Lect. univ. dr. BĂNĂDUC DORU STELIAN [309790]

UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE

SPECIALIZAREA ECOLOGIE ȘI PROTECȚIA MEDIULUI

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:

Lect. univ. dr. BĂNĂDUC DORU STELIAN

Absolvent: [anonimizat], 2013

UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” [anonimizat]:

Lect. univ. dr. BĂNĂDUC DORU STELIAN

Absolvent: [anonimizat], 2013

CUPRINS

INTRODUCERE

Grigore Antipa (1867-1944), primul mare ihtiolog român, a fost cel care a conștientizat, că România ar trebui să aibe o [anonimizat], în studiul privind fauna ihtiologică. Astfel, ca o consecință, pentru a sprijinii gestionarea acestei resurse naturale foarte importante, a rezultat prima publicație referitoare la întreaga faună ihtiologică din România (Antipa, 1909).

Petru Mihai Bănărescu (1921-2009), [anonimizat], [anonimizat], a [anonimizat] o publicație uimitoare în ceea ce privește fauna piscicolă din România (Bănărescu, 1964), cu o [anonimizat], după o jumătate de secol. [anonimizat], [anonimizat], încercând să finalizeze această grea lucrare. Dar această sarcină este departe de a [anonimizat], teritoriului relativ mare a României, dar și a variabilității geografice mari a teritoriului românesc. Acestea induc o variabiliate foarte mare a habitatelor acvatice și a ihtiocenozelor.

[anonimizat], în râuri în care pe sectoare lungi și/[anonimizat]/sau schimbările climatice au indus modificări cantitative și/sau calitative asupra habitatelor acvatice. [anonimizat], monitorizarea, gestionarea, [anonimizat], servind ca o bază de date pentru viitoarele comparații necesare. [anonimizat] "gestionate" [anonimizat], sunt doar un exemplu despre o evaluare, monitorizare, gestionare, protecție și conservare nefericită a peștelui "pe hârtie".

Ihtiofauna râului Olteț se potrivește bine în acest tip de situație nefericită. Acesta a fost studiată și publicată de Bănărescu (1964), [anonimizat] a [anonimizat] l-a [anonimizat] 50% din lungimea sa. [anonimizat] "teoretice", aria naturală protejată "Cheile Oltețului" a fost propusă și desemnată pentru a proteja și conserva speciile de pești care nu au trăit niciodată acolo.

[anonimizat] s-a extins pe o [anonimizat], oferă pentru prima dată o [anonimizat].

Oltețul este principalul afluent al râului Olt, care este unul dintre cel mai mare afluent al Dunării de Jos. Bazinul hidrografic al Oltului, ocupînd 24.439 km2, aproximativ 10,1% din teritoriul românesc, este situat în partea centrală și de sud a României. Oltul izvorăște din Carpații Orientali românești, trece la vest Depresiunea Transilvaniei, la sud Carpații Meridionali românești, Subcarpații românești, Platforma Getică și Câmpia Română, până la confluența cu Dunărea (Diaconu și Stănculescu, 1971; Roșu, 1973; Sommerwerk și colab.,; Tockner și colab., 2009).

Între timp sectorul median și superior al Oltului, dar și afluenții acestuia au fost studiate, în ceea ce privește ihtiofauna (Bănăduc, 1999, 2000, 2001, 2002, 2004, 2008; Bănărescu, 1999), situația fiind semnificativ diferită în partea inferioară a Oltului și în tributarii săi sudici. Pentru bazinul hidrografic al râului Olteț (Fig. 1a, 1b) au existat doar câteva date vechi, neactualizate a academicianului Bănărescu (1964), doar în sectorul inferior al Oltețului, un sector ce începe din proximitatea orașului Balș, până la vărsarea Oltețului în Olt, sector ce a fost puternic afectat și modificat de intervențiile omului, prin poluare și numeroase lucrări hidrothenice.

Geologia văii Oltețului este considerată ca fiind foarte variată, care include diferite roci cristaline, vechi și noi, roci eruptive și roci sedimentare (Velcea și Savu, 1982), fiind unul dintre motivele pentru care acest râu prezintă, de la izvor până la confluența cu râul Olt, de-a lungul celor 175 km, are o variabilitate relativ ridicată de macrohabitate prezente în albie – "habitate de măsură suficientă pentru a prezenta variații considerabile de mediu, conține nișe ecologice variate, și pot să sprijine o floră și faună bogată".

Din punct de vedere ihtiologic Oltețul prezintă o varietate mare de ihtiocenoze, fiind prezente toate cele cinci zone ihtiologice descrise și detaliate de Bănărescu în 1964.

Această lucrare de licență a fost realizată cu ajutorul domnului lect. univ. dr. Doru Stelian Bănăduc, căruia îi mulțumesc pe această cale, în cadrul programului de cercetare “POS – MEDIU PH + PRO MANAGEMENT NATURA 2000”

CAPITOLUL 1: CARACTERIZAREA FIZICO-GEOGRAFICĂ A BAZINULUI HIDROGRAFIC OLTEȚ

1.1 Localizarea râului Olteț

Oltețul face parte din bazinul hidrografic Olt care “este situat în partea centrală și de sud a țării, fiind cuprins între Carpații Orientali si Podișul Târnavelor în zona superioară și Carpații Meridionali, dealurile subcarpatice și Câmpia Dunării, în zona inferioară. Bazinul hidrografic Olt are o suprafață de 24.050 km2, reprezentând o pondere de 10,1% din suprafața totală a țării (Roșu, 1973).

Râul Olteț este afluentul pricipal al râului Olt, acesta avându-și obârșia în zona Munților Căpățânii, aceștia făcând parte din unitatea montană a Parângului care se înscriu în cadrul Carpaților Meridionali, grup de munți cuprinși între râurile Jiu și Olt (Velcea și Savu, 1982).

Bazinul hidrografic al Cernei este situat în partea de sud-vest a României (Fig. 1a, 1b), care curge de la nord la sud, în sectorul său superior și de mijloc și de la nord-vest la sud-est, în zona inferioară, traversând în drumul său trei județe Gorj, Vâlcea și Olt. (Posea și colab., 1982).

Izvorând din Munții Căpățânii și având o lățime de 3 m în primul său kilometru, acesta crește treptat și considerabil, ajungând la un debit la vărsare de 14,0 m3/s și o lățime de 95 m la punctul de confluență cu râul Olt. Acest lucru se datorează numeroaselor confluențe ale Oltețului cu tributarii săi, primul fiind Ungurelul (Fig. 2), iar cei mai importanți fiind Tîrîia, Sasa și Cerna.

Figura 1a: Localizarea bazinului hidorgrafic Olteț pe teritoriu României.

Figura 1b: Localizarea bazinului hidrografic Olteț în bazinul hidrografic Olt.

(Figurile 1a, 1b Elaborate de Laurian Gheorghe și Mircea Mărginean, sursa datelor Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice)

Figura 2: Oltețul la confluența cu Ungurelul (5 km de izvor).

(Fotografie originală)

1.2 Elemente de geologie

Croindu-și drum prin sudul Carpaților Meridionali, unitate situată între valea Dâmboviței în est și valea Dunării în vest, Oltețul parcurge zone cu masive de roci cristaline străbătute uneori de roci eruptive vechi și noi, întâlnind mai rar roci sedimentare (Velcea și Savu, 1982). Astfel Oltețul își formează valea puternic adâncită (până la 300 m adâncime), în urma unei intense modelări în condițiile unei litologii foarte rezistente (granite gnaisice și șisturi cristaline) (Velcea și Savu, 1982).

Masivele centrale înalte ale Carpaților Meridionali, unul dintre ele fiind și Parângul, unitate montană din care fac parte și Munții Căpățânii, sunt bine evidențiate de cele două unități structurale caracteristice și anume autohtonul Danubian și pânza Getică. Parângul aparține primei unități fiind alcătuit din formațiuni cristaline și magmatice prealpine, acoperite de un înveliș sedimentar. Acest complex petrografic este caracterizat de o duritate apreciabilă, ceea ce explică altitudinile mari, conservarea unor forme relicte, pante foarte accentuate ale rețelei hidrografice sau profilul puternic adâncit și abrupt al văilor (Velcea și Savu, 1982), precum este și cea a Oltețului.

În amonte de localitatea Polovragi râul Olteț întâmpină un masiv calcaros de vârstă jurasică prin care își taie faimoasele și spectaculoasele chei care poartă numele râului (Ujvári, 1972). Tot în acest masiv calcaros s-a format și peștera Polovragi una dintre cele mai frumoase și cele mai lungi peșteri din Romania.

La ieșirea din chei, Oltețul traversează depresiunea subcarpatică de la Polovragi, în care predomină marno – argilele meoțiene, ușor cutate și străbătute de o serie de falii secundare longitudinale și transversale. Această depresiune s-a individualizat prin eroziune diferențială (Tufescu, 1966).

Croindu-și drumul prin Depresiunea Getică, Oltețul întâlnește o largă cuvertură de pietrișuri depuse, într-un regim fluvio-lacustru, cunoscute sub numele de „pietrișuri de Cândești” (Roșu, 1973). Trecând mai departe, râul traversează întreg Piemontul Getic a cărui specificitate sunt pietrișurile. Oltețul întâlnește aici depuneri de pietrișuri și nisipuri, pe alocuri adevărate conglomerate (Tufescu, 1966). La vărsarea Oltețului în Olt, în apropierea comunei Fălcoiu, acesta este deja intrat în relieful de câmpie (Câmpia Română) unde caracteristice sunt rocile sedimentare.

Situată la nord de Dunăre, Platforma Valahă este separată de unitățile de relief carpatice prin falia pericarpatică în lungul căreia este subșariată spre nord. Spre est se întinde până la falia Dunării care o sepără de unitățile dobrogene, iar spre NE se întinde până la prelungirea liniei tectonice Peceneaga-Camena care o separă de promotoriul nord – dobrogean. Astfel, Platforma Valahă reprezintă jumătatea nordică a ariei consolidate dintre Carpați și Balcani, cunoscută sub numele de platforma Moseică. Platforma Valahă și-a încheiat evoluția ca arie de sedimentare în Cuarternar când a fost colmatată. În consecință, ea prezintă o morfologie cu caractere de câmpie, corespunzând cu ceea ce în geografia fizică se cunoaște sub numele de Câmpia Română (Mutihac, 1990).

În structura Platformei Valahe se disting ușor cele două etaje structurale, soclul format în principal din șisturi cristaline, și cuvertura alcătuită din depozite sedimentare (Mutihac, 1990).

În alcătuirea soclului intră șisturi cristaline mezometamorfice în mare parte retromorfozate, străbătute de masive de granitoide. Șisturile cristaline mezometamorfice retromorfozate au fost întâlnite prin foraje la vest de Olt în zona Dioști-Balș-Slatina. Sunt reprezentate prin amfibolite, șisturi cloritoase-cuarțitice și cloritoșisturi cu profiroblaste de albit. Acestea sunt străbătute de corpuri intrusive alcătuite în principal din granite, granodiorite și diorite cuarțifere. De asemenea sunt întâlnite și gabbrouri, meladiorite și diorite. Șisturile cristaline întâlnite la vest de Olt se înscriu în grupa șisturilor cristaline mezometamorfice aparținând unui ciclu prebaikalian, acestea alcătuind soclul pentru mare parte din jumătatea vestică a Platformei Valahe (Mutihac, 1990).

