, realizarea acțiunii concertate a tuturor participanților, cum să se monitorizeze rezultatul? Acestea reprezintă o parte din întrebările la care ne propunem să răspundem prin cercetarea științifică desfășurată.

În context metodologic, la elaborarea prezentei lucrări, s-a aplicat un întreg complex de metode teoretice, care au permis investigarea problemei propuse, pe calea trecerii de la planul european, la cel național. Permanent ne-am condus după regula conform căreia orice știință are un domeniu propriu de cercetare, utilizând, pentru investigarea problemei abordate, metode și procedee generale și specifice domeniului ordine națională și siguranță publică. De asemenea în cadrul investigației efectuate în mod creativ au fost utilizate diferite metode de cercetare: analitică, sistemică, instituțională, comparativă, deductivă și inductivă.

Pe baza acestor preliminarii, demersul nostru științific urmărește prezentarea și analiza pertinentă a realităților operative curente și interpretarea unor puncte de vedere privind Programul de la Stockholm, Sistemul European de Supraveghere a Frontierelor Externe ale Uniunii Europene (Eurosur), Sistemul Informatic Schengen, Agenția Frontex. Accentul va fi pus, deopotrivă, pe influența factorilor de acțiune naționali (Strategia națională de aderare la spațiul Schengen, Strategia națională de management integrat al frontierei de stat, Sistemul Integrat pentru Securizarea Frontierei, Sistemul Informatic Național de Semnalări), pe modificările survenite în planul legislativ și pe componenta teoretică de modelare și remodelare a structurilor, funcțiunilor și acțiunilor naționale, în vederea unei strategii eficiente și flexibile în spațiul european.

Urmărim elaborarea, justificarea, verificarea și avansarea unor soluții de fond, pe care le considerăm deosebit de utile pentru revizuirea și optimizarea direcțiilor de acțiune în domeniul securizării frontierelor.

Având în vedere amploarea și gravitatea fenomenului infracțional, considerăm că î armonizarea managementului poliției de frontieră române cu cel al structurilor similare din unele state ale Uniunii Europene reprezintă o necesitate stringentă și de un real folos în activitatea organelor competente. În acest sens, rezultatele cercetării științifice pe această temă vor fi publicate, astfel încât să poată fi la îndemâna tuturor practicienilor din domeniu.

CAPITOLUL I

POLITICI MANAGERIALE PRIVIND FRONTIERELE ÎN CADRUL UNIUNII EUROPENE

Frontierele sunt într-adevăr marginile de lamă, de care atârnă suspendate problemele moderne ale războiului și păcii.

1. Securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene în contextul actual „Schengen”

1.1. Apetența Uniunii Europene pentru un concept comun de management frontalier

Potrivit lui Andrew Geddes, granițele teritoriale sunt de obicei înțelese ca acele puncte în care este exercitată autoritatea suverană a statului de a exclude (n.n. cetățeni ai țărilor terțe). Cu toate acestea, granițele teritoriale nu trebuie privite ca o piedică pusă în fața liberei circulații a persoanelor și a bunurilor, ci mai mult, trebuie asimilate noțiunii ce definește securitatea națională și toate domeniile ce concură la asigurarea ei.

De la data integrării acquis-ului Schengen în cadrul legal al Uniunii Europene, ca răspuns la concluziile Consiliului European de la Tampere din 15-16 octombrie 1999, Uniunea Europeană a întreprins pași importanți către un management integrat al frontierelor. La 7 decembrie 2001, Consiliul a emis documentul Conceptul European de Management al Controlului Frontierelor care oferă baza pentru viitoarele dezvoltări ale cooperării între Statele Membre.

La întâlnirea de la Laeken din 14-15 decembrie 2001, Consiliul European a statuat că un management mai bun al controlului frontierelor externe ale Uniunii Europene va sprijini lupta împotriva terorismului, a rețelelor de imigrație ilegală și a traficului de persoane. Urmare a acestor concluzii, Comisia Europeană a transmis, la data de 7 mai 2002, Consiliului și Parlamentului European, un comunicat privind managementul integrat al frontierelor externe al Statelor Membre ale Uniunii Europene, care cuprinde o analiză a situației existente la nivel operațional și normativ și propune o serie de măsuri pentru a fi implementate la nivelul Uniunii Europene .

Urmare acestui Comunicat, Consiliul a adoptat la data de 13 iunie 2002 Planul pentru Managementul Frontierelor Externe ale Statelor Membre ale UE, și avizat de Consiliul European de la Sevilia din 21 și 22 iunie 2002 și de Consiliul European de la Salonic din 19 și 20 iunie 2003.

Acesta cuprinde cele cinci componente principale ale unui sistem de management integrat comun: mecanism comun de coordonare și cooperare; analiză integrată de risc comună; personal, echipament interoperațional; corp comun de legislație; responsabilități împărțite între Statele Membre și Uniune.

După adoptarea acestui Plan, au fost luate măsuri la nivel operațional și legislativ în scopul dezvoltării graduale a unui sistem de management integrat comun al frontierelor, printre altele, prin crearea Catalogului Schengen privind controlul frontierelor, adoptarea Codului Frontierelor Schengen, realizarea unui Manual Practic al polițistului de frontieră, crearea unui Fond pentru Frontierele Externe și prin înființarea Agenției FRONTEX ca structură specializată în analiza de risc.

În cadrul întâlnirii din 4-5 decembrie 2006, Consiliul pentru Justiție și Afaceri Interne a definit scopul Managementului Integrat al Frontierei. S-a elaborat un set de recomandări și de cele mai bune practici în Partea I a Catalogului Schengen, structurate pe puncte și sub-puncte de implementare a managementului integrat al frontierei.

O inițiativă de succes a Statelor Membre în vederea aprofundării cooperării polițienești a fost încheierea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Federală Germania, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Marele Ducat de Luxemburg, Regatul Țărilor de Jos și Republica Austria privind aprofundarea cooperării transfrontaliere, în special în vederea combaterii terorismului, criminalității transfrontaliere și migrației ilegale, semnat la Prum, la 27 mai 2005.

Tratatul are ca obiectiv intensificarea cooperării între statele semnatare în lupta împotriva terorismului, criminalității transfrontaliere și migrației ilegale, prin intermediul schimbului de date genetice, dactiloscopice, de înmatriculare a vehiculelor și alte date cu caracter personal. Tratatul prevede, de asemenea, constituirea de patrule comune și alte forme de intervenție (însoțitori de securitate la bordul aeronavelor, asistență comună la evenimente de mare anvergură etc.).

În iunie 2007, Comisia a prezentat Statelor Membre un prim plan pentru crearea unui sistem european de supraveghere a frontierelor, denumit EUROSUR. Acest concept urmează să se implementeze în 3 faze, în intervalul de timp 2008 – 2013. În cadrul a două reuniuni tehnice din iulie și octombrie 2007, Statele Membre au salutat abordarea aleasă și au convenit că EUROSUR ar trebui să acopere nu numai frontierele meridionale, dar și frontierele estice ale Uniunii Europene. Unul dintre obiectivele operaționale cheie trebuie să fie interconectarea diferitelor sisteme, ținând cont de caracteristicile geografice și de diferențele dintre tipurile de frontiere, în special între cele terestre și maritime.

La data de 13 februarie 2008, Comisia Europeană a emis 3 comunicate, cunoscute sub denumirea de Border Package:

Raport de Evaluare și Dezvoltare Viitoare a Agenției Frontex.

Sistemul European de Supraveghere a Frontierelor – Eurosur.

Viitoare provocări la adresa managementului frontierelor externe ale UE.

Au fost întreprinse măsuri pentru îndeplinirea majorității propunerilor făcute în comunicate. Măsurile se reflectă atât la nivelul managementului Statelor Membre, cât și pentru statele candidate. La nivel european au fost emise o serie de documente relevante în domeniul securizării frontierei, documente care reglementează, alături de Tratatul de la Prum, aria descoperirii și investigării infracțiunilor transfrontaliere.

Prima ediție a Catalogului Schengen – Controlul frontierelor externe, Extrădarea și readmisia: Cele mai bune practici și recomandări, emisă în februarie 2002, a necesitat, ca urmare a documentelor europene care aduceau modificări sau completării la regimul securității frontierelor, actualizarea prevederilor sale în martie 2009.

Catalogul Schengen – Controlul frontierelor externe, Extrădarea și readmisia: Cele mai bune practici și recomandări, are ca principal obiectiv propunerea de recomandări și evidențierea celor mai bune practici privind punerea în aplicare a regulamentelor și a celorlalte documente europene în domeniul securității frontierelor externe, prin prezentarea unor exemple menite să contribuie la aplicarea corectă a acquis- ului Schengen. Catalogul evidențiază cele mai bune practici definite în rapoartele Comitetului de evaluare Schengen.

Inechitățile desființării frontierelor interne în cadrul Uniunii Europene

Înțelepciunea puterilor mici este să se orienteze spre acea putere care le servește interesele cel mai bine, lăsând morala la o parte . În acest context preponderent de afirmare statală Convenția de Aplicare a Acordului de la Schengen, distinge între frontierele externe spațiului Schengen și frontierele interne dintre statele acestui spațiu.

Frontierele interne sunt frontierele comune terestre ale Părților Contractante, precum și aeroporturile pentru zborurile interne și porturile maritime pentru liniile regulate de pasageri care au ca punct de plecare sau ca destinație exclusivă alte porturi de pe teritoriile Părților Contractante, fără escale în porturi din afara acestor teritorii. Frontierele externe sunt frontierele terestre și maritime, precum și aeroporturile și porturile maritime ale Părților Contractante, dacă nu sunt frontiere interne.

Spațiul Schengen reprezintă o zonă de libertate de mișcare. Aderarea unei țări la spațiul Schengen are ca efect ridicarea controalelor între frontierele interne dintre statele membre Schengen, care aplică în întregime acquis-ul Schengen, fiind creată o singură frontieră externă, unde controalele se desfășoară conform unui set de reguli clare în materie de vize, migrație, azil, precum și măsuri referitoare la cooperarea polițieneasca, judiciară sau vamală. Ridicarea controalelor la frontierele interne se aplică numai în temeiul unei decizii europene adoptate de Consiliu în acest sens și după verificarea îndeplinirii condițiilor necesare aplicării tuturor elementelor de acquis Schengen.

Ulterior acestei decizii, trecerea frontierei interne Schengen se poate realiza fără restricții, putând fi asemănată cu o călătorie în interiorul țării. Cu toate acestea, dreptul statelor membre de a impune necesitatea deținerii unui document de identitate valabil nu este afectat. De asemenea, din motive de ordine publică sau securitate națională, controalele la frontierele interne Schengen pot fi reintroduse pentru o perioadă limitată de timp, cu notificarea prealabilă a Comisiei Europene și a celorlalte state membre Schengen.

Frontierele interioare Schengen pot fi trecute oricând și pe ori unde, fără control. Acest drept este valabil pentru oricine, deci și pentru cetățenii terțelor state. Cu toate acestea, oricare stat partener are dreptul de a relua controlul, pentru o perioadă de timp limitată, dacă acest lucru este cerut pentru protejarea ordinii publice și siguranței naționale și numai în baza unei consultări prealabile cu statele partenere43.

Acest privilegiu oferit cetățenilor statelor membre Schengen este și un mare dezavantaj din punct de vedere strategic deoarece pierdem un indicator foarte important pentru urmărirea și analizarea căilor de migrație ilegală și a crimei transfrontaliere în Europa. Această afirmație contrastează cu optimismul manifestat de alți oficiali ai Uniunii Europene, care au spus că nu există motive de îngrijorare, printre aceștia numărându-se și directorul Agenției Europol.

Pierderea controlului în cadrul frontierelor interne ale Uniunii Europene ar trebui să fie compensată de alte instrumente de securitate. Când comparăm însă eficiența verificărilor de la frontiere, cu responsabilizarea totală a organelor reprezentative din cadrul frontierelor externe, nu avem siguranța că s-ar putea acoperi fisura rezultată la nivel de securitate.

Gestionarea Integrată a Frontierelor externe ale UE – Integrated Border Management (IBM)

Gestionarea frontierelor externe este o funcție de securitate în cadrul căreia statele membre dar și state asociate au un interes comun. Acquis-ul Uniunii Europene referitor la controlul frontierelor servește ca și standard pentru statele terțe care sunt asistate în dezvoltarea conceptului de management integrat al frontierelor. Conceptul este într-o continuă dezvoltare și se ghidează pe principiile solidarității, încrederii reciproce și a responsabilității statuate între statele membre, având la bază respectarea drepturilor omului atât în activități cât și în proceduri. Statele membre trebuie să mențină și să dezvolte resurse operaționale și manageriale care să permită un control operațional eficient al frontierelor externe și posibilitatea de a conduce și gestiona operațiuni comune.

Pentru că acțiunea de trecere a frontierei declanșează controale în domeniul securității, taxelor, sănătății și altele din partea mai multor state și persistă necesitatea coordonării pentru a evita diferitele intervenții ale statelor, care astfel s-ar bloca unele pe altele și ar periclita eficiența și transparența procedurilor. Această suprapunere a competențelor include atât riscul de a crea fisuri în sistemul de securitate cât și cel de a risipi resurse prin dublarea eforturilor.

În ultimii ani, conceptul de gestionare integrată a frontierelor – integrated border management (IBM) a fost dezvoltat pentru a întări acest punct nevralgic în mecanismul frontierelor în perspectiva furnizării de facilități și a soluțiilor pentru securitate, două aspecte vitale pentru funcționarea societăților moderne.

În concordanță cu nevoile sale specifice, Uniunea Europeană și-a stabilit propriul Concept IBM care conferă atenție deosebită statutului incomplet al Uniunii și multitudinii de autorități competente implicate la nivel național și la nivelul de Uniune4405.

Abordarea EU-IBM a fost exportată cu succes cu mult dincolo de limitele sale prin introducerea ei în țările din Balcanii de Vest și Asia Centrală. Organizații internaționale precum ONU și ICMPD au asistat la implementarea acestui model avansat în domeniul controlului comerțului și traficului, în timp ce NATO și OSCE au apreciat reformele ca fiind o contribuție la demilitarizarea activităților de la graniță, care erau desfășurate în timpul regimului sovietic de forțele armate49. Din același punct de vedere standardele EU-IBM au fost incluse în cursurile de pregătire CESS cu tema Guvernarea democratică în domeniul securității, organizate de țările de la Marea Neagră și Caucazul de Sud în 2006 și 2007.

Dincolo de succesul obținut nu trebuie ignorate dificultățile la care Conceptul IBM este supus în stabilirea unei abordări coerente în domeniul frontierei la nivelul Uniunii Europene. Deși EU-IBM are o influență pozitivă în evaluarea graduală a standardelor aplicate în diferite segmente ale frontierei externe, acest lucru nu implică existența unui automatism.

Dincolo de încurajarea statelor membre să folosească manualele menționate anterior și recomandările aferente, Uniunea Europeană nu are autorități care să asigure aplicarea la nivel local acest concept. Dimpotrivă, asistăm la declarații frecvente precum: în ciuda recunoașterii nevoii de implementare uniformă a reglementărilor comune, aceste manuale și ghiduri nu creează nicio obligație statelor membre și reconfirmă supremația națională.

Un semnal asemănător vine din partea documentului ce stă la baza EU-IBM: în loc să fie adoptat formal ca instrument legal, argumentele/punctele sale de vedere au fost prezentate ca parte a concluziilor Reuniunii ministerului JHA – lipsit de orice efect legal.

Toate acestea confirmă faptul că în ciuda tendințelor pozitiviste, din punct de vedere al Sistemului de Management la Frontierelor Externe, principalele slăbiciuni continuă să persiste, precum lipsa unui corp unic central, controlul asupra problemelor legate de frontiere este încă expus intereselor divergente ale celorlalte țări (statele membre și cele asociate Schengen) și unor multitudini de autorități controlate parțial.

Controlul la frontierele externe prin verificări și supraveghere

Elementul central al conceptului privind securizarea frontierele externe este gestionarea corespunzătoare a frontierelor, în care sunt incluse controalele la frontiere și supravegherea acestora, pe baza unei analize de risc. Controlul la frontiere este un element central în combaterea imigrației ilegale și a traficului de persoane, precum și în prevenirea oricărei amenințări la adresa siguranței interne, a ordinii publice, a sănătății publice și a relațiilor internaționale ale statelor membre. Este o activitate multidisciplinară de aplicare a legii care suscită interesul comun al statelor membre.

Depistarea și investigarea comună a criminalității transfrontaliere

În exercitarea atribuțiilor care le revin, polițiștii de frontieră europeni sunt confruntați cu infracțiuni care intră în sfera criminalității transfrontaliere, printre care se numără traficul de persoane, de bunuri, de stupefiante și de arme, falsificarea și contrafacerea documentelor de călătorie, furtul bunurilor, furtul autovehiculelor etc. Pentru a oferi o valoare adăugată siguranței interne a statelor membre și pentru a spori capacitatea de depistare a acțiunilor ilegale, autoritatea de gestionare a frontierelor ar trebui să joace un rol în cercetarea acestor tipuri de infracțiuni. Participarea la aceste cercetări are ca rezultat îmbogățirea cunoștințelor poliției de frontieră cu privire la modus operandi și la rutele imigrației ilegale și facilitează realizarea de indicatori și de profiluri de risc.

Eficientizarea modelului de acces structurat pe patru niveluri

Modelul de acces structurat pe patru niveluri formează nucleul gestionării integrate a frontierelor. În termeni mai simpli, acest model necesită punerea în aplicare la diferite niveluri a unei serii de măsuri suplimentare.

Măsurile de la primul nivel sunt întreprinse în țările terțe, în special în țările de origine și de tranzit. Aceste măsuri sunt reprezentate prin consilierea acordată de ofițerii de legătură și de specialiștii în documente cu privire la domeniul vizelor pentru funcționarii consulari de la oficiile consulare și pentru personalul companiilor de transport din țările terțe de origine sau de tranzit, care se află la baza riscurilor generate de imigrația ilegală.

Al doilea nivel cuprinde cooperarea cu țările învecinate. Acordurile cu țările învecinate privind cooperarea în domeniul gestionării frontierelor reprezintă un instrument eficace pentru consolidarea securității frontaliere.

Controlul la frontiere, cel de al treilea nivel al modelului, garantează efectuarea de controale sistematice la frontiere pentru fiecare persoană care intră în spațiul Schengen sau care îl părăsește.

Măsurile aferente celui de al patrulea nivel cuprind spațiul de liberă circulație, inclusiv returnarea. Aceste măsuri au ca scop prevenirea imigrației ilegale și a criminalității transfrontaliere pe teritoriul statelor Schengen prin îmbunătățirea acțiunilor de căutare, prin controale și măsuri de supraveghere bazate pe informații naționale și în conformitate cu dreptul intern. Imigranții ilegali depistați pe teritoriul Schengen trebuie să intre sub controlul autorităților.

Cooperarea dintre agenții în gestionarea frontierelor și cooperarea internațională

Cooperarea internațională în domeniul gestionării integrate a frontierelor poate fi divizată în cooperare multilaterală, bilaterală, regională și locală. Cooperarea cu țările terțe ar trebui să includă toate țările învecinate, precum și principalele țări de origine și de tranzit ale imigranților ilegali către statele membre în cauză. În ceea ce privește cooperarea cu statele adiacente, se consideră că este necesar ca statele de tranzit să furnizeze asistență activă asigurându-se că frontierelor lor sunt pe deplin securizate și luând măsuri care nu privesc exclusiv frontierele, precum practica consecventă a repatrierii.

Coordonarea și coerența activităților statelor membre și ale instituțiilor UE

Grupurile de lucru competente ale Consiliului, printre altele Grupul de lucru pentru frontiere, Grupul de lucru pentru evaluarea Schengen, CIREFI, Grupul de lucru pentru migrație și expulzare și Grupul de lucru pentru vize, precum și alte organisme, precum CSIFA (de la 1 iulie 2010 a fost integrat total în structura Agenției Frontex) și Comitetul articolului 36, poartă discuții cu privire la viitoarele acțiuni, inițiative și proiecte de propuneri pentru modificarea legislației privind gestionarea integrată a frontierelor de către Uniunea Europeană. Uniformitatea și înțelegerea comună a gestionării frontierelor sporesc transparența și încrederea reciprocă între statele membre. Prin urmare, participarea activă la dezvoltarea gestionării frontierelor în cadrul grupurilor de lucru permanente ale Consiliului, al grupurilor de lucru temporare ale Comisiei și al inițiativelor Frontex oferă o valoare sporită pentru gestionarea frontierelor statelor membre. (Vezi schema de mai jos)

Schema 1.1. Situația trecerilor ilegale la frontierele Uniunii Europene 2010

Particularități în cadrul frontierelor externe ale Uniunii Europene

Securizarea frontierelor terestre ale Uniunii Europene

Frontierele terestre reprezintă o parte importantă a activității Agenției Frontex, cu mențiunea că ne referim la frontierele statelor membre ale Uniunii Europene, care nu sunt aceleași ca și cele ale statelor membre Schengen. Acestea nu includ frontiera dintre Rusia și Norvegia, care este un stat asociat Schengen, nu un stat membru. De asemenea nu am inclus frontierele externe ale României și Bulgariei, care sunt state membre ale Uniunii Europene, dar care nu sunt încă membre Schengen. Până în mai 2004 Finlanda, Germania, Austria și Italia au păzit principala frontieră de est a Uniunii Europene, care a avut o lungime de 4 095 km (2 545 mile).

Suprafața frontierelor externe terestre până la 1 mai 2004 Tabel 1.1.

După aderarea a zece noi state membre la 1 mai 2004 în locul Germaniei, Austriei și Italiei, în paza frontierei externe terestre de Est a fost luată de către Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria și Slovenia. Când Frontex a început activitatea, înainte de aderarea România și Bulgaria la 1 ianuarie 2007, la frontiera terestră externă avea o lungime de 6 220 km (3 866 mile).

Suprafața frontierelor externe terestre după 1 mai 2004 Tabel 1.2.

Niciunul dintre cele două tabele de mai sus nu include Grecia. Deși, desigur, ca un stat membru, nu a făcut parte din punct de vedere geografic din corpul principal al statelor Uniunii Europene, deși granițele sale cu Albania, Republica Macedoniei (FYROM), Bulgaria și Turcia au fost frontiere externe de uscat a unui stat membru și, prin urmare, parte din responsabilitatea Frontex.

Cu toate acestea, după aderarea României și Bulgariei problemele s-au schimbat radical. Grecia s-a alăturat blocului principal continental, astfel încât frontiera terestră externă de Est acum se consideră de la Arctic la Marea Neagră și Marea Egee, având o lungime de 6 378 km (3 964 mile). Ca urmare, statele din Balcanii de Vest au devenit o enclavă a căror frontiere terestre devin o parte sensibilă a frontierelor externe ale Uniunii Europene, adăugând o nouă frontieră de 1 580 km (982 mile) la o frontieră terestră totală de 7 958 km (4 946 mile).

Suprafața frontierelor externe terestre dupa 1 ianuarie 2007 Tabel 1.3.

Momentan Uniunea Europeană are nouă vecini, fiecare expus unei presiuni migratorii specifice și unei rute de tranzit bine stabilite din CIS și Asia. Este în aceeași măsură valabil și pentru partea sudică a frontierelor maritime care trece prin experiențe dramatice cu valurile migratorii ce vin dinspre Africa. Dacă Turcia, care depune de multă vreme eforturi în acest sens, va deveni membru al Uniunii Europene, frontiera externă s-ar extinde considerabil, implicând paisprezece vecini și apropierea de zone internaționale în conflict, precum Irak, Iran și regiunea caucaziană.

Sectorul de frontieră terestră dintre Grecia și Albania a înregistrat cea mai mare cotă de treceri ilegale ale frontierei, cu 38 600 de depistări, însă, în comparație cu 2008, depistările au scăzut cu 10%. Trebuie remarcat că majoritatea migraților ilegali depistați în acest sector de frontieră, în principal cetățeni albanezi, sunt trimiși rapid înapoi în Albania în baza unui acord îndelungat și eficient de readmisie.

Cu toate acestea, în pofida acestei bune colaborări, persoanele readmise tind să treacă din nou ilegal frontiera cât mai curând. De la frontiera terestră dintre Grecia și Turcia s-au raportat în total 14 500 de treceri ilegale ale frontierei. Spre deosebire de frontiera terestră dintre Grecia și Albania, migrații ilegali nu sunt readmiși nici rapid, nici în număr mare. În comparație cu 2008, depistările de trecere ilegală a frontierei au scăzut cu 14% în acest sector de frontieră. operațiunea comună combinată (frontierele maritime și terestre) Poseidon 2008 s-a concentrat asupra acestei zone.

Depistările de trecere ilegală a frontierei de la frontiera externă a Uniunii Europene cu Marocul, în Ceuta și Melilla, s-au clasat pe locul trei în rândul sectoarelor de frontieră terestră, cu 7 500 de treceri ilegale ale frontierei.

Depistările de la frontierele terestre estice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria și România) au însumat 6200 de treceri ilegale ale frontierei. Dintre acestea 3298 au fost raportate doar de Polonia și, împreună cu cele raportate din Slovacia (978), Ungaria (877) și România (756) reprezintă 95% din totalul trecerilor ilegale ale frontierei raportate la frontierele terestre estice. Operațiunile comune Ariadne, Five Borders, Gordius și Lynx 2008 s-au concentrat asupra frontierelor terestre estice.

Frontierele maritime – veriga slabă a Uniunii Europene

Frontierele maritime ale Uniunii Europene au o lungime de aproape 80 000 km (50 000 mile) și mai mult de jumătate din această suprafață (34 109 km sau 21 199 mile), este reprezentată de frontiera maritimă de Sud, veriga slabă a Uniunii Europene. Zona Schengen e atât de puternică, pe cât de vulnerabilă este cea mai slabă verigă a sa, a comentat pentru Reuters un oficial al Agenției Frontex referindu-se la insulele Greciei.

Frontiera maritimă de sud a uniunii europene Tabel 1.4.

Grecia, cu cele peste 3.000 de insule are cea mai lungă frontieră maritimă față de oricare stat membru, mai mult chiar decât Regatul Unit. Cele mai multe dintre insule sunt foarte aproape de Turcia, un fapt exploatat de bandele criminale. Frontierele de la Marea Neagră ale României și Bulgariei măsoară 572 km (358 mile) și au de asemenea un înalt grad de risc în fața bandelor criminale datorită fluxului migrator din Turcia.

În 2009, Frontex a colectat și a analizat, printre altele, informații legate de aproximativ 1.750.004 de depistări de trecere ilegală a frontierei la frontierele maritime și terestre externe ale Uniunii Europene raportate de către statele membre. Aceasta reprezintă o creștere de 20% în comparație cu 2008. Creșterea s-a datorat în mare parte numărului mai mare de depistări in Italia și Grecia.

Numărul de depistări de trecere ilegală a frontierei se împarte aproape în mod egal între frontierele terestre și cele maritime, proporția celor din urmă fiind ușor mai mare. Totuși, în timp ce la frontierele maritime numărul depistărilor a crescut considerabil (aproximativ 69%), depistările de la frontierele terestre au înregistrat o ușoară scădere. Ca și în 2008, depistările de la frontiera maritimă și terestră a Greciei cu Turcia și de la cea maritimă cu Albania au reprezentat aproximativ 50% din totalul înregistrat pe teritoriul Uniunii Europene. În acea zonă s-a desfășurat operațiunea comună Poseidon, coordonată de Frontex.

La frontierele maritime, majoritatea depistărilor au fost raportate în vederea evaluării și analizării de către Italia (37 000 sau 41% din totalul de la frontierele maritime), în principal din zona insulei Lampedusa (31 300), dar și din principala insulă siciliană (3300), Sardinia (1600) și partea continentală (800). În insula Lampedusa, sosirile de imigranți ilegali au crescut de peste două ori între anii 2008 și 2009. În urma creșterii din Lampedusa, sosirile din statul vecin Malta au crescut, de asemenea, de la 1700 în 2008 la 2800 în 2000 (+55%). Operațiunile comune coordonate de Frontex, Nautilus și EPN- Hermes, au fost desfășurate în zona central-mediteraneană.

În Grecia, depistările de la frontiera maritimă de-a lungul coastei Turciei s-au dublat, de asemenea, între anii 2008 și 2009, ajungând pană la 29100 de treceri ilegale ale frontierei. Depistările s-au raportat în special în șase insule situate în apropiere de coasta Turciei: Lesvos, Chios, Samos, Patmos, Leros și Kos.

Spania a raportat 16 200 de depistări de trecere ilegală a frontierei la frontierele sale maritime. Numărul de sosiri în Insulele Canare a scăzut la 9 200 (26%), iar depistările de-a lungul peninsulei spaniole și din Insulele Baleare a scăzut, de asemenea (-23%). Frontex a desfășurat o operațiune comună Hera 2008 în Oceanul Atlantic, în apropiere de coasta vest-africană. Operațiunile comune Minerva 2008 și EPN-Indalo 2008 au acoperit Marea Mediterană Occidentală. (Vezi schema de mai jos)

Schema 1.2. Situația privind șederile ilegale pe teritoriul Uniunii Europene 2010

În 2009, statele membre au emis în total circa 140 000 de refuzuri de intrare la frontierele externe ale Uniunii Europene. Această cifră reprezintă o scădere de 11% în comparație cu 2008. Analiza arată că scăderea se datorează unui număr mai mic de refuzuri de intrare la frontierele terestre dintre Polonia și Ucraina și dintre Polonia și Belarus, în urma scăderii traficului regulat datorită introducerii cerințelor mai stricte pentru obținerea vizei odată cu intrarea Poloniei în spațiul Schengen, în decembrie 2007. În total, refuzurile de la frontierele terestre estice ale Uniunii Europene au însumat 30 000.

Refuzurile de intrare s-au divizat aproximativ egal între frontierele terestre (în jur de 60 000) și cele aeriene (în jur de 65 000), în timp ce la frontierele maritime numărul acestora a fost mult mai mic (6 700). În plus, Spania a raportat 400 000 de refuzuri de acordare a permisiunii de intrare la frontiera sa terestră cu Marocul, în Ceuta și Melilla.

Frontierele aeriene și întâmpinarea amenințărilor contemporane

Frontierele aeriene ale statelor sunt cele mai sigure, deoarece este foarte dificil pentru imigranții ilegali să ajungă altfel într-un aeroport internațional în cazul în care actele lor nu sunt corespunzătoare, iar statutul lor va fi întotdeauna verificat.

Presiunea migratorie asupra frontierelor Europei va crește pentru că numărul statelor care eșuează crește și el, acolo unde un amestec de incompetență, incertitudine a drepturilor de proprietate, conflicte interne, anarhie politică și regimuri represive au creat condiții intolerabile pentru populația locală.

Deși Uniunea Europeană a susținut unele state facilitându-le transmiterea datelor referitoare la pasageri, prin întocmirea de înțelegeri formale: SUA (2004, 2007), Canada (2005) și Australia (2008), a renunțat deocamdată la construirea unui mecanism propriu. Acesta nu înseamnă că nu au fost încercări de realizare a unui astfel de concept, dar un număr semnificativ de impedimente s-au ivit în calea conceperii sale efective.

Sectorul de frontieră care a înregistrat cel mai mare număr de refuzuri de intrare a fost frontiera aeriană a Regatului Unit, cu 17600 de refuzuri sau 13% din total. Totuși, cifrele din Regatul Unit includ refuzuri de intrare atât în ceea ce privește zboruri din exteriorul Uniunii Europene, cât și din interiorul acesteia. Frontiera aeriană spaniolă a raportat al doilea volum ca mărime de la frontiera aeriană, cu 13600 de refuzuri.

Depistările de ședere ilegală oferă o indicație în ceea ce privește destinațiile finale și mișcările secundare ale migraților ilegali de pe teritoriul Uniunii Europene. Datele transmise de statele membre sugerează că numărul de persoane depistate care locuiesc ilegal pe teritoriul Uniunii Europene a crescut cu aproximativ 15%. Doar în opt state membre s-au raportat nouăzeci de procente din depistările de ședere ilegală.

În vârful clasamentului se situează Franța (81200) și Spania (77000), care reprezintă 40% din numărul de depistări și care au înregistrat cea mai mare creștere între anii 2008 și 2009. Un al doilea grup de state membre din care fac parte Italia și Grecia a raportat puțin sub 50000 de depistări pentru fiecare dintre state. Un al treilea grup format din Portugalia, Regatul Unit, Belgia și Suedia a raportat un număr de depistări de ședere ilegală care variază între 20000 și 30000. Alte state membre au raportat sub 10000 de depistări.

Scurta vedere asupra situației curente a frontierelor Uniunii Europene confirmă forma (încă) fragmentată a mecanismelor de protecție: structurile naționale încă domină peisajul și sunt relativ puține elemente care poartă marca Uniunii Europene. Nici clarificarea stadiului frontierelor și nici stabilirea autorității centrale nu au fost realizate, autoritatea centrală lipsită de control în carambolul de segmente de frontiere naționale, lăsând la o parte comanda comună a trupelor și asigurarea ordinii la frontieră. (Vezi schema de mai jos)

Schema 1.3. Hartă cu principalele direcții de manifestare ale imigrației ilegale în UE 2010

Politica europeană de bună vecinătate

Arhitectura politici europeane de bună vecinătate

Amenințările cu care se confruntă Europa în materie de securitate au multiple fațete, sunt corelate, complexe și capătă un caracter din ce în ce mai internațional în ceea ce privește impactul lor și caracterul tot mai indisociabil al securității interne și externe. Nici un stat membru nu își poate asigura securitatea de unul singur. Aproape nouă din zece cetățeni ai Uniunii Europene (UE) consideră că aspectele privind securitatea ar trebui abordate nu doar la nivel național, ci și la nivelul UE. Criza financiară internațională, schimbările climatice sau diversele conflicte internaționale au făcut obiectul unei reacții europene rapide și eficiente, care a plasat adesea Uniunea într-o poziție de prim-plan pe scena politică internațională. Procesul de ratificare a Tratatului de la Lisabona, încetinit ca urmare a rezultatului negativ al referendumului irlandez din primăvara lui 2008, a fost relansat cu ocazia Consiliului European din decembrie 2009.

În acest context, unul dintre principalele obiective ale Europei este de a-și păstra valorile privind societatea deschisă și libertățile civile, răspunzând totodată la amenințările tot mai mari la adresa securității. În același timp, Europa trebuie să își protejeze economia și competitivitatea împotriva unei amenințări tot mai mari de perturbare a infrastructurilor sale economice de bază, inclusiv a activelor sale industriale și a rețelelor de transport, energie și informații.

Punerea în aplicare a unei politici de securitate în Europa necesită un ansamblu complet de instrumente care să cuprindă aplicarea legii, aspecte privind informațiile, justiția, finanțele și tehnologia. Într-o lume în schimbare continuă și din ce în ce mai tehnologizată, garantarea securității fără a beneficia de susținerea cunoașterii și a tehnologiei este aproape imposibilă. Cercetarea și inovarea în domeniul securității oferă măsuri și soluții practice pentru punerea în aplicare a politicilor. Soluțiile noi în materie de securitate ar trebui să ofere modalități de sporire a securității cetățenilor noștri fără a crea dificultăți suplimentare și inutile în viața de zi cu zi a acestora.

Abordarea acestui subiect derivă din necesitatea clarificării a ceea ce înțelegem noi în momentul când folosim termenii securitate, securitate națională și securitate europeană, deoarece lucrările de specialitate sunt, pe cât de numeroase, pe atât de diversificate în nuanțarea opiniilor. Atunci când căutăm o bibliografie conceptuală adecvată despre securitate, observa profesorul Barry Buzan, constatăm că nu există o școală de gândire coerentă.

Tehnologia facilitează detectarea traficului de materiale periculoase. Acest lucru este valabil și pentru controalele la frontieră, pentru a-i împiedica pe imigranții ilegali, traficanții de ființe umane, traficanții de droguri și pe teroriști să profite de eliminarea controalelor la frontierele interne în spațiul Schengen. Soluțiile și sistemele inovatoare și sofisticate vor permite eliminarea posibilităților de falsificare a documentelor de identitate, mai ales prin utilizarea datelor biometrice la vize, pașapoarte, permise de reședință și alte documente.

De cele mai multe ori, în limbajul curent, termenul securitate, iar în lucrările de specialitate chiar conceptul securitate, are conotația de protecție a stării de securitate individuală sau colectivă. De aceea conceptul securitate înglobează atât întreaga paletă a problematicii teoretice legate de starea individuală și colectivă de pace și calm, cât și cea a factorilor care concură la asigurarea protecției împotriva amenințărilor la adresa acesteia.

Studiile de securitate din anii '70, deși nu au luat amploare în acea perioadă, sunt deosebit de importante pentru a înțelege evoluția ulterioară a acestui domeniu: este prima dată când, fără a face referire la sfârșitul Războiului Rece, specialiștii în științe umane au avansat ideea că sistemul internațional va fi supus, în viitorul apropiat, unui proces amplu de transformare radicală. Globalizarea a consolidat piața internațională a crimei ca răspuns la cererea și oferta de produse.

Comisia a sporit considerabil resursele dedicate cercetării și inovării în domeniul securității. Cel de-al 7-lea Program-cadru pentru cercetare și dezvoltare tehnologică (FP7) acordă o mare importanță dezvoltării tehnologiilor necesare pentru a asigura securitatea cetățenilor împotriva amenințărilor, precum terorismul și criminalitatea, catastrofele naturale și accidentele industriale, respectând totodată drepturile fundamentale ale omului și luând în considerare aspectele legate de societate. De asemenea, acest program va contribui la structurarea și coordonarea eforturilor de cercetare la nivel național și european. Programul-cadru privind justiția, libertatea și securitatea, „Securitatea și apărarea libertăților”, se concentrează asupra cooperării operaționale și analizei decizionale în domeniul prevenirii și combaterii criminalității și a terorismului. Investiția publică este esențială pentru sectorul securității. Publicul și organizațiile guvernamentale vor fi deseori utilizatorii finali ai aplicațiilor și tehnologiilor de securitate. În general, sectorul public trebuie să se implice mai activ în dezvoltarea unei piețe mai structurate și mai eficiente a securității.

Metoda arhitecturală comunitară, inspirată de Jean Monnet și concretizată instituțional prin Tratatele de la Roma și Paris, a creat un model de integrare care reprezintă o combinație între toate variantele și formulele istorice anterioare, în efortul de a stabiliza Europa din punct de vedere politic, economic și social, respectând atât nevoia de identitate și autonomie a părților constitutive, cât și pe aceea de centralizare, derivată din rațiuni preponderent economice.

Sectorul privat joacă, și el, un rol un important: dezvoltarea unor capacități de securitate corespunzătoare necesită o bază industrială puternică și competitivă, care depinde la rândul ei de identificarea necesităților consumatorilor pentru care sunt create noile produse, sisteme și servicii. Există o serie de aspecte transversale care trebuie abordate pentru a dezvolta o astfel de bază industrială competitivă și a răspunde necesităților sectorului public și ale cetățenilor în materie de securitate. Acestea includ ameliorarea modului de funcționare și corelare a sistemelor, în principal prin elaborarea unor standarde comune, schimbul de cele mai bune practici și contribuția la reflecția privind îmbunătățirea proceselor de achiziții, coordonarea programelor naționale și europene de cercetare în domeniul securității, stimularea implicării întreprinderilor mici și mijlocii în lanțul de aprovizionare, implicarea utilizatorilor finali și formularea unei strategii de cooperare internaționale.

Programul de la Stockholm reconsideră parametrii de manifestare a politicilor europene, libertatea, securitatea și justiția fiind definite ca valori cheie care constituie componente majore ale modelului societății europene. Ele se numără printre pietrele de temelie ale modelului de integrare europeană. Uniunea Europeană a instituit deja pentru cetățenii săi o piață unică, o uniune economică și monetară și capacitatea de a face față provocărilor politice și economice globale. Ea a realizat, de asemenea, progrese importante în stabilirea unui spațiu al libertății, al securității și al justiției; prioritatea momentului este de a plasa cetățeanul în centrul de interes.

Dezvoltarea și punerea în aplicare a unei strategii eficiente de cercetare în materie de securitate necesită, prin urmare, participarea tuturor părților interesate relevante din sectorul privat și cel public, atât la nivel național, cât și la nivel european.

În acest context, obiectivele specifice ale dialogului public-privat în cercetarea și inovarea în domeniul securității sunt:

de a mobiliza toate părțile interesate relevante pentru a discuta aspecte de interes comun, transversal, pentru a facilita evaluarea punctelor forte și a resurselor diferențiate ale acestora, pentru a identifica domeniile pentru eventuale sinergii; sau de a stabili programe comune;

de a identifica propuneri pentru crearea unei agende strategice de cercetare și inovare în domeniul securității, cu participarea părților interesate la nivel național și european, conținând o viziune comună și clară asupra priorităților și necesităților cercetării europene în domeniul securității;

de a face schimb de idei, opinii și cele mai bune practici pentru a utiliza în modul cel mai eficient capacitățile existente și a ameliora utilizarea tehnologiilor în domenii legate de securitate, de exemplu, printre altele, prin folosirea în modul cel mai eficient a diferitor instrumente de finanțare pe durata perioadei actuale de programare financiară.

Comisia preconizează că înființarea unui forum pentru dezvoltarea unui dialog public-privat privind cercetarea și inovarea în domeniul securității din UE va fi principalul instrument pentru a atinge aceste obiective . Acest Forum european pentru cercetare și inovare în domeniul securității (European Security Research and Innovation Forum, denumit în continuare ESRIF) este menit să se bazeze pe activitatea desfășurată deja de Grupul personalităților și Consiliul consultativ european de cercetare în domeniul securității (CCECS).

Scopul prezentei comunicări este de a sublinia principiile agendei europene de cercetare în domeniul securității și de a evidenția importanța unui dialog public-privat structurat privind cercetarea și inovarea europeană în domeniul securității . Această comunicare dorește să pună bazele unei încrederi reciproce și să deschidă calea unei mai bune integrări a inițiativelor comunitare în materie de securitate.

Viziuni comune asupra priorităților și necesitățil cercetării europene în domeniul securității

Unul dintre cei mai importanți parteneri ai NATO este, în prezent, Uniunea Europeană. În ultimul deceniu, Uniunea Europeană s-a confruntat cu necesitatea de a completa, printr-o strategie de securitate proprie, obiectivele Tratatului de la Maastricht.

Astfel, la sfârșitul anului 2003, a fost lansată Strategia de Securitate Europeană, document ce are ca punct de pornire premisa ce afirmă că răspunsul la riscurile, pericolele și amenințările la adresa securității europene trebuie adaptat fiecărui tip al acestora, aplicându-se o strategie multifațetată și o abordare comprehensivă.

Strategia Solana, așa cum mai este denumit acest document, identifică unele amenințări, dar și vulnerabilități, pe care, însă, le enumeră, fără a le explica. Acestea derivă din dezvoltările politice, economice, demografice, ecologice, științifice și tehnologice și nu sunt neapărat exploatate împotriva unei țări.

Astfel, Strategia identifică drept vulnerabilități: încălzirea globală și dependența energetică a Europei, dar și elemente ce pot fi categorisite mai degrabă riscuri și pericole.

Uniunea Europeană a răspuns necesității de promovare a unei cercetări mai aprofundate în domeniul securității prin două programe-cadru de șapte ani în acest domeniu, cu un buget total de 2,135 milioane de euro pentru perioada 2007-2013. Acestea sunt FP7, care include subiectul securității, și Programul-cadru al UE privind „Securitatea și apărarea libertăților”. Se caută o abordare coerentă a acestor două programe pentru a asigura convergența diferitor tipuri de activități de cercetare. În prezent, pot fi distinse două tipuri de activități în materie de securitate.

Cu un buget de 1,4 milioane de euro, capitolul dedicat securității din cadrul celui de-al 7-lea Program-cadru vizează elaborarea tehnologiilor folosite la crearea capacităților necesare pentru lupta împotriva terorismului și criminalității, pentru controlul la frontieră, protecția infrastructurilor critice și gestionarea riscului. Capitolul dedicat securității s-a bazat pe recomandările Grupului personalităților (GoP) și ale Consiliului consultativ european de cercetare în domeniul securității (CCECS). CCECS se baza, la rândul său, pe filosofia dialogului public-privat, care îi include pe utilizatorii finali, și a contribuit la formularea activităților de cercetare în cadrul FP7. Această activitate este o continuare a „Acțiunii de pregătire privind cercetarea în domeniul securității” (PASR) lansată de Comisie în 2004, cu un buget total de 45 milioane de euro.

De asemenea, au avut loc activități importante de cercetare în domeniul securității în cadrul capitolului „Tehnologia informației și comunicării” (TIC) din FP. În FP6, bugetul dedicat cercetării în domeniul securității TIC era de 150 de milioane de euro și 90 de milioane de euro au fost alocați deja primilor doi ani ai FP7.

Activitățile legate de securitate sunt reglementate în prezent de programul-cadru privind „Securitatea și apărarea libertăților” care include două programe specifice, și anume:

prevenirea, pregătirea și consecințele gestionării riscurilor terorismului și a altor riscuri legate de securitate; și

prevenirea și combaterea criminalității.

Bugetul prevăzut pentru aceste programe pentru perioada 2007-2013 se ridică la 745 milioane de euro.

Au fost efectuate analize decizionale pe termen scurt în cadrul instrumentelor de finanțare disponibile pentru politicile de securitate. Acestea au inclus, în trecut, Programul AGIS, destinat să sprijine cooperarea între organizațiile responsabile de aplicarea legislației, magistrați și profesioniști din statele membre ale UE și din țări candidate în domeniul criminalității și al luptei împotriva acesteia. Acest program s-a desfășurat din 2003 și până la sfârșitul anului 2006, cu un buget de circa 59 milioane de euro.

Aderarea la spațiul Schengen presupune crearea unui cadru general pentru o abordare unitară la toate nivelurile (legislativ, instituțional, financiar și pregătire).

Unul din aspectele avute în vedere este revizuirea permanentă a Planului de Acțiune Schengen. Planul de Acțiune Schengen 2007 reprezintă o variantă revizuită a Planului de Acțiune Schengen, prezentat de autoritățile române în 2006. Această revizuire a fost determinată de evoluțiile acquis-ului relevante la nivel european și de progresele legislative, instituționale și operative în domeniile descrise de Planul de Acțiune Schengen și a fost realizată pentru actualizarea informațiilor referitoare la situația implementării acquis-ului.

Conform Tratatului de Aderare, România va beneficia, în perioada 2007-2009, de o sumă de 559.8 milioane Euro pentru Facilitatea Schengen și pentru Facilitatea pentru fluxuri monetare (Cash-flow Facility).

Alocările pentru România pentru cele două facilități sunt defalcate pe ani după cum urmează:

– 297,2 milioane Euro în 2007

-131,8 milioane Euro în 2008

-130,8 milioane Euro în 2009

Conform Protocolului privind condițiile și aranjamentele referitoare la admiterea României în Uniunea Europeană, cel puțin 50% din sumele menționate sunt destinate finanțării acțiunilor la noile frontiere externe ale Uniunii pentru punerea în aplicare a acquis-ului Schengen și a controalelor la frontiera externă.

Extinderea Uniunii Europene a determinat o și mai mare diversitate a structurilor administrative și o lărgire fără precedent a responsabilităților ce revin la nivel național în toate domeniile cuprinse în aria de securitate. Concepția europeană asupra securității este subliniată și de Declarația Comună pentru Integrarea Apărării Europene (2004), ce subliniază rolul cooperării și consensului în realizarea și conservarea securității (realizarea consensului asupra rolurilor și responsabilităților din cadrul structurilor NATO și UE și a unor planuri comune de dezvoltare a capabilităților necesare implementării Forței de Răspuns a NATO și a grupărilor de luptă inter-arme ale Uniunii Europene).

Cooperare internațională

Teoria sociologică a lui William Isaac Thomas referitoare la analiza de situație poate fi utilizată și în studiile de securitate. Cunoscutul său citat, dacă un individ definește o situație ca fiind reală, aceasta devine reală prin consecințele sale, are o largă aplicabilitate în analizele de pericol, amenințare, risc și/sau vulnerabilitate, întrucât definirea conceptelor enumerate implică și o latură subiectivă. Acțiunile umane capătă înțeles pentru noi doar dacă suntem conștienți de faptul că toate sensurile sunt construite prin definiții rezultate din experiența perceptivă a individului uman. În consecință, oamenii răspund nu doar la aspectele obiective ale unei situații, ci și la cele subiective.

De asemenea, această valoare socială urmează a fi definită într-o viitoare lege a securității naționale în termenii următori: Securitatea națională a României este starea națiunii, a colectivități sociale, a cetățenilor și a statului, fundamentată pe prosperitatea economică, legalitate, echilibru și stabilitate socio-politică, exprimată prin ordinea de drept și asigurată prin acțiuni de natură economică, politică, socială, juridică, militară, informațională și diplomatice, în scopul exercitării neîngrădite a drepturilor și libertăților cetățenești, manifestare deplină a libertății de decizie și de acțiune a statului, a atributelor sale fundamentale și a calității de subiect de drept internațional.

Din această definiție rezultă că sintagma siguranță națională ca valoare socială cuprinde două dimensiuni: una internă și una externă. Dimensiunea internă se referă exclusiv la instituțiile implicate, la politicile și programele implementate de acestea în scopul unei administrări eficiente a stării de securitate pe plan intern; securitatea externă integrează securitatea internă a cetățenilor români în contextul internațional.

Conceptul securitate mondială (numit și securitate globală sau securitate internațională), în lucrările de specialitate, definește acea stare a sistemului de relații internaționale în care toate statele lumii se află la adăpost de orice agresiune, act de forță sau de amenințare cu forța în raporturile dintre ele, de orice atentat la adresa independenței și suveranității lor naționale sau a integrității lor teritoriale, sau care presupune eliminarea războiului ca mijloc de reglementare a disputelor.

Conceptul securitate europeană, conform dicționarelor și multor lucrări de specialitate, exprimă aceeași idee privind crearea unor mecanisme în relațiile interstatale care să conserve valorile fundamentale ale statelor. În principal, aspectul care diferențiază acest concept de cel al securității mondiale este legat de factorul spațiu, care este redus la limitele continentului.

Cercetarea europeană în domeniul securității are o dimensiune mondială, ceea ce înseamnă că Europa trebuie să fie deschisă dialogului cu țări terțe privind cercetarea și inovarea în domeniul securității.

FP7, „cel de-al Șaptelea Program-Cadru pentru Cercetare și Dezvoltare Tehnologică”, prevede o participare mai activă a cercetătorilor și a instituțiilor de cercetare din toate țările partenere ale Cooperării internaționale și din țările industrializate, fiind prevăzute restricții în ceea ce privește anumite aspecte confidențiale.

De asemenea, pot participa la cercetarea în domeniul securității din cadrul FP7 persoane juridice din țările asociate, cu aceleași drepturi și obligații ca și statele membre.

Implicarea țărilor terțe va oferi alte puncte de vedere și va asigura coerența între Agenda comună de cercetare și inovare în domeniul securității și activitățile de cercetare în domeniul securității din alte părți ale lumii.

Intrarea în vigoare a celor două programe-cadru ale UE sporește substanțial resursele dedicate securității și cercetării în domeniul securității și va consolida cooperarea și sinergiile.

Promovarea spațiului de justiție, libertate și securitate în UE prin cercetarea în domeniul securității

Unul dintre obiectivele majore ale politicilor de securitate ale UE este de a preveni, de a detecta, de a răspunde și de a asigura recuperarea de pe urma amenințărilor la adresa securității teritoriului UE, populației sau infrastructurilor critice. UE desfășoară o serie de activități legate de securitate în diferite domenii politice, precum justiția, libertatea și securitatea, cercetarea, transporturile și energia, societatea informațională, mediul, sănătatea și protecția consumatorilor, precum și relațiile externe. Odată cu apărarea drepturilor cetățenilor UE la securitate, Uniunea promovează și protejează libertatea de a lucra și de a călători pe întreg teritoriul UE, supremația legii, libertatea de exprimare și de asociere, dreptul la viața privată și protecția datelor cu caracter personal, precum și dreptul la un proces echitabil. Cercetarea în domeniul securității poate contribui atât la apărarea securității, cât și la protecția datelor cu caracter personal. Un dialog public-privat în cercetarea și inovarea în materie de securitate poate fi deosebit de relevant în următoarele domenii:

Sporirea securității infrastructurilor și a serviciilor de utilități publice

Provocarea constă în a proteja infrastructurile critice și serviciile de utilități publice împotriva daunelor, distrugerii sau perturbării ca urmare a unor acte teroriste deliberate, catastrofe naturale, neglijență, accidente sau piraterie informatică, activități criminale și comportament răufăcător. Este necesară elaborarea unor soluții tehnologice eficiente. La 12 decembrie 2006, Comisia Europeană a adoptat o Comunicare privind un Program european pentru protecția infrastructurii critice (EPCIP) și o propunere de Directivă privind identificarea și desemnarea infrastructurilor critice europene.

Crima organizată și terorismul

Pentru a depista și a urmări activitățile de crimă organizată și de terorism, trebuie elaborate metode securizate pentru schimbul de informații și de fonduri. Acestea includ comunicațiile securizate și reglementarea infrastructurilor de informații, adică a intranetului. În ceea ce privește armele teroriste, depistarea, localizarea, urmărirea, identificarea și neutralizarea CBRNE (explozibile și substanțe chimice, biologice, radiologice, nucleare) și a armelor de radiofrecvență sunt prioritare. Operatorii publici și privați trebuie să lucreze la sporirea securității explozibilelor fabricate legal, pentru a-i împiedica pe teroriști să folosească explozibile improvizate. Comisia va adopta în curând un plan de acțiune al UE pentru siguranța și securitatea explozibilelor și a detonatoarelor.

Abordarea subiectului implicării Uniunii Europene în problematica securității pornește de la studierea atentă a raportului globalizare – securitate, care arată o ignorare îndelungată a elementului de securitatea stare motivată, evident, de implicațiile și responsabilitățile economice ce derivă și, de aici, a individului și comunităților de către procesul vast al globalizării.

Existența modernă a națiunilor și a statelor presupune un permanent avans al cunoașterii, capacitatea de a analiza și prognoza, spirit de adaptare și acțiune anticipativă. In acest context, realizarea securității în multiplele ei ipoteze reprezintă o condiție obligatorie a supraviețuirii și dezvoltării sistemelor social-politice.

Acțiunile teroriste sunt imprevizibile și pot apărea oriunde, oricând și să aibă diverse anverguri. Atentatele de la 11 septembrie 2001 reprezintă cel mai bun exemplu asupra cum pot să se manifeste acțiunile teroriste. În privința armelor de distrugere în masă controlul lor este tot mai dificil datorită accesului ridicat la tehnologiile care stau la baza producerii acestora. Armelor nucleare au cele mai devastatoare rezultate, dar au și cea mai scumpă tehnologie de producere.

Toate strategiile de securitate cuprind măsuri pentru combaterea terorismului și atacurilor cu arme de distrugere în masă. Acestea sunt niște obiective greu de atins datorită faptului că sunt niște fenomene care nu pot fi controlate.

Securitate și societate

Tehnologia este un instrument important în prevenirea, gestionarea și atenuarea eventualelor amenințări la adresa securității societăților europene. Însă acest instrument funcționează doar în asociere cu dispoziții organizaționale și cu intervenția oamenilor. Astfel, pentru a completa cercetarea în materie de tehnologii, este necesar studiul unor aspecte politice, sociale și umane.

Sistemele de prelucrare a datelor trebuie să se afle în serviciul cetățenilor. Oricare ar fi cetățenia sau reședința persoanelor, aceste sisteme trebuie să respecte drepturile și libertățile lor fundamentale, în special dreptul la viață privată, și să contribuie la progresul economic și social, la dezvoltarea comerțului și la bunăstarea persoanelor. Viitoarele evoluții tehnologice ar trebui să sporească gradul de protecție a datelor cu caracter personal și a vieții private, oferind totodată mijloacele necesare pentru o aplicare transparentă și responsabilă a legislației. În această privință, evoluția tehnologiilor menite să sporească protecția vieții private este calea care trebuie urmată în dialogul public-privat.

Supravegherea inteligentă și îmbunătățirea controalelor la frontieră

Securitatea frontierelor trebuie abordată în contextul gestionării integrate a frontierelor, care garantează circulația persoanelor și schimburile comerciale legitime, sprijinind astfel sistemul Schengen, eforturile autorităților naționale și cele ale FRONTEX, agenția europeană pentru frontierele externe ale Uniunii Europene. Convergența sistemelor de gestionare a informației, interoperabilitatea acestora, formarea și difuzarea „în cascadă” a celor mai bune practici trebuie să continue. Este esențială legătura cu standardizarea, adoptarea dispozițiilor legislative și de reglementare, precum și testarea, evaluarea și certificarea aferente. În ceea ce privește imigrarea ilegală, obiectivul este de a dezvolta soluții noi, fiabile și flexibile pentru identificarea circulațiilor ilegale, fără a împiedica în mod incorect fluxul mare de călători și vehicule care se deplasează în scopuri legale.

În materie de trafic de droguri, de arme și de substanțe ilegale, obiectivul este de a dezorganiza rețelele, contribuind totodată la trasabilitate, securitatea lanțurilor de aprovizionare cu bunuri și standardizarea rețelelor logistice, la găsirea unor soluții mai eficiente și mai puțin costisitoare, precum și de a căuta modalități de reducere a costurilor unitare și a timpului de depistare.

Tehnologiile existente limitează supravegherea anumitor porțiuni ale frontierelor externe, de exemplu a zonelor costiere și nu servesc la detectarea și localizarea ambarcațiunilor mici, folosite pentru transportul ilicit al persoanelor, drogurilor etc. în spațiul Schengen. Cercetarea și evoluția tehnologică ar trebui să se concentreze asupra mijloacelor tehnice de supraveghere (de exemplu vehiculele aeriene fără pilot, sateliți).

Restabilirea securității în situații de criză

Trebuie să garantăm că guvernele, serviciile de urgență și societățile sunt mai bine pregătite pentru a face față unor catastrofe imprevizibile, folosind soluții noi, inovatoare și accesibile. Provocarea constă, de asemenea, în îmbunătățirea instrumentelor, a infrastructurilor, a procedurilor și a cadrului organizațional pentru a reacționa mai bine și a restabili situația în mod mai eficient atât în timpul incidentului, cât și după consumarea acestuia.

Competitivitatea industriei europene în materie de cercetare în domeniul securității

Piața securității este complexă și eterogenă și are aplicații civile și de apărare. Tehnologiile și soluțiile în materie de securitate sunt parte integrantă și sunt elaborate în cadrul unei palete vaste de industrii, de exemplu transporturi, energie, mediu, societate informațională, telecomunicații, sănătate. Aceasta va permite, de asemenea, întreprinderilor mici și mijlocii să se implice în piața emergentă a securității.

Standardizarea, efectuată în conformitate cu regulile concurențiale relevante, s-a dovedit a fi un instrument eficient pentru aplicarea coerentă și eficientă a legislației europene în cadrul unei game largi de politici ale UE.

O piață a securității mai puternică și mai coerentă va contribui la creșterea și susținerea procesului de la Lisabona.

Necesitatea stabilirii unei legături între cercetarea în domeniul securității și părțile interesate din sectorul public și privat

Există o serie de aspecte care trebuie abordate în acest sens:

Dialogul între cererea și oferta de tehnologii și soluții de securitate trebuie consolidat, pentru a beneficia de o viziune comună și clară asupra necesităților și priorităților în materie de cercetare în domeniul securității la nivel european.

Resursele dedicate cercetării în domeniul securității sunt dispersate între nivelurile regional, național și european, precum și între părțile interesate din sectorul public și privat: o coordonare bună va permite exploatarea la maximum a capacităților existente și intensificarea schimbului de informații pentru a evita suprapunerile inutile și a îmbunătăți cooperarea, de exemplu în ceea ce privește aspectele transfrontaliere cum este siguranța în aeroporturi, detectarea explozibilelor lichide etc.

Este necesară o mai bună cooperare internațională în anumite domenii.

Este necesară colaborarea cu organisme europene, cum sunt Europol, FRONTEX, Agenția Europeană de Apărare, precum și cu organizații internaționale (de exemplu, UNICRI).

Trebuie îmbunătățite sinergiile între diferitele elemente ale securității europene (politici, punere în aplicare, standardizare, cercetare și alte activități conexe) la nivel național și european.

Utilizatorii finali sunt implicați deseori doar în etapele finale ale proiectelor de cercetare: cercetarea ar trebui să fie pluridisciplinară și să-i implice pe utilizatorii finali și pe furnizori de la bun început.

Trebuie îmbunătățită difuzarea și exploatarea rezultatelor cercetării.

Este necesar să se îmbunătățească disponibilitatea și accesul la cercetarea de calitate la nivelul UE.

Cercetarea în domeniul securității va conduce la dezvoltarea de noi sisteme și procese. Impulsul va fi dat de dezvoltarea standardelor europene pentru care organizațiilor europene de standardizare ar trebui să li se confere, după caz, mandate de standardizare.

Aceste obiective ar trebui să fie stabilite în mod clar într-o foaie de parcurs, să fie promovate intens și să beneficieze de maximă vizibilitate.

Utilizarea bazelor de date existente, precum CORDIS – Serviciul comunitar de informare privind cercetarea și dezvoltarea (http://cordis.europa.eu), va permite rapid susținerea obiectivelor ESRIF în materie de schimb de idei, difuzare a informațiilor și promovare a rezultatelor cercetării.

Politici privind cooperarea transfrontalieră

În general, termenul „frontieră” este asociat și folosit în mai multe domenii ale științei, cum ar fi spre exemplu domeniul istoric (frontierele istorice), domeniul geografic (frontiere naturale) domeniul filozofic sau în unele cazuri chiar și în cel al literaturii științifico-fantastice (frontierele cunoașterii). Cu toate acestea, mai ales în contextul actual al propagandei și promovării pe scară largă a noilor strategii geopolitice, termenul de frontieră este perceput de către majoritatea oamenilor ca fiind asociat cu forma politico-administrativă a organizării statale – frontiera de stat.

Ce este și ce reprezintă frontiera de stat?

Majoritatea celor care se gândesc la frontiera de stat au într-o primă fază reprezentarea unei limite fizice artificiale, a unei bariere, care a fost creată de către un anume stat cu scopul de a-și proteja suveranitatea asupra unui spațiu geografic. În realitate, frontiera de stat este o linie imaginară care delimitează teritoriul statului respectiv (solul, subsolul, spațiul aerian, apele de frontieră și marea teritorială) de teritoriul altor state sau de marea liberă.

Delimitarea este realizată, în principiu, prin tratatele, acordurile sau convențiile pe care le încheie statul în cauză cu fiecare stat vecin sau – cum este cazul mării teritoriale – prin act unilateral, dar cu respectarea în ambele situații a prevederilor normelor de drept internațional cu privire la stabilirea frontierelor. În cadrul acestor tratate, acorduri sau protocoale sunt precizate direcțiile și dispunerea generală a frontierei, urmate de o descriere a traseului, traseu care este transpus și pe o hartă ce constituie anexă a documentului juridic.

După realizarea delimitării se procedează la demarcarea frontierei. Activitatea de demarcare constă în efectuarea măsurătorilor în teren și în stabilirea traseului frontierei prin repere topografice. Ulterior se procedează la marcarea acesteia prin instalarea în teren a unor semne de frontieră care pot fi borne, piloni, stâlpi de frontieră, balize și semne „triplex confinium”. Activitățile de demarcare și marcare a frontierei de stat se realizează în teren de către comisii mixte formate din reprezentanții autorizați ai statelor limitrofe.

Odată trasată, frontiera necesită a fi protejată de o serie de norme care trebuie să reglementeze modul de desfășurare a activităților ce se desfășoară în apropierea frontierei de stat sau care presupun trecerea acesteia. Problema este rezolvată prin nomele juridice interne – acestea reglementează desfășurarea activităților în apropierea frontierei de stat și prin intermediul lor se pot stabilii unele condiții de intrare pe teritoriul național – și prin documente juridice de drept internațional încheiate cu statele vecine, cu alte state sau comunități de state (cum este spre exemplu cazul vizelor).

Pe cale de consecință, frontiera unui stat reprezentată o „barieră” juridică și nicidecum una fizică. Cu toate acestea nu trebuie omisă voința politică a celor aflați la putere în statul respectiv care, cum este și firesc, trasează direcțiile de orientare strategică și determină legiuitorul în adoptarea unor norme subordonate acestei voințe.

Dacă abordăm problematica din perspectiva analizei sistemice observăm că frontiera, ca limită a suveranității teritoriale a unui stat, separă și unește, diferențiază și deschide în același timp. Sub acest aspect, cel mai bun exemplu în momentul de față îl constituie Uniunea Europeană. Astfel, frontiera în spațiul european, după adoptarea Actului Unic, a căpătat noi valențe care implică anumite antonime, cum ar fi:

uniune sau delimitare (frontiere interne – frontiere externe);

desființare sau securizare (libera circulație – restricționare);

deschidere sau închidere (cooperare transfrontalieră – embargo).

Așadar, frontiera de stat a României poate avea regim de frontieră internă sau de frontieră externă.

Schema 1.4. Reprezentarea frontierelor interne și externe ale României în 2010

Frontierele interne reprezintă frontierele comune terestre ale părților contractante, precum și aeroporturile pentru zborurile interne și porturile pentru liniile regulate de pasageri, care au ca punct de plecare sau ca destinație exclusivă alte porturi de pe teritoriile părților contractante, fără escale în porturi din afara acestor teritorii.

Regimul juridic al frontierei interne cuprinde reglementările cu privire la eliminarea controlului la frontiera comună sau în aeroporturile ori porturile deschise traficului internațional de persoane și de mărfuri, pentru persoanele, mărfurile și serviciile aparținând statelor părți la Acordul privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele lor comune, semnat la 14 iunie 1985, precum și la Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, adoptată la Schengen la 19 iunie 1990.

Regimul juridic al frontierelor interne se aplică la data stabilită prin decizie a Consiliului Uniunii Europene de eliminare a controalelor la frontierele interne.

Frontierele externe sunt reprezentate de frontiera terestră și pe apă, precum și aeroporturile și porturile părților contractante, dacă nu sunt frontiere interne.

Regimul juridic al frontierei externe cuprinde reglementările cu privire la frontiera de stat și legislația internă, care se aplică frontierelor comune terestre, aeroporturilor și porturilor deschise traficului internațional de persoane și de mărfuri, în relația cu statele cu care România nu are regim de frontieră internă.

Practic, prin noua geopolitică de integrare europeană „rolul frontierei s-a (…) schimbat; din barieră, ea devine puțin câte puțin un loc de întâlnire între realități diferite care descoperă posibilitatea complementarității dincolo de concepțiile rigide de suveranitate națională. Din acest moment ar fi de dorit, având în vedere noua situație care se conturează, ca puterile centrale (a se vedea parlamentele și guvernele statelor vecine – n.a.) să ia hotărârea de a lăsa regiunilor de frontieră o autonomie și mai ales să le permită să negocieze cu regiunile limitrofe ale celorlalte state în câteva domenii care le sunt specifice. Respectând normele legale ale fiecărei națiuni, există multe posibilități de a introduce corective pentru a atenua, sau chiar a elimina, efectul de frontieră.”

Toate aceste elemente caracteristice pentru orice frontieră din cadrul Uniunii Europene trebuie privite din perspectiva realizării unui deziderat major – crearea în cadrul Uniunii a unui „spațiu de libertate, securitate și justiție” înăuntrul căruia să se poată realiza o construcție economică modernă și viabilă. La rândul ei construcția economică vizează crearea unei piețe comune pentru toate statele membre.

Specialiștii în domeniu abordează conceptul de piață comună din perspective diferite. În sinteză, principalele enunțuri care sunt acceptate și care pot fi catalogate ca definiții ale pieței comune sunt:

un spațiu în care persoanele, mărfurile, serviciile și capitalurile să circule liber;

o piață regională cu un înalt grad de integrare și reglementare în cadrul Uniunii;

un mijloc de realizare a obiectivelor economice ale Comunității Europene;

un ansamblu de norme și mecanisme organizatorico-funcționale care să promoveze integrarea piețelor naționale ale statelor membre.

Dintr-o succintă analiză, indiferent de modul în care este formulat conceptul de piață comună, rezultă că îndeplinirea acestui obiectiv implică și presupune rezolvarea a cel puțin patru probleme de natură transfrontalieră, probleme care pot fi considerate ca fiind esențiale:

circulația persoanelor;

circulația mărfurilor;

circulația serviciilor;

circulația capitalurilor.

Așa cum preciza încă din 1998 profesorul Charles Ricq „principiul de bază al cooperării transfrontaliere este realizarea în ariile frontaliere a unor spații contractuale în scopul de a permite găsirea unor soluții comune la problemele similare, entitățile statale neignorând, față de colectivitățile lor periferice, particularitatea și specificul problemelor de vecinătate cu care acestea se confruntă. Acest fapt subliniază nevoia de a asigura nu numai perenitatea identităților regionale cât și necesitatea de a face să beneficieze procesul construcției europene de dinamismul și de geniul propriu colectivităților locale și regionale situate de o parte și de alta a unei frontiere.” Îmbrățișarea de către europeni a acestor idei a condus la implementarea unor programe pentru constituirea unor regiuni transfrontaliere.

În această direcție, principalul instrument internațional pe care îl reprezintă instituția cooperării transfrontaliere îl reprezintă unitățile/diviziunile politice și administrative ale statelor în cauză, cum ar fi: provincii sau regiuni pentru Italia, departamente sau regiuni pentru Franța, cantoane pentru Elveția, kreise sau landuri pentru Germania, nomos pentru Grecia, comunități autonome pentru Spania, regiuni administrative pentru Portugalia etc.

Regiunile transfrontaliere

Nu cu foarte mult timp în urmă printr-o regiune transfrontalieră se înțelegea „ … o regiune virtuală, înscrisă în geografie, istorie, ecologie, etnie, posibilități economice etc. dar blocată de suveranitatea statelor ce stăpânesc de o parte și de alta a frontierei.” Această definiție a constituit o provocare pentru statele europene care doreau realizarea unei uniuni reale, fapt pentru care au căutat soluții în vederea constituirii unor colectivități transfrontaliere relaționale care să aibă la bază o serie de instituții, dacă nu politice, cel puțin funcționale.

Un prim aspect în realizarea acestui obiectiv l-a reprezentat diminuarea „efectelor-frontieră”, efecte care rezidă din însuși funcțiile frontierei. Aceste funcții sunt:

politico-militare ca expresie a independenței și suveranității teritoriale;

de separare a sistemelor politice, economice, sociale și culturale;

de filtrare și selecție a circulației persoanelor, mărfurilor, serviciilor și capitalurilor;

de creare și acumulare a producției de bunuri și valori, servicii, locuri de muncă etc.;

de interpenetrare sau de divizare a culturilor și comportamentelor sociale;

de protecție în apărarea valorilor, a drepturilor și libertăților înscrise în constituțiile fiecărui stat.

Așa cum rezultă dintr-o analiză sintetică cele mai importante efecte negative ale frontierei asupra regiunilor transfrontaliere din Europa sunt:

dezechilibrele economice generate de dezvoltarea diferențiată a statelor învecinate;

distanțele culturale relativ mari ca urmare a sistemelor socio-culturale diferite;

caracteristicile politice diferențiate de interesele diferite ale partidelor aflate la putere.

Pornind de la cele prezentate anterior, într-o nouă concepție europeană, termenul de regiune transfrontalieră însumează cel puțin trei elemente definitorii:

delimitarea mai mult sau mai puțin clară a arealului geografic ce caracterizează regiunea transfrontalieră;

stabilirea colectivităților și al instituțiilor implicate;

identificarea relațiilor ce se pot stabili între acestea și găsirea soluțiilor de optimizare a activităților de interes comun.

Delimitarea spațială a unei regiuni transfrontaliere s-a făcut pe baza a trei dimensiuni clasice:

zone;

poli;

structuri administrativ-teritoriale organizate pe principii politice.

Conceptul de regiune transfrontalieră nu este cu totul străin de evoluția istorică a statului în general; în special în Europa vestică noțiunea de regiune a avut în decursul timpului multiple înțelesuri, ceea ce face ca reglementarea sa juridică să fie variată și extrem de diversă chiar și în zilele noastre.

Zonele frontaliere sunt reprezentate de acele zone care se situează de o parte și de cealaltă a frontierei dintre două state, cu adâncimi variabile – stabilite prin acorduri bilaterale -, în care sunt înglobate localitățile a căror teritoriu este cuprins în această adâncime.

În ceea ce privește acordurile bilaterale pentru stabilirea adâncimilor acestea prevăd adâncimi de 10 la 50 km, măsurate în linie dreaptă începând de la frontiera unui stat. Spre exemplu, Franța a stabilit cu Părțile Contractuale limitrofe ca zona frontalieră să nu depășească în profunzime 20 km de o parte și de alta a frontierei comune, în timp ce acordul bilateral franco-belgian definește două zone: prima privilegiată – înglobând localitățile situate pe o adâncime de 10 km – și cealaltă ordinară – care cuprinde localitățile situate până la adâncimea de 20-25 km de o parte și de cealaltă a frontierei.

În cadrul acestei zone sunt stabilite condițiile în care se poate desfășura „micul trafic de frontieră” și facilitățile acordate „muncitorilor frontalieri”.

Consiliul Europei a definit muncitorul frontalier ca fiind „muncitorul salariat care lucrează pe teritoriul unei părți contractante și rezidă pe teritoriul unei alte părți contractante unde se întoarce în principiu în fiecare zi sau cel puțin o dată pe săptămână”.

Pentru ca activitățile din zonele frontaliere să se poată desfășura în condiții optime s-a luat în calcul crearea de facilități în ceea ce privește condițiile de trecere a frontierei pentru persoanele care fac obiectul reglementărilor juridice din acest spațiu, facilități materializate în cadrul micului trafic de frontieră.

În acest sens, Comisia Parlamentului European a adoptat două propuneri de reglementare a „micului trafic de frontieră”, adică trecerea frontierei de către cetățenii țărilor terțe rezidenți în zona frontalieră și care trec frontiera regulat, având rațiuni legitime, într-o țară a Uniunii fără ca aceștia să reprezinte o amenințare pentru securitatea Uniunii. Prima reglementare are ca scop facilitarea circulației locale la frontierele terestre dintre statele membre și țările terțe vecine, în timp ce a doua extinde acest mecanism la frontierele dintre două state membre care nu au suprimat până acum controalele la frontierele lor comune.

Aceste reglementări vizează facilitați de ordin practic, cum ar fi puncte de trecere a frontierei speciale sau culoare rezervate pentru frontalieri, ca și posibilitatea de trecere a frontierei pe baza unor documente specifice.

Pentru cetățenii țărilor terțe supuși obligativității obținerii unei vize care au rezidență legală în zonele frontaliere, textele propun introducerea unei vize speciale care le va fi eliberată în scopuri specifice micului trafic de frontieră. Aceasta viză, a cărei validitate teritorială este limitată la zona frontalieră a statului membru care a eliberat-o, permite titularului să treacă frontiera acestui stat membru în reprize multiple, pentru un sejur care să nu depășească șapte zile consecutive și fără a putea să depășească trei luni pe semestru. Viza are o validitate de minimum un an și poate fi eliberată gratuit.

Având în vedere natura locală a micului trafic de frontieră, aplicarea concretă a acestui regim este delegată statelor membre care, pe baza unor acorduri bilaterale, pot negocia condițiile specifice ale micului trafic de frontieră cu țările terțe în cauză, cu respectarea regulilor generale stabilite la nivel comunitar și în spiritul necesitații asigurării unui tratament reciproc cetățenilor Uniunii.

Facilitățile pe care le oferă zonele frontaliere sunt evidențiate în Convenția-cadru europeană privind cooperarea transfrontalieră a colectivităților sau autorităților teritoriale. Putem exemplifica în acest sens faptul că „orice resortisant al unui stat care este parte la acord și care își are reședința în zona definită ca zonă transfrontalieră are drept de acces la piața de muncă a celeilalte sau celorlalte părți în aceeași calitate ca și cetățenii acesteia sau acestora”, mai mult decât atât, muncitorul frontalier beneficiind de „aceeași mobilitate profesională – cel puțin în limitele zonei frontaliere – ca și muncitorii naționali ai statului în care se efectuează angajarea”.

Se impune a fi punctată observația că, sub aspect conceptual, între noțiunea de „zonă frontalieră” și cea de „zonă de frontieră” – așa cum este ea definită de legiuitorul român – există o serie de puncte comune, puncte comune puse în evidență prin definirea punctului de mic trafic și a punctului destinat trecerilor simplificate în care legiuitorul arată că acestea sunt reprezentate de „orice loc organizat și autorizat de Guvernul României pentru trecerea frontierei de stat a persoanelor din zona de frontieră, într-o formă simplificată, convenită prin acorduri și convenții încheiate cu statele vecine”.

Caracteristic fiecărei regiuni transfrontaliere este faptul că acestea sunt dominate de unul sau mai mulți poli frontalieri.

Primii care au pus în evidență importanța polilor frontalieri au fost economiștii. Ei au constatat că în cadrul fiecărei regiuni transfrontaliere există una sau mai multe localități a căror dezvoltare este mai mare în comparație cu celelalte, fapt pentru care principalele activități din cadrul regiunii sunt polarizate în jurul acestor localități.

Polul poate fi definit în funcție de densitatea și intensitatea relațiilor care se stabilesc între comunitatea gazdă și celelalte comunități din regiunea transfrontalieră cu care aceasta interacționează. Astfel, datorită poziției dominante, polul devine un spațiu privilegiat care atrage principalele resurse din sfera schimbului de mărfuri, a serviciilor și a forței de muncă. Plecând de la factorul economic, prin extrapolare putem identifica și alte domenii de interes din sfera cooperării transfrontaliere care se supun acelorași reguli, cum ar fi cele ale culturii, mass-mediei, educației, sănătății, serviciilor administrative etc.

Din punct de vedere al dezvoltării unei regiuni transfrontaliere polii au întotdeauna atât efecte pozitive, cât și efecte negative.

Efectele pozitive constau într-o punere în valoare la nivel de ordin superior a resurselor și potențialului regiunii – cuprinzând de obicei toate sectoarele de activitate, precum și difuzarea către celelalte comunități a experienței acumulate, fapt care conduce nemijlocit la dezvoltarea întregii regiuni și implicit la creșterea nivelului de trai al populației din întreg arealul spațiului transfrontalier și chiar dincolo de acesta.

Concomitent, efectele pozitive ale polilor sunt însoțite de efecte negative care, în principal, constau în atragerea și centralizarea potențialului socio-economic și socio-cultural, fapt care treptat conduce la „sărăcirea” celorlalte comunități și astfel la încetinirea ritmului de dezvoltare firesc.

În asemenea condiții, legăturile transfrontaliere sau relațiile contractuale transfrontaliere nu se pot baza numai pe concepția zonală sau multipolară a spațiului frontalier, ci și pe structurile politico-administrative pe care fiecare stat le-a dezvoltat de-a lungul istoriei de o parte și de cealaltă a frontierei.

Instituțiile cheie sunt proprietatea privată și libertatea contractului, care, amândouă, trebuie să fie menținute prin politici guvernamentale active. Referitor la acest domeniu Alvin Toffler face următoarea observație: Dacă e vorba ca piețele libere și democrația să supraviețuiască marilor și turbulentelor tranziții care se apropie, politica trebuie să devină anticipativă și preventivă. Totuși, a le cere partidelor noastre politice să gândească mai departe, în viitor de viitoarele alegeri, ar fi o trudă grea și ingrată.

Structurile politico-administrative în cadrul regiunilor transfrontaliere

Sub acest aspect, un rol deosebit de important pentru realizarea unei cooperări transfrontaliere viabile o au compatibilitățile unităților politice și administrative locale din cadrul regiunii frontaliere – diferențele majore pot crea mari dificultăți relaționale, începând poate de la cadrul juridic, sistemul economic … și terminând cu posibilitățile reale de comunicare.

De altfel, pentru Consiliul Europei și în general pentru Uniunea Europeană, o regiune frontalieră, în sensul strict al cuvântului, este o colectivitate teritorială publică situată imediat sub nivelul statal și care are o frontieră terestră comună cu una sau mai multe colectivități de același tip situate într-un stat vecin.

Aceste diviziuni politico-administrative, regionale și/sau subregionale definesc spațiul de aplicare a suveranității naționale al statelor implicate și, ca urmare, a cooperării transfrontaliere.

În această direcție, principalul instrument internațional pe care îl reprezintă instituția cooperării transfrontaliere îl reprezintă unitățile/diviziunile politice și/sau administrative ale statelor în cauză, cum ar fi: provincii sau regiuni pentru Italia, departamente sau regiuni pentru Franța, cantoane pentru Elveția, kreise sau landuri pentru Germania, nomos pentru Grecia, comunități autonome pentru Spania, regiuni administrative pentru Portugalia etc.

În mod cert, fiecare regiune frontalieră are particularități și caracteristici proprii, iar încercarea de a crea un model în domeniul cooperării ar fi supus cu siguranță eșecului. Astfel, pentru o bună cooperare transfrontalieră se impune crearea unui cadru adecvat în care comunitățile situate în regiunile frontaliere să se bucure de largi autonomii în stabilirea obiectivelor comune și în modul de soluționare a diferendelor.

Desigur, aspectele economice vor prima în cadrul acestor relații, iar economia de piață nu se va limita doar la libertatea pe piață a bunurilor. Astfel, în cazul în care capitalul și mâna de lucru rămân apanajul statului, economia nu se va liberaliza, rămânând rigidă și neadaptată.

Practic, orice economie combină în diferite proporții piața, constrângerea și consimțământul. Rezultatul de ansamblu depinde de caracteristicile fiecărei națiuni.

În concluzie, economiile de piață moderne sunt bazate pe tranzacții de piață între oamenii care decid voluntar dacă să ia, sau nu, parte la ele.

Instituțiile cheie sunt proprietatea privată și libertatea contractului, care, amândouă, trebuie să fie menținute prin politici guvernamentale active. Referitor la acest domeniu Alvin Toffler face următoarea observație: „Dacă e vorba ca piețele libere și democrația să supraviețuiască marilor și turbulentelor tranziții care se apropie, politica trebuie să devină anticipativă și preventivă. Totuși, a le cere partidelor noastre politice să gândească mai departe, în viitor de viitoarele alegeri, ar fi o trudă grea și ingrată.”

Viitorul Sistem integrat de supraveghere a frontierelor externe ale UE – Eurosur

Inițiative în crearea unui Sistem european integrat de securizare a frontierelor

Așa cum este definit în Codul Frontierelor Schengen, controlul la frontieră constă în controale efectuate la punctele de trecere a frontierei (controale la frontieră) și în supravegherea frontierelor între punctele de trecere a frontierei (supravegherea frontierelor). Eurosur ar trebui privit în contextul modelului Schengen de control de acces structurat pe patru nivele care include cooperarea cu țări terțe și care contribuie la îmbunătățirea coordonării politicilor de control la frontieră ale UE cu alte politici, cum ar fi cercetare și dezvoltare, pescuit și transport.

Odată pus în aplicare, Eurosur ar constitui un pas decisiv în stabilirea graduală, viitoare a unui sistem european comun și integrat de gestionare a frontierelor. Fondul pentru Frontierele Externe ar trebui să fie mecanismul principal de solidaritate pentru statele membre în ceea ce privește suportarea în comun a costurilor financiare ale Uniunii Europene la momentul punerii în aplicare a diferitelor măsuri necesare.

Pozițiile comune ale statelor membre UE definesc două trăsături esențiale ale controlului de nivel înalt al frontierei externe: toate persoanele care traversează frontierele externe sunt verificate într-un mod sistematic și între punctele de trecere autorizate ale frontierei este asigurată supravegherea efectivă a acesteia. Nu există o listă bine definită care să enumere măsurile practicate pentru un control de nivel înalt a frontierei externe ce urmează a fi realizat la momentul aderării la spațiul Schengen.

Uniunea Europeană practic nu are un alt acquis care ar prevedea controlul frontierei străine, decât acquis-ul Schengen. Prin urmare criteriul în interpretarea noțiunii controlului de nivel înalt al frontierei externe trebuie căutat în acquis-ul Schengen, apreciind în același timp că parțial reprezintă o noțiune politică.

Cerințele de bază pentru un control efectiv al frontierei externe pot fi găsite în Capitolul II a Convenției Schengen și în așa numitul Manualul Comun pentru Frontierele Externe. Fără a se împotrivi acestor reguli specifice, Grupul de Lucru a Evaluării Schengen are scopul de a specifica câteva criterii și cerințe care urmează a fi îndeplinite înainte de eliminarea controalelor la frontierele interne.

Aceste criterii și cerințe nu vor fi aplicabile în mod direct la procesul de lărgire curent, după cum acestea sunt formulate ocazional, ținând cont de caracteristicile specifice ale țării și reprezintă un subiect pentru evaluare. Cu atât mai mult, Grupul de Lucru a Evaluării Schengen are un rol decisiv în evidențierea recomandărilor și celor mai bune practici. După procesul de aderare, la hotarele externe temporare de asemenea se cere un control al frontierei la un nivel suficient de înalt, în timp ce se apreciază dacă acele aranjamente speciale la aceste frontiere sunt justificate de a consolida cooperarea dintre viitorii parteneri Schengen.

Aceasta se efectuează pentru a permite o tranziție regulată atunci când vor fi anulate controalele frontierelor interne și pentru a evita investițiile inutile. Sistemul de control al frontierei ar trebui să se bazeze pe cooperarea cu autoritățile care operează pe cealaltă parte a frontierei. Ar trebui să fie acceptate modelele practice de cooperare în ambele părți ale frontierei externe temporare: de exemplu, fiecare persoană ce traversează frontiera este verificată, dar autoritățile de control din ambele părți ale frontierei cooperează astfel încât sarcina administrativă și logistică să fie situată în ambele părți ale frontierei. Atunci când este posibil, ar trebui să se dea mai multă importanță infrastructurii comune și echipamentului comun, fix sau mobil, precum și controalelor comune.

Astfel de mecanisme, infrastructură și echipamente oferă o bază solidă pentru cooperarea efectivă dintre autoritățile relevante care își îndeplinesc obligațiile pe teritoriul frontierei, chiar și după procesul de aderare la Uniunea Europeană a țărilor candidate, mai ales în implementarea cooperării privind trecerea frontierei. Cu atât mai mult că, din punctul de vedere al utilizatorului prin aceste aranjamente, efectuarea mai simplă și mai discretă a procedurilor de control ar facilita circulația persoanelor și bunurilor.

Din momentul în care controlul frontierei interne este eliminat cu un stat membru nou, și Acquis-ul Schengen intră în deplină forță, noul stat membru fără excepție va deveni responsabil pentru protecția hotarelor sale externe Schengen conform Acquis-ul Schengen. Aceasta, de asemenea, include și hotarele cu acele state membre sau țări candidate față de care hotarele interne nu au fost încă eliminate.

Acquis-ul formal

La implementarea cerințelor Schengen, autoritățile de frontieră trebuie să dețină o bază legală solidă. Aceste împuterniciri ar trebui să acopere toate delictele de pe teritoriul frontierei fără vreo limitare operațională sau teritorială. Trebuie definite sancțiunile contra trecerilor ilegale de frontieră și contra cărăușilor ilegali. Frontierele externe pot fi traversate numai prin punctele autorizate de trecere a frontierei. Toți pasagerii urmează a fi verificați ținând cont de principiile Schengen.

Distribuirea sarcinilor între autoritățile naționale implicate în problemele de securitate a frontierei ar trebui ajustate și definite în cadrul legislației naționale. Acordurile de cooperare între aceste autorități ar trebui să identifice practicile și modelele de cooperare. Acordurile de cooperare ar trebui stabilite cu țările vecine în ideea de a facilita cooperarea între autoritățile de frontieră. Scopul acestei cooperări este îndeplinirea în totalitate a cerințelor de cooperare Schengen pentru statele membre și cele candidate. Deși prevederile cu privire la cooperarea în trecerea frontierei sunt aplicabile doar ținând cont de eliminarea controalelor frontierelor interne, anticipat ar putea și ar trebui să fie încheiate aranjamente bilaterale.

Capacitatea administrativă

Cu scopul de a asigura o abordare mai coerentă și mai extinsă a problemelor de securitate a frontierei, controlul la frontieră ar trebui să se bazeze pe o strategie națională, care scoate în evidență necesitatea cooperării fără probleme între autoritățile relevante. Această strategie națională ar trebui să fie susținută la un nivel adecvat politic.

Uniunea Europeană accentuează necesitatea unui control eficient al viitoarelor hotare externe ale statelor membre ale Uniunii Europene de profesioniști care sunt adecvat echipați și posedă toate prerogativele necesare pentru a trata delictele de la frontieră. Astfel Uniunea Europeană accentuează cooperarea între toate autoritățile naționale, care activează în domeniul securității frontierei, fiind esențială pentru un sistem eficient de securitate a frontierei. Sistemul de conducere, comunicare și control ar trebui să activeze 24 din 24 de ore la toate nivelele sistemului și în toate condițiile.

Performanța implementării

Uniunea Europeană accentuează faptul că o organizație responsabilă, de încredere și eficientă este esențială pentru implementarea adecvată a Strategiei naționale pentru securitatea frontierei.45 Ar trebui să existe personal suficient în mod corespunzător calificat, capabil să-și execute sarcinile în toate condițiile de timp și în toate situațiile (inclusiv urgențele) 24 ore pe zi.

Cooperarea între autoritățile naționale ale frontierei este funcțională în termeni practici; operațiuni comune, schimb de informații, inter-operativitate, analiza riscurilor și instruirea comună etc. Infrastructura la un punct de trecere al frontierei, trebuie să fie acordată în funcție de mărimea traficului, pentru a evita perioadele îndelungate de așteptare și în același timp pentru a garanta un număr suficient de verificări la frontieră.

Existența unui sistem integrat de supraveghere maritimă care să acopere întreg domeniul maritim. Sistemul trebuie să fie capabil să detecteze, identifice și dacă este necesar să acționeze împotriva tuturor persoanelor rău intenționate posibile la hotar.

În Comunicarea sa din 30 noiembrie 2006 privind consolidarea gestionării frontierelor maritime meridionale ale UE, Comisia a propus crearea unei rețele permanente de patrule de coastă pentru frontierele maritime meridionale externe și crearea unui Sistem European de Supraveghere a Frontierelor. Consiliul European din 14/15 decembrie 2006 a stabilit că se va acorda prioritate pentru analizarea creării unui sistem european de supraveghere a frontierelor maritime meridionale.

În continuarea lucrărilor efectuate pentru crearea unei Rețele Europene de Patrule (REP) în baza studiului MEDSEA și a rezultatelor studiului de fezabilitate BORTEC, s-a ajuns la concluzia necesității unui sistem european de supraveghere a frontierelor (EUROSUR), axat inițial pe frontierele meridionale și estice ale UE, ce ar putea fi dezvoltat și ar oferi statelor membre o foaie de parcurs pentru înființarea unui sistem integrat. Aspectele acestui subcapitol care fac referire la supravegherea frontierelor maritime externe fac parte din cadrul general stabilit de Politica maritimă integrată pentru Uniunea Europeană.

Definirea Sistemului Integrat de Supraveghere a Frontierelor Uniunii Europene – Eurosur

Pentru a putea atinge obiectivele identificate în subsecțiunea anterioară este necesar să se prevadă un cadru tehnic comun pentru a sprijini autoritățile statelor membre să acționeze în mod eficace la nivel local, să dea instrucțiuni la nivel național, să se coordoneze la nivel european și să coopereze cu țările terțe în vederea detectării, identificării, urmăririi și interceptării persoanelor care încearcă să intre ilegal în UE, în afara punctelor de trecere a frontierei.

