ARHITECTURA FLEXIBILĂ PENTRU SOCIETĂȚILE DINAMICE [309478]

Universitatea Tehnică ,,Gh.Asachi‖ din Iași

Facultatea de Arhitectură „G.M.Cantacuzino‖

ARHITECTURA FLEXIBILĂ PENTRU SOCIETĂȚILE DINAMICE

Îndrumător Student: [anonimizat],

Asist.dr.arh.Mihai Eugen Codreanu Stefan Bugalete

Iasi

2018

Prefață

Interesul pentru arhitectura flexibilă este cunoscut în întreaga lume. Acest tip de arhitectură este utilizat de secole. [anonimizat] a inspirat designeri din întreaga lume. Având caracteristici unice precum o [anonimizat], [anonimizat], demontabile, dinamice, adaptabile si mobile.

Lumea în jurul nostru se schimbă. Dezvoltarea accelerată a tehnologiei construcțiilor și a [anonimizat]. [anonimizat], impingandu-ne să gândim diferit despre modul nostru de viață. [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat].

[anonimizat]: [anonimizat], reprezinta un mare interes să explorez aspectele dominante ale relațiilor dintre societatea urbană modernă și arhitectura flexibilă. Interesul meu real este de a urmări dezvoltarea noilor idei arhitecturale în societatea modernă și să studiez faptele care au influențat modul de interacțiune dintre societate si arhitectură. [anonimizat].

Conținut

Capitolul 1: Introducere …………………………………………………………………………………………………… 4

Societăti in schimbare si globalizarea ……………………………………………………………………….. 5

Contextul pe care tema proiectului dorește să îl exploateze ……………………………………….. 7

Capitolul 2: Teorii si principii ale flexibilitatii in arhitectură ……………………….……….. 10

Teorii ale flexibilității în arhitectură ………………………………………………………………………. 10

Principiile arhitecturii flexibile ……………………….…………………….……………. 11

Adaptarea …………………………………………………………………………………………………………… 12

Mobilitate …………………………………………………………………………………………………………… 14

Transformarea …………………………………………………………………………………………………….. 15

Interacțiunea ………………………………………………………………………………………………………. 17

Capitolul 3: Arhitectura portabilă …………………………………………………………………………………. 19

Loftcube – un refugiu pentru nomazii moderni ……………………………………………………… 19

Comunități nomadice – comparație în perspectiva timpului …………………………………….. 23

Capitolul 4: Arhitectura dinamică ………………………………………………………………………………… 28

Turnul dinamic – o noua dimensiune ……………………………………………………………… 28

Simbolismul turnurilor ……………………………………………………………………………………….. 34

Turnul lui Tatlin – simbol utopic al modernității și al socialismului………………… ….. 35

Capitolul 5: Arhitectura plutitoare ………………………………………………………………………………. 38

Casa plutitoare – trăind pe apă …………………………………………………………………………… 38

Adaptare sau migrare? ……………………………………………………………………………………… 39

Lilypad – un oraș plutitor pentru refugiații schimbărilor climatice …………………………. 43

Utopia reimaginata ………………………………………………………………………………………….. 48

Capitolul 6: Arhitectura instantanee …………………………………………………………………………… 54

Red+Housing – locuințe pentru situații urgente ……………………………………………. 54

Principii de prefabricare ………………………………………………………………………………….. 58

Capitolul 7: Concluzie ………………………………………………………………………………………………… 64

Arhitectura și viitorul ……………………………………………………………………………………… 64

Încotro? Sugestii pentru cercetări viitoare ………………………………………………………….. 65

CAPITOLUL 1

INTRODUCERE

Impactul schimbării accelerate asupra formei fizice a orașului este radicală. Instituțiile au o durată de viață din ce în ce mai scurtă – stațiile de cale ferată sunt transformate în muzee, centrale electrice în galerii de artă, bisericile în cluburi de noapte, depozitele în case – și este normal să anticipăm că o clădire va supraviețui scopului pentru care a fost construită doar câteva decenii. Viața modernă nu mai poate fi definită pe termen lung și, prin urmare, nu poate fi plasată într-un spațiu static al clădirilor.

Clădirile nu mai simbolizează o ordine ierarhică statică: în schimb, au devenit containere flexibile pentru utilizarea de către o societate dinamică.

Discuțiile legate de viitorul arhitecturii au generat un interes pe scară largă în ultimele decenii. În decursul acestor ani, au fost produse o mulțime de idei privind arhitectura flexibilă. Termenul de arhitectură flexibilă a fost înțeles ca o arhitectură ce răspunde la schimbare, o "arhitectură fluidă care devine completă odată ce oamenii locuiesc în ea și o utilizează." 1 Arhitectura flexibilă primește din ce în ce mai multă atenție din partea arhitecților și designerilor. Aceasta cuprinde un spațiu în care gândirea și designul îți captează imaginația și continuă să se extindă, condusă de o serie de scopuri.

1 Cursul lui Kronenburg privind arhitectura flexibilă la Centrul de Construcții (Building Centre) din Londra, 5 martie 2011 sursa: http://vimeo.com/21803296

În ziua de azi, conceptul s-a consacrat ca unul de o importanță deosebită și intră în lumea arhitecturală contemporană cu mare încredere.

Unele idei legate de arhitectura flexibilă rămân pur experimentale, cu caracteristici utopice, în timp ce multe altele sunt din ce în ce mai comandate de clienți – persoane particulare și diverse organizații.

Societăti in schimbare si globalizarea

În general, omenirea deține valori care îi permit să se definească ca fiind dinamică. Aceste abilități sunt: transmiterea cunoștințele acumulate de la o generație la alta, conștientizarea și rezolvarea problemelor, curiozitatea de a explora, energia și dorința de a atinge noi obiective. Toate evenimentele istorice și culturale care s-au întâmplat și care se vor întâmpla se bazează pe aceste calități.2

Revoluționarul comunist rus și teoreticianul politic, Vladimir Lenin,a spus: "Să trăiești într-o societate și să fii liber de societate este imposibil."3

Într-adevăr, societățile formează rețeaua de țări ale lumii în care cetățenii sunt organizați într-un anumit mod de viață, încadrați într-un set de reguli și legi. Dar, comparând cetățeanul dinamic cu cel static, putem spune că tipul static este mulțumit să trăiască într-un mediu neschimbător. Modul său de viață este determinat de tradițiile și credințele sale, și de activitățile sale sociale și culturale. Astfel de societăți pot fi societăți tribale retrase, care sunt ignorante la orice fel de inovație, neavând nevoie sau dorință pentru aceasta.

2 Aceasta este propria mea definiție, foarte scurtă, a omenirii dinamice bazată pe cunoașterea generală

3 Vladimir Lenin, Partidnaia organizacija i partijnaja literatura (13 noiembrie 1905.) – a 5a ediție omnibus, volumul 12, p.104

Astăzi, cetățeanul dinamic modern se găsește într-un mediu dinamic, în continuă schimbare. Prin natura sa, omul a fost întotdeauna așa. Ce s-a schimbat odată cu timpul, este viteza și amploarea cu care aceasta agitație și schimbare se întâmplă. Pentru ca arhitectura modernă să servească societății contemporane, trebuie să îmbrățișeze și să răspundă la starea de schimbare constantă, la relocare și adaptare – calități la care au evoluat societățile contemporane.

Tehnologia a transformat lumea la nivel global. Timpul petrecut pentru a călători a scăzut dramatic în ultimul secol. Călătorii care ar fi durat săptămâni acum un secol, au fost reduse la doar câteva ore. Accesul la informație este în mâinile noastre datorită conexiunii la internet. Folosim capsule de metal și plastic pentru a călători prin și peste pământ, aer și apă. Parți importante ale societății contemporane sunt "nomazii" moderni – oameni ambițioși în căutarea unui job și a unei cariere, studenți, călători, soldați, animatori, oameni de afaceri.

Globalizarea poate fi definită ca fiind "influențele tehnologice și economice care ne forțează împreună în întreaga lume "4. În timp globalizarea a însemnat drumul către îmbogățire pentru mulți, globalizarea aduce multe probleme și provocări. Un număr foarte mic de țări și companii multinaționalele domină lumea din punct de vedere economic și tehnologic. Sărăcia încă există, în pofida prosperității vizibile. Conform unor statistici din 2002, două miliarde de oameni din lume trăiesc sub limita sărăciei. 800 de milioane de oameni suferă din cauza foametei5. Dorința omului de a-și îmbunătăți condițiile de trai duce deseori la migrația acestora.

4 Hubert-Jan Henket, & Hilde Heyen, Back from Utopia. The Challenge of the Modern Movement, 2002, p.14

5 Idem, aceeași pagină

6 Idem, aceeași pagină

Migrația în masă lasă amprente pozitive și negative. Imigranții ar putea să suplinească lipsa forței de muncă, dar migrația lasă în țările natale cicatrici profunde și uneori provoacă tulburări sociale, culturale și politice în țările gazdă. Consumul global și mobilitatea a oferit multora libertatea dorită, însa încălzirea globală și schimbările climatice se dovedesc a fi destul de dramatice6. Realitatea se dovedește a fi complicată. Cum corporațiile și comunitățile continuă să se extindă și să se contracteze, să se relocheze, să iasă și să dispară, și nevoia lor de adaptare este în creștere. Stilul de viață nomad și modul de lucru al societății noastre mobile, precum și alte consecințe ale globalizării, necesită noi rezultate de la arhitectura moderna.

Arhitectura flexibilă vrea să servească într-un mod foarte eficient și durabil societatea contemporană. Poate că ar fi o arhitectură funcțională, cu abilitatea de a fi mobilă, adaptabilă, transformabilă și capabilă de a se rupe și apoi de a se reasambla, ar putea tine pasul cu nevoia ocupanților ei, de a susține mai multe activități în același spațiu. Aceasta ar ajuta la menținerea economiei și pentru a menține utilizarea energiei și a resurselor sub control.

Contextul pe care tema proiectului dorește să îl exploateze

Pe baza contextului menționat mai sus, întrebarea mea de cercetare evaluează arhitectura flexibilă în secolul 21.

Cum diferă de încercarile secolelor trecute de a crea o formă de arhitectură flexibilă și ce au acestea în comun?

În lucrarea mea, ilustrez și evaluez proiectele de arhitectură flexibile alese, bazate pe concepte teoretice și studii de caz obiective. Ca materiale, voi folosi diferite tipuri de date, cum ar fi desene, modele, texte și structuri construite. Cazurile și exemplele au fost alese strategic pentru a investiga flexibilitatea în arhitectură.

În această teză, studiez principiile unificatoare ale arhitecturii flexibile identificate de-a lungul istoriei (în intervalul de timp al secolului trecut), pentru a înțelege factorii importanți ce sunt implicați în dezvoltarea de medii noi. De aceea, tema aleasă se bazează pe analiza a 4 exemple selectate din arhitectură flexibilă. Atenția se va concentra pe patru proiecte contemporane, privite din perspectivă istorică: Loftcube – casă pentru viitorii nomazi; Turnul dinamic – locuință a secolului XXI; Lilypad – orașul plutitor; Red + Housing – locuință pentru situații de urgenta.

Am ales aceste patru exemple, deoarece acestea reprezintă diferite tipuri de clădiri și sunt un răspuns la diverse provocări – oferind astfel o bază largă pentru a răspunde la întrebările legate de această problemă. Locația, spațiul, forma, funcția și utilizarea acestor exemple vor fi analizate în paralel cu cazurile selectate din istoria arhitecturală din secolul al XIX-lea. Astfel de analize și interpretări paralele creează loc de discuție a teoriilor care stau la baza tezei mele.

Loftcube este o entitate de sine stătătoare, proiectată de tânărul arhitect german, Werner Aisling, în 2003. Contextul proiectului a fost ideea arhitectului de a crea un element temporar, un spațiu minimal de locuit, care să se potrivească unui anumit grup de oameni – nomazii urbani moderni. În opinia arhitectului, Loftcube ar putea fi casa ideală pentru persoanele care au nevoie să rămână în orașe mari pentru o perioadă scurtă de timp.

Aceasta idee este, în special, legată de utilizarea multor acoperișuri nefolosite în Berlin. Utilizarea acestui spațiu neutilizat este considerat o soluție realistă la problema lipsei de locuințe în marile orașe. Arhitectul este foarte dornic să folosească cele mai recent descoperite materiale de construcție și să le combine intr-o abordare experimentală.

Turnul dinamic (Dynamic Tower) este un zgârie-nori rotativ, un proiect al lui David Fisher din Israel. El a studiat arhitectura la Universitatea din Florența și a predat ulterior la aceeași universitate.

În acest proiect, el s-a axat pe două concepte: a) abordarea industrială cu elemente prefabricate într-un proiect și b) arhitectura dinamică – conceptul în care, pe lângă cele trei dimensiuni deja stabilite, o nouă dimensiune (timpul) intră în centrul atenției. Arhitectura unui zgârie-nori nu este statică, se mișcă constant, se "ajustează" în relație cu soarele, vântul sau perspectiva vizuală. Fiecare etaj din clădire poate fi rotit separat, creând o schimbare de formă impunătoare.

Lilypad este proiectul urban plutitor, un design conceput de Vincent Callebaut. Acest proiect este o extensie a proiectelor anterioare ale arhitectului, care s-au axat pe creșterea nivelului mării.

Ideea sa futuristă abordează problemele globale actuale de mediu și sugerează soluții. Lilypad este suficient de mare pentru 50.000 de locuitori și este proiectat ca o casă plutitoare cu emisii zero. Orașul plutitor folosește energie solară, eoliană, biomasă și maree să genereze energie pentru cetățenii lor. De asemenea, are o suprafață de titan pentru a face față creșterii cantității de CO2 din atmosferă. Acest proiect pare a fi o fantezie astăzi. Dar având în vedere situația în se află omenirea, în care încălzirea globală și creșterea nivelului mării sunt probleme reale, ar putea fi tentant să construim astfel de mega-structuri în viitor.