În evoluția ulterioară a consolodării, soclul valah a fost supus unor mișcări de basculare care au determinat transgresiuni și regresiuni, reflectându-se prin existența a patru cicluri de sedimentare majore: Ciclul de sedimentare Cambrian – Westphalian, Ciclul Permian terminal – Triasic, Ciclul de sedimentare Dogger – Cretacic și Ciclul de sedimentare Badenian – Pleistocen (Mutihac, 1990).

Prima transgresiune care a urmat procesului de consolidare a avut loc în Paleozoicul timpuriu și anume în Cambrian, procesul de sedimentare ținând până în Westphalian, când se încheie primul cilcu de sedimentare. Urmează o fază de exondare, sedimentarea reluându-se spre sfârșitul Permianului și durează până la sfârșitul Triasicului. După o nouă fază de exondare, spațiul valah a fost din nou acoperit de ape spre sfârșitul Liasicului, teritoriul a rămas acoperit de mare până la sfârșitul Cretacicului, iar în partea centrală până în Eocen. Ultimul ciclu de sedimentare s-a instalat în Badenian ținând până în Pleistocen (Mutihac, 1990).

În fazele de submersiune, în pesoclul valah s-au acumulat depozite în grosime de mai multe mii de metri, cercetate cu ajutorul a numeroase foraje, care de asemenea au arătat că grosimea cuverturii este foarte diferită de la un sector la altul datorită faptului că soclul a funcționat ca un suport compartimentat prin falii profunde în mai multe blocuri și nu ca un bloc rigid, unitar, permițând astfel mișcarea pe verticală, care s-a produs în anumite perioade. Astfel s-au creat zone depresionare cu o sedimentare mai activă (Depresiunea Alexandriei) și zone de ridicare unde sedimentarea a fost mai înceată, sau, în anumite epoci, au evoluat chiar și arii emerse, cum este ridicarea Balș – Optaș (Mutihac, 1990).

1.3. Elemente de relief

Relieful ca sistem este alcătuit dintr-o infinitate de elemente (forme de relief) cu dimensiuni, geneză, evoluție și vârstă diferită fiecare din ele reprezentând sisteme secundare care se înscriu ierarhic în cadrul acestuia (Ielenicz, 2010).

Masivul Parâng este caracterizat printr-o dispunere foarte evidentă a sa în trepte, ca urmare a conservării în condiții foarte bune a celor trei suprafețe de denudație și printr-o largă extensie a reliefului glaciar (Roșu, 1973).

Subcarpații Getici se întind în est până la Valea Dâmboviței, iar la vest până la Valea Motrului. Această unitate se caracterizează printr-o descreștere a culmilor deluroase în altitudine, de la nord spre sud și de la est la vest, 1000 – 1200 m la est de Olt, 400 – 500 m la vest de Olt, de asemenea orientarea perpendiculară a culmilor din Carpați, față de care se detașează prin înșeuări înalte. Văile transversale induse de afluenții Argeșului și Oltului sunt cele predominante, nelipsind cele autohtone longitudinale. Asimetriile spațiilor depresionare subcarpatice sunt flancate la sud de aliniamente de cueste (Velcea și Savu, 1982).

1.3.1 Podișul Getic

Podișul Getic a rezultat prin ridicarea într-un interval scurt de timp în Pleistocen a unei câmpii piemontane acumulată în villafranchian – Pleistocen inferior. (Ielenicz și Săndulescu, 2008).

Podișul Getic este situat între Subcarpați, Podișul Mehedinți și câmpie având o lățime variabilă 18 – 20 km în Podișul Cândești și 40 – 50 km în Podișul Oltețului (Ielenicz și Săndulescu, 2008).

Lățimea interfulviilor netede crește de la nord la sud. Spre Subcarpați podurile interfluviale sunt reduse la culmi și vârfuri rotunjite datorită fragmentării torențiale care este mai intensă. Baza versanților este acoperită de materiale coluvio – pluvionale. Aceștia sunt abrupți, concavi, tăiați în pietrișuri și nisipuri slab cimentate în nord și depozite loessoide în sud (Ielenicz și Săndulescu, 2008).

Văile autohotone aparțin la trei generații: prima ce își are obârșia la contactul sau în cadrul Subcarpaților, a doua la altitudinile de 350 – 450 m, iar cea mai nouă în vecinătatea câmpiei. Lărgirea treptată a culoarelor de vale de la nord la sud, albiile majore în una două trepte sunt caracteristici prin care se remarcă cele mai vechi văi (Ielenicz și Săndulescu, 2008).

1.3.2 Trepte de relief

Terasele – se racordează alcătuind un sistem unitar cu cel al Dunării. Sunt cinci pe Jiu și Olt și una-trei pe celelalte văi (Ielenicz și Săndulescu, 2008).

Luncile au dimensiuni variate, în concordanță cu generațiile de văi, sunt bine dezvoltate, au lățimi mari (pot ajunge și la kilometrii lațime). În cadrul lor, pe văile mari, se disting una – trei trepte (Ielenicz și Săndulescu, 2008).

Modelarea actuală a Podișului Getic este activă, dar diferențiată în cele două regiuni (nordică și sudică) (Ielenicz și Săndulescu, 2008).

1.3.3 Podișul (Dealurile) Oltețului

Podișul Oltețului se desfășoară între Gilort – Jiu la vest și Culoarul Oltului la est fiind cea mai mare subunitate a Podișului Getic (Ielenicz și Săndulescu, 2008).

Pe cea mai mare parte din suprafața podișului sunt depozite pleistocene inferioare reprezentate de pânze de pietrișuri și nisipuri piemontane, excepție făcând la nord în vecinătatea Subcarpaților unde apar la zi depozite pliocene (argilo-nisipoase) sub forma unor benzi înguste (Ielenicz și Săndulescu, 2008).

De la vârfurile aflate la 500 m altitudine găsite la nord, ce domină depresiunile subcarpatice reprezentate prin versanți cuestici împăduriți, panta generală a reliefului coboară lent până la 200 – 225 m în sud la contactul cu Câmpia Oltețului. Rețeaua de râuri cu obârșii în Carpați, Subcarpați sau în nordul podișului s-a adâncit consecvent, creând culoarele de vale ce se deschid mult către sud. În nord intefluviile au fost reduse la culmi deluroase cu versanți povârniți, iar la sud se lărgesc treptat luând înfățișarea unor platouri ce alternează cu văi ce au lunci și terase extinse (Ielenicz și Săndulescu, 2008).

Precipitațiile de la sfârșitul toamnei urmate apoi de o creștere a debitelor râurilor sunt dovadă a influenței mediteraneene.

Desfășurarea cu secole în urmă în întreg podișul a pădurilor de cvercinee, de la gorun în nord, la cer, gârniță și elemente termofile în sud, au în prezent pondere însemnată doar în nord și în partea de vest. Pășunile și fânețele acoperă terenurile defrișate, iar la sud predomină suprafețele agricole extinse (Ielenicz și Săndulescu, 2008).

Figura 3: Unitățile de relief prezente în bazinul hidrografic al râului Olteț.

(Elaborată de Laurian Gheorghe și Mircea Mărginean, sursa datelor Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice).

1.4 Elemente de climă

1.4.1 Topoclimatele de munte

Munții Căpățânii de unde Cerna își are obârșia sunt în acest topoclimat caracterizat prin temperatură medie în luna ianuarie de -7˚C , iar temperatura medie vara în luna iulie este de 12˚C. Precipitațiile medii anuale ating 1200 mm la o altitudine de circa 1400 m. Numărul zilelor ploioase variază între 150-160 pe an .În acest sector montan se diferențiază 6 luni reci (noiembrie-aprilie) și 6 luni temperate (mai-octombrie). La altitudinea de 1500 m zăpada se așterne în luna octombrie și persistă până în luna mai.

1.4.2 Topoclimatele de dealuri și podișuri

Cerna întâmpină în calea sa dealuri subcarpatice care traversează zone cu climat caracterizat prin temperaturi medii anuale cuprinse între 8° – 10˚C, precipitații medii anuale de 600 – 850 mm/an, umezeală relativă mai mare de 75% (Badea, Gâștescu și colab., 1983). În Subcarpații Getici se pot simții efectele de fӧhn, iar în depresiuni inversiunile de temperatură (Badea, Gâștescu și colab., 1983).

1.4.3 Climatul de câmpie

Caracteristic acestui climat este desfășurarea largă a factorilor climatici de aceiași valoare, fără diferențieri bruște. Temperatura medie anuală este de 10° – 11˚C, aici diferențele între sezonul cald și cel rece sunt cele mai accentuate, iar amplitudiniile termice anuale se ridică la 22° – 26˚C. Numărul de zile calde variază între 30 – 50, când temperatura maximă atinge 30˚C. Precipitațiile medii anuale sunt cuprinse între 350 – 600 mm/an cu perioade de secetă, iar lungimea perioadei când solul este acoperit de zăpadă rar depășește 2 luni (Roșu, 1973).

1.5 Elemente de hidrografie

Râul Olteț iese la suprafață pe teritoriul județului Gorj, în partea de NE al acestuia, în munții Căpățânii, drenând pe o lungime de 30 de km, doar 130 de km2 din suprafața județului. Are o lungime de 175 de km și o suprafață a bazinului de 2460 de km2 (Posea, și colab., 1982).

Râul Olteț aparține județului Vâlcea doar cu sectorul său median, zona de vărsare situându-se în județul Olt. Străbate o zonă deluroasă subcarpatică, iar în aval de confluența cu Tîrîia în Piemontul Getic au loc pierderi de apă prin albie, observate în special în perioada apelor mici (Posea, și colab., 1982).

Râul are pe teritoriul județului Vâlcea o lungime de 70 de km și o pantă medie de 2,5 0/00. Ca afluenți mai importanți, primește pe Tîrîia având o lungime de 37 km, și suprafața bazinului de 133 km2, Sasa cu lungimea de 30 km, și suprafața bazinului de 106 km2 și Cerna cu lungimea totală de 99 km și suprafața bazinului de 617 km2, cel din urmă fiind cel mai mare și mai important afluent al Oltețului. În secțiunea aval de confluența cu râul Cerna, corespunzătoare cu ieșirea din județul Vâlcea, Oltețul are lungimea de 104 km, debitul mediu multianual al râului Olteț este de 12,0 m3/s, debitul maxim cu probabilitatea de 1% de 1000m3/s, volumul maxim scurs pe un interval de 10 zile corespunzător aceleiași probabilități, de 200 milioane de m3. Debitul mediu zilnic, anual, din perioada de vară, iunie – august, este de 0,66 m3/s, respectiv 1,67 m3/s, cu probabilitatea de 80%. Debitul mediu multianual de aluviuni în suspensie este de 53 de kg/s (Posea și colab., 1982).