Un Sistem european de supraveghere a frontierelor – Eurosur, ar trebui să sprijine statele membre în vederea conștientizării depline a situației existente la frontierele externe și creșterii capacității de reacție a autorităților naționale de aplicare a legii. Un asemenea cadru ar trebui constituit fără afectarea zonele specifice aflate sub jurisdicția statelor membre, și de asemenea, fără înlocuirea oricăror sisteme existente. Un obiectiv operațional cheie ar trebui să fie folosirea informațiilor obținute din diverse sisteme într-un mod mai coerent, ținând cont de circumstanțele geografice și de diferențele între tipurile de frontiere, în special între cele terestre și maritime.

Punerea în aplicare a Eurosur ar trebui efectuată în trei faze, din care primele două ar trebui să se desfășoare în paralel, iar cea de-a treia, pe baza primelor două.

FAZA 1: îmbunătățirea și extinderea sistemelor de supraveghere a frontierelor și interconectarea infrastructurilor naționale într-o rețea de comunicare.

FAZA 2: orientarea cercetării și dezvoltării spre îmbunătățirea performanței instrumentelor și senzorilor de supraveghere și dezvoltarea unei aplicații comune a instrumentelor de supraveghere. O perspectivă comună a informațiilor privind zonele prefrontaliere poate fi dezvoltată pentru a combina informațiile deținute cu cele obținute de la instrumentele de supraveghere.

FAZA 3: toate datele relevante din sistemele naționale de supraveghere, cele provenite de la noile instrumente de supraveghere, din sistemele europene și internaționale de raportare și din sursele de informații ar trebui colectate, analizate și diseminate într-o manieră structurată pentru a crea un mediu comun în vederea schimbului de informații între autoritățile naționale relevante.

Fazele 1 și 2 ar trebui să vizeze frontierele externe maritime și terestre, luându-se în considerare schimbările în modelele de migrație. Faza 3 ar trebui să se concentreze pe domeniul maritim, deoarece implică corelarea surselor multiple de informații privind monitorizarea activităților desfășurate în largul mării. În ceea ce privește frontierele terestre nu există provocări similare cu cele ridicate de monitorizarea unui spațiu atât de vast precum largul mării. Trebuie menționat că, în ceea ce privește frontierele aeriene, imigrația ilegală pe cale aeriană depinde de eficiența controalelor la punctele de trecere a frontierei din aeroporturi. Eurocontrol lucrează la securizarea spațiului aerian european și la gestionarea traficului aerian.

Obiectivele Sistemului integrat de supraveghere a frontierelor europene – Eurosur

Reducerea numărului de imigranți ilegali. Autoritățile responsabile cu controlul la frontiere în statele membre au nevoie să primească informații mai fiabile și mai rapide pentru a putea detecta, identifica și intercepta persoanele care încearcă să intre ilegal în UE, reducând astfel numărul de imigranți ilegali care reușesc să treacă nedetectați frontierele externe ale UE.

Sporirea securității interne a UE prin prevenirea criminalității transfrontaliere. Supravegherea frontierelor nu are ca scop numai prevenirea trecerii neautorizate a frontierei, ci și combaterea criminalității transfrontaliere precum terorismul, traficul de ființe umane și de droguri, traficul ilicit de arme etc. În special datorită implicării în diverse tipuri de activități ilegale care oferă resurse financiare semnificative, cât și a disponibilității de mijloace tehnice noi, grupurile implicate în crima organizată au la dispoziție o gamă largă de posibilități și de echipamente.

Combaterea acestor amenințări este în primul rând o sarcină a forțelor de poliție și a serviciilor de informații din statele membre. Cu toate acestea, un sistem eficient de gestionare a frontierelor, atât la nivel național cât și european va reprezenta un instrument foarte util pentru combaterea criminalității transfrontaliere.

Îmbunătățirea capacității de căutare și salvare. Mulți imigranți ilegali și persoane care au nevoie de protecție internațională călătoresc în condiții extrem de dificile și își asumă riscuri foarte mari în încercările de a intra în UE în mod ilegal, ascunzându-se în vehicule, nave de mărfuri etc.

Practica recentă de a călători la bordul navelor nesigure și supraaglomerate a dus la multiplicarea gravă a numărului de migranți și refugiați care, în mod regretabil, continuă să își piardă viața înecându-se în Oceanul Atlantic între Africa și Insulele Canare, precum și în Marea Mediterană. Bilanțul tragic al deceselor datorate acestui tip de imigrație ilegală este inacceptabil și trebuie, prin urmare, redus în mod semnificativ.

Capacitatea de a detecta ambarcațiunile mici în largul mării trebuie îmbunătățită, sporind șansele de salvare și căutare și astfel salvând mai multe vieți pe mare. Cu toate acestea, soluții pe termen lung la provocările ridicate de gestionarea migrației pot fi obținute numai printr-o strategie globală cuprinzând cooperarea cu țări terțe și în domeniul supravegherii frontierelor.

Interacțiunile cu valurile migratorii sunt mai intense, mai variate și creează pentru Europa o valoare suplimentară fără precedent. Cu toate acestea, presiunea începe să se facă simțită. Pe de o parte, tehnologia și cunoștințele de care dispunem ne permit să exploatăm mai mult bogățiile mării și din ce în ce mai mulți oameni se stabilesc în zonele de coastă ale Europei pentru a beneficia de aceste bogății. Pe de altă parte, efectul cumulat al tuturor acestor activități conduce la conflicte de utilizare și la deteriorarea mediului marin de care depinde restul lucrurilor.

Europa trebuie să răspundă acestei provocări, iar în contextul globalizării și al schimbărilor climatice rapide, aceasta devine o urgență. Comisia Europeană a recunoscut acest fapt și a demarat un proces amplu de consultare și analiză privind relația Europei cu marea .

CAPITOLUL II

STRATEGII PRIVIND SECURIZAREA FRONTIERELOR

Strategii europene

Conceptul de administrație și securitate a frontierei în perspectiva anului 2020

Administrația de frontieră, autoritatea cu atribuții vamale, de control al documentelor și supraveghere, are deocamdată, pentru o anumită perioadă, un caracter controversat în receptarea ei de către public.

Unul din cele mai relevante documente europene în domeniul securității în general, a fost Strategia Europeană pentru Securitate O Europă sigură într-o lume mai bună adoptată în 2003. O Strategie de Securitate Internă este formulată pentru a completa acest document. Câteva dispoziții ale acestor documente fac referire directă la noua abordare de asigurare a securității interne a Uniunii Europene.

Un rol important îl are, în mod deosebit, contopirea amenințărilor externe și a celor interne pentru securitatea statelor membre trecerea Războiului Rece a lăsat frontierele din ce în ce mai libere, unde aspectele interne și externe ale securității sunt interconectate și agresiunile la scară largă asupra membrilor actuali este improbabilă. în schimb, Europa întâmpină dificultăți din ce în ce mai diversificate, mai puțin evidente și mai puțin predictibile; mai mult, noile pericole sunt dinamice.

Din studiile și cercetările efectuate am reținut că, inițial, în majoritatea statelor occidentale, accentul a fost pus pe instituțiile poliției și a vămii, iar unirea legislației de frontieră cu cea vamală a fost privită cu dezinteres datorită nereceptării corecte a relaționării acestei legislații cu problematica securității statului pe plan intern și extern. Evaluarea activității administrației de frontieră din țările Uniunii Europene, avându-se în vedere conceptul de securitate națională ce derivă din acest aspect, trebuie făcută atât pentru armată, cât și pentru poliția română.

În opinia noastră în perspectiva aderării la Spațiul Schengen, administrația de frontieră (al cărei nucleu este Frontex) va trebui să aparțină Ministerului Finanțelor (al U.E.) și nu, ca acum, celor două ministere (de interne și finanțelor), așa cum a mai funcționat la începutul secolului XX. În acest sens, credem că analiza nu trebuie să se oprească doar asupra acestui argument – de natură organizatorică – pentru a aprecia în ansamblul lor relațiile care se pot stabili între administrația de frontieră și noțiunea de securitate internă sau externă.

Așadar, administrația de frontieră ar necesita, și în România, un efectiv de 18.000 de agenți repartizați la frontierele interne ale Acordului de la Schengen, precum și la cele exterioare, devenind, în acest caz, una din țările de pe prima baricadă împotriva migrației afro-asiatice, executând și misiuni specifice (încasarea taxelor vamale, verificarea mărfurilor și documentelor de călătorie).

Strategia face legături între ideile asupra securității oferite de Școala din Copenhaga, împreună cu teoria securității umane. Așadar, care sunt elemente care periclitează securitatea? Care este obiectivul primordial pentru securitatea Uniunii Europene? Răspuns pentru aceste întrebări sunt oferite de către dispozițiile Strategiei: spre deosebire de pericolele masive, vizibile ale Războiului Rece, niciuna din noile amenințări nu este pur militară; nici nu poate fi gestionată pe cale armată, așadar securitatea este o premiză a evoluției speciei umane.

După realizarea acestei entități, administrația va deveni apărătoarea frontierelor (cel puțin la frontierele externe ale Acordului de la Schengen) fiind, în același timp, o forță de reglementare economică și o forță de securitate a Ministerului Finanțelor. Această entitate poate genera unele discuții contradictorii în legătură cu apartenența acesteia la un minister sau la altul. Dacă, din punct de vedere istoric, se remarcă o anumită convergență între noțiunea de administrația frontierelor și conceptul de „Securitatea Externă a Uniunii Europene”, în legătură cu fenomenul migrației, recentele schimbări ce s-au produs în timpul procesului de integrare europeană tind să sporească gradul de complexitate al structurii clasice de la noi.

Administrarea regimului reunit al frontierei și securitatea externă

Considerăm că între conceptul de administrația de frontieră și noțiunea de „Securitate Externă a Uniunii Europene” există anumite interferențe. Asigurarea misiunilor de securitate la frontierele naționale, știind că acestea se evidențiază prin caracterul extranațional al problemelor pe care le au de rezolvat, implică în mod cert un aspect care tinde să complice însăși natura instituțiilor care gestionează regimul frontierei și cel vamal. Într-adevăr, aceste activități de impunere a celor două regimuri nu poate fi înțeleasă și interpretată decât în raport cu noile spații și interese extranaționale, apreciindu-se că în Uniunea Europeană administrația frontierei va îndeplini și misiuni de rezolvare a crizelor.

Administrația de frontieră ar îndeplini și această misiune aproape de nivelul de performanță (folosind unități de intervenție rapidă de aproximativ 300 de polițiști de frontieră), în sensul că, în timp de pace, ea reprezintă un organ de căutare a informațiilor susceptibile de a fi utile forțelor de intervenție. Însă, în perioadele de criză, ea devine nucleul viitoarei forțe care va rezolva, în adevăratul sens al cuvântului, criza (să spunem doar una umanitară de un milion de refugiați, sau cea prognozată și pentru care a fost înființat Frontexul, respectiv un prim val de migrație de 10 – 30 milioane migranți pe an, valul doi – ocuparea teritoriului Bulgariei, României și Poloniei și până la ultimul val când în Europa se vor așeza aproximativ 200 milioane migranți) pentru care se va acționa prin închiderea frontierelor și prin supravegherea punctelor sensibile și strategice.

Noile fațete ale acesteia vor putea găsi în administrație un instrument complet adaptat pentru a-și asuma noi imperative. Participarea sa, parțială, dar însemnată, la gestionarea în comun cu celelalte țări din Spațiul Schengen este cea mai evidentă dovadă de dorință pentru aliniere în acest sens.

Astfel, administrația poate asigura și o protecție civilă a populației, intervenind efectiv în cadrul controalelor de siguranță privind migrația, traficul cu armament, muniții, droguri și autoturisme furate. Dezvoltarea terorismului, care încearcă să șocheze populația civilă prin atentate în scopuri politice (etnice, religioase), constituie, la ora actuală, o nouă modalitate de presiune, care amenință statele. Prin închiderea frontierelor (de exemplu, frontierele terestre, porturi și aeroporturi) și controalele efectuate la acestea, se va contribui la apărarea populației. O altă misiune care-i va aparține, dar care este mai puțin relevantă, o reprezintă controlul destinației finale a produselor strategice și tehnologice obținute prin piraterie (război) sau spionaj economic.

Administrația va desfășura permanent o activitate operativă și la frontierele exterioare ale Federației Europene, veghind la respectarea unei reglementări destul de cuprinzătoare. Într-adevăr, piața comună a antrenat înființarea unui dispozitiv de protecție extins (tarif exterior comun, regimuri preferențiale, prohibiții etc.), precum și politici comune, foarte complexe uneori, care presupun o intervenție a administrației mai ales pentru limitarea fraudei. Cu toate acestea, dacă asupra Europei economice se insistă nu numai la nivel politic, dar și mediatic, nu trebuie uitat că spațiul economic național va subzista, administrația fiind obligată să vegheze și la apărarea acestuia. Ea joacă un rol protector, controlând activitatea de comerț exterior, bazată pe restricțiile calitative care continuă să existe în interiorul pieței comune (conform clauzei de apărare a Tratatului de la Roma).

Administrarea regimului reunit al frontierei și securitatea internă

Administrația frontierei poate fi considerată, deci o instituție care va avea multe legături cu securitatea externă, dar poate fi privită și prin prisma misiunii de a veghea la securitatea internă. Într-adevăr, capacitatea de intervenție a unei asemenea structuri în orice punct al teritoriului național, extinderea competențelor de investigare și a mijloacelor sale pot determina autoritățile publice să-i încredințeze un rol de protecție cuprinzător, pe care să-l îndeplinească uneori în colaborare cu/sau în folosul altor administrații. În realitate, nu toate misiunile sale vor avea aceeași importanță deoarece, în timp, unele vor dobândi rang de prioritate (lupta împotriva migrației, a drogurilor etc.), altele vor fi marginalizate datorită transformărilor sociale (braconajul, evaziunea ilegală peste frontieră, contrabanda etc.).

În domeniul securității interne administrația de frontieră va acționa în scopul reprimării terorismului, traficului de stupefiante și a spălării banilor rezultați de aici. De asemenea, va îndeplini și misiuni de securitate internă în timpul controalelor de siguranță pe care le efectuează în porturi și aeroporturi, dar și prin combaterea traficului de arme și explozivi, în cadrul luptei împotriva terorismului.

Misiunile de securitate pe care aceasta le va avea în sarcină, în totalitate sau parțial, vor fi de natură diferită și importante din punct de vedere cantitativ. Ansamblul de activități va cuprinde de la lupta împotriva migrației clandestine, până la efectuarea controalelor legate de respectarea dreptul proprietății intelectuale, a moralității publice (de exemplu, confiscarea lucrărilor cu caracter pornografic – reviste, casete video, CD-uri de calculator).

Din studiile efectuate am reținut că administrația va avea misiunea de a supraveghea importarea deșeurilor toxice și periculoase și obligația (existentă și în prezent, la Administrația Națională a Vămilor) de a proteja patrimoniul național și cultural de eventualele încercări de scoatere a pieselor de patrimoniu de pe teritoriul statului, în scopul traficării.

Alt document care conține dispoziții asupra unei Strategii pentru Securitatea Internă a Uniunii Europene este Programul de la Stockholm, O Europă deschisă și sigură servindu-și și protejându-și cetățenii adoptat de Consiliul Europei în a doua jumătate a anului 2009 și planificat pentru perioada 2010-2014. Printre alte scopuri, a fost evidențiat faptul că (…) securitatea internă și cea externă sunt inseparabile. Eliminarea pericolelor, chiar și a celor aflate la mare distanță de continentul nostru, este esențială pentru protejarea Europei și a cetățenilor ei.

Potrivit Programului de la Stockholm (2009), Strategia de Securitate Internă trebuie construită în jurul a trei domenii de acțiune complementare și inseparabile: consolidarea cooperării polițienești, o justiție penală adaptată și o gestionare mai eficientă a accesului în teritoriu. Bazat pe principiul accesibilității, programul în discuție vizează extinderea la scară largă a colectării și procesării datelor privind trecerea granițelor și punerea acestora în comun la nivel european. Deși se acceptă că promovează deschiderea și siguranța, programului i se atribuie și caracterizarea de pas înainte spre o fortăreață europeană a tehnologiilor avansate. Se preconizează ca el să aducă o combatere a fenomenului de imigrație, precum și o înăsprire a metodelor utilizate de UE în scopul de a își face granițele cât mai inaccesibile.

Deci, administrația de frontieră îndeplinește misiuni de securitate. Dacă se analizează într-o manieră globală ansamblul misiunilor pe care aceasta le are de îndeplinit, se poate afirma că o mare parte din activitatea să constă în realizarea controalelor care se desfășoară numai la frontierele naționale sau comunitare. Actualmente, ele pot fi efectuate pe întreg teritoriul național, contrar mitului conform căruia odată frontiera trecută, s-a scăpat de orice control vamal, ele fiind efectuate fie de către sectoare, fie de către inspectoratele județene ale poliției de frontieră sau formațiunile mobile și vizează în principal mărfurile care intră sau ies în/din teritoriul național. Totuși, în timpul controalelor, vameșii procedează și la verificarea identității persoanelor, contribuind sub această formă la reprimarea imigrației clandestine.

Folosirea noțiunilor de „control” și „supraveghere” ne asigură că organizarea activității în cadrul Administrației de Frontieră relevă legătura pe care aceasta o are cu conceptul de securitate. Mai mult decât atât, punctele de vamă sunt formate din funcționari de teren care pot fi înarmați și care au obligația de a purta uniformă. Aceste caracteristici încearcă să apropie administrația de frontieră de celelalte instituții care asigură securitatea teritoriului.

Actualmente gestionarea securității tinde să se europenizeze din ce în ce mai mult și are întotdeauna în vedere înființarea administrației de frontieră la nivel U.E. Grupul de Asistență Reciprocă (G.A.R.) reprezintă o perfectă ilustrare a dezvoltării acestei instituții. Înființat prin Convenția de la Neapole în anul 1987, acesta reunește reprezentanții administrațiilor de frontieră ale statelor membre ale Uniunii Europene și are ca misiune promovarea cooperării administrative în domeniul luptei împotriva traficului de stupefiante. În paralel, G.A.R. – 92 a fost creat în anul 1991, la inițiativa statelor membre ale Uniunii Europene (de atunci), acesta având următoarele trei obiective: îmbunătățirea schimbului de informații între serviciile de poliție și serviciile vamale, înființarea unei rețele informatice – S.I.D. (Serviciul Vamal de Informații) – precum și elaborarea unor planuri de pregătire a funcționarilor vamali. În plus, la ora actuală, vameșii beneficiază de posibilitatea de a avea acces ca și poliția de S.I.S. II (Sistemul de Informații Schengen II).

După toate aceste reflecții, se impune următoarea întrebare: Administrația poate fi comparată cu Poliția de Frontieră? Pentru a răspunde la această întrebare, se poate lua ca bază definiția funcției polițienești, dată de J.L. Loubet del Bayle, conform căreia: „funcția polițienească există atunci când în cadrul unei colectivități care prezintă trăsăturile unei societăți globale, unele dintre aspectele cele mai importante ale organizării sociale interne ale acesteia sunt asigurate de către una sau mai multe instituții învestite cu această sarcină, acționând în numele colectivității și având posibilitatea de a face uz, în ultimă instanță, de forța fizică pentru a-și duce la îndeplinire sarcina”. Deci, se pare că administrația își asumă aceste sarcini polițienești. Această organizare atinge laturi importante ale vieții sociale deoarece, în exercitarea atribuțiilor sale, administrația de frontieră contribuie la asigurarea securității persoanelor și bunurilor.

Deci, aceste declarații fac explicit referire la abordarea canadiană a securității umane (așa-numita libertate de a te proteja) concentrându-se mai mult pe libertatea politică decât pe cealaltă. Prin urmare, Strategia statuează stabilirea unei politici comune de securitate internă în Uniunea Europeană definind în aceeași măsură Modelul European de Securitate, constând în mijloace și eforturi comune pentru: consolidarea mutuală a relațiilor dintre securitate, libertate și intimitate;cooperarea și solidaritatea între statele membre; implicarea tuturor structurilor Uniunii Europene; cercetarea cauzelor insecurității, nu numai a efectelor produse; stimularea prevenirii și anticipării; implicarea, în ceea ce privește toate sectoarele ce joacă un rol în protecția publică- politică, economică și socială; și o mai mare independență între securitatea internă și cea externă.

Scopul luptei comune împotriva amenințărilor moderne precum terorismul, crima organizată, fraudele cibernetice, trecerea ilicită a frontierei, dezastre naturale sau produse de om. Scopul principal al Strategiei este … o abordare mai integrată … pentru a atinge obiectivul ales, am selectat un model de securitate care îmbină procesul de aplicare a legii cu munca judiciară, managementul frontierei și a protecției civile.

Așadar, funcțiile pe care trebuie să le îndeplinească Strategia de Securitate Internă a Uniunii Europene sunt indicate a fi următoarele: să exprime o viziune comună asupra provocărilor și amenințărilor prezente și viitoare; să definească cu claritate acțiunile care sunt de competența statelor naționale și cele care pot fi îndeplinite mai eficient la nivelul Uniunii Europene; să asigure mecanismele decizionale, apte a stabili prioritățile operaționale; să faciliteze mobilizarea resurselor necesare în domeniile pe care le coordonează; să optimizeze schimbul de informații prin asigurarea infrastructurii tehnologice adecvate; să susțină și să consolideze schimburile de experiență și de bune practici între structurile și instituțiile profesionale.

Din punct de vedere practic unele dintre obiectivele principale ale Strategiei sunt: prezentarea către public a instrumentelor existente ale Uniunii Europene care ajută deja la garantarea securității și libertății cetățenilor Uniunii și importanța acordată de acțiunile în acest domeniu; de a continua dezvoltarea politicilor și modalităților comune prin folosirea unei abordări de integrare care se adresează cauzelor destabilizării securității, nu doar efectele lor; de a întări cooperarea judiciară și de aplicare a legii, managementul frontierelor, protecția civilă, și managementul în cazul dezastrelor.

Totuși, transformările recente ale noțiunii de securitate internă încearcă să înglobeze amenințări de origine externă, lupta împotriva terorismului și imigrației clandestine fiind cel mai potrivit exemplu în acest sens. Într-un astfel de context, se pot identifica noi asemănări între administrație și poliție.

Este interesant de remarcat și faptul că poliția de frontieră nu are mari forțe de intervenție. Deși dispune în prezent de aproximativ 18.000 cadre, activitatea să constă mai ales în efectuarea activităților de supraveghere și control. Totuși, capacitățile sale în acest domeniu sunt mult mai limitate decât cele ale forțelor clasice de asigurare a securității, ea fiind considerată de acestea din urmă drept o forță complementară. Expunerea de rol, scop și misiuni prezentată demonstrează ambiguitatea naturii „civile” și a competențelor administrației de frontieră, un fel de „refuz” din partea acesteia de a se prezenta ca o instituție de asigurare a securității. În mod cert, conceptul „administrației” are o natură mult mai puțin represivă decât cea a Poliției sau a Jandarmeriei. Totuși, ea va participa, în ansamblu, la același proces de asigurare a securității teritoriului național și, chiar dacă ea va avea alte atribuții, nu poate fi ignorată contribuția pe care și-o aduce în anumite domenii ale securității interne.

Un exemplu cu totul reprezentativ al acestei ambiguități se referă la rolul administrației de frontieră în ceea ce privește controlul imigrației clandestine, misiune ce se află, în principal, în sarcina Poliției de Frontieră, Oficiul Român de Imigrație și a Direcției Generale a Pașapoarte) dar, prin substanțiala să implementare la frontierele statului, prin mijloacele de care va dispune și prin controalele privind identitatea persoanelor, va participa în mod real la această misiune. Atunci când vorbim despre această misiune, considerată mai puțin importantă decât lupta împotriva traficului de stupefiante, încercăm să susținem că această muncă va fi depusă în folosul unei alte administrații.

Viitoarea administrație de frontieră trebuie să prezinte caracteristici asupra culturii profesionale a personalului, care este diferită de cea a altor administrații cu caracter polițienesc.

După cum sublinia Pierre Larey: „… specificul muncii lor i-a determinat pe vameși să-și multiplice intervențiile în domenii care erau, mai degrabă, de competența poliției. Astfel, anchetele și culegerea de informații s-au desfășurat, adesea, în condiții ilegale”.

Particularitățile aspectului transnațional al securității interne trebuie scos în evidență. Strategia conectează dimensiunile securității interne cu cele ale securității externe subliniind conceptul de securitate internă cu dimensiune externă, arată că din ce în ce mai mult, securitatea internă depinde în mare parte de securitatea externă. Această conexiune este menită să furnizeze o cooperare a Uniunii Europene cu statele terțe pe care se pare că s-a axat, securitatea fiind un factor cheie, coordonând mecanismul dintre securitate și alte politici, cum ar fi afacerile externe ….

În acest context, Strategia tinde să cultive relații regionale, bi- sau multilaterale prin o concentrare globală a mijloacelor de securitate, prin cooperare transnațională cu alte state sau organizații precum Interpol. Acest sistem de lucru va însemna stabilirea oportunităților de comunicare, acolo unde există domenii de interes mutual, iar posibilitățile de lucru în comun pot fi identificate. Pe parcursul erei Războiului Rece, în general, diferențierea între securitatea externă și internă, provocările și pericolele lor, era una precisă. Securitatea externă era legată de pericole armate și de forța militară folosită împotriva acestora și, pe de altă parte, amenințările interne (non-militare), cum ar fi traficul de droguri sau alte delicte, erau considerate ca probleme de politică internă.

Aceste încălcări ale domeniului polițienesc, care este, de altfel, încredințat Poliției naționale și Jandarmeriei, au mărit, în unele cazuri, distanța dintre diferite instituții. Colaborarea dintre administrația de frontieră și celelalte instituții polițienești rămâne să fie rezolvată, cu atât mai mult cu cât o colaborare strânsă ar avea ca rezultat o sporire a eficacității globale. Într-adevăr, solida să implementare la frontierele statului și repartizarea să pe întreg teritoriul îi permit să-și îndeplinească în mod eficient misiunile de supraveghere și control, atât pe plan intern, cât și în exterior.

În mare parte, procesul de globalizare este cel care are un impact major, asupra schimbării conotației termenului de securitate internă în epoca contemporană. Așadar, termeni precum securitate intermestică au rolul de a evidenția întrepătrunderea dintre domeniile externe și cele interne în zilele noastre. Mai mult, Uniunea Europeană este cea care trebuie nu numai să continue, dar și să coordoneze și să organizeze acest proces, deoarece statele membre singure nu sunt capabile a se apăra singure din fața efectelor negative ale globalizării.

Luând în considerare concluziile mai sus menționate precum și definiția Uniunii Europene a securității interne, avem în vedere faptul că un concept modern al securității interne ar trebui să se axeze nu (numai) pe securizarea statelor – națiuni și a autorităților acestora așa cum o arată conotația tradiționalistă, dar în deosebi pe securizarea cetățenilor și toate celelalte domenii (intern, extern, non-militar, militar), un concept larg și atotcuprinzător care supune sectoare multiple, fiind în măsură să contracareze aceste provocări majore și altele care au impact asupra vieții, integrității, și bunăstării cetățenilor pentru a asigura aplicarea legii și pentru menținerea ordinii și liniștii publice.

Administrația de frontieră și securitatea națională

Pentru a ilustra relațiile existente între „administrația de frontieră” și noțiunea de securitate, este interesant de analizat raportul care se stabilește între conceptele de „administrație de frontieră” și de cel de frontieră. Într-adevăr, frontiera statului marchează limita, separarea dintre ceea ce este în interior și în exterior, dintre ce este înăuntru și ceea ce este în afară. Importanța acordată de state definirii frontierelor lor și perenizării traseului acestora demonstrează cât de legată este ideea de frontieră de cea a securității statului. Timp îndelungat, vama a asigurat supravegherea frontierelor. Cu toate acestea, recentele frământări politice la nivel european, semnarea tratatelor de la Mastricht și semnarea Acordului Schengen au generat o anumită confuzie în definirea naturii frontierelor și a noțiunii de securitate internă și externă, determinând și o redefinire a modalităților de acțiune.

Administrația de frontieră va participa la procesul de teritorializare a spațiului național, iar în calitate de instrument al statului ea reprezintă, amenajează și utilizează spațiul național în funcție de scopurile urmărite. Administrația participă la definirea, unificarea și omogenizarea teritoriului și marchează teritoriul pe care acționează, înființează infrastructuri, creează o rețea instituțională și contribuie astfel la realizarea controlului statului pe teritoriul său. Totuși, se poate aprecia că între teritorializarea administrației de frontieră și cea statală nu poate exista o deplină concordanță; de exemplu, administrația poate urmări scopuri corporative și nu scopuri specifice statului.

Administrația de frontieră va avea întotdeauna sarcina de a percepe anumite taxe și drepturi, precum și de a veghea la aplicarea unor restricții privind fluxurile care ies din/sau intră pe teritoriul statului.

După opinia noastră, o dată cu realizarea cuplului Vamă – Poliție de Frontieră, frontiera în sine devine o barieră eficientă deși eficacitatea filtrului vamal este greu de apreciat. Într-adevăr, configurația geografică a teritoriului și caracteristicile sale naturale pot perturba semnificativ desfășurarea oricărui control. Pentru a supraveghea linia de frontieră și zona de frontieră, administrația va trebui să desfășoare un întreg dispozitiv de supraveghere, pentru a-și efectua controalele și a-și îndeplini în mod eficient misiunile.

Procesul de construcție europeană și în special realizarea pieței unice și a acordurilor Schengen au modificat simțitor filozofia și modalitatea de supraveghere și de control vamal, în sensul că frontiera tinde să-și piardă caracterul de barieră, ceea ce implică o reorganizare a supravegherii. Înainte de realizarea acestui proces, vameșul este paznic de barieră, apărând securitatea teritoriului național și asigurând filtrarea chiar pe linia de frontieră. Astfel, până la instaurarea pieței interne, serviciul de Supraveghere era organizat în mai multe linii succesive: dispozitivul operativ al serviciilor de supraveghere era caracterizat, indiferent de natura frontierei, printr-o structură compusă din patru linii de control complementare.

Majoritatea acestor controale au fost transferate de la frontierele intra-comunitare spre frontierele comunitare. Deci, România trebuie să aibă de acum înainte încredere în partenerii săi europeni, cu care are frontiere, Ungaria și Bulgaria (Serbia, Moldova și Ucraina fiind un pic departe de posibilitatea integrării în Uniunea Europeană). Această încredere între state, chiar dacă ea demonstrează o voință politică de integrare, nu are natură exclusivă. Liderii politici sunt deplini conștienți că dacă o mare deschidere a teritoriilor naționale este un mijloc de integrare între națiuni și economiile lor, marea permeabilitate a frontierei pe care aceasta o determină riscă să permită trecerea mai facilă a anumitor fluxuri frauduloase și o intensificare a traficului ilegal la nivel european. Deci, statele nu au renunțat în întregime la supravegherea frontierelor de stat, care, în ciuda transformărilor actuale, au rămas în continuare ca entități bine definite. Dacă statele sunt pregătite să împartă beneficiile teritoriilor lor, se pare că ele nu sunt încă interesate să împartă și riscurile pentru asigurarea securității lor.

Deoarece, în ultimii ani, România a înregistrat amenințări (riscuri) pe teritoriul său, ea a reinstituit controale mai riguroase la frontieră, iar administrația de frontieră va participa la realizarea inaccesibilității selective la frontiera națională. Totuși, se poate demonstra că în perioadele de criză statul se servește de elementele componente ale administrației de frontieră (respectiv Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Autoritatea Națională a Vămilor), iar funcțiile de supraveghere și control pot deveni din nou importante.

Deci, statul rămâne stăpânul frontierelor sale. Libera circulație a mărfurilor și persoanelor între statele membre ale Uniunii Europene sau statele semnatare ale Convenției Schengen le obligă să-și reorganizeze supravegherea frontierelor pentru a-și asigura astfel securitatea. Integrarea europeană a determinat luarea în considerare de către state de noi obiective, cum ar fi cooperarea la nivelul Poliției și Justiției, datorită apariției și dezvoltării de noi amenințări și riscuri, ca rezultat al procesului de internaționalizare a acestora.

Similar altor instituții, administrația de frontieră va proceda la o structurare organizațională a teritoriului statului, pentru a-și îndeplini mai bine misiunile. Odată stabilite compartimentele de supraveghere și control, administrația de frontieră va avea pe întreg teritoriul național mai multe direcții teritoriale care, la rândul lor, sunt formate din diviziuni. De obicei, diviziunea va avea competența teritorială generală. Șeful formațiunii teritoriale își exercită autoritatea asupra unei zone geografice, regrupând servicii de operațiuni specifice (inspectorate, birouri) și de supraveghere mobile (formațiuni). De remarcat este faptul că această împărțire a teritoriului național este specifică și nu corespunde cu cea administrativă, ea apărând ca efect al necesității de supraveghere operativă a teritoriului.

Crearea unui spațiu european fără frontiere interioare va avea numeroase consecințe asupra concepției generale și a organizării supravegherii vamale. Intrarea în vigoare a principiului liberei circulații a mărfurilor, instituit odată cu aplicarea Convenției Schengen, impun tratarea în același mod a fluxurilor între statele membre și a fluxurilor în interiorul teritoriului național. Cea mai mare parte a formalităților care trebuiau îndeplinite la trecerea frontierei sunt de acum înlăturate. Cu toate acestea, controlul și supravegherea rămân, dar sub o formă cu totul nouă. În virtutea principiului proporționalității controalelor, intervențiile serviciului de supraveghere trebuie să fie realizate conform unor modalități identice (în special în ceea ce privește frecvența și intensitatea lor) cu cele operate în interiorul teritoriului. Aceste noi dispoziții au un caracter simbolic foarte important. Frontiera nu trebuie să mai fie o frontieră-barieră, ea trebuie să încerce să devină o frontieră-contact între statele membre ale Uniunii Europene și ale spațiului Schengen.

Pentru a compensa dispariția controalelor în punctele fixe, administrația de frontieră va înființa punctele de observare și supraveghere. Acestea sunt plasate pe marile trasee de circulație sau chiar în apropierea zonelor sensibile și nu sunt însărcinate cu efectuarea controalelor. Ele au rolul de a stabili obiective și de a difuza informațiile pe care le pot culege, îndeosebi în timpul trecerii punctului fix (corespunzător liniei de frontieră) de către vehicule. Această reorganizare a supravegherii are numeroase consecințe. Într-adevăr, suprimarea lor în zona de frontieră poate avea o influență asupra supravegherii globale. În orice caz, rolul acestor puncte de observare și supraveghere este de a efectua o supraveghere a fluxurilor printr-un simplu control vizual.

Operativitatea conducerii acțiunilor și prelucrarea datelor despre situația la frontieră, condiție fundamentală a contracarării fenomenului infracțional

Pentru îndeplinirea misiunilor specifice, I.G.P.F. menține o cooperare neîntreruptă cu celelalte organe și forțe ale Ministerului de Interne, cu Serviciul Român de Informații, Ministerul Sănătății, cu Ministerul Apărării, cu alte ministere și structuri teritoriale subordonate acestora care desfășoară activități specifice în zona de frontieră, precum și cu organele de graniță ale statelor vecine. În acest sens, s-a acționat ferm pentru armonizarea legislativă și modernizarea I.G.P.F. în conformitate cu strategia de integrare euro-atlantică a Ministerului Internelor și Reformei Administrative și cu particularitățile îndeplinirii misiunilor ce îi revin, deși situația operativă, în ultima perioadă, la frontiera României a fost activă și deosebit de complexă, caracterizându-se prin creșterea complexității evenimentelor de frontieră, nivelul ridicat al organizării și funcționării filierelor migrației ilegale, traficul de droguri, terorism, trafic de auto furate, patrimoniu cultural național și contrabandei, perfecționării sistemului de racolare, călăuzire și abordare a frontierelor, eterogenitatea din punct de vedere al naționalităților, a călăuzelor și transportatorilor, precum și diversitatea deosebită în acțiunile desfășurate în interiorul țării, în zona de frontieră și pe teritoriile statelor vecine.

În perioada următoare, datorită măsurilor restrictive adoptate de țările occidentale în acordarea vizelor, întăririi dispozitivelor de supraveghere la frontierele ungaro-ucraineană, polono-ucraineană și bulgaro-turcă, precum și transformării granițelor de est ale statelor nou invitate să adere la N.A.T.O. și U.E. în puternice bariere (securizarea frontierei) în calea migrației spre vest, este posibil ca acțiunile filierelor migrației ilegale să se concentreze pe teritoriul României, utilizat drept „culoar de tranzit” sau „sală de tranzit”, determinând o amplificare a complexității situației operative, mai accentuată în sectoarele de frontieră cu R. Moldova, sudul Ucrainei, Marea Neagră și Serbia.

Modalități de acțiune a infractorilor

Din analiza evoluției situației operative de până în prezent rezultă existența următoarelor modalități de acțiune pe filiere specializate în traficul de persoane spre Occident:

Asia, prin Rusia, Ucraina, R. Moldova, România, Ungaria;

Asia, prin Rusia, Ucraina (Odessa), Bulgaria, România, Ungaria;

Asia și Africa (India, Pakistan, Iran, Irak, Egipt, Liban, Turcia), prin Bulgaria, România, Ungaria.

Pentru coordonarea traficului ilegal de persoane pe teritoriul țării noastre, străinii folosesc mijloace și metode subtile și abile, calificate, precum afaceri, turism, studii, vizite particulare etc., sub conducerea unor structuri intermediare de tip mafiot, cu ramificații atât în țările de origine a migranților, cât și în cele de tranzit (Rusia, Ucraina, Moldova), inclusiv România. Ca urmare, se prognozează menținerea la parametri ridicați a contrabandei cu diverse produse în sectoarele de frontieră cu R.F. Iugoslavia și R. Bulgaria, iar în celelalte sectoare la un nivel mai redus, în timp ce traficul de mașini furate (inclusiv utilaje grele), produse contrafăcute și trafic de țigări prin afara Punctelor Poliției de Frontieră (P.P.F.) se va menține, probabil, în limitele cunoscute până în prezent.

Datorită multitudinii și diversității activităților ce se desfășură pe teritoriile României și ale statelor vecine în apropierea liniei de frontieră, pe tot timpul anului, dar cu o intensitate mai mare în perioada sezonului estival, se mențin la un nivel ridicat și încălcările regimului juridic al frontierei de stat, dar mai numeroase în sectoarele maritim și fluvial, precum și în sectoarele de uscat cu Ucraina și Serbia.

Pentru asigurarea respectării regimului juridic al frontierei de stat conform prevederilor legislației interne, tratatelor, acordurilor și convențiilor de frontieră încheiate cu statele vecine, în temeiul O.U. nr. 104 din 27 iunie 2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, actualizată cu modificările și completările aduse de Legea nr. 81 din 26 februarie 2002, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, inspectoratele județene și sectoarele subordonate în cooperare cu celelalte unități și organe ale Ministerului de Interne, cu Serviciul Român de Informații, cu unitățile Ministerului Apărării și alte instituții cu competențe în domeniul ordinii publice și siguranței naționale, cu autoritățile administrației publice centrale și locale cu atribuții în domeniul regimului juridic al frontierei de stat și utilizând sprijinul liber acceptat al cetățenilor din zona de frontieră vor executa supravegherea frontierei de stat cu misiunea de a împiedica trecerile ilegale peste graniță, contrabanda și orice încălcare a regulilor regimului juridic al frontierei de stat și de a asigura aplicarea prevederilor tratatelor, acordurilor, convențiilor și protocoalelor de frontieră încheiate de România cu statele vecine.

Concomitent cu îndeplinirea misiunilor specifice, în conformitate cu prevederile ordinelor ministrului de interne și ale planurilor de acțiune elaborate în profil teritorial, structurile subordonate I.G.P.F. participă la acțiunile pentru restabilirea ordinii publice în zona de frontieră.

În afara situațiilor curente, fenomenul migrației ilegale pe teritoriul României, privit prin prisma parametrilor impuși de măsurile restrictive adoptate prin Acordul Schengen, are următoarele dimensiuni:

1. Trecerea frauduloasă a frontierei

Din analiza efectuată se poate reține că filierele subterane care se ocupă de transportul emigranților ilegali provin, într-un procent de 98%, din țări afro-asiatice, în care există această tradiție, sunt sprijiniți indirect de către administrațiile locale, care nu pot gestiona explozia demografică sau datoriile imense acumulate, precum și de legăturile pe care le au, mai ales prin cei naturalizați în Germania. Alți factori care stau la baza fenomenului migraționist către țările occidentale, de regulă, sunt conflictele armate locale (de exemplu Sri Lanka, Pakistan, Irak, zona kurdă din Turcia) și atracția dezvoltării economico-sociale a țărilor occidentale.

Deoarece traseul folosit de cetățenii afro-asiatici este bătătorit pe direcția Turcia- Bulgaria – România – Ungaria – Slovacia – Germania sau Rusia – Moldova – România, vom lua în considerare această categorie de delincvenți (care, la cercetări, de regulă recunosc intenția de emigrare spre Germania), respectiv cei care acționează la frontieră pe această direcție, văzută de noi ca o a doua centură de protecție pentru oprirea acestui fenomen, prima fiind, evident, frontiera dintre România și Bulgaria, respectiv la linia comună dintre România și Moldova.

Măsurile luate împotriva emigranților sunt în conformitate cu legislația în vigoare, dar datorită dinamicii rezolvării cazurilor de către organele judecătorești și principiului separării puterilor în statul de drept, vom prezenta doar o statistică a persoanelor reținute de către P.F., sau în cooperare cu grăniceri vecini, și care sunt în evidență la I.G.P.F.

Analiza fenomenului infracțional la frontieră conduce la concluzia că peste 2/3 dintre cei care ne creează probleme sunt emigranții, care prin rețelele constituite ne pot surprinde datorită, mai ales, a numărului redus de forțe și mijloace avute la dispoziție pe frontiera răsăriteană unde se acționează în grup, însă, ca fenomen mai nou, procentul celor care acționează singuri este în creștere, datorat, probabil, legislației care este mai blândă cu aceștia.

Grupați în funcție de frecvența trecerilor ilegale, polițiștii de frontieră români au reținut cetățeni din: Turcia, Irak, India, China, Bangladesh, Maroc, Tunisia, Macedonia, Sri Lanka etc.

2. Călăuzirea persoanelor la frontieră

Acest fenomen a fost și se menține ridicat, iar în funcție de numărul cazurilor descoperite, călăuzele, în ordinea frecvenței reținerii lor, sunt: români, moldoveni, bulgari, sârbi, turci, pakistanezi, srilankezi.

Traseele și direcțiile folosite au fost: o direcție Turcia – Bulgaria – România – Ungaria – Slovacia – Germania, cu deviație din Ucraina, Ungaria spre Austria sau Polonia, iar o altă direcție Orientul Mijlociu și Îndepărtat – Rusia – Ucraina – Moldova – România – Ungaria – Occident.

3. Alte infracțiuni descoperite la frontieră:

Cu excepția infracțiunilor prezentate anterior, la frontieră se produc și alte delicte:

Tranzitarea autovehiculelor furate: pe teritoriul României au fost descoperite filiere care se ocupă de tranzitul de autovehicule furate descoperite la intrare sau la ieșire, în special pe itinerarul Budapesta – Cluj, respectiv Vama Veche – Vama Siret. Scenariul aducerii mașinilor furate din occident este următorul: se folosesc șoferi din țările de unde au fost furate, pentru a se trece mai ușor prin punctele de trecere a frontierei, sau chiar în afara acestora, apoi în România și Bulgaria se falsifică documentele și pe alte filiere mașinile sunt vândute în Moldova, Ucraina și chiar în Rusia.

Contrabanda cu stupefiante: cazurile descoperite de polițiștii de frontieră în interiorul și în afara acțiunilor din P.C.T.F. se realizează împreună cu vameșii.

Transporturi de armament: încercări prin punctele de mic trafic, de introducere de armament.

Așadar, situația operativă prezentată mai sus reprezintă doar vârful aisbergului, cu care se confruntă poliția de frontieră, iar perspectiva nu este deloc încurajatoare, mai ales că încă nu au început să se manifeste crizele care sunt prognozate de analiști, referitoare la un nou val de emigrare, la amplificarea acțiunilor cartelului crimei organizate și pe teritoriul țării noastre. În acest scop inspectoratele și sectoarele poliției de frontieră și marină vor executa paza și supravegherea frontierei de stat în conformitate cu prevederile legislației interne, cu respectarea întocmai a documentelor bilaterale încheiate cu statele vecine, asigurând o stare de normalitate la frontieră.

Strategia națională

Prin Programul Haga, Consiliul European reafirmă prioritatea pe care o acordă dezvoltării unui spațiu de libertate, securitate și justiție, cu garantarea respectului pentru drepturile și libertățile fundamentale – aspect reiterat și de Tratatul instituind o Constituție pentru Europa, în cap. IV „Spațiul de libertate, securitate și justiție”-, scop în care dezvoltă o politică unică în domeniul azilului, migrației și al controlului la frontierele externe. Prezentul document se înscrie în orientările strategice definite de Consiliul European în domeniul legislativ și operațional ce guvernează acest spațiu.

Ca urmare a dobândirii calității de stat membru al Uniunii Europene, începând cu 1 ianuarie 2007, România, pentru a deveni parte integrantă a spațiului de libertate, securitate și justiție, are obligația implementării politicilor comunitare din domeniul managementului integrat al frontierei de stat, în scopul atingerii unui nivel de securitate adecvat al frontierelor sale. În ceea ce privește aderarea la Acordul dintre guvernele statelor Uniunii Economice Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele lor comune, semnat la Schengen la 14 iunie 1985, se poate considera că anul 2012 reprezintă o țintă rezonabilă, având în vedere prevederile Programului Haga, conform cărora se estimează că „în următorii 5 ani, statele membre care au aderat la Uniunea Europeana în anul 2004 vor fi pe deplin integrate în spațiul Schengen”.

Grupul Interministerial Român pentru Managementul Integrat al Frontierei de Stat, denumit în continuare GIRMIFS, stabilește concepția de ansamblu și asigură coordonarea unitară, pe baza Strategiei naționale de management integrat al frontierei de stat a României, denumită în continuare Strategia națională, a acțiunilor și măsurilor pentru realizarea managementului frontierei de stat, desfășurate de autoritățile și instituțiile publice cu atribuții în domeniu. Scopul Strategiei naționale îl reprezintă stabilirea de politici, principii și obiective pentru realizarea unui management comun, coerent și eficace al frontierei de stat a României, aliniat la cerințele comunitare, care să asigure creșterea gradului de securitate a cetățenilor, respectând drepturile și libertățile fundamentale ale acestora, fluidizarea traficului legal al persoanelor și mărfurilor la frontieră și îndeplinirea, cât mai curând posibil, a condițiilor necesare pentru aplicarea prevederilor acquis-ului Schengen și pentru accederea în acest spațiu.

Obiectivul general stabilit prin prezentul document strategic este îmbunătățirea capacitații statului român de realizare eșalonată a unui nivel înalt de control la frontiera externă a Uniunii Europene, prin adoptarea și implementarea politicilor comune ale acesteia în domeniul managementului integrat al frontierei, concomitent cu combaterea statutului României de țară de origine, tranzit și de destinație a victimelor traficului de ființe umane și cu lupta împotriva migrației ilegale, în contextul preconizatei creșteri a presiunilor migraționiste la frontiera externă odată cu aderarea la Uniunea Europeană. Acesta se va realiza prin implementarea unui complex de măsuri vizând adoptarea și implementarea acquis-ului comunitar relevant, construcția instituțională și investiții pentru lucrări de construcții civile, achiziții de mijloace tehnice, echipamente și sisteme specializate. Investițiile sunt destinate modernizării și dezvoltării infrastructurii la frontieră, precum și dezvoltării și eficientizării funcțiilor de supraveghere și control la frontiere, într-un concept integrat, așa cum este el definit de strategia națională.

În vederea atingerii obiectivului general, GIRMIFS a stabilit un set de obiective specifice ce vizează, pe de o parte, aplicarea unui management performant al frontierei de stat, iar pe de altă parte, realizarea și implementarea Sistemului integrat pentru securitatea frontierei de stat (SISF).

Pentru realizarea obiectivelor Strategiei naționale se va adopta o politică unitară și coerentă în domeniul managementului integrat al frontierei, în spiritul politicii Uniunii Europene, enunțată în Comunicatul Comisiei din 7 mai 2002 „Spre un management integrat al frontierelor externe ale statelor membre ale Uniunii Europene”, ce include următoarele componente interdependente:

a) un mecanism comun de coordonare și cooperare operațională;

b) analiza de risc integrată comună;

c) personal pregătit și echipament interoperațional;

d) corp comun de legislație;

e) efort comun al tuturor instituțiilor.

De asemenea, Strategia națională se bazează pe următoarele principii generale:

a) principiul subsidiarității, conform căruia nivelul cel mai adecvat pentru implementarea Strategiei naționale este cel al fiecărei autorități/instituții publice reprezentate în GIRMIFS. Grupul interministerial intervine doar subsidiar, în probleme ce pot fi mai bine soluționate la nivelul său;

b) principiul continuității și coordonării – acțiunile adoptate în vederea realizării obiectivelor Strategiei naționale continuă măsurile întreprinse pentru implementarea Strategiei naționale de management integrat al frontierei de stat a României în perioada 2006-2009, acestea fiind coordonate unitar de GIRMIFS;

c) principiul cooperării și coerenței – autoritățile / instituțiile publice cu atribuții în domeniul managementului integrat al frontierei de stat vor dovedi disponibilitate pentru cooperarea cu alte instituții publice, precum și cu alte organizații ale societății civile interesate sau afectate de o anumită acțiune desfășurată în implementarea prezentei strategii naționale, asigurându-se astfel o concepție coerentă asupra obiectivelor ce trebuie îndeplinite și a măsurilor ce urmează a fi luate;

d) principiul responsabilității – răspunderea implementării Strategiei naționale revine fiecăreia dintre autoritățile / instituțiile cu atribuții în domeniu, în părțile ce le privesc.

2.2.1. Principalele tendințe ale infracționalității transfrontaliere

Infracționalitatea transfrontalieră organizată reprezintă o amenințare globală, în evoluție, care a dobândit capacitatea de a influența politica statelor și activitatea instituțiilor democratice. Ea constituie atât o expresie a proliferării unor fenomene negative care se amplifică în condițiile globalizării, cât și o consecință directă a gestionarii ineficiente a schimbărilor politice, economice și sociale profunde care s-au produs în Europa centrală, de est și de sud-est în procesul de dispariție a regimurilor comuniste.

Pe fondul unei astfel de situații, spațiul de interes strategic în care se află România este sursa, zona de tranzit și destinație a unor activități infracționale constând în:

migrație ilegală și trafic de ființe umane;

trafic ilegal de armament, muniție, materii explozive și radioactive;

trafic de stupefiante și precursori;

trafic de produse contrafăcute;

activități de spălare a banilor;

alte aspecte ale infracționalității economico-financiare.

Prin natura și amploarea lor, astfel de activități sunt favorizate de existența conflictelor locale și, la rândul lor, pot favoriza terorismul și proliferarea armelor de distrugere în masă. Devine tot mai evident faptul că această nouă extindere a faptelor ilicite a găsit un teren fertil în mediile infracționale autohtone, reprezentând noi amenințări la adresa ordinii, liniștii și a siguranței publice.

Principalele tendințe care definesc evoluția fenomenului infracționalității transfrontaliere sunt:

a) adaptarea specificului operațional al rețelelor de migrație ilegală, în intenția de a eluda măsurile de control adoptate de statele europene, prin diversificarea metodelor uzitate, prin perfecționarea organizării interne, precum și prin conspirarea și disimularea acțiunilor derulate;

b) diversificarea formelor de valorificare a produselor, valorilor și a avantajelor rezultate din săvârșirea unor infracțiuni, menite să ascundă sursele venitului ilicit și să îl amplifice, cum ar fi jocurile de noroc, rețeaua cazinourilor, intensificarea traficului ilicit cu obiecte de artă și din patrimoniul cultural național și altele asemenea;

c) extinderea fenomenului de conexare a infracțiunilor aducătoare de mari venituri cu alte infracțiuni violente, cu amploare și consecințe grave în rândul populației, cum ar fi acțiuni teroriste, destabilizatoare și altele asemenea, în vederea asigurării finanțării acestora din urmă;

d) scăderea numărului de infracțiuni comise cu violență și creșterea ponderii infracțiunilor a căror săvârșire presupune organizare, pregătire minuțioasă și dotări tehnice de vârf;

e) extinderea paletei infracționale și în domeniul tehnologiei informației (IT), prin accesarea frauduloasă și neautorizată a bazelor de date ale unor instituții publice, în vederea exploatării informațiilor astfel obținute;

f) schimbarea permanentă a rutelor utilizate și a mărfurilor sau produselor traficate la „cerințele pieței”. Astfel, este de așteptat o creștere a traficării stupefiantelor sintetice dinspre vestul continentului spre est. România, dintr-o țară preponderent de tranzit al stupefiantelor, a devenit și o piață de consum;

h) amploarea fenomenului de trafic cu produse puternic taxate, produse accizabile;

i) creșterea cazurilor de implicare a rețelelor de contrabandă în traficul cu produse contrafăcute;

j) implicarea rețelelor de crimă organizată în traficul ilegal cu valută și alte instrumente de plată la purtător, cum ar fi carduri bancare, cecuri de călătorie, ordine de plată și altele asemenea;

l) transformarea României dintr-o sursă de forță de muncă la negru într-un consumator pentru cetățeni ai unor state din Asia, Africa și chiar din Europa, ceea ce va determina mutații în volumul, sensul și în destinația migrației ilegale, precum și ale infracțiunilor conexe.

Pe lângă particularitățile de mai sus, trebuie subliniată și poziția geostrategică a României, ale cărei granițe constituie o mare parte din frontierele externe ale Uniunii Europene, ceea ce determină luarea unor măsuri speciale pentru asigurarea unui înalt nivel de control al frontierei. Aproximativ 2.000 km – frontiera cu Moldova, 681,3 km, Ucraina, 649,4 km, Marea Neagră, 193,5 km, și frontiera cu Serbia, 546,4 km – reprezintă frontiere externe ale Uniunii Europene. Astfel, asigurarea unui management adecvat al frontierei și introducerea unor tehnologii performante pentru securitatea frontierei reprezintă aspecte de interes nu numai pentru România, dar și pentru Uniunea Europeană.

CAPITOLUL III

MANAGEMENTUL FRONTIEREI ÎN ROMÂNIA

Conceptul de management integrat al frontierei de stat

Strategia națională se fundamentează pe analiza principalelor tendințe de evoluție a infracționalității transfrontaliere, precum și pe conceptul de management integrat al frontierei, dezvoltat pe baza prevederilor Catalogului Schengen „Controlul frontierelor externe, extrădarea și readmisia: Cele mai bune practici și recomandări”, adaptate la condițiile din România. Principalul instrument de exercitare a managementului integrat al frontierei este Sistemul integrat pentru securizarea integrată a frontierei de stat.

Securizarea integrată presupune:

– întărirea supravegherii și controlului pe toate porțiunile de frontieră, nu numai la nordul și estul țări;

– planificarea, organizarea și coordonarea acțiunilor în sistem unitar (integrat);

– extinderea controlului și în adâncimea teritoriului național prin efortul conjugal al instituțiilor și agențiilor cu competențe în domeniul transfrontalier pe baza managementului participativ, al cooperării, coordonării și colaborării inter-instituționale reale, al armonizării și sincronizării acțiunilor specifice;

– folosirea judicioasă, cu eficiență și eficacitate a pârghiilor juridice, organizaționale, relaționale, psihosociale și de voință, cât și a resurselor (umane, tehnice, tehnologice, informaționale, logistice, financiare etc.).

În acest sens, complexitatea și amploarea fenomenului infracțional transfrontalier, presiunea acestuia la frontierele țării, prevenirea și combaterea cu eficiență și eficacitate concomitent cu fluidizarea traficului legal de mărfuri (comerțul) și de persoane (turismul), impun participarea activă și efectivă a instituțiilor cu responsabilități la frontieră, în vederea realizării unui management integrat al frontierei compatibil cu practicile comunitare.

De aceea, coordonarea unitară a îndeplinirii misiunilor și acțiunilor autorităților naționale cu atribuții la frontieră reprezintă elementul de succes al aplicării corecte și coerente a modelului integrat de management al frontierei, practicat în statele Uniunii Europene inspirat din prevederile Catalogului Schengen.

Managementul integrat al frontierei de stat a României vizează:

– armonizarea și sincronizarea acțiunilor structurilor interne implicate în combaterea infracționalității transfrontaliere;

– îmbunătățirea cooperării și coordonării transfrontaliere cu structurile similare din alte țări (țări de origine, țări de tranzit, țări țintă, terțe țări);

– coordonarea acțiunilor structurilor cu atribuții la frontieră din țările vecine, cu statele U.E, cu alte state.

Necesitatea abordării integrate a managementului frontierei

Securitatea integrată a frontierei vizează întărirea supravegherii și a controlului la frontieră, cu participarea tuturor instituțiilor cu competențe în acest domeniu, pe baza managementului participativ și a cooperării interinstituționale, naționale și internaționale. Aceasta presupune participarea activă la funcționarea SISF, prin folosirea judicioasă a pârghiilor juridice, organizaționale, relaționale, precum și a resurselor umane, tehnologice, informaționale, logistice, financiare și a altora asemenea. Securitatea integrată are la bază forma consultativă și deliberativă de fundamentare și luare a deciziilor, în cadrul organismului special constituit în acest scop, GIRMIFS.

Necesitatea securității integrate a frontierei României este determinată de creșterea în amploare și complexitate a infracționalității transfrontaliere, pe direcția principală est-vest și direcțiile adiacente, dinspre sud și dinspre nord spre vest, de extinderea la nivel internațional a fenomenului criminalității organizate, de existența condițiilor favorizante ale acesteia, cum ar fi crize economice, conflicte sociale, etnice și religioase, precum și de proliferarea amenințărilor teroriste la adresa României. Țara noastră, prin poziția sa în zona central-sud-est europeană, are un rol major în menținerea stabilității și securității în aceasta zonă, necesar atât construcției și dezvoltării europene, cât și intereselor euroatlantice.

Coordonarea unitară a sarcinilor ce revin autorităților cu atribuții la frontieră reprezintă un element cheie al aplicării corecte și coerente a modelului integrat de management al frontierei.

Tendințele criminalității transfrontaliere necesită o serioasă analiză a acestui fenomen, și acesta cu atât mai atent cu cât doar un management integrat al frontierei permite gestionarea situației operative în toată complexitatea sa.

Așa cum știm, infracționalitatea transfrontalieră este reprezentată de:

migrația ilegală care include atât imigrația cât și emigrația;

traficul de droguri, substanțe psihotrope și precursori, traficul de carne vie și munca la negru;

traficul cu autoturisme de lux furate;

traficul cu arme, muniții, explozivi;

tentative de trecere a frontierei cu documente de călătorie false și falsificate, prin substituire de persoane sau ascunse în compartimente de marfă ale mijloacelor

de transport;

contrabanda cu mărfuri;

traficul cu metale prețioase;

braconajul, acte ilegale specifice fondului forestier și cinegetic;

tentative de corupere a personalului care-și desfășoară activitatea în punctele de trecere a frontierei;

fraudele vamale, fiscale sau bancare care alimentează economia subterană;

atragerea (tentative) unor persoane din sfera deciziei la favorizarea faptelor ilegale;

tentative de trafic ilicit sau contrabandă cu bunuri din patrimoniul național cultural, bunuri contrafăcute, pirat, țigări, băuturi alcoolice, produse petroliere și derivate;

folosirea documentelor false (falsificate) privind mărfurile, bunurile, diverse echipamente și tehnologii;

operațiuni cu produse, mijloace și materiale interzise (deșeuri și reziduuri radioactive, toxice, specii protejate din floră și faună, roci rare, vestigii arheologice sau istorice);

tentative de șantaj și amenințări la adresa personalului vamal, traficul ilegal de țesuturi și organe umane;

tentative de contrabandă sub falsă acoperire, inclusiv diplomatică;

eludarea taxelor vamale.

În opinia noastră, vom asista cel puțin pe termen mediu la: instabilitate; creșterea fluxurilor migratoare; multiplicarea și diversificarea actelor de terorism; proliferarea fără precedent a armelor de distrugere în masă.

Toate aceste previziuni afectează securitatea frontierelor României și a frontierelor Uniunii Europene.

Așadar, aceste tendințe impun:

– adaptarea legislativă și o practică judiciară productivă aliniată la acquis-ul Uniunii Europene și bunele practici comunitare;

– organizarea supravegherii și controlului frontierei încă din țările de origine (a migrației, traficului etc.);

– un ridicat grad de securizare a documentelor de identitate, inclusiv a colantelor de viză;

– reorientarea activităților de strângere a datelor și informațiilor (inclusiv prelucrarea, interpretarea și distribuirea lor la destinatarii interesați) referitoare la infracționalitatea transfrontalieră;

– cooperarea internațională cu țările de origine, țările de tranzit, cu țările vecine, țările U.E. și alte țări:

în zona de frontieră (în punctele de trecere a frontierei și între punctele de trecere);

pe toată adâncimea teritoriului național.

Acest lucru presupune:

o bună conlucrare, cooperare și coordonare în acțiuni;

un sistem informatic interfațat cu toate instituțiile (agențiile) cu atribuții la frontieră;

un suport logistic adecvat de supraveghere și control;

subsisteme de observare la litoral, pe fluviu și din aer;

acțiuni bine coordonate și reacție rapidă a forțelor de intervenție.

Toate aceste considerente stau la baza proiectării și construirii Sistemului Integrat pentru Securitatea Frontierei (SISF).

Situația actuală și progresele realizate în procesul de securizare a frontierei

Odată cu adoptarea Strategiei naționale de management integrat al frontierei de stat în perioada 2007-2009, România a decis realizarea și implementarea SISF, ca principal instrument de exercitare a managementului integrat al frontierei. La Reuniunea informala a miniștrilor justiției și a afacerilor interne ai Uniunii Europene desfășurată în perioada 20-22 septembrie 2006 la Tampere, Finlanda, la care au participat 60 de miniștri, precum și comisarul european pentru justiție, libertate și securitate, reprezentanți ai Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, ai Parlamentului European, ai Europol, ai Eurojust și ai Frontex, Sistemul romanesc integrat pentru securitatea frontierei a fost apreciat ca fiind unul dintre cele mai moderne din întreaga lume, corespunzând în totalitate definiției și criteriilor aflate în dezbaterea Consiliului pentru Justiție și Afaceri Interne al Uniunii Europene. Președinția finlandeză a propus adoptarea unei „strategii de management integrat al frontierei Uniunii Europene”, care să acopere următoarele aspecte: controlul frontierei în conformitate cu Codul frontierelor Schengen, investigarea criminalității transfrontaliere, modelul celor patru filtre/nivele, cooperarea, la nivel național și internațional, între autorități în domeniul managementului frontierei, asigurarea coordonării și a coerenței acțiunilor întreprinse de statele membre.

Pentru realizarea și implementarea SISF, respectiv a subsistemelor și subsistemelor integrate, Ministerul Administrației și Internelor a încheiat un contract cu o societate specializată – integratorul de sistem – care are ca obligații elaborarea documentației de proiectare, asigurarea infrastructurii operative și de comunicații adecvate, realizarea/ modernizarea sistemelor informatice și de comunicații, dotarea cu echipamente necesare activităților de supraveghere și control al trecerii frontierei, servicii suport pentru SISF. Integratorul de sistem are obligația integrării sistemelor și echipamentelor existente la nivelul autorităților românești cu atribuții în domeniul managementului frontierei precum și a celor ce vor fi achiziționate din fonduri publice, fonduri PHARE contractate sau în curs de contractare și din Facilitatea Schengen, urmărind evitarea oricăror suprapuneri de investiții.

Sistemul integrat pentru securitatea frontierei este capabil de a se interconexa fără modificări esențiale sau chiar fără nici o modificare cu alte elemente din mediul exterior (din afara sistemului), precum sistemele naționale (sistemul național de apărare, sistemul național de gestionare a crizelor, sistemul de prevenire și combatere a terorismului etc.) sau sistemele altor țări (sistemele de securizare a frontierelor țărilor membre ale Uniunii Europene, țărilor vecine etc.).

Proprietățile sistemului integrat:

structurabilitatea – proprietatea sistemului de a avea o structură în concordanță cu obiectivele de îndeplinit;

divizibilitatea – se poate descompune (diviza) în părți componente, de sine stătătoare, fără ca aceste elemente să necesite prelucrări și ajustări esențiale;

funcționabilitatea – definește proprietatea de funcționare extra și intrasistem fără alte condiționări;

realizabil – poate fi proiectat și construit din punct de vedere conceptual și practic;

metodologic – se realizează și funcționează după metode logice;

multifuncțional și pluridisciplinar.

Modelul celor patru filtre/niveluri

Din perspectiva timpului și a locului de acțiune pentru combaterea infracționalității transfrontaliere, în special a imigrației ilegale, managementul integrat al frontierei cuprinde patru niveluri/filtre complementare:

a) activități desfășurate în terțe țări, în special în țările de origine și tranzit;

b) cooperarea internațională privind frontiera;

c) controlul și supravegherea frontierei de stat a României;

d) activități desfășurate în interiorul teritoriului național.

Filtrul I – Activități desfășurate în terțe țări, în special în țările de origine și de tranzit

Filtrul I este proiectat pentru a asigura controlul la distanță al migrației ilegale și al altor forme de infracționalitate transfrontalieră și prezintă activitățile ce se desfășoară în țări terțe, mai ales în țările de origine și tranzit pentru migrația ilegală.

Principalele instituții cu competențe în cadrul acestui filtru sunt:

a) Ministerul Afacerilor Externe – oficiile consulare ale României în străinătate și Direcția generală pentru afaceri consulare;

b) Ministerul Administrației și Internelor – atașații de afaceri interne și ofițerii de legătură;

c) Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului – agenții economici care desfășoară activitatea de transport internațional de mărfuri și/sau de călători;

d) Ministerul Apărării – atașații apărării;

e) Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei:

(I) Oficiul pentru Migrația Forței de Munca;

(II) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă;

(III) Inspecția Muncii;

(IV) Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului;

f) Serviciul de Informații Externe.

Pentru a preveni intrarea neautorizată pe teritoriul României și al statelor membre ale Uniunii Europene este foarte important ca documentele false sau falsificate să fie detectate atât la emiterea vizelor, cât și atunci când pasagerii sunt îmbarcați în mijloacele de transport pe cale aeriană, terestră sau maritimă. Aceasta înseamnă că se impune ca reprezentanțele consulare să efectueze o inspecție amănunțită a dosarelor cu solicitări de vize, iar transportatorii să adopte măsurile necesare pentru a se asigura că persoanele transportate au documentele de călătorie adecvate. Acest proces include verificarea documentelor și interogarea bazelor de date conform art. 96 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 dintre guvernele statelor din Uniunea Economică Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, adoptată la Schengen la 19 iunie 1990, denumită în continuare Convenția Schengen.

Prin prezenta Strategie națională sunt stabilite următoarele obiective în cadrul acestui filtru:

1. Adoptarea și implementarea procedurilor și politicii comune privind procesarea cererilor de viză în scopul facilitării călătoriilor/migrației legale, prin:

a) armonizarea legislației naționale cu procedurile Schengen;

b) adoptarea sistemului informatic național de procesare a cererilor de viză „Visa on-line”, astfel încât acesta să fie compatibil cu viitorul sistem european de informare privind vizele, Visa Information System. Conectarea la sistem a tuturor punctelor de control la trecerea frontierei;

c) amenajarea consulatelor la standarde Schengen;

d) asigurarea dotărilor necesare detectării documentelor false și falsificate;

e) pregătirea personalului cu atribuții consulare pentru aplicarea procedurilor Uniunii Europene pentru procesarea cererilor de viză de scurtă ședere;

f) confecționarea și punerea în circulație a unui nou colant de viză care să respecte pe deplin specificațiile tehnice ale celui folosit de statele Uniunii Europene;

g) introducerea unei taxe unice de procesare a vizelor de scurtă ședere, armonizată cu acquis-ul Uniunii Europene în materie.

2. Întărirea rolului atașaților de afaceri interne, militari, pe probleme de muncă/ofițerilor de legătura în prevenirea migrației ilegale:

a) extinderea rețelei atașaților/ofițerilor de legătură în principalele țări de origine a migrației ilegale și în cele de tranzit;

b) intensificarea acțiunilor atașaților/ofițerilor de legătură pe linia schimbului de date și informații;

3. Creșterea rolului transportatorilor internaționali în prevenirea migrației ilegale;

4. Consolidarea procedurilor de reglementare a accesului lucrătorilor străini, prin derularea de acțiuni specifice pe teritoriul statelor terțe;

5. Instituirea unui sistem care să permită schimbul de date privind minorii cetățeni străini ce rămân pe teritoriul statului de origine și/sau intră pe teritoriul României, pentru a se monitoriza fenomenul, și instituirea unui mecanism prin care să se impună obligația întoarcerii (prin angajament) în statul de origine a străinilor din state terțe care au executat un contract de muncă pe teritoriul României;

6. Reglementarea cadrului instituțional și normativ prin care se realizează recrutarea și plasarea forței de muncă străine în România (modul de autorizare/funcționare a agenților privați), inclusiv prin instituirea obligației de informare cu privire la condițiile de viață și de muncă din România (similar obligației impuse prin art. 17 și 18 din Codul muncii) și de asigurare a unor condiții adecvate de cazare a străinilor pe teritoriul României;

7. Reglementarea modalității în care se realizează accesul cetățenilor din state terțe pe piața muncii din România în interesul statului român în baza vizei de lungă ședere pentru alte scopuri.

Filtrul II – Cooperarea internațională privind frontiera

Filtrul II este proiectat să asigure o cooperare eficientă la frontiera între statele vecine, precum și între statele membre ale Uniunii Europene și alte state din zonă, luând în considerare faptul că un control efectiv la frontieră nu poate fi realizat numai de către un singur partener.

Principalele instituții cu competențe specifice acestui filtru sunt:

a) Ministerul Integrării Europene;

b) Ministerul Afacerilor Externe;

c) Ministerul Administrației și Internelor:

(I) Direcția generală afaceri europene și relații internaționale;

(II) Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, Unitatea Națională Europol, Biroul Național Interpol și Biroul SIRENE;

d) Autoritatea Națională a Vămilor;

e) Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei:

(I) Oficiul pentru Migrația Forței de Muncă;

(II) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă;

(III) Inspecția Muncii;

(IV) Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului;

f) Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

În ceea ce privește cooperarea internațională privind frontiera, acordurile cu statele vecine privind cooperarea în domeniul managementului frontierei sunt un instrument eficient pentru sporirea securității frontierei. Acest lucru poate fi realizat prin stabilirea unor mecanisme adecvate de lucru, ca, de exemplu, schimbul de informații, stabilirea unor canale de comunicare adecvate, puncte locale de contact, proceduri în caz de urgență și a unui mod de acțiune obiectiv în cazul incidentelor, pentru a evita disputele politice și altele asemenea. Structuri de cooperare regională de-a lungul frontierelor externe sunt stabilite și în zona maritimă. Aceste inițiative reunesc toate țările din regiune.

Obiectivele propuse în cadrul acestui filtru sunt:

1. Intensificarea cooperării bilaterale cu structurile similare din statele vecine în domeniul managementului frontierei comune;

2. Dezvoltarea cooperării regionale cu statele riverane la Marea Neagră.

3. Dezvoltarea cooperării regionale în bazinul fluviului Dunărea;

4. Dezvoltarea parteneriatului cu țările și regiunile de origine și tranzit;

5. Actualizarea/încheierea de noi acorduri de readmisie, pe baza consultării permanente cu statele membre ale Uniunii Europene și cu statele de pe lista negativă a Uniunii Europene;

6. Consolidarea cooperării regionale privind dezvoltarea pieței muncii transfrontaliere.

Filtrul III – Controlul și supravegherea frontierei de stat a României

Activitățile desfășurate în acest filtru au în vedere asigurarea controlului frontierei, așa cum este acesta prevăzut în Regulamentul (EC) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 privind crearea unui cod comunitar asupra regulilor ce stau la baza liberei circulații a persoanelor peste frontiere, Codul frontierelor Schengen. Filtrul III asigură o stare de fapt adecvată la frontieră, precum și respectarea prevederilor legale.

Principalele instituții cu competențe specifice acestui filtru sunt:

a) Ministerul Administrației și Internelor:

(I) Poliția de Frontieră Romană;

(II) Oficiul Național pentru Refugiați;

b) Autoritatea Națională a Vămilor;

c) Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului;

d) Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale;

e) Ministerul Sănătății Publice;

f) Ministerul Apărării;

g) Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor;

h) Garda Națională de Mediu.

Controlul frontierei constă în:

1. controlul trecerii frontierei – reprezintă controalele efectuate la punctele de trecere a frontierei pentru a garanta că persoanele și obiectele pe care acestea le posedă, precum și mijloacele de transport pot fi autorizate să intre pe teritoriul statelor membre sau pot fi autorizate să le părăsească;

2. supravegherea frontierei – reprezintă supravegherea frontierei între punctele de trecere a frontierei și supravegherea punctelor de trecere a frontierei în afara orarului de funcționare, pentru a preveni ca persoanele să evite controalele trecerii frontierei, și se bazează pe analiza riscurilor pentru securitatea internă și a amenințărilor care pot afecta securitatea frontierei.

În aceasta privință, autoritățile cu competențe în acest filtru acționează consecvent pentru adoptarea și implementarea măsurilor necesare pentru asigurarea securității interne și pentru prevenirea și combaterea infracționalității transfrontaliere, o importanță deosebită fiind acordată frontierei externe. Controlul trecerii frontierei și supravegherea frontierei vor fi desfășurate într-o manieră profesională, astfel încât să respecte în totalitate demnitatea umană, măsurile adoptate fiind proporționale cu obiectivele urmărite.

Obiective:

1. Armonizarea continuă a cadrului legal și procedural, în concordanță cu acquis-ul Schengen;

2. Asigurarea cu personal suficient, cu un nivel ridicat de profesionalism, bazat pe pregătire de bază, competențe tehnice, lingvistice, manageriale;

3. Perfecționarea cooperării și colaborării interinstituționale în domeniul managementului funcțional al frontierei;

4. Dezvoltarea analizei de risc în vederea sprijinirii eficiente a luptei împotriva infracționalității transfrontaliere, inclusiv a contrabandei;

5. Asigurarea infrastructurii, a sediilor, separarea fluxurilor de pasageri, facilități portuare, infrastructura de comunicații, conforme cerințelor Schengen, în punctele de trecere a frontierei;

6. Asigurarea echipamentului adecvat tipului de frontieră și situației operative, necesar desfășurării acțiunilor de supraveghere și control, conform cerințelor Schengen;

7. Realizarea sau modernizarea, după caz, a sistemelor de comunicații și informatice compatibile și interoperabile cu sistemele existente la nivel european;

8. Realizarea Sistemului de supraveghere și observare la Marea Neagră – SCOMAR și asigurarea interconectării și interoperabilității cu sistemele de supraveghere la Marea Neagră implementate de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, VTS/AIS, Ministerul Apărării și de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, sistemul de monitorizare prin satelit a navelor de pescuit;

9. Realizarea Sistemului integrat de supraveghere a traficului de nave pe Dunăre și în Delta Dunării – SCOD și asigurarea interconectării și interoperabilității cu sistemul de supraveghere la Dunăre RO-RIS, dezvoltat de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

Filtrul IV – Activități desfășurate în interiorul teritoriului național

Filtrul IV asigură, pe de-o parte, suportul necesar pentru operațiunile de control și supraveghere realizate la frontieră și, pe de altă parte, măsurile compensatorii necesar a fi adoptate în momentul în care se va renunța la controalele efectuate la frontierele interne ale Uniunii Europene.

Principalele instituții cu competențe specifice acestui filtru sunt:

a) Ministerul Administrației și Internelor:

(I) Poliția Română;

(II) Jandarmeria Română;

(III) Autoritatea pentru Străini;

(IV) Oficiul Național pentru Refugiați;

(V) Direcția generală de pașapoarte;

(VI) Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor;

(VII) Poliția de Frontieră Română;

(VIII) Centrul Național pentru Administrarea Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor;

(IX) Direcția regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor;

(X) Unitatea Specială de Aviație;

b) Ministerul Justiției;

c) Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei:

(I) Oficiul pentru Migrația Forței de Muncă;

(II) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă;

(III) Inspecția Muncii;

(IV) Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului;

d) Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației;

e) Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului;

f) Ministerul Sănătății Publice;

g) Serviciul de Telecomunicații Speciale;

h) Serviciul Român de Informații;

i) Autoritatea Națională a Vămilor;

j) Garda Națională de Mediu;

k) Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

În cadrul măsurilor pentru prevenirea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere un rol important îl are și Autoritatea pentru Străini, prin procesul de avizare a cererilor de viză de lungă ședere, precum și a celor de scurtă ședere pentru cetățenii statelor cu potențial migrator; aceste măsuri se continuă și pe teritoriul național, prin îmbunătățirea acțiunilor de căutare, a controlului și a supravegherii bazate pe informații, în conformitate cu legislația națională, iar acolo unde este posibil, pe baza acordurilor de cooperare polițienească, conform art. 39 alin. (4) și (5) al Convenției Schengen, sau în temeiul altor acorduri internaționale la care România este parte. De asemenea, Oficiul pentru Migrația Forței de Muncă, prin activitatea sa, contribuie la realizarea măsurilor pentru prevenirea migrației ilegale, prin acordarea avizelor necesare obținerii vizelor de lungă ședere pentru angajare în muncă și, ulterior, a permiselor de muncă pentru cetățenii statelor cu potențial migrator, precum și prin sancționarea angajatorilor care au încadrat străini fără respectarea legislației în materie.

Pentru filtrul IV, Strategia națională stabilește următoarele obiective:

1. Perfecționarea cadrului legal, în scopul prevenirii și combaterii migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere.

2. Realizarea, modernizarea și interconectarea, după caz, a sistemelor de comunicații și informatice.

3. Asigurarea construcției instituționale și a resurselor umane adecvate, din punct de vedere cantitativ și calitativ.

4. Integrarea datelor biometrice în documentele de călătorie, în scopul creșterii gradului de securitate al acestora, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

5. Asigurarea infrastructurii corespunzătoare și dotarea cu echipament adecvat desfășurării activităților specifice acestui filtru.

6. Dezvoltarea cooperării interinstituționale pe teritoriul național prin:

a) îmbunătățirea schimbului de date și informații între autoritățile cu atribuții la frontieră;

b) sprijinul reciproc și desfășurarea de acțiuni comune de către autoritățile cu atribuții la frontieră, precum și de către cele cu atribuții privind gestionarea și controlul încadrării în muncă a străinilor pe teritoriul României.

7. Utilizarea cadrului de cooperare asigurat de Sistemul național de prevenire și combatere a terorismului, pentru obținerea complementarității și/sau a congruenței între măsurile adoptate pe linia asigurării securității frontierei și cele în materie de prevenire și combatere a terorismului.

8. Combaterea corupției în rândul personalului instituțiilor naționale cu atribuții în domeniul managementului frontierei.

9. Instituirea unui control specific la frontieră pentru cetățenii străini din țări terțe care intră în scop de muncă pe teritoriul României și/sau cu statut de detașat, precum și unul la reîntoarcerea în țara de origine.

10. Reglementarea modului de acces al cetățenilor din state terțe care au obținut un drept de ședere pe teritoriul statelor membre și care urmează să aibă acces liber pe piața muncii din România.

11. Stabilirea unui cadru coercitiv aplicabil în cazul prezentării de documente false în vederea obținerii dreptului de ședere în scop de muncă pe teritoriul României.

12. Creșterea rolului OMFM în activitatea de verificare a procedurilor care conduc la obținerea dreptului de muncă al străinilor din state terțe și cooperare ulterioară mai ales în ceea ce privește reglementarea statutului străinilor detașați pe teritoriul României.

13. Introducerea obligativităților întocmirii contractului de muncă, alături de cel în limba română, și în limba statului de origine, în vederea asigurării unei informări complete a străinului cu privire la drepturile și obligațiile ce decurg din contractul de muncă.

Sistemul integrat pentru securitatea frontierei de stat (SISF)

Concept

SISF reprezintă principalul instrument de exercitare a managementului integrat al frontierei de stat a României. Prin natura sa, SISF face parte din categoria sistemelor complexe – sistem de sisteme – și are în componență multiple subsisteme autonome complexe, aflate în strânsă interrelaționare, diferite din punct de vedere tehnologic, contextual, operațional, geografic și al cadrului conceptual. Realizarea acestuia constituie o prioritate a României, prin prisma asigurării securității propriilor frontiere și a frontierei externe a Uniunii Europene, în perspectiva integrării în zona europeană de libertate, securitate și justiție. Prin prisma aderării la Uniunea Europeană, realizarea SISF este un angajament asumat prin Planul de Acțiune Schengen, revizuit 2007.

Adecvat modelului integrat de securitate a frontierei dezvoltat de Catalogul Schengen „Controlul frontierelor externe, extrădarea și readmisia: Cele mai bune practici și recomandări”, SISF are în vedere, într-un concept unitar, toate cele 4 filtre complementare, ce reunesc activitățile desfășurate de toate instituțiile naționale cu atribuții în domeniul managementului integrat al frontierei.

În aplicarea prevederilor acquis-ului Schengen, pentru implementarea recomandărilor Comisiei Europene și a măsurilor cuprinse în Planul de Acțiune Schengen, revizuit 2006, SISF presupune modernizarea infrastructurii și a echipamentelor la frontieră, la nivelul tuturor structurilor Poliției de Frontieră Române, urmărind astfel asigurarea unui înalt nivel de securitate a frontierei externe a Uniunii Europene.

SISF are următoarele componente și subsisteme, între care există strânse legături de interdependență și intercondiționare:

a) componenta operativă:

– subsistemul legislativ;

– subsistemul resurselor umane;

– subsistemul procedurilor operaționale;

b) componenta tehnică:

– subsistemul infrastructură;

– subsistemul supraveghere a frontierei;

– subsistemul control al trecerii frontierei;

– subsistemul IT,

– subsistemul de radiocomunicații mobile,

– subsistemul comunicații fixe,

– subsistemul comunicații voce și date;

– subsistemul mobilitate;

– subsistemul suport logistic integrat.

Pentru succesul de ansamblu al misiunilor de supraveghere și control al trecerii frontierei se impune asigurarea armonizării depline, conceptuale, acționale și temporale a acestor componente.

Componenta operativă a SISF

Decizia Prum are la bază un acord încheiat în 2005 între Germania, Franța, Spania, statele Benelux și Austria pentru intensificarea cooperării în lupta împotriva terorismului, criminalității transfrontaliere și migrației ilegale. Ca răspuns la interesul exprimat de mai multe state membre în aderarea la acest acord, Germania a propus în cursului președinției din 2007 a Consiliului transformarea acestuia într-un instrument UE.

Decizia Prum din 2008, care urmează a fi pusă în aplicare până în august 2011, stabilește normele pentru schimbul transfrontalier de profiluri ADN, amprente digitale, date privind înmatricularea vehiculelor și informații cu privire la persoanele suspectate de planificarea unor atacuri teroriste.

Decizia urmărește consolidarea prevenirii infracțiunilor, în special a terorismului și a criminalității transfrontaliere, și menținerea ordinii publice în legătură cu evenimente importante. Acest sistem va funcționa în mod descentralizat prin interconectarea, prin intermediul punctelor naționale de contact, a bazelor de date ale statelor participante care conțin informații privind ADN-ul, amprentele digitale și înmatricularea vehiculelor. Utilizând rețeaua s-TESTA a Comisiei, punctele de contact vor trata cererile primite și trimise pentru compararea transfrontalieră a datelor privind profilurile ADN, amprentele digitale și înregistrarea vehiculelor. Competențele acestora de a transmite datele de acest tip utilizatorilor finali sunt reglementate prin legislația națională.

Începând cu august 2011, compararea datelor va fi complet automată. Cu toate acestea, statele membre trebuie să facă obiectul unui proces riguros de evaluare (în special a evaluării respectării cerințelor privind protecția datelor și a cerințelor tehnice) pentru a primi autorizare împărtășirii în mod automat a datelor.

Componenta operativă cuprinde cadrul legislativ ce reglementează funcționarea SISF, personalul suficient și adecvat pregătit pentru operarea și întreținerea SISF, precum și ansamblul procedurilor aplicate în cadrul activităților specifice asigurării securității frontierei.

Obiective:

1. Elaborarea proiectelor de acte normative care să asigure cadrul legal pentru realizarea și funcționarea SISF.

2. Asigurarea cu personal adecvat situației frontierei, special pregătit, capabil să își îndeplinească sarcinile în toate condițiile.

3. Perfecționarea cadrului procedural în conformitate cu cerințele Schengen.

Componenta tehnică a SISF

Are ca obiectiv: Realizarea și implementarea subsistemelor SISF:

a) infrastructură;

b) supraveghere a frontierei;

c) control al trecerii frontierei;

d) IT;

e) radiocomunicații mobile;

f) comunicații fixe;

g) comunicații voce și date;

h) mobilitate;

i) suport logistic integrat.

Subsistemul infrastructură

Realizarea acestui subsistem va urmări:

a) activități investiționale în infrastructura operativă, clădirile structurilor Poliției de Frontieră Române, ce constau în construirea de clădiri noi, precum și în reabilitarea și/sau extinderea clădirilor existente;

b) activități de construcție a infrastructurii de comunicații, cum ar fi turnuri, stâlpi și antene. În măsura posibilului, echipamentele vor fi instalate pe amplasamentele existente, turnuri, clădiri înalte, iar dacă nu este posibil, vor fi construite noi turnuri.

Subsistemul supraveghere a frontierei

Subsistemul supraveghere a frontierei asigură observarea și acțiunile specifice frontierei prin aplicarea unor tehnologii bazate pe senzori, radare sau o combinație a acestora. Informațiile de la senzori sunt transmise centrelor de control prin utilizarea subsistemelor de comunicații și sunt procesate de subsistemul IT. Supravegherea la frontieră se bazează pe platforme mobile, precum și pe platforme fixe. (Vezi schema de mai jos)

Frontieră verde

Supravegherea fixă se bazează, în principal, pe un ansamblu de echipamente de vedere pe timp de zi și de noapte, inclusiv radare de detecție a persoanelor, montate pe piloni, în principal la sediile punctelor și sectoarelor Poliției de Frontieră Române și pe alte direcții de supravegheat.

Supravegherea mobilă se bazează pe vehicule cu echipamente integrate de supraveghere. Aceste vehicule sunt echipate cu echipamente fixe de vedere pe timp de noapte ce vor fi integrate în SISF. Supravegherea mobilă cu elicoptere este asigurată de structurile de aviație ale Ministerului Internelor și Reformei Administrative. Elicopterele sunt dotate cu echipamente speciale: proiectoare, sisteme de vizualizare în infraroșu pe timp de noapte, camere video cu înregistrare și transmitere în timp real de imagini, tip FLIR, gigafoane și altele asemenea. Mijloacele rapide de comunicare de la bord asigură coordonarea acțiunilor patrulelor de poliție de frontieră, în condiții de reducere a riscului unor confruntări directe cu infractorii.

Subsistemul control al trecerii frontierei

Asigură efectuarea controlului la trecerea frontierei asupra persoanelor și a bunurilor pe care acestea le posedă, precum și asupra mijloacelor de transport, inclusiv controlul mobil în punctele de trecere a frontierei portuare, feroviare și în zona de competență a Poliției de Frontieră Române. Integrează cititoarele fixe și mobile de documente – sistemul LPR pentru captarea numerelor de pe plăcuțele de înmatriculare, precum și echipamentele pentru detectarea drogurilor, a substanțelor explozive și radioactive, echipamentele pentru detectarea documentelor falsificate ori contrafăcute, sisteme pentru detectarea persoanelor și bunurilor de contrabandă ascunse în diverse vehicule de transport, cititor de amprente, sistemul de recunoaștere facială. Acest subsistem se va interfața cu componentele subsistemului IT.

Subsistemul IT

Va fi un sistem on-line disponibil tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul managementului frontierei, bazat pe standardele sistemelor deschise, pentru realizarea interconexiunii cu sistemele IT folosite de aceste instituții, precum și cu sistemele IT internaționale, de exemplu: VIS, SIS, EURODAC, Interpol, Europol, AFIS, sistemul de informații despre pasageri în aeroporturi. În cadrul acestui subsistem al SISF, un rol important îl are Sistemul IT on-line al Poliției de Frontieră Române, ce permite colectarea, procesarea, transferul, stocarea, consultarea în timp real a informațiilor necesare pentru un management corespunzător al frontierei, interconectarea și schimbul de date securizat cu sistemele informatice ale instituțiilor implicate în asigurarea și menținerea ordinii publice și siguranței naționale. Sistemul IT al Poliției de Frontieră Române sprijină instituțiile în îndeplinirea atribuțiilor ce le revin, atunci când acest lucru este relevant pentru combaterea infracționalității transfrontaliere, a migrației ilegale sau pentru descoperirea persoanelor și a bunurilor date în urmărire – de exemplu, permite accesul la informațiile existente în Sistemul Informatic Național de Semnalări, compatibil SIS II, pentru verificări în cazul controalelor obișnuite, al controalelor de trecere a frontierei și al altora asemenea, oferind atât nivelurilor de comandă, cât și celor de execuție informațiile necesare pentru buna gestionare a evenimentelor privitoare la controlul și supravegherea frontierei de stat a României.

Subsistemul comunicații voce și date

Asigură infrastructura necesară pentru realizarea rețelei de arie largă – WAN, și a rețelelor locale – LAN și facilitează derularea traficului de voce și date dintre utilizatorii SISF.

Subsistemul radiocomunicații mobile

Acest subsistem asigură suportul pentru realizarea schimbului de informații (voce și date) dintre elementele operative mobile, precum și dintre acestea și centrele de comandă și control. Serviciile de comunicații mobile sunt atât analogice, în gamele de frecvență VHF și HF, pentru unitățile de mobilitate navală, cât și digitale, de tip PMR – Professional Mobile Radio-comunications, în standard TETRA. Ca o particularitate, subsistemul PMR în standard TETRA va asigura nevoile de comunicații pentru toate instituțiile cu atribuții la frontieră, zona de acoperire radioelectrică urmând să fie asigurata în toata aria geografică a județelor de frontieră și urmând a se asigura interoperabilitatea la nivel național în cadrul platformei unice de radiocomunicații TETRA.

Subsistemul comunicații fixe

Subsistemul comunicații fixe asigură infrastructura de transport de bandă largă necesară pentru schimbul de informații dintre locațiile fixe. Acesta reprezintă suportul pentru realizarea comunicațiilor de voce, pentru transferul de date necesare aplicațiilor informatice, precum și infrastructura necesară subsistemului radiocomunicații mobile.

Subsistemul mobilitate

Descrie platforma terestră-navală-aeriană ce va fi utilizată pentru sistemul de securitate a frontierei și include toate mijloacele de transport ce sunt destinate pentru operațiuni de supraveghere și intervenție la frontiera de stat. Astfel, se asigură supravegherea și patrularea, transportul forțelor și al echipamentelor pentru intervenție, transportul operațional între diferitele structuri operaționale și transporturile logistice pentru aprovizionare și mentenanță. Subsistemul are drept componente mobilitatea terestră, navală și aeriană.

