Grădinița ,,Ciupercuța, sector 4 [309878]
[anonimizat] I
Coordonator științific:
Bizdună Maria
Prof. grad I, asociat Universitatea București
Candidat: [anonimizat] ,,Ciupercuța”, sector 4
București
2015/2016/2017
UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
DEPARTAMENTUL PENTRU PERFECȚIONAREA PERSONALULUI DIDACTIC
FOLOSIREA JOCULUI DIDACTIC ÎN ACTIVITĂȚILE DE EDUCARE A LIMBAJULUI
București
2015/2016/2017
CUPRINS
ARGUMENT ……………………………………………………………………. 6
CAPITOLUL I: Caracteristici psihologice ale vârstei preșcolare……………11
Profilul psihologic al preșcolarului……………………………………………11
Particularitățile limbajului la vârsta preșcolară……………………………….16
[anonimizat]……………………………………………………………………20
Particularitățile gândirii preșcolarului…………………………………………21
[anonimizat]……….23
Atenția la vârsta preșcolară……………………………………………………25
Transformări semnificative ale afectivității …………………………………. 25
Motricitate – voință – motivație – particularități specifice preșcolarilor……..27
Construirea bazelor personalității la vârsta preșcolară…………………………..29
CAPITOLUL II: [anonimizat]………………………………………………………………………….32
2.1 Caracteristicile jocului în copilărie …………………………….…………… .32
2.2 Joc-joacă ………………………………………………………………………35
2.3 Joc și învățare la vârsta preșcolară……………………………………………39
2.4 [anonimizat]-educativă în grădiniță…………………………………………………………………………..42
2.4.1 [anonimizat]……………………………………. 42
2.4.2. [anonimizat]………………………..….51
2.4.3 Clasificarea jocurilor didactice…………………………………………..…53
2.4.4 Structura jocului didactic………………………………………………….. 59
2.4.5 Jocurile didactice interdisciplinare…………………………………………..65
[anonimizat] a limbajului la preșcolari …………………………………………………………………………67
3.1 Specificul activităților de educare a limbajului la preșcolari ………………67
3.2 Contribuția jocului didactic în activitățile de educare a limbajului ………….69
3.3 Abordarea interdisciplinară prin joc didactic …………………………………72
CAPITOLUL IV: Cercetarea pedagogică ………………….…………………77
4.1 [anonimizat] ………………………….……………….…77
4.2 Tipuri de cercetare psihopedagogică………………………………………….78
4.3 Metode de cercetare psihopedagogică………………………………………..80
4.4 Scopul și obiectivele cercetării ……………………………………………… 83
4.5 Ipoteza cercetării………………………………………………………………84
4.6 Metodica cercetării……………………………………………………….…. 85
4.6.1. Eșantionul experimental și de control………………………………………85
4.6.2. Etapele cercetării …………………………………………………………..86
4.6.3. Metode, tehnici și instrumente utilizate………………………………..…106
CAPITOLULV: Prezentarea, analiza și interpretarea datelor ………….. 107
6.1. Evaluarea ……………………………………………………………….….107
6.1.1. Concept …………………………………………………………… 107
6.1.2. Forme de evaluare………………………………………………… 108
6.1.3 Înregistrarea rezultatelor evaluării pe parcursul cercetării pedagogice……………………………………………………………………….110
CAPITOLULVI: Concluzii ………………………………………….…………123
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………….……126
ANEXE…………………………………………………………………….……128
ARGUMENT
„Jocul este și o pregătire pentru viața de mai târziu, dar mai
presus de toate, el este însăși viața copilului”
(Mc. Dougall)
Nimic nu afectează mai mult formarea personalității umane ca lipsa jocului. Copilul care se joacă construiește lumea, o analizează și caută să o înțeleagă. Astfel că fiecare activitate desfășurată cu copiii trebuie să aducă de fiecare dată lucruri noi și interesante pentru ca fiecare personalitate să cunoască modificări și transformări pozitive.
Prin joc copilului nu i se dezvoltă doar imaginația, gândirea, limbajul, memoria, ci și sfera afectiv-emoțională, copilul învățând fără să conștientizeze acest efort.
Instruirea și educarea copiilor are o importanță majoră pentru progresul societății românești. Deprinderea copiilor cu o vorbire corectă din punct de vedere gramatical, folosind un limbaj bogat, însușit în mod conștient, este o sarcină de bază a învățământului preșcolar până la cel universitar. Însușirea corectă a limbii române este o condiție esențială a asimilării tuturor cunoștințelor, o condiție a însușirii culturii generale.
În munca de educare a copiilor grădinița utilizează mijloace educative din cele mai diverse, însă cel mai des utilizate sunt acelea care corespund cel mai bine specificului psihic al copilului preșcolar – jocul și învățarea.
Pentru copii, jocurile nu sunt o simplă distracție. Prin joc, copilul cunoaște și descoperă lumea și viața într-o manieră accesibilă și atractivă.
La copil „jocul este muncă, este sinele, este datoria, este idealul vieții”.
Din acest motiv, în grădiniță, sau poate mai ales aici, jocul reprezintă principala modalitate de învățare, forma de activitate prin care copiii încearcă să-și însușească experiența de viață a adulților.
Pentru copil jocul este o formă de activitate cu serioase implicații psihologice și pedagogice care contribuie la informarea și formarea lui ca om; jocul didactic dă un randament sporit față de celelalte modalități de lucru folosite în activitatea de învățare, în special la preșcolari, deoarece el face parte dintre preocupările zilnice preferate ale copiilor.
În activitatea mea didactică am constatat că fie datorită slabei rezistențe la efort intelectual a copiilor, fie din cauza negăsirii celor mai adecvate metode și procedee de meținere a atenției acestora, se pierde continuitatea evenimentelor desfășurării activității.
De aici nevoia introducerii, din când în când, a jocului didactic, metodă care asigură captarea, activizarea, relaxarea intelectuală și fizică a copiilor.
De ce jocul didactic?
Am ales tema „ Folosirea jocului didactic în activitățile de educare a limbajului” pornind de la ideea că introducerea jocului didactic în cadrul procesului de învățământ este imperios necesară avand în vedere particularitățile de vârstă ale copiilor și necesitatea tratării individuale a acestora în vederea creșterii randamentului școlar, deci îmbunătățirea performanței școlare.
Prin caracterul sau atractiv, prin dinamismul sau, prin stimularea interesului și competivității acesta contribuie la consolidarea cunoștințelor în activitățile de educare a limbajului, la însușirea unor cunoștințe noi.
Este de știut că jocul didactic are în activitatea preșcolară o deosebită valoare practică, ajutând la obținerea următoarelor obiective:
-permite valorificarea la timp a disponibilității preșcolarului mic;
-îmbogățește experiența de viață a copiilor;
-reprezită un mijloc eficient prin care copiii care învață mai greu sunt ajutați
să-și însușească cunoștințele mai ușor;
-jocul didactic contribuie în mare măsură la realizarea sarcinilor educaționale, fiind o formă accesibilă și atractivă;
-jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care copilul își satisface imediat, după posibilități, propriile dorințe , acționând conștient și liber în lumea imaginară pe care și-o creează singur;
-jocul, fiind forma de activitate specifică vârstei preșcolare, îndeplinește în viața copilului funcții formative;
-prin joc se îmbunătățește viață afectivă și cognitivă a copilului, se dezvoltă curiozitatea, se conturează interesele, se extinde sfera relațiilor interpersonale;
-jocul constituie ocupația naturală și spontană a copilului în primii ani de viață, îndeosebi în viața preșcolară;
-în cadrul jocului are loc dezvoltarea tuturor laturilor personalității copiilor: capacități intelectuale, capacități morale, spiritul creativ;
Jocul este apreciat ca bază a conceperii întregii activități instructiv –educative, fără el eforturile copiilor sunt zadarnice, formale și deci, lipsite de o reală finalitate.
Ca procedeu metodic, jocul cunoaște o largă aplicabilitate în activitatea de instruire și educare a limbajului a preșcolarilor.
În vederea atingerii obiectivelor propuse, jocul didactic trebuie să îmbine elementele surpriză cu cele de așteptare.
Din activitatea practică desfășurată la grupă, din experiența dobândită, am constatat că jocul didactic poate fi introdus în orice moment al activității pentru înțelegerea unor noțiuni, pentru consolidarea cunoștințelor în evaluarea formativă dar și în momentele în care copiii dau semne de oboseală, de lipsă de atenție.
De aceea consider că jocul didactic este o formă de activitate plăcută și atractivă pentru copiii de vârstă preșcolară și pentru copiii de vârstă școlară mică.
I-am urmărit pe copii în timpul jocului și am citit în ochii lor bucurie și satisfacție, am văzut în ei dorința de ieșire din anonimat, de autodepășire, am observat în jocul lor competitivitate, perseverență, spontaneitate și mi-am dat seama de impactul puternic pe care îl are jocul didactic asupra lor.
Munca educatoarei necesită o reflectare atentă asupra modalității de lucru folosită, în care să primeze inventivitatea, originalitatea și creativitatea.
Jocul pregătește copilul în două direcții: îl fortifică fizic și îi dezvoltă o serie de calități de ordin psihologic, îi creează deprinderi și obișnuințe pentru colaborare în vederea atingerii unui scop.
Jocul didactic este o activitate instructiv-educativă plăcută și atractivă pentru copii. El contribuie în mare măsură la verificarea, precizarea, adâncirea, consolidarea, sistematizarea și educarea memoriei și gândirii, la spiritul creator al copiilor.
Ca formă de activitate instructiv – educativă, jocul trebuie înțeles ca un cadru organizatoric inedit de desfășurare a activității didactice, cadru care oferă cel mai bun climat psihologic și social de manifestare și de dezvoltare a propriei lor personalități.
Elementele de joc, pe care le conțin jocurile didactice dau posibilitatea copilului să asimileze ceea ce este nou, fără a-și da seama de efort, dar mai ales să învețe jucându-se.
Jocul didactic își găsește locul cu maximă eficiență, el fiind o punte între joc ca tip de activitate dominantă în grădiniță și activitatea specifică școlii-învățarea.
,,Jocul este singură atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și în consecință poate să acționeze. A ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă a ne întreba de ce este copil, nu ne putem imagina copilărie fără râsetele și jocurile sale",
Lucrarea de față are ca scop să contribuie la o mai bună cunoaștere a unora dintre tehnologiile didactice folosite privind educarea limbajului.
Scopul cercetării este de acela de a argumenta eficacitatea utilizării jocului didactic în activitățile de educare a limbajului precum și de a descoperi și remarca cele mai avantajoase strategii didactice de valorizare a valențelor instructiv-formative ale jocului didactic de educare a limbajului.
CAPITOLUL I
CARACTERISTICI PSIHOLOGICE ALE VÂRSTEI PREȘCOALRE
1.1 Profilul psihologic al preșcolarului
Profilul psihologic poate fi înțeles ca ansamblul tuturor componentelor, proceselor și însușirilor psihice, precum și a relațiilor interfuncționale dintre acestea, diferențiate de la un individ la altul și care sunt caracteristice unei anumite perioade din dezvoltarea copiilor, dezvoltare ce se realizează simultan pe trei planuri aflate în interdependență: psihic, biologic și social.
Cunoașterea profilului psihologic al preșcolarului este importantă atât pentru a evalua nivelul de dezvoltare, pentru a înțelege ce se întâmplă în plan psihic, comportamental, socio-afectiv, cât și pentru a găsi cele mai bune strategii de acțiune la această vârstă.
Perioada preșcolarității (3-6 ani) este o etapă de dezvoltare intensă a copilului, marcată de achiziții remarcabile la nivel psihic și social. Expresia ,,cei 7 ani de acasă,, arată importanța punerii bazelor activității psihice, conturării trăsăturilor de personalitate care vor duce la formarea adultului de mai târziu.
La vârsta preșcolară tipul fundamental de activitate este jocul; prin el se realizează exersarea funcțiilor psihice ale copilului, răspunzând nevoilor sale de mișcare și de creație. Se nuanțează și se diversifică tipul de relații, copilul fiind capabil de fenomenul ,,percepției sociale” a celorlalți parteneri, așa cum îl numea Eric Erikson, făcând o selecție în cadrul relațiilor sale interpersonale, considerându-i pe unii prieteni, pe alții rivali.
Dezvoltarea fizică, în perioada preșcolarității, este evidentă. Are loc creșterea în înălțime de la aproximativ 92 cm la 116, de la circa 14 kg la 22 kg ponderal. Firește, acest proces de creștere determină o lungire a oaselor și o adaptare generală a sistemului muscular la noile dimensiuni ale corpului. Odată cu creșterea în înălțime are loc și o modificare a proporțiilor dintre cap, trunchi și membre. Greutatea creierului crește de la aproximativ 1112 gr la 3 ani, la 1355 gr la 5 ani, are loc o foarte intensă dezvoltare a activității nervoase superioare, se dezvoltă zonele motorii și cele verbale ale creierului.
Concomitent se dezvoltă bazele personalității copilului, capacitățile de cunoaștere, de comunicare. Se poate observa diferențieri în dezvoltarea psihică, mai ales în modul de relaționare și adaptare la condițiile de mediu pentru copiii care frecventează grădinița, în raport cu cei care stau în famile până la integrarea în școală. În colectivitate copilul este nevoit să se adapteze la cerințele externe, să renunțe la dorințele pe care le are pe moment pentru a exercita anumite acțiuni pe care e posibil să nu le dorească, să-și adapteze propriu comportament la grupul din care face parte, să asimileze comportamente bazate pe norme sociale stricte, care duc la socializarea copilului. Începe să înțeleagă că nu se reduce totul la propriile trăiri, că se poate integra mai ușor dacă ține cont de normele grupului din care face parte. Contrastul dintre aspirațiile interne și posibilitățile reale de a le satisface la vârsta preșcolară poate da naștere unor atitudini și conduite negativiste. Aici intervine rolul esențial al educației, care, prin funcțiile ei preventive și terapeutice, păstrează un echilibru între contradicțiile dintre real și imaginar, posibil și imposibil.
Dorința preșcolarului de a face totul ca adulții și lipsa cunoștințelor și priceperilor necesare pentru a înfăptui acest lucru, îl determină să caute o formă de a asimila această lume a adulților, această formă fiind dată de joc, activitatea fundamentală în perioada grădiniței.
În perioada preșcolarității copilul ia contact cu mediul grădiniței, care este diferit de cel familial și care se intersectează cu cel social. În aceste condiții se pun bazele formării personalității copilului, se urmărește formarea comportamentelor implicate în dezvoltarea autonomiei.
Perioada preșcolară poate fii împărțită în trei subperioade:
Preșcolaritatea mică (3-4 ani) – caracterizată printr-o creștere a intereselor, a aspirațiilor și a aptitudinilor implicate în satisfacerea plăcerii de explorare a mediului.
Preșcolaritatea mijlocie (4-5 ani), cu procese de creștere pentru copil: se intensifică dezvoltarea limbajului, jocul devine o activitate de bază, curiozitatea devine mai amplă și abordează mai pregnant relațiile dintre fenomene.
Preșcolaritatea mare (5-6 ani), când copilul manifestă o mai mare forță, agilitate, inteligență ; capacitatea de învățare devine activă și este dublată de interese de cunoaștere (Verza, E., Schiopu, U., (1995), Psihologia varstelor, Bucuresti, EDP)
În perioada grădiniței copilul are o capacitate de concentrare și atenție limitată, gândirea este predominant intuitivă, învățarea este orală, sub formă de joc și se realizează în special cu ajutorul imaginilor concret – senzoriale. Drumul pe care îl parcurge copilul în grădiniță este unul lung și complex. Cu fiecare etapă din substadiile preșcolarității pe care o parcurge începe conturarea personalității sale. Este ,,o înșiruire de metamorfoze, minunate și mișcătoare pentru adultul care le e martor, de victoria triumfătoare pentru copil, victorii ale activității, ale sensibilității, ale imaginației”.
Preșcolarul mic (3-4 ani) se deosebește foarte puțin de antepreșcolar. Datorită atașamentului, dependenței de familie, dar și posibilităților limitate de exprimare (nu vorbește corect, voabularul este limitat, neînțelegând întotdeauna ce i se spune) acesta se adaptează greu la mediul nou al grădiniței.
Principala lui formă de activitate este jocul, împletită cu câteva activități scurte ca durată, cu conținut relativ simplu, desfășurate tot sub formă de joc.
La început preferă jocurile care implică manipularea unor obiecte, fără alți parteneri de joacă, jocuri care au un conținut sărac, fiind mai degrabă o repetare stereotipă a unor acțiuni. Treptat se trece de la jocul simplu de manipulare, la folosirea jucăriilor, obiectelor în situații de viață din ce în ce mai complexe (de exemplu, în cazul jocurilor cu păpușa, aceasta este hrănită, dar i se spune că trebuie să fie cuminte, să doarmă ca să i se dea voie să meargă în parc) astfel jocul devine o replică a evenimentelor reale ale vieții.
Jocurile de mișcare sunt strâns legate de cele cu subiecte din viață cotidiană (păpușa merge, cade, țipă, e certată, pedepsită).
Preșcolarul mic este curios, investighează, memorează relativ ușor fragmente scurte, fără a face un scop în sine din aceasta, gândirea este subordonată acțiunii cu obiectele.
În ceea ce privește relaționarea, copilul de 3-4 ani dialoghează cu adulții cunoscuți, un răspuns devine foarte ușor pretext pentru o întrebare nouă, persoanele necunoscute fiind puse sub observație și li se refuză dialogul la început.
În plan afectiv da dovadă de instabilitate, trăind emoțiile cu intensitate, trecând cu ușurință de la o stare la alta. Din punct de vedere al motricității este neîndemânatic, are mișcări necoordonate, bruște.
Adaptarea preșcolarului mijlociu (4-5 ani) la mediul grădiniței se realizează cu mai mare ușurință.
În perioada preșcolară mijlocie ,,jocul devine aproape obsedant”. În jocurile desfășurate, el ilustrează tot mai multe situații de viață, acestea devin mai bogate în conținut, devine activă competiția, ca urmare a implicării lui în colectivitate.
Se dezvoltă mai mult limbajul, creativitatea, întreaga dezvoltare psihică se va produce într-un ritm alert. Crește interesul față de povești, mai ales față de acelea care cuprind aspecte fantastice, cu personaje cu puteri supranaturale, cu roboți, lumea devenind pentru copil tot mai mare, mai plină de neprevăzut.
În această etapă a preșcolarității copiii trăiesc succesul și eșecul, invidii, sentimente de culpă. Scade egocentrismul, jocul în grup este dorit din ce în ce mai mult, are loc un început al organizării voinței, lucru demonstrat de renunțarea la dorințele lui trecătoare.
Este dornic să i se repete poveștile preferate de multe ori, fără a se plictisi și sesizează cea mai mică schimbare și omisiune. Din punct de vedere afectiv are loc o creștere aproape incredibilă a gamei de emoții legate de personajele și conflictele din povești.
Preșcolarul mare (5-6 ani) are o capacitate crescută de a se adapta atât la mediul grădiniței, cât și la orice situație nouă. Are o mare atracție față de jocurile mixte de mișcare cu subiect (,,De-a baba oarba, ,,De-a polițiștii și hoții”, ,,De-a șoferii”etc). Creșterea mobilității, rapidității îi permit copilului să exploreze locuri noi, primejdioase (se cațără în copaci, pe diferite obiecte). Jocul ,,De-a familia” este acum la fel de important ca cel ,,De-a școala”; devin din ce în ce mai iubite jocurile de mișcare, cele de menținere a echilibrului. În cadrul lor se dezvoltă coordonarea oculo-motorie, auditiv-vizuală.
Orientarea în spațiu este din ce în ce mai bună, încep să cunoască împrejurimile casei, grădiniței, cunosc locurile de plasare a obiectelor uzuale, dar și spații și cotloane atractive (poduri, cămări).
Dezvoltarea imaginației active are la bază multitudinea de povești ascultate, vizionarea unor seriale Tv, desene animate.
Preșcolarul mare începe să cunoască ceasul, cunoaște amănunte despre animale domestice și sălbatice, mediul lor de viață, despre fructe, legume, unelte, meserii, manevrarea unor aparate (telefon, tablete, televizor).
Limbajul cunoaște o creștere calitativă și cantitativă, încep să povestească mai fluent, să glumească.
Progrese importante au loc și în ceea ce privește sfera relațiilor sociale ale copilului. Acesta se adresează diferențiat persoanelor în vârstă, părinților, copiilor mai mari sau mai mici.
2.1 Particularitățile limbajului la vârsta preșcolară
Rolul limbajului în dezvoltarea istorică a omului este esențial; cercetările de specialitate au dovedit importanța limbajului în dezvoltarea proceselor psihice, cunoașterea realității înconjurătoare și comunicarea cu cei din jur.
În perioada preșcolară limbajul se îmbogățește și se dezvoltă considerabil. Dezvoltarea limbajului este strâns legată de dezvoltarea gândirii, iar gândirea poate ajunge pe treptele cele mai înalte ale generalizării și abstractizării numai bazându-se pe o evoluție corespunzătoare a limbajului.
În această etapă limbajul devine un instrument activ și complex al relațiilor copiilor cu cei din jur, dar și un mijloc de organizare a activității psihice.
Încă de la această vârstă copiii trebuie să comunice, să-și exprime sentimentele, gândurile, ideile, ceea ce va constitui baza activității școlare, dar și a vieții sociale de mai târziu. Neînsușirea limbajului ar duce la modificarea relațiilor cu oamenii, imposibila cunoaștere a realității înconjurătoare, i-ar împiedica să realizeze anumite activități, în lipsa unei munci educative speciale.
Copilul de vârstă preșcolară începe să depășească faza limbajului situativ, apare limbajul contextual, sub forma povestirii monologate despre activitățile lui, relațiile cu ceilalți copii, despre cele observate în timpul unei plimbări etc. Rolul limbajului contextual sporește pe măsură ce copilul se dezvoltă, iar folosirea acestei forme de limbaj sau a celei situative depinde de sarcinile și contextul în care are loc procesul de comunicare.
