Speciile genului Salix, reprezintă o sursă promițătoare în acțiunea pentru combaterea degradării mediului și oferă remedii pentru circa două treimi… [309528]

1. [anonimizat] o sursă promițătoare în acțiunea pentru combaterea degradării mediului și oferă remedii pentru circa două treimi din tipurile de degradare clasificate: eroziune, distrugeri ca urmare a [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], s.a. (Logan, 1992).

Astfel, în perspectiva valorificării terenurilor improprii agriculturii și a [anonimizat] , a [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] 35 șC și extrem de secetoase. [anonimizat] (Contract ANCS 111/2014 –Saroswe), proiect care a stat la baza intocmirii prezentei lucrări. Studiul își propune testarea în condiții extreme a genotipurilor de salcie (de origine suedeză) [anonimizat] .

[anonimizat] s-[anonimizat], Anglia, Polonia, Germania, Danemarca, SUA, Italia, India, [anonimizat], mii de ha.

[anonimizat] a [anonimizat], [anonimizat], care ar putea fi valorificate și decontaminate cu ajutorul plantațiilor de Salix. O [anonimizat] (câteva zeci de exemplare) a fost instalată pe o haldă de steril și cenușă în anulul 2009 în interiorul Stațiunii de Cercetare de la Rovinari (Corneanu, 2011).

Lucrarea de diplomă s-a [anonimizat]-PT-PCCA-2013-4 cu titlul ,, [anonimizat], a [anonimizat]’’ – SAROSWE- [anonimizat], INCDS-Marin Drăcea precum și Firma de producție Rebina din Timișoara ca și cofinanțator.

2. DIVERSITATEA GENETICĂ A GENULUI SALIX

Salcia (Salix, L.) [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], arbuști sau subarbuști cu lujeri elastici și frunze căzătoare. Denumirea populară de salcie provine din limba latină dată de genul Salix. [anonimizat], [anonimizat] (1).

[anonimizat], zonei, [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]e important și în medicină. Substanțele active conținute în scoarța de salcie conferã preparatelor medicinale proprietăți antireumatice, antiinflamatoare, analgezice, sedative, antipiretice, tonice, astringente, hemostatice și sunt utilizate în afecțiunile reumatice, pentru calmarea durerilor și combaterea febrei, în stările de iritabilitate nervoasă și anxietate, în insomniile pe fond nervos, în dismenoree, nevralgii, dureri musculare, stomatite, pentru combaterea transpirației la picioare (2).

Având o capacitate ridicată de a produce biomasă folosită pentu producerea de energie elecrică și termică precum și la cultivarea acesteia cu alt scop, cum ar fi epurarea apelor reziduale, producerea metanolului, materie primă in industria farmaceutică la obținerea aspirinei sau în industria celulozei a anumitor sălcii, în ultimul timp genul Salix beneficiază de un interes tot mai mare, interes ce se concentrează pe obținerea unor hibrizi care să valorifice cât mai bine o varietate mare de terenuri în anumite condiții pedo-climatice, satisfăcând astfel interesele noastre. Producerea acestor hibrizi nu se poate realiza decât prin studierea și cercetarea caracteristicilor morfologice, fenologice și insușirilor biologice a sălciilor existente natural.

Sălciile sunt specii recunoscute pentru comportamentul lor de lumină și pentru cerințe față de apă, cresc de regulă pe terenuri joase și umede care se găsesc de-a lungul apelor curgătoare și suportă în general bine inundațiile care durează.

Principala cale de înmultire a speciilor din genul Salix este pe cale vegetativă și nu prin semințe, iar hibridarea este frecventă între diferite exemplare de sexe complementare (Roșu et. al., 2009).

Lujerii sunt netezi, flexibili, mugurii alterni, cu câte un solz provenit din concreșterea celor doi, acoperind partea internă, păroasă, asemănător unei scufii.

Frunzele sunt simple, scurt pețiolate, adesea sesile, întregi sau dințate, cu stipele persistente.

Flori unisexuat dioice, grupate în amenți erecți, fiecare floare are la bază o scvamă cu marginea întreagă și 1-2 glande nectarifere; speciile de la noi au florile mascule cu câte 2 stamine (excepții: Salix triandra cu 3 stamine, Salix pentandra cu 5-8 stamine); florile femele au ovar bicarpelar, terminat cu 2 stigmate.

Fructul este o capsulă bivalvă, ce se maturează prin mai-iunie, iar semințele sunt prevăzute cu smocuri de peri lungi, albi (egretate) – “vata de salcie”.(Clinovschi, 2005)

Principalele specii din genul Salix de la noi din țară și nu numai, precum și principalii hibrizi obținuți prin încrucișarea acestora sunt caracterizate în continuare, caracteristici cu ajutorul cărora putem să le deosebim, să le clasificăm și să le cultivăm acolo unde acestea valorifică cel mai bine potențialul stațional în comparație cu alte specii de arbori.

Salix alba

Salix alba este un arbore indigen din Europa, Asia Centrală și Africa de Nord. La noi în țară face parte din flora spontană și se găsește de la câmpie (luncile inundabile ale Dunării și râurilor interioare) până în zona inferioară a munțior. În nord urcă până la latitudinea de 64 grade (Figura 2.1.).

Figura 2.1. Arealul speciei Salix alba în lume (prelucrare)

Este arbore de mărimea a II-a, ce poate atinge 20-25 m înălțime și 2 m diametru.

Înrădăcinarea este trasantă, mult întinsă lateral.

Tulpina este obișnuit strâmbă. Scoarța la început netedă, cenușiu-verzuie, ce conține circa 6% substanțe tanante, cu ritidom timpuriu, cenușiu-brun, gros.

Lemnul este moale, ușor, cu duramen brun-roșcat murdar, ce are utilizări industriale.

Coroana este rară, neregulat ramificată, iar dacă a fost tăiată în scaun (de la o anumită înălțime) se dezvoltă o coroană globuloasă, regulată.

Lujerii sunt zvelți, flexibili, verzi-gălbui sau bruni, mătăsos păroși, celpuțin în tinerețe.

Muguri alterni, alungit ovoizi, alipiți, galben-roșcați.

Frunze lanceolate, 4-10 cm, prelung acuminate sau acute, cuneate, mărunt serate, la început mătăsos păroase pe ambele fețe, apoi numai pe dos; scurt pețiolate, stipelele cad devreme.

Flori dioice, cu scvame albe păroase, cele mascule grupate în amenți galbeni, 2-6 cm, cu câte două stamine, la bază cu două glande nectarifere, iar cele femele în amenți verzui, 4 cm, cu ovar glabru, scurt pedicelat, la bază cu o glandă nectariferă; înflorește odată cu înfrunzirea în martie-aprilie.(figura 2.2.). Fructele sunt capsule ce se coc prin mai-iunie, semințele sunt mici, egretate, încolțesc în 3-4 zile. Maturitate este timpurie, periodicitatea anuală, cu fructificații abundente, iar puterea germinativă este mare, dar pentru scurt timp.

