Drd. ing. DOROJAN OANA-GEORGIANA (VARLAN): OPTIMIZAREA PERFORMANȚEI CREȘTERII PUIETULUI UNOR SPECII DE STURIONI ÎN CONDIȚIILE UNUI SISTEM RECIRCULANT… [309942]

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

ȘCOALA DOCTORALĂ DE INGINERIE INDUSTRIALĂ

TEZĂ DE DOCTORAT

Optimizarea performanței creșterii puietului unor specii de sturioni în condițiile unui sistem recirculant de acvacultură

THE GROWTH PERFORMANCE OPTIMIZATION OF SOME JUVENILE STURGEON SPECIES IN A RECIRCULATING AQUACULTURE SYSTEM

Doctorand: [anonimizat]. Dorojan G. Oana-Georgiana (Varlan)

[anonimizat]. univ. dr. ing. Cristea Victor

Membru corespondent al Academiei de Științe Agricole și Silvice

Seria I 4 : Inginerie industrială Nr. 34

Galați

2016

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

ȘCOALA DOCTORALĂ DE INGINERIE INDUSTRIALĂ

TEZĂ DE DOCTORAT

Optimizarea performanței creșterii puietului unor specii de sturioni în condițiile unui sistem recirculant de acvacultură

THE GROWTH PERFORMANCE OPTIMIZATION OF SOME JUVENILE STURGEON SPECIES IN A RECIRCULATING AQUACULTURE SYSTEM

Doctorand: [anonimizat]. Dorojan G. Oana-Georgiana (Varlan)

PREȘEDINTE , Prof. univ. dr. ing. [anonimizat]. univ. dr. ing. Cristea Victor

referenți științifici : Prof. dr. ing. Nicolae Patriche

CSI dr. ing. Costache Mioara

Conf. dr. ing. Docan Angelica

Seria I 4 : Inginerie industrială Nr. 34

Galați

2016

Motto :Marile realizări ale omenirii au rezultat din transmiterea ideilor și a entuziasmului.

citat din Thomas J. Watson Sr.

[anonimizat] s-[anonimizat], țin să adresez sincere mulțumiri tuturor celor care au făcut parte din aceasta.

[anonimizat], Domnului Prof. Univ. Dr. Ing. [anonimizat]. [anonimizat], mi-a îndrumat pașii în bunul demers al cercetărilor și în finalizarea acestora prin lucrarea de față.

D-nei Conf. Dr. Ing. [anonimizat] a [anonimizat] a-mi fi referent oficial.

[anonimizat]: Conf. Dr. Ing. [anonimizat]. Iulia Rodica Grecu, S.L. Dr. Ing. [anonimizat]-au fost de un real folos în perioada celor trei ani de studiu.

[anonimizat] a recenza această lucrare: doamnei CSI Dr. Ing. Mioara Costache director a [anonimizat], domnului Prof.Dr. Ing. / cercetător științific grad l [anonimizat], Pescuit și Acvacultură Galați (l.C.D.E.A.P.A Galați) [anonimizat]. Univ. Dr. Ing.Petru Alexe pentru onoarea de a prezida această comisie.

Colegilor țin să le mulțumesc pentru că m-au ajutat ori de câte ori am avut nevoie și m-au susținut necondiționat.

[anonimizat], [anonimizat]-mă necondiționat.

[anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat]. ing. [anonimizat]giana (Varlan)

25.03.2016

CUPRINS

CONTENT

LISTĂ CU ABREVIERI

A/P raportul apă/proteină

E număr eritrocite

CHEM concentrația de hemoglobină eritrocitară medie

CV coeficientul de variație

DO oxigen dizolvat

FCR factorul de conversie a hranei

g gram

GLU glucoza serică

GR rata creșterii zilnice

Hb hemoglobină

HEM hemoglobina eritrocitară medie

Ht hematocrit

IHS indicele hepatosomatic

IVS indicele viscerosomatic

L litru

MGG colorație May-Grünwald-Giemsa

mL mililitru

mM milimol

PB proteină brută

PBS soluție tampon fosfat

PER coeficientul de eficiență proteică

RAS sistem recirculant de acvacultură

SD deviația standard

SIC spor individual de creștere

SGR rata specifică de creștere

SU substanța uscată

TP preteine totale serice

V variantă experimentală

B unități de creștere

VEM volumul eritrocitar mediu

♂ mascul

♀ femelă

AA acid ascorbic

AR apă reziduală

INTRODUCERE – Oportunitatea temei alese

Acvacultura este una din ramurile agriculturii ce are ca scop creșterea de animale și plante acvatice în vederea comercializării. A fost și este preferată de către investitori datorită sustenabilității sale. Cu ajutorul acvaculturii, în 2012 s-a putut asigura aproximativ jumătate din necesarul total de pește utilizat pentru alimentația populației [1].

Starea sturionilor din habitatele naturale a fost influențată pozitiv prin dezvoltarea producției de acvacultură. Prin repopularea cursurilor de apă cu pui de sturioni s-a observat o creștere sensibilă a producției acestor specii, cum ar fi, de exemplu, în Ungaria unde captura totală de cegă a atins o valoare de top, de aproximativ30 t [2].

În România, Ministerele Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și cel al Mediului și Pădurilor (MMP) au implementat în 2006 programe de repopulare a Dunării cu sturioni autohtoni având drept scop protejarea și conservarea speciilor aflate în diferite categorii de amenințare.

Speciile de sturioni din bazinul hidrografic al Dunării ce fac parte din categoriile de risc sunt următoarele: Huso huso,Acipenser gueldenstaedti, Acipenser stellatus, Acipenser ruthenus, Acipenser nudiventris. [3].

Datorită faptului că peștele reprezintă o sursă apreciabilă de proteine, acizi grași esențiali și micronutrienți, caracteristici ce au determinat o cerere din ce în ce mai mare în rândul consumatorilor și fiind folosit frecvent în diete diversificate și sănătoase [1], numeroși investitori au pus în practică tehnologii noi și ingenioase în vederea producerii acestuia.

Acvacultura intensivă s-a dezvoltat în ultimii ani, mai ales în cadrul sistemelor recirculante, unde condițiile de mediu sunt controlate permanent prin diferite procedee complexe de tratare a apei. Tehnologiile sunt costisitoare, dar faptul că se poate obține produs de cultură în flux continuu, pe întreg parcursul anului, și în locații apropiate unor piețe de desfacere [4, 5], constituie un argument important pentru abordarea acvaculturii în sisteme recirculante.

Sistemele recirculante de producție acvacolă sunt o alternativă fezabilă la acvacultura tradițională, de heleșteu [6].

Pe lângă avantajele menționate, acvacultura intensivă practicată în sistemele recirculante presupune și unele vulnerabilități, generate în special de densitățile mari de stocare ce trebuie cunoscute evaluate și controlate [7].

În ultimii ani, din acest motiv s-a pus accent pe asigurarea bunăstării biomasei de cultură.

Cercetări recente au arătat că introducerea unor concentrații relativ mici de vitamine, probiotice, prebiotice și fitobiotice în dieta peștilor pot influența pozitiv performanțele de creștere și starea de bunăstare [8, 9, 10, 11, 12].

Fitobioticele reprezintă o gamă largă de compuși bioactivi care pot fi extrase din diferite surse vegetale. În ultimii ani, au apărut aplicații noi și interesante ale fitobioticelor în acvacultură [13].

Un număr tot mai mare de studii recente prezintă o multitudine de efecte pozitive, cum ar fi: stimularea și creșterea imunității, creșterea performanței de creștere, creșterea stării de welfare datorită caracterului antioxidant și antimicrobian al acestuia, stimularea echipamentului enzimatic etc. [14, 15, 16, 17].

Cu toate acestea, modul lor de acțiune nu se cunoaște în totalitate, motiv pentru care se fac cercetări în continuare pentru identificarea potențialelor efecte nedescoperite ale acestora [18].

Obiectivul principalal tezei de doctorat este acela deoptimizare a performanței creșterii unor pui de specii de sturioni în condițiile unui sistem recirculant de acvacultură, obiectiv realizat prin aditivarea hranei cu diverși compuși bioactivi și vitamine.

În multitudinea de factori potențiali implicați în optimizarea unei tehnologii de creștere, calitatea hranei și managementul administrării acesteia au un rol esențial.

Pentru realizarea acestui deziderat, cercetarea experimentală desfășurată în cadrul tezei a constat în aditivarea hranei cu diverși compuși bioactivi .

Prin tematica abordată, teza de doctorat își propune să aducă o contribuție importantă la dezvoltarea cunoașterii științifice în domeniul tehnologiei creșterii unora din cele mai valoroase specii de pești, anume sturionii.

În vederea realizării obiectivului general, s-au identificat și abordat următoarele obiective specifice:

selectarea compușilor bioactivi și stabilirea concentrației acestora; acest obiectiv specific s-a realizat în baza literaturii de specialitate, prin consultarea aprofundată a acesteia

evaluarea performanței de creștere a biomasei de cultură, urmare a acțiunii sinergice a unor vitamine introduse în hrană (vitamina C, vitamina E)

evaluarea performanței de creștere a biomasei de cultură prin introducereaîn hrană a unor fitobiotice cum ar fi: Thymus vulgaris – cimbru și Hippophae rhamnoides – cătina

evaluarea performanței de creștere a biomasei de cultură ca urmare a acțiunii sinergice a fitobioticului Thymus vulgaris (cimbru) și a Tocoferolului (vitamina E) în hrană

evaluarea performanței de creștere a biomasei de cultură ca urmare a acțiunii sinergice a fitobioticului Hippophae rhamnoides (cătina) și a Tocoferolului (vitamina E) în hrană

evaluarea performanței de creștere a biomasei de cultură prin introducerea în hrană a fitobioticelor: Hippophae rhamnoides (cătina) și Spirulina platensis (spirulina)

evaluarea stării de confort tehnologic a biomasei de cultură

evaluarea compoziției biochimice a cărnii de păstrugă în urma aditivării hranei cu diferite fitobiotice și vitamine.

Rezultatele cercetării privind optimizarea performanței creșterii se constituie într-o referință utilă în ce privește starea de sănătate, starea de nutriție, precum și starea de bunăstare a unorspecii de sturioni crescute în condițiile unui sistem recirculant de acvacultură industrială.

INTRODUCTION – The opportunity of the chosen research theme

Aquaculture is one branch of agriculture that aims to grow aquatic plants and animals for marketing. It was and still is preferred by investors because of its sustainability. Aquaculture assured in 2012 more than a half of the total fish used to feed the population [1] .

The status of sturgeons from natural habitats was positively influenced by the development of aquaculture production. By restocking the water courses with sturgeons, it has been observed a significant increase in production of these species, such as, for example, in Hungary where the sterlet sturgeon total catch reached a top value of about 30 t [2 ].

In Romania, the Ministries of Agriculture and Rural Development ( MARD ) and the Environment and Forestry ( MMP ) implemented in 2006, the Danube restocking programs with sturgeons, having as purpose the protection and conservation of native species, found in different threat categories.

The sturgeon species in the Danube river basin, that are part of the so called risk categories are: Huso Huso, Acipenser stellatus, Acipenser gueldenstaedti, Acipenser ruthenus and Acipenser nudiventris [3].

Because fish is a concentrated source of protein, essential fatty acids and micronutrients, characteristics which have led to an increasingly higher demand among consumers, being widely used in diversified and healthy diets [1], many investors have made in practice new and ingenious technologies to produce it.

Intensive aquaculture has grown in recent years, especially in recirculating systems where environmental conditions are permanently controlled by different complex water treatment processes. The technologies are expensive, but that can get product culture for continuous throughout the year, and in locations close of markets [4, 5], is an important argument for addressing recirculating aquaculture systems.

Thus, we can conclude that recirculating aquaculture systems are a feasible alternative to traditional aquaculture, made in ponds [6].

Besides the advantages mentioned, intensive aquaculture practiced in recirculating systems requires some vulnerabilities, generated particularly high storage densities known to be assessed and controlled. [7]

This is the argument why in the last years, ensuring the welfare of fish biomass was a quite popular research theme.

Recent research has shown that introduction of relatively low concentrations of vitamins, probiotics, and prebiotics in the fish diet may positively influence growth performance and welfare status [8, 9, 10, 11, 12].

Phytobiotics are represented by a wide range of bioactive compounds that can be extracted from various plant sources . In recent years , new and interesting applications of phytobiotics in aquaculture [ 13 ] .

A higher number of recent studies present a multitude of positive effects, such as stimulating and increasing immunity, enhancing growth, increasing state welfare due to the antioxidant and antimicrobial properties, stimulating enzymatic equipment etc. [14, 15, 16, 17].

However, their way of action is not fully known, which is why further research is needed to identify their potential undiscovered effects [18].

The main objective of this thesis is to optimize the growth performance of young sturgeon species under a recirculating aquaculture system, a goal achieved by the addition of food with different bioactive compounds and vitamins.

Through the multitude of factors involved in optimizing potential growth of technology, quality of food and its administration management are essential.

To achieve this, the experimental research conducted in this study consisted of the addition of food with various bioactive compounds.

The thesis aims to contribute to the development of scientific knowledge in growing technology of some of the most valuable species of fish, sturgeon.

In order to achieve the main objective, the following specific objectives have been approached:

selecting and determining the concentration of bioactive compounds; this objective was achieved after studying the scientific literature

assessing the growing performance of fish biomass due to the synergistic action of vitamin placed in the feed (vitamin C, vitamin E)

assessing the grow performance of fish biomass by introducing phytobiotics such as Thymus vulgaris – Thyme and sea buckthorn in fish diets.

assessing the grow performance of fish biomass due to the synergistic action of phytobiotic Thymus vulgaris (thyme) and tocopherol (vitamin E), introduced in fish diets.

assessing the grow performance of fish biomass due to the synergistic action of phytobiotic sea buckthorn and tocopherol (vitamin E), introduced in fish diets.

assessing the grow performance of fish biomass by introducing the phytobiotics seabuckthorn and Spirulina platensis in fish diet

evaluating the welfare of fish biomass.

evaluating the biochemical composition of sturgeon meat, after adding different phytobiotcs and vitamins in fish diet

The research results regarding growth performance optimization constitutes a useful reference in the health, nutritional status and welfare status of sturgeon species, reared under a recirculating aquaculture system conditions.

PARTEA I STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII

CAPITOLUL I

CARACTERISTICI ALE MANAGEMENTULUI TEHNOLOGIC ȘI OPERAȚIONAL AL SISTEMELOR RECIRCULANTE DE ACVACULTURĂ INDUSTRIALĂ

1.1 Sistemele recirculante de acvacultură

Acvacultura recirculantă este o tehnologie care are drept obiectiv creșterea peștelui sau a altor organisme acvactice, prin reutilizarea apei din sistemul de producție. Reutilizarea apei implică complexe procese de tratare, între care cele mai importante privesc controlul compușilor azotului, prin filtrare biologică respectiv controlul solidelor prin filtrare mecanică.

Sistemele recirculante se află într-un proces accelerat de extindere în multe segmente ale domeniului acvacultură. Această categorie de sisteme de producție poate fi reprezentată de facilități tehnologice de dimensiuni apreciabile, capabile să producă anual sute de tone de pește pentru consum, sau de sisteme de dimensiuni mai mici, sofisticate ca design, destinate producerii de materiale repopulare pentru salvarea unor specii periclitate, sau pentru efectuarea unor cercetări specifice acvaculturii intensive.

În funcție de intensivitatea producției, respectiv densitatea de stocare a biomasei de cultură, intensitatea recirculării poate fi diferită. De asemenea, cantitatea de apă de primenire poate fi mai mare sau mai mică în raport cu performanța echipamentelor ce privesc controlul compușilor azotului.

Superioritatea sistemelor de acvacultură recirculantă în raport cu sistemele clasice tip flow-through este ilustrată de o serie de informații din literatura de specialitate. Astfel, există sisteme recirculante unde consumul specific de apă proaspătă pentru kg de pește produs este de 200 l, în timp ce în fermele tradiționale, în care se practică acvacultura de heleșteu se înregistrează un consum specific de apă proaspătă de aproape 15 ori mai mare, anume 3 m3/kg pește. Valori extreme privind consumul specific de apă sunt menționate de literatura de specialitate în cazul păstrăvăriilor la care regimul de curgere al apei este ”single pas” care utilizează circa 30 m3 de apă pentru un kilogram de pește produs.

Din punct de vedere al protecției mediului, o cantitate mică de apă consumată în sistemele recirculante reprezintă un beneficiu, având în vedere că apa a devenit o resursă limitată în multe regiuni.

Înlăturarea nutrienților din produsele de excreție ale peștilor se realizează mult mai ușor și mai ieftin dacă există un consum de apă este mic, deoarece volumul de apă uzată este mult mai mic decât într-o fermă tradițională. Acestea sunt motivele datorită cărora acvacultura recirculantă, din punct de vedere al mediului, poate fi considerată drept cel mai recomandat procedeu de producere a peștelui în condiții de viabilitate comercială.

Un aspect relevant ce trebuie avut în vedere la o analiză critică a diferitelor sisteme de producție din acvacultură constă în dependența calității mediului de cultură în raport cu mediul ambiant. Astfel, fermele tradiționale sunt dependente într-o foarte mare măsură de o multitudine de factori externi, cum ar fi: temperatura și conținutul în oxigen al apei, concentrația diferiților nutrienți, prezența diferitelor plante și animale acvatice din apa de alimentare.

Prin designul său, un sistem recirculant asigură controlul fiecăruia din aspectele menționate, ceea ce conduce la o cvasiindependență a acestora față de factorii mediali externi.

Datorită recirculării, fermierul deține controlul total asupra tuturor parametrilor de producție, iar ingeniozitatea acestuia de a opera sistemul de recirculare devine la fel de importantă ca abilitatea de a avea grijă de pește.

Într-un sistem recirculant, condițiile optime și stabile pentru pești sunt obținute printr-un control riguros al temperaturii apei, al concentrației de oxigen dizolvat precum și al gradului de luminozitate, unde este cazul, control ce conduce la diminuarea stresului și la o creștere mai bună (figura 1.1).

Aceste condiții constante asigură o stabilitate și o pronosticabilitate a modelului de creștere, permițând fermierului să precizeze cu exactitate momentul în care peștele va ajunge într-un anumit stadiu specific al dezvoltării sale, respectiv la o anume dimensiune.

Figura 1.1 Câțiva dintre parametrii care afectează creșterea și bunăstarea peștilor

Avantajele utilizării tehnologiei recirculante în creșterea peștelui sunt multiple, însă o componentă majoră ce trebuie subliniată neapărat constă în posibilitatea controlului diferitelor stări de îmbolnăvire. Impactul patogenilor este redus considerabil într-un sistem recirculant deoarece incidența bolilor invazive din mediul exterior este minimizată prin utilizarea limitată a apei proaspete.

Apa utilizată pentru creșterea peștelui, în mod normal, este prelevată din diferite ape de suprafață (râuri, lacuri, mări) ceea ce presupune o creștere a riscului de introducere a unor boli. În sistemele recirculante, datorită utilizării limitate, apa poate fi prelevată din subteran (puțuri, drenuri sau izvoare), situație în care riscul de apariție a bolilor este minim. De regulă, majoritatea sistemelor recirculante nu au nicio problemă cu niciun tip de îmbolnăvire, utilizarea medicamentelor fiind din această cauză redusă considerabil, aceasta în beneficiul producției și al mediului inconjurător.

Este cunoscut faptul că o acvacultură performantă presupune o bună cunoaștere, necesită condiții bune de creștere, perseverență și, uneori, nervi de otel. Trecerea de la acvacultura tradițională la cea cu recirculare poate face ca multe lucruri să devină mai simple, dar în același timp, necesită competențe noi și sporite.

Abordarea tematicii cercetării doctorale anume, optimizarea tehnologiei creșterii unor pui de sturioni în condițiile unor sisteme recirculante se bazează, între altele și pe evaluarea rolului și perspectivei sturionilor în acvacultura României, în contextul implementării programului operațional POP pentru perioada 2016-2020.

În această privință, este edificatoare o serie de indicatori ce exprimă dinamica producției de pește realizată în România în ultimii zece ani.

Astfel, până în 2005, structura pe specii a producției piscicole din România a fost dominată de ciprinide ( 85%), restul fiind reprezentat de păstrăv, șalău, știucă, somn, sturioni de apă dulce (15%)[19]. (Figura 1.2)

Figura 1.2 Ponderea speciilor din acvacultură până în 2005

După 2005, s-a înregistrat o diversificare a speciilor crescute în acvacultură, ceea ce a determinat ca în 2011 structura pe specii să arate astfel: ciprinide asiatice – 32,00%;crap românesc – 31,80%; caras – 12,56%; păstrăv – 20,45,%; șalău, știucă, biban, somn , sturioni, etc. – 3,19%[19]. (Figura 1.3)

Figura 1.3 Ponderea speciilor din acvacultură între 2005 – 2011

Pe plan mondial, producția de acvaculturăîn 2012 a atins un record de 90.4 milioane tone, dintre care circa 66,6 milioane tone au fost reprezentate de pește în cea mai mare parte, precum și alte viețuitoare acvatice, iar restul de 23800000 tone au fost reprezentate de alge acvatice [1].

Potrivit ultimelor informații, în 2013 producția de acvacultură a depășit recordul din 2012 cu 5,8%, noul record fiind de 96.6 milioane tone, din care 70500000 tone au fost reprezentate de pește și alte viețuitoare acvatice, restul de 26100000 tone au fost reprezentate de alge acvatice [1].

Deși dinamica dezvoltării acvaculturii, ramură de bază a agriculturii, nu este distribuită uniform pe glob, conform datelor furnizate de FAO [1], putem afirma că acvacultura se află într-un spectaculos proces de accesiune.

În Europa, se practică mai multe sisteme de producție de acvacultură, ce pot fi diferențiate în baza mai multor criterii, după cum urmează: acvacultură extensivă sau intensivă în rapot cu nivelul producției unitare; în bazine special amenajate sau în mediul natural, în funcție de concepția de amenajare; în apă sărată sau dulce, în raport cu sanitatea apei; în sisteme recirculante sau în sisteme de curgere continuă, în raport cu hidraulica facilităților tehnologice; tradițională sau modernă, în raport cu gradul de tehnicitate și nivelul cunoașterii; în spații închise sau deschise, în raport cu mediul ambiant [20].

Sistemele recirculante de producție (RAS) sunt sisteme intensive și superintensive de producție, prietenoase cu mediul înconjurător. Din acest motiv, în prezent dinamica dezvoltării pe plan mondial a sistemelor recirculante prezintă o pantă puternic ascendentă, fenomen valabil și în ceea ce privește strategia dezvoltării acvaculturii românești în perioada următoare. Factorul limitativ al acestor sisteme a fost și va fi întotdeauna costul mare al investiției inițiale[6].

Preocupări în ce privește producția de pește obținută în sistemele recirculante au existat încă de la sfârșitul anilor '80, ascensiuneaacesteia fiind asociată și prin sporirea diversității speciilor de cultură ca urmare a oportunității oferite de aceste sisteme moderne de creștere [21, 22, 23, 24].

Oportunitățile generate de sistemele recirculante (RAS) au generat, pe plan mondial, un fenomen remarcabil anume înlocuirea treptată, cu suscces a celorlalte sisteme de producție.

Se cunosc două situații clare în care sistemele clasice, ”flow-through”, de producție au fost înlocuite cu RAS, una în Norvegia și una în Insulele Feroe [21, 25, 26]. În ambele cazuri, specia de cultură este reprezentată de somonul de Atlantic, iar dezideratul major din punct de vedere tehnologic a constat în limitarea consumului de apă, respectiv, scoaterea biomasei de cultură de sub influența variației sezoniere a temperaturii apei [21, 27].

Trebuie subliniat faptul că oportunitățile oferite de sistemele recirculante de acvacultură nu sunt exclusiv legate de statutul privilegiat pe care îl au în relația cu mediul înconjurător, ci și de faptul că ele asigură un control riguros al factorilor de mediu, înlătură anumite situații nedorite, dar care pot apărea în cazul celorlalte sisteme de producție (calamități naturale, poluare, alunecări de teren), permit aplicarea unor tehnologii performante de creștere a diferitelor specii de pești în raport cu cerința ecotehnologică a acestora.

Mai mult decât în cazul altor specii, creșterea sturionilor, pești cu bioecologie extrem de complexă, în sisteme recirculante implică o foarte bună cunoaștere a cerințelor acestora în ceea ce privește calitatea mediului,calitatea hranei, riscul la îmbolnăviri etc. [28].

Unul din principalii indicatori ce expimă performanța unui sistem recirculant este reprezentat de densitatea de stocare, definită ca raportul dintre biomasa totală a materialului biologic și unitatea de volum [6, 29].

Din acest motiv, unul din principalele obiective alecercetăriidoctorale, alături de celelalte menționate a fost acela de a identifica valoarea optimă a densitătii de stocare pentru o anumită specie de sturioni,respectiv pentru un anumit stadiu de dezvoltare a acestuia; numeroși autori asociază performanța mai scăzută realizată în unele cazuri cu valorile neconforme ale densității de stocare în raport cu fiziologia acestor specii și de nivelul controlului calității apei [30, 31].

Atunci când biomasa de cultură a unui sistem recirculant face obiectul unor activități de repopulare ale unor cursuri de apă, este cazul puilor de sturioni studiați în cazul tezei, asigurarea bunăstării acestuia reprezintă o preocupare de căpătâi sub aspect tehnologic [32].

Sistemele recirculante de acvacultură se remarcă, înprincipal, prin posibilitatea asigurării unui control riguros al calității mediului de cultură (proprietăți fizico-chimice ale apei) [20]. De asemenea, sistemele recirculante sunt remarcabile prin: consumul de apă redus, oportunități mai bune de gestionare a deșeurilor și reciclare a nutrienților [33], precum și pentru o mai bună gestionare a igienei și a bolilor [34, 35, 36].

Există o multitudine de informații în literatura de specialitate ce evidențiază superioritatea sistemelor recirculante în raport cu celelalte sisteme de producție din punct de vedere tehnologic, economic și ecologic. Din interpretarea și analiza critică a acestor informații rezultă o multitudine de concluzii cu o valoare aplicativă remarcabilă, anume:

într-un sistem recirculant de acvacultură posibilitatea controlul parametrilor de caliatea apei inclusiv al regimului de luminozitate a spațiului tehnologic, generează condiții optime și stabile pentru biomasa de cultură ce conduc la diminuarea stresului și la o creștere mai bună [37].

există, așa cum s-a menționat, nenumărate avantaje ale practicării acvaculturii recirculante, însă, unul dintre acestea, extrem de important, se referă la posibilitatea controlului bolilor; o componentă majoră ce trebuie menționată este cea a bolilor, impactul patogenilor într-un sistem recirculant este diminuat considerabil, incidența bolilor potențial transmisibile din mediul exterior fiind minimizată prin utilizarea limitată a apei proaspete [38].

managementul sistemelor recirculante privește, înainte de toate, asigurarea calității apei prin procesarea efluențelor unităților de creștere, în raport cu cantitatea și profilul biochimic al hranei administrate; există numeroase procedee de tratare a apei în sistemele recirculante, obiectivul principal al acestora constând în eliminarea deseurilor metabolice și a excesului de nutrienți [39].

în principial,un sistem recirculant de acvacultură cuprinde următoarele componente: unitate de creștere, decantor, filtru mecanic, grup pompare, filtru biologic, schimbător de căldură, unitate de dezinfectare, unitate de oxigenare/ozonare [40]. Corespunzător designului menționat, apa uzată și evacuată din unitățile de creștere este descărcată într-un bazin de decantare unde sunt controlate fracțiunile grosiere ale solidelor. De aici, prin pompare, apa decantată ajunge într-un filtru mecanic care desăvârșește procesul de îndepărtare a solidelor până la particule de ordinul micronilor. Fluxul de apă este dirijat în continuare spre filtrul biologic, următoarele echipamente ce finisează parametri de calitate a apei fiind schimbătorul de căldură, unitatea de dezinfecție și cea de oxigenare.

1.1.1 Controlul calității apei

Obiectivele principale al acvaculturii intensive sunt asigurarea condițiilor mediale ce trebuie să corespundă particularităților ecofiziologice ale speciei de cultură și menținerea unei calități bune a apei, deoarece aceasta contribuie la dezvoltarea optimă a bacteriilor în filtru biologic, necesare realizării procesului de nitrificare, precum și la menținerea bunăstării biomasei de cultură. În caz contrar, aceasta poate fi sau nu letală pentru materialul de cultură, însă sigur poate influența negativ creșterea acestuia și poate cauza stres, mărind incidența bolilor.

Calitatea apei este influențată de intensitatea hrănirii, compoziția biochimică a hranei, cantitatea de hrană neconsumată și de intensitatea metabolismului peștilor.

La obținerii unui produs de cultură, în condiții de maximă profitabilitate, se impune un ritm de creștere cât mai ridicat al biomasei, respectiv o perioadă cât mai scurtă de timp până la atingerea taliei comercializabile, peștele fiind hrănit cu furaje granulate ce conțin un procent ridicat de proteină. [6]

Pe durata perioadei de creștere, intensitatea hrănirii se realizează diferit în funcție de stadiul de dezvoltare a speciei,respectiv talia acesteia la un moment dat.

Conform literaturii de specialitate [6], la formele juvenile, cantitatea zilnică de hrană administrată trebuie să fie de 15% din masa corporală a acestora, urmând ca aceasta să se reducă până la 1,5% când peștii se apropie de talia comercializabilă.

Dacă hrana neconsumată ce se va descompune în cadrul sistemului dar și metaboliții ce includ dioxidul de carbon, azotul amoniacal, solide fecaloide, sunt lăsate în sistem, concentrațiile în dioxid de carbon și azot amoniacal ale apei de cultură ating valori ce nu se încadrează în cele optime. De asemenea, au și un impact puternic asupra stării de sănătate a materialului piscicol de care depinde măsura în care sunt realizați indicatorii biotehnologici preconizați. [6]

Profitul unui sistem recirculant de acvacultură depinde în mare parte de costul și eficiența echipamentelor necesare în tratarea apei. De aceea, la proiectarea sistemelor recirculante trebuie a se ține cont de etapele fundamentale în ce privește tratarea apei și anume: îndepărtarea solidelor fine și dizolvate, a solidelor reziduale, a dioxidului de carbon din apă, conversia amoniacului și a nitriților (o formă non-toxică de azot dizolvat), injectarea de oxigen dizolvat în masa apei. [6]

Parametri de calitate a apei ce trebuie monitorizați și/sau controlați sunt: temperatura apei (T – șC), oxigenul dizolvat (DO – mg/L), dioxidul de carbon (CO2 – mg/L), pH-ul, amoniacul, nitriții și solidele. Drept parametri secundari de calitate a apei ce mai pot fi analizați amintim: alcalinitatea, nitrații și clorurile.

Temperatura (T – șC)

La o temperatură optimă, adecvată speciei, peștii cresc mai repede, convertesc hrana eficient și sunt mai rezistenți la boli. Temperatura apei poate fi reglată cu ajutorul încălzitoarelor electrice de imersie, unităților de încălzire pe gaz sau electrice, schimbătoarelor de căldură, răcitoarelor sau pompelor de căldură. [41]

Temperaturile optime de creștere a sturionilor se încadrează între 18-20șC. [42, 43]

Oxigenul dizolvat (DO – mg/L)

Pentru o bună operare, în sistemele acvacole recirculante este necesară furnizarea continuă a unor cantități adecvate de oxigen dizolvat pentru materialul de cultură din unitățile de creștere și pentru bacteriile nitrificatoare din biofiltru. Oxigenul poate fi asigurat cu ajutorul unor rezervoare criogenice (dacă vorbim de cel lichid) și cu vaporizatoare de oxigen. [41]

Concentrația de oxigen trebuie menținută peste 60% din saturație sau să fie mai mare de 5 mg/L dacă vrem să obținem o creștere optimă a materialului de cultură. La concentrații mai mici de 2 mg/L a DO, cercetările au arătat că bacteriile nitrificatoare pot deveni ineficiente.

Dacă frecvența hrănirii peștilor se realizează de mai multe ori pe zi, deci hrana nu se administrează toată la o singură masă, atunci se poate evita reducerea concentrației de DO. Acest fenomen se poate explica prin faptul că rata de respirație a peștilor prezintă o creștere direct proporțională cu intensitatea procesului de digestie, motiv pentru care sistemele recirculante sunt prevăzute cu hrănitoare automate setate să distribuie o cantitate de hrană mică la o masă, în decurs de 15-20 de ore.

Rata de introducere a oxigenului trebuie să fie egală cu rata consumului de către pești și bacterii, dacă se vrea menținerea concentrației optime a acestuia, necesară fiecărei specii de cultură în parte.

Suplimentarea cu DO, în cazul sistemelor recirculante, a căror capacitate portantă este foarte ridicată, se realizează frecvent prin trecerea apei printr-o instalație cu gaz îmbogățit în oxigen. Această instalație este proiectată astfel încât să asigure o suprafață cât mai mare de contact între faza gazoasă și faza lichidă, având ca principală calitate suprasaturarea apei cu oxigen, evitându-se, în același timp, încărcarea apei cu azot dizolvat. [6]

Dioxidul de carbon (CO2 – mg/L)

Dioxidul de carbon este produs de respirația peștilor și de cea a bacteriilor din sistem. Stresul asupra peștilor, provocat de o concentrație mai mare de 20 mg/L de CO2, se manifestă prin apariția acestora la suprafața apei, adunându-se în jurul dispozitivelor de oxigenare. CO2 se poate acumula în sistemele recirculante dacă nu este înlăturat la timp fizic sau chimic. Acesta se înlătură, în mod obișnuit, cu ajutorul aeratoarelor tip coloană împachetată sau al altor dispositive de aerare. [41]

pH-ul (unități de pH) și alcalinitatea (CO3-2 – mg/L)

Peștii pot tolera un pH al apei cuprins între 6 – 9.5. La o schimbare rapidă cu două unități, poate fi extrem de dăunătoare, în special, pentru puietul mic. pH-ul optim este menținut în sistemele acvacole recirculante prin tamponare alcalină cu bicarbonat de sodiu și carbonat de calciu, dar și cu hidroxid de calciu, oxid de calciu și hidroxid de sodiu.

În cazul bacteriilor din filtrul biologic este indicat ca ph-ul să se încadreze între 7,respectiv 8 unități de pH, pentru că acesta prezintă o tendință de reducere datorită faptului că în urma procesului de nitrificare, bacteriile produc acizi ce sunt consumatori de alcalinitate.

Activitatea bacteriilor nitrificatoare este inhibată de un pH mai mic de 6 și nu mai are loc eliminarea azotului toxic.

Capacitatea de neutralizare a acizilor din apă sau alcalinitatea, trebuie să fie menținută în intervalul 50 – 100 mg de carbonat de calciu/L. Dacă această concentrație crește, apare fenomenul de duritate.

Adăugarea de substanțe tampon alcaline, utilizate pentru corectarea pH-ului, în general mențin și alcalinitatea.

Când tampoanele conțin și calciu, acestea se adaugă pentru duritate.

Amoniacul (NH3 – mg/L)este principalul reziduu pe bază de azot, eliminat în principal prin branhii, de către pești, sub formă de gaz amoniacal.

Peștele excretă un amestec de amoniac și amoniu [Azot amoniacal total(TAN) = amoniu(NH4+) + amoniac(NH3)], unde amoniacul constituie componenta principală a excreției. Cantitatea de amoniac din apă depinde de nivelul pH-ului, care ne indică echilibrul dintre amoniu(NH4+) și amoniac(NH3).

În general, amoniacul este toxic pentru pești la concentrații mai mari de 0,02 mg/l. Deși nivelele scăzute ale pH-ului reduc riscul de a depăși această limită de toxicitate de 0,02 mg/l este recomandată atingerea unui pH de minim 7 pentru a obține o eficiență mai ridicată a biofiltrului. Amoniacul se găsește în apă sub două forme: ionizat (NH4+) și neionizat (NH3). Amoniacul neionizat este extrem de toxic pentru pești. Cantitatea de amoniac neionizat depinde de pH și de temperature apei. [41]

Azotitul (NO2-) se formează în treapta intermediară a procesului de nitrificare și este toxic pentru pește la concentratii peste 2 mg/l.

Dacă peștii nu consumă hrana administrată și se adună în curentul produs de aparatele de aerare, înseamnă că în sistem s-au adunat concentrații mari de amoniac. Aceste concentrații trebuie înlăturate urgent în caz contrar peștii mor. Bacteriile nitrificatoare din biofiltru au capacitatea de a înlătura amoniacul și nitriții acumulați. În momentul în care apare primul semn că în sistem, concentrația amoniacului a crescut, procesul de hrănire încetează.

Nitriții (N-NO2ˉ – mg/L)

Nivelul de toxicitate a nitriților variază în funcție de specie. Speciile de pești cu solzi sunt mai tolerante la concentrații ridicate ale nitriților (de exemplu, tilapia 5 mg/L), față de speciile fără solzi (de exemplu, somnul unde 0,5 mg/L constituie un factor stresor). [44]

Boala numită „sânge brun” este cauzată de nitriți în momentul când devin factori stresori pentru pești și apare la contactul hemoglobinei cu aceștia, formând un compus numit methemoglobină de culoare brună, care nu transportă oxigenul în mod corespunzător. Din cauza faptului că oxigenul nu este transportat corespunzător, peștii se comportă ca și cum nu ar avea suficient oxigen, adică se ridică la suprafață, nu se mai hrănesc, devin indolenți.

Toxicitatea nitriților se poate diminua sau stopa cu ajutorul ionilor de clorură, adică la o parte nitriți se adaugă 6 până la 10 părți clorură, situație în care valorile pH-ului, alcalinității și oxigenului dizolvat trebuie verificate, intensitatea hrănirii se reduce sau se poate recurge la primenirea apei din sistem.

Nitrații (N-NO3ˉ – mg/L)reprezintă produșii finali ai procesului de nitrificare, sunt relativi netoxici, exceptând concentrațiile foarte mari (peste 300 ppm). Dacă zilnic au loc schimburi de apă în sistemul recirculant de circa 5-10%, nitrații nu ajung la concentrații toxice pentru pești.

Pe de altă parte, principiul de bază al recirculării este cel de a economisi apă și de multe ori economia de apă este un obiectiv major. În asemenea condiții, concentrațiile nitraților pot fi reduse prin denitrificare. În condiții normale, un consum de apă mai mare de 300 l pe kilogramul de furaj este suficient pentru a dilua concentrația de nitrați. Utilizarea a mai puțin de 300 l de apă /kg de furaj duce la considerarea soluției de utilizare a denitrificării. Acest proces este unul anaerob (fără oxigen) care reduce nitrații la azot atmosferic. De fapt, acest proces îndepărtează azotul din apă spre atmosferă, reducându-se astfel încărcarea în azot a mediului acvatic. Procesul necesită o sursă de materie organică (carbon), de exemplu alcool metilic (metanol), care poate fi adăugat în camera de denitrificare. Practic, 2,5 kg de metanol sunt necesari pentru fiecare kg de nitrat (NO3 – N) denitrificat.

Clorurile (Clˉ – mg/L)Sarea se introduce în sistemele acvacole recirculante cu scopul de a diminua toxicitatea nitriților, datorită ionilor de clor, care împreună cu cei de sodiu reduc stresul osmotic cauzat de pierderea de ioni din fluidele corporale ale peștilor (în mod obișnuit prin branhii). O concentrație de NaCl de 0,02-0,2%, adăugată în sistem, este suficientă pentru a reduce stresul osmotic. Administrarea de sare în sistem trebuie să se realizeze însă, treptat, pentru a se evita reducerea eficienței filtrului biologic.

Solidele (TSS – mg/L)sunt rezultate din fecale și hrana neconsumată. Acestea consumă oxigen în timpul procesului de descompunere dacă nu sunt îndepărtate din sistem și în același timp se produce amoniac și hidrogen sulfurat. Amoniacul produs de solidele aflate în suspensie (coloizii)poate reprezenta un suport pentru bacteriile nitrificatoare.

Reziduurilesolide pot fi îndepărtate din sistem prin filtrare mecanică sau prin intermediul decantării.

Wedemeyer (1996) a propus ca și cantitate totală de suspensii solide acceptată 80-100 mg/L [44], Chen și colab. (1994) 15 mg/L suspensii solide [45], în timp ce Alabaster și Lloyd (1982) au considerat că nu există efecte evidente la concentarții mai mici de 25 mg/L [46].

1.1.2 Bioeconomia din sistemele recirculante de acvacultură

Factorii cei mai importanți de care depinde randamentul unei acvaculturi practicate într-un sistem recirculant, sunt:

amplasamentul,

mărimea și configurația sistemului,

calitatea managementului tehnologic,

calitatea managementului operațional.

Literatura de specialitate ne confirmă faptul că sistemele recirculante de mici dimensiuni, permit obținerea de rezultate rentabile, în schimb, în cazul celor de dimensiuni mari, există foarte puține cazuri unde s-au obținut indicatori de performanță superiori, al căror produs de cultură a putut fi valorificat laprețuri rezonabile corespunzătoare nivelului costurilor de producție.

Componența cheltuielilor de producție fluctuante (puiet, hrană, electricitate, manoperă etc.) a unui sistem recirculant nu diferă mult de cea a altor sisteme de creștere.

Cu toate acestea, într-un sistem recirculant, se realizează costuri de producție mai mari decât în cazul acvaculturii de heleșteu, justificarea constând în valoarea inițială de capital diferită în cazul celor două sisteme. Este cunoscut faptul că investiția specifică acvaculturii de heleșteu ar fi de cca. 0.9 $/kg pește, iar în cazul unui sistem recirculant ar fi apreciată la cca. 1÷4 $/kg pește. De asemenea, literatura de specialitate menționează faptul că la o creștere cu 1 $ a investiției specifice, costurile anuale de producție cresc cu 0.1 $/kg pește, valori ce indică clar influența valorii capitalului inițial în vederea realizării investiției asupra profitabilității acestuia. Date fiind condițiile de mai sus, trebuie subliniat faptul că produsele obținute prin acvacultura practicată în sistemle recirculante ar putea fi neconcurențiale cu cele obținute prin acvacultura din heleșteu, pe o aceeași piață de desfacere. [6]

Cu toate acestea, acvacultura practicată în sistemele recirculante, are posibilitatea de a obține în flux continuu, pe tot parcursul anului, produse în stare proaspătă și poate face față exigențelor în ce privește condițiile de mediu, cu privire la creșterea unor specii de pești tropicali sau ornamentali.

1.2 Managementul operațional al sistemelor recirculante de acvacultură

Acvacultura practicată în sistemele recirculante prezintă următoarele avantaje recunoscute:

nevoia redusă pentru sursa de apă;

controlul absolut al condițiilor mediale;

controlul strict al calității produsului obținut;

disponibilitatea privind livrarea regulată, pe tot parcursul anului, în stare proaspătă, a produsului obținut.

În linii mari, sistemele recirculante diferă între ele prin conformația echipamentelor utilizate (hardware-ul sistemului), tehnologiile aplicate și strategiile de management abordate.

Performanța unui sistem recirculant constă în capacitatea de producție, a cărei mărime este condiționată, de limitările induse de punctele slabe ale sistemului și de eficiența operării componentelor acestuia. [6]. În vederea îmbunătățirii producției, într-un sistem recirculant trebuie menținută atât o calitate bună a apei, cât și un nivel corespunzător al intensității hrănirii.