La preșcolarii mari, caracterul situativ al limbajului este mult diminuat în defavoarea celui contextual, atât în povestirile independente, cât și în cazul celor bazate pe ilustrate, repovestirilor.
Particularitățile limbajului la preșcolari sunt determinate de vârsta acestora, dezvoltarea vorbirii copiilor realizându-se treptat, datorită lărgirii sferei relațiilor, a curiozității acestora și dorinței de a cunoaște obiectele și fenomenele din jur, a atitudinii interogative referitoare la lumea înconjurătoare. Preșcolarul începe să devină din ce în ce mai conștient de așa-zisul ,,simț al limbii” pe măsură ce acumulează experiență verbală și reușește să se exprime gramatical din ce în ce mai corect.
Pe parcursul etapei preșcolare, vorbirea copiilor se caracterizează printr-o serie de trăsături specifice, diferite de la o etapă la alta, trăsături care țin de particularități ale gândirii, de analizatorul auditiv, verbal, motor, de particularități ale aparatului fonomotor.
Particularități ale limbajului sub aspect fonetic
Preșcolarii mici nu disting anumite sunete din componența unor cuvinte, de aceea pronunția unor cuvinte poate fi defectuoasă.
La vârsta de 3 ani, mulți copii nu diferențiază consoanele lichide (r și l), consoanele constrictive (s,z,f) și semioclusive (v,t). Astfel, apar fenomene de omisiune, de substituire sau de inversiune.
Dintre omisiunile cel mai frecvent întâlnite la vârsta preșcolară, amintim următoarele:
-omiterea sau înlocuirea consoanelor:
mașină – matină, roată –loată, joc-zoc, plouă – pouă, castană- catană,
-omiterea silabelor din cuvinte prea lungi:
televizor – telezor, medicamente – micamente;
-inversiunile: capră – crapă, capac – pacac;
De cele mai multe ori greșelile de pronunție la preșcolarul mic nu trebuie să constituie un semnal de alarmă, deoarece copilului mic îi lipsește capacitatea da a pronunța clar și precis sub influența perfecționării aparatului fonomotor și a acțiunii activităților instructiv-educative din grădiniță.
Perceperea diferențiată a sunetelor le permite copiilor să se exprime mai ușor, să se facă înțeleși și pune bazele necesare învățării cititului și scrisului în școală.
Particularități ale vocabularului
Întreaga experiență din grădiniță (lărgirea sferei de comunicare cu copiii și adulții, îmbogățirea cunoștințelor despre realitatea înconjurătoare) determină creșterea considerabilă a vocabularului, copilul înregistrează mari progrese atât în privința numărului de cuvinte, cât și a semnificației acestora.
Preșcolarul mic stăpânește circa 800-1000 cuvinte, cel mijlociu un număr de cuvinte aproape dublu, la 5 ani se ajunge la 3000 de cuvinte, iar la 6 ani vocabularul copilului se ridică la peste 3500 cuvinte, deși nu cunoaște semnificația tuturor.
În această etapă de vârstă preșcolarii memorează destul de ușor diferite cuvinte de care sunt atrași, dar și scurte poezii sau povești, fără a avea intenție. Pe măsură ce copilul descoperă semnificația cuvintelor, începe să le folosească în context diferite.
Dacă preșcolarii mici memorează și cuvinte al căror sens nu-l înțeleg, la cei mari se observă un progres uimitor în însușirea semnificației cuvintelor. Copilul se joacă cu cuvintele și pentru a-și compensa lacunele din exprimare creează cuvinte noi (,,glumează– glumește”).
În perioada preșcolară, beneficiind de educație corespunzătoare, copilul își însușește lexicul de bază al limbii române. Copiii de 5-6 ani încep să folosească în vorbire numeroase substantive, adjective, adverbe, verbe, prepoziții, conjuncții, interjecții.
Nu toți copiii au aceeași capacitate de receptare și redare a vocabularului; există preșcolari care folosesc cu ușurință, în cadrul activităților din grădiniță, o parte însemnată din vocabularul pe care îl posedă. Ei memorează cu ușurință cuvinte noi și au o mare capacitate de a le folosi.
Rolul cadrului didactic în grădiniță este atât acela de a contribui la îmbogățirea voabularului copiilor, cât și de a forma deprinderea acestora de a folosi în vorbirea lor curentă cuvinte pe care le cunosc și înțeleg.
Însușirea structurii gramaticale a limbajului
Deși limba nu este un obiect de studiu pentru preșcolar, acesta își însușește structura gramaticală a limbajului ca urmare a interacțiunii cu adulții, pe parcursul activităților desfășurate în grădiniță, dar și acasă.
Odată cu însușirea lexicului, copilul preșcolar își însușește și formele gramaticale ale limbii materne, asociind cuvintele în propoziții și fraze, schimbându-le forma după reguli gramaticale.
Copilul începe să vorbească din ce în ce mai corect, cu diferite particularități în funcție de etapă de vârstă.
Dintre cele mai frecvente greșeli întâlnite în preșcolaritate amintim:
Folosirea unor forme greșite de plural (,,masă-mase”, ,,mașină-mașine”)
Dezacordul între subiect și predicat ( ,,frunzele cade”, ,,păsările plec”), substantiv și adjectiv (,,Am primit o bulină roșu”)
Folosirea greșită a substantivelor la genitiv-dativ (,,petalele floarei – petalele florii”).
Formarea dativului unor substantive cu ajutorul prepoziției ,,la” ( ,,Îi spun la mama –Îi spun mamei”)
Exprimarea corectă a copilului depinde de modul în care vorbesc adulții din jurul sau, de preocuparea acestora de a corecta pronunția și greșelile gramaticale de orice natură. Vorbirea coerentă implică o înlănțuire logică a ideilor în propoziții sau fraze, de aceea este foarte important ca preșcolarilor să li se formeze deprinderea de a respecta ordinea cuvintelor în propoziții, de a folosi corect formele gramaticale, sintactice și morfologice.
În ceea ce privește expresivitatea vorbirii, copiii dispun de posibilități pentru exprimarea nuanțată, deoarece manifestă de mici interes pentru aspectul sonor al limbii; îi atrag ritmul și rimele sonore; reacțiile emotive sunt vii, fără să aibă însă adâncime.
1.3 Dezvoltarea capacităților perceptive, de observare și de reprezentare ale preșcolarilor
Preșcolarul este avid de cunoaștere, are o mare capacitate de a percepe ceea ce se întâmplă în jurul sau, acest lucru stimulează dezvoltarea tuturor capacităților sale senzoriale.
Dezvoltarea motricității face ca percepțiile tactile să devină mai fine, el nu doar manipulează obiectele, ci și dobândește informații despre acestea sub diverse aspecte (dacă sunt moi, tari, aspre etc). În această etapă de vârstă copilul poate recunoaște un obiect familiar chiar dacă nu îl vede, ci doar îl pipăie. În cadrul jocului ,,Săculețul fermecat” copiii recunosc obiectele și pot verbaliza mai bine însușirile tactile.
Percepțiile vizuale au un rol esențial în procesul cunoașterii senzoriale. Văzul integrează toate informațiile trimise de ceilalți analizatori. Copiii cunosc și denumesc corect culori, forme diferite, percep corect relațiile spațiale, au deja mecanismele neurofuncționale ale constantelor perceptive asemănătoare cu ale adulților.
În ceea ce privește precepțiile auditive, preșcolarii diferențiază sunete și zgomote din mediul înconjurător putând preciza corect sursa lor. Auzul muzical este mai fin, aceștia pot asculta și interpreta corect linii melodice simple, accesibile vârstei.
Dezvoltarea auzului fonematic face ca preșcolarii să poată recepționa corect mesajele verbale venite de la adulți, astfel pronunția cuvintelor, propozițiilor este mult îmbunătățită.
1.4 Particularitățile gândirii preșcolarului
Dorința de cunoaștere și curiozitatea nemărginită a preșcolarilor, însușirea din ce în ce mai bună a limbajului, jocurile tot mai elaborate, integrarea în activitățile sistematice din grădiniță reprezintă factorii de bază ai dezvoltării gândirii în această perioadă.
La preșcolari gândirea este strâns legată de reprezentări și de limbaj. Copilul își reprezintă realitatea cu ajutorul cuvântului, care este un simbol.
Din perspectiva lui Piaget, în perioada preșcolară gândirea se află în stadiul preoperațional, și cuprinde două etape: până la 4 ani gândirea este preconceptual- simbolică, iar între 4 și 7 ani este intuitivă.
Gândirea preconceptual – simbolică prezintă câteva caracteristici specifice: egocentrismul, animismul, realismul nominal, rigiditatea etc.
Egocentrismul – la această vârstă copilul nu poate înțelege că ceilalți văd aceleași lucruri în alt fel decât el, el crede că totul există pentru a satisface propria persoană (ex. crede că bate vântul pentru a-i face lui răcoare).
Animismul – copilul atribuie obiectelor însușiri ale unor ființe vii. El crede că dacă lovește un obiect, acesta va suferi. Treptat se va face distincție între obiecte fără viață și ființe. La început toate obiectele sunt considerate vii, apoi cele care se mișcă (spre exemplu o frunză, un copac în bătaia vântului), urmează cele care se mișcă spontan, iar în cele din urmă vor înțelege că doar oamenii, plantele și animalele au viață.
Realismul nominal – apare în momentul în care copilul crede că numele obiectelor reprezintă însușiri ale acestora.
Rigiditatea gândirii – se manifestă prin ireversibilitate, adică un copil la această vârstă se gândește la obiecte și evenimente doar în ordinea în care au fost experimentate prima dată.
În perioada gândirii intuitive (4-7 ani) raționamentul este ,,prelogic”. Spre sfârșitul vârstei preșcolare copilul devine capabil să analizeze și să clasifice obiectele după anumite criterii, dar întâmpină dificultăți în realizarea unei clasificări după alte criterii. La vârsta de 5-6 ani preșcolarilor le lipsește capacitatea de a deduce că o situație putea fi inversată.
Caracterul concret al gândirii face ca în acesta perioadă, pentru a înțelege mai bine noțiunile transmise, preșcolarul să aibă nevoie și de imagini suport. La preșcolari, o pondere mare o are gândirea concretă, dar este necesar și posibil să se treacă la o gândire abstractă, logică. Pentru a corela gândirea concretă cu cea abstractă este necesar ca în procesul de predare-învățare să se îmbine limbajul adecvat cu materialul didactic intuitiv, însușirea și pronunțarea termenilor necesitând supraveghere din partea adulților.
Marele psiholog G. Berger afirmă : ,, Specificul lumii noastre este că se schimbă din ce în ce mai repede și că ne pune în prezența unor situații originale, neprevăzute, ba chiar indispensabile. Trebuie deci să-i pregătim pe copiii noștri să fie inventivi și să dea în același timp dovadă de curajul necesar ca să ia inițiativă și să aibă gândirea necesară descoperirii unor soluții noi.”.
1.5 Memoria și imaginația – aspecte caracteristice ale copilului preșcolar
Memoria își aduce contribuția la bună funcționarea a tuturor proceselor psihice iar în perioada preșcolară dobândește câteva caracteristici noi:
volumul memoriei crește și astfel preșcolarul e capabil să dobândească mai multe cunoștințe;
copilul memorează multe cantece, poezii, povești, informații despre sine, familie, mediu; toate aceste sunt date concrete, el nu poate memora idei abstracte și relații logice complexe;
crește timpul de păstrare a informațiilor în memorie; apar amintirile începând cu vârsta de 4-5 ani;
preșcolarii pot povesti logic, redau firul evenimentelor din povești aproape exact, rețin și interpretează roluri;
apare memorarea voluntară (4-5 ani), regăsită mai întâi în jocuri și apoi în cadrul celorlalte activități.
În ceea ce privește imaginația, la vârsta preșcolară, ceea ce impresionează cel mai mult este ușurința cu care copiii trec de la planul real la cel imaginar. În această perioadă imaginația intră într-o nouă fază de dezvoltare, capătă un mare avânt.
Experiența copiilor se îmbogățește sub influența activităților și jocurilor din grădiniță, se dezvoltă gândirea, apar interese, trebuințe noi, se intensifică funcția reglatoare a sistemului verbal. Toate acestea influențează pozitiv imaginația, care dobândește trăsături noi sub aspectul calității, devine tot mai voluntară.
Evoluția imaginației depinde de faptul că în interpretarea realității copilul manifestă artificialism și animism, ambele fiind rodul imaginației infantile. „Treptat se conturează astfel unele elemente ale fanteziei creatoare. Copilul transfigurează imaginativ obiectele cu care se joacă: bastonul pe care-l călărește se transformă în cal, scaunul răsturnat devine automobil etc.”
Poveștirile, basmele, legendele, contribuie în mare măsură la dezvoltarea imaginației creatoare și reproductive. Pe parcursul perioadei preșcolare atitudinea copiilor față de fantasticul din basme și povești se schimbă. Dacă la grupa mică aceștia cred că lupul a fost păcălit de capra cea isteață, că fântâna, cățelușa pot vorbi, preșcolarul mare începe să facă distincție între real și fantastic și să înțeleagă că nu tot ceea ce se întâmplă în basme este și real.
În jurul vârstei de 6 ani, în dezvoltarea imaginației, are loc o deplasare a accentului de la exterior la interior. Astfel, înainte de a începe să deseneze, construiască sau să se joace, copilul se gândește în prealabil la temă, își elaborează în minte un plan de realizare a desenului, construcției, jocului.
Dezvoltarea imaginatiei copilului preșcolar are loc în strânsă legătură cu dezvoltarea lui psihică. „Imaginația îndeplinește la copil un rol de echilibrare sufletească, rezolvă contradicția dintre dorințele și posibilitățile copilului”.
1.6 Atenția la vârsta preșcolară
La începutul perioadei preșcolare, susținută de curiozitatea copiilor, se manifestă numai atenția involuntară. Treptat, crește gradul de concentrare, stabilitatea crescând la grupa mare. Preșcolarii, mai ales cei mici, pot fi ușor distrași de la sarcina dată de educatoare, atunci când apare un eveniment, un moment mai atractiv. Astfel, stabilitatea atenției este influențată în mare măsură de starea afectivă în care se află copilul, de interesul pe care-l are pentru activitatea desfășurată. Există situații în care un copil nu realizează sarcina cerută, deoarece în acel moment atenția lui este concentrată asupra unei activități mai interesante din punctul lui de vedere. La această vârstă volumul și flexibilitatea atenției sunt foarte mici. De aceea copiii întâmpină greutăți în momentul în care trebuie să treacă de la o activitate la alta.
Pentru a evita distragerea atenției copiilor este important să eliminăm posibilii factori perturbatori, să organizăm cu grijă, din timp, spațiul și materialele didactice, să organizăm momente de înviorare atunci când observăm lipsa de energie, pasivitatea.
În pregătirea copiilor pentru școală, un rol esențial îl are educarea atenției voluntare, ceea ce presupune dezvoltarea capacității acestuia de a-și orienta atenția asupra ceea ce este necesar pentru îndeplinirea unei sarcini date, nu numai asupra situațiilor care i se par atractive.
1.7 Transformări semnificative ale afectivității
Trăirile afective ale copilului de vârstă preșcolară sunt mai bogate în comparație cu perioada antepreșcolară, apar sentimentele, ceea ce indică dezvoltarea conștiinței morale la copii.
Adaptarea la noul mediu al grădiniței este un proces destul de dificil. Există copii care nu au niciun fel de problemă de adaptare, alții care se adaptează greu, plâng, refuză mâncarea și programul, o altă parte se pot adapta doar aparent, tot timpul fiind în alertă. Cu timpul, copiii devin atașați de educatori, aceștia constituind un fel de părinți temporari. Astfel, conduita se modifică, emoțiile devin mai profunde.
Preșcolaritatea este etapa în care apar noi stări emotive: vinovăția, la 3 ani (copilul se poate simți vinovat când încalcă una dintre regulile părinților) , mândria, la 4 ani (la această vârstă se pot simți mândri că au reușit să îndeplinească o sarcină și bucuroși că vor primi o recompensă), pudoare , refuz (3-4 ani), criză de prestigiu, la 6 ani (se poate manifesta dacă copilul a fost certat în public sau dacă nu primește atenția pe care o așteaptă de la adult).
,,Sindromul bomboanei amare” sugerează cel mai bine o particularitate a afectivității preșcolarului – sentimentele au un mecanism mai complex de realizare și includ elemente de memorie afectivă și un mai bun nivel de înțelegere a situațiilor. Preșcolarul care primește o recompensă pe nedrept își da seama că aceasta nu corespunde pe deplin rezultatului obținut, sesizează că există o discordanță între ceea ce i s-a cerut inițial și ceea ce a realizat efectiv.
Pe măsură ce se dezvoltă simțul estetic al copilului apar emoții și sentimente estetice; preșcolarul nu are însă o scară de valori nuanțată, el apreciază ceva că fiind urât sau frumos.
Emoțiile și sentimentele intelectuale apar în corelație cu dobândirea unor cunoștințe și date despre mediul înconjurător, iar cele social-morale în legătură cu dezvoltarea sociabilității și generalizarea sentimentelor de dragoste, admirație, simpatie.
Există totuși o instabilitate emotivă evidentă în jurul vârstei de 3-5 ani, datorită contradicțiilor dintre dorințele copiilor, păreriile acestora și încercările de a răspunde normelor de conduită formulate de adult, pe care copilul îl iubește și admiră. Contradicțiile din viața de zi cu zi a preșcolarului generează situații complexe, dominate de stări de vinovăție, negativism, egoism.
Copilăria este numită și perioada lipsită de griji, tocmai pentru că trăirile afective sunt legate de împrejurările prezente, copiii trăiesc intens clipa și sunt foarte puțin influențați de obligații și necesități stringente.
Tot specific vârstei preșcolare este și faptul că se intensifică învățarea afectivă realizată prin imitație, prin observarea conduitelor celorlalți. Copiii pot prelua și stări afective trăite de personaje din povești, desene animate, etc.
Spre sfârșitul perioadei preșcolare se reglează într-o anumită măsură comportamentele emoționale expresive ale copiilor (refuză gesturi de alint ale părinților când sunt în preajma colegilor, nu mai plâng așa de ușor atunci când se lovesc).
1.8 Motricitate, voință, motivație – particularități specifice preșcolarilor
La vârsta preșcolară copiii au energie multă, manifestată printr-un fel de ,,neastâmpăr”, prin fel de fel de mișcări, fără să obosească. Numită de specialișiti și ,,vârsta de grație motrică”, preșcolaritatea este caracterizată de progrese importante în planul motricității. În această perioadă de vârstă se formează un mare număr de deprinderi, necesare pentru fiecare plan al manifestărilor copilului: deprinderi de igienă, deprinderi ce țin de comportament alimentar, de modelare, de manipulare de obiecte, de desenare, etc. Copiii preșcolari execută diverse mișcări cu mare plăcere și sunt încântați când reușesc.
La vârsta preșcolară mică și mijlocie are loc îmbunătățirea coordonării; datorită mușchilor mici ai mâinii slab dezvoltați precizia la nivelul mâinii este încă slabă. La preșcolarul mare crește capacitatea de rezistență la eforturi mari și prelungite, se corectează mersul (mersul este legănat, cu pași inegali), alergarea trece de la faza de ,,tropăială” la cea de ,,zbor”.
Sub influența activităților din grădiniță, la preșcolari se dezvoltă procesele psihice, se formează deprinderi și priceperi noi, aceștia își lărgesc sfera de cunoaștere a realității. Sunt dominați de o mare curiozitate, dornici să afle lucruri noi, ceea ce conduce la îmbogățirea reprezentărilor morale, la conturarea ideilor de bine și rău, sprijinind procesul educației în general și de educație a voinței în special. Cu toate acestea, preșcolarul nu este consecvent în luarea deciziilor și se abate cu ușurință de la drumul fixat. Aici intervine rolul adultului de a-l supraveghea, îndemna, motiva, de a căuta soluții pentru a-i trezi dorința de victorie și de a înlătura teama de eșec. Astfel, i se educă copilului una din cele mai prețioase însușiri ale voinței, perseverența, prin obișnuința acestuia de a-și îndeplini cu responsabilitate obligațiile, de a se strădui să obțină cele mai bune rezultate.
Prima dată reglajul voluntar apare în contextul jocului, pentru că aici el înțelege relația dintre mobilizarea lui și atingerea unui scop. Treptat, își va propune scopuri și în afara jocului și va acționa astfel încât să le atingă; acest lucru este posibil începând cu preșcolarul mijlociu și progresează semnificativ până la sfârșitul preșcolarității.
Dezvoltarea voinței este foarte importantă în pregătirea copilului pentru școală.
Motivația preșcolarilor, potrivit psihologilor, poate fi privită sub două aspecte: motivația intrinsecă (internă) și motivația extrinsecă (externă). Motivația extrinsecă se referă la ambiția, dorința de afirmare (copilul învață pentru a le face pe plac părinților), teama de repercursiuni (frica de pedeapsă), tendințe normative (copilul este obișnuit să se supună unor reguli). Motorul motivației intrinseci este curiozitatea copilului, dorința lui de a afla cât mai multe.
La baza motrivației sunt trebuințele, dorințele. Acestea sunt influențate de experiența socială, mediul înconjurător. În procesul instructiv-educativ este nevoie de o bună cunoaștere a copiilor, de un învățământ diferențiat, adaptat nevoilor individuale de cunoaștere.
Principalul mijloc prin care învață copilul preșcolar este jocul; acesta îl pregătește pe copil pentru activitățile viitoare, îl ajută să se apropie de lumea adulților. Prin integrarea afectiv-emoțională a participanților în joc se dezvoltă curajul, voința, perseverența, corectitudinea, spiritul de colaborare.
Curiozitatea specifică vârstei preșcolare este unul dintre motivele cele mai importante care îl determină pe copil să se implice în jocurile și activitățile propuse de educatoare, să privească cu atenție plantele, animalele, obiectele și oamenii din jur.
