Anexarea Basarabiei din 1812 și impactul politic [309973]

[anonimizat],

clasa a 11-a,str.Ștefan cel Mare 39, tel.2-33-35

2012

1.Tratatul de la București (1812);

2.Tragedia Basarabiei;

a)impactul politic;

b)[anonimizat];

c)impactul cultural.

3. Încheiere.Problema Basarabiei în zilele noastre;

4.Anexe;

5.Bibliografie.

Introducere

„[anonimizat]:

luptele ei orientale sunt o [anonimizat] o [anonimizat] a lua parte hotărîtoare la viața politică”

Mihai Eminescu (1878)

[anonimizat] a [anonimizat] a fost falsificat cu bună știință. Timp de cinci decenii opinia publică a fost intoxicată cu informații false al căror obiectiv esențial era să justifice dominația țaristă și apoi sovietică asupra Moldovei dintre Prut și Nistru.

Istoria a [anonimizat] o [anonimizat] o prezinte ca adevărată.

Deposedarea de cunoașterea exactă a trecutului, falsificarea datelor care-l configurează se înscriu într-o logică oarecum paradoxală dar perfect motivată. Practic, s-a încercat acreditarea schemei unui alt trecut și pe acest temei se asambla schelăria unui alt viitor posibil. [anonimizat], [anonimizat]-și perpetueze stăpînirea asupra teritoriilor pe care au reușit să pună mîna după marele descoperiri geografice. Dar numai Rusia a [anonimizat], [anonimizat] a -și convinge supușii că trecutul său a fost și trecutul lor. E o [anonimizat], [anonimizat] s-a soldat, nimeni nu va mai cuteza să-I urmeze exemplul. Consider că mitizarea evenimentelor istorice în scopuri propagandistice duce la stagnarea științei istorice. [anonimizat] a revedea unele date istorice sunt calificate drept o tentativă de subminare a pilonilor statalității.

Și acum să trecem la demonstrarea acestui sistem de mistificare. În 1812, Rusia reușea să anexeze jumătatea estică a Principatului Românesc al Moldovei. [anonimizat]-a [anonimizat] a rămas sub controlul Rusiei pînă în 1918. Chiar dacă după primul război mondial Basarabia s-a [anonimizat] a acceptat niciodată această unire.

[anonimizat], care de mai bine de un secol și jumătate e [anonimizat]-ruse, așa-zisa problemă basarabeană.

Am dovedit că nu e ogor, monument, [anonimizat], [anonimizat], gînd românesc. Și totuși rușii erau să declare că Basarabia a fost luată în 1812 [anonimizat], „[anonimizat], trăind sub corturi și reprodusă destul de credincios azi prin odioșii cerchezi”. Lăsăm cele două păreri față în față.

1.Tratatul de la București (1812)

Pacea de la București din 1812 a fost un tratat de pace semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus si Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 1806 – 1812.

( În septembrie 1811 trupele turcești pregătite pentru lupta decisivă cu armata rusă, dislocată în principate și condusă de marele vizir Ahmed pașa, au trecut pe malul stîng al Dunării și au atacat oștile rusești. Însă în urma acestei operațiuni cea mai mare parte a trupelor otomane a fost încercuită iar Ahmed pașa s-a refugiat. Avînd la dispoziția sa vreo 3-4 mii de ostași, el nu era în stare să opună rezistență detașamentului de avangardă a trupelor ruse care, fiind deplasate pe malul drept al Dunării a ocupat tabăra marelui Vizir. În situația creată Ahmed pașa a convocat o consfătuire cu participarea căpeteniilor de trupe turcești la care toți au declarat: „avînd un număr atît de mic de ostași nu va fi cu putință să se meargă la atac asupra dușmanului și că în starea actuală nu a rămas altă soluție decît să se treacă la aranjarea păcii”.)

Contextul general

          Războiul ruso-turc din 1806-1812 a izbucnit pe 18/28 octombrie, țarul Alexandru I ordonînd trupelor sale să traverseze Nistrul și sa ocupe Țările Române. Cei mai importanți factori de influențare a războiului din 1806-1812 au fost jocurile de interese dintre Prusia, Franța și Imperiul Habsburgic.

