„Oina poate aduce o viata noua in scoala romaneasca, fiind un admirabil mijloc de educatie fizica, adevaratul tip de joc sportiv romanesc” „Sperăm și… [309608]

STUDIU ASUPRA (JOCULUI DE )

SPORTULUI NOSTRU NATIONAL

OINA

„Oina poate aduce o [anonimizat], adevaratul tip de joc sportiv romanesc”

„Sperăm și dorim ca oina să devină sportul nostru național“

Spiru Haret

(1851-1912)

Pentru a o generaliza si populariza in toate scolile din tara , s-a publicat la data de 13 aprilie 1898 decizia potrivit careia : ,,[anonimizat].”

Jocul de oină amintește de o foarte veche îndeletnicire a daco-romanilor, păstoritul. A "oina" oile se traduce prin a [anonimizat]-o [anonimizat]. Astfel se poate explica de unde începe adevărata istorie a [anonimizat] ''Enciclopediei Educației Fizice și Sportului din România'' (vol. I, București 2002).

[anonimizat], grafica , [anonimizat] ,[anonimizat] , [anonimizat] , anume intocmit si exersat.

Datorita influentelor pe care le are asupra cresterii si dezvoltarii fizice armonioase a copiilor , cat si a [anonimizat] , [anonimizat] , s-a constituit in componenta a formarii tinerei generatii. Ea fost astfel prezentata in conceptele de educatie.

[anonimizat]-o [anonimizat], pana la invatamantul superior.

[anonimizat]=[anonimizat] o [anonimizat] a produce cele necesare traiului cat sipentru a-si pastra viata. [anonimizat] o dezvoltare multilaterala a individului, corespunzator sarcinilor sociale pe care le avea de indeplinit.Cu cat societatea a progresat, cu atat s-[anonimizat] a iesit din forta empirica si s-a [anonimizat]-se o dezvoltare armonioasa a organismului.

[anonimizat], [anonimizat].

Cu cat calitatile mortice ale tanarului sunt mai dezvoltate /educate, cu atat acesta este mai capabil de o [anonimizat].

Alternarea muncii fizice cu cea intelectuala are ca rezultat inviorarea proceselor intelectuale.

Dezvoltarea activitatii si preciziei simturilor, a capacitatii de percepere a [anonimizat], a [anonimizat] ( punctualitate, disciplina, conlucrare )[anonimizat], hotararea, perseverenta ) [anonimizat] in procesul complex al educatiei scolare, interferenta ei cu celelalte discipline de invatamant.

Stranse legaturi exista intre educatia fizica si cea morala. Exercitiile de educatie fizica fortiifica vointa, rabdarea, stapanirea de sine, curajul, initiative, perseverenta, disciplina, dezvolta sentimente de prietenie, spiritul de echipa, increderea in sine, iar dezvoltarea acestor calitati morale, serveste la randul lor la obtinerea unor rezultate mai bune in educatia fizica.

Si intre educatia estetica si cea fizica exista stranse legaturi. Educatia fizica realizeaza deprinderea copiilor cu miscari gratioase, degajate, expressive, sigure si armonioase, cultiva simtul ordinei si gustul pentru o tinuta frumoasa.

Interesul copiilor pentru miscare si exercitiu fizic este foarte mare in perioada ciclului gimnazial.

Este perioada dezvoltarii accelerate a marilor functi, a transformarilor pe care le produce ciclul hormonal cu influente deosebite pentru perioada urmatoare – adolescenta.

De aceea activitatea de educatie fizica cu toate componentele ei, inclusiv dezvoltarea / educarea calitatilor mortice, trebuie abordata cu multa atentie, stiintific, tinand cont de tendintele de reorganizare in plan social si economic, de evolutia generala a societatii.

Am prezentat in lucrare toate laturile ce trebuiesc atinse in pregatirea unei echipe de oina, lasand in acelasi timp profesorilor posibilitatea de ,,a descoperi’’ sau ,,a inventa’’unele solutii si probleme actuale, moderne de pregatire, ma refer la antrenamentul individualizat, la mentinerea timp indelungat a formei sportive si obtinerea de randament maxim in competitii, dar mai ales prevenirea si contracararea ,,cedarii bratului la oinisti’’ fenomen datorat unei pregatiri superficiale sau de cele mai multe ori, cauzat de numarul mare de meciuri jucate intr-un interval de timp scurt, fara a tine cont de refacerea organismului dupa efort, foarte importanta si in jocul de oina

1. SCURT ISTORIC AL JOCULUI

Aparitia jocului de oină este foarte greu de precizat, pierzându-se în negura vremurilor. Există numeroase elemente lingvistice care ne fac să afirmăm că variante ale acestui joc se practicau încă de pe vremea dacilor si erau strâns legate de păstorit. Sunt voci care afirma chiar ca simbolurile oinei, bătul si mingea apar si pe Columna lui Traian. Există locuri în spatiul românesc localităti si ape cu numele de Oina, Oinesti, Oinacu, Hoina asemeni celor din Marea Britanie, Rugby si Badminton care au dat denumirea celor doua sporturi arhicunoscute. Sunt însemnări în toate provinciile românesti care atestă faptul că se practicau jocuri cu mingea mică de-a lungul veacurilor evului mediu.

Oina era cunoscută în toate tinuturile tării sub denumiri care se mai păstrează si în prezent precum:

Desi a avut denumiri diferite de la un tinut la altul, jocul nu manifesta deosebiri esentiale in ceea ce priveste modul de desfasurare, fondul structural al acestuia era asemănător, fapt ce l-a determinat pe Spiru Haret în 1894, in perioada cand a fost ministrul invatamantului, să constituie o comisie de unificare a tehnicii si tacticii jocului si de alcătuire a primului regulament national de oină. Imediat jocul s-a răspândit repede devenind din 1897 obligatoriu în scoli si în scurt timp, foarte popular printre elevi, părinti si profesori, fiind ,,jocul epopeic al vremii’’.

Fiecare etapa de dezvoltare, fiecare generatie i-a adus un spor de frumusete si dinamism devenind

un sport foarte complex.

Fig.1 Terenul de joc

acoperit cu gazon

În prezent sportul nostru national este cunoscut în toată tara sub denumirea de oină.

Fiind un adevărat fenomem social în perioada 1899 – 1938, oina se impune hotărâtor si domină

viata sportivă, profesorii de educatie fizică, sprijiniti de autoritati, fiind principalii promotori ai răspândirii si perfectionării continue a jocului de oină.

Intens practicat, jocul de oină a evoluat permanent atât sub aspect tehnic, tactic, al regulilor de joc cât si al cadrului organizatoric de desfăsurare al competitiilor. Iată succint, principalele repere ale acestei evolutii:

Ofensiva puternică a altor sporturi si anii războiului a făcut ca oina să aibă o perioadă de decădere, de uitare rezistând doar în centrele cu traditie unde profesori inimosi, constienti de importanta si valoarea ei nu au abandonat-o:

În perioada 1949 – 1989 din punct de vedere organizational, oina parcurge etape importante cu efect în cresterea mare a numărului practicantilor, a echipelor noi. Se organizează cursuri de formare a antrenorilor si instructorilor, a arbitrilor, se introduce în programa de educatie fizică, se fundamentează din punct de vedere stiintific metodica jocului, se perfectionează metodele de antrenament si de desfăsurare a jocului astfel că oina devine un joc modern ce rivalizează cu celelalte jocuri. Din punct de vedere competitional, calendarul cuprindea competitii adresate tuturor categoriilor de jucători, care pornesc de la fazele pe asociatii, localităti, judete, zone si faze finale pe tară.

După 1990 oina manifesta un regres, cauzat in mare parte, de reducerea institutiilor care sustineau echipele si de disparitia ei din programa scolara, toate acestea ducand la scaderea interesului pentru acest sport.

In ultimii ani datorita implicarii federatiei, oina manifesta un reviriment evident. Sunt activate tot mai multe dintre centrele de traditie in practicarea acestui sport, se diversifica formele de practicare (apare oina in 6-in sala si oina in 8-pe plaja), sunt organizate competitii in toata tara.

O importanta deosebita o are introducerea oinei la O.N.S.S. in ambele competitii (gimnaziu si licee).

Toate aceste eforturi au dus la practicarea oinei, in momentul de fata in peste 30 de judete, numarul solicitarilor primite pe adresa federatiei pentru a sprijini infiintarea de echipe, fiind in continua crestere.

Incepand din anul 2013 s-a organizat primul Campionat national de oina rezervat fetelor in orasul Mioveni – Arges a avut loc Prima editie.