Fenomenele de îngheț sunt prezente în fiecare an cu o durată de 55 – 60 de zile, podul de gheață prezentând o frecvență de 75% din ierni, având o durată medie de 25 – 30 de zile (Posea și colab., 1982).

Oltețul este un afluent de dreapta al râului Olt, afluent de ordin I, având zona de vărsare în județul cu același nume, în proximitatea comunei Fălcoiu, încadrându-se astfel în județul Olt cu sectorul său inferior, reprezentând 20% din sufrafața totală a Oltețului. La vărsare, Oltețul are un debit de 14,0 m3/s, iar debitul mediu multianual de aluviuni în suspensie este de 60 de kg/s (Posea și colab., 1982).

Figura 4: Harta hidrografică a bazinului hidrografic Olteț.

(Elaborată de Laurian Gheorghe și Mircea Mărginean, sursa datelor Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice).

1.6 Elemente de pedologie

În zona Podișului Getic și a Subcarpațiilor Getici, străbătuți de Cerna, caracteristice sunt solurile din clasa cambisoluri, clasă ce cuprinde tipurile de sol brun eu-mezobazic, sol roșu (terra rossa), și sol brun acid. Aceste soluri sunt relativ puțin evoluate, formate în condiții de drenaj foarte bun. Humificarea si mineralizarea resturilor vegetale acumulate anual are loc relativ rapid, formându-se un orizont subțire de humus, slab desaturat și cu reacție neutră-slab acidă (Badea, Gâștescu și colab., 1983) fapt ce ne arată că circuitul biologic în aceste soluri este activ.

În Câmpia Română, unitate străbătută de râul Olteț, dominante sunt solurile din clasa molisoluri, iar spre nordul câmpiei caracteristice sunt și solurile din clasa argiluvisoluri. Clasa molisoluri cuprinde următoarele tipuri de soluri: sol bălan, cernoziom, cernoziom cambic, cernoziom argiloiluvional, sol cernoziomoid, sol cenușiu, rendzină, pseudorendzină. Solurile din această clasă sunt cele mai răspândite (Badea, Gâștescu și colab., 1983). Acestea se caracterizează prin fertilitate ridicată, bogate în humus și în substante minerale.

„Clasa argilivisoluri cuprinde următoarele tipuri de sol: solul brun – roșcat, solul brun argiloiluvional, solul brun – roșcat luvic, solul brun luvic, luviosul albic și planosolul” (Badea, Gâștescu și colab., 1983).

Transformarea substratului de către condițiile minerale este relativ slabă, doar o ușoară neoformare de argilă în orizontul superior al solului. Apa freatică este situată la peste 5 – 10 m adâncime (Badea, Gâștescu și colab., 1983).

CAPITOLUL 2: IMPORTANȚA ZONĂRII IHTIOLOGICE A RÂURILOR CARPATICE

În România, condițiile de mediu în apele curgătoare variază mult, de la munte până la Dunăre, și în funcție de aceste condiții și ihtiofauna este foarte variată. Astfel pe lungimea unui râu, de la izvor până la vărsare, se pot distinge mai multe zone sau etaje piscicole, care au fost denumite după specia caracteristică numită și specie indicatoare. Drept specii indicatoare pentru zonele piscicole s-au ales pești de talie mare, care sunt cei mai frecvenți ca număr de indivizi și ca biomasă, în zona respectivă. Aceștia pot trăi și în alte zone, dar într-o proporție mult mai mică, (Bănărescu, 1964) zone în care alte specii de pești devin reprezentativi, și prin urmare specii indicatoare.

Așadar în râurile carpatice mari se pot distinge cinci zone: zona păstrăvului, a lipanului și moioagei, a scobarului, a mrenei și zona crapului (Bănărescu, 1964).

Pentru râurile mai mici, zonarea este diferită, primele două zone putând lipsi, iar ultimele trei zone fiind înlocuite cu cea a cleanului în locul scobarului, și a mrenei și bibanului în locul crapului (Bănărescu, 1964).

Această zonare realizată de Bănărescu reprezintă optimul unui râu, iar prezența specilor de pești încadrate în aceste zone, pot fi utilizate ca indicatori în determinarea gradului de degradare a habitatelor râului, prin prezența sau absența lor, ținându-se cont și de morfologia, poziția geografică și condițile de habitat prezente ale cursului de râu studiat. Aceasta fiind una din importanțele acestei zonări.

2.1 Zona păstrăvului

Cuprinde râurile și pâraiele de munte. Limita superioară a zonei, în general, este situată ceva mai jos de limita superioară a pădurilor, însă uneori poate coincide cu aceasta. Limita din aval a acestei zone variază foarte mult, în funcție de relieful zonei și de apropierea de munte, în Bistrița, limita este situată la 900 de m, în unii afluenți de ai ei 600 – 700 de m, în Făgăraș și în Someș la 450 de m, în Timiș la 380 de m, iar în unele râuri din sudul Banatului limita coboară chiar și sub 100 de m.

Râurile din această zonă se caracterizează printr-o temperatură relativ constantă, fluctuațiile nu depășesc 7° – 8°C și trece, rar peste 16° – 18°C. Apa este foarte bine oxigenată, întreruptă de cascade, bogată în oxigen, aproape permanent limpede, viteză mare de scurgere, ce îngheață foarte puțin, profilul văii fiind deseori în forma literei V sau U. Substratul este format din stânci, bolovani de talie mare și mică și petriș. Fauna nutritivă constă mai ales din macronevertebrate: larve de trihoptere, plecoptere, efemeroptere, unele amfipode, fauna exogenă formată din insecte aeriene reprezentând o componentă importantă în alimentația peștilor acestei zone (Bănărescu, 1964).

Specile de pești prezente aici sunt relativ puține: păstrăvul – Salmo trutta fario, speciile de zglovoacă – Cottus gobio și C. poecilopus, cea din urmă doar în Moldova și Maramureș, boișteanul – Phoxinus phoxinus și molanul – Orthrias barbatulus, fântânelul – Salvenilus fontinalis (specie introdusă) trăind în partea superioară a zonei, mai sus de păstrăvul indigen. În partea inferioară a zonei pătrund o serie de specii caracteristice următoarei zone: moioaga – Barbus meridionalis, lipanul – Thymallus thymallus, latița – Alburnoides bipunctatus.

2.2 Zona lipanului și moioagei

Cuprinde porțiunile de râu situate în aval de zona păstrăvului, având limita inferioară situată la 400 de m pe Bistrița, 400 – 420 de m în râurile din Făgăraș, pe Timiș la 350 de m altitudine și 150 – 200 de m pe Nera și Cerna. Zona se caracterizează printr-un debit mai mare al apei, curentul mai puțin vijelios, lipsit de cascade, fundul permanent pietros, constând și din bolovani mai mici, apă saturată în oxigen, oscilații a temperaturii de 12° – 14°C. Fauna nutritivă formată din macronevertebrate (Bănărescu, 1964).

Specile indicatoare a acestei zone sunt lipanul – Thymallus thymallus și moioaga– Barbus meridionalis. Lipanul este o specie mult mai sensibilă trăind doar în râurile mai mari, lipsind în râurile mici. Moioaga trăiește peste tot în această zonă atât în râurile mari, cât și în cele mici și pâraie. Aproape toate speciile din zona păstrăvului trăiesc și în această zonă, păstrăvul coborând în unele râuri chiar și mai jos de lipan (Arieș, Suceava). Alte specii care trăiesc în această zonă, sunt specifice si altor zone din aval: beldița – Alburnoides bipunctatus, chetrarul – Gobio uranoscopus, nisiparnița – Sabanejewia romanica și cîra – S. aurata. În partea inferioară a zonei pătrund scobarul – Chondrostoma nassus, cleanul – Squalius cephalus, mreana – Barbus barbus, porcușorul – Gobio gobio. Limitate exclusiv zonei lipanului și moioagei sunt: lostrița – Hucho hucho, Leuciscus soufia agassizi, asprete – Romanichthys valsanicola (specie endemică) a căror areal cuprinde însă doar câte o mică porțiune a țării (Bănărescu, 1964).

2.3 Zona scobarului

Cuprinde zona de coline a râurilor mari, caracterizate prin fund în general pietros, dar uneori și cu porțiuni nisipoase, argiloase sau chiar mâloase. Oscilațiile de temperatură sunt mari, uneori 18° – 19°C, vara temperatura urcând mult, depășind 20°C. De asemenea, oscilațiile de nivel sunt și ele mari, în perioada de topire a zăpezilor și în perioadele ploioase, râurile pot rămâne săptămâni de-a rândul tulburi. Iarna râul îngheață pe porțiuni lungi. Pietrele sunt acoperite cu biodermă bogată, constând mai ales din diatomee, dar și din tufe de alge filamentoase. Fauna nutritivă este formată pe lângă macronevertebrate reofile și din efemeroptere, care își sapă galerii în malurile argiloase (Bănărescu, 1964).

Specia de pește indicatoare și dominantă pe tot parcusul anului este scobarul– Chondrostoma nassus. Dintre speciile mari, în cantități mari, în această zonă se mai gasește și cleanul, mreana, iar în anumite râuri morunașul – Vimba vimba și cleanul mic – Leuciscus leuciscus. În unele râuri, în partea din amonte a acestei zone, dominant poate fi cleanul, scobarul fiind dominant în partea de aval, astfel putând fi posibilă diviziunea acestei zone în zona de dominanță a cleanului și zona de dominanță a scobarului (Bănărescu, 1964).

Moioaga este frecventă în partea din amonte a acestei zone, dar în număr mai mic decât în zona precedentă, doar în partea din amonte a acestei zone fiind frecvent și zglavoaca – Cottus gobio. Phoxinus phoxinus (boișteanul) și Orthrias barbatulus (grindelul) populează zona pe întreaga sa lungime, în număr mai mic decât în zonele precedente. Din specile de Gobio, cel mai frecvent este chetrarul, în porțiunea inferioară devenind dominant porcușorul de nisip – Romanogobio kessleri, Gobio gobio dominând în coturile cu apă liniștită și în brațele laterale. Alburnoides bipuncatus, Sabanejewia romanica, S. aurata, fîța – Cobitis elongata sunt frecvente și în zona scobarului, albitura – Alburnus alburnus fiind frecventă, dar în multe râuri nu urcă în partea superioară. În anumite râuri se întâlnesc știuca – Esox lucius, mihalțul – Lota lota, fusarul – Aspro streber, boarța – Rodeus sericeus amarus, rar bibanul – Perca fluviatilis, răsparul – Acerina schraetser, babușca – Rutilu rutilus (Bănărescu, 1964).

2.4 Zona mrenei

Cuprinde zona de șes a râurilor mari, care în râurile din Oltenia, Moldova și Muntenia, ajunge până aproape de Dunăre. Oscilațiile termice sunt foarte mari, vara temperatura urcă uneori până la 30°C. Debitul este foarte variabil, vara scade mult datorită infiltrației, doar Mureșul, Siretul, Prutul, Oltul și Jiul rămân vara cu un debit ridicat. Apa este tulbure în cea mai mare parte a anului, substratul este format aproape 100% din nisip. Fauna nutritvă constă în larve de efemeroptere, nisipul adăpostește o faună specială și anume larve de chironomide, în porțiunile lente se dezvoltă potamoplancton (Bănărescu, 1964).