1.2.1 Necesități de management privind proiectarea părților componente ale unui sistem recirculant

Sistemele recirculante sunt compuse din bazine ce se pot diferenția între ele prin formă, material de construcție, tehnologia de execuție și modul de circulație a apei. Indiferent de forma lor, bazinele trebuie să îndeplinească două condiții esențiale, și anume, îndepărtarea solidelor spre filtru se impune a se realiza eficient, iar amestecarea apei să fie totală în unitățile de creștere.

Există două tipuri de unități de creștere care se folosesc cel mai des în sistemele recirculante din acvacultură, acestea fiind bazinele „raceways” și cele circulare.

Bazinele circulare pot asigura o capacitate de autocurățare mai mare și o amestecare a apei mai energic.

Bazinele „raceways” (figura 1.4) sunt unități de creștere alungite, tip canal, cu circulație intensă a apei (în funcție de design, amplasare și modul de circulație a apei, acestea pot fi: „raceways” cu o singură trecere a apei, „raceways” dispuse în serie sau paralel, „raceways” flotante/ ”in pond”), preferate pentru simplitatea procedurilor de sortare și recoltare a peștelui și pentru faptul că necesită spații mai reduse comparativ cu cele circulare.

Figura 1.4 Unități de creștere tip ”raceway” [47]

Funcționalitatea și performanța sistemelor recirculante depind de filtrele biologice. La proiectarea filtrelor biologice trebuie să se țină cont de rolul vital pe care acestea îl au într-un sistem recirculant, și anume, îndepărtarea amoniacului, compus rezidual foarte toxic al azotului, rezultat al digestiei proteinelor.

La proiectarea unui filtru biologic trebuie stabilită clar aria suprafeței de contact a mediului filtrant pentru a fi asigurat suportul necesar pentru formarea și dezvoltarea unei pelicule biologice adecvată ca mărime la biomasa, respectiv nivelul concentrației în amoniac a apei.

Dacă aria suprafeței de contact nu este apreciată corect, rata colmatării mediului filtrant în urma acumulării reziduurilor sau biomasei bacteriene excesiv dezvoltate nu ar putea să fie cât mai mică cum ar trebui.

De asemenea, este recomandat ca agenții filtranți utilizați să fie apți de autocurățare sau să accepte aplicarea unor tehnologii automatizate de evitare a colmatării.

Ansamblul de acțiuni coordonate în vederea proiectării și managementului unui biofiltru pretinde înglobarea acestuia cu celelalte componente ale sistemului devenind parte componentă. De exemplu, într-un sistem recirculant, asigurarea continuității scurgerii este data de debitul egal a două componente, cum ar fi biofiltrul înseriat cu un sistem de limpezire a apei.

1.2.2 Controlul particulelor solide de natură organică

Una dintre cele mai importante probleme ale managementului proiectării și exploatării sistemului recirculant din acvacultură este îndepărtarea în flux continuu a solidelor dizolvate în apă și a macroparticulelor.

Macroparticulele sunt definite ca solide suspendate și sedimentabile, rezultate din resturile fecaloide și hrana neconsumată.

Într-un sistem recirculant, macroparticulele existente sunt evacuate din bazinele de creștere și concentrate în sistemele de limpezire (decantoare) de unde sunt îndepărtate periodic.

Datorită dinamicii circulației apei în unitățile de creștere, a formei și a particularităților constructive a acestora, evacuarea macroparticulelor sedimentate se realizează automat și continuu.

Sedimentele solide depuse pe fundul bazinului decantor sunt colectate periodic, evitându-se astfel, atât ruperea macroparticulelor în particule mici ce ar putea trece în suspensie de unde ar fi mai greu de controlat, cât și împiedicarea descompunerii bacteriene a substanței organice în interiorul sistemului pentru a se evita consumul de oxigen și încărcarea suplimentară a apei cu reziduuri organice dizolvate. [6]

Îndepărtarea solidelor sedimentabile se realizează cu ajutorul separatoarelor gravitaționale sau sitelor.

Separatorul gravitațional este o suprafață de repaus cu rolul de a garanta timpul de reținere trebuincios sedimentării solidelor în suspensie. La realizarea separatoarelor gravitaționale se ține cont de încărcarea apei în suspensii și de viteza de sedimentare a acestora. Înlăturarea solidelor concentrate din separator trebuie să se realizeze măcar o dată pe zi.

Dacă se folosesc site pentru îndepărtarea solidelor sedimentabile, acestea trebuie proiectate astfel încât să poată fi spălate automat, evitându-se astuparea porilor la intervale de timp scurte.

Sitele fine și separatoarele cu spumă sunt folosite pentru înlăturarea suspensiilor din apă.

Suspensiile sunt formate din particule fine ce au diametru hidraulic foarte redus. Din punct de vedere chimic, suspensiile pot fi de natură organică și anorganică. Partea organică, cunoscută sub numele de solide volatile în suspensie, determină consumul de oxigen. Partea anorganică contribuie la formarea depozitelor de nămol, cu efecte negative asupra habitatului.

Suspensiile, din punct de vedere fizic, pot fi împărțite în particule sedimentabile și nesedimentabile. Pe măsură ce mărimea particulelor scade, eficiența proceselor de îndepărtare a acestora este mai redusă.

Datorită gradului foarte ridicat de limpezire, obținut în condiții simple și costuri reduse, separatoarele cu spumă sunt cele mai indicate pentru îndepărtarea suspensiilor din apa de cultură a unui sistem recirculant.

1.2.3 Sisteme de aerare-oxigenare

Menținerea unei concentrații adecvate de oxigen dizolvat în bazinele de cultură și filtru biologic constituie un parametru critic.

Pentru a menține un nivel optim al oxigenului dizolvat intr-un bazin de cultură, rata introducerii acestuia trebuie să fie egală cu rata consumului de către pești și bacterii.

Într-un sistem recirculant, consumul de oxigen dizolvat este dificil de calculat, însă o proiectare rațională a sistemului impune o evaluare a consumului de oxigen dizolvat, cu un grad ridicat de precizie.

Întreruperea funcționării sistemului de oxigenare sau aerare, dintr-un sistem recirculant, unde există și o încărcare ridicată a biomasei, tipic intensivă, poate duce la pierderea totală a biomasei de cultură într-un interval scurt de timp.

Oxigenarea apei, în cazul sistemelor de creștere proiectate pentru capacități portante reduse, se realizează prin procedee al căror principiu de funcționare constă în asigurarea unei suprafețe cât mai mari de contact între aerul atmosferic și apă. Instalațiile și echipamentele folosite în acest scop sunt: cascade amenajate în punctele de alimentare cu apă ale bazinelor, injectoare pentru introducerea sub presiune a aerului în masa apei, agitatoare de suprafață cu palete etc.

Aglomerarea peștilor spre suprafața apei și agitarea stratului superficial al acesteia sunt semne de stres, generate de concentrațiile scăzute ale oxigenului dizolvat.

Dacă într-un sistem de creștere se constată la un moment dat scăderea concentrației de oxigen dizolvat și apariția situațiilor mai sus menționate, se impune îmbogățirea apei în oxigen prin procedee energice de aerare sau prin introducerea de oxigen.

Sistemele de injecție a oxigenului pur permit obținerea unor concentrații ale oxigenului dizolvat în apă mai mari decât concentrațiile de saturație. [6] Eficacitatea unui astfel de sistem este stabilită în funcție de configurația sistemului recirculant, numărul și dimensiunea bazinelor de creștere, eficiența amestecării și de tipul contactorului (saturatorului) de oxigen utilizat.

Contactorii tip tub U pot obține rapid niveluri foarte ridicate ale unor concentrații de suprasaturație, fiind recomandați în cazul bazinelor de creștere cu capacitate mare.

Nivelurile de suprasaturație, în cazul unui sistem recirculant format dintr-un număr mare de bazine de capacitate mai redusă, definite printr-o bună amestecare a apei, sunt mai mici și pot fi atinse cu ajutorul coloanelor cu umplutură, în condiții de operare simple și economice.

Intensitatea hrănirii biomasei dintr-un sistem de creștere influențează cel mai mult dezideratele privind operarea sistemelor de aerare.

În cazul unui management eficient de hrănire, se pot reduce complexitatea, respectiv costul managementului în ce privește menținerea concentrației optime de oxigen în apa de cultură a unui sistem recirculant. Dacă hrana se administrează într-un regim continuu, se obține un nivel constant al concentrației de oxigen din apă, situație ce implică necesități mici privind aerarea suplimentară, respectiv un număr redus de intervenții de ajustare a sistemului de injectare a oxigenului.

Introducerea periodică a unor cantități însemnate de hrană în apa de cultură duce la o instabilitate crescută a concentrației de oxigen, situație ce necesită un management mai complex de operare a sistemelor de oxigenare.

1.2.4 Managementul tehnologic

Dezideratele fundamentale ale managementului tehnologic sunt alegerea speciei cu care se populează un sistem recirculant, numărul și mărimea exemplarelor.

Materialul biologic ce urmează a popula un sistem recirculant, trebuie să prezinte o stare sanitară bună, să nu aibă boli infecțioase sau parazitare și să aibă o stare fiziologică bună.

Transportul și manipularea materialului biologic, în diverse faze tehnologice (pescuit, sortare, cântărire etc.) trebuie să se realizeze astfel încât efectul de stres să fie simțit într-o măsură cât mai mică, de materialul de populare.

În vederea evitării introducerii în sistem a unor agenți patogeni nedoriți este obligatorie o perioadă de carantină a puietului în bazine speciale.

Aclimatizarea peștelui la condițiile noi de mediu pe durata oricărui transfer în afara sau în interiorul sistemului de creștere este necesară.

Temperatura apei în care se transportă materialul de populare, cât și temperatura apei de primenire folosită în timpul transportului trebuie să fie mai scăzută decât cea optimă speciei de cultură. Cu toate acestea, temperatura apei din bazinele în care s-a transportat puietul trebuie crescută cu câte un grad la fiecare 20÷30 minute până la atingerea temperaturii optime speciei, înainte de popularea bazinelor de creștere.

Capacitatea unui sistem recirculant este determinată de capabilitatea sistemelor de aerare și filtrare de a păstra calitatea apei în domeniul optim pe durata unei furajări intense, necesară reducerii timpului pentru obținerea unei talii comercializabile a peștelui.

În vederea obținerii unor rezultate satisfăcătoare, acvacultura intensivă trebuie să asigure atât condiții mediale pentru creșterea materialului biologic, cât și un management bun în ce privește hrănirea acestuia.

Speciile de cultură crescute în sistemele intensive pot fi carnivore și omnivore. Acestea necesită un anumit tip de hrană ce conține elemente nutriționale specifice lor. Pentru stabilirea unei diete trebuie să se țină cont de randamentul investiției în furaj (se vizează furajul care asigură cerințele nutritionale la cele mai scăzute costuri),atractivitatea furajelor pentru pesti, conversia eficientă a furajelor și nivelul de stabilitate în apă.

Un nivel ridicat de stabilitate a hranei previne pierderile de furaje și reduce contaminarea apei. Nivelul acceptabil de stabilitate a granulelor este reprezentat de o pierdere de 10% din greutate la 10 minute de la imersia în apă. Peștii au nevoie de hrană care să fie stabilă în apă pe o durata de minim 2 ore [48].

Dietele se pot împărți în două categorii: complete sau suplimente. Cele complete asigură toate elementele nutritive necesare pentru o dezvoltare optimă (proteină, carbohidrați, grăsimi, vitamine și minerale). Dietele supliment nu conțin întreaga combinație de vitamine și minerale, ci doar completează hrana naturală (insecte, alge, pești mici etc.) cu adaosuri

suplimentare de proteină, carbohidrați sau lipide. Pentru peștii care nu au acces la hrana naturală sau sunt crescuți în sisteme de densitate ridicată este recomandată folosirea de diete complete.

Calitatea nutritivă a hranei este greu de stabilit din cauza interacțiunilor ce intervin între nutrienți înainte și după procesul de digestie și absorbție.

În nutriția peștilor, și nu numai,trebuie să existe un echilibru între componentele nutritive, deoarece au rol plastic și energetic, unele având și rol de catalizator, iar altele constituie substanțe auxiliare [49].

Prin determinarea sporului de creștere, factorului de conversie a hranei și compoziției biochimice a cărnii, poate fi evaluată eficiența dietelor stabilite din punct de vedere al digestibilității. De asemenea, eficiența oricărui tip de hrană utilizat în alimentația peștilor poate fi stabilită și prin [50]: analiza ingredientelor, determinarea digestibilității fiecărui ingredient în parte, stabilirea unei diete echilibrate prin adăugarea de ingrediente sau înlocuirea cu alte ingrediente, observarea efectului asupra performanței creșterii, cuantificarea hranei ingerate și calcularea sporului de creștere și a factorului de conversie a hranei și, nu în ultimul rând, prin analiza compoziției biochimice a hranei pentru valorificarea eficientă a reținerii nutrienților.

O dietă stabilită responsabil poate avea efecte semnificative asupra bunăstării biomasei de cultură, a toleranței la stres, poate conduce la rezistența la îmbolnăvire, deci la o creștere normală.

Conform unor studii s-a stabilit că există factori alimentari ce includ nutrienți esențiali, dar și neesențiali care pot avea acțiuni specifice asupra răspunsului imun [51].

Proteinele și aminoacizii

În hrana peștilor trebuie să existe 10 aminoacizi esențiali deoarece nu pot fi sintetizați de către organism, necesari pentru o bună creștere și funcționare a organismului. Aceștia sunt: methionina, arginina, treonina, triptofan, histidina, isoleucina, lizina, leucina, valina și fenilalanina. Lizina și methionina necesită atenție deosebită, deoarece de obicei hrana preparată din proteină vegetală (soia) are un conținut scăzut de metionină și necesită adaos suplimentar.

Datorită faptului că proteina este cea mai costisitoare componentă a hranei pentru pești, important este să se determine corect necesarul de proteină și aminoacizi pentru fiecare specie și dimensiune din cultură. Pentru peștii ierbivori și omnivori necesarul de proteină este mai scăzut decât pentru cei carnivori. O cantitate mai mare de proteină este necesară în culturile piscicole cu densitate mare a populației.

Stadiul de dezvoltare este un alt factor care influențează necesarul de proteină, cantitatea de proteină necesară în alimentația peștilor scăzând odată cu trecerea acestora în etapele superioare de dezvoltare.

Lipidelesunt nutrienți ce pot furniza de două ori mai multă energie decât proteinele și carbohidrații și pot fi utilizați în culturile de pește cu scopul de a substitui parțial proteina.

Lipidele conțin acizi grași esențiali, folosesc la transportul vitaminelor solubile în grăsimi și trebuie să reprezinte aproximativ 15% din hrana peștilor.

S-a demonstrat faptul că lipidele existente în dietă pot influența compoziția țesutului muscular în acizi grași, creșterea și răspunsul imun [52].

Carbohidrații,deși reprezintă cea mai ieftină sursă de energie pentru alimentația peștilor, potafecta imunitatea și rezistența la stres. Aceștia sunt depozitați sub formă de glicogen în organism, care poate fi utilizat pentru a satisface solicitările de energie.

Carbohidrații sunt introduși în alimentația peștilor atât pentru a reduce costurile alimentației, cât și pentru acțiunea de liant din timpul procesului de obținere a hranei. Utilizarea amidonului în timpul procesului de extrudare face hrana mult mai accesibilă pentru pești [48].

În urma unor cercetări s-a ajuns la concluzia că o dietă fără carbohidrați este mai eficientă decât una ce conține carbohidrați [53].

Vitaminelesunt compuși organici necesari în dieta peștilor pentru o dezvoltare normală și sănătoasă. Sunt substanțe indispensabile în desfășurarea normală a proceselor fiziologice la animale, fapt pentru care orice abatere de la limitele normale în organism atrage după sine tulburări cunoscute sub numele de vitaminoze (avitaminoze, provocate de lipsa vitaminelor; hipervitaminoze, cauzate de cantitățile prea mari de vitamine; hipovitaminoze, determinate de insuficiența vitaminelor în hrană).

Cazurile de hipovitaminoză sunt întâlnite destul de des [54] în practica creșterii animalelor, ele influențând nefavorabil creșterea, starea de sănătate, funcția de reproducere și producția organismelor acvatice.

Între vitamine există fie raporturi de sinergism, fie raporturi de antagonism; sinergismul și antagonismul dintre vitamine nu depind de una dintre acestea, ci de proporția existentă între diferitele vitamine. Din această cauză, pentru ca acțiunea vitaminelor să poată fi dirijată cu folos în creșterea animalelor, este necesar să se cunoască cerințele diferitelor specii și categorii de vârstă în aceste substanțe, precum și posibilitățile de asigurare a lor.

Vitaminele se împart în două grupe: solubile în apă (vitaminele B, colina, inositol, acid folic, acid pantotenic, biotina și acidul ascorbic) și solubile în grăsimi (vitamina A, retinol – rol în îmbunătățirea vederii, vitamina D, vitamina E și vitamina K – rol în coagularea sângelui, integritatea pielii) (tabel 1.1).

Tabel 1.1 Necesarul minim de vitamine pentru salmonide și pentru ciprinide

( per kg dietă ) [55]

Vitamina C și vitamina E sunt cele mai importante vitamine, datorită proprietăților antioxidante și a rolului în funcționarea sistemului imunitar.

Mineralelesunt elemente anorganice indispensabile pentru buna funcționare a organismului peștilor.

În funcție de cantitatea necesară în dietă și cea prezentă în organismul peștilor, mineralele se împart în macrominerale (sodiu, cloruri, potasiu, fosfor) și micro-minerale (cupru, crom, iod, zinc, seleniu). Macromineralele au rolul de a regla balanța osmotică și de a sprijini formarea și mențirea integrității oaselor. Micromineralele sunt necesare în cantități reduse atât în componența enzimelor, cât și a sistemului hormonal.

Macroelementele sunt redate prin Ca, Mg, Na și K (care formează ioni pozitivi) și prin P, CI și S (care formează ioni negativi). [56]

Cele mai importante macroelementele care alcătuiesc circa 60 -70% din totalul sărurilor minerale (ceea ce poate reprezenta până la 2% din greutatea totală a organismului animal) sunt calciul și fosforul.

Peștii au capacitatea de a utiliza mineralele atât din hrană, cât și din apă prin absorbție, direct prin branhii. [53]

Microelementele (oligomineralele) sunt elemente active în cantități foarte mici, ce acționează sub formă de coenzime sau ca părți constitutive ale unor enzime. Ele nu pot fi sintetizate de organism și produc reacții nocive dacă sunt administrate în exces.

Suplimentarea dietei cu microelemente se face în concentrație de sub 10% (<100mg/kg hrană), iar în cazul macroelementelor se face cu o concentrație mai mare de 10% (>100mg/kg hrană) [49].

Managementul hrănirii, pe lângă alegerea tipului de hrană adecvat presupune atât stabilirea intensității, cât și a frecvenței hrănirii optime pentru biomasa de cultură.

Se știe că odată cu creșterea masei corporale medii a peștilor se reduc intensitatea și frecvența hrănirii în vederea economisirii hranei și pentru menținerea calității apei tehnologice.

Proporția de nutrienți în dietă se adaugă în funcție de stadiul de dezvoltare a peștilor.

Alevinilor și puietului li se introduce în hrană o cantitate mai mare de proteine și vitamine față de cantitatea introdusă în hrana adulților.

Conform numeroaselor cercetări, în ultimii ani s-a încercat înlocuirea proteinei animale cu cea vegetală în proporție de 50% sau în totalitate [57].

Cu toate acestea, s-a ajuns la concluzia că fitobioticele și extractele din plante introduse în hrana peștilor sunt pe lângă o sursă de proteine și o sursă de lipide, carbohidrați, respectiv de vitamine [58].

Adaosul în dietă a unei concentrații mici de fitobiotice sub formă de pulbere sau extract, s-a demonstrat că stimulează apetitul, conduce la îmbunătățirea stării de sănătate, a performanței de creștere, a rezistenței la boală, la intensificarea eficienței hrănirii și a activității parametrilor imunității nespecifice [59 – 64].

Apa și mediul ambiental

Eficiența furajării, pe lângă compoziția hranei, este influențată de factori precum: calitatea și temperatura apei, pH, salinitate, turbulență, prezența surselor de hrană naturală, boli, substanțe toxice, calitatea și managementul furajelor și metoda de cultură [48].

1.2.5 Mirosuri străine („Off-flavours”)

În heleșteele sau în spațiile deschise unde se cresc pești, există în mâlul format alge albastre-verzi și bacterii, din cauza cărora apar mirosuri străine. Aceste mirosuri pot apărea și în sistemele recirculante, determinate fiind însă de o specie de ciuperci din genul Actinomyces, ce se dezvoltă în deosebi pe suprafața interioară a sistemului de conducte. Din cauza unei încărcări organice ridicate a apei de cultură, această ciupercă se dezvoltă excesiv, însă se poate îndepărta prin spălarea frecventă a suprafețelor de contact din incinta sistemului de cultură. De asemenea, periodic, rețeaua de conducte este curățată pentru îndepărtarea reziduurilor organice.

Dacă aceste mirosuri apar în bazinele în care există pești de talie comercializabilă, aceștia se transferă și sunt păstrați o anumită perioadă de timp în bazine speciale, înainte de a fi comercializați, perioadă în care nu li se administrează furaje. Această perioadă poate fi de câteva zile sau chiar de câteva săptămâni în funcție de mărimea peștelui și gravitatea situației.

În bazinele în care peștii sunt ținuți pentru îndepărtarea mirosurilor străine, apa de alimentare trebuie să fie foarte bine filtrată și aerată, în vederea asigurării unor condiții igienico-sanitare optime [6].

. 1.2.6 Menținerea stării de confort tehnologic

Într-un sistem recirculant este necesar un management riguros în ce privește starea sanitară a biomasei de cultură, acesta presupunând satisfacerea unor cerințe atât la proiectarea, cât și pe durata funcționării lui.

Eficiența monitoringului și controlul îmbolnăvirilor materialului biologic sunt factorii de care depinde performanța tehnologică și economică a unui sistem recirculant [6].

Pe durata procesului de producție, peștii pot fi supuși unor factori stresori, din cauza cărora starea fiziologică a acestora se poate deteriora, ceea ce implicit ar duce la reducerea producției obținute.

Deci, practicarea acvaculturii intensive și superintensive pe lângă nenumăratele avantaje pe care ni le prezintă are și un dezavantaj.

Stresul, în cazul peștilor crescuți în mediul natural poate fi determinat de schimbările fizice, chimice și biologice ce pot apărea în mediul de cultură, din cauza poluării, fenomenelor naturale, factori vinovați de apariția îmbolnăvirilor.

În cazul biomasei de cultură dintr-un sistem recirculant, stresul este generat de o serie de factori cum ar fi: manipularea frecventă și necorespunzătoare, transportul, densitatea de populare, calitatea apei și hrănirea necorespunzătoare [65]. Stresul poate fi definit ca o stare sau dispoziție dată de acțiunea unor stimuli externi, factori de stres, care afectează homeostazia unui individ.

Modificările ce apar în starea fiziologică a individului, datorate stimulilor externi, reprezintă reacțiile acestuia la acțiunea factorilor de stres [66].

Starea de confort tehnologic a organismelor acvatice nu se limitează doar la starea de sănătate, ci și la modificările mecanismelor de reacție la care este supus materialul biologic [67].

Sănătatea unui individ poate fi definită ca fiind capacitatea acestuia de a îndeplini funcțiile fiziologice normale și de a menține în limite normale starea de homeostazie [68].

Din punct de vedere științific, o evaluare a stării de confort tehnologic asupra materialului biologic constă în analizarea comportamentului, aspectului, fiziologiei, respectiv determinarea concentrației parametrilor serologici precum: glucoza, cortizolul, proteinele totale, acidul lactic.

Rezistența la îmbolnăviri, respectiv stimularea imunității organismelor acvatice, se poate obține prin aplicarea de măsuri profilactice, terapeutice și metafilactice [69].

În tratarea bolilor la pești se preferă produsele naturale în defavoarea antibioticelor, deoarece acestea din urmă pot avea reacții adverse asupra materialului biologic, mediului precum și asupra consumatorilor.

Conform literaturii de specialitate, pentru tratarea bolilor infecțioase o alternativă la utilizarea antibioticelor ar fi folosirea probioticelor [68] și chiar a fitobioticelor [70 – 75].

Dacă se folosesc însă antibiotice, materialul biologic poate fi tratat în interiorul sistemului recirculant, atâta timp cât nu se reduce populația bacteriană a filtrului biologic. Acest lucru este posibil prin aplicarea unui tratament corect în ceea ce privește concentrația medicamentelor, durata aplicării lor, respectiv în condițiile intensificării debitului de primenire a apei în bazinele de creștere și a izolării filtrului biologic.

În condițiile în care nu pot fi îndeplinite concomitent și în întregime condițiile de mai sus, materialul biologic trebuie tratat în afara sistemului recirculant [6].

1.2.7 Concluzii

Sistemele recirculante din acvacultură prezintă numeroase avantaje. Esențial este de reținutcă, datorită acestor sisteme, există posibilitatea obținerii unor producții de pește în condiții de mediu controlate, pe tot parcursul anului, prin eliminarea restricțiilor legate de resursa de apă și de regimul climatic.

Sistemele recirculante presupun un management operațional continuu, complex, deci costisitor comparativ cu sistemele tradiționale de creștere din acvacultură.

Din cauza valorii ridicate a costurilor inițiale și a celor de operare, echipamentele responsabile cu controlul calității apei din cadrul unui sistem recirculant trebuie să funcționeze neîntrerupt și la nivelul parametrilor proiectați.

PARTEA A-II-A ACTIVITATEA EXPERIMENTALĂ

CAPITOLUL II

MATERIALE, METODE ȘI TEHNICI DE LUCRU

2.1 Infrastructura de cercetare

Întreaga activitate de cercetare experimentală, ce s-a derulat pe parcursul celor trei ani de studiu din cadrul programului de doctorat, a fost posibilă datorită Sistemelor Recirculante Pilot și a laboratorului de cercetare, existente în cadrul Departamentului de Acvacultură, Știința Mediului și Cadastru, Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor – Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

Din punct de vedere constructiv și functional, un sistem recirculant din acvacultură poate fi asociat cu un sistem clasic de tratare a apei de mici dimensiuni, individualizat sub aspect funcțional la cerințele tehnologice pentru creșterea intensivă a unor specii de pești de cultură în spații limitate.

Obiectivul esențial în proiectarea unui sistem acvacol recirculant este dimensionarea corespunzătoare a tuturor componentelor sistemului.

Funcționarea unui sistem este costisitoare dacă echipamentul este supradimensionat,iar atunci când sistemul este subdimensionat, acesta nu va fi capabil să mențină un mediu adecvat pentru populația de pești [76].

A. Sistemul Recirculant de Acvacultură Pilot I (RAS I)

Sistemul Recirculant de Acvacultură Pilot I (RAS I) a constituit baza experimentală pentru cercetările prezentate în capitolele V, VI, respectiv VII.

Configurația acestui sistem recirculant a necesitat înglobarea unor echipamente de tratare a apei tehnologice și a unităților de creștere dimensionate corespunzător în raport cu tehnologia dezbătută.

Din punct de vedere constructiv, sistemul (figura 2.1) este format din:

patru unități de creștere,

unități de condiționare a calității apei (filtru mecanic cu tambur, filtru cu nisip cuarțos, filtru cu cărbune activ, filtru de tratare biologică a apei, unitate de sterilizare a apei, unitate de aerare – oxigenare),

instalație de distribuție a apei către modulul de creștere,

instalație de automatizare, comandă și control.

Unitățile de creștere sunt în număr de patru, de formă octogonală, confecționate din poliester armat cu fibră de sticlă (PAS) și au un volum individual de aproximativ 1 m3 (nr. 1 din fig. 2.1). Datorită geometriei unităților de creștere, cât și a regimului hidraulic din cadrul acestora este satisfăcută exigența tehnologică în ce privește randamentul crescut al eliminării rapide a solidelor.

Dimensionarea componentelor unui sistem recirculant se realizează în funcție de debitul de recirculare care poate fi de 6 m3/h și care asigură preschimbarea întregului volum de apă dintr-un bazin de creștere la fiecare 30 de minute [77].

Figura 2.1 Configurația sistemul recirculant pilot I (RAS I)/ Foto original [78]

1 – hrănitor automatizat, 2 – senzori de control privind parametri de calitate a apei tehnologice, 3 – senzori de nivel, 4- regulator nivel, 5 – filtru mecanic cu tambur rotativ, 6 – bazin decantor, 7 – sistem pompe, 8 – filtru cu nisip, 9 – filtru cu cărbune activ, 10 – filtru trickiling, 11 – sistem de pompe sub presiune spre unitatea UV, 12 – con oxigenare, 13 – rețea de alimentare cu apă potabilă, 14 – coloană verticală, obturată, prevăzută fiind pe toată suprafața imersă cu orificii, 15 – sistem de evacuare poziționat central.

Instalație de alimentare cu apă a unităților de creștere,

Instalație de evacuare a apei din unitățile de creștere.

Fiecare unitate de creștere din sistemul recirculant este prevăzută cu un sistem de evacuare poziționat central (nr. 15 din fig. 2.1, fig. 2.2), cu senzori de nivel minim și maxim (nr. 3 din fig. 2.1), respectiv cu senzori de control al unor parametri de calitate a apei tehnologice (nr. 2 din fig. 2.1).

Figura 2.2 Unitate de creștere (foto original)

La alimentarea cu apă a unităților de creștere ce se realizează individual, se folosește o coloană verticală, obturată, prevăzută fiind pe toată suprafața imersă cu orificii (nr. 14 din fig. 2.1).

În cadrul acestui sistem recirculant, există un sistem mecanizat de distribuire a hranei (fig. 2.3), precum și un regulator nivel (nr. 4 din fig. 2.1, fig. 2.4) care are rolul de a regla nivelul apei tehnologice din unitățile de creștere.

Figura 2.3 Sistem automatizat de distribuire a hranei (foto original)

Figura 2.4 Regulator nivel (foto original)

Apa tehnologică odată evacuată din unitățile de creștere este colectată într-o conductă ce este confecționată din polipropilenă, de unde este dirijată spre unitatea de control a solidelor.

Filtrul mecanic cu tambur rotativ (nr. 5 din fig. 2.1, fig. 2.5) are rolul de a controla solidele grosiere fiind prevăzut cu un sistem de autospălare a solidelor reținute.

Figura 2.5 Filtrul mecanic cu tambur rotativ (foto. original)

Apa reziduală (AR) rezultată în urma procesului de autospălare este evacuată din cadrul sistemului recirculant integrat (fig. 2.1), ajungând într-o unitate de decantare ce este prevăzută cu senzori de nivel (nr. 3 din fig. 2.1, fig. 2.5) și senzori de control al unor parametri de calitate a apei tehnologice (nr. 2 din fig. 2.1, fig. 2.5). Această unitate de decantare are o formă rectangulară și este confecționată din aluminiu.

Completarea volumului de apă ce a fost îndepărtat ca apă reziduală sau în urma procesului de evaporare se poate realiza foarte ușor la nivelul unității de decantare cu ajutorul unei conducte de alimentare (nr. 13 din fig. 2.1).

Prin intermediul unui sistem de pompe de recirculare (nr. 7 din fig. 2.1), apa tehnologică din unitatea de decantare este dirijată spre un modul format din două filtre (unul cu nisip – nr. 8 din fig. 2.1 și unul cu cărbune activ – 9 din fig. 2.1) tip ACLM 05 – Romet, Buzău. Rolul filtrului cu nisip este de a reține particulele solide ce au un diametru de peste un micron și prezintă următoarele caracteristici tehnice: presiune de lucru 2 – 6 bari, temperatura optimă de lucru 5 – 40șC, tensiune de alimentare 220 V – 50 Hz, tensiune de lucru 12 V – 50 Hz și viteza maximă de filtrare 10 m3/m2/h. Filtrul cu pat de cărbune activ are rolul de a reține solidele cu un diametru minim de 0.5 microni, este dimensionat pentru un timp de contact de două minute, la o înălțime a patului filtrant de un metru și prezintă aceleași caracteristici tehnice, precum filtrul cu nisip.

Spălarea patului filtrant se realizează de jos în sus, apoi se face o pauză pentru decantare, timp în care permite acestuia să se așeze în poziția corectă pe cale gravitațională [79].

Filtrarea biologică este următorul pas privind tratarea apei care se realizează cu ajutorul filtrului trickiling (nr. 10 din fig. 2.1), unde circulația apei se desfășoarăgravitațional.

Apa tratată din punct de vedere biologic este dirijată apoi cu ajutorul unui sistem de pompe sub presiune spre unitatea UV (nr. 11 din fig. 2.1), respectiv spre unitatea de oxigenare (nr. 12 din fig. 2.1).

Unitatea UV este alcătuită din trei lămpi UV (55 W), o cameră de reacție din oțel inox, un panou de control și leduri de avarie [79].

Apa evacuată din unitatea de oxigenare este dirijată către alimentarea unităților de creștere.

B. Sistemul Recirculant de Acvacultură Pilot II (RAS II)

Din punct de vedere constructiv, sistemul recirculant (figura 2.6) este alcătuit din următoarele părți componente:

4 unități de creștere;

unități de condiționare a calității apei, formate din:

unitatea de filtrare mecanică a apei;

unitatea de filtrare biologică a apei;

unitatea de sterilizare a apei;

unitatea de aerare-oxigenare a apei;

instalație de distribuție a apei la modulul de creștere.

a) Unitățile de creștere – sunt reprezentate de 4 bazine din sticlă cu grosimea de 10 mm și un volum de 0,336 m3 fiecare (40×80×100 cm). Adâncimea apei, dimensiunile în plan, respectiv volumul de apă corespunzătoare unei unități de creștere au în vedere să asigure, în condiții de fiabilitate și eficiență cât mai crescută, exigențele tehnologice specifice sistemelor intensive de creștere.

b) Unitatea de condiționare a calității apeiare drept scop controlul și menținerea în domeniul optim a principalilor parametri fizico-chimici ai apei, cum ar fi: conținutul în oxigen, concentrația în azot amoniacal, concentrația în particule solide, pH-ul și dioxidul de carbon. Astfel, pentru controlul particulelor solide a fost instalat un filtru cu nisip sub presiune, pentru controlul concentrației de azot amoniacal, sistemul fiind prevăzut cu o unitate de filtrare biologică – filtrul de tip trickling (foto 1.) alcătuit dintr-o succesiune de materiale filtrante (bactoballs cu o suprafață specifică de 300 mm2/m3), în care se realizează nitrificarea apei, iar pentru sterilizarea și dezinfectarea apei pe circuitul principal de alimentare cu apă condiționată a unităților de creștere, a fost montată o instalație cu lampă UV (Sfetcu L.,2009; Vasilean I.,2010).

Caracteristica funcțională de bază a instalației este puterea nominală (3000 W), putere care asigură cantitatea de radiații în gama de lungimi de undă optime pentru procesul tehnologic. Pentru asigurarea concentrației de oxigen dizolvat (DO) la nivelul impus de gradul de intensivitate al populării s-a prevăzut o unitate de aerare-oxigenare. Aceasta este formată dintr-un compresor Hagen cu debitul de 1,5 m3/h. Sistemul recirculant asigură un debit de 12 L/min/unitate de creștere.

Figura 2.6Schema sistemului recirculant experimental (după Dediu L.,2009) [80]

B1-B4 -unitățile de creștere a peștilor, D–decantor, P1,P2,P3-pompe, UV- lampa de sterilizare, FM- filtrul mecanic, FB-filtrul biologic

1-burete, 2-nisip, 3-pietriș 4-bactobolți, 5- duză aerare

Instalație de alimentare cu apă a unităților de creștere

Instalație de evacuare a apei din unitățile de creștere

Foto 1. Filtrul biologic (foto original)

c) Instalația de distribuție a apei și aerului la unitățile de creștere este alcătuită dintr-un sistem de pompe, tuburi și armături ce asigură debitul tehnologic necesar pentru fiecare din unitățile de creștere. Traseele instalației de distribuție, respectiv modul de pozare a acesteia au fost condiționate de modul de amplasare a unităților de creștere. Modul de distribuție a apei la fiecare compartiment al sistemului de creștere, precum și evacuarea apei din acestea asigură o optimă circulație a apei în fiecare unitate de creștere, aspect deosebit de important în condiții de intensivitate când este necesar să fie valorificat integral volumul (mediul) de creștere (Sfetcu L.,2009; Vasilean I.,2010).

După realizarea sistemului recirculant descris anterior, s-a inițiat operația de formare a peliculei biologice la nivelul filtrului trickling. Inițierea și activarea biofiltrului s-au realizat utilizând metoda biologică, prin inoculare cu o serie de culturi bacteriene pure din genurile Nitrosomonas și Nitrobacter.

C. Sistemul Recirculant de Acvacultură Pilot III (RAS III)

Unitatea de condiționare a apei din cadrul acestui sistem este dispusă pe orizontală și are încorporate trei trepte de filtrare diferite (fig. 2.7).

Figura 2.7 Sistemul Recirculant de Acvacultură Pilot III (RAS III)/ Unitatea de condiționare a apei (foto original)

Modulul de creștere al acestui tip de sistem recirculant este compus din două unități tip Ewos, confecționate din fibră de sticlă ce au următoarele dimensiuni: 1.40×1.40×0.60 m.

Cele trei trepte de filtrare sunt:

filtrare mecanică cu ajutorul forței centrifuge – instalație tip hidrociclon,

filtrare mecanică cu ajutorul unui burete,

filtrare biologică.

D. Sistemul Recirculant de Acvacultură Pilot IV (RAS IV)

Acest tip de sistem este format din:

12 unități de creștere,

unități de condiționare a calității apei (o unitate de filtrare mecanică a apei, o unitate de filtrare biologică a apei, o unitate de sterilizare a apei, o unitate de aerare – oxigenare a apei),

instalație de distribuție a apei către modulul de creștere.

Unitățile de creștere sunt confecționate din sticlă având o grosime de 10 mm și un volum individual de 0.132 m3 (36×37.5×98 cm) (fig. 2.8).

Figura 2.8 Sistemul Recirculant de Acvacultură Pilot IV (RAS IV) (foto original)

Parametrii fizico-chimici de calitate a apei au fost controlați și menținuți în limitele optime, datorită unităților de condiționare a apei. Aceștia sunt: conținutul de oxigen dizolvat, concentrația în azot amoniacal, concentrația în particule solide, pH-ul și dioxidul de carbon.

Controlul particulelor solide s-a realizat cu ajutorul unui filtru cu nisip sub presiune, iar în ce privește controlul concentrației de TAN s-a folosit o unitate de filtrare biologică – filtrul de tip trickling.

Filtrul de tip trickling este alcătuit dintr-o succesiune de materiale filtrante – bactoballs ce au o suprafață specifică de 300 mm2/m3, la nivelul căruia se realizează procesul de nitrificare a apei [81, 82].

Instalația de sterilizare Tetra Quiet UV-C 35000 având o putere de 36 W a fost folosită la sterilizarea și dezinfectarea apei tehnologice rezultată din filtrul biologic.

Sistemul recirculant poate asigura un debit de 12 L/min/unitate de creștere, iar compresorul tip Fiap Air Active 10000, ce are o putere de 100 W și o presiune 0.042 Mpa, reprezentând unitatea de aerare-oxigenare, introduce un debit de aer de 8400 L/h.

Echipamentul de distribuire a apei spre unitățile de creștere este compus dintr-un grup de pompe, tubulatură și de fitinguri ce au rolul de a asigura debitul tehnologic necesar pentru fiecare unitate de creștere.

Trei pompe tip DAB A 80 180 XM (Debitul: Q=0.6-8.7 m3/h) au asigurat pomparea apei.

E. Sistemul Recirculant de Acvacultură Pilot V (RAS V)

Modulul de creștere este reprezentat de două unități de creștere octogonale tip Ewos, confecționate din fibră de sticlă cu următoarele dimensiuni: 1,40 X 1,40 X 0,60 m, fiecare având un volum de 600 l și un sistem de climatizare privind calitatea apei. Forma unităților de creștere ajută la circulația uniformă a apei cât și la distribuția omogenă a oxigenului în masa apei (figura 2.9). Rolul unității de condiționare a calității apei este acela de control și menținere în domeniul optim a principalilor parametri fizico-chimici ai apei: conținutul în oxigen dizolvat, concentrația în azot amoniacal, concentrația în particule solide, pH-ul și dioxidul de carbon.

Figura 2.9 Sistemul Recirculant de Acvacultură Pilot V (RAS V) (foto original)

2.2 Materialul biologic

Sturionii sunt specii de pești ce aparțin ordinului Acipenseriformes, clasei Actinopterygei ce cuprinde două familii:

familia Acipenseridae

familia Polyodontidae.

Familia Acipenseridae este compusă din 30 de specii împărțite în patru genuri diferite (22 Acipenser, 2 Huso, 3 Scaphirhyncus, 3 Pseudoscaphihryncus), iar familia Polyodontidae cuprinde doar două genuri (Polyodon, Psephurus).

În România, primul studiu pe creșterea sturionilor în sisteme intensive recirculante (RAS) a fost efectuat în 2002 [83].

La nivel mondial, producția de sturioni a crescut încet în ultimele decenii, speciile cele mai des întâlnite și crescute în sisteme de acvacultură [84] fiind Siberian sturioni (Acipenser baerii), Acipenser gueldenstaldtii, Acipenser ruthenus și bester [85].

În bazinul inferior al Dunării, a avut loc o scădere drastică a stocurilor de sturioni urmare a impactului antropic negativ în zonele de reproducere naturală și a pescuitului abuziv, fapt ce a impus un efort de cercetare dirijat în special pentru protecția și redresarea acestor stocuri [86]. Astfel, restabilirea stocului de sturioni se urmărește a se realiza prin reproducere artificială și creștere în conditii de mediu favorabile.

Densitatea de populare reprezintă factorul cheie în creșterea sturionilor [87]. S-a demonstrat astfel că o densitate mare de material piscicol poate suprima creșterea acestuia din cauza apariției stării de stres ceea ce duce la neconsumarea cantității de hrană administrată și implicit la deteriorarea calității apei tehnologice [88, 89, 90, 91].

Specia Acipenser stellatus (Pallas, 1771) face parte din speciile genului Acipenser și este un candidat bun pentru acvacultura din România, având în vedere rezultatele cercetărilor efectuate până în prezent [92, 93, 94].

În România, capturile de Acipenser stellatus (Pallas, 1771), în conformitate cu CITES, au scăzut pe parcursul anilor 2002-2006 de la 12.427 tone la 3.43 tone (72,5% în patru ani). Astfel s-a recurs la creșterea sturionilor în acvacultură, urmărindu-se repopularea Dunării.

Denumirea populară, a specie Acipenser stellatus (Pallas, 1771) este păstruga. Aceasta este răspândită în Marea Caspică, Marea de Azov, Marea Neagră, Marea Egee și în afluenții acestora. Este o specie migratoare. Păstruga migrează din Marea Neagră în Dunăre.

Păstruga a primit numele de “stellatus” datorită faptului că scurturile prezente pe tegumente au forma de stele. “Stellatus” în latina înseamnă acoperit cu stele.

Corpul acestei specii este alungit, fusiform și este acoperit cu cinci rânduri de scuturi osoase longitudinale (un rând dorsal, două laterale, două ventrale). Gura este transversală, având o mărime medie.

