Elemente de anatomie și biomecanică a coloanei vertebrale [309845]

[anonimizat].

Mi-[anonimizat], [anonimizat], să identific din punct de vedere kinetoterapeutic exercițiile fizice care pot remedia aceste afecțiuni.

[anonimizat], [anonimizat].

Lipsa practicării unui sport sau a [anonimizat], [anonimizat] a telefonului mobil și a [anonimizat], scolioze.

[anonimizat], de multe ori vor mai putea fi soluționate doar prin intervenție chirurgicală. [anonimizat], a [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat]. Copiii și tinerii trebuie îndrumați către medicul specialist de ortopedie.

Diagnosticul se poate pune pe baza examenului clinic complet și a examenului radiologic. Uneori mai pot fi cerute exanen RMN și examene de laborator. [anonimizat], în: [anonimizat], masaj. Tratamentul chirurgical se practică în cazul deviațiilor mari scoliotice.

O data cu creșterea gradului de informare a populației privind sănătatea tinerilor a crescut și atenția acordată deformărilor coloanei vertebrale. Tot mai frecvent ortopedul și kinetoterapeutul sunt puși în situația de a examina și ulterior a proceda la diverse manevre terapeutice din care un rol primordial îl au recuperarea și kinetoterapia

In timpul efecturării stagiului de pregătire în cadrul cabinetului medical ”Delta Med” [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

CAPITOLUL I – FUNDAMENTAREA ȘTIINȚIFICĂ A TEMEI

Elemente de anatomie și biomecanică a coloanei vertebrale

1.1.1. Elemente de anatomie a coloanei vertebrale

Coloana vertebrală este situată în partea posterioară și mediană a corpului. [anonimizat]. Are un triplu rol: [anonimizat].

Coloana vertebrală este alcătuită din 33 sau 34 de segmente osoase numite vertebre, 344 suprafețe articulare, 23 de discuri intervertebrale și 365 de ligamente cu 730 de puncte de inserție.

Coloana vertebrală are 5 regiuni.

Tabel I.1.

Regiunile coloanei vertebrale

Fiecare regiune are o funcție specială și, împreună mențin stabilitatea scheletului luat în amsamblu.

Văzută lateral, coloana vertebrală prezintă patru curburi: cervicală, toracică, lombară și sacrococcigiană (sacrală).

Curbura verticală și cea lombară sunt convexe anterior. Curbura toracică și cea sacrală sunt convexe posterior. (Fig. 1b)

b. c.

Fig. I.1. Coloana vertebrală

Curbura cervicală are maximum de curbură la nivelul vertebrelor 6-7 cervicale.

Curbura toracică are maximum de curbură la nivelul vertebrelor 5-6 toracale.

Curbura lombară are maximum de curbură la nivelul vertebrelor 3-4 lombare.

Curbura pelviană are maximum de curbură la nivelul vertebrelor 3-4 sacrale.

Fig. I.2. Regiunile coloanei vertebrale

Atât curbura cervicală cât și cea lombară sunt dobândite. Ele nu sunt prezente în stadiu incipient de dezvoltare fetală. Spre sfâșitul dezvoltării fetale, coloana vertebrală are o singură curbură, în regiunea toracică și cea sacrală. Celelalte curburi se dezvoltă pe măsură ce bebelușul învață să-și țină capul, să stea în fund, să stea în picioare și să meargă. Curbura cervicală devine mai accentuată cînd copilul începe să-și țină capul sus mărindu-și câmpul vizual, între 6 și 12 săptămâni. Curbura lombară apare când copilul începe să adopte poziția șezut, în jurul vârstei de 6 luni. Devine mai evidentă în ortostatism și în mers. Ea se formează pentru a menține trunchiul erect în ortostatism, se dezvoltă complet după vârsta de 2 ani, când capătă modelul de mers adult.

Vertebrele cervicale, toracice și lombare sunt oase separate, certebrele sacrale și cele coccigiene sunt sudate. De-a lungul coloanei vertebrale, vertebrele prezintă diferențe. Totuși fiecare vertebră se conformează aceluiași model de bază care constă dintr-un corp în plan frontal și un arc vertebral în plan posterior, care înconjoară și protejează măduva spinării.

Arcul vertebral prezintă procese transversale și spinoase, care constituie aria de inserție a mușchilor și ligamentelor.

Vertebrele adiacente servesc pentru articulații și permit mișcarea. Mișcările dintre vertebrele adiacente sunt relativ reduse, dar când se preia toată lungimea coloanei vertebrale, acestea dau trunchiului o mobilitatea considerabilă.

Nervii pătrund și ies din măduva spănării prin orificiile dintre vertebrele adiacente.

Regiunea cervicală

Vertebrele din această regiune sunt mai mici decât vertebrele din celelate regiuni. Ele au de suportat o greutate mai mică decât partea de jos a coloanei de exemplu. Suprafețe articulare sunt mai mobile. În această regiune există un rang mai mare de mișcare comparativ cu alte părți ale coloanei.

Prima, a doua și a șaptea vertebră cervicală diferă structural de celelalte. În ceea ce privește funcțiile îndeplinite.

Prima vertebră cervicală C1 se numește atlas. Este vertebra care se articulează cu craniul. Nu are corp vertebral. Nu are nici măduvă. Este încorporată în a doua vertebră cerebrală ca un dinte. Este formată din două mase laterale, unite printr-un arc anterior și unul posterior (în interiorul acestora se află gaura vertebrală), ale căror suprafețe prezintă șanțuri care se asociază cu arterele vertebrale înainte ca acestea să pătrundă în craniu prin gaura occipitală.

Fig. I.3. Regiunea cervicală

Fig. I.4. Atlasul (C1). Vedere superioară

Fig. I.5. Atlasul (C1). Vedere inferioară

A doua vertebră cervicală, axisul, are pe fața superioară a corpului o proeminență verticală numită dinte (Dens axis). Acesta se articulează cu fațeta de pe suprafața inferioară a arcului anterior (frontal) a vertebrei atlas. Rotirea capului are loc în această articulație.

Fig.I.6. Axisul (C2). Vedere posterosuperioară

Fig.I.7. Axisul (C2). Vedere anterioară

A șaptea vertebră cervicală are cel mai lung proces spinos dintre toate vertebrele din regiunea cervicală. A fost numită vertebra proeminentă. Se poate palpa ușor, de aceea reprezintă un reper important în anatomia topografică și în medicină.

Fig. I. 8. Vertebra C7. Vedere superioară

Regiunea toracică

Cele 12 vertebre toracice sunt oase ale coloanei vertebrale de care se prind coastele. Sunt poziționate între vertebrele cervicale ale gâtului și vertebrele lombare din partea inferioară a spatelui.

Fiecare vertebră toracică are două componente:

un corp cilindric, situat anterior

un arc vertebral situat posterior.

Corpul și arcul vertebral delimitrtează o gaură rotundă numiră gaură vertebrală. Cînd se articulează toate vertebrele la un loc, spațiul format prin suprapunerea găurilor vertebrale constituie canalul vertebral. Acesta găzduiește măduva spinării.

Fig. I.9. Regiunea toracică. Vertebrele T1-T12 – vederea laterală stânga

Coloana toracică rămâne țeapănă și dreaptă indiferent de acțiunea corpului. Acest lucru ajută la mecanica expansiunii pieptului pentru a respira.

Regiunea lombară

Cele cinci vertebre lombare din partea inferioară a spatelui sunt cele mai mari și mai puternice vertebre ale coloanei vertebrale. Cu cât sunt situate mai jos, cu atât vertebrele trebuie să susțină o greutate mai mare a corpului. Ele sunt supuse unor forțe mai mari de compresie verticală decît restul coloanei .

Dispunerea joncțiunilor vertebrelo lombare are rolul să permită:

flexarea totală –putem să ne atingem vârfurile picioarelor

flexarea laterală parțială – putem să ne intindem lateral

o capacitate mică de rotire – aceasta are loc la nivel toracic.

Partea anterioară a vertebrelor lombare formează o curbură convexă atunci când este văzută lateral, cunoscută drept lordoză lombară.

Fig. I.10. Regiunea lombară. Vertebrele L1-L5

Fig.I. 11.Vertebra L2. Vedere superioară

Fig. I.12. Disc intervertebral

Regiunea sacrococcigiană

Osul sacru și coccisul formează partea terminală a coloanei vertebrale. Ambele oase sunt formate din vertebre fuzionate, permițând inserțiaa ligamentelor șia mușchilor care susțin grutatea și ajutând la protecția organelor din zona bazinului.

Osul sacru numit și sacrum este o masă osoasă, compusă din cinci vertebre sacrale, care fuzionează între pubertate și vârsta de 30 de ani. (Abraham P., Atlasul corpului uman).

Îndeplinește mai multe funcții:

prinde coloana vertebrală de centura pelviană

susține greutatea corpului și o transmitemembrelor inferioare

protejează organele pelviene: uterul, vezica

permite inserția mușchilor care pun în mișcare coapsa.

Fig. I.13. Osul sacru

Osul sacru are forma de triunghi cu vârful în jos, cele patru corpuri vertebrale micșorându-se în dimensiune de la baza superioară ( formată de vertebra sacrală și de aripile sacrale) spre vârful din partea inferioară, unde se prinde coccisul. Central crestele osoase indică articulațiile dintre vertebrele individuale; acestea sunt resturi ale discurilor cerebrale. Pe ambele părți găurile sacrale permit trecerea rădăcinilor motorii ale nervilor sacrali ventrali.

Coccisul articulat la baza osului sacru, este rămășița cozii primatelor. Constă dintr-un os mic, în formă de piramidă, format din patru sau cinci vertebre care au fuzionat. Permite inserția ligamentelor și a mușchilor din structura sfincterului anal.

Fig. I.14. Structura coccisului

coarne, 2. ramuri laterale, 3. vertebre rudimentare

Biomecanica coloanei vertebrale

Coloana vertebrală îndeplinește două funcții contradictorii:

una statică care asigură stabilitatea corpului și

una dinamică care asigură flexibilitatea trunchiului și a gâtului, dar și cu implicare în mișcarea membrelor superioare și inferioare.