Fig. Jucatoare de oina

Si la scoala unde activez ca profesor s-a invatat jocul de oina si s-a participat de-a lungul catorva zeci de ani la diferite concursuri si campionate nationale specifice categoriei de varsta a elevilor din clasele V-VIII si mai tarziu si a elevilor de liceu ,iar pana in 1992 a activat si o echipa de seniori care s-a calificat la mai multe finale de Campionat National.

Avand insusita baza jocului de oina de la Scoala Generala nr 2 din Draganesti-Olt unde am invatat , am putut astfel sa joc in timpul studentiei pana in anul 1993-1994 la echipa de oina Universitatea Bucuresti cu care am participat la mai multe campionate nationale cel mai bun loc obtinandu-l in 1992 la finala Campionatului National de Oina organizat la Mangalia-locul 4 pe tara.

Fig. Imagine care atesta participarea Fig. Profesorul de educatie fizica si sport

la diferite competitii ale jocului de oina Flacau Constantin

a echipei din Draganesti-Olt

Vreau sa multumesc si sa felicit domnul profesor de educatie fizica si sport Flacau Constantin pentru activitatea desfasurata ,fiind primul care a adus si organizat jocul de oina in Draganesti-Olt, dar si domnului profesor Mihalache Victor cel care a continuat activitatea sportiva de oina culminand cu rezultatul din 1998 cand a obtinut Locul I la Campionatul National de Oina nivel gimnaziu.

In cartea ,,Oina -trecut si prezent” , scrisa de Al. Rafailescu si C.Iancu, editura Sport-Turism, 1976, am gasit prima atestare a participarii echipei Scolii Generale din Draganesti-Olt la ,,Cupa sperantei” in anul 1969 ,cupa la care puteau participa elevi pana la varsta de 14 ani.Echipa a fost condusa de profesorul de sport Flacau Constantin.

In prezent Scoala Gimnaziala Draganesti-Olt s-a transformat in Liceu Tehnologic unde activeaza si in prezent echipe de oina pentru nivel gimnazial si liceal.Rezultatele s-au oprit la faza zonala unde ne-am calificat in fiecare an ,dar nu am reusit sa trecem mai departe.

Fig. Domnul profesor Mihalache Victor, alaturi de vitrina cu trofee si tricoul de campioni obtinute la concursurile scolare de oina la Liceul Tehnologic Draganesti-Olt.

2. DESCRIEREA JOCULUI

Jocul de oină se desfăsoară pe un teren plat si pe cat posibil acoperit cu gazon între două echipe formate din 11 jucători , pe durata a două reprize nelimitate in timp, cu o pauză de 5 minute. În prima repriză o echipă se află la „bătaie”, iar cealaltă la „prindere”, în repriza a II-a echipele schimbându-si rolurile ,dupa o pauza de 5 minute..

În oina se utilizează ca materiale de joc o minge din piele si un baston din lemn.

Mingea este confectionată din opt triunghiuri din piele, cusute intre ele pe interior, fiind de regulă, umpluta cu păr de porc sau de cal. Aceasta are dimensiuni diferite pentru jocurile de seniori si juniori.

Fig. Minge de oina din piele

Bastonul este confectionat din lemn de esenta tare ( fag , frasin, etc.) si are dimensiuni diferite pentru jocurile de seniori si juniori.

Fig. Baston de oina din lemn de fag

Modul de marcare a suprafe ei de joc este prezentat in fig 2 (pentru seniori si juniori I) si fig.3, (pentru juniori II). Jocul se desfasoara pe un teren cu o lungime de 70 m si o latime de 32 m pentru seniori, respectiv de 58 m si 26 m pentru juniori II.

Fig.2 Teren de oina – Seniori si Juniori I

Fig.3 Teren de oina – Juniori II

2.1 EVOLUTIA ECHIPEI AFLATE LA BATAIE

Când o echipă este la bătaie, cei 11 jucători care isi vor asteapta randul în zona de bătaie, lovesc mingea pe rând cu bastonul, din zona de protectie. Jucătorul aflat la bătaie, primeste mingea de la urmatorul coechipier, care i-o serveste dupa preferinta, in functie de tehnica sa de bataie. Intre cei doi trebuie sa existe o sincronizare perfecta pentru ca bataia sa fie reusita, valabila si sa aduca puncte suplimentare.

Echipa ,,la bătaie” poate acumula puncte dacă jucătorii care „bat”, trimit mingea prin aer (nu prin rostogolire pe pamant) astfel:

După lovirea mingii cu bastonul, jucătorii de la „bătaie” vor trebui să intre în teren, de pe linia de plecare, individual sau pe grupe de 2 jucători, în functie de tactica echipei, pentru a parcurge cele două culoare (de ducere si de întoarcere) în ideea de a se apăra pentru a nu fi loviti de jucătorii adversi care incearca să-i tintească cu mingea pentru a obtine puncte.

Dacă un jucător al echipei de la bătaie„ a bătut” o minge pe care un jucător din echipa adversă a prins-o fără să atingă pământul ( exceptand zona de fund ) ,atunci se va juca faza de „prins la mijloc”. În acest caz jucătorul căruia i-a fost prinsă mingea, va fi „jucat” între jucătorul care a prins mingea si un alt coechipier, din locul unde s-a produs prinderea (detalii în sectiunea Prinsul la mijloc).

Repriza se încheie când toti cei 11 jucători ai echipei de la „bătaie” au bătut mingea cu bastonul si au trecut prin cele două culoare (de ducere si de intoarcere) iesind din teren peste linia de scăpare.

2.2 EVOLUTIA ECHIPEI AFLATE LA PRINDERE

Jucătorii echipei care se găsesc „la prindere” ocupă în teren spatiile marcate in acest sens si anume cele 9 cercuri, respectiv zona de bătaie si zona de fund (fig. 3).

Denumirile lor sunt urmatoarele:

Jucătorul care va actiona în zona de bătaie se numeste fruntas, iar cel care va actiona în zona de fund se numeste fundas.

Prin pozitia jucătorilor de la „prindere”, în teren se formează 4 triunghiuri si 4 careuri unde adversarii sunt jucati si pot fi loviti (fig.4).

Jucătorii echipei de la „prindere” după ce au recuperat mingea din „bătaia” unui adversar, o pasează între ei cu rapiditate pentru a-i pune în dificultate si a-i lovi pe jucătorii echipei adverse intrati în teren.

Echipa de la „prindere” obtine două puncte pentru fiecare adversar lovit, acesta putând fi lovit, (daca nu este prins la mijloc), numai de două ori într-un meci, o dată pe culoarul de ducere si o dată pe culoarul de întoarcere.

Un jucător poate fi lovit pe orice parte a corpului cu exceptia palmelor cu care are voie să se apere de lovituri (pe dosul palmei lovitura este valabila).

Pentru ca un jucător să fie considerat lovit, cel care a tras in el trebuie să fie cel putin cu un picior în contact permanent cu suprafata sa de actiune ( cerc, zona de bătaie sau de fund), iar mingea sa fie trimisa prin aer.

Daca mingea a atins pamantul si apoi pe aparator, nu se pot acorda puncte.

Jucătorii echipei de la „prindere” pot părăsi cercurile pentru prinderea sau recuperarea mingii.

În concluzie:

Jucătorii de la „bătaie” bat mingea cât mai lung si incearca sa obtina puncte, apoi se apără de loviturile adversarilor la trecerea prin culoare.

Jucătorii de la „prindere” urmăresc să lovească adversarul cu mingea pentru a obtine puncte.

Punctele realizate de catre fiecare echipă în cele două reprize, la „bătaie” si la „prindere” se aduna. Echipa care cumuleaza cele mai multe puncte este castigatoare.

Fig.3 Asezarea jucătorilor la prindere

Fig. 4 Formarea careurilor si triunghiurilor la prindere

3. REGULILE JOCULUI

Jocul de oină este condus de doi arbitrii, fiecare având sub observatie anumite spatii ale terenului.

Pentru alegerea terenului, arbitrul va arunca căpitanului primei echipe trecute pe foaia de arbitraj, bastonul celeilalte echipe, iar acesta îl va prinde cu o mână de la jumatate în jos.

Căpitanul celeilalte echipe va apuca bastonul deasupra mâinii acestuia si apoi prin repetarea procedeului se va ajunge la capătul bastonului. Căpitanul care va ajunge primul la capăt (astfel ca bastonul să fie prins cu cel putin patru degete – fără degetul mare) are dreptul să aleagă prinderea sau bătaia.

Fig. Alegerea pentru a juca la prindere sau bataie

3.1 JOCUL ECHIPEI DE LA BĂTAIE ( ÎN APĂRARE )

Repriza începe la fluierul arbitrului, prin servirea mingii primului jucător de la bătaie si se termină în momentul când toti cei 11 jucători ai echipei de la bătaie au trecut linia de scăpare.