          La începutul ostilităților, toți ambasadorii ruși din capitalele europene au fost instruiți să declare că Imperiul Rus nu avea "nici cea mai mică intenție să cucereasca ceva de la Turcia", urmărind doar "prevenirea intenției lui Bonaparte, clar exprimate de ambasadorul său la Constantinopol, de a trece armata franceză prin posesiunile otomane, pentru a ataca la Nistru". In pofida asigurărilor inițiale, cu ocazia semnării Tratatului de la Tilsit de pe 25 iunie/7 iulie 1807 dintre Rusia si Franța și după întîlnirea de la Erfurt dintre Alexnadru I și Napoleon, țarul a căpătat în cele din urmă acceptul suveranului francez pentru ocuparea de către Imperiul Țarist a celor două principate dunărene – Valahia și Moldova – în cazul victoriei rușilor în razboiul cu otomanii din 1806-1812.

Tratativele de pace

          Avînd asemenea asigurări diplomatice, rușii au înaintat propuneri de pace negociate încă din octombrie 1811 la Giurgiu, după înfrîngerea armatelor otomane la Ruse și Slobozia. Propunerile țariste prevedeau ca "principatele Moldova, Valahia Mare și Mică și Basarabia" să se alipească "pe veci la Imperiul Rus, cu orașele, cetățile și satele, cu locuitorii acestora de ambele sexe și cu averea lor", specificîndu-se că "fluviul Dunărea va fi de acum înainte granița dintre cele două Imperii".

          Mediatorii britanici si francezi au încercat să taraganeze cît mai mult tratativele de pace, iar, în același timp, din partea țaristă, Mihail Kutuzov depunînd toate eforturile pentru incheierea păcii mai înainte de previzibila invazie napoleoniană.

          Înalta Poartă s-a opus propunerilor inițiale țariste, Rusia declarîndu-se mulțumită și cu ocuparea "doar" a teritoriului dintre Siret și Nistru. Evoluțiile militare și politice i-a determinat pe unii politicieni și generali ruși să ceară guvernului țarist să accepte doar ocuparea Bugeacului (viitoarele județe Cahul, Ismail și Cetatea Albă). Odată cu îmbunătățirea situației de pe front, Imperiul Țarist a cerut ferm cedarea întregului teritoriu dintre Prut și Nistru.

Tratatul de pace

Tratatul de pace a fost semnat pe 16/28 mai 1812 la București, în hanul agentului rus Manuc Bei. Tratatul avea 16 articole publice și două articole secrete.

          Prin articolele 4 și 5, Imperiul Otoman ceda Imperiului Rus un teritoriu de 45.630 km2, cu 482.630 de locuitori, 5 cetăți, 17 orașe și 695 de sate, (conform cu recensământul ordonat de autoritățile țariste în 1817). Au trecut în componența Imperiului Rus ținuturile Hotin, Soroca, Orhei, Lăpușna, Greceni, Hotărniceni, Codru, Tighina, Carligatura, Fălciu, partea răsăriteană a ținutului Iașilor și Bugeacul. Autoritățile țariste au denumit în 1813 noua regiune ocupată "Bessarabia".

          Articolul 6 prevedea retrocedarea către Imperiul Otoman a orașelor Anapa, Poti și Akhalkalaki, dar ocuparea de către Rusia a portului Suhumi și altor localități din Caucaz.

          La București s-au pus bazele independenței Serbiei, care a căpătat un grad sporit de autonomie, fapt care a dus la primele inițiative de sârbizare a românilor timoceni.

Caracterul legislativ al actului

Actul de anexare a Basarabeiei de către Imperiul Rus a fost unul fraudulos, deoarece încalca practica internațională, cu toate normele de drept existente la moment.

La Paix du Bucarest

(de l`histoire diplomatique de la conclusion

Traite de paix russo-turc le 16/28 mai 1812)

Par Ion Jarcutski et Vladimir Miskevca

Les auteurs attaquent l’un des plus dramatiques evenements d’histoire nationale de la Moldova, produit il y a 1812 annees-celui de l’Act de 1812.

Dans cet ouvrage-la on analyse les etapes principales du duel diplomatique entr l`Empire Ottoman durant la guerrerusso-turque des annees 1806-1812, terminee avec la conclusion s la paix Bucarest le 16/28 mai 1812. L`aggravation des relations franco-russes a determine la diplomatie tsariste a limiter leurs pretentions territoriales lors des pourparlers menees a Giurgiu, ensuite a Bucarest (1811-1812). On accorde une attention a part a l`elucidation de l`evolution dez negociations russo-turques, don’t a la suite a eu lieu l’annexion du territoire ancient de Moldova d`entre Prut, Danube et Nistr a la Russie tsariste, en generant ainsi un nouveau problem international-de la “Besarabie”.