Lăstărește puternic, drajonează slab, se butășește ușor.

Longevitate 80-100 ani, dar partea interioară a tulpinii putrezește la un timp, devenind scorburoasă.

Specie cu pronunțat caracter de lumină, adaptabilă la diferite condiții de climă și sol (legată fiind de prezența apei la mică altitudine), are capacitate productivă ridicată și în stațiuni mai puțin favorabile, frecvent inundabile, cu soluri argiloase, puternic pseudogleizate sau gleice. Cele mai bune creșteri le realizează pe soluri aluvionare, moderat la intens humifiere și volum edafic mare. Butășește foarte bine și are reușită mare la plantarea sadelor. Are mare capacitate de a lăstări pe o înălțime destul de mare a trunchiului și de aceea poate fi tăiată în scaun, obținându-se două-trei producții de masă lemnoasă la o singură plantare. Este specia care rezistă foarte bine la perioade lungi de inundare, datorită capacității sale de a forma rădacini adventive pe toată porțiunea de trunchi acoperită de apă.

Au fost selecționate mai multe clone, dintre care mai sunt admise în producție următoarele: ‘RO-201’ de la Ostrovul Lat (Cernavodă) – sex macul, omologată în 1966-1967

‘RO-202’ de la Cernavodă – sex mascul, omologată în 1966-1967

‘RO-204’ de la Camenița (Fetești) – sex femel, omologată în 1966-1967

‘RO-326’ de la Rast (Calafat) – sex mascul, omologată în 1972-1975

‘RO-334’ de la Mocanu (Giurgiu) – omologată în 1972-1975

‘RO-346’ de la Bistreț (Segarcea) – omologată în 1972- 1975

‘RO-892’ (Salix alba ‘RO-202’ x ‘RO-204’), selecționată la Cornetu – omolgată în 1976-1980 (Roșu et al., 2009)

Figura 2.2. Portul și caracteristicile morfologice ale speciei Salix alba

(www.google.ro-imagini)

Salix fragilis

Salix fragilis, este o specie de salcie nativă din Europa și Asia de Vest, originară habitatelor riverine. De obicei creștepe lângă râuri și fluxuri de apă, precum și în mlaștini și canale de luncă, la noi semnalându-se din Delta Dunării până în regiunea montană.

Specie indigenă de mărimea a III-a, deseori arbust, care crește rapid,10-20 m înălțime, rareori la 30 m cu trunchi de dimensiuni medii până la 1 m diametru având o coroană de multe ori înclinată, neregulată.

Coaja este de culoare gri-maroniu, puternic fisurată în copaci mai mari.

Frunzele sunt lanceolate, 6-16 cm lungime și 1,5-3 cm lățime, usor zimțate pe margini, foarte fin păros la început în primăvară, dar în curând devin lipsite de păr, pe pețiol, la baza limbului sunt două glande proeminente.

Lujerii sunt flexibili, verzui până la brun-verzui, glabri lucitori și plesnesc ușor de la locul de inserție.

Muguri alterni, aproape ascuțiți, alipiți de lujer, bicolori: spre bază galben-verzui până la bruni deschis, iar spre vârf negricioși.

Flori mascule grupate în amenți de circa 5 cm, cei femeli până la 7 cm, florile au scvame galbene, lung păroase și câte două glandenectarifere. (figura 2.3.)

Înflorește înainte de înfrunzire.

Figura 2.3. Portul și caracteristicile morfologice ale speciei Salix fragilis

(www.google.ro-imagini)

Salix caprea

Salix caprea este o specie comună de salcie nativă din Europa, Asia de Vest și Centrală cu răspândire foarte largă, ajungând la limita latitudinală a pădurilor, aproximativ 70 grade latitudine nordică. La noi este o specie des întâlnită la munte și la deal, sporadic coboară până la câmpie

Este un arbust cu frunze căzătoare sau arbore mic, ajungând la o înălțime de 8-10 m, rareori la 13 m.

Înrădăcinarea este pivotant-trasantă, des ramificată superficial.

Coroană rară, luminoasă.

Tulpina este obișnuit strâmbă, cu scoarța la început netedă, cenușie, ce formează un ritidom puțin dezvoltat cenușiu deschis, verzui, cu crăpături ondulate .

Lemnul este roșiatic deschis, mai greu, mai tare și mai rezistent decât la alte sălcii.

Lujerii sunt groși, verzui-roșcați până la roșii-purpurii, cenușiu tomentoși la început, apoi glabri.

Muguri alterni, cei foliacei ovo-conici, roșcați, cei floriferi mai mari, ovoid-globuloși.

Frunzele lat-eliptice, 4-12 cm, groase, acute, pe margini întregi sau neregulat sinuat-dințate, cu nervațiune proeminentă (aspect zbârcit), pe dos cenușii tomentoase, pe față numai la început, apoi glabre; pețiolul are 2 cm, cu stipele reniforme.

Florile: amenți erecți, apar devreme înaintea frunzelor prin martie-aprilie, cei masculi elipsoidali, 2-3 cm, cei femeli de 6-10 cm; ovar lung pedicelat și cenușiu păros (figura 2.4.).

Figura 2.4. Portul și caracteristicile morfologice ale speciei Salix caprea

(www.google.ro-imagini)

Salix babylonica

Salix babylonica este o specie nativă din nordul Chinei, dar cultivată de milenii și în altă parte în Asia, fiind tranzacționată de-a lungul timpului în Asia de sud-vest și Europa. In România este prezenta ca arbore ornamental.

Salix babylonica este un arbore exotic, mediu de mari dimensiuni, crește până la 20-25 m înalțime. Acesta creste rapid, dar are o durată de viață scurtă, între 40 și 75 ani.

Frunzele sunt aranjate alternativ și în spirală, lanceolate, 8-16 cm, acuminate, cuneate, fin serate, pe dos verzi-cenușii, glabre.

Lujeri foarte lungi, flexibili, gălbui, glabri, lucitori, pendent, în tinerețe lujerii pot fi

spre vârf slab pubescenți

Amenții apar odată cu frunzele, florile mascule au două stamine și două glande nectarifere, iar cele femele numai o glandă nectariferă. (figura 2.5.)

Figura 2.5. Portul și caracteristicile morfologice ale speciei Salix babylonica

(www.google.ro-imagini)

Salix viminalis

Salix viminalis este o specie originară de pe continentul European. La noi apare frecvent în luncile râurilor de la câmpie și până în zona montană inferioară.

Este un arbust cu creștere rapidă și viguroasă care prosperă pe soluri umede și poate fi adesea găsit pe malurile apelor.

Lujerii sunt lungi, erecți, foarte flexibili, verzi sau brun-gălbui, cenușiu-pubescenți la început.

Muguri neegali ca mărime, comprimați pe lujer, uneori câte 2 deasupra cicatricei, galben-bruni, tomentoși.

