Programul de studii: Hidrologie-Meteorologie Diferențe topoclimatice și microclimatice în orașul Brăila Îndrumător științific: Prof.univ.dr. Ionac… [309565]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

Facultatea de Geografie

LUCRARE DE LICENȚĂ

Îndrumator științific:

Prof.univ.dr. Ionac Nicoleta

Asit.univ.dr. Grigore Elena

Absolvent: [anonimizat]

2017

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

Facultatea de Geografie

Domeniul: Geografie

Programul de studii: Hidrologie-Meteorologie

Diferențe topoclimatice și microclimatice în orașul Brăila

Îndrumător științific:

Prof.univ.dr. Ionac Nicoleta

Asit.univ.dr. Grigore Elena

Absolvent: [anonimizat]

2017

[anonimizat]-geografici, la care se adaugă factorii antropici.

[anonimizat]- constituie sursa energetică primară a proceselor meteorologice.

[anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat]. [anonimizat]. (Clima României, 2008).

Radiația solară globală (Q)

Radiatia solară globală (Q) reprezintă suma radiației solare directe (S) și a celei difuze (D). Radiația solară globală este prezentă pe tot parcursul zilei și a [anonimizat].

Aproape toate procesele geofizice și biofizice ce au loc la suprafața Pământului și în atmosferă sunt datorate radiației solare. Rolul energiei solare radiante în geneza diferitelor tipuri de climă reiese din faptul că în absența ei ceilalți factori climatogeni nu mai pot acționa.

Pe platforma meteorologică se măsoară cu piranometrul și cu actilograful. Principalul factor ce influențează radiația globală este unghiul înălțimii Soarelui deasupra orizontului.

[anonimizat]-se în regiunile intertropicale și subtropicale.

[anonimizat] 140 kcal/cm2 și 80 kcal/cm2 (Ionac Nicoleta, 2007).

[anonimizat], datorită micșorării duratei de strălucire a Soarelui.

Bilantul radiativ

Bilanțul radiativ reprezintă diferența dintre suma fluxurilor radiative de undă scurtă și lungă primite și suma fluxurilor radiative de undă scurtă și lungă cedate. Bilanțul radiativ diferă de la zi la noapte. (Ciulache, Ionac, 2007)

Bilanțul radiativ se definește prin diferența sumei tuturor radiaților primite și suma radiaților cedate. [anonimizat], este influențat de sitațiile sinoptice cu cer acoperit. [anonimizat] a acestuia este: B=Q(1-A)-Eef, unde Q reprezintă radiația globală, A [anonimizat] (Ionac Nicoleta, 2007).

[anonimizat]endente, un element esential în ecuația bilanțului radiativ, este influențat in mod direct de către gradul de acoperire cu nori. În condițiile de cer senin, aceste valori depășesc 600 W m-2 la ora 12 în lunile de vară, în timp ce în lunile de iarnă, în special în decembrie se ating gele mai mici valori anuale pentru bilanțul radiativ, cuprinse între 112 W m-2 la Timișoara si 147 W m-2 la Constanța. (Clima României 2008)

Din punct de vedere al distribuției în latitudine a valorilor bilanțului radiativ putem distinge două mari areale: extracarpatic și intracarpatic. În cazul arealului extracarpatic se poate nota că valorile bilanțului radiativ depașesc în lunile de vara 500 W m-2 la orele amiezii, iar iarna valoarea acestuia nu scade sub 90 W m-2 la amiază. (Clima României 2008).

Factorii climatogeni dinamici

Factorii dinamici pot produce perturbații ale diferitelor elemente și fenomene meteorologice, în funcție de tipul maselor de aer ce străbat teritoriul respectiv. Această circulație a aerului se datorează repartiției inegale a presiunii atmosferice și a tendinței acesteia de a se echilibra.

Reprezintă o consecință a factorului radiativ, având o arie de manifestare la nivel regional, astfel datorită valorilor diferite ale radiației solare, în latitudine, sau în funcție de anotimp, sau în funcție de mediul continental sau marin, cât și în funcție de particularitățile suprafeței active, se realizează o încălzire neuniformă a aerului din atmosfera joasa.

Aceasta încălzire neuniformă, generează diferențe de presiune a aerului atmosferic, ceea ce determină apariția unor centrii barici, cu acțiune mai slabă sau mai intensă sau cu arie de răspândire mai mare sau mai redusă.