Subsistemul suport logistic integrat

Este compus din toate activitățile destinate suportului sistemului în întreaga perioadă a ciclului de viață al acestuia. Include activități de instruire, documentare, piese de schimb, mentenanță, precum și un suport centralizat ce permite operarea SISF 24 de ore din 24.

Finanțare

Fondurile aferente îndeplinirii obiectivelor prezentei strategii naționale se planifică în bugetele proprii de către fiecare dintre instituțiile cu atribuții în domeniu, în raport cu prioritățile, resursele disponibile și în mod corelat cu etapele de realizare a sistemului de management integrat, în condițiile legii.

Sursele de finanțare pentru implementarea Strategiei naționale pot fi:

a) fonduri de la bugetul de stat;

b) fonduri comunitare, în cadrul proiectelor de asistență financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene;

c) fonduri rezultate din cofinanțarea asigurată de statul român, împreună cu statele Uniunii Europene;

d) credite externe garantate de Guvernul României;

e) fonduri alocate prin Facilitatea Schengen;

f) credite externe care nu implică garanții guvernamentale;

g) donații și sponsorizări oferite/acceptate în condițiile legii;

h) alte surse.

În ceea ce privește Facilitatea Schengen, conform documentelor încheiate în cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană, României îi va fi alocată suma de 559,8 milioane euro pentru punerea în aplicare a aquis-ului Schengen și a controlului frontierelor și pentru a sprijini îmbunătățirea fluxurilor de numerar în cadrul bugetului național. Cel puțin 50%, adică 279,9 milioane euro, din aceste fonduri vor fi utilizate pentru îndeplinirea obligației de a finanța acțiuni la noile frontiere externe ale Uniunii Europene, pentru punerea în aplicare a aquis-ului Schengen și a controalelor la frontiera externă.

SISF va fi realizat prin intermediul contractului încheiat cu integratorul de sistem, prin fostele proiecte PHARE și proiecte cu finanțare națională, care sunt complementare. În ceea ce privește contractul de realizare și implementare a SISF, livrările sunt adaptate astfel încât să nu existe nici o suprapunere cu fostele proiecte PHARE. Echipamentele achiziționate prin finanțare PHARE sunt integrate în sistem ca EFG (echipamente furnizate de Guvern), potrivit unei metodologii precise, prevăzută în documentele contractuale.

Implementare și evaluare

Implementarea efectivă a Strategiei naționale revine fiecăreia dintre instituțiile cu atribuții în domeniu, în părțile ce le privesc. Șefii instituțiilor au obligația de a întreprinde măsurile ce se impun și răspund de îndeplinirea obiectivelor ce le revin din prezenta strategie. La îndeplinirea obiectivelor Strategiei naționale pot participa și alte instituții ale statului, precum și organizații neguvernamentale, care cooperează potrivit competențelor și în condițiile legii. Monitorizarea implementării Strategiei naționale revine GIRMIFS, prin secretariatul acestuia.

Documentele de implementare a Strategiei naționale sunt Planul de acțiune și Planul unic multianual de investiții pentru securitatea frontierei. În baza prevederilor Planului de acțiune și în scopul realizării acestuia, ministerele/instituțiile cu atribuții la frontieră potrivit legii, vor elabora programe sectoriale proprii. Resursele financiare necesare realizării acțiunilor privind investițiile pentru securitatea frontierei sunt cele prevăzute în Planul unic multianual de investiții pentru securitatea frontierei.

În procesul de implementare a Strategiei naționale se vor avea în vedere următoarele aspecte:

a) corelarea acțiunilor cuprinse în planificările sectoriale proprii fiecărei instituții cu cele prevăzute de Strategia națională;

b) stabilirea priorităților instituțiilor cu atribuții la frontieră în domeniul managementului frontierei și concordanța acestora cu obiectivele generale ale GIRMIFS;

c) alocarea fondurilor adecvate pentru finanțarea programelor de dotare cu mijloace și echipamente performante destinate securității frontierei, pentru încadrarea și pregătirea personalului, precum și pentru modernizarea infrastructurii;

d) monitorizarea și evaluarea permanentă a stadiului acțiunilor prevăzute în documentele de implementare a Strategiei naționale.

Evaluarea într-o manieră unitară a implementării Strategiei naționale este esențială pentru asigurarea coerenței măsurilor adoptate la nivelul tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniu, evitarea suprapunerilor și paralelismelor între instituțiile cu atribuții la frontieră și pentru eliminarea disfuncționalităților apărute în procesul de implementare a Strategiei naționale.

Evaluarea și analiza stadiului îndeplinirii obiectivelor Strategiei naționale se realizează în cadrul ședințelor de lucru ale GIRMIFS, după metodologia și la termenele prevăzute în acest sens, pe bază de rapoarte periodice. Sarcina elaborării rapoartelor cu privire la stadiul îndeplinirii obiectivelor Strategiei naționale revine secretariatului GIRMIFS, care asigură evidența și comunicarea spre executare către autoritățile abilitate a tuturor deciziilor și măsurilor adoptate în cadrul acestor ședințe, precum și a modului de îndeplinire a acestora.

Din punct de vedere managerial, un instrument important de raportare îl constituie raportul anual de implementare al Strategiei naționale, document care sintetizează gradul de îndeplinire a obiectivelor asumate.

Această strategie națională reflectă intenții și acțiuni, proceduri și etape progresive ce vor fi urmărite cu consecvență, chiar dacă, într-o lume dinamică, aflată în permanentă schimbare, pot să apară evoluții care să necesite reconsiderări temporare. Pornind de la concluzia că obiectivele Strategiei naționale sunt nu numai dezirabile, ci și sustenabile, precum și de la faptul că instituțiile care realizează managementul integrat al frontierei dispun de un capital uman apt de performanță, implementarea Strategiei naționale va asigura condițiile necesare pentru accederea României la spațiul Schengen.

Sistemul integrat pentru securizarea frontierei albastre a României

După 1 ianuarie 2007, regiunea Mării Negre a devenit granița de vest a Uniunii Europene, care începe să se confrunte cu provocările generate de factorii de risc specifici, subsumate amenințărilor diverse cu care, de altfel, vine în contact întreaga comunitate internațională. În acest context, realizarea securității pe plan regional este indisolubil legată de asigurarea unui climat internațional stabil și sigur, constituind un imperativ de luptă și de atitudine pentru toate serviciile de informații din statele riverane Mării Negre.

Caracterul difuz, multidirecțional și imprevizibil al riscurilor și amenințărilor impune implicarea comunităților de informații din cadrul UE în definirea unui concept mai larg de securitate și în identificarea mecanismelor care să răspundă adecvat riscurilor specifice Mării Negre.

Regiunea Mării Negre revine în centrul activităților transfrontaliere atât în sens pozitiv (comerț, turism și transportul resurselor energetice), cât și negativ (punct de intersecție al cererii și ofertei de diferite produse traficate ilegal), ultima direcție fiind favorizată de permeabilitatea frontierelor naționale și de costurile reduse a transportului pe căile de acces maritime și fluviale spre Europa Occidentală.

Schema 3.5. Sistemul integrat pentru securizarea frontierei albastre a României

De asemenea, țările riverane Mării Negre sunt tranzitate de importante fluxuri de emigranți ilegali din Asia și Africa și, din cauza situației socio-economice precare, au devenit ele însele surse de migrație ilegală. Intensificarea activităților economice în bazinul Mării Negre și, mai ales, succesul acestora depind în mare măsură de asigurarea unui nivel adecvat de securitate a tranzacțiilor comerciale, ceea ce ar putea conduce la intensificarea eforturilor pentru combaterea criminalității organizate.

În condițiile realizării proiectelor de exploatare a hidrocarburilor din Bazinul Caspic și de comercializare a acestora pe piețele vestice, tancurile petroliere de mare tonaj vor continua să constituie o alternativă viabilă de transport, via Marea Neagră, dar și ținte potențiale pentru atacuri teroriste.

În zona Mării Negre se plasează frontiera care asigură continuitatea spațiului geostrategic și geoeconomic care se întinde din vestul Europei până în Asia Centrală și Afganistan și este cea mai directă cale de acces spre Europa a resurselor caspice.

Amenințările asimetrice actuale și riscurile la care sunt supuse transporturile maritime internaționale sunt provocări la care trebuie să răspundă toate statele lumii. Combaterea acțiunilor ilegale (contrabandă, trafic de droguri și armament, imigrație, poluare), acțiunile antiteroriste, operațiile de asistență umanitară și de menținere a păcii, solicită cooperarea navală atât între Forțele Navale, cât și între acestea și alte instituții naționale (Poliția de Frontieră, Poliția, Vama, serviciile de informații), agenții de luptă antidrog sau alte instituții internaționale (IMO).

Aspectele de care România este vital interesată sunt, în aprecierea noastră, următoarele: păstrarea integrității sale teritoriale în limitele granițelor terestre, maritime și fluviale; păstrarea nealterată a ieșirii pe Dunăre la Marea Neagră prin brațul Sulina, în principal, dar și prin brațele Chilia și Sfântu Gheorghe; asigurarea condițiilor pentru desfășurarea activităților economice în zona economică exclusivă; asigurarea stabilității în zona de interes; asigurarea libertății de mișcare pe căile de comunicații fluviale și maritime; apărarea infrastructurii din spațiul riveran; protecția mediului pe mare, fluviu și în deltă; participarea la acțiunile militare ale aliaților și partenerilor.

Îndeplinirea unor astfel de misiuni implică dotarea adecvată și modernă a navelor, folosirea elicopterelor și a mijloacelor de observare vizuală și radiotehnică de la litoral. În majoritatea cazurilor, cooperarea dintre națiuni reprezintă un factor multiplicator al puterii navale naționale. Monitorizarea și, în unele cazuri, controlul traficului naval reprezintă o modalitate eficientă de contracarare a acestor provocări.

Interesele navale ale României sunt determinate de: puterea maritimă proprie; ieșirea la mare și ponderea lungimii frontierelor maritime și fluviale; aprovizionarea cu materii prime externe pe căile de comunicații maritime și fluviale; exploatarea subsolului marin și perspectivele de dezvoltare ale acesteia; ponderea pe care o dețin schimburile comerciale ale țării ce se realizează pe căile de comunicații maritime și fluviale; alte activități economice ce se desfășoară pe mare și pe fluviu – transporturi navale, turism, construcții navale etc.; promovarea și cunoașterea imaginii sale în lume, prezența drapelului național pe mările și oceanele lumii fiind o importantă contribuție în acest sens.

Trecerea inofensivă a navelor străine prin marea teritorială a României se efectuează în condițiile stabilite prin lege și prin alte reglementări în vigoare, cu respectarea normelor dreptului internațional. Trecerea unei nave străine prin marea teritorială se consideră inofensivă atât timp cât nu aduce atingere păcii, ordinii publice sau securității naționale. Se consideră contrariul atunci când nava desfășoară, în marea teritorială sau în apele maritime interioare, una dintre următoarele activități: amenințarea cu forța sau folosirea forței împotriva suveranității, integrității teritoriale sau independenței politice a României sau în orice alt mod, contrar cu principiile dreptului internațional; manevre sau exerciții cu arme de orice fel; culegerea de informații în detrimentul apărării sau securității naționale; propaganda care prejudiciază interesele apărării sau ale securității naționale; decolarea de pe nave, apuntarea sau îmbarcarea pe nave a oricărui fel de aparate de zbor; lansarea, debarcarea sau îmbarcarea de tehnică militară, scafandri, submarine, alte vehicule submersibile sau amfibii și de orice alte instalații în măsură să execute cercetări acvatice sau subacvatice; îmbarcarea sau debarcarea de mărfuri, stupefiante sau substanțe psihotrope, fonduri bănești sau persoane, contrar legilor și reglementărilor în vigoare, inclusiv vamale, fiscale, sanitare sau de imigrare; poluarea deliberată și gravă, de orice natură, a apei și a mediului marin, a spațiului aerian de deasupra apei sau afectarea deliberată și gravă a ecosistemelor marine; orice activitate de pescuit sau altă activitate de explorare ori exploatare ilegală a resurselor naturale și biologice; orice activitate de cercetări științifice, arheologice sau ridicări hidrografice; orice activitate care se desfășoară prin încălcarea reglementărilor internaționale în domeniul radiocomunicațiilor sau care poate perturba funcționarea sistemelor de comunicații sau a oricărui alt echipament sau instalații.

Totodată, fiecare stat riveran poate adopta, în conformitate cu dispoziții, convenții și cu celelalte reguli ale dreptului internațional, legi și reglementări referitoare la trecerea inofensivă în marea sa teritorială, care pot privi următoarele probleme: securitatea navigației și reglementarea traficului maritim; protecția echipamentelor și a sistemelor de asigurare a navigației și a altor echipamente sau instalații; protecția cablurilor și a conductelor; conservarea resurselor biologice ale mării; prevenirea infracțiunilor la legile și reglementările statului riveran privind pescuitul; păstrarea mediului înconjurător al statului riveran și prevenirea, reducerea și controlul poluării sale; cercetarea științifică marină și ridicările hidrografice; prevenirea infracțiunilor la legile și reglementările vamale, fiscale, de imigrare sau sanitare ale statului riveran.

Navele străine care exercită dreptul de trecere inofensivă în marea teritorială se vor conforma acestor legi și reglementări, precum și tuturor reglementărilor internaționale general acceptate privind prevenirea abordajelor pe mare.

Pentru a face față noilor provocări la adresa securității maritime, Forțele Navale trebuie să se situeze permanent la un nivel ridicat al capacității operaționale, acest lucru având implicații financiare deosebite. Un domeniu important al cooperării maritime îl reprezintă informațiile navale și implicarea în acest sistem informațional a altor autorități maritime (Poliția de Frontieră, sistemul VTS etc.).

Sistemul integrat de observare, supraveghere și control al traficului navelor la Marea Neagră al I.G.P.F.

Istoric și prezent

Punctul de plecare se găsește în ședința CSAT din 27.12.1994 în care Ministerul de Interne a prezentat propunerea de realizare a Sistemului de supraveghere permanentă a mării teritoriale a României și zonei contigue.

La această ședință se recomanda conjugarea eforturilor mai multor ministere interesate, în scopul eliminării unor paralelisme și reducerii semnificative a costurilor. În acest scop s-a încheiat un Protocol de colaborare între Ministerul de Interne, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Transporturilor pentru realizarea și exploatarea în comun a SCOMAR.

Deși au fost elaborate Hotărâri de Guvern pentru asigurarea fondurilor și măsurilor necesare realizării acestuia, proiectul nu a mai fost realizat.

În scopul securizării frontierei maritime, Ministerul de Interne, prin Poliția de Frontieră Română, este instituția care și-a asumat responsabilitatea în a fi coordonatorul și motorul acestui proiect ce va fi implementat pe parcursul a trei etape, având la bază:

– Studiul de Fezabilitate pentru implementarea unui Sistem Integrat de Observare, Supraveghere și Control al Traficului la Marea Neagră, realizat de firma IBM Belgia și finalizat în decembrie 2003;

– Alocarea a 31 milioane EUR prin programele PHARE 2003, 2004, 2005 pentru construirea acestui Sistem, al cărui beneficiar este Poliția de Frontieră;

– Convenția de înfrățire instituțională cu Spania și Franța RO03-IB/JH-02 „Îmbunătățirea capacității Poliției de Frontieră pentru implementarea Sistemului de Supraveghere și Control la Marea Neagră”.

Faza I vizează realizarea subsistemului de comunicații fixe aferent SCOMAR, prin interconectarea unui număr de 11 locații de-a lungul întregii coaste a Mării Negre dintre care cel puțin șase vor fi utilizate ulterior pentru dispunerea stațiilor de senzori.

Această etapă este finanțată prin PHARE 2003 și a fost contractată în luna martie 2006 de către firma SELEX COMMUNICATION SpA – Italia. Valoarea contractului este de 5 milioane EURO, iar livrarea și instalarea echipamentelor trebuia să se finalizeze până în noiembrie 2006. Acest lucru nu a fost îndeplinit, iar firma a solicitat prelungirea duratei contractului cu patru luni, până în martie 2007, prezentând și un nou grafic de implementare.

Faza a II-a a vizat contractarea serviciilor unei firme de consultanță care să ofere asistență tehnică pe perioada realizării caietului de sarcini, evaluării ofertelor și implementării următoarei faze de investiție. Această fază este în valoare de 2,6 milioane EURO și procedura de contractare se află în curs de finalizare.

Schema 3.6. Sistemul integrat de observare, supraveghere și control al traficului navelor la Marea Neagră al I.G.P.F. (Faza 1 și 2)

Faza a III-a, finanțată cu fonduri PHARE, va asigura finalizarea sistemului în ansamblul său prin:

– echiparea stațiilor de senzori;

– interconectarea subsistemului unităților de interceptare (navale, terestre și aeriene) la SCOMAR prin: dotarea cu mijloace de supraveghere (sisteme optoelectronice) și mijloace de comunicații specifice și implementarea sistemului de poziționare și vizualizare automată prin AVL a acestora;

– completarea subsistemului unități de interceptare cu mijloace adaptate noilor amenințări;

– dotarea cu unități mobile complexe de supraveghere (vehicule prevăzute cu stație radar, cameră optoelectronică și mijloace de comunicații specifice) care să asigure supravegherea în zonele neacoperite de stațiile fixe și să poată prelua temporar funcțiile unei stații fixe în cazul în care la aceasta a survenit o avarie;

– interconectarea SCOMAR cu sistemul VTMIS dezvoltat de Autoritatea Navală Română;

– adăugarea unor noi funcționalități la nivelul Centrului de Comandă și Control (ex. Sistem de asistență pentru gestionarea situațiilor de criză);

– realizarea suportului tehnic necesar în scopul asigurării unei cooperări optime cu celelalte autorități ale statului (Autoritatea Navală Română prin Căpităniile de Port și Centrele MRCC și OPRC, Vama, Statul Major al Forțelor Navale din cadrul Ministerului Apărării) cu atribuții în securizarea frontierei maritime.

Cu toate acestea sistemul nu este destinat doar pentru o detectare tehnică ci reprezintă un element principal în cadrul Strategiei globale avută în vedere de către România cu scopul de a contracara orice fel de trafic ilegal peste graniță (traficul de ființe umane, droguri, vehicule, armament și contrabandă).

Schema 3.7. Sistemul integrat de observare, supraveghere și control al traficului navelor la Marea Neagră al I.G.P.F. (Faza 3)

Riscuri și amenințări

Riscurile și amenințările la adresa securității maritime a României pot fi analizate, în principal din perspectiva posturii de țară membră a Uniunii Europene, începând cu 01.01.2007. Neglijarea riscurilor ar putea facilita crearea unor breșe în procesul de asigurare a unui nivel optim de securizare a frontierei maritime precum și a unei capacității ridicate de acțiune pentru îndeplinirea obligațiilor asumate față de Uniunea Europeană. Mediul internațional de securitate este caracterizat de o ștergere a granițelor dintre amenințările cu caracter intern și cele cu caracter extern. Globalizarea, manifestată prin accentuarea interdependențelor multiple dintre state, precum și prin liberalizarea fluxurilor internaționale de mărfuri, servicii, capital și informații a făcut ca riscurile interne și externe să se poată genera și potența reciproc.

Principalele riscuri sunt:

1. criminalitatea transnațională organizată – expresie a proliferării unor fenomene negative care se amplifică în condițiile globalizării, consecință directă a schimbărilor politice, economice și sociale care s-au produs în regiunea Mării Negre, constând în: trafic ilegal de armament, muniții și explozivi, trafic de narcotice și de produse contrafăcute, migrație ilegală și trafic de ființe umane etc.

Prin natura și amploarea lor, astfel de activități sunt favorizate de existența conflictelor locale și, la rândul lor, pot favoriza terorismul și proliferarea armelor de distrugere în masă sau pot să contribuie la perpetuarea regimurilor separatiste.

2. asimetrice, de natură militară sau non-militară, inclusiv cele ce se manifestă sub forma agresiunilor informatice sau informaționale, generate preponderent din mediul internațional, dar și într-o anumită măsură de cel intern, tind să crească sub raportul gradului de pericol și al probabilității de producere, și pot afecta grav starea de securitate a cetățenilor români, a statului român sau a instituțiilor de securitate din care România face parte. Între riscurile de acest tip se pot enumera: terorismul internațional de sorginte extremist-religioasă, structurat în rețele transfrontaliere, acțiuni ce pot atenta la siguranța sistemelor de transport maritim, provocarea deliberată de catastrofe ecologice.

3. de mediu – pericole generate de o serie de fenomene negative grave, de natură geo-fizică, meteo-climatică ori asociată, provenind din mediu sau reflectând degradarea acestuia, inclusiv ca urmare a unor activități umane periculoase, dăunătoare sau iresponsabile. Între acestea, se pot înscrie: catastrofele naturale sau alte fenomene geo sau meteo-climatice grave (cutremure, inundații, încălzirea globală și alte modificări bruște și radicale ale condițiilor de viață), tendința de epuizare a resurselor marine, catastrofele industriale sau ecologice având drept consecințe pierderi mari de vieți omenești, perturbarea substanțială a vieții economico-sociale și poluarea gravă a mediului marin ori costier etc.

Necesitatea sistemului

Organizații din întreaga lume folosesc sisteme integrate de management (soluții informatice) pentru utilizarea cât mai eficientă a tuturor resurselor financiare și umane de care acestea dispun.

Sistemul integrat pentru securitatea frontierei, care este în curs de implementare, nu va fi numai un deziderat, ci va deveni o realitate de care va beneficia nu numai liniștea noastră din interior ci și normalitatea europeană. Cu cât eficiența instituțiilor românești cu atribuții la frontieră va fi mai mare, cu atât infracționalitatea în Europa Unită va fi mai mică, este o intercondiționare biunivocă, de care trebuie să se țină seama pentru realizarea tuturor proiectelor pe termen lung ce privesc viitorul Uniunii Europene între frontierele actuale sau cu frontiere extinse.

Scopul și descrierea sistemului

SCOMAR este un sistem operativ de supraveghere, bazat pe tehnologia de ultimă oră, care permite detectarea timpurie, urmărirea, recunoașterea și identificarea navelor aflate în trafic ori ce desfășoară diferite activități în zona de observare directă, în scopul prevenirii, depistării, gestionarii ori sancționării activităților ilegale. Suportul tehnic va asigura transmiterea, în timp real, a informațiilor obținute de la stațiile de senzori la un Centru de Comandă și Control de unde se vor transmite dispozițiile necesare pentru interceptarea amenințărilor și realizarea misiunilor specifice.

Sistemul va asigura monitorizarea permanentă a traficului la Marea Neagră prin folosirea echipamentelor radar, echipamentelor optoelectronice de supraveghere, navelor, aparatelor de zbor și vehiculelor de patrulare, precum și a altor elemente în zona:

– apelor teritoriale maritime (până la 12 mile marine);

– zonei contigue (până la 24 mile marine);

– zonei economice exclusive (până la 100 mile marine);

– zonei costiere, spre interiorul zonei de competență;

– Sistemul este alcătuit din următoarele subsisteme:

– Stații de senzori

– Comunicații

– Centrul de Comandă și Control;

– Unități operative de intervenție (navale, terestre, aeriene).

Subsistemul stațiilor de senzori detectează, identifică și urmărește navele suspecte, folosind funcțiile radarului și ale senzorilor, prin transmiterea imaginilor video sau semnalelor obținute către Centrul de Comandă și Control, unde amenințarea este analizată și apreciată. Mai departe sunt transmise dispoziții de interceptare și/sau de salvare, de la caz de caz de către structurile special destinate.

Arhitectura generală

Partea fixă a dezvoltărilor prevăzute pentru asigurarea necesităților Poliției de Frontieră Române în cadrul sistemului SCOMAR va fi formată din:

Subsistemul Stație de senzori va include 6 Stații de Senzori (SS) complete. Fiecare stație de senzori este echipată cu un senzor radar, cu un senzor optoelectronic, alcătuit dintr-o cameră termică și dintr-o cameră video, precum și cu elemente de procesare. Subsistemul Stație de senzori, detectează și identifică traiectoria țintelor suspecte combinând funcțiile senzorului radar și senzorului optoelectronic, transmițând imaginea video și semnalul obținut Centrului de Comandă și Control. Senzorii respectă anumite performanțe cerute, care trebuie să maximizeze capacitatea de detecție, de recunoaștere și de identificare a navelor, identificate ca ținte de interceptat.

Subsistemul Comunicații va permite schimbul de date (transmisia imaginilor, vocii și datelor), în timp real, între Subsistemul Stație de senzori și Centrul de Comandă și Control. Infrastructura de comunicații de date creată va asigura transmisii în timp real între toate componentele SCOMAR, inclusiv unitățile operative și va oferi suportul pentru toate aplicațiile informatice specifice ale Poliției de Frontieră. Subsistemul de comunicații va oferi legăturile „backbone” pentru rețeaua de comunicații digitale mobile în standard TETRA.

Subsistemul Centrul de Comandă și Control centralizează toate informațiile provenite de la Subsistemul Stație de Senzori și de la sistemele cu care este interconectat, acestea fiind analizate, iar aspectele de interes rezultate sunt transmise către Subsistemul unități de intervenție, care stabilește modul de acțiune.

Calitatea și continuitatea tuturor legăturilor de comunicații trebuie asigurată chiar și atunci când sunt întâmpinate perturbații.

În intenția de a acoperi întreaga zonă costală de interes, au fost identificate un număr minim de locații optime pentru instalarea stațiilor de senzori astfel: Farul de la Sulina, Sfântul Gheorghe, Sinoe, Midia, Agigea (Constanța), 2 Mai (Mangalia).

Centrul de Comandă și Control este localizat în cadrul Direcției Poliției de Frontieră Constanța. În acest loc se vor centraliza informațiile furnizate de elementele Sistemului și datele generate de alte sisteme interconectate cu el.

În cadrul CCC, datele provenite de la senzori sunt reprezentate într-o formă unică. Aceste date pot fi suprapuse peste informații cartografice digitale și peste date operative ale elementelor de sistem, disponibile în aria delimitată.

Informațiile pot fi filtrate, cu scopul de a prezenta urmele țintelor de interes și de a elimina acele ținte false. Alarmele posibile sunt identificate manual și automatic. Informațiile recepționate pot fi stocate și comparate cu informațiile ce se regăsesc în bazele de date utilizate.

Funcționarea generală a sistemului

Cele șase Stații de Senzori complete sunt fixe și echipate cu senzori optoelectronici și radar, care se vor interconecta la Centrul de Comandă și Control.

În cadrul modului de operare standard, Stațiile de Senzori vor putea fi controlate și operate de la distanță din CCC. Complementar modului de operare standard, Stațiile de Senzori vor avea, de asemenea, capacitatea de administrare locală.

Sistemul de comunicații permite atât schimbul de date și control între CCC și SS, cât și schimbul de date cu alți utilizatori externi ai sistemului. Sistemul de comunicații se va baza pe o rețea digitală de radiorelee, utilizând infrastructura existentă a unor unități situate în locații de pe litoral aparținând Ministerul Administrației și Internelor și Ministerului Apărării.

Sistemul va asigura îndeplinirea următoarelor funcțiuni principale:

– Cercetarea, observarea și supravegherea continuă a țintelor care evoluează la suprafața mării cu mijloace active (cu radiație) și mijloace pasive (în regim de ,,tăcere” radio și radiolocație) și posibilitatea extinderii cercetării, observarea și supravegherea țintelor aeriene care evoluează la joasă înălțime;

– Prelucrarea informațiilor de la stațiile radar și de la alți senzori amplasați pe întreg sectorul supravegheat;

– Prelucrarea datelor privind mișcarea navelor (ținte sau proprii), poziția lor și afișarea datelor de interes la Centrul de Comandă și Control în vederea luării deciziilor;

– Supravegherea continuă în timp real a tuturor pozițiilor și mișcărilor navelor și reperelor de navigație aflate în zona controlată;

– Asigurarea protecției senzorilor și a echipamentelor de calcul la acțiunea perturbațiilor naturale și artificiale;

– Schimbul permanent și reciproc de informații privind navigația și manevra între CCC și nave;

– Înregistrarea și gestionarea computerizată a cât mai multor informații din sistem, din care obligatoriu: imaginea radar, elementele calculate de sistem, alarmele și avertizările, acțiunile operatorilor, inclusiv traficul telefonic, radio, starea sistemului;

– Crearea unei baze de date comune sistemului prin intermediul căreia beneficiarii comunică informațiile de interes comun în timp real, transparent și independent;

Informațiile adunate în urma monitorizării împreună cu datele furnizate de sistemele de cooperare interne și internaționale vor constitui:

– repere pentru acțiunile de combatere a faptelor infracționale de către instituțiile naționale cu atribuții la frontieră:

– sursă primară de informații folosită în luarea deciziilor privind utilizarea resurselor pentru combaterea infracționalității transfrontaliere specifice la Marea Neagră;

– sursă de informații în situații de criză.

Principalele caracteristicile ale SCOMAR sunt:

– Interoperabilitate (schimbul de informații va fi posibil între diferite instituții MAI, MAp, ANR etc.);

– Proiectare modulară – principalele subcomponente vor putea fi înlocuite fără a afecta funcționalitatea sistemului;

– Arhitectură upgradabilă – în cadrul sistemului pot fi integrate alte tipuri de senzori.

Schema 3.8. Sistemul de supraveghere a litoralului – SCOMAR

Sistemul trebuie conceput pentru a suporta o monitorizare zilnică de 24 ore din 24 a litoralului românesc, prin folosirea echipamentelor radar disponibile (fixe și mobile), navelor, aparatelor de zbor, elicoptere și vehiculelor de patrulare proprii, precum și din alte surse. Informațiile adunate în acest mod, coroborate cu date furnizate de sistemele de cooperare, din țară, de la alte instituții guvernamentale, nonguvernamentale și din alte țări, vor constitui sursa primară de informații necesare în luarea deciziilor privind folosirea forțelor.

Sistemul integrat de observare, supraveghere și control al traficului navelor la Marea Neagră – SCOMAR va constitui, în viitor, o parte integrantă a sistemului de conducere a forțelor poliției de frontieră al cărui concept va fi dezvoltat în viitor.

Sistemul va fi interconectat cu Sistemul Integrat de Supraveghere a Frontierei României pe Dunăre și Delta Dunării – ISSDRADD – ce va fi implementat în viitorul apropiat.

Cerințe principale și perspective

Mijloacele de observare radar, selecționate pentru SCOMAR trebuie să facă posibilă realizarea mai multor cerințe principale pretinse întregului sistem. Sistemul trebuie să realizeze în mod automat trei faze de prelucrare:

Prelucrarea semnalelor. Sarcina principală a acestei faze de prelucrare este extragerea eficientă a semnalelor de mică intensitate din perturbările marine și trebuie realizată de către radar.

Prelucrarea datelor. Sarcina principală a acestei faze de prelucrare constă în inițierea automată a procesului de urmărire și urmărirea obiectivelor și trebuie să fie realizată de către radar.

Prelucrarea informației. Sarcina principală a acestei faze este inițierea automată, asocierea și urmărirea traseelor sistematice pe baza datelor legate de traseele urmărite de la radarele individuale și trebuie să fie realizată în centrele de supraveghere (conform anexei nr. 2).

Clasificarea de mai sus oglindește tendințele actuale privitor la construirea acestui tip de sistem în care sunt reduse în mod semnificativ cerințele legate de modul de transmisie a datelor, dar se impune nevoia de folosire a celor mai noi tehnologii în procesul de prelucrare a semnalelor, datelor și informațiilor.

O sarcină în plus a sistemului este descoperirea aparatelor de zbor de altitudine joasă, în special aparatele de zbor care au o suprafață eficientă de reflectare foarte mică. Aparatele de zbor de mici dimensiuni pot fi folosite pentru trecerea ilegală a frontierei și de asemenea în acțiuni de terorism. În plus observarea aparatelor de zbor la mică înălțime este utilă (între altele) în timpul acțiunilor de salvare pe mare cu participarea (ajutorul) avioanelor și elicopterelor.

Conform rezoluției IMO, sistemul AIS instalat pe nave, ar trebui sa transmită și sa primească automat următoarele date (folosind Accesul multiplu de diviziune a timpului): statice (numărul desemnat navei de IMO, numele și semnalul de apel, tip, lungime, lățime) și dinamice (poziția geografică, drumul și viteza, pescaj, informații despre încărcătura periculoasă, destinație și timpul de sosire estimat). Funcționând astfel, sistemul AIS trebuie sa aibă capacitatea de schimb a 2000 de rapoarte pe minut.

Plecând de la implementarea acestui sistem integrat de management la Marea Neagră, considerăm că același model poate fi aplicat la frontiera externă a U.E., respectiv la „frontiera albastră” de pe Prut, conform schemei alăturate.

Schema 3.9. Sistemul de supraveghere a „frontierei albastre” de pe Prut

CAPITOLUL IV

STUDIU COMPARAT PRIVIND STRUCTURILE POLIȚIEI DE FRONTIERĂ ÎN UNELE STATE EUROPENE

Voi prezenta mai întâi statele Europei continentale accentuând pe principalele dintre ele a căror istorie ne este cunoscută, Franța, Spania, Italia, Germania, Elveția. Vom aborda apoi state ca Benelux, prime semnatare cu Germania și a Franța a acordului Schengen din 14 iunie 1985. Acest acord prevede suprimarea graduală a controalelor comune la frontieră. Voi trata apoi Statele Unite ale Americii și Canada, care se asociază modelului englez, apoi voi prezenta țări ca Austria, Grecia, și Portugalia.

Țările Europei continentale cunosc, încă din epoca medievală gărzile orășenești dar nu este încă vorba de o poliție modernă, publică, profesionistă și specializată. Anumite state împărtășesc cu Franța aceeași experiență a existenței unei poliții secrete: Republica Veneția, începând din vremea Renașterii sau Austria, din 1713. Sistemul francez al jandarmeriei adică o forță de poliție atașată armatei este creată prin cuceririle revoluționare încă din 1795 în Belgia, apoi în Elveția și în Rusia. Acest sistem al Jandarmeriei este folosit apoi drept model în Grecia în 1833 și în Austria de Franςois Joseph I, după 1848, urmând exemplul a ceea ce a însemnat intervenția lui Napolen în Lombardia și în sudul provinciei Tirol. Carabinierii italieni și garda civilă spaniolă, încă și mai bine cunoscuți urmează aceeași tradiție.

În final putem afirma că, geneza poliției în Europa continentală stă mărturie la apariția unui stat modern de formă birocratică. Dar procesul de diferențiere statală a urmat un curs mai mult sau mai puțin rapid în funcție de țară. Printre vecinii Franței, Spania, Italia și Germania au părut să merite o atenție deosebită datorită rolului poliției în evoluția lor politică; cazul Elveției a fost și el reținut datorită particularismului structurii sale statale și a puterii de influență franceză; această influență se regăsește încă și mai clar în Belgia modernă.

Armonizarea instituției polițiste după modelul francez

Analiza conceptului de poliție a permis să se arate că această noțiune este din ce în ce mai restrictivă. Dar, specializarea nu are numai un sens funcțional, ci și o natură organizațională. Poliția se autonomizează în cadrul administrației și, în mod deosebit, față de justiție și armată.

4.1.1. Armonizarea și specializarea funcțională a poliției

În perioada constituirii Statului modern, poliția se rezumă la aceeași noțiune de drept și corespunde unei misiuni generale de pace socială. Pentru Pierre Legendre, acest concept permite să califice rolul Statului, pentru că el „implică o virtualitate de competențe (sarcini), care se pot înmulți ori extinde, după necesități”. În consecință, poliția este heteroclită (se îndepărtează de la regulile obișnuite) prin obiectivele, scopurile și procedeele ei, dar ea este omogenă prin natura și fundamentele ei, în calitate de funcție socială constitutivă a orașului. În acest context, poliția se reconstituie, dar își păstrează câmpul de acțiune relativ extensibil și asta în numele protejării societății împotriva pericolelor ce o amenință.

Poliția erijată în funcție administrativă acoperă în mod esențial, necesitatea menținerii ordinii publice, a protejării libertăților și la menținerea unei bune conexiuni sociale. Poliția pierde caracterul ei de funcție socială globală, pentru a deveni o funcție subsidiară (accesorie). Este vorba, mai întâi de orice, de a asigura siguranța Statului și ordinea publică în societate. Definirea câmpului de acțiune al poliției nu rezultă dintr-o definire precisă a misiunilor, ci din modalitățile de intervenție ale Statului. Poliția cunoaște, în sfârșit, un proces de autonomizare în cadrul administrației.

4.1.2. Diferențierea structurală a poliției

Poliția, ca funcție administrativă, se distinge, puțin câte puțin și de justiție.

– Distincția între poliție și justiție

Crearea Locotenenței generale de poliție, la sfârșitul secolului al XIII-lea, este legată, în mod deosebit, de necesitatea de a distinge poliția de justiție. Edictul din 1667 subliniază că „Funcțiile justiției și ale poliției sunt incompatibile și de o prea mare întindere pentru a fi bine exercitate de un singur ofițer în Paris”. Apoi, cu Revoluția și recunoașterea principiului separării autorităților administrative și autorităților juridice, distincția între poliție și justiție este definitiv consacrată. Aplicarea acestui nou principiu este totuși complexă și conduce, în cadrul activității de poliție, la disocierea funcției administrative de funcția judiciară. Poliția administrativă are ca obiect de activitate menținerea ordinii publice în fiecare loc și în fiecare parte a administrației generale. Poliția judiciară cercetează delictele pe care poliția administrativă nu le-a putut împiedica a fi comise, adună probe (dovezi) și le prezintă reprezentanților din tribunale, însărcinați de lege cu judecarea delictelor.

Această distincție între misiunile de poliție nu a avut drept consecință o diferențiere organică. Autoritățile și personalul de poliție au aproape toți o dublă competență, administrativă și judiciară. În plus, o aceeași misiune de poliție își poate schimba profilul în funcție de împrejurări. Ministrul de interne are o atitudine favorabilă față de o distincție organică a funcțiilor administrative și judiciare. El propune a se concepe administrația și poliția ca pe două lucruri total distincte și anunță că „siguranța generală, prin direcția ei, nu va mai cuprinde decât atribuții de poliție, având un caracter esențial judiciar, excluzând orice problemă a poliției de frontieră”.

4.1.3. Europa fără frontiere și adaptarea Poliției franceze

Principiile consacrate de Consiliul European de la Fontainebleau și de Actul unic european semnat în 1986 au consecințe numeroase asupra instituției și acțiunii polițienești. În fapt instalarea unui nou spațiu european fondat pe libertatea de circulație a condus la definirea mecanismelor noi vizând să concilieze libertatea și necesitatea ordinii publice și a libertății. Actul unic se referă în preambulul său la protejarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și instituie o piață interioară între statele membre ale CEE pentru 1 ianuarie 1993. În termenul acestor noi dispoziții un spațiu fără frontiere este creat, în care „libera circulație a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor este asigurată”.

Dar în paralel exigențele securității necesită adoptarea unor reguli noi, care relevă pentru o mare parte a competențelor statale și punerea în practică a structurilor originale. Este vorba, înainte de toate, de a asigura o reală cooperare a statelor în materie de poliție de frontieră și de a elabora o legislație și controale armonizate în materie de fluxuri migratoare. Pentru a răspunde acestor obiective, mai multe texte de lege, convenții și măsuri interne au fost adoptate, dar procesul este departe de a se fi terminat. Acordurile de la Schengen constituie un aspect esențial al noului dispozitiv ce privește două orientări principale: coordonarea polițienească pe de o parte și controlul fluxurilor migratoare pe de altă parte.

4.1.4. Principiul liberii circulații și consecințele sale

Tratatul de la Roma prevede în esențial libera circulație din punct de vedere economic. În 1979, Comisia europeană propune crearea unui drept de a locui generalizat pentru toți rezidenții comunitari. Dar, în fața reticențelor Regatului Unit și al Danemarcei, va trebui să se aștepte până în iunie 1990 pentru ca acest principiu să intre în aplicare. Totuși, principiul liberii circulații nu este recunoscut decât sub expresia rezervată a ordinii publice, a siguranței publice și a sănătății publice. Dreptul comunitar derivat prevede natura și conținutul acestor restricții. Astfel, în domeniul ordinii publice și al siguranței, măsurile restrictive nu pot fi fondate decât pe comportamentul personal al persoanei care face obiectul și nu într-un scop de prevenție generală în ceea ce îi privește pe străini. Curtea de justiție a Comunităților Europene controlează în mod egal motivația acestor măsuri, tot astfel ca și faptele considerate ca atentatorii la ordinea publică.

Pe de altă parte, noțiunea de spațiu european fără frontiere a făcut obiectul prevederilor din cadrul acordului Schengen din 14 iuie 1985 semnat între Belgia, Franța, Luxemburg, Olanda și RFA. Mai multe modalități sunt astfel prevăzute. Pe termen scurt s-a propus înlocuirea controlului frontierelor între statele semnatare ale acordului printr-o simplă supraveghere vizuală a vehiculelor de turism, dar controale pot fi efectuate întotdeauna. S-a propus astfel simplificarea circulației transporturilor profesionale pe șosea și a rezidenților statelor CEE domiciliați în comunele de la frontieră. Pe termen lung, acordul conține diverse recomandări cu scopul de a se ajunge la crearea unui veritabil spațiu comun: transfer la frontierele exterioare ale Comunității, controale la frontierele intracomunitare, armonizarea dispozițiilor legislative și reglementarea statelor membre ce privesc problemele frontierelor, adoptarea măsurilor complementare pentru păstrarea securității și controlului migrației ilegale peste frontieră, provenind din statele care nu sunt membre ale CEE.

Pentru a progresa în aplicarea Actului unic, o convenție adițională la Acordul din 1996 a fost negociată și semnată în 19 iunie 1990. Italia în noiembrie 1990, apoi Spania și Portugalia în iunie 1991 și în sfârșit Grecia în noiembrie 1992 au aderat la aceste acorduri. În paralel, mai multe grupuri de muncă au fost instituite în sânul Comunității și au fost elaborate diverse documente în special textul de la Palma care conține propuneri precise pentru aplicarea Actului unic.

4.1.5. Definirea unei noi cooperări polițienești

În cadrul Tratatului de la Roma, securitatea este un mecanism în mod special național, dar experiențele colaborării politice există. Anumite probleme specifice cum ar fi traficul de stupefiante sau terorismul internațional, au favorizat organizarea relațiilor între polițiile europene. Lupta contra criminalității internaționale condusese de mult timp la crearea unei structuri de cooperare în cadrul organizării poliției de frontieră sau Interpol. Proiectul unei Europe fără frontiere pune în termeni noi problema rolului polițiilor de frontieră europene și al relațiilor lor.

4.1.6. Experiențele actuale în materie de cooperare polițienească

Propunerile actuale beneficiază de experiențe anterioare originale. Structurile de cooperare existente sunt multiple. Unele dintre ele sunt specifice unei probleme date, cum ar fi Comitetul european de luptă antidrog, grupul împotriva toxicomaniei. Altele au competențe mai diversificate, cum ar fi grupul mutual de asistență în materie de vamă, grupul de cooperare judiciară și penală însărcinat cu lupta contra terorismului și banditismului, grupuri de imigrare care lucrează pe filierele de imigrare clandestină prin trecerea peste frontieră și armonizarea politicilor în materie de drept de azil sau grupul TREVI care joacă un rol important.

Născută în 1976 dintr-o reuniune a miniștrilor însărcinați cu securitatea, această structură are ca scop de a studia criminalitatea internațională, de a propune măsuri adecvate și de a întări cooperarea polițienească. Ea s-a dotat cu un instrument permanent de reflecție compusă din experți. TREVI este o consecință a insuficiențelor Interpolului. Cyrille Fijnaut, într-un articol asupra cooperării polițienești în Europa de Vest, analizează criticile cărora Interpolul le-a făcut obiect și inadaptarea organizației sale și a misiunilor sale exigențelor unității europene. Unul din obiectivele pe termen lung al grupului TREVI este de ajunge la crearea unei veritabile poliții europene. Pe termen scurt este vorba de a întări cooperarea în lupta contra terorismului, menținerea ordinii publice, lupta contra criminalității organizate și consecințele deschiderii frontierelor. Această experiență este sursa inovațiilor. Ea întărește cooperarea actuală în domeniul luptei contra terorismului, favorizează schimburile de informații și permite ameliorarea cooperării tehnice și științifice. Colaborarea statelor în domeniul siguranței rezultă de asemenea dintr-o multitudine de acorduri bilaterale. Acordurile Schengen relansează cooperarea polițienească și noi modalități sunt descoperite.

4.1.7. Cooperarea polițienească și acordurile Schengen

Crearea unui nou spațiu european nu pune problema competenței naționale în materie de siguranță și statele au exprimat în cursul diverselor declarații succesive, deplina suveranitate în acest domeniu. Dar statele semnatare ale acordului Schengen admit ca această rezervă de competență națională trebuie completată de crearea unei veritabile cooperări polițienești judiciare și frontaliere. Noua cooperare se înscrie în cadrul dispozițiilor de drept comunitar și actualmente în cadrul reglementărilor europene care prevăd libertățile intelectuale și protejarea drepturilor omului.

Mai multe propuneri au fost deja adoptate în cadrul acordurilor Schengen: definirea regulilor pentru trecerea frontierelor, întărirea cooperării polițienești și vamale și schimbul de informații, dezvoltarea ajutorului reciproc european, armonizarea legislațiilor și reglementărilor, apropierea politicilor ce privesc vizele pentru a lupta contra emigrației și a favoriza siguranța.

Bazele cooperării polițienești au fost definite de art.39 alin.1, din Convenția adițională la Schengen. Acest text precizează că „părțile contractante se angajează ca serviciile lor de poliție să cadă de acord, în respectarea legislației naționale și în limitele competențelor lor, asistența în scopul prevenirii și al căutării faptelor pedepsibile”. Acest obiectiv de cooperare va avea drept consecințe dezvoltarea noilor structuri, definirea noilor competențe și elaborarea unui sistem de informație la nivel european. Totuși, ratificarea de către parlamentarii naționali al actului adițional la Schengen din iunie 1990 a fost ocazia unei importante dezbateri juridice. În Franța, o parte din clasa politică a pus în evidență contradicțiile între principiile prevăzute de Schengen, problema suveranității statului și cea a protecției libertăților. Dacă Consiliul constituțional a declarat, în decizia sa din 25 iulie 1991, legea autorizând aprobarea Convenției conform cu Constituția, logica acordurilor trebuie să împace exigențele unei veritabile cooperări polițienești pe de o parte și cele ale respectului suveranității statelor în materie de siguranță și protecția libertăților individuale pe de altă parte. Numeroase precauții au fost luate astfel de către semnatarii acordurilor pentru a garanta compatibilitatea între aceste diferite principii, atât în domeniul definirii competențelor polițienești cât și crearea unui nou sistem de informații Schengen.

4.1.8. Afirmarea noilor competențe polițienești și respectul suveranităților naționale și a libertăților

Problema înțelegerii competențelor fiecărei poliții naționale în cadrul noii cooperări polițienești este departe de a fi unanimă. Deși anumite state, și actualmente Germania, apără ideea unei competențe largi, altele dimpotrivă, cum ar fi Franța, sunt favorabile, în numele suveranității statelor, în materie de siguranță, unei concepții restrictive. Concret problema se pune în următorii termeni: trebuie limitată cooperarea la un singur drept de a urmări pe teritoriul vecin sau trebuie recunoscut un veritabil drept de interpelare ?

Dacă acordurile Schengen consacră principiul unei veritabile cooperări polițienești operaționale, ele se referă la o cooperare restrictivă. În fapt, în majoritatea cazurilor, noua cooperare polițienească se traduce printr-un drept de observație transfrontalieră strict reglementat. Acest drept nu poate fi exercitat decât în cadrul unei anchete judiciare, atunci când persoanele sunt «prezumate ca ar fi participat la o faptă pedepsibilă putând da naștere extrădării și necesitând o astfel de observație». Această competență este astfel exclusă din activitatea de simplă documentare și de control. Condițiile generale de exercitare a acestui gest sunt de asemenea foarte precise. Textul Schengen definește care sunt agenții competenți și impun o autorizare prealabilă sub forma unei cereri de extrădare judiciară, în afara cazului de urgență. În această ultimă ipoteză, obligațiile sunt definite foarte strict : comunicarea imediată a trecerii frontierei autorității competente și prezentarea unei cereri de extrădare judiciară. În sfârșit, acest drept de urmărire nu conține un drept de interpelare sau de arestare a persoanei urmărite. Acest lux de precauții reflectă voința majorității statelor de a-și proteja competențele naționale.

4.1.9. Regimul juridic al Poliției în Franța

Regimul juridic al poliției franceze prezintă aspecte foarte diferite de cele ale poliției engleze. O multitudine de factori explică această specificitate, că este vorba de formarea istorică a sistemului polițist, de organizarea politică și administrativă sau încă de concepția franceză a Statului de drept și actualmente de dualitatea dreptului public și a celui privat. Acest context explică diversele distincții care caracterizează acest regim juridic și condiționează natura relației poliției cu dreptul.

Sistemul de reglementare al poliției scapă din ce în ce mai mult modalităților clasice, pentru a împrumuta noi forme, mai bine adaptate la orientările politice puse în aplicare, la evoluțiile instituției și la metodele de intervenție, la mutațiile contextului social și la integrarea europeană. Regimul juridic al poliției se caracterizează deci, pe lângă principiile juridice specifice, prin reguli de drept precise, printr-un ansamblu de transformări ale modalităților sale de control și prin adaptarea sa la deschiderea frontierelor europene.

4.1.10. Organizarea sistemului polițist francez

Direcția centrală de poliție urbană (DCPU) – această direcție corespunde activității tradiționale a poliției administrative definită ca o poliție de ordine publică. Studiul istoric a arătat că această misiune mai înainte municipală a fost puțin câte puțin luată în sarcină de către stat. Această mișcare de etatizare, apoi unificarea polițiilor a avut ca rezultat crearea unei instanțe centrale care acoperă ansamblul polițiilor urbane. DCPU coordonează activitatea a peste 80.000 de agenți care formează în principal comisariatele. Această direcție nu are funcție operațională. Într-adevăr securitatea publică necesită o acțiune de proximitate și veritabilul șef ierarhic al polițiilor urbane este mai puțin directorul central decât prefectul departamentului. Trebuie să se evite ca tendințele centralizatoare să conducă Direcția la a se substitui responsabililor locali. Misiunea sa este deci mai puțin să administreze personalul și materialul cât să asiste serviciile exterioare. Acțiunea sa este de a defini doctrina generală de securitate, de a determina regulile de folosire a polițiilor urbane ale cărei acțiune o animă și o controlează și de a fixa structurile și organizarea polițiilor urbane. Ea se adaptează obiectivelor fixate de guvern. Prioritatea acordată este direcționată asupra prevenirii delincvenței, fapt ce a determinat crearea unei subdirecții de acțiune preventivă și de acțiune socială. Această structură marchează preocuparea guvernului de a combate delincvența și toxicomania și de a defini politicile potrivite pentru a apropia poliția de populație, de a ameliora primirea publicului și a populațiilor cu probleme și de a dezvolta supravegherea pe sectoare.

Din punct de vedere al organizării generale, direcția se confruntă cu problema deosebită a statutului CRS. Trebuie ele să fie dotate cu un serviciu autonom sau din contră aparținând de DCPU? Ambele soluții au fost reținute. În 1981, cele două structuri fuseseră regrupate într-o singură direcție de securitate publică, apoi o reformă din 1986 le-a separat din nou. Această problemă de organizare este în realitate eminamente politică, așa după cum vom vedea în analiza serviciului central CRS.

Serviciile autonome din DGPN – pe lângă cele patru direcții mari, există din motive de oportunitate sau de specializare, anumite misiuni sau formațiuni subordonate DGPN, sub forma serviciilor autonome. Este cazul serviciului central de poliție aeriană și de frontieră PAF care depindea înainte de Direcția de informare generală, însărcinată tradițional cu controlul frontierelor și circulației aeriene. Dar creșterea problemelor în acest domeniu a justificat crearea unui organ specializat. La fel, o brigadă de securitate a căilor ferate a fost recent înființată pentru a participa la protejarea persoanelor și bunurilor în trenurile din periferia regiunii Insula Franței.

4.1.11. Mișcarea actuală de departamentalizare

Analiza relațiilor între diferite poliții a permis să se pună în evidență dificultățile de elaborare a unor soluții apte să rezolve problemele de coordonare care caracterizează poliția. Direcțiile departamentale ale poliției naționale se substituie direcțiilor departamentale specializate de politie urbană, de informare generală, și poliția aeriană și de frontieră. Principiul unității de comandă în jurul autorității prefecturale și a unui director departamental al poliției naționale, interlocutor unic al prefectului, este deci în centrul unui nou dispozitiv.

Punerea în practică a acestor propuneri necesită o întărire a structurilor administrației centrale. La nivelul Ministerului de Interne, decretul din 20 februarie 2002 a creat direcția centrală de poliție teritorială. Atribuțiile Serviciului central de poliție aeriană și de frontieră, Direcția generală de poliție urbană și Direcția centrală de informații generale sunt înglobate de noua direcție.

Serviciul Central al Poliției Aeriene și de Frontieră, care are în competență controlul circulației persoanelor la frontierele aeriene, maritime și terestre, supravegherea activității aeriene civile precum și menținerea ordinii publice pe aerodromuri, prevenirea și reprimarea actelor de terorism; asigură controlul importului de publicații străine.

Organizarea serviciului cuprinde:

– un eșalon central grupând 6 secții;

– legături operaționale;

– aplicarea reglementărilor;

– studii statistice;

– arhive și metode;

– gestiune operațională și previzionară;

– căi ferate;

– evidența nominală de trecere a frontierei.

Serviciul Central al Poliției Aeriene și de Frontieră are în teritoriu următoarele organe:

– 7 sectoare teritoriale;

– 39 de circumscripții ale poliției aeriene și de frontieră, instalate în departamentele frontierelor interne unde sunt amplasate aeroporturi deschise traficului internațional;

– 52 de brigăzi mobile care participă la controlul zonelor de frontieră terestră.

Modelul spaniol

În 1978 se înființează Poliția națională, respectiv Garda civilă este menținută și fuzionează cu carabinierii, formând un corp vamal, militarizat, dar nu mai are nici o legătură cu menținerea ordinii, mai ales în marile orașe. Profund militarizată, orientată mai ales spre menținerea ordinii, Poliția spaniolă a părut să fie mai puțin adaptată recentei vieți democratice. Ea cunoaște o demilitarizare progresivă prin accesul comisarilor la posturi rezervate înainte ofițerilor, dar și apariția și dezvoltarea în cadrul sindicalismului. În 1980, există 22.000 de polițiști care depind de guvernul central, la care se adaugă 67.000 de gărzi civile, dovedind faptul că forțele de poliție se dezvoltă atât la nivelul regiunilor, cât și la nivelul municipalităților, iar de supravegherea frontierei răspunde Garda civilă.

Ministerul de Interne are în subordine organe centrale și organe teritoriale de frontieră.

În organele centrale sunt cuprinse: Direcția Generală a Poliției, Direcția Generală a Gărzii Civile și Direcția Generală a Traficului.

a. Direcția Generală a Poliției

Este o structură cu 5400 de polițiști civili. Acționează în localitățile urbane. Are două subdirecții: operativă și administrativă.

Subdirecția operativă cuprinde: Comisariatul Central al Poliției Judiciare, Comisariatul General al Securității Persoanelor, Comisariatul General pentru Informații și Comisariatul General pentru Documentare.

Comisariatul Central al Poliției Judiciare cercetează delictele grave: crima organizată, traficul de stupefiante, delictele economice, fiscale și monetare.

Organizare:

– Serviciul Central de Poliție Științifică;

– Serviciul Central de Stupefiante;

– Serviciul Central de Poliție Judiciară;

– Serviciul de frontieră și pașapoarte;

– Interpolul;

– Cabinete tehnice.

Comisariatul general al securității persoanelor are atribuții pe linie de pază și ordine, prevenirea săvârșirii de infracțiuni, menținerea și restabilirea ordinii și liniștii publice.

Organizare:

– Serviciul Central de Protecție;

– Cabinete tehnice;

– Unități speciale.

Comisariatul General pentru Informații are sarcini pe linia culegerii de informații.

Organizare:

Serviciul Central Operativ;

Cabinete tehnice;

Informații externe;

Informații interne;

Explozivi.

Comisariatul General pentru Documentare are atribuții de control al trecerii frontierei, eliberarea de pașapoarte, refugiați, arhiva centrală etc.

b. Direcția Generală a Gărzii Civile

Organism cu un efectiv de 67.000 de militari. Acționează în localități rurale. Pe lângă atribuții de poliție judiciară acționează pentru salvarea victimelor calamităților naturale și catastrofelor. În timp de pace execută paza frontierei și coastelor maritime, controlul personalului din rezervă, protecția obiectivelor militare, activități pentru obținerea de informații și contrainformații militare. În timp de război acționează ca poliție militară (subordonată Ministerului Apărării) pentru prinderea spionilor, circulația coloanelor, escorta prizonierilor, siguranța cartierelor generale, lupta de guerilă și antiguerilă, protejarea spatelui frontului.

Organizare:

– Statul major al Gărzii Civile;

– Servicii subordonate;

– Informare statistică;

– Fiscal;

– Transmisiuni;

– Poliție judiciară;

– Poliție de frontieră;

– Criminologie;

– Unități speciale.

Brigada de circulație are responsabilitate pe toate tronsoanele de drum din afara localităților și în interiorul orașelor mici unde nu este poliție locală. Structura este similară cu a Direcției Generale a Traficului.

Secțiile și cabinetele tehnico-administrative au sarcini privind asigurarea dotării și bunei funcționari a subunităților. Direcția generală acoperă 6 zone (conduse de un general de brigadă) având în subordine provincii (conduse de un colonel), comandamente (conduse de un locotenent-colonel), companii (conduse de un căpitan), plutoane (conduse de locotenenți) și posturi (conduse de subofițeri). Cuprinde 6 detașamente de judiciariști în fiecare provincie.

c. Direcția Generală a Traficului

Asigură și coordonează supravegherea traficului rutier la nivel național (împreună cu Brigada de circulație a Gărzii Civile, care i se subordonează mai mult simbolic). Este formată din următoarele servicii:

– informatică, studii și prognoze;

– investigații accidente;

– legislație și norme rutiere;

– planificare – reglementări;

– educație și propagandă rutieră;

– brigada de control (cu peste 200 de mașini);

– brigada de control moto (cu peste 600 de motociclete);

– escorta auto-moto;

– flotila de elicoptere (12 aparate);

– serviciul sistematizare, automatizare;

– corpul de inspecții;

– relații publice externe;

– centrul de perfecționare;

– cadre și personal;

– serviciul dotare;

– gruparea de asistență, reparații și deservire tehnică;

– secretariatul;

– dispeceratul central;

– relații publice interne.

Direcția are în subordine 6 secții principale cu o structură similară Direcției Generale. Se subordonează în plan orizontal și guvernatorului general al provinciei.

Are competență teritorială complexă, pe toate categoriile de drumuri publice, deschise circulației, privind supravegherea și controlul traficului, constatarea abaterilor și aplicarea sancțiunilor.

Modelul italian

În Italia există trei organisme de poliție separate, respectiv:

– Carabinierii;

– Poliția de stat;

– Poliția locală.

Carabinierii reprezintă forța națională de poliție care cuprinde 104.211 de polițiști cu responsabilități polițienești, militare și civile.

Operațiunile militare care țin de domeniul Ministerului Apărării includ activități ale poliției militare, de protecție a obiectivelor militare și de asigurare a escortelor speciale.

Carabinierii se subordonează Ministerului de Interne în probleme privind asigurarea respectării legilor, combaterea fenomenelor infracționale, acordarea de ajutor în caz de dezastru, menținerea ordinii și prestarea serviciului de pază la audieri în instanță, intrarea ilegală peste frontieră a migranților proveniți din Albania, Tunisia, etc. Asigură protecție diplomatică, iar atunci când desfășoară anchete penale, răspund în fața autorităților judiciare.

De asemenea, se subordonează Ministerului Sănătății (pentru tot ceea ce privește activitatea antidrog și reprimarea contrabandei cu alimente), Ministerului Valorilor Centrale și al Patrimoniului (în probleme de protecție a patrimoniului), Ministerului Muncii (în ceea ce privește aplicarea legii pe probleme specifice), Ministerului Afacerilor Externe (pentru probleme de asigurare a securității sediilor diplomatice în străinătate), Ministerului Mediului Înconjurător (pentru prevenirea catastrofelor ecologice sau riscurilor majore), ș.a.m.d.

Carabinierii sunt organizați în poliții de instrucție teritorială, militară, mobilă și cea din domeniul asistenței sociale.

Organizarea teritorială formează un ansamblu coerent, în piramidă, integrând:

– 3 divizii (Milano, Roma, Neapole);

– 9 brigăzi (Torino, Milano, Padova, Bologna, Florenza, Roma, Neapole, Bari, Palermo);

– 24 de legiuni;

– 101 grupări ce corespund rețelei teritoriale a fiecărei provincii;

– 507 companii și „Teneze” (biroul locotenenților) care constituie comandamente intermediare între grupări și „stații”;

– 4625 „stații” care reprezintă unități de bază ale armei carabinierilor și sunt răspândite pe întreg teritoriul național, în marile aglomerări urbane, la nivelul cartierelor și în cele mai mici comune.

La nivelul comandamentelor structurilor mari se află diferite servicii, comune unităților subordonate. Există, de asemenea, unități operative alcătuite din echipe de ordine și echipe de culegere a informațiilor, dotate logistic corespunzător pentru a asigura intervențiile ce necesită un înalt profesionalism în operațiunile poliției judiciare. În fine, există secții special instruite pentru lupta împotriva anumitor forme de criminalitate.

Poliția statului constituită după unificarea țării, este concepută inițial ca forță cu caracter militar dar care nu este integrată în forțele armate.

În urma reformei din 1981, Poliția de Stat din Italia dispunea de aproximativ 97.000 de cadre, devenind cea mai modernă forță de securitate a țării și, conform unor opinii, cea mai democratică componentă a sistemului polițienesc. În baza acestei reforme, Poliția de Stat a fost demilitarizată și s-a inițiat un proces de modernizare constând, printre altele, în integrarea în rândul polițiștilor a unei noi generații de funcționari și agenți, dintre care un număr important de femei și tineri licențiați.

Poliția statului se află în subordinea ministrului de interne și are ca sarcini principale:

– menținerea ordinii publice;

– protecția vieții și proprietății;

– anchetarea delictelor.

Poliția statului este condusă de un director general.

La nivel național are o organizare complexă, sarcinile fiind repartizate pe următoarele departamente:

– Oficiul pentru Coordonare și Planificare;

– Oficiul de Inspecție Generală;

– Departamentul Poliției Criminale;

– Oficiul de Prevenire a Criminalității;

– Departamentul Poliției Rutiere, Feroviare, de Frontieră și Pașapoarte;

– Departamentul de Învățământ și Instruire;

– Departamentul Tehnic;

– Oficiul pentru Evidența Contabilă.

Poliția locală are un număr de 26.000 de cadre și se află sub comanda primarilor comunali. Răspunde de probleme de trafic și de desfășurarea altor activități la nivel local, legate de taxe și impozite, sănătate publică și piețe.

Modelul german

După unirea celor două Germanii, se renunță la sistemul învechit din R.D.G., revenindu-se la o organizare descentralizată și apropiată de a altor țări din Europa occidentală. Începând cu anul 1994, creșterea criminalității și apariția grupurilor extremiste, uneori teroriste, impune o lărgire și o creștere a gradului de profesionalism în aparatul polițienesc, inclusiv prin centralizarea și o specializare a sarcinilor.

În continuare vom prezenta unele aspecte tehnice privind sistemul informatic al poliției de frontieră germană, considerându-l singurul care poate fi luat ca model de către Administrația de frontieră prin nucleul său actual, FRONTEX.

Poliția de Frontieră (BGS). Prezentare generală

La nivelul anului 2007 (luna septembrie) structura organizatorică a poliției de frontieră este formată din 5 prezidii, direcția din Koblenz, școala de perfecționare ofițeri, 11 departamente (unități speciale), oficii (4,5 per prezidiu) și inspecții (5,6 per oficiu), dar într-o perspectivă apropiată cele 5 prezidii se vor uni într-o singură structură.

Prezidiile și direcția au rol de reprezentare și de uniformizare a politicilor privind dotarea și organizarea structurilor BGS. Nu au sarcini pe linie operativă, nu se implică în mod direct în combaterea fenomenului infracțional.

Oficiile administrează și coordonează activitatea de combatere a infracționalității la nivelul structurilor subordonate (inspecții).

Unitățile speciale au ca sarcină păstrarea ordinii publice. În ultima vreme datorită problemelor de personal sprijină oficiile.

Poliția de frontieră are încadrate în structura sa organizatorică circa 30.000 de persoane dintre care 75% în uniformă și restul personal civil.

Schema 4.1. Structura organizatorică a Poliției de Frontieră Germane (BGS).

Organizarea și strategia departamentului IT

Pentru a înțelege modernitatea, investițiile și caracterul de model pe care eu îl confer poliției de frontieră germane, prezint structura departamentului IT din cadrul direcției din Koblenz care cuprinde 40 de persoane dintre care 20 la centrul de calcul.

Strategia adoptată pentru comunicații a fost determinată de necesitatea ca în urmă cu 3 ani să se opteze între crearea unei rețele proprii de comunicații și contractarea unui furnizor de servicii de comunicații.

Având în vedere că nu au putut defini dimensionarea optimă a sistemului au optat pentru organizarea unei licitații pentru contractarea unui furnizor de servicii de comunicații care să îndeplinească cerințele definite:

infrastructura de linii de comunicație, rutere și administrarea lor;

protocol de comunicație numai TCP/IP;

lărgime de bandă alocată diferențiat între 64Kbps și 34Mbps;

asigurarea redundanței soluției de comunicații.

În derulare se află un proiect pentru realizarea unui nou sistem cu rol de analiză și prelucrarea informaților din bazele de date proprii BGS.

Structura de concepție și proiecte derulează în prezent un număr de cinci proiecte IT dintre care proiectul Pavos și proiectul migrării la alt sistem de operare. În fază de pilot se află și proiectul LAKIS care implementează un sistem de gestiune a activității grupelor operative.

Se dorește optimizarea sistemului de management al documentelor existent, în scopul migrării pe suport web și implementarea unei evidențe a persoanelor înapoiate, returnate și expulzate.

Polițiștii din toată structura BGS-ului consultă, folosind rețeaua de cooperare la toate nivelele ierarhice, următoarele evidențe informatizate: Inpol, AZR, Zevis, NSIS, EuroDac, Afis.

Inpol, administrată de BKA, este o bază de date de evidență nominală a persoanelor urmărite sau luate în atenție și evidența bunurilor urmărite.

AZR, administrată de autoritatea pentru străini, este registrul național de străini care ține evidența tuturor străinilor care locuiesc în Germania pe o perioadă mai mare de 3 luni și furnizează informații despre cererile de azil. Are ca produs secundar o evidență a vizelor acordate de către ambasade, consulate și BGS (vize cu titlul de excepție acordate la nivelul inspecțiilor).

Zevis este o bază de date pentru evidența mașinilor înmatriculate care are ca produs secundar o evidență a persoanelor cu premise de conducere suspendate sau anulate.

NSIS, administrată de BKA, este o bază de date de evidență nominală a persoanelor și bunurilor date în consemn în spațiul Schenghen.

EuroDac este o bază de date de evidență după amprente a solicitanților de azil.

Afis, administrată de BKA, este o bază de date de evidență după amprente.

Infrastructura sistemului de comunicații

Infrastructura de comunicații de date se împarte în trei subsisteme:

rețeaua privată a poliției de frontieră;

rețeaua de cooperare la nivelul Ministerului de Interne;

accesul la rețeaua Internet.

Rețeaua privată a BGS-ului are la bază infrastructura de comunicații date a furnizorului de servicii de comunicații contractat. Legătura între punctele de acces și site-urile BGS se realizează folosind linii proprii ale furnizorului sau linii închiriate de către acesta de la alt furnizor, în speță, Deutsche Telecom.

Punct Acces

Infrastructura furnizorului

de servicii comunicații

date

Stație BGS

Schema 4.2. Rețeaua privată a BGS-ului cu infrastructura de comunicații

Astfel BGS, utilizând un singur provider de servicii de comunicații, are asigurată legătura între site-urile sale din diferite locații. Infrastructura de comunicații contractată asigură redundanța cerută a sistemului de comunicații, conform figurii de mai jos.

Administrarea infrastructurii de comunicații prezentată, inclusiv a ruterelor folosite ca puncte de acces la backbone revine furnizorului de servicii prin contractul încheiat.

Fiecare site, locație a BGS se conectează la această rețea de comunicații date contractată folosind două rutere cu conexiuni la două puncte de acces diferite ale backbone-ului, așa cum este prezentat în figura alăturată.

Treptat BGS a trecut la implementarea unei politici proprii de securitate și având suportul Oficiului Federal de Securitate a realizat un mecanism de securitate folosind criptobox-uri. Criptobox-ul este un sistem Linux peste care rulează un algoritm de criptare utilizând infrastructuri de chei publice.

Criptobox-urile sunt configurate numai de către departamentul IT din cadrul Direcției din Koblenz. Maniera de implementare a acestui sistem de securitate este ca în figura următoare:

Criptobox Ruter Furnizor comunicație Ruter Criptobox

Schema 4.3. Sistemul de securitate (criptare/decriptare) denumit și Criptobox-ul

Cheile de sesiune pentru algoritmul de criptare/decriptare sunt schimbate periodic și sunt încărcate după serverul LDAP.

Mecanismul de securitate implementat este în permanență supravegheat de Oficiul Federal de Securitate.

BGS are în vedere faptul că atunci când vor fi implementate toate echipamentele de tip Criptobox să se renunțe la tunelele IPSec oferite în acest moment de providerul de servicii de comunicații și deci să-și asigure singur protecția datelor vehiculate în cadrul VPN-ului folosit.

Așa cum reiese din figura prezentată anterior, rețeaua privată a BGS-ului se interconectează cu rețeaua de cooperare a Ministerului de Interne German printr-un gateway protejat de firewall aflat la sediul Direcției din Koblenz și accesează rețeaua Internet prin intermediul unui gateway protejat de firewall aflat la sediul Prezidiului din Berlin.

Întreaga infrastructură de comunicații, organizată pe cele trei subsisteme, aflată la dispoziția BGS-ului este reprezentată în figura următoare:

Schema 4.4. Infrastructura de comunicații, organizată pe trei subsisteme din BGS

Serviciul de Comunicații Special care este accesat prin gateway-ul din Berlin este folosit ca provider de servicii Internet pentru toate instituțiile guvernamentale germane și asigură, de asemenea, securitatea accesului specifică acestui tip de servicii.

Arhitectura hardware și rețeaua locală specifică site-ului BGS din Berlin este prezentată în figura următoare:

Criptobox Router Direcția din Koblenz

VPN-BGS

Rețeaua de cooperare MI

Stație lucru

Server BKA

Schema 4.5. Arhitectura hardware și rețeaua locală specifică site-ului BGS din Berlin

Comunicarea cu alte autorități din cadrul Ministerului de Interne (MI) se realizează accesând rețeaua de cooperare printr-un singur punct de acces localizat la sediul Direcției din Koblenz așa cum reiese și din schema infrastructurii sistemului de comunicații a BGS.

Ca infrastructură fizică rețeaua de cooperare este structurată sub forma unui mash complet pentru asigurarea legăturilor de tip voce / date pentru MI, precum este prezentat în schema de mai jos.

Schema 4.6. Rețeaua de cooperare sub forma unui mash pentru legături tip voce/date a MI

Într-o schemă comprimată rețeaua de cooperare a Ministerului de Interne german ar arăta ca în modelul prezentat mai jos:

Sursa – Prelucrat după www.bgs.dsch

Schema 4.7. Rețeaua de cooperare a Ministerului de Interne

Tehnologia de comunicație de date GPRS are avantajul major că plata serviciilor de comunicație se face pentru numărul de pachete transferate în rețea. Astfel nu mai trebuie plătit canalul de comunicație tot timpul cât este on-line deoarece canalul poate rămâne on-line la dispoziția clientului și se plătesc numai pachetele transferate, prețurile fiind raportate la numărul de Kb transferați.

În urma analizei specialiștilor de la departamentul IT asupra a trei tipuri de terminale, s-a ajuns la concluzia că terminalul care îndeplinește condițiile cerute este cel produs de firma Itronics, Husky Fex 21 prezentat în fotografia următoare:

Terminalul suportă conectarea unui cititor mobil de pașapoarte pe portul serial și integrarea unui cititor de carduri criptografice.

Suportul de comunicație mobilă este asigurat de serviciul Data Corporate Acces al firmei furnizoare de servicii de telefonie Vodafone, conform schiței de mai jos.

Sursa – Prelucrat după www.bgs.dsch

Direcția Koblenz

Voi prezenta Sistemul direcției Koblenz care se află în faza de pilot urmând ca la sfârșitul acestei etape să se organizeze o licitație pentru achiziționarea de terminale și servicii de comunicații corespunzătoare. El este cel mai nou și mai reprezentativ pentru modelul U.E.

În același context al sistemului de comunicații mobile, BGS-ul gestionează și un alt sistem pilot de comunicații – proiectul Tetra, sistem pilot care are drept scop testarea în vederea adoptării unui sistem de comunicații digitale în tehnologie TETRA. Tema de bază a acestui proiect pilot o constituie trecerea de la sistemul analogic la cel digital de comunicații.

Câteva dintre considerentele care stau la baza necesității trecerii la un sistem digital sunt următoarele:

la sistemul analogic alegerea canalului de comunicare se face manual iar la cel digital se pot stabili grupe de comunicare;

sistemul analogic nu asigură siguranța convorbirilor iar la sistemul digital se face criptare punct la punct;

sistemul analogic facilitează folosirea unui număr restrâns de frecvențe iar sistemul digital permite o gestionare optimă a spațiului de frecvențe;

sistemul digital asigură nu doar comunicație de voce, asigură comunicație voce-date;

sistemul digital asigură posibilitatea de efectua convorbiri și în alte rețele de telefonie;

sistemul analogic permite codificare pe evenimente iar sistemul digital permite trimiterea de mesaje de atenționare.

Sistemul digital de comunicații pe plan European ETSI-TETRA a fost definit de autoritățile polițienești pe plan European și a fost conceput ca un sistem economic din punct de vedere al frecvențelor, cu finanțare pentru acoperire teritorială și respectarea cadrului standardelor deschise care să permită folosirea de echipamente furnizate de diferiți producători.

În anul 2005 s-a decis realizarea proiectului pilot de la Aachen pentru comunicații digitale iar firma Motorola a câștigat această licitație. În competiție pentru câștigarea realizării unui astfel de sistem la nivel european sunt sistemele TETRA 25, TETRA Pol și GSM. Din punct de vedere al tehnologiilor folosite sistemele TETRA 25 și TETRA Pol sunt foarte asemănătoare, diferența constând în faptul că TETRA 25 permite utilizarea unei diversități mai mare pentru echipamentele folosite.

Din punct de vedere al lărgimii de bandă pentru transmisii de date, mai avantajoasă este tehnologia GPRS oferită de GSM dar care are dezavantajul că rețeaua GSM este deschisă (expusă) și nu are acoperire în zona de frontieră. Aceste dezavantaje ar putea fi înlăturate dar s-ar folosi o soluție de criptare peste infrastructura rețelei GSM (exemplu pilotul cu Vodafone) și dacă s-ar apela la servicii furnizate de un satelit geostaționar (cazul forțelor aeropurtate).

Probleme au apărut în cazul proiectului pilot la trenurile în mișcare din cauza ecranării. Căile ferate germane lucrează la un proiect de comunicații pe tehnologie GSM care să ofere servicii de comunicații pentru nevoile proprii precum și cele ale călătorilor și care până în anul 2008 va fi pus în funcțiune. Poliția de frontieră poartă discuții cu cei de la căile ferate pentru a utiliza această rețea care va fi implementată și în prezent stadiul colaborării este în faza în care poliția de frontieră testează terminale oferite de căile ferate.

Avantaje ale sistemului TETRA:

comunicare optimă;

accesarea directă a bazelor de date;

terminale ușor de utilizat (comparabile cu un telefon GSM).

Dezavantaje ale sistemului TETRA:

pregătire specială pentru utilizarea echipamentelor, inclusiv a celor din dispecerate;

posibilități scăzute de transmitere a datelor;

între infrastructurile de comunicație digitală ale sistemelor Tetra implementate de cele trei țări comunicația este deocamdată tot analogică.

Costul estimat al proiectului pilot este de peste 16 milioane de euro atât pentru dotare cât și pentru întreținerea acestuia. Belgia și Olanda au trecut la extinderea pe scară largă a acestui sistem de comunicații digitale.

Infrastructura IT a aeroportului din Frankfurt

Din punct de vedere al conectării la sistemul de comunicații site-ul BGS-ului de la aeroportul din Frankfurt respectă prezentarea generală făcută anterior cu privire la rețeaua VPN a BGS-ului, rețeaua de cooperare și accesul la rețeaua Internet.

Polițiștii de frontieră care lucrează în punctul de trecere de frontieră din cadrul aeroportului își desfășoară activitatea în spații special amenajate cu echipamente de calcul și comunicații care le oferă accesul la mijloace informatice specifice care permit fluidizarea traficului de pasageri. Maniera de acces a pasagerilor implementată pentru efectuarea controlului de către polițiști este prezentată în fotografia următoare:

Lucrătorul de filtru are la dispoziție în plus un cititor de documente de călătorie, un dispozitiv de iluminare a documentelor de călătorie în spectrul UV și linie telefonică.

Accesul în sistemul informatic se face de la aceste console prin inițierea unei sesiuni de tip Terminal Services pe un server Windows XP pe bază de nume utilizator și parolă. În urma autorizării accesului, polițistul poate consulta evidențele nominale oferite de sistemele Inpol și Nsis (pe baza datelor citite de cititorul de documente de călătorie) și o bază de date de specimene de pașapoarte.

BGS-ul are un proiect de achiziție de cititoare de documente de călătorie folosind tehnologia laser și XML pentru verificarea automată a elementelor de siguranță prezente pe documentul de călătorie în conformitate cu descrierea XML a acestuia stocate în fișiere speciale. Aceste fișiere care conțin descrierile XML ale documentelor de călătorie sunt realizate folosind un toolkit hardware/software special și stocate în vederea accesării atunci când este necesar.

Infrastructura IT a centrului de calcul

Centrul de calcul din cadrul direcției din Koblenz este amplasat în clădirea direcției, în urma eșecului BGS-ului de a achiziționa o clădire special destinată acestui lucru. Infrastructura centrului de calcul ocupă jumătate din parterul clădirii direcției și aproape tot demisolul acesteia, totalizând o suprafață de peste 800 m² și cuprinde următoarele amenajări:

birouri personal;

săli echipamente speciale;

sală de ședință;

săli aparatură auxiliară;

spații de depozitare;

spații special destinate pauzelor personalului (servirea mesei, loc de fumat);

grupuri sanitare.

Accesul în centrul de calcul se face printr-o intrare securizată, personalul având acces pe bază de cartelă. Partea centrului de calcul dispusă la parterul clădirii este împărțită de holul de acces în spațiile pentru birourile personalului și spațiile destinate infrastructurii hardware a centrului de calcul. Parterului clădirii este prevăzut cu geamuri incasabile, senzori de efracție, camere video și senzori în tehnologie infraroșu.

Serverele accesează sistemul de stocare fizică a datelor (SAN) prin intermediul unui switch de fibră optică care asigură conectarea pe fibră optică într-o configurație total redundantă la o viteză de 2Mbps a ariei de disk-uri. Pentru asigurarea redundantei accesului la serverele de baze de date este folosită metoda Round Robin (Round Robin router).

Prezentarea bazelor de date

INPOL (sistemul de urmărire și cercetare al poliției) – reprezintă un sistem de baze de date relaționale care gestionează informații referitoare la persoanele date în urmărire sau luate în evidența poliției din diferite motive (Poliția de Frontieră și Polițiile de Land). În prezent acest sistem este întreținut la nivel central de către BKA, urmând ca în viitor să fie distribuit și la polițiile de land și la sediul direcției Poliției de Frontieră.

INPOL conține următoarele baze de date (pe aceeași structură este gestionată și componenta națională SIS – persoane și bunuri urmărite/cercetate în spațiul SCHENGEN):

PF = evidența de persoane aflate în urmărire;

SF = evidența de bunuri aflate în urmărire;

KAN = infracțiuni comise – contextul juridic al infracțiunilor (evidență relevantă pentru polițiile landurilor din întreaga federație);

BAN = infracțiuni comise – contextul juridic al infracțiunilor (evidență relevantă pentru Poliția de Frontieră și alte structuri cu competențe de poliție de frontieră);

GGFB = toate cazurile urmărite și cercetate de Poliția de Frontieră (au acces și alte autorități care au competențe de Poliție de Frontieră);

ED = evidența măsurilor care au fost luate în cercetarea unui caz (conține și o evidență de amprente la care Poliția de Frontieră nu are acces);

H = evidența tuturor persoanelor aflate în arest;

MANUAL = conține toate reglementările privind introducerea informațiilor în aceste baze de date.

Alte evidențe informatizate ale Poliției de Frontieră:

ETB = jurnalul electronic care conține documente privind măsurile date în prelucrarea cazurilor de către BGS (procese verbale de constatare, interogatorii, trimiterea cazurilor la parchet, situații de prelucrare a procedurilor). Această evidență nu este centralizată (fiecare punct de lucru are o evidență locală) – urmează a se centraliza în viitor la nivel de BGS;

TAFAS = evidența hoților de buzunare și a metodelor utilizate (bază de date centrală la nivel de BGS);

FAA = evidența spargerilor automatelor pentru biletele de călătorie;

RÜDOC = evidența persoanelor returnate și a măsurile luate pentru returnarea lor în țara de origine;

Evidența persoanelor aflate în atenție (suspecți) – sunt înregistrate toate acțiunile și activitățile persoanelor respective – este o evidență strict secretă, securizată la care are acces limitat, în funcție de drepturile alocate (autorizații speciale), un număr restrâns de lucrători, actualizarea se face descentralizat la nivel de oficii (IJPF) și inspecții (sectoare).

În prezent punctele de lucru și secțiile au realizat aplicații și evidențe statistice proprii. Există o bază de date statistice la nivel de direcție dar nu poate fi accesată de către prezidii, oficii, inspecții și PTF–uri. La cerere, situațiile statistice sunt puse la dispoziția structurilor subordonate prin e-mail.

Schema 4.7. Jurnal electronic cu documente privind măsurile în prelucrarea cazurilor de BGS

Categorii de informații stocate în Sistemului de urmărire și cercetare al poliției – INPOL

– Date personale;

– Aliasuri;

– Informații cu privire la locație (punctul de pornire a cazului respectiv);

– Informații de recunoaștere a persoanei (amprente și fotografii);

– Informații referitoare la cercetare/urmărire (dacă persoana respectivă a fost sau nu prescrisă);

– Informații referitoare la pedepse (cazier);

– Informații referitoare la infracțiunile/fapte săvârșite sau ca participant la săvârșirea unei infracțiuni/fapte;

– Descrierea persoanei în scopul protejării lucrătorului (violentă, pericol etc.);

– Informații antropometrice (înălțime, statură, descriere persoană, limbi vorbite, dialecte etc.;

– Informații referitoare la profesie, meserie, deprinderi, activități prestate etc.;

Poliția de Frontieră are acces detaliat la următoarele categorii (în conformitate cu competențele date de legislație):

migrația ilegală;

călăuzire;

trafic de ființe umane;

trafic de droguri.

Accesul la toate evidențele informatizate ale sistemului se face în funcție de utilizator pe bază de parolă (fiecare utilizator este definit pe domenii și nivele de acces). Întotdeauna utilizatorul completează motivul pentru care solicită consultarea (conform unui nomenclator).

La nivel de inspecție (sector) / P.T.F. se accesează varianta INPOL comprimată – se pot consulta informații referitoare la o persoană, un grup de persoane, documente sau bunuri (mașini, arme, obiecte de valoare etc.). La aceste nivele nu au dreptul de a actualiza informații în această evidență.

La acest nivel se pot consulta următoarele informații despre persoane: nume, prenume, nume anterior, data nașterii, locul nașterii, sex, cetățenia, unitatea care l-a dat în consemn, motivul pentru care este dat în consemn, dacă s-au emis documente de reținere și de către cine, dacă se află în atenție și autoritățile în atenția cărora se află persoana respectivă, nr. dosar secție poliție, nr. dosar procuratură, data eliberării mandatului de arestare, locul unde se află mandatul de arestare, măsura care se ia, locul unde poate fi găsită persoana (adresa sau reședința), unitatea la care s-a constatat infracțiunea, data comiterii infracțiunii, alte informații suplimentare referitoare la infracțiune (cum s-a produs etc.). Toate informațiile despre o persoană sunt grupate și pentru fiecare grup de informații atribuit unei persoane se generează automat prin aplicație un număr unic de identificare.

Lucrătorii din filtru au acces la date de urmărire actuală (autoritatea care l-a dat în consemn, motivul, măsura care trebuie luată etc.).

La nivel de oficiu și prezidiu Poliția de Frontieră are și dreptul de a introduce sau șterge informații din INPOL.

În INPOL mai au drept de consultare a informațiilor necesare îndeplinirii atribuțiilor la frontieră (combaterea migrației ilegale, călăuzire) Poliția de Frontieră Maritimă (funcționează în cadrul poliției landurilor) și vama care are competență de Poliție de Frontieră.

În INPOL se actualizează atât consemne naționale cât și regionale. Structura care introduce date în sistem este considerată proprietarul acelor informații și are drept de modificare sau ștergere asupra lor.

Sistemul produce liste de atenționare cu persoanele al căror consemn expiră.

Există programe suplimentare de informare detaliată pentru serviciile cu competențe în acest sens (cercetare penală, serviciul de informații etc.).

În cazul verificării unei persoane în funcție de datele de identificare (nume + prenume + data nașterii apar pe variante atât numele anterioare al persoanei respective cât și aliasurile ).

Există mai multe posibilități de căutare: căutare exactă după una sau mai multe componente de nume și/sau data nașterii complete, înlocuirea unuia sau a mai multor caractere din componența numelui cu “?”, înlocuirea componentelor din data nașterii cu “– “ (căutare fragmentară), după alias, după nume purtate anterior de către persoana respectivă etc.

Funcționalități îndeplinite de sistem:

Realizarea fluxului de lucru și asigurarea posibilității de modificare în bazele de date atunci când lucrătorul își schimbă locul de muncă;

Posibilități de validare a datelor și de atenționare a utilizatorului atunci când datele introduse nu sunt corecte;

Atenționare asupra termenilor limită de păstrare a datelor în sistem (persoanele suspecte sunt păstrate un an, pentru persoanele care comit infracțiuni termenul limită se stabilește în funcție de gravitatea faptei);

Se păstrează istoria actualizărilor și consultărilor din bazele de date;

Jurnalizarea tuturor accesărilor în sistem (funcția accesată din cadrul sistemului, utilizatorul și scopul pentru care a accesat funcția respectivă) – există reglementări legale în acest sens;

Existenta unei funcții de “help” a sistemului.

Proiecte de viitor

Realizarea unei evidențe ETB (jurnal electronic) la nivel central (sediul Direcției BGS) cu posibilități de accesare de la toate structurile subordonate;

Sistemul de baze de date care constituie INPOL-BGS (PF/SF/KAN/BAN /GGFB /ED/H) sa fie replicat la sediul direcției BGS și la sediile centrale ale polițiilor landurilor;

Realizarea unei interfețe comune de acces a aplicației de tip browser-web – acces prin același portal (în prezent accesul se face printr-o interfață de tip text);

Realizarea VPS – sistem integrat centralizat la nivel de Direcție BGS format din ETB+TAFAS+FAA+RÜDOC (integrarea funcțiilor, prelucrarea procedurilor și obținere de informații la nivel central). La polițiile landurilor există o aplicație similară care poate fi preluată și adaptată;

O aplicație centralizată pentru domeniul statisticii care să poată permite accesarea on-line din toate structurile subordonate Direcției BGS. În prima fază se va realiza pentru domeniul criminalistic (o formă unică de centralizare a tuturor infracțiunilor în care vor fi incluse și toate măsurile luate de către structurile BGS în instrumentarea cazurilor din care să rezulte o viziune de ansamblu asupra muncii Poliției de Frontieră). Se va realiza transferul electronic al acestor evidente statistice la Registrul Național de Statistică. Sursa pentru evidențele statistice o reprezintă următoarele baze de date : ETB, TAFAS, FAA, RÜDOC;

Realizarea unei aplicații centralizate pentru cercetări penale (combaterea crimei organizate și ascultarea telefoanelor).

În ANEXA 1 este prezentat un model de organizare și management la frontiera germană.

Schema 4.8. Aplicație centralizată pentru cercetări penale

Modelul austriac

Organizarea și atribuțiile organelor Ministerului Federal de Interne rezultă din competența materială și teritorială (pentru fiecare provincie) dată de legea federală și, respectiv, legile provinciale, pe specificul fiecărei categorii de organe.

Caracteristic statului federal austriac este faptul că fiecare provincie din cele nouă, inclusiv Viena, are corpul său legislativ și, de aici, diversitatea și complexitatea competențelor cu care sunt investite organele de securitate publică, poliție și jandarmi, la nivel de provincie și circumscripție locală.

Ministerul Federal de Interne Austriac are următoarea structură organizatorică:

La nivel central (federal)

– Ministerul Federal de Interne are în subordine directă Direcția Generală a Securității Publice, structurată pe direcții federale de securitate.

– în subordinea Direcției Generale a Securității Publice sunt:

1. Poliția Federală căreia i se subordonează în mod direct:

– Serviciul Poliției Statului;

– Serviciul de Poliție Criminală;

– Serviciul de Poliție Administrativă;

Poliția Federală are ca structuri principale:

– Departamentul Federal de Poliție

– Inspectoratul Federal Central de Poliție;

– Comisariatele de poliție;

– Secțiile de poliție.

2. Direcția de Planificare și Pregătire;

3. Comandamentul Central al Jandarmeriei:

Autoritățile Federale au competență în următoarele domenii:

– menținerea păcii, ordinii și securității publice;

– apărarea persoanei și proprietății;

– aplicarea legii în materie de frontieră și pașapoarte, evidența străinilor, declarațiile de sejur, asocierile și reuniunile, afacerile de presă, arme, muniții și explozivi.

La nivel teritorial (provincial)

A. Poliția este structurată după cum urmează:

a) direcții de securitate în 9 provincii, cuprinzând servicii pe profilul Poliției de Stat, Poliției Criminale și Poliției Administrative;

b) direcții federale de poliție în orașe care dispun de :

– un inspectorat general de poliție criminală în Viena, cu secțiuni de poliție criminală;

– inspectorate de poliție criminală în celelalte 13 orașe, regrupate parțial în secțiuni regionale.

c) comandamente, departamente, secții speciale și 86 de servicii administrative de arondisment;

d) 124 de stații de poliție în Viena și 113 pe lângă celelalte direcții federale de poliție;

B. Jandarmeria este formată din:

a) 8 comandamente provinciale de jandarmerie (în afară de Viena) care cuprind 40 de comandamente departamentale precum și câte o secție criminală și o secție de control al traficului de frontieră pentru misiunile de securitate care depășesc nivelul teritorial;

b) 86 comandamente de arondisment;

c) stații și secții de jandarmerie;

Autoritățile teritoriale (provinciale) de poliție au în competență:

misiuni privind administrația locală;

misiuni care revin poliției din legislația federală vizând:

prevenirea, stărilor de pericol, moravuri, minori, tineri, pirotehnie, circulație rutieră, feroviară și fluvială;

reprimarea infracțiunilor fiscale, bancare, vamale și de frontieră;

infracțiunile la regimul profesiilor, în domeniul comercial, forestier, muncii și pescuitului;

protecția mediului;

infracțiunile în domeniul drogurilor.

