Partea I Studiu bibliografic [309924]
CUPRINS
Partea I – Studiu bibliografic
Capitolul I. Studiu bibliografic privind diagnosticul de laborator in unele afectiuni intalnite la felinele domestice
Importanta analizelor paraclinice de laborator in medicina veterinara
Afectiuni prezente in momentul evaluarii paraclinice de laborator
1.2.1.Afectiuni neurologice si teste recomandate
1.2.2.Afectiuni oftalmologice si teste recomandate
1.2.3.Afectiuni respiratorii si teste recomandate
1.2.4.Afectiuni dermatologice si teste recomandate
1.2.5.Afectiuni cardiologice si teste recomandate
1.2.6.Afectiuni enteropatice si teste recomandate
1.2.7Afectiuni stomatologice si teste recomandate
1.2.8.Afectiuni de natura oncologica si teste recomandate
Capitolul II. Studii privind relevanta metodelor de diagnostic implementat in evaluarea sangvina la felinele domestice
2.1 Tehnici de detectie si interpretare a Toxoplasma gondii
2.1.1 Dinamica in sistemul imunitar a infectiei cu Toxoplasma gondii
2.1.2 Protocol de diagnostic al Toxoplasma gondii
2.2. Identificarea parazitului Giardia spp.
2.3 Detectia Coronavirusului felin si implicarea in peritonita infectioasa felina
2.3.1 Hematologie, Biochimie, Citologie lichide cavitare si lichid cefalorahidian
2.3.2 [anonimizat]-PCR, Imunotipizarea antigenelor din macrofage
2.3.3. Protocol de diagnostic PIF
2.4 Detectia Virusului Panleucopenic felin
2.4.1 Raspunsul imunitar FPV
2.4.2 Imunitatea pasiva din colostru matern
2.4.3 Protocol de diagnostic FPV
2.5 Detectia Virusului Imunodeficientei feline
2.5.1 Rezultate pozitive/Rezultate negative
2.5.2 Detectia serologica si moleculara a FIV
2.5.3 Protocol diagnostic FIV
2.6 Modificari de laborator in asociere cu detectia Virusului Leucemic felin
2.6.1 [anonimizat]
2.6.2 Protocol de testare FeLV
2.7 [anonimizat].
2.7.1 Metode directe/indirecte
Partea a- 2-a: Cercetari personale
Capitolul III. [anonimizat] a anticorpilor anti-T. gondii si Chlamydophila spp.
[anonimizat] a FIV Ac/[anonimizat] a [anonimizat] a [anonimizat]-house peentru detectia calitativa a [anonimizat]/Panleucopenia felina si Giardia spp.
[anonimizat] I: STUDIU BIBLIOGRAFIC
SECTION I: BIBLIOGRAPHIC STUDY
CAPITOLUL I
STUDIU BIBLIOGRAFIC PRIVIND DIAGNOSTICULUI DE LABORATOR IN UNELE AFECTIUNI LA FELINELE DOMESTICE
Importanța analizelor paraclinice de laborator în medicina veterinară
Pe lângă examenul clinic și istoricul corect al animalului, o [anonimizat], au dobândit investigațiile de laborator. Asta denotă o precauție crescută și orice practician care se confruntă cu o [anonimizat], [anonimizat] o prioritate. Este dovedit faptul că în momentul în care clinicianul are noțiunile interpretării rezultatelor de laborator, acesta poate definitiva un diagnostic de certitudine, mai ales în cazuri cu grad înalt de provocare, acest aspect a făcut din medicina de laborator o disciplină de bază și în domeniul medicinei veterinare, nu numai în cazul medicinei umane.
Cel mai frecvent, laboratorul este folosit ca metodă auxiliară în practică veterinară, în alte ipostaze în schimb poate evalua severitatea unei boli, prognocticul acesteia și, secundar, răspunsul la tratament. Prima regulă a medicinei de laborator este construirea unui diagnostic diferențial. Este un punct spre care se tinde, în primă aproximare a cazului, pe temei clinice, și abia când se poate construi o teorie despre ce se întâmplă cu animalul, se poate decide ce determinări trebuie efectuate în vederea identificării unui diagnostic cert.
În prima instanță, trebuie stabilite prioritățile în ce privește ordinea și necesitatea investigațiilor paraclinice, dacă primează investigațiile de laborator, cele de diagnostic imagistic: radiologie, ecografie, sau electrocardiologie, care ar fi drumul cel mai apropiat către diagnosticul final. Se întâmplă de multe ori că în urma investigațiilor de laborator să fie îndrumat practicianul către partea de imagistica, în urma coroborării panelelor sanguine, și nu numai, de biochimie, hematologie, serologie. Este foarte important în alegerea acestora să se țină cont de prioritățile atât de diagnosticare în funcție de simptomatologia prezentată, cât și de aspectul financiar, costurile trebuie să justifice necesitatea investigațiilor respective. Deoarece un panel foarte mare de simptome poate trimite către nenumărate variante de diagnostic, mai ales în domeniul veterinar, este într-adevăr foarte greu de stabilit aceste aspecte. De exemplu, când un câine se prezintă cu voma acută severă, poate fi formulată ideea de a verifica în laborator biochimia enzimelor ce vizează o pancreatită (amilaza, lipaza) sau insuficiență renală (uree, creatinina), sau trebuie aflat gradul de deshidratare și cantitatea de fluide necesare pentru a compensa, ca atare verificarea electroliților, proteinei totale și a albuminelor, este indicată. În mod obișnuit, în momentul în care animalul respectiv este un adult sau chiar geriatric și nu a fost evaluat niciodată, așa cum deseori se întâmplă, recomandarea laboratorului ar fi evaluarea unui panel complet, care să acopere cât mai multe aspecte de funcționalitate (de la nivelul de glucoză, până la probe funcționale hepatice cu tranzaminazele aferente, enzimele pancreatice, funcția renală, etc).
Pe partea de hematologie, recomandările susțin un panel complet, cu verificarea tuturor categoriilor celulare și obligatoriu frotiu citomorfologic pentru surprinderea aspectelor parazitare și de ordin citomorfologic. După efecturarea determinărilor de bază și stabilirea drumului pe care animalul îl poate urma, se avansează fie serologic în laboratorul de analize, fie imagistic, și în funcție de respectivele evaluări, de ce nu, reîntoarcerea la evaluări și determinări de laborator. Este un joc foarte important între paraclinice, mai ales când se dovedește a fi un caz ce ridică multe întrebări, mai greu de subliniat cu ajutorul analizelor sunt, evident, problemele respiratorii, condiții ortopedice și majoritatea cazurilor neurologice, pentru că înafară de fosfataza alcalină, o enzimă cu atâtea surse de elecție și plachete modificate, poate jocul de calciu și fosfor, magneziu, jocul electrolitic ar mai putea varia înainte de crize epileptiforme, indici exacți de determinare ar depăși simpla determinare de rutină biochimică și hematologică.
În ce privește, de exemplu, un animal de rentă, o bovină, o hipocalcemie ar fi de verificat, dar varianta unui pelvis fracturat sau a unei paralizii de tren posterior, nu o poate lămuri laboratorul, contează formularea corectă a întrebării adresate laboratorului, asta ar putea face diferența în stabilirea unui diagnostic de sindrom de stabulație (downer cow syndrom). Rapiditatea și eficiența stabilirii unui diagnostic de laborator, când un test poate da răspunsul clar și final, depinde de cât de bine practicianul formulează cerințele de testare în corelare cu simptomatologia pacientului animal. Un singur rezultat poate fi răspunsul unei pleiade întregi de semne clinice ale unei boli individuale, iar selectarea determinărilor pentru fiecare caz poate fi deosebită și foarte importantă. Există aici extreme între a comanda determinări cu duzina, uneori total inutile și foarte scumpe, care chiar pot confuziona și întârzia un diagnostic cert, și a limita verificarea la doar 2 parametri pe principiul economisirii și, din nou, nu se poate ajunge la nici un diagnostic.
Multe laboratoare au adoptat ideea de profil, sau panel, de determinări, special concepute pentru a scurta calea de ghidare către un diagnostic cert și cu stabilire cât mai rapidă, în mod realistic și cu specificitate pe semnul clinic descris, de exemplu, panelul pentru polidipsie la câine, va include și un calciu seric în determinare, deoarece o hipercalcemie rămâne de multe ori netestată în această situație, asta fiind dovada că uneori o determinare în minus sau în plus poate acoperi circumstanțe particulare.
Un alt pas important ar fi integrarea rezultatelor în tabloul contextual clinic. Dacă întrebările inițiale în ce privește testarea au fost bine formulate, acest pas devine automat mai ușor, și rezultatul ar fi doar o confirmare a unui diagnostic prezumtiv. Chiar și în acest caz, când răspunsul ar fi evident, trebuie luate în considerare și alte posibilități, alte explicații, pentru condiția și statusul respectiv al animalului, care ar putea determina de asemenea boală, de multe ori o insuficiență renală poate fi cauzată de diverși agenți patogeni sau cauze de ordin toxic, dacă nu degenerare de structură sau anomalii genetice. În mod normal un laborator verificat și autorizat, cu determinări precise, nu va da rezultate eronate, dar există cazuri în care condiția animalului, medicația administrată, chiar și modul de recoltare, pot influența în mod negativ rezultatele. Dacă toate acestea sunt eliminate și încă există suspiciunea că rezultatele nu sunt relevante, se recomandă evitarea folosirii laboratorului respectiv.
Recomandarea principală ar fi testarea animalului înainte de administrarea oricărui tip de tratament sau terapie, oricând se poate. Dacă laboratorul este luat în considerare ca ultima soluție după ce orice încercare de diagnosticare a fost aplicată, rezultatele nu vor releva precis un ghidaj corect către diagnostic de certitudine, nici măcar ca parte din diferențial nu ar putea decât foarte puțin. Antibioterapia este nu deseori o cauză directă a problemelor de determinare hematologică și biochimică, dar nu la fel de mare precum administarea de corticosteroizi ubiqvitari cu o arie vastă de efecte asupra hematologiei și biochimiei, aceștia pot masca informații vitale de importantă în diagnostic. Fluidoterapia ar fi o altă cauză (mai ales când aceasta conține glucoză) și preparate minerale precum borogluconat de calciu. Este greu de evitat o astfel de situație, mai ales când practicianul de teren, tehnicianul sau chiar fermierul în unele cazuri, a folosit cam tot ce se putea folosi până ajunge un specialist sau până la testarea probei sanguine, când acest lucru se întâmplă, la interpretarea rezultatelor trebuie luat în considerare cuantumul folosit în administrare și stabilită relevanță pentru cazul dat. În momentul în care practicianul are analizele intiale, înainte de aplicarea oricărei terapii, este ușoară interpretarea rezultatelor ulterioare de monitorizare a pacientului animal.
1.2.Afectiuni prezente in momentul evaluarii paraclinice de laborator
1.2.1.Afectarea neurologica si testarea de laborator
Peritonita Infectioasa Felina este o boala conditionata imunitar in cele mai multe cazuri prin prezenta virusului Corona fellin. Toate pisicile sunt susceptibile in dezvoltarea unei PIF, dar cu precadere pisicile tinere sub 2 ani si in special cele de rasa pura (posibil datorita traiului in colectiv la felise). FCoV a fost separat in 2 biotipuri, virusul enteric corona cu enterita usora, si virusul peritonitei infectioase feline ce produce PIF, cu 2 forme: efuziva si non efuziva. Ambele forme de PIF prezinta si simptomatologie oftalmica si neurologica, dar forma non-efuziva pare sa fie mai predispusa acestor semne clinice (Cucos Anca si col., 2015, Rand, 1994).
Biotipul VPIF are un tropism specific spre macrofagele mononucleate, exista ipoteza prin care o mutatie a virusului se replica in macrofag si se raspandeste astfel in intreg organismul (Cucos Anca si col. 2015, Poland, 1996). Raspunsul imunitar trece greu de bariera sangvina cerebrala, monocitele infectate sunt localizate intraocular si in tesutul nervos central. Acest fapt constituie o explicatie a prezentei leziunilor date de PIF la nivelul SNC mai ales in forma uscata a acestui biotip.
In urma unui studiu pe 2014-2015 desfasurat in cadrul FMVB, Departament Oftalmologie de catre Cucos Anca si col., pe un lot de 8 pisici, diagnosticate in laboratorul clinicii cu FCoV Ac IgG pozitiv din sange, hematologie si biochimie, a fost descrisa prezenta comuna a simptomatologiei ocular cu cea neurologica.
Tabloul neurologic a cuprins: meningoencefalite, ataxie, parapareze, tetrapareze, sindroame vestibulare, anizocorii si nistagmus.
Tabloul ocular a cuprins: uveita, precipitate keratinice si corioretinite, singulare sau completand tabloul neurologic.
Fig. Cazul unei feline de 1.5 ani, F, Europeana/ Istoric de tetrapareza in ultimele 48 de h/ Clinic se prezinta cu status depreciat mental si fizic, hiperestezie (Cucos Anca si col., 2015)
Feline case Mimu, 1.5 years, F, DSH/ History of tetraparesis for 48 hours/ Clinically – poor general condition, abnormal mental status-stuporous, hyperesthesia (Cucos Anca si col., 2015)
Tabloul sangvin prezenta pe hematologie: limfopenie, neutrofilie, anemie; pe biochimie: hiperglobulinemie; Titrul foarte inalt pentru prezenta anticorpilor anti-FCoV (precizam prezenta doctorandului in laborator la momentul efecutarii analizelor).
Fig. A. B. Cazul unei feline de 1.5 ani, M, European cu semne de meningoencefalita, stupoare, opitotonus, fotofobie; hipotermie/ stare generala depreciata; corioretinita (Cucos Anca si col., 2015)
Fig. A. B. Pisu, 1.5 year, M, DSH/ Signs of meningoencephalitis, stuporous, opistotonus, photophobia/ Hypothermia – poor general condition/ Chorioretinitis
Tabloul sangvin a cuprins teste serologice cu titru inalt pentru Ac anti-FCoV si co-infectie cu Ac FIV pozitiv (Cucos Anca si col., 2015).
Boli neurologice in infectia cu FeLV
Bolile neurologice la felinele cu FeLV progresiv pot aparea secundar unor neoplazii SNC, infectii oportuniste sau chiar boala provocata de virus in sine. Proteina de invelis a FeLV este neurotoxica (Fails AD si col., 1997;Mitchell TW si col., 1997). Pot aparea anizocoria, midriaza, sindromul Horner si incontinenta urinara. Infectia cu FeLV poate reprezenta cea mai frecventa cauza a incontinentei urinare la pisici, de altfel o problema neobisnuita. A fost descrisa si o mielopatie la felinele infectate cu FeLV cu semne neurologice precum dezorientarea, letargia, vocalizarea extrema, ataxie progresiva, pareza, paralizie, hiperestezie, incontinenta urinara, constipatie repetata, si anizocoria cu reflexe pupilare scazute (Carmichael KP si col, 2002). La necropsie, s-a detectat o cantitate mare de antigen in neuroni, celule endoteliale, oligodendroglii si astrocitele din coloana vertebrala (Carmichael si col, 2002).
Boli neurologice cu FIV
Pe fondul mielodisplazia ce poate fi regasita la unele feline infestate cu FIV, se manifesta cu semne clinice de letargie, inapetenta, mucoase palide sau chiar prezenta unor probleme de coagulare si petesii. Rezultatul final al infectiei cu tulpina non-virulenta de FIV poate da manifestari comportamentale progresive precum agresivitate, scaderea functiei cognitive, tremor, tulburari de somn, anizocorie, reflexe intarziate, functie neurala cerebrala modificata, incontinenta urinara si fecala, si crize epileptiforme. Au fost subliniate modificari precum viteza scazuta de conductibilitate pe nerv si electroencefalograma anormala, potential de trunchi cerebral redus. Virusul nu infecteaza neuroni, dar moartea celulara neuronala apare prin mecanisme inca nedescrise complet (Sykes si col., 2016).
Boli neurologice in infectia cu T. gondii
Am studiat aspecte ale agresivitatea pacientului felin in corelatie cu prezenta parazitului T. gondii considerand ca acest semn clinic constituie o problemă comportamentală destul de gravă în abordarea și contenția acestuia în vederea efectuării examenului clinic complet, precum și în aplicarea unor proceduri de investigare și analiza amănunțită externă și mai ales internă. Foarte frecvente sunt cazurile în care membrii ai familiei raportează atacuri prin zgârieturi și mușcături de multe ori soldate fie cu răni și simptomatologii acutizate, dar și cu abandonul sau chiar eutanasierea pacientului felin.
Limbaj postural și tipologia comportamentală
Înainte de stabilirea unui diagnostic cert de infecție cu T. gondii, în examenul clinic, pacientul felin va fi descris sub diverse ipostaze de către proprietar, și unele descrieri pot cuprinde diverse atitudini ale pacientului.
Ținuta ofensivă descrisă prin: postura rigidă a membrelor în staționare ridicată, rigiditatea membrelor posterioare și a cozii în ascundere sau pliere, privirea fixă cu pupile mărite, urechile ridicate ușor rotițe spre fată, ridicarea întregii robe inclusiv pe coada, înfrunta oponentul direct, cu probabilitatea înaintării către acesta, cu mârâieli, răgete sau scheunături tipice (Hetts, Suzanne, 1999)..
Ținuta defensivă: cu retragere a capului, coada curbată, blana ridicată, urechi lăsate spre spate, retragerea mustăților și întinderea lor pentru asigurarea distanței dintre ea și prădător, mutări în lateralul oponentului nu direct spre el, gura deschisă și „sâsâit” și „scuipat”, poate ataca rapid cu toate ghearele și cu membrele anterioare; Agresiunea vizibilă cuprinde: lovirea cu membrele din față; muscarea, luptă, mârâit, zgârierea, pregătirea pentru atacul complet cu rulaj pe o parte sau pe spate cu expunerea tuturor armelor: dentiție și gheare, poate încerca să prindă mana proprietarului și să o tragă spre a mușca (Hetts, Suzanne, 1999).
Clasificarea comportamentului agresiv
Orice manifestare a agresivității pisicii trebuie evaluată din perspectiva stimulului inițial; către cine sau ce s-a manifestat astfel, ce se întâmplă cu o jumătate de oră înainte și după momentul atacului, ce urma să se întâmple cu pisica în momentele respective. Toate acestea pentru a stabili cauzele agresivității și motivația care a determinat-o să acționeze astfel pentru a preveni sau a corecta împrejurimile (Hetts, Suzanne, 1999). .
Printre problemele medicale care pot contribui la agresivitatea pisicii se număra toxoplasmoza, hipertiroidismul, epilepsia, abcesele, artrită, boli de dentiție, rabie, trauma sau lipsa reacției de sensibilitate sau disfuncție cognitivă la pisicile geriatrice. Stabilirea cauzei agresivității și a scopului cu care felină reacționează astfel ajuta atât medicul cât și proprietarul în conlocuirea cu acest animal (Hetts, Suzanne, 1999).
Agresivitatea între pisici
Automat se poate manifesta între doi masculi necastrați, pentru împerechere și teritoriu, între cele fără stăpân atacul este direct, dacă nu cumva unul se retrage, la cele cu stăpân este ceva mai subtil atacul și mai complex. Posturile pisicii agresor sunt evidente față de cele ale recipientului care se cuibărește mic până la fugă pentru a evita agresorul. Agresivitatea poate interveni între femele sau între femele și masculi (Hetts, Suzanne, 1999)..
Agresivitatea de temere sau defensivă
Agresivitatea de tip teritorial
Agresivitatea din joacă
Agresivitate redirecționată
Agresivitate indusă prin mângâiere
Agresivitatea indusă de durere și irascibilitate
Agresivitatea maternală
Agresivitatea de tip idiopatic
În clasificarea agresivității idiopatice intra orice tip de agresivitate ce poate fi determinată sau explicată de un istoric comportamental sau examen medical. Aceste pisici își atacă foarte violent stăpânii, pot mușca repetat și rămân în stare de excitabilitate pentru perioade lungi de timp. Trebuie făcută o diferențiere clară față de agresivitatea redirecționată înainte de a stabili tipul idiopatic. Aceste feline sunt periculoase, iar proprietarii trebuie să evalueze cât de mult le afectează viața și traiul în comun, precum și siguranța celor din jur. Agresivitatea de vânătoare poate fi explicată în mod evident prin comportamentul felinelor de atac premeditat asupra unei surse de hrană. Toate manifestările de agresivitate în cadrul unui cuib, între pisoi îi pregătesc pe aceștia pentru a-și procura hrană și a supraviețui în mod destul de independent și înafara unui așezământ cu proprietar (Hetts, Suzanne, 1999).
Receptorii cu functie de neurotransmitatori responsabili pentru agresivitate la pisica sunt urmatorii (Gregg T.R & A. Siegel, 2001):
Amino acizi cu functie de excitant
EAAS, glutamatul si aspartatul, sunt cei mai raspanditi neurotransmitatori din sistemul nervos central, iar functiile lor sunt mediate de 4 tipuri de receptori – NMDA, AMPA, kainate si receptorii metabotropici NMDA implicati in principiu in plasticitatea neurala. Cateva studii pe soricei au demonstrat ca EAAS sunt neurotransmitatorii caii hipotalamus median- PAG (Gregg & Siegel; 2001).
Neurokinele
Se pare ca exista cateva peptide care s-au dovedit a avea implicatie in agresivitatea defensiva, acestea incluzand Substanta P (SP) si colecistokina (CCk). Neuropeptida SP are raspandire mare la nivel cerebral, incluzand si sitemul limbic, dar functiile sale nu sunt foarte bine intelese inafara de medierea nociceptiei (implicata in raspunsul dat de sistemul nervos la stimuli durerosi sau cu potential vatamator). Se pare ca aceasta detine un rol important si in comportamentul agresiv. Exista 3 clase de neuroreceptori (NK-1; NK-2; NK-3). Functiile SP sunt mediate de receptorii NK-1, neurokina A de receptorii NK-2 si neurokina B de receptorii NK-3 (Gregg & Siegel, 2001).
Studii asupra sistemelor catecolaminergice din hipotalamusul anterior au demonstrat ca receptorii NE-alpha-2 si activarea Dopaminei 2 faciliteaza activarea comportamentului agresiv defensiv. In alte studii, efectele receptorilor dopaminei D2 nu ar fi specifici acestuia ci mai degraba a comportamentului agresiv de pradator.
Studii de laborator au demonstrat deasemenea prezenta cailor de inhibare reciproca GABAergice intre hipotalamusul median si cel lateral. Aceasta cale are valoare de supravietuire pentru animal in sensul in care asigura o activare a unei forme de agresivitate in defavoarea unor alte forme pe care le inhiba instant. Cand se activeaza atacul predator, mecanismul bazat pe expresia agresivitatii defensive este supresat, garantand supresia oricarei vociferari in momentul surprinderii prazii (Gregg & Siegel, 2001).
Toxoplasmoza este o antropozoonoza provocata de agentul patogen Toxoplasma gondii, un protozoar unic reprezentant al subfamiliei Toxoplasmatinae, Familia Sarcocystidae, subordinul Eimeria, Ordin Eucocidia, subclasa Coccidia, Clasa Sporozoa, Filum Apicomplexa. Ciclul de viata cuprinde 2 componente: cel sexual, enteroepitelial, ce se desfasoara in intestinul felinelor si cel asexuat, cel extraintestinal, intalnit la toate gazdele intermediare, etapa ce asigura formarea de chisti. La feline sunt intalnite ambele componente (Mitrea, I. L., 2011).
Fig. .Ciclul de viata al T. gondii si raspandirea interspecii
Fig. The interspecies contamination cylce of T. gondii
https://www2.vet.cornell.edu/departments-centers-and-institutes/cornell-feline-health-center/health-information/feline-health-topics/toxoplasmosis-cats
T. gondii, un parazit protozoar de 5 um lungime, infecteaza cam o treime din populatia globului, dupa unele surse. In urma ingestiei carnii nepreparate termic corespunzator, sau a legumelor nespalate, acesta constituie o problema majora pentru femeile insarcinate in primul trimestru, cu aparitia defectelor congenitale si chiar moartea fetusului, infectia cronica insa detine 2 componente: parazitul unicelular si inflamarea tesuturilor invadate (Mitrea, I. L., 2011)
.
Fig. Marcarea cu fluoresceina a proteinelor organitelor intracelulare ale T. gondii prin microscopie cu imunofluorescența. Desenul schematic central cu toate organitele, pentru fiecare organita în parte câte o astfel de proteină de marcare (Joiner, Keith A., & David S. Roos, 2002)
Fig. Fluoresceine labeled proteins of intracellular organelles of T. gondii, immunfluorescence microscopy images.. Central drawing of the parasite organelles used for specific protein labelling them (Joiner, Keith A., & David S. Roos, 2002).
Fig.. Ciclul biologic al T. gondii, traducere dupa Robert-Gangneux, F si Dardé M-L, 2012
Fig. Life cycle for T. gondii, described by Robert-Gangneux, F si Dardé M-L, 2012
Infestația la nivelul creierului are nevoie de trecerea de bariera sangvină specifică acestui nivel. Mai jos este surprinsă o rețea ce reprezintă interacțiile fizice și celulare ce compun sistemul de traversarea a baerierei de către parazitul T. gondii. Bariera sangvină este compusă de microvase înconjurate de strat endotelial cu joncțiuni foarte strânse; pericitele înconjoară joncțiunile strânse ca mai apoi astrocitele să proceseze și să producă ultimul strat protector. T. gondii se presupune că deține 3 mecanisme prin care trece prin bariera sangvină.
1. Pătrunderea paracelulara, în care parazitul migrează direct prin joncțiunile strânse ale stratului endotelial;
2. Pătrunderea transcelulara, prin care parazitul eliberat în compartimetul vascular al celulelor endoteliale infectate, se replica și apoi scăpă prin partea bazolaterala a celulei endoteliale (cu liza celulei gazdă) și
3. Folosirea metodei Calului Troian, prin care o celulă imunitară infectată infiltrează SNC, după care parazitul se eliberează în parenchimul cerebral (Mendez, Oscar A., & Anita A. Koshy, 2017).
Fig. Grafic ce surprinde pătrunderea prin cele 3 mecanisme enumerate a parazitului T. gondii prin bariera sangvină de la nivel cerebral
Fig. The 3 mechanisms used by the parasite T. gondii to cross the blood brain barrier (https://journals.plos.org/plospathogens/article/figure?id=10.1371/journal.ppat.1006351.g001).
În lucrul pe șoareci (la fel ca orice mamalian, o gazdă naturală pentru parazit), la Universitatea din California, se raportează în jurnalul PLOS Pathogens faptul că infecția cu T. gondii conduce către o întrerupere a neurotransmiterii normale la nivel cerebral și că declanșează boala neuronală la indivizii predispuși la astfel de contaminare. Aceștia subliniază faptul că infecția cu T. gondii conduce către o creștere semnificativă a nivelului de glutamat- cel mai important neurotransmițător al creierului, cu rol de transmitere a semnalelor de excitație dintre neuroni. Această creștere a glutamatului este „ extracelulara”, înafara celulelor, și este controlată strict de celule specializate ale sistemului nervos central numite astrocite. Acumularea de glutamat se poate observa în cazul unei leziuni cerebrale precum și în tulburări înalt patologice neurodegenerative precum epilepsia, scleroza multiplă și scleroza amiotropica laterală (ALS) (David, Clément N., si col., 2016).
Fig. 10. Transportor de glutamate GLT-1, ce absoarbe glutamatul eliberat de catre neuroni si il converteste intr-o substanta mult mai sigura
Fig. GLT-1 glutamate transporter, takes the released glutamate and converts it into a safer substance called glutamine (http://www.msunites.com/toxoplasma-gondii-parasite-and-neurological-disorders-research/)
I-Glutamat este sintetizat local în SNC; țesuturile nervoase periferice îl conțin și ele, astfel glutamatul ajunge către celulele și țesuturile din proximitatea terminațiilor nervoase. Glutamatul este întâlnit și în dietă (și astfel în conținutul intestinal), în plasmă, musculatura scheletică și piele. Glutamatul este sintetizat din l- glutamina de către neuronii presinaptici, depozitat și apoi eliberat la următoarea stimulare în fanta sinaptică, de unde ajunge la celulele ținta. Excesul extracelular de glutamat poate fi convertit în amino acid glutaminic mai puțin toxic de către celula gliala, transportat mai apoi către celula presinaptica. Este un precursor pentru neurotransmițătorul GABA și moleculei glutation cu rol antioxidant, și implicat desemenea și în căile biochimice relevante pentru producția de energie și metabolismul nitrogenului (modificări ai parametrilor biochimici Glu și BUN în analize)(Julio-Pieper, Marcela, si col., 2011).
Astrocitele joacă un rol important în înlăturarea glutamatului extracelular, altfel acesta crește la nivele patologice ce pot produce distructii de neuroni. Acest fapt este îndeplinit prin folosirea unui transportor de glutamat. Numit GLT-1, care are rol de reglaj al cantității de glutamate extracelular. Acesta absoarbe glutamatul eliberat de către neuroni și îl convertește într-o substanță mult mai sigură numită glutamina, folosită ulterior de către celule în producția de energie (David, Clément N., si col., 2016).
Când un neuron transmite impuls realizează eliberarea de glutamat în spațiul dintre el și următorul neuron, neuronul vecin detectează acest glutamat care declanșează deschiderea și aprinderea neuronului. Dacă glutamatul nu este eliminat de către GLT-1, atunci neuronii nu transmit și nu se activează corespunzător la următoarele excitări, ca atare încep să moară (Emma Wilson, biomedical researcher). În timpul infecției cu T. gondii, astrocitele se inflamează, se umflă și nu sunt capabile să facă reglajul corect al concentrațiilor de glutamat extracelular. Mai mult, GLT-1 nu se exprima corect, ăsta conduce la o acumulare de glutamate eliberat de către neuroni și produce excitatabilitate și haos la nivelul neuronilor.
Aceste rezultate sugerează că în contrast cu presupunerea că infecția cronică cu T. gondii este una tacita și benignă, ar trebui să rămână sub urmărire datorită riscului de a deraia căile neurologice normale și de schimbările produse de aceasta în chimia creierului. În încercarea de a trata șoarecii infectați s-a folosit un antibiotic, ceftriaxona, știut să producă rezultate benefice în modele rozătoare cu scleroza amiotropica laterală, precum și neuroprotectie într-o varietate de leziuni ale sistemului nervos, și s-a observat o reglare a nivelului de GLT-1. Aceasta restaurare a expresiei GLT-1 a redus semnificativ nivelul de glutamat extracelular de la nivel patologic la concentrații normale, readucând funcțiile neurologice la starea normală (David, Clément N., si col., 2016).
În ciuda importanței acestui transportor în menținerea homeostaziei glutamatului, încă nu este perfect cunoscut mecanismul care guvernează expresia lui, trebuie aflat cum celule, inclusiv celulele imunității periferice, controlează parazitul la nivel cerebral. Rezultantele infecției toxoplasmatice sunt chistii parazitari în rândul neuronilor, țintă ar fi distrugerea chistilor, în care parazitul se ascunde de răspunsul imunitar pentru tot restul vieții gazdei infectate. Prin eliminarea chistilor se elimină și amenințarea unei reactivări a parazitului și riscului de dezvoltare a unei encefalite, timp în care poate fi permisă minimizarea inflamației cronice de la nivel cerebral. În mod misterios, parazitul ce produce toxoplasmoza se poate reproduce sexuat doar în cadrul gazdei pisica (David, Clément N., si col., 2016).
Asexuat, se poate replica și supraviețui în orice celulă mamaliana ce deține nucleu. Post infecție, un organism cu un sistem imun competent poate ține în loc reactivarea parazitului și a dezvoltării encefalitei. Oamenii infectați cu sistem imunitar compromis sunt obligați să își ia medicație profilactică tot restul vieții. Altfel risca o reactivare a chistilor și moartea. Parazitul locuiește în creier și are potențialul să întrerupă anumite comportamente precum supunerea la risc (șoarecii infectați vor fugi către urină de pisică și nu departe de ea) (David, Clément N., si col., 2016).
Parazitul nu este atât de latent și dormand precum se știa. Există cazuri de infecție congenitală și toxoplasmoza retiniană din ce în ce mai multe. Oamenii cu schizofrenie au o probabilitate mai mare de infecție cu T.gondii, deasemenea cei cu Parkinson’s, Alzheimer și epilepsie. Este un parazit foarte vechi în populație, nu dorește să își ucidă gazda și să își piardă sursa. Cea mai bună cale de a preveni o infecție este de a găti carnea la temperaturi înalte și de a spăla foarte bine legumele și mâinile, iar pentru gravidele nepurtătoare, să nu schimbe nisipul pisicii din gospodărie (David, Clément N., si col., 2016).
Fig.12.Imaginea ilustrează invazia tahizoitilor de T. gondii prin membrana celulară a celulei gazde. În timpul invaziei, se declanșează o cascadă activatoare prin canalele de Clor, canalele GABA și semnalizarea Calciului ce mediază activitatea migratorie a celulelor imunitare infectate. Credit: S. Kanatani – https://phys.org/news/2017-12-toxoplasmosis-exploits-immune-cells-brain.html#jCp
Invazia activă a T. gondii prin membrana celulară a celulei gazdă implica procese secretorii așa cum s-a afirmat mai sus. În interiorul celulei gazde, parazitul locuiește într-o vacuolă parazitofora. Invazia parazitara crește deci sinteza GABA de către GAD (glutamat decarboxilaza celulei gazdă) ce poate fi inhibata doar de semicarbazida. Sinteza GABA este secretata prin transportorii GABA (GAT). Inhibarea sintezei GABA sau a secreției GABA anihilează hipermotilitatea celulei dendritice. GABA activează canalele receptorului GABAAR de pe suprafața celulei gazdă printr-o buclă autocrina ce conduce către efluxul Clorului. Ipotetic, gradientul Cl- este menținut de către cotransportorii Cl—cationici. Efluxul de Cl – duce la depolarizarea membranei de către clorura de potasiu sau GABA își poate relua hipermotilitatea. Canalele de Ca dependente de voltaj, se deschid ca răspuns la depolarizarea membranei, conducând către un influx de Ca 2+. Sub blocada Calciului, GABA nu își poate relua hipermotilitatea, dar calea de semnalizare alterată a Calciu poate pune în migrare tot mecanismul ducând la rearanjamente citoscheletice și a transforma celulă în stare de hipermotilitate.
Fig.13. Reprezentarea schematică mecanismului propus pentru inițierea fenotipului hipermigrator al celulelor dendritice infectate
Fig. Mechanism for hypermigratory phenotype initiation of the infected dendritical cells (https://journals.plos.org/plospathogens/article?id=10.1371/journal.ppat.1006739)
Răspunsul imunitar în infecția cu T. gondii ce poate afecta neurotransmiterea
Infecția cu T. gondii inițiază un răspuns imunitar puternic în care IFNy, IL12 și limfocitele T CD8+ predomina. Inducerea producției de interferon este dependentă de CD8+ intrinsecă semnalizat de IL12. Aceasta inducere a producției de IFNy este esențială în controlul asupra infecției cu T. gondii a SNC, limitând replcarea tahizoitilor și previne encefalita toxoplasmica, și favorizează formarea bradizoitilor și a chistilor. Pentru creșterea acestui răspuns imun în cascadă, T. gondii deține o genă, profilina, ce induce expresia IL-12 (Plattner si col., 2008). Se crede că IFNy menține infecția latentă prin limitarea creșterii numărului de tahizoiti și de aici rolul în prevenția reactivării chistilor tisulari în timpul stadiilor de replicare din timpul infestării. IFNy mediază efectele cognitive precum comportamentul de boala și a fost asociat cu depresia clinică, efect exemplificat în urma terapiei cu interferon în cancere și efectelul secundar depresiv. Aceste efecte secundare se susține că reies din creșterea de IFNy mediată de expresia indoleaminei-2,3-dioxigenaza (IDO) care degradează triptofanul, precursorul esențial al serotoninei, iar serotonină este implicată în tulburările depresive. Degradarea crește nivelul acidului kynurenic, ale cărui nivele mari au fost conectate cu alterarea caii de transmitere glutamergice prin funcționarea scăzută a receptorului NMDA. Astfel de alterări sunt surprinse în cazurile de schizofrenie (Plattner si col., 2008).
Deci, modificările induse de infecția cu T. gondii asupra secreției IFNy pot afecta indirect funcții cognitive. Într-adevăr, munca lui Graeff indică faptul că serotonină poate deține un rol în inițierea comportamentului de frică, precum șoarecele evita mirosul de pisică, și asta ar susține ideea că IFNy ar afecta rozătorul în atracția să fatală față de pisică. Această ipoteză se bazează pe ideea că la animalele infectate nivelul serotoninei să fie scăzut față de cel al animalelor sănătoase, dar există studii care au documentat o constantă în această comparație a nivelului de serotonină. Lipsa impactului dat de nivelele de serotonină pot fi explicate de efectul invers al altor citokine produse în răspunsul la infecția cu T. gondii, Il-1 și IL-6, ce pot crește nivelul de triptofan din toate regiunile creierului său cel puțin efecte apropiate asupra serotoninei din zonele din jurul chistilor. Răspunsurile imune date de infecția cu T. gondii nu prezintă un mecanism evident și clar în schimbările comportamentale înalt selective la organismul animal gazda dar asta nu exclude contribuția în schimbările comportamentale observate în timpul infecției, acestea pot varia în funcție de localizarea celulară și tisulara a chistilor de T. gondii (Plattner si col., 2008).
S-a raportat că în timpul infecției cu T. gondii la șoarece, atracția către pisici ar putea fi modulata, cel puțin parțial, pe căi de excitabilitate sexuală, cu activarea zonei posterodorsale mediene a amigdalei la un nivel comparabil cu cel observat în expunerea la o femelă șoarece aflată la estru, indicând faptul că parazitul poate deturna acest mecanism de atracție sexuală în vederea prescrierii aversiunii normale a unui șoarece la mirosul de pisică (McConkey, Glenn A., si col., 2013).
Studiile pe om și pe animale sugerează trăsături comportamentale asociate cu endofenotiparea comportamentului suicidal (ostilitate, furie, tendințe agresive și de comportament) în corelație directă cu creșterea nivelului de markeri inflamatori. În timp ce poate aceste creșteri ale nivelului inflamator ar constitui epifenomenul, sau doar o consecință a stresului sau a excitării nervoase, studiile experimentale sugerează că activarea scăderii imunității se leagă direct de comportamentul agresiv (Mathai, Ashwin Jacob, si col., 2016). Cauzele ce activează scăderea imunitară la pacienții suicidali nu se cunosc încă, dar pot include infecția cronică latentă la gazda imuno competenta. Patogenii neurotropici, de genul T.gondii (HSV, CMV), au fost corelați cu tulburări psihiatrice ce includ schizofrenia și sindromul bipolarității. Toxoplasmoza latentă, sau persistenta asimptomatică a chistilor în țesuturile gazdei, incluzând creierul, are o prevalență de 25-30% în populația globului, cu o prevalență aparent mai mică în SUA de 10-15%. Deși ulterior considerată nepatogen și docil la adulții imunocompetenti, toxoplasmoza latentă a fost asociată recent cu un comportament autoagresiv de suicid, deși mecanismele exacte încă nu sunt descifrate (Mathai, Ashwin Jacob, si col., 2016)..
În mod specific, infecția latentă cu T.gondii induce retragerea dendritică în zona bazolaterala a amigdalei, posibil contribuind la reducerea fricii și a comportamentului anxios raportat anterior la rozătoare infectate (Mitra si col., 2013). O cale de mediere este reprezentată de schimbările aduse semnalizării dopaminergice, un proces cu reglaj strict în condiții normale. La rozătoare, eliberarea în concentrații mari în nucleus accumbens și activarea intensă a neuronilor din zona tegmentara ventrală a fost un element observabil în timpul întâlnirilor de ordin agresiv, în timp ce prin blocarea receptorilor dopaminici în nucleus accumbens a avut efecte anti-agresive, în mod contrastant, cu anumite date de la oameni ce sugerează că producție scăzută de dopamină și capacitatea de stocare poate fi asociată cu agresivitatea. Observații anterioare au raportat un conținut crescut de dopamină la șoarecii infectați.
Ulterior sunt găsite 2 gene ce codifică tirozin hidroxilaza, enzima ce limitează producția de dopamină din creier (Gaskell si col., 2011). Această descoperire a fost susținută ulterior observații din infecția acută a celulelor PC12 de la șoarece cu T. gondii, astfel că în timp ce nivelele cerebrale ale dopaminei sunt crescute, metabolizarea dopaminei încetinește (Xiao si col., 2014).
Fluctuațiile hormonale în infecția cu T.gondii
Aspectul hormonal în modificările comportamentale și efectul lor asupra SNCului.
Hormonii afectează diverse aspecte de la nivelul SNCului precum anatomia, biochimia și transmiterea impulsurilor. Conexiunile pentru reflexele bazale pot fi accelerate la un nivel înalt al concentrației de tiroxina, subtanta secretata de tiroida. Ca diferențiere între sexe, modificările de comportament pot fi date de excesul de androgeni eliberați de testicule, iar pe de altă parte în cazul femelelor, progesteronul și estrogenii, care în urma stimulărilor de la nivelul cervixului cresc responsivitatea neuronilor din SNC. În timp ce efectul progesteronului este rapid cu manifestarea excitației sexuale a animalului, modificările comportamentale în cazul efectelor estrogenilor nu sunt deobicei manifestate în prima instanță, ci la câteva zile și implică schimbări pe termen lung asupra statusului neuronal.
Un anumit hormon poate da efecte diferite asupra comportamentului în funcție de regiunea de SNC în care acționează. Nyby si col. (1992) a studiat efectele implantelor cu testosteron la nivel intracranian la șoarecii masculi, în vederea surprinderii aspectelor de comportament social și sexual, incluzând vocalizări la ultrasunete, marcarea cu urină, monta și agresivitatea.
Reacția și interacțiile au existat dar nu foarte amplificate față de normal. La femelele hamster, de exemplu, estrogenii inhiba comportamentul agresiv.
Se pare totuși că o concentrație înaltă de testosteron nu este întotdeauna responsabilă de agresivitate, ci doar legată de comportamente de reproducție precum cel de curtare și protecție a partenerei, și mai puțin în agresivitatea legată de răspunsul antipradator/ defensivă sau de intoleranță socială non-sexuala. Agresivitatea de tip reproductiv datorată creșterii nivelului testosteronului se activează în caz de instabilitate socială și scade când relațiile devin stabile, Wingfield o numește ipoteza provocată.
Cheia se afla într-un set de celule specializate în zona preoptica a hipotalamusului (în partea anterioară a creierului) celule responsabile de secreția hormonului e activare a gonadotropinei (GnRH). Pe calea glandei pituitare, GnRH stimulează dezvoltarea testiculelor la mascul care în schimb răspund de secreția hormonilor androgeni ce promovează agresivitatea prin acțiunea clusterului de celule de la nivelul creierului. O explicație mecanizată expune că scenariu efectele semnalelor sociale asupra reglării agresivității hormonale și a fiziologiei reproducătoare. Axa hipotalamico-pituitara- gonadala integraza comportamente variate și răspunsuri fiziologice legate de reproducție și este subiectul influenelor externe prin feedback neuronal și hormonal.În funcție de modificările semnalelor percepute, se modifică și răspunsul din cadrul axei, declanșând sau supresand comportamente asociate (agresivitatea de exemplu) (Chris Barnard, 2004). Oricum, există întrebări controversate despre efectul infecției cu T. gondii asupra producției de testosteron; în unele studii, nivelul crește iar în altele acesta scade, și se raportează influență asupra altor hormoni care stimulează producția de testosteron în alte studii (Chris Barnard, 2004)..
Testosteronul este produs de celulele Leydig din testicule la masculi și de ovare și placenta la femele, în mod fiziologic într-o cantitate mult mai redusă. Hipofiza pentru ambele sexe. Testosteronul este implicat în dezvoltarea trăsăturilor sexuale secundare și în funcția reproductivă a masculilor, precum și influență asupra comportamentului socio-emotional în ambele sexe (Eisenegger si col., 2011). Rezultatele opuse din studii se pot pune pe seama faptului că există mai multe tulpini de T. gondii, dozaj și rute de inoculare parazitara, precum și variații în susceptibilitatea gazdei la infecției, ceea ce ar afecta intensitatea infecției cu T. gondii și modificările comportamentale (Abdoli, Amir, 2014)..
T. gondii are 3 mari genotipuri, I, II și III, cu diferențe de virulenta și patogenitate epidemiologică. Tulpină de tip ÎI este cea mai des întâlnită în infecțiile la om și animal, în timp ce tulpina III este mai des întâlnită la păsări. Tulpinile de tip I sunt cele mai virulente (RH și GT-1) cauzând moarte la șoareci în mai puțin de 10 zile de la inocularea tahizoitilor (LD 50>10), în comparație, expresia acesteia este mult mai înaltă față de celelalte 2 tipuri.
Un alt studiu arată că infecția cu tipul I la om a celulelor neuroepiteloide, arata anomalii în secreția a 2 neuropeptide (PROK2 și TAC1) și sistemele a 3 neurotransmițători (dopamină, glutamat și serotonină), în timp ce tipul III a dus la modificări în calea de transformare a triptofanului în kynurenina. Tipul II se pare că nu are efect prea mare asupra celuleor infectate. Pentru pacienții cu psihoza afectivă a fost observată schimbarea comportamentală la creșterea testosteronului concomitent cu infecția cu T. gondii, deasemenea un risc crescut de dezvoltare a episoadelor de anxietate, depresie și tulburări de ordin schizofrenic la mamele cu titrul IgG mare în timpul sarcinii. Masculii infectați, în cazul șobolanilor, au fost mai atractivi în privința alegerii de către femele, față de cei neinfectați. Infecția la șoareci a fost cu rezultat negativ în ce privește această atractivitate. Această diferență poate fi pusă pe baza intensității infecției cu T. gondii, depinzând de tulpina și de varietățile parazitului (Abdoli, Amir, 2014).
Oktenli si col. (2004) demonstrează că testosteronul total și cel liber, FSHul și Lhul scad în nivel la pacienții massculi în timpul infecției acute. Pe lângă scăderea nivelului de testosteron, este perturbată și secreția TRH (hormon tirotropinic) și TSH (hormonul tiroidian stimulator), precum și scăderea nivelului de tiroxina (T4), perturbări des întâlnite și în patologia felină (Abdoli, Amir, 2014).
1.2.2 Afecțiuni oftalmologice și testarea de laborator
Uveitele se referă la inflamarea tunicii vasculare sau uveei. Anterior uveitei poate apărea iridociclita cu inflamare a irisului și a corpului ciliar, iar posterior uveitei putem întâlni o inflamare de tip coroidal. Panuveita se referă la inflamarea părții anterioare și posterioare deopotrivă a uveei (Colitz, Carmen MH, 2005).
Există cazuri foarte multe de uveita întâlnite la felină.
Simptomatologie. Semne clinice de uveita anterioară sunt numeroase și nespecifice etiolgiei. Pot include tulburări ale umorii apoase, în urma acumulării de proteine plasmatice în camera anterioară ce pot duce la degradarea barierei vasculare, hiperemia vaselor profunde ciliare, hiperemie conjunctivală (vasele dilatate și mobile ale conjunctivei, edem cornean, presiune intraoculară scăzută (producție scăzută de umoare apoasă, și creșterea fluxului uveoscleral), hiphema (acumulare de sânge în camera anterioară), scădere a acuității vizuale, îngroșarea irisului, hipopion , precipitate keratinice (acumulare de celule inflamatorii, fibrina și pigmentare a endoteliului cornean), midriaza, durere (blefarospasm și epifora, schimbări de culoare ale irisului, sinechii posterioare, cataractă, luxație de cristalin, rubeosis iridis și galucom secundar (Colitz, Carmen MH, 2005).
Cauze comune specifice ale uveitei feline includ FeLV, FIV, PIF/FCOV, Toxoplasma gondii, Bartonella henselae/Mycoplasma haemofelis, infecții fungice, neoplazii sau traume.
Într-un studiu din 2016, Enache Andra și col., au investigat 96 de cazuri cu manifestări oftalmologice în cadrul Facultății de Medicină Veterinară București.
Metode și mijloace de examinare oftalmologică
Toate semnele clinice oftalmologice sunt surprinse în urma examenului amănunțit oftalmologic, iar acesta cuprinde folosirea unor lupe foarte precise sub surse de lumină difuză și focalizată, test Schirmer pentru nivelul de secreție lacrimală, marcarea cu fluoresceina, IRIS Vet (Eickenmeyer), oftalmoscopie directă cu (PanOptic, Welch Allyn) și tonometrie (Tonovet). Uveita surprinsă poate fi însoțită de miozita, umoare apoasă tulbure, edem cornean, presiune intraoculară scăzută, hiperemie iridiana, noduli iridieni, schimbări în nuanțele irisului, iridis rubeosis, precipitate keratinice, hifema, hipopion, cu sinechii, iar în cazuri cronice cu glaucom cu presiune intraoculară crescută (Hakanson și Forrester, 1990; Jinks și col., 2015; Enache Andra și col., 2016).
Dintre acestea, cauzele prezenței uveitei la pisici au fost de ordin infecțios la 31 dintre cazuri (32.3%), neoplazii diagnosticate în 22 de cazuri (22.9%), uveita secundară unei ulcerații corneene în 8 cazuri (8.3%), și uveita datorată traumei oculare în 6 cazuri (6.3%).
Cel mai des întâlnit patogen a fost parazitul T. gondii în 18 cazuri (58% din totalul asocierilor infecțioase), Bartonella spp. în 5 cazuri (16,1%), FeCoV în 4 cazuri (12.9%, deci forma eneterica) și forma PIF în 2 cazuri (6,4%), precum și 2 cazuri cu FIV (6.4%). Uveitele bilaterale au fost mai frecvente la pisicile pozitive pe FeCOV și Bartonella spp., în timp ce uveita unilaterală a fost întâlnită în număr mai mare la pisicile infestate cu T. gondii (Enache Andra și col., 2016).
Leucemia virală felină are la bază un retrovirus contagios și pe verticală și pe orizontală cu potențial oncogen (Willis AM., 2000). Are efecte directe asupra țesutului limfoid și a măduvei osoase hematopoetice ce poate conduce către boala clinică, oculara și sistemica (Shelton GH., și col., 1990). Boala oftalmică este prima apărută ca reacție a infestării cu FeLV, la fel și la câine și om(Willis AM., 2000). Uveita pe fond de FeLV se manifesta prin iridociclita, hipopion, precipitate kerato-grasuroase, glaucom seccundar, corioretinita, decolare retiniană sau excrescențe corioretiniene. Pe lângă semnele de uveita, pot apărea keratita, excrescențe orbitale, palpebrale, subconjunctivale și de membrana nictitanta, precum și tumori de camera anterioară și anterioare uveeii, noduli iridieni și mase alb-roz în camera anterioară a camerei sau cu aderenta anterioară la iris. Diagnosticul de FeLV recomandat de specialiștii pe oftalmologie, se pune pe baza testelor ELISA de detecție din sânge periferic, confirmat cu imunofluorescența pe anticorpi sau testare ELISA a antigenului la 3-4 luni de la diagnosticul inițial. Dacă infecția intra involuează și se termina perioada de viremie, atunci testul de detecție ELISA va da rezultat negativ(Willis AM., 2000). Se aplică tratament specific uveitei și terapie sistemica în completare.
Virusul Imunodeficienței Feline este un alt retrovirus cu potențial oncogen imunospresor (Shelton GH., și col., 1990) iar principalul mode de transmitere este mușcătură (Pedersen N.C, și col., 1989,Yamamoto J.K., și col., 1988). Boala oculară în FIV apare fie ca reacție directă la prezența virusului, fie în urma unei infecții oportuniste (English R.V., și col., 1990). Prezentarea clinică a bolii oculare în FIV prezintă o uveita anterioară ușoară până la moderată caracterizată prin inflamația limfo-plasmocitara (Willis AM., 2000, Loesenbeck G.W., și col., 1995). Alte semne clinice ce pot însoți viremia pot include glaucomul, pârș planitis (celule infiltrate în corpul vitros anterior) (English R.V., și col., 1990) și mai puțin obișnuit, implicare coroidala (Willis AM., 2000). Coinfectiile cu alți patogeni cu implicare oculară la pisica, includ Chlamydophila spp. și T. gondii, ce concura la exacerbarea manifestărilor de la acest nivel (Willis AM., 2000). Diagnosticul FIVului se face prin detecția anticorpilor anti FIV, deși pot fi folosite și alte testări cu sensibilitate mai mare precum PCRul pentru surprinderea ADNului viral sau cultura și izolarea virală (Willis AM., 2000).
