Fotografia judiciară [309622]

Fotografia judiciară

Introducere

Capitolul 1. Noțiuni introductive

2. Rolul și avantajele fotografiei judiciare în investigarea infracțiunilor

3. Fotografia judiciară operativă

3.1. Fotografia la fața locului

3.1.1. Fotografia de orientare

3.1.2. Fotografia schiță

3.1.3. Fotografia obiectelor principale

3.1.4. Fotografia detaliilor

3.2. Fotografia semnalmentelor

3.2.1. Fotografia de identificare a persoanelor

3.2.2. Fotografia de identificare a cadavrelor

3.2.3. Fotografia de urmărire operativă

3.3. Fotografia de fixare a rezultatelor unor activitați de urmărire penală

3.3.1. Fotografia de reconstituire

3.3.2. Fotografia de percheziție

3.3.3. Fotografia de fixare a rezultatelor prezentării pentru recunoastere

3.4 Măsurători fotografice

4. Fotografia judiciară de examinare

4.1. Fotografia de examinare în radiații vizibile

4.2. Fotografia de examinare în radiații invizibile

4.3. Microfotografia si holografia

5. Fotografia digitală

5.1. Avantajele si dezavantajele fotografiilor digitale

6. [anonimizat], reprezintă un element cheie al cercetării în domeniul criminalisticii și de aceea am ales să vorbesc despre particularitățile acesteia. Fotografia judiciară s-a [anonimizat] a avansat, iar în zilele noastre este o metodă indispensabilă în investigarea infracțiunilor. Pe lângă scopul principal de fixare a unor elemente din cadrul unei infracțiuni aceasta își găsește aplicabilitatea într-o mulțime de situații.

Structurata pe 6 capitole, având un număr de x pagini, [anonimizat].

Primele două capitole se axează pe ceea ce reprezintă fotografia judiciară cât și pe rolul și importanța acesteia în cadrul investigării infracțiunilor.

Al treilea capitol descrie fotografia judiciară operativă și prezintă tipurile acesteia. Cunoașterea diferitelor tipuri de fotografii efectuate atât la fața locului cât și pe parcursul etapei de investigare are un rol deosebit în buna desfășurare a investigației și reprezintă un mijloc important de probă pentru contracararea infractorilor.

Al patrulea capitol se axează pe fotografiile efectuate în cadrul laboratoarelor criminalistice prin aparate tehnice speciale care implică tehnici speciale și performante de investigare puse în aplicare de specialiști.

[anonimizat]. Se pune accentul în special pe avantajele acesteia față de fotografia clasică dar se prezintă și anumite dezavantaje ale acesteia.

Ultimul capitol cuprinde un studiu de caz si anume mai multe fotografii surprinse in timpul unui jaf comis de un grup infractional format din cetateni romani care au operat mai multe astfel de atacuri in Belgia.

Cap 1. Noțiuni introductive

Încă din anul 1893, criminaliștii au început să folosească tehnica fotografică și implicit fotografia în investigarea infracțiunilor. La începuturi poliția belgiană folosea această tehnică pentru reținerea semnalementelor infractorilor. România a fost una dintre primele țări europene care au folosit fotografia judiciară. În anul 1879, s-a format un serviciu de fotografie judiciară la poliția capitalei. O [anonimizat] a crescut remarcabil.

Termenul de fotografiere a luat naștere prin alăturarea a două cuvinte grecești, “graphos” care se traduce, scriere și “photos” însemnând lumină, respectiv scrierea cu ajutorul luminii. Aparatul fotografic, sursa de lumină artificială sau naturală și materialele fotosensibile sunt condițiile de bază pentru realizarea unei fotografii.

Fotografierea reprezintă metoda tehnică prin care se pot reproduce și fixa imaginile luminoase ale unor obiecte. Această metodă se bazează pe sensibilitatea filmului fotografic care utilizează săruri de argint la anumite radiații electromagnetice.

Procedeul de fotografiere conține fenomene fizice și chimice. Fenomenele fizice utilizează legile propagării undelor electromagnetice și ale opticii geometrice de formare a imaginilor. Fenomenele chimice constau în reacțiile chimice ce se produc în materialul fotosensibil utilizat la fixarea imaginilor fotografiate.

Aparatul de fotografiat clasic conține următoarele elemente principale: obiectivul, diafragmă, obturatotul, vizorul. Obiectivul este format dintr-un sistem de lentile care direcționează lumina pe materialul fotosensibil; diafragma controlează deschiderea obiectivului și reglează valoarea fluxului luminos care ajunge pe materialul fotosensibil; obturatorul controlează durata fluxului luminos și timpul de expunere a materialului fotosensibil la lumină; vizorul permite vizualizarea imaginilor obținute și modificarea acestora.

Cap 2. Rolul și avantajele fotografiei judiciare în investigarea infracțiunilor

Fotografia judiciară este o ramură a tehnicii criminalistice care adaptează și elaborează metodele de fixare, prin fotografiere, a rezultatelor și modului de desfășurare a unor activități de urmărire, precum și metodele corespunzătoare cercetării de laborator a probelor materiale.

Aceasta are un rol extrem de important în activitatea de fixare, ridicare și examinare criminalistică a urmelor infracțiunii, precum și în fixarea unor activități de urmărire penală. Este o metodă importantă de fixare și redare a ambiantei locului faptei, redând cu exactitate unele caracteristici necesare desfășurării investigării infracțiunii, de asemenea creează legături între două sau mai multe obiecte din câmpul infracțional.

Fotografia judiciară are o importanță deosebită în investigarea infracțiunilor deoarece fixează și înregistrează într-un timp foarte scurt și ușor, locul comiterii infracțiunii, starea, poziția și caracteristicile urmelor unor obiecte existente în câmpul infracțional.

După cum spuneam, fotografia este un element deosebit și extrem de important în întreaga activitate de descoperire, cercetare, probare, judecare și condamnare a infracțiunilor.

Conform articolului 64 din Codul de procedura penală, mijloacele de probă în procesul penal sunt: declarațiile învinuitului sau ale inculpatului, declarațiile părții vătămate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente, declarațiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio și video, fotografiile, mijloacele materiale de probă, constatările tehnico-stiintifice, constatările medico-legale și expertizele.

Din cele menționate fotografia judiciară poate fi definită ca un ansamblu de procedee tehnico-stiințifice, necesare investigării, fixării și redării rezultatelor cercetărilor criminalistice sub forma imaginilor fotografice.

Fotografia judiciară are un rol important în investigarea unei infracțiuni și constituie multe avantaje. Printre principalele avantaje ale fotografiei judiciare se numără:

ușurința și rapiditatea cu care se i-au imaginile din câmpul infracțional, fixându-se pe loc și în mod rapid subiectele urmărite,

fidelitatea înregistrării și redării tuturor categoriilor de urme din câmpul infracțional,

obiectivitatea și operativitatea redării imaginilor,

influența psihologică pe care o poate avea asupra învinuitului,

posibilitate arhivării și stocării imaginilor atât în sistem analog cât și în format electronic,

preț de cost relativ scăzut.

Organele de urmărire penală, magistrații, avocații și anchetatorii trebuie să dea dovadă de profesionalism și să aibă suficiente cunoștințe încât că să fie capabili să aprecieze în mod corect dacă fotografiile judiciară executate la fața locului, în timpul unor activități de urmărire penală sau în cadrul laboratoarelor au fost făcute în condiții adecvate sau dacă nu ilustrează în mod corect caracteristicile probei infracțiunii și fotografia nu este concludentă.

