Specializarea Geografia Turismului Potențialul turistic cultural și religios în Municipiul București Cuprins CAPITOLUL 1 – PREZENTARE GENERALĂ A… [309435]

Licență

Specializarea Geografia Turismului Potențialul turistic cultural și religios în Municipiul București Cuprins CAPITOLUL 1 – PREZENTARE GENERALĂ A… [309435]

Byadmin ianuarie 1, 2024

Universitatea Ovidius din Constanța

Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole

Specializarea Geografia Turismului

Potențialul turistic cultural și religios în Municipiul București

Cuprins

CAPITOLUL 1 – PREZENTARE GENERALĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

SCURT ISTORIC

1.1.a Perioada medievală

1.1.b Perioada modernă

1.1.c Perioada contemporană

LOCALIZARE GEOGRAFICĂ

ÎMPĂRȚIREA ADMINISTRATIVĂ A [anonimizat] 2 – POTENȚIALUL TURISTIC CULTURAL ȘI RELIGIOS ÎN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

2 CE ESTE TURISMUL CULTURAL ȘI RELIGIOS

2.1 PATRIMONIU CULTURAL

2.2 PATRIMONIU RELIGIOS

2.3 LĂCAȘE DE CULT ȘI MONUMENTE DISPĂRUTE

CAPITOLUL 3 – [anonimizat] A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

3.1 INTRODUCERE

3.2 OPERAȚIONALIZAREA ȘI IMPLEMENTAREA STRATEGIEI

3.3 TUR DE O ZI ÎN BUCUREȘTI

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL 1-PREZENTARE GENERALA A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

1.1 [anonimizat], târg înainte de întemeierea statului medieval Țara Românească. În anii 1370-1380 [anonimizat], susține istoricul Dan Falcan. [anonimizat] (de unde derivă și numele orașului), [anonimizat] s-a îndrăgostit de o [anonimizat]-se în jurul turnului.

[anonimizat], confirmă o vechime de 150.000 ani a așezărilor omenești în această zonă. Din a II-a jumătate a [anonimizat], [anonimizat]-[anonimizat].

Documentele emise de Cancelaria țării Românești între 1459-1625 consemnează existența pe teritoriul de azi al Bucureștiului, a unui număr de 41 de așezări. Prima atestare documentară a [anonimizat] (20 septembrie 1459) și este un act prin care domnitorul Vlad Țepeș confirmă o donație făcută unor mici feudali. Stabilirea Curții domnești la București în perioada domnitorului Vlad Țepeș, a avut un rol determinant în evoluția ulterioară a așezării. Astfel, [anonimizat] o dublare a suprafeței orașului. Apar cartiere noi ocupate de meșteșugari. În zona numită azi Sf. [anonimizat] – [anonimizat]. În partea de nord a [anonimizat], croitorii. Principalul vad comercial și meșteșugăresc devine “Ulița Mare”, azi – [anonimizat] 5 iunie 1589. [anonimizat], în pofida marilor calamități naturale și a războaielor, orașul București s-a [anonimizat]-estul Europei. [anonimizat]. În 1764 este atestată documentar o manufactură de ceară. În 1766 apare “fabrica de postav de la Afumați”, apoi în 1767 fabrica de hârtie de la Fundeni. Recensământul din 1811 consemnează în București 2981 de persoane care se ocupau cu meșteșugurile și comerțul. Politic și cultural, și-a consolidat prestigiul, atât la nivel național, cât și internațional. Însă, după cel de-al Doilea Război Mondial, o dată ce regimul comunist a acaparat scena politică a României, mare parte din orașul istoric și-a pierdut coordonatele, cel puțin din punct de vedere arhitectural.

Perioada modernă

Revoluția anului 1821 marchează începutul istoriei moderne a Bucureștiului. La începutul secolului al XIX-lea, se poate distinge o structură socio-profesională: meșteșugari, negustori, slujbași în aparatul administrativ, clerici, boieri și slujitori. După un recensământ din anul 1807, în București erau 3523 de prăvălii, iar mai târziu, în anul 1820, sunt consemnate peste 200 de clădiri publice, mai multe piețe și grădini publice. Se înființează “Sfatul Orășenesc” în anul 1830 (Administrația Publică Locală de azi) și orașul este împărțit în cinci zone (sectoare), iar în 1846 este elaborat de primărie, primul Plan de Cadastru al Bucureștiului. Prin proclamarea independenței de stat în 1877, Bucureștiul devine capitala României și, începând cu această dată, cunoaște o puternică dezvoltare economico-socială. Astfel, se consemnează existența în oraș a două turnătorii de fontă, două întreprinderi de obiecte mecanice, 30 de tăbăcarii și 100 de mori, din care 12 erau antrenate de energia aburului. În anul 1869 este inaugurată prima linie de cale ferată București – Giurgiu, iar în 1870 este pusă în funcțiune linia ferată București – Ploiești – Galați – Roman. Prima gară construită a fost București – Filaret (1869), urmând gara Târgoviște (1870), care ulterior a fost denumită Gara de Nord.

Fig.1 Gara de Nord

Sursa: https://hotelelizeu.ro/uncategorized/istoria-garii-de-nord.html

Bucureștiul a constituit în această perioadă și principalul centru comercial al țării, apărând primele instituții în Capitală: Camera de Comerț și Industrie (1858), Bursa de Valori București (1881), Banca Națională a României (1858). Sfârșitul secolului al XIX-lea marchează dezvoltarea relațiilor capitaliste și realizarea unui sistem bancar prin apariția unor bănci noi: Marmorosch Bank, Banca Generală a României, Banca de Scont, Banca Românească.

În această perioadă s-au efectuat lucrări de rectificare și adâncire a albiei râului Dâmbovița, lucrări pentru alimentarea cu apa potabilă a Capitalei prin filtrarea apei din Dâmbovița. În 1882 a fost inaugurat iluminatul public electric, iar în 1892 a fost construită uzina electrică Grozăvești. Prin punerea în funcțiune a uzinei electrice Filaret a făcut posibilă în 1894 inaugurarea primei linii de tramvai electric în oraș. Cea mai prosperă perioadă a Bucureștiului, ca și a întregii țări, a fost perioada interbelică. Devenind capitala statului național unitar român, Bucureștiul este principalul centru industrial, comercial și financiar al României. Procesul de industrializare se intensifică, Bucureștiul concentrând în 1938 aproximativ 17% din numărul total de întreprinderi cu pondere importantă în economia țării, cuprinzând întreaga gama a industriilor din acea perioadă.

Sectorul de stat era reprezentat în aceasta perioadă de întreprinderile: Grivița, Pirotehnica Armatei, Societatea Comunală de alimentare cu lapte a Bucureștiului, Abatorul, Atelierul S.T.B. și fabricile de gheață.

