Ce sunt ariile natural protejate [309445]

INTRODUCERE

În vederea susținerii lucrării de licență am ales tema "Reconstrucția unei arii naturale protejate .Studiu de caz.",deoarece conceptul ariilor protejate și managementul acestora este relativ nou în țara noastră.

[anonimizat] o prezentare a informațiilor legate de ariile protejate.

Scopul lucrării este de a dovedi că ariile naturale protejate au un potențial deosebit pentru a deveni modele de dezvoltare a societatii umane.[anonimizat].

CAPITOLUL I. ARIILE NATURALE PROTEJATE: INDICATOR PENTRU ÎNDEPLINIREA OBIECTIVELOR GLOBALE DE BIODIVERSITATE

Ce sunt ariile natural protejate?

[anonimizat],cu scopul de a se realiza conservarea pe termen lung a naturii și a mediului.

O [anonimizat], [anonimizat], pentru a realiza conservarea pe termen lung a naturii cu serviciile ecosistemice și valorile culturale asociate. (https://www.iucn.org/theme/protected-areas/about)

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]. Zonele protejate se află în centrul eforturilor pentru conservarea naturii și a [anonimizat], [anonimizat]. Rolul lor de a [anonimizat], din ce în ce mai recunoscut; s-a estimat că rețeaua globală de arii protejate păstrează cel puțin 15% din carbonul terestru.

[anonimizat].Pentru a [anonimizat],[anonimizat]-se în același timp și soluțiile pentru utilizarea durabilă a resurselor naturale.

În afară de obiectivul principal de menținere a valorilor, ariile protejate trebuiesc constituite ca și arii model pentru conviețuirea armonioasă a omului cu natura chiar dacă dezvoltarea economicț este destul de acceleratț în zilele noastre .

[anonimizat], prin care să se demonstreze ca dezvolatrea nu înseamnă distrugerea mediului înconjurător și trebuiesc făcute eforturi deosebite pentru a exista un echilibru între dezvoltarea economică și protejarea ariilor naturale.

Conceptul de arii protejate este departe de a fi nou. Pământul a [anonimizat]. Începutul comun al unei „epoci moderne” a ariilor protejate a [anonimizat], odată cu formarea Parcului Național Yellowstone din Statele Unite. [anonimizat] pentru pierderea biodiversității, a existat o extindere marcată a ariilor protejate pe o varietate de biomi și tipuri de habitat și recunoașterea internațională a zonelor protejate ca instrument de politică pentru conservare. În timp ce zonele protejate timpuriu au fost înființate în principal în scopul conservării și recreerii în sălbăticie, Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (UICN) a descris mai recent zonele protejate drept „spațiu geografic clar definit, recunoscut, dedicat și gestionat, prin lege sau alt efect înseamnă, pentru a realiza conservarea pe termen lung a naturii cu serviciile ecosistemice și valorile culturale asociate ”, încorporând valori suplimentare, cum ar fi utilizarea culturală și a resurselor. Aceste zone pot include parcuri naționale, rezerve naturale stricte, zone de protecție a resurselor gestionate, printre altele. În prezent, pe glob, există peste 100.000 de arii protejate care ocupă peste 12% din suprafața terenului.

Congresul mondial al parcurilor din 2003 a identificat patru tipuri de guvernanță referitoare la ariile protejate: guvernanța de stat, guvernanța privată, guvernanța comunitară și guvernarea comună.

Sub guvernarea statului, obiectivele de conservare sunt stabilite la nivel național, resursele sunt sub proprietatea directă a guvernului, iar managementul este delegat în general guvernului subnațional, dar uneori delegat managerilor privați, ONG-urilor sau comunităților locale.

Terenurile deținute de persoane fizice, cooperative, corporații sau ONG-uri pot fi desemnate ca arii protejate și pentru obiective economice sau de conservare, prin care actorii sau proprietarii terenurilor determină obiective și practici de gestionare cu puțină nevoie de responsabilitate publică. Acest tip de zonă protejată a crescut în ultimii ani, datorită stimulentelor guvernamentale crescute, contribuțiilor caritabile din partea ONG-urilor și rolului sporit al responsabilității corporative.

Zonele protejate sub guvernare comunitară, cunoscute și sub denumirea de zone indigene și comunitare conservate (ICCA) sunt gestionate din motive ecologice, economice și culturale de către comunitățile locale și indigeni, adesea cu recunoaștere sau autoritate limitată a guvernului. În cele din urmă, guvernarea comună sau „co-management” poate implica o varietate de părți interesate, inclusiv guvernul, ONG-urile, comunitățile locale sau sectorul privat, cu diferite niveluri de implicare în luarea deciziilor și responsabilitatea.

Dintre diversele tipuri de habitate ale lumii, între 11 și 23% din suprafața totală a fiecăruia dintre biomii forestieri temperați, tropicali și boreali din lume se află în zone protejate. Tipurile de habitate terestre cu cel mai mare procent de suprafață în ariile protejate sunt pădurile tropicale umede (23%), tufișurile subboreale (19%), deșertul polar și de mare altitudine (18%) și savana împădurită (17%). Cu toate acestea, dacă aceste zone sunt protejate în mod eficient de legile și regulile stabilite pentru a le proteja, poate fi uneori greu de discernat. Unele zone care sunt desemnate „protejate”, cum ar fi în Amazon și Congo, ar rămâne probabil de fapt neatinse; datorită inaccesibilității lor (zone montane îndepărtate sau abrupte) este puțin probabil să fie exploatate sau convertite. Totuși, alte zone, cum ar fi coasta Atlanticului de Sud și Africa de Vest, prezintă un contrast puternic între acoperirea terenurilor din zonele protejate și peisajele din jur, ceea ce sugerează că legile și aplicarea ariilor protejate sunt efectiv ceea ce menține acoperirea pădurilor din aceste zone.

Zonele protejate sunt, în general, considerate eficiente în prevenirea defrișărilor, dar nivelul succesului lor este mixt în funcție de o varietate de factori, inclusiv finanțarea, implicarea părților interesate și puterea guvernamentală. Au existat unele dezbateri cu privire la guvernanța și implementarea parcurilor în raport cu părțile interesate locale. În general, aceasta este considerată ca o pondere între un spectru între excluderea oamenilor pentru a păstra mai bine caracteristicile naturale sau încorporarea nevoilor sociale și a mijloacelor de trai pentru a crea o zonă protejată mai echitabilă, durabilă (datorită participării comunitare sporite, ceea ce duce la o probabilitate mai mare de respectarea regulilor parcului). Un studiu (Hayes, 2006) a examinat impactul parcurilor implementate de guvern față de alte zone protejate desemnate de comunitate în diferite zone ecologice din lume și a concluzionat că nu există nicio diferență în densitatea vegetativă între cele două, sugerând că regulile făcute și respectate local pot fi să fie la fel de eficiente ca și definițiile legale ale protecției.

Amenințările pentru ariile protejate, limitarea eficienței acestora, includ îndepărtarea resurselor sau speciilor specifice, degradarea cauzată de încălcarea terenurilor, poluarea sau braconajul, conversia terenurilor (cum ar fi pentru agricultura industrială sau de la exploatarea forestieră) și izolarea zonelor (datorită conversiei terenurilor în zonele înconjurătoare care limitează eficacitatea habitatului și potențialul de migrație pentru numeroase specii). În plus, studiile au constatat că multe parcuri și arii protejate sunt subfinanțate cronic, primind deseori fonduri insuficiente necesare pentru a guverna în mod adecvat și a pune în aplicare reglementările ariilor protejate.