Fig. OS – Uveita pe fond de seropozitivitatea Virusului Imunodeficienței Feline (Enache Andra și col., 2016)
OS- FIV- associated uveitis (Enache Andra și col., 2016)
Peritonita Infecțioasă Felină poate surveni în urma infecției cu Coronavirus Felin ce poate produce anorexie, pierdere în greutate, stare depreciată, febra în dinți de fierăstrău, slăbire, precum și implicare peritoneală și/sau toracică. Toate pisicile sunt susceptibile bolii, mai ales între vârstele de 3luni-3 ani conform unor studii (McReynolds C., Macy D., 1997). Într-un alt studiu există o estimare ce surprinde o seropozitivitate între feline între 5 și 12% ce pot dezvolta semne clinice tipice (Addie DD., Jarrett O., 1992). Implicarea oculară este prezenta mai des la cele cu formă uscată/non-efuziva, față de cele cu formă umedă/ efuziva (Pedersen N.C., 1997). PIF sparge bariera vasculară producând uveita piogranulomatoasa și exudat de fibrina în camera anterioară.
Implicarea segmentului posterior aduce cu sine corioretinita piogranulomatoasa și vasculita retiniană manifestată prin infiltrare perivasculară, decolare retiniană exudativa și nevrita optică. Diagnosticul de PIF se pune în urma examinării histopatologice și a biospiei de țesut. La nivel histopatologic, PIF se prezintă cu limfocite, plasmocite, neutrofile și macrofage (Peiffer RLI, 1997).
T. gondii. Este unul dintre cei mai comuni paraziți intracelulari, prezent atât la animale, cât și la om. Organul ținta este ochiul, iar gazda definitivă este pisică domestică (Dubey J.P., 1985, Davidson M.G., 2000). Pe lângă uveita anterioară, pot fi incluse ai alte semne clinice precum corioretinita granulomatoasa și vasculita retiniană. Leziunile tipice segmentului posterior sunt multifocale, cenușiu închis, leziuni de hiperreflectivitate în tapetuum lucidum, precum și leziuni albe în zona nontapetata (Davidson M.G., 2000). Una dintre metodele de diagnostic cert a prezenței parazitului este analiza histopatologica în urma prelevării provbei biopsice postmortem. Alte metode de identificare sunt ELISA și testele de imunofluorescența pe anticorpi. Rezultatele ce relevă faza acută a toxoplasmozei o dau testele pe IgM, un titru înalt de IgG poate rămâne înalt pentru 2 ani sau poate mai mult, trebuie verificat însă cantitativ dacă titrul IgG are tendința să crească în probe periodice comparative. Altă testare ar fi PCR, care, în urma combinării cu testele precedente, poate mări procentul de sensibilitate și specificitate ale diagnosticului de toxoplasmoza. Un alt test ar putea fi compararea rezultatelor pe titrul de anticorpi din umoarea apoasă cu cele aflate în sânge (Davidson M.G., 2000). Cel mai des aplicat tratament este cel cu Clindamicin pentru 14 până la 21 de zile (12.5 mg/kg/ x2/zi).
Într-un studiu efectuat în cadrul FMVB în Departamentul Oftalmologie, în perioada 2013-2014, au fost evaluate 22 de pisici domestice din punct de vedere clinic, neurologic, ocular și testare de laborator, cu mențiunea efectuării analizelor la moment de către subsemnata.
Semnele clinice manifestate au cuprins schimbări comportamentale, crize epileptiforme, status mental alterat, ataxie, orbire, anizocorie, torticolis și sindrom vesttibular, iar în unele cazuri, în urma evaluări oftalmologice au manifestat corioretinite și uveite. Tot acest istoric a avut în comun suspiciunea de toxoplasmoza (Cucoș Anca și col., 2015).
Testarea a cuprins și hematologie și biochimie serică, a fost verificată serologic prezenta Ac IgG anti- T. gondii, confirmând astfel un titru calitativ înalt de infecție cronică. Majoritatea semnelor clinice au fost de ordin oftalmologic de tipul uveitei uni sau bilaterale (Fig. ), prezenta precipitatelor keratinice pe endoteliul cornean (Fig.), pe lângă acestea manifestări sistemice de ordinul pierderii în greutate, pierderea apetitului, schimbări comportamentale. Semnele manifestate pe partea de oftalmologie au înregistrat un % de 96% din cele 22 de cazuri, pentru 3 dintre ele au fost prezente și semne neurologice precum crize convulsive, schimbări de personalitate și comportament, precum și un caz cu nistagmus (Cucoș Anca și col., 2015).
Fig. Toxoplasmoza oculară. Uveita unilaterală, iridociclita la o felină de 3 ani (Cucoș Anca și col., 2015)
Fig. Ocular toxoplasmosis. Unilateral toxoplasmic uveitis, iridocyclitis în a 3 year old cât (Cucoș Anca și col., 2015).
Uveita reprezentând cel mai întâlnit semn clinic, deasemenea au fost întâlnite și luxația de cristalin, absența reflexului pupilar (PLR) și corioretinita.
Fig. Toxoplasmoza oculară. Sunt evidențiate precipitatele keratinice pe endoteliul cornean (Cucoș Anca și col., 2015)
Fig.. Ocular toxoplasmosis.Note the keratic precipitates on the corneal endothelium (Cucoș Anca și col., 2015)
În concluzie T. gondii poate rămâne ușor una dintre bolile parazitare cu efecte asupra neurologicului dar și ocularului ce poate rămâne nediagnosticată și ca atare netratată la timp, toate cazurile seropozitive intra pe un tratament de maximum 28 de zile, timp în care, de obicei semnele oculare fie dispar fie se diminuează. Pentru un istoric complet se recomandă deci determinarea serologică a Ac anti T. gondii precum și stabilirea corelațiilor cu semnele clinice dar și cu alte co-infectii posibile (Cucoș Anca și col., 2015).
Bartonella henselae, un microorganism pretențios, hemotrop, Gram-negativ asociat cu boala „zgârieturii de pisică” la om. Pisicile sunt rezervorul principal al acestui microorganism la nivel global. Prevalenta depinde de localizarea georgrafica a pisicilor seropozitive: 67% Florida, 32% Iordan, 43,5% Italia (Guptill, L., și col., 2004, Al-Majalai A.M., 2004, Fabbi M., și col., 2004). Un risc major de infestare îl reprezintă prezenta puricilor, traiul parțial afară, sau adopțiile de la adăpost sau de pe stradă. Este des întâlnită uveita anterioară pe fond de prezență a mycoplasmelor respective, la pisici natural infestate sau experimental (Lappin M.R., și col., 2000). Diagnosticul este greu de stabilit tocmai pentru că incidenta este atât de mare în populația felină. Se recomandă analize de tip Western Blot și PCR atunci când semnele clinice ar indica prezența Bartonellei spp. Se recomandă tratament aplicat tuturor felinelor dintr-un colectiv simultan.
Fig. OS – Uveita asociată Bartonella spp. (Enache Andra și col., 2016)
Fig. OS- Bartonella – associated uveitis (Enache Andra și col., 2016)
Infecții fungice. Acestea reprezintă o cauză importantă a dezvoltării unei uveite pentru pisici și nu numai. În general, o boală ce produce imunosupresie nu predispune animalul la o boală micotita sistemica (Gionfriddo J.R., 2000). Pentru infecțiile micotice ce produc uveite se recomandă de obicei fluconazolul, ce poate pătrunde și acționa la nivel de ochi dar și în creier (Gionfriddo J.R., 2000).
Infecțiile fungice pot avea drept cauză principală Criptococcus neoformans, din pământ sau excremente de porumbel, prin inhalare, pot da direct o corioretinită, meningita și nevrita optică. Poate fi descoperit în camera anterioară sub formă de precipitate keratice și fibrină, pe lângă corioretinita și nevrita poate produce abces retrobulbar (Medleau L., și col., 1995), îngroașă și denivelează membrana nictitans (Martin C.L., și col., 1996) și produce Sindrom Horner datorită unei posibile excrescențe aurale (Noxon J.O., și col., 1986).
Histoplasma capsulatum este o miceta saprofita, ce poate fi întâlnită în zonele cu climat temperat, crește foarte bine pe soluri bogate în nitrogen, unde rezidă excremente de liliac și păsări. Se poate întâlni în mod egal la câine și la pisica, doar că în cazul pisicii, semnele oculare sunt mai des întâlnite (Davies C., Troy G.C., 1996), de genul corioretinitelor granulomatoase, conjunctivita și chemoze, uveita anterioară, decolare retiniană și nevrita optică.
Blastomyces dermatidis un alt micet dimorf întâlnit în soluri umede, acide, îmbogățite. Se prezintă cu uveita piogranulomatoasa uni sau bilaterală, anterioară sau posterioară. Semnele clinice includ precipitate keratice, rubeosis iridis, decolări retiniene și priogranuloame intra și subretiniene (Miller P.E., și col., 1990). Alte infecții fungice întâlnite la pisici cu uveita au fost din speciile Coccidioides immitis, Aspergillus sp. și Candida albicans.
Uveitele de tip noninfectios cuprind neoplazii primare sau secundare de uvee, la pisica melanomul iridian și melanocitomul sunt cauze primare de uveita Glaze M.B, Gelatt K.N., 1999) și pot debuta cu leziuni benigne foarte mici. Unele leziuni de tip peteșie nu progresează, altele progresează și dezvolta multiple leziuni la nivelul irisului. Semnele clinice includ discorii și pupile deformate, îngroșarea irisului, uveita anterioară și glaucom secundar. Există studii care atestă un procent de 63% al prezenței melanomului iridian la pisica. Acești ochi cu prezența progresivă de melanom iridian și melanocitom se recomandă a fi enucleați în scop terapeutic și de diagnostic cert, dar și pentru rata lor înaltă de a dezvolta metastaze.
Sarcoamele post traumatice sunt al doilea tip de tumori primare oculare prezente la pisica. Sunt neoplasme cu malignitate înaltă ce debutează în urma unei traume oculare. Deobicei ar fi nevoie de cel puțin 5 ani după trauma că neoplasmul să se dezvolte și să se manifeste inițial cu o uveita. Semnele clinice includ uveita cronică, glaucom secundar, hemoragii intraoculare și excrescențe singulare sau multiple alb-roz (Glaze M.B, Gelatt K.N., 1999). Alte neoplasme includ adenomul de corp ciliar primar sau adenocarcinomul, limfosarcom asociat FeLV și neoplazii uveale metastatice (Colitz, Carmen MH., 2005).
În urma unui studiu pe 2014-2015 desfășurat în cadrul FMVB, Departament Oftalmologie de către Cucoș Anca și col., pe un lot de 8 pisici, diagnosticate în laboratorul clinicii cu FCoV Ac IgG pozitiv din sânge, hematologie și biochimie, a fost descrisă prezenta comună a simptomatologiei ocular cu cea neurologică (trimitere la Subcapitolul …Afectare neurologică)
Fig. Uveita iridiana, precipitate keratinice în cazul unei pisici, 2 ani, F, Europeană (Cucoș Anca și col., 2015)
Fig. Uveitis-iritis, keratic precipitates Bella, 2 years, F, DSH (Cucoș Anca și col., 2015)
OD- A se nota vascularizația evidentă a irisului – iridis rubeosis, se constată precipitate keratinice fine – acumularea de macrofage și fibrină și de alte celule inflamatorii
Fig. A.B. Manifestări oculare cu uveita unilaterală și precipitate keratinice la felină de 1.6 ani, M, European (Cucoș Anca și col., 2015)
Fig. A. B. Ocular manifestiationsUnilateral uveitis, keratic precipitates Felix, 1.6 years, M, DSH (Cucoș Anca și col., 2015)
A.OD- Discorie și precipitate keratinice/ B. OD – Imagine după aplicarea de gel cu atropina, se observă prezenta precipitatelor pe endoteliul cornean Studiul a concluzionat importanta testărilor de tip serologic în cazul manifestărilor atât oculare, cât și neurologice, în cazurile cu implicații neurologice ale PIFului prognosticul este rezervat, neexistând un tratament specific, în formă oculara, prognosticul este mai bun, dar cu monitorizare (Cucoș Anca și col., 2015).
Chlamidioza. Chlamydia felis
Proprietăți bacteriene
Forumul American folosește o nomenclatură propusă recent ce clasifica cele 11 specii de Chlamydiaceae într-un singur gen, genul Chlamydia (Sachse și col., 2015). Chlamydia felis este o bacterie coccoidala gram negative; deține un perete cellular alcătuit din peptidoglicani. Ca și parazit intracellular îi lipsește capacitatea de replicare autonomă (Becker, 1978). Genomul C. felis a fost secventiat (Azuma și col., 2006). Există o omologie extinsă între speciile de Chlamydia. Membrana acesteia conține familii importante de proteine: proteină membranara majoră externă (MOMP) și proteine membranare polimorfice externe (POMP). Microorganismele se atașează de receptorul pentru acid sialic al celulelor. Deține un model unic de replicare în cadrul celulei, incluzând organitele reticulate și pe cele elementare. Ultimele reprezintă formele infecțioase ale microorganismului și sunt eliberate în urma lizei celulare. Unele izolate de C. felis par să conțină plasmide, acest lucru poate fi legat de capacitatea lor patogenica (Everson și col., 2003).
Epidemiologie
Deoarece C. felis este incapabilă să supraviețuiască înafara gazdei, transmiterea presupune contactul direct dintre pisici; transferul secrețiilor oculare este probabil cea mai importantă metodă de infectare. Infecția este mult mai comună mediilor în care se afla o populație mare de pisici, în felise, și ca atare prevalenta infecției poate fi regăsita la pisicile de rasă (Wills și col. 1987).
Dar în urma ultimelor cercetări statistice o prevalență mai mare a C. felis se regăsește la pisicile comunitare (Wu și col., 2013), inclusiv la cele ce prezentau conjuctivita (Halanova și col., 2011). Majoritatea cazurilor apar la pisici tinere, în special la cele cu vârsta de sub 1 an. C. felis este microorganismul cel mai des asociat cu conjuctivita la pisici și a fost izolat la peste 30% din pisicile cu conjuctivita cronica luate în studiu de Wills și col., 1988, și de către Fernandez și col., 2016 la pisici cu conjunctivita și boli oculare și mai grave. Sondajele serologice au arătat că în jur de 10% sau peste dintre pisicile nevaccinate dețin anticorpi (Gunn-Moore și col., 1995; Lang, 1992). Studiile folosind PCR la pisici cu boli oculare și ale tractului respirator superior au redat o prevalență de 12-20%. Prevalenta la pisicile sănătoase este mică, în urma studiilor pe PCR a reieșit un procent de 2-3% la pisicile fără manifestări clinice (Di Francesco și col., 2004).
Nu există o dovadă epidemiologică pentru a confirma riscul zoonotic. Conjunctivită produsă de C. felis a fost raportată la un singur pacient cu HIV (Hartley și col., 2001). Mai nou, Chlamydia pneumoniae, un agent patogen uman, a fost identificat la un număr mic de pisici (Sibitz și col., 2011), deși transmiterea sa de la om la pisica nu a fost documentată.
Fig. . Conjunctivită la o pisică cu infecție Chlamydia felis (Centrul Felin, Langford Vets, Universitatea Bristol, MB)
Fig. Conjunctivitis în a cât with Chlamydia felisinfection. Courtesy of The Feline Centre, Langford Vets, University of Bristol, UK/ prezentată în ghidul actualizat de Séverine Tasker, 2016, http://www.abcdcatsvets.org/chlamydia-chlamydophila-felis/
Patogenitatea și Semne clinice
Chlamydia are ca ținta mucoasele, iar C. felis cu precădere vizează conjunctiva. Perioada de incubație se încadrează între 2-5 zile. În prima zi decand apar semne clinice, pot fi observate manifestări unilaterale oculare, dar în general aceasta progresează rapid pe ambii ochi. Se dezvoltă conjunctivita severă cu hiperemia membranei nictitante, bleforospasm și disconfort ocular (Fig. De mai sus). Secreția oculară este inițial apoasa dar devine ulterior mucoida și mucopurulenta (Fig. De mai jos). Chemoza conjunctivei este o trăsătură caracteristică infecției cu Chlamydia. Manifestările respiratorii sunt în general minime în infecțiile cu Chlamydia. La pisicile cu infecții respiratorii dar fără semne pe partea oculară, infecția cu C. felis este puțin probabilă. Pot apărea complicații de ordin oftalmologic aderarea conjunctivei, în schimb keratita și ulcerele corneene nu sunt specifice infecției cu C. felis. Febra episodică, inapetenta și pierderea în greutate pot apărea destul de rapid în evoluția bolii, deși multe dintre pisici rămân în formă și continuă să mănânce. Microorganismele Chlamydiei pot fi izolate din vaginul sau rectul pisicilor, dar nu se știe clar dacă are transmitere veneriană.
Deși există dovezi circumstanțiale de avort produs posibil de Chlamydia, nu există însă dovezi clare să susțină acest lucru. La majoritatea pisicilor, răspândirea prin conjunctiva încetează cam în ziua a 60 de a infecție, deși unele par să devină infectate mai mult timp (O’Dair și col., 1994). C. felis a fost izolată de pe o conjunctivă a unei pisici netratate a 215 a zi de la infecția experimentală (Wills, 1986).
Fig. 2. Conjunctivită purulenta și chemoza la o pisică cu infecție C. felis (după Eric Déan și Séverine Tasker, 2016)
Fig. Inflammatory conjunctivitis and chemosis în a C. felis infected felină (by Eric Déan and Séverine Tasker, 2016)
http://www.abcdcatsvets.org/chlamydia-chlamydophila-felis/
Imunitatea pasivă
Pisicile infectate dezvolta anticorpi, iar puii par să fie protejați inițial în prima și a doua lună de viață de către anticorpii maternali (Wills, 1986).
Imunitatea activă
Natura răspunsului imun la infecția cu C. felis este incertă. Oricum răspunsul imunitar celular ar juca un rol important în asigurarea protecției (Longbottom & Livingstone. 2004). Proteinele membranare sunt ținte importante ale răspunsului imun protectiv la alte specii (Longbottom 7 Livingstone, 2004) și a fost demonstrat că eficientă și la pisica (Harley și col, 2007).
Fig. 3. Recoltarea cu bețișor steril de pe conjunctiva, proba trebuie să conțină destul de mult material celular pentru identificarea infecției cu C. felis prin metoda PCR
Fig. Sterile swab sample prelevation with enough material for C. felis detection on PCR (Séverine Tasker, 2016, http://www.abcdcatsvets.org/chlamydia-chlamydophila-felis/)
1.2.3.Afectiuni ale tractului respirator si testarea de laborator
Infectii ale tractului respirator superior
Detecția Calicivirusului felin, Herpesvirus I felin și Chlamydia psittaci felină din probe recoltate de pe mucoasa conjunctivală prin metoda de RT-PCR/PCR multiplex
În infecțiile tractului respirator superior și a conjunctivitei s-a făcut deseori asocierea cu microorganisme precum Virusul Herpetic tip I felin (FHV1) (Crandell și Maurer, 1958), Calicivirus felin (FCV) (Fastier, 1957), Chlamydia psitacci (Baker, 1942), Mycoplasma felis (Cello, 1957), Bordetella bronchiseptica (Jacobs și col., 1993), reovirusul felin (Scott și col., 1970), Staphylococcus aureus (Bistner și col., 1969), Streptococcul β-haemolitic (Shewen și col., 1980b) și Salmonella typhimurium (Fox și Galus, 1977). Principalii patogeni rămân totuși C. psitacci, FHV1 și FCV responsabili pentru majoritatea cazurilor (Sykes și col., 2001). Rapoarte privind prevalenta FHV1 și FCV la pisici cu ITRS (infecții ale tractului respirator superior) s-au încadrat în intervalul 10-34%, respectiv 20-53% (Jensen și col., 1977; MacLachlan și Nurgess, 1979; Bech-Nielsen și col., 1980; Shewen și col., 1980b; Knowles și col., 1989; Harbour și col., 1991; Nasisse și col., 1993). C. psitacci felină a fost detectată în 0-32% dintre pisicile cu ITRS, în urma aplicării diverselor tehnici de detecție (Studdert și Martin, 1970; Povey și Jahnson, 1971; Lazarowitcz, 1977; Studdert și col., 1981; Fukushi și col., 1985; Moraillon, 1988; Wills și col., 1988a; Hanselaer și col., 1989; Pointon și col., 1991; Nasisse și col., 1993; Gruffydd-Jones și col., 1995).
ITRS asociate acestor microorganisme variază în severitate, și când devin atât de severe sunt asociate cu morbiditatea și mortalitatea. Deși introducerea vaccinurilor pentru imunizare anti FCV și FHV1 în mijlocul anilor 1970 pot reduce severitatea bolilor asociate, dar vaccinurile nu previn infectarea și răspândirea virusurilor, iar la unele exemplare boala încă se poate manifesta.
Este destul de greu în a stabili exact care dintre FHV1, FCV și C. psitacci produce boală pe baza semnelor clinice, ca atare diagnosticarea necesită aplicarea unor metode de microbiologie. Diagnosticul viral pentru ITRS a însemnat izolarea în prealabil din culturi celulare, tehnici fluorescente de marcare a anticorpilor sau testarea serologică, iar cele mai des folosite au fost testele pentru antigen ELISA anti C. psitacci felin, căruia îi lipsește senssibilitatea și specificitatea pentru diagnosticul C. psitacci în comparație cu culturile celulare (Wills și col., 1988b; Pointon și col., 1991). Testele PCR se dovedesc totuși mai sensibile, rapide și accesibile. Mai mult, analiza de restricție a endonucleazei a produsului PCR rezultat folosit pentru a detecta tipul microorganismul, cu valoare mare în investigațiile epidemiologice.
Au fost dezvoltate teste PCR pentru diagnosticul FHV1 și C. psitacci (Sykes și col., 1997a,b, 1999a, b). acestea au fost evaluate împreună pe pisici infectate experimental și în duplex pe cele infectate natural de pe teren (Sykes și col., 1997a, b, 1999a, b) și s-a demonstrat că aceste teste au potențial de diagnostic al ITRSurilor feline. Mai mult, s-a dezvoltat și un test PCR cu revers-transcriptaza pentru identificarea regiunii hipervariabile a genei ce codifică proteină capsidei virale a FCV și evaluată la pisicile infectate experimental (Sykes și col., 1998). Ambele tipuri de teste PCR pentru FHV1 și C. psitacci și RT-PCR pentru FCV și-au demonstrat sensibilitatea în comparație cu probele de cultură la pisicile infectate experimenta, iar în unele cazuri chiar mai sensibile. Scopul studiului descris în acest raport a fost acela de a combina RT-PCR pentru detectarea FCV cu PCR pentru FHV1 și C. psitacci astfel încât toți cei 3 agenți patogeni să poată fi detectați într-o singură reacție PCR/ RT-PCR. Un alt scop a fost acela de a arăta că produșii rezultați din amplificarea genomului FCV pot fi supuși unei analize de restricție a endonucleazei pentru a permite tipizarea acestui patogen, fără a fi nevoie de o cultură anterioară (Sykes JE și col., 2001).
Acest studiu descrie, pentru prima dată (Sykes JE și col., 2001), un test PCR/ RT-PCR triplex capabil să identifice cauzele majore ale ITRSurilor feline într-un singur tub de reacție. Mai mult, testtul încorporează o metodă rapidă și accesibilă financiar de extracție capabilă să extragă atât ARN cât și ADN în același timp. Testul este capabil să identifice amestecul de acizi nucleici extrași de la 3 patogeni în diverse combinații. PCRul este mulat mai sensibil și mai specific decât culturile în ce privește infecttia cronica cu C. psitacci felin și FHV1 și FCVurile pisicilor vaccinate, precum și după tratamentul C. psitacci după tratamentul cu doxiciclina (Sykes și col., 1997a, b, 1998, 1999b), este de preferat folosirea acestui test PCR în diagnosticarea de rutină a ITRS la pisici. Deși există ideea că PCRul nu ar detecta și virusurile și chlamydiile neviabile, exissta situații în care acest lucru poate da diagnostic eronat, în același timp există clar situații în care restricția de a diagnostica doar microorganismele viabile ar conduce către un diagnostic fals negativ. Frecvența detecției FCV cu swab depozitat la 4⁰ C a fost mai mare decât a celor păstrate la -20⁰ C sau -70⁰ C. Komolafe (1979) a arătat că FCV purificat este mai stabil la 4⁰ C decât la -20⁰ C și -70 ⁰ C.
Deși pentru probele stocate la 4⁰ C se pare că tipul probei nu influențează detecția FCV, iar probele au avut conținut scăzut. În comparație cu excreția orofaringeana virală, cea provenită de pe conjunctiva, așa cum s-a demonstrat în cultură, s-a demonstrat că este mai puțin relevantă, având în vedere că multe pisici nu transmit prin conjunctiva în orice etapă a infestiei (Kahn și col., 1975; Wardley și Povey, 1977). Este posibil ca folosirea probelor swab conjunctivale congelate să fi contribuit la detecția redusă a FCV.
În pofida depozitarii la 4⁰ C și a includerii probelor orofaringiene, frecventa detecției Fcvului cu RT-PCR în comparație cu datele de testare pe culturi, a fost mai mică. Asta poate reflectă efectul divergentelor secvențiale asupra eficienței PCRului, prezenta inhibitorilor în unele probe sau degradarea acestora în timpul depozitarii precum și manualitatea.
Sensibilitatea îmbunătățită poate fi obținută folosind un PCR nested pentru FCV, la fel ca în cazul testării virusului Norwalk, hepatitei C și rotavirusului, unde nereușită primei runde de RT-PCR se poate pune pe baza unui grad înalt de variabilitate a secventelor (Cristiano și col., 1991; Gouvea și Glass, 1992; Moe at al., 1994). PCR nested descris de Radford și col., (1997) pentru amplificarea regiunii hipervariabile a proteinei capsidei virale a FCV poate fi potrivită în acest scop. Oricum există problema falsului pozitiv asociat PCRului nested datorită contaminării în timpul manualității de către personal în timpul screeningului de rutină (Moe și col., 1994).
Proba se poate denatura sau pot interacționa dacă nu sunt trimise corespunzător către laborator pe gheață, și plasate imediat după ce ajung în mediu guanitinium cu buffer de liza. Se recomandă mediu de transport special pentru viremii. Komolafe (1979) sugerează că folosirea unui reagent cu cross-linkage precum dimetil suberimidat poate îmbunătăți stabilitatea virionului FCV. Faptul că probele folosite în studiu au fost recoltate în timpul iernii și începutul primăverii ceea ce ar putea explica prevalenta scăzută a FCVului. Este posibil ca prevalenta FCV să fie afectată de sezon considerabil, iar în acest caz prevalenta FCV obținută în urma RT-PCRului din studiu poate crește în vara și spre toamna, când populațiile de pui de pisică sunt în creștere, iar aceștia sunt mult mai susceptibili la viremie.
Una dintre dificultățile asociate cu testul descris în studiu, mai ales când ținta este ARNul viral heterogen, ar fi prezentă unui număr aberant de benzi apărute ocazional ce poate confuziona diagnosticarea. Acest lucru a fost evitat în studiul triplexului prin asigurarea separării în agaroza a produșilor amplificați. Este recomandată retestarea PCRului dacă FCV este detectat în conjunctura cu FHV1 și C. psitacci, excluzând primerii FCV. Implicarea unor metode alternative de detecție poate rezolva problema specificității. Aceasta poate fi îmbunătățită prin folosirea hibridizării oligonucleotidelor cu probe radioactive etichetate cu biotina.
În concluzie, testul triplex de biologie moleculară poate detecta FHV1, FCV și C. psitacci în probe swab (bețișor steril) recoltate de la pisici cu ITRS, iar sensibilitatea în vitro este la fel de bună precum testarea individuală evaluată pentru identificarea celor 3 patogeni la pisicile infectate experimental (Sykes și col., 1997a, b, 1998, 1999b). Incorporarea cu succes a testării FCV în duplexul pentru C. psitacci felin și FHV1 reprezintă diagnosticul a 3 cauze majore a ITRS la pisici mult mai simplu și accesibil financiar. Folosirea acestei metode rapide și accesibile ce are capacitate de extracție atât de ARN cât și ADN simultan contribuie la avantajele mai sus menționate. Digestia produșilor RT-PCR prin restricție endonucleara rezultați în urma detecției FCV permite compararea rapidă a tulpinilor de FCV, ceea ce contribuie la investigațiile epidemiologice.
Mycoplasma spp. în infecții repiratorii
Etiologie
Mycoplasma spp., sunt acelulare, organisme procariote din clasa Mollicutes (Greene CE, Chalker VJ, 2012). Absența peretelui celular, genomul foarte mic și capacitatea metabolică restrictiva, le compromit capacitatea de a supraviețui înafara organismului gazdă, în mediul extern. Există nenumărate lucrări despre Mycoplasma spp. feline, ce supraviețuiesc pe hematiile din sângele acestora, însă există tulpini non hematotrope, ce favorizează mucoasele membranare, precum cele de pe suprafața conjunctivei, tractului respirator, articulațiile sinoviale și glandele mamare (Greene CE, Chalker VJ, 2012).
Epidemiologie
Sunt microorganisme specifice gazdelor lor, Mycoplasma gateae pentru câini și pisici, alte specii izolate la felinele domestice includ M. gateae, Mycoplasma felis, Mycoplasma feliminutum, Mycoplasma arginini, Mycoplasma pulmonis, Mycoplasma arthritidis și Mycoplasma gallisepticum. Studii anterioare atestau Mycoplasma spp. că făcând parte din flora normală a tractului respirator superior dar nu pentru cel inferior al pisicilor. Dintre aceste specii, cea mai des izolată este M. gateae, identificată în peste 90% din probele de exudat faringian în diverse studii (Heiward J și col., 1967), urmată de M. felis găsită în peste 15% din exudatele faringiene analizate în alte studii (Tăn R și col., 1977). Acestea se pare că se transmit de la pisica la pisica prin contact direct (Blackmore D și col., 1971). În inocularea directă experimentală, aceste pisici nu au dezvoltat semne clinice de boală sau alte leziuni patologice (Blackmore D, Hill A, 1973, Tan RJ și col., 1977). Rolul infecțiilor cu Mycoplasma în infecțiile tractului respirator a fost de curând subliniat că importantă la acest nivel, fiind raportate diferite cazuri de pisici cu pneumonie sau piotorax (Wong, 1984, Crisp M, 1987, Malik R, 1991, Foster S, 1998). Izolarea acestor microorganisme în lavaje traheobronhiale la pisici cu boala respiratorie, dar nu și la cele sănătoase, a pus în vedere ipoteza prin care Mycoplasma spp. poate fi o infecție primară sau secundară, oportunista. Un colectiv mare de pisici sub același acoperiș reprezintă un mediu propice pentru răspândirea acestui tip de patogeni respiratori.
Rolul Mycoplasma spp. în infecțiile tractului respirator în adăposturi a fost evaluată iar ratele de prevalenta ajung până la 65% la pisici ce au prezentat sindrom respirator (Veir J și col., 2008, Litster AW, 2012, Gourkow N și col, 2013, Bannasch M, 2005). Prezența Mycoplasma spp. a fost asociată cu acest sindrom al tractului respirator superior în unele studii, dar nu și în cele în care M. felis a fost evaluată mai mult pentru feline simptomatice sau asimptomatice (Gourkow N și col., 2013). Deși pare să fie o asociere dintre Mycoplasma spp. și semne ale infecției tractului respirator superior, aceste microorganisme nu au fost identificate ca fiind agentul patogen principal cauzator de astfel de sindrom respirator (Veir J și col., 2008). În același timp M. felis pare să fie patogenul favorit pentru conjunctivita la pisoii inoculați experimental. Rolul mycoplasmelor sunt încă neclare probabil datorită varietății în patogenitatea acestor organisme, precum și rolul lor în stabilirea bolii pe fond de posibilitatea gazdei de a se apăra. M. felis a fost identificată în sindrom al tractului respirator superior la felinele din colectiv mare, în comparație cu studiul demonstrativ pe mediu controlat cu feline sănătoase, unde automat acest microorganism nu a fost implicat. Unele au dovedit imunitate la infecție, pe când altele nu (Holst B și col., 2010).
Patogenitate
Deși nu s-au făcut comparații între specii, există studii de patogenitate asupra M. pneumoniae la om, M. bovis la vite, M. hyopneumoniae la porci și M. pulmonis la sorece, ce pot oferi amănunte legate de rolul pe care îl poate manifesta Mycoplasma spp. în infecțiile tractului respirator al felinelor. Viremia tipică implica adeziunea bacteriei la celularitatea gazdei prin organele de atașare și proteine și lipoproteine de adeziune (Caswell J, 2008, Waites K și col., 2008). Citotoxicitatea poate apărea în timpul eliberării citokinelor inflamatorii și a unor generații întregi de radicali peroxidici și de peroxid de hidrogen, ce conduc către pierderea cililor respiratorii și șuierături pe fond de eliberare de IL-5 (Caswell J, 2008, Waites K, 2008). Imunitatea umorală ineficienta poate conduce către dezvoltarea statusului de boala cronică a infecțiilor intracelulare ce pot evita răspunsul imunitar (Waites K și col., 2008). Natura răspunsului imunitar a fiecărei gazde poate constitui un rol în dezvoltarea patogenezei de boală.
Boala mycoplasmatica a tractului respirator superior
Descărcările nazale și strănutul sunt afecțiuni obișnuite la pisici, iar Mycoplasma spp. a fost asoociata cu infecții ale tractului respirator superior (Bannasch M, 2005, Holst J și col., 2010). Alți agenți infecțioși ce pot cauza aceasta „răceală” la pisica includ Herpes virusul felin de tip I, Calicivirus, C. felis și Bordetella bronchiseptica: astfel că se recomandă testarea de laborator pentru stabilirea pozitivității agentului cauzal și stabilirea unei terapii adecvate.
Mycoplasma spp. a fost identificată la felinele cu rinosinuzite cronice. Investigațiile imagistice precum radiografiile, CÂT scanurile și endoscopia, sunt metode nespecifice pentru infecțiile mycoplasmatice., deși pot ajuta la excluderea neoplaziei, corpurilor străine, polipilor nazofaringieni sau stenozei nazofaringiene că o cauză a rinitei cronice. Studii asupra biologiei moleculare în asocierea ADNului mycoplasmelor cu FHV-1 și Bartonella spp., arata implicarea infecției cu Mycoplasma spp. în dezvoltarea polipilor nazofaringieni (Klose T și col., 2007).
Infecțiile tractului respirator inferior se pot manifesta cu tuse, tahipnee sau dificultăți respiratorii. Mycoplasma spp. este studiată și în aceste privințe și a ieșit pozitivă pe cultura, cu un procent de 22% dintre pisicile luate în studiu cu boala prezenta (Randolph J și col., 1993,Reed N, 2012). Aceste animale aveau simptomatologie complexă cu conjunctivită, IRTS, precum și unele cazuri cu pneumonie (Malik R și col., 1991, Foster S și col., 1998, Trow A și col., 2008). Cazurile clinice de pisici cu M. pneumonia includ descărcări nazale, strănut, descărcări oculare, tuse, șuierături, tahipnee, dispnee, pirexie, hipotermie, cianoza și distres acut respirator (Foster S și col., 1998, Trow A., 2008). Pe lângă pneumonie, în asociere cu Mycoplasma spp., au fost asociate și abcese pulmonare dar și piotorax. Poate apărea și fibroză reziduală, dar nu a fost documentată histologic (Bongrand Y și col., 2012).
Diagnostic
În funcție de semnele clinice pot fi prelevate diferite tipuri de probă. Exudate conjunctivale cu un bețișor steril de pe mucoasa conjunctivală a pleopei interne inferioare. Cu ajutorul periajului pot fi recoltate probe citologice oculare. Exudate nazale obținute cu ajutorul bețișoarelor de bacteriologie speciale după îndepărtarea încărcăturii contaminate grosiere. Alte probe pot fi obținute sub anestezie generală ce includ lichid de spălare nazală, biopsie nazală și lavaj bronhoalveolar. Există diferențe în culturile de probe recoltate din zone și tehnici diferite, mai ales în culturi, datorită potențialului Mycoplasmei de a se atașa de celulele epiteliale, unele nu au arătat deloc prezența reală a acestora (Johnson L și col., 2009).
Citologie. Sunt organisme mici de 0.2-0.8 um diametru, mici și bazofile, aflate în clustere aderente la suprafață celulară, de obicei colorate cu tehnica MGG. Această tehnică însă nu oferă o sensibilitatea și o specificitate prea mare, Identificarea nu este facilitata de colorația Gram datorită lipsei peretelui celular. Celulele afiliate infecției cu Mycoplasma spp. sunt predominant inflamatorii, neutrofile în cazurile de conjunctivită, la fel și în cazul lavajului bronhoalveolar.
Culturile sunt destul de delicate datorită lipsei peretelui celular cu cerințe speciale pentru cultivare, cu mediu de transport, clarifiere, cultura bifazică, pe agar solid îmbogățit cu bulion lichid, apoi incubare într-un mediu anaerob îmbogățit cu CO2. Microorganisme cu creștere înceată, astfel că va dura între 10-14 zile și este cerută pentru a stabili un rezultat cert de negativitate. Poate fi identificată datorită capacității ei de a fermenta zaharuri, folosește arginina, reduce albastru de metilen și datorită capacității de hemoliza. Pentru identificarea speciilor cultivate de Mycoplasma spp., se pot folosi metode serologice precum inhibare metabolică, inhibarea creșterii, imunofluorescența și imunolegare la substrat.
PCRul este foarte des folosit în identificarea speciilor de Mycoplasma spp. izolate din culturi. Nu se cere un mediu anume de transport deoarece ADNul este stabil, rezultatele sunt obținute mult mai repede,, pot fi identificate și specii fără cultură iar identificarea pe specii este mai precisă (Brown DR și col., 1995). Sunt descrise testări PCR-RT și convențional cantitativ pentru M. felis specific și sunt tot mai accesibile comercial.
Deși poate fi determinată M. felis mai ușor și mai rapid în infecțiile tractului respirator, se poate că alte tipuri de Mycoplasma spp. să fie omise. Ca atare se recomandă identificarea pe gen prin PCR Mycoplasma spp., apoi urmează identificarea speciei implicate. Printr-o metodă de detecție prin electroforeza în urma identificării PCRului bacterian generic a 16S de ADNr, se face identificarea pe specie, dar această tehnică nu se afla la dispoziția tuturor. Deși PCRul poate și mai sensibil decât cultură, un rezultat pozitiv reflectă teoretic prezenta de ADN mycoplasmatic, dar nu și viabilitatea acestora. Deoarece se consideră că microorganismele moarte sunt eliminate repede, rezultatul PCR este cel mai credibil. Deși serologia poate fi folosită ca diagnostic al infecțiilor mycoplasmatice, mai ales când demonstrează prezența unui titru înalt, aceasta nu a fost aplicată în mediul clinic în medicină veterinară. În medicină umană serologia a fost înlocuită cu teste PCR datorită sensibilității scăzute în faza acută a bolii (Templeton K și col., 2003).
Tract respirator inferior
Boala tractului inferior la pisici poate avea drept cauză agenți patogeni infecțioși (virusuri, bacterii, fungi, paraziți), boala cardiacă, neoplazie, trauma, toxine sau alergeni. Majoritatea pisicilor cu o infecție a TIR dezvolta pneumonie (inflamarea parenchimului pulmonar), deși în mod ocazional toată patologia se limitează la căile respiratorii (Bart și col., 2000, Foster și col., 2004). Cauzele mai des întâlnite pentru penumonie la pisica sunt Pasteurella multocida, E. coli, Klebsiella pneumonie, Bordetella bronchiseptica și Streptococcus caniș (Henik și Yeager, 1994, Foster și col. 2004). În studiul lui Bart și col., (2000), din probe de țesut pulmonar de la pisici cu pneumonie, bronșite sau septicemie, prelevate post mortem, s-au identificat bacterterii de ordinul B. bronchiseptica, Pasteurella spp., Mycoplasma spp. E. coli și Streptococcus spp., în pneumonie și bronșită, iar în septicemii E. coli, Steptococcus spp. și Pasteurella spp.. Alți agenți infecțioși ce pot cauza pneumonie din același studiu au fost izolate Herpesvirus, Aelurostrongylus abstrusus, T. gondii și fungi (Mucor sp., și Aspergillus sp.) (Bart și col, 2000).
Foster și col., 2004 studiază pe un grup de pisici asteptele etiologice ale infecțiilor tractului respirator inferior, prin tehnica lavajului bronhoalveolar, citologie și microbiologie, identificând atât infecții cu fungi dar și cu paraziți, susținute ulterior cu observații clinice, radiologice, histopatologice. Cel mai important semn clinic cu care pisicile s-au prezentat a fost tahipneea cronică, predominant, cu un BAL cu celule inflamatorii și radiografii cu semne de boală, cu semne de bronșita de la ușoară, moderată până la severă. Au fost identificate modelele alveolar de la încărcătură ușoară (infiltrate izolate pufoase), moderate (bine definite cu bronhograme gazoase) și severe (prezența unor semne la nivel lobar). Au fost evidențiați noduli interstițiali, reticulari, gradați de la ușor, moderat, până la severi (unde interstițiul se delimitează clar față de bronhii (Foster și col., 2004).
În urma verificărilor de ordinul simptomatologiei, istoricului și observațiilor fizice, au fost aplicate metode citologie și microbiologie din lavaj bronhoalveolar, alte cazuri cu micobacteriograma și citologie în urma puncției cu ac fin (Foster și col., 1999). Primele au prezentat culturi combinate de Mycoplasma spp. (cel mai mare procent) și P. multocida, urmată de mycoplasme și B. bronchiseptica, Pasteurella spp. și diverși anaerobi, Pasteurella spp. și bacterii Gram negative, Salmonella typhium și A. abstrusus, plus Pseudomonas sp., Mycobacterium thermoresistibile, T, gondii, Cryptococcus neoformans și Eucoleus aerophilus, Capillaria aerophila (Foster și col., 1998a,b, 1999, 2004). În studiul acest studiu Foster și col., 2004, prezintă un tablou de simptomatologie ce cuprinde principala cauză a prezenței la consult tusea cronică, însoțită de dispnee, strănut, șuierat, cianoza unele, pirexie, probleme cardiace, tahicardie, aritmie, unele cu semne neurologice, oftalmologice, mucoase palide și stare depreciată, în cea mai mare parte cu secreții atât nazale cât și oculare, inapetenta, pierdere în greutate, regurgitare și vomă unele și semne neurologice în cazul cu T. gondii asociat cu FIV. Din corelațiile analizelor sangvine asociate infecției cu agenții patogeni identificați de Foster și col., 2004, la nivelul tractului respirator inferior, putem evidenția modificări asupra tuturor plajelor de celule sangvine, cu precădere a Mycoplasmei, Bordetellei și Pasteurellei, cu sublinierea unor valori crescute pentru ALT (GPT) dar și CK (Creatinkinaza), probabil în conexiune cu implicarea asupra mușchiului cardiac slab oxigenat. Ca și coinfectii virale, au fost identificat FIVul. Ca și modele radiografice, studiul a surprins laturile bronhiala, bronhoalveolara, alveolara (1 pneumotorax), bronhointerstitial și mixt (în care câteva au prezentat noduli).
Fig. Radiografii dreapta lateral și ventrodorsal cu abcese mycoplasmatice. Se observă o formă opacă rotundă la nivelul siluetei cardiace la nivelul spațiului intercostal 5-6 (a) prezintă margini delimitate și se potrivește opacității de țesut moale identificat la nivelul părții caudale a lobului cranial stâng (b), dar și o opacitate pulmonară în regiunea cranială a lobului drept (b) (Foster și col., 2004)
Fig. Right lateral and ventrodorsal radiographs from Case 3 (mycoplasmal abscess). A well circumscribed opacity is superimposed upon the cardiac silhouette at the level of the fifth and sixth intercostal space (Figure 1a). It has clearly defined margins and matches the soft tissue opacity visible în the caudal part of the left cranial lung lobe (Fig. b). An ill-defined pulmonary opacity în the right cranial lobar region îs also evident (Figure 1b). (Foster și col., 2004)
Citologia și microbiologia din BAL au arătat o populație predominantă de celule inflamatorii, cu neutrofilie, dar și histiocitara. Cea histiocitara a fost prezenta în cazurile cu FIV. Eozinofilele au fost și ele prezente în majoritatea cazurilor în proporție de 34% în unele zone ale lamei. Citologic au fost identificați agenți patogeni, înafară de cele cu Mycoplasma spp.. În ciuda antibioterapiei, unele pisici au continuat să tușească, iar în 2 cazuri s-a evidetiat salmoneloza și tuberculoza, în urma examenului microbracteriologic din BAL. Din abcesul de pe radiografie, s-a confirmat Mycoplasma spp., în urma puncționării cu ac fin și efectuării citologiei, cu prezența unei neoplazii de tip epitelial la acel nivel. Din cultura din nou s-a izolat Mycoplasma, dintr-o probă foarte mică de BAL pentru confirmare. Pentru unul din cazuri s-a efectuat post mortem prelevare de țesut cu amprente din pulmon și a fost evidențiata prezenta T. gondii, cu tahizoiti în celulele epiteliale pleiomorfice, cu anizocarioza, anizocitoza, nuclei mari și nucleoli proeminenți. Din probele de histopatologie a fost identificată diseminarea toxoplamozei, cu encefalita necrotică și pneumonie interstițială cu bradizoiti și tahizoiti în pulmon, în creier și tahizoiti în limfocentrii traheobronhiali (Foster și col., 1998a).
Toxoplasma gondii cu implicații respiratorii
În ce privește analizele hematologice, acestea nu sunt specifice, Pot fi observate tendințe de anemiere, leucocitoza sau leucopenie. La felinele grav afectate, leucopenia poate fi prezenta până la deces. În mediul experimental, leucocitoza a fost atribuită pe fază acută de boală (Dubey JP și Lappin MR, 2006), deși leucocitoza cu neutrofilie își poate face apariția și în cazuri clinice fatale (Susan Little și col., 2016). Poate fi observat un indice de stânga, uneori degenerativ, Pe fond de stress poate apărea și o stare de limfocitopenie, deasemenea eozinofilia destul de comună, dar mai puțin prezenta în cazul clinic în care o pisică se prezintă cu leziuni de ordin eozinofilic 28.
La analizele biochimice serice și urinare cele mai des întâlnite modificări vor fi înregistrate pentru bilirubina, care crește, deasemenea GPT (ALT), și GOT (AST), transaminaze ce pot fi o reflexie a necrozei musculare sau la nivel de ficat (Dubey JP și Lappin MR, 2006). Crescută poate fi și CK tot datorită necrozei musculare. Datorită hiperalbuminemiei poate crește și valoarea proteinelor totale sau hiperglobulinemia, deși hiproteinemia și hipoalbuminemia pot apărea în timpul fazei acute de boală (Dubey JP și Carpenter JL, 1993, Poitout F și col., 1998). Deși amilaza serică nu este deobicei crescută în pancreatita la felină, în cazul prezenței infecției cu T. gondii, aceasta tinde să crească. Foarte importantă pare să fie reactivitatea crescută a FPLului că marker al pancreatitei la pisicile cu toxoplasmoza fapt relevat de nenumărate studii pe această temă. La analiza urinei pot fi observate bilirubinuria și proteinuria (Dubey JP și Carpenter JL, 1993)
Citologia și histopatologia
Tachizoitii pot fi identificați în diferite țesuturi și lichide cavitare prin tehnici de citologie aplicate în timpul fazei acute de boală, dar rar pot fi detectați în sânge sau lichid cefalo-rahidian. Mult ai comun se poate regăsi în lichid toracic sau peritoneal (Dubey JP și Lappin MR, 2006). Deși rar este raportată prezenta parazitului în probe de apirat traheal (TTA) sau lavaj bronhoalveolar (BAL)(Dubey JP și Lappin MR, 2006). Aceste 2 metode par să fi atestat deseori prezenta parazitului că diagnostic cert într-un număr destul de mare de feline (Foster SF, Martin P., 2011).
Citologia din puncție cu ac fin de la nivel pulmonar poate fi folosită ca metodă de diagnostic pentru toxoplasmoza (Foster SF, Martin P., 2011, Fig.), dar există bineînțeles și cazuri în care această metodă nu a dat roade în identificarea T. gondii. Între greutatea de a identifica parazitul, apare de multe ori mult mai evidentă o neoplazie din celulele analizate în urma biopsiei și puncției. Identificarea T. gondii cu ajutorul PCR pare să fie mai sensibilă și mai specifică decât identificarea citologică și histologica a organismelor, deci PCRul trebuie luat în considerare dacă toxoplasmoza este suspicionata, dar nu s-a demonstrat citologic (Lappin MR, 2009).
Analiza LCR arata modificări variate. Se pare că proteinele sunt la un nivel crescut, sau ușor crescute. Gunn-Moore și Read (Gunn-Moore DA, Reed N, 2011) descriu o ușoară lomfocitoza (uneori neutrofilie) în concordanță cu Lappin (Lappin MR, 2009). Un singur caz se pare că este raportat că având o reacție inflamatorie supurativa (Singh M și col., 2005) cu neutrofilie crescută mai mare de 50% dintre toate celulele nucleate prezente.
Fig. Puncție cu ac fin obținut prin ghidaj ecografic din nodul pulmonar a unei pisici mascul de 7 ani, unde există trachizoiti individuali și agregați în macrofag, colorație Diff- Quick (Susan Little și col., 2016)
Fig. Diff Quick-stained smear of a fine-needle lung aspirate obtained under ultrasound guidance from one of the pulmonary nodules în the cât shown în part, note the individual tachyzoites and an aggregate of tachyzoites within a macrophage (Susan Little, 2016)
Observații radiologice. La nivel toracic, mai ales la felinele cu faza acută de boală, se poate observa un model alveolar cu difuzie interstițială și o distribuție insulară (Susan Little și col., 2016); poate fi prezentă și o peliculă fină sau marcanta de lichid de efuziune. Semnele radiologice sunt variate și arata o așezare simetrică la nivel alveolar, la animalele cu afecțiune severă (Eddlestone SM și col., 1996). Cele mai îngrijorătoare sunt radiografiile cu prezența de mase său model nodular (Foster SF și col., 1998, Litster AL și col., 1999). Nodulii pot fi slab definiți și pot adera la bronhii, sau bine definiți (Fig. radio). Combinația dintre model nodular că modificare radiologică și citologia ce sugerea o neoplazie a dus de multe ori la diagnosticarea greșită a unui carcinom pulmonar la felinele cu toxoplasmoza (Foster SF, Martin P, 2011, Foster SF și col., 1998). Trebuie luate în considerare și coinfectiile cu micobacterioze (Griffin A. și col., 2003). Radiografiile la nivel de abdomen pot arăta mase la nivel intestinal și noduli limfocentrici reactivi sau o creștere omogenă în densitate datorită efuziunii. Pierderea contractului la nivelul cadranului abdominal drept poate fi un indicator al pancreatitei. La examenul ecografic pot fi prezente și alte patologii de organ.
Fig. Sunt evidențiați noduli variabili în dimensiuni, rotunzi, distribuiți de-a lungul lobilor pulmonari. Deși există câteva variante în diagnosticul diferențial (abcese, granuloame și hematoame), acest model nodular poate fi diagnosticat greșit ca fiind carcinom pulmonar (preluate din Susan Little și col., 2016)
Fig. Distant, rounded, nodules distributed over the lung lobes are highlighted. Although there are several variants în differential diagnosis (abscesses, granulomas and hematomas), this nodular model may be misdiagnosed as lung carcinoma (from Susan Little și col., 2016)
1.2.4.Afectarea dermatologică și testarea de laborator
Herpesvirus tip I felin
Cea mai frecventă cauza a bolilor tractului respirator superior, conjunctivitei și cheratitei la pisica se dovedește a fi FHV -1. Mai puțin obișnuită este asocierea cu stomatita ulcerativă și dermatita, mai mult la nivelul pielii fetei sau al nasului (Muller GH și col, 2001, Gross TL și col., 2005). Sunt raportate și cazuri cu identificare din probe de la nivelul membrelor sau de pe corp (Muller GH și col., 2001, Gaskell R și col., 2007). Semnele clinice ale dermatitei pe fondul infecției cu FHV includ o varietate de eriteme, umflături, prurit, cruste și ulcerații. Zonele cel mai des descrise sunt cele de la nivelul botului și regiunilor preorbitale, altele au inclus planul nazal, extremitățile distale și trunchiul feline (Muller GH și col, 2001, Gross TL și col., 2005). Leziunile surprinse pe lungimea distala a membrelor frontale pot surveni în urma spălării fetei de către felină respectivă.