De exemplu, amprenta digitală a infractorului s-a depus într-o formă fragmentara la locul faptei, urmând că ridicarea și fixarea ei fotografică să se facă în condiții tehnice superioare, pentru ca diferitele detalii caracteristice să poată servi la identificarea acestei persoane, or, dacă fotografierea acestei urme nu se face prin respectarea anumitor condiții de iluminare, de grosiment, de poziție, de granulație a materialului fotografic și de prelucrare a acestuia, o parte din detaliile caracteristice ale desenelor papilare nu vor apărea în condiții suficient de clare pentru a putea constitui, în mod cert, elemente de comparatie cu impresiunea digitală a celui bănuit și identificarea acestuia nu se va putea face. În cazul în care organele de cercetare sunt competente și observă că fotografierea nu s-a făcut în mod corect, se poate cere refacerea fotografiei.

În funcție de scopul urmărit și de organele care le realizează, fotografiile judiciare sunt grupate în două mari categorii:

fotografii operative: fotografiile de la locul faptei, fotografia de semnalmente, fotografia de fixare a rezultatelor percheziției, a reconstituirii și a altor activități de urmărire penală;

fotografii de examinare: fotografiile executate de regulă în laboratoarele criminalistice

Cap 3. Fotografia judiciară operativă

Clasificare

Fotografia operativă la fața locului

Scopul efectuării fotografiilor de la fața locului este acela de fixare a locului faptei și a împrejurimilor, precum și probele materiale existente în perimetru său. Aceste fotografii fac parte integrantă din procesul-verbal de cercetare la fața locului, având o valoare probatorie mai ales în cazul unor evenimente precum omorurile, accidentele rutiere și de muncă, catastrofe aeriene sau navale, incendiile, explozile, furturile, tâlhăriile, etc.

În funcție de scopul și conținutul fotografiilor de cercetare a locului faptei, acestea pot fi de mai multe feluri:

de orientare,

schița,

a obiectelor principale și

a detaliilor.

Fotografia de orientare

Fotografia de orientare cuprinde întregul loc al faptei, astfel încât să se poată identifica ușor zona în care s-a comis infracțiunea. Aceasta urmărește și surprinderea împrejurimilor sau a unor repere cum ar fi distanțele până la anumite construcții, drumuri de acces, arbori, stâlpi, etc. Dacă infracțiunea s-a comis într-un loc închis se va fotografia și fațada clădirii cu intrarea ei principală, clădirile din imediata apropiere, diverse puncte de reper. În cazul în care infracțiunea este comisă într-un loc deschis se vizează anumite puncte de orientare cum ar fi stâlpi, borne kilmotrice, diverse indicatoare, poduri, șosele, etc.

Figura 1.1. Fotografia de orientare

Sursa: http://www.creeaza.com/tehnologie/criminalistica/Fotografia-judiciara-operativa993.php

Fotografia de orientare se face de obicei la lumina naturală a zilei atunci când aceasta nu creează umbre puternice. Ideal este ca fotografierea să se realizeze atunci când cerul este ușor noros, înainte de răsăritul soarelui sau după ce acesta apune. Și poziția în timpul fotografiei are un rol important, dacă se fotografiază pe timp însorit, soarele trebuie să se afle în spatele aparatului de fotografiat sau în lateralul acestuia, pentru ca razele să nu pătrundă direct în obiectiv și să afecteze claritatea imaginii.

Pentru o înregistrare cât mai exactă a locului faptei, fotografia de orientare se execută înaintea tuturor celorlalte activități tehnico-criminalistice ce se interprind în cercetarea la fața locului, în fază statică a cercetării locului faptei.

În funcție de unele caracteristici ale locului faptei, fotografia de orientare poate fi executată prin procedee diferite, respectiv fotografie unitară și fotografie circulară. Fotografia unitară se realizează atunci când locul săvârșirii infracțiunii poate fi suprins într-o singură imagine, fotografia realizându-se de la distanță pentru a putea fi cuprinse și elementele identificatoare din vecinătate. În schimb, fotografia circulară se realizează atunci când nu este permisă surpinderea de la distanță a locului faptei împreună cu reperele acestuia.

Fotografia schiță

Fotografia schița ilustrează locul în care s-a săvârșit infracțiunea, având în prim plan obiectul principal al cercetării criminalistice. Spre exemplu în cadrul unei infracțiuni de omor, fotografia schița va avea în prim plan cadavrul și obiectele din jurul acestuia. Această fotografie se face tot în fază statică a cercetării locului faptei.

Fotografiile schița ale locului faptei pot fi unitare, atunci când întregul loc al faptei este cuprins într-o singură fotografie schița sau pot fi fotografii schițe în serie, atunci când locul faptei este cuprins prin mai multe fotografieri din poziții diferite.

În funcție de forma locului faptei, de gradul în care este acoperit cu felurite obiecte, când din orice poziție s-ar fotografia unele obiecte eclipsează pe altele, fotografiile schițe în serie pot fi: panoramică, pe sectoare, contrară și încrucișată.

Fotografia schița panoramică se aplica in situatia când subiectul ce trebuie fotografiat are o lungime sau o suprafata ce nu poate fi cuprinsa într-o singură imagine. Pentru executarea fotografiei panoramice liniare se stabilește o linie imaginară paralelă cu suprafața subiectului, acesta fiind fotografiat pe porțiuni mai mari sau mai mici, în funcție de unghiul de poză al obiectivului.

Fotografia panoramică circulară este realizată prin luarea de imagini, prin rotirea aparatului aflat într-un punct de stație central, unghiul de rotire raportându-se la unghiul de poză.

În cazul fotografiilor pe sectoare, se împarte întregul loc al faptei pe porțiuni astfel încât fiecare porțiune să poată fi fotografiată dintr-o singură poziție. Aceste fotografii sunt foarte utile în cazurile în care locul faptei este compartimentat și nu poate fi cuprins printr-o fotografie unitară.

Fotografiile contrare se referă la fixarea locului faptei din două poziții diametral opuse, iar fotografiile încrucișate constau în fixarea aceluiași loc din patru extremități ale sale, de regula din cele patru puncte cardinale, astfel încât să fie două câte două diametral opuse.

Fotografia obiectelor principale

Fotografia obiectelor principale se face de către organul de urmărire penală tot în fază statică a cercetării la fața locului. Această fotografie urmărește surprinderea unor obiecte care conțin sau poarta pe ele urme ale infracțiunii, precum și orice alte subiecte care pot ajuta la aflarea adevărului. Dintre aceste obiecte fac parte: corpul victimei, obiecte de spargere, obiecte folosite la comiterea infracțiunii, arme, obiecte purtătoare de urme. Spre deosebire de fotografia schiță, această fotografie cuprinde numai o parte din locul faptei, obiectele principale fiind fotografiate separat, însă poziția lor să poată fi indentificată în comparație cu poziția altor obiecte. Iluminarea obiectelor principale pentru a le putea fotografia se face cu lumina artificială atunci când cea naturală lipsește sau nu este suficientă. Obiectul principal trebuie să fie în centrul atenției.

Figura 1.3. Fotografia obiectelor principale

Sursa: Lazar Carjan, Mihai Chiper, Criminalistica, Editura Fundatiei Romania de maine, Bucuresti, 2009, p. 84

În cazurile de omor, sinucidere, accident de circulație, de muncă se fotografiază cadavrul și se urmărește redarea poziției corpului și distanța față de alte obiecte de reper, a îmbrăcămintei, a leziunilor și a unor obiecte care au ajutat la comiterea infracțiunii. Această fotografie se realizează în stare incipientă, fără să se aducă nici o modificare asupra locului faptei sau a cadavrului. Fotografia se realizează deasupra cadavrului și din lateral, nu se fotografiază sub nici o formă din partea capului sau a picioarelor deoarece distorsionează corpul.

Fotografia urmelor

În funcție de modul de creare a urmelor și de obiectul creator există trei tipuri principale de urme:

urme de mâini,

urme de picioare,

urme create de arme.