On montre les buts expansionnistes de grandes puissance europeennes par repport aux Principautes Roumaines et role de la Moldova et la Valachie comme des “objets” des rapports internationaux dans la cadre de la soi-disante “Question d`Orient” du XVIII-ieme et le commencement du XIX-ieme siècle.

2.Tragedia Basarabiei

Fâșia de pământ care abia din secolul al XIX-lea poartă denumirea „Basarabia” se conturează foarte clar pe orice hartă. Este situată în Europa sud-estică, fiind cuprinsă între o serie de frontiere naturale ce îi descriu conturul. Este determinată de lungile cursuri ale rîurilor ce o delimitează de o parte și de alta: Prutul la dreapta (spre apus) și Nistrul la stânga (spre răsărit). H ffffToată lumea și cu atît mai mult rușii, care ocupau Moldova încă din 1806 și pînă în 1812 cu armatele lor, știau foarte bine că teritoriul dintre Prut și Nistru avea denumirea de Moldova de stînga Prutului, și împreună cu teritoriul din dreapta Prutului forma Principatul Moldova. Conform tratatului de la Tilsit din 1807 încheiat între Napoleon I și țarul Rusiei, Alexandru I, Rusia se obligase să evacueze și să retragă trupele din Valahia și Moldova. Adică armatele rusești urmau să se retragă peste Nistru în țara lor, dar ceva mai spre toamna anului 1807 la o a doua conferință ce a avut loc la Paris , diplomatul rus, Tolstoi, a ridicat din nou problema retragerii trupelor rusești peste Nistru, și cu această ocazie diplomatul Rusiei a afirmat că Rusia va respecta obligația de a retrage trupele sale din Moldova și Valahia, dar a cerut să rămînă rușilor măcar Basarabia, despre care nu se vorbea nimica în tratatul de la Tilsit, știind precis că acea fîșie de teren din sudul Moldovei avea o denumire locală „Bugeacul” sau Basarabia, în amintirea Voievodului Basarab-și că Moldova nu era acea fîșie de teren cu denumirea de „Basarabia”. Diplomația Rusă, cu o vădită rea credință, a indus în eroare conferința de la Paris, precum că Basarabia, acea fășie de teren între Chilia, Cetatea Albă și Dunăre nu face parte din Moldova și Rușii s-au străduit să convingă conferința că acea fîșie se extinde de la Dunăre înspre Nord pe rîurile Prut și Nistru și se mărginește la nord cu hotarul Imperiului Austro-Ungar. În felul acesta, Rusia a obținut aprobarea forului de la Paris de a nu evacua teritoriul zis Basarabia de pe stinga Prutului.

Academicianul rus L.S.Berg. în cartea sa „Basarabia” califică afacerea aceasta ca un success diplomatic rusesc. Astfel încît, conform tratatului de la Tilsit și de la Paris din 1807, Rusia a evacuat Valahia și Moldova de pe dreapta Prutului, iar Moldova de pe stînga Prutului, botezată de ea cu un nume fals „Basarabia” și care nu-i aparținea, a rămas sub jugul țarismului rusesc. Și bietul popor moldovenesc din această parte a Moldovei a continuat să sufere mai departe . El suferea moralicește, suportînd tot felul de umilințe; el suferea și materialicește, fiindcă trebuia să aprovizioneze armatele rusești cu tot necesarul. Sufereau cu toții, dar tăceau, fiindcă rușii spuneau că vin la noi în numele creștinismului, iar românii îi creadeau și sperau că rușii vin întradevăr la noi cu gînd curat, pentru ai feri de păgînismul turcesc. Dar mai ales credeau românii că miloasa pravoslavinca Rusie îi va izbăvi de fanarioți care prin diferite mijloace murdare și intrigi, ce adesea aduceau pînă la crime, ajungeau la cîrma țării pe care o storceau de averi, îmbogăținduse și răsplătind din belșug pe vizirii, turcii care îi favorizau și îi menționau în diferite posturi înalte unde jefuiau avutul poporului.

Adese ori acești fanarioți reușeau să înduplece chiar pe sultanii turci ca să le încredințeze posturi de domnitori în Țările Românești. Instalînduse pe teritoriul românesc, acești fanarioți, ca niște lipitori, sugeau toată vlaga poporului român.

Pe teritoriul dintre Prut și Nistru în 1812, de-a rînd cu românii locuiau și alte etnii,situație caracteristică în ansamblul Principatelor Române. Prin adresa din 6 noiembrie 1813 general maiorul I.M.Harting, în calitatea sa de guvernator civil interimar al Basarabiei, comunica cu oficialitățile imperiale de la Sanckt-Petersburg că în Basarabia ”locuiesc moldoveni, greci , armeni, bulgari, sîrbi, țigani, iar în parte și ruși”.