Principalii centri barici de deasupra Europei

Circulația generală în straturile inferioare ale atmosferei, în special în troposferă, se realizează prin interacțiunea mai multor factori: gradientul baric orizontal, forța Coriolis, forța de frecare și forța centrifugă. Datorită acestei circulații generale, masele de aer se deplasează, înlocuindu-se între ele. Staționarea îndelungață a maselor de aer deasupra unor regiuni cu caracteristici relativ uniforme imprimă acestora particularitățile suprafețelor respective, ce se definesc prin omogenitatea lor pe mari întinderi geografice (Clima României, 2008).

Masele de aer se deosebesc și în funcție de originea geografică, astfel, există mase de aer artic, polar, tropical și ecuatorial. De asemenea, în funcție de suprafața deasupra căreia s-a format masa de aer, acestea se pot clasifica în continentale sau maritime (această caracterizare nu se aplică maselor de aer ecuatoriale).

În concluzie, ținând cont de caracteristicile maselor de aer, formarea acestora și de influența pe care o au asupra continentului, principalii centrii barici de deasupra Europei sunt: Anticiclonul azoric, Anticiclonul siberian, Anticiclonul groenlandez, Ciclonul islandez și Ciclonii mediteraneeni (Clima României, 2008).

Principalele tipuri de circulație a aerului

Valorile medii ale principalelor elemente meteorologice sunt definesc dinamica maselor de aer. Astfel, în troposfera medie există patru tipuri de circulație a aerului: vestică, polară, tropicală și de blocaj.

Circulația vestică prezintă cea mai mare frecvență. Numită și zonală, se manifestă tot timpul anului și are un caracter de persistență putând să dureze perioade mari de timp. În România, această circulație provoacă ierni blânde cu precipitații sub formă de ploaie. Cu toate aceste, gradul de instabilitate este mai mare în perioada caldă a anului, când la trecerea fronturilor atmosferice reci cad averse de ploaie însoțite de fenomene orajoase (Clima României, 2008).

Circulația polară are frecvență mai redusăm, dar în ceea ce privește perioada caldă are caracteristici asemănătoare cu circulația vestică. Ambele au un grad de instabilitate crescut și provoacă averse cu descărcări electrice iar în perioada rece circulația polară aduce ninsori însemnate.

După traiectoria pe teritoriul României, circulația polară poate fi: directă, întoarsă sau ultrapolară. Circulația polară directă se caracterizează prin deplasarea maselor de aer polar din Groenlanda și Peninsula Scandinavă spre sud-est, vremea se răcesște, iar local pot apărea precipitații cu viteze ale vântului intensificate. Circulația polară întoarsă presupune un transport direct nord-sud, unde se poate deplasa către est, iar apoi către nord-est. În perioada rece, din cauza circulației întoarse se produc ninsori. În final, circulația polară de tip ultrapolar produce cele mai puternice răciri, iar în perioada rece a anului, unde frecvența este cea mai mare, se înregistrează cele mai puternice răciri (Clima României, 2008).

Circulația tropicală presupune intrarea pe continent a unor mase de aer din Asia Mică sau nordul Africii.

Circulația de blocaj reprezintă acțiunea de deviere a formațiunilor depresionare generate în nordul Oceanului Atlantic către nordul și nord-estul continentului european, ocolind partea centrală. În această situația domină o vreme caldă, frumoasă, dar secetoasă pe timpul verii. În perioada rece vremea este închisă cu precipitații reduse (Clima României, 2008).

Principalele mase de aer care acționează asupra teritoriului României

Principalele mase de aer care survolează România sunt:

Mase de aer arctic – sunt reprezentate de masele de aer continentale care pătrund din zona Polului Nord și masele de aer martim care pătrund dinspre Groenlanda.

Mase de aer polar – sunt reprezentate de masele de aer continentale formate în anticiclonii din Europa de Est și masele de aer maritime care pătrund dinspre Oceanul Atlantic.