Botul este alungit, îngust și turtit dorso-ventral cu o lungime 63,92-66,31% din lungimea capului [95, 96] – este un caracter distinctiv prin care specia poate fi ușor identificată între celelalte specii ale genului Acipenser.

Tegumentul este acoperit de scutele pectinate și stelate. Mustățile sunt scurte și nefranjurate. Buza inferioară este întreruptă la mijloc.

Pe partea dorsală, corpul are culoarea cafeniu-închis sau cenușiu, abdomenul este alb, iar scuturile ventrale au o colorație alb-murdar.

Exemplarele din fluviu au o culoare mai deschisă comparativ cu cele din mare care au o culoare mai închisă.

În Dunăre există două forme de păstrugă în funcție de perioada de migrație și anume, o formă de primăvară și una de iarnă. Păstruga poate atinge o lungime maximă de circa 210 cm și o greutate de maximum 68 kg.

Păstruga este o specie bentonică caracteristică apelor costiere din mare și a cursurilor inferioare ale fluviilor, dar spre deosebire de celelalte specii de sturioni, poate fi găsită și în straturile superioare ale apei [97].

Păstruga migrează în mare pentru hrănire și iernare și în fluvii pentru reproducere.În Dunăre pătrunde imediat după morun și nisetru. Există două perioade de migrație. Prima perioadă începe în luna martie când temperatura apei este de 8 – 110 C, atinge un maxim în aprilie și continuă până în luna mai. A doua perioadă care este mult mai intensă, începe în luna august și durează până în luna octombrie.

Conform unui studiu recent [98] maximum de captură pentru păstruga din Dunăre s-a înregistrat în luna mai.

Puii de păstrugă din Dunăre, în primele stadii de viață, se hrănesc cu larve de chironomide, trichoptere, efemeroptere, crustacei, iar cei din Marea Neagră consumăviermi, moluste si crustacei.Adulții se hrănesc cu pește și crustacei [99].

Maturitatea este atinsă la 7 – 10 ani de masculi și la 10 – 14 ani de către femele în Dunăre [97]. Păstruga nu se reproduce în fiecare an.

Exemplarul cel mai vârstnic de Acipenser stellatus (Pallas, 1771) capturat în partea nord-vestică a Mării Negre avea 23 ani.

După Manea (1980) fecunditatea absolută variază între 30.000 și 180.000 icre.

În perioada aprilie – mai are loc reproducerea la temperaturi ale apei cuprinse între 8 – 15șC. Păstruga se reproduce în râuri pe substratul stâncos, cu prundiș, pietriș amestecat cu fragmente de scoici și nisip grosier [97].

Exemplarele de Acipenser stellatus (Pallas, 1771) ce au constituit materialul biologic pentru experimentele de la capitolul III, respectiv, capitolul IV, s-au obținut prin reproducere artificială, în mai 2012, la stația de reproducere artificială de la Isaccea.

Puietul de păstrugă folosit drept material biologic în cadrul experimentelor de la capitolul V, respectiv capitolul VI, a fost obținut prin reproducere artificială în aprilie 2013, în urma realizării unor experimente de încrucișare dirijată a unor genitori de păstrugă, cu proveniență și grad de înrudire diferit (Dunăre-migrație 2013 și Acvacultură).

În ceea ce privește materialul biologic utilizat în cadrul experimentului prezentat la capitolul VII, s-au folosit 4 loturi experimentale, reprezentate de diferite specii de sturioni ce au dat naștere unor hibrizi (Sterbe, respectiv Bestbeluga).

Sterbe (♂morun Dunăre+ ♀cegă acvacultură) este un hibrid obținută din încrucișarea masculului de morun (Huso huso Linnaeus, 1758) cu femela de cegă (Acipenser ruthenus Linnaeus, 1758). Face parte din grupul hibrizilor interspecifici, adică sunt obținuți din specii diferite și sunt frecvenți în cadrul genului Acipenser.

Hibrizii interspecifici ajung maturi, masculii au lapți, femelele însă sunt sterile. Hibrizii nu dau descendență.Hibridizarea artificială a început să fie folosită frecvent în piscicultură datorită faptului că hibrizii obținuți au o creștere mai bună sau alte caractere avantajoase față de formele parentale.

Sterbe are corpul alungit, fusiform, delicat și subțire, acoperit cu cinci rânduri de scuturi osoase longitudinale (un rând dorsal, două laterale și două ventrale) (fig. 2.10).

Figura 2.10 Puiet de Sterber – 8 luni și 4 zile (foto original)

Numărul de scuturi dorsale variază între 9-13 (în medie 11), cel al scuturilor laterale 41-47 (în medie 42-43), iar în ce privește numărul de scuturi ventrale acesta este de 9-11 (în medie 9-9).

Coloritul corpului este cenușiu-închis pe spate și alb pe abdomen.Rostrul este triunghiular, ascuțit la vârf, puțin ridicat la extremitate și prevăzut la jumătatea lungimii sale cu patru mustăți dispuse transversal. Gura este mare, largă, în formă de semilună transversală dispusă pe partea ventrală a capului. Coada este heterocercă.

Sterberul moștenește ritmul de creștere lent al cegăi și crescut într-un mediu controlat poate atinge următoarea lungime medie [100]:

Bestbeluga (♂morun Dunăre+ ♀bester acvacultură) este un hibrid obținut prin încrucișarea masculului de morun (Huso huso Linnaeus, 1758) cu femela de bester.

Femela de bester este un hibrid obținut prin încrucișarea masculului de cegă (Acipenser ruthenus Linnaeus, 1758) cu femela de morun (Huso huso Linnaeus, 1758), moștenește ritmul de creștere intens al morunului și maturitatea sexuală rapidă a cegăi (♂ (4-5 ani), ♀ (7-9 ani) ), motiv pentru care este considerat cel mai economic sturion pentru creșterea intensivă.

Bestbeluga are corpul alungit fusiform, masiv, gros, acoperit cu cinci rânduri longitudinale de scuturi osoase (un rând dorsal, două rânduri laterale și două rânduri ventrale) (fig. 2.11).

Figura 2.11 Puiet de Bestbeluga – 8 luni și 4 zile (foto original)

Numărul de scuturi dorsale variază între 10-13 (în medie 11), cel al scuturilor laterale 40-43 (în medie 42-43), iar în ce privește numărul de scuturi ventrale acesta este de 9-10 (în medie 10-9).Corpul hibridului Bestbeluga are un colorit cenușiu-deschis pe spate și alb pe abdomen (partea ventrală a corpului) (fig. 2.11).

Rostrul este triunghiular, ascuțit la vârf, mai scurt față de sterber, puțin ridicat la extremitate și este prevăzut cam la jumătate din lungimea lui cu patru mustăți dispuse paralel cu gura. Gura este mai mare și mai largă comparative cu sterberul, în formă de semilună transversal dispusă pe partea ventrală a capului. Coada este heterocercă.

În ceea ce privește ritmul de creștere, s-a constatat că hibridul Bestbeluga a moștenit ritmul de creștere intens al morunului față de hibridul Sterbe care a moștenit ritmul de creștere mai puțin intens al cegăi.Ritmul de creștere al bestbelugăi crescut într-un mediu controlat atinge următoarea lungime medie [100] :

Dacă comparăm ritmul de creștere a celor doi hibrizi prezentați mai sus, având aceeași vârstă și care au fost crescuți în condiții identice, putem trage concluzia că hibridul Bestbeluga a avut un ritm de creștere mai bun față de hibridul Sterbe, lucru datorat zestrei genetice [100].

2.3 Metode de înglobare a diferitelor vitamine și fitobiotice în hrană

Fitobioticele folosite pe durata cercetărilor experimentale au fost: cimbru (Thymus vulgaris) (foto 2.), cătina (Hippophae rhamnoides) (foto 3.), respectiv spirulina (Spirulina Platensis) (foto 4.), iar dintre vitamine s-au utilizat vitamina C (acidul ascorbic) (foto 5.) și vitamina E (tocoferolul) (foto 6.).

Fitobioticele utilizate în experimentele acestei teze au fost achiziționate de la un magazin local de tip Plafar, sub formă de fructe cătina (Hippophae rhamnoides), sub formă de pulbere spirulina (Spirulina platensis) și sub formă de frunze cimbrul (Thymus vulgaris). Frunzele și fructele au fost transformate în pulbere cu ajutorul unei râșnițe electrice.

Protocolul de înglobare a vitaminei E (tocoferolul) în furaj a urmărit păstrarea proprietăților fizico-chimice ale vitaminei E și s-a realizat după cum urmează:

omogenizarea vitaminei E cu 3-4 picături metanol plus 5 ml etanol;

încorporarea soluției obținute în furajul granulat;

uscarea peletelor la etuvă la T0= 250C timp de 1h÷1,5h.

Protocolul de înglobare a fitobioticului și a vitaminei C (acid ascorbic) în furaj a fost următorul:

omogenizarea cimbrului în soluție de gelatină 2%;

încorporarea soluției obținute în furajul granulat;

uscarea peletelor la etuvă la T0= 250C timp de 1h÷1,5h.

Pe parcursul celor cinci experimente unele fitobiotice au fost introduse în hrana peștilor atât în concentrație de 1%, cât și 2%. Hrana peștilor s-a preparat cu o zi înainte de a fi administrată.

În experimentele în care s-a utilizat vitaminei E (tocoferolul) s-a folosit concentrația de 500 mg/kg furaj, iar în cazul vitaminei C (acid ascorbic) s-au folosit 250 mg/kg furaj.

2.4 Metode de lucru privind determinarea parametrilor de calitate a apei și echipamentele utilizate

În vederea asigurării condițiilor optime pentru creșterea sturionilor s-a acordat o atenție sporită controlului și măsurării parametrilor fizico-chimici a apei.

Zilnic, mai precis dimineața, înainte de primenirea apei și administrarea hranei, s-a măsurat oxigenul dizolvat (DO), temperatura și pH-ul, iar de două ori pe săptămână s-a determinat concentrația de nitriți (N-NO2ˉ), nitrați (N-NO3ˉ) și concentrația ionului de amoniu (N-NH4+).

Parametri fizico-chimici a apei au fost determinați prin metoda potențiometrică și colorimetrică.

Principalii parametri fizico-chimici a apei (temperatura și oxigenul dizolvat) au fost măsurați zilnic cu ajutorul echipamentului WTW Multi 3410 (foto 7.), iar pH-ul cu ajutorul echipamentului WTW model 340 (foto 8.). Compușii azotului au fost determinați săptămânal cu ajutorul spectofotometrului Spectroquant Nova 400 (foto 9.), folosind kituri compatibile Merk.

Respectarea standardelor privind calitatea apelor de suprafață, precum și cele folosite la creșterea speciilor de pești (Ordinul Ministerului Mediului și Gospodării Apelor nr. 161/2006 pentru aprobarea Normativului privind clasificarea calității apelor de suprafață în vederea stabilirii stării ecologice a corpurilor de apă), a constituit reperul de plecare privind evaluarea regimului hidrochimic al apei tehnologice. Apa tehnologică trebuie să se încadreze cel puțin în limitele corespunzătoare clasei a doua de calitate, în ceea ce privește practicarea pisciculturii.

Privitor la definirea efluentului descărcat în rețeaua urbană, ne-am raportat la standardele de calitate conforme normativelor europene ce au fost adoptate în legislația națională prin H.G. nr. 188 din 28 februarie 2002 cu privire la aprobarea unor norme privind condițiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, modificată și completată prin H.G. nr. 352 din 21 aprilie 2005 [101].

Foto 7. Oximetrul WTW Multi 3410 Foto 8. pH-metrul WTW, model 340

(foto original) (foto original)

Foto 9. Spectrofotometru Spectroquant Nova 400 (foto original)

2.5 Parametri de performanță a creșterii

La sfârșitul experimentelor, după ce peștii au fost evaluați din punct de vedere biometric, s-au calculat următorii parametri tehnologici: sporul real de creștere [Sr], ritmul zilnic de creștere [GR], factorul de conversie al hranei [FCR], rata specifică de creștere [SGR], respectiv factorul de conversie al proteinei [PER], factorul alometric de condiție, pe baza următoarelor ecuații:

Sporul real de creștere [Sr]se calculează ca diferență între biomasa finală și biomasa inițială.

[Sr] = (Bf) – (Bi) [g],(1)

unde,

Bf – Biomasa finală (g);

Bi – Biomasa inițială (g).

Ritmul zilnic de creștere [GR]– se determină prin raportarea diferenței dintre biomasa finală (Bf) și biomasa inițială (Bi) la timpul de creștere (t) exprimat în număr de zile.

[GR] = (Bf – Bi)/t [g/zi], (2)

unde,

t – număr de zile.

Factorul de conversie al hranei [FCR]– se calculează prin raportarea cantității de furaje distribuite la sporul de creștere a peștelui.

[FCR] = Q/Sr [g furaj/g spor biomasa], (3)

unde,

FCR – coeficient de conversie;

Q – cantitate de furaje administrate;

Sr – sporul real de creștere.

Rata specifică de creștere [SGR] – se determină conform relației:

[SGR] = 100 x (ln Bf – ln Bi)/t [%/zi] (4)

Factorul de conversie al proteinei [PER] – se calculează cu ajutorul relației:

[PER] = Sr/F* Pb [g/g], (5)

unde,

Sr – spor de creștere (g);

F – cantitatea de furaje ingerate (g);

Pb – proteina brută a furajului (%).

Factorul de condiție Fulton – reprezintă un indicator cu grad mare de semnificație privind starea de întreținere a peștilor. Relația de calcul este:

[K] = M * 100 / L3(6)

unde,

K – factorul de condiție Fulton;

M – masa corporală individuală (g);

L – lungimea totală individuală (cm).

Determinarea corelației dintre masa corporală și lungimea totală s-a realizat cu ajutorul regresiei liniare simple. Este cert faptul că în limitele de toleranță ale factorilor de mediu masa corporală crește odată cu dimensiunile corpului. Din punct de vedere analitic, această certitudine se descrie prin ecuația:

[M] = a * Lb(7)

unde,

M – masa corporală individuală (g);

a – indicele de corelație;

b – puterea lui L;

L – lungimea totală individuală (cm).

Valoarea lui ”b” exprimă caracterul creșterii, astfel:

dacă b=3, creșterea este izometrică (creșterea în masă este direct proporțională cu creșterea în lungime),

dacă b<3, creșterea este alometrică (creșterea în masă este mai rapidă decât creșterea în lungime),

dacă b>3, creșterea este alometrică (creșterea în lungime a fost mai rapidă decât creșterea în masă).

În determinarea acestor indici este nevoie și de forma logaritmică a ecuației, prin intermediul căreia putem estima valorile lui ”a” și ”b” (q=ln a) prin analiza regresiei liniare.

Forma ecuației liniare este:

[lnM] = ln a + bln L [8]

unde,

b – reprezintă coeficientul de regresie și este egal cu unghiul făcut de curba cu orizontala,

ln a – reprezintă locul de intersectare cu orizontala.

2.6 Metode de lucru și echipamente necesare pentru evaluarea profilului hematologic

La pești, analizele hematologice se realizează după metode curente aplicate în hematologia veterinară, ce reflectă starea de sănătate a acestora, determinând, astfel, potențialele schimbări fiziologice ce pot apărea sub acțiunea factorilor de stres [102, 103].

Metoda de prelevare a sângelui

Examinarea seriei eritrocitare și leucocitare a fost posibilă prin recoltarea probelor biologice de sânge (cca. 0,5 – 2 ml, în funcție de talia peștelui). La pești există mai multe metode de recoltare a sângelui: puncție cardiacă – la pești de dimensiuni mari, puncție din vena caudală – la pești de diferite dimensiuni, tăierea pedunculului caudal – la pești de dimensiuni mici.

Recoltarea sângelui s-a realizat prin metoda puncției din vena caudală, (foto 10.).Înainte de recoltarea probelor de sânge, peștii au fost anesteziați cu soluție 2 – fenoxietanol (1 mL la 10 L de apă).

Foto 10. Recoltare sânge (foto original)

Metoda realizării și colorării frotiurilor sangvine

Sângele recoltat a fost distribuit, în prealabil, în tuburi Ependorf heparinate (foto 11.) pentru stabilirea indicatorilor hematologici și tuburi Ependorf neheparinate în scopul determinării glucozei și proteinelor serice. Probele neheparinate sunt așezate într-un stativ special și lăsate la temperatura camerei, timp de o oră, pentru a se produce coagularea sângelui.

Foto 11. Heparinarea tuburilor Ependorf (foto original)

Înainte de distribuirea sângelui în tuburile Ependorf, s-au realizat câte două frotiuri pentru fiecare exemplar de pește studiat, în vederea stabilirii ulterioare a formulei leucocitare.

Frotiul de sânge s-a realizat pe lame bine spălate și degresate în soluție de alcool (foto 12).

Foto 12. Pregătirea lamelor (foto original)

Pe lamă s-a aplicat o picătură de sânge (fără anticoagulant), s-a întins rapid și cât mai subțire cu ajutorul unei lame șlefuite, așezată înclinat sub un unghi de 45° cu o mișcare de translație în lungimea lamei (figura 2.12).

Figura 2.12 Tehnica realizării corecte a frotiurilor de sânge [104]

După realizarea frotiurilor, imediat, acestea au fost fixate cu metanol timp de 3-5 minute, și apoi au fost colorate folosind metoda panoptică May-Grunwald Giemsa.

Folosindu-se un suport de colorare, frotiurile de sânge au fost așezate orizontal pe acesta și fiecare frotiu în parte s-a acoperit cu un număr egal de picături de soluție May-Grünwald. După 3 minute, s-a adăugat același număr de picături de apă distilată cu pH=6,81 (realizată cu tampon fosfat) și după 2 minute acest amestec s-a eliminat, scufundându-se lamele în vasele Laveran cu soluție Giemsa, proaspăt preparată. Colorarea cu soluția Giemsa a durat circa 30 minute, apoi lamele s-au spălat sub jet moderat de apă.

După obținerea preparatelor permanente s-a realizat examinarea acestora la microscopul Zeiss Axio Imager (foto 13), folosindu-se obiectivul de imersie (10 oc. X 100 ob.) atât pentru caracterizarea morfologiei elementelor celulare, cât și pentru numărarea leucocitelor în vederea stabilirii numărului total și a formulei leucocitare.

Foto 13. Microscopul Zeiss Axio Imager (foto original)

La microscopul Zeiss Axio Imager au fost observate eritrocitele, trombocitele și leucocitele.

Prin colorarea panoptică, leucocitele s-au evidențiat din masa eritrocitelor [103] astfel:

limfocitele au între 7-9 μm, nucleu rotund sau reniform cu multă cromatină, citoplasmă bazofilă, perinucleară, lipsită de granulații.

monocitele au între 15-18 μm, sunt cele mai voluminoase leucocite, citoplasmă bazofilă mult mai bine reprezentată, cu nucleu ovoid și reniform.

granulocitele neutrofileau între 5-10 μ, prezintă în citoplasmă granulații fine cu afinitate pentru coloranți acizi și bazici, iar nucleul poate avea formă de bastonaș la cele tinere sau poate avea 2-6 lobi legați prin punți fine.

granulocitele eozinofile(acidofile) mai puțin numeroase, de 8-12 μm, au nucleu bilobat și granulații citoplasmatice sferice mai voluminoase, gălbui-roșcate.

granulocitele bazofilede 10 μm sunt în număr foarte mic, caracterizându-se prin prezența unui nucleu neregulat cu ștrangulații mai mult sau mai puțin accentuate, citoplasma este bazofilă cu granulații puternic bazofile care uneori acoperă chiar și nucleul.

Formula leucocitară reprezintă exprimarea procentuală a diferitelor tipuri de leucocite în urma examinării pe frotiul de sânge colorat a cel puțin 200 leucocite, după care se face calculul procentual pentru fiecare categorie.

S-a folosit obiectivul cu imersie pentru o identificare morfologică corectă.

Frotiul a fost parcurs deplasând preparatul într-un singur sens și în zig-zag pentru a surprinde atât elementele marginale, cât și cele din mijlocul lamei (întrucât limfocitele au tendința de a se grupa spre centru, iar polimorfonuclearele și monocitele spre marginea și franjurile frotiului).

Astfel, pe frotiurile de sânge colorate au fost numărate diferite tipuri de celule albe și exprimate procentual la un total de 200 leucocite.

Formula de calcul este următoarea:

[X] = (A*100)/200[9]

unde,

X – procentul grupei de celule albe determinat în formula leucocitară.

A – numărul de celule albe corespunzătoare grupei, găsit la un total de 200 leucocite.

Pentru o imagine cât mai precisă a complexului leucocitar, pe lângă determinarea numărului relativ de leucocite, respectiv stabilirea formulei leucocitare, s-a determinat și numărul absolut de leucocite, ce exprimă numărul unui anumit tip de leucocit conținut într-un mm3 sânge. Acesta se calculează printr-o regulă de trei simplă ce ține cont de numărul de eritrocite numărate pe hemocitometru. Altfel spus, s-au numărat 200 diferite categorii de leucocite și 1000 de eritrocite; dacă s-a ajuns cu numărătoarea la 1000 eritrocite și nu s-au găsit 200 leucocite, s-a continuat numărătoarea până la găsirea a 200 leucocite.

Microfotografiile au fost efectuate cu camera Axio Cam Icc 1 Zeiss.

Determinarea numărului de eritrocite

Determinarea numărului de eritrocite (globule roșii) s-a efectuat după metoda clasică utilizând ca lichid de diluție – soluția Vulpian, camera de numărat Neubauer și pipeta Potain pentru eritrocite (foto 14).

Cu pipeta Potain s-a aspirat sânge până la diviziunea 0,5, apoi lichid de diluție Vulpian (nu produce hemoliza eritrocitelor) până la diviziunea 1,01, realizându-se o diluție de 1:200. După omogenizare, s-au îndepărtat primele 2-3 picături, iar următoarea picătură s-a introdus în camera de numărat, pe care în prealabil s-a montat lamela perfect, adică până s-au observat inelelor lui Newton. După circa un minut, s-au numărat eritrocitele din 5 pătrate situate între liniile triple din mijlocul crucii.

Foto 14. Cameră de numărat (hemocitometru) Newbauer, pipeta Potain și soluția Vulpian

(foto original)

Pentru numărarea eritrocitelor pe hemocitometru s-a folosit microscopul ZEISS-AXIO IMAGER la o magnitudine de 10 oc. x 40 ob.

Formula de calcul utilizată a fost următoarea:

[N] = 400*200*n/80 = 10000*N[10]

unde,

n – număr eritrocite numărate în 80 (16 x 5) de pătrățele;

400 – volumul pătrățelelor cu latura de 1/20 mm;

200 – diluția realizată la nivelul pipetei Potain.

Determinarea concentrației de hemoglobină

Pentru determinarea concentrației de hemoglobină s-a folosit metoda colorimetrică cu reactiv Drabkin. Pregătirea probelor (foto 15) s-a realizat conform următorului protocol (tab. 2.1):

Tabel 2.1 Protocolul de lucru pentru determinarea hemoglobinei

* – se omogenizează foarte bine și se lasă în repaus 3 minute la temperatura camerei

Foto 15. Pregătirea probelor pentru determinarea hemoglobinei (foto original)

După prelucrarea probelor de sânge, se măsoară extincția la spectrofotometrul SPECORD 210 Analytikjena (foto 16) la lungimea de undă de 540 nm față de reactivul Drabkin ca martor.

Foto 16. Spectofotometrul SPECORD 210 Analytikjena (foto original)

Formula de calcul este următoarea:

[Hb] = Ap/As x Cst (g/dL) (11)

unde,

Ap – absorbanța probei de analizat,

As – absorbanța probei standard,

Cst – concentrația standardului.

Determinarea hematocritului (Ht)

Determinarea hematocritului s-a realizat prin metoda microhematocritului, ce presupune centrifugarea sângelui în tuburi capilare de microhematocrit heparinate (foto 17).

Foto 17. Tuburi capilare de microhematocrit (foto original)

Centrifugarea s-a realizat cu ajutorul centrifugei HETTICH HEMATOKRIT 210 (foto 18), la o turație 12000 rot/min timp de 5 minute.

Foto 18. Centrifuga HETTICH HEMATOKRIT 210 (foto original)

După cinci minute de centrifugare, s-a citit pe nomogramă raportul dintre elementele figurate și plasma sanguină. Valoarea hematocritului reprezintă exprimarea procentuală a raportului dintre volumul eritrocitar (coloana roșie) și volumul total sanguin (coloana totală).

Determinarea constantelor eritrocitare

Constantele eritrocitare reflectă gradul de funcționare a eritrocitelor, conținutul de hemoglobină al fiecărui eritrocit și raportul dintre acest conținut și valoarea lui. Cele mai importante constante eritrocitare ce s-au determinat în cadrul experimentelor efectuate au fost: volumul eritrocitar mediu (VEM), hemoglobina eritrocitară medie (HEM) și concentrația de hemoglobină eritrocitară medie (CHEM).

Volumul eritrocitar mediu (VEM)reprezintă volumul mediu al eritrocitului. Valorile obținute variază în funcție de vârstă și sex. Acesta se exprimă în μm3 și se calculează după formula:

[VEM] = (Ht*10)/E (μm3) (12)

unde,

Ht – hematocritul (%);

E – numărul de eritrocite, mil/mm3 sânge.

Hemoglobina eritrocitară medie (HEM) reprezintă încărcarea fiecărui eritrocit cu hemoglobină. Se exprimă în picograme (1pg = 10-12g) și se calculează după formula:

[HEM] = (Hb*10)/E (pg) (13)

unde,

Hb – hemoglobina în grame/100 ml sânge,

E – număr de eritrocite exprimate în mil/mm3 sânge.

Concentrația de hemoglobină eritrocitară medie (CHEM)reprezintă raportul dintre hemoglobina eritrocitului și volumul său. Se exprimă în grame/100 ml masă eritrocitară și se calculează după formula:

[CHEM] = (Hb*100)/Ht (g Hb/100 ml ) (14)

unde,

Hb – hemoglobina în grame/100 ml sânge,

Ht – hematocritul (%).

2.7 Metode de lucru și echipamente utilizate la determinarea și evaluarea parametrilor biochimici a plasmei sangvine

Determinarea glucozei serice (GLU)

La determinarea concentrației de glucoză s-a folosit metoda colorimetrică bazată pe reacția dintre glucoză cu o substanță cromogenă (o-toluidină), care în prezența aldohexozelor formează un compus intens colorat în verde.

Reactivi necesari:Soluție de acid tricloracetic 20%, soluție de acid tricloracetic 5%, soluție de o-toluidină.

Tehnica de lucru:

se pregătesc 2 eprubete de centrifugare, una pentru proba de analizat, una pentru proba standard.

Proba standard: 0,2 ml soluție standard de glucoză, 1,5 ml apă distilată și 0,5 ml acid tricloracetic 20%.

Proba de analizat: 0,2 ml ser, 1,5 ml apă distilată și 0,5 ml acid tricloracetic 20%.

Serul se obține prin centrifugarea probelor de sânge, centrifugarea realizându-se cu ajutorul centrifugei HETTICH MIKRO 120 (foto 19), timp de 10 minute la 3000 de rotații/min.

Foto 19. Centrifuga HETTICH MIKRO 120 Foto 20. Centrifuga Universal 320R

(foto original) (foto original)

după omogenizare probele, se lasă în repaus timp de 5 minute,

urmează o centrifugare (centrifuga Universal 320R – foto 20) timp de 10 minute la 3500 turații pe minut,

din supernatantul rezultat, în fiecare eprubetă se pregătesc:

proba de analizat: 2 ml supernatant de la proba de analizat se amestecă cu 2 ml soluție de o-toluidină.

proba standard: se amestecă 0,5 ml de supernatant de la proba standard cu 2,5 ml soluție de o-toluidină.

proba în alb: se amestecă 0,5 ml soluție de acid tricloracetic 5% cu 2,5 ml soluție de o-toluidină.

probele omogenizate sunt supuse fierberii timp de 8 minute, apoi sunt răcite sub jet de apă rece.

după răcire se măsoară absorbanța acestora și a probei standard în raport cu proba în alb.

Citirile s-au făcut la spectrofotometrul SPECORD 210Analytikjena (foto 16) la o lungime de undă de 635 nm.

Formula de calcul este următoarea:

[GLU] = Ap/As*100 (mg/dL)(15)

unde,

GLU – concentrația de glucoză (mg/dL),

Ap- absorbanța probei de analizat,

As- absorbanța probei standard.

Pentru a reduce influența dietei asupra valorilor parametrilor biochimici, peștii nu au fost hrăniți cu o zi înainte de recoltarea probelor.

Determinarea proteinelor totale (TP)

La dozarea proteinelor serice s-a folosit metoda biuretului.

Reactivi:

– soluția de lucru care se obține prin diluarea a unui volum de soluție A cu 4 volume de soluție B. (Soluția A se obține prin dizolvarea a 4,5 g tartrat de sodiu și potasiu în 40 ml de NaOH 0,2 N. Se adaugă apoi sub agitare 1,5 g CuSO4.5 H2O dizolvat în 10 ml H2O, apoi 0,5 g KI și se completează cu NaOH 0,2 N până la 100 ml. Soluția B se obține prin dizolvarea a 5 g de KI în 1000 ml de NaOH 0,2 N.)

– NaCl 0,9%.

Tehnica de lucru:Proba de analizat se obține prin amestecarea a 5 ml de soluție de lucru cu 0,1 ml ser. Se omogenizează și după 30 de minute se realizează citirea probelor față de proba blanc, la spectrofotometrul SPECORD 210 Analytikjena 250 la lungime de undă 546 nm. Blancul se obține prin amestecarea a 5 ml soluție de lucru cu 0,1 ml NaCl 0,9%.

Formula de calcul este următoarea:

[TP] = Ap*18.4 (g/100ml) (16)

unde,

TP – proteinele totale serice,

Ap – absorbanța probei de analizat.

2.8 Metode de lucru și echipamente folosite pentru determinarea compoziției biochimice a țesutului muscular

Prin determinarea compoziției biochimice a cărnii materialului biologic în cadrul perioadei experimentale se poate aprecia starea generală de întreținere și impactului condițiilor de mediu asupra organismului. De asemenea, în urma acestei determinări se poate trage o concluzie în ceea ce privește valorificarea hranei.

La sfârșitul experimentului s-au prelevat probe de țesut muscular, ținându-se cont de uniformitatea exemplarelor, eliminându-se astfel erorile ce pot apărea datorită diferențelor de masă corporală. Înainte de a fi prelucrate, probele de țesut muscular au fost supuse unei operațiuni de mixare și omogenizare, operațiune ce s-a realizat cu ajutorul unui mixer vertical.

Analiza compoziției biochimice a țesutului muscular a constat în determinarea conținutului procentual de umiditate, proteine, lipide, cenușă și substanță uscată.

Determinarea proteinelor (%)

Conform standardului de stat STAS 6514-75 (Ordin nr. 191 din 13 iunie 2001), s-a realizat determinarea conținutului procentual de proteine a țesutului muscular, prin metoda Kjeldahl.

Tehnica de lucru:

– se cântăresc 1-2 g de probă omogenizată ce se introduc în balonul Kjeldahl, împreună cu 25 ml H2SO4 98% și un gram de catalizator alcătuit din K2SO4 cu CuSO4. Sub acțiunea catalitică a sulfatului de cupru în mediu de acid sulfuric și sulfat de potasiu (mineralizarea probelor), azotul total din proba de analizat este transformat în ioni de amoniu.

– amoniacul eliberat se distilează în aparatul Parnas-Wagner (foto 21) și se captează într-o soluție de acid sulfuric care este dozat prin titrare cu hidroxid de sodiu, în prezența indicatorului de culoare (roșu de metil).

– conținutul în substanțe proteice totale se determină prin înmulțirea azotului total determinat prin metoda Kjeldahl cu un coeficient caracteristic cărnii de pește (6,25).

Foto 21. Sistemul de digestie de tip C. Gerhardt (foto original)

În vederea evaluării calității proteinelor se cunosc mai mulți indicatori, dintre care cei mai importanți sunt valoarea productivă a proteinei (PPV) sau eficiența utilizării proteinei (PUE) și proteinele reținute (PR).

Eficiența utilizării proteinelor [PUE] nu ia în considerare creșterea masei corporale, ci adaosul de proteine din carnea de pește:

[PUE] = 100 x (Bf x Pf – Bi x Pi) /F x PB (%) (17)

unde:

Bf – Biomasa finală (kg);

Bi – Biomasa inițială (kg);

Pf – proteina corporală finală (%);

Pi – proteina corporală inițială (%);

F – cantitatea de furaje ingerată (kg);

PB – proteina brută a furajului (%).

Proteinele reținute [PR]:

[PR]=masa ex. finală x Pf – masa ex.inițială x Pi(g/ex) (18)

Pf – proteina corporală finală (%)’;

Pi – proteina corporală inițială (%).

Determinarea lipidelor (%)

Determinarea lipidelor s-a realizat prin metoda Soxlet, conform standardului de stat STAS 3104-80, cu ajutorul echipamentului de extracție tip Raypa(foto 22).

Foto 22. Echipament de extracție a lipidelor tip Raypa (foto original)

Tehnica de lucru:

– se ia tara paharelor goale,

– se introduc 7-10 g de țesut muscular în cartușul de extracție,

– se realizează extracția grăsimilor cu eter de petrol până la epuizare,

– urmează apoi îndepărtarea solventului, uscarea și cântărirea paharelor.

Formula de calcul folosită este:

[%lipide] = (Pf – Pi)/mp*100(19)

unde,

Pf – masa finală a paharului cu produs, după extragerea lipidelor (g);

Pi – masa inițială a paharului cu produs, înaintea extragerii lipidelor (g);

mp – masa de probă luată în lucru (g).

Aprecierea calității cărnii de pește se mai poate realiza și prin calcularea lipidelor reținute (LR).

Formula de calcul folosită este:

[LR]=masa ex.finală x Lf -masa ex.inițială x Li (g/ex) (20)

unde:

Lf = lipidele corporale finale (%);

Li = lipidele corporale inițiale (%).

Determinarea cenușii (%)

Determinarea cenușii (%) din țesutul muscular s-a realizat conform standardului de stat STAS 6511-87.

Substanțele minerale totale (cenușa) se determină prin calcinarea probei de carne de pește la 525±25oC, până se obține o masă constantă. S-a folosit cuptorul de calcinare tip Nabertherm (foto 23).

Foto 23. Cuptor de calcinare Nabertherm (foto original)

Tehnica de lucru:

– într-un creuzet de porțelan (a cărui masă a fost notată), s-a cântărit o cantitate de probă (aproximativ 1-2g),

– după care, creuzetele s-au introdus la cuptorul de calcinare, la temperatura de 525±25oC, unde au fost ținute aproximativ 4-5 ore,

– după ce probele au fost scoase din cuptor și răcite în exicator, acestea au fost cântărite și s-a notat masa creuzetului cu proba calcinată,

– creuzetul cu probă a fost apoi introdus în cuptor pentru încă o oră, operațiunea fiind repetată până când proba a ajuns la masă constantă.

Formula de calcul folosită a fost:

[%cenușă] = (m2 – m1)/mpx100 (%) (21)

unde,

m2 – masa creuzetului după calcinare (g);

m1 – masa creuzetului gol (g);

mp – masa de probă luată pentru analiză (g).

Determinarea substanței uscate (%)

Determinarea substanței uscate (%) a țesutului muscular se poate realiza, prin uscarea la etuvă, la temperatura de 105oC, până la obținerea unei mase constante. Aplicarea acestei metode la pește și produse din pește este considerată ca metodă de referință, fiind standardizată în toate țările, deoarece se caracterizează printr-o mare precizie [105]. Pentru determinarea acestei analize, s-a folosit etuva tip Sterilizator Esac (foto 24).

Foto 24. Etuva tip Sterilizator Esac (foto original)

Tehnica de lucru:

– într-un creuzet de porțelan, tarat în prealabil, s-au introdus aproximativ 5-7 g probă de carne de pește,

– după care s-a realizat uscarea probei până la masă constantă la 1050C.

Formula de calcul folosită a fost:

SU = (Cf – Ci)/mp x 100 (%) (22)

unde:

SU – substanța uscată (%),

Ci – masa creuzetului cu probă, înainte de uscare (g),

Cf – masa creuzetului cu probă, după uscare (g),

mp – masa probei luate pentru determinare (g).

2.9 Metode de prelucrare statistică a datelor

Datele obținute s-au prelucrat statistic cu ajutorul programelor: Microsoft Excel (Office) 2010 pentru Windows și SPSS Statistics 20.0 pentru Windows.

Normalitatea distribuției a fost verificată cu ajutorul testului Kolmogorov-Smirnov.

Omogenitatea variantei a fost testată cu ajutorul testului Levene. Testarea post-hoc pentru stabilirea subseturilor s-a realizat cu ajutorul testului Tukey’s-B și Duncan. Diferențele statistice între variabile au fost testate prin folosirea testului t (comparații între medii, semnificație p < 0.05) și a testului ANOVA.

Boxploturile au fost realizate cu ajutorul programului SPSS 20.0, iar graficele ce reprezintă regresia liniară simplă, lungime totală – masa corporală, au fost realizate în Microsoft Excel (Office 2010). Regresia liniară simplăse utilizează în analiza dintre variabile, pentru a previziona o variabilă dependentă (endogenă) notată cu y, utilizând o singură variabilă independentă (exogenă) x. Se consideră că o modificare a variabilei independente se va reflecta într-o modificare proporțională a variabilei dependente.

Coeficientul de determinare R2s-a calculat și el pe baza regresiei liniare simple. Acesta reprezintă proporția de variație a dependenței explicate de modelul de regresie. Este întotdeauna mai mare sau egal cu zero (toate valorile sunt pozitive prin ridicarea la pătrat) și întotdeauna mai mic sau cel mult egal cu 1 atunci când variația explicată este egală cu variația totală (modelul explică perfect, în proporție de 100%, variația dependenței).

Formula de calcul:

[R2]=Ʃni=1(ŷi – ȳ)2/ Ʃni=1(yi – ȳ)20 ≤ r2 ≤ 1 (23)

Cu cât valoarea lui R2 este mai aproape de 1, cu atât modelul teoretic va fi mai bun; cu cât este mai aproape de zero, înseamnă că modelul nu reușește să surprindă ceea ce se întâmplă în realitate.

Atunci când se calculează într-o ecuație de regresie simplă, coeficientul se numește de determinație simplă și se notează cu r2; în regresia multiplă el se numește coeficient de determinație multiplă și se notează cu R2.

CAPITOLUL III

EVALUAREA INFLUENȚEI SINERGICE A ACIDULUI ASCORBIC (VITAMINEI C) ȘI A TOCOFEROLULUI (VITAMINEI E) ASUPRA BUNĂSTĂRII ȘI PERFORMANȚEI DE CREȘTERE A PUIETULUI DE Păsrugă – ACIPENSER STELLATUS (PALLAS 1771) ÎN CONDIȚIILE UNUI SISTEM RECIRCULANT DE ACVACULTURĂ

3.1 Ipoteza asumată

Dezvoltarea continuă a acvaculturii intensive a condus la apariția problemelor legate de bunăstarea peștilor. Pentru evitarea acestor aspecte, s-a recurs la introducerea în hrană a unor vitamine.

Suplimentarea rețetelor furajere cu vitamine constituie o metodă eficientă din punct de vedere economic, deoarece conduce la îmbunătățirea performanței de creștere a peștilor crescuți în sisteme intensive de producție. Orice abatere de la limitele normale atrage după sine tulburări cunoscute sub numele de vitaminoze (avitaminoze – provocate de lipsa vitaminelor, hipervitaminoze – cauzate de cantități prea mari de vitamine, hipovitaminoze – cauzate de insuficiența vitaminelor în hrană) [49].

Problema necesarului zilnic de vitamine în alimentația peștilor este mult discutată și, în general, dificil de determinat. Acest necesar variază în funcție de numeroși factori: starea de sănătate, starea fiziologică și vârsta materialului piscicol, componența rației de furajare.

Vitaminele sunt compuși organici micromoleculari, indispensabili vieții, alături de proteine și lipide.

Fluctuațiile de temperatură, calitatea necorespunzătoare a mediului de cultură și a hranei contribuie la slăbirea organismului peștilor și instalarea stresului, aspect ce poate conduce, pe termen lung, la apariția bolilor.

Considerentul pentru care au fost alese aceste vitamine în acest prim experiment a fost acela că sunt accentuate influențele benefice ale acestora, în literatura de specialitate, cu privire la performanța de creștere, starea de sănătate la pești și supraviețuirea de 100% [109, 110, 111].

Vitamina E este un micronutrient esențial și indispensabil pentru majoritatea animalelor. Aceasta prezintă efecte pozitive asupra sistemului imunitar la pești, îmbunătățind răspunsul imun specific și nespecific, reducând mortalitatea și optimizând performanța de creștere. De asemenea, vitamina E are o puternică acțiune antioxidantă care protejează organismul de eventualele modificări ce apar în urma procesului de oxidare a membranelor celulare și a lipoproteinelor de la nivelul diferitelor tipuri de țesuturi [112], reduce fragilitatea membranelor celulelor roșii din sângele circulant și îmbunătățește funcțiile leucocitelor [113]. În concentrații mai mari, vitamina E prezintă efecte benefice în reproducere, digestibilitatea nutrienților, îmbunătațește rezistența la stres și boală, dar și calitatea cărnii [113, 114].

Denumirea vitaminei C provine de la proprietatea de a vindeca scorbutul. Vitamina C este hidrosolubilă, oxidabilă, nu este rezistentă la căldură și la razele ultraviolet, facilitează absorbția fierului, contribuie la înlăturarea stării de anxietate, oboseală, stres, contribuie la formarea anticorpilor și interferonilor, are acțiune antiinfecțioasă și luptă împotriva agresiunilor.

Vitamina C are rol de imunomodulator [115, 116, 117], antioxidant [118], dar și în producerea gameților de calitate [119].

Conform literaturii de specialitate [120], lipsa acidului ascorbic, în cazul peștilor teleosteeni, a fost asociată cu deformări structuale (scolioză, anomalii la nivelul cartilajelor, ochilor, branhiilor sau înnotătoarelor), pigmentare anormală, creșterea fragilității la nivelul capilarelor, reducerea răspunsului imun și a performanței reproductive etc.

Referitor la concentrațiile optime, în ce privește vitamina C, unii autori [121] au ajuns la concluzia că un conținut scăzut de 20-130 mg AA/kg furaj are un efect pozitiv asupra creșterii și dezvoltării, iar un conținut de până la 1500 mg AA/kg furaj îmbunătățește rezistența la stres și îmbolnăviri.

În contextul celor prezentate, scopul acestui studiu a fost de a evalua efectul suplimentării dietei păstrugii (obținută prin reproducere artificială, în Mai 2012, la stația de reproducere artificială de la Isaccea) cu vitamina C (acid ascorbic) si vitamina E (tocoferol).

Ipoteza asumată în cadrul acestei cercetări a fost aceea că introducerea de vitamine în dietă duce la obținerea unor indici bioproductivi superiori (masă medie, rată de creștere, supraviețuire etc.) și la asigurarea bunăstării biomasei de cultură.

3.2 Design experimental

Activitatea experimentală a fost de 30 de zile, desfășurându-se în perioada 24 mai – 22 Iunie 2013, în cadrul sistemului recirculant pilot al Departamentului de Acvacultură, Știința Mediului și Cadastru, Universitatea Dunărea de Jos din Galați (RAS V, Capitolul II 2.1).