Sub raportul stabilității, coloana determină posturile de bază: decubit, șezând, ortostatică.

Funcția dinamică a coloanei vertebrale depinde de mobilitatea sa: mișcările fiecărei articulații vertebrale sunt reduse, însă însumate ajung la o mare amplitudine mai ales în regiunea cervicală și lombară.

Curburile coloanei vertebrale corespund unor necesități mecanice de sprijin al capului, toracelui și abdomenului. Ele contribuie la amortizarea greutății și șocurilor, ușurează menținerea echilibrului și rezistă la presiune mai mullt decât o coloană dreaptă.

Mișcările coloanei vertebrale sunt mișcări complexe:

mișcări de flexie

mișcări de extensie

mișcări de înclinare laterală sau îndoire

mișcări de rotație

Ele se realizează prin cumularea ușoarelor deplasări ale corpurilor vertebrale – la nivelul discurilor intervertebrale și la nivelul articulațiilor.

Limitarea acestor mișcări este dată de:

rezistența ligamentelor și a articulațiilor intervertebrale

gradul de compresibilitate a țesutului fibrocartilaginos din care este compus discul.

Lanțurile musculare ale trunchiului execută activitatea în funcție de mobilitatea coloanei vertebrale.

După dr. Drosescu P., Biomecanica coloanei vertebrale, mobilitățile articulare pe regiuni sunt redate în tabelul I.2..

Tabel I.2. Mobilitate articulară pe regiuni

(http://www.medicinasportiva.ro/dr.drosescu/curs_2014/14.%20Torace%20si%20spate.pdf)

După Sbenghe T., Kinesiologie, 2005, amplitudinile medii normale, pe segmente, sunt cele redate în Tabelul I.3..

Tabelul I.3.Amplitudini medii normale

În mișcarea de flexie porțiunea anterioară a discurilor intervertebrale este comprimată, iar ligamentul ventral comun posterior împreună cu ligamentele galbene, cele interspinoase, ligamentul supraspinos și mușchii spatelui sunt puși sub tensiune. Mușchii care inițiază mișcarea sunt cei ai peretelui abdominal în special dreptul abdominal și cei doi oblici, psoasul iliac și mușchii subhioidieni și sternomastoidieni. Odată inițiată mișcarea, grupul antagonist al flexorilor – extensorii coloanei – intră în acțiune și gradează flectarea trunchiului, învingând forțele gravitaționale.

Fig.I.15. Principalii flexori ai coloanei vertebrale

În mișcarea de extensie, porțiunile posterioare ale discurilor intervertebrale sunt comprimate, în timp ce ligamentul vertebral comun este pus sub tensiune. Extensia poate fi blocată de intrarea în contact a apofizelor articulare și apoi a apofizelor spinoase. Mușchii șanțurilor vertebrale, deci mușchii extensori, sunt cei care inițiază mișcarea, care apoi este controlată de grupul anterior. În extensie intervin și splenisul capului, mușchii posteriori ai gâtului , interspinoșii și mușchii sacrospinali.

Fig.I.16. Principalii extenxori ai coloanei vertebrale

Mișcarea de inclinare laterală, îndoire are maxim de amplitudine în segmentul dorsal. Mușchii de înclinare sunt pătratul lombelor, psoasul, intertansversalii și dreptul lateral al capului. Pot interveni în această mișcare și mușchii șanțurilor vertebrale și în special sistemul transverso-spinos, sternocleisomastoidianul –SCM-, scalenii, mușchii cefei, trapezul, marele și micul oblic abdominal.

Mișcarea de răsucire, rotație este maximă în regiunea cervicală. Coloana toracică se rotează puțin și numai dacă se înclină și lateral. Coloana lombară se răsucește când este în extensie. Mușchii carte execută mișcarea sunt: oblicii abdominali, intercostalii, sistemul spino-transvers al mușchilor șanțurilor vertebrale. Răsucirea de aceeași parte se face prin marele dorsal, spleniusul, lungul gâtului și micul oblic abdominal. Răsucirea de partea opusă se face prin spino-transvers și marele oblic abdominal.

Deficiențele coloanei vertebrale elemente de fiziopatologie și diagnostic diferențiat

Pentru aprecierea curburilor coloanei ”este foarte elocvent așa numitul test al zidului” (Firica A.,1998, Examinarea fizica a bolnavilor cu afecțiuni ale aparatului osteoarticular) . Invitat să se lipească cu spatele de zid, călcâiele, fesele, umerii și proeminența occipitală vor atinge zidul. Pierderea elasticității coloanei și instalarea unei curburi anormale face imposibil contactul celor 4 repere cu zidul.

Fig. I.17.Testul zidului

(preluat după Andrei Firică)

Deviațiile coloanei vertebrale apar și evoluează la toate vârstele însă cele mai numeroase și mai active se constată în perioadele de crește și de școlaritate. Unele deviații se observă mai des la fete, altele la băieți.

Trebuie să se facă distincție între:

atitudine deficientă globală – ce se poate corecta prin gimnastică medicală specială și

deficiențe ale coloanei vertebrale – ce prin gimnastică terapeutică se pot doar stagna sau ameliora

După cauzele și mecanismele de producere, deficiențele coloanei se împart în funcționale și patologice.

Cele mai cunoscute deficiențe ale coloanei vertebrale sunt cifozele, scoliozele și lordozele.

2. 3. 4.

Fig. I.18. Deficiențele coloanei vertebrale

Postură normală

Cifoză

Lordoză

Scolioză

(Redesenat după http://www.universdecopil.ro/deviatiile-coloanei-vertebrale-la-copii-iii.html)

Cifozele

Cifozele apar în plan sagital. Sunt accentuări ale curburii coloanei vertebrale, zona toracică sau lombară, cu convexitate orientată posterior. Pot să apară la orice vârstă, dar sunt frecvente la elevi în perioada pubertății și postpubertară. Sunt determinate de caracterul muncii la școală, de procesele active ale creșterii și dezvoltării fizice și de lipsa controlului asupra atitudinii corpului.

Clasificarea cifozelor.

în funcție de localizare

cifoza dorsală – accentuarea curburii fiziologice

cifo-lordoza – cifoza dorsală este compensată de lordoza lombară

cifoza lombară

inversiunea vertebrală

cifoza lombară apărută prin retroversia bazinului, compensată dorsal

cifoza cervicală – inversarea curburii lordotice cervicale

cifoza totală – este o cifoză lungă.

O întâlnim la indivizii cu relaxare ligamentară și musculară

după etiologie

funcționale

patologice

Cifozele funcționale sunt deviații tipice, ușoare, cu evoluție lungă și lentă, apar mai frecvent în perioada de creștere.

Se clasifică în:

habitale, de obișnuință

de creștere datorate creșterii exagerate în înălțime și dezvoltarea insuficientă a musculaturii

profesionale, datorate locului de muncă (munca la birou)

compensatorii

datorate unor analizori (ex. cifoza miopilor)

Cifozele funcționale pot fi ușor de corectat dacă se elimină cauza sau prin exerciții de extensie. Pot deveni patologice dacă nu sunt tratate.

Cifozele patologice sunt deviații mai grave și mai accentuate ale coloanei vertebrale și sunt însoțite de modificări ale structurii coloanei.

Dupî cauzele care le determină cifozele patologice pot fi:

congenitale

rahitice

post-traumatice

paralitice – neutomusculare

cifoze prin tuberculoză vertebrală

cifoze grave ale adolescenților și tinerilor

cifozele psihoneurotice

cifoze medicamentoase

reumatice

Pentru cifozele patologice este necesar un tratament complex ortopedic, chirurgical, kinetoterapeutic de lungă durată. În cazurile severe pot fi afectați plămânii, nervii sau alte organe și țesuturi.

Spatele cifotic

Această deformare a spatelui corespunde cifozelor totale ale coloanei vertebrale și, mai rar, cifozelor joase sau lombare. Spatele cifotic capătă o formă aproape ovală, trunchiul pare flexat în întregime, umerii sunt aduși, omoplații depărtați Gibozitatea este mai mult costală decât vertebrală, unghiurile posterioare ale coastelor sunt accentuate și se continuă cu mușchii sacrolombari foarte reliefați.

Spatele rotund

Spatele rotund este o formă particulară a spatelui cifotic, cu maximum de curbură la nivelul omoplaților, printr-o cifoză scurtă și cu o formă foarte regulată, aproape rotundă. Se produce prin depărtarea și desprinderea omoplaților, care basculează și prin căderea și ducerea înainte a umerilor.

Deformarea este însoțită întotdeauna de o lordoză lungă, compensatorie, a coloanei în regiunea lombară I a regiunii respective, de un torace îngust, alungit și uneori înfundat la bază.

Cauza producerii spatelui rotund este insuficiența mușchilor planului dorsal și ai centurii scapulare, cu predominanța mușchilor planului anterior.

Deformarea o întâlnim frecvent la fetele înalte trecute de pubertate, precum și la tinerii adolescenți ce lucrează în poziții cifotice (bănci joase, birouri scunde), la cei cu predispoziție la miopie și la cei cu sternul înfundat.

Fig. I.20.

Planuri anatomice

(Imagine preluată și prelucrată după http://www.creeaza.com/referate/biologie/AXELE-SI-PLANURILE-DE-ORIENTAR276.php

Lordozele

Lordozele sunt deviații ale coloanei vertebrale în plan sagital cu convexitatea îndreptată anterior.

Cauzele lordozelor

predispozante ex.: tipul morfolologic infantil, sexul feminin, abdomen proeminent, poziția prea înclinată a bazinului;

favorizante ex,: creșterea rapidă și exagerată în înălțime, obezitate, debilitate fizică

Clasificarea lordozelor

după localizare

tipice – sunt localizate în regiunea lombară, unde există o curbură fiziologică cu convexitatea situată anterior;

atipice – se pot localiza în regiunea dorsală, sau cuprind întreaga coloană vertebrală formând o lordoză lungă;

după amplitudine

scurte – cuprind în curbură doar câteva vertebre;

medii – se limitează la o regiune a coloanei vertebrale – ex.: lordoza lombară;

lungi – cuprind întreaga coloană vertebrală – ex.- lordoza lungă lombo-dorsală;

după etiologie

funcționale

patologice

Lordozele funcționale pot să apară în perioada de creștere și în perioada școlarității.