Mase de aer tropicale – sunt reprezentate de mase de aer continentale care pătrund în Europa dinspre Africa de Nord și masele de aer maritime care iau naștere la altitudinile subtropicale ale Oceanului Atlantic. (Clima României, 2008)

Factorii climatogeni fizico-geografici

Suprafața activă subiaccentă, prin intermediul căreia se face transformarea radiației solare, predominant în domeniul spectrului vizibil, în energie calorică și transferal ei straturilor atmosferei inferioare, se caracterizează printr-o varietate deosebită, la aceasta contribuind și diversitatea fenonemelor de relief, a solurilor și a straturilor vegetale, hidrografia (Clima României, 2008).

Așezarea geografică

Municipiul Brăila este reședința și cel mai mare oraș al județului Brăila și se află în nord-estul regiunii istorice Muntenia, în sud-estul României. Orașul este situat pe malul stâng al Dunării. Conform ultimelor date oficiale ale Institutului Național de Statistică, populația orașului era, în anul 2011, de 180.302 de locuitori, fiind al 11-lea cel mai mare centru urban din țară după numărul de locuitori.

Suprafața orașului este de 78 km², altitudinea este de 25m iar coordonatele sale sunt 45°16′9″ latitudine nordică și 27°57′27″ longitudine estică.â

Figura 1. Localizarea orașului Brăila

Sursa: hartă prelucrată în ArcGis, 2017

Figura 2. Localizarea orașului Brăila în cadrul județului

Sursa: hartă prelucrată în ArcGis, 2017

Relieful

Relieful este diversificat dar dominant de câmpie. În Câmpia Bărăganului sunt numeroase forme ce constituie în relief: mici movile, crovuri, depresiuni lacustre, dune de nisip, largi confluențe ale râurilor, meandre, ostroave, grinduri.

Teritoriul situat la vest de Dunăre, reprezintă cea mai mare parte din întinderea județului. Pe această întindere, relieful de câmpie este neted, întrerupt de movile, văi și lacuri. Râurile care delimitează această zonă sunt Siretul, Buzăul și Călmățuiul.

Câmpia Brailei, denumită si Bărăganul nordic reprezintă un interfluviu cu altitudini între 20 – 30 metri. Ea este situata între Lunca Dunării, a Calmățuiului, a Siretului si a Buzăului pâna în zona brațelor Buzaului dintre Făurei si Ulmu. În vest altitudinile urca până la 40 – 50 de metri, datorită depozitelor eoliene (relief de dune). În est este o zona neteda ce se terminata abrupt spre Dunare si Siret. Portiunea de la vest de Valea Iencii este mai înalta iar datorita prezentei crovurilor suprafata ei pare ondulata. În cadrul Câmpiei Brailei se disting mai multe unitati: Câmpul Mircea Voda, Câmpul Ianca sau Movila Miresii, Câmpul Viziru, Câmpul Roman – Gemenele.

Municipiul Brăila se află situat în partea de nord a Câmpului Viziru ce are o altitudine medie de 20 de metri, în nord, spre Baldovinești și în cartierul Pisc din Brăila, altitudinea ajunge la 33 de metri datorită acumulărilor eoliene, iar la Dunare se termină printr-o panta abruptă.

În nord, Brăila se află la contactul cu lunca Siretului Inferior, o câmpie joasă cu soluri aluviale, cu multe albii părăsite. Fenomenul de subsidență din cursul Siretului Inferior este marcat de convergența râurilor, de marea aluvionare a albiilor, de gradul înalt de meandrare, de abaterea Siretului spre nord și de numeroasele cursuri părăsite în sud. Altitudinea variază între 5 – 6 metri si 13 – 15 metri.

În est, orașul se învecinează cu Balta Brăilei, denumită și Insula Mare a Brăilei, reprezentând suprafața cuprinsă între cele două brațe ale Dunării (Dunărea Veche sau Brațul Măcin si Dunărea Nouă). Aceasta s-a format printr-un regim deltaic de eroziune și acumulare fluviatilă. Se întinde pe o lungime de 60 de kilometri pe directia nord-sud (Vadul Oii – Brăila) și are 20 de kilometri lățime și altitudini de 2 – 12 metri.

Hidrografie

Hidrografia influențează clima stratului de aer inferior datorită proprietăților fizice ale apei, acestea sunt capacitatea calorică mare, căldura specifică mare, conductivitatea calorică mică. Diferențele de temperatură între uscat și apă sunt evidente în special între zi și noapte, între vară si iarnăă și cu cât volumul și suprafețele apei sunt mai mari.