Aceste urme pot fi de adâncime sau de suprafață, însă indiferent de felul lor acestea trebuie fotografiate cu aparatul ținut deasupra și în centrul urmei, paralel cu suprafața acesteia, iar lângă se așează o riglă sau un centimetru.

Fotografierea urmelor de picioare

Urmele de picioare pot fi analizate din două puncte de vedere: din punct de vedere al cărării de urme și din punct de vedere al unei urme izolate făcute de piciorul gol sau încălțăminte.

Cărarea de urme se fotografiază cu axa optică a obiectivului aparatului, situată pe axa cărării de urme, căutând ca în cadrul imaginii să se prindă și un obiect fix oarecare, pentru a ajuta la orientarea în spațiu a acestor urme. Se urmărește fixarea unor caracteristici precum lungimea, lățimea mersului, unghiul pasului, iar în cazul în care urmele de picioare sunt de suprafață și slab vizibile, acestea se evidențiază prin conturare cu cretă.

Urmele izolate de picioare care sunt de adâncime sau de suprafață se fotografiază folosind procedee diferite. Urmele de suprafață se fotografiază cu aparatul fixat pe trepied, într-o poziție perfect paralelă cu suprafața urmei, iar lumina este fixată în spatele aparatului și îndreptată direct pe urmă. Dacă urma este latentă aceasta se evidențiază cu prafuri colorate sau reactivi chimici.

Figura 1.4. Fotografia urmei de incaltaminte

Sursa: Constantin Draghici, Adrian Iacob, Editura Sitech, Craiova, 2007, p. 51

Fotografia urmelor de suprafața trebuie executată cu foarte multă grijă și atenție deoarece fotografia este singurul mijloc de fixare în cadrul procesului-verbal de la fața locului. Pentru a nu fi modificată în nici un fel imaginea urmelor de picioare, fotografia acestora are loc înaintea oricărui proces de ridicare.

Fotografia urmelor de picioare formate în adâncime se fotografiază în același mod ca și urmele de suprafață, doar iluminarea se face în mod diferit. Lumina se va așeza pe rând, mai întâi deasupra, apoi în lateral dreapta, stânga și încrucișat, executându-se cel puțin patru fotografii.

În practică de cercetare penală, fotografia izolată a urmei de picior se combină intodeauna cu măsurătoarea fotografică bidimensională, alăturând urmei o riglă gradată, pentru a stabili dimensiunile.

Fotografierea urmelor de mâini

Fotografierea urmelor de mâini se face prin intermediul fotografiei detaliilor. Urmele de mâini la putem găsi ca urme de adâncime sau ca urme de suprafață. Acestea de asemenea pot fi urme vizibile sau urme latente. În cazul urmelor latente, înainte de fotografiere acestea se evidențiază prin contrast de culoare.

În scopul realizării fotografiilor de detaliu ale urmelor de mâini, obiectivul aparatului fotografic se fixează în poziție perpendiculară pe urmă și la o distanță de 5-10 cm.

Iluminarea se face din spatele aparatului său din două părți laterale cu aceeași intensitate de lumină. În cazul urmelor de pe obiecte cu suprafața lucioasă, iluminarea se face cu ajutorul unor lămpi cu becuri mate pentru a se evita reflexia razelor de lumină.

În cazul unor urme imprimate pe obiecte cu 2 fețe cum ar fi obiecte transparente sau oglinzi fotografierea acestora implica un procedeu mai complex. Dacă urmele se afla pe ambele fete ale unui obiect transparent, este necesar ca urmele de pe o fată să fie evidențiate cu pulbere albă, iar cele de pe partea opusă cu pulbere neagră. Urmele evidențiate cu pulbere albă se fotografiază după ce în spatele lor se așează un paravan negru, iar cele evidențiate cu pulbere neagră pot fi fotografiate după ce în spatele lor a fost postat un paravan alb.

Figura 1.5. Fotografia urmelor digitale

Sursa: Constantin Draghici, Adrian Iacob, Editura Sitech, Craiova, 2007, p. 51

Urmele de mâini de pe oglinzi se fotografiază după ce a fost așezat în fața aparatului fotografic un paravan negru astfel că numai obiectivul, orientat spre urmă, să nu fie acoperit. Astfel, se evita reflectarea în oglindă și imprimarea pe peliculă a obiectelor aflate în fața sa.

Fotografierea urmelor provocate de arme de foc, arme albe sau instrumente de spargere

Fotografierea armelor albe și de foc precum și a diferitelor instrumente de spargere trebuie să se execute astfel încât să fie redate caracteristicile în amănunt ale acestora.

Figura Fotografia unei urme provocate de un glont

Sursa: Lazar Carjan, Mihai Chiper, Criminalistica, Editura Fundatiei Romania de maine, Bucuresti, 2009, p. 86

În fotografierea armelor se va insista asupra urmelor biologice, cum ar fi urmele de sânge, resturi de creier, fire de păr, etc., urme lăsate de manipularea armelor sau urme apărute drept consecințe ale tragerii cu arme de foc, că: rupture, afumări, deformări, etc.

În aceste cazuri, iluminarea are o importanță deosebită și trebuie că aceasta să se facă corespunzător pentru a nu se pierde unele detalii în zone strălucitoare.

În fotografia armelor se va folosi o lumină difuză, prin ecranizarea reflectoarelor cu geamuri mate, prin folosirea luminii indirecte reflectate de ecrane de pânză albă sau de carton, sau prin afumarea în prealabil a obiectelor ce urmează a fi fotografiate cu un strat subțire de oxid de magneziu.

Fotografia detaliilor

Fotografierea la locul faptei se încheie cu surprinderea unor detalii care prezintă interes pentru cercetări, precum: locul de pătrundere a glonțului în corpul victimei, leziunea produsă de cuțit sau topor, etc. Pentru ca imaginea să redea cat mai fidel gravitatea, dimensiunile și forma lor, alături de suprafața fotografiată trebuie să se așeze o linie gradată.

Fotografia detaliilor spre deosebire de toate celelalte fotografii amintite se execută în fază dinamică a cercetării locului faptei. Obiectul de fotografiat se poate mișca, deplasa și se poate așeza într-o poziție cât mai favorabilă pentru fotografiere. Această fotografie are o importanță deosebită deoarece se pot fixa urmele care nu pot fi ridicate de la fața locului cum ar fi urmele unei spargeri într-un zid, forțarea unei uși, etc.

Figura 1. Fotografia unui detaliu

Sursa: http://www.scrigroup.com/legislatie/drept/PROCEDURA-EFECTUARII-FOTOGRAFI82675.php

Fotografia semnalmentelor

Fotografia semnalmentelor este un gen al fotografiei judiciare care de obicei nu se execută la locul faptei ci în cadrul laboratoarelor de criminalistică ale poliției. Aceasta servește la înregistrarea persoanelor care au săvârșit o faptă penală, precum și la identificarea cadavrelor necunoscute, fiind una din metodele cele mai importante de identificare a recidiviștilor.

După scopul nemijlocit, obiectul de fotografiere și metodele de realizare, fotografiile semnalmentelor se subdivide în: fotografia de identificare a persoanelor, fotografia de identificare a cadavrelor necunoscute și fotografia de urmărire.

Fotografia de identificare a persoanelor se realizează de către organele competente și specializate ale poliției, aceasta cuprinzând două imagini bust, una din față și una din profil. Inculpatul trebuie să aibă o poziție dreaptă, privirea îndreptată înainte, capul descoperit și părul pieptănat. Sunt de preferat fotografiile color, foarte clare în care se pot analiza și urmării unele cicatrici, defecte, semne particulare, etc. Persoanelor care poartă ochelari li se mai face încă o fotografie bust cu ochelari, deoarece persoanele care de obicei poartă ochelari sunt schimbate fără ochelari și se identifica mai greu.