Baza de date mondială privind ariile protejate și rolul său în măsurarea întinderii proprietății de arii protejate la nivel mondial

Încă din cele mai vechi timpuri oamenii erau preocupați să protejeze natura.Un bun exemplu este cel al regilor incași care protejau sepciile de păsări marine.

În Europa ,cea mai veche arie protejată a fost înnființată in Grand Paradiso ,Italia ,și era un adevarat sanctuar pentru animalele săalbatice,iar primul parc național este înființat de suedezi în anul 1909.

Un bun exemplu îl constituie Parcul Național Yellowstone din S.U.A., este primul din lume și a fost înființat cu scopul de a se oprio exploatațiile resurselor naturale,pădurilor și mineritul. Parcul a avut parte de o abordare strictă care a dominat o mare parte a secolului XX,aceasta considerându-se o abordare centralizată.Însă spre sfârșitul secolului XX își fac apariția presiunile economice ale drepturilor locale care arată că se poate permite schimbarea concepției clasice conform căreia ariile protejate au rolul de a păstra și de a nu folosi resursele .

Numărul acestor arii a crescut de la an la an la nivel mondial datorită creșterii economice asupra biodiversității.

Figura 1.1. Graficul creșterii suprafețelor incluse în arii protejate terestre în perioada 1872-2007

Sursa: UNEP World Conservation Monitoring Centre, Starea ariilor protejate din lume

În conformitate cu datele publicate în Protected Planet Report 2018 (https://livereport.protectedplanet.net/pdf/Protected_Planet_Report_2018.pdf), în luna iulie 2018, existau 238.563 arii protejate desemnate înregistrate în WDPA (Figura 1.2).

Figura 1.2. Distribuția spațială a zonelor protejate la nivel mondial

Sursa: https://livereport.protectedplanet.net/pdf/Protected_Planet_Report_2018.pdf

Majoritatea zonelor se află pe uscat și protejează în mod colectiv puțin peste 20 de milioane de km2, echivalent cu 14,9% din suprafața terestră a pământului. Zonele protejate marine, deși sunt mai puține în număr, acoperă peste 6 milioane de km2 mai mult din pământ, reprezentând 7,3% din oceanele lumii. Cu toate acestea, zonele marine aflate sub jurisdicția națională (zone economice exclusive sau ZEE, 0-200 mile marine (nm)) au o protecție semnificativ mai mare (16,8%) decât zonele dincolo de jurisdicția națională (> 200nm de coastă), cu doar 1,2 % de protecție (Figura 1.3).

Figura 1.3. Acoperirea proporțională a ariilor protejate de pe uscat și ocean

Sursa: https://livereport.protectedplanet.net/pdf/Protected_Planet_Report_2018.pdf

Numărul și întinderea ariilor protejate se schimbă continuu pe măsură ce zonele se extind, se adaugă zone noi și unele zone sunt degazetate (a se vedea de exemplu Lewis și colab., 2018). Într-adevăr, unele guverne nu numai că desemnează zone noi, dar uneori reduc unele zone protejate anterior. Acest proces se numește Protecția zonei protejate, reducerea dimensiunii și degazetarea (sau PADDD) (Mascia și Pailler, 2011) și poate amenința biodiversitatea, ecosistemele și serviciile pe care le oferă. O analiză a schimbărilor temporale în acoperirea ariilor protejate arată că, în medie, acoperirea ariilor marine protejate continuă să crească rapid din 2016, în timp ce creșterea protecției terestre sa redus în mare măsură (Figura 1.4; Secretariatul CBD, 2018a; Gannon și colab., 2017).

Figura 1.4. Creșterea acoperirii ariei protejate pe uscat și în ocean între 1990 și 2018 și creșterea prognozată până în 2020 în conformitate cu angajamentele din partea țărilor și teritoriilor

Sursa: https://livereport.protectedplanet.net/pdf/Protected_Planet_Report_2018.pdf

Întrucât la nivel global nu a existat o mică schimbare a acoperirii terestre începând din 2016 (figura 1.4), mai multe națiuni, inclusiv Australia, Mexic, Columbia și Brazilia, și-au extins substanțial rețelele de zonă protejată (Secretariatul CBD, 2018a). Informațiile privind angajamentele viitoare colectate din aproape 130 de țări și teritorii de către secretariatul CBD sugerează că, cu eforturile concertate din partea guvernelor, acoperirea ariilor protejate va crește semnificativ în următorii doi ani, ceea ce va avea ca rezultat încă 4,5 milioane km2 de suprafață protejată pe uscat și aproape Încă 16 milioane km2 în ocean (Figura 1.4).

Creșterea observată a acoperirii ariei protejate se reflectă nu numai asupra noilor denumiri, dar indică și raportarea îmbunătățită de către țări și teritorii cu privire la zonele existente, cum ar fi în Guineea (Secretariatul CDB, 2018a). Zonele protejate sunt diverse în ceea ce privește proprietatea, guvernanța, obiectivele și managementul. Majoritatea ariilor protejate declarate de guverne sunt raportate WDPA, iar ariile protejate deținute și gestionate de comunitățile locale și organizațiile private sunt din ce în ce mai recunoscute și raportate.

Organismele regionale, precum UE și convențiile internaționale, precum Convenția Patrimoniului Mondial UNESCO3 și Convenția Ramsar, desemnează, de asemenea, situri de importanță regională și internațională. Uneori, se suprapun între aceste categorii și chiar în cadrul acestora (Deguignet și colab., 2017), de exemplu, există aproximativ 183.000 km2 desemnați atât ca situri Ramsar (zone umede de importanță internațională), cât și ca situri ale Patrimoniului Mondial UNESCO.

În ciuda unor astfel de denumiri care se suprapun, zonele sunt numărate o singură dată în analiza statisticilor de acoperire. Extinderea acoperirii ariilor protejate este foarte variabilă între țări atât pe uscat (Figura 1.5), cât și pe ocean (Figura 1.6), ​​precum și la scară națională.

Figura 1.5. Extinderea acoperirii terestre a ariilor protejate între țări și teritorii

Sursa: UNEPWCMC și IUCN, 2018a.4

Figura 1.6. Extinderea acoperirii oceanice a ariilor protejate în cadrul zonelor economice exclusive (ZEE)

Sursa: UNEP-WCMC și IUCN, 2018a.5

În ultimii ani s-a înregistrat o creștere remarcabilă a ariilor marine protejate (AMP). După cum sa subliniat la Conferința ONU pentru oceane (2018), AMP-urile au crescut de peste 15 ori de la 1993, când CBD a intrat în vigoare.