Se pot distinge următoarele lordoze funcționale:

atitudinea lordotică

Atitudinea lordotică la adolescenți și în special la fetele mai înalte ”este însoțită de o ușoară curbură cifotică dorsală superioară, care duce capul și gâtul înainte, de o turtire a toracelui, de o ușoară proeminență a abdomenului mai ales subombilicală, de înclinarea accentuată a bazinului și de membre superioare în extensie.”(Moțet D., 2011, Kinetoterapia în beneficiul copilului). Atitudinea lordotică se corectează printr-un control permanent al atitudinii, al poziției corecte a bazinului și membrelor superioare și chiar capului și gâtului și prin măsuri de echilibrare a nutriției, de raționalizare a efortului fizic și a odihnei.

lordoza habituală

Atitudinea lordotică se transformă în lordoză habituală dacă se păstrează

această poziție neschimbată din obișnuință un timp îndelungat.

lordoza compensatorie

Lordozele compensatorii sunt deviații secundare ale încurbării cifotice accentuate care dezechilibrează statica și dinamica coloanei vertebrale. ”Unei cifoze primare situate în regiunea dorsală îi va corespunde o lordoză lombară. Deviațiile cifotice atipice vor produce, desigur, încurbări compensatorii cu caractere atipice.” (Moțet D., 2011, Kinetoterapia în beneficiul copilului).

Lordozele patologice pot fi:

congenitale – datorate unor malformații ale vertebrelor și ale articulațiilor în zonele de trecere ale coloanei vertebrale sacrolombare și lombodorsale;

lordoze rahitice – sunt observate la copii mici care prezintă un abdomen mare, un bazin foarte înclinat și membre inferioare în flexie;

lordoze paralitice – apar prin insuficiența, pareza sau paralizia mușchilor abdominali în urma poliomielitei epidemice;

lordoze miopatice

Miopatia este o boală a cărei origine este puțin cunoscută. Este o afecțiune foartă gravă a mușchilor . Apare mai frecvent la băieți decât la fete, de pe la 7-14 ani și evolueză până aproape de maturitate. Procesul patologic este localizat de obicei la regiunea lombară și la membrele inferioare producând o lordoză caracteristică.

lordoze prin modificări în forma și funcțiunile articulațiilor coxofemurale și ale membrelor inferioare

Asemenea lordoze se produc, conform Moțet D. în Kinetoterapia în beneficiul copilului pp. 82, , în cazul luxației congenitale a șoldurilor, coxovara, coxită tuberculoasă sau ca urmare a altor procese inflamatorii ale articulațiilor coxofemurale.

lordoze diverse – se datorează contracturilor și paraliziilor spastice, paraliziilor flasce ale unor grupe mari de mușchi de la membrele inferioare.

Spatele lordotic

Spatele lordotic prezintă o curbură lungă și accentuată a coloanei dorsolombare compensând o cifoză traumatică scurtă cervicodorsală superioară. Omoplații sunt desprinși și se depărtează de coloană, umerii sunt aduși în față.

Spatele lordotic de obicei însoțește lordozele de natură rahitică, paralitică sau miopatică.

Cifolordozele

Cifolordozele apar ca exagerare a curburilor normale dorsale și lombare ale coloanei vertebrale, simultan sau pe rând. Inițial apare o singură curbură și apoi compensator apare o curbură secundară compensând curbura primară. Se corectează întâi curbura primară și apoi cea secundară. Cifolordoza se observă mai des la fetele corpolente, prin accentuarea curburilor normale, creșterea perimetrelor toracice și abdominale și rotunjirea formelor trunchiului.

Spatele cifolordotic

Spatele cifolordotic este o asociere a curburii cifotice și a curburii lordotice. La ceste deviații participă nu numai spatele prin toate elementele sale anatomice ci și omoplații și umerii.

Spatele plan

Spatele plan se caracterizează prin lipsa sau insuficienta dezvoltare a curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale.

”Curbura cifotică dorsală este înlocuită printr-o coloană dreaptă, iar curbura loedotică lombară se reduce sau dispare complet” (Moțet D.)

Spatele plan se produce la orice vârstă dar, se observă fracvent la adolescenții și tinerii care cresc prea repede.

Fig. I.21. Spate plan

(redesenat)

Gradul curburii vertebrale este un criteriu important pentru indicația terapeutică, astfel :

Cifozele toracale sub 40-50 de grade se tratează de obicei prin mijloace kinetoterapeutice.

Cifozele toracale între 40-50 și 70-80 de grade se tratează prin mijloace ortopedice (redresari cu ajutorul aparatelor gipsate și menținerea corecției cu ajutorul corsetelor ortopedice).

Cifozele grave, peste 80 de grade, nu pot fi corectate și stabilizate decât printr-un tratament chirurgical.

2. 3. 4. 5.

Fig. I.22. Deviațiile coloanei vertebrale în plan sagital

Curbură normală

Curbură lordotică primară

Curbură cifotică dorsală

Curbură cifolordotică

Spatele plan

(Redesenat după Moțet D., Kinetoterapia în beneficiul copilului )

Scolioza

Scolioza reprezintă curbarea coloanei vertebrale spre dreapta sau stânga deci în plan frontal. Scolioza are drept cauză răsucirea anumitor vertebre. Dacă răsucirea este spre stânga, coloana se va curba spre dreapta.

2. 3. 4.

Fig. I.23. Deviațiile coloanei vertebrale în plan frontal

Curbură scoliotică în ”C” dorsolombară stângă

Curbură scoliotică dorsolombară în ”C” dreaptă

Curbură scoliotică dorsală dreaptă

Curbură scoliotică în ”S” lombară stângă și dorsală dreaptă

(Redesenat după Moțet D., Kinetoterapia în beneficiul copilului )

Fig. I.24. Plan frontal

(Imagine preuluată după http://www.slabestecuserban.ro/antrenament-exercitii-pentru-fese-si-picioare-acasa/)

În cazul scoliozei curbura persistă atunci când persoana se apleacă spre spre înainte să-și atingă picioarelecu mâna. O înclinare ușoară laterală a coloanei vertebrale nu este considerată neapărat scolioză. Deviațiile laterale mai mici de 10 grade sunt considerate în limite normale.

Scolioza provoacă rareori durere, de aceea este mai greu de depistat timpuriu.

Câteva indicii prin care se poate determina scolioza :

corpul pare că se înclină într-o parte

hainele nu se potrivesc simetric (pantalonii)

un șold este situat mai sus decât celălat

un umăr, șold sau sân poate fi mai proeminent decât celălat.

Cauzele apariției scoliozei în general sunt necunoscute, totuși s-a stabilit că acest tip de deviație se produce prin scăderea reziztenței osoase la acțiunile factorilor asimetrici de presiune, prin laxitatea ligamentelor și slăbirea mușchilor spatelui.

Cea mai frecventă formă clinică a scoliozei este scolioza idiopatică – fără o cauză cunoscută, care în funcție de grupul de vârstă poate fi:

infantilă (de la naștere până la 3 ani)

juvenilă (de la 3 ani la pubertate)

scolioza adolescentului (după pubertate – este cel mai des întâlnit tip de scolioză)

scolioza adultului (după vârsta de 20 de ani).

Cauze generale ale scoliozelor:

predispozante:

vârsta pubertății

sexul feminin

creșterea rapidă

înălțimea mare a corpului

favorizante

tulburări de nutriție ( carența albuminoidelor, vitaminelor și sărurilor minerale)

bolile debilitante din perioada de creștere

tulburările nervoase și psihice

sedentarismul școlar

oboseala.

Există patru grade de gravitate în evoluția scoliozelor, ca de altfel și în celelate deviații ale coloanei vertebrale:

gradul I: scoliozele care se încadrează în acest grad prezintă o singură curbură tipică a coloanei vertebrale, ușoară, suplă, fără torsiunea vertebrelor și fără deformații ale trunchiului. Se pot corecta prin mijloace kinetoterapeutice.

gradul II: în această formă se păstrează o oarecare mobilitate și posibulitatea de corectare , dar se compensează și torsionează , apare astfel relieful costal și alte deformații ale coloanei vertebrale și ale toracelui.

gradul III: deviațiile sunt mai mari, fixate în aparate și însoțite de tulburări funcționale. Beneficiază în mică măsură de tratamentul corectiv.

gradul IV: deformațiile sunt mari, însoțite de tulburări funcționale.

Clasificarea scoliozelor

după curbură

scolioză în ”C” are o singură curbură fiziologică și se numește în funcție de sensul convexității: stângă sau dreaptă, iar după sensul convexității curburii primare poate fi dorsală, lombară sau cervicală.

scolioză în ”S”- prezintă două curburi compensate

totală- curbura este lungă și se întinde pe întreaga coloană dorsală și lombară

după etiologie

funcționale

patologice

Scoliozele funcționale se datorează unei funcțiuni insuficiente sau asimetrice a coloanei vertebrale. Se caracterizează prin: început greu de precizat, evoluție lentă, se păstrează suplețea coloanei vertebrale un timp destul de îndelungat, curbura scoliotică se îndreaptă în decubit , în suspensie și prin redresări pasive și active. Pot fi corectate prin tratament kinetoterapeutic, exerciții corective, dacă sunt depistae din timp și monitorizate.