Către sfârșitul acestei etape de vârstă apare interesul pentru școală, perioadă în care copilul vrea să afle cât mai multe lucruri despre activitatea școlară, se joacă de-a școala, context în care este foarte importantă dezvoltarea motivației pentru activitatea școlară.
1.9 Construirea bazelor personalității la vârsta preșcolară
În perioada preșcolară are lor punerea bazelor personalității copilului, datorită extinderii și complicării relațiilor sociale și interpersonale ale copilului la intrarea în grădiniță. Datorită modificărilor esențiale ale activității psihice, în această etapă asistăm la o organizare și stabilizare a comportamentelor.
Achizițiile cele mai importante la nivelul personalității preșcolarului sunt:
existența ,,eului”
formarea conștiinței morale
socializarea conduitei
Existența ,,eului”
La vârsta preșcolară sunt evidente două aspecte care sporesc individualitatea copilului: extensia ,,eului” (este strâns legată de sentimentul de proprietate: ,,mama mea, jucăria mea) și imaginea ,,eului”(se referă la cunoașterea de către copil a ceea ce așteaptă ceilalți de la el și compararea acestor așteptări cu ceea ce poate el oferi).
Formarea conștiinței morale
Apariția conștiinței morale este strâns legată de imaginea de sine a copilului, imagine care se formează prin preluarea ei de la părinți.
La preșcolari, conștiința morală cuprinde unele elemente psihice relative simple (noțiuni, reprezentări, judecăți morale), dar și altele complexe (sentimente, atitudini, obișnuințe), care se formează treptat.
Există câteva particularitați specifice pentru conștiința morală a preșcolarului: judecățile morale au caracter situativ ( ex. este harnic copilul care își ajută familia, este bun cel care nu se bate), fără a avea încă capatitatea generalizării faptelor social- morale umane; sunt apreciate mai mult condițiile moral- pozitive decât cele negative, conduitele morale ale celorlalți decât cele proprii. Respectarea normelor morale are la bază o motivație afectivă și nu una rațională, astfel că una din modalitățile de formare ale conștiinței morale este aceea de a dezvolta sentimente de dragoste, admirație față de adulți.
În concluzie, la preșcolari întâlnim o conștiință morală primitivă, controlată de sentimente, nu de gândire, de sisteme de valori împrumutate de la adulți și nu de sisteme de valori proprii.
Socializarea conduitei
Socializarea conduitei preșcolarului are loc în contextul social-relațional și poate fi cel mai bine pusă în evidență prin modul de preceprere a celorlalți. Dacă la preșcolarul mic ,,altul” este perceput ca cineva care îl poate deranja, lua jucăriile, strica construcțiile, lucru ce generează conflicte între copii, treptat aceste conflicte devin tot mai rare, dar durata lor se prelungește.
Apariția unor trăsături caracteriale, socializarea conduitelor copiilor au loc în cadrul jocurilor și activităților obligatorii desfășurate în grădiniță, când relațiile interpersonale și cele de grup sunt principalele modalități de relaționare.
Pot exista și tulburări sau întârzieri ale sociabilității ce se pot manifesta prin instabilitate comportamentală sau existența, la preșcolarii mari, a unor forme de sociabilitate specifice stadiilor inferioare, manifestate prin agresivitate, timiditate, izolare.
Încredințarea unor sarcini și responsabilități sociale, antrenarea preșcolarilor în diverse jocuri și activități cu caracter moral și recompensarea lor pozitivă, sunt modalități sigure de educare a sociabilității acestora.
CAPITOLUL II
JOCUL DIDACTIC ÎN PROCESUL INSTRUCTIV-EDUCATIV DIN
GRĂDINIȚĂ
2.1 Caracteristicile jocului în copilărie
Ca activitate dominantă în copilărie, jocul are o serie de caracteristici datorate nivelului de dezvoltare a funcțiilor psihice și influențelor nemijlocite ale modului de viață socială :
-caracterul simbolic – în joc, realitatea obiectivă este transfigurată, ceea ce implică o anumită capacitate de abstractizare și simbolizare (un creion poate deveni un microfon, un băț poate fi considerat un cal, un scaun întors – un vagon, etc). În joc, copilul copilul se transformă, devine un personaj imaginar (prinț, medic, învățătoare, etc.) ;
-caracterul social-istoric – jocul are o evoluție istorică, a evoluat cu societatea și se sprijină, în cele mai multe cazuri, pe comunicarea între parteneri ;
-caracterul închis – jocul se desfășoară în anumite limite de spațiu și timp;
-motivația internă a jocului- copilul nu are nevoie de o recompensă să se joace ; jocul în sine este o recompensă ;
-repetabilitatea – jocul poate fi repetat ori de câte ori dorește copilul ;
-regulile – în joc regulile sunt acceptate și respectate de toți participanții, orice abatere strică jocul, îi denaturează caracterul, îi afectează valoarea ;
-riscul – jocul presupune curaj din partea copilului, el învață să piardă, își asumă riscul unui eșec.
-miza- orice joc are o miză ; aceasta poate fi materială sau simbolică, poate fi obținută imediat după joc sau în timp ;
-are un câștigător și unul sau mai mulți învinși ;
Ținând cont de toate aceste caracteristici ale jocului, concluzionez că poate fi utilizat cu succes ca o activitate în care copilul învață atât în cadrul grădiniței, cât și în afara ei.
Rolul important al jocului în viața și evoluția copilului este demonstrat prin atenția deosebită pe care i-au acordat-o mulți psihologi și nu numai. Pe măsură creșterii și dezvoltării copilului, jocul ia forme din ce în ce mai complexe și diverse, influențând toate celelalte acțiuni, interese și preocupări.
La preșcolari, jocul are caracter multiacțional, toate activitățile copilului (hrănirea, îmbrăcarea, învățarea) au forma unei conduite ludice.
În literatura de specialitate există diverse maniere de abordare sistemică a funcțiilor jocului. Prezentarea sistemică a acestora subliniază faptul că ele sunt complementare actului educațional:
• Funcția adaptativă
În joc, copilul reușește să transpună rapid și coerent elemente ale realității (obiecte, atitudini, roluri etc). Dacă la preșcolarii mici trăirea realității prin joc este totală, aceștia nu fac deosebire între realitate și imaginar, pe măsură ce devin conștienți de propriile persoane și de adulții pe care îi imită, cele două planuri – real și imaginar- se delimitează. Prin joc copilul înțelege realitatea înconjurătoare, fapt care asigură treptat adaptarea.
• Funcția formativ-educativă
Jocul este un mobil al dezvoltării cognitive, afectiv-motivaționale, psihomotorii, un modelator al personalității umane. El asigură cunoașterea prin experiența directă cu obiectele, constituie o școală a energiei, a educației, a conduitei, a gesturilor, a imaginației.
Jocul educă atenția, abilitățile și capacitățile fizice, trăsăturile de caracter (perseverența, promptitudinea, spiritul de ordine), trăsături legate de atitudinea față de colectiv (corectitudinea, spiritul de competiție, de dreptate, sociabilitatea, s.a), modelează dimensiunile etice ale conduitei.
Confruntarea cu sine, dar și cu partenerii de joc îmbogățește gama de trăiri afective, sporește capacitatea de stăpânire a emoțiilor, nuanțează modul de raportare la realitatea înconjurătoare.
• Funcția informativă
Prin intermediul jocului copilul achiziționează informații, noțiuni necesare înțelegerii și adaptării la lumea reală. Copilul cercetează realitatea, manipulează, alege, ordonează, clasifică, măsoară, se familiarizează cu proprietățile lucrurilor, dobândește cunoștințe despre însușirile obiectelor.
• Funcția stimulativ-motrică (motorie)
Orice joc stimulează dezvoltarea motorie a copilului. Chiar dacă jocurile îi solicită fizic pe copii, la sfârșitul acestora, copiii nu resimt oboseală, vrând să își reia activitatea. Prin joc, copilul își dezvoltă dexteritatea și descoperă plăcerea de a crea.
Manevrarea obiectelor din timpul jocului influențează dezvoltarea simțului tactil, relația strânsă dintre văz și tact duce la o apreciere mai bună a dimensiunilor.
• Funcția de socializare
Constă în acomodarea copilului la ceilalți, asimilarea relațiilor cu cei din jur la propriul "eu". Majoritatea tipurilor de joc, în special cele de cooperare, competitive sau de rol presupun relaționare, adaptarea propriilor acțiuni la cele ale partenerilor de joc, adaptarea propriului comportament la cerințele impuse de situație.
Funcția de socializare a jocului este ilustrată cel mai bine în cazul jocurilor cu reguli, în care copilul este pus în situația de a accepta norme exterioare lui care, ulterior asimilării, devin un bun câștigat.
Pe măsura evoluției psihologice a copilului, utilizând forme variate de joc, se realizează socializarea treptată a acestuia, latura esențială a educației. Respectând regulile jocului în care este implicat, recunoscând și acceptând învingătorul, copilului i se dezvoltă calități umane importante, necesare dezvoltării sale armonioase sub aspect socio-emoțional. În jocuri, copiii își autoreglează activitatea proprie, lucru determinat de nevoia de a aprecia munca și inițiativa colegilor, de a le recunoaște meritele, de a respecta regulile și de a acționa conform acestora.
• Funcția de relevare a psihicului
În joc copilul transpune sentimente, trăiri, temeri, gânduri, conflicte relaționale. Adulții care observă jocurile copiilor, modul în care își aleg resursele, subiectul, partenerii, distribuirea rolurilor, au prilejul de a constata atât aptitudinile acestora, nivelul dezvoltării psihofizice, precum și eventuale disfuncții, survenite în dezvoltarea personalității lor.
• Funcția terapeutică
Jocul reprezintă un suport psihologic în dificultăți de învățare sau leziuni cerebrale și nu numai, în rezolvarea dificultăților psihosociale, pentru o mai bună dezvoltare și integrare socială. Prin jocul terapeutic nu se mai tem de reacția celorlalți, deoarece personajul poate spune orice, iar reproșurile și criticile nu le mai sunt adresate personal, ci personajului.
Prin jocul terapeutic copiii își fortifică voință și atenția. În cazul unui conflict sau criză personală, prin joc își găsesc mai ușor echilibrul emoțional.
2.2 Joc-joacă
Jocul este activitatea predominantă în copilărie și prin urmare este prietenul de nedespărțit al copilului. Însă el nu trebuie să lipsească pe toată perioada vieții. Prin joc, omul își satisface nevoile, după propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea sa imaginară. Jocul este farmecul copilăriei, este perioada cea mai plăcută din viață oricărui om.
Joaca nu trebuie considerată a fi o acțiune lipsită de valoare. Din contră, copiii implicați în astfel de activități depun efort, tot așa cum și un adult depune efort prin munca sa. De fapt, pentru copil, joaca are aceeași semnificație pe care o are munca în viața unui adult. Copilul conștientizează această acțiune și o discerne de alte activități. A ne întreba de ce, pentru copil, aproape orice activitate este joc, înseamnă a ne întreba de ce este copil. În timpul jocului, copilul învață și se formează. Jocul reprezintă o acțiune modelatoare, o trăsătură distinctivă a omului ca ființă superioară, o invenție proprie culturii, stabilită pe baza unui acord socio-comunicativ. Observăm, așadar, că jocul nu e o simplă distracție. Când se joacă, copilul se concentrează și urmărește cu mare atenție să respecte regulile. El este conștient că prin neîndeplinirea lor, poate fi eliminat din joc și este posibil să-și piardă șansa de a câștiga. Însă importat de știut este faptul că un copil se joacă pentru… a se juca și această acțiune este absolut necesară copilului în dezvoltarea sa. Lipsa jocului în perioada copilăriei va avea efecte nefavofabile asupra evoluției ulterioare.
Prin joc, copilul își dezvoltă atenția, dar și voința. Fără nicio ezitare, putem spune că jocul este calea cea mai eficientă prin care copiii intră în relație cu lumea; prin intermediul său, pot înțelege mai ușor evenimentele. Prin joc copiii se pregătesc de fapt pentru viața adultă. Întotdeauna, jocul va constitui sistemul de comunicare al copiilor, indiferent de sex, rasă, etnie, cultură, nivel de inteligență etc. Jocurile încurajează copilul să se bucure de fiecare moment.
Oferindu-le copiilor ocazii de joc și dându-le posibilitatea de a alege liber jocurile și jucăriile, se conturează forme ale motivației interioare pentru activitate, copilul învață prin asumarea deciziilor și responsabilităților.
Diferența dintre ,,joc” și ,,joacă” este evidentă, observă in ,,Regulile jocului” Paul Cornea: ,,Jocul este o intervenție culturală instaurată pe baza unui acord socio-comunicativ, joaca este o manifestare spontană, înrădăcinată în mecanismele biologice inconștiente ”, pe care o întâlnim și în lumea animală.
Filozoful Sorin Vieru, în articolul ,,Jocul și joaca”, susține distincția dintre cele două noțiuni: ,, Între joc și joacă este distanța întreagă dintre categorie și simpla noțiune specială de care filozofia n-are de ce să se ocupe. Jocul (…) este un lucru foarte serios; e o categorie situațională de viață. Joaca este, dimpotrivă, varianta copilărească, sau lipsită de tensiune existențială, a jocului. S-ar putea spune că este jocul de-a jocul. Joaca este jocul lipsit de perspectivă intențională, de adâncime.”
Jocul este forma cea mai accesibilă de activitate pentru copil, având o structură pe măsura posibilităților fizice și psihice ale copilului.
Copiii nu pot cunoaște lucrurile abstracte decât cu ajutorul experienței concrete oferite de joc. Ei au nevoie de contactul direct cu obiectele pentru a le cunoaște, a ști la ce se folosesc. Jucându-se cu obiectele, ei își dezvoltă percepțiile de formă, mărime, greutate, culoare; își formează capacitatea de observare, își dezvoltă memoria, creativitatea, inteligență.
Prin intermediul jocului copiii:
• comunică cu ceilalți și cu sine;
• învață utilitatea obiectelor, devin creativi (folosesc obiectele și în alte scopuri decât cele pentru care au fost create);
• rezolvă probleme de viață din mediul lor apropiat;
• creează diferite soluții, experimentează posibilități de adaptare;
• devin motivați, atenți.
Caracterul dominant al activității ludice stă la baza conceperii activității instructiv-educative cu preșcolarii pe coordonatele generale ale jocului specific vârstei. Ar fi imposibilă activitatea în grădiniță fără joc, pentru că ,,la acest nivel al dezvoltării stadiale, nu sunt formate încă mecanismele psihice ale actelor neludice, pe care se sprijină activitatea de învățare sistematică”.
În grădiniță, posibilitățile de exersare ale jocului sunt diverse: de la jocul naiv, fără un scop determinat, la activitatea cu un scop precis și stabil, capabilă să subordoneze mijloacele. Pe măsura trecerii de la o grupă la altă, implicarea copilului în joc devine din ce în ce mai organizată, voluntară, activă, jocul căpătând un scop și o finalitate mai elaborate.
Procesele de cunoaștere se dezvoltă și perfecționează sub influență jocului. Imaginația, prezentă mereu în activitățile copilului, îi da acestuia posibilitatea să stăpânească componentele realității. Fantezia bogată a copilului îi permite acestuia să însuflețească lucruri, să transfigureze realitatea.
Curiozitatea caracteristică vârstei e satisfăcută prin observare, experimentare, prin încercarea de a înțelege modul de funcționare a lucrurilor, determinând dezvoltarea intelectuală prin îmbogățirea volumului de cunoștințe.
Totodată, prin joc se dezvoltă creativitatea, mobilitatea și flexibilitatea gândirii, capacitatea de imaginare a unor soluții, aplicarea lor în plan concret.
Acțiunea de joc presupune o reușită, respectarea unor reguli, acționarea după un anumit plan. Jocul este unica modalitate de afirmare a copilului la vârsta preșcolară, el dorind acum să fie și să facă lucrurile ca adultul. ,,Jocul este cel mai bun element de echilibru psihic la copil, el asigură baza personalității” .
În grădiniță jocul este la fel de important că activitățile obligatorii, de învățare; el oferă copilului posibilitatea de a-și exprima liber furia, ostilitatea, de a-și înțelege propriile sentimente.
Jocul are o funcție terapeutică pentru copii, mai ales pentru aceia cărora le este teamă să intre într-o competiție și nu îndrăznesc să ia inițiativa. Cu ajutorul jocului, ei se desprind de copilul timid și își fac loc în dinamica jocului. Prin activitatea de joc, copiii exersează comunicarea, folosind semne nonverbale, utilizând cuvinte din diverse domenii de activitate.
Rolul jocului în viață copilului subliniază ideea că jocul este o pregătire pentru viața de mai târziu, el este însăși viața copilului.
2.3 Joc și învățare la vârsta preșcolară
La vârsta preșcolară este esențială trebuința de joc a copilului, întreaga perioadă fiind dominată de socializarea jocurilor, a subiectelor, sarcinilor și regulilor de joc. Dar, la această vârstă, jocul nu este unica formă de activitate în procesul căreia se realizează dezvoltarea psihică a copilului. Cu toate posibilitățile largi pe care le oferă, jocurile nu sunt suficiente pentru a-l înarma pe copil cu cunoștințe sistematice despre mediul înconjurător, pentru a-i forma diferite procese și însușiri psihice.
Jocul este permanent racordat la viață reală, creând copilului o apropiere intuitiv-complexă de laturile importante ale realității. Este necesară o asemenea formă de activitate, în care dobândirea de noi cunoștințe să ducă la dezvoltarea intelectuală continuă, să asigure formarea diferitelor deprinderi și trăsături de personalitate. Această activitate care desăvârșește funcția educativă a jocului este activitatea de învățare de tip preșcolar (activitățile obligatorii). În cadrul acestora se planifică, potrivit programei pentru învățământul preșcolar, predarea cunoștințelor, formarea priceperilor și deprinderilor.
Se știe că învățarea este uneori obositoare – dacă nu intelectual, cel puțin fizic. De aceea, introducând cu multă pricepere, activități de joc, construim o legătură, o continuitate cu perioada de vârstă anterioară , iar prin reușita acțiunii întreprinse, îi dăm copilului satisfacție, îi captăm pentru mai departe intelectul, îl înviorăm.
Bineînțeles, că și până la vârsta preșcolară copilul ,,învață”, își formează deprinderi elementare, își însușește diverse cunoștințe.
În fragedă copilărie, învățarea este naturală și spontană. Curiozitatea și gândirea care-l stimulează în joc sunt parte integrată din plăcerea sa de a învața. Prin joc, copilul se aventureză în necunoscut, încercând să vadă cât poate să construiască de înalt un turn din cuburi, câte obiecte diferite poate modela din plastilină, testând astfel materialul de joc și pe sine .
Îmbinarea judicioasă a elementelor de joc cu cele de învățare constituie un mijloc important de pregătire psihologică a copilului pentru școală.
Jocul de asemenea, trebuie îndrumat de adult, fără ca prin aceasta spontanietatea copilului să fie stingherită.
În cadrul activităților obligatorii de educare a limbajului se folosesc diverse procedee de însușire și exersare a limbii: povestiri după imagini date, după modelul educatoarei, povești cu început dat, etc. Independent de jocul copilului se realizează însușirea cunoștințelor pe cale verbală, cu ajutorul exercițiilor educatoarei, prin reproducerea celor prezentate de către copil. Copilul își dezvoltă limbajul sub aspect fonetic, semantic și gramatical.
Astfel, activitatea copilului începe să fie organizată și dirijată de adult în cadrul activităților obligatorii. Copiii își formează deprinderea de a asculta cu atenție indicațiile și expunerile educatoarei, lucru deosebit de important pentru integrarea viitoare în activitatea școlară.
Relația dintre joc și învățare nu este constantă; pe măsură ce preșcolarii trec de la o grupă la alta, activitățile obligatorii câștigă tot mai mult teren. În special la grupele mari, preșcolarii încep să se joace tot mai des ,,de-a școala”; dacă la grupele mijlocii în jocul ,,de-a școala” nu apare învățarea, la preșcolarii mari, în centrul jocului se află activitatea propriu zisă de învățare. Ei ,,scriu”, ,,citesc”, pun note și reproduc acțiuni care se regăsesc în viața unui școlar. Acest lucru atestă faptul că atitudinea copilului față de învățare este alta, el începe să fie pregătit pentru activitatea ce îl așteaptă în viitor.
Relația dintre joc și învățare este condiționată de gradul de dezvoltare psihică a copilului. Asimilarea cunoștințelor de către micii preșcolari este strâns legată de acțiunea de joc. De exemplu, copilul se joacă cu placere cu plastilină, fără a avea intenția de a ,,crea” ceva. El este captivat de procesul modelării în sine, fără să fie interest de rezultat. Asimilarea cunoștințelor și însușirea deprinderilor nu constituie pentru copil un scop în sine. Cu toate acestea, prin îmbinarea elementelor de învățare cu cele de joc, copilul își însușește unele cunoștințe și face pași în direcția formării deprinderilor de muncă intelectuală.
Folosirea jocului în cadrul activităților obligatorii este necesară, pentru că se captează și menține mai ușor atenția copilului, se dirijează acțiunile, se menține viu interesul pentru activitate. Astfel, jocul devine un mijloc important pentru însușirea cunoștințelor și deprinderilor, dacă este îmbinat în mod rațional cu elemente de învățare.
Jocul și învățarea sunt forme de activitate sub influența cărora copilul preșcolar se formează și se dezvoltă. Dacă la preșcolarii din grupa mijlocie și mare, interesul pentru învățare crește din ce în ce mai mult, nu putem afirma că jocul își pierde din însemnătate, el rămânând mijlocul principal prin care se realizează educația.
Jocul și învățarea exercită o influență pozitivă asupra dezvoltării psihice a copilului și sunt, la rândul lor, influențate pozitiv de această dezvoltare.