O zonă mai mare a oceanului este acum protejată mai mult decât zona terestră, deși proporțional regatul oceanic are o acoperire procentuală mai mică decât regatul terestru. Din aprilie 2016, peste 8 milioane de km2 de noi arii marine protejate au fost adăugate la WDPA, consolidând protecția regiunilor ecologice și a zonelor cheie de biodiversitate din tărâmul marin (al 4-lea Congres internațional pentru ariile marine protejate, 2017). Această creștere a protecției marine este în mare parte rezultatul declarației unor rezerve foarte mari de mai multe țări, de ex. Brazilia, Mexic și unii care își protejează întreaga ZEE, de ex. desemnarea a aproximativ 2 milioane km2 de parc marin din Insulele Cook în 2017. Cele mai mari patru arii marine protejate au fost create sau extinse în ultimii doi ani (Secretariatul CBD, 2018a).

În ciuda acestei tendințe, până în 2020 sunt necesare încă 10 milioane km2 pentru a atinge ținta oceanului. Cu toate acestea, în ultimii ani, a existat o discuție cu privire la ceea ce ar trebui „socotit” ca AMM (de exemplu, Sala și colab., 2018; Horta e Costa et al., 2016; Dudley et al., 2017). O mare parte din confuzia a ceea ce constituie un AMM provine dintr-o neînțelegere a principiilor de bază ale AMM, însoțită de confruntarea instituirii legale a unei zone echivalente cu site-ul cu gestionare și guvernare efectivă (IUCN WCPA, 2018a) . Mai mult, s-au pus întrebări cu privire la rezistența și eficacitatea unor arii protejate, care permit pescuitul industrial (Sala și colab. 2018).

IUCN a publicat Global Conservation Standards for AMP (Day et al., 2012), incluzând o definiție clară și principii directoare, iar în ultimul an, un grup internațional și multidisciplinar a lucrat pentru a dezvolta un cadru simplu pentru a descrie diferitele tipuri de AMF. în funcție de nivelul lor de protecție și de stadiul lor de stabilire, ceea ce ar permite o mai mare claritate și transparență în discutarea și urmărirea AMP și raportarea progreselor în direcția obiectivelor globale.

Deși perspectivele generale pentru creșterea acoperirii zonei protejate marine sunt pozitive, pentru a îndeplini cu adevărat ținta va fi necesară, printre altele, protecția sporită a ABNJ, dintre care doar 1,2% este protejată în prezent.

Desemnarea AMP în ABNJ este semnificativ mai dificilă decât în ​​apele teritoriale, deși desemnarea zonei marine protejate de aproximativ 2 milioane km2 a Mării Ross arată cum se poate face acest lucru.

Rolul ariilor naturale protejate în conservarea și protecția biodiversității

Biodiversitatea – sau diversitatea biologică – este un termen folosit pentru a descrie varietatea vieții pe Pământ. Se referă la numărul, varietatea și variabilitatea organismelor vii (animale, plante, ciuperci, microbi etc.), diferențele genetice dintre acestea și ecosistemele în care apar.

Biodiversitatea ne oferă multe bunuri și servicii, cum ar fi alimente, combustibil, medicamente, materiale și apă curată. Ne susține atât economia, cât și stilul de viață. Frumusețea sa ne inspiră și ne îmbogățește viața, iar noi avem datoria morală de a o proteja și de a asigura supraviețuirea ei (și pe termen lung supraviețuirea noastră) pentru generațiile viitoare.

Biodiversitatea se pierde în întreaga lume și acest lucru are consecințe negative pentru furnizarea de servicii ecosistemice și bunăstarea umană. Principala amenințare pentru majoritatea biodiversității este pierderea habitatului, prin urmare, răspunsul principal ar trebui să fie protejarea acestor habitate.

Crearea rețelelor de arie protejată ajută la reducerea pierderii de biodiversitate și contribuie semnificativ la eforturile de conservare la nivel mondial. Cu toate acestea, în ciuda faptului că suprafața ariilor protejate desemnate a crescut constant din 1970, rata pierderii biodiversității continuă să crească. Discrepanța dintre tendințele în ceea ce privește creșterea acoperirii ariilor protejate, dar scăderea biodiversității în ultimele patru decenii poate fi legată de doi factori cheie: (1) gradul în care ariile protejate oferă rezultate ale biodiversității; și (2) gradul în care biodiversitatea semnificativă este reprezentată în cadrul ariilor protejate.

Comisia Mondială pentru Arii Protejate (WCPA) și Comisia pentru Supraviețuirea Speciilor (SSC) sunt cele mai mari două dintre cele șase comisii IUCN. Scopul comisiilor este de a oferi cunoștințe și expertize de ultimă generație, extrase dintr-o gamă largă de experți voluntari, ca o contribuție la îndeplinirea misiunii și programului UICN.

Având în vedere că obiectivul protejării zonelor este conservarea diversității biologice, membrii ambelor comisii au recunoscut că lucrează pentru atingerea unor obiective comune:

Obiectivul 1: Rezultatele biodiversității

Pentru a determina cei mai buni predictori de succes pentru ariile protejate în conservarea biodiversității („rezultatele biodiversității”, cum ar fi creșterea populației sau scăderea ratei de declin) și stabilirea mecanismelor pentru menținerea unei astfel de analize în viitor.

Obiectivul 2: Domenii cheie de biodiversitate

Consolidarea unui standard pentru identificarea siturilor care contribuie semnificativ la persistența globală a biodiversității („zone cheie ale biodiversității”).

Conservarea biodiversității are loc prin două moduri și anume "in-situ" și "ex-situ" .Prin conservarea "in-situ" se înțelege stabilirea unui sistem de arii protejate care necesită măsuri speciale de conservare .Conservarea are loc în cadrul habitatelor naturale sau semi-naturale.

Conservarea "ex-situ" presupune menținerea în timp a unor organisme vii, cum ar fi embrionii,semințele ,microorganismele etc.

Figura 1.7. Modalități de gestionare a biodiversității

Sursa: Managementul Capitalului Natural, D. Cogălniceanu, 1999

CAPITOLUL II. ARIILE NATURALE PROTEJATE ÎN ROMÂNIA

2.1. Scurt istoric al punctelor de reper în istoria ariilor protejate din România

“1467 – este atestată documentar braniștea dăruită de Mircea cel Bătrân Mănăstirii Cozia, braniștile fiind locuri oprite sau rezervate care au apărut probabil prima dată în secolul XIV, în care nimeni nu avea voie să intre pentru a tăia lemne, a cosi fân, a paște vite, a prinde pește sau a culege fructe fără acordul stăpânului.

1904 – prima rezervație naturală din spațiul românesc: Codrul secular Slătioara.

1928-1944 – perioada de pionerat privind conservarea naturii și ariile protejate în România. Primul pas a fost făcut în anul 1928 când la Cluj a avut loc primul congres al naturaliștilor din România, unde la propunerea lui Emil Racoviță a fost adoptată o hotărâre privind elaborarea legii referitoare la protecția naturii în România.

1930 – se adoptă prima lege pentru protecția „monumentelor naturii” și se constituie în cadrul Academiei Române Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii – CMN.

1935 – se înființează primul parc național, Parcul Național Retezat.

1938 – numărul total al ariilor protejate se ridică la 30.

1950 – se adoptă Decretul privind ocrotirea naturii iar în 1954 se elaborează regulamentul de aplicare.

1965 – numărul total al ariilor protejate ajunge la 130, în suprafață de aproximativ 75.000 ha, la care se mai adaugă numeroase rezervații forestiere și o suprafață importantă de păduri protejate prin prevederile amenajamentului silvic (cca. 64.000 ha în 1955 și peste 190.300 ha în 1984).