Principala arteră hidrogarfică este Dunărea, care împreună cu amenajările hidrotehnice atenuează ariditatea și diferențele de temperatură. Influența Dunării se mai resimte și în regimul precipitațiilor, curenții de aer descendenți de deasupra apei determină destrămarea norilor, și astfel un număr mic de precipitații.

Vegetația

Vegetația prioduce particularitați climatice si topoclimatice îm funcție de gradul de acoperire, de specii, de densitatevegetației etc. Principala caracteristică a vegetației este reprezentată de reținerea și transformarea radiației solare în căldura, ducâmd la creșterea temperaturii și la scăderea umezelii relative.

În jurul orașului este predominantă vegetația de stepă, aceasta influențează mai puțin topoclima, dar se întâlnește și o vegetație forestieră cum ar fi pădurea de la Lacul Sărat.

Pădurea produce modificări ale particularităților climaticeprecum creșterea umezelii aerului, reducerea contrastelor termice, depunerea neuniformă a stratului de zăpadă. Aceste modificari nu se resimt în oraș.

Solurile

Solurile dominante sunt cernoziomurile ocupând 70-75% , acestea formând-se în condițiile unui climat semiarid. Cernoziomurile sunt foarte fertile și sunt folosite la numeroase culturi, grâul si porumbul ocupând procentul cel mai mare.

Solurile sărate din jurul orașului, mai ales la Lacul Sărat, reprezintă un factor de încălzire mai mai accentut al atmosferei.

Solurile aluviale și aluviunile din lunca Dunării, inclusiv Balta Brăilei, a Siretului și a Buzăului. Solurile aluviale sunt caracterizate printr-un stadiu inițial de solidificare ce are loc pe depozite fluviatile recente ce se depun în timpul reversărilor.

Factorul antropic

Prin activitatea antropică, societatea a influențat în mod pozitiv și negativ, procesele și fenomenele atmosferice. Suprafețele agricole au fost extinse, padurile au fost defrișate, terenurile mlăștinoase au fost desecate, suprafețele cu deficit de umiditate au beneficiat de echipamente de irigat și amenajări acvatice artificiale. Construirea așezărilor rurale și urbne, a platformelor industriale și căilor moderne de transport au rezultat în modificarea condițiilor locale de geneză, dezvoltare și repartiție a parametrilor meteorologici principali.

Aceste acțiuni au dus la modificarea suprafeței active, a carui rol esențial este de a recepta energia solară și transformarea acesteia în energie calorică.

Structura și direcția curenților de aer suferă modificări în functie de aspectele și obstacolele pe care le prezintă suprafața activă.

Suprafețele active create de către om au dus la modificarea condițiilor locale climatice.

Construirea așezărilor urbane au dus la modificarea radicalăa caracteristicilor suprafeței active. Multiplicarea suprafeței active de către suprafețele pereților și acoperișurilor clădirilor, a celor formate în parcuri de vegetație și arbori, se manifestă în primirea și cedarea energiei calorice. De asemenea suprafețele de beton, cărămidă, asfalt, și pavaje, tablă și țiglă afectează procesele calorice și a celor de evaporare și infiltrare a apei provenită din precipitații. Obstacolele create de clădirile orașukui duc la crearea unei circulații locale a aerului.

Morfologia urbană și funcțiile fiecarei localitați generează condiții climatice proprii, formându-se astfel insula de căldură urbană. Căldura suplimentară degajată în urma arderii combustibililor industriali și casnici intensifică efectul de insulă de căldură urbană.

Activitatea industrială și transporturile duc la modificarea compoziției atmosferei inferioare, cu consecințre asupra condițiilor de desfășurare a proceselor atmosferice.

Caracteristicile climatice

Temperatura aerului

Temperatura reprezintă o mărime fizică ce este folosită în măsurarea starii de încălzire a unui mediu, a unui corp sau a unui ansamblu de corpuri și poate fi exprimată în diferite scări de temperatură. Pentru a reprezenta gradul de temperatură se folosesc mai multe scări, cele mai folosite pe plan global sunt scările Celsius și Fahrenheit.