Specia dominantă și indicatoare a acestei zone este mreana – Barbus barbus, frecventă și în zona scobarului și în cea a crapului. În cantități mari se găsesc și scobarul, cleanul, albitura și mai puțin morunașul, iar în râurile mari somnul – Silurus glanis, mihalțul, știuca și fusarul mare – Aspro zingel.

Dintre specile de talie mică, cea mai caracteristică pentru zona mrenei este Romanogobio kessleri, G. gobio este mult mai rar decât în zona scobarului, G. uranoscopus lipsește aproape în totalitate ajungând doar excepțional în partea din amonte a acestei zone. Cobitis aurata este frecventă și în această zonă, C. romanica fiind mult mai rară. Excepțional ajung în această zonă specii de munte cum sunt: moioaga, molanul și boișteanul, toate trei în Dâmbovița (Bănărescu, 1964).

Aici ajung și multe specii din zona crapului, dar într-un număr mai mic, în porțiunile cu apă lentă: crapul – Cyprinus carpio, plătica – Abramis brama, batca – Blicca bjoerkna, babușca – Rutilus rutilus, văduvița – Leuciscus idus, bibanul – Perca fluviatilis, ghiborțul – Acerina cernua, reginuța/bibanul soare – Lepomis gibosus, Ictalurus nebulosus, zvârulga – Cobitis taenia, porcușorul de șes – Gobio albipinatus, avatul – Aspius aspius și Acerina schraetser, trăiesc în porțiunile cu apă mai rapidă (Bănărescu, 1964).

2.5 Zona crapului

Cuprinde Dunărea cu toate bălțile ei și cursul inferior al râurilor mari. Zona este foarte scurtă în râurile din Muntenia și Moldova, ceva mai lungă însă în Olt, Siret, Prut și mai lungă în Mureș, Bega, Timiș.

Râurile din această zonă se caracterizează prin apă adâncă, niciodată complet limpede, curs lent, lățime mare a albiei, substratul fiind constituit din nisip fin, mâl sau argilă.

Între Dunăre și bălțile sale, ce formează lunca inundabilă, unde există un schimb periodic de pești. Primăvara peștii intră din Dunăre în bălți, iar toamna se întorc din nou în Dunăre. Aceste migrații efectuate se datorează atât hranei mai abundente din bălți, cât și faptului că majoritatea speciilor respective sunt generativ limnofile, aceste migrații fiind așadar de hrănire și de reproducere. Dunărea împreună cu bălțile luncii și Deltei Dunării, formează o unitate ecologică complexă, de aceea ihtiofauna zonei crapului trebuie tratată împreună cu cea a bălților respective, speciile de pești din această zonă, împărțindu-se în mai multe categorii ecologice (Bănărescu, 1964):

Peștii migratori anadromi (potamotoci) – sunt acele specii care migrează din mare, se reproduc în Dunăre și apoi se reîntorc în mare, în bălți ajungând doar accidental: nisetrul – Acipenser güldenstaedtii, păstruga – Acipenser stelattus, morunul – Huso huso, păstrăvul de mare – Salmo trutta labrax, scrumbiile – Alosa pontica și A. nordmanni.

Peștii reofili, caracteristici zonelor scobarului și mrenei, dar care trăiesc și în zona crapului: cleanul, mreana, scobarul, porcușorul, cîra. Aceste specii trăiesc permanent și se hrănesc în ape curgătoare, în bălți ajungând doar accidental.

Peștii reofili caracteristici îndeosebi zonei crapului anumite specii sunt strict limitate la Dunăre cum este spre exemplu viza – Acipenser nudiventris. Alte specii trăiesc în Dunăre, dar și pe cursul inferior al râurilor cum este porcușorul de șes, răspărul, dunărina – Sabanejewia aurata bulgarica.

Peștii semimigratori, aceștia pătrund primăvara din Dunăre în bălți, iar vara sau toamna se reîntorc în Dunăre. Aceste specii sunt cele mai abundente și cele mai importante economic.

generativi reofili – care se reproduc în apă curgătoare: văduvița – Leuciscus idus, somnul – Silurus glanis.

generativi limnofili – acele specii de pești ce se reproduc în ape stătătoare: crapul – Cyprinus carpio, batca – Blicca bjoerkna, plătica – Abramis brama, babușca – Rutilus rutilus, avatul – Aspius aspius, sabița – Plecus cultratus, șalăul – Stizostedion lucioperca.

Pești indiferenți – nu au preferințe, trăiesc și se reproduc permanent, fie în râuri, fie în bălți: știuca, latița, boarța, ghiborțul.

Pești stagnofili – acele specii care trăiesc și se reproduc mai ales în apă stătătoare, unele fiind întâlnite, frecvent și în porțiunile lente ale râurilor: reginuța/biban soare – Lepomis gibbosus, somn american – Ictalurus nebulosus, carasul – Carassius auratus gibelio, roșioara – Scardinius erythrophthalmus, țiparul – Misgurnus fossilis. Exclusiv stagnofili sunt: țigănușul – Umbra krameri, caracuda – Carassius carassius, linul – Tinca tinca (Bănărescu, 1964).

2.6 Zona cleanului

Cuprinde râurile care sunt de cele mai multe ori rapide și limpezi, cu fundul nisipos sau prundos (Vedea, Teleorman), sau alte râuri rapide cu fundul argilos cum este Beregsăul. Zona se caracterizează prin oscilație puternică a debitului, care vara scade foarte mult, precum și alternanța dintre porțiuni rapide cu porțiuni lente cu apă adâncă. Specia indicatoare și dominantă, având și talia cea mai mare este cleanul – Squalius cephalus. În acele râuri în care zona cleanului urmează după zona moioagei (în Milcov) apare și moioaga, boișteanul și molanul (Bănărescu, 1964).

Singurul pește oarecum montan este Sabanejewa romanica. Genul Gobio fiind reprezentat doar de Gobio gobio. Alte specii care trăiesc în această zonă sunt: albitura, boarța, zvârluga, cîra, mai puțin nisiparnița, bibanul, bibanul soare, uneori știuca, babușca, văduvița, crapul, ghiborțul (Bănărescu, 1964).

2.7 Zona bibanului

Aceasta urmează după zona cleanului și cuprinde cursul inferior al râurilor mai mici. Unele râuri în această zonă se reduc doar la un șireag de bălți. Peștii frecvenți ai acestei zone sunt: batca, boarța, bibanul soare, babușca, bibanul. Se mai întâlnesc: ghiborțul, zvărluga, rar porcușorul, porcușorul de șes, știuca, crapul, carasul. Se întâlnesc chiar și specii esențial limnofile, care trăiesc în această zona și în apă curgătoare: roșioara, fufa – Leucaspius delineatus, caracuda – Carassius carassius și țiparul – Misgurnus fossilis (Bănărescu, 1964).

În anul 1964, cel mai mare ihtiolog român, Academicianul Petru Mihai Bănărescu, realizează o lucrare impresionantă și uimitoare referitoare la ihtiofauna României, lucrare ce conține o cantitate foarte mare de date, date care în mare parte sunt valabile și astăzi, după jumătate de secol (Bănărescu, 1964). Printre multitudinea de subiecte tratate în această lucrare, Bănărescu realizează și o zonare a peștilor dulcicoli din râurile din țara noastră, o zonare foarte detaliată și exactă. Datorită teritoriului relativ mare a României, dar și a variabilității geografice mari a țării noastre, multitudinii de microhabitate prezente, dar și a variabilității geologice, prezența numărului mare de habitate și ihtiocenoze din România este de înțeles.

Această zonare a speciilor de pești a râurilor din țara noastră, bazate pe studiile realizate de Bănărescu, reprezintă un ghid pentru toate râurile pe care nu au fost efectuate studii sau au fost făcute studii insuficiente ori există date neactualizate. Această zonare ne permite să observăm cu ușurință modificările aduse râului, datorită schimbărilor climatice și a condițiilor de mediu, dar și datorită impactului uman continuu și diversificat, prin identificarea prezenței sau absenței speciilor indicatoare caracteristice unei anumite zone, prin identificarea numărului de specii prezente în plus sau în minus într-o anumită zonă a unui râu, permițându-ne astfel să realizăm evaluarea râului și să observăm gradul lui de deteriorare.

CAPITOLUL 3: MATERIALE ȘI METODE

3.1 Zona de studiu și punctele de colectare

Studiul ihtiologic prezent a fost realizat pe întregul curs al râului Olteț, de la izvor, până la vărsare, pe toți cei 117 km ai săi. Astfel au fost recoltate probe din 56 de stații în care au fost capturate, în total, 19 specii. Studiul s-a extins pe o perioadă de doi ani din martie 2011, până în noiembrie 2012.

Stațiile de prelevare au fost alese în funcție de confluența Oltețului cu principalii săi tributari, în funcție de prezența impactului antropic, dar și de prezența localităților, distanța dintre stații fiind cuprinsă între unu și trei kilometrii, niciodată mai mare, de unde a rezultat și numărul mare de stații (Fig. 5a, 5b).

Figura 5a: Localizarea stațiilor pe râul Olteț, amonte de localitatea Livezi.

(Elaborată de Laurian Gheorghe și Mircea Mărginean, sursa datelor Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice).

Figura 5b: Localizarea stațiilor pe râul Olteț, aval de localitatea Livezi.

(Elaborată de Laurian Gheorghe și Mircea Mărginean, sursa datelor Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice).

3.2 Metoda și aparatele de lucru

Pentru colectarea materialului ihtiologic, în acest studiu s-a utilizat metoda electo-narcozei, pe unitate de timp și efort, pentru toate stațiile, iar aparatul utilizat a fost un electrofishing de tipul Aquatech IG 600, 30 A, 0,65/1,2 kw care este un model ce cântărește aproximativ 20 de kg (Fig. 6), purtat în spate. Această metodă nu prezintă pericol pentru pești, ei fiind doar temporar paralizați, nemaiputând să înoate câteva secunde, îndeajuns încât să îi vedem și să îi prindem cu plasa electrofishingului. Peștii odată eliberați își revin imediat. Electofishingul prezintă un anod și un catod ce induce curentul, care, odată prezente ambele în apă, formează un circuit la simpla apăsare a butonului electrofishingului.

Fiecărei stații i s-a alocat același interval de timp pentru pescuit, pentru ca datele să fie comparabile. Astfel că s-a pescuit timp de 30 de minute pentru date cantitative și 15 minute pentru date calitative la fiecare stație. Toți indivizii capturați au fost identificați, notați și apoi eliberați imediat în mediul lor natural de unde au fost prinși, timpul petrecut în afara apei fiind foarte scurt.

