Ele nu sunt influențate de conjunctura de moment. Există în lipsa martorilor umani. Ele nu pot lipsi total. [309532]

Motto:

“ [anonimizat], orice uită din greșeală va servii ca martor tăcut împotriva lui. [anonimizat], sticla pe care a spart-o , [anonimizat], toate acestea pot fi martori tăcuți împotriva lor. Acestea sunt probe pe care nu trebuie să le neglijam.

Ele nu sunt influențate de conjunctura de moment. Există în lipsa martorilor umani. Ele nu pot lipsi total.

Numai interpretarea lor poate fi greșită. Numai eșecul oamenilor în a le găsi , a le studia și a [anonimizat].”

Paul K. Krik,

“ Crime investigation” ,

2nd edition, 1974, pag. 2

CAPITOLUL I

ASPECTE INTRODUCTIVE

Consideratii preliminare

1.1.1 [anonimizat], [anonimizat], ridicării, [anonimizat]-stintiifice, [anonimizat].

Interpretarea criminalistică a urmelor la locul faptei este o [anonimizat], [anonimizat] a [anonimizat] a urmelor în perimetrul cercetat. Această activitate se realizează la cerea expresă a [anonimizat].

[anonimizat]-[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]: [anonimizat], a mijloacelor folosite și la lămurirea împrejurărilor cauzei. (1)

[anonimizat] a [anonimizat] a obiectelor, [anonimizat]. (2)

[anonimizat], [anonimizat], precum și metodele aplicate de alte științe în domenii de studio similar sau apropiate.

[anonimizat], cercetare și prevenire a infracțiunilor, fiind supuse totodată unui proces continuu de perfecționare.

[anonimizat], [anonimizat].

Ținând seama de sarcinile generale și special pe care le are în lupta cu fenomenul infracțional, criminalistică elaborează sau preia din alte științe cele mai diferite metode și mijloace tehnice de cercetare pe care le adaptează scopurilor sale.

Știința criminalisticii aduce un aport la reducerea treptată a faptelor antisociale prin contribuția sa nemijlocita la îndeplinirea combaterii și prevenirii faptelor ilicite.

Plecând de la realitatea împrejurărilor în care au fost săvârșite infracțiunile, cât și de la constatările făcute prin studierea modului de operarea al infractorilor, precum și cu ocazia expertizelor criminalistice, pe baza generalizării experienței dobândite, tehnica criminalistă a propus și elaborate diferite dispoziții și instalații care să îngreuneze sau să facă imposibilă săvârșirea în viitor a anumitor infracțiuni ori să împiedice producerea consecințelor dăunătoare ale faptelor penale.

Primele măsuri care se întreprind pentru administrarea probelor

Prin locul săvârșirii infracțiuni se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională , în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmărea imediată. (3)

În raport cu specificul fiecărei fapte penale cercetate, locul săvârșirii infracțiunii prezintă unele particularități, având în vedere atât locul săvârșirii cât și zonele apropiate sau alte zone din cercetarea cărora rezultă date privind pregătirea, comiterea și urmărirea faptei. Din aceste zone fac parte și căile de access au de retragere a făptuitorului, iar uneori a părții vătămate.

În conformitate cu dispozițiile articolului 192 alin. (1) C.P.P., cercetarea la fata locului se dispune de către organul de urmărire penală, iar în cursul judecății de către instanță de judecată, atunci când este necesară constatarea directă în scopul determinării sau clarificării unor împrejurări de fapt ce prezintă importanță pentru stabilirea adevărului, precum și ori de câte ori există suspiciuni cu privire la deșeul unei persoane. (4)

Cercetările se fac în limitele premise ale normelor procesual penale, dar criminalistică elaborează regulile practice care dau eficienta activităților desfășurate, realizându-se în final, cunoașterea nemijlocită a locului faptei, descoperirea, fixarea și ridicarea urmelor precum și ascultarea matorilor, victimelor sau chiar a autorilor. (5)

Privită din punct de vedere criminalistic, cercetarea la fața locului, își propune să rezolve următoarele sarcini:

Examinarea nemijlocită de către organul de urmărire penală sau instanță de judecată a locului unde s-a săvârșit infracțiunea;

Căutarea, descoperirea, fixarea, ridicarea și examinarea urmelor și a altor mijloace material de probe;

Determinarea drumului parcurs de infractor ( iter criminis), a obiectelor asupra cărora a acționat și a instrumentelor folosite;

Determinarea locurilor de unde se puteau percepe în total sau în parte anumite faze alea săvârșirii infracțiunii;

Efectuarea unor constatări tehnico-stintiifice de specialitate;

Adunarea altor date care se referă la obiectul probațiunii în funcție de natura infracțiunii săvârșite;

Efectuarea unor constatări tehnico-stintiifice de specialitate;

Luarea unor măsuri de limitare a pagubelor si de prevenire a altor urmări dăunătoare.

Ca urmare, cercetarea la fața locului este o activitate inițială, cu caracter imediat, obligatorie și, de regulă, nu ar poate repeta.

Pentru obținerea celor mai bune rezultate, activitatea de cercetare la fața locului trebuie făcuta cu respectarea următoarelor tactici generale:

– cercetarea la fața locului sa se efectueze fara întârziere pentru a nu ar produce modificări și pentru a de evita deteriorarea sau dispariția unor urme, a obiectelor precum și pentru valorificarea operativă a datelor care oferă posibilitatea urmăririi și prinderii faptuitorilor;

– caracterul obiectiv și complet al cercetării la fața locului este o alata cerința de ordin tactic, care se realizează în practică prin examinarea locului unde s-a produs infracțiunea ;

– cercetarea la fața locului trebuie efectuată în mod organizat, într-o ordine bine stabilită și într-o anumită succesiune .

Dacă una din zonele sale ar fi omisă cu ocazia cercetării, ar putea să rămână nevalorificate diferite urme prețioase a autorului ei, ceea ce ar fi de natură să ducă în cele din urmă chiar la imposibilitatea stabilirii adevărului în cauza respectivă .(6)

CAPITOLUL II

CERCETAREA LA FAȚA LOCULUI

2.1 Noțiuni și aspect generale

Printre activitățile importante care contribuie la realizarea scopului procesului penal, în vederea aflării adevărului, se Numără și cercetarea la fața locului. Fără efectuarea la timp și în mode corespunzător a acestei activități, în cazurile în care se impune, există oricând riscul să nu poate fi aflat, iar că numeroase infracțiuni să nu fie descoperite sau să rămână cu autori neidentificați.

Realizând sarcinile și obiectivele propuse, pe baza constatărilor și interpretărilor fiecărui element faptic în parte și în ansamblu, se poate răspunde la următoarele întrebări:

Ce s-a întâmplat? ( ce fapta s-a comis?)

Unde a fost săvârșită fapta?

Cine a săvârșit-o?

Cum a fost săvârșită?

Cu ajutorul cui? ( cine a mai participat?)

În ce scop a fost săvârșită?

Urmele și celelalte mijloace material de probă examinate cu ocazia cercetării la fața locului ajuta la stabilirea unor date importante referitoare la obiectivul, latura obiectivă, subiectul și latura subiectivă a infracțiunii, prin care să se răspundă la întrebări esențiale pentru aflarea adevărului.

Pentru a se evita unele greșeli de interpretare, urmele și celelalte mijloace material de probă adunate cu ocazia cercetării la fața locului trebuie apreciate în mod critic și în coroborare cu alte probe ce se vor administra ulterior în cauză. Din această privință, diferite interpretări făcute cu privire la urme constituie doar criteriu de elaborare a anumitor ipoteze, pentru verificarea cărora se vor putea efectua percheziții, ridicări de obiecte sau înscrisuri, ascultarea de persoane etc.

Cercetarea la fața locului se face numai în strictă conformitate cu prevederile legale. Astfel, în faza de urmărire penală, este dispusă prin rezoluție motivate de către organul de urmărire penală, iar, în faza de judecată, este dispusă de către instanță, prin încheiere, după începerea cercetării judecătorești.

2.1.1 Noțiunea de urmă și clasificarea lor

Prin urmă se înțelege orice modificare materială produsă că urmarea a interacțiunii dintre făptuitor, mijloacele folosite și elemente component ale mediului în care s-a desfășurat. (7)

În sens larg, prin urmă, unii autori înțeleg cele mai variate schimbări care pot intervenii în mediul înconjurător ca rezultat al acțiunii infractorului sau că totalitatea elementelor material a căror formare este determinată de săvârșirea unei infracțiuni. (8)

Se emit păreri în literatura de specialitate potrivit cărora, prin urmă, în sens restrâns, se înțelege reprezentarea structurii exterioare a unui obiect sau alta substanță. (9)

Pentru a permite stabilirea sursei formei, dimensiunilor și conținutului urmelor, calitățile și posibilitățile lor de utilizare în procesul judiciar, se impune necesitatea realizării unei păreri unitare aspra ansamblului urmelor, a concretizării corelației dintre diferite categorii, grupe și subgrupe ale acestora ceea ce conduce la folosirea mai multor criterii de clasificare.

Clasificarea urmelor se face după mai multe criterii deoarece formele și aspectele lor sunt cele mai diferite:

După modelul de formare:

Urmele de reproducere

Urmele formate din obiecte;

Urmele produse prin explozii sau incendii,

După modul de acțiune a unui obiect asupra celuilalt, urmele de reproducere se clasifica în:

Urme statice;

Urme dinamice.

După consistență sau gradul de plasticitate a obiectului primitor, urmele de reproducere se clasifica în:

Urme de adâncime;

Urme de suprafața:

Urme de stratificare;

Urme de destratificare.

După natura obiectului creator:

Urme de mâini

Urme de picioare;

Urme de dinți.

După modul de formare:

Urme locale;

Urme de contur.

După natura factorilor care participă la procesul de formarea a urmelor (factori creatori de urme și primitori de urme):

Urme create de am;

Urme create de animale;

Urme create de vegetale;

Urme create de obiecte sau fenomene

După dimensiuni:

Macrourme;

Microurme.

2.1.2 Pregătirea cercetării la fața locului

Cercetarea la fata locului presupune perceperea nemijlocită, de către organul de urmările penală sau instanță de judecată, a locului unde s-a săvârșit fapta, a urmelor și a altor mijloace de probă, spre a fi în măsură să deprindă o concluzie justă, cu privire la modul în care infracțiunea a fost comisă și la identificarea făptuitorului. (10)

Pregătirea cercetării la fața locului parcurge 2 etape:

La sediul organului judiciar;

La locul faptei.

A. Anterior deplasării, la sediul organului judiciar, se ia o serie de măsuri:

După primirea sesizării, organul de urmărire penală, își verifică competentă, va identifica persoană care face sesizarea, va cere precizări cu privire la natura faptei sesizate , locul unde s-a produs, itinerariul deplasării, va lua măsuri pentru asigurarea pazei locului faptei în vederea nemodificarii acestuia, excepție fiind cazurile în care este necesare salvarea victimelor sau înlăturarea unor pericole.

Se vor mobiliza ceilalți membrii ai echipei iar, dacă este cazul, și alți specialist;

Se vor stabilii mijloacele tehnice criminalistice necesare potrivit particularităților cauzei pentru care se efectuează deplasarea;

Se va raporta evenimentul organului judiciar superior;

Se va lua legătura cu conductorul câinelui de urmărire pentru a adulmeca urmă și a reconstitui itinerariul parcurs de infractor;

Se va asigura prezența martorilor asistenți;

Se va organiza deplasarea urgență la fața locului.

În cazul în care organul abilitat nu este competent din punct de vedere procedural, este obligat să efectueze actele de cercetare ce nu suferă amânare, chiar dacă nu intra în competența sa, cum este cazul actelor de terorism.

În practică, din cauza diferitelor aspect pe care le îmbracă infracțiunile, organele de urmărire penală sunt puse fata în față cu o mare varietate de situații, ce face necesară includerea în echipa și a altor specialiști. De exemplu, prezenta medicului legist este absolut decisive, deoarece datele oferite de acesta sunt de natură să orienteze cercetările, în cazul infracțiunilor îndreptate împotriva vieții.

B. Măsuri pregătitoare la fața locului.

După sosirea la fața locului, echipa de cercetare trebuie să ia o serie de măsuri urgente, în funcție de natura infracțiunii, care diferă de la caz la caz:

Informarea operative asupra evenimentului care a avut loc;

Prioritatea acordării ajutorului medical și salvarea victimelor;

Atunci când viața, sănătatea ori integritatea corporală a unei persoane sunt în pericol, nu pot intra în competitive cu alte interese, ele reprezentant cele mai importante valori ocrotite de lege. (11)

Înainte de ridicarea victimei de pe locul unde a fost găsită, se conturează cu cretă sau cu alte mijloace de marcare locul, indicându-se poziția membrelor în senul depărtării sau apropierii acestora de corp. (12)

Atunci când victimele trebuie transportate la spital,organul judiciar care posibilitatea de a însoți victima sau de a atrage atenția conducătorului auto că are obligația legală să revină de îndată la locul faptei, în vederea efectuării audierilor ce se impun, întrucât este posibil să cunoască amănunte importante. (13)

Atât obiectele care urmează a fi deplasate cât și poziția victimei, vor fi marcate cu ajutorul cretei, a numerelor și benzilor iar apoi se fixează cu ajutorul fotografiei judiciare.

Verificarea măsurilor luate anterior pentru paza locului faptei și asigurarea în continuare a acestor măsuri;

Stabilirea perimetrului, adică limitele terenului, unde se va efectua cercetarea.

Se va stabili metodă de cercetare în funcție de caracteristicile locului:

În încăperi se procedează la observarea locului faptei dintr-un singur punct, după care se efectuează fotografia de orientare și fotografia schița;

În câmp deschis se face prin două procedee:

Locul faptei se împarte în pătrate, examinându-se fiecare pătrat cu atenție;

Prin deplasarea în spirală, de la centru spre margini și invers.

Asigurarea prin măsuri concrete a conservării urmelor și mijloacelor material de probă;

Prevenirea sau înlăturarea unor pericole iminente;

Organizarea activității echipei de cercetare, fixarea sarcinilor pentru fiecare membru al echipei și fixarea carilor de access i de deplasare a membrilor echipei în perimetrul locului faptei;

Urmărirea făptuitorului. Identificarea martorilor ocular și a altor persoane.

În raport de diversitatea modalităților de săvârșire a infracțiunilor pentru cercetarea acestora, trebuie să existe o concordatara între ceea ce este necesar pentru descoperirea urmelor și aparatură specială care determină fixarea și conservarea acestora pentru a fi interpretate.

Trusele criminalistice universale:

Trusa universală pentru laboratoarele criminalistice ale poliției și parchetului;

Truse universale pentru posturile de poliție

Trusa universale pentru cercetarea la fața locului în cazul accidentelor și catastrofelor aeriene.

Trusele au o destinație specială:

Trusa cu reactivi pentru testarea stupefiantelor;

Trusa foto;

Trusa cu substanțe chimice pentru marcarea diferitelor obiecte sau a capului uman.

Laboratoarele criminalistice mobile:

Compartimentul truselor criminalistice;

Compartimentul fotografiei judiciare;

Compartimentul filmului și al videofilmului judiciar;

Compartimentul necesar întocmirii schiței judiciare și a altor acte.

2.1.3 Fazele cercetării la fața locului

Activitatea propriu-zisă de cercetare la fața locului, sub raport tactic criminalistic, se desfășoară în două faze:

Faza static;

Faza dinamică.