La nivel microscopic, leziunile sunt caracterizate prin ulcerații epidermale severe și necroze, cu necroza ce se întinde până la nivelul foliculilor de păr și în stratul dermic. Se remarcă un infiltrat de celule inflamatorii, de multe ori cu un număr mare de eozinofile, deși în cele mai multe cazuri, neutrofilele predomina. Pot fi descoperiți corpusculii virali că incluziuni intranucleare în eozinofile amorfe, la nivelul suprafeței de contact sau la nivelul celulelor epiteliale aderente la locul de necroză. Acești corpusculi nu pot fi găsiți întotdeauna sau identificați ușor histologic, astfel că leziunile respective pot fi ușor luate drept dermatita eozinofilica sau complexul granulomului eozinofilic felin (Muller GH și col, 2001, Gross TL și col., 2005).
Dermatozele eozinofilice feline sunt termenul ce descriu leziunile date de complexul granulomului eozinofilic felin (Maxie MG și col., 2007, Bloom PB, 2006),. Încă se folosește acest termen și cuprinde 3 forme de leziuni cutanate și orale înrudite: ulcer indolent, placă eozinofilica și granulom eozinofilic. Cele 3 forme pot fi privite ca modele de reacție diferită date de aceeași cauză (Power HT, 1995). În mod normal, leziunilor de CGEF i se atribuie o hipersensibilitate dată de alergie alimentară, atopica, alergie la purici sau alți ectoparaziți (Maxie MG și col., 2007, Friberg C., 2006).
În multe cazuri rămâne idiopatic și au fost raportate cazuri de funcționalitate greșită a eozinofilului pe cale ereditar moștenită. Granuloamele eozinofilice, granuloamele colagenolitice sau liniare, cum mai sunt denumite, sunt remarcate prin leziuni liniare sau nodulare pe coapse, pe trunchi, pe labe, fata sau cavitate orală (Maxie MG și col., 2007, Power HT, 1995). Sunt întâlnite cu precădere la pisicile tinere, cu leziuni ridicate, eritematoase, alopecice și ocazional ulcerative (Maxie MG, 2007). Plăcile eozinofilice sunt de obicei proritice, ridicate, leziuni cutanate localizate la nivel de axile, perineal, inghinal și pe zonele laterale ale coapselor. Pruritul stimulează pisica să se lingă la nivelul leziunilor, deseori formând ulcerații, în mod obișnuit apare la pisicile tinere între 2 și 6 ani. Ulcerul indolent sau ros, formează leziuni ulcerative și apar mai des în zona buzei superioare. Leziunile pot fi uni sau bilaterale, de forme și severitate diferită, nu sunt pruritice și nici dureroase. Leziunile mari, pot deforma fata pisicii. Sunt constatate similitudini clinice și histologice între CEF și dermatita sau stomatita date de FHV-1, mai ales prin prezenta ulcerațiilor, necrozei și infiltratelor eozinofilice. Diferența se poate face prin analiza probelor prelevate din leziunile de granulom eozinofilic și marcând imunohistochimic imcluziunile corpusculare tipice virusului herpetic felin. Prezența dovedită a FHV-1 în probele respective, poate reprezenta cauza inițială a apariției leziunilor granulomului eozinofilic la unele pisici. Este descrisă metoda imunohistochimica în studiul lui Lee, Meichet și col., 2010, cu ajutorul căreia se poate face diagnostic diferențial între cele 2 situații, excluzând infecția cu FHV-1si permițând un diagnostic cert al dermatozei eozinofilice feline, ca atare atitudinea viitoare în terapie și prognostic (Meichet Lee și col., 2010).
Fig. Imagini microscopice de imunohistochimie folosită pentru marcarea antigenului de FHV-1 din leziune de pe pleoapa inferioară a unei pisici de 17 ani. Se remarcă pozitivitatea intranucleară și citoplasmatica în celulele epiteliale intacte adiacente la zonele de necroză. A. în prima imagine marcarea la căldură a antigenului este slab reprezentată. B. prin marcarea cu Proteinaza K antigenul este bine evidențiat imunohistochimic (Meichet Lee și col., 2010)
Fig. IHC staining for FHV-1 antigen of a lower eyelid lesion în cât 17. Positive intranuclear and cytoplasmic staining present în intact epithelial cells adjacent or within areas of necrosis. Also fine granular staining not associated with specific cells present throughout areas of necrosis. A. Heat antigen retrieval resulted în weak immunostaining. B. Proteinase K antigen retrieval resulted în intense immunostaining (Meichet Lee et al., 2010)
Toxoplasma gondii în dermatite
Dermatită nodulară la pisici reprezintă un semn clinic caracteristic multor boli de piele. Pe lângă neoplazii, trebuie să intre în diagnosticul diferențial și cauze infecțioase și non-infectioase. Cauzele non-infectioase sunt rare și sunt incluși chistii foliculari (Rochat MC și col, 1996), leziuni xantomatoase (Wisselink MA și col., 1994) și calcinoza cutis (Bertazzolo W și col. 2003, Anfray P și col., 2005). În ce privește cauzele infecțioase trebuie avute în vedere verificări de ordinul fungilor, bacteriilor și protozoarelor. La pisicile persane este des întâlnit pdeumicetomul datorită dermatofitilor cu prezentare sub formă de noduli cutanați (Zimmerman K și col., 2003, Anfray P și col., 2005). Alte boli cu origine fungica (ex. Feohifomicoza) sunt de obicei ușor de recunoscut deoarece formează un singur nodul cutanat (Abramo F și col., 2002, Anfray P și col., 2005). Nodulii multipli pot fi cauzați de histoplasmoza, Sporothrix schenkii și blastomicete (Kerl ME, 2003, Fleury RN și col., 2001, Anfray P și col., 2005). Piogranuloamele bacteriale date de Nocardia, Actinomicete și alte micro-organisme formează noduli singulari (Hirsh DC 1999, Reinke ȘI și col., 1986).
Au fost raportați și noduli în care s-a evidențiat prezenta de amastigote de Leishmania infantum la pisici, dar la fel în formă solitară (Poli A și col., 2002). Au fost prezentate anterior alte 2 cazuri în care T. gondii a format noduli cutanați la pisici, descoperită din probe de țesut cutanat (Dubey PJ și col., 1993, Anfray P și col., 2005). Într-un studiu asupra nodulilor cutanați prezenți la o pisică de 9 ani, a fost documentată prezenta de tahizoiti de T. gondii în noduli dermici prin aplicarea unor anumite metode de diagnostic. Felină respectivă, cu istoric de vaccinare trivalenta clasică, cu hrană uscată și fără antecedente dermatologice în istoric, a prezentat inițial 4 noduli pe partea stângă a corpului (Abramo Francesca, 2005, Anfray P și col., 2005).
Pisica a deveni anorexică și refuza să se miște. Au fost efectuate radiografii și puncții ale celor 4 noduli, nu s-au evidetiat modificări în primele și în citologie s-a evidențiat prezenta în număr mare a neutrofilelor și a adeipocitelor reactive la inflamație acută.
După antibioterapie nu s-a remarcat nici o îmbunătățire, când a ajuns la specialistul dermatolog avea sute de noduli ulcerați și non-ulcerati (Fig., ) (Anfray P și col., 2005).
Fig. Imagine din zona dorsală cu pielea plină de noduli toxoplasmatici, după tuns (Anfray P și col., 2005)
Fig. Dorsal skin. Cat with cutaneous toxoplasmosis. After clipping, several small cutaneous nodules are visible on the skin (Anfray P și col., 2005)
Fig. Imagine din zona dorsală cu noduli toxoplasmatici ulcerați cu exudat galben la suprafață(Anfray P și col., 2005)
Fig.Dorsal skin. Cât with cutaneous toxoplasmosis. Some of the well-defined cutaneous nodules are ulcerated and show a yellowish background exudate (Anfray P și col., 2005).
Unii noduli ulcerați, bine definiți, prezentau un exudat pe fond galben, alții aveau cruste și alopecie ușoară. La examinarea fizică pisica era aproape comatoasa, cu hipotermie și distres respirator sever și rinita bilaterală. Limfocentrii nu s-au simțit la palpare (Anfray P și col., 2005).
Diagnosticul a urmat cu examinare radiologică, evaluare sangvină, citologie, culturi fungice și serologie. În urma BAL și a examinării citologice a acestuia prin filtrare și colorarea membranei, tehnica descrisă și în alte studii (Anfray P, 1996, Anfray P și col., 2005), o membrană specială de filtrare Difil-test înserat în seringa. Membrana este scoasă din seringă, așezată pe o lamă de sticlă, uscată la aer și colorată Diff- Quick sau MGG. Radiografiile de torace au arătat prezența unei pneumonii. Citologia din BAL arata prezența de mucus, material necrotic, eritrocite, macrofage și celule ciliate cuboidale sau alungite. Unele dintre acestea sunt degenerate și aranjate în insule/plaje. Aspiratele cu ac fin din nodulii cutanați arata eritrocite, material necrotic și celule inflamatorii: în cea mai mare parte macrofage. În ambele tipuri de citologie au fost evidențiate micro-organisme de dimensiuni mici ce au sugerat formatul tahizoitilor de T. gondii sau asemănătoare. Acestea se aflau atât intramacrofage, cât și extracelular(Anfray P și col., 2005).
Fig. Imagine microscopică din citologie de BAL. Microorganisme de T. gondii extracelulare (săgeți) Col. Diff Quick) (Anfray P și col., 2005)
Fig. Cytology from BAL. Free Toxoplasma gondii-like organisms (arrows) (Diff-Quick®, bar = 7 µm). (Anfray P și col., 2005)
Fig. Imagine microscopică din citologie din puncționarea unui nodul. Se observă microorganismele de T. gondii în citoplasmă unui macrofag (col. Diff-Quick) (Anfray P și col., 2005)
Fig. Cytology from a nodule. Small organisms within the cytoplasm of a macrophage (Diff-Quick®, bar = 7 µm) (Anfray P și col., 2005).
Pisica a fost pozitivata orin testare cu imunofluorescența pentru Ac IgG 1:640 și negativă pe fază acută IgM, precum și pozitivă pentru Neospora caninum (1:80). Felină a fost testată serologic pentru Leishmania spp., FIV și Ag FeLV, toate negative. Au fost efectuat culturi pe mediu Sabouraud pe agar cu dextroza, plăcile au fost incubate la 24⁰ timp de o lună, iar rezultatele au fost negative. Felină a murit la câteva ore de la internare, iar la necropsie au fost observate piotoraxul, pneumonie purulenta și necrotica, peteșii pe rinichi și mezenter. Au fost prelevate probe de țesut de la nivel cutanat, pulmonar, splenic, renal și hepatic, fixate cu 10% soluție buffer de formalina, montate în parafina, secționate și colorate cu hematoxilina și eozina, acid periodic Schiff și acridine orange (Pickett JP și col., 1960, Anfray P și col., 2005). Pentru fungi, rezultatele au fost negative.
Histopatologia din probele de nodul cutanat arata dermatita/panniculita necrotica profundă cu vasculita severă (Fig.) și prezintă organisme protozoare parazitare solitare sau grupate diseminate în derm.
Fig. Imagine de imunohistochimie în urma prelevării unei probe de țesut cutanat cu dermatita neutrofilica interstițiala și protozoare libere sau grupate, vasculita severă și tromboza (col Hematoxilina-eozina) (Anfray P și col., 2005)
Fig. Skin. Interstițial neutrophilic dermatitis with several disseminated free or grouped protozoan organisms and severe vasculitis with thrombosis (H&E, bar = 100 µm). (Anfray P și col., 2005)
Unele microorganisme au fost detectate în peretele epidermal și folicular. Aceleași organisme au fost găsite în probele din pulmon, splină, rinichi și ficat (Anfray P și col., 2005).
Au fost remarcați tahizoiti alungiți cu rostru și roptrii cu emisie în microscopie electronică întâlniți în citoplasmă macrofagelor, bine reprezentate și în capitolul de Afecțiuni neurologice cu implicații T. gondii, astfel s-a făcut diferențierea de Neospora caninum (Anfray P și col., 2005).
Fig. Imagine din țesut cutanat de microscopie electronică. Tahizoiti de T. gondii cu marcarea roptriilor în faza de contrast (Anfray P și col., 2005)
Skin. Electron microscopy. Toxoplasma gondii tachyzoites with conoid (white arrow) and electron-lucent rhoptries (black arrow) (×15 000). Anfray P și col., 2005
Au fost analizate PCR probe din noduli cutanați înghețați și lichid de BAL.
Au fost implicați primerii COC1mod (5′-AAGTATAAGCTTTTATACGGC-3′) și COC-2 (5′-CACTGCCACGGTAGTCCAATAC-3′) cu ideea de a detecta o parte foarte mică din subunitatea genei ce codifică (ssu) – ARNr, secventa reținută din câțiva paraziți apicomplexa. Dermatită neutrofilica interstițiala cu prezența de organisme protozoare libere sau grupate și vasculita severă cu tromboza. Colorația cu imunoperoxidaza pentru identificarea Ac anti- T. gondii și N. caninum (Anfray P și col., 2005).
Felină reprezintă gazda finală pentru T. gondii și reprezintă un rezervor pentru speciile ierbivore. Toxoplasma felină sistemica este caracterizată prin anorexie, letargie, hipertermie și dispnee. Evoluția clinică durează între 3-8 zile și boala poate fi fatală (Petrak M, 1965, Anfray P și col., 2005). Toxoplasmoza secundară sau recidivanta, datorită organismelor închistate ce pot evada și se pot replica, este cea mai comună boala cronică la pisici. În această etapă a bolii, ambele forme ale parazitului. închistata sau cu replicare activă, sunt prezente în același organism (Anfray P și col., 2005).
Interesant de urmărit a fost faptul că doar PCRul a fost metoda cea mai bună de diagnostic, în cazul celorlalte s-a ajuns la concluzia că pozitivitatea pe Ac de
N. caninum a fost de fapt o reacție încrucișată cu T. gondii. Specificitatea joasă pentru anticorpii a 2 microorganisme a mai fost raportată și în alte cazuri, ca atare se recomanda folosirea mai multor metode de diagnostic pentru un rezultat sigur în ce privește infecțiile cu protozoare, mai ales pentru diferențierea T. gondii de N. caninum (Anfray P și col., 2005).
FIV și implicarea dermatologică
Într-un studiu asupra microflorei feline în cazul infecției cu FIV au fost izolați specii de fungi și dermatofiti (Microsporum spp.), dar cel mai des întâlnit asociat al FIVului a fost Malassezia spp., raportul final a fost de 3:1 prezenta în comparație cu un lot de feline neinfectate cu FIV. Depleția imunologică datorată infecției cu retrovirus poate reprezenta un factor de risc important pentru inserția unor colonii fungice la pisica (Reche Jr și col, 2010)..
Dermatitele cu Malassezia sunt tot mai des diagnosticate la pisici deși până acum terenul a fost ocupat mai des de alte probleme dermatologice precum dermatita atopică și alergiile alimentare (Reche Jr și col, 2010). În acest studiu însă nici una dintre pisici nu avea leziuni în urma infecției cu Malassezia, ceea ce susține ipoteza că doar ea solitară nu produce dermatita chiar și la pisicile imunosupresate, dar oricât de mică ar fi problema dermatologică, aceasta devine oportunista și produce dermatită. O depleție imunologică mare de limfocite CD4 și CD8 a fost regăsit la o felină cu FIV și dermatita dată de M. canis și Malassezia. Doarece verificarea s-a făcut la pisicile de rasă comună, domestice, există posibilitatea ca aceste microorganisme să fie rezervate lor și alta să fie situația pentru rasele cu păr lung. Deasemenea, o pisică solitară în gospodărie are automat șanse mult mai mici de a coloniza dermatofiții respectivi, precum și riscl de a transmite (Reche Jr și col, 2010).
FeLV și implicarea dermatologică
Acest retrovirus se poate replica în multe țesuturi ce includ epiteliul repirator, glandele salivare și măduva osoasă. Produce aproximativ o treime din cancerele letale la pisica și multe mor datorită anemiei severe și a coinfectiilor cu alte boli infecțioase datorită efectului imunosupresor al virusului (Cotter SM, 1998, Favrot, C. și col., 2005).
În ce privește asocierea cu dermatologia, acesta a fost menționat în cazul unor dermatoze cu fungi, protozoare sau bacterii. Poate produce sindroame la nivel cutanat de ordinul: dermatoze cu celule gigant, cornificări epidermale (Gross TL și col., 1993, Favrot, C. și col., 2005). Numărul de limfoame asociate oncologiei hematopoietice este în jur de 95% în corelație cu infecția cu FeLV (Vonderhaar MĂ, 2002, Favrot, C. și col., 2005). Limfoamele cutanate apar foarte rar la pisicile non infectate. Pentru o felină cu dermatoza pruriginoasă, vaccinata cu FeLV în prealabil, în primul și al 2 lea an de viață, se remarcă leziuni ulcerative bine delimitate la nivelul capului, membrelor și labelor. Pisica cu hipertermie și stare depreciată, o infecție stafilococică identificată la examen citologic și bacterian (Staphylococcus intermedius), alte parazitoze au fost excluse. Prezintă anemie normocitara aregenerativa normocroma, iar testul Combo SNAP iese pozitiv pentru FeLV Ag, negativ pentru FIV (Favrot, C. și col., 2005).
La examinarea histologică se remarcă dermatita ulcerativă și foliculita, keratinocite diskeratotice și formare de sincițiu în glandele epidermale și sebacee (Fig. și).
Fig. Caz 1. Leziune ulcerativă bine delimitată la nivelul fetei (Favrot, C. și col., 2005).
Fig. Case 1. Well-demarcated ulcerated lesion on the face (Favrot, C. și col., 2005).
Stratul epidermal cu acantocite și hiperkeratocite, cu keratinocite gigant și celule în apoptoza răspândite în statul superficial epidermal, glandele sebacee și foliculii de păr. În stratul dermic se remarcă un infiltrat difuz inflamator perifolicular sever cu limfocite, plasmocite și neutrofile. La analiza imunohistochimica se remarcă celule epiteliale ce exprima proteine virale de intensitate variabilă (Fig.) (Favrot, C. și col., 2005).
Fig. Caz 1. Imagine imunohistochimica din proba de leziune cutanată cu foliculita și formare de sincițiu al celulelor epiteliale din jurul foliculului de păr. Col. Hematoxilina-eozina (Favrot, C. și col., 2005).
Fig. Case 1. A skin lesion. Folliculitis (red arrow) and sincytium formation (black arrow) of epithelial cells of a hair follicle. Haematoxylin and eosin stain(Favrot, C. și col., 2005).
Limfocitele din infiltratul dermic au testat și ele pozitiv pentru prezența FeLV. Felină a sfârșit prin a fi eutanasiata (Favrot, C. și col., 2005).
Un al 2 lea caz cu dermatoza și pierdere în greutate s-a prezentat cu suspiciune și tratament de placă eozinofilica. Felină prezenta stare depreciată și hipertermie (39.6⁰C). La examinarea clinică se remarcă noduli multipli, dermatoza indusă de FeLV și leziuni ulcerative la nivelul fetei, membrelor și abdomenului. Din raclaje a fost exclusă prezenta paraziților. Felină anemică și cu depleție limfocitara.
La examinarea Combo SNAP au ieșit negative și Ag FeLV și Ab FIV. Radiografic la nivel toracic se remarcă opacitatea unui nodul pe pulmonul stâng. La ecografia abdominală se remarca prezența unui nodul hepatic. Nodulii se puncționează cu ac fin dar nu releva nimic deosebit la examinarea citologică(Favrot, C. și col., 2005).
Fig. Caz 2. Nodul ulcerat la nivelul carpului (Favrot, C. și col., 2005).
Fig. Case 2. Ulcerated nodule on the carpus(Favrot, C. și col., 2005).
La examinarea histologică a leziunilor cutanate se remarcă ulcerații superficiale extinse și infiltrații dermice dense focalizate cu celule rotunde pleiomorfice, asemănătoare limfoblastilor cu nuclei rotunzi și cromatina fină și un singur nucleol de mărime medie (Fig.). Se observă celule atipice, anizocitoza și anizocarioza, nucleoli multipli și mitoze atipice (Fig.), deasemenea celule neoplazice în proporție mare ce au exprimat CD3 periferic și citoplasmatic, toate conducând către diagnosticul de limfom T cutanat non-epiteliotrop (Favrot, C. și col., 2005).
Fig. Caz 2. Imagine histologică din nodulul cutanat, cu ulcerație superficială și infiltrare difuză a dermului cu celule rotunde neoplazice. Col. Hematoxilina-eozina (Favrot, C. și col., 2005)
Fig.Case 2. Histology of the cutaneous nodule. Superficial ulceration (black arrow) and diffuse infiltration of the dermis by neoplastic round cells (red arrow). Haematoxylin and eosin (Favrot, C. și col., 2005).
Imunohistologia pentru antigenul FeLV a relevat o expresie de intensitate variată a proteinelor virale datorită numărului mare de celule neoplazice și expresia slabă a celulelor epidermale în toate straturile. A fost amplificată o secvență de 131 pb dintr-un fragment ADN proviral de FeLV din proba cutanata de la pisica confirmând astfel pozitivitatea acestuia. . Deoarece starea felinei s-a depreciat aceasta a fost eutanasiata (Favrot, C. și col., 2005).
FCoV/ PIF și implicarea lor în dermatologia felină
Sindromul de fragilitate cutanată felină este caracterizat prin friabilitate marcantă, piele subțire întâlnită la pisicile adulte fără istoric de evenimente dermatologice (Scott DW, 2001, Gross TL,1992, Trotman, Tara K., 2007). Modificările de ordin histologic de la nivel cutanat în aceste cazuri se disting prin epiderma subțire cu strat dermic puternic atrofiat (Scott DW, 2001, Gross TL,1992, Trotman, Tara K., 2007).
Fibrele de colagen din stratul dermic sunt subțiri și dezorganizate (Scott DW, 2001). Foliculii de păr pot fi scurți sau subțiri, dar atrofia stratului dermic este trăsătura cea mai comună (Gross TL,1992), iar panniculusul este adesea nereprezentat. Acest sindrom este dobândit și rar asociat diabetului mellitus, folosirea excesivă a medicației progestative și hiperadenocorticismului iatrogen (Helton-Rhodes K,1993, Canfield PJ, 1992). A fost raportat și în cazul unei feline cu lipidoza hepatica (Zur G, 1998) și în cazul unui colangiocarcinom (Regnier A, 1989, Trotman, Tara K., 2007).
Într-un caz de PIF și lipidoza hepatica este descris acest sindrom și clinicienii respectivi iau în considerare un posibil risc de a dezvolta sindromul și această boală infecțioasă felină. Pisicii i-a fost recoltat lichid din cavitatea peritoneală la analiza necropsica, lichid galben vâscos, cu striuri de fibrina aderente la peritoneul parietal și visceral. Au fost remarcați noduli galbeni la nivelul seroasei tractului gastrointestinal, splinei, mezenterului, pancreasului și capsulelor renale. Deasemenea prezenta hepatomegalia, cu ficat cu margini rotunde, de culoare icterică. Glandele suprarenale, pituitara și celelalte organe rămase au fost în parametrii normali (Trotman, Tara K., 2007).
La examinarea histopatologică s-a remarcat o peritonită piogranulomatoasa multifocala cronică și enterotiflita. Infiltratele inflamatorii au cuprins macrofage și neutrofile cu număr redus de limfocite și celule plasmatice, ce înconjurau zone de necroza, cu exudat fibrinogen și fibroplazie moderată. Inflamația a fost perivasculara și uneori asociată cu necroza vasculară. Leziunile de la nivelul intestinului subțire au fost surprinse la nivelul seroasei cu extindere pe musculară și mucoasa (Trotman, Tara K., 2007).
Fig. Microfotografie: Țesut cutanat din zona toraco dorsală, cu atrofie dermica severă și epiderma subțire cu foliculi piloși în faza telogenica (săgeți). Hematoxilina-eozina 10x. (Trotman, Tara K., 2007)
Fig. Photomicrographic: Feline acquired skin fragility. Skin from the dorsal thorax. Note the severe dermal atrophy and thin epidermis with telogen phase hair follicles (arrows). H&E 10× (Trotman, Tara K., 2007).
Fig. Sindromul fragilității cutanate feline cu ruptura cutanată în partea dorsală la nivelul cefei către urechi, expunere țesut subcutanat și musculatura (Trotman, Tara K., 2007).
Fig. Feline acquired skin fragility. Dorsal neck just caudal to the ears. A flap of skin hâș torn and exposed underlying subcutis and muscle (Trotman, Tara K., 2007).
Inflamația de la nivelul cecumului a fost severă și diferită cu macrofage epiteloide mari și citoplasmă abundență. Reies agregate inflamatorii mari la nivelul mucoasei și submucoasei cecale și noduli mari inflamatorii. Rezultate negative pentru bacterii și prezența de infiltrate piogranulomatoase extinse către parenhimul hepatic de la suprafață capsulară. Ficatul prezenta o zonă central lobulara plină cu grăsime, pancreasul prezenta fibroză intralobulara și interlobulara cu inflamație limfoplamocitara. Stratul dermic puternic atrofiat la nivelul cefei Fig., măsură o treime din grosimea pielii de la nivel ventral abdominal, cu fibre dermice de colagen profund subțiate. Majoritatea foliculilor piloși se aflau în faza telogenica, stratul epidermal atrofiat cu un singur strat cu celule nucleate, cu hiperkeratoza ortokeratotica moderată. Toate aceste observații descriu sindromul fragilității cutanate feline (Trotman, Tara K., 2007).
Felinele cu PIF sunt infectate în majoritatea cazurilor cu Coronavirus de multe ori fără simptomatologie direct în enterocite. În unele cazuri apar mutații, acest lucru dând posibilitatea virusului de a se replica în macrofage iar viremia mutantă este purtată de macrofage la nivel sistemic diseminând de la nivel intestinal. Semnele clinice reies din răspunsul imunitar al felinei. PIF este o boală complexă ce include un virus, anticorpii antivirali și complementul. Apariția vasculitei și a granuloamelor a fost atribuită inițial reacției de hipersensibilitate de tip III. Un studiu ulterior releva faptul că în PIF, procesele inflamatorii se rezumă la vene și că flebita este inițiată prin activarea monocitelor circulante infectate cu virus Corona felin. Studii recente recunosc 3 forme clinice ale PIF: forma efuziva (umedă), non – efuziva (uscată) dar și una mixtă (Declercq, J și col., 2008).
Formă cu efuziune se caracterizează prin seratoza granulomatoasa sau fibrinogena, cu acumulare de lichid bogat în proteine în cavitățile corpului. Forma non-efuziva este caracterizată prin leziuni inflamatorii granulomatoase la nivelul diverselor organe (interne abdominale, ochi, pulmoni și sistem nervos). Provocarea de a diagnostica PIF antemortem rămâne valabilă. Semnele clinice de multe ori sunt nespecifice: hematologia nu este caracteristică, și nici biochimia; iar testele serologice de rutină nu au o sensibilitate și specificitate atât de mare (Declercq, J și col., 2008)..
Teste mai noi de diagnostic cu specificitate dovedită sunt cele imunohistochimice de colorare a antigenului din macrofagele de efuziuni sau din țesut în vederea stabilirii unui diagnostic cert de PIF . Modificări la nivel dermatologic din partea PIFului sunt rare. Masculii pot arăta semne de inflamație scrotala (Declercq, J și col., 2008). Leziunile cutanate au fost raportate în unele cazuri, cu edem subcutanat la unele feline, fragilitate cutanată la cea cu lipidoza hepatica asociată (Declercq, J și col., 2008). În 2 cazuri au fost menționate leziuni primare cutanate: papule până la noduli la nivelul corpului caracterizați prin vasculita piogranulomatoasa și foliculita murală la un Sphinx în vârstă de 1 an și noduli mici la nivelul gâtului și membrele anterioare caracterizate prin flebita dermică piogranulomatoasa și periflebita la o europeană de 1 an cu o coinfectie de FIV (Declercq, J și col., 2008)..
În ambele cazuri, antigenul de coronavirus a fost identificat imunohistochimic în macrofagele din leziuni. Pentru un caz de europeană, mascul, 7 luni au fost evaluate modificări histopatologice ale leziunilor cutanate în infecție cu formă mixtă de PIF. Felină s-a prezentat cu uveita la ochiul drept și pleopa a 3 a prezenta hiperemie conjunctivală, congestie episclerala, mioza, inflamație și hiperemia irisului cu PIO scăzut pe tonometru, și inapetenta, hipertermie 40⁰C, tahipnee. Suspiciunea a fost de PIF, au fost efectuate analize ale proteinelor totale, electroforeza proteinelor serice și teste serologice pentru boli infecțioase. Proteine totale serice în limite normale, albumina ușor scăzută, globuline în creștere, iar rația Alb:Glob 0.55. SNAP Combo FIV și FeLV cu rezultate negative, deasemeni și testul pentru Ac T. gondii (Declercq, J și col., 2008)..
Fig. Imagine de la nivelul cefei, pisica cu leziuni papulare mici (Declercq, J și col., 2008).
Fig. Neck, cat. Coat has been clipped to visualize smaller papular lesions (Declercq, J și col., 2008).
Fig. Imagine de histopatologie a probelor de la nivelul leziunilor cutanate, cu edem extins (1), reacții perivasculare severe (2) și inflamatorie piogranulomatoasa (3). Col.Hematoxilina-eozina(Declercq, J și col., 2008).
Fig. Histopathology of skin lesion. Extensive oedema (1), severe perivascular (2) pyogranulomatous inflammatory reaction (3). Haematoxylin and eosin stain; bar = 100 µm. (Declercq, J și col., 2008).
Leziunile cutanate primare asociate PIFului au fost descrise ca noduli roșii de aproximativ 2 mm în diametru asociați cu alopecie parțială. La examenele histologice și imunohistochimice din probe biopsice cutanate au fost observate macrofage pozitive pentru antigenul coronavirusului, deși cu încărcătura mai mică față de probe din rinichi. Cum diagnosticul antemortem al PIFului contituie o provocare destul de mare pentru clinicieni, recunoașterea și identificarea unor leziuni cutanate pot fi de folos în diagnosticul definitiv al PIFului. Deoarece leziunile cutanate sunt greu de decelat la o pisică cu blană deasă, în urma pipăirii și identificării unui nodul se recomandă tunderea zonei și vizualizarea în ansamblu (Declercq, J și col., 2008).
1.2.5.Afecțiuni cardiologice și testarea de laborator
Cele mai comune cauze pentru infiltrarea pericardului felin sunt insuficientă cardiacă, neoplazia și infecțiile sistemice. Cele mai multe cazuri au în asociere edemul pulmonar, cu semne clinice de boala respiratorie.
Din studii precedente sunt evidențiate cazuri în care acumularea de lichid pericardic a rămas independentă de patologia pulmonară. Nu este un diagnostic des întâlnit, dar are relevanta clinică și este asciat cu boala cardiacă severă și extracardiaca în urma unei evaluări amănunțite (Davidson și col., 2008)
Fig. Toracocenteza la felină cu extragerea lichidului pericardic (Davidson și col., 2008)
Fig. Thoracocentesis în a cât with extraction of pericardic effusion fluid (Davidson și col., 2008)
Acumularea de lichid de efuzie în jurul cordului și tusea severă pot produce tamponada cardiaca- un fenomen în care diastola de compensație și preumplerea cardiacă sunt reduse la nivelul unei încetiniri a funcției cardiace. Grosimea mușchiului cardiac și presiunea intravasculară a părții drepte a cordului sunt mai scăzute față de cele de pe partea dreaptă. Ca atare partea dreaptă a cordului este afectată mai curând decât cea stângă ceea ce rezultă în reumplerea venoasă redusă și creșterea presiunii venoase sistemice (Davidson și col., 2008).
La pisici, presiunile hidrostatice crescute crează efuzie pleurală, dar și ascita este observată uneori. Combinația dintre lichide acumulate și insuficientă cardiacă reduc funcționalitatea cardiovasculară și starea generală a animalului. Lichidul pericardic este totuși rar întâlnit la pisica, la fel și tamponada cardiacă, fiind raportate în cazuri de cardiomiopatie hipertrofică, neoplazii și peritonita infecțioasă. Diagnosticul antemortem și evaluarea severității, semnele clinice și progresia bolii sunt repere necesare în interpretarea acumulării lichidului pericardic (Davidson și col., 2008).
Pentru această interpretare, diagnosticul urmează pașii necesari începând cu un instoric complet al animalului, examinarea fizică, radiografii toracice, precum și o analiză ecografica. Pentru confirmarea diagnosticului pot fi folosite metode de pericardiocenteza, toracocenteza, evaluarea lichidului citologic, PCR pentru PIF, titrul Coronavirusului felin, aspirație cu ac fin în cazul unei leziuni mari cu evaluare citologică, și toracotomie cu prelevare de probe biopsice și histopatologice. Semnele clinice au descris tuse severă, efort crescut respirator și tahipnee (rata respiratorie >30 BPM în repaos). Deasemenea la ascultatie se înregistrează sunete de murmur cardiac, puls jugular cu distensie, cu lichid pleural sau edem pulmonar identificat pe radiografia toracică (Davidson și col., 2008).
Bacteriemii în endocardita la feline
Endocardita bacteriană este un diagnostic rar la pisici. Acest fapt este datorat semnelor clinice ambigue, precum letargia, inapetenta, dispneea și statusul depreciat. Testele de rutină precum CBC, biochimie și analiza urinii nu sunt foarte des relevante în distingerea unui proces de boala în desfășurare. Prezența lichidului pleural și murmurul cardiac dau ipoteza unei boli cardiace. Într-un studiu al unei feline de 6 ani a fost documentată endocardita bacteriană cu ajutorul evaluării ecocardiografice și identificarea unei leziuni structurale valvulare, o felină cu hiporexie, slăbire și apatie de 3 săptămâni și dispnee de 2 zile. A fost identificat lichid pleural și opacitate de țesut moale la nivelul radiografiei toracice, retracția lobilor pulmonari de la nivelul pereților toracelui, linii de fisură pleurala spre periferie (Dixon-Jimenez și Margiocco, 2011).
În urma ecocardiogramei a fost subliniat un atriu drept mărit semnificativ și o hipertrofie ventriculară excentrică stânga, fără evidențierea unui contrast spontan la nivelul atriului stâng. S-a observat o leziune hiperecoidala mare și mobila la nivelul valvei cuspide aortice noncoronare. Ecocardiografia cu Doppler a arătat o viteză de eflux ventricular drept crescută ușor și insuficientă aortică, cu un flux aortic ce arata o obstrucție pe tract. Viteză mare de eflux ventricular stâng a reprezentat inițial fie o stenoza cauzând creșterea în volum a ventriculului stâng, încărcare dată de insuficientă aortică sau stenoza aortică dată de prezența unei leziuni vegetative valvulare (Dixon-Jimenez și Margiocco, 2011).
Patogeneza endocarditei infecțioase poate fi multifactoriala și nu este complet elucidată. Bacteriemie trebuie să fie prezentă cu localizare în valva cordului. Cheia interacțiunilor dintre organismul infectant și pacient include răspunsul imunitar al gazdei și gradul de virulenta al microorganismului respectiv. Un răspuns imunitar scăzut sau inexistent datorită FIV sau FeLV, precum și administrarea de corticosteroizi au susținut cazuri de aderență bacteriană la structurile valvulare din cord. Izolații bacterieni din cazurile de endocardita infecțioasă felină au inclus Staphylococcus aureus, E. coli, Streptococcus sp., Bartonella spp., și Pasteurella haemolytica (la un tigru) (Dixon-Jimenez și Margiocco, 2011).
Toxoplamoza felină și miocardita
La o altă felină domestică de 11 ani, cu istoric de letargie, inapetenta și dispnee, și acces înafara casei, cu istoric de vânătoare șoareci în cea mai mare parte. Fără isotric de lupte cu alte feline, nevaccinata și deparazitata extern anti purici. S-a constat la un prim consult un murmur sistolic de grad III/IV pentru care a primit medicație. Pisica prezenta stare depreciată și nu se mobiliza, destul de slăbită și cu o blană măta. Mucoase încă roz iar timpul de reumplere capilară a fost mai joasă de 2 s. Dinții cu prezența de tartru, dar fără semne de boală, rata respiratorie 56 bpm și dispneica. Rata cardiacă a ajuns la 160 bpm, murmur sistolic cu proveniența la baza stângă a cordului. Puls slab bilateral, deși ambele pe femurale au fost prezente. Temperatura 37 ⁰C. La Doppler presiunea sistolică a fost scăzută la 86 mmHg (120 – 180 mmHg) (Sparkes și col, 1999). Vena jugulară nu a prezentat distensie sau pulsatilitate, după recoltarea sângelui, a format o invenitire excesivă. La radiografie toracică a fost evidențiat un ușor model interstițial la nivelul lobului mijlociu, acest lucru a reprezentat astfel modificarea dată de congestia hipostatica. Per ansamblu se remarcă semne de infiltrat bronhointerstitial, se remarcă și lichid pericardic, fără prezența de tamponada cardiacă. Ecogenitatea miocardului era crescut, cu apariție granulară (Simpson și col., 2005).
Septul intra-atrial era modificat sever ca aspect, demonstrând o creștere a ecogenitatoo și cu apariție nodulară (Fig.). Valvele semilunare și atrioventriculare au fost normale și nu s-a detectat o defecțiune valvulară. Toate modificările înregistrate au mers către infiltrat miocardic și miocardita. Pe lângă analizele de sânge 1/4h și culturi microbiologice cerute, s-a trimis o probă și pentru verificare IFA Ab IgM și IgG anti T. gondii, iar altă proba testată pentru SNAP®Combo Ag FeLV/FIV Ab cu rezultate negative. După 2 zile de tratament rata repiratorie a revenit la normal, presiunea sistolică a crescut la 136, apetitul a revenit la normal, rata cardiacă a crescut la 180 bpm, iar murmurul sistolic a scăzut la grad ÎI/VI, mai acut pe partea dreaptă a bazei cordului. La 1 săptămâna starea felinei s-a îmbunătățit, dar la 3 săptămâni aceasta a dezvoltat sindrom digestiv cu diaree. La acel moment și IgM și IgG anti T. gondii au ieșit încă pozitive, culturile negative (Simpson și col., 2005).
La ecocardiograma nu mai prezenta lichid pericardic, iar grosimea miocardului s-a redus, septul intraatrial nu mai apărea nodular, dar încă anormal în grosime. Cu Clindamicin doar titrul IgM a scăzut, ramând în faza latentă titrul IgG (Simpson și col., 2005).
Fig. Axa longitudinala parasternala dreapta la nivel atrial. Îngroșarea septului intraatrial vizibilă, precum și hipertrofia peretelui liber ventricular (Simpson și col., 2005)
Fig Right parasternal long axis view at the atrial level. The thickened interatrial septum (IAS) îs clearly visible, aș îs the hypertrophy of the right ventricular free wall (RVFW) (Simpson și col., 2005).
Fig. Radiografie laterală torace: opacitate bine delimitată la nivelul coastei a 5a. o creștere generalizată în modelul bronhointerstitial. Silueta cordului este mărita în volum, dându-i cordului un aspect globulos (Simpson și col., 2005).
Fig Lateral thoracic radiograph: an airgun pellet can be seen at the level of the fifth rib. A generalised mild increase în the bronchointerstitial markings can be appreciated. În addition, the cardiac silhouette îs enlarged, giving the heart a globoid appearance (Simpson și col., 2005).
Fig. Camera 4 stânga superioară cu sept nodular intraatrial, îngroșarea peretelui liber ventricular drept, și lichid pericardic moderat (Simpson și col., 2005)
Fig. Left apical four chamber view demonstrating the nodular interatrial septum (IAS), thickening of the right ventricular free wall (RVFW) and a moderate pericardial effusion (PE) (Simpson și col., 2005).
După 10 luni, semnele clinice nu au revenit. Miocardita este un diagnostic histologic, ca atare se poate face mai ușor post-mortem a endomiocardului, foarte rar identificată antemortem la pisica. Studii post mortem au descris forme de cardiomiopatie restrictivă, asociata miocarditei, endomiocarditei și fibrozei. De multe ori miocardita a fost asociată cu endocardita vegetativă și sepsis (Simpson și col., 2005).
Au fost izolate virusuri ADN de la cord de pisică formolizat postmortem cu diverse aspecte de cardiomiopatie, relevanta însă a rămas neidentificată. Se pare că ADN de Bartonella henselae de tip I a fost izolat dintr-o valvă aortică de pisică cu endocartida (Chomel și col., 2003). Din păcate, nu s-a făcut o analiză serologica în cazul de mai sus pentru specii de Bartonella spp., deși nu au fost dovezi ecocardiografice care să susțină ipoteza unei endocardite, dar poate fi luată în considerare pe viitor. Au fost excluse deasemenea ipotezele infiltratelor neoplazice sau inflamatorii la nivelul miocardului, limfomul ar putea fi o ipoteză iar distribuția leziunilor pot fi asemănătoare. A fost raportat și caz cu infiltrat hipereozinofilic la pisica. Modificările ecocardiografice au fost marcante, funcția cardiacă a rămas totuși în limite normale, pisica nu a fost uremica iar aceste modificări cardiace fără tratamente imunomodulatorii pentru tratare PIF sau neoplazie, nu au fost implicate. Aspirarea lichidului pericardic se poate să fi fost o unealtă necesară pentru diagnosticul unei neoplazii cardiace (Simpson și col., 2005).
Toxoplasmoza a fost raportată în miocardita la om, dar majoritatea cazurilor s-a limitat la cei imunocompromisi (Al-Kassab și col, 1995), și în urma transplaturilor (Mayes și col., 1995, Gallino și col., 1995, Hermanns și col., 2001). Alte studii de caz la pisica au fost foarte rare. Un studiu a demonstrat că din 100 de feline cu afecțiuni clinice examinate postmortem, 11% aveau lichid pericardic și 59 de inimi au arata 62.7% miocardita histologic (Dubey și Carpenter, 1993, Simpson și col., 2005).
Prezentarea inițială a cazului descris a fost consistentă cu toxoplasmoza diseminată, fără semne de insuficientă cardiacă congestiva, cu sângele cu neutrofilie, limfocitoza și monocitoza, toate raportate anterior în cazuri de toxoplasmoza (Dubey și Lappin, 1998). Hipoalbuminemia este tipică fazei acute a infecției, la fel și CK crescută, unde există miozita. Apatia inițială și învinețirea ușoară pot fi cauzele miozitei și vasculitei asociate infecției. Cazul descris cu un CK mare nu a putut fi coroborat cu miozita scheletică și musculară, deasemenea de folos ar fi verificarea troponinei cardiace I (cTnI). Au crescut și GPTul și acizii biliari în concentrație, reprezentând probabil implicare hepatică, deși aceste modificări nu au fost prezente la evaluarea inițială. După tratament acestea au revenit la valori normale (Simpson și col., 2005).
Pisica se afla în șoc sistemic, posibilă vasodilatație sau din cauza încărcării ventriculului drept, îmbunătățirile pe antibioterapie au fost vizibile din primele 24 h și administrării de cristaloide, clindamicina a fost suficientă pentru scăderea nivelului de infecție. Diareea a dispărut când a fost menținută în tratament doar clindamicina fără alte antibiotice (Simpson și col., 2005).
Aspectul nodular la nivelul septului intr-atrial și hipertrofiei nodulare la nivelul peretelui liber al ventriculului drept în mod deosebit, alături de un număr mare de neutrofile circulante, conduc către presupunerea că aceste modificări sunt rezultatului unui atac infiltrativ și inflamator. Pentru confirmarea disgnosticului de toxoplasmoza se recomandă totuși și o analiză biopsica de țesut, cu excluderea altor diagnostice și urmărirea evoluției cazului. Un caz de miorcadita pe fond de toxoplasmoza raportat antemortem este un punct de reper în necesitatea verificării viitoare a posibilității de infestație (Simpson și col., 2005).
Dirofilarioza felină și implicarea cardiologică.
În 2007, Societatea Americană a Dirofilariozei eliberează un ghid ce include infecția cu Dirofilaria spp. la feline. La nivel radiografic, un pacient cu infestație de D. immitis arata lărgirea vaselor pulmonare. Ecordiograma unui pacient pozitiv poate arăta prezența adulților de Dirofilaria spp., electrocardiografia este folosită pentru detectarea aritmiilor, dar este mai puțin sensibilă pentru identificarea lărgirii camerelor cardiace fără de radiografia și ecocardiografia, aceasta subliniază o deviație de ax spre dreapta și hipertensiune pulmonară.
În mod ereditar, felinele sunt de fel rezistente la infecția cu Dirofilaria spp., ca atare rata de infecții este corelată cu cea a câinilor din aceeași zonă geografică infestați cu același patogen, cu o rată de 5% la 20% prezenta la câini (Atkins C., 2005). Felinele reușesc să elimine filariile mult mai ușor în stadiile imature, acestea par să au o rata imunitara de eliminare mult mai bună precum și supresia abilității alrvelor femele de a se reproduce (Hoch, Heather, și Keith Strickland, 2008).
La fel ca în cazul câinilor, adulții imaturi pot provoca boală vasculară pulmonara înainte de măturare. Aceste modificări pot apărea la feline ce rezista infecției larvelor mature (Atkins C., 2005). Răspunsul pulmonar arterial la prezența filariilor adulte este mai severă decât la câini. Pisicile au un arbore arterial pulmonar mai mic cu o circulație colaterală mai redusă, acest fapt poate determina mai des cazuri de embolie în prezența viermilor (Atkins C., 2005). Semnele clinice asociate cu prezența și moartea viermilor în interiorul arterelor pulmonare la pisici a devenit parte din sindromul asociat bolii respiratorii asociate viermilor cardiaci. Arareori, infecția cu viermi cardiaci la pisica poate dezvolta o insuficiență a părții drepte a cordului, ceea ce conduce către efuzie pleurală, ascita sau ambele(Hoch, Heather, și Keith Strickland, 2008).
Multe pisici cu infecție cu viermi cardiaci nu manifestă semne clinice, acestea pot fi subacute, acute sau cronice când apar. Cele acute și subacute se datorează embolizarii viermilor sau migrația necontrolată, mai comună la pisici decât la câini. Există semne ce includ tuse (38%), hipersalivatie, tahicardie, șoc, dispnee (48%), hemoptoza, vomă și diaree, sincope, dementă, ataxie, sindrom vestibular, torticolis, orbire, crize epileptiforme și moarte (10%). Semnele cronice sunt mai ambigue și includ anprexia, slăbirea, letargia, intoleranță la efort, insuficiență de cord drept, tuse, dispnee și vomă. Murmurul nu se poate atribui infecției cu viermi cardiaci deoarece sindromul caval și cardiomegalia părții drepte survenită în urma insuficientei vulvare sunt fenomene rare la pisici (Hoch, Heather, și Keith Strickland, 2008).
Diagnosticul infecției cu Dirofilaria spp., poate fi destul de dificil la pisica. Semnele clinice ale infecției sau bolii sunt mult diferite față de cele de la câine. În mod natural sunt rezistente la dezvoltarea viermilor intracardiaci, ca atare sunt găsiți foarte greu în sângele circulant. Diagnosticul este dificil deoarece pisicile au o încărcătură mică de viermi sau o infecție cu masculi. Din această cauză, testele pentru detecția antigenului poate fi nefolositor în detecția infecției cu viermi cardiaci la pisici. Detecția anticorpilor este o opțiune alternativă, dar nu poate fi mereu corelată cu o infecție activa și indică doar expunerea la infecție(Hoch, Heather, și Keith Strickland, 2008).
O pisică ce elimina larvele de stadiu L5 înainte de maturarea lor, va fi pozitivă pentru anticorpi. Radiografia toracică poate fi de ajutor în stabilirea diagnosticului, dar că în cazul câinilor, modificările apărute pe radiografie pot fi trecătoare și pot să rateze o infecție activă. O felină cu infecție activa poate avea o radiografie normală sau artere lărgite în volum, mai ales la nivelul lobilor caudali. Ecocardiografia pare să fie cel mai bun sensibil mod de diagnosticare, găsit în studii cu o valoare procentuală de 78% (Atkins CE, 1998). Datorită dimensiunilor mici ale pisicii, filariile pot fi văzute pe artera pulmonară principală că 2 linii paralele hiperecoice în interiorul vasului. Este foarte greu de stabilit numărul viermilor, deoarece aceștia pot fi încolăciți și imaginea produsă să arate secțiuni multiple ale aceluiași vierme (Hoch, Heather, și Keith Strickland, 2008).
1.2.6.Afectarea enteropatica si testarea de laborator
Inca din prima parte a vietii, puii de pisica pot dezvolta o enteropatie de tip nutritional, bacterian, parazitar sau viremic. Exista cazuri in care cauza poate fi de origine mecanica, diverse obiecte si materiale cu care pisica se joaca sau ingera accidental, de obicei jucarii, covorase, ate sau plante, iar din ultima categorie cu anumite consecinte foarte grave. In abordarea paraclinica a simptomatologiei de ordin digestiv se folosesc anumite testari care sa determine o posibila cauza relevanta pentru constituirea unui tablou cat mai complet in stabilirea unui diagnostic de certitudine, cu dorinta de a veni in ajutorul medicului clinician in deciziile privind abordarea terapiei necesare supravietuirii animalului (Simion si col., 2018).
Despre agentii patogeni Coronavirus Felin, Parvovirus Felin si Giardia spp. putem afirma faptul ca fiecare dintre acestia au propria agenda de insertie si diseminare la nivelul mucoasei intestinale, de multe ori cu distrugerea straturilor acesteia si consecinte grave asupra animalului infectat. Ca descriere, in acest studiu se va incerca o sintetizare a fiecaruia dintre acesti agenti patogeni in vederea stabilirii unor caracteristici asemanatoare, tocmai pentru a evita excluderea uneia in pofida celeilalte in momentul testarii (Simion si col., 2018).
Coronaviroza felina
Peritonita infectioasa felina este una dintre cele mai temute patologii in felise, dar nu de o importanta la fel de mare in alte tipuri de colective si populatii de feline de companie. Vaccinurile dezvoltate s-au dovedit a fi ineficiente. Testele uzuale de laborator sunt nespecifice pentru PIF, dar pot detecta in schimb un anumit titru de Ac de Coronavirus felin. Pentru ca se poate determina Ag de Coronavirus din fecale asta nu inseamna ca felina respectiva va dezvolta PIF, dar se poate aplica acest test pentru verificarea efectivului in vederea stabilirii unui individ pozitiv ce raspandeste in momentul respectiv virusul, cine este doar purtator latent etc. PIF este o boala foarte greu de manageriat in felisele purtatoare. Perioada de incubare poate varia de la saptamani, luni si chiar ani (Diane Addie, 2009-2013).
Fig. Organizarea celulara a Coronavirusului. Cu proteina S, proteine membranare, si glicoproteine de invelis, ARNul este protejat de o proteina monomera N a capsidei helicate.
Fig. Cellular structure of Corona Virus, showing S protein, Membrane proteins and envelop glicoproteins. RNA is being protected by a N monomere of the helicate capsid.
https://conseilsveterinaire.com/wp-content/uploads/backup/2011/06/fip-coronavirus.jpg
Receptorii celulari sunt specifici pentru epitopii proteinei de suprafata si cei Fc pentru suprafata macrofagelor pentru portiunea Fc a anticorpilor IgG. Replicarea virusului PIF apare la nivelul membranelor endoplasmatice, virusul isi creaza vacuole in citoplasma celulelor si ramane asociat celulei initiale pana cand este eliberat din celula la momentul citolizei acesteia. Replicarea virusului este rapida, un ciclu complet are nevoie de < 24 ore. Raspandirea virusului si infectarea cu PIF in mediul inconjurator se bazeaza pe supravietuirea acestuia mult mai mult timp decat se estima initial, a fost identificat virusul in varianta infectioasa, cu recoltare de pe suprafete contaminate, si la 3 pana la 7 saptamani (Diane Addie, 2009-2013).
PIF Tip I si Tip II
Studiile asupra anticorpilor monoclonali si asupra proprietatilor culturilor izolate de PIF au demonstrat existenta a 2 tipuri:
PIF tip I – tulpinile UCD – 1; UCD – 2; UCD – 3; UCD-4; black (TN-406); FECV- UCD, NW – 1; celule greu de cultivat pe mediu si cu citopatogenitate slaba.
PIF tip II – tulpinile 1146, FECV – 1683, DF2; mai usor de crescut in culturi, cu titru inalt de Ac si o citopatologie buna – asemanatoare cu CCV.