1973 – se adoptă prima lege privind protecția mediului înconjurător.

1990 – se constituie 13 parcuri naționale în fond forestier.

1993 – se întocmesc studiile pentru constituirea parcurilor naționale și se înființează ARBDD – Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării

1995 – se adoptă o nouă formă a Legii protecției mediului.

1999/2000 – se înființează primele 3 administrații de parcuri naționale și naturale pentru Parcul Național Retezat, Parcul Național Piatra Craiului și Parcul Natural Vânători Neamț. Înființarea acestora și activitățile de management derulate între 2000 și 2006 au fost sprijinite de Fondul Global de Mediu (GEF – Global Environmental Fund) prin Banca Mondială prin Proiectul Managementul Conservării Biodiversității, cofinanțat de Guvernul României și Regia Națională a Pădurilor.

2000 – se adoptă Legea 5 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a arii protejate, care prezintă pentru prima dată într-un act normativ lista ariilor protejate de interes national existente la data respectivă.

2001 – apare primul act normativ al ariilor protejate și pentru conservarea biodiversității, OUG 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei sălbatice, aprobată prin Legea 462/2001.

2002 – se demarează procesul de clarificare a limitelor pentru ariile protejate existente la acea dată și materializarea lor în GIS tot ca parte a proiectului care a permis înființarea primelor administrații și elaborarea primei legi a ariilor protejate.

2003 – se adoptă acte normative specifice ariilor protejate, care legiferează limitele acestora, fac precizări referitor la zonarea internă și la măsuri speciale de management și stabilesc procedura de încredințare în adminsitrare. Acestea sunt Hotărârea de Guvern 230, Ordinul de Ministru 552, Ordinul de Ministru 850.

2004 – încheierea de contracte de administrare între Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor pentru 16 parcuri naționale și naturale cu Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și pentru Parcul Național Ceahlău cu Consiliul Județean Neamț.

2005 – declararea prin HG nr.1581 a Parcului Național Defileul Jiului, a 3 rezervații naturale și a primei arii de protecție specială avifaunistică, Pădurea Ciuașului, în total 11.324 ha.

2005 – acordarea în administrare de către Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor a Parcului Național Buila Vânturarița și a înca 4 parcuri natural Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva a Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului Universității București și a Geoparcului Platoul Mehedinți Consiliului Județean Mehedinți, iar a Parcului Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior Agenției de Protecția Mediului Galați.

2006 – se pune în discuție pentru prima dată înființarea Agenției Naționale de Arii Protejate.

2006 – desemnarea Parcului Natural Lunca Muresului ca sit RAMSAR – Zona Umedă de Importanță Internațională.

2007 – sunt desemnate ariile speciale de importanță avifaunistică (SPA) prin HG nr.1284/2007 privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România.

2007 – sunt desemnate siturile de importanță comunitară (pSCI) prin Ordinul de Ministru nr.1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România

2008 – se înființează Agenția Națională pentru Arii Protejate (ANAP) prin hotărâre de guvern. La data publicării acestei lucrări ANAP nu este încă funcțională.”

(sursa: https://wwf.panda.org/our_work/biodiversity/protected_areas/arguments_for_protection/)

2.2. Ariile naturale protejate în România

După cum am prezentat și în capitolul anterior, ariile naturale protejate reprezintă un spațiu geografic delimitat ,desemnat în baza unor acte legale ,cu scopul de a se realiza conservarea pe un termen cât mai lung al naturii și a mediului.

La baza constituirii acestora ,un rol important a fost jucat de faptul că acestea satisfac nevoile oamenilor.

Datorită necesității lor,ariile protejate au dezvoltat o varietate de tipologii de arii protejate ,fiind diferențiate în principal prin gradul de protecție și de scopul acesteia .Așadar există arii naturale care protejează zonele cele mai naturale unde intervenția omului este aproape inexistentă ,însă și zone cu o importantă vedere peisagistică semnificativă unde interevenția omului este posibilă.

În România, Legea nr. 5 din 6 martie 2000 privind planificarea teritoriului național, secțiunea III – arii protejate, a acordat acest statut celor 17 rezervații ale biosferei, parcurilor naturale și naționale, și anume celor care existau deja în 1991 și încă două: Munții Măcin și Zonele Umede Mici din Brăila. Cu aceasta, au existat și 827 de rezervații naturale distribuite în funcție de provinciile naționale, după cum urmează: în Transilvania275 (33,2%), 137 în Moldova (16,6%), 121 în Oltenia (14,6%), 75 în Crișana (9,1%), 68 în Țara Românească (8,2%), 61 în Banat (7,4%), 51 în Dobrogea (6,2%) și 39 în Maramureș (4,7%). Împărțită pe județe, situația a fost următoarea:

Majoritatea ariilor naturale protejate se află în județele: Alba (83), Bihor (60), Caraș-Severin (47), Hunedoara (42), Gorj (36), Harghita (36), Maramureș (33) și Mehedinți (32);

Cele mai puține sunt localizate în județe: Olt (6), Prahova (6), Satu Mare (6), Giurgiu (4), Brăila (2), Ilfov (2), Călărași (1) și Covasna (1);

Județele fără arii naturale protejate sunt: județele Ialomița și Teleorman.

Cele mai mari rezervații naturale au fost următoarele: Defileul Mureșului (Lunca Bradului-Răstolița și Toplița-Deda alcătuind un total de 13 733 ha, județul Mureș), Vânători-Neamț (11.500 ha, județul Neamș) și Valea Vâlsan (10.000 ha, Județul Argeș).

Cele mai mici arii protejate de patrimoniu natural au fost situate în patru județe: Călărași (75,2 ha), Sălaj (86,3 ha), Ilfov (110 ha) și Bacău (201 ha).

Figura 2.1. Harta ariilor naturale protejate de interes național, 2017

Sursa: Ministerul Mediului

Câțiva ani mai târziu, o suprafață sporită a ariilor protejate a fost o prioritate a României asupra aderării la Uniunea Europeană. Astfel, o serie de decizii au fost luate de Guvernul României în perioada 2004-2010 (nr. 2151/2004, 1581/2005, 1143/2007, 1066/2010 și 1217/2010) care au dus la extinderea numărului de arii protejate. Astfel, până în prezent, România are:

– 998 arii protejate de interes național:

– 79 de rezerve științifice – I;

– 13 parcuri naționale – II;

– 230 de monumente naturale – III;

– 661 rezervații naturale – IV;

– 15 parcuri – V.

La nivel internațional, România are:

– 3 rezervații ale biosferei: Delta Dunării (1991), Munții Retezat (1979), Pietrosul Rodnei (1979);

– 5 situri Ramsar: Delta Dunării (1991), Mlaștina Mică a Brăilei (2001), Lunca Mureșului

(2006), Complexul piscicol Dumbrăvița (2006), Lacul Techirghiol (2006);

– un sit al Patrimoniului Mondial: Delta Dunării.

2.3. Natura 2000

Natura 2000 este o rețea ecologică de arii protejate din Uniunea Europeană care își propune să mențină un statut de conservare favorabil, o selecție dintre cele mai importante tipuri și specii de habitat din Europa. Este principalul instrument al Uniunii Europene pentru conservarea naturii în statele membre.