Figura 6: Pescuit utilizând electofishingul. (Fotografie originală)

Pentru punctarea exactă a stațiilor, prin coordonate geografice, a fost utilizat un sistem de poziționare globală (GPS) de tipul „Garmin GPSmap 62s”. Pentru colectarea datelor hidrologice (lățime maximă, minimă, adâncime maximă) a fost utilizată o ruletă obișnuită de 5 m lungime. De asemenea pentru a putea pescuii cu ușurință, fără frica de a ne uda, au fost necesare cizme de gumă înalte până la nivelul șoldului. Nu în ultimul rând, pentru notarea tuturor datelor și observațiilor din teren a fost necesar un caiet de date.

Echipa de colectare formată din aceiași patru oameni (profesor și trei studenți), a păstrat mereu același efectiv pe parcursul celor 56 de stații, pentru a asigura un efort similar de colectare în fiecare stație, pentru ca în acest fel datele să fie comparabile în toate stațiile.

3.3 Speciile de pești capturate în cele 56 de stații

Salmo trutta fario – păstrăv, Phoxinus phoxinus – boiștean, Orthrias barbatulus – molanul/grindelul, Barbus meridionalis – moioaga/jamla, Barbus barbus – mreana, Alburnoides bipunctatus – latiță, Alburnus Alburnus – albitură/obleț, Squalius cephalus – clean, Gobio uranoscopus – chetrar, Gobio gobio – porcușorul, Romanogobio kessleri – porcușorul de nisip, Sabanejewa romanica – nisiparnița, Sabanejewa urata – cîra, Carassius auratus gibelio – carasul, Cyprinus carpio – crapul, Rodeus sericeus amarus – boarța, Pseudorasbora parva, Lepomis gibbosus – biban soare/reginuță, Acerina cernua – ghiborț, Exos lucius – știucă, Silurus ganis – somnul, Perca fluviatilis – biban, Pelecus cultratus – sabiță, Abramis brama – plătică, Aspius aspius – avat.

CAPITOLUL 4: REZULTATE

4.1 Zonarea ecologică a peștilor din râul Olteț

Râul Olteț cu o lungime de 175 km și o suprafață a bazinului de 2460 km2 este unul dintre cei mai mari afluenți ai Oltului. Oltețul face parte din categoria de râuri insuficient studiate, iar puținele studii efectuate sunt neactualizate. Câteva studii au fost realizate de Bănărescu în anul 1964, doar în sectorul inferior al râului. Din 1964 și până astăzi, numeroase modificări au fost aduse râului, cele mai multe fiind de natură antropică, care și-au pus amprenta asupra Oltețului, acestea fiind continue și de o varitate foarte mare, modificându-se și zonarea Oltețului, trecându-se de la patru zone în 1964, la cinci zone în prezent.

4.1.1 Sectorul montan – zona păstrăvului

Primul sector al râului Olteț, situat în amonte, sectorul montan, care ține de la izvor până la ieșrea Oltețului din chei (O1 – O13), din punct de vedere al ihtiofaunei, aparține zonei păstravului. Acest sector respectă descrierea realizată de Bănărescu, fiind o zonă cu apă bine oxigenată, având curent vijelios și rapid, întrerupt de cascade, substrat format din stânci și bolovani, formă de V sau U a văii și apă rece și permanent limpede (Fig. 7). Habitat caracteristic și ideal pentru păstrăv – Salmo trutta fario (Fig. 8), în care doar indivizi ai acestei specii au fost capturați (Tab. 1), având evident o abundență de 100%. În acest sector au fost identificate acumulări de apă pe marginea râului, formate natural, fie cu izvor propriu, fie provocate de tributarii mai mici ai Oltețului unde au fost găsite asociații mici de boiștean – Phoxinus Phoxinus și clean – Squalius cephalus ajunse aici probabil datorită lipirii icrelor pe piciorele sau ciocul păsărilor.

Figura 7: Habitat caracteristic zonei păstrăvului.

(Fotografie originlă)

Figura 8: Indivizi reproducători de Salmo trutta fario.

(Fotografie originlă)

Faptul că am prins un număr mare de indivizi (Tab. 1) de toate vârstele sugerează, că sectorul montan al Oltețului este într-o stare extrem de bună din punct de vedere al ihtiofaunei. Numărul redus de indivizi prezenți în stația O13 poate fi explicat prin faptul că în perioada de secetă sau ploi puține, debitul se reduce substanțial astfel încât apa curge doar prin subteran, prin substratul carstic.

Tabelul 1: Materialul ihtiologic colectat din zona montană

(O1-O13); Salmo trutta fario – S.t.f.

Accesibilitatea foarte dificilă la râu datorită monografiei văilor, a pantei foarte mari a acestora face ca impactul antropic să fie aproape inexistent, ceea ce și induce starea excelentă a acestui sector. Trebuie menționat și faptul că au fost făcute repopulări cu păstrăv în ultimii ani.

4.1.2 Depresiunea Polovragi – zona lipanului și a moioagei

Imediat ce iese din cheile spectaculoase formate de-a lungul miilor de ani, chei care poartă numele râului, Oltețul intră în unitatea de relief denumită Depresiunea Polovragi (O14 – O18), care din punct de vedere ihtiologic, partea de amonte a acestei depresiuni, face parte din zona inferioară a păstrăvului, în care acesta rămâne dominant, fiind prezent printr-un număr impresionant de indivizi (Tab.2) datorită faptului că în această parte superioară a depresiunii, habitatul și cursul râului rămâne nealterat de mâna omului, prezentând o stare naturală.

Însă, acest habitat submontan natural, nu se păstrează, fiindcă, aproximativ după numai un km, în proximitatea comunei Polovragi apare primul impact antropic din numeroasele prezente pe cursul râului Olteț. Acesta apare în forma exploatărilor substratului de către balastiere. În această zonă păstrăvul dispare complet și brusc, fiind capturați doar câțiva indivizi de Orthrias barbatulus – molan, prezenți în cavități artificiale rămase pe malul stâng al râului în urma exploatărilor (Fig 9).

Tot în proximitatea comunei Polovragi este situat și primul baraj de pe cursul Oltețului (Fig. 10), baraj construit cu scopul de a devia, printr-o țeavă subterană o parte din debitul râului pentru două microhidrocentrale prezente în aval. Uneori, pe timpul verii, întreg debitul râului este deviat, debitul rămas fiind insuficient peștilor. Aval de baraj, datorită modificării majore de habitat apare dominant boișteanul, urmat de păstrăv și accidental moioaga/jamlă – Barbus meridionalis.

Tabelul 2: Materialul ihtiologic colectat din Depresiunea Polovragi – zona lipanului și a moioagei

(O14-O18); Salmo trutta fario – S.t.f.; Phoxinus phoxinus – P.p.; Orthrias barbatulus – O.b.

Figura 9: Cavități artificiale rămase în urma exploatărilor balastierelor. (Fotografie originlă)

Figura 10: Baraj de beton ce deviază aproape în întregime debitul apei. (Fotografie originală)

Rămânând în aceeași zonă, până în localitatea Ciupercenii de Olteț, câteva tipuri de impact antropic pot fi observate, acestea completând seria de impacturi negative prezente în această zonă. Dintre acestea amintim:

supraexploatarea subtratului de către balastiere (Fig. 11).

În unele sectoare ale acestei zone, exploatarea a fost atât de intensivă încât, fundul râului a fost golit complet, exploatându-se până la stratul de marnă, acest lucru având un efect atât direct, cât și indirect asupra speciilor de pești din această zonă, speciile de aici având nevoie de un substrat pietros pentru a-și depune icrele. De asemenea această exploatare excesivă a substratului afectează comunitățile de macronevertebrate din zonă, acestea având nevoie de pietre pentru a se putea agăța, ele dispărând odată cu substratul pietros, afectând indirect speciile de pești, macronevertebratele făcând parte din fauna nutritivă disponibilă peștilor din această zonă (Curtean-Bănăduc, și colab., 2012). Totodată aceste balastiere își varsă apele de spălare direct în râu, gurile de vârsare neavând filtre, modificând astfel proprietățile fizico – chimice ale apei, afectând speciile de pești mai sensibile la fluctuațiile acestora.

Figura 11: Exploatarea substratului până la stratul de marnă. (Fotografie originală)

deversări ale apelor de spălare provenite de la balastieră, direct în râu, fără ca acestea să treacă prin sita unui filtru (Fig. 12)

Figura 12: Deversări provenite de la balastieră. (Fotografie originală).

drumuri de acces către balastiere ce trec direct prin cursul râului (Fig. 13).

Figura 13: Drum de acces prin cursul râului (Fotografie originală).

Microhidrocentrale (Fig. 14). Acestea modifică debitul apei, dimineața este foarte redus, iar seara este dat drumul la debit, acesta devenind normal, peștii având cerințe stricte, având nevoie de un flux al apei și un debit constant.

Figura 14: Modificarea debitului apei, de către microhidrocentrală. (Fotografie originală).

praguri de beton (Fig.15). Acestea nu prezintă scări de pești, împiedicând astfel migrațiile acestora și întrerup conectivitatea populațiilor de pești din amonte și aval de aceste praguri.

Figura 15: Praguri de beton. (Fotografie originală).

Datorită impactului antropic permanent, complex și continuu prezent în partea mijlocie și inferioară a acestei zone, etajul ihtiologic al lipanului și moioagei nu este prezent în cursul râului Olteț, lipsind totodată și multe dintre speciile caracteristice acestei zone: lipanul – Thymallus thymallus, zglovoaca – Cottus gobio, nisiparnița – Sabanejewa romanica, cîra – Sabanejewa aurata. Acele specii proprii zonei care totuși sunt prezente, au un efectiv numeric destul de redus: boistean, molan, latiță – Alburnoides bipunctatus, moioagă. Faptul că am prins doar câteva exemplare de moioagă (Fig. 16) și nici un exemplar de lipan, demonstrează că această zonă a râului Olteț este puternic afectată de impactul antropic semnificativ negativ și că este într-o stare foarte proastă din punct de vedere ihtiologic (Fig.17).

Figura 16: Barbus meridionalis – moioagă. (Fotografie originală).

Figura 17: Abundența relativă a speciilor de pești din Depresiunea Polovragi.

În acest sector se poate observa prezența a 4 specii, dintre care specia net dominantă este Salmo trutta fario cu un procentaj de 69.91%, aceasta prezentând un număr mare de indivizi în partea superioară și mediană a acestei zone, acolo unde impactul antropic este redus fiind urmată de specia Phoxinus phoxinus cu 26.42% din spectru. Cu o abundeță relativă redusă sunt speciile Orhthrias barbatulus și Barbus meridionalis având o abundeță aproximativ egală ocupând 2.02%, și respectiv 1.62% din spectru. Starea proastă din punct de vedere ihtiologic, a acestei zone, este demonstrată aici, atât prin prezența puținelor specii, cât și prin numărul mic de indivizi a ultimelor două specii.