Istoricii ruși arată că această răpire a fost o binefacere pentru poporul românesc din Basarabia, salvîndul de sub robia asiatică sa Turcilor și aducându-i ”cultură”.

„Situația generală a Basarabiei în momentul alipirii ei la Rusia era deplorabilă; regiunea era distrusă, grație împrejurărilor; populația suferea de biruri,războaie și năvăliri. Ea nu era sigură de ziua de mîine, căile de comunicație erau primitive, școli și spitaluri nu erau. Și toate s-au schimbat cu venirea rușilor”.

Dar toate afirmațiile acestea care aveau menirea să ascundă adevărul nu au convins pe nimeni că rușii au adus fericire Basarabiei. De fapt chiar actele rusești dovedesc că ocupația rusească și răpirea Basarabiei a fost o adevărată nenorocire pentru populația românească din Basarabia precum și din Moldova de peste Prut, a făcut ca populația, ca în timpurile năvălirii popoarelor barbare, să-și părăsească gospodăriile și să se refugieze în munți, în păduri.

Cum a fost primită de către populația românească din Basarabia noua stăpînire rusească se vede din mai multe documente. Nemulțumirile între țărani erau atît de mari, încît stăpînirea rusească a găsit de cuviință să-i întrebe ce fel de stăpînire ar dori ei, cum ar putea să fie mulțumiți. Ne dăm seama singuri ce au răspuns țăranii. „Noi înainte mai cîștigam cu chiriea căratului sării de la Oknă, cu cărăușia vinului de la Odobești și nu avem nici havalele și greutăți de aceste, care cu tot ne-au sărăcit. Vite ni se fură, di ni prăpădesc, așă și de la noi locuitorii di pi margini , care margine fiind cu straji întinsă pentru tot-deauna. Ne rugăm puținul ca să nu fim jefuiți și batjocoriți”. Cu alte cuvinte, regimul rusesc deloc nu a adus țăranului basarabean acea siguranță acea liniște sufletească despre care vorbesc istoricii ruși. Dimpotrivă , greutățile la care au fost supuși țăranii, brutalitatea față de ei a militarilor și funcționarilor ruși i-au făcut pe țăranii români răbdători,i-au făcut să viseze vremea cînd Prutul era ”deschis”.

Țarismul a supus unei asupriri grele toate categoriile sociale de țărani. Anume țăranii și răzeșii trebuiau să plătească pentru pămîntul arendat de la boieri o sumă de bani în numerar și să achite dijma în natură. Țăranii erau datori să muncească pe pămîntul boieresc sau mănăstiresc 12 zile anual.

Sub noii stăpîni,țăranii basarabeni ,trebuiau să plătească bir pentru întreținerea oștilor, a cailor, a lucrătorilor administrativi, a oficiilor poștale, a drumurilor politice. Ei erau obligați să dea a zecea parte din roadele obținute, din fînul adunat, să dea plata pentru oierit, pentru stupul de albine, să achite plata vădrărotului, a pogonăritului pe plantațiile de tutun.Basarabia a fost supusă unui proces de rusificare silnică, masivă.

Analizînd, în linii mari, problemele principale ale istoriei Basarabiei în secolul al XIX-lea se poate afirma că acest ținut a avut o soartă foarte dificilă și tragică. Prin anexarea și colonizarea Basarabiei, promovarea politicii sovietice, militarizarea acestor provincii, stoarcerea de puteri și bunuri a populației băștinașe, intensificarea dominației administrației țariste dar și prin promovarea diferitelor înlesniri pentru coloniștii străini, țarismul i-a întărit dominația în această parte geopolitică a Balcanilor. Întreaga politică economică și socială a Rusiei în aceste două regiuni aveau un conținut antiromânesc, expansionist. Rusia folosea Transnistria și Basarabia, populația băștinașă, forțele sale armate din Basarabia, coloniștii în scopul apropierii de Constantinopol. Populația băștinașă, inclusiv intelectualitatea, o parte din nobilimea moldovenească, preoți, toate forțele progresiste nu numai că nu au acceptat jugul apăsător al țarismului, samovolnicia și violența administrației colonial ruse, dar și au luptat pentru eliberarea Basarabiei.