Rețeaua Natura 2000 este alcătuită din: zone speciale de conservare, stabilite în temeiul Directivei Habitate (Directiva 92/43 din 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a faunei și florei sălbatice) și zonele de protecție specială – stabilite în temeiul Directivei păsări (Directiva 79/409 din 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice).

În legislația română cele două directive au fost transpuse prin Legea nr. 462/2001 (de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul habitatelor naturale protejate, florei și faunei sălbatice).

Prin valoarea sa ridicată a biodiversității, România aduce o contribuție semnificativă la Rețeaua ecologică europeană. Declarația și recunoașterea zonelor europene Natura 2000 din România este încă un proces în desfășurare care își are termenul în 2016.

Înființarea rețelei Natura 2000 în România a trecut până în prezent în două etape. În prima etapă, au fost declarate 273 de situri de importanță comunitară (prin Ordinul Ministerului nr. 1964/2007) și 108 zone de protecție specială (prin OUG nr. 1284/2007). În 2011, rețeaua a fost extinsă la 408 SCI (39.952 km2) (Fig. 2.2) și 148 SPA (35.542 km2) (Fig. 2.3) prin Ordinul Ministrului Mediului și Pădurilor nr. 2.387 / 2011 și Hotărârea Guvernului nr. 971/2011.

Prin aceste reglementări, suprafața totală a zonelor Natura 2000 din România a atins cei 54.067 km2, ceea ce reprezintă 22,68% din teritoriul național.

Figura 2.2. Site-uri de importanță comunitară

Sursa: Geacu, S., Dumitrașcu, M., & Maxim, I. (2012). The evolution of the natural protected areas network in Romania. Rev. Roum. Géogr./Rom. Journ. Geogr, 56(1), 33-41.

Figura 2.3. Zonele speciale de protecție

Sursa: Geacu, S., Dumitrașcu, M., & Maxim, I. (2012). The evolution of the natural protected areas network in Romania. Rev. Roum. Géogr./Rom. Journ. Geogr, 56(1), 33-41.

În concluzie, sub schimbările globale de mediu și schimbările climatice, rolul ariilor protejate în conservarea biodiversității și peisajului devine din ce în ce mai important. În circumstanțele date, suprafața în creștere a ariilor protejate, crearea coridoarelor de legătură între ele și reducerea impactului uman sunt doar câteva dintre nevoile pentru asigurarea unui management adecvat.

Prin urmare, politicile de mediu trebuie făcute în legătură cu politicile agricole, energetice și de transport, având ca punct de plecare principiile durabilității reafirmate de Summitul Rio +20. În plus față de implicarea în procesul de luare a deciziilor prin crearea unei protecții juridice adecvate a biodiversității nu se poate realiza fără sprijinul sectorului privat și al comunităților locale.

2.4. Clasificarea ariilor naturale protejate

În anul 1959,adunarea generală a ONU hotărăște creearea unui cadru internațional pentru ocrotirea naturii .Aceasta o să ia naștere sub numele de Uniunea internațională de conservare a naturii (IUCN),misiunea acesteia fiind ocrotirea mediului

În anul 1973 , a fost creat un sistem preliminar al ariilor protejate și care a fost definitivat în anul 1978.Prin urmare ,acesta prevedea 10 categorii ale ariilor protejte.Clasificarea acestora are loc dupa gradul de protecție al ariilor ,acestea fiind următoarele:

1 Rezervație științifică(rezervație naturală strictă)

2 Parc național

3 Monument natural

4 Rezervație de conservare a naturii

5 Peisaj protejat

6 Rezervație de resurse

7 Arie naturală biotică sau antropică

8 Arie gestionată pentru utilizări multiple

9 Rezervație a biosferei

10 Sit al patrimoniului mondial cultural și natural

Ca aceasta clasificare să poată fi introdusă la nivel național s-a lucrat în numeroase state ,ea fiind mai apoi introdusă și în unele legislații naționale . Însă mai târziu s-a constatat că această clasificare nu coincide cu scopul initial deoarece a fost interpretată greșit.

Un bun exemplu îl constituie țara noastra unde categoriile 3 si 4 au fost confundate iar pentru categoriile 6-8 nu au putut fi încadrate reservații cu toate că unele se pretau.

Categoriile 1-8 sunt create pentru utilizarea la nivel național, de către fiecare țară, pe când categoriile 9 și 10 sunt acordate de către UNESCO,nemaiavând legatură cu cadrul național.

În anul 1990,Adunarea Generala a IUCN de la PERTH hotărăște un nou sistem, adoptat într-un final în anul 1992 la acel de-al patru-lea congres mondial al parcurilor naționale și ariilor protejate de la Caracas.

Noul sistem a renunțat la categoriile 7 și 8, categoria 6 a fost redefinită,iar ultimele 2 au ieșit din clasificare, ele aparținând organismelor internaționale.Cel mai important a fost faptul că statele nu trebuie să plece de la intenția de a acorda protecție unei arii protejate ci mai întâi trebuie fixat scopul pentru care se pune sub protecție zona respectivă.

Scopurile majore pentru care se pun sub ocrotire ariile sunt:

-Cercetarea științifică

-Protecția sălbăticiei

-Protecția diversității speciilor

-Menținerea serviciilor

-Protecția unor trăsături naturale si culturale

-Turism si recreere

-Educație

-Utilizarea durabilă a ecosistemelor

-Menținerea caracteristicilor culturale și tradiționale

Așadar voi începe o scurta prezentare a categoriilor enumerate precedent.Prima categorie a fost împarțită în două părți (a și b).

Categoria I a – Rezervatie naturala stricta, arie protejata in principal pentru cercetarea stiintifica.

Definitie

Zona terestra sau acvatica care prezinta ecosisteme, trasaturi geologice sau fizicogeografice si/sau specii reprezentative, apte pentru cercetari stiintifice si monitorizare.

Obiective de management

Protectia habitatelor, ecosistemelor si speciilor intr-o stare cat mai nealterata.

Mentinerea resurselor genetice intr-o stare dinamica si evolutiva.

Mentinerea proceselor ecologice.

Conservarea trasaturilor structurale de peisaj si de aflorare a rocilor

Limitarea accesului publicului

Linii directoare pentru selectionare

Zona trebuie sa fie destul de mare pentru a asigura integritatea ecosistemelor si pentru a indeplini obiectivele de management pentru care este propusa.

Zona sa nu fi suferit modificari antropice notabile.

Responsabilitati organizatorice

Controlul si gestionarea trebuie realizate de organisme guvernamentale, printr-o agentie calificata sau prin fundatii private, universitati sau institutii de cercetare care prezinta functiile de conservare.

Activitatile de paza si control pe termen lung trebuie sa fie asigurate inainte de desemnarea ariei ca zona protejata de categoria I-a.

Categoria I b – Arie protejata gestionata pentru protectia salbaticiei

Definitie

Arie mare terestra sau acvatica nemodificata sau slab afectata, care pastreaza caracteristicile naturale pe care trebuie sa le mentina pe termen lung.

Obiectivele de management

Asigurarea ca generatiile viitoare vor avea posibilitatea sa inteleaga si sa se bucure de zone care nu au fost afectate de catre actiuni umane de-a lungul unei mari perioade de timp.

Posibilitatea de mentinere pe termen lung a atributelor si calitatilor naturale de salbaticie.