3.1.1 REGULI PE CARE LE RESPECTĂ ECHIPA AFLATĂ ,,LA BATAIE’’

Echipa aflata la bataie trebuie sa respecte urmatoarele reguli :

Jucătorii se consideră intrati în joc si atunci când calcă sau depăsesc cu un picior ,,linia de plecare’’ sau cea ,,de întoarcere’’. Odată intrati în teren, ei nu se mai pot întoarce dupa aceste linii, căci pot fi loviti valabil de către fruntas sau fundas.

Jucătorii sunt obligati să parcurgă în întregime culoarele de ducere si întoarcere.

În spatele liniei ,,de plecare’’si ,,de întoarcere’’ nu se pot afla decât cel mult doi jucători. In cazul in care inainte de a intra pe culoare se gasesc trei jucatori, jocul se închide si căpitanul de echipă introduce un jucator (de unde sunt trei) în primul triunghi la ducere sau la întoarcere (dupa caz) acesta urmand sa parcurga intregul culoar pe care se afla. Pe culoarul de ducere sau întoarcere nu pot actiona mai mult de doi jucători (aparatori).

Jucătorii care au trecut peste linia de scăpare au terminat jocul de la „bătaie” si nu mai pot reintra în joc.

Jucătorii de la „bătaie” nu au voie sub nici o formă să-l împiedice pe fruntas sau fundas in executarea sarcinilor lor, în zonă sau pe linia de bătaie. Orice interventie asupra acestuia este considerată obstructie si este sanctionata de arbitru.

Daca jocul este deschis, jucătorii de la „bătaie” intrati în teren sunt obligati să parcurgă culoarul de ducere de la linia ,,de plecare’’ până la linia ,,de sosire’’, respectiv culoarul de intoarcere de la linia ,,de întoarcere’’până la linia ,,de scăpare’’, aparandu-se de loviturile adversarilor, doar cu palmele sau pot executa orice miscari de evitare cu corpul. Aparatorul care intercepteaza mingea(dintr-o pasa sau tintire)este obligat să o depună imediat pe pământ.

Daca jucătorul de la bătaie a fost lovit după ce mingea a atins pământul sau aceasta a atins în acelasi timp pământul si pe jucător, lovitura nu este valabilă.

Jucătorii echipei de la „bătaie” se consideră loviti si atunci când, aflându-se în terenul de joc, ies din teren depăsind liniile de margine.

Dacă trec dintr-un culoar în altul peste linia de mijloc, jocul se va opri si jucătorul va fi readus în primul triunghi al culoarului pe care trebuia să evolueze (exceptie face faza de prins la mijloc).

Mingea în deplasarea pe pământ poate fi interceptată sau oprită de cei din apărare cu mâna, piciorul sau corpul.

3.1.2 PUNCTE SUPLIMENTARE

Echipa aflata la bataie poate acumula puncta suplimentare dupa cum urmeaza:

3.2 JOCUL ECHIPEI DE LA PRINDERE ( ÎN ATAC )

Jucătorii echipei de la „prindere” după ce au recuperat mingea din „bătaia” unui adversar, o pasează între ei cu rapiditate pentru a-i pune în dificultate si a-i lovi pe jucătorii echipei adverse intrati în teren.

3.2.1 REGULI PE CARE LE RESPECTĂ ECHIPA AFLATĂ ,,LA PRINDERE’’:

3.2.2 PRINSUL LA MIJLOC

Dacă mingea bătută cu bastonul este prinsă înainte de a atinge pământul sau de a trece peste linia de fund de către un jucător de la prindere direct sau după o pasă din vole, jucătorul care a bătut mingea este „prins la mijloc” adică este obligat să treacă să se apere între jucătorul care a prins mingea si alt jucător de la prindere astfel:

– dacă mingea a fost prinsă de un mărginas, prinsul la mijloc se face între acesta si mărginasul de pe culoarul opus ,mijlocasul 1 fiind deplasat 2 metri la stanga sau la dreapta ,cat timp dureaza faza de ,, prins la mijloc “ (fig.5);

Fig.5

b)– dacă mingea a fost prinsă de fruntas, prinsul la mijloc se face între acesta si al doilea mijlocas , se deplaseaza primul mijlocas 2 metri la stanga sau la dreapta ,cat timp dureaza faza de ,, prins la mijloc “ ;

Fig.6

c)– dacă mingea a fost prinsă de primul mijlocas, prinsul la mijloc se face între acesta si al treilea mijlocas ,se deplaseaza al doilea mijlocas 2 metri la stanga sau la dreapta ,cat timp dureaza faza de ,, prins la mijloc “ ,(fig.7);

Fig.7

d)– dacă mingea a fost prinsă de al doilea mijlocas, prinsul la mijloc se va face la alegerea jucătorului prins la mijloc, între acesta si fruntas sau fundas, deplasandu-se dupa caz mijlocasul unu sau mijlocasul trei 2 metri la stanga sau la dreapta ,cat timp dureaza faza de ,, prins la mijloc “ (fig.8-fig.9);

Fig.8

Fig.9

e)– dacă mingea a fost prinsă de al treilea mijlocas, prinsul la mijloc se face între acesta si primul mijlocas ,se deplaseaza al doilea mijlocas 2 metri la stanga sau la dreapta ,cat timp dureaza faza de ,, prins la mijloc “ (fig.10);

Fig.10

f)– dacă mingea a fost prinsă de fundas, prinsul la mijloc se face între acesta si al doilea mijlocas ,se deplaseaza al treilea mijlocas 2 metri la stanga sau la dreapta ,cat timp dureaza faza de ,, prins la mijloc “.(fig.11a)

Fig.11a

g)dacă mingea a fost prinsă de fundas in careul doi de pe culoarul de ducere(fig.11b) , prinsul la mijloc se face între acesta si al doilea mijlocas (fig.11c) ,arbitrul marchează cu fanionul locul de unde se joaca prinsul si anume pe linia de trei sferturi ,deoarece conform regulamentului prinsul la mijloc nu se poate juca la distanta mai mica de 15m respectiv 12,5m.

Fig.11b

Fig.11c

Jucătorul de la prindere, intermediar celor care efectuează prinderea este scos din cercul său si plasat la o distan ă de 2m de marginea cercului în locul indicat de arbitru, fiind considerat scos din joc si neavand voie sa-si miste picioarele până în momentul în care mingea atinge pământul sau s-a consumat faza de prins la mijloc (a treia pasa). Jucătorii de la prindere între care se efectuează prinderea la mijloc au dreptul să schimbe între ei cel mult trei pase (începând de la cel care a prins mingea) sau pot tinti din prima, a doua sau a treia minge. A treia pasă este socotită efectuată din momentul în care mingea a părăsit mâna jucătorului care a efectuat-o.

Pentru jucătorul prins la mijloc, aceasta echivalează cu o pedeapsă pentru că nu a bătut bine mingea.

Faza de prins la mijloc este ceva tipic pentru jocul de oina, care nu are echivalent sau grad ce comparatie in alte sporturi, sunt 11 jucatori contra unuia singur (cel prins) este una foarte disputata si de multe ori foarte spectaculoasa, in functie de distanta la care se joaca prinsul si modul de asezare la blocaj, de tactica folosita pentru a putea lovi si obtine puncte , dar si de plasamentul celui prins. Nimeni din echipa de la bataie nu poate sa participe activ si sa sprijine pe cel prins decat atunci cand mingea a atins pamantul sau au fost epuizate cele trei pase. De asemenea jucatorul prins poate profita si el de aceasta faza (daca este un aparator foarte bun) si de a pune in avantaj pe jucatorii care trebuie sa intre in teren, respingand mingea intr-o zona libera, deoarece toti atacantii de cele mai multe ori sunt deplasati din cercuri si nu pot lovi valabil. Cu alte cuvinte se poate obtine totul sau nimic din aceasta faza.