Temperatura aerului este cel mai important parametru climatic și prezintă o serie de variații anuale, sezoniere, anotimpuale, lunare și diurne. Temperatura variază și în funcție de altitudine și latitudine. Temperatura aerului este influențată de următorii factori: factorii radiativi reprezentați de radiația globală și bilanțul radiativ, factorii dimanici reprezentați de centrii barici și de circulația maselor de aer și factorii fizico-geografici reprezentați de relief, vegetație, faună, ape și soluri.

Sursa principală de încălzire a aerului este suprafața terestră, o parte din radiație este absorbită, iar o altă parte este reflectată. Ceea ce ne arată că aerul se încălzește de jos în sus.

Depinzând de tipul termometrului și de scopul acestuia, lichidele folosite cel mai des pentru măsurarea temperaturii sunt alcoolul, mercurul și toluenul. Utilizarea acestora depinde de tipul termometrului și de scopul utilizării acestuia, termometrul ordinar folosește mercurul, în timp ce termometrul de minimă are un rezervor cu alcool, acesta rezistând la temperaturi mai scăzute decât mercurul.

În cadrul țării cea mai mare temperatură s-a înregistrat în anul 1951, la stația meteorologică Ion Sion din județul Brăila și a fost de 45,5 ° C. Temperatura minima a României a fost înregistrată în cadrul anului 1942, la stația Bod din județul Brașov și a avut de valoarea de -38,5 ° C (Clima României, 2008)

Regimul anual al temperaturii medii lunare, anotimpuale și semestriale

Temperatura aerului este influențată de circulația maselor de aer și de energia radiantă primită de la Soare. Pe lângă acești doi factori, activitatea antropică modifică mediul înconjurător influențează temperatura.

Pentru analiza temperaturii aerului am utilizat datele provenite de la stația meteorologică Brăila, 1974-1980.

Temperatura medie anuală pentru intervalul 1974-1980 la stația Brăila a fost de 11șC. În acest interval s-au înregistrat fluctuații ale mediei anuale așa cum se observă din Tabelul 1.

În această perioadă variațiile au fost între 9,5 șC ( anul 1980) și 11,6 șC (anul 1975). Aceste valori reprezintă minima, respectiv maxima mediilor anuale ale perioadei analizate. Cel mai călduros an, din punct de vedere al mediei anuale a fost: 1975, iar cel mai friguros: 1980.

Cei mai cunoscuti si utilizati parametrii climatici in diferite domenii de activitate sunt temperaturile medii lunare si anuale.

Conform graficului (Figura #) variatia anuala a temperaturilor medii lunare prezinta un minim, inregistrat in luna ianuarie (-1.7oC) si un maxim in luna iulie (20.9oC). Media multianuala este de 11oC.

Tabel 1. Mediile lunare și anuale ale temperaturii aerului(șC) la stația meteorologică Brăila în perioada 1974-1980

Sursa: date prelucrate după ANM, 2016

Figura # Regimul anual al temperaturii aerului la stația meteorologica Brăila în perioada 1974-1980

Sursa: date prelucrate după ANM, 2016

Regimul anual al temperaturii aerului (Figura #) prezintă o evoluție simplă, dar cu o amplitudine relativ mare, ce denotă continetalismul zonei studiate. Valorile se încadrează între 20,9 șC în luna iulie și -1,7 șC în luna ianuarie, acest lucru arată că luna cea mai călduroasă este iulie și cea mai friguroasă ianuarie. Mediile maxime din iulie și ianuarie se explică prin acțiunea factorilor radiativi și dinamici. Astfel, în iulie umezeala relativă este mai scăzută, iar durata de strălucire a Soarelui este mai ridicată (datorită nebulozității reduse) și încălzirea suprafeței active este mai accentuată. În luna ianuarie, valoarea bilanțului radiativ este minima, iar aerul rece și uscat al anticiclonului Siberian provoacă inversiuni termice și o răcire a suprafeței active (Ciulache S., Ionac Nicoleta, 2007).