Figura 1. Fotografia de identificare a persoanei

Sursa: Camil Suciu, Criminalistica, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972, p.85

Fotografiile de identificare a persoanelor însoțesc fisa personală a infractorului. În caz de sustragere de la urmărire, fotografiile servesc organelor de cercetare la urmărirea și descoperirea sa.

Fotografia de identificare a cadavrelor necunoscute se realizează într-un mod asemănător ca și cea de identificare a persoanelor, cadavrele sunt fotografiate în poziție orizontală și anume bust fata și bust profil. Această fotografie se realizează după așa zisa “toaletă” a cadavrului, care constă în spălarea feței și a părului acestuia de sânge sau alte murdării, cusutul plăgilor, aranjarea părului pentru că acesta să aibă un aspect cât mai apropiat de cel din timpul vieții.

Fotografia se realizeaza cu aparatul dispus deasupra cadavrului, intr-o pozitie plan paralela care sa permita fixarea intregului corp insa se vor face si cateva fotografii din partile laterale, evitanduse fotografiile dinspre cap si picioare care distorsioneaza corpul.

Figura 1. Fotografia cadavrului cu identitate necunoscuta, fata si ambele profile

Sursa:Emilian Stancu, Adrian Cristian Moise, Criminalistica, Elemente de tehnica si tactica a investigarii penale, Universul Juridic, Bucuresti, 2013, p. 56

In functie de natura situatiei mai exista cateva reguli de fotografiere a cadavrelor:

Cadavrele gasite dezmembrate sunt fotografiate in doua etape, mai intai se fotografiaza fiecare parte in locul si pozitia in care au fost gasite, iar apoi dupa ce se reface corpul se mai executa o fotografie.

Cadavrele inecatilor sunt fotografiate o data in apa, daca asa au fost gasite si imediat dupa scoatere pentru a nu risca aparitia procesului de putrefactie, mai ales la temperature ridicate

Cadavrele spanzurate sau in pozitia sezand sunt fotografiate din fata, din spate si din partile laterale. La spanzurati se va insista asupra nodului si santului de spanzurare.

Cadavrele carbonizate, dupa fotografierea in starea in care au fost gasite, vor fi asezate pe o suprafata alba pentru a se obtine suficient contrast si fotografiate cu ajutorul unei lumini puternici.

Cadavrele inghetate vor fi fotografiate in starea initiala, precum si dupa dezghetarea la temperature camerei.

Fotografiile de identificare a cadavrelor se pun la dispoziția celor care anunța organele de poliție de dispariția unei persoane, în vederea identificării acestuia.

Fotografia de urmărire operativă

Fotografia de urmărire, de supraveghere sau de filaj, cum mai este denumită, constă în înregistrarea prin fotografiere, filmare, înregistrare videomagnetică, în condițiile prevăzute de lege, a unor activități cu caracter infracțional, a contactelor dintre participanți la săvârșirea unei fapte penale în vederea probării acestor activități.

Scopul principal al acestei fotografii este de a prevenii anumite infracțiuni și suprinderea infractorilor în flagrant. Această fotografie se execută fără știrea celui fotografiat și cu aparate speciale care permit fotografierea de la distanțe mari, camuflate sub diverse forme cum ar fi pixuri, ochelari, poșete, ceasuri, etc, pentru a nu putea fi identificate. Acestea pot fi amplasate și în unele locuri fixe și setate să se declanșeze automat. Pe timp de noapte se folosesc radiațiile infraroșii dar pot fi și dotate cu anumite amplificatoare electronoptice care măresc foarte mult intensitatea luminii.

Fotografia de fixare a unor activități de urmărire penală

Aceste fotografii sunt realizate în scopul fixării unor activități de urmărire penală cum ar fi: reconstituirile, perchezițiile și recunoașterea anumitor persoane.

Fotografia de reconstituire

Organul de urmărire penală sau instanța de judecată, dacă consideră necesar, pentru verificarea și precizarea unor date, poate să procedeze la reconstituirea la fața locului în întregime sau în parte, a modului și a condițiilor în care s-a comis fapta penală.

Reconstituirea este procesul de reproducere artificială a actului infracțional la locul faptei, iar fotografia acesteia ilustrează întreaga activitate sau doar anumite secvențe din aceasta. Se apelează la reproducerea artificială doar a unor secvențe importante pentru verificarea unor probe sau pentru descoperirea unor noi probe în procesul comiterii actului infracțional. În general se recurge la filmarea anumitor secvențe ale reconstituirii deoarece acestea se pot fixa și păstra cu mai multă ușurință.

Fotografia de percheziție

Fotografia de percheziție se realizează la fața locului percheziționat și aceasta cuprinde atât imaginea de ansamblu a locului faptei cât și unele obiecte găsite. Obiectele găsite sau alte înscrisuri pot ajuta la aflarea adevărului și la soluționarea cazului. Aceasta seamănă cu fotografia de orientare deoarece se fotografiază atât locul faptei cât și împrejurimile.

Fotografia locului percheziționat cuprinde locul faptei împreună cu împrejurimile sale, fotografia ascunzătorii obiectelor descoperite cuprinde locul exact în care au fost găsite obiectele căutate, iar fotografia obiectelor descoperite cuprinde fiecare obiect în mod separat. În cazul fotografiei obiectelor descoperite se necesită o observare atentă și se urmărește surpinderea particularităților acestora prin condiții de iluminare potrivită.

Cadrul procesual penal privind efectuarea percheziției este reglementat în art. 157-159 C.P.P. precum și în art 27 alin 3 și 4 din Constituție republicată în 2003. Percheziția poate fi domiciliară sau corporală. Cea domiciliară poate fi dispusă numai de judecător prin încheiere motivată, în cursul urmăririi penale, la cererea procurorului, sau în cursul judecății. În cazul perchezitilor sau a ridicărilor de obiecte se întocmește un proces verbal care poate fi însoțit de materiale auxiliare cum ar fi fotografiile sau înregistrările. Perchezitiile pe timpul noptii sunt interzise, in afara de cazul infractiunilor flagrante.

Perchezitiile pe timpul noptii sunt interzice, in afara de cazul infractiunilor flagrante

Fotografia de fixare a rezultatelor prezentării pentru recunoaștere

Prezentarea pentru recunoaștere a persoanelor și a obiectelor, ca activitate tactică, se fixează, afară de procesul-verbal corespunzător, și prin fotografiere.

În acest proces se fotografiază mai întâi grupul de persoane supuse spre recunoaștere, în ordinea cerută cu obiectul fixat perpendicular pe întregul grup astfel încât să le fie surprinse cât mai clar trăsăturile feței, ținuta corpului și detaliile îmbrăcămintei. În a doua ipostază se fotografiază momentul în care persoana care face recunoașterea arată spre cel pe care l-a recunoscut.

Figura Fotografia unui grup in care face parte si cel banuit

Sursa: Consantin Draghici, Adrian Iacob, Tratat de tehnica criminalistica, Editura Sitech, Craiova, 2007, p. 59

Figura Fotografia martorului in timp ce indica cu mana una dintre persoanele din grup

Sursa: Consantin Draghici, Adrian Iacob, Tratat de tehnica criminalistica, Editura Sitech, Craiova, 2007, p. 60

În cazurile de recunoaștere a unor obiecte furate sau obiecte care au fost folosite în cazul unei infracțiuni, în primă fază se fotografiază obiectele supuse recunoașterii, iar apoi se fotografiază momentul în care persoana care face recunoașterea își îndreptă mâna către obiectul recunoscut.

