I. INTRODUCERE…………………………………………………………………………………….. 4 II. PARTEA… [310542]

CUPRINS

I. INTRODUCERE…………………………………………………………………………………….. 4

II. PARTEA GENERALĂ………………………………………………………………………….. 6

1. [anonimizat]…………………………………… 5

1.1. Dezvoltarea ergonomiei în practica stomoatologică de-a lungul timpului……… 5

1.2. Principii contemporane ale ergonomiei în medicină dentară………………….. 6

2. [anonimizat]…………………………….. 8

2.1. [anonimizat]………………………………. 8

2.2. Solicitarea posturală și pozițiile statice prelungite ……………………………… 9

2.3. Alte tipuri de solicitări………………………………………………………….11

3. Metode obiective de evaluare a gradului de oboseală musculară…………… 12

3.1. Electromiografia (EMG)………………………………………………………………………… 12

3.2. Termografia………………………………………………………………………………………….. 12

4. [anonimizat]……………………. 13

4.1. Metode de prevenție a [anonimizat]………………………….. 13

4.2. [anonimizat]………………………………………………… 15

III . PARTEA SPECIALĂ………………………………………………………………………….. 16

3.1. Motivația studiului ………………………………………………………………………………… 16

3.2. Materialul și metoda studiului ………………………………………………………………… 16

3.3. Rezultate………………………………………………………………………………………………. 20

3.4. Discutii………………………………………………………………………………………………….

IV. CONCLUZII …………………………………………………………………………………………

V. BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………….

VI. ANEXE…………………………………………………………………………………………………

[anonimizat] – [anonimizat]-[anonimizat] – [anonimizat]

T0 – Timpul initial

T10 – Timpul 1

T20 – Timpul 2

T30 – Timpul 3

T4 – dupa exerciții de relaxare musculară

I. [anonimizat], care necesită o [anonimizat] a [anonimizat].

Ergonomia aplicată în stomatologie se concentrează asupra practicianului și a echipei. În domeniul ergonomiei aplicate în stomatologie una dintre temele cele mai discutate este postura de lucru a dentistului. [anonimizat].

[anonimizat]-[anonimizat].

Semnificația posturii în ergonomie este dată de modul în care sunt localizate diferite părți ale corpului și deci rapoartele stabilite între ele pentru a permite o execuție a unei anumite sarcinii.

Poziția ideală a unui dentist îi oferă, pe de o parte condiții optime de lucru (acces, vizibilitate și control în cavitatea bucală) și pe de altă parte, confortul fizic și psihologic pe parcursul executării actelor clinice.

O postură "bună" asigură dentistului mai multă energie de lucru, un nivel de stres redus, confort sporit, lipsă de durere și tensiune musculară și un risc mai scăzut pentru erorile terapeutice.

O postură "rea" induce oboseala prematură, durere, stres și o atitudine negativă față de locul de muncă, un risc ridicat pentru tulburările musculo-scheletice și o calitate mai slabă a muncii.

Poziția echilibrată este o poziție care ar trebui să fie un punct de referință pentru posturile adoptate zilnic de către dentiști. Literatura furnizează numeroase date despre acest subiect, mulți autori fiind preocupați de el.

Cazurile în care medicii stomatologi deviază grav de la un stil de lucru ergonomic (care implică o poziție corectă) sunt extrem de numeroase, din diferite motive.

Postura de lucru a dentistului este puternic influențată de relația dintre corpul său și diferitele elemente ale stației sale de lucru, astfel încât o postură de lucru incorectă și / sau stația de lucru utilizată incorect afectează postura. Prin stația de lucru, înțelegem toate elementele spațiale și de mediu cu care dentistul interacționează în timp ce lucrează.

II. PARTEA GENERALĂ

1. Ergonomia în medicina dentară – trecut și prezent

1.1. Dezvoltarea ergonomiei în practica stomoatologică de-a lungul timpului

Ergonomia ca și termen, a apărut în anul 1949, introdus de către K.F.H Murell în momentul în care a fost înființată Societatea de Cercetare Ergonomică, în Marea Britanie.

Termenul a fost adoptat în anul 1950, reprezentând studiul relației dintre om și mediul său de muncă. Etimologia acestui termen este de sorginte grecească (ergon semnificând – muncă, forță, putere) și (nomos – care reprezintă stiință, lege, teorie).

Ergonomia reprezintă aplicarea conjunctă a științelor biologice și tehnice pentru a asigura adaptarea mutuală optimă dintre om și munca sa, cu scopul de a crește randamentul și de a spori bunastărea, rezultatele fiind măsurate în indici de eficiență și starea de bine a omului (Definitia Organizației Internaționale a Muncii).

Ergonomia de bază a existat de când primii strămoși ai omului modern au început să creeze instrumente primitive pentru a ușura sarcinile. Dovezile arheologice de la unele din cele mai vechi dinastii egiptene și alte constatări mai concludente din secolul al V-lea(D.C), descoperite în Grecia, au arătat că uneltele, echipamentele de uz casnic și alte dispozitive create de om ilustrează principii ergonomice sofisticate (pentru timpul lor).

La scurt timp după Revoluția Industrială, mașinile și echipamentele din fabrică au început să fie construite cu considerații de proiectare mai aproape de ceea ce considerăm astăzi drept "ergonomic".