4.1.3 Podișului Getic – zona superioară – zona scobarului

Trecând de această zonă ce se evidențiază prin impactul antropic accentuat, Oltețul intră în unitatea de relief denumită Podișul Getic, mai exact în partea superioară (O19 – O32) a acestei unități. Acest sector, din punct de vedere ihtiologic, aparține zonei scobarului, fiind și zona unde își face pentru prima dată apariția cleanul în cursul râului, cei găsiți în sectorul montan nu erau în cursul râului, ci în bălți, ajunși acolo accidental. După ce Oltețul își revine, regenerându-și debitul natural și cu un substrat pietros, prundos și pe unele porțiuni nisipos și chiar mâlos, oscilații relativ mari ale temperaturii, iarna porțiuni mari ale râului îngheață habitatul lotic din această zonă poate fi considerat ca aparținând zonei scobarului. Exceptând scobarul – Chondrostoma nassus, structura ihtiocenozei prezentă în această zonă, relevă faptul că această porține aparține zonei scobarului.

Numărul relativ redus de specii din partea superioară și mediană (O19 – O28) și a efectivelor numerice relativ reduse a anumitor specii capturate aici, clean, moioagă și chetrar – Gobio uranoscopus, latița stând ceva mai bine numeric, întărește faptul că partea superioară a acestei zone este încă foarte afectată de impactul antropic. În partea mediană și inferioară a zonei (O29 – O32), numărul speciilor crește, la fel și numărul tuturor speciilor, Sabanejewa romanica, Gobio uranoscopus și Squaliu cehphalus fiind cele mai abundente și cu efectivele numerice cele mai mari, idicând per total, o zonă doar parțial afectată de impactul antropic (Tab. 3, Fig. 18).

Tabelul 3: Materialul ihtiologic colectat din zona superioară a Podișului Getic – Zona Scobarului.

(O19-O32); Phoxinus phoxinus – P.p.; Barbus meridionalis – B.m.; Alburnoides bipunctatus – A.b.; Squalius cephalus – S.c.; Orthrias barbatulus – O.b.; Gobio uranoscopus – G.u.; Gobio gobio – G.u.; Sabanejewa romanica – S.r.

Figura 18: Abundeța relativă a speciilor de pești din Podișul getic – zona superioară.

(O19-O32); Phoxinus phoxinus – P.p.; Barbus meridionalis – B.m.; Alburnoides bipunctatus – A.b.; Squalius cephalus – S.c.; Orthrias barbatulus – O.b.; Gobio uranoscopus – G.u.; Gobio gobio – G.u.; Sabanejewa romanica – S.r.

Zona se evidențiază prin prezența a opt specii, ce prezintă o abundență relativă mai aproape de normal pentru acest sector al râului. Dominantă este specia Alburnoides bipunctatus (Fig.19) cu un procentaj de 28.05%, urmată de speciile, Squalius cephalus, și Sabanejewa romanica, cu un procentaj de 24.09%, respectiv 16.17%, acestea trei fiind speciile dominante din această zonă. Cu o abundență relativă bună sunt speciile Gobio uranoscopus cu 13.94%, Barbus meridionalis cu 10.84% și Phoxinus phoxinus cu 6.19% din spectru. Cu cea mai mică abundență din această zonă, având abundență relativă aproximativ egală sunt speciile Orthrias barbatulus cu 0.51%, și Gobio gobio cu 0.17%.

Figura 19: Individ reproductiv de Alburnoides bipunctatus. (Fotografie originală)

Ca surse de impact în această zonă avem:

praguri de beton, care la fel ca și celelalte nu prezintă scări de pești, astfel întrerup conectivitatea râului.

exploatarea de cărbuni din proximitatea orașului Alun. Numeroase bucăți de cărbune au fost găsite în albia râului, acestea modificând proprietățiile fizico – chimice ale apei. De asemenea, pe pietrele din substrat s-au depus produși de spălare (o mâzgă de culoare roșie), care afectează atât peștii, cât și comunitățiile de macronevertebrate.

prezența celui de-al doilea baraj pe cursul Oltețului, înalt de aproximativ 2 m (Fig. 20). Barajul respectă arhitectura primului baraj și acelor două seturi de praguri de beton, neavând scări de pești, prezentând aceleași consecințe menționate anterior. Totodată acest baraj modifică morfologia cursului râului, transformând mediul lotic în unul aproape lentic, cu porțiuni mari de râu cu substrat nisipos și chiar mâlos (Fig.21), acesta putând fi unul din motivele absenței scobarului din această zonă.

Figura 20: Baraj înalt de 2 m. (Fotografie originală)

Figura 21: Habitat aproape lentic, cauzat de al doilea baraj. (Fotografie originală)

4.1.4 Podișul Getic – zona inferioară – Zona mrenei.

Ieșind din zona superioară a Podișului Getic, râul Olteț, intră în zona inferioară (O33 – O47), ce se caracterizează din punct de vedere al structurii ihtiocenozei ca aparținând zonei mrenei. Fundul nisipos și mobil, mai rar prundos, argilos și pe anumite porțiuni chiar mâlos, oscilațiile termice mari, debitul apei foarte variabil, care vara scade foarte mult, toate întăresc faptul că această zonă aparține zonei mrenei. De asemenea și speciile de pești capturate în această zonă, specii proprii acestei zone întăresc afirmația.

Această zonă se caracterizeară printr-un număr mare de specii prezente în aproape fiecare stație, și un număr mare de indivizi. Caracteristic acestei zone este și apariția pentru prima dată a multor specii (Tab. 4), cum ar fi: porcușorul de nisip – Romanogobio kessleri, crește frecvența porcușorului – Gobio gobio, păstrând însă un număr redus de indivizi, pentru prima dată apare și mreana – Barbus barbus, cu un singur exemplar capturat în toată zona, albitura – Albunus alburnus, cîra – Sabanejewa aurata, boarța – Rodeus sericeus amarus, carasul – Carassius auratus gibelio, murgoiul bălțat – Pseudorsbora parva, ultimele două specii având o frecvență redusă și un număr mic de indivizi. Specia net dominantă care apare în toate stațiile, exceptând O41, și cu un număr foarte mare de indivizi, este cleanul (Fig. 22).

Tabelul 4: Materialul ihtiologic colectat din zona inferioară a Podișului Getic – zona mrenei

(O19-O32) Barbus meridionalis – B.m.; Barbus barbus – B.b; Alburnoides bipunctatus – A.b.; Alburnus Alburnus – A.a.; Squalius cephalus – S.c.; Gobio uranoscopus – G.u.; Gobio gobio – G.u.; Romanogobio kessleri – R.k. Sabanejewa romanica – S.r.; Sabanejewa urata – S.a.; Carassius auratus gibelio – C.a.g.; Rodeus sericeu amarus – R.s.a.; Pseudorasbora parva – P.parva

Figura 22: Abundența relativă a speciilor de pești din sectorul inferior al Podișului Getic.

(O19-O32) Barbus meridionalis – B.m.; Barbus barbus – B.b; Alburnoides bipunctatus – A.b.; Alburnus Alburnus – A.a.; Squalius cephalus – S.c.; Gobio uranoscopus – G.u.; Gobio gobio – G.u.; Romanogobio kessleri – R.k;. Sabanejewa romanica – S.r.; Sabanejewa urata – S.a.; Carassius auratus gibelio – C.a.g.; Rodeus sericeu amarus – R.s.a.; Pseudorasbora parva – P.parva.

În acest sector se poate observa prezența a 13 specii de pești. În ceea ce privește abundența relativă a acestor specii, este evidentă dominanța speciei Squalius cephalus (Fig.23) cu 58.22% din spectru, urmată de Sabanejewa aurata cu 20.98%, acestea fiind speciile dominante din acest sector. La o distanță destul de mare în ceea ce privește abundența relativă se află specia Romanogobio kessleri cu 4.59% din spectru urmată de speciile Alburnoides bipunctatus cu 3.98%, Barbus meridionalis cu 3.84%, Gobio uranoscopus cu 3.55% și Rodeus sericeus amarus cu 2.24% din spectru, acestea având abundențe relativ apropiate. Cel mai puțin abundente specii sunt Sabanejewa romanica cu 0.98%, Gobio gobio cu 0.65%, Alburnus alburnus cu 0.60%, Carassius auratus gibelio cu 0.18%, abundența relativă a acestor specii fiind foarte apropiată. Pe ultimele două locuri se află speciile Pseudorasbora parva cu 0.09% din spectru și Barbus barbus cu 0.04%.

Figura 23: Indivizi reproductivi de Squalius cephalus. (Fotografie originală)

Acest sector cuprinde și zona unde Oltețul își primește cel mai mare afluent al său (comuna Dinculești O39), este zona unde are loc confluența cu râul Cerna cu lungimea de 99 km și o suprafață a bazinului de 617 km2 (Fig. 24).

Figura 24: Confluența Oltețului (stănga) cu Cerna (dreapta). (Fotografie originală)

Începând cu prima localitate din această zonă (Pârâienii de Sus), aproape toate comunele adiacente râului folosesc malurile acestuia pe post de groapă de gunoi. De asemenea ca impact antropic apare antropizarea malurilor cu anrocamente (Fig. 25) din comuna Dobriceni (O41), și defrișarea malurilor pe porțiuni relativ mari (Fig. 26) din aceeași stație, se modifică astfel morfologia râului, prin liniarizarea cursului râului, se reduce gradul de umbrire a râului, acestea afectând comunitățile de pești, fapt vizibil prin puținele specii capturate în această stație, față de celelalte din această zonă.

Exceptând faptul că un singur exemplar de Barbus barbus (Fig. 27) a fost capturat, structura ihtiocenozei prezentă aici și relativa bună stare a acesteia, cu număr mare de specii și indivizi, indică o stare generală bună acestei zone.

Figura 25: Antropizarea cursului râului cu anrocamente. (Fotografie originală)

Figura 26: Defrișarea malurilor și reducerea gradului de umbrire. (Fotografie originală)

Figura 27: Singurul individ de Barbus barbus capturat în această zonă. (Fotografie originală)

4.1.5 Câmpia Română – Zona crapului.

Ultima unitate de relief traversată de râul Olteț este Câmpia Română (O48 – O56), zonă ce aparține, din punct de vedere ihtiologic, zonei crapului. Cursul lent al râului, fundul format aproape în totalitate din nisip, dar și argila și mâl, apa tulbure, niciodată complet limpede, apa adâncă, toate acestea sugerează apartenența acestui sector al Oltețului la zona crapului – Cyprinus carpio (Tab. 5).