Patogeneza. Perioada de incubatie a virusului dureaza in general intre 2-3 saptamani, infectia poate fi localizata sau primara: a) la nivelul laringelui si epiteliului pulmonary sau b) mucoasa intestinala. Simptomatologia clinica isi are manifestarea in timpul infectiei acute primare, uneori doar cu o febra tranzitionala pentru 1-2 zile. Ac anti PIF apar in ser in zilele 7-10 de la infectare. Infectarea macrofagelor cu PIF are loc in urmatoarele etape:
1). Receptorii Fc de pe suprafata macrofagelor permit preluarea complexelor virale Ag/Ac;
2). Macrofagele infectate transporta virusul si il disemineaza la nivel sistemic;
3) Infectia secundara apare apoi in diverse tesuturi, unde macrofagele ataca si apoi extravazeaza patul vascular. Apare o reactie perivasculara, ce deriva in dezvoltarea unui piogranulom, leziune tisulara, de baza in infectia cu PIF. In PIF forma umeda exista o reactive exudative la nivelul vaselor sangvine cu lichid acumulat la nivelul peritoneal si/sau in cavitatea toracica.
Fig. Faza acuta si cascada declansata de insertia la nivel de mucoasa a virusului Corona si diseminarea acestuia in organismul gazda
Fig The acute phase and insertion of Corona virus enteric and the cascade of spreading in it’s host organism (https://veteriankey.com/xmlrpc.php).
Determinari clinico- patologice. La nivel seric se inregistreaza modificari insemnand cresterea proteinelor, al transaminazelor, bilirubinei, la analiza electroforetica a gammaglobulinelor acestea vor avea un nivel ridicat si ele. Numarul leucocitelor variaza deci nu poate fi considerat un punct de reper pentru PIF. Pentru PIF umed este analizat lichidul extras prin punctionarea cavitatii si poate confirma diagnosticul. Acesta este de consistenta vascoasa, asemanatoare albusului de ou, prezinta flocoane de fibrina, are tendinta de coagulare, nu este obligatoriu icteric, cu o densitate specifica intre >1.018 si 1.030. Testarea serologica a prezentei anticorpilor de Coronavirus este una controversata, testele nu au specificitate pentru PIF si nu constituie diagnostic final. Acestea se folosesc ca posibile indicatoare de PIF, dar nu este obligatoriu ca felina sa si dezvolte PIF, cu atat mai mult nu se va sti forma. Unele cazuri severe de PIF pot avea rezultat negativ la un astfel de test pentru detectia Ac (Diane Addie, 2009-2013).
Analiza histopatologica se pare ca ramane o metoda de baza in analiza leziunilor specifice PIF (reactiile piogranulomatoase) confirmand un diagnostic de PIF.
Analiza PCR indica prezenta fragmentelor de ARN viral la infectarea cu virus, specificitatea exista in functie de proba folosita, dar si aici exista inca dezbateri in ce priveste limitarile in interpretare a rezultatelor (Li&Scott, 1994; PAL News).
Analiza prin imunofluorescenta directa se face din membrana nictitans, aplicata in studiul de transmitere naturala a FCoV, de la feline pozitive, catre cele negative si apoi catre pui. Patogeneza si epidemiologia PIF sunt inca sub discutie dupa ani de cercetari. Conform unei viziuni exista doua patotipuri de FCoV care circula independent in teren. Aceasta presupunere nu explica incidenta sporadica, non-epidemica a PIFului. Alta ipoteza, aceea a mutantelor aparute in mod individual la feline in timpul activarii replicarii (stress imunosupresant), a devenit mult mai plauzibila. Iata si argumentele:Expresia functionala a uneia dintre proteinele non-structurale (3c) este de mare importanta in replicarea FCoV in intestin, dar dispensabil pentru replicarea sistemica a PIF mutant. Gena 3c a ramas intacta in toate FCoV, dar mutanta in >70% din tulpinile PIFviral, dar nu in toate, ceea ce indica faptul ca gena 3c nu este sigura cauza a declansarii PIF. Majoritatea pisicilor cu PIF nu au avut prezenta componenta FCoV intestinal si trec deja de semnele clinice aparute in infectia primara. La cele cu FCoV detectabil la nivel intestinal, virusul a avut gena 3c intacta si pare sa fi fost inoculata odata cu suprainfectia cu FECV. In aparenta, virusurile neactivate 3c nu se replica mai deloc, sau poate foarte rar, in intestine, explicand astfel o incidenta joasa a focarelor de PIF (Diane Addie, 2009-2013).
Parvovirusul felin (Panleucopenia).
FPV face parte din Grupul II (ssADN), Familia Parvoviridae, Subfamilia Parvovirinae, Genul Protoparvovirus, Specia Virus Panleucopenic Felin.
Acest virus este intalnit si sub denumirea de enterita infectioasa felina, enterita parvoviroasa felina, distemper felin, ataxie felina sau ciuma felina, fiind o boala infectioasa virala ce afecteaza pisicile, atat pe cele domestice cat si pe cele salbatice. Este cauzat de parvovirusul felina, inrudit cu parvovirusul canin 2 si cel enteric al nurcilor. Odata contractat, este foarte contagios si poate fi fatal pentru pisica afectata . Numele acestuia vine de la lipsa din circulatia sangvina a celulelor albe (leucopenie) manifestata de animalele infestate. Acesta reprezinta practic un prototip al parvovirusurilor izolate de la caine, nurca, raton, vulpe si alte canide (Parrish, 1990).
Fig. Imagine de microscopie electronica a particulelor de parvovirus (virioni)
Fig. Electrono-microscopy image of parvovirus particules (virions) ©Fred Murphy (Hartmann K, 2010)
Virionii contin o singura catena de ADN in genom, nu sunt inveliti, cu posibilitate de colorare uneori; au dimensiuni intre 18-22 nm in diametru, simetrie icosaedrala, dar arata mai degraba a sfere sau hexagonale in imaginile de micrografie electronica (Fig..).
Fig Incluziuni nucleare in celulele renale din linia Crandell (CrFK) ale pisicii infectate cu FPV; replicarea acestui virus ADN se desfasoara in nucleu
Fig. Nuclear inclusions in the Crandell renal cell line of a FPV positive feline; it’s spreading starts from the nucleus ©Nicola Decaro (Hartmann K, 2010)
Spre deosebire de alte virusuri ADN, parvovirusurile nu sunt capabile de a activa sinteza de ADN in celulele gazdei. Replicarea in nucleu (Fig), precum si celulele infectate trebuie sa fie active mitotic. Aceasta explica leziunile tisulare ce apar predominant foarte rapid in celule in diviziune, precum cele intestinale, din maduva osoasa sau tesut embrionar (Hartmann K, 2010).
Fig Imunofluorescenta nucleara pe linia celulara renala Crandell la felina infectata cu virus panleukopenic: prezenta antigenului viral in citoplasma. Nu fiecare celula este infectata – umbra nucleului este evidentiata ©Nicola Decaro (Hartmann K, 2010)
Fig. Nuclear IFA of Crandell renal cell line from a positive FPV feline; notice the presents of viral antigen in the cytoplasma. Not every cell gets infected – shadows of nucleus marked ©Nicola Decaro (Hartmann K, 2010)
FPV infecteaza pisicile domestice dar si alte felidae, precum si ratoni, nurci si vulpi (Steinel si col., 2001). Afecteaza si cainii, unde s-a observat replicarea virusului in tesuturile limfoide (timus, splina, maduva osoasa) dar nu in intestin, dar acesta nu s-a raspandit (Truyen si Parrish, 1992). In 1978, un parvovirus nou, inrudit cu FPV a fost descris mai intai la caine (Carmichael, 2005). De-a lungul evolutiei din FPV in CPV-2 cu varietatile sale, neutralizarea epitopilor a fost afectata in asa fel incat neutralizarea incrucisata de antiserul FPV este scazuta marcant fata de cea a noului virus (Truyen si Parrish, 2013).
Epidemiologie
FPV nu este un virus cu invelis dar are rezistenta inalta la factori fizici si substante chimice. In medii contaminate poate ramane infectios pentru saptamani si chiar luni de zile (Uttenthal si col., 1999). Carnivorele bolnave raspandesc virusul cu titru inalt (pana la 109 TCID/ gram de materii fecale) si virusul se acumuleaza repede in adaposturile si felisele infestate. Deoarece este foarte contagios, animalele predispuse se pot infecta, chiar daca se realizeaza o dezinfectie minutioasa a ambientului. Este recomandata cazarea intr-un astfel de mediu doar a pisicilor si puilor cu schema de vaccin completa. Desi exista putine date de prevalenta a FPV, crescatoriile particulare si adaposturile sunt un mare risc (Addie si col,m 1998; Cave si col., 2002).
Infectiile persistente si raspandirea virala persistenta sunt rare; folosind PCRul, pisici sanatoase au iesit pozitive pe probele de fecale saptamani intregi; nu se stie daca aceasta are o semnificatie epidemiologica (Jakel si col., 2012).
In mod interesant, virusurile CPV-2 au putut fi izolate din fecalele pisicilor sanatoase din Marea Britanie in 2 adaposturi. Este inca neclar daca acest fapt este de importanta epidemiologica (Clegg si col., 2012). Dupa infectia intrauterina, antigenul de FPV este prezent in cerebelul puilor de pisica pentru cateva saptamani (Csiza si col., 1971). Analiza secventei parvovirusului extras de la carnivore salbatice (pume, coioti, ratoni si altele) a aratat o varietate mare de subtipuri virale. Acest fapt sugereaza ideea ca infectia se transmite de la prada, la pradator, daca prada a fost infectata cu parvovirus, si denota astfel o noua ruta de infectie (Allison si col., 2013).
Fig. A. Enterita hemoragica este o consecinta a infectiei cu virusul panleucopeniei; B. Leziuni intestinale ca o consecinta a infectiei cu virusul panleucopeniei feline; distructia epiteliului intestinal si proeminenta cilindrilor de fibrozare ©Vet.Pathol. Utrecht/ Hartmann K., 2010
Fig. A.Haemoragic enteritis as a consequence of FPV infection; B. Instestinal lesions from FPV infection; damage to the intestinal epithelium and fibrosis cilinder formations ©Vet.Pathol. Utrecht/ Hartmann K., 2010
Transmitere si semne clinice
Panleucopenia este raspandita in prima instanta prin contact direct cu fluidele, fecalele si insectele hematofage ale pisicilor infectate. Pisicile pot transmite la distante lungi prin contactul cu asternuturile, bolurile de mancare sau chiar prin hainele si incaltamintea ingrijitorilor din adaposturi. Nu este contagios la om. La fel ca toate parvovirusurile, FPV este foarte rezistent si poate supravietui pentru mult timp, poate chiar un an, in mediul optim.
Virusul ataca in prima instanta linia celulara a tractului gastrointestinal, producand leziuni ulcerative interne si, per total o distructie aproape totala a epiteliului intestinal. Aceasta actiune rezulta in diaree profuza si hemoragica, deshidratare severa, malnutritie, anemie, si deseori moarte. Produce o descrestere a numarului de celule albe din fluxul sangvin, compromitand sistemul imunitar. In mod obisnuit produce o scadere a hematocritului si a numarului de trombocite in tabloul unei hemoleucograme complete. Acest tablou este cheia diagnosticului panleucopeniei. Alte simptome includ deprecierea animalului, letargia, inapetenta, febra, vomituritia, pierderea elasticitatii dermului datorata deshidratarii, muscatura propriei cozi, decubit pe trenul posterior si pozitie sezanda. Pisicile infectate pot sta cu orele la bolul de apa fara sa bea mai deloc. Cazurile terminale sunt hipotermice si pot dezvolta soc septic si coagulare diseminata intravasculara (Parrish, 2006). Majoritatea mortilor panleucopenice se datoreaza infectiilor secundare sau deshidratarii datorate diareei. Acest lucru se intampla datorita afectarii sistemului imunitar al pisicilor infectate, lasand-o imunocompromisa in fata infectiilor oportuniste.Daca o pisica este expusa in timpul gestatiei, virusul poate produce hipoplazie cerebeloasa progenitorilor. Din aceasta cauza administrarea vaccinului cu virus panleucopenic activ modificat este nerecomandata in timpul gestatiei. Panleucopenia felina si parvovirusul canin sunt foarte inrudite, dar tulpinile lor nu se transmit interspecii (Parrish, 2006).
Virusul infecteaza tesuturile limfoide unde poate provoca o depletie celulara si o imunosupresie functionala. Limfopenia poate creste ca rezultat al limfocitolizei dar si, indirect, din migrarea limfocitelor catre tesuturi. Maduva osoasa este afectata iar replicarea virala a fost descrisa in precursorii celulari, cu efecte severe asupra populatiilor celulare mieloide (Parrish, 1995). „Panleucopenia” este deci rezultatul deficientei populatiei de celule albe (Truyen si Parrish, 2000). Marca replicarii FPV este scurtarea vililor intestinali datorata pierderii complete uneori a celulelor epiteliale din intestin (Parrish, 2006). Virusul se replica in celulele cu diviziune rapida din criptele lui Leberkühn, care impiedica regenerarea epiteliului si rezulta in leziunile descrise anterior (Fig. B). Gravitatea lor se coreleaza cu rata de conversie epiteliala, iar coinfectia cu coronavirusul felin, poate creste severitatea bolii.
Boala gastrointestinala produsa de FeLV
In mod neobisnuit, FeLV produce enterita ce clinic si histologic se aseamana cu cea cauzata de virusul panleucopeniei feline (FPV) cu exceptia faptul ca depletia limfocitara este absenta (Kipar A si col., 2001). Semnele clinice includ voma, diaree acuta sau cronica ce poate fi hemoragica, inapetenta, slabire si deshidratare. Felinele cu FeLV ce manifesta sindromul panleucopenic au ansele intestinale cu zone de ulceratii si pancitopenie ce rezulta in distructie mieloida (Hardy JrWD si col., 1976). Desi mai rar, coinfectiile FeLV cu FPV pot aparea iar cele doua viremii isi pot creste reciproc patogenitatea (Lutz H si col, 1995). Coinfectiile dintre FeLV si alte virusuri enterice, precum corona virusul, pot fi deasemenea intalnite (Kipar A si col, 1998). In cele mai multe cazuri, diareea la felinele infectate cu FeLV rezulta din alta etiologie decat cea a FeLVului singur.
Giardioza
Desi speciile de Giardia supravietuiesc in tractul intestinal al diferitelor gazde vertebrate, G, duodenalis (G. intestinalis sau G. lamblia) este cam singura specie intalnita atat la om cat si la majoritatea mamiferelor domestice sau salbatice asa cum s-a descris in urma examinarilor (Thompson, 2002). In functie de descrierea acesteia Filice (1952) vine si face diferentierea ulterior.
Fig. 1. Trofozoit de G. duodenalis cu flageli multipli, nuclei si corpi mediani (Coloratie Giemsa x 400, de Nicolette Binz).
Fig. G. duodenalis trophozoit with multiple flagellae, 2 nucleus and medial bodies (Giemsa stain x 400, by Nicolette Binz)
Infectia cu Giardia la caini si pisici
Sunt zone pe glob, precum Australia, unde G. duadenalis este cel mai comun parazit la cainele si pisica domestica (Bugg si col., 1999; McGlade si col., 2003). Exista o prevalenta destul de mare si in SUA in randul cainilor si pisicilor, precum si in alte tari (Thompson si Robertson, 2003). Exista ideea ca ratele de prevalenta a infectiei cu Giardia in cadrul animalelor de companie estee subestimata deoarece exista metode de detectie conventionale cu sensibilitate scazuta, faptl ca parazitul poate fi prezent la nivel subclinic si din cauza naturii intermitente a excretiei chistilor (Mcglade si col., 2003). Desi Giardia este un parazit comun si cainilor si pisicilor, rar se asociaza cu boala clinica la aceste animale.
Daca se raporteaza clinic giardioza, acest lucru apare cu precadere in randul animalelor de canisa sau crescatorie, unde supraaglomerarea poate provoca stress si exacerba efectele unei infectii (Robertson si col., 2000). Tratamentul infectiei cu Giardia la caini si pisici se recomanda chiar daca nu exista semnele clinice, datorita potentialului zoonotic al acestui parazit. Exista si vaccin pentru preventia si tratamentul infectiei cu Giardia la caini si pisici in asigura reducerea perioadei de raspandire a chistilor reprezentand o alternativa la medicamente si reducerea ratelor de purtatori la animale de companie si a contaminarii ulterioare a mediului (Olson si col., 2000). Unele studii epidemiologice au aratat ca exista caini care pot fi infectati atat cu genotipul lor cat si cu genotip de Giardia adaptat la gazda, avand astfel potential zoonotic.
Biologia si patogeneza Giardia spp.
Giardia este neinvaziva si traieste si se inmulteste prin multiplicare asexuata la suprafata lumenului intestinului subtire la gazdele vertebrate. Patogeneza Giardiei nu este pe deplin inteleasa iar simptomele includ diaree acuta si cronica, deshidratare, durere abdominala si pierdere in greutate (Thompson si col., 1993), si poate sa ramana ascunsa la un procent destul de mare de indivizi infectati (Rodriguez-Hernandez si col., 1996). Cercetari mai recente au permis obtinerea de informatii asupra diversitatii proceselor declansate de infectia cu Giardia, ce pot contribui la un proces complex fiziopatologic (Buret si col., 2002a).
Una dintre modificarile fundamentale o constituie alterarea permeabilitatii epiteliale ce apare ca rezultat direct din efectul citopatologic indus de produsii parazitului (Buret si col., 2002b). Proteinele membranare periferice, cea mai importanta este proteina de jonctiune stransa numita zonula occludin – 1 (ZO-1), detin un rol reglatoriu in asigurarea permeabilitatii epiteliale. Aceasta duce la raspuns inflamator si modificari digestive si de absorbanta, ce se coreleaza cu leziuni in perie si deficienta de dizaharidaza (Scott si col., 2002). Giardia induce apoptoza ceea ce se coreleaza cu pierderea functiei barierei epiteliale prin intreruperi in reglajul dat de proteina de jonctiune ZO-1 si ulterioara crestere a permeabilitatii (Chin si col., 2002). Apoptoza si severitatea bolii sunt determinate de factori independenti de virulenta ai parazitului, precum si de dezvoltarea statusului nutritional si imunologic al gazdei (Chin si col., 2002; Scott si col., 2002).
Trebuie remarcat deasemenea si faptul ca o permeabilitate intestinala crescuta poate rezulta in prinderea in lumenul intestinal al antigenilor. Acest lucru poate creste nivelul de aparitie al alergiilor, o complicatie des intalnita la oamenii infectati cu Giardia (Scott si col., 2002) si un factor ce poate da confuzie in stabilirea etiologiei problemelor de nutritie.
Prezentare clinica si patogeneza la pisici
Pisicile pot dezvolta si dezvolta, semne clinice de infectie cu G. felis. Cel mai comun semn este diareea (Barr si Bowman, 1994). Pisicile manifesta pierdere in greutate, iar puii nu iau in greutate. Pisicile cu diaree in mod obisnuit isi pastreaza apetitul normal si valorile clinice. Aceste pisici infectate cu Giardia nu trec prin perioade de voma. Diareea se manifesta pe fondul malabsorbtiei si steatoreei si din acest motiv fecalele tind sa fie moi si de culoare deschisa si au nivele inalte de grasimi neutre. In unele experimente de infectare a mieilor cu G. lamblia aceasta a fost asociata cu neluare in greutate si a eficientei hranirii in comparatie cu controalele neinfectate (Olson si col., 1995).
Localizarea in gazda a parazitului Giardia spp.
Hitchcock si Malewitz (1956) stipuleaza prezenta trofozoitilor de Giardia de-a lungul intestinului subtire sub duoden si in cecum si intestinul gros. Kirkpatrick si Farrell (1984) raporteaza o concentratie de trofozoiti in protiunea inferioara a jejunului, in timp ce un numar mai mic se observa in partea superioara a jejunului si in ileum; acesti autori nu au gasit trafozoiti in intestinul gros. S-a demonstrat ca (Tzuchiya, 1931) ca localizarea trofozoitilor de Giardia in tractul intestinal al cainelui este afectata de dieta, o dieta crescuta in carbohidrati face ca majoritatea trofozoitilor sa fie intalniti aproape de stomac in timp ce se intalnesc in partea posterioara mai mult la animalele cu o dieta mai mare in proteina; deasemenea sunt mai putine microorganisme in intestinele animalelor cu o dieta mai bogata in proteine (Bowman, D D., si col., 2008).
Infestarea cu T. gondii la nivel tractului digestiv
O alta cauza a unei enterpatii, o poate constitui infestarea cu oochisti de T. gondii, in forma sporulata dar si sub forma de chisti din diverse surse precum carnea nepreparata termic, cum unele feline sunt hranite cu carne cruda, si avem exemple cu hranire carne cruda de vita, de la alte pisici, impartind aceeasi litiera, sau in urma groomingului reciproc in acelasi colectiv. Se recomanda testarea atat a pisicii, cat si a celor ce intra in contact cu felina sau produsele consumate la comun, precum si curatarea vaselor de toaleta si a litierelor cat mai meticulos.
Oochistii nesporulati de T. gondii
Fig. A: Oochisti nesporulati de montaj salin necolorat;B: cu microscopie cu faza de contrast; C: Oochisti T. gondii prin metoda flotatiei din fecale; D: Amplificare montaj Fig. C https://www.cdc.gov/dpdx/toxoplasmosis/index.html
Figure A: Unsporulated T. gondii oocyst in an unstained wet mount; B: Unsporulated oocyst of T. gondii in an unstained wet mount, viewed with differential interference contrast (DIC) microscopy; C: T. gondii oocysts in a fecal floatation; D: Higher magnification of Figure C (https://www.cdc.gov/dpdx/toxoplasmosis/index.html).
Oochistii sporulati ai T. gondii sunt raspanditi in fecalele felinelor domestice, dar si salbatice, felina constituind gazda definitiva. Reproducerea sexuata a parazitului are loc in epiteliul intestinal al gazdei pisica, chistii sporuleaza in 48-72 de ore si capata potential infectios. Oochistii maturi au un diametru de 10-12 um si contin cate 2 sporochisti. Infectia umana poate surveni in urma ingerarii oochistilor sporulati sau in urma ingestiei cu carne infestata cu trofozoiti (https://www.cdc.gov/dpdx/toxoplasmosis/index.html)
Fig A: Oochisti sporulati de T. gondii in montaj lama-lamela solutie salina necolorata/ B: Oochisti sporulati vazuti prin microscopie cu faza de contrast
Figure A: Toxoplasma gondii sporulated oocyst in an unstained wet mount.; B: Toxoplasma gondii sporulated oocyst in an unstained wet mount, viewed under differential interference contrast (DIC) microscopy. https://www.cdc.gov/dpdx/toxoplasmosis/index.html
Fig.. Model de infecție a mucoasei tractului gastro-intestinal și răspunsul imunitar la prezența parazitului T. gondii (Schulthess, J., si col., 2008).
Fig. Infection model of the T. gondii parasite in the GI tract and the immune response at this level (Schulthess, J., si col., 2008).
Când paraziții invadează epiteliul mucoasei intestinale, în prima instanță trec printr-o barieră fizică dată de enterocite legate între ele prin joncțiuni strânse. Parazitul a dezvoltat multiple strategii prin care aderă, invadând enterocitele și se răspândesc dincolo de epiteliu.
Când enterocitele sunt infectate cu parazit, apar reacții fiziologice și morfologice iar enterocitele pot secreta molecule citotoxice precum oxid nitric (NO) proces posibil și în cazul invaziei la nivel cerebral. Mai mult, enterocitele răspund la infecție prin secretarea unor chemokine și citokine ce atrag leucocitele polimorfonucleate, macrofagele și celulele dendritice. La stimulare, aceste celule din sistemul imunitar propriu pot avea funcție microbicidă directă. Sunt deasemenea surse de citokine precum IL12 ce declanșează răspunsul imun al CD4 adaptativ. Pentru clarificare răspunsul imun specific are nevoie de prezentarea antigenului, mai ales prin celulele dendritice. Acestea prezintă antigenul prin căi diverse, una dintre ele este captura directă a antigenului în lumenul propriu prin elongarea dendritelor prin joncțiunile strânse ale enterocitelor. Limfocitele T, în adiție cu celulele NK și NKT, stimulate de citokinele produse de enterocitele infectate, precum IL-15, secretă IFNy ce activează macrofagele, celulele dendritice și enterocitele pentru eliminarea parazitului. Limfocitele B sunt și ele activate în secreția de anticorpi ce pot traversa bariera epitelială prin acțiunea transcitozei și a ajunge la parazit în lumen. Înafara activităților microbicide, INFy dacă nu este sub control poate afecta integritatea intestinului. Limfocitele intraepiteliale sunt citotoxice pentru enterocitele infectate și pot produce TGF-Beta ce limitează producția de IFNy (Schulthess, J., si col., 2008).
Diareea la puii de pisica se poate declansa pe fond de stress, intoleranta nutritionala, boala intestinala primara (colon scurt congenital) sau boala inflamatorie intestinala. Cea mai des intalnita este infectia cu FCoV biotipul enteric (Susan Little, 2015).
Tabel. Enteropatii produse de bacterii, viremii, paraziti – dupa Susan Little, 2015 si participarea Dr. Bofan Andreea Bianca
Table. Enteropathies caused by bacteria, viruses, parasites – by Susan Little et al., 2015, completed by pictures of endoscopy samples curtosy of MV Bofan Andreea Bianca
1.2.7. Afectiunea stomatologica si testarea de laborator
Virusul Imunodeficientei feline (FIV)
Virusul Imunodeficientei Feline (FIV) este un retrovirus din Genul Lentivirus. A fost descoperit in 1986 in urma investigatiilor asupra unui sindrom de imunodeficienta felina intr-un colectiv de feline din California/USA (Pedersen N. si col, 1987) si de aici s-a demonstrat prezenta lui la nivel global. In cazul investigarii unor populatii in aparenta sanatoase de feline, s-a demonstrat o rata de infectiozitate de 3% in Germania (Gleich S.E si col, 2009) si SUA (Levy J.K. si col, 2006), 6% in Canada (Ravi M. si col., 2010) si Marea Britanie (Hosie M. si col., 1989), 8% in Australia (Norris J.M. si col., 2007), 10% in Noua Zeelanda (Jenkins K.S si col., 2013) si 23% in Japonia (Nakamura Y. si col, 2010). Prevalenta infectiei cu FIV este mai mare la masculii nesterilizati, sterilizati si salbatici in comparatie cu populatiile de feline domestice (Levy J.K si col, 2006, Norris J.M si col, 2007).
Semne clinice
Timpuriu in cursul infectiei, virusului este condus catre limfocentrii, unde se reproduce in celulele albe numite limfocite T. Virusul se transmite mai apoi catre alti limfocentrii in intreg organismul, rezultand intr-o marire temporara dar generalizata a limfocentrilor, deseori acompaniata de febra. Acest stadiu al infectiei poate trece neobservat in cazul in care limfocentrii nu se maresc considerabil si usor de simtit la palpare.
Statusul unei feline infestate se poate deteriora progresiv sau se poate descrie ca o boala recurenta cu perioade aparent sanatoase clinic. De multe ori se intampla ca imunodeficienta sa nu se manifeste ani buni post infectie, iar manifestari ale acesteia se pot declansa in orice parte a organismului (Sykes Jane, 2016).
O roba in conditie proasta si febra persistenta cu scadere a apetitului, ar fi semne comune ale prezentei infectiei la pisici. Inflamarea gingiilor (gingivite) si a cavitatii bucale (stomatite) precum si infectii recurente la nivel dermatologic, uveite, cistite si inflamarea cu descarcare a mucoaselor tractului respirator superior, pot fi deseori semne (Sykes Jane, 2016).
Fig. Reprezentare a gingivitei in infectia cu FIV
Fig. FIV infection causing gingivitis in cats (https://veteriankey.com/feline-immunodeficiency-virus-infection/ Sykes Jane, 2016)
Diareea persistenta poate constitui o problema, precum si diverse manifestari oftalmologice. Unele feline infectate pot manifesta crize de tip epileptiform, modificari comportamentale, precum si alte probleme de ordin neurologic. Pierderea in greutate progresiva este comuna felinelor cu FIV, adeseori urmata de slabire severa in stadiile avansate. Pot aparea diverse forme de cancer si boli hematologice asociate acestor feline imunocompromise. Modificarile comportamentale au fost de ordinul slabirii raspunsului la stimuli externi, agresivitate si deteriorare cognitive sunt stari evidente la felinele cu boala neurologica terminala; alte anormalitati ar fi ataxia, anizocoria si reflexele anormale pe segmente. Modificarile oftalmologice pot fi prezente ca rezultanta a infectiei cu FIV in sine, infectii oportuniste sau limfom, uveita anterioara, hifem, uveita intermediara (pars planita), corioretinita si glaucom. Deasemenea se poate remarca piodermatita, otita externa, abcese cutanate si manifestari ale unui spectru larg de infectii oportuniste sau neoplazie (Sykes Jane, 2016).
Patogeneza
Desi celula tinta este limfocitul T CD4 +, FIV poate infecta si limfocite T CD8+, limfocite B, macrofage, celule dendritice, microglii si astrocite. Efectele acestui virus asupra sistemului imunitar sunt foarte complexe, acesta dand si imunosupresie si imunoactivare.
Au fost descrise 3 faze ale bolii, acuta (primara), subclinica, si terminala, desi nu toate fazele sunt de recunoscut la multe feline infectate natural. Dupa inoculare, virusul se replica in tesutul limfoid, dand o concentratie mare de virus in sange timp de 2 saptamani dupa infestare. Un varf al viremiei apare in a8a- a 12-a saptamana de la infectie, dupa care nivelul limfocitelor T CD4+ si CD8+ incepe sa scada in sangele periferic. Boala devine tranzitorie, poate dura intre 3 si 6 luni, iar de multe pri proprietarii nu recunosc semnele clinice mai sus enumerate. Limfoadenopatia rezulta din hiperplaziee limfoida si poate persista de la cateva saptamani la cateva luni. Neutropenia poate aparea si ea ca rezultat al apoptozei neutrofilelor (Sykes, 2016).
Celulele cu rol reglator al T CD4+/CD25+ (Treg) sunt infectate si activate in timpul fazei acute. Aceste celule inhiba proliferarea celulelor T CD4+ si CD8+ si le da semnalul de apoptoza. Aceasta poate contribui la persistenta FIVului si imunosupresie. Poate fi alterata functia celulei dendritice (Lehman TL si col, 2010). In general, deteriorarea functiei limfocitelor T in infectiile acute rezulta din degranularea citokinelor, anergie imunologica (imposibilitatea de a raspunde la antigenul specific), si creste apoptoza (Mexas AM si col., 2008). Majoritatea felinelor supravietuiesc acestei faze datorita redresarii numarului de limfocite T CD8+ si unui raspuns imunitar umoral puternic (Sykes Jane, 2016).
In faza subclinica (sau asimptomatica), numarul limfocitelor CD4+ se redreseaza iar incarcatura virala plasmatica scade la nivel foarte mic. Felinele ramai infectate subclinic, adesea pentru ani sau chiar pentru restul vietii. Nu este o infectie latenta, deoarece productia de virus continua la nivel scazut; o scadere progresiva a numarului limfocitelor T CD4+; reducerea raportului de T CD4+:CD8+; si la unele pisici, hiperglobulinemie, ce rezulta din hiperactivarea limfocitelor B. unele studii sustin si o creste a numarului de limfocite T CD8+. Desi activate, in mod paradoxal, limfocitele T detin o capacitate scazuta de a raspunde la simulare antigenica. Expresia alterata a limfocitelor a moleculelor de suprafata (incluzand CD4 si receptorii citokinelor, si antigenii MHC II) si alterarea continua a celulelor dendritice si a functiei neutrofilelor, toate acestea pot contribui la imunosupresie. Productia de citokine poate fi dereglata (Sykes Jane, 2016). De exemplu, felinele cu infectie cronica cu FIV nu mai pot produce IL-2, Il-6 si Il-12 ca raspuns la infectia cu Toxoplasma gondii, in loc sa produca un nivel inalt de citokine antiinflamatorii Il-10 (Levy JK si col., 2004; Dean GA si col, 2006, Mexas Am si col., 2008).
Exista un aflux mic de celule imunitare catre creier, cu progresie graduala a bolii la nivelul Sistemul Nervos Central (Tompkins MB, 2008). Rata de progresie a fazei subclinice depinde de factori precum tulpina virusului, co-infectii cu alti agenti patogeni ce pot activa transcriptia virusului si imunitatea gazdei.
La unele feline, aceste modificari in final duc catre o faza terminala, caracterizata prin semne clinice ale unor infectii oportuniste, boli neoplazice, mieolosupresie si boala neurologica. Aceasta este faza cea mai des recunoscuta la felinele infectate natural (Sykes JE, 2016). Multe dintre aceste feline nu dezvolta semne clinice dorespunzatoare infectiei cu FIV, chiar daca numaratoarea limfocitelor T CD4+ este scazuta, si totusi mor din alta cauza. Faza terminala a infectiei cu FIV este asociata cu o boala periodontala severa, stomatita limfoplasmatica (Fig,,,de mai jos), gingivita si leziuni odontoclastice de resorbtie (Bonelo D. si col., 2011), ce pot rezulta din infectii bacteriene si virale oportuniste. Alte infectii oportuniste includ infectii cronice dermatologice bacteriene si auriculare, infectii ale tractului respirator superior, dermatofitoz, infectii micobacteriene, fungice precum criptococoza si sporotrichoza, hemoplasmoza, toxoplasmoza si infectii parazitare precum demodicoza si incarcatura de insecte hematofage. Cu exceptia stomatitei, relatia dintre aceste infectii oportuniste si infectia cu FIV este inca neclara, deoarece prevalenta multor astfel de infectii ale felinelor cu FIV este similara cu infectiile felinelor fara FIV. Oricum, infectiile sunt mai severe si mai putin responsive la tratament decat aceleasi infectii la felinele imunocompetente (Sykes J.E., 2016)
Fig Stomatita severa limfoplasmatica la o felina cu FIV. A. Hiperemie marcanta, ulceratie si leziuni proliferative in campurile palatoglosale (din Bonello D, Roy CG, Verstraete FJM. Non-neoplastic proliferative oral lesions. In: Verstraete FJM, Lommer MJ, eds. Oral and Maxillofacial Surgery in Dogs and Cats. Philadelphia, PA: Saunders; 2011.) B, Histopatologie biopsica de la o felina cu stomatita severa asociata infectiei cu FIV (Sykes JE, 2016, veterinarykey.com)
Fig. Limphoplasmatic severe st
Dezvoltarea unei neoplazii la felinele infectate cu FIV rezulta in primul rand din imunosupresie, desi exista dovezi serologice care evidentiaza infectia acestora cu un virus gammaherpetic, asemanator cu Epstein-Barr, virus ce se reactiveaza la felinele cu FIV (Sykes JE, 2016).
Se pot dezvolta leziuni inflamatorii intr-o varietate de organe la felina infectata cu FIV. Miopatie inflamatorie, atrofie musculara severa, inflamatia poate ajunge in intestine (enteropatie), ce poate da diaree cronica si pierdere in greutate (Sykes JE., 2016)..
Structura genetica a FIVului este asemanatoare cu cea a virusului imunodeficientei umane (HIV), iar infectia la pisica ar servi ca model al HIVului pe animal mic (Overbaugh J. si col, 1997). Felinele se infecteaza cu FIV in urma muscaturilor, dar s-au raportat cazuri de transmisie verticala in utero (Jordan HL si col, 1998), infectia mucoaselor in urma contactului sexual (Stokes CR. si col, 1999) si a neo-nascutilor prin supt (Allison RW/Hoover EA., 2003).
Fig. Structura 3D a subunitatii p15 a FIVului cu capatul C- terminal cu forma truncata a respectivei proteina matriceala (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/Structure/pdb/4ICA)
FIVul tinteste limfocitele si monocitele/macrofagele cu marirea in volum a limfocentrilor, atrofia timusului si modificari la nivelul sistemului nervos. In primele 2-8 saptamani de la infectie, apar anticorpii antivirali specifici si limfocitele citotoxice, iar virusul va deveni tot mai greu de detectat in sange. Pisicile infectate intra mai apoi intr-o faza latenta poate pentru cativa ani cu mici modificari clinice; in orice caz, imunodeficienta progresiva este masurata prin scaderea numarului de limfocite T CD4+.
Fig. Structura FIV-ului. (https://veteriankey.com/feline-immunodeficiency-virus-infection/)
Fig. FIV structure. (https://veteriankey.com/feline-immunodeficiency-virus-infection/)
Un virion FIV este prezentat adiacent la suprafata celulei limfocitare T CD4+. Lentivirusurile contin doua trasaturi identice de ARN (genomul viral) si enzimele asocite, care includ revers transcriptaza, integraza si proteaza, impachetate intr-un miez alcatuit din proteina capsulara p24, inconjurat de proteina matriceala p17, toate inconjurate intr-o membrana fosfolipidica de invelis derivata din celula gazda. Proteinele membranare codate viral (gp41 si gp120) sunt legate la invelis. Receptorii CD134 si CXCR4 (chemokine) de la suprafata celulei gazda functioneaza si ca receptori pentru FIV (https://veteriankey.com/feline-immunodeficiency-virus-infection/)
Intr-un final, majoritatea felinelor infectate cu FIV dezvolta boli asociate din cauza infectiilor secundare, neoplazii sau alterari neurologice persistente (Hartmann K, 1996). Cu ceva exceptii, pisicile raman infectate cu FIV cu titru de anticorpi detectabil in ser pentru restul vietii lor. Genomul FIVului este alcatuit din 3 categorii de gene structurale, gag, pol si env, ce codifica proteine structurale interne, enzime virale, respectiv glicoproteine de invelis. Exista 6 subtipuri de FIV (A-F) identificate in functie de diversitatea genetica in regiunile variabile V3-5 ale genei env (Kann R.K.C. si col., 2006, Hayward J.J si col, 2010), cu un subtip aditional intalnit la felinele din Noua Zeelanda (Hayward J.J si col, 2007).
Subtipurile A, B si C sunt cele mai des intalnite (Yamamoto J.K. si col, 2007), cu subtipul A predominant in Australia (Kann R.K.C. si col., 2006, Iwata D& Holloway S.A., 2008). Secventierea nucleotidelor poate varia pana la 15% pentru un singur subtip si peste 38% intre subtipuri diferite (Sodora D.I si col, 1994, Duarte A. si col., 2002). Subtipizarea infectiei cu FIV in fiecare zona geografica este importanta deoarece exista un singur vaccin FIV comercial ce contine doar subtipurile A si D1 (Fel-O-Vax® FIV, Boehringer Ingelheim, Fort Dodge, IA, USA) iar eficienta acestuia poate scadea in prezenta unor alte subtipuri (Kusuhara H. si col,2005, Huang C. si col, 2010), desi subtipizarea in sine pare sa fie insuficienta in predictia performantei unui vaccin (Hosie M.J., 2007).
Fig Descrierea schematica a secventelor virusului FIV in regiunea LTR-gag pentru 10 feline din Ontario (1042 de pb). Cluster de secvente cu prototipurile FIV A (P34TF10), FIV B (USIL2489), si FIV C.
Fig. Representation for FIV sequences of the LTR-gag region isolated from 10 infested felines from Ontario (1042pb). Sequence family for FIV A (P34TF10), FIV B (USIL2489) and FIV C. (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC545975/figure/f1-pg753/?report=objectonly).
Fig. Ciclul de viata al FIV. Sunt prezentati pasii de reproducere ai virusului, de la infestarea initiala a celulei gazda pana la eliberarea unei noi particule virale. O celula infectata poate produce mai multi virioni, fiecare capabil de a infecta celulele vecine, cu raspandirea ulterioara a infectiei
Fig. Life cycle for FIV infection. The steps for virus reproduction, from first infecting the host, until the release of a new viral particule. One infected cell is able to produce many virions, eatch capable of infecting neighbour cells, spreading the infection. (https://veteriankey.com/feline-immunodeficiency-virus-infection/)
1.2.8. Afectiuni oncologice si testarea de laborator
Virusul Leucemiei Feline
Etiologie si Epidemiologie
FeLV este un virus ARN invelit ce apartine grupului Gammaretrovirus din familia Retroviridae. Infectia cu FeLV este una dintre cauzele comune de mortalitate in randul felinelor domestice prin abilitatea acestui virus de a produce imunosupresie, boli ale maduvei hematopoetice si neoplazii hematologice. FeLV produce boala si la felinele salbatice precum linxul iberian (Meli ML si col., 2009)). Infectia cu FeLV evolueaza mai rapid decat infectia cu FIV si are o patogenitate mult mai mare, asa incat felinele ce dezvolta boala infectioasa progresiva mor de aceasta. Oricum, spre deosebire de FIV, multe feline aflate in stadiul incipient al infectiei cu FeLV intra in regresie spre starea de latenta virala permanenta („infectia regresiva”). Exista posibilitatea ca unele feline, expuse la o doza mai mica de agent infectios FeLV, sa elimine infectia complet („infectia pasagera”), desi acest lucru se intampla rar.
Un test pozitiv de infectie cu FeLV la o felina aparent sanatoasa, nu inseamna neaparata aparitie a bolii sau a decesului acesteia. Structura FeLV este asemenatoare cu cea a FIVului, doar ca forma capsidei acestuia este icosaedrala si nu conica (Fig…).
Acest virus (FeLV) este unul dintre cei mai comuni agenti patogeni infectiosi intalniti la pisica, cu rate de infectiozitate destul de mari (pana la 30%) la feline cu risc crescut sau bolnave. Se pare totusi ca prevalenta FeLVului a scazut semnificativ in ultimii 25 de ani, decand a fost dezvoltat un vaccin eficient si proceduri de testare a bolii cu acuratete mult mai buna.
Felinele cu infectie persistenta de FeLV reprezinta rezervoare de infectie si pentru alte feline. Virusul se raspandeste prin saliva, secretii nazale, urina, fecale si laptele felinelor infectate. Transferul direct de la felina la felina poate surveni in urma unor muscaturi, sau chiar in timpul linsului reciproc, si rar in urma folosirii acelorasi litiere sau vase de hrana si apa.
Fig. Structura virusului leucemiei feline. Gammaretrovirusurile contin 2 lanturi identice de ARN si enzime asociate, ce includ revers transcriptaze, integraze si proteaze impachetate intr-un miez compus din proteina capsidica p27 cu o matrice inconjuratoare, toate invelite intr-o membrana fosfolipidica derivata din celula gazda. Invelisul contine glicoproteina gp70 si proteina transmembranara p15E (Hartmann, Katrin, 2006: Felin Leukemia virus infection. Vol.2012. St. Louis, MO: Elsevier)
Subtipuri de FeLV
Exista 4 subtipuri diferite de gamma retrovirus FeLV: FeLV-A, FeLV-B, FeLV-C si FeLV-T. Fiecare subtip foloseste un receptor diferit pentru a patrunde in celule (tabel) (Mendoza R si col., 2001; Anderson MM si col., 2000; Keel SB si col., 2008; Anderson MM si col., 2001). Toate felinele infectate cu FeLV-B, FeLV-C si FeLV-T sunt co-infectate cu FeLV-A, cu FeLV-A fiind singurul tip care se transmite intre animale. Alte subtipuri au reiesit in urma recombinarilor si mutatiilor punctiforme in cadrul FeLV-A in timpul infectarii si influenteaza expresia clinicii a bolii. FeLV-T, varianta tropica a limfocitelor T, reprezinta o forma unicat a gamma retrovirusului in sensul in care acesta are nevoie de 2 proteine gazda pentru a patrunde si a infecta celulele (Anderson MM si col., 2000). Ca rezultat al tropismului limfocitului T, infectia cu FeLV-T poate fi asociat in mod particular cu imunodeficienta la pisici. Transmiterea primara a FeLV-A apare in urma contactului prelungit cu secretii salivare, desi exista si alte cai de transmitere, incluzand muscatura. Dupa o faza initiala a viremiei, FeLV se replica destul de rapid in celulele limfocitare, mieloide si epiteliale, precum cele ce formeaza prima linie in criptele intestinale (Kipar A. si col., 2000).
La fel ca virusul Distemper la caine, cand distructia celulara depaseste capacitatea imunitatii gazdei de a suprima replicarea virala, viremia persistenta si evolutia bolii FeLV rezultata. Rezultantele infectiei cu FeLV includ dezvoltarea unor tumori, mai ales limfom sau leucemie; anemie aregenerativa, stoparea productiei de noi celule din partea maduvei hematopoetice, de tipul mieloftiziei, mielodisplaziei sau mielofibrozei; manifestari neurologice precum anizocoria, provocari in reproductie; boala intestinala si imunodeficienta. Aparitia unor infectii oportuniste poate rezulta din degenerarea medulara si imundeficienta mediata celular. Proprietatile imunosupresoare ale FeLVului au fost conectate macar partial de peptida transmembranara virala de invelis p15E (Good RA si col., 1990).
Proteină virală inhiba funcționalitatea limfocitelor T și B, inhiba răspunsul limfocitului citotoxic, alterează morfologia monocitelor și distribuția acestora, fiind asociată cu producția scăzută de citokine și gradul de răspuns al acestora (Cianciolo GJ și col., 1985; Mitani M și col, 1987; Haraguchi S și col, 2008).
Puii cu FeLV persistent au limfocite T nefuncționale și prin extensie limfocite B nefuncționale (Cockerell GL și col., 1976; Hebebrand LC și col, 1977; Mathes LE și col, 1978; Perryman LE și col, 1972). Felinele infectate pot dezvolta limfopenie, atrofie timica și depleția limfocitelor în zonele paracorticale ale limfocentrilor. Nefuncționarea limfocitelor T CD41 poate contribui la un răspuns imun umoral și celular deficitar la felinele afectate (Trainin Z și col., 1983; Wernicke D și col., 1986). O polipeptidă de 15000 kDa (p15) a FeLV s-a demonstrat că deteriorează funcționarea normală a limfocitelor în vitro și desființează imunitatea la boală dată de oncornavirus felin în vivo. FeLV p15 a supresat concanavalinul A ce induce transformarea blastica a limfocitelor feline cu 68%, în timp ce alte proteine virionice nu au avut nici un efect. Supresia p15 nu a fost dată de toxicitatea, și nici nu a fost un competitor de inhibiție pentru legarea concanavalinului A. Acoperirea receptorilor pentru concanavalin A la o felină cu limfocite normale a putut fi inhibata cu virus inactivat FeLV sau p15 FeLV (Lawrence M. și col, 1979).
Grupuri de pisici luate în studiu au fost imunizate fie cu virus oncorna cu antigen asociat membranei celulare ce purta celule tumorale sau celule tumorale plus p15 FeLV.
După compararea cu virusul sarcomului felin, 3 din 4 feline tratate cu p15 au dezvoltat fibrosarcom cu evoluție fatală în comparație cu una din cinci feline netratate cu p15. Felinele care au primit p15 au avut un titru de anticorpi citotoxici mai mic anti antigenul asociat la membrana celulară a virusului oncorna (titru maxim 1:6) față de grupul ce nu a primit p15 (1:74). Aceste date au susținut ipoteza că imunosupresia la felinele infectate cu FeLV este dată de p15 FeLV (Lawrence M. și col, 1979). Răspunsul la vaccin poate fi deteriorat desemenea. Funcția neutrofilelor este deficitara la felinele cu FeLV (Lafrado LJ, 1986; Hoffmann-Jagielska M și col., 2005; Wardini AB și col, 2010).
Infecțiile oportuniste descrise la pisica cu infecție FeLV includ infecții bacteriene, ale tractului urinar superior și inferior, hemoplasmoza, infecții ale tractului respirator, peritonita infecțioasă felină (PIF) și stomatita cronică, deși există foarte slabă dovadă în literatura care să susțină o prevalență mai crescută a felinelor infectate cu FeLV față de cele neinfectate. Unele infecții, precum criptococcoza, apar cu aceeași frecvență la felinele pozitive ca și la cele neinfectate, dar par să fie mai severă la cele pozitive și mai refractară la tratament Fig … (Sykes JE și col, 2010).
Fig. Felină Siameză cu infecție FeLV și cu rinosinuzita criptococcala concurenta refractară la terapia antimicotică (Sykes JE și col., în press, 2010)
Fig. Siamese cât with FeLV infection and rhinosinusitis from Cryptococcus spp. coinfection and antimicotical therapy resistant (Sykes et al.., în press, 2010)
Transmiterea se poate face de la mama infectată la puii ei, atât în viața intrauterină, cât și în timpul alăptării. FeLV nu supraviețuiește prea mult timp înafara organismului felinei, poate și mai puțin de câteva ore în condiții normale de amplasament (Sykes JE și col, 2010).
Felinele cu risc mare de infecție cu FeLV sunt cele expuse la pisici care sunt pozitive, fie prin contact prelungit fie prin leziuni de mușcătura. Aceste feline fie locuiesc cu cele infectate sau fără status cunoscut, feline ce pot ieși libere din gospodărie nesupravegheate unde pot fi mușcate de pisici infectate, și puii fătați din mame infectate. Puii de pisica se pare că sunt mai susceptibili infecției cu FeLV decât felinele adulte, ca atare există un risc mai mare de infestare la expunere(Sykes JE și col, 2010).
Semne clinice și patogeneza
FeLV poate avea efecte diverse față de organismul pisicii. Este o cauză principală a dezvoltării unui cancer la pisica, poate provoca multe boli hematologice, și poate duce către un status imunodeficitar ce scade abilitatea pisicii de a se autoapăra împotriva altor agenți patogeni. Datorită acestui fapt, bacteriile comensale, virusuri, protozoare și fungi, care la o felină sănătoasă nu ar avea ocazia să se manifeste, la una infectată cu FeLV, pot provoca boli severe. Aceste infecții oportuniste secundare sunt responsabile pentru bolile asociate FeLV.
În funcție de tulpina implicată în infecția cu virus leucemoid manifestările sunt variabile, depind și de sursă și ruta infecției, și factorii care influențează scăderea imunității gazdei precum vârsta, genetică, coinfectiile, stresul și tratamentul cu medicație imunosupresanta. După expunerea oronazala la virus, virusul se replică în țesutul limfoid și apoi circulă în monocite și limfocite în torentul sangvin periferic. Unele feline dezvolta febră, letargie, și/sau limfoadenopatie în această perioadă. Un număr mic de limfocite poate trece în măduva osoasă, unde virusul se divide rapid în celulele precursoare acestea urmând a fi trimise mai apoi în tot organismul. Această infecție a măduvei osoase este considerată o etapă critică în patogeneza virusului leucemic felin. Când infecția ajunge în glandele salivare, virusul este răspândit în cantități mari; cantități mici de virus pot fi regăsite și în urină sau fecale. Sistemul imunitar al unora dintre felinele infectate pot supresa replicarea virală în câteva săptămâni după infecție, înainte ca infecția să cuprindă prea mult din măduva osoasă. Aceste feline dezvoolta o infecție regresivă, unde ADNul proviral este prezent în genomul celulei dar nu mai apare producția și răspândirea virală. Acest fapt se poate întâlni în prima fază a viremiei, iar viremia devine nedetectabilă (Hofmann- Lehmann R. și col, 2006; Sykes JE, 2014).
Infecția regresivă poate persista toată viața animalului și poate fi reactivată prin imunosupresare, în timpul unei sarcini sau în urma unui tratament cu medicație imunosupresoare (Kada E și col, 2005; Sykes JE, 2014).
De-a lungul vieții, un procent oarecare de feline cu infecției regresiva poate dezvolta malignitate FeLV-negativa, ca rezultat al integrării ADNului viral în oncogenele celulare ale gazdei. Majoritatea felinelor cu infecție regresivă, nu dezvolta semne de boala clinică la infecția cu FeLV. Secvențele genomului viral pot fi replicate incomplet la un moment dat, în consecință, reactivarea replicării virusului va deveni imposibilă la unele feline de-a lungul timpului. În infecția neproductivă, nu apare viremie la infestare iar virusul nu poate fi detectat cu nici o metodă. Deși nu dezvolta viremia, felinele expuse la o doză mică de virus, dezvolta anticorpi anit-FeLV (Major A și col, 2010; Sykes JE, 2014). Unele feline cu teste negative de antigen pot avea infecție focalizată, dovada o face ADNul proviral din unele țesuturi, dar fără pozitivitate în sânge sau măduva osoasă (Gomes-Keller MĂ și col., 2009; Sykes JE, 2014). Psicile dezvolta infecția progresivă din momentul în care este implicată măduva osoasă și distructia celulară de către virus excede capacitatea sistemului imunitar al gazdei de a supresa replicarea virală. Rezultă viremia persistenta și dezvoltarea bolii asociate FeLVului (Sykes JE, 2014).
Fig.