Tabel 2. Variațiile lunare și anuale ale temperaturii aerului la stația meterologică Brăila in perioada 1974-1980

Sursa: date prelucrate după ANM, 2016

Figura #.Variațiile lunare și anuale ale temperaturii aerului la stația meterologică Brăila in perioada 1974-1980

Sursa: date prelucrate după ANM, 2016

Variațiile medii lunare, multianuale (Tabel 2) arată între ce valori s-a încadrat temperatura medie lunară față de media perioadei. În luna iulie valorile s-au încadrat între 17,8 șC și 22,9 șC, iar media a fost de 20,9 șC. Cele mai mari amplitudini lunare s-au înregistrat în lunile martie, aprilie, septembrie și noiembrie, în aceste luni temperatura aerului a variat cel mai mult.

O mai bună înțelegere asupra variației mediilor lunare oferă Figura #. Variațiile cele mai mici s-au înregistrat în lunile aprilie, iunie șsi decembrie.

Tabel 3. Temperaturile medii anotimpuale si semestriale la stația meterologică Brăila in perioada 1974-1980

Sursa: date prelucrate după ANM, 2016

Oscilațiile neperiodice ale temperaturii aerului

În Figura #, sunt reprezentate abaterile față de media multianuală, se observă faptul că valoarea abaterii pentru anul 1975, caracterizat anterior ca un an călduros este de 0,6 șC. Anul 1980, cel mai răcoros an, are abateri negative de -1,5 șC.

Figura #. Abaterile valorilor medii din fiecare an fata de media multianuala a temperaturii aerului la statia meteorologica Brăila in perioada 1974-1980

Sursa: date prelucrate după ANM, 2016

Figura #. Variatia de la un an la altul a mediei temperaturii aerului fata de media multianuala la statia meteorologica Brăila in perioada 1974-1980

Sursa: date prelucrate după ANM, 2016

Media maximelor termice

Tabel 4. Temperaturile maxime absolute la statia meteorologica Brăila in perioada 1974-1980

Sursa: date prelucrate după ANM, 2016

Cea mai mare temperatură maximă înregistrată vreodată în județ a fost de 45,5 ° C pe 10 august 1951, aceasta fiind și maxima înregistrată vreodată în România.

În oraș maxima înregistrată a fost de 41,1șC pe data de 23 iulie 2007.

Maximele evidențiază cele mai călduroase luni din perioada studiată. Astfel, luna august din 1977 a înregistrat maxima pentru tot intervalul, aceasta fiind de 37,5 șC. Din tabel se remarcă anul 1977 cu 4 luni în care s-au înregistrat temperaturile maxime absolute. Lunile au fost ianuarie, februarie, august și noiembrie.

Media minimelor termice

Tabel 5. Temperaturile minime absolute la statia meteorologica Brăila in perioada 1974-1980

Sursa: date prelucrate după ANM, 2016

Temperatura minimă medie (Tabel 5) reprezintă cele mai mici temperaturi înregistrate din perioada studiată.

Minima absolută înregistrată în Brăila a fost de –25,5șC pe data de13 ianuarie 1985.

Chiar dacă din perioada studiată cea mai mica minima absoluta este in anul 1976 -17.5 șC în luna februarie, tot anul 1977 are cele mai multe luni cu minime absolute, 3 louni, iunie, septembrie și decembrie. Anul 1976 având doar 2 luni cu minime, cea din februarie și mai.

Amplitudinea anuală a temperaturii medii lunare

Amplitudinea anuală a temperaturii medii lunare este diferența dintre cea mai mare medie lunară și cea mai mică. În Tabelul 6 valorile pentru fiecare an în parte au fost folosite pentru calcularea amplitudinii temperaturii și cea mai mică medie lunară a fost colorată cu un fond albastru, iar cea mai mare cu un fond roșu.

Tabel 6. Amplitudinea anuala a temperaturilor medii lunare la statia meteorologica Brăila in perioada 1974-1980

Sursa: date prelucrate după ANM, 2016

Pentru cea mai mare medie lunară, în principal s-au folosit valorile din luna iulie, dar pentru anii 1974 și 1979 cele mai mari medii s-au înregistrat în luna august respectiv iunie. Cea mai mare medie lunară s-a înregistrat în luna iulie a anului 1975.

Cele mai mici medii lunare s-au înregistrat în lunile decembrie, ianuarie și februarie, majoritar în ianuarie. Cele înregistrate în luna februarie sunt în anii 1975 și 1976, iar cea din decembrie în anul 1977. Se observă faptul că pentru trei ani la rând 1975, 1976, 1977 cea mai mică medie lunară nu s-a înregistrat în luna ianuarie, de obicei, luna cu cele mai mici temperaturi.

