Mecanismele de ridicat sunt caracterizate prin faptul ca au dimensiuni reduse, fapt pentru care sunt usor deplasabile. [310324]

Cuprins

CAPITOLUL 1: [anonimizat], la transportarea sarcinilor. Ele pot fi folosite ca utilaje independente sau pot fi parte componenta a unei instalatii de ridicat.

[anonimizat].

Actionarea mecanismelor de ridicat poate fi manuala sau mecanizata. Cele mai raspandite mecanisme de ridicat au actionare manuala; in aceasta categorie intra: vinciurile, scripetii, palanele si troliile manuale. Mecanismele categorie intra: vinciurile, scripetii, palanele si troliile manuale. Mecanismele de ridicat cu actionare mecanizata sunt: electropalanele, troliile mecanice s.a.

CAPITOLUL 2: INSTALATII SI MECANISME DE RIDICAT

2.1. Macarale

Macaralele sunt mașini de lucru destinate deplasării sarcinilor pe distanțe relativ scurte. Mișcările efectuate de o macara constau în general dintr-o ridicare, urmată de o coborâre a sarcinii; [anonimizat] a [anonimizat]-un anumit punct poate fi coborâtă și lăsată la sol în alt punct aflat în deschiderea sau raza de acțiune a macaralei.

2.1.1. Clasificarea macaralelor

Conform Prescripției Tehnice ISCIR PT R1/2003 ([anonimizat], utilizarea, repararea și verificarea tehnică a macaralelor) [anonimizat]: A, B, C, D și E

GRUPA A:

Macarale deplasabile pe căi fără șină de rulare și cele montate pe vagoane de cale ferată:

GRUPA B:

Macarale deplasabile pe căi cu șină de rulare având braț și platforma rotitoare ([anonimizat]) și macarale Derrick:

GRUPA C:

Macarale deplasabile pe căi cu șină de rulare ([anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], forjare, etc.:

GRUPA D:

[anonimizat] ([anonimizat], etc.):

GRUPA E:

Orice tip de macara (din grupele A, B, C, D) [anonimizat]

2.1.2. Tipuri de macarale

GRUPA A:

Macarale deplasabile pe căi fără șină de rulare și cele montate pe vagoane de cale ferată (automacarale, [anonimizat], [anonimizat]).

I.- AUTOMACARALE – Sunt instalații de ridicat montate pe șasiuri de autocamion sau șasiuri de construcție specială care se pot deplasa rapid de la un punct de lucru la altul. Caracteristic automacaralelor este că deplasarea se realizează prin motorul autovehicolului.

Vitezele de deplasare prescrise sunt cuprinse între 40-70 km/h.

Automacara AM-5 cu braț normal în poziție de transport

II.- [anonimizat]:

MACARALE PE PNEURI și

MACARALE PE ȘENILE.

[anonimizat], mecanismele, echipamentele, mișcările de execuție sunt asemănătoare automacaralelor.

[anonimizat]ă întreaga macara și care se află montat pe platforma rotitoare.

Vitezele de deplasare de la un loc de lucru ls altul sunt reduse.

Alte avantaje:

acces relativ ușor în șantier unde nu sunt drumuri amenajate

nu au dispozitive de calare

admit deplasarea cu sarcini mari apropiate cu cele indicate de diagrama de sarcină

III.- MACARALE MOBILE PE ȘASIU DE VAGON DE CALE FERATĂ

Au funcțiuni, mecanisme și echipamente asemănătoare automacaralelor, cu deosebirea că platforma fixă este așezată pe boghiuri de deplasare pe linie CF.

Deplasarea este asigurată de un mecanism propriu acționat de motorul macaralei.

Se folosesc la lucrările de construcții de căi ferate intervenții în cazul avariilor la materialul rulant, cât și la operații de încărcare-descărcare în unitățile cu linii CF.

GRUPA B:

Macarale deplasabile pe căi cu șină de rulare având braț și platforma rotitoare (macarale turn, macarale portic și similare) și macarale Derrick:

I. MACARALE TURN:

După posibilitățile de deplasare:

a.- fixă (în fundație)

b.- mobilă, deplasabilă pe cale de rulare(șine de cale ferată)

a. Macara turn MTO 500 fixă

b. Macara turn MTO 500 mobilă

II. MACARALE PORTIC:

Pentru mecanizarea operațiilor de transbordare a mărfurilor în porturile maritime și fluviale , se utilizează MACARALE PORTIC.

Porticul macaralei care permite sub el circulația vagoanelor de cale ferată (una sau două linii), asigurând în acest sens gabaritul de liberă trecere corespunzător.

Pe picioarele porticului, sunt amplasate boghiurile mecanismului de deplasare al macaralei. Acționarea boghiurilor poate fi individuală la fiecare picior sau cu două grupuri motoare care antrenează roțile motoare ale boghiurilor de pe una din părțile macaralei.

Pe porticul macaralei se amplasează și calea de rulare cu role sau cu bile (rulment) a mecanismului de rotire precum și lagărele de sprijin ale părții rotitoare.

Partea rotitoare cuprinde coloana rotitoare, brațul macaralei, cabina de comandă, camera mecanismelor de ridicare, rotire și basculare a brațului.

II. MACARALE DERRICK:

Se folosesc pentru executarea lucrărilor de montare a podurilor rutiere sau feroviare, a halelor industriale, a centralelor termoelectrice, în cariere de marmură și întreprinderi de prelucrare a marmurii și în alte locuri unde sunt necesare pentru manipularea sarcinilor, capacități mari de ridicare și brațe lungi.

GRUPA C:

Macarale deplasabile pe căi cu șină de rulare (poduri rulante, macarale portal și semiportal, grinzi rulante suspendate, transbordoare, macarale de turnare, șarjare, forjare, etc.:

I. PODURI RULANTE:

Sunt destinate manevrării în spații închise (hale industriale, centrale electrice, depozite închise) sau în aer liber, a sarcinilor în bucăți (piese și ansambluri mecanice grele, ansambluri de construcții metalice, bene cu materiale în vrac sau stivuitoare, oale cu metal lichid, forme de turnătorie, grinzi, prefabricate din beton).

Podurile rulante electrice cu cârlig se construiesc, de regulă, pentru sarcini (în tone) cuprinse în următoarea gamă de valori nominale: 5; 8; 12,5; 16; 20; 32; 50; 80; 100; 125; 160; 200; 250; 320.

II. MACARALE PORTAL ȘI SEMIPORTAL:

La macaralele portal, grinzile principale se reazemă la ambele capete pe câte o pereche de picioare așezate pe roți ce rulează pe șine fixate pe sol.

Macara portal

La macaralele semiportal grinzile principale se reazemă la un capăt pe o pereche de picioare identice cu cele ale macaralelor portal, iar la celălalt capăt sunt ca și la podurile rulante, solidarizate între ele printr-o grindă de capăt care se reazemă la rândul său pe roți care rulează pe șinele căilor de rulare fixate pe stâlpii de rezistență ai unei hale.

Macara semiportal

GRUPA D:

Include macarale de tip special, care nu se inlud în grupele anterioare (macarale pe cablu, macarale foarfece, etc.):

Macara pe cablu

2.2. Vinciuri

Vinciurile sunt mecanisme de ridicat destinate deplasarii sarcinilor pe verticala, la o inaltime relativ mica, prin impingerea lor de jos in sus. Ele se amplaseaza direct pe sol si vin in contact direct cu sarcina care trebuie ridicata.

In componenta vinciurilor nu intra organele flexibile si nici organele pentru suspendarea si prinderea sarcinii.

Vinciurile, cunoscute si sub denumirea de cricuri, prezinta mai multe variante constructive putand fi:

cu cremaliera,

cu surub,

hidraulice.