Cercetarea la fața locului se face cu respectarea strictă a normelor de procedura penală și a regulilor tactice criminalistice. (14)

În teorie și practică se face distinctive între faza static și dinamica, dar delimitarea lor are caracter convențional-didactic, deoarece ele formează un tot unitar. (15)

Faza statică

Reprezintă primul contact cu zona in care a fost săvârșită fapta. Cercetarea se va adapta în funcție de starea vremii, starea terenului, informațiile primate de la echipa de investigare a faptelor, precum și în raport de urmele și celelalte mijloace de probă descoperite treptat la fața locului. (16)

Urmele, obiectele și mijloacele material de proba sunt cercetate static, fără a se modifica poziția lor;

Se măsoară distanțele dintre obiectele principale, sau dintre acestea și alte urme, de locurile de acces etc

Se efectuează din exteriorul perimetrului fotografii de orientare schița și fotografii ale obiectelor principale;

Determinarea în concret a modificărilor produse înainte de șoșoire echipei de cercetare și examinarea acestor în raport tablou general al locului faptei, pentru a se cunoaște cu certitudine în ce împrejurări au survenit aceste modificări;

Se vor culege date și se vor lua note cu caracter general pentru întocmirea procesului – verbal de cercetare și a schiței;

Faza dinamică

Această fază presupune cercetarea la fața locului în mișcare, adică obiectele pot di private și examinate din toate părțile, fiind permisă deplasarea la schimbarea poziției acestora.

Cercetarea la fața locului în această fază are un caracter complex deoarece sunt antrenați toți membrii echipei și sunt folosite toată mijloacele tehnici criminalistice din dotare pentru descoperirea fixarea și ridicarea urmelor și a mijloacelor material de probă.

Se fac mulaje ale urmelor de adâncime;

Se transplantează urmele digitale pe peliculă folio;

Se examinează cadavrul victimei;

Se fixează prin fotografii judiciare operative de detalii urmele infracțiunii și starea altor mijloace material de probă care pot fi mutate și așezate în orice poziție;

Se completează datele necesare întocmirii procesului verbal de cercetare și schiței;

Se examinează și se fixează împrejurările negative;

Se vor lua măsuri de urmărire și prindere a infractorului.

2.2 Fixarea rezultatelor cercetării la fața locului.

Descoperirea, fixarea, ridicarea și ambalarea urmelor de la locul faptei se realizează pentru a fi transportate și studiate în condiții de laborator.

Obiectele purtătoare sau creatoare de urme, se ridică pentru a se putea compara cu alte urme ce vor fi luate pe cale experimentală, în condiții de laborator.(17)

Urmele găsite la fața locului sunt deosebit de importante deoarece de fixarea, ridicarea și compararea cu alte urme depinde în ce mai mare măsură administrarea corectă a probelor în dosarul penal. Aceste urme se vor fixa prin fotografiere, filmare, mulare și măsurare, atât în ceea ce privește lungimea sau suprafața acestora, car și fără de sol sau alte elemente caracteristice, pentru a fi ulterior verificate în cadrul laboratorului criminalistice de către specialistul criminalistic. (18).

După ce sunt fixate toate aspectele legate de urme, se va continua cu ambalarea acestora în folii impermeabile.

Procesul verbal este act procedural ce constituie principalul mijloc de fixare a constărilor ce au rezultat din efectuarea cercetării la fața locului. Poate fi întocmit treptat sau după terminarea cercetării la fața locului.

Procesul verbal întocmit în urma cercetării la fața locului trebuie să reflecte clar, obiectiv și complet rezultatele cercetării.

Conținutul procesului verbal este reglementat de art.199 C.P.P. coroborat cu art. 195 C.P.P.

Procesul verbal de cercetare la fata locul cuprinde trei părți:

Partea introductiva;

Partea descriptică;

Partea finală.

Este piatra de încercare pentru judecătorul de instructive. În nici o împrejurarea el nu își manifestă mai bine îndemânarea, limpezimea vederii , logica raționamentului, energia metodică și conștientă a scopului, pe care îl urmărește. (19)

În procesul verbal se mai face referire la schița locului faptei, plasa fotografică, fotogramele urmelor ridicate sau alte urme, chita traseului câinelui de urmărire.

De asemenea, procesul verbal va fi semnat pe fiecare pagină și la sfârșit de organul judiciar și celelalte persoane care au participat la cercetare.

Fotografiile judiciare, schițele sau desenele realizate în timpul cercetării vor constitui anexa procesului-verbal, dup ace acestea sunt avizate.

Schițele și planurile întocmite la cercetarea locului faptei

Completează procesul verbal și se întocmește la baza măsurătorilor realizate în timpul cercetării.

Este o reprezentare grafică a situației de la fata loculului prin care se redau elemente esențiale din câmpul infracțional, mărite sau micșorate la scară, înțelegând mai exact tabloul real al locului faptei și ilustrând ceea ce s-a exprimat în scris.

Trebuie respectate mai multe reguli la întocmirea schiței:

Exactitatea schiței;

Cotarea schiței;

Întocmirea la scară a schiței;

Orientarea schiței;

Claritatea schiței;

Individualizarea schiței;

Organele judiciare întocmesc la fata locului mai multe tipuri de schițe:

Schiță de orientare;

Schița locului faptei;

Schița unei porțiuni din locul faptei și a obiectelor principale;

Schița urmelor;

Schița unor acțiuni sau activități.

Fotografia judiciară

Cu ajutorul fotografiei judiciare sunt fixate atât aspectele locului faptei car și cele rezultate din examinările de laborator ale urmelor și corpurile delicate.

Fotografia judiciară prezintă următoarele avantaje:

Rapiditatea înregistrării imaginii și a prelucrării materialele fotosensibile;

Obiectivitatea imaginilor transpuse pe peliculă;

Înregistrarea tuturor obiectelor incluse in câmpul de vizibilitate al aparatului;

Rolul probelor și demonstrativ asupra învinuitului;

Influenta psihologică asupra învinuitului.

Fotografia judiciară reprezintă un complex de procedee utile pentru investigarea, fixarea și redarea rezultatelor cercetării criminalistice sub forma imaginilor fotografice

Fotografia judiciara cuprinde două metode:

Fotografia judiciară operative;

Fotografia judiciară de examinare.

Fixarea elementelor în cadrul cercetării la fața locului se realizează cu ajutorul fotografiei judiciare operative care cuprinde:

Fotografia de orientare;

Fotografia schiță;

Fotografia obiectelor principale;

Fotografia de detaliu;

Fotografia urmelor și măsurilor fotografice.

Procedeele special de fotografie la fața locului include:

Procedeele de fotografiere a urmelor de mâini și picioare;

Procedeele de fotografiere a urmelor;

Procedeele de fotografiere a instrumentelor de spargere și urmelor lor.

Măsurile fotografice permit stabilirea dimensiunilor și distanței dintre obiecte aflate în perimetrul infracțional:

Măsurătoare fotografică cu ajutorul riglei gradate;

Măsurătoare fotografică cu ajutorul benzii gradate;

Măsurătoare fotografică cu ajutorul jaloanelor gradate;

Măsurătorile tridimensionale.

La fața locului este necesar să se realizeze următoarele genuri de fotografii:

Fotografia de orientare

Fotografia schiță

Fotografia obiectivelor principale

Fotografia de detaliu

Fotografia urmelor.

Rolul fotografiei de orientare constă în a ajuta organele judiciare I stabilirea posibilităților de acces la locul faptei de care a profitat făptuitorul, permitere identificării exacte și cu ușurință a locului faptei în situațiile când se impune efectuarea reconstituirilor.

O fotografie de orientare trebuie să cuprindă și anumite repere fixe ce sunt alese în funcție de configurația terenului și de plasarea lor în raport cu locul faptei. ( bornele kilometrice, bornele de hotar, bariere de cale ferată, particularități ale topografiei terenului ). Pot fi folosite diferite obiective ale aparatului fotografic, în funcție de amplasamentul locului faptei și de condițiile împunse de configurația terenului, pentru a permite realizare unei orientări corecte pentru că altfel există riscul de a nu se înregistra pe peliculă unele amănunte importante.

Fotografiile de orientare se execută înainte tuturor celorlalte operații ce se întreprins cu ocazia cercetării la fața locului.

Este recomandat că înregistrarea fotografică se să facă dintr-un punct de stație situate cât mai sus.

Fotografia schița prezintă o deosebită importantă pentru cercetarea la fața locului pentru că ea se referă la înregistrare în întregime a locului faptei, izolat de mediul înconjurător.

Fotografia schița poate fi realizată în funcție de natura infracțiunii și de aspectul locului faptei:

Fotografia schiței unitare atunci când întinderea locului faptei nu este mai are iar imaginea se poate inregistra pe o singură peliculă;

Fotografia schiței pe sectoare atunci când întinderea locului faptei este mai mare iar imagine pe sectoare atunci când întinderea locului faptei este mai mare iar imaginea nu se poate înregistra pe o singură peliculă;

Fotografia schița incrucisata când nu se poate executa o fotografie de sus și aspectele locului faptei prezintă importanță din mai multe părți. Se execută din mai multe puncte ( exemplu: cazul accidentelor de circulație când unele obiecte mari le pot acoperi pe cele cu dimensiuni mici și cazul fotografieri unei încăperi cu scopul de a obține imaginile celor patru laturi).

Fotografia panoramica atunci când întinderea locului faptei este prea mare pentru a obține fotografia aspectului sau în întregime la o scară corespunzătoare redării detaliilor.

Trebuie să se marcheze fiecare obiect principal și urmă cu tablitele existente în trusa criminalistică, indiferent de tehnicile folosite pentru realizarea fotografiei schița, pentru că în fotografia judiciară să apară numărul cu care s-a marcat fiecare obiect sau urmă în parte.

Acesta are o deosebită importanta în ceea ce privește procesul-verbal de cercetare la fata loculului pentru că se indica numărul cu care a fost marcată în fotografie atunci când se descrie obiectul sau urmă.

Se recomanda folosirea numerelor fără soț, pentru obiectele principale și a numerelor cu soț pentru urme în sensul identificării mai clare.

Fotografia obiectivelor principale se execută în faza static a cercetării, ca și fotografia de orientare sau schița, pentru a se evita schimbarea poziției acestora și a raportului dintr ele.

În cazul cercetării unei infracțiuni, prin obiecte principale, se înțeleg obiectivele care au fost în legătură directă cu infracțiunea.

Se fotografiază obiectele principale în raport cu alte obiecte din câmpul infracțional, de exemplu se fotografiază arma cu care s-a sinucis pentru a rezulta că s-a găsit găsit lângă mana sinucigașului.

Se fotografiază separate si e aproape orice obiect ce prezintă importanță pentru rezolvarea cauzei, dacă pe el există urme, pentru a se distinge clar acestea și tăblița cu care a fost marcat.

Atunci când sunt de dimensiuni mici, obiectele purtătoare de urme se ambalează și se transporta la laborator pentru a se executa fotografierea urmelor atunci când trebuie a se folosi tehnici speciale.

În cazurile de omor, accidente de circulație, sinucideri etc, cadavrul poate constitui obiectivul principal al cercetării iar fotografia cadavrului este de un real folos în reproducerea exactă a poziției acestuia în raport cu alte obiecte înconjurătoare, cu poziția membrelor etc.

Se execută câte o fotografie pentru fiecare segment de cadavru, dar și o fotografie de ansamblu, dacă este posibil, în cazul cadavrelor dezmembrate, pentru a se putea evidenția bălțile de sânge și organele interne.

Pentru a scoate în evidență poziția latului și nodului , în cazul spânzuraților, se fotografiază cadavrul din cel puțin patru părți diferite.

În cazul înecaților, cadavrele se fotografiază imediat după scoaterea din apă, pentru că pot apărea modificări ale aspectului din cauza procesului de putrefacție.

Se acorda și o atenție deosebită și fotografierii îmbrăcămintei pentru a se înregistra detaliile acesteia.

Fotografia urmelor se evidențiază față de fotografia obiectelor principale, unde trebuie să apară obiectul fotografia cu toate caracteristicile care îl individualizează.

La fața locului pot fi găsite o multitudine de urme ce au fost create, în desfășurarea faptei penale, în funcție de natura infracțiunii, atât de făptuitor cât și mijloacele folosite de acesta, care, de obicei, se găsesc pe o serie de obiecte.

În fotografia urmelor vor apărea în principal urmă cu toate caracteristicile generale și individuale, iar în subsidiar părțile învecinate ce aparțin obiectului pe care se afla urmă.

Fotografia de detaliu are o mare importanță prin faptul că anumite obiecte sau urme nu pot fi ridicate de la fata locului, în unele situații,existând eventualitatea dispariției valorii pe care le poartă.

În executare fotografiei de detaliu se pune în evidență detaliile sau caracteristicile obiectelor principale și a urmelor care le individualizează. Pentru că aceste marcaje să iasă bine în evidență, ele se fotografiază la o scară mai mare.

Filmul judiciar este una din metodele tehnice modern de fixare a locului faptei și a rezultatelor cercetării sale, mai ales pentru situațiile deosebire, cum se întâmplă în unele cazuri de cercetare a omorului, incendiilor sau accidentelor de muncă. (20)

Urmele ridicate prin fotografiere pot avea forme diverse:

Plane fără relief;

Plane cu relief;

Cu formă și volum neregulate.

În funcție de ele se aplică procedee și tehnici de fotografiere și filmare potrivite.

Filmul judiciar prezintă avantaje, în raport cu fotografia judiciară:

Surprinderea în mișcare a unor suspecți ceea ce permite prezentarea ce mai reală a locului și a raportului dintre suspecți;

Caracter ilustrativ pronunțat în prezentarea cercetării la fața locului

Posibilitatea de surprindere a unor activități în evoluția lor normal;

Creșterea gradului de obiectivitate și eliminarea unor interpretări suspecte;

Rapiditatea cu care se pot fixa persoanele și subiectele care au legătură cu săvârșirea infracțiunii;

Captura sunetului permite completarea calității și cantității datelor oferite de imagine;

Fiecare cadru al filmului judiciar constituie un clișeu după care se pot executa fotografii mărite.

Transferarea urmelor pe alt suport

Transferarea este un procedeu tehnic prin care se ridica urmele de suprafata si se realizeaza trecerea lor pe un alt support unde nu exista riscul de diminuare sau de distrugere.

Se utilizează în cazul urmelor formă de suprafața create prin depunere de materii pulverulente sau secreții ale glandelor papilare relevate cu diverse pudre. Această tehnică cere precauții în sensul că se aplică doar dacă alte metode mai eficace(fotografierea, mulajul, ridicarea obiectului etc.) nu pot fi folosite, deoarece nu se asigura transmiterea tuturor particularităților existente în urmă și mai ales, o poate distruge. De asemenea, trebuie să se țină cont că urma se transfera în imagine inversată (ca în oglindă)

Procedeul se realizează cu ajutorul peliculei adezive care conține hârtie sau celuloid.

Tehnica este următoarea: se tăie o bucată de folie adezivă care trebuie să fie transparenta sau de culoare contrastantă. Se așează un strat de substanță gelatinoasă pe suprafața peliculei adezive care are proprietatea să detașeze urmă cu toate detaliile sale de pe obiectul purtător și să o păstreze o perioadă mare de timp ca urmare a existenței unei pelicule subțire și transparentă (denumită și folie adezivă) ce are rolul de a proteja urma fixată.

Se dezlipește pelicula protectoare și partea cu substanța gelatinoasă se aplică peste urmă, apăsându-se cu degetul astfel încât să adere la urmă pe întreaga suprafață și să nu existe bule de aer între suportul pe care se găsește urmă și folia adezivă. Apoi peliculă adezivă dezlipita se lipește peste materialul suport pe care se găsește urmă transferată de acesta, astfel încât să nu rămână bule de aer.

Urmele de pe peliculele adezive se pot studia cu ajutorul lupei dactiloscopice, ori se fotografiază și se măresc prin copiere pe materialul fotosensibil pozitiv.(21)

Urmele forma create de mâini, picioare, încălțăminte etc., prin depuneri de materii pulverulente pe covoare, parchet sau țesături de mobila se pot transfera pe un suport de culoare transparentă, cu ajutorul electricității statice, folosindu-se în acest scop un aparat special. Apoi, urmă transferată, poate fi fotografiată în condiții optime.