Înregistrarea video a activităților de urmărire penală

Înregistrarea video este o modalitate tehnică superioară în fixarea rezultatelor unor acte de urmărire penală deoarece reda cu obiectivitate și exactitate întreaga activitate de urmărire penală, aceasta obținându-se fără prelucrare în laborator. Înregistrarea pe bandă videomagnetică constituie un avantaj față de fotografia judiciară deoarece poate fi revăzuta întreaga activitate ori de câte ori este nevoie în mod rapid. Aceasta surpinde toate activitățile desfășurate la fața locului cu dinamica lor și reda întregul tablou al locului faptei.

Este necesară respectarea prevederilor legale, în procesul-verbal încheiat cu privire la activitatea de urmărire penală trebuie specificate toate amănuntele exacte care țin de înregistrările făcute și condițiile tehnice în care au fost realizate.

Măsurători fotografice – fotogrammetria

Prin intermediul tehnicilor fotogrammetrice se pot înregistra informații legate de dimensiuni și distanțe pe care le distingem direct pe imaginile fotografice obținute. În mod normal putem doar să aproximăm dimensiunile unui obiect sau câmp infracțional existent într-o fotografie, însă prin intemediul măsurătorilor fotografice putem obține informații mai exacte legate de unele distanțe și dimensiuni.

Metoda fotografierii la scară

Procedeul fotografic care permite obținerea în mărime naturală (când obiectul este de dimensiuni mici) sau la o anumită scara în raport cu dimensiunile subiectului fotografiat, este denumit fotografia la scară.

Metoda fotografierii la scară, este cea mai simplă metodă și constă în așezarea lângă obiectul fotografiat a unei rigle gradate în centimetri sau a unui metru de croitorie, astfel încât să i se poată stabili dimensiunea în lungime și lățime. Instrumentul de măsură trebuie să fie cât mai aproape de obiect, paralel și să fie în același plan astfel încât să nu-i acopere unele detalii ale urmei sau ale obiectului fixat. Obiectivul aparatului de fotografiat trebuie să fie îndreptat perpendicular pe mijlocul suprafeței obiectului fotografiat, iar iluminarea se va face din spatele obiectivului sau din lateral. Atunci când nu se dispune de un instrument pentru măsurare se poate apela la unele obiecte cu dimensiuni constante și cunoscute, cum ar fi un creion neînceput, o cutie de chibrituri, etc.

Figura.

Sursa

Această metodă o regăsim în cazul executării de fotografii ale detaliilor, fotografii ale obiectelor izolate în cadrul percheziției și în cazul fotografiilor de ilustrare care se execută de către expertul criminalist în cadrul laboratorului.

Metoda fotografiei cu ajutorul benzii gradate – metoda metrică

Măsurătoarea fotografică cu ajutorul benzii gradate se folosește pentru determinarea distanței dintre obiectele existente în câmpul infracțional, a dimensiunilor lor și a poziției pe care acestea o au unele față de altele. Această metodă se aplică în timpul executării fotografiilor schița și a fotografierii obiectelor principale.

Bandă metrică este confecționată din plastic, lată de 10 cm și are o lungime de până la 10 metrii și în majoritatea cazurilor este împărțită în segmente de câte 10 cm, colorate alternativ în alb și negru.

Măsurătorile tridimensionale

Măsurătorile tridimensionale se pot face prin folosirea unor planșete speciale pentru stereofotografie, cu aparate având două obiective la o distanță de 62 mm, precum și pe fotografii executate ocazional. Aceste procedee sunt aplicate de specialiști fotografi ai organelor judiciare. În viitor, măsurătorile tridimensionale vor beneficia de aportul holografiei, imaginile obținute cu ajutorul radiației laser permițând o vizualizare spațială din mai multe unghiuri.

Fotogrametria, este o metodă de lucru în topografie, preluată și adoptată necesitaților cercetării la fața locului datorită posibilităților de constituire și măsurare a suprafețelor, formei și poziției obiectelor principale.

Fotografia judiciară de examinare

Fotografia judiciară de examinare reprezintă un ansamblu de procedee destinate cercetării în condiții de laborator, a urmelor și mijloacelor materiale de probă precum și fixării rezultatelor investigării tehnico-stiintifice a corpurilor delicte și a urmelor ridicate de la locul comiterii infracțiunii.

Scopul fotografiei judiciare de examinare se concretizează în:

fixarea imaginii inițiale a probei trimise spre examinare în laborator, înainte ca aceasta să fie modificată în vreun fel;

reproducerea probelor supuse analizei comparative și a caracteristicilor identificatoare

evidențierea acelor urme care nu pot fi percepute cu ochiul liber

reproducerea și ilustrarea rezultatelor expertizelor efectuate

stabilirea unor tehnici pentru întărirea unor imagini fotografice obținute prin alte metode care sunt insuficient contrastate

Pentru ca toate aceste puncte să poată fi îndeplinite, fotografia judiciară de examinare oferă metode variate: fotografia de ilustrare, de comparare, de umbre, de reflexe, de contrast, de separare a culorilor, de selectare și repetare, microfotografia, roentgenografia, spectografia, gammagrafia, fotografia sub radiații ultraviolete, sub radiații infraroșii, hologarfia, etc.

Toate aceste metode fotografice vor fi aplicate numai de către specialiști în criminalistică, ele prezentând pentru organele de urmărire penală și judecata numai un caracter informativ, pentru a cunoaște ce se poate cere unei expertize criminalistice și cum să interpreteze rezultatele obținute de către experți.

Prin folosire diferitelor tehnologii și prin utilizarea unor materiale fotosensibile de o largă varietate, fotografia judiciară de examinare are o importanță deosebită în cercetarea documentelor false, examinarea autenticității tablourilor și în examinarea bancnotelor contrafăcute.

În funcție de procedeele folosite și de natura sursei de radiații folosite, fotografia judiciară se împarte în două mari categorii:

fotografia de examinare sub radiații vizibile și

fotografia de examinare sub radiații invizibile

Pentru îndeplinirea obiectivelor urmărite și în funcție de mijloacele tehnice existente. în cadrul fotografiei de examinare sub radiații vizibile s-au elaborat următoarele metode de fotografiere:

– fotografia de iluminare,

-fotografia de comparație,

-fotografia de umbre,

-fotografia de reflexe,

-fotografia de contrast,

-fotografia separatoare de culori.

Fotografia sub radiații invizibile dă posibilitatea examinării științifice a probelor materiale prin intermediul radiațiilor electromagnetice de tipul ultravioletelor, infraroșiilor, X, gama, beta și emisiei cu neutroni. Examinarea prin intermediului radiaților ultraviolete și infraroșii poate fi efectuată în condiții normale de laborator fără a pune în pericol sănătatea tehnicienilor însă în cazul cercetărilor care utilizează surse de radiații x, beta, gamma și neutron trebuie interprinse măsuri speciale de protecție pentru că acestea să nu afecteze și să contamineze sănătatea acestora.

Unele dintre aceste procedee enumerate, cum ar fi fotografia de umbre, de reflexe, de contrast, în radiații ultraviolete și infraroșii, pot fi folosite și în cercetarea la fața locului nu doar în condiții de laborator.

Radiațiile x, beta și gamma au proprietatea de a străbate corpurile examinate, anumite cantități de radiații din fascicolele inițiale fiind absorbite de către acesta astfel încât se obțin niște radiografii care redau aspectul final al fascicolului ce a traversat obiectul.

Fotografia în radiații vizibile – Fotografia de ilustrare

Fotografia de ilustrare servește la fixarea aspectului inițial al unor obiecte examinate, ale căror caracteristici, dimensiuni, aspect, pot suferi unele modificări în procesul investigărilor de laborator: acte, corpuri delicte, obiecte, sigilii, arme, etc.