Se calsifică în:

atitudini scoliotice – o simplă înclinare sau încurbare laterală a coloanei vertebrale. O întîlnim la copii și adolescenți și este favorizată de slăbirea corpului, de insuficiența respiratorie, de scăderea tonusului muscular al spatelui și de o mare laxitate articulară caracteristică vîrstei. Sunt însoțite de atitudini defectuase ale umerilor, omoplaților și membrelor superioare, ale bazinului, șoldurilor și membrelor inferioare.

scolioze prin depridere sau habituale – sunt atitudini scoliotice netratate la timp. Sunt favorizate de poziția defectuasă a copiilor în bănci sau la masa de lucru, menținută un timp îndelungat. Copiii manifestă o jenă dureroasă la oboseală, în regiunea lombară și intersapulară. Acestea scad în repaus sau chiar pot dispărea.

scolioze statice – se proroduc pe baza unei asimetrii morfologice și funcționale ale bazinului și membrele inferioare.Cea mai frecventă cauza a sco liozei statice este, în general, scurtarea piciorului stâng, care produce înclinarea bazinului spre stînga și încurbarea coloanei vertebrale cu convexitate lombară stîngă. Întâlnim scolioză statică stângă cu o frevvență de 80% din cazuri , pe când scolioză statică dreaptă are o frevvență de 20% din cazuri. Pentru corectarea scoliozei statice trebuie luate măsuri pentru ridicarea bazinului la linia orizontală, iar dacă oblicitatea bazinului este datorată unei inegalități a membrelor inferioare se pot folosi ghete ortopedice cu toc, talpă mai înaltă sau talonete de măsură corespunzătoare.

Scoliozele patologice apar din cauza modificărilor grave le formei și structurii elementelor componente ale coloanei vertebrale și tulburărilor funcționale consecutive. Sunt atipice ca formă și așezare, au o evoluție capricioasă inegală și tendință spre fixare.

Se clasifică în:

scolioze congenitale: sunt rezultatul anomaliilor de dezvoltare intruterine ale vertebrelor. Anumite sindroame congenitale pot include o diformitate scoliotica, cum ar fi sindromul Marfan, sindromul Ehler-Danlos, osteocondrodistrofia .

scolioze rahitice: se observă odată cu încărcarea funcțională a coloanei. Cauzele sunt determinate de deformarea corpului certebrelor, insuficiența musculară și laxitatea articulară specifică rahiticilor. Aceste scolioze necesită cel mai precoce și mai atent tratament profilactic.

scolioze paralitice – se produc ca urmare a scăderii complete a capacității funcționale a mușchilor perivertebrali, prin pareze și paralizii cu localizare asimetrică. Tratamentul indicat este cel cauzal.

scolioze pleuretice – apar în timpul sau în urma inflamațiilor pleurale cronice, după pleureziile serofibrinoase, cu tendință la formarea de aderenșe, sau după o pleurezie purulentă.

scolioze grave ale adolescenților și tinerilor- apar datorită tulburărilor de creștere în perioada pubertății sau postpubertară. Sunt de aceeași natură cu cifozele grave. Se pot obține rezultate dacă se aplică preventiv un tratament corectiv. Conform literaturii de specialitate, în faza acută sunt necesare tratamente cu vitamine, săruri minerale , băi de sare și de mare, iradiații cu ultraviolete. Eforturile fizice sunt contraindicate și repausul prelungit este indiapensabil.

scolioze diverse – sunt scolioaze traumatice și apar dacă traumatismul dislocă, luxează sau fracturează vertebrele sau, după prăbușirea vertebrelor fracturate și neconsolidate. Se tratează prin procedee ortopedice și chirurgicale. Masaju ți exercițiile fizice se recomandă în tratamentul postoperator de reeducare funcțională a coloanei vertebrale.

Spatele scoliotic

Spatele scoliotic se prezintă printr-o asimetrie a celor două jumătăți toracice, gibozitate în partea convexă și înfundarea în partea anterioară a toracelui, prin umăr ridicat de partea convexității și coborât de partea concavității.

Scoliozele deviază spatele mai mult decît toate celelate deviații ale coloanei vertebrale, deoarece determină o asimetrie a celor două jumătăți ale spatelui. Torsiunea coloanei scoliotice deformează nu numai spatele ci și întregul trunchi.

Toracele se deformează căpătând o formă ovală, cu jumătatea de partea convexă a curburii proeminând înapoi și în afară, iar cea de partea concavă înfundată și proeminând înainte, formînt o gibozitate mai redusă, costală anterioară.

Cifoscoliozele

Cifoscoliozele sunt date de o asociere a încurbării scoliotice cu încurbarea cifotică a coloanei vertebrale, care se agravează reciproc. Pot fi cifoscolioze funcționale, sau patologie precum cele rahitice, provocate de paralizia infantilă, sau cifoscolioze prin osteochondrită sau epifiză vertebrală. Cele funcționale se datorează pozițiilor defectuoase. Cele patologice sunt foarte grave. Necesită măsuri complexe de tratament. Exercițiile recomandate sunt cele care vor fi executate cu trunchiul în extensie și din poziții care scad sarcinile statice ale coloanei vertebral, și cele de respirație.

Spatele cifoscoliotic

Spatele cifoscoliotic se identifică cu cifoscolioza, elementele anatomice ele spatelui sunt deviate prin încurbări cifotice ale coloanei vertebrale. În taratament se recomandă folosirea exercițiilor pentru umeri, omoplați, membre superioare, trunchi și respirație.

Tratamentul complex al deficienețelor coloanei vertebrale (ortezare, fizioterapie, terapii manuale și altele)

Tratamentul deficiențelor coloanei vertebrale este un tratament complex și este rezultatul muncii unei echipe multidisciplinare din care fac parte medicul ortoped, kinetoterapeutul, medicul de explorări funcționale, radiologul, protezistul, medicul neurolog, fizioterapeutul și alții.

Tratamentul este individualizat fiecărui caz în parte: deficiență a coloanei vertebrale, individ. Trebuie să se țină cont de particularitățile deficienței, ale individului, de mediul familial, de posibilitățile de a efectua tratamentul. Prin complexitatea sa, tratamentul implică factori medicali, socio-familiali și educaționali între care trebuie să existe o bună colaborare .

Cele mai fracvente deficiențe ale coloanei vertebrale se datorează atitudinilor posturale vicioase.

În cazul acestora se recomandă următoarele:

reguli de profilaxie:

cunoașterea cauzelor și a împrejurărilor care determină atitudinea vicioasă și înlăturarea lor la timp;

îmbunătățirea stări de sănătate a organismului prin procedee de călire, exerciții fizice, etc.;

îmbunătățirea factorilor și a condițiilor activităților zilnice (ex. folosirea băncilor individuale care pot fi adaptate cu ușurință în funcție de talia elevului);

asigurarea obligatorie a odihnei zilnice;

tratamentul igieno-dietetic constă în:

igiena corporală, a îmbrăcămintei și a locuinței;

alimentație bogată în proteine și săruri minerale;

regim de odihnă adecvat – pe pat tare;

viață în aer liber, cu multă mișcare, cura heliomarină, sport: înot, volei, gimnastică;

conștientizarea și menținerea unei poziții, posturi, corecte a trunchiului;

corectarea tulburărilor de statică prin susținerea corectă a platfusului, purtarea ghetelor ortopedice;

corectarea tulburărilor de auz sau văz..

Tratament medicamentos: tratament tonifiant cu calciu, fosfor și vitamine

Există trei mijloace terapeutice importante:

kinetoterapia

tratamentul ortopedic

tratamentul chirurgical

Kinetoterapia este deosebit de importantă în corectarea deviațiilor vertebrale. Ea este prezentă în toate programele terapeutice, fie singură, fie asociată cu tratamentul ortopedic sau cu cel chirurgical.

Prin tratamentul ortopedic se urmărește corectarea sau menținerea deviației vertebrale în scopul neutralizării riscului de agravare a acesteia, folosind mijloacele pe care le are la dispoziție:

aparate ortopedice pasive, care realizează corecția deviației folosind forța de presiune, la nivelul părții convexe a curburii și forța de tracțiune. Corectarea este în general realizată prin aparate gipsate succesive. Când se obține corecția maximă, locul lor este luat de corsetele ortopedice. În cifoză, de exemplu. aparatul gipsat se aplică în doi timpi: în prima fază este desființată lordoza lombara, iar a doua fază, realizata după 24 de ore, corectează cifoza toracală.

aparate ortopedice active, cu ajutorul lor corecția se obține printr-o autoredresare activă a coloanei. Acestea sunt corsetele ortopedice. Ele sunt purtate permanent sau intermitent, în funcție de gravitatea curburii.

alte metode ortopedice precum tracțiunea continuă în timpul nopții, electrostimularea musculaturii cu ajutorul unor aparate special concepute.

Tratament chirurgical se aplică deviațiilor grave, evolutive, care se agravează lent, dar continuu și după încetarea creșterii.

În cazurile grave intervenția este precedată de o pregătire prin elongație progresivă a coloanei, realizată prin aparate gipsate de elongație, elongații cu halou cranian și gips sau cerc pelvin.

Intervenția este urmată de imobilizare în aparat gipsat, apoi de purtarea unui corset ortopedic timp de 18-24 luni.

Atât tratamentul ortopedic, cât și cel chirurgical sunt însoțite de kinetoterapie: Kinetoterapia urmărește asuplizarea coloanei vertebrale, pentru a ușura obținerea redresării, precum și menținerea unei troficități și a unui tonus muscular corespunzator.

FiZIOTERAPIA

Tratamentul fizioterapeutic are următoarele obiective:

corectarea poziției vicioase,

realiniamentul coloanei vertebrale,

recâștigarea mobilității vertebrale,

tonifierea musculaturii paravertebrale, abdominale și a pectoralilor punându-se accent pe mușchii extensori ai coloanei,

combaterea contracturilor, în cazul în care acestea sunt prezente,

reducerea durerii (dupa caz),

prevenirea reaparitiei deviației.

Proceduri utilizate: termoterapia, electroterapia, balneoterapia

Termoterapia

Termoterapia folosește ca factor terapeutic temperatura și este o procedură de relaxare musculară și creștere a metabolismului tisular local prin vasodilatația cutanată și musculară pe care o produce.

Utilizează medii diferite de transmirete a căldurii și anume: apă, parafină, nisip, nămol, aer încălzit, băi de soare.