În anul 1921 s-a dat în folosință aeroportul Băneasa, iar în 1931 se înființează Societatea de Transport Aerian “SARTA”, care în 1933 se transformă în “Liniile Aeriene Române” (LARS) și aparțineau statului. Se inaugurează actualul Palat al Telefoanelor în anul 1933, prima centrală telefonică automată funcționând încă din 1927. Apar bănci noi: Banca Chrissoveloni (1920), Banca Comercială Italiană și Banca franco-română (1921). Din februarie 1926, Bucureștiul a fost împărțit din punct de vedere administrativ, într-o zonă centrală cu patru sectoare și o zonă periferică, fiecare sector având un consiliu local. Zona periferică a fost constituită în restul teritoriului până la limita forturilor. Comunele cuprinse în această zonă au primit denumirea de comunități suburbane. Interesele generale ale orașului și ale comunelor suburbane erau administrate de Consiliul General. Conducerea administrației era asigurată de Primarul General, ales de consiliu. Între anii 1918-1940, Bucureștiul a avut zece primari, unii dintre ei jucând un rol determinant: Emil Costinescu, Anibal Teodorescu, Dem I. Dobrescu, Alex. Donescu.

Modernismul Bucureștean este diferit de cel European. Arhitectura este mai elegantă și mai ornamentală, paradoxal se poate spune că este mai valoroasă.

Odata cu intrarea României în război, în anul 1941, aduce Bucureștiului o perioadă grea. Bombardamentele trupelor aliate provoacă distrugeri multor clădiri, unele de importanță istorică, altele obiective industriale.

Fig.2 Hotelul Athene Hilton București

Sursa: https://www.setthings.com/ro/istoria-bucurestiului-athenee-palace-cuib-de-spioni-si-contraspioni/

Perioada contemporană

După cel de-al Doilea Război Mondial, o data ce regimul comunist intră și acaparează scena politică a României, mare parte din orașul istoric iși pierde coordonatele, cel puțin din punct de vedere arhitectural. Pentru București comunismul a însemnat, pe de-o parte o dezvoltare grandioasă, pe de altă parte distrugerea unei bune părți a istoriei orașului. Chiar dacă noile centre și platformele industriale au mărit numărul de locuri de muncă, populația, cât și suprafața orașului, clasa conducătoare comunistă nu s-a mărginit doar la dezvoltarea orașului în afara limitelor sale, ci și la construirea unor edificii de factură modernă dar cu prețul modificării aspectului vechi al capitalei. Multe din metodele aplicate în domeniul economic și social au fost împrumutate de la fosta Uniune Sovietică.

Se naționalizează principalele ramuri industriale, regimul comunist și-a oferit mijloacele pentru a reconstrui și dezvolta orașul. Până în 1989 au fost construite multe unități industriale noi, blocuri de apartamente și multe edificii cu caracter socio-cultural. Și-au făcut apariția =giganții industriali= și miile de apartamente „tip cutie de chibrituri”. Un rol deosebit în această perioadă în economia orașului, l-a avut industria de construcții-montaj, numărul de salariați crescând de la 39,700 în 1950 la peste 97,000 în 1983.

Până în 1950, principalele ramuri industriale dezvoltate în București, erau industria ușoară și alimentară (57,9%), industria chimică (24,1%). Din 1982, chimia reprezenta 55% din totalul structurii industriale. Ritmul mediu anual de creștere al sectorului industrial a fost enorm și a implicat costuri uriașe, asigurând astfel supremația capitalei din punct de vedere al producției. Au fost naționalizate în 1948 Lemaitre devenit Timpuri Noi, Malaxa devenit 23 August și au fost înființate noi întreprinderi: Policolor, Autobuzul, Danubiana, CIL Pipera. Un rol foarte important în dezvoltarea economică a orașului l-au jucat construcțiile.

După cutremurul din 1977 lucrurile se schimbă radical. Apar idei pentru construirea orașului în conformitate cu =necesitățile= socialismului și cu ideile conducătorului țării, idei care nu le-a extrimat atât de radical cum avea să o facă după cutremur. Este clar că distrugerile provocate i-au oferit acum șansa pentru a-și pune planurile în aplicare. De acum încolo, orașul trebuia construit conform normelor realismului socialist și, mai ales, conform ideilor „Mult Iubitului Conducător”.

Fig.3 Cutremurul din 1977

Sursa: https://www.newmoney.ro/cutremur-bucuresti-1977-pregatit/

Evenimentele din decembrie 1989 conduc la modificări profunde în economia Capitale, atât din punct de vedere structural (descetralizarea și forma proprietății) cât și al dinamicii sale.

În 1993, la trei ani după căderea regimului comunist, în București se concentrau 12,7% din populația activă a țării. Societățile cu mai mult de 5000 de salariați reprezentau numai 1,8% din total.

Numărul de blocuri de locuințe au crescut considerabil astfel între 1945 – 1964 au fost construite 80,641 apartamente, numărul acestora crescând la 446,100 apartamente între anii 1965 și 1984. Apar noi cartiere ca : Titan – Balta Albă cu 90,000 apartamente, Drumul Taberei cu 63,000 apartamente, Berceni cu 70,000 apartamente, Militari cu 40,000 apartamente. Blocurile erau din beton, prost finisate, oferind spațiu minim de locuit și fără să asigure cele mai simple standarde de confort.

Recensământul din 1922 înregistra în București un număr de 109,194 blocuri cu 760,751 de apartamente și un total de 1,803,635 camere, ceea ce înseamnă o suprafață de peste 46,1 milioane metri pătrați de locuință (34,3 metri pătrați pe apartament).

Bucureștiul este principalul centru politico-administrativ al tării, aici aflându-se președenția, parlamentul, guvernul, instituții culturale și de învățământ, instituții financiare, comerciale, bănci, sediile centrelor ale celor mai multe partide politice.

Astăzi capitala este un amestec de vechi și nou, tradițional și modern, oriental și occidental, fapt care îi dă pe de-o parte aspectul unei metropole ecletice și neorânduite, conferindu-i pe de-altă parte originalitate și farmec.

În prezent, București trece printr- constantă și profundă reînnoire la nivel de planificare urbană, mult așteptata revigorare concentrându-se, cel puțin în mică parte, pe restaurarea a ceea ce a supraviețuit din evul mediu și epoca modernă. Tabloul deconcertant de pestriț al orașului București este, de fapt, destul de amplu pentru a cuprinde atât tușe elevate și spectaculoase, cât și nuanțe anoste și grotești, și nu doar din punct de vedere arhitectural, ci din perspectiva a tot ceea ce are legătură cu orașul (cultură, obiceiuri ale oamenilor, infrastructură și altele asemenea).

Fig.4 Conform Hotărârii nr. 76 din 26/07/1993 – Stema Municipiului București

http://www.pmb.ro/orasul/stema/stema.php

1.2 Localizare geografică

Municipiul Bucuresti este localizat in sudul tarii, la 44°24'49' latitudine nordica (ca si Belgradul, Geneva, Bordeaux, Minneapolis) si la 26°05'48' longitudine estica (ca si Helsinki sau Johannesburg).