Liniiile directoare pentru selectare

Zona trebuie sa prezinte calitati naturale deosebite, sa fie supusa legitatilor naturale, fara interventii umane si sa fie in stare sa prezinte in continuare aceste atribute daca este gestionata corespunzator.

Zona trebuie sa contina valori semnificative ecologice, fizico-geografice sau alte elemente de valoare stiintifica estetica sau istorica

Zona trebuie sa aiba o suprafata suficienta pentru a face posibila protectia si utilizarea ei in scopul propus.

Responsabilitati organizatorice

la fel ca pentru Categoria I a

Categoria II – Parc National. Arie protejata si gestionata in principal pentru protectia ecosistemelor si pentru recreere.

Definitie

O arie naturala terestra sau acvatica desemnata pentru:

Protectia integritatii ecologice a unuia sau mai multor ecosisteme pentru generatiile prezente si viitoare.

Excluderea exploatarii sau locuirii care contravin desemnarii lui.

Punerea la dispozitie a unei baze care sa asigure necesitatile spirituale, stiintifice, educationale, recreationale si de vizitare, toate trebuind sa fie compatibile cu principiile de protectie a mediului si cu diversitatea culturala.

Obiectivele de management

Protectia ariilor de semnificatie nationala si mondiala pentru scopuri spirituale, stiintifice, educationale, recreative si turistice.

Gestionarea utilizarii de catre vizitatori in scopurile amintite la un nivel care sa mentina aria intr-o stare naturala sau apropiata de cea naturala.

Eliminarea si apoi prevenirea exploatarii sau locuirii care contravin scopurilor desemnarii.

Luarea in considerare a necesitatilor populatiilor indigene, inclusiv a utilizarii resurselor necesare supravietuirii, astfel incat sa nu existe efecte adverse asupra celorlalte obiective de management.

Liniile directoare pentru selectare

Aria trebuie sa contina esantioane reprezentative de regiuni naturale, trasaturi naturale sau estetice, unde speciile de plante si animale precum si siturile fizico-geografice au o semnificatie speciala pentru scopurile mentionate anterior.

Aria trebuie sa aiba o suprafata suficient de mare pentru a contine unul sau mai multe ecosisteme intacte, nealterate semnificativ de catre exploatare sau habitare umana curenta.

Responsabilităti organizatorice

Proprietatea si managementul trebuie sa apartina celei mai inalte autoritati competente a statului in jurisdictia caruia se afla.

Parcurile Nationale pot avea si alti proprietari iar managementul poate apartine si altor nivele si organisme locale, fundatii si alte organizatii stabilite legal, care au ca scop conservarea pe termen lung a ariei.

Categoria III – Monument natural. Arie gestionata in principal pentru conservarea trasaturilor naturale specifice

Definitie

Zona care contine una sau mai multe trasaturi naturale culturale specifice, de valoare deosebita sau unica datorita raritatii, calitatii reprezentative sau estetice sau semnificatiei culturale.

Obiectivele de management

Protectia sau pastrarea perpetua a trasaturilor remarcabile specifice datorita valorii lor naturale, calitatii de unicat, de reprezentativitate, sau semnificatiei culturale.

Asigurarea, intr-o masura conforma cu obiectivul anterior, a posibilitatilor de cercetare, educatie, interpretare si apreciere publica.

Eliminarea si apoi prevenirea exploatarii sau ocuparii impotriva scopului pentru care a fost desemnata.

Aducerea de beneficii oricarei populatii rezidente conforme cu celelalte obiective de management.

Liniile directoare pentru selectare

Aria trebuie sa contina una sau mai multe trasaturi cu semnificatie deosebita, formatiuni naturale corespunzatoare precum cascade spectaculoase, pesteri, cratere, zacaminte fosilifere, dune de nisip si formatiuni marine, eventual cu fauna si flora unica sau reprezentativa.

Elementele culturale asociate pot fi asezaminte antropice, fortarete, situri arheologice sau situri naturale, care au o semnificatie de patrimoniu pentru populatia indigena.

Aria trebuie sa aiba o suprafata suficient de mare pentru a proteja integritatea acestor caracteristici si a zonelor din imediata vecinatate.

Responsabilitati organizatorice

Proprietatea si managementul trebuie sa apartina guvernului national sau, cu masuri corespunzatoare de paza si control, altui nivel guvernamental, consiliu local, organizatii nonprofit, corporatii, sau in mod exceptional, unui organ privat, daca se dovedeste ca protectia pe termen lung a caracterului propriu al zonei este asigurata inainte de desemnare.

Categoria IV – Arie de protectie a habitatelor sau speciilor, gestionata in principal pentru conservare prin interventii de management

Definitie

O arie terestra si/sau acvatica care face obiectul unei interventii active pentru a asigura mentinerea habitatelor si/sau indeplinirea necesitatilor unor specii.

Obiectivele de management

Pastrarea si mentinerea conditiilor de habitat necesare pentru protectia unor specii semnificative, grupuri de specii, comunitati biotice sau trasaturi fizice ale mediului, acolo unde acestea necesita o manipulare specifica din partea omului pentru un management optim.

Facilitarea cercetarii stiintifice si monitorizarii ca activitati primare asociate cu managementul durabil al resurselor naturale.

Dezvoltarea unor arii limitate pentru educatia publicului si aprecierea caracteristicilor habitatului in cauza pentru managementul vietii salbatice.

Eliminarea si apoi prevenirea exploatarii si ocuparii impotriva scopului pentru care a fost desemnata.

Aducerea de beneficii oricarei populatii rezidente conforme cu celelalte obiective de management

Liniile directoare pentru selectare

Aria trebuie sa joace un rol important in protectia naturii si in supravietuirea speciilor, incorporand corespunzator , arii de reproducere, zone umede, recifi de corali, estuare, pajisti, paduri sau zone de depunere a icrelor, inclusiv zone marine bentonice.

Aria trebuie sa fie aceea in care protectia habitatului este esentiala pentru flora importanta la nivel national si local, sau pentru fauna rezidenta sau migratoare.

Conservarea acestor habitate si specii trebuie sa depinda de interventia activa din partea autoritatii de management, daca este necesar prin manipularea habitatului.

Marimea ariei trebuie sa depinda de cerintele de habitat ale speciei protejate si poate varia de la relativ mica la arii foarte vaste.

Responsabilitati organizatorice

Proprietatea si managementul trebuie sa apartina guvernului national sau, cu masuri corespunzatoare de paza si control, altui nivel guvernamental, consiliu local, organizatii nonprofit, corporatii sau in mod exceptional, unui organ privat.

Categoria V – Peisaj terestru/marin protejat, arie protejata gestionata in principal pentru conservarea peisajelor terestre marine si recreere

Definitie

O arie terestra, o zona costiera sau marina, unde interactiunea oamenilor cu natura a generat, de-a lungul timpului, o suprafata cu trasaturi distincte, cu valori semnificative estetice, ecologice si/sau culturale, si adesea cu o diversitate biologica mare. Ocrotirea integritatii unei asemenea interactiuni traditionale este vitala pentru protectia, mentinerea si evolutia ariei.

Obiectivele de management

Mentinerea diversitatii peisajului si a habitatului, speciilor si ecosistemelor asociate.