Cu câteva decenii în urmă, majoritatea tratamentelor dentare erau realizate de către practician stând în picioare cu pacientul așezat pe un scaun universal din lemn.

Anul 1790 a reprezentat însă un an important pentru stomatologie, acesta fiind anul în care a fost realizat primul scaun destinat special pentru tratamentele dentare, conceput de către Josiah Flagg, un dentist american. Scaunul din lemn era prevăzut cu o tetieră atașată și un suport pentru a aseza echipamentul necesar tratamentului dentar.

Fig. 1.1. Primul scaun stomatologic (Josiah Flagg – anul 1790)

Patruzeci de ani mai târziu, James Snell a proiectat și creat primul scaun dentar înclinat, însă care nu permitea ajustarea înălțimii acestuia.

Primul scaun dentar cu pedală de picior care permitea această ajustare a adus un mare beneficiu atât pentru medic cât și pentru pacient, amandoi putând să adopte o pozitie relativ confortabilă pentru o perioadă mai lungă de timp.

În anul 1867 dentistul britanic James Beall Morrison a patentat primul scaun stomatologic modern, cu o înălțime ajustabilă pana la 1 m, oferind și posibililitatea de înclinare stanga/dreapta a pacientului. Inclinarea laterală este de un real folos în timpul procedurilor dentare cum sunt extracția molarului de minte sau obturarea cavităților.

Fig. 1.2. Scaunul stomatologic patentat de către dr. James Morrison

Ergonomia în sensul modern a început să devină mai răspândită în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După inovațiile celui de-al Doilea Război Mondial, ergonomia a continuat să înflorească, aplicând continuu principile sale tehnologiei în evoluție.

1.2. Principii contemporane ale ergonomiei în medicina dentară

Aproape fiecare aspect al vieții moderne include acum un anumit nivel de design ergonomic. Prin maximizarea eficienței și mai important, a confortului și siguranței utilizatorului, ergonomia continuă să ne ușureze viața.

Ergonomia dentară este studiată de curând în Romania (dupa anul 2000) și stabilește reguli și standarde care trebuiesc asimilate și aplicate de fiecare medic stomalog în parte, care sunt valabile pentru toate specialitățile dentare, bineînțeles cu particularități pentru fiecare în parte.

Poziția dentistului a evoluat de la poziția ortostatică la o poziție așezată, în special datorită adoptării stilului de lucru cu patru mâini. Astăzi, întâlnim cele două posibilități de postură (postura ortostatică și postura așezată) folosite în diferite grade. În practică, adesea observăm că mulți dentiști lucrează în poziții patologice din cauza obisnuinței greșite, a rutinei și a stațiilor de lucru incorect proiectate.

Toate aceste condiții se referă la lipsa informațiilor dentiștilor în domeniul ergonomiei și la ignorarea faptului că corpul uman are limitele sale adaptive. Dincolo de aceste limite, stomatologii sunt expuși riscului de boală profesională.

Studiul Time and Motion reprezintă “o metodă de studiu a utilizării timpului de lucru prin observarea continuă și măsurarea tuturor cheltuielilor de timp pe parcursul unei schimbări” .

Acest studiu realizat în anul 1958 recomandă poziția de lucru sezând ca fiind cea mai sanătoasă și corectă. Așadar în prezent este impusă ca ergonomică (atât pentru medic cât și pentru asistentă). Ea se adoptă folosind scaun cu roți care asigură deplasarea pe diferite direcții fără angajarea poziției ortostatice.

Poziția descrisă in Standardul internațonal ISO 11226 ”'Ergonomie —Evaluarea pozițiilor statice de operare” 2005 este recomandată stomatologului și se numește postură echilibrată sau neutră. Acest standard stabilește principiile de bază ale poziției de postură corectă cu următoarele caracteristici :

– aplecare înainte din articulația soldului maximum 10 – 20 grade cu evitarea rotațiilor și aplecărilor laterale;

– capul aplecat înainte cu max. 25 grade; mișcările și pozițiile extreme ale mâinilor și brațelor, inclusiv ridicarea umerilor, trebuie evitate;

– porțiunea superioară a brațelor ridicată față de porțiunea superioară a corpului în unghi de 10 grade, maximum 15 grade;

– ridicarea antebrațelor în unghi de peste 25 grade determină plasarea câmpului vizual prea aproape de torace, determinând aplecarea înainte a acestuia. Un unghi de 90 de grade între braț și antebraț este optim în cadrul lanțului kinetic determinând o aplecare redusă a capului;

– distanța dintre câmpul de lucru și ochi, cu sau fară magnificație, trebuie să fie între 25-30 cm. Această distanță determină înălțimea de lucru bazată pe o coordonare optimă a elementelor lantului kinetic;

– trebuie evitată aplecarea în față care crește încarcarea statică a coloanei vertebrale;

– unghiul dintre coapsă și porțiunea inferioară a piciorului să fie de 110 grade;

– coapsele îndepărtate cu maximum 45 grade;

– antebrațele trebuie să realizeze sprijinul pe degetul 4 si 5 în sau înafara cavității orale, preferabil la oarecare distanță unul de celălalt pentru stabilitate, suportând greutatea antebrațului.Pumnul se va sprijini pe suportul osos al capului.