In fig.12 a si 12 b redăm doua situatii de prins la mijloc:

a)-mingea este bătuta de jucatorul X pana in zona de trei sferturi unde este prinsa de fundasul B in punctul B1 (fig.12 a). Arbitrul va aseza steguletul in locul respectiv.Asadar prinsul se va juca intre fundas si mijlocasul centru.Mijlocasul 3 este deplasat la distanta de 2 m lateral dreapta de cel care a prins si nu are voie sa se miste pana cand prinsul la mijloc se termina (mingea atinge pamantul sau se epuizeaza cele trei pase). Toti marginasii se deplaseaza la dublaj ( fara a face depasire ) pentru a recupera mingea si a ingreuna situatia de scapare a jucatorului X. Marginasul 3 ducere ramane in cerc pentru a putea lovi valabil in cazul in care X se deplaseaza in careul 2 ducere.In afara de fundas, mijlocasul centru si marginasul 3 ducere nimeni nu poate lovi valabil pe X, pentru ca nu au ,,spatiu”. La a treia pasa fundasul trage in X care se apara si are urmatoarele posibilitati (in functie de tactica atacantilor):

-varianta A1: se intoarce pe linia de plecare;

-varianta A2: joaca si se apara in careul 1 intoarcere dupa care trece in triunghiul 2 ducere si trece linia de sosire;

-varianta A3: joaca in careul 2 ducere, dupa care trece in triunghiul 2 ducere, se apara si trece linia de sosire;

Fig.12 a

Prinsul la mijloc

b)-mingea este bătuta de jucătorul X si este prinsa de Mărginasul 2 ducere (fig.12 b). Arbitrul va aseza steguletul in locul respectiv. Asadar prinsul se va juca intre Mărginasul 2 ducere si Mărginasul 2 întoarcere. Mijlocasul 2 este deplasat la distanta de 2 m lateral de cerc si nu are voie sa se miste pana când prinsul la mijloc se termina (mingea atinge pământul sau se epuizează cele trei pase). Toti mărginasii se deplasează la dublaj (fără a face depăsire) pentru a recupera mingea si a îngreuna situa-tia de scăpare a jucătorului X. Mărginasul 3 ducere rămâne in cerc pentru a putea lovi valabil in cazul in care X se deplasează in careul 2 ducere, de asemenea Mărginasul 1 întoarcere si Mărginasul 2 întoarcere rămân in cercuri pentru a putea juca jucătorul X in primul careu pe întoarcere (daca se retrage acolo). In afara de fundas, mijlocasul centru si mărginasul 3 ducere nimeni nu poate lovi valabil pe X, pentru ca nu au ,,spatiu”. La a treia pasa Mărginasul 2 ducere trage in X care se apăra si are următoarele posibilitati(in functie de tactica atacantilor):

-varianta A1: se întoarce pe linia de plecare;

-varianta A2: joaca si se apăra in careul 1 întoarcere după care trece in triunghiul 2 ducere si trece linia de sosire;

-varianta A3: joaca in careul 2 ducere, se apăra si trece linia de sosire;

Fig.12 b

Prinsul la mijloc

4. PREGATIREA FIZICA

Pregătirea fizică reprezintă un proces de dezvoltare, educare a calitătilor fizice ale sportivului. Aceasta trebuie să fie completa si să creeze baza necesară pentru desfăsurarea cu succes a activitătii sportive.

Ca mijloace pentru această pregătire fizică generala se recomandă exercitiile din gimnastică, atletism, prin care se urmăreste dezvoltarea vitezei, a rezistentei si a supletei . Aceste exercitii pot fi executate la aparate, fără aparate si cu diferite obiecte : haltere mici, bastoane, mingi medicinale etc. De asemenea, se mai pot folosi mijloace asociate: alergarea-săriturile, alergarea-aruncările, inotul si alte mijloace din jocurile sportive si jocurile dinamice.

Pregătirea fizică se face utilizand si mijloacele specifice oinei. Ea se realizează într-o strînsă unitate cu însusirea deprinderilor tehnico-tactice.

In consecintă, aceste mijloace sunt elementele obtinute din combinatiile de joc, actiuni apropiate de forma si con inutul lor, precum si actiuni complexe din oină, de exemplu :

A)Pregătirea fizică generală este cea prin care se urmăreste dezvoltarea complexa a aptitudinilor fizice necesare perfectionării jucătorului de oină.

In toate etapele antrenamentului nu trebuie să lipsească exercitiile pentru dezvoltarea vitezei, fortei, rezistentei, îndemînării si supletei, care se folosesc — obligatoriu — în fiecare lectie, dar selectionarea, intensitatea si dozarea lor se face în functie de dezvoltarea fizică a jucătorilor si de sarcinile etapei în care sunt folosite.

B )Pregătirea fizică specială, reprezintă procesul educării calitătilor fizice specifice oinei. Ea se realizează în strînsă legătură cu însusirea deprinderilor tehnico-tactice.

In consecintă, mijloacele de realizare constau în special din combinatiile de joc, actiuni apropiate prin forma si continutul lor si din actiuni complexe de oină.

Indicatii metodice :

pentru dezvoltarea fortei:

-respectarea principiilor de baza (continuitatea, cresterea continua a efortului).

-exercitiile pentru copii si elevi pana la varsta pubertara trebuie selectionate cu grija, acordand o atentie deosebita duratei pauzei dintre repetari, deoarece la aceasta varsta nu sunt dezvoltate suficient marile functiuni ale organismului. -nu se recomanda renuntarea la exercitiile de forta, fie si pe o perioada scurta.

-exercitiile pentru dezvoltarea fortei sunt recomandate sa se foloseasca la sfarsitul lectiei.

-in perioada competitională nivelul realizat în dezvoltarea fortei trebuie mentinut, accentul căzînd pe viteza de executie.

pentru dezvoltarea vitezei:

-pentru cresterea vitezei miscărilor si reactiei motrice în general, în oină prezenta unor eforturi corespunzătoare este foarte indicată. Pentru aceasta în lectie se va introduce :

pentru dezvoltarea rezistentei:

rezistenta jucătorilor de oină se obtine prin exersarea procedeelor tehnice si tactice ale jocului, precum si prin jocuri bilaterale numeroase.

-formarea rezistentei speciale este posibilă numai după ce jucătorul a dobîndit o pregătire judicioasa care să-i asigure o rezistentă generală, ea fiind baza pe care se dezvoltă rezistenta specială.

pentru dezvoltarea îndemînarii:

-in activitatea cotidiana si sportiva, indemanarea este foarte importanta si conditioneaza in mare masura perfectionarea deprinderilor si priceperilor motrice si aplicarea lor in conditii de complexitate crescuta.

-dezvoltarea îndemînării speciale (ca si a rezistentei) nu este posibilă dacă nu se asigură anterior o îndemînare de bază, care se poate obtine numai printr-o dezvoltare multilaterală, prin practicarea si a altor jocuri sportive în procesul de antrenament.

e) pentru dezvoltarea supletei:

-supletea nu este de neglijat, deoarece sportivii au mare nevoie de ,,educatia’’ articulatiilor, de dezvoltarea mobilitatii articulare si de elasticitatea musculara.

-exercitiile pentru suplete au ca scop sa mareasca amplitudinea miscarilor corpului, (membre superioare, trunchi, membre inferioare) permitand astfel o manifestare mai deplina, eficienta si economicoasa a calitatilor fizice. Indicii superiori de manifestare a acestei calitati motrice, vor da rezultate foarte bune si in practicarea jocului de oina, deoarece specificul acestui joc o impune.

5. PREGĂTIREA TEHNICĂ

În oină ca si în celelalte jocuri sportive, factorii antrenamentului sunt într-o deplină unitate si interdependentă constituind un proces pedagogic complex. În acest proces, tehnica constituie o verigă importantă deoarece cu ajutorul ei se realizează toate actiunile tactice. În procesul de desfăsurare a jocului, tehnica este un mijloc de realizare a tacticii, de care nu trebuie despărtită, ele aflându-se într-o deplină interdependentă.

Pregatirea tehnica impune invatarea si perfectionarea a o serie de elemente si procedee tehnice specifice oinei.

In jocul de oina se utilizeaza urmatoarele elemente tehnice :

5.1 TINEREA MINGII

Tinerea mingii este un element tehnic prin care un jucător de oină îsi asigură posesia mingii, din momentul prinderii si pana la pasare. Tinerea mingii se realizează cu ajutorul degetelor care trebuie să fie răsfirate în jurul mingii, astfel încât să cuprindă cea mai mare parte din suprafata ei, iar mingea să se sprijine pe podul palmei, într-un echilibru perfect (fig.13). Tinerea mingii nu trebuie să dureze mai mult decât este necesar pentru pregătirea aruncării, pasării sau tintirii pentru a nu întârzia actiunile de joc.

Fig .13-14

Tinerea mingii cu o mana

Mingea poate fi tinută cu o mână sau cu două mâini.

Fig. Tinerea mingii cu doua maini Fig. Pregatirea unei pase sau tintiri

Fig.15

Tinerea mingii pe podul palmei pentru servirea mingii din ghemuit cu un picior mai in fata

Greseli frecvente în realizarea procedeului de prindere a mingii:

5.2 PASAREA MINGII

În oină ca si în celelalte jocuri sportive, actiunile între jucători se realizează prin pasarea mingii.

Prin pasarea mingii în elegem trimiterea acesteia către un coechipier mai bine plasat, care în functie de situatia din teren o poate transmite si el mai departe sau poate tinti un adversar.

Pentru a avea o eficientă maximă, pasarea mingii trebuie efectuată cât mai precis si mai rapid, pentru a elimina ,,timpii morti’’, care permit aparatorului sa se organizeze si sa scape nelovit.