Unitățile de creștere au fost populate cu exemplare de Acipenser stellatus (Pallas, 1771) – păstrugă, în vârstă de 13 luni și 22 de zile, obținute prin reproducere artificială, în mai 2012, la stația de reproducere artificială de la Isaccea. Într-una din unitățile de creștere s-au introdus 40 de exemplare cu o biomasă totală de 3916 g, iar în cea de a II-a unitate de creștere s-au introdus 39 de exemplare cu o biomasă totală de 4012 g.

Odată cu distribuirea exemplarelor în cele două unități de creștere, exemplarele au fost examinate aleatoriu sub aspect clinic și anatomopatologic. Scopul acestei investigații a fost acela de a depista prezența eventualilor agenți patogeni, agenți care pot contribui la apariția îmbolnăvirilor ce ar putea afecta activitatea experimentală propusă. În urma acestei investigații s-a tras concluzia că exemplarele de păstrugă erau sănătoase, fiind lipsite de paraziți sau de agenți infecțioși.

Exemplarele din cele două unități de creștere au fost hrănite cu furaj “Alterna Storionii”, având 48,0% proteină uscată, iar compoziția biochimică a furajului este prezentată mai jos (tabel 3.1).

Tabel3.1 Compoziția biochimică a furajului Alterna Storionii 2P

Hrana a fost suplimentată cu vitamina C într-o concentrație de 250 mg/kg furaj și vitamina E într-o concentrație de 500 mg/kg furaj, calculată în funcție de biomasa disponibilă și intensitatea hrănirii care a fost de 1,5%. Frecvența hrănirii a fost de trei ori pe zi (9:00,13:00, 17:00). Administrarea hranei s-a realizat manual.

Diferența dintre cele două unități de creștere din cadrul sistemului recirculant pilot RAS III a fost aceia că în furajul administrat exemplarelor de păstrugă din unitatea de creștere I, au fost înglobate vitaminele C și respectiv E, iar în unitatea de creștere II, furajul s-a folosit ca atare.

Repartizarea puietului de păstrugă în unitățile de creștere, precum și distribuția hranei s-a realizat conform schemei 3.1.

Vit. E Vit. C

B1 B2

Principalii parametri fizico-chimici de calitate a apei s-au măsurat pe întreg parcursul derulării activității experimentale, folosindu-se pentru monitorizarea acestora instrumentele și echipamentele prezentate în Capitolul II 2.4.

La începutul, mijlocul și sfârșitul experimentului s-au realizat măsurătorile biometrice necesare în determinarea unor indicatori de performanță a creșterii (Sr, GR, FCR) ale căror formule de calcul sunt prezentate în capitolul II 2.5. La cântărirea intermediară (07.06 2013) s-a recalculat necesarul de hrană și de vitamine în funcție de biomasa existentă la acel moment.

Evaluarea stării fiziologice a materialului biologic s-a efectuat prin studiul profilului hematologic și al unor indici biochimici ai plasmei sangvine.

Probe de sânge s-au prelevat la finalul experimentului de la 10 exemplare din fiecare bazin, numărul de exemplare ales constituind un eșantionreprezentativ pentru cele două loturi testate. Tehnicile și metodele utilizate pentru determinarea indicatorilor hematologici sunt prezentate în capitolul II 2.6, iar cele pentru determinarea indicilor biochimici ai plasmei sangvine sunt prezentate în capitolul II 2.7.

Măsurătorile biometrice și prelevarea probelor necesare pentru analizele ce au făcut obiectul acestui experiment, s-au realizat după ce peștii au fost anesteziați cu anestezicul 2-phenoxyethanol (8 ml/40 l apă timp de 5 minute).

3.3 Rezultate și discuții

3.3.1 Monitoringul parametrilor fizico-chimici de calitate a apei

Într-un sistem recirculant, calitatea apei este determinată la modul decisiv de concentrația acesteia în oxigen dizolvat, azot amoniacal neionizat, nitriți și dioxid de carbon.

Nivelul concentrației în azotați, pH-ului și al alcalinității, constituie de asemenea parametri importanți de apreciere a calității apei [6].

Calitatea necorespunzătoare a unei ape poate afecta fiziologia peștilor, implicit rata creșterii, provoacă modificări patologice și afectează organele interne, ducând chiar la mortalități ridicate.

Oxigenul dizolvat

Concentrația de oxigen dizolvat în sistemele recirculante de acvacultură trebuie să fie menținută la un nivel apropiat de nivelul de saturație. De asemenea, rata introducerii acestuia trebuie să fie egală cu rata consumului de către pești și bacterii.În situațiile în care concentrația de oxigen scade, atunci rata hrănirii trebuie să se diminueze proporțional cu aceasta, deoarece peștele nu mai este capabil să convertească eficient hrana [122].

În varianta experimentală B1, valorile oxigenului dizolvat s-au situat între 7.82 mg/l și 8.17 mg/l, cu o valoare medie de 7.99±0.175 mg/l, iar în ce privește varianta B2 valorile oxigenului dizolvat s-au situat între 7.91 mg/l și 8.25 mg/l, cu o valoare medie de 8.080±0.170mg/l.

Valorile medii ale oxigenului dizolvat pe perioada experimentală sunt prezentate în figura 3.2.

Temperatura

Sturionii sunt specii care la temperaturi mai mici de 13șC (până la 2-3șC) se hrănesc foarte puțin, fapt pentru care nivelul de hrană administrată trebuie să fie foarte mic, după consum. Dacă într-un sistem recirculant se înregistrează valori ale temperaturii mai mari de 28șC, atunci este obligatorie întreruperea administrării de hrană. Când valorile temperaturii sunt cuprinse între 26-28șC, trebuie urmărit cu atenție consumul de hrană, comportamentul peștilor în timpul hrănirii și, nu în ultimul rând, nivelul de oxigen, NH3ˉ respectiv NO2ˉ din apă.

În varianta experimentală B1, valorile temperaturii s-au situat între 18.55 șC și 22.55 șC, cu o valoare medie de 20.47±0.64 șC, iar în ce privește varianta B2 valorile temperaturii s-au situat între 19.41 șC și 22 șC, cu o valoare medie de 20.52±0.91 șC. Valorile temperaturii s-au menținut într-un interval optim pentru creșterea păstrugii [42, 43], respectiv, în intervalul 18-20⁰C. Valorile medii ale temperaturii pe perioada experimentală sunt prezentate în figura 3.3.

pH-ul – este reprezentat de nivelul de concentrație a ionilor de H2 dintr-o soluție. Atunci când soluția este acidă, concentrația ionilor de H2 este mare, iar când soluția este bazică concentrația ionilor de H2 este mică.

Într-un sistem recirculant, din cauza eliberării de acizi în apă în urma procesului de nitrificare unde se adaugă și acumularea dioxidului de carbon ce rezultă în urma respirației peștilor și a bacteriilor aerobe, valoarea pH-ului tinde să scadă.

Dacă valorile pH-ului ies din domeniul admisibil, acestea duc la determinarea scăderii apetitului peștilor (diferențe mici de până la 0.5 u pH) și chiar la încetarea hrănirii (la diferențe mari de peste 0.5 u pH).

Pe durata experimentului, pH-ul nu a prezentat diferențe semnificative între variantele experimentale (p>0.05; p=0.21) (figura 3.4).

Amoniul (N-NH4+). În perioada experimentală, nu au existat diferențe semnificative din punct de vedere statistic (p>0.05; p=0.18) între valorile medii ale concentrației ionului de amoniu. Valorile medii înregistrate au fost: în varianta B1 (vit. C+vit. E) – 0.555±0.56 mg/l, iar în varianta B2 (martor) – 0.292±0.33 mg/l (fig. 3.5).

Nitriții (N-NO2-). În situația în care concentrația de nitriți depășește limita admisă, ea devine dăunătoare pentru pești, adică hemoglobina devine incapabilă să mai transporte oxigenul. Remediul unei astfel de situații nedorite ar fi mărirea concentrației de clorură de sodiu. Concentrația medie de nitriți în cazul experimentului nostru a variat între 0.119±0.043321 mg/l (B1) și 0.124±0.023664 mg/l (B2).Din punct de vedere statistic, analiza valorilor nitriților nu a evidențiat diferențe semnificative (p>0.05; p=0.86) între cele două variante experimentale (fig. 3.6).

Nitrații (N-NO3-) – sunt produși stabili rezultați în urma procesului de nitrificare prin oxidarea nitriților de către bacteriile Nitrobacter [123].Acești compuși sunt mai puțin toxici pentru pești, dar pot deveni periculoși când ating o concentrație mai mare de 300 mg/l. O astfel de concentrație apare foarte rar într-un sistem recirculant datorită procesului de nitrificare, în urma căruia rezultă azot atmosferic și datorită existenței procentului de primenire al apei.

Valorile medii ale concentrației de N-NO3- obținute au fost: în varianta B1 – 23.59±2.012986 mg/l, respectiv în varianta B2 – 23.92±2.09963 mg/l (fig. 3.7).

Pentru prevenirea unor situații nedorite în ceea ce privește concentrația de nitrați din cadrul unui sistem recirculant, se recomandă ca atunci când nitrații se situează în intervalul 30 – 50 mg/l, să se scadă cantitatea de hrană administrată, urmărindu-se în același timp toți parametrii apei pentru a se putea interveni acolo unde au apărut probleme. Dacă s-a depășit valoarea de 50 mg/l, este obligatorie încetarea administrării de hrană până la remedierea valorilor parametrului.

În urma prelucrării datelor, între valorile medii ale nitraților nu s-au evidențiat diferențe semnificative (p>0.05; p=0.62), corespunzătoare celor două variantele experimentale.

Pe întreg parcursul activității experimentale privind creșterea speciei Acipenser stellatus (Pallas, 1771) în sistemul recirculant pilot (RAS V), parametrii fizico-chimici de calitate a apei au avut o evoluție optimă, calitatea apei încadrându-se, din acest punct de vedere, în limitele admise și recomandate pentru apele din clasa a II-a și a III-a de calitate, folosite în piscicultură (conform Ord. MMGA nr. 161/2006), echipamentele de condiționare a calității apei reușind să trateze și să reutilizeze apa tehnologică în condițiile în care pierderile zilnice de apă, nu au depășit 10-20% din volumul total de apă al sistemului, fără ca materialul biologic să fie supus stresului.

3.3.2 Evaluarea performanței de creștere a biomasei de cultură

Obiectivul principal al experimentului de față a fost acela de a evalua influența sinergică a acidului ascorbic (vitamina C) și a tocoferolului (vitamina E) asupra bunăstării și performanței de creștere a speciei Acipenser stellatus (Pallas 1771), în condițiile unui sistem recirculant de acvacultură.

Experimentul a debutat pe 24 mai 2013, cu un număr de 79 exemplare de Acipenser stellatus (Pallas 1771)în cadrul sistemului recirculant pilot al Departamentului de Acvacultură, Știința Mediului și Cadastru, Universitatea Dunărea de Jos din Galați (RAS V, Capitolul II 2.1), ce au fost distribuite aproape uniform în cele două unități de creștere. Distribuirea s-a urmărit a se realiza astfel încât să se obțină loturi experimentale cât mai omogene.

Din punct de vedere statistic, în ceea ce privește variabila masă corporală, nu s-au evidențiat diferențe semnificative (p>0.05; p=0.29), loturile formate fiind omogene.

Valorile coeficientului de variație (%), cu privire la masa corporală înregistrate la începutul, mijlocul și finalul experimentului sunt prezentate în tabelul 3.2.

Tabelul 3.2 Valorile coeficientului de variație (CV – %) a variabilei ”masă corporală” calculate la începutul, mijlocul și finalul experimentului pe fiecare variantă experimentală

De asemenea, gradul mare de omogenitate a loturilor este evidențiat și de coeficientul de variație care a înregistrat valori cuprinse între 22.96÷21.40% (tabelul 3.2.).

Masa medie inițială a exemplarelor de păstrugă folosite în experiment nu a prezentat diferențe semnificative (p>0.05; p=0.29) între cele două variante experimentale. Masa medie inițială fiind de 97.9±22.48 în varianta B1 (vit. C + vit. E), iar în varianta B2 (martor) fiind de 102.87±22.01 (figura 3.8).

La finalul experimentului, masa medie finală a fost mai mare cu 24.49% în varianta B1(vit. C + vit. E) față de 18.71% în varianta B2 (martor). În urma aplicării testului student, nu au rezultat diferențe semnificative între variantele experimentale (p>0.05; p=0.80), media în fiecare variantă fiind: B1 = 121.81±30.15 g; B2 = 122.11±32.57 g (fig.3.10).

Figura 3.8Masa corporală inițială Figura 3.9Lungimea totală inițială

Lungimea totală medie inițială (Lt – cm) a exemplarelor folosite în cele două variante experimentale nu a evidențiat diferențe semnificative (p>0.05; p=0.35), media pe fiecare variantă fiind: în varianta B1(vit. C + vit. E) 36.94±2.32 cm, iar în varianta B2 (martor) 37.52±2.73 cm (fig. 3.9). Referitor la lungimea totală medie finală, putem afirma conform analizei statistice, că nu au existat diferențe semnificative între cele două variante experimentale (p>0.05; p=0.22), însă cu toate acestea lungimea totală medie în varianta B2 (martor) a fost mai mare cu 2.47% față de 1.29% în varianta B1 (vit. C + vit. E);valorile înregistrate la finalul experimentului fiind: B1 = 37.42±2.71 cm; B2 = 38.45±2.95 cm (fig. 3.11).

Figura 3.10Masa corporală finală Figura 3.11Lungimea totală finală

Determinarea corelației dintre lungimea totală (cm) și masa corporală (g) s-a realizat cu ajutorul datelor obținute în urma măsurătorilor biometrice efectuate la finalul experimentului, pentru peștii din fiecare variantă experimentală.

Estimarea creșterii s-a realizat cu ajutorul regresiei power. Corelațiile dintre lungime și masa medie individuală pentru fiecare variantă experimentală sunt redate în figura 3.12, respectiv figura 3.13.

Figura 3.12Regresia lungime-masă corporală la începutul perioadei experimentale

Figura 3.13Regresia lungime-masă corporală la finalul perioadei experimentale

Conform valorii lui „b”, în varianta B1, la finalul experimentului s-a înregistrat o creștere alometrică – creșterea în masă a fost mai rapidă decât creșterea în lungime (b<3; b=2.88). Referitor la coeficientul de determinare „R2”, valoarea acestuia a crescut la finalul perioadei experimentale, ceea ce exprimă omogenitatea lotului în varianta B1, obținându-se și cele mai bune valori ale indicatorilor de eficiență a hrănirii.

În varianta B2 s-a înregistrat la finalul experimetului, datorită parametrului alometric „b”, o creștere alometrică; creșterea în lungime a fost mai rapidă decât creșterea în masă (b>3; b=3.35), iar valoarea coeficientului de determinare „R2” a crescut, de unde și omogenitatea lotului.

Comparând cele două variante, putem afirma că loturile la sfârșitul perioadei experimentale au fost omogene în ambele variante, diferența dintre variante a ținut de creșterea materialului biologic, adică în varianta B1 s-a înregistrat o creștere în masă mai rapidă decât creșterea în lungime (alometrie pozitivă), iar în varianta B2 creșterea în lungime a fost mai rapidă decât creșterea în masă (alometrie negativă).

Pe parcursul experimentului, deși s-au înregistrat mortalități, 15% în varianta B1 și 13% în varianta B2, pe baza datelor obținute la finalul experimentului putem afirma că managementul hrănirii, cât și condițiile mediale au fost menținute în ecartul optim pentru creșterea păstrugii.

Pentru evaluarea performanței de creștere a speciei Acipenser stellatus (Pallas 1771) în condițiile introducerii în hrană a vitaminei C, respectiv vitaminei E (B1), față de folosirea ca atare a furajului Alterna Storionii 2P (varianta B2) s-a realizat un tabel ce sintetizează principalii indicatori tehnologici de creștere obținuți prin prelucrearea măsurătorilor biometrice la debutul și finalul perioadei experimentale Anexa I, tabelul 1.

În urma măsurătorilor finale, valorile cele mai bune ale ritmului zilnic de creștere (GR), ale ratei specifice de creștere (SGR) și ale coeficientului de eficiență proteică (PER) s-au înregistrat în varianta B1, unde s-a adăugat vitaminele C, respectiv E.

Sporul individual de creștere a înregistrat o valoare de 52.54 în varianta B1, față de 49.04 în varianta B2. (fig.3.14).

Din analiza primară a indicatorilor de creștere, se evidențiază la sfârșitul experimentului o performanță tehnologică superioară în varianta B1 față de varianta experimentală B2 (Anexa I, tabelul 1.).

În ceea ce privește performanța creșterii, cei mai expresivi indicatori tehnologici sunt SGR-ul și FCR-ul. Conform figurei 3.15, se poate observa că SGR-ul din varianta B1 (0.89) a fost mai mare față de varianta B2 (0.84), fapt ce indică o mărire ușoară a eficienței hrănirii în varianta în care s-au introdus vitaminele.

Coeficientul de eficiență proteică (PER) a înregistrat valoarea cea mai bună în varianta B1 (vit. C + vit. E) (1.42 g spor biomasă/g furaj distribuit), față de 1.33 g spor biomasă/g furaj distribuit, valoare înregistrată în varianta B2 (martor) (figura 3.16).

Figura 3.16 Evoluția coeficientul de eficiență proteică (PER)

În ansamblu, analizând toți indicatorii tehnologici obținuți în cadrul acestui experiment se poate concluziona că administrărea unor concentrații de 250 mg/kg furaj vitamina C, respectiv 500 mg/kg furaj vitamina E în dieta puietului de păstrugă, poate conduce la obținerea de performanțe de creștere superioare, aspect confirmat de altfel și de literatura de specialitate [124, 125, 126, 127].

3.3.3 Aprecierea stării de confort tehnologic

Condiția esențială ca un sistem recirculant de acvacultură să fie considerat bun din punct de vedere tehnologic, constă în capabilitatea acestuia de a asigura bunăstarea biomasei de cultură în vederea obținerii unor indicatori superiori de performanță a creșterii.

Aprecierea bunăstării unei biomase de cultură se poate realiza și cu ajutorul indicilor hematologici. Cunoașterea acestora [128] este importantă pentru înțelegerea și remedierea modificărilor ce pot apărea la pești atât din punct de vedere fiziologic, cât și patologic.

Stresul la pești se poate traduce prin apariția unei dereglări de ordin fiziologic (perturbarea homeostaziei) și poate fi cauzat de o serie de factori, cum ar fi: nutriția peștilor, condițiile mediului de cultură, densitatea de populare, manipulare, transport etc. [129].

Astfel, pentru stabilirea influenței hrăniriiasupra stării de confort tehnologic, în condițiile introducerii în furaj a vitaminei C, respectiv, vitaminei E, s-a realizat evaluarea profilului hematologic și analiza biochimică a sângelui, prin prelevarea de probe de sânge de la 9 exemplare din fiecare unitate de creștere, la finalul perioadei experimentale.

3.3.3.1 Analiza profilului hematologic

La pești, sângele și aparatul hematopoietic sunt implicate activ în procesele metabolice permanente ale organismului, asigurând, atât schimburile gazoase și de substanțe dintre acestea și mediu, cât și o adaptare constantă la diferite condiții nou apărute. Sângele, prin deplasarea sa, asigură legătura dintre diferite organe și funcții ale acestora [130].

Valorile indicilor hematologici înregistrați în cele două variante experimentale sunt prezentate în tabelul 3.3.

Tabelul 3.3 Variația parametrilor hematologici la finalul perioadei experimentale

Analizând valorile indicilor hematologici prezentate analitic în tabelul 3.3 și grafic în figurile 3.17; 3.18; 3.19, se desprind următoarele concluzii:

Hematocritul nua evidențiat diferențe semnificative între variantele experimentale (p>0,05; p=0,19), valoarea medie în varianta experimentală B1 (vit. C+E) a fost 26.46%±3.67, iar în varianta B2 (martor) a fost 30.48%±5.71 (figura 3.17). Valorile obținute s-au situat în intervalul optim de normalitate pentru sturioni (26÷46%) [131, 132, 133].

Cantitatea de hemoglobinăa înregistrat o valoare medie de 8.58±0.94 g/dl în varianta experimentală B1 (vit. C+E), respectiv de 9.23±1.66g/dl în varianta experimentală B2 (martor), fără diferențe semnificative între cele două variante experimentale (p>0,05; p=0,42) (Figura 3.18). Valorile obținute s-au situat în intervalul optim (7-9 g/ml) [134], însă cele din varianta B2 au fost puțin crescute, ceea ce rezultă că exemplarele din această variantă au fost supuse unui stres fizic sau de mediu., lucru confirmat și de Nicula, 2004 [135]. Cantitatea de hemoglobină se modifică relativ rapid în momentul în care se modifică conținutul de oxigen.

În ceea ce privește numărul de eritrocite,valoarea medie în varianta experimentală B1 (vit. C+E) a fost 0.82±0.038×106/μl, iar în varianta B2 (martor) a fost 0.69±0.021 (figura 3.19). Valorile obținute s-au situat în intervalul optim pentru sturioni (0.68÷0.805) conform literaturii de specialitate [132, 134, 136].

Figura 3.17 Variația hematocritului

Cu ajutorul indicilor hematologici, au fost calculate constantele eritrocitare (VEM, HEM și CHEM) care reflectă gradul de funcționare a eritrocitelor, conținutul de hemoglobină al fiecărui eritrocit, respectiv raportul dintre acest conținut și valoarea lui. Analizând valorile constantelor eritrocitare prezentate analitic în tabelul 3 și grafic în figurile 3.20; 3.21; 3.22, se desprind următoarele concluzii:

Volumul eritrocitar mediu (VEM) a înregistrat o valoare medie de 319.72±39.79 μm3 în varianta experimentală B1 (vit. C+E), respectiv de 435.57±70.91 μm3 în varianta B2 (martor), evidențiindu-se diferențe semnificative între cele două variante experimentale (p<0.05; p=0.0028) (figura 3.20);

Hemoglobina eritrocitară medie (HEM) a înregistrat o medie de 103.71±11.071pg în varianta B1, iar în varianta experimentală B2 o medie de 132.22±23.62pg (figura 3.21). Valorile rezultate din cele două variante experimentale au prezentat diferențe semnificative (p<0.05; p=0.013).

Concentrația de hemoglobină eritrocitară medie (CHEM) a înregistrat o valoare medie 32.67±2.78 g/dl în varianta experimentală B1 (vit. C+E), respectiv de 31.11±8.048 g/dlîn varianta B2 (martor) și nu a evidențiat diferențe semnificative între cele două variante experimentale (p>0,05; p=0,838) (figura 3.22).

Figura 3.20 Variația VEM

Constantele eritrocitare au valoare de diagnostic, adică ajută la detectarea prezenței unor leziuni de natură fiziologică în procesul de formare a hemoglobinei, oferă informații asupra mărimii, formei și a încărcării cu hemoglobină a eritrocitelor. De asemenea, reprezintă aspectul calitativ al exprimării integrității funcției respiratorii.

Analizând rezultatele obținute în ceea ce privește profilul hematologic al păstrugii, se poate concluziona că administrarea vitaminelor în hrană au influențat pozitiv exemplarele de păstrugă din varianta B1, adică le-au ajutat să facă față condițiilor stresante din sistemele intensive de creștere specifice acvaculturii moderne, în comparație cu exemplarele din varianta B2 care au înregistrat valori ale hemoglobinei, respectiv ale hematocritului ușor mai ridicate.

În vederea obținerii unei imagini cât mai semnificative a profilului metabolic al păstrugii, ca urmare a managementului hrănirii ales, s-a analizat și tabloul leucocitar. Astfel, au fost analizate la microscop un număr de 18 de frotiuri, în baza cărora s-a întocmit formula leucocitară și s-a calculat numărul absolut de leucocite.

Conform analizei valorilor medii procentuale ale leucocitelor între cele două variante experimentale au fost evidențiate următoarele modificări (figura 3.23; figura 3.24.):

Valoarea medie procentuală a limfocitelornu a evidențiat diferențe semnificative între variantele experimentale (p>0,05; p=0.15), valoarea medie în varianta experimentală B1 (vit. C+E) a fost 92±4.25%, iar în varianta B2 (martor) a fost 94.66±3.14%. Valoarea medie procentuală a limfocitelor s-a redus în varianta B1 cu 2.82% față de varianta B2. Valorile minime și maxime ale acestora sunt prezentate în Anexa II, tabel 1.

Valoarea medie procentuală a monocitelor nu a evidențiat diferențe semnificative între variantele experimentale (p>0,05; p=0.42),valoarea medie în varianta experimentală B1 (vit. C+E) a fost 0.22±0.36%, iar în varianta B2 (martor) a fost 0.38±0.48%. Valoarea medie procentuală a monocitelor s-a redus în varianta B1 cu 42.11% față de varianta B2. Valorile minime și maxime ale acestora sunt prezentate în Anexa II, tabel 1.

Valoarea medie procentuală a neutrofilelor nu a evidențiat diferențe semnificative între variantele experimentale (p>0,05; p=0.19), valoarea medie în varianta experimentală B1 (vit. C+E) a fost 6.38±3.40%, iar în varianta B2 (martor) a fost 4.38±2.81%. Valoarea medie procentuală a neutrofilelor a crescut în varianta B1 cu 45.66% față de varianta B2. Valorile minime și maxime ale acestora sunt prezentate în Anexa II, tabel 1.

Valoarea medie procentuală a eozinofilelor nu a evidențiat diferențe semnificative între variantele experimentale (p>0,05; p=0.11), valoarea medie în varianta experimentală B1 (vit. C+E) a fost1.33±1.36%, iar în varianta B2 (martor) a fost 0.5±0.66%. Valoarea medie procentuală a eozinofilelor a crescut în varianta B1 cu 166% față de varianta B2. Valorile minime și maxime ale acestora sunt prezentate în Anexa II, tabel 1.

Valoarea medie procentuală a bazofilelornu a evidențiat diferențe semnificative între variantele experimentale (p>0,05; p=1), valoarea medie în varianta experimentală B1 (vit. C+E) a fost 0.055±0.16%, iar în varianta B2 (martor) a fost 0.055±0.16%.

În figurile 3.25, 3.26 este redată grafic dinamica numărului absolut de leucocite (x1000 cel /mm3) la finalul perioadei experimentale, fiind evidențiate următoarele modificări:

Numărul absolut de leucocitenu a fost influențat semnificativ de managementul hrănirii (p>0,05; p=0,29), înregistrându-se o valoare medie de 508.96±176.57 x103 cel/mm3 în B1, respectiv de 593.38±156.95×103 cel/mm3 în B2. Cu toate acestea, valoarea numărului absolut de leucocite din varianta B2 a crescut cu 16.58% față de varianta B1 (fig. 3.27, foto 3.1).

Numărul absolut de limfocitenu indică diferențe semnificative (p>0,05, p=0,14) între variantele experimentale,înregistrând o valoare medie de 463,19±136,33 x103 cel/mm3în varianta B1, iar în varianta B2 o valoare medie de 558,72±128,87 x103 cel/mm3. Valoarea numărului absolut de limfocite din varianta B2 a crescut cu 20,62% față de varianta B1 (fig. 3.28, foto 3.2).

Numărul absolut de monocite, nu a evidențiat diferențe semnificative între cele două variante experimentale (p>0,05; p=0,26), înregistrând o valoare medie de 1,11±1,77 x103 cel/mm3 în varianta B1, respectiv de 2,66±3,62 x103 cel/mm3 în varianta B2. Valoarea numărului absolut de monocite din varianta B2 a crescut cu 139,63% față de varianta B1 (fig. 3.29, foto 3.3).

Numărul absolut de neutrofile nu a evidențiat diferențe semnificative (p>0,05; p=0,63) între cele două variante experimentale, media fiind de 36,33±36,79 x103 cel/mm3 în varianta experimentală B1, respectiv de 28,88±28,43 x103 cel/mm3 în varianta experimentală B2. Valoarea numărului absolut de neutrofile din varianta B2 a scăzut cu 20,51% față de varianta B1 (fig. 3.30, foto 3.4).

Numărul absolut de trombocitea prezentat diferențe semnificative între cele două variante experimentale (p<0,05; p=0,0042), acesta înregistrând o valoare medie de 74,49±29,17×103 cel/mm3 în varianta B1, respectiv de 123,91±33,59×103 cel/mm3 în varianta B2. Valoarea numărului absolut de trombocite din varianta B2 a crescut cu 66,34% față de varianta B1 (fig. 3.31, foto 3.5).

Numărul absolut de eozinofile nu a evidențiat diferențe semnificative (p>0,05; p=0,20) între cele două variante experimentale, media fiind de 8,042±11,49 x103 cel/mm3 în varianta experimentală B1, respectiv de 2,79±3,30 x103 cel/mm3 în varianta experimentală B2. Valoarea numărului absolut de eozinofile din varianta B2 a scăzut cu 65,31% față de varianta B1 (fig. 3.32, foto 3.6).

Numărul absolut de bazofile nu a evidențiat diferențe semnificative (p>0,05; p=0,92) între cele două variante experimentale, media fiind de 0,27±0,83 x103 cel/mm3 în varianta experimentală B1, respectiv de 0,31±0,95 x103 cel/mm3 în varianta experimentală B2. Valoarea numărului absolut de bazofile din varianta B2 a crescut cu 14,81% față de varianta B1 (fig. 3.33, foto 3.7).

În vederea obținerii unei imagini cât mai edificatoare asupra eventualelor variații de la nivelul sistemului leucocitar, s-a corelat numărul relativ (procentual) cu cel absolut al diferitelor tipuri de leucocite, observându-se că managementului hrănirii alesnu a condus la modificări semnificative între cele două variante experimentale, valorile obținute încadrându-se în ecartul optim al speciei.

3.3.3.2 Analiza biochimică a sângelui

Parametrii biochimici ai sângelui, la pești, constituie indicatori de referință în evaluarea stării fiziologice a materialului biologic, deoarece reflectă eventualele modificări patologice ce pot apărea ca urmare a reacției de apărare a organismului împotriva condițiilor de stres.

Pentru obținerea unei imagini de ansamblu asupra stării nutriționale și imunității la specia Acipenser stellatus (Pallas, 1771), în condițiile administrării în hrană a vitaminelor C și respectiv E, într-o concentrație de 250 mg/kg furaj și 500 mg/kg furaj, s-a efectuat și analiza biochimică a sângelui. Aceasta a presupus determinarea concentrației de glucoză și cea a proteinelor totale.

Glucoza este o sursă permanentă și imediată de energie necesară pentru funcționarea normală a inimii și mușchilor, fiind cea mai importantă componentă a glucidelor plasmatice.

Conform literaturii de specialitate, glucoza reprezintă indicatorul cel mai potrivit de detectare a diferitelor tipuri de stres [137, 138, 139].

Dozarea glucozei este cea mai rapidă și cea mai puțin costisitoare metodă de evaluare a stării de stres la pești [140].

Referitor la proteinele totale din ser, s-a afirmat în literatura de specialitate că reprezintă cel mai important indicator biochimic al stării nutriționale a organismului și a stării de sănătate a peștilor, prezentând, în același timp, ample variații cantitative și calitative în funcție de specie, vârstă, sex, stadiul de maturare sexual, temperatura apei, cantitatea și calitatea furajelor [141].

La finalul experimentului, s-au determinat concentrația de glucoză, respectiv cea de proteine totale, rezultatele obținute fiind reprezentate grafic în figurile 3.34 și 3.35.

Comparând valorile glucozei, înregistrate la sfârșitul experimentului, se observă diferențe statistice între cele două variante experimentale (p<0.05; p=0.028), valoarea medie a glucozei fiind de 69,46±7,12 mg/dl în varianta B1 respectiv de 62,06±4,75 mg/dl în varianta experimentală B2. Valoarea glucozei din varianta B2 s-a redus cu 10,66% față de varianta B1. Cu toate acestea valorile glucozei înregistrate în cele două variante experimentale s-au încadrat în ecartul specific peștilor dulcicoli (25-200 mg/dl).

Comparând valorile medii ale proteinelor serice înregistrate la finalul perioadei experimentale, nu s-au obținut diferențe semnificative între cele două variante experimentale (p>0.05, p=0.38). Cu toate acestea, valoarea medie a proteinelor serice din varianta B2 s-a redus sensibil cu 3,4% față de varianta experimentală B1 și ambele s-au încadrat în limitele precizate de literatura de specialitate (3,5÷5,5 g/dl).

3.4 Concluzii

Cercetările din ultimii ani au urmărit îmbunătățirea performanței de creștere și bunăstarea peștilor, crescuți în sisteme recirculante, prin suplimentarea hranei cu diverse vitamine. Aceste cercetări s-au aplicat pe diverse specii de pești și s-au înmulțit datorită rezultatelor pozitive obținute asupra bunăstării peștilor.

În acvacultură se recomandă utilizarea de vitamine, cu scopul de a evita folosirea de antibiotice.

Scopul principal al experimentului de față a fost acela de a evalua influența sinergică a combinației dintre vitamina C și vitamina E asupra performanței de creștere și bunăstării speciei de Acipenser stellatus (Pallas 1771) crescută în condițiile unui sistem recirculant de acvacultură.

Conform analizelor efectuate în cadrul acestui experiment și a rezultatelor obținute se pot trage următoarele concluzii:

parametrii fizico-chimici de calitate a apei au avut o evoluție optimă, calitatea apei încadrându-se în limitele admise și recomandate, echipamentele de condiționare a calității apei reușind să trateze și să reutilizeze apa tehnologică în condițiile în care pierderile zilnice de apă nu au depășit 10-20% din volumul total de apă al sistemului, fără ca materialul biologic să fie supus stresului.

în ansamblu, analizând toți indicatorii tehnologici obținuți în cadrul acestui experiment se poate concluziona că nivelul performanței creșterii puietului de păstrugă în condițiile unui sistem recirculant a fost optim pentru concentrația de 250 mg/kg furaj vitamina C, respectiv 500 mg/kg furaj vitamina E, lucru susținut și de valorile obținute la finalul perioadei experimentale corelate cu valorile obținute în varianta B2(martor), în ceea ce privește ritmului zilnic de creștere (GR), rata specifică de creștere (SGR), coeficientul de eficiență proteică (PER), precum și sporul individual de creștere. Calculul factorului alometric „b” a arătat o alometrie pozitivă în varianta în care dieta a fost suplimentată cu vitamine, creșterea în masă fiind mai rapidă decât creșterea în lungime.

În literatura de specialitate, alți cercetători au afirmat că administrarea unei concentrații optime de vitamina E în dieta peștilor din sistemele recirculante poate duce la obținerea unor indicatori de creștere mai buni decât cei înregistrați în varianta de control [142].

confruntând rezultatele obținute în ceea ce privește profilul hematologic al păstrugii, se poate concluziona că administrarea vitaminelor în hrană au influențat pozitiv exemplarele de păstrugă din varianta B1, în comparație cu exemplarele din varianta B2 care au înregistrat valori ale hemoglobinei, respectiv ale hematocritului ușor mai ridicate.

reducerea concentrației de hemoglobină în varianta B1 ne arată faptul că administrarea concomitentă a vitaminelor C și E în hrana peștilor, a avut un efect pozitiv asupra stării fiziologice a materialului biologic. Acest fapt se datorează vitaminei E care prezintă efecte benefice în digestibilitatea nutrienților, îmbunătățește rezistența la stres și boală, dar și vitaminei C care facilitează absorbția fierului, contribuie la înlăturarea stării de anxietate, oboseală, stres și luptă împotriva agresiunilor.

concentrațiile mari ale volumului eritrocitar mediu (VEM), respectiv a hemoglobinei eritrocitare medii (HEM) înregistrate la finalul experimentului în varianta B2 semnifică faptul că peștii erau anemici.

efectul sinergic al administrării vitaminei C în combinație cu vitamina E, asupra îmbunătățirii stării fiziologice se poate vedea prin reducerea VEM-ului și HEM-ului în varianta B1.

valorile obținute pentru glucoză și proteine s-au încadrat în limitele precizate de literatura de specialitate (glucoza- 40÷90 mg/dl; proteinele-3,5÷5,5 g/dl).

În concluzie, în varianta în care s-a administrat vitaminele C și E (concomitent), acestea au prezentat o influență sinergică asupra stării de sănătate și performanței de creștere a peștilor prin îmbunătățirea profilului hematologic și a indicatorilor de creștere.

CAPITOLUL IV

CĂTINĂCIMBRU

EVALUAREA INFLUENȚEI UNOR FITOBIOTICE (THYMUS VULGARIS – CIMBRU ȘI HIPPOPHAE RHAMNOIDES – CĂTINA) ASUPRA PERFORMANȚEI CREȘTERII ȘI BIOCHIMIEI CĂRNII PUIETULUI DE PĂSTRUGĂ – ACIPENSER STELLATUS (PALLAS 1771) ÎN CONDIȚIILE UNUI SISTEM RECIRCULANT DE ACVACULTURĂ INDUSTRIALĂ

4.1 Ipoteza asumată

Odată cu dezvoltarea continuă a acvaculturii intensive au apărut și problemele legate de bunăstarea peștilor. În vederea evitării acestor aspect, s-a recurs la introducerea în hrană a unor tipuri de stimulatori naturali, precum: prebioticele, probioticele, fitobioticele, simbioticele etc.

Hrana reprezintă cel mai important factor ce determină creșterea peștilor, după parametrii fizico-chimici ai apei, dar și impactul asupra mediului și a costurilor de producție.

Îmbunătățirea performanței de creștere prin folosirea aditivilor naturali în hrana peștilor este din ce în ce mai studiată [143, 144, 12].

Fitobioticele conțin o gamă largă de compuși bioactivi, care pot fi extrase din diferite surse vegetale [13], având diferite efecte benefice asupra stării de sănătate a peștilor. Acestea prezintă o varietate largă de proprietăți, cum ar fi: antioxidante, antimicrobiene, anticarcinogenice, analgezice, insecticide, antiparazitare, anticoccidiale, stimulatori ai creșterii, îmbogățirea apetitului, stimulatori ai secrețiilor biliare și digestive, stimulatori ai activității enzimatice, hepatoprotectoare. Aceste proprietăți se datorează compușilor bioactivi care se regăsesc în fitobiotice, spre exemplu prezența polifenolilor, flavonoizilor, alcaloizilor, polizaharidelor și proteoglucanilor care joacă un rol major în prevenirea și controlul infecțiilor microbiene [145].Totodată, compușii bioactivi din plante prezintă abilitatea de a inhiba generarea anionilor de oxigen și formarea radicalilor liberi [146].

Cimbrul (Thymus vulgaris) este o plantă aromatică ce aparține familiei Lamiaceae. Datorită conținutului ridicat de timol (40%), p-carvacrol (15%), cimen, eugenol și 4-alifenol, cimbrul prezintă o puternică activitate antimicrobiană și antioxidantă [147, 148], putând chiar înlocui antibioticele comerciale în tratamentul peștilor [149].

Cătina (Hippophae rhamnoides) este un arbust ramificat ce aparține familiei Elaeagnaceae, fiind originar din Europa și Asia. Fructele de cătină sunt bogate în vitamine (B, C, E și K), flavonoizi, carotenoizi, tocoferoli și mulți compuși volatili (de exemplu, esteri alifatici, alcooli și hidrocarburi) [150, 151].

In vitro, studiile efectuate au demonstrat că fructele de cătină prezintă proprietăți antioxidante, antimicrobiene, imunostimulatoare, antistres, citoprotective, hepatoprotective și de regenerare tisulară [152]. Totodată, fructele de cătină au un efect deosebit la nivel fiziologic, respectiv de inhibare a oxidării lipoproteinelor cu densitate redusă [153].

Încă din cele mai vechi timpuri, cătina a fost folosită ca agent imunomodulator, în reproducerea animalelor și medicina veterinară, cu rezultate spectaculoase, aspect ce a condus la introducerea acesteia în hrana animalelor, principalul scop fiind prevenirea problemelor de sănătate [154].

În contextul celor prezentate, scopul acestui studiu a fost de a evalua efectul aditivării hranei păstrugii (obținută prin reproducere artificială, în Mai 2012, la stația de reproducere artificială de la Isaccea) cu fitobioticele mai sus prezentate.

Ipoteza asumată în cadrul acestei cercetări a fost aceea că introducerea de fitobiotice în dietă duce la obținerea unor indici bioproductivi superiori (masă medie, rată de creștere, supraviețuire etc.) și la o bună întreținere a materialului biologic reflectată în valoare nutritivă ridicată a cărnii.

4.2 Design experimental

Activitatea experimentală a durat 63 de zile, desfășurându-se în perioada 09 iulie – 09 septembrie 2013, în cadrul sistemului recirculant pilot al Departamentului de Acvacultură, Știința Mediului și Cadastru, Universitatea Dunărea de Jos din Galați (RAS III, Capitolul II 2.1).

Unitățile de creștere au fost populate cu exemplare de Acipenser stellatus (Pallas, 1771) – păstrugă, în vârstă de un an și 4 luni, obținute prin reproducere artificială, în mai 2012, la stația de reproducere artificială de la Isaccea. Într-una din unitățile de creștere s-au introdus 33 de exemplare cu o biomasă totală de 4052 g, iar în cea de a II-a unitate de creștere s-au introdus 33 de exemplare cu o biomasă totală de 4000 g.

Odată cu distribuirea exemplarelor în cele două unități de creștere, exemplarele au fost examinate aleatoriu sub aspect clinic și anatomopatologic. Scopul acestei investigații a fost acela de a depista prezența eventualilor agenți patogeni, agenți care pot contribui la apariția îmbolnăvirilor ce ar putea afecta activitatea experimentală propusă. În urma acestei investigații, s-a tras concluzia că exemplarele de păstrugă erau sănătoase, fiind lipsite de paraziți sau de agenți infecțioși.

Exemplarele din cele două unități de creștere au fost hrănite cu furaj ,,Alterna Storionii”, având 48,0% proteină uscată, iar compoziția biochimică a furajului este prezentată mai jos (tabel 4.1).

Tabel4.1 Compoziția biochimică a furajului Alterna Storionii 2P

Hrana a fost aditivată cu fitobiotice într-o concentrație de 2%/kg furaj, acestea fiind: cimbru (Thymus vulgaris), respectiv cătina (Hippophae rhamnoides). Aceasta a fost calculată în funcție de biomasa disponibilă și intensitatea hrănirii care a fost de 1,5%. Peștii au fost hrăniți de patru ori pe zi cu o rație zilnică de 1,5 % din greutatea corpului de pește. Administrarea hranei s-a realizat manual.

Diferența dintre cele două unități de creștere din cadrul sistemului recirculant pilot RAS III a fost aceea că în furajul administrat exemplarelor de păstrugă din unitatea de creștere (B1), a fost înglobată cătina (Hippophae rhamnoides), iar în cel administrat exemplarelor existente în unitatea de creștere (B2) a fost înglobat cimbrul (Thymus vulgaris).

Principalii parametri fizico-chimici de calitate a apei s-au măsurat pe întreg parcursul derulării activității experimentale, folosindu-se pentru monitorizarea acestora instrumentele și echipamentele prezentate în capitolul II 2.4.

Măsurătorile biometrice necesare în determinarea indicatorilor de performanță a creșterii (Sr, GR, FCR) ale căror formule de calcul sunt prezentate în capitolul II 2.5 s-au realizat atât la debutul perioadei experimentale, cât și la finalul acesteia.

Determinarea compoziției biochimice a cărnii de Acipenser stellatus a fost efectuată, la sfârșitul experimentului, din carne proaspătă.