Frunze liniar-lanceolate, 8-15 cm, cu lățimea maximă în jumătatea inferioară, acuminate, marginea neregulat-sinuată sau întreagă, răsfrântă spre fața inferioară (revolută), pe dos cenușiu-mătăsos-lucitor-păroase, cu perii alipiți și cu nervura mediană proeminentă și galbenă.(figura 2.6.)

Amenții apar înaintea înfrunzirii.

Salix viminalis este o planta dură ce prosperă în condiții în care altele nu reusesc. Este tolerantă fată de situri umede și mlăștinoase și a solurilor calcaroase. Este, de asemenea, utilizată pentru a ajuta la curățarea siturilor industriale contaminate sau vechi, deoarece poate absorbi metalele grele din sol.

Figura 2.6. Portul si caracteristicile morfologice ale speciei Salix viminalis

(www.google.ro-imagini)

Salix reticulata

Salix reticulata este o salcie pitică, originară din părțile mai reci din Europa, America de Nord și Asia de Nord. Se gasește în vestul Statelor Unite ale Americii inclusiv Sierra Nevada și Rocky Mountains. În Europa se extinde spre sud din Munții Carpați și Alpi la Pirinei și Munții din Macedonia. Este prenzentă în Canada, Groenlanda și Finlanda, rar în Scoția.

Salix reticulata este un arbust pitic de foioase, întins pe pământ, ce creștere până la 8 cm înaltime, si 30 cm largime, formând rogojini largi deschise, mult ramificate, tulpinile subterane. Expuse tulpinile se poat ridica la 20 cm.

Lăstari sunt ușor păros la început, fără păr mai târziu.

Frunzele sunt mici de 1,2 cm până la 5 cm lungime si de la 1 până la 3,5 cm lățime, subrotunde sau ovate, marginea ușor răsfrântă, pe față verzi închis, pe dos caracteristice, alburii, cu nervuri proeminente, roșiatice, alcătuind o rețea deasă. (figura 2.7.)

Figura 2.7. Portul și caracteristicile morfologice ale speciei Salix reticulata

(www.google.ro-imagini)

Salix purpurea

Salix purpurea este o specie de salcie originară din Europa și Asia de nord-vest, fiind răspândită în regiunile meridionale, submeridionale și temperate din Europa și Asia. La noi, apare ca o specie comună de la câmpie și până în etajul montan superior. Se instalează pe prundișul râurilor, prin locuri umede și pietroase.

Este un arbust de foioase, creștere de la 1 la 3 m (rar până la 5 m) inaltime.

Lujerii lungi, subțiri, flexibili, glabri, lucitori, roșii-purpurii.

Mugurii alungiți, roșii-purpurii, așezați neregulat, adesea opuși.

Frunze obovat-lanceolate, 4-10 cm, cu lățimea maximă în 1 /3 superioară, cu marginea numai spre vârf serată, pe față verzi închis, pe dos verzi-albăstrui mat, la uscare se înnegresc.

Flori grupate în amenți mici de până la 4 cm, negricioși, cu câte o glandă nectariferă și apar înainte de infrunzire. (figura 2.8.)

Figura 2.8. Portul și caracteristicile morfologice ale speciei Salix purpurea

(www.google.ro-imagini)

Hibridul ‘RO-921’ Salix alba x Salix fragilis

Specie cu caracter nu atât de pronunțat de lumină ca și salcia alba, suportand relative bine o ușoară umbrire. În plantațiile comparative de la Călărași a arătat rezistență destul de bună la inundațiile de lungă durată, realizând performanțe productive peste media testului, atat ca menținere cât și ceea ce privește ritmul de creștere în diametru și înălțime. Este o clonă care trebuie folosită mai mult în producție , cu precadere pe soluri compacte,cu conținut mare de argilă.

Selectionat: Stațiunea pentru Cultura Plopului și Salciei Cornetu .Omologată 1976-1980

Sex: masculin

Coroană: neregulată, strânsă, rară, cu ramuri subțiri, inserate sub unghi ascuțit.

Trunchi: aproape drept, cilindric, vizibil până la vârf.

Scoarța: netedă, verzui-cenușie, formează din timp ritidom uniform, subțire, brazdat longitudinal, de culoare maroniu cenușie.

Muguri: Alterni, fusiformi, mici, lipiți de lujer, roșcați la culoare.

Lujeri: subțiri, flexibili, lucitori, de culoare roșcat-verzui.

Frunza: lanceolată, cu vârf acuminat, marginea foarte mărunt dințată, la inceput verzui mătasoasă pe ambele fețe, apoi verde închis pe fața superioară și verde deschis pe fața inferioară, pețiol de 1,2 -1,5 centimetri, mai lung decât la salcia alba. (figura 2.9.)

Pornirea in vegetație: timpurie, înflorind în martie-aprilie, înainte de înfrunzire, încetarea vegetației timpurie.(Roșu si colaboratorii, 2009)

.

Figura 2.9. Portul hibridului ‘RO-921’

(www.google.ro-imagini)

Hibridul ‘Salix sepulcralis’ Salix alba x Salix babylonica

Salix sepulcralis este o grupă care conține toate soiurile de hibrizi între Salix alba și Salix babylonica. Hibrizii poarta denumirea de salcie plângătoare albă sau salcie plângătoare albăstruie, cu referire la aspectul mixt pe care îl moștenesc de la părinți. Primul hibrid din această grupă a fost descris pentru prima dată de L. Simonkai în 1890.

Copacii de obicei nu ating mai mult de 12 m înaltime.

Frunzele sunt fin serate, pufoase, mătăsoase când sunt mici (figura 2.10.).

Ca arbori ornamentali, cu o mare diversitate, hibrizii pot semăna mai mult cu unul dintre părinți sau complet diferit fată de aceștia.

Figura 2.10. Portul hibriduluiSalix sepulclaris

Hibridul ‘Salix mollossima’ Salix triandra x Salix viminalis

Salix mollissima a apărut în urma încrucișării lui Salix triandra cu Salix viminalis.Frunza crește de obicei până la 14 cm lungine si doar de la 1 până la 1,5 cm lățime, are coloritul verde închis și strălucitor pe fața superioară iar pe fața inferioară este mai deschisă la culoare. (figura 2.11.). Florile apar în luna aprilie și sunt de culoare galbenă.

Salix mollossima are o valoare ridicată ornamentală și pote crește până la o înălțime de 3-5 metri. Vegetează bine pe solurile uscate și umede, în locurile cu mult soare.(www.eggert-baumschulen.de)

Figura 2.11 Portul și caracteristicile morfologice ale hibridului Salix mollissima

(www.google.ro-imagini)

Hibridul ‘Salix smithiana’ Salix caprea x Salix viminalis

Salix smithiana este arbust sau arbore mic, 4-6 m înălțime cu o coroană rotundă, ramuri arcuite sau în poziție verticală, manifestă o creștere rapidă, în primi 5 ani creste 80-100 cm după care creșterea devine mai lentă, 30 cm pe an.