Jocul, ca mijloc de învățare, influențează dezvoltarea intelctuala a copiilor; prin joc, copilul își îmbogățește cunoștințele, exersează pronunția, descoperă obiecte și fenomente din mediul înconjurător, prcum și relațiile dintre acestea. Tot în cadrul jocurilor se dezvoltă memoria, creativitatea, gândirea, percepțiile; copiii își exprimă mai ușor stările afective, comunica cu ceilalți. Îmbinând elementele de învățare cu cele de joc și invers, copilul își îmbogățește sistematic cunoștințele.
Întreaga activitate instructiv-educativă din grădiniță se bazează pe interdependența și condiționarea reciprocă dintre joc și învățare, participarea activă și liberă la jocuri a copilului conducând la învățarea noului, învățarea sistematică la această vârstă nu poate fi concepută în afară jocului.
Datorită schimbărilor ce se produc în psihicul copilului, jocul se poate schimba trecând de la un stadiu de dezvoltare la altul, devenind treptat o formă de activitate tot mai complexă, între joc și dezvoltarea psihică, existând un raport corelativ – stimulator. Deci, învățarea îmbracă forme diferite potrivit particularităților caracteristice dezvoltării psihologice a copilului.
La vârsta preșcolară mică, pentru a facilita însușirea cunoștințelor, formelor și deprinderilor prin activități comune , este indispensabilă folosirea elementelor de joc pentru a le capta ușor atenția și pentru a-i antrena în activitățile întregului parcurs.
În concluzie, din punct de vedere educativ, trebuie să fie asigurată o justă proporționare a jocului cu învățarea, a elementului distractiv cu efortul fizic și intelectual. Deși jocul este activitatea dominantă la vârstă preșcolară, totuși ea se îmbină cu anumite forme de muncă intelectuală accesibile acestei vârste.
2.4 Jocul didactic – metodă și formă de activitate instructiv-educativă în grădiniță
2.4.1 Jocul didactic – metodă de învățământ
Jocul didactic poate fi considerat "un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea dominantă de joc la cea de învățare."
Termenul "didactic" asociat jocului subliniază componenta instructivă a activității și arată faptul că acesta este organizat în vederea obținerii unor finalități de natură informative și formativă specifice procesului de învățământ.
Jocul didactic prezintă ca notă definitorie îmbinarea armonioasă a elementului instructiv cu elementul distractiv, asigurând o unitate deplină între sarcina didactică și acțiunea de joc.
Interdependența dintre instructiv și distractiv, întâlnită pe parcursul desfașurării sale, generează trăirea unor stări afective complexe, care intensifică participarea copiilor la activitate și contribuie la dezvoltarea personalității copiilor implicați în joc.
Metoda reprezintă un ansamblu de principii, procedee, reguli și operații folosite ca instrument al cunoașterii, cu rolul de a spori eficiența acestora.
Metoda didactică este o modalitate concretă de realizare a procesului instructiv-educativ, prin intermediul careia se asigură relația predare-învățare în scopul atingerii obiectivelor prestabilite; metoda dobândește valoare prin modul în care se apică de către cadrul didactic, prin eficiența activității în care este folosită.
În scopul atingerii unor obiective mai complexe, metoda este inclusă într-o strategie didactică, adică într-un ansamblu de metode complementare, devenind un demers cerent de educare și instruire.
Clasificarea metodelor se poate face în funcție de mai multe criterii:
dupa sarcina didactică principală:
metode care țintesc dobândirea de cunoștințe sau deprinderi
metode de consolidare a cunoștințelor sau deprinderilor
metode de verificare sau evaluare
după evoluția lor istorică:
metode tradiționale
metode moderne
după natura activității solicitate:
metode verbale
metode intuitive
metode practice
Jocul reprezintăun ansamblu de acțiuni și operații care, paralel cu destinderea, buna dispoziție și bucuria urmărește obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului.
Elementele de joc imprimă activității didactice un caracter atrăgător, o stare de bună dispoziție și relaxare, prevenind monotonia și plictiseala. Jocul nu reprezintă doar un exercițiu pregătitor și folositor dezvoltării fizice a copilului, el ajută la asimilarea realului la propria activitate a copilului astfel, pedagogia modernă îl consideră una dintre principalele metode atractive, eficiente, utilizate în activitatea instructiv-educativă. Integrat rațional în activitate, jocul capătă importante funcții pedagogice.
Fiind un joc cu reguli, jocul didactic se caracterizează prin obligativitatea respectării regulilor care ne arată calea de urmat de către copii în desfășurarea acțiunii ludice.
Rolul jocului didactic este acela de a contribui la realizarea unor obiective educaționale complexe ce au în vedere dezvoltarea fizică (în cadrul jocurilor cu caracter motric, sportiv) și psihică a copilului.
Prin jocul didactic se expun, consolidează, evaluează, îmbogățesc cunoștințe ale copiilor, fiind valorificate în context noi, diferite.
Prin folosirea jocului ca metodă pot fi valorificate avantajele dinamicii de grup. Pe parcursul unei zile la grădiniță, copiii au ocazia să ia parte la jocuri organizate încă de la intrarea în grădiniță, când au loc activitățile liber alese, și chiar în timpul activităților comune, când joacă devine mult mai serioasă.
Tocmai datorită caracterului distractiv și al seriozității care se regasesc în jocurile didactice, preșcolarii respectă regulile acestora fără o străduință prea mare, își mențin concentarea o perioadă mai mare de timp, capătă curajul în forțele proprii. Surpriza, așteptarea, acțiunea, deznodământul jocului, sensibilizează copilul îi stârnește interesul și îi stimulează participarea.
Jocul devine metodă de instruire în momentul în care el capătă o organizare, se desfasoara într-o ordine dictată de logica cunoașterii și a învățăturii.
Astfel, scopul principal al jocului nu este divertismentul, ci învățarea, pregătirea copilului pentru viață. Pentru atingerea acestui scop, jocul didactic trebuie să fie instructiv, să verifice și să consolideze cunoștințele copiilor.
Jocul didactic ca metodă poate fi utilizat cu succes în diverse tipuri de activități didactice și în orice moment al acestora: de captare a atenției, predare și asimilare, fixare și consolidare, feed-back, recapitulare și evaluare, putând conduce la îndeplinirea celor mai diverse obiective fundamentale.
,,Jocul, în special cel didactic, angajează în activitatea de cunoastere, cele mai importante procese psihice, având în același timp un rol formativ și educativ”.
Vorbind despre jocurile didactice, Ursula Șchiopu preciza că ele "educă atenția, capacitățile fizice, intelectuale, perseverența, promptitudinea, spiritul de echipă, de ordine, dârzenia, modulează dimensiunile etice ale conduitei".
Jocuri didactice pe niveluri de vîrstă:
GRUPA MICĂ:
,,Să așezăm jucăriile”
SCOP:
Formarea capacității de a distinge și pronunța corect sunetele ce compun cuvinte simple;
Formarea capacității de utilizare corectă a prepozițiilor ,,în” și ,,pe” , corespunzatoare unor poziții spațiale.
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
Să denumească jucăria selectată;
Să arate locul ocupat de jucarie în sala de grupă, prin utilizarea corectă a prepozițiilor ,,în” și ,,pe”;
Să se exprime în propoziții logice și corecte din punct de vedere gramatical.
SARCINA DIDACTICĂ:
Identificarea și denumirea corectă a jucariilor și precizarea locului ocupat de acestea în sala de grupă.
REGULI DE JOC:
Copilul indicat denumește jucaria aleasă și precizează locul acesteia în sala de grupă;
Răspunsurile corecte sunt aplaudate de colegi.
ELEMENTE DE JOC:
Ghicirea
Mișcarea
Aplauzele
MATERIAL DIDACTIC: jucării, cutie de dimensiuni mari.
Desfășurarea jocului:
Educatoarea indică un copil, care va avea ca sarcină didactică să aleagă din cutie o jucarie, să o denumească și să precizeze locul ocupat de aceasta în sala de grupă.
Ex. ,,Eu am ales o papușă și o voi așeza în căsuța cu păpuși.”
,,Eu am ales un dinozaur și îl voi așeza pe raftul cu animale.”
Jocul continuă până ce toate jucăriile din cutie vor fi puse la locul lor.
Variantă:
Preșcolarii și educatoarea vor merge la locurile în care au fost plasate jucăriile. La întrebarea educatoarei ,, Ce jucarii am așezat pe raft/ în dulap…?”, copiii vor enumera jucăriile așezate. Se va urmari modul de pronunțare corectă a sunetelor limbii romane.
La final aceștia pot fi lăsați să se joace cu jucăriile preferate.
GRUPA MIJLOCIE:
,,Cutiuța cu surprize”
SCOP:
Consolidarea deprinderii de exprimare în propoziții;
Verificarea capacității de folosire corectă a adjectivului și de realizare a acordului cu substantivul.
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
Să precizeze o însușire specifică obiectului reprezentat pe un jeton;
Să formuleze propoziții în care se folosească substantivul și adjectivul specific, respectând acordul dintre acestea.
SARCINA DIDACTICĂ:
Identificarea adjectivului potrivit pentru substantivul dat și realizarea acordului corect între acestea.
REGULI DE JOC:
Copilul indicat de către educatoare alege din ,,Cutiuța cu surprize„ un jeton. Numește imaginea reprezentată pe jeton (substantivul), precizează o însușire specifică acestuia (adjectivul) și dă mai departe jetonul celorlalți copii pentru a găsi cât mai multe însușiri potrivite.
ELEMENTE DE JOC:
Ghicirea
Mișcarea
Aplauzele
MATERIAL DIDACTIC: cutie, jetoane cu diferite imagini.
Desfășurarea jocului:
Copiii vor fi așezați în semicerc; în fata lor, pe o masuță se află cutia cu surprize. La semnalul educatoarei un copil alege din cutie un jeton, denumește imaginea reprezentată și precizează o însușire specifică.
Ex: ,,Pe acest jeton este o rochie frumoasă.” Jetonul poate fi înmânat altui copil care trebuie să găsească altă însușire potrivită ( rochie roșie, rochie lungă, rochie colorată, etc). Răspunsurile corecte sunt aplaudate. Educatoarea urmărește respectarea acordului între substantiv și adjectiv.
Variantă:
Copiii sunt așezați în cerc. Copilul poziționat în mjilocul cercului va spune un cuvant (substantiv) și va așeza o floare în dreptul unui coleg. Acesta trebuie să precizeze o însușire potrivită cuvântului dat. În cazul unui răspuns corect, acesta va trece în mijlocul cercului și va continua jocul.
Complicarea jocului: Educatoarea va indica un adjectiv ( alb, dulce, mare etc) și va cere copiilor să gasească un cuvânt potrivit însușirii date, urmărind efectuarea corectă a acordului între cele două cuvinte.
Ex: ,,albi: fulgi, pantaloni, nori, etc.
GRUPA MARE:
,,Povești încurcate”
SCOP:
Verificarea conținuturilor poveștilor cunoscute;
Dezvoltarea capacității de exprimare orală corectă, a atenției voluntare și a gândirii logice;
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
Să găsească personajele și acțiunile introduse greșit în povestea prezentată;
Să redea textul poveștii, cât mai aproape de varianta reală;
Să corectze afirmațiile educatoarei, asociind nume, caracteristici, fapte personajelor.
SARCINA DIDACTICĂ:
Identificarea și corectarea greșelilor facute intenționat în prezentarea conținutului poveștii.
REGULI DE JOC:
Copiii, la sezizarea unei greșeli, vor opri redarea întâmplărilor spunând ,,Stop! Ați încurcat povestea!” . Fiecare intervenție va fi motivată.
Răspunsurile corecte sunt aplaudate de colegi.
ELEMENTE DE JOC:
Ghicirea
Mișcarea
Aplauzele
MATERIAL DIDACTIC: tablouri cu imagini din povești cunoscute și personaje specifice acestora.
Desfășurarea jocului:
Se prezintă imaginile dintr-o poveste, precizându-se titlul și personajele prezentate. Educatoarea redă firul narativ al poveștii sau un dialog dintre personaje, introducând elemente/replici și din altă poveste. La sesizarea acestui lucru, copiii vor opri povestea spunând ,, Stop! Ați încurcat povestea!”.
Vor motiva intervenția, indicând personajele și povestea amestecate. În continuare ei trebuie să continue povestea/dialogul așa cum sunt în povestea originală.
Ex. Tablou cu cocoșul în fața casei boierului
…. cocoșul iese teafăr din ograda cu animale, merge la fereasta boierului și începe a cânta: ,, Trei iezi cucuieți/ Ușa mamei descuieți ….”
Variantă:
Educatoarea face afirmații false despre personaje din povești și fapte ale acestora; copiii corectează greșelile indicând afirmațiile corecte.
,, Fata babei, cea bună și frumoasă, alese cea mai mică și mai urâtă ladă din podul Sfintei Duminici”
,,La miezul nopții Albă ca Zăpada a fugit de frică să nu se destrame vraja”
2.4.2 Jocul didactic – formă de activitate în grădiniță
Jocul didactic trebuie utilizat ca suport al conceperii întregii activități instructiv-educative. El reprezintă instrumentul de educare și instruire a copiilor, un procedeu metodic prin care se realizează în mod optim sarcinile concrete ale procesului de învățământ și o formă de dezvoltare a capacităților psihofizice și de organizare a activității de cunoaștere.
Jocul izvorăște din nevoia copilului de acțiune, de mișcare; inclus în activitatea didactică, jocul imprimă acesteia un caracter mai atragator, aducând o stare de bună dispoziție, de destindere, prevenind apariția plictiselii, monotoniei.
În cadrul jocului didactic se îmbină armonios și unitar sarcinile specifice jocului cu cele specifice învățării. Prin conținutul specific, sarcina didactică, reguli, acțiunea de joc se diferențiază de celelalte jocuri și forme de activitate din gradiniță.
Realizarea captării atenției se poate face prin intermediul unor personeje din povești sau prin prezentarea și intuirea materialului didactic folosit cu scopul de surpriză.
Enunțarea scopului și a obiectivelor se realizează prin prezentarea titlului jocului și a scopului acestuia, precizarea obiectivelor cognitive, dar și alte precizări privind modul de desfășurare a jocului.
Dirijarea învățării se va face prin explicarea modului de desfașurarea a jocului și a regulilor acestuia, executarea jocului demonstrativ de către educatoare, a jocului de probă împreună cu copiii, cu observațiile necesare, specificarea criteriilor de reușită.
Realizarea obținerii performanței are loc prin executarea propriu-zisă a jocului de către copii, sub îndrumarea și conducerea educatoarei. Prin complicarea jocului cu una sau doua variante, introducerea de reguli și obiective noi se va realiza asigurarea retenției și a transferului.
Evaluarea constă în aprecieri privind modul de realizare a sarcinilor în funcție de obiectivul prestabilit.
Jocul didactic ajută la realizarea sarcinilor instructiv-educative în grădiniță, prin facilitarea procesului de asimilare, fixare și consolidare a cunostintelor, îmbinând într-un tot unitar atât sarcini specifice jocului cât și învățării.
,,Jocul crează cadrul dezvoltării capacității copiilor de a desfășuraanumite activități intelectuale și fizice: de a observa sistematic unobiect sau fenomen, de a-și concentra mai mult atenția în acest scop,de a asculta cu interes cele relatate, de a înregistra unele indicații cuvaloare normativă, de a rezolva independent conflictele apărute înpropria gândire”.
Literatura de specialitate desemnează jocul didactic ca fiind mijocul cel mai eficient de educare și instruire a copiilor, folosit cu scopul de a forma sau consolida cunoștințe, priceperi, deprinderi, avand ca scop instruirea preșcolarilor în anumite domenii, dar și creșterea interesului pentru activități prin utilizarea elementelor distractive specifice jocului.
Jocul didactic este o formă de activitate indispensabilă și necesară procesului de învățământ, al cărui conținut, formă și funcționalitate specifică nu se confundă cu nicio alta formă de activitate instructiv-educativă, el neputând fi suplinit sau suplini una dintre ele.
Activitate dominantă la vârsta preșcolară, jocul are rol hotarâtor asupra evoluției copilului, favorizând trecerea acestuia pe o treaptă superioară de dezvoltare.
Învățarea este o activitate dificilă, necesitând un efort gradat din partea copiilor. Astfel, trebuie susținută permanent cu elemente de sprijin, un rol important în acest sens avându-l și jocurile didactice. Prin încorporarea elementelor de joc în procesul de instruire copiii vor fi motivați și stimulați să învețe mai ușor.
Jocul reprezintă principala activitate a copilului prin intermediul căreia își însușește experiența de viață a adulților și descoperă cu maximă seriozitate lumea înconjurătoare.
2.4.3 Clasificarea jocurilor didactice
Dupa conținut:
• Jocuri didactice pentru cunoașterea mediului înconjurător;
• Jocuri didactice pentru educarea limbajului (cuprind aspecte fonetice, lexical-semantice și gramaticale ale limbii);
• Jocuri didactice matematice (vizează capacitatea de formare a unor mulțimi, consolidarea și verificarea numerației, formarea abilităților pentru elaborarea judecăților de valoare prin jocurile logico-matematice);
• Jocuri didactice pentru însușirea normelor de comportare civilizată;
• Jocuri didactice pentru însușirea unor norme de circulație rutieră.
După prezența sau absența materialului didactic:
• Jocuri didactice orale.
• Jocuri didactice cu material ajutător:
-cu material didactic – jucării, jetoane, jocuri de masă, cuburi etc.;
-cu material ajutător – diferite obiecte și jucării cu rol auxiliar;
-cu material suport – imagini, diafilme, diapozitive etc.
După scopul urmărit:
• Jocuri senzoriale – pentru dezvoltarea sensibilității vizuale:
-pentru dezvoltarea sensibilității auditive;
-pentru dezvoltarea sensibilitații tactile și kinestezice;
-pentru dezvoltarea sensibilității gustativ-olfactive;
• Jocuri intelectuale – de stimulare a comunicării orale:
-de exersare a pronunției corecte;
-de atenție și orientare spațială;
-de analiză și sinteză mentală;
-de realizare a comparației mentale;
-de realizare a abstractizării și generalizării;
-pentru dezvoltarea perspicacității;
-pentru dezvoltarea imaginației;
-pentru dezvoltarea proceselor de inhibiție voluntară și a autocontrolului;
Jocurile didactice au o tematica variată: omul, viața socială, activități umane, natura, mediul social (reguli, norme) etc. În funcție de conținutul jocurilor și de vârsta copiilor, pot fi abordate următoarele jocuri didactice:
GRUPA MICĂ
Educarea limbajului:
,, Unde s-a oprit roata” (denumirea unor obiecte)
,,Când facem așa?”(momentele zilei)
,,Cine a primit mingea?” (învățarea numelor copiilor și a pronumelor personale)
,,Cu ce ne jucam?”(denumirea corectă a jucăriilor și a acțiunilor cu acestea)
,,Ghici cine este?”(recunoașterea personajului din povești cunoscute)
,,Spune ce fac?”(denumirea unor acțiuni cunoscute de copii)
,,Ne jucăm cu baloane colorate” (asocierea corectă a culorii cu cuvântul care o denumește)
Cunoașterea mediului:
,,Spune cum se numește ce-ți arăt eu “(denumirea parților corpului)
,,Ce culoare are?”(denumirea culorilor de bază)
,,Cu ce se îmbracă fetița și băiatul?” (denumirea obiectelor de îmbrăcăminte)
,,Ce este și ce face cu el?”(recunoașterea obiectelor de veselă și utilizarea lor)
,,Ce a ascuns Ursulețul?”(recunoașterea unor obiecte și a utilizării lor)
,,Ce se vede? Ce se aude? Ce gust are? Cum este?” (dezvoltarea sensibilității)
Educație pentru societate:
,,Este bine – nu este bine” (precizarea unor exemple de conduită)
,,Te rog să-mi dai” (folosirea dialogului și a formulelor de politețe)
,,La magazin” (folosirea formulelor de politețe)
Activități matematice:
,,Spune ce sunt?”(constituirea de mulțimi)
,,Ce a ascuns Ursulețul?”(numerația)
,,Încărcăm trenul.”(figuri geometrice)
,,Ce ai găsit?”
,,Ghici, ghici! Unde s-a ascuns Ursulețul?”(relații spațiale),
,,Stegulețe și baloane, Săculețul cu surprize, Magazinul cu jucării, Să facem ordine pe etajeră” (numerația 1-3).
GRUPA MIJLOCIE:
Educarea limbajului:
,,Să vorbim corect “(exersarea pronunției)
,,Este ziua mea, Daruri pentru prietenii mei “(activizarea vocabularului)
,,Eu spun una, tu spui mai multe” (folosirea singularului și pluralului)
,,Completează ce lipsește “(acordul substantiv – adjectiv)
,,Spune ce face?”(utilizarea corectă a verbelor)
,,Cine i-a dat jucăria? A cui este jucăria? Cui am dat jucăria? “(folosirea corespunzătoare a cazurilor)
,,Știi când…? “(momentele zilei)
,,Jocul ghicitorilor, proverbelor.”
Cunoașterea mediului:
,,Cu ce mă joc?”(denumirea jucăriilor și a modului de utilizare)
,,Spune ce face copilul?”(denumirea acțiunilor)
,,Ce ne mai trebuie?”(denumirea și clasificarea obiectelor de uz personal)
,,Ce lipsește de la masă?”(verificarea cunoștintelor despre alimente, veselă, tacâmuri)
,,Spune ce ai gustat?”(joc senzorial gustativ)
,,Ce știm despre? Ce lucrează părinții? “(verificarea cunoștințelor despre meserii și unelte)
,,Așează la locul potrivit “(clasificarea obiectelor după utilitatea lor)
,,Completează ce lipsește” (mijloace de locomoție și transport, reguli de circulație)
,,Ce se potrivește?” (verificarea cunoștințelor despre anotimpuri, aspecte din natură, fenomene, etc.)