Red + Housing este proiectat de ORBA Architects, o firma de arhitectura din New York. Acest proiect este definit ca o arhitectură de urgență. Proiectul a fost conceput pentru a marca aniversarea cutremurului din Sichuan în 2008. Un prototip pe scară largă a fost construit și expus în Muzeul Național de Artă din China, în timpul expoziției "Case de ajutor" ("Aid Houses").

Cele patru proiecte alese reprezintă diferite tipuri de clădiri și servesc nevoilor diferite ale societății. În același timp, ele exprimă libertatea de mișcare a nomazilor globali, o formă particulară de flexibilitate socială, metode flexibile de construcție și un spațiu flexibil. De asemenea se preocupă de mediul natural și sustenabilitate, au responsabilitate pentru consecințele dezastrelor naturale și cele provocate de om și au îndrăzneala propunerilor utopice care ar putea avea loc și în viitor.

CAPITOLUL 2

TEORII SI PRINCIPII ALE FLEXIBILITĂTII IN ARHITECTURĂ

Teorii ale flexibilității în arhitectură

Orașele din întreaga lume sunt compuse din locuințe statice, care sunt un model dominant pentru societăți și care se bazează pe principiul că locuințele ar trebui să fie staționare. Atributele "vitruviene" clasice ale arhitecturii identificate ca utilitas, firmitas și venustas (utilitate, soliditate și frumusețe) confirmă acest lucru.7

7 Kenneth Frampton, “Modern Architecture” (Arhitectura modernă), 2007,

Termenul de "flexibilitate" a intrat în terminologia arhitecturală la începutul anilor 1950. Walter Gropius a declarat una dintre cele mai timpurii prezumții de flexibilitate în 1954: "(1), arhitecții trebuie să conceapă clădirea nu ca monument, ci ca recipiente pentru fluxul vieții și (2) că acestă concepție a lor ar trebui să fie suficient de flexibilă pentru a crea un cadru de bază pentru a absorbi caracteristicile dinamice ale vieții noastre moderne"8. Prin urmare, putem presupune că flexibilitatea socială este în conformitate cu modernitatea.

Controversele critice asupra "flexibilității" din anii 1960 s-au dezvoltat în discuții divizatoare. Pe de-o parte, dacă arhitectul ar trebui să-și lase munca neterminată, astfel încât să ofere ocazia să se dezvolte designul final în viitor sau dacă proiectarea clădirii ar trebui să fie finalizată, dar cu toate acestea să fie flexibilă. Un arhitectul englez, John Weeks, a fost printre cei care au apărat “soluția neterminată”, motivând că toate instituțiile mari, cum ar fi aeroporturile sau spitalele, nu sunt capabile să prezică modificările de care clădirea ar avea nevoie după ce va fi fost dată în folosință. În opoziția puternică față de această afirmație a venit următorul contra argument "… mănușa care se potrivește tuturor mâinilor și, prin urmare, devine nicio mână"9.

8 Adrian Forty, Words and Building. A Vocabulary of Modern Architecture , 2000, p.142

9 Idem

Adrian Forty, profesor de Istoria Arhitecturii, în "Cuvinte și clădiri. Un Vocabular al Arhitecturii Moderne" (Words and Buildings. A Vocabulary of Modern Architecture) (2000) consideră flexibilitatea un subiect care necesită o gândire pe termen lung în designul arhitectural. El susține că flexibilitatea devine parte a unui regim de control mai aspru atunci când arhitecții se confruntă cu situația în care implicarea lor într-o clădire "A încetat chiar în momentul în care aceasta a început să fie folosită. Încorporarea "flexibilității" în proiectare a permis arhitecților iluzia de a-și proiecta controlul asupra clădirii și în viitor, dincolo de perioada de responsabilitate reală pentru aceasta."

Astfel de teorii care promovează flexibilitatea pe diferite niveluri (socială, geografică, funcțională, constructivă și planificare pentru viitor) vor fi în centrul tezei mele. Prin studiile de caz alese – proiectele de arhitectură care au fost create în secolul trecut, aș dori să subliniez diferitele aspecte care conduc ideile dinamice ale arhitecților și designerilor și să vedem cum astăzi renașterea unei structuri flexibile reflectă dinamica tot mai mare a timpurilor moderne.

Principiile arhitecturii flexibile

Ființa umană este incredibil de flexibilă. Se mișcă în voia sa, manipulează obiecte, acționează într-o gamă largă de medii, determinată să-și îndeplinească dorințele. Oamenii adaptează și adoptă spații și doresc ca și clădirile să fie adaptabile. Clădirile sunt exploatate de diferite tipuri de oameni, fiecare în moduri proprii.

"Pentru că lumea exterioară din zilele noastre ne afectează în cele mai intense și diferite moduri, modul nostru de viață se schimbă mai rapid ca niciodată. Este de la sine înțeles că împrejurimile noastre vor suferi schimbări corespunzătoare. Acest lucru conduce la amenajări, spații și clădiri din care fiecare parte poate fi modificată, care sunt flexibile și care pot fi combinate în moduri diferite "10 – astfel a declarat Walter Benjamin necesitatea flexibilității în arhitectură.

Flexibilitatea a devenit unul dintre termenii moderniști importanți. Conceptul de arhitectură flexibilă11 corespunde schimbărilor – în spațiu și timp, în dimensiune / formă și în scop, fără frontiere.

În definiția lui Kronenburg, arhitectura flexibilă este o "arhitectură fluidă care devine completă odată ce oamenii o locuiesc și o folosesc."12

Arhitectura flexibilă urmărește să îmbrățișeze schimbările și provocările lumii dinamice moderne. Aceasta necesită un design care este modelat de atitudinea sa de a integra cerințele prezentului cu posibilele schimbări ale viitorului. Situații diferite, funcții, modele de utilizare, cerințe individuale ale utilizatorilor din ziua de azi și cea de mâine – acestea sunt principalele criterii care subliniază proiectarea unei arhitecturi flexibile. Kronenburg identifică patru factori cheie care caracterizează o arhitectură flexibilă: Adaptarea, Mobilitatea, Transformarea, Interacțiunea. Pentru ca voi folosi acești patru factori mai departe, îi voi detalia în continuare.

10 11 12 Conferința lui Kronenburg privind arhitectura flexibilă la Centrul de Construcții din Londra, 5 March 2011sursă: http://vimeo.com/21803296

Adaptare

Charles Darwin a spus: "Specia care supraviețuiește nu este cea mai puternică specie, nici cea mai inteligentă. Este cea care se adaptează la schimbare"13. Una dintre cele mai importante lecții pe care le putem învăța de la natură este adaptabilitatea, capacitatea de a te transforma în fața schimbărilor sau de a le schimba pentru a se potrivi circumstanțelor actuale.

13http://littlegreenseed.wordpress.com/2012/04/22/adaptable-nature-adaptable-architecture/

Cameleon și crab, exemple de adaptabilitate în natură.

Adaptabilitatea în arhitectură este definită ca o abilitate de a recunoaște "(…) că viitorul nu este finit, că schimbarea este inevitabilă, dar și cadrul este un element important în a permite schimbării să aibă loc"

Cladirile adaptabile sunt concepute pentru a se adapta diferitelor funcții definite de activitățile utilizatorilor. Clădirile, având un singur scop, pot funcționa și pentru altele. Aceasta arhitectură este denumită uneori construcție deschisă. Prevede un spațiu disponibil, ce poate fi ajustat într-o etapa ulterioară. Strategia construcției deschise a luat în considerare cea mai formală strategie pentru arhitectura adaptabilă. Procesul de schimbare poate fi continuu, deoarece implică diferiți participanți să interacționeze în proiectarea spațiului dorit și la momente diferite de existență ale clădirii. Acest proces este considerat cel mai important atribut al arhitecturii adaptabile. Flexibilitatea posibilelor machete oferă libertate utilizatorilor și al locuitorilor să-și aleagă propriul designer și libertatea designerului de a crea spațiul dorit de care clientul are nevoie.

Schaulager (Art Store), Basel, Elveția, Herzog și De Meuron, 2004, exterior și interior

Schlaulager (magazin de arta) din Basel este un exemplu de clădire adaptabilă cu diferite facilități – galerie, depozit și spațiu educațional. Arhitectura adaptabilă face loc tuturor inovațiilor tehnologice care pot îmbunătăți instalațiile anterioare ale clădirii. O astfel de actualizare flexibilă în sistemele de comunicații, securitate și alte servicii permite modificarea aspectului și a specificațiilor funcționale ale clădirii. În același timp, progresele tehnologice permit crearea unor clădiri care se auto-optimizează, înlocuind astfel compromisurile.

De asemenea, adaptabilitatea în arhitectură este recunoscută ca o componentă esențială în crearea unei arhitecturi durabile. Capacitățile unei clădiri, de conservare și de reutilizare, adaptându-se la noul mediu, în loc să o demoleze și să se construiască una nouă, contribuie în mod semnificativ la sustenabilitatea mediului.

Containerul de transport este transformat în casa de oaspeți de către Poteet Architects, USA, 2010

Clădirile cu sisteme adaptabile utilizează mai puțină energie, oferă mai mult confort ocupanților și oferă o mai bună eficiență spațială decât clădirea statică. Clădirile adaptabile sunt proiectate pentru a fi schimbate, cu spațiu multifuncțional, având libertate de utilizare.

Mobilitate

"Vreau case portabile și mobilier nomad. Tot ceea ce nu poți împacheta și lua cu tine este o păcăleală asupra mediului înconjurător și o insultă a libertății individuale."14 Andrei Codrescu definește aici arhitectura mobilă ca o arhitectură care reprezintă mișcarea fizică, arhitectura care își schimbă locul. "Mobilitate" se referă la clădiri care se pot mută fizic dintr-un loc în altul. Kronenburg descrie arhitectura mobilă ca o arhitectură care "se rostogolește, plutește sau zboară"15.

14Andrei Codrescu, Jenifer Siegal, Mobile: the Art of Portable Architecture , 2002, p.10

15 Prelegerea lui Kronenburg despre arhitectura flexibila la Centrul de Constructii din Londra, 5 martie 2011 sursa: http://vimeo.com/21803296

Nu este nimic nou despre arhitectura mobilă. În zilele noastre există încă o mulțime de comunități nomade care își iau locuințele cu ei. Corturile mongole, corturile beduin și remorcile americane se numără printre numeroasele exemple. Multe clădiri demontabile care sunt produse astăzi în comerț sunt deja utilizate pe scară largă într-o serie de domenii – comerț, industrie, armată, educație, sănătate, locuințe, unde își îndeplinesc rolurile individuale.

Avantajul unor astfel de clădiri temporare constă în flexibilitatea și diversitatea scopurilor lor, precum și faptului că pot fi refolosite. Simplul fapt că sunt reutilizabile "înseamnă că acestea poate fi o utilizare eficientă a materialelor și resurselor, putând prin urmare să fie concepute cu grijă – produse de înaltă calitate adaptate unei nevoi specifice dacă nu unei locații specifice".Potențialul de reciclare oferă posibilitatea de a experimenta schimbări în funcție de necesități.

Relocarea în funcție de nevoile specifice este ideea de bază a structurilor mobile din întreaga lume. Aceste structuri mobile ne permit să comparăm și să înțelegem efectele diferitelor medii locale asupra societății și modul în care acestea produc cerințe specifice în rândul oamenilor care trăiesc în ele.

Arhitectura mobilă, prin exemplul casei mobile, prezintă un efort curajos în promovarea mișcării și a flexibilității. Casa mobilă întruchipează multe neajunsuri care de cele mai multe ori pun în umbră avantajele sale. Comercializate ca opțiuni de locuințe cu venituri reduse, casele mobile sunt de obicei echivalate cu standarde scăzute de trai. După cum reiese din metoda tipică de consum a casei mobile – prefabricarea, livrarea, plasarea permanentă – doar pentru că ceva se poate mișca, nu înseamnă că o va face. Arhitectura mobilă care rămâne statică este în cele din urmă imobilă și permanentă.

Stația de cercetare Halley VI Antarctica – Hugh Broughton Architects, proiect 2005.

Arhitectura mobilă este legată și de posibilitatea înființării de locuințe temporare în situații de urgență. Spre exemplu, în zonele de război și de conflict sau în cazul dezastrelor naturale. Această nouă direcție în arhitectură, axată pe crearea spațiilor de viață futuriste în medii neobișnuite, adesea afectate de schimbările climatice, are potențialul de a incita proiecte și idei care au fost de neimaginat până în acum.

Transformare

"Vreau să reinventez mediul construit pentru a extinde aria de conștiență."16 Așa și-a exprimat Michael Jantzen ideea de transformare. Clădirile transformabile își pot schimba forma, spațiul, și aspectul prin modificarea fizică a componentelor lor structurale, a carcasei exterioare sau a suprafețelor interioare. "Arhitectura cu adevărat transformabilă […] trebuie să permită o schimbare dramatică a caracterului întregului mediu arhitectural. [..] Aceasta este o arhitectură care se deschide, se închide, se extinde sau se contractează."17

16 http://www.michaeljantzen.com

17 Robert Kronenburg http://vimeo.com/21803296

Introducerea caracteristicilor de transformare într-o clădire staționară aduce ceva magic – o clădire devine cinetică la o simplă atingere a unui buton. Printr-o operație simplă sau mai complicată, clădirea schimbă forma și îți dă impresia că este vie.

Teatru in Shanghai – Foster And Heatherwick

În același timp, procesul de transformare se poate dovedi a fi o provocare. Mecanismele folosite pentru a permite tranziția trebuie să fie fiabile, robuste, minimal la întreținere și ușor de operat. Caracteristicile importante ale mișcărilor mecanice ale componentelor clădirilor sunt îmbinările de deschidere și închidere. Acestea trebuie să fie proiectate cu atenție pentru a evita orice neașteptate defecțiuni. Materialele noi care contribuie la menținerea flexibilității și integrității pe o perioadă îndelungată precum și noile strategii folosite de industrie pot ajuta la rezolvarea acestei probleme.