O altă formă de transferare este transvazarea, în situația în care se descoperă la fața locului cereale, ciment, lichide etc. în cantități mare care sunt presupuse că ar conține urme (rezervoare, cisterne, saci, butoaie). Urmele se vor ridica atât după omogenizarea conținutului cât și de la diferite nivele ale recipientului.

E. Executarea de mulaje la locul faptei

Ridicarea urmelor prin mulaje se face prin folosirea de substanțe diferite în funcție de natura materialului ( se poate folosi ipsosul, amestecul de ipsos cu ciment, sulful topit și o varietate de polimeri etc.)

Urmă trebuie fotografiată mai întâi în zona de ansamblu și apoi de aproape, având o riglă alături.

Mulajul constă în turnarea unei substanțe plastice în urmă de adâncime care se întărește după un timp și ia forma negativă a urmei de adâncime, reproducând în forme și în mărime naturală obiectul care a creat urma descoperită.

În cazul în care se realizează mulajul din ipsos, se curăța urmă cu penseta de corpurile străine pătrunse în ea: gunoaie, frunze, paie, etc, apoi se împrejmuiește urmă cu ajutorul unei benzi flexibile sau cu plăcute la o distanță de 3-5 cm pentru a nu permite revărsarea pastei.

În cazul în care apa este în cantitate mare, pentru îndepărtarea ei, se folosește o pară de cauciuc, apoi o pipetă și la sfârșit o hârtie sugativă care se ține ușor apropiată de urmă.

În același timp se pregătesc bețișoare sau sârme care vor fi introduse în mulajul încă moale al urmei. Înainte de a turna ultima parte a compoziției de ipsos se așează eticheta prinsă de o bucată de sfoară. Se sapă ușor în jurul mulajului pentru a-l putea prinde astfel să nu se rupă.

Pentru a grăbi procesul de întărire al mulajului se folosește apă călduță sau se adăugă puțină sare, iar pentru a-l încetini se folosește apa rece.

Mulajul finalizat se va proteja prin acoperirea lui cu un vas metalic, lăsându-se 24 de ore până se scoate.

La urmele create de mijloacele de transport se procedează că la mularea urmelor lăsate de picioare, iar dacă se găsesc pe suprafețe dure se folosește pasta keer, latexul, monoaxul, cleiul de valțuri, etc(22)

Tehnica executării mulajului de ipsos, când urma se afla în zăpadă sau gheață prezintă unele particularități, în sensul că pentru a nu topi suportul, ipsosul și apă trebuie să aibă o temperatură apropiată de 0 grade Celsius.

O altă metodă constă în presărarea printr-o sită a unui strat fin de ipsos, înainte de turnarea mulajului, care se transformă într-o pojghiță protectoare în contact cu umezeala solului ce asigură o scoatere bună a mulajului (exemplu: urmele de adâncime formate în zăpadă)

Dacă urma se afla în nisip umed sau în pământ afânat, pentru a rezista la mulare, trebuie mai întâi să fie întărite bordurile.

În acest scop, se folosește o soluție de șerlac sau colodion, care se pulverizează de la înălțime de la jumătate de metru, cu pulverizatorul orientat în sus, că particule de substanța să cadă ca o rouă asupra urmei, spre a nu-i distruge detaliile.(23)

Într-un mod asemănător se pulverizează urma spre a-i întări bordurile, când se afla în substanțe pulverulente, că praf, faină de grâu, cenușă, doar soluția șerlac se diluează cu spirt medicinal. Dacă crusta formată nu este destul de rezistență, procedeul se repetă de două-trei ori. (24)

Pentru a se desprinde ușor mulajul, în cazul mulajului urmei rămase pe lemn, se unge suprafața acesteia cu ulei, înainte de turnarea pastei.

Tehnica realizării mulajului din alginat sau din rășini sintetice se folosește numai la urmele foarte fine (exempli: dinți) ce se afla pe obiecte consistente: argila, lumânări, chit. Tehnologia de lucru este cea inscripționata pe flacoane: se omogenizează pulberea de alginat, înainte de prepararea pastei, se dozează amestecul de pulbere cu apă cu o măsură specială (1:3), se amestecă cu o spatulă rigidă pentru a evita formarea de bule de aer și se aplică imediat.

Tehnica realizării mulajului din ceară, parafina constă în turnarea pastei fluide în digul de protejare a marginei urmei care poate fi confecționat din lut moale sau din plastilina. Se folosește pentru urmele aflate pe obiectele care rezistă la temperatura de topire a cerii (parafinei)

Tehnica realizării mulajului din plastilina se folosește unde este dificil să se toarne o pastă în cazul urmelor ce se afla pe suporturi verticale. Urmă se pulverizează cu pudră de tâlc pentru a nu se lipi plastilina de suport astfel încât mulajul să se desprindă ușor ca să nu se deterioreze. Această tehnică permite repetarea operației deoarece plastilina nu distruge urmă.

Desenarea urmelor se realizează pe hârtie milimetrică, hârtie de calc, ori pe sticlă. Folosirea hârtiei de calc presupune așezarea a doi suporți mai înalți în părțile laterale ale urmei peste care se pune o bucată de sticlă plană, transparentă și incoloră, iar apoi se reproduce urmă prin copiere în transparență. Urmă se mai poate reproduce cu ajutorul unui creion special, nemaifiind nevoie a se utiliza hârtia de calc.

Prin ridicarea urmelor, în sens criminalistic, se înțelege luarea lor ca atare, a imaginii acestora ori a obiectului sau înscrisului care le poartă ori le conține, din locul săvârșirii faptei penale.

De regulă sunt susceptibile de a fi ridicate ca atare urmele materie și unele urme formă de stratificare create cu substanțe care se pot desprinde ușor de pe obiectul ce le poartă (de exemplu, urmele de mâini de stratificare create cu substanțe pulverulente sau urmele de încălțăminte rămase prin depunerea prafului pe covor etc).

Atunci când ridicarea urmelor de la fața locului nu este posibilă, ca urmare a diferitelor cauze (natura imobilă a subiectului, dimensiuni și greutăți mari, natura pulverulenta a corpului primitor etc) se ridică imaginile lor prin diferite procedee tehnice.

Obiectele purtătoare de urme se ridică atunci când sunt de dimensiuni și greutăți care permit aceasta. Astfel se ridică și se transporta frecvent: pahare, sticle, farfurii, stilouri, scrumiere, bibelouri, becuri, curele, cuțite, arme de foc și altele pe care se găsesc urme latente ori vizibile. De asemenea se ridica obiecte pe care se găsesc pete sau secreții cum ar fi: îmbrăcăminte și încălțăminte, cearșafuri, batiste, etc. ori recipiente ce conțin substanțe toxice, alimente, băuturi, vopsele (de exemplu: saci, pungi, tuburi, cutii, borcane, sticle,.pahare, eprubete, capsule, fiole).

Se impun să fie respectate anumite reguli la ridicarea obiectelor purtătoare de urme:

Ridicarea să fie admisibilă, adică să nu prezinte pericol public, să nu determine distrugeri sau degradări, etc.

Prin ridicare (apucare, prindere) să nu se distrugă urmele existente și să nu creeze altele noi în același timp

În cazul în care se ridică recipiente ce conțin substanțe sau alte produse ce constituie ele însele urme ce trebuie să fie identificate, necunoscându-se gradul lor de toxicitate, în procesul de ridicare și introducere în recipiente, se vor lua măsuri de protecție adecvate evitându-se inhalarea prafului sau a gazelor degajate, contactul cu pielea.

Ridicarea urmelor materie sub formă de cruste, pete, depuneri se realizează prin recoltarea lor directă de pe suportul pe care se găsesc: pereți, podea, fereastră, caroserii, copaci, vehicule și altele.

Tehnicile folosite pentru recoltarea acestora sunt următoarele:

Desprinderea crustelor de sânge, a particulelor de sol ori de vopsele sau a oricăror alte pete ori depuneri. Răzuirea de pe suprafețele oblice sau verticale se execută cu bisturiu, briceag, o lamă de cuțit sau cu coada lingurii de mulaj ce se afla în trusa criminalistică, după ce sub locul asupra căruia se acționează a fost lipită, cu ajutorul benzii adezive, marginea unei pungi de polietilenă.

Solubilizarea cu tampoane de vată îmbibate unul în alcool etilic și unul în apă, fiind necesar dublă tamponare pentru a se putea disloca atât substanțele organice cât și substanțele solubile în apă. Această tehnică se aplică doar atunci când nu este cu putință desprindere. După ce s-a ridicat, tamponul se usucă.

Absorbirea cu seringă, pipeta sau tubul capilar din micile gropi de pe țevi, bazine, de pe sol sau alte vase.

Absorbirea cu aspiratorul de praf a particulelor microscopice dintre cusăturile buzunarelor, hainelor etc., aspiratorul fiind prevăzut cu un set de filtre speciale pentru reținerea urmelor;

Ridicarea cu spatula, șpaclul sau lopățică din carton, tablă, plastic, a resturilor carbonizate din soba, a stratului de zăpadă, sau a stratului de sol pe care se găsesc pete de vopsea, sânge, etc.

Prinderea cu penseta în cazul fibrelor, firelor de păr, tampoanelor de vată, a peliculelor de vopsea etc. Trebuie avut grijă ca penseta să aibă brațele plate îmbrăcate cu manșoane de cauciuc pentru a nu deteriora firele de păr și trebuie luate măsuri pentru curățare și sterilizare după fiecare utilizare pentru a nu se transmite substanțe străine pe țesături, fibre, fire ce pot denatura rezultatul examinărilor.

Atragerea cu magnetul a piliturii și a celorlalte particule ale metalelor și aliajelor feromagnetice. Se plasează o foaie de hârtie între magnet și particule pentru o desprindere ușoară.

2.2.1 Particularități ale ridicării, ambalării și transportării unor categorii de urme

Atunci când sunt fragile, ambalarea și transportarea urmelor pun probleme dificile. De regulă, ele se ambalează separat în funcție de locul unde a fost descoperită.

Etichetarea și sigilarea acestora sunt obligații menționându-se:

Numărul de ordine

Ce reprezintă

Dată și locul recoltării

Calitatea, numele și semnătura celui care a ridicat-o și ale martorilor asistenți

Viza organului de urmărire penală.

Urmele omului

Urmele papilare sunt fotografiate numai când obiectul pe care se găsesc nu poate fi transportat, fiind fotografiate atât urmele de suprafața cât și cele de adâncime.

Urmele papilare invizibile se fotografiază numai după ce au fost relevate iar, în condiții speciale se fotografiază direct fără a fi relevate pentru a se obține imaginea muchiilor crestelor papilare sau imaginea porilor.

Urmele papilare care s-au fotografiat și sunt aflate pe obiecte netransportabile se acoperă cu peliculă adezivă transparenta sau cu o hârtie ce se lipește la colțuri și se sigilează.

Urmele papilare de adâncime se pot ridica cu ajutorul mulajelor.

În cazul în care urmele vizibile sau invizibile se descoperă pe obiecte ce se pot ridica de la fața locului, acestea se apucă de părțile pe care nu pot rămâne urme digitale. De exemplu, dacă pe sticlă se găsesc urme digitale, aceasta se prinde prin introducerea unui deget în gâtul ei, urmând că degetul arătător de la cealaltă mână să fie plasat pe muchia fundului sticlei.

Cioburile de geam se prind marginal între degetul mare și cel mijlociu, iar când sunt mari se ridică cu ajutorul ambelor mâini fără a se atinge suprafața lor. Hârtiile se ridică cu penseta.

Atunci când obiectele purtătoare de urme digitale trebuie transportate la distanțe mai mari, se împachetează în cutii în așa fel încât să nu se strice urmele. Nu există, în acest sens, reguli generale. De exemplu, se recomandă împachetarea cioburilor de sticlă cu urme digitale folosindu-se plastilina sau chit, care se modelează în formă de sul și se înfige marginal pe ciob pentru a ține ambalajul depărtat. Sticlă sau paharul purtător de urme se ambalează între câteva șipci așezate de-a lungul său, iar la capete se pun plăcuțe de lemn.

La urmele de dinți se recomandă ridicarea obiectului purtător, iar pentru protejarea urmelor, obiectul trebuie păstrat în condiții adecvate.

Când nu se poate ridica obiectul purtător de urmă, se recurge la mulaj, care se realizează din ipsos de calitate superioară, latex sau diferiți polimeri.

La urmele de buze se recomandă ridicarea obiectului purtător și fotografierea. Transferarea cu folii adezive prezintă dezavantajul că nu preia pe peliculă toate elementele urmei.

Urmele de sânge sub formă lichidă se ridică cu ajutorul unei pipete, într-un recipient din sticlă prevăzut cu un dop ce asigură o etanșeitate perfectă. Pentru a nu se produce diluarea și distrugerea urmei, nu se va folosi îmbibarea pe un suport textil (vată, tifon) în apă distilată, ser fiziologic sau apă oxigenată.

Urmele aflate pe articole de vestimentație, huse de autoturism, etc. se ridică împreună cu suportul și se împachetează fără a se deforma aspectul lor.

Urmele de sânge de pe suporturi care nu pot fi transportate se detașează printr-o modalitate oarecare, iar dacă nu este posibilă detașarea, crusta de sânge se răzuiește.

Urmele aflate pe sol se ridică cu o cantitate cât mai mică de substrat iar ca să nu se producă fărâmițarea se realizează împachetarea.

Zăpadă acoperită de sânge se ridică în strat cât mai subțire și se depune pe un tifon de hârtie de filtru care se usucă și apoi se ambalează.

Vegetația stropită cu sânge va fi tăiată și ambalată în hârtie.

La urmă de salivă, suportul se ridică prin apucarea lui cu o pensetă, iar detașarea porțiunii purtătoare se face prin tăierea la o distanță suficient de mare de marginile urmei.

Firele de păr se recoltează împreună cu impuritățile aderente și se ridică în întregime în cazul în care sunt înglobate în cruste. Crustele de sânge care sunt aflate pe corpurile vulnerante, mijloace de transport etc., se ridică în întregime fără a se încerca detașarea firelor de păr.

Dacă suportul pe care se afla urmele de spermă nu poate fi ridicat, se va recurge la secțiunea porțiunii purtătoare de urme iar dacă urmele de spermă sunt în stare lichidă se absorb pe o bucată de pânză sau hârtie de filtru care, după ce se usucă la adăpost de acțiunea directă a razelor solare, se ambalează în hârtie.

În cazul urmelor instrumentelor, atunci când obiectul purtător nu poate fi ridicat se recurge la decuparea unei porțiuni care să cuprindă urmă în totalitatea ei.

Cioburile rezultate din spargerea geamului se ridică în totalitate pentru a permite ulterior reconstituirea întregului.

Dacă s-au folosit instrumente de pilire, găurire sau sfredelire, se ridică atât urmele materie rezultate cât și obiectul.

În cazul folosirii de materiale plastice care își modifica dimensiunile ori au rezistenta scăzută, când ridicarea se face prin mulaje, este indicat să se realizeze imediat aceste mulaje.

La ridicarea armelor de foc se manifestă multă prudență pentru a nu se distruge urmele diverse ce pot exista pe ele.

Dacă nu este posibilă detașarea proiectilelor, se va face fixarea prin fotografie și apoi se scot proiectilele. Mențiunile necesare se scriu pe etichete care se leagă de proiectile ori se introduc în tuburi. Tuburile și gloanțele se înfășoară în hârtie, separat, apoi se introduc în plicuri sau hârtii mici.