Poziția echilibrată sau neutră reprezintă un punct de referință pentru poziția corectă de lucru și se recomandă menținerea acesteia în limitele impuse de condițiile de practică, pe parcursul tuturor etapelor actelor clinice. Aceasta este o postură așezată – naturală, neforțată, fără stres și simetrică – care ține cont de fiziologia locomotivă a corpului uman.

Poziția neutră este rezultatul studiilor ergonomice generale adaptate nevoilor practicii dentare. Această poziție este confortabilă (presupunând contracții minime și tensiuni musculare minime), stabilă (stabilizând toate segmentele și articulațiile corpului) și simetrică – elementul definitoriu al echilibrului postural. Noțiunea de "neutru" derivă din faptul că fiecare articulație a corpului are o zonă neutră la care sunt raportate mișcările și care depășită repetat ar putea genera suprapunerea articulațiilor și mușchilor.

Fig. 1.3. Pozitionarea corectă a medicului dentist

2. Suprasolicitarea în stomatologie

2.1. Mecanisme care conduc la tulburări musculo-scheletare

În practica medicală, uneori pot apărea leziuni traumatice sau inflamatorii datorită suprasolicitării organismului prin răsucire sau întindere.

Autorul Pierre Cazamian preciează că „ un muschi care se contractă poate să dezvolte, în câteva secunde o putere maximă; exercițiul muscular se poate prelungi pentru un anumit timp, până la apariția oboselii care incită la întrerupera efortului apoi după o anumită pauză, munca poate fi reluată.”

Sănătatea musculo-scheletală a medicilor stomatologi a făcut obiectul a numeroase studii la nivel mondial, iar accentul lor a fost pus pe durerea cu care se confruntă practicianul.

Datorită faptului că zona lor de lucru este îngustă, performanța tratamentului dentar duce la o poziție de lucru foarte inflexibilă. Acest lucru indică faptul că durerea de spate, gât, umăr sau braț este prezentă la 81% din operatorii dentari.

2.2. Solicitarea posturală și posturile statice prelungite (PSP)

Postura reprezintă “modul în care diferite segmente ale corpului sun așezate pentru a permite efectuarea unei activități.”

Manoperele care necesită forță (cum ar fi extracția dinților) plasează sarcini mai mari pe mușchi, tendoane, ligamente și articulații. Experiențele prelungite de acest tip pot provoca oboseală și de asemenea, probleme musculo-scheletale atunci când nu este suficient timp pentru odihnă sau recuperare.

O problemă obișnuită cu care se confruntă medicii dentisti de sex feminin, referitor la postura de muncă este ca acestea nu se simt confortabil să-și pună pieptul în fața pacientului, atfel avand tendința să stea în spate, lucru la care niciodata nu s-ar gandi un dentist de sex masculin.

Dacă medicul nu este suficient de apropiat de cavitatea bucală, trebuie să se aplece înainte, ceea ce duce la o poziție incomodă a capului. Când capul este împins înainte, greutatea capului de pe gât crește cu aproximativ 300%. Acest lucru poate duce la dureri cronice ale mușchilor în partea superioară a spatelui.

Poziția pacientului (în special pozițiile capului) pot deveni de asemenea, obositoare atunci când actul clinic se întinde pe o perioadă mai mare de timp.

Stomatologii adoptă frecvent poziții statice prelungite, fiind privați în mare parte de mișcarea membrelor inferioare. Atunci când corpul uman este supus în mod repetat pozitilor statice prelungite, acesta poate iniția o serie de evenimente care pot duce la durere, sau chiar la sfârșitul carierei în cazurile acute.

Pozițiile statice prelungite sunt puternic incriminate în etiologia tulburărilor musculo-scheletice și prin urmare, merită o atenție deosebită. A sta pe scaun pentru o lungă perioadă de timp implică activarea mușchilor paravertebrali și o "încărcare" substanțială a curburii lombare.

Menținerea unei poziții pe o perioadă mai îndelungată, inclusiv o poziție echilibrată, implică în principal un efort muscular static. Munca statică este mai extenuantă decât munca dinamică, deși necesită mai puțin consum de oxigen.

Într-o lucrare statică, proprioceptorii mușchilor și tendoanelor trimit un număr mare de impulsuri care ajung în același loc, respectiv către centrele nervoase ale cortexului cerebral. Acest lucru înseamnă o excitare continuă, îndelungată a acestor centre nervoase ale cortexului cerebral. Acest mecanism explică de ce munca statică este mai obositoare decât munca dinamică.

Pe de altă parte, într-o poziție statică (mai ales dacă este incorectă) alimentarea cu oxigen a mușchilor poate fi afectată, ceea ce se traduce rapid prin ineficiența musculară și durere.

În plus, lipsa mișcării împiedică fluxul sanguin necesar pentru recuperarea țesuturilor.Cu cât poziția statică este adoptată mai mult timp, cu atât este mai mare riscul de leziune datorată solicitării excesive a mușchilor, a articulațiilor și a altor țesuturi.

Pentru a compensa efectele muncii statice și a cerințelor posturale, mulți autori recomandă o modalitate dinamică de lucru. Aceasta include:

– utilizarea alternativă a poziției echilibrate active și a poziției echilibrate pasive;
– utilizarea pauzelor scurte între pacienți pentru a părăsi scaunul și a face câțiva pași;
– un program de lucru cu sesiuni de tratament extrem de solicitante alternate cu cele mai scurte;
– efectuarea de exerciții simple, între pacienți;

Simetria posturală implică toate liniile orizontale ale corpului (orizonturile ochilor, umerilor, coatelor, șoldurilor și genunchilor) fiind paralele și perpendiculare pe linia mediană a corpului.