,,Cum spui?” (formule de politețe și de adresare corectă)
Activități matematice:
,,Spune ce obiecte ai găsit? Găsește-mi frații? Cine știe mai bine?”"(constituire de mulțimi după diferite criterii)
Alege ce îți spun eu, Cine are o grupă la fel ca a mea?
,,Să alegem 1,2 … jucării, Numără și spune câte sunt, Spune și arată, Te rog să-mi dai “(numerația)
GRUPA MARE
Educația limbajului:
,,Ce știi despre mine?” (denumirea obiectelor și exprimarea corectă în propoziție)
,,Cine face, ce face?”(acordul subiect — predicat)
,,Spune mai departe” (alcătuirea de propoziții dezvoltate și fraze)
,,Să facem o poveste” (exprimarea corectă, fluentă)
,,Răspunde repede și bine” (utilizarea corectă a acordurilor în propoziție)
,,Eu spun una, tu spui multe”(utilizarea corectă a singularului și pluralului)
,,Cine este, cine sunt?” (utilizarea corectă a pronumelor personale)
,, Găsește cuvinte potrivite” (sinonime, antonime, omonime)
,,Găsește cuvântul care lipsește” (completarea propoziției)
,,Câte cuvinte am spus? Jocul cuvintelor, Jocul silabelor, Cu ce sunet începe?” (propoziții, cuvinte, silabe, sunete)
,,Cine sunt personajele ? Ce știi despre ?” (recunoașterea personajelor din povești și caracterizarea lor)
,,Telefonul, Cum discutăm între prieteni” (vorbirea dialogată)
Cunoașterea mediului:
,,La cumpărături, La magazin, Spune ce este și ce faci cu el?” (denumirea unor alimente, fructe, legume,diverse și explicarea utilizării lor)
,,Ghicește din ce este făcut?” (clasificarea obiectelor după materialele care sunt făcute)
,,Spune unde ești?” (poziții spațiale)
,,Când se întâmplă?” (momentele zilei, săptămânii, anului)
,,Roata timpului, Cum ne pregătim de școală? Rechizitele școlarului “ (verificarea cunoștințelor despre obiectele și rechizitele școlare)
,,Alegeți și grupați, Cine știe mai multe despre?” (clasificarea obiectelor în funcție de diferite criterii)
,,Spune prin ce se deosebesc, prin ce se aseamănă”(realizarea comparației între obiecte)
,,La ce foloseste?” (obiecte de mobilier)
,,Cu ce călătorim ?” (mijloace de transport și locomotorii)
,, Jocul anotimpurilor, Când se întâmplă?” (caracterizări ale anotimpului, fenomene ale naturii)
Educația pentru societate:
,,Fapte bune, fapte rele” (reguli de comportare)
,,În vizită, La prieteni, La petrecere” (reguli de comportare, formule de salut și politețe)
,,Cum circulăm? Pe stradă, Mici pietoni” (reguli de circulație)
,,Când se întâmplă?” (sărbători religioase)
,,Noi suntem români” (drapelul, portul național)
,,Cum ocrotim natura, Viața și plantele, Mici ecologiști” (reguli de comportare ecologică)
Activități matematice:
,,Cine așează mai bine ? Să adunăm fructe, legume (etc.) Grădina zoologică, De câte ori te-am strigat? Grădina cu flori, Facem perechi, Așează cum îți spun” (construcție de mulțimi, ordonare de obiecte, corespondența între elementele unei mulțimi)
,,Spune unde se află? Ghicește unde este jucăriă, Să facem un tablou” (poziții spațiale)
,,Magazinul cu jucării, Cine știe câștigă, Să facem ordine pe etajeră, Cine are același număr, Numară și spune, Cine știe să numere mai bine, Să adăugăm, să scădem, Caută vecinii.”(numeratia 1-10)
2.4.4 Structura jocului didactic
Jocul didactic are o componentă informativă și una formativă.
Structura jocului constă din: conținutul jocului, sarcina didactică, regulile jocului și acțiunile de joc.
Conținutul jocului reprezintă cunoștințele, în majoritate asimilate anterior, în grade diferite, în funcție de acestea jocul având menirea de a le solita și a le verifica.
Există totuși unele jocuri care permit achiziționarea unor cunoștințe noi, cunoștințe referitoare la culori, relații dimensionale, la orientarea în spațiu și timp.
Conținutul jocului didactic are tematica variată:
1. Omul și viața socială
înfățișare (corpul omenesc);
activitate în familie și în societate;
comportamente;
obiecte de îmbrăcăminte;
obiecte de toaletă;
jucării;
alimente;
profesii;
mijloace de transport;
natura;
anotimpuri;
fenomene ale naturii;
animale;
plante.
2. Limbajul (jocuri de exersare a vorbirii)
aspect fonetic;
lexic;
structura gramaticală.
3. Exersarea capacităților și a proceselor psihice
atenție;
memorie;
gândire s.a.
Sarcina didactică este problema intelectuală centrală pe care copiii trebuie să o rezolve. Sarcina didactică declanșează operații intelectuale precum: recunoaștere, descriere, reconstituire, comparație ș.a.
Regulile jocului concretizează sarcina didactică; arată cum trebuie rezolvată problema intelectuală, căile de organizare a acțiunii ludice. Regulile jocului sunt cerințele care dirijează acțiunile copiilor; indică acțiunile de joc și succesiunea lor, reglementează distribuirea rolurilor și relațiile dintre copii, stimulează sau inhibă manifestările comportamentale ale participanților la joc.
Acțiunile de joc (elementele sau procedeele de joc) sunt mijloace prin care jocul devine o acțiune placută, distractivă, relaxantă. Ele antrenează copiii la o activitate intelectuală al cărei efort nu este conștientizat, ele dinamizează participarea și favorizează obținerea performanțelor.
Jocul antrenează o gamă largă de stimuli. Caracterul formativ al jocului constă în:
• exersarea și perfecționarea senzațiilor și a percepțiilor;
• antrenarea memoriei;
• exersarea imaginației și a atenției;
• dezvoltarea gândirii;
• exersarea limbajului.
Jocul didactic are și valoare educativă:
• influențează comportamentul copiilor; mai ales prin intermediul regulilor, aceștia învață conduita civilizată;
• se realizează o formă de socializare a relațiilor.
Jocul didactic impune:
• rezolvarea corectă a sarcinilor didactice;
• putere de stăpânire;
• spirit disciplinat;
• respectarea partenerului;
• spirit critic și cooperant.
Jocul didactic poate fi organizat ca activitate obligatorie sau ca metodă în structura altei activitați.
Ca activitate de învațare dirijată, jocul didactic necesită:
• proiectarea judicioasă, într-o succesiune de activități care asigură însușirea cunoștințelor ce vizează conținutul jocului;
• cunoașterea jocului sub toate aspectele;
• procurarea și confecționarea materialului didactic adecvat.
Selectarea jocului se realizează în funcție de obiectivele propuse și de cracteristicile grupei de copii.
În concordanța cu acestea, trebuie ales materialul didactic. Orice material didactic trebuie sa îndeplinească următoarele cerințe:
• accesibilitate;
• adecvare la conținutul jocului;
• simplitate;
• claritate;
• atractivitate;
• vizibilitate din orice poziție;
• valoare artistică.
„Toate metodele active de educație ale copiilor mici cer să li se furnizeze acestora un material corespunzător pentru că, jucându-se, ei să reușească să asimileze realitățile intelectuale, care altfel, rămân exterioare inteligenței copilului”.
Structura jocurilor didactice cuprinde mai multe etape:
Organizarea jocului presupune asigurarea unui cadru adecvat desfășurării activității, pregătirea și antrenarea copiilor.
Desfășurarea jocului conține o succesiune de secvențe în care este prezentat jocul, se realizează familializarea copiilor cu jocul și antrenarea la o participare activă, efectivă. Jocul se însușește pe măsura desfășurării lui.
Introducerea în activitate constă în captarea atenției copiilor printr-un element de surpriză, o noutate, un scurt dialog atractiv, amuzant, o jucărie ș.a.
Enunțarea titlului jocului și a unor obiective orientează copiii în specificul acestei activități didactice.
Familiarizarea copiilor cu jocul are ca obiective:
• trezirea interesului pentru joc, pentru tema jocului (crearea motivației);
• crearea unei atmosfere relaxante, de bună dispoziție, favorabilă performanțelor;
• prezentarea și intuirea materialului didactic;
• prezentarea și întelegerea sarcinilor didactice și a regulilor jocului, condiție de bază pentru buna desfășurare a jocului și pentru realizarea obiectivelor operaționale trebuie asigurată înțelegerea și realizarea acțiunilor de joc în succesiunea lor firească.
Introducerea unor sarcini didactice noi și a unor acțiuni de joc menține interesul copiilor și îi face participanți activi.
Metodele de însușire a jocului diferă în funcție de grupa de vârsta, de complexitatea jocului, de experiența de joc a copiilor, de sarcinile jocului. Cea mai simplă modalitate de însușire a jocului de către copii, frecvent folosită la grupa mică, este acțiunea; explicarea și demonstrarea jocului se realizează prin desfășurarea efectivă a lui – calea inductivă. Calea deductivă presupune explicarea prealabilă a jocului, sarcinile didactice, regulile, acțiunile de joc urmate de aplicare. Explicația trebuie sa fie simplă, clară, succintă; demonstrația se poate face cu ajutorul unor copii sau al grupei întregi. Uneori deducerea regulilor se realizează cu ajutorul copiilor.
Etapa principală a jocului este desfășurarea propriu-zisă a acestuia. Desfășurarea jocului și performanțele copiilor relevă gradul de înțelegere a jocului, nivelul însușirii cunoștințelor implicate în conținutul jocului, capacitatea intelectuală și abilitățile motrice ale copiilor. Educatoarea trebuie să urmărească:
• gradul de îndeplinire a acțiunilor în succesiunea normală;
• gradul de respectare a regulilor;
• rezolvarea rapidă și corectă a sarcinilor didactice;
• activizarea tuturor copiilor dupa posibilitățile lor;
• îmbinarea elementelor de joc cu sarcinile didactice;
• stimularea spiritului de independență al copiilor;
• asigurarea unui ritm vioi bazat pe interes constant, pe o atmosferă relaxantă;
• antrenarea unor copii la conducerea jocului.
Eficientizarea jocului didactic necesită conceperea a una-două variante, adică:
• introducerea unor elemente noi de joc;
• complicarea jocului prin sarcini didactice mai complexe, cu un grad mai mare de dificultate;
• prezentarea unor materiale didactice suplimentare;
• introducerea unor reguli noi;
• organizarea unei întreceri;
• utilizarea fișelor de muncă independentă.
Structura unui astfel de joc conține mai multe momente de explicare și demonstrare a jocului.
Ca modalitate de asigurare a înțelegerii adecvate a jocului, se practică o desfășurare dirijată a jocului, însoțită de explicații și indicați. Alteori, se adresează întrebări selective referitoare la acțiunile și regulile jocului.
Încheierea jocului didactic
În această etapă se rezolvă unele sarcini didactice de sinteză; se audiază un text literar sau un cântec; se pot îndeplini acțiuni impuse de temă, de exemplu închiderea magazinului, plecarea sau întoarcerea dintr-o excursie, dintr-o expoziție, de la teatru etc.
Se fac aprecieri frontale și individuale, se stabilesc caștigătorii, care vor fi recompensați prin aplauze sau surprize, premii.
Se poate desfășura un joc liber al copiilor cu jucăriile folosite sau se execută mișcări imitative cu sau fară jucarii, se reproduc onomatopee etc.
Devine tot mai evidentă necesitatea organizării și desfășurării jocurilor conținut și cu sarcini interdisciplinare. Acestea accentuează latura formativă și educativă a jocului didactic, sporesc atractivitatea și facilitează antrenarea proceselor psihice.
2.4.5 Jocurile didactice interdisciplinare
Jocul didactic interdisciplinar este o activitate în care se îmbină sarcini didactice din domenii de cunoaștere diverse, de obicei doua-trei domenii, într-o structură unitară, axată pe învățare, în condiții agreabile, relaxante, fară ca să se simtă conștientizarea de către copii a efortului intelectual depus.
O astfel de activitate nu trebuie să depășească timpul optim prevăzut pentru fiecare grupă de vârsta. În jocul didactic interdisciplinar se realizează conexiuni interdisciplinre și se transferă cunoștințe și deprinderi însușite, de pildă, la cunoașterea mediului, educarea limbajului și educație muzicală; obiective ale acestor domenii subsumează unor obiective operaționale preponderente, de obicei obiective ale educării limbajului.
Este posibil să se valorifice achiziții de la activități tematice și activități artistico-plastice în joc didactic axat pe obiective de educare a limbajului sau se combină achiziții din activitățile matematice cu de la cunoașterea mediului și de la activitățti motrice etc.
O simplă utilizare a unor cunoștințe din domenii diferite nu constituie activitate interdisciplinară. Condiția realizării unor asemenea demersuri didactice o reprezintă restructurarea cunoștințelor, aplicarea informațiilor interdisciplinare în acțiuni utilitare, în generalizări și abstractizări.
Eficiența jocului didactic interdisciplinar constă în:
• corelarea dintre discipline stimulează interesul pentru cunoaștere, descoperire și autocunoaștere;
• copilul realizează mai ușor sarcinile didactice datorită elementelor de joc care creează motivația învățării;
• în jocul didactic, prin elementele de joc și prin variante, se preîntâmpină monotonia, plictiseala;
• prin corelațiile interdisciplinare din jocul didactic copilul înțelege adecvat fenomenele științifice, aspectele de viață și manifestarea lor firească;
• prin jocul didactic se deplasează ponderea de pe informativ pe formativ, crește capacitatea de aplicare practică a cunoștințelor;
• abordarea interdisciplinară a problemelor favorizează dezvoltarea gândirii logice, a creativității si a originalității.
CAPITOLUL III
JOCUL DIDACTIC ÎN ACTIVITĂȚILE
DE EDUCARE A LIMBAJULUI LA PREȘCOLARI
3.1 Specificul activităților de educare a limbajului la preșcolari
,,Limbajul, o formă specifică de activitate umană, realizat prin intermediul limbii și al tuturor resurselor ei, asigură comunicarea între oameni și între copiii de grădiniță. Forma de bază, natural și concretă a limbajului este vorbirea, adică realizarea verbală a procesului de comunicare. Vorbirea este unul din aspectele limbajului, cel mai important, este forma concretă în care se manifestă limba. Vorbirea este deci actul de folosire individual și concretă a limbii, în cadrul procesului complex al limbajului.”
Însușirea limbajului este un proces complex, care se realizează treptat, începând cu primul an de viață, prin comunicarea verbală cu cei din jur, sub amprenta împrejurărilor de viață și relațiilor pe care copilul le stabilește cu realitatea.
Încă de la vârsta preșcolară copiii trebuie să-și dezvolte capacitatea de a comunica cu cei din jur, de a-și exprima gândurile, ideile, în mod inteligibil, pentru a construi o bază în activitatea școlară și viața socială ulterioară.
În grădiniță, sub influența procesului de învățământ, se dezvoltă noi funcții și forme ale limbajului. Copiii povestesc între ei despre ceea ce au făcut, văzut, auzit, făcându-se astfel trecerea de la limbajul situativ la cel contextual.
Una dintre principalele preocupări ale educatoarelor este dezvoltarea vorbirii și învățarea corectă a limbajului de către copii, asigurând dezvoltarea gândirii. Accentul principal cade pe dialogul liber, activitățile de comunicare, însușirea treptată a structurii gramaticale a limbii.
Asimilarea limbii materne și dezvoltarea limbajului nu se realizează numai în cadrul activităților de educare a limbajului, ci prin intermediul tuturor activităților și factorilor alăturați procesului instructiv-educativ.
Astfel, trebuie să ținem cont că limba vorbită în situații normale de viață trebuie să fie în concordanță cu regulile limbii culte. În planul de învățământ există însă activități specifice dezvoltării limbajului și îmbogățirii vocabularului.
Memorizările sunt activități care vizează atât dezvoltarea capacității de memorare a unor conținuturi, cât și a unor structuri gramaticale și lexicale.
Convorbirile au ca obiective dominante participarea preșcolarilor la dialoguri, în timp ce jocurile didactice evaluează progresele copiilor în achiziții lexicale.
Povestirile urmăresc formarea capacității de ascultare a unui text, de reproducere a unor conținuturi de idei.
Sub aspect fonetic, la sfârșitul perioadei preșcolare, copiii trebuie să pronunțe corect sunetele limbii române, cuprinse în cuvintele din vocabularul activ al acestora.
Din punct de vedere lexical trebuie să-și însușească un bagaj bogat de cuvinte legat de realitatea apropiată (obiecte, ființe și mediul lor de viață, fenomene ale naturii, unelte și meserii, mijloace de transport, animale și plante, etc).
Îmbogățirea vocabularului nu poate fi făcută fără sinonime, antonime, omonime, acestea făcând posibilă exprimarea celor mai diverse nuanțe ale gândirii. Asimilarea unor cunoștințe elementare de limbă, folosirea lor ca instrumente de dobândire a noi cunoștințe, îi determină pe copii să gândească, face trecerea la la cunoașterea senzorială la cea logică.
Concomitent cu însușirea treptată a lexicului, preșcolarii trebuie să dobândească deprinderea de a se exprima corect din punct de vedere gramatical. Numai prin însușirea corectă a limbii, copilul are posibilitatea de a se exprima clar, coerent, de a utiliza nuanțele bogate ale limbii.
Contribuția jocului didactic în activitățile de educarea limbajului
Jocul didactic reprezintă un mijloc de educare și instruire a copiilor, care poate fi organizat ca activitate de sine stătătoare, alături de celelelte activități obligatorii ca povestirea, observarea, convorbirea, memorizarea, lectura după imagini. În grădiniță, jocul didactic poate fi organizat cu întrega grupă de copii, dar și individual sau cu grupuri mici, cu rolul de pregătire a unor activități obligatorii sau de fixare și sistematizare a cunoștințelor transmise.
Jocul didactic stimulează dezvoltarea vorbirii, activează și fixează vocabularul copiilor, îmbunătățește pronunția, ajută la formarea și însușirea construcțiilor gramaticale, fără că aceștia să conștientizeze efortul intelectual.
În cadrul activităților de educare a limbajului, majoritatea jocurilor didactice au ca scop îmbogățirea vocabularului activ și pasiv al copiilor cu substantive comune care denumesc ființe, obiecte, fenomene ale naturii, alimente, părți ale corpului, etc ( ,,Spune cum se numește…?”, ,,Când se întâmplă?”, ,,Care este hrană mea?”, etc). Preșcolarii sunt familiarizați și cu substantive proprii – numele lor, al membrilor familiei, nume de personalități istorice, literare, localități, prin jocuri ca: ,,Unde a ajuns scrisoarea?”, ,,Familia mea”, ,,Răspunde repede și bine”, etc.
Jocurile didactice au un rol important în achiziționarea de cuvinte de către copii, în special cuvinte care exprimă sentimente, norme de comportament, stări afective, însușiri ale obiectelor și lucrurilor din mediul lor apropiat: ,,Ce știm despre..?”, ,,Unde s-a oprit roata”, ,,Așează-mă la locul meu”.
Se știe că, la intrarea în grădiniță, există diferențe sesizabile în dezvoltarea limbajului sau vocabularului preșcolarilor, fie din cauza influenței mediului familial asupra dezvoltării copilului, fie datorită unor întârzieri sau probleme în vorbirea copiilor, diferențe care se pot menține până la integrarea copilului în școală.
Rolul esențial al grădiniței este acela de a construi o bază a cunoștințelor prevăzută de programa școlară, pe care să o posede fiecare copil la finalul perioadei preșcolare. Procesul de cultivare a limbajului are în vedere:
formarea deprinderilor de vorbire corectă ( din punct de vedere fonetic, lexical, gramatical);
îmbogațirea limbajului, dezvoltarea limbajului monologat și dialogat, activizarea gândirii;
însușirea treptată a structurii gramaticale a limbii, trecerea de la limbajul concret la cel situativ;
prevenirea și înlăturarea defectelor de pronunție;
Toate aceste sarcini pot fi cel mai bine realizate prin intermediul jocurilor didactice, folosite atât pentru consolidarea și verificarea cunoștințelor, cât și pentru îmbogățirea vocabularului, formarea vorbirii corecte, coerente, deprinderea unei pronunții corecte.
Prin jocuri didactice ca ,,Cu ce sunet începe?’’, ,,Cine face/cum face?”, ,,Fă și tu ca mine”, ,,Ce se aude?” se dezvoltă auzul fonematic, având rol esențial în corectarea defectelor de vorbire a căror cauză principală este tocmai slaba dezvoltare a auzului fonematic. Jocurile didactice adecvate duc la perceperea clară și corectă a sunetelor, dar și la reproducerea corespunzătoare a acestora.
O altă sarcină importantă a jocului didactic este aceea de îmbogățire și activizare a vocabularului copiilor.
La grupa mică se pot organiza jocuri diverse care urmăresc:
recunoașterea și denumirea unor părți ale corpului omenesc: ,,Arată ce îți spun eu”
recunoasterea și denumirea unor jucării: ,,Ce ne-a adus Moș Crăciun/Nicolae?”
recunoașterea și denumirea unor obiecte de îmbrăcăminte, fructe, legume, alimente, animale (,,Cu ce ma îmbrac?, ,,Spune ce ai gustat”, ,,Al cui pui este?”, ,,Mâncarea păpușii” etc)
denumirea unor meserii, unelte (,,Ce este și la ce folosește?”, ,,Al/a cui unealtă este?”)
recunoașterea și denumirea unor mijloace de transport (,,Ce este și pe unde circulă?")
La grupele mari jocurile didactice urmăresc îmbogățirea vocabularului cu substantive comune, proprii, adjective, adverbe (,,Fluturii vin la flori”, ,,Unde merge poștașul?”, ,,Al cui este”, ,,Cum este …?” etc).
Îmbogățirea vocabularului cu sinonime, antonime se poate realiza prin jocuri didactice ca: ,,Dacă nu e așa, cum e?”,,,Cum este?” , jocuri în care este necesar un bogat material concret, intuitiv.