În cazul urmelor de toxice, procedeele și tehnicile de ridicare variază în funcție de caracteristicele substanței, de cantitatea ei și de suportul pe care există. Urmele de toxice din ambalajele originale și de dimensiuni mici se ridică în întregime. Se procedează la ridicarea prin transvazare atunci când ambalajele și cantitatea de toxice sunt mari. Transvazarea se face în vase de sticlă prin folosirea unei pâlnii având grijă să nu se contamineze prin stropire obiectele din jur, pielea și ochii. Substanțele solide sunt transvazate cu ajutorul unor spatule sau linguri de laborator.

Când urmele se găsesc pe obiecte netransportabile, se razuie toxicul, iar când nu este posibil răzuirea se recurge la solubilizarea urmelor prin tamponări repetate, inițial cu un tampon de vată umectat cu apă, apoi cu altul îmbibat în alcool etilic.

Când se afla pe obiecte transportabile, urmele se vor ridica împreună cu suportul pe care se găsesc.

În cazurile de intoxicații mortale, se ridică viscere și produse biologice de la cadavru împreună cu obiectele și substanțele descoperite la fața locului. Viscerele recoltate de la același cadavru se introduc în borcane separate iar închiderea lor nu se va face ermetic.

Toxinele in stare lichidă se ambalează în recipiente din plastic.

Transportarea toxicului se efectuează cu respectarea dispozițiilor legale, de persoane instruite special și numai după luarea tuturor măsurilor în vederea evitării spargerii recipientului în care s-a recoltat, a scurgerii sau a alterării.

Ridicarea urmelor de sticlă se va face cu multă grijă din cauza faptului că se găsesc sub formă de cioburi, particule, microurme și a faptului că poarta alte urme care au legătură cu infracțiunea. Pentru ridicarea unor particule fine de sticlă se folosesc aspiratoare speciale sau benzi adezive.

Ridicarea urmelor de hârtie se execută cu o pensetă cu vârfurile late, fără zimți evitându-se strângerea puternică pentru a nu crea urme de apăsare. Ridicarea hârtiilor în curs de ardere se va face numai după stingerea focului.

Dacă fragmentele de hârtie sunt umede sau se scot dintr-un mediu lichid, se usucă la temperatura camerei și se feresc de lumină solară. Din lichidul în care s-au descoperit se recoltează o probă în vederea stabilirii naturii lui și a influenței.

Înainte de ridicarea hârtiilor arse până la stadiul de cenușă ele se întăresc cu șerlac prin pulverizare și se ridică prin introducerea sub ele a unei plăci de sticlă, acoperită imediat cu o altă placă de sticlă curata și lipirea marginilor cu o bandă adezivă. Se va efectua ambalarea lor separată în vase, cutii din material plastic sau din sticlă.

Pentru ridicarea urmelor metalice de natură neferoasă de pe sol se poate întrebuința un cornet de carton ori o bucată de tablă sau de material plastic cu ajutorul cărora se detașează stratul superficial de pământ, praf sau nisip.

Pilitura sau alte particule metalice neferoase aflate pe suprafețe tari și netede se ridică cu ajutorul peliculei adezive transparente.

Urmele de natură metalică pot fi ambalate împreună cu obiectul purtător dar numai atunci când nu există pericolul desprinderii particulelor.

Ambalarea urmelor metalice se face în cutii de sticlă sau din material plastic transparent.

În cazul urmelor de vopsea, când la fața locului se găsesc sub formă de pelicule, acestea se ridică cu o pensetă fină, fără impurități.

În cazul în care se descoperă particule de vopsea ce sunt incluse în alte urme, se ridică toate urmele. Dacă pe îmbrăcămintea, încălțămintea și alte obiecte ce au aparținut victimei se găsesc urme de vopsea, ele se vor ridica în întregime.

Ambalarea urmelor de vopsea se face, uneori, în eprubete, iar dacă se ridica obiecte purtătoare de urme de vopsea, ambalarea lor se face în cutii de lemn sau de carton.

Urmele produselor petroliere se ridică cu suportul pe care se găsesc. Pentru a nu se volatiliza, ele se vor decupa atent și se vor ambala în pungi de polietilena bine legate sau în recipiente de sticlă astupate etanș.

Urmă se ridică pe vată sau hârtie de lucru în cazul în care suportul de urmă este un obiect masiv de metal. Produsele petroliere lichide se recoltează cu o pipetă și se introduc în vase de sticlă bine închise.

Pentru captarea de gaze se vor folosi fiole speciale.

2.3 Întreruperea și reluarea cercetării la fața locului

Din diverse motive se impune întreruperea cercetării la fața locului:

Ploi torențiale, în cazul cercetării în loc deschis

Ivirea nopții în cazul în care cercetarea la fața locului trebuie să se facă la lumina zilei

Apariția unor stări de pericol (incendiere, explozie, etc)

Nevoia unui specialist

În aceste cazuri se vor respecta următoarele reguli:

Să se asigure la întrerupere, protejarea și conservarea urmelor precum și a altor mijloace de probă

Pentru a preîntâmpina producerea de schimbări sau modificări se vor lua măsuri de paza a locului faptei pe întreaga perioadă de timp până la reluare

Constatările se consemnează în continuarea procesului-verbal de cercetare la fața locului, făcându-se mențiune cu privire la întreruperea și motivarea acesteia.

Cercetarea la fața locului va fi reluată imediat ce cauză ei a încetat și va continua din sectorul său punctul în care a fost întreruptă.

Ca regulă, cercetarea la fața locului se efectuează o singură dată, dar, practică demonstrează că, uneori, se pot ivi situații care impun recercetarea la fața locului:

Cercetarea anterioară a fost necorespunzătoare

Când apar aspecte noi

Când se verifică unele versiuni

Când se presupune găsirea și altor urme și mijloace materiale de probă.

Această activitate este necesară dacă există situații în care prima cercetare nu a dat rezultate scontate ori au apărut alte informații pe parcurs.(25)

CAPITOLUL III

LUCRARI DE LABORATOR

3.1 Expertiza urmelor de cerneala, tus si pasta de scris.

Fundamentul stiintific al expertizei

Stabilirea naturii materialului cu care s-a scris ori s-au efectuat adaugarile intr-un text, a celui cu care s-a acoperit un scris etc. are o importanta deosebita in procesul judiciar, deoarece poate contribui la elucidarea unor falsuri in acte, iar uneori, la stabilirea autenticitatii acestora.

Desi cerneala, tusul sau pasta de scris, sub forma de traseu sau pata uscata, prezinta numai o parte din caracteristicile materialului folosit initial, identificarea criminalistica a naturii lor este posibila daca se aplica o metodologie adecvata.

Prin imbinarea unor metode fizice si chimice de examinare este posibila evidentierea caracteristicilor comune numai traseelor executate cu cerneala, tus ori pasta de scris, ca, de exemplu, aspectul morfologic si colorantii componenti, pe care se bazeaza si identificarea lor.

Studiul microscopic al urmelor de tusuri care au luat nastere ca urmare a operatiei de stampilare si dactilografiere, scoate la iveala caracterul lor static. In plus tusurile, la fel ca cernelurile au tendinta de a migra in masa hartiei. Toate aceste trasaturi ale urmelor de tusuri pot fi foarte bine puse in evidenta cu ajutorul metodelor de microscopie, in special cea electronica de scanning.

Mijloace tehnice de examinare

Un laborator in care se efectueaza examinarea, din punct de vedere criminalistic, a urmelor de cerneluri, tusuri sau paste de scris trebuie sa posede urmatoarea dotare minima:

Instrumente si aparatura optica cu putere de marire de circa 6x pentru a oferi posibilitatea observarii unei zone cat mai mari din traseu. De un real folos sunt cele prevazute si cu posibilitati de masurat deoarece permit aprecierea latimii traseelor.

Aparat cu radiatii UV prevazut cu lupa

Aparat pentru examinari prin metoda cromatografiei in strat subtire, format din suport, cu ajutorul caruia se realizeaza placile cromatografice, placa pentru spotare si cuva.

Etuva-termostat, in care se activeaza placitle cromatografice pregatite inainte de utilizare

Spectrofotometru UV

Sticlarie de laborator; cuve pentru examinari cromatografice, placi de sticla cromatografice, micropipete, capsule din sticla, sticla de ceas, pahare berzelius

Instrumentar: pensete, lame ascutite pentru razuirea traseelor

Reactivi chimici mentionati in cadrul descrierii metodelor de examinare

Caracteristici generale si individuale

Caracteristici generale

Cernelurile, tusurile si pastele de scris sunt solutii mai mult sau mai putin fluide sau vascoase care, in general, pot contine: unul sau mai multi coloranti, dandu-le culoarea si nuanta caracteristice, solventi, dezinfectanti, stabilizatori si substante ce le imprima fluiditatea corespunzatoare, o anumita aderenta la suport si rezistenta.

Cernelurile de scris sînt soluții apoase sau semialcoolice, tușurile de desen — soluții apoase, iar cele pentru ștampile — semialcoolice. Pastele de scris, pe lingă o cantitate mică de alcool, conțin cantități apreciabile de oleină, ulei de in fiert și o rășină pentru mărirea vîscozității.

Fluiditatea acestor materiale scade, în timp, prin ședere, ca urmare a evaporării solventului, viteza uscării lor depinzînd de natura lui și condițiile în care ele au fost păstrate. Viteza de uscare este influențată și de structura suportului pe care se află urmele produse de aceste substanțe.

în general, urmele sub formă de traseu ori pată au culoarea materialelor de scris care le-a produs. în funcție de grosimea stratului, pot să apară insă mici diferențe de nuanță față de cea a materialului inițial.

în funcție de condițiile de păstrare (căldură, umezeală, soare etc.) și de timpul scurs,, nuanța traseelor poate suferi modificări, mai evidente la urmele produse de cerneală și mai puțin vizibile la cele executate cu pastă de scris, un rol important în apreciere avînd și în acest caz natura

și proprietățile suportului pe care se află.

Cernelurile și unele tușuri sînt mai ușor solubile decît pastele de scris. Tușurile ce conțin numai pigmenți anorganici nu se dizolvă, iar cele ce conțin amestecuri formate din pigmenți și coloranți organici se dizolvă numai parțial.

2. Caracteristici individuale

Cernelurile, tușurile și pastele de scris se deosebesc între ele prin natura și numărul de componenți ; astfel de deosebiri există și în cadrul materialelor de același tip și culoare, dar care se comercializează sub diferite denumiri. Astfel, pot exista : mai multe tipuri de cerneală albastră, roșie, verde, neagră, fiecare avînd o anumită compoziție și destinație (ca, de exemplu, pentru stilou, de marcat rufe etc.) ; mai multe tipuri de tușuri de aceeași culoare (nuanța poate diferi), dar care au compoziții și utilizări diferite (ca, de exemplu, pentru ștampile, desen, ștampilat ouă, marcat rufe, diagrame, note muzicale etc.). Pastele de scris se deosebesc între ele prin compoziție și culoare.

în practica criminalistică, în cadrul expertizelor actelor, cel mai des, se întîlnesc urme produse de cerneală sau pastă de scris (adaosuri, acoperiri, modificări) și de tuș (impresiuni de ștampile).

Caracteristicile urmelor sub formă de traseu permit aprecierea naturii materialului (cerneală, tuș, paste de scris) care le-a produs :

în cazul cernelei :

traseele sînt înguste, au o lățime neuniformă, observabilă în special în zonele de curbură ale semnelor, care prezintă îngroșări, zonele terminale ale acestora avînd un aspect ascuțit ;

marginile traseelor au aspect crenelat datorită difuziei colorantului din cerneală de-a lungul fibrelor hîrtiei ;

traseele au aspect aproximativ mat și sînt colorate aproape uniform.

în cazul tușului :

traseele sînt mai late decît cele produse de cerneală și au o lățime uniformă ;

marginile traseelor au aspect drept ;

la suprafață au aspect lucios ;

colorația traseelor este aproximativ uniformă. în cazul pastei de scris :

traseele sînt mai late și prezintă o lățime uniformă ;

marginile traseelor sînt drepte ;

zonele necolorate, întreruperile de pe margine și de-a lungul traseului se datorează

neaderenței pastei la suport;

au aspect lucios ;

formează pete (aglomerări de material colorant) ;

de-a lungul traseului, pe mijloc, prezintă un șanț caracteristic.

Etapele examinării

1. Examinarea separată

Indiferent de numărul probelor de cerneală, tuș sau pastă de scris, în majoritatea cazurilor, examinarea criminalistică se consumă în faza cercetării separate a fiecăreia, în cadrul căreia pot fi folosite mai multe procedee.

Examinarea în lumină vizibilă. Se efectuează în scopul stabilirii culorii și nuanței materialului de scris, al aspectului macroscopic al traseului : lățime, strălucire, aspectul în zonele de curbură și terminale.

Examinarea microscopică și stereomicroscopică. Metodele microscopice și stereomicroscopice sînt foarte importante în cadrul examinării urmelor de cerneală, tuș, pastă de scris, prin faptul că ele pun în evidență particularitățile, forma și structura lor. Un ochi experimentat își poate forma încă din această fază o primă părere asupra nattirii materialului de scris. Aceasta însă trebuie să fie, în mod obligatoriu, verificată prin procedee ce se aplică ulterior.

Se studiază nuanța și omogenitatea colorantului, așezarea particulelor lui față de fibrele care apar pe suprafața hîrtiei, gradul de pătrundere a colorantului în straturile interioare ale ei, relieful, aspectul (în zonele de curbură și terminale ale literelor), lățimea și aspectul marginal al traseelor etc., toate aceste caracteristici permițînd și aprecierea cu probabilitate a naturii urmei.

Microscopia electronică de scanning este, în ultimul timp, folosită cu succes la studierea actelor, deci și a urmelor de cerneală, tuș, pastă de scris. Avantajul ei constă în faptul că, față de microscopia optică, are o profunzime de cîteva sute de ori mai mare, putând pune în evidență detalii care, altfel, ar fi scăpat examinării, ca, de exemplu, urmele invizibile de migrare a cemelei, tușului în masa hîrtiei.

Examinarea sub acțiunea radiațiilor U.V. Se efectuează în scopul stabilirii modului de comportare a cernelii, tușului sau pastei de scris ca atare sau sub formă uscată (traseu, pată).

Unele din ele sînt fluorescente, altele nu sau devin fluorescente după diluare cu apă. Astfel :

cernelurile indigene (roșii, verzi, albastre, negre, albastru-verzui) mărcile „Normală", „Super", „Pescăruș" nu prezintă fluorescență. După diluare cerneala roșie „Normală" devine galben-fluorescentă ;

tușurile de desen de producție indigenă de culoare albastru- închisă, marca „Student" prezintă o fluorescență bleu ; cele de culoare verde-gălbuie, violetă, sepia și carmin nu prezintă fluorescență. După diluare, la ultima apare o fluorescență portocalie. Dintre tușurile de desen marca „Super", cel de culoare galbenă are o fluorescență galbenă, iar cel cinabru, portocalie. După diluare cu apă, fluorescență se menține. Tușul alb și portocaliu nu prezintă fluorescență ;

tușurile pentru ștampile marca „Super" de culoare violetă, roșie și neagră, ca atare nu prezintă fluorescență. După diluare cu apă, la cel roșu apare o fluorescență galben-portocalie ;

pastele de scris de culoare jzerde^ albasjtră și neagră nu prezintă fluorescență ; cea roșie are o fluorescență portocalie; *“

în general, fluorescență se menține și după uscarea materialului de scris, intensitatea ei însă scade.

Sesizarea fluorescenței unui traseu ori pete, executate cu cerneală, tuș sau pastă de scris, este mult influențată de calitatea hîrtiei și grosimea urmei ; ea este mai evidentă la traseele executate pe o hîrtie de calitate inferioară decît pe cea velină, care, de obicei, prezintă o fluorescență proprie.

întrucît fluorescenta depinde de substanțele componente și în special de natura coloranților, prin înlocuirea lor, aspectul urmelor de cerneală, tuș sau pastă de scris, sub acțiunea radiațiilor U.V., poate să apară modificat.