Există autori care recomandă schimbarea posturii și a poziției după maximum o oră de lucru. Pe de altă parte, în timpul actelor clinice lungi, o pauză de cinci minute după o oră de activitate ar fi binevenită în ceea ce privește provocarea posturală atât pentru dentist, cât și pentru pacient.

b. Ischemia musculară

În timpul tratamentului, practicienii se străduiesc să mențină o poziție neutră și echilibrată și se regasesc adesea în poziții necompatibile cu practica medicală corectă. Aceste poziții conduc adesea la contracții ale mușchilor, care pot deveni ischemici și dureroși, exercitând forțe asimetrice care pot provoca nealinierea coloanei vertebrale.

c. Articulații hipomobile

În timpul perioadelor de PSP sau atunci când articulațiile sunt restricționate datorită unor contracții musculare diminuate, producția de lichid sinovial este redusă și se poate produce o scădere a mobilității articulațiilor.
d. Hernierea si degradarea discul spinal

În scaunul fără suport, presiunea în discul spinal din zona lombara crește. În timpul flexiei și rotației spre anterior, o poziție adesea adoptată de medic, presiunea crește și mai mult facând aceste structuri vulnerabile la dezvoltarea de leziuni.

2.3. Alte tipuri de solicitări

Ergonomia este un domeniu mult mai complex decât prevenirea afecțiunilor musculo-scheletale legate de muncă. Printre motivele de pensionare anticipată în rândul medicilor dentiști regasim:

– Tulburări musculo-scheletale (29,5%)
– Boala cardiovasculară (21,2%)

– Simptome neurologice (16,5%)
– Tumori (7,6%)

– Boli ale sistemului nervos (6,1%).

Printre alte tipuri de solicitări în practica stomatologică amintim:
Vibrațiile
Expunerea la vibrațiile locale se produce atunci când o anumită parte a corpului intră în contact cu un obiect vibrat, cum ar fi un instrument de mână – turbina.
Factori psiho-sociali
Printre factorii de stres se numară:

– solicitarea psihologică pentru efectuarea unor intervenții chirurgicale meticuloase, cu puțin sau fără repaus

– stomatologii au tendință semnificativă de a fi mai nemulțumiți la locul de muncă și de a fi mai împovărați de anxietate, experimentand o stare de sănătate psihosomatică mai slabă și simțindu-se mai puțin încrezători.

3. Metode obiective de evaluare a gradului de oboseală musculară

3.1. Electromiografia (EMG)

Aceasta permite evaluarea nervilor periferici sau a activității musculare. Denumirea completă este electromioneurografie(EMNG).

Electromioneurografia reprezintă o investigație neurofiziologică complementară examenului clinic și se va efectua la indicația unui medic specialist primar pentru evaluarea diagnosticului de suspiciune. Ea se recomandă în evaluarea paraliziilor de nervi periferici, neuropatii, radiculopatii, plexopatii și a afecțiunilor musculare,

Testarea cuprinde două părți :

– studiul conducerii nervoase

– miografia.

Electromiografia este folosită pentru a ajuta în diagnosticul afecțiunilor neuromusculare. Studiul conducerii nervoase se realizează prin înregistrarea răspunsului muscular după aplicarea unui stimul electric de mică intensitate pe traiectul nervului cercetat.

Electromiografia presupune înregistrarea activității electrice în mușchi, cea generată spontan sau consecutiv contracției musculare.

Pentru aceste investigații se pot folosi electrozi de suprafață (de exemplu, mici discuri care se lipesc pe piele) sau ace-electrod (ace speciale, foarte fine).

Inconveniențele tehnice, reacțiile adverse ale investigației sunt aplicarea de curent electric care poate determina disconfort local, în funcție de parametrii curentului utilizat.

Prin colaborare corectă medic – pacient pot fi evitate reacțiile adverse de durată. De asemenea, efectuarea acestei investigații la pacienții cu pacemaker sau aparat Holter poate determina disfuncția acestora.

În ceea ce privește electromiografia cu ac, deși examinarea este considerată invazivă, disconfortul creat prin înțepare este minim. Eliminarea riscului transmiterii de infecții pe cale parenterală se face prin utilizarea acelor de unică folosință. Deoarece exista un risc minim de sangerare, examinarea cu ac se poate face numai la pacienții care nu sunt sub tratament anticoagulant și care nu prezintă risc hemoragic semnificativ.

3.2. Termografia

Este o metodă de investigație imagistică neinvazivă, fără efecte secundare și fără contraindicații pentru pacient. Spre deosebire de alte metode de investigație imagistică, termografia medicală este complet lipsită de riscuri pentru pacient și pentru personalul care realizează termografia.

Aparatul folosit în aceste investigații este asemănător unui aparat de fotografiat clasic, cu deosebirea că imaginile captate de acesta se află în spectrul de radiație luminoasă infraroșie. Radiația infraroșie există în mod natural însă, nu este vizibilă ochiului uman. Ea este emisă chiar de către caldura corpului pacientului investigat. Fiind deosebit de sensibil la diferențele de temperatură ale diverselor părți ale corpului, aparatul termografic poate să pună în evidență zonele cu temperatură ușor modificată, temperatură care din punct de vedere medical poate fi rezultatul unui proces inflamator sau de altă natură.