Suplimentar exista un aspect adițional, dar important al arhitecturii transformabile: capacitatea clădirii de a interacționa cu mediul extern și de a răspunde situațiilor climatice. Acoperișurile, ferestrele sau alte părți ale fațadei pot fi deschise pentru lumină sau închise din orice alte motive atmosferice. Acest tip de control elimină bariera pe care clădirile o au de obicei între interior și exterior și contribuie din nou la sustenabilitatea mediului.

Stadionul Mercedes-Benz din Atlanta

Interacțiune

Arhitectura interactivă este poziționată ca un tip de arhitectură care efectuează interacțiunea între clădire, oameni și dispozitive. Îmbină interacțiunea fizică a mediului cu oamenii și designul interactiv, în care mintea se mișcă prin spații abstracte. În mare măsură, designul interactiv depinde de sistemul tehnologic utilizat în crearea clădirii interactive.

Clădirile "interacționează" atunci când răspund cerințelor utilizatorului în moduri automate sau intuitive și când oamenii devin participanți în loc de utilizatori.

Fatade Adaptive – Al Bahar Towers, Abu Dhabi, Aedas Architects

Fațadele programate pentru schimbare reprezintă procesul de creare a spațiilor și obiectelor dinamice, capabile să realizeze o serie de funcții pragmatice. Acest tip de arhitectură include contribuția din lumea arhitecturii, designului industrial, programării pe calculator, ingineriei și calculului fizic.

Arhitectura interactivă este încă o arenă de design în dezvoltare. Cu toate acestea, își absoarbe inspirația din alte industrii, cum ar fi industria fabricării de mașini. Tehnologiile de dezvoltare contribuie la posibilitatea unor noi și mai bune strategii constructive și operaționale.

CAPITOLUL 3

Arhitectură portabilă

Loftcube – cămin pentru nomazii moderni

Arhitectul german Werner Aisslinger a proiectat Loftcube în 2003. Arhitectul a folosit cele mai recente tehnici și materiale noi, împreuna cu abordări artistice și experimentale. Ideea

din spatele proiectului este propunerea unei unități de locuit temporară, minimalistă, care poate fi potrivită pentru un anumit grup de oameni – oamenii care duc un stil de viață nomad modern.

Conform opiniilor arhitectului, Loftcube poate fi o casă ideală pentru cei ce au nevoia de a locui într-un oraș mare și dens populat, însă numai pentru o scurtă perioadă de timp. A fost proiectat cu scopul de a fi plasat pe spațiul acoperișurilor plane în mediul arhitecturii urbane existente, oferind spațiu de locuit adițional. Ideea are în vedere, în special, ideea de a profita de numeroasele acoperișuri plate din cadrul clădirilor construite in perioada postbelică în Berlin și suburbiile sale. Utilizarea unor astfel de spații, pierdute din vedere, este considerată a fi o soluție legitimă la problemele de locuințe din orașele mari.

Prima dată când a fost expus Loftcube, a fost la festivalul "Design May" din Berlin, din

3 mai – 18 mai 2003. Două prototipuri ale acestui mic penthouse, o versiune de “living“ și una de “birou“, au fost expuse, cu mobilier real, dar fără a fi conectat la utilități. Proiectul a fost prezentat de mass-media și discutat în lumea arhitecturală.

Loftcube este prezentat în două dimensiuni propuse – o formă plană, pătrată, de 6,25m x 6,25m (dimensiune exterioară de 7,20m x 7,20m) și o formă dreptunghiulară de 8,75m x 6,25m, făcând ca spațiul net al camerei să fie de 39m2 și, respectiv, 55m2. Dimensiunile acestor locuințe sunt într-adevăr mici și sunt potrivite, în special, pentru un singur ocupant sau un cuplu. Unitatea se ridică la 1,5 m deasupra solului și înălțimea totală a celulei este de 4,8 m. Înălțimea camerei este de 2,5 metri. Greutatea totală a unității Loftcube-39 este de 35T, în timp ce Loftcube-55 este de 40T.

Transportul Loftcube poate fi realizat într-un container standard de transport maritim într-un pachet pentru auto-asamblare. Este nevoie de 2-4 zile de lucru, în spațiul unde trebuie montat, și de către 2-3 persoane care să-l asambleze. Poate fi, de asemenea transportat de către un elicopter ca o unitate întreagă (deja asamblată).

Cadrul principal al acestei locuințe mobile are, de asemenea, o formă simplă – o formă asemănătoare unei caravane, cu colțurile rotunjite. Este realizat din module din lemn de tip honeycomb (forma unui fagure de albine) cu laminat de plastic, tipul de material utilizat pentru construcția de iahturi.

Cadrele structurilor sunt realizate din materialele plastice (P) din rășină armată cu fibră de sticlă (GRP), ce pot fi ușor dezmembrate. Pereții exteriori sunt fabricați din panouri separate de lemn, cu foi de sticlă de înălțimea panourilor.

Întregul mic penthouse se sprijină pe patru coloane poziționate în colțurile sale. Instalațiile mecanice și celelalte instalații tehnice funcționează prin canalele ce sunt trecute prin aceste coloane. Construcția tuturor elementelor a fost atent proiectată; incluzând restricții în privința dimensiunii pentru a oferi posibilitatea de a fi transportată și de a include mecanisme de blocare rapidă pentru fixarea panourilor de sticlă în interiorul cadrului principal. Cadrul principal este realizat din aluminiu pentru a minimiza greutatea totală.

Designul personalizat al celor patru spații pentru ferestre oferă o gamă de pentru spații de tip transparent, translucid sau opac, în funcție de preferințele utilizatorului. Gradul de transparență poate fi adaptat la dorințele utilizatorului. Aceste ferestre de dimensiune completă, de la podea la tavan, creează impresia unui interior spațios. Organizarea interiorului include o bucătărie separată, adiacentă băii (acestea ocupă o treime din suprafața totală) și zone de living/dormitor. Ecrane glisante fac spațiul să poată fi modificat, adaptat la tipul de spațiu de locuit dorit de utilizator.

Interior, utilizare dublă a chiuvetei de apă

Interiorul simplu al locuinței este foarte funcțional, în care fiecare spațiu economisit este de folos. Bucătăria și baia folosesc aceiași instalație în ambele chiuvete. De asemenea, un duș se poate întoarce (din partea băii) și poate servi ca o sursa de apă pentru plante pe partea din zona de locuit. Prin evitarea dublării utilităților în cadrul celulei, se ajută la maximizarea spațiului. Spațiile de locuit ale unității sunt integrate în mod natural, evitând diviziunea tradițională a căminelor. Interiorul este puternic iluminat și include tot luxul și confortul unei camere moderne.

Lofcube, Interior

Werner Aisslinger a văzut utilizarea acoperișurilor plate nefolosite a blocurilor înalte

și dezvoltarea coloniilor de loftcubes, drept o unealtă pentru a fi utilizată pentru o perioadă limitată în spațiul urban. El a descris aceste locații drept "o comoară a locurilor însorite în spațiile urbane". Există anumite grupuri de oamenii avute în centrul atenției pentru un astfel de stil de viață. Aceste grupuri includ tineri specialiști, mânați de ambiție, de dorința de a trăi în cadrul metropolelor și de a fi în centrul acțiunii. Aceștia, se presupune, vor fi cei care ar fi încântați să trăiască în acest tip de comunități. Un alt grup țintă ar putea fi acela al oamenilor de afaceri, care lucrează în medii aflate în continuă schimbătoare și care apreciază "sentimentul de cămin" oferit de Loftcube.

De fiecare dată când se mută într-o nouă destinație de lucru, vin "acasă" și sunt întâmpinați de căldura oferită de Loftcube, în loc de formalitatea unui hotel. "Simțiți-vă acasă – chiar

când sunteți departe de casă" este mottoul lui Werner Aisslinger. Întregul concept a fost dominat nu numai de ideea de a schimba peisajul marelor orașe, ci și de gândul de a crea noi tipuri de comunități, în cadrul unor spații anterior neutilizate, care sunt destinate să creeze un nou stil de viață – un stil de viață orientat către intimitate și un sentiment de liniște.

Problemele practice privind infrastructura în cadrul celulei pun accent pe elementul de securitate. Accesul la spațiul de locuit se face prin scară sau lift. După securizarea acoperișului cu balustrade, si după ce acoperișul este pregătit pentru a face față la greutate suplimentară. Clădirea însăși trebuie verificată în privința greutății pe care o poate susține. În mod ideal, Loftcube este proiectat să nu depășească greutatea pe care o poate susține clădirea și, în același timp, greutatea proprie, dar ar trebui, de asemenea, să poată rezista forței vântului. Astfel de noi construcții pe acoperișurile clădirilor ar necesita o extindere a tuturor utilităților din cadrul clădiri. Acest tip de arhitectură este uneori identificat drept un"parazit" – "drept o formă de arhitectură adaptabilă, tranzitorie și exploatabilă, care forțează relațiile cu clădirea gazda în scopul de a se completa. Paraziții nu își pot susține existența fără sifonarea energiei din surplusul clădirii gazdă "18

Prin urmare, loftcube va depinde de alimentarea cu apă / energie și de sistemul de canalizare din clădirea principală asupra căreia este plasată.

18 www.parasitic-architecture.webs.com

Arhitectul și-a asumat provocarea de a proiecta unitatea mobilă minimă, în care nomazi moderni pot găsi intimitatea casei. El îi sfătuiește pe potențialii clienți cu privire la modul în care aceasta ar putea funcționa: acesta fie poate fi sub forma unui container, în cazul în care transportul se întâmplă prin elicopter, mutarea poate fi făcută de către o macara mobilă și transferul suplimentar poate fi făcut prin intermediul unui camion, cu barca sau cu trenul. De asemenea, containerul ar putea fi dezmembrat, oferind posibilități pentru diferite tipuri de transport. O altă opțiune este de a avea containere ce pot fi închiriate, atunci când Loftcube este localizat permanent într-un anumit spațiu și este închiriat unei întreprinderi competente.

În interviul său cu Jennifer Hudson, editor și cercetător privind arhitectura și designul modern, arhitectul își numește proiectul "o viziune vie, care poate fi transportată pe acoperișurile neutilizate ale orașului". El menționează, de asemenea, că "răspunsul mondial la această idee a fost copleșitoare – fiind inclusă în International Design Yearbook pe anul 2005 și a făcut parte din Pavilionul German al Celei de-a Noua Bienala din Veneția, în anul 2004 ". Loftcube a devenit unul dintre cele mai discutate proiecte din lumea designului de unități modulare de locuit, portabile în ultimii ani.

Loftcube in Berlin

Potrivit Studioului Aisslinger, cei care manifestă interes pentru Loftcube nu sunt numai cei care dispun de acoperiș plat. Clienții lor sunt, de asemenea, proprietari de bărci de dimensiuni mari, de grădini sau parcele mari, și cei care doresc pur și simplu o casă de vacanță. Unitatea poate și este gata să servească o gamă variată de clienți.

Însă, una dintre ideile principale din spatele acestui proiect este de a crea comunități de nomazi moderni, ce vor locui într-un spațiu mai puțin obișnuit – pe suprafața acoperișurilor plate. Această idee a unui nou tip de comunitate mă duce, în perspectivă istorică, la discuția privind un alt tip de comunitate, una ce a apărut în anii 1960, în epoca înfloritoare a modernismului și care a lăsat o urmă profundă în lumea occidentală.

Comunitățile nomadice – comparație din perspectiva temporală

Comunitatea Drop City a fost fondată la începutul anilor 1960 și este văzută astăzi ca

reprezentant al multor grupări tipice anilor 1960, deși în multe privințe rămâne unică. A devenit cunoscută ca prima "comunitatea hippie" rurală americană.Comunitatea Drop City a folosit un spațiu, care era locuit de către oameni cu gândire liberă care aveau propria lor viziune privind un stil de viață, lipsit de regulile societății.

Au existat și alte câteva comunități de acest tip în istoria americană din anii 1960: așa-numitul “Polish Brook Farm” fondat de către Helena Modjeska la Anaheim; colonia vegană numită “Joyful near Bakersfield”; colonia socialistă numită “Army of Industry” de la Auburn; Pisgah Grande, o colonie religioasă importantă lângă Simi Valley; comunitatea “Thelemic Magic” din Pasadena, fondată de adepții ocultistului britanic Aleister Crowley. Lista este una extinsă.

Drop City – una dintre primele comunități de artiști, Trinidad, Colorado, 1965

Cu toate acestea, am ales să mă concentrez asupra comunității Drop City, deoarece cred că acest exemplu, luat în comparație cu Loftcube, ilustrează cel mai bine contrastele dintre cele două diferite tipuri de comunități mobile, împreună cu nevoile lor sociale. Ce ele au cu siguranță în comun este mobilitatea locuințelor lor și faptul că locuitorii acestora sunt probabil cei mai mulți tineri ambițioși. Dorința de a experimenta cu un stil extraordinar de viață poate să fie văzută drept liant al acestei comunități. În plus, ambele pot fi clasificate drept comunități nomade.

"Anii șaizeci" (ca termen folosit de istorici) sau "deceniul cultural" a fost un moment de rebeliune a tineretului și asociat cu toate noile schimbări radicale care au avut loc în societate, în special, declararea libertății de tabuurile sociale, cum ar fi sexismul și rasismul. A fost timpul creșterii feminismului, a mișcărilor anti-război și a interesului tot mai mare pentru religiile răsăritene. La acea vreme au fost făcute multe încercări de a stabili și de a funcționa in cadrul a diverse comunități, care au susținut diferite viziuni, de la iubirea liberă la puritanismul religios. Era hippie în anii 60 și începutul anilor 70 a înflorit împreună cu comunitățile nou-create, care au fost de mare interes pentru mass-media.