Fig. Semne clinice cu manifestare externă și internă cu prezența FeLV (Sykes JE, 2014)
Fig. Clinical signs with FeLV infection (Sykes JE, 2014)
Felinele infectate cu FeLV pot manifesta unul sau mai multe dintre aceste semne clinice sau nici unul.
Semnele clinice includ: lipsa apetitului, pierdere progresivă în greutate, un aspect deteriorat al robei, limfocentrii reactivi, febra persistentă, gingii și mucoase palide, inflamații ale gingiilor și a cavității bucale (stomatite), infecții ale pielii, cistite, ale tractului respirator superior, diaree persistentă, crize epileptiforme, schimbări comportamentale și alte modificări de ordin neurologic, oftalmologic, avort al feților și alte probleme reproductive.
Neoplazia
FeLV produce neeoplazii la feline mai întâi ca rezultat al mutagenezei insertionale, prin care virusul activează proto-oncogenele (c-myc, flit-1) sau întrerupe gena de supresie tumorala (Fujino Y și col., 2008;Sykes JE, 2014). Cele mai comune sunt leucemiile și limfoamele feline. Șansele ca o felină să dezvolte un limfom asociat FeLV este de 60% față de doar 5% la cele infectate cu FIV (Sheldon GH și col, 1990; Sykes JE, 2014). Limfomul sau leucemia pot fi detectate la un sfert din felinele cu FeLV progresiv la necropsie (Reinacher M, 1989; Sykes JE, 2014). Cele mai des întâlnite tipuri de limfoame sunt cele timice (mediastinale), multicentrice, spinale, renal și oculare.
Limfoamele asociate FeLV sunt în general de origine T celulare, dar pot apărea și cele B celulare (Louwerens M și col, 1989). Un procent de 80% dintre felinele cu limfom timic au ieșit pozitiv pe antigen de FeLV, în timp ce mai puțin de 10% dintre cele cu limfom gastrointestinal sunt pozitive pe antigen FeLV. Limfomul granulocitar cu celule mari este rar asociat FeLVului (Krick El și col, 2008). Felinele cu limfom timic, dezvolta în mod normal semne de boala precum letargie, tahipnee și uneori regurgitare. Majoriitatea felinelor FeLV pozitive ce desvolta limfom sunt sub 4 ani ca vârstă (Stutzer B și col, 2011). Felinele cu infecție regresivă par să aibă risc mai mare de a dezvolta un limfom față de cele care nu au fost expuse la virus. Există studii care au verificat o prevalență ADNului proviral de FeLV în celule tumorale de la felinele cu antigen negativ, altele nu au găsit nici o dovadă a prezenței ADNului proviral FeLV în limfomul felin 14,47,48. În studii mai recente, folosind metode de PCR convențional, mai multe de 20% dintre felinele cu limfoame și antigen negative au testat pozitiv (Jackson ML și col., 1993; Gabor LJ și col., 2001).
FeLVul este responsabil pentru majoritatea leucemiilor mielogenice, eritroleucemii, leucemii megacariocitice și limfocitare la felină, deși nu toatte felinele cu aceste tipuri de cancere au ieșit pozitiv pe antigenul de FeLV. Majoritatea acestor leucemii sunt acute. Infecția cu FeLV poate sublinia o leucemie eozinofilica cronică (Gelain ME și col., 2006), leucemie mielomonocitara cronică (Shimoda T și col., 2000) și leucemie cronică limfocitara. Majoritatea felinelor cu leucemiei limfocitara au ieșit seronegative în studii pe antigen FeLV.
Fibrosarcoamele pot apărea din recombinarea FeLV –A cu oncogene celulare (c-fes, c-fms sau c-fgr) pentru a forma virusul sarcomului felin (FeSV). Aceste virusuri dezvolta mai apoi mutații ale acestor oncogene, încât în momentul reinserției în ADNul celulei, produce transformări maligne (Besmer P și col., 1986; Donner L și col., 1982). Pentru a se replica, FeSV are nevoie de prezența FeLV-A, care suplimentează cu proteine precum cele codificate de gena env. Ca atare, toate felinele infectate cu FeSV testează pozitiv pe antigen FeLV. Fibrosarcoamele asociate FeSV sunt mase tumorale multifocalizate, invazive local, adesea cu ulcerații cutanate ce metastazează rapid către pulmon și alte zone de elecție cu prognostic slab. Secvențele de ADN FeLV-FeSV au fost identificate la feline cu melanoame uveitice (Stiles J și col., 1999), din alte studii însă nu a reieșit nici o conexiune între FeSV și melanoame și sarcoame la pisici (Cullen CL și col., 1998; Cullen CL și col, 2002), infecția cu FeLV nu apare ca deținând un rol atât de important în patogeneza fibrosarcomului solitar sau cele apărute în locul injectării (Ellis JA și col., 1996; Kidney BA și col., 2001). Alte tipuri de tumori asociate infecției cu FeLV ar fi neuroblastomul olfactor felin, „coarne” cutanate și osteocondromatoza (exostoze cartilaginoase multiple) (Hartmann K, 2011). Neuroblastoamele olfactoare feline sunt tumori ale cavității nazale, rare și agresive ce pot conduce către rinotrasinuzite și semne neurologice. Osteocondromatoza este caracterizată prin excrescențe benigne cartilaginoase dure ce ies la suprafața osului și pot produce durere, slăbire, desfigurare și pareza datorită unei eventuale compresii medulare. „coarnel” cutanate apar ca rezultat al hiperplaziei keratinocitice benigne.
Anemie și boli medulare
Sunt multiple mecanisme care pot produce anemie la felinele infectate cu FeLV. Aproximativ 90% din cazuri prezintă anemie aregenerativa (Shelton GH, 1995). Există o varietate de boli medulare ce pot induce o producție scăzută a hematiilor. Infecția cu FeLV- C produce direct aplazia eritrocitara, o anemie severă aregenrativa asociată cu macrocitoza eritrocitara și depleția precursorilor eritroizi în măduva osoasă. Este o rezultantă a faptul că FeLV-C se leagă și interferează cu proteină exportoare a hemului, ce mai departe derivă într-o toxicoză a hemului eritrocitului aflat în dezvoltare (Quigley JG și coll., 2004). Prezența macrocitozei în absența reticulocitozei ar trebui deci să ridice suspiciunea de infecție cu FeLV. Infecția cu FeLV poate provoca anemie aplastică la unele feline, ceea ce produce deficienta în toate populațiile celulare (trombocitara, mieloida și eritroida) în măduva osoasă, iar canalul medular ajunge să fie înlocuit cu celule adipocitare. Anemie și disfuncția medulară pot rezulta în mieloftizie secundară leucemiei, displazie mieloida/eritroida sau mielofibroza (înlocuire progresivă a măduvei cu țesut conjunctiv colagenos). Mielodisplazia este caracterizată prin maturarea anormală a precursorilor medulari, care în unele cazuri precede delansarea leucemiei (Sykes JE, 2014).
Anemia la felinele cu FeLV poate fi rezultatul unei anemii cauzate de o boală inflamatorie cronică, ce poate fi declanșată de infecțiile oportuniste și boala neoplazică. Distructia eritrocitara apare la unele feline infectate cu FeLV că rezult al anemiei secundare hemolitice mediate imun (IMHA) sau coinfectii cu hemoplasme. Hemoragia ca rezultat al trombocitopeniei sau a disfuncției plachetare poate contribui la instalarea anemiei. Mecanismele trombocitopeniei include și trombocitopenia mediată imun și disfuncția măduvei osoase hematopoetice. În mod similar, neutropenia poate rezulta din hipoplazia mieloida, mielofibroza, mielodisplazia, mieloftizia sau oprirea maturarii mielocitului sau metamielocitului. În unele cazuri, neutropenia periferică este acompaniata de hiperplazia mieloida și reflectă neutropenie mediată imun (Sykes JE, 2014)..
Fig. Modificări ale precursorilor măduvei osoase hematopoetice în infecția cu FeLV la pisica. A, Citologie aspirativa din măduva osoasă de la un DSH de 6 luni, mascul castrat, evaluat pentru febră și letargie. Leucemie acută, aplazie eritroida marcanta, displazie granulocitara marcanta și eozinofilie crescută. Este identificată și displazia megacariocitara, colorație Wright’s stain. B, Citologie aspirativa de la un DSH de 1 an, mascul castrat. Se identifica displazie eritroida megaloblastica și displazie ușoară megacariocitara. Seria meilocitara este prezentă dar cu numărătoare scăzută a tuturor stadiilor. Asincronie nucleu: citoplasmă prezenta, cu nuclei imaturi în citoplasmă cu tendința de hemoglobinizare. Sunt prezente elemente mitotice în număr moderat și stadii târzii ale seriei eritroide (săgeți) (Sykes JE, 2014)
Boli autoimune
Pe lângă citopeniile mediate imun, apar și alte anomalii imunmediate în asocierea cu infectiaa progresivă cu FeLV precum glomerulohefrita (Anderson LJ; 1971), uveita (Brightman AH, 1991) și poliartrita (Pedersen NC și col., 1980). Complexele imune formate circulante au fost surprinse la felinele infectate cu FeLV (Toumari DL și col, 1984; Day NK și col., 1980, Snyder Jr HW și col, 1980). Bolile autoimune sunt mai rare la feline, ca atare testarea pentru retrovirusuri este esențială la cele cu semne de autoimun înainte de inițierea unei terapii cu medicație imunosupresoare.
Anomalii de reproducție
Transmiterea transplacentara a FeLVului poate conduce către resorbția fetală, avort, moartea nounascutilor și sindromul decesului puilor în primele etape ale vieții (Hardy JrWD și col., 1976). Pierderea fetală poate surveni în urma unei endometrite secundare. Puii infectați în etapa finală a gestației sau după fătare dezvolta atrofie timica, nu se pot alăpta, deshidratare și moarte după primele 2 săptămâni de viață.
Examenul clinic
La felinele cu FeLV progresiv acesta variază în funcție de stadiul infecției și de procesele secundare ce pot fi prezente în asociere. Pot fi anomalii, sau pisicile pot arăta semne de letargie, febră, mucoase palide, peteșii hemoragice, deshidratare, limfoadenomegalie, slăbire, stomatita, abcese subcutanate sau boli ale tractului respirator superior. Felinele anemice pot avea murmur hemic, tachipnee sau tachicardie, sau pot fi icterice. Felinele cu limfom timic pot deveni tachipneice și pot prezenta la ascultare murmur pulmonar și cardiac datorită efuziei pleurale maligne. Poate fi observată compresia scăzută pe polul cranial al cutiei toracice. Pentru felinele cu limfom multicentric pot fi detectate la palpare abdominală splenomegalia, hepatomegalia, renomegalia, mase tumorale intestinale și/sau reactivitatea limfocentrilor abdominali. Semnele neurologice nu sunt atât de evidente în comparație cu semnele de anemie sau limfom toracal sau abdominal, și include ataxia, anizocoria și midriaza. Deși nu tocmai caracteristică, poate apărea uveita, alte anomalii oftalmice, și oculare ca rezultat al limfomului intraocular sau al coinfectiilor cu alți patogeni.
Diagnostic
Infecția cu FeLV este des diagnosticată când felinele sanatooase vin pentru un control. Monitorizarea trebuie făcută prin mijloace ELISA sau teste imunocromatografice in-house pentru identificarea antigenului liber de FeLV în sânge, deoarece aceste teste au sensibilitate și specificitate bune, sunt rapide, accesibile, și ușor de interpretat. Statusul retrovirusurilor felinelor ar trebui stabilit indiferent dacă acestea prezintă sau nu semne de boală (Levy J și col., 2008). Deși multe feline pot ieși pozitive pe testul de antigen FeLV fără a arăta semne de boală sau modificări la examenul clinic, se recomandă o verificare a hematologiei, biochimie completă și analize de urină (pe lângă hemoleucograma completă și un examen microscopic al sângelui integral) în vederea evaluării modificărilor ce pot semnala prezența efectelor bolii asociate FeLV. Modificări hematologice mici, precum macrocitoza eritrocitara sau monocitopenia, pot fi prezențe fără manifestări clinice și cu un deznodământ foarte critic pe termen lung. Se recomandă teste adiționala la felinele infectate și anemice, precum verificarea reticulocitelor, testul Coombs’ și testare PCR pentru hemoplasme. Se recomandă puncție aspirativa din măduva osoasă la felinele cu pancitopenie sau anemie aregenrativa persistenta.
CAPITOLUL II
STUDII PRIVIND RELEVANTA METODELOR DE DIAGNOSTIC DE LABORATOR IMPLEMENTATE IN EVALUAREA SANGVINA LA FELINELE DOMESTICE
2.1.Dinamica răspunsului anticorpilor anti Toxoplasma gondii
Imunoglobulina A și anticorpii IgM sunt produși în timpul primei săptămâni de infecție și ating platoul în decursul unei luni (Fig.). Anticorpii IgE specifici sunt și ei produși timpuriu și dispar rapid. Nivelele de anticorpi IgM specifici de obicei scad după 1-6 luni; se negativează la un procent de 25% dintre pacienți în mai puțin de 7 luni, dar deobicei rămân detectabili pentru un an sau poate mai mult. Uneori, aceștia pot dispărea în 3 luni sau pot fi greu detectabili. Pe de altă parte, IgA specific s-a crezut că este prezentă pentru o scurtă perioadă, dar s-a dovedit că poate fi surprinsă chiar și până la 9 luni, dar nu se poate folosi ca referință în infecția recentă. Precocitatea în detecția IgG specifici depinde de tehnică folosită. Bineînțeles că tehnicile serologice se surprindere a întregului parazit folosint antigeni fixați pe membrană, teste de aglutinare, teste cu imunfluorescenta, sau colorația, pot detecta răspunsul timpuriu al anticorpilor, care se manifestă în mod direct față de antigenii de suprafața ai parazitului. Tehnicile ELISA, care folosesc în principal amestecuri între citosol sau produși metabolici și antigenii de suprafață și care diferă în funcție de fabricant, reușesc să facă detecția IgG târzii. Unele variații atât în răspunsul imunitar individual cât și în funcție de specificațiile tehnicii folosite afectează dinamica detecției IgG, sinteza cărora poate fi detectată de la 1 la 3 săptămâni după creșterea inițială a nivelului de IgM. Oricare ar fi tehnică, sinteza IgG atinge un platou în 2-3 luni și apoi scade mai mult sau mai puțin rapid și persista pe tot parcursul vieții la un titru rezidual, care este variabil în funcție de fiecare individ.
2.1.1.Tehnici serologice și interpretare
O varietate mare de tehnici. Pe parcursul anilor, testele serologice s-au perfecționat și diversificat. Testul de colorație Sabin-Feldman bazat pe liza parazitului de către anticorpii serici în prezența unui complement, a reprezentat tehnica gold standard pentru foarte mulți ani în ce privește o specificitate și o sensibilitate mare, dar se folosește tot mai puțin. Au fost dezvoltate multe tehnici, e la imunofluorescența indirectă (IFAT) la hemaglutinare; ELISA; ELISA de captură permițând detecția unor izotopi specifici IgM, IgA, sau IgE; precum și teste de aglutinare imunitară, potrivite pentru detecția IgM, IgA sau IgE. Cea mai des întâlnită metoda aplicată în zilele noastre este ELISA pentru screeningul de rutină a IgG și IgM, în timp ce alt tip mai avansat de analiza rămâne rezervat laboratoarelor specializate. Nenumăratele metode de pe piața oferă performanta variată și redau rezultate asupra titrului IgG ce nu pot fi comparabile între ele, deși ar trebui calibrate după controale de referință internațională. Ca atare, nivelele de IgG trebuie apreciate în funcție de performanță cunoașterii individuale a testului, informații adiționale asupra dinamicii anticorpilor trebuie adeseori verificate din probe ulterioare după 2-3 săptămâni de la prima verificare. Deși majoritatea metodelor satisfac criteriilr tehnice de calitate pentru diagnosticul de rutină, în unele situații este nevoie de tehnici specializate pentru o interpretare preciza a rezultatelor. Problema nivelului jos de detective a IgG. O situație des întâlnită o reprezintă interpretarea corectă a rezultatelor IgG ELISA din zonă gri, în vederea detecției unui nivel scăzut de IgG in cele mai multe cazuri. Se recomandă și verificarea testului de colorație sau prin Western Blot când titrul este atât de mic (Robert-Gangneux, Florence, and Marie-Laure Dardé, 2012).
Fig. Dinamica răspunsului anticorpilor. (Robert-Gangneux, Florence, and Marie-Laure Dardé, 2012).
Fig. The antibodies response kinetics. (Robert-Gangneux, Florence, and Marie-Laure Dardé, 2012).
2.2. Diagnosticul optimizat al Peritonitei Infecțioase Feline
Printre cele mai interesante dezvoltări în diagnostic este testul de RT-PCR comercial care distinge mutațiile la proteină S a tipului I de FcoV, asociat cu dezvoltarea unei răspândiri sistemice a virusului. Există îndoială în cazul acestui test ca nu ar fi pe atât de sensibil precum RT-PCR al FCoV convențional, nu numai pentru faptul că nu detectează tipul ÎI al FCoV, dar și pentru faptul că proteina S este cea care răspunde cel mai rapid la presiunea imunitară, și deci gena „spike” ce codifică proteină de suprafața este cea mai variabilă dintre genele coronavirusului, și deci primeri s-ar putea să nu se lege, dând un rezultat fals negativ (Hartmann și col, 2003)..
În cazurile de PIF cu efuzie, confirmarea este recomandat să se facă cu RT-PCR, în locul metodei de identificare a virusului în macrophage cu imunofluorescența, cea din urmă fiind mai puțin disponibilă și predispusă erorii umane (Hartmann și col, 2003).
S-au făcut studii comparative între testele comerciale pentru detecția anticorpilor de FCoV, în urma cărora s-a demonstrat că sensibilitatea este extrem de importantă, deoarece unele dintre aceste teste implica excluderea diagnosticului de PIF sau infecție FCoV.
Un singur test ELISA in-house a trecut cu brio în punctele de sensibilitate și specificitate și în cantitatea de probă necesară. Cel mai sensibil test rapid imunomigrant (RIM) a fost menționat. Sunt teste rapide în a da un rezultat, ceea ce este necesar în testarea de monitorizare a feline sănătoase, dar poat da un rezultat fals negativ dacă este folosit în susținerea diagnosticului de PIF pe probele cu efuzie, datorită legării anticorpilor la virus, făcând ca anticorpii să fie indisponibili la testul de antigen (Hartmann și col, 2003).
2.2.1.Hematologic
Datele și parametrii hematologici la o felină cu PIF se schimbă, dar aceste schimbări nu sunt decisive/ patognomonice. Numărul celulelor albe poate fi crescut sau scăzut. Se întâlnește adesea limfopenie, oricum limfopenia și neutrofilia ar fi prezente de fel la felinele obișnuite datorită efectului de „hemograma stresată” și pot apărea împreună în nenumărate afecțiuni. Un număr bun de limfocite face că PIF să nu pară prezent. O anemie ușoară până la moderat aregeneratica este deasemenea comună, dar nespecifica, și poate apărea în aproape orice boală cronică la pisica (Hartmann și col, 2003).
Din observații de electroforeza, dar și biochimică, de laborator se observă creșterea concentrației de proteină totală serica cauzată din creșterea fracției globulinelor, mai ales a gamma-globulinelor (Paltrinieri și col., 2001;2002). Hiperglobulinemia a fost raportată la peste 50% dintre pisicile cu efuzie și 70% la cele cu formă uscată (Sparkes și col., 1994). După infectarea experimentală, se observă o creștere a α2-globulinelor mai întâi, în timp ce γ – globulinele și titrul anticorpilor crește înainte de instalarea semnelor clinice (Pedersen 1995; Gunn-Moore și col, 1998). Nivelul de proteine serice totale poate atinge concentrații foarte înalte, 120 g/l (12 g/dL), și chiar mai mare (Hartmann și col, 2003)..
Raportul albumina/globulina are o semnificație mai mare ca valoare de diagnostic decât concentrațiile proteinei totale serice și a γ-globulinei luate separat, deoarece poate apărea o scădere de albumina serică ca rezultantă a sintezei scăzute (Shelly și col, 1988; Rohrer și col, 1993; Hartmann și col, 2003). Nivele joase de albumina sunt deobicei asociate cu pierderea de proteine, în glomerulopatii secundare depozitarii de complexe imune, sau prin extravazarea unui lichid bogat în proteină în timpul vasculitei (Hartmann și col, 2003). O valoarea optimă de cut-off de 0.8 a fost stabilită pentru raportul albumina/globuline (Hartmann și col, 2003; EBM grad I). Electroforeza serică a proteinelor poate arăta hipergammaglobulinemie, atât policlonala cât și monoclonala, precum și o creștere a nivelului proteinelor de faza acută.
2.2.2.Biochimia
Alți parametrii de laborator (enzime hepatice, bilirubina, uree, creatinina), pot fi crescute în mod variabil și depind de gradul și localizarea stresului și distructiei celulare la nivel de organ, dar în general nu se consideră că fiind de mare ajutor în stabilirea unui diagnostic de certitudine. Hiperbilirubinemia și icterul sunt observate adesea că o reflecție a necrozei hepatice (Hartmann și col, 2003). Uneori, bilirubina crește fără dovadă unei hemolize, boli hepatice, sau colestaza; este ceva neobișnuit și se poate observa la animalele deja septice. Metabolismul Bilirubine și excreția în sistemul biliar este compromisă datorită nivelului ridicat de TNF –α ce inhiba transportul transmembranar. Ca atare, bilirubina mare în absența unei hemolize și creșterea enzimelor hepatice ar trebui să dea indiciul prezenței PIF.
Valoarea de diagnostic al reactivității parametrilor de faza acută a fost raportată și include α1-acid glicoproteină (AGP) care este crescută la felinele cu PIF (Duthie și col., 1997; Paltrinieri, 2008). Nivelul rridicat de AGP, >3 mg/ml, poate reprezenta un diagnostic pentru PIF (Paltrinieri și col, 2007 a), dar din nou, nivele foarte mari ale acesteii proteine se întâlnesc în alte inflamații. Deasemenea, AGP poate fi crescută la felinele asimptomatice infectate cu FCoV, mai ales în colective mari, unde infecția este endemica (Paltrinieri și col., 2007a).
2.2.3.Lichidul cefalorahidian
Analiza LCR de la feline cu semne neurologice datorate leziunilor PIF, poate arăta un nivel înalt de proteină (50-350 mg/dl; cu o valoare normală <25 mg/dl) și o pleiocitoza (100-10000 de celule nucleate/ml) constând în neutrofile, limfocite și macrofage (Li și col., 1994; Rând și col, 1994; Foley și col., 2003). Acestea, însă nu reprezintă observații specifice PIF deoarece sunt și multe pisici cu PIF cu un LCR aflat în limitele fiziologice (Hartmann și col, 2003)..
2.2.4 Anticorpii
Determinarea titrului de anticorpi în ser poate contribui la diagnosticarea PIF.
Datorită ubiqvitatii lui FCoV, un procentaj mare de pisici sănătoase sunt pozitive pe anticorpi, și multe dintre ele nu vor dezvolta PIF. Ca atare, titrul anticorpilor trebuie interpretat cu mare grijă, iar un titru înalt la o felină sănătoasă nu are nici valoare de diagnostic și nici de prognostic; s-a ajuns la concluzia că au murit mai multe pisici datorită interpretării false a rezultatelor testelor pe anticorpi, decât de boala PIF în sine (Pedersen, 1995a).
Nu există un test strict de PIF anticorpi, pot fi determinați doar anticorpii anti FCoV. Deasemenea metodologia (și ca atare și rezultatele titrului) diferă între laboratoare. Este important de conștientizat faptul că prezența anticorpilor nu dovedește prezenta PIF și nici că absența lor ar dovedi absența PIF. Un titru mic său mediu nu exclude PIF; aproximativ 10% dintre feline cu PIF exprimat clinic sunt seronegative (Hartmann și col, 2003). Pisicile cu PIF în stare avansată, pot exprima titruri joase (Pedersen, 1995a), datorită formării complexelor imune în vivo; anticorpii se leagă de cantități mare de antigen viral în organismul pisicii și nu rămân destui pentru reacția testului. Titruri foarte mari pot avea o oarecare valoare de diagnostic în ideea în care există șansa să se dezvolte PIF în organism (Hartmann și col, 2003).
Determinarea anticorpilor în fluide, altele decât sângele, a fost raportată dar nu se recomanda (Boettcher și col, 2007; Foley și col, 1998).
2.3.Determinarea FCoV prin RT-PCR
Uneori este o unealtă folositoare în determinarea FCoV din sânge, dar nici aceasta nu poate distinge între mutanții ce induc PIF și cei rezidenți, populația non-mutanta de FCoV (Fehr și col., 1996). Rezultate pozitive de RT-PCR sunt obținute nu doar de la feline cu PIF, dar și de la purtători sănătoși ce nu au dezvoltat PIF pe o perioadă de monitorizare de 70 luni (Gunn-Moore și col, 1998 b; Meli și col, 2004; Gamble și col, 1997; Herrewegh și col, 1997). Rezultate negative de FCoV pot fi întâlnite și prin metoda RT-PCR în mod obișnuit la pisicile cu PIF (Hartmann și col, 2003).
O abordare mai certa ar fi determinarea ARNului mesager prin RT-PCR din sânge, cu ideea că nivelele lor se corelează cu nivelul de replicare a FCoV și deci cu probabilitatea unei mutații.
Validitatea acestei presupuneri rămâne de demonstrat, deoarece 5 până la 50% dintre pisicile clinic sănătoase au testat pozitiv pe mRNA PCR (Simons și col., 2005; Can-Sahnak și col., 2007).
2.3.1 Imunotipizarea antigenului FCoV în macrofage
Metodele de identificare a FCoV includ și căutarea antigenului în macrofage folosind imunofluorescența (în macrofage din efuzie) sau imunohistochimia (în macrofagele din țesutul prelevat că piesa biopsică). Deși FCoV poate fi prezent la nivel sistemic la felinele clinic sănătoase, doar în cazurile ce dezvolta PIF poate fi o contitate suficientă de antigen viral în macrofage pentru obținerea unui răspuns pozitiv cu aceste testări. Intradevar, imunofluorescența antigenului intracelular FCoV în macrofagele din efuzie a avut o rată a predicție de 100% a prezenței PIF, cea mai joasă, de 57%, a fost întâlnită într-un studiu de control poate și datorită unui număr mic de macrofage în lamele de citologie a lichidului de efuzie, deși felinele aveau PIF confirmat (Hartmann și col., 2003).
Detecția antigenului de FCoV prin imunohistochimie din țesut s-a dovedit un test cu valoare de predicție de 100% a PIFului (Tammer și col., 1995; Kipar și col, 1998b). Metode invazive precum laparotomia sau laparoscopia sunt necesare pentru prelevarea probelor de țesut. Când s-a comparat rezultatul unei probe de țesut biopsic cu cel obținut prin puncție aspirativa cu ac fin din ficat sau rinichi obținute la necropsie, s-a constatat o sensibilitate de diagnostic asemănătoare, dar s-a observat că există o sensibilitate mai mare pentru probele de ficat, față de cele din rinichi (Giordano și col, 2005). A deschis o cale de investigare în viitor prin puncția de aspirare cu ac fin cu ghidaj ecografic pentru stabilirea diagnosticului de PIF în vivo. Se pare că cele mai relevante strategii de obținerea unui diagnostic de certitudine a PIF-ului ar fi: dacă există lichid de efuzie, marcarea cu imunofluorescența a antigenului FCoV din macrofage ce dovedește PIF, dacă nu există lichid de efuzie, probe de țesut din organele afectate trebuie prelevate (Hartmann și col, 2003).
Fig. Schema de protocol după Algoritm de diagnostic pentru PIF (aș published by Rohrer și col, 1993)
2.4.Imunitatea pasivă primită via colostru în Panleucopenie
La pisoi, anticorpii maternali au o viață biologică înjumătățită de aproximativ 10 zile (Scott și col., 1970; Pedersen, 1987). Când anticorpii scad sub titrul de 40 până la 80 (măsurat prin inhibarea hemaglutinării) nu mai au capacitatea de a proteja animalul împotriva infecției dar pot interfera cu imunizarea activă (Fig 9). Majoritatea pisicilor dețin anticorpi maternali la titrul protectiv până în săptămânilor 6-8. Imunizările ulterioare sunt eficiente (Dawson și col., 2001; EBM grade I), recomandarea vaccinării se face la vârsta de 15-16 săptămâni de viață.
Fig. Graficul ilustrează un interval de deschidere imunitară, o breșă (Thiry, 2002 c). În acest exemplu, perioada critică se încadrează între săptămânile 8 și 12 de viață (Hartmann K., 2010)
Fig. Immunitary laptime for insertion of the virus, mainly between the 8th and 12th weeks of life (Hartmann K., 2010).
Placenta endoteliocorionica a pisicii reține trecerea solvenților maternofetali, iar IgGul poate trece de bariera placentară abia în ultimul trimestru de gestație. Acest transfer de imunoglobuline contează cam 10% din imunizarea maternală a pisoilor. Ca atare prin ingestia suficientă de colostru se asigura nivelul de protecție necesar de anticorpi neutralizanți din partea pisicii mama. Absorbția maximă se întâmplă în primele 8 ore de viață. Ulterior, celulele intestinele ale pisoilor sunt înlocuite de epiteliu nou care nu mai are funcție de absorbție sau transport al anticorpilor. Titrul seric de anticorpi al pisoilor este de fel mai jumătatea titrului pisicii mama. Nivelele lor depind de cât preia fiecare individ din colostrul produs de mama, ceea ce explică variații mari între cuiburi. Titrurile scad în primele săptămâni de viață, se degradează și se diluează în organismul în creștere. În mod analog cu parvovirusul canin, este de așteptat să se producă o fereastră imunologică la 6-10 săptămâni de viață, în care nivelele anticorpilor sunt prea scăzute pentru a asigura protecția împotriva infecției naturale, dar încă destul de mari pentru a interfera cu vaccinarea (Hartmann K., 2010).
2.4.1.Răspuns imunitar activ împotriva FPV
Anticorpii joacă un rol important în răspunsul imun la FPV. Anticorpii maternali protejează pisoii de infecția fatală. Aceasta imunizare dobândită pasiv este înlocuită ulterior cu răspunsul imun activ obținut prin vaccinare sau că o consecință a infecției naturale. Imunitatea dobândită este una solidă și de durată (Thiry, 2002a) și poate fi indusă prin vaccinarea cu virusuri inactivate cât și cu cele vii modificate. Antiserul FPV poate fi folosit pentru imunizare pasivă când animalele nevaccinate pot fi puse în situația expunerii la virus înainte de inițierea indusă prin vaccin, răspuns activ (Barlough și col., 1997). Parvovirusurile pot activa o varietate de răspunsuri imunitare incluzând limfocitele T- helper CD4+ și limfocitele T citotoxice CD8+. Preluarea parvovirusului se face prin fagocitoza precum și prin mecanisme nefagocitare precum pinocitoza sau endocitoza mediată de receptor (Sedlik și col., 2000).
Fig Deshidratarea severă în timpul infecției cu FPV este caracteristică, asociată cu o rată a mortalității destul de înaltă (Hartmann K., 2010).
Fig. Severe dehidration în FPV infection, with a high rate of fatality (Hartmann K., 2010)
2.4.2.Diagnostic
În practică clinică, detecția antigenului de FPV din fecale este efectuată cu ajutorul testelor disponibile în comerț cu aglutinare pe latex sau imunocromatografice (Veijalainen și col., 1986; Addie și col., 1998). Aceste teste au o specificitate bună și o sensibilitate acceptabilă în comparație cu metode de referințe (Neurer și col., 2008; Schmitz și col., 2009; EBM grade I). Testele marcate pentru detecția antigenului de FPV precum și cele pentru detecția antigenului de parvovirus canin pot fi folosite pentru diagnosticul FPV din fecale. Un diagnostic prezumptiv se bazează pe compatibilitatea dintre semnele clinice prezente la pisica vaccinată cu schema incompletă și prezența leucopeniei pe hemoleucograma (50-3.000 leucocite/uL).
Neutropenia este întâlnită mai des decât limfocitopenia. Totalul leucocitelor <2000 celule/uL este asociat cu un prognostic rezervat. În timpul recuperării din perioada infecțioasă, există o neutrofilie tipică cu indice Arneth dreapta. Diagnosticul poate fi confirmat folosind un kit de testare in-house imunocromatografic pentru detectarea antigenului de CPV din fecale. Oricum, antigenul din fecale este detectabil o perioadă scurtă de timp de la infecție. Sunt comune rezultatele fals-negative. Diagnosticul diferențial include și alte cauze ale deprecierii profunde al statusului, leucopenia și manifestări ale tractului gastrointestinal. Trebuie luate în considerare salmoneloza și infecția cu retrovirusurile FeLV și FIV. Infecțiile concurente cu FeLV și FIV pot produce sindrom de panleucopenie la pisicile adulte.
Diagnosticul prin verificarea cu microscopia electronică și-a pierdut din valoare datorită alternativelor mai rapide și automatizate. Laboratoarele specializate pe biologie moleculară oferă testare PCR a sângelui și fecalelor. Prin metoda PCR, pisicile sănătoase testează pozitiv pe fecale săptămâni întregi, dar acest lucru nu și-a găsit încă o importanță epidemiologică majoră. Clinicienii trebuie să ia acest fapt în considerare la interpretarea datelor pentru diagnosticare.
Fig. Pui de pisică cu semne de deshidratare severă, ca rezultat al pierderii de electroliți ca și consecință a panleucopeniei felină©Diane Addie/ Hartmann K, 2010
Fig. Kitten with severe signs of dehidration, aș a reseult of electrolyte imbalance, consequence of FPV infection©Diane Addie/ Hartmann K, 2010
În unul dintre studii, pisicile infectate experimental cu FIV au dezvoltat panleucopenie indusă de vaccin când li s-a administrat vaccin cu tulpina vie modificată de virus FPV (Buonavoglia și col., 1993; EBM grad III). Stimularea imunității a limfocitelor infectate cu FIV în vitro promovează producția virală, și în vivo, vaccinarea pisicilor cu infecție cronică cu un peptid sintetic a fost asociată cu o scădere a rapoartelor CD4+/CD8+ (Lehmann și col., 1992; Reubel și col., 1994). Ca atare se face un posibil schimb de protecție de la boală secundară conduce către progresia infecției cu FIV datorită creșterii producției virale (EBM grad III). Ca atare doar pisicile cu FIV care prezintă risc mare de expunere la agenți patogeni trebuie vaccinate, dar doar cu produse inactivate (Hartmann K., 2010).
2.5.Identificarea parazitului Giardia spp.
La pisica, Giardia apare ca un trofozoit binucleat și flagelat. Trofozoitul este mic (10.5/17.5 x 5.25/8.75 μm) și are 8 flageli. Cei doi nuclei sunt poziționați în partea posterioară a corpilor medieni; acești nuclei au 3/1.5 μm dim. Suprafața ventrală a trofozoitului deține un disc ventuza ce ocupa o treime sau o jumătate din suprafața anterioară. Flagelii propulsează organismul parazitului și creează un vacuum pentru discul ventuza prin pompare de lichid înafara pe dedesupt. Trofozoitul se mișca de-a lungul suprafeței epiteliului intestinal.
Stadiul de chist este întâlnit în intestinul gros unde trofozoitul se pregătește să treacă în mediul extern (Bowman, D D., și col., 2008). Ca răspuns la un stimul nedefinit, trofozoitii produc peretele rezistent al chistului în timp ce trec din intestinul subțire în intestinul gros. Trofozoitul se divide în alte două celule trofozoit în cadrul chistului măturat. Etapa de chist trece în fecale. Dacă o pisică are diaree și o infecție cu Giardia, un diagnostic de confirmare va cere o examinare inițială cu soluție salină a unei cantități mici de materie fecală. Acest lucru va permite identificarea stadiului de trofozoit (Bowman, D D., și col., 2008). Examinarea fecalelor diareice pentru identificarea chistilor este de multe ori neconcludenta deoarece doar trofozoitii pot fi găsiți în scaune de acest tip. În medicină umană, lamele cu fecale sunt fixate cu hematoxilina ferică sau prin folosirea unei colorații trivalente pentru examinarea protozoarelor. Motivul principal pentru examinarea lamelor fixate a fecalelor de om ar fi multitudinea de protoazoare ce trebuie diferențiate. Unele protozoare din fecale sunt prezente la pisici, și în mod normal nu este necesară folosirea acestor metode. Probele de fecale fixate au și un avantaj, de a produce încă o lamă de examinare ce poate fi examinată și mai târziu (Bowman, D D., și col., 2008).
Altă metodă folosită în detecția Giardiei se poate face în lame din proba de fecale, folosind anticorpii conjugați cu fluoresceina specifici Giardiei și examinați sub lumina fluorescentă la microscop.
Această metodă crește posibilitatea găsirii trofozoitilor deoarece vor emite în prezența luminolului la examinare, dar echipamentul este destul de scump și este nevoie și de alte proceduri pentru a concentra paraziții în multe probe. O metodă ce ar elimina din aceste probleme ar fi detectarea antigenilor de Giardia în probele de fecale. Testele de detecție a antigenului din fecale umane sunt capabile să detecteze infecții în probele de fecale diareice în, datorită degenerării trofozoitilor nonviabili, unde nu pot fi paraziți detectabili (Bowman, D D., și col., 2008). La pisici nu se poate aplica metoda de aspirație duodenală precum la câine deoarece parazitul poate fi localizat ceva mai sus în partea posterioară a intestinului pisicii față de localizarea mai joasă la câine. Chistii pot fi identificați folosind metoda de flotație prin centrifugare. De preferat este metoda soluției de flotație sulfat de zinc. Deoarece excreția chistilor s-a dovedit a fi sporadica (Kirkpatrick și Farrell, 1984), este mai bine să se facă examinarea prin metoda flotației dar și prin detecția antigenică. Chistii pot fi rapid distruși, arata ca niște semilune (Fig de mai sus) decât sub forma ovoidala observată în preparatele cu sulfat de zinc realizate instant. Testele de detecție a antigenului va avea capacitatea de a detecta și chistii (Bowman, D D., și col., 2008).
2.5.1.Tehnologia SNAP pe principiul ELISA pentru probe din fecale
2.6. Diagnostic Virusul Imunodeficienței Feline
Pentru a diagnostica infecția cu FIV, sunt determinați anticorpii anti-FIV din sânge prin diverse tehnici de laborator, incluzând și ELISA, western blot și teste de imunofluorescența directă. Acestea sunt dependente de gradul și perioada de activare a răspunsului imun dat de felină gazda la infecția cu virus FIV. Dacă o felină nu a avut suficient timp după expunere să dezvolte un răspuns imun sau dacă gazda nu poate manifesta un răspuns imun datorită imunosupresiei, anticorpii pot rămâne nedetectabili la o felină infectată cu FIV.
2.6.1.Rezultatele Pozitive
Deoarece puține feline pot elimina infecția, prezenta anticorpilor indică faptul că avea felină este infectată cu FIV. Acest test poate fi aplicat în orice cabinet și laborator de diagnostic veterinar având la dispoziție kituri comerciale de testare ușor accesibile. Deoarece se poate să existe și rezultat fals pozitiv, se recomandă retestarea pe un alt timp de test. Pisica mama infectată poate transmite anticorpi FIV în timpul alăptării, deci puii de pisică pot ieși fals pozitivi datorită prezenței anticorpilor materni pentru câteva luni de la fătare. Oricum, foarte puțini, sau chiar deloc vor rămâne infectați FIV. Pentru a clarifica statusul lor de infecție, felinele mai mici de 6 luni care au ieșit pozitive pe FIV, ar trebui retestate la intervale de 60 de zile până împlinesc măcar 6 luni (Hartmann K. și col., 2007).
.
2.6.2.Rezultate Negative
Un rezultat negativ arată faptul că organismul felinei nu a produs anticorpi anti FIV. În cele mai multe cazuri, asta sugerează că pisica nu este infectată. Dar, durează poate și 12 săptămâni după infecție pentru că nivelele de anticorpi să fie prezente în fluxul sangvin, deci testarea în această perioadă poate da rezultate fals negative. De aceea, felinele negative pe anticorpi ce au intrat în contact cu feline infectate cu FIV sau nu dețin un status cert în ce privește FIV, asta în urma unei mușcături de la o felină cu status necunoscut, respectivă felină trebuie retestata în decursul a 60 de zile de la expunere. Acest fapt permite organismului felinei să dezvolte anticorpi anti virus FIV. Ocazional, sunt feline cu stadiu înaintat de FIV ce pot testa negativ pe testele de Ac anti FIV deoarece sistemul lor imunitar este compromis asta pentru că nu mai este produs un nivel detectabil de anticorpi(Hartmann K. și col., 2007).
Testele pe Reacție de polimerizare în lanț (PCR) sunt dezvoltate pentru a detecta segmente mici de material genetic viral. Acest test nu se bazează pe detecția anticorpilor anti FIV ce sunt produși de felină gazdă, dar se folosesc ca detecție de virus FIV în sine (detecție ADN viral). În timp ce testele pe anticorpi sunt ideale pentru screeningul infecției, în anumite condiții (precum confirmarea infecției la puii de pisică sau pentru felinele vaccinate cu vaccinuri cu anticorpi de FIV). Testele PCR sunt teoretic superioare. Deși metodele de testare PCR promite, aceste tehnici rezulta însă într-un număr destul de mare de fals pozitiv și fals negativ, deci nu se recomanda folosirea lor ca rutină. Avansări recente în această arie tehnologică, cresc speranța că aceste tehnici PCR cresc posibilitatea de a diagnostica FIV cu acuratețe mare(Hartmann K. și col., 2007). Indiferent de subtipul de FIV, testarea pentru identificarea anticorpilor antiFIV a fost principala testare de diagnostic din ultimii 20 ani, suplimentata de analiza western blot și izolarea virusului în condiții de cercetare. Kiturile de testare in-house sunt ieftine, ușor de folosit și eficiente în identificarea infecției cu FIV pentru felinele nevaccinate FIV (Hartmann K. și col., 2007). Există variații între kiturile de testare pe anticorpi în metodologie și țintirea antigenelor virale pentru detecția anticorpilor (Hartmann K. și col., 2007).
Fig. Desfășurarea schematică a geneticii FIVului cu expunerea antigenelor ținta pentru testarea anticorpilor
Fig. Genetical structure of FIV with antigenic display for targeting antibodies (trimisă de Kate Patterson de la MediPics and Prose pentru M.E. Westman și col. / Comparative Immunology, Microbiology and Infectious Diseases 42 (2015) 43–52).
SNAP® FIV/FeLV Combo (Idexx) este un kit de testare ELISA cu migrare ce face detecția anticorpilor pentru p15 (proteină de matrice) și p24 (proteină capsidei), Witness FeLV/FIV este un kit de testare imunocromatografica cu migrare ce are ca detecție gp40 (glicoproteină transmembranara), în timp ce Antigen Rapid FIV/FeLV este un kit imunocromatografic cu migrare ce surprinde p24 și gp40 (Fig și Tabel). SNAP® FIV/FeLV Combo Plus, disponibil în Europa, este un kit ELISA cu migrare cu detecție pentru anticorpii lui p15, p24 și gp40. Sensibilitatea și specificitatea fiecărui kit de testare la felinele nevaccinate anti FIV sunt de 94% și 100% pentru SNAP®Combo (https://www.idexx.com/files/small-animal-health/products-andservices/snap-products/snap-fiv-felv-combo/snap-combo-testaccuracy.pdf) , 100% și 100% pentru SNAP FIV/FeLV Combo Plus, 95% și 99% for Witness FeLV/FIV (Hartmann K și col, 2007), și 89% și 100% pentru Antigen Rapid FIV/FeLV (Sand C. și col., 2010).
2.6.1.Tehnologia SNAP pe principiul ELISA pentru probe sanguine:
Fig. Tehnologie SNAP imunoenzimatica pentru testare FeLVAg/FIV Ac
Fig. Immuneenzyme SNAP technology for detecting FeLV Ag/FIV Ab
https://www.idexx.com/files/small-animal-health/products-andservices/snap-products/snap-fiv-felv-combo/snap-combo-testaccuracy.pdf
Tabel. Anticorpii detectați cu 4 metode kituri de testare rapidă FIV (M.E. Westman și col, 2015/Hartmann K. și col, 2007)
Table . Detected antibodies with 4 types of testing FIV (M.E. Westman și col, 2015/Hartmann K. și col, 2007)
2.6.2.Detecția serologică și moleculară a FIV
A fost recoltat sânge prin puncție venoasă din jugulara și alicotat în 3 tuburi cu EDTA și stocat la 4 grade C. Testarea pentru anticorpi FIV s-a făcut în primele 24 de ore de la recoltare cu 3 kituri de testare comparative, din sânge integral recoltat pe EDTA conform instrucțiunilor fabricantului. S-a testat cu SNAP FeLV/FIV Combo, Witness FeLV/FIV, și Antigen Rapid FIV/FeLV (Tabel mai sus). Din sângele recoltat au fost efectuate și analize hematologice. A doua fiolă cu EDTA a fost centrifugata în primele 6 ore de la recoltare pentru 3 minute la 12,000xg iar plasmă a fost transferată pe un recipient fără anticoagulanți folosind o pipetă sterilă. Probele de plasmă și cele pe EDTA au fost depozitate la -80 grade C pentru a reverifica ulterior discrepantele dintre ele. Al 3 lea recipient pe EDTA a mers către amplificarea acizilor nucleici (FIV Real PCRTM), o variantă comercială de test PCR ce verifica o regiune gag atât în ARNul viral (folosind ADNc după reverse transcriere) și ADN proviral. Subtipul FIV a fost determinat la feline infectate folosind perechi de primeri specifici subtipurilor A, B, D și F (http://www.idexx.com.au/pdf/en au/smallanimal/ education/realpcr-test-for-fiv.pdf).
În prima parte a studiului, RealPCRTM a reprezentat testarea „gold standard” pentru diagnosticul FIV, cu sensibilitatea și specificitatea demonstrate de 94% respectiv 94% (Litster A. și col., 2012). Studiul arata că există 2 tipuri de kituri de testare pentru determinarea anticorpilor anti FIV capabile astfel de a stabili statusul infecției cu FIV la pisici, indiferent de istoricul de vaccinare anti FIV. Au fost revizuite astfel definițiile de infecție cu FIV și FIV neinfectat, luând în considerare rezultatele a 3 tipuri de kituri de detecție a anticorpilor în comparație cu rezultatul RealPCRTM pentru FIV, a da un status infecțios de FIV unei feline a fost o idee precipitată. Când 2 din 3 kituri de testare s-au potrivit rezultatului RealPCRTM (3 din 4 rezultate au fost în concordanță), s-a stabilit status de infecțiozitate cu FIV și s-a presupus că ultimul kit a dat rezultate fals-pozitive sau fals negative. Unde toate cele 3 tipuri de kituri au ieșit negative și RealPCRTM a fost pozitiv, testarea PCR a fost repetată folosind fie o probă congelată, fie o probă proaspătă de sânge (rerecoltare), și abia al doilea rezultat a fost considerat final (Westman M.E. și col., 2015).
Unde toate cele 3 kituri pe anticorpi au fost pozitive și FIV RealPCRTM a ieșit negativ, testarea PCR a fost repetată la un alt laborator folosind probele stocate și prin altă metodă de testare (www.gribblesvets.com.au/ index.php/download file/view/90/142/) și testarea FIV RealPCRTM a fost repetată folosind din sânge proaspăt la interval stabilit de-a lungul unei perioade de 12-18 luni. Pentru aceste feline, s-a recoltat sânge pe Li-Heparina și a fost trimis către un al 3 lea laborator pentru izolare virală (VI). Rezultatul a fost considerat cel definitiv. Aceeași testare suplimentară a fost abordată și pentru confirmarea infecției cu FIV la felinele vaccinate FIV, testare ce a ieșit pozitiv în testele pe anticorpi dar și în cazul FIV RealPCRTM, în cazul așa numitelor „Erorile Vaccinării”. Acolo unde au fost 2 rezultate pozitive și 2 rezultate negative, indiferent de cele pozitive, au fost recoltate probe de sânge suplimentar pe recipiente cu Li-Heparina și trimise refrigerate către un al 4 lea laborator. Rezultatul s-a considerat cel definitiv (Westmann M.E. și col, 2015).
2.6.3.Protocol de diagnostic al infecției cu FIV
Un algoritm de screening al FIVului într-un colectiv de pisici cu sau fără istoric de vaccinare anti-FIV ar debuta cu i) testarea cu teste rapide imunocromatografice FIV/FeLV; ii) repetarea testării cu un alt kit de detecție a anticorpilor dacă din primul iese FIV pozitiv; iii) se trece la testarea cu metode PCR doar atunci când există o neconcordanță între primele 2 kituri de testare și încă există o suspiciune de infecție cu FIV conform semnelor clinice, precum cele oportuniste apărute în timpul infecției sub forma unor sindroame de letargie și slăbire. Dacă rezultatele a doua kituri imunocromatografice au fost comparate și reacția a fost identică la 351/358 de feline (98%), făcând apel la testarea PCR în clarificarea statusului de infecțiozitate cu FIV pentru 7 feline. În adăposturi, unde resursele sunt limitate și istoricul vaccinării rămâne necunoscut, acest algoritm ar fi accesibil financiar și poate influența decizia de a testa FIV în cadrul adăpostului respectiv. Toate felinele infectate cu FIV și cele vaccinate anti-FIV au ieșit pozitive pe SNAP FIV/FeLV Combo. Se pare că acest kit pe anticorpi nu face distincție între felinele neinfectate/vaccinate FIV, de cele infectate și vaccinate FIV, conform rapoartelor precedente. Grupul de feline vaccinate FIV include felinele nevaccinate în ultimii 7 ani, demonstrând astfel ca vaccinul induce producția de anticorpi ce pot fi detectați de kit pe o perioadă destul de lungă. Într-un alt studiu toate felinele testate au ieșit pozitiv pe anticorpi FIV după 2 ani de la vaccinarea inițială (Levy J.K. și col., 2004). La felinele adulte, cu status necunoscut de vaccinare anti-FIV, SNAP Combo poate da un rezultat pozitiv și poate indica vaccinarea, infecția sau ambele. O consecință majoră a acestei incertitudini la nivel de adăpost, ar fi eutanasia, dacă diagnosticul de infecție cu FIV este cel eronat (Crawford P.C. & Levy J.K., 2007, Morton J.M. și col., 2012). Oricum s-a demonstrat că specificitatea acestui test încă cadrul studiului a fost foarte joasă (63%).
Fig Algoritm de testare pentru dignosticul infecției cu FIV. Dacă există posibilitatea unei infecții recente, este recomandată retestarea datorita întârzierii în procesul de seroconversie și unei încărcături virale mici timpurii în infecție (Westman și col., 2015)
Fig. Testing for FIV algorithm. Checking for recent infection and retesting after seroconversion and getting more viral charge (Westman et al., 2015)
Rezultatele studiilor pot fi sugestive pentru folosirea kiturilor de testare pe anticorpi anti-FIV. Prin includerea în testare a tuturor celor 3 antigene virale, dar cu p15 ocupând un loc aparte față de p24 și gp40, se poate determina dacă o pisică este i) vaccinata sau neinfectată (doar p15 pozitiv); ii) infectată (p15 și p24/gp40 pozitiv); iii) sau nevaccinata și neinfectată (p15 și p24/gp40 negative).În acest moment diferențierea în aceste 3 grupuri nu se poate face prin folosirea unui singur tip de testare, incluzând amplificarea acizilor nucleici, ELISA discriminanta (Kusuhara H.și col., 2007, Levy J.K. și col., 2008) sau raportul limfocitelor T CD4:CD8 (Litster A., și col, 2014).
Acest algoritm de testare a anticorpilor, nu trebuie folosit ca raționament de a reduce frecventa vaccinării anti FIV deoarece mecanismul vaccinării induce protecție imunitară atât mediata umoral, cât și celular (Coleman J.K și col., 2014).
Tabel Schemă a testărilor disponibile pentru determinarea FIV (Sykes Jane, 2016)
Table. Testing for detection of FIV infestation (Sykes Jane, 2016).
2.7.Diagnostic Chlamydophila spp.
2.7.1.Metode directe de diagnostic
Este posibilia identificarea infecției prin cultură dar tehnicile de PCR sunt opțiunile preferate în acest moment pentru diagnosticarea infecției cu Chlamydia. Aceste tehnici sunt extreme de sensibile și pot evita problema viabilității scăzute a microorganismelor. Prelevarea cu bețișor steril de la nivel ocular se folosește ca proba de bază, dar studii mai recente au demonstrate ca și recoltarea de la nivel nazofaringean, nazal sau lingual este la fel de eficienta precum prima pentru identificarea PCR (Schulz și col., 2015).