Înflorește înainte de a înfrunzi, martie-aprilie, florile sunt sub formă de amenți arginti, mai târziu, galbeni, ușor parfumați.

Frunzele sunt eliptice sau lanceolate, de culoare gri-verzui, gri tomentose pe partea inferioară. (figura 2.12.).

Temperamentul este de lumină, preferând zonele însorite. Rezista bine la îngheț.

Figura 2.12. Portul și caracteristicile morfologice ale hibridului „Salix smithiana”

(www.google.ro-imagini)

Hibridul ‘Salix undulata’ Salix alba x Salix triandra

Salix undulata a apărut prin încrucisarea speciilor Salix alba și Salix triandra. (figura 2.13.).

Figura 2.13. Caracteristicile morfologice ale hibridul Salix undulata

(www.google.ro-imagini)

3. BOLI ȘI DĂUNĂTORI SPECIFICI GENULUI SALIX

Arboretele de salcie sunt în continuu afectate de diferiți factori biotici, reprezentați prin agenți fitopategeni și dăunători.

Agenții fitopatogenti sunt reprezentați de diferite specii de ciuperci, bacterii și virusuri, iar dăunătorii de diferite specii de insecte.

3.1. VĂTĂMĂRI PRODUSE DE AGENȚII FITOPATOGENI

Agenții fitopatogeni sunt în ce mai mare parte, paraziți, care afectează doar exemplarele slăbite fiziologic, din diferite cauze.

În funcție de organele afectate, agenții fitopatogeni întâlniți la arboretele de salcie din România pot fi grupați astfel (Rădoi, 1961; Marcu, 2005):

Asupra frunelor acționeză specii de Marssonina salicicola Magn., Polaccia (Fusicladium) saliciperda Arx., Cercospora salicina, Uncinula salicis.

La nivelul tulpinii și ramurilor nelignificate produc vătămări Discella carbonacea, Cytospora salicis, Erwinia salicis.

Fitopatogeni ce acționează asupra frunzelor.

Marssonina salicicola Magn.

Pe toată suprafața laminei apar pete brune (în urma unei infestații puternice pot să apară pe nervuri, pețiol și lujeri), în faza incipientă sunt izolate, rotunde, mai mici de 1 mm, apoi unindu-se. Boala produce îngalbenirea și căderea precoce a frunzelor, începând din mai – iunie. Defolierile sunt urmate de o scădere a vigorii plantelor afectate și o reducere semnificativă a creșterilor ( figura 3.1.).

Figura 3.1. Simptome ale bolii produse de Marssonina salicicola Magn.

(www.google.ro-imagini)

Pollaccia (Fusicladium) saliciperda Arx.

Aceasta determină ofilirea, necrozarea și căderea prematură a frunzelor începand de la vârful ramurilor. Apar pete foliare la vârful laminei, pe care o deformează, prin uscarea zonei afectate.

La infecții mari, lujerul și frunzele se ofilesc, se curbează la vârf, se înegreste și se usucă. (figura 3.2)

Figura 3.2 Simptome ale bolii produse de Pollaccia (Fusicladium) saliciperda Arx.

(www.google.ro-imagini)

Cercospora salicina

Pe frunze apar pete brun-roșcate sau brun –negicioase, circulare, mici (0.3-0.9 mm), rare, izolate, apoi dese și unite, acoperind tot limbul (figura 3.3.), acestea colorându-se în brun-arămiu, urmate de căderi treptate.

Figura 3.3. Simptome ale bolii produse de Cercospora salicina

(www.google.ro-imagini)

Uncinula salicis (făinare)

Pe fața superioară a frunzelor, apar insulite prăfoase de culoare alb-murdar, iar pe partea inferioară cleistotecii negre, globuloase. Provoacă ofilirea și uscarea frunzelor și a varfului mlădiței, apoi căderea frunzelor (figura 3.4.).

Figura 3.4. Uncinula salicis

Putregaiul de tulpină

Majoritatea ciupercilor xilofage produc putrezirea lemnului în picioare (Bontea și Sălăgeanu, 1985).

Specia Phellinus igniarius (figura 3.5.), este foarte răspândită la salcie, mai ales la cea albă și plâgătoare, dar și la plopul negru și eramerican.

Figura 3.5. Phellinus igniarius,

(http://www.hlasek.com/foto/phellinus_igniarius_bi4778.jpg)

Putrezirea lemnului mai este produsă și de către specia Ganoderma resinaceum (figura 3.6.), ce afectrează salcia si plopul (Nețoiu., Chira 2009).

Figura 3.6. Ganoderma resinaceum

(http://www.freenatureimages.eu/plants/Funghi)

Colorarea lemnului

În perioadele umede și calde, se produc infecțiile ce formează mucegăirea lemnului, care este produsă de specii de ciuperci sau bacterii lignicole. Aceste ciuperci vegetează la suprafața lemnului, și provoacă decolorări.

Perioadele cu temeraturi scăzute și lipsite de umiditate împiedică dezvoltarea miceliului.

Uscarea salciei

Uscarea este o boală complexă, care a înregistrat o dinamică puternic influențată de un complex de factori abiotici și biotici cum ar fi:

-cuantumul precipitațiilor a influențat nivelul apelor freatice, durata inundațiilor și perioadele de secetă;

-schimbările staționale au constat în creșterea hidrogradului terenului prin depuneri succesive de aluviuni, schimbări ale cantității de săruri solubile și scăderea nivului apei fretice;

-defolierile succesive mai ales cele de Lymatria dispar L. au favorizat sau chiar declnașat uscări în masă;

-infecțiile cu bacterii și ciuperci oportuniste cum ar fi cancerul bacterian – Xantomonas populi, care au survenit defolierile, rupturile de vânt și deficiențele fizilogice (Nețoiu., Chira, 2009). (figura 3.7.)

Figura 3.7. Xantomonas populi

(https://bugwoodcloud.org/images/384×256/1277125.jpg)

Ucarea patologică a salciei

Uscarea sălciilor a fost pusă, uneori, pe seama infecțiilor bacteriene cu agentul patogen Erwinia salicis (figura 3.8.).

Figura 3.8. Erwinia salicis

(http://www.bomenbieb.nl/)

Bacteriile parazitează în alburn, iar ofilirea frunzelor și uscarea vârfului lujerilor încep primăvara. Uscarea ramurilor și tulpinilor progresează treptat, iar arborii pot murii în circa 2 sau 3 ani. În secțiile transversale prin tulpină de observă pete negre, înșiruite pe inelele anuale corespunzătoare perioadelor de boală.

Prevenirea și combaterea se realizează prin recomandarea și utilizarea de clone de salcie selecționate, rezistente la uscare ( Nețoiu., Chira, 2009).

Cancerul bacterian al coletului, rădăcinii și tulpinii

Cancerul este provocat de Agrobacterium tumefaciens, atât la salcie cât și la plop, în special din secția Leuce.