După modul de executie pasele pot fi clasificate astfel:

Fig.16

Pozitia la pasa lunga

După pozitia în teren a coechipierului căruia i se pasează mingea, se pot deosebi următoarele tipuri de pase:

Fig. 17

Pasa din balans

Greseli frecvente:

5.3 PRINDEREA MINGII

Prinderea mingii este elementul tehnic prin care jucătorul intră în posesia mingii transmise de un coechipier sau interceptată de la adversar.

În jocul de oină acest procedeu se poate realiza cu două mâini sau cu o mână.

Se recomandă prinderea cu două mâini pentru o mai mare sigurantă si eficacitate.

Prinderea mingii se realizează prin două actiuni succesive: adoptarea pozitiei de asteptare si prinderea propriu-zisă.

Fig. Prinderea mingii in

dreptul capului

Când adoptarea pozitiei de asteptare este realizată corespunzător si în timp util, jucătorul care prinde mingea o va putea valorifica eficient printr-o tintire a adversarului sau o pasă decisivă. Prinderea se realizează în raport cu statura jucătorului astfel:

Fig. 18

Prinderea mingii in dreptul pieptului

Când mingea atinge palmele, degetele ambelor mâini se strâng pe minge, mâinile coboară apoi si mingea este trecută în mâna îndemânatică si dusă deasupra umărului pentru efectuarea pasei sau tintirii.

Mingile înalte necesită de multe ori efectuarea unor sărituri si foarte des, prinderea se realizează cu o singură mână, lucru ce necesită o bună îndemânare (fig.19)

Fig.18 Fig.19

Prinderea mingilor inalte cu o mana

Prinderea mingilor inalte cu doua maini

Sunt situatii când mingea nu poate fi prinsă decât cu o mână (mingi venite lateral, deasupra capului si lateral, jos si lateral).

Situatiile apărute în timpul jocului impun ca jucătorii să efectueze prinderea mingii din mers sau alergare ceea ce presupune o bună îndemânare care se îmbunătăteste odată cu timpul.

Fig.Prinderea mingii in dreptul Fig.Prinderea mingilor joase

pieptului din ghemuit

Greseli frecvente la prinderea mingii sunt:

Învătarea procedeelor de prindere se realizează o dată cu învătarea tinerii mingii si a procedeelor de pasare.

Fig.20 Prinderea mingii in dreptul soldului din coborare

5.4 TINTIREA ADVERSARULUI

O parte a punctelor în jocul de oină se obtin din tintirea (atingerea, lovirea) adversarului cu mingea, element tehnic deosebit de important care constituie scopul tuturor actiunilor individuale si colective ale echipei de la prindere. Cu cât o echipă are mai multi jucători care trag precis si în fortă, cu atât are mai multe sanse de a câstiga meciul. Tintirea adversarului se realizează în mai multe moduri în functie de situatia de pe teren.

Fig. Pozitia corecta de tintire cu un picior in interiorul cercului

Procedeele de tintire folosite de jucători sunt următoarele:

Fig. Tintirea de la sold sau de sub axila

Pentru ca tintirea să fie reusită, trebuie executată rapid si precis in functie si de apararea jucatorului in care se tinteste. Trăgătorii cu experientă trag adesea prin surprindere, privind în acel moment spre un coechipier. Adversarii care aleargă pot fi tintiti mai usor, la întâlnire si în special în spate sau se pasează coechipierului care se găseste în pozitia cea mai bună.Pentru derutarea adversarului se poate simula pasa catre un coechipier , in diagonala sau lateral , dupa care se realizeaza tintire prin surprindere.

Greseli frecvente la tintire:

Fig. Pozitia incorecta de tintire ( jocatorul nu are cel putin un picior in interiorul cercului )

5.5 SERVIREA MINGII PENTRU BĂTAIE

Pentru ca un jucător să bată mingea cu putere si să realizeze puncte, aceasta trebuie să-i fie servită cât mai bine de un coechipier. Servirea mingii se face de către coechipierul următor în ordinea indicată de căpitanul de echipăsau antrenor.

Pozitiile de servire a mingii sunt:

Alegerea pozitiei de servire este în functie de pozitia jucătorului care bate mingea. La echipele cu experientă servirea si bătaia mingii sunt făcute permanent de aceeasi coechipieri, între acestia realizându-se o strânsă legătură.

Fig. Servirea mingii din picioare Fig. Servirea mingii din picioare cu genunchii

pe podul palmei usor indoiti

Jucătorul care serveste trebuie să tină mingea în palma, cu degetele apropiate, iar mingea sa stea in echilibru. El trebuie să fie atent la indicatia partenerului care bate privind înăltimea la care să fie servită mingea. Din pozitia aleasă, mingea este dusă lin în sus până în punctul indicat, unde este oferită spre a fi bătută. După servirea mingii, jucătorul se retrage un pas înapoi atât pentru a nu fi lovit cât si pentru a permite fruntasului să intre în posesia mingii.

Greseli frecvente:

Fig. Servirea mingii din ghemuit cu un picior mai in fata

5.6 LOVIREA MINGII CU BASTONUL

Bătaia mingii cu bastonul este elementul tehnic prin care mingea este pusă în joc si prin care echipa de la bataie poate acumula puncte. Echipa care are multi jucători buni la bătaie este greu de înfrânt deoarece bătăile reusite înlesnesc grupele să treacă mai usor si aduc puncte suplimentare care pot decide soarta meciului. O bataie regulamentara trebuie sa aiba traiectoria în lungul terenului, să nu depăsească liniile laterale, sa cada in fata zonei de treisferturi, in zona de treisferturi, de fund sau peste zona de fund, dupa caz.

Se disting mai multe feluri de lovire a mingii cu bastonul: lovirea de jos, lovirea de sus, lovirea cu pasi adăugati.

Uneori în joc este nevoie de bătăi speciale, bătăi tactice.

Fig. Lovirea mingii cu bastonul sevita din picioare de sus

Cea mai eficientă este lovirea de sus, în care bastonul se tine în spatele jucătorului, cu capătul gros îndreptat oblic în sus (fig.22 a,b,c). Pentru un jucător dreptaci, pozitia arată astfel: corpul este răsucit spre dreapta si putin aplecat spre spate, picioarele depărtate, cât ltimea umerilor, cu piciorul stâng înainte iar cel drept înapoi si lateral, bratele tin bastonul de capatul subtire, in momentul servirii mingii pentru bătaie jucătorul resuceste mai mult corpul spre dreapta (luandu-si un mic elan), ducând bratele cu bastonul înapoi si lateral, în timp ce greutatea corpului trece pe piciorul drept. Privirea urmăreste mingea, iar când aceasta ajunge la înăltimea potrivită, este lovită puternic, oblic în sus printr-o miscare de răsucire a trunchiului spre stânga si de tractiune laterală efectuată cu ambele brate. Miscarea bratelor trebuie să aibă amplitudine pentru a imprima mingii o fortă cît mai mare.

Fig. Stabilirea distantei intre jucatorul care serveste si cel care bate

Lovirea mingii de jos este asemănătoare cu lovirea de sus descrisă anterior, diferă doar pozitia bastonului, cu punct de sprijin sau fără punct de sprijin pe sol(fig23).

Fig. Lovirea mingii cu bastonul servita din picioare de jos

Lovirea cu pasi adăugti este un procedeu mai greu de executat care necesită mult antrenament si prin care se obtin bătăi foarte lungi. Procedeul necesită o sincronizare deosebită între jucătorii implicati.

Fig.23 Lovirea mingii cu bastonul ,servita din ghemuit .de jos

Lovirea sau bătaia tactică este un procedeu prin care mingea este trimisă în triunghiuri pentru a crea derută si necesită mult timp pentru a fi introdusă în joc. Este un procedeu care de asemeni, necesită o bună sincronizare între jucători.

Fig.Lovirea mingii ,servita din picioare, de sus

Fig. Servirea mingii pentru bataie din ghemuit

Indiferent de procedeu, jucătorii care execută bătaia trebuie să nu calce linia de bătaie sau în teren în timpul răsucirii sau a restabilirii echilibrului pentru a nu deschide ei jocul si a nu fi loviti de către fruntas, dacă nu bat.

Greseli frecvente:

5.7 OPRIREA MINGII (BLOCAJUL)

Oprirea mingii este elementul tehnic prin care jucătorii de la „prindere” retin prin toate mijloacele mingile provenite din tintiri nereusite, pase scăpate, interceptii, bătăi pe jos, ca aceasta să nu iasă din terenul de joc. După traiectoria mingii care trebuie oprită deosebim: mingi care vin pe jos, rostogolite, mingi care se opresc cu palmele din pozitiile de asteptare cu ambii genunchi stând pe pământ sau cu un genunchi îndoit în fată si altul înapoi; mingi care vin pe sus la diferite înăltimi, care se opresc cu palmele prin prindere asemeni prinderii unei pase, care prezintă sigurantă si câstig de timp; mingi venite lateral la diferite înăltimi si care se pot opri doar prin plonjon.