Analiza cu ajutorul reacțiilor prin picurare. Este o metodă cu valoare orientativă. Se realizează, de obicei, prin picurarea unor reactivi chimici, cu ajutorul tuburilor capilare, pe semnele sau traseele scrisului de pe document, pe răzătura obținută din traseu sau pe extractul uscat realizat. Rezultatele reacțiilor, concretizate prin apariția sau dispariția unor coloranți, se urmăresc, în primele 15 minute, cu ajutorul lupei, sub stereomicroscop sau microscop.

în general, se folosesc soluții acide, bazice, reactivi cu caracter reducător sau oxidant, dintre care cei mai eficienți sînt :

acidul azotic concentrat și soluție 10% ;

acidul sulfuric concentrat și diluat ;

soluția 2% de permanganat de potasiu și tratarea ulterioară cu soluție de acid oxalic 5%

acidul clorhidric concentrat și diluat;

soluția 5% de hidroxid de sodiu ;

soluția de amoniac 5% și amoniac concentrat;

soluția de fluoroglucină ;

soluția 5% de bisulfit de sodiu sau 30% de sulfit de sodiu ;

soluția apoasă și alcoolică de cloramină ;

soluția de dorură stanoasă acidulată cu acid clorhidric ;

soluția 5% de permanganat de potasiu urmată de acid sulfuric 10% și sulf it de sodiu 30% ;

solvenții : apa distilată, acetona, alcoolul, cloroformul și amestecurile de solvenți.

Examinarea prin cromatografie pe strat subțire. Este o metodă foarte sensibilă, care necesită o cantitate redusă de material. întrucît examinarea se poate executa numai pe cerneala, tușul sau pasta de scris sub formă lichidă, cînd acestea se află sub formă uscată (traseu, pată) trebuie acordată atenție alegerii metodei de extracție a lor de pe suport (document, material textil), adică pregătirii soluțiilor pentru analiză. Alegerea metodei de extracție depinde de cantitatea și „vîrsta“ textului cercetat, calitățile hîrtiei, suportului pe care se află și de condițiile în care s-au păstrat acestea. Cea mai eficace și universală este metoda extracției ooloranților din materialul obținut prin răzuirea literelor, deoarece poate fi folosită în cazul unui număr redus de semne,, indiferent de calitatea hîrtiei ; „vîrsta“ textului scris poate depăși 2 ani.

Extracția cernelurilor, tușurilor, pastelor de scris, direct din traseele scrise pe document și din tăieturi, dă rezultate pozitive în cercetarea semnelor pe o hîrtie de calitate bună, cu „virsta“ textului ce nu depășește 2 ani, dacă scrisul nu a suferit modificări vizibile Există însă riscul ca o parte din materialul de scris să difuzeze în hîrtie, pătînd-o.

Cantitatea de material (adică numărul semnelor) care este necesară obținerii unei concentrații optime și volumului de soluție, suficient pentru analiză, depinde de starea cernelii, tușului și pastei de scris în urme (vîrsta textului scris, influența factorilor externi, proprietățile suportului, grosimea și dimensiunea traseului etc.) și variază în limitele de cca 8—10 semne. Cînd materialul de scris se află sub formă lichidă pentru examinare sînt suficiente 4—5 picături (dacă .nu este diluat).

— Pregătirea probei pentru examinare. Traseele executate cu cerneală, tuș sau pastă de scris, existente pe act (fotografiat în prealabil), se supun unui proces de răzuire, colorantul detașat introducîndu-se în pahare de sticlă sau porțelan de 1—2 ml. Se tratează cu solventul adecvat în vederea extragerii complete a coloranților existenți.

Ca solvenți se pot folosi :

pentru solubilizarea urmelor de cerneală, amestecul apă-alcool (alcool etilic, metilic,

benzilic) în raport de 3 : 1 sau 1:1.

Pentru mărirea solubilității amestecul se poate încălzi sau acidula puțin cu acid acetic ;

pentru solubilizarea pastelor ddF scris și a tușurilor, unul din amestecurile :

apă-alcool etilic 3 :1 sau 1:1;

alcool benzilic și metilic (etilic) 1:1;

acetonă-apă 7:3;

cloroform și alcool metilic 8 : 2, care este de uz universal.

în cazul tușurilor ce conțin pigmenți anorganici nu se poate realiza decît o solubilizare parțială (numai a unor componente).

Qînd materialul de scris se află sub formă de soluție se poate folosi ca atare, sau după evaporare, cînd reziduul colorat se tratează cu solvent ca și materialul de scris răzuit.

în general, cantitatea de solvent folosită trebuie să fie foarte redusă, cca 2—3 picături, pentru a nu se dilua prea mult colorantul și substanțele extrase.

— Pregătirea plăcilor cromatografice. Se folosesc plăci, ce conțin un strat de 0,25 sau 0,30 mm grosime silicagel „G“, livrate de fabricile producătoare sau pregătite, la nevoie, în condiții de laborator.

Acestea se realizează prin întinderea, cu ajutorul unui aparat de cromatografie în strat subțire, a unei paste preparate din 20 grame silicagel „G“ pulbere și 40 ml apă, pe plăci de sticlă perfect netede și curate (degresate cu detergent, apă, alcool, eter), uscarea lor efectuîndu-se mai întîi la temperatura camerei iar activarea, înainte de utilizare, în etuvă, timp de cca 20 minute, la 105—110°C.

Se pot folosi și plăci cu aluminoxid sau celuloză, însă rezultatele sînt mai slabe datorită faptului că spoturile nu sînt punctiforme, se întind pe o suprafață mai mare și la o cantitate mică de material extras se decelează mai greu pe placa cromatografică.

— Analizarea probelor. Soluția colorată extrasă se spotează succesiv de 10—30 ori în același punct pe placa cromatografică activată, avîndu-se grijă ca picătura să fie cît mai mică, chiar punctiformă.

După uscare la temperatura camerei, placa cromatografică se introduce într-o cuvă pregătită anterior, conținînd solventul de migrare adecvat materialului care se examinează.

Se pot folosi următorii solvenți :

In funcție de culoarea materialului de scris, se pot folosi următorii solvenți :

După migrarea solventului, pînă la o distanță de 10—15 cm, și scoaterea din cuva cu solvent, placa cromatografică se examinează în lumină vizibilă și sub acțiunea radiațiilor U.V. în stare umedă și după uscare. în cursul examinării se stabilesc numărul, culoarea spoturilor și Rf-ul fiecăruia.

Metoda permite să se stabilească dacă urma sau traseul a fost executat cu cerneală, tuș sau pastă de scris, iar în majoritatea cazurilor (la cele de culoare roșie, verde, violetă și neagră) și marca produsului (cînd au fost examinate anterior și există cataloage în acest sens).

Examinarea prin cromatografie pe hîrtie. Metoda este aplicabilă cînd se disipune de o cantitate suficientă de cerneală, tuș, pastă de scris ca atare sau extract din acestea.

Ca suport se folosește hîrtia cromatografică, rezultate mai bune obținîndu-se cu hîrtia Watman nr. 1, 2 și MN-212.

Ca solvent pentru migrare se pot folosi următoarele amestecuri :

La cernelurile albastre indigene, actuale, deoarece conțin același colorant, nu se poate efectua diferențierea după marcă, dacă urmele se află sub formă de traseu sau pată (stare uscată).

După migrarea solventului pe o distanță de 15—20 cm, scoaterea din cuvă și uscare, hîrtia cromatografică se examinează în aceleași condiții ca și plăcile cromatografice.

Examinarea prin spectrofotometrie U.V., I.R. și de fluorescentă.

Metoda este aplicabilă cînd se dispune de o cantitate suficientă de material. Se utilizează extractele realizate prin dizolvarea petei, traseului, urmelor uscate din călimări sau sticluțe, de pe penițe etc., în solventul adecvat, care, după evaporare, în cazul examinării prin spectrofotometrie U.V., se solubilizează, cu alcool etilic, apă sau amestec apă-alcool 1:1.

Soluțiile se pot examina la un spectrofotometru Beckman Acta V în următoarele condiții :

viteză de înregistrare 1 nm/sec ;

expansiunea hîrtiei 50 nm/inch ;

cuvă de cuarț 1 ml sau 0,5 ml ;

soluție etalon solventul folosit pentru solubilizare :

apă, alcool sau amestec apă-alcool.

La interpretarea rezultatelor se are în vedere că imaginea spectrului caracterizează, în special, substanțele colorate, extrase și nu materialul de scris folosit. Ca urmare, există posibilitatea ca la probe diferite, care însă conțin același colorant, să se obțină spectre cu o configurație asemănătoare.

Examinarea prin spectrofotometrie I.R. necesită o cantitate mai mare de material, fapt pentru care se aplică mai rar.

Metoda spectrofotometriei de fluorescență se pretează la examinarea materialelor de scris care prezintă fluorescență în stare uscată sau în soluție.

Examinarea comparativa

Prin metoda solubilizării se poate deosebi urma produsă de pasta de scris de cea executată cu cerneală sau tuș de aceeași culoare, deoarece pastele nu se dizolvă în apă. La rîndul lor pastele uscate, spre deosebire de cele grase, nu se dizolvă în benzină și în eter de petrol.

Solubilitatea se poate stabili și prin folosirea metodei copierii pe hîrtie de filtru, vată, emulsie fotografică umectată cu solvenți.

Prin reacțiile de picurare nu se pot diferenția între ele materialele în a căror compoziție intră același colorant însă în proporții diferite și nici cele care se deosebesc între ele prin adaosuri și impurități.

în vederea comparării toate probele în litigiu și cea etalon se spotează pe aceeași placă sau hîrtie cromatografică. Indiferent de metoda de examinare folosită, probele (litigiu și etalon) se prelucrează în aceleași condiții.

Microscopia electronica

A. EXAMINAREA CERNELII

Mijloace tehnice de examinare

Se folosește microscopul electronic de scanning.

Caracteristici generale și individuale

Cerneala difuzează mai mult sau mai puțin în masa hîrtiei în funcție de proprietățile sale de aderență și de calitatea hîrtiei.

Datorită acestui fapt, în urma ștersăturilor, se pot pune în evidență urme de cerneală ale vechiului scris, iar dacă scrisul inițial a fost corodat chimic, noile urme de cerneală se vor întinde datorită sol- venților folosiți. După forma trăsăturilor ne putem da seama ce instrument scriptural a fost folosit : dacă trăsăturile sînt bifurcate și late, tocul simplu ; dacă sînt înguste, tocul rezervor.

Alte caracteristici studiate sînt : prezența de impurități în structura urmei și modul de depunere a cernelii pe hîrtie.

Etapele examinării

Prepararea probei.

Modul de preparare este același ca și cel folosit la urmele de hîrtie, deoarece urmele de cerneală, în majoritatea cazurilor, se examinează din punct de vedere criminalistic ca urme prezente pe suprafața hîrtiei.

Examinarea separată.

Suportul pe care se găsește urma de cerneală se fixează în camera de probe cu pastă adezivă de argint. Tensiunile de lucru utilizate sînt coborîte : 3—5 kV pentru probele neacoperite, 10 kV pentru probele acoperite.

Imaginile obținute pe ecranul microscopului, la măriri de 15 X, 50 X Și 200 X, sînt fotografiate în vederea comparărilor ulterioare, în fig. 263 se află imaginea unei urme de cerneală, obținută la

un potențial de accelerare de 3 kV.

c) Examinarea comparativă.

Urmele de cerneală în litigiu și modelele de comparație, împreună cu suporturile lor, preparate corespunzător, sînt examinate în aceleași condiții la măriri alese în funcție de scopul urmărit și, apoi, fotografiate pentru comparații.

B. EXAMINAREA TUȘURILOR

Caracteristici generale și individuale

Urmele de tușuri pot avea un caracter static, în ce privește distribuția tușului în urmă (de exemplu, la scrisul dactilografiat sau la impresiunile de ștampile), precum și unul dinamic, în cazul înscrisurilor în care s-a folosit, ca material scriptural, tușul (de exemplu, diplomele).

După forma urmei se poate identifica instrumentul creator al urmei (de exemplu, se poate identifica mașina de scris cu care a fost dactilografiat un anumit text).

Demonstrația și formularea concluziei

Demonstrația

Trebuie să stabilească, în primul rînd, dacă urmele în litigiu sînt de cerneală, tuș sau pastă de scris și, în caz afirmativ, dacă se aseamănă cu modelele de comparație prezentate pentru expertiză.

Pentru realizarea demonstratiei se pot folosi plansele cu spectre fotografice si tabele sinoptice, in care se inscriu datele rezultate din determinarile fizice si chimice.

EXPERTIZA URMELOR-MATERIE

EXPERTIZA URMELOR DE PRODUSE PETROLIERE

Fundamentul științific al expertizei

în examinarea criminalistică a urmelor de produse .petroliere cele mai bune rezultate sînt obținute prin spectrofotometrie în infraroșu și cromatografie în fază gazoasă.

Cu ajutorul spectrofotometriei în infraroșu se poate pune în evidență natura, numărul și poziția atomilor din moleculă prin prezența benzilor de vibrație, ale căror lungimi de undă sau frecvențe sînt caracteristice. Orice schimbare a unui element structural conduce la modificarea spectrului. Pe baza spectrelor, în cazul produselor petroliere, se pot face deosebiri între hidrocarburi saturate, nesaturate, ciclice, aciclice. Datorită specificității lor deosebite, spectrele de infraroșu au fost comparate cu amprentele digitale.

Prin cromatografie în fază gazoasă sau gazcromatografie se pun în evidență numărul componenților conținuți în amestec, precum și concentrația lor, putîndu-se diferenția, în acest fel, produsele petroliere între ele, produse ce au o compoziție chimică foarte complexă. Folo- sindu-se o coloană capilară, pot fi separați, practic, toți componenții conținuți, care, la unele produse petroliere, pot fi de ordinul miilor.

Viteza mare de separare, ușurința de detectare a unor .cantități foarte mici de materie și timpul relativ scurt de realizare a analizei constituie principalele avantaje ale acestei metode.

Spectrul I.R. redă benzile de vibrație-rotație pe o diagramă în care pe abscisă se înregistrează v, iar pe ordonată, T%. •

2. Caracteristici generale și individuale

Urmele de produs petrolier, în general, au în compoziția lor hidrocarburi saturate (parafine), nesaturate (olefine) și aromatice. Aceste componente variază de la un produs la altul.

De regulă, este posibilă stabilirea unor diferențe între două sau mai multe probe, eventual față de uleiuri și grăsimi vegetale și animale etc.

Benzinele auto, indiferent de cifra lor octanică, au un procent ridicat de hidrocarburi aromate •caracterizate prin benzi de vibrație intense în regiunea 700—800 cm—1. Proporția de aromate scade la petrol lampant și white spirt*.

Uleiurile auto prezintă un spectru simplu (benzi de grupe para- finice), diferențierea față de ceie vegetale fiind relativ ușoară întrucât acestea din urmă conțin vibrații intense datorate grupelor ester și nesaturării (fig. 227).

— Spectrul I.R. al unui ulei mineral

3. Etapele examinării

a) Pregătirea probelor.

Urmele de produs petrolier sînt depuse sau impregnate pe diferite suporturi : lemn, pămînt (sol), textile etc. Pentru obținerea urmei ca atare se recurge la procedeul extracției în solvenți, ca : eter de petrol sau eter etilic. Extracțiile se realizează prin percolare sau cu extractorul Soxhlet.

După evaporarea solventului, urma-materie se prezintă sub forma unui reziduu cu tentă de culoare de la slab-gălbuie (produse ușoare : benzina, petrolul lampant, motorina) pînă la maronie (uleiurile) și brună (păcura, bitumul etc.).

De regulă, sub radiații U.V., produsele petroliere prezintă și Puorescență.

La această categorie de materiale nu se folosesc reacții chimice și se trece direct la analize prin metode fizico-chimice.

b) Examinarea comparativă.