Bacteria vegetează saprofit în sol, de unde pătrunde în rădăcini sau în zona coletului, prin răni de natură diversă. În urma acestor infecții apar dezvoltări anormale la nivelul țesuturilor afectate, determinând cancere de rădăcini și tulpini. Acestea dezvoltă tumori, care la început moi, mici, netede, albicioase, verzui sau roșietice, iar după un an ele devin tari, lemnoase, brun-negricioase, pline de crăpături.

Boala se răspândește prin butași infectați, apa de irigație, unelte utilizate la tăiere, nematode și insecte. După tăierea exemplarelor infectate, boala este transmisă noilor lăstari, din cioatele și rădăcinile bolnave( Nețoiu., Chira, 2009).

Amfitoze

Acestea sunt reprezentați de paraziți de tulpină ce aparțin genului Cuscuta respectiv Viscum album, numit vâscul de plop.

Figura 3.9. Cuscuta campestris

(https://fr.wikipedia.org/wiki/Cuscuta_campestris#/media/)

Cuscuta se răspândește prin semințe, tulpina încolăcindu-se în jurul tupinii plantei gazdă cu, după care cu ajutorul unor ventuze și preia seva elaborată din vasele gazdei prin intermediul unor haustori (figura 3.9. și figura 3.10.).

Figura 3.10. Cuscuta trifolii

(http://www.hlasek.com/foto/cuscuta_epithymum_af6006.jpg)

Semințele de vâsc ajung, cu ajutorul păsărilor, pe ramurile sau tulpinile arborilor gazdă, unde germinează și se fixează de scoarță prin haustori (figura 3.11.).

Figura 3.11. Viscum album

(http://www.gettyimages.com)

Cuscuta produce pagube însemnate în special în răchitării dar și în alte culturi de pepinieră, unde reduce producția și calitatea lujerilor, drept pentru care se impune combaterea plantei patogene. Ramurile parazite de vâsc se usucă în timp sau pot fi rupte în timpul furtunilor (Nețoiu., Chira, 2009).

3.2. VĂTĂMĂRI PRODUSE DE INSECTE

Insecte care rod frunzele

Lymantria dispar – omida păroasă a stejarului

Lymantria dispar este o specie de insectă foarte polifagă care atacă peste 270 de specii lemnoase, în primul rând cvercineele, sălciile, plopii, carpenul, precum și fagul, teiul, acerineele și chiar salcâmul. Este în același timp și un dăunător periculos al livezilor situate în apropierea pădurilor.

Atacurile cele mai puternice s-au înregistrat în sudul țării în raza directii silvice Dolj, Giurgiu, Teleorman, Olt, Constanța și Dâmbovița.

Adultul prezintă un dimorfism sexual evident. Femela are deschiderea aripilor de 55-75 mm, aripile anterioare prezintă, pe fondul alb-gălbui, benzi în zig-zag întunecate, ca și petele de pe margini; antenele dublu-serate și negre; abdomenul bombat și acoperit cu perișori bruni-gălbui.

Masculul este mai mic, cu antene dublu-pectinate și aripi mai închise la culoare, brune-cenușii până la cafenii-roșcate (figura 3.12.).

Figura 3.12. Adultul de Lymantria dispar

(http://www.ukmoths.org.uk/site/assets/files/15908/2034l_disparrjh.jpg)

Ouăle sunt sferice, ușor turtite la poli; la început gălbui, după 2-3 săptămâni devin cenușii; toate într-o singură depunere de formă ovală și acoperite cu perișori gălbui.(figura 3.13.)

Figura 3.13. Ouă de Lymantria dipar

(http://www.pyrgus.de/bilder1/lymantriidae/dispar_2ei2011.jpg)

Omida neonată este neagră și cu peri foarte lungi (de aceea poate fi ușor purtată de curenți de aer), după 4-5 năpârliri devine matură având caracteristic capul galben cu două benzi negre și pe partea dorsală a corpului cinci perechi de negi de culoare albastră și șase perechi de culoare roșie (figura 3.14.).

Figura 3.14. Omida adult de Lymantra dispar

(https://www.ukmoths.org.uk/site/assets/files/15912/2034l_disparlarvarjh.jpg)

Pupa este brună, mată, acoperită cu smocuri de peri ruginii; cremasterul alungit în formă de măciucă și cu numeroase cârlige.

Împuparea are loc la sfârșitul lunii iunie în crăpăturile scoarței sau în 2-3 frunze prinse cu fire de mătase.

Depistarea se face prin observarea „oglinzilor“ cu omizi în primăvară, a pupelor în iunie-iulie, a fluturilor în timpul zborului (iulie-august) și a depunerilor de ouă din august până în primăvara următoare (Nețoiu, 2013).

Leucoma salicis L. (stilpnotia salicis L.)- fluturele alb al plopului

Leucoma Salicis L este o specie de insectă polifagă, preferă plopii și sălciile, în special de-a lungul șoselelor, în parcuri, dar și în arboretele de plop din zona de silvostepă și de stepă.

Adultul este un fluture cu aripile albe cu luciu mătăsos, toracele și abdomenul acoperite cu peri albi, deși, iar picioarele negre cu inele albe din perișori (figura 3.15.).

Figura 3.15. Adultul de Leucoma salicis

(https://upload.wikimedia.org/wikipedia/)

Oul este sferic, turtit la poli; ouăle sunt în depuneri de câte 150-200 bucăți și acoperite cu o secreție albă care se întărește.

Omida neonată este neagră, apoi albă-cenușie, numai capsula cefalică rămâne neagră, dorsal cu un șir de pete albe-gălbui, pe segmentele patru și cinci și câte două excrescențe negre concrescute, iar pe corp negi cu peri galbeni-roșcați.

Pupa este neagră, lucitoare cu pete și smocuri de peri albi-gălbui, de aceea apare pestriță, iar cremasterul este prelungit, cu cute longitudinale și peri în formă de cârlige.

Depistarea se face după prezența omizilor în coroană, în iunie-iulie, sau a pupelor aflate în crăpăturile scoarței. Fluturii pot fi capturați noaptea, la surse luminoase (Nețoiu. 2013).

Hyponomeuta rorellusHb. – molia sălciilor –

Specia Hyponomeuta rorellusHb defoliator periculos în arboretele de sălcii din luncile inundabile ale râurilor,iar în ultimele decenii a produs înmulțiri în masă.

Adultul este un fluture cu anvergura de 22-24 mm; aripile anterioare înguste, rotunjite, albe-mătăsoase, cu șiruri de puncte negre, iar cele posterioare mai mici, cenușii și cu franjuri lungi la marginea posterioară (figura 3.16.).

Figura 3.16. Adultul de Hyponomeuta rorellus Hb.

(https://upload.wikimedia.org/wikipedia/)

Omida este gălbuie în afară de cap, scutul toracic și placa anală care sunt negre; pe fondul deschis al corpului sunt numeroase puncte negre, așezate în șiruri, longitudinal.