Acele comunități care aveau alte tipuri de idealuri, în unele cazuri, au influențat și comunitățile hippie. Comunitățile religioase, o temă importantă în istoria americană, au făcut parte din acest context, împreună cu grupări dedicate catolicismului, diverselor religii orientale și tradițiilor anabaptiste.

Toate comunitățile seculare dedicate politicilor radicale, anarhismului, libertății sexuale,

împărtășirii forței de muncă, crearea de arte și meserii, dezvoltarea terenurilor, apartenența etnică, cu diferite participări și puncte de vedere au fost înfloritoare la începutul anilor '60.

Apariția comunității Drop City a fost influențată de o serie de tradiții de privind traiul comun care au avut un impact asupra fondatorilor; cum ar fi ideile marxismului și ideile artistilor boemi. Cu toate acestea, ideea de bază a Drop City a avut la bază arta. Artiștii care au locuit aici au imaginat dezvoltarea unei civilizații radicale noi – una care a respins structurile economice convenționale ale societății, cum ar fi munca plătită. Aceasta le-a dat libertatea de a se concentra doar asupra artei lor.

Drop City a fost fondată de către Gene Bernofsky, Jo Ann Bernofsky, Richard Kallweit și Clark Richert, la acea vreme studenți ai artei și regizori de la Universitatea din Kansas și

Universitatea din Colorado. Au cumpărat teren de 28000 m2 lângă Trinidad, Colorado, cu

intenția de a crea un spațiu viu – o lucrare de tip Drop Art – un concept de artă pe care îl dezvoltaseră anterior. Fondatorii s-au denumit Droppers după acest concept, și viziunea lor despre viața și artă a fost exprimată prin locuințele lor, amenajate deosebit de creativ, care au fost inspirate și influențate de cupolele geodezice ale lui Buckminster Fuller.

Cuburile erau structuri remarcabile, construite fără ajutorul unor planuri de lucru. Diferite tipuri de deșeuri au fost folosite drept materiale de construcție, cum ar fi resturi de cherestea, parbrize auto și altele.

Domuri acoperite cu tablă din cadrul mașinilor, Drop City, 1965

La început au existat patru domuri construite cu diametrul de 8 m și cu costul de mai puțin de 200 de dolari. Au adăpostit o comunitate cu populația inițială de paisprezece oameni. Cea de-a cincea și cea mai mare cupolă de aproximativ 12 metri în diametru a servit drept loc de întâlnire și studio de muzică, cu interiorul acoperit de picturi. Forma structurii a ajutat domul să ofere căldura proprie în timpul iernii,iar vara a fost dotat cu aer condiționat. Complexul a inclus și alte tipuri diferite de clădiri, precum clădiri pentru ținerea animalelor, un atelier, un depozit și chiar și un loc de joacă pentru copii.

Dropperii erau scriitori, artiști, cineaști, muzicieni. Fiecare dispunea de propriile

abilități și calități, dar cu un lucru în comun – pasiunea pentru producerea de artă și rolul acesteia în viața lor. Visul a început să dispară ca urmare a diferențelor de opinii despre artă și politică, din cauza drogurilor, anarhiei, libertății sexuale și conflicteor de personalitate ale locuitorilor. Drop City a fost abandonat până în 1977, terenul a fost vândut și au rămas locuințe aflate în paragină. Mulți dintre fondatori au continuat să înființeze noi comunități artistice în locuri diferite.

Evaluând cele două comunități paralele – comunitatea Drop City și comunitatea Loftcube, se poate spune că acestea prezintă valori diferite. Comparația intre condițiile de viață în cele două societăți arată că Drop City se concentrează pe conceptul de locuință ca și artă, ignorând elementele luxului, încurajând simplitatea și libertatea față de regulile societății și principiile materialismului și capitalismului. Loftcube prevede condiții de trai adaptate celor mai moderne orașe și orientate spre oameni care caută plăcerile acestor mari orașe. În timp ce Drop City a dorit să se distanțeze de societate, Loftcube încearcă să fie absorbit și să se bucure de ea și de luxul unui stil de viață urban.

Contrastul evident privind fundalul sau istoria din care aceste societăți s-au format,ne aduce într-un alt punct de discuție. Putem evident vedea diferențele în nevoile, răspunsurile și dorințele care au fost influențate de Anii 60, precum și nevoile și dorințele care sunt prezente astăzi. Nomazii moderni sunt mult mai ambițioși. Este posibil faptul ca oamenii să fie mai puternic influențați de capitalism, materialism – nu există limite în privința ambiției și dorințelor. Se pare că aceasta este strâns legată dezvoltarea constantă din punct de vedere economic și tehnologic, pe care o găsim la nivel crescând în interiorul lumii occidentale. Dimpotrivă, stilul de viață al gândirii libere și al iubirii libere din anii 60 a fost o reacție la conflictele provocate de către om (precum incidentele militare din acea perioadă). A fost o căutare de reconectare cu natura – îmbrățișând armonia și deseori simplitatea.

Putem vedea aceste contraste în designul diferit, simbolismul și arhitectura acestor două tipuri de comunități. Loftcube simbolizează soliditatea – chiar dacă este mobilă, este totuși o structură grea și stabilă. Comunitatea Drop City simbolizează lumina, gata să se miște în orice moment, reprezentând valorile libertății. Loftcube oferă de asemenea libertate, dar libertatea de un alt fel- libertatea de a-și atinge scopurile și ambițiile într-un mediu dinamic, acela al orașului modern.

De asemenea, putem urmări diferențe privind gradul de intimitate. Comunitatea Loftcube ar consta din celule individuale, private, colectate într-un singur loc. Aceasta oferă protejarea intimității în cadrul unei comunități. Comunitatea Drop City ar putea fi privită drept o familie mare în care nu existau bariere explicite între oameni.

CAPITOLUL 4

ARHITECTURA DINAMICĂ

Turnul dinamic – noua dimensiune

Din punct de vedere istoric, conceptele de echilibru, stabilitate și proporționalitate au fost întotdeauna asociate cu ideile arhitecturii clasice. Proiectarea s-a bazat pe modele de rigiditate și echilibru.

Dinamica mișcării în arhitectură sugerează o schimbare în această teorie, în care noi perspective sunt introduse, sub forma unor stiluri alternative care depășesc metodele tradiționale de proiectare și construire.

Turnul dinamic al lui David Fischer reprezintă un pas distinctiv important către acest tip de arhitectură viitoare, marcând o nouă eră. O era a clădirilor în mișcare. Acest design al clădirii este dinamic și destul de spectaculos. Videoclipul promoțional pentru proiect reprezintă un model generat de calculator a unui turn care se răsucește, creând un efect captivant.

Turnul dinamic, prima clădire din lume în mișcare, fotomontaj

David Fisher este un arhitect italian născut în Israel, cu o vastă experiență în domeniul construcțiilor. În ultimele trei decenii a fost implicat în dezvoltarea de proiecte, managementul construcțiilor, predare și proiectarea. Turnul Dinamic este prima clădire în mișcare și a fost proiectat în 2008, urmând a fi construit în Dubai. Acesta a fost denumit de către presa mondiala casa minunilor arhitecturale din ultimii ani și orașul viitorului.19

19 http://flashydubai.com/8-wonders-of-dubai-amazing/

Turnul dinamic va costa aproximativ 730 de milioane de dolari pentru a fi construi. Turnul de 420 m este alcătuit din 80 de plăci, triunghiulare în plan, care se rotesc independent în jurul unui miez din beton. Primele 20 de etaje vor fi folosite pentru birouri. De la etajul 21 la etajul 35 va fi un hotel de lux. Între etajul 36 și 70 vor fi apartamente rezidențiale. Primele 10 etaje vor fi vile de lux. Apartamentele vor varia în mărime de la 124 m² până la vile de 1.200 m² cu un locuri de parcare în interiorul apartamentului. Cele mai ieftine apartamente vor costa 3 milioane de dolari și cele mai scumpe, de aproximativ 10 ori mai mult.

Plan nivel – 4 apartamente

Aspectul futurist principal și revoluționar al acestui proiect, care este introdus pentru prima dată în lumea arhitecturală, este forma în continuă schimbare a clădirii, care necesită o a patra dimensiune – timpul. "Timpul este cea mai puternică dimensiune a vieții noastre. Toată viața noastră depinde de timp”, spune Fisher. "Viața de astăzi este dinamică, așadar și spațiul în care trăim trebuie să fie dinamic, adaptat la nevoile noastre, la conceptul nostru de design și la dispoziția noastră".

Impus de timp și stilul de viață, zgârie-norul rotativ nu ar arăta niciodată la fel. Ideea unui zgârie-nor care urmărește soarele, ajustându-se la vânt, și cu viziuni în continuă schimbare, este susținută de aplicarea celor mai recente tehnologii, oferind astfel un stil de viață atrăgător.

Plan Villa Floor

Etajele se vor roti în conformitate cu o gamă largă de programe de calculator, cu

excepția apartamentelor de lux, așa-numitele vile. Rezidenții vilelor ar fi în măsură să

controla rotația apartamentelor lor așa cum doresc, independent. Ei ar putea încetini,

inversa sau întrerupe mișcarea casei lor pentru luxul de a se trezi cu soarele de dimineață,

sau să savurați cina în timp ce vă bucurați de un apus de soare peste ocean. O rotire completă de 360° a fiecărui etaj va dura între o oră și jumătate și trei ore.

Un alt aspect important al designului este prefabricarea, o metodă inovatoare de construcție. 90% din proiect va fi construit în fabrică și apoi livrat pe șantier. Acest lucru va permite accelerarea procesului de construcție, care este estimat să dureze aproximativ 22 de luni, reducând astfel numărul de lucrători necesari. Pe lângă miezul de beton, întreaga clădire va fi alcătuită din aproximativ 2000 de unități prefabricate complet finisate, inclusiv conducte de apă, aer condiționat, pardoseli, bucătării și corpuri de baie. Oțelul, aluminiu, fibra de carbon și alte materiale de construcție moderne vor fi folosite pentru a realiza unitățile. Întreaga clădire este atât stabilă cât și flexibilă din punct de vedere structural, dându-i rezistență seismică mare.

Turnul dinamic, conceptul de prefabricare

Miezul de beton va funcționa ca o axă, în jurul căreia se vor roti etajele. Miezul tubular conține însă lifturi, scări, cabluri electrice și instalații sanitare. Miezul va fi singura parte a structurii care va necesita o macara. Odată ce miezul este la locul lui, fiecare etaj va fi asamblat într-un inel din jurul lui și apoi ridicat de cabluri. În acest fel turnul vor fi construite din partea de sus în jos.

Structura rotativă va face parte din unul dintre cele mai provocatoare proiecte de instalații sanitare din lume. Pentru a asigura aprovizionarea constantă cu apă prin structura în mișcare, arhitectul a sugerat aceeași tehnologie care se utilizează pentru a alimenta avioanele în timpul zborului, cu supape de închidere. Fiecare etajul va fi servit printr-o singură "conexiune inteligentă" pentru apă curată, iar alta pentru deșeuri.

Zgârie-norul trebuie să fie complet independent în ceea ce privește energia. Unitățile din clădire vor avea suficientă lumină naturală prin ferestrele mari de sticlă. Materiale naturale și reciclabile precum piatra, marmura si lemnul vor fi folosite pentru finisajele interioare. Arhitectul afirmă că turnul va fi capabil să genereze electricitate nu numai pentru sine, ci și pentru clădirile din apropiere. Energia electrica va fi furnizată de turbinele eoliene, montate orizontal între fiecare etaj. Turbinele eoliene vor trebui izolate pentru a preveni vibrațiile în zonele locuite, dar arhitectul asigură că zgomotul nedorit al turbinelor va fi evitat prin implementarea unor forme speciale și a unui material din fibră de carbon special.

Turnul dinamic, conceptul ecologic al clădirii

În plus, celule fotovoltaice vor fi instalate pe acoperișurile întinse ale fiecărui etaj rotativ pentru a produce energie solară. Aproximativ 20% din fiecare acoperiș va fi expus la soare și va fi suficient ca energia clădirii să devină net pozitivă. Îmbunătățirea suplimentară a eficienței energiei turnului de 420 de metri va fi realizată utilizând sticlă izolată și panouri izolatoare structurale în etajele prefabricate, care vor fi conectate la miezul central.

Împreună, turbinele eoliene amplasate pe orizontală și panourile solare plasate pe

acoperiș, vor produce energia electrică, care să transforme turnul într-o clădire independenta din punct de vedere energetic. Astfel, turnul dinamic, care este o soluție arhitecturală unică, devine și o "centrală electrică", care poate produce energie verde pentru oraș.

Aceste trei aspecte futuriste principale: a 4a dimensiune – timpul, noua abordare industrială în construcție – prefabricare, și autosuficiența turnului, transforma turnul dinamic într-un concept revoluționar. Acest proiect reprezintă arhitectura ca fiind parte a mediului,

unde cerințele instantanee pot fi ajustate la soare, vânt și panoramă.

Firește, un astfel de proiect imens și netradițional va fi supus scepticismului și criticilor din cercurile profesionale de arhitectură, inginerie și economie.
Iar ca în orice noua abordare, sunt de așteptat provocări neprevăzute.

Ideea de clădiri care se mișcă nu este nouă. Restaurantul rotativ este o structură populară la nivel mondial, și sunt situate de obicei în turnuri de observare în marile orașe. Turnul BT din Londra, Turnul din AlexanderPlatz din Berlin, Turnul CN din Toronto, Turnul Black Mountain din Canberra și multe altele, cu cafenele și restaurante rotative, sunt de mult timp cunoscute publicului. Acestea își servesc scopul, făcând parte dintr-o atracție principală, oferind o priveliște spectaculoasă asupra orașului. Create pentru petrecerea timpului liber, ele sunt în mod normal accesibile tuturor care doresc să experimenteze luxul.