2.2.1. Vinciuri cu cremaliera

Vinciurile cu cremaliera au ca element principal un mecanism roata dintata – cremaliera. Prin rotirea manivelei, miscarea de rotatie este demultiplicata printr-un grup de roti dintate si transformata apoi de cremaliera intr-o miscare rectilinie.

Vinciurile cu cremaliera (fig. de mai jos) se folosesc pentru ridicarea masinilor, a

vagoanelor si a altor utilaje în vederea montarii sau a repararii, la montajul sinelor de

cale ferata.

Parti componente:

1. carcasa

2. cremaliera

3. ghidaje

4. cap rotitor

5. talpa cremalierei

6. manivela

7,8,9,10,11. roti dintate

12. opritor cu clichet

Principiul de functionare:

Sarcina se sprijina pe capul rotitor situate la extremitatea superioara a cremalierei care aluneca pe ghidaje în carcasa, fiind actionata de rotile dintate. Vinciul este actionat manual prin intermediul manivelei. Pentru siguranta functionarii si suspendarea sarcinii, vinciul se prevede cu opritor cu clichet. Raportul de multiplicare a rotilor dintate se calculeaza astfel încât efortul la manivela sa nu depaseasca 45 daN. Corpul vinciului se confectioneaza din tabla de otel, iar cremaliera, din otel carbon decalitate, fiind solicitata atât la compresiune de sarcina de ridicat cât si la încovoiere de componenta radiala a fortei de angrenare. Vinciurile cu cremaliera au un randament destul de bun si o înaltime de ridicare de circa 400 mm. Daca distanta între sol si sarcina este prea mica si nu încape vinciul, sarcina se ridica introducând talpa 5 a cremalierei sub sarcina. Având o greutate mica (20 – 120 daN), vinciurile se pot transporta cu usurinta la locul de folosire.

2.2.2. Vinciuri cu surub

Vinciurile cu surub au ca element principal un mecanism surub – piulita. Desi randamentul unui cric cu surub este mai mic decat al vinciului cu cremaliera, el este mai raspandit in practica datorita unei constructii mai simple. El se compune dintr-o carcasa metalica in a carei parte superioara este fixata o piulita de bronz in care se insurubeaza un surub din otel cu filet dreptunghiular sau trapezoidal. Surubul este actionat manual cu un brat. Sarcina se amplaseaza pe o crapodina prins in capatul surubului.

Vinciurile cu surub se construiesc pentru sarcini cuprinse intre 0.5 si 40 tone, inaltimea de ridicare fiind cuprinsa intre 100 si 300 mm.

Vinciurile cu surub (fig. de mai jos) servesc pentru ridicarea masinilor, a utilajelor si altor sarcini în vederea operatiilor de montaj sau reparatii.

Parti componente :

1. surub

2. mîner pentru ridicare

3. cap

4. surub pentru deplasare

orizontala

Caracteristici

– sarcinile nominale sunt de 500 – 40000daN

– viteza de ridicare si randamentul sunt mici

– constructie simpla, cost redus

Principiul de functionare :

Surubul este prevazut cu un filet de profil dreptunghiular sau trapezoidal, fiind

actionat cu o pârghie cu clichet. Piulita surubului poate fi prelucrata direct în carcasa

sau poate fi executata separat. Pentru siguranta în exploatare, totdeauna, filetul se executa cu autofrânare. Tija filetului se calculeaza la solicitari compuse: compresiune

datorita sarcinii de ridicat si rasucire, facându-se si o verificare la flambaj. Pentru a se

putea deplasa si longitudinal, vinciurile se monteaza pe glisiera.

2.2.3. Vinciuri hidraulice

Vinciul hidraulic este destinat ridicarii sarcinilor foarte mari, ajungand pana la 750 tone. Acestui avantaj i se adauga si acela al unei greutati proprii reduse, raportata la sarcina pe care o poate ridica.

Vinciul hidraulic se compune dintr-un cilindru in care lucreaza un piston. Presiunea lichidului din cilindru, necesare impingerii pistonului, se creeaza cu ajutorul unei pompe manuale. La miscarea pistonului unu al pompei spre dreapta, cu ajutorul manetei 2, in cilindrul 3 se creaza o depresiune si lichidul (apa, ulei) este aspirat din rezervorul 4, prin supapa de admisie 5 in cilindrul pompei.

Vinciul hidraulic este actionat manual. Datorita caracteristicilor sale, vinciurile

hidraulice se utilizeaza si ca utilaj tehnologic pentru presari, depresari, îndreptari etc.

Caracteristici:

– sarcina nominala 2000-500 000 daN;

– constructie simpla;

– siguranta în exploatare;

– randament mare;

– etanseitate buna;

– raportul de transmitere este proportional cu raportul patratelor diametrelor

cilindrului de lucru.

2.2.4. Vinciuri hidraulice speciale pentru cofraje alunecatoare-glisante

Sistemul de cofraje glisante este compus dintr-un cofraj avand circa 1.2m inaltime, iar in sectiune forma costructiei. In aceste cofraje se monteaza armatura constructiei si se toarna betonul necesar. Dupa un timp minim de intarire a betonului, cofrajul este ridicat cu ajutorul vinciurilor hidraulice speciale, care la randul lor se deplaseaza pe tije de otel inglobate si ele in peretele de beton turnat. Tijele se recupereaza dupa terminarea constructiei.

Vinciul hidraulic catarator este alcatuit din cilindru pe a carui talpa se fixeaza cadrul metalic(julul) pentru sustinerea cofrajului alunecator, pistonul cu tija gaurita, prin care trece tija de sustinere a vinciului si din resort.

In corpul cilindrului se monteaza la partea inferioara o gheara cu 5 gauri inclinate in care se introduc bilele si resoartele. Tija pistonului are la partea superioara o gheara asemanatoare. Cu ajutorul ghearelor se blocheaza vinciul pe bara de sustinere, ori de cate ori aceasta are tendinta de miscare in jos. Vinciul se poate deplasa pe bara intr-un singur sens, cel de ridicare.

Partea superioara a corpului cilindrului este etansata de blocul cu canale pentru intrarea lichidului debitat de pompa. Vinciul este prevazut cu dispozitive de reglare a cursei, de suntare, in caz de nevoie, si de scoatere a aerului din corpul vinciului.

Functionarea instalatiei : punand in functiune motorul electric, pompa introduce lichid sub presiune in cilindrul vinciului. Lichidul, apasand asupra pistonului cilindrului, produce o miscare relativa intre cilindru si piston. Datorita ghearei, pistonul se blocheaza insa pe bara de sustinere, nu se poate misca si ca urmare se ridica numai cilindrul vinciului, jugul si cofrajul respectiv. Oprindu-se pomparea lichidului si deschizand robinetul de refulare in rezervor, vinciul pierde presiune si ca urmare, sub actiunea greutatii proprii, vinciul, jugul si cofrajul tind sa revina in pozitia initiala. Acest lucru este impiedicat de gheara inferioara a vinciului care se blocheaza pe bara de sustinere. Resortul vinciului, care a fost comprimat in cursa de ridicare, impinge pistonul eliberat de presiunea uleiului spre punctul mort superior si uleiul in rezervor. Pistonul revenind in pozitia initiala, vinciul executa o noua cursa daca este pus sub presiune.

Barele de sustinere a vinciului sunt confectionate din bare de otel tras la rece, cu diametrul de 25mm si o lungime de 3m. Capetele barelor sunt prevazute intr-o parte cu cep filetat, iar in cealalta parte cu gaura filetata spre a se putea prelungi prin insurubare. Barele de sustinere se sprijina pe fundatia constructiei, la o distanta la circa 2m intre ele.