Determinarea biochimică s-a realizat pe probe de țesuturi musculare, care au fost cântărite și fărâmițate pentru a asigura eșantioane omogene pentru analiză.

Analiza biochimică a constat într-o multitudine de determinări ce au urmărit stabilirea conținutului cărnii acestei specii în proteină, grăsime, substanță uscată și cenușă.

Grăsimile au fost determinate prin metoda Soxhlet de extracție cu solvenți (eter de petrol) cu ajutorul aparatului de extracție tip Raypa, pentru proteine s-a utilizat metoda Kjeldahl cu echipamentul de tip Gerhardt, substanța uscată a fost determinată prin metoda încălzirii la temperatura de 105±2⁰C utilizând etuva tip Sterilizator Esac, iar cenușa a fost evaluată prin calcinare la temperatura de 550±20⁰C în cuptorul tip Nabertherm.

Metodele de lucru și echipamentele folosite pentru determinarea compoziției biochimice a țesutului muscular sunt prezentate în capitolul II 2.8.

4.3 Rezultate și discuții

4.3.1 Monitoringul parametrilor fizico-chimici de calitate a apei

Pe întreg parcursul perioadei experimentale, controlul parametrilor de calitate a apei a constituit o prioritate în vederea menținerii acestora în intervalele optime pentru specia Acipenser stellatus (Pallas, 1771).

Calitatea apei din sistemele de creștere poate fi afectată de condițiile de creștere specifice sistemului recirculant, compoziția hranei, rezidurile metabolice, precum și cantitatea de hrană neconsumată. Aceasta, la rândul ei, dacă nu se intervine în timp util poate afecta fiziologia peștilor, implicit rata creșterii, provoacă modificări patologice și afectează organele interne, ducând chiar la mortalități ridicate.

La finalul experimentului, în urma monitorizării zilnice a parametrilor fizico-chimici de calitate ai apei, s-au constatat următoarele aspecte:

Temperatura, pe parcursul perioadei experimentale, a înregistrat valori medii de 20,53±0,63 șC în varianta experimentală B1 (cătina), respectiv 20,54±0,83 șC în varianta experimentală B2 (cimbru). Valorile temperaturii s-au menținut într-un interval optim pentru creșterea păstrugii și nuau evidențiat diferențe semnificative (p>0,05; p=0,99) între cele două variante experimentale. Temperaturile optime de creștere a sturionilor sunt de 18-20⁰C [42, 43]. Valorile medii ale temperaturii pe perioada experimentală sunt prezentate în figura 4.1.

Concentrația de oxigen (DO)pe perioada experimentală nu a evidențiat diferențe semnificative (p>0,05; p=0,16) între cele două variante experimentale, înregistrându-se 7,93±0,11 mg/l în varianta experimentală B1 (cătina), respectiv 7,97±0,10 mg/l în varianta experimentală B2 (cimbru). Valorile medii ale concentrației de oxigen (DO) pe perioada experimentală sunt prezentate în figura 4.2.

pH-ul pe perioada experimentală nu a evidențiat diferențe semnificative (p>0,05; p=0,10) între cele două variante experimentale, înregistrându-se 7,82±0,084 în varianta experimentală B1 (cătina), respectiv 7,91±0,15 în varianta experimentală B2 (cimbru). Valorile medii ale pH-ului pe perioada experimentală sunt prezentate în figura 4.3.

Concentrația ionului de amoniu (N-NH4+)pe perioada experimentală nu a evidențiat diferențe semnificative (p>0,05; p=0,91) între cele două variante experimentale, înregistrându-se 0,526±0,51 mg/l în varianta experimentală B1 (cătina), respectiv 0,505±0,37 mg/l în varianta experimentală B2 (cimbru). Valorile medii ale concentrației ionului de amoniu (N-NH4+) pe perioada experimentală sunt prezentate în figura 4.4.

Concentrația de nitriții (N-NO2-) pe perioada experimentală nu a evidențiat diferențe semnificative (p>0,05; p=0,85) între cele două variante experimentale, înregistrându-se 0,124±0,045 mg/l în varianta experimentală B1 (cătina), respectiv 0,127±0,022 mg/l în varianta experimentală B2 (cimbru). Valorile medii ale concentrației de nitriți (N-NO2-) pe perioada experimentală sunt prezentate în figura 4.5.

Concentrația de nitrați (N-NO3-)pe perioada experimentală nu a evidențiat diferențe semnificative (p>0,05; p=0,84) între cele două variante experimentale, înregistrându-se 23,49±2,11 mg/l în varianta experimentală B1 (cătina), respectiv 23,68±2,11 mg/l în varianta experimentală B2 (cimbru). Valorile medii ale concentrației de nitrați (N-NO3-) pe perioada experimentală sunt prezentate în figura 4.6.

Valorile parametrilor de calitate a apei, în cadrul acestui experimet, s-au încadrat în limitele optime impuse de cerința tehnologică a speciei Acipenser stellatus (Pallas, 1771).

4.3.2 Evaluarea performanței de creștere a biomasei de cultură

Obiectivul principal al experimentului de față a fost acela de a evalua influența fitobioticelor cimbru (Thymus vulgaris), respectiv cătina (Hippophae rhamnoides) asupra performanței de creștere și a compoziției biochimice a cărnii speciei Acipenser stellatus (Pallas 1771), în condițiile unui sistem recirculant de acvacultură.

Experimentul a debutat pe 09 iulie 2013, cu un număr de 66 exemplare de Acipenser stellatus (Pallas 1771) în cadrul sistemului recirculant pilot al Departamentului de Acvacultură, Știința Mediului și Cadastru, Universitatea Dunărea de Jos din Galați (RAS III, Capitolul II 2.1), ce au fost distribuite aproape uniform în cele două unități de creștere. Distribuirea s-a urmărit a se realiza astfel încât să se obțină loturi experimentale cât de cât omogene.

Din punct de vedere statistic, în ceea ce privește variabila masă corporală, nu s-au evidențiat diferențe semnificative (p>0.05; p=0.84) la începutul experimetului, loturile formate fiind omogene.

Masa medie inițială a exemplarelor de păstrugă folosite în experiment nu a prezentat diferențe semnificative (p>0.05; p=0.84) între cele două variante experimentale. Masa medie inițială fiind de 121,21±32.54 în varianta B1(cătină), iar în varianta B2(cimbru) fiind de 122,78±31,60 (figura 4.7).

La finalul experimentului, masa medie finală a fost mai mare cu 88,66% în varianta B1(cătină) față de 78,90% în varianta B2 (cimbru). În urma aplicării testului ANOVA:Single Factor, nu au rezultat diferențe semnificative între variantele experimentale (p>0.05; p=0.10), media în fiecare variantă fiind: B1 = 228,68±17,53 g; B2 = 219,66±21,62 g (fig.4.8).

Lungimea totală medie inițială (Lt – cm) a exemplarelor folosite în cele două variante experimentale nu a evidențiat diferențe semnificative (p>0.05; p=0.97), media pe fiecare variantă a fost următoarea: în varianta B1(cătină) 38,33±3,25 cm, iar în varianta B2 (cimbru) 38.36±2.71 cm (fig. 4.9). Referitor la lungimea totală medie finală putem afirma conform analizei statistice cum că nu au exista diferențe semnificative între cele două variante experimentale (p>0.05; p=0.47), însă, cu toate acestea, lungimea totală medie în varianta B1 (cătină) a fost mai mare cu 21,15% față de 20,28% în varianta B2 (cimbru). Valorile înregistrate la finalul experimentului fiind: B1 = 46,44±1,64 cm; B2 = 46,14±1,75 cm (fig. 4.10).

Determinarea corelației dintre lungimea totală (cm) și masa corporală (g) s-a putut realiza datorită datelor obținute în urma măsurătorilor biometrice realizate la finalul experimentului, pentru biomasa existentă în fiecare variantă experimentală.

Estimarea creșterii s-a realizat cu ajutorul regresiei power.

Corelațiile dintre lungime și masa medie individuală pentru fiecare variantă experimentală sunt redate în figura 4.11, respectiv figura 4.12.

Analizând valoare factorul alometric de condiție „b” din varianta B1 (cătină), obținută cu ajutorul măsurătorilor biometrice, efectuate atât la începutul, cât și la sfârșitul perioadei experimentale, putem afirma faptul că la sfârșitul perioadei experimentale s-a înregistrat o creștere alometrică, creșterea în masă a fost mai rapidă decât creșterea în lungime (b<3; b=1.69).Valoarea coeficientului de determinare „R2” a crescut în varianta B1 (cătină) la finalul perioadei experimentale, ceea ce exprimă omogenitatea lotului, în timp ce în varianta B2 (cimbru) a scăzut.

Parametrualometric „b”, în varianta B2 (cimbru) a înregistrat la finalul experimetului, o creștere alometrică, creșterea în masă a fost mai rapidă decât creșterea în lungime (b<3; b=2,052).

Comparând cele două variante putem afirma că la sfârșitul perioadei experimentale creșterea materialului biologic a înregistrat o alometrie pozitivă în ambele variante experimentale, diferența dintre ele fiind faptul că lotul din varianta B1 a fost omogen, ceea ce nu putem spune și despre lotul din varianta B2.

Pe parcursul experimentului, deși s-au înregistrat mortalități, 9.09% în varianta B1 și 12.12% în varianta B2, pe baza datelor obținute la finalul experimentului putem afirma că managementul hrănirii, cât și condițiile mediale au fost menținute în ecartul optim pentru creșterea păstrugii.

În vederea evaluării performanței de creștere a specie Acipenser stellatus (Pallas 1771) în condițiile introducerii în hrană a cătinei (B1), respectiv a cimbrului (B2), s-a realizat un tabel ce sintetizează principalii indicatori tehnologici de creștere obținuți la începutul (09.07.2013) și la finalul experimentului (09.09.2013), în urma măsurătorilor biometrice Anexa I, tabelul 2.

Analizând datele privind biomasa finală, în cazul variantei B1 (cătină), aceasta a fost de 21,97 kg/m3, pe când în cazul variantei B2 (cimbru) a fost de 22,11 kg/m3, raportul procentual dintre cele două variante fiind ușor mai ridicat cu 0,63% în cazul variantei B2 (cimbru) figura 4.13.

Figura 4.13 Dinamica biomasei în unitățile de creștere

Dintre cei mai semnificativi indicatorii de performanță a creșterii analizați, putem aminti rata specifică de creștere (SGR), factorul de conversie a hranei (FCR), precum și coeficientul de eficiență proteică (PER), reprezentați grafic în figura 4.14.

Rata specifică de creștere (SGR) este unul din indicatorii de performanță a creșterii, ce exprimă fidel dinamica creșterii individuale și/sau a biomasei de cultură, în cele două variante experimentale, care la sfârșitul perioadei de cercetare a înregistrat cu 1,28% mai mult în varianta B1 (cătină) față de varianta B2 (cimbru).

Figura 4.14 Evoluția indicatorilor de performanță a creșterii (SGR, FCR, PER) în cele două variante experimentale

Factorul de conversie a hranei (FCR) în varianta B1 (cătină) a înregistrat o valoare de 1,46 g/g, mai mic cu 1,36% față de varianta B2 (cimbru) unde s-a înregistrat o valoare de 1,48 g/g.

În cazul coeficientului de eficiență proteică (PER), valoarea acestuia a înregistrat o creștere cu 2,14% în varianta B1 (cătină) față de varianta B2 (cimbru), Anexa I, tabelul 2.

În concluzie, pe baza rezultatelor obținute putem afirma că în ambele variante s-au obținut indicatori de performanță a creșterii satisfăcători, apropiați chiar, însă în varianta B1 unde s-a folosit cătina s-au obținut valorile cele mai mari, susținând astfel unele informații din literatura de specialitate în problematica abordată [80, 155].

4.3.3 Determinarea compoziției biochimice a țesutului muscular

Evaluarea influenței administrării cătinei și a cimbrului la păstrugă s-a realizat asupra performanței de creștere, cât și asupra compoziției biochimice a țesutului muscular.

Compoziția biochimică a cărnii de pește este influențată de compoziția hranei administrate [156].

Pentru analizele biochimice s-a sacrificat câte un exemplar din fiecare variantă experimentală: B1=166g, iar B2=140g.

Din punct de vedere biochimic, analiza compoziției biochimice a țesutului muscular de pește, reprezintă un etalon pentru aprecierea stării generale de întreținere, a valorificării hranei și a impactului condițiilor de mediu asupra organismului. Aceasta a constat în determinarea conținutului procentual (%) de proteine, lipide, umiditate, cenușă și substanță uscată (figura 4.15).

Conținutul de proteine din carnea de pește poate fi situat în intervalul 12.3-28% din greutatea totală a probei [157].

După (Sikorski et al., 1994)[158], peștele poate fi clasificat în patru categorii în funcție de conținutul de proteine, astfel: sub 10%, între 10-15%, 15-20% și peste 20% proteine.

Figura 4.15 Reprezentarea grafică a parametrilor biochimici ai țesutului muscular la finalul perioadei experimentale

Dacă ținem seama de rezultatele obținute de Vasilean și colaboratorii [159], observăm că sturionii crescuți în sisteme recirculante de acvacultură se încadrează în intervalul 15-20% proteine față de sturionii crescuți în mediul natural care s-ar încadra în intervalul 10-15% proteine.

Valoarea nutritivă a cărnii de pește și întreținerea materialului biologic pot fi caracterizate prin raportul dintre apă și conținutul de proteine. Astfel, o valoare mai mică a acestui raport indică o mai bună întreținere a materialului biologic și o valoare nutritivă ridicată.

În experimentul de față, raportul dintre apă și conținutul de proteine este mai mic în varianta B2 (cimbru) față de varianta B1 (cătină). De asemenea, Desimira și colaboratorii într-un experiment [160] a obținut diferențe între variante referitor la raportul dintre apă și conținutul de proteine, însă din punct de vedere statistic au fost nesemnificative (p≥0.05).

Procentul de grăsime în carnea de pește variază pe scară largă de la 0.1% la 28%. În literatura de specialitate, [157, 161, 162] s-au raportat valori privind grăsimea la sturioni sub 4% [160], fapt ce îi include pe aceștia în grupul peștilor cu conținut scăzut de grăsime.

Valorile privind grăsimea au fost mai mici în varianta B1 (cătină), cu o medie de 0.29±0.057%, comparativ cu varianta B2 (cimbru) unde s-a înregistrat o medie de 0.43±0.017%.

Lionel et al., în 2012, afirmă că un conținut de cenușă între 1.17 și 1.79% în carnea de pește, reprezintă o sursă bună de minerale precum calciu, potasiu, zinc, fier și magneziu [163]. Cea mai mare valoare a conținutului de cenușă a fost înregistrat în varianta B2 ( 1.16%) față de varianta B1 (1.14%).

În ansamblu, furajarea diferită a peștilor din cele două variante experimentale, a condus la diferențieri cu privire la compoziția țesutului muscular a cărnii speciei de Acipenser stellatus (Pallas 1771). Astfel, s-a constatat că exemplarele din varianta B2 (cimbru) au prezentat o mai bună întreținere a materialului biologic și o valoare nutritivă ridicată, concluzii trase în urma realizării raportului dintre apă și conținutul de proteine, unde valoarea cea mai mică s-a înregistrat în varianta mai sus amintită. Cu toate acestea, valorile parametrilor biochimici ale țesutului muscular obținute la finalul perioadei experimentale din ambele variante s-au încadrat între limitele specifice pentru sturioni.

4.4 Concluzii

Fitobioticele contribuie la îmbunătățirea mecanismului de apărare a peștilor oferind astfel rezistență la infecții și implicit influențează performanța de creștere a acestora; cu toate acestea, se știe că expunerea peștilor pe o perioadă foarte mare la imunostimulente poate duce la pierderea funcției imunitare, sistemul imun înnăscut pierzându-și sensibilitatea.

Scopul utilizării fitobioticelor în acvacultură este acela de a se reduce folosirea antibioticelor și se dorește chiar renunțarea la acestea, cu toate că în cazul fitobioticelor perioada preventivă și curativă este mai lungă, rezultatele fiind vizibile ceva mai târziu.

Finalitatea experimentului de față s-a dorit a fi aceea de a evalua eficiența utilizării de fitobiotice, cimbru (Thymus vulgaris), respectiv cătina (Hippophae rhamnoides) în hrana speciei de Acipenser stellatus (Pallas, 1771), într-o concentrație de 2%/kg furaj, asupra performanței de creștere și compoziției biochimice a cărnii, încurajând astfel folosirea acestora în defavoarea antibioticelor și a stimulilor de creștere obținuți prin sinteză chimică.

Indicatorii de calitate a apei, în cadrul acestui experimet, s-au încadrat în limitele optime impuse de cerința tehnologică a speciei Acipenser stellatus (Pallas, 1771).

Analizând tabelul sintetic al indicatorilor de performanță a creșterii speciei Acipenser stellatus (Pallas 1771) putem afirma că în ambele variante s-au obținut indicatori de performanță ai creșterii acceptabili, însă în varianta B1 unde s-a folosit cătina s-au obținut valorile cele mai mari, întărind astfel afirmațiile unor cercetători din literatura de specialitate.

Calculul factorului alometric „b” a arătat o alometrie pozitivă în ambele variante, creșterea în masă fiind mai rapidă decât creșterea în lungime.

Aditivarea hranei cu fitobiotice a influențat compoziția bochimică a cărnii speciei de Acipenser stellatus (Pallas 1771), în experimentul de față, astfel:

cea mai mare valoare de umiditate s-a înregistrat în varianta B2 ( cimbru) – 83.44% față de B1 (cătină) – 80.55% .

administrarea cătinei în dieta speciei de Acipenser stellatus (Pallas 1771) a condus la reducerea conținutului procentual de lipide din țesutul muscular.

putem afirma că folosirea cimbrului a dus la creșterea conținutului de proteină (14.80%), față de cătină, unde s-a obținut un procent de doar 12.48% a conținutului de proteină.

pe baza datelor din literatura de specialitate și a celor obținute în acest experiment, din punct de vedere al conținutului de grăsime, sturionii fac parte din categoria peștilor cu carne macră (<2%) ceea ce înseamnă că au un conținut scăzut de grăsime.

În concluzie, administrarea celor două tipuri de fitobiotice (cimbru, respectiv cătină) în concentrație de 2%/ kg furaj au influențat compoziția biochimică a cărnii speciei de Acipenser stellatus (Pallas 1771), diferit.

Ca o concluzie finală putem afirma cu convingere că cele două tipuri de fitobiotice folosite în acest experiment au influențat atât indicatorii de performanță a creșterii speciei Acipenser stellatus (Pallas 1771), cât și compoziția biochimică a cărnii într-un mod pozitiv și diferit. Pentru obținerea unor rezultate mai concludente administararea fitobioticelor ar trebui să se realizeze pe o perioadă mai lungă și pe același tip de lot, separat, pentru a putea relata cu exactitate ce fitobiotic (cimbrul sau cătina) influențează mai bine indicatorii de performanță a creșterii și ce fitobiotic influențează mai bine compoziția biochimică a cărnii.Acest aspect ar putea constitui considerentul unor cercetări ulterioare.

CAPITOLUL V

EVALUAREA INFLUENȚEI SINERGICE A FITOBIOTICULUI THYMUS VULGARIS (CIMBRU) ȘI A TOCOFEROLULUI (VITAMINA E) ASUPRA CREȘTERII ȘI BUNĂSTĂRII PUIETULUI DE PĂSTRUGĂ – ACIPENSER STELLATUS (PALLAS 1771), REZULTAT DIN DIFERITE COMBINAȚII GENETICE DE ACIPENSER STELLATUS (PALLAS 1771) ÎN CONDIȚIILE UNUI SISTEM RECIRCULANT DE ACVACULTURĂ INDUSTRIALĂ

5.1 Ipoteza asumată

Factorii decizionali care au stat la baza acestui experiment, au fost rezultatele obținute în experimentul anterior cu privire la buna întreținere a materialului biologic și a valorii nutritive ridicate a cărnii de pește.

În ideea de a optimiza performanța de creștere, conversia hranei, starea fiziologică și nu în ultimul rând compoziția biochimică a cărnii, s-a decis evaluarea efectului suplimentării dietei păstrugii (provenită din patru combinații genetice – acvacultură și Dunăre) cu cimbru și vitamina E.

Cimbrul (Thymus vulgaris) este recomandat atunci când organismul este supus unor factori stresori, deoarece diminuează efectul negativ al acestora, datorită activității sale antioxidante. De asemenea, datorită proprietăților sale antibacteriene, cimbrul este capabil să mențină un mediu intestinal propice dezvoltării florei favorabile, ceea ce de fapt a condus la rezultate satisfăcătoare asupra performanței de creștere.

Este cunoscut faptul că vitaminele (vitamina C, vitamina E) introduse în dieta peștilor au ca efect îmbunătățirea imunității, toleranța la stres, precum și rezistența la îmbolnăviri [164]. Datorită acestor beneficii bine cunoscute, s-a decis ca alături de cimbru să se introducă în dieta păstrugii și vitamina E.

De regulă, furajele destinate peștilor sunt suplimentate cu vitamina E de o anumită concentrație, tocmai datorită efectelor sale pozitive asupra sistemului imunitar și nu numai [165-167].

Concentrația vitaminei E este foarte importantă atunci când se dorește a fi introdusă în dieta peștilor, deoarece conform unor studii, în concentrații mari aceasta influențează pozitiv reproducerea, digestibilitatea nutrienților, calitatea cărnii și rezistența la boli [168, 169].

În urma mai multor cercetări, Ispir și colab. (2011) au concluzionat că vitamina E protejează peștii în condiții de stres și boală, recomandând pe baza profilului hematologic, administrarea acesteia într-o concentrație mai mare de 240 mg/kg hrană [170].

Prin experimentul de față se dorește, datorită suplimentării hranei cu cimbru și vitamina E, obținerea de rezultate satisfăcătoare în ce privește specia Acipenser stellatus (Pallas 1771), rezultată din diferite combinații genetice de Acipenser stellatus (Pallas 1771) în condițiile unui sistem recirculant de acvacultură industrială, moment în care ipoteza asumată în cadrul acestui experiment este că cimbrul, în combinație cu vitamina E, are un efect sinergic asupra performanței de creștere, precum și asupra stării de confort tehnologic.

5.2 Design experimental

Experimentul s-a desfășurat în perioada 16 Decembrie 2013- 21 Ianuarie 2014 în cadrul sistemului recirculant pilot al Departamentului de Acvacultură, Știința Mediului și Cadastru, Universitatea Dunărea de Jos din Galați, prevăzut cu patru unități de creștere cu un volum de 500 litri fiecare și unitățile de condiționare a calității apei (RAS I, Capitolul II 2.1).

Materialul biologic folosit în experiment a fost reprezentat de puiet de păstrugă de 7 luni, cu masa medie inițială de 103.89±22.57 g, provenit de la ferma Kaviar House, judetul Tulcea.

Puietul de păstrugă a fost obținut prin reproducere artificială în aprilie 2013, în urma realizării unor experimente de încrucișare dirijată a unor genitori de păstrugă, cu proveniență și grad de înrudire diferit (Dunăre-migrație 2013 și Acvacultură).

Astfel, 155 de exemplare de păstrugă obținute din loturile 5, 2, 4 și 6 au fost distribuite în cele 4 unități de creștere ale sistemului recirculant. S-au întocmit patru loturi experimentale: V1 (Lotul 5- ♀D601 x♂ A579), V2 (Lotul 2- ♀D604 x ♂D673), V3 (Lotul 4-♀D604 x ♂A934) și V4 (Lotul 6-♀ D601 x ♂D185).

Peștii au fost hrăniți cu furaj TROCO PRE GROWER cu un conținut de 45% proteină și 18% lipide (Tabelul 5.1). Hrana a fost suplimentată cu cimbru într-o concentrație de 1%/kg furaj și vitamina E 500 mg/kg furaj. Frecvența hrănirii a fost de trei ori pe zi (9:00,13:00, 17:00), iar rația zilnică a fost de 2.6% din masa corporală. Administrarea hranei s-a realizat manual.

Tabelul 5.1. Compoziția biochimică a furajului TROCO PRE GROWER

Protocolul de înglobare a vitaminei E (tocoferolul) în furaj a urmărit păstrarea proprietăților fizico-chimice ale vitaminei E și s-a realizat după cum urmează:

omogenizarea vitaminei E cu 3-4 picături metanol plus 5 ml etanol;

încorporarea soluției obținute în furajul granulat;

uscarea peletelor la etuvă la T0= 250C timp de 1h÷1,5h.

Protocolul de înglobare a cimbrului în furaj a fost următorul:

omogenizarea cimbrului în soluție de gelatină 2%;

încorporarea soluției obținute în furajul granulat;

uscarea peletelor la etuvă la T0= 250C timp de 1h÷1,5h.

Principalii parametri fizico-chimici ai apei (temperatura și oxigenul dizolvat) au fost măsurați zilnic cu ajutorul echipamentului WTW Multi 3410 (foto 1), iar pH-ul cu ajutorul echipamentului WTW model 340 (foto 2) (Capitolul II.2.4). Compușii azotului au fost determinați săptămânal cu ajutorul spectofotometrului Spectroquant Nova 400, folosind kituri compatibile Merk (Capitolul II.2.4).

Foto 1. Oximetrul WTW Multi 3410 (foto original)

Foto 2. pH-metrul WTW, model 340 (foto original)

La finalul experimentului s-a prelevat 1 ml de sânge din vena caudală (de la 7 exemplare/bazin) prin metoda puncției din vena caudală, care constă în introducerea acului seringii pe direcția situată în spatele înotătoarei caudale. Anterior recoltării probelor de sânge, s-a procedat la anestezierea peștilor, cu soluție de 2-fenoxietanol (1mL la trei litri de apă). Sângele recoltat a fost distribuit în tuburi Ependorf hepariante în prealabil, pentru stabilirea indicatorilor hematologici și tuburi Ependorf neheparinate în scopul realizării determinărilor biochimice.

Cu ajutorul metodelor standard pentru hematologia veterinară [102, 171] s-au determinat indicii hematologici și constantele eritrocitare. Numărul de eritrocite (RBCx106/μl) a fost determinat prin numărarea eritrocitelor din 5 pătrate mici de pe hemocitometrul Neubauer utilizând soluție de diluație Vulpian. Hematocritul (Ht, %) s-a determinat în duplicat folosind tuburi capilare heparinate ce au fost apoi centrifugate pentru 5 minute la 12.000 rotații/minut cu ajutorul centrifugii Hettich Haematockit 210. Concentrația de hemoglobină din sânge (Hb g/dl) s-a detreminat prin metoda colorimetrică cu reactiv Drabkin, după care s-a citit la spectofotometrul Spectrocord 210 Analytikjena la o lungime de undă de 540 nm.

Folosind formulele standard (Gregariu și colab., 1985), s-au calculat constantele eritrocitare: volumul eritrocitar mediu (VEM), hemoglobina eritrocitară medie (HEM) și concentrația în hemoglobină eritrocitară medie (CHEM) (Capitolul II.2.6).

În ceea ce privește parametrii biochimici serici, determinările au fost realizate cu ajutorul echipamentului VetTest® Chimie Analyser, folosind kit-uri IDEXX VetTest pentru: albumină (ALB), calciu (Ca), proteinele totale (TP), glucoză (Gl), colesterol (CHO), trigliceride (Trig), magneziu (Mg), azotul ureic sanguin (BUN), amoniac (NH3) și Globuline (GLOB) (foto 3).

Foto 3. VetTest® Chimie Analyser, kit-uri IDEXX VetTest (foto original)

În vederea determinării compoziției biochimice a cărnii de păstrugă, s-au prelevat probe de material biologic atât la inițierea experimentului, cât și la finalizarea acestuia. La recoltarea probelor s-a avut în vedere asigurarea uniformității exemplarelor pentru eliminarea erorilor datorate diferențelor de masă a exemplarelor. Determinările biochimice au fost efectuate pe probe reprezentate de țesut muscular omogenizat prin mojarare, urmând ca din mixtura obținută să se extragă probe medii (foto 4).

Proteinele s-au determinat folosind metoda Kjeldahl cu echipament tip Gerhardt, grăsimile au fost determinate prin metoda Soxhlet de extracție cu solventi (eter de petrol ) cu aparat de extracțe tip Raypa, substanța uscată a fost determinata prin metoda încălzirii la temperatura de 105±2șC, utilizând etuva tip Sterilizator Esac, iar cenușa a fost evaluată prin calcinare la temperatura de 550±20șC în cuptor tip Nabertherm (Capitolul II.2.8).

La finalul experimentului, după ce peștii au fost cântăriți și măsurați, s-au calculat parametrii de performanță ale căror formule de calcul sunt prezentate în capitolul II.2.5.

De asemenea, la debutul experimentului, cât și la finalul acestuia au fost efectuate măsurători biometrice individuale (±1 mm) pentru toți peștii din unitățile de creștere, determinându-se: lungimea totală (Lt), lungimea la furcă (Lf), lungimea rostrului (Lr) și înălțimea (H).

Principalii indicatori utilizați pentru evaluarea compoziției biochimice a cărnii au fost: coeficientul de eficiență proteică (PER) = spor total de creștere (W)/cantitatea de proteină ingerată (P) (g); eficiența utilizării proteinei (PUE) = 100 (Wt x Pf- W0 x Pi)/(F x cantitatea de proteine ingerată) (%), în cazul în care: Pf = proteină corporală finală (%), Pi = proteină corporală inițială (%); Proteinele reținute (RP) = Wt x Pf -W0 x Pi; Reținute lipide (RL) = Wt x Lf -W0 x Li, în care: LF = lipidele finale (%), Li=lipidele inițiale (%); Substanțe extractive fără azot (NFE) =substanța uscată-cenușa- (lipidele+proteinele) (%).

5.3 Rezultate și discuții

5.3.1 Monitoringul parametrilor fizico-chimici de calitate a apei

Pe parcursul experimentuluiparametrii de calitate a apei au fost situați în ecartul optim pentru creșterea sturionilor. Temperatura apei (20.36±0.50°C), oxigenul dizolvat (7.98±0.20 mg/l) și pH-ul (7.74±0.06 unit. pH) au înregistrat valori constante, fără diferențe semnificative între cele patru variante experimentale (p˃0.05). De asemenea, compușii azotului au fost menținuți în ecartul optim creșterii sturionilor, valorile medii ale nitriților, amoniului și nitraților fiind de 0.13±0.01 mg/l, 0.31±0.13 mg/l, 23.38±0.21 mg/l.

5.3.2 Evaluarea performanței de creștere a biomasei de cultură

În tabelul 5.2 sunt prezentate măsurătorile biometrice realizate la momentul inițial și final al experimentului.

Analiza statistică a parametrilor biometrici a evidențiat diferențe nesemnificative între cele patru loturi experimentale (Anova, p>0.05; p=0.918). Omogenitatea loturilor a fost verificată și confirmată cu ajutorul testului Levene (p>0.05, p=0.748).

Tabelul 5.2. Caracteristici somatice la debutul și la finalul experimentului

Unde: W-masa individuală medie; Lt-lungimea totală; Lf-lungimea la furcă; Lr-lungimea rostrului; H-înălțimea.

După 36 de zile experimentale, analiza statistică a parametrilor biometrici măsurați nu a evidențiat diferențe semnificative între cele patru loturi experimentale (p>0.05). Masa corporală a peștilor în cele patru loturi experimentale a fost de 190.50±36.17 g (V1), 201.02±30.14 g (V2), 198.42±37.46 g (V3), respectiv de 188.33±38.26 g în V4, fără diferențe semnificative (Anova; p>0.05, p=0.341) (figura 5.1). De asemenea, nici în ceea ce privește lungimea finală nu s-au înregistrat diferențe semnificative între cele patru loturi experimentale (ANOVA; p˃0.05, p=0.818) (figura 5.2).

La debutul experimentului coeficientul de variație (CV) pentru variabila masă corporală a înregistrat o valoare de 20.16% în V1, 22.73% în V2, 21.47% în V3, respectiv 22.55% în V3.

La finalul perioadei experimentale, se observă o accentuare a heterogenității loturilor experimentale, coeficientul de variație înregistrând o reducere în toate cele patru variante, astfel: 18.88% în V3, 18.99% în V1, 20.32% în V4, respectiv 14.99% în varianta V2. Acest aspect este subliniat și prin intermediul histogramelor, observându-se o accentuare a heterogenității loturilor V2 și V4 (figura 5.3).

În tabelul 3. Anexa 1, este redat sintetic tabloul indicatorilor de performanță tehnologică calculați pentru întreaga perioadă experimentală prin prelucrarea datelor inițiale și finale obținute.

Din analiza indicatorilor tehnologici, se poate observa faptul că administrarea în hrana păstrugii a vitaminei E și a cimbrului nu a constituit un factor decisiv de influență asupra reținerii nutrienților și a conversiei hranei, acest aspect fiind reliefat de valorile apropiate ale principalilor indicatori de eficiență: FCR și PER. Cu toate acestea, cele mai bune valori ale factorului de conversie a hranei (FCR), ale ratei specifice de creștere (SGR) și a factorului de conversie a proteinei (PER) au fost obținute în lotul V2 și V3, acolo unde puietul de păstrugă a provenit din aceeași femelă de Dunăre (♀D604).

Determinarea corelației dintre lungimea totală (cm) și masa corporală (g) (Lt-M) s-a realizat în baza datelor obținute în urma biometriei efectuate la finalul experimentului pentru peștii din fiecare lot experimental. Astfel, datele obținute au fost procesate în scopul elaborării unui model de creștere și determinării ecuațiilor de creștere. Estimarea creșterii s-a realizat cu ajutorul regresiei liniare și a ecuației logaritmice (figura 5.4).

În urma analizei coeficientului de determinare R2, s-a constatat o bună corelație între lungimea totală și masa corporală a exemplarelor, respectiv a proporției în care creșterea masei corporale poate fi pusă pe seama creșterii în lungime (tabelul 5.4).

Tabelul 5.4. Ecuațiile de regresie și coeficientul de determinare

Din analiza coeficientului alometric se poate observa o alometrie pozitivă (b<3) pentru variantele experimentale V1, V3 și V4, în timp ce lotul V2 de păstrugă a înregistrat o alometrie negativă(b=3.01), ceea ce reflectă o mai bună condiție a exemplarelor din acest lot, aspect ce a fost de altfel evidențiat și prin intermediul indicatorilor tehnologici sensibil superiori în această variantă experimentală.

5.3.3 Aprecierea stării de confort tehnologic

5.3.3.1 Analiza profilului hematologic

În figurile 5.5 și 5.6 sunt redate grafic valorileparametrilor hematologici obținuți la momentul final al experimentului. Analiza statistică nu a evidențiat diferențe semnificative ale numărului de eritrocite (p>0.05; p=0.15) și ale cantității de hemoglobină (p>0.05; p=0.06) în cele patru loturi experimentale, valorile fiind situate în intervalul optim de normalitate pentru sturioni [29, 131]. Cu toate acestea, valori ușor mai ridicate ale numărului de eritrocite au fost înregistrate în lotul V2. De asemenea, concentrația de hemoglobină a înregistrat valori mai ridicate în loturile V2 și V4, unde puietul a provenit din genitori de Dunăre.

În ceea ce privește valorile hematocritului, analiza statistică a evidențiat diferențe semnificative (p<0.05; p=0.007) între cele patru loturi experimentale, valorile obținute fiind situate sub limita inferioară recomandată de literatura de specialitate pentru sturioni (26÷46%) [131, 132, 133]. În lotul V2, hematocritul a înregistrat valori ușor mai bune decât în celelate trei loturi experimentale (valoarea medie a fost de 24,09±3,29%).

În baza indicilor hematologici determinați anterior au fost calculate și constantele eritrocitare (VEM, HEM, CHEM), acestea având o valoare de diagnostic deosebit de importantă (figura 5.6).

Constantele eritrocitare oglindesc gradul de normalitate a eritrocitelor, conținutul mediu al acestora în hemoglobină furnizând informații utile de natură funcțională a integrității funcției respiratorii (Bârza H., 1985) [135].

Analizând valorile obținute pentru constantele eritrocitare (VEM, HEM, CHEM) nu au fost evidențiate diferențe semnificative (p>0.05) între cele patru loturi experimentale, valorile obținute fiind similare cu cele raportate și de alți autori autori [131, 132, 133].

Pentru obținerea unei imagini cât mai elocvente a profilului metabolic al păstrugii rezultată din diferite combinații genetice de Acipenser stellatus (Pallas 1771) ca urmare a managementului hrănirii ales, s-a analizat și tabloul leucocitar. Astfel, au fost analizate la microscop 5 frotiuri pe fiecare variantă experimentală, în baza cărora s-a întocmit formula leucocitară și s-a calculat numărul absolut de leucocite.

Pe baza analizei valorilor medii procentuale ale leucocitelor între cele patru variante experimentale au fost evidențiate următoarele modificări (fig. 5.7, fig. 5.8, fig. 5.9, fig. 5.10):

Valoarea medie procentuală a limfocitelornu a evidențiat diferențe semnificative între variantele experimentale (p>0,05; p=0.89), valoarea medie în varianta experimentală V1 a fost 92,9±5.28%, în varianta V2 a fost 92.4±3.34%, în varianta V3 a fost 92.6±2,81%, iar în varianta V4 a fost 94±2%. Valoarea medie procentuală a limfocitelor a crescut în varianta V4 cu 1,18% față de varianta V1, cu 1,73% față de V2 și cu 1,51% față de V3. Valorile minime și maxime ale acestora sunt prezentate în Anexa II, tabel 2.

Valoarea medie procentuală a monocitelor nu a evidențiat diferențe semnificative între variantele experimentale (p>0,05; p=0.10),valoarea medie în varianta experimentală V1 a fost 0,2±0,4%, în varianta V2 a fost 0,6±0,41%, în varianta V3 a fost 0,1±0,22%, iar în varianta V4 a fost 0,1±0,22%. Valoarea medie procentuală a monocitelor a crescut în varianta V2 cu 200% față de varianta V1, cu 500% față de V3 și cu 500% față de V4. Valorile minime și maxime ale acestora sunt prezentate în Anexa II, tabel 2.

Valoarea medie procentuală a neutrofilelor nu a evidențiat diferențe semnificative între variantele experimentale (p>0,05; p=0.46), valoarea medie în varianta experimentală V1 a fost 5,7±4,9%, în varianta V2 a fost 5,1±2,04%, în varianta V3 a fost 3,9±0,89%, iar în varianta V4 a fost 3±1,90%. Valoarea medie procentuală a neutrofilelor a crescut în varianta V1 cu 11,76% față de varianta V2, cu 46,15% față de V3 și cu 90% față de V4. Valorile minime și maxime ale acestora sunt prezentate în Anexa II, tabel 2.

Valoarea medie procentuală a eozinofilelor nu a evidențiat diferențe semnificative între variantele experimentale (p>0,05; p=0.24), valoarea medie în varianta experimentală V1 a fost 1,1±0,96%, în varianta V2 a fost 1,9±1,91%, în varianta V3 a fost 3,3±2,36%, iar în varianta V4 a fost 2,9±1,63%. Valoarea medie procentuală a eozinofile a crescut în varianta V3 cu 200% față de varianta V1, cu 73,68% față de V2 și cu 13,79% față de V4. Valorile minime și maxime ale acestora sunt prezentate în Anexa II, tabel 2.

Valoarea medie procentuală a bazofilelornu a evidențiat diferențe semnificative între variantele experimentale (p>0,05; p=0,58), valoarea medie în varianta experimentală V1 a fost 0,1±0,22%, în varianta V2 a fost 0±0%, în varianta V3 a fost 0,1±0,22%, iar în varianta V4 a fost 0±0%.

În figurile 5.11, 5.12, 5.13, respectiv 5.14 este redată grafic dinamica numărului absolut de leucocite (x1000 cel /mm³) la finalul perioadei experimentale, fiind evidențiate următoarele modificări:

Numărul absolut de leucocite nu a fost influențat semnificativ de managementul hrănirii (p>0,05; p=0,29), înregistrându-se o valoare medie de 468,97±149,78 x103 cel/mm3 în V1; 363,10±56,62 x103 cel/mm3 în V2; 451,69±82,30 x103 cel/mm3 în V3, respectiv de 414,29±17,81 x103 cel/mm3 în V4. Cu toate acestea, valoarea numărului absolut de leucocite din varianta V1 a crescut cu 29,15% față de varianta V2, cu 1,038% față de varianta V3, și cu 13,19% față de V4 (figura 5.15, foto 5).

Numărul absolut de limfocite nu a fost influențat semnificativ de managementul hrănirii (p>0,05; p=0,25), înregistrându-se o valoare medie de 432.86±123.34 x103 cel/mm3 în V1; 335.50±53.00 x103 cel/mm3 în V2; 418.79±81.47 x103 cel/mm3 în V3, respectiv de 389.26±13.58 x103 cel/mm3 în V4. Cu toate acestea, valoarea numărului absolut de limfocite din varianta V1 a crescut cu 29.01% față de varianta V2, cu 3.35% față de varianta V3, și cu 11.20% față de V4 (figura 5.16, foto 6) .

Numărul absolut de monocite nu a fost influențat semnificativ de managementul hrănirii (p>0,05; p=0,093), înregistrându-se o valoare medie de 0,59±1,33 x103 cel/mm3 în V1; 2,14±1,59 x103 cel/mm3 în V2; 0,35±0,80 x103 cel/mm3 în V3, respectiv de 0,39±0,80 x103 cel/mm3 în V4. Cu toate acestea, valoarea numărului absolut de monocite din varianta V2 a crescut cu 262,71% față de varianta V1, cu 511,42% față de varianta V3, și cu 448,71% față de V4 (figura 5.17, foto 7) .

Numărul absolut de neutrofile nu a fost influențat semnificativ de managementul hrănirii (p>0,05; p=0,50), înregistrându-se o valoare medie de 30,52±36,35 x103 cel/mm3 în V1; 18,25±6,72 x103 cel/mm3 în V2; 17,62±4,93 x103 cel/mm3 în V3, respectiv de 12,39±8,035 x103 cel/mm3 în V4. Cu toate acestea, valoarea numărului absolut de neutrofile din varianta V1 a crescut cu 67,23% față de varianta V2, cu 73,21% față de varianta V3, și cu 146,32% față de V4 (figura 5.18, foto 8).

Numărul absolut de eozinofile nu a fost influențat semnificativ de managementul hrănirii (p>0,05; p=0,14), înregistrându-se o valoare medie de 4,28±2,91 x103 cel/mm3 în V1; 7,21±7,20 x103 cel/mm3 în V2; 14,55±10,062 x103 cel/mm3 în V3, respectiv de 12,24±7,26 x103 cel/mm3 în V4. Cu toate acestea, valoarea numărului absolut de eozinofile din varianta V3 a crescut cu 239,95% față de varianta V1, cu 101,80% față de varianta V2, și cu 18,87% față de V4 (figura 5.19, foto 9).

Numărul absolut de bazofile nu a fost influențat semnificativ de managementul hrănirii (p>0,05; p=0,54), înregistrându-se o valoare medie de 0,69±1,55 x103 cel/mm3 în V1; 0±0 x103 cel/mm3 în V2; 0,35±0,80 x103 cel/mm3 în V3, respectiv de 0±0 x103 cel/mm3 în V4. Cu toate acestea, valoarea numărului absolut de bazofile din varianta V1 a crescut cu 97,14% față de varianta V3 (figura 5.20).