Efectele termoterapiei sunt analgezia, hiperemia, hipertermia locală și sistemică, creșterea elasticității țesuturilor. Toate aceste efecte pregătesc aplicarea programelor de masaj respectiv de kinetoterapie.

Proceduri

împachetarea cu parafină

împachetarea cu nămol –

baia de nămol

ungerile cu nămol

împachetarile cu nisip

baile de abur (sauna)

băile de lumină

băile de soare și nisip

cataplasmele

baia kinetoterapeutică baia kineto în grup dușul-masaj

dușul subacval

baia cu elongație baia cu amidon

Există reguli care trebuie respectate în această terapie:

întotdeauna se aplică comprese reci pe frunte, ceafă, precordial;

se aplică înainte de masă;

sunt urmate de o procedură de răcire;

nu se aplică mai multe proceduri calse într-o zi, decât cu mare grijă;

pacientul trebuie supravegheat continuu.

Să ne oprinm la procedurile pe care le poate utiliza kinetoterapeutul în tratamentul recuperator al deviațiilor coloanei vertebrale

Baia kinetoterapeutică – este o baie caldă la care se asociază mișcări în toate articulațiile bolnavului. Mișcarea în apă reprezintă un important mijloc de recuperare, care se bazează pe principiul legii lui Arhimede, conform căreia „asupra unui corp scufundat într-un lichid actionează o forța, de jos în sus, egală cu greutatea volumului dislocuit de acesta”. Tehnica de aplicare : este o procedura caldă, ce se efectuează într-o cadă mai mare, care se umple 3/4 cu apă la temperatura de 35-38° C. Bolnavul este asezat în baie și lăsat 5 minute liniștit, după care kinetoterapeutul începe să execute sistematic mișcari pasive în articulațiile bolnavului, timp de 5-10 minute. Pacientul este lasat din nou să se odihnească, după care este invitat să execute singur aceste mișcări. Durata băi este de 20-30 de minute. Mod de acțiune: factorul termic, factorul mecanic. Mobilizarea în apă este mai puțin dureroasă din cauza relaxării musculare, care se produce sub influența apei calde și a pierderii greutății corpului, conform legii lui Arhimede.

Baia kineto în grup – este asemănătoare cu baia kineto individuală, doar că în acest caz avem un grup de pacienți (nu unul singur), iar cada de baie este înlocuită de un bazin special amenajat, în care vor intra bolnavii și vor executa mișcările, la comanda verbală a kinetoterapeutului, care se află pe marginea bazinului și îi supraveghează.

Baia cu elongație – Materiale necesare: bazin cu un scaun fixat pe podeaua acestuia, un scripete care se instalează pe peretele încaperii, un căpăstru special, prosop, apă caldă. Tehnica de aplicare: se dezbracă pacientul și se invită în bazin, să ia loc pe scaunul special amenajat. Îl legăm pe bolnav la nivelul toracelui și al coapselor de scaun, în așa fel încât să se mențină coloana cât mai dreaptă și să fie foarte bine fixată de spătarul scaunului. Cu ajutorul scripetelui, care la un capat are montat un căpăstru, introducem capul pacientului în acesta, iar cu ajutorul scripetelui acționăm asupra coloanei bolnavului, în așa fel încat aceasta să se întindă. Procedura se repetă de 3-4 ori, cu pauze între ele, pentru a da voie pacientului să respire. La terminarea procedurii, care durează 15-20 de minute, se scoate pacientul din bazin, se învelește în prosop și se lasă să se odihnească într-o cameră separată, câteva minute. Efecte: efect termic, de încălzire a țesuturilor superficiale și a celor profunde; efect mecanic, exercitat de scripete asupra coloanei vertebrale cu scopul de a o întinde-îndrepta.

ELECTROTERAPIA.

Electroterapia folosește în scop profilactic și curativ curentul electric, sub diferite forme de aplicare și la intensități bine stabilite anterior. Electroterapia are unele aplicații și în tratamentul deviațiilor coloanei vertebrale. Principalele roluri ale sale sunt acelea de a reduce retracțiile și contracturile musculare, prin încălzirea profundă a regiunii (diadinamici, ultrasunete), de a asupliza musculatura și ligamentele retractate și sclerozate (ionizările cu iodură de potasiu 4-5%, ultrasunete cu hidrocortizon 1% sau fenilbutazonă) și de a limita efectele dureroase sau anchilozele din artrozele secundare.

Contracturile musculare, mai ales cele dureroase la solicitările pasive, de întindere, mai pot beneficia de băi de lumină (raze infraroșii), masaj, iar hipotoniile musculare, de termoterapie ,curenți aperiodici de joasă frecvență, curenți faradici și galvanizări.

Electroterapia locală se adresează atât durerii ca simptom (electroterapie antalgică simptomatică), cât și contracturii musculare ca sursă generatoare de durere (electroterapie antalgică patogenică).

Dintre metodele mai importante de electroterapie amintim: galvanizările, ionizările, faradizarea, curenții diadinamici, razele ultraviolete și ultrasunetele.

Galvanizarea transversală reprezinta aplicarea curentului galvanic (continuu) pe regiunea indicată, iar electrozii sunt amplasați transversal, de-o parte și de alta a zonei afectate, pe care o încadrează astfel față în față.

Tehnica de aplicare: pacientul trebuie informat încă de la prima ședință de electroterapie asupra procedurii care i se va aplica, precum și asupra senzațiilor cutanate pe care le va simți în timpul aplicației și, despre scopul acestei terapii.

Intensitatea curentului galvanic aplicat se reglează în funcție de efectul pe care dorim să-l obținem:

pentru efecte analgezice dozăm o intensitate „la prag”(0,1 mA/cm2);

pentru efecte antihiperestezice dozăm o intensitate „sub prag”;

pentru efecte vasodilatatoare dozăm o intensitate „peste prag”(peste 0,1 mA/cm2).

în stadiile acute se preferă intensități „sub prag”;

în stadiile cronice aplicăm intensități „peste prag”.

În ceea ce priveste durata procedurii, pentru a fi eficientă, o aplicație de curent galvanic trebuie să dureze în jur de 30 de minute.

Numărul și ritmul ședintelor de galvanizare variază în funcție de diagnosticul afecțiunii, stadiul evolutiv și rezultatele obținute.

Efecte: Galvanizarea este o procedură decontracturantă și antalgică.

Ionizarile reprezinta procedeele prin care se introduc în organism diferite substanțe medicamentoase cu ajutorul curentului electric, care le transportă prin tegument și mucoase.

Tehnica de aplicare: înainte de aplicație se prepară soluțiile medicamentoase necesare, în concentrațiile corespunzătoare.

Tehnica propriu-zisă de aplicare a ionoforezei este aceeași ca și în cazul galvanizării, bazându-se pe aceleasi principii metodologice. Singura deosebire între cele două proceduri constă în faptul că materialul intermediar hidrofil (în cazul ionizării) se va îmbiba cu soluția medicamentoasă.

Efect: efectul antalgic – este potențat de alegerea unor soluții medicamentoase cu efect anestezic de suprafață (xilină, novocaină). Esențial este ca mărimea electrozilor să acopere integral zona de tratat, intensitatea curentului să fie «la prag» și durata tratamentului suficient de mare (peste 20 de minute).

Curenții diadinamici – fac parte din categoria curenților de joasă frecvență. Curentul diadinamic are următoarele forme de aplicare:

monofazat fix (MF),

difazat fix (DF),

perioadă scurtă (PS),

perioadă lungă (PL),

ritmul sincopat (RS).

Tehnica de aplicare: mărimea și forma electrozilor se alege în funcție de regiunea tratată, iar locurile de amplasare, modalitatea de poziționare și polaritatea lor, în funcție de scopurile terapeutice urmărite.

Pacientul este asezat pe un pat sau pe un scaun de lemn, în funcție de regiunea tratată. Electrozii se aplică prin intermediul invelișurilor de protecție hidrofile, confecționate din diferite straturi textile sau material spongios elastic, bine umezite și fixați cu ajutorul benzilor elastice sau a săculeților cu nisip.

Forma de curent diadinamic aplicată se alege în funcție de scopul terapeutic. Deseori, la aplicațiile cu scop analgetic se recomandă începerea sedinței cu difazat fix (DF).

Intensitatea curenților se reglează progresiv, ajungându-se la senzația de vibrații bine tolerate nedureroase, deci până la pragul dureros. În cursul sedinței, trebuie crescută intensitatea, pentru menținerea senzațiilor de vibrație, nedureroase.

Dutata sedințelor de tratament este diferită, în raport cu scopul terapeutic urmarit. Dacă trebuie efectuate aplicații pe mai multe zone în aceeasi sedință, se scad duratele, succesiv, de la zonă la zonă, cu câte un minut, astfel încât să nu se depașească 10-12 min. În aplicațiile cu scop hiperemiant, vasculotrop, se poate prelungi durata sedinței (20-30 min).

Ritmul sedințelor este determinat de stadiul afecțiunii tratate, iar numarul sedințelor este dictat de efectele obținute.

Efecte: principalele efecte ale curentilor diadinamici sunt cele analgetice, hiperemiante și dinamogene. Efectele sunt determinate de nivelul intensității, forma curentului diadinamic aleasă și modalitatea de aplicare a electrozilor.

Efecte obținute după forma de aplicare:

Tehnica de aplicare: există două tehnici fundamentale de aplicare a curenților interferențiali:

Statica : electrozii se mențin în timpul procedurii în același loc și saupra lor se exercită o presiune constanta. Electrozii «clasici» sunt cei de tip placă, utilizându-se câte două perechi de dimensiuni diferite (50-400 cm ).

Electrozii sunt introduși în invelițuri umede de textură sintetică, corespunzătoare ca mărime și atașați la cablurile cordonului cvadruplu conectat la aparat. Amplasarea lor se face în așa fel încât curenții să se încruciseze în mijlocul zonei tratate. Fixarea electrozilor se face, de preferință, cu benzi elastice sau cu saculeți de nisip.