Fig. Oprirea unei mingi venite pe jos

Din punct de vedere tactic, oprirea mingilor pentru a nu iesi din teren prezintă o mare importantă pentru echipa de la „prindere” deoarece nu lasă jucătorii adversi să părăsească terenul cu usurin ă fara să fie loviti. Este deosebit de important pentru cei de la prindere modul cum se asează în spatele coechipierilor ( in diagonala) jucătorii care nu participă direct la faza de joc, recuperând prin blocaj mingile trase asupra adversarului sau scăpate de coechipieri.

5.8 ALERGAREA PE CULOAR

Alergarea pe culoar este elementul tehnic prin care jucătorii de la bătaie parcurg culoarele de ducere si întoarcere (50-60 m), parcurg un spatiu sau două spatii de joc (15-20-25 m în functie de situateie) sau prin care jucătorii de la prindere sprintează pe teren sau în afara terenului pentru a recupera mingi. Alergarea în jocul de oină are aceleasi caracteristici ca si în celelalte jocuri sportive, caracteristica principală fiind viteza pe fondul unei cât mai bune concentrări.

În timpul jocului se folosesc următoarele variante de alergare: alergarea spre înainte normală sau în mare viteză, cînd jucătorii de la bătaie parcurg culoarele sau trec dintr-un spatiu în altul; alergarea cu spatele, când jucătorii de la bătaie nu sunt în pericol dar trebuie să nu scape din vedere ce se întâmplă cu mingea; alergarea laterală, când jucătorii de la bătaie execută schimbări de directie pentru a se depărta de adversarul cu minge sau pentru a iesi de pe diagonală.

5.9 OPRIREA JUCĂTORULUI

Oprirea este elementul prin care jucătorii din apărare, „de la bătaie” trec dintr-o situatie de joc la alta, potrivit momentului tactic creat de jucătorii din atac, „de la prindere”. Oprirea poate fi: oprirea obisnuită, când se depăseste un culoar; oprirea impusă, când jucătorul trebuie să se oprească pentru

a-si organiza apărarea spre a nu fi tintit ; oprirea obligatorie, executată la fluierul arbitrului ori de câte ori jucătorii comit infractiuni. O bună orientare în teren si oprirea la momentul potrivit cresc considerabil sansele unui jucător de a nu fi tintit.

5.10 APĂRAREA

Apărarea este elementul tehnic prin care jucătorul de la „bătaie” aflat pe culoare, evită să fie atins de mingea jucată de adversari. Pentru a reusi acest lucru, apărătorul trebuie să-si perfectioneze continuu o serie de deprinderi, să posede si să-si educe calitătile de îndemânare, viteză, detentă, fortă, rezistentă, alte calităti precum curajul, echilibrul stabil, imaginatia, gândirea creatoare, intuitia.

Apărarea are, din punct de vedere tactic, două aspecte: apărarea individuală si apărarea colectivă.

Fig. Pozitia individuala de aparare a unui jucator atunci cand este jucat intr-un patrat sau triunghi

Apărarea individuală se realizează prin următoarele procedee:

prinderea mingii cu ambele mâini (fig. 24), cea mai eficace dar si cea mai dificilă de realizat;

Fig. 24 Prinderea mingii venite pe jos

cu ambele maini

-respingerea mingii cu palmele (fig. 25), procedeu prin care mingea poate ricosa în propriul corp;

Fig. 25

Respingerea mingii cu ambele palme in jos

prin miscări prin care jucătorul se fereste de minge precum fente (fig. 26), sărituri, retrageri laterale, ghemuiri;

Fig. Apararea prin interventie la minge

prin devierea ei

Fig. Apararea prin miscari ale jucatorului care

se fereste de minge ( fenta )

Fig. Apararea prin miscari ale jucatorului care se fereste de minge (fenta )

-trecerea rapidă dintr-un spatiu în altul în timp ce mingea esta pasată în

directia opusă;

-interceptarea mingii în timpul unor pase ale jucătorilor adversi ,mai ales pe diagonala;

Apararea colectiva se realizeaza astfel :

Fig Formarea grupelor de jucatori pe culoarul de ducere, respectiv de intoarcere

Echipa aflata la bataie are urmatoarele obiective tactice:

Tactica de parcurgere a celor doua culoare poate avea mai multe variante, in functie de felul cum se bate mingea si cum se apara jucatorii fiecarei echipe.

5.11 EXERCITII PENTRU INVATAREA SI PERFECTIONAREA PASELOR

Indicatii metodice:

-Fig.27.

jucatorii se aseaza in forma de cerc, la un interval de 7,5m intre ei, iar antrenorul in centru la o distanta de 10m de fiecare jucator.Acesta va pasa mingea fiecarui jucator, intr-o anumita pozitie. Jucatorul care prinde mingea o retrimite inapoi la antrenor in pozitia ideala (la umarul drept).Antrenorul este inlocuit de fiecare jucator pe rand. Tot in aceasta asezare mingea se poate pasa pe circumferinta cercului de la dreapta la stanga si invers.

. Fig.27

A

B

Fig.28

Fig. 28. jucatorii se aseaza pe doua linii. Mingea se paseaza in zig-zag de la A la B si invers. Prin acest exercitiu se invata foarte repede pasa in diagonala.

-Fig.29. jucatorii asezati ca in figura, vor pasa mingea intre ei numai lateral, de la dreapta la stanga si invers

Fig.29

-Fig.30. este invatarea pasei in careu. Mingea se paseaza conform schitei, invatandu-se pasele in diagonala si lateral.

Fig.30

-Fig.31. se executa in terenul de joc exersand pasele lungi in diagonala si lateral.

Fig.31

-Fig.32. jucatorii invata sa execute pasa din miscare, dupa ce au pasat se deplaseaza in fuga in spatele coloanei adverse.

Fig.32

-Fig.33. se executa in teren, pe trei grupe fiecare avand cate o minge si are ca scop perfectionarea diagonalelor.Se poate executa folosind fruntasul in locul fundasului.

Fig.33

Greseli care trebuie evitate:

Este recomandat ca pasele sa fie efectuate catre umarul drept la jucatorii de mana dreapta si catre umarul stang la jucatorii de mana stanga . In caz contrar se pierde timp cu trecerea mingii din mana neindemanatica in mana indemanatica si se intarzie pasa sau tintirea adversarului.

6. PREGATIREA TACTICA

Într-o clasificare făcută ramurilor de sport în functie de importanta pregătirii tactice în economia pregătirii si desfăsurării întrecerilor, jocul de oină se află în grupa jocurilor sportive colective alături de: fotbal, rugby, handbal, baschet, volei, etc. în care participantii sunt constituiti în două echipe ce se confruntă direct, iar tacticii i se atribuie cea mai mare pondere la reusită în conditiile unei anumite omogenizări valorice pe plan local si national.

Pregătirea tactică conform definitiilor, se referă la cunoasterea si stăpânirea modalitătilor de realizare si organizare a actiunilor tehnice individuale si colective, în limitele regulamentului, potrivit concetiei de joc a echipei, condt iilor impuse de întrecerea sportivă, planul tactic dinainte stabilit.

Pregătirea tactică, demers de înarmare cu sistemul de cunostinte, priceperi si calităti necesare valorificării la maximum a gradului de pregătire atins de echipă la un moment dat, se înfăptuieste concomitent cu însusirea si perfectionarea tehnică, fizică, psihică, teoretică; aceasta este conceptia metodică cea mai avantajoasă.

Tactica – această organizare si coordonare a actiunilor individuale si colective în mod rational si unitar, în scopul realizării randamentului maxim, se poate expune teoretic, dar nu poate fi însusită decât prin aplicarea practică a celor expuse teoretic. Din această cauză, pregătirea unui oinist trebuie să fie temeinică, întrucât actiunile jucătorilor – fie individual, fie colectiv – în diferite momente ale jocului nu pot fi realizate cu succes decât dacă fiecare jucător dispune de o bună pregătire si de o conceptie unitară despre jocul în ansamblu.

Tactica trebuie să fie ratională si accesibilă jucătorilor echipei, să corespundă gradului de maturitate tehnică si fizică, să fie elastică pentru a permite jucătorilor să se orienteze în raport cu diversitatea fazelor, să fie mobilă adică să se tină seama de schimbările probabile survenite în tactica adversarului, să fie dinamică.