Pupa este brună având abdomenul ceva mai deschis la culoare, cu cremasterul negru și cu trei perechi de țepi și nu formează coconi.

Dăunătorul are o generație pe an și iernează în stadiul de omidă de vârsta I, sub scutul protector al pontei format din solzi imbricanți (Nețoiu, 2013,).

Melasoma populi L. – gândacul roșu de frunză al plopului

Specia Melasoma populi produce atacuri importante în culturile de plop și salcie, în pepiniere, plantații tinere și culturi de plante mamă.

Adultul este un gândac, cu corpul rotunjit-alungit, bombat, 10-12 mm lungime, cu capul, toracele, abdomenul și picioarele albăstrui-verzui până la negre, scutul toracic mai lat decât capul; elitrele roșii-cărămizii, cu câte o pată neagră în vârf (figura. 4.17.).

Figura 3.17. Adultul de Melasoma populi

(http://www.biolib.cz/IMG/GAL/16454.jpg)

Oul este oval, alungit (1.0 x 0,55 mm), galben-portocaliu, mai târziu cafeniu și apoi negru; depuneri în grămezi de 10-60 bucăți, frecvent pe dosul frunzei, perpendicular pe limb, dar și pe ramuri iar ouăle sunt lipite de substrat și între ele.

Larva, la început este alb-murdar spre negriciosă, cu picioarele negre, cu negi negrii pe părțile laterale și cu un rând de plăci dorsale negre, alungite,care nu se măresc pe măsura dezvoltării larvei, dar se deschid la culoare; la dezvoltarea completă larva măsoară 12-15 mm, devine alb-gălbuie, cu negi și pete dorsale negre; la atingere, larvele secretă un lichid cu miros pătrunzător.

Pupa ajunge până la 10 mm lungime, ovală, cu abdomenul ascuțit; albă-lăptoasă spre roz, apoi brună, cu aceleași desene negre ca și larva; de obicei pupa atârnă cu capul în jos, prinsă de frunze sau lujeri cu o substanță lipicioasă, iar la extremitatea abdominală îi atârnă o exuvie larvară (Nețoiu, 2013).

Insecte care minează frunzele

Phyllocnistis Suffusella Zadd.- molia minieră a frunzelor de plop

Adultul este un fluture, anvergura 6-8 mm și lungimea corpului cca. 3 mm; aripile anterioare înguste, cu franjuri late în jumătatea distală, albe, cu extremitățile ocru, cu solzii galbeni și bruni care formează pete și benzi transversale și cu un punct întunecat la vârfurile lor ; franjurile poartă 4 benzi mai închise pe partea anterioară a aripii și o bandă îndreptată înapoi, care pornește de la vârful aripii (figura 3.18.).

Figura 3.18. Adultul de Phyllocnistis Suffusella

(http://www2.nrm.se/en/svenska_fjarilar/)

Insecte care răsucesc frunzele.

Byctiscus betulae L.- țigărarul mare al plopului

Dăunătorul atacă în special plopii, dar și sălciile, pomaceele, ulmul și mesteacănul.

Adultul este un gândac de 5-9 mm lungime, albastru sau verde-metalic, cu elitrele fin punctate și păroase la vârf; masculul prezintă pe torace câte un ghimpe lateral (figura 4.19.).

Figura 4.19. Adultul de Bysticus betulae L.

(http://upload.wikimedia.org/)

Larva se dezvoltă, timp de 2-3 luni, în țigară făcută de adult,iar spre toamnă țigările cad pe sol, larvele ies din țigară și se împupează în sol (Simionescu, 2000).

Caracteristicile vătămării sunt acelea că primăvara, femela răsucește mai multe frunze la un loc, sub forma unei țigări groase și depune ouăle în interiorul ei, iar frunzele răsucite cad prematur (Nețoiu, 2013).

Insecte care rod scoarța tânără

Cryptorrhynchus Lapathi L. – trombarul plopilor și sălciilor

Această speci produce vătămări în răchitării, în plantațiile de 2-3 ani de plop și salcie și în culturi de plante mamă.

Adultul este un trombar de 8-10 mm lungime, scurt și gros, cu rostrul arcuit, lung cât capul; culoarea generală brun-negricioasă, cu excepția pronotului și a treimii posterioare a elitrelor, care au numeroși solzișori albi sau rozalii și protuberanțe distincte (figura 4.20.).

Figura 4.20. Adultul de Cryptorrhynchus lapathi L.

(http://bugguide.net/images/raw/)

Larva este apodă, corpul puternic încrețit și îndoit dorso-ventral, 8-10 mm lungime, albă-gălbuie, capsula cefalică brun-roșcată, chitinizată,iar pupa este albă-gălbuie, cu 2 spini pe ultimul segment abdominal, cu lungimea de 9-11 mm (Nețoiu, 2013).

Insecte care rod în lemn

Saperda populnea L.- croitorul mic al ramurilor de plop

Este o insectă care produce vătămări importante culturilor tinere de plopi euramericani din luncile râurilor interioare, dar și celor din Lunca Dunării, pe stațiuni mai sărace. Vătămările sunt cauzate de larve, prin săparea de galerii în ramurile subțiri și în trunchiurile arborilor tineri. Dintre plopi, Saperda populnea preferă plopul tremurător, plopul alb, plopul negru și unii plopi hibrizi.

Adultul are corpul negru, acoperit cu un puf mai mult sau mai puțin dens, cenușiu-gălbui (la femelă, perii sunt mai viu colorați în galben),de 8-15 mm lungime; pe fiecare elitră se găsesc 3-5 pete gălbui, mai mult sau mai puțin clar conturate; antenele au 11 articule inelate cu alb și negru, mai lungi decât corpul la mascul și mai scurte la femelă (figura 4.21.) (Nețoiu, 2013).

Figura 4.21. Adultul de Saperda populnea L.

(http://www.commanster.eu/)

Saperda (Anerea) carcharis L. – croitorul mare al plopului.

Aceasta specie de insectă produce pagube mai importante în culturile de plop și salcie de 3-12 ani, situate în luncile râurilor interioare și în incintele îndiguite. Atacă atât arbori cu stare lâncedă cât și arbori sănătoși, contribuind la deprecierea lemnului.

Adultul are 22-28(33) mm lungime, capul bine dezvoltat, cu antene puternice, păroase, alcătuite din 11 segmente vărgate, galbene și negre; corpul brun-închis, acoperit cu peri cenușii-cafenii-gălbui; elitrele cu gropițe dese lucitoare, cu peri cenușiu-gălbui. Masculul prezintă antene mai lungi decât corpul, iar femela are corpul mai mare și antenele mai scurte decât corpul (figura 4.22.)

Figura 4.22. Adultul de Saperda (Anerea) carcharis L.