Tabelul 5: Materialul ihtiologic capturat în Câmpia Română – zona crapului

(O48-O56) Barbus meridionalis – B.m.; Barbus barbus – B.b.; Alburnoides bipunctatus – A.b.; Alburnus Alburnus – A.a.; Squalius cephalus – S.c.; Gobio uranoscopus – G.u.; Gobio gobio – G.u.; Romanogobio kessleri – R.k. Sabanejewa romanica – S.r.; Sabanejewa urata – S.a.; Carassius auratus gibelio – C.a.g.; Cyprinus carpio – C.c.; Rodeus sericeu amarus – R.s.a.; Pseudorasbora parva – P.parva; Lepomis gibbosus – L.g.; Acerina cernua – A.c.; Exos lucius – E.l.;Silurus ganis – S.g.; Perca fluviatilis – P.f.; Pelecus cultratus – P.c. Abramis brama – A.brama; Aspius aspius – A.aspius;

În acest sector se poate observa influența râului Olt, prin numărul mare de specii la fiecare stație, în special, în partea inferioară a zonei, de asemenea și numărul foarte mare de indivizi. Speciile dominante ale acestui sector sunt Sabanejewa aurata, Squalius cephalus și Romanogobio kessleri toate trei speciile având o frecvență mare și număr mare de indivizi. Numărul mare de indivizi de Carassius auratus gibelio din O54 se datorează unui baraj aflat la aproximativ 300 m de stație și a unui pod a căror construcție și-a pus amprenta asupra morfologiei cursului râului, unde carasul a găsit un habitat prolific pentru viețuire (Fig. 27). În ultima stație (O56-b) la confluența Oltețului cu Oltul (Fig. 28), speciile au fost identificate doar din capturile pescarilor, neavând posibilitatea de a pescuii, datorită apei mari din această zonă și a malurilor abrupte prezente aici.

Figura 28: Abundența relativă a speciilor de pești din sectorul Câmpiei Române.

(O19-O32) Barbus meridionalis – B.m.; Barbus barbus – B.b.; Alburnoides bipunctatus – A.b.; Alburnus Alburnus – A.a.; Squalius cephalus – S.c.; Gobio uranoscopus – G.u.; Gobio gobio – G.u.; Romanogobio kessleri – R.k.; Sabanejewa urata – S.a.; Carassius auratus gibelio – C.a.g.; Rodeus sericeu amarus – R.s.a.; Pseudorasbora parva – P.parva; Lepomis gibbosus – L.g.; Acerina cernua – A.c.;

În acest sector al râului Olteț putem observa prezența a 12 specii. În ceea ce privește abundența relativă a speciilor din acest sector, se poate observa dominanța speciei Sabanejewa aurata cu 33.53% aceasta prezentând un număr mare de indivizi în partea superioară a acestui sector, aceasta este urmată de specia Carassius auratus gibelio cu 25.83% din spectru, urmată de speciile Squalius cephalus cu 18.73% și Romanogobio kessleri cu 18.05% din spectru cu o abundență relativ egală, aceste patru specii fiind cele dominate din acest sector. Cu o abundență mică este specia Rodeus sericeus amarus cu 1.28%, urmată de speciile aflate pe ultimele locuri, Alburnus alburnus cu 0.75%, Gobio gobio cu 0.67%, Barbus meridionalis și Sabanejewa romanica ambele cu un procentaj de 0.30%, Lepomis gibosus cu 0.22%, Acerina cernua cu 0.15% și specia Barbus barbus cu 0.07% din spectru, aceasta din urmă având cea mai mică abundență din acest sector, traversat de râul Olteț.

Impactul antropic apare în partea superioară a acestei zone în forma orașului Balș care își devarsă apele menajere direct în râu (Fig. 29) și gropile de gunoi de pe malurile râului (Fig. 30). În partea inferioară a acestei zone, Oltețul capătă un habitat natural specific zonei crapului (Fig. 31), acestă fiind în apropierea punctului de confluența a Oltețului cu Oltul (Fig. 32), un habitat destul de recent însă, deoarece în anii 1960 acest tip de habitat și această zona a crapului nu existau pe Olteț. Adăugarea ultimei zone descrisă de Bănărescu, cursului Oltețului, s-a realizat datorită multitudinilor de intervenții și construcții antropice ce au modificat cursul râului.

Figura 29: Deversări ale apelor menajere din orașul Balș direct în cursul rîului. (Fotografie originală)

Figura 30: Gunoiae solide pe malul râului. (Fotografie originală)

Figura 31: Habitat natural caracteristic zonei crapului. (Fotografie originală)

Figura 32: Punctul de confluență a Oltețului cu râul Olt. (Fotografie originală)

Această zonă a fost singura porțiune din râul Olteț studiată, doar de către domnul Bănărescu în anii 1960. Odată cu trecerea timpului, au apărut și modificări în structura ihtiocenozei (Tab. 6). Aici apare pentru prima dată pe cursul acestui râu, nemaifiind documentate speciile Lepomis gibbosus – biban soare, Acerina cernua – ghiborțul. Motivul pentru apariția speciilor în plus față de anii 1960 este chiar formarea pe ultima porțiune a Oltețului a zonei crapului, care în acea periodă era inexistentă. Această zonă a apărut datorită numeroaselor intervenții antropice care au schimbat morfologia râului transformând-o într-un habitat caracteristic zonei crapului, în care speciile reprezentative acestei zone, ajutate și de prezența Oltului, au reușit să urce și să habitueze cursul inferior al râului Olteț.

Tabelul 6: Diferența între componența speciilor ihtiocenozelor anilor 1960 și cele ale anului 2012.

4.2 Fluctuațiille de specii din cursul râului Olteț

Datorită acestor numeroase, diversificate și complexe intervenții ale omului, au avut de suferit atât condițiile de habitat și ecosistemele adiacente albiei râului, cât și mai ales comunitățiile de pești prezente în cursul râului Olteț, fapt observat în fluctuațiile speciilor de pești de la o stație la alta.

Datorită acestor numeroase, diversificate și complexe intervenții ale omului, au avut de suferit atât condițiile de habitat și ecosistemele adiacente albiei râului, cât și mai ales comunitățile de pești prezente în cursul râului Olteț, fapt observat în fluctuațiile speciilor de pești de la o stație la alta (Fig.33)

Figura 33: Fluctuațiile pe stații a speciilor de pești din cursul Oltețului.

Cu ajutorul graficului, în care coloanele roșii reprezintă stațiile unde numărul speciilor crește față de stația anterioară, coloanele negre reprezintă stațiile în care numărul speciilor scade față de stația anterioară, iar coloanele verzi reprezintă acele stații care au același număr de specii cu stația anterioară, putem observa în ce stație numărul speciilor scade, crește sau rămâne la fel. Ceea ce putem evidenția este faptul că sunt foarte multe oscilații ale numărului de specii, fie din cauze antropice, fie din cauze naturale.

Singura zonă cu omogenitate deplină este cea montană, zona păstrăvului, impactul antropic fiind aproape inexistent. Doar exemplare de Salmo trutta fario au fost prinse aici, în număr foarte mare, și de toate vârstele indicând o stare excelentă a zonei din punct de vedere ihtiologic. Motivul pentru care celelalte specii reprezentative acestei zone, Cottus gobio, Phoxinus phoxinus, Orthrias barbatulus, nu au fost găsite, poate fi acela că în perioadele cu ploi puține, perioadele secetoase, debitul Oltețului scade mult, curgând doar prin subteran, acesta fiind de altfel și motivul puținilor indivizi de păstrăv prinși în O13.

Următoarele două stații (O16 – O17) fac parte din zona inferioară a păstrăvului, zonă încă în stare naturală, fapt demonstrat prin tendința de creștere a numărului de specii. Impactul antropic, în forma balastierelor ce exploatează substratul, în unele porțiuni până la stratul de marnă, se observă cel mai bine în stația O18, unde a fost prins un singur exemplar de Barbus meridionalis. Numărul relativ redus de specii din O19, O20, O21 și O22 se datorează celor două seturi de praguri, a câte trei praguri de beton fiecare, acestea neavând scări de pești, care întrerup conectivitatea râului.

Scăderea accentuată de specii din O25 (proximitatea comunei Alun) se datorează, prezenței celui de-al doilea baraj, dar și a exploatării de cărbune din zonă, care ambele determină numărul redus de specii din O25 dar și din stațiile învecinate acesteia. Urmează o tendință de creștere a numărului de specii în următoarele stații, cu mici fluctuații între ele, până la stația O41 (comuna Dobriceni), unde impactul antropic accentuat este prezent prin antropizarea cursului râului cu anrocamente și defrișarea malurilor, scăzând gradul de umbrire. Motivul puținelor specii prinse în O39 (proximitatea comunei Dinculeși, la confluența Oltețului cu Cerna), poate fi acela a curentului puternic de aici datorită Cernei.

Urmează o zonă cu o creștere evidentă în numărul de specii, ajungând la 10 specii capturate, în stația O51 (proximitatea comunei Pârșcoveni), unde sunt prezente mici porțiuni cu pietriș, pe maluri fiind prezent stuful, prolific peștilor (Fig. 34). Micile fluctuații între stațiile O42 – O51 se datorează gunoaielor de pe maluri care ajung uneori chiar și în cursul rîului (Fig. 35).

În partea inferioară a zonei crapului, este evidentă influența Oltului, printr-o tendință de creștere a numărului de specii, în special în ultima stație, (O56, punctul de confluență a Oltețului cu Oltul), ce atinge un maxim de 15 specii, dintre care speciile Alburnus Alburnus, Squalius cephalus, Romanogobio kessleri, Carassius auratus gibelio, Lepomis gibbosus, Acerina cernua, Cyprinus carpio, (date cantitative) au fost capturate, iar speciile, Exos lucius, Silurus gani, Perca fluviatilis, Pelecus cultratus, Abramis brama, Aspius aspius, Rodeus sericeus amarus, Pseudorasbora parva, (date calitative) au fost identificate în capturile pescarilor, prezenți aici, neavând posibilitatea de a pescuii pe toată lățimea râului datorită adâncimii mari a apei din acest sector.

Figura 34: Prezența stufului pe maluri. (Fotografie originală)

Figura 35: Gunoaie ajunse până în cursul râului. (Fotografie originală)

CAPITOLUL 5: DISCUȚII

5.1 Implementarea unui program de monitoring și a măsurilor de management pe cursul râului Olteț.

5.1.1 Planul de monitoring

Este evident faptul că impactul antropic este bine instalat pe cursul râului, începând cu zona sa superioară și continuând, în aval prin sectorul median, până în partea inferioară, zonele naturale, cu habitate naturale, nealterate fiind destul de puține. Singura zonă, rămasă complet neatinsă de mâna omului, este zona montană, zona păstrăvului care ține de la izvorul Oltețului, până la ieșirea acestuia din cheile care îi poartă numele „Cheile Oltețului”. Aici râul curge neperturbat, fiind adăpostit de văi adânci, foarte înclinate, de terenul accidentat, toate acestea făcând Oltețul foarte greu accesibil în acestă zonă.

Însă imediat ce iese de sub „protecția” acestei zone Oltețul suferă modificări și perturbări, ale morfologiei, ale structurii ihtiofaunei și ale habitatelor ripariene și piscole, provocate de multitudinea și complexitatea intervenților antropice, pe acest râu. În urma acestor intervenții cel mai mult au de suferit comunitățile de pești prezente aici.

Tocmai datorită faptului că ihtiofauna din cursul Oltețului a avut deja de suferit, modificări majore (lispa majorității speciilor reprezentative pentru zona lipanului și a moioagei, din cursul râului, prezența relativ recentă a zonei crapului pe Olteț), trebuie să se acționeze cât mai repede și să fie luate măsuri astfel încât activitățiile antropice, deja în desfășurare aici, să sufere pierderi cât mai puține, iar structura ihtiocenozelor din râul Olteț, să ajungă cât mai aproape de un optim al dezvoltării și viețuirii.