În acest context, luînd în calcul faptul că regimul comunist actual din Republica Moldova percepe identitatea românească drept pericol pentru „statalitate”, la fel ca Imperiul Rus și ulterior cel sovietic rezultă că „statalitatea moldovenească” din perioada sovietică și „statalitatea comunistă” de azi au baze cultural identice iar independența Republicii Moldova comparativ cu RSSM este o teză lipsită de conținut. Identitatea românească din Republica Moldova ca și toate identitățile modern antiimperiale, constituie un pericol pentru „statalitatea” de tip imperial. Care ar fi sensul unei contrapuneri dintre identitatea românească și statul românesc Republica Moldova?

a)impactul politic În urma semnării tratatului de pace de la Bucuresti (16/28 mai 1812), Imperiul Rus, condus de Alexandru I, anexează pămînturile de la est de Prut ale Moldovei, numite ulterior (1813) Basarabi. Pe parcursul deceniilor secolului al XIX-lea țarismul a urmărit două scopuri principale în politica sa în Basarabia. Un scop presupunea integrarea cît mai rapidă a provinciei în structurile social-politice ale imperiului, lichidarea specificului national local și rusificarea populației autohtone. Cel de-al doilea scop ținea de interesele geopolitice și strategice ale Țarismului în Sud-Estul Europei. El presupunea cultivarea unei imagini atractive a modelului rusesc de bună guvernare în ochii poparelor balcanice. Aceste două scopuri se aflau in permanentă contradicție. În primele două decenii după anexare s-a acordat preferință celui de-al doilea scop, nefiind neglijat nici primul, care va deveni dominant începînd cu sfîrșitul anilor 20 ai secolului al XIX-lea. Politica țarismului s-a manifestat in organizarea politic-administrativă, în relațiile social-economice și viața național-culturală.

O parte componentă a politicii sociale, promovata de țarism, a constituit-o politica de colonizare a Basarabiei cu populație nou-venită. Prin această politică se urmăreau două scopuri: crearea unui suport social al țarismului în ținut, în persoana coloniștilor, și diminuarea elementului autohton. După anexarea Basarabiei populația românească a provinciei alcătuia o majoritate covirșitoare (86%), dar în rezultatul unei masive colonizări a ținutului, ponderea acesteia va inregistra o continuă scădere. În primul rînd, era colonizată zona de sud a Basarabiei (Bugeacul), de unde în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812 citeva mii de nohai au părăsit Bugeacul, retrăgîndu-se la sud de Dunăre, în Dobrogea.

În anii 1808-1809 autoritățile țariste transferă restul populației nohaice din Basarabia în regiunea Taurida. Teritoriul rămas pustiu este trecut în posesia statului rus. În loc să împartă acest pămînt stăpînilor reali a ținutului-moldovenilor, deoarece ei aveau puțin pămînt, autoritățile țariste operează transferări masive de populație alogenă în acest teritoriu: bulgari, gagauzi, germani, evrei, greci, polonezi, ruși, etc.

Țarul Nicolae I (1825-1855) a instaurat autocratismul, în formele cele mai brutale, anulînd, una după alta, orice urmă de autonomie locală moștenită de la înaintașul său. Datorită așezării sale geografice , Basarabia reprezenta poarta de acces a armatelor țariste către Balcani și Bosfor. Și cum criza geografică ar fi putut constitui un pretext care nu putea fi ratat pentru declanșarea unui război ruso-otoman, Nicolai I, cunoscut prin obtuzitatea sa, și-a îndreptat cu prioritate atenția către Basarabia. Cu două luni înaintea izbucnirii războiului , în februarie 1828, „Așezămîntul obrazovaniei oblastei” a fost abrogat și înlocuit cu „Regulamentul” lui Voronțov. Consiliul Suprem (Înaltul Sfat) a fost desființat, locul său fiind luat de un Consiliu provincial (Oblastnoi soviet).