Numărul absolut de trombocite nu a fost influențat semnificativ de managementul hrănirii (p>0,05; p=0,056), înregistrându-se o valoare medie de 150,33±36,034 x103 cel/mm3 în V1; 135,0067±25,70 x103 cel/mm3 în V2; 194,69±70,72 x103 cel/mm3 în V3, respectiv de 116,095±16,36 x103 cel/mm3 în V4. Cu toate acestea, valoarea numărului absolut de trombocite din varianta V3 a crescut cu 29,50% față de varianta V1, cu 44,20% față de varianta V2, și cu 67,69% față de V4 (figura 5.21, foto 10).

5.3.3.2 Analiza biochimică a sângelui

În general, analizele biochimice ale sângelui constituie un instrument util pentru determinarea statusului fiziologic al peștilor. De obicei, profilul biochimic al sângelui diferă în funcție de vârsta, sexul și specia peștilor [172, 173, 174]. De asemenea, valorile parametrilor biochimici pot fi afectate de tehnicile de prelevare a probelor, metodele de analiză, dar și de calitatea hranei și a mediului de cultură [175].

În tabelul 5.5 sunt prezentate valorile parametrilor biochimici serici pentru puietul de păstrugă. Analizând valorile obținute ale parametrilor serici în cele patru loturi experimentale, nu au fost evidențiate diferențe semnificative (p>0.05) în ceea ce privește nivelul seric al Ca, Alb, Glob, TP, Glu, Chol, Trig, Mg și BUN, în timp ce nivelul NH3 a înregistrat diferențe semnificative (p>0.05).

Tabelul 5.5. Parametrii biochimici ai serului sanguin pentru puietul de păstrugă, după hrănirea cu vitamina E și cimbru

Electroliții (Ca și Mg) îndeplinesc multiple roluri fiziologice în organism. Distribuția intra și extracelulară a acestor ioni, este esențială pentru controlul echilibrului osmotic și hidro-ionic al celulelor, precum și pentru menținerea permeabilității membranelor celulare [176, 177, 178].

Nivelul Ca din ser a variat între 7.16÷7.56 mg/dL, fără diferențe semnificative între cele patru variante experimentale (p>0.05; p=0.21), valorile obținute fiind similare cu cele raportate de alți autori (tabelul 5.6) [176, 177, 178].

În ceea ce privește nivelul magneziului, acesta a înregistrat valori ușor mai scăzute (1.42÷1.54 mg/dL) decât datele raportate de literatura de specialitate [176, 177, 178].

Tabelul 5.6. Intervale de referință pentru parametrii serici la sturioni

Proteinele totale (TP), reprezintă cel mai important indicator al statusului nutrițional al organismului și al stării de condiție al peștilor, fiind influențat de specie, vârstă, sex, temperatura apei, precum și de cantitatea și calitatea furajelor administrate [141].

Valorile proteinelor totale din ser obținute în prezentul studiu au fost ușor mai scăzute decât cele prezentate de literatura de specialitate [176, 177, 178]. Astfel, proteinele serice au înregistrat valori cuprinse între 1.90 și 2.33 g/dl, fără diferențe semnificative între cele patru loturi experimentale (p>0.05; p=0.11).

Albuminele și globulinele sunt părți importante ale proteinelor totale din ser, fiecare modificare a acestora influențând nivelul proteinelor totale (TP). De obicei, concentrația în albumină și globulină este folosită pentru evaluarea efectului nutrienților asupra imunității peștilor, fiind un indicator global al stării nutriționale a organismului. Albumina este responsabilă pentru transportul lipidelor și ajută la metabolismul general al peștilor [179].

Valorile obținute pentru albumină au fost mai scăzute decât cele raportate de literatura de specialitate pentru păstrugă [141], variind între 0.03 și 0.16 (g/dL), fără diferențe semnificative (p>0.05; p=0.24) între cele patru loturi experimentale.

Globulinele au înregistrat valori între 1.76 și 2.16 g/dL, valorile fiind ușor mai scăzute decât cele raportate de literatura de specialitate pentru sturioni (3.63÷4.5 g/dL).

Unii autori subliniază că nivelul proteinelor serice, albuminei și globulinei serice reprezintă indicatori ai funcției hepatice, prin urmare un nivel scăzut al proteinelor serice poate fi atribuit excreției renale sau afectării sintezei proteinelor datorate, în special unor tulburări hepatice.

Valorile ușor mai scăzute ale TP din loturile V2 și V4 pot fi puse pe seama faptului că păstruga provenită din genitorii de Dunăre este mai puțin adaptată la hrănirea suplimentară, fiind astfel afectate funcțiile hepatice.

La pești, cantitatea de glucoză din ser prezintă variații mari depinzând de o serie de factori, precum: hrana, talia, vârsta peștilor, statusul nutrițional, temperatura apei etc. După Patriche T., 2008, nivelul glicemiei poate varia între 40÷90 mg/dl.

În cazul nostru, glicemia a înregsitrat valori similare cu cele prezentate de literatura de specialitate (44.00±12.00 mg/dL în V1, respectiv 57.67±11.01mg/dL în V3), fără diferențe seminificative între cele patru loturi experimentale (p>0.05; p=0.09).

Trigliceridele (Trig) sunt folosite pentru evaluarea statusului nutrițional, metabolismul lipidic. În general, valori crescute ale Trig sunt asociate cu sindromului nefritic sau boala de stocare a glicogenului [180]. Cea mai importantă funcție a trigliceridelor este de a stoca și furniza energie.

În experimentul de față, valorile trigliceridelor din ser au înregistrat valori cuprinse între 363.66 și 375 mg/dL, fiind similare cu cele raportate de literatura de specialitate pentru sturioni.

Colesterolul (CHOL) este o componentă structurală importantă a membranelor celulare și a stratului exterior al lipoproteinelor plasmatice.

În studiul nostru, colesterolul a înregistrat o valoare medie de 99.66±2.08 mg/dl în V1, respectiv 115.66±23.43 mg/dl în V3, fără diferențe semnificative între cele patru variante experimentale (p>0,05, p= 0,48).

Datorită conținutului ridicat de carvacrol și timol din cimbru, majoritatea autorilor subliniază efectul pozitiv al cimbrului în reducerea valorilor colesteolului și trigliceridelor [181, 182, 183].

Ureea (BUN) rezultă din catabolismul proteinelor. Concentrația BUN reprezintă un indicator important ce ne oferă informații esențiale depre funcționarea ficatului și rinichilor [176, 177, 178]. În cazul nostru, concentrația BUN a variat între 2.33 și 3.33 mg/dL, valori aflate sub intervalul optim raportat de literatura de specialitate.

În ceea ce privește nivelul amoniacului din ser, analiza statistică a evidențiat diferențe semnificative între cele patru loturi experimentale (p<0.05; p=0.03). Valorile amoniacului din ser au variat între 115.66±9.45 în V4 și 227.66±63.50 umol/L în V1, fiind similare cu cele raportate de literatura de specialitate.

5.3.4 Evaluarea compoziției biochimice a țesutului muscular

În tabelul 5.7. sunt prezentate rezultatele obținute privind compoziția biochimică a puietului de păstrugă pentru momentul inițial, cât și pentru cele 4 variante experimentale.

Comparând valorile obținute la momentul final cu valorile înregistrate la momentul inițial, se poate observa o creștere semnificativă (p<0.05; p= 0.000465) a conținutului de proteine în toate cele patru loturi experimentale. Astfel, conținutul în proteine a înregistrat cea mai ridicată valoare în lotul V2 (15.60±0.69%), iar cea mai mică valoare în lotul V3 (14.45±0.23%).

În ceea ce privește conținutul în apă a cărnii de păstrugă, s-a înregistrat o reducere semnificativă (p<0.05; p=0.000569) față de momentul inițial în toate cele patru variante experimentale.

La comparația valorilor medii obținute din cele patru variante experimentale, analiza statistică nu a evidențiat diferențe semnificative (p>0,05) pentru conținutul în poteine, lipide și cenușă, în timp ce conținutul în apă a prezentat diferențe semnificative între cele patru loturi experimentale (p<0.05; p=0,0051).

Tabelul 5.7. Compoziția biochimică a cărnii puietului de păstrugă

a-diferențe nesemnificative între variantele experimentale, p>0,05.

b-diferențe semnificative între variantele experimentale, p<0,05.

c-diferențe nesemnificative față de momentul inițial, p>0,05.

d-diferențe semnificative față de momentul inițial, p<0,05.

În scopul evaluării valorii alimentare a cărnii de păstrugă s-a calculat și raportul dintre procentul de apă și proteină din țesutul muscular al peștelui (A/P). Datorită faptului că acest raport nu este influențat de conținutul în lipide, este considerat cel mai valoros indicator chimic pentru aprecierea calității proteice a cărnii [184].

Astfel, analizând valorile obținute pentru raportul A/P, s-a observat o valoare proteică mai ridicată în cazul loturilor V2 (4.54 ) și V1 (4.55), urmate de lotul V4 (4.90) și V3 (5.29).

În scopul evaluării eficienței reținerii nutrienților la puietul de păstrugă s-au calculat cei mai elocvenți indicatori, și anume: valoarea productivă a proteinei (PUE), factorul de conversie a proteinei (PER), proteina reținută (RP) și lipidele reținute (RL) la nivelul carcasei (figura 5.22; figura 5.23).

Din figura 5.22 se poate observa acumularea unei cantități mai mari de proteine și lipide la exemplarele din lotul V2. De asemenea, și din analiza evoluției valorilor PER și PUE se poate observa că proteina a fost cel mai eficient valorificată în varianta experimentală V2, acolo unde de altfel a fost obținută și cea mai mare masă corporală la finalul experimentului (201.03 g/ex.).

În concluzie, în baza rezultatelor obținute, putem spune că utilizarea cimbrului în concentrație de 1% și a Vitaminei E (500 mg/kg hrană) în hrana păstrugii a condus la îmbunătățirea calității compoziției biochimice, datorită scăderii semnificative a conținutului procentual de apă, respectiv creșterea procentului de proteină, conducând totodată la creșterea calității cărnii prin creșterea valorii nutriționale.

5.4 Concluzii

Dacă în experimentul prezentat în capitolul IV s-a subliniat faptul că administrarea cimbrului în concentrație de 2%/kg furaj a influențat favorabil întreținerea materialului biologic, obținându-se o carne cu o valoare nutritivă ridicată, obiectivul experimentului de față a fost acela de a evalua influența sinergică a combinației dintre cimbru și vitamina E asupra bunăstării și creșterii păstrugii rezultată din diferite combinații genetice de Acipenser stellatus (Pallas 1771) în condițiile unui sistem recirculant de acvacultură industrială.

La finalul experimentului datele obținute au fost prelucrate, iar pe baza rezultatelor, s-au putut extrage o serie de concluzii:

parametrii de calitate a apei (temperatura apei, oxigenul dizolvat și pH-ul) s-au situat în ecartul optim pentru creșterea sturionilor, înregistrând pe parcursul experimentului valori constante, fără diferențe semnificative între cele patru variante experimentale (p˃0,05).

în urma analizei profilului hematologic s-a constatat:

nu s-au evidențiat diferențe semnificative în ce privește cantitatea de hemoglobină (p˃0,05; p=0,06) în cele patru loturi experimentale, însă concentrația de hemoglobină a înregistrat valori mai ridicate în loturile V2 și V4, unde puietul a provenit din genitori de Dunăre.

valorile hematocritului, conform analizei statistice a evidențiat diferențe semnificative (p˂0,05; p=0,007) între cele patru loturi experimentale, fiind situate sub limita inferioară prezentată în literatura de specialitate pentru sturioni (26÷46%). Cu toate acestea, lotul V2 a înregistrat valori ale hematocritului ușor mai bune (24,09±3,29%) comparativ cu celelalte loturi experimentale.

valorile obținute pentru constantele eritrocitare (VEM, HEM, CHEM) au fost similare cu cele raportate și de alți autori fără diferențe semnificative (p˃0,05) între loturile experimentale.

referitor la reacția leucocitară, numărul absolut de leucocite, limfocite, neutrofile, și bazofile a crescut în lotul V1 unde puietul a provenit din genitori de acvacultură, respectiv Dunăre.

numărul absolut de monocite a crescut în V2 unde puietul a provenit din genitori de Dunăre, iar eozinofilele și trombocitele au crescut în lotul V3 unde am avut puiet ce a rezultat din genitori de Dunăre, respectiv acvacultură.

creșterea numărului absolut de trombocite din lotul V3 și V1 a contribuit la îmbunătățirea imunității peștilor rezultați din genitori proveniți din acvacultură, respectiv Dunăre.

acțiunea sinergică a cimbrului și a vitaminei E a influențat și indicatorii de performanță a creșterii, cele mai bune valori ale factorului de conversie a hranei (FCR), ale ratei specifice de creștere(SGR) și ale factorului de conversie a proteinei (PER) au fost obținute în loturile V2 și V3 unde puietul de păstrugă a rezultat din aceeași femelă de Dunăre.

utilizarea cimbrului în concentrația de 1%/kg furaj și a vitaminei E de 500 mg/kg furaj a dus la îmbunătățirea calității compoziției biochimice, obținându-se o carne cu o valoare nutrițională ridicată.

Astfel, pe baza celor prezentate mai sus putem susține că ipoteza asumată la începutul experimentului este una veridică, adică cimbru și vitamina E au avut o acțiune sinergică asupra stării de sănătate și performanței de creștere a peștilor prin îmbunătățirea profilului hematologic, a imunității peștilor și a indicatorilor de creștere.

CAPITOLUL VI

EVALUAREA INFLUENȚEI SINERGICE A FITOBIOTICULUI HIPPOPHAE RHAMNOIDES (CĂTINA) ȘI A TOCOFEROLULUI (VITAMINA E) ASUPRA CREȘTERII ȘI BUNĂSTĂRII PUIETULUI DE PĂSTRUGĂ – ACIPENSER STELLATUS (PALLAS 1771), REZULTAT DIN DIFERITE COMBINAȚII GENETICE DE ACIPENSER STELLATUS (PALLAS 1771) ÎN CONDIȚIILE UNUI SISTEM RECIRCULANT DE ACVACULTURĂ INDUSTRIALĂ

6.1 Ipoteza asumată

Rezultatele obținute în experimentul anterior cu privire la buna întreținere a materialului biologic și a valorii nutritive ridicate a cărnii de pește au stat la baza formulării ipotezei asumate pentru analizele efectuate în cadrul acestui experiment.

În ultima perioadă, s-a remarcat o reală preocupare a consumatorilor, dar și a autorităților în ceea ce privește bunăstarea animalelor, atât în mediul terestru, cât și acvatic. Peștii, ca și celelalte animale, sunt vulnerabili la unii agenți patogeni. Fluctuațiile de temperatură, calitatea necorespunzătoare a mediului de cultură și a hranei contribuie la slăbirea organismului peștilor și instalarea stresului, aspect ce poate conduce pe termen lung laapariția bolilor.

În vederea evitării utilizării antibioticelor în tratarea bolilor peștilor, preocupările recente ale cercetătorilor se îndreaptă către utilizarea suplimentelor naturale și a altor produse alopate pentru profilaxia și tratamentul bolilor peștilor. Dintre acestea, folosirea plantelor medicinale devine un aspect din ce în ce mai studiat, deoarece sunt substanțe naturale ce nu prezintă risc pentru sănătatea peștilor, omului și a mediului.

Cătina (Hippophae rhamnoides) este considerată un bun antiinflamator, cicatrizant, antibiotic, antistres [152].

Beneficiile fructelor de cătină au fost descoperite întâia dată de traci, hinduși, greci, chinezi, mongoli, celți și slavi. Puterea cătiniistă în mare parteîn cantitatea uriașă de vitamina C – mult peste citrice sau peste măceș – și prin mult înțeleg înmulțit cu zece. Este plină și de vitaminele A, B, E, K, dar și de fosfor, potasiu, magneziu, fier, betacaroten peste nivelul conținut de morcov, aminoacizii esențiali, acizii grași esențiali [150, 151].

Scopul principal de introducere a cătinei în hrana animalelor a fost prevenirea problemelor de sănătate [154].

Conform unor studii recente, administrarea de vitamine în dieta peștilor, în special vitamina C și vitamina E, îmbunătățește imunitatea ceea ce duce la o rezistență sporită în ce privește îmbolnăvirile , precum și toleranța la stres [164].

Cătina a fost aleasă în acest experiment pentru a fi introdusă în dieta peștilor, datorită conținutului mare de vitamina C și nu numai, plus vitamina E.

Suplimentarea hranei peștilor cu o anumită concentrație de vitamina E se practică în acvacultura industrială, deoarece prezintă efecte benefice asupra sistemului imunitar la pești, îmbunătățind atât răspunsul imun specific, cât și cel nespecific, diminuând mortalitatea și optimizând performanța de creștere [165, 166, 167].

La finalul experimentului se dorește obținerea de rezultate satisfăcătoare în ce privește specia Acipenser stellatus (Pallas 1771), rezultată din diferite combinații genetice de Acipenser stellatus (Pallas 1771) în condițiile unui sistem recirculant de acvacultură industrială, datorită suplimentării hranei cu cătină și vitamina E.

Ipoteza asumată în cadrul acestui experiment este că vitamina E în combinație cu cătina are un efect sinergic asupra performanței de creștere, precum și asupra stării de confort tehnologic.

6.2 Design experimental

Cercetările experimentale s-au desfășurat în perioada 29 Ianuarie – 30 Martie 2014, în cadrul sistemului recirculant pilot al Departamentului de Acvacultură, Știința Mediului și Cadastru, Universitatea Dunărea de Jos din Galați, prevăzut cu patru unități de creștere cu un volum de 500 litri fiecare și unitățile de condiționare a calității apei (RAS I, Capitolul II 2.1).

Materialul biologic a fost reprezentat de puiet de păstrugă provenit din cadrul experimentului prezentat anterior (Vitamina E și cimbru). S-au folosit aceleași loturi experimentale: V1 (Lotul 5- ♀D601 x♂ A579), V2 (Lotul 2- ♀D604 x ♂D673), V3 (Lotul 4-♀D604 x ♂A934) și V4 (Lotul 6-♀ D601x ♂D185).

Peștii au fost hrăniți cu furaj TROCO PRE GROWER cu un conținut de 45% proteină și 18% lipide. Hrana a fost suplimentată cu cătină într-o concentrație de 1%/kg furaj și Vitamina E 500 mg/kg furaj. Frecvența hrănirii a fost de trei ori pe zi (9:00,13:00, 17:00), iar rația zilnică a fost de 3% din masa corporală. Administrarea hranei s-a realizat manual.

6.3 Rezultate și discuții

6.3.1 Monitoringul parametrilor fizico-chimici de calitate a apei

Pe parcursul derulării experimentului, un obiectiv important l-a constituit evaluarea permanentă a calității mediului de cultură.

Temperatura apei (20.48±0.05°C), oxigenul dizolvat (7.8±0.12 mg/l) și pH-ul (7.84±0.06 unit. pH) au înregistrat valori constante, fără diferențe semnificative între cele patru variante experimentale (p˃0.05) (figura 6.1). De asemenea, compușii azotului au fost menținuți în ecartul optim creșterii sturionilor, valorile medii ale nitriților, amoniului și nitraților fiind de 0.14±0.02 mg/l, 0.39±0.11 mg/l, 22.70±1,47 mg/l (figura 6.2).

Figura 6.1 Valorile medii ale temperaturii apei, ale oxigenului dizolvat și ale pH-ului

Figura 6.2 Valorile medii ale nitriților, amoniului și nitraților

6.3.2 Evaluarea performanței de creștere a biomasei de cultură

Atât la debutul experimentului, cât și la momentul final, materialul a fost cântărit și măsurat, valorile înregistrate fiind analizate din punct de vedere statistic. Analiza statistică a parametrilor biometrici: W (masa), Lt (lungimea totală), Lf (lungimea la furcă), Lr (lungimea rostrului), H (înălțimea maximă) a evidențiat diferențe nesemnificative (p>0,05) între cele patru loturi experimentale atât la debutul experimentului, cît și la momentul final (tabelul 6.1).

Tabelul 6.1. Caracteristici somatice la debutul și la finalul experimentului

unde: W-masa individuală medie; Lt-lungimea totală; Lf-lungimea la furcă; Lr-lungimea rostrului; H-înălțimea.

Masa medie inițială și lungimea totală a puietului de păstrugă folosit în experiment nu a fost semnificativ diferită pentru fiecare lot experimental (p>0.05; p=0.51; p=0.47) (figura 6.3; figura 6.4). Astfel, în ceea ce privește variabilele masă corporală și lungimea totală, testarea statistică a evidențiat o distribuție normală pentru toate loturile, fapt pus în evidență cu ajutorul testului Levene (p>0,05), precum și de coeficientului de variație (tabelul 6.2).

La finalul perioadei experimentale, masa individuală medie pentru cele patru loturi experimentale a fost de 301.77±80.15 g pentru lotul V1, 305.09±59.67 g pentru lotul V2, 329.25±71.13 g pentru lotul V3, respectiv de 287.46±83.51 g pentru lotul V4, fără diferențe semnificative (p>0.05; p=0.134). Distribuția loturilor în ceea ce privește variabila masă corporală a evidențiat loturi cu distribuție normală, fapt pus în evidență cu ajutorul testului Levene (p>0,05;p=0.086) și a histogramelor (figura 6.5).

Figura 6.5 Histograma maselor corporale finale

În urma analizei coeficientului de variație (CV) pentru variabila masă corporală, s-a observat accentuarea heterogenității în cazul loturilor V1, V3 și V4, unde CV a crescut cu aproximativ 38.05%, 20.07%, respectiv cu 38.07%, în timp ce în cazul lotului V2 omogenitatea lotului a fost păstrată, CV prezentând o creștere cu doar 12.41% față de momentul inițial (tabelul 2).

Indicatorii tehnologici ai creșterii puietului de păstrugă sunt prezentați în tabelul 4, Anexa 1. Din analiza primară a acestor indicatori se poate observa o performanță tehnologică superioară în lotul V3. Astfel, cel mai bun spor individual de creștere s-a înregistrat pentru lotul V3 (130.06 g/ex), urmat de lotul V2 (111,77 g/ex), respectiv de loturile V1 și V4 (109.95 g/ex; 101.22 g/ex).

De asemnea, în ceea ce privește rata specifică de creștere, cele mai bune valori au fost înregistrate tot în cazul lotului V3 (0.81 %BW/zi), în timp ce în loturile V4, V1 și V2 valorile obținute au fost sensibil egale (0.70% BW/zi; 0.73 %BW/zi; 0.74 %BW/zi).

Factorul de conversie a hanei (FCR) a variat invers proporțional cu coeficientul de eficiență proteică (PER), înregistrând valori superioare tot în varianta experimentală V3 (FCR-1.56 g/g; PER-1.77 g/g).

Corelațiile dintre lungime și masa medie individuală pentru fiecare variantă experimentală sunt redate în figura 6.6.

Din analiza valorilor coeficientului alometric „b”, se evidențiază o alometrie negativă în cazul loturilor experimentale V1, V2 și V4, unde creșterea în lungime o defavorizează pe cea în masă corporală, în timp ce în lotul experimental V3, valoarea lui „b” indică o alometrie pozitivă (2,6), aspect ce denotă o condiție mai bună a exemplarelor de păstrugă ce au provenit de la femela ♀D601.

De asemenea, în urma analiziei coeficientului de determinare R2, s-a evidențiat o corelație mai puternică între masa corporală și lungimea totală tot în cazul loturilor V1 și V4, unde coeficientul de determinare a înregistrat o valoare de 0,9428, respectiv de 0,9322.

6.3.3 Aprecierea stării de confort tehnologic

6.3.3.1 Analiza profilului hematologic

În vederea evaluarea stării fiziologice a păstrugii după administrarea în hrană a cătinei și vitaminei E, s-au determinat caracteristicile hematologice reprezentate de valoarea hematocritului (Ht %), concentrația hemoglobinei (Hb) și numărul de eritrocite, respectiv constantele eritrocitare, atât la debutul experimentului, cât și la momentul final (tabelul 6.3).

Tabelul 6.3. Indicatorii hematologici la debutul experimentului și la momentul final

a-diferențe nesemnificative între variantele experimentale, p>0,05.

b-diferențe semnificative între variantele experimentale, p<0,05.

c-diferențe nesemnificative față de momentul inițial, p>0,05.

d-diferențe semnificative față de momentul inițial, p<0,05.

Analizând valorile indicilor hematologici și a constantelor eritrocitare prezentate analitic în tabelul 3, se desprind următoarele concluzii:

raportat la momentul ințial al experimentului, valorile hematocritului prezintă o scădere semnificativă în toate cele patru variantele experimentale (p<0.05; p=0.0007), valorile obținute fiind sub limita inferioară raportată de alți autori pentru sturioni (26÷46%) (Knowles și colab., 2006; Docan și colab.,2011; Dicu și colab., 2013) [29, 131, 132]; Comparând valorile obținute pentru cele patru loturi experimentale, nivelul hematocritului nu a înregistrat valori semnificativ diferite (p>0.05; p= 0,25), însă valori ușor mai scăzute au fost obținute în lotul V3 (18.53±1.79%) (figura 6.7);

raportat la momentul inițial al experimentului, analiza variației cantității de hemoglobină evidențiază o tendință semnificativă de scădere în toate cele patru loturi (p<0.05; p=0.01); comparând valorile hemoglobinei între cele patru loturi, nu au fost observate diferențe semnificative (p>0,05, p=0.67), valoarea cea mai mică fiind înregistrată tot în cazul lotului V3 (7.08±0.62g/dl) (figura 6.8).

în ceea ce privește numărul de eritrocite nu au fost evidențiate modificări semnificative nici față de momentul inițial, nici la comparația valorilor obținute pentru cele patru loturi experimentale (p>0.05; p= 0.49; p=0.61), valorile obținute încadrându-se în ecartul optim pentru sturioni (Ghittino,1983; Dicu, 2013) [29, 134] (figura 6.9).

raportat la momentul initial VEM și HEM prezintă o scădere semnificativă (p<0.05; p= 0.001; p=0.03), valorile obținute corelându-se cu cele ale hemoglobinei și hematocritului; comparația valorilor obținute pentru cele patru variante experimentale nu a evidențiat diferențe semnificative între cele patru loturi experimentale (p>0.05; p= 0.67; p=0.71) (figura 6.10, figura 6.11).

valorile CHEM, nu prezintă modificări semnificative nici față de momentul inițial, nici prin comparația valorilor pentru cele patru loturi experimentale (p>0.05; p=0.36; p=0.12) (figura 6.12).

În vederea aprecierii, în amănunt, a stării de sănătate a speciei Acipenser stellatus (Pallas 1771), rezultată din diferite combinații genetice de Acipenser stellatus (Pallas 1771), s-au determinat leucograma și numărul absolut de leucocite pentru a scoate în evidență atât efectul acțiunii sinergice a cătinei și vitaminei E, cât și pentru o evaluare cât mai exactă a modificărilor apărute la nivel fiziologic.

La începutul experimentului și la finalul acestuia, au fost analizate la microscop 5 frotiuri pe fiecare variantă experimentală.

În urma analizei valorilor medii procentuale ale leucocitelor între cele patru variante experimentale au fost evidențiate următoarele modificări (fig. 6.13, fig. 6.14, fig. 6.15, fig. 6.16):

Valoarea medie procentuală a limfocitelornu a evidențiat diferențe semnificative între variantele experimentale (p>0,05; p=0.86), valoarea medie în varianta experimentală V1 a fost 95,8±1,82%, în varianta V2 a fost 95.7±3.13%, în varianta V3 a fost 94.6±2,96%, iar în varianta V4 a fost 95,7±2,079%. Valoarea medie procentuală a limfocitelor raportată la momentul inițiala crescut în varianta V1 cu 3,12%, în varianta V2 a crescut cu 3,57%, în varianta V3 a crescut cu 2,15%, iar în varianta V4 a crescut cu 1,80%. Valorile minime și maxime ale acestora sunt prezentate în Anexa II, tabel 3.

Valoarea medie procentuală a monocitelor nu a evidențiat diferențe semnificative între variantele experimentale (p>0,05; p=0.84),valoarea medie în varianta experimentală V1 a fost 0,2±0,27%, în varianta V2 a fost 0,1±0,22%, în varianta V3 a fost 0,2±0,27%, iar în varianta V4 a fost 0,1±0,22%. Valoarea medie procentuală a monocitelor raportată la momentul inițial în varianta V1 a rămas neschimbată, în varianta V2 a scăzut cu 83,34%, în varianta V3 a crescutcu 100%, iar în varianta V4 a rămas neschimbată. Valorile minime și maxime ale acestora sunt prezentate în Anexa II, tabel 3.

Valoarea medie procentuală a neutrofilelor nu a evidențiat diferențe semnificative între variantele experimentale (p>0,05; p=0.54), valoarea medie în varianta experimentală V1 a fost 3,7±1,60%, în varianta V2 a fost 3,2±2,01%, în varianta V3 a fost 4±3,44%, iar în varianta V4 a fost 2,1±0,41%.Valoarea medie procentuală a neutrofilelor raportată la momentul inițial în varianta V1 a scăzut cu 35,09%, în varianta V2 a scăzut cu 37,26%, în varianta V3 a crescutcu 2,56%, iar în varianta V4 a scăzut cu 30%. Valorile minime și maxime ale acestora sunt prezentate în Anexa II, tabel 3.

Valoarea medie procentuală a eozinofilelor nu a evidențiat diferențe semnificative între variantele experimentale (p>0,05; p=0.23), valoarea medie în varianta experimentală V1 a fost0,3±0,27%, în varianta V2 a fost 1±0,93%, în varianta V3 a fost 1,2±0,97%, iar în varianta V4 a fost 2,1±2,24%.Valoarea medie procentuală a eozinofile raportată la momentul inițial în varianta V1 a scăzut cu 72,73%, în varianta V2 a scăzut cu 47,37%, în varianta V3 a scăzutcu 63,64%, iar în varianta V4 de asemenea a scăzut cu 27,59%. Valorile minime și maxime ale acestora sunt prezentate în Anexa II, tabel 3.

Valoarea medie procentuală a bazofilelor raportată la momentul inițial în varianta V1 și varianta V3 a scăzut 100%, iar în varianta V2 respectiv V4 a rămas neschimbată.

În figurile 6.17, 6.18, 6.19, respectiv 6.20 este redată grafic dinamica numărului absolut de leucocite (x1000 cel /mm³) la finalul perioadei experimentale, fiind evidențiate următoarele modificări:

Numărul absolut de leucocite nu a fost influențat semnificativ de managementul hrănirii (p>0,05; p=0,13), înregistrându-se o valoare medie de 394,56±79,12 x103 cel/mm3 în V1; 392,94±28,059 x103 cel/mm3 în V2; 469,31±45,65 x103 cel/mm3 în V3, respectiv de 438,043±60,91 x103 cel/mm3 în V4 (fig. 6.21, foto 1).Cu toate acestea, valoarea numărului absolut de leucocite raportată la momentul inițial în varianta V1 a scăzut cu 15,87%, în varianta V2 a crescut cu 8.21%, în varianta V3 a crescutcu 3.90%, iar în varianta V4 de asemenea a crescut cu 5.73%.

Numărul absolut de limfocite nu a fost influențat semnificativ de managementul hrănirii (p>0,05; p=0,16), înregistrându-se o valoare medie de 376.95±69,96 x103 cel/mm3 în V1;375.99±29,17 x103 cel/mm3 în V2; 443,55±40.16 x103 cel/mm3 în V3, respectiv de 419,64±62,81 x103 cel/mm3 în V4 (fig. 6.22, foto 2). Cu toate acestea, valoarea numărului absolut de limfocite raportată la momentul inițial în varianta V1 a scăzut cu 12,91%, în varianta V2 a crescut cu12,068%, în varianta V3 a crescutcu 5,91%, iar în varianta V4 deasemeni a crescut cu 7,80%.

Numărul absolut de monocite nu a fost influențat semnificativ de managementul hrănirii (p>0,05; p=0,76), înregistrându-se o valoare medie de 0.88±1.22 x103 cel/mm3 în V1; 0.40±0.91 x103 cel/mm3 în V2; 0.96±1.32 x103 cel/mm3 în V3, respectiv de 0.38±0.86 x103 cel/mm3 în V4 (fig. 6.23, foto 3). Cu toate acestea, valoarea numărului absolut de limfocite raportată la momentul inițial în varianta V1 a crescut cu 49.15%, în varianta V2 a scăzut cu 81,31%, în varianta V3 a crescutcu 174,28%, iar în varianta V4 a scăzut cu 2,57%.

Numărul absolut de neutrofile nu a fost influențat semnificativ de managementul hrănirii (p>0,05; p=0,49), înregistrându-se o valoare medie de 15.54±8.69 x103 cel/mm3 în V1; 12.62±8.39 x103 cel/mm3 în V2; 19.47±16.98 x103 cel/mm3 în V3, respectiv de 9.34±2.91 x103 cel/mm3 în V4 (fig. 6.24, foto 4). Cu toate acestea, valoarea numărului absolut de neutrofile raportată la momentul inițial în varianta V1 a scăzut cu 49,09%, în varianta V2 a scăzut cu 30,85%, în varianta V3 a crescutcu 10,49%, iar în varianta V4 a scăzut cu 24,61%.

Numărul absolut de eozinofile nu a fost influențat semnificativ de managementul hrănirii (p>0,05; p=0,20), înregistrându-se o valoare medie de 1,17±1,14 x103 cel/mm3 în V1; 3,90±3,82 x103 cel/mm3 în V2; 5,32±3,95 x103 cel/mm3 în V3, respectiv de 8,66±9,037 x103 cel/mm3 în V4 (fig. 6.25, foto 5). Cu toate acestea, valoarea numărului absolut de eozinofile raportată la momentul inițial în varianta V1 a scăzut cu 72,67%, în varianta V2 a scăzut cu 45,90%, în varianta V3 a scăzutcu 63,44%, iar în varianta V4 a scăzut cu 29,25%.

Valoarea numărul absolut de bazofileraportată la momentul inițial în varianta V1 și V3 a scăzut 100%, în varianta V2 și V4 rămânând neschimbată.

Numărul absolut de trombocite nu a fost influențat semnificativ de managementul hrănirii (p>0,05; p=0,53), înregistrându-se o valoare medie de 129,89±28,83 x103 cel/mm3 în V1; 104,14±15,63 x103 cel/mm3 în V2; 109,45±42,55 x103 cel/mm3 în V3, respectiv de 123,42±30,00 x103 cel/mm3 în V4 (fig. 6.26, foto 6). Cu toate acestea, valoarea numărului absolut de trombocite raportată la momentul inițial în varianta V1 a scăzut cu 13,59%, în varianta V2 a scăzut cu 22,85%, în varianta V3 a scăzutcu 43,78%, iar în varianta V4 a crescut cu 6,30%.

6.3.3.2 Analiza biochimică a sângelui

În tabelul 6.4 sunt prezentate valorile parametrilor biochimici serici pentru puietul de păstrugă, valori obținute la momentul initial, cât și la momentul final al experimentului.

Tabelul 6.4. Parametrii biochimici ai serului sanguin pentru puietul de păstrugă, după hrănirea cu vitamina E și cătină

a-diferențe nesemnificative între variantele experimentale, p>0,05.

b-diferențe semnificative între variantele experimentale, p<0,05.

c-diferențe nesemnificative față de momentul inițial, p>0,05.

d-diferențe semnificative față de momentul inițial, p<0,05.

Din analiza parametrilor serici prezentați în tabelul 4 se evidențiază o serie de modificări față de momentul inițial, cât și între cele patru loturi experimentale, astfel:

valorile obținute pentru albumină, globuline și proteinele serice au fost situate sub limita inferioară prezentată de literatura de specialitate (2.2÷3.3 g/dl) [185], fără a înregistra modificări semnificative (p>0.05) față de momentul inițial sau între cele patru loturi experimentale. În general, scăderea valorii proteinelor totale din ser, și în special a albuminelor serice, sugerează o perturbare, din diferite cauze, a funcției proteinosintetice a ficatului [185];

valorile glicemiei prezintă o scădere semnificativă față de momentul inițial (p<0.05) în loturile experimentale V1, V2 și V4, cele mai scăzute valori fiind înregistrate în loturile V1 și V4 (31.33±4.16 mg/dl; 33.33±0.57 mg/dl);

la finalul perioadei experimentale, valorile colesterolului prezintă o scădere nesemnificativă (p>0.05) în toate loturile experimentale, cele mici valori fiind înregistrate în varianta V2 (95.66±7.02mg/ dl);

trigliceridele, împreună cu proteinele totale și colesterolul, reprezintă un indicator important al stării nutriționale. La finalul perioadei experimentale, valorile trigliceridelor din ser au fost cuprinse între 351.66 și 372.16 mg/dL, fără a înregistra diferențe semnificative între cele patru loturi experimentale sau față de debutul experimentului;

nivelul Ca din ser a variat între 7.43 și 7.73 mg/dL, fără diferențe semnificative între cele patru variante experimentale (p>0.05; p=0.54), valorile obținute fiind similare cu cele raportate de alți autori;

nivelul Mg din ser a prezentat o creștere semnificativă (p<0.05) față de momentul inițial în toate loturile, valorile obținute fiind similare cu cele raportate de către alți autori [131, 176, 177, 178];

concentrația BUN nu a prezentat diferențe semnificative (p>0.05) față de debutul experimentului sau între cele patru loturi experimentale, valorile obținute fiind situate sub intervalul de referință pentru sturioni;

față de debutul experimentului valorile NH3 prezintă o creștere semnificativă în toate loturile, valorile obținute fiind similare cu cele raportate de către alți autori.

Efectele benefice ale suplimentării dietei puietului de păstrugă cu cătină și vitamina E nu au fost evidente în acest studiu. Deși indicatorii tehnologici au evidențiat sporuri de creștere bune, la nivel fiziologic s-au evidențiat ușoare disfuncții hepatice, reflectate prin modificările parametrilor serici, aspect ce poate conduce pe termen lung la consecințe grave în rândul biomasei de cultură.

6.4 Concluzii

Suplimentarea dietei peștilor cu vitamine constituie un argument logic cu privire la dezvoltarea și creșterea normală, reglarea metabolismului și asigurarea bunăstării biomasei de cultură. Acesta este motivul pentru care, din punct de vedere tehnologic, managementul hrănirii reprezintă condiția esențială ce trebuie respectată în acvacultura sistemelor recirculante.

Astfel, obiectivul experimentului de față a fost acela de a evalua influența sinergică a combinației dintre cătină (în concentrație de 1%/kg furaj) și vitamina E (500 mg/kg hrană) asupra bunăstării și creșterii păstrugii rezultată din diferite combinații genetice de Acipenser stellatus (Pallas 1771) în condițiile unui sistem recirculant de acvacultură industrială.

La finalul experimentului, pe baza rezultatelor obținute din prelucrarea datelor, s-au desprins o serie de concluzii:

parametri de calitate a apei s-au situat într-un ecart optim pentru creșterea sturionilor, între valorile obținute în cele patru variante experimentale, nu s-au evidențiat diferențe semnificative (p˃0,05);

din analiza primară a indicatorilor tehnologici ai creșterii puietului de păstrugă se poate observa o performanță tehnologică superioară în lotul V3. Astfel, în V3 s-a înregistrat cel mai bun spor individual de creștere 130,06 g/ex., urmat de lotul V2 (111,77 g/ex.), respectiv V1 (109,95 g/ex.) și V4 (101,22 g/ex.)

în ce privește profilul hematologic, s-au constatat următoarele:

nu s-au înregistrat valori semnificativ diferite (p˃0,05; p=0,25) în ce privește nivelul Ht, în urma comparării valorilor obținute pentru cele patru loturi experimentale, însă raportat la momentul inițial al experimentului, acesta a prezentat o scădere semnificativă în toate cele patru variante experimentale (p˂0,05; p=0,0007);

nu s-au înregistrat diferențe semnificative (p˃0,05, p=0,67) ale valorilor Hb comparate fiind între cele patru loturi, dar raportat la momentul inițial al experimentului, variația cantității de Hb a evidențiat o tendință semnificativă de scădere în toate cele patru loturi (p˂0,05; p=0,01), însă s-a încadrat în valorile normale 7-9 g/ml [134];

în ce privește numărul de eritrocite și valorile CHEM, nu s-au evidențiat modificări semnificative nici față de momentul inițial, nici la comparația valorilor obținute pentru cele patru loturi experimentale (p˃0,05; p=0,49; p=0,61), respectiv (p˃0,05; p=0,36; p=0,12);

valorile obținute pentru constantele eritrocitare (VEM și HEM) raportat la momentul inițial au prezentat o scădere semnificativă (p˂0,05; p=0,001; p=0,03), în timp ce la comparația acestora între cele patru loturi experimentale nu s-au evidențiat diferențe semnificative (p˃0,05; p=0,67; p=0,71);

privitor la reacția leucocitară, numărul absolut de leucocite raportat la momentul inițial în V1 a scăzut, iar în V2, V3, respectiv în V4 a crescut. Leucocitele au rol în apărarea organismului de agresiunile din mediul extern;

numărul absolut de limfocite raportat la momentul inițial în V1 a scăzut, iar în V2, V3 și V4 a crescut, funcția lor fiind de producere de anticorpi [186];

numărul absolut de monocite raportat la momentul inițial în V1 și V3 a crescut, puietul provenind din genitori de acvacultură, respectiv Dunăre, iar în V2 și V4 a scăzut, puietul provenind din genitori de Dunăre. Rolul monocitelor constă în declanșarea răspunsului imun, iar în condiții fiziologice normale acestea ar trebui să se găsească într-un număr redus în sângele circulant;

numărul absolut de neutrofile raportat la momentul inițial în V1, V2 respectiv V4 a scăzut, iar în V3 a crescut. Rolul neutrofilelor constă în apărarea naturală înnăscută [187];

numărul absolut de eozinofile raportat la momentul inițial în toate cele patru variante experimentale a scăzut, ceea ce înseamnă că puietul de păstrugă provenit din genitori diferiți a prezentat o stare de sănătate bună, eozinofilele intervenind în etapa de vindecare a bolii;

numărul absolut de trombocite raportat la momentul inițial în V1, V2 și V3 a scăzut, iar în V4 a crescut contribuind la îmbunătățirea imunității peștilor rezultați din genitori proveniți din Dunăre.

Rezultatele obținute în cadrul acestui experiment pot oferi o referință utilă pentru evaluarea stării de sănătate, a stării de nutriție, respectiv a stării fiziologice, în ce privește peștii rezultați din genitori proveniți din acvacultură și din Dunăre. În concluzie, putem spune că suplimentarea dietei cu cătină și vitamina E a influențat bunăstarea peștilor, dar s-au înregistrat diferențe semnificative între peștii rezultați din genitori din Dunăre, comparativ cu peștii rezultați din genitori proveniți din acvacultură.

CAPITOLUL VII

EVALUAREA INFLUENȚEI FITOBIOTICELOR HIPPOPHAE RHAMNOIDES (CĂTINA) ȘI SPIRULINA PLATENSIS (SPIRULINA) ASUPRA PERFORMANȚEI DE CREȘTERE A UNOR HIBRIZI DE STURIONI ÎN CONDIȚILE UNUI SISTEM RECIRCULANT DE ACVACULTURĂ INDUSTRIALĂ

7.1 Ipoteza asumată

Ideea utilizării fitobioticelor în acvacultură a apărut în contextul existenței a numeroase opinii critice privind folosirea produselor medicamentoase, în special a antibioticelor, pentru prevenirea și tratarea bolilor la pești.Numeroase studii au arătat că aceste fitobiotice prezintă un spectru larg de utilizare [16, 188]. Acestea pot conduce la reducerea stresului datorită faptului că sunt considerate a fi principala sursă de antioxidanți, prezintă proprietăți antibacterienece contribuie la îmbunătățirea imunității biomasei de cultură și obținerea unor indicatori superiori de creștere.