Pe baza informațiilor pe care le furnizează termograful, medicul care efectuează investigația imagistică poate să pună un diagnostic cu o acuratețe comparabilă cu cea furnizată și de celelalte aparate de imagistică medicală folosite în prezent, însă la un cost mult mai redus decât acestea.

4. Metode de prevenire și recuperare a leziunilor musculo-scheletale

4.1. Metode de prevenire a leziunilor musculo-scheletale

Operatorii pot folosi diverse tehnici pentru a scădea stresul legat de tensiunea musculară. Acestea includ tehnici de respirație, exerciții ale mâinilor, exerciții ale gâtului, spatelui și umerilor.

a. Respirația focalizată

Dacă nu este oxigen suficient, este mai probabil ca nivelul stresului să crească. Prin focalizarea respirației, operatorul simte calm și relaxat intrarea și ieșirea aerului din corp. Astfel cresterea nivelului de oxigen ajută la relaxarea mușchilor.

b. Exerciții ale mâinilor

Mâinile, dintr-o poziție complet deschisă (figura 1.4a), se închid ușor, ajungând într-o poziție complet închisă în care degetele sunt strânse în palme (figura 1.4b).

Palmele mâinilor se apasă reciproc cu o presiune ușoară (figura 1.4c).

În final, o mână trage ușor fiecare deget al celeilalte mâini pentru relaxare (figura 1.4d).

Fig. 1.4a Fig. 1.4b Fig. 1.4c Fig. 1.4d

c. Exerciții pentru gât

Se relaxează umerii și se plasează bărbia în hiperflexie (figura 1.5a) apoi se ridică capul în hiperextensie ( figura 1.5b) după care se rotește capul în lateral stânga-dreapta (figura 1.5c, 1.5d).

Fig. 1.5a Fig. 1.5b Fig. 1.5c Fig. 1.5d

d. Exerciții ale spatelui

Se relaxează gâtul, se apleacă corpul în față lăsând brațele pe langă el cu poziția capului aplecat. Ridicarea se face lent până în punctul în care brațele se situează în poziție verticală deasupra capului (figura 1.6 a, 1.6b).

Fig. 1.6a Fig. 1.6b

e. Exerciții ale umerilor

Se rotesc umerii mai întâi în sensul acelor de ceasornic și apoi în sens invers acestora (figura 1.7a, 1.7b).

Fig. 1.7a Fig. 1.7b

4.2. Recuperarea leziunilor musculo-scheletale

În stadiul de debut al afecțiunii, senzația de durere sau oboseală este prezentă la locul de muncă, dar apoi se diminuează sau dispare dupa repaus. În stadiul acut al bolii, durerea și oboseala sunt prezente și la serviciu și acasă iar simptomele nu dispar dupa perioada de repaus. În afecțiunile cronice, durerea și oboseala pot fi prezente tot timpul, chiar și atunci când porțiunea afectată a corpului se află în repaus.

Leziunile aparute în stadiile incipiente sau acute au o șansă mare de ameliorare dacă se respectă perioada de repaus sau sarcinile de serviciu sunt modificate pentru a reduce presiunea pe partea de corp afectată.

În stadiile cronice, leziunile nu pot fi vindecate complet, dar efectele pot fi minimizate daca sunt tratate corespunzator.

Pentru recuperarea adecvată a LMS se implementează următoarele măsuri:

Odihnă pentru partea corpului care a suferit leziunea;

Gheață : se aplică gheață pisată înfasurată într-un prosop umed pe zona afectată, câte 10 minute, cu 10 minute de pauză, ceea ce ajută la reducerea inflamației și durerii;

Compresiune: se utilizează un bandaj circular pentru a reduce edemul și disconfortul;

Ridicare: ridicarea segmentului corporal afectat pentru a ajuta limitarea afectării.

Se vor evita:

Caldura: băile fierbinți, saunele sau împachetările calde care cresc tensiunea arterială și sporesc inflamația;

Alcoolul: crește fluxul sangvin în zona afectată și încetinește procesul de vindecare;

Recidiva: se evită orice formă de efort fizic care ar putea cauza o extindere a leziunii;

Masajul: dacă este utilizat prea devreme după producerea unei leziuni, masajul o poate extinde prin creșterea circulatiei sangvine și favorizarea edemelor.

III. PARTEA SPECIALĂ

3.1. Motivația studiului

Motivația prezentei lucrări constă în evaluarea obiectivă a gradului de oboseală musculară, folosind termografia și electromiografia, în timpul anumitor manopere operatorii ce se realizează în cabinetul de medicină dentară. Totodată, a fost evaluat și modul în care s-a realizat recuperarea mușchiilor după aceste intervenții.

S-a realizat o cercetare aplicativă sub forma unui studiu primar, pe un numar limitat de persoane, fiind o primă etapă a unui studiu mai amplu, ce urmează a fi efectuat în cadrul disciplinei de Diagnostic Oro-Dentar și Ergonomie in colaborare cu secția de Explorări Funcționale a Spitalului Județean Timișoara.

Daca gradul de oboseală este mai mare decat gradul de recuperare, în timp se instalează leziunile musculo-scheletale. În acest context, pentru a evalua obiectiv gradul de oboseală musculară și importanța recuperării s-a folosit EMG si termografia.