Tendințele unioniste ale românilor basarabeni, care se manifestau după Unirea Principatelor Române, suscită măsuri de vigilență din partea autorităților țariste. Se înăsprește și politica de rusificare în ținut. Pentru a curma contactele românilor de pe ambele maluri ale Prutului sunt adoptate măsuri severe la frontieră și în interiorul provinciei. Românii sosiți din Regat, Bucovina în Basarabia sunt supuși unei supravegheri vigilente. Sunt suspectați și boierii basarabeni care nu inspirau încrederea autorităților țariste. În 1866 este suprimata predarea limbii române în liceul regional din Chișinău, în 1867-seminarul teologic și ulterior în școlile județene. Reanexarea celor trei județe sudbasarabene (1878) la Imperiul rus a condus la înrăutățirea relațiilor ruso-române. În consecință slăbesc contactele economice și culturale dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului. În această perioadă politică rusificatoare crește în intensitate. Începînd cu anul 1867 limba română fusese scoasă din școlile basarabene și înlocuită cu cea rusă. Batiușkov scria , într-o scrisoare oficială, guvernatorilor Rusiei:,,Dacă voiam ca Basarabia să se contopească cu Rusia, atunci trebuie, prin intermediul școlilor, să ne grăbim a face măcar jumătate din țăranii moldoveni să devină ruși.”Anume acest scop era urmărit de întregul sistem al învățămîntului public, stabilit de administrația locală. Politica rusificării a avut consecințe dezastruoase. Copiii băștinașilor au încetat să fregventeze școlile. Din cele 1007 școli, care funcționau în anul 1912, 70% funcționau in localitățile cu populație românească și erau întreținute prin donațiile băștinașilor, dar deveniseră școli cu predare în limba rusă. Tipografia eparhală din Chișinău a fost închisă, deoarece în biserică se vorbea în limba rusă. Proporții amenințătoare capătă politica de rusificare a bisericii ortodoxe românești din ținut. Preoții (în frunte cu mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni) care se nu doreau să oficieze serviciul divin în limba rusă erau concediați sau exilați în alte gubernii rusești. Cărțile de cult tipărite în limba română sunt distruse. Procesul de rusificare a condus la apariția diferitelor secte religioase. În ciuda acestei politici feroce de rusificare ți de deznaționalizare în prima jumătate a secolului al XIX-lea , Basarabia își păstrează caracterul românesc, românii continuînd să construiască populația majoritară a provinciei.

Analizînd în linii mari, problemele principale ale istoriei Basarabiei se poate conchide că acest ținut a avut o soartă foarte dificilă și tragică. Prin anexarea și colonizarea Basarabiei, promovarea aici a politicii sovine, militarizarea acestor provincii, stoarcerea de puteri și bunuri a populației, dar și promovarea diferitelor înlesniri pentru coloniștii străini, țarismul și-a întărit dominația în această parte geopolitică a Balcanilor. Dar populația băștinașă, inclusiv intelectualitatea (Ion Antonescu, Nicolae Iorga), o parte din nobilimea moldovenească, preoți (Gavriil Bănulescu-Bodoni), toate forțele progresiste nu numai că nu au acceptat jugul apăsător al țarismului, samovolnicia și violența administrației coloniale ruse, dar și au luptat pentru eliberarea Basarabiei.

b)impactul social-economic

Luarea de ruși a teritoriului dintre Prut și Nistru avu astfel urmări din cele mai importante. Regiunea cea mai potrivită și pentru grîne, pentru îngrășarea vitelor și creșterea cailor a fost pierdută. S-a luat din trupul Moldovei „partea cea mai bună care însuflețea cu hrană și împuternicea mai mult decît jumătate de țară, într-un cuvînt tot cîmpul și inima țării”, „izvorul vitelor”, „chelerul țării”, „cel mai mare ținut ce se numește Orheiul sau Lăpușna”, al Sorocii, Hotîrnicenii, Codrul, Grecenii și o mare parte (cea mai mare parte) din Iași. Ca dovadă a bogăției părților răpite se arată că ele dădeau la zaherea din cele 100 000 de kile de grîu arnăut și grîu cîrnău 120 000kg, față de 80 000 de kile de grîu ce se acumulau pe ținuturile din dreapta Prutului. La mumbaiaua oilor, din partea pierdută se dădeau din partea pierdută 35-40 000 și se cumpărau alte 80 000,pe cînd restul putea scoate doar alte 40 000.

Din 300 000 de ocă de unt ale capanului țarigrădean ținuturile „dezlipite” dădeau 140 000 față de 160 000 de dincolo de Prut; de la ele se luau cele 4-500 000 de ocă său de cerviș pentru Constantinopol, față de cel mult 100 000. Din birnici s-au pierdut 80 000 de oameni, cu mulțimea slujitorilor ce păzeau marginea Nistrului.