Bucureștiul se află la următoarele distanțe față de alte orașe europene:

425 km – Sofia;

735 km – Belgrad;

1730 km – Berlin;

1140 km – Viena;

1285 km – Atena;

2040 km – Roma;

2460 km – Paris.

Fig.5 Municipiul București la nivelul României

Sursa: http://anythingeverythinghere.com/harta-romaniei-bucuresti.html

Fig. 6 Municipiul București

Sursa: www.e-scoala.ro

1.3 ÎMPĂRȚIREA ORAȘULUI

Municipiul București este împărțit în șase sectoare:

Sectorul 1 include cartierele : Aviatorilor, Aviației, Băneasa, Bucureștii Noi, Dămăroaia, Domenii, Dorobanți, Gara de Nord, Victoriei, Pajura, Pipera, Primăverii, Chitilia și o parte din Giulești.

Sectorul 2 include cartierele : Pantelimon, Colentina, Iancului, Tei, Fundeni, Floreasca.

Sectorul 3 include cartierele : Vitan, Dudești, Titan, Balta Albă, Centrul Civic.

Sectorul 4 include cartierele : Berceni, Olteniței, Giurgiului, Văcărești, Timpuri Noi, Tineretului.

Sectorul 5 include cartierele : Rahova, Ferentari, o parte din Giurgiului, Cotroceni.

Sectorul 6 include cartierele: Drumul Taberei, Ghencea, Militari, Crângași, Giulești.

Fig.7 Împărțirea municipiului București

Sursa: www.e-scoala.ro

1.4 Relieful

Orașul București este așezat în Câmpia Bucureștiului care este un segment al Câmpiei Vlasiei, relieful fiind puternic influențat de văile Dâmboviței și Colentinei.

Teritoriul pe care se află Bucureștiul și localitățile limitrofe județului Ilfov cuprinde două subunități ale Câmpiei Vlasiei: în sud – Câmpia Bucureștiului, în nord – Câmpia Snagovului.

Cu un aspect plan, Câmpia Bucureștiului prezintă o înclinare ușoară, de 1-3 grade, spre sud-est și se situează la altitudini absolute variind între 96,3m la Chiajna, 88,9m în Piața Scânteii și 54,5m în Valea Dâmboviței, la Popești-Leordeni. Văile care o fragmentează pe direcția NV-SE sunt cele ale Dâmboviței și Colentinei, adâncimea acestora înregistrând 15-20m.

Câmpia Snagovului se desfășoară pe cea mai mare parte a județului Ilfov. Are altitudini absolute de 80-110m (98,9m Mogoșoaia, 85,8m Tunari, 103,7m Corbeanca, 92,4m Dimieni, 107,3m Periș, 105,6m Ciolpani, 98,4m Siliștea Snagovului), deci mai mari decât Câmpia Bucureștiului și o ușoară înclinare spre sud-est. Are mai multe păduri (Cocioc, Ciolpani, Nuca, Snagov, Barboși), ca fiind resturi din codruu de odinioară ai Vlasiei.

Este străbătută, pe direcția NV-SE de râurile Cociovaliștea, Vlasia, Teiului, Valea Sticlăriei, Ialomița. Tot în Câmpia Snagovului se află Lacul Snagov format din bararea cu aluviuni a unui curs de apă.

Împrejurimile, cât și în zona Bucureștiului, constatăm că văile au caracter de câmpie, reflectat îndeosebi în numărul destul de mare de cursuri meandrate. Văile sunt largi, evazate, cu 1-2 terase de meandru, cu intense fenomene de colmatare minerală si biogenă.

Lacurile de baraj antropic sunt cele de pe Colentina, cele de la Otopeni, Tunari și Ștefănești – pe râul Pasărea, cele de la Corbeanca, Balotești, Căciulati, Moara Vlasiei – pe raul Cociovalistea, cele de la Balteni si Piscu – pe valea Sticlariei.

Valea Dambovitei, în zona Capitalei (circa 25Km) are lătimi cuprinse între 300-500 m si 2000-2200 m. Valea Colentinei este ceva mai îngustă si are un coeficient de sinuozitate mai ridicat; la Străulesti, Baneasa, Herastrau, Dobroesti, atinge o lătime de 1000-1500 m. Înclinarea sa usoară în profil longitudinal a favorizat crearea de-a lungul ei, a unei salbe de lacuri (Străulești, Mogoșoaia, Băneasa, Herăstrău, Floreasca, Tei, Fundeni, Cernica, Pantelimon) ce confer un caracter deosebit de pitoresc unei importante zone a orașului.

1.5.Clima

Clima este temperat-continentală cu nuanță excesivă, cu veri fierbinți si ierni deseori aspre dominate de prezența frecventă a maselor de aer rece continental din Est sau artic din Nord și de vânturi puternice care viscolesc zăpada. Influenta maselor de aer din vest si sud explica existenta toamnelor lungi si calduroase, a unor zile de iarna blande sau a unor primaveri timpurii. Regimul temperaturii aerului se diferentiaza, in ansamblul sau, pentru zona propriu-zisa a orasului si pentru arealele din exteriorul acestuia. In zonele Floreasca, Tei si Pantelimon temperatura medie anuala a fost de 10.5° C, cu vanturi puternice uneori, cu un grad scazut de poluare comparativ cu centrul, cu frecvente aparitii ale cetii si un volum de precipitatii sub 550 – 600 mm pe an.

Fiind așezat într-o zonă de climă temperată, Bucureștiul este afectat de masele de aer continental, provenite din zonele învecinate. Curenții de aer estici dau variații excesive de temperatură, de până la 70°C, între verile călduroase și iernile geroase. În Est și Sud sunt toamne lungi și călduroase, ierni blânde și primăveri timpurii. Media anuală a temperaturii în București fiind in jur de 10 – 11°C . Cea mai înaltă temperatură medie anuală s-a înregistrat în anul 1963, de 13.1° C și cea mai mică,în anul 1875, de 8.3° C. În urma analizelor efectuate, rezultă că Bucureștiul are ani alternativi cu temperaturi joase în 1973, 1977, 1979 și cu temperaturi ridicate în 1976, 1978, 1980.

Tabel nr.1

Cea mai friguroasă lună este ianuarie , cu o medie de – 2.9° C iar cea mai călduroasă este iulie cu o medie de 22.8° C. De regulă, variațiile de temperatură dintre noapte și zi sunt de 34 – 35 ° C, iarna și de 20 – 30° C, vara. Cea mai înaltă temperatură s-a înregistrat în data de 20 august 1945 și a fost de 41.1oC. Cea mai joasă temperatură de -30°C a fost în ianuarie 1888. Zona centrală cu cea mai mare concentrare de cladiri, străzi înguste, bulevarde largi și câteva zone verzi, are o temperatură medie anuală de 11° C, vânt sub 2 m/s , umiditatea de 3-6 %, fiind mai mică decât în alte zone dar cea mai lungă perioadă de vegetație, datorată celor aproximativ 220 zile fără ger, pe an.