Cinetica: se utilizează doi electrozi «mănușă» (palmari) care se aplică pe mâinile asistentului, fiind izolați electric de acestea.Fiecare electrod se leagă cu câte un cablu. Celelalte două cabluri se leaga de doi electrozi-placă ficși. Intensitatea curentului este reglată în funcție de senzațiile percepute de pacient. Regiunea de tratat (dorsală,cervicală sau lombară) se află în zona de interferență a curenților. Prin mișcarea permanentă a electrozilor mănușă de către asistent în timpul procedurii, se produce o variație a direcțiilor de intensitate maximă a curentului interferențial, procedeul purtând numele de electrokineziterapie.

Efecte obținute după frecvența curenților interferențiali:

Curenții interferențiali, în aplicație statică, dar mai ales dinamică, folosind frecvențe excitomotorii în forma SPECTRU, aduce o contribuție substanțială în pregatirea musculaturii pentru programele de kinetoterapie ulterioare.

Ultrasunetele:sunt curenți de înaltă frecvență terapeutici.

Tehnica de aplicare:în încăperea în care se efectuează tratamentul trebuie să existe o temperatură de confort termic. Patul sau scaunul pe care va fi așezat pacientul trebuie să fie din lemn. Aparatul de ultrasunete trebuie să aibă obligatoriu împamântare.

Este necesar ca pacientul să se afle într-o stare de echilibru termic general; stările febrile fiind conrtaindicate în tratamentul cu ultrasunete. în cazul unor extremități cu circulație deficitară,acestea vor fi preincălzite prin scurte băi parțiale, calde, pentru activarea circulației generale.

Pacientul, inclusiv regiunea tratată, trebuie să se afle în poziții cât mai relaxate. Se acționează comutatorul de pornire a aparatului, se fixează ceasul semnalizator la durata prescrisă pentru sedință; apoi se aplică traductorul pe zona ce urmează a fi tratată și prin acționarea comutatorului de intensitate, se fixează la doza prescrisă. Se recomandă ca în timpul executarii procedurii, să nu se ridice capul traductorului de pe zona tratată.

Aparatele mai noi au adus unele perfectionări precum: cuplajul automat cu ceasul, ceasul indică timpul efectiv de aplicare a tratamentului.

Durata ședintelor de tratament variază cu suprafața regiunii tratate, afecțiunea tratată și stadiul evolutiv al acesteia. În general, durata unei aplicații pe o zonă este de 2-5 minute, în nici un caz nu se va depași timpul total de aplicație peste 10-15 minute pe mai multe zone tratate în aceeași ședință.

Ritmul ședințelor este în funcție de caz zilnic sau la două zile. Numarul sedințelor va fi, de asemenea, adaptat în funcție de caz – în general 6-15 ședințe.

Efectele fiziologice sunt:

efect analgetic realizat printr-o serie de mecanisme care se produc la nivelul sistemului nervos central

efect miorelaxant datorat acțiunii vibratorii a ultrasunetelor asupra proprioceptorilor musculari și tendinoși.

efect hiperemiant se produce prin vasodilatația arteriolelor și capilarelor. Acest lucru se realizează prin influențarea și prin intermediul sistemului nervos vegetativ .

efect mecanic, micromasajul celular

creșterea temperaturii locale prin frecarea indusă de bombardamentul cu ultrasunete

efect fibrolitic, dezorganizează procesele incipiente de fibrozare.

Terapii manuale

Dintre terapiile manuale care se pot aplica pentru corectarea deficiențelor coloanei vertebrale pot aminti terapia Yumeiho și masajul terapeutic

Terapia Yumeiho sau Kotsuban Yumeiho Taiso, este o terapie manuală dezvoltată relativ recent. A apărut prin anii 1980, principiile sale teoretice și practice fiinnd elaborate în Japonia de către Saionji Masayuki. A fost popularizată apoi în Rusia și în Europa și, mai nou se practică și la noi în țară.

La baza terapiei Yumeiho stă principiul conform căruia ” starea de sănătate a coloanei vertebrale, a oaselor coxale, a articulațiilor centurii pelviene, precum și poziția centrului de greutate au impact asupra sănătății întregului organism”.

A fost dezvoltat un set de circa 100 de manevre specifice efectuate asupra întregului organism. Aceste manevre au specific osteoarticular, puncto-terapeutic, de stretching, gimnastică mio-articulară pasivă, elemente specifice de masaj, manevre de ameliorare a posturii și altele. În funcție de zona pe care se efectuează manevrele, la indicația terapeutului, pacientul trebuie să asume diverse posturi.

O caractreistică a terapiei Yumeiho este faptul că tehnicile Yumeiso nu presupun contactul direct cu pielea pacientului, excepție făcând capul pacientului. Pe durata ședinței, pacientul rămâne îmbrăcat, bineînțeles se recomandă o ținută lejeră, din fibre naturale de preferat bumbacul.

Doi pacienți suferind de aceeași afecțiune, pot fi abordați diferit, în funcție de etiologia afecțiunii și de gravitatea sa. Tocmai în acest puternic caracter personalizat constă specificul terapiei Yumeiho.

Yumeiho și-a dovedit eficiența în următoarele afecțiuni ale aparatului locomotor, ale dinamicii și staticii îndiferent de natura lor, și anume: asimetrie pelviană, cifoza, scolioza, hiperlordoza și combinații ale lor,, distribuire inegală a greutății corpului la nivelul pelvisului și al membrelor inferioare, rigiditate musculo-articulară, laxitate ligamentară, tulburări de mers, echilibru.

Masajul terapeutic

șljcl

1.4. Impactul terapiilor specific fizioterapiei asupra calității vieții adolescentului (beneficii, limite)

CAPITOLUL II – ORGANIZAREA ȘI CONDUCEREA CERCETĂRII

2.1. Scop, ipoteze, sarcini

2.1.1. Scop

Se constată tot mai des la tineri deficiențe de atitudine posturală dar și deviații de coloană vertebrală precum scolioza, cifoza sau lordoza. Vârsta la care apar aceste deficiențe este mult mai mică, o regăsim în copilărie, dar pentru că inițial nu sunt însoțite de dureri, părinții nu sesizează problemele cu care se confruntă proprii copii și nu iau măsurile necesare.

Scopul lucrării este acela de a studia deficiențele coloanei vertebrale,

de a înțelege impactul acestora asupra calității vieții adolescenților respectiv, de a identifica din punct de vedere kinetoterapeutic exercițiile fizice care pot remedia aceste afecțiuni.

2.1.2. Ipoteze

În codițiile de viață oferite de societatea modernă, când calculatorul, tableta și telefonul mobil intră în viața noastră de timpuriu, iar sedentarismul și lipsa de mișcare sunt în vogă, se constată, tot mai des la tineri, deficiențe de atitudine posturală dar și deviații de coloană vertebrală precum scolioza, cifoza sau lordoza.

Vârsta la care apar aceste deficiențe este mult mai mică, o regăsim în copilărie, dar pentru că inițial nu sunt însoțite de dureri, părinții nu sesizează problemele cu care se confruntă proprii copii și nu iau măsurile necesare.

Prin identificarea cât mai devreme și aplicarea unui program kinetic corespunzător s-ar putea amelioara aceste deficiențe.

Kinetoterapeutul trebuie să lucreze săptămânal montorizând și îmbunătățind tehnica exercițiilor în funcție de progresul obținut.

Execțiile se efectuează pe o perioadă lungă de timp pentru obținerea rezultatelor optime în corectarea și menținerea acestora

2.1.3. Sarcini

Sarcinile lucrării fiind direct subordonate scopului și ipotezelor sunt reprezentate de:

cercetarea bibliografică pentru elaborarea cadrului general teoretic,

constituirea lotului de studiat

selecționarea mijloacelor de cercetarea și acționare,

prelucrarea datelor,

înregistrarea datelor,

discutarea rezultatelor,

elaborarea de concluzii și implicații.

2.2. Subiecții cercetării

Cerecetarea s-a efectuat la Colegiul Tehnic ”Alexe Marin”, Slatina, cu acordul conducerii școlii, cu sprijinul profesorului de educație fizică și sport, în afara orelor de curs și a medicului școlar.

Lotul din care au fost selectat lotul de studiat a fost constituit din 173 de elevi din clasele de liceu și școlă profesională, cu media de vârstă între 15 și 18 ani.

Obiectul cercetării l-a constituit un număr de 24 elevi selectați pe baza observațiilor directe asupra atitudinii posturale obișnuite și testului firului cu plumb, respectiv a testului zidului.

Aceștia au acceptat să fie implicați în studiu și în acest scop a fost obținut și acordul părinților.

De comun acord cu elevii și părinții am convenit un program de activitate prin care am stabilt a lucra de două ori pe săptămână 45 minute în afara orelor de curs, peparcursul semestrului al II-lea.

Un număr de 7 părinți au acceptat să-și aducă copiii la cabinetul medical Delta Med pentru a beneficia de un tratament kinetoterapeutic și sub supravegherea medicului specialist.

2.2. Metode de cercetare folosite

Am utilizat următoarele metode de cercetare:

metoda studiului bibliografic

metoda anamnezei

metoda explicației și demonstrației practice

metoda convorbirii

metoda observației

metoda măsurătorilor și evaluării

2.2.1. Metoda studiului biliografic

Metoda studiului biliografic a fost folosită pentru a crea posibilitatea documentării în ceea ce privește tematica lucrării.

Am avut în vedere faptul că nici o cercetare nu se poate lipsi de documentarea corespunzătoare, de aceea informarea și documentarea am realizat-o printr-un fond de cărți de specialitate, articole, reviste și site-uri medicale, care au construit baza fundamentului teoretic al lucrării.

Metoda anamnezei

Anamneza este prima etapă în cadrul examinării medicale a pacientului. Totalitatea informațiilor pe care le putem lua de la pacient și rude se utilizează în vederea stabilirii diagnosticului.