Cu toate acestea, ideea de a locui permanent într-un apartament într-un turn rotativ, pe care să-l numești acasă – ar fi îndeajuns de atractivă pentru generația contemporană a orașului Dubai? În jurul lumii, viața în blocurile înalte de apartamente este privită diferit, dar a câștigat popularitatea în rândul cetățenilor orașului modern contemporan, oferind un stil de viață destul de plăcut.

Simbolismul turnurilor

Turnurile sunt clădiri speciale care reprezintă evoluțiile culturale ale națiunilor care le găzduiesc. Individualitatea oricărei civilizații este definită de religie, guvernare, cultură și forme de artă. Pe măsură ce cele mai înalte clădiri din lume se ridică în cer, ele reprezintă un simbol al stilului, prestigiu, bogăție și putere. Puterea simbolică a turnurilor crește dorința de a folosi ca simbol. S-ar putea argumenta că clasicul Empire State, Chrysler-ul, Centrul John Hancock și Turnul Sears sunt expresii ale succesului capitalismului american. Sunt simboluri ale unui viitor plin de promisiuni de prosperitate pentru toată lumea.

Celebrul turn cu ceas Big Ben din Londra rămâne un simbol al democrației occidentale și este cea mai faimoasă icoană a orașului, al Angliei și al Regatului Unit. Turnul Eiffel din Paris, clasat ca fiind cea mai mare minune de inginerie din lume, a devenit un simbol al progresului mecanic. Este cea mai cunoscută atracție turistică din Europa, fiind un simbol și pentru Paris.

În momentul în care turnurile gemene din New York au fost atacate în 2001, s-ar putea susține că a fost atacat un simbol al modernității occidentale. Și a fost de la sine înțeles că odată cu distrugerea lor, turnurile gemene ar trebui înlocuite cu altele noi. Noul turn, turnul Libertății (Freedom Tower) al lui Daniel Libeskind, reprezintă piesa centrala a zonei reconstruite, și este mândria națiunii. Este un omagiu adus americanilor. În acest fel, turnul stă ca simbol, arătând că Statele Unite au reușit să rămână o națiune puternică și unită. Numele turnului este de asemenea simbolic; cuvântul libertate în contextul acestui atac inspiră idea de a evada, de sfidare și a refuzului de a trăi în frică.

Turnul lui Tatlin – simbol utopic al modernității și al socialismului

"Nu vechiul, nu noul, ci necesarul"

V. V. Tatlin

Modelul Turnului lui Tatlin, 1919

În secolul XX, celebrul turn al lui Tatlin a devenit un simbol al "arhitecturii mașinilor", al progresului mecanic și reprezând o nouă eră a tehnologiei moderne și a artei moderne. De asemenea, a devenit a simbol al unei utopii socialiste nerealizate.

Turnul lui Tatlin nu a fost construit niciodată. A fost construit ca model și schițat de artistul constructivist Vladimir Tatlin între anii 1919 și 1925. A fost propus ca monument pentru revoluția bolșevică rusească și pentru a deveni o clădire în care să se muncească; sediul pentru cea de-a treia Internaționale – organizația care promovează comunismul la nivel internațional. Anii eroici ai sistemului socialist în curs de dezvoltare în Rusia, după revoluția din 1917, au fost umpluți de entuziasmul națiunii de a respinge și de a scăpa de vechiul capitalism "putred " și de a construi "viitorul luminos" – comunismul. În perioadele de mari schimbări sociale, cultura de dislocare, condițiile schimbătoare, și instabilitatea fac parte din existența umană.

Turnul Tatlin avea o formă asimetrică și dinamică, având o structură fară seamăn, spre deosebire de turnurile verticale simetrice. Structura de fier, oțel și sticlă ar fi măsurat 400 de metri înălțime (mai înalt decât Turnul Eiffel) și ar fi avut trei elemente rotative în interiorul scheletului, fiecare rotindu-se cu viteze diferite: un cub, o piramidă și un cilindru. Cubul, situat la baza, trebuia să găzduiască "Consiliul Comisarilor Poporului" (Sovnarkom). Acesta era capabil sa efectueze o rotație completă în intervalul unui an.

Piramida din mijloc, care ar fi găzduit comitetele executive și administrative ale celei de-a treia Internaționale, efectua o rotație completă într-o lună. Cilindrul cel mai de sus, destinat a fi un centru pentru informații și propagandă, ar efectuat zilnic o rotație. Clădirea includea un

centru de informare, un spațiu expozițional, săli de întâlniri, birouri și un emițător radio.

În mod simbolic, undele radio ar extinde turnul către cer. Forma dinamică a turnului orientat spre cosmos: "monumentul nu numai că sfidează ierarhia stilurilor tradiționale arhitecturale și sculpturale, ci și forța gravitației în sine. Forma spiralată a turnului reprezintă "mișcarea eliberării omenirii", fiind o paralelă față de Statuia Libertății "20.

20 Svetlana Boym, “Tatlin, or, Ruinophilia”, revista Cabinet, nr. 28, iarnă 2007/2008

Tatlin a sugerat că revoluția a început defapt în 1914, numind-o transformarea artistică, fiind urmată de revoluția politică din 1917. Însuși Tatlin a fost dintre liderii acestei revoluții artistice, a constructivismului rusesc.

Neputința de a construi structura lui Tatlin nu se datora numai complicității tehnice, costurilor ridicate și întrebărilor despre fezabilitate. Părea să fie un proiect prea modern pentru timpul său. Tendințele arhitectonice și propaganda regimului sovietic au făcut ca aceasta proiect să pară o structură arhitecturală utopică, asemănătoare cu turnul lui Babel. Leon Trotsky spunea că proiectul lui Tatlin a dat "o impresie de schele pe care cineva a uitat să le dea la o parte."

Ambele turnuri, al lui Tatlin și cel al lui Fisher, implică un sentiment de fezabilitate a construcției; și ambele sunt exemple excelente de mobilitate și dinamică. Ele oglindesc visurile futuriste și dorința utopică a arhitecturii de a îmbunătăți viitorul. Aceste două mari proiecte sunt înconjurate de idei revoluționare, separate în timp de decenii, și unite de o aspirație de a dezvolta și de a realiza idei revoluționare.

Turnul lui Tatlin a fost proiectat în vremuri de mari schimbări sociale, într-o cultură a dislocării, inconstantă și instabilă. Condițiile schimbătoare fac parte din existența și impulsul uman pentru dezvoltarea în societatea dinamică. Arhitectura trebuia sa fie și ea mobilă într-o astfel de cultură, pentru că "însăși ideea de mișcare reprezintă un mare interes pentru dezvoltare"21. Pe de altă parte, turnul dinamic, a fost produsul ideii designerului de a îmbogăți condiția de viața, a elitei, într-o societate dezvoltată și foarte bogată. Conceptul dinamic este folosit pentru a promova noua minune arhitecturală și o propulsează ca o icoană a arhitecturii futuriste.

21"Arhitectura în epoca lui Stalin", 2002, p.32

CAPITOLUL 5

Arhitectură plutitoare

Cămin plutitor – Viața pe ape

În acest capitol vom discuta și analiza proiectele de arhitectură care implementează conceptul de mobilitate pentru a oferi adaptabilitate la mediile afectate de schimbări climatice. Schimbările drastice de climă care au loc astăzi crează noi cereri și nevoi sociale la nivel mondial. Designeri precum Vincent Callebaut, care a imaginat The Lilypad; un oraș plutitor pentru refugiații climatici – se luptă cu aceste cerințe contemporane. Acest proiect și alte eforturi arhitecturale similare vor fi punctul central al analizei mele. În scopul de a înțelege pe deplin fundalul pentru aceste eforturi, trebuie să înțelegem mai întâi efectele negative și preocupările generate de schimbările climatice.

Conform statisticilor, lumea de astăzi se află în mijlocul unui fenomen de încălzire globală. Aceasta a devenit una dintre problemele cele mai complicate ale timpului modern. Încălzirea globală este definită drept creșterea temperaturii medii pe Pământ. Atât temperatura oceanului cât și a pământului au crescut, cu o medie globala de 0,8 grade Celsius începând cu anii 1970. În timp ce încălzirea globală este cauza, schimbările climatice sunt efectul.

Aproape toate regiunile planetei sunt afectate. Inundații, furtuni, uragane, tsunamiuri, valuri de căldură și perioade însoțite de temperaturi neobișnuit de scăzută – toate aceste forțe ale naturii ce au loc în jurul lumii sunt raportate pe larg și frecvent de către mass-media. Atât extinderea termică a apei de mare, cât și topirea gheții contribuie în mod similar la creșterea nivelului mării, deși topirea ghețarilor este considerată cel mai semnificativ factor.

Dovezile privind încălzirea globală provin din studiile științifice care studiază schimbările climatice și schimbările sistemelor de mediu.Astfel de studii demonstrează că încălzirea globală într-o măsură imensă este provocată într-adevăr de activitățile umane – principalul factor responsabil pentru schimbările dramatice care afectează planeta noastră. Se estimează că orașele consumă astăzi aproximativ 75% din energia globală și produc o proporție similară a deșeurilor, contribuind astfel direct la mai mult de 60% din emisiile de gaze cu efect de seră.

Adaptare sau migrație?

Există două opțiuni, de obicei luate în considerare atunci când arhitecții și planificatorii discută despre răspunsul societății la schimbările climatice: adaptarea și migrația. Adaptarea este arta supraviețuirii. Este vorba despre analiza, interogarea și gestionarea riscului unor evenimente dezastruoase. În același timp, este vorba despre rezolvarea problemelor din ce în ce mai mari privind evenimentele extreme și de vulnerabilitatea societății. În timp ce Europa și alte țări occidentale au o capacitate financiară de a face față evenimentelor extreme, regiunile mai îndepărtate sunt mult mai expuse și mai vulnerabile. Adaptarea trebuie să identifice domeniile prioritare, nevoile prioritare și acțiunile prioritare. Prin urmare, rolul dezvoltării unei noi arhitecturi adaptabile este crucial în planificarea urbană modernă.

Migrația pe de altă parte este foarte des ultima șansă pentru cei amenințați de impactul schimbărilor climatice sau de altă situații periculoase. Migrația are loc și atunci când adaptarea nu reușește.

Analizând alegerea adaptării, putem vedea că succesul acestei direcții este în mare măsură dictat de capacitatea societății de a pune în aplicare și de a sprijini toate schimbările necesare implicate în acest proces, astfel încât stilul de viață al cetățenilor să fie funcțional și mulțumitor. Sprijinirea proiectelor propuse pentru adaptare este o provocare politică și economică pentru liderii lumii.

Multe țări din lume iau deja în serios schimbările climatice și consideră că adaptarea planificată este o bună precauție împotriva viitoarelor consecințe ale schimbărilor climatice. Un exemplu al unei astfel de considerații sunt planurile de apărare ale coastei Olandei, unde nivelul mării în creștere este văzut ca o problemă majoră. Un alt exemplu este drenarea controlată a unui lac glaciar Tsoho Rolpa din Nepal pentru a evita o izbucnire catastrofică a inundațiilor. O astfel de planificare timpurie cu o previziune adecvată este mai puțin riscantă și mai ieftină decât o abordare în care sunt așteptate evenimentele pentru ca mai apoi să fie propusă o soluție.

Aceasta ar determina necesitatea unei reconstrucții costisitoare pe termen lung a digurilor și a altor infrastructuri ca răspuns la schimbările climatice.-

Deoarece cel mai grav efect potențial al încălzirii globale va fi legat de topirea gheții, ceea ce va duce la creșterea nivelului mării și a inundațiilor, aceasta va reprezenta una dintre principalele probleme cu care se vor confruntă multe zone de pe glob, inclusiv orașele cosmopolite și zonele agricole. Malul apei a devenit o problemă importantă și o locație importantă pentru dezvoltarea de noi proiecte arhitecturale, privind zone rezidențiale, industriale și de agrement. "Construirea pe apă" așa cum se numește astăzi, dezvoltă o relație importantă cu apa și a devenit din ce în ce mai utilizată în diferite proiecte metropolitane. Acceptarea provocărilor încălzirii globale necesită depășirea inerției și dezvoltarea unor scheme îndrăznețe și de succes ca răspuns la nevoile de mediu în creștere.

Case pe apă, Amsterdam 2012, Waterstudio

Pentru a exemplifica o astfel de dezvoltare de succes a răspunsului la nevoile de mediu, putem analiza abordarea olandeză pentru a face față apelor aflate în creștere amenințătoare. Pentru Olanda, o țară mică, cu o suprafață a țării de 20% sub nivelul mării și printre țările cele mai expuse riscului de creștere a nivelului mării, apele ce pot provoca inundații au fost de multă vreme o sursă de îngrijorare. Olandezii au fost mereu excelenți la lucrările de inginerie pentru a opri apa provocatoare de inundații. Dar în ultimul timp, după mulți ani de luptă pentru a ține departe apa mării, direcția a fost schimbată spre un nou mod de interacțiune cu apa. Acest nou concept implică adaptarea la apele aflate în creștere, trăind cu ea, mai degrabă decât ducând o luptă cu aceasta. Arhitecții olandezi se află în proces de redesenare a întregii țari, pregătindu-se în mod inteligent pentru schimbările climatice. Acest nou concept în protecția împotriva inundațiilor a fost dezvoltat și este o realitate astăzi – o casă plutitoare.

Olanda este probabil prima “țară plutitoare”, în care noțiunea de locuință se transformă în ideea de case amfibiene. Structurile plutitoare fac deja parte din planificarea urbană a țării. Pentru a vedea vechea barcă transformată într-o casă plutind pe canalele din Amsterdam nu este o scenă neobișnuită – unele sunt chiar prevăzute cu terase sau grădini mici. Dar, de-a lungul râului Amstel, se pot găsi case plutitoare reale.