Zona mediană care cuprinde vechea zona industrială cu mici făbricuțe, gări (Gara de Nord este cel mai mare nod feroviar), este definită printr-un grad mare de poluare, zile cu ceață, ploi abundente, câteva zile însorite, având o temperatură medie anuală sub 11° C și un volum de precipitații de 600 mm pe an. Noua zonă rezidențială (Băneasa, Floreasca, Tei, Pantelimon, Balta Albă, Berceni, Drumul Taberei), are o temperatură medie anuală de 10.5° C, cu vânturi puternice uneori , cu un grad scăzut de poluare comparativ cu centrul, un grad de umiditate în jurul valorii de 77%, cu frecvente apariții ale ceții și un volum de precipitații sub 550 – 600 mm pe an. Zona periferică este influențată de construcțiile joase (1 – 2 nivele) cu suprafețe verzi și mari zone industriale; această zonă urbană este în mare măsură expusă vântului, valurilor de căldură și de frig, dar cu contraste mici, o umiditate ridicată și aer curat. Volumul precipitațiilor este sub 500 mm pe an.

1.6.HIDROLOGIA, FLORA SI FAUNA

Bucureștiul se află situat pe malurile râului Dâmbovița, cel mai mare afluent al Argeșului. Până la câțiva kilometric în amonte de București albia minoră a Dâmboviței se află în stare natural, prezentând o meandrare mai accentuate în zona de câmpie. În aval de București albia râului a fost rectificată și taluzată până la vărsarea în Argeș. Pe cursul Dâmboviței au fost amenajate 3 lacuri de acumulare: Pecineagu, Văcărești și Lacul Morii, fiind folosite pentru alimentarea cu apă a localităților, pentru irigații, producerea de energie electrică și agreement. Lacul Văcărești și Lacul Morii fac parte din sistemul de apărare a Capitalei împotriva inundațiilor.

Râul Colentina străbate Bucureștiul și face parte din bazinul Argeșului, affluent de stânga al Dâmboviței. Pe acest râu, din amonte spre aval între Buftea și Cernica au fost create, în sistem de salbă, începând din 1933, 15 lacuri antropice din care 10 sunt pe teritoriul administrative al municipiului București cum ar fi: Lacul Herăstrău, Lacul Floreasca, Lacul Tei sau Lacul Colentina.

Scopul amenajării acestor lacuri a fost de a atenua viiturile și de a crea un microclimate plăcut în zona de nord a Capitalei. Fiind de asemenea destinate agrementului, pe malurile lacurilor de acumulare au funcționat de-a lungul timpului o serie de ștranduri și baze sportive.

În centrul orașului, în Parcul Cișmigiu exista un lac, fostă baltă în vechiul oraș medieval. Lacul este înconjurat de Grădina Cișmigiu, inaugurate în 1847 după planurile arhitectului german Carl F.W. Meyer. Pe lângă Cișmigiu, mai există și alte parcuri mari: Parcul Herăstrău (cu Muzeul Satului) și Grădina Botanică (cea mai mare din România și care cuprinde peste 10.000 de specii de plante inclusive exotice), Parcul Tineretului, Parcul Alexandru Ioan Cuza (cunoscut și ca Parcul Titan sau Parcul IOR), precum și multe parcuri mai mici și spații verzi amenajate de primăriile de sector.

Fig.8 Râul Dâmbovița

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/R%C3%A2ul_D%C3%A2mbovi%C8%9Ba

Fig.9 Râul Colentina

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/R%C3%A2ul_Colentina

Fig.10 Lacul antropic Herăstrău

Sursa: https://vulpitacalatoare.blogspot.ro/2012/05/bucuresti-parcul-herastrau.html

1.7 POPULAȚIA

Bucureștiul figurează pe locul patru în rândul capitalelor europene ca densitate a populației, după Paris, Londra și Atena, cu aproape 10.000 de locuitori pe kilometru pătrat.

Municipiul București deținea, la 1 ianuarie 2015, 16,7% din populația urbană și 9,4% din populația țării.

Conform Institutului Național de Statistică potrivit rezultatelor recensământului din 20 octombrie 2011, populația stabilă a municipiului București a fost de 1678,0 mii persoane. Din punctul de vedere al mărimii populației stabile, municipiul București se situeaza pe locul 1 în ierarhia județelor.

Distribuția populației stabile în municipiul București pe sectoare administrative

Tabel nr.2

Sursa: www.insse.ro

Structura etnică a populației stabile din municipiul București

La recensământul din octombrie 2011, înregistrarea etniei s-a făcut pe baza liberei declarații a persoanelor recenzate, respectându-se, dreptul fundamental al fiecărui individ de a-și declara apartenența etnică. Rezultatele provizorii ale recensământului populației relevă faptul că, din totalul populației stabile a municipiului București, 1621,5 mii persoane (96,6%) s-au declarat români. Numărul persoanelor pentru care nu a fost înregistrată etnia (nu au dorit să o declare sau nu erau prezente) a fost de 13,7 mii persoane, reprezentând 0,8% din populația stabile a municipiului.

Fig.11 Structura etnică a populației stabile din municipiul București – % din total minorități

Sursa : www.insse.ro

Fig.12 Populația municipiului București pe sexe

Sursa: www.insse.ro

Bărbați in Bucuresti 777433 locuitori (46.3%)

Femei in Bucuresti 900552 locuitori (53.7%)

Actual, conform Institutului Național de Statistică, în anul 2016 populația municipiului București a atins cifra de 1844312.

1.8 ECONOMIA

Centrul economic al României este bineințeles, Bucureștiul. Regiunea București-Ilfov este cea mai dezvoltată zonă din România. Dacă în 2013 regiunea asigura 14,22% din PIB-ul României, în 2016 a crescut la peste 27%. În Municipiul București se regăsesc cele mai multe și mai mari părți dintre ramurile economice specifice României, excepție făcând agricultura.

O dezvoltare mare găsim în multe domenii și anume: serviciile, comerțul, construcțiile, întreprinderile constructoare de mașini (utilaj greu, utilaj siderurgic, petrolier, mașini și utilaje agricole, locomotive, vagoane, avioane, elicoptere și autobuze), industrie electrotehnică, electronică, mecanică fină, optică întreprinderi chimice, de materiale de construcție, de prelucrare a lemnului etc.

Comerțul, activitățile de depozitare, distribuție, administrație-gospodărie comunală și construcții au avut o evoluție rapidă, astfel încât se distanțează ca nivel de dezvoltare de celelalte regiuni.