Poliția Securității Publice Generale, cu competențe la nivelul federației și circumscripției locale, are în sarcină măsuri administrative pentru reprimarea pericolelor generale (care afectează relații sociale, politice, economice, cu sferă mare de cuprindere) precum și cele legate de proprietatea publică și particulară, sănătatea publică, securitatea federală, independența și suveranitatea federală, pacea și ordinea publică, precum și măsuri de aplicare a strategiilor și tacticilor de prevenire generală a infracțiunilor.

Jandarmeria este organizată după principiile armatei și are ponderea cea mai mare în acoperirea problematicii cu care se confruntă Ministerul Federal de Interne.

La nivelul celor 3 instanțe (federală, provincială, și de circumscripție) organele jandarmeriei se subordonează organelor de securitate publică și cooperează cu cele ale poliției administrative.

Modelul elvețian

Secolul al XXI-lea pare caracterizat printr-o coordonare a forțelor de ordine la nivelul fiecărui canton și printr-o intervenție crescută la nivel federal în special în materie de control politic, când este vorba de serviciul de informații, despre cel de contraspionaj sau de luptă împotriva terorismului. Astfel, în februarie 1993, descoperirea unei uriașe afaceri cu fișe de evidență a persoanei (unde afară de datele personale erau incluse și 30 parametri privind trăsăturile de caracter, respectiv suficient pentru realizarea profilului psihologic al persoanelor) privind o sută de mii de cetățeni considerați extremiști sau bănuiți de afaceri ilegale va avea drept urmare demiterea șefului poliției federale și apoi a ministrului de interne.

Elveția este împărțită în 26 de cantoane autonome. Forțele de poliție din Cantoul Geneva fac parte din Departamentul de Justiție și Poliție al Guvernului și sunt formate din 2 structuri:

– Siguranța (serviciu de patrulare);

– Jandarmeria (serviciu de patrulare).

Ambele structuri sunt organizate pe:

– secțiuni;

– brigăzi;

– grupuri, ai căror șefi fac parte din Statul Major al structurii respective.

În cadrul Siguranței:

– secțiunile sunt conduse de șefi de secțiune;

– brigăzile sunt conduse de inspectori șefi;

– grupurile sunt conduse de inspectori principali adjuncți.

În cadrul Jandarmeriei:

– secțiunile sunt comandate de ofițeri – căpitani;

– brigăzile sunt comandate de mareșali;

– grupurile sunt comandate de brigadieri-adjuncți;

Structura organizatorică a forțelor de poliție este strict ierarhizată și are un caracter centralizat (acest fapt datorându-se în parte și dimensiunilor geografice reduse ale Cantonului Geneva).

b) Conducerea

În Geneva, Departamentul de Justiție și Poliție este condus de un om politic care face parte din guvernul cantonal.

Conducerea operativă este organizată de un Stat Major format din șeful poliției și nouă ofițeri superiori (6 militari de carieră și 3 juriști).

Șeful poliției este numit dintre ofițerii armatei elvețiene, care au absolvit Facultatea de Drept.

Comandantul Jandarmeriei și al Siguranței provine, de regulă din rândul ofițerilor armatei.

Faptul că din Statul Major fac parte atât militari de carieră cât și juriști, denotă interesul guvernului de a face din poliție un model de serviciu public și apropiat de cetățeni.

În prezent, patru din funcțiile superioare de decizie din cadrul poliției Cantonului Geneva, sunt ocupate de cadre care provin din afara acestei instituții. Astfel, șeful Poliției, șeful de Stat Major și șeful Siguranței sunt de meserie juriști iar șeful Jandarmeriei este economist. Alte patru cadre de conducere (un șef de comisariat, șeful aeroportului, șeful serviciului de Logistică și șeful unui serviciu operativ) provin din viața civilă.

Funcțiile specifice forțelor de poliție elvețiene sunt împărțite ierarhic în 3 clase:

– ofițeri șefi de poliție, ofițeri de Stat Major, șefi de secție, adjuncți șefi-secție în Siguranță și căpitani, locotenenți în Jandarmerie.

– subofițeri șefi de brigadă, inspectori principali și inspectori principali adjuncți în siguranță și mareșali, brigadieri și sub-brigadieri în jandarmerie;

– „soldați” cu funcții de inspectori în Siguranță și jandarmi în Jandarmerie.

c) Atribuții

În Geneva există 1600 cadre de poliție, dintre care 600 sunt civili ce îndeplinesc funcții auxiliare. Inspectorii și jandarmii au 60% din timpul de muncă ocupat cu întocmirea de rapoarte și completarea de formulare pentru persoanele arestate. Ei gestionează și problemele de frontieră, respectiv cazurile de migrație ilegală și de cererile de azil.

Brigada de Securitate asigură protecția demnitarilor străini și a personalităților autohtone.

Modelul belgian

În perioada de după cel de-al doilea război mondial, tulburările politice care amenință democrația parlamentară și instabilitatea instituțională explică centralizarea accentuată a sistemului polițist. În anul 1989 se creează poliția judiciară, plănuită a fi creată de mai mult timp, care se va ocupa în același timp de banditism și de extremismul politic dar și de siguranță, care se specializează în lupta împotriva terorismului. În 1999, jandarmeria număra 15.500 de oameni și ea rămâne o forță mai importantă decât poliția comunală sau judiciară. În cadrul forțelor de poliție începe să se formeze un sindicalism puternic.

Această perioadă este marcată în consecință de mari tensiuni sociale și politice, din cauza problemei monarhice și a violenței care se manifestă în înfruntările politice, cărora îi stă mărturie, spre exemplu, asasinarea în 2004 a unui președinte de partid. Anul 2001 este marcat de diferite forme de terorism și de asasinate ceea ce impune o nouă creștere a efectivelor și o mai bună coordonare între forțele de poliție. Acest obiectiv este reluat în 2002 în cadrul proiectelor guvernamentale care urmăresc și demilitarizarea jandarmeriei, reevaluarea poliției comunale și un control mai bun al serviciilor de informații.

În Belgia, termenul de poliție este folosit pentru definirea a trei mari corpuri de poliție: Poliția Comunală, Jandarmeria și Poliția Judiciară. În afară de acestea mai există multe alte corpuri administrative, având misiuni distincte, cum sunt: Comitetul superior pentru control, Securitatea nucleară, Poliția căilor ferate, Administrația vămilor, Siguranța publică, Inspectoratul pentru impozite.

Același corp de poliție poate să depindă de mai multe ministere. În practică, diferența dintre poliția administrativă și cea judiciară este pur formală, astfel încât repartizarea responsabilităților între diferitele autorități devine artificială.

Poliția Judiciară de pe lângă Parchete:

– este forța specializată care sprijină activitatea celorlalte forțe existente, fără a se substitui însă acestora. Are atribuții numai în domeniul reprimării criminalității;

– cadrele poliției judiciare se află în subordinea procurorilor generali și regali și sunt organizate în brigăzi conduse de un comisar;

– comisarul general al poliției judiciare nu are autoritate operativă asupra serviciilor descentralizate; atribuțiile acestuia vizează serviciile logistice – echipament, armament, transmisiuni, precum și asigurarea legăturilor pe plan internațional în cadrul INTERPOL;

– efectivele poliției judiciare numără circa 1350 de persoane. Cadrele din poliția judiciară sunt împuternicite sa acționeze pentru aplicarea legii indiferent de corpul din care fac parte și fără a se afla în raporturi de subordonare între ele. Ele au același puteri și prerogative ca și comisarii din cadrul polițiilor comunale, ofițerii din jandarmerie și primarii sau consilierii municipali.

Atribuțiile poliției judiciare sunt:

– primirea plângerilor;

– audierea martorilor și a inculpaților;

– efectuarea investigațiilor;

– executarea perchezițiilor și a anchetelor judiciare;

Modelul portughez

Forțele de poliție:

– Poliția pentru Siguranța Publică – 18.641 de polițiști;

– Garda Națională – 17.212 de polițiști;

– Serviciul pe probleme vamale și fiscale – 7.795 de polițiști;

– Poliția Judiciară – 1.923 de polițiști;

– Poliția Maritimă – 500 de polițiști;

– Poliția pentru Străini și Controlul Frontierei – 700 de polițiști de frontieră.

Total: 46.771 de cadre.

Poliția pentru Siguranță Publică

Poliția pentru Siguranță Publică (PSP) are ca atribuțiuni menținerea ordinii publice, siguranța circulației și cercetările penale. Ea acționează în principalele orașe, cu o populație de peste 10.000 de locuitori și este subordonată Ministerului Administrației Interne (Ministerul de Interne).

Comandamentul PSP este la Lisabona. Secțiile centrale includ diverse domenii de activitate: administrație, telecomunicații, identificări și imigrări, informații, siguranță publică și circulație. În orașele mari se află secții de poliție, iar în orașele mici posturi sau stații de poliție, pentru Madeira și Azore existând conduceri separate.

Atribuțiile privind siguranța circulației sunt îndeplinite de Serviciul pentru Trafic din cadrul P.S.P în colaborare cu Brigada pentru Trafic a Gărzii Naționale.

În cadrul P.S.P există trei unități speciale:

– Unitatea Mobilă Specială (Poliția de Intervenție, cu Unitatea Specială de Antiterorism);

– Unitatea pentru Operațiuni Speciale;

– Unitatea de Protecție și Pază a Personalităților (Divizia de Securitate).

Garda Națională

Garda Națională Republicană (G.N.R) sau Garda Națională, patrulează în zonele rurale și în cele de frontieră, îndeplinind sarcini legate de securitatea internă, de circulația din afara orașelor și de escortă specială. Ca forță militară este subordonată Ministerului Apărării, în vreme de război și, respectiv, Ministerului Administrației Interne pe timp de pace. Structura sa este militară. Comandamentul General al GNR este la Lisabona.

Poliția Judiciară

Poliția Judiciară este subordonată Ministerului Justiției, având ca atribuțiuni prevenirea și combaterea fenomenului infracțional. Aceasta se ocupă cu supravegherea locurilor publice și activează inclusiv în porturi și aeroporturi.

Direcția Generală a Poliției Judiciare asigură sprijin în materie de telecomunicații, analize de laborator și arhive, având și rolul de Birou Național Central Interpol. Aceasta are în subordine trei direcții centrale care îndeplinesc diverse atribuții la nivel național.

1. Direcția Centrală de Combatere a Organizațiilor Criminale investighează jafurile armate, actele de terorism și crima organizată.

2. Direcția de Investigare a Infracțiunilor din Sfera Economică.

3. Direcția Centrală de Investigare a Traficului de Droguri își concentrează activitatea pe domeniul narcoticelor.

Poliția Maritimă

Poliția Maritimă desfășoară activități de patrulare în zona porturilor maritime. Este un serviciu al marinei militare și se subordonează Ministerului Apărării.

Poliția pentru Străini și Controlul Frontierei.

Modelul grecesc

În Grecia există o singură structură națională de poliție cu numele de Poliția Greacă, aflată în subordinea Ministerului Ordinii Publice și condusă de un șef de poliție.

– În 1989 existau 38.783 de polițiști, adică un polițist la 261 locuitori.

– Are competențe pe întreg teritoriul țării cu excepția zonelor care intră în competența Poliției Portuare.

– Organizarea poliției din Grecia se bazează pe împărțirea administrativă a țării în 51 de prefecturi; fiecare prefectură reprezintă un district de poliție, cu excepția capitalei care este împărțită în trei districte de poliției.

– În cadrul fiecărui departament de poliție există servicii speciale pentru controlul drogurilor.

Atribuțiile generale ale poliției includ:

– asigurarea siguranței și ordinii publice;

– apărarea statului și sistemului democratic;

– anihilarea și prevenirea criminalității;

– aplicarea legii în general.

La nivel central – în cadrul Ministerului Ordinii Publice – există structuri specializate având drept obiect de activitate următoarele:

– prevenirea criminalității;

– prevenirea contrabandei, a furtului de obiecte cu valoare de patrimoniu (antichități) și a operelor de artă;

– căutarea persoanelor dispărute.

La nivel regional există structuri de poliție specializate în siguranța publică, combaterea traficului de droguri și cercetări penale în cazuri grave.

Poliția elenă are și o unitate specială antiteroristă (EKAM) și o Direcție a serviciilor de combatere a crimei ( Biroul Național Central pentru INTERPOL).

Poliția portuară este forța specializată aflată în subordinea Ministerului Flotei Comerciale care acționează ca gardă de coastă.

CAPITOLUL V

FRONTEX – AGENȚIA EUROPEANĂ PENTRU MANAGEMENTUL COOPERĂRII OPERAȚIONALE LA FRONTIERELE EXTERNE ALE STATELOR MEMBRE

Generalități

FRONTEX, Agenția Europeană pentru Managementul Cooperării Operaționale la Granițele Externe ale Statelor Membre, coordonează toate activitățile forțelor naționale de frontieră la granițele externe ale Uniunii Europene lărgite.

Agenția a fost înființată pe baza unui regulament și după multe discuții, în octombrie 2004, iar ca sediu a fost ales orașul Varșovia, în aprilie 2005. Agenția implementează codul de frontieră revizuit pe mișcările de populație peste graniță și astfel facilitează libera circulație a persoanelor în spațiul Schengen. S-a ajuns la o înțelegere asupra codului între Consiliu și Parlament la prima citire la data de 23 iunie. Agenția va avea următoarele atribuții:

Coordonează activitatea forțelor naționale de frontieră;

Sprijin pentru instruire;

Asigură sprijin tehnic și de cercetare;

Sprijin pentru operațiuni comune.

Uniunea are diferite tipuri de granițe externe: terestre, maritime, aeroporturi (zboruri către și dinspre țări nemembre). Securitatea granițelor externe se axează pe lupta împotriva migrației ilegale cât și împotriva altor infracțiuni, terorismului, infracțiunilor împotriva femeilor și copiilor, traficului de arme, corupției și fraudelor, dar nu apărare militară. Pentru pregătirea ultimei lărgiri a frontierelor UE, Uniunea Europeană a investit foarte mult în echipamente și în pregătirea personalului vamal din cele 10 noi State Membre și pentru coordonarea operațiunilor comune destinate să asigure un nivel unitar de control al granițelor. Până la data de 1 mai 2004, unele din aceste țări erau responsabile de protecția granițelor externe ale Uniunii. Acest obiectiv are implicații financiare considerabile. Deci discuțiile au fost inițiate pentru a stabili modalitatea de a împărți această povară financiară în cadrul Uniunii. În noiembrie 2003, Consiliul a decis crearea unei agenții externe a frontierelor care să aibă sarcina de a ajuta Statele Membre să implementeze pe o bază armonizată legislația europeană pe controlul și supravegherea granițelor externe și cu coordonarea cooperării operaționale între autoritățile naționale competente.

Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene a fost înființată în baza Reglementării Consiliului European nr.2007/2004 din 26 octombrie 2004.

Pentru dezvoltarea și intensificarea relațiilor de parteneriat între România și Agenția FRONTEX (Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene) au fost parcurse mai multe etape importante, cooperarea operațională fiind una dintre cele mai importante priorități.

Odată cu obținerea calității de stat membru al Uniunii Europene, România, prin Poliția de Frontieră Română, a devenit membru cu drepturi depline în Agenția FRONTEX.

Agenția Europeană pentru Managementul Cooperării Operaționale la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene a fost stabilită de Regulamentul Consiliului (CE) 2007/2004/ (26.10.2004, OJ L 349/25.11.2004) și a devenit operațională în 2005.

FRONTEX colaborează îndeaproape cu alți parteneri comunitari și ai Uniunii Europene responsabili pentru securitatea granițelor externe, cum ar fi EUROPOL, CEPOL, OLAF, cooperează cu autoritățile vamale și în domeniul controalelor sanitar-veterinare.

FRONTEX întărește securitatea frontierelor prin asigurarea coordonării acțiunilor întreprinse de Statele Membre pentru implementarea măsurilor comunitare referitor la managementul granițelor externe.

Rolul și importanța acestei agenții este cel mai bine reprezentat prin discursul de inaugurare al vice-președintelui Franco FRATTINI, Comisar European pentru Justiție, Libertate și Securitate:

Nici un Stat Membru, oricât de bine pregătit, nu-și poate asuma o asemenea răspundere singur și de aceea am creat Agenția FRONTEX. Cu această Agenție, avem în sfârșit la nivel European un mecanism operațional eficient de cooperare pentru autoritățile vamale naționale. O privire rapidă aruncată asupra majorității obiectivelor sensibile ridicate de Agenție ne lasă o impresie clară asupra magnitudinii provocării pe care am acceptat-o.

Cooperarea în interiorul UE pe problema frontierelor ar trebui să fie analizată din două unghiuri: pe de o parte, dezvoltarea aspectelor operaționale ale cooperării și pe de altă parte, modernizarea cadrului legal. În acest sens, sunt fericit să va anunț, că începând de săptămâna trecută, există – deja după prima citire – o înțelegere între Consiliu și Parlamentul European pe tema noului Cod al Frontierelor.

Astfel, împreună cu Agenția FRONTEX, Codul Frontierelor reprezintă o metodă modernă de cooperare în domeniul managementului și controlului frontierelor.

Agenția FRONTEX nu va fi numai un instrument important pentru Uniunea Europeană în sine, dar va deveni, de asemenea, punctul focal pentru cooperarea noastră cu lumea din afară în domeniul controlului frontierelor, fie că vorbim de țările vecine sau de partenerii strategici din întreaga lume.

Și dacă acestea nu sunt de ajuns, Agenția poate deveni, în viitor responsabilă pentru coordonarea activităților operaționale în domeniul controlului vamal și alte probleme legate de securitatea bunurilor, iar ca rezultat se va ajunge la crearea unui sistem integrat de management al frontierelor la nivel European.

Așadar, începând cu anul 1995, controlul frontierelor exterioare este administrat de Convenția de aplicare a Acordului Schengen, iar dispozițiile detaliate erau fixate în Manualul Comun al frontierelor exterioare.

Convenția de aplicare a Acordului Schengen conține printre altele, dispoziții generale cu privire la intrarea în vigoare a unui sejur ce nu depășește trei luni, obligațiile Statelor membre în domeniul controlului, responsabilitatea transportatorilor și Sistemul de Informații Schengen (SIS). Responsabilitatea de supraveghere a aplicării corecte și uniforme a acestor reguli ține de competențele „Comisiei Permanente de evaluare și aplicare a Schengen", care, ulterior, a devenit un grup de lucru al Consiliului. Totuși, se simțea nevoia creării unei autorități care să managerieze cooperarea operativă a frontierelor externe, care s-au extins în ultimii trei ani la peste 2000 de kilometri.

Politica comunitară europeană din domeniul frontalier al Uniunii Europene vizează crearea unei gestiuni integrate care să permită garantarea nivelului ridicat și uniform de control al persoanelor și de supraveghere al frontierelor exterioare ca și condiție prealabilă creării unui spațiu de libertate, securitate și justiție.

Pentru a facilita comunicarea cu Poliția de Frontieră Română și cu celelalte instituții din România care prezintă interes pentru promovarea și asigurarea unei gestionări corecte și în bune condiții a frontierei externe a Uniunii Europene în zona de responsabilitate, la solicitarea Agenției FRONTEX, a fost înființat Punctul Național de Contact FRONTEX.

Punctul Național de Contact, la recomandarea directorului executiv al agenției, domnul Ilkka Laitinen, a fost înființat și funcționează începând cu data de 15 februarie 2007, la sediul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în cadrul Direcției Afaceri Europene și Relații Internaționale – Serviciul Relații Internaționale, Acorduri și Protocol.

Cooperarea cu FRONTEX se structurează, în principal, pe următoarele componente:

Participarea experților din România la Operațiuni Comune;

Acordarea de asistență operativă rapidă pentru o perioadă limitată de timp, sub forma unor echipe de intervenție rapidă la frontieră (RABIT);

Rețeaua de Patrule Europene (European Patrol Network);

Structura de Analiză de Risc a Poliției de Frontieră Române – membră cu drepturi depline a FRAN;

Pregătirea ofițerilor de poliție de frontieră;

Echipament tehnic.

Operațiunile comune

Operațiunile Comune se lansează când:

FRONTEX propune operațiunea pe baza analizei de risc;

propunerea vine din partea unui Stat Membru, aceasta este evaluată de FRONTEX și dacă este considerată oportună, este co-finanțată de FRONTEX;

Operațiunile Comune în care România a fost și este implicată sunt:

AMAZON II având ca obiectiv combaterea migrației ilegale din țările sud americane;

GORDIUS având ca obiectiv combaterea migrației ilegale dinspre Republica Moldova către U.E.;

HYDRA având ca obiectiv combaterea migrației ilegale în care sunt implicați cetățeni chinezi;

FIVE BORDERS având ca obiectiv contracararea fenomenului de migrație ilegală dinspre/ prin Ucraina spre Uniunea Europeană;

PANDORA având ca obiectiv combaterea migrației ilegale la frontierele maritime sudice ale Statelor Membre UE;

DRIVE IN având ca obiectiv detectarea muncitorilor ilegali în tranzit prin Slovenia către Statele Membre, detectarea documentelor false/ falsificate și detectarea autovehiculelor furate.

KRAS având ca obiectiv combaterea migrației ilegale dinspre/prin Croația către UE;

NAUTILUS 2007 având ca obiectiv întărirea controlului la frontierele maritime sudice din zona mediteraneană centrală prin combaterea fluxurilor migratorii ilegale dinspre țările din Africa de Nord către Malta și Italia;

POSEIDON 2007, faza a treia având ca obiectiv organizarea de patrule comune alcătuite din personal și echipament tehnic din Statele Membre pentru combaterea migrației ilegale la frontierele maritime la Marea Egee și frontierele terestre, dintre Grecia – Turcia, Grecia – Albania, Bulgaria – Turcia;

HERMES 2007 având ca obiectiv întărirea controlului la frontierele maritime sudice din zona mediteraneană centrală prin combaterea fluxurilor migratorii ilegale dinspre țările din Africa de Nord către Spania și Italia;

ZEUS având ca obiectiv combaterea migrației ilegale a „falșilor marinari” proveniți din state terțe aflați în tranzit prin și către UE;

EXTENDED FAMILY având ca obiectiv identificarea migranților ilegali provenind din Nigeria ce încearcă să intre în Uniunea Europeană folosind documente false/ falsificate sau declarând date false.

HERAKLES I, II având ca obiectiv combaterea migrației ilegale a cetățenilor proveniți din Serbia sau aflați în tranzit prin Serbia către UE.

AMAZON III având ca obiectiv combaterea migrației ilegale dinspre țările sud americane prin detectarea migranților ilegali ce se prezintă la controlul de frontieră din aeroporturile internaționale;

NORTHERN LIGHTS având ca obiectiv întărirea și uniformizarea abilității operaționale ale Statelor Membre participante, în managementul tactic la frontierele terestre.

INDALO având ca obiectiv sporirea controlului la frontierele sudice a Statelor Membre UE, prin contracararea migrației ilegale dinspre țările din Africa de Nord (Algeria, Maroc) către Regatul Spaniei, focalizându-se în special pe fluxurile migratorii organizate de rețele criminale.

Motivele creării Agenției Europene Frontex

Consiliul European de la Laeken din 14 și 15 decembrie 2001, la punctul 42 al concluziilor sale, a precizat că „Statele membre s-au angajat în crearea unei mai bune gestiuni a controlului frontierelor exterioare Uniunii Europene pentru a lupta în mod eficient împotriva terorismului, imigrației ilegale și traficului de ființe umane”. Problema controlului frontierelor exterioare a fost evocată o dată cu un comunicat dat de Comisia Europeană cu privire la politica comună în materie de imigrație clandestină.

Comunicatul formulat de Comisia Europeană și trimis Consiliului și Parlamentului European intitulat „Managementul Integrat al Frontierelor externe ale Statelor membre ale Uniunii Europene”, din 7 mai 2002, propune dezvoltarea unei politici comune în acest domeniu ce are ca obiectiv „securitatea interioară în spațiul comun de liberă circulație” și crearea unei „instanțe comune de practicieni a frontierelor exterioare”, însărcinată cu gestionarea optimă a cooperării operaționale la frontierele externe ale Statelor membre. Pe lângă lupta împotriva imigrației ilegale, acest Comunicat propune, pentru prima dată, o definiție a „securității frontierelor externe” în cel mai larg sens posibil, neincluzând și apărarea militară. Acest Comunicat invită Statele membre să ia în considerație și dimensiunea criminalității, terorismului, crimelor împotriva copiilor, traficului de arme, corupției și fraudei în cadrul frontierelor exterioare, conform articolului 29 al Tratatului instituind Uniunea Europeană.

Comunicatul vizează și definirea nevoilor Uniunii Europene în materie de frontiere exterioare după ce se vor fi definit acquis-ul comunitar și practicile operaționale existente. Pe baza acestei analize, Comisia Europeană a propus, în ultima parte, o gamă de posibilități pentru dezvoltarea unei politici comune în materie de control al frontierelor externe.

În ceea ce privește controlul la frontierele externe, crearea unui „corp comun” de legislație, în special prin consolidarea și dezvoltarea acquis-ului, este una din componentele fundamentale ale politicii comune privind Managementul Integrat al Frontierelor externe, așa cum a fost definită în Comunicatul Comisiei Europene din 7 mai 2002. Acest obiectiv a fost inclus în „Planul pentru managementul frontierelor externe ale statelor membre ale Uniunii Europene”, aprobat de Consiliu la 13 iunie 2002 și promovat de Consiliul European de la Sevilla din 21 și 22 iunie 2002 și de Consiliul European de la Salonic din 19 și 20 iunie 2003.

În raportul supus Consiliului cu privire la punerea în aplicare a programelor, centrelor ad-hoc, proiectelor pilot și operațiunilor comune din 11 iunie 2003, președinția greacă a concluzionat că, în ceea ce privește proiectele pilot și operațiunile comune, este resimțită absența unui mecanism de supraveghere și a unei metode de evaluare independentă și aprofundată.

În comunicatul formulat de Comisia Europeană și înaintat Parlamentului European și Consiliului, în vederea reunirii Consiliului European de la Thesalonic, din 3 iunie 2003, pe tema dezvoltării unei politici comune în materie de imigrație clandestină, trafic ilicit și trafic de persoane, frontiere exterioare și returnarea persoanelor aflate în sejur ilegal, se subliniază că instanța comună a pus anumite limite structurale cu privire la coordonarea cooperării operaționale la frontierele exterioare. Comisia a propus continuarea executării anumitor sarcini de coordonare cu caracter strategic, în timp ce sarcinile de natură operațională să fie încredințate unei noi structuri comunitare permanente, care va fi în măsură să execute noile sarcini cotidiene de gestionare și coordonare și să aducă un răspuns rapid în caz de urgență.

La întâlnirea sa din 19 – 20 iunie 2003, Consiliul European reunit la Thesalonic a definitivat concluziile mai sus menționate ale Consiliului din 3 iunie 2003 și a invitat Comisia să examineze necesitatea creării de noi mecanisme instituționale, inclusiv eventuala creare a unei structuri operaționale comunitare, având ca scop întărirea cooperării operaționale în materie de gestionare a frontierelor exterioare.

În concluziile Consiliului European reunit pe 16 și 17 octombrie 2003, acesta s-a felicitat pentru prezentarea din partea Comisiei a propunerii de creare a unei Agenții pentru gestionarea frontierelor exterioare.

Prezenta propunere a Consiliului despre crearea unei Agenții europene de gestionare a cooperării operaționale la nivelul frontierelor exterioare răspunde invitației Consiliului European. Ea ține cont de experiențele de cooperare între Statele membre în cadrul instanței comune, în locul căreia Agenția va coordona cooperarea operațională.

Locul și rolul Agenției Europene Frontex

Experiența frontalieră europeană de până acum a ajuns la concluzia că promovarea solidarității între Statele membre în cadrul politicii relative la frontierele exterioare ale Uniunii trebuie încredințată Agenției Europene pentru Managementul Cooperării Operaționale la Frontierele Externe (Frontex).

Agenția Europeană Frontex este destinată îmbunătățirii managementului integrat al frontierelor externe al Statelor Membre ale Uniunii Europene.

Responsabilitatea controlului persoanelor și supravegherii frontierelor externe revine Statelor Membre, iar Frontex va facilita o mai eficientă aplicare a măsurilor Comunității Europene existente și viitoare referitoare la managementul frontierelor externe. Acest lucru se va întâmpla prin asigurarea coordonării acțiunilor Statelor Membre privind implementarea unor asemenea măsuri, contribuind la un nivel înalt, eficient și uniform al controlului asupra persoanelor și supravegherea frontierelor externe ale Statelor Membre.

Frontex va furniza de asemenea, Comisiei Europene și Statelor Membre sprijin și expertiză tehnică necesare pentru managementul frontierelor externe.

Referirile la frontierele externe ale Statelor Membre vor însemna frontierele de uscat, maritime, aeroporturile și porturile maritime ale acestora, cărora li se aplică reglementările legislației Comunității Europene privind trecerea frontierelor externe de către persoane.

Unele atribuții ale Agenției Europene FRONTEX

Uniunea Europeană a conceput metode comune de lucru pentru ca practicieni ai controlului frontierelor exterioare să poată coordona acțiunile lor, având ca scop realizarea unui cadru coerent pentru o acțiune comună pe termen mediu și lung care să permită gestionarea integrată a frontierelor exterioare.

În funcție de această premisă, Agenția Europeană Frontex va îndeplini următoarele atribuții:

– coordonează cooperarea operațională dintre Statele Membre în domeniul
managementului frontierelor externe;

asistă Statele Membre pentru instruirea grănicerilor naționali, inclusiv stabilirea unor standarde comune de instruire;

realizează analize de risc;

– urmărește atent dezvoltarea cercetării relevante pentru controlul și supravegherea frontierelor externe;

– asistă Statele Membre referitor la circumstanțele care necesită asistență tehnică și operațională crescută la frontierele externe;

– furnizează Statelor Membre sprijinul necesar pentru a organiza operațiuni comune de returnare.

Fără a prejudicia competențele Agenției, Statele Membre pot continua cooperarea la nivel operativ cu alte State Membre și/sau state terțe la frontierele externe, acolo unde asemenea cooperare completează acțiunea Agenției.

Statele Membre se vor abține de la orice activitate care ar putea prejudicia funcționarea Agenției sau atingerea obiectivelor acesteia.

Statele Membre vor raporta Agenției acele probleme operative de la frontierele externe în afara cadrului Agenției.

Operațiunile executate de Agenția Europeană FRONTEX

Frontex va evalua, aproba și coordona propuneri pentru operațiuni comune și proiecte pilot realizate de Statele Membre.

Frontex poate, și în acord cu Statele Membre implicate, lansează inițiative pentru operațiuni comune și proiecte pilot în cooperare cu Statele Membre. De asemenea, poate decide să pună la dispoziția Statelor Membre propriul echipament tehnic, pentru a participa la operațiuni comune sau proiecte pilot.

Frontex poate opera, prin intermediul filialelor sale specializate, pentru organizarea practică de operațiuni comune și proiecte pilot.

Frontex va evalua rezultatele acțiunilor comune și proiectelor pilot și va realiza analize comparative cuprinzătoare a acelor rezultate care privesc îmbunătățirea calității, coerenței și eficienței viitoarelor operațiuni și proiecte, pentru a fi incluse în raportul său general.

Frontex poate decide să co-finanțeze operațiunile și proiectele descrise anterior, cu garantare de la bugetul propriu, în concordanță cu regulile financiare aplicabile Agenției.

Misiunile și sarcinile Agenției Europene FRONTEX

Analize de risc

O analiză coerentă și completă a riscurilor care afectează frontierele exterioare cere, înainte de toate, adoptarea de indicatori comuni. Apoi, o urmărire constantă a acestor indicatori va permite autorităților să acționeze în mod eficient pe teren. Analiza va trebui să identifice riscurile care apar la frontierele exterioare, dar și cele care apar din terțe țări.

Agenția Frontex va dezvolta și aplica un model comun de analiză de risc integrat. Va pregăti analize de risc generale și pe domenii care vor fi înaintate Consiliului și Comisiei UE.

Agenția Frontex va cuprinde rezultatele modelului comun de analiză de risc integrat în dezvoltările unui curriculum general pentru instruirea grănicerilor.

Instruire

Agenția Frontex va stabili și dezvolta în continuare un curriculum pentru instruirea grănicerilor și va furniza instruire la nivel european pentru instructorii grănicerilor Statelor Membre.

Agenția Frontex va oferi cursuri și seminarii ca instruire adițională cu privire la controlul și supravegherea frontierelor externe și returnarea cetățenilor statelor terțe, pentru ofițerii serviciilor competente naționale ale Statelor Membre.

Agenția Frontex va organiza activități legate de instruire în cooperare cu Statele Membre pe teritoriul acestora.

Cercetare

Agenția Frontex va urmări dezvoltarea cercetărilor relevante pentru controlul și supravegherea frontierelor externe și va disemina aceste informații Comisiei Europene și Statelor Membre.

Managementul echipamentului tehnic

Agenția Frontex va înființa și va ține înregistrări centralizate ale echipamentului tehnic pentru controlul și supravegherea frontierelor externe care aparțin Statelor Membre, care voluntar și după solicitarea altui Stat Membru sunt disponibile să pună la dispoziția acelui Stat Membru analize de risc și de necesități, întocmite de Agenție pentru o perioadă temporară.

Sprijin acordat Statelor Membre pentru circumstanțele care necesită asistentă tehnică și operațională crescută la frontierele externe. Dacă un Stat Membru (sau mai multe) se confruntă cu circumstanțe care necesită asistență tehnică și operativă crescută, atunci când își implementează obligațiile cu privire la controlul și supravegherea frontierelor externe, acesta poate solicita asistență Agenției. Agenția Frontex poate organiza asistență tehnică și operativă pentru Statul Membru solicitant.

Față de circumstanțele de mai sus, Agenția Frontex poate:

să asiste acțiunile de coordonare dintre două sau mai multe State Membre cu privire la modul de abordare a problemelor întâmpinate la frontierele externe;

să trimită experții să sprijine autoritățile naționale competente ale Statelor Membre implicate, pentru durata potrivită.

Agenția Frontex poate achiziționa echipament tehnic pentru controlul și supravegherea frontierelor externe, pentru a putea fi folosit de experții săi pe durata detașării în Statul Membru despre care este vorba.

Cooperarea în cadrul Agenției Europene FRONTEX

Cooperare în domeniul returnării

În domeniul politicii de returnare a Comunității, Agenția Frontex va furniza asistența necesară pentru organizarea de operațiuni comune de returnare ale Statelor Membre. Agenția poate folosi mijloacele financiare disponibile ale Comunității în domeniul returnării.

Agenția Frontex va identifica cele mai bune practici în domeniul achiziției de documente de călătorie și mutarea migranților prezentelor state terțe.

Exercițiul puterilor executive

Exercițiul puterilor executive, al personalului Agenției Frontex și experților Statelor Membre care acționează pe teritoriul altui Stat Membru, va fi subiectul legislației naționale a acelui Stat Membru.

Sisteme de schimb de informații

Agenția Frontex poate întreprinde toate măsurile necesare pentru a facilita schimbul de informații relevante în ceea ce privește sarcinile sale cu Comisia și Statele Membre.

Cooperarea cu Irlanda și Regatul Unit

Agenția Frontex va facilita cooperarea operativă a Statelor Membre cu Irlanda și Regatul Unit în domeniile acoperite de activitățile sale și va extinde cerințele pentru îndeplinirea atribuțiilor stabilite.

Agenția Frontex va furniza sprijin și va acoperi organizarea de operațiuni de returnare comune ale Statelor Membre, la care vor participa Irlanda, Regatul Unit sau ambele.

Cooperarea cu Europol și organizațiile internaționale

Agenția Frontex poate coopera cu Europol și organizațiile internaționale competente în materia acoperită de acest Regulament în cadrul aranjamentelor de muncă încheiate cu acele organisme, în conformitate cu prevederile relevante ale Tratatului UE și cu reglementările privind competența acestor organisme.

Facilitarea cooperării operative cu state terțe și a cooperării cu autoritățile competente ale statelor terțe

În domeniile acoperite de activitățile sale și ca extensie a cerinței pentru îndeplinirea sarcinilor sale, Agenția Frontex va facilita cooperarea operativă dintre Statele Membre și statele terțe, în cadrul politicii externe a Uniunii Europene.

Agenția Frontex poate coopera cu autoritățile statelor terțe competente în domeniile la care face referire Regulamentul, în cadrul aranjamentelor de lucru încheiate cu aceste autorități, în conformitate cu prevederile relevante ale Tratatului UE.

Aplicarea Regulamentului Frontex la frontiera Gibraltarului va fi suspendată până la data la care se va ajunge la un acord privind scopul măsurilor referitoare la trecerea frontierelor externe ale Statelor Membre de către persoane.

Organizarea Agenției Europene FRONTEX

Statut juridic

Agenția Frontex este o instituție a Comunității Europene și are personalitate juridică. În fiecare din Statele Membre, Agenția va beneficia de cea mai cuprinzătoare capacitate juridică acordată persoanelor juridice potrivit legislațiilor respective. În mod deosebit, aceasta poate dobândi sau poate dispune de bunuri mobile și imobile și poate fi parte în proceduri legale.

Structură

Agenția Frontex este independentă din punct de vedere tehnic și va fi reprezentată de Directorul său executiv.

Comitetul de Management al Agenției Frontex va evalua și va decide, în funcție de această evaluare, necesitatea de înființare a unor filiale specializate în Statele Membre, cu acordul acestora, luând în considerare faptul că trebuie acordată prioritate centrelor operaționale și de pregătire deja existente și specializate în diverse domenii ale controlului și supravegherii frontierei terestre, maritime și aeriene, în mod corespunzător.

Filialele specializate ale Agenției Frontex vor dezvolta cele mai bune practici cu privire la tipurile particulare de frontieră externă pentru care sunt responsabile. Agenția va asigura coerența și uniformizarea celor mai bune practici. Fiecare filieră specializată va înainta un raport anual detaliat Directorului Executiv al Agenției referitor la propria activitate și va furniza orice tip de informație relevantă pentru coordonarea cooperării operative.

Personal

Regulamentele cu privire la personal ale funcționarilor din instituțiile Uniunii Europene, condițiile de angajare ale altor funcționari în cadrul instituțiilor Uniunii Europene și regulile adoptate în comun de către instituțiile Uniunii Europene în scopul aplicării acestor regulamente și condiții se vor aplica și personalului Agenției Frontex.

Puterile conferite autorității desemnate de regulamentele de personal și de condițiile de angajare ale altor funcționari vor fi exercitate de Agenția Frontex cu privire la propriul personal.

Personalul Agenției Frontex va fi constituit dintr-un număr suficient de funcționari și experți naționali în domeniul controlului și supravegherii frontierelor externe, asistați de către Statele Membre în vederea îndeplinirii atribuțiilor de management. Restul personalului va fi reprezentat de alți angajați recrutați de Agenție în funcție de necesitatea de îndeplinire a atribuțiilor sale.

Protocolul cu privire la privilegiile și imunitățile personalului Uniunii Europene se va aplica și personalului Agenției Frontex.

Comunicarea în Agenția Europeană Frontex

Prevederile stipulate în Regulamentul nr. l din 15 aprilie 1958 privind determinarea limbilor care vor fi folosite în cadrul Comunității Economice Europene se vor aplica și Agenției Frontex.

Fără a aduce atingere deciziilor luate pe baza articolului 290 al Tratatului UE, raportul general și programul de lucru ale Agenției Frontex vor fi întocmite în toate limbile oficiale ale Comunității.

Serviciile de translație necesare pentru funcționarea Agenției Frontex vor fi furnizate de Centrul de Translație pentru Organismele Uniunii Europene.

La șase luni de la intrarea în vigoare a Regulamentului, Agenția Frontex va fi subiectul Regulamentului (CE) Nr. 1049/2001, atunci când se va lucra cu cereri de acces la documente deținute de către aceasta.

Agenția Frontex poate comunica din proprie inițiativă, în domeniile de activitate. Se va asigura în special ca publicul și orice altă parte interesată să poată înțelege rapid, obiectiv informațiile cu privire la munca Agenției.

Comitetul de Management va indica aranjamentele practice pentru traducerea raportului general și programului de lucru ale Agenției Frontex.

Orice persoană fizică sau juridică va fi îndreptățită să se adreseze în scris Agenției Frontex în orice limbă oficială a Comunității. Aceasta va fi îndreptățită să primească răspuns în aceeași limbă.

Deciziile luate de Agenția Frontex conform articolului 8 al Regulamentului (CE) Nr. 1049/2001 pot da naștere la orice plângere adresată Avocatului Poporului sau poate fi subiectul unei acțiuni în fața Curții de Justiție a Comunităților Europene, conform condițiilor la care se referă articolele 195 și 230 ale respectivului Tratat.

Bugetul Agenției Europene Frontex și combaterea fraudei

Veniturile Agenției Frontex vor consta, fără a aduce atingere celorlalte tipuri de venit, din:

un sprijin din partea Comunității, intrat în bugetul general al Uniunii Europene (Secțiunea Comisiei);

o contribuție a statelor asociate cu implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen;

taxe pentru serviciile furnizate;

orice contribuție voluntară din partea Statelor Membre.

Cheltuielile Agenției Frontex vor include cheltuielile de personal, administrative, de infrastructură și operative.

Directorul Executiv va întocmi o estimare a cheltuielilor și a veniturilor Agenției Frontex pentru următorul an financiar pe care o va înainta Comitetului de Management, împreună cu planul de încasări. Veniturile trebuie să fie egale cu cheltuielile.

Comitetul de Management Frontex va adopta un proiect de estimare, incluzând planul de încasări provizoriu, însoțit de un program preliminar de muncă pe care le va transmite, până la data de 31 martie Comisiei Europene și statelor asociate cu implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen.

Estimarea va fi înaintată de Comisie spre Parlamentul și Consiliul European (denumit în continuare autoritatea bugetară), împreună cu proiectul preliminar de buget al Uniunii Europene.

Pe baza acestei estimări, Comisia Europeană va introduce în proiectul preliminar de buget general al Uniunii Europene estimările pe care le consideră necesare pentru planul de încasări și valoarea subsidiilor care vor fi introduse în bugetul general, pe care îl va aduce în fața autorității bugetare în conformitate cu articolul 272 al Tratatului. Autoritatea bugetară va autoriza aproprierea subsidiilor de către Agenția Frontex.

Autoritatea bugetară va adopta planul de încasări al Agenției Frontex.

Comitetul de Management adoptă bugetul Agenției. Acesta va deveni final după adoptarea finală a bugetului general al Uniunii Europene. Atunci când este cazul, poate fi modificat în mod corespunzător. Orice modificare adusă bugetului, incluzând planul de încasări, va urma aceeași procedură.

Cât mai curând posibil, Comitetul de Management va notifica autoritatea bugetară cu privire la orice intenție de a implementa orice proiect care ar putea avea implicații financiare serioase, pentru fundamentarea bugetului propriu, în special orice proiecte care se referă la proprietate, ca, de exemplu, închirierea sau dobândirea de clădiri. Despre aceasta, va informa Comisia, precum și statele asociate cu implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen.

Atunci când o filială a autorității bugetare și-a notificat intenția de a furniza o părere, trebuie să-și înainteze opinia Comitetului de Management în cadrul unei perioade de șase săptămâni de la data notificării proiectului.

Directorul Executiv va implementa bugetul Agenției Frontex.

Până cel mai târziu la data de 31 martie a anului următor, ofițerul responsabil cu ținerea registrelor contabile din cadrul Agenției Frontex va înainta conturile provizorii ale Agenției către ofițerul responsabil cu ținerea registrelor contabile din cadrul Comisiei Europene, împreună cu un raport cu privire la managementul financiar și bugetar pentru anul financiar respectiv.

Ofițerul responsabil cu ținerea registrelor contabile din cadrul Comisiei Europene va consolida conturile provizorii ale instituțiilor și structurilor decentralizate în conformitate cu Articolul 128 al regulamentului Consiliului (EC, Euratom) Nr. 1605/2002 din data de 25 iunie 2002 cu privire la Regulamentul Financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (denumit în continuare Regulament Financiar general).

Până cel mai târziu la data de 31 martie a anului următor, ofițerul responsabil cu ținerea registrelor contabile din cadrul Comisiei Europene va înainta conturile provizorii ale Agenției Frontex către Curtea Auditorilor, împreună cu un raport referitor la managementul financiar și bugetar pentru anul financiar respectiv. Raportul cu privire la managementul financiar și bugetar pentru anul financiar respectiv vor mai fi înaintate, de asemenea, Parlamentului și Consiliului European.

La primirea observațiilor Curții Auditorilor cu privire la conturile temporare ale Agenției Frontex, în conformitate cu Articolul 129 al Regulamentului Financiar general, Directorul Executiv Frontex va elabora conturile finale ale Agenției aflate sub responsabilitatea sa și le va înainta Comitetului de Management pentru a emite o opinie. Comitetul de Management Frontex va trimite opinia sa cu privire la conturile finale ale Agenției.

Până cel mai târziu la data de 1 iulie a anului următor, Directorul Executiv Frontex va trimite conturile finale, împreună cu opinia Comitetului de Management, Comisiei, Curții Auditorilor, Parlamentului și Consiliului European, precum și statelor asociate implementării, aplicării și dezvoltării acquis-ului Schengen. Conturile finale ale Agenției Frontex vor fi publicate.

Directorul Executiv Frontex va trimite Curții Auditorilor un răspuns la observațiile acesteia până cel mai târziu la data de 30 septembrie. De asemenea, va mai trimite răspunsul său Comitetului de Management.

Ca urmare a unei recomandări a Consiliului, Parlamentul European va acorda o descărcare Directorului Executiv al Agenției, înainte de data de 30 aprilie a anului în care se face descărcarea, cu privire la implementarea bugetului pentru anul în care se face descărcarea.

În vederea combaterii fraudei, corupției și a altor activități ilicite, prevederile regulamentului (EC) Nr. 1073/1999 se vor aplica fără restricții Agenției Frontex.

Agenția Frontex va adera la Acordul Inter-instituțional din data de 25 mai 1999 și va emite, fără întârziere, prevederile adecvate aplicabile tuturor angajaților Agenției.

Deciziile referitoare la finanțarea și implementarea acordurilor și instrumentelor care rezultă din acestea vor stipula în mod explicit faptul potrivit căruia Curtea Auditorilor și OLAF pot efectua, dacă sunt necesare, controale punctuale în rândul celor care vor primi fonduri din partea Agenției Frontex și în rândul agenților responsabili pentru alocarea acestora.

Regulile financiare aplicabile Agenției Frontex vor fi adoptate de Comitetul de Management după consultarea Comisiei Europene. Nu se vor putea îndepărta de Regulamentul Comisiei (EC, Euratom) Nr. 2343/2002 cu privire la Regulamentul Financiar cadru pentru instituțiile la care se face referire în articolul 185 al Regulamentului Financiar general, cu excepția cazului în care acest lucru este necesar în mod special pentru activitatea Agenției și cu consimțământul prealabil al Comisiei.

Mecanisme de securitate, formare și dotare în viitor

În ceea ce privește cooperarea, Agenția Frontex va fi însărcinată cu definirea unei strategii comune permițând coordonarea politicilor naționale. În plus, o putere de inspecție va putea fi creată în caz de criză.

Comisia Europeană pregătește crearea unei „proceduri de securitate” (PROSECUR) al cărui scop va fi facilitatea schimbării permanente a informațiilor concentrate între autoritățile competente în materie de control al frontierelor exterioare. Pentru a-și îndeplini în mod eficient sarcinile, PROSECUR va putea utiliza mijloacele oferite de alte sisteme deja existente precum SIS (Sistemul de Informație Schengen).

Pe termen lung, nu este exclusă crearea unui „Colegiu European de Polițiști de Frontieră”. Totuși, pe termen scurt și mediu, pot fi instituite alte măsuri de garantare a unei formări continue a personalului implicat în controlul frontierelor exterioare. Este vorba de organizarea de stagii de perfecționare, de formări pentru învățarea de limbi străine sau perioade de stagiu în cadrul serviciului polițiștilor de frontieră al unui alt Stat membru.

Dotarea cu echipament modern constituie un alt mijloc de cooperare eficace. Statele membre ar trebui să dezvolte o politică comună în domeniul infrastructurii fixe și mobile (nave, elicoptere, patrule), profitând mai ales de echipament de înaltă tehnologie, cum ar fi sistemul Galileo. Nu este vorba numai despre garantarea interoperabilității echipamentelor, dar și mobilitatea geografică a acestora căci, pentru anumite State membre, controlul frontierelor este mai dificil decât pentru altele din cauza situării lor geografice, (de exemplu, lungimea și sinuozitatea coastelor maritime).

Evaluarea Agenției Europene Frontex

În termen de trei ani de la data la care Agenția Frontex și-a preluat responsabilitățile și la fiecare cinci ani după aceasta, Comitetul de Management va face o evaluare a modului de implementare a Regulamentului.

Evaluarea va examina cât de eficient își îndeplinește Agenția Frontex misiunea. De asemenea, va mai fi evaluat impactul Agenției și al practicilor sale de lucru. Evaluarea va lua în considerare părerile mandatarilor, atât de la nivel național, cât și de la nivel european.

Comitetul de Management Frontex va primi concluziile evaluării și va emite Comisiei Europene recomandări cu privire la modificarea acestui Regulament, Agenție și practicile de lucru, care le va înainta, alături de opinia sa și de propuneri adecvate, Consiliului European. Dacă este cazul, va fi inclus și un plan de acțiune și un program. Atât concluziile, cât și recomandările în urma evaluării, vor fi făcute publice.

Regulamentul de înființare a Agenției Europene Frontex a fost semnat la Luxemburg, la 26 octombrie 2004 și va fi obligatoriu în totalitate, fiind aplicabil în mod direct în Statele Membre în conformitate cu Tratatul instituind Comunitatea Europeană.

Agenția Europeană Frontex a început activitatea de management operativ la frontiera externă a Uniunii Europene la data de 1 mai 2005.

Managementul Agenției Europene FRONTEX

Atribuțiile comitetului de management:

numește Directorul Executiv al Agenției Frontex, la propunerea Comisiei Europene;

adoptă, înainte de data de 31 martie a fiecărui an, raportul general al Agenției Frontex pentru anul precedent și, până la cel mai târziu 15 iunie, îl va înainta Parlamentului European, Consiliului, Comisiei, Comitetului Economic și Social și Curții Auditorilor. Raportul general va fi făcut public;

adoptă, înainte de data de 30 septembrie a fiecărui an și după primirea punctului de vedere din partea Comisiei, programul de lucru al Agenției Frontex pentru anul următor care va fi înaintat Parlamentului European, Consiliului și Comisiei. Acest program de lucru va fi adoptat în funcție de procedura bugetară anuală a Uniunii Europene și în funcție de programul legislativ al acesteia în domeniile relevante ale managementului frontierelor externe;

stabilește procedurile de luare a deciziilor de către Directorul Executiv cu privire la sarcinile operative ale Agenției Frontex;

îndeplinește funcțiile legate de bugetul Agenției Frontex, în conformitate cu prevederile Regulamentului;

exercită autoritatea disciplinară față de Directorul Executiv și față de Directorul Adjunct în acord cu Directorul Executiv;

stabilește regulile sale de procedură;

stabilește structura organizatorică a Agenției și va adopta politica de personal a Agenției.

îl poate consilia pe Directorul Executiv în orice domeniu strict legat de dezvoltarea managementului operațional al frontierelor externe, inclusiv ca urmare a cercetării;

decide în mod corespunzător în cazul în care Irlanda și/sau Marea Britanie solicită participarea la activitățile Agenției;

decide, de la caz la caz, cu majoritatea absolută a membrilor săi cu drept de vot. În luarea deciziei sale, Comitetul de Management va aprecia dacă participarea Irlandei și/sau Marii Britanii contribuie la realizarea activității în cauză. Decizia va stabili contribuția financiară a Irlandei și/sau Marii Britanii la activitatea pentru care s-a solicitat participarea. Propunerile de decizii cu privire la activitățile specifice care trebuie desfășurate la, sau în imediata vecinătate a frontierei externe a oricărui Stat Membru, vor necesita un vot favorabil adoptării lor din partea membrului Comitetului de Management care reprezintă acel Stat Membru;

înaintează anual autorității bugetare orice informație relevantă pentru realizarea procedurilor de evaluare;

poate stabili un Birou Executiv care să-l asiste și un Director Executiv cu privire la pregătirea deciziilor, programelor și activităților care vor fi adoptate de Comitetul de Management atunci când este necesar, din cauza urgenței, să fie adoptate anumite reglementări decizionale în folosul Comitetului de Management.

Componență

Comitetul de Management este compus dintr-un reprezentant al fiecărui Stat Membru și doi reprezentanți ai Comisiei Europene. În acest sens, fiecare Stat Membru va desemna un membru pentru Comitetul de Management, precum și un înlocuitor care îl va substitui pe acesta, atunci când va lipsi. Comisia Europeană va desemna doi membri și înlocuitorii acestora. Durata mandatului va fi de patru ani. Această durată poate fi prelungită o dată.

Membrii Comitetului de Management vor fi desemnați pe baza acordului personal, pe baza experienței bogate și a expertizei în domeniul cooperării operative privind managementul de frontieră.

Statele asociate cu implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen vor fi parte la Agenția Frontex. Ele vor avea un reprezentant și un înlocuitor în cadrul Comitetului de Management. Potrivit reglementărilor relevante ale acordurilor de asociere, vor fi dezvoltate aranjamente care vor interalia, specifica natura și dimensiunea, precum și regulile detaliate pentru participarea acestor state la activitățile Agenției, incluzând reglementările privind contribuțiile financiare și personalul.

Președinția

Comitetul de Management va alege un Președinte și un vicepreședinte dintre membrii săi. Vicepreședintele îl va înlocui, din oficiu în cazul în care el/ea va fi împiedicat(ă) să-și exercite atribuțiile.

Mandatul Președintelui și al vicepreședintelui va expira atunci când calitatea de membru al Comitetului de Management va înceta. Durata mandatului Președintelui și vicepreședintelui va fi de doi ani. Această durată poate fi prelungită o dată. Întrunirile Comitetului de Management vor fi stabilite de către Președinte.

Directorul Executiv al Agenției Frontex va lua parte la deliberări. Comitetul de Management va ține cel puțin două întruniri ordinare pe an. În plus, se va întruni de îndată la solicitarea Președintelui sau la solicitarea a cel puțin o treime din membrii săi.

Irlanda și Marea Britanie vor fi invitate să participe la ședințele Comitetului de Management.

Comitetul de Management poate invita orice altă persoană, a cărei opinie poate prezenta interes, să participe la ședințele sale în calitate de observator.

Membrii Comitetului de Management pot, în conformitate cu Regulile de Procedură, fi asistați de consilieri sau experți.

Secretariatul Comitetului de Management va fi asigurat de Agenția Frontex.

Votul

Comitetul de Management va lua deciziile cu o majoritate absolută a membrilor săi care au drept de vot. Fiecare membru va avea un vot. Directorul Executiv al Agenției nu va vota. În absența unui membru, înlocuitorul lui/ei va fi îndreptățit să-și exercite dreptul de vot.

Regulile de procedură vor stabili mai multe aranjamente privind votul, în special, condițiile pentru ca un membru să acționeze în folosul altui membru, ca și orice cerință de cvorum, atunci când este cazul.

Directorul Agenției Europene FRONTEX

Agenția Frontex este condusă de Directorul său Executiv, care va fi complet independent în îndeplinirea sarcinilor sale. Fără a aduce atingere competențelor Comisiei Europene, Comitetului de Management și Biroului Executiv al acestuia, Directorul Executiv nu va solicita și nici nu va primi instrucțiuni din partea vreunui guvern sau din partea oricărui alt organism.

Parlamentul European sau Consiliul pot invita Directorul Executiv al Agenției Frontex să raporteze cu privire la îndeplinirea sarcinilor sale.

Directorul Executiv al Agenției Frontex are următoarele funcții și puteri:

să pregătească și să implementeze deciziile și programele, precum și activitățile adoptate de către Comitetul de Management al Agenției în interiorul limitelor specificate de acest Regulament, de Normele sale Metodologice sau de orice lege aplicabilă;

să facă pașii necesari, inclusiv să adopte instrucțiuni administrative interne și să publice știri, să asigure funcționarea Agenției în conformitate cu reglementările acestui regulament;

să pregătească pentru fiecare an un program de lucru și un raport de activitate pe care le va înainta Comitetului de Management;

să exercite, față de personal, puterile prevăzute în regulament;

– să elaboreze estimări cu privire la veniturile și cheltuielile Agenției în conformitate cu prevederile regulamentare și să implementeze bugetul în conformitate cu acesta;

– să delege puterile sale altui membru din cadrul personalului Agenției, în funcție de regulile care urmează să fie adoptate în conformitate cu procedura descrisă în regulament.

Directorul Executiv va fi responsabil de activitățile Comitetului de Management.

Numirea funcționarilor directoratului Agenției Europene Frontex

Comisia va propune candidați pentru postul de Director Executiv pe baza unei liste după publicarea acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau pe alte site-uri ale presei sau pe internet, după caz.

Directorul Executiv al Agenției va fi numit de Comitetul de Management pe baza meritelor și aptitudinilor de documentare administrativă și de management, precum și pe baza experienței bogate în domeniul managementului frontierelor externe. Comitetul de Management va lua deciziile cu o majoritate de 2/3 dintre membrii cu drept de vot.

Comitetul de Management va avea puterea de a-1 demite pe Directorul Executiv, conform aceleiași proceduri.

Directorul Executiv va fi asistat de un adjunct al Directorului Executiv. Dacă Directorul Executiv este absent sau în imposibilitate, adjunctul Directorului Executiv îi va lua locul.

Adjunctul Directorului Executiv va fi numit de Comitetul de Management pe baza meritelor și aptitudinilor de documentare administrativă și de management, precum și pe baza experienței bogate în domeniul managementului frontierelor externe, la propunerea Directorului Executiv. Comitetul de Management va lua deciziile cu o majoritate de 2/3 dintre membrii cu drept de vot.

Comitetul de Management va avea puterea de a-l demite pe Adjunctul Directorului Executiv, conform aceleiași proceduri.

Mandatul Directorului Executiv și cel al Adjunctului Directorului Executiv vor fi de 5 ani, dar pot fi prelungite de Comitetul de Management pentru încă o perioadă de până la cinci ani.

Acordarea de asistență operativă rapidă

Acordarea de asistență operativă rapidă pentru o perioadă limitată de timp, se referă la echipe de intervenție rapidă la frontieră (RABIT) la solicitarea unui stat membru care se confruntă cu situații de presiune urgentă și excepțională, în special în cazul sosirii, la puncte ale frontierelor externe, a unui număr mare de resortisanți ai unor țări terțe care încearcă să intre ilegal pe teritoriul respectivului stat membru.

Regulamentul RABIT nr. 863/ 2007, stabilește mecanismul de creare a Echipelor de Intervenție Rapidă la Frontieră.

Punctul Național de Contact RABIT s-a stabilit în cazul României în cadrul Punctului Național de Contact FRONTEX, din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Punctul Național de Contact RABIT va fi disponibil 24 ore din 24 din momentul începerii operațiunilor în care sunt implicate Echipele Rabit.

Rețeaua de Patrule Europene (European Patrol Network)

Presiunile operaționale și politice de a îmbunătăți activitățile operaționale la frontierele maritime și în zona liberă implică acțiuni coordonate de către Uniunea Europeană cu scopul de a proteja Spațiul Schengen și preveni activitățile ilegale.

Prin studiul de fezabilitate MEDSEA, cerut de către FRONTEX în iulie 2006, s-a realizat monitorizarea supravegherii la frontiera maritimă sudică a Uniunii Europene, în special la Marea Mediterană cu implicarea unor State Membre și a unor țări din nordul Africii.

Rezultatul acestui studiu cuprinde structura organizațională și modul în care se realizează schimbul de informații în cadrul Rețelelor de Patrulare la Marea Mediterană.

Astfel, studiul prezintă structura sistemului de supraveghere care acoperă atât partea sudică a frontierei maritime cât și zona liberă și se bazează pe sistemul existent la ora actuală, care va fi inclus în Sistemul de Supraveghere European fără crearea de noi organisme și a unor noi birocrații.

În cadrul Planului de Acțiune European Patrol Network I (24 mai-31 iulie 2007) s-au desfășurat următoarele operațiuni: „Alfa” (în Portugalia și Spania), „Bravo” (Franța și Spania), „Charlie” (în Franța și Italia), „Delta” (în Italia și Slovenia), „Echo” (în Italia și Malta), „Foxtrot” (în Grecia și Italia) și „Golf” (în Cipru și Grecia).

Model de constituire a grupelor mobile de acțiune operativă la frontiera externă

În contextul acțiunii pentru intervenție, putem defini mai multe tipuri de flexibilitate, după cum acestea se realizează prin adaptarea structurii, funcțiilor sau relațiilor dintre subsisteme. De exemplu, adaptarea structurii unui sistem se poate face acționând asupra elementelor sale componente prin înlocuirea, de exemplu, a modului i cu modul j, sau prin adăugarea modului k. Acest procedeu se întâlnește, de exemplu la un sector de frontieră, unde prin dublarea specialităților, o grupă oarecare A poate fi înlocuită și de o altă grupă B. Pe aceleași principii sunt construite sistemele flexibile, la care – pentru trecerea de la o misiune la alta – se folosesc grupele cu specialiști, pregătiți în mai multe domenii (polițiști de nișă), astfel încât cu forțe puține, să se acționeze pentru anihilarea infractorilor de frontieră.

Flexibilitatea funcțională presupune reglarea diferitelor funcții de execuție ale unui sistem constituit din elemente mobile cu diferite (mai multe specialități) grupuri care coroborate cu rețelele informatice, conduc la o redistribuire automată și continuă a misiunilor pe baza unui program dinainte stabilit. Din analiza efectuată rezultă că flexibilitatea unui sistem depinde de posibilitățile de schimbare a felului în care sunt interconectate subsistemele, fiind posibil ca o anumită structură de sistem să facă față unei varietăți oarecare de misiuni, schimbându-se numai succesiunea operațiilor sau trecând peste unele din ele, cum sunt cerințele în cazul sistemelor flexibile de rezolvare a evenimentelor de frontieră. Deci, la o structură constantă a sistemului variază doar graful său de tranziție, însă în cazul sistemelor de conducere generală se face uz de toate tipurile de flexibilitate menționate. Este de reținut însă, că mijlocele de realizare a fiecărui tip de flexibilitate au evoluat în ultimii ani, pe itinerarii proprii. Flexibilitatea funcțională a devenit posibilă o dată cu dezvoltarea traductoarelor și a sistemelor electronice de prelucrare numerică a informațiilor. În schimb, flexibilizarea prin comutare de module se realizează prin soluții de altă natură (bazele de date total distribuite sau folosirea unor stații de lucru puternic exploatate de utilizatorii din rețea conduc la sisteme anarhice), la care precizia dimensională joacă rolul cel mai însemnat. Interconectarea flexibilă a subsistemelor a fost promovată de dezvoltarea tehnicii de calcul și microelectronicii.

În cadrul conceptului de flexibilitate astfel definit, noțiunea de programare capătă sens mai larg decât cel uzual, înțelegând prin programare reglementarea – înaintea pornirii procesului, dar pe toată durata lui – a celor trei variabile de care ne-am ocupat mai sus: structură, funcții, succesiune.

Flexibilitatea este redusă dacă programarea implică operații ce presupun folosirea unor parametri sau coeficienți de importanță în analiza unor module. Sporirea flexibilității este legată de realizarea programării prin mijloace informaționale. În practica actuală a realizării sistemelor flexibile din domeniul conducerii a căpătat o largă întrebuințare programarea prin intermediul purtătorilor de informații în cadrul rețelelor de date locale. Un sistem flexibil trebuie să permită trecerea automată de la un program la altul, de unde rezultă cerința echipării cu sisteme de operare portabile. Tendința actuală este de a trece la programarea în limbaje flexibile, deci la crearea de limbaje ad-hoc, potrivite genului de activități specifice fiecărui sistem concret.

Una din căile deschise de studiile teoretice de inteligență artificială constă în elaborarea automată a planurilor de acțiune. Planul constă dintr-un pachet de programe pentru rezolvarea diferitelor probleme care determină procesul. Problema ca atare are un mare interes practic, deoarece operația de orientare automată cu mijloace convenționale, este în general dificilă și necesită îndelungate experimentări. Este ușor de înțeles că operatorul uman (ofițerul din dispecerat) rezolvă ușor problema, în principal datorită posibilităților sale de „coordonare ochi-mână”, cum este cazul folosirii unor grupuri de coeziune maximă, la care ne vom referi în cele ce urmează.

Realizarea unor grupuri eficiente, mai mari și/sau mici constituite în baza unor relații structural-organizatorice nu este nouă, din moment ce asemenea grupuri participă la desfășurarea unor activităților sociale, economice, politice, culturale, militare și de altă natură, mai activ sau mai slab, în funcție de modul constituirii și activării indivizilor respectivi pentru a realiza grupuri de acțiune operative și flexibile.

Revoluția tehnico-științifică ca și diversificarea specialităților și activităților au accentuat tot mai mult caracterul lucrului în echipă (și grupă), a crescut rolul activităților de coordonare și organizare, ca și gradul de participare a luptătorilor profesioniști în toate verigile lanțului organizațional, s-a accentuat rolul factorilor socio-umani care alături de cei materiali contribuie la o mai bună îndeplinire a obiectivelor. Am putea adăuga în acest cadru că, cu cât se acționează mai corect în cadrul grupului (echipe, entități, sectoare, inspectorate județene etc.) pentru a le cunoaște structura și funcționalitatea, pentru a le activa în vederea centrării efortului pentru realizarea misiunilor, cu atât eficiența acestora va fi mai mare. Insuficienta cunoaștere a fiecărui om dintr-o unitate, slaba dinamizare a acestora poate duce la acumularea și la agravarea lipsurilor, la stagnare. Iată de ce, cunoașterea unor elemente psiho-sociale și a modalităților de compunere a acestora trebuie să constituie, după părerea noastră, un obiectiv și o metodă la îndemâna celor preocupați de organizarea, coordonarea și conducerea micilor subunități specifice și a poliției de frontieră. În acest caz se are în vedere comportamentul fiecărui individ cât și a echipajului ca grup social (unitate), precum și orientarea și acțiunea acestui grup astfel încât să se obțină o eficiență maximă în activitatea (misiunea) pe care o are de îndeplinit, în timp foarte scurt.

Fără a ne opri asupra definirii grupului de intervenție ca mediu existențial al indivizilor, ca nivel specific de organizare sau ca mijloc de socializare etc., putem afirma că în cadrul fiecărui echipaj sau grupă de intervenție există atâtea stări de spirit câți indivizi o compun, dar mai există și o stare generală a acestuia care poate fi mai bună sau mai slabă, după cum colectivul respectiv a fost constituit arbitrar sau după anumite afecțiuni sau reguli. În cele ce urmează vom prezenta o modalitate de obținere a unei coeziuni maxime, a unui potențial psiho-moral de valoare maximă pe baza alegerii „liderului” cel mai agreat dintr-o unitate, iar restul membrilor grupului, pe baza afecțiunilor reciproce.

Instruirea în timp prin antrenamente, aplicații și pregătire zilnică asigură și creează condiții necesare formării unor specialiști, profesioniști dârzi, curajoși, bine pregătiți și care cooperează sub toate formele în vederea îndeplinirii tuturor misiunilor ce le revin. Cu cât educația polițienească, nivelul profesional sau de specialitate au reușit să ridice conștiința fiecărui militar pe trepte tot mai înalte, cu atât gradul de întrajutorare și prietenie este mai mare și cu atât legăturile statornicite între indivizi sunt mai puternice.

Aceste elemente de sudură sunt dovedite nu o dată cu ocazia inspecțiilor și în aplicații, unde echipele (formațiuni) acționează ca un singur om. Și totuși, îndeplinirea unor misiuni complexe (speciale) la frontieră cere, pe lângă pregătirea profesională și fizică, și o pregătire psiho-socială a grupului alcătuit din indivizi de diferite specialități. În asemenea situații este posibil și necesar ca membrii aceleiași formațiuni de luptă, uniți prin motivația comună de a îndeplini misiunile încredințate, să fie caracterizați și de o maximă dorință (coeziune) a membrilor formației orientată spre sporirea potențialului lor.

Cu aceste elemente explicative, vom prezenta în continuare modalitatea de repartizare și de constituire a unor echipe (formațiuni), pe baza unor anchete discrete efectuate în rândul celor ce urmează a fi constituiți în diferite echipe de poliție de frontieră pentru controlul la frontieră.

Constituirea unor grupuri mobile și eficiente este o problemă complexă și pentru a o soluționa este necesar să se parcurgă mai multe etape de culegere a unor date despre cei implicați în realizarea echipelor (formațiunilor), de efectuare a unor calcule ajutătoare și de analiză a rezultatelor obținute și a unor etape privind elaborarea unor formații de coeziune maximă. Pentru înțelegerea modului de constituire, vom considera următoarea situație:

În vederea organizării pazei, supravegherii și controlului la frontieră, șeful inspectoratului județean a decis să se efectueze o cercetare în care scop și-a propus să execute misiuni de căutare-supraveghere care să fie îndeplinite de n formații de intervenție, alcătuite din 15 polițiști instruiți.

Fiecare formație (echipă) notată cu f este caracterizată prin categoriile g de polițiști care intră în compunerea ei. Cei 15 polițiști aparțin categoriilor (specialităților) menționate în tabelul 1.

Din aceste categorii, șeful de sector ar dori să fie constituite 3 formații: m1, m2 și m3 fiecare având în compunere un număr de polițiști specificat în tabelul 2.

De asemenea, el a decis ca în cadrul fiecărei formații să fie incluse specialitățile menționate în tabelul 3.

Având în vedere urgențele diferite de îndeplinire a celor trei misiuni, s-a acordat pentru fiecare din acestea un anumit coeficient de pondere, ca în tabelul 4.

Tabel 5.1. Tabelele 1-4 cu cercetare șefului care și-a propus să execute misiuni de căutare-supraveghere cu „n” formații de intervenție

După stabilirea condițiilor inițiale, s-a trecut la efectuarea unei anchete în rândul celor 15 polițiști, din care urmează să fie selecționați 12. Modelul matematic ia în considerare faptul că pentru a spori calitatea și veridicitatea rezultatelor ce se obțin, este necesar ca fiecare polițist din cei chestionați să asigure păstrarea secretului declarațiilor sale privitoare la două întrebări:

prima: dacă polițistul i (i = 1,2,…, 15) dorește să colaboreze cu polițistul j (j = 1,2,…,15, ij) într-o măsură mai mare decât cu alți colegi din aceeași unitate. Fiecărui răspuns al celor 15 polițiști interogați i s-a atașat o variabilă definită astfel:

Rezultatele anchetei celor 15 polițiști, pentru fiecare din cele 3 misiuni au fost trecute în ANEXA 6, în matricea preferințelor directe, L.

a doua: dacă polițistul i crede că polițistul j ar dori să colaboreze cu el la îndeplinirea celor trei misiuni într-o măsură mai mare decât cu alții. Variabila atașată acestor răspunsuri se poate defini în mod similar prin valorile:

Rezultatele acestei anchete au fost trecute în ANEXA 3 în matricea preferințelor indirecte .

Pe baza acestor date se determină gradul de apartenență (dorință, prietenie, afecțiune) al polițistului i față de polițistul j pentru a colabora la îndeplinirea misiunilor ce le vor primi. Pentru calculul gradului de apartenență, se folosește relația:

unde m’ este unul din elementele mulțimii de test, M’ (M’ < M).

Valorile ij sunt trecute în ANEXA 4, reprezentând gradul de apartenență al polițiștilor chestionați față de îndeplinirea unei mulțimi de teste de misiuni. De exemplu, pe baza datelor din anexele nr.3 și 4 (matricele preferințelor directe și indirecte), gradul de apartenență pentru polițiștii 3 și 9 este reprezentat de 39 care se determină astfel:

Deci, valoarea calculată rezultă din:

În anexele 3 și 4 valorile luate în calcul pentru au fost îngroșate.

Se observă că matricea este simetrică datorită formulei de calcul pentru elementele sale ij. În calculele care se fac vom determina un număr de elemente egal cu:

Tabel 5.2. Modelele matematice cu matricea preferințelor directe și indirecte (1 la 5)

Aplicând formula pentru elementele matricei se pun în evidență cazurile de afecțiune reciprocă a polițiștilor i și j și se diminuează valoarea afectivă în cazul unor răspunsuri contrare. Acest lucru se realizează prin intermediul valorilor din matricea preferințelor indirecte , iar cele din matricea preferințelor directe se iau ca atare. După cum se vede, rezultă șase situații posibile evidențiate în tabelul 1. Transformările ce se produc, ca urmare a răspunsurilor inițiale la valorile ce se iau în calcul, devin evidente prin compararea datelor din coloana 5 și corespondențele lor transformate din coloana 7, tabelul 5.

În următoarea etapă se aleg polițiștii care urmează să intre în compunerea formațiilor de luptă (12 din 15 la dispoziție). Se stabilește componența numerică din fiecare categorie. În acest scop, se determină gradul de sociabilitate al polițistului i folosind relația:

Valorile gradelor de sociabilitate sunt trecute în ANEXA 6 corespunzător celor trei categorii de polițiști. De exemplu, valoarea GS3=77.5 rezultă din media aritmetică a elementelor din coloana 3 a matricei ij. Astfel:

Tabel 5.3. Tabelele 5-6 cu cazurile de afecțiune reciprocă a polițiștilor și valorile gradelor de sociabilitate

Ultima etapă constă în repartizarea polițiștilor pe formații în felul următor:

Inițial, se aleg conducătorii formațiilor de luptă începând cu formația care are ponderea cea mai mare. În fiecare formație conducătorul va fi de categoria cea mai mare specificată în tabelul 3. Condiția ca un polițist să fie șeful formației este ca el să aibă gradul de sociabilitate maxim. Astfel, fie Mgfmax mulțimea polițiștilor de categoria cea mai mare pentru formația f. Din Mgfmax se alege polițistul cu gradul cel mai mare de sociabilitate, adică:

După stabilirea conducătorului formației cu ponderea cea mai mare se aleg conducătorii pentru celelalte formații în mod asemănător. În exemplul nostru, stabilim conducătorii de formații începând cu formația m2 care are ponderea 0,5 (vezi tabelul 4). Conform datelor înscrise în tabel, categoria maximă pentru formația m2 este 1. Deci MG2max se referă la polițiștii cu codurile 1 și 5. Pentru aceștia, în tabelul 4.6 avem valoarea 0.497 care se referă la polițistul 5. Acesta va fi conducătorul formației 2. În continuare se alege conducătorul pentru formația m3 (cu pondere 0,3). Și aici categoria maximă este 1, deci se va alege din MG3max ={1,2,3,4}. Se observă că polițistul 5 nu mai apare în MG3max deoarece el a fost deja repartizat. Pentru aceștia, max(GS)=0.483, deci polițistul cu codul 2 va fi conducătorul formației 3.

A mai rămas de stabilit conducătorul formației 1 (ponderea 0.2). Pentru acesta MG1max={1,3,4}, iar max(GS)=0.479, corespunzător polițistului cu codul 4, care va fi conducătorul formației 1.

În tabelul 7 s-au trecut polițiștii care au fost aleși conducători ai celor trei formații (grupuri de intervenție rapidă).

În continuare, se consideră formațiile de blocare în ordinea descrescătoare a coeficienților de importanță și se procedează în mod similar, adică pentru categoria cea mai mare se alege polițistul cu gradul cel mai ridicat de sociabilitate. Aici se impun următoarele restricții:

– se ține seama de componența polițiștilor pe categorii;

– se ține seama de polițiștii deja repartizați;

– se are în vedere numărul de polițiști care se mai pot repartiza dintr-o anumită categorie.

Succesiunea lucrului este următoarea: se stabilesc formațiile în care sunt necesari polițiști din categoria respectivă aflată în curs de repartizare. Pentru aceste formații se calculează gradul de sociabilitate al polițistului i față de formația f, adică se calculează valorile:

unde rf reprezintă mulțimea polițiștilor repartizați în formația f.

Se începe repartiția cu formația cea mai importantă, luând max(SFif) pentru câți polițiști din categoria respectivă sunt necesari a fi repartizați în formația f.

Cu polițiștii rămași nerepartizați pentru categoria respectivă, se completează restul formațiilor.

Pentru înțelegerea algoritmului de repartizare a celorlalți polițiști din formație, s-a întocmit tabelul din ANEXA 6 în care am înscris polițiștii rămași după alegerea conducătorilor din formații. Aceștia au fost înscriși în ordinea descrescătoare a categoriei.

Pentru categoria I (cea mai importantă). Au rămas disponibili din această categorie polițiștii cu codurile 1 și 3. Din tabelul 3 rezultă că pentru completarea formațiilor mai este necesar un singur polițist din categoria I la formația 2. De aceea, calculăm SFif sub forma SF12 și SF32.

Pentru SF12 se alege din ANEXA 6 valoarea is care se referă la relația dintre polițistul cu codul 1 față de conducătorul stabilit pentru formația 2, adică polițistul 5, deci 15 (aceasta deoarece formația, până la acest pas, este compusă numai din conducătorul ei, polițistul cu codul 5); asemănător se determină SF32.

Deci max(SF12,SF32)=max(0.292, 0.500)=0.500, ceea ce înseamnă că polițistul de categoria I repartizat în formația 2 va fi polițistul cu codul 3.

Conform tabelului 5, pentru cele trei formații din categoria 1 va rămâne nerepartizat polițistul cu codul 3.

Pentru categoria a II-a. Pentru această categorie avem disponibili 3 polițiști cu codurile 6,7 și 8 și necesari pentru formațiile 1 și 3, tot 3 polițiști. Pentru aceasta, calculăm gradele de sociabilitate ale acestor polițiști față de formațiile 3 și 1, adică calculăm Sfi3 față de polițistul 2 și respectiv Sfi1 față de polițistul 4.

Deci:

În continuare, determinăm maximul din aceste valori, adică, max(SF63,SF73,SF83) =max(0.250, 0.667, 0.375)=0.667.

Aceasta înseamnă că polițistul cu codul 7 se repartizează la formația 3. În mod similar, polițistul 8 va adera la formația 1.

Polițistul 6, rămas nerepartizat, va trece la formația 1, unde sunt necesari 2 polițiști din această categorie.

Pentru categoria a III-a. Avem de repartizat polițiștii 9, 10, 11 și anume câte unul din formațiile 2 și 3. Așa cum am arătat în algoritmul de repartiție, se începe calculul cu formația cea mai importantă, deci formația 2. Pentru aceasta, calculăm SFi2, luând în considerație gradul de sociabilitate al polițiștilor cu codurile 9, 10 și 11 față de polițiștii cu codurile 5 și 3 care sunt deja numiți în formația 2.

Deci:

Calculăm maximul acestor valori: max (SF9,2, SF10,2, SF11,2)=max (0.687, 0.437, 0.375)=0.687

În acest mod, polițistul cu codul 9 va fi repartizat la formația 2.

Pentru completarea formației 3 cu un polițist din categoria I calculăm gradul de sociabilitate al polițiștilor cu codurile 10 și 11 (rămași disponibili), față de formația 3, adică față de polițiștii cu codurile 2 și 7 care o compun la acest pas.

Deci:

Calculăm maximul acestor valori:

max (SF10,3, SF11,3)=max(0.542, 0562)=0.562

Deci, polițistul cu codul 11 va trece la formația 3, rămânând nerepartizat polițistul cu codul 10.

Pentru categoria a IV-a. Avem de repartizat polițiștii cu codurile 12, 13, 14 și 15 în formațiile 1 și 2, și anume un polițist la formația 1 și 2 polițiști la formația 2.

Deoarece gradul de importanță al formației 2 este mai mare decât al formației 1, începem repartiția cu această formație.

Calculăm:

Calculăm maximul acestor valori: max (SF12,2, SF13,2, SF14,2, SF15,2)=max (0.528, 0.361, 0.528, 0.486)=0.528

Această valoare corespunde atât polițistului 12, cât și polițistului cu codul 14. Cum pentru formația 2 sunt necesari 2 militari din această categorie, ambii vor trece la această formație.

Pentru completarea formației 1 cu un polițist, calculăm SFi1 numai pentru polițiștii cu codurile 13 și 15 rămași disponibili, adică:

Valoarea maximă fiind corespunzătoare polițistului cu codul 15, acesta va fi repartizat în formația 1, iar polițistul cu codul 13 rămâne de asemenea nerepartizat.

Din cele prezentate rezultă că modelul poate fi extins la oricare număr de polițiști, la diferite categorii și specialități, precum și pentru diferite misiuni în funcție de importanța și urgența îndeplinirii lor. Totodată, aplicarea modelului include în mod expres eliminarea factorului subiectiv în ceea ce privește modul de repartiție al polițiștilor pentru îndeplinirea unor misiuni de intervenție.

După cum se observă, această repartizare optimă a polițiștilor în misiunile de pază, necesită un volum de calcule destul de ridicat, volum care nu permite efectuarea lui oportună pentru managementului unei situații de criză. Dacă mai era necesar, acesta este un argument suplimentar pentru introducerea sistemului C4I în dotarea tuturor formațiunilor poliției de frontieră.

Aplicarea teoriei grafurilor pentru optimizarea acțiunilor grupelor de coeziune maximă la frontiera externă a U.E.

Dintre formele și procedeele de acțiune (acțiuni de intervenție, acțiuni tactice, acțiunile de frontieră, operațiunile de frontieră etc.) pe timpul pazei, supravegherii și controlului, considerăm că acțiunile cele mai importante ce pot fi analizate și propuse a fi aplicate în scopul sporirii eficienței acțiunilor la frontieră ar fi interzicerea unei direcții și ambuscada, acestea fiind privite ca acțiuni tactice de frontieră la care participă, în raport de situația creată, 10 – 12 polițiști de frontieră. Acțiunile, așa cum ne-am propus în teza de doctorat, vor fi executate de grupele (grupurile) constituite așa cum am menționat în paragraful 5.10.5 Constituirea grupelor mobile de acțiune operativă la frontiera externă.

Asemenea acțiuni tactice se adoptă temporar de către un sector și alte formațiuni teritoriale în scopul descoperiri și reținerii infractorilor (teroriștilor) pe timpul deplasării acestora spre frontieră.

Se cunoaște: distanța dintre punctele (nodurile) ce trebuie vizitate, se consideră ca puncte obligate de trecere odată și numai odată și durata marșului între două localități (noduri, puncte obligate de trecere) luate în toate combinațiile posibile. În aceste condiții problema esențială care se pune este aceea de a determina un asemenea itinerar încât, plecând din punctul de reședință, să se treacă prin toate punctele (reperele, locurile, raioanele de activități) ordonate de șeful de sector al poliției de frontieră să se controleze (supravegheze) și apoi să se revină în punctul de plecare în timpul cel mai scurt.

Pentru explicitarea modului de alegere a repartiției optime a forțelor și mijloacelor, inclusiv a structurilor optime, vom face referire la teoria grafurilor din cercetarea operațională, știind că aceasta este întrebuințată în activitatea de planificare și analiză. În acest scop sunt folosite tot mai des modele matematice liniare care au proprietăți structurale ce permit un studiu mai complet a fenomenelor analizate și creșterea gradului de eficiență a procesului de optimizare.

În elaborarea programelor de adaptare (restructurare) a poliției de frontieră, activitate cu un caracter deosebit de complex, pentru planificarea rațională a activităților desfășurate începând de la sectoarele de frontieră, pentru pregătirea și desfășurarea acțiunilor cu specific polițienesc, utilizarea grafurilor și a modelelor matematice corespunzătoare acestora constituie o necesitate practică.

În aplicarea teoriei grafurilor se utilizează conceptul de graf care constituie o formă specifică de reprezentare a acțiunilor sau a unor fenomene. Cu ajutorul grafurilor se surprind și se analizează în detaliu legăturile dintre componentele sistemului considerat, indiferent de natura acestuia, se elaborează cu mai multă ușurință și precizie modelul matematic necesar.

Astfel, dacă se reprezintă grafic activitățile orientate în sensul de prelucrare al produsului (denumite arce), atunci fiecare variantă de succesiune de activități va fi constituită dintr-o succesiune de arce, graful fiind definit prin mulțimea vârfurilor X=(x1, x2,…, xn) și mulțimea arcelor dintre acestea.

În cadrul teoriei grafurilor se cunosc mai multe metode de rezolvare a problemelor specifice acestei teorii dintre care am sublinia: algoritmul Ford; algoritmul Bellman–Kalaba etc.

Problema drumului hamiltonian într-un graf a fost fundamentată matematic de irlandezul Hamilton în anul 1859 cu ocazia stabilirii unei succesiuni de verificare a unor repere sau produse. Un asemenea drum (denumit și drumul comis voiajorului) are proprietatea de a trece prin toate vârfurile grafului stabilite dinainte, în timp minim.

Acestea sunt câteva considerente de ordin teoretic care m-au condus la ideea de a susține în teză utilitatea optimizării traseelor de control a frontierei cu trecerea obligatorie prin anumite puncte cheie prin care este posibilă încercarea de trecere frauduloasă a frontierei și revenirea la bază în timpul cel mai scurt.

De exemplu, la Sectorul de frontieră „ALBIȚA” cu reședința marcată prin (x1) s-a decis să se experimenteze această metodă pe timpul controlului și organizării anumitor acțiuni tactice la frontieră (impuse de executarea activităților din algoritmul de alarmare) prin controlul punctelor (x2,x3,x4,x5) menționate în raionul de responsabilitate ce are o adâncime de 10 – 15 km. Posibilitatea de a merge de la un punct (nod, reper) la altul sunt marcate în Schema 5.1.

Ne propunem să se stabilească pentru șeful sectorului poliției de frontieră posibilitatea de a organiza trasee de control în sectorul său de responsabilitate. Pentru a determina traseele trebuie să se găsească inițial toate drumurile hamiltoniene.

Schema 5.1. Traseele posibile de parcurs a punctelor obligatoriu de vizitat

Din multitudinea de metode matematice posibile am ales o metodă ce se bazează pe înmulțirea matricelor de un tip special căreia i se asociază o matrice T cu elementele:

Pentru cazul pe care-l analizăm matricea T este:

Din această matrice se obține o nouă matrice T(1) prin suprimarea vârfului inițial din fiecare căsuță unde este trecut arcul (xi,xj).

Matricea T se va „înmulți latin” cu T(1) astfel ca și în calculul matriceal clasic se ia fiecare linie a matricei T cu fiecare coloană a matricei T(1) dar în loc să efectuăm înmulțiri între elemente corespunzătoare de pe linie și coloană vom înmulți latin (semnul înmulțirii latine este ) după următoarele reguli:

00 = 0;

0xj = 0;

xixjxj = 0;

xixjxk = xixjxk

Deci elementele matricei produs T(2)=TT vor fi zero în cazul produsului latin cu zero și în cazul repetării unui vârf, iar în caz contrar vor fi egale cu cuvinte formate din literele care reprezintă vârfurile care apar prin înmulțire.

În același mod calculăm T(3) =T(2)T

iar T(4)=T(3) T va fi de forma:

Matricea T(2) va da toate drumurile elementare care trec prin trei vârfuri de cuprind două arce și va lista toate drumurile care trec apoi prin patru vârfuri și așa mai departe.

Calculul se oprește după matricea T(4) deoarece ea cuprinde toate drumurile elementare hamiltoniene ce trec prin cele cinci vârfuri ale grafului:

d1= (x1, x4, x3, x5, x2) d7= (x3, x4, x5, x2, x1)

d2= (x1, x3, x4, x5, x2) d8= (x3, x5, x2, x1, x4)

d3= (x1, x4, x5, x2, x3) d9= (x3, x2, x1, x4, x5)

d4= (x1, x5, x2, x3, x4) d10= (x4, x5, x2, x1, x3)

d5= (x2, x1, x4, x3, x5) d11= (x4, x3, x2, x1, x5)

d6= (x2, x1, x3, x4, x5) d12= (x5, x2, x1, x4, x3)

d13= (x5, x2, x1, x3, x4)

Pentru șeful de tură planificarea acțiunilor se poate organiza respectând următoarele circuite, conform schemei de mai jos:

C1= (x1, x4, x3, x5, x2, x1)

C1= (x1, x3, x4, x5, x2, x1)

Schema 5.2. Planificarea acțiunilor la frontieră

Pentru tura x2 de asemenea se pot întocmi două circuite cu trecerea prin toate punctele inclusiv reședința sectorului, astfel: (x2,x1,x4,x3,x5,x2) și (x2,x1,x3,x4,x5,x2).

Pentru x3 se pot întocmi circuitele: (x3, x4, x5, x2, x1, x3) și (x3, x5, x2, x1, x4, x3), pentru x4 circuitul (x4, x5, x2, x1, x3, x4) și pentru x5 circuitele: (x5, x2, x1, x4, x3, x5) și (x5, x2, x1, x3, x4, x5)

Fiecare echipă de alarmă va alege circuitul cel mai convenabil din punct de vedere al operativității (al vitezei de reacție) sau pe alte considerente (efective și mijloace la dispoziție, trafic, direcții de acțiune, informații etc.).

Se observă deci că pentru grafuri cu n vârfuri este necesar să se calculeze matricea T(n-1) care va da toate drumurile hamiltoniene.

Așadar, aplicând teoria grafurilor, și anume capitolul drumuri hamiltoniene, am identificat o cale optimă de soluționare a unor situații de la frontieră prin metode moderne ce pot contribui la sporirea operativității și reducerii timpului de acțiune a grupurilor mobile constituite până acum.

Opinii privind sporirea vitezei de reacție în cadrul sistemului de conducere al Poliției de Frontieră Române și armonizarea cu cel al Frontex

Considerăm că alinierea și modernizarea structurilor care răspund de controlul și supravegherea frontierei, stringențele impuse de prognoza diversificării fenomenului infracțional, schimbarea modului de acțiune al poliției de frontieră în funcție de metodele tot mai performante de acțiune a filierelor migraționiste transnaționale, sunt factori externi care cer cu imperativitate îmbunătățirea factorilor cu influență asupra creșterii operativității, mobilității și vitezei de reacție. În opinia noastră acest demers are finalitate dacă există interesul ca situația operativă să fie stăpânită printr-un sistem de pază modern, în concordanță cu cele din Uniunea Europeană și cu cerințele impuse de securizare a frontierei de stat și de asigurare a supravegherii și noi credem că structura actualului sistem și modul de organizare a supravegherii frontierei nu permite desfășurarea de acțiuni pentru descoperirea și reținerea unui procentaj mai mare de 50% din totalul de persoane implicate în fenomenul migrației.

Dacă se analizează mai în profunzime o unitate a Poliției de Frontieră din punct de vedere informațional, constatăm că aceasta este formată dintr-o rețea de surse de date (informații) în care se produc date (informații) și noduri (stații) unde acestea sunt prelucrate conform schemei alăturate.

Schema 5.3. Unitatea de poliție privită ca rețea de surse de informație și stații de prelucrare

Informațiile rezultate sunt vehiculate (după reguli stabilite) între anumite noduri (stații) și transmise în final către locurile de depozitare (arhive, registre etc.) sau în afara unității. Nodurile rețelei (stațiile de prelucrare: servicii, birouri, compartimente, ateliere etc.) participă la prelucrări într-o anumită ordine (succesiune) care constituie un circuit informațional.