Mentinerea interactiunii armonioase intre natura si cultura prin protectia peisajelor terestre si/sau marine si continuarea utilizarii traditionale a pamantului, prin crearea de practici si manifestari culturale si sociale.

Sustinerea modurilor de viata si a activitatilor economice care se afla in armonie cu natura si pastrarea calitatilor sociale si culturale ale comunitatilor in cauza.

Eliminarea, acolo unde este cazul, si apoi prevenirea, utilizarii pamantului si a activitatilor care sunt necorespunzatoare ca scara si caracter.

Asigurarea pentru publicul vizitator a conditiilor de recreere si turism, corespunzatoare ca tip si scara calitatilor esentiale ale ariei.

Incurajarea activitatilor stiintifice si educationale care pot contribui la bunastarea pe lunga durata a populatiei rezidente si la dezvoltarea sprijinului publicului pentru protectia unor asemenea arii.

Obtinerea de beneficii si contributia la bunastarea comunitatii locale prin asigurarea produselor naturale (cum ar fi colectarea fructelor de padure, pescuitul) si serviciilor (cum ar fi apa curenta sau venitul derivat din formele de turism durabil).

Liniile directoare pentru selectare

Aria trebuie sa prezinte un peisaj terestru, marin, costier sau insular, de o calitate impresionanta, cu diverse habitate asociate, flora si fauna, impreuna cu manifestari ale unor calitati unice sau traditionale de utilizare a pamantului si organizari sociale, evidentiate in asezari umane si traditii locale, moduri de viata si credinte.

Aria trebuie sa prezinte posibilitati de petrecere a timpului liber a publicului prin recreere si turism, in cadrul normal al modalitatilor de viata si activitatilor economice.

Responsabilitati organizatorice

Aria poate sa se afle in proprietatea unei autoritati publice, dar mai probabil sa contina un mozaic de proprietati publice si private, care sa opereze regimuri variate de management.

Tipurile de management trebuie sa fie supuse unui anumit grad de planificare sau control si sustinute prin fonduri publice si alte tipuri de stimulente, pentru a asigura mentinerea, pe termen lung, a calitatii peisajului terestru si/sau marin si a traditiilor locale si a credintelor

Categoria VI – Aria protejata cu resurse gestionate. Arie protejata gestionata in

principal pentru utilizarea durabila a ecosistemelor naturale

Definitie

O arie care contine predominant sisteme naturale nemodificate, gestionate pentru asigurarea pe termen lung a protectiei si mentinerii biodiversitatii biologice, asigurand, in acelasi timp, in mod durabil, bunuri si servicii pentru satisfacerea nevoilor comunitatii.

Obiectivele de management

Protectia si mentinerea pe termen lung a diversitatii biologice si a altor valori naturale ale ariei.

Promovarea practicilor de management pentru o productie durabila.

Protectia bazei de resurse naturale impotriva instrainarii acesteia prin utilizarea pamantului in detrimentul diversitatii biologice a ariei.

Contributia la dezvoltarea regionala si nationala.

Liniile directoare pentru selectare

Aria trebuie sa fie cel putin doua treimi in stare naturala, ea putand sa contina suprafete limitate cu ecosisteme modificate Nu trebuie incluse . plantatii mari

Aria trebuie sa aiba o suprafata destul de mare pentru a absorbi utilizarile durabile ale resurselor fara ca acestea sa fie in detrimentul valorilor naturale pe termen lung.

Responsabilitati organizatorice

Responsabilitatea de management trebuie sa apartina organismelor publice cu scopuri clare de conservare si realizate in parteneriat cu populatia locala. Managementul poate sa fie asigurat pe baza traditiilor locale, dar cu suportul agentiilor guvernamentale sau nonguvernamentale.

Proprietatea poate fi nationala sau sa apartina altui nivel guvernamental, comunitatii, sau unor persoane fizice sau unei combinatii a acestora.

Conform legislatiei din tara noastra ,respective OUG nr 57/2007 avand in vedere regimul de desfasurare al ariilor naturale,consercarea acestora se face dupa urmatorul model:

De interes national unde se incadreaza parcurile ,rezervatiile stiintifice ,parcurile nationale si monumentele naturii

De interes comunitar sau situri Natura 2000

De interes international (rezervatii ale biosferei,zone umede sau situri RAMSAR,situri natural,geoparcuri)

In prezent ,in Romania exista 13 parcuri nationale ,14 parcuri naturale si inca 900 de alte categorii apartinand ariilor protejate.Acestea acopera aproximativ 8% din suprafata tarii noastre .Fiind stat membru al U.E., tara noastra s-a angajat sa aplice legislatia in vigoare privind conservarea biodiversitatii creeand reteaua Natura200,care ofera un esantion de specii salbatice si habitate naturale de interes comunitar.

Natura2000 se poate aplica numai prin implementarea a doua acte normative europene,acestea fiind urmatoarele:

Directiva “Pasari”-Directiva 79/43/CEE privind conservarea pasarilor salbatice

Directiva ‘Habitate”-Directiva 92?43/CEE privind conservarea habitatelor naturale si a speciilor de plante si animale salbatice

Conform legii din tara noastra, zonele care fac parte din categoria Natura2000 sunt arii protejate si fac parte din:

-situri de importanta comunitara

– arii speciale de conservare

– arii de protective speciala avifaunistica

Pentru a se realiza o retea cat mai functionala de situri Natrura2000, ideal este sa se identifice coridoarele ecologice si sa fie impuse masurile necesare .

Ariile care constituie un interes international sunt definite doar de organismele internationale acreditate .Pentru a putea fi recunoscute ca arii interntionale acestea trebuie sa fie mai intai arii de interes national.

Ca orice alt domeniu ,ariile naturale beneficiaza la randul lor de un program de management.

Indiferent de sistemele de conducere si chiar si de cel de decizie, managementul ariilor este elementul cheie pentru atingerea obiectivului pentru care a fost desemnat. Acesta este realizat de catre administratorii ariei.

Fiind vorba de un process foarte complex,administratorii trebuie sa asigure:

-mentinerea in stare naturala sau chiar habitatele si speciile

– coordonarea activitatilor de folosire a resurselor

-prevenirea si eventual si stoparea activitatilor cu o influenta negativa asupra mediului

-promovarea modelelor de dezvoltare durabila

-implicarea comunitatilor in organizarea managementului ariei

-informarea populatiei cu privire la constientizarea factorilor locali

Ca un plan de management sa fie eficient este nevoie sa fie utilizate resursele umane,financiare ,fizice si informationale,intr-un mod cat se poate de efficient pentru a putea fi atins obiectivul principal .Ca acesta sa dea randament este nevoie de urmatoarele functii de management:

Planificarea care include elaborarea strategiei ,tacticii si identificarea modalitatii de aplicare

Organizarea care presupune structurarea resurselor pentru atingerea scopului

Conducerea care presupune coordonarea oamenilor implicate in proiect pentru a se atinge telul

Controlul care stabileste standardele de performanta

Avand in vedere complexitatea procesului de management,ariile naturale au nevoie de o implicare 100%profesionala,avand in vedere ca deseori resursele de cercetare sunt limitate.

Pentru a se putea realiz un management eficient avem nevoie de finantarea activitatii.De obicei aceasta finantare este obtinuta de la stat,insa in ultima perioda s-au cautat solutii pentru a se putea pune baza unui mechanism viabil si durabil.