(https://www.zin.ru/animalia/coleoptera/images/foto/carch_f.jpg)

Larva are 30-38 mm lungime, cu corp alb-lăptos-lucitor, apodă și netedă, cu peri scurți izolați .Pupa este de tip liber, albă-gălbuie la început, apoi se brunifică treptat, până la înnegrirea completă (Nețoiu, 2013).

4. METODE ȘI MATERIALE DE LUCRU

4.1. LOCUL CERCETĂRILOR

Locurile alese pentru cercetare sunt anumite terenuri din zona Olteniei cu condiții pedoclimatice diferite (figura 4.1), mai exact din județul Dolj, terenuri cărora li se atribuie calificativul ,, inapte pentru agricultură’’. Pe aceste terenuri s-au făcut cercetări și se fac cercetări în continuare pentru a le valorifica prin introducerea anumitor culturi care să supraviețuiască în primul rând și apoi să se comporte încurajator cu scopul de a le folosi mai apoi pe terenuri similare. Pentru valorificarea acestor terenuri nefavorabile culturilor obișnuite au fost făcute cercetări nu numai din punct de vedere silvilc, ci și cercetări din punct de vedere agricol și horticol. Aceste domenii încearcă să găsească prin cerecetările făcute acele specii de plante care să vegeteze încurajator în zonele respective. Totuși cea mai mare șansă de reușită o are în special sectorul silvic, deoarece beneficiază de o multitudine de specii arboricole și arbustive, specii care nu necesită atâta îngrijire precum culturile agricole și horticole. Aceste terenuri sunt situate în 3 locații diferite, fiecare având anumite caracteristici proprii ale solului, fapt ce ne oferă posibilitatea de a observa comportamentul comparativ al speciilor genului Salix introduse pe terenurile selectate. Prima locație a fost aleasă la Tâmburești, pe nisipuri, a doua locație a fost aleasă la Ișalnița, pe cenușă, iar a treia locație a fost aleasă pe un sol aluvial, la Radovan, ca suprafață martor. Suprafata fiecarui experiment a fost de 0,5 ha (tabelul 4.1.).

Tabelul 4.1.

Locul și caracteristicile principale ale suprafețelor experimentale

Figura 4.1. Dispoziția spațială a locurilor de cercetare

4.3. MATERIALE FOLOSITE

În cursul anului anului 2015 s-a înființat culturi comparative, în care s-au folosit 14 genotipuri de Salix atât din străinătate cât si din țară, 7 hibrizi au fost aleși din Suedia (Inger, Sven, Tordis , Tora, Torhild, Jon, Olof) și 7 hibrizi din România (Pesred, Fragisal, Robisal, Cozia 1, RO 892, RO 1077, RO 1082) (tabelul 4.2).

Tabelul 4.2.

Materialele folosite și caracteristicile principale ale acestora

Tehnologia de instalare standard a fost adaptata în funcție de caracteristicile terenului, respectiv pe terenurile nisipoase de la Tâmburești și pe cenușă (CET Ișalnița) numarul lucrărilor mecanizate a fost mai redus, față de lotul CONTROL de la Radovan. Tehnologia de instalare pentru instalarea culturii este prezentată în (tabelul 4.3). Un exemplu de schemă de plantare al clonei RO-892 este redat în (figura4.2.).

Tabelul 4.3.

Tehnologia de instalare a culturilor comparative de Salix pentru fiecare locație.

Figura 4.2. Schema de plantare a hibridului RO 892

În cursul sezonului 2017 s-au făcut observații repetate la două săptămâni asupra vătămărilor produse de agenții fitopatogeni și de insecte.

5. REZULTATE OBȚINUTE

În urma verificării culturilor pentru a stabili frecvența și intensitatea atacurilor provocate de factorii biotici vătămatori s-a observat că cele mai puternice pagube au fost provocate de insectele Melasoma saliceti, Scarabeidae, Aphide și Arachnidae și de agenții fitopatogeni Uncinula salicis, Marssonina salicicola și Pollaccia saliciperda.

Majoritatea genotipurilor cultivate in suprafetele experimentale au fost infectate de ciuperca ascomiceta din genul Venturia cu forma asexuata Pollaccia (Fusicladium) saliciperda, care a produs necrozarea frunzelor si lujerilor. Frecventa infectiilor a fost slaba (2-18%), la genotipurile romanesti, si cel mult mijlocie (30%), la genotipurile suedeze.

Marssonina salicicola a infectat toate genotipurile testate in suprafetele experimentale iar frecventa si intensitatea infectiilor a fost slaba doar in culturile din Oltenia. In suprafetele experimentale instalate in judetul Timis, infectiile au fost semnalate in toate culturile insa frecventa infectiilor a variat de la o suprafata experimentala la alta si anume: intre 20% si 80 % in suprafata martor Ghilad, 65-100% in cultura instalata pe saratura si intre 20-100% in cultura instalata pe cenusa, unde infectiile sau manifestat doar la clonele romanesti. Desi infectiile au fost prezente la toate genotipurile, intensitatea acestora a fost slaba, fara a afecta starea de vegetatie a culturilor.

Uncinula salicis, care produce fainarea frunzelor de salcie, a infectat slab genotipurile ramanesti (<5%), iar cele suedeze s-au aratat sensibile la aceasta boala, frecventa infectiilor variind de la 40% la 65%. Intensitatea mare a infectiilor, inregistrata la unele genotipuri (Tora, Tordis), combinata cu uscaciunea solului a determinat chiar uscarea unor exemplare, spre sfarsitul sezonului de vegetatie.

Genotipurile suedeze s-au aratat a fi sensibile si la atacul speciilor de Aphidae si, in mod special, la atacul speciilor de acarieni. Frecventa atacurilor la speciile de acarieni a variat intre 15% si 40%, la genotipurile suedeze si sub 10% la cele romanesti.

Nu s-a constatat o preferinta a insectelor fitofage sau xilofage asupra genotipurilor testate, intensitatea vatamarilor variind in functie de sursa de infestare din trupurile de padure de plop si salcie din imprejurimi.

5.1. CULTURA COMPARATIVĂ DE PE NISIPURI (TÂMBUREȘTI)

Pe nisipurile de la Tâmburești au fost depistați cei mai mulți factori biotici vătămatori și cu o intensitate a vatamarilor forte puternică. Aici cărăbușii (Scarabeidae) au provocat distrugeri semnificative la toți hibrizii prezenți, atacul fiind provocat prin roaderea coajei butașilor (figura 5.1.). Orthosia stabilis, Melasoma saliceti, Aphidae, Arachnidae , Saperda populnea au fost alți daunători intâlniți, a caror atac a fost de o intensitate mai mică. În ceea ce privește agenții fitopatogeni au fost semnalați Marssonina salicicola și Pollaccia saliciperda care au produs vătămari în special hibrizilor romănești și Uncinula Salicis care a produs vătămari hibrizilor suedezi (figura 5.1., figura 5.2.).