Case plutitoare, Olanda, Waterstudio

Arhitecții și inginerii olandezi, lucrând în acest domeniu, își propun să modifice preconcepțiile la scară mai largă. Ei declară că sarcina cheie pentru generarea schimbărilor climatice va fi acceptarea de a lucra cu apă, mai degrabă decât împotriva ei. Arhitectura plutitoare ar putea ajuta la rezolvarea problemelor majore cu care se confruntă lumea, cum ar fi creșterea nivelului mărilor, creșterea urbanizării și suprapopularea planetei. Se estimează că, până în anul 2050, numărul cetățenilor pământului va ajunge la 9 miliarde, iar mai multe locuințe vor fi solicitate.

Olandezii nu sunt singurii care se bazează pe apă. Dubai este cunoscută pentru cele mai mari insule artificiale. Nisipul din Golful Persic a fost folosit pentru a le construi. Aceste prelungiri la terenul principal, cu zone de locuit elegante, au devenit o imagine iconică a bogăției și a luxului.

Un alt proiect este realizat de compania olandeză de dezvoltare a apelor Dutch Docklands, în cooperare cu Waterstudio. Împreună intenționează să inițieze construirea unui teren de golf plutitor împreună cu un centru pentru convenții și 43 de insule private din Oceanul Indian.

Terenul de golf proiectat de Waterstudio

Modelul insulelor private plutitoare proiectate de Waterstudio

Întregul proiect este planificat să fie finalizat în 2019. După aceea, compania are proiecte de dezvoltare mai ambițioase – un oraș plutitor, cu 20.000 de locuințe cu preț accesibil pentru cetățenii maldivieni. Arhitectura plutitoare devine o realitate contemporană. Ideile distinctive ale designerilor inovatori se întind de la o casă plutitoare la un oraș plutitor.

Pentru a explora în continuare aceste viziuni mobile, am ales să analizez un caz particular în care mobilitatea este pusă în aplicare nu numai pentru o gospodărie, ci și pentru populația orașelor mici.

Lilypad – oraș plutitor pentru refugiați ai schimbărilor climatice

Vincent Callebaut, Lilypad

Un arhitect belgian laureat, Vincent Callebaut, a proiectat un oraș plutitor pe nume Lilypad. Acest proiect unic, considerat a fi nu numai o soluție durabila termen lung împotriva nivelului în creștere a apei, ci mai ales un loc pentru a găzdui locuințele pentru eventualele victime ale inundațiilor și refugiați ecologici – cei ai căror patrie (în viitorul îndepărtat de 100 de ani) a fost distrusă de nivelul marii în creștere.

Acest proiect prezintă un interes deosebit, deoarece cei care intenționează să trăiască pe Lilypad vor folosi un spațiu adaptat la schimbările climatice, în timp ce se va recurge simultan la migrație. Prin urmare, acest proiect dezvăluie modul în care adaptarea și migrația pot fi, de fapt, combinate și, în acest fel, cuprind o metodă mai complexă de supraviețuire.

Ținând cont de preocupările legate de soarta încălzirii globale, și cât de mult hărțile pământului se pot schimba, omenirea se confruntă cu provocări în toate aspectele vieții de zi cu zi. Cu toate acestea, consecințele trebuie soluționate. Arhitectul Callebaut vine cu ceea ce el vede ca soluția finală a problemei și crede că proiectul Lilypad va fi în căutare și va deveni o realitate până în anul 2100.

Structura plutitoare și forma orașului Lilypad au fost inspirate de crinii plutitori, plante exotice

găsite în Amazon, Victoria Regia. Această plantă este nativă în bazinul râului Amazon. Are

frunze verzi rotunde care plutesc pe suprafața apei.

Amazonia Victoria Regia (față, spate)

Frunza acestui crin gigantic de apă măsoară până la 3 metri în diametru, cu o tulpină de aproximativ 6-8 metri. Frunza are numeroase nervuri pe partea inferioară cu frunze masive, dar în ciuda aspectului delicat este capabil să susțină o greutate destul de mare (până la 30 kg) datorită structurii sale.

Fig. 36 Floarea Lilypad

Florile înfloresc în timpul nopții; albe când se deschid prima oară noaptea noapte și apoi devenind treptat roz purpuriu atunci când sunt polenizate. Sunt de aproximativ 40 cm în diametru, și înfloresc numai pentru trei zile.

Orașul plutitor Lilypad este proiectat pentru a fi un oraș durabil, de 500 000 de metri pătrați și capabil pentru a găzdui 50 000 de locuitori. Arhitectul îl prezintă ca un spectacol foarte dramatic a celor mai multe invenții ecologice: "Un nou prototip biotehnologic de reziliență ecologică dedicat nomadismului și ecologiei urbane la mare "22

22http://vincent.callebaut.org/

Lilypadul, un adevărat oraș semi-acvatic și semi-terestru amfibian, călătorește pe ocean în jurul lumii, de la ecuator la pol, ca o locuință autonomă, independentă și pe deplin durabilă. Arhitectul nu a estimat încă un cost pentru designul său, dar afirmă că scopul creației sale este de a asigura coexistența omului și a naturii în armonie.

Insula artificială include un lac, munți, mall-uri și un sector de locuințe și plutește pe curenții oceanici. Orașul este stabilit în jurul "lacului" – o lagună centrală care se află sub linia de apă, asigurând astfel balast pentru structură. Laguna este proiectată să colecteze și să purifice apa de ploaie, în cantități suficiente, pentru a fi băută, de populația din orașul plutitor. Sectorul locuințelor, împreună cu spațiul comercial și de agrement vor exista în cadrul a trei "munți" care înconjoară lacul de apă dulce și oferă în același timp locuitorilor o schimbare de peisaj. Stilul de viață multifuncțional este bazat pe trei criterii – muncă, magazine și divertisment. Nu există mașini și drumuri de conducere. Întregul oraș este acoperit de plante cultivate în grădini suspendate, care sunt traversate de o rețea de străzi și alei de pietoni.

Furnizarea energiei pentru un astfel de proiect grandios pare destul de dificilă. Soluția lui Callebaut pentru alimentarea acestui Ecopolis plutitor include utilizarea activă a probabil tuturor surselor de energie regenerabilă disponibile – energie solară, hidraulică, termică, maree, osmotică, energie eoliană și biomasă. El spune că fiecare oraș Lilypad ar genera mai multă energie decât de fapt este necesară traiului, deși el recunoaște că lilypadienii ar trebui să cultive și să recolteze acvacultura marină pentru a avea parte de destulă mâncare.

Poreclit în presă "Arca lui Noe a Secolului 21", proiectul a condus la reacții puternice și discuții pe diferite teme, pe care le putem studia în continuare. Lăsând meritul tehnic al proiectului în afara discuției, se pot pune alte întrebări, mai sensibile, care apar ca rezultat al insuși nucleului acestui concept. Primul aspect care atrage atenția este problema vieții sociale pe Lilypad. Este interesant să ne întrebăm dacă Lilypad este conceput ca un o locuință temporară sau un habitat mai permanent. Deși arhitectul își imaginează Lilypad pentru a fi o soluție permanentă, atunci când ne uităm mai aproape, am putea discerne că este mai curând o propunere abstractă. De exemplu, exclusivitatea cetățeniei nu este luată în considerare. În timp ce arhitectul susține că acesta este un vas pentru refugiați, se pare că Lilypad este conceput ca o metropola luxoasă și costisitoare, aproape de a se asemăna cu o navă de croazieră supradimensionată pe drum spre Florida – o fantezie de vacanță. Bunăvoința acestui proiect pare să fie subminată de o anticipare arhitecturală a unui stil de viață privilegiat și generos. Însă Lilypad este menit să servească migrației, iar migrația implică mutarea ca urmare a unor evenimente traumatice. Cu toate acestea, poate funcționa efectiv ca o mutare pașnică și programată a cetățenilor din zonele afectate mai degrabă decât un vas de urgență supraîncărcat.

Potențial nivel de trai al lilipadienilor este, de asemenea, în centrul atenției atunci când se ia în considerare modul în care vor trăi. Arhitectul pare să aibă idei concrete despre ce fel de factori trebuie să fie asigurați pentru a oferi bunăstarea cetățenilor; cum ar fi munca și timpul liber. Cu toate acestea, el nu reușește să răspundă în ce fel ce fel trebuie trăită viața pe noul "pământ", și dacă aceasta va fi mult diferită de vremurile anterioare, fie mai bună ori mai rea. Responsabilitatea pentru finanțare, guvernarea și menținerea orașului ca unitate autonomă și durabilă este problema majoră care trebuie să fie adresată și gândită, pentru a face ca bunăstarea să fie posibilă pentru toată lumea. O vulnerabilitate identificabilă este nevoia de resurse. Se pare că orașul ar fi absolut dependent de importul de produse, deoarece nu ar avea resurse naturale proprii cu care să producă bunuri. Se poate foarte bine să ne întrebăm cum ar plăti cetățenii aceste bunuri importate, deoarece mijloacele de a-și câștiga existența ar fi puține, cu o limitată arie de activități existentă. Pe baza schemei Lilypadiane, în forma actuală, crearea unui civilizația plutitoare, care ar putea să se hrănească și să își producă propria energie, pare ,fără îndoială, o soluție neviabilă.

Un alt punct interesant îl reprezintă caracteristicile societății și cetățenii înșiși. Standardul de viață propus pare a fi modelat mai degrabă de atributele și valorile occidentale, mai degrabă decât abordând nevoile culturale diferite ale populației. Poate un nou tip de economie ș sistem social vor fi introduse pe această insulă, caz în care există multe complexități care trebuie evaluate și luate în considerare.

Lilypad

Imaginile impresionante ale proiectului sunt prezentate de arhitect pe site-ul web al acestuia, fără a arăta cum este de fapt să trăiești acolo. Nu există perspective interioare sau exterioare

Prezentate la nivelul ochiului uman. Vedem imaginile futuriste ale lui Lilypad prezentate din unghiuri ce îl avantajează , asemănătoare cu lumea de fantezie a ficțiunilor lui Jules Verne. Dar punctul de vedere nu este adus la o scară umană, unde se poate obține un sentiment al vieții din numeroasele locuințe ale orașului sau o idee despre ocupațiile cetățeanului.

Aspectele estetice și multe alte întrebări, apar în dezbaterile înconjurând acest proiect și, cu siguranță, ar cere răspunsuri înainte ca un astfel de proiect să poată fi transformat în realitate.

Poate că, pentru moment, Lilypad trebuie să rămână doar un vis existent la nivel vizual. Pentru moment,Orașul Lilypad este doar un concept; o idee care a fascinat mulți designeri în ultimii ani. Este de crezut că va dura decenii înainte ca acest proiect fantastic să devină o realitate, până ce tehnologia de a construi astfel de construcții va fi disponibilă. Procesul ar fi dificil, iar acest lucru este de așteptat doar atunci când metropola pe care am construit-o și în care trăim va să fie reinventată. Într-adevăr, acest proiect sugerează că un nou tip de economie și sistem social trebuie să fie introduse pe insulă, caz în care există multe complexități de evaluat și considerați, cum ar fi cele pe care le-am menționat mai devreme în acest capitol.

Cu toate acestea, deși este important să ne ocupăm de aceste preocupări necesare, este important să recunosc faptul că, deși aceste lacune în proiectarea Lilypad-ului îl îndepărtează de a putea fi realizat, întrebările și ideile care apar din aceasta servesc și pentru a contesta modul în care percepem societatea și propriile moduri de viață. Prin urmare, în timp ce Lilypad nu poate fi o soluție instantanee, aceasta nu poate fi prerogativa finală a proiectului. Proiecte utopice precum Lilylpad arată că asemenea viziuni nu sunt neapărat intenționate ca un scop, ci un mijloc. Prin provocarea preconcepțiilor noastre despre felul de a trăi și de a gândi, se catalizează creativitatea, reflecția mai profundă și schimbarea pozitivă. Probabil Lilypad și alte astfel de proiecte de genul acesta ar putea foarte bine să ne apropie de o utopie tangibilă în viitor. "Pentru că inovația nu este ceva eruptiv. Urmărirea unui concept nou, chiar și atunci când este interpretat de protagoniștii săi drept o distanțare de trecut, atrage conștient sau inconștient asupra lucrurilor ce au fost realizate anterior."23

23RichardG. Weingardt, Engineering Legends – Marele Inginer Civil American, 2005, p. 110

Utopia reimaginata

Lilypad este departe de a fi primul proiect utopic care a provocat modul în care societatea se poate dezvolta angajând mobilitatea. În această secțiune voi discuta despre un alt proiect utopic care, similar cu Lilypad, a fost considerată o viziune radicală a arhitecturii în timpul său. Acest proiect a fost numit The Walking City, și a fost dezvoltat în Anglia în anii 1960 de grupul de arhitectură Archigram. Doresc să examinez modalitățile în care a fost aplicat conceptul de mobilitate in ambele proiecte, analizând posibilele asemănări și diferențe.

O mare varietate de "sisteme mobile" au fost dezvoltate în cursul secolului trecut. Noi

caracteristici au fost introduse în viața de zi cu zi, precum infrastructuri globale telefonice, călătorii aeriene, trenuri de mare viteză, telefoane mobile și rețele de telefonie mobilă, tehnologia calculatoarelor. Rețeaua dinamică a relațiilor sociale și tehnice, condusă de mobilitatea din interiorul acesteia, a legat comunitățile, țările și continentele, oferind spațiu pentru a genera o înțelegerea nouă a producției, transformării și menținerii valorilor economice și sociale. Globalizarea, tehnologia, economia și comunicațiiile sunt unele trăsături distinctive ale timpului modern, și din ce în ce mai des efectuate "în mișcare" sau departe de "casă". De când a fost introdusă ideea de mobilitate pe o scară imensă în lumea modernă, ideile utopice ale locuințelor și orașelor întregi în mișcare au fascinat designeri creativii peste tot în lume.