Există jocuri didactice prin care se urmărește îmbogățirea vocabularului cu numerale cardinale și ordinale, pronume (,,Cine a primit jucăria?”, ,,Al cui este?”)
în funcție de particularitățile individuale și de vârstă ale copiilor. Astfel, la grupele mici se însușesc numeralele cardinale și ordinale până la trei, pronumele personal și de politețe, urmând ca, treptat, să se introducă numeralele până la zece, pronumele demonstrative, posesive. (,, Cine ți-a dat mingea? – copiii nu au voie să folosească în cadrul jocului numele colegilor, ci indică răspunsul corect prin utilizarea pronumelui demonstrativ, ex ,,acesta/aceasta”).
Tot prin intermediul jocurilor didactice vocabularul copiilor poate fi îmbogățit cu cuvinte ce denumesc acțiuni (verbe): ,,Ce face cățelul?”, ,,Ce se întâmplă?”.
Jocul didactic este o activitate fundamentală la vârsta preșcolară, cu rol esențial atât în îmbogățirea și activizarea vocabularului, cât și în însușirea unei exprimări coerente, corecte din punct de vedere gramatical, în stimularea creativității și expresivității limbajului oral.
Abordarea interdisciplinară prin jocul didactic
Jocul didactic interdisciplinar presupune îmbinarea unor sarcini diactice din diferite domenii de cunoaștere, în mod unitar, cu scopul învățării, în condiții de relaxare, fară ca preșcolarii să simtă efortul intelectual pe care-l depun.
Prin intermediul jocului didactic interdisciplinar activitatea instructiv- educativă capată un caracter atractiv și dinamic și astfel sunt prevenite oboseala și monotonia.
Conținutul acestui tip de joc este variat, iar scopul este acela de însușire, fixare și sistematizare de cunoștințe, formare de deprinderi practice.
Jocul didactic interdisciplinar are două componente: una informative și una formativă.
Structura jocului didactic interdisciplinar constă în:
conținutul jocului
sarcina didactică
regulile jocului
acțiunile de joc
Conținutul jocului se referă la cunoștințele asimilate, în mod diferit, în mare majoritate anterior de copii, jocul avand ca scop consolidarea și verificarea lor.
Sarcina didactică indică ce anume trebuie să rezolve copiii pentru atingerea scopului, trebuie să fie formulată sub forma unui obiectiv operațional și declanșează operații intelectuale ca recunoaștere, descriere, reconstituire, comparație.
Regulile jocului concretizează sarcina didactică; precizează căile de urmat pentru a rezolva problema intelectuală. Regulile jocului sunt obligatorii, indică acțiunile de joc și succesiunea lor și reglementează acțiunile copiilor în funcție de felul particular al jocului.
Regulile trebuie să fie precise, posibil de respectat și formulate astfel încat să fie ușor de reținut.
Elementele de joc (acțiunile sau procedeele de joc) fac ca jocul sa devină o activitate placută, relaxantă, favorizând participarea activă a copiilor și obținerea performanțelor.
Materialul didactic – reușita unui joc depinde în mare masură și de materialele didactice alese, materiale care trebuie să fie atractive, adecvate conținutului, vizibile și ușor de manevrat.
Eficiența jocului didactic interdisciplinar:
relația dintre diverse discipline stimulează interesul pentru cunoaștere, investigare;
elementele de joc atrag, creează o motivație pentru învățare și determină copilul să realizeze mai ușor sarcina didactică; tot ele sunt cele care preîntampină plictiseala, oboseala;
interdisciplinaritatea domeniilor de cunoaștere face ca înțelegerea conținuturilor să se facă mai ușor, favorizând dezvoltarea gândirii logice și a creativității;
În exemplul de mai jos am avut în vedere ca interdisciplinaritatea între activități ca educarea limbajului, cunoașterea mediului, activitatea matematică, educația muzicală și educația plastică să țină cont de etapa de dezvoltare a copilului, cerințele jocului fiind formulate în funcție de cunoștințele, nivelul de înțelegere și particularitățile copiilor, în vederea atingerii scopului propus.
Joc didactic interdisciplinar:
,,CE ȘTIM DESPRE MESERII?’’
Scopul jocului:
dezvoltarea capacității de a-și aminti și folosi cunoștințele despre meserii, pentru a raspunde corect la sarcinile didactice primite ;
dezvoltarea capacității de a face abstractizari și generalizari;
exersarea deprinderii de a verbaliza acțiunile caracteristice unor meserii;
verificarea capacității de a interpreta corect melodii, respectand tempoul dat;
Obiective operaționale:
să recunoască meseriile, prin ghicire, pe baza unei scurte descrieri;
să asocieze imaginea meseriei cu cea a uneltei necesare pentru desfășurarea ei;
să spună cuvinte ce exprimă acțiuni (verbe) pe care omul le îndeplinește în meseria respectivă;
să formuleze propoziții despre meseriile reprezentate în imagini;
să interpreteze corect un cantec adecvat temei;
Sarcini didactice:
denumirea meseriilor pe baza ghicitorilor audiate și așezarea pe panou a imaginii simbol a meseriei; asocierea meseriei cu imagini ce prezintă uneltele specifice acesteia;
găsirea a cât mai multe cuvinte ce arată acțiunile specifice unei meserii și numirea produselor rezultate din aceste meserii;
interpretarea unor cantece despre meserii;
Reguli de joc:
Copiii ascultă cu atenție ghicitoarea, apoi la semnalul educatoarei, copilul indicat denumește meseria respective și așează pe panou imaginea simbol. Un alt copil va alege imaginile ce reprezintă uneltele necesare și le așează în dreptul imaginii cu meseria potrivită. Enumeră cât mai multe acțiuni (verbe) ce se pot executa în meseria respectivă.
Elemente de joc:
ghicitori;
aplauze
mișcare;
Material didactic:
imagini cu diverse meserii;
jetoane cu unelte specifice diferitelor meserii;
panou pentru afișarea imaginilor.
Desfășurarea jocului:
Jocul se poate desfășura în activitățile comune sau în cadrul activităților alese, în grupuri mici.
În prima secvență a jocului, educatoarea valorifică cunoștințele copiilor referitoare la diferite meserii. Pe baza elementelor din ghicitoare, copiii deduc numele meseriei, apoi așează pe panou imaginea simbol. În dreptul acelei imagini, vor așeza jetoane pe care sunt ilustrate unelte corespunzătoare. Ca variantă se poate cere copiilor să numească un produs rezultat (de exemplu: meserie- ,, brutar”, produs rezultat ,,pâine’’, ,,croitor-rochie” , etc.). Se adresează întrebarea ,,Ce s-ar întâmplă dacă nu ar există această meserie?”
În cea de-a două secvență a jocului, se va realiza un exercițiu de limbaj, copiii fiind solicitați să spună cât mai multe cuvinte ce denumesc acțiunile specifice diferitelor meserii, răspunzând la întrebarea ,,Ce poate face?” ( de exemplu ,,Ce face brutarul? …taie, rade, amestecă, fierbe, împletește etc).
Variantă: Copiii alcătuiesc propoziții referitoare la meseriile indicate, pe baza imaginilor afișate pe panou. Vor mima acțiuni specifice unor activități.
În ultima secvență a jocului copiii interpretează cântece învățate despre meseriile amintite ( ,Mirosul meseriilor”, ,,Noi suntem brutari”)
Vezi anexele 1, 2, 3
CAPITOLUL IV
CERCETAREA PEDAGOGICĂ
4.1 Cercetarea pedagogică – concept
Cercetarea:
”Demersul rațional, organizat în vederea susținerii relațiilor funcționale și cauzale dintre variabilele acțiunii educaționale practice’’.
Obiectul cercetării îl constituie fenomenul educativ în ansamblul sau, astfel cercetarea pedagogică are ,,caracter prospectiv”( are in vedere dezvoltarea personalității copilului în funcție de exigențele societății și proiectează felul de personalitate necesar în viață).
Cercetarea pedagogică este ,,o investigație delimitată, precisă ca temă, la o întrebare restransă – ivită – în procesul perfecționării muncii de învațare, de educație și care presupune să se afle un raspuns cert, temeinic, argumentat științific la întrebare”.
Cercetarea pedagogică presupune observarea și investigarea fenomenului educațional cu scopul inovării, descoperirii unor modalități de perfecționare a acțiunii educaționale, astfel încât să-i crească eficiența specifică în raport cu principiile și cu standardele stabilite.
Avand un caracter multidisciplinar, cercetarea psihopedagogică presupune ca educatorul cercetator să posede cunoștințe de pedagogie, psihologie, logică, etică, statistică, etc, nefiind vorba de o specializare în toate aceste domenii, ci de cunoașterea anumitor ,,concepte cheie” utile în proiectarea, organizarea și desfășurarea cercetării.
Cercetarea psihopedagogică se poate centra pe diferite componente ale educației (intelectuale, fizice, estetice, morale, profesionale), pe personalitatea copilului sau a profesorului, pe condițiile învățării, randamentul școlar, strategiile de predare-învățare, soluțile găsite urmând a fi aplicate în cadrul practicii educaționale, cu scopul eficientizării acesteia.
4.2 Tipuri de cercetare psihopedagogică
Dupa nivelul sarcinilor pe care și le propun se disting trei tipuri de cercetare: cercetarea fundamentală, cercetarea aplicativă / concretă și cercetarea de dezvoltare.
a) Cercetarea fundamentală deschide noi orizonturi asupra fenomenului educațional, fară a avea un scop practic imediat; explorează domenii cunoscute mai puțin și explică faptele astfel încât să se ajungă la axiome și legi care pot fi verificate.( ex: cercetari referitoare la teoriile și mecanismele învățării, la învățarea interdisciplinară, la influența factorilor de mediu/ereditate în dezvoltarea psihică, etc).
b) Cercetarea concretă/aplicativă urmărește atingerea unui scop imediat, pentru a răspunde necesităților practice ale copiilor, profesorilor, școlii ( ex: cercetări centrate pe strategii de evaluare (tradiționale și alternative), pe perfecționarea metodelor, procedeelor, mijloacelor de învățământ).
c) Cercetarea de dezvoltare sau operațională urmărește punerea în aplicare a rezultatelor oricărui tip de cercetare (fundamentală sau aplicativă) și adaptarea descoperirilor la condițiile concrete din școli. „De fapt, cercetarea de dezvoltare în pedagogie este o formă importantă a cercetărilor aplicative, cu serios substrat științific”.
Cele mai utilizate forme de cercetare de către cadrele didactice din învățământul preuniversitar sunt cercetarea concretă / aplicativă și cea de dezvoltare.
Dupa funcția îndeplinită se disting doua tipuri de cercetare: cercetare constatativă și ameliorativă.
a) Cercetările constatative au în vedere cunoașterea și descrierea clară a unei situații de învățare, a factorilor implicați, a procesului de instruire-învățare.
b) Cercetările ameliorative au ca scop verificarea unor inovații în sporirea randamentului școlar, îmbunătățirea relației dintre profesor-elev, dezvoltarea potențialului creativ al copilului, etc.
De cele mai multe ori cercetările constatative devin ameliorative, pentru că profesorul nu rămâne la stadiul de constatare a unui fapt, ci urmărește îmbunătățirea întregului proces de instruire.
În literatura de specialitate este descrisă și cercetarea operațională ea reprezentând „aplicarea sistematică a metodelor și tehnicilor științifice la studiul problemelor de conducere. Obiectivul ei este de a furniza o ilustrare cantitativă a elementelor esențiale care constituie o operație anumită și a factorilor care influențează asupra rezultatelor și de a da astfel o bază solidă deciziilor ce trebuie luate”.
În funcție de metodologia adoptată identificăm: cercetarea observațională (neexperimentală) și cercetarea experimentală.
a) Cercetarea observațională (neexperimentală) – în cadrul ei profesorul își propune sa cerceteze diferite aspecte ale activității de predare-învățare-evaluare desfășurate, cu scopul de a obține informații de natură psihopedagogică. Gradul de obiectivitate al concluziilor obținute în urma acesui tip de cercetare este mai redus, deoarece poartă amprenta personalității și concepției educatoarului; totuși, prin implicarea sa nemijlocită, apare posibilitatea cunoașterii detaliate a noțiunilor cercetate pentru a evita distorsionarea rezultatelor.
b) Cercetarea experimentală urmărește identificarea relațiilor cauzale și legilor după care se desfașoară procesul educațional. Se caracterizează prin obiectivitatea rezultatelor obținute, acestea fiind înregistrate și prelucrate cu scopul de a demonstra eficiența lor educativă.
4.3 Metode de cercetare psihopedagogică
În sensul cel mai larg, metodologia cercetării „este baza logică și sinteza procedeelor științifice fundamentale de colectare, organizare și prelucrare a datelor empirice și de construire a unor metode teoretice explicative”.
În concepția profesorului dr. Lazar Vlasecanu metodele de culegere a datelor se clasifică în metode intensive și extensive.
Metodele intensive se folosesc atunci când numărul subiecților investigați este relativ mic, iar cercetătorul are posibilitatea de a controla variația specifică a variabilelor propuse. Ele cuprind: observația, experimentul, analiza de conținut a produselor activității elevilor și convorbirea/ interviul.
Metodele extensive de strângere a datelor includ metoda chestionarului și studiul panel, utilizate în situațiile în care numărul persoanelor investigate este mai mare, iar posibilitatea controlului variației variabilelor propuse scade”.
Dupa Cornel Havârneanu, în funcție de gradul de control exercitat asupra situației de cercetare /fenomenului studiat, realizează următoarea clasificare:
metodele istorice: cercetarea istorică și studiul de caz;
metodele descriptive: observația sistematică, metoda corelațională, metoda utilizată în studiile genetice și metoda utilizată în situațiile ex post facto;
metoda experimentală;”
Ana Gugiuman și colaboratorii (1993) clasifică sistemul metodelor de cercetare pedagogică astfel:
,,metode de cercetare prin studiul documentelor: metoda istorică, metoda monografică, metoda comparativă, metoda analizei documentelor școlare și produselor activității;
metode de cercetare concretă a colectivităților școlare: observația, metoda anchetei, studiul de caz, metode sociometrice, experimentul, metoda aprecierii obiective;
metode de prelucrare și interpretare a informațiilor.”
Principalele metode folosite în cercetarea psihopedagogică sunt:
Metoda observației – are în vedere urmărirea și înregistrarea exactă, sistematică a manifestarilor comportamentale ale copilului sau grupului urmărit, așa cum se desfașoară în mod normal, natural.
Observația este una dintre cele mai utilizate metode de cunoaștere a manifestărilor comportamentale ale preșcolarilor, informațiile furnizate fiind bogate și diverse.
Eficiența aplicării acestei metode în cercetare este legată de respectarea anumitor etape în desfășurarea ei:
pregatirea educatorului pentru realizarea observației (documentarea riguroasă, alegerea instrumentelor de observație, tehnicilor, etc)
observarea propriu-zisă;
analiza, prelucrarea și interpretarea datelor obținute;
În preșcolaritate observația poate fi folosită atât în timpul activităților frontale, obligatorii, cât și în cadrul celor individuale, în activitățile de educație nonformală. Informațiile obținute sunt extrem de valoroase și vizează gradul de rezistență al copilului la efort, capacitatea de concentrare a atenției, stabilitatea acesteia, motivația de învățare, atitudinea copilului față de colegi, față de activitățile de învățare.
Unul dintre avantajele utilizării observației ca metodă de cercetare este acela că permite surprinderea manifestărilor comportamentale ale copiilor în condiții firești de activitate, fiind utilizată eficient în studiul copilului de-a lungul evoluției lui.
Experimentul este considerat una dintre metodele cele mai importante de cercetare datorită faptului că oferă date clare și obiective. Spre deosebire de observație, în cazul căreia cercetatorul așteaptă apariția și desfașurarea fenomenului studiat, în cazul experimentului cercetătorul provoacă intenționat manifestarea fenomenului, în diferite condiții.
Experimentul psihopedagogic, folosit în cadrul procesului instructiv-educativ, poate fi de două feluri: constatativ (care presupune constatarea și măsurarea unui fenomen existent la un moment dat) și formativ ( presupune introducerea unor factori de progres în cadrul grupului de preșcolari).
Experimentul psihopedagogic este deseori folosit de cadrele didactice deoarece furnizează date calitative și cantitative precise, concludente și ușor de interpretat cu ajutorul metodelor și tehnicilor statistico-matematice.
Metoda analizei produselor activității preșcolarilor oferă date despre procesele psihice și trăsăturile de personalitate ale preșcolarilor prin prisma obiectivării lor în ,,produsele” activității: desene, creații practice, fișe de lucru, etc.
Activitatea din grădiniță se materializează în ,,produse” realizate de copii, sub diferite forme și conținuturi în funcție de nivelul de vârstă al copiilor. Aceste produse ale activității copiilor sunt influențate pe de o parte de cerințele speciale ale obiectelor de învățământ, pe de altă parte de caracteristicile individuale ale acestora, putând fi cercetate atât în formă finită, cât și în procesul de elaborare și definitivare.
Convorbirea, ca metodă de cercetare, oferă informații necesare pentru înțelegerea opiniilor, preferințelor, motivației interne a copilului.
Dintre formele convorbirii, cele mai întâlnite sunt convorbirea structurată, standardizată ( se bazează pe întrebări formulate anterior, adresate subiecților în aceeași ordine) și convorbirea liberă, spontană (se desfășoară în funcție de condițiile particulare ale situației date, ținând cont de trăsăturile psihoindividuale ale subiecților).
Indiferent de modul în care se desfășoară – liber sau dirijat – convorbirea relevă numeroase aspecte, greu de sesizat prin observație sau experiment, într-un timp relativ scurt.
În cazul cercetării de față am utilizat următoarele metode: observația, experimentul , analiza produselor activității.
4.4 Scopul și obiectivele cercetării
Scopul cercetării efectuate este de a argumenta eficacitatea utilizării sistematice a jocului didactic în activitățile de educare a limbajului, dar și acela de a identifica strategiile didactice cele mai avantajoase de fructificare a valențelor instructiv-formative ale jocului didactic în cadrul activităților de educare a limbajului.
Obiectivele cercetării decurg din scopul propus și se referă la:
O1.Obținerea și interpretarea rezultatelor preșcolarilor din cele două grupe (de control și experimentală) și compararea acestora pentru a evidenția diferențele dintre cele două grupe de copii;
O2.Folosirea cu prioritate a jocului didactic la grupul experimental, pentru a evidenția valențele formativ-educative ale acestuia în procesul de comunicare;
O3.Sublinierea rolului jocului didactic în stimularea și dezvoltarea limbajului la copiii de vârstă preșcolară.
4.5 Ipoteza cercetării
Definirea ipotezei unei cercetări a fost făcută diferit în practica pedagogică. Astfel, Lazăr Vlăsceanu a definit ipoteza ca ,, un enunț predictiv condițional, cu privire la relația dintre atributele, variabilele care caracterizează unitățile primare sau structurile analizate”, iar Ion Mărginean definea simplu ipoteza ,,un enunț referitor la relația dintre două sau mai multe fenomene”.
Se disting două tipuri de ipoteze, în funcție de termenii conținuți: ipoteze empirice (sunt observabile, măsurabile) și ipoteze teoretice (ce conțin atribute ce nu pot fi măsurabile în realitate: – de exemplu structura socială, comportamentul organizațional etc).
Cercetarea de față își propune verificarea următoarei ipoteze de lucru:
Prin folosirea sistematică a jocului didactic în activitățile de educare a limbajului are loc consolidarea, sistematizarea și aprofundarea cunoștințelor copiilor sub aspectul dezvoltării vorbirii, sporind capacitățile de comunicare ale acestora.
4.6 Metodica cercetarii
4.6.1 Eșantionul experimental și de control
Pentru experimentul pedagogic pe care l-am desfășurat am ales două grupe de preșcolari, fiecare formate din câte 15 subiecți de aceeași vârstă.
Pentru a evidenția cât mai bine rezultatele cercetării desfășurate am integrat în cadrul experimentului copii cu caracteristici asemănătoare în ceea ce privește genul, mediul familial și vârsta.
Repartiția preșcolarilor dupa aceste caracteristici am reliefat-o în tabelele de mai jos:
Tabel 1: Repartiția copiilor după apartenența la gen:
Tabel 2: Repartiția copiilor în funcție de mediul familial:
Preșcolarii din cele doua loturi selectate au vârsta cuprinsă între 5-6 ani.
4.6.2 Etapele cercetării:
Cercetarea de față s-a desfașurat pe parcursul anului școlar 2015-2016, în cadrul Grădiniței ,,Ciupercuța” din București, sectorul 4 și a inclus trei etape distincte:
Etapa constatativă:
În această etapă sunt colectate datele inițiale, pe baza observațiilor, probelor de control, determinându-se nivelul de cunoștințe și deprinderi al grupelor experimentală și de control la momentul inițierii experimentului.
Etapa experimentală:
În cadrul acestei etape fundamentale are loc introducerea variabilei independente la grupa exprimentală de lucru.
Etapa finală:
Este o etapa de control, în care se aplică tuturor preșcolarilor probe de evaluare finală și sunt evaluate rezultatele. Datele finale vor fi raportate la datele de start pentru a se putea constata dacă rezultatele obținute la grupa experimentală sunt similare, inferioare sau superioare celor de la grupa de control.
ETAPA CONSTATATIVĂ:
Aceasta etapă s-a desfașurat în perioada 14-25 septembrie 2015 (perioada de evaluare inițială); în această perioadă au fost aplicate teste de evaluare inițială celor doua grupe (experimentală și de control), cu scopul de a determina nivelul de cunoștințe al copiilor la momentul inițierii cercetării. Testele aplicate preșcolarilor au fost sub formă de probe orale și scrise, structurate pe itemi.
Au fost aplicate trei probe de evaluare inițiala:
PROBA NUMARUL I: ,,Trăistuța cu povești” – joc didactic
În cadrul acestei probe am urmărit determinarea modului în care copiii audiază cu atenție un text, rețin ideile acestuia și demonstrează că l-au înțeles.