În anii care au urmat anexării s-au produs importante mișcări de populație, generate de teama de robie ce a cuprins țărănimea moldovenească din Basarabia. Diferența dintre mujicul rus, care nu reprezenta decît „un suflet” și care putea fi vîndut ca un obiect și țăranul moldovenesc era foarte mare. Teama de robie i-a determinat pe unii țărani să-și părăsească vetrele și să se refugieze la frații săi din dreapta Prutului. Sunt consemnate cazuri cînd sate întregi ”au fugit peste Prut”.

c)impactul cultural

4. Încheiere.Problema Basarabiei în zilele noastre Basarabia ete una din regiunie est-europene care începînd cu secolul al XIX-lea prezintă o importanță strategică deosebită pentru Rusia. Interesele geopolitice ale vecinului de la răsărit au variat în intensitate de-a lungul timpului, în funcție de conjunctura internațională existentă în diferite etape istorice. Nuanțînd această afirmație, se impune să precizăm faptul că atributele geostrategice ale spațiului menționat au fost tot timpul aceleași pentru vecinul de la răsărit, singura variabilă fiind doar modul în care au putut fi valorificate de acesta, mai exact de gradele de libertate de care Rusia le-a avut atît în funcție de interesele marilor puteri în raport cu această regiune, cît și de situația internă în care s-a aflat Imperiul de-a lungul timpului.

De asemenea, direct influențate de contextul internațional, în mod special de situația în care s-a aflat Basarabia, relațiile româno-ruse au cunoscut pe parcursul timpului perioade mai bune sau mai nefericite, conținutul acestora fiind dictat de către modul în care tactica folosită de Moskova pentru realizarea obiectivelor sale expansioniste a fost mai mult sau mai puțin agresivă. În acest context , se impune precizarea că niciodată vecinul de la răsărit nu a avut de bună voie abordări defensive în relațiile sale cu Basarabia.

Creșterea continuă a potențialului politico-economic și militar al Rusiei, dublată de imensul teritoriu pe care se întinde acest stat, i-au creat imaginea de „lider regional” al continentului euroasiatic. Inevitabil, acest aspect și-a pus amprenta și pe conținutul relațiilor cu Principatele Române.

Desigur, locuitorii Basarabiei au trăit o dramă perpetuă, în toate perioadele, oscilînd periodic între agonie și extaz, în anumite momente istorice chiar între viață și moarte. Deznaționalizările repetate, devenite din ce în ce mai necruțătoare, au făcut ca românii-basarabeni să îmbrace de cele mai dese ori „haina” culturală rusească fără dorința lor, fiind învinși și nu convinși de ideologia comunistă. Faptul însă nu i-a împiedicat să spere într-un viitor românesc, care să facă legătura între realitatea pe care și-o doresc pentru nepoții lor și rădăcinile spirituale ale strămoșilor lor. Această conexiune, ca un arc peste timp i-a ajutat să-și privească propria dramă ca pe un dat, dar nu cu resemnare, devenind conștienți de faptul că întreaga lor viață a fost un sacrificiu care a sprijinit de fapt cele două capete ale acestui arc de cerc mioritic peste timp. Nu putem culpabiliza România de reușita vremelnică a Moskovei, la fel cum nu putem acuza nici Basarabia, întrucît împrejurările sunt dictate de legitățile geopolitice și conjuncturile internaționale.

Una din marele drame a Basarabiei, este drama culturală. Stagnarea culturii în anii 1812-1918 este prea evidentă. Cînd unii declară că după 1812 în Basarabia a venit „fericirea” noi îi întrebăm: „Dar unde este cultura și personalitățile culturale”? Dacă peste Prut în secolul XIX avem o explozie a culturii manifestată prin creațiile lui V.Alecsandri, M.Kogălniceanu, M.Eminescu, Ion Creangă, A.D.Xenopol și mulți alții, apoi în Basarabia nu avem nici știință de carte la cel mai mediocru nivel, doar puterea și bogăția unui popor se măsoară prin cultură.

Consecințele anului 1812 sînt destul de evidente și astăzi cînd societatea din Republica Moldova este divizată, cînd unii chiamă la ură a tot ce-i românesc neînțelegînd din neștiință sau de bună seamă că tot ce-i românesc e și al nostru. Comemorarea acestei date triste este o datorie a fiecăruia și avem multe de făcut pentru a repăra acea nedreptate.

Luînd exemplu de la Chișinău, la Soroca am găsit de datoria noastră să creăm un Grup de Inițiativă „anul 1812”, din el fac parte Asociația Istoricilor filiala Soroca, Muzeul de Istorie și Etnografie Soroca, profesori și elevi, oameni de bună credință. Avem preconizate desfășurarea conferințelor științifice la licee și colegii, expoziții la muzeu, concursuri de eseie, publicații la temă în Ziarul Raional-Observatorul de Nord, ș.a. Dar scopul principal este de a familiariza cît mai mulți cetățeni și de a demonstra că evenimentul din 1812 a avut foarte multe consecințe negative.