Pot fi analizate probe în orice stare de agregare : gaze, lichide sau solide.

Pentru gaze se folosesc cuve speciale de 10 cm lungime, proba necesitînd a fi introdusă uscată și curățată (fără impurități mecanice).

Se cunoaște metoda analizei cantitative a unor gaze, ca : oxid și sulfură de carbon, gaz metan etc.

Produsele petroliere ușoare : neofalină, benzină, petrosin etc. se analizează în cuve fixe, nedemontabile, cu grosime sub 0,1 mm. Se poate folosi și procedeul soluțiilor prin dizolvare în solvenți spectrali puri, ca tetraclorura de carbon și sulfura de carbon.

Pentru cantități reduse de probă sub 0,1 ml se vor folosi cuve cu volum redus sau microcuve. Microcuvele sînt intens utilizate de laboratoarele de chimie judiciară, dar se impune în acest caz condensarea fasciculului de radiații într-o suprafață utilă de 0,8 X 4 mm. Pierderile de energie sînt de peste 50%.

Uleiurile minerale, avînd o vîscozitate mult mai mare, sînt analizate sub formă de peliculă. Grosimea filmului se obține cu un distanțier de staniol (0,1—0,2 mm), fixat între două ferestre de NaCl, perfect plane. în fasciculul de referință se introduce o fereastră de compensație, în cazul unor probe solide (bitum, ceară etc.) se recurge la dizol

varea acestora și prepararea unei pelicule.

Pentru orice mod de preparare se folosesc următorii parametri de lucru :

— amplificare = 5 ;

-r program fantă = 4 ;

,— viteză înregistrare 150/32/12.

Este suficientă explorarea spectrului I.R. în domeniul:

700—2 000 cm-1 — prisma NaCl;

2 700—3 200 cm-1 — prisma LiF.

Examinarea probelor în litigiu și de comparație se execută în aceleași condiții.

Studierea comparativă a spectrelor I.R. în vederea stabilirii asemănării se face pe baza prezenței benzilor de vibrație, care trebuie să se situeze la aceleași lungimi de undă și să aibă procente de transmisie echivalente.

în procesul excluderii, atunci cînd spectrele au conformații diferite, se are în vedere ca anumite diferențe din alura spectrelor să nu se datoreze unor impurități antrenate în timpul recoltării.

în această etapă, prin examinarea spectrelor obținute, se poate scoate în evidență :

natura unor probe (ulei mineral sau vegetal, benzină etc.) prin examinarea comparativă a spectrului în cauză cu spectrele I.R. ale etaloanelor din atlas ;

asemănarea dintre două sau mai multe probe, atunci cînd spectrele au aceeași conformație ;

deosebirea dintre probe, în cazul cînd spectrele obținute prezintă diferențe în alura lor.

Cromatografia în faza gazoasa

1. Mijloace tehnice de examinare

Examinarea prin cromatografie în fază gazoasă se realizează cu ajutorul unui gazcromatograf. Schema de principiu a unui cromatograf de gaze este redată în figura 228. Elementele lui principale sînt coloana (1) și detectorul (2), la care se adaugă următoarele anexe : o sursă de eluent (3), un dispozitiv de măsurare și reglare a debitului de eluent (4), un dispozitiv de introducere a probei (5), un termostat (6) și un instrument de înregistrare a semnalelor furnizate de detector (7).

Eluentul (faza mobilă) trece prin dispozitivul de introducere a probei, preia proba de analizat și o introduce în coloana cromatografică. Din cauza interacțiunii moleculelor probei cu faza staționară, componentele rămîn în urma eluentului. în funcție de diferențele care există între echilibrele de repartiție a moleculelor probei între cele două faze., se produce o diferențiere a vitezelor lor de migrare și, deci, în final,,, separarea.

Eșalonate astfel în timp, componentele, după ieșirea din coloană,, sînt purtate de eluent în detector. Acesta transformă diferența unei proprietăți fizice (între component și eluent) într-un semnal electric, proporțional cu concentrația componentului în faza gazoasă.

Reprezentarea grafică a semnalului detectorului în funcție de timp. obținută cu ajutorul înregistratorului, se numește cromatogramă (fig. 229). Semnalele obținute sub forma unor vîrfuri numite picuri, corespund componentelor probei.

Fig. 229 — Elementele unei cromatograme

Intervalul de timp în care apare punctul de maxim al unui pic:, măsurat din momentul introducerii probei, se numește timp de reținere^ (tR) și este caracteristica calitativă a componentului respectiv. înălțimea, picului (h) sau aria suprafeței lui (A) constituie parametrul cantitativ, proporțional cu cantitatea de component. Se notează cu tai timpul în care eluentul și componentele care nu interacționează cu faza staționară parcurg distanța pînă la detector.

Coloana de separare din metal sau sticlă ane, în general, o lungime de 0,5—3 m și un diametru interior de 2—6 mm, dar poate fi și un. tub capilar de 25—150 m cu diametrul interior de cca 0,25 mm.

Eluentul este un gaz inert : azot (N2), heliu (He), argon (Ar) sau hidrogen (H2), care circulă cu un debit de circa 20—60 ml/min, la coloanele normale, și 1—2 ml/min, la coloanele capilare.

în principiu, se pot analiza, prin cromatografie în fază gazoasă, toate gazele, precum și toate substanțele lichide sau solide care pot fi evaporate fără descompunere la temperaturi de pînă la 450°C și presiuni parțiale de cîțiva mm Hg. Cantitatea de probă necesară unei analize variază între limitele : IO-3—IO-6 g.

'* Pot fi analizate și substanțe solide prin descompunerea lor termjcă, în condiții controlate (piroliză), urmată de separarea cromatografică a produșilor de descompunere.

Sensibilitatea analizelor gazcromatografice este dependentă de detectorul întrebuințat. Detectorul de ionizare în flacără permite determinarea unor fracțiuni de ordinul microgramelor (IO-6 g), iar cel cu captură de electroni poate decela fracțiuni de ordinul picogramelor <10"12 g).

Durata unei analize depinde de numărul componenților din .amestec, lungimea coloanei, debitul gazului purtător, temperatură etc., fiind cuprinsă, în general, între cîteva minute și o oră.

Coloana cromatografică se termostatează la temperaturi cuprinse între temperatura camerei și oca 350°C. Pentru scurtarea timpului de analiză se poate ridica temperatura în cursul separării, realizîndu-se .astfel cromatografia cu programare de temperatură.

Cromatografia în fază gazoasă este o metodă de analiză calitativă .și cantitativă. Identificarea se poate face prin compararea parametrilor de reținere ai componenților probei cu cei ai unor substanțe cunoscute. Se pot utiliza două variante ale metodei, cea mai simplă fiind compararea cromatogramei amestecului analizat cu cromatograma unui amestec de substanțe cunoscute. A doua variantă constă în a compara cromato- grama amestecului dat cu cea a unei probe din același amestec, la care s-au adăugat substanțe despre care se bănuiește că fac parte din probă. Dacă picul uneia din componente apare mărit pe a doua cromatograma, avem un indiciu al prezenței în amestec a substanței adăugate în probă.

Analiza cantitativă se reduce la măsurarea înălțimii sau ariei picurilor, ce se calculează matematic ori utilizîndu-se integratoare automate.

Caracteristici generale și individuale

Caracteristic pentru produsele petroliere este faptul că sînt obținute prin distilarea fracționată a țițeiului sau prin cracarea păcurii și fracțiunilor grele. De aici rezultă posibilitatea de diferențiere (individualizare), în funcție de limitele de distilare.

în tabelul de mai jos sînt menționate cîteva produse petroliere, precum și limitele de distilare :

Compoziția chimică a produselor petroliere este constituită din hidrocarburi parafinice (alcani) și naftenice (cicloparafine), ambele saturate, hidrocarburi aciclice, nesaturate, hidrocarburi aromatice și acizi naftenici. Această compoziție chimică deosebit de complexă variază în funcție de compoziția chimică a materiei prime (țițeiul), de instalația de fracționare etc.

Caracteristicile ce se compară pe gazcromatograme sînt:

numărul componenților separați ;

timpii de reținere pe coloană a componenților ;

suprafețele picurilor cromatografice.

Aceste caracteristici sînt general valabile în cazul analizei gazcromatografice (fig. 230).

Timpul

Etapele examinării

Prepararea probelor în vederea analizârii.

Probele de produse petroliere pot fi introduse direct sau supuse extracției cu solvenți organici, în cazul cînd ele sînt impregnate în diferite suporturi : cenuși de la incendii, materiale textile, soluri etc.

Alegerea solventului organic este foarte importantă, fiind recomandabil eterul etilic anhidru. Folosirea eterului de petrol pentru extracții nu este indicată deoarece acesta conține urme de hidrocarburi grele.

Sînt situații în care produsele petroliere pot fi găsite în produse lactate, borhot de fructe supus fermentației alcoolice, lichide etc., cînd folosirea extracției directe este contraindicată. In acest caz probele se distilează prin antrenare cu vapori de apă iar distilatul se supune extracției.

Examinarea comparativa.

In alegerea coloanelor (fază staționară -f- suport inert) și a tehnicii de lucru se are în vedere compoziția chimică aproximativă a produsului petrolier. în general, pentru produsele petroliere curente (benzină, motorină, petrol lampant, petrosin etc.), ca fază staționară, se folosește un cauciuc siliconic (SE-30 ; SE-31 ; SE-33 ; OV-1 etc.) depus pe Chromcsorb W.

Lungimea coloanei se alege în funcție de eficacitatea dorită — pentru produse petroliere mai volatile, de cca 2—3 m, iar pentru produse petroliere cu volatilitate mai redusă, de cca 1—2 m.

Diametrul interior al coloanei este de 2—3 mm. Ca detector se folosește cel de ionizare în flacără (universal).

Temperatura termostatului coloanei se alege în funcție de produsul petrolier analizat, folosindu-se o programare cu o rată de creștere a temperaturii de 5—10°C/min, iar temperatura injectorului trebuie aleasă astfel încît să se producă evaporarea componenților mai greu volatili. Ca eluent se utilizează azot cu un debit de 25—30 ml/min. Alegerea debitului se face, prin tatonări, în funcție de separarea dorită, în această etapă, ,pe baza distribuțiilor picurilor din gazcromato-

grame, se pot stabili :

asemănarea unor probe între ele, în cazul cînd distribuția picurilor este asemănătoare din punct de vedere calitativ și cantitativ ;

deosebirea unor probe între ele, cînd numărul componenților separați este diferit și timpii de reținere nu coincid sau cînd, totuși, numărul componenților separați și timpii de reținere sînt aceiași, dar suprafețele picurilor cromatografice au raporturi diferite.

în cazul produselor petroliere cu volatilitate mare pot apărea diferențieri în ce privește concentrația componenților ușor volatili, ele fiind inevitabile și deci nesemnificative.

Cînd probele provin de la incendii, produsele petroliere fiind impregnate pe diferite suporturi (cenuși, soluri, produse textile parțial carbonizate etc.), identificarea produsului inițial este, practic, imposibilă din cauza evaporării sau arderii parțiale. în aceste cazuri este posibilă numai evidențierea hidrocarburilor mai greu volatile ce au timpii de reținere cu valori din ce în ce mai mari.

Demonstrația și formularea concluziei

Demonstrația

Trebuie să stabilească dacă urma prezentată pentru expertiză provine dintr-un produs petrolier și, în caz afirmativ, dacă prezintă asemănări cu probele de comparație.

în fundamentarea științifică a demonstrației se impune a se res- , pecta succesiunea procedeelor folosite în examinarea separată și comparativă, putîndu-se apela la spectrofotograme obținute în examinarea la infraroșu și gazcromatograme pe care se marchează atât caracteristicile coincidente, cît și cele necoincidente.

Formularea concluziei

Expertul poate formula una din următoarele concluzii :

cert-pozitivâ. De exemplu : „Proba din sticla ridicată de la fața locului prezintă urme de petrol lampant“ ;

cert-negativă. De exemplu : „Proba de lubrifiant ridicată de la locul comiterii accidentului de circulație diferă față de proba de lubrifiant prelevată de la autoturismul 7—iB—1975“ ;

de probabilitate. De exemplu : „Proba de petrol în litigiu prezintă componente chimice asemănătoare cu proba prelevată de la domiciliul numitului C.S.“ ;

de imposibilitate. De exemplu : „Nu se poate stabili dacă în cenușa pusă la dispoziție sînt urme de natură petrolieră".

De asemenea, s-a realizat cuplarea celor două aparate, diferitele componente dintr-o probă fiind separate prin cromatografie de gaze preparativă. în continuare microfracțiunile sînt trecute direct, pentru măsurare, în spectrofotometrul I.R.

EXPERTIZA CRIMINALISTICA A BANCNOTELOR

1. Introducere

Examinarea criminalistică a documentelor stabilește formele de falsificare sau contrafacere a documentelor originale, rolul și condiționarea lor fiind în strânsă legătură cu structura și evoluția societății.

Problema falsificării actelor a fost și rămâne o problemă importantă care a luat amploare în condițiile societății moderne, în care noțiunea de act reprezintă orice înscris tipărit, dactilografiat, manuscris, desenat, imprimat în diverse moduri (xerox, laser, etc.) prin intermediul căruia se atestă o stare, identitate, profesie sau o valoare (cărțile de credit, cartelele telefonice, documente bancare, vize turistice).

Dacă până în 1989 modalitățile de falsificare constau doar în metode clasice (ștergere mecanică sau chimică a înscrisurilor), după 1989, datorită condițiilor socio – economice (infiltrarea trusturilor crimei organizate) și a poziției geostrategice (tranzitarea țării noastre de către imigranți) a fost înregistrată o evoluție semnificativă a documentelor (acte de identitate, pașapoarte, vize turistice, documente bancare, acte de tranzit comunitar, cărți de credit etc) și bancnotelor falsificate sau contrafăcute care servesc acestor scopuri.

În scopul relizării unor copii cât mai fidele originalului, formele de contrafacere și falsificare sunt acum mult mai ingenioase datorită sistemelor avansate de care dispun infractorii (imprimante, scanere, programe computerizate performante). Din acest motiv, examinarea criminalistică a documentelor are un rol deosebit de important dar totodată anevoios, având rolul de a depăși ingeniozitatea și tehnologia de ultimă oră de care dispun falsificatorii pentru a identifica modul de realizare a falsurilor (stabilirea tipului suportului și a materialelor scripturale utilizate, modul de realizare).

Cercetarea criminalistică a documentelor se deosebește de alte genuri de examinări criminalistice prin scopul pe care îl urmărește:

identificarea autorului unui înscris (grafoscopie judiciară);

examenul tehnic al documentelor;

examenul fizico – chimic al documentelor (analiza suportului și a materialului scriptural).

În lucrarea de față va fi prezentată importanța examinării fizico – chimice a suportului de hârtie al documentelor și bancnotelor suspecte de a fi falsificate sau contrafăcute.

Un alt aspect important care trebuie menționat este acela că, în rezoluțiile motivate sau ordonanțe se dispune efectuarea unei expertize sau constatări tehnico – științifice a documentelor sau bancnotelor “falsificate sau contrafăcute”, mențiune nejustificată deoarece această concluzie este fondată doar de rezultatul expertizării probelor în litigiu; până în momentul stabilirii falsificării sau contrafacerii este mult mai corectă utilizarea termenului de document ”suspect de a fi falsificat sau contrafăcut”.

2. Cauze în care examinarea suportului documentelor și bancnotelor furnizează informații importante

Examinarea fizico – chimică a suportului de hârtie în cazul documentelor, bancnotelor suspecte de a fi falsificate sau contrafăcute precum și al unor fragmente prelevate cu ocazia cercetării locului faptei, fragmente care aparent nu prezintă nici o relevanță, furnizează informații utile soluționării cauzei investigate; prin analiza comparativă se crează conexiuni între autor și probele în litigiu.