În practica stomatologică unul dintre factorii ocupaționali este utilizarea excesivă a mușchiilor mici ai mâinii. Din acest punct de vedere, tratamentul mecanic endodontic reprezintă manopera cea mai solicitantă a acestor muschi.

Fiind un tratament frecvent realizat de către medicul dentist și în același timp reproductibil în prezența unui dinte extras și a materialelor necesare tratamentului mecanic endodontic, în prezenta lucrare s-a ales a se examina obiectiv această manopera în cadrul sectiei de Explorari Funcționale.

3.2. Material și metoda studiului

Includerea în lotul de studiu s-a facut pe baza următorilor parametrii:

Au participat:

– un numar de 3 studenți ai Facultații de Medicină Dentară “Victor Babeș” Timisoara (anul VI de studiu)

– vârstele participanților la studiu: între 22-24 ani;

– sexul participanților: 2 de sex masculin și unul de sex feminin.

– greutatea corporală: subiectul 1 – 75 kilograme, subiectul 2 – 56 kilograme, subiectul 3 – 64 kilograme

Fig. 3.1. Adoptarea poziției ISO 11226 Fig. 3.2. Realizarea tratamentului mecanic endodontic

Grupul studiu a realizat tratamentul mecanic endodontic a unui dinte pluriradicular extras. Poziția operatorului pe toată durata tratamentului a fost conform standardului ISO 11226: aplecare înainte din articulația șoldului maximum 10 – 20 grade, brațele pe lânga corp, antebrațele având un unghi mai mic de 25 de grade fata de sol, capul aplecat înainte cu max. 25 grade (figura 3.1).

Fig. 3.3. Aspectul termografic al mușchiului deltoid al celor 3 subiecți

Fig. 3.4. Aspectul termografic al mușchiilor mici ai mâinii pentru cei 3 subiecți analizați

S-a urmărit aspectul electromiografic cât și termografic al următorilor mușchi:

– deltoid;

– abductor police;

– abductor deget V drept.

Fig. 3.5. Determinarea electromiografiei mușchiului abductor – deget V drept

Electromiografia a fost efectuată în Laboratorul de Explorări Funcționale al Spitalului Clinic Județean de Urgență “Pius Brînzeu” Timișoara sub coordonarea doamnei Prof. Dr. Borza Claudia, reprezentând conducerea laboratorului.

Parametrii eletromiografici determinați sunt:

– parametrii potențiali de unitate motorie (amplitudine, durată, pattern de recrutare) ;

– aspectul traseului.

Fig. 3.6. Aparatul termografic FLIR B200

Examenul termografic s-a realizat cu aparatul FLIR B200 având ca și parametrii setați:

– temperatura atmosferică 20°C;

– distanța: 1 metru;

– temperatura aparentă reflectată: 20°C;

– emisivitatea de 0.95;

– umiditatea relativă 50%.

Fig. 3.7. Programul FLIR Tools pentru analiza rezultatelor termografice

Pentru interpretarea rezultatelor termografice a fost folosit programul FLIR Tools. Acest program reprezintă un soft care permite simportarea rapidă, editarea și analizarea imaginilor respectiv transformarea acestor în rapoarte de inspecție profesionale.

Este cea mai eficientă modalitate de a evidenția problemele analizate cu aparatul de fotografiat termic FLIR și pentru a obține reparații rapide. Aplicația permite:

– reglarea termică a nivelul și intervalul;

– schimbarea paletei de culori;

– ajustarea parametrilor cum ar fi emisivitatea, temperatura reflectorizantă și multe altele.

Metodologia a fost urmatoarea:

Fiecare student a realizat tratamentul mecanic endodontic a unui dinte pluriradicular cu cavitatea de acces prezentă, avand 3 canale de instrumentat. Au fost folosite ace K-file 10-80, tehnica instrumentarii fiind “step back” de la acul K-file 25. Irigant al canalelor a fost folosit hipocloritul de sodiu 5,25%.

Înregistrarea traseului electromiografic și determinarea termografică s-a realizat de 5 ori, pe fiecare subiect examinat, dupa cum urmează:

T0 – înainte de începerea tratamentului mecanic endodontic.

T10 – determinare la 10 minute;

T20- determinare la 20 de minute;

T30 – determinare la 30 de minute;

T4 – determinare finala, după realizarea unor exerciții de relaxare a mușchiilor, timp de 5 minute.

Ambele tipuri de determinări s-au realizat concomitent pe durata acestor intervale. Înregistrarea electromiografică a fost facută pentru fiecare mușchi în parte, rspectiv 15 determinări pe fiecare subiect examinat.

3.3. Rezultate

a. Subiectul 1

Fig 3.8. Reprezentarea T0 (mușchiul deltoid)

Înainte de începerea tratamentului mecanic endodontic (T0), subiectul 1 prezintă temperatura maximă a muschiului deltoid de 38,4 °C.

Fig. 3.9. Reprezentarea T10 (muschiul deltoid)

La 10 minute după efectuarea tratamentului mecanic endodontic(T10), subiectul 1 prezintă temperatura maximă a muschiului deltoid de 38,7 °C.

Fig 3.10 – reprezentarea T20 (muschiul deltoid)

La 20 de minute după efectuarea tratamentului mecanic endodontic (T20), subiectul 1 prezintă temperatura maximă a muschiului deltoid de 39,0 °C.