1.9 TRANSPORTUL

Municipiul București a fost și este principalul nod feroviar având nouă magistrale și o cale ferată de centură de 74 km. Pe plan rutier sunt doar șapte magistrale și numeroase autogări, iar pe plan aerian, regăsim aeroporturile Băneasa inaugurat în anul 1920 pentru traficul intern și București-Otopeni inaugurat în 1970 pentru traficul international.

Transportul în comun

București are cel mai mare sistem de transport public sau în comun din țara noastră. Operat de RATB (Regia Autonomă de Transport București) acesta are în subordine 119 linii de autobuze, 15 linii de troleibuze și 26 de linii de tramvaie. Pe cealaltă parte, operat de Metrorex, este transportul public subteran, adică metroul, cu 4 magistrale construite între 1974 și 2011 și are în prezent 77km de șine subterane. În plus, există și o rețea de companii de taxi cu peste 10.000 de taxiuri licențiate, sau microbuze private pentru comunele din apropiere.

Fig. 13 Autobuz RATB

Sursa: www.ratb.ro

Fig. 14 Metrorex București

Sursa: https://www.libertatea.ro/ultima-ora/program-prelungit-la-metrou-duminica-anuntul-facut-de-metrorex-1541867

Fig. 15 Rețeaua de transport în comun 2007

Sursa: www.ratb.ro

Transportul aerian

Aeroportul Internațional Henri Coandă (initial Otopeni) este cel mai mare aeroport al României având cinci milioane de pasageri în anul 2007 și fiind centrul operator TAROM. De pe acest aeroport pleacă și sosesc zilnic zboruri din alte orașe din țară precum și din întreaga lume. Aeroportul Aurel Vlaicu sau Băneasa este folosit în general de către companiile aeriene low-cost și pentru avioanele de tip charter.

Fig.16 Avion TAROM

Sursa:https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/alta-aeronanava-tarom-cu-probleme-pasagerii-sunt-blocati-la-sol-in-frankfurt-de-la-ora-11-15–176609.html

Transportul feroviar

Din Gara de Nord a Bucureștiului vin și pleacă zilnic 283 de trenuri ale operatorului de stat CFR Călători și 2 ale operatorului privat Regiotrans. Pe lângă renumita Gara de Nord, mai există și altele cum ar fi : Basarab, Băneasa, Obor/Est, Progresul, Titan Sud. Din capitală spre țară pornesc 5 magistrale feroviare.

Transportul rutier

În Municipiul București unul dintre elementele cheie în cadrul transportului rutier îl reprezintă bulevardele de mare circulație, care pleacă din inelul central, mai exact, din centrul urban. Deasemenea, are trei axe principale (nord-sud, est-vest, nord-vest-sud-est) și două inele (interior și exterior) ce reduc aglomerația din trafic.

Bucureștiul este punctul de începere pentru trei autostrăzi importante (A1 – spre Pitești, A2 – spre Constanța și A3 – spre Ploiești) și nouă drumuri naționale (DN1 spre Oradea, DN1A spre Brașov, DN2 spre Suceava, DN3 spre Călărași, DN4 spre Oltenița, DN5 spre Giurgiu, DN6 spre Timișoara și Cenad, DN7 spre Nădlac și DN71 spre Sinaia)

Transportul pe apă

În pofida faptului că este traversat de râul Dâmbovița, acest râu nu este navigabil, București nu a funcționat niciodata ca port, acest rol atribuindu-se altor orașe aflate în apropiere, precum Giurgiu – 65 km distanță și Oltenița – 62 km distanță.

1.10 EDUCAȚIA

Crearea statului Român modern duce la o dezvoltare în domeniul educației, precum și o construcție a unui sistem de învățământ. După primul război mondial caracteristicile educației s-au schimbat prin integrarea unor diferite sisteme, datorită creșterii teritoriale și a numărului de cetățeni. La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, sistemul educațional liberal a fost schimbat cu un sistem tipic sovietic. Încă de la Revoluția română din 1989, sistemul de învățământ românesc a fost într-un continuu proces de reorganizare care a fost atât lăudat cât și criticat. Comparativ cu țările UE, competitivitatea forței de muncă din România din punct de vedere al educației și competențelor este încă redusă.

Învățământul superior (universitar) are menirea să pregătească specialiști cu calificare superioară pentru toate domeniile. Activitatea învățământului superior se realizează în următoarele genuri de instituții: Universități, Institute, Academii de studii, ce sunt împărțite în:

Universități de stat :

Universitatea din București

Este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România. Fondată în 1864 este a doua universitate modern a României, după Universitatea din Iași.

Fig.17 Universitatea de stat București

Sursa: https://psnews.ro/universitatea-bucuresti-scrisoare-de-protest-vom-da-in-judecata-ministerul-educatiei-210581/

Fig.18 Universitatea București

Sursa: Arhivă personală

Academia de Studii Economice

Abreviată și ASE, este fondată în anul 1913 și este cea mai important instituție de învățământ superior cu profil economic din România. Sediul ASE se află în Palatul Academiei Comerciale, situate în Piața Romană.

Fig. 19 Universitatea de Studii Economice București

Sursa: http://www.gandul.info/stiri/cum-are-loc-admiterea-la-ase-bucuresti-in-2015-13749161

Universitatea Politehnica București

Fondată în anul 1864, este cea mai mare universitate tehnică din țară, având 15 facultăți și aproximativ 25,000 de studenți anual.

Fig. 20 Universitatea Politehnica București

Sursa: http://www.aruteh.ro/ro/membri-fondatori/universitatea-politehnica-bucuresti

Universitatea Tehnică de Construcții din București

Universitatea Tehnică de Construcții din București (UTCB) este o universitate tehnică din București, România, înființată în anul 1948, urmașă direct a Școlii Naționale de Drumuri și Poduri cu 6 facultăți cu predare în limba română și una cu predare în limba engleză sau franceză.

Universitatea Națională de Arte București

Universitatea Națională de Muzică din București

Școala Națională de Studii Politice și Administrative

Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București

Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu

Universități particulare :

Universitatea Româno-Americană

Universitatea Spiru Haret

Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir

Universitatea Nicolae Titulescu

Universitatea Hyperion

Universitatea Artifex

Universitatea Ecologică

Universitatea Titu Maiorescu

Universitatea Athenaeum

Universitatea Bioterra

CAPITOLUL II

POTENȚIALUL TURISTIC CULTURAL ȘI RELIGIOS ÎN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

CE ESTE TURISMUL CULTURAL ȘI RELIGIOS ?