Sunt binecunoscute cazurile de spargere a locuințelor, cauze în care s-au prelevat de pe vizorul locuințelor învecinate bucăți de hârtie lipite, iar în locuința suspectului a fost regăsit același tip de hârtie. Coroborate cu analiza ADN a salivei autorului, salivă extrasă de pe aceste fragmente de hârtie, caracteristicile fizico – chimice ale hârtiei au condus la identificarea cu certitudine a autorului. Alte cauze în care examinarea suportului de hârtie sunt surse importante de informații:

falsificarea sau contrafacerea bancnotelor, actelor de identitate (certificate de naștere, buletine de identitate, pașapoarte, pașapoarte consulare), a documentelor bancare, a vizelor turistice, a documentelor de tranzit, a timbrelor de tranzit comunitar, a certificatelor de moștenitori, a testamentelor, a certificatelor de înmatriculare, a contractelor de vânzare – cumpărare;

distrugerea mecanică sau termică a unor documente ce pot incrimina autorii în cazul luărilor de mită (arderea bancnotelor ce conțin urme de substanță fluorescentă), în scopul ascunderii unor infracțiuni sau arderea neintenționată a unor documente și stabilirea provenienței acestora.

3. Căutarea, ridicarea în vederea refacerii și examinării documentelor și bancnotelor rupte sau tăiate

Documentele, bancnotele rupte sau tăiate se pot preleva cu ocazia investigării locului faptei, cu ocazia efectuării perchezițiilor persoanelor sau locuințelor, proces minuțios care implică o bună cunoaștere de către expertul criminalist a următoarelor aspecte:

locurile diverse în care pot fi identificate (sertare, rafturi, în gunoiul menajer, în cenușa din sobe, în grupuri sanitare) și modul de distribuire al acestora (ascunse sau aruncate în același loc, împrăștiate pe o suprafață restrânsă, grupate în mai multe locuri);

prelevarea acestora se va efectua cu mănuși și pensete (pentru nealterarea unor eventuale amprente digitale) și trebuie să respecte reguli care constau în:

păstrarea ordinii în care au fost găsite;

ambalarea acestora în plicuri separate în funcție de grupa de documente din care fac parte.

reconstituirea documentelor rupte sau tăiate va fi efectuată doar de către expertul criminalist care va ține cont de caracteristicile fizico – chimice (fluorescență și absorbție în infraroșu a materialului scriptural), grafică (caracterele scrisului, liniile, cercurile, desenele, imprimate pe hârtie) și traseologică (cutele existente de-a lungul și de-a latul hârtiei, margini cu rupturi deosebite datorate deteriorărilor în timp a pliurilor de împachetare);

după refacere, documentul va fi pus între două plăci de sticlă sau folii transparente și va fi fotografiat pe ambele părți.

4. Căutarea, ridicarea în vederea refacerii și examinării documentelor și bancnotelor arse

Identificarea și prelevarea documentelor arse în vederea stabilirii provenienței sau conținutului acestora reprezintă etape minuțioase și procedee speciale în cadrul investigării tehnico – științifice a locului faptei. Degradarea termică a documentelor și bancnotelor pe suport de hârtie prezintă două stadii: stadiul de carbonizare (arderea incompletă a documentului) și stadiul de scrumizare (arderea completă a documentului). Prelevarea documentelor arse se face diferit, în funcție de stadiul de degradare termică a hârtiei:

a) Pentru documente carbonizate (grad de coeziune medie, fiind posibilă sfărâmarea sub acțiunea unui agent extern):

se crează un ușor curent de aer cu o bucată de carton sau sticlă, care are drept scop ridicarea hârtiei arse, sub care se va introduce imediat o altă bucată de carton sau sticlă;

în spațiile închise, mici (exemplu: sobe), pentru prevenirea sfărâmării documentul ars, acesta va fi ridicat cu ajutorul unor cornete fabricate din hârtie.

b) Pentru documente scrumizate:

nu sunt folosite metodele de prelevare utilizate în cazul documentelor carbonizate;

acestea sunt pulverizate cu soluții speciale, care realizează unirea și refacerea integrității parțiale a documentelor în vederea examinării scrisului;

atât înainte, cât și după pulverizare se va documenta fotografic (fotografia de contrast, de reflexie, de umbre, separatoare de culori, în radiații UV, în radiații IR, în lumină polarizată).

5. Examinarea fizico – chimică a suportului documentelor și bancnotelor

În cazul falsurilor sau contrafacerilor înscrisurilor oficiale sau bancnotelor, principalul suport pe care acestea sunt realizate este hârtia. În acest sens vor fi analizate proprietățile fizico – chimice ale hârtiei:

grosimea hârtiei;

greutatea specifică;

densitatea aparentă;

culoarea hârtiei, dată de natura coloranților utilizați precum și materialele de umplutură care sunt caracteristice fiecărui sort de hârtie;

identificarea materialului sau a amestecului de materiale din care este fabricată hârtia.

Este important de menționat că moneda actuală românească are suport din material plastic, polimeric, iar cea străină (euro, dolari etc.) are suport de hârtie, suport care prezintă caracteristici proprii de fabricație, fibre scurte cu fluorescență în UV răspândite neuniform în compoziția fibroasă precum și fibre de bumbac, care nu se regăsesc în componența hârtiilor comerciale folosite la falsificare sau contrafacere.

Aceste elemente de securitate sunt relevante deoarece complexitatea tehnicilor de realizare a bancnotelor contrafăcute (ingeniozitatea și tehnologia avansată de care dispun falsificatorii) fac uneori dificilă identificarea metodei de contrafacere. Astfel rolul examinării fizico – chimice este acela de a confirma sau infirma prezența elementelor de securitate intrinseci ale suportului de hârtie.

Compoziția fibroasă a hârtiei este caracteristică fiecărui sortiment de hârtie. La fabricarea hârtiei se folosesc paste de lemn, fibre textile, vegetale rare, păioase, bumbac, mătase, precum și amestecuri ale acestora. Bumbacul, mătasea și fibrele textile sunt folosite frecvent la realizarea hârtiilor suport ale bancnotelor autentice. Pe lângă aceste paste, în compoziția hârtiei, vor mai fi identificate materiale de umplutură, care asigură rolul de liant al fibrelor componente, înălbitori, uneori uleiuri speciale sau paste plastice speciale.

Înălbitorii sunt substanțe chimice utilizate în procesul de fabricație pentru a conferi hârtiei gradul de alb necesar. Pentru a obține o hârtie lucioasă, transparentă se folosesc uleiurile speciale, iar pentru realizarea unei rezistențe deosebite, diferite de cea a hârtiilor normale se folosesc paste speciale (spume plastice speciale), care acoperă hârtia sau pot fi componentă a masei de hârtie.

În cadrul examinării fizico – chimice a unui document sau bancnote suspecte de a fi falsificate sau contrafăcute va fi urmărită prezența sau absența proprietăților compoziționale, calitative, grosimii și densității aparente a acestora. Întotdeauna aceste examinări sunt efectuate comparativ cu un document autentic sau bancnotă specimen de comparație față de care să se stabilească aceste proprietăți fizico – chimice.

În prezent, în lume se fabrică aproximativ 600 sorturi de hârtie, plecând de la un număr mic de semifabricate foioase, majoritare fiind fibrele celulozice și minoritare (doar în cazuri speciale) fibrele de bumbac, fibrele sintetice. Fabricarea unui anumit tip de hârtie se realizează din mai multe compoziții fibroase alegând adecvat tehnologia de preparare a pastei din care se fabrică hârtia.

Clasificarea tipurilor de hârtie uzual întâlnite:

a) hârtie de scris (hârtie concept STAS 284-51, hârtie semivelină STAS 401-51, hârtie velină STAS 399-51, hârtie pentru corespondență STAS 4712-55, hârtie pelur STAS 1346-55, hârtie velină pentru registre STAS 400-49, hârtie pentru acte STAS 4526-54);

b) hârtie pentru tipar (hârtie de ziar STAS 260-56, hârtie pentru cărți STAS 285-56, hârtie semipelur STAS 1977-51, hârtie pentru ofset STAS 2662-56, hârtie pentru timbre – cu filigran, fără filigran – STAS 4304-54);

c) hârtie mătase;

d) hârtie de calc.

Examinarea compoziției fibroase a hârtiei

Analiza morfologică a documentelor și bancnotelor suspecte de a fi falsificate, contrafăcute, se efectuează cu ochiul liber, în lumină naturală, apoi la stereomicroscop (tip Carl Zeiss Jena cu oc.10x, ob.2,5x) în lumină naturală.

Pentru stabilirea compoziției materialului fibros din care sunt fabricate hârtiile care constituie suportul probelor, porțiuni prelevate din acestea se prepară sub formă de suspensii fibroase și tratate cu reactivi de culoare (reactiv Graff C, soluție acidă verde malachit) și analizate la stereomicroscop (tip Carl Zeiss Jena cu oc.10x, ob.2,5x), atât în lumină naturală cât și în lumină artificială (Nikon 80i cu oc.10x, ob.10x, 20x, utilizând programul Lucia Forensic – foto nr. 1).

Foto nr. 1

Tratarea suspensiilor fibroase cu soluție acidă verde malachit pune în evidență, prin colorații distincte, tipul de pastă – mecanică (pasta de celuloză prelucrată mecanic, netratată chimic) sau chimică (pasta de celuloză tratată chimic cu înălbitori, pentru a conferi gradul de alb necesar hârtiei, utilizat la fabricarea hârtei).

Pasta chimică înălbită poate avea în componență fibre celulozice din lemn de rășinoase, foioase, păioase, fibre vegetale, fibre de bumbac, toate aceste fibre putând fi diferențiate prin studiul la stereomicroscop după tratarea în prealabil cu reactivul de culoare Graff G.

În imaginile de mai jos (foto nr. 2 – 4) sunt prezentate etaloane ale pastei mecanice și pastei chimice:

Foto nr. 2 – Pastă mecanică Foto nr.3 – Pastă chimică din lemn Foto nr. 4 – Pastă chimică din

de rășinoase lemn de foiose

A) Exemplu de caz de falsificare

Proba în litigiu este un certificat de înmatriculare suspect de a fi falsificat sau contrafăcut. Determinarea caracteristicilor fizico – chimice ale probei în litigiu presupune un studiu comparativ între certificatul de înmatriculare pus la dispoziție și un certificat de înmatriculare autentic (specimen aflat în colecția laboratorului).

Examinarea în lumină ultravioletă:

Examinarea în lumină ultravioletă a probei de comparație folosind lampa UV (la lungimea de undă de 366 nm), a evidențiat prin fluorescență albastră prezența elementelor de siguranță caracteristice astfel:

fibre scurte răspândite neuniform în compoziția fibroasă a hârtiei – pe față (paginile 1,4, aversul anexei) ;

Stema României și fibre scurte răspândite neuniform în compoziția fibroasă a hârtiei – pe verso (paginile 2, 3, revers anexă).

Examinarea în lumină ultravioletă a probei în litigiu (certificat de înmatriculare în litigiu) folosind lampa UV, a evidențiat prezența elementelor de siguranță caracteristice doar pe primul strat de hârtie (fața – paginile 1,4, aversul anexei); pe cel de-al doilea strat de hârtie (verso – paginile 2, 3, revers anexă) nu s-au evidențiat elemente de siguranță fluorescente.

Fluorescența diferită a suportului certificatului de înmatriculare în litigiu, precum și a elementelor grafice fluorescente reprezintă rezultatul acțiunii unei substanțe de natură chimică, cu ajutorul căreia au fost dezlipite cele două suporturi de hârtie care alcătuiesc documentul, pe de o parte, iar pe de altă parte din cauza fluorescenței mai mari a hârtiei înlocuite, cu datele de înmatriculare. Urmare a acestor acțiuni au fost afectați și pigmenții fluorescenți ai fibrelor inserate în masa hârtiei, aceste elemente de siguranță având o intensitate mai scăzută sub incidența radiațiilor ultraviolete (foto. nr. 5 și foto nr. 6).

Foto nr. 5 – Imagine obținută sub incidența razelor ultraviolete – fibre fluorescente

(la documentul în litigiu reacționează slab)

Foto nr. 6 – Absența fibrelor fluorescente și hârtie puternic fluorescentă

Examinarea compoziției fibroase a suportului certificatului de înmatriculare

Certificatul în litigiu a fost realizat prin detașarea suportului de hârtie care reprezentă paginile nr. 2 și 3 și aversul anexei certificatului de înmatriculare autentic și lipirea altei coli de hârtie care are înscrise rubricile specifice unui certificat de înmatriculare autentic și are completate datele autoturismului marca BMW 520 I, cu număr de înmatriculare și seria de șasiu. În dreptul rubricii „Deținătorul” este înscris numele posesorului.

Foto nr. 7 – Mod de contrafacere a certificatului de înmatriculare în litigiu

Pentru stabilirea compoziției materialului fibros din care sunt fabricate hârtiile care constituie suportul certificatelor de înmatriculare (litigiu și comparație), porțiuni prelevate din acestea au fost preparate sub formă de suspensii fibroase și tratate cu reactivi de culoare (reactiv Graff C, soluție acidă verde malachit) și analizate la stereomicroscop (tip Carl Zeiss Jena cu oc.10x, ob.2,5x) atât în lumină naturală cât și în lumină artificială (Nikon 80i cu oc.10x, ob.10x, 20x, utilizând soft-ul Lucia Forensic).

Aspectul morfologic al fibrelor din compoziția celor două straturi de hârtie care reprezintă suportul certificatului de înmatriculare – specimen:

Foto nr.8 Foto nr. 9

Aspectul morfologic al fibrelor din compoziția celor două straturi de hârtie ce reprezintă suportul certificatului de înmatriculare în litigiu :

Foto nr. 10 Foto nr. 11

Natura fibrelor determinată prin reacțiile de culoare și aspectului morfologic al acestora, corespund următoarelor compoziții fibroase :

PCÎR1 – pastă chimică înălbită din lemn de rășinoase

PCÎF2 – pastă chimică înălbită din lemn de foioase

M – majoritar, m – minoritar,

3 – Materialul de umplutură a fost analizat prin spectrometrie de absorbție în infraroșu pe un aparat FTIR tip Paragon 1000, în domeniul 4000-400 cm-1, rezoluție 4 cm-1.

Examinând comparativ rezultatele obținute, din punct de vedere al analizei suportului de hârtie, se constată următoarele :

proba în litigiu reprezentată de Certificat de înmatriculare și anexa, este fabricată din două straturi de hârtie lipite cu adeziv; în structura specimenului – proba de comparație, nu se pune în evidență adezivul;

din punct de vedere al proprietăților fizico – chimice (compoziția fibroasă, materialul de umplere și grosimea hârtiei) ale celor două straturi de hârtie care alcătuiesc suportul probei în litigiu se constată următoarele:

primul strat de hârtie (față – paginile 1,4, aversul anexei) prezintă aceleași caracteristici fizico – chimice cu cele ale originalului;

al doilea strat de hârtie (verso – paginile 2, 3, revers anexă) prezintă caracteristici fizico – chimice diferite de cele ale originalului.

ca urmare a studiului în lumină UV se constată că litigiul prezintă elementele caracteristice de identificare (fibre scurte răspândite neuniform în compoziția fibroasă a hârtiei) doar pe o parte a acestuia (prima foaie de hârtie – paginile nr. 1, 4, avers anexă);

materialul scriptural cu care a fost tipărită cea de-a doua foaie de hârtie (paginile nr. 2, 3, revers anexă) are caracteristicile materialelor scripturale folosite de imprimantele cu jet de cerneală;

Certificatul de înmatriculare în litigiu este falsificat prin următorul procedeu: de pe un certificat de înmatriculare autentic este îndepărtat cel de-al doilea strat de hârtie (paginile nr. 2, 3, revers anexă) care are inscripționate datele de identificare ale autoturismului și ale posesorului autoturismului; pe suportul astfel obținut a fost aplicat ulterior, cu ajutorul unui adeziv, al doilea strat de hârtie, pe care au fost inscripționate în totalitate elementele de identificare ale autoturismului și posesorului autoturismului, cu ajutorul unei imprimante cu jet de cerneală.