Fig 3.11. Reprezentarea T30 (muschiul deltoid) Fig 3.12. Reprezentarea T4 (muschiul deltoid)

La 30 de minute după efectuarea tratamentului mecanic endodontic (T30), subiectul 1 prezintă temperatura maximă a muschiului deltoid de 39,4 °C. Dupa realizarea exercitiilor de relaxare a musculaturii (T4), subiectul 1 prezintă temperatura maximă a muschiului deltoid de 39,8 °C.

Fig 3.13. Reprezentarea T0 (mușchii abductor police și abductor deget V drept)

Înainte de începerea tratamentului mecanic endodontic(T0), subiectul 1 prezintă temperatura maximă a mușchiilor abductor police și abductor deget V drept de 36,0 °C respectiv 35.7 °C.

Fig 3.13. Reprezentarea T10 (mușchii abductor police și abductor deget V drept)

La 10 minute după efectuarea tratamentului mecanic endodontic (T10), subiectul 1 prezintă temperatura maximă a mușchiilor abductor police și abductor deget V drept de 38,1 °C respectiv 38.4 °C.

Fig 3.14. Reprezentare T20 (mușchii abductor police si abductor deget V drept

La 20 de minute după efectuarea tratamentului mecanic endodontic (T20), subiectul 1 prezintă temperatura maximă a mușchiilor abductor police și abductor deget V drept de 39,2 °C respectiv 39.5 °C.

Fig 3.15. Reprezentarea T30 (mușchii abductor police si abductor deget V drept) Fig 3.16. Reprezentare T4

La 30 de minute după efectuarea tratamentului mecanic endodontic (T30), subiectul 1 prezintă temperatura maximă a mușchiilor abductor police și abductor deget V drept de 39,8 °C respectiv 40.0 °C. După realizarea exercitiilor de relaxare a musculaturii (T4), subiectul 1 prezintă temperatura maximă a mușchiilor abductor police și abductor deget V drept de 38,9 °C respectiv 38.9 °C.

a. Subiectul 2

Fig 3.17 . Reprezentarea T0 (mușchiul deltoid)

Înainte de începerea tratamentului mecanic endodontic(T0), subiectul 2 prezintă temperatura maximă a muschiului deltoid de 37,7 °C.

Fig 3.18. Reprezentarea T10 (mușchiul deltoid)

La 10 minute după efectuarea tratamentului mecanic endodontic(T10), subiectul 2 prezintă temperatura maximă a muschiului deltoid de 39,5 °C.

Fig 3.19. Reprezentarea T20 (mușchiul deltoid)

La 20 minute după efectuarea tratamentului mecanic endodontic(T20), subiectul 2 prezintă temperatura maximă a muschiului deltoid de 39,4 °C.

Fig 3.20. Reprezentarea T30 (mușchiul deltoid) Fig 3.21. Reprezentarea T4 (muschiul deltoid)

La 30 minute după efectuarea tratamentului mecanic endodontic (T20), subiectul 2 prezintă temperatura maximă a muschiului deltoid de 39,3 °C. Dupa realizarea exercitiilor de relaxare a musculaturii (T4), subiectul 2 prezintă temperatura maximă a muschiului deltoid de 39,8 °C.

Fig. 3.22. Reprezentarea T0 (mușchii abductor police și abductor deget V drept)

Înainte de începerea tratamentului mecanic endodontic (T0), subiectul 2 prezintă temperatura maximă a mușchiilor abductor police și abductor deget V drept de 33,1 °C respectiv 32.4 °C.

Fig. 3.23. Reprezentarea T10 (mușchii abductor police și abductor deget V drept)

La 10 minute după efectuarea tratamentului mecanic endodontic (T10), subiectul 2 prezintă temperatura maximă a mușchiilor abductor police și abductor deget V drept de 36,2 °C respectiv 35.4 °C.

Fig. 3.24. Reprezentarea T20 (mușchii abductor police și abductor deget V drept)

La 20 minute după efectuarea tratamentului mecanic endodontic (T20), subiectul 2 prezintă temperatura maximă a mușchiilor abductor police și abductor deget V drept de 39,0 °C respectiv 37.7 °C.

Fig 3.25. Reprezentarea T30 (mușchii abductor police si abductor deget V drept) Fig 3.26. Reprezentare T4

La 30 de minute după efectuarea tratamentului mecanic endodontic (T30), subiectul 1 prezintă temperatura maximă a mușchiilor abductor police și abductor deget V drept de 39,0 °C respectiv 38.2 °C. După realizarea exercitiilor de relaxare a musculaturii (T4), subiectul 2 prezintă temperatura maximă a mușchiilor abductor police și abductor deget V drept de 38,8 °C respectiv 38.0 °C.

Subiectul 3

Fig 3.27 . Reprezentarea T0 (mușchiul deltoid)

Înainte de începerea tratamentului mecanic endodontic(T0), subiectul 3 prezintă temperatura maximă a muschiului deltoid de 37,2 °C.

Fig 3.28. Reprezentarea T10 (mușchiul deltoid)

La 10 minute după efectuarea tratamentului mecanic endodontic (T10), subiectul 3 prezintă temperatura maximă a muschiului deltoid de 36.9 °C.

Fig 3.29. Reprezentarea T20 (mușchiul deltoid)

La 20 minute după efectuarea tratamentului mecanic endodontic (T20), subiectul 3 prezintă temperatura maximă a muschiului deltoid de 37,4 °C.