Cea mai mică amplitudine termică este de 21,8 °C (1974), iar cea mai mare 25,5 °C ( 1980).

Frecvența zilelor cu temperaturi caracteristice ( de vară tropicală,de iarnă cu îngheț)

Tabel 7. Numărul de zile cu temperaturi caracteristice

Sursa: date prelucrate după ANM, 2016

Numărul de zile caracteristice reprezintă numărul de zile cu temperaturi situate într-un anumit interval. Acestea sunt în număr de patru, respectiv: zile de iarnă (temperatura maximă mai mică sau egală cu 0 °C), zile cu îngheț (temperatura minimă mai mică sau egală cu 0 °C), zile de vară (temperatura maximă mai mare sau egală cu 25 °C) și zile tropicale (temperatura maximă mai mare sau egală cu 30 °C).

Analizând datele din punct de vedere anual cele mai multe zile au fost de vară, urmate de cele cu îngheț. S-au înregistrat mai puține zile de iarnă decât zile tropicale.

Analizând datele din punct de vedere lunar, zilele de iarnă s-au înregistrat în lunile ianuarie, februarie, martie, noiembrie și decembrie, cele mai multe în luna ianuarie. Zilele de îngheț s-au înregistrat pe 6 luni. Cele mai multe zile de îngheț au fost în luna ianuarie, urmate de luna decembrie. Aceste date afirmă faptul ca luna ianuarie este cea mai friguroasă.

Zilele de vară au fost înregistrate pe o perioadă mai lungă decât cele de iarnă sau îngheț, din luna aprilie până în luna octombrie. Cele mai multe s-au înregistrat în lunile de vară, preponderent în luna iulie.

Zilele tropicale au fost înregistrate în lunile mai, iunie, iulie, august și septembrie. Cele mai multe înregistrându-se tot în luna iulie.

Umezeala aerului

Umezeala aerului reprezintă conținutul de vapori de apă din atmosferă la un moment dat. Vaporii de apă, prin condensare, generează nori, precipitații și ceață.

Umezeala aerului reprezintă o componentă climatică importantă. Sursele importante de umezeală nu sunt situate în aproprietea țării noastre (Oceanul Atlantic, Marea Mediterană, Marea Baltică), cu excepția Mării Negre. Rolul de baraj orografic al Munților Carpați influențează dinamica maselor de aer, provocând o continentalizare a lor prin străbatrea distanței.

Alte surse de vapori de apă sunt evaporarea suprafețelor acvatice situate în Brăila (fluviul Dunărea și lacuri), precum și evapotranspirația plantelor.

Tensiunea vaporilor de apă este definită ca presiunea parțial exercitată de vaporii de apă dintr-un volum de aer. Aceasta poate fi reală sau maximă și se exprimă în mm Hg sau mb.

Deficitul de saturație este diferența dintre tensiunea maximă a vaporilor de apă și tensiunea reală.

Raportul dintre tensiunea reală și tensiunea maximă (umezeala relativă) reprezintă gradul de saturație al aerului cu vapori de apă. Starea higrometrică a aerului se exprimă în procente. Aceasta se află întru-un raport direct proporțional față de nebulozitate și invers proporțional față de temperatura aerului, fiind influențată de caracteristicile maselor de aer și de cele ale suprafeței active locale.

Figura # Regimul anual al umezelei relative la stația meteorologică Brăila, pentru perioada 1974-1980

Sursa: date prelucrate după ANM, 2016

În perioada studiata, regimul anual al umezelii relative, prezintă o maximă în luna decembrie(85.5%) și o minima în luna iunie(58.4%).

Tabel 8. Medii lunare și anuale ale umezelii relative la stația meteorologică Brăila, pentru perioada 1974-1980

Sursa: date prelucrate după ANM, 2016

Tabelul 8 prezintă mediile lunare și anuale din perioada studiată. Anul 1978 a fost anul cu cea mai mare umezeală relativă (76,4%), iar anul 1975 cu cea mai mică (71,9%).

Valorile se încadrează în intervalul 51%-80%, valori normale ale umezelii aerului. În decembrie 1980 s-a înregistrat maxima de 91% reprezentând categoria de foarte umed.