Spirulina (Spirulina platensis) este o microalgă de culoare verde-albăstrie care regenerează prin bogatul său conținut în nutrienți naturali, compensează deficiențele datorate dietei zilnice, este o sursă valoroasă de aminoacizi esențiali, necesari dezvoltării organismului aflat în perioada de creștere și dezvoltare.

Conform unor studii de laborator ce s-au realizat pe șoareci, hamsteri, pui, pisici, respectiv pești, spirulina (Spirulina platensis) intervine în stimularea imunității și în sinteza elementelor figurate ale sângelui [189]. De asemenea permite multiplicarea și activarea macrofagelor pentru a fi apte să distrugă microorganismele. Spirulina accelerează producerea de anticorpi, asigurând cea mai bună protecție împotriva microorganismelor invadatoare și are un rol deosebit în restabilirea funcțiilor celulelor și organelor cheie, îmbunătățind posibilitatea de funcționare a acestora în ciuda agresiunilor provenite de la toxinele din mediul înconjurător și de la agenții infecțioși.Datorită aportului de fibre vegetale, spirulina stimulează digestia, crește dinamica intestinală, contribuie la dezvoltarea florei intestinale (Lactobacilus) și prin aceasta la reglarea digestiei.

Fructele de cătină sunt cele mai bogate în vitamina C naturală, precum și în vitamina E, vitamina A, K, F, P, complexul de vitamine B, proteine, calciu, magneziu, fier, sodiu, potasiu, betacaroten, ulei, celuloză [190]. Cătina este un excelent imunostimulator, cicatrizant, antiinflamator și antibiotic.

Scopul acestui experiment a fost de a evalua efectul suplimentării dietei cu spirulină și cătină, asupra performanței de creștere a unor hibrizi de sturioni: Bestbeluga (♂morun Dunăre+ ♀bester acvacultură) și Sterbe (♂morun Dunăre+ ♀cegă acvacultură).Ipoteza asumată în cadrul acestui experiment a fost aceea că introducerea de fitobiotice în hrana peștilor conduce la dobândirea de indici bioproductivi superiori (masă medie, rată de creștere, supraviețuire etc.) și la o bună întreținere a materialului biologic.

7.2 Design experimental

Cercetările experimentale s-au desfășurat în perioada 13 Octombrie – 18 Noiembrie 2014, în cadrul sistemului recirculant pilot al Departamentului de Acvacultură, Știința Mediului și Cadastru, Universitatea Dunărea de Jos din Galați, prevăzut cu patru unități de creștere cu un volum de 500 litri fiecare și unitățile de condiționare a calității apei (RAS I, Capitolul II 2.1).

S-au folosit două variante experimentale, reprezentate de hibrizi de sturioni în vârstă de 5 luni și 6 zile, astfel: V1 (♂morun Dunăre+ ♀cegă acvacultură): B1, B2 și V2 (♂morun Dunăre+ ♀bester acvacultură): B3, B4.

Peștii au fost hrăniți cu furaj TROCO PRE GROWER, diametrul particulei 2 mm. (tabelul 7.1). Hrana a fost suplimentată cu cătină și spirulină într-o concentrație de 1%/kg furaj.

Frecvența hrănirii a fost de trei ori pe zi (9:00,13:00, 17:00), iar intensitatea hrănirii a fost de 1% din masa corporală. Administrarea hranei s-a realizat manual.

Tabelul 7.1.Compoziția biochimică a furajului TROCO PRE GROWER

Repartizarea hibrizilor de sturioni în unitățile de creștere, precum și distribuția hranei s-a realizat conform schemei 7.1.

Figura 7.1 Schema repartizării materialului biologic și distribuția hranei în unitățíle de creștere

Parametrii fizico-chimici principali de calitate a apei s-au măsurat pe întreg parcursul derulării activității experimentale, folosindu-se pentru monitorizarea acestora instrumentele și echipamentele prezentate în Capitolul II 2.4.

La începutul și sfârșitul experimentului s-au realizat măsurătorile biometrice necesare în determinarea indicatorilor de performanță a creșterii (Sr, GR, FCR) ale căror formule de calcul sunt prezentate în capitolul II 2.5.

7.3 Rezultate și discuții

7.3.1 Monitoringul parametrilor fizico-chimici de calitate a apei

Pe tot parcursul experimentului o atenție deosebită a fost acordată parametrilor fizico-chimici a apei, (foto 1) astfel:

zilnic s-a monitorizat temperatura (22,1±1,16°C), oxigenul dizolvat (6,95±1,11 mg/l) și pH-ul (7.90±0,1 u.pH);

săptămânal s-au determinat compușii azotului: nitrații (23.9-84 mg/l), nitriții (0,01-0,4 mg/l și amoniul (0.01-0.15 mg/l).

Foto 1. Monitorizarea parametrilor fizico-chimici ai apei (foto original)

7.3.2 Evaluarea performanței de creștere a biomasei de cultură

În tabelul 7.2 sunt prezentate măsurătorile biometrice realizate la debutul și la finalul experimentului.

Tabelul 7.2. Caracteristici somatice la debutul și la finalul experimentului

La debutul experimentului coeficientul de variație (CV) pentru variabila masă corporală a înregistrat o valoare de 22.79% în B1, 19.2% în B2, 35.08% în B3, respectiv 30.35% în V3.

La finalul perioadei experimentale, se observă o accentuare a eterogenității loturilor experimentale, coeficientul de variație înregistrând o reducere semnificativa în cazul hibrizilor proveniți din lotul ♂Morun și ♀Bester acvacultură (Varianta V2) (tabel 7.3).

Tabelul 7.3. Valorile coeficientului de variație (CV – %) la debutul și la finalul experimentului

Analiza statistică a variabilei masă corporală la debutul experimentului a evidențiat diferențe nesemnificative între cele două loturi experimentale din fiecare variantă experimentală (Anova, p˃0,05; p=0,53 (V1), respectiv p˃0,05; p=0,98 (V2)). La finalul experimentului, din punct de vedere statistic, variabila masă corporală nu a evidențiat diferențe semnificative între cele două loturi experimentale din fiecare variantă experimentală (Anova, p˃0,05; p=0,66 (V1), respectiv p˃0,05; p=0,54 (V2)).

Masa medie inițială în varianta experimentală V1 a fost: B1 = 144,86±33,019 g, în B2 = 141,41±27,15g, iar în varianta experimentală V2 a fost: B3 = 194,63±68,26 g, în B4 = 194,34±58,98 g (figura 7.2). La finalul experimentului s-a obținut următoarea masă medie finală astfel: în varianta experimentală V1 (B1 = 212,25±43,97; B2 = 209,29±47,45), respectiv în varianta experimentală V2 (B3 = 308,03±93,30; B4 = 328,48±93,69) (figura 7.3).

Analiza statistică realizată pentru lungimea totală medie inițială (Lt – cm) a exemplarelor folosite în cele două variante experimentale nu a evidențiat diferențe semnificative, nici la debutul experimentului între cele două loturi din fiecare variantă (Anova, p˃0,05; p=0,36 (V1), respectiv p˃0,05; p=0,98 (V2)), nici la finalul acestuia (Anova, p˃0,05; p=0,10 (V1), respectiv p˃0,05; p=0,97 (V2)).

Lungimea totală medie inițială în varianta experimentală V1 a fost: B1 = 34,10±2,63 cm, în B2 = 33,62±2,69 cm, iar în varianta experimentală V2 a fost: B3 = 37,17±4,23 cm, în B4 = 37,14±3,66 cm (figura 7.4). La finalul experimentului s-a obținut următoarea lungime totală medie finală astfel : în varianta experimentală V1 (B1 = 38,08±2,58; B2 = 37,27±2,69), respectiv, în varianta experimentală V2 (B3 = 41,64±3,97; B4 = 41,82±3,83) (figura 7.5).

Stabilirea corelației dintre lungimea totală (cm) și masa corporală (g) s-a realizat cu ajutorul datelor obținute în urma măsurătorilor biometrice efectuate la finalul experimentului, pentru exemplarele din fiecare variantă experimentală.

Bilanțul creșterii s-a realizat cu ajutorul regresiei power.

Relațiile dintre lungime și masa medie individuală pentru fiecare variantă experimentală sunt redate în figura 7.6, respectiv figura 7.7.

Potrivit valorii lui „b”, făcând o comparație cu ajutorul măsurătorilor biometrice ale datelor obținute la începutul, respectiv sfârșitul perioadei experimentale în varianta V1 (B1), putem concluziona că la finalul experimentului s-a înregistrat o creștere alometrică, creșterea în masă a fost mai rapidă decât creșterea în lungime (b<3; b=2.52). Referitor la coeficientul de determinare „R2”, valoarea acestuia a scăzut la finalul perioadei experimentale, ceea ce exprimă eterogenitatea lotului în varianta V1 (B1).

În varianta V1 (B2) s-a înregistrat la finalul experimetului, datorită parametrului alometric „b”, o creștere alometrică, creșterea în masă a fost mai rapidă decât creșterea în lungime (b<3; b=2,97), iar valoarea coeficientului de determinare „R2” a crescut, de unde și omogenitatea lotului.

În varianta V2 (B3) s-a înregistrat la finalul experimetului, datorită parametrului alometric „b”, o creștere alometrică, creșterea în masă a fost mai rapidă decât creșterea în lungime (b<3; b=2,78), iar valoarea coeficientului de determinare „R2” a scăzut, de unde și eterogenitatea lotului.

În varianta V2 (B4) s-a înregistrat la finalul experimetului, datorită parametrului alometric „b”, o creștere alometrică, creșterea în masă a fost mai rapidă decât creșterea în lungime (b<3; b=2,60), iar valoarea coeficientului de determinare „R2” a scăzut, de unde și eterogenitatea lotului.

Diferența dintre cele două variante experimentale a constat în omogenitatea loturilor, adică cel din B1, B3, respectiv B4 au fost eterogene, iar cel din B2 a fost omogen la sfârșitul perioadei experimentale. Însă asemănarea dintre variante a ținut de creșterea materialului biologic, înregistrându-se la finalul perioadei experimentale o alometrie pozitivă, creșterea în masă a fost mai rapidă decât creșterea în lungime.

În urma monitorizării realizate pe parcursul experimentului, deși s-au înregistrat mortalități de 8,33% în B1, 10% în B2, 13,16% în B3, respectiv 13,16% în B4, pe baza datelor obținute la finalul experimentului putem afirma că managementul hrănirii, cât și condițiile mediale au fost menținute în ecartul optim pentru creșterea hibrizilor de sturioni.

Pentru evaluarea performanței de creștere a hibrizilor de sturioni în vârstă de 5 luni și 6 zile, în condițiile introducerii în hrană a cătinei (B1, B3), respectiv a spirulinei (B2, B4), într-o concentrație de 1%/kg furaj, s-a realizat un tabel ce sintetizează principalii indicatori tehnologici de creștere obținuți la începutul (13 Octombrie 2014) și la finalul experimentului (18 Noiembrie 2014) în urma măsurătorilor biometrice, Anexa I, tabelul 5.

Valorile cele mai bune ale ritmului zilnic de creștere (GR), ale ratei specifice de creștere (SGR) și ale coeficientului de eficiență proteică (PER), în urma măsurătorilor finale, s-au înregistrat în varianta V2 (♂morun Dunăre+ ♀bester acvacultură), unde au fost introduse atât cătina (B3), cât și spirulina (B4).

Sporul individual de creștere a înregistrat o valoare de 134.14 în varianta V2 (B4), față de 67.88 în varianta V1 (B2) (fig. 7.8).

Indicatorii tehnologici cei mai expresivi în ceea ce privește performanța creșterii sunt SGR-ul și FCR-ul. Conform figurii 7.9, se poate observa că SGR-ul din varianta V2 (B4) a fost mai mare față de varianta V1 (B2), în condițiile în care în ambele bazine s-a introdus spirulină, fapt ce indică o mărire evidentă a eficienței hrănirii în varianta cu hibrizi proveniți din ♂morun Dunăre și ♀ bester acvacultură.

Coeficientul de eficiență proteică (PER) a înregistrat valorile cele mai bune în varianta V2 (B3, B4) (2,87 g spor biomasă/g furaj distribuit, respectiv 3,43 g spor biomasă/g furaj distribuit), față de 2,42 g spor biomasă/g furaj distribuit, respectiv 2,38 g spor biomasă/g furaj distribuit, valori înregistrate în varianta V1 (B1, B2) (fig. 7.10).

Analizând, în ansamblu, toți indicatorii tehnologici obținuți în cadrul acestui experiment putem concluziona că nivelul performanței creșterii unor hibrizi de sturioni: Bestbeluga (♂morun Dunăre+ ♀bester acvacultură) și Sterbe (♂morun Dunăre+ ♀cegă acvacultură) în condițiile unui sistem recirculant a fost optim atât pentru concentrația de 1%/kg furaj spirulină, cât și pentru concentrația de 1%/kg furaj cătină.

7.4 Concluzii

Rezultate superioare ale indicatorilor tehnologici de creștere (SGR, FCR, PER) s-au înregistrat în cazul hibrizilor proveniți din încrucișarea ♂Morun Dunăre cu ♀ Bester Acvacultură.

În ambele variante experimentale s-a înregistrat o alometrie pozitivă, creșterea în masă corporală fiind mai rapidă decât cea în lungime.

De asemenea, analiza coeficientului de variabilitate a reliefat reducerea variabilității masei corporale în cazul hibrizilor rezultați prin încrucișarea ♂Morun Dunăre cu ♀ Bester Acvacultură.

Comparând efectul administrării celor două fitobiotice în hrana hibrizilor de sturioni, rezultate superioare ale indicatorilor tehnologici de creștere au fost evidențiate în cazul suplimentării dietei cu spirulină.

Ca și concluzie finală, putem afirma că fitobioticele incluse în hrana organismelor acvatice în doze optime pot conduce la creșterea productivității și la eficientizarea utilizării hranei la pești.

CAPITOLUL VIII

CONCLUZII FINALE, CONTRIBUȚII PERSONALE, DIRECȚII ULTERIOARE DE CERCETARE

Concluzii finale, contribuții personale, direcții ulterioare de cercetare

În ultimele decenii, acvacultura intensivă aplicată în sistemele recirculante s-a dezvoltat foarte mult, scopul principal fiind refacerea stocurilor de pești valoroși (sturioni, păstrăvi, somn), ce au fost afectate ca urmare a pescuitului excesiv și a braconajului.

Practica acvaculturii intensive din sistemele recirculante evidențiază o serie de oportunități. Acestea includ optimizarea producției, producții constante și sigure, asigurarea și controlul condițiilor de mediu pentru biomasa de cultură, posibilitatea optimizării managementului alimentației cu scopul maximizării eficienței conversiei hranei, asigurând astfel obținerea unui produs de acvacultură optim conform standardelor viabilității economice ce guvernează Uniunea Europeană.

În lucrarea de față, răspunsul general al exemplarelor folosite a fost exprimat calitativ, prin prisma indicatorilor hematologici (eritrocitari și leucocitari) și cantitativ, prin indicatorii biotehnologici specifici (rata specifică de creștere, supraviețuire, factorul de conversie a hranei etc.).

Cercetările abordate în cadrul prezentei teze au avut ca principal ideal științific optimizarea performanței de creștere a unor specii de sturioni în condițiile unui sistem recirculant de acvacultură industrială.

Acvacultura intensivă practicată într-un sistem recirculant presupune densități mari de stocare, inputuri de hrană însemnate ceea ce duce la apariția stresului și a îmbolnăvirilor la nivelul biomasei de cultură. Astfel, pentru prevenirea și tratarea bolilor, precum și pentru stimularea apetitului, respectiv a creșterii se folosesc diverse antibiotice, hormoni etc. Însă, utilizarea frecventă a acestora poate influența negativ atât condițiile de mediu, cât și consumatorul. Acestea sunt motivele pentru care în ultimii ani s-a încercat înlocuirea produselor farmaceutice cu produse naturale, cum ar fi probiotice, prebiotice și fitobiotice în vederea stimulării creșterii și a imunității, reglarea digestiei și asigurarea bunăstării materialului biologic.

Rezultatele obținute în cadrul lucrării de față pot fi de un real folos atât potențialilor investitori, inginerilor care doresc să prevină apariția îmbolnăvirilor prin metode naturiste, obținând o performanță de creștere superioară a materialului biologic în sistemele recirculante de acvacultură, cât și biologilor dornici de cunoașterea acțiunilor benefice a fitobioticelor asupra organismelor acvatice.

Parametrii de calitate a apei înregistrați pe parcursul activității experimentale au evidențiat faptul că sistemele recirculante pilot au asigurat condiții optime pentru dezvoltarea și creșterea materialului biologic, fapt ce susține din punct de vedere științific rezultatele obținute.

Din primul experiment, privind evaluarea eficienței utilizării de vitamine (vitamina C, vitamina E) în hrana puietului de Acipenser stellatus (Pallas, 1771), în concentrații de 250 mg/kg furaj vitamina C și 500 mg/kg furaj vitamina E, asupra performanței de creștere și bunăstării materialului biologic, se desprind următoarele concluzii:

referitor la performanța creșterii în condițiile suplimentării dietei într-o concentrație de 250 mg/kg furaj vitamina C și vitamina E într-o concentrație de 500 mg/kg, sporul de creștere cel mai bun s-a înregistrat în varianta în care s-au adăugat vitaminele mai sus menționate și nu în varianta unde furajul s-a folosit ca atare. Aceste aspecte sunt evidențiate în principal de indicatorii ce determină eficiența hrănirii (FCR și PER) și rata specifică de creștere (SGR).

din evaluarea indicatorilor aferenți stării de confort tehnologic rezultă următoarele aspecte:

suplimentarea dietei cu vitaminele C și E a condus la apariția unor modificări semnificative (p˂0,05) pe parcursul experimentului în cazul volumului eritrocitar mediu (VEM) și al hemoglobinei eritrocitare medii (HEM).

în varianta B2 unde nu s-au introdus vitamine, s-au obținut valori ale hemoglobinei, respectiv ale hematocritului peste valorile normale, drept răspuns la acțiunea factorilor stresanți existenți în sistemele intensive de creștere specifice acvaculturii moderne, organismul peștilor urmărind să-și mențină homeostazia prin modificări comportamentale și fiziologice.

numărul total de leucocite nu a înregistrat modificări per ansamblu, de unde putem trage concluzia că „starea generală de confort” nu a fost foarte influențată de suplimentarea hranei cu vitamine. Cu toate acestea, pe categorii de leucocite s-au observat rezultate diferite la nivelul tabloului leucocitar al puietului de păstrugă din varianta B2:

limfocitele, celulele cele mai importante ale sistemului imun, cu rol în protecția organismului prin intermediul anticorpilor sintetizați, au înregistrat o creștere ușoară atât în cadrul formulei leucocitare, cât și al numărului absolut de cellule (cu 2,82 %), însă nesemnificativă din punct de vedere statistic.

monocitele, celule implicate în inițierea și reglarea răspunsului imun, intervenind și în fagocitarea hematiilor lezate [188], au înregistrat o creștere atât în în cadrul formulei leucocitare, cât și al numărului absolut de celule (cu 72,72 %) însă nesemnificativă din punct de vedere statistic. Numărul crescut de monocite în cazul variantei martor unde nu s-au folosit vitamine, a evidențiat reglarea răspunsului imun indus de concentrația redusă de oxigen dizolvat, înregistrată la un moment dat, aspect reliefat și prin creșterea cantității de hemoglobină la exemplarele de păstrugă analizate.

neutrofilele au înregistrat o ușoară reducere, nesemnificativă din punct de vedere statistic (p˃0,05).

Concluzia ce se desprinde în urma prelucrării rezultatelor obținute în cadrul acestui experiment este aceea că suplimentarea dietei cu vitaminele C, respectiv E a influențat favorabil creșterea și bunăstarea materialului biologic.

Al doilea experiment a urmărit evaluarea influenței unor fitobiotice ca Thymus vulgaris, respectiv Hippophae rhamnoides asupra performanței de creștere și biochimiei cărnii păstrugii, în condițiile unui sistem recirculant de acvacultură industrială. Rezultatele obținute au condus la următoarele concluzii:

după 63 de zile de activitate experimentală s-au putut observa efectele benefice asupra performanței de creștere astfel:

rata specifică (SGR) a înregistrat la sfârșitul perioadei experimentale cu 1,28% mai mult în varianta B1 (cătină) față de varianta B2 (cimbru).

factorul de conversie a hranei (FCR) în varianta în care s-a folosit cătină a înregistrat o valoare de 1,46 g/g, mai mic cu 1,36% față de varianta în care s-a folosit cimbru, unde s-a înregistrat o valoare de 1,48 g/g.

coeficientului de eficiență proteică (PER) a înregistrat o creștere cu 2,14% în varianta B1 (cătină) față de varianta B2 (cimbru).

în ce privește compoziția biochimică a țesutului muscular s-au remarcat următoarele:

raportul dintre apă și conținutul de proteină a fost mai mic în varianta în care s-a folosit cimbru față de varianta în care s-a folosit cătină, acest raport mic indicând întreținerea mai bună a materialului biologic și o carne cu o valoare nutritivă ridicată.

valorile cele mai mici ale grăsimii s-au înregistrat în varianta B1 (cătină), cu o medie de 0,29±0,057%, față de varianta B2 (cimbru) unde s-a înregistrat o medie de 0,43±0,017%.

o sursă bună de minerale s-a înregistrat în varianta B2 (cimbru) unde conținutul de cenușă a fost de 1,16% față de 1,14% înregistrat în varianta B1 (cătină).

În concluzie, pe baza rezultatelor obținute putem afirma că în ambele variante s-au obținut indicatori de performanță ai creșterii satisfăcători, apropiați chiar, însă în varianta B1 unde s-a folosit cătina s-au obținut valorile cele mai mari, iar în ce privește compoziția biochimică a cărnii ambele fitobiotice au influențat pozitiv calitatea acesteia.

Pe baza rezultatelor obținute în cadrul experimentelor anterioare s-a gândit cel de-al treilea experiment ce a constat în evaluarea influenței sinergice a fitobioticului Thymus vulgaris (cimbru) și a tocoferolului (vitamina E) asupra creșterii și bunăstării puietului de păstrugă, rezultat din diferite combinații genetice de Acipenser stellatus (Pallas 1771) în condițiile unui sistem recirculant de acvacultură industrială. Rezultatele obținute au condus la următoarele concluzii:

după 36 de zile de experiment, acțiunea sinergică a suplimentării dietei cu 1% cimbru și 500 mg vitamina E/kg hrană s-a putut observa asupra indicatorilor de performanță a creșterii, astfel: factorul de conversie a hranei (FCR), rata specifică de creștere (SGR) și factorul de conversie a proteinei (PER) au înregistrat cele mai bune valori în loturile V2 și V3, loturi în care puietul de păstrugă a provenit din aceeași femelă de Dunăre.

în ce privește starea de confort tehnologic s-au remarcat următoarele:

valorile cele mai ridicate ale concentrației de hemoglobină s-au înregistrat în loturile V2 și V4, unde puietul a provenit din genitori de Dunăre, ceea ce înseamnă că acest indicator este relevant pentru a exprima răspunsul păstrugii la acțiunea sinergică a fitobioticului thymus vulgaris (cimbru) și a tocoferolului (vitamina E), atât timp cât nu este afectată oxigenarea apei tehnologice.

valorile hematocritului au evidențiat diferențe semnificative (p˂0,05; p=0,007) între cele patru loturi experimentale, însă în lotul V2 valorile hematocritului au fost ceva mai apropiate de valorile normale pentru sturioni (26÷46%), conform literatura de specialitate.

valorile constantelor eritrocitare (VEM, HEM, CHEM) s-au încadrat în ecartul celor raportate și de alți autori, fără diferențe semnificative (p˃0,05) între loturile experimentale.

numărul absolut de leucocite, limfocite, neutrofile și bazofile au crescut în lotul V1, unde puietul de păstrugă a provenit atât din genitori de Dunăre, cât și din acvacultură.

acțiunea sinergică a fitobioticului thymus vulgaris (cimbru) și a tocoferolului (vitamina E) a contribuit la creșterea numărului absolut de trombocite din lotul V3 și V1, ceea ce a dus la îmbunătățirea imunității peștilor rezultați atât din genitorii de acvacultură, cât și cei de Dunăre.

în urma interpretării rezultatelor obținute cu privire la compoziția biochimică a cărnii de pește, s-a concluzionat că introducerea fitobioticului Thymus vulgaris (cimbru) și a tocoferolului (vitamina E) în dieta peștilor a dus la îmbunătățirea calității compoziției biochimice, obținându-se o carne cu o valoare nutrițională ridicată.

În concluzie, cimbrul și vitamina E au avut o acțiune sinergică asupra stării de sănătate și performanței de creștere a peștilor prin îmbunătățirea profilului hematologic, a imunității peștilor și a indicatorilor de creștere.

Cel de-al patrulea experiment s-a conceput pe baza rezultatelor obținute în cadrul primelor două experimente, urmărindu-se influența sinergică a fitobioticului Hippophae rhamnoides (cătina) și a tocoferonului (vitamina E) asupra creșterii și bunăstării puietului de păstrugă, rezultat din diferite combinații genetice de Acipenser stellatus (Pallas 1771) în condițiile unui sistem recirculant de acvacultură industrială. Rezultatele obținute au condus la următoarele concluzii:

în lotul V3 s-a înregistrat cel mai bun spor individual de creștere 130,06 g/ex., urmat de lotul V2 (111,77 g/ex.), care a fost urmat la rându-i de lotul V1 (109,95 g/ex.) și lotul V4 s-a clasat pe ultimul loc cu 101,22 g/ex.

analizând profilul hematologic, s-au remarcat următoarele:

hematocritul nu a înregistrat valori semnificativ diferite între cele patru loturi experimentale, însă raportat la momentul inițial al experimentului, acesta a prezentat o scădere semnificativă în toate cele patru variante experimentale (p˂0,05; p=0,0007).

valorile hemoglobinei nu au înregistrat diferențe semnificative între cele patru loturi, dar raportate la momentul inițial al experimentului, acestea au evidențiat o tendință semnificativă de scădere în toate variantele experimentale, încadrându-se totuși în valorile normale (7–9 g/ml).

numărul de eritrocite și valorile CHEM nu au prezentat diferențe semnificative nici față de momentul inițial, nici între loturile experimentale.

constantele eritrocitare (VEM și HEM) au prezentat o scădere semnificativă față de momentul inițial.

influența sinergică a cătinei și a vitaminei E se poate observa prin creșterea numărului absolut de leucocite (ce au rol în apărarea organismului) raportat la momentul inițial, în variantele V2, V3 și V4.

Suplimentarea dietei cu cătină și vitamina E a influențat bunăstarea peștilor, înregistrându-se diferențe semnificative între puieții de păstrugă proveniți din genitori de Dunăre și cei proveniți din genitorii de acvacultură.

În ultimul experiment din cadrul acestei teze de doctorat s-a urmărit influența fitobioticelor Hippophae rhamnoides (cătina) și Spirulina platensis (spirulina) asupra performanței de creștere a unor hibrizi de sturioni, în condițiile unui sistem recirculant de acvacultură industrială, rezultatele obținute conducând la următoarele concluzii:

valorile cele mai bune ale ritmului zilnic de creștere (GR), ale ratei specifice de creștere (SGR) și ale coeficientului de eficiență proteică (PER) s-au înregistrat în varianta V2 (♂morun Dunăre+ ♀ bester acvacultură), unde au fost introduse atât cătina (B3), cât și spirulina (B4).

sporul individual de creștere a înregistrat o valoare de 134.14 în varianta V2 (B4), față de 67.88 în varianta V1 (B2), în ambele variante hrana fiind aditivată cu spirulină.

SGR-ul din varianta V2 (B4) a fost mai mare față de varianta V1 (B2), în condițiile în care în ambele bazine s-a introdus spirulină, fapt ce indică o mărire evidentă a eficienței hrănirii în varianta cu hibrizi proveniți din ♂morun Dunăre și ♀ bester acvacultură.

valorile cele mai bune în ce privește PER-ul au fost înregistrate în varianta V2 (B3, B4).

Indicatorii tehnologici de creștere (SGR, FCR, PER) cei mai buni s-au înregistrat în cazul hibrizilor proveniți din încrucișarea ♂Morun Dunăre cu ♀ Bester Acvacultură.

Analizând efectul administrării celor două fitobiotice în dieta hibrizilor de sturioni, rezultatele cele mai bune în ce privește indicatori tehnologici de creștere au fost evidențiate în cazul suplimentării dietei cu spirulină.

Pe baza activității experimentale ce s-a desfășurat pe parcursul celor trei ani de studiu de doctorat, se pot desprinde o serie de informații cu caracter de originalitate referitor la:

stabilirea unor aspecte valoroase în ceea ce privește managementul tehnologic și operațional în cazul creșterii puietului de păstrugă Acipenser stellatus (Pallas, 1771) și a unor hibrizi de sturioni într-un sistem recirculant, în condițiile aditivării hranei cu fitobiotice;

fundamentarea unor fitobiotice cu efecte benefice asupra indicatorilor tehnologici de creștere, cât și asupra stării fiziologice a puietului de păstrugă și hibrizilor de sturioni crescuți în condițiile unui sistem recirculant de acvacultură;

interpretarea tabloului hematologic, a răspunsului imun și a unor parametri biochimici sanguini, după administrarea fitobioticelor în hrana puietului de păstrugă Acipenser stellatus (Pallas, 1771);

evaluarea compoziției biochimice a țesutului muscular la puietului de păstrugă Acipenser stellatus (Pallas, 1771), în urma acțiunii fitobioticelor;

obținerea de efect sinergic asupra performanței de creștere și bunăstării în urma aditivării dietei puietului de păstrugă Acipenser stellatus (Pallas, 1771), rezultat din combinarea unui fitobiotic cu o vitamină, și anume: Thymus vulgaris într-o concentrație de 1%/kg furaj și vitamina E 500 mg/kg furaj, respectiv Hippophae rhamnoides într-o concentrație de 1%/kg furaj și vitamina E 500 mg/kg furaj.

Informațiile cu caracter de originalitate prezentate mai sus, au făcut obiectul lucrării de față însă au tratat doar o parte a tematicii în ce privește influența utilizării fitobioticelor asupra sturionilor în sistemele recirculante de acvacultură. Astfel, se pot indica câteva direcții de cercetare, cum ar fi:

stabilirea fitobioticului cu efecte benefice asupra performanței de creștere;

stabilirea fitobioticului cu efecte benefice asupra stării de confort tehnologic;

stabilirea fitobioticului cu efecte benefice asupra biochimiei cărnii de pește. Recomand, astfel, testarea aceluiași fitobiotic pe mai multe specii de sturioni pentru o evaluare mai bună asupra performanței de creștere, stării de confort tehnologic și, nu în ultimul rând, asupra biochimiei cărnii de pește;

stabilirea unei perioade optime de administrare a fitobioticelor în vederea evidențierii efectelor benefice pe care le au asupra sturionilor;

utilizarea unui fitobiotic atât sub formă proaspătă, cât și sub formă prelucrată. De exemplu, recomand utilizarea fructelor de cătină sub formă proaspătă, iar în paralel fructele de cătină prelucrate pe care le găsim la Plafar, pentru a vedea dacă au aceleași efecte benefice.

Activitatea experimentală ce s-a derulat pe parcursul celor trei ani de studii doctorale, susține și întărește afirmațiile din literatura de specialitate cum că fitobioticele ajută la obținerea unor rezultate superioare ale indicatorilor tehnologici de creștere prin stimularea apetitului, contribuie la îmbunătățirea stării de confort tehnologic prin reducerea stresului, ajută la îmbunătățirea calității cărnii de pește și, nu în ultimul rând, recomandă utilizarea fitobioticelor în cadrul sistemelor recirculante de acvacultură.

LISTĂ LUCRĂRI PUBLICATE ÎN REVISTE INDEXATE ÎN BAZA DE DATE INTERNAȚIONALE (BDI)

Oana-Georgiana (Varlan) Dorojan*, Victor Cristea, Săndița (Plăcintă) Ion, Ștefan Mihai Petrea,The Influence of some Phytobiotics (Thyme, Seabuckthorn) on Growth Performance of Stellate Sturgeon (A. stellatus, Pallas, 1771) in an Industrial Recirculating Aquaculture System, Simpozionul Stiintific International cu tema

BIOINGINERIA RESURSELORANIMALIERE 2014, 29-30 mai 2014, Timișoara, Animal Science and Biotechnologies, 2014, 47 (1) pag. 205-210.

http://www.usab-tm.ro/utilizatori/ZOOTEHNIE/file/2014/Symposium_program_Timisoara2014_4.pdf

Oana Georgiana Dorojan (Varlan), Victor Cristea, Angelica Docan, Săndița Plăcintă, The growth performance and hematological profile to species a. Stellatus (pallas, 1771) in terms of vitamin c and e in the diet increased in the intensive recirculatin, SIMPOZION ȘTIINȚIFIC INTERNAȚIONAL „ZOOTEHNIA MODERNĂ- STRATEGII, OPORTUNITĂȚI ȘI PERFORMANȚE EUROPENE” 23 – 25 octombrie 2014 Iași, pag. 186-190.

http://www.uaiasi.ro/revista_zoo/ro/documente/Pdf_Vol_62/Oana_Dorojan_Varlan2.pdf

Oana Georgiana Dorojan (Varlan), Victor Cristea, Săndița Plăcintă, The Influence Of Phytobiotics (Thyme And Seabuckthorn) On A. Stellatus (Pallas, 1771) Meat Biochemistry, Growth In A Industrial Aquaculture Recirculating System, SIMPOZION ȘTIINȚIFIC INTERNAȚIONAL „ZOOTEHNIA MODERNĂ- STRATEGII, OPORTUNITĂȚI ȘI PERFORMANȚE EUROPENE” 23 – 25 octombrie 2014 Iași,pag. 91-95.

http://www.uaiasi.ro/revista_zoo/ro/documente/Pdf_Vol_62/Oana_Dorojan_Varlan1.pdf

Oana G. (Varlan) Dorojan, Victor Cristea, Mirela Crețu, Lorena Dediu, Angelica I. Docan, Marian T. Coadă, The effect of thyme (Thymus vulgaris) and vitamin E on the Acipenser stellatus juvenile welfare, reared in a recirculating aquaculture system, AACL Bioflux, 2015 Cluj, Volume 8, Issue 2, pag. 150-158.

http://www.bioflux.com.ro/docs/2015.150-158.pdf

Oana G.(Varlan) Dorojan, Victor Cristea, Mirela Crețu, Marian T. Coadă, Lorena Dediu, Iulia R. Grecu, Săndița Plăcintă, Effect of thyme (Thymus vulgaris) and vitamin E on growth performance and body composition of Acipenser stellatus juveniles, AACL Bioflux, 2015 Cluj, Volume 8, Issue 2,pag. 195-202.

http://www.bioflux.com.ro/docs/2015.195-202.pdf

Oana-Georgiana (Varlan) Dorojan, Victor Cristea, Mirela Crețu, Lorena Dediu, Iulia Rodica Grecu and Săndița Plăcintă, Effect of Sea Buckthorn and Vitamin E on Growth Performance of Acipenser stellatus(Pallas 1771) Juveniles, FACULTATEA DE ZOOTEHNIE ȘI BIOTEHNOLOGII din Timisoara,Simpozionul Stiintific International cu tema ”BIOINGINERIA RESURSELORANIMALIERE 2015” 28-29 mai 2015, Vol 48, No 1 (2015), pag. 239-244.

http://spasb.ro/index.php/spasb/article/view/1911/1821

LISTĂ LUCRĂRI COMUNICATE ÎN CADRUL CONFERINȚELOR ȘI SIMPOZIOANELOR ȘTIINȚIFICE INTERNAȚIONALE

Oana VÂRLAN, anul I, doctorand, Desimira DICU, anul III, doctorand Coordonator științific: Conf.dr.ing. Iulia GRECU, Aspecte teoretice și practice privind embriogeneza la specia Acipenser stellatus, SESIUNEA DE COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE STUDENȚEȘTI 23-24 MAI 2013.

http://www.sia.ugal.ro/images/Sesiuni%20stiitifice/Program.pdf

Dorojan Oana Georgiana (Varlan), Victor Cristea, Iulia Grecu, Angela Docan, Lorena Dediu, Review: The current state of knowledge regarding embryogenesis and the development of larvae stage at culture sturgeons, Participare CSSD-UDJG 2013Galați, 16-17 mai 2013.

http://www.cssd-udjg.ugal.ro/2014/resources/Program_detaliat_conferinta_2014.pdf

Oana Georgiana DOROJAN (VARLAN),Victor Cristea, Angela Docan, Săndița Plăcintă, Maria Desimira Dicu (Stroe), Growth Performance and Hematological Profile to A. stellatus (Pallas, 1771) Species, in Terms of Vitamin C and E in the Diet Increased in the Intensive Recirculating, EuroAliment Galați, 3-5 October 2013.

http://www.euroaliment.ugal.ro/Programme%20EuroAliment%202013.pdf

Oana Georgiana Dorojan (Varlan),Victor Cristea, Săndița Plăcintă, The Influence Of Phytobiotics (Thyme And Seabuckthorn) On A. Stellatus (Pallas, 1771) Meat Biochemistry, Growth In A Industrial Aquaculture Recirculating System, Conferința Stiințifică a Școlii Doctorale Ediția a-II-a 2014.

http://www.ugal.ro/stiri/conferin%C8%9Ba_%C8%98tiin%C8%9Bifica_a_%C8%98colilor_doctorale

Oana-Georgiana (Varlan) Dorojan, Victor Cristea, Mirela Crețu, and Săndița Plăcintă,The Effect of Sea Buckthorn and Spirulina platensis on Growth Performance of Sturgeon Juveniles, Conferința Școlilor Doctorale din UDJG, CSSD-UDJG 2015, pag. 135.

http://www.cssd-udjg.ugal.ro/index.php/abstracts

O.-G. (Varlan) Dorojan, V. Cristea, M. Crețu, A. Docan, L. Dediu, I. R. Grecu, P15.Effects Of Dietary Supplementation With Sea Buckthorn And Vitamin E, On The Acipenser Stellatus Welfare Status, Reared In A Ras, pag. 11, INTERNATIONAL U.A.B.–B.EN.A.CONFERENCE ENVIRONMENTAL ENGINEERING AND SUSTAINABLE DEVELOPMENTALBA IULIA, ROMANIA MAY 28-30th, 2015.

http://www.uab.ro/upload/219_PROGRAM_UAB-BENA_2015_final_25mai3_mic.pdf

Oana-Georgiana (VARLAN) DOROJAN, Victor CRISTEA, Mirela CREȚU, Angelica DOCAN, Lorena DEDIU and Iulia Rodica GRECU, The effect of sea buckthorn and vitamin E, on the Acipenser stellatus (Pallas, 1771) welfare, reared in a recirculating aquaculture system, The 7TH International Symposium EuroAliment Faculty of Food Science and Engineering Dunarea de Jos University of Galati September, 24-26, 2015, Galati, Romania.

http://www.euroaliment.ugal.ro/Programme%20EuroAliment%202015.pdf

BIBLIOGRAFIE

[1] FAO 2014 – The State of World Fisheries and Aquaculture 2014 – http://www.fao.org/3/a-i3720e.pdf

[2] Andras, R. L. (1995). Production of aquatic animals. World Animal Science, C8, Chapter 5, 95-108.

[3] Cristea V., Talpes M. & colab., (2005), Creșterea sturionilor în sistem superintensiv recirculant. Ed. Didactica si Pedagogică, București, p. 287

[4] Masser, M.P., Rakocy, J., Losordo, T.M., 1999. Recirculating Aquaculture Tank Production Systems: Management of Recirculating Systems. SRAC, p. 12 (Publication no. 452).

[5] Schneider, O., Schram, E., Poelman, M., Rothuis, A., van Duijn, A., van der Mheen, H., 2010. Practices in managing finfish aquaculture using ras technologies, the dutch example. OECD Workshop on Advancing the Aquaculture Agenda. OECD, Paris, France.

[6] Cristea, V., Grecu, I., Ceapa, C., „Ingineria sistemelor recirculante din acvacultura”, Editura Didactica si Pedagogica R.A., 2002, Bucuresti.

[7] Bondad-Reantaso, M.G.,Subasinghe, R.P., Arthur, J.R., Ogawa, K.,Chinabut, S.,Adlard, R., Tan, Z., Shariff, M., Disease and health management in Asian aquaculture, Vet. Parasitol., Volume 132, 2005, p. 249-272.

[8] Pop, M., P. Halga and T. Avarvarei, 2006 Animal nutrition and feeding. Vol. 1-2¬3. Edit.Tipo Moldova, Iași.

[9] Denev, S.A., 2008 Ecological alternatives of antibiotic growth promoters in the animal husbandry and Aquaculture. DSc. Thesis, Department of Biochemistry Microbiology, Trakia University, Stara Zagora, Bulgaria, 294.

[10] Maurilio, L.F., 2011 Review – The use of probiotic in aquaculture: an overview, Journal of Microbio. Vol. 2(12), pp 471-478.

[11] Milad Kasiri, Amin Farah' and Mohammad Sudagar, 2011. Effects of supplemented diets by levamisole and Echinacea purpurea extract on growth and reproductive parameters in angelfish (Pterophyllum scalare), AACL Bioflux, 2011, Volume 4 (1), pp 46-51.

[12] Antache, A., V. Cristea, I. Grecu, L. Dediu, A. Docan, M. (Cretu) Mocanu, S. (Ion) Placintă and M.T. Coadă, 2013 The Influence of some Phytobiotics On Oxidative Stress At Oreochromis Niloticus Grown in an Intensive Recirculating Aquaculture System. Scientific papers Animal Science – vol. 59, pp 253-257.

[13] Vidanarachchi, J. K., Mikkelsen, L. L., Sims, I., Iji P. A., and Choct, M., Phytobiotics: alternatives to antibiotic growth promoters in monogastric animal feeds, Recent Advances in Animal Nutrition in Australia, 2005,15

[14] Al-Absawy A.N.M., 2010 Nutritional requirements for Nile tilapia, 0. niloticus, cultured in El-Max research station with special references to their growth and feeding habits.M.Sc. Thesis, Faculty of Science Al-Azhar University. Cairo, Egypt.

[15] Abdelhamid H.M.B., 2010 Physiology and nutritional studies on improving growth of Nile tilapia (0. niloticus) fry using some medicinal plants as a feed additives. MSc.Thesis, University of Kafr El-Sheikh, Egypt.

[16] El-Dakar A.Y., Hassanien G.D., Gad S.S., Sakri S.E., 2008 Use of Dried Basil Leaves as a Feeding Attractant for Hybrid Tilapia, 0. niloticus x 0. auraus, Fingerlings. Mediterranean Aquaculture Journal 1(1): pp 35-44.

[17] Khalil F.F., Farrag F.H., Mehrim A.1., 2009: Using Marjorana hortensis against contamination of mono-sex Nile Tilapia, 0.niloticus diets by lead oxide. Abbassa international journal for Aquaculture. ISSN 1687-7683, special issue for Global Fisheries Research Conference, Cairo international Convention Center, 24- 26 October 2009, pp 407-428.