Un studiu de monitoring este necesar în special în acele zone care sunt cel mai afectate, cum este porțiunea de râu unde substratul a fost exploatat excesiv, până la stratul de marnă, porțiunea în care se produc fluctuații foarte mari de debit, ziua debit foarte redus, seara debit normal, provocate de microhidrocentralele prezente pe Olteț și acea porțiune de râu unde sunt prezente pragurile de beton lipsite de scări de pești, acestea fiind foarte apropiate, contribuind împreună, formând una dintre cele mai afectate și dezechilibrate zone din cursul râului Olteț (O16 – O19).

De asemenea, de monitorizat este și sectorul din proximitatea comunei Alun, unde este prezent al doilea baraj din cursul Oltețului, lipsit și acesta de scări de pești, și înalt de aproximativ doi metri (Fig. 16), în acest sector fiind prezentă și exploatarea de cărbuni de la Alun (O26) unde am găsit bucăți mari de cărbuni în albia râului.

La fel ca și sectorul median și superior, și sectorul inferior al râului trebuie monitorizat, atât în partea superioară a acestuia, unde sunt prezente gropi de gunoi pe malurile râului O42 – O51, aproape la fiecare comună și sat adiacent al Oltețului, monitorizare pentru a observa dacă aceste gunoiae au un efect major asupra comunităților de pești din această zonă. Dar și partea inferioară a sectorului, trebuie monitorizată, aici fiind un habitat relativ natural, în bună stare, monitorizare, pentru ca acest habitat să râmănă pe cât posibil la fel.

Se poate propune astfel un studiu de monitoring pe cinci ani, cu o frecvență de colectare a datelor de 2 ori pe an, făcând astfel posibilă observarea oricăror modificări în cursul râului.

5.1.2 Măsuri de management propuse

În urma studiului efectuat și a observării directe a efectelor provocate de aceste surse de modificare, se pot propune măsuri de management, benefice atât pentru activitățiile umane cât și pentru comunitățile de pești.

Astfel propunem:

construirea de scări de pești corespunzătoare, care să nu fie prea înalte și să permită peștilor să își efectueze migrațiile, atât pentru pentru primul baraj prezent pe cursul râului (proximitatea comunei Polovragi), cât și pentru pentru pragurile de beton O19 și pentru barajul din proximitatea comunei Alun.

renaturarea porțiunilor de râu, unde substratul a fost exploatat excesiv.

la gurile de vărsare a apelor de spălare provenite de la balastiere, propunem montarea de filtre fine, pentru a stopa cantitatea de produși de spălare periculoși pentru comunitățile de pești.

trebuie impuse microhidrocentralelor anumite debite standard pentru extragere, astfel încât, râul să rămână cu un debit cât mai aproape de normal și cât mai constant.

îndepărtarea bucăților de cărbune găsite în albia râului și amendarea severă a firmei extrăgătoare de cărbuni de la Alun, în cazul în care vor mai apărea astfel de bucăți, firma trebuind să se asigure că acest lucru nu se va mai întâmpla.

plantarea de puieți pe marginile râului acolo unde au fost defrișate, o posibilitate ar fi plantarea cu puieți din genul Salix.

amplasarea de ghene de gunoi, în locuri special amenajate, astfel încât gunoaiele să nu mai aibă posibilitatea să ajungă în cursul râului, iar acestea să fie colectate periodic și duse la centre de recilare.

6. CONCLUZII

Râul Olteț, cel mai mare afluent al Oltului cu o lungime de 175 km și o suprafață a bazinului de 2460 km2, face parte din categoria de râuri importante din România.

În urma studiului realizat pe râul Olteț au fost stabilite 56 de stații, în care au fost prinse în total 19 specii de pești și au fost identificate din capturile pescarilor, prezenți în ultima stație, încă opt specii.

Ineditul datelor de ihtiofaună a râului Olteț acoperă o pată albă pe harta râurilor carpatice, acest studiu fiind primul realizat pe toată lungimea lui, actualizând și completând totodată și datele existente în sectorul inferior, oferite de studiile lui Bănărescu (1964).

Deși a trecut mai bine de jumatate de secol de când Bănărescu a propus o zonare a ihtiofaunei pentru teritoriul României, zonare care este în general valabilă și astăzi, nu au existat studii ulterioare care să evidențieze o relaționare a asociațiilor de pești pe unități de relief majore (munte, zonă colinară, câmpie) respectiv în funcție de unii gradienți induși de variația altitudinală.

Studiul de față încearcă să meargă mai departe, și anume să scoată în evidență relațiile dintre asociațiile de pești și unitățile de relief mai bine particularizate și de dimensiuni mai reduse, caracterizate printr-o geologie și geomorfologie distinctă și deci prin condiții de biotop distincte (chiar dacă uneori ușor întrepătrunse în zonele de învecinare succesivă) ale sectoarelor lotice.

Interesant de sesizat este că acolo unde elementele de geologie și relief sunt foarte distincte/diferențiate de la o zonă la alta și trecerea de la o zonă ihtiologică la alta, este foarte evidentă și relativ bruscă, iar acolo unde trecerea dintr-o unitate fizico-geografică la alta este mai treptată, și trecerea de la o zonă sau mai degrabă o subzonă ihtiologică la alta este asijderea (cazul Podișului Getic).

Chiar dacă această corespondență, substrat geologic – unitate de relief – tip macrohabitat acvatic preponderant – structura ihtiocenoze (GRHP – geografie, relief, habitat, pești), este relativ evidentă pentru acest râu, trebuie înțeleasă mai degrabă, necesitatea unei astfel de abordări, prin prisma tendințelor de trecere de la un element la altul, decât la limitări rigide pe baza unor granițe trasate forțat.

Gradul de relativitate a evidenței corespondenței substrat geologic – unitate de relief – tip macrohabitat acvatic preponderant – structura ihtiocenoze (GRHP), crește în general sub efectul prezenței uneia sau a mai multor tipuri de impact antropic, aici interpretările distribuției și structurii ihtiofaunei trebuind să fie mult mai nuanțate.

Efortul în teren (numărul relativ mare de stații de prelevare) necesar unei astfel de abordări este semnificativ mai mare decât efortul utilizat în studii cel puțin aparent similar de inventariere, evaluare și monitoring a ihtiofaunei râurilor carpatice.

Ca metodă de pescuit s-a uitlizat electro-narcoza, pe unitate de timp și efort, utilizând un electrofishing cu ajutorul căruia s-a pescuit timp 30 de minute cantitativ și 15 minute calitativ. Au fost capturate 19 specii, toate fiind eliberate în mediul lor natural.

Impactul antropic semnificativ negativ este prezent pe acest râu în numeroase forme. Impactul continuu, complex și permanent a produs modificări majore asupra condițiilor de habitat și deci în structura ihtiocenozei, în ultima jumătate de secol. Acest lucru este foarte evident, prin adăugarea la cursul Oltețului a zonei crapului, zonă ce în anii 60 nu era prezentă în acest râu, permițând astfel speciilor proprii acestei zone să pătrundă în cursul inferior al Oltețului, ajutate fiind și de apropierea râului Olt. Construcțiile hidrotehnice (baraje, microhidrocentrale, praguri de beton) fără o arhitectură corespunzătoare în cazul barajelor și a pragurilor, fără scări de pești care să permită acestora să își efectueze migrațiile, iar în cazul microhidrocentralelor, fără să asigure un debit corespunzător, împreună cu balastierele ce își desfășoară activitatea necontenite și cu construcțiile de liniarizare a râului, au contribuit toate la modificarea stucturii ihtiologice, prin modificarea morfologiei râului și a condițiilor de habitat.

Datorită acestor numeroase surse de modificare a habitatelor acvatice, necesitatea unui program de monitoring a acestui râu este evident și absolut esențial.

7. BIBLIOGRAFIE

Cărți și articole:

Antipa, G., 1909 Fauna ihtiologica a Romaniei, Acad. Rom., Publ.fond. Adamachi, Bucuresti.

Badea, L. și colab., 1983, Geografia României, vol. I, Geografia Fizică, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București.

Bănăduc, A. și Bănăduc, D., 2008, Trophic elements regarding the non-indigenous Pseudorasbora parva (Schlegel) 1842 fish species spreading success – Olt Rier Basin, a case study, Journal of Bioloy – Zoology, 6, Editura Acadeiei, pp. 185 – 196.

Bănăduc, D., 1999, Data concerning the human impact on the ichthyofauna of the upper and middle sectors of the Olt River, Transylvanian Review of Systematical and Ecological Research, 1, Editura Universității "Lucian Blaga" din Sibiu, ISSN 1841-7051, ISBN 973-9410-69-3, pp. 157 – 164.

Bănăduc, D., 2000, Ichthyofaunistic criteria for Cibin River human impact assesment, Vol. XLII., Travaux du Museum National d Histoire naturelle Grigore Antipa, Bucuresti, p. 365-372,

Bănăduc D., Curtean-Bănăduc, A., 2002, A biotic integrity index adaptation for a Carpathian (first – second order) river assesment, Acta oecologica, Vol IX, Nr. 1-2, Editura Universității "Lucian Blaga" din Sibiu, ISSN 1221-5015, pp. 81 – 99.

Bănărescu, M.P., 1964, Fauna Republicii Populare Romîne, Volumul XIII., Pisces – Osteichthyes, Editura Academiei Republicii Populare Române, București,

Curtean-Bănăduc, A., Bănăduc D., 2001, Cibin River (Transylvania, Romania) management, scientific foundation proposal, Acta oecologica, Vol. VIII, Nr. 1-2, Editura Universității "Lucian Blaga" din Sibiu, ISSN 1221-5015, pp. 85 – 100.

Curtean-Bănăduc, A., Bănăduc D., 2004, Cibin River fish communities structural and functional aspects, Studii și Cercetări Științifice – Seria Biologie, Universitatea din Bacău, Vol. IX, ISSN 122-919-X, pp. 93 – 102.

Diaconu, C. și Stănculescu, S., 1971, Rîurile României, Monografie Hidrologică, Institutul de Meteorologie, Serviciul Studii Documentare și Publicații Tehnice și Hidrologie, București.

Ielenicz, M., 2010, Geomorfologie, vol. 3, Editura Universitară, București.

Ielenicz, M. și Săndulache, I.S., 2008, România Podișuri și Dealuri, vol. 3, Editura Universitară, București.

Mutihac, V., 1990, Structura geologică a teritoriului României, Editura Tehnică, București.

Roșu, A., 1973, Geografia fizică a României, Editura Didactică și Pedologică, București.

Velcea, V. și Savu, A., 1982, Geografia Carpaților și a Subcarpaților Românești, Editura Didactică și Pedologică, București.

Posea, G. și colab., 1982, Enciclopedia Geografică a României, Editura Științifică și Enciclopedică, București.

Tockner K., Uehlinger U. și Robinson C.T., 2009, Rivers of Europe, Elsevier / Academic Press, Amsterdam.

Tufescu, V., 1966, Subcarpații, Editura Științifică, București.

Ujvári, I., 1972, Geografia Apelor României, Editura Științifică, București.