Unul dintre domeniile mai sensibile ale problematicii conducerii acțiunilor de frontieră este evaluarea operativității ce se realizează prin intermediul sistemului informațional al Poliției de Frontieră care poate fi apreciat cu ajutorul unor parametri generali, dintre care considerăm ca fiind mai importanți: viteza de reacție, noțiune pe care o asimilăm cu timpul de răspuns al sistemului; siguranța în funcționare (tehnică și informațională); capacitatea de circulație a informațiilor în sistem; criteriul cost – eficacitate.

Viteza de reacție a sistemului informațional, denumită și durata ciclului conducerii unei acțiuni (fig.7), reprezintă „timpul maxim necesar din momentul obținerii informației și până în momentul când sistemul condus este capabil să reacționeze la schimbarea esențială produsă în starea acestuia. Acesta reprezintă timpul necesar pentru informare și conducere (inclusiv pentru luarea deciziei) din momentul apariției unei noi informații despre situație sau ca urmare a primirii unei misiuni (sarcini) și până la începerea acțiunilor polițiștilor, în concordanță cu decizia șefului”.

Sporirea vitezei de reacție și scăderea corespunzătoare a timpului de reacție, presupun o analiză de fond a sistemului informațional care cuprinde trei faze, și anume:

– organizarea și conducerea analizei sistemului informațional;

– realizarea analizei sistemului informațional;

– finalizarea analizei sistemului informațional.

Schema 5.4. Durata ciclului conducerii unei operațiuni

Aceste faze au drept scop asigurarea sporirii vitezei de reacție, reducerii duratei ciclului conducerii și asigurării oportune cu datele necesare fundamentării deciziei pentru acțiuni în raport cu situația concretă.

Într-un sens mai restrâns, se poate afirma că timpul de reacție (Tr) poate fi exprimat prin timpul scurs din momentul intrării în sistem a unei informații și până în momentul ieșirii (luarea deciziei) din sistem a consecințelor acesteia și se poate exprima prin relația:

unde: Tr = timpul de reacție a sistemului informațional;

Ti = timpul necesar pentru informare;

Td = timpul necesar luării deciziei.

Dacă încercăm o explicitare a relației (15.1) se constată, de exemplu, că timpul Ti este compus din:

unde: Tic = timpul pentru culegerea informațiilor;

Tit = timpul pentru transmiterea informațiilor;

Tip = timpul pentru prelucrarea informațiilor;

Tii = timpul pentru sintetizarea și prezentarea datelor;

Tih = timpul pentru transmiterea deciziilor.

iar, corespunzător:

unde: Tda = timpul pentru analiza informațiilor;

Tdv = timpul pentru formularea variantelor;

Tds = timpul pentru alegerea soluției.

Așadar, din analiza timpilor care definesc reacția sistemului informațional constatăm că aceasta depinde de complexitatea sistemului de conducere, numărul nivelurilor ierarhice pe care este organizat sistemul, funcțiile sistemului informațional și natura mijloacelor tehnice folosite.

În opinia noastră, acest parametru este deosebit de important sub aspectul asigurării oportunității informațiilor, ceea ce impune ca organizarea și desfășurarea tuturor activităților informaționale, a structurării și stocării datelor și informațiilor, să fie organizate de așa natură încât timpul de regăsire a lor, respectiv timpul de acces la acestea să fie cât mai scurt.

Ținând seama de obiectivul principal al tezei, dorim să demonstrăm că reducerea timpului Tr este obiectivul cel mai concludent al perfecționării procesului de conducere și esenței lui informaționale și decizionale, proces care, pentru acțiunile poliției de frontieră, este fundamental. Aceasta impune ca timpul de reacție necesar poliției de frontieră pentru executarea unei misiuni (Te) să fie mai mic decât timpul necesar grupurilor de migranți (Tadv) pentru declanșarea unei noi acțiuni de frontieră. Această condiție se exprimă prin relația:

Pe baza evaluărilor acestor timpi și cu respectarea condiției (15.4) se poate determina probabilitatea de îndeplinire a misiunii (Pi) folosindu-se relația:

Dacă inegalitatea (15.4) nu este respectată, adică grupul de infractori ne devansează în executarea acțiunii, nu se mai pune problema determinării probabilității.

Această probabilitate este cu atât mai mare cu cât timpul de reacție (Tr) este mai mic, respectiv timpul la dispoziția subordonaților este mai mare. De asemenea, pe baza relației (15.5) se poate determina timpul de reacție (Tr), deoarece probabilitatea de îndeplinire a misiunii (Pi) și timpul necesar pentru declanșarea unei noi acțiuni de frontieră (Tadv) se pot estima sau determina statistic ori deduce pe baza aprecierii specialiștilor de profil.

Teoria și practica conducerii a sintetizat unele concepte care au trecut de la particular la o noțiune cu un mare grad de generalitate ca de pildă abordarea funcțională și sistemică. Modalitățile de abordare a conducerii sistemelor operative, inclusiv cele ale poliției de frontieră, pot fi împărțite în mai multe grupe dintre care abordarea sistemică a dus la fundamentarea unei teorii (teoria sistemelor) ce studiază și aprofundează legăturile dintre elementele unui sistem, relațiile dintre structura și funcția sistemului ce pot fi descrise și analizate prin câteva caracteristici proprii fiecărui sistem și anume:

a) Finalitatea – adică sistemul se înființează și există pentru îndeplinirea unui scop fundamental și permanent care îi definește profilul. Această proprietate definește întreaga metodologie a activității de conducere, determinând elementele de decizie să identifice forțele, mijloacele, metodele și procedeele cele mai potrivite care să asigure îndeplinirea scopului fundamental al unității respective.

b) Funcționalitatea este o proprietate de bază a sistemului de conducere care relevă faptul că pentru a se putea îndeplini rolul și scopurile pentru care a fost creat și există, acesta trebuie să fie în măsură să-și proiecteze, conducă și să își desfășoare procesele de bază și supraveghere, iar controlul, blocarea cu operativitate a traficului ilegal de orice fel să se realizeze cu operativitate pe baza datelor ce intră în sistemul de conducere operativă și a deciziilor stabilite de șef.

c) Structura relevă faptul că pentru a funcționa sistemul, în vederea îndeplinirii scopului fundamental pentru care a fost creat, trebuie să existe o grupare și o ierarhizare optimă ale elementelor constitutive, precum și a relațiilor dintre ele (cadre, elemente tehnice și informații) care trebuie să fie reale și oportune.

După modul de grupare și ierarhizare a relațiilor dintre elementele sistemului se disting trei subsisteme.

Astfel, un prim subsistem este cel de conducere, căruia îi revine ca sarcină, transformarea informațiilor cu privire la starea întregului sistem, în decizii corespunzătoare condițiilor confruntării acestuia cu mediul, precum și planificarea, organizarea, coordonarea și controlul măsurilor ce au menirea să ducă la înfăptuirea acestor decizii.

Cel de-al doilea subsistem este cel de execuție, căruia îi revine ca sarcină înfăptuirea efectivă a deciziilor în vederea îndeplinirii scopului fundamental al sistemului.

În sfârșit, cel de-al treilea subsistem este cel informațional, care fiind constituit din ansamblul organelor generatoare de informații, al mijloacelor, formelor, procedeelor și instrumentelor necesare, asigură legătura informațional-decizională dintre subsistemul de conducere și cel de execuție. Schematic, structura sistemului de conducere al poliției de frontieră se prezintă ca în figura 8.

d) Integrarea, ca proprietate a sistemului, trebuie privită structural și funcțional. Aspectul structural relevă faptul că orice sistem constituie totodată subsistem al unui sistem integrator iar cel funcțional evidențiază faptul că fiecare element component concură, prin funcționalitatea sa specifică, la îndeplinirea scopului fundamental al sistemului. În cazul la care ne referim, integrarea implică asigurarea unei activități eficiente în problemele pazei și supravegherii frontierei.

e) Autonomia relativă – o altă proprietate a unui sistem care trebuie abordată structural și funcțional. În plan structural autonomia se realizează prin elaborarea, pentru fiecare sistem, a unor state de organizare în concordanță cu cerințele și principiile organizării științifice, prin încadrarea și înzestrarea acestuia cu forțele și mijloacele necesare împlinirii scopului fundamental pentru care a fost înființat.

Totodată, acordându-se subsistemului de conducere drepturile de decizie necesare rezolvării marii majorități a problemelor în cadrul sistemului, fără să se apeleze la eventuale aprobări ale eșaloanelor superioare, deci în cazuri ce țin de competența acestora, se asigură o autonomie relativă.

În plan funcțional autonomia relativă se asigură sistemului prin reglementările ce-i dirijează activitatea și care se referă la:

– obiectivele de îndeplinit, normele și limitele de ordin legal, de timp și spațiu;

– linia generală de acțiune ce trebuie să lase libertatea necesară organului de conducere al sistemului respectiv de a-și combina și valorifica cât mai eficient și creator posibilitățile interne, de a-și organiza și desfășura după planuri proprii procesele și activitățile necesare pentru îndeplinirea obiectivelor și sarcinilor primite;

f) Coeziunea internă se referă la o proprietate a sistemului dată de trăinicia legăturilor dintre elementele ce-l compun, precum și de frecvența utilizării acestora, care în mod normal sunt mai puternice decât legăturile sistemului cu exteriorul;

g) Adaptabilitatea reprezintă proprietatea acestor sisteme de a răspunde prompt și adecvat la schimbările survenite în condițiile de mediu, la influența diferiților factori stimulatori sau perturbatori, modificându-se în mod corespunzător structura internă, funcționalitatea și uneori și unele obiective, menținându-se astfel într-un anumit echilibru, indiferent de multitudinea de situații ce pot apare în regimul de frontieră, respectiv de securizare a acesteia.

Adaptabilitatea se realizează printr-o structură suplă, prin reguli și norme clare, concise, fără ambiguitate, competență în conducere și execuție precum și un grad optim de autonomie a deciziilor din partea șefilor.

h) Comportarea dinamică, o proprietate strâns legată de cea abordată anterior,

se realizează prin fermitate și perseverența conducătorilor de a adopta în timp scurt decizii optime, bazate pe cunoașterea științifică și stăpânirea informației.

Schema 5.5. Structura unui sistem specific polițienesc

Literatura de specialitate semnalează faptul că oricărui sistem dinamic, complex, așa cum este cel al I.G.P.F., îi sunt proprii un sistem conducător, unul informațional și altul de execuție.

Sistemul informațional reprezintă ansamblul structurilor organizatorice a mijloacelor și personalului care permit colectarea, stocarea, regăsirea, prelucrarea și comunicarea informațiilor, efectuarea calculelor tactice și de prognoză a situației, optimizarea hotărârilor, transmiterea semnalelor de conducere a misiunilor și controlul îndeplinirii acestora. Astfel spus, mai concret, sistemul informațional poate fi definit ca ansamblul datelor, informațiilor, menite să contribuie la stabilirea obiectivelor unității.

Precizăm că uneori se pune semnul egalității între sistemul informatic, care se rezumă, în esență, la culegerea, transmiterea și prelucrarea, cu mijloace automatizate a informațiilor și sistemul informațional care, conform definiției este mai cuprinzător. Relația dintre sistemul informațional și cel informatic este de subordonare, ca între

întreg și parte.

Sistemul de conducere, la nivelul eșaloanelor la care se constituie, integrează următoarele elemente: mijloace de culegere a informațiilor; puncte de prelucrare automată a datelor; echipamente de teleprelucrare, transmitere, păstrare și vizualizare a informațiilor; comanda unității.

Utilizarea sistemului informațional de conducere asigură, la nivelul eșalonului unde s-a constituit, următoarele facilități: reducerea timpului pentru elaborarea deciziei; informarea rapidă între compartimentele directe și cele subordonate; perfecționarea activității cadrelor în procesul de stabilire a formelor de acțiune ale forțelor și mijloacelor și alegerea variantei optime de acțiune; reducerea erorilor în înțelegerea misiunilor, organizarea și menținerea cooperării, derularea acțiunilor de coordonare în general; eliminarea verigilor intermediare în informare și de conducere a unităților subordonate.

Obiectivele managementului Poliției de Frontieră Române

Așa cum s-a arătat în paragrafele anterioare, modernizarea sistemului actual supraveghere și control al frontierelor este un factor important al asigurării stabilității și normalității, ordinii de drept în zona respectivă, rezolvând unele din cele mai dificile probleme cu care se confruntă lumea actuală: migrația ilegală, terorism, contrabandă, traficul de stupefiante, materiale radioactive, autoturisme furate etc.

O etapă obligatorie a procesului de modernizare, constă și în informatizarea pe verticală și orizontală a structurilor I.G.P.F. De altfel, aceasta a fost și una dintre condițiile aderării României la Uniunea Europeană și vizează în principal informatizarea activităților la eșaloanele subordonate sub formă unitară, coerentă și flexibilă, plecând de la vechile sisteme ale Poliției de Frontieră, urmată de integrarea etapizată a noului sistem în cadrul Sistemului Informatic Integrat al Ministerului Internelor și Reformei Administrative (SIIMI).

Din acest motiv, realizarea unui sistem de pază compatibil cu sistemul Schengen a fost convenită ca prioritate pe termen scurt și mediu în toate documentele comune dintre România și Uniunea Europeană, sistemul de supraveghere având ca finalitate elaborarea și transmiterea deciziilor privind desfășurarea și controlul îndeplinirii activităților în vederea realizării sarcinilor și misiunilor specifice I.G.P.F. în condiții de maximă eficiență. Obiectivul fundamental al procesului este deci crearea unui sistem informatic al I.G.P.F. care să integreze vechile sisteme informatice și să devină compatibile cu cele din Sistemul Schengen.

De o utilitate deosebită pentru factorul de conducere la nivelul I.J.P.F. este „sistemul informațional în timp real”, care receptează informațiile pe măsura producerii lor, le prelucrează imediat și este în măsură, dacă i s-a cerut prin program, să sesizeze și să raporteze modificările situației reale și să ofere variante de acțiune.

Locul sistemului informațional în sistemul de conducere, structura circuitului informațional pe nivele ierarhice și compunerea sistemului automatizat al poliției de frontieră sunt reprezentate în figurile 9 și 10.

În ANEXA 1 prezentăm unele date privind organizarea poliției vest germane și un model rezultat din analiza de armonizare.

Schema 5.6. Locul sistemului informațional în procesul de conducere

Schema 5.7. Asigurarea informațională, lingvistică și cu programe

a sistemului poliției de frontieră

CAPITOLUL VI

ARMONIZAREA MANAGEMENTULUI FRONTIEREI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

În capitolul anterior am prezentat modele de realizare a managementul frontierei în unele state ale U.E. Pentru a descrie felul în care se va realiza armonizarea managementului frontierei române cu al altor state trebuie să proiectăm un model specific managementului frontierei din Europa.

Construcția instituțională (reală, ca agenția FRONTEX sau probabilă precum Administrația de Frontieră a U.E.) depinde de proiecția viitoarei structurii, de modul de luare a deciziei, fluxul de informații, misiuni, nevoi, resurse ș.a.

În concepția noastră, armonizarea managementului frontierei între statele U.E. presupune, în primul rând, redistribuirea celui mai eficient element, procedeu sau acțiune între structurile polițiilor de frontieră, pentru a fi luate ca model și totodată pentru stabilirea unui mod de acțiune unitar în securizarea frontierelor externe.

Pentru a fi predictibile, acțiunile vor trebui să derive în întregime sau în mod primar din acquis-ul Schengen și să aibă ca obiectiv îmbunătățirea și întărirea viitoare a controlului la frontierele externe.

Scopul Planului de Acțiune Schengen este identificarea și prioritizarea acțiunilor care urmează să fie adoptate pentru îndeplinirea precondițiilor pentru implementarea completă a acquis-ului Schengen, precum și implementarea graduală a acestuia. În prezent, România îndeplinește, din punct de vedere tehnic, condițiile de aderare la Spațiul Schengen.

Măsurile prevăzute de Planul de Acțiune Schengen au fost finanțate în principal de la bugetul de stat, din care au fost alocate anual sume ministerelor și instituțiilor responsabile pentru implementarea prevederilor acestuia.

Acțiunile au fost planificate și executate de fiecare dintre aceste ministere/instituții, în funcție de calendarul stabilit în cadrul Planului de Acțiune Schengen și de strategiile și planurile de acțiune sectoriale specifice.

Fundamentarea relațiilor în sistemul armonizat este o condiție esențială în funcționarea întregului mecanism și apreciem că trebuie orientată în următoarele direcții principale:

Armonizarea legislativă și procedurală, optimizarea organizatorică și asigurarea funcționării la standarde europene a instituțiilor cu atribuții la frontieră (înlăturarea paralelismelor și suprapunerilor de competențe, în ce privește migrația, azilul, traficul de stupefiante și celelalte forme de infracționalitate transfrontalieră);

Managementul unitar al resurselor (umane, tehnice, tehnologice, informaționale, logistice, financiare etc.) pe bază de programe multianuale sectoriale integrate și utilizarea eficientă a acestor resurse;

Intensificarea acțiunilor de prevenire a imigrației ilegale în România, desfășurate în terțe țări, în special în cele de origine și de tranzit;

Amplificarea cooperării internaționale, bi – și multi – laterale privind managementul frontierei;

Asigurarea resurselor umane adecvate, din punct de vedere cantitativ și calitativ;

Combaterea corupției în rândul personalului instituțiilor naționale cu atribuții de supraveghere și control al frontierei de stat:

Utilizarea cadrului de cooperare asigurat de Sistemul național de prevenire și combatere a terorismului, pentru obținerea complementarității și/sau congruenței între măsurile adoptate pe linia securizării frontierei, cu cele în materie de prevenire și combatere a terorismului;

Conjugarea eforturilor pentru înlăturarea urmărilor catastrofelor naturale și ecologice din zona de frontieră (internă sau externă).

Cooperare intra-servicii

În opinia noastră, cooperarea intra-servicii – de exemplu: cooperarea dintre diferite niveluri administrative ale Ministerului de Interne la unitățile ce își desfășoară activitatea la frontieră și în cadrul punctelor de trecere a frontierei, precum și interiorul țării la stațiile de control – poate reprezenta pentru polițiștii de frontieră o modalitate rapidă de schimb de informații între punctele de trecere a frontierei sau între polițiști de frontieră și polițiștii din zona de frontieră.

În ceea ce privește vama, cooperarea intra-servicii se referă mai mult la comunicare și probleme organizatorice în cadrul Administrației Vamale din Ministerul Finanțelor, dar și în alte sectoare administrative (industrie, comerț, transportatori).

Pentru inspecția veterinară precum și cea fito-sanitară, cooperarea intra-servicii are în vedere cooperarea dintre punctele de trecere a frontierei, birourile regionale, la nivel central și include legături între laboratoare.

Cadrul legal și Regulament

Pentru impunerea unui sistem viabil, considerăm că este necesară realizarea unui cadru regulamentar și cadru legal, subiectele ce vor fi discutate includ: legislația pentru cooptarea de profesioniști, protecția informațiilor, administrarea bunurilor și animalelor vii, controale fito-sanitare. Cooperarea internă va fi așa cum este prevăzută de legi guvernamentale și locale, iar tipul sau nivelul angajaților responsabili de luarea deciziilor va fi clar stipulat într-un acord, sau în legislație. Un cadru regulamentar referitor la colectarea de informații și la crearea de baze de date ar trebui să stea la baza activității.

La nevoie se vor crea acorduri interne care vor conține detaliat, chestiuni ca:

– Domeniul de răspundere;

– Măsuri de protecție luate de comun acord;

– Schimbul de informații;

– Folosirea mutuală a bazelor de date;

– Întreprinderea de acțiuni comune și de recunoaștere precum și măsuri de cercetare și investigare.

Conducere și organizare

Este important să se stabilească instrucțiunile și manualele operative de acoperire a fluxului de informații între nivelurile centrale, regionale și locale, atât în sens descendent, cât și ascendent. Unitățile centrale trebuie să aibă proceduri standard de operare foarte clare, caracterizând transferul de informații de la o unitate la alta.

Comisiilor responsabile de protecția muncii ar trebui să le fie furnizate informații relevante de pe teren și să se asigure că unitățile sunt informate corect despre analizele făcute, cât și despre consecințele acțiunilor.

Referitor la polița vamală, așa cum este stipulat în catalogul Schengen, polițiști de vamă specializați, organizați bine – antrenați profesional și independenți ar trebui să fie introduși la granița de Vest a Balcanilor.

Polițiștii de frontieră ar trebui să fie o organizație independentă, centralizată, cu buget propriu și, dacă este posibil, să fie încadrați în structurile polițienești.

Dacă armata sprijină încă poliția de frontieră (Turcia, Serbia, Macedonia) în protecția granițelor verzi și/sau albastre, responsabilitatea aceasta va fi transmisă treptat poliției de frontieră preferabil în cadrul structurilor naționale ale Poliției.

Majoritatea statelor, în care armata este implicata în regiune, au recunoscut deja această necesitate, și sunt mai mult sau mai puțin avansate în reglarea acestei situații.

Trebuie recunoscut faptul că, în ceea ce privește vămile, controalele veterinare și fitosanitare, declarațiile vamale, administrația veterinară și fito-sanitară ar putea avea avantaje specifice în unele state. Cu toate acestea, vămile descentralizate ar trebui administrate financiar de Administrația Centrală a Vămilor. Trebuie neapărat să se asigure că vămile și unitățile fitosanitare urmează aceleași reguli, dar și respectă legislația.

Având în vedere că variația nivelului de centralizare/descentralizare este mare în statele vest balcanice, nu ar fi realist a se propune un singur model pentru organizarea internă a vămilor. Deja, programe de asistență pentru vămi, inițiate de Uniunea Europeană, implementează programe compresive pentru modernizarea și dezvoltarea vămilor, ajustate în concordanță cu situația locală specifică. Aceste programe oferă atât suport tehnic cât și dotarea materială.

Proceduri

Calificările pentru verificările vamale și cele autohtone trebuie să fie clar definite și să fie dublate de instrucțiuni clare și de obiective în analiza riscurilor pentru care trebuiesc centralizate statisticile și publicate.

În momentul luării probelor, este important a preciza întreaga procedură, inclusiv tema analizei de laborator și tipul analizei ce se va efectua. Un registru al formularelor standard trebuie alcătuit și completat la zi.

În ceea ce privește agenții vamali, trebuie dezvoltată cooperarea zilnică a acestora cu poliția. Trebuie să existe proceduri clare referitoare la capturarea imigranților ilegali. De asemenea, cazurile reprezentând o amenințare a granițelor naționale sau încălcări ale legii, care afectează atât agenții vamali cât și poliția, vor fi rezolvate după proceduri clare.

Comunicarea

Pentru a asigura o comunicare eficientă este esențial ca informația să ajungă de la cel mai mic nivel la cel de conducere și vice-versa, iar acest flux de informații trebuie să fie foarte bine organizat și să includă proceduri, planuri de urgență, incidente și statistici. Mai mult, trebuie asigurat fluxul de informații către clienți.

Un program fix pentru fiecare unitate este un instrument de valoare pentru mărirea fluxului de informații.

Întrebări importante ce trebuiesc adresate sunt, de exemplu:

Ce informație trebuie solicitată la graniță, de ce documente are nevoie fiecare persoană; Ce informație este furnizată cărui departament de servicii; Ce se întâmplă cu documentul (transmitere mai departe/ copiere/ introducere în baza de date)?

Cum sunt comunicate rezultatele analizelor riscurilor? În ce mod sunt comunicate instrucțiunile și legislația către Punctele de Control a Trecerii Frontierei (BCP).

Pentru a face posibilă o cooperare mai strânsă și o mai bună eficiență operațională între agenții de frontieră și poliție, trebuie stabilit un sistem de comunicare și schimb de informații. De exemplu, schimbul de informații pe teme precum criminali cunoscuți și practici în domeniul recunoașterii de documente false este benefic ambelor părți. Autoritățile vamale trebuie să dezvolte proceduri referitoare la modul distribuirii informațiilor către ofițeri, ce au legătură cu metode de a trece obiecte ilegal prin vamă, metode primite, de exemplu, prin intermediul Consiliului European Pompidou.

Având în vedere importanța controalelor veterinare și fitosanitare, ce au ca scop împiedicarea răspândirii bolilor plantelor și animalelor și controlul sanitar al calității mâncării, sunt deosebit de importante procedurile corespunzătoare pentru schimbul de informații privitor la notificările primite pentru împiedicarea importurilor (ex: manifesto) și notificări de respingere a obiectelor de marfă.

Strategia de risc comună

În cadrul Uniunii Europene, a fost reafirmat că o strategie rațională de administrare a riscurilor și metode aferente sunt elemente esențiale. Această raționalizare ar trebui să înceapă cu identificarea acelor controale care pot fi mutate fără a încuraja proliferarea riscurilor la care se adresează și acele controale care trebuiesc realizate la un post de graniță. Obiectivul este asigurarea că prioritatea să fie acordată domeniului necesar pentru securitate și că acele controale se desfășoară cu maximum de eficiență.

Pe baza celor afirmate, consider că o strategie de risc comună completă și rațională poate fi realizată, identificând și vizând punctele tari și slabe ale activităților la granița națională.

Controalele ce trebuiesc menținute la posturile de graniță la fel ca și la granița verde și albastră din motive de siguranță vor trebui evaluate în funcție de prioritate. Toate autoritățile implicate vor trebui să lucreze împreună pentru a stabili aceste priorități și pentru a defini profilurile de risc comun. Profilele stabilite vor trebui folosite apoi pentru a selecta informațiile folositoare pentru analiza riscurilor din informațiile făcute valabile de către toate structurile vizate și să se identifice orice îmbunătățire sau inovație care poate fi necesară.

Management și organizare

Agențiile administrative de graniță din statele U.E., vor pune în practică forme și instrumente relevante pentru a acționa în cooperare internațională.

Relațiile active bilaterale vor constitui cheia succesului în realizarea acestor sarcini. Contactele cu serviciile de graniță a statelor vecine vor constitui o prioritate. Serviciile de graniță vor concepe metode și direcții de cooperare. Cooperarea va fi dirijată în primul rând în direcția schimburilor eficiente și în timp util de informații. Este recomandabil să se procedeze, în cooperare, la realizarea planurilor și organizarea protecției celor mai expuse zone de graniță. Cooperarea la trecerea frontierelor se va realiza în mod permanent și zilnic.

Birouri de legătură

Este recomandabil să se stabilească birouri de legătură și/sau ofițeri de legătură de schimb. Formele de colaborare vor contribui la îmbunătățirea schimburilor de informații și la derularea acțiunilor pe frontieră. Dacă inițial nu se vor putea crea birouri de legătură, persoanele de contact vor fi desemnate de către fiecare parte a frontierei pentru a se putea începe schimbul de informații și a se putea îndeplini celelalte acțiuni prevăzute pentru ofițerii de contact.

Sarcina principală a biroului de contact va consta în schimbul reciproc de informații, care va putea include informații despre:

treceri ilegale de frontieră;

falsificare de pașapoarte, vize, ștampile ale controlului de frontieră;

date personale ale proprietarilor de mijloace de transport;

date de identificare ale mijlocului de transport;

schimbări de organizare sau de personal;

acțiuni speciale întreprinse de patrulele de graniță, măsuri preventive și de control efectuate în zona de graniță;

îmbunătățirea transferului și a reacceptării de persoane, forme și metode de lucru cu infractorii.

Birourile de contact vor asigura un flux eficient de informații nu numai pentru nevoile serviciilor de frontieră ci și pentru poliție și serviciile de vamă ale ambelor țări, ca și pentru tribunale, procurori, sau alte autorități. Serviciile de vamă și poliția altor state pot eventual să se folosească de serviciile birourilor de contact. Cooperarea în cadrul țărilor membre ale UE și al țărilor în curs de aderare s-a dovedit a fi eficientă pentru rezolvarea de zi cu zi a problemelor operative și pentru raportarea rapidă a schimbărilor căilor de contrabandă.

O sarcină importantă va fi combaterea comerțului cu vehicule furate, prin transmiterea de informații la locul și timpul încercării de trecere de frontieră de către persoane fizice și vehicule, datele legate de vehicule vor constitui obiectul unor controale speciale, verificări în registrele de mașini furate.

Biroul de contact poate:

să organizeze întâlniri comune, regulate, cu toate agențiile implicate;

să inițieze cursuri de pregătire în comun pentru a explica gama variată de servicii pe care birourile de legătură le pot oferi;

să facă schimb de ofițeri de legătură cu experiență și cu specialiști;

să coordoneze traficul și programul de trecere.

Platforme regionale/grupuri de intermediere

Pentru a se ajunge la un nivel de colaborare regional între statele din Balcanii de Vest, și vecinii lor, este de dorit să se inițieze o platformă regională IBM. Un element important în cooperarea regională este schimbul de informații, care poate avea loc în grupuri de schimb de informații regionale.

Una din sarcinile grupurilor de lucru de intermediere este informarea și coordonarea asupra strategiilor naționale în cadrul acțiunilor bazate pe CARDS. Se va ține cont de asemenea că la nivel regional, oficialitățile diferitelor servicii de frontieră sunt invitate să participe la cursuri de pregătire referitoare la Managementul Frontierei Integrate (IBM), unde vor fi împărtășite avantajele experiențelor pe plan intern și extern ale IBM și unde vor fi prezentate exemple practice.

Patrulări comune

Într-un stadiu avansat al colaborării bilaterale și numai când țările învecinate și-au luat toate măsurile de precauție și au căpătat reciproc încredere, pot începe activități de patrulare în comun în zonele considerate periculoase ale frontierelor. Organizarea unor asemenea acțiuni se va face cu utilizarea rațională a mijloacelor și resurselor de protecție a frontierelor. Performanțele se vor îmbunătăți prin organizarea de patrulări în care ofițerii unuia dintre servicii vor juca rolul de consultant pe teritoriul celuilalt stat. Pentru a câștiga experiență în asemenea acțiuni, implementarea inițială se va putea face cu ajutorul unor ofițeri din țările membre ale UE sau din țările în curs de aderare. Cu privire la cooperarea la frontierele puternice, este recomandabil de asemenea, să se organizeze patrule cu ofițeri din alte țări.

Perfecționarea managementului integrat al frontierelor în U.E.

Planuri comune de acțiuni

Se vor stabili planuri comune de acțiuni și un sistem de comunicare de urgență pentru a putea face față situațiilor deosebite (ex. transport de armament, material nuclear, chimicale cu risc, situații de securitate extreme, dezastre naturale, epidemii animaliere, riscuri importante cu privire la igiena alimentelor și furajelor). Țările cu experiență în domeniu vor fi solicitate să furnizeze exemple și să ajute în administrarea unor asemenea situații. Managerii BCP vor coordona această activitate.

Îmbunătățirea contactelor internaționale la nivel local (la nivelul Punctelor de Control a Trecerii Frontierei – BCP-uri)

Comandanții punctelor de frontieră, atât de vamă cât și de control de frontieră, ca și celelalte agenții (inspecțiile veterinare și fitosanitare) vot fi obligate să mențină contacte regulate pentru a stabili relații de lucru zilnice cu partenerii lor și să promoveze schimburile de informații și date în cadrul frontierelor, așa cum este stabilit în acordul MoUs.

Promovarea rețelelor internaționale

O rețea internațională poate sprijini munca efectuată de serviciile de frontieră. Rețelele informatice dezvoltate prin participarea la întruniri precum Grupul Pompidou, Procesul Budapesta și Conferința Poliției de Frontieră Internațională, pot ajuta la o mai bună eficientizare a activității. Prin astfel de rețele, informațiile privind de exemplu noile metode remarcabile de contrabandă, pot fi împărtășite colegilor din alte țări. În orice caz, aceasta implică călătorii regulate ale oficialilor la întâlniri internaționale și de asemenea încredere în serviciile internaționale.

CAPITOLUL VII

METODE ȘI MODELE DE FUNDAMENTARE A DECIZIILOR FOLOSITE ÎN SCOPUL ARMONIZĂRII MANAGEMENTULUI POLIȚIEI DE FRONTIERĂ ROMÂNE CU CEL AL STRUCTURILOR SIMILARE DIN U.E.

Activitatea de planificare și elaborare a deciziei

Armonizarea activităților în poliția de frontieră impune și folosirea metodelor de management, respectiv cunoașterea activității de planificare și elaborare a deciziei, moment în care sunt necesare unele abilități, respectiv cunoașterea și înțelegerea situației operative, analiza situației, întocmirea planurilor specifice muncii informative și luarea deciziei de reținere (în flagrant) sau de urmărire în continuare a obiectivului.

În acest sens, pentru înțelegerea câmpului infracțional, modului de acțiune al infractorilor, resursele avute de șefii poliției de frontieră la dispoziție și modul de folosire al acestora sunt necesare pentru elaborarea deciziei următoarele etape :

– ORIENTAREA;

– CONSULTAREA;

– ANALIZA;

– EXECUȚIA.

Elaborarea deciziei constituie esența exercitării actului de conducere și, într-o măsură mai mică, a controlului. Este un element esențial al actului de conducere, ce trebuie însușit perfect, alături de viziune, analiza situației, rezolvarea problemelor și planificare. Pentru a-l sprijini pe șef în procesul de planificare și elaborare a deciziei, avem la dispoziție un număr de metode ce vor fi analizate în continuare.

Elementele procesului de elaborare a deciziei se aplică la toate nivelurile de conducere și depind de analiza logică și de competența șefului. Este foarte important ca deciziile să fie relevante, luate la timp și potrivit fiecărui nivel de conducere. Principalele etape ale procesului de elaborare a deciziei sunt prezentate schematic în figura de mai jos.

Schema 6.1. Etapele procesului de elaborare a deciziei

Cele patru etape ale acestui proces (orientarea, consultarea, analiza și execuția) sunt descrise mai jos și se poate observa că, uneori, într-un anumit grad, primele trei etape se pot întrepătrunde.

Procesul de elaborare a deciziei

Orientarea. Este etapa în care șeful face analiza inițială asupra a ceea ce se cere din partea sa. O poate face raportându-se la misiunea primită, la intenția șefului eșalonului superior sau, mai puțin formal, la situația operativă în care se găsește.

Indiferent de circumstanțe, această activitate este denumită, în cadrul procesului de estimare, analiza misiunii, ceea ce îi permite unui subordonat să se concentreze și asupra unei situații în evoluție, conform intenției șefului superior. Totodată, potrivit acestei intenții, subordonatul poate să acționeze în raport cu schimbările față de care superiorul nu este încă informat. Regula este aceea că subordonatul primește întotdeauna misiunea. Atunci când din motive obiective nu primește misiunea, șeful trebuie să fie în măsură să o deducă, urmând principiile actului de conducere. În completarea etapei de orientare, șeful stabilește timpul în care va fi luată decizia și prioritățile de lucru ale serviciilor implicate (inclusiv stabilirea necesarului de informații critice). De asemenea, se stabilește timpul și pentru alte activități obligatorii acestei etape.

Consultarea, a doua etapă, are loc numai dacă timpul o permite. Când timpul la dispoziție este scurt, etapele de consultare și analiză se pot suprapune. Indiferent de situație, consultarea se va desfășura astfel:

Cu eșalonul superior (în sus). Șeful (I.G.P.F., D.P.F., I.J.P.F. – similar U.E.) consultă eșalonul superior (M.A.I., I.G.P.F., D.P.F. – similar U.E.), în ceea ce privește misiunea primită, intenția și mijloacele prin care se așteaptă ca acesta să își îndeplinească misiunea. Șeful subordonat are datoria să-i raporteze superiorului său toate problemele importante (constrângeri) legate de încadrarea cu personal sau de asigurare materială ce ar putea afecta îndeplinirea cu succes a misiunii primite. Informarea poate avea loc și după luarea deciziei.

Cu vecinii (lateral). Aceste consultări au loc atât cu reprezentanți din I.J.P.F. sau S.P.F. – similar U.E., cât și cu cei din propria structură. Șeful se poate consulta cu colaboratorii din cadrul unității (de regulă, cu locțiitorii săi); aceste consultări nu sunt neapărat necesare până în etapa analizei. Șeful poate stabili legături cu șefii unităților (sectoarelor) vecine, conform principiilor și procedurilor specifice.

Cu subordonații (în jos). Consultările constituie unul dintre principalele mijloace prin care șeful poate să-și formeze o idee asupra a ceea ce este realizabil. Pe durata consultării, șeful ține seama de faptul că decizia sa nu va fi afectată de teama sau neputința subordonaților de a înțelege ideea de ansamblu a acțiunilor. Ca regulă generală, șeful își va consulta subordonații (dacă timpul o permite), acțiune prin care poate obține informații referitoare la situația lor.

Analiza. Înainte de luarea deciziei, la toate nivelurile (mai puțin la eșaloanele mici), șeful va analiza rezultatele activității dispeceratului și serviciilor implicate ca urmare a orientărilor (direcționărilor) trasate de către acesta. Șeful trebuie să-și compare propria analiză cu cea a serviciilor implicate, pentru a ajusta diferitele opțiuni privind cursurile de acțiune atât pe parcursul, cât și la sfârșitul acestei etape.

Decizia. La finalul etapei de analiză, șeful ia decizia, care presupune adoptarea unui curs de acțiune ce va cuprinde intenția acestuia, precum și concepția acțiunilor de reținere a infractorilor ce se desfășoară sub supravegherea eșalonului superior.

Execuția. Chiar dacă șeful a luat decizia, procesul de elaborare nu se consideră încheiat până când șeful (sau serviciile implicate, în numele său) nu s-a convins că acesta a fost materializat în decizie și a fost transmis subordonaților, în această etapă, șeful se bazează, pe feed back-uri (rapoarte) active din partea subordonaților. Potrivit principiilor de management, feed back-urile cu informații de stare sunt esențiale la începutul unei operații importante, când reușita unui plan este încă nesigură. În aceste condiții, șeful se va asigura că a fost pe deplin înțeles de către subordonați, cu atât mai mult atunci când a adoptat un curs de acțiune deosebit (original).

Revederea. Șeful se va asigura că acțiunea ordonată a fost executată și actualizată conform desfășurării evenimentelor. În timp ce serviciile implicate își îndeplinesc atribuțiile monitorizând situația, șefului îi rămân sarcinile de a controla și de a revedea situația față de misiunea primită, conform intenției șefului eșalonului superior. El va continua să dețină permanent inițiativa în cadrul acțiunilor de urmărire și reținere a infractorilor.

Procesul de estimare. Principalul instrument folosit în procesul de elaborare a deciziei îl constituie activitatea de estimare. După analiza misiunii, șeful, sprijinit de serviciile implicate, evaluează toți factorii relevanți (când timpul o permite), cu scopul de a analiza sarcinile și de a elabora un anumit număr de cursuri de acțiune. Această activitate se materializează în decizia șefului. După luarea deciziei, serviciile implicate elaborează un plan detaliat, concretizat într-o dispozițiune. În orice etapă a procesului de planificare sau pe durata operației, misiunea sau planul poate fi revăzut, folosind analiza misiunii.

Pregătirea acțiunii din punct de vedere informativ. Acest proces completează activitatea de estimare. Scopul său este de a-i ajuta pe șefi în identificarea punctelor de decizie critice, de la care serviciile implicate (C.M.T., C.I.T. ș.a – similar U.E.) ale acestora pot, în primul rând, să deducă nevoia de informații pentru sprijinul deciziei și, în al doilea rând, să propună cum să se concentreze cel mai bine mijloacele de cercetare, identificare și supraveghere a obiectivelor. Acest proces este unul dinamic, în care datele noi pot fi actualizate și adăugate atât înainte, cât și pe timpul desfășurării acțiunii de urmărire și reținere a infractorilor.

Briefingurile (informările). În faza de consultare pot avea loc numeroase briefinguri, pentru a-l ajuta pe șef și pe subordonați în procesul de planificare. Oricare ar fi obiectivul sau natura sa, briefingul nu trebuie să se transforme într-o conferință de durată; șeful nu va permite niciodată luarea deciziei în colectiv. Briefingurile nu vor fi confundate cu ordinele. Principalele tipuri de briefing sunt:

Briefingul de informare. Are loc în afara procesului de luare a deciziei sau în orice moment al acestui proces, când se simte nevoia unui schimb de informații. De regulă, în cadrul acestor briefinguri, nu este așteptată o decizie a șefului;

Briefingul pentru luarea deciziei. Este o informare pe care serviciile implicate i-o
fac șefului, de obicei la sfârșitul fazei de analiză, asupra rezultatelor activității inițiate în faza de orientare. Orice alte discuții sau clarificări pot fi inițiate numai de către șef;

Backbriefingul (raportarea). Constituie o ocazie pentru șefii structurilor din subordine de a-și informa șeful sau omologii cu privire la conținutul planurilor lor. Raportarea urmează deciziei și transmiterii ordinelor către subordonați. Deși nici acest tip de briefing nu poate fi transformat într-o conferință, el le oferă șefilor și subordonaților ocazia discutării acțiunilor viitoare într-o atmosferă mai puțin formală decât cea a dării/primirii dispozițiilor;

Analiza operațională. Constituie o aplicare a metodelor științifice de sprijin al procesului de luare a deciziei; ea nu trebuie considerată ca un înlocuitor al acestui proces. Analiza operațională poate fi folosită ca parte a procesului de planificare efectuat înaintea sau în timpul executării operațiilor.

Tehnologia informațională avansată. Cercetări recente în sistemul informațional arată că există un potențial considerabil privind implicarea tehnologiei informaționale avansate în exercitarea actului de management. Obiectivul principal îl constituie îmbunătățirea duratei și a preciziei de culegere, prelucrare, analiză și difuzare a informației, altfel decât prin cunoscutele metode manuale.

Totuși, în timp ce aceste instrumente pot economisi timp prețios pentru serviciile implicate, șeful se află în situația de a lua decizia pe baza propriei analize și competențe materiale, experiența și intuiția continuând să aibă cel mai important rol și nu analizele computerizate.

Elaborarea deciziei de către șef

Etapele procesului de elaborare a deciziei cuprind metodele prin care șeful, asistat de serviciile implicate, elaborează și ia decizia; descrie în detaliu procesul de estimare. În continuare, sunt descrise aspectele principale ale procesului de elaborare a deciziei.

Procesul de estimare completă poate fi aplicat la nivel strategic, operativ și tactic, în operații sau în acțiuni desfășurate pe teritoriu cu probleme infracționale.

Responsabilități

Șeful. În cadrul procesului de estimare, responsabilitățile pot fi atribuite șefului care conduce acest proces. O serie de factori, precum și gradul de implicare a șefului îl pot influența, astfel:

situația curentă (în mod deosebit timpul disponibil pentru luarea deciziei);

nivelul de antrenare și experiență al serviciilor implicate;

nivelul de la care se ia decizia;

complexitatea deciziei;

stilul și personalitatea șefului.

Estimarea completă

Scopul estimării este de a se lua o decizie pentru un curs al acțiunii, corespunzătoare nivelului de conducere, pe baza informațiilor sau elementelor grafice ale unei operații sau acțiuni. Dacă situația se schimbă, misiunea și factorii relevanți sunt reevaluați într-o manieră logică. În acest sens, estimarea poate fi privită ca un ciclu continuu, care poate fi reluat din punctul de unde este necesar.

Procesul de estimare constă din patru etape, prezentate în figura de mai jos:

Schema 6.2. Procesul de estimare

Etapa 1 – Analiza misiunii. Analiza misiunii este un proces logic, de extragere și deducere a sarcinilor, pentru îndeplinirea misiunii stabilite prin ordinul eșalonului superior. Acest proces reliefează efectul ce trebuie realizat în contextul întregii operații. Șeful stabilește ce constrângeri există și, pe măsură ce operația progresează, ia deciziile necesare. Este un proces dinamic, care declanșează și influențează derularea întregii activități de estimare, fiind continuat și pe durata revederii situației și a misiunii.

Etapa a 2-a – Evaluarea factorilor. În această etapă sunt analizați factorii care influențează sarcinile ce urmează a fi îndeplinite, dintre care următorii sunt obligatorii: acțiunea rețelei infracționale, terenul, condițiile meteorologice, forțele proprii (inclusiv suportul logistic), surprinderea și evitarea surprinderii, precum și timpul. Pot fi analizați și alți factori considerați relevanți. De exemplu, în operații, factorii politici sunt foarte importanți. Concluziile vor confirma unele dintre sarcinile stabilite (sau deduse), iar altele vor fi eliminate, ca nefiind determinante pentru misiunea primită. Rezultatul evaluării factorilor se constituie într-o listă a sarcinilor care trebuie îndeplinite.

Etapa a 3-a – Elaborarea planurilor de acțiune. Această etapă constă în identificarea, în termeni generali, a unui curs de acțiune bazat pe sarcinile analizate. Pentru fiecare plan de acțiune, vor fi analizate avantajele și dezavantajele în funcție de misiune, în scopul stabilirii capacității de luptă și a riscurilor implicite. Urmează etapa de decizie.

Etapa a 4-a – Decizia șefului. Decizia trebuie să fie rezultatul logic al procesului de estimare. Pe baza lui, șeful decide (sau dezvoltă) un posibil plan de acțiune, având în vedere avantajele și dezavantajele fiecărei variante, în funcție de modul probabil de acțiune a rețelei infracționale. Decizia șefului stă la baza definitivării activităților de planificare curentă, precum și a celor viitoare. Decizia trebuie să reprezinte concepția generală a operației și să includă intenția șefului (planul de operații).

Elaborarea și revederea planului. O dată cu luarea deciziei, se elaborează planul și sunt emise dispozițiunile. Situația este monitorizată în permanență. Noile informații, pe măsură ce sunt disponibile, vor fi folosite pentru reevaluarea situației și, implicit, a sarcinilor. Dacă situația se schimbă radical, șeful reia procesul de estimare, începând cu analiza misiunii, pentru a verifica dacă aceasta (decizia sau planul elaborat) mai este valabilă. Revederea procesului de estimare poate avea loc în orice moment, iar comandanții vor căuta să evite situațiile de supraîncărcare personală sau a statului major, ca rezultat al unor evenimente neprevăzute sau al schimbărilor nesemnificative.

Controlul timpului. Șeful își va lua măsurile de siguranță pentru ca atât el, cât și statul major să poată planifica și elabora în timp util ordinele, corespunzător nivelului de conducere, apreciind totodată și durata necesară pentru transmiterea acestora.

Analiza misiunii

Procesul de estimare începe cu analiza misiunii, efectuată de către șef. Din conținutul dispozițiilor primite, șeful trebuie să înțeleagă situația operativă (infractori, forțe la dispoziție, cu ce îl poate ajuta eșalonul superior, vecinii și organele de cooperare) și scopul misiunii sale. Șeful va urmări răspunsul la patru întrebări:

– intenția superiorilor, inclusiv a șefului imediat superior; în acest plan va răspunde la întrebarea: care este intenția șefului imediat superior și cum voi sprijini această intenție prin acțiunea mea? Scopul este acela de a stabili efectul scontat de către șef, în concepția superiorului său. Aceasta impune o înțelegere clară a obiectivului final și a efortului principal vizat de superiorul său;

– sarcinile specifice, stabilite și deduse (rezultate): ce trebuie să fac pentru a-mi îndeplini misiunea? Sarcinile specifice sunt cele stabilite clar prin ordinul șefului superior, iar sarcinile deduse (rezultate) reprezintă alte activități, care trebuie urmărite pentru îndeplinirea misiunii, precum și pentru sprijinirea efortului principal. Analiza logică a misiunii primite ajută la identificarea sarcinilor deduse. O comparație între sarcinile specifice, deduse și intenția șefului superior, trebuie să conducă la o primă concluzie, referitoare la sarcina esențială a unității (subunității) și conturarea efortului;

– constrângerile. Potrivit principiilor de management, orice șef subordonat are totală libertate de acțiune, mai puțin atunci când îi sunt impuse anumite constrângeri. Anumite restricții se pot referi la timp, spațiu și resurse, precum și la suportul logistic prin care șeful va îndeplini misiunea: ce constrângeri are libertatea mea de acțiune?; ce nu pot face?; când trebuie să iau decizia?;

– schimbările de situație. Un șef trebuie să determine dacă situația s-a schimbat suficient pentru a necesita revederea procesului de estimare. Printr-o analiză a misiunii, șeful apreciază evoluția operației sau acțiunii, comparând-o cu misiunea primită și evaluează dacă situația s-a schimbat. Acest lucru se poate face adresându-și în mod repetat întrebările: s-a schimbat situația?; trebuie să iau o altă decizie?; nu a intervenit nici o schimbare?.

Sunt posibile următoarele trei răspunsuri:

da, situația s-a schimbat, dar planul este încă valabil;

da, situația s-a schimbat, misiunea inițială a rămas, dar trebuie corectat planul;

da, situația s-a schimbat, iar misiunea inițială nu mai este valabilă.

În ultimul caz, șeful își va consulta superiorul, iar dacă din anumite motive obiective nu o poate face, va acționa din proprie inițiativă pentru a sprijini efortul principal, în conformitate cu intenția inițială. De asemenea, el va avea în vedere intenția șefului superior.

În situațiile corespunzătoare ultimelor două răspunsuri, șeful și serviciile implicate revăd procesul de estimare, actualizează informațiile, confirmă misiunea și decizia.

Analiza misiunii îi permite șefului să-și exercite inițiativa și să exploateze o situație favorabilă fără a aștepta alte dispoziții. Rezultatul analizei misiunii este comun atât pentru evaluarea ulterioară a situației de către șef și serviciile implicate, cât și pentru aprecierea evoluției operației (acțiunii) sale față de misiunea primită. Acest proces continuu, de revedere, efectuat de către șef, îi oferă acestuia posibilitatea de a aprecia schimbările de situație, dacă ele sunt în avantajul propriu sau dacă este necesară luarea unei noi decizii. Prin revenirea constatată la aprecierea situației, analiza misiunii este un proces interactiv.

Când timpul este scurt, situația – relativ simplă – sau opțiunile – puține, șeful își restrânge propriile concluzii și pe cele ale serviciilor implicate. Măsura în care șeful își restrânge opțiunile depinde de: timpul alocat pentru luarea deciziei, complexitatea situației, informațiile disponibile și ceea ce s-a întâmplat deja. Această activitate este puternic influențată de experiența, nivelul de pregătire teoretică și antrenament ale șefului și serviciile implicate.

Analiza informațiilor de natură criminală

Situația de față are implicații pentru unitățile de informații și analiști. Cu cât sunt culese mai multe informații cu atât acestea îi ajută pe analiști și astfel procesul de luare a deciziilor. De asemenea se constată o creștere a încărcăturii de muncă care atrage fie creșterea personalului și a productivității, fie o scădere a eficienței. În termeni simpli, creșterea numărului de informații supuse analizei combinată cu nevoia sporită de produse analitice tinde să depășească întotdeauna eficiența crescută pe care o poate oferi utilizarea de analiști, mai mulți/mai buni. Cu alte cuvinte, analiștii profesioniști, eficienți, tind să aducă mai multă muncă asupra lor înșiși, ca și victime ale propriului succes.

Informațiile de natură criminală

Ce sunt „informațiile de natură criminală”? Pentru cele mai multe persoane, inclusiv pentru investigatori, termenul evocă imagini ale sistemelor de colaționare folosite pentru a stoca și reaccesa informațiile pe care le strângem despre infracțiuni și infractori. Pe măsură ce volumul și varietatea informațiilor pe care le colectăm a crescut, am introdus gradual mai multe sisteme complexe care să ne asiste în stocarea și reaccesarea acestora. Văzut în acest context limitat, introducerea tehnologiei informației a fost un succes notabil. Folosirea tehnicii de calcul pentru stocarea și reaccesarea informațiilor criminale este acum aproape a doua natură pentru investigatorul operativ și nu este nici un dubiu că fără această unealtă, ca unitate, pur și simplu nu am fi capabili să ne descurcăm cu sarcina înregistrării și colaționării informațiilor criminale.

În pofida acestor evoluții, serviciul polițienesc încă rămâne în urmă în ceea ce privește modul cum utilizează informația pe care o colectează și colaționează, atât sub aspectul a ce face cu această informație cât și „cum o colectează” și mai ales „de ce”. Chiar și acum, în majoritatea cazurilor sistemele noastre de gestiune a informațiilor de natură criminală sunt încă de colectare și colaționare și doar atât. Majoritatea unităților moderne de informații pot apărea ca fiind desprinse de vechile și prăfuitele fișete de depozitare a cardurilor empirice de index. În orice caz, în ciuda tuturor acestor avansate sisteme computerizate, în termeni de „producție de informație cu valoare” nu s-au schimbat prea multe.

Analiza informațiilor de natură criminală poate părea ca ceva nou și complicat. Este o filosofie care stabilește cum putem aborda activitatea de investigare a infracțiunii și infractorului prin dezvoltarea de informații cu valoare din cele pe care le adunăm. Ea ne pune la dispoziție tehnici care structurează puterile noastre naturale de deducție și procesul gândirii, intuiția naturală, pe care noi ca investigatori le folosim subconștient tot timpul. De asemenea ne pune la dispoziție unelte care ne ajută să înțelegem informația pe care o adunăm și să comunicăm ceea ce am înțeles altora.

Rezultatului analizei informației regăsit în investigație

Analistul de informații de natură criminală este la fel de mult un investigator al infracțiunilor ca și ofițerul operativ. Cheia pentru ca analiza informațiilor de natură criminală să fie de valoare ca unealtă operațională este ca valoarea rezultatului ei să se regăsească în mod direct în investigație. Acestei axiome îi urmează aceea că cele mai bune rezultate pot fi obținute atunci când analistul și investigatorul lucrează împreună în parteneriat, ca părți integrale ale aceleiași echipe.

În același mod, e nevoie ca analistul și ofițerul operativ să aibă în comun multe din aptitudinile necesare pentru a fi “buni investigatori”. Problema primară a analistului de informații este aceea de a pune la un loc informațiile, într-o formă organizată, astfel încât sarcina dificilă de extragere a sensului din informațiile asamblate să fie mult ușurată. Doar atunci când a fost obținută explicația potrivită pentru ce înseamnă, acea informație poate căpăta aplicabilitate practică.

Tehnicile și sistemele prezentate în acest curs sunt, practice, unelte ce pot fi valoroase în orice investigație.

Procesul informațional

Informația este materialul oricărei descrieri, incluzând cele ce derivă din observare, filaj, rapoarte, zvonuri și alte surse. Informația însăși poate fi adevărată sau falsă, exactă sau inexactă, confirmată sau neconfirmată, relevantă sau irelevantă. Deși procesul informațional necesită ca informația să fie stocată, organizată și reaccesată, producerea de informație cu valoare necesită mult mai mult.

Informația cu valoare este produsul ce rezultă din colectarea, evaluarea și interpretarea datelor. Astfel, informația cu valoare poate fi văzută ca o informație căreia i-a fost adăugat ceva. Acest ceva adăugat este rezultatul analizei – o explicare a ce înseamnă informația.

Informația cu valoare adăugată are aplicabilitate atât operațională cât și strategică. Informația cu valoare de natură tactică este direcționată pe obiectivele instituției de aplicare a legii pe termen scurt, cu impact imediat, constând în arestare, confiscare sau captură. Informația cu valoare de natură strategică, are legătură cu probleme și ținte mai mari, pe termen mai lung, cum ar fi identificarea unor infractori sau grupări infracționale majore, proiectări ale dezvoltării unor tipuri de activitate infracțională și stabilirea priorităților în activitatea de aplicare a legii.

Componentele Procesului informațional.

În înțelegerea procesului informațional este de ajutor să descriem principalele sale componente, ca faze sau funcții separate și distincte. A nu se uita însă că aceste componente sunt în interacțiune și eventual că trebuie considerate ca un sistem.

Schema 6.3. Procesul informațional și interacțiunea dintre componentele sale

Procesul informațional reprezintă o serie de activități sau proceduri ce conduc la cea mai precisă și valabilă deducție ce poate fi făcută pe baza informațiilor disponibile. Informația este colectată, evaluată și colaționată (organizată și structurată). Figura de mai jos ilustrează procesul informațional și interacțiunea dintre componentele sale.

Analiza ca și parte a acestui proces începe prin extragerea datelor potrivite și așezarea lor într-o formă care va ușura obținerea înțelesului din ele. Acest pas, descrierea datelor, ajută la identificarea informațiilor ce lipsesc și la focalizarea eforturilor subsecvente de culegere a acestor informații. De asemenea furnizează fundamentul pentru aplicarea raționamentului inductiv în vederea dezvoltării uneia sau mai multor ipoteze asupra aspectelor cheie ale activității infracționale.

Ipotezele sunt testate prin repetarea ciclului format din culegerea, evaluarea și colaționarea datelor, descrierea acestora și aplicarea raționamentului inductiv. Fiecare repetare a acestui ciclu generează o concentrare mai puternică asupra unor tipuri specifice de informații necesare pentru a confirma sau infirma ipoteza și conduce la o deducție susținută de un grad mai mare de încredere. Ultimul obiectiv al acestui proces este de a elabora o asemenea deducție – concluzie, predicție, estimare, pe baza căreia se poate acționa cu încredere.

Vom examina în detaliu fiecare dintre componentele procesului informațional în cele ce urmează.

Concepte și aplicații ale analizei criminalității

Analiza criminalității a existat din totdeauna, având diferite forme și foarte frecvent o formă empirică. Ce anchetator nu a recurs la o mică schemă ca să se lămurească? Nu se folosesc statistici ale poliției în aproape toate țările pentru a orienta serviciile? Ceea ce vă propunem în continuare este o abordare specializată, metodică și uniformă a analizei criminalității.

Abordare specializată: analiza criminalității trebuie să sprijine activitatea operativă a polițistului. Domeniul este complex și cere specializarea analistului pentru a-și exercita funcția cel mai bine. Ideal pentru analist ar fi să își poată exercita atribuțiile dedicându-se exclusiv acestei activități. Binomul analist – anchetator generează polemică la toate forumurile internaționale. Noi susținem separarea clară între cele două funcții.

Abordare metodică: succesul analizei depinde în mare măsură de metoda de lucru folosită. În situații diferite se pot folosi diferite forme de analiză pe care le vom examina ulterior. Este important să folosiți metodic aceste forme de analiză iar în momentul oportun să folosiți diferitele tehnici de schematizare a datelor pe care le veți descoperi pe parcursul acestui curs. Atunci când aceste tehnici nu sunt suficiente, analistul trebuie să demonstreze o creativitate rezonabilă cu scopul de a ajuta cât mai bine posibil serviciile de poliție care i-au solicitat analiza.

Abordare uniformă: analiza criminalității și diferitele sale forme au fost definite deja într-un mod uniform la nivelul Uniunii Europene. Diferitele tehnici de schematizare sunt de asemenea identice în rândul țărilor care au pus bazele acestei noi abordări de analiza criminalității. Este evident că această uniformitate facilitează schimburile de informații necesare în cadrul luptei eficace împotriva criminalității organizate. De asemenea, aceste tehnici au fost adoptate de INTERPOL ca urmare a desfășurării unei conferințe internaționale de analiza informațiilor, care a avut loc în 1995.

Conceptul de analiză

Definiția deja clasică a Analizei ne spune că este vorba de descoperirea și constatarea metodică a relațiilor / legăturilor dintre chiar datele criminalității si alte date semnificative posibile, cu scopul de a servi practica polițienească.

Judiciar.

Dar, pentru a înțelege la ce ne referim atunci când vorbim de analiză, trebuie să ținem seama de două posibile accepții:

Un concept amplu de analiză, în care vom considera analiza un întreg proces de elaborare de informații care cuprinde de la culegerea, stocarea, evaluarea, integrarea și interpretarea, până la prezentarea, transmiterea și punerea în practică a rezultatelor. La urma urmelor, e vorba de culegerea de informații orientate către un obiectiv.

Un concept strict, în care vom vorbi despre analiză referindu-ne doar la una din părțile sau fazele procesului descris mai sus; ceea ce vom vedea la tema următoare ca fiind Faza Analizei și care se definește ca fiind „formarea unui întreg cu datele pe care le avem, cu scopul de a le da un sens sau semnificație și de a realiza un raport relațional.”

În ANEXA 8 prezentăm conținutul tabelar al procesului de planificare a acțiunilor polițienești la specificul poliției de frontieră.

Analiza strategică și operativă

Se disting două mari categorii de analiza criminalității:

Analiza strategică.

Analiza operativă.

Analiza strategica își are sursa în datele generale iar finalitatea sa este aceea de a orienta politicile de poliție sau judiciare, ceea ce implică rezultate pe termen mediu sau lung. La rândul său, analiza operativă se bazează pe date concrete și tinde spre înțelegerea unui eveniment, marcând direcția anchetei și trăgând concluzii.

Răspunzând obiectului analizei, vom distinge trei grupuri principale asupra cărora se va opri activitatea de analiză:

– Infracțiunea sau infracțiunile.

– Autorul sau autorii.

– Metoda de controlul criminalității.

Diferite forme de analiză

Elaborarea deciziei în condiții de risc și incertitudine

Situațiile reale de decizie polițienească, economică etc. nu satisfac în marea lor majoritate presupoziția certitudinii. Datorită complexității fenomenelor, interdependenței dintre activități, acțiunii unor factori ce nu pot fi influențați etc., decidenților le lipsesc – în cele mai multe cazuri – unele dintre datele relevante pentru luarea deciziilor, ceea ce determină caracterul probabil al realizării fiecăreia dintre stările posibile ale naturii.

Riscul și incertitudinea constituie componente structurale ale vieții umane, ce interacționează cu celelalte caracteristici ale acesteia și, independent sau în corelație, determină existența unei mari diversități de procese decizionale, fiecare în parte putând fi unicat. Ca atare, se poate considera că procesul decizional reprezintă un univers al diversității, în acest sens, cunoașterea comportamentului uman, a modului în care acesta influențează diversitatea proceselor decizionale, precum și a rolului și importanței informațiilor, dar și a gradului de certitudine și incertitudine reprezintă o necesitate obiectivă.

Procesul decizional poate fi definit ca un ansamblu de activități pe care le desfășoară un individ și/sau un grup, confruntat cu un eveniment care generează mai multe variante de acțiune, obiectivul fiind alegerea unei variante care corespunde sistemului de valori al individului și/sau grupului. Structura procesului decizional din punctul de vedere al elementelor, fazelor, etapelor, momentelor și rolului factorului uman sunt prezentate în figura de mai jos.

Datorită includerii, în ultimul timp, în modelul deciziei raționale, a conceptului de incertitudine, se pot defini trei modele ale deciziei: decizia certă într-un mediu strict determinat, decizia certă de tip probabilistic și decizia în condiții de incertitudine. Primele două modele sunt tipic normative. La acestea se poate adăuga un al patrulea – cel cibernetic.

Din cele prezentate rezultă că orice decizie presupune interacțiunea a cel puțin doi factori, decidentul și mediul ambiant, decidentul fiind reprezentat de persoana sau grupul care are competența de a decide. Mediul ambiant, al doilea factor primar al deciziei, are un conținut și o evoluție complexe, iar din punctul de vedere al impactului decizional – chiar contradictorii, accentuate, în sensul că pot amplifica riscul și incertitudinea deciziei.

Ținând seama de interdependența dintre factorul uman și mediul ambiant, în cele ce urmează ne vom referi cu precădere la relația risc-incertitudine, determinată independent și/sau în corelație cu ambii factori (factorul uman-cunoașterea limitată etc.; riscul și incertitudinea-efecte ale acțiunii mediului ambiant). Astfel, în sens larg, în elaborarea deciziei se au în vedere următorii factori, care influențează calitatea acesteia, și anume:

Schema 6.4. Structura procesului decizional

– Fc sunt factorii cunoscuți (informații, restricții, influențe);

– Fi r – factorii de incertitudine și de risc determinați de mediul ambiant;

– V- valoarea factorului uman;

– C – cunoștințele și experiența decidentului;

– Q – capacitatea de adaptare la situația concretă;

– M- motivarea deciziei;

– R – responsabilitatea decidentului.

Dintre acești factori, fc și Fi r sunt determinați de condițiile mediului ambiant, iar F, M, R sunt în corelație cu factorul general uman, în cadrul acestora fiind incluse și caracteristicile de risc și incertitudine determinate de comportamentul decidentului. Totodată, calitatea deciziei depinde atât de precizia în interpretarea elementelor informaționale, de gradul în care se folosesc metode moderne de calcul, cât și de nivelul de pregătire al cadrelor ce se ocupă de prelucrarea datelor pentru fundamentarea deciziei.

Prezumția de risc și incertitudine se reflectă pregnant în definirea a două tipuri de decizii:

decizii incerte: informațiile privind probabilitățile de realizare a stărilor naturii lipsesc, variabilele implicate sunt în puține cazuri controlabile, iar evoluția acestora este anticipată cu aproximație; obiectivul este posibil de realizat, dar asupra modalităților decizionale există dubii serioase;

decizii în condiții de risc: alături de variabilele controlabile, există și un mare număr de variabile ce nu pot fi controlate, iar caracteristicile acestora sunt insuficient cunoscute; multe dintre stările naturii au probabilități de realizare cuprinse între 0 și l, obiectivul este posibil de realizat, dar probabilitatea este redusă.

Trebuie să ținem seama de faptul că prezumția de risc și incertitudine se reflectă, mai mult sau mai puțin, și în tipurile de decizii clasificate și după alte criterii.

Clasificarea metodelor și tehnicilor decizionale:

– Metode și tehnici de optimizare a deciziilor în condiții de certitudine: ELECTRE, metoda utilității globale, metoda aditivă, algoritmul lui Deutch-Martin, tabelul decizional, simularea decizională;

– Metode și tehnici de optimizare a deciziilor în condiții de incertitudine: tehnica optimistă, tehnica pesimistă (A. Wald), tehnica optimalității, tehnica proporționalității (Bayes-Laplace), tehnica minimizării regretelor (L. Savage);

– Metode și tehnici de optimizare a deciziilor în condiții de risc: arborele decizional, metoda speranței matematice.

Etapele, metodele și tehnicile previzionale – cheia succesului armonizării managementului

Cerințe structurale specifice I.G.P.F.. pentru modernizarea realizării etapelor, metodelor și tehnicilor previzionale folosind sistemul informațional și informatic propriu

Îmbunătățirile propuse ce urmează a fi realizate în cadrul sistemului informatic integrat de conducere al I.G.P.F. urmăresc transformarea acestuia într-un instrument util pentru comandant și șeful compartimentului supraveghere și supraveghere în îndeplinirea activității de conducere și se propune ca până în anul 2009 să se finalizeze un sistem informatic integrat de conducere a supravegheri frontierei (în cadrul proiectului E.A.D.S.), având ca obiectiv activitatea de gestionare a informațiilor în ansamblul ei, realizarea întregului ciclu informațional-decizional: culegerea de date, stocarea, prelucrarea, informarea (documentarea), analiză, decizie, comandă, control, evaluare și prognoză.

Luând în considerare faptul că orice sistem – la orice nivel – poate fi descompus în subsisteme de conducere și subsisteme de execuție, deducem faptul că activitatea de conducere prezintă o importanță deosebită atât prin aria de cuprindere cât și prin scopul pe care îl realizează astfel încât întregul se regăsește în fiecare subsistem.

Materia primă a activității de conducere fiind informația, informatizarea acestei activități se impune de la sine.

A. Etape și metode pentru perfecționarea sistemului informatic integrat care permite previziunea fenomenului infracțional:

– Analiza activităților de informatizat

Pentru îndeplinirea obiectivelor menționate mai sus, sistemul informatic integrat de conducere trebuie să asigure realizarea etapelor de conducere determinate la rândul lor de competențele fiecărui eșalon (I.G.P.F.., D.P.F.., I,J.P.F.,S.P.F.) și anume :

– previziunea zonală privind apariția fenomenelor de criză în supravegherea frontierei;

– planificarea pe termen lung, mediu și curentă;

– organizarea activității prin prisma managementului resurselor informatice;

– informarea factorilor de conducere asupra situației operative;

– evaluarea situației (activităților previzionale) în funcție de modificările de context.

Sistemul informatic de conducere trebuie să respecte etapele conducerii și a flexibilității structurii astfel încât să asigure:

– conducerea unică de către directori și șefi;

– manifestarea independenței și inițiativei în plan sectorial și ierarhic în limitele competenței fiecărui eșalon;

– continuitatea conducerii;

– reorganizarea și restructurarea unor structuri în raport de context ;

– viabilitatea conducerii în perioade de crize, precum și principiile organizării și executării supravegherii frontierei de stat:

– continuitatea supravegherii frontierei de stat în timp și spațiu;

– folosirea judicioasă și la capacitate a tuturor forțelor și mijloacelor proprii, de cooperare și sprijin în supraveghere;

– concentrarea efortului supravegherii în timp și pe direcțiile probabile de deplasare a infractorilor;

– eșalonarea adâncă a dispozitivului de supraveghere;

– asigurarea permanentă a inițiativei și realizarea surprinderii pentru contracararea acțiunii infractorilor;

– concepția unitară și dinamică în conducerea supravegherii frontierei de stat;

– dispunerea mascată a forțelor și mijloacelor.

Cuantificarea acestor principii este posibil a fi realizată pe baza normelor ce se vor stabili astfel încât sistemul să se adapteze cererilor concrete la modificările impuse.

Pentru realizarea activității de conducere la nivelul I.G.P.F. urmează să se elaboreze următoarele documente :

– documente de conducere operativă a supravegherii;

– documente pentru organizare, raportare și/sau informare;

– documente diferite, tipizate sau netipizate.

La nivelul șefilor de D.P.F. (în sus) există competențe de a emite ordine și dispozițiuni.

Cât privește celelalte organe de conducere, acestea întocmesc documente de organizare, raportare, informare, ce se finalizează prin: dispozițiuni, planuri, sinteze, livrete, dări de seamă, rapoarte, cereri, acte justificative, norme, criterii etc.

B. Sursele de informații pe baza cărora se întocmesc documentele de conducere a supravegherii sunt:

– statele de organizare (pentru stabilirea capacității de supraveghere);

– nomenclatoarele și codurile parametrilor uzitați (pentru evidență) ;

– normele și normativele din dotare (pentru cuantificarea principiilor conducerii și supravegherii);

– indicatorii sintetici (pentru sinteze, analiza, previziuni,decizii);

– norme și coeficienți tehnici specifici armei poliție de frontieră – indicatorii analitici;

– bareme;

– ordine, dispozițiuni, instrucțiuni, rapoarte, telegrame etc.;

– evidența pe categorii de informații.

În prezent, activitatea de conducere cât și sistemul informațional existent, atât la nivel global cât și sectorial se realizează fie prin sinteza rapoartelor primite de la eșaloanele subordonate, fie prin lucru direct cu documente primare. Cât privește sistemul informatic actual acesta are realizate unele aplicații sau pachete de programe care prelucrează date și întocmește situații comparative sau centralizatoare, însă acestea sunt realizate numai în plan sectorial, urmărindu-se doar anumite activități și ca atare acesta prezintă o serie de inconveniente:

– neconcordanța între indicatorii sintetici dintre M.A.I. și I.G.P.F.;

– redundanța și chiar alterarea unor date prin existența prea multor verigi prin care afluiesc datele și informațiile;

– imposibilitatea integrării acestora pentru obținerea indicatorilor de sinteză sau a indicatorilor analitici;

– instabilitatea funcționalității în momentele de criză;

– imposibilitatea reflectării globale a stării sistemului;

– lipsa unei concepții clare de organizare și prezentarea datelor.

Din analiza activității de conducere, rezultă faptul că decizia de sinteză (globală) la un eșalon se fundamentează pe indicatorii celor două dimensiuni: o dimensiune de rang care este dată de eșalonul la care se situează decidentul și o dimensiune sectorială dată de comandamentele (răspunderile) care sunt cuprinse în sinteza globală și într-o perspectivă mai îndepărtată la prognoza obținută prin metode și tehnici previzionale moderne.

Din analiza datelor existente și a cerințelor de ieșire a datelor din sistem rezultă faptul că proiectarea noului sistem informatic trebuie realizată în jurul unei baze de date totale (distribuite), asupra căreia decidenții să execute interogări pentru a obține situațiile în forma și conținutul dorit.

Pentru funcția sistemului, realizarea scopului pentru care a fost creat (acela de mărire a puterii de previziune), știind că fiecare element de structură îndeplinește anumite activități (atribuții) dat de funcția pe care o reprezintă.

Descrierea pe bază de indicatori ai sistemului pornește de la evaluarea indicatorilor „capacității de supraveghere” a unui element de structură.

Acești indicatori trebuie să reflecte starea sistemului la un moment dat. Indicatorii pot fi clasați astfel :

– indicatori sintetici – care cuprind genul proxim al unui tip de activitate și se clasifică în : – indicatori cantitativi;

– indicatori calitativi;

– indicatori analitici – care reflectă atributele tipului de activitate caracterizate de un indicator sintetic.

Atât indicatorii sintetici cât și cei analitici au atributul rangului elementului de structură ierarhic considerat.

Lista indicatorilor analitici și sintetici ai „capacității de supraveghere” sunt stabiliți de specialiști grăniceri în funcție de strategia evoluției armei grăniceri și a fenomenului infracțional.

Model pentru informatizarea procesului informațional – partea de informare operativă a serviciilor specializate din cadrul I.G.P.F.

Modelul funcțional al sistemului

Din cele prezentate rezultă că sistemul informatic integrat de conducere a supravegherii are următoarea structură funcțională de ansamblu.

Modelul conceptual al datelor și soluțiilor de administrare a lor

Datele sistemului informatic integrat de conducere a supravegherii sunt organizate într-o bază de date organizată ierarhic, arborescent, în rețea (pe patru nivele), permițând reducerea redundanței, posibilitatea calculului indicatorilor de sinteză globali și în plan sectorial pe eșaloane, independența conducerii la diferite eșaloane și în plan sectorial.

Baza de date generată de structură se găsește pe File Server unde de asemenea se află și programul din softul de bază.

Bazele de date privind dotarea pe compartimente și birouri se găsesc pe stații de lucru prevăzute cu harddiscuri. Tot pe stațiile de bază (W.S.) se găsesc normele, nomenclatoarele, normativele și date specifice compartimentelor. Pentru fiecare din acestea se creează un fișier cu date de sinteză ce pot fi consultate de către factorii de decizie și de sinteză.

Definirea drepturilor de acces:

– se definesc două grupe de utilizatori:

– decidenți;

– șefi de compartimente

Drepturile decidenților:

– consultarea fișierelor de sinteză de la toate compartimentele D.P.F.

Drepturile grupului de șefi de birouri de la D.P.F. și I.J.P.F.:

– actualizarea numai a bazelor de date specificate;

– consultarea numai a bazelor de date specifice (de legături cu biroul…).

Sistemul informatic integrat de conducere a supravegherii frontierei este organizat pe un sistem de rețele interconectate, on-line. Rețelele locale sunt organizate în structură de magistrală comună cu un server dedicat de comunicații și de File server.

Tehnici previzionale

Pe baza studiilor și scenariilor (variante de misiuni) elaborate, sunt estimate valorile indicatorilor în diferite variante de acțiune sau evoluție a fenomenului infracțional la frontieră, ce constituie valori de referință pentru starea reală a sistemului la un moment dat.

Nivelul (valoarea) indicatorilor ce descriu starea sistemului la un moment dat, trebuie comparată cu valori normate (necesare) ale indicatorilor care dau posibilitatea previziunii fenomenului infracțional.

Valorile normate ale indicatorilor sunt constituite și de bareme și calificative ce trebuiesc obținute în supraveghere (eficacitatea), în cadrul pregătirii de luptă pe etape de instrucție și la testările pe linia specialității a cadrelor.

În realizarea bazei de date trebuie avut în vedere respectarea strictă a posibilităților de realizare a atributelor conducerii la fiecare nivel ierarhic cât și respectarea principiilor de conducere în sistemul polițienesc, iar baza de date trebuie să aibă o structură ierarhică și arborescentă, care să permită conducerea unică la fiecare nivel, să permită autonomia în limitele competenței la nivelele inferioare și conducerea în plan sectorial.

În urma analizei datelor primare se concepe baza de date astfel încât să se realizeze: – regăsirea în baza de date a tuturor mărimilor; – reducerea la maxim a mărimilor redundanței; – posibilitatea calculului tuturor indicatorilor; – stabilirea drepturilor de acces a beneficiarilor asupra datelor.

Concepția bazei de date se realizează și în strânsă concordanță cu concepția sistemului hardware și a softului de bază.

Pornind de la cele arătate până acum ne vom permite să prezentăm etapele de optimizare a sistemului informatic integrat de conducere a supravegherii frontierei de stat în scopul creșterii previziunii fenomenului infracțional.

Am prezentat aceste elemente în dorința de a contribui – pe măsura posibilităților noastre și a nivelului la care ne desfășurăm activitatea – la înțelegerea mai clară a unor termeni, concepte, sintagme, cu care ne întâlnim frecvent în literatura tehnico-polițienească pe care o studiem.

Eseu despre previzionare și prognoză

Așa cum am înțeles până acum, pentru poliția de frontieră de la bornă, „câștigarea” flerului de a previziona sau prognoza, face parte din însăși natura meseriei lor, fapt pentru care ne-am permis să radiografiem conținutul acestor două concepte.

În continuare ne vom limita la previziuni pe intervalul de anticipație foarte apropiat și destul de scurt astfel încât evenimentele ce se pot produce în interiorul intervalului ca și consecințele lor să fie înconjurate de informații dobândite din trecut și din prezent, acumulate toate conform cunoștințelor de care se dispune în momentul respectiv. Acest interval se întinde de la câteva ore (în cazul flagrantului, de exemplu), la un număr oarecare de zile (în cazul previziunilor privind pregătirea unei acțiuni), sau chiar pe durată de ani de zile, cum este cazul previziunii configurației unui nou tip de tehnică specifică aflat în faza de concepție.

Costul experimentărilor pentru luarea hotărârii în condițiile unor informații insuficiente

Așa spre exemplu, se poate pune întrebarea dacă este mai corect să se facă cheltuieli pentru a obținere informațiile necesare luării unei decizii fundamentate sau să acceptăm pierderi în eficiența acțiunilor întreprinse din cauza unei decizii necorespunzătoare ?

Pentru simplificarea problematicii ce o prezentăm, vom considera costul pentru fiecare experimentare ca fiind același și egal cu o valoare oarecare C, ce poate lua valori între 0 și infinit.

Dacă vom considera că C=0 indiferent de starea în care se desfășoară acțiunile, atunci vom putea lua decizia în urma unor experimentări repetate, pentru care riscul ce ni-l asumăm este neglijabil deoarece costul acestor experimentări este zero. Și chiar dacă după fiecare experiment riscul scade deoarece datele se compară mereu cu cele reale, teoretic el tinde către zero doar la un număr mare de experimentări. Procesul se încheie după un număr finit de pași, când riscul devine atât de mic încât eficacitatea acțiunii nu se va deosebi prea mult de eficacitatea unei hotărâri luate în condiții precis determinate.

Pentru cazul când C este diferit de zero, se trece în domeniul analizei secvențiale, experimentările vor fi din ce în ce mai puține, dar odată cu acestea va crește și riscul conținut în decizie.

În cazul în care costul experimentărilor depășește o anumită valoare Co( C > Co) este posibil să nu convină efectuarea unor experimente deoarece costul nu poate fi compensat prin câștigul de eficiență obținut sau nu conduce prea mult la micșorarea gradului de nederterminare. Cu alte cuvinte, ne aflăm în forma de nederminare în care ar fi trebuit să ne conducem după principiul minimax (pentru risc) și maximin pentru eficiență, ceea ce ne recomandă criteriile Savage și Wald. Dar una este să folosim principiul minimax pentru o conduită rațională și folosirea rezultatelor experimentărilor și cu totul alta este folosirea lor pentru a hotărî asupra unei acțiuni fără a putea previziona rezultatul în lipsa unui experiment.

Prudență maximă se recomandă în asemenea situații pentru a decide între „acțiuni și experimentări” în cele mai nefavorabile situații. Aceasta deoarece în asemenea situații se trece prin „încercări” de la necunoaștere spre cunoaștere. Dacă nu se pot realiza experimentări, hotărârii minimax îi corespunde o eficacitate minimă sau un risc maxim. În legătură cu această situație apare următoarea problemă: oare șeful când își definește decizia în situațiile cele mai grele fără date experimentale și fără criteriile de tip minimax, fără să se bazeze pe informații referitoare la situație, realizează o eficacitate și mai scăzută sau un risc și mai mare decât R? O decizie minimax o poate lua și automat, dar șeful are o bogată experiență, cunoștințe, intuiție etc., în plus el este familiarizat și a studiat totul în legătură cu activitatea ce urmează să o întreprindă. În aceste condiții în mintea lui se combină o mulțime de factori, informații și indici care nu se încadrează în nici un model cantitativ și din acest motiv hotărârile care nu au la bază un algoritm oarecare le vom numi netipizate. Dar prezentând particularitățile hotărârilor tipizate și netipizate nu încercăm să le opunem, pentru că ambele tipuri coexistă și vor coexista, dar vom face remarca că pentru deciziile netipizate, dacă se aproximează mărimea riscului la RN pentru diferite condiții, ne putem afla în una din următoarele situații :

– riscul RN este apropiat de zero și în acest caz deciziile netipizate sunt preferate celorlalte;

– riscul RN > R caz în care deciziile netipizate trebuie respinse, deoarece sunt într-atât de nejustificate încât sunt inferioare celor de tip șablon sau stereotipe;

– riscul RN < R, situație în care, conform figurii 1 îi corespunde o valoare critică a costului experimentării CCr și care împarte acest domeniu al costurilor în două părți:

a) în stânga C<<Ccr în care sunt indicate experimentările pentru micșorarea gradului de necunoaștere a situației, și

b) în dreapta C>>Ccr a domeniului deciziilor pentru care nu se fac experimentări, deoarece obținerea informațiilor este mai costisitoare decât pierderile ce le putem avea datorită lipsei datelor sau prognozei.

Recunoașterea, în principiu, a faptului că decizia luată fără a fi corelată cu starea reală a situației nu poate fi considerată ca obiectiv fundamentată, oricât de anoste ar fi metodele pe care se bazează, orientează pe comandant și ajutoarele sale spre căutarea posibilităților de eliminare a incertitudinii.

Pentru a evita consecințele unei hotărâri incorecte determinate de cunoașterea insuficientă a situației, pot fi necesare experimentări speciale precum și alte măsuri menite să asigure obținerea informațiilor suplimentare despre aceasta. Se pune firesc întrebarea, dacă orice fel de date sunt necesare pentru luarea hotărârii, respectiv pentru a face prognoza situației? Nu este exclus ca unele date obținute cu un preț mare să influențeze într-o mică măsură calitatea deciziei, după cum altele pot fi complet inutile, iar alte decizii ce rămân neobservate să permită alegerea justă a variantei de acțiune.

În aceste condiții, pare suficient de captivantă orientarea spre alegerea îndeosebi a acelor informații fără de care nu poate fi realizată o alegere fundamentată a hotărârii. Pentru aceasta este necesar să stabilim care sunt și în ce constau informațiile necesare atât pentru a putea alege corect varianta de acțiune cât și pentru o variantă care să ducă la scăderea eficacității în limite acceptabile. Ar fi de dorit să bănuim în ce măsură este realizabilă dorința de a găsi formularea unei reguli simple de comportare care să fie cuprinsă în instrucțiuni și regulamente, ce permit corelarea reprezentărilor incomplete și confuze referitoare la situație, să permită alegerea modului de acțiune în condiții cât mai bune. În acest sens literatura de specialitate prezintă metode matematice suficient de precise, cum este de exemplu, procedeul descompunerii situației în părți ce pot caracteriza starea, respectiv situația din raionul acțiunilor de reținere a infractorilor.

Ipoteze folosite

Specialiștii consideră că informațiile de moment sau din trecut nu pot fi utilizate în folosul prevederii evoluției situației decât în cooperare cu unele ipoteze în baza cărora ele pot fi proiectate spre viitor. Aceste ipoteze pot fi următoarele:

Ipoteza 1 – în raionul ce ne interesează se întâmplă absolut orice;

Ipoteza 2 – în raionul acțiunilor de supraveghere a frontierei se poate produce orice fenomen bine definit (reținerea infractorilor) dar nu se cunosc probabilitățile de producere a acestor fenomene;

Ipoteza 3 – în raionul acțiunilor de reținere a infractorilor în mod cert nu se poate întâmpla decât un singur fapt, bine determinat;

Ipoteza 4 – în raionul ce ne interesează se pot produce diferite fenomene bine definite prin posibilitățile lor corespunzătoare și despre care ne putem formula o anumită părere.

Vom examina pe scurt previziunile corespunzătoare acestor ipoteze subliniind că avem de a face cu un concurs de ipoteze datorate nu numai categoriilor de evenimente ce intervin în cadrul aceleași previziuni – ca exemplu, „infractorul va acționa pe direcția…” (ipoteza 3) și poate se va realiza trecerea frontierei (ipoteza 4) etc. Deci se observă că nu există sigură ipoteza care se profilează în spatele funcției de previziune ci un ansamblu coerent sau, conform expresiei utilizate, un set de ipoteze.

Prima ipoteză denumită a incertitudinii nestructurate nu prezintă garanția obținerii unor date importante, dar aceasta nu înseamnă că este o ipoteză absurdă, în acest caz singura atitudine științifică este dictată de programatismul „Wait and see” – așteaptă și privește – în sensul că trebuie să prevezi prin acumulare de date.

Ipoteza a doua denumită a incertului structurat, admite ca pe baza istoriei și a logicii să se întocmească lista evenimentelor ce trebuie luate în considerare. Evoluând consecințele practice ale fiecărui eveniment, se poate realiza un tablou de reguli deduse prin extinderea unei expresii folosite în teoria jocurilor.

Reguli de comportament în cazul incertitudinii structurate

Cifrele din tabel reprezintă eficiența sau pierderea (ineficiența) rezultatelor din decizia preliminară "i" și evenimentul "j" (dacă acesta se produce), iar decizia este sugerată pe baze subiective făcându-se dovada temperamentului decidentului. Dacă cel ce ia decizia este un pesimist, va decide că nu-i pasă ce se întâmplă, ceea ce este mai rău (status quo) când speră la un câștig +10. În cazul unui decident optimist tentat să câștige (să cumpere) va tinde la valoarea de 100. Al treilea, tip, gata oricând să regrete pentru ceea ce ar fi putut face „dacă ar fi știut” va trebui să alerge după o logică bună pentru a se lăsa în grija unui câștig minimax, adică să obțină pe valoarea cea mai mică din maximele ce i se pot oferi.

Ipoteza a treia – deterministă poate asigura previziunea fenomenelor aleatoare având la bază motive științifice (construcția unei rețele informaționale va costa 300 mil. lei), tehnice (se vor folosi modemuri radio prin satelit <GPS>, cu mai multă autonomie și neavând nevoie de cablaj). Conform acesteia se poate pune în evidență câștigurile părții A (pierderile părții B), adică punctul B va fi condus de un raționament plin de înțelepciune și de prudență alegând o astfel de strategie care să ducă la minim pierderile sale de informații față de orice strategie ce alege adversarul.

Determinismul științific, tehnic, juridic etc., este mai concentrat decât cel axiomatic, oferind funcției de previziune baze mult mai liniștitoare; ea nu promite nici deducții savante și raționamente generale iar viitorul este înscris undeva în prezentare, el însuși conține trecutul în arhive. Aici nu este vorba de a găsi informația adecvată și de a trage foloasele din ea. Cu alte cuvinte, în cazul determinismului axiomatic, previziunea nu este decât o cercetare îmbinată cu o localizare în timp. În domeniul militar, totul se calculează pe baza legilor, regulamentelor, instrucțiunilor fiind suficient a citi regulile și a le interpreta: ele sunt cele ce hotărăsc tot ceea ce trebuie să se întâmple. Și din moment ce procesul constă în efectuarea de calcule înseamnă că previziunea deterministă este o problemă de folosire a documentării avute la dispoziție. Dar atunci când răspunsurile parțiale vin să se interpreteze unele cu altele și să se demonstreze în timp, decizia specifică a previziunii constă în asigurarea unei sinteze corespunzătoare.

Literatura de profil prezintă tehnici și metode de simplificare, clasificare, accelerare și eventual automatizare a furnizării răspunsurilor la una din întrebările previziuni deterministe și anume: ce se va întâmpla în acel moment? Când se va întâmpla acest lucru? Cum va apare fenomenul respectiv?

Se consideră că pentru asemenea sisteme de previziune există cel puțin două metode: Graficele Gantt și metode deterministe de tip PERT a căror putere previzională constă în posibilitatea revizuirii datelor obținute ținând seama de noile fapte, de întârzierile neprevăzute etc. Ele au o mare aplicabilitate în procesele economice, de fabricație, construcție, vânzări și mai nou, la noi, în domeniul militar.

Previziunea probabilistică are la bază legea numerelor mari care „garantează” că atunci când un eveniment aleator ale cărui surse de apariție sunt generate de o anumită lege de probabilitate, se produce de un număr mare de frecvențe relative ale valorilor observate, care converg spre probabilitățile asociate acestor valori.

Previziunea probabilistă permite să se cântărească în toate cazurile decizia cea mai bună, concluzie ce este întărită de luarea în considerare a riscurilor majore și mai precis pe riscul de a obține maximum sau de a pierde maximum.

În cazul previziunii probabilistice, valorile realmente observate în trecut sunt marcate prin puncte.

Previziunea probabilistică în ipoteza de stabilitate

Analiza lor permite să li se asocieze o lege de probabilistică a cărei valoare medie este afectată de o valoare liniară calculată.

Reprezentarea grafică este frapantă pentru că întotdeauna oferă un mijloc de comunicații, de părere între statisticieni și informaticieni. Dar realizarea graficului cere o întreagă punere în scenă, diferite formule și operații pur matematice mai ales atunci când previziunea se sprijină la tot pasul pe noi date, care, din păcate trebuie să fie și pertinente.

Am făcut aceste considerații referitoare la previziunea specifică activităților „civile” în ideea de a dezvălui pentru cititorul simpatizant al poliției de frontieră multiplele aspecte ce privesc acest proces atât de complex și de important cum este prognoza și previziunea.

Influența riscului și a probabilității asupra comportamentului decidentului

În general, prin risc se înțelege probabilitatea de a înfrunta o situație neprevăzută sau de a suporta o pagubă, aceasta definind de fapt o situație de angajare într-o activitate nesigură ori periculoasă, fără a dimensiona, cu exactitate, pericolul sau șansa de succes. Deoarece noțiunea de risc se poate preciza numai în procesul gândirii, în practică ne întâlnim cu mai multe interpretări, ce sunt sintetizate în figura de mai jos, care sunt dependente de metodele de calcul (risc matematic), factorul uman participant la procesul decizional (risc operațional; risc asumat) și de situație (risc de situație; risc probabilistic; risc operativ).

Situația de risc oferă mai multe variante de acțiune, caracterizate prin faptul că, prin comparație cu cele obișnuite, pot duce la câștiguri importante cu șanse mici de realizare și au, printre consecințele posibile, pierderi; se evidențiază o trăsătură specifică: aceea că alegerea unei acțiuni nu garantează obținerea unui anumit rezultat. Așa cum o situație de risc oferă cel puțin două variante posibile între care se poate exercita alegerea, o variantă poate conduce la cel puțin două rezultate distincte. În plan intern, momentul deciziei este reprezentat de așa-numita luptă a motivelor, ce persistă și în cazul celei luate în condiții de risc, dar apare și dificultatea de a ține seama de probabilitatea cu care diferite consecințe pot surveni în urma unei decizii date.