B) Exemplu de caz de contrafacere

Probele în litigu sunt reprezentate de 7 bancnote suspecte de a fi falsificate sau contrafăcute:

4 (patru) bancnote în cupiură de 50 euro, toate cu aceeași serie;

3 (trei) bancnote în cupiură de 100 RON, toate cu aceeași serie.

În vederea efectuării examinărilor comparative în lumină ultravioletă dar și pentru studiul traseelor grafice, au fost folosite o bancnotă SPECIMEN în cupiură de 50 euro cu seria X00000000002 și o bancnotă SPECIMEN în cupiură de 100 RON cu seria X00000000001, din colecția de documente a Institutului de Criminalistică.

Examinarea în lumină ultravioletă:

Deși bancnotele în litigiu prezintă texte, însemne și desene realizate și plasate asemănător cu cele ale bancnotelor autentice, acestea prezintă diferențe atât în privința fidelității grafice, a modului de realizare, cât și a elementelor de siguranță, reprezentative.

La examinarea în lumină ultravioletă a celor 4 (patru) bancnote în cupiură de 50 euro, folosind lampa UV (la lungimea de undă de 366 nm), prin fluorescență, nu au fost puse în evidență elementele grafice fluorescente specifice cupiurii SPECIMEN (de comparație):

– fibre scurte de culoare albastră, verde și roșie, răspândite neuniform în compoziția fibroasă a hârtiei;

– drapelul Uniunii Europene și cele 12 stele ale Uniunii Europene;

– firul de siguranță și filigranul.

La examinarea în lumină ultravioletă a celor 3 (trei) bancnote în cupiură de 100 RON nu au fost puse în evidență elementele grafice fluorescente specifice cupiurii SPECIMEN (de comparație):

– seria bancnotelor;

– imprimarea valorii nominale „100” de culoare ocru de pe reversul bancnotei.

Determinarea compoziției fibroase a hârtiei

Analiza morfologică a bancnotelor în litigiu s-a efectuat cu ochiul liber, în lumină naturală, apoi la stereomicroscop (tip Carl Zeiss Jena cu oc.10x, ob.2,5x) în lumină naturală. Examinările au evidențiat că suportul bancnotei SPECIMEN de 100 RON este constituit din material plastic, iar cel al bancnotelor în litigiu este din hârtie.

Pentru stabilirea compoziției materialului fibros din care sunt fabricate hârtiile ce constituie suportul probelor în litigiu, porțiuni prelevate din acestea au fost preparate sub formă de suspensii fibroase și tratate cu reactivi de culoare (reactiv Graff C, soluție acidă verde malachit) și analizate la stereomicroscop (tip Carl Zeiss Jena) atât în lumină naturală cât și în lumină artificială (Nikon).

Aspectul morfologic al fibrelor din compoziția hârtiei care reprezintă suportul bancnotelor în litigiu sunt prezentate în fotografiile nr. 12 – 18 după cum urmează:

Foto nr. 12 – Proba nr. 1 Foto nr. 13 – Proba nr. 2

Foto nr. 14 – Proba nr. 3 Foto nr. 15 – Proba nr. 4

Foto nr. 16 – Proba nr. 5 Foto nr. 17 – Proba nr. 6

Foto nr. 18 – Proba nr. 7

Proprietățile fizico – chimice (compoziție fibroasă, material de umplutură, grosime, gramaj) ale suportului de hârtie ale probelor în litigiu sunt prezentate în următorul tabel:

PCÎF1 – pastă chimică înălbită din lemn de foioase;

PCÎR2 – pastă chimică înălbită din lemn de rășinoase;

M – majoritar;

3 – Materialul de umplutură a fost analizat prin spectrometrie de absorbție în infraroșu pe un aparat FTIR tip Paragon 1000, în domeniul 4000-400 cm-1, rezoluție 4 cm-1.

Examinând comparativ rezultatele obținute se constată următoarele :

Din punct de vedere al analizei proprietăților fizico – chimice ale suportului de hârtie (compoziție fibroasă, material de umplere și grosime) ale probelor în litigiu se constată că toate sunt fabricate din același tip de hârtie (prezintă aceleași caracteristici fizico – chimice).

Coroborând rezultatele analizelor fizico – chimice a suportului de hârtie cu cele ale materialelor scripturale folosite în procesul reproducerii bancnotelor suspecte se concluzionează că cele 4 (patru) bancnote în cupiură de 50 euro, toate cu aceeași serie și cele 3 (trei) bancnote în cupiură de 100 RON, toate cu aceeași serie, sunt contrafăcute folosind același suport de hârtie.

C) Examinarea unor documente arse în vedera identificării provenienței

Probele puse la dispoziție în vederea identificării provenienței constau în 2 (două) lamele din sticlă, care conțin fragmente de hârtie arsă.

Examinarea în lumină UV a lamelelor a pus în evidență că pe una dintre cele 2 (două) lamele puse la dispoziție, care conțin resturi de hârtie carbonizată, se remarcă prezența, în spot de lumină ultravioletă de 312 nm, a unor elemente grafice din emblema Uniunii Europene. În mod normal, aceste elemente fluorescente, pot fi observate la o bancnotă autentică într-un spot de lumină ultravioletă de 365 nm. Însă, datorită arderii, deși o parte din proprietățile cernelii cu care aceste elemente au fost realizate s-au păstrat, pentru punerea lor în evidență a fost necesară utilizarea unui spot de lumină ultravioletă mult mai intens, respectiv 312 nm. Prin aceeași metodă au fost evidențiate și cifrele 1 și 0 (foto nr. 19-22).

Foto nr. 19 Foto nr. 20

Foto. 20

Foto nr. 21

Foto nr. 22

Aceste rezultate, coroborate cu rezultatele examinărilor comparative ale traseelor grafice și ale elementelor arhitecturale ale bancnotelor autentice și ale fragmentelor arse în litigiu, conduc la concluzia că fragmentele de hârtie arsă provin de la una sau două bancnote în cupiură de 100 Euro.

Concluzii

Cercetarea documentelor sau bancnotelor suspecte de a fi falsificate sau contrafăcute are loc în cadrul expertizei criminalistice sau a constării tehnico – științifice prevăzute de legea penală ca mijloace materiale de probă.

Rezultatele examinărilor fizico – chimice a suportului de hârtie al documentelor și bancnotelor suspecte sunt extrem de importante în cercetarea criminalistică a acestora, oferind informații semnificative pentru rezolvarea cauzei. Menționăm că în majoritatea cazurilor, aceste informații sunt utile numai cu coroborarea rezultatelor obținute prin analiza materialelor scripturale folosite la realizarea grafică sau olografă a documentelor examinate.

Totodată, în vederea analizării fizico – chimice a bancnotelor suspecte, examinarea acestora se realizează prin studii comparative cu bancnote SPECIMEN din colecția de documente a Institutului de Criminalistică.

CAPITOLUL IV

VALORIFICAREA ȘTIINȚIFICĂ A URMELOR ȘI MIJLOACELOR DE PROBĂ ÎN CADRUL INFRACȚIUNILOR

În procesul complex de cercetare a locului săvârșirii infracțiunilor, pentru lămurirea modului de formare a urmelor descoperite, în vederea aflării adevărului, sunt necesare și cunoștințele unor specialist, de regulă, criminaliști.

Prin interpretarea tehnico-științifica, specialiștii pot oferi unele date cu caracter de certitudine sau probabilitate, pe care organele de urmărire penală sau instanțele de judecată, atunci când fac cercetare la fața locului, au posibilitatea să le folosească pentru a răspunde la întrebările:

Unde s-a săvârșit fapta penală?

Când s-a comis infracțiunea?

Cum a fost săvârșită infracțiunea?

Cine sunt autorii?

Prin intermediul probelor se realizează stabilirea adevărului în justiție.

În funcție de modul de operare, făptuitorii crează variate mare a căror examinare de specialitate s-a dovedit a fi un procedeu probator pentru soluționarea cauzelor.

Valoarea probatorie a acestor poate fi pusă în evidență prin cercetările efectuate de specialiști. (26)

Constatarea tehnico-stintiifice a fost definite, în literatura criminalistică, drept o activitate de interpretare și valorificare științifică imediat a urmelor, mijloacelor de probă și a împrejurărilor de fapt, desfășurată, la cererea organelor de urmărire penală, în scopul identificării făptuitorului și a obiectelor folosite pentru săvârșirea infracțiunii. (27)

CAPITOLUL V

CONCLUZII, PROPUNERI

Prevenirea infracțiunilor constituie una din importantele obligații legale ale organelor judiciare, fiind considerate ca un indicator de bază al aprecierii activității acestora.

Tehnica criminalistică, elaborând și punând la dispoziția organelor judiciare reguli și metode special, cu ajutorul cărora faptele penale sunt descoperite și probate în scurt timp de la săvârșirea lor, iar făptuitorii identificați cu operativitate, realizează o reală influenta educative atât asupra învinuiților cât și inculpaților în cauză, cât și a altor persoane care ar fi pretabile să săvârșească faptele antisociale. Dându-și seama de eficienta mijloacelor și metodelor tehnico-stintiifice folosite în procesul penal, care ajuta la constatarea la timp și în mod complet a faptelor ce constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale îs nici o persoană nevinovata să nu fie trasă la răspunderea penală, multe din elementele predispuse la săvârșirea de acte antisociale vor renunța la punere în aplicare a intențiilor lor infracționale.

Preluând metodele de prevenire elaborate de tactica și tehnica criminalistică, prelucrându-se în lumină și baza generalizării practicii și cercetare a diferitelor categorii de tracțiuni și adaptându-le la particularitățile și necesitățile concrete ale fiecărei cauze, metodica criminalistică el obreaza și propune diferite măsuri de prevenire.

Din muncă practică a rezultat că fiecare activitate de tactica și metodica criminalistă în parte are un evident rol de prevenire. Se știe că de operativitatea cu care se efectuează deplasarea pentru cercetarea la fata locului, de modul cum se realizează, din punct de vedere tehnic și tactic criminalistic, această activitate, depind în mare măsură stabilirea unor împrejurări în care a fost săvârșită descoperirea imediată a autorului. Iar implicit împiedicarea lui de a săvârși noi fapte penale sau alte încălcări ale legii.

În majoritate cazurilor în care se efectuează cercetarea la fața locului, ea nu numai că oferă posibilitatea efectuării unor constatări referitoare la situația locului săvârșirii infracțiunii, ci și furnizează date și elemente în legătură cu împrejurările ce au inlesnit sau favorizat, respectiv au permis infractorului comiterea faptei.

Rezultatul interpretării criminalistice a urmelor la locul faptei prezintă o importanță prin următoarele aspect:

Lămurirea împrejurărilor care au precedat, însoțit și succedat activitatea infracțională, asigurându-se o percepere mai bună a ambiantei din câmpul infracțional, căile de access și de ieșire etc;

Datele si informațiile rezultate din interpretarea alcătuiesc punctual de plecare în formarea celor mai eficiente electivități pentru verificarea lor;

Scurtarea semnificativă a timpului afectat urmăririi penale;

Este utilă în verificarea bunei sau relei credințe a martorilor, care, uneori, depun mărturii ce sunt neconforme cu adevărul;

Poate avea influențe și asupra încadrării juridice a faptei, atât din punct de vedere a individualizării pedepsei cât și administrații probelor;

Constituie o posibilitate suplimentară pentru organul de urmărire penală pentru a afla adevărul în legătură cu cauza cercetată.

ANEXE

V. FOTOGRAFIA JUDICIARĂ

fixarea locului faptei

fixarea împrejurărilor

fixarea urmelor mijloc de probă

fotografia detaliilor

VI. CERCETAREA LA FAȚA LOCULUI

Diversitatea și complexitatea evenimentelor cercetate

examinarea căilor de acces

examinarea cadavrului

Examinarea leziunilor exterioare

Examinarea hainelor

Cautarea și interpretarea unor documente

Examinarea unor utilaje, instalații, aparate

consemnarea rezultatelor cercetării

proces verbal

schițe

schița executată în proiecție orizontală;

schița executată în proiecție verticală;

rabatarea planurilor de proiecție;

schița în secțiune

Schiță în proiecție verticală Schița în proiecție orizontală

Rabatarea planurilor de proiecție Schița în secțiune

BIBLIOGRAFIE

Gh.Pașescu, ,,Tratat practic de criminalistica’’, vol.1, Ed.Ministerului de interne, Bucuresti,1976, pag 117-118 [1]

Holyst,B. ,,Kryminalistyca’’,Warszawa, 1973 ,pag. 176 [2]

C.P.P. art.41 alin.(2) [3],[4]

Emilian Stancu, Investigarea științifică a infracțiunilor,Curs de Criminalistică,Universitatea din București, 1986, pag 16 [5]

I.Mircea , importanța și modul determinării locului de tragere, în Studia Universitatis Babeș-Bolyai’’, Oeconomică Iurisprudentia, Cluj, 1961, pag.180[6]

I.Anghelescu și alții, Dicționar de criminalistică, Ed.Științifică și Enciclopedică, București, 1984 pag.207-208[7],[8],[9]

L.Coman și M.Constantinescu, Tratat practic de criminalistică vol 1 pag.25, Serviciul Editorial al M.I.,1986 cu trimitere la V.Dongoroz și alții, Explicații teoretice ale Codului de Procedură Penală Român vol.1 Editura Academiei București 1975, pag.293 [10]

I.Mircea, Criminalistică, Editura Lumina Lex, București, 1998, pag.228 [11]

C.Suciu,op.cit., pag.506,pct.d[12]

P.Boștină, D.Voinea ,op.cit.,pag40 [13]

T.Medeanu,Criminalistica în acțiune,Editura Lumina Lex,2006,vol.2,pag 316 [14]

L.Cîrjan, op.cit.,pag.463 [15]

T.Medeanu, Criminalistica în acțiune , Editura Lumina Lex,2006,vol2, pag.321 [16]

V.Bercheșan, Criminalistica-teorie și practică-îndrumar complet de cercetare penală, Editura Icar, București, 2001, pag.145 [17]

I.Mircea,Criminalistica, Editura Lumina Lex, București, 2001, pag.134 [18]

H.Cross, Manuel practique d’instruction criminelle, Paris, 1899, cotat de A.Ciopraga în lucrarea ,,Criminalistică tactică’’, Editura Universității ,,A.I.Cuza’’, Iași,1986,pag.77 [19]

C.Aionițoaie, I.E.Sandu, Tratat de tactică criminalistică, ediția a 2-a, Editura Carpați, București ,1992, pag.65 [21]

I.Botoș, V.Lăpăduș, Realiyarea de mulaje si tipare care ajută la protejarea urmelor, în investigarea criminalistică la locul faptei, Editura Luceafărul, București, 2004, pag.119 [22]

C.Suciu, op.cit., pag.248 ; E.Stancu, Investigarea științifică a infracțiunilor, Universitatea București , 1986, pag. 155 [23]

L.Coman , Aspecte privind cercetarea la fața locului a infracțiunilor de omor, I.G.M. București , 1975, pag 65 [24]

T.Medeanu, Criminalistica în acțiune, Editura Lumina Lex, București, 2006, vol.2, pag.322 [25]

I.Mircea, op.cit., 1998, pag.313; A.Lazăr , Criminalistica , Editura Altip, Alba Iulia, 2004, PAG. 167 [26]

N.Dan și Colab., Dicționar de criminalistică, Editura Științifică și Enciclopedică, București , 1984, pag.45 [27]