Acest gen de fotografie se folosește cel mai frecvent în cazuri precum:

cercetarea tehnică a unor înscrisuri asupra cărora există bănuieli că ar fi falsificate sau contrafăcute (fotografia de reproducere)

cercetarea bancnotelor și altor valori

cercetarea unor mijloace materiale care au o suprafață plană

cercetarea unor corpuri delicte cum ar fi arme, instrumente de spargere, etc.

Pentru executarea fotografiilor se folosește o masă specială dotată cu surse de iluminare laterale, pentru înlăturarea umbrelor și un dispozitiv de fixare a aparatului fotografic într-o poziție plan paralelă cu obiectul de fotografiat, iar lângă obiectul respectiv se așează o riglă gradată pentru măsurătoare.

Materialul fotografic este ales în funcție de natura obiectului și de scopul urmărit prin fotografierea acestuia.

Fotografia de ilustrare constituie o dovadă despre starea în care a fost primită proba materială și totodată servește expertului la ilustrarea concluziilor sale.

Figura Fotografia de ilustrare la scara

Sursa: Grigore Nicolae Labo, Metode si tehnici de fixare a imaginii utilizate in criminalistica, Editura Argonaut, 2007, p. 136

Fotografia de comparare

Fotografia de comparație este metoda cel mai frecvent folosită în cadrul expertizelor și constatărilor tehnico-stiintifice, mai ales în traseologie, balistică judiciară, dactiloscopie și în toate situațiile în care este necesar și se solicita efectuarea unui examen comparativ de natură optică.

Cele două imagini care sunt analizate și comparate trebuie să fie la aceeași scară, să aibă același contrast și să fie așezate în aceeași poziție. Intodeauna se compară o imagine în litigiu cu imaginea unei impresiuni obținută experimental sau cu imaginea unui original.

Fotografiile pot fi executate atât în timpul expertizei cât și în momente diferite, la distanțe considerabile de timp.

Datorită formelor foarte variate de cercetare la care se aplică, fotografia de comparare se realizează prin mai multe procedee, dintre care menționăm pe cele trei principale:

-confruntarea imaginilor;

-suprapunerea imaginilor;

-stabilirea continuității liniare.

Fotografia de comparare prin confruntare

Procedeul se bazează pe confruntarea a două imagini, dintre care una reprezintă urma sau mulajul de la fața locului, iar altă impresiunea sau mulajul creat experimental în laborator cu obiectul cercetat.

Obiectele sunt fotografiate la aceeași scară, în aceeași poziție și în aceleași condiții de iluminare și material fotografic.

Fotografia de comparare prin suprapunere sau supraproiectie

Pentru compararea imaginilor, pozitivele se vor fotografia pe suporturi transparente pentru a se putea suprapune imaginile, iar pentru ca compararea să se poată face cu mai mare ușurință, una dintre fotografii va fi alb-negru iar cealaltă de culoarea brun-roscat sau altă culoare diferită. Prin intermediul acestei fotografii se va putea observa dacă caracteristicile celor două subiecte se suprapun sau coincid anumite elemente.

Comparația prin suprapunere se folosește cel mai des în cercetarea semnăturilor falsificate, impresiunilor de stampile, a urmelor digitale dar și în identificarea cadavrelor necunoscute prin metoda supraproiecției.

Figura Fotografia de comparatie prin suprapunere

Sursa: Grigore Nicolae Labo, Metode si tehnici de fixare a imaginii utilizate in criminalistica, Editura Argonaut, 2007, p. 148

Fotografia de comparare prin stabilirea continuității liniare sau imbucșarea

Aceste fotografii ajuta la identificarea identității unei persoane sau a unui obiect prin determinarea continuității elementelor caracteristice reflectate în urma și în modelul tip de comparație, obținut pe cale experimentală. Trebuie să se realizeze două fotografii, una a urmelor, obiectul sau persoanei de la locul faptei și una a impresiunilor obținute experimental, ambele fotografii trebuie executate cu un contrast puternic, la aceeași scară și din același unghi.

După obținerea clișeelor, cele două imagini se taie pe un același aliniament, asamblându-se bucățile perechi, schimbate între ele. Ansamblul obținut se refotografiaza în vederea examinării. În acest mod se poate sesiza continuitatea liniara, respectiv dacă detaliile de pe jumătatea fotografiei în litigiu își urmează neabătut traseele pe jumătatea corespunzătoare a fotografiei impresiunilor create experimental.

Figura Fotografia de comparatie a continuitatii liniare

Sursa: Grigore Nicolae Labo, Metode si tehnici de fixare a imaginii utilizate in criminalistica, Editura Argonaut, 2007, p. 182

Această metodă este cel mai frecvent utilizată în balistică, identificarea urmelor de spargere și în general la cercetarea urmelor sub formă de striații, etc.

Fotografia de umbre

Prin această metodă fotografică se scot în evidență microumbrele care se formează în urmele de volum, iar iluminatul obiectului fotografiat are o importanță deosebită. Pentru a putea creea umbre, iluminarea trebuie să se facă din lateral.

Fotografia de umbre se folosește cel mai frecvent la citirea textelor scrise cu creionul și pe urmă șterse pe cale fizică, prin radiere, în cercetarea inscrisurilor falsificate, traseologie, balistică, etc.

Figura Fotografia de umbre

Sursa: Grigore Nicolae Labo, Metode si tehnici de fixare a imaginii utilizate in criminalistica, Editura Argonaut, 2007, p. 153

Această metodă ajuta și la evidențierea unor trasee de adâncime. De exemplu scrisul realizat cu presiune mai mare pe o coală de hârtie. Diferența de presiune va fi făcută vizibilă prin fotografia de umbre a suprafeței de pe verso a colii de hârtie. Sursele de lumină se plasează sub un unghi ascuțit pentru a permite revelarea prin umbre a detaliilor.

Fotografia de reflexe

Fotografia de reflexe se bazează pe principiul optic al reflectării diferite a unui fascicul de raze de lumină ce cade pe suprafața unui obiect în mod variat, după diferența de netezime a acestei suprafețe. Strălucirea obiectelor depinde, la obiectele opace, de reflectarea luminii pe diferitele porțiuni ale suprafeței, iar la obiectele transparente, de coeficientul de trecere a luminii în diferitele porțiuni.

Fotografia de reflexe ajuta la fixarea unor urme de suprafața greu sesizabile cu ochiul liber. Se utilizează în general la cercetarea documentelor falsificate prin încercarea de îndepărtare a unui text prin spălare cu diverse soluții chimice, la fixarea urmelor papilare, evidentiera scrisului, etc.

Figura Fotografia de reflexe

Sursa: Grigore Nicolae Labo, Metode si tehnici de fixare a imaginii utilizate in criminalistica, Editura Argonaut, 2007, p. 155

Fotografia de contrast

Fotografia de contrast evidențiază anumite detalii, îmbunătățește calitatea imaginilor fotografice și se utlizeaza de obicei în combinație cu fotografia de umbre sau de reflexe.

Contrastul unei imagini se obține prin folosirea materialelor fotosensibile negative și pozitive cu un coeficient ridicat de contrast.

Figura Fotografia de contrast

Sursa: Grigore Nicolae Labo, Metode si tehnici de fixare a imaginii utilizate in criminalistica, Editura Argonaut, 2007, p. 157

Fotografia separatoare de culori

Acest gen de fotografie ajuta la distingerea anumitor urme, pete, texte, de culoarea suprafeței sau a suportului pe care acestea se află și care din cauza unor asemănări mari de culoare se identifică greu cu ochiul liber. De exemplu o pată de sânge pe o pardoseală roșie sau maronie. Pentru separarea culorilor se folosesc anumite filtre de lumină și materiale fotografice speciale.