Corectarea testului s-a facut pe baza descriptorilor de performanță, așa cum am ilustrat în tabelul nr. 3.
Itemi de evaluare:
I.1 Așează imaginile din poveste în ordinea cronologică a întâmplărilor;
I.2 Identifică personajele și întâmplările intercalate greșit în poveste;
I.3 Recunoaște și colorează personajele pozitive, taie cu o line personajele negative, din poveștile cunoscute.
Descriptori de performanță
Comportament însușit (C.I.)
Așează toate cinci imaginile din povestea învățată în ordinea cronologică a întâmplărilor;
Identifică toate personajele și întâmplările intercalate greșit în poveste;
Recunoaște și colorează personajele pozitive (trei), taie cu o line personajele negative (două), din poveștile cunoscute.
Comportament în dezvoltare (C.D.)
Așează trei-patru imagini din povestea învățată în ordinea cronologică a întâmplărilor;
Identifică personajele și întâmplările intercalate greșit în poveste (trei);
Recunoaște și colorează personajele pozitive (două), taie cu o line personajele negative (unu), din poveștile cunoscute;
Comportament ce necesită sprijin (C.S.)
Așează câteva(1-2) imagini din povestea învățată în ordinea cronologică a întâmplărilor, cu ajutorul educatoarei;
Identifică personajele și întâmplările intercalate greșit în poveste (1-2), doar cu sprijinul educatoarei;
Recunoaște și colorează personajele pozitive (1-2), taie cu o line personajele negative (unu), din poveștile cunoscute, doar cu ajutorul educatoarei;
Vezi anexa 4
Tabel nr. 3 – descriptori de performanță – proba nr 1
PROBA NUMARUL II: ,,Propoziții, cuvinte, silabe” – joc didactic
Anexa 5
În cadrul acestei probe s-a urmărit evidențierea capacității de exprimare corectă a preșcolarilor, din punct de vedere fonetic, lexical și sintactic.
Corectarea testului s-a facut pe baza descriptorilor de performanță, așa cum am ilustrat în tabelul nr. 4.
Itemi de evaluare:
I.1 Recunoaște obiectele/ființele reprezentate în imagini;
I.2 Desparte corect în silabe cuvintele reprezentate în imagini;
I.3 Formulează propoziții simple/dezvoltate pe baza imaginilor prezentate, utilizând intuitiv acordul între părțile principale și secundare de propoziție.
Descriptori de performanță:
Comportament însușit (C.I.)
Recunoaște toate obiectele/ființele reprezentate în imagini;
Desparte corect în silabe toate cuvintele reprezentate în imagini;
Formulează propoziții simple/dezvoltate care redau conținutul imaginilor, utilizând intuitiv acordul între părțile principale și secundare de propoziție.
Comportament în dezvoltare (C.D.)
Recunoaște obiectele/ființele(4-5) reprezentate în imagini;
Desparte corect în silabe trei dintre cuvintele reprezentate în imagini;
– Formulează, cu mici ezitari, propoziții simple/dezvoltate care redau conținutul imaginilor, utilizând intuitiv acordul între părțile principale și secundare de propoziție (cel puțin trei propoziții).
Comportament ce necesită sprijin (C.S.)
Recunoaște câteva obiecte/ființe reprezentate în imagini, cu sprijinul educatoarei;
Desparte în silabe, cu sprijinul educatoarei, doar unul sau două dintre cuvintele reprezentate în imagini;
Formuleză propoziții simple/dezvoltate care redau continuțul imaginilor, face dezacorduri frecvent între părțile principale și secundare de propoziție;
Tabel nr. 4 – descriptori de performanță – proba nr 2
PROBA NUMARUL III ,,Actorii pe scenă”
În cadrul acestei probe s-a urmărit creativitatea și expresivitatea limbajului oral al preșcolarilor.
Corectarea testului s-a facut pe baza descriptorilor de performanță, asa cum am ilustrat în tabelul nr. 5.
Itemi de evaluare:
I.1 Recită corect, expresiv o poezie, respectând intonația, pauzele și ritmul ;
I.2 Utilizează vorbirea dialogată, intonația, mimica, în redarea replicilor corespunzatoare rolului preferat.
I.3 Interpretează fluent și expresiv cântecele și versuri recitative din poveștile cunoscute.
Descriptori de performanta:
Comportament însușit (C.I.)
– Recită corect, expresiv o poezie, respectând intonația, pauzele și ritmul;
– Utilizează vorbirea dialogată, intonația, mimica, în redarea replicilor corespunzatoare rolului preferat;
-Interpretează fluent și expresiv cântecele și versuri recitative din poveștile cunoscute.
Comportament în dezvoltare (C.D.)
– Recită poezia preferată cu deficiențe de intonație, pauze și ritm;
– Redă replicile personajului ales, folosește vorbirea dialogată, dar nu folosește mimica și intonația corespunzatoare;
– Interpretează cantece și versuri recitative cu mici ezitări în ceea ce privește fluența și expresivitatea;
Comportament ce necesită sprijin (C.S.)
-Recită poezia preferată fară a respecta intonația, pauzele și ritmul;
-Redă replicile personajului ales, nu folosește vorbirea dialogată, mimica și intonația corespunzatoare;
-Interpretează cântece și versuri recitative doar cu ajutorul educatoarei, având o exprimare rigidă.
Tabel nr. 5 -descriptori de performanță – proba nr 3
ETAPA EXPERIMENTALĂ:
În cadrul acestei etape a fost introdusă la grupa experimentală variabila independentă. Astfel, am folosit jocul didactic de educare a limbajului pe toată durata cercetării, atât în cadrul activităților comune, cât și în cele liber alese.
Tipuri de jocuri didactice utilizate la grupă pe unități de învățare:
Dezvoltarea capacității de comunicare orală
Aspectul fonetic
Aspectul lexical și sintactic
Creativitatea și expresivitatea limbajului oral
Capacitatea de înțelegere și transmitere a ideilor, gândurilor redate în limbaj scris
Pentru dezvoltarea capacității de comunicare orală am desfășurat jocuri care au urmărit:
formularea întrebărilor și răspunsurilor de către copii;
vorbirea dialogată;
cunoașterea particularităților diferitelor situații de comunicare.
,,Ce stii despre…?”
,,Telefonul”
,,La piață”
Pentru dezvoltarea auzului fonematic am desfășurat o serie de jocuri didactice cu întreaga grupă de copii, dar și cu grupuri mici, acolo unde a fost cazul:
,,Cu ce sunet începe cuvântul?”
,,Cine spune cuvinte mai multe?”
,,Ce am greșit?”
JOC DIDACTIC ,,FOCUL ȘI VÂNTUL”
Sarcina didactică: redarea corectă a unor sunete izolate și a sunetelor din componența unor cuvinte.
Regulile jocului: copiii reproduc prin mișcări și onomatopee fenomenele despre care educatoarea relatează în povestea ei, respectând sensul acestora.
Desfășurarea jocului:
Copiii stau în semicerc pe covor.
Se va purta o scurtă discuție despre foc și vânt și se va cere copiilor să reproducă onomatopeele:,,vâjj, vâjj” și ,,fâșș, fâșș”. Educatoarea prezintă copiilor două imagini care ilustrează focul și vântul și denumește, împreună cu copiii, cele două fenomene.
Exercițiile de pronunție vor fi introduse prin intermediul unor povestioare simple.
Regula jocului: în momentul în care povestea se întrerupe, copiii vor spune onomatopeea caracteristică fenomenului amintit.
,,Este iarnă. Afară este un frig de crapă pietrele. Mara aprinde focul în sobă. Focul face …(copiii vor imita zgomotul focului). Spre seară gerul se întețește. Mara merge afară să mai aducă lemne. E ger năpraznic. Vântul sulfă cu putere … ( Vâjj, vâjj!)
Povestea poate continua, asigurându-se repetarea pronunției corespunzătoare a sunetelor de către copii.
În cea de-a doua parte a jocului, educatoarea poate imita fenomenele de mai sus, iar copiii vor construi propoziții cu acțiunea percepută: educatoarea își mișcă brațele deasupra capului (,,Vântul bate cu putere”) sau imită acțiunea de a aprinde focul( ,,Focul arde în sobă”).
În pronunțarea onomatopeelor care încep cu consoanele ,,v, f” se recomandă articularea prin aducerea buzei inferioare sub incisivii superiori.
Jocuri didactice aplicate care au în vedere aspectul lexical și sintactic:
– Intuirea părților componene ale unor structuri gramaticale: silabe, cuvinte, propoziții.
Jocuri didactice desfășurate: ,,Ne jucăm cu silabele”, ,,Găsește un cuvânt cu tot atâtea silabe”, ,,Jocul cuvintelor”.
JOC DIDACTIC ,,Ne jucăm cu silabele”
Sarcina didactică: redarea corectă a unor sunete izolate și a sunetelor din componența unor cuvinte;
Regulile jocului: copilul solicitat de personajul invitat alege un jeton din "cutiuța cu surprize", denumește imaginea ilustrată, apoi desparte cuvantul în silabe; precizează câte silabe are cuvântul ilustrat în imaginea jetonului; trasează atatea linii orizontale câte silabe are cuvântul.
Elementele de joc: mânuirea materialului, mișcarea, surpriza, aplauzele, închiderea și deschiderea ochilor.
Desfășurarea jocului:
Copiii stau în semicerc pe covor.
Personajul invitat – ,,Ursulică”, le aduce copiilor o cutiuța cu surprize (cutiuța conține jetoane cu diferite imagini).
Copilul ales de Ursulică va extrage din cutie un jeton, va denumi imaginea reprezentată și va desparți în silabe cuvântul, precizând numărul de silabe pentru fiecare cuvânt în parte.
În cea de-a doua parte a jocului, copilul numit de personaj are ca sarcină să despartă în silabe cuvântul care denumește imaginea de pe jeton și să trasese pe tablă tot atatea liniuțe câte silabe are acesta.
Intuirea sensurilor unor cuvinte ( sinonime, antonime, omonime)
Jocuri didactice desfășurate: ,,Cum mai poți spune”, ,,Dacă nu e așa, cum e?”, ,,Să vorbim corect românește”.
Jocul didactic ,,Dacă nu e așa, cum e?” a avut ca scop îmbogățirea și activizarea vocabularului preșcolarilor de la grupă cu cuvinte ce denumesc antonime.
Sarcina didactică a constat în găsirea antonimelor de către copii, pornind de de cuvinte date.
Ex. ,,Dacă nu este curat, este….. (murdar)
,, Dacă nu este mic, este …..(mare)
Referitor la acest lucru, în perioada de evaluare sumativă de la sfârșitul semestrului I, am aplicat preșcolarilor un test de evaluare (Anexa 6).
În cadrul acestui test preșcolarii aveau ca sarcină să formeze perechi între imagini ale caror denumiri reprezentau cuvinte cu sens opus și să indice sensul opus al unor cuvinte precizate de către educatoare.
Descriptori de performanță pentru evaluarea testului:
Punctaj:
CS (comportament care necesită sprijin):0-2puncte
CD (comportament în dezvoltare):3-4 puncte
CA (comportament atins): 5puncte
Un alt joc didactic desfășurat cu grupa experimentală a fost ,,Eu spun una, tu spui multe”, având ca scop însușirea corectă de către copii a formelor de plural și singular, formarea deprinderii de a le folosi în mod corect în propoziții, exersarea pronunției corecte a sunetelor limbii române.
Sarcina didactică: alegerea jetonului cu unul sau mai multe obiecte și precizarea corectă a formei de singular sau plural, indicarea formei de singular/plural, în funcție de cerința exprimată de echipa adversă și formularea de propoziții cu formele de singular/plural indicate.
Regulile jocului: copilul ales extrage un jeton și precizează dacă pe el sunt reprezentate unul sau mai multe elemente; un copil (aparținând echipei adverse) indică forma de singular sau plural, după caz, a substantivului precizat.
-reprezentantul unei echipe spune un substantiv la singular, un membru al celeilalte echipe redă forma de plural a acestuia și invers; se alcătuiesc apoi propoziții cu substantivele precizate.
DESFĂȘURAREA JOCULUI:
Copiii sunt așezați în semicerc pe scaunele. Fiecare copil are ocazia de a rezolva două-trei sarcini în timpul jocului.
Preșcolarul indicat a avut ca sarcină alegerea unui jeton, din cutia repartizată echipei lui, și a trebuit să precizeze dacă pe acesta era ilustrat unul sau mai multe obiecte. Un membru al celeilalte echipe, care deținea jetonul corespondent, trebuia să îl ridice și să specifice într-o propoziție cantitatea elementelor de pe jetonul lui (unul sau mai multe).
Ex: echipa 1 – ,,Pe jetonul meu este reprezentat un camion.”
echipa 2- ,,Pe jetonul meu sunt mai multe camioane.”
În cea de-a doua parte a jocului preșcolarii au avut ca sarcină precizarea corectă a formei de plural sau singular a substantivului indicat de un membru din ehipa adversă.
Complicarea jocului: copiii au alcătuit propoziții simple sau dezvoltate cu cuvintele reprezentate în imaginile puse la dispoziție.
Pentru creativitatea și expresivitatea limbajului oral am desfășurat cu preșcolarii grupei jocuri ce au urmărit:
utilizarea corectă unor structuri verbale expresive: adverbe, adjective, epitete etc);
utilizarea unui vocabular adecvat, nuanțarea vocii în funcție de diferite situații și stări particulare;
În acest sens, am desfășurat cu grupa experimentală jocuri ca: ,,Recunoaște personajul!”, ,,Cum este…”, ,,A spus bine sau n-a spus bine?”etc.
Testele de evaluare continuă aplicate preșcolarilor au rolul de a evidenția și corecta lacunele acestora prin intervenția imediată a cadrului didactic.
ETAPA FINALĂ:
Etapa finală reprezintă o etapă de control în care are loc evaluarea rezultatelor. În acest moment datele finale sunt raportate la cele inițiale, urmărindu-se și grupa de control cu scopul de a evidenția dacă rezultatele obținute la grupa experimentală sunt semnificativ superioare/inferioare sau similare.
Probele de evaluare finală au fost aplicate ambelor eșantioane – de control și experimental și au urmărit nivelul de dezvoltare a limbajului copiilor după introducerea variabilei independente.
În cadrul etapei finale au fost aplicate trei probe de evaluare, după modelul etapei inițiale, dar cu un grad mai sporit de dificultate, având în vedere cunoștințele dobândite pe parcursul desfășurării cercetării.
PROBA NUMARUL I: ,, Găsește personajul potrivit!”joc didactic
În cadrul acestei probe am urmărit determinarea modului în care copiii audiază cu atenție un text, rețin ideile acestuia și demonstrează că l-au înțeles.
Corectarea testului s-a facut pe baza descriptorilor de performanță, așa cum am ilustrat în tabelul nr.6
Itemi de evaluare:
I.1 Așează personajul (silueta din carton) la povestea potrivită;
I.2 Identifică greșelile din momentele expuse de către educatoare, asociind nume, caracteristici sau fapte reale ale personajelor;
I.3 Identifică și colorează personajele pozitive, recunoaște personajele negative și precizează trăsături ale acestora.
Descriptori de performanță:
Comportament însușit (C.I.)
– Așează toate cinci personaje la povestea potrivită;
– Identifică greșelile (cel puțin trei) din expunerile educatoarei, asociind nume, caracteristici sau fapte reale ale personajelor;
– Recunoaște și colorează personajele pozitive (trei), identifică personajele negative (două) și precizează trăsături ale acestora.
Comportament în dezvoltare (C.D.)
– Așează trei-patru personaje la povestea potrivită;
– Identifică două greșeli din fragmentele prezentate de către educatoare, dar asociază corect nume și fapte personajelor.
– Recunoaște și colorează personajele pozitive (două), identifică personajele negative (unul) și precizează trăsături ale acestora.
Comportament ce necesită sprijin (C.S.)
– Așează două-trei personaje la povestea potrivită, cu sprijinul educatoarei;
– Identifică o greșeală din fragmentele prezentate de către educatoare, și necesită sprijin în asocierea numelor și faptelor personajelor.
– Recunoaște și colorează personajele pozitive (unul), identifică personajele negative (unul) și precizează trăsături ale acestora, doar cu sprijinul educatoarei.
Vezi anexe 7, 8
Tabel nr. 6- descriptori de performanță – proba nr 1
PROBA NUMARUL II: ,,Să vorbim corect!” joc didactic
În cadrul probei aplicate am avut în vedere urmărirea modului de exprimare orală corectă din punct de vedere fonetic, lexical și sintactic.
Corectarea testului s-a făcut pe baza descriptorilor de performanță, așa cum am ilustrat în tabelul nr. 7
Itemi de evaluare:
I1. Formulează o propoziție dezvoltată pe baza unei imagini prezentate;
I2. Identifică o greșeală în propoziția enunțată de către educatoare și o enunță în mod corect;
I3. Spune sunetul inițial și final al unui cuvânt ales din propoziția enunțată.
Descriptori de performanță
Comportament însușit (C.I.)
– Formulează o propoziție dezvoltată pe baza imaginii prezentate;
– Identifică o greșeală în propoziția enunțată de către educatoare și o enunță în mod corect;
– Spune sunetul inițial și final al unui cuvânt ales din propoziția enunțată.
Comportament în dezvoltare (C.D.)
– Formulează o propoziție simplă pe baza imaginii prezentate;
– Identifică cu ajutorul educatoarei o greșeală în propoziția enunțată și o enunță în mod corect;
– Spune sunetul inițial al unui cuvânt ales din propoziția enunțată.
Comportament ce necesită sprijin (C.S.)
– Formulează numai cu ajutorul educatoarei o propoziție simplă pe baza imaginii prezentate;
– Identifică cu ajutorul educatoarei o greșeală în propoziția enunțată, dar nu o enunță în mod corect;
– Spune sunetul inițial al unui cuvânt ales din propoziția enunțată, doar cu sprijinul educatoarei.
Tabel nr. 7 – descriptori de performanță – proba nr 2
PROBA NUMARUL III: ,, Micii artiști ”
În cadrul acestei probe am urmărit creativitatea și expresivitatea limbajului oral al preșcolarilor.
Corectarea testului s-a făcut pe baza descriptorilor de performanță, așa cum am ilustrat în tabelul nr. 8.
Itemi de evaluare:
I.1 Recită corect, expresiv o poezie, respectând intonația, pauzele și ritmul;
I.2 Redă replicile unui personaj preferat utilizând vorbirea dialogată, intonația, mimica;
I.3 Exprimă grafic, prin desen, o scenă dintr-o poveste preferată.
Descriptori de performanță:
Comportament însușit (C.I.)
– Recită corect, expresiv o poezie, respectând intonația, pauzele și ritmul;
– Redă replicile unui personaj preferat utilizând vorbirea dialogată, intonația, mimica;
-Exprimă grafic, prin desen, o scenă dintr-o poveste preferată.
Comportament în dezvoltare (C.D.)
– Recită poezia preferată cu deficiențe de intonație, pauze și ritm;
– Redă replicile personajului ales, folosește vorbirea dialogată, dar nu folosește mimica și intonația corespunzătoare;
– Creează un desen, pe baza unor elemente date;
Comportament ce necesită sprijin (C.S.)
– Recită poezia preferată fără a respecta intonația, pauzele și ritmul;
– Redă replicile personajului ales, nu folosește vorbirea dialogată, mimica și intonația corespunzătoare;
– Creează un desen, pe baza unor elemente date, cu ajutorul educatoarei.
Vezi anexele 9,10,11
Tabel nr.8 – descriptori de performanță – proba nr 3
4.6.3. Metode, tehnici și instrumente utilizate
În alegerea metodelor de cercetare în cazul prezentei lucrări am avut în vederea următoarele considerente:
selectarea unor metode de cercetare prin care se poate observa, înregistra și măsura modul în care subiecții cercetați reacționează la influența unor stimuli;
utilizarea unui sistem de metode complementare care să ajute la investigarea fenomenului cercetat atât la general, cât și în mod particular;
folosirea unor metode care fac posibilă cercetarea metodică, organizată a fenomenului investigat.
În cazul cercetării desfășurate am folosit ca metode observația, experimentul, analiza produselor activității. Aceste metode au fost explicate pe larg în capitolul ,,Cercetare pedagogică”, punctul 4.4.3 ,,Metode, tehnici și instrumente utilizate”.
De asemenea, am folosit și alte căi și mijloace de informare ca:
sondaje privind preferințele și interesele copiilor;
analiza corelațiilor dintre calificativele obținute înainte și după introducerea experimentului.
CAPITOLUL VI:
PREZENTAREA, ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR
6.1. Evaluarea
6.1.1 Concept
’’Evaluarea merită un loc important în învățământ, din care face parte integrată. Ea are întotdeauna un raport direct sau indirect cu progresul, în extensie și în calitate, al învățării.’’ (D. Ausbel)
Alături de predare și învățare, evaluarea reprezintă o componentă esențială a procesului de învățământ care furnizează informații despre calitatea și modul de funcționare a acestora.
Evaluarea, parte a procesului de învățământ, urmărește măsurarea cunoștințelor dobândite din punct de vedere al cantității și calității, eficiența acestora într-un anumit moment și oferă soluții concrete pentru îmbunătățirea actului didactic.
În ,,Învățarea în școală”, D. Ausubel și F. Robinson susțineau că evaluarea reprezintă punctul final într-o succesiune de evenimente și cuprinde mai mulți pași:
stabilirea scopurilor pedagogice, din punct de vedere al comportamentului elevilor;
proiectarea si executarea programelor de realizare a lor;
masurarea rezultatelor obtinute;
evaluarea lor.
Evaluarea vizează atât preșcolarul cât și cadrul didactic. Pentru copil, scopul evaluării este acela de a-l ajuta să-și cunoască și dezvolte aptitudinile, să-și formeze deprinderi de muncă independentă. Cadrul didactic, cu ajutorul evaluării obține un feed-back asupra eficienței activității didactice desfășurate, asupra modului de comunicare cu copiii, eficienței strategiilor didactice folosite.