Recuperarea barei de sustinere din constructia turnata se face prin fixarea sub vinciul catarator a unei foi din tabla lunga de circa 1,2m, care inconjoara bara sustinatoare in timpul turnarii betonului proaspat. In aceste conditii, bara de sustinere ramane libera in locasul lasat de teaca protectoare dupa ridicarea cofrajului, fapt care permite ca la terminarea constructiei barele sa poata fi scoase din zid cu ajutorul unor parghii.

Vinciurile cataratoare mai pot fi folosite pentru ridicarea unor sarcini mari: ferme, acoperisuri, in care caz, sarcina se aseaza in locasuri speciale deasupra vinciurilor.

Antrenarea pompelor hidraulice se face fie manual, fie electric, dupa numarul vinciurilor care compun instalatia. Instalatia tip pentru cofraje alunecatoare, este formata din grupul de pompe(motor electric, pompa, distribuitor), din 103 vinciuri, circa 141 bare de sustinere, 100 de juguri, 360 de metri furtun de presiune, si 360 de metri furtun cu sticle de nivel.

Vinciurile se leaga intre ele in serie. Canalele libere ale vinciurilor de capat se racordeaza la pompa de presiune. In cazul unui numar mare de vinciuri, ele se pot grupa in 2 sau 3 serii, legate la cate o pompa, iar pompele se leaga intre ele pentru a asigura sincronizarea miscarii de ridicare. Instalatia cuprinde furtunuri cu sticle de nivel pentru fiecare bara de sustinere, cu scopul de a se controla orizontalitatea ridicarii, si fire cu plumb pentru verificare.

Vinciu hidraulic catarator

Sistemul este simplu de exploatat si are o functionare sigura.

Deoarece vinciurile sunt sub presiune, numai in momentul ridicarii este posibila schimbarea usoara a vinciurilor defecte, inlaturarea altor defectiuni si reglarea pasului vinciului.

Mecanicul de exploatare, verifica dupa fiecare ridicare orizontalitatea si verticalitatea sistemului si, daca este cazul, regleaza pasul vinciurilor.

Viteza de ridicare este de 5-25cm/h si depinde de viteza de intarire a betonului. Ciclurile se repeta dupa 5…25min in functie de ritmul de betonare.

Productivitatea instalatiei realizata la constructia silozurilor a fost in medie de 3,5-4m pe zi, iar la constructii de cladiri inalte de un nivel pe zi.

2.3. Scripeti

Scripetii sunt piese de echipament deosebit de importante, chiar daca nu sunt utilizati in mod curent. Ei sunt indispensabili in domenii ca actiunile de salvare si autosalvare, transportul echipamentelor mari pe verticale, lucru la inaltime sau parcurgeri si montari de trasee orizontale.

O multitudine de tipuri de scripeti exista pe piata. Ei pot fi clasificati dupa tipul rolei: cu lagar, ce prezinta randament mai mic dar pret scazut si cu rulment, care prezinta un randament deosebit dar sunt mai scumpi. Exista de asemenea scripeti cu utilizari speciale (dublii, cu blocator).

Atentie ! In general, nici un model de scripete nu necesita ungere cu ulei.

2.3.1. Scripeti cu blocator

In mod curent in practica este utilizat sistemul asa numit scripete-blocator, acest sistem fiind utilizat fie la ridicarea unor materiale grele, fie la asigurare. Montarea unui asemenea sistem necesita multe componente si rezultatul este de dimensiuni destul de mari. De aceea, in ultima vreme, au fost conceputi scripeti speciali pentru acest scop, cu blocator integrat.

Exista mai multe tipuri de scripeti cu blocator, de diferite rezistente.

Petzl Wallhauler este un sistem integral dedicat ridicarii bagajelor si materialelor. Rezistenta acestuia este scazuta dar suficienta pentru scopul propus. Atentie! Este absolut interzisa utilizarea Wallhauler pentru transportul sau asigurarea persoanelor!

Modelul Petzl Minitraxion este un sistem ergonomic, de dimensiuni mici, avand o rezistenta suficienta pentru utilizarea cu persoane. Este ideal pentru asigurarea la urcarea pe scarita sau la catarare, atata timp cat asigurarea se face de sus. Modelul fiind nou, mai are probleme mici de functionalitate la deschidere si la cama, dar care influenteaza doar usurinta in utilizare, siguranta sistemului fiind maxima.

2.3.2. Scripeti cu lagar

Scripetii cu lagar sunt probabil cei mai utilizati. Ei prezinta un randament destul de bun (cam 1,4) avand un pret scazut. Sunt utilizati in tehnici curente, atat in speologie cat si in alpinism.

Doua tipuri de scripeti cu lagar se pot distinge: cei cu margini fixe (Petzl Fixe) si cei cu margini mobile (Petzl Oscillate). Marginile fixe prezinta avantaje atunci cand este necesara montarea unui sistem cu utilizare dar in unele situatii nu sunt foarte practice. Exista modele cu rola de metal (Fixe) si cu rola de plastic (Oscillante). Primele sunt foarte rezistente, fiind perfecte pentru o utilizare intensiva. Sunt intrecute de cele cu rola de plastic la ergonomie, cele din urma fiind mult mai usoare. Scripetele cu rola de plastic insa, nu poate fi utilizat decat pe perioade scurte de timp, ocazional, evitandu-se supraincalzirea acestuia. Rezistenta la rupere la cele doua modele este asemanatoare.

In concluzie, modelul Fixe poate fi utilizat intensiv, la viteze de rulare mari, iar Oscillante poate fi utilizat doar ocazional, acesta fiind insa mult mai usor datorita rolei de plastic.

2.3.3. Scripeti cu rulment

Scripetii cu rulment sunt deosebiti de performanti, avand randamentul aproape egal cu 1. Sunt insa sensibil mai scumpi decat cei cu lagar. Modelele cu rulment suporta utilizari intensive, la viteze foarte mari, fara a avea o uzura deosebita. Acest scripeti sunt foarte folositi la actiuni de salvare sau la lucru de lunga durata.

Se distinge modelul Petzl Rescue, un scripete profesional de inalta rezistenta, ce permite introducerea a pana la trei carabiniere in orificiul de inchidere. Deosebit de performant, acest model se apropie de scripetele ideal.

Un alt model de scripete cu rulment il prezinta seria Petzl Mini, conceputa special pentru utilizarea cu un nod Prusik. In acest scop marginile au o forma speciala ce ajuta deplasarea pe coarda a nodului. Exista doua variante, varianta simpla Mini si varianta dubla Gemini. Cea din urma prezinta doua role concentrice, facand posibila conceperea unui sistem cu doi scripeti mobili utilizand doar Petzl Gemini alaturi de un blocator simplu.

Trebuie deci optat pentru scripeti cu rulment acolo unde calitatea este primordiala, unde randamentul mecanic este de o importanta covarsitoare si unde exista o utilizare de lunga durata, la viteze mari.

Exista modele de scripeti confectionati pentru situatii speciale sau specifice. Modelele sunt numeroase, de acceea vor fi prezentate cateva idei mai populare si anume scripetele dublu si scripetele ultralejer. Scripetele dublu oferit de firma PETZL in forma modelului Tandem, nu este altceva decat 2 scripeti cu margini fixe uniti in acelasi dispozitiv.

DESEN

Tandem este conceput pentru parcurgerea tirolienelor(pasajelor orizontale de coarda intinsa), unde era necesara utilizarea a doi scripeti si numeroase carabiniere. Problema se simplifica prin utilizarea scripetelui dublu, care ofera siguranta totala si eliminarea balansului in plan transversal. Acest scripete exista si in varianta pentru cablu de metal, in acest caz fiind de culoare galbena.