Managementul ariilor se realizeaza in baza unui plan de management ce se creeaza cu consultarea celor interesati.

Respectarea planului de management impus este obligatorie pentru toti administratorii de terenuri care fac parte din ariile protejate.

Totodata ,un management eficient presupune alocarea resurselor financiare si umane cuvenite pentru realizarea scopului principal al planului de management.

CAPITOLUL III. STUDIU DE CAZ: Măsuri de conservare a ecosistemelor de pădure și de zone umede din arealul Parcului Natural Porțile de Fier

Parcul National Portile de Fier reprezinta o arie protejata naturala de interes national si se incadreaza in categoria a-V-a a IUCN (parc national ).Acesta este situat pe raza judetelor Caras Severin si Mehedinti ,iar cea mai mare parte a sa se afla in regiunea geografica numita si Defileul Dunarii.

Conform legii 5/2000 acetsa se incadreaza in categoria V a IUCN ca si peisaj protejat ,administrat in primcipal pentru conservarea peisajului sau. Acesta se intinde pe o suprafata de 115655 hectare . In anul 2011 acesta a fost declarant sit RAMSAR ,fiind numita ca arie naturala protejata la nivel international pentru protectia zonelor umede si a pasarilor acvatice . Administratia Parcului implementeaza sau este partenera in proiecte europene ,scopul principal al acestora fiind conservarea habitatelor si a speciilor de interes comunitar . In continuare voi prezenta proiectul derulat pe teritoriul Parcului National Portile de Fier ,Acesta numindu-se “Masuri de conservare a ecosistemelor de padure si de zone umede din arealul Parcului National Portile de Fier”.

Acesta a fost un program finantat in cadrul programului RO02”Biodiversitate si servicii ale ecosistemelor”.

Prin implementarea acestui proiect s-a doit imbunatatirea starii de conservare a habitatelor si a speciilor pe cale de disparitie . De asemenea acest proiect doreste sa ofere solutii pentru stoparea sau reducerea efectelor distructive asupra mediului inconjurator .Proiectul in sine pune la dispozitie o imagine mai limpede a arealului ecosistemelor naturale, oferind o descriere detaliata a componentelor specific ale ecosistemului si a factorilor carea actioneaza negative asupra starii de conservarea al acestora precum si efectul lor .

Obiectivul porincipal al proiectului este introducerea de noi solutii in problema degradarii ecosistemelor de padure din zona arealului Parcul National Portile de Fier precum si oprirea pierderii biodiversitatii .

Pentru a putea fi indeplinite in procent de 100% acesta se va realiza cu ajutorul a trei obiective specific:

Imbunatatirea starii de conservare

Creearea unui system de interventie rapida pentru a putea opri fenomenele care deterioreaza ecosistemele expuse riscului

Infornmarea comunitatilkor locale asupra beneficiilor furnizate de serviciile ecosistemelor de padure precum si importanta mentinerii acestrora.

Activitatile proiectului au fost planificate pentru a se implementa potrivit proiectului si graficului de implentare .Aceste activitati au ajutat la realizarea obiectivelor nmentionate mai sus.

Activitatile sunt unele specifice pentru un proiect de aceasta avengura si sunt urmatoarele:

Activitatea 1 reprezinta cartografierea starii de conservare a ecosistemelor de padure si de zone umede.

Activitatea 2 reprezinta proiectarea unui sistem de monitorizare a ecosistemelor de padure.

Activitatea 3 reprezinta semnalizarea vizuala a limitelor zonelor umede.

Activitatea 4 este creearea unui sistem de monitorizare a acestora

Activitatea 5 reprezinta ecologizarea zonelor umede din areal

Activitatea 6 a constituit actiunile de interventie cat mai rapida pentru stoparea fenomenelor de deteriorare a starii de conservare.

Activitatea 7 constituie constientizarea comunitatilor locale si factorilor de decizie locali.

Rezultatul activitatii.1 reprezintă studiul privind evaluarea stării de conservare a ecosistemelor de pădure și de zone umede care apartin de arealul Parcului Natural Porțile de Fier precum și identificarea și cartarea speciilor alogene invazive din arealul Parcului Natural Porțile de Fier.

Rezultatul activității.2 reprezintă un proiect cu detalii de execuție a sistemului de monitorizare a ecosistemelor de pădure și de zone umede expuse multor riscuri.

Rezultatul activității 3 reprezintă 4 arii de protecție specială avifaunistică, cu ecosisteme de zone umede, bine delimitate și semnalizate: Ostrov Moldova Veche, Insula Calinovăț, Divici-Pojejena și Balta Nera-Dunăre;

Rezultatul activității 4 constituie un sistem de monitorizare a ecosistemelor de pădure și de zone umede expuse riscului pierderii biodiversității;

Rezultatul activității.5 constituie 4 ecosisteme de zone umede făfă deșeuri din plastic

Rezultatul activității .6 reprezintă diminuarea/stoparea efectelor fenomenelor care afectează starea de conservare a ecosistemelor de pădure și de zone umede;

Rezultatul activității .7 reprezintă creșterea gradului de conștientizare a comunităților locale și a factorilor de decizie locali privind măsurile de protecție a ecosistemelor de pădure și de zone umede;

Având in vedere cele prezentate mai sus sunt de părere că acest proiect a fost unul eficient din toate punctele de vedere deoarece a fost implementat la nivelul unui Parc Național de o importanță semnificativa a țării noastre ,deoarece acesta contituie atat un obiectiv turistic foarte des vizitat cât este folosit și în scop economic deoarece este produsă energie electrică .

Bugetul proiectului este de 1,926.163 euro.

Tabel 3.1.Bugetul alocat

Sursa: http://www.pnportiledefiersee.ro/ro/proiect-see/informatii-generale.html

Consider că această intervenție cu fonduri asupra proiectului a avut un impact pozitiv asupra parcului deoarece acesta a reușit să conserve habitatele naturale cât și speciile pe cale de dispariție.

CONCLUZII

Analizand toate informatiile prezentate mai sus ,putem deduce ca ariile naturale au o semnificatie foarte importanta in viata de zi cu zi.Acestea costituie adevarate locuri de recreere in aer liber , unde oamenii pot petrece atat timpul liber cat si pot studia, medita etc.

De asemenea, este foarte important ca noi, oameni sa apreciem bunatatea si resursele pe care mediul inconjurator ni le-a oferit.Cercetand principala nevoie pe care o are mediul inconjurator,am ajuns la concluzia ca ,ariile naturale indeplinesc conditiile unei zone ,in care scopul principal este protectia si pastrarea naturii cat mai curata si pura ,fiindca numai datorita ei putem beneficia fie de resurse naturale ,fie financiare.

In alta ordine de idei,daca societatea noastra n-ar mai fi focusata pe dezvoltarea economica si materiala ,ne-am da seama ca nu exista dezvoltare fara conservarea si mentinerea resurselor si habitatelor naturale.

De asemenea,pentru a-si putea indeplinii misunile lor,ariile naturale ,au ca scop principal ca toti beneficiarii lor sa cunoasca un minim de informatii despre acestea si modurile prin care ar putea mentine aceasta stare cat mai naturala a lor.