Aceasta bacterie poate fi izolată și din secreție vaginală, fetuși avortați și bețișor cu fecale, dar nu sunt tocmai indicate pentru diagnosticare. Deoarece microorganismul este intracelular, este nevoie de o recoltare care să încarce substanțial bețișorul respectiv cu celule. S-a demonstrat că anestezicul proximetacan nu afectează amplificarea PCR a ADNului Chlamydiei din recoltatul ocular (Segarra și col., 2011). Alte tehnici pentru a demonstra prezenta microorganimselor sunt mai puțin sensibile și mai puțin relevante față de PCR. Sunt disponibile și teste de antigen Chlamydia bazate pe detectarea unui grup specific de antigeni folosind ELISA sau tehnici asemănătoare. Deasemenea, se pot face lame de microscopie colorate MGG pentru a verifica incluziuni celulare, dar incluziunile de Chlamydia pot fi unor confundate cu incluziuni bazofilice (Streeten & Streeten, 1985).
2.7.2.Metode indirecte de detecție
La pisicile nevaccinate, detecția anticorpilor pot confirma diagnosticul de infecție cu C. felis. Pot fi folosite tehnici de imunofluorescența (Fig.) și ELISA pentru determinarea titrurilor anticorpilor. Apare ceva reactivitate încrucișată cu alte bacterii, iar un titru mai mic de <32 este considerat negativ. Infecții active sau recente se stabilesc la un titru de peste > 512. Serologia poate fi utilă pentru a stabili dacă infecția a devenit endemica la nivel de grup. Poate fi folosită cu încredere și în cazurile cu semne oculare cronice. Un titru înalt sugerează faptul că Chlamydia poate fi factorul etiologic, în timp ce un titru scăzut specifică neimplicarea patogenului (Séverine Tasker, 2016).
Fig.. Test cu imunofluorescența indirectă pentru titrarea anticorpilor anti- Chlamydia, celule de cultură infectate ce servesc ca substrat antigenic (Universitatea Bristol. MB/ Séverine Tasker, 2016, http://www.abcdcatsvets.org/chlamydia-chlamydophila-felis/)
2.8. Modificări de laborator apărute în infecția cu Virusul Leucemiei Feline
2.8.1.Hemoleucograma completă
Aceasta poate fi în limite fiziologice sau poate arăta o anemie regenerativa sau aregenerativa, neutropenie, limfocitopenie, monocitopenie și/sau trombocitopenie. O aglutinare evidenta poate fi prezentă la felinele cu anemie hemolitica mediata imun. Prezență vă fi și leucocitoza moderată sau marcanta și neutrofilele în bandă. La felinele cu leucemie sau sindrom mielodisplazic pot fi întâlniți în circulație blasti, megacariocite și celule displazice (eritrocite cu corpusculi Howell-Jolly). În comparație cu o felină neinfectată, felinele infectate cu FeLV au de 3,8 ori mai multe șanse să dezvolte anemie, de 5 ori mai să fie trombocitopenice, de 3,6 ori să fie neutropenice și de 2,8 ori să manifeste și limfocitoza (Gleich S, Hartmann K, 2009).
2.8.2.Biochimia serică și urinară
Cercetările asupra biochimiei serice și analiza urinei sunt nespecifice și reflecta procesele manifestate în spatele bolii cauzatoare. Hiperbilirubinemia și bilirubinemia pot fi prezente la felinele cu anemie hemolitica mediata imun și hemoplasme. Felinele cu glomerulonefrita pot fi proteinurice. Unele feline au asociate infecții bacteriene ale tractului urinar. Urocultura și susceptibilitatea testării probei de urină obținută prin cistocenteza sunt măsuri indicate în cazul suspiciunii unei infecții ale tractului urinar (Gleich S, Hartmann K, 2009).
2.8.3.Citologia măduvei osoase și histopatologia
Puncția aspirativa medulara și recoltarea unei probe biopsice se recomanda în cazul felinelor cu pancitopenie și anemie aregenerativa. Dacă rezultatele aspiratelor nu reprezintă diagnostic cert, biopsia centrului trebuie supusă interpretării, asta și pentru că aceste aspirate de la felinele cu anemie aplastică sau mielofibroza sunt tipice fără celulalritate prea multă. La cele cu FeLV se observa celule de origine limfoidă, eritroida și mieloida (leucemii); mielodisplazie; hipoplazii și aplazii ale liniilor de populații celulare eritrocitare, mieloide și megacariocitare; hiperplazie ale acestor linii celulare în ciuda citopeniilor periferice; și hipoplazie megacariocitara (Sykes JE, 2014).
2.8.4..Colorații de citochimie
Pentru identificarea celulelor din linia mieloida se folosesc colorații specifice precum proxidasa alcalin fosfatazei, Sudan negru B, și esteraza nespecifică, imunohistochimia sau citometria în flux folosind anticorpi marcați ce țintesc diferențierea moleculară a clusterelor celulelor de suprafață (CD) necesare în identificarea tipologiei celulare implicate în unele leucemii acute fără diferențiere (Sykes JE, 2014).
2.8.5. Diagnosticul imagistic
Observațiile paraclinice de imagistica în infecția cu FeLV arata procesele produse de boala ce pot fi destul de variate. Felinele cu limfosarcom timic asociat FeLV prezintă mase mediastinale la radiografia toracică ce pot fi acompaniate de lichid de efuzie pleural mai mult sau în cantități mari. La felinele cu limfom multicentric, ecografia abdominală releva reactivitatea limfocentrilor cu hipoecogenitate și creștere în volum sau/și aspect marmorat al splinei, ficatului și rinichilor. O ecogenitate crescută a ficatului poate apărea în limfom.
Pot fi întâlnite mase tumorale intestinale cu pierderea peristaltismului sau cu un peristaltism normal. La felinele cu citopenie imun mediata poate fi întâlnită și splenomegalia (Sykes JE, 2014).
Fig Radiografie de segment toracic lateral de la o felină, mascul, castrat, domestic de 5 ani, cu limfom mediastinal apărut la 11 luni după pozitivarea antigenului de FeLV (Sykes JE., 2014).
Fig. X-Ray for lateral thorax of a neutered male feline, 5 years old, with mediastinal limphoma at 11 months after being diagnosted with positive FeLV Ag (Sykes JE., 2014)
Felina prezintă tachipnee, crepitații cardiace la ascultare cu localizare caudală, dovada fiind lichidul pleural de efuzie și deplasare dorsală a traheei. Examenul lichidului pleural releva un număr mare de limfocite maligne (Sykes JE, 2014).
2.8.6.Testele de Antigen
Există 2 tipuri de teste sangvine utilizate în mod obișnuit în diagnosticul FeLVului, ambele visează detecția componentei proteice a virusului numită p27 FeLV. Ambele teste, de tip imunoenzimatic (ELISA), se aplică în primul rând ca și metoda de screening, și pot fi cu ușurință utilizată în cabinetul veterinar. Testele ELISA detectează prezența particulelor libere de FeLV ce sunt întâlnite de obicei în fluxul sangvin atât în faza timpuri cât și în stadiul avansat al infecției. Testul cu imunofluorescența indirectă (IFA) de detecție a anticorpilor este trimisă pentru verificare unui laborator de diagnostic după ce ELISA iese pozitiv pentru confirmarea infecției cu FeLV și a stabili cât de veche este infecția, dacă felină a ajuns într-un stadiu avansat al infecției cu FeLV. Dacă IFA găsește prezenta particulelor virale în celulele sangvine, asta este un indiciu al infecției cronice. Majoritatea felinelor ce ies pozitive pe IFA rămân infectate toată viața. În unele cazuri, izolarea întregului virus sau detectarea ADNului folosind testarea prin metoda PCR se recomanda pentru a determina dacă infecția a ajuns în măduva osoasă. Diagnosticul infecției cu FeLV, se bazează pe istoricul medical al felinei și pe semnele clinice prezentate și rezultatele testelor pentru a determina dacă virusul este prezent în circulația sangvină. Un test pozitiv identifica prezenta FeLV ului și a antigenilor săi (Sykes JE, 2014)..
Pentru foarte mulți ani, Combo Snap de la Idexx a fost și este probabil cel mai uzual test folosit de medicii veterinari. Este un test rapid, iar kitul consta practic într-un filtru impregnat cu material de testare: FeLV și FIV – controale pozitive, un control negatic, un punct de test FeLV și unul FIV. După amestecul sângelui cu conjugatul din kit, punctele iau o anumită culoare pentru control pozitiv și eventual una din boli sau ambele, sau deloc colorate ci doar controlul și atestă ca pisica nu are nici unul dintre virusuri. Există și alte mărci comerciale de kituri de testare, de obicei pentru ambele viremii. La folosirea ELISA ca metodă de screening, confirmarea rezultatelor pozitive se recomandă deoarece exista totuși o prevalență scăzută a infecției în cazul felinelor clinic sănătoase și există posibilitatea unei testări cu rezultat fals pozitiv. Rezultatele pozitive în absența antigenului FeLV pot apărea mai rar ca eroare de procedura sau reactivitate încrucișată nespecifica (Barr MC și col., 1991).
Există câteva opțiuni de a confirma un rezultat pozitiv:
– o retestare cu un alt test ELISA pe antigen de la alt producător. De ținut cont ar fi faptul că spre deosebire de infecția cu FIV, felinele ce ies pozitive pe FeLV antigen timpuriu în infecție (înainte de trecerea în măduva osoasă) pot fi tratate în consecință. Un singur rezultat pozitiv nu înseamnă neapărat o infecție progresivă, chiar dacă se repeta testarea cu test de la alt producător (Sykes JE, 2014)..
Dacă pisica prezintă semne clinice de boala FeLV, un singur test pozitiv înseamnă totuși că infecția progresivă este prezenta.
– testarea cu IFA pe lame din sânge integral periferic, deoarece felinele cu IFA pozitiv care au deja infecția în măduva osoasă, cu rare excepții, dezvolta infecția progresivă. Felinele cu IFA negativ pot fi în faza de viremie tranzitorie ce poate rezulta fie în infecția progresivă fie în cea regresivă, dar sensibilitatea IFA este prea joasă pentru identificare stadiu. În acest caz testările se repeta la comun la lună sau la 4 luni (Sykes JE, 2014)..
– retestarea cu ELISA la 6 luni. Dacă antigenul rămâne pozitiv, exista mare posibilitate de infecție progresivă. La unele pisici, antigenemia persistă și 16 săptămâni înainte de faza de regresie, iar testul se poate repeta mai devreme de 6 luni (12 săptămâni mai târziu) sau chiar lunar dacă proprietarul își permite. Se cere refacerea unei hemoleucograme complete, iar dacă aceasta iese anormală exista posibilitatea unei infecții progresive. Rezultatul negativ al testului de ELISA apare astfel în prima lună de infecție după expunere la FeLV, până când cantitatea de antigen este suficientă pentru detecție. Aceste feline trebuie retestate la 1-2 luni după prima testare. Deoarece apariția anticorpilor de FIV se poate face la 2 luni, este indicat că retestarea ambelor viremii să se facă la 2 luni de la expunerea la virusuri. Puii pot fi testați la orice vârstă, deoarece anticorpii de FeLV maternali nu interfera cu testul (Sykes JE, 2014)..
2.8.7. IFA și colorația cu imunoperoxidaza
Testarea cu imunofluorescența indirectă este foarte răspândită în laboratoarele de diagnostic veterinar și poate fi aplicată pe sânge integral proaspăt sau măduva osoasă. IFA are sensibilitate mai mică decât ELISA și, în funcție de laborator, este mult mai predispusa unor rezultate fals negative sau fals pozitive și ca atare nu se recomanda pentru monitorizare. Prezența virusului în celulele sângelui folosind IFA indica o infecție progresivă în peste 90% din cazuri. Felinele cu viremie incipientă pot fi negative IFA și pozitive ELISA. Felinele cu infecție regresivă ies negative pe ambele tipuri de teste. IFA negativ poate apărea în infecțiile progresive când există populații celulare neadecvate în torentul sangvin periferic, valabil penru felinele neutropenice. În acest caz IFA este indicat pentru verificarea măduvei osoase și nu a sângelui (Sykes JE, 2014).
Pot apărea rezultate false și dacă conjugatul cu anticorpi se leagă nespecific la granulocitele eozinofilice, deci eozinofilele trebuie excluse din interpretarea celulelor cu fluoresceina (Floyd K și coll., 1983). Unele feline cu modificări de status clinic ce sugerează prezenta bolii date de infecția cu FeLV (cu leucemie sau mielodisplazie) pot ieși negative pe testul de antigen ELISA dar ies pozitive pe IFA tot antigen dar din măduva osoasă. În unele cazuri poate fi folosită metoda PCR pentru testarea FeLV din măduva osoasă pentru o confirmare a diagnosticului de boală. Deasemenea poate fi folosită imunohistochimia pentru detecția antigenului viral din probe de țesut sau biopsii de măduvă osoasă centrală, deși poate avea o sensibilitate mai mică decât a IFA (Sykes JE, 2014).
2.8.8.Diagnostic molecular PCR
Pentru determinarea acidului nucleic al virusului leucemiei feline au fost dezvoltate teste de PCR specifice acizilor nucleici ai virusului. În prezent se folosestee această tehnică pentru testarea potențialilor donatori de sânge în același timp cu testul pe antigen și pentru a testa infecția regresivă când persista suspiciunea de prezență a virusului ca și cauza a unei neoplazii dar antigenul este negativ. Testul PCR poate detecta ARN de FeLV sau ADN proviral și trebuie conceput cu mare atenție astfel încât să nu facă detecția unor secvențe endogene de FeLV. PCRul nu trebuie folosit fără a testa înainte antigenul în vederea verificării statusului de infecție FeLV. Clinicianul este obligat să știe dacă testul PCR a verificat ARNul viral sau ADNul proviral, deoarece exista o mare diferență între cele două: ARNul viral pozitiv descrie o infecție productivă cu posibilitate e transmitere, în timp ce ADNul proviral descrie o infecție virală neproductiva cu antigen negativ și el. După infectare, RT-PCR poate rămâne pozitiv câteva săptămâni până când testul pee antigen sau de izolare virală vor ieși pozitive (Cattori V și col, 2009), și depinde de testul aplicat, PCR pentru ARN viral este mai sensibil decât testele solubile pe antigen. O încărcătură virală mare de ARN viral în sânge și/sau saliva ar fi indicativa pentru infecția progresivă, în timp ce o cantitate mai mică reprezintă infecția regresivă (Cattori V și col, 2009). Testele pentru ADN proviral PCR pot fi folosite pentru testarea sângelui, leucocitoconcentratului, măduva osoasă și proba de țesut de la pisică ce iese negatiiv pe antigenul de FeLV (Sykes JE, 2014).
Pisicile cu rezultat pozitiv al PCR proviral dar cu antigen negativ, au infecție regresivă (în jur de 10% din pisici) (Gomes-Keller MĂ și col., 2006, Hofmann-Lehmann R, 2001). Aceste pisici nu transmit infecția dar virusul se poate răspândi după reactivare în caz de stress sau imunosupresie, pot transmite virusul prin donare de sânge sau pe verticală de la mamă la făt. ADNul proviral pare să fie prezent cu o încărcătură mai mică în infecția regresivă față de cea progresivă (Hofmann-Lehmann R și col., 2001; Pepin AC și col., 2007).Tipurile de populații celulare ce conțin ADN proviral de FeLV pot fi diferite pentru pisicile antigen negative față de cele antigen pozitive. ADNul proviral al tulpinii de FeLV s-a regăsit doar în limfocitele pisicilor care au testat negativ pe antigen, în timp ce la cele cu antigen pozitiv s-a regăsit o încărcătură mai mare în limfocite, monocite și granulocite (Hofmann-Lehmann R și col., 2001; Pepin AC și col., 2007). Folosirea probelor de măduvă sau țesut poate crește sensibilitatea în detecția ADNului prooviral(Sykes JE, 2014).
Sensibilitatea și specificitatea testelor comerciale de PCR pot varia ca design și deoarece încă se lucrează la a dovedi eficienta lor, se recomandă mare atenție la interpretarea rezultatelor în infecția cu FeLV. Retrovirusurile au rata mare de mutație, iar prezența variațiilor secventelor pot conduce către rezultate fals-negative. Rezultatele fals pozitive apar ca rezultat al contaminării, erooare manuală de încărcare, sau design slab al testului. Deoarece virusul FeLV din vaccin este inactivat sau recombinat, acesta nu se replica și nu se integrează în genomul gazdei, deci vaccinarea nu ar treebui să dea rezultat fals pozitiv pe PCR (Sykes JE, 2014).
2.8.9. Izolarea virală
FeLV poate fi ușor izolat în cultura celulară, Supernatantul culturii celulare poate fi ulterior testat folosind antigenul de FeLV sau PCR pe ARN viral. Deoarece creșterea culturii poate necesita câteva zile și tehnici specifice, acest tip de metoda nu este folosit în mod obissnuit în diagnosticul clinic (Sykes JE, 2014).
2.8.10.Testele pentru Anticorpi
Deși nu este o metodă utiila pentru diagnosticul infecției cu FeLV, detecția răspunsului anticorpilor la infecția cu FeLV se desfășoară ca cercetare clinică prin testarea neutralizării virale și teste IFA ce fac detecția anticorpilor anti antigenului de membrana al celului oncornavirusului felin (FOCMA) (Major A și col., 2010, Beatty JA și col., 2011, Harbour DA și col., 2002, Torres AN și col., 2010). Rezultate pozitive ale testelor pe anticorpi la pisicile ce ies negative pe antigenul de FeLV indica o expunere la infecția neproductivă și regresiva. Pisicile cu infecție progresivă și cu o încărcătură virală mare nu dezvolta anticorpi ca răspuns (Major A și col., 2010, Beatty JA și col., 2011, Harbour DA și col., 2002), dar pot apărea în urma vaccinării cu vacinurile FeLV (Sykes JE, 2014).
2.8.11.Protocol testare FeLV
Fig. Protocol de testare și reactivitate în urma expunerii la FeLV(Sykes JE, 2014).
Fig. Testing protocol and reactivity for FeLV exposure (Sykes JE, 2014).
În prima săptămână de infecție pisicile ies negative pe antigen (testare p27ELISA și IFA), RT-PCR pentru ARN viral și PCR pentru ADN proviral. Rareori, pisicile expuse la o încărcătură mică de virus elimina infecția înainte sau în acest moment (neproductiva). Testele de antigen și PCR proviral ies pozitive din a 3 a săptămână de infecție iar virusul se răspândește prin salivă, lacrimi, urina și fecale. Din acest moment, infecția productivă virala este supresata de răspunsul imun al gazdei (infecția regresivă) sau virusul își începe multiplicarea rapid în măduva osoasă și astfel apare infecția productivă, caracterizată prin persistența rezultatului pozitiv pe testele ELISA, IFA, ARN viral și ADN proviral. Pisicile cu infecție localizată sau atipica nu ies pozitive pe antigen sau este doar tranzitoriu și negative pe testul de PCR din sânge și/sau măduvă, dar poate pozitive pe PCR proviral. Ultima variantă apare la un procent foarte mic de populație felină (Sykes JE, 2014)
2.8.12.Observații patologice
În infecția cu FeLV acestea releva un proces secundar de boală. Cele mai comune sunt limfomul și aspect de mielodisplazie sau leucemii, dar pot fi regăsite și infecții oportuniste. În tractul intestinal al pisici cu enterita asociată FeLVului se poate observa necroza celulară și regenerare, infiltrat limfoplasmacitic și retezarea sau fuziunea vililor (Reinacher M, 1987). Reactivitatea limfocentrilor este deasemenea o trăsătură comună. Leziunile la nivelul SNCului includ pierderea axonilor și dilatarea tecilor de mielina la nivelul filetelor nervoase din măduva spinării (Carmichael KP și col, 2002). Colorația imunohistochimica se poate aplica secțiunilor de teesut în vederea confirmarii prezenței antigenului de FeLV în asociere cu aceste leziuni (Sykes JE, 2014).
PARTEA A 2 A: CERCETARI PERSONALE
SECOND PART: PERSONAL RESEARCH
CAPITOLUL III
REZULTATE PARȚIALE ȘI COMPARATIVE OBȚINUTE ȊN URMA UTILIZARII UNOR METODE INCLUSE IN SCREENINGUL SANGVIN LA FELINELE DOMESTICE
1.1.Metode și Mijloace
Pentru analiza in-house din laboratorul de analize medicale veterinare din cadrul Facultății de Medicină Veterinară, s-a făcut recoltarea și prelucrarea probelor de sânge de pisică, s-a lucrat proba proaspătă, fără frigerare, aproape instant. Pentru testarea și detecția Ac IgG de T. gondii la pisicile domestice s-a folosit fie ser, plasmă său sânge integral, probele fiind prelucrate de personal specializat și instruit în cadrul laboratorului autorizat și conform protocoalelor și procedurilor operaționale. Perioada luată în calcul în testarea Ac IgG Toxoplasma gondii a fost 01.01.2015- 13.05.2018. Numărul total de probe luate în calcul în vederea detecției calitative a Ac IgG anti T. gondii a fost de 544 de feline, prezente în diferite departamente clinice, în funcție de afectarea evidentă a unuia sau mai multe sisteme: Neurologic și Coordonare cu paralizii sau șchiopături, Respiratorii și Cardiologice, Oftalmologice sau Stomatologice, sau rămase sub observație și tratament la Medicală, Interne și Boli metabolice.
1.2.Determinările de Toxoplasma/Clamidophyla, se bazeza pe reacția antigen- anticorp;
– Având ca principiu o metodă imunoenzimatica în faza solidă, IMMUNOCOMB este un dispozitiv de plastic în formă de pieptene, pe care este fixat antigenul de Toxoplasma gonii/Chlamidophyla,
– Probele de ser, plasmă său sânge integral se pun în godeurile plăcii de developare multicompartimentate;
– Introduceți dispozitivul pieptene în godeul A astfel încât anticorpii din proba dacă sunt prezenți se vor atașa de antigenele de pe dispozitivul tip pieptene ;
– Anticorpii nelegați vor fi îndepărtați prin spălare, în următorul compartiment;
– Următorul compartiment conține anticorpi anti IgG canin marcați enzimatic. Imersați dispozitivul pieptene în acest conjugat . Anticorpii legați vor fi marcați.
– După două etape de spălare, introduceți dipozitivul tip pieptene în compartimentul în care se produce reacția enzimatică. Aici se va genera o modificare a culorii în funcție de cantitatea de anticorpi.
– Utilizând scală de interpretare, CombScale, se va face conversia celei mai slabe culori cu nivelul de anticorpi anti T/C, comparând cu referință pozitivă care este plasată pe spotul superior. Culoarea acestui spot indica răspunsul pozitiv ce este egal cu un titru diferit calibrat pentru fiecare test, obținut prin Reacția de Imunofluorescența IFA.
Control extern de calitate. Se compară intensitatea culorii probei cu cea a Controlului Pozitiv (C+) inclus în kit, în scopul determinării titrului.
Controlul pozitiv al fiecărui test este calibrat pentru un anumit titru de anticorpi, în funcție de intensitatea culorii controlului este apreciat rezultatul – de la Slab Pozitiv, Pozitiv, Înalt Pozitiv, asta când probele au o intensitate a culorii mai mare sau egală cu cea a controlului.
Controlul negativ consta în ser neimunizat și trebuie citit că zero. Probele având intensitatea culorii mai mică decât a controlului pozitiv sunt considerate negative.
Prezența unei culori mai închise decât S6, indica existența unei infecții recente sau acute.
Controlul Pozitiv pentru Chlamidia și Toxoplasma este calibrat la un titru de 1:32.
Componentele kitului
Kit-ul ImmunoComb include: un card ImmunoComb, ambalate în folie de aluminiu; o placă de developare; hârtii probe cu discuri preformare; o pensetă de unică folosința; un card calibrat CombScale;
– o fisă CombScore și un manual de operare
– tuburi capilare gradate (5ul,10ul, 15ul) și piston pentru extragere ser, plasmă (5ul), sânge integral(10ul)
Fig. 16. Placuta si componentele kitului Immunocomb conform insertului testului
Fig. The ELISA plate and kit components for ImmunoComb test according to the insert
Citirea rezultatului
În scopul determinări titrului IgG Toxoplasma sau Chlamidia, se compara intensitatea culorii probelor existenta pe dinții corespunzători ai ImmunoComb cu seria de spoturi de pe scala ImmunoComb furnizata în kit. Spotul inferior de pe ImmunoComb reprezintă testul de Toxoplasma. Spotul mijlociu reprezintă testul de Chlamidia. Se evaluaeaza rezultatele pentru fiecare boală separat. Se compara intensitatea culorii probei cu cea a Controlului Pozitiv (C+) inclus în kit, în scopul determinării titrului. Controlul Pozitiv pentru Chlamidia și Toxoplasma este calibrat la un titru de 1:32. Probele având o intensitate a culorii mai mare sau egală cu a controalelor pozitive sunt considerate pozitive. Controlul negativ consta din ser neimunizat și trebuie citit că zero. Probele având intensitatea culorii mai mică decât a controlului pozitiv sunt considerate negative. Prezența unei culori mai închise decât S6, indica existența unei infecții recente sau acute. Relația dintre valoarea CombScale și Chlamydia C.F. și Toxoplasma I.F.
Fig.. Exemplu de pieptene developat si valorile de cut-off ale interpretarii testului
Fig. Colour developed comb and the cut-off values in test interpretation
Tabel 2. Interpretarea in functie de intensitatea culorii punctului dezvoltat pe pieptene
Caracteristici cheie pentru testul rapid imunocromatografic folosit in laborator FMV
● Principiu: Metoda sandwich direct IHA
─ Antigen recombinant – Proteina A conjugată cu aur (Detecție) – – Anticorpi împotriva Toxoplasma gondii în probă – Antigen recombinant (Legare)
● Scop: Detectarea anticorpilor împotriva T.gondii
● Probele: ser sau plasmă de sânge a pisicilor
● Sensibilitate: 100% comparativ cu k-ELISA
● Specificitate: 99% comparativ cu k-ELISA
● Timp de citire: 5-10 minute
● Durata de valabilitate: 24 luni
● Temperatura de depozitare: 2 ~ 30 ° C
Caracteristici speciale
● Precizie diagnostică foarte ridicată: 99,5%
● Interval maxim pentru interpretarea rezultatului: 10 minute
● Crește capacitățile de diagnosticare și prevenire ale clinicilor și spitalelor veterinare.
Datele clinice privind senzitivitatea și specificitatea
Testul rapid VetExpert Toxoplasma Ab a suferit un studiu comparativ al probelor pozitive și negative, confirmat prin semne clinice și k-ELISA (Prionics) – utilizând standardul de aur pentru Toxoplasma Ab.
Probele de ser de sânge de pisici, un total de 116:
● Pozitiv: 20; Negativ: 96
Au fost confirmate trei caracteristici ale fiabilității testului rapid VetExpert Toxoplasma Ab comparativ cu metoda k-ELISA: sensibilitate 20 / 20×100% = 100%, specificitate 95 / 96×100% = 99%, precizie totală 99,5%
Procedura de testare
Fig. . Recoltarea si exprimarea serului in recipiente specifice
Fig. Collecting and preparing the sample in special vials
Se adaugă 10 μl ser sau plasmă în godeu cu o pipetă capilară (nivelul este indicat de un risc);
Se adaugă 3 picături de diluant analitic din flacon în godeu (treptat);
Interpretarea a 10 minute.
Fig. . Se aplica 10 uL de proba si 3 picaturi de diluant analitic, se asteapta cele 10 minute si se face interpretarea. Un rezultat in care nu apare nici una dintre liniile de C sau T este invalid, la fel si in cazul in care apare doar linia de Test. Testul se reia.
Fig. For 10 uL sample there are used 3 drops of dilutted conjugate, wait 10 minutes and read the test. A result where there are no lines, for C or T, the test is invalidated and for the situation where just T line appears, then the test is reapplied.
http://vetexpert-rf.ru/express-test/toxoplasmaAb/
In cadrul Laboratorului clinic a fost testat un numar de 359 de feline domestice, pe o perioada de 3 ani, cu detectia de Ac IgG specifici Coronavirus Felin, antigeni pentru detectarea Parvovirusului Felin (Panleucopenic), Coronavirus Felin Ag si Giardia Ag, toate facand la momentul dat parte din evaluarea statusului pisicii cu sindrom digestiv.
2.3.Testul SNAP Giardia este un test imunoenzimatic pentru detectia antigenului de Giardia in fecale canine si feline. Prezenta acestui antigen in probe de fecale indica faptul ca animalul a ingerat chisti Giardia, poate fi infectat activ si poate elimina chisti in fecale. Simptomele bolii includ diaree, voma si anorexie iar infectiile sunt periculoase mai ales pentru animalele compromise imunitar.
Componentele kituluiReagent
Dispozitiv conjugat/tampon
(contine gentamicina drept conservant)
Dispozitive SNAP
Reagenti continuti in fiecare dispozitiv
Solutie substrat
Solutie spalare
Informatii despre proba :
Fecalele canine sau feline trebuie sa fie proaspete, congelate in prealabil sau pastrate la rece ( 2-7șC) timp de pana la 7 zile.
Probele se aduc la temperatura camerei inainte de utilizare.
Proba va avansa spre fereastra de Rezultate ajungand in in Cercul de Activare in 30-60 de secunde. Unele probe pot ramane la nivelul ferestrei pentru proba
Cand apare pentru prima oara culoarea in Cercul de activare se apasa ferm pe inidcatorul de activare pana cand se aliniata cu suportul dispozitivului
Fig. Reprezentarea pasilor de lucru pentru Snap Giardia (https://ca.idexx.com/en-ca/veterinary/support/documents-resources/snap-giardia-test-resources/)
Fig. Steps for testing with SNAP Giardia Ag from fecal samples (https://ca.idexx.com/en-ca/veterinary/support/documents-resources/snap-giardia-test-resources/)
Se asteapta 8 minute pentru citirea rezultatelor.
Controlul pozitiv va aparea mai repede dar rezultatul nu este complet pana nu au trecut cele 8 minute.
Interpretarea rezultatelor
Cititi spoturile de reactie in Ferestrea de Rezultate si comparati intensitatea culorii probei cu cea a spotului negativ.
Rezultat negativ: se considera negativ numai cand s-a dezvoltat culoarea spotului controlului negativ.
Rezultat pozitiv
Daca culoarea spotului de proba este mai inchisa decat culoarea spotului controlului negativ, rezultatul este pozitiv. Culoarea spotului de proba este direct proportionala cu nivelul antigenului din proba. O culoare mai stearsa indica un nivel mai scazut al antigenului.
2.4.Testarea SNAP Combo FeLVAg/FIV Ac
SNAP* Combo
SNAP Combo FeLV Ag/FIV Ab test este un test un test imunoenzimatic rapid pentru detecția simultană a antigenului viral al Leucemiei feline (FeLV) și de detecție a anticorpilor față de munodeficienta felină (FIV) în probe de ser,plasmă său sânge integral de felină. Acest test detectează antigenul FeLV p27 respectiv anticorpii specifici față de FIV.
Prezența antigenului p27 FeLV reprezintă criteriul de diagnostic al bolii iar prezența anticorpilor specifici față de virusul imunodeficienței feline indică faptul că, animalele au fost expuse la FIV și pot avea o infecție activă.
Tabel Componentele kitului
Table Test components
Informații privind proba
Probele trebuie echilibrate la temperatura camerei înainte de efectuarea testului
Probele de ser sau plasmă, proaspete sau care au fost refrigerate la 2-7⁰C pot fi utilizate în acest test.Probele de ser sau plasmă pot fi conservate până la 7 zile la 2-7⁰C, iar pentru o perioadă mai lungă, congelate la -20⁰C. Probele refrigerate sau cele mai vechi trebuie centrifugate inaite de utilizare. Probele hemolizate sau lipemice nu vor afecta rezultatele. Adăugarea de EDTA sau Heparina în plasmă nu afectează rezultatele.
Sânge integral se poate utiliza în test dar acesta trebuie prelevat pe anticoagulant EDTA sau Heparină și poate fi folosit proaspăt sau după o refrigerare la 2-7⁰C nu mai mult de o săptămână.
2.4.2.Protocol de lucru
Fig. Pașii de lucru pentru probe serologice SNAP ®COMBO FELV AG/FIV AC (https://www.idexx.com/en/veterinary/snap-tests/snap-fivfelv-combo-test/)
Fig. Steps for working the serology procedure for SNAP® COMBO FELV AG/FIV AB (https://www.idexx.com/en/veterinary/snap-tests/snap-fivfelv-combo-test/)
1. Utilizând pipeta furnizată în kit, se transfera 3 picături de probă (sânge integral, ser sau plasmă) în tubul destinat probei
2. Ținând flaconul vertical se adaugă 4 picături de conjugat în tubul destinat probei (tub cu căpăcel albastru)
3. Se închide tubul de probă cu căpăcelul albastru și amestecați viguros prin mișcare de inversare a tubului de 3-5 ori.
4. Se plasează dispozitivul pe o suprafață dreaptă. Se adauga conținutul tubului în Godeul de Probă cu atenție! Probă vă migra către Fereastră de Rezultat , atingând Cercul de Activare în aproximativ 30-60 de secunde. Unele probe pot rămâne la nivelul Godeului /Ferestrei Probei.
Se urmărește cu atenție proba sau apariția culorii albastre în Cercul de Activare.
DISPOZITIV SNAP
Fig. Varianta Snap COMBO FeLV Ag/FIV Ab și varianta Feline Triple suplimentat cu verificare D. immitis Ag
Fig. SNAP COMBO FeLVAg/FIV Ab and Feline Triple with D. immitis Ag spot
5. Atunci când apare prima oară culoarea în Cercul Activator apăsați ferm pe Activator până când se aliniază cu suportul dispozitivului.
6. Citirea rezultatului în 10 minute .
Interpretarea rezultatelor
Pentru determinarea rezultatelor testului,citiți în spoturile de reacție din Fereastră de Rezultate .Culoarea dezvoltată este direct proporțională cu concentrația antigenului FeLV respectiv cu cea a anticorpilor FIV. Dacă nu s-a dezvoltat culoarea în dreptul ferestrei controlului pozitiv, se repeta testul.
Rezultat Negativ
Se dezvolta numai culoarea spotului controlului pozitiv.
Rezultate Pozitive
1.Antigen FeLV
Se dezvolta culoarea controlului pozitiv și a spotului probei cu antigen FeLV
2. AntigenFeLV și Anticorp FIV
Se dezvolta culoarea controlului pozitiv și a ambelor spoturi de probe.
3.Anticorpi FIV
Se dezvolta culoarea spotului controlului pozitiv și a celui pentru anticorpi
Reacția cu controlul negativ
Spotul pentru controlul negativ, servește ca și control pentru eventualele reacții fals pozitive și indică că testul a fost efectuat corespunzător.
Rezultat pozitiv
Dacă culoarea spoturilor corespunzătoare Anticorpului FIV sau Antigenului FeLV este mai închisă decât a martorului negativ, rezultatul este pozitiv pentru spotul respectiv.
2. Rezultat invalid
Dacă culoarea spotului controlului negativ este egală sau mai închisă decât spoturile de anticorp FIV sau FeLV antigen , testul este invalid pentru spotul respectiv.
1. Culoarea de fond
Dacă probei îi este permis să trecă de cercul activator, culoarea de fond poate apare. Acest tip de culoare este normal. Totuși, dacă culoarea fondului îngreunează citirea testului, testul se repetă.
Nedezvoltarea culorii
Dacă culoarea controlului pozitiv nu apare, testul se repetă.
2.5.Testarea imunocromatografica rapidă cu testul FCoV, FPV, Giardia Ag – VetExpert®
1.5.1.Principiul metodei
Kitul de testare triplă de la VetExpert® FPV/PCOV/Giardia Ag este un test imunocromatografic pentru detecția calitativă a antigenilor de parvovirus, coronavirus și giardia din probe de fecale feline. Principiul este destul de simplu de aplicat și de interpretat în cadrul unui laborator de clinică, rapid și eficient, deasemenea accesibil financiar, cu o linie de C ontrol și una de T est, invizibile inițial dar care în momentul aplicării omogenatului dintre probă și diluant acestea se activează în funcție de pozitivitatea sau negativitatea probei.
Testul garantează o acuratețe mare în detecția antigenică, folosind anticorpi specifici celor 3 patogeni.
Kitul conține Testul în sine, diluanți specifici viremiilor FCoV și FPV, și separat pentru parazitul Giardia spp., bețișoare sterile și pipete de unică folosință și instrucțiunile pentru executarea conforma a testului.Se cer măsuri de precauție în timpul efectuării mai ales din prisma potențialului zoonotic al Giardiei, dar și în izolarea infectării altor probe sau contaminarea accidentală a zonelor de lucru precum și a altor animale.Testul se păstrează la temperatura laboratorului max 30 grade, nu se frigereaza, iar recomandarea ar fi testarea probei imediat după recoltare. Pentru probele de la frigider se cere aducerea probei la temperatura camerei înainte de testare.
Cantitatea de fecale poate afecta rezultatul, o cantitate mică poate da un fals negativ, o cantitate prea mare poate da un fals pozitiv și o migrare încetinită.
Nivelul bun se păstrează între 2 și 3:
Procedura de testare:
Se recoltează pe două bețișoare sterile apoi se omogenizează în tuburile cu diluant specific și marcat pentru 10 secunde
Se așteaptă apoi un minut pentru decantarea particulelor mari de materie fecală.
În acel moment se desigilează testul, se scoate din folie și cu pipeta de unică folosită, pentru fiecare tub câte una, fiind diluanți diferiți, se extrage supernatant
Se adauga câte 4 picături în fereastra de probă pe verticală din fiecare tub în mod specific patogenilor
Cronometrul se setează pentru 10 minute pentru migrare și după în primele 20 minute se face interpretarea. Ce apare după 20 de minute nu se mai interpretează.
Un rezultat negativ va avea doar liniile de Control:
Pentru rezultatele pozitive este nevoie și de apariția celei de-a două linii, cea de Test:
Pot apărea și rezultate invalide, când va fi prezentă doar linia de Test sau nici una. Se repeta testarea.
1.5.2.Limitările testului:
Deși acest kit de testare este foarte fidel în detecția antigenilor de Parvovirus, Coronavirus și ai Giardiei, există și o incidență joasă de rezultate false. Dacă există încă suspiciunea, se cere retestarea prin alte mijloace, iar decizia finală a diagnosticului revine în mod automat medicului clinician care se ocupa de caz în coroborare cu datele clinice.
Chiar dacă fondul ferestrei de citire poate fi rozaliu, acest fapt nu are nici o influență asupra rezultatelor.
BioNote și distribuitorii săi își rezerva dreptul de a nu fi responsabili pentru aplicarea greșită a procedurii și a interpretării testului, deci recomandarea ar fi ca acesta să fie executat de personal instruit și responsabil de aplicare.
3.REZULTATE ȘI DISCUȚII PARȚIALE
3.1..Rezultate și discuții în detecția Ac IgG T. gondii și implicațiile acestui parazit în diferite afecțiuni neurologice
Din totalitatea de 544 de feline domestice testate pentru detecția Ac IgG Toxoplasma gondii, au fost pozitive 258, iar negative 286, probe testate în perioada 01.01.2015-13.05.2018 în cadrul Laboratorului Clinicii Facultății de Medicină Veterinară, București.
Fig.2.1.1. Grafic al numărului de feline pozitivate pentru IgG T. gondii(Simion si col., 2019)
Fig. 2.1.1.Procentage for positive felines for Ac IgG T. gondii(Simion si col., 2019)
In urma unei analize asupra simptomatologiei cu care pacientul felin s-a prezentat, cu date preluate din fișele de observație, surprinse de medicii clinicieni care au preluat pacientul la momentul respectiv. De menționat este faptul că nu există o descriere completă în multe dintre cazuri, dar pentru ce a reprezentat majoritatate s-a luat în considerare că făcând parte din tabloul clinic inițial. Din nou de menționat este imposibilitatea urmăririi unui caz până la zi datorită neprezentării ulterioare a proprietarului, specificate ar fi 7 cazuri eutanasiate sau cu exitus dintre cele seropozitive, dintre cele negative, fie nu s-a investigat mai mult suspiciunea de T. gondii fie simptomatologia asemănătoare a condus către rezultat negativ.
.
Fig.. Numărul de cazuri seropozitive T. gondii IgG atribuite afecțiunilor felinelor investigate (Simion și col., 2019)
Fig. Number of positive T. gondii IgG in corellation with types of disorders found in cats (Simion si col., 2019)
În descrierea simptomatologiei, pentru fiecare categorie, am extras date însemnate la momentul prezentării animalului, de către medicii clinicieni și astfel vom enumera:
Afecțiunile respiratorii au cuprins: tusea, dispneea, bronsite, infecții ale tractului respirator superior (secreții nazale, strănut, blocaj cai, cu conexiune spre partea oculară, de multe ori având ca sugestie de asociere cu Rino-traheita infecțioasă felină dată de Herpesvirus tip I), bronho-pneumonii, pneumonii interstițiale, infiltrații la nivelul bronho-alveolar, laringite, faringite, de multe ori în asociere cu Streptococcus spp, Pasteurella spp, sau Clamydophila spp)
Afecțiunile Oftalmologice au cuprins: Uveite specifice infecției cu T. gondii, secreții abundente, anizocorii OS/OD, irite, cataracte, ulcere corneene, kerato-conjunctivite, glaucom, sinechii, vaso-dilatatii iriene; fund de ochi cu zone de hiperreflectivitate; hiperpigmentare tapetuum negrum, depozite în camera anterioară a cristalinului, corioretinite, blefarite.
Afecțiunile neurologice au continuat de multe ori tabloul oftalmologic cu midriaza, fotofobie, atenție întârziată, menace, alte neuropatii au fost paralizii faciale, pierderi echilibru; căderi pe o parte sau alta; propriocepție întârziată pe unele membre, crize epileptiforme, tremor muscular, agresivitate sau afecțiune exagerată, momente de depresie alternate cu momente de excitabilitate, afectarea unor nervi cranieni, modificări ale parametrilor neuronali., sindrom vestibular, spasme, dromomanie, encefalite, originea neuroanatomică poate fi identificată în urma consultului neurologic și eventual după efectuarea unui RMN. Dacă există astfel de simptome și există posibilitatea recoltării LCRului, când testul rămâne negativ în detecția Ac T. gondii, se recomandă testarea suplimentară cu tehnici de biologie moleculară RT-PCR.
Afecțiunile digestive se pot datora și reacției mucoasei tractului gastro-intestinal fie la pătrunderea parazitului, fie în asociere cu Coronavirus sau a altui virus oportunist, un Helicobacter dormand sau parazitare cu ascarizi, ectoparaziți hematofagi prin ingestia ouălelor, în urma linsului excesiv și formarea unor trichobezoari, ulterior manifestate prin vome unice sau repetate, diaree, gastrite cronice, alternate cu constipație, aerocolie, coprostaze, bineînțeles că în rândul celor cu rezultat negativ au existat astfel de simptome, de aceea și testarea în sine.
Afecțiunile dermatologice au fost înscrise în rândul dermatitelor pruriginoase mai ales în zone unde lingerea este imposibilă, gât/cervical, prurit, otite, hipotricoza laterală, abdominală sau pe membre, ulcerații, plăgi, leziuni de grataj, complexe eozinofilice încadrate în sindromul eozinofilic felin, toate având poate legătură cu faza activării IgEului dat de prezența parazitului T. gondii, dar despre acest mecanism se va reveni în altă lucrare.
Afecțiunile cardiologice întâlnite în T. gondii Pozitiv pentru Ac IgG ar fi: Hipertensiunea arterială, hipertrofii de cârjă aortică, de sept și ventricul stâng, congenitală, cardiomiopatii, o testare recomandată ar fi și SNAP pro-BNP în vederea verificării distructiei de miocite cardiace și aritmii specifice pisicii, recomandare strict din viziunea laboratorului.
Afecțiunile de ordin stomatologic au constituit gingivite unele proliferative, stomatite, probleme de tartru și halena, considerăm că au fost survenit în urma asocierii fie cu un Calicivirus, fie cu un retrovirus de ordin FIV sau FeLV, din nou recomandarea în aceste cazuri ar fi testarea la comun.
Formațiunile tumorale prezente în mod frecvent în asociere cu seropozitivitatea au fost tumorile mamare, formațiuni abdominale, fibrosarcomul, carcinomul scvamo-celular, hepatice, mezenchimale, și poate ar fi fost mult mai multe surprinse, precum limfomul intestinal, care poate fi confundat sau dezvoltat pe un organism deja imunocompromis care se infectează la nivelul enterocitelor cu toxoplasmoza. Deci în momentul reactivității limfocentrilor mezenterici se recomandă verificarea IgMului de faza acută și IgG latent plus Helicobacter sau Giardia și coproparazitologic, în vederea stabilirii unui diagnostic de certitudine.
Slăbirea progresivă se manifestă fie din cauza stării depreciate date de infecția parazitara, disconfortul de la nivel intestinal, pancreatitelor, gastritelor asociate, sludgeului biliar sau colestazelor, infiltrat hepatic cu ectazia vaselor și ductelor hepatice, steatoze, angiocolite, sau disturbări la nivel neurologic sau tiroidian, unele pisici mănâncă excesiv sau din cauza dereglărilor hormonale ajung să se îngrașe foarte mult în faze latente și asociate cu castrarea. Hipertermia cu episoade febrile de peste 39’2 grade C, poate reprezenta infecția acută, poate și a unui virus asociat, dar infecția cu T. gondii ajunsă la nivelul hipotalamusului disturba homeostazia gazdei, care derivă în deshidratare, poate uneori continua atfel încât piere luciul robei, produce tulburări renale și automat disturba mecanisme de suprarenale, cu hipertensiune, din nou repetată, cortizol crescut, agitație, disturbarea metabolismului în ce privește producția de nitrogen și glucoză, automat dând modificări în analizele de laborator pentru BUN și GLU și ideea unui Diabet zaharat de tip II, care verificat ulterior pentru determinarea Fructozaminei, valoarea acesteia iese în limite normale. Aceasta cascadă a fost surprinsă în multe dintre aceste pisici seropozitive. Este de știut faptul că Glucoza la pisicile aduse pentru consultație, datorită transportului și din instinct adaptativ și defensiv, își va crește valoarea și poate va rămâne în hiper până la reîntoarcerea în mediul sigur. Obligatoriu se reverifica la un interval de timp diferit și se recomandă verificarea Fructozaminei înainte de a presupune un Diabet mellitus.
Pe de altă parte un nivel mare al Cortizolului la o pisică cu inserție și afectare anatomică specifică parazitului, și mereu aflată în stare defensivă, greu de adaptat, poate în congruenta cu adopția unei noi pisici pe teritoriul ei intial, automat va avea o imunitate depreciată și acest fapt face ușoară atât captarea unor viremii de la pisica nouă și poate asimptomatica, sau care manifesta scaune diareice la aceeași litieră cu rezidenta, fie folosesc aceleași boluri de mâncare și apă, etc, cât și tulburări metabolice, depresive, și poate pe fondul reactivării parazitului, conform posibilității subliniate în partea bibliografică a acestei lucrări.
Sunt foarte dese căderile de la etaj, fie se dă vina pe activarea instinctelor sexuale și de explorare a mediului în căutarea partenerilor, după miros și/sau vocalizări specifice, dar ar mai fi posibil și aspectul dezechilibrării date de T. gondii, cât și de decizia de zbor/de săritură asupra unei prăzi, cu origine neuroanatomică tot la nivel de amigdala, hipotalamus, zone care pot fi afectate de inserția parazitului și a chistilor produși, zone implicatein luarea deciziilor, posibil lezionate/inflamate.
Deasemenea traumele sau schimbările de concentrație hormonală, cum ar fi celulele GnRH, care, o dată afectate de posibilă prezența a chistilor pot trimite semnale greșite de secreție a unor hormoni androgeni în pofida estrogenilor și progesteronului, în momentul sterilizării își pierd originea majoră, acest dezechilibru este de așteptat să schimbe comportamentul felinei, iar aceasta să manifeste comportamente agresive. Pe de altă parte pentru cele afectate la nivel reproducător, tocmai din cauza dezechilibrelor hormonale, acestea pot fi infertile, pot avorta sau va fi nevoie de intervenție prin cezariană, puii pot fi imunodeprimati foarte grav, astfel că viremiile asociate pot avea consecințe grave, precum pierderea completă a vederii prin agresivitatea cu care un herpesvirus poate lucra, mai ales pentru pisicile înțărcate de foarte devreme, care nu au avut timp să primească protecție maternă prin supt și a groomingului matern. Astfel de cazuri se întâlnesc între cele cumpărate prea devreme de la felise sau crescător și a celor abandonate, precum și în cazul pisicilor nedeparazitate și nevaccinate.
Din analiza intervalelor de vârsta ale felinelor seropozitive pentru infecția latentă cu T. gondii, putem afirma că există o incidență mai răspândită în cazul perioadei de 11 luni-2 ani, pentru felinele prezentate la testare. Pentru vârstele geriatrice a fost constata o scădere a numărului de feline testate și acest fapt se poate datora fie lipsei de simptome, fie datorită descoperirii inițiale a unor probleme mult mai grave precum prezenta tumorilor, sau efectiv a neprezentării pacienților din acest interval. Cu cea mai mică testată pozitiv la 2 luni, care în asociere a ieșit pozitivă și pe Coronavirus, până la 2 ani putem afirma că imunitatea acestora aflată în formare a permis inocularea unor patogeni din mai multe surse. Dacă Ac de IgG poți fi veniți de la mamă la aceste vârste, antigenii de Coronavirus precum și anticorpii dezvoltați împotriva virusului se instalează convenabil și oportunist într-un astfel de organism imunosupresat, în alte situații poate merg în tandem.
Fig.. Grafic cu repartiția felinelor seropozitive T. gondii pe categorii de vârstă în funcție de numărul de cazuri (Simion si col., 2019)
Fig. Distribution of seropositive T. gondii IgG for the age of the cat and number of cases (Simion si col., 2019)
Pentru lămurire, în ce privește intervalul 11-17 ani au revenit fiecare vârste în medie câte 5 cazuri.
În ce privește rasa felinelor seropozitive, predominanta o deține felină europeană, comună, de cele mai multe ori adoptată, înmulțita în cadrul gospodăriei din lipsa asigurării sterilizării, pisici care în definitiv sunt metise, putem afirma că sunt ceva mai rezistente diverselor intemperii de nivel patogenic sau supuse traumelor. Despre restul raselor de multe ori putem confirma achiziția de la felise sau crescător, în special british și scotish, chartreaux, norvegiană, albastru de rusia, siamez, birman., angora etc (Simion si col., 2019).
Fig.. Feline seropozitive T. gondii in functie de incidenta pe rasa de felina testata
Fig. Breeds of Seropositive tested felines for T. gondii
In ce priveste genul, T. gondii are Ac IgG detectati in mod egal la femele fata de masculi.
Fig. Din totalul de 258 cazuri seropozitive T. gondii, se evidentiaza egalitatea dintre numarul de reprezentati ai ambelor sexe/genuri (Simion si col., 2019)
Fig. Gender distribution for the 258 T. gondii seropositive cats showing the equal values (Simion si col., 2019)
Fig. Din totalitatea felinelor seropozitive T. gondii, ponderea caracterelor agresive a fost întâlnită la 8 cazuri cu reprezentanți din ambele genuri (Simion ci sol., 2019).
Fig. Agressivity for both genders testing T. gondii positive (Simion si col., 2019)
Cele 8 feline seropozitive cu comportament agresiv sunt practic cele de la care s-a reușit recoltarea și testarea pentru Ac IgG specifici T. gondii. Cu siguranță ponderea este mult mai mare și recomandarea testării de rutină, cel puțin o dată în viața unei pisici rămâne o prioritate, dacă nu chiar la prima prezentare la medic. Aceste pisici au manifestat pe lângă agresivitatea în sine, unele crize epileptiforme, anizocorii și secreții oculare, otite, precum și o asociere cu Corona Ac IgG pozitiv, cu mențiunea consumului recent de carne de vită sau carne crudă, la majoritatea s-a înregistrat o creștere a indicelui glicemic la fiecare recoltare. Menționăm că în anumite cazuri, testarea Fructozaminei a dat rezultat în limitele fiziologice, deci nu poate fi vorba despre Diabet zaharat II, și la fel de discutat rămâne și analiza unor alți parametrii biochimici și hematologici care pot crește ca valoare sau scădea din surse diferite (metabolism hepatic, afectarea suprarenalelor) (Simion si col., 2019).