Filtrele pot fi clasificate din punct de vedere funcțional în:

-filtre de corectie- pentru materialul fotosensibil

-filtre de compensare – convertirea luminii naturale în artificială și invers

-filtre de selectie- separarea culorilor în spectru

-filtre polarizante – eliminarea razelor prea puternice

-filtre neutre – reduc iluminarea fără a modifica compoziția spectrală

– filtre de laborator – pentru iluminarea camerei obscure

Filtrele de absorbție a substanțelor colorate au efecte diferite în funcție de culoarea lor:

– filtru galben evidențiază culorile galben, roșu, verde și elimină albastrul și violetul

– filtrul albastru evidențiază culorile albastru, violet și elimină galbenul, roșul și verdele-galbui

– filtrul verde evidențiază culorile verde, galben și elimină violetul și roșul

– filtrul roșu evidențiază culorile roșu, galben și elimină violetul și roșul

Aceste fotografii sunt folosite la descoperirea textelor adaugate in acte cu cerneluri sau creioane in aparenta de aceeasi nuanta de culoare cu scrisul de baza al actului respectiv.

Fotografia de examinare în radiații invizibile

În funcție de mijloacele tehnice existente, există mai multe modalități de aplicare a fotografiei de examinare în radiații invizbile:

fotografia de examinare în raze ultraviolete

fotografia de examinare în radiații infraroșii

fotografia de examinare în radiații Roentgen, gamma, beta și neutronice

Fotografia de examinare în raze ultraviolete

Pentru realizarea acestui gen de fotografii, pot fi aplicate două metode: a fluorescentei și a razelor reflectante, utilizându-se mijloace tehnice adecvate. Sunt necesare, deci, surse de radiații corespunzătoare: lămpi cu cuarț sau mercur, pentru fotografiile executate în laborator, și tuburi luminescente, pentru cele efectuate în cercetările la fața locului.

Fluorescența reprezintă proprietatea unor substanțe numite fluorescente de a emite radiații electromagnetice în spectrul vizibil prin absorbția de radiații electromagnetice (Radiații U.V., Radiații X).

Pentru executarea unei fotografii în radiații ultraviolete, în laboratoarele de criminalistică sunt necesare următoarele:

Surse de radiații U.V., a căror diversitate este mare: becuri simple, lămpi cu cuarț, lămpi cu mercur, tuburi luminescente și arcuri electrice.

Filtre de selectare a radiațiilor, acestea fiind de două tipuri: filtre care permit să treacă numai radiația ultravioletă, reținând celelalte radiații și filtre care opresc radiațiile U.V., permițând însă trecerea radiațiilor vizibile și infraroșii.

Materiale fotosensibile care cuprind filmele obișnuite nesensibilizate cromatic cât și alte materiale destinate special acestui gen de fotografie.

Aparatele de fotografiat pot fi din categoria celor obișnuite, dar bine corectate pentru aberațiile cromatice

Principalele tipuri de fotografii de examinare în radiații ultraviolete:

Fotografia în ultravioletul reflectat se bazează pe folosirea unui filtru, dispus în dreptul sursei, care permite trecerea numai radiației ultraviolete utilizate în iluminarea suprafeței sau obiectului fotografiat. În dreptul obiectivului aparatului de fotografiat se instalează un filtru care va selecta numai radiația U.V., oprind toate celelalte radiații.

Fotografia fluorescenței constă în fixarea imaginii formate de radiația secundară, ca urmare a excitării corpului cu radiația ultravioletă. Pentru executarea acestui gen de fotografie sunt necesare folosirea unor surse de radiații U.V. și montarea în dreptul obiectivului aparatului de fotografiat a unui filtru care să oprească radiația U.V., permițând trecerea radiațiilor vizibile cu lungime mare de undă.

Fotografia de examinare în radiații infraroșii

Fotografia sub raze infraroșii se face cu ajutorul unui izvor obișnuit de lumină prin folosirea unui filtru ce permite trecerea razelor infraroșii și reține pe cele vizibile. Acest filtru se așează în fata obiectivului aparatului fotografic sau în fata izvorului de lumină.

Aceste radiații sunt influențate și de anumite elemente poluante din atmosfera cum ar fi praful, fumul, ceață, dar cu ajutorul radiațiilor infraroșii se pot executa fotografii și în întuneric.

Principalele condiții pentru a putea efectua fotografii în radiații infraroșii sunt:

– surse de radiații I.R. (lămpile electrice incandescente, radiațiile termice și radiațiile electroluminiscente) – se folosesc surse cu temperaturi apropiate de 300 grade C sum sunt lămpile de rezonanță cu cesiu, iar pt iluminările la distanțe mari se folosesc lămpile cu arc electric.

– filtrele de selectare a radiaților- sunt de tip solid, lichid său gazos, cel mai des sunt folosite cele de tip solid;

– materialele fotosensibile – trebuie să fie de tip special, hipersensibilizate cromatic;

-aparatele de fotografiat – pot să fie de tip obișnuit, însă în fața acestora se vor pune anumite filtre de selecție a razelor infraroșii;

Fotografia de examinare în radiații roentgen, gamma, beta și neutronice

Radiațiile roentgen au o proprietate foarte importantă de a patrude corpurile în funcție de grosimea și densitatea lor.

Radiațiile X (Roentgen) se utilizează la: examinarea interiorului corpului uman sau animal ori a interiorului unor obiecte (valize, genți, etc.); depistarea urmelor de mâini, a unor urme suplimentare în balistică, examinarea operelor de artă; efectuarea unor analize spectrale, precum și a microradiografiilor.

Fotografiile în radiații gamma sunt efectuate numai de experți în fizică nucleară și sunt utilizate la cercetarea interiorului unor corpuri metalice cum ar fi armele, încuietorile, etc.

Radiațiile beta sunt folosite în cercetarea hârtiei și a compoziției cernelurilor, precum și în traseologie, urme materiale sau microurme.

Radiografia cu neutroni este de utilizare recentă, studiată și experimentată de specialiști canadieni, neutronii penetrează elemente grele precum plumbul însă sunt stopați de materiale bogate în hidrogen și se folosește în special în descoperirea stupefiantelor ascunse sub diferite forme și în depistarea substanțelor explosive.

Microfotografia și holografia

Microfotografia este o metodă de fixare a imaginii rezultatelor cercetate la microscop, devenită indispensabilă în toate domeniile științei care se servesc de microscopia optică sau electronică. Aceasta are ca scop evidențierea detaliilor invizibile ale unor obiecte sau substanțe și se realizează prin mărirea de mai multe ori cu ajutorul unor aparate optice de mare grosisment și a unor microscoape prevăzute cu camera foto proprie.

Încăperea în care se desfășoară microfotografierea trebuie să fie ferită de radiații pentru a nu fi afectată claritatea imaginilor, iar iluminarea trebuie să fie artificială pentru a se evita variațiile de intensitate produse de iluminarea naturală. Microfotografiile redau detalii imposibil de vizualizat cu ochiul liber. Prin această metodă pot fi astfel stabilite asemănările și deosebirile care există între probe.

Microfotografia are o aplicare extrem de largă, de la examinarea și demonstrarea identității microurmelor, la examinarea traseelor scrise, a manevrelor de ștergere, răzuire pe acte, până la examinarea firelor de păr și fibrelor textile și a urmelor provocate de incendii și explozii, etc.

Holografia reprezintă o metodă de înregistrare și redare integrală a unor obiecte sau a întregului câmp fotografiat, prin intermediul undelor de lumină de tip laser, înregistrarea se face fără aparat de fotografiat, iar imaginile sunt tridimensionale. Aceasta este o fotografie tridimensională veritabilă care se distinge foarte greu de obiectul original. Această metodă se utilizează în special la fixarea în relief a locului faptei, în traseologie pentru identificarea urmelor și în identificarea persoanei după scris.