Regenerarea urbană dirijată de cultură este o nouă abordare în cadrul procesului de dezvoltare economică locală. Cultura și organizarea de evenimente culturale nu mai sunt privite doar ca niște ﬁnalități în sine, ci ca și mijloace importante de a atrage investitori, de a conferi mai multă atractivitate unor zone ca spații de locuit și de muncit, și pentru a atrage turiști. Dezvoltarea turismului cultural a avut loc o dată cu creșterea preocupării pentru protejarea și conservarea trecutului. Intensiﬁcarea ritmului de viață, a mobilității populației, a sentimentului de dezorientare și pierdere asociate cu modernitatea au făcut ca oamenii să se preocupe de păstrarea a ceea ce ține de trecut (tradiții, obiceiuri, obiecte, clădiri, meșteșuguri, inclusiv anumite forme de limbaj se consideră a ﬁ amenințat etc.). Nostalgia față de trecut vine din nevoia de păstrare a rădăcinilor într-un cadru cultural cunoscut în care oamenii își regăsesc identitatea. Astfel, în contextul în care multe tradiții sau practici culturale tradiționale au fost amenințate cu dispariția, s-a intensiﬁcat nevoia de protejare a patrimoniului cultural înainte ca acesta să dispară.

Turismul religios are o vechime de secole. Manifestat de cele mai multe ori sub forma pelerinajului, el implica din partea turistilor un anumit nivel de instruire și de cultură pentru a putea aprecia obiectivele din punct de vedere al arhitecturii, al valorii și semnificațiilor spirituale. Scopul unui Pelerinaj, dincolo de nevoia de cunoaștere și de placere estetica, este dorinta unei experiente divine. Acesta este motivul ce sta la baza pastrarii pelerinajelor determinate de tradițiile religioase (pelerinajul la Mecca) sau cele legate de evenimente și manifestari specifice (moaște, icoane facatoare de minuni).

Turismul religios este acel tip de turism ce are ca scop vizitarea edificiilor religioase cu implicații de ordin spiritual. Din acest punct de vedere nu se poate opera o distincție clară între cei ce vizitează aceste lăcașuri cu motive religioase sau de altă natură, impactul pe care îl are vizitarea putând fi sau nu religios.

2.1 PATRIMONIU CULTURAL

Patrimoniul Cultural Național se poate defini ca fiind totalitatea bunurilor cu valoare excepțională ale unui popor, considerate ca o moștenire strămoșească și aflate în evidența și gestiunea tuturor instituțiilor culturale din țară (arhive, muzee, etc.). Este vorba, în primul rând de o selecție rezultată în urma operațiunii de clasare a bunurilor culturale pe baza studiilor și a expertizelor efectuate de către specialiști, care operează asupra întregului patrimoniu deținut și care apreciază valoarea deosebită a unui obiect din patrimoniu pe criteriile vechimii, unicității, rarității, valorii istorice, științifice, documentare, etc. Specialiștii stabilesc încadrarea obiectelor în două sub-categorii: „tezaur” (bunuri culturale cu valoare excepțională pentru umanitate) și „fond” (bunuri culturale cu valoare excepțională pentru România).

Patrimoniul, în mod generic, definește, conferă personalitate, dimensiune științifică și individualizează orice instituție de natură culturală. El cuprinde:

– monumente istorice, comemorative, cimitire, castele, fortificații, materiale arheologice;

– clădiri, edificii de cult, conace, școli, așezari, etc.;

– bunuri culturale mobile: obiecte, documente, arhive, bunuri cu semnificație artistică, religioasă și etnografică, bunuri cu semnificație tehnică și știintifică;

– bunuri culturale care țin de tradiții, folclor, ritualuri, limbă etc.

Patrimoniul cultural al Bucureștiului este foarte vast și este unul din punctele tari ale capitalei fiind vizitat, nu numai de noi românii cât și de turiștii din afara acestei țări.

Înscrise în patrimoniu cultural se află o serie de palate celebre: Palatul Parlamentului, Palatul Regal, Palatul Șuțu sau Palatul Cotroceni, sunt clădiri ce se bucură de o mare mediatizare mai ales datorită instituțiilor pe care le găzduiesc.

Există însă în București si alte monumente arhitecturale spectaculoase ce sunt mai puțin cunoscute publicului larg: Palatul Prințului Moștenitor sau Palatul Nunțiaturii Apostolice, clădiri foarte bine conservate, dar a căror poveste si destinatie nu este atât de familiară bucureștenilor.

Despre alte câteva palate emblematice ale Capitalei – cum sunt Palatul Sturza sau Palatul Funcționarilor Publici – vorbim, din păcate, la trecut. Pentru că au dispărut, în incendii sau demolări voite, le cunoattem povestea din cărti si le mai putem azi admira doar în fotografii vechi.

Fig. 21 Obiective culturale din Municipiul București . Sursa : http://www.capitalaculturala2021.ro/Files/dosare/bucuresti/Bucuresti2021_Bid%20Book_RO.pdf

2.1.1 PALATE

Palatul Parlamentului

Pornind de la o idee mai veche, clădirea Palatului Parlamentului a fost construită în vremea lui Nicolae Ceaușescu într-o perioadă cu mari privațiuni economice. Tendința dictatorului era, pe de o parte, de a concentra într-o singură clădire toate organele centrale ale statului, iar pe de alta, Ceaușescu își dorea o locuință sigură din punct de vedere seismic, care să reziste și unui eventual atac nuclear.

Din punct de vedere arhitectural, Palatul Parlamentului este una dintre cele mai controversate clădiri din România: Anca Petrescu o identifica cu Palatul Buckingham din Londra și Palatul Versailles din Franța, iar arhitecții vremii cu „micul Phenian”, având un stil eclectic, încărcat de elemente contradictorii.

Clădirea, în viziunea Ancăi Petrescu, se împarte în 3 registre principale: primul registru – zona sălilor principale, a galeriilor și a cabinetelor; al doilea registru – zona de birouri; (iar)al treilea registru – belvedere, cu câte trei săli pe fiecare etaj.

Clădirea are o suprafață desfășurată de 365.000 mp și ocupă în Cartea Recordurilor locul 1 în lume la capitolul clădiri administrative (pentru uz civil), respectiv locul 3 în lume din punct de vedere al volumului; este cea mai grea și cea mai scumpă(cladire) din lume.

Alte dimensiuni ale clădirii: lungime – 270 m, lățime – 245 m, înălțime – 84 m (peste cota 0), adâncime 16 m (sub nivelul solului), suprafața construită la sol – 73.615 mp.

Clădirea a fost construită cu materiale aproape în întregime românești, printre care : 1.000.000 mc de marmură, 550.000 tone de ciment, 700.000 de tone de oțel, 2.000.000 de tone de nisip, 1.000 tone de bazalt, 900.000 mc esențe de lemn, 3.500 tone de cristal, 200.000 de mc de sticlă, 2.800 de candelabre, 220.000 mp de covoare, 3.500 mp de piele.

Întreaga construcție este rezultatul efortului a peste 100.000 de oameni, cu aproape 20.000 de muncitori ce lucrau în trei ture 24 de ore pe zi, în perioadele de apogeu. De asemenea, între anii 1984 – 1990, 12.000 de soldați au participat la construcție.