Schema 6.5. Tipuri de decizie

Situația de risc

În situațiile caracterizate de informații incomplete, determinantă în alegerea variantei nu este starea reală, ci imaginea decidentului asupra ei, adică mulțimea sau starea de informare în care se află el și care, în orice situație de risc, cuprinde valorile percepute (utilitățile subiective asociate variantelor respective).

Schema 6.6. Tipuri de risc

Metode si modele de fundamentare a deciziilor folosite în scopul armonizării managementului Poliției de Frontieră Române cu cel al polițiilor de frontieră din U.E.

Metode ale cercetării operaționale folosite in procesul decizional

Asigurarea unei calități superioare în activitatea de management în general și în activitatea de fundamentare a deciziilor operative specifice în special, presupune folosirea în cadrul fiecărei etape a procesului decizional a unor metode adecvate situației concrete decizionale. Un rol important îl au metodele utilizate pentru alegerea variantei optime, care la rândul lor depind foarte mult de natura modelului adoptat. Aceste metode pot fi analitice, bazate pe condițiile de convergență ale algoritmului de calcul și de existență a soluției optime sau metode euristice, bazate pe considerente insuficient exprimate analitic, dar care si-au dovedit valabilitatea practică.

Utilizarea metodelor cercetării operaționale în raționalizarea deciziilor operative specifice presupune ca specialiștii fie să cerceteze situația decizională pentru a o încadra într-un model clasic, fie pornind de la situația concretă să studieze posibilitatea creării unor modele noi. Având în vedere dezvoltarea pe care a luat-o cercetarea operațională în ultima perioadă, probabilitatea ca problemele concrete de decizie microeconomice să poată fi raționalizate cu metode consacrate este foarte mare. Dar nu trebuie neglijată nici activitatea de elaborare a unor noi modele folosite pentru raționalizarea unei situații decizionale complexe, care nu poate fi realizată cu metodele și modelele existente.

Metodele cercetării operaționale sunt divizate în general în mai multe grupe, între acestea enumerăm:

– programarea matematică, prin care se urmărește optimizarea prin maximizare sau minimizare a unei funcții-obiectiv (liniara sau neliniară) pe domeniul definit de o serie de restricții prin care se reprezintă diferitele condiții economice; între metodele din această categorie amintim, algoritmul Simplex, algoritmul de transport.

– teoria stocurilor, utilizată în problemele de dimensionare optimă a acumulărilor
de resurse astfel încât cheltuielile de stocare și cheltuielile generate de lipsa acestor
resurse să fie minime. În acest sens pot fi utilizate o serie de modele, între care modelul Wilson Within;

– teoria grafurilor, care pornind de la conceptul de graf ca o aplicație multivocă a elementelor unei mulțimi în ea însăși, stabilește o serie de concepte derivate (drum, lanț, arborescență, circuit, cuplaj etc.) care se vor utiliza într-o serie de probleme decizionale. Cele mai cunoscute metode din această categorie sunt drumul critic și PERT cu variantele sale;

– teoria firelor de așteptare, utilizabilă în situațiile decizionale în care se urmărește reducerea timpului total de așteptare, atât a stațiilor de serviciu, cât și a consumatorilor care așteaptă să fie serviți. Se pot utiliza mai multe modele, între care: model cu o stație, model cu mai multe stații;

– teoria jocurilor este folosită pentru stabilirea strategiilor pe care trebuie să le adopte fiecare participant la o situație conflictuală cu caracter de competiție în cadrul căreia rezultatele acțiunii fiecăreia dintre părți depinde de acțiunile celorlalte părți participante. Pentru dezvoltarea jocurilor matriceale poate fi folosită metoda algebrică sau metoda aproximațiilor succesive;

– simularea decizională urmărește stabilirea tendințelor de desfășurare a anumitor procese economice pe baza unor modele deterministe sau probabiliste. Din cadrul acestor probleme fac parte „jocurile de întreprindere” prin care se simulează activitatea de management, fie cu scopul pregătirii managerilor, fie pentru depistarea unor tendințe în evoluția unor procese specifice unității economice. Dintre jocurile utilizate în România menționăm: SIMACO, PRELEM, PRODEXPORT, CORAV, SIDAPOP etc.

– teoria echipamentelor vizează stabilirea unor soluții optime pentru înlocuirea
echipamentelor tehnologice ca urmare a uzurii fizice și morale. În cadrul acesteia pot fi utilizate fie modele deterministe, fie modele aleatoare.

Ansamblul metodelor cercetării operaționale grupate în capitolele prezentate mai sus poate fi folosit în raționalizarea deciziilor microeconomice, rolul decidentului constând în a încadra situația decizională într-o anumită categorie, a alege în mod corespunzător metoda cea mai adecvată, a asigura folosirea ei în situația respectivă și în final a decide în funcție de rezultatele obținute prin utilizarea metodelor.

Definirea și principalele componente ale sistemului metodologico-managerial

Fără nici o îndoială, în ansamblul din ce în ce mai complex, sofisticat și performant de elemente manageriale, ce caracterizează organizațiile competitive în debutul mileniului al III-lea, sistemele, metodele și tehnicile manageriale exercită un rol crescând. Amplificarea funcționalității și competitivității firmelor în contextul contradictoriu al internaționalizării actuale este rezultanta progreselor sensibile în planul conceperii și operaționalizării instrumentarului managerial al organizației. De aici, necesitatea cunoașterii cât mai aprofundate a acestor elemente, în vederea operaționalizării lor cu un plus de rapiditate și eficacitate.

În categoria elementelor metodologice tipic manageriale, care au fost concepute în mod special pentru a exercita funcții și relații manageriale din organizație, se includ:

sistemul managerial sau metoda managerială complexă;

metoda managerială;

tehnica managerială.

Sistemul metodologico-managerial sau sistemul de metode și tehnici manageriale poate fi definit ca ansamblul de sisteme (metode complexe), metode și tehnici utilizate în conceperea și exercitarea funcțiilor și relațiilor manageriale în cadrul unei organizații.

Metodele manageriale sunt construcții manageriale coerente și riguroase, ce încorporează faze, componente, reguli etc. precis conturate, prin intermediul căreia se exercită un segment restrâns al proceselor sau relațiilor manageriale dintr-o organizație, cu efecte localizate de regulă la nivelul unui număr redus de manageri și compartimente din organizație. Metodele manageriale au o istorie îndelungată, unele dintre ele fiind utilizate încă din comuna primitivă.

Tehnica managerială este o construcție managerială relativ simplă, prin intermediul său exercitându-se o anumită sarcină de conducere, impactul său limitându-se la nivelul unui manager.

Elemente metodologice asimilate managerial sunt reprezentate de metode și tehnici specifice altor științe (economie, matematică, statistică, drept, informatică, sociologie), care se utilizează de către manageri, dar fără a afecta nemijlocit conținutul și forma de manifestare a proceselor și relațiilor manageriale.

Tabel 6.1. Sinoptic al principalelor sisteme, metode și tehnici de armonizare a managementului unei organizații

Sistemele, metodele și tehnicile manageriale

Așa cum a rezultat parțial și din elementele prezentate anterior, dezvoltarea intensă, din ultimele decenii, a științei și practicii manageriale s-a reflectat în conturarea a numeroase sisteme, metode și tehnici manageriale. În tabelul 2 prezentăm, selectiv, o listă cu cele mai cunoscute și utilizate elemente metodologice manageriale, indicându-se pentru fiecare:

funcțiile managementului în a căror exercitare se utilizează cu precădere;

subsistemele managementului firmei în cadrul cărora se folosesc cu prioritate.

Prin indicarea acestor elemente se are în vedere în primul rând facilitarea utilizării instrumentarului managerial de către manageri și – în al doilea rând – cunoașterea naturii și utilității sale de către cei se studiază, exercită sau sunt implicați în procesele și relațiile manageriale.

Adoptarea deciziei:

decizia de fundamentare a ideii este luată în condiții de incertitudine – lipsesc multe informații;

sunt necesare decizii de grup ce permit analizarea unui număr mai mare de variante, dar nu focalizează responsabilitatea;

pentru adoptărea deciziei sunt necesare două tipuri de activități:

A. identificarea variantelor B. alegerea soluției.

Identificare a variantelor. Metode:

Metoda Delphi:

– metoda experților sau metoda anchetelor iterative;

– metodă iterativă;

– se bazează pe runde de dialoguri între experți;

– se folosesc chestionare la care specialiștii grupului răspund în scris;

– nu este necesară unirea grupului în spațiu și timp;

– răspunsurile sunt prelucrate, statistic, de către un alt grup de experți;

– pe baza rezultatelor se stabilesc alte chestionare;

– procesul continuă până la conturarea unor variante predominante, acceptate prin consens de întregul grup.

Elemente principale ale metodei:

– reinformarea permanentă a experților

– chestionarele sunt concepute pentru a exercita o retroinfluență asupra rezultatelor din etapa anterioară

– metoda propune un proces permanent de autocorecție realizat prin schimbul de idei.

Rezultatele aplicării metodei:

– analiză a evoluțiilor pe care le suferă răspunsurile după fiecare chestionar;

– alegerea unui model cantitativ ce poate fi formulat prin evidențierea principalelor elemente.

Metoda Delbeq :

– metoda grupurilor nominale;

– îmbină intuiția indivizilor cu cea a grupului;

– asigură fiecărui participant din grup un aport egal la procesul decizional.

Etapele metodei:

– fiecare participant propune în scris varianta proprie de rezolvare a problemei;

– fiecare participant își expune în fața grupului și în timp limitat varianta propusă;

– varianta este înregistrată și pe o tablă pentru a putea fi văzută de către toți participanții;

– nu au loc discuții în timpul prezentării;

– urmează o discuție deschisă a variantelor înregistrate pe tablă;

– pe baza discuțiilor fiecare participant trebuie să prezinte în scris o ierarhizare a variantelor discutate.

Metoda Frisco:

– este o metodă iterativă și verbală.

– Metoda implică două grupuri:

grupul (a):

– format din 10-15 persoane de vârste și profesii diferite;

– studiază problema;

– determină căi de rezolvare și le analizează critic;

grupul (b):

– este format din 5 – 6 specialiști în domeniu;

– primește lista cu rezolvările propuse de grupul (a);

– încearcă să le îmbunătățească și/sau să găsească noi variante.

Alegerea soluției. Metode:

– alegerea soluției se face printr-o decizie de grup a experților implicați.

– grupul este adecvat pentru luarea unei decizii strategice (își asumă riscuri mai mari decât un individ) procesul decizional implică:

– un grup de decidenți D = { D1,D2, …Dn};

– o mulțime de variante V = {V1,V2, …Vm};

– fiecare decident face propria ordonare a variantelor, adoptând o decizie proprie.

Exemplul 1

Se dorește ierarhizarea de către un grup de 5 decidenți {D1,D2,D3,D4,D5} al unui pachet de variante.

Coeficienții de importanță pentru membrii grupului, cu respectarea condiției sunt:

c1=0,3 pentru decidentul D1;

c2=0,25 pentru decidentul D2;

c3=0,2 pentru decidentul D3;

c4=0,15 pentru decidentul D4;

c5=0,1 pentru decidentul D5.

Decizia colectivă se poate lua:

Prin consens – dacă variantele de ordonare ale decidenților sunt congruente;

Prin majoritate – dacă există o variație predominantă și nu există opoziție din partea decidenților;

Prin folosirea unor tehnici de analiză succesivă.

Propoziții de raționalizare a deciziilor de grup (K. J. Arrow ):

Se supune grupului mulțimea tuturor variantelor posibile: V = {V1,V2, …Vm}

Dacă o variantă urcă în preferința unui membru al grupului atunci ea trebuie să urce și în ierarhia de ansamblu a grupului.

Clasificarea de către grup a celor m variante analizate nu trebuie să fie distorsionată dacă intervine o nouă variantă și se analizează grupul.

Nu este obligatorie aderarea decidenților din grup la decizia unuia dintre ei.

Decizia de ansamblu trebuie să fie o rezultantă a opiniilor tuturor decidenților din grup.

Paradoxul lui Arrow – NU pot fi satisfăcute niciodată toate cele cinci condiții de raționalitate.

Exemplul 2

O posibilă clasificare a unui grup de trei variante V1,V2,V3, poate fi:

V1>V2>V3

– semnul > indică faptul ca varianta V1 este preferată variantei V2, care este preferată variantei V3;

– în ipoteza clasificării enunțate, varianta V1 este preferată variantei V3 (V1>V3);

– soluțiile de ordonare sunt tranzitive:

(V1>V2) (V2>V3) (V1>V3)

Dacă concluziile obținute de membrii grupului prin compunerea separată a câte două variante din mulțimea {V1,V2,V3} sunt:

V1>V2, V2>V3, V3>V1

Atunci ultima ordonare contrazice relația de tranzitivitate a primelor două ordonări care impune:

(V1>V2) (V2>V3) (V1>V3) – s-a obținut paradoxul lui Arrow

Evitarea paradoxului lui Arrow. Metode:

metoda compunerii preferințelor individuale;

metoda permutărilor succesive;

metoda compunerii utilităților individuale;

aceste metode pot fi aplicate succesiv.

Metoda compunerii preferinței individuale:

fiecare decident prezintă în scris opțiunea proprie privind ierarhizarea variantelor;

dacă sunt două opțiuni identice se elimină una dintre ele reducându-se în mod corespunzător numărul de decidenți;

se numără voturile pentru o anumită ierarhizare a două dintre variante, considerându-se toate combinațiile de două variante posibile;

se analizează variantele rezultate în urma votului, verificându-se dacă acestea determină o soluție logică.

dacă deciziile luate oferă o soluție, procesul de decizie este finalizat;

dacă deciziile nu oferă o soluție care să satisfacă toate regulile de tranzitivitate, atunci se continuă procesul de decizie folosind metoda tehnicii permutărilor succesive.

Din analiza celor cinci variante, decidenții au prezentat următoarele ierarhizări:

D1: V1>V2>V3

D2: V2>V1>V3

D3: V1>V3>V2

D4: V3>V2>V1

D5: V3>V1>V2

Pe baza opțiunilor decidenților, voturile pentru ierarhizarea variantelor V1 și V2 sunt:

V1>V2 – 3 voturi – D1, D3, D5

V1<V2 – 2 voturi – D2, D4

Considerând toate combinațiile de două variante posibile, rezultatele voturilor decidenților sunt prezentate în tabelul 4.1:

Efectuarea armonizării prin integrarea măsurilor preconizate urmărește amplificarea rezultatelor prin utilizarea superioară a resurselor existente, adică securizarea frontierelor externe ale U.E..

Dezvoltarea FRONTEX și apoi a Administrației de Frontieră prin atingerea obiectivelor și optimizarea folosirii resurselor impune rezolvarea unei multitudini de probleme tehnice, economice și de management.

Dintre acestea, prin metoda ORTID sunt selectate acele resurse care au influență majoră asupra realizării obiectivelor și utilizării optime a rezultatelor, care necesită transformări de proporții mai reduse și mai ușor de integrat în practică și care, în final, asigură dezvoltarea organizației. Așadar, această tehnică se folosește în etapa de postdiagnostic, spre deosebire de precedentele tehnici folosite cu prioritate în etapa de investigație și analiză.

Ca instrument de lucru, metoda utilizează o grilă de evaluare a problemelor, care se întocmește prin aprecierea pe bază de puncte a acestora pentru fiecare din criteriile specifice metodei – obiective, resurse, transformări, integrare, dezvoltare. Grila de evaluare a problemelor se poate prezenta astfel :

Tabelul ORTID

În grila de evaluare se vor trece pe orizontală toate problemele care trebuie rezolvate, iar pe verticală criteriile de evaluare. Fiecărei probleme, pentru fiecare criteriu de evaluare, i se acordă un număr de puncte, cifra maximă fiind, de exemplu, 100, în funcție de importanța problemei din punctul de vedere al criteriului respectiv, după următoarea regulă: punctajul variază direct proporțional cu valoarea obiectivelor, cu posibilitățile de integrare și cu portul la dezvoltare și invers proporțional cu consumul de resurse și transformările necesare.

Totalizând punctele aferente fiecărui criteriu, se obține punctajul pe probleme, ele urmând a fi rezolvate în ordinea descrescătoare a acestui punctaj. Principalul avantaj al metodei ORTID este acela că orientează eforturile managerilor spre rezolvarea problemelor majore, care contribuie în cea mai mare măsură la atingerea obiectivelor, optimizarea folosirii resurselor și dezvoltarea întreprinderii cu schimbări cât mai reduse și posibilități de integrare rapidă în practică.

În vederea identificării cât mai riguroase a punctelor slabe și forte ale întreprinderii, se recomandă folosirea mai multor tehnici, întrucât ele se completează reciproc.

Pentru obținerea unor rezultate superioare în armonizarea managementului se folosesc și unele metode nord-americane de lucru cu grupuri de 6-8 experți de diferite orientări (naționalități).

Aceste metode de armonizare a managementului sunt:

matricea descoperirilor care se prezintă sub forma unui tabel cu intrare dublă în care factorii care se confruntă se plasează pe verticală și pe orizontală pentru a se realiza toate combinațiile posibile de câte două elemente;

metoda Delbecq care se bazează pe obținerea de idei noi prin maximizarea participării membrilor grupului decizional respectând două reguli:

orice fază a muncii în grup este precedată de o fază individuală în scris;

în cursul fazei muncii în grup intervențiile orale sunt limitate în timp fiind efectuate de fiecare participant.

metoda DELPHI este utilizată pentru decizii strategice și se bazează pe principiul gândirii intuitive prin parcurgerea a trei etape:

pregătirea și lansarea anchetei prin stabilirea coordonatorului, a grupului de specialiști anchetați și redactarea chestionarului;

efectuarea anchetei prin completarea chestionarului de către specialiști, restituirea acestora și reformularea chestionarului pe baza sugestiilor specialiștilor;

prelucrarea datelor obținute și valorificarea lor în procesul decizional.

Trebuie precizat că modelele matematice nu elimină procesul de gândire al decidentului. Scopul lor este să pună la dispoziția celui ce ia o decizie metode care să-i sporească propria capacitate de a face judecăți și de a lua hotărâri, nelăsând acest lucru numai pe baza intuiției sau modului personal de a raționa. După cum afirmă Stafford Beer în lucrarea „Decizie și control“, „Cu cât putem cuantifica mai mult, cu atât putem calcula mai bine șansa sau riscul, cu atât mai puțin vulnerabilă va fi decizia finală“.

Suntem la un prag care desparte științele precise care folosesc măsura de cele care nu pot cuantifica fenomenele de care se ocupă. Explorăm ce știm din teoria informației și comunicației, a logicii și schemelor decizionale pentru a gândi și acționa eficient.

CAPITOLUL VIII

ARMONIZARE PRIN COOPERARE POLIȚIENEASCĂ INTERNAȚIONALĂ

Cooperare polițienească internațională

Cooperarea reprezintă un proces prin care mai multe persoane, grupuri, instituții își organizează activitatea în vederea realizării unui obiectiv comun.

Supranumit și „principiul spiritului de echipă”, el se impune ca o necesitate obiectivă în activitatea tuturor structurilor polițienești. Prin cooperare se realizează de fapt o împletire a eforturilor, a capacității tuturor organismelor polițienești chemate să prevină și să combată fenomenul infracțional.

Cooperarea polițienească atât internă cât și internațională a fost dezvoltată permanent, creându-se noi structuri de cooperare, cu programe și proiecte elaborate în baza practicilor desprinse din evoluția criminalității.

Aderarea României la Uniunea Europeană a determinat ca realizarea principiului cooperării internaționale să capete alte dimensiuni.

Armonizarea legislației interne cu cea europeană, cât și constituirea unui cadru juridic unitar care să asigure schimbul operativ de date și informații de interes polițienesc a determinat ca la nivelul Ministerului Internelor și Reformei Administrative să se constituie o structură specializată, care să coordoneze întregul proces circumscris activității de cooperare polițienească internațională. Această structură numită Centrul de Cooperare Polițienească Internațională (C.C.P.I.) este platforma națională pe acest segment, menită să asigure legăturile operative dintre autoritățile române de aplicare a legii și alte organizații sau organisme internaționale abilitate în acest sens.

Această structură a Ministerului Internelor și Reformei Administrative include Serviciul Operațional, Unitatea Națională Europol, Biroul SIRENE, Biroul Național Interpol și structurile de sprijin.

A. Principii ale activității de cooperare în cadrul C.C.P.I.

Cooperarea polițienească internațională are la bază următoarele principii:

principiul platformei unice – este principiul potrivit căruia, la nivelul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională constituie singura poartă de intrare și de ieșire pentru schimbul de date și informații operative de interes polițienesc, conform modelului ideal stabilit la nivel european;

principiul disponibilității – este principiul potrivit căruia, pentru îndeplinirea atribuțiilor privind realizarea schimbului de date și informații operative de interes polițienesc, deținătorii bazelor de date din România furnizează, la solicitarea scrisă a structurilor unice din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internaționale ori a autorităților de aplicare a legii române, datele și informațiile solicitate, cu respectarea prevederilor legislației în vigoare;

principiul oportunității – este principiul conform căruia schimbul de date și informații operative de interes polițienesc se desfășoară în condițiile în care nu afectează derularea unor activități specifice de prevenire și combatere a criminalității ori îngreunează cercetarea sau judecarea unei cauze. Aceste situații se comunică părții solicitante;

principiul reciprocității – exprimă principiul potrivit căruia nivelul și conținutul datelor și informațiilor furnizate de România este condiționat de nivelul și conținutul datelor și informațiilor furnizate de autoritățile străine de aplicare a legii, cu respectarea prevederilor legislației naționale în vigoare;

principiul legalității – este principiul conform căruia schimbul de date și informații operative de interes polițienesc se realizează numai la cererea autorităților competente, cu respectarea legislației în domeniul informațiilor clasificate și a celei în domeniul prelucrării datelor cu caracter personal;

principiul specialității – exprimă principiul potrivit căruia statul român nu va folosi datele și informațiile primite de la statul solicitat decât în scopul îndeplinirii obiectului cererii de asistență.

B. Atribuții principale ale C.C.P.I.

Activitățile Centrului de Cooperare Polițienească Internațională se desfășoară prin primirea sau transmiterea cererilor de asistență care privesc:

organizarea și realizarea schimbului de date și informații operative de interes polițienesc desfășurat între structurile Ministerului Administrației și Internelor ori ale autorităților române de aplicare a legii și structurile similare din străinătate și/sau cu organisme ori instituții internaționale cum ar fi Organizația Internațională de Poliție Criminală – Interpol, Oficiul European de Poliție – Europol și altele;

realizarea cooperării la nivel operațional în domeniul polițienesc și vamal pe segmentul schimbului de date și informații, cu respectarea regulilor de confidențialitate și de protecție a datelor personale, precum și a legislației în domeniu;

sprijinirea activității ofițerilor de legătură români la Centrul SECI, în scopul prevenirii, constatării, cercetării și combaterii infracționalității transfrontaliere;

primirea, înregistrarea, analiza primară, stabilirea gradului de importanță și a priorității, transmiterea / difuzarea și urmărirea soluționării cererilor de asistență internațională de la instituțiile cu competențe în domeniul prevenirii și combaterii infracționalității din România sau de la atașații de afaceri interne ori ofițerii de legătură români;

informarea autorităților de aplicare a legii române și străine, competente în domeniu, cu privire la traficul de droguri, falsificarea de monedă și alte titluri de valoare române sau străine, furturile de obiecte de artă și autovehicule, activitatea infractorilor străini sau români urmăriți internațional, conținutul unor documente de identitate străine în vederea prevenirii intrării/ieșirii ilegale a unor persoane precum și despre orice alte fapte penale pentru luarea măsurilor operative ce se impun în domeniul prevenirii și combaterii criminalității cu caracter transfrontalier;

completarea probatoriului, în cazul infractorilor ori al grupurilor de infractori aflați în cercetare pentru comiterea unor infracțiuni cu caracter transfrontalier, în condițiile prevăzute de Lege sau cu acordul părții solicitate;

solicitările de sprijin, primite din partea autorităților de aplicare a legii străine, prin intermediul atașaților de afaceri interne sau ofițerilor de legătură români și a organelor de justiție române, în declanșarea unor acțiuni comune sau de colaborare pentru sau în baza schimbului de date și informații în cazuri cu caracter transfrontalier ori care necesită efectuarea de acte procedurale pe teritoriul mai multor state;

activitățile specifice de asigurare a protecției martorilor, de constituire a unor echipe comune de investigații sau pentru obținerea și analiza unor date și informații, potrivit limitelor de competență;

orice alte date și informații de interes operativ pentru prevenirea și combaterea infracționalității transfrontaliere;

asigurarea schimburilor de experiență cu structurile similare din alte state ori cu organismele de la nivel central precum și cu structurile de pregătire de la nivelul Ministetului Administrației și Internelor;

alte forme de cooperare care derivă din acte normative internaționale de prevenire și combatere a infracțiunilor la care România este parte.

Punctul Național Focal

La data de 26.05.1999, a fost încheiat la București Acordul de Cooperare pentru Prevenirea, și Combaterea Infracționalității, ratificat de țara noastră prin Legea nr. 208/1999, fiind astfel create premisele înființării Punctului Național Focal (P.N.F.), care asigură legătura între Centrul Regional al Inițiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei (S.E.C.I.) și organele din România care dețin atribuții privind aplicarea legii.

Astfel, la data de 01.12.2000, a fost înființat Punctul Național Focal la nivel de direcție în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 201/2000 privind crearea cadrului instituțional necesar în vederea funcționării Centrului Regional S.E.C.I. pentru combaterea infracționalității transfrontaliere, aprobată prin Legea nr. 357 din 2001. La solicitarea statelor observatoare la Centrul Regional S.E.C.I., Punctul Național Focal efectuează schimbul de date și informații cu ofițerii de legătură străini ai acestor state acreditați în România. Punctul Național Focal are ca obiect de activitate asigurarea cooperării operative între structurile abilitate cu atribuții din Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Finanțelor Publice, Autoritatea Națională a Vămilor și agențiile corespondente din statele participante la Centrul S.E.C.I.

Punctul Național Focal este unitatea specializată a Ministerului Internelor și Reformei Administrative care, prin intermediul cererilor de asistență, asigură legătura operativă dintre autoritățile competente române și atașații de afaceri interne/ofițerii de legătură străini și cei ai M.A.I. acreditați în alte state sau la organizații internaționale, gestionând fluxul informațional de interes operativ pe linia prevenirii și combaterii criminalității transfrontaliere.

În baza prevederilor Acordului de cooperare dintre România și Biroul European de Poliție (EUROPOL), la data de 15 februarie 2004, a fost desemnat Punctul Național Focal ca unitate specializată din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative care să acționeze ca punct național de contact pentru Europol, conform standardelor Uniunii Europene.

În acest sens începând cu data de 03.09.2004, a fost lansat oficial proiectul de înfrățire instituțională RO 03/IB/JH-06 „înființarea Unității Naționale Europol”, care s-a materializat prin constituirea la nivel de serviciu în cadrul structurii Punctului Național Focal a Unității Naționale Europol care cooperează în prezent cu inter-agenții la nivel național și internațional, în vederea combaterii criminalității transnaționale.

În cadrul structurii Punctului Național Focal urma să funcționeze și viitorul Birou SIRENE (Informații Suplimentare Solicitate la Intrările Naționale), având ca scop gestionarea conexiunilor cu statele membre Schengen, conform proiectului de înfrățire instituțională PHARE RO 02/IB/JH-03 „Asistența tehnică și juridică pentru implementarea acquis-uiui Schengen în România”, prin furnizarea de date care fac parte din Sistemul Informatic Schengen, potrivit Convenției de Aplicare a Acordului Schengen (CAAS). Derularea convenției de twinning menționată avea ca parteneri Franța și Spania.

În conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență nr. 201/2000 privind crearea cadrului instituțional necesar în vederea funcționării Centrului Regional al Inițiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei pentru combaterea infracționalității transfrontaliere, aprobată prin Legea nr. 357 din 2001, prin Ordin al ministrului de interne a fost înființat Punctul Național Focal (P.N.F.), cu rang de direcție în cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative.

Obiectul de activitate al acestei structuri nou create este asigurarea cooperării operative între structurile abilitate cu atribuții pe această linie din Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a Vămilor cu agențiile corespondente din statele participante la Centrul Regional al Inițiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei pentru combaterea infracționalității transfrontaliere (Centrul SECI, respectiv Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Grecia, Serbia și Muntenegru, Macedonia, Moldova, Turcia, Ungaria și a statelor care urmează să obțină statutul de observatori – Austria, Belgia, Franța, Germania, Italia, Marea Britanie, Spania, Ucraina).

În conformitate cu dispozițiile legale, Punctul Național Focal exercită următoarele atribuții principale:

primirea, înregistrarea, analiza primară, stabilirea gradului de importanță și a priorității, transmiterea/difuzarea și urmărirea soluționării cererilor de asistență internațională primite de la atașații de afaceri interne și ofițerii de legătură ai MAI acreditați în alte state sau la organizații internaționale și adresate autorităților române competente;

la cerere, realizarea demersurilor necesare pentru reverificarea, corectarea sau ștergerea datelor primite/transmise, rectificarea nivelului de prioritate și după caz, urgentarea soluționării solicitărilor de asistență aflate în lucru;

organizarea, întreținerea și actualizarea evidenței proprii a solicitărilor de asistență procesate și a rezultatelor obținute;

elaborarea și punerea în aplicare a Planului propriu de securitate întocmit potrivit prevederilor legale pentru protejarea informațiilor clasificate și a datelor personale aferente fluxului informațional gestionat;

elaborarea de rapoarte destinate informării conducerii MAI și a structurilor specializate beneficiare asupra stadiului soluționării anumitor solicitări și a eficienței generale a activității de schimb de informații.

Punctul Național Focal desfășoară activități de cooperare cu:

Centrul Regional S.E.C.I.;

Ofițerii de legătură ai MAI acreditați în alte state;

Ofițerii de legătură străini acreditați în România (la solicitarea acestora);

Europol prin intermediul Unității Naționale Europol;

În viitor, cu țările membre din spațiul Schengen – prin intermediul Serviciului SIRENE.

Punctul Național Focal primește/transmite cereri de asistență care privesc:

informații de interes operativ pentru combaterea infracționalității;

completarea probatoriului, în cazul grupărilor de infractori aflați în cercetări pentru comiterea unor infracțiuni cu caracter transfrontalier;

solicitări de sprijin, din partea organelor de aplicare a legii străine, prin intermediul atașaților de afaceri interne sau ofițerilor de legătură români și a organelor de justiție române, în declanșarea unor acțiuni comune sau colaborări pentru schimbul de date și informații în cazuri cu implicații sau care necesită efectuarea de acte procedurale pe teritoriul mai multor state;

alte forme de cooperare care derivă din acte normative internaționale de prevenire și combatere a infracțiunilor.

S.E.C.I. (South-East European Cooperative Initiative)

Așa cum se cunoaște, România a căutat în toți acești ani să se alinieze la efortul comunității internaționale, contribuind activ la politicile desfășurate în acest sens, remarcându-se propunerea pe care a formulat-o în cadrul unei reuniuni a Comitetului de Agendă al Programului de stabilitate, politică, economică și socială în sud-estul Europei cu privire la un proiect intitulat «Prevenirea și Combaterea Infracționalității Transfrontaliere ».

Astfel, la data de 15 aprilie 1998, la Geneva, Comitetul de Agendă al SECI, a aprobat proiectul propus de delegația României, intitulat „Prevenirea și Combaterea Criminalității Transfrontaliere”, ca parte a Programului privind Facilitățile de Comerț și Transport.

Mai târziu, la data de 26 mai 1999, s-a încheiat la București Acordul de Cooperare pentru Prevenirea și Combaterea Infracționalității Transfrontaliere, ratificat de țara noastră prin Legea nr. 208/1999.

Negocierile dintre state au fost asistate de experți din SUA, OIPC-Interpol, OMV și au durat peste un an. S-au finalizat prin încheierea unui Acord Cadru intitulat „Acordul de Prevenire și Combatere a Infracționalității Transfrontaliere în Sud-Estul Europei” cunoscut și sub numele de „Acordul SECI” care a intrat în vigoare la 1 februarie 2000.

Acordul de Sediu a fost semnat la data de 2 octombrie 2000 și a intrat în vigoare la 4 aprilie 2001. Ca urmare, sediul Centrului SECI a fost stabilit în clădirea Palatului Parlamentului din București, funcționând la etajul zece.

În acest context, ca o continuare firească a etapelor parcurse, prin Ordonanța de Urgență nr. 201/2000 s-a creat cadrul instituțional necesar în vederea funcționării Centrului Regional al Inițiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei pentru combaterea infracționalității transfrontaliere, aprobat ulterior prin Legea nr. 357/2001.

Organizația internațională Centrul Regional al Inițiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei pentru combaterea infracționalității transfrontaliere (Centrul Regional S.E.C.I), cu sediul la București, aduce ca element de noutate reunirea reprezentanților pe linie de poliție și vamă din următoarele state semnatare ale Acordului: ALBANIA, BOSNIA-HERȚEGOVINA, BULGARIA, CROAȚIA, GRECIA, MACEDONIA, MOLDOVA, ROMÂNIA, SERBIA și MUNTENEGRU, SLOVENIA, TURCIA, UNGARIA, și a celor cu statut de observator: AUSTRIA, AZERBAIDJAN, BELGIA, CANADA, FRANȚA, GEORGIA, GERMANIA, ITALIA, JAPONIA, OLANDA, PORTUGALIA, SPANIA, UCRAINA, MAREA BRITANIE și S.U.A.

Unitatea Națională EUROPOL

Europol este organizația care se ocupă de aplicarea legii în cadrul Uniunii Europene și care operează cu informațiile referitoare la criminalitate. Obiectivul său este acela de a îmbunătăți cooperarea autorităților competente din statele membre în ceea ce privește prevenirea și combaterea formelor grave de crimă internațională organizată și de terorism. Europol are misiunea de a-și aduce o contribuție semnificativă la acțiunea Uniunii Europene de aplicare a legii împotriva crimei organizate și a terorismului, concentrându-și eforturile asupra organizațiilor criminale.

Dat fiind faptul că activitățile din sfera crimei organizate nu se opresc la granițele naționale, Europol și-a îmbunătățit modalitățile de cooperare privind aplicarea legii internaționale prin negocierea de acorduri operative bilaterale sau strategice cu alte state și organizații internaționale, după cum urmează: Bulgaria, Columbia, Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană, inclusiv Oficiul European Anti-Fraudă (OLAF), Eurojust, Centrul European de Monitorizare a Drogurilor și Dependenței de Droguri, Islanda, Interpol, Norvegia, Elveția, Turcia, Statele Unite ale Americii, Biroul ONU privind Drogurile și Criminalitatea, Organizația Mondială a Vămilor, România și Rusia.

Europol oferă sprijin prin:

facilitarea schimbului de informații, potrivit legii naționale, dintre ofițerii de legătură ai Europol-ului (OLE). Ofițerii de legătură sunt detașați pe lângă Europol de către statele membre ca reprezentanți ai agențiilor naționale ce se ocupă de aplicarea legii din aceste state;

elaborarea de analize operative în vederea sprijinirii operațiunilor;

elaborarea de rapoarte strategice (de ex. Evaluarea amenințării) și analiza activităților criminale pe baza informațiilor și datelor oferite de statele membre și de terți;

oferirea de expertiză și sprijin tehnic pentru anchetele și operațiunile realizate în cadrul U.E., sub supravegherea și cu răspunderea legală a statelor membre interesate. Europol-ul activează și în domeniul promovării analizei criminalistice și a armonizării tehnicilor de anchetă din cadrul statelor membre.

În convenția cu Europol se stipulează că Unitatea Națională Europol-România va înființa și păstra un sistem computerizat pentru a permite introducerea, accesul și analizarea datelor. Convenția prevede un cadru strict pentru a garanta protejarea drepturilor persoanelor și a datelor, precum și controlul, supravegherea și siguranța acestora din urmă.

Conștiente de problemele urgente care rezultă din criminalitatea internațională organizată, în special terorismul, traficul cu ființe umane și contrabandă cu migranți, traficul ilicit de droguri și alte forme grave ale criminalității internaționale și având în vedere faptul că Europol a primit aprobarea Consiliului Uniunii Europene pentru inițierea negocierilor unui Acord de cooperare cu România, la data de 8 mai 2003, Consiliul Uniunii Europene a concluzionat că nu există obstacole în ceea ce privește includerea în acord a transmiterii de date personale între Europol și România. Urmare acestui fapt, la data de 25 noiembrie 2003 a fost semnat la București Acordul privind cooperarea dintre România și Oficiul European de Poliție, document care a fost ratificat prin Legea nr. 197 din 25 mai 2004.

Formele de criminalitate cuprinse în Acordul privind cooperarea dintre România și Oficiul European de Poliție sunt:

traficul ilegal de droguri, reprezentat de infracțiunile enumerate în art. 3(1) din Convenția Națiunilor Unite din 20 decembrie 1988 împotriva traficului ilicit de droguri și substanțe psihotrope și prevederile care amendează sau înlocuiesc acea convenție;

infracțiunile legate de substanțele radioactive și nucleare, reprezentate de infracțiunile enumerate în art. 7(1) din Convenția privind protecția fizică a materialelor nucleare, semnată la Viena și la New York la 3 martie 1980, care se referă la materialele nucleare și/sau radioactive definite în art. 197 din Tratatul Euratom și Directiva 80/836 Euratom din 15 iulie 1980;

contrabanda cu imigranți, reprezentată de activitățile întreprinse în mod deliberat pentru facilitarea, în scopul obținerii unor câștiguri financiare, a intrării, șederii sau angajării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, contrar legilor și condițiilor aplicabile pe teritoriul lor, și în România contrar legislației sale naționale;

traficul cu ființe umane, reprezentat de supunerea unei persoane, influenței ilegale și reale a altor persoane folosind violența sau amenințări ori prin abuz al autorități sau intrigii, în mod special privind exploatarea prostituției, formele de exploatare sexuală și exploatarea minorilor ori traficul cu copii abandonați. Aceste forme de exploatare includ, de asemenea, producerea, vânzarea sau distribuirea de material pornografic cu copii;

infracționalitatea cu vehicule cu motor, reprezentată de furtul sau însușirea ilegală a vehiculelor cu motor, camioanelor, semiremorcilor, încărcăturii camioanelor sau semiremorcilor, a autobuzelor, motocicletelor, caravanelor și vehiculelor agricole, vehiculelor industriale, a pieselor de schimb pentru astfel de vehicule și primirea și tăinuirea unor astfel de obiecte;

falsificare de bani și mijloace de plată, reprezentată de activitățile definite în art. 3 din Convenția de la Geneva din 20 aprilie 1929 privind stoparea falsificării de monedă, care se aplică atât banilor în numerar, cât și altor mijloace de plată;

activități ilegale de spălare a banilor, reprezentate de infracțiunile din art. 6(1)-(3) din Convenția Consiliului Europei privind spălarea, căutarea și confiscarea bunurilor rezultate în urma infracțiunilor, semnată la Strasbourg la 8 noiembrie 1990.

Cooperarea, așa cum este stabilită prin Acordul privind cooperarea dintre România și Oficiul European de Poliție, se referă, potrivit interesului de cooperare al părților contractante în situații speciale, la toate domeniile de criminalitate incluse în mandatul Europol la data intrării în vigoare a prezentului acord, precum și la infracțiunile conexe.

Biroul Național Interpol

Organizația Internațională de Poliție Criminală (O.I.P.C.) este o instituție interguvernamentală ce asigură asistența reciprocă între polițiile țărilor membre pentru prevenirea și reprimarea criminalității de drept comun; nu intervine în probleme cu caracter politic, militar, religios sau rasial; respectă suveranitatea și independența fiecărei țări; asigură schimbul de informații cu caracter polițienesc la nivel internațional; identifică infractori urmăriți internațional cu mandate; coordonează activitatea de supraveghere și prindere a infractorilor internaționali; informează unitățile specializate cu privire la furturi sau pierderi de documente străine de identitate, traficul internațional de droguri, fals de monedă, furturi auto și artă etc. pentru luarea măsurilor operative. La cerere, solicită informații necesare soluționării unor cauze penale.

Birourile Centrale Naționale Interpol constituie punctul de sprijin național al cooperării polițienești internaționale. Create în fiecare stat membru al O.I.P.C. INTERPOL, Birourile Centrale Naționale sunt formate din funcționari naționali care acționează întotdeauna în cadrul juridic oferit de legislația țării lor. Rolul acestora este de a surmonta obstacolele pe care le întâmpină cooperarea internațională datorită diferenței de structuri între polițiile naționale, barierelor lingvistice și diferențelor de sisteme juridice ale țărilor membre.

În general, rolul unui Birou Central Național constă în:

centralizarea informațiilor criminale și a documentației, în raport direct cu cooperarea polițienească internațională, obținute din țară și transmiterea lor celorlalte B.C.N.-uri și Secretariatului General;

declanșarea, pe teritoriul național, a operațiunilor și actelor de poliție solicitate de celelalte state membre prin intermediul Birourilor Centrale Naționale;

primirea cererilor de informații, de verificări etc. transmise de alte B.C.N și transmiterea răspunsurilor către B.C.N.-urile interesate.

Instrumentele de cooperare ale Interpolului

Pentru atingerea scopurilor prevăzute în statut, Interpolul are la dispoziție următoarele instrumente de cooperare:

a. Rețeaua de comunicații J-24/7 asigură schimbul de mesaje polițienești între Birourile Centrale Naționale și între acestea și Secretariatul General Interpol. Este o rețea ce are ca suport fizic internetul și, din această cauză, folosește cele mai noi tehnologii de securitate (Virtual Private Network, IPSec etc). Majoritatea B.C.N.-urilor dispun de servere de e-mail care se conectează la serverul central situat la Secretariatul General Interpol.

Introducerea acestor noi tehnologii, începând cu anul 2002, a făcut posibilă dezvoltarea unor instrumente noi și eficace, cum ar fi portalul INSYST, prin care, folosind un simplu browser de internet, toate Birourile Centrale Naționale pot accesa resurse de interes comun puse la dispoziție de Secretariatul General Interpol sau chiar de B.C.N.-uri.

Tot prin intermediul acestui portal, în 2004, au fost puse la dispoziție bazele de date EASF ale Interpolului referitoare la persoane urmărite, vehiculele urmărite, documente de călătorie / administrative furate/pierdute. Acest lucru permite, în premieră, prin intermediul echipamentelor Biroului Central Național respectiv, accesul la aceste baze de date a tuturor unităților naționale de poliție cu atribuțiuni în combaterea criminalității de orice fel.

b. Sistemele informatice referitoare la:

bazele de date EASF referitoare la persoane urmărite, vehiculele urmărite, documente de călătorie/administrative furate/pierdute ;

numele și alias-urile indivizilor implicați în infracțiuni în context internațional;

infracțiuni, clasate după gen, loc de comitere și mod de operare;

confiscările de droguri;

confiscările de monedă falsă;

furturile de opere de artă;

amprentele digitale ale infractorilor internaționali;

fotografiile infractorilor cu moduri de operare deosebite, recidiviști și ale persoanelor dispărute;

baza de date cu cărți de credit furate/pierdute;

statistici criminale.

Toate aceste resurse pot fi consultate de către Birourile Centrale Naționale.

c. Notițele internaționale: notițe referitoare la persoane, grupate la rândul lor în cinci categorii:

notițe prin care se solicită arestarea unei persoane în vederea extrădării (cu colț roșu și cu litera de control A). Aceste notițe conțin toate indicațiile privind identitatea persoanei urmărite, mandatul de arestare și infracțiunea care l-a motivat;

notițe pentru obținerea de informații asupra unei persoane (cu colț albastru și litera de control B). Acestea sunt utilizate pentru identificarea certă a unui infractor, obținerea de informații asupra trecutului său criminal sau a locului unde se află;

notițe preventive (cu colț verde și litera de control C) care semnalează tuturor polițiilor membre existența unui infractor profesionist ce operează la scară internațională;

notițe privind persoane dispărute (cu colț galben și litera de control F) în vederea găsirii unei persoane;

notițe privind cadavrele neidentificate (cu colț negru și litera de control D);

notițe cu colț portocaliu („security alert”), semnalând descoperirile de arme sau dispozitive explozive disimulate.

În afara acestor două categorii de notițe, Secretariatul General Interpol, pe baza informațiilor primite de la Birourile Centrale Naționale editează și difuzează circularele „modus operandi” care cuprind detalii despre modurile de operare mai deosebite utilizate de infractorii internaționali.

Înființarea și atribuțiile Biroului Național Interpol

La 10 ianuarie 1973, în cadrul Inspectoratului General al Poliției, a fost creat Biroul Național Interpol, unitate centrală a Poliției Române, a cărei atribuțiune principală constă în asigurarea schimbului de informații între autoritățile judiciare române și serviciile corespondente din celelalte 184 state membre ale Organizației, dispunând în acest scop de mijloacele tehnice necesare primirii și transmiterii, în timp scurt, a informațiilor referitoare la criminalitatea de drept comun.

După 1990, ca urmare profundelor schimbări de ordin politic, economic și social, survenite la nivel mondial, activitatea de cooperare a Poliției Române cu autoritățile similare din celelalte țări membre ale Interpolului și cu Secretariatul General al organizației a cunoscut o dezvoltare continuă, concretizată printr-un număr sporit de informații cu caracter polițienesc.

Activitatea de cooperare a Biroului Național Interpol se concretizează în următoarele problematici, care reprezintă de fapt atribuțiile sale:

asigură schimbul de informații cu caracter polițienesc referitoare la activitatea infractorilor de drept comun care acționează pe plan internațional (date de identitate, semnalmente, fotografii, amprente digitale, moduri de operare, mijloace de transport utilizate), precum și de alte date necesare identificării acestora și probării activității lor infracționale;

comunică unităților de poliție, altor unități ale Ministerului Internelor și Reformei Administrative sau altor instituții ale statului interesate, informațiile privind infractorii străini sau români, urmăriți pe plan internațional pentru comiterea unor fapte penale de drept comun, în vederea semnalării intrării lor în țară și dispunerii măsurilor solicitate de autoritățile judiciare care-i urmăresc;

asigură, în cooperare cu organele competente din Ministerul Public și din Ministerul Justiției, punerea în urmărire internațională, în vederea arestării și extrădării către țara noastră, a persoanelor care se sustrag unor mandate de arestare preventivă sau de executare a unor pedepse, emise pentru fapte deosebit de grave și despre care există informații că se află în străinătate;

asigură, în cooperare cu Birourile Centrale Naționale Interpol din țările respective, cu unitățile centrale de linie din Inspectoratul General al Poliției Române sau cu inspectoratele județene, realizarea activităților operative și logistice, pentru preluarea și escortarea, din străinătate, a persoanelor extrădate către România;

coordonează, în cooperare cu unitățile centrale de linie ale Inspectoratului General al Poliției Române și cu organele Parchetului, activitățile operative în vederea identificării și arestării infractorilor de drept comun, intrați în țara noastră, care fac obiectul unor mandate de arestare preventivă sau de executare a unor pedepse privative de libertate, difuzate de Secretariatul General Interpol sau de alte Birouri Centrale Naționale;

coordonează sau contribuie, după caz, la realizarea activităților operative de supraveghere a infractorilor cunoscuți pe plan internațional, pentru care nu se cere arestarea, pe perioada în care se află pe teritoriul României;

asigură informarea operativă și cu caracter de continuitate a unităților centrale și județene de poliție cu privire la persoanele, modurile de operare și mijloacele de transport folosite în traficul internațional ilicit de droguri, monedă falsă, vehicule furate, precum și în comiterea altor fapte infracționale grave, pentru luarea măsurilor legale de prevenire și reprimare a acestora;

asigură informarea unităților de poliție și de pașapoarte în legătură cu furturile sau pierderile de documente de identitate străine, în vederea prevenirii intrării frauduloase în țară a unor persoane;

solicită Secretariatului General Interpol și Birourilor Centrale Naționale din țările membre, la cererea unităților Ministerului Internelor și Reformei Administrative, organelor parchetului și justiției și a altor instituții implicate în înfăptuirea actului de justiție penală, informațiile necesare soluționării unor cauze aflate în lucru, cu incidențe internaționale;

prezintă, periodic sau la ordin, conducerii Ministerului Internelor și Reformei Administrative, informări privind evoluția și tendințele criminalității pe plan internațional, activitatea desfășurată în străinătate de cetățenii români care fac obiectul unor anchete penale în țările membre ale O.I.P.C. – Interpol, precum și propuneri pentru îmbunătățirea cooperării polițienești cu țările membre ale Organizației;

informează unitățile de poliție cu privire la modurile de operare ale infractorilor internaționali, mijloacele și metodele eficiente și cu caracter de noutate, folosite de alte poliții pentru prevenirea și combaterea fenomenului criminalității;

participă la reuniunile internaționale prevăzute în Programul de lucru anual al O.I.P.C. Interpol sau organizate de către polițiile afiliate, ocazie cu care prezintă experiența Poliției Române în domeniul prevenirii și combaterii criminalității transnaționale;

exercită orice alte atribuțiuni, stabilite prin actele normative în vigoare, referitoare la cooperarea polițienească internațională în cadrul O.I.P.C.-Interpol.

Biroul „SIRENE” (Suplimentary Information Requested at National Entries)

Biroul SIRENE este parte integrantă a Sistemului Informatic Schengen național, reprezentând unicul punct de contact între România și birourile SIRENE străine, cât și între instituțiile române și SIRENE din străinătate.

Necesitatea înființării Biroului SIRENE rezidă în caracterul obligatoriu de a precede schimburile de informații între toate Statele Membre din spațiul Schengen pentru a putea respecta principiile de funcționare ale Schengen.

Schimbul de informații va avea un caracter operativ și rapid, adică va aduce un adevărat suport pentru utilizatorul final. Vor fi de asemenea beneficiarii unei informații imediate, accesibile pentru toate instituțiile care trebuie să aplice legea, prin intermediul unui singur punct de acces.

Obiective SIRENE

Obiectivul activităților SIRENE este reprezentat de modalitatea de definire a parametrilor pentru crearea și funcționarea unui Birou SIRENE național, capabil să efectueze un schimb de informații eficient, după modelul celor deja funcționale în Statele Membre, dar adaptat contextului național.

Biroul SIRENE va fi creat în cadrul unui serviciu care exercită deja responsabilități și competențe în domeniul cooperării internaționale la care România participă deja în prezent.

A fost stabilit faptul că acestor exigențe răspunde Punctul Național Focal, mai ales datorită faptului că pentru o mai bună coordonare a acțiunilor de poliție la nivel european, pentru a profita de sinergiile induse în conformitate cu catalogul Schengen al bunelor practici, experții europeni recomandă o apropiere între entitatea SIRENE, BCN-INTERPOL și UNE-EUROPOL, în sensul creării unei platforme eficiente de cooperare, așa cum se întâlnește în majoritatea țărilor membre.

Conform prevederilor Manualului SIRENE, fiecare stat membru are libertatea de a-și alege propriul mod de funcționare, cazurile în care consideră că implicarea sa este oportună, procedurile de urmat și principiile generale de organizare a Biroului SIRENE, dar cu respectarea condiției ca regulile stabilite să fie omogene și comune tuturor părților contractante.

Biroul SIRENE va avea o funcționare cu caracter permanent. Un dispecerat va asigura continuitatea fluxului de informații la standarde echivalente birourilor naționale corespondente. Astfel, Biroul SIRENE va cuprinde două ture în timpul zilei și o permanență de noapte.

Funcționarii vor trebui să posede o experiență profesională de cel puțin trei ani de serviciu la locul de muncă de origine. Aceștia vor trebui în egală măsură să posede cunoștințe suficiente de limba engleză și o altă limbă a Uniunii Europene.

Funcționarii vor avea la dispoziție o documentație exhaustivă, fie pe suport de hârtie, fie prin acces informatizat la bazele de date naționale sau internaționale. Aceasta va cuprinde ansamblul textelor legislative și de reglementare cu privire la activitatea și funcționarea SIRENE (Cod Penal și Cod de Procedură Penală, toate textele cu privire la sejurul străinilor, detenția armelor, înmatricularea vehiculelor, vapoare și aeronave, autorizările de ieșire din teritoriul național și teritorial Schengen pentru minori, livrarea documentelor de identitate sau de călătorie etc.).

Va cuprinde de asemenea ansamblul textelor europene cu privire la acest domeniu (Convenția de Aplicație a Acordului de la Schengen, Manualul SIRENE, Catalogul Schengen al bunelor practici etc.).

În cadrul structurii Punctului Național Focal va funcționa viitorul Serviciu SIRENE (Informații Suplimentare Necesare la Intrările Naționale), având ca scop gestionarea conexiunilor cu statele membre Schengen, conform proiectului de înfrățire instituțională PHARE RO 02/IB/JH-03 „Asistență tehnică și juridică pentru implementarea acquis-ului Schengen în România”, prin furnizarea de date care fac parte din Sistemul Informatic Schengen (art. 95-100), potrivit Convenției de Aplicare a Acordului Schengen (CAAS).

Au fost identificate principalele misiuni ale Serviciului SIRENE național, astfel precum urmează:

misiuni de primire și transmisii de informații;

misiuni de cooperare polițienească operațională și de asistență între entitățile Schengen;

misiuni de control, în special respectarea prevederilor Convenției de Aplicare a Acordului de la Schengen;

misiuni de administrare a structurii operaționale și a mijloacelor materiale;

misiuni de reprezentare la nivelul grupurilor de lucru Schengen.

CAPITOLUL IX

PROIECT DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ: MODELUL ANALIZEI DE RISC PENTRU CONTROLUL FRONTIEREI

9.1. Promovarea la nivel european a unui model de Gestionare Integrată a Frontierelor

Teoria sociologică referitoare la analiza de situație poate fi utilizată și în studiile de securitate. Cunoscutul său citat, dacă un individ definește o situație ca fiind reală, aceasta devine reală prin consecințele sale, are o largă aplicabilitate în analizele de pericol, amenințare, risc și/sau vulnerabilitate, întrucât definirea conceptelor enumerate implică și o latură subiectivă. Acțiunile umane capătă înțeles pentru noi doar dacă suntem conștienți de faptul că toate sensurile sunt construite prin definiții rezultate din experiența perceptivă a individului uman. În consecință, oamenii răspund nu doar la aspectele obiective ale unei situații, ci și la cele subiective.

Uniunea Europeană fără România este incompletă, spunea Jonathan Scheele, șeful delegației Uniunii Europene în România în cea mai solicitantă perioadă, cea a aderării României, între 2001 și 2006. Aceste cuvinte își regăsesc înțelesul în toate demersurile naționale ce au urmat perioadei post-aderare, când România încă încearcă să adere la spațiul Schengen. Luând în considerare anumite elemente de bază ale logicii, putem afirma fără a greșii că spațiul Schengen fără România nu este complet securizat.

Modelul global de gestionare a frontierelor europene este un instrument important pentru protejarea securității interne a statelor și, în special, pentru prevenirea și depistarea imigrației ilegale și a infracțiunilor conexe, precum și a altor infracțiuni transfrontaliere.

Capacitatea de reacție la frontiere (aeriene, maritime și terestre) măsoară timpul de reacție la tentativele de activități ilegale la frontieră, precum și viteza și modul de reacție în situații neobișnuite. Gestionarea frontierelor ar trebui să aibă o asemenea capacitate de reacție încât alocarea resurselor să se poată adapta în mod corespunzător, după caz. De asemenea trebuie elaborate planuri pentru a face față unei imigrații inopinate la scară largă. Întregul personal de conducere de pe teren, precum și persoanele care evaluează gestionarea frontierelor ar trebui să poată evalua nivelul de conștientizare a situației și capacitatea de reacție .

În viziune modernă, Poliția de Frontieră își îndeplinește misiunile într-un sistem integrat. Sistemele integrate sau sistemele de sisteme ori familiile de sisteme sunt determinate de complexitatea și amploarea factorilor de mediu, așa cum este, de pildă, infracționalitatea transfrontalieră organizată. Sistemele integrate au evoluat parcurgând etapele specifice sistemelor independente și sistemelor interoperabile.

9.1.1. Gestionarea strategică în vederea realizării obiectivelor propuse

Gestionarea strategică reprezintă gestionarea organizației prin obiective strategice fundamentale (pe termen scurt) și prin transformare (pe termen lung). Cu ajutorul informațiilor operaționale, informațiile operaționale culese de pe teren și informațiile strategice sunt conectate într-un context operațional valid (input și output în ambele direcții). Analiștii trebui să fie de pe deplin informați în legătură cu paradigmele, interesele, amenințările și riscurile fundamentale.

Analiza de risc și gestionarea frontierelor trebuie să fie susținute de informații sistematice. Cu ajutorul sistemelor de gestionare a frontierelor, ar trebui să se poată culege și analizeze informații și, în final, să se utilizeze rezultatele pe teren. Modelul de analiză globală a riscului pentru controlul la frontiere reunește domeniul informațiilor, al analizei de risc și al gestionării frontierelor la toate nivelurile. Informațiile strategice presupun organizarea tuturor informațiile și extragerea unei imagini a situației din punct de vedere strategic: fenomenele de interes și factorii subiacenți. Pe baza acestora se produc statistici, tendințe și descriptori calitativi. Analiza strategică a riscului analizează informațiile strategice de bază. Aceasta indică schimbările potențiale și propune politici.

9.1.2. Gestionarea operațională a activităților frontaliere comune

Gestionarea operațională înseamnă gestionarea resurselor și a cerințelor în contextul unor sarcini, unor cadre bugetare, unor active și unei jurisdicții stabilite. Această funcție se aplică unităților operaționale a căror sferă de responsabilitate este definită, de exemplu unei jurisdicții regionale. Analiza de risc operațional furnizează indicatori și profiluri de risc pentru nivelul tactic.

Cu ajutorul informațiilor tactice, lucrătorii operaționali de pe teren sunt conectați în activitatea lor cotidiană la sistemul de informații. Aceasta înseamnă un fluxul de date bidirecțional. Practic, aceasta înseamnă evaluarea persoanelor, vehiculelor, navelor sau zborurilor care trebuie verificate. Această evaluare este efectuată în contextul situației tactice reale. Astfel, aceste metode pot fi denumite analiză de risc tactic.

Pentru a depista criminalitatea transfrontalieră, trebuie pus un accent deosebit pe procedura de verificare a persoanelor și a obiectelor suspecte. Personalul ar trebui informat în legătură cu indicatorii de risc, cu profilurile de risc și cu modus operandi tipic în cazul criminalității transfrontaliere. De asemenea, personalul trebuie informat în legătură cu țintele speciale identificate în materie de supraveghere și controale.

Uniformitatea și înțelegerea comună a gestionării frontierelor sporesc transparența și încrederea reciprocă între statele membre. Prin urmare, participarea activă la dezvoltarea gestionării frontierelor în cadrul grupurilor de lucru permanente ale Consiliului, al grupurilor de lucru temporare ale Comisiei și al inițiativelor Frontex oferă o valoare adăugată pentru gestionarea frontierelor statelor membre.

9.2. Necesitatea securizării frontierelor în noua geopolitică de integrare europeană

Toate aceste elemente caracteristice pentru orice frontieră din cadrul Uniunii Europene trebuie privite din perspectiva realizării unui deziderat major – crearea în cadrul Uniunii a unui spațiu de libertate, securitate și justiție înăuntrul căruia să se poată realiza o construcție economică modernă și viabilă. La rândul ei construcția economică vizează crearea unei piețe comune pentru toate statele membre.

Practic, prin noua geopolitică de integrare europeană rolul frontierei s-a (…) schimbat; din barieră, ea devine puțin câte puțin un loc de întâlnire între realități diferite care descoperă posibilitatea complementarității dincolo de concepțiile rigide de suveranitate națională. Din acest moment ar fi de dorit, având în vedere noua situație care se conturează, ca puterile centrale să ia hotărârea de a lăsa regiunilor de frontieră o autonomie și mai ales să le permită să negocieze cu regiunile limitrofe ale celorlalte state în câteva domenii care le sunt specifice. Respectând normele legale ale fiecărei națiuni, există multe posibilități de a introduce corective pentru a atenua, sau chiar a elimina, efectul de frontieră.

9.2.1. Contextul național și european general de securizare a frontierelor

Lumea este un mediu nesigur, puternic conflictual, în care războiul este mai degrabă regula decât excepția. Rădăcinile teoretice ale unei asemenea viziuni pot fi regăsite în opera filosofică a lui Thomas Hobbes.

Conceptele de pericol, amenințare, risc și vulnerabilitate au fost definite de diverse teorii și abordări doctrinare implicite și explicite din domeniul securității, însă consensul nu pare a fi realizat. În studiul acestor termeni ne-am propus și clarificarea conceptuală a termenilor utilizați în analiza riscurilor și amenințărilor la adresa securității naționale, însă fără a ne limita la simpla trecere în revistă a definițiilor existente.

9.2.1.1. Identificarea și definirea principalilor termeni utilizați

În ceea ce privește riscul, în sens larg, se poate afirma că se concretizează în discrepanța dintre așteptarea pozitivă și evenimentul negativ, ce se poate produce, și prin probabilitatea sa de a se produce. Riscul este cauzat de nedeterminare, de imposibilitatea de a cunoaște cu certitudine evenimentele viitoare, reprezentând o stare potențială, care, în anumite condiții, poate deveni efectivă.

Sociologia definește riscul drept o expresie fie a nedeterminării structurale a realității, fie al incertitudinii, al insuficienței cunoștințelor noastre despre procesele reale. În același timp, psihologia socială accentuează latura subiectivă a riscului: fenomen psihologic complex rezultând din raportul dintre probabilitatea reușitei și cea a eșecului unei acțiuni îndreptate spre atingerea unui anumit obiectiv cu semnificație individuală sau socială.

Amenințarea, în schimb, are indicatori mult mai concreți, reprezentând o declarare a unei intenții de a pedepsi sau a răni o persoană, în special în cazul în care aceasta nu dorește un semn sau o avertizare asupra unui posibil necaz, pericol etc. Amenințările, conform anumitor autori, pot fi definite și în raport cu riscurile, reprezentând factori de risc ce evoluează către concret, către existența reală, iar într-un anumit context sau mediu favorabil capătă și direcție și intenție.

Pericolul ar putea fi definit drept caracteristică a unei acțiuni sau inacțiuni de a aduce prejudicii valorilor unei societăți, persoanelor sau bunurilor acestora. In cazul pericolului, sursa, adresa, scopul, obiectivele și efectele sunt probabile.

Din punct de vedere militar, analiza amenințării poate avea în vedere procesul continuu de compilare și examinare a tuturor informațiilor disponibile referitoare la, de exemplu, potențiale activități teroriste. O astfel de analiză va evidenția atât factorii existenței grupărilor teroriste, capacitățile, intențiile, istoria și țintele acestora, cât și mediul de securitate în care operează forțele proprii. Cu cât amenințarea este mai specifică, cu atât țintele și sursele sale sunt mai clare.

Principalele riscuri și amenințări, de natură politică, economică, socială și militară, capabile să pună în pericol siguranța cetățeanului și securitatea națională a României, valorile și interesele sale ca stat membru al comunității europene și euroatlantice sunt: terorismul internațional structurat în rețele transfrontaliere; proliferarea armelor de distrugere în masă; conflictele regionale; criminalitatea transnațională organizată; guvernarea ineficientă.

Managementul riscului, în general, presupune trei faze distincte: identificarea riscului, analiza riscului și abordarea riscului/reacția la risc. Ca accepțiune generală, riscul reprezintă probabilitatea ca o amenințare să producă consecințe prin exploatarea unei vulnerabilități.

Analiza de risc presupune estimarea riscurilor identificate în etapa anterioară și clasificarea lor în mai mult sau mai puțin grave, cu impact relevant sau fără acțiune directă, mai ușor sau mai greu de evitat. Analiza riscurilor se face raportat la amenințările și vulnerabilitățile existente. Rezultatul analizei de risc este suportul activ pentru managementul la toate nivelele în sensul determinării unei decizii fezabile. Tipologia analizei riscurilor este multiplă, acordată scopului pentru care servește: analiza de risc cantitativă, calitativă, comparativă, descriptivă, preliminară sau predictivă.

În studiile socio-economice, originea conceptului de analiză de risc se regăsește cu referire directă la evaluarea riscurilor ce pot afecta mediul socio-economic. Prin extrapolare, analiza riscurilor în domeniul ordinii publice și securității naționale are ca obiectiv identificarea factorilor ce pot aduce atingere securității naționale, sub diferite forme; una dintre aceste forme este securitatea frontierelor și aspectele sociale ce pot fi afectate de fenomenul migrației ilegale.

Modelul Comun al conceptului de analiză de risc (CIRAM) vorbește despre trei nivele ale analizei de risc:

Nivelul tactic care poate fi definit ca un nivel de bază ce se referă la controlul efectiv al fluxurilor de trafic in situații in derulare.

În domeniul frontalier, analiza riscurilor în general și analiza riscurilor la frontierele externe ale Uniunii Europene și ale spațiului Schengen în particular urmărește liniile directoare create de Agenția Frontex. Modelul Comun al conceptului de analiză de risc (CIRAM) are la bază cela mai eficiente practici identificate în statele membre ale Uniunii Europene, dar nu exclusiv.

Nivelul operațional consideră elementele specifice a operațiunilor ilegale de orice fel. Aceasta include informații, ipoteze, sau măsuri de întărire cu privire la rețele de infracționalitate specifică, indivizi sau grupuri implicate în activități în afara legii.

Nivelul strategic care semnifică nivelul la care deciziile relevante trebuie luate în plan național, binațional sau pentru întregul Uniunii Europene. Informațiile de nivel strategic ating ținte pe termen lung stabilite de agențiile de aplicare a legii și căi de acces pretabile de schimbare a politicilor, programelor și chiar a legislației.

De obicei, pentru motive practice și pentru a facilita comunicarea, conceptul „tactic” este inclus în „operațional”. În aceste cazuri, lumea este împarțită în două: „strategic” și „operațional”. „Operațional” înseamna astfel toate sarcinile șefilor din teren, inclusiv planificarea, dar și măsurile din teren, precum urmărirea transporturilor suspecte.

9.2.1.2. Principalele riscuri și amenințări la adresa securității naționale

Sursele de instabilitate, pericole și amenințări sunt direct proporționale cu evoluția societății, cu efectele pozitive, dar și cu numeroasele efecte contradictorii, nocive și perverse ale acesteia. Cu cât evoluția este mai spectaculoasă, cu atât faliile dintre eșalonul întâi tehnologic și informațional și celelalte eșaloane ale lumii se măresc și se adâncesc, generând și regenerând fenomenul terorist. Interesant este că terorismul nu este un produs al unei civilizații sau alteia, așa cum se dă uneori de înțeles, ci al degradării condiției umane, al răului care se dezvoltă din ce în ce mai mult în interiorul lumii.

România nu este generatoare de instabilitate, dar se află în vecinătatea unor astfel de zone – Transnistria, Balcani, Caucaz, Orientul Apropiat – și ar putea, în anumite condiții defavorabile, să suporte efectul acestora. Teritoriul românesc ar putea fi vizat, inițial, ca adăpost pentru unele grupări teroriste sau ca un nod de rețea, ulterior, ca bază de plecare pentru unele posibile atacuri împotriva unor țări din zonă aflate pe falia islamică: Turcia, Bulgaria, Bosnia și Herțegovina.

Dintre acțiunile ce constituie amenințări la adresa siguranței naționale a României amintim următoarele: planurile și acțiunile care vizează suprimarea sau știrbirea suveranității, unității, independenței sau indivizibilității statului român; acțiunile care au ca scop, direct sau indirect, provocarea de război contra țării sau de război civil, înlesnirea ocupației militare străine, aservirea față de o putere străină ori ajutarea unei puteri sau organizații străine de a săvârși oricare din aceste fapte; trădarea prin ajutarea inamicului; acțiunile armate sau orice alte acțiuni violente care urmăresc slăbirea puterii de stat; spionajul, transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora, procurarea ori deținerea ilegală de documente sau date secrete de stat, în vederea transmiterii lor unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora sau în orice alt scop neautorizat de lege, precum și divulgarea secretelor de stat sau neglijența în păstrarea acestora.

Poziția geostrategică a României face din zona Mării Negre o parte indispensabilă a securității și prosperității euroatlantice. Multe dintre amenințările transnaționale cu care se confruntă Europa provin din această regiune. O parte prea mare din bazinul Mării Negre este dominată de stagnare economică, frontiere nesigure și nesecurizate, activități ale crimei organizate și conflicte etnice înghețate.

Cunoașterea avansează în ritmuri amenințătoare, cunoștințele se difuzează rapid și pe spații extinse, evenimentele se înmulțesc amețitor și derutant, ritmul istoriei s-a accelerat considerabil. Societățile tradiționale pre-industriale, economiile naționale și regionale, mentalitățile și comportamentele sociale se remodelează civilizațiile se întrepătrund și se confruntă, totul pare a se îndrepta inevitabil spre apariția statului global. La început de mileniu III este foarte clar că o nouă lume se naște, chiar dacă, într-un fel cel puțin trei lumi continuă să existe.

9.3. Analiza de Risc Operațională

‚,Analiza de risc” standard se bazează pe factorii geografici și demografici și conduce către o descriere a sectoarelor de frontieră de „risc înalt”, „risc normal” și „risc jos”. Aceasta analiza este folosită pentru a motiva diferite nivele de cerințe în supraveghere. O alta procedură standard este să culegem date statistice despre trecerile ilegale detectate și să alcătuim o imagine. Aceasta imagine în mod normal sprijină rezultatele analizei bazate pe factorii geografici și demografici.

9.3.1 Punctele de trecere a frontierei

În cele ce urmează ne vom concentra asupra punctelor de trecere a frontierei. Aici, Codul Frontierelor Schengen solicită un control 100% al persoanelor care trec frontieră. Acolo unde aceasta cerință este întâlnită, înseamnă că orice persoană se va întâlni cu un polițist de frontieră. Astfel, toate persoanele vor trebui să posede documente de călătorie personale pentru intrare ori ieșire legală. Persoanele care nu posedă documente de trecere valabile vor fi întoarse.

Dar atunci când apar că urmare a altor tipuri de activități ilegale, aceștia nu pot fi descoperiți în timpul măsurilor de control de frontieră. să luam un exemplu de trecere ilegală cu persoane aflate în interiorul camioanelor. Este bine cunoscut că acest tip de activitate are loc de câteva ori pe zi de-a lungul frontierei UE. Adesea, aceasta este cea mai săracă victima a rețelelor de trafic de persoane, cel ce este ascuns în camion, persoana care, altfel, nu va face vre-o schimbare în trecerea frontierei. să controlezi conținutul unui container de camion presupune o sarcina care cere aproape o mulțime de timp. Dispozitivele cu raze X, probele de CO2, detectoare ale bătăilor de inima, etc sunt capabile să facă detectarea posibilă fără a muta marfa din camion.

9.3.1.1 Operațiuni periodice.

Să presupunem că pe durata unei săptămâni, este organizată o operațiune întrunită, unde ideea acțiunii este să detectăm activitățile de călăuzire de persoane în interiorul camioanelor prin sporirea controalelor pe durata unei zile. Camioanele sunt selectate aleatoriu, deoarece ideea este de a culege informații statistice valabile. Într-un PTF (punctul de trecere a frontierei) mai mic, traficul este de 200 camioane zilnic. Deoarece descărcarea este o munca grea, personalul este capabil să caute în 10 camioane, ceea ce înseamnă 5% din totalul traficului din fiecare zi.

În figura următoare situația arată: 200 camioane din care 10 (5%) sunt controlate.

Schema 9.1. Camioane selectate aleatoriu pentru control

Polițistul de frontieră citind aceasta, trebuie sa-si revadă istoria să profesionala și să spună ce concluzii pot fi obținute după o astfel de operație!

Experiența autorului este astfel: Comandantul responsabil va spune ceva de genul „ Rezultatul este zero. Testul indica că nu sunt probleme, ceea ce nu ne surprinde. Aici, în P.T.F. (punctul de trecere a frontierei), nu sunt probleme de călăuzire în camioane.

Mai este o posibilitate, și ea apare la sfârșitul unei astfel de operații. În acest caz, una din căutări, dovedește un rezultat pozitiv, respectiv persoane ilegale sunt descoperite în unul din camioane.

Schema 9.2. Camioane selectate aleatoriu pentru control cu un rezultat pozitiv

Și iarăși, care va fi concluzia probabila a managerului operațiunii? Polemic, dar de asemenea pe baza experienței, autorul o sugerează pe următoarea: „În mod normal noi nu întâmpinam aproape nici o problema în privința călăuzirii oamenilor în interiorul camioanelor. Totuși, am organizat o acțiune. Imediat l-am arestat un șofer, care din nefericire a decis să încerce acest tip de activitate infracționala.”

Comandanții (șefii) lucrează într-o cultura, unde faptele sunt mai apreciate că speculațiile. Dealtfel, ei se ocupa cu publicitatea și media. În aceasta lume cu siguranța nu este loc pentru „speculații nefondate”. În acest moment, noi nu de ocupam de problema agendei managerilor autorităților locale și de media locala. Concepția, care acum este de baza, este controlul frontierelor Europene în comun, ce are serioase implicații pentru condițiile de viata și securitatea interna în SM UE. Așa că să nu fim caustici ci critici acum! Figura descrie cum poate arata situația intr-un scenariu foarte important:

Schema 9.3. Camioane selectate aleatoriu pentru control cu un scenariu real

Știința statistica spune următoarele fapte absolut adevărate: dacă controlam 5% din camioane și alegem țintele căutării aleatoriu dintr-o mulțime de 200 camioane, iar doar 5% din camioane transporta migranți ilegali ( camioanele roșii), vom putea găsi de cele mai multe ori 0 lovituri. Probabilitatea că rezultatul să fie „zero” este de 57% .

Zero că rezultat nu dovedește insa și absenta unei probleme serioase. 5% contaminări este un exemplu extrem. în realitate, nivelul de contaminare mai mic decât cel normal luat în considerație, este alarmant.

Ar trebui să fim chiar mai prevăzători în cazul unei capturi. Probabilitatea de a lovi o data este aproape de 50% în acest scenariu îngrozitor cu 5% contaminări. Împreuna, probabilitatea de lovire „zero” sau „unu”, este mai mare de 90%. Alte descoperiri din aceasta acțiune sunt de cele mai multe ori imposibile, chiar dacă amenințarea este foarte înalta.

Dacă facem aceeași extrapolare că în cazul frontierei verzi, atunci acest rezultat „unu” ne sugerează următoarele: controlam 5% și descoperim un caz. Așa că rămân 95%, care înseamnă 19 alte cazuri de contaminare. Prima estimare a totalului de infracțiuni este de 20 de cazuri.

Dacă aici ne-am jucat dea Dumnezeu și am creat un nivel de contaminare de 5% , ceea ce înseamnă 10 camioane contaminate, știm că numărul ,,real” de călăuziri a fost doar 10, nu 20 cum apar în extrapolare.

Întrebare academica: Avem doua răspunsuri sugerate, cel convențional „ nici o problema” și cel asumat „Potențial 20 de cazuri de trafic cu migranți”?

Matematic ambele pierd 10 cazuri. Primul sugerează „nici un fel de masuri viitoare” și al doilea poate fi văzut că un „ îndemn pentru serioasa îmbunătățire a măsurilor de aplicare a legii”. „Știind” că numărul real de camioane implicate a fost 10, ce răspuns este mai important și mai realist estimat în acest caz?

9.3.1.2 Control constant aleatoriu

Subcapitolul anterior analizează acțiunile periodice unde căutările se ocupa de un număr mic de camioane. În termeni statistici acesta este un eșantion simplu, luat de la o mulțime mica. și așa cum am văzut, aici este un risc mare de a nu avea lovituri, chiar și pentru o rata a infracționalității relativ înalta. Descoperirile zero sunt legate de o mulțime mica. În mulțimile mari nu vom întâlni o asemenea dificultate. Cât de apropiate de realitate sunt descoperirile noastre, vor depinde totdeauna de mărimea mulțimii și de numărul de subiecți controlați. Ar fi interesant de definit câteva reguli de baza pentru aplicare practica, dar acestea trebuiesc făcute în alt cadru.

Aici, putem vedea un alt final al acestui subiect: o mulțime nelimitată. când numărul de camioane sub control este foarte mare, descoperirile noastre vor deveni de o maniera predictibilă. dacă traficul este contaminat la 5% din nivel (respectiv 5% din camioane transporta migranți), 5% din căutările selectate aleatoriu vor avea un rezultat pozitiv.

Schema 9.4. Camioane selectate aleatoriu pentru control cu un rezultat pozitiv și predictibil

Deasemenea în acest caz, este important să vedem toate cifrele statistice: prin controlul a 5% din camioane vom găsi doar 5% activități de contrabanda. Rezultatul anual al P.T.F. (punctul de trecere a frontierei) ar trebui apoi multiplicat cu 20 pentru a atinge o estimare valabila a numărului total de activități ilegale. Aceasta ,,extrapolare” este aceeași cu cea aplicata în primul exemplu despre supravegherea frontierei verzi.

Exemplu: numărul anual de lovituri la PTF este de 10 activități de treceri ilegale de persoane în interiorul camioanelor. din totalul camioanelor, 10% sunt controlate fizic ( acesta trebuie să fie un PTF dotat cu stație de raze X). numărul estimat de activități de trecere este de 100 cazuri. 90 de astfel de incidente ce au avut loc au rămas nedetectate. dacă au fost în medie 5 persoane în fiecare transport, avem 90×5=450 persoane care au trecut prin PTF. Profitul ilegal pentru infractori a fost așadar remarcabil.

9.3.1.3 Căutarea țintelor

Așa cum arata exemplele de mai sus, controlul aleatoriu nu este foarte eficient și cuprinzător. Chiar și încărcătura mare în munca conduce către rezultate slabe, și mare majoritate a activităților ilegale rămân nedetectate.

Profilarea a fost descrisa mai devreme că o funcție, unde informațiile bazate pe informații de valoare sunt folosite pentru a selecta țintele pentru control. Aceasta ar trebui să conducă la o mai mare acuratețe și astfel la mai bun raport cost-eficienta și un mai bun efect preventiv.

Să punem de acord profilarea la exemplul nostru despre ,,Operația Întrunită” unde camioanele sunt căutate în timpul exercițiului.

Lucratorii din informații au făcut profile de risc pentru a fi urmărite în acest exercițiu. când se refera la camioane, indicatorii pot fi după cum urmează: tara de origine, deținător, ruta, tipul mărfii, etc.

Din nou resursele tehnice și de personal disponibile în PTF permit efectuarea a 10 controale pe timpul operațiunii. Următoarele figuri arata, cum se prezintă aceste controale când se bazează pe profilare. Camioanele care corespund profilului de risc sunt marcate cu culoare galbena și număra mai mult de 20.

Schema 9.5. Camioane controlate pe profilul de risc

Desigur, nici o informație de valoare nu este perfecta, profilul de risc marchează bine dar el nu acoperă toate infracțiunile. De aceasta data, 70% din activitățile de treceri ilegale au loc în camioanele care corespund profilului de risc, și restul se întind în fluxul traficului remanent.

Așa ca, 7 din camioanele care transporta persoane ilegal aparțin profilului de risc. din aceste 20 de camioane galbene noi controlam amănunțit 10.

Schema 9.6. Camioane controlate pe profilul de risc și control amănunțit

Numărul estimat de lovituri este în medie de 3,5, însemnând de aceasta data, că foarte probabil vom lovi 3 sau mai multe camioane. Foarte diferit de exemplul anterior, unde trebuia să lovim doar 0 sau 1 camion? și iarăși, este important să vedem în spatele statisticilor. De aceasta data, nu va mai trebui să multiplicam descoperirile în felul în care am făcut-o în exercițiile anteriore. Mulțimea este acum cea a camioanelor care corespund profilului de risc (20 camioane). Am căutat 50% din ele și am descoperit 3 încărcaturi ilegale. Concluzia: din 20 de camioane care corespund profilului de risc, este o medie de 2×3=6 cazuri în total.

Cineva poate acum să spună, ce am făcut nu este suficient să contorizeze activitatea infracțională: chiar și dacă am oprit 3 camioane, 7 au trecut-infracțiunea este profitabila. Aceasta concluzie este valabila dacă vorbim despre organizarea doar a unei operațiuni și dacă lăsam lucrurile la fel după asta. Dar dacă menținem acest nivel de control (50% căutări în grupul corespunzând profilului de risc), nivelul arestărilor este foarte mare și va reduce foarte curând curba trecerilor ilegale prin PTF. De ce?

Mai întâi, rezultatul unei arestări este foarte păgubos pentru persoana implicata: trebuie să contorizăm pierderile unei venit infracțional, pierderile din timpul unui proces judiciar, pierderile de salariu de pe durata sentinței și potențiale pierderi privind confiscarea camionului și întârzierile ale altor părți din marfa. În acest caz, aceste pierderi număra mai mult decât orice potențiala plata primita pentru transportul ilegal de persoane. să faci acest pierderi cu o probabilitate de 30%, face că trecerea ilegala a oamenilor prin PTF să fie o afacere proasta.

Alt aspect, este că menținerea unui risc constant de a fi căutat, va face că activitățile ilegale sistematice ale acelorași indivizi să devină imposibile: riscul de a fi arestat se cumulează de-a lungul timpului. Următoarele grafice arata cum acumularea evoluează de-a lungul unui an. Acest camion transporta persoane ilegal odată pe luna. La PTF, el întâmpină de fiecare dată un risc de arestare de 30%.

Grafic 9.1. Riscul constant de a fi căutat al infractorilor

Probabilitatea de a fi arestat este de aproape 50% în februarie și în iunie este aproape sigur că acest camion va fi arestat. Chiar și un risc scăzut de arestare va bloca acești facilitatori să-și desfășoare activitatea continuu. În acest exemplu nivelul de a fi controlat la frontieră este de 30%. Mult mai mic decât este de obicei efectiv. Aceasta merita o mai mare dezvoltare, dar nu aici. să spunem doar că în medie un nivel de risc de 5% este aproape bun împotriva vectorilor și organizațiilor ce activează continuu.

Să mai privim odată pe precizările anterioare unde am folosit profilarea. Aceasta este făcuta să schițeze poate cea mai importanta și simpla concluzie a acestei întregi piese.

Schema 9.7. Profilul de risc al țintelor cercetate

Așa cum am văzut, acest aranjament face imposibil să treci prin PTF folosind camioane care corespund unui profil de risc. și dacă nu știi ce sunt profilele de risc, aici înseamnă să fie un risc de arestare general de 30%, care formează un efect preventiv foarte înalt.

Să privim oricum, mai îndeaproape figura. Sunt 3 camioane în „zona neagra”. De moment ce doar camioanele profilate vor fi cercetate, celelalte camioane nu vor vreodată cercetate. Este foarte valoroasa informația să știm, ce camioane sunt în pericol de a fi cercetate și care nu. Acesta deschide calea de a corupe un PTF sau chiar elemente mai largi din serviciile de securitate a frontierei. dacă ar fi garantat, că un camion cert (persoana, nava, mașina, avion, orice) nu va fi controlat, acesta va deveni un vector care nu va fi în fata riscului de arestare. Utilizând acest tip de vectori, sistemul de securitate al frontierei poate fi penetrat iarăși și iarăși. Nimeni nu poate semnala ceva, de moment ce polițiștii de frontiera sunt la curent cu echipamentele tehnice moderne și cu sistemul de analiza de risc. Transporturile ilegale vor trece nesemnalate. Cum să aranjam aceasta?

Oricine este de acord cu ofițerul de la comanda PTF, că aceste tipuri de transport nu vor fi controlate, este capabil să creeze scăpări prin sistem. Acesta este un subiect foarte important în termeni de risc de corupție. dacă oriunde, se afla o lista predeterminata de transporturi ce pot fi controlate și controlul altor transporturi este interzis, avem un motiv de alerta. Este posibil că o cale pentru activități ilegale să fi fost creata. Aceasta poate fi descoperita de cele mai serioase forme ale crimei organizate, terorism sau alte activități ostile. și apoi, trebuie să fie serioasa deoarece autorități de securitate de încredere sunt implicate.

Cum să remediem aceasta? Răspunsul este simplu și masurile ușoare: distribuția puterilor de decizie critice. Trebuie să fie întotdeauna câteva persoane care sunt capabile să tragă (dispună) căutările pe orice vector ce traversează frontieră. în acesta caz, nici un aranjament ilegal nu va fi vreodată absolut sigur. Acest subiect este foarte important și merita un slogan bun. „Libertatea de acțiune” poate fi acest termen. Aceasta înseamnă că la fiecare nivel organizațional, managerii pot trage (dispune)controalele unde considera necesar, dar în special controlorii de la nivelul terenului pot să acționeze după propria lor decizie. Trebuie să menținem efectul aleatoriu al principiului că informația de valoare-conduce profilarea.

Schema 9.8. Controlul țintit și informația de valoare care conduce profilarea

9.4. Analiza de Risc Strategică

9.4.1. Prevederea viitorului – tendințe și scenarii

Când organizațiile planifica viitorul, se vor baza în mod normal pe statistici. în statistici, mărimea cifrelor este principala informație, dar la fel de importante sunt și tendințele. Tendința este rata medie definita a dezvoltării bazata pe perioade de timp. în mod normal când dorim să facem o prevedere a viitorului, extrapolam tendința pentru a vedea cum se prezintă viitorul. În figura de mai jos, curba neagra arata activitățile nelegale detectate anual, în perioade de timp. Cifrele statistice pornesc din 1996 și continua anual până în 2006. Acum, dacă dorim să prevedem viitorul, cea mai acceptabila cale este să continuam pe tendința – ne așteptam că dezvoltarea experienței să continue. Cu alte cuvinte extrapolam tendința 1996-2006 în viitor. În acest caz aceasta sugerează o creștere anuala a numărului. Aceasta deja se poate numi analiza; încă este foarte simplu un studiu. în cazul normal, statisticile bune și tendințele sunt perla pe care se presupune că ar produce-o analistul de informații de nivel strategic.

Grafic 9.2. Prevederea viitorului cu informații strategice și tendințe

Este buna, dar nu se vor realiza toate. O viziune mai larga și uneori mai clara poate fi dezvoltata prin exercitarea câtorva critici asupra a ceea ce pare a fi evident.

Grafic 9.3. Prevederea viitorului cu informații strategice și tendințe des schimbătoare

Așa cum știm, tendințele se întorc uneori și un analist adevărat este cel care îsi face organizația să fie pregătita pentru aceasta. Figura din stânga arata principiile obișnuite pe care orice tendința ar putea să le ia. Dacă tendința se schimba, este important să recunoaștem aceasta cat mai devreme posibil.

O alta întrebare este cum ni se atrage atenția către problema corecta. Figura din dreapta arata că putem fi pasionați de un fenomen dominant important, a cărui tendința joaca un rol cheie în politica noastră. Totuși, orice nou factor prezent și viitor dominant crescător poate concura cu rolul ghidant al factorilor anteriori. Un exemplu relevant pentru orice agenție de poliție de frontieră, poate fi tulburătoarea experiența din ultimii 20 de ani; păzitorii integrității teritoriale ai națiunilor, s-au dezvoltat gradual, în servicii naționale moderne, responsabile pentru controlul deplasărilor în și din UE. Principalele amenințări de acum 20 de ani erau diferite; acum sunt migrația ilegala și fenomenul infracțional legat de aceasta. Un alt exemplu: crizele militare sau catastrofele de mediu în unul din statele vecine: ce ar putea însemna acestea în termeni de management al frontierei? Acesta este un exercițiu bun de gândire. să presupunem că exista o uzina nucleara care funcționează prost în vecinătate și amenința potențial o mare populație (orașul Calafat) din statul vecin. În caz de catastrofa, o mare parte a populației trebuie să fie evacuata prin trecerea frontierei în tara noastră. Într-o zi obișnuita migrația din statul vecin este invizibila. Totuși, exista un potențial pentru o asemenea dezvoltare. Este folositor să apreciem care va fi scala și timpul cadru în care scenariul se poate produce.

Probabilitatea unei asemenea dezvoltări trebuie să fie estimata. După acest exercițiu avem o estimare despre cat de mulți oameni vor sosi, cat de repede după apariția primelor semne ale catastrofei și cât de posibil este că toate acestea să se întâmple. Putem dezvolta deasemenea un scenariu mai probabil, scenariul celui mai rău caz și un scenariu al celui mai bun caz și evaluarea posibilității fiecăruia dintre ele. Chiar și după acest stagiu, este folositor să apreciem impactul fiecărui scenariu asupra societății noastre. Pe baza acestor parametri este foarte ușor să propunem planuri politice. Politicile pot să ceara uneori pregătiri pentru câteva din scenariile recunoscute iar pentru altele nu; acesta se poate întâmpla dacă scenariul este foarte improbabil, dacă impactul negativ este limitat sau dacă costurile pregătirilor este foarte ridicat.

Pentru a completa evaluările strategice despre potențiale amenințări, mai trebuie să fie făcuta o munca. Un analist bun trebuie să arate, cum poate fi prevăzuta în avans apariția fiecărui scenariu. Aceasta poate fi făcuta prin concentrarea atenției către factorii de inițiere – dezvoltările posibile să facă elementele scenariului nostru să înceapă să se dezvolte. Astfel de factori de inițiere pot fi totodată denumiți indicatori de risc de nivel strategic. Acești indicatori trebuiesc să fie semnalați că întrebări permanente de informații pentru ofițerii de legătura în tot cuprinsul sferei de interes.

SCENARII:

Cel mai rău caz, cel mai probabil, cea mai ușoara versiune

Probabilitatea că fiecare scenariu să devină adevărat

Impactul fiecărui scenariu(securitate, economie, politici)

politici propozabile

Indicatori de risc strategici care să arate posibila actualizare a problemei

9.4.2 Evaluarea sursei

O alta întrebare academică necesară a fi abordată de analiza de risc strategica este evaluarea sursei, respectiv încrederea și valabilitatea informațiilor furnizate. Încrederea înseamnă în termeni generali cât de bine a fost făcuta măsurarea pentru a fi cat mai aproape de realitate. Valabilitatea spune când informațiile de valoare se ocupa în realitate cu lucrurile care sunt cu adevărat importante considerând un subiect relevant.

Evaluarea sursei trebuie să fie făcuta de acele persoane sau organizații responsabile de furnizarea informațiilor de nivel strategic. în termeni de migrație ilegala și UE, avem un exemplu important disponibil ce se ocupa de valabilitatea informațiilor strategice. Exemplul arata că o înțelegere realista a situației cere că uneori informațiile oficiale să fie evaluate.

În UE, informațiile strategice despre migrația ilegala sunt culese prin grupul de lucru CIREFI al Consiliului, care culege mai multe feluri de statistici despre migrația ilegala de la SM. Astfel, imaginea situației la nivel strategic în UE se bazează pe statisticile CIREFI. Este corect? Grupul de lucru are propriile însemnări de o înalta calitate academica, care punctează că orice schimbări în statistici pot fi datorate schimbărilor în numărul actual de iregularitati, dar la fel de bine ele pot rezulta din creșterea sau scăderea activităților de către autoritățile de control. Oricine privește aceste documente poate detecta de exemplu că situația din zona Mării Negre a fost raportata în variate feluri intre 2000 și astăzi. În 2000 nu erau cifre care să sprijine analiza așa cum este ea acum – respectiv o problema serioasa privind migrația ilegala în zona marii. Acum înțelegem mai bine dificultățile de la frontierele maritime a Mării Negre. De exemplu, refuzul direct al intrării este rareori posibil. Acesta este motivul pentru care chiar și numărul mare de intrări ilegale nu au condus la un număr mare de refuzuri ale intrării. Evident, numărul de nepermiteri a intrării nu poate fi folosit că un indicator al potențialului migrației ilegale la frontierele maritime. în sectorul frontierei maritime, nepermiterea intrării este câteodată un indicator invalid, insa la frontieră aeriana sau terestra acesta este folositor. Mai sus am avut un exemplu clar al lipsei de valabilitate a unor informații – concluziile care se bazează pe numărul de nepermiteri ale intrării nu sunt valabile, dacă intenția este de a compara nivelul de risc de la un sector al frontierei maritime și a unuia de la frontieră terestra.