Figura 5.1. Frecvența și intensitatea vătămărilor produse de diverși factori biotici în suprafața experimentală Tâmburești

Figura 5.2. Aspecte ale vatamarilor produse de larvele speciilor

de Scarabaeidae in suprafetele comparative Tamburesti

5.2. CULTURA COMPARATIVĂ IȘALNIȚA

Pe suprafața de la Ișalnița prezența factorilor vătămatori a fost mai mică, cele mai puternice vatamari fiind provocate de Uncinula Salicis care a atacat în special hibrizii Tora, Tordis si Inger (figura 5.3.).

Figura 5.3. Frecvența și intensitatea vătămărilor produse de diverși factori biotici în suprafața experimentală Ișalnița

5.3. CULTURA COMPARATIVĂ RADOVAN (CONTROL)

La Radovan frecvența și intensitatea vătămarilor a fost medie. Au fost prezente vătăamari atât la hibrizii românesti cât și la cei suedezi. Dintre insectele dăunătoare au provocat cele mai mari atacuri Melasoma saliceti, Saperda populnea si Arachinidae, iar dintre agenții fitopatogeni au provoat cele mai mari vătămari Uncinula Salicis, Marssonina salicicola și Pollaccia saliciperda (Figura 5.4.).

Figura 5.4. Frecvența și intensitatea vătămărilor produse de diverși factori biotici în suprafața experimentală Radovan (control).

6. CONCLUZII

Lucrarea de diplomă s-a desfășurat în cadrul proiectului finanțat de ANCS în programul Proiecte Colaborative de Cercetare Aplicativă PN-II-PT-PCCA-2013-4 cu titlul ,, Evaluarea potențialului productiv, de fitoremediere și adaptabilitate la stresul hidric, a unor genotipuri de Salix, în stațiuni improprii culturilor agricole’’ – SAROSWE- la care participă un consorțiu de cercetare coordonat de USAMVB Timișoara, având ca și colaboratori Universitatea din Craiova, INCDS-Marin Drăcea precum și Firma de producție Rebina din Timișoara ca cofinanțator.

Locurile alese pentru cercetare sunt anumite terenuri din zona Olteniei cu condiții pedoclimatice diferite, mai exact din județul Dolj, terenuri cărora li se atribuie calificativul ,, inapte pentru agricultură’’.

Aceste terenuri sunt situate în 3 locații diferite, fiecare având anumite caracteristici proprii ale solului, fapt ce ne-a oferit posibilitatea de a observa comportamentul comparativ al speciilor genului Salix introduse pe terenurile selectate. Prima locație a fost aleasă la Tâmburești, pe nisipuri, a doua locație a fost aleasă la Ișalnița, pe cenușă, iar a treia locație a fost aleasă pe un sol aluvial, la Radovan, ca suprafață martor. Suprafata fiecarui culturi experimentale a fost de 0,5 ha.

Desi principalele specii de omizi defoliatoare specifice genului Salix au fost depistate in toate culturile experimentale, nivelul populatiilor acestor specii a fost scazut, si nu au produs vatamari peste pragurile economice admise, culturile fiind abia la infiintare si timpul scurt nu a permis intrarea in gradatie a acestora. In schimb, speciile de gandaci defoliatori specifici genului Salix, avand 2-3 generarii pe an, cei doi ani de cultura, au permis acumularea unor populatii sufficient de mari, care au provocat vatamari insemnate unor genotipuri testate, cu impact asupra cantitatii si calitatii biomasei accumulate.

O alta categorie de insecte, care a pus in pericol chiar prinderea si mentinerea in viata a plantelor din toate genotipurile de Salix testate, a fost speciile de Scarabaeidae, in special, speciile Polyphilla fullo si Anoxia orientalis, specii caracteristice solurilor nisipoase din zona Tamburesti (Dolj).

Genotipurile suedeze testate, indifferent de conditiile stationale ale culturilor experimentale instalate s-au aratat mai sensibile la atacul insectelor care actioneaza asupra frunzisului din varfurile vegetative de crestere (Earias chlorana, Orthosia stabilis, Nycteola asiatica), diverse specii de Aphidae, specii de acarieni precum si la infectiile produse de agentii fitopatogeni Pollacia saliciperda si Uncinula salicis, care pot limita.in viitor utilizarea acestor genotipuri in culturile de Salix de tip SRC.

Observațiile efectuate asupra vătămărilor produse de diverși agenți fitopatogeni și insecte vatamatoare au aratat prezenta urmatoarelor specii: Marssonina salicicola Magn., Pollaccia (Fusicladium) saliciperda Arx., Cercospora salicina, Uncinula salicis, Stilpnotia (Leucoma) salicis L, Earias chlorana L., Orthosia stabilis L., Melasoma (Chrysomella) saliceti, Aphidae, Acarieni, Carabuși, (Polyphylla fullo, Anoxia pilosa, Anoxia orientalis, Anomala dubia, Anisoplia segetum), Saperda populnea.

S-a observat ca cele mai puternice pagube au fost provocate de insectele Melasoma saliceti, Scarabeidae, Aphide și Arachnidae și de agenții fitopatogeni Uncinula salicis, Marssonina salicicola și Pollaccia saliciperda.

BIBLIOGRAFIE

1. Clinovschi F., 2005- Dendrologie. Editura Universității Suceava.

2. Corneanu G., Corneanu M., Nețoiu C., Crăciun C., Gămăneci Gh., Lăcătușu A.-R., Marinică I. (eds.), 2011 – Bazinul mijlociu al Jiului. Implicații de mediu și sociale ale industriei extractive și energetice. Studiu monografic. Edit. Universitaria Craiova, 350 pp.

3. Logan T. J., 1992 – Reclamation of chemically degraded soils. Adv. Soil Sci. 17: 13– 35

4. Roșu C., Filat M., Chira D., 2009 – Cultura plopilor, a sălciilor și a altor specii forestiere în zona inundabilă a Dunarii. 240p.

5. Nețoiu, 2013 – Note curs.

(1). https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Salix_fragilis&action=edit&redlink=1

(2). www.csid.ro

www.google.ro-imagini

http://www.hlasek.com/foto/phellinus_igniarius_bi4778.jpg

http://www.freenatureimages.eu/plants/Funghi

https://bugwoodcloud.org/images/384×256/1277125.jpg

http://www.bomenbieb.nl/

https://fr.wikipedia.org/wiki/Cuscuta_campestris#/media/

http://www.hlasek.com/foto/cuscuta_epithymum_af6006.jpg

http://www.gettyimages.com

http://www.ukmoths.org.uk/site/assets/files/15908/2034l_disparrjh.jpg

http://www.pyrgus.de/bilder1/lymantriidae/dispar_2ei2011.jpg

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/

http://www.biolib.cz/IMG/GAL/16454.jpg

http://www2.nrm.se/en/svenska_fjarilar/

http://upload.wikimedia.org/

http://bugguide.net/images/raw/

http://www.commanster.eu/

https://www.zin.ru/animalia/coleoptera/images/foto/carch_f.jpg