Scripetele PETZL Ultralegere este o simpla rola de plastic( similara cu cea a modelului Oscillante) ce formeaza un scripete odata montata pe o carabiniera ovala sau HMS.

DESEN

Acest scripete se remarca prin greutatea de doar cateva grame, dar este prevazut doar pentru utilizari de exceptie. Are un randament slab iar coarda, daca nu este manevrata cu grija sare de pe rola. Este conceput pentru situatii urgente de autosalvare, fiind recomandabil ca fiecare speolog sa aiba unul in echipamentul permanent.

2.4. Trolii

Troliile sunt mecanisme prevazute cu tambur si organ flexibil utilizate pentru tractarea sau tractarea sarcinilor. Ele sunt concepute atat ca mecanisme independente cat si ca mecanisme care intra in alcatuirea masinilor de ridicat si a altor masini de constructii. Datorita multiplelor posibilitati de utilizare, troliile constituie unele dintre cele mai folosite utilaje in procesele de montaj.

Clasificarea troliilor se face astfel:

1. Dupa modul de actionare exista:

– trolii cu actionare manala;

– trolii actionate cu motor(electric, hidraulic, etc.).

2. Dupa modul de inversare a sensului de rotatie;

– trolii inversabile, la care ambele sensuri de miscare sunt determinate de motorul de actionare;

– trolii neinversabile, la care miscarea de ridicare se face datorita antrenarii de catre motor, iar miscarea de coborare se face sub actiunea greutatii proprii a sarcinii si sub controlul franei de coborare.

3. Dupa numarul tamburilor:

– trolii cu un singur tambur;

– trolii cu 2 tambururi.

4. Dupa numarul de viteze:

– trolii cu o singura viteaza;

– trolii cu viteza si micro-viteza;

– trolii cu doua sau mai multe viteze;

– trolii cu variatie continua a vitezei.

Caracteristic oricarui troliu este faptul ca el are un tambur pe care se infasoara un cablu al carui capat este prins direct la o sarcina sau actioneaza un alt mecanism de ridicat.

Troliu manual se compune din doua scuturi metalice, solidarizate intre ele prin tiranti. In scuturi se fixeaza lagare in care se sprijina arborii unei transmisii cu roti dintate (figura …), ce actioneaza tamburul pe care se infasoara cablul de tractiune. Siguranta in functionare este realizata de catre un mecanism cu clichet si o frana cu banda.

DESEN

Troliu mecanic destinat deplasarii unor sarcini mai mari, are tamburul actionat de un grup motor, alcatui dintr-un motor electric si un reductor de turatie (figura…). Ca si troliu manual este prevazut cu organe si mecanisme de siguranta, necesare impiedicarii rotirii tamburului sub actiunea greutatii sarcinii si derularii cu o anumita viteza.

Orice troliu are doua caracteristici de baza:

– sarcina maxima pe care o poate ridica direct, in tone;

– lungimea cablului infasurat pe tambur, in m.

DESEN

Troliile pot fi utilizate atat pentru ridicarea sarcinilor cat si pentru deplasarea lor orizontala (figura..). Indiferent de modul de utilizare, intotdeauna este necesar ca troliul sa se ancoreze prin legarea lui de un stalp sau de un reazem fixat in sol. Cablul troliului este dirijat cu ajutor unei role de conducere, amplasata in fata troliului, la distanta relativ mare.

DESEN

2.5. Elemente componente ale instalatiilor de ridicat

In componenta instalatiilor de ridicat intra o serie de organe de masini specifice, cum sunt: organe flexibile, organe de actionare si ghidare si organe pentru deplasare.

2.5.1. Organe flexibile

Organele flexibile servesc la transmiterea fortelor in mecanismele de ridicat si la legarea si suspendarea sarcinilor. Principalele organe flexibile folosite in acest scop sunt: franghiile, cablurile si lanturile.

Franghiile sunt utilizate la mecanismele de ridicat cu actionare manuala si pentru legarea si suspendarea sarcinilor mici. Utilizarea lor la mecanismele de ridicat cu actionare mecanizata este interzisa.

Franghiile sunt confectionate din materiale textile naturale (canepa) sau artificiale (fibre sintetice).

Cablurile din otel constituie cele mai raspandite organe flexibile. Ele sunt superioare celorlalte organe flexibile deoarece au greutate proprie redusa, rezistenta mare, lucreaza fara zgomot si suporta bine socurile. Siguranta mare in functionare a cablurilor se datoreaza faptului ca ele nu se rup brusc ci prin distrugerea treptata a firelor de la exterior, ca urmare a uzarii lor.

Dezavantajele cablurilor din otel constau in faptul ca se uzeaza repede si nu pot fi infasurate pe organe de infasurare si ghidare cu diametru mic.

Lanturile. In constructia instalatiilor de ridicat si de transportat se folosesc doua tipuri de lanturi: sudate si articulate.

Lanturile sudate sunt formate din zale de forma ovala, construite din otel rotund si imbinate prin sudare cap la cap. Aceste lanturi pot fi lanturi cu zale lungi sau lanturi cu zale scurte.

Lanturile articulate sunt alcatuite din mai multe placute, denumite eclise, montate decalat unele fata de celelalte, pe bolturi din otel si fixate prin nituire sau prin introducerea unor cuie spintecate. Ele sunt mai putin flexibile decat lanturile sudate, insa au o mai mare siguranta in exploatare.

2.5.2. Organe de actionare si ghidare

Principalele organe de actionare si ghidare sunt tamburele si rolele.

Tamburele, denumite si tobe, servesc la infasurarea organelor flexibile – cabluri sau lanturi – in vederea actionarii lor. Ele sun confectionate prin turnare, din fonta sau otel, sau prin sudare, din tabla de otel.

Tamburele pot fi simple sau duble avand un canal, respectiv doua canale elicoidale, pe care se aseaza organul flexibil. Capatul organului flexibil se fixeaza pe marginea tamburului.

Rolele sunt organe de ghidare si conducere a organelor flexibile. In functie de tipul organului flexibil folosit, rolele se construiesc fie prin cabluri din otel, fie prin lanturi.

DESEN

Rolele pentru cablu, denumite si roti de cablu, sunt executate din fonta sau otel turnat si au un sant, astfel dimensionat incat sa cuprinda usor cablul. Ele sunt montate liber pe un ax sau fixate pe acesta cu pana.

Rolele pentru lanturi sudate pot fi netede utilizate la mecanismele de ridicat cu actionare manuala, sau cu locasuri, folosite la actionarea mecanizata.

Rolele pentru lanturi articulate cu eclise sunt roti dintate avand profilul dintilor astfel incat sa permita asezarea lantului.

2.5.3. Organe pentru deplasare

Instalatiile de ridicat au multe elemente mobile, care se deplaseaza unele fata de altele. Adeseori, intreaga instalatie se deplaseaza fata de utilajele sau cladirile aflate in apropiere. Pentru asigurarea acestor deplasari in constructia instalatiilor de ridicat sunt incluse organe ca: roti de rulare, cai de rulare.

Rotile de rulare se folosesc la deplasarea pe sine si au obada profilata astfel incat sa previna deraierea instalatiei. Rotile de rulare pot fi roti libere pe arbore sau fixate cu pana pe un arbore rotativ.

Sinele servesc drept cale de rulare rotilor. Ele pot fi patrate, dreptunghiulare sau asemanatoare celor de cale ferata.

Caile de rulare pot fi suspendate, alcatuite din profile I, L, sau T.