Ei bine, totdeauna punem întrebări demne de încredere. Așa cum se arata în paragraful despre „ analiza de risc operaționala”, același număr de persoane arestate implicate în orice forma tipica de activitate ilegala poate uneori reflecta 10% din totalul real de infracțiuni existent și câteodată chiar mai puțin. Foarte rar, rata arestărilor ajunge la 100%. Aceasta este de la sine înțeles: nici o persoana raționala nu comite astfel de infracțiuni care sunt întotdeauna depistate de forțele de aplicare a legii și pedepsite. în realitate, oriunde exista câteva tipuri de ilegalitati, rata arestărilor în perioada precedenta a fost la un astfel de nivel care a făcut activitatea fezabila. când vorbim de controlul de frontieră trebuie totdeauna să avem în minte că intrările ilegale și succesul controlului frontierei sunt de multe ori de natura întâmplătoare – marea majoritate a persoanelor și vehiculelor sunt în regula și activitățile ilegale sunt în mod normal o minoritate ascunsa prin fluxul de trafic. Pe de alta parte și controalele sunt întâmplătoare– nu este posibil să cauți amănunțit toate vehiculele sau navele, și nu este posibil să închizi ermetic zone mari din teren.

Totuși, mulți șefi din teren au o percepție greșita despre etanșietatea sistemului lor de control. De exemplu, când întrebi despre rata detecțiilor și interceptărilor versus treceri ilegale peste linia de frontieră la uscat, unii răspund: „ noi detectam și arestam pe oricine încearcă să traverseze frontieră ilegal”. și că o paralela, în unele state europene, comandanții din teren ai politiei de frontieră pot fi concediați, oricând o persoana a fost găsita pe teritoriul tarii și au intrat prin sectorul sau de responsabilitate. O astfel de ideologie poate fi logica cant te aperi și în „Cortina de Fier”, unde drepturile omului pentru violatorii frontierei sunt neglijate de dragul prevenirii. Dar pentru Managementul Integrat al Frontierei Europene, astfel de motive dau numai o platforma vaga. Sub paradigma curenta, politiile de frontieră vor fi special instruite profesional și sunt pe deplin responsabile pentru respectarea drepturilor omului când descoperă efectiv și arestează astfel de treceri ale frontierei nelegale. Pentru a aborda problemele reale și breșele se cere optimizarea activa a puținelor resurse. Aceasta este posibila doar când este recunoscuta natura întâmplătoare atât a activităților nelegale cat și a controlului frontierei. în plus, ori de cate ori nu este acceptata prezenta infracționalității ascunse, nu se vor face estimări realiste ale răspândirii infracțiunilor.

9.4.3. Analiza de risc strategică: analiza riscurilor și amenințărilor

Un nivel bun de înțelegere la nivel strategic este atins când informațiile strategice sunt procesate mai departe prin testarea lor cu câteva întrebări critice. Așa cum am stabilit mai sus, întrebările relevante sunt legate de schimbarea potențiala a dezvoltării actuale, de probabilitatea și impactul diferitelor scenarii. Deasemenea, este necesar să exercitam evaluarea sursei: cat de adevărate și de încredere sunt informațiile disponibile?

În primul stagiu al dezvoltării conceptului, Europol a fost invitat să participe cu experți. Ei au adus în Europol conceptul de analiza a informațiilor. Aceste analize au un punct de plecare puțin diferit, datorita mandatului și sarcinilor Europol. Dealtfel este util să unim conceptele cat mai mult posibil. Conceptul Europol este foarte mult legat de informațiile infracționale, dar dintr-o perspectiva mai larga este că și aceasta folosit aici. în acest model, pilonul „informații” a fost definit că sistemul de culegere al informațiilor relevante pentru controlul frontierei, fiind tactic, operațional și strategic. în lumea (albastra) a politiei, informațiile infracționale sunt poate chiar predominant legate de investigațiile infracționale. în acest context, informațiile infracționale sunt privite că un instrument de culegere a astfel de informații operaționale care să conducă la deschiderea dosarelor de investigații infracționale împotriva persoanelor sau grupurilor infracționale. Desigur, este și un spațiu pentru culegerea și analiza informațiilor strategice, și în acest sens, modelul politiei este mult mai asemănător cu cel sugerat pentru politia de frontieră.

De moment ce culegerea și analiza este una din sarcinile fundamentale ale Europol, conceptul sau nu separa funcțiile de informații și analiza de risc cum o facem noi în acest model al politiei de frontieră. Dealtfel, modelul (public) al Europol împarte funcția de informații în doua sfere: ,,analiza amenințărilor” și „analiza riscurilor”. Aici, „amenințarea” înseamnă orice informație sau activitate infracționala, de exemplu moduri de operare, statistici, perpetuatori, cauze socio-economice etc. „Riscul” înseamnă „vulnerabilitățile” din partea „noastră”, care au o înclinație speciala spre a fi lovite de activitățile infracționale, acoperind întreaga societate, respectiv cetățeni, administrație, inima politiei etc.

Diviziunea descrisa mai sus a Europol, se aseamănă foarte mult cu nevoile analizei de risc ale serviciilor politiei de frontieră. Analiza amenințărilor făcută de Europol este foarte mult din ceea ce a fost descris sub titlul care acoperă informațiile strategice, operaționale și tactice: toate acestea se ocupă în principal de activitățile nelegale și informațiile care le relatează. Analiza de risc are că ținte persoane individualizate, subiecți sau mijloace de transport care trec frontiera (tactic) sau fluxuri de trafic, terenul, timpul din an și tăria sau slabiciunile sistemului de control al frontierei (operațional). Cu alte cuvinte, analizele de risc tactică și operaționala se preocupa în principal de propriul sistem, analogic cu diviziunea din Europol.

Concluzionând, pot spune că analiza de risc strategică a Poliției de Frontieră = analiză critică și orientată pe viitor a riscurilor și amenințărilor.

La nivel strategic, analiza de risc a Politiei de Frontieră se presupune că va combina toate informațiile cu privire la infracțiuni, mediu, tăria și slabiciunile controlului frontierei. în terminologia Europol, aceasta înseamnă combinarea informațiilor în „riscuri și amenințări”, incluzând evaluarea sursei și o vedere orientata spre viitor.

Pentru a face modelele Politiei de Frontieră și Europol compatibile este util să cădem de acord pe definirea similara a riscurilor și amenințărilor. De aceea, funcția de informații a Politiei de Frontieră trebuie să fie văzuta că „analiza amenințărilor” efectuata de nivelele organizaționale, iar funcția de analiza de risc a Politiei de Frontieră este analogă cu definiția Europol, din nou la toate nivelele organizaționale. Dealtfel, analiza de risc a Politiei de Frontieră întotdeauna înglobează produsele analizei amenințărilor. Iată de ce scopul acestui model poate fi pus foarte rapid în următoarele: Analiza de risc = analiza amenințărilor și riscurilor. În special aceste doua elemente sunt interconectate la nivelul strategic, unde riscurile și amenințările trebuiesc analizate într-o maniera care să evalueze sursele și să fie orientate spre viitor.

Aceasta este desigur foarte academic dar merita. Contactele intre forțele de aplicare a legii Europene trebuie să fie în mod normal cat mai ușoare posibil. Câteodată definiții diferite cauzează argumentații inutile.

Pe baza considerentelor de mai sus, nivelul strategic al modelului poate fi definit așa cum se arata în figura următoare; funcția de informații abordează amenințările (respectiv infracțiunile), funcția de analiza de risc analizează la fel și riscurile și amenințările, și pe baza acestor analize, managementul de nivel strategic are obținut materialul pentru munca sa. Pe termen lung poate fi figurat orice în organizație (resurse, funcții, legislație) și pe termen scurt, managementul strategic trebuie să puncteze efectul așteptat asupra infracțiunilor ( de exemplu; în acest an serviciul de paza a frontierei va tăia tendința crescătoare a activității de traficare a persoanelor în pescuitul de coasta).

9.5. Modelul Comun al Analizei de Risc – aplicația Națională și UE

Grafic 9.4. Modelul Comun al Analizei de Risc

Controlul frontierei este o funcție definita în Codul Frontierelor Schengen. Funcțiile de baza ale controlului frontierei sunt controlul de frontieră și supravegherea frontierei. La nivel național în orice țară, trebuie să fie necesara și optima folosirea resurselor în controlul frontierelor. Mai întâi, resursele disponibile sunt puține, iar apoi este un interes constant să nu fie împiedicate deplasările legale. Aceasta combinație cere că controlul frontierelor să fie condus de informații. Polițiștii de frontieră trebuie să fie instruiți intr-un fel care să le permită să lase majoritatea traficului să treacă peste frontieră rapid după un control de rutina. Analiza de risc va fi aplicata pentru a concentra efortul operativ către acele mișcări de trecere a frontierei ce au o mai mare probabilitate în a fi legate de activități nelegale. Acesta funcție este legata de mișcările în timp real din munca de fiecare zi și se numește ,,analiza de risc tactica” sau „ profilare”. Poliția de frontieră poate executa efectiv profilarea, doar dacă cunoștințele sale despre activitățile nelegale previzibile și potențiale sunt actualizate regulat. De asemenea, este important că polițiștii de frontieră să acționeze pentru culegerea de informații. Polițistul de frontieră îsi efectuează tura făcându-si atribuțiile în controlul frontierei și în supraveghere. El trebuie să fie sprijinit de personal de informații organizat la nivel local (tot timpul, sau parțial) care culege date relevante de la surse locale și de la nivel central, combina aceste informații într-un formular ce poate fi folosit la nivel local și îl distribuie către polițiștii de frontieră. De asemenea, personalul local de informații trebuie să colecteze descoperirile relevante pe care le fac polițiștii de frontieră în timpul turei, să le analizeze, categorisească și disemineze părțile relevante ale acestor informații.

Oriunde este un interes al treceri frontierei nelegale în orice tara, acesta amenințare va afecta toate sectoarele de frontieră ale tarii. Este un efort irosit să fii foarte bun intr-un punct, dacă controalele pot fi varientate în alt punct de trecere, ori pe frontierele terestre sau maritime. Acesta este motivul pentru care sistemul de control al frontierei trebuie să analizeze în mod constant amenințările prezente la frontieră și deasemenea sa-si dea bine seama despre efectele reale ale masurilor de control al frontierei. Oriunde masurile de control a frontierei nu acoperă pe de-a întregul toate mișcările sau toate părțile frontierei tot timpul, se afla un spatii pentru ,, infracționalitatea ascunsa”. Acesta înseamnă, că o fracțiune a intrărilor nelegale, sau a ieșirilor nu va fi detectata de sistemul de control. în realitate, nici un sistem nu este 100% de netrecut, și normal, un nivel mult mai scăzut de control este suficient să împiedice violările. O intrare printr-un punct de trecere a frontierei fără documente de călătorie trebuie să fie prevenita la un nivel de 100%, dar călătoria cu documente falsificate sau traficarea persoanelor ascunse în vehicule nu poate fi descoperita de fiecare data. De aceea, o rata constant convingătoare a arestărilor, chiar și scăzuta, îi va neutraliza efectiv pe acei ce vor să continue activitățile ilegale regulat. O înțelegere corecta a nivelului convingător al activităților ilegale cere că manageri să înțeleagă la ce nivel lucrează sistemul de control. că metoda, aceste considerații se numesc ,, analiza de risc operaționala”. Analiza de risc operaționala trebuie să fie sprijinita cu o funcție de informații de nivel operațional (sau analiza amenințărilor) care furnizează informațiile curente despre activitățile ilegale în desfășurare sau potențiale din aria de responsabilitate. Pe baza analizei de risc operaționale și analizei amenințărilor, comanda operaționala poate direcționa resursele disponibile într-o modalitate ce se bazează pe informații bune.

La nivel strategic, interesul este egal în cunoașterea rețelelor infracționale și în modul în care se manifesta pe plan local infracțiunile de trecere a frontierei. Acolo, atenția este îndreptata către înțelegerea fenomenului. Informațiile strategice furnizează statistici, amenințări și alte informații generale cu privire la amenințări. Apoi, funcția de analiza strategica combina cunoștințele despre riscuri și amenințări și pune întrebări critice cu privire la prevederea celui mai probabil viitor și la calea potențiala de schimbare. Pe baza acestor informații, managementul strategic îsi poate lua propriile decizii cu privire la schimbările pe termen lung în paradigma (model) și obiectivele pe termen scurt ale întregii organizații (= efectul intentionat asupra infracționalității).

La toate nivelele cadrul este divizat în trei funcții;

informații (toate informațiile-munca orientata; colectare, analiza și diseminare).

analiza de risc (utilizarea informațiilor că sprijin direct al activităților de control al frontierei)

controlul frontierei (activități cum sunt definite în Codul Frontierelor Schengen)

Ca tablou, întregul cadru este după cum urmează:

Grafic 9.5. Modelul Comun al analizei de risc pe baza Codului și Catalogului Schengen

Modelul Comun al Analizei de Risc a fost dezvoltat pentru a defini toate funcțiile necesare ce trebuiesc organizate intr-un serviciu național de paza a frontierei. De aceea, la nivelul UE, se aplica aceeași logica. Controlul frontierei cade în răspunderea serviciilor naționale, care trebuie să lucreze efectiv intr-un mod care să satisfacă interesele comune de securitate. Amenințările sunt comune pe tot cuprinsul UE, penetrarea nelegală a frontierei externe este o problema comuna, datorita necesitații liberei mișcări între Statele Membre (SM). De aceea este util să fie aplicate metode comune de analiză de risc în toate Statele Membre. Parțial, acestea trebuiesc aplicate intr-un mod similar de către Serviciile de Paza a Frontierei ale Statelor Membre.

Schema 9.9. Schema Analiza de risc și operațiunile întrunite ale Frontex

Prin definiție, agenția FRONTEX este actualmente organul responsabil pentru analiza de risc comuna a Europei pentru politiile de frontieră. Așa ca, FRONTEX, și Centrul de Analiza de Risc care a precedat agenția, au întocmit periodic analize care se bazează pe evaluarea ,,amenințărilor și riscurilor”. Citind aceste documente, autorul este de părere că aceste analize au furnizat valoare adăugata. Ele au sintetizat informațiile strategice disponibile despre amenințări într-o noua forma. Aceasta noua forma însemna că elementele de „risc” au făcut intr-un final posibil să fie furnizate la nivelul comunității astfel de documente care critica situația de la frontiere și masurile de control aplicate în orice Stat Membru. Aceasta îmbunătățește capacitatea comunității de a defini zonele importante, către care trebuiesc direcționate (adresate) operațiunile întrunite. Câteva critici pot arata că rapoartele descriu situația existenta, dar ele trebuiesc îmbunătățite în termeni de prevedere a viitorului. Aceasta poate fi adevărat, de moment ce datele existente deja sunt mult prea dureroase și sunt raportate lunar atât de grupul de lucru CIREFI al Consiliului și de Europol. În conformitate cu modelul analizei de risc, analiza de risc strategica nu trebuie să descrie numai situația așa cum este ci deasemenea să faciliteze înțelegerea potențialelor schimbări ale acesteia în viitor. Aceasta va fi una din direcțiile unde agenția FRONTEX trebuie sa-si dezvolte propriile analize de risc.

O aplicare similara a analizei de risc operaționale va permite o mai buna standardizare a controlului la frontieră și deasemenea va îmbunătăți și armoniza imaginea situației de la frontieră. Totodată, evaluatorii UE ar trebui de fiecare data să aplice masuri standard de evaluare operaționale. Ei trebuiesc instruiți să măsoare sau să evalueze situația operativa și capacitatea de reacție în sectoarele de politie de frontieră sau de garda de coasta. La fel, ei trebuiesc instruiți să evalueze care este nivelul de control la PTF-uri, în termeni de eșantionare și diversitate a fluxurilor controlate. De aceea metodele analizei de risc operaționale trebuiesc învățate pentru a fi aplicate în toate serviciile de frontieră ale Statelor Membre. FRONTEX ar trebui să fie furnizorul natural sau chiar organizatorul acestor instruiri.

Odată cu analiza de risc, sarcina fundamentala a FRONTEX este să organizeze și să îmbunătățească operațiile comune pe întregul teritoriu al Statelor Membre. Evident, în viitor FRONTEX va trebui să utilizeze metode comune ale analizei de risc tactic că o cale pentru organizarea operațiilor comune. De ce să nu contribuie agenția la profilare prin dezvoltarea profilelor de risc comune, indicatorilor de risc, modurilor de operare tipice și poate mai târziu, chiar a țintelor speciale de interes ce pot fi inserate într-o baza de date comuna relevanta (SIS II). Acestea sunt metodele așteptate de la organizațiile de Paza a Frontierei încă din 2002 prin recomandarea Catalogului Schengen.

9.6. Managementul Integrat al Frontierei ca și cadru pentru Analiza de Risc –Extensia Modelului

Grafic 9.6. Managementul Integrat al Frontierei ca și cadru pentru Analiza de Risc –Extensia Modelului

Termenul „Management Integrat al Frontierei” a fost folosit pe larg în ultimii ani. O definiția a acestuia a fost aprobata în cele din urma de Consiliul de miniștri în decembrie 2006. În conformitate cu această decizie cadru, Managementul Integrat al Frontierei cuprinde:

controlul frontierei (control și supraveghere) definit în Codul Frontierelor Schengen, cuprinzând analizele de risc relevante și informațiile despre infracțiuni;

investigarea infracțiunilor de frontieră în coordonare cu toate autoritățile de aplicare a legii competente;

modelul controlului accesului pe patru nivele (măsuri în țări terțe, cooperare cu statele vecine, controlul frontierei, masuri de control în interiorul zonei de libera deplasare) inclusiv returnarea;

cooperarea inter-agenții pentru managementul frontierei (poliția de frontieră, vama, politie și securitate naționala) și cooperarea internaționala;

coordonarea și coerenta activităților Statelor Membre (SM)

In legătura cu utilizarea analizei de risc comune la nivelul UE, agenția FRONTEX poate dezvolta următoarele elemente:

Îmbunătățirea analizei de risc in direcția anticipării schimbării. Aceasta poate sa includă indicatori de risc strategici care sa fie comunicați ca cerințe permanente de informații pentru reprezentanții UE, ofițerii de legătura si serviciile de frontiera ale SM.

Organizarea instruirii comune in analiza de risc operaționala in toate SM.

Utilizarea analizei de risc tactic ca un instrument pentru operațiunile comune (profile de risc comune etc.)

Pentru cercetarea științifică desfășurată în contextul acestei teze de doctorat, cel mai relevant punct este primul, conform căruia controlul frontierei trebuie să se desfășoare concomitent cu „analizele de risc relevante și informațiile despre infracțiuni”. Aceasta de fapt definește modelul descris în acest document: Informații-Analiza de Risc-Controlul Frontierei.

Al doilea punct merita notificat la fel. În cele mai multe SM (state membre), organizațiile de paza a frontierei fac investigații asupra infracțiunilor la trecerea frontierei că una din principalele lor îndatoriri. Cu unele ocazii, autorul a fost solicitat să desfășoare pregătiri cu privire la sistemele de analiza de risc pentru politiile de frontieră, dar pe timpul pregătirii seminarului a devenit evident că sunt percepții diferite asupra subiectului. Uneori, oamenii care spun „Analiza de Risc” au în minte lupta împotriva infracționalității cu mijloacele controlului frontierei, informațiilor și investigațiilor. Autorul este recunoscător acestor seminarii și acestor oameni, a căror efort comun au creat oportunități excelente de a învață. Să aruncam o privire asupra modului cum investigațiile sunt legate de Modelul Comun al Analizei de Risc pentru Politiile de Frontieră.

În figura următoare avem deja cele trei elemente familiare prezentate în ovale: Informații-Analiza de Risc și Controlul Frontierei. Forma ovala a fost aleasa pentru a reflecta faptul că în interiorul acestor funcții nivelul de abstractizare vertical face o diferența : „tactic-operațional-strategic”.

În partea din stânga a figurii, a fost adăugat un element nou: Investigarea Infracțiunilor. Forma ovala arata și aici la fel; investigarea infracțiunilor este o funcție, în care „munca reala” are loc la nivel local și se ocupa de fiecare data de un anumit caz. Investigațiile sunt direcționate către un nivel ceva mai strategic prin sublinierea celor mai importante direcții și prin schimburile de resurse și expertize.

Grafic 9.7. Relația : Investigațiile penale – Informații – Analiza de Risc și Controlul Frontierei

Investigațiile penale au rămas în competenta Statelor Membre (SM) și, în viitor, orice armonizare la nivelul UE va solicita o decizie unanima. Ca o consecința, legislația cu privire la investigațiile penale variază destul intre SM. De obicei, modelele naționale atribuie autorității de investigație să efectueze câteva stagii preliminare de investigație asupra unei infracțiuni suspecte. În acest stagiu preliminar, intenția este de a culege probe suficiente pentru deschiderea unui dosar de investigație oficial. În timpul investigațiilor (preliminare și oficiale), se folosesc metode informative. Astfel de metode pot cuprinde ascultarea, supravegherea tehnica, operații sub acoperire – toate mijloacele legale disponibile pentru serviciul de investigație. Pentru mulți ofițeri de politie și alți oameni din securitate, aceste masuri operaționale de culegere a informațiilor au că prim înțeles „informații despre infracțiuni”. Este evident că aceste metode sub numele de ,, informații despre infracțiuni”, împreuna cu elementele descrise mai devreme în model, reprezintă culegerea și analiza sistematica a tuturor informațiilor relatate (descoperiri făcute în timpul controlului, statistici, schimb de informații cu vecinii și informații din surse media).

Evident, elementul numit „Informații” trebuie să fie împărțit în două părți. Partea dreapta a pilonului sunt investigațiile despre controlul frontierei. Deoarece controlul frontierei este deja o zona acoperita de legislația comunitara, și informațiile care sprijină controlul frontierei sunt ceva ce poate fi instumentat și evaluat de mecanismul de evaluare al UE. Acesta este strict „Acquisul Pazei Frontierei” care se bazează pe Codul Comunitar (Codul Frontierelor Schengen) și funcționarea să este așteptata că o obligație naționala în toata comunitatea. Aceasta parte este arătată cu culoare verde în figura de mai jos.

Jumătatea din stânga a informațiilor despre infracțiuni este legata de legislația naționala și investigarea infracțiunilor. Așa că nu este o prea mare legătura legala cu legislația comunitara emergenta în acesta zona. Dealtfel, succesul în aceasta zona este deasemenea un interes comunitar, de moment ce vorbim despre infracțiuni ce traversează frontierele comune externe.

Grafic 9.8. Relația: Legislația comunitara – Investigațiile penale – Informații – Analiza de Risc și Controlul Frontierei

Aplicarea Modelului Comun al Analizei de Risc” și în alte câmpuri ale sistemului de securitate poate fi studiat. Se poate spune că logica trebuie aplicata în mod analog în câmpul controlului vamal – în ambele cazuri ceva se mișca peste frontieră, sunt unele activități ilegale implicate, și autoritățile de aplicare a legii se presupune că mențin un nivel rațional de control național și pe tot cuprinsul Europei.

Este evident, și autoritatea politiei în orice stat are întrebări similare: cum pot unitățile din câmpul tactic să fie alimentate cu informații relevante ce sunt necesare pentru a optimiza efectul muncii lor? Sunt alocate resursele necesare intr-un mod optim în toata țara? Care este raportul real infracțiuni înregistrate/infracțiuni ascunse? Avem breșe importante în sistemul de securitate? Care sunt tendințele relevante ce trebuiesc observate și care este schimbarea potențiala ce poate fi anticipata suficient de devreme în termeni de planificare strategica și legislație?

Evident, problematica este de cele mai multe ori la fel și în câmpul asigurării sănătăți. Aici, statele sau comunitățile mențin un sistem public de finanțare, a cărui ieșire trebuie să fie optimizata: cât mai multe vieți salvate din cat mai multe posibil este un astfel de tel strategic. Ieșirile depind de succesul unităților locale de asigurare a sănătății. Dacă dorim să avem un număr maxim de vieți salvate la nivel național, spitalele locale trebuie să fie sprijinite optim cu resurse la alegere și sarcini. Și aici experiența și alte informații trebuie să circule pe verticala și orizontală, și să fie utilizate în munca zilnica. Doctorii și asistentele trebuie să știe dezvoltarea actuala a bolilor (amenințări) și să recunoască problemele semnificative ale unui pacient (profilarea), pe baza informațiilor ce sunt disponibile în unitatea de sănătate. Directorii districtuali ai asigurării de sănătate trebuie să efectueze analize operaționale – sunt departamente sau spitale, unde pot fi îmbunătățite rezultatele semnificativ cu o mica creștere a informațiilor sau resurselor? Ministrul responsabil ar trebui să facă la fel privind la toate sistemele provinciale – și să facă deasemenea o analiza strategica a amenințărilor potențiale ( gripa aviara, altele?)

Reașezarea tuturor elementelor relatate despre frontieră, din model, face să apară un cadru mult mai general:

Grafic 9.9. Analiza de Risc și modelul 3×3

Pare probabil că modelul 3×3 poate fi interesant pentru multe zone de activitate umana, deoarece el încearcă să combine lucruri de genul informațiilor și a strategiilor pentru optimizare, bugete și munca zilnica. Undeva el se poate reduce la o forma de 2×3, 3×2, sau 2×2.

9.7. Unele aspecte privind abordarea optimizării acțiunilor de supraveghere și căutare a transfugilor de către polițiștii de frontieră

Pentru a delimita cadrul în care lucrăm, vom preciza de la început că sunt cunoscute: forțele și mijloacele la dispoziție – pe care le vom denumi generic unități de căutare, chiar dacă este vorba de o grupă de polițiști -, legea de repartiție a transfugilor în diferitele puncte ale frontierei respective a sectorului de căutare și numărul de mijloace necesare pentru a descoperi pe infractori.

Desigur că studiul poate fi efectuat în spațiul unidimensional, situație în care infractorul sau grupul de transfugi se deplasează de-a lungul unei axe, iar poziția acestora este determinată de o singură coordonată. În spațiul bi- sau tridimensional aspectele operativ-tactice capătă un aspect mai complicat.

Ne referim, pe scurt, la cazul cel mai simplu, când infractorii sunt dispuși pe un aliniament (ax), iar legea de descoperire a acestora (țintelor) este exponențială.

În problema creată, ca forțe avute la dispoziție (unitatea de supraveghere și control), luăm o unitate de polițiști care efectuează supravegherea și căutarea obiectivelor pe un drum dat. Întâlnirea cu ținta – considerând că legea de repartiție a erorii de distanță și direcție este o lege normală – va avea loc pe un aliniament – numit aliniament de întâlnire – cu densitatea de probabilitate dată de relația:

unde: x este distanța fața de axul de deplasare, iar este abaterea medie pătratică.

Volumul forțelor de supraveghere și control se exprimă ca un produs între numărul de polițiști dintr-un detașament și raza de acțiune a mijloacelor de observare optice sau radiotehnice, adică:

în care: D(c) este raza de acțiune a mijloacelor tehnice de observare din dotarea unităților de poliție, iar N este numărul polițiștilor care execută căutarea.

Ca urmare, în cazul căutării pe un drum dat, repartiția infractorilor pe aliniamentul de întâlnire este o funcție ce are ca variabilă (argument) distanța față de un punct oarecare O (de pildă, centrul formației), iar posibilitățile căutării – o funcție ce exprimă bătaia mijloacelor de observare. Rezolvarea ei constă în găsirea unei distanțe d între polițiști prin care se maximizează posibilitățile de descoperire ale infractorilor.

Ne propunem să abordăm inițial această problemă prin metode analitice în scopul de a determina relațiile existente între probabilitatea de descoperire (Pdesc), numărul forțelor căutării (), lățimea zonei de căutare (A), parametri exprimați în funcție de numărul unităților de căutare (N), de vitezele de înaintare (VC, VT), de distanța dintre polițiștii aflați în formație (d) etc. Apoi pe aceasta bază să stabilim o metodă grafică ușor de folosit în activitatea polițiștilor de frontieră în lipsa mijloacelor electronice de calcul.

Optimizarea acțiunilor de căutare a transfugilor și infractorilor de către poliția de frontieră în zona de responsabilitate, folosind abordarea analitică

Pe baza parametrilor ce definesc eficacitatea acțiunilor de căutare prezentate mai sus, ne propunem să aplicăm teoria căutării ca una din metodele cercetării operaționale în vederea optimizării activităților de căutare, în care scop vom alege un criteriu de eficacitate și un indice corespunzător, care să țină seama de modul de dispunere a forțelor pe aliniamentul de căutare:

axa OX cu originea O, aliniamentul sau fâșia de căutare;

punctul de coordonată x – obiectivele (obiectul căutării);

P(x) densitatea de probabilitate a găsirii unui transfug în punctul x;

(x) potențialul de descoperire pe aliniamentul respectiv.

În cazul în care potențialul de descoperire este minim sau zero ((x)=0), descoperirea în punctul x nu este posibilă, iar valorile (x)>0 depind de forțele afectate căutării. Punctele pe acest aliniament de pază sunt infinite, potențialul de descoperire în fiecare din aceste puncte va fi o mărime oarecare, care prin însumare pe întreg aliniamentul de căutare va da mărimea și, în acest caz, se poate afirma că pentru:

Dacă probabilitatea de descoperire notată q(x) se exprimă printr-o lege exponențială de forma:

și în afară de (x) mai depinde și de faptul dacă ținta se găsește în punctul respectiv, deci de P(x), înseamnă că descoperirea va fi posibilă doar când P(x)>0, caz în care probabilitatea elementară va fi P(x)dx.

Ca urmare, având de-a face cu o intersecție de evenimente, rezultă că probabilitatea de descoperire a țintei în intervalul (x, x+x), potrivit teoremei de înmulțire a probabilităților, este:

Având în vedere produsul din relația (9.4), se deduce că probabilitatea de descoperire a țintei pe aliniamentul de căutare se determină prin formula:

Mărimea dată de formula (9.5) reprezintă indicele de eficacitate a cărui valoare maximă corespunde dispunerii optime a observatorilor (polițiștilor de frontieră) în scopul determinării funcției (x) dată de relația (0.3), care să maximizeze indicele Q() (soluție propusă și de B.Koopman și care constă în a demonstra că o condiție necesară pentru maximizarea funcției Q() este ca produsul P(x)e-(x) să fie constant pentru (x)>0). Se presupune că pe axa Ox (aliniamentul de căutare) forțele de căutare (polițiștii) sunt dispuși corespunzător funcției (x) (figura 9.1 a) și că această repartiție este optimă, adică maximizează valoarea funcției (9.5).

Dacă schimbăm repartiția forțelor, dispunându-le în alt mod, eficiența căutării nu va mai fi optimă. Pentru demonstrație, se iau pe axa Ox două puncte M1 și M2 de abscise x1, respectiv x2. Se presupune că în punctul M2 potențialul de descoperire este pozitiv, adică:

(x2)>0

Din acest sector M2(x2-h, x2+h) se deplasează o parte din forțele de căutare în M1(x1-h, x1+h) (figura 9.1 a). Această schimbare poate fi exprimată prin funcția continua (x). Întrucât cantitatea de mijloace din M2 scade, prin deplasarea de forțe în M1, valorile funcție (x) vor fi cele menționate în graficul din figura 9.1.

Dacă notăm prin K valoarea extremă a funcției (x), atunci ținând seama că numărul mijloacelor de căutare este constant, se poate scrie:

în intervalul (x1-h,x1+h)

în intervalul (x2-h,x2+h)

Grafic 9.10 Valoarea indicelui de eficacitate

De menționat că, înainte de transferarea unei părți din mijloace, valoarea indicelui de eficacitate în punctul M1 este dată de relația (9.5), iar după efectuarea deplasării, va avea valoarea:

Întrucât (x) trebuie să maximizeze șansele căutării Q(), rezultă că este necesar să fie îndeplinită condiția:

În acest fel se determină intervalul A în care trebuie să se execute cercetarea precum și valoarea potențialului (x) corespunzătoare fiecărui punct de pe acest interval.

O primă generalizare a problemei constă în a considera că o componentă a descoperirii este luarea contactului. Atunci:

,

unde g(x) este probabilitatea contactului cu ținta dacă cercetarea are loc în apropierea punctului x și în acest caz, corespunzător relației (9.5) vom putea scrie relația:

Dacă repetăm suita de raționamente, considerând de această dată că (x2)>0, intervin cele două situații pentru (x1)>0 și (x2)>0 și deci putem scrie:

ceea ce înseamnă că această egalitate exprimă condiția pentru care funcția densității de probabilitate a potențialului de descoperire (x) maximizează valoarea criteriului de eficacitate Q(). De aici rezultă că P(x).e-(x) are aceeași valoare în toate punctele în care funcția (x) este pozitivă. Notăm această valoare cu , adică:

, pentru (x)>0

iar segmentul de pe axa Ox în care (x) > 0 cu A adică:

De aici se deduce că A poate fi definit ca o mulțime a punctelor pentru care P(x)> ceea ce poate fi exprimat astfel:

A={x:P(x)>}

sau:

A={x:ln P(x)>ln }

Cum A și sunt mărimi finite putem scrie:

Acum putem spune că formula (9.11) are următoarea semnificație: când repartiția forțelor de căutare este optimă, mărimea volumului lor duce la sporirea probabilității de descoperire proporțional cu densitatea de găsire a infractorilor în raionul respectiv. Aceasta rezultă din faptul că sporirea forțelor de căutare duce la mărirea funcției (x) în timp ce valoarea expresiei e-(x) scade. Ca urmare mărimea se micșorează proporțional cu densitatea P(x), care pentru condiții determinate rămâne constantă.

În acest fel am ajuns în punctul de plecare pentru soluționarea unei componente fundamentale a tezei de doctorat și anume repartiția optimă a forțelor de căutare (pașii) de căutare.

Deci, din analiza acestei relații (9.11) se pot formula următoarele concluzii:

– în cazul repartiției uniforme a infractorilor în raionul căutării P(x)=ct., atunci repartiția forțelor de căutare este optimă pe toată lățimea zonei de control A. Dacă forțele de care se dispune nu permit controlarea întregului raion, atunci intervalul d dintre observatori se stabilește după alte criterii;

– dacă repartiția infractorilor nu este uniformă este necesar să se determine funcția (x) pe intervalul A ceea ce conduce la soluții analitice de tipul integralelor duble de suprafață (interval).

Rezolvarea analitică va conduce la ecuația:

unde A={(x,y):P(x,y)>} este mulțimea punctelor pentru care P(x,y)>, iar P(x,y) este densitatea de probabilitate ca infractorul să se găsească în punctul (x,y).

Eficiența căutării este dată de:

Rezolvarea ecuației (9.14) și determinarea valorii PA cu ajutorul formulei (9.15) poate fi obținută – într-un timp acceptabil – cu ajutorul calculatoarelor electronice.

Optimizarea acțiunilor formațiunilor de polițiști de frontieră în căutarea, descoperirea și reținerea infractorilor folosind metoda grafică

Soluționarea în acest mod a problemei optimizării constă, în fond, a determina valoarea astfel încât acesta să satisfacă relațiile:

în condițiile când se cunoaște atât P(x) – densitatea de probabilitate a prezenței infractorului pe aliniamentul de căutare cât și cantitatea forțelor de căutare respectiv potențialul de căutare .

Pentru a determina această valoare este necesar să se îndeplinească următoarele condiții:

a) intervalul A trebuie să includă doar acele poziții de căutare pentru care are loc inegalitatea ln P(x)>ln ;

b) în fiecare punct al intervalului A funcția (x)>0 și totodată egală cu valoarea rezultată din formula:

c) volumul total de forțe de căutare trebuie să fie numeric egal cu valoarea ce se obține din formula de mai sus, adică:

Întrucât în toate cele trei condiții menționate este cuprins logaritmul natural lnP(x), rezolvarea problemei începe prin a trasa această curbă logaritmică pentru toate valorile lui x care satisfac inegalitatea 0<P(x)<. Apoi se trasează o dreaptă NN' paralelă cu axa 0x care se deplasează paralel cu axa 0x până când suprafața S0 delimitată de curba lnP(x) și această dreaptă (deci aflată deasupra ei), va fi numeric egală cu , potențialul de căutare avut la dispoziție, dat de formula (9.3), în unitățile de măsură adoptate.

Grafic 9.11 Exprimarea geometrică a soluției optime de repartiție

a forțelor de căutare pe intervalul A

În acest fel se poate demonstra că proiecția segmentului ad pe axa Ox reprezintă intervalul A, iar segmentul 0g determinat de NN pe axa ordonatelor este egal cu ln.

În lucrarea „Teoria poiska” se prezintă o justificare a celor afirmate mai sus astfel că fără a face demonstrații riguroase se concluzionează că suprafața S0 scade continuu și monoton de la + la 0 când crește de la 0 la + ceea ce înseamnă că S0 ia orice valoare pozitivă, în timp ce potențialul de căutare are doar o singură valoare și deci expresia acestuia este de forma:

și are o soluție unică ce semnifică faptul că indiferent de valoarea mijloacelor de căutare ea trebuie efectuată doar în limitele sectorului (intervalului) A; densitatea de probabilitate (x) este egală cu segmentul determinat de dreapta NN și curba y=ln x pe ordonata fiecărui punct x.

Ca urmare se ajunge la concluzia că un plan de căutare este optim atunci când probabilitatea de descoperire dată de formula (9.3) este maximă.

Să notăm:

Ținând seama de faptul că:

care exprimă condiția de maxim, atunci se poate scrie:

Semnificația geometrică a acestei valori rezultă din Graficul 9.12.

Grafic 9.12. Valoarea PA (suprafața hașurată) corespunde maximului căutat

unde valoarea PA (suprafața hașurată) corespunde maximului căutat. Dacă legea de repartiție este normală, atunci utilizând funcția dublată Laplace de forma:

,

unde , se ajunge la formula:

Din (2.40) se mai observă că în cazul P(x)=, PA=0, ceea ce presupune și e-(x)=1 sau (x)=0; pe de altă parte, (x)=, e-(x)=0, =0 și PA=1.

Dacă infractorul nu a fost descoperit, căutarea ulterioară se planifică ținând seama de noua repartiție a țintei plecând de la valoarea PA determinată anterior cu formula (2.40).

Probabilitatea de a nu descoperi nici un infractor este QA=1–PA și corespunde suprafeței delimitate de y=, axa xx și curba P(x) (figura 2.8); mărimea a(x) pentru orice punct x, până la limita superioară a acestui raion, este proporțională cu o nouă densitate de probabilitate P(x) definită de produsul:

Ținând seama că P(x) este o densitate de probabilitate și deci se poate scrie că:

de unde:

K reprezentând valoarea extremă a funcției (x).

Introducând această valoarea în (9.25), se obține relația ce permite să se calculeze curba P(x) ca în figura 9.4, curba P(x), dar și a înțelege semnificația curbelor de probabilitate P(x) și respectiv P’(x), unde:

Grafic 9.13. Extinderea intervalului (lățimii) de căutare A’ în cazul unui eșec pe intervalul A

Deci, după căutarea fără rezultat cu forțe este indicat să mai utilizăm forțe de căutare, repartiția cărora o vom face după densitatea de probabilitate P(x) dată de relația (9.27).

Cu această nouă lege de repartiție se construiește curba y=P(x) pe baza căreia calculul se reia în condițiile arătate anterior.

Cunoscând lărgimea fâșiei de căutare se trece la stabilirea intervalelor între forțele de căutare în care observatorul (polițistul de frontieră) de la flancul formației trebuie să se găsească față de limita fâșiei de căutare la distanța D(c). Dacă se notează acest interval cu d, rezultă că:

de unde se vede că în cazul căutării după un plan eficient (adică este îndeplinită condiția max PA), intervalul între observatori (polițiști de frontieră) va fi:

d < 2 D(c)

În cazul în care d=2 D(c), atunci din formula (9.2) rezultă că va fi numeric egal cu intervalul A; cum A este proiecția suprafețelor elementare (So) proprii fiecărui observator pe axa x’x, aceasta poate avea loc dacă și numai dacă (x)=const.=1

Într-adevăr din (9.2) se cunoaște că:

, pentru (x)=1

În cazul unei repartiții neuniforme intervalele se vor lua potrivit relației (9.5), ținându-se seama că un procent mai mare de mijloace de căutare să fie mai aproape de O (centrul formației de căutare).

Este clar că mijloacele de căutare nu se vor dispune simetric față de O, astfel:

– pentru 2 formațiuni de căutare: d2 = A-2D(c);

– pentru 3 formațiuni de căutare:

– pentru N formații de căutare:

Dacă numărul forțelor de căutare este N>3 se ține seama de valoarea potențialului de descoperire (x).

Adesea pentru rezolvarea grafică se consideră mai indicat să se construiască funcția y=lnP(x) raportată la semiaxa negativă y(-) și atunci din formula (9.17), adică (x) = ln P(x) – ln rezultă:

sau:

și construcția grafică va avea aspectul din Graficul 9.14.

Grafic 9.14. Repartiția neuniformă a observatorilor în raport cu centrul (x0) al frontierei

a) ca urmare, din = f(D(c), N) = 2D(c)N, rezultă că pentru a determina volumul forțelor de căutare se trasează pe o dreaptă paralelă cu xx până când suprafața sa delimitată de curba lnP(x) și această dreaptă este egală cu ; calculele în funcție de valorile D(c) și N se pot face din timp; proiecția suprafeței So delimitată de dreapta xx și curba y = ln P(x) ne dă pe axa xx lățimea fâșiei de cercetare (A);

b) se determină distanța dintre formațiunile de căutare (d) cu ajutorul formulei (9.31);

Probabilitatea descoperirii în acest interval de timp se calculează cu formula (9.24).

Problema se rezolvă identic și pentru cazul particular al căutării infractorilor opriți – blocați (VT=0) – mai multe grupuri – cu formațiuni de căutare care pot fi: polițiști de frontieră, cu autovehicule, elicoptere sau nave ale gărzii de coastă, în raport de zona căutării acestora, pe frontiera verde sau pe cea albastră.

Pătrunderea infractorilor în zona de observare (supraveghere) a formațiunilor de căutare

În această situație se ajunge la un caz particular mai simplu deoarece VT=0. Presupunem că o formațiune de căutare este dispusă în punctul 0, conform Graficului 9.15.

Grafic 9.15. Zona de descoperire a infractorilor

Formațiunea de căutare se deplasează cu viteza constantă VC și execută căutarea, descoperirea și reținerea tuturor infractorilor ce „intră” într-o zonă de rază R (bătaia mijloacelor de observare avute la dispoziție de unitățile de căutare). Situație este echivalentă din punct de vedere cinematic cu deplasarea infractorilor față de un obiect fix. Considerăm că infractorul (obiectivul) se mișcă pe o dreaptă situată la distanța x față de unitatea de căutare și intră în zona de descoperire sub un relevment qC (măsurat față de drumul observatorului).

În acest caz x este o variabilă aleatoare în domeniul –R xR, adică x=RsinqC.

Funcția de repartiție a variabilei x, F(x)=P(X<x), care dă indicații asupra prezenței țintei în zona de descoperire (a „contactului”) exprimată funcție de azimutul qC la infractor este:

Unghiul la direcția de deplasare a infractorilor poate varia între 0÷360 sau, măsurat față de drumul unității de căutare, de la 0 până la 180 dreapta și de la 0 până la 180 stânga.

Pentru:

adică apariția infractorilor la un unghi mai mare de 90 este exclusă; sensul fizic al acestei observații este evident, deoarece orice țintă pentru care x>R iese în afara zonei de descoperire.

Mai rezultă că:

sau într-un caz particular:

Densitatea de probabilitate este:

La același rezultat se ajunge scriind, potrivit definiției clasice a probabilității, că:

de unde:

și:

Reprezentarea grafică a funcției de repartiție este prezentată în Graficul 9.16.

Grafic 9.16. Repartiția densității de probabilitate a apariției „țintei” în sectorul de observare

Din această reprezentare grafică rezultă că mărirea sectorului de observare optim este 45 și că peste această valoare sporul de creștere a probabilității de descoperire este nesemnificativ. O reprezentare intuitivă a acestei situații se poate face printr-o diagramă polară 9.7 b care ne dă densitatea de probabilitate p(q).

Considerăm că cele prezentate în acest capitol constituie suportul teoretic al optimizării acțiunilor de căutare a infractorilor urmând ca în capitolul următor să prezint metodele și procedeele optime de întrebuințare a forțelor poliției de frontieră pentru căutarea și reținerea acestora. Aceste secvențe ale lucrării constituie osatura de bază pe care se grefează optimizarea acțiunilor formațiunilor poliției de frontieră în căutarea infractorilor.

Datorită dinamismului problemelor respective determinate de dezvoltarea continuă a procedeelor de acțiune, studiul fenomenului „căutării” a condus la apariția unui domeniu specializat destinat descoperirii legităților care guvernează acest proces – teoria căutării. Desigur, problemele căutării nu constituie o noutate pentru detașamentele sau grupurile de polițiști de frontieră. Ele au existat și mai înainte, soluționarea lor făcându-se la nivelul științei și tehnicii etapei respective.

După cum se știe, mijloacele de observare pe care le au polițiștii de frontieră au rază de acțiune limitată și de aceea pentru a îndeplini scopurile urmărite prin paza, supravegherea și controlul frontierei, trebuie asigurate organizatoric astfel de condiții, încât obiectul căutării (infractorii) să intre în zona de acțiune a mijloacelor avute la dispoziție pentru cercetarea frontierei verzi sau albastre.

Din aceste motive am considerat util a prezenta în teza de doctorat unele metode și criterii de apreciere a eficacității utilizării mijloacelor tehnice în cazul în care obiectul căutării se află în zona lor de acțiune. Ea folosește elemente probabilistice – după cum s-a observat din cele prezentate – și se bazează pe un bogat material faptic cu care polițiștii de frontieră sunt bine documentați. Pentru a ușura efectuarea masivului volum de calcule necesar pentru implementarea acestor algoritmi matematici, în ANEXA 9 este prezentată o metodă pentru optimizarea fâșiei de căutare, folosind calculatorul electronic, calculele fiind realizate în două variante: cu ajutorul unui program Visual Basic® și alta printr-un program MatLAB®.

În opinia noastră, repartiția optimă a forțelor de căutare precizează cadrul organizatoric în care, utilizând concluziile din teoria căutării, se poate obține eficiența maximă, în condițiile concrete ale situației de la frontieră.

Cu aceste elemente din această disciplină modernă, considerăm că am deschis un capitol nou, de preocupări, în rândul specialiștilor din I.G.P.F. pentru fundamentarea modalităților de acțiune la frontieră.

CAPITOLUL X

MANAGEMENTUL INTEGRAT DE PREGĂTIRE A PERSONALULUI I.G.P.F. ÎN PROCESUL DE INTEGRARE A ROMÂNIEI LA SPAȚIUL SCHENGEN

Argumentație

Integrarea europeană a reprezentat în decursul ultimilor ani preocuparea primordială a tuturor ministerelor și a celorlalte instituții ale administrației publice din România, acestea concentrându-și eforturile pentru îndeplinirea obiectivelor și responsabilităților care le-au revenit în domeniul de competență.

Odată cu dobândirea calității de membră cu drepturi depline a Uniunii Europene, țara noastră a intrat într-o nouă etapă, care presupune pregătirea și adoptarea măsurilor necesare eliminării controalelor la frontierele interne odată cu aderarea la Spațiul Schengen și armonizarea managementului Poliției de Frontieră Române cu managementul polițiilor de frontieră din unele state ale Uniunii Europene.

În acest context, pregătirile pentru aderarea la spațiul Schengen reprezintă un complex de măsuri care trebuie să fie adoptate și implementate în mod coordonat, unitar și planificat, de către instituțiile/structurile cu responsabilități în domeniu.

Totdată, considerăm că acest demers nu se poate materializa numai printr-un efort inter-instituțional care să exprime capacitatea tuturor celor implicați de a gestiona acest proces complex. Pregătirea pentru aderarea la spațiul Schengen trebuie să aibă o asemenea calitate, încât să permită o evoluție pozitivă a României pe parcursul procesului de evaluare Schengen și adoptarea deciziei Consiliului Uniunii Europene privind eliminarea controalelor la frontierele interne.

Prin HG nr. 882/05.07.2006, a fost înființată Comisia națională de autoevaluare Schengen, care va coordona, promova și reprezenta politicile și acțiunile de analiză, dezvoltare și inovare în domeniul implementării acquis-ului Schengen.

Comisia este organizată pe lângă Ministerul Administrației și Internelor, iar președintele acesteia este ministrul de interne. Secretariatul Comisiei se asigură de structura de specialitate a Ministerului Internelor și Reformei Administrative.

Având în vedere faptul că, așa cum am precizat, deja în procesul de integrare în spațiul Schengen sunt implicate la nivel național mai multe instituții/structuri, îndeplinirea obiectivelor generale propuse nu poate reprezenta decât consecința acțiunii lor întrunite. Această abordare privește inclusiv necesitatea formării profesionale a personalului din perspectiva asimilării unitare a cadrului normativ și procedural incident domeniului Schengen. Instituțiile/structurile cu responsabilități Schengen posedă, în prezent, sisteme proprii de formare profesională, ceea ce rezolvă însă, numai în parte problematica pregătirii personalului.

În acest context, aderarea României la spațiul Schengen este indisolubil legată de necesitatea unui efort comun, la nivel național, privind pregătirea personalului instituțiilor/structurilor implicate în activitățile de integrare în spațiul Schengen, acestea funcționând, în comun, pentru îndeplinirea obiectivelor ce le revin.

Aspectele prezentate mai sus pun problema constituirii unui sistem integrat de formare profesională a polițiștilor de frontieră.

Formarea profesională integrată în domeniul Schengen

Domeniile în care considerăm necesar să se desfășoare pregătirea integrată a cadrelor de frontieră Schengen sunt următoarele:

controlul frontierelor;

politica de vize;

migrația;

azilul;

cooperarea polițienească;

cooperarea judiciară;

lupta împotriva drogurilor;

arme de foc și muniții;

sistemul informatic Schengen;

protecția datelor;

cunoașterea elementelor situației internaționale care prezintă relevanță pentru activitatea operativă.

Grafic 10.1. Domeniile în care se desfășoară pregătirea integrată a cadrelor de frontieră Schengen în domeniul Schengen

Totodată, pregătirea polițiștilor de frontieră trebuie să se axeze în următoarele direcții:

1. Cunoașterea limbilor de circulație internațională necesare cooperării în domeniul Schengen.

În funcție de nevoi, pregătirea poate include și alte domenii necesare îndeplinirii atribuțiilor și misiunilor (de exemplu, cooperare inter-instituțională).

Obiectivele comune ale formării profesionale integrate în domeniul Schengen sunt următoarele:

cunoașterea conținutului documentelor strategice privind cooperarea Schengen;

asigurarea cunoștințelor și formarea deprinderilor necesare pentru dezvoltarea capacității personalului de cooperare în domeniul Schengen;

transmiterea informațiilor privitoare la acquis-ul Schengen;

cunoașterea procesului de evaluare Schengen;

pregătirea personalului pentru aplicarea procedurilor de lucru specifice;

asigurarea cunoștințelor și formarea deprinderilor de operare a tehnicii și a materialelor destinate îndeplinirii atribuțiilor și misiunilor în domeniul Schengen.

Formarea profesională în domeniul Schengen se realizează prin formare profesională inițială și formare profesională continuă.

Formarea profesională vizează personalul existent și pe cel nou încadrat, atât cel cu funcții de conducere, cât și de execuție.

În cadrul formării profesionale în domeniul Schengen se realizează pregătirea generală și pregătirea de specialitate a personalului.

Pregătirea generală are ca scop transmiterea de ansamblu a informațiilor principale privitoare la domeniul Schengen.

Pregătirea de specialitate vizează transmiterea cunoștințelor și formarea deprinderilor necesare personalului care îndeplinește nemijlocit atribuții, mai ales de natură operativă, în instituții / structuri cu responsabilități Schengen.

Cunoștințele generale și de specialitate pentru formarea profesională a personalului în domeniul Schengen sunt prevăzute în figura de mai jos.

Grafic 10.2. Abordarea sistematică a instruirii

Formarea inițială a personalului

Formarea profesională inițială în domeniul Schengen se realizează în cadrul unităților de învățământ aparținând instituțiilor / structurilor cu responsabilități în domeniu sau la alți furnizori de pregătire specializați care pot acoperi nevoile de pregătire identificate.

În planurile de învățământ ale instituțiilor de învățământ pentru formarea inițială a personalului se vor introduce, după caz, disciplinele și temele care vor putea asigura cunoștințele generale și de specialitate prin care se asigură competențele profesionale în domeniul Schengen.

La formarea inițială se va realiza pregătirea generală a cursanților de toate categoriile care, prin natura atribuțiilor, pot veni în contact cu documente, date și informații, precum și cu structuri și angajați care își desfășoară activitatea în domeniul Schengen.

Tot în cadrul formării inițiale se va asigura pregătirea de specialitate a cursanților destinați să își desfășoare nemijlocit activitatea în componentele operative ale instituțiilor/structurilor cu responsabilități Schengen.

Grafic 10.3. Arborele carierei

Întregul personal mutat / transferat sau nou angajat în cadrul instituțiilor / structurilor cu responsabilități Schengen va parcurge programe de formare inițială. Acest personal va efectua, după caz, pregătire generală sau de specialitate, potrivit naturii și atribuțiilor posturilor, prin modalitățile utilizate, de regulă, la instruirea angajaților proprii (cursuri, seminarii, ateliere de lucru, schimburi de experiență, pregătire la locul de muncă etc.).

În raport cu posibilitățile existente, instituțiile / structurile cu responsabilități Schengen își vor acorda sprijin reciproc în ceea ce privește formarea inițială a personalului.

Grafic 10.4. Module pentru frontiera aeriană, terestră și maritimă – Structură

Formarea profesională continuă

Formarea profesională continuă asigură mediul principal de cooperare în procesul de aplicare a Concepției integrate de pregătire.

Formarea profesională continuă se desfășoară de-a lungul carierei, cu personalul care a parcurs formarea inițială și activează în cadrul instituțiilor / structurilor cu responsabilități Schengen.

Formarea profesională continuă se desfășoară prin activități de instruire curentă la locul de muncă și prin alte forme asigurate de furnizori specializați sau instituții diverse care au capacitatea de pregătire necesară.

Formarea continuă la locul de muncă va viza probleme punctuale privitoare la modificarea legislației și a procedurilor de lucru, intrarea în vigoare a noi categorii de tehnică și aparatură, schimbări ale situației operative, ale modurilor de operare, precum și referitoare la aspecte care presupun specializarea, perfecționarea, actualizarea și dezvoltarea cunoștințelor și deprinderilor profesionale.

Modalitățile de pregătire vor fi alese în funcție de reglementările legale de nivel superior sau interne aplicabile categoriei de personal inclus în programele de formare profesională continuă.

Instituțiile / structurile cu responsabilități Schengen, prin compartimentele specializate de formare profesională, vor asigura alocarea bugetelor de timp necesare desfășurării activităților de pregătire la locul de muncă și proiectarea graficelor anuale ale cursurilor.

Grafic 10.5. Structurile „A”și „B” pe module pentru frontiera terestră, aeriană și maritimă

Instituțiile / structurile cu responsabilități Schengen vor avea în vedere dezvoltarea sistemelor de formare a formatorilor necesari diseminării cunoștințelor, efectuării prezentărilor teoretice, desfășurării aplicațiilor practice și utilizării metodei lecțiilor învățate.

În cadrul formării profesionale continue se va acorda o importanță deosebită pregătirii integrate a personalului de conducere de la toate nivelurile ierarhice, a personalului care își

desfășoară activitatea în componente structurale care au ca obiect nemijlocit de activitate cooperarea inter-instituțională sau cu diverse organisme internaționale și a celui destinat să efectueze evaluări interne cu privire la cunoașterea, respectarea și aplicarea legislației și a procedurilor Schengen.

Grafic 10.6. Acțiunile de susținere a carierei

Evaluarea formării profesionale

Compartimentele însărcinate cu formarea profesională a angajaților din instituțiile / structurile cu responsabilități Schengen își vor constitui sisteme proprii de control a modului de organizare și desfășurare a pregătirii personalului propriu în domeniul de referință.

Grafic 10.7. Gestionarea randamentului

Compartimentele însărcinate cu formarea profesională a personalului din cadrul instituțiilor / structurilor cu responsabilități Schengen vor evalua nivelul de pregătire a angajaților, precum și calitatea serviciilor de formare profesională inițială și continuă asigurate în sistemul propriu.

Rezultatul evaluărilor va face obiectul unor raportări interne în care se vor formula și propuneri corespunzătoare privind formarea profesională a personalului.

Concluziile principale care pot prezenta interes general pentru toate instituțiile / structurile cu responsabilități Schengen vor fi aduse la cunoștința Grupului de lucru înființat care va asigura diseminarea informațiilor relevante.

Vor fi considerate, în mod prioritar, ca aspecte de interes general, constatările și recomandările formulate de reprezentanții organismelor europene care efectuează evaluări în domeniul Schengen și care presupun intervenții urgente în planul formării profesionale a personalului.

La solicitarea expresă a instituțiilor competente, Grupul de lucru va organiza activități de evaluare, constituind în acest sens echipe de specialiști.

Concepția de pregătire

Pentru îndeplinirea, în domeniul formării profesionale, a rolului de coordonare ce îi revine, Ministerul Administrației și Internelor trebuie să elaboreze o concepție integrată de pregătire a personalului instituțiilor / structurilor cu responsabilități Schengen, care, în opinia noastră, ar trebui să se numească: CONCEPȚIA INTEGRATĂ DE PREGĂTIRE.

Grafic 10.8. Curricula comună de bază (standarde comune de pregătire) pentru pregătirea polițiștilor de frontieră

În opinia noastră, scopul elaborării Concepției integrate de pregătire îl reprezintă realizarea cadrului general comun pentru formarea profesională inițială și continuă a personalului care își desfășoară activitatea în domeniul Schengen.

Constituirea cadrului general comun de pregătire nu exclude responsabilitatea
instituțiilor/structurilor cu responsabilități Schengen pentru formarea profesională inițială și continuă a personalului propriu în vederea îndeplinirii atribuțiilor și misiunilor ce le revin.

Instituțiile / structurile cu responsabilități Schengen își vor dezvolta modele formative adaptate nevoilor proprii de instruire, ca părți componente ale sistemelor de pregătire profesională pe care le dețin.

Grafic 10.9. Curricula comună Partea generală

Obiectivele implementării Concepției integrate de pregătire sunt următoarele:

constituirea unui sistem de pregătire compatibil și interoperabil care să asigure pregătirea profesională a personalului care își desfășoară activitatea în domeniul Schengen, la nivel național;

dezvoltarea acțiunilor de cooperare inter-agenții în domeniul formării profesionale;

Grafic 10.10. Cadrul de formare și dezvoltare profesională

diseminarea bunelor practici prin realizarea schimbului de experiență în cadrul unor acțiuni de pregătire și exploatarea, în procesul de pregătire a personalului, a concluziilor rezultate din aplicarea lecțiilor învățate prin transmiterea reciprocă a unor analize, sinteze, materiale documentare etc.;

sprijinul reciproc în domeniul formării profesionale prin schimb de formatori;

transmiterea de materiale didactice, facilitarea folosirii, în scop de învățământ, a elementelor de dotare tehnică și a spațiilor din instituțiile de învățământ, ori din alte locații, pentru organizarea în comun sau în beneficiul unei / unor instituții / structuri, a activităților de pregătire în domeniul Schengen;

asistența și sprijinul de specialitate în situația desfășurării de activități de pregătire cu participare internațională în țară sau străinătate;

organizarea de programe de cooperare internațională și expertiză europeană pentru formarea personalului român în domeniul Schengen, solicitând de la organismele europene acoperirea nevoilor de pregătire prin desfășurarea de proiecte comune, cursuri, seminarii, schimb de documentație etc.

Principii

Concepția integrată de pregătire a personalului instituțiilor / structurilor implicate în procesul de aderare la spațiul Schengen se bazează pe următoarele principii:

unitatea conceptuală, conform Curriculei comune de bază;

descentralizarea gestiunii acțiunilor formative;

complementaritatea acțiunilor formative;

parteneriatul instituțional și susținerea reciprocă în domeniul formării profesionale inițiale și continue a personalului;

responsabilitatea față de formarea profesională a personalului propriu;

continuitatea activităților formative;

specializarea formării în funcție de atribuțiile și misiunilor instituțiilor / structurilor cu responsabilități

responsabilități Schengen;

independența funcțională în domeniul pregătirii a instituțiilor / structurilor cu Schengen.

Grupurile țintă pentru pregătirea în domeniul Schengen

Pregătirea în domeniul Schengen se adresează personalului care își desfășoară activitatea în instituțiile / structurile cu responsabilități în domeniu prevăzute de actele normative în vigoare.

Pregătirea în domeniul Schengen cuprinde cursanții din cadrul unităților de învățământ aparținând instituțiilor cu responsabilități în domeniu, prevăzute de actele normative în vigoare.

Grafic 10.11. Metode de învățare în acțiune

Pentru prima dată în învățământul din Ministerul Administrației și Internelor, în anul 2007, a fost creat un Curriculum proiectat după o metodologie nouă, concretizată într-un set de documente oficiale cu aplicabilitate imediată (un nou plan de învățământ și programe școlare asociate) și care are la bază Standardul de pregătire profesională. Noul curriculum se aplică în toate școlile de formare din Ministerul Administrației și Internelor, începând cu 15 septembrie 2007.

Absolvenții instituțiilor de învățământ ale Poliției de Frontieră, care vor finaliza cursurile în anul 2010, vor dobândi următoarele:

– competențe de management al structurilor din I.G.P.F. (șef tură, ofițer criminalist, ofițer de investigarea criminalității transfrontaliere etc.), capabil să desfășoare activități precum cele prezentate în ANEXA 7;

– competențe de aplicare a strategiilor de comunicare în exercitarea sarcinilor profesionale;

– competențe de comunicare în 4 limbi străine aplicate la domeniul de activitate al Poliției de Frontieră;

– competențe de operare PC care să le faciliteze editarea unor fișiere și gestionarea bazelor de date specifice;

– competențe privind cooperarea și lucrul în echipă;

– competențe prin care să demonstreze atitudini, calități, deprinderi și priceperi motrice;

– competențe care să le permită aplicarea noțiunilor și cunoștințelor de drept și protejarea drepturilor omului;

– competențe de utilizare a armamentului din dotare și de conducere a autovehiculelor;

– competențe specializate prin care gestionează realizarea supravegherii și controlului la frontieră și de aplicare a legislației specifice acestui domeniu de activitate.

Introducerea noului în structurile poliției de frontieră prin schimbare

Cadrele de conducere din organizațiile de azi sunt obligate să activeze într-un mediu în continuă schimbare, caracterizat printr-o competitivitate din ce în ce mai mare, printr-un echilibru instabil cu succese și stagnări prin adaptări de ordin social.

Schimbarea nu trebuie privită ca un scop în sine, ci doar un mijloc de adaptare la condiții noi, de menținere sau îmbunătățire a competitivității, performanței și eficacității organizaționale.

Pentru organizații problema este similară: dacă nu se adaptează circumstanțelor schimbate și nu adoptă direcții noi, ajung să eșueze și să dispară.

O schimbare atrage după sine altele, fenomen ce poate fi reprezentat sub forma unui lanț ciclic continuu, ale cărui legături sunt de genul conexiunilor inverse:

CUNOAȘTERE SCHIMBARE PROIECTARE

GENERALIZARE EXTINDERE EXPERIMENTARE

Se obișnuiește să se spună că un manager este, în mod necesar, un manager al noului, respectiv al schimbării, fiindcă o organizație, cât timp este vie, se află într-un permanent proces de înnoire. Conducerea unei schimbări pretinde o gamă largă de aptitudini și competențe manageriale. S-ar putea spune că un management eficace înseamnă aproape același lucru cu un management al schimbării.

Schimbările, chiar și cele care par simple, pot avea efecte devastatoare asupra vieții și performanței organizației. Din nefericire, datorită perspectivelor diferite și constrângerilor de timp, managerii sunt adesea incapabili să controleze corespunzător consecințele schimbării.

Schimbarea este un lucru bun sau rău? Depinde de cauzele pentru care trebuie adoptată o schimbare, de cât de mult sunt depășite sau nu costurile schimbării, de avantajele pe care le aduce și de cine sunt cei care obțin avantaje și cei care suportă costurile.

Schimbarea poate deveni inevitabilă din cauza progresului tehnologic, de exemplu, dar rămâne un fapt neplăcut pentru cei pe care îi dezavantajează.

Schimbările sunt din ce în ce mai importante și mai frecvente.

Din introducerea unei schimbări se pot învăța multe lucruri. În plus, oamenii trebuie să reflecteze la ce s-ar putea întâmpla dacă nu s-ar fi introdus nici o schimbare. Există pericolul plafonării sau al neglijării.

Alegerea momentului potrivit pentru inițierea unei schimbări constituie una din cele mai importante componente ale activității manageriale și, evident, una din cele mai interesante și solicitante, cu condiția să se înțeleagă că există mai multe abordări posibile.

Schimbarea organizațională are două surse: interne și externe. Schimbarea inițiată intern poate apărea din nevoile de schimbare sau din solicitările subordonaților. În plus, schimbarea poate fi inițiată de liderul organizației, pentru a obține o anumită stare viitoare dorită. De exemplu, dacă liderul nu este mulțumit de performanța subordonaților este foarte posibil ca acesta să inițieze o schimbare cât de repede posibil. Pe de altă parte intervin factorii externi.

Toffler nota în Șocul viitorului: „schimbarea cade ca o avalanșă asupra noastră și cea mai mare parte a oamenilor nu este pregătită să-i facă față”.

Consecințele schimbării impuse unei organizații pot varia mult. Ele pot fi negative și au efect de slăbire a organizației sau pozitive și vor produce o îmbunătățire a eficienței organizației.

Principalele oportunități oferite de schimbare celor implicați în procesul de implementare sunt:

– șansa de a dobândi și practica aptitudini noi;

– creșterea satisfacției în muncă;

– îmbunătățirea condițiilor și a practicilor de lucru;

– colaborarea cu oameni noi și lucrul cu o tehnologie nouă;

– obținerea unui statut mai înalt ori a unui spor de autonomie sau responsabilitate;

– creșterea eficienței.

Schimbarea reprezintă orice modificare, transformare, prefacere în forma sau/și conținutul unui obiect, proces, activitate, acțiune, sistem etc. și are ca rezultat introducerea noului sub toate aspectele. Concretizând, la schimbarea organizațională schimbările menționate au loc în cadrul organizațiilor.

Modul în care liderul răspunde la această solicitare de a acționa se numește adaptare. Distincția este importantă. Schimbarea este ceva care se întâmplă organizației; adaptarea este ceva inițiat de conducătorii organizației, ca răspuns anticipat sau ulterior schimbării.

În această idee, se apreciază că :

– schimbarea este un proces inerent societății;

– nici un segment al societății nu scapă de influența ei;

– concepția potrivit căreia sunt organizații care nu se schimbă este falsă, indiferent cum privesc problema membrii acesteia schimbarea are loc cu sau fără voia lor;

– ce pot face managerii este să direcționeze corect schimbarea, să găsească costurile cele mai mici și avantajele cele mai mari și nicidecum să o ignore sau să o împiedice.

Sfârșitul de secol a provocat o accelerare a ritmului schimbării. Viața modernă este într-o continuă schimbare. „Valurile” lui Toffler sunt însoțite de șocuri din ce în ce mai dure. Omul modern percepe schimbarea ca ceva de la sine înțeles: ne despărțim ușor de lucruri la care părinții noștri ar fi ținut ani de zile. Ne plictisim repede de monotonie, alergăm după schimbare, pe care o percepem ca un nou început.

Dar asta nu înseamnă că știm să schimbăm o stare de lucruri cu alta. Suntem îndrăgostiți de schimbare, suntem înnebuniți după schimbare, dar în cercul nostru intim suntem oarecum reticenți. Adorăm schimbările exterioare care nu ne afectează pe noi. Acest paradox se percepe și la nivelul organizațiilor.

Mulți manageri știu că dacă nu se adaptează celorlalți, nu adoptă metode noi, direcții noi, organizația va eșua. Puțini promovează schimbarea, noul, preferând o stabilitate iluzorie și periculoasă, care oricum nu va rezista multă vreme.

Din introducerea unei schimbări se pot învăța multe lucruri. O schimbare poate oferi șanse unei creativități reale. Altfel există pericolul plafonării sau al neglijării necesității introducerii unei schimbări iminente.

Se consideră că :

– deși suntem, în general, adepții schimbării, o refuzăm ori de câte ori aduce atingere intereselor noastre imediate;

– acest paradox se manifestă și la nivelul organizațiilor;

– „punctul zero” în demararea unei schimbări îl reprezintă alegerea momentului inițierii procesului.

Un bun manager trebuie să fie capabil să recunoască momentul în care o schimbare ajunge să fie de dorit sau inevitabilă și să-i facă pe toți cei implicați să simtă că, într-un fel sau altul, sunt parteneri la o astfel de inițiativă. Necazul este că dacă problema nu este însușită și de ceilalți, ei nu vor accepta nici o soluție și o vor privi ca pe o schimbare impusă, devenind astfel, suspicioși și situându-se pe poziții defensive.

Teoretic organizațiile pot schimba orice doresc. Din moment ce schimbarea este un concept larg, este util să identificăm câteva domenii specifice în care se pot produce schimbări:

a) Obiective și strategii. Organizațiile își schimbă des obiectivele și strategiile pe care le folosesc în atingerea acestora. Combaterea criminalității transfrontaliere, apropierea M.A.I. de comunitate, trecerea unor departamente din M.A.I. în subordinea autorității locale, demilitarizarea poliției sunt câteva exemple;

b) Tehnologia. Schimbările tehnologice pot varia de la cele minore la cele majore. Introducerea și folosirea sistemelor informatice de către Poliția de Frontieră este un asemenea exemplu;

c) Proiectarea postului. Organizația poate reproiecta posturile pentru a oferi mai multă sau mai puțină autonomie, identitate, semnificație și feed-back;

d) Structura. Schimbările structurale includ și modificări de reguli, politici și proceduri;

e) Concepția și strategia managerială, când organizația are probleme, cum ar fi:

– nerealizarea obiectivelor planificate – simptom care poate avea cauze interne sau externe. Pe plan intern este posibil să nu fie folosite, în mod rațional, resursele umane și materiale sau să existe conflicte sociale nerezolvate încă. Dintre factorii externi s-ar putea să aibă un impact negativ creșterea perturbărilor, modificările nefavorabile ale cursului valutar etc.;

– procesul decizional lent și decizii slabe – indicatorul principal în acest caz este „timpul de răspuns” care poate fi influențat de numărul prea mare de subordonați, numărul mare de niveluri în piramida decizională, centralizarea excesivă a conducerii, slaba preocupare pentru delegarea de atribuții, slaba dotare cu mijloace informaționale;

– scăderea moralului personalului – manifestat prin dezinteres și apatie în rezolvarea problemelor, obiectivelor – simptom ce poate fi cauzat de lipsa de libertate în acțiune, de caracterul inconstant și arbitrar al deciziilor;

– oboseala managerilor – simptom care poate fi cauzat de suprasolicitarea acestora ca urmare a cerințelor birocratice exagerate de a face analize, de a întocmi rapoarte – dar și din cauza lipsei de informație pentru realizarea conducerii. Descentralizarea și crearea de noi compartimente poate degreva managerul de anumite sarcini mai ușoare pe care le-ar putea realiza alții;

– creșterea costurilor de conducere – simptomul poate fi constatat prin contabilizarea cheltuielilor de salarizare a personalului de conducere și a celui administrativ, a celor provocate de stocurile supranormative, rebuturi, penalități, avarii, cheltuieli neprevăzute. Acest simptom este mai puțin întâlnit în sistemele polițienești, datorită gradului înalt de formalizare și a disciplinei umane și financiare.

Este important să se rețină, deci, că :

– schimbările fac parte din viața managerială și organizațională. Ele pot fi profunde, se produc din ce în ce mai frecvent și pot fi decisive pentru supraviețuirea organizației;

– schimbările pot oferi persoanelor implicate diferite oportunități: creșterea satisfacției profesionale, îmbunătățirea condițiilor de muncă, ameliorarea practicilor adoptate, sporirea eficienței.

Tendințe în domeniul pregătirii

Schimbarea și dezvoltarea nu sunt fenomene noi. Specia umană, la fel ca toate organismele vii, este subiect al evoluției și al adaptării la mediul natural și social în permanentă schimbare. În același timp, sunt într-o permanentă schimbare și organizațiile. Progresul tehnologic, schimbările din climatul economic, politic și social, evoluțiile demografice, procesele de integrare și globalizare constituie sursele principale ale acestui proces.

Elementul de noutate, specific zilelor noastre, constă în accelerarea masivă a vitezei și ratei cu care se produce schimbarea. Acesta este motivul pentru care schimbarea a devenit obiect de studiu al științelor moderne, iar răspunsul la schimbare reprezintă o preocupare majoră și o prioritate a managementului modern.

Realizările obținute până în prezent, precum și obiectivele și prioritățile Poliției de Frontieră Române pe termen scurt, mediu sau lung definesc această instituție ca organizație în schimbare. Succesul întregului proces de aliniere la standardele specifice instituțiilor similare ale Uniunii Europene depinde în mod decisiv de modul în care managerii de la toate nivelele gestionează problematica schimbării.

Definind într-o manieră originală managementul, John Harvey-Jones arată următoarele:

„Managementul nu reprezintă menținerea «status quo-ului». Acesta se referă la menținerea celei mai înalte rate a schimbării pe care organizația și personalul acesteia o pot suporta”.

Definiția subliniază faptul că unul dintre rolurile importante ale managerului este acela de agent al schimbării din propria organizație. Pentru că procesul de schimbare are și surse exterioare organizației, având caracter obiectiv. Ca urmare, dacă managerul nu identifică corect și oportun sursele, motivele și sensurile schimbărilor care se produc la nivel global, sectorial și al mediului specific în care acționează propria organizație și nu menține organizația pe „creasta valului”, procesul de schimbare va determina declinul acesteia.

De asemenea, se evidențiază faptul că, sub aspectul amplorii și vitezei cu care se produce schimbarea, există un punct critic, reprezentat de nivelul de suportabilitate pentru organizație și pentru personalul acesteia. Poziția concretă a acestui punct critic poate fi deplasată spre nivele superioare prin motivarea și implicarea personalului în gestionarea procesului de schimbare.

Pentru a determina poziția afectivă și volitivă a personalului unei organizații față de procesul de schimbare, Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pescuitului din Marea Britanie (MAFF) a comandat un studiu unei firme de specialitate. Rezultatele acestui studiu, fiind aplicabile în liniile sale generale oricărei organizații, s-au impus în literatura de specialitate sub denumirea de Modelul MAFF.

Grafic 10.12. Reprezentarea grafică a Modelului MAFF – Suportul uman pentru schimbare

Conform Modelului MAFF, în orice organizație, indiferent de tipul acesteia, există: un procent de aproximativ 2% din personal care se opune activ oricărei schimbări, indiferent de tipul acesteia; simetric, un procent de aproximativ 2% din personal care sprijină activ orice schimbare, indiferent de tipul acesteia; un procent de aproximativ 14% din personal care, deși nu agreează schimbarea, nu manifestă opoziție dacă aceasta nu le afectează în mod negativ, direct și esențial interesele; simetric, un procent de aproximativ 14% din personal care, deși agreează schimbarea, va manifesta opoziție dacă aceasta le afectează în mod negativ, direct și esențial interesele; un procent de aproximativ 68% din personal care are o atitudine neutră.

Pentru reușita procesului de schimbare, este important ca fiecare manager să identifice personalul care face parte din categoria inovatorilor și, împreună cu acesta să acționeze, prin motivare, comunicare continuă și implicare directă, pentru crearea unei atitudini favorabile schimbării la personalul care face parte din categoria amplă a majorității tăcute. Legat tot de atitudinea afectivă și volitivă a personalului, considerăm important a evidenția faptul că aceasta are o evoluție sinuoasă pe parcursul implementării procesului de schimbare.

Grafic 10.13. Modelul Kubler-Ross sau Curba schimbării

Rezultatele unui studiu, cunoscut în literatura de specialitate ca Modelul Kubler-Ross sau Curba schimbării, relevă existența unei atitudini pozitive, de încredere și sprijin în faza de început a proiectului de schimbare, după care, pe măsura în care personalul percepe dificultățile, complexitatea și efortul cerut pentru pregătirea și implementarea proiectului, atitudinea se schimbă, putându-se ajunge chiar și într-o fază în care personalul este cuprins de neîncredere sau chiar disperare. La apariția primelor efecte pozitive ale implementării proiectului (cunoaștem cu toții celebra sintagmă „lumina de la capătul tunelului”), tendința se schimbă, crescând sprijinul pentru schimbare, iar la finalizarea și consolidarea implementării proiectului se obține o poziție care favorizează demararea unui nou proiect.

Comunicare, implicare și motivare în procesul pregătirii

Rolul factorului uman în succesul procesului de schimbare și dezvoltare al organizației este extrem de important. Mai mult decât atât, schimbarea trebuie să se producă și la nivelul comportamentului individual. Este cunoscut faptul că schimbările comportamentale sunt cele mai dificil de indus.

Prezint în continuare o încercare de clasificare a schimbărilor comportamentale, într-o ierarhizare a acestora de la schimbări minore la schimbări majore. Este demn de reținut că, dacă pentru obținerea unor schimbări minore sau medii este suficientă derularea unui proces de pregătire care să asigure cunoștințe și deprinderi de muncă noi, schimbările comportamentale majore presupun implementarea unui proces mult mai complex care aparține domeniului Dezvoltării angajaților.

În funcție de natura și amploarea procesului de schimbare și dezvoltare instituțională, managerul va trebui să decidă nivelul optim al interacțiunii dintre echipa managerială și personalul organizației, alegând una dintre strategiile manageriale prezentate în figura de mai jos.

Grafic 10.14. Strategii manageriale de interacțiune cu personalul

Se observă faptul că, în cazul unor schimbări minore este suficient pentru asigurarea reușitei adoptarea unei strategii bazate pe informarea personalului sau comunicarea cu acesta. Dacă schimbarea este una majoră, cum este cazul în cadrul instituției Poliției de Frontieră, nivelul de interacțiune trebuie să fie mult mai intens, fiind recomandabilă adoptarea unei strategii care să-și propună implicarea cognitivă, afectivă și volițională a întregului personal.

Grafic 10.15. Acceptarea schimbării și șansele de succes (Hinnings)

Importanța comunicării și implicării personalului în gestionarea procesului de schimbare și dezvoltare instituțională este evidențiată și prin așa-numitul Tabel al lui Hinnings al șansei de succes. Se observă faptul că, dacă echipa managerială este capabilă să inducă personalului acordul atât asupra existenței unei nevoi reale de a se opera schimbări cât și asupra soluției adoptate pentru implementarea acesteia, șansele de succes sunt maxime.

Evidențierea rolului motivării în orice acțiune umană, inclusiv în procesul dezvoltării instituționale, este realizată extrem de plastic în așa-numitul Model teoretic al contractului psihologic (Vroom, 1964).

Acest model are meritul de a pune în relație elementele de natură psihologică cu elementele de natură practic-acțională și de a explica într-o manieră simplă de ce în colectivele puternic motivate performanța este obținută cu o frecvență sporită.

Grafic 10.16. Modelul teoretic al contractului psihologic (Vroom, 1964)

10.5.2 Modele pentru formarea și dezvoltarea atitudinilor în pregătire

În literatura de specialitate sunt evidențiate trei modele acționale principale pe care echipa managerială le poate folosi pentru implementarea procesului de schimbare:

1. Modelul Putere-Coerciție, caracterizat prin utilizarea preponderentă de către manager a sistemului de recompense și pedepse;

2. Modelul Empiric-Rațional, care presupune apelarea la recunoașterea cognitivă a propriilor interese ale personalului, căutându-se formarea unei atitudini favorabile prin recurs la gândirea logică;

3. Modelul Normativ-Reeducativ al lui Kurt Lewin.

Deoarece primele două modele sunt relativ cunoscute, vom oferi câteva succinte explicații privind Modelul normativ-reeducativ al lui Kurt Lewin. Acesta presupune trei faze: dezghețarea – implementarea schimbării – stabilizarea (reînghețarea).

Dezghețarea cuprinde ansamblul de acțiuni și măsuri menite a crea condițiile și premisele favorabile implementării procesului de schimbare. Este deosebit de important în această fază să se acționeze pentru evidențierea dezavantajelor situației prezente și a beneficiilor ce vor apărea ca rezultat al schimbării, precum și pentru înfrângerea temerilor și rezistenței care apar inerent față de schimbare. Implementarea schimbării cuprinde acțiunile și măsurile de transpunere în practică a modelului proiectat. Potrivit lui Hinnings, schimbarea planificată cuprinde cinci stagii sau etape (modelul DIADEM al lui Hinnings): Stagiul I: Diagnoza; Stagiul II: Identificarea rezistenței; Stagiul III: Alocarea responsabilităților; Stagiul IV: Dezvoltarea și implementarea strategiilor; Stagiul V: Monitorizarea procesului.

Stabilizarea (re-înghețarea) reprezintă o fază extrem de importantă a schimbării, care are rolul de a consolida schimbarea, de a transforma noile proceduri, sisteme relaționale, atitudini și comportamente în standarde comportamentale curente. Prin aceasta noul devine obișnuit, și se pregătesc premisele necesare unui nou stadiu al schimbării. Se accentuează astfel pericolul real de a se introduce schimbare după schimbare, fără parcurgerea unui proces de consolidare și stabilizare, fapt ce poate conduce la haos și anarhie.

10.6. Concluzii

Pentru monitorizarea modului de îndeplinire a prevederilor Concepției integrate de pregătire și asigurarea implementării acesteia din punct de vedere tehnic se constituie Grupul de lucru privind implementarea Concepției, organizat în subordinea Comisiei naționale de autoevaluare Schengen, în baza art. 5 alin (3) din HG nr. 882 privind constituirea Comisiei naționale de autoevaluare Schengen.

Din Grupul de lucru face parte câte un reprezentant al instituțiilor / structurilor cu responsabilități Schengen, de regulă din cadrul componentelor acestora cu atribuții privind formarea profesională a personalului și/sau afaceri europene/Schengen.

Președinția Grupului de lucru și secretariatul acestuia se asigură de către Direcția Management Resurse Umane a Ministerului Internelor și Reformei Administrative.

Grupul de lucru se întrunește în ședințe trimestriale sau ori de câte ori este nevoie.

La ședințele trimestriale reprezentanții instituțiilor / structurilor cu responsabilități Schengen pun la dispoziția secretariatului Grupului de lucru note cuprinzând sinteza activităților formative desfășurate în domeniu la nivelul fiecărei instituții.

Cu ocazia ședințelor trimestriale sau ori de câte ori este nevoie se întocmesc pentru conducătorii instituțiilor / structurilor cu responsabilități Schengen, rapoarte privitoare la probleme care necesită intervenția acestor persoane pentru soluționare, care exced posibilităților de rezolvare ale Grupului de lucru sau reprezintă dificultăți materiale și financiare ce trebuie prezentate factorilor de decizie în drept să hotărască alocarea de resurse.

Anual, până la data de 1 decembrie, se întocmește de către președintele Grupului de lucru, pe baza datelor transmise de la fiecare instituție, Raportul privind modul de organizare și desfășurare a activităților de pregătire în domeniul Schengen, document care se distribuie instituțiilor / structurilor și persoanelor interesate și se prezintă, spre aprobare, în cadrul reuniunilor Comisiei naționale de autoevaluare Schengen.

Pentru asigurarea pregătirii personalului propriu, fiecare instituție va elabora, anual, până la data de 1 octombrie, graficul de formare profesională a angajaților în domeniul Schengen pentru anul următor, care va conține activitățile planificate, perioadele și locul de desfășurare, forma de desfășurare, numărul de participanți, cine asigură formatorii, costurile și cine le suportă.

Graficele anuale se vor elabora după identificarea nevoilor de pregătire potrivit procedurilor aplicate în fiecare instituție.

Proiectele graficelor anuale ale instituțiilor se vor prezenta în cadrul Grupului de lucru în cursul trimestrului III, pentru cunoașterea reciprocă a conținutului documentelor și realizarea corelărilor ce se impun, mai ales în ceea ce privește activitățile cu participare internațională, în țară sau în străinătate.

Pentru acțiuni de pregătire a căror desfășurare presupune cooperarea inter-instituțională, părțile interesate vor colabora bi sau multilateral, după caz, sau vor solicita, în cadrul Grupului de lucru sau președintelui acestuia, organizarea sprijinului reciproc necesar.

Grupul de lucru va elabora, anual, până la data de 1 noiembrie, pe baza propunerilor instituțiilor / structurilor cu responsabilități în domeniu, Graficul național comun de pregătire, document care se prezintă spre aprobare în cadrul primei reuniuni anuale a Comisiei naționale de autoevaluare Schengen. Acesta va cuprinde activitățile ce vor fi realizate în cooperare și pe cele cu participare internațională care se adresează ansamblului instituțiilor / structurilor cu responsabilități Schengen, ori majorității acestora.

Instituțiile / structurile cu responsabilități Schengen vor prevedea în bugete resursele financiare necesare organizării activităților de formare profesională inițială și continuă a personalului propriu și pentru asigurarea participării acestuia la programe de pregătire organizate în cooperare, în țară sau în străinătate.

CONCLUZII PRIVIND POSIBILITĂȚILE DE ARMONIZARE A MANAGEMENTULUI POLIȚIEI DE FRONTIERĂ ROMÂNĂ CU CEL AL STRUCTURILOR SIMILARE DIN UNELE STATE U.E.

Odată cu aderarea ca membru cu drepturi depline la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, România a intrat într-o nouă etapă, care presupune pregătirea și adoptarea măsurilor necesare aderării ulterioare la spațiul Schengen.

Integrarea României în Uniunea Europeană reprezintă o consecință firească a orientărilor politice promovate în politica externă a țării, de apropiere față de marile democrații occidentale și de promovare a ideilor statului de drept.

De altfel, relațiile României cu Uniunea Europeană au o îndelungată tradiție, România fiind al doilea fost stat socialist – după Iugoslavia – care a stabilit relații cu Piața Comună. Diplomația românească a înțeles încă de timpuriu însemnătatea Comunităților Europene ca un nou factor în relațiile economice și politice mondiale.

În calitatea sa de minister responsabil pentru pregătirea procesului de evaluare Schengen, Ministerul Administrației și Internelor a demarat o serie de acțiuni menite să pregătească structurile sale, dar și celelalte instituții din România, pentru vizitele de evaluare care s-au desfășurat, în țara noastră, începând cu a doua jumătate a anului 2008.

Ministerul Administrației și Internelor este Autoritatea Responsabilă pentru Facilitatea Schengen, având responsabilitatea coordonării implementării asistenței comunitare prin această Facilitate Schengen și în aceste condiții a apărut (cunoscând bine diferențele) nevoia de armonizare a managementului Poliției de Frontieră Române cu cel al polițiilor de frontieră din U.E.

În scopul armonizării și al asigurării unei calități superioare în activitatea de management în general și în activitatea de fundamentare a deciziilor operative specifice în special, presupune folosirea în cadrul fiecărei etape a procesului decizional a unor metode adecvate situației concrete decizionale. Un rol important îl au metodele utilizate pentru alegerea variantei optime, care la rândul lor depind foarte mult de natura modelului adoptat. Aceste metode pot fi analitice, bazate pe condițiile de convergență ale algoritmului de calcul și de existență a soluției optime sau metode euristice, bazate pe considerente insuficient exprimate analitic, dar care si-au dovedit valabilitatea practică.

Utilizarea metodelor cercetării operaționale în raționalizarea deciziilor operative specifice managementului Poliției de Frontieră Române, presupune ca specialiștii fie să cerceteze situația decizională pentru a o încadra într-un model clasic, fie pornind de la situația concretă să studieze posibilitatea creării unor modele noi. Având în vedere dezvoltarea pe care a luat-o cercetarea operațională în ultima perioadă, probabilitatea ca problemele concrete de decizie microeconomice să poată fi raționalizate cu metode consacrate este foarte mare. Dar nu trebuie neglijată nici activitatea de elaborare a unor noi modele folosite pentru raționalizarea unei situații decizionale complexe, care nu poate fi realizată cu metodele și modelele existente.

Metode si modele de fundamentare a deciziilor folosite în scopul armonizării managementului Poliției de Frontieră Române cu cel al polițiilor de frontieră din U.E. sunt divizate în general în mai multe grupe, între acestea enumerăm:

– programarea matematică

– teoria stocurilor

– teoria grafurilor

– teoria firelor de așteptare

– teoria jocurilor

– simularea decizională. Dintre jocurile utilizate în România menționăm: SIMACO, PRELEM, PRODEXPORT, CORAV, SIDAPOP etc.

– teoria echipamentelor.

Ansamblul metodelor cercetării operaționale grupate în lucrare prezentate mai sus poate fi folosit în raționalizarea deciziilor operative specifice, rolul decidentului constând în a încadra situația decizională într-o anumită categorie, a alege în mod corespunzător metoda cea mai adecvată, a asigura folosirea ei în situația respectivă și în final a decide în funcție de rezultatele obținute prin utilizarea metodelor.

Stadiul armonizării este evidenșiat de activitatea de coordonare a implementării și monitorizarea angajamentelor asumate de România, centralizarea rezultatelor obținute și analizarea acestora în scopul cuantificării eficienței măsurilor adoptate se realizează de către Comisia Națională de Auto-Evaluare Schengen, prin intermediul Ministerul Administrației și Internelor, în calitate de secretariat.

În 11 octombrie 2007, Ministerul Administrației și Internelor a fost gazda celei de a treia reuniuni a Comisiei Naționale de Autoevaluare Schengen (CNAS) a cărei agendă a vizat adoptarea Programului Indicativ Multi-anual 2007-2009 Facilitatea Schengen, rezultat în urma negocierilor purtate cu Comisia European, dar și a altor documente relevante pentru pregătirile care vizează aderarea la spațiul Schengen.

Facilitatea Schengen este un instrument provizoriu pentru sprijinirea Bulgariei și României în perioada dintre data aderării și sfârșitul anului 2009 în vederea finanțării acțiunilor de punere în aplicare a acquis-ului Schengen și controlul frontierelor la noile granițe externe ale Uniunii Europene. Pentru a fi eligibile, măsurile vor trebui să derive în întregime sau în mod primar din acquis-ul Schengen și să aibă ca obiectiv îmbunătățirea și întărirea viitoare a controlului la frontierele externe.

CNAS a adoptat și Hotărârea privind organizarea unei comisii mixte de evaluare Schengen pentru consulate. De asemenea, au fost prezentate și rezultatele vizitelor de pre-evaluare în domeniul controlului frontierelor și protecției datelor personale, ce au avut loc în lunile august și septembrie 2007.

Totul fiind jugulat unei strategii. Așadar, strategia face legături între ideile asupra securității oferite de școli recunoscute pe plan mondial, împreună cu teoria securității umane. Întrebări: care sunt elemente care periclitează securitatea? Care este obiectivul primordial pentru securitatea Uniunii Europene? Răspuns pentru aceste întrebări sunt oferite de către dispozițiile Strategiei: spre deosebire de pericolele masive, vizibile ale Războiului Rece, niciuna din noile amenințări nu este pur militară; nici nu poate fi gestionată pe cale armată, așadar securitatea este o premiză a evoluției speciei umane.