Cap.V Fotografia digitală

Fotografia digitală este din ce în ce mai mult folosită atâta în scop artistic cât și în scop judiciar datorită evoluției tehnologiei care se află în plină dezvoltare. Fotografia digitală este una din cele mai importante realizări în tehnologia modernă datorită diferențelor mari față de fotografia clasică care depinde în totalitate de procese mecanice și chimice scumpe, greu reproductibile și voluminoase.

Tehnologia digitală își are originile la americani, care în timpul războiului rece aveau nevoie de senzori de imagine pentru avioanele de spionaj. La început americanii au folosit fotografii analogice iar apoi aceste imagini erau digitalizate și așa s-au pus bazele camerei digitale, care și-a făcut apariția pe piață la mijlocul anilor 1990.

Aparatul de fotografiat digital funcționează ca un aparat clasic, cu deosebirea că lumina este transformată în energie electrică într-un senzor (cip de silicon), după care energia electrică este transformată în format digital și stocată pe un card de memorie. Rezoluția senzorului este listata în puncte de imagine denumite pixeli.

Imprimantele, culorile și hârtia au evoluat de așa manieră, încât sunt capabile să egaleze calitatea fotografiei tradiționale, dar pot și să-i extindă posibilitățile de realizare.

Principala caracteristică a unui aparat de fotografiat digital este că poate fi selectată calitatea imaginii înainte ca fotografia să fie realizată. De asemenea încă o caracteristică importantă este că obiectul fotografiat poate fi văzut în timp ce se realizează fotografia, pe displayul aparatului.

Aparatele foto digitale au un grad ridicat de nuanțare a culorilor și dispun de de diferite instrumente pentru selectarea imaginilor, de filtre pentru efecte speciale și de luminozitate.

Acestea se bazează pe aceleași principii de funcționare ca și cele clasice, diferența o face faptul că în locul filmelor fotografice, camerele digitale folosesc pentru stocare cardurile de memorie de diferite capacitați. Există o multitudine de funcții pe care acestea le au printre care ar fi:

scoaterea ochilor roșii,

reglarea datei și a orei,

modificarea și reglarea contrastului, luminozității,

vizualizarea imaginilor efectuate până la un moment dat,

ștergerea imaginilor nefolositoare,

descărcarea fotografiilor pe un calculator,

selectarea mărimii și a formatului imaginilor, etc.

Camerele foto digitale au și anumite aspecte în comun cu camerele analogice, cum ar fi: un sistem de lentile incluzând câteva elemente mecanice astfel încât lentilele să poată fi ajustate pentru a obține focalizarea zoom-ului; diafragma și sistem de declanșare; un dispozitiv de măsurare a luminii și un sistem pentru calcularea setărilor de expunere.

Datorită evoluției tehnologiei cameră foto digitală în comparație cu cea analogica se bucura de câteva inovații:

filmul clasic este înlocuit de un senzor de imagine

ecranul LCD, pe care sunt îndeplinite o mulțime de funcții

existența unui software pentru realizarea și procesarea imaginilor

fotografiile sunt stocate în mod digital și pot fi foarte rapid evaluate și procesate

Așadar, fotografiile digitale constituie o serie de avantaje și dezavantaje:

Printre cele mai importante avantaje se numără:

Tehnologia digitală este în continuă dezvoltare

Calitate și claritate foarte bună, apropiânduse foarte mult de realitate

Sunt rezistente în timp, neputând fi deteriorate fizic acestea sunt stocate pe un suport electronic

Se pot obține în formă fizică foarte ușor și pot fi multiplicate

Se realizează ușor cu ajutorul aparatelor digitale ele fiind de mici dimensiuni și ușor de transportat

Se poate regla atâta mărimea cât și calitatea, claritatea, luminozitatea imaginii, etc.

Pot fi stocate cu ușurință și de asemenea se pot trimite prin mijloace electronice, prin intermediul internetului sau pur și simplu pot fi copiate pe cd-uri

Se pot revedea ori de câte ori este nevoie și pot fi șterse cele care nu sunt de folos

Imaginile pot fi proiectate pe un ecran sau perete

Printre mulțimele de avantaje, fotografiile digitale constituie și câteva dezavantaje:

Costurile aparatelor digitale sunt destul de ridicate

Tehnologia se află într-o continuă ascensiune deci prin urmare aparatele digitale își pierd destul de rapid din valoare odată cu apariția unor tipuri mai noi

Trebuie să deți un computer pentru a putea descărca imaginile pe un suport electronic

Majoritatea camerelor sunt automatizate, ceea ce oferă utilizatorului un control limitat

Cap 6. Studiu de caz

O grupare infractionala formata din cetateni romani au operat mai multe furturi in Belgia in valoare de 1.000.000 de euro. Intr-una din aceste operatiuni ale sale au fost identificati cu ajutorul fotografiei judiciare si au putut fi trasi la raspundere pentru infractiunile sale.

Datorita tuturor probelor care i-au incriminat. acestia au fost condamnati conform art. 229 din Codul Penal pentru savarsirea infractiunii de furt calificat.

In urmatoarea imagine suspectii au fost identificati iesind din parcarea unui supermarket cu un autoturism marca vw. Cu ajutorul imaginilor se poate analiza masina dupa particularitatile ei, cum ar fi marca si culoarea, dar de asemenea se poate identifica si numarul de inmatriculare. Toate aceste lucruri au ajutat la crearea unor piste care au dus la prinderea infractorilor si tragerea acestora la raspundere.

Cu ajutorul fotografiei judiciare se fixeaza probele incriminatorii care nu pot fi puse la indoiala

In urmatoarele imagini suspectii au fost surprinsi intrand in magazin, iar cu ajutorul fotografiilor judiciare se pot observa caracteristicile fizice ale acestora prin intermediul carora acestia pot fi identificati foarte usor.

Aceste fotografii au servit ca mijloace de proba incontestabile in cadrul procesului penal datorita particularitatilor evidente pe care le detin cu privire la comiterea infractiunilor. Infractorii suntvazuti intrand in magazin dar si surprinsi in timpul sustragerii acestora a diferite bunuri.

In aceasta imagine unul dintre infractori a fost surprins in timp ce cu ajutorul unei genti a reusit sa sustraga mai multe bunuri.

In urmatoarea fotografie, unul dintre infractori cu o cagula pe fata, sustrage bunuri electronice. Prin intermediul fotografiei se pot distinge anumite caracteristici ale sale care pot ajuta la incriminarea lui, de exemplu, inaltimea, statura si de asemenea imbracamintea acestuia.

Suspectii au fost de asemenea vazuti in timp ce filau anumite bunuri cum ar fi laptopuri, telefoane mobile si alte electronice.

Infractorii au fost identificati datorita imaginilor care i-au surprins in timpul comiterii furturilor dar au fost gasite asupra sa si o parte din bunurile furate. Bunurile gasite au fost fixate prin fotografiere pentru a putea fi folosite ca mijloace de proba in cadrul procesului penal.

De asemenea au fost descoperite si anumite obiecte folosite de acestia in timpul jafurilor.

Hainele reprezinta elemente importante in cadrul investigarii deoarece acestea pot detine urme biologice ale infractorilor.

In urmatoarele fotografii sunt fixate ustensilele folosite de infractori in timpul operatiunilor sale de spargere cum ar fi tarnacopul din urmatoare imagine. Pe acesta se pot gasi amprente ale infractorilor care pot fi folosite ca probe pentru invinuirea acestora.

De asemenea si manusile sunt folosite de infractori in timpul jafurilor. Pe acestea se pot gasi urme biologice care pot servi ca mijloace de proba.