Metoda convorbirii

Convorbirea este o discuție premeditată angajată între kinetoterapeut și subiect. Demersul presupune existența unui scop bine precizat și respectarea unor indicații metodologice. Există mai multe tipuri de convorbiri:

– standardizate, dirijate (se formulează aceleași întrebări, în aceeași ordine tuturor subiecților);

– semistandardizate, semidirijate (se adresează întrebări suplimentare, se reformulează)

– libere, asociative (în funcție de particularitățile situației, de caracteristicile subiectului).

În cadrul cercetării realizate, convorbirea a completat metoda anamnezei și a fost de tip liberă, asociativă datorită plajei destul de largi a diagnosticelor și a vizat în principal conștientizarea de către adolescent a posturii defectoase și motivarea lui în a participa la o serie de exerciții prin care să-și asigure atitudinea corectă a corpului.

Metoda observației

Observația este contemplarea intenționată a unui subiect, fenomen, proces, având sarcina de a culege date concrete, a căror analiză științifică să permită generalizarea și, de aceea, este considerat un proces intelectual activ, în care cercetătorul se străduiește să fie precis și obiectiv.

Observația s-a făcut continuu, începând cu momentul selecției și continuându-se pe toată perioada experimentului, urmărindu-se reacția tinerilor la programul de corectare stabilit.

Am folosit următoarele tipuri de observație:

obsevația indirectă – din fișele medicale de la cabinetul școlar și alte documente ce prezintă starea de sănătate,

observația directă, întâmplătoare a subiecților în condiții nespecifice și neorganizate, urmărind postura întregului corp și a fiecărui segment, mobilitatea coloanei vertebrale, atitudinea globală a corpului,

observația experimentală, sistematică, organizată, provocată, care a urmărit aceleași aspecte de mai sus, dar în timpul activităților impuse, organizate.

2.2.5. Metoda măsurătorilor și evaluării

Primul și ultimul act al kinetoterapeutului, în procesul asistenței de recuperare funcțională este evaluarea. Evaluarea este o pârghie pentru stabilirea obiectivelor și a măsurii în care acestea au fost indeplinite .

Inițial, evaluarea este necesară pentru aprecierea deficitului ce urmează a fi recuperat și a restantului funcțional pe care se bazează capacitățile și activitățile pacientului iar, în final evaluarea apreciază rezultatele obținute prin aplicarea programului de recuperare și concluzionează asupra măsurilor care se mai impun, eventual în continuare.

Designul cercetării

Cercetarea s-a desfășurat în perioada 15 noiembrie 2016 – 15 iulie 2017 și a fost structurată pe 3 etape:

Etapa I: 14 noiembrie 2016 – 20 februarie 2017, a constituit etapa în care m-am documentat cu privire la deficiențele coloanei vertebrale care apar în perioada pubertară și postpubertară și asupra impactului acestora în calitatea vieții adolescenților.

Documentarea a vizat în mod special deficiențele funcționale ale coloanei vertebrale și tratamentul kinetic corespunzător.

Tot în această perioadă am selectat lotul de studiat.

Etapa a II-a: 21 februarie – 01 iunie 2017, am aplicat programul de recuperare stabilit de comun acord cu subiecții și părinții acestora astfel:

cu 7 subiecți de sex feminin am lucrat la cabinetul Delta Med cu o frecvență de trei ori pe săptămână. Durata unei ședințe fiind de 50 de minute.

cu 17 subiecți de sex masculin am lucrat la sala de sport a Colegiului Tehnic ”Alexe Marin”, în afara orelor de curs, cu o frecvență de două ori pe săptămână. Durata unei ședințe fiind tot de 50 de minute.

Etapa a III-a: 01- iunie -15 iunie 2017 a constituit etapa de evaluare și interpretare a rezultatelor

2.3.1. Prezentarea programelor de recuperare

Corectarea atitudinii globalecifotice și a cifozei

Obiectivele exercițiilor corective:

Crearea unui reflex corect de atitudine a corpului în activitățile statice și dinamice ale sportivului

Tonificarea și scurtarea mușchilor planului posterior al trunchiului pentru îndreptarea curburii mai accentuate a coloanei vertebrale

Alungirea și elasticizarea musculaturii scurtate și hipertone a toracelui

Corectarea toracelui îngust și înfundat la bază, restabilirea poziției corecte a umerilor și omoplaților prin scurtarea musculaturii fixatoare a centurii scapulare

Corectarea membrelor inferioare îndeosebi a genunchilor în flexiune atât în menținerea poziției cât și în timpul mersului

Diminuarea frecvenței respiratorii concomitent cu creșterea amplitudinii respirației și scăderea travaliului respirator.

Mijloace folosite

Exercițiile statice sub forma pozițiilor fundamentale dar mai ales a pozițiilor derivate, simetrice care să solicite sinergic mușchii planului posterior al corpului.

Cele mai indicate poziții din punct de vedere al eficacității sunt poziții înalte și cele cu suprafața mare de sprijin.

Astfel de exemplu cele mai folosite poziții sunt:

Poziția pe genunchi – cu mâinile la ceafă precum și pe genunchi cu sprijin pe palme cu trunchiul sub orizontală

Poziția culcat înainte și înapoi

Poziția atârnat-cu fața sau cu spatele la scara fixă sau pe plan oblic

Exercițiile dinamice cele mai indicate sunt:

Exercițiile de trunchi sub forma mișcărilor de extensie, a îndoirilor laterale, răsucirilor și circumdicțiilor în plan posterior

Exercițiile de membre superioare, se vor executa în plan posterior și deasupra liniei orizontale a umerilor

Exercițiile de membre inferioare executate în plan posterior

Exercițiile de respirație au un caracter corectiv evident; se pot executa liber sau legate de mișcările corective ale trunchiului și membrelor

Exercițiile aplicative sub forma exercițiilor de mers corectiv, alergare, suspensiuni, târâre și echilibru

Exerciții cu obiecte portative (mingea medicinală, halteră, bastoane) și la aparate fixe (bancă,scară fixă)

Exerciții de redresare pasivă sau activă

Model program exerciții pentru corectarea atitudinii cifotice și cifoză

Posturare – ortostatism, spatele la perete, zona lombară lipită, abdomenul încordat, umeri și capul lipiți de perete. Menține 30 sec – 1 min pentru formarea reflexului de atitudine corectă.

Exercițiu static – spatele spre scara fixă, brațele intinse deasupra capului, atârnat la scară, cu trunchiul relaxat, cât se poate rezista. 5 repetări

Mers pe varfuri, brațele în sus pe lângă cap, extensia trunchiului cu ducerea brațelor alternatv înapoi. 30 metri

Mers fandat cu un baston ținut la spate la nivelul omoplaților cu coatele flectate. 30 metri

Mers fandat cu un baston în mâini, ducerea cubrațele întinse deasupra capului. 30 metri

Pe scaun, cu un baston în mâini, ducerea bastonul sus și la spate la omoplați. 20 repetări

Așezat în genunchi, pe călcâi, mâinile la ceafă, ducerea brațelor spre înapoi cu extensia trunchiului și capului. 20 repetări

Decubit ventral, mâinile în spatele capului cu degetele încleștate, brațele în extensie, se execută extensia capului și gâtului. 20 repetări

Ortostatism, baston la spate, trunchiul aplecat la 90o, execută rotiri stânga – dreapta. 20 repetări

Stând cu spatele la scara fixă, brațele întinse sus, flexia genunchilor, păstrând spatele în contact permanent cu scara fixă, revenire în poziția inițială. 20 repetări

Pe genunchi depărtat, apucarea gleznelor cu mâinile, extensia amplă a capului și a trunchiului cu inspir, revenire expir. 20 repetări

Corectarea atitudinii lordotice și lordoză

Obiectivele exercițiilor fizice:

Formarea reflexului de atitudine corectă a corpului în ortostatism și în acțiunile dinamice.

Corectarea și redresarea curburii lordotice mai accentuate la nivelul coloanei vertebrale lombare prin tonificarea și scurtarea mușchilor abdominali hipotonici și lungirea mușchilor sacrolombari.

Redresarea bazinului prea mult înclinat înainte și a genunchilor hiperextinși.

Corectarea poziției capului și gâtului, dezvoltarea toracelui.

Mijloace folosite

Exercițiile statice cele mai indicate sunt pozițiile derivate din pozițiile fundamentale șezând, culcat și atârnat. Se folosesc mai puțin pozițiile stând și pe genunchi care sunt în general lordozante.

Exercițiile dinamice cele mai indicate sunt: exercițiile de trunchi-îndeosebi mișcările de flexie precum îndoirile laterale și asocierile executate simultan cu flexiunea trunchiului:

Exercițiile de membre superioare și inferioare

Exercițiile aplicative: mers corectiv, târâre, suspensiuni, echilibru

Exerciții de respirație executate din poziții corective pentru prevenirea lordozei

Exerciții de redresare a trunchiului și mai ales a bazinului executate pasivo-activ sau activ.

Model program exerciții pentru corectarea atitudinii lordotice și lordoză

Mers, la fiecare pas ghemuirea unui picior, apucat cu mâinile sub genunchi și tragerea lui spre piept. 30 metri

Mersul piticului – mers ghemuit cu mâinile sprijinite pe genunchi. 30 metri

Stând depărtat, aplecarea și răsucirea trunchiului cu ducerea mâinii drepte la piciorul opus, apoi ducerea mâinii stângi la piciorul drept. 20 repetări pe fiecare parte

Decubit dorsal, formarea cercurilor cu membrele inferioare fără să atingă solul, apoi forfecarea acestora în plan vertical și orizontal.20 repetări fiecare

Decubit dorsal, picioarele îndoite din genunchi, tălpile pe sol, ghemuirea ambelor picioare spre piept trăgându-le cu brațele, revenire în poziția inițială. 20 repetări

Decubit dorsal, picioarele îndoite din genunchi, tălpile pe sol, întinderea picioarelor la verticală și revenire la poziția inițială. 20 repetări

Ghemuit cu fața spre scara fixă, tălpile sprijinite pe prima treaptă, întinderea genunchilor cu depărtarea de scară și îndoirea trunchiului din șold și revenire în ghemuit. 20 repetări

Stând depărtat cu bastonul apucat înainte jos, înclicarea trunchiului la orizontală cu spatele drept, ducerea bastonului sus cu inspirație, revenire expirație. 20 repetări

Culcat pe înainte pe masă, cu un sac de nisip sub abdomen, apucat masa cu mâinile, ridicarea ambelor picioare întinse din genunchi, dar să nu depășească orizontala pentru a nu lordoza, cu expirație; coborârea picioarelo și inpirație în pauză. 20 repetări

Corectarea atitudinii global asimetrice

Obiectivele exercițiilor corective:

Formarea simțului de simetrie la nivelul trunchiului prin corectarea atitudinilor asimetrice a umerilor, omoplaților, toracelui și coloanei vertebrale.