Procesul de construcție europeană și în special realizarea pieței unice și a acordurilor Schengen au modificat simțitor filozofia și modalitatea de supraveghere și de control vamal, în sensul că frontiera tinde să-și piardă caracterul de barieră, ceea ce implică o reorganizare a supravegherii. Înainte de realizarea acestui proces, vameșul este paznic de barieră, apărând securitatea teritoriului național și asigurând filtrarea chiar pe linia de frontieră. Astfel, până la instaurarea pieței interne, serviciul de Supraveghere (administrația de frontieră) era organizat în mai multe linii succesive: dispozitivul operativ al serviciilor de supraveghere era caracterizat, indiferent de natura frontierei, printr-o structură compusă din patru linii de control complementare.

După realizarea administrației de frontieră a U.E, aceasta va deveni apărătoarea frontierelor (cel puțin la frontierele externe ale Acordului de la Schengen) fiind, în același timp, o forță de reglementare economică și o forță de securitate a Ministerului Finanțelor. Această entitate poate genera unele discuții contradictorii în legătură cu apartenența acesteia la un minister sau la altul. Dacă, din punct de vedere istoric, se remarcă o anumită convergență între noțiunea de administrația frontierelor și conceptul de „Securitatea Externă a Uniunii Europene”, în legătură cu fenomenul migrației, recentele schimbări ce s-au produs în timpul procesului de integrare europeană tind să sporească gradul de complexitate al structurii clasice de la noi.

Administrația va desfășura permanent o activitate operativă și la frontierele exterioare ale Federației Europene, veghind la respectarea unei reglementări destul de cuprinzătoare. Într-adevăr, piața comună a antrenat înființarea unui dispozitiv de protecție extins (tarif exterior comun, regimuri preferențiale, prohibiții etc.), precum și politici comune, foarte complexe uneori, care presupun o intervenție a administrației mai ales pentru limitarea fraudei. Cu toate acestea, dacă asupra Europei economice se insistă nu numai la nivel politic, dar și mediatic, nu trebuie uitat că spațiul economic național va subzista, administrația fiind obligată să vegheze și la apărarea acestuia. Ea joacă un rol protector, controlând activitatea de comerț exterior, bazată pe restricțiile calitative care continuă să existe în interiorul pieței comune (conform clauzei de apărare a Tratatului de la Roma).

Viitoarea administrație de frontieră trebuie să prezinte caracteristici asupra culturii profesionale a personalului, care este diferită de cea a altor administrații cu caracter polițienesc.

După cum sublinia Pierre Larey:”… specificul muncii lor i-a determinat pe vameși să-și multiplice intervențiile în domenii care erau, mai degrabă, de competența poliției. Astfel, anchetele și culegerea de informații s-au desfășurat, adesea, în condiții ilegale”.

Administrația de frontieră va participa la procesul de teritorializare a spațiului național, iar în calitate de instrument al statului ea reprezintă, amenajează și utilizează spațiul național în funcție de scopurile urmărite. Administrația participă la definirea, unificarea și omogenizarea teritoriului și marchează teritoriul pe care acționează, înființează infrastructuri, creează o rețea instituțională și contribuie astfel la realizarea controlului statului pe teritoriul său. Totuși, se poate aprecia că între teritorializarea administrației de frontieră și cea statală nu poate exista o deplină concordanță; de exemplu, administrația poate urmări scopuri corporative și nu scopuri specifice statului.

Din studiile efectuate am reținut că administrația va avea misiunea de a supraveghea importarea deșeurilor toxice și periculoase și obligația (existentă și în prezent, la Administrația Națională a Vămilor) de a proteja patrimoniul național și cultural de eventualele încercări de scoatere a pieselor de patrimoniu de pe teritoriul statului, în scopul traficării.

Folosirea noțiunilor de „control” și „supraveghere” ne asigură că organizarea activității în cadrul Administrației de Frontieră relevă legătura pe care aceasta o are cu conceptul de securitate. Mai mult decât atât, punctele de vamă sunt formate din funcționari de teren care pot fi înarmați și care au obligația de a purta uniformă. Aceste caracteristici încearcă să apropie administrația de frontieră de celelalte instituții care asigură securitatea teritoriului.

Tocmai de aceea, am ales tema tezei : „Armonizarea managementului poliției de frontieră române cu cel al structurilor similare din unele state ale Uniunii Europene”. Având în vedere faptul că nevoia de schimbare și de adaptare a conceptelor de gestionare a frontierelor reprezintă centrul de greutate al securității interne și externe a Uniunii Europene. Analiza structural-informațională și cauzală asupra conceptelor de management, strategie, securitate, integrare, frontiere interne și externe ne dezvăluie înțelesuri extrem de sensibile, evoluții complicate și, adesea, imprevizibile, dar și desprinderea unor concluzii pe care le considerăm pertinente privind mai ales complexitatea abordărilor și interacțiunea acestora.

Având în vedere amploarea și gravitatea fenomenului infracțional, considerăm că armonizarea managementului poliției de frontieră române cu cel al structurilor similare din unele state ale Uniunii Europene reprezintă o necesitate stringentă și de un real folos în activitatea organelor competente. Abordarea subiectului implicării Uniunii Europene în problematica securității pornește de la studierea atentă a raportului globalizare – securitate, care arată o ignorare îndelungată a elementului de securitatea stare motivată, evident, de implicațiile și responsabilitățile economice ce derivă și, de aici, a individului și comunităților de către procesul vast al globalizării.

Existența modernă a națiunilor și a statelor presupune un permanent avans al cunoașterii, capacitatea de a analiza și prognoza, spirit de adaptare și acțiune anticipativă. In acest context, realizarea securității în multiplele ei ipoteze reprezintă o condiție obligatorie a supraviețuirii și dezvoltării sistemelor social-politice.

De asemenea, nu trebuie să uităm tehnologia. Aceasta este un instrument important în prevenirea, gestionarea și atenuarea eventualelor amenințări la adresa securității societăților europene. Însă acest instrument funcționează doar în asociere cu dispoziții organizaționale și cu intervenția oamenilor. Astfel, pentru a completa cercetarea în materie de tehnologii, este necesar studiul unor aspecte politice, sociale și umane.

Misiunile de securitate pe care aceasta le va avea în sarcină, în totalitate sau parțial, vor fi de natură diferită și importante din punct de vedere cantitativ. Ansamblul de activități va cuprinde de la lupta împotriva migrației clandestine, până la efectuarea controalelor legate de respectarea dreptul proprietății intelectuale, a moralității publice (de exemplu, confiscarea lucrărilor cu caracter pornografic – reviste, casete video, CD-uri de calculator).

Și sistemele de prelucrare a datelor trebuie să se afle în serviciul cetățenilor. Oricare ar fi cetățenia sau reședința persoanelor, aceste sisteme trebuie să respecte drepturile și libertățile lor fundamentale, în special dreptul la viață privată, și să contribuie la progresul economic și social, la dezvoltarea comerțului și la bunăstarea persoanelor. Viitoarele evoluții tehnologice ar trebui să sporească gradul de protecție a datelor cu caracter personal și a vieții private, oferind totodată mijloacele necesare pentru o aplicare transparentă și responsabilă a legislației. În această privință, evoluția tehnologiilor menite să sporească protecția vieții private este calea care trebuie urmată în dialogul public-privat.

Am abordat și problematica din perspectiva analizei sistemice. Aici observăm că frontiera, ca limită a suveranității teritoriale a unui stat, separă și unește, diferențiază și deschide în același timp. Sub acest aspect, cel mai bun exemplu în momentul de față îl constituie Uniunea Europeană. Astfel, frontiera în spațiul european, după adoptarea Actului Unic, a căpătat noi valențe care implică anumite antonime, cum ar fi:

uniune sau delimitare (frontiere interne – frontiere externe);

desființare sau securizare (libera circulație – restricționare);

deschidere sau închidere (cooperare transfrontalieră – embargo).

Toate aceste elemente caracteristice pentru orice frontieră din cadrul Uniunii Europene trebuie privite din perspectiva realizării unui deziderat major – crearea în cadrul Uniunii a unui „spațiu de libertate, securitate și justiție” înăuntrul căruia să se poată realiza o construcție economică modernă și viabilă. La rândul ei construcția economică vizează crearea unei piețe comune pentru toate statele membre.

Așa cu știm, specialiștii în domeniu abordează conceptul de piață comună din perspective diferite. În sinteză, principalele enunțuri care sunt acceptate și care pot fi catalogate ca definiții ale pieței comune sunt:

un spațiu în care persoanele, mărfurile, serviciile și capitalurile să circule liber;

o piață regională cu un înalt grad de integrare și reglementare în cadrul Uniunii;

un mijloc de realizare a obiectivelor economice ale Comunității Europene;

un ansamblu de norme și mecanisme organizatorico-funcționale care să promoveze integrarea piețelor naționale ale statelor membre.

Dintr-o succintă analiză, indiferent de modul în care este formulat conceptul de piață comună, rezultă că îndeplinirea acestui obiectiv implică și presupune rezolvarea a cel puțin patru probleme de natură transfrontalieră, probleme care pot fi considerate ca fiind esențiale:

circulația persoanelor;

circulația mărfurilor;

circulația serviciilor;

circulația capitalurilor.

Pregătirile pentru aderarea la spațiul Schengen sunt aproape finalizate, fiind creat cadrul general pentru o abordare unitară la toate nivelurile (legislativ, instituțional, financiar și pregătire) a acestei chestiuni. Unul din aspectele avute în vedere este revizuirea permanentă a Planului de Acțiune Schengen. Astfel, Planul de Acțiune Schengen a fost actualizat în anul 2007 și adoptat de Guvernul României la data de 30 mai 2007.

Obiectivele propuse:

a. Întărirea controlului la frontierele externe, a supravegherii zonei de frontieră externă și luptei împotriva criminalității transfrontaliere;

b. Îmbunătățirea controlului prin creșterea capacității de furnizare și accesare a informațiilor;

c. Dezvoltarea capacității de cooperare internațională în combaterea criminalității transfrontaliere.

Aceste obiective au fost atinse, astfel că România este, din punct de vedere tehnic, pregătită pentru aderare la Spațiul Schengen.

Cu toate acestea, considerăm că o serie de aspecte ce au legătură cu pregătirirea profesională a personalului Poliției de Frontieră Române nu a fost pe deplin aprofundate.

În acest context, opinăm că efortul depus de către instituțiile statului pentru aderarea României la spațiul Schengen trebuie concentrat și în direcția pregătirii personalului implicat în activitățile de integrare în spațiul Schengen.

Astfel, prin prisma argumentelor prezentate se pune problema constituirii unui sistem integrat de formare profesională a polițiștilor de frontieră.

România implementează politicile comunitare din domeniul managementului integrat al frontierei de stat, în scopul atingerii unui nivel de securitate adecvat al frontierelor sale. În acest sens, prin hotărârea Guvernului nr.324/2007 a fost aprobată Strategia națională de management integrat al frontierei de stat, pentru perioada 2007-2010 act normativ ce reprezintă o continuare a documentului programatic elaborat pentru perioada de pre-aderare la Uniunea Europeană (2004-2006), adoptat prin HG nr. 471/2004.

Prin Strategia națională de management integrat al frontierei de stat se urmărește realizarea unui management comun, coerent și eficace al frontierei de stat a României, aliniată la cerințele comunitare, care să asigure creșterea gradului de securitate a cetățenilor, respectând drepturile și libertățile fundamentale ale acestora, fluidizarea traficului legal al persoanelor și mărfurilor la frontieră și îndeplinirea, cât mai curând posibil, a condițiilor necesare pentru aplicarea prevederilor acquis-ului Schengen și accederea în acest spațiu.

În ceea ce privește politica în domeniul vizelor, România a îndeplinit obiective ca: introducerea în circulație a colantului uniform de viză, introducerea în circulație a colantului Schengen, introducerea formatului uniform pe care se aplică viza emisă persoanelor deținătoare ale unor documente de călătorie nerecunoscute de către România.

În final, propunerile pentru armonizarea managementului Poliției de Frontieră Române sunt cele prezentate în capitolul X, unde dezvolt câteva modele de pregătire continuă, apoi modele de armonizare și în mod special cele de la teoria căutării infractorilor.

Despre ultima propunere sunt de subliniat câteva aspecte privind abordarea optimizării acțiunilor de supraveghere și căutare a infractorilor și transfugilor de către polițiștii de frontieră. Considerăm că cele prezentate în capitolul IX (teoria căutării infractorilor), constituie suportul teoretic al optimizării acțiunilor de căutare a infractorilor. Aceste secvențe ale lucrării constituie osatura de bază pe care se grefează optimizarea acțiunilor formațiunilor poliției de frontieră în căutarea infractorilor.

Datorită dinamismului problemelor respective determinate de dezvoltarea continuă a procedeelor de acțiune, studiul fenomenului „căutării” a condus la apariția unui domeniu specializat destinat descoperirii legităților care guvernează acest proces – teoria căutării. Desigur, problemele căutării nu constituie o noutate grupurile de polițiști de frontieră. Ele au existat și mai înainte, soluționarea lor făcându-se la nivelul științei și tehnicii etapei respective.

Din aceste motive am considerat util a prezenta în teza de doctorat unele metode și criterii de apreciere a eficacității utilizării mijloacelor tehnice în cazul în care obiectul căutării se află în zona lor de acțiune. Ea folosește elemente probabilistice – după cum s-a observat din cele prezentate – și se bazează pe un bogat material faptic cu care polițiștii de frontieră sunt bine documentați.

Cu aceste elemente din această disciplină modernă, considerăm că am deschis un capitol nou, de preocupări, în rândul specialiștilor din I.G.P.F. pentru fundamentarea modalităților de acțiune la frontieră.

Toate aceste propuneri se vor materializa și printr-un dialog public-privat structurat privind cercetarea și inovarea europeană în materie de securitate este esențial pentru asigurarea încrederii reciproce în rândul tuturor părților interesate. Acesta ar oferi o bază solidă pentru asigurarea unor soluții de securitate pe termen lung în favoarea cetățenilor UE.

Principalul instrument pentru a atinge aceste obiective ar trebui să fie un forum pentru dezvoltarea unui dialog public-privat privind cercetarea și inovarea europeană în domeniul securității.

Concluziile finale sintetizează contribuțiile teoretice, metodologice și practice ale prezentei lucrări.

Lucrarea de doctorat are o structurare clară și poate reprezenta un ghid de studiu teoretico-metodologic atât pentru cei care vor să cerceteze problematica armonizării managementului, cât și pentru practica managerială.

Lucrarea de față s-a fundamentat pe analiza și prelucrarea unui bogat material bibliografic. Ea vine să suplinească (în parte) deficitul de informație privind armonizarea managementului Poliției de Frontieră Române cu managementul polițiilor de frontieră din unele state membre ale Uniunii Europene, informație care se regăsește doar în câteva manuale de specialitate.

Nu în ultimul rând, lucrarea răspunde unei nevoi crescânde în dezvoltarea unor abilități de management comparat în rândul managerilor autohtoni.

ANEXE

ANEXA 1

DATE PRIVIND POLIȚIA GERMANĂ

GENERALITĂȚI

În cele 11 landuri s-a ajuns în 2005 la un total de 170.000 de cadre.

– Raportul de 1 polițist/400 locuitori este depășit în unele landuri.

– Cheltuieli – 1,68 miliarde de euro în 2005 din care circa 1,2 miliarde le reveneau landurilor.

POLIȚIA DE FRONTIERĂ – la nivel federal a crescut, după unele date, la 26.000 polițiști în 2006.

Pentru poliția criminală există o bancă de date INPOL și EUROPOL. Mai mult de 6.000 de terminale, repartizate structurilor de poliție din landuri și din punctele de frontieră, vor avea acces la datele memorizate prin intermediul INPOL.

Membrii poliției de frontieră sunt considerați un filtru înaintea granițelor externe și cele SCHENGEN. STATELE din exteriorul „granițelor Schengen” trebuie să joace rolul de filtre concentrice sau „STATE TAMPON” micșorând presiunea asupra granițelor statelor Schengen.

II. STRUCTURI ORGANIZATORICE

Exista 11 landuri cu largă autonomie. Fiecare land are poliție proprie. La nivel federal există forțe de poliție cu anumite atribuțiuni.

2.1. Poliția este compusă din:

– poliția federală;

– POLIȚIA DE GRANIȚĂ;

– poliția de securitate aeriană;

– poliția fluvială și maritimă;

– poliția operativă de intervenție.

2.2. Unitatea

– compunere – 4 inspecții x 4 formațiuni;

– efective – 560 polițiști.

2.2.1. Inspecția

Compunere:

– grupa de comandă;

– 2 formațiuni intervenție;

– 1 formațiune aprovizionare.

2.2.2. Inspecția de conducere:

Compunere:

– formațiune comandă;

– formațiune informații;

– formațiune intervenție x 3 tunuri apă;

– atelier reparații auto;

– formațiune întreținere armament;

– formațiune aprovizionare.

2.3. POLIȚIA DE FRONTIERĂ

– la nivel federal –

2.3.1. Oficiul Federal pentru Supravegherea Frontierei cu:

Centrul Zonal sud – cel mai important;

Centrul Zonal nord;

Centrul Zonal central;

Centrul Zonal est;

Centrul Zonal vest.

2.3.2. Centrul Zonal Sud cuprinde :

a) 4 U x 4 Inp x 4 form. = 64 formațiuni ;

o școală de poliție;

școală de specializare;

școală sportivă;

centrul de pregătire alpină;

2.3.3. Organizarea poliției de frontieră a aeroportului München

a) comanda;

b) secție presă și relații cu publicul;

c) siguranță aeriană;

d) servicii : – poliție de frontieră;

– azil;

– expulzări;

– administrativ;

– tehnic.

e)2 unități a 240 oameni cu :

– 4 inspecții x 4 formațiuni x 15 oameni.

III. METODE DE LUCRU, MIJLOACE TEHNICE :

3.1. Modalități de lucru și pregătire:

3.1.1. Exerciții comune cu armata;

3.1.2. Oficiul federal pentru protecția frontierei asigură securitatea internă ambasadelor RFG din lume.

– Se lucrează prin rulaj – 11 luni x 1 lună concediu și apoi polițistul revine la vechiul loc de muncă.

– Majoritatea cadrelor din poliția de frontieră provin din poliția de intervenție. Pregătirea de bază este similară pentru toate tipurile de poliție.

– Se execută controale combinate pe aeronave, când există riscuri de importare a unor boli molipsitoare. Controalele se fac împreună cu medici specialiști.

– Controlul la „frontiera Schengen” este mai simplu pentru cetățenii din statele Uniunii Europene și mai atent pentru cei din afara U.E..

La fiecare secție de poliție (punct control trafic frontieră) există terminale care au acces la ordinatorul central al „statelor Schengen” care dispune de informații despre aproximativ 450 milioane persoane.

– Cu ajutorul unui computer de supraveghere în care se introduce documentul de identitate în 0,1 secunde apar pe ecran informațiile necesare pentru identificarea persoanei (dacă este urmărită, dacă trebuie reținută sau nu etc.), există și aparatură mobilă în care se introduc datele (microcomputere) și care prin radiofrecvență intră în legătură cu sistemul informațional.

3.2. Mijloace tehnice

3.2.1. Computere de supraveghere

3.2.2. Microcomputere mobile

3.2.3. Aparatura specială în Punctele de control trecere frontieră pentru depistarea traficului cu oameni.

a)sonda pe bază de CO2

sonda microfon

sonda acustică

3.2.4. Aparate de vedere pe timp de noapte montate pe microbuze sau elicoptere. Se bazează pe amplificarea energiei termice a corpului și au posibilități de până la 2 – 15 km.

Există aparate montate pe microbuz la granița Bavariei.

Microbuzul este deservit de un echipaj de 2 oameni, în 30 de secunde radarul se ridică 80 de cm deasupra microbuzului și permite o observare circulară. Sunt aparate de GENERATIA A III-A. (Generația I – aparate obișnuite cu infraroșii. Generația a II- a – aparate bazate pe amplificarea luminii reziduale).

După folosirea aparaturii de vedere pe timp de noapte 30-40% din arestări se fac datorită acestei aparaturi, care a intrat în dotare în 1999 și este folosită și de armată.

IV. CONCLUZII

O variantă probabilă de armonizare a forțelor cu competențe la frontieră sugerate de „modelul german” ar arata astfel:

4.1. La nivel central:

4.1.1. Departamentul Național pentru Probleme de Frontieră.

Competența de SUPRAVEGHERE rezultă clar din toate discuțiile și negocierile cu delegații din STATELE SCHENGEN, având în vedere că România este, în prezent, în concepția „statelor SCHENGEN” un stat care face parte DIN „INELUL EXTERIOR” al „Zonei Schengen” sau, mai ales, un „STAT TAMPON”.

Componenta SUPRAVEGHERE (cu acest accent mai ales pe elementele de INTERVENȚIE și CONTROL) rezultă cu claritate și din perspectiva aderării la Spațiul Schengen. Acum România este la GRANIȚA EXTERNĂ a U.E.

Ținând cont de cele de mai sus s-ar putea opta în ceea ce privește denumirea la:

– Departamentul Național pentru Probleme de Frontieră;

– Inspectoratul General al Poliției de Frontieră;

– Direcția Generală a Poliției de Frontieră.

4.1.2. Direcția Generală cu direcții teritoriale și servicii reprezentând componentele (activitățile) principale:

– control trecere frontieră (persoane, mărfuri);

– supraveghere și/sau intervenție;

– străini;

– expulzări, azil;

– relații internaționale;

– administrativ și/sau tehnic;

– brigăzi (unități) de intervenție;

– unități (formațiuni) de supraveghere aeriană.

4.2. La nivel local

4.2.1. Direcții teritoriale (Direcții sau Centre Zonale) cu zonele de responsabilitate cel puțin etapa I, aceleași cu frontierele unui stat, pe principiul teritoriilor „împuterniciților de frontieră”.

Aceste elemente INTERMEDIARE de structură ar putea PLANIFICA, ORGANIZA, CONDUCE, COORDONA, și CONTROLA UNITAR toate forțele și mijloacele cu competențe la frontieră din zona lor de responsabilitate.

4.2.2. INSPECTORATE pentru probleme de frontieră subordonate nemijlocit direcțiilor teritoriale (Centrelor Zonale) cu responsabilitatea cel puțin în etapa I, pe principiul împărțirii administrativ-teritoriale, respectiv un județ cu :

Sectoare de frontieră;

Ture și puncte de frontieră, în sens de structuri mobile;

Formațiuni de intervenție în subordine dotate cu subunități de elicoptere.

ANEXA 2

PRELUCRAREA INFORMAȚIEI ÎN CADRUL SCOMAR

SCOMAR asigură securitatea datelor fiind constituit din:

– subsistemul de comunicații fixe integrate voce/date;

– subsistemul de radiocomunicații mobile.

Sistemul integrat de comunicații voce-date al Poliției de Frontieră – asigură capacitățile de trafic necesare transmisiilor operaționale și administrative între structurile Poliției de Frontieră Române și cu agențiile cooperante la nivel local și central.

Sistemul Complex de Observare, Supraveghere și Control al Traficului la Marea Neagră

Obiectivul principal al acestui sistem integrat este acela de a asigura supravegherea frontierelor maritime române și, mai mult decât atât, supravegherea frontierelor Uniunii Europene ținând cont de aderarea României în 2009 la Uniunea Europeană.

Sistemul este alcătuit din următoarele subsisteme:

• Stații de senzori (senzor radar, senzor optoelectronic, elemente de procesare);

• Comunicații (subsistemul de transmisie, subsistemul de comutare, subsistemul de

management);

• Centrul de Comandă și Control (dotat cu elemente de procesare și de comunicații necesare pentru controlul Stațiilor de Senzori și pentru recepționarea datelor procesate sau brute generate de către acestea).

Acțiuni de perspectivă

Utilizarea infrastructurii SCOMAR pentru dezvoltarea unui sistem de radiocomunicații digitale mobile în standard TETRA;

Interconectarea sistemului SCOMAR cu alte sisteme de supraveghere și monitorizare a traficului naval:

•Sistem Automatic de identificare (AIS – Automatic Identification System);

•Sistem de informare și management traficului navelor (VTMIS – Vessel traffic Management and Information System);

Cooperarea:

Pentru că SCOMAR va constitui, de asemenea, o sursă de informații asupra situațiilor, pentru Subsistemul de securitate la nivel civil din cadrul Sistemului de reacție la crizele naționale, se preconizează ca informațiile rezultate din supravegherea radar vor fi disponibile și sistemelor de monitorizare ale Marinei Militare și Forțelor de apărare aeriană. SCOMAR este un sistem independent care asigură interconectarea și accesul la bazele de date ale instituțiilor cu atribuții Marea Neagră:

– Poliția de Frontieră/Ministerul Administrației și Internelor;

– Statul Major al Forțelor Navale/ Ministerul Apărării;

– Autoritatea Navală Română/Ministerul Transporturilor, Construcțiilor Turismului.

Totodată, se asigură cooperarea celorlalte instituții cu atribuții frontieră prin intermediul SISF.

Se va asigura lărgimea de bandă necesară pentru transferul tuturor informațiilor de la senzorii de supraveghere, precum și pentru asigurarea comunicațiilor voce/date între structurile teritoriale din zona de coastă.

ANEXA 3

MATRICELE PREFERINȚELOR DIRECTE L

ANEXA 4

MATRICELE PREFERINȚELOR INDIRECTE

ANEXA 5

Calculul matricei ij

ANEXA 6

Tabelul de repartiție al polițiștilor pe formații SFij

ANEXA 7

APLICAȚIA ANALIZEI IERARHICE

ANEXA 8

PROCESUL DE PLANIFICARE A ACȚIUNILOR POLIȚIENEȘTI

ANEXA 9

a) Programul MatLAB pentru optimizarea căutării

clear

clc

diary d:/lucru/matlab/grg.txt

disp(' ');

disp(' INTRODUCETI PARAMETRII DE CALCUL:')

disp(' ');

vc=input('Viteza de deplasare V [Km/h]=');

disp(' ');

s=input('Distanta intre punctul de incepere si obiect S [km]=');

disp(' ');

dlt=input('Eroarea medie patratica totala tinta-observator Delta [km]=');

disp(' ');

em=input('Eroarea medie patratica a drumului observatorului em [m]=');

disp(' ');

Dc=input('Raza de descoperire a observatorului D(c) [km]=');

disp(' ');

N=input('Numarul de unitati de cautare N=');

disp('');

%

sgm=(dlt^2+s^2*em^2)^0.5;

disp(' ');

disp(' REZULTATE');

disp(' ');

%Rezultate initiale

Sigma=sprintf('%20.6g\t',sgm)

d=1.4*Dc;

disp('');

disp('Intervalul dintre observatori [m]:')

d=sprintf('%20.6g\t',d)

a=3.4*Dc;

disp('Fisia de cautare [m]:');

A=sprintf('%20.6g\t',a)

tc=s/vc/1.852;

disp('Timpul de cautare [ore]:');

tc=sprintf('%10.3g\t',tc)

disp('Functia Fi:');

Fi=2*Dc*N

%Calcul suprafete

x=0:.1*a:2*a; %interval x pozitiv initial

supr(x,sgm) %calcul suprafata initiala (1/2)

i=0;

k=0;

while (supr(x,sgm)-Fi/2)>0 %comparatie intre supraf.initial calculata si functia Fi

x=0:a/100:2*a-i; %cazul cind supraf. init.>Fi

ss=supr(x,sgm);

i=i+a/100;

end

while (supr(x,sgm)-Fi/2)<0 %comparatie intre supraf.initial calculata si functia Fi

x=0:a/100:2*a-i+k; %cazul cind supraf. init.<Fi

ss=supr(x,sgm);

k=k+a/100;

end

disp('Suprafata optimizata')

so=2*ss %valoarea suprafetei calculata din P(x)

nn=length(x);

disp('Fisia de cautare optimizata:')

Ao=2*x(nn)

%Trasare grafice

q=x(nn);

x=-q-q/5:a/50:q+q/5;

n=length(x);u1=ones(n);

u=lnp(q,sgm);

yy=u.*u1;

z=lnp(x,sgm);

plot(x,-yy,x,-z);grid;xlabel('Axa Ox');ylabel('lnP(x)');

Funcții utilizate în programul MatLab

function f=lnp(x,sgm)

l1=log(sgm*(2*pi)^0.5);

l2=x.^2/(2*sgm^2);

f=-l1-l2;

function sup=supr(x,sgm)

n=length(x);

z=lnp(x,sgm);

y=lnp(x(n),sgm);

sp=trapz(x,z);

sup=abs(sp-sy);

b) Programul sursă în Visual Basic pentru optimizarea căutării

Option Explicit

Const pi As Double = 3.1415936

'Procedura butonului "Calcul"

Private Sub Calcul_Click()

'Declarare variabile

Dim SA As String, SB As String, SC As String, SD As String, SE As String, SF As String

Dim vc As Single, so As Single, dlt As Single, em As Single, dc As Single, N As Single, d As Single, i As Integer

Dim a As Single, tc As Single, Fi As Single, sgm As Single, x As Single, y As Single, s As Single, aa As Single

Dim p1 As Single, p2 As Single, Inp As Single, slp As Single, sy As Single, sup As Single, u As Single, k As Single

'Casetele text pt. introducerea datelor initiale; sunt declarate valorile initiale de calcul

SA = Text1.Text

SA = Trim(SA)

If SA = "" Then

MsgBox "Introduceti viteza [m/sec]", vbOKOnly + vbExclamation

SA = "15"

Text1.Text = SA

End If

SB = Text2.Text

SB = Trim(SB)

If SB = "" Then

MsgBox "Introduceti distanta [m]", vbOKOnly + vbExclamation

SA = "500"

Text2.Text = SB

End If

SC = Text3.Text

SC = Trim(SC)

If SC = "" Then

MsgBox "Introduceti eroarea delta", vbOKOnly + vbExclamation

SD = "10"

Text3.Text = SC

End If

SD = Text4.Text

SD = Trim(SD)

If SC = "" Then

MsgBox "Introduceti eroarea em", vbOKOnly + vbExclamation

SD = ".1"

Text4.Text = SD

End If

SE = Text5.Text

SE = Trim(SE)

If SE = "" Then

MsgBox "Introduceti raza de observare [m]", vbOKOnly + vbExclamation

SE = "2"

Text5.Text = SE

End If

SF = Text6.Text

SF = Trim(SF)

If SF = "" Then

MsgBox "Introduceti numarul de observatori", vbOKOnly + vbExclamation

SF = "3"

Text3.Text = SF

End If

Text8.Text = ""

Text9.Text = ""

Text10.Text = ""

Text11.Text = ""

Text12.Text = ""

vc = SA 'Viteza de cautare

s = SB 'distanta

dlt = SC 'eroarea delta

em = SD 'eroarea em

dc = SE 'raza de descoperire

N = SF 'numarul de observatori

sgm = Sqr(dlt ^ 2 + s ^ 2 + em ^ 2)

a = 3.4 * dc 'fasie initiala

tc = s / vc 'timp de cautare

Fi = 2 * dc * N

'CALCULUL FUNCTIE ln P(x) SI A SUPRAFETEI DELIMITATE DE P(x)

x = a / 8 'valoare initiala x

p1 = Log(1 / sgm / Sqr(2 * pi))

lnp = p1 – x ^ 2 / 2 'ln P(x)

slp = p1 * x – x ^ 3 / p2 / 3 'primitiva ln P(x)

sy = x * lnp 'aria delimitata pt x initial

sup = Abs(sy) – Abs(slp) 'aria initiala

If Fi / 2 – Abs(sup) > 0 Then 'testare conditie suprafete

Do Until Fi / 2 – Abs(sup) < 0.01

x = x + a / 2000 'incrementare x

lnp = p1 – x ^ 2 / 2 'ln P(x)

slp = p1 * x – x ^ 3 / p2 / 3 'primitiva ln P(x)

sy = x * lnp 'aria delimitata pt

sup = Abs(sy) – Abs(slp) 'aria

Loop

Else

Do Until Fi / 2 – Abs(sup) > 0.01

x = x – a / 2000 'incrementare x

lnp = p1 – x ^ 2 / 2 'ln P(x)

slp = p1 * x – x ^ 3 / p2 / 3 'primitiva ln P(x)

sy = x * lnp 'aria delimitata pt

sup = Abs(sy) – Abs(slp) 'aria

Loop

End If

Label17.Caption = "x=" & x 'x pt suprafete egale

so = 2 * sup 'suprafete calculate

aa = 2 * x 'latime fasie

If N > 3 Then 'distanta intre observatori

d = (aa – 2 * dc) / (N – 1)

Else

d = 1.4 * dc

End If

u = -(p1 – x ^ 2 / p2)

Label14.Caption = "ln P(0)=" & u 'valoare ln P(0)

Text8.Text = Text8.Text & Format(aa, "#####.00")

Text9.Text = Text9.Text & Format(aa, "#####.00")

Text10.Text = Text10.Text & Format(aa, "#####.00")

Text11.Text = Text11.Text & Format(aa, "#####.00")

Text12.Text = Text12.Text & Format(aa, "#####.00")

With Picture1 'definire fereastra grafica

.ScaleWidth = 6 * aa

.ScaleHeight = u / 15

.ScaleLeft = -3 * aa

.ScaleTop = -1.03 * u

.BackColor = vbWhite

.DrawWidth = 1

.Line (0 , 2*u)-(0 , -2*u) 'axa Oy

.CurrentX = -x

.CurrentY = -u

.Line (-x , 0)-(-x , u) 'axa verticala stg

.CurrentX = x

.CurrentY = -u

.Line (x , 0)-(-x , – u) 'axa verticala dr.

.CurrentX = -4 * aa

.CurrentY = -u

End With

For x = -3 * aa To 3 * aa 'grafic ln P(x)

y = -(p1 – x ^ 2 / p2)

Picture1.Line -(x, -y), vbBlue

Picture1.CurrentY = -u

For x = -3 * aa To 3 * aa 'grafic axa xx'

y = u

Picture1.Line -(x, -y), vbRed

Picture1.PSet (aa / 2, -u), QBColor(4)

Picture1.PSet (-aa / 2, -u), QBColor(4)

Picture1.CurrentX = -3 * aa

Picture1.CurrentY = -u

FontSize = 12

Picture1.Print "Axa xx"

End Sub

'PROCEDURA FRM MAIN – ETICHETE SI CASETE TEXT

Private Sub Form_Load()

Form1.Caption = "Optimizarea cautarii"

Label13.Caption = "DATE INITIALE"

Label1.Caption = "Viteza [m/min]"

Label2.Caption = "Distanta [m]"

Label3.Caption = "Eroarea delta"

Label4.Caption = "Eroarea em"

Label5.Caption = "Raza de descoperire [m]"

Label6.Caption = "Numar unitati cautare"

Label7.Caption = "REZULTATE"

Label8.Caption = "Fasia de cautare [m]"

Label9.Caption = "Interval intre observatori [m]"

Label10.Caption = "Timpul de cautare [min]"

Label11.Caption = "Functia Fi"

Label12.Caption = "Functia Fi optimizata"

Label14.Caption = ""

Text1.Text = "15"

Text2.Text = "500"

Text3.Text = "10"

Text4.Text = ".1"

Text5.Text = "2"

Text6.Text = "3"

Picture1.AutoSize = False

Picture1.BackColor = vbWhite

End Sub

BIBLIOGRAFIE

Lucrări publicate de doctorand

Monografii/cărți/cursuri/lucrări:

Bălașa Daniel Ion: „Cauze care înlătură caracterul penal al faptei”, lucrare de licență, Facultatea de Poliție – Academia de Poliție „Al. I. Cuza” București, 1995;

Bălașa Daniel Ion: „Combaterea terorismului”, lucrare de absolvire curs postuniversitar, Facultatea de Drept – Universitatea București, 1998;

Bălașa Daniel Ion: „Biroul de Combatere a Fraudei Documentare”, lucrare de absolvire curs postuniversitar, Facultatea de Afaceri – Universitatea Wolverhampton – Marea Britanie, 2003;

Bălașa Daniel, Ciocan Vasile: „Lupta împotriva fraudei documentare în viziunea Poliției de Frontieră franceze”, lucrare destinată exclusiv polițiștilor de frontieră, 2004;

Bălașa Daniel: „Combaterea fraudei documentare”, lucrare de curs susținută în contextul pregătirii agenților Direcției Poliției de Frontieră Oradea la Centrul de Pregătire Carei, județul Satu Mare, 2005;

Bălașa Daniel: „Forme și metode de combatere a infracționalității transfrontaliere în zona de responsabilitate a unui Inspectorat Județean al Poliției de Frontieră”, lucrare de curs susținută în contextul pregătirii agenților Direcției Poliției de Frontieră Oradea la Centrul de Pregătire Carei, județul Satu Mare, 2006;

Bălașa Daniel Ion: „Curtea de Justiție a Comisiilor Europene”, lucrare de absolvire master, Facultatea de Științe Politice și Științele Comunicării – Universitatea Oradea, 2006.

Articole publicate în reviste recunoscute de CNCSIS sau altele de prestigiu din țară și/sau străinătate:

Daniel Ion Bălașa: „Practici manageriale”, publicat în Revista Tribuna Economică, numărul 11, 17.03.2010, paginile: 20-23, cotația revistei conform evaluării CNCSIS: C ;

Daniel Ion Bălașa: „Evaluarea performanțelor organizației”, publicat în Revista Tribuna Economică, numărul 12, 24.03.2010, paginile 23-27, cotația revistei conform evaluării CNCSIS: C.

Studii publicate în volumele unor manifestări științifice din țară și/sau străinătate:

Daniel Ion Bălașa: „Concept of administration and security of Romanian border in the 2020 perspective” lucrare susținută la conferința internațională Abordări moderne în managementul și economia organizației, desfășurată la Academia de Studii Economice, București, 2009, publicat în Review of International Comparative Management – Special number no. 1, ISSN 1582-3458.

Cursuri, monografii și tratate autori naționali și internaționali

A. Chandler, Strategy and Structure: Chapters in the History of the American Industrial Enterprise, Editura Cambridge, MA: MIT Press, 1962.

Adam D. Rotfeld, Europe: The Institutionalized Security Process, în SIPRI Yearbook 1999, Stockholm International Peace Research Institute, 1999.

Adela Gooch, Europe's Foreign, Security and Defence Policy After Iraq, Report on Wilton Park Conference 716, 14-18 July 2003, August 2003.

Aguilar, David, Statement before the United States Senate Committee on the Judiciary, April 28, 2005.

Aii Kutan M. si Yigit Taner M. – European integration, productivity growth and real convergence, European Economic Review, Voi. 51, Nr. 6, p. 1370-1395, august 2007

Al. Zub, Discurs istoric și tranziție, Iași, 1998.

Alex Danchev, How Strong are Shared Values in the Transatlantic Relations? British Journal of Politics and International Relations 7, 2005.

Alexandrescu Grigore – Amenințări la adresa securității, Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate, Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2004.

Alvin Toffler și Heidi, A crea o nouă civilizație, traducere, Editura Antet, București, 1995.

Alvin Toffler, Powershift (Puterea în mișcare), Editura Bantam Books, New York, 1990.

Alvin Toffler, Război și Antirăzboi, Editura Antet, București, 1995.

Aranda, Eileen K., and Luis. Aranda with Kristi Conlon. Teams: Structure, Process, Culture, and Politics (Upper Saddle River, NJ: Prentice Hall, 1998).

Axelrod, Alan. Patton on Leadership: Strategic Lessons for Corporate Warfare (Paramus, NJ: Prentice Hall, 1999).

Badrus Gh. și Radaceanu E., (1999), „Globalitate și management”, Ed. All Beck.

Barry Buzan, O.Waever, J. De Wilde, Securitatea: o nouă structură de analizat, Boulder, Londra, Lynne Rienner Publishers, 1998.

Barry Buzan, Popoarele, statele și teama. O agendă pentru studii de securitate internațională în epoca de după Războiul Rece, Editura Cartier, Chișinău, 2000.

Barry Buzan, Regândirea securității după Războiul Rece, Cooperare și conflict, vol. 32, nr 1.

Barry F. – Economic Intergration and Convergence Processes in the EU Cohesion Countries, Journal of Common Market Studies, Volurn 41(5), p. 897-921, 2003

Barth, Richard, Testimony of Richard Barth, Assistant Secretary for Policy Development and Robert Mocny, Acting Director, US-VISITProgram, Department of Homeland Security, before the Senate Committee of the Judiciary, US-VISIT: Challenges and Strategies for Securing the U.S. Border, January 31, 2007.

Bennis, Warren, and Robert Townsend. Reinventing Leadership: Strategies to Empower the Organization (New York, NY: William Morrow and Company, Inc., 1995).

Ben-David D. – Trade and convergence among countries, Journal of International Econornics, Voi. 40, Nr. 3, p.279-298, Elsevier, mai 1996, ISSN 0022-1996

Burduș E., (1997), „Management comparat”, Ed. Economică.

Burduș E., Căprărescu Gh., Androniceanu A. și Miles Michael, (2003), „Managementul schimbării organizaționale”, ediția a 2-a, Ed. Economică.

Bayley, D.H. – Prevenirea și controlul criminalității în Statele Unite și Japonia, New York, Dobbs Ferry, 1990.

Buckingham, M., Coffman, C.,- Manager contra curentului, Editura Allfa, 2004.

Chang Roberto, Kaltani Linda si Loayza Norman – Openness can be goodfor Growth: The Role of Policy Complementarities, World Bank Policy Research Working Paper nr. 3763, Banca Mondiala, p. 1-40, septembrie 2005, Disponibil la http://www- wds.worldbank.org/external/default/WDSContentServer/IW3P/IB/2005/l 0/31/00001640 6 20051031155510/Rendered/PDF/wps3763.pdf

Dascălu Ioan – Elemente de drept polițienesc, Editura FADROM, București, 2002.

Dococq A., Montrenil I., Buisson J. – Le droit de la police, Universite Panthewon, Assas, Paris, 2001.

Dobrotă N., (1999), „Dicționar de economie”, Ed. Economică.

Drucker P., (1988), „New organisational forms”, Harward Business Review, January-February.

Dumitru, Popescu, Managementul structurilor Poliției de Frontieră, Editura M.A.I., 2005.

Dumitru Popescu, Sistemul Integrat pentru Securitatea Frontierei de Stat, Editura Univers Științific, București 2006.

Faure Atger, A., The Abolition of Internal Border Checks in an Enlarged Schengen Area: Freedom of movement or a scattered web of security checks?, Research Paper No. 8. CEPS Brussels, March 2008.

Fisichella Domenico, Știința Politică, probleme, concepte, teorii, Editura Polirom, București, 2007.

Fontaine Pascal – Europe in 12 lessons, European Commission – Publications Office, October 2006, ISBN 92-79-02864-2 (Catalogue number: NA-AK-06-290-EN-C)

Galtung Johan, Violence, Peace, and Peace Research, în Peace: Research, Education, Action. Essays în Peace Research. Volume 1, Copenhagen: Christian Ejlers Forlag, 1975.

Geddes, Europe 's Border Relationships and International Migration Relations, Journal of Common Market Studies 43(4), 2005.

Georgi, F., Bordering on a Nightmare? A Commentary on the 2008 Vision for an EU Border Management System, MCP Prague, 2008.

Geoff Meade – Euroville, EÎSharp magazine: nr 63, Encompass Publications, ianuarie – februarie 2009

Gheorghe Văduva, Războiul bazat pe Rețea în fizionomia noilor conflicte militare, Editura Universității Naționale de Apărare Carol I, București, 2005.

Giovanni Buttarelli (Assistant European Data Protection Supervisor), Data protection legislation in Europe, Preventing cyber-harassment by protecting personal data and privacy, Cyber-Harassment Closing Conference Teacher Union strategies on Cyber-Harassment, Bratislava, 7 June 2010.

Godley Wynne si Lavoie Marc – A simple model ofthree economies with two currencies: the eurozone and the USA, Cambridge Journal of Economics, 12 iunie 2006

Gueguen Daniel – The New Practicai Guide to the EU Labyrinth, EIS Publishing, 2006, ISBN 2-930409-01-0

Guerot, After Lisbon: Is Europe becoming a globalpower?, www.ip-global.org.

Guild, E., S. Carrera and F. Geyer, The Commission's New Border Package Does it take us one step closer to a 'cyber-fortress Europe'? Policy brief No 154, March 2008.

Gurri'a, OECD president, Business ethics and OECD principles: What can be done to avoid another crisis , www.oecd.org.

Hans Binnendijk, Richard Kugler, Seeing the Elephant: The US Role în Global Security, enter for Technology and National Security Policy, ND Press, Potomac Books, Inc: Washington, DC, 1st. Editura, 2008.

Hazel Smith, European Union Foreign Policy, London, Pluto Press, 2002.

Hobbing, P., A comparison of the now agreed VIS package and the US-VISIT system, Briefing Paper for the European Parliament, 4 July 2007.

Hobbing, P., Integrated Border Management at the EU Level, CEPS, Brussels 2005.

Hobbing, P., Koslowski, R., The tools called to support the 'delivery' of freedom, security and justice: a comparison of border security systems in the EU and in the US – ad hoc briefing paper, Brussels, European Parliament, February 2009, pe 410.681

Hobbing, P., Tracing Terrorists: The EU-Canada Agreement in PNR Matters, CEPS Special Report/September 2008..

Hobbing, P., Uniforms without Uniformity: A Critical Look at European Standards in Policing, in: E. Guild and F. Geyer (eds), Security versus Justice. Police and Judicial Cooperation in the European Union. Aldershot: Ashgate., 2008.

Houteer Christine, La Construction Europeenne (Etapes, objectifs, realisations), Editions Nathan, Paris, 2000.

Ian Bellany, Către o teorie a securității naționale, 1981.

Iancu A., (2000), „Politică și economie. Repere ale unui sistem economic performant”, Ed. Centrul Român de Economie Comparată și Consensuală.

Istocescu, A. Strategia și managementul strategic al firmei, București, Editura ASE, 2003

Kotler Ph., (1998), „Managementul marketingului”, Teora.

Jean Mărie Beaupuy – Urban Dimension in the Context of Enlargement, Parlamentul European, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C233 E/36, 28.9.2006, Disponibil la http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2006:233E:0036:0037:EN:PD

Leddin A. si Walsh B. – The Macroeconomy of the Eurozone: An Irish Perspective, Dublin: Gill and Macmillan, 2003

Levy E., Monjardet D. – Polițiile naționale și unificarea europeană, Mize și interacțiuni, Grupul European de Cercetare a Legilor, Paris, 2001.

Macarie, F.C., „Bazele managementului”, Editura Aletheia, Bistrita, 2006.

Manolescu A., (2003), „Managementul resurselor umane”, Ed. Economică, ediția a 4-a.

Margo T. Krasne – Munca de lămurire, o artă, Editura Antet, 1996.

Mateaș Florian, Poliția de Frontieră Română – Evoluție și perspective, lect.univ.dr.Ac.Pol, Ed. ProUniversitaria, București, 2007

Mateaș Florian, Activitatea de Informații în poliția de Frontieră, lect.univ.dr.AC.Pol., Ed. M.I.R.A., 2007

Mathis R. L., Nica P. C. și Rusu C., (1997), „Managementul resurselor umane”, Ed. Economică.

Mcguinness S. si Sheehan M.- Regional convergence in the UK, 1970-1995, Applied Economics Letters, Voi. 5, Nr. 10, p.653-658, Routledge, octombrie 1998, ISSN: 1350- 4851

Mc Kenna J. – Cohesion and Convergence, Euro Archives, 11 Octombrie 1993, Disponibil la http://www.ecu-activities.be/documents/publications/publication/1993 4/mckenna.html

Melnic V., Sisteme de supraveghere avansate pentru paza obiectivelor importante, Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza, București, 2009.

Moldoveanu G., (2000), „Analiza organizațională”, Ed. Economică.

Nicolescu O., (2001) „Management comparat”, Ed. Economică, ediția a 2-a.

Moujardet, D. – O misiune pe un teritoriu: dificultățile polițiștilor de a desfășura politici de prevenire a delincvenței, Bulletin, Revue du CLCJ, 1991.

Petrișor Ioan, Management strategic al organizațiilor, Ed. Marineasa, 2001

Petrovici V., (2001), „Stiluri de conducere și eficienta managementului”, Ed. Economică.

Popa, I., Management Strategic, Editura Economică, București, 2004.

Poulet, I. – Noile politici de prevenire. Serviciul Federal de cercetări științifice, Bruxelles, 1995.

Pollitt, C., Bouckaert, G., „Reforma managementului public”, Editura Epigraf, 2004.

Rene Levy, Dominique Moujardet, Hurtmut Aden, Azilis Maquer, Paul Swallow, James Sheptych, Helene L’Heuillet – Asemănări și deosebiri între polițiile din Europa, Editura L’Harmattan, 2003.

Rusu, Elisabeta, „Decizii optime în management prin metode ale cercetării operaționale”, Editura Economică, 2001.

Valkeneer C.D. – Le droit de la police, De boeck Universite, 2003.

Verboncu, Ion, „Cum conducem – ghid metodologic pentru manageri”, Editura Tehnică, 2000.

Trojanowicz R., Bucqueroux B. – Munca de polițist în societate, 2000.

Articole publicate în reviste de specialitate și sesiuni științifice

A.C. Mely, M.J. Hassan, Asia Oceanului Pacific în noul mileniu: provocările politice și cele privind securitatea, articol prezentat la a 14 Reuniune a Asiei – Pacifice, 3-7 iunie 2000, Kuala Lumpur: ISIS Malaesia, 2001.

Barry Buzan, Securitatea persoanei în perspectivă internațională, articol prezentat la a 14 Reuniune a Asiei-Pacifice, 3-7 iunie 2000, Kuala Lumpur: ISIS Malaesia, 2001.

Brunsden, J., Deschiderea bazei de date Schengen suportă noi amânări, Vocea Europei, 08.01.2010.

Christopher Hill, Ce poate fi făcut? Politica externă ca latură pentru acțiune politică, Afaceri Internaționale, Vol.79 , nr. 2, martie 2003.

Comunicatul de presă 6855/1/10, rev 1 (Presse42) al Consiliul Uniunii Europene, JAI nr. 2988, Bruxelles, 26-26 februarie 2010.

Declarația șefului Agenției Frontex Ilka Laitinen făcută în interviul acordat la Varșovia pentru Reuters, 18.12.2009

Edward Best, The Lisbon Treaty – a Qualified Advance for EU Decision-Making and Governance, Eipascope nr. 1/2008.

Emil Kirchner, The Challenge of European Union Security Governance, Journal of Common Market Studies 44, 2006.

Esther Brimer, Seeing blue: American visions of the European Union, Chaillot Paper no. 105, Paris: EUISS, 2007.

Franco Frattini, Agenția Frontex, Evaluare și dezvoltare în viitor, disertație prezentată la Bruxelles în cadrul Consiliului de Miniștri al Uniunii Europene,13 Februarie 2008.

Franțois Heisbourg (ed.), European Defence: Making It Work, ISS/WEU, Chaillot Papers No. 42, Paris, 2000.

Franțois Heisbourg, L'Europe de la defense dans l'Alliance atlantique, în Politique Etrangere, no. 2, 1999.

Fraser Cameron, The Foreign and Security Policy of the European Union: Past, Present and Future, Sheffield: Sheffield Academic Press, 1999.

Frunzeti Teodor, Zonia Vladimir, Lumea 2005, Enciclopedie Politică și Militară (Studii Strategice și de Securitate), Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2005.

Fulga Gheorghe, revista Defensa – nr. 320/2004 și La Lettre Diplomatique – nr. 67/2004.

Future Group , Freedom, Security, Privacy – European Home Affairs in an open world. Report of the Informal High Level Advisory Group on the Future of European Home Affairs Policy (The Future Group). June 2008.

Gândirea militară românească, nr. 2/2003, Tipografia Militară, București, 2003.

Georgiana Ciceo, Politica externă a administrației Obama: restructurare sau doar schimbare de direcție? America, azi. Studii de americanistică, Cluj-Napoca: Tribuna, 2010.

Gustav Lindstrom, EU-US burdensharing: who does what?, Chaillot Paper no. 82, Paris: EUISS, 2005.

Hanna Ojanen, The EU and NATO: Two Competing Models for a Common Defence, Journal of Common Market Studies, 44/1, 2006.

Hielke Hijmans (Coordinator Consultation and Court Proceedings, European Data Protection Supervisor), Data protection and International Agreements in the area of Law Enforcement, Conference on The Area of Freedom, Security and Justice in a wider world The Hague, Asser Instituut, 5 February 2010.

Hobbing, P., Management of External EU Borders: Enlargement and the European Guard Issue, DCAF Conference on Managing International and Inter-Agency Cooperation at the Border, held in Geneva 13- 15 March 2003.

Interviu cu Jonathan Scheele: România și Uniunea Europeană, Revista Studii de Securitate, nr.2 (3), Editura Unap, 2004.

Interviu cu Silviu Brucan, Politica externă a României, schimbări politice externe.

Jeandesboz, J., Reinforcing the Surveillance of EU Borders: The Future Development of Frontex and Eurosur, Challenge Research Paper, No. 11, CEPS, Brussels, August 2008.

Jean-Marc Favret, Droit et pratique de l'Union Europeenne, 4e edition, Gualino editeur, Paris, 2003.

Jessica Tuchman Mathews, Redefinind Securitatea, Afacerile Externe, vol. 2, nr. 68, 1989.

Jolyon Howorth, European Defence and the Changing Politics of the European Union: Hanging Together or Hanging Separately?, Journal of Common Market Studies, 39/4, 2001.

Jonas Paul, EU Foreign Policy After Lisbon. Will the New High Representative and the External Action Service Make a Difference?, in Center for Applied Policy Research Policy Analisis no. 2/2008.

K. Derghoukassian, După doctrina Powell: Securitatea globală intermestică. Lucrare prezentată la întălnirea anuală a Asociației de Studii Internaționale, satul hawaiian Hilton, Honolulu, Haiti, 05.03.2005.

Kateryna Koehler, European Foreign Policy after Lisbon: Strengthening the EU as an International Actor, Caucasian Review of International Affairs, vol. 4 (1) – winter 2010.

Lumea 2005: enciclopedie politică și militară (studii strategice și de securitate), Editura Centrului Tehnic Editorial al Armatei, București, 2005.

M. Țiplic, Hotar, graniță și/sau frontieră în evul mediu timpuriu, Acta Terrae Septemcastrensis II, Sibiu, 2003.

M.T. Klare, Noile provocări ale securității globale, Istoria contemporană, vol. 93, nr. 573, aprilie 1993.

Man-Diepa, Ispaim, Integrarea Europeană. Dimensiunea de Securitate și apărare a Uniunii Europene, seminar științific, 23 iunie 2006, Editura Citea, București – 2006.

Newhouse John, Europe's RisingRegionalism, Foreign Affairs, Jan.-Feb. 1997.

Nicolae Păun, Georgiana Ciceo, Relațiile transatlantice după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Sfera Politicii nr. 4 (146), aprilie 2010.

Pavel Dan, Preliminarii epistemologice la teoria crizei, Sfera Politicii, nr. 133, Anul XVII, 2009.

Petrache Costinel, Apărarea și securitatea națională în paradigma integrării europene și euroatlantice, în vol. Apărare și securitate națională, Sesiune anuală de comunicări științifice, București, Editura UNAp, 2006.

Pierre Baudin, Les aspects institutionnels de l'Europe de la defense, în Defense nationale, nr. 12, 2000.

R. Slăvoiu, C. Dumitrescu, Considerații în legătură cu modul de utilizare în procesul penal a rezultatelor activității de informații pentru realizarea securității naționale, Dreptul nr.1/2008.

Răspunsul la întrebarea lui Rez Koslowki din cadrul simpozionului Securitatea Transatlantincă? Abordarea Europeană a defensivei totale, secțiunea Securitate de societate și implicațiile sale pentru SUA, desfășurat în cadrul Centrului de Relații Transatlantice, Școala de Studii Internaționale Paul H. Nitze, Universitatea John Hopkins, 19 februarie 2004.

Renzo Respini, Colocviul de la Basel cu privire la mâna de lucru frontalieră în Elveția, Cuvântare în cadrul Consiliului de stat, 05.02 1988.

Revista Frontiera nr. 6-7 din 14 iulie 2010, revistă editată de către IGPFR.

Secretarul General al ONU, Letter to the President of the UN General Assembly, 04.11.2003.

Simon Duke, The Future of EU-NATO Relations: a Case of Mutual Irrelevance Through Competition?, Journal of European Integration 30/1, 2008.

Sophie Dagand, The impact of the Lisbon Treaty on CFSP and ESDP, European Security Review, no. 37 March, 2008.

Stanley R. Sloan, The United States and the European Defence, Chaillot Paper no. 29, Paris: EUISS, 2000.

Statewatch News Online, EU-PNR scheme being re-written by the Council, October 2008.

Șandru Dumitru, Criza din 1929-1933 și criza actuală, Sfera Politicii, nr. 133, Anul XVII, 2009.

V.D.Cha, Globalizarea și Studiul de securitate internațională, Jurnalul de cercetări pentru pace, vol.37, nr. 3, 2000.

Voicu Costică, Strategia de Securitate Internă a Uniunii Europene, configurată de Tratatul de la Lisabona, lucrare prezentată la Conferința Internațională Afacerile interne și justiția în procesul integrării europene și al globalizării, Academia de Poliție, mai 2010 și publicată în volumul conferinței, Editura Universul Juridic, București 2010.

Werner Weidenfeld, Die Neue Âra der Transatlantischen Beziehungen, Internationale Politik 6, 2001.

Wolfgang Schauble, Interviu cu ministrul de finanțe al Germaniei, www.wordpress.com.

Wolfgang Wessels și Franziska Bopp, The Institutional Architecture of CFSP after the Lisbon Treaty – Constitutional breakthrough or challenges ahead? Challenge Liberty and Security, Research Paper 10, 2008.

Dicționare, manuale de specialitate și enciclopedii

Culegere de termeni, concepte și noțiuni de referință din domeniile politicii militare, securității naționale și apărării armate, Editura Militară, 2000.

Dicționar de psihologie socială, Bogdan-Tucicov Ana, Septimiu Chelcea, Golu Mihai, Golu Pantelimon, Mamali Cătălin și Pânzaru Petru, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981.

Dicționar de psihologie socială, Pânzaru Petru, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981.

Dicționar de sociologie, Vlăsceanu Zamfir, Cătălin și Lazăr, Editura Babel, București, 1993.

Dicționar diplomatic, Editura Politică, București, 1979.

Dicționar explicativ al limbii române, Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan, Editura Univers Enciclopedic, București, 1998.

Enciclopedia Britannica, Micropaedia, vol. 27.

Joint Publication 1-02, DOD Dictionary of Military and Associated Terms, 23 March 2004.

Mic dicționar enciclopedic, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986.

Mic dicționar explicativ pentru Poliția de frontieră, Coman Florian, colectiv, Editura ProUniversitaria, București, 2006.

Mică enciclopedie de politologie, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1977.

Oxford Dictionary of Current English, Second Editura Christina Ruse, Oxford University Press, 1988.

The American Encyclopedia, vol.25.

Manual pentru implementarea Conceptului EU IBM în Asia Centrală, decembrie 2006.

Ghid pentru Managementul Integrat al Frontierei în țările balcanice de vest, 01.2007.

Manualul NATO, Biroul de Informații și Presă al NATO, Bruxelles, 2001.

Legislație relevantă și acte normative interne

Hotărârea de Guvern nr. 1.127/2008 publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 672 din 30.09.2008

Hotărârea de Guvern nr. 1.314 din 24 octombrie 2007 pentru aprobarea Strategiei naționale privind aderarea la spațiul Schengen, publicată în Monitorul Oficial nr. 756 din 7 noiembrie 2007, data intrării în vigoare 07/11/2007.

Hotărârea de Guvern nr. 1.540 din 25 noiembrie 2008 pentru aprobarea Strategiei naționale privind aderarea la spațiul Schengen pentru perioada 2008-2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 832 din 10 decembrie 2008, data intrării în vigoare 10/12/2008.

Hotărârea de Guvern nr. 1.557 din 25 noiembrie 2008 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 943/2001 privind înființarea Grupului Interministerial Român pentru Managementul Integrat al Frontierei de Stat, publicată în Monitorul Oficial nr. 814 din 4 decembrie 2008, data intrării în vigoare 04/12/2008.

Hotărârea de Guvern nr. 2 din 21 aprilie 2009 privind modificarea și completarea Regulamentului de organizare și funcționare a Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, publicată în Monitorul Oficial nr. 277/28 aprilie 2009.

Hotărârea de Guvern nr. 2 din 9 februarie 2010 pentru modificarea anexei la Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, aprobat prin Hotărârea Biroului permanent al Senatului nr. 16/2005.

Hotărârea de Guvern nr. 278 /2010 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 715/2008 privind aprobarea Planului indicativ Facilitatea Schengen 2007-2009 pentru asigurarea finanțării acordate României de către UE.

Hotărârea de Guvern nr. 30/2008 privind aprobarea Strategiei naționale de apărare a țării, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 799 din 28/11/2008.

Hotărârea de Guvern nr. 324/2007 pentru aprobarea noii Strategii Naționale de Management Integrat al Frontierei de Stat a României în perioada 2007-2010, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 249 din 13 aprilie 2007.

Hotărârea de Guvern nr. 500/2009 pentru implementarea sistemului de transmitere a datelor despre pasageri în aeroporturi, publicată în Monitorul Oficial 300 din 7 mai 2009.

Hotărârea de Guvern nr. 715/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 594 din 7.08.2008 a fost aprobat Planul indicativ Facilitatea Schengen 2007-2009 pentru asigurarea finanțării acordate României de UE.

Hotărârea de Guvern nr. 926/2008 privind confecționarea și punerea în circulație a colantului uniform de viză cu modificările operate prin Hotărârea Guvernului nr. 102/ 2009, Monitorul Oficial Nr. 103 din 19 februarie 2009.

Hotărârea de Guvern. nr. 791/2009 privind condițiile pentru certificarea aeroporturilor civile internaționale sau deschise traficului aerian internațional, publicată în Monitorul Oficial nr. 521 din 29 iulie 2009.

Legea 125 din 29 aprilie 2009 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 130/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, precum și pentru abrogarea cap. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, publicată în Monitorul Oficial 324 din 15 mai 2009 (Monitorul Oficial 324/2009).

Legea 349 din 25.11.2004, Jurnalul Oficial al UE P. 0001-0011, Regulamentul CE nr. 2007/26 octombrie 2004, Frontex – Agenția Europeană pentru Managementul Cooperării Operaționale la Frontierele Externe Statelor Membre Uniunii Europene, devenită operațională în octombrie 2005.

Legea nr. 102/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 391 din data de 9 mai 2005.

Legea nr. 141 din 12 iulie 2010 privind înființarea, organizarea și funcționarea Sistemului Informatic Național de Semnalări și participarea României la Sistemul de Informații Schengen, publicată în Monitorul Oficial nr. 498 din 19 iulie 2010, data intrării în vigoare 22/07/2010, lege ce abrogă Ordonanță de Urgență nr. 128 din 15 septembrie 2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Sistemului Informatic Național de Semnalări, publicată în Monitorul Oficial nr. 866 din 26 septembrie 2005, data intrării în vigoare 26/09/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 345 din 29 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.086 din 2 decembrie 2005, data intrării în vigoare 05/12/2005.

Legea nr. 238 din 10 iunie 2009 privind reglementarea prelucrării datelor cu caracter personal de către structurile/unitățile Ministerului Administrației și Internelor în activitățile de prevenire, cercetare și combatere a infracțiunilor, precum și de menținere și asigurare a ordinii publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 405/15.06.2009.

Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, publicată în Monitorul Oficial al României , Parte I, nr.5101 din 24 iulie 2009.

Ordinului MAI nr. 130 din 30 iunie 2009 privind desemnarea structurilor Ministerului Administrației și Internelor membre ale Grupului Interministerial Român pentru Managementul Integrat al Frontierei de Stat și pentru stabilirea procedurii de comunicare a datelor referitoare la stadiul îndeplinirii angajamentelor asumate prin documentele de implementare, publicat în Monitorul Oficial nr. 477 din 10 iulie 2009, data intrării în vigoare 10/07/2009.

Ordonanța de Guvern nr. 34/2006 privind obligația transportatorilor aerieni de a comunica date despre pasageri, publicată în Monitorul Oficial nr. 674 din 4 august 2006, aprobată prin Legea nr.452/2006 din 6 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 1004 din 18 decembrie 2006.

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 103/2006, privind unele măsuri de facilitare a cooperării polițienești internaționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 1019 din 21.12.2006.

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 55/2007 din 20 iunie 2007 privind înființarea Oficiului Român pentru Imigrări prin reorganizarea Autorității pentru străini și a Oficiului Național pentru Refugiați, precum și modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 424 din 26 iunie 2007.

Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 16 din 3 martie 2010 privind unele măsuri de eficientizare a activității de întreținere a culoarului de frontieră, fâșiei de protecție și a semnelor de frontieră, publicată în: Monitorul Oficial nr. 147 din 5 martie 2010, Data intrării în vigoare : 05/03/2010

Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 105/2001, privind frontiera de stat a României,

Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2008.

Planul de acțiune Schengen, varianta revizuită 2009.

Proiectul Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Strategiei naționale de management integrat al frontierei de stat a României în perioada 2010-2012.

Proiectul Legii privind siguranța națională a României, sursa on-line http://www.guv.ro.

Comunicări, decizii, directive și regulamente comunitare

Catalogul Schengen al Uniunii Europene – Controlul frontierelor externe, extrădarea și readmisia, 28 februarie 2002.

Catalogul Schengen al Uniunii Europene, Controlul la frontierele externe: Returnarea și readmisia – Recomandări și cele mai bune practice 2009.

Catalogul Schengen: Recomandări și cele mai bune practici, Protecția datelor, emis de Grupul de redactare pentru Catalogul Schengen privind protecția datelor, 10841/2/09 REV 2 SCHEVAL 83 COMIX 485, 9768/10 SCH-EVAL 55 COMIX 361 (OR. en), Bruxelles, 10 mai 2010 (07.07).

Comunicarea COM(2010) 2020 final a Comisiei din 03.03.2010, EUROPA 2020 – O

strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii, Bruxelles, 2010.

Comunicarea Comisiei către Consiliu COM(2006)733 privind Consolidarea managementului frontierelor maritime de sud ale Uniunii Europene, Bruxelles, 30.11.2006.

Comunicarea Comisiei către Consiliul European și Parlamentul European COM(2007)1: O politică energetică pentru Europa .

Comunicarea Comisiei către Consiliul și Parlamentul European COM (2002)233 final privind gestionarea integrată a frontierelor externe ale statele membre ale Uniunii Europene.

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu COM(2010)385 final, Prezentare generală asupra modului de gestionare a informațiilor în spațiul de libertate, securitate și justiție, , Bruxelles, 20.7.2010.

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, către Consiliu, către Comitetul economic și social european și către Comitetul Regiunilor COM(2008)69, Pregătirea următoarelor etape ale gestionării frontierelor în Uniunea Europeană, 13.2.2008.

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul economic și social european și Comitetul Regiunilor, crearea unui spațiu de libertate, securitate și justiție pentru cetățenii Europei, Plan de acțiune pentru punerea în aplicare a Programului de la Stockholm, COM(2010) 171 final, Bruxelles, 20.4.2010.

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și social european și Comitetul regiunilor COM(2010)245 final, O Agendă digitală pentru Europa , Bruxelles, 19.5.2010.

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul economic și social european și Comitetul Regiunilor COM(2007)575, O politică maritimă integrată pentru uniunea europeană, 10.10.2007.

Comunicarea Comisiei COM(2010)316 final/2 privind încheierea unui protocol de colaboare între Uniunea Europeană și SUA în depistarea surselor financiare de alimentare a activităților teroriste, 18. 6.2010.

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu COM(2009)262 final, Un spațiu de libertate, securitate și justiție în serviciul cetățenilor, Bruxelles, 10.6.2009.

Decizia 187/28/CE a Consiliului din februarie 2002 pentru înființarea Eurojust în vederea consolidării luptei împotriva delictelor grave.

Decizia 2005/358/EC a Consiliului din 26 aprilie 2005 pentru stabilirea sediului Frontex.

Decizia 2005/681/JAI a Consiliului din 20 septembrie 2005 de instituire a Colegiului European de Poliție (CEPOL), publicată în Jurnalul Oficial L 256 din 01 octombrie 2005, P. 0063 – 0070, de abrogare a Deciziei 2000/820/JAI de înființare a Colegiului European de Poliție (CEPOL), publicată în Jurnalul Oficial L 336 din 30 decembrie 2000.

Decizia 2005/876/JAI a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 322, 9.12.2005.

Decizia 2007/533/JAI a Consiliului din 12 iunie 2007 privind înființarea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen de a doua generație (SIS II), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, publicată în Jurnalul Oficial al UE, nr. L. 205 din 7 august 2007.

Decizia 2007/845/JAI a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 332, 18.12.2007.

Decizia 2008//616/JAI din 23 iunie 2008 privind punerea în aplicare a Deciziei 2008/615/JAI și Decizia 2008/617/JAI din 23 iunie 2008 privind îmbunătățirea cooperării dintre unitățile speciale de intervenție ale Statelor Membre ale Uniunii Europene în situații de criză.

Decizia 2008/615/JAI a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 210, 6.8.2008; Decizia 2008/616/JAI a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 210, 6.8.2008.

Decizia 2008/615/JAI din 23 iunie 2008 privind intensificarea cooperării transfrontaliere în vederea combaterii terorismului și a criminalității transfrontaliere,

Decizia 2008/633/JAI a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 218, 13.8.2008.

Decizia 2009/371/JAI a Consiliului din 6 aprilie 2009 privind înființarea Oficiului European de Poliție (Europol), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 121/37 din 15 mai 2009.

Decizia 2010/365/UE a Consiliului din 29 iunie 2010 privind aplicarea dispozițiilor acquis- ului Schengen referitoare la Sistemul Informatic Schengen în Republica Bulgaria și în România, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 166/17 din 01.07.2010.

Decizia 573/2007/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 mai 2007 de instituire a fondului european pentru refugiați pentru perioada 2008-2013, ca parte a programului general solidaritatea și gestionarea fluxurilor migratorii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 144/1 din 06.06.2007.

Decizia Comitetului Executiv din 22 decembrie 1994 privind intrarea în vigoare a Convenției de punere în aplicare (SCH/Com-ex (94)29 rev. 2. publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 239 din 22 septembrie 2000.

Decizia Comitetului Executiv din 7.10.1997 [SCH/com-ex 97(27)rev.4] Italia și [SCH/com-ex 97 (28)rev.4] Austria.

Decizia Comitetului Executiv Schengen SCH/COM-EX (94) 16rev și SCH/Gem-Handb (93)15 (confidențial).

Decizia Comună a Consiliului 98/733/JHA din 21 decembrie 1998 adoptată în temeiul art.

K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind incriminarea participării la o organizație criminală în statele membre ale Uniunii Europene.

Decizia Consiliului 11222/1/10 REV1 privind încheierea Acordului dintre Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii privind prelucrarea și transferul datelor de mesagerie financiară din Uniunea Europeană către Statele Unite ale Americii în cadrul Programului de urmărire a finanțărilor în scopuri teroriste, 24.6.2010; Documentul Consiliului 11222/1/10 REV1 COR1, 24.6.2010.

Decizia Consiliului European Front 19 Comix 137 6504/10 din 22 februarie 2010, Bruxelles.

Decizia 574/2007/CE din 23 mai 2007, de instituire a Fondului pentru Frontierele Externe pentru perioada 2007-2013, ca parte a Programului general Solidaritatea și gestionarea fluxurilor migratorii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 144, 6.6.2007, 22.

Decizia-cadru 2008/977/JAI a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 350, 30.12.2008.

Decizia-cadru 2009/315/JAI a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 93, 7.4.2009.

Decizie-cadru 2007654/JAI a Consiliului privind utilizarea registrului cu numele pasagerilor (PNR) în scopul aplicării legii, Bruxelles, 6.11.2007.

Directiva 2003/86/CE din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 251, 3.10.2003.

Directiva 2006/24/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 105, 13.4.2006.

Directiva 2008/115/CE din 16 decembrie 2008 privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 348/98, 24.12.2008.

Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene L 281/31, 23.11.1995.

Regulamentul (CE) nr. 1.986/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind accesul la Sistemul de Informații Schengen din a doua generație (SIS II) al serviciilor competente, în statele membre, pentru eliberarea certificatelor de înmatriculare a vehiculelor, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L. 381 din 28 decembrie 2006.

Regulamentul (CE) nr. 1.987/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de Informații Schengen din a doua generație (SIS II), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L. 381 din 28 decembrie 2006.

Regulamentul (CE) nr. 1104/2008 al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 299, 8.11.2008, p. 1; Decizia 2008/839/JAI a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 299, 8.11.2008, p. 43.

Regulamentul (CE) nr. 1931/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 de stabilire a normelor privind micul trafic de frontieră la frontierele terestre externe ale statelor membre și de modificare a dispozițiilor Convenției Schengen.

Regulamentul (CE) nr. 767/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 privind Sistemul de informații privind vizele (VIS) și schimbul de date între statele membre cu privire la vizele de scurtă ședere (Regulamentul VIS).

Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind instituirea unui Cod comunitar de vize (Codul de vize), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 243/1 din 15.9.2009.

Regulamentul (CE) nr. 851/2005 al Consiliului din 2 iunie 2005 care instituie mecanismul de reciprocitate, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 141 3 din 4.6.2005.

Regulamentul (CE) nr. 856/2008 al Consiliului din 24 iulie 2008 de modificare a

Regulamentul (EC) nr. 2007/2004 al Consiliului din 26 octombrie 2004 de instituire a Agenției Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 349, 25 noiembrie 2004, (MO L 349/25.11.2004) cu privire la Tratatul de instituire a Comunității Europene, amendată ulterior prin Reglementarea Consiliului (EC) Nr. 863/2007 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 iulie 2007 care stabilea un mecanism pentru crearea unor Echipe Rapide de Intervenție la Frontiere (RABIT).

Regulamentul (EC) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 privind crearea unui Cod Comunitar asupra regulilor ce stau la baza liberei circulații a persoanelor peste frontiere – Codul Frontierelor Schengen.

Regulamentul (UE) nr. 542/2010 al Consiliului din 3 iunie 2010 de modificare a Deciziei 2008/839/JAI privind migrarea de la Sistemul Informatic Schengen (SIS 1+) la Sistemul Informatic Schengen din a doua generație (SIS II), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 155/23 din 22.06.2010.

Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului care stabilește un Cod Comunitar în privința regulilor care guvernează libera circulație a persoanelor peste frontieră (Codul frontierelor Schengen), PE Cons 3643/2/05 Rev 2.

Tratate, convenții, protocoale și avize ale Uniunii Europene

Actul final al Conferinței pentru securitate și cooperare în Europa, elaborat la Helsinki la 1 august 1975, Publicat în Buletinul Oficial nr. 92 din 13/08/1975.

Avizul CESE din 03.09.2003 pe tema Respectarea drepturilor fundamentale în legislația și politicile europene în materie de imigrație. Raportor: Pariza Castanos, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C208.

Avizul CESE din 14.5.2003 privind accesul la cetățenia Uniunii Europene. Raportor: Pariza Castanos, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C208, 03.09.2003.

Avizul CESE din 25.2.2009 privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, către Consiliu, către Comitetul Economic și Social European și către Comitetul Regiunilor privind o politică comună de imigrație pentru Europa: principii, acțiuni și instrumente. Raportor: Pariza Castanos. publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 218, 11.9.2009.

Bulgarian Ministry of State Administration and Administrative Reform, septembrie 2007. Operațional Programme Administrative Capacity 2007-2013, http://www.eufunds.bg/docs/OPAC Final September EN.pdf

Comisia Europeana – Growing Europe, growing regions: Fourth report on economic and social cohesion, Oficiul pentru Publicații Oficiale al Uniunii Europene, 30 mai 2007, ISBN: 9789279057045

Comisia Europeana – Lisbon Strategy for Growth and Jobs: Towards a green and innovative economy, 2009, Disponibil la http://ec.europa.eu/growthandjobs/index en.htm

Comisia Europeana – Press release: "Cohesion Policy backs "green economy" for growth and long-term jobs in Europe, Rapid Press Releases, 9 martie 2009 http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do ?reference=IP/09/369&format=HTML&ag ed=Q&language=EN&guiLanguage=en

Comisia Europeana – Report from the Commission to the European Parliament and the Council: Sixth Progress Report on Economic and Social Cohesion, 25 iunie 2009, COM(2009) 295 final

Comisia Europeana – Perspectives financieres 2007-2013: valeur ajoutee et instruments de mise en ceuvre : communication de la Commission au Conseil et au Parlement europeen, 2004, COM(2004)487

Comisia Europeana – Key facts andfigures – about Europe and the Europeans, Oficiul pentru Publicații Oficiale al Uniunii Europene, mai 2007, ISBN 92-79-03609-2 (catalog nr: NA-76-06-481-EN-C)

Comisia Europeana – Eurostat – Country profiles, Disponibil la http://epp.eurostat.ec.europa.eu/guip/introAction.do?profile=cpro&theme=euririd&lang= en

Comisia Europeana – Direcția Generala de Buget – A Financial Frameworkfor the enlarged Union (2007-2013) – http://ec.europa.eu/budget/prior fature/fin framework en.htm#amended

Comisia Europeana – Direcția Generala de Politica Regionala – Cohesion Policy 2007- 2013: Comentaries and official texts, Oficiul pentru Publicații Oficiale al Uniunii Europene, ianuarie 2007, ISBN 9279038052

Comisia Europeană – Direcția Generală de Politică Regională – European Union Regional Policy – Inforegio Factsheet: Convergence, Competitiveness, Cooperation: Cohesion instruments 2007-2013 by Member State, 2007, ISBN 31049017830563

Comisia Europeană – Direcția Generală de Politică Regională – In slujba regiunilor: Politica regionala a UE 2007-2013, Oficiul pentru Publicații Oficiale al Uniunii Europene, ianuarie 2008, ISBN 9279037919

Comisia Europeană – Direcția Generală de Politică Regională – Second Progress Report on economic and social cohesion, 2003. Disponibil la: http://ec.europa.eu/regionalpolicy/sources/docoffic/official/reports/pdf/interim2/bro int 2 en.pdf

Comisia Europeana – Direcția Generala de Politica Regionala – The Community Strategic Guidelines on Cohesion 2007-2013, Disponibil la: http://ec.europa.eu/regionalpolicy/sources/docoffic/2007/osc/index en.htm

Consiliul Uniunii Europene, Programul Stockholm, O Europă deschisă și sigură servindu-și și ocrotindu-și cetățenii, 17024/09, Bruxelles, 02.12.2009.

Consiliul Uniunii Europene, Schița Strategiei pentru Securitate Internă a U.E.: Către un model de Securitate Europeană, 5842/10, Bruxelles 23.02.2010.

Declarația ministerială PESA zece ani – provocări și oportunități, publicat ca Doc. 15649/09 + Cor1 + Cor2 și aprobat de către Consiliul Uniunii Europene la data de 17.11.2009.

Doctrina pentru Europa privind securitatea umană, Raportul de la Barcelona privind studiul de grup asupra capacității securității Europei, Barcelona, 2004.

Documentul Consiliului 17024/09, adoptat de Consiliul European la 10-11 decembrie 2009.

German Management authority for the ERDF, ESF and EAFRD in Mecklenburg- Vorpommern in the Mecklenburg-Vorpommern State Chancellery, Division 3, Department GVB, 2007. Operațional Programme 'Mecklenburg-Vorpommern' (CCI no: 2007DE161P0003, Decision: C/2007/ 4503)

German Ministry of Economic Affairs and Energy of the State of North Rhine- Westphalia – Referat 301, 2007. Operațional Programme 'North Rhine-Westphalia' (CCI no: 2007DE162P0007, Decision: C/2007/3573)

Ghidul polițistului de frontieră (Manualul Schengen), Comisia Uniunii Europene, 2006.

Hotărârea Curții Constituționale din Germania, Bundesverfassunggericht 1 BvR 256/08, 11.3.2008.

Joint Statement of the Heads of State and Government of Germany, France, Luxemburg and Belgium on European Defence, Brussels, April 29th 2003.

Lubuskie Region Management Board (Poland) – Marsnal's Office of the Lubuskie Region, 2007. Operațional Programme 'Lubuskie' (CCI no: 2007PL161P0008, Decision: C/2007/4572)

Mafopolska Region Management Board (Poland) – Marshal's Office of the Malopolska voivodship, 2007. Operațional Programme 'Lesser Poland' (CCI no: 2007PL161P0010, Decision: C/2007/4206)

Maltese Planning and Priorities Co-ordination Division, 2007. Operațional Programm 'Investing in Competitiveness for a Better Quality of Life' (CCI no: 2007MT161P0001, Decision: C/2007/3189)

Marshal's Office of the Warminsko-Mazurskie voivodship (Poland), 2007. Operațional Programme 'Warminsko-Mazurskie' (CCI no: 2007PL161P0020, Decision: K/2007/4624)

Ministerium fiir Ernăhrung und Lăndlichen Raum (Deutchland) – Referat 45, 2007. Operațional Programme 'Baden-Wurttemberg' (CCI no: 2007DE162P0008, Decision: K/2007/5501)

Ministerium fiir Wirtschafit, Verkehr, Landwirtschaft und Weinbau (Deutchland) – EFRE Verwaltungsbehorde, 2007. Operațional Programme 'Rhineland-Palatinate' (CCI no: 2007DE162POO11, Decision: C/2007/3877)

Ministero Italiano dell'Interno – Direttore dell'Ufficio Coordinamento e Pianificazione delle Forze di Polizia, 2007. Operațional programme 'Security for development' (CCI no: 2007IT161P0007, Decision: C/2007/3981)

NATO și Conferința Ministerială OSCE, Conceptul de Management și Securitate la Frontieră, Ljubljana 2005.

Pactul european privind imigrația și azilul, Consiliul Uniunii Europene, Bruxelles, 13440/08, 24 septembrie 2008.

Parlement europeen, La regionalisation en Europe, Working Paper,, avril 2000, L-2929 Luxembourg.

Planul de gestionare a frontierelor externe ale statelor membre ale Uniunii Europene,

10019/02 Front 58 Comix 398.

Planul indicativ Facilitatea Schengen 2007-2009 din 2 iulie 2008, pentru asigurarea finanțării acordate României de către Uniunea Europeană, publicat în Monitorul Oficial I nr. 594 din 7.08.2008, data intrarii in vigoare 07/08/2008

Planul pentru managementul frontierelor externe ale statelor membre ale Uniunii Europene; Consiliul Uniunii Europene, Bruxelles, 14 iunie 2002; FRONT 58, COMIX 398; 10019/02.

Programul de la Stockholm – O Europă deschisă și sigură în serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora, Documentul Consiliului 5731/10, 3.3.2010; COM(2010)1H, 20.4.2010 (Planul de acțiune privind Programul de la Stockholm).

Proiectul de Tratat de instituire a unei Constituții pentru Europa, Convenția Europeană, Bruxelles, 18.07.2003.

Protocolul din 31 ianuarie 1967 privind statutul refugiaților.

Protocolul privind integrarea acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene.

Rezoluția Parlamentului European, P7_TA(2010) 029, 11.02.2010.

Rezoluția Parlamentului European, P7_TA(2010)0144, 05.05.2010.

Rezoluția Parlamentului European, P7_TA-PROV(2010)0279, 8.7.2010.

Tratatul de la Prum privind consolidarea cooperării transfrontaliere, în mod deosebit pentru combaterea terorismului, crimei transfrontaliere și migrației ilegale, semnat la 27 mai 2005 de Germania, Austria, Belgia, Olanda, Franța, Luxemburg și Spania.

Tratatul privind Uniunea Europeană din 1992, publicat în Jurnalul Oficial C 191 din 29 iulie 1992.

Versiunea consolidată a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83/49 din 30 martie 2010.

Versiunile consolidate ale Tratatului privind Uniunea Europeană și ale Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83, 30.3.2010.

Rapoarte, documente strategice naționale și internaționale

Tratatul privind Uniunea Europeană referitoare la crearea unui Sistem European de Arhivare a Imaginilor (FADO) (98/700/JAI)

Bill Of Law – 2003 – 2008 Military Program.

Biroul de Presă al Casei Albe, Remarks by President Obama at Strasbourg Town Hall, Strasbourg, 03 aprilie 2009.

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Jurnalul Oficial C83, 30.3.2010..

Carta pentru Securitate Europeană, adoptată la Istanbul în noiembrie 1999.

China Strategy Paper 2007-2013.

Codul Bunei Conduite Administrative, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 191 din 29 iulie 1992.

Common Core Curriculum, EU Border Guard Basic Trening, Produced by FRONTEX Agency in cooperation with EU Member States and Schengen Associated Countries Copyright: Frontex Agency, Warsaw, Rondo ONZ 1 Doc. Frontex 1064/09/02/06.

Conceptul European de Management al Controlului Frontierelor, Doc. 14570/01 FRONT 69 din 7 decembrie 2001.

Conceptul OSCE de Securitate și Management al Frontierei, Consiliul Ministerial, Ljubljana, 2005.

Convenției privind navigația pe Dunăre semnată la Belgrad în 1948.

Curriculum comun pentru instruirea BG; Consiliul Uniunii Europene; Bruxelles, 6 Septembrie 2004; FRONT 146, COMIX 510; 12006/04.

Defense of Japan 2007.

Grupul de lucru al Comisiei, Raport privind progresele înregistrate în dezvoltarea viitorului Sistem European de supraveghere a frontierelor externe ale Uniunii Europene – EUROSUR, SEC(2009) 1265 final, Bruxelles, 24.9.2009.

Heads of State and Governement, The Istanbul Declaration. Our Security în a New Era, North Atlantic Council, Istanbul, 28 iunie 2004.

Institute for International research on Criminal Policy, Measuring Organised Crime în Europe, Editura Maklu Publishers, 2006.

Institutul Ovidiu Șincai, Raport de analiză politică, Analiza Strategiei de Securitate Națională a României București, 9 martie 2006.

Interesul național și politica de securitate, Editura Institutului Român de Studii Internaționale, București, 1995.

Joint Declaration on European Defense Integration, Initiative for a Renewed Transatlantic Partnership, 19 August 2004.

New Security Strategy of Japan, Multilayered and Cooperative Security Strategy, The Tokyo Foundation, Policy Research Division, October 8, 2008.

Overview of the missions and operations of the European Union, decembrie 2009.

Programul de Dezvoltare al Națiunilor Unite, Raportul de dezvoltare umană 1994: Noile dimensiuni ale securității umane, New York , 1994.

Raport general privind activitatea Uniunii Europene, adoptat de Comisia Europeană la 15.02.2010, SEC(2010), Direcția Generală Comunicare Publicații 1049 Bruxelles, Belgia.

Raport privind punerea în aplicare a Strategiei europene de securitate – Asigurarea securității într-o lume în schimbare – Bruxelles, 11 decembrie 2008 S407/08.

Raportul Anual Cepol 2009.

Raportul Anual Eurojut 2009.

Raportul Anual Europol 2009.

Raportul Anual Europol TE-SAT 2009.

Raportul Anual Frontex 2009.

Raportul Anual Ombudsman-ului European 2009, publicat la 19 Aprilie 2010, Strasbourg.

Raportul grupului consultativ privind viitorul politicii în domeniul afacerilor interne

Liberty, Security, Privacy: European Home Affairs in an Open World (Libertate, securitate, protecția vieții private: afacerile interne europene într-o lume deschisă), iunie 2008.

Strategia de Securitate Națională a României – România Europeană, România Euroatlantică: pentru o viață mai bună într-o țară democratică, mai sigură și prosperă, adoptată de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării prin Hotărârea nr. 62 din 17.04.2006.

Strategia Europeană pentru Securitate, O Europă sigură într-o lume mai bună, Bruxelles, 12.12.2003.

Strategia națională de aderare la spațiul Schengen 2008-2011, din 25 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 832 din 10 decembrie 2008.

Strategia națională de management integrat al frontierei de stat a României în perioada 2007-2010 aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 324/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 249 din 13 aprilie 2007.

Strategia națională de management integrat al frontierei de stat a României în perioada 2004-2006 aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 471 din 01 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 15.04.2004.

Studiu privind fezabilitatea tehnică a creării unui Sistem European de Supraveghere, Varșovia, prezentat de Frontex la 12 ianuarie 2007.

The Chicago Council on Foreign Relations and The German Marshall Fund of the United States, Worldviews 2002. Survey of American and European Attitudes and Public Opinion on Foreign Policy, 2002.

The Council on Security and Defense Capabilities Report, Japan 's Visions for Future Security and Defense Capabilities, October 2008, The Council on Security and Defense Capabilities.

The National Security Strategy of the United States of America, March 2006.

The Tools Called to Support the 'Delivery' of Freedom, Security and Justice: a

comparison of border security systems in the EU and in the US, Directorate-General Internal Policies, Policy Department C, Citizens' Rights and Constitutional Affairs, PE 410.681, February 2009, Brussels, European Parliament.

UK Parliament, House of Lords, Schengen Information System II (SIS II), European Union Ninth Report, European Union Committee, London, 20 February 2007.

White House, Fact Sheet: Border Security, The White House, January 25, 2002, UK Parliament, House of Lords, FRONTEX: the EU external borders agency European Union – Ninth Report, European Union Committee, London, 26 February 2008.

Surse de documentare on-line

www.atlanticcomunity.org

www.bologna-berlin2003.de/en/bașic/haupt.htm

www.cepol.europa.eu.

www.cess.org

www.dcaf.ch

www.ec.europa.eu

www.eeas.europa.eu/china/csp/0713en.pdf

www.eipa.eu.

www.eurojust.europa.eu.

www.europol.europa.eu.

www.fiu.net

www.frontex.europa.eu.

www.guv.ro

www.ifado.consilium .europa.eu

www.iss.europa.eu

www.lse.ac.uk

www.mai.gov.ro

www.migrationpolicy.org

www.ombudsman.europa.eu

www.osce.org.

www.politiadefrontiera.ro

www.prb.org.

www.presidency.ro

www.publications.parliament.uk

www.schengen.mai.gov.ro

www.shop.ceps.eu

www.un.org/aboutun/charter/index.html. www.whitehouse.gov

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: ARMONIZAREA MANAGEMENTULUI FRONTIEREI ROMÂNIEI CU MANAGEMENTUL FRONTIEREI DIN UNELE STATE ALE UNIUNII EUROPENE [310583] (ID: 310583)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

ARMONIZAREA MANAGEMENTULUI FRONTIEREI ROMÂNIEI CU MANAGEMENTUL FRONTIEREI DIN UNELE STATE ALE UNIUNII EUROPENE [310583]

Copyright Notice

Ing. RADU BORACI [618131]

Articole originale Jurnalul de Chirurgie, Ia și, 2011, Vol. 7, Nr. 2 ISSN 1584 9341 [606604]

Școala Doctorală Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor [631487]

Managementul local, regional și național al politraumei Registrul Național de Politraumă [308031]

1UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE CRAIOVA FACULTATEA DE MEDICINĂ APORTUL IMAGISTICII ÎN DIAGNOSTICUL ȘI TRATAMENTUL LUXAȚIEI CONGENITALE DE ȘOLD… [620894]

Apariția agenților comerciali permanen ți pe scena mandatarilor în afaceri deja [608796]

Copyright Notice

Similar Posts