Despre coinfectii, acestea au fost grupate după cum urmează:
Fig.. Grafic al coinfectiilor cu T. gondii IgG din cele 258 feline pozitive (Simion si col., 2019)
Fig. Procentage for coinfections with IgG T. gondii from 258 seropositive cats (Simion si col., 2019)
La testarea coinfectiilor au fost folosite kituri de lucru de tip IHA din gama celor folosite pentru detecția T. gondii Ab descris la Metode și Mijloace, Snap® Combo FeLV/FIV, precum și un rezultat pozitiv de IgG Calicivirus dinafară clinicii cu care s-a prezentat un proprietar și este de luat în calcul având în vedere că poate constitui un concurent în scăderea imunității și vindecarea greoaie a unor leziuni (Simion si col., 2019)
Kitul pentru triplu test antigenic (FCOV, FPV și Giardia) precum și Snap® Giardia se lucrează cu probe de fecale, dar pe același protocol de lucru și cu același timp de interpretare că orice test calitativ. Luând în considerare afectarea la nivel digestiv este de înțeles folosirea concomitentă a testelor antigenice, din păcate nu s-a aplicat și testul de antigen T. gondii, astfel s-ar fi aflat un stadiu incipient al infecției la nivelul pătrunderii acestui parazit în enterocite (antigen foarte greu de prins în acțiune ca răspuns imunitar) și nici un examen coproparazitologic, pentru a indentifică o posibilă coinfectie cu endoparaziți intestinali (menționăm că există un singur caz descris în timpul vizitei în care este menționată voma cu ascarizi). Astfel când antigenii ies pozitiv, fapt ce dovedește infecția acută, IgG specifici T. gondii sunt detectați putem confirma o infecție cronică, latentă cu parazitul.
Chlamydophila spp. IgG face parte din testarea paralelă a T. gondii pe kitul de ImmunoComb, bacterie care va fi discutată într-o viitoare lucrare, dar concura și ea la destabilizarea inițiată de parazit, la fel ca și ceilalți patogeni(Simion si col., 2019)
.
Fig. Grafic al coinfectiilor cu T. gondii IgG pozitiv si testarea rapida de laborator a altor patogeni asociati(Simion si col., 2019)
Fig. Coinfections of different pathogens at the same time with positive T. gondii IgG Ab(Simion si col., 2019)
După cum se poate observa incidenta unei asocieri între 2 sau mai mulți patogeni nu este tocmai de neglijat, mai ales când simptomatologia cere detecție comună, dar cumulul de atacuri automat poate fi confundat sau subevaluat la examenul clinic inițial fără testare. Uneori este atât de grav, cu predilecție impactul cu viremiile, încât organismul prezintă degradări majore pe diverse sistemele, unele incompatibile cu viața; boli renale, hepatice, cardiologice, pneumonii care trec în edem (Simion si col., 2019)
.
Dintre testările Ac IgG specifici T. gondii care au rezultat negativ (286), doar 4 cazuri au prezentat manifestări agresive, dar asocierea a fost ceva mai diferită.
Un caz de felină agresivă s-a prezentat cu tuse asociată cu detecția prezenței Streptococcului spp. și a Pasteurellei spp. la examenul microbiologic din exudat faringian. În paralel s-a testat T. gondii IgG și Chlamydophila spp. IgG, iar rezultatele au fost negative. Alte testări de origine viremica nu au fost cerute.
Un alt caz agresiv negativ pentru T. gondii IgG a avut la bază o litiază renală, descoperită la ecografie, nu putem decât să suspicionam colici renale și posibilitatea eliminării unor calculi sau a unor cristale, cu siguranță producând un disconfort poate cronic și comportamentul agresiv poate fi numit idiopatic. Un alt caz agresiv cu IgG T. gondii negativ a fost pozitivat cu Criptococcus neoformans, de către Dobre Patricia-Valentina si col., 2018, diagnostic pus în urma recoltării de lichid cefalorahidian și analiza acestuia citologica, cu leziuni asupra parenchimului cerebral la analiza necropsica, cu analiza imunocromatografica rapidă a unor patogeni precum FCOV IgG din LCR rezultat negativ, la fel și cel pentru Ag Rabie, cu afectări de nivel enteric, hepatic, și reactivitatea limfocentrilor mezenterici. Necropsia a fost posibilă în urma eutanasierii feline la cererea proprietarului, în urma constatării imposibilității de a conviețui cu animalul, acesta demonstrând o agresivitate exacerbată progresivă într-o perioadă scurtă de timp. S-a presupus o contaminare dată de consumul de excremente de porumbel de pe pervaz.
Un ultim caz semnalat cu agresivitate dar cu T. gondii IgG negativ se prezintă după o căzătură de la etaj, cu constipație, fără specificarea altor detalii circumstanțiale, cu FCOV IgG rezultat negativ pe test imunocromatografic rapid. Conduita confirmării unei infecții cu T. gondii ar trebui să cuprindă și testarea prin metode de biologie moleculară, acest parazit fiind foarte greu de suprins în acțiune, ne referim aici la partea acută a activității sale, când se poate surprinde activitatea enterică (fecale) sistemica (sangvin), neurologică (LCR) a unor fragmente foarte mici de parazit înainte de a fi înglobat și cărat spre diverse locații de către sistemul imunitar și celulele acestuia, „păcălite” de parazit. Despre recoltarea biopsiilor de la nivel splenic, hepatic, limfocentric se recomandă și testarea prezenței acestui parazit, din nou localizarea parazitului, implicit a chistilor de bradizoiti, contează foarte mult în detecție.
3.2.Rezultatele partiale ale analizei unor afectiuni oftalmologice
In urma studiului asupra prezentei si impactului pe care T. gondii il poate exercita asupra sistemului ocular, am analizat sintetic date din fisele de observatie ale pisicilor domestice diagnosticate cu seropozitivitate pentru Ac IgG anti-T. gondii inregistrate si analizate in cadrul Facultatii de Medicina Veterinara, Laborator Clinici, in perioada 01.01.2015-13.05.2018.
Materialele si metodologia testarii sunt descrise la Partea a 2 a in Capitolul de cercetari personale. Printre acestea se numara serologia sangvina cu determinarea Ac IgG T. gondii, precum si a unor coinfectii precum FCoV Ac IgG suprinse cu materiale cu dezvoltare de culoare, teste calitative, Chlamydophila spp., precum si SNAP® Combo Idexx peentru identificare Ac FIV si Ag FeLV.
Pentru identificarea Bartonellei spp. suspicionate in cazuri de uveite asociate a fost folosita tehnica coloratiei May-Grumwald Giemsa si microscopul EuroStar euroimmun, la amplificari de 100 x cu ulei de imersie.
Din cele 111 pisici cu uveita sau alte manifestari de ordin oftalmologic testate in aceasta perioada, 56 au relevat seropozittivitate pentru Ac IgG T. gondii, 42 au iesit negativ, iar 13 au avut alte cauze de tip infectios, au prezentat simptomatologie de toxoplasmoza, dar nu au fost testate pentru detectia acestui parazit.
Fig. Testare Ac IgG T. gondii si incidenta simptomatologiei oculare la 111 feline (01.01.2015 – 13.05.2018)
Fig. Testing rate for T. gondii associated ocular signs in 111 felines (01.01.2015 – 13.05.2018)
Din cele 56 de pisici cu seropozitivitate pe T. gondii, anti Ac IgG, putem enumera urmatoarele manifestari inregistrate in urma examenului clinic oftalmologic: 15 cazuri cu uveite, 8 cazuri cu anizocorii, 7 cazuri cu conjunctivite si blefaroconjunctive si blefarospasm ocular, 6 cataracte, 5 cu depozite specifice in camera anterioara a cristalinului, 3 cu decolare retiniana, 3 cu hiperpigmentari ale tapetum lucidum. Tabloul este completat cu irite, pupila in D shape, glaucom, desmetocel, discorii, sinechii, eroziune corneana, 8 cazuri cu secretii mai mult seroase, leziuni traumatice, melanoza, orbire unele, atrofie retiniana progresiva.
Fig. Incidenta cazurilor de uveita asociate celor 56 cazuri pozitive pentru Ac IgG T. gondii
Fig. The rate for uveitis associated with 56 cases positive for IgG Ab for T. gondii
Dintre aceste pisici 43 au fost europene si restul de rasa precum Albastru de Rusia 2, Persana 1, Ragdoll 1, Scotisch Fold 1, British Shorthair 4, Chartreaux 1, Angora 1, Birman 2, deci nu putem spune ca incidenta intre pisicile de rasa ar fi mare, din contra cele mai active pe aceasta filiera tind sa fie europenele, o cauza ar fi vanatoarea de pasari si soareci, adoptia fara verificare initiala, cumulul de mai multi agenti infectiosi posibil cu transmitere in urma batailor repetate, a insectelor hematofage precum si unor conditii insalubre de crestere in colective mari, fara deparazitare, fara imunizare la fel de schematic precum in cazul celor de rasa, care din pacate pot veni si ele cu un cumul de viremii inserate, viremii fara acoperire de imunizare, intarcare prea timpurie in vederea comercializarii, ceea ce deriva intr-o lipsa a imunizarii maternale corespunzatoare si automat susceptibilitatea de a dezvolta boala mult mai grav decat cele cu o astfel de protectie.
Fig. Incidenta pe rase pentru cele 56 Ac IgG T. gondii seropozitive manifestari oculare
Fig. Breed distribution for 56 IgG Ab T. gondii positive for cats presented with ocular signs
Coinfectiile seropozitivate pot face ca aceste manifestari oftalmice sa devina tot mai agresive in functie de cat de depreciat imunitar este un organism si cat de multa cantitate de patogen ajunge sa se localizeze si sa se replice la acest nivel, producand leziuni uneori sfarsite cu orbire sau necesitatea enuclearii.
Au fost inregistrate urmatoarele coinfectii serologice cu patogeni detectati prin metode de laborator calitative descrise anterior. Cu siguranta exista posibilitatea coinfectiilor cu Herpesvirus de tip I, Calicivirus si alte microorganisme comensale activate pe fond de status depreciat.
Fig. Co-infectii detectate prin metode serologice in-house, din cele 56 pisici seropozitive T. gondii si cu prezenta de manifestari oculare.
Fig. In-house multiple positive results combined with 56 positive T. gondii and ocular signs
Pentru cele 56 de feline seropozitivitate cu T. gondii, precum si cele cu coinfectii, putem enumera afectiuni organopatice asociate, precum si prezenta unor neoplazii, dupa cum urmeaza:
Afectiuni neurologice asociate, 13 cazuri, descrise cu dromomanie, panniculus intarziat pe membre, unele insotite de crize epileptiforme, incoordonari in mers, pareze faciale, agresivitate sau sindrom vestibular.
Afectari ale tractului respirator superior, precum si cazuri de bronho-pneumonie totalizand 11 cazuri, unele cu radiografii ce atesta un aspect infiltrativ cu mapare tipica prezentei toxoplasmozei, cu leziuni punctiforme, fibrozare a peretilor bronho-alveolari. Manifestarile clinice initiale au fost secretiile comune cu partea oftalmologica, tuse, respiratie ingreunata, dispnee.
Afectiuni dermatologice, 6 cazuri, dermatita perioculara, leziuni nazale, otita recidivanta, prurit, scarpinat generalizat.
Afectare cardiologica, 5 cazuri, cu hipertensiune, hipertrofie de carja aortica si cardiomiopatii, un caz cu cordul acoperit de grasime.
Afectiuni neoplazice, 5 cazuri, de ordinul tumorilor mamare, unele recidivante, formatiune intranazala, formatiune flanc drept, formatiune mezenchimala.
Afectare cu sindrom digestiv cu scaune moi, 2 cazuri, din care unul pozitivat cu Helicobacter pylori la alt laborator.
O singura eutanasie, datorita prezentei complicatiilor din coinfectia cu FCoV.
Mycoplasma spp./Bartonella spp. au fost identificate doar citologic, fara confirmare prin tehnici de imunofluorescenta sau PCR, nedispunand la acel moment de aceste mijloace, dar semnele clinice s-au estompat in urma antibioterapiei tinta. Cu siguranta cazurile cu semne oculare, pozitive asociate acestor microorganisme sunt mult mai multe, recomandam deci testarea cu tehnici avansate atunci cand exista suspiciunea, si chiar in asociere cu o T. gondii latenta. Au fost inregistrate si 2 coinfectii ale T. gondii, cu Chlamydophila spp. Ac IgG si FCoV Ac/Ag, cu manifestari destul de severe pe sistemul ocular.
3.3.Rezultate partiale – testarea serologică în afecțiuni ale tractului respirator
Din cele 800 de feline domestice analizate serologic și corelate cu datele fiselor lor de observație, au fost selectate 118 feline cu probleme respiratorii cu cel puțin un test serologic in-house efectuat în cadrul Laboratorului de Analize Medicale Veterinare, în perioada 01.01.2015- 18.05.2018. La fel ca și pentru restul patologiilor, testele in-house folosite au fost combinate în același fel, metodele și materialele au fost aceleași: ImmunoComb IgG T. gondii, Chlamydophila spp., SNAP Combo® FeLV/FIV, FCoV Ab din sânge și triplu test din fecale FPV, FCoV, Giardia Ag.
Simptomatologia respiratorie descrisă a cuprins în cea mai mare parte cazuri de tuse, infecții ale tractului respirator superior foarte multe, bronho-pneumonii și pneumonii interstițiale, bronșite, toate în asociere cu cel puțin încă o patologie asociată, fie oculara, dermatologica, neurologică, cardiologica, sau posibile neoplazii și metastaze.
A fost selectat ca semn clinic proeminent, tusea ca și reper alarmant pentru un proprietar in al determina sa se prezinte cu animalul la o consultație, restul felina le poate masca mai usor, proprietarul observă sau nu, se prezintă sau nu, la medicul veterinar.
Din cele 30 de feline domestice ce au prezentat tuse, au fost testate in-house pentru T. gondii Ac IgG 15 cu rezultat pozitiv, 13 negative și 2 netestate, dar cu tuse. Dintre cele negative și netestate, nu putem exclude însă complet posibilitatea unei infecții adiacente cu T. gondii, deoarece teste de detecție antigen sau Ac IgM de faza acută nu au fost efectuate, iar PCR nu era încă disponibil, nici lavaje bronho-alveolare și nici puncții ghidate din noduli pulmonari.
Din cazurile negative pentru Ac IgG T. gondii, ca semne clinice asociate unei probleme respiratorii am putea enumera: multiple cazuri de slăbire progresivă, 7 cazuri cu sinndrom digestiv (diaree, vomă), 2 cazuri anizocorie, 2 cazuri conjunctivite și keratita, 3 cazuri cu semne neurologice (AVC, agresivitate, crize epileptiforme, tremurături), 2 cazuri cu hipertrofie ventriculară, iar 2 cazuri și singurele verificate cu exudat faringian, au dezvoltat cultură pentru Streptococcus pneumoniae, Pasteurella multocida, iar ultimul cu Bordetella bronchiseptica, Staphylococcus spp. și alte tulpini de Streptococcus spp..
Coinfectia bacteriilor din ultimul caz s-a asociat cu o infecție cu Chlamydophila spp., determinată in-house pentru Ac IgG (faza cronică), la o felină de 5 ani, iar din cei 5 ani de viață, 4 erau cu tuse cronică.
Alte coinfectii pentru Chlamydophila spp. IgG pozitiv, au fost surprinse în 2 cazuri pozitive și pentru FCoV Ac IgG (3 luni și 4 ani). Pentru una dintre cele 2 feline netestate pentru Ac IgG T. gondii, testul imunocromatografic a arătat pozitiv pentru Ac IgG Coronavirus felin (3 luni).
Alte infecții dintre cele negative pentru T. gondii, au fost cu Chlamydophila spp., 3 cazuri, 3 cazuri cu Coronavirus IgG pozitiv, și una cu FCoV și FIV (6 ani), cea din urmă prezenta și sindrom digestiv (voma/diaree) cu hipotermie (35,4ͦ⁰ C).
Dintre cele pozitive pentru Ac IgG T. gondii, tusea s-a manifestat fie periodic, fie productivă, asociată cu secreții conjunctivale, anizocorii, corioretinite, strănut, 1 caz de hipertermie (40⁰C) însoțit de somnolentă și tensiune arterială.
Afecțiuni dermatologice descrise prin cazuri de otita, leziuni cutanate și hipotricoza bilaterală.
Afecțiuni oncologice de tipul formațiunilor mamare, precum și una intranazala ce susținea și ea parte din distresul respirator.
Un caz de coinfectie T. gondii IgG și FIV în care se observă imagistic lichid în sacul pericardic. Un caz cu pozitivitate Mycoplasma spp. pe citologie sangvină col. MGG, 100 x imersie, cu suspiciune de Herpesvirus tip I și un caz pozitivat pentru Streptococcus spp. și E. coli, cu examen urinar pozitiv în recidiva pentru prezența de cristale de fosfați amoniaco-magnezieni. Coinfectii ale IgG T. gondii în cazuri de tuse au fost înregistrate: 2 Chlamydophila spp. IgG, 2 FIV, 1 FCoV IgG. Deși prezenta simptomatologie atât respiratorie, cât și cardiologica, unul dintre cazuri a ieșit din studiu, deoarece nu a avut testare pentru nici unul dintre patogenii evaluați în laborator la momentul dat. Trecând peste acest semn clinic evident și distinctiv, tusea, simptomatologia respiratorie a fost mai vastă și împărțirea ei s-a făcut în funcție de rezultatele obținute la testarea IgG T. gondii în asociere cu Chlamydophila spp., FeLV/FIV, FCoV Ab și triplu test FCoV, FPV și Giardia Ag din fecale.
A fost efectuata separat analiza celor negative 41, de cele pozitive 53 și de cele netestate 24, pentru Ac IgG T. gondii.
Fig. Testarea Ac IgG T. gondii in randul celor 118 feline cu afectiuni respiratorii
Fig. Testing for Ab IgG T. gondii among the 118 cats with respiratory disorders
Fig. Din cele 41 de cazuri cu afectiuni respiratorii, dar negative pentru Ac IgG T. gondii, s-au evidentiat 9 feline cu Chlamydophila spp. Ac IgG si 6 cu FCOV Ac IgG
Fig. From 41 cases with respiratory disorders, but negative for IgG T. gondii, 9 were positive for chronic Chlamydophila spp. and 6 for FCoV IgG
Fig Din cele 24 de cazuri cu af. respiratorii netestate pentru Ac IgG T. gondii, 9 au testat pozitiv pentru Ac IgG FCoV
Fig. From 24 cases with respiratory disorders, untested for Ac IgG T. gondii, 9 of them positive for cronic FCoV IgG Ab
Analizand separat semnul clinic tuse. Astfel că din 88 de testări pentru restul problemelor respiratorii inregistrate, 66 au fost comune cu testarea T. gondii, 38 au fost pozitive, iar 28 au rezultat negativ, 22 ramanand netestate. Cele pozitive au fost feline europene în marea majoritate, cu vârste cuprinse între 6 luni și 17 ani, masculi 20, femele 18. Ca o primă concluzie, T. gondii nu ține cont de vârstă sau genul felinei, dar în ce privește rasă, se pare că Europeană este preferată.
Există cumva egalitate apropiată între cazuistica de tract respirator superior și cel inferior, 9 cazuri cu infecție a tractului superior și 8 bronho-pneumonii, 8 cu dispnee, cu prezența de raluri pulmonare la ascultatie, son înăsprit, cu repiratie abdominală unele, 1 piotorax cu son mat la percuție, laringo-bronsite.
Afecțiuni oftalmologice au fost surprinse 11 cazuri cu: secreții conjunctivale, mai ales în cazurile cu infecție de tract respirator superior, uveite, irite, anizocorie, midriaza, kerato-conjunctivita Sicca, melanoza iriana, blefarite.
Afecțiuni dermatologice asociate sindromului respirator au fost prezente pentru 11 cazuri în care a fost evidențiat prurit, 3 cazuri cu Otodectes cynotis, otite, cruste, secreții ceruminoase și purulente, hipotricoza.
Afecțiuni cardiologice au fost evidențiate la 7 cazuri cu hipertrofie de cârjă aortică, cardiomiopatii, hipo și hipertensiune arterială.
Un singur caz de gingivita și la general 3, unde putem verifica și o posibilă coinfectie cu Calicivirus felin.
Sindrom de enteropatie la 8 dintre cazuri cu: vome, diaree, constipație, și chiar eliminare de ascarizi.
Manifestări de tip neurologic de tip agresiv, crize epileptiforme, incoordonări în mers. Eutanasii 3 la număr.
Din cele 4 radiografii surprinse în fise cu pozitivitate pe T. gondii și sindrom respirator putem descrie conținutul astfel:
Aspect interstițial difuz/bronhoectazie
Aspect micotic pulmonar
Formațiuni bine delimitate, prezenta de fluide pleurale
Fibrozarea pereților alveolari.
Alte observații în cazurile cu Ac IgG T. gondii și distres respirator au fost legate de o cistită idiopatică recidivanta cu urestrostoma, alt caz cu o ecografie în care este descrisă o reacție pancreatică și stază biliară, fără modifica de peristaltism.
Se observă o reactivitate crescută a amilazei totale în coinfectia cu IgG FCoV, precum și creșterea în număr a plachetelor sangvine la ordinul miilor, foarte rar creșterea în număr a eozinofilelor, când implica un granulom eozinofilic, dar toate acestea depind de impactul pe care una sau mai multe infecții converg asupra organelor, circulația și depozitarea patogenilor dar și a complexelor Ag-Ac nou formate, astfel că deseori este întâlnită reactivitatea limfocentrilor submandibulari și poplitei, precum și dese glomerulonefrite, de unde și reacții de afectare sistem excretor.
Coinfectii înregistrate la nivel serologic: FCoV Ac IgG -9 cazuri, cu Chlamydophila spp. 3 cazuri și FIV – 1 caz.
Dintre felinele cu testare negativă pentru detecția Ac IgG T. gondii, 28 de cazuri, dar cu sindrom respirator, putem descrie distres respirator, predominant pe fondul unei infecții ale tractului respirator superior, cu secreții, jetaj și posibilitatea infecției și reactivării Herpesvirus tip I felin, suspiciuni de Calicivirus felin foarte dese, aici în cazul unei rinite asociate cu hipertermie la momentul consultației, bronșita astmatiformă, bronhopneumonii, dar toate într-o proporție mai mică fta de cazurile pozitive pentru Ac IgG T. gondii (în medie, 1-2 cazuri din fiecare, doar ITRS cele mai multe și asociate altor semne respiratorii, în 21 de cazuri). Putem afirma că odată cu trecerea timpului, după momentul inițial cu infecție la nivelul tractului respirator superior, cronicizarea poate duce la inserția de patogeni la nivel inferior și cronicizarea patologiei respiratorii, toate pe fondul imunosupresiilor repetate, stresului din surse diverse, vânat, nedeparazitare periodica, nevaccinarea la timp, șamd.
În ce privește afectarea oftalmologică, putem enumera manifestări precum: kerato și blefaro conjunctivită, chemozis, dar din nou mult mai rare față de cazurile pozitive pentru T. gondii.
Pentru implicarea neurologică sunt evidențiate 2 cazuri cu cap înclinat, dreapta sau stânga, cu sindrom vestibular, anizocorie și chemozis, reiesite din cele 6 cazuri pozitive în acest timp pentru Chlamydophila spp. Ac IgG, care în asociere cu 2 cazuri de Pasteurella multocida/Staphylococcus spp., și Streptococcus spp. poate da și afectare de tract respirator inferior cu bronho-pneumonie, precum și afectare cardiologică cu hipertrofie de ventricul stâng și hipertrofie de sept atrial. La nivelul afecțiunilor dermatologice asociate, Chlamydophila spp. se asociază într-unul dintre cazuri, cu Klebsiella spp. și Pseudomonas spp. identificate în raclate din leziune de la nivelul cozii. În alte cazuri fără T. gondii este prezent pruritul, edem pe pleoape (Herpesvirus posibil), dermatite, leziuni intrascapulare.
Ca sindrom digestiv asociat diverselor probleme respiratorii, au fost raportate vome, precum și coinfectii cu Helicobacter spp., Isospora spp., caz la care a fost detectat antigenul de Giardia spp., din fecale, în urma testării imunocromatografice rapide de la o felină de rasă Exotic shorthair, în vârstă de 5 luni. Alte simptome asociate: limfocentrii submandibulari reactivi, hipertermii, apetit selectiv, semne clinice care pot trimite către ipoteza inserției unei viremii de tipul Herpesvirusului.
Alte coinfecții testate când T. gondii IgG este negativ: Chlamydophila spp., 6 cazuri, FCoV Ab, 4 cazuri, FeLV -2 și Ag Giardia spp., 1.
Dintre felinele rămase netestate pentru IgG T. gondii, dar cu manifestări de tip respirator este surprinsă o seropozitivitate de 8 cazuri oentru Ab FCoV IgG, 3 cu FIV pozitiv și 1 cu FeLV, precum și unul cu Ag FCoV pozitiv din fecale, deci în total FCoV are o oarecare dominantă și am putea sublinia importanța testării și în aceste cazuri, în care manifestările respiratorii le însoțesc sau nu pe cele digestive, astfel că se înregistrează 11 cazuri cu IRTS, cu secreții nazale și conjunctivale de multe ori purulente, 6 cu dispnee, 3 bronșite, bronho-pneumonie cu peliculă fină de lichid, uneori pleurite și peritonite bacteriene cronice.
La un caz este prezentă ca și cauza posibil obstructiva, o tumoră intranazală, un caz cu gingivita, la care se asociază în urma efectuării unui exudat nazal, o infecție cu Burkholderia cepacia, o zoonoză destul de periculoasă pentru oameni, mai ales pentru cei imunodepreciati. Un alt caz cu sindrom bradicardic și aritmie a ieșit pozitiv pentru Toxocara spp. (6 luni vârstă).
La analiză a 2 radiografii ale felinelor cu manifestări respiratorii este descrisă opacitatea difuză cu arborizație bronșică și una cu desen pulmonar modificat. La analiza unei ecografii a unei feline cu FCoV IgG pozitiv, dar și cu manifestări repiratorii, se observă o congestie hepatică, dilatație de cord drept, hipertermie 40⁰, cazul a sfârșit cu eutanasie (fig. cardio maybe – 81183 – 14.03.2018). Pentru cazurile cu infecție de FCoV IgG cu probleme respiratorii a fost evidențiata o pleurezie, SRTS cu secreții purulente, hipertermii, pelicule de lichid la nivelul membranelor cavitare, cahexie, stomatita.
Pentru cele 3 cazuri asociate cu FIV: IRTS cu secreții purulente, leziuni dermatologice, pneumotorax, 1 caz cu boala renală cronică.
Pentru FeLV cu implicații respiratorii dar T. gondii IgG negativ, caz cu IRTS, anoftlamie OD, icter.
3.4.Rezultate partiale ale testarii serologice în afecțiunile dermatologice
Au fost identificate 105 feline cu probleme dermatologice din totalul de 800 cu testări în cadrul LAMVB. Deoarece testarea serologică s-a făcut în cea mai mare parte la comun pentru IgG T. gondii, Chlamydophila spp. Ac IgG, IgG FCoV, Ag FeLV, Ac FIV, triplu test fecale pentru detectarea antigenilor de FCoV, FPV, Giardia, au fost luate în comparație și evaluare cazurile cu cea mai mare distribuție, și din nou T. gondii s-a remarcat ca fiind predominantă și în afecțiunile de tip dermatologic, în asociere sau nu cu ceilalți patogeni urmăriți și cu celelalte tipuri de afecțiuni urmărite.
Astfel că din cele 105 feline, 50 au fost pozitive pentru Ac IgG T. gondii, 35 au fost negative dar cu predominantă de alți patogeni și 20 de cazuri în care testarea Ac IgG T. gondii și Chlamydophila spp., nu a fost aplicată, dar au fost identificate afecțiuni dermatologice și asocieri cu alți patogeni testați.
Fig. Afecțiuni dermatologice pentru 105 feline și patogenii detectați serologic în perioada 01.01.2015 – 13.05.2018 în LAMVB
Fig. Dermatological findings for 105 feline serologicaly tested în LAMV în a time sequence since 01.01.2015 until 13.05.2018
Din cele negative pentru T. gondii, au fost înregistrate 35 de cazuri dintre care:
– 9 cazuri au fost pozitivate cu IgG Chlamydophila spp. descrise prin: afecțiuni dermatologice de tipul dermatitelor, leziunilor cutanate prezente la nivel de bărbie, obraz, perianal, peribucal (există suspiciunea de Calicivirus), hipotricoze în zona gâtului, scărpinare urechi, edem pleople (caz cu ITRS suspiciune de Herpesvirus de Tip I), leziuni la nivelul cozii în care s-au identificat Klebsiella spp. și Pseudomonas spp., caz cu cap înclinat stânga și complicații respiratorii).
– 6 cazuri pozitive pentru FCoV Ac IgG descrise cu: dermatita miliară și de altă natură, leziuni nazale sau de grataj, eritematoase, eritem la nivelul fetei, hipotricoze difuze și otita bilaterală, precum și 2 suspiciuni de complex eozinofilic felin, unul cu suprainfecție bacteriană.
– 2 cazuri pozitive pe SNAP® Combo cu FeLV Ag pozitiv și FIV Ab negativ, ce prezentau cruste lombo-sacrale cu uveita și mucoase cianotice la prezentarea la medic, otită (asociată cu vomă și sindrom respirator- eutanasie), cazuri cu severitate mare și prognostic grav.
– 1 caz cu prurit submandibular și alergie, cu prezența de Staphylococcus spp., E. coli și Streptococcus B hemolitic
– 6 cazuri menționate cu suspiciune de granulom eozinofilic felin asociat cu: diabet tip I, eritem la nivelul buzei superioare, abdomen și coapse, eroziune ulcerativă obraz, axila dreaptă, suprainfectare bacteriana.
– 1 caz cu infecție a tractului inferior respirator cu bronhopneumonie și hipertrofie cord, cu un exsudat pozitiv pentru Pasteurella spp., Staphylococcus spp. și Streptococcus pneumoniae.
-10 cazuri cu infecție a tractului respirator, unele cu suspiciuni de rino-traheita infecțioasă, Herpesvirus tip I, sau Calicivirus, 5 fiind însoțite de gingivita sau leziuni buza superioară.
Din cele 50 de cazuri în care s-a dovedit o seropozitivitate pentru Ac de T. gondii IgG forma cronică, au fost surprinse următoarele coinfectii:
-12 cazuri coinfectie cu Chlamydophila spp. IgG
-5 cazuri coinfectie cu FCoV IgG
– 4 cazuri coinfectie cu Ac FIV
-1 caz coinfectie cu FeLV Ag
Din 12 cazuri de coinfectie cu Chlamydophila spp., 3 au fost pozitive și pentru FCoV Ac IgG, 4 feline <2 ani și 8 feline >8 ani, 6 femele și 6 masculi.
Tabloul dermatologic pentru aceste coinfectii majoritare a cuprins: leziuni cutanate cu cruste, ulcerații la nivelul gâtului/capului, lins excesiv și condiție precară a robei și năpârlire, 3 cu otite parazitare cu Otodectes cynotis, 1 coinfectie de Microsporum spp. și Demodex gati, 3 cu hipotricoze uni sau bilaterale, leziuni perivulvare, perianale, 5 leziuni ulcerative, cervicale sau abces frontal.
Afecțiuni asociate acestui tablou de coinfectie, au fost cele respiratorii, 6 cazuri cu infecția tractului respirator superior, tuse sau secreții bronhoalveolare și raluri pulmonare. 3 cazuri cu hipertermie (40⁰C) dintre care 1 a urmat tratament și T. gondii IgG a rezultat negativ, inapetenta, sindrom digestiv cu voma, și nu în cazul celor cu FCoV pozitiv.
Din cele 50 seropozitivate pentru T. gondii, 7 cazuri menționate cu hipotricoza, în cele mai multe cazuri, bilaterală, granulom eozinofilic menționat în 3 cazuri (mult mai puține decât în cazul celor negative pentru T. gondii), iar în 8 cazuri cel puțin prezenta de zone cu eritem și prurit.
Alte coinfectii enumerate: Malassezia spp., cele 3 Otodectes cynotis, 1 Microsporum spp., 1 Demodex gati și un caz cu suprainfecție cu cocci.
Dermatitele menționate în fișa au fost de tip alergic, pruriginoase sau cu suspiciune granulom eozinofilic, placi eozinofilice și suprainfecții.
Leziunile descrise în 12 cazuri au fost de natură ulcerativă, de grataj, la nivelul capului, gâtului, abdomenului, membrelor.
Simptomatologia asociată cu alte afecțiuni a înregistrat următoarele manifestări:
Afecțiuni respiratorii: 13 dintre cazurile cu probleme dermatologice au manifestat semne de infecție a tractului respirator fie cu posibil Herpesvirus tip I felin, fie la nivel inferior, cu pneumonie interstițială, laringo bronșită, respirație dispneică sau abdominală.
Afecțiuni digestive: 9 cazuri cu manifestări digestive: vome, diaree, coprostaza sau durere la palpare.
Afecțiuni oftalmologice: 5 cazuri în care sunt descrise secreții, anizocorie, midriaza, plaga corneană penetranta, KC Sicca.
Afecțiuni neurologice: 5 cazuri cu agresivitate, sindrom vestibular, pareza facială.
Afecțiuni oncologice, 4 cu formațiuni mamare, formațiune de duct auditiv și formațiune intraabdominală.
Afecțiuni stomatologice: 3 stomatite, una de forma limfoplasmocitara în coinfectie cu Calicivirus confirmat anterior (cu leziuni linguale, limfocentrii submandibulari reactivi și agresivitate).
Afecțiuni cardiologice: 3 Hipertensiune, hipertrofie cord sau cardiomiopatie.
Alte componente ale tabloului descris în cazurile seropozitive și de coinfectii cu T. gondii a fost menționat un caz cu consum de carne crudă de vită, limfocentrii la palpare reactivi submandibulari și poplitei în 4-5 cazuri, apatie, apetit selectiv/inapetenta. Ulterior tratamentului, 3 dintre feline au retestat negativ pentru Ac IgG T. gondii.
Dintre cele 20 de cazuri netestate pentru Ac IgG T. gondii și Chlamydophila spp., enumeram pozitivitate pentru:
-9 cazuri pozitive pentru Ac IgG FCoV
-3 cazuri FIV
-1 caz FeLV Ag
-1 caz coinfectie FIV Ab + IgG FCoV (ambele de natură cronică)
Tabloul dermatologic al celor netestate a cuprins: dermatite, miliara sau alergică, leziuni intrascapulare, pe față sau pe cap, hipotricoze, plăgi cu dehiscenta.
Înafară de un singur caz cu sindrom respirator ce a manifestat și secreții purulente, nici unul dintre cele 20 de cazuri nu a manifestat patologie oftalmologică sau cardiologica.
Dintre cele 9 cazuri seropozitivate pentru Ac IgG FCoV tabloul a arătat astfel:
– dermatită miliară, leziuni membru posterior, că, fata, edem humerus, edem membre și un caz în tratament pentru râie auriculară.
– 1 caz cu hipotricoza dorsală a fost pozitiv pentru Trichophyton spp., iar altul cu Microsporidiae pe pavilioanele urechilor și coadă.
– 1 caz cu gingivita și unul cu infecția tractului respirator superior.
Tabloul dermatologic este completat cu prezența cazurilor cu ascita și pelicule de lichid în cavități, apatie, hipertermie, slăbire și reactivitatea limfocentrilor mezenterici.
Cazul cu FIV Ac pozitiv prezenta stomatita limfoplasmocitara, hipertermie 40,3⁰ C, vome incoergibile și ulterior exitus.
Un alt caz cu ataxie, litiaza, limfocentrii iliaci reactivi, cruste, unul cu granulom eozinofilic și Othematom la nivelul urechii drepte și hipotricoza.
Cazul cu FeLV Ag pozitiv a fost cel cu leziunile intrascapulare și reacție leucemoid limfocitara pe frotiu sangvin sânge intergral, col., MGG.
3.5. Rezultate parțiale afecțiuni cardiologice și testare laborator
În perioada 01.01.2015 -13.05.2018 au fost înregistrate 28 de cazuri de feline domestice cu afecțiuni cardiologice, în urma evaluării specialistului cardiolog veterinar din cadrul Facultății de Medicină Veterinară. Din cele 800 feline testate serologic în cadrul laboratorului și studiate în acest raport multidisciplinar, cele 28 cu afecțiuni cardiologice au fost evaluate serologic pentru anumiți patogeni conform testelor in-house deținute la momentul respectiv.
Scopul studiului cardiologic este acela de a identifica seropozitivitatea pentru anumiți patogeni, ce ar putea constitui un posibil risc de dezvoltare a unei afecțiuni cardiace și ar putea disturba în general statusul felinei domestice la un moment dat, precum și identificarea unui tablou cât mai complet al afecțiunilor asociate cu testările respective și afecțiunea cardiologică în același timp.
Din cele 28 de cazuri cu afecțiuni cardiologice, 16 au testat pozitiv pentru Ac IgG T. gondii, 7 au fost negative și 5 au rămase netestate pentru patogenul respectiv.
Fig. Asocierea afectiunilor cardiace surprinse in 28 de cazuri si testarea serologica pentru IgG T. gondii
Fig. Cardiac disorders associated with IgG T. gondii Ab in 28 cats
În ce privește Chlamydophila spp. IgG, au fost înregistrate pozitive 4 și 8 negative, iar restul au fost netestate. Din cele 4 pozitive, una a fost în coinfectie cu T. gondii IgG.
Din testarea SNAP®Combo Ag FeLV și FIV Ab, 13 au fost testate și raportul a fost de 0/1 pozitiv pentru FIV, (15 au rămas netestate).
Din cele 15 testate pentru FCoV IgG, 4 au fost pozitive, 13 nu au fost testate.
Pisicile seropozitive pentru IgG T. gondii, 16, au fost testate alături de Chlamydophila spp. IgG, cu care se înregistrează 1 singura coinfectie, cu FIV Ac 1 coinfectie și FCoV Ac IgG 1 coinfectie. Dintre acestea 2 feline din rasa Birman (17 și 20 ani), 1 British și restul de 13, rasa Europeană comună. Sub 7ani au fost 7 feline iar peste 7 ani, alte 9 feline, 9 masculi și 7 femele.
Afecțiunile cardiace descrise în fișele de observație ale pacienților testați pozitiv pentru Ac IgG T. gondii, au cuprins: 7 cazuri cu hipertrofii, de cârjă aortică, de sept atrial și îngroșare a peretului ventricular stâng liber, 3 de ventricul stâng, 4 cardiomiopatii, 1 caz cu lichid pericardic și 1 cu un cord învelit în grăsime, 1 afecțiune cardiacă congenitală și altă nedescrisa, 5 cu hipertensiune arterială, 1 singură cu hipotensiune (eutanasie).
Afecțiuni respiratorii asociate – 9 cazuri au descris: bronșite, dispnee, infecții ale tractului respirator superior, pneumonie (aici cardiomiopatie), distres respirator, suflu pulmonar, mucoase cianotice, tuse.
Afecțiuni oftalmologice – 5 – cu: midriaza, irită, decolare retiniană, uveita AO: congenital își păstrează membrana pupilară, cu ftizare de glob ocular OD, cataractă mătura cu luxație de cristalin, glaucom, buftalmie OS cu enucleerea acestuia.
Afecțiuni neurologice – 2 – cu: encefalita, status depreciat, sindrom vestibular central și incoordonări în mers (aici hipertrofie sept atrial și perete VS îngroșat).
Afecțiuni dermatologice – 3 – cu: otita, prurit, plăgi interdigitale.
Alte simptome regăsite în aceaste asocieri: apatie, 2 cu hipertermie (40,6⁰C), slăbire, dormit excesiv, 1 blocaj uretral în coinfectia cu FCoV IgG – eutaniasiat.
Se înregistrează o afecțiune cardiacă cu hipertermie și identificare de coinfectie bacteriana cu Pasteurella spp. și Streptococcus spp., care după tratament a arătat un rezultat negativ pentru T. gondii IgG.
Pentru cele negative pentru Ac IgG T. gondii (7):
– 3- coinfectii cu Chlamydophila spp. IgG
-1- coinfectie cu FCoV IgG
Afecțiunile cardiologice surprinse au fost: hipertrofie atriala 1, ventriculară 4, de sept atrial, de sept ventricular subaortic.
Afecțiuni oncologice: 1 caz cu formațiune cârja aortică.
Afecțiunile respiratorii, 4 cazuri, 2 cu tuse/strănut, 2 cu bronhopneumonie/ secreții bronho alveolare asociate cu Pasteurella spp., Staphylococcus spp., și Streptococcus pneumoniae: 1 cu tuse, hipertermie 41⁰C, crize epileptiforme și tremurături.
La radiografia toracică a cazului cu formațiune de cârjă aortică s-a observat edem pulmonar cu peliculă redusă de lichid în sacul pleural (infecție cu Chlamydophila spp. IgG).
În cazul cu infecție cu FCoV Ac IgG, la ecografie se remarcă ectazie vasculară și hepatomegalie.
Din cele 5 netestate pentru Ac IgG T. gondii, 2 cazuri au ieșit pozitive pentru IgG FCoV Ac.
Afecțiunile cardiologice întâlnite între ele au descris: aritmie bradicardică, cardiomiopatie dilatativa cu lichid ascitic, dilatație cord drept (eutanasie) și 2 cu hipertensiune arterială (175/83).
Afecțiuni respiratorii: 2 cazuri cu strănut, tuse și dispnee.
Afecțiuni oftalmologice cu: conjunctivita OS, hiphema OD/ scleroza nucleară de cristalin.
1 caz în vârstă de 6 luni, prezintă infecție cu Toxocara spp., cu diaree, conjunctivită, suspiciune Herpesvirus tip1, aritmie/bradicardie.
1 caz cu infecție FCoV IgG pozitiv și dilatație de cord, hipertermie 40⁰C, dispnee și cu congestie hepatică la ecografie, a fost eutanasiat ulterior.
1 caz pozitiv pentru FCoV IgG cu hematurie și hipertensiune arterială.
3.6. Rezultate și discuții parțiale în testarea serologică în enteropatii
Din cele 359 de feline testate serologic pentru Ac IgG FCoV, 225 au dat rezultat Negativ și doar 134 Pozitive, în perioada 01.01.2015 – 13.05.2018, testare însoțită de Snap Giardia și Triplul Test Felin Panleucopenie, Coronaviroza și Giardioza Antigeni, din fecale proaspete.
Începând cu analiza testărilor pentru FCoV Ac IgG putem detalia simptomatologia cu care felinele respective s-au prezentat la clinică, în urma analizei fiselor lor de observație întocmite de medicul clinician și de prezența însemnărilor de testare din Registrul Unic al Analizelor Laboratorului Clinicilor Facultății de Medicină Veterinară București.
Aceaste teste in-house au fost efectuate pe probe proaspăt recoltate, atât pentru serologie, cât și pentru analiza fecalelor, efectuate și interpretate de personal instruit al laboratorului.
FCoV Ac IgG a însemnat prezența unui sindrom digestiv la 20 dintre cazuri, cu manifestări de vomă, diaree, constipație, însoțite de deshidratare severă, inapetenta, apatie, pancreatite, gastrite, hipertermie, durere la palparea abdominală, uneori cu mucoase icterice, slăbire progresivă (6 cazuri notate) și uneori ascita. Limfocentrii devin reactivi la prezența agentului patogen aflat în acțiune, notabili au fost cei submandibulari, poplitei și mezenterici (5 cazuri). Cazuri de boala renală cronica au fost testate Ac IgG FCoV și prezența în istoric a acestui virus denotă o posibilă afectare cu scăderea funcționalității corecte a rinichilor, în urma glomerulonefritelor și a nefritelor date de filtrarea complexelor Ag-Ac, și poate nu pentru un singur virus, și poate nu pentru un singur tip de patogen, fiind asociate și bacterii ce pot contamina tractul urinar de la nivel de cistita locală până la nivel renal (E. coli, Streptococcus spp., Staphylococcus spp., Chlamydophila spp., levuri), asocierea cu un diabet zaharat de tip 2 sau probleme de ordin congenital (PKD persane). Feline aflate în tratamente de dializă intraperiotneala sau medicamentoase au fost testate ulterior și găsite pozitive pe diverse asocieri de patogeni (Toxoplasma IgG/FCoV IgG; Chlamydophila spp/FCoV IgG, etc), înregistrate sunt 8 cazuri de boala renală cronică și 3 cazuri cu cistita, blocaj uretral și incontinenta, urmând principiul că orice infecție virală scade apărarea imunitară, astfel ca orice bacterie cu care felină lupta până atunci fără probleme, devine oportunista, pătrunde în tractul urinar, schimba pHul din vezica, unde Urea nu mai e toxică pentru bacterie, devine cultură, urina fomeaza cristale, animalul se blochează, în unele cazuri repetat, urina nu este eliminată, urea devine toxică pentru organism și rinichi, rinichi care între timp poate devine atac și el de către bacterie, iar circuitul acesta blochează animalul, acesta nu poate digera datorită gastritei date de urea mare, se deshidratează din vome repetate, slăbirea intervine, anemia severă, consecințele fiind fatale în aceste cazuri. Pisica are tendința de a ascunde o perioadă îndelungată și de a rămâne asimptomatica în privința multor aspecte interne, de aceea se recomandă o investigare amănunțită, periodică a animalului, mai ales dacă acesta are acces la mediul extern său trăiește într-un colectiv în care sunt adoptate constant feline.
Fig. Ponderea diverselor afecțiuni asociate seropozitivitatii Ac FCoV (134) (Simion și col., 2019)
Fig. Positive cats for FCoV IgG and different disorders (134) (Simion și col., 2019)
Afecțiunile de ordin stomatologic asociate FCoV Ac IgG pozitiv au fost gingivitele, stomatitele și leziuni la nivelul buzelor, palatului sau în alte zone alte cavității bucale, mai ales în cazurile în care se asociază și un Herpesvirus de tip I, un Calicivirus, FIV/FeLV etc.
Afecțiunile respiratorii au cuprins: bronhopneumonii, piotorax, pleurezii, secreții nazale și infecții ale tractului respirator superior, tuse, pelicule de lichid observate la Rx, dispnee, raluri, pneumonii, infiltrări ale arborelui bronșic, recomandarea rămâne și verificarea exudatului sau unui lavaj bronhial, pentru suprainfecții cu Bordetella spp., Klebsiella spp. etc.
Formațiuni tumorale au fost surprinse în fișele a 8 pisici și au cuprins tumori hepatice, mamare, intraabdominale, fibrosarcom, unele recidivante.
Afecțiunile oftalmologice au susprins uveite cu depozite în camera anterioară a cristalinului, cu aderente la epiteliul posterior al corneei și la capsulă cristalinului, cheratoconjunctivita Sicca eozinofilica, secreții oculare abundente și uneori mucopurulente, decolare retiniană, ulcer melting, cataracte, opacifieri, leziuni corneene.
Afecțiunile de ordin neurologic au fost descrise cu pierderi de echilibru, incoordonări în mers (titubari), sechele neurologice, șchiopături. În cazul asocierii cu Toxoplasma gondii, pot apărea episoade de crize epileptiforme, agresivitate, anizocorii, fotofobie.
Afecțiunile dermatologice sunt remarcate prin dermatite miliare, alergice, reacții de complex eozinofilic felin, hipotricoza bilaterală, abdominală, cruste, alopecii, leziuni, otite, asociere cu Microsporidium, Otodectes, Trichophyton spp.
Afecțiunile cardiologice au suprins hipertrofii de sept interventricular, pericardite, hiper sau hipotensiune arterială, dilatații.
Afecțiunile cu implicații renale și de sindrom urologic felin intra la cronicizări și recidive tratate unele prin dializa intraperitoneala fie de mult timp pe tratamente medicamentoase, monitorizări limitate în ce privește abordarea paraclinică de laborator și echilibrarea de moment a animalului, de multe ori fără cunoașterea istoricului complet.
Lichidele cavitare în mare parte de nivel ascitic, tind să varieze în culoare de la galben citrin la sangvinolent sau incolor, testarea Rivalda nu a fost făcută în laboratorul nostru, de preferat a fost testarea acestuia pe același test imuncromatografic folosit în testarea sângelui pentru IgG Ac FCoV, de multe ori cu detecție pozitivă. S-a încercat și cu LCR dar rezultatul a fost negativ. Coinfectiile FCoV IgG au fost testate în paralel, de multe ori din aceeași probă și simultan cu Immunocomb Toxoplasma IgG/Chlamydophila IgG, cu triplu test felin FCoV, FPV, Giardia Ag din fecale, Snap Combo FeLVAg/FIV Ac IgG, iar rezultatele au fost următoarele:
Fig. În testarea serologică sunt surprinse coinfectii ale coronavirozei feline cu prezența activa sau în stare cronică a unor patogeni virali, parazitari și bacterieni concurenți în diferitele afecțiuni descrise în primul grafic (134).
Fig. Serological testing for coinfections with feline coronavirus antibodies în enteropathies, for viruses, bacteria and părăsite tests available at the time (134).
Când se demonstrează prezenta anticorpilor de faza cronică pentru Coronavirus în asociere cu oricare dintre patogenii enumerați în Fig. situația devine mult mai gravă cu cât afectarea unui organ vital este mai mare, ficat, rinichi, cord, etc. Dacă pe un fond imunitar destabilizat de către FCoV, se instalează încă un virus de ordinul celor hematologice Leucemic sau de imunodeficiența, controlul de multe ori este pierdut, cu atât mai grav cu cât orice bacterie comensala devine oportunista și poate contribui către fatalitate.
Testarea a cuprins feline domestice aflate între 2 luni de viața cea mai mică, până la 17 ani, reprezand o medie de 5 cazuri per perioadă. Se pare că virusul este prezent în mod aproximativ egal pentru ambele genuri, femele au fost 64, iar masculi au fost 70, nu ține cont de gen/sex mai ales în comunitățile deschise, de unde vin și pleacă animale, unde nu se tratează separat un exemplar pozitiv și viremic, de foarte mult ori s-a întâlnit situația în care o adopție a condus către extincția întregului colectiv, pe de altă parte, subiecții sunt tratați a la long de diverse afecțiuni sistemice cu incipienta în infectarea repetată cu unul sau mai mulți patogeni.
În această perioadă de testări au fost folosite 90 de teste triple pentru detecția antigenilor anti Coronavirus, V. Panleucopenic și Giardia, din fecale proaspăt recoltate de la felinele prezentate la consultație clinică. Dintre acestea FCoV Ag au fost pozitive 20, FPV Ag pozitive 12, Giardia 5 cazuri pozitive.
Fig. Detecția antigenului anti Coronavirus din fecale de pisică și coinfectiile detectate la testarea serologică din Laboratorul de Analize Medicale Veterinare.
Fig. Coronavirus antigen from feline seces samples and coinfections found at the same time, all detected în the Clinical Laboratory
10 dintre cazurile pozitive pentru Coronavirus Ag din fecale au manifestat simptomatologie gastro-intestinala, diaree hemoragică, fecale moi, vomituritie. Unele cu secreții nazale și oculare, altele cu hipertermie și apatie, afecțiuni oftalmologice, urologice și biliare, un singur caz cu acumulare de lichid ascitic și icter.
Vârstele acestor feline au aparținut perioadei de 2 luni -1 an, 15 cazuri, restul 2 ani, 9 ani, 12 ani, despre cea de 12 ani se știe cu siguranță că a fost infestată de una de 2 luni, aceasta din urmă venind în adopție.
Fig Detecția antigenilor anti Virus Panleucopenic felin și coinfectiile întâlnite în testarea comună cu alți patogeni, respectiv T. gondii IgG și Coronavirus Ag.
Fig. Antigen detection for Parvovirus feline and coinfections detected at the same time, T. gondii IgG and Coronavirus Ag în feline enteropathy cases.
Vârstele acestor feline au rămas în limita 2 luni (5 cazuri), 3 luni (1 caz), 4 luni (1 caz) și 10 luni (1 caz), 2 de 1 an și 1 de 8 ani.
Dintre acestea, 6 cazuri s-au prezentat cu sindrom digestiv, manifestat prin vomă și diaree, însoțite de hipertermie (>40grade C), un singur caz cu crize epileptiforme și propriocepție întârziată pe membrele posterioare și lipsa acesteia pe membrele anterioare, cu origine neuroanatomică a afectării la nivelul trunchiului cerebral. Una cu plaga corneană și desmetocel și una cu acumulare de lichid la nivelul cavității abdominale.