Fig 3.30. Reprezentarea T30 (mușchiul deltoid) Fig 3.31. Reprezentarea T4 (muschiul deltoid)

La 30 minute după efectuarea tratamentului mecanic endodontic (T20), subiectul 3 prezintă temperatura maximă a muschiului deltoid de 38,6 °C. Dupa realizarea exercitiilor de relaxare a musculaturii (T4), subiectul 3 prezintă temperatura maximă a muschiului deltoid de 38,4 °C.

Fig. 3.32. Reprezentarea T0 (mușchii abductor police și abductor deget V drept)

Înainte de începerea tratamentului mecanic endodontic (T0), subiectul 3 prezintă temperatura maximă a mușchiilor abductor police și abductor deget V drept de 36,6 °C respectiv 35.4 °C.

Fig. 3.33. Reprezentarea T10 (mușchii abductor police și abductor deget V drept)

La 10 minute după efectuarea tratamentului mecanic endodontic (T10), subiectul 3 prezintă temperatura maximă a mușchiilor abductor police și abductor deget V drept de 37,0 °C respectiv 36.8 °C.

Fig. 3.34. Reprezentarea T20 (mușchii abductor police și abductor deget V drept)

La 20 minute după efectuarea tratamentului mecanic endodontic (T20), subiectul 3 prezintă temperatura maximă a mușchiilor abductor police și abductor deget V drept de 37,5 °C respectiv 37.3 °C.

Fig 3.35. Reprezentarea T30 (mușchii abductor police si abductor deget V drept) Fig 3.36. Reprezentare T4

La 30 de minute după efectuarea tratamentului mecanic endodontic (T30), subiectul 3 prezintă temperatura maximă a mușchiilor abductor police și abductor deget V drept de 38,6 °C respectiv 37.7 °C. După realizarea exercitiilor de relaxare a musculaturii (T4), subiectul 2 prezintă temperatura maximă a mușchiilor abductor police și abductor deget V drept de 35,8 °C respectiv 36.3 °C.

Tabel 3.1. Rezultatele evaluării electromiografice a celor 3 subiecți examinați

Fig 3.37 reprezentarea electromiografica a muschiului abductor police

3.4 Discutii

In lucrarea de fata a fost abordata o tema relativ noua, acea a termografiei in domeniul stomatologiei, avand in vedere faptul ca primele articole stiintifice din domeniul au aparut in anul 1970. Cu toate acestea, in lumea academica, nu este acceptata in totalitate, fiind considerata controversata si nefolositoare. Contarul, il demonstreaza dr. Graeme Munro-Hall si dr. Lilian Munro-Hall in studiile lor pe acest domeniu, demonstrand acuratetea acestei tehnici si realele ei beneficii.

Rezultatele obtinute in cadrul lucrarii de fata demonstreaza influenta pozitiva a acestei tehnici in evaluarea temperaturii musculare in timpul practicii stomatologice si dupa exercitii de relaxare.

Fig 3.38. Ritmul de evolutie al temperaturii muschii deltoid in timpul tratamentului si dupa relaxare musculara pentru subiectul 1 si 2

Fig 3.39. Ritmul de evolutie al temperaturii muschii deltoid in timpul tratamentului si dupa relaxare musculara pentru subiectul 3

Analizand muschiul deltoid in timpul celor 30 de minute , in care s-a realizat tratamentul mecanic endodontic, se observa o crestere constanta de 0,3-0,4°C in cazul subiectului 1.

In cazul subiectului 2 si 3 apare o variatie de crestere si descrestere a temperaturii dupa cum urmeaza: subiectului 2 prezinta o crestere de 1,8°C intre T0 si T10, respectiv o scadere de 0,1°C intre T10-T30. In cazul subiectului 3, se inregistreaza o crestere intre T0-T10 de 0,3°C, apare apoi o scadere a temperaturii intre T10-T20 de 0.5°C respective T20-T30 de 1,2°C.

Dupa cele 5 minute de efectuare a exercitiilor de relaxare musculara, in cazul muschiului deltoid, s-a inregistrat, in continuare, o crestere a temperaturii la 2 dintre subiecti si o scadere de 0.2°C la unul singur.

IV. Concluzii

– în timpul tratamentului mecanic endodontic, mușchiul abductor police și abductor deget V drept, prezintă o creștere a temperaturii semnificativ mai mare față de mușchiul deltoid, ceea ce demonstreaza suprasolicitarea lor.
– exercițiile de relaxare, realizate timp de 5 minute dupa tratament produc o scădere a temperaturii mușchiilor mici, ceea ce denotă o prevenție împotriva solicitării lor.

– parametrii electromiografici relevă diferențe între perioada de începere a tratamentului și după 10 minute de tratament. Durata de 10/20/30 de minute de activitate, nu modifică semnificativ parametrii de potențial de unitate motorie(PUM) pentru mușchii investigați. Creșterea amplitudinii și frecvenței a mușchiilor mici în perioada de activitate, demonstrează hiperactivitatea acestora în timpul execuției tratamentului mecanic endodontic.

– perioada de relaxare optimizează frecvența de descărcare a potențialului de unitate motorie(PUM), care devine egală cu cea din perioada inițială, demonstrând influența pozitivă a exercițiilor de relaxare musculară.