CAPITOLUL 3: LUCRARI DE INTRETINERE SI REPARATII

Întreținerea mașinilor și utilajelor

Necesitatea întreținerii mașinilor, utilajelor și instalațiilor și organizarea acestor lucrări

În condițiile producției industriale moderne, mașinile, utilajele și instalațiile trebuie să funcționeze la parametrii optimi, fără întreruperi sau opriri accidentale, condiție esențială pentru obținerea unei calități superioare a produselor cerute și a unei eficiente economice ridicate.

Întrucât în timpul funcționarii, mașinile, utilajele și instalațiile se uzează fizic, aceasta uzare poate provoca erori de prelucrare și chiar accidente de muncă, mărirea consumurilor specifice etc.

Obținerea unei durate de funcționare normale cât mai lungi se poate realiza prin încetinirea procesului de uzare fizică a pieselor componente, aceasta asigurându-se prin: exploatarea mașinilor, utilajelor și instalațiilor la sarcina normală(prin evitarea supraîncărcărilor), întreținerea corectă și curățirea zilnică, ungerea pieselor în mișcare, observarea continuă a stării și funcționarii lor, lucrul de bună calitate a echipelor de întreținere și reparații și executarea reparațiilor la timp, conform prescripțiilor întreprinderii constructoare.

Este necesar ca periodic să se verifice și starea accesoriilor din dotarea mașinii, utilajului și a instalației respective, chiar dacă sunt situații când unele dintre acestea sunt folosite mai rar.

Întreținerea urmărește să mențină mașinile, utilajele și instalațiile în condiții normale de exploatare între două reparații consecutive, reducând posibilitatea apariției unor reparații accidentale.

Organizarea corespunzătoare a lucrărilor de întreținere a mașinilor și utilajelor asigura mărirea duratei lor de serviciu, adică a perioadei de timp consumate de la punerea în exploatare până la scoatere din uz, respectiv casarea acestora.

În funcție de importantă și complexitate, lucrările de întreținere se execută: permanent de către personalul ce deservește mașina și utilajul și de către echipele de întreținere, în conformitate cu normele prevăzute pentru fiecare mașină, utilaj sau instalație.

Pentru asigurarea unei întrețineri corespunzătoare este necesar ca echipele de întreținere să cunoască precis sarcinile ce le revin cu privire la întreținere. În acest scop trebuie folosite materialele indicate pentru curățire și utilizate sculele și dispozitivele destinate pentru aceste lucrări, fără a se recurge la improvizații.

Lucrări de întreținere excutate de personalul care deservește mașinile, utilajele și instalațiile

Personalul care deservește mașinile, utilajele și instalațiile, în afară de modul de manipulare în procesul de producție, trebuie să cunoască și să respecte ansamblul de măsuri care se referă la:

– construcția, funcționarea, reglarea și exploatarea mașinilor, utilajelor și instalațiilor deservite;

– măsurile de siguranță care trebuie luate înainte de punerea în funcțiune;

– modul cum se pune în funcțiune, respectându-se operațiile în succesiunea și corelarea lor;

– supravegherea pe timpul funcționarii, pentru evitarea apariției de defecțiuni sau degradări cauzate de mersul neregulat, răcirea sau încălzirea anormală, ungerea necorespunzătoare, depășirea parametrilor funcționali de regim, dereglarea unor mecanisme și dispozitive, vibrații etc.;

– schema de ungere cu indicarea locurilor, a periodicității, calitatea și cantitatea lubrifiantului;

– măsurile de siguranță înainte de oprire:

– modul cum se face oprirea, cu respectarea operațiilor în succesiunea și corelarea lor;

– măsurile de siguranță după oprire;

– măsurile necesare a fi luate în cazul apariției unor situații anormale, particularitățile de întreținere în condiții de variații mari de temperatură, umiditate etc.;

– protecția contra agenților corosivi;

– conservarea de scurtă și lungă durată;

– suprafețele ghidajelor și în general a organelor care pot influența precizia, să fie protejate de lovituri, zgârieturi și alte degradări.

Lucrări de întreținere a mașinilor și utilajelor executate de personalul de întreținere

Aceste lucrări se execută la anumite termene planificate, indicate în grafice, în funcție de caracteristicile utilajului, de precizia necesară funcționării, de gradul de încărcare al utilajului și regimul sau de lucru. Cu acest prilej se verifică sistemul de răcire și de ungere și comportarea în exploatare a mașinii. În unele situații, se fac reglări sau demonstrări parțiale ale mașinii și utilajului și în special a acelor subansambluri care prezintă importanță în funcționare. Rezultatul acestor verificări este menționat în dosarul mașinii, utilajului sau a instalației respective, în vederea determinării cauzelor uzării și pentru stabilirea volumului și felului reparației.

Întreținerea instalațiilor hidraulice

Întreținerea instalațiilor hidraulice ale mașinilor și utilajelor constă în: întreținerea agentului hidraulic(lichidul de lucru) și întreținerea elementelor componente ale instalației.

Agentul hidraulic(apă, uleiul mineral, lichide sintetice etc.) vehiculat în sistemele hidraulice ale mașinilor și utilajelor, în cea mai mare parte este depozitat într-un rezervor sau bazin. Datorită frecărilor mecanice, variației presiunii, schimbării temperaturii etc., agentul de lucru este supus oxidării, descompunerii, murdăririi, acțiuni care îi modifica proprietățile fizice și chimice, făcându-l necorespunzător scopului său, conducând și la uzarea instalației hidraulice.

Rezervorul de ulei, împreună cu filtrele instalației, au rolul de a contribui la menținerea proprietăților agentului hidraulic, eliminând particulele solide prin decantare și filtrare și asigurând menținerea temperaturii acestuia în limitele admisibile.

Decantarea se aplică lichidelor de lucru cu stocuri mari de lichid, cum sunt uleiurile din circuitele de ungere prin recirculare la laminoare, compresoare, reductoare de turație de mare gabarit etc. Separarea contaminanților, a căror densitate relativă este mult diferențiata de cea a uleiului, se face gravimetric. Pentru o mai bună separare, decantoarele sunt compartimentate și se montează pe returul uleiului spre rezervorul de lucru, timpul de staționare fiind cuprins între 10 și 30 min, iar temperatura de 70-80°C. Partiulele ce nu pot fi reținute din circuit prin decantare vor fi eliminate prin filtrare.

Filtrarea lichidelor de lucru este un proccedeu utilizat pe scară largă, deoarece filtrele pot fi schimbate cu ușurință fără se afecteze sistemul de ulei.

Elementele instalației hidraulice supuse mai des lucrărilor de întreținerea sunt: conductele, armaturile, rezervoarele.

Conductele se degresează cu soluții alcaline calde, după care se introduc succesiv în băi cu acid clorhidric sau sulfuric cald(dilutie 50%) ce conține pasivizatori, băi cu apă pentru spălare și neutralizare a urmelor de acizi. Protecția anticorosivă se asigura prin suflarea conductelor cu abur, apoi, fără pauză, pulverizarea la interior a unor uleiuri aditivate anticorosiv și închiderea la capete a conductelor.

Armăturile trebuie degresate(prin spălare) și, acolo unde sunt pete de rugină, se va interveni cu perii de sârmă după care se pulverizează ulei aditivat anticorovic.

Rezervoarele se curăța prin sablare, frecare cu perii de sârmă și se spala cu solvenții(tricloretilena).

După montarea instalației hidraulice, este necesară spălarea întregului sistem prin recircularea intensă a unui lot de ulei de spălare, la temperatura de 65-75°C, fără circulație în lagăre sau alte dispozitive speciale. În timpul spălării, se curăța filtrele de ori câte ori se înfundă și, acolo unde există, se pune în funcțiune separatorul centrifugal, pentru îndepărtarea impurităților existente în suspensie în fluit. Operația de spălare se consideră încheiată când la filtre sau la separatoarele centrifugale nu se mai acumulează impurități.