În urma campaniei de urbanizare, la scurt timp după cutremurul din 1977, și a prieteniei cu Kim Ir Sen, conducătorul Nord Corean, Ceaușescu a inițiat planul de a construi un nou centru politico-administrativ, pe zona dealului Uranus, partea înaltă a cornișei Dâmboviței confirmată de specialiști ca fiind sigură pentru construcția unor clădiri monumentale.

Începând cu 1980 s-a demolat o suprafață reprezentând a cincea parte din București (4,5 km lungime și 2 km lățime), suprafață echivalentă cu câteva arondismente ale Parisului sau cu suprafața Veneției.

Deși proiectul inițial avea 80.000 mp, Casa Poporului a avut o arie desfășurată de 5 ori mai mare.

Au fost distruse 20 de biserici, 8 au fost translatate, 10.000 de locuințe au fost demolate, iar peste 57.000 de familii au fost evacuate. Au fost demolate: Mănăstirea Văcărești, Dealul sacru pentru istoria Bucureștiului de la Mihai Vodă, Spitalul Brâncovenesc, primul institut medico-legal din lume, Hala Unirii, Opereta din Piața Senatului, Arsenalul Armatei și Muzeul Militar Central.

Deoarece soții Ceaușescu nu pricepeau planurile de arhitectură, erau construite din polistiren machete la scara de 1/1000 a întregului București, cu străzi, piețe, blocuri, case și monumente, redate în relief și cu anumite detalii. Peste această machetă, era un pod rulant, pe care soții Ceaușescu se plimbau și dădeau indicații. Macheta era modificată după fiecare vizită a celor doi (aproape săptămânal).

În momentul Revoluției din 1989, clădirea era terminată în proporție de 60%. Lucrările au continuat între 1992 – 1996, dar într-un ritm mai lent.

În anul 1993, printr-o Hotărâre a Camerei Deputaților s-a stabilit mutarea activității Camerei de la Palatul Patriarhiei la Casa Republicii. Un an mai târziu, în 6 mai 1994, printr-o altă Hotărâre a Camerei Deputaților în acest edificiu a fost înființat Centrul Internațional de Conferințe.

În anul 2004, cu prilejul aniversării a 140 de ani de la înființarea Primului Senat al României și de la instituirea sistemului bicameral în țara noastră, a fost inaugurată noua sală de Plen.

La 27 de ani de la Revoluție, clădirea care se dorea o construcție care să preamărească socialismul, comunismul și totalitarismul este astăzi simbol al democrației prin intermediul instituțiilor pe care le găzduiește (Camera Deputaților, Senatul, Consiliul Legislativ, Curtea Constituțională).

Fig. 22 Palatul Parlamentul 1

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Palatul_Parlamentului

Fig.23 Palatul Parlamentului 2

Sursa: http://romanialapas.ro/legenda-ce-dainuie-in-jurul-casei-poporului-din-bucuresti/

Fig.24 Harta Palatului

Sursa: Arhivă personală

Fig.25 Sala Unirii

Sursa: Arhivă personală

Fig.26 Sala C.A.Rosetti

Sursa: Arhivă personală

Fig. 27 Cel mai important candelabru din Palat (7000 becuri și peste 3 tone)

Sursa: Arhivă personală

Palatul Cotroceni

Palatul Cotroceni este sediul prezidențial care s-a născut dintr-o mănăstire și care a găzduit de la domnitori, până la președinți.

Întemeietorul Moșiei Cotroceni este Șerban Cantacazino, domnitor al Țării Românești. Moșia prinde viață în 1679, când acesta hotărăște să construiască aici un ansamblu mănăstiresc compus din biserică, case egumenești și chiliile călugărilor. Pe latura nordică a curții, Șerban Cantacuzino ridică casele domnești, care au fost gazdele, timp de aproape 100 de ani, și ale domnitorului Constantin Brâncoveanu. Moșia a suferit modificări abia în timpul domniei lui Barbu Dimitrie Știrbei, anii 1849-1853 și 1854-1856, acesta ordonând, în 1852, refacerea Palatului Cotroceni.

Însă, Palatul Cotroceni capătă cu adevărat numele de palat în 1866, când domnitorul Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen trece la conducerea țării și primește, de la Corpurile Legiuitoare, casele domnești drept reședință de vară.

Amenajarea și transformările la care a fost supus palatul s-au întins pe parcursul mai multor decenii. În 1977, clădirea a fost grav afectat de cutremurul din acel an, însă imediat s-au început lucrări de restaurare. În 1984, Nicolae Ceaușescu hotărăște să fie demolată biserca mănăstirii Cotroceni, iar după șapte ani, se realizează Muzeul Național Cotroceni.

După Revoluție, Palatul Cotroceni devine sediu Administrației Prezidențiale a României. Ușa de intrare este somptuoasă, foarte frumos decorată, holul de onoare cu multe coloane, care leagă multe saloane. Salonul albastru, Sala Unirii (în care au loc cele mai mari evenimente oficiale), Salonul Brâncovenesc, Salonul Mușatinilor și Biblioteca. Saloanele au stiluri diferite, brâncovenesc, neo-românesc, neo-gotic.

Fig. 28 Imagine veche cu Palatul Cotroceni

Sursa: http://www.muzeulcotroceni.ro/istoric/1_palatul_cotroceni/palatul_cotroceni.html

Fig. 29 Palatul Cotroceni

Sursa: https://www.hoteleos.ro/locuri-de-vizitat/palatul-cotroceni-locul-cu-o-istorie-de-peste-400-de-ani/

Fig.30 Sala Unirii – Palatul Cotroceni

Sursa: http://zoom.mediafax.ro/travel/palatul-cotroceni-13636969

Palatul Patriarhiei

Palatul Patriarhiei este așezat pe vatra mănăstirii "Sfinții Împărați Constantin și Elena", făcută mitropoliei Țării Românești de Constantin Vodă Șerban (1654-1658).

Între anii 1907-1908, s-a înălțat pe dealul Mitropoliei, Palatul Parlamentului (astăzi Palatul Patriarhiei) teren trecut în proprietatea statului încă din anul 1883. În perioada socialistă, edificiul a funcționat ca sediu al Marii Adunări Naționale, organul suprem al puterii de stat a Republicii Socialiste România. După evenimentele din 1989, aici a funcționat sediul Camerei Deputaților. Din anul 1996 clădirea trece în folosința Patriarhiei Române.

Momentul istoric al Unirii de la 1859 a avut loc într-o clădire a Bisericii situate pe Dealul Mitropoliei, locul fostei Camere a Deputaților, azi Palatul Patriarhiei.

Clădirea are mai multe niveluri, care pot fi văzute mai bine pe latura de răsărit a dealului. Pe panta acestuia se ridică două subsoluri și un extensol (subsol III parțial), parter și două etaje. Ultimul etaj este în mare parte mansardă. Interiorul cuprinde mai multe săli (Sala Europa, Christiana, Salonul Sf. Parascheva, Sf. Ioan Cassianu, Sala Conventus, Sala Consilium), birouri și anexe, grupate în patru aripi, dispuse în jurul unei aule mari (Aula Magna), care de altfel este piesa dominantă a întregii clădiri. Imobilul este din zidărie masivă, iar acoperișul este în mare parte din beton armat.