Realizarea unui sprijin simetric pe membrele inferioare prin corectarea asimetriei funcționale a acestora.

Corectarea și redresarea poziției asimetrice a bazinului.

Mijloace folosite

Exerciții statice sub forma pozițiilor corective și hipercorective, derivate din pozițiile fundamentale prin dispunerea simetrică dar mai ales asimetrică a membrelor superioare și inferioare.

Astfel se pot folosidin:

Poziția stand – pevârfuri, cumânastângă la ceafă, dreaptapesold;cubastonulasimetricprins la spate; cupicioruldreptfixatlateralsauînainte la spate; cugenunchiulîndoit la piept;

Poziția șezând pe coapsa dreaptă, cu mână dreaptă pe creștet;

Poziția pe genunchi cu piciorul stâng întins înapoi; cu piciorul drept întins înainte sau lateral;

Poziția culcat înainte, înapoi cu dispunerea brațului stâng deasupra axei umerilor și îndoirea genunchiului drept;

Poziția atârnat, apucat asimetric, brațul stâng mai sus.

Exerciții dinamice, cele mai indicate sunt:

Exerciții de trunchi – extensiile pentru crearea simțului de simetrie a trunchiului; îndoiri laterale spre dreapta în scopul corectării atitudinii scoliotice a coloanei vertebrale și răsucirii spre stănga

Exerciții de membre superioare – executate simetric dar mai ales asimetric pentru corectarea asimetriei poziției umerilor și omoplaților. Pentru aceasta brațul stâng va fi bine fixat sau menținut în plan posterior și deasupra axei orizontale a umerilor. Brațul drept va fi fixat sau dus în plan posterior dar sub linia orizontală a umerilor;

Exerciții de respirație – pentru dezvoltarea simetrică a celor două hemitoracice;

Exerciții aplicative sub forma exercițiilor de mers, târâre (din poziția culcat, pe genunchi, șezând) suspensiuni, echilibru;

Exerciții de redresare – executate pasiv din poziția culcat, pasiv – activ din poziția șezând sau activ din poziția stând și atârnat.

Mers cu ducerea brațului stâng lateral oblic sus și a celui drept oblic jos înapoi, cu arcuire în ritmul pașilor. 30 metri

Mers pe vârfuri cu o halteră în mâna dreaptă, simultan cu ducerea brațului stâng prin lateral în sus și arcuire. 30 metri

Pe scaun, cu fața la oglindă și brațele lateral, exercițiu de translație mutând trunchiul spre stânga, menținând brațele pe orizontală. 20 repetări

Stând cu piciorul drept sprijinit lateral pe un suport înalt de 40 – 50 cm, cu un baston așezat diagonal la spate, apucat cu mâna stângă de sus și dreapta de jos, îndoirea trunchiului spre dreapta cu arcuire și cu inspirație, revenire cu expirație, răsucirea trunchiului spre stânga cu arcuire, extensia trunchiului cu amplitudine maximă. 20 repetări

Stând în fața unui scaun sau un suport înalt de 40-50 cm, cu piciorul drept spijinit pe el, mâna stângă pe creștet, mâna dreaptă pe șold, răsucire spre stânga cu expirație, revenire cu inspirație. 20 repetări

Din patrupedie, cu sprijin pe palme, execută ducerea brațului stâng oblic sus cu inspirație, revenire cu expirație. 20 repetări

Stând depărtat, inspirație lentă și amplă cu ridicarea brațului stâng sus concomitent răsucirea trunchiului spre dreapta, mâna dreaptă pe șold, revenire cu expirație. 20 repetări

Pe genunchi cu mâna stângă deasupra capului, dreapta pe șold, trunchiul în extensie, îndoirea laterală a trunchiului spre dreapta. 20 repetări

Pe genunchiul stâng, piciorul drept întins lateral, mâinile la ceafă, ducerea bazinului spre stânga și înclinarea trunchiului spre dreapta. 20 repetări

Pe genunchi cu mâna stângă sus susține o minge pe cap, mâna dreaptă pe șold, îndoirea laterală a trunchiului spre dreapta. 20 repetări

Stănd cu spatele la scara fixă, pășirea cu un picior, trunchiul în extensie, iar brațele se duc prin față sus până ating scara, revenire, apoi se repetă cu pășire cu celălalt picior. 20 repetări pe parte

CAPITOLUL III – ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

3.1. Prezentarea evoluției subiecților cercetării

3.2. Analiza rezultatelor

3.3. Discutarea rezultatelor

CONCLUZII

Studiul realizat, analiza și interpretarea datelor permit formularea următoarelor concluzii:

datele statistice ne arată că o pondere foarte mare în rândul subiecților au atitudini cifotice, lordotice compesatorii, asimetrice dar și deficiențe precum cifozele, lordozele, scoliozele. În general incidența acestor deficiențe este mare în perioada adolescenței;

deviațiile coloanei vertebrale: scolioza, cifoza, lordoza și combinațiile dintre acestea pot conduce la modificări ale cutiei toracice. Aceste modificări au implicații asupra capacității vitale respiratorii, asupra capacității de efort fizic și intelectual dar și în ceea ce privește stima de sine, atitudinea față de propria persoană;

prin implementarea programelor de kinetoterapie în cazul deficiențelor și de kinetoprofilaxie în cazul atitudinilor am urmărit îndeplinirea următoarelor obiective: ameliorarea mobilității coloanei vertebrale; redresarea posturală; tonifierea selectivă a musculaturii spatelui și abdomenului; modificarea selectiva a lungimii musculaturii paravertebrale; ameliorarea funcției respiratorii; antrenarea generală a organismului;

deficiențele coloanei vertebrale de orice fel sunt ele au influență negativă asupra taliei, deoarece se produc modificări care uneori pot fi ireversibile, prin aplicarea de programe kinetice putem avea efecte pozitive asupra taliei;

bustul este partea corpului individului cel mai mult afectată de atitudinile și deficiențele ce pot apărea la nivelul coloanei vertebrale.

prin programe de profilaxie și kinetoterapie pot fi influențate valorile perimetrului toracic, în sens pozitiv. Perimetrul toracic fiind indicatorul care ne atestă nivelul de dezvoltare al cutiei toracice dar și influențele negative pe care le pot avea atitudinile vicioase și deficiențele de la nivelul coloanei vertebrale asupra capacității vitale a individului.

deosebit de importantă a fost conștientizarea de către subiecți a tulburărilor posturale sau de statică vertebrală a coloanei și cooperarea în cadrul programelor de recuperare pentru obținerea posturii corecte.

am urmărit trezirea interesului tinerilor pentru practicarea în scop profilactic a programelor propuse. Adolescenții trebuie să fie determinați să participe activ la programele de recuperare, iar la orice progres făcut aceștia trebuie încurajați pentru a căpăta încredere atât în propriile forțe, cât și în kinetoterapeut.

de asemenea tinerii cu deficiențe ale coloanei vertebrale trebuie să conștientizeze că tratamentul kinetic este de lungă durată și se efectuează în general în mai multe luni sau ani pentru îmbunătățirea simptomatologiei clinice.

În final putem spune că ipotezele cercetării au fost confirmate.

Prin aplicarea unor programe de kinetoprofilaxie în școli s-ar putea scădea rata adolescenților ce prezintă atitudini posturale sau deficiențe la nivelul colonei vertebrale.

Cheia succesului terapeutic depinde de controlul subiectului asupra propriului organism. Cu cât tânărul este implicat mai activ și participă mai eficient în realizarea programului kinetic recuperator, rezultatele obținute vor fi mai bune.

Deseori adolescenții cu deviații ale coloanei vertebrale pot fi stigmatizați de colegi. Depresia, scăderea stimei de sine pot influența calitatea vieții acestora, atingerea obiectivelor educaționale și proiectele profesionale.

PROPUNERI

Este necesară o schimbare de atitudine în promovarea și organizarea unor sesiuni de informare și conștientizare a adolescenților despre importanța unei coloane vertebrale sănătoase, fără deficiențe și despre acțiunile pe care trebuie să le intreprindă în acest sens. De aceea fac următoarele propuneri:

Elaborarea și implementarea unor politici de sănătate aplicabile în comunitățile de copii și elevi.

Incidența tot mai mare a cazurilor de deviații ale coloanei vertebrale la școlarii și adolescenții din învățământul preuniversitar, impune introducerea, de către Ministerul Educației Naționale, în curriculumul de educație fizică și sport din învățământul preuniversitar ore speciale pentru corectarea acestor deficiențe. Profesorii de specialitate și conducerile școlilor, în colaborare cu comitetul de părinț,i pot procura materialele necesare sau pot chiar improviza aceste materiale dacă nu există fondurile necesare.

Ministerul Sănătății să organizeze și să finanțeze programe naționale de sănătate prin care populația să fie conștientizată de riscurile sedentarismului și să fie depistate și corectate de timpuriu deficiențele coloanei vertebrale la copii și tineretul de vârstă școlară, iar în colaborare cu Ministerul Educației Naționale și Ministerul Finanțelor, sălile de sport să fie dotate corespunzător.

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

GALERIE FOTO

Poziții defectoase la masa de lucru

CUVINTE CHEIE

Cifoză

Lordoză

Cifolordoză

Scolioză

Cifolordoză

Kinetoterapie

Fizioterapie

Termoterapie

ABREVIERI

SNC

SNV

SCM – sternocleisomastoidianul

Lista figurilor

Lista tabelelor