La 20 de ani de la proclamaía independței Republicii Moldova și a instalării pluralismului și apluripartismului, rătăcim, alături de drum, într-un vid informațional istorico-cultural, fără busola cunoașterii propriei istorii și a identității naționale.

Această lucrare este o mărturie despre atașamentul meu sufletesc față de patrie. Am scriso pentru toți cei care sunt dornici să afle adevărul despre trecutul Basarabiei și despre toată strădania acestor locuitori de a-și păstra limba, credința și tradițiile, pînă-n vremurile noastre.

Existența Republicii Moldova în forma de astăzi, cu grai românesc, cu identitate națională, și constituție proprie este un miracol. Cred că nici un popor din lume nu a suferit atît de mult ca Basarabia, care a fost călcată în picioare, batjocorită, și umilită, de atîtea imperii, care au trecut peste ea și, totuși, și-a păstrat verticalitatea și demnitatea națională.

A sosit momentul să spunem Adevărului pe față, lucrurilor pe nume. Din vechime și pînă astăzi, a apărut o întreagă literatură pro și contra Basarabiei. S-au inițiat politici ostile, care au falsificat istoria ei reală. Pe acest pămînt sfînt al Basarabiei, dar și în afara granițelor, au fost și sunt multe persoane care au scris și încă mai scriu despre istoria ei zdruncinată. Argumente istorice, arheologice, lingvistice, culturale și spirituale, sunt de necontestat. Aceste adevăruri trebuie făcute cunoscute pe înțelesul tuturor, pentru ca toți să înțelegem realitatea Basarabiei de astăzi.

Numai asumînd adevărului istoric ne vom putea simți într-adevăr oameni liberi, vom fi mai puternici, mai deschiși către noi înșine și către lumea externă, mai uniți, vom avea mai multă încredere în forțele noastre și în ziua de mâine, în viitorul nostru alături de frații de peste Prut, în viitoul nostru european.

5.Anexe

1Fragment din Tratatul de Pace de la București

6.Bibliografie

Nicolae Iorga, Basarabia noastră, Editura Chișinău Universitas, 1993;

Zamfir Arbure, Liberarea Basarabiei, Editura Chișinău Universitas, 1993;

Leon Boga, Lupta pentru Limba Românească și Ideea Unirii, Editura Chișinău Universitas, 1993;

Alexandru David, Tipăriturile Românești în Basarabia sub stăpînirea rusă, Editura Chișinău Universitas, 1993;

Anton Criham, DREPTURILE ROMÂNILOR ASUPRA BASARABIEI DUPĂ UNELE SURSE RUSEȘTI, Editura Eminescu, 1995;

Armand Goșu, Ion Șișcanu, Ion Pavelescu, Istoria Basarabiei, Editura Semne București, 1998;

Nicolae Iorga, Neamul Românesc în Basarabia, Editura Fundației Culturale Române, 1995;

Ștefan Ciobanu, Cultura Românească în Basarabia sub stăpînirea Rusă, Editura enciclopedică „Gh.Asachi”, 1992;

Nicolae Ciahir, Istoria Slavilor, Editura Oscar Print, 1998;

Ion Jarcuțchi, Vladimir Mischevca, Pacea de la București, Editura Știința, 1992;

Paul Cernovodeanu, Basarabia-drama unei provincii istorice românești în context politic internațional, Editura Albatros, 1993;

Onisifor Ghibu, De la Basarabia rusească la Basarabia românească, Editura Semne București, 1997;

Șerban Papacostea, Românii în secolul al XIII-lea, Editura enciclopedică București, 1993;

Pamfil Șeicaru, România în Marele Război, Editura Eminescu, 1994;

Ștefan Ciobanu, Basarabia, Chișinău Universitas, 1993;

Nicholas Dima, Basarabia și Bucovina în jocul geopolitic al Rusiei, Editura Prometeu, 1998;

Gheorghe Platon,Alexandru-Florin Platon, Boierimea din Moldova în sec. XIX. Context European, evoluție social și politică, Editura Academiei Române, 1995;

Anton Moraru, Istoria Românilor, Chișinău, 1995;

Keith Hitchins, Românii, Editura Humanitas, 1998;

Panteleimon Halipa, Anatolie Moraru, Testament pentru urmași, Editura Hyperion, 1991;

A.Boldur, Istoria Basarabiei,Editura Victor Frunză, 1992;

Nicolae Iorga, Adevărul asupra trecutului și prezentului Basarabiei.

n