Prof. I. T. Radu definește evaluarea ca fiind : „procesul menit să măsoare și să aprecieze valoarea rezultatelor sistemului de educație sau a unei părți a acestuia, eficacitatea resurselor, a condițiilor și a operațiilor folosite în desfășurarea activităților, prin compararea rezultatelor cu obiectivele propuse, în vederea luării deciziilor privind ameliorarea în etapele următoare.”
Evaluarea îndeplinește mai multe funcții pedagogice:
funcția diagnostică permite stabilirea cauzelor care au condus la o slabă pregătire și la o eficiență scăzută a acțiunilor educative;
funcția de informare asupra rezultatelor obținute; prin evaluare sunt măsurate și descrise rezultatele școlare și procesul care le-a generat;
funcția de constatare și de măsurare arată dacă procesul de învățare s-a derulat în condiții optime, dacă au fost asimilate cunoștințele transmise sau dacă o deprindere a fost achiziționată;
funcția de reglare îi permite educatoarei reglarea și ameliorarea intervențiilor didactice, diferențierea și individualizarea acolo unde este cazul.
funcția prognostică permite organizarea intervențiilor educaționale astfel încât ele să faciliteze împiedicarea manifestărilor negative și valorificarea la maxim a potențialului copilului.
6.1.2. Forme de evaluare
Evaluarea însoțește în diferite forme întregul proces educativ, începând chiar cu elaborarea curriculum-ului, continuând cu etapa de proiectare a cadrului didactic și cu realizarea predării-învățării. Cadrul didactic trebuie să înregistreze mereu progresele pe care le realizează preșcolarii în procesul de învățare. De aceea evaluarea este gândită ca un instrument pentru îmbunătățirea activității la grupă, nu
ca o „probă” a ceea ce știu sau nu știu să facă preșcolarii la un anumit moment dat.
După momentul în care se face evaluarea există trei forme de evaluare:
evaluare predictivă (inițială)
evaluare formativă (continuă)
evaluare sumativă (finală)
Evaluarea inițială se realizează la începutul unui program de instruire, este necesară și asigură o pregătire optimă a unui nou program de instruire. Această formă de evaluare este necesară pentru:
cunoașterea nivelului de pregătire inițială a copilului,
determinarea punctului de start la început de program de instruire,
refacerea și remedierea unei stări de fapt, pentru a omogeniza oarecum fondul de cunoștințe și abilități necesare unui nou program de instruire.
Evaluarea inițială se realizează prin examinări scrise și orale și îndeplinește o funcție predictivă privind indicații referitoare la condițiile în care copiii vor putea asimila noile conținuturi.
Evaluarea inițială este de o importanță decisivă pentru eficiența întregului proces de învățământ întrucât oferă o sursă utilă de informații pentru definirea obiectivelor procesului de învățământ ce se proiectează, asigurând continuitatea pregătirii.
Evaluare formativă se realizează pe tot parcursul unui demers pedagogic și constă în verificări sistematice, comparări cu obiectivele operaționale și înregistrarea rezultatelor obținute. Acest tip de evaluare are rolul de a-i motiva pe copii, de a-i ajuta să se autoevalueze și să-și fixeze obiective realiste.
Evaluarea formativă autentică trebuie să fie continuă și completă, devenind un principiu fundamental al activității didactice eficiente.
Evaluarea sumativă se realizează la sfârșitul unei perioade de instruire și are ca scop evidențierea nivelului de pregătire al copiilor în raport cu cerințele programei.
În principal, acest tip de evaluare este constatativă și ierarhizantă, pentru că nu poate oferi în timp util posibilitatea de ameliorare a rezultatelor copiilor.
6.1.3 Înregistrarea rezultatelor evaluării pe parcursul cercetarii pedagogice
Interpretarea rezultatelor evaluării inițiale
Scopul evaluării inițiale este acela de a stabili nivelul global de dezvoltare a copilului la intrarea în grădiniță, în vederea predicției proiectării și realizării procesului didactic. Doar în cazul în care cadrul didactic realizează o evaluare inițială precisă poate întocmi o planificare anuală în mod just, poate stabili lacunele existente, ritmul de dezvoltare al fiecărui copil.
Astfel, la începutul anului școlar 2015-2016 am planificat un test de evaluare inițială pentru copiii grupei pentru a stabili nivelul de pregătire al copiilor, pentru a proiecta activitatea viitoare și a stabili măsurile de corecție care se impun.
În cadrul etapei constatative am colectat datele de start, pe baza probelor de control și a observațiilor directe, determinând nivelul de cunoștințe și deprinderi al copiilor la momentul începerii experimentului la cele două eșantioane – experimental și de control.
În această etapă, am aplicat celor două grupe trei probe de evaluare cu conținut variat, sub formă de probe orale și fișe de lucru, al căror conținut a vizat:
• modul în care copiii audiază cu atenție un text, rețin ideile acestuia și demonstrează că l-au înțeles.
• capacitatea de exprimare corectă a preșcolarilor, din punct de vedere fonetic, lexical și sintactic.
• creativitatea și expresivitatea limbajului oral al preșcolarilor.
Punctajul maxim pe care îl poate obține un preșcolar este de 9 (nouă) puncte. (3puncte\item).
Barem de corectare:
C.I. – comportament însușit: 3puncte\item
C.D. – comportament în dezvoltare: 2puncte\item
C.S. – comportament care necesită sprijin: 0-1 puncte\item
Rezultate obținute de copii în urma aplicării probelor de evaluare inițială:
În urma aplicării probei ,,Trăistuța cu povești”, probă aplicată copiilor din ambele grupe, am obținut următoarele rezultate:
Histogramă comparativă semnificând procentele obținute de cele două grupe la proba numarul 1.
Din tabelul de mai sus, dar și din histograma prezentată, observăm că nu există diferențe majore între punctajele obținute de cele două grupe, rezultatele fiind asemănătoare.
Așadar, dintre cei 15 copii ai fiecărei grupe, câte cinci din fiecare grupă au obținut punctajul maxim pentru că au răspuns corect la toate cerințele probei. Au fost sesizate mici diferențe între copiii care au C.D. (comportament în dezvoltare) și C.S. (coportament care necesită sprijin). Astfel, la grupa experimentală 7 copii – C.D și 3 copii –C.S, iar la grupa de control 6 copii – C.D și 4 copii –C.S.
Rezultatele obținute arată că mai mult de 65% dintre copii nu au obținut punctajul necesar unui comportamet însușit la proba numărul 1, așa cum am reliefat în histograma de mai jos.
Rezultatele obținute de copiii celor doua grupe în cadrul probei numarul 2, ,,Propoziții, cuvinte, silabe”, de evaluare inițială pot fi văzute și analizate în tabelul și histogramele comparative de mai jos:
Histogramă comparativă semnificând procentele obținute de cele două grupe la proba numarul 2.
Observăm că nu s-au constatat diferențe semnificative între răspunsurile date de copiii celor două grupe la proba de evaluare inițială numărul 2. Așa cum arată histograma de mai jos, mai mult de 50% dintre copii au un comportament în dezvoltare sau care necesită sprijin, în ceea ce privește conținuturile evaluate.
Histogramă cu media rezultatelor copiilor celor două grupe, exprimată în procente.
Și în cazul probei trei din cadrul evaluării inițiale observăm o situație similară, reliefată în tabelul și histograma de mai jos. Rezultatele obținute de copiii celor doua eșantioane – experimental și de control nu prezintă diferențe semnificative.
Proba de evaluare inițială numărul trei:,,Actorii pe scenă”
Tabel cu rezultatele obținute:
Histogramă comparativă semnificând procentele obținute de cele două grupe la proba numarul 3.
Comparând rezultatele obținute de cele două eșantioane în urma aplicării probelor de evaluare inițială observăm că nu există diferențe semnificative între cele două grupe, așa cum am ilustrat și în histograma de mai jos:
Șase copii din grupul experimental au un comportament însușit, comparativ cu cinci în grupul de control în ceea ce privește conținuturile evaluate; cinci din fiecare grup au un comportament în dezvoltare, iar 4 din grupul experimental și cinci copii din grupul de control au un comportament care necesită sprijin în ceea ce privește rezolvarea sarcinilor propuse.
Astfel, putem concluziona faptul că cele două grupe de preșcolari incluse în cercetare au un nivel similar de cunoștințe, având același nivel de dezvoltare a limbajului.
Jocurile didactice desfășurate în etapa experimentală au avut ca scop completarea lacunelor depistate la grupa experimentală în timpul evaluării inițiale.
Desfășurând cu preșcolarii jocul ,,Focul și vântul” am observat că prescolarul M.R. întâmpină dificultăți în pronunțarea sunetului ,,s”. Copiii s-au jucat cu exercițiile învățate în cadrul acestui joc și în cadrul activităților alese, unde, jucând rolul educatoarei, exersau împreună cu preșcolarul M.R. pronunțarea sunetului ,,s”.
În cadrul jocului ,,Ne jucăm cu silabele” copiii au avut că sarcină didactică să identifice cuvintele reprezentate în imagini și să le despartă în silabe. Din cei cincisprezece copii aparținând eșantionului experimental patru au întâmpinat probleme în despărțirea cuvintelor cu patru silabe, unul, D.E, întâmpină dificultăți în despărțirea cuvintelor cu trei și patru silabe.
Toate jocurile didactice desfășurate în etapa experimentală, atât în activitățile obligatorii, cât și în clele liber alese, au avut că scop verificarea și consolidarea cunoștințelor copiilor printr-o manieră de lucru agreabilă și atractivă, sub semnul jocului.
Interpretarea rezultatelor evaluării sumative:
Etapa finală reprezintă o etapă de control în care are loc evaluarea rezultatelor. În acest moment datele finale sunt raportate la cele inițiale, urmărindu-se și grupa de control cu scopul de a evidenția dacă rezultatele obținute la grupa experimentală sunt semnificativ superioare/inferioare sau similare.
Probele de evaluare finală au fost aplicate ambelor eșantioane – de control și experimental și au urmărit nivelul de dezvoltare a limbajului copiilor după introducerea variabilei independente.
În cadrul etapei finale au fost aplicate trei probe de evaluare, după modelul etapei inițiale, dar cu un grad mai sporit de dificultate, având în vedere cunoștințele dobândite pe parcursul desfășurării cercetării.
Ca și în cazul evaluării inițiale, punctajul maxim pe care îl poate obține un preșcolar este de 9 (nouă) puncte. (3puncte/item).
Barem de corectare:
C.I. – comportament însușit: 3puncte/item
C.D. – comportament în dezvoltare: 2puncte/item
C.S. – comportament care necesită sprijin: 0-1 puncte/item
Rezultatele copiilor arată o îmbunătățire sub aspectul dezvoltării limbajului.
Rezultate obținute la proba de evaluare sumativă numărul 1:
Proba a urmărit determinarea modului în care copiii audiază cu atenție un text, rețin ideile acestuia și demonstrează că l-au înțeles. În tabelul și histograma de mai jos se observă o creștere semnificativă a comportamentelor însușite, în special la eșantionul experimental.
Histograma comparativa semnificând procentele obținute de cele două grupe la proba numărul 1, evaluare sumativă.
Rezultate obținute la proba de evaluare sumativă nr. 2:,, Să vorbim corect!”
În cadrul acestei probei am avut în vedere urmărirea modului de exprimare orală corectă din punct de vedere fonetic, lexical și sintactic.
Copiii din ambele grupe au obținut rezultate bune și foarte bune, cele de la grupa experimentală fiind sensibil superioare. După cum se poate observa în tabelul și histograma de mai jos nu există cazuri de comportament care necesită sprijin.
Histogramă comparativă semnificând procentele obținute de cele două grupe la proba numarul 2, evaluare sumativă.
Rezultate obținute la proba de evaluare sumativă nr. 3: ,,Actorii pe scenă”
În cadrul acestei probe s-a urmărit creativitatea și expresivitatea limbajului oral al preșcolarilor. Rezultatele obținute arată o îmbunătățire considerabilă în cazul grupei experimentale, față de momentul de start.
Tabel cu rezultatele obținute:
Histogramă comparativă semnificând procentele obținute de cele două grupe la proba numarul 3, evaluare sumativă.
Analiza și interpretarea datelor, obsevațiile făcute asupra copiilor demonstrează diferențe între cele două eșantioane de copii supuse experimentului, așa cum am ilustrat în histogramele de mai jos.
Observăm că folosirea jocului didactic cu preponderență în activitățile de educare a limbajului, duce negreșit la atingerea comportamentelor urmărite, îi atrage pe copii, face ca efortul învățării sa nu fie observat.
Compararea rezultatelor obținute în cadrul evaluării inițiale și finale la cele două eșantioane de copii:
EȘANTIONUL EXPERIMENTAL
EȘANTIONUL DE CONTROL
Histogramele de mai sus ilustrează evoluția copiilor pe parcursul cercetării, remarcând contribuția jocurilor în etapa experimentală. Atât la eșantionul experimental, unde s-a folosit cu precădere jocul didactic, cât și la cel de control, putem observa creșterea capacității de exprimare verbală orală, a creativității și expresivității limbajului, o exprimare corectă din punctde vedere fonetic, lexical și sintactic. Totuși, eșantionul experimental înregistrează rezultate mai bune, fapt ce demonstrează că folosirea sistematică a jocului didactic în activitățile de educare a limbajului duce la o îmbunătățire semnificativă a limbajului preșcolarului ducând la rezultate școlare mai bune.
Jocurile didactice desfășurate la grupa experimentală au avut un impact pozitiv asupra acestora, drept dovadă că au obținut rezultate foarte bune în urma probelor de evaluare.
CAPITOLULVI
CONCLUZII
În urma analizei datelor culese pe parcursul cercetării au rezultat o serie de concluzii în ceea ce privește folosirea jocului didactic în cadrul activităților de educare a limbajului.
Eficiența activităților desfășurate în grădiniță depinde în mare măsură și de modul în care cadrul didactic alege să-și atingă obiectivele, de strategiile didactice folosite, de capacitatea educatoarei de a reproduce o situație de viață pe care preșcolarii o găsesc atractivă, interesantă.
Experimentul desfășurat arată importanța utilizării jocului didactic în cadrul activităților de educare a limbajului, rezultatele copilului fiind îmbunătățite din mai multe puncte de vedere: îmbogățește vocabularul, dezvoltă creativitatea, expresivitatea limbajului oral, auzul fonematic, spiritul de echipă, etc.
Cercetarea de față a dus la următoarele concluzii în ceea ce privește folosirea jocurilor didactice în cadrul activităților de educare a limbajului:
• eficiența jocurilor didactice depinde de modul în care cadrul didactic gândește și pregătește jocul, acesta nu poate fi lăsat pe seama unei improvizații de moment. Educatoarea trebuie să cunoască bine nivelul de dezvoltare a limbajului, defectele de vorbire, lacunele copiilor și să manifeste o exigență sporită în formularea sarcinilor didactice, în pregătirea materialelor de lucru.
• utilizarea la grupă a jocurilor didactice cu sarcini gramaticale a dus la îmbunătățirea limbajului copiilor sub aspect gramatical, astfel că preșcolarii au formulat propoziții dezvoltate în care au realizat corect acordul subiectului cu predicatul, adjectivului cu substantivul pe care îl determină, au folosit corect cazurile dativ și genitiv, fără a mai utiliza formule de tipul: ,,te spun la mama”, ,,jucăria lui Irina”, etc.
• jocurile didactice prin care copiii au învățat despre sinonime (,,Cum mai poți spune la…”), antonime (,,Dacă nu e așa, cum este?”), verbe (,,Ce face..?”), adjective (”Cum este…”, ,,Ce poți spune despre…?”) au contribut la îmbogățirea vocabularului activ și pasiv al copiilor.
• jocurile didactice folosite în cazul dramatizărilor au dat copiilor prilejul de a transforma vorbirea directă în indirectă și invers și au fost extrem de îndrăgite de către aceștia. Fiind o sarcină mai dificilă, poate constitui, în cadrul unei activități diferențiate, un item de lucru pentru copiii foarte buni.
• cele mai utilizate jocuri și cu rezultatele cele mai vizibile au fost cele de dezvoltare a auzului fonematic și de îmbunătățire a pronunției sunetelor limbii române, jocuri ce au dus la prevenirea greșelilor în exprimarea copiilor.
• jocurile didactice care au avut ca scop exersarea gândirii logice la copii au dus nemijlocit la educarea limbajului preșcolarilor. Copiii au fost puși în situația de a formula răspunsuri clare, precise la întrebări. Au dovedit că se pot adapta ușor unor situații noi; exprimarea lor a dobândit precizie și claritate.
Jocurile didactice folosite în cadrul activităților de educare a limbajului pe parcursul cercetării au avut că scop depistarea și corectarea unor greșeli de exprimare, verificarea, sistematizarea și consolidarea cunoștințelor copiilor, formarea și verificarea unor deprinderi de comportare civilizată, a unor trăsături de voință și caracter.
Ținând cont de aspectele descrise mai sus am validat ipoteza că prin folosirea sistematică a jocului didactic în activitățile de educare a limbajului are loc consolidarea, sistematizarea și aprofundarea cunoștințelor copiilor sub aspectul dezvoltării vorbirii, sporind capacitățile de comunicare ale acestora.
Strategiile didactice cele mai avantajoase de valorizare a valențelor instructiv-formative în cadrul jocului didactic sunt strategiile interactive, care previn monotonia și pasivitatea și dezvoltă spiritul de echipă, sociabilitatea copiilor.
Pentru multiplele sale valențe formative, pentru că antrenează copiii timizi, retrași, încurajându-i și dându-le încredere în forțele proprii, pentru satisfacția deosebită pe care o oferă copilului și pentru eficiența sa în rezolvarea unor sarcini didactice, jocul didactic va fi folosit permanent în activitățile de la grupă – știut fiind faptul că jocul este activitatea de bază în grădiniță în urma căruia se desfășoară toate celelalte activități.
BIBLIOGRAFIE:
***Curriculum pentru învățământul preșcolar, București, Editura Didactica Publishing House, 2009
***Laborator preșcolar, Ghid methodologic, București, Editura V&I, 2002
***Dicționar de pedagogie, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1979
Bârsan, N, Jocuri didactice specifice dezvoltării limbajului și comunicării orale a preșcolarilor mari, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1995
Mateiaș, A, ,,Pedagogie pentru învățământul preprimar” București, Editura Didactică și Pedagogică, 2003
Antonovici, Ș, Nicu, G. ,,Jocuri interdisciplinare”, Editura Aramis, 2003
Claparede, Ed. ,,Psihologia copilului și pedagogia experimentală”, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1975
Debesse, M,,Psihologia copilului de la naștere la adolescență”, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1970
Șchiopu,U. ,,Cunoașterea copilului preșcolar”, Editura Lyceum, 1992
Bădică, T, Marinescu , E., DUțu, O, ,,Exerciții pentru dezvoltarea vorbirii preșcolarilor”, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1979
Berger, G.,Omul modern și educația sa” , Editura Pedagogică, 1973
Cornea, P. ,,Regula jocului”, Editura Eminescu, Bucuresti, 1980
Vieru, S. ,,Jocul și joaca”, ,,Revista de fillozofie”, 2, 1968,
Șchiopu. U, Verza ,E., ,,Psihologia vârstelor” , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995
Păiși, M, ,,Psihologia Educației preșcolarului și școlarului mic”, Editura Paralela 45, 2005
Golu, F, ,,Dinamica dezvoltării personale la vârsta preșcolară”, Editura Miron, 2004
Bache H., Mateias A., Popescu E., Serban F – "Pedagogie preșcolară. Manual pentru școlile normale", Editura Didactică și Pedagogică, București, 1994
Joița, E, ,,Pedagogie și elemente de psihologie școlară”, Editura ARVES, 2003
J. Piaget , B. Inhelder „Psihologia copilului ", Editura Cartier , 2011
.Vraciu, A. ,, Lingvistica generală și comparată”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980
Antonovici, Ș, Ciubotaru, M, ,,Educarea limbajului- extindere. Îndrumător pentru educatoare”, București, Editura Aramis, 2006
Bălașa, V, ,,Pedagogia preșcplară. Manual pentru licee pedagogice”,Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977
Cerghit, I ,,Metode de învățământ. Ediția a IV-a revizuită și adăugită”, Editura Polirom, Iași, 2006
Cucoș, C, ,,Pedagogie”, Editura Polirom, Iași, 2002
Dumitrana, M, ,,Educația limbajului în învățământul preșcolar, volumul II”, Editura Compania, București, 1999
Anexa 1
Joc interdisciplinar ,,Ce știm despre meserii?”
Anexa 2
Anexa 2
Joc interdisciplinar ,,Ce știm despre meserii?”
Jetoane
Anexa 3
Joc interdisciplinar ,,Ce știm despre meserii?”
GHICITORI DESPRE MESERII
Anexa 4
Evaluare inițială
Proba nr 1 – ,,Trăistuța cu povești”
1. Recunoaște și colorează personajele pozitive din poveștile învățate.
2. Taie cu o line personajele negative.
Anexa 5
Evaluare inițială
Proba nr 2 – ,,Propoziții, cuvinte, silabe”
Numește obiectele/ființele reprezentate în imaginile de mai jos.
Desparte în silabe cuvintele reprezentate în imagini.
Anexa 6
Proba de evaluare sumativă – DLC
-Cuvinte cu sens opus-
1. Formează perechi cu sens contrar:
Anexa 7
Imagini din cadrul jocului ,,Găsește personajul potrivit”
Anexa 8
Anexa 9
Ilustrații din povestea ,,Scufița Roșie”
Anexa 10
Ilustrații din povestea ,,Mica Sirena”
Anexa 11
Ilustrație din povestea ,,Pinocchio”
Anexa 12
Ilustrație din povestea ,,Nemo”
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Grădinița ,,Ciupercuța, sector 4 [309878] (ID: 309878)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.