Arhitectura se apropie de arta neoclasicismului, cu influențe din barocul francez. Fațada centrală, cea mai expusă privirilor, este orientată spre catedrală și paraclis, și are intrarea evidențiată printr-un portic impunător, care se sprijină pe doi masivi de zidărie și șase coloane de piatră.

Impresionante sunt și scările placate cu dale de piatră, care coboară domol panta de sud a dealului, în parcul din spate. Aici, o altă intrare, la fel de impunătoare ca celelalte. Parcul se întinde pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați și este o adevărată oază de liniște și reculegere.

La parterul intrării principale, este un hol de marmură, în formă de patrulater, lung de 15 metri. Plafonul este de fapt o boltă cu arcade sprijinite pe coloane de marmură. Arcadele bolții sunt ornamentate cu stucaturi. Încăperea este luminată de luminatoare mari, montate în plafon. Pereții sunt placați cu panouri de marmură albă, în formă de rame, iar pardoseala cu plăci de marmură cu motive geometrice. Pe peretele de sud, între coloane, tronează icoana Maicii Domnului și stema Patriarhiei.

Fig.31 Palatul Patriarhiei

Sursa: https://www.romaniatv.net/palatul-patriarhiei-a-fost-sfintit-dupa-reabilitare-un-muzeu-si-un-punct-de-informare-vor-functiona-in-cladire_296844.html

Palatul BNR

Palatul BNR una din cele mai frumoase clădiri din Centrul Vechi, este sediul Băncii Naționale a României, construită între anii 1884-1890.

Palatul a fost construit pe terenul ocupat înainte de principalul han al orașului datorat mărimii sale și al siguranței oferite negustorilor în incinta de tip cetate. În perioada 1940-1955 s-a ridicat corpul nou al Băncii Naționale, în stil neoclasic. Construcția impune prin monumentalele trepte de granit, prin imensele coloane corintice ale fațadei și prin holurile largi, placate cu marmură albă. Din interior, vechiul Palat al BNR cuprinde o travee centrală în care se află Sala sau Holul ghișeelor și alte două travee secundare. Coloanele care susțin cupola și dialogul dintre travee permit un joc de volume ce elimină monotonia. Tratarea arhitecturală sobră a exteriorului intră în contrast cu bogătia accentuată a decoratiei interioarelor.

În prezent, în Vechiul Palat al Băncii Nationale a României functionează Muzeul BNR, Arhivele BNR si Biblioteca institutiei. Muzeul BNR găzduieste o importantă colecție numismatică, ce reflectă circulația monetară pe teritoriul României, de la monedele cetăților grecești (sec.V Î.Hr.), la dominarea leului din anul 2005. Expoziția permanentă pune accent pe istoria monedei naționale, privită atât ca instrument de influențare a vieții cotidiene, cât și ca produs artistic, ce exprimă evoluții culturale și ideologice din cursul ultimelor două secole.

Fig.32 Palatul Vechi BNR

Sursa: http://www.bnr.ro/Palatul-Vechi-13713.aspx

Palatul Crețulescu

Palatul Crețulescu cunoscut și sub denumirea de Palatul Kretzulescu, este o clădire istorică amplasată lângă Parcul Cișmigiu. De-a lungul timpului, palatul suferă diverse modificări arhitecturale, astfel stilul arhitectural al palatului actual nu are nimic de-a face cu cel original. Elena Kretzulescu (1857-1930), fiica marelui Constantin Kretzulescu este cea care moștenește palatul și îl va schimba radical după gusturile sale. Stilul arhitectural fiind unul al Renașterii Franceza, presărat cu elemente baroce. Se întindea pe 2 hectare având un parc impresionant, astâzi limitându-se la dimensiunile unei grădini. Fațada clădirii dinspre Parcul Cișmigiu impresionează prin turnul și scara exterioară impunătoare, mansarde înalte acoperite cu ardezie, care îl învăluie într-o aură de eleganță și măiestrie. În anul 1927, Elena Kretzulescu este nevoită să vândă palatul din cauza datoriilor, fiind cumpărat de primăria capitalei. În anii următori, palatul a adăpostit diverse instituții administrative, printre care și ,Muzeul de Artă Religioasă,Consiliul Sindicatelor din Romania etc. Nu se cunosc detalii despre ce s-a întâmplat cu Palatul în perioada 1948-1972, în afara mențiunii că ar fi găzduit “diverse instituții”, dar, începând cu 21 septembrie 1972, este sediul UNESCO-CEPES, Centrului European de Învățământ Superior al UNESCO, nu înainte de a fi renovat și readus la adevărata sa splendoare arhitecturală.

Fig.33 Palatul Crețulescu

Sursa: https://bucurestiulmeudrag.ro/fotografii/5839b72b-51a8-41cd-8a17-4262592b13d5

Palatul Șuțu (Muzeul Municipiului București)

Este una dintre cele mai spectaculoase clădiri din București. Palatul a fost ridicat între anii 1833-1835, în stilul neogotic, ca fiind reședința particulară a boierului Costache Șuțu. Timp de 150 de ani a rămas nemodificat și este restaurat între anii 1956 și 1958, când devine sediul Muzeului Municipiului București, și de atunci găzduind expoziții având ca tematică istoria orașului București.

Palatul este o escapadă romantică, pare desprins din altă lume. Sala de la parter impresionează prin tavanul decorat cu întârșii deosebit de fine, lucrat cu minuozitate din diverse esențe de lemn, ale căror culori naturale sunt încă vii. Grădina palatului era imensă având un bazin realizat în stilul fântânilor de la Palatul Versailles.

Fig.34 Palatul Șuțu interior

Sursa: http://eualegromania.ro/2014/10/31/palatul-sutu/

Palatul Sturdza

Palatul Sturdza a fost o clădire din București, situată în Piața Victoriei, pe locul în care mai târziu a fost construit Palatul Victoria, numiti inițial Palatul Consiliului de Miniștri. Proprietarul clădirii, Grigore Sturdza, nu a apucat să se mute în clădire murind la scurt timp după finalizarea acesteia, clădirea devenind sediul Ministerului de Externe.

Fig.35 Palatul Ministerului de Externe la începutul secolului XX

Sursa: http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2012/06/cutia-cu-vechituri-a-lu-potra-palatul-ministerului-de-externe-palatul-sturdza-in-primele-decenii-ale-sec-xx/

Palatul Victoria

Începând cu mijlocul anilor ‘30, Duiliu Marcu a realizat câteva importante edificii publice – Școala Superioară de Război, Palatul Victoria, Palatul Direcției