În pregătirea tactică a echipei, cel care o pregăteste, orientează instruirea pentru ca aceasta să se realizeze în concordantă cu următorii factori:

6.1 TACTICA ECHIPEI DE ,, LA BĂTAIE”

Stabilirea tacticii echipei de la bătaie este făcută de antrenor care trebuie să cunoască în spiritul celor spuse mai sus, foarte concret următoarele:

câti jucători cu o apărare sigură si cu o apărare vulnerabilă are în echipă;

câti jucători bat constant mingea peste 60 – 65m si câti nu pot efectua asemenea bătăi;

care dintre jucători pot executa bătaia eficientă din punct de vedere tactic;

în cât timp parcurge fiecare jucător cei 60m ai culoarului raportat la timpul în care mingea bătută parcurge aceeasi distantă.

Cunoscând aceste date precum si altele legate de gradul de stăpânire a elementelor tehnice specifice apărătorilor, se trece la stabilirea ordinii de bătaie. Un rol important revine căpitanului care în conditiile actualului regulament, conduce jocul echipei sale atât la prindere, cât si la bătaie. Căpitanul trebuie numit din rândul celor mai buni jucători, care cunoaste perfect regulamentul de joc, stabil psihic, foarte bun tehnician, si care este liderul acceptat si respectat de coechipierii sai.

Cateva aspecte in stabilirea ordinii de bataie trebuie avute in vedere astfel:

-primii jucatori care bat trebuie sa aduca puncte, acestia vor fi si buni aparatori in cazul in care sunt prinsi, iar in functie de evolutia jocului vor incerca sa faca grupe si sa obtina avantaj pentru echipa lor si sa scape neloviti.

-cand bate al cincilea jucator incercam sa avem o grupa pe ducere si una pe intoarcere, acesta va incerca o bataie lunga sau una tactica pentru a duce si a aduce grupele formate;

al saselea va face grupa cu al cincilea, pe linia de plecare;

– al saptelea va avea cam aceeasi misiune ca si al cincilea;

-al optulea si al noualea pot renunta la bataie (in functie de evolutia scorului bineinteles);

-al zecelea si al unsprezecelea vor bate obligatoriu pentru a obtine ultimele puncte si pentru a duce si a aduce grupele formate inaintea lor;

Regulamentul actual spune ca numărul de jucători care pot actiona pe un culoar este doi astfel că pe teren nu pot fi niciodată mai mult de patru apărători. Acest fapt determină formarea grupelor care, după modul cum actionează în timpul jocului pot fi: grupe fixe sau grupe mobile.

În cazul cel mai fericit, când nici un jucător nu ar fi prins la mijloc, grupele fixe ar arăta astfel:

grupele fixe sunt formate din aceiasi jucători, fiecare având atributii precise, în special în apărare.

– grupa formata din jucatorii cu nr.1 si 2 pe ducere (Fig 34)

Fig.34

– grupele formate din jucatorii cu nr.1 si 2 pe întoarcere, respective 3 si 4 pe ducere (fig 35)

Fig.35

-grupele formate din jucatorii cu nr.3 si 4 pe întoarcere, respectiv 5 si 6 pe ducere (fig.36)

Fig.36

-grupele formate din jucatorii cu nr.5 si 6 pe întoarcere, respectiv 7 si 8 pe ducere (fig.37)

Fig.37

– grupele formate din jucatorii cu nr.7 si 8 pe întoarcere, respectiv 9 si 10 pe ducere (fig.38)

Fig.38

– grupa formata din jucatorii cu nr. 9 si 10 întoarcere, iar nr.11 intra singur pe ducere (fig.39)

Fig.39

În realitate, prin evolutia jocului determinat de situatiile „de prins la mijloc”, de accidentări sau de eliminări, aceste grupe nu se pot respecta. De aceea si nu numai, în cadrul pregătirii se exersează si situatii când grupele se refac ad hoc, cu stiintă, si care vor fi folosite în jocurile echipei. Vorbim atunci de grupe mobile, de refacerea grupelor.

b)grupele mobile sunt acelea care îsi schimbă componenta, se refac în functie de desfăsurarea jocului, de întrebuintarea celor mai buni jucatori la baston si cei mai buni apărători la un moment dat. Acum creste mult rolul antrenorului si al căpitanului care este permanent cel mai aproape de joc.Acestia vor stabili modul de formare a acestor grupe care vor suferi modificari in functie de desfasurarea jocului.

6.2 TACTICA ECHIPEI DE ,,LA PRINDERE’’

Scopul principal al echipei de la prindere este de a realiza cât mai multe puncte prin lovirea jucătorilor aflati la bătaie care trec prin culoare si de a reduce cât mai mult realizarea de puncte suplimentare de către jucătorii de la bătaie prin prinderea mingilor bătute de acestia.

Jucătorii de la prindere trebuie să stie să efectueze o serie de combinatii de pase laterale, în diagonală, scurte sau lungi pentru a surprinde jucătorul din apărare si a-l tinti cu succes.

În functie de calitătile fiecărui jucător se realizează o anumită amplasare pe posturi si o organizare a jocului la prindere pentru asigurarea posibilitătilor optime de tintire si recuperare rapidă si sigură a mingilor care nu-si ating tinta. În acest scop cei mai buni trăgători si Tintasi vor ocupa posturile de mărginasi. Jucătorul cel mai complet (coordonatorul de joc) va fi mijlocasul central.

Mijlocasul al treilea si în principal fundasul vor fi jucători care au calităti deosebite în prinderea mingilor bătute de jucătorii adversi.

Stabilirea posturilor se va face în functie de calitătile fiecărui jucător astfel:

În general, jocul echipei de la prindere se axează pe jucarea cu precădere a jucătorilor ce se află pe culoarul de întoarcere – dar nu se neglijează schimbarea jocului pe culoarul de ducere în functie de calitătile jucătorilor de la bataie aflati în joc. Pentru a acumula cât mai multe puncte sunt jucati si tinti mai mult jucătorii care sunt slabi apărători, tintirile făcându-se în functie de locul unde este mai vulnerabil adversarul respectiv (la picior, la trunchi etc) si modul cum acesta se apără de preferin ă (cu palmele, prin săritură etc).

Între problemele importante ale echipei de la bătaie dar si a celei de la prindere este si aceea a rezolvării fazei „prinsul la mijloc” care din punct de vedere tactic pentru cei de la bătaie înseamnă evitarea acestei faze pentru a nu li se descompleta grupele si pentru a nu avea jucători loviti cu această ocazie, iar pentru cei de la prindere înseamnă să prindă mingile înalte care se îndreaptă spre zona de trei sferturi sau zona de fund pentru a crea această fază cu scopul de a descompleta grupele echipei de la bătaie.

Pe lângă cele spuse anterior despre această fază, descriem modul de actiune a jucătorilor implicati: Jucătorul prins la mijloc este obligat să se apere între jucătorul care a prins mingea (care este obligat să-l tintească sau să paseze numai din spatele locului unde a prins-o) si un alt coechipier, aflat în cerc, stabilit de arbitru conform prevederilor regulamentului.

Jucătorul prins la mijloc se asează între cei doi jucători de la prindere, având libertatea de a-si alege locul de apărare (mai aproape sau mai departe de unul dintre adversari) dar, conform regulamentului, va trebui să se situeze pe linia dreaptă care uneste pe cei doi jucători de la prindere. Ca urmare a atingerii jucătorului prins la mijloc, echipa acumulează două puncte. Jucătorul prins la mijloc scapă din această fază dacă s-a tras asupra lui si nu a fost lovit sau după ce adversarii au efectuat cele trei pase la care le dă dreptul regulamentul.

Deosebit de important este realizarea dublajului de catre jucatorii care nu sunt implicati direct in joc,deoarece in acest fel se realizeaza recuperarea rapida a mingii si mentinerea posesiei acesteia, punand in dificultate jucatorii aflati in aparare.

Intreaga echipa de la prindere se concentreaza pentru a prinde mingea din bataie si a-si crea avantaj prin faza de prins la mijloc, respectiv pentru a nu lasa echipa de la bataie sa puncteze. Ideal este ca mingea recuperata de jucatorii de la prindere, dupa ce adversarii acestora au efectuat bataia,sa fie trimisa la mijlocasul centru care va stabili unde se va juca, dupa ce jucatorii de la bataie au intrat in teren pe cele doua culoare.

6.2.1 MODALITATI ORIENTATIVE DE DISPUNERE A JUCATORILOR LA PRINDERE PENTRU REALIZAREA DUBLAJULUI

-Pe culoarul de ducere, in primul si al doilea triunghi .(fig.40,fig.41)

Fig.40

Fig.41

-Pe culoarul de ducere , in primul si al doilea careu.(fig.42-fig.43)

Fig.42

Fig.43

-Pe culoarul de întoarcere ,in primul si al doilea triunghi .(fig.44-fig.45)

Fig.44

Fig.45

-Pe culoarul de întoarcere , in primul si al doilea careu. (fig.46-fig.47)

Fig.46

Fig.47

7. PREGĂTIREA TEORETICĂ

Pentru ca sportivii să aibă o pregătire completă, ei trebuie să cunoască o serie de probleme teoretice, pe care să le aplice în practică. Pregătirea teoretică a sportivului se face continuu, pe toată durata antrenamentului.