Arhitectura avangardistă Archigram (o abreviere pentru "telegrama pentru arhitectură ") a fost înființată la începutul anilor 60 de un grup de tineri arhitecți din Londra – Warren Chalk, Peter Cook, Dennis Crompton, David Greene, Ron Herron și Michael Webb. Archigram s-a bucurat de popularitate mare, dar scurtă, în întreaga lume, în anii șaizeci și începutul anilor șaptezeci și a fost într-o anumită măsură un fenomen cultural al timpului lor. Grupul s-a scuturat de bazele rigide ale modernismului arhitectural prin promovarea îndrăzneață a unor idei neconvenționale. Viziunea lor inspirată de arta pop, a unui viitor tehnocratic, a dominat proiecte care au fost exprimate exclusiv prin modele ipotetice. Lucrările lor au oferit o viziune seducătoare a unei viitoare ere industriale.

Proiectele imaginative ale grupului au devenit parte a multor tehno-utopii promovate în anii șaizeci și șaptezeci, bazate pe, și susținute de teorii ale lui Buckminster Fuller, un arhitect înclinat către domeniul tehnologic, care credea cu tărie că rațiunea și tehnologia sunt suficiente pentru a rezolva toate problemele lumii: "A face ca resursele disponibile să servească întregii populații aflate în creștere, poate fi obținută numai printr-o revoluție de design accelerată.", a declarat Buckminster Fuller. Pacea și prosperitatea omeniri în opinia sa ar putea fi realizată prin cercetare, inginerie responsabilă și industrializarea crescută.

Condus de filozofia "less is more", Buckminster Fuller și-a manifestat practic dorința de explorare, descoperire, invenție și predare cu intenția sa "de a face lumea să funționeze" pentru 100% din umanitate, în cel mai scurt timp posibil, prin cooperare, fără efect nociv asupra mediului sau dezavantajul cuiva. Fuller a avut vederi unice despre modul în care lumea ar putea funcționa și ar putea fi salvată. Arhigram a îmbrățișat și a absorbit ideologia revoluționară. Ideea de a atrage publicul asupra arhitecturii viitorului a predominat în toate desenele lor.

Walking City a devenit una dintre cele mai cunoscute proiecte ale lui Archigram. Ideea a fost propusă de Ron Heron în 1964, ca articol din revista grupului Archigram. Proiectul a constat o structură robotizată imensă, dispunând de inteligență artificială. "Clădiri inteligente", care apar ca imense nave de vase pe picioare de lemn, care ar putea circula liber în întreaga lume. Lumea a fost vizualizată ca un mediu post-apocaliptic, supraviețuind după un război nuclear.

Archigram, Walking City

Structurile mobile ale Walking City împărtășesc aceleași concepte cu ale orașului plutitor

Lilypad, cum ar fi autonomia și auto-suficiența, capacitatea de a interacționa cu un alt oraș, unde ambele orașe interacționează fără existnța de frontiere. Walking City viseaza un viitor în care frontierele și granițele sunt abandonate în favoarea unui stil de viață nomad printre grupuri de oameni din întreaga lume.

Ambele proiecte se referă la situația dificilă a deplasării unor mase largi de oameni, diferite din punct de vedere a perioadei și a tipului, dar considerând mobilitatea ca mijloc colectiv pentru obținerea de libertate și ca modalitate de adaptare la noul stil de viață, în conformitate cu noile circumstanțe. Cu toate acestea, în timp ce Archigram promova propaganda pentru alegere, fantezii nomade, Callebaut pune nevoile refugiaților (ca urmarea a schimbărilor de climă) pe ordinea de zi, cu un accent clar pe necesitate și inevitabilitate.

Inventivitatea proiectului Lilypad este, de asemenea, asemănătoare cu o mai mare concentrare pe durabilitate,și apropierea de resursele naturale. Cu toate acestea, în timp ce există diferențe în raționament în spatele fiecărei utopii, ambele utilizează conceptul de mobilitate ca mijloc de critica și alternativa la provocările civilizației.

Din punct de vedere estetic vedem de asemenea că aceste proiecte prezintă contraste puternice. Walking City promovează avansul tehnologic și abstracțiile post-apocaliptice glorificate de creatorii săi în partea sa vizuală. Imaginea rece a mașinilor se reflectă în structurile brutale de metal, cu linii zimțate și aspect dur. Se pare că metropolele seamănă cu niște insecte – mergând peste zone părăsite pe cele opt picioare rigide ale lor. O altă aluzie la o insectă târâtoare – un animal adesea asociat cu murdăria și solul, și adeseori implicând neplăceri – aduce un element de pesimism proiectului. În schimb, întreaga structură a Lilypad este modelată pe simbolul crinului de apă – o floare care este strâns legată de noțiunile de armonie, pace și noi începuturi.

Deși astfel de proiecte masive par problematice din punct de vedere al realității, ele hrănesc imaginația multor designeri contemporani și încurajează apariția grupurilor interesate de tehnologie. Ideile utopice ale Archigram nu au părăsit niciodată hârtia, dar au influențat în mod imens arhitecții viitoarelor decenii, ducând la noi proiecte care au fost cu adevărat construite.

Walking City a servit ca o sursă de inspirație pentru viitoarea arhitectură care a devenit realitate.

Exemplu: Futuro House, Matti Suuronen, 1968.

Casa Futuro, construită de către finlandezi, a fost renumită pentru aspectul de navă extraterestră și pentru cultul pe care l-a creat. Aproximativ 100 de produse Futuros au fost fabricate în deceniul dintre 1968 și 1978, în timp ce clădirea a capturat imaginația publicului.. A fost produsă de compania finlandeză din material plastic Polykem. Casa a constat din șaisprezece piese radiale, care ar putea fi transportate pe calea ferată sau elicopter, și asamblate împreună în câteva zile. Deși casa a aparținut unei mișcări arhitecturale de scurtă durată, în principal legată de estetica science fictionului futurist, a devenit subiectul unei importante investigații privind rolul materialelor plastice aplicate în domeniul caselor prefabricate.

Futuro dus de un elicopter, în Suedia, octombrie 1969 În interiorul casei Futuro

Futuro era un singur corp în formă de farfurie, realizat exclusiv din fibră de sticlă și poliester plastic, de aproximativ 3,5 m înălțime și 8 m în diametru, care se sprijină pe structură de din oțel. Inițial a fost proiectat ca o cabană de schi care urma a fi localizată în Janakkala în centrul Finlandei. Ușa de intrare din partea inferioară se coboară printr-o scară retractabilă asemănătoare cu cele din avioanele mici. Interiorul era dotat cu șase paturi din plastic, scaune, șemineu în mijloc, bucătărie mică, dormitor și baie. Locuința putea găzdui până la 8 persoane.

Futuro, o casă de vacanță portabilă, a devenit cea mai izbitoare mostră din epoca spațială utopică de design și simbolul arhitecturii futuriste.

Acest studiu de caz a arătat două reprezentări distincte care au influențat procedurile designului

și evaluarea tehnologiei. Aceste idei arhitecturale utopice au fost visate de către diferiți arhitecți, la distanță de decenii, dar într-un sens, sunt unite de entuziasmul pentru contribuirea la bunăstarea lumii și rezolvarea problemelor sale.

Exemplele analizate mai sus demonstrează că proiectele utopice nu reușesc întotdeauna sau nu sunt realiste, însă, pot fi vitale pentru a stimula inspirația și a duce astfel la alte proiecte care se vor materializa. O astfel de idee a fost Futuro House, care poate a reprezentat inspirația pentru proiecte nomade și mobile ulterioare, cum ar fi, de exemplu, Loftcube.

CAPITOLUL 6

ARHITECTURA INSTANTĂ

Red+Housing – Arhitectura la limita supraviețuirii

OBRA Architects, Red+Housing

Red+Housing este un prototip de adăpost de urgență care a fost proiectat de Arhitecții OBRA, un studio internațional de design cu sedii in New York și Beijing. A fost construit în mărime naturală și făcut public la expoziția "Crossing: Dialogues for Arhitecture de Urgență" (Încruțișare: Dialog pentru arhitectura de urgență) din Muzeul Național de Artă din China în mai 2009. Expoziția a fost organizată de Națiunile Unite, Biroul de Arte al Ministerului Culturii Chineze al Republicii Populare Chineze și Muzeul Național de Artă al Chinei și susținut de Școala din Arhitectură la Academia Centrală de Arte Frumoase. A marcat aniversarea de 1 an de la cutremurul de la Sichuan, care a avut loc în provincia Sichuan din China, în Mai 2008. Zona a fost afectată pe o rază de 400 km. Aproape 90.000 de oameni au murit sau au fost dați dispăruți și 400.000 au fost răniți. Zona epicentrului cutremurului a lasat 12 milioane de oameni fără adăpost.

După recuperarea de după cutremurului Wenchuan, societatea chineză a avut nevoie să reflecteze asupra dezastrelor din trecut și să se pregătească pentru cele ce vor urma. Expoziția a avut ca scop revizuirea, discutarea și cercetarea arhitecturii de urgență post-dezastru la nivel mondial. Expoziția a invitat 17 echipe de arhitectură de renume, atât chineze cât și internaționale, pentru a proiecta adăposturi de urgență fezabile, eficiente, sigure, frumoase și ușor de utilizat pentru victimele diferitelor dezastre naturale (cum ar fi cutremure și uragane) și dezastre sociale (cum ar fi boli epidemice). Prin invitarea arhitecților internaționali din diferite tări, expoziția a încercat să lanseze un dialog între arhitecții din întreaga lume și să inspire mai mulți profesioniști să contribuie la cercetarea și proiectarea ajutorului în caz de dezastru.

Unitatea expusă Red+Housing reprezintă o formă extremă de arhitectură; aceasta a fost numită și "arhitectură la limita supraviețuirii" de către mass-media. Am ales să folosesc acest termen, deoarece cred că acesta demonstrează caracteristicile de bază care definesc acest tip de arhitectură; și anume faptul că implică să reacționezi instant la o problemă urgentă și adesea în situații care pun viața în pericol.

Instant poate fi definit ca fiind imediat, rapid, urgent. Se referă la punctul în care ceva se întâmplă instantaneu – fără întârziere. Red+Housing vrea sa ajute în eventualitatea unui dezastru. Pentru a face acest lucru, proiectul a trebuit ia în considerare multe puncte importante care apar atunci când designul arhitectural intră în contact cu situațiile urgente și medii extreme.

Vedere aeriană a Red+Housing.

Caracteristicile vizuale sunt deosebit de interesante în ceea ce privește natura simbolică a proiectelor. Având planul în formă de cruce și cu material acoperișului roșu, adăpostul iese în evidență ca un semnal simbolic al unei urgențe și al unui ajutor. Privit de sus, atrage atenția și este ușor de identificat, de exemplu, de către avioane sau elicoptere.

Proiectul intenționează să fie extrem de economic prin utilizarea materialelor locale de construcție. Varietatea materialelor locale disponibile în diferite locații este, de asemenea, luată în considerare, ele putând fi înlocuite și folosite pentru a performa cât mai bine. Placajul de bambus, care se găsește la scară largă pe piața din China, a fost folosit pentru a crea acest adăpost. Forma de cupolă a acoperișului este susținută de placajul îndoit din benzi de bambus, care asigură rezistența structurală. Materialul pentru acoperiș se propune a fi realizat din fibre de bambus impermeabile. Culoarea roșie aleasă completează simbolul Crucii Roșii, care este semnul recunoscut pe plan internațional pentru ajutor.

Procesul de producție este extrem de eficient din punct de vedere economic, cât și din punctul de vedere al timpului, întrucât piesele simple ale proiectului sunt prefabricate digital. Precizia prefabricării ușurează asamblarea. Toate părțile clădirii sunt pliabile și sunt pregătite pentru transport. Clădirea este ușor de asamblat, având articulații necomplicate.

Proiectul Red+Housing își propune să fie universal aplicabil. Prin modificări simple aplicate la clădire, ar fi posibil să o folosim oriunde în lume. Pentru clima rece trebuie doar adăugată izolația și o sobă, iar pentru climatele tropicale, trebuie îndepărtate ușile și ferestrele. Materiale locale de construcție pot fi utilizate în funcție de disponibilitate. Casa temporară de urgență nu oferă facilități precum alimentarea cu apă sau canalizare. Se concentrează în primul rând pe situații de urgență, construind un adăpost temporar pentru cei care se afla la limita supraviețuirii. Adăpostul poate fi dotat cu mobilier de bază, proiectat tot de OBRA Architects, folosind tot tehnica de prefabricare digitală. Paturile și scaunele sunt pliabile, ușor de transportat și pot fi asamblate fără efort. Acesta poate fi livrate ca set, ca un "kit de supraviețuire".

Red+Housing a fost dezvoltat ca un concept universal. În concluzie, unitatea are formă de cruce privită de sus și arată ca o cupolă, din interior. Folosește benzi de bambus încrucișate pentru a susține cupola. Culoarea roșie de pe suprafața cupolei oferă locuințelor o expresie simbolică.

Adaptabilitatea la mediul înconjurător este evidentă prin exemplul de înlăturare a ușilor și ferestrelor pentru a se adapta unui climat tropical sau prin instalarea unei sobe și a unei izolații pentru a se adapta unui climat rece. Proiectul propune utilizarea materialelor de construcții ieftine. Toate piesele sunt pliabile și ușor de transportat. Servește nevoii de a crea adăposturi de urgență în zonele în care se produc dezastre naturale sau provocate de om și pot fi ridicate rapid oriunde în lume.