După spălare, se evacuează uleiul și se controlează dacă în instalație există impurități. Se introduce lotul de ulei de lucru, se recirculeaza și se filtrează, dacă se consideră că este necesar, după care instalația poate intra în fucntiune normală.

Întreținerea echipamentului electric al mașinilor, utilajelor și instalațiilor

Un rol deosebit de important în bună funcționare a mașinilor, utilajelor și instalațiilor la parametrii optimi îl are și întreținerea corectă a echipamentului electric. Acesta trebuie ferit de pătrunderea apei și a prafului. Periodic, mașinile electrice se vor curați pentru a împiedica scurtcircuitarea lor.

Motoarele și generatoarele electrice se verifică de cel puțin două ori pe an. Cu acest prilej, se verifică starea rulmenților: dacă mai corespuns, se curăța și se gresează, iar dacă prezintă o uzare pronunțată se înlocuiesc. În cazul când rulmenții motoarelor electrice s-au încălzit la o temperatură ce depășește cu mai mult de 10-15°C temperatura prescrisă, se va înlătura cauza încălzirii sau, dacă nu se poate, se va schimba rulmentul.

Bobinajele motoarelor se curăța cu ajutorul unei perii moi de depunerile de praf ce ar putea duce la deteriorarea izolației și scurtcircuitarea sprirelor înfășurării.

Dacă părțile în mișcare ale mașinilor, utilajelor sau instalațiilor nu funcționează normal, se va verifica: tensiunea de alimentare a motorului electric; alimentarea cu curent electric să nu se facă numai în două faze: existența unui scurtcircuit în bobinaj. Încălzirea motorului electric se datorează suprasolicitărilor sau arderii unei siguranțe. Motorul electric poate fi supraîncărcat pentru scurtă durată cu o sarcină de 25% mai mare decât cea nominală.

Natură electrică se va verifica lunar, când se va controla starea contactelor, întrerupătoarelor, contactoarelor și releelor. Dacă acestea sunt arse sau oxidate, se vor curăța cu hârtie abrazivă fină, iar dacă prezintă uzări pronunțate, se vor schimba.

Lucrările de întreținere a echipamentului electric se vor efectua numai de personal calificat pentru aceste tipuri de lucrări.

CAPITOLUL 4: PARTE ORGANIZATORICA SI ECONOMICA A LUCRARILOR SPECIFICE …………..

Instrumente și tehnici statistice utilizate în controlul calității

Cunoașterea și utilizarea instrumentelor și a tehnicilor statistice sunt absolut necesare în instituția sau în entitatea care implementează un sistem de asigurare a calității.

Cele mai uzuale instrumente și tehnici bazate pe principii statistice și grafice utilizate în colectarea și analiza datelor și în controlul proceselor sunt enumerate în figura 4.1.

Fig. 4.1 – Instrumente si tehnici statistice utilizate in controlul calitatii

Diagrama cauză-efect

Diagrama cauză-efect sau diagrama Ishikawa este un instrument utilizat pentru analiza și reprezentarea grafică a relațiilor dintre un efect dat (de exemplu variațiile unei caracteristici de calitate) și cauzelele sale posibile. Pot fi clasificate, după importantă, în cauze principale (majore), secundare, terțiare etc., pe diferite niveluri de impotanta, astfel încât reprezentarea grafică se aseamănă cu scheletul unui pește. De aceea, procedeul este cunoscut și sub denumirea de diagrama” fishbone” – os de pește.

Variația caracteristicilor de calitate este cauzată de factorii care influențează valorile acestor caracteristici și care includ elementele din figura 4.2. Cele șase categorii de cauze formează” cei 6m”.

Fig. 4.2 – “Cei 6 M”

La întocmirea unei diagrame cauză-efect este foarte important să se facă o distincție clară între cauze și măsurile corective. Ramurile diagramei sunt săgeți care indică relațiile dintre efect și factorii cauzali. Fiecare cauză este influențată de o serie de factori de natură obiectivă și subiectivă, care trebuie menționați pe diagrama.

Schema generală a unei diagrae cauză-efect este prezentată în figura 4.3.

Fig. 4.3 – Schema generala a unei diagrame cauza-efect

O diagramă bine întocmită nu va avea ramificații pe trei sau pe mai multe ramificații pe trei sau pe mai multe niveluri” Efect”.

Procedura de construire a diagramei cauză-efect include parcurgerea următoarelor etape:

A) se definește efectul său caracteristică de calitate analizată, în mod clar și concis;

B) se definesc cauzele principalele posibile sau factorii principali care influențează caracteristică de calitate;

C) se începe construirea diagramei, prin înscrierea efectului într-o casetă din partea dreaptă a foii de hârtie, la capătul liniei principale, și prin poziționarea cauzelor principale drept” canale de alimentare” pentru caseta” efect;

D) se dezvoltă diagrama printr-o analiză aprofundata și prin completarea tuturor cauzelor secundare, terțiare etc. de la nivelurile următoare și se continua această procedură la nivelurile de ordin mai înalt;

E) se selectează și se identifica un număr mic (2-3) de cauze de nivel mai înalt care sunt susceptibile să aibă influențe semnificative asupra efectului și care necesită acțiuni ulterioare, cum ar fi colectarea datelor, eforturi pentru control etc.

De exemplu, dacă vom construi diagrama cauză-efect pentru analiza efectului (nelivrarea la termen a producției comandate), trebuie să parcurgem următorii pași:

1. Identificarea efectului ca urmare a sesizărilor primite de la clienți:” nelivrarea la termen a producției comandate”;

2. Definiră cauzelor principale posibile care au determinat apariția acestui efect:

A) lipsa materiilor prime necesare realizării producției;

B) insuficientă personalului;

C) slabă organizare;

D) nefuncționarea corespunzătoare a utilajelor.

3. Începerea construirii diagramei;

Fig. 4.4 – Diagrama cauza – efect pentru analiza efectului “nelivrare la termen a productiei comandate”

4. Cauzele secundare ce pot apărea sunt:

A) nerespectarea termenului de livrare a materiilor prime de către furnizori, cauza ce influențează apariția cauzei principale- lipsa materiilor prime;

B) slabă comunicare cu furnizorii forței de muncă este o cauză secundară care influențează cauza principala- insuficientă personalului;

C) inexistența unei planificări în realizare producției influențează apariția cauzei principale- funcționarea necorespunzătoare a utilajelor.

5. Sunt selectate 2-3 cauze care sunt considerate a avea o influența mai mare asuora efectului” nelivrarea la termen a producției comandate”, urmând ca asupra acestora să se acționeze ulterior. Aceste cauze pot fi lipsa materiilor prime și slabă organizare.

Diagramele de acest tip sunt utile pentru:

– Identificarea cauzelor ce stau la originea unor efecte negative sau, dimpotrivă, a unor efecte pozitive în desfășurarea unui proces;

– Analiza condițiilor necesare pentru ameliorarea calității unui produs sau a unui serviciu, pentru o mai bună aprovizionare materială sau pentru reducerea costurilor;

– Eliminarea condițiilor ce cauzează respingerea unui produs sau a reclamațiilor din partea clienților;

– Educarea și capacitatea personalului în luarea de decizii și în acțiunile cu caracter corectiv.

Diagrama cauză-efect este o metodologie care poate fi aplicată în diferite domenii de activitate, atunci când cauzele care pot influența sunt diferite. Ea poate fi utilizată ca o metodă preliminară pentru întocmirea unei diagrame Pareto, în controlul de proces, în cel al preciziei și al reglării utilajului, dar și în multe alte situații.