[18] Gabor, E. F., Cercetări privind influența unor fitoaditivi asupra performanțelor productive și a stării de sănătate la diferite specii de pești, Teza de doctorat, 2012, Cluj-Napoca.

[19] http://old.madr.ro/pages/fep/programare/analiza-socio-economica-a-sectorului-piscicol-detaliat.pdf

[20] http://ec.europa.eu/fisheries/documentation/publications/2012-aquaculture-techniques_ro.pdf

[21] Martinsa, C.I.M., Edinga, E.H., Verdegema, M.C.J., Heinsbroeka, L.T.N., Schneiderc, O., Blanchetond, J.P., Roque d'Orbcasteld, E. And Verretha, J.A.J., New developments in recirculating aquaculture systems in Europe: A perspective on environmental sustainability, Aquacultural Engineering, Volume 43, 2010, Issue 3, Pages 83-93

[22] Rosenthal, H., 1980. Recirculation systems in western europe. World Symposium on Aquaculture in Heated Effluents and Recirculation System, Stavanger, Institut für Kuesten-und Binnefischerei, Bundesforschungsanstalt Hamburg, BRD.

[23] Verreth, J. A. J., Eding, E. H., European Farming Industry of African Catfish (Clarias gariepinus) Facts and Figures. J. World Aquacult. Soc. 24, 1993, Pages 6-13

[24] Martins, C.I.M., Eding E.H., Schneider O., Rasmussen R., Olesen B., Plesner, L., Verreth, J.A.J., 2005. Recirculation Aquaculture Systems in Europe. CONSENSUS. Oostende, Belgium, Consensus working Group, European Aquaculture Society. Page31

[25] Bergheim, A., Drengstig, A., Ulgenes, Y. and Fivelstad, S., Dominating Systems for Production of Atlantic Salmon Smolt in Europe Proceedings, Aquacultural Engineering Society's Fourth, Issues Forum, 2008, Pages 59-72.

[26] Bergheim, A., Drengstig, A., Ulgenes, Y. and Fivelstad, S., Production of Atlantic salmon smolts in Europe-Current characteristics and future trends. Aquacult. Eng., Volume 41, 2009, Pages 46-52.

[27] Kristensen, t., Atland, A., Rosten, T., Urke, H. A., Rosseland, B. O., Important influent-water quality parameters at freshwater production systems in two salmon producing countries. Aquacult. Eng. Volume 41, 2009, Pages 53-59.

[28] Oana-Georgiana (Varlan) Dorojan, Victor Cristea, Săndița (Plăcintă) Ion, Ștefan Mihai Petrea, The influence of some phytobiotics (thyme, seabuckthorn) on growth performance of stellate sturgeon (A. stellatus, Pallas, 1771) in an industrial recirculating aquaculture system; Bioengineering of animal resources Symposium; Animal Science and Biotechnologies, 47 (1), 2014, Pages:205-210.

[29] Dicu (Stroe), M.D., Cristea, V., Maereanu, M., Dediu, L. And Petrea, St.M.; Efect of stocking density on growth performance and hematological profile of stellate sturgeon (A. Stellatus, Pallas, 1771) fingerlings reared in an industrial ”flow-through” aquaculture system; Bulletin of University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine Cluj-Napoca. Animal Science and Biotechnologies, Vol. 70(2), 2013, Pages 244-254

[30] Săndița (Ion) Plăcintă, V. Cristea, Iulia Rodica Grecu, Mirela (Crețu) Mocanu, M.T. Coadă, Alina Antache, Elena Bocioc, Șt.M. Petrea; The Influence of Stocking Density on Silurus Glanis (Linnaeus, 1758) Growth Performance in a Recirculating Aquaculture System; Scientific Papers, Animal Science Series Usamv Iasi-Vol. 58(17), 2012; Pages: 306-310.

[31] Boyd, C.E. and Tucker, C.S., Pond Aquaculture Water Quality Management. Kluwer. Academic Publishers. USA, 1998.

[32] Alina Antache, V. Cristea, Lorena Dediu, Iulia Grecu, Angela Docan, I. Vasilean, Mirela (Crețu) Mocanu, Șt.M. Petrea, The influence of some phytobiotics on growth performance at Oreochromis Niloticus reared in an intensive recirculating aquaculture system. Scientific Papers, Animal Science Series Usamv Iasi-Vol. 60(18), 2013; Pages: 204-208.

[33] Piedrahita, R.H., 2003. Reducing the potential environmental impact of tank aquaculture effluents through intensification and recirculation. Aquaculture 226, 35–44.

[34] Summerfelt, S.T., Sharrer, M.J., Tsukuda, S.M., Gearheart, M., 2009. Process requirements for achieving full-flow disinfection of recirculating water using ozonation and UV irradiation. Aquacult. Eng. 40, 17–27.

[35] Verdegem, M.C.J., Bosma, R.H., Verreth, J.A.J., 2006. Reducing water use for animal production through aquaculture. Int. J. Water Resour. Dev. 22, 101–113.

[36] Tal, Y., Schreier, H.J., Sowers, K.R., Stubblefield, J.D., Place, A.R., Zohar, Y., 2009. Environmentally sustainable land-based marine aquaculture. Aquaculture 286, 28–35.

[37] http://albuflorin.ro/acvacultura-recirculanta-informatii-in-premiera-pentru-cei-interesati/

[38] Timmons, M.B, Ebeling, J.M, Wheaton, F.W, Summerfelt, S.T., Vinci, B.J., Recirculating Aquaculture Systems, 2nd Northeastern Regional Aquaculture Center, 2002, Publication 01-002.

[39] http://www.extension.org/pages/58711/recirculating-systems#.VNeCNS5UXdQ

[40] Blancheton, J.P., Developments in Recirculation System for Mediterranean Species, Science Direct, Aquaculture Engineering, 2002, Volume 22.

[41] http://www.agir.ro/buletine/325.pdf

[42] Van Eenenaam, J.P., Chapman, F. and Jarvis, P., Sturgeons and Paddlefish of North America. Aquaculture, In Le Breton et al., eds. KluwerAcademic PublishersDordrecht/Boston/London, 2004, pp. 277-311.

[43] Mims, S.D., Lazur, A., Shelton, W.L., Gomelsky, B. and Chapman, F., Species profile: Production of Sturgeon. Southern Regional Aquaculture Center, Publication, 2002, 7200.

[44] Wedemeyer, G.A., Physiology of fish in intensive culture systems, Chapman and Hall, New York, 1996, ISBN 0-412-07801-5.

[45] Chen, S., Timmons, M.B., Aneshansley, D.J., Bisogni, J.J.Jr., Suspended solids characteristics from recirculating aquacultural systems and design implications, Aquaculture, 1994, Volume 112, p. 143-155.

[46] Alabaster, J.S., Lloyd, R., Water Quality Criteria for Freshwater Fish, London: Butterworth & Co Ltd, 1980.

[47] http://en.wikipedia.org/wiki/Raceway_%28aquaculture%29#mediaviewer/File:Bowden_Fish_Hatchery.jpg

[48] http://konnect.ro/index.php?id=5

[49] Oprea, L., Georgescu, R., (2000). Nutriția și alimentația peștilor. Editura tehnică București, România.

[50] Shepherd, J., Bromage, N., Intensive fish farming, Ed. Blackwell Science, United Kingdom, 2001.

[51] Trichet, V.V., Nutrition and immunity: an update, Aquacult. Res., 2010, Volume 41, p. 356-372.

[52] Ishikawa, M., Lipids. In: Dietary supplements for the health and Quality of cultured Fish, Edited by Nakagawa, H., Sato, M., Gatlin III, D.M., CAB International, p. 64, 2007.

[53] Oliva-Teles, A., Nutrition and health of aquaculture fish. Review, Journal of Fish Diseases, 2012, Volume 35, p.83-108.

[54] Zabava I. (1969), Rolul biologic al vitaminelor în creșterea animalelor, Editura Agrosilvică, București

[55] Maria I. Apetroaei, Creșterea peștilor în sistem intensiv, Piatra Neamț 2007, http://www.cimec.ro/http://www.neamt.ro/cmj

[56] Miloș M. , Drânceanu D. (1980), Nutriția minerală a animalelor, Editura Ceres, București.

[57] Sato, M., Terestrial plants. In: Dietary supplements for the health and Quality of cultured Fish, Edited by H. Nakagawa, M. Sato și D.M. Gatlin III. CAB International, 2007, p. 109

[58] Fotedar, R., Effect of dietry protein and lipid source on the growth, survival, condition indices and body composition of marron, Cherax tenuimanus (Smith). Aquaculture, 2004, Volume 230, p. 439-455.

[59] Yin, G., Ardo, L., Thompson, K.D., Adams, A., Jeney, Z., Jeney, G., Chinese herbs (Astragalus radix and Ganoderma lucidum) enhance immune response of carp, Cyprinus carpio, and protection against Aeromonas hydrophila. Fish and Shellfish Immunol., 2009, Volume 26, p. 140–145.

[60] Alina ANTACHE, Cristea, V., Dediu, L., Grecu, I., Docan, A., Vasilean, I., Mocanu (Crețu), M., Petrea, Șt.M., The influence of some phytobiotics on growth performance at Oreochromis niloticus reared in an intensive recirculating aquaculture system, Revista "Lucrări științifice. Seria Zootehnie", 2013, Volume 60(18)

http://www.uaiasi.ro/revista_zoo/ro/documente/Pdf_Vol_60/Alina_ANTACHE.pdf

[61] Alina ANTACHE, Cristea, V., Dediu, L., Grecu, I., Petrea, St.M., Bandi, Al.C., The Biochemical Evaluation of Aquaculture Nile Tilapia Muscle Tissue, in Condition of Some Phytobiotics Administered in Feed, Bulletin UASVM Animal Science and Biotechnologies, 2014, Volume 71(2). In Press.

[62] Alina ANTACHE, Cristea, V., Grecu, I., Dediu, L., Cretu, M., Bocioc, E., Petrea, St.M., Effects of Dietary Supplementation at Nile tilapia with Thymus vulgaris, Trigonela foenum graecum and Azadirachta indica on Welfare Status, Bulletin UASVM Animal Science and Biotechnologies, 2014, Volume 71(2). In Press.

[63] Oana-Georgiana (Varlan) Dorojan, Victor Cristea, Săndița (Plăcintă) Ion, Ștefan Mihai Petrea, The Influence of some Phytobiotics (Thyme, Seabuckthorn) on Growth Performance of Stellate Sturgeon (A. stellatus, Pallas, 1771) in an Industrial Recirculating Aquaculture System, Scientific Papers: Animal Science and Biotechnologies, 2014, 47 (1) pag. 205-210 http://www.usab-tm.ro/utilizatori/ZOOTEHNIE/file/2014/Symposium_program_Timisoara2014_4.pdf

[64] Oana Georgiana Dorojan (Varlan), Victor Cristea, Săndița Plăcintă, The Influence Of Phytobiotics (Thyme And Seabuckthorn) On A. Stellatus (Pallas, 1771) Meat Biochemistry, Growth In A Industrial Aquaculture Recirculating System, pag. 91-95

http://www.uaiasi.ro/revista_zoo/ro/documente/Pdf_Vol_62/Oana_Dorojan_Varlan1.pdf

[65] Ashley, P.J., Fish welfare: Current issues in aquaculture, Applied animal Behaviour Science, 2007, Volume 104, p. 199-235.

[66] Reddy, P.K., Leatherland, J.F., Stress Physiology, In: Fish disease and disorders, Vol. 2 Noninfectious Disorders.(Eds. Leatherland, J.F and Woo, P.T.K.), Cabi Pub. 1998, p. 279-301.

[67] Segner, H., Sundh, H., Buchmann, K., Douxfils, J., Sundell, K.S., Mathieu, C., Ruane, N., Jutfelt, F., Toften, H., Vaughan, L., Health of farmed fish: its relation to fish welfare and its utility as welfare indicator, Fish Physiol Biochem, 2012, Volume 38, p. 85-105.

[68] Broom, D.M., Welfare in relation to feelings, stress and health, REDVET: 2007, vol VIII, No 12B, http://www.veterinaria.org/revistas/redvet/n121207B/BAO18ing.pdf. Accesat 10 septembrie 2013.

[69] Bocioc, E., Teză de doctorat: Cecetări privind utilizarea probioticelor în acvacultura industrială din sistemele recirculante, Universitatea "Dunărea de Jos" Galați, 2011.

[70] Sahu, S., Das, B. K., Pradhan, J., Mohapatra, B.C., Mishra, B.K., Sarangi, N., Effect of Magnifera indica kernel as a feed additive on immunity and resistance to Aeromonas hydrophila in Labeo rohita fingerlings, Fish & Shellfish Immunology, 2007, Volume 23, p. 109-118.

[71] Christybapita, D., Divyagnaneswari, M., Michael, R.D., Oral administration of Eclipta alba leaf aqueous extract enhances the non-specific immune responses and disease resistance of Oreochromis mossambicus. Fish Shellfish Immunol, 2007, Volume 23, p.840-52.

[72] Divyagnaneswari, M., Christybapita, D., Dinakaran, M.R., Enhancement of nonspecific immunity and disease resistance in Oreochromis mossambicus by Solanum trilobatum leaf fractions. Fish Shellfish Immun., 2007, Volume 23(2), p. 249-259.

[73] Krogdahl, Å., Bakke-McKellep, A.M., Røed, K.H., Baeverfjord, G., Feeding Atlantic salmon Salmo salar L. soybean products: effects on disease resistance (furunculosis), and lysozyme and IgM levels in the intestinal mucosa, Aquaculture Nutrition, 2000, Volume 6, p. 77–84.

[74] Vasudeva, R.Y., Das, B.K., Jyotyrmaye, P., Effect of Achyranthes aspera on the immunity and survival of Labeo rohita infected with Aeromonas hydrophila, Fish Shellfish Immunol, 2006, Volume 20(3), p. 263-73.

[75] Venkatalakshmi, S., Michael, R.D., Immunostimulation by leaf extract of Ocimum sanctum Linn. In Oreochromis mossambicus (Peters), J Aqua Trop, 2001, Volume 16, p. 1-10.

[76] Bura, M., Grozea, A., Bănățean-Duna, I., Mijloace de menținere a calității apei în sisteme recirculante de creștere a sturionilor, Buletinul AGIR, 2008, nr. 1-2/200, p. 29-32.

[77] Ion (Plăcintă) Săndița, Teză de doctorat: Cercetări privind evaluarea plasticității tehnologice a speciei somn (Silurus glanis) în condițiile unui sistem recirculant de acvacultură industrială, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați, 2012.

[78] Petrea Ștefan Mihai, Teză de doctorat: Cercetări privind optimizarea tehnicilor acvaponice de control a calității apei în sistemele recirculante de acvacultură, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați, 2014.

[79] Dicu (Stroe), M.D., Cercetări privind elaborarea modelului creșterii păstrugii A. stellatus (Pallas, 1771) în condițiile unui sistem recirculant de acvacultură industrială, Teza de doctorat, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați, 2013, pag. 34-37.

[80] Antache A., Utilizarea fitobioticelor în sistemele recirculante de acvacultură, Universitatea "Dunărea de Jos" Galați, 2014.

[81] Sfetcu (Dediu), L., Teză de doctorat: Cercetări privind creșterea peștilor în sisteme recirculante integrate, Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, 2009.

[82] Vasilean, I., Teză de doctorat: Cercetări privind alevinajul speciei Huso huso (Linne, 1758) în condițiile unui sistem recirculant, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați, 2010.

[83] Cristea V., Grecu I., Ceapă C., Talpeș M., Roșu A.: Research about Acipenser stellatus growth in superintensive system with aquarium units, Internațional Symposium „Eurofood”, 2003, p. 815-834.

[84] Bronzi P., Rosenthal H., Gessner J.:Global sturgeon aquaculture production: an overview, Journal of Applied Ichthyology 27, 2011, p. 169-175.

[85] Mims S.D.A., Lazur W. L., Shelton B., Gomelsky, Frank Chapman: Species profile: Production of Sturgeon. Southern Regional Aquaculture Center, Publication 7200, 2002.

[86] Cristea V., Grecu I., Ceapă C., Veronica Cristea, Talpeș M., Roșu A: Cercetări privind creșterea speciei Acipenser stellatus în module de creștere superintensivă de tip acvariu

[87] Mohler, J.W. (2000). Early culture of the American Atlantic sturgeon Acipenser oxyrinchus oxyrinchus Mitchill, 1815 and preliminary stocking trials. Bol. Inst. Esp. Oceanogr., 16(1-4): 203-208.

[88] Ellis, T., North B., Scott A.P., Bromage N.R., Porter M., Gadd D. (2002). The relationships between stocking density and welfare in farmed rainbow trout. J Fish Biol 61: 493–531. 254

[89] Lupatsch, I., Santos G.A., Schrama J.W., Verreth J.A.J. (2010). Effect of stocking density and feeding level on energyexpenditure and stress responsiveness in European sea bass Dicentrarchus labrax. Aquaculture 298: 245–250

[90] Papoutsoglou, S.E., Karakatsouli N., Pizzonia G., Dalla C., Polissidis A., Papadopoulou-Daifoti Z. (2006). Effects of rearing density on growth, brain neurotransmitters andliver fatty acid composition of juvenile white sea bream Diplodus sargus L. Aquac Res 37: 87–95.

[91] Tolussi, C.E., Hilsdorf A.W.S., Caneppele D., Moreira R.G. (2010). The effect of stocking density in physiological parameters and growth of the endangered teleost species piabanba, Brycon insignis (Steindachner, 1877). Aquaculture 310: 221–228.

[92] Patriche N., 2001 Sevruga, biology and artificial reproduction. Ceres, Bucharest, SBN 973-40-0521-9. Romania.

[93] Ceapă C., 2008 Sturgeon meat market -key issue for sturgeon aquaculture success, 2nd Annual Conference on Sturgeon Farming -Warsaw, Poland.

[94] Dicu Maria Desimira, Cristea Victor, Dediu Lorena, Mocanu (Crețu) Mirela, 2012 Preliminary Results about Growth Performance and Food Conversion Ratio of Acipenser stellatus juvenils fed with Different Dietary Protein Levels, Animal Science and Biotechnologies, 45(2), pp 37-42.

[95] Oana G. (Varlan) Dorojan, Victor Cristea, Mirela Crețu, Lorena Dediu, Angelica I. Docan, Marian T. Coadă, The effect of thyme (Thymus vulgaris) and vitamin E on the Acipenser stellatus juvenile welfare, reared in a recirculating aquaculture system, pag. 150-158, AACL Bioflux, 2015, Volume 8, Issue 2.

[96] Oana G.(Varlan) Dorojan, Victor Cristea, Mirela Crețu, Marian T. Coadă, Lorena Dediu, Iulia R.Grecu, Săndița Plăcintă, Effect of thyme (Thymus vulgaris) and vitamin E on growth performance and body composition of Acipenser stellatus juveniles, pag. 195-202, AACL Bioflux, 2015, Volume 8, Issue 2.

[97] Popova A A, Shubina TN, Vasil’ev VP (1989) Acipenser stellatus (Pallas, 1771). In: Holcik J (ed) The Freshwater Fishes of Europe, vol 1, part II General Introduction to Fishes Acipenseriformes, AULA – Verlag Wiesbaden, pp 395 – 443

[98] Staras et al. (1999) Management strategy of the sturgeon stocks of the Lower Danube River system / Component of the GEF Danube Delta Biodiversity Project (Annual report)

[99] Manea, GI (1980) Sturionii (Acipenseridae). Taxonomie, biologie, sturionicultura si amenajari sturionicole. Ed. Ceres, Bucuresti

[100] Oana-Georgiana (Varlan) Dorojan, Victor Cristea, Mirela Crețu, and Săndița Plăcintă, The Effect of Sea Buckthorn and Spirulina platensis on Growth Performance of Sturgeon Juveniles, Conferința Școlilor Doctorale din UDJG, CSSD-UDJG 2015, pag. 135.

http://www.cssd-udjg.ugal.ro/index.php/abstracts

[101]***http://www.rowater.ro/dacrisuri/Documente%20Repository/Legislatie/gospodarirea%20apelor /HOT.%20188_28.02.2002.pdf

[102] Blaxhall, P.C., Daisley, K.W., (1973).Routine haematological methods for use fish blood. Journal of Fish Biology, Volume 5(6), 771 – 778.

[103] Svobodova, Z., Fravda, D., Palakova, J., Unified methods of haematological examination of fish, Research Institute of fish Culture and Hydrobiology, VURH Vodnany, Edice Metodik, Czechoslovakia, 1991.

[104] http://www.pathology.vcu.edu/education/PathLab/pages/hematopath/pbs.html

[105] Usturoi, M.G., Păsărin, B., Boișteanu, P., Fotea, Lenuța, Industrializarea peștelui, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași, 2009.

[106] Ionescu, A. and colab., The industrial processing of fish, Publishing Foundation of ”Lower Danube” University, Galați, 2006.

[107] Ricker W.E.(1979). Growth rates and models in fish physiology. Volume 8. Academic Press. New York. pp: 678-738.

[108] Schreck C.B, Moyle P.B. (1990). Methods For Fish Biology. Oregon Fishery Research Unit. U. S. Fish and Wildife Service, Oregon State University. American Fisheries Society, Maryland U .S.A.

[109] Ergun, S., Yılmaz, S., Yigit, M., Effects of thyme, rosemary and fenugreek on some hematological and immunological parameters of tilapia Oreochromis mossambicus, In: Mediterranean Aquaculture 2020. Aquaculture Europe, EAS, Rhodes, Greece, 2011.

[110] Yılmaz, S., Ergün, S., Çelik, E.Ș., Effects of herbal supplements on growth performance of sea bass (Dicentrarchus labrax): Change in body composition and some blood parameters, J. BioSci. Biotech., 2012, Volume 1(3), p. 217-222.

[111] Viviane Verlhac and Jacques Gabaudan, 2005 – The effect of vitamin C on fish health – Nutritional Products DSM;

[112] Adham, K.G., Hashem, H.O., Abu-Shabana, M.B., Kame, A.H., Vitamin C deficiency in the catfish (Clarias gariepinus), Aquacult Nut., 2000, Volume 6, p. 129– 139.

[113] Kiron, V., Puangkaew, J., Ishizka, K., Satoh, S., Watanabe, T., Antioxidant status and nonspecific immune responses in rainbow trout (Oncorhynchus mykiss) fed two levels of vitamin E along with three lipid sources, Aquaculture, 2004, Volume 234, p. 361-379.

[114] Bahareh Mehrad, and Mohammad Sudagar, Dietary vitamin E requirement, fish performance and reproduction of guppy (Poecilia reticulata), AACL Bioflux, 2010, Volume 3, Issue 3. http://www.bioflux.com.ro/aacl.

[115] Anbarasu, K., Chandran, M.R., 2001. Effects of ascorbic acid on the immuneresponses of the catfish Mystus gulio (Hamilton), to different bacterions of Aeromonas hydrophila. Fish Shellfish Immunol. 11, 347-355.

[116] Chen, R., Lochmann, R., Goodwin, A., Praveen, K., Dabrowski, K., Lee, K., 2003. Alternative complement activity and resistance to heat stress in golden shiners (Notemigonus crysoleucas) are increased by dietary Vitamin C levels in excess of requirements for prevention of deficiency signs. J. Nutr. 133, 2281-2286.

[117] Lin, M.F., Shiau, S.Y., 2004. Requirements of vitamin C (L-ascorbyl-2-monphosphate-Ma and L-ascorbyl-2-monophosphate-Na) and its effects on immune responses of grouper, Epinephelus malabaricus. Aquac. Nutr. 10, 327-333.

[118] Yamaguchi, T., Horio, F., Hashizume, T., Tanaka, M., Ikeda, S., Kakinuma, A., Nakajima, H., 1995. Bilirubin is oxidized in rats treated with endotoxin and acts as a physiological antioxidant synergistically with ascorbic acid. Biochem. Biophys. Res. Commun. 214, 11-19.

[119] K Dabrowski & A Ciereszko, 2001 Ascorbic acid and reproduction in fish: endocrine regulation and gamete quality, Aquaculture Research 32, 623-638.

[120] Fracalossi, D.M., Allen, M.E., Yuyama, L.K., Oftedal, O.T., 2001. Ascorbic acid biosynthesis in Amazonian fishes. Aquaculture 192, 321-332.

[121] G. Merchie, P. Lavens, P. Sorgeloos, 1997. Optimization of dietary vitamin C in fish an crustacean larvae: a review, Aquaculture 155:165-181.

[122] Tidwell, J.H., Aquaculture Production Systems, Wiley and Blackwell Publishing, 2012, p. 265-266.

[123] Lewis, W.M. Jr., Morris, D.P. (1986) Toxicity of nitrite to fish: A review. Transactions of the American Fisheries Society. 115: 183-195.

[124] Dicu (Stroe), M.D., Cercetări privind elaborarea modelului creșterii păstrugii A. stellatus (Pallas, 1771) în condițiile unui sistem recirculant de acvacultură industrială, Teza de doctorat, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați, 2013, pag. 114-115.

[125] Viviane Verlhac and Jacques Gabaudan, 2005 – The effect of vitamin C on fish health – Nutritional Products DSM;

[126] Puangkaew, J., V. Kiron, T. Somamoto, N. Okamoto, S. Satoh, T. Takeuchi, and T. Watanabe, 2004 Non-specific immune response of rainbow trout (Onchorhynchus mykiss, Walbaum) in relation to different status of vitamin E and highly unsaturated fatty acids. Fish Shellfish Immun 16:pp 25-39.

[127] Raja James, Vasudhevan Iyyadurai, Sampath Kunchitham, 2008 Effect of Dietary Vitamin E on Growth, Fecundity, and Leukocyte Count in Goldfish (Carassius auratus), Israeli Journal of Aquaculture Bamidgeh 60(2), pp 121-127.

[128] Kori-Siakpere, O., Alje, J.E.G., Idoge, E., Haematological characteristcs of the African snakehead, Parachacnna obscura, Afr J Biotechnology, 2005, Volume 4(6), 527-530.

[129] Huntingford, F.A., Adams, C., Braithwaite, V.A., Kadri, S., Pottinger, T.G., Sandoe, P., Turnbull, J.f., Current issues in fish welfare. J Fish Biol., 2006, Volume 68, p. 332-372.

[130] MisăilăC., Misăilă Elena Rada, Comănescu Gianina, Vasile Gabriela (2008). Haematological chenges in some farming cyprinids under yhe hybernation condition:scientifical Paper Animal Dcience and Biotechnologies 41(2),Ed.Agrorint Timișoara,81-87

[131] Knowles, S., Hrubec TC., Smith SA., Bakal RS., 2006 Hematology and plasma chemistry reference intervals for cultured shortnose sturgeon (Acipenser brevirostrum). Veterinary Clinical Pathology (35)4:pp 434 – 440.

[132] Docan, A., Cristea, V., Dediu, L., 2011 Effect of feeding with different dietary protein level on hematological indices of juvenile Siberian sturgeon, Acipenser baeri reared under recirculating systems condition, AACL Bioflux 4(2), pp 180-186.

[133] Dicu Maria Desimira (Stroe), V. Cristea, Angelica Docan, Iulia Rodica Grecu, Lorena Dediu, M.T. Coada, 2013 The influence of feeding frequency on the hematological profile of A. stellatus (Pallas 1771), reared in a recirculating aquaculture system, Scientific papers Animal Science Iași ,vol. 59, pp 242-246.

[134] Ghittino P., (1983) Technology and Pathology in Aquaculture, vol. 1.

[135] Nicula M., 2004. Fiziologia organismelor acvatice. Fiziologia peștilor (vol. I) Ed. Mirton Timișoara. 215.p

[136] Bârză, H., 1985, Ghid de hematologie a animalelor în creșterea intensivă, Ed. Ceres, 143 p.

[137] Schreck, C. B. 1981. Stress and compensation in teleostean fishes: response to social and physical factors. Pages 295-321 in A. D. Picketing, editor. Stress and fish. Academic Press, London.

[138] Wedemeyer, G. A., and D. J. McLeay. 1981. Methods for determining the tolerance of fishes to environmental stressors. In A. D. Pickering (ed.), Stress and fish, pp. 247-275. Academic Press, New York

[139] Wedemeyer, G. A., B. A. Barton, and D. J. McLeay. 1990. Stress and acclimation. In C. B. Schreck and P. B. Moyle (eds.), methods for fish biology, pp. 451-489. American Fisheries Society, Bethesda, Maryland.

[140] Patriche, T., The Importance Of Glucose Determination In The Blood Of The Cyprinids/ Importanța Determinării Glucozei Din Sângele Ciprinidelor, Lucrări științifice Zootehnie și Biotehnologii, 2009. Volume 42(2), p. 102-106.

[141] Patriche, T., (2008), Imunitatea la pești. Ed. Didactică și Pedagogică București, p. 5-8; 18-36.

[142] Chagas, E.C., Val, A.L., Efeito da vitamina C no ganho de peso e em parâmetros hematológicos de tambaqui. Pesquisa Agropecuária Brasileira, 2003, Volume 38, p. 397-402.

[143] Lee, M.h., H.J. Lee and P.D. Ryu, 2001. Publichealth risks:Chemical and antibiotic residues. Rev.Asi.Aust.J. Anim.Sci.,14:402-413.

[144] Seung-Cheol J., Takaoka O., Jeong G.S., Lee S.W., Ishimaru K., Seoka M., Takii K. : Dietary medicinal herbs improve growth and some non-specific immunity of red sea bream Pagrus major, Fisheries Science, 2007, 73: p. 63–69.

[145] Citarașu, T. Herbal biomedicines: a new opportunity for aquaculture industry, Aqua. Int., 2010, Volume 18, p. 403-414.

[146] Maqsood, S., Singh, P., Samoon, M. H., Munir, K., Emerging role of immunostimulants in combating the disease outbreak in aquaculture, Int. Aquat. Res. 2011, Volume 3, p. 147-163.

[147] Lee K.J., Dabrowski K., Sandoval M. and M.J.S. Miller, 2005. Activity-guided fractionation of phytochemicals of maca meal, their antioxidant activities and effects on growth, feed utilization and survival in rainbow trout (Oncorhynchus mykiss) juveniles. Aquaculture, 244(1-4): 293-301.

[148] Rota M.C., Herrera A., Martinez R.M., Sotomayor J.A. and M.J. Jordan, 2008. Antimicrobial activity and chemical composition of Thymus vulgaris, Thymus zygis and Thymus hyemalis essential oils. Food Control, 19(7): 681-687.

[149] Dorman, H. J. D. and Deans, S. G, (2000). Antimicrobial activity of plant volatile oils. J Appl. Microbiol 88:308 – 316. Doi: 10.1046Ij. 1365-2672. 2000.

[150] Ranjith A, Kumar KS, Venugopalan VV, Arumughan C, Sawhney RC, Singh V: Fatty acids, tocols, and carotenoids in pulp oil of three sea buckthorn species (Hippophae rhamnoides, H. salicifolia, and H. tibetana) grown in the Indian Himalayas. J Am Oil Chem Soc 2006, 83:359-364.

[151] Vodnar DC, Socaciu C: Green tea increases the survival yield of Bifidobacteria in simulated gastrointestinal environment and during refrigerated conditions. Chem Cent J 2012, 6:61.

[152] Gupta, A., Kumar, R., Pal, K., Banerjee, P.K., Sawhney, R.C., A preclinical study of the effects of sea buckthorn (Hippophae rhamnoides L.) leaf extract on cutaneous wound healing in albino rats, Int. J. Low. Extrem. Wounds, 2005, Volume 4 (2), p. 88–92.

[153] Bao, M., Lou, Y., Flavonoids from seabuckthorn protect endothelial cells (EA.hy926) from oxidized low-density lipoprotein induced injuries via regulation of LOX-1 and eNOS expression, J Cardiovasc Pharmacol., 2006, Volume 48(1), p. 834-841.

[154] Morar R.,2003 [Eridiarom, Erisol, Polivitarom or Herbal Alternatives]. Editura Todesco, Cluj-Napoca. [In Romanian]

[155] Csep, L., Bud, I. Effects of Sea-Buckthorn (Hippophae rhamnoides L.) upon the Growth and Development of Common Carp (Cyprinus carpio). Bulletin UASVM Animal Science and Biotechnologies, 2010, Volume 67 (1-2).

[156] El-Zaeem, S. Y., Mohamed, M. M. A., Mohamed E.S. S., and Abd El-Kader, W. N., Flesh quality differentiation of wild and cultured Nile tilapia (Oreochromis niloticus) populations. African Journal of Biotechnology , 2012, 11(17), 4086-4089.

[157] Ionescu Aurelia and all., 2006 Processing industrial fish, Ed Fundatiei Universitare „Dunarea de Jos”, Galati.

[158] Sikorski Z.E., Pan B.S., Shahidi F.: Seafood proteins, Chapman & Hall, NewYork, 1994.

[159] I. Vasilean, V. Cristea, Lorena Dediu, Researches on meat quality of sturgeons Reared in recirculating aquaculture systems, Lucrări Științifice – Seria Zootehnie, 2010, vol. 53(15), p. 292-293, Iași.

[160] Maria Desimira Dicu (Stroe)1*, V. Cristea1, Lorena Dediu1, Marilena Maereanu2, Șt.M. Petrea1, The influence of feeding frequency On growth performance and meat quality Of a. Stellatus (pallas, 1771) species, reared In a recirculating aquaculture system, Lucrări Științifice – Seria Zootehnie, 2013, vol. 60(18), p. (97), Iași.

[161] Paltenea Elpida, Talpes Marilena, Ionescu Aurelia,Zara Margareta,Vasile Aida, Mocanu Elena,2007-Quality assessment of fresh and refrigerated culture sturgeon meat, Scientific Papers, Animal Science and Biotechnologies, Vol40(2)433-443,Timisoara.

[162] Vasilean I., Cristea V., Dediu L., 2010: Researches on meat quality of sturgeons reared in recirculating aquaculture system, Modern animal husbandry strategies, opportunities and performance, 53(15), Iasi-Romania p. 289-293.

[163] Olagunju, A., Muhammad, A., Mada, S. B., Mohammed, A., Mohammed, H. A. and Mahmoud, K. T., Nutrient Composition of Tilapia zilli, Hemisynodontis membranacea, Clupea harengus and Scomber scombrus Consumed in Zaria, World J. Life Sci. and Medical Research, 2012, 2, 16.

[164] Lim, C., Webster, C. Nutrition and Fish Health, Food products Press (imprint of the Haworth Press Inc.), New York, 2001. P. 1-365.

[165] Ortuno, J., Cuesta, A., Esteban, M.A., Meseguer, J., Effect of oral administration of high vitamin C and E dosages on the gilthead seabream (Sparus aurata L.) innate immune system, Vet Immun Immunopathol., 2001, Volume 79, p. 167–180.

[166] Shiau, S.Y., Hsu, C.Y., Vitamin E sparing effect by dietary vitamin C in juvenile hybrid tilapia, Oreochromis niloticusxO. aureus, Aquaculture, 2002, Volume 210, p. 335-342.

[167] Puangkaew, J., Kiron, V., Somamoto, T., Okamoto, N., Satoh, S., Takeuchi, T., Watanabe T., Nonspecific immune response of rainbow trout (Oncorhynchus mykiss, Walbaum) in relation to different status of vitamin E and highly unsaturated fatty acids, Fish Shellfish Immun, 2004, Volume 16, p. 25–39.

[168] Lohakare, J.D., Lee, S.H., Chae B.J., Effect of dietary fat-soluble vitamins on growth performance and nutrient digestibility in growing pigs, Asian-Aust. J. Anim. Sci., 2006, Volume 19(4), p. 563-567.

[169] Samanta, A.K., Dass, R.S., Rawat, M., Mishra, S.C., Mehra, U.R., Effect of dietary vitamin E supplementation on serum α-tocopherol and immune status of crossbred calves, Asian-Aus. J. Anim. Sci., 2006, Volume 19(4), p. 500-506.

[170] Ispir, U., Yonar, M.E., Oz, O.B., Effect of dietary vitamin E supplementation on the blood parameters of Nile tilapia (Oreochromis niloticus), The Journal Of Animal & Plant Sciences, 2011, Volume 21(3), p. 566-569.

[171] Svobodova Z., 2001 Stress in fishes (a review). Bull VURH Vodnany, 4,pp 169-191.

[172] Shahsavani Davar & H. R. Kazerani & Samira Kaveh & Hosna Gholipour-Kanani, 2010a Determination of some normal serum parameters in starry sturgeon Acipenser stellatus (Pallas 1771) during spring season, Comp Clin Pathol 19:57-61.

[173] Shahsavani Davar, M. Mohri, H. Gholipour Kanani, 2010b Determination of normal values of some blood serum enzymes in Acipenser stellatus (Pallas1771) Fish Physiol Biochem 36:39-43.

[174] Yousefisn M., et al. Serum Biochemical Parameter of Male, Immature and Female Persian Sturgeon (Acipensor Percius) 2011 Australian Journal of Basic and Applied Research. (5) 476.

[175] Sakamoto K, Lewbart GA, Smith TM., 2001 Blood chemistry values of juvenile Red Pacu (Piaractus brachypomus). 3 Vet Clin Pathol 30:pp 50-52.

[176] Patriche T., Patriche N., Bocioc E., 2011a Determination of some normal serum parameters in juvenile Sevruga sturgeons Acipenser stellatus (Pallas 1771), Archiva Zootechnica, 14(1), pp 49-54.

[177] Patriche Tanți, Patriche Neculai, Bocioc Elena, Coadă Marian Tiberiu, 2011b Normal Serum Biochemical Parameters of Juvenile Stages the Beluga Sturgeon Huso huso (Linnaeus, 1578), International Sturgeon Conference, 30 March – 1 April, Tulcea – Romania – Oral presentation; http://www.danubeparks.org/files/98_NormalSerumBiochemicalParametresBeluga_NPatriche.pdf

[178] Patriche Tanti, Patriche Neculai, Bocioc Elena, and Coada Marian Tiberiu, 2011c Serum biochemical parameters of farmed carp (Cyprinus carpio), AACL Bioflux, Volume 4, Issue 2.

[179] Andreeva A.M. ,1999 Structural and Functional Organization of the Blood Albumin System in Fish. Vopr. Ikhtiol.. 39; 825-832.

[180] Yang J.L, Chen HC. 2003. Zoological Studies 42: pp 455-461. http://www.cites.org/eng

[181] Zargari, 2001.Medical plants.Second edition.Tehran University Press.pp: 25-36.

[182] Lee K.W., Everts H.J., Kappert H., Frehner R., Losa R., Beynen A.C., 2003. Effects of dietary essential oil components on growth peformance, digestive enzymes and lipid metabolism in female broiler chickens. Brit. Poultry Sci. 44, 450-457.

[183] AL-Kassie G. A. M.2009. Influence of two plant extracts derived from Thyme and Cinnamon on broiler performance; Pakistan Vet. J, 29(4): 169-173.

[184] Mocanu Elena Eugenia (2011).Tehnologii inovative de obținere a produselor piscicole cu siguranță maximă pentru sănătatea consumatorului, Teză de doctorat, Universitatea Dunărea de Jos, Galați.

[185] Patriche T., 2008, Fish Imunity,Didactic and pedagogical, ISBN: 978-973-30-2070-7.

[186] Fange, R. (1992) Fish blood cell. In Hoar WS, Randall DJ, Farrell AP (eds) Fish physiology: the cardiovascular system, vol XII, Academic, London.

[187] J.H.W.M. Rombout, H.B.T. Huttenhuis, S. Picchietti, G. Scapigliati, Phylogeny and ontogeny of fish leucocytes, Fish & Shellfish Immunology 19 (2005) 441-455.

[188] Li, X.L., Zhou, A.G., Evaluation of the antioxidant effects of polysaccharides extracted from Lycium barbarum, Med Chem Res, 2007, Volume 15, p. 471–482. DOI 10.1007/s00044-007-9002-2

[189] Kozlenko, R., Henson, R., 1997, Spirulina: Nutrition and Health Studies, Healthy & Nat. J. (http://www.spirulina.com/SPLNews96.html).

[190] Yang, B., Kallio, H., Composition and physiological effects of sea buckthorn (Hippophae) lipids, Trends in Food Science and Technology, 2002, Volume 13(5), p. 160-167.

ANEXE

ANEXA I

PREZENTAREA INDICATORILOR TEHNOLOGICI DE CREȘTERE PENTRU CERCETĂRILE EXPERIMENTALE ABORDATE ÎN CADRUL TEZEI DE DOCTORAT

Tabelul 1. Tabelul sintetic al indicatorilor de performanță a creșterii speciei Acipenser stellatus (Pallas 1771) în condițiile introducerii în hrană a vitaminei C într-o concentrație de 250 mg/kg furaj și vitamina E într-o concentrație de 500 mg/kg furaj (Capitolul III)

Tabelul 2. Tabelul sintetic al indicatorilor de performanță a creșterii speciei Acipenser Stellatus (Pallas 1771) în condițiile introducerii în hrană a cătinei (Hippophae rhamnoides), respectiv a cimbrului (Thymus vulgaris) într-o concentrație de 2%/kg furaj (Capitolul IV)

Tabelul 3. Tabelul sintetic al indicatorilor de performanță a creșterii speciei Acipenser stellatus (Pallas 1771)rezultată din diferite combinații genetice de Acipenser stellatus (Pallas 1771), în condițiile introducerii în hranăa fitobioticului thymus vulgaris (cimbru)într-o concentrație de 1%/kg furaj și a tocoferolului (vitamina E) într-o concentrație de 500 mg/kg furaj (Capitolul V)

Tabelul 4. Tabelul sintetic al indicatorilor de performanță a creșterii speciei Acipenser stellatus (Pallas 1771)rezultată din diferite combinații genetice de Acipenser stellatus (Pallas 1771), în condițiile introducerii în hranăa fitobioticului Hippophae rhamnoides (cătina)într-o concentrație de 1%/kg furaj și a tocoferolului (vitamina E) într-o concentrație de 500 mg/kg furaj (Capitolul VI)

Tabelul 5. Tabelul sintetic al indicatorilor de performanță a creșterii hibrizilor de sturioni în vârstă de 5 luni și 6 zile, în condițiile introducerii în hrană a cătinei (B1, B3), respectiv a spirulinei (B2, B4), într-o concentrație de 1%/kg furaj(Capitolul VII)

ANEXA II

PREZENTAREA VALORILOR MINIME ȘI MAXIME ALE NUMĂRULUI RELATIV DE LEUCOCITE

Tabelul 1. Valorile minime și maxime ale numărului relativ al leucocitelor obținute la specia Acipenser stellatus (Pallas 1771) (Capitolul III)

Notă: B1 – vitamina C – 250 mg/kg furaj și vitamina E – 500 mg/kg furaj; B2 – martor.

Tabelul 2 Valorile minime și maxime ale numărului relativ al leucocitelor obținute la specia Acipenser stellatus (Pallas 1771) (Capitolul V)

Tabelul 3 Valorile minime și maxime ale numărului relativ al leucocitelor obținute la specia Acipenser stellatus (Pallas 1771) (Capitolul VI)

ANEXA III

PARTICIPARE ÎN PROIECTE DE CERCETARE

AQUASTUR – “Evaluarea genetică și monitorizarea factorilor moleculari și biotehnologici care influențează performanțele productive la speciile de sturioni de Dunăre crescute în sisteme intensive recirculante” tip Contract PN II 116/2012.