Formele principale prin care se realizează această pregătire sînt :

Sportivul care nu are o minimă pregătire teoretică in problemele antrenamentului sportiv, nu poate fi supus unui antrenament stiintific.

In lectiile cu caracter teoretic, jucătorii de oină vor primi notiuni despre :

Succesul lectiilor teoretice va depinde de pregătirea antrenorilor, de imaginatia lor, precum si de colectivul din care este alcătuită echipa. Este importantă, de asemenea, si atmosfera din cadrul

sectiei sau echipei de oină, deoarece lectiile teoretice impun, totusi, o anumită comportare, favorabilă muncii de perspectivă.

8. PREGATIREA PSIHOLOGICĂ

Alături de pregătirea fizică, tehnică, tactică si teoretică, antrenorul trebuie să asigure sportivilor si pregătirea psihică. Fără un psihic corespunzător întreaga pregătire fizică, tehnică, tactică îsi pierde din valoare, deoarece jucătorul nu va putea face fată cu succes problemelor ce le ridică participarea sa într-o competitie.

Iată, deci, cît de importantă este pregătirea psihică a sportivilor si cît de necesar este ca antrenorul să se ocupe îndeaproape si îndelung de această pregătire.

Antrenorul poate dirija starea psihică a jucătorilor. El trebuie să creeze, prin diferite mijloace, între toti jucătorii, între toti membrii asociatiei sportive, o atmosferă de încredere. Fără o sudură sufletească între jucători, ca si între acestia si antrenori, echipa nu va avea viată, iar prezenta ei pe teren va avea un potental redus. Secretul pregătirii psihice constă în a descărca jucătorii de diverse complexe si a le da un impuls maxim pentru competitie. Această actiune este extrem de dificilă. Pentru aceasta antrenorul trebuie să stăruie mult în observarea sportivilor, să-i cunoască toate aspectele vietii lor psihice, să-i urmărească în evolutia lor. Antrenorului i se recomandă să aibă hotărîre si convingere în lupta pentru educarea sportivilor săi.

Pregătirea psihologică a sportivilor este o actiune directă asupra acestora. Fiecare vîrstă, fiecare individ îsi are psihologia sa, de aceea pregătirea va fi făcută direct si specific.

In cadrul acestei pregătiri trebuie să se lupte permanent împotriva vedetismului, a indisciplinei, a lipsei de punctualitate, a superficialitătii etc. Rezultatele în această pregătire vor fi evidente numai printr-o muncă perseverentă zi de zi, atît pe terenul de sport cît si în afara lui.

Prin pregătirea psihologică se urmăreste dezvoltarea si perfectionarea constiintei si desciplinei constiente, a spiritului de colectiv, a capacitătii de a învinge greutătile, a vointei de a obtine victoria, a combativitătii si sentimentului responsabilitătii fată de prestigiul echipei, a stimei fată de adversar. Căile, mijloacele prin care se realizează această pregătire psihologică sînt multiple si ele depind de măiestria pedagogică a antrenorului.

Pregătirea psihologică se face în permanentă, prin discutiile zilnice dintre antrenor si jucători, în timpul antrenamentelor, în competitii, în viata de toate zilele.

9. FORMA SPORTIVĂ

Forma sportivă depinde de gradul de antrenament, „adică de acele reactii biologice de adaptare care se produc în organismul sportivului’’ sub influen a antrenamentului. Semnele principale ale formei sportive sînt date de o serie de senzatii subiective, cum sînt: starea generală foarte bună, starea psihică si morală ridicate, buna dispozitie pentru lucru, pentru antrenament, poftă de mîncare, somn bun, odihnitor, încredere în fortele proprii etc.

In timpul antrenamentelor sportivul are o mare capacitate de efort, se reface cu usurintă, chiar după cele mai grele antrenamente.

Obtinerea formei sportive si mentinerea ei reprezintă una din problemele centrale ale teoriei si practicii sportive contemporane. In literatura de specialitate prin notiunea de ,,formă sportivă" se întelege: starea organismului ajunsă la capacitatea sa maximă de lucru, care permite obtinerea unor performante sportive de valoare într-o anumită perioadă de timp.

Ea include gradul de pregătire fizică, tehnică, tactică, teoretică si psihologică.

10. SEMNE CONVENTIONALE FOLOSITE

MODELUL UNUI PLAN DE PREGATIRE ANUAL

APROBAT,

PRESEDINTE ASOCIATIE SPORTIVA

ASOCIATIA SPORTIVA ………………………………..

SECTIA OINA

ANTRENOR………………………………….

PLAN DE PREGATIRE IN ANUL ………..

ANTRENOR,

www.sportulpentrutoti.ro

BIBLIOGRAFIE:

-Invatati si practicati sportul preferat oina,Bucuresti

-Invatati si raspanditi sportul nostru national oina ,Bucuresti oina ,Bucuresti

-Regulamentul jocului de oina, Bucuresti 2004. -Colectia de Buletine informative ale FRO.

-A. Rafailescu, C. Iancu, Oina trecut si prezent, 1965

-A. Rafailescu si C. Opritescu, Oina, editura Stadion,Bucuresti, 1974.

-T. Caileanu, Mic dictionar al sporturilor,editura Albatros, Bucuresti 1984.

-G. Mitra, A. Mogos, Metodica Educatiei fizice, editura Sport Turism, Bucuresti 1975.

-N.G. Baiasu, Gimnastica, editura Stadion, Bucuresti 1972.

-A. Magdas, Totul despre oina, editura Maria Montessori, Baia Mare, 2005.

-I. Savescu, Educatia fizica si sportiva scolara, Craiova 2007.

-S.Pascu, Teoria si metodica antrenamentului sportiv, Cluj Napoca 1988.

-N. Postolache, Fascinatia oinei jocul romanilor de pretutindeni, editura Profexim, Bucuresti, 2009.

-V.Potre,Folosirea metodei globale si analitice în învătarea elementelor de tehnică si tactica ale jocului de oină,2010

Cuprins

ARGUMENT 5

1. SCURT ISTORIC AL JOCULUI 7

2. DESCRIEREA JOCULUI 10

2.1 EVOLUȚIA ECHIPEI AFLATE LA BĂTAIE 13

2.2 EVOLUȚIA ECHIPEI AFLATE LA PRINDERE 14

3. REGULILE JOCULUI 18

3.1 JOCUL ECHIPEI DE LA BĂTAIE (ÎN APĂRARE) 19

3.1.1 REGULI PE CARE LE RESPECTĂ ECHIPA

AFLATĂ ,,LA BATAIE’’: 20

3.1.2 PUNCTE SUPLIMENTARE 22

3.2 JOCUL ECHIPEI DE LA PRINDERE (ÎN ATAC) 24

3.2.1 REGULI PE CARE LE RESPECTĂ ECHIPA

AFLATĂ ,,LA PRINDERE’’: 24

3.2.2 PRINSUL LA MIJLOC 25

4. PREGĂTIREA FIZICA 40

5. PREGĂTIREA TEHNICĂ 43

5.1 ȚINEREA MINGII 44

5.2 PASAREA MINGII 46

5.3 PRINDEREA MINGII 49

5.4 ȚINTIREA ADVERSARULUI 54

5.5 SERVIREA MINGII PENTRU BĂTAIE 55

5.6 LOVIREA MINGII CU BASTONUL 56

5.7 OPRIREA MINGII (BLOCAJUL) 59

5.8 ALERGAREA PE CULOAR 60

5.9 OPRIREA JUCĂTORULUI 61

5.10 APĂRAREA 61

5.11 EXERCITII PENTRU INVATAREA SI

PERFECTIONAREA PASELOR 66

6. PREGATIREA TACTICA 73

6.1 TACTICA ECHIPEI DE ,, LA BĂTAIE” 75

6.2 TACTICA ECHIPEI DE ,,LA PRINDERE’’ 83

6.2.1 MODALITATI ORIENTATIVE DE DISPUNERE

A JUCATORILOR LA PRINDEREPENTRU

REALIZAREA DUBLAJULUI ……………………………………………………86

7. PREGĂTIREA TEORETICĂ 94

8. PREGATIREA PSIHOLOGICĂ 95

9. FORMA SPORTIVĂ 96

10. SEMNE CONVENȚIONALE 97

BIBLIOGRAFIE 9