Diagrama Pareto

Diagrama Pareto reprezintă o metodă grafică simplă de clasificare a entităților (a faptelor), după frecvența lor relativă (exprimată în procente), după frecvența lor relativă (exprimată în procente), de la cele cu frecvența cea mai mare de apariție până la cele mai puțin frecvente.

Această metodă a fost utilizată pentru prima dată de economistul italian Vilfredo Federico Damaso Pareto (1848-1923), care a folosit-o ca metodă de analiză a repartiției venitului național.

În domeniul calității, metoda Preto a fost introdusă de profesorul Juran, care a constat că 80% din defecte provin din 20% acțiuni necorespunzătoare.

Diagrama Pareto este o reprezentare grafică a cauzelor defectelor, aplicabilă în domenii de activitate foarte diferite și permite clasificarea acestora în funcție de importanța lor.

Procedura pentru trasarea diagramei Pareto este următoarea:

A) se decide care sunt entitățile ce urmează a fi analizate: tipuri de defecte, cauze, categorii de pierderi economice, număr de remedieri etc.;

B) se selectează intervalul de timp pentru culegerea datelor care urmează a fi analizate;

C) se plasează pe axa abciselor, de la stânga la dreapta, în ordinea descrescătoare a frecventelor de apariție, denumirile diferitelor categorii de defecte, cauze etc. În acest scop, axa absciselor trebuie divizată intr-unnumar de intervale egal cu numărul de categorii de defecte, cauze etc. În acest scop, axa absciselor trebuie divizată într-un număr de intervale egal cu numărul de categorii sau de clase de defecte clasificate. Categoriile de defecte, cauze etc. Care conțin cele mai puține entități pot fi combinate într-o categorie denumită” altele”, care se plasează în partea extremă-dreapta a diagramei.

D) se construiesc două axe ale ordonatelor, câte una la fiecare capăt al axei abciselor. Se divizează axa din stânga în unitățile de măsură adoptate, iar înălțimea acestei axe trebuie să fie egală cu suma valorilor tuturor categoriile de entități (defecte). Axa ordonatelor din dreapta trebuie să aibă aceeași înălțime și să fie divizată de la 0% la 100%.

E) se trasează deasupra fiecărei entități un dreptunghi a cărui înălțime este corespunzătoare frecvenței pentru acea entitate. Dreptunghiurile se trasează alăturat, fără spații între ele, și au aceeași lățime.

F) se construiește linia frecventelor cumulate (curba Pareto) prin însumarea valorilor fiecărei entități, de la stânga la dreapta, și se unesc punctele corespunzătoare colturilor dreapta-sus ale dreptunghiurilor.

G) se utilizează diagrama Pareto pentru identificarea celor mai importante entități (cauze, defecte), în vederea eliminării deficientelor și a îmbunatățirii calității.

H) se notează titlul diagramei, perioada în care au fost culese date, numărul total de date culese, locul în care au fost culese, autorii.

Exemplu. Trasarea diagramei Pareto pentru defectele constatate, ca urmare a analizării unui lot de cutii de viteze. Că rmarre a controlului efectuat, au fost semnalate 7 tipuri de defecte.

Tabelul 4.1 – Defectele constatate la cutia de viteze

1. se centralizează defectele constatate în tabelul 4.1, ca urmare a stabilirii corecte a cauzelor. se ordonează și se înscriu cifrele reprezentând frecvența de apariție.

2.se completează numărul cumulat de defecte. Primele trei categorii notate corespund defectelor care reprezintă 60-80% din total, iar rubrica” alte defecte” cuprinde defectele de mică importantă. Se recomandă ca numărul acestora să nu depășească 20% din total.

3. se trasează diagrama Pareto, în conformitate cu indicațiile menționate în partea de teorie.

4. se interpretează diagrama trasată, trăgând concluzii cu privire la cauzele care au condus la apariția defectelor semnalate.

După construirea diagramei Pareto, se acordă atenție, cu prioritate, defectelor care cumulează cifrele cele mai mari, urmărindu-se înlăturarea cauzelor care produc aceste defecte. Se hașurează dreptunghiul corespunzător tipului de defect analizat, astfel încât să existe o evidență a zonelor în care s-a intervenit.

În cazul de față se constată că 50% din defecțiunile existente la cutiile de viteze sunt cauzate de jocul radial. Se analizează cauzele acestui defect și se înlătură cauzele constatate.

După ce se înlătură cauzele defectului analizat, se trasează o altă diagrama Pareto, punându-se în evidență rezultatele atinse și obținându-se elemente pentru intervențiile ulterioare

Figura 4.5 – Diagrama Pareto pentru analiza defectelor unui lot de cutii de viteze

Rezultatele obtinute ca urmare a analizei pot furniza informații cu privire la:

– Calitate: numărul defectelor, al reclamațiilor, al remedierilor, rata respingerii produselor;

– Costul produselor: influenta costurilor rebuturilor, cheltuielile cu personalul, costul remedierilor, costul reclasărilor etc.;

– Încrederea în control: zilele de întârziere, costul remedierilor etc.;

– Siguranța produselor: cazurilor de incendiu, cazurile de poluare, distrugere în funcționare, alte cazuri accidentale etc.;

– Corectitudinea producătorilor: aportul de atenție, rata de participare etc.;

Diagrama Pareto se utilizează atunci când tipurile defectelor sau cauzele acestora sunt bine cunoscute, pentru a se identifica categoria de defectă asupra căreia trebuie acționat cu proritate.

Histograma

Histograma, nmita și diagrama de distribuție, este o reprezentare grafică a dispersiei unor valori studiate și analizate, care permite o comparare rapidă cu valorile de referință.

Dispersia are sensul de împrăștiere, de răspândire, dar, din punctul de vedere al statisticii matematice, reprezintă o expresie care măsoară concentrația unei mulțimi de valori în jurul unei valori medii.

Histograma se utilizează pentru reprezentarea grafică prin dreptunghiuri a dispersiei unor valori analizate, astfel încât înălțimea fiecărui dreptunghi să fie proporțională cu numărul de valori ale datelor dintr-un interval determinat.

Histogramele permit comunicarea vizuală a informațiilor referitoare la comportarea unui proces și luarea deciziilor referitoare la îmbunătățirea calității realizate de acel proces.

În prezent, histogramele sunt accesibile din orice tip de programe de editări grafice MS-Office sau MathLab/MathCad.

Construirea unei histograme concludente necesită cunoașterea unui număr minim de 50 de valori ale parametrului care se analizează, numărul maxim situându-se la 250 de valori.

Etapele construirii unei histograme sunt:

1. se împarte numărul de valori în interval de valori cu mărime egală a intervalelor. Pentru aceasta se fac următoarele notații:

N = numărul de valori cunoscute ale parametrului studiat;

Nmax = valoarea maximă din șirul de valori N;

Z = numărul de intervale care se stabilește în funcție de numărul N de valori, conform tabelului 4.2.

H = mărimea intervalelor, stabilită de relația h=R/z, unde R este amplitudinea R=Nmax-Nmin.

Tabel 4.2 – Stabilirea numărului de intervale în funcție de numărul de valori N

2. După determinarea numărului de intervale și a mărimii acestora, se procedează la împărțirea valorilor N în intervale corespunzătoare.

3. se stabilesc limitele intervalelor, apoi se calculează media intervalului; se stabilește apartenenta valorilor la interval și apoi frecvența de apariție a datelor în fiecare interval.

4. se desenează graficul histogramei. Pe abscisa sunt prezentate valorilemedii ale tuturor intervalelor, iar pe ordonată, frecventa fiecărui interval.

Aplicație. Pentru analizarea dimensiunilor efective rezultate prin prelucrarea unui lot de 50 de piese având una dintre dimensiunile prescrise de 160 mm cu o toleranță admisă de +7mm, respectiv de -6mm, s-au obținut valorile din tabelul 4.3.