Pentru unul dintre cazurile cu infecție a tractului superior respirator s-a efectuat un examen suplimentar microbiologic unde oportuniste au fost Klebsiella spp și Streptococcus spp., bineînțeles profintand de pe urmă imunității depreciate create de infecția virală cu virus parvo/panleucopenic felin.
S-a folosit și testarea cu Snap Giardia Ag din fecale de felină, dar acestea au ieșit negative. Prezența acesteia în populația de pisici ce prezintă afecțiuni gastro-intestinale depinde foarte mult de disponibilitatea de testare, de tipul de test folosit și de coroborarea datelor de serologie și microscop, pentru un diagnostic cert al pozitivității parazitului se recomanda folosirea comună a metodelor de testare, dat fiind faptul că momentul eliminării parazitului și al dezvoltării reacției imunitare la parazit, se poate să fie diferit.
Ca și simptomatologie, prezenta giardiozei manifesta diaree hemoragică, fecale moi, păstoase, asocieri au fost surprinse cu herpesviroza, cu un Helicobacter pylori și un caz cu Isospora spp. detectate în alte laboratoare din fecalele acestor pacienți, una singură cu asociere de cherato-conjunctivita Sicca.
Acest studiu dorește să sublinieze importantă a unei abordări holistice asupra unui screening complet, în special sangvin, al felinelor domestice, pentru asigurarea unei cunoașteri cât mai complete a statusului actual, dar și precedent al patrupedului, rezultate ce se doresc a veni în ajutorul cadrului medical în a aborda o terapie corespunzătoare, în a trata cauza bolilor acestor animale și mai apoi și ameliora, dacă nu chiar elimina efectele unui patogen sau unui cumul de astfel de agenți patogeni.
3.7. Rezultate parțiale ale testării de laborator asociate afecțiunilor stomatologic și de cavitate orală
Pentru 44 de cazuri raportate cu afecțiuni la nivelul cavității bucale și componentelor de la acest nivel, din cele 800 luate per total în studiu în perioada 01.01.2015-13.05.2018, felinele testate au înregistrat următoarele seropozitivitati pentru anumiți patogeni și prezența lor în istoricul animalului, astfel:
– Ac IgG T. gondii – 8 pozitive
– Ac IgG FCoV – 8 pozitive
– Ac FIV – 7 pozitive
– Ac Calicivirus – 5 pozitive – rezultate în urma testării în alte laboratoare
-Ac IgG Chlamydophila spp. – 2 cazuri
– Ag FCoV – 1 pozitiv
– Ag FeLV – 1 pozitiv
Din cele 44 de feline cu problem la nivelul cavității bucale, în jurul acesteia, la nivelul dentiției și în profunzime au fost semnalate în fișele de observație, următoarele afecțiuni:
Gingivite prezente la 22 dintre cazuri, cu formă proliferativa, ulcerativa, însoțite de stomatite, halena, marginea limbii înroșita, hipersalivatie sau disfagie la deglutiție.
Cele 22 de cazuri au prezentat seropozitivitate pentru următoarele testate: 3 FIV Ac, 1 Calicivirus asociat cu Pasteurella spp., 4 IgG T. gondii, 2 FCoV IgG și 1 FCoV Ag.
Pentru asocierea cu afecțiuni respiratorii s-au semnalat 2 cazuri în care unul prezenta sinuzita și unul infecție cu Burkholderia cepacia. Pentru oftalmologice, a fost raportat un singur caz cu opacifiere cornee OD și secreții oculare. Pe parte digestivă au fost raportate 3 cazuri cu vomă și 1 cu diaree.
Afecțiuni dermatologice asociate cu gingivita au fost înregistrate la 5 cazuri cu: otita, prurit și leziuni în bărbie (Mycoplasma spp., pozitiv citologic sangvin), eritem, unul în tratament pentru râie auriculară, dermatita alergică/hipotricoza la nivelul capului și 1 granulom eozinofilic.
Alte semne clinice au descris: limfocentrii submandibulari reactivi la 3 dintre cazuri, slăbire, apatie, hipertermie (Burkholderia cepacia), 1 caz cu blocaj uretral, sindrom PU/PD, cahexie.
Pentru cazul de gingivita ulcerativă trebuie menționată afecțiunea renală cronică, unde probabil nivelul concentrației uremice a fost pentru multă vreme foarte înalt.
Restul rămase, o altă jumătate din cazurile cu afecțiune la nivel bucal, au descris:
-9 cazuri de stomatite: limfoplamoscitare, proliferative, suspurative, cu leziuni linguale și 2 cu afte bucale
Afecțiunile respiratorii descrise în asociere cu stomatitele, au fost de ordinul infecțiilor tractului respirator superior, dispnee, raluri pulmonare; afecțiuni dermatologice cu leziuni cutanate, cerumen negricios, eritem abdominal, dermatita alergică la ectoparaziți, otita, cruste, infecție cu Otodectes cynotis; 2 cazuri cu afectare oculară cu uveita OS și secreții oculare.
Limfocentrii submandibulari reactivi, hipertermie, miozita, slbire, adinamie, cahexie în unele cazuri, 2 cu probleme neurologice: 1 infecție cu Calicivirus manifesta agresivitate, 1 infecție cu Chlamydophila spp. cu incoordonări în mers.
Alte probleme ale cavității bucale au fost 13 cu probleme de masticație și hipersalivatie, infecții dentare și tartru, leziuni buza superioară sau la nivelul comisurilor, valului palatin, leziuni bucale, gingivale, linguale și de palat moale, necroza de limbă.
2 cazuri au primit recomandări și suspiciune de Calicivirus felin, iar 4 au fost confirmate anterior la alt laborator. 2 au prezentat formațiuni, unul cu formațiune la nivel hepatic, iar al 2 lea cu formațiune la nivelul buzei, o coinfectie FCoV IgG cu FeLV Ag.
Raportul patogenitatilor surprinse a fost următorul: 4 pozitive pentru IgG T. gondii, 2 cu Chlamydophila spp., 1 cu FeLV Ag, 4 cu FIV Ac, 6 FCoV IgG.
Din cele 5 caliciviroze feline totale au fost descrise leziuni la nivelul buzei superioare, gingivite, stomatita și leziuni linguale.
3.8. Rezultate parțiale pentru testarea de laborator în afecțiuni oncologice
Afecțiuni oncologice au fost înregistrate în rândul celor 800 de feline testate pentru cel puțin 1 patogen, de faza acută sau cronică, în perioada 01.01.2015 – 13.05.2018, cu un număr de 26 cazuri.
Între acestea seropozitivitate s-a înregistrat pentru:
-14 cazuri pozitive pentru Ac IgG T. gondii (testate au fost 19 dintre acestea 7 au fost negative și 5 nu au beneficiat de testare)
– 8 cazuri seropozitive pentru FCoV Ac IgG
– 2 pozitive pentru Chlamydophila spp.
– 1 FeLV Ag
– 1 FIV Ac
Coinfectii s-au suprapus în testare cu seropozitivitate pentru:
– 1 caz cu FeLV Ag + FCoV IgG
– 1 caz T. gondii IgG + Chlamydophila spp IgG
Formațiunile întâlnite și descrise în fișele de observație ale felinelor au fost consemnate la examenul fizic extern sau intern de către medicii curanți, unele însă rămânând fără localizare exactă, fără origine completă, primare sau secundare, acestea 3-4 cazuri la număr au fost înregistrate ca: formațiuni multiple sau singulare, unele recidivante.
Tipurile de tumori cu localizare au cuprins 6 cazuri de tumori mamare, 4 cazuri de tumori hepatice, 2 cazuri de tumori intraabdominale, 1 intestinala, 2 fibrosarcoame, unul în flanc drept altul cu CSC la nivelul urechii, o formațiune de cârjă aortică, 2 de duct auditiv, 2 intranazale, 1 mezenchimala, 1 formațiune la nivelul buzei și 1 melanom ocular OS.
Unul dintre cazurile cu formațiune hepatică a testat pozitiv pentru Ancylostoma spp., cu anemie, icter, fecale moi, regurgitare aortică. Cazurile cu prezența oncogenica au fost împărțite în 2 grupe de vârsta: între 6 luni și 10 ani, 15 cazuri, iar între 10 ani inclusiv și 18 ani, alte 11 cazuri. 6 feline au fost de rasă: angora, birman, russian blue, norvegiana și scotish, iar 20 de feline au fost din rasa europeană comună; 15 femele și 11 masculi.
Pentru cazurile seropozitivate pentru Ac IgG T. gondii, 14 din 26, constituind din nou o dominantă, au avut în asociere următoarele probleme oncologice: formațiuni mamare, 5 cazuri, melanomul ocular OS, intranazala, 2 fibrosarcoame, mezenchimala, hepatica, intraabdominala, de duct auditiv și una prezenta pe membrul anterior stâng.
Au fost înregistrate în tandem afecțiuni respiratorii, 5 cazuri cu 2 bronhopneumonii, 2 tuse și un ITRS; afectare oculară cu 1 caz cu kerato-conjunctivita Sicca, 2 anizocorii, 1 decolare retiniara în asociere cu BRC, corioretinita, blefaroconjunctivita (asociere cu formațiunea mezenchimala).
Unele cazuri au manifestat afecțiuni neurologice: 1 sindrom vestibular și 1 cu incoordonări în mers.
Afecțiunile dermatologice asociate probblemelor oncologice și IgG T. gondii pozitiv au arătat leziuni nazale, ulcerative pe membre, sindrom eozinofilic felin, hipotricoza, otite, cruste.
Alte semne clinice au fost: slăbirea, apatia, constipație, dureri, limforagie.
Dintre cazurile de afecțiuni oncologice enumerate în asociere cu IgG T. gondii pozitiv nu au fost înregistrate probleme de ordin cardiac.
4.REZULTATE FINALE SI DISCUTII
Tabel Testari in-house agenti patogeni felini si rezultate totale in perioada 01.01.2015 – 13.05.2018
Table In-house testing for different feline pathogens and the results registered in 01.01.2015 – 13.05.2018 timeline
–
Ecografic sunt înregistrate în rândul celor netestate: angiocolite, colangite, vezica biliară mărita în volum sau cu sludge, hepatomegalii cu infiltrate sau steatoze, cu ectazie vasculară, pancreatite cu FPL normal, lichide pleurale și nu numai, splenomegalii, limfom intestinal și intestine cu perete îngroșat, rinichi cu corticala hiperecogena și parenchim densificat, litiaza renală și vezicala, hematurii.
Radiologic, în cazul celor netestate pentru T. gondii IgG, rămân semne ale unui desen pulmonar modificat, opacitate difuză și arborizație bronșică.
REZULTATE NEGATIVE PE TOATE TESTELE:
Au fost selectate 15 cazuri, în principiu toate cu rezultate negative pentru toți patogenii studiați. Din cele 823 totale, 23 nu au intrat în calcul pentru că lipseau rezultatele sau erau neconcludente și nu au putut fi reperate, abia 15 au reieșit demne de analizat ca negative în perioada 01.01.2015- 13.05.2018. Feline cu vârste cuprinse între 2 luni și 11 ani, 12 europene, 1 siamez, 1 british și 1 persan, 10 femele și 5 masculi, cu următoarele semne clinice:
Un caz cu gingivita cronică (Calicivirus?), 3 cazuri cu sinuzita unul și 2 cu infecție a tractului respirator superior (Herpesvirus?), 1 cu SNAP®FPL cu rezultat normal, dar cu vome, Britishul cu rinichi polichistici, un caz în vârstă de 9 ani cu pierdere de echilibru/cade pe partea dr. (RMN?, LCR? T. gondii PCR?), un caz cu afecțiune cardio, un caz cu prurit, 1 cu hipertermie 39.5C și cu afecțiune a tractului superior (Herpesvirus?)
2 cazuri cu blefaroconjunctivita și uveita AO și deposit de fibrina cu Mycoplasma spp identificată la examenul citomorfologic sangvin, colorație MGG, 100 x- ulei de imersie.
4.CONCLUZII PARTIALE
4.1.Concluzii in afectiunile neurologice
1.Agresivitatea, ca și tulburare de comportament reprezintă un subiect comun de studiu atât în rândul neurologiei și neuropsihiatriei umane, cât și o problemă destul de importantă în gestionarea unui caz felin, în administrarea unei terapii și în conviețuirea cu proprietarul.
2.Cercetări asupra zonelor cerebrale afectate de acest parazit au demonstrat o afinitate a acestuia pentru amigdala, hipotalamus, bulbi olfactivi, zone responsabile pentru procesarea informației primite și reactivitatea, răspunsul unor zone corticale asociate, atât la om, cât și la pisica, dar și la nivelul cerebral al altor animale infectate natural sau artificiale în laborator.
3.Prezenta parazitului T. gondii dezechilibrează mecanisme neuronale, de la cognitiv, vizual, la modificări în biochimia enzimelor responsabile în instinctul de conservare și supraviețuire, în homeostazia și echilibrul hormonal, cu influența decizionala asupra momentelor de retragere, atac, apărare, impulsivitate și autoviolenta.
4.Aceeași prezență poate disturba mecanisme și ciclurile metabolice de la nivelul organelor, organe care vor fi forțate să producă greșit și trimite în circulație enzime toxice, dăunătoare cu efect la nivelul propriu sau a altui organ, astfel că determinările clasice paraclinice ale parametrilor de bază nu corespund în concentrație cu realitatea activității unui organ anume, astfel că o valoare hiperglicemică, stare ce însoțește agresivitatea și agitația unei feline, nu corespunde strict cu diagnosticul de diabet mellitus.
5.Din studiul prezent nu derivă vreo afinitate de gen, predominanta pozitivității Ac IgG T. gondii specifici este întâlnită cu precădere la europene, vârste mici, deci cu imunizare îndoielnică, iar cele mai comune afecțiuni, deși toate se conectează la un moment dat sau se succed, sunt cele oftalmologice, urmate de afecțiuni dermatologice și respiratorii, practic afecțiuni ale epiteliilor cu sensibilitate mare și greutate de self clearance intern, nivelul alergenic crescând automat la prezența parazitului, precum și a altor ecto sau endoparaziți.
6.Despre analize suplimentare și detalii privind mecanismele pe sisteme se va discuta în lucrări ulterioare, aceste investigații holistice speram să vină în ajutorul tuturor practicienilor atât de clinică, cât și de laborator veterinar, și nu numai, având în vedere impactul zoonotic al unor paraziți de genul T. gondii.
4.2..Concluzii partiale din analiza panelului oftalmologic
1.Exista foarte multe cazuri de manifestari de ordin oftalmologic ce pot fi asociate cu un agent patogen infectios, si in unele cazuri cu mai multi simultan, infestare si actiune in functie de desprecierea imunitara a organismului felin.
2.Testele in-house serologice sunt unelte de mare ajutor in decriptarea si completarea acestui tabloul oftalmologic, precum si in evaluarea intregului istoric de boala al animalului.
3.Daca suspiciunea de prezenta a parazitului sau a altor patogeni persista in urma aplicarii ca prim protocol a acestor teste, dar raspunsurile sunt negative, se recomanda testarea cu ajutorul laboratoarelor specializate in biologie moleculara de tip RT-PCR, sange sau unde se poate si exista asocieri cu neuropatii, din LCR.
4.Dupa examenul oftalmologic, sau chiar in timpul acestuia, nu trebuie sa fie exclus examenul specializat neurologic si nici alte investigatii de tip imagistic sau sangvin.
5.Pentru asocierile dermatologice, se recomanda testarea microbiologica, iar pentru cele digestive, examenul de coprocultura si coproparazitologic.
6.In asocierea cu afectiuni neoplazice, se cere consultarea specialistului anatomo-patolog si a oncologului specialist.
4.3.Concluzii partiale respirator
1.In urma studiului efectuat pe 119 feline cu sindrom respirator constatat in momentul consultatiei, tusea reprezinta cel mai bun determinant pentru un proprietar sa se prezinte cu animalul la consultatie.
2. Desi testarea s-a facut la grup de patogeni, fara nici o intentie de a sublinia T. gondii, ca si factor determinant al unei astfel de infectii, studiul a relevat prezenta Ac de faza cronica la peste 50 % dintre felinele evaluate, iar unele cu semne asemanatoare, nu au fost testate.
3. Nu se poate afla cu exactitate momentul coinfectiilor pentru a determina daca virusul, bacteria, parazitul, a fost primul agent determinant de afectiune respiratorie, asa cum nu putem afla, daca afectiunea respiratorie este primul semn de boala pentru anumiti patogeni sau secundara celei oftalmice, neurologice, interne.
4. Chlamydophila spp. IgG iese de multe ori in studiu ca fiind participant, daca nu chiar declansator de iTRS, in corelatie cu alte bacterii descrise si testate, Pasteurella spp., Bordetella bronchiseptica, Staphylococcus spp., Streptoccoccus spp., etc.
5. FCoV se asociaza nu doar felinelor mici, dar si celor care fie dezvolta, fie nu efuziune, dar afectiunile respiratorii nu intarzie sa isi faca si ele aparitia, cu secretii nazale si conjunctivale purulente, pelicule fine de lichid la nivelul pleurei, pericardului, contribuind si el la destabilizarea organismului felin si inserarea unor virusuri si bacterii oportuniste.
6. Coinfectiile sunt foarte des intalnite si contribuie la avansarea unei infectii de tract superior catre bronho-pneumonii si pneumonii, formeaza noduli ce pot fi usor trecuti drept carcinom, daca nu se infirma cu punctionare ghidata sau lavaj bronhoalveolar.
7. In cazul oricarei afectiuni de sistem respirator, recomandam astfel o verificare atat al nivelului anticorpilor de faza acuta si cronica cu ajutorul serologiei, biologia moleculara pentru detectia Herpesvirusului de tip I, Calicivirus, Mycoplasma spp., dar si exudatele faringiene pentru diferite specii de bacterii ce pot fi izolate din acest tract, citologia din lavaje bronhoalveolare si punctii, dupa efectuarea examenelor imagistice.
4.4.Concluzii parțiale dermatologie:
1.Înafară de metodele serologice pentru detecția anticorpilor și antigenelor din sânge sau fecale, în LAMVB nu au fost efectuate alte tipuri de investigații paralele, de ordinul biologiei moleculare, examenelor bacteriologice sau micotice în ce privește afecțiunile dermatologice.
2.Rezultatele din examene bacteriologice, micologice, citologice de la nivelul robei felinelor au fost evaluate independent de setul de serologie aplicat, observațiile și rezultatele fiind coroborate la nivel de fișa de observație, deci protocolul de investigații aplicat îi aparține strict medicului veterinar practician specialist în dermatologie.
3.Tabloul dermatologic a surprins asocieri în coinfectii cu patogeni, dar cele mai multe s-au manifestat în tandem cu afecțiunile respiratorii, oftalmologice și cel mai des cu implicarea parazitului T. gondii IgG.
4.Pentru cele negative sau netestate pentru T. gondii, asocierea s-a făcut mai mai mult cu seropozitivitatea Chlamydophila IgG sau FCoV IgG, în cele netestate se remarcă lipsa evenimentelor oftalmologice ce predomină în cazurile pozitive pentru T. gondii.
5.Dacă la palpare se identifica noduli, alții decât limfocentrii reactivi, se recomandă investigații suplimentate pe lângă serologie și biologie moleculară, cu puncționare, radiografie, ecografie, microbiologie de la nivelul pielii și a leziunilor, exudate faringiene si nazale, mai ales în cazul celor cu distres respirator si verificare Herpesvirus tip I felin precum si Calicivirus, deoarece mucoasele și stratul epidermal este cel ce ia primul contact cu patogenii.
4.5.Concluzii parțiale afecțiuni cardiologice:
1.În cazuri de simptomatologie felină cu hipertrofii de ventricul stâng, cu hipertensiuni și alte afecțiuni la nivel, investigațiile paraclinice sunt de mare ajutor în stabilirea unui diagnostic cardiologic cât mai complet
2.Se remarcă seropozitivitatea T. gondii în cea mai mare parte a afecțiunilor cardiologice surprinse cu un tablou complet descris, astfel încât să fie de ajutor clinicianului în momentul evaluării animalului.
3.S-au înregistrat cazuri în care simptomatologia cardiacă s-a redus în urma antibioterapiei și terapiei de susținere, contează evaluarea corectă, implicarea investigațiilor de serologie, imagistica și microbiologie pentru atitudinea corectă în terapie.
4.Endocardita bacteriană, miocardita și alte aspecte patologice ce pot apărea la feline, pot fi greu de investigat antemortem, dar se pot face puncții biopsice, PCR pentru FCoV și PIF asociat din lichide extrase de la nivelul pericardului, toracelui, ascitic, orice patogen identificat poate fi oportunist mai ales pe fondul imunodeprecierii date de retrovirusuri (FeLV, FIV) sau administrare de corticosteroizi.
4.6.Concluzii enteropatii
1.In cadrul Laboratorului clinic a fost testat un numar de 359 de feline domestice, pe o perioada de 3 ani, cu detectia de Ac IgG specifici Coronavirus Felin, antigeni pentru detectarea Parvovirusului Felin (Panleucopenic), Coronavirus Felin Ag si Giardia Ag.
2.Testul SNAP Giardia este un test imunoenzimatic pentru detectia antigenului de Giardia in fecale canine si feline. Prezenta acestui antigen in probe de fecale indica faptul ca animalul a ingerat chisti Giardia, poate fi infectat activ si poate elimina chisti in fecale.
3.Din cele 359 de feline testate serologic pentru Ac IgG FCoV, 225 au dat rezultat Negativ si doar 134 Pozitive, in perioada 01.01.2015 – 13.05.2018, testare insotita de Snap Giardia si Triplul Test Felin Panleucopenie, Coronaviroza si Giardioza Antigeni, din fecale proaspete.
4.7.Concluzii partiale afectiuni ale cavitatii orale
1.O foarte mare influenta o au coinfectiile dintre viremii, parazitoze si bacteriemii in ce priveste afectiunile aparute la nivelul cavitatii bucale, mai ales in asociere cu Calicivirusul, care in mod normal se afla in schema de vaccinare a felinelor, dar sunt si cazuri in care statusul vaccinarii este neelucidat.
2.S-a incercat o corelare a simptomatologiei clinice, cu testarea efectuata in cadrul laboratorului clinic, atat cu ce era in stoc la momentul respectiv, cu ce recomandari au fost facute de catre medicii clinicieni, cat si observatii facute in fisa de observatie a animalului, luand in considerare si testarile externe.
3.Deoarece pozitivitatea cea mai mare a reiesit pentru detectia unor anticorpi de faza cronica, de ordinul FCOV, T. gondii si FIV, recomandam completarea protocolului cu examene de biologie moleculara pentru a detecta prezenta in circulatie a fragmentelor de virus sau parazit la momentul respectiv, precum si probe pentru examen microbiologic de la nivelul leziunilor cavitatii bucale, interne sau externe, pentru a determina o coinfectie oportunista dar patologic activa pe fondul imunosupresiei data de prezenta virala sau parazitara.
3.Testarile serologice pot fi de mare ajutor in stabilirea diagnosticului la nivelul cavitatii bucale, pentru a intelege provenienta leziunilor, dar si pentru a adopta o atitudine corespunzatoare in setarea unei antibioterapii potrivite, mai ales in cazurile in care afectiunile se suprapun la diverse nivele (dermatologic, oftalmologic, respirator etc.).
4.8.Concluzii partiale privind afectiunile oncologice surprinse si testarea de laborator
1.Exista conexiuni in diverse studii privind declansarea unor procese tumorale pe fondul unui istoric de boala cu infestare viremica, parazitara sau bacteriana.
2.In ce priveste studiul de fata, FeLV nu pare sa fie dominanta asteptata in posibilitatea declansarii unei tumori, unor fibrosarcoame asa cum au fost raportate cazuri in literatura.
3.T. gondii IgG detine majoritatea seropozitivitatii in randul pisicilor luate in studiul prezent de corelatii, aici investigatiile strict pe aceasta tema ar avea loc de aprofundare, daca doar mostenirea ereditara si infectia cronica pot da startul unei dereglari a ciclului celular sau cumva apoptoza programata este anulata si inmultirea necrontrolata a anumitor celule, de la anumite nivele, este declansata de prezenta parazitului si a influentei acestuia asupra intregii cascade de chemokine, citokine, interferon si TGF – alpha la nivelul intregului organism.
4.Exista studii in care unele neoplazii mascheaza prezenta chistilor cu bradizoiti, uneori in punctiile si analiza biopsica a unor probe de tesut pulmonar sau limfocentric, astfel ca un test paralel serologic sau de biochimie moleculara, pot ajuta foarte mult in cunoasterea circumstantelor de declansare a procesului neoplazic intalnit, uneori prezent si in organele limfoide (limfocentrii submandibulari, splina, la nivelul placilor Payer intestinale, limcentrii mediastinali etc).
4.9 CONCLUZII FINALE
1.Coinfectiile cu viremii și bacterii se pot suprapune ușor unui organism deja imunosolicitat de prezența și activitatea patogenului, nu se știe exact dacă activitatea dormanda a Ac IgG se reactivează în momentul atacului unor patogeni noi, dar cu siguranță favorizează instalarea lor.
2.La prezentarea la consultație, după evaluarea istoricului, semnelor clinice evidente, a temperaturii, a parametrilor de deshidratare, a evaluării nutriției, ingestiei de plante, incidentelor și posibilelor traume fizice sau adaptative, schimbărilor de comportament și stare, se recomandă evaluarea statusului imunitar și screeningul complsi col vaccinării și posibilitatea impactului felinei cu alte feline purtătoare și transmițătoare de agenți patogeni parazitari, viremici și bacterieni.
3.În momentul în care, panelul de antigeni și anticorpi propuși spre detecție, da rezultate negative, dar suspiciunea precum și simptomatologia persista, se recomandă o optimizare a evaluării animalului prin trimiterea de probe biologice către detecția prin metode de biologie moleculară și dacă este posibil și izolare virală către laboratoare specializate, colaborarea dintre medicul clinician curant, și specialist, să fie menținută pe parcursul investigațiilor, dacă la unele laboratoare mari, cantitatea de probe nu permite comunicarea, la cele in-house de clinică, această colaborare nu trebuie să lipsească.
5.Control, preventie, recomandari
5.1.Infectia cu Toxoplasma gondii la om
În raport cu această infecție s-a constatat manifestarea unor trăsături subclinice de personalitate, deficite neurologice subtile, precum și un risc crescut al accidentelor de motocicletă. Deasemena parazitul a fost asociat și cu boli grave psihiatrice precum schizofrenia, tulburări bipolare și de personalitate, cu potențial risc pentru fiecare de suicid. Fiecare dintre aceste tulburări de ordin psihiatric cu implicarea toxoplasmozei a fost asociată cu o agresivitate elevată și impulsivitate. Trăsăturile impulsive și de dezinhibiție sunt deasemenea prezente în descrierea unor tulburări psihiatrice și cu potențial suicidal. Infecția cu T. gondii, fie în mod direct, fie pe calea activării imunitare, poate induce sau amplifica trăsăturile agresive sau impulsive, manifestări ale infecției latente investigate prin mijloace menite să minimizeze posibilitatea confuziei cu alte boli psihice. În studiul din 2016 condus de Mathai, Ashwin Jacob, si col., a fost folosit în detecție și statistică kitul ELISA pentru surprinderea anticorpilor IgG reactivi în infecția cronică cu T. gondii. Ipoteza de la care s-a plecat a fost predictibilitatea corelată dintre trăsătura agresivității și impulsivității cu seropozitivitatea toxoplasmozei cronice. Revenind la oameni, modelul endofenotiparii comportamentului suicidal, este în mod pozitiv asociat cu seropozitivitatea T. gondii la femei, dar nu și la bărbați, în urma studiului. În mod adițional, bărbații în vârstă seropozitivi pentru T. gondii au un scor mai scăzut al agresivității, chiar și în cazul propriu. Astfel, în funcție de genul și vârsta persoanei seropozitive pe T.gondii, s-au investigat asocierile dintre trăsăturile agresive și IgGul exprimat de parazit prin ELISA precum și verificările nivelelor de fenilalanina și tirozina, precursori ai dopaminei, și raportul lor față de o probă de la 1000 de pacienți sănătoși psihic. S-a observat că scăderea scorurilor de agresivitate la bărbații în vârstă și seropozitivi s-a înregistrat la indivizii cu un raport scăzut de Phe:Tyr, precum și faptul că există o corelație pozitivă între raportul Phe:Tyr și agresivitate și categoriile de agresivitate la bărbații seropozitivi cu T. gondii, dar nu și la cei negativi. Toate aceste verificări au condus la ideea că se poate avansa cu experimentele intervenționale în a manipula nivelele acestor precursori dopaminici la indivizii pozitivi pe IgG T. gondii cu predispoziție agresivă (Mathai, Ashwin Jacob, si col., 2016).
De exemplu, gena pentru antigenul leucocitar uman (HLA)-DQ3 este un marker genetic al susceptibilității în dezvoltarea encefalitei toxoplasmice, dar HLA-DQ1 este un marker de rezistență. Studii recente, la subiecți umani cu toxoplasma latentă, au arătat că fiziologia și modificările comportamentale ce apar în această infecție depind de grupul sangvin al Rhului subiecților infectați, asta în timp ce se pare că Rhul pozitiv are rol de protecție împotriva unor astfel de modificări de comportament și efecte fiziologice severe ale infecției (Abdoli, Amir, 2014).
În această privință s-a făcut observația că mamele cu RhD negativ cu toxoplasmoza latentă au o greutate mai mare față de cele neinfectate, precum și a celor cu RhD pozitiv față de cele cu RhD negativ. Se observă și faptul că moleculă protectoare a RhD împotriva infecției toxoplasmatice induce modificări comportamentale la bărbați și femei, parazit ce are efect și asupra expresiei genice în mod diferit, la fel și în ce privește nivelele de neurotransmițători, producția de testosteron și parametrii comportamentali. În mod direct și indirect exissta dovezi ale descreșterii nivelului de testosteron în cazul infecției acute cu T. gondii la oameni și rozătoare. S-au raportat tulburări de ordin reproductiv prin reducerea nivelului seric al testosteronului testicular, la șobolani infectați cu tulpina RH de T. gondii.
5.1.1.Prevenție
Singura cale prin care se poate preveni infestația cu toxoplasmoza la feline este aceea de a ține pisica închisă, departe de rozătoare și vectori de transmitere ai oochistilor și de a fi hrănita cu mâncare corespunzătoare sau deja procesată în comerț. Dacă pisica primește carne crudă sau oase, trebuie măcar să fi fost inițial congelate la -12 ⁰ C cu cel puțin 3 zile înainte, astfel chistii tisulari să poată fi anihilați. Încă trebuie prelucrata, pentru că acești chisti pot rezista până la 11 zile de congelare la -7 ⁰ C. Pentru felinele aflate în tratament cu ciclosporine, deși acestea pot fi folosite în imunosupresia unor boli critice și transplant renal, ajung să fie folosite și pentru boli benigne precum dermatite atopice sau alte probleme dermatologice. Există însă posibilitatea unei infecții uneori fatale în astfel de condiții. Într-un astfel de caz cu dermatita atopică, decesul a survenit de la o toxoplasmoză acută, și mai puțin de la o reactivare, în combinație cu prednisolone, au fost descrise cazuri de reactivare.
5.1.2.Sănătate publică
T. gondii este un agent patogen zoonotic foarte important. Pentru pacienții imunodepreciati devine o problemă gravă cu implicații precum febră, letargie, stare de boala și limfoadenopatie. Asupra fetușilor umani, avort, boli neurologice și oculare, și la pacienții imunosupresati. Poate da encefalite la pacienții cu HIV, dar pare să dispară la pacienții aflați pe terapie cu doze mari de antivirale. Șobolanii infestați experimental cu T. gondii își pierd frica față de pisici, făcându-i mai ușor de prins că prada. La oameni există raportate cazuri de schizofrenie corelate cu toxoplasmoza latentă încă din 1966, alte implicații raportate au fost schimbări de comportament precum predispoziția de a fi implicat într-un accident rutier, procese cognitive încetinite și suicid. Automat este vorba și de ambientul în care se dezvoltă și trăiește respectivul individ. Majoritatea cazurilor de toxoplasmoza la om, sunt cu transmitere pe cale orizontală cauzată de ingestia chistilor din carnea infectată de porc, miel, vită, capra, sau prin ingestia de la nivelul solului, apă, sau alimente contaminate cu oochisti sporulați din mediu. Un alt risc de infecție îl constituie și consumul de scoici, midii și melci ce pot filtra T. gondii din apa mării. La infectarea pisicii cu T. gondii oochistii nesporulati, neinfecțioși, trec prin fecale timp de 1-2 săptămâni. După expunerea la aer și umezeala, acești oochisti se maturează în 1-5 zile și devin infecțioși, oochisti sporulați, ce pot supraviețui de la luni până la ani. Majoritatea pisicilor probabil răspândesc oochisti nu mai mult de 21 de zile din viața lor, dacă ajung să se infecteze cu toxoplasmoza. Și câinii pot fi vectori mecanici, contaminând sursele de apă prin fecale sau înotând.
5.2.Control si potential zoonotic pentru infectia cu FPV
Adaposturile cu programe neonatale feline au o rata de supravietuire de peste 60% pentru pisoi in primele 8 saptamani de viata. Dupa pozitivarea panleucopeniei, rata supravietuirii este mai mare de 74% pentru pisoi in primele 8 saptamani de viata daca primesc tratament ce include si antibiotice profilactice, fluidoterapie si hranire. Daca este tratata, ratele de supravietuire pentru pisoii de peste 8 saptamani si pentru pisicile adulte sunt automat mai mari decat ale celor nou-nascuti. Fara tratament de sustinere pana la 90% dintre pisicile cu FPV vor muri (14). Avand in vedere ca FPV si CPV sunt inrudite cu un grad inalt de neutralizare incrucisata, poate fi de asteptat ca un ser hiperimun de CPV sa fie eficient si impotriva FPV. Acest lucru este important mai ales in tarile unde nu exista ser anti-FPV in comert. Pentru pisicile cu status incert al vaccinarii care devin mame, va fi nevoie ca pentru puii lor sa se repete vaccinarea la 16-20 saptamani. Deasemenea trebuie evitata vaccinarea pisicilor gestante sau care alapteaza. La pisicile imunocompromise, se recomanda vaccinurile inactivate FPV. Vaccinurile cu tulpini vii modificate FPV pot fi folosite cu precautie la imunosupresate, datorita imposibilitatii controlului asupra replicarii virale care poate trece la manifestarea bolii clinice. La pisicile cu boala cronica vaccinarea se poate dovedi uneori chiar necesara. Vaccinurile si siguranta lor se testeaza pe animale sanatoase si conform prospectului se folosesc doar pentru animale sanatoase. Se pare ca nu este o problema daca vaccinarea se face si la pisicile cu boala renala cronica, diabet sau hipertiroidism, cu aceeasi frecventa ca la cele sanatoase. In sens opus, nu se recomanda vaccinarea la cele cu boala acuta sau cu febra mare decat daca exista motive bine intemeiate. In aceste cazuri se recomanda folosirea vaccinurilor inactivate. Pisicile infectate cu retrovirusuri trebuie tinute in perimetru inchis si izolat, pentru a nu infecta si alte pisici din apropiere si pentru expunerea la agenti infectiosi. Pisicile cu FeLV trebuie vaccinate anti FPV. Desi nu exista o dovada clara ca pisicile cu FeLV ar putea dezvolta boala in urma vaccinarii cu vaccin cu virus viu modificat, se recomanda totusi folosirea vaccinurilor neactivate. Exista posibilitatea ca aceste pisici cu FeLV sa nu dezvolte un raspuns imunitar adecvat la vaccinarea cu tulpini de rabie sau alte tulpini. Ca atare se recomanda o vaccinare mai frecventa la aceste pisici. Pisicile cu FIV sunt apte sa dezvolte un raspuns imun la administrarea antigenilor exceptand faza terminala a bolii; deasemenea raspunsul imun primar poate fi intarziat sau diminuat (Dawson si col., 1991; Reubel si col, 1994; Foley si col, 2003; ENM grad III). In unul dintre studii, pisicile infectate experimental cu FIV au dezvoltat panleucopenie indusa de vaccin cand li s-a administrat vaccin cu tulpina vie modificata de virus FPV (Buonavoglia si col., 1993; EBM grad III). Stimularea imunitatii a limfocitelor infectate cu FIV in vitro promoveaza productia virala, si in vivo, vaccinarea pisicilor cu infectie cronica cu un peptid sintetic a fost asociata cu o scadere a rapoartelor CD4+/CD8+ (Lehmann si col., 1992; Reubel si col., 1994). Ca atare se face un posibil schimb de protectie de la boala secundara conduce catre progresia infectiei cu FIV datorita cresterii productiei virale (EBM grad III). Ca atare doar pisicile cu FIV care prezinta risc mare de expunere la agenti patogeni trebuie vaccinate, dar doar cu produse inactivate. In felise, infectiile cu Giardia pot deveni o problema cronica, cauzand diaree la grupuri intregi de animale. In mod obisnuit, pisicile mai mari tind sa devina refractare la infectie, si unele chiar intrerup transmiterea de chisti in mod spontan; aceste manifestari au condus la ideea ca pisicile pot dezvolta o forma de rezistenta dobandita la giardioza (Bowman, D D., si col., 2008).
Cand Giardia este identificata in felise, pisicile trebui tinute in carantina in custi separate, tratate si o atentie sporita trebuie acordata unor nivele inalte de sanitarizare si protectie la manevrarea excrementelor din litiere.De retinut ar fi faptul ca diferite stadii de chisti de parazit par sa fie prezenti si in sursele de apa; pisicile nu inceteaza raspandirea chistilor in fecale imediat dupa tratament, si nici toate in acelasi timp si in al treilea rand daca respectivii chisti nu sunt inlaturati din mediu, problema giardiozei persista datorita reinfestarii (Bowman, D D., si col., 2008).
Desi controlul presupunea tratamentul tuturor pisicilor simultan, urmat de inchiderea pisicilor in custi curate. Daca respectivele custi nu au fost perfect curatate la abur, acestea trebuie spalate cu apa fierbinte si cu detergenti, clatita si uscata minutios. Daca se poate uscarea custilor la soare, ar fi de recomandat. Daca nu se pot usca la soare se recomanda dezinfectare cu solutii speciale adaugate in apa. Din ziua in care li se administreaza tratamentul acestea ar trebui mutate in custi curate, dupa a doua repriza de tratament trebuie mutate din nou. Aceasta mutare trebuie repetata si a treia oara. Daca nu se efectueaza mutarea si dezinfectarea exista sansa de reinfestare si ciclul se reia cu posibilitatea transmiterii. Probele de fecale pentru a verifica daca mai exista chisti se recolteaza la 1 saptamana dupa primul tratament. Daca dupa o saptamana nu se verifica si se verificarea se face mai tarziu, fie iese un examen negativ de Giardia fie iese pozitiv si asta reprezinta erori in dezinfectie, o reinfectare sau amandoua (Bowman, D D., si col., 2008).
Din punct de vedere medical, analizele de laborator sunt unealta de baza, mai nou folosita in tara noastra, in determinarea statusului de sanatate al pacientului felin domestic, desi intr-o investigatie si mai amanuntita sigur ar fi de o importanta cruciala si pentru felinele salbatice (va fi raportat si un astfel de caz aparte in aceasta lucrare). Un laborator complet va pune la dispozitia unui cabinet, clinicii, tot ce inseamna screening, plecand de la analize de baza sangvine, pana la analiza diverselor probe de tesut, microbiologice, biopsii, examene coproparazitologice. Din punct de vedere economic, exista felise si crescatori, care automat ar trebui sa testeze si sa monitorizeze prezenta unor viremii, bacterioze, parazitism in cadrul colectivitatilor de feline, de la fatare pana la intrarea in posesie a urmatorului proprietar. Orice agent infectios patogen poate duce la probleme de sanatate foarte grave iar viata animalului automat sa fie prescurtata, uneori cu eforturi financiare foarte mari spre un sfarsit tragic. Informarea proprietarului este esentiala din partea cadrului medical veterinar, din momentul in care se decide adoptia sau achizitionarea unei pisici. Date legate de statusul de sanatate a pisicii respective deoarece aceasta poate constitui un risc de a fi rezervor de zoonoze cu transmitere la om, precum Giardia, Toxoplasma, Chlamydia, zoonoze care, la infestarea unui individ uman, mai ales daca acesta este imunosupresat cu HIV, transplant, sarcina sau chimioterapie, pot produce afectiuni secundare foarte grave si uneori cu sfarsit tragic si pentru astfel de persoane (endocardite, pneumonii, avorturi, malformatii congenitale, crize epileptiforme etc.). Prin contactul direct cu animalul infectat, transmiterea agentilor zoonotici se poate face foarte usor, deasemenea si prin contact indirect, prin contactul cu secretiile si excrementele acestora, cu vasele de apa si mancare, in urma curatarii litierei. Automat pentru copii, care detin o imunitate inca in formare, zoonozele pot fi usor contractate, la fel si pentru cei varstnici cu o imunitate in scadere. In foarte multe cazuri s-a constatat insa ca in privinta zoonozelor asociate felinelor, oamenii au fost mai infestati decat animalul lor si deci exista posibilitatea ca un om sa se infecteze mai usor din contactul cu alt om sau cu mediul contaminat (Ex: Cryptosporidium spp., Giardia spp., Salmonella spp.). Este binecunoscut efectul terapeutic al detinerii unei feline, mai ales in cazul persoanelor ce sufera de depresie, de multe ori aceste animale pot fi considerate santinela pentru mediul in care proprietarul traieste (Aspergillus spp.), pentru hrana pe care o consuma si poate o impart (Helicobacter, Campylobacter, E.coli patogen), pentru un mediu contaminat cu bacterii si dermatofiti cu transmitere.Se poate vorbi si de un mediu toxic la care animalul devine primul reactiv si anume spatiul in care se fumeaza, apa de consum nefiltrata, nefiarta, nivelul constant mare de Na in mancare, de Euri si alti conservanti. Toate acestea, plus „bagajul” pe care o felina il mosteneste, cu transmitere verticala, de la mama la fat, sau il dobandeste din colectivitatea de feline, din aer, apa, sol contaminate, conduc catre imunodeficiente, boli si deteriorari de celule, tesuturi si organe, catre disconfortul animalului, dar si al proprietarului.
5.2.1.Preventie
Singura cale de preventie este cea prin care se poate preveni expunerea la virus. Muscaturile intre feline sunt principala cale de transmitere, deci daca raman in interior, departe de felinele posibil infestate ce pot musca, se poate preveni automat sansa de a contracta FIV. Pentru a reduce sansele de infestare ale unei feline de interior trebuie verificat daca urmatoarea felina adusa in casa are sau nu FIV pentru a nu o infesta si pe prima, sau invers prima nu e infectata si va primi cea noua. In unele cazuri separarea celor infectate de cele neinfectate este recomandata. Din pacate, multe feline infectate cu FIV nu sunt diagnosticate decat dupa ce au trait ani de zile alaturi de alte feline. In acest caz toate felinele din colectiv trebuie testate. Ideal ar fi ca, toate felinele testate pozitiv sa fie separate de cele neinfectate pentru a elimina riscul de transmitere a FIVului. Exista posibilitatea ca, in colectivele pasnice, acesta sa nu se transmita deoarece felinele respective sunt cat se poate de pasnice.
FIVul nu supravietuieste mai mult de cateva ore in majoritatea imprejurimilor. In orice caz, felinele infectate cu FIV pot fi infectate si cu alti agenti patogeni ce pot reprezenta un risc pentru cele nou venite. Din aceasta cauza, se recomanda ca in momentul sosirii unei feline fara FIV intr-o casa unde exista o felina pozitiva, pentru a reduce pe cat de mult posibil riscul de infectie si de transmitere a diversilor patogeni, se cere o curatare foarte meticuloasa a locului, dezinfectare sau chiar inlocuire a vaselor de apa si mancare, a locului de dormit, litierelor si a jucarioarelor.
5.2.2.Tratament si prognostic
Pisicile cu infectii oportuniste si limfom pot fi tratate cu succes folosind aceeasi terapie medicamentoasa ca si la cele cu antigen negativ de FeLV dar cu aceleasi probleme. Infectiile oportuniste necesita terapie a la long, in unele cazuri de-a lungul intregii vieti. In cazul infectiei cu Hemoplasma, Sykes recomanda doxiciclina. Pisicile cu anemie aregenerativa primesc transfuzie periodic. Concentratia de eritropoietina este deja foarte mare la aceste pisici si in multe cazuri se recomanda darbepoetina sau eritropoietina umana recombinata. Filgrastim nu este tocmai cunoscut ca efect si complica formarea anticorpilor. Trebuie evitata terapia cu glucocorticosteroizi si alte medicamente imunosupresoare daca nu se suspecteaza o citopenie imun-mediata. Unele pisici cu anemie mediata imun asociata FeLVului raspund bine la tratamentele cu glucorticosteroizi, acesta devenind de neevitat. Folosirea interferonului ω recombinat asigura pentru o scurta perioada de timp supravietuirea pisicilor cu FeLV (2 luni) (de Mari K si col., 2004). Eficient s-a dovedit si interferonul α uman recombinat. Pisicile infectate cu FeLV este de preferat sa ramana in interior pentru a nu raspandi virusul si altor pisici. Se recomanda aceasta si din prisma minimizarii expunerii la feline infectate cu alti agenti patogeni oportunisti. Nu se recomanda hrana cruda. Supravietuirea poate fi prelungita prin limitarea stressului din ambient, litiere corespunzatoare, limitarea expunerii la agenti oportunisti si asigurarea unei diete corespunzatoare, toate de mare importanta. Vaccinurile administrate pentru preventia viremiilor respiratorii sau panleucopenic trebuie sa fie de tip inactivat, unele pisici cu FeLV se poate sa nu raspunda prea bine la vaccin comparativ cu cele neinfectate (Sykes JE, 2014).
5.2.3.Prognostic
Perioada de supravietuire depinde considerabil de stadiul infectiei si de tulpina de FeLV implicata. In orice caz toate pisicile cu infectie progresiva cu FeLV pot dezvolta boala asociata in primii 5 ani de la diagnosticare (Addie DD si col., 2000). Intr-un studiu comparativ din 800 de pisici cu FeLV si 8000 de controale a reiesit o perioada de supravietuire de 2,4 ani la cele infectate si 6,3 ani pentru pisicile de control (Levy J si col., 2008). Multe dintre pisicile cu infectia progresiva de FeLV pot supravietui cativa ani in conditii bune de viata, mai ales cele adulte, ca atare eutanasie nu este recomandata in baza unui test pozitiv pe FeLV. Unele pot dezvolta limfom dar pot intra in remisie pe termen lung daca este tratat cu chimioterapie standard. Alte studii spun ca infectia cu FeLV este un indicator de prognostic negativ pentru dezvoltarea unui limfom (Vail DM si col., 1998). Sykes JE trateaza o pisica pozittiva initial pe FeLV antigen folosind metoda ELISA de detectie, verificata cu IFA tot pozitiva, cu displazie severa eritroida megaloblastica in maduva si anemie hemolitica autoimuna, dupa tratament se negativeaza si ramane in remisie timp de 4,9 ani, timp in care a fost continuata terapia cu glucocorticoizi (Sykes JE si col, 2012).
Prognossticul este rezervat spre grav pentru pisicile care au dezvoltat deja leucemie, pot supravietui mai putin de cateva saptamani.
5.2.4. Imunizarea si vaccinarea
Exista cateva tipuri de vaccin parenteral pentru preventia infectiei cu FeLV, ce includ si vaccinul cu virus inactivat; vaccinuri cu virus vectorial canarypox nonadjuvant ce incorporeaza genele env si gag ale FeLVului (Purevax, prezent si in Romania, Eurifel si Merial); si un vaccin subunitar recombinat ce contine p45, forma neglicozilata a gp70 (Leucogen, Virbac). Nici unul dintre aceste vaccinuri se pare ca nu confera 100% imunizare completa si ca atare protectie garantata, pisica poate dezvolta fie infectia regresiva fie una progresiva, dar nu si una productiva cu transmitere (Hofmann-Lechmann R si col., 2007).
Se recomanda totusi vaccinarea mai ales a puilor neinfectati, canu cumva, in cazul in care totusi vor fi expusi sa fie imunizati pe FeLV (Richards JR si col., 2006). Vaccinarea este recomandata si in adaposturi cand intra automat in contact si in acelasi mediu cu alte pisici (Levy J si col, 2008).
Se recomanda o vaccinare la 2-3 ani penru pisicile mai mari de 3-4 ani, deoarece scade susceptabilitatea lor la a contracta infectia ca si pisica adulta (Lutz H si col, 2009). Nu reprezinta un pericol administrarea vaccinului la pisicile cu boala renala cronica, dar nu se recomanda pisicilor cu boala acuta de orice fel. Testarea peentru FeLV se recomanda inante de a administra vaccinul, mai ales daca a existat o expunere la virus. Vaccinarea cu vaccinuri FeLV a fost asociata cu aparitia sarcoamelor la locul injectarii, deci ar trebui limitata vaccinarea la pisicile care au risc de expunere.
5.2.5.Preventie
Pentru a preveni infectia cu FeLV automat izolarea pisicii de alte pisici posibil purtatoare de virus este recomandata. Deasemeni testarea si separarea de cele pozitive pe antigen de celelalte, vaccinarea si monitorizarea pisicilor donatoare prin testarea antigenului solubil si PCR. Ca precautii suplimentare, pisicile trebuie curatate astfel incat sa nu se infecteze cu agenti patogeni oportunisti mai ales pentru cele internate, folosire manusi de protectie si halat pentru a nu raspandi sau infecta astfel de pisic imunosupresate. Nu trebuie lasate pentru uz comun, intre o pisica negativa si una cu status incert, vasele de mancare si apa sau litierele, automat foarte bine dezinfectate. Sterilizarea previne fuga din locuinta si reduce astfel riscul de prelua virusul si de al raspandi. Eutanasia nu se recomanda decat in cazul pisicilor cu manifestari grave ale bolii (Lutz H si col, 2009).
5.3.Vaccinarea Chlamydophila spp.
Sunt disponibile vaccinuri inactivate si de cultura vie modificata bazata pe intregul microorganism al Chlamydiei ce pot fi integrate in schema initiala de vaccinare. Acestea sunt eficiente in protejarea impotriva bolii dar nu impotriva infestarii (Wills si col., 1987). Nu exista date care sa compare eficienta vaccinurilor inactivate fata de cele vii modificate. Vaccinarea trebuie luata in considerare mai ales pentru pisicile cu risc de expunere la infectiei, in medii cu colectiv mare de pisici, si cu istoric de infectie cu Chlamydia anterior. Pentru pui, vaccinarea este recomandata la 8-10 saptamani, cu rapel la 3-4 saptamani. Informatiile privind durata imunizarii sunt limitate. Exista dovezi care atesta ca pisicile infectate in prealabil pot devein vulnerabile la o reinfectare dupa un an sau mai mai mult. Se recomanda vaccine annual pentru pisicile cu risc de expunere la infectie.
5.4.Potențialul zoonotic al Mycoplasma spp.
Majoritatea speciilor de Mycoplasma spp. sunt considerate ca având spcificitate de gazdă, deși unele specii au fost documentate să facă tranzit de la o specie la alta (Pitcher D și col., 2005). Deși M. felis poate produce boli respiratorii la cai, nici una dintre speciile prezente la pisica nu au fost raportate că dezvoltând boala respiratorie la om. Există 2 cazuri de cazuri cu potențială infestare de la pisica. Un caz cu artrită septică la un pacient cu hipogamaglobulinemie și pe o terapie de imunosupresie cu prednisolona, ambele cu potențial de infecție mycoplasmatica la om (Bonillo H și col., 1997). Un alt caz de infecție mycoplasmatica cu suspiciune de transmitere de la pisica a fost surprins la un medic veterinar care a fost mușcat la o mână și a dezvoltat celulitis (McCabe S și col., 1987). Prevalenta mare a Mycoplasma spp. la nivelul cavităților orofaringiene la pisica pare în mod surprinzător să aibă o rata mică de prezență a unei Mycoplasma spp. la nivelul leziunilor de mușcare. Acest fapt poate sublinia dificultatea în izolarea microorganismelor și a atenției sporite asupra infestiilor cu Bartonella spp. de la mușcăturile de pisici ce au nevoie de antibioterapie specifică. În mod alternativ, specificitatea de gazdă poate face dificilă infecția la om cu mycoplasmele specifice felinelor.
Tabel 2 Agenti zoonotici felini (https://www.cdc.gov/onehealth/basics/zoonotic-diseases.html)
Table 2 Zoonotic pathogens with felines as vectors (https://www.cdc.gov/onehealth/basics/zoonotic-diseases.html)
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Partea I Studiu bibliografic [309924] (ID: 309924)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.