OBRA Architects, mobilier pliabil

Beneficiile unui design particular și slăbiciunile acestuia pot fi explorate în cadrul conceptului propriu-zis. Adăpostul este solid, mai stabil și mai rezistent la vânt decât un cort. Cu adăugarea unui material special pe acoperișul exterior, acesta poate fi impermeabil și rezistent la foc. În plus, conceptul poate merge mai departe, prin dezvoltarea de îmbunătățiri suplimentare, care ar da posibilitatea de a transforma unitatea într-o locuință permanentă. Acesta poate fi considerat ca fiind un schelet pentru o noua casă, utilizarea căreia poate fi prelungită în continuare. Adesea taberele de refugiați trebuie să găzduiască persoane pentru perioade mai lungi de timp, decât se intenționează inițial, și adesea aceste tabere de refugiați cresc și în dimensiuni. Furnizarea de locuințe adecvate victimelor sau relocarea acestea poate fi o chestiune problematică pentru organizațiile de prim ajutor și pentru guvern.

Design-ul proiectului permite o conversie a unei locuințe de urgență într-una permanentă. Adăpostul ar putea să urmeze pas cu pas procesul de îmbunătățire, unde ocupanții ar putea, de exemplu, să schimbe acoperișul de țesătură cu un material mai robust și durabil. Alte tehnici care ar putea ajuta unitatea să arate și să funcționeze aproape ca o casă tradițională sunt izolarea pereților, conectarea la rețeaua de apă curentă sau prin colectarea de apă de ploaie (în funcție de condiții și locație). Aceste măsuri ar putea contribui la alinarea consecințelor dezastrului pentru cei afectați.

Forma casei permite împărțirea adăpostului în mai multe zone diferite. Adăpostul poate să fie prevăzut cu dormitor, bucătărie și/sau zonă de relaxare pentru a găzdui familii. Alternativ, aceste compartimentări pot fi folosite ca săli de clasă pentru copii, creșă pentru copiii mici, spital, birouri și cazare pentru muncitorii de pe șantier. În mod special, în situațiile imediat după criză, sunt necesari medicii pentru a trata răniții. Războiul și arhitectura au o relație îndelungată și sunt strâns conectate. După unu astfel de eveniment este necesară reconstruirea spitalelor, reconstruirea orașelor și asigurarea serviciilor esențiale pentru viața de zi cu zi.

În opinia mea, din multitudinea de proiecte care au inundat recent "arhitectura pentru umanitate", proiectul Red+Housing merită atenție și apreciere pentru ideile inovatoare care soluționează nevoile de bază ale oamenilor aflați în dificultate. Aceasta abordează problema unui răspuns prompt în caz de dezastru, care se concentrează pe practicabilitate, metode care permit producția rapidă și în masă, deșeurile minime și un transportul facil. În același timp, această unitate de locuit ecologică, ajută în cazul unei reacții mai lentă de reconstrucție a zonelor afectate. În primul rând, proiectul este o contribuție importantă pentru a face față cu situațiile traumatizante, și este de asemenea un exemplu de arhitectură pentru acomodarea imigranților.

Principii de prefabricare

E posibil ca forma structurii Red+Housing să fie inspirată de forma barăcilor Nissen, deoarece reflectă conturul de jumătate de cilindru. Au fost sugerate tipuri diferite de materiale pentru a fi utilizate în aceste două adăposturi. Ambele proiecte sunt exemple de metode de construcție cu prefabricate, care este văzută ca o metodă esențială pentru obținerea eficacității în situațiile de urgență.

Prefabricarea ca metodă de construcție se asociază întotdeauna cu producția diferitelor componente, din afara locației ale clădirilor, într-o zonă controlată, cu livrarea și asamblarea acestora pe șantier. Această metodă alternativă de construcție devine din ce în ce mai populară și comună, deoarece are multe avantaje. Construcția prefabricată poate fi asamblată și ocupată într-o perioadă de zile sau chiar câteva ore. Timpul de construcție se reduce semnificativ, accelerând procesul de construcție și reducând costurile.

Baraca Nissen, 1916

Baraca Nissen a fost inventată în 1916 de către maiorul Peter N. Nissen (1871-1930), și a fost folosită extensiv în timpul primului război mondial pentru uz militar. Aproximativ 100.000 din aceste unități portabile și economice au fost produse în acea perioadă. Adăposturile au fost utilizate pe scară largă, în continuare, în timpul celui de-al doilea război mondial, în scopuri variabile, inclusiv cazări, depozit și magazie de bombe. Regatul Unit folosea tehnologii inovatoare pentru perioada aceea. Barăcile prefabricate, ce aveau forma de tunel, au fost inițial fabricate din folie ondulată curbată, dar în al doilea război mondial unele au fost din foi de ciment de azbest. Acoperișul era susținut pe grinzi din lemn care erau fixate la intervale de 1,8 metri.

Etapele de construcție erau:

Etapa1. Suporturile de lemn erau așezate la nivelul solului, de obicei pe suporturi de cărămidă.

Etapa 2. Arcurile de oțel erau înșurubate de suport, iar panglica de lemn atașată la arc folosind șuruburi.

Etapa 3. Grinzile pentru podea din lemn erau fixate prin înșurubare de suport pentru a susține plăcile din lemn ale podelei.

Etapa 4 Capetele erau fixate în poziție și era adăugată căptușirea pe interior.

Construcția era efectuată de 6 bărbați și dura 4 ore. Timpul record pentru

ridicarea unei barăci a fost de 1 oră și 27 de minute.

Butoiul de ulei a fost adaptat pentru încălzirea adăpostului, cu două găuri în el și horn pentru fum. Acest dispozitiv era cunoscut ca o sobă canadiană și era hrănit cu lemn verde. Cu toate acestea, această cazare s-a dovedit suficientă și practică. A oferit adăpostul de care aveau nevoie cei din țările afectate de război. După primul război mondial barăcile Nissen a ajutat la acoperirea deficitului de locuințe, iar multe au fost transformate în construcții cu funcții agricole sau de altă natură.

Barăcile Nissen și Red+Housing nu împărtășesc doar aceeasi formă, ci și factori care le-au influențat designul – clădirea este economică în utilizarea materialelor și este portabilă. Acești factori sunt extrem de importanți, având în vedere lipsa materialelor de construcție din timpul războiului / post-dezastru, dificultatea transportului și cererea de cazare. Ambele au fost concepute pentru a servi aceeași nevoi: ajutorarea oamenilor și a nevoilor lor. Ambele unități sunt, de asemenea, complet convertibile. De la adăpost în caz de urgență poate deveni clădire permanentă – unități medicale, birouri, biserici, școli sau clădiri agricole. În timp ce condițiile de viață din barăcile Nissen, în general, nu erau prea primitoare, asociate în principal cu un fel de dormitor spartan, Red+Housing își propune să ofere mai multă intimitate pentru persoanele relocate și să se apropie de sentimentul de casă.

Ideea unei construcții care serveste scopului de a răspunde rapid, în caz de dezastru, a fost dezvoltată și de unul dintre cei mai mari arhitecți ai Mișcării Moderne; Le Corbusier. Este interesant de comparat sistemul său rapid de construit locuințe din 1914 cu proiectul Red+Housing.

Le Corbusier, liderul Mișcării Moderne din anii 1920, a realizat rapid că începutul primului război din 1914 ar putea însemna sfârșitul unei ordini și ar putea crea o lume în care arhitectura modernă ar fi centrală. Războiul, după părerea lui, ar fi durat doar câteva luni, iar apoi ar fi apărut nevoia de reconstrucție în zonele devastate. Având în vedere acest lucru, el a propus un sistem rapid de construcție a locuințelor, bazat pe scheletul de beton ieftin și standardizat.

Le Corbusier, Perspectiva asupra sistemului Domino, 1914

El a numit acest sistem Dom-ino (din latină domus înseamnă "casa" și ino, abrevierea pentru "inovație"). Sistemul era format din trei plăci orizontale dreptunghiulare susținute pe șase stâlpi subțiri, cu secțiunea pătrată. Dala inferioară se sprijinea pe placi; etajele erau conectate prin scări. Nu erau grinzi deoarece plăcile erau netede. Sunt din plăci de beton cu armătură de oțel, și urmau a fi construite cu ajutorul unor dispozitive mobile. Pentru umplerea pereților era folosit moloz. Casele ar fi avut volume rectangulare, cu ornamente liniare și uși simple.

Putem observa aici raționalismul și idealismul. Le Corbusier a creat un sistem de construcție flexibil care necesita un proces de productie redus. În Europa, el a dus la noile dezvoltări de construcția din beton, permițând astfel satisfacerea cererii de locuințe urgente. Acest sistem a devenit o formă de construcție tot mai prezentă în multe țări în curs de dezvoltare. Maison Dom-ino al lui Le Corbusier a schimbat modul de a gândi despre spațiul arhitectural.

În acest sens, principiul Domino este cea mai bună analiză asupra motto-ului "Arhitectură sau Revoluție" al lui Le Corbusier. El a crezut în rolul social al arhitecturii, precum mulți alți arhitecți ai Mișcării Moderne. El a văzut-o ca pe un instrument care trebuie folosit pentru a rezolva tulburările sociale. "Este vorba despre construcția care stă la baza tulburărilor sociale de astăzi; arhitectură sau revoluție "

Toate cele trei proiecte discutate în acest capitol sunt legate de tehnologia comună a construcțiilor – prefabricarea. În timp ce această tehnologie se aplică în diferite situații de urgență, ele demonstrează conceptul de flexibilitate care este foarte important în astfel de situații și poate să salveze vieți.

CAPITOLUL 7

CONCLUZIE

Arhitectura flexibila și viitorul

Accentul acestei lucrări a fost pus pe unele aspecte arhitecturale și sociale ale secolului XX, care fac parte din designul flexibil în societățile dinamice. Studiind unele exemple ale mișcării moderniste în arhitectură și proiecte ale mai multor arhitecți contemporani în activitate, scopul a fost să răspund la întrebarea privind ceea ce este arhitectura modernă flexibilă, și care sunt criteriile care o unifică și o diferențiază. Pentru a atinge acest obiectiv, eu am analizat patru cazuri: Loftcube, Lilypad, Turnul dinamic și Red+Housing, investigând abordări diferite ale arhitecturii flexibile. Analiza mea a arătat o varietate de tendințe și caracteristici; uneori utopice și vizionare, iar alteori, mai concentrate asupra răspunsurilor active și tangibile la nevoile acute legate de aspectele sociale și de mediu.

Analiza mea a căutat să noteze criteriile care unifică și, de asemenea, îngreunează conceptul de arhitectură flexibilă în perioada secolului XX. Prin contrastarea cazurilor de modernism timpuriu și târziu cu unele cazuri contemporane de arhitectură mobilă și plasarea acestei analize în cadrul unui context istoric și socio-cultural mai amplu, am arătat că, deși materialele, tehnologiile și nevoile societății au cunoscut o transformare continuă, există multe paralele care se regăsesc în structura, ideile, motivațiile și logica din spatele acestor proiecte arhitecturale.

Analiza mea arată că atât arhitecții moderniști cât și cei contemporani folosesc retorica vizuală în ceea ce privește designul și caracteristicile structurilor lor pentru a exprima atributele simbolice specifice. Acestea sunt adesea legate de scopul și aspirațiile clădirii și astfel capătă sens pentru potențialii locuitori și pentru societate în sine.

După evaluarea cazurilor selectate, putem vedea că designul arhitectural este întotdeauna conectat cu viitorul. Ori de câte ori arhitectul face designul, are în vedere ce va avea loc în viitor, cu presupunerea că acest viitor va să fie mai bun decât prezentul.

Va fi construit vreodată Lillypad? Poate fi dificil să se prevadă arhitectura viitorului, deoarece aceasta este strâns legată de viitorul social, cultural și politic al societății. Arhitectura flexibilă este, prin urmare, foarte probabil să rămână adaptată nevoilor aparente ale societăților și să le răspundă.

În secolul XX multe modele captivante s-au concentrat pe concepte de flexibilitate ca mijloc de creare a unei arhitecturi inovatoare. Arhitectura modernă se bazează pe cultura contemporană care are rădăcini în ideologia pozitivă a progresului. Poate fi văzută ca o forță principală care promovează ideile designerului, care promovează și în același timp asigură dinamica lumii.

În cele din urmă, lucrarea mea demonstrează că arhitectura flexibilă reflectă în mod constant și restructurează modul în care percepem posibilitățile și modul de trai. Arhitectura flexibilă își propune să răspundă nevoilor epocii actuale, cu realitățile specifice timpului, cum ar fi normele sociale, culturale, politice, de mediu. De asemenea, încearcă să împingă arhitectura într-o zonă în care să reprezinte un produs mai eficient și mai durabil pentru o societate dinamică. Eu cred că cerințele crescânde ale societăților dinamice asigură un rol semnificativ pentru arhitectura flexibilă în continuare în dezvoltarea viitoarelor proiecte de arhitectură.

Încotro acum? Sugestii pentru cercetări viitoare

Arhitectura flexibilă constă în construirea de proiectare ce se pot adapta și răspunde la schimbarea circumstanțelor și nevoilor. Beneficiile acestei forme de proiectare pot fi extinse. Clădirile ar putea rămâne în uz mai mult timp. Schimbând activitățile oferite de designul adaptabil, ar putea să se potrivească mai bine scopului lor. Arhitectură flexibilă promovează utilizarea celor mai noi inovații tehnice care aduc beneficii utilizatorilor. Utilizând cele mai recente tehnologii și materiale de construcție reutilizabile, clădirile ar putea fi economice,viabile mai ecologice. Arhitectura flexibilă poate salva vieți prin oferirea unei soluții instantanee de adăpostire în situații de urgență. Conceptul de flexibilitate în arhitectura este întotdeauna util.

Arătând evoluția arhitecturii flexibile într-un cadru socio-istoric, lucrarea mea contribuie, sper, la vizualizarea arhitecturii ca având o semnificație culturală dar și în ca fiind produsul unor nevoi colective schimbătoare.