Analizant valorile N, se constată că valoarea maximă este Nmax = 177 mm, iar valoarea minimă este Nmin = 153 mm.

Tabel 4.3

Conform tabelului 4.2, se adopta z = 6.

Se calculează amplitudinea împrăștierii:

R = Nmax – Nmin

R = 177-153 – 24 mm

Se calculează mărimea intervalelor:

H = R/z = 24/6 ≈ 4 mm.

Se stabilește frecventa fiecărui interval și se trec valorile în tabelul următor:

Tabel 4.4

Se construiește histograma ca în figura 4.6, marcându-se pe abscisa limitele admise (Valoarea maximă 160+7=167 mm și valoarea minimă 160-6=154 mm).

Figura 4.6 – Histograma pentru exemplul cu datele din tabelul 4.3

Interpretare:

Din analiza histogramei se constată că zonele hașurate sunt în afara câmpului de toleranță admis (în afară specificației), reprezentând rebuturi pentru exemplul considerat. Domeniul de împrăștiere este prea larg comparativ cu limitele admise și este necesar să se acționeze în vederea restrângerii dispersiei caloriilor realizate. Frecvența cea mai mare a dimensiunilor se găsește în zona câmpului de toleranță prevăzut pentru dimensiunea considerată, ceea ce constituie un caz favorabil.

CAPITOLUL 5: NORME TEHNICE DE PROTECTIA MUNCII, A MEDIULUI SI NORME P.S.I

5.1. Norme tehnice de protectia muncii la exploatarea instalatiilor de ridicat

Măsuri de tehnică a securității muncii la întreținerea mașinilor și utilajelor

Modul în care se face întreținerea mașinilor, utilajelor și instalațiilor trebuie să conducă la protecția personalului muncitor contra accidentelor și la reducerea efortului fizic.

Lucrările de întreținerea a mașinilor, utilajelor și instalațiilor se fac numai când aceste sunt în stare de repaus, pentru că părțile în mișcare să nu producă accidente.

Pentru ungerea diverselor părți ale mașinilor, utilajelor și instalațiilor se vor utiliza dispozitivele existente în acest scop.

În vederea realizării unei atmosfere corespunzătoare și fără pericol de incendiu, în interiorul depozitului sau magaziei vor exista dispozitive de aerisire și ventilație, iar fumatul și iluminatul cu felinare cu petrol sau cu lumânări sunt categoric interzise.

Norme de tehnică a securității muncii la exploatarea instalațiilor de ridicat

Instalațiile de ridicat constituie una dintre cele mai frecvente surse de accidente. Din această cauză, funcționarea acestor instalații este supusă unor reguli strictee, iar personalul care le deservește este selecționat și instruit în mod special.

Astfel, în țara noastră, verificare tehnică și autorizarea funcționării instalațiilor de ridicat se exercita de către Inspecția pentru cazane, recipiente sub presiune și instalații de ridicat(ISCIR).. Același organism se ocupă cu elaborarea normelor pe baza cărora este instruit, verificat și atestat personalul care deservește instalațiile de ridicat.

Mecanismele de ridicat(scripeți, palane, vinciuri, trolii manuale etc) vor fi manevrate de personal special instruit, din rândul muncitorilor care deservesc locul de muncă unde sunt amplasate aceste mecanisme de ridicat.

Iată în continuare câteva reguli generale pe care trebuie să le respecte toți muncitorii care lucrează în locurile unde sunt amplasate instaltii de ridicat:

– legarea sarcinilor la dispozitivul de suspendare este permisă numai persoanelor special instruite, denumite legători de sarcină și purtând o banderolă cu această inscripție:

– este cu desăvârșire interzisă trecerea pe sub sarcinile suspendate în dispozitivul instalației de ridicat;

– este interzisă utilizarea organelor flexibile de prindere a sarcinilor care prezintă deteriorări prin rupere, strivire sau coroziune;

– transmiterea comenzilor de deplasare de către cel care comanda instalația de ridicat se face numai pe baza unui cod de semnalizare cunoscut deopotrivă de toți cei în cauză.

5.2. Masuri de prevenire si stingerea incendiilor

La exploatoarea constructiilor, instalatiilor si utilajelor din atelierele si locurile de munca destinate executiei si montajului censtructiilor metalice in afara normelor privind organizarea si desfasurarea masurilor de prevenirea si stingerea incendiilor cu caracter general, aplicate de unitatile industriei constructoare de masini, sunt intocmite si instructiuni specifice , proprii activitatii respective, acestea reprezinta unele masuri suplimentare ce rezulta din caracterul specific al locului de munca.

Principalele obligatii privind prevenirea si stingerea incendiilor sunt:

cunoasterea si aplicarea prevederilor normelor de prevenire si stingerea incendilor la locul de munca;

indeplinirea la termen a masurilor si sarcinilor ce sunt satbilite privind prevenirea si stingerea incendilor;

sa nu blocheze caile de acces ( drumuri, culoare, scari, etc.) cu materiale in caz de incendiu;

sa cunoasca sistemul de alarmare, locul unde se afla mijlocele de stingere a incendiilor si cum trebuie sa se actioneze in caz de incendiu;

sa anunte neintarziat conducatorul sectorului de activitate sau direct pompierilor orice inceput de incendiu, sau existenta unor imprejurari de natura sa provoace incendii;

sa participe la stingerea incendiilor, la evacuarea persoanelor si a bunurilor materiale;

sa mentina mijlocele de prevenire si stingerea incendiilor de pe locul de munca in buna stare de functionare.

In fiecare sector, sectie, atelier etc. se organizeaza din cadrele fiacarui schimb de lucru una sau mai multe echipe pentru stingerea incendiilor, in functie de marimea compartimentelor, de numarul personalului existent de utilajele si materialul de prima interventie pentru stingerea incendiilor, de pericolul de izbucnire si dezvoltare a incendiilor etc.

Echipa de stingere a incendiilor se compune din : seful echipei (seful loculi de munca sau de schimb ) si membrii acesteia avand sarcini pentru alarmarea echipei, anuntarea incendiului, manuirea utilajelor si materialelor de prima interventie si pentru salvari si evacuari de oameni si materiale. Fiecarui membru al echipei i se repartizeaza, nominal, sarcini precise privind actiunea si activitatea ce trebuie dusa pana la sosirea formatiei de pompieri ( civile sau militare ).

CAPITOLUL 6: DESENE DE ANSAMBLU SI EXECUTIE, SCHEME TEHNICE

BIBLIOGRAFIE

http://www.tvet.ro/Anexe/4.Anexe/Aux_Phare/Aux_2002/Mecanic/MECANICAXI%20DISPOZITIVE%20SI%20INSTALATII%20DE%20RIDICAT%20SI%20TRANSPO_.pdf

http://www.referatele.com/referate/fizica/online2/Scripetul–Scripetii-cu-Blocator-Scripetii-cu-lagar-Scripetii-cu-rulment-referatele-com.php

Atanasiu, N; Zgura, Gh.; Ariesanu, E. – Tehnologia prelucrarii metalelor, Editura Tehnica, Bucuresti, 1984

Zgura, Gh.; Atanasiu, N.; Ariesanu, E.; Peptea, Gh. – Utilajul si tehnologia lucrarilor mecanice, Manual pentru licee industriale, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1985

Picos, C. – Normarea tehnica pentru prelucrari prin aschiere, Editura Tehnica, Bucuresti, 1982

Rusu, Stefan – Prelucrari mecanice si control dimensional, Editura Tehnica, Bucuresti, 1979

Barbulescu, C. – Managementul productiei, Manual pentru clasa a 12-a, Editura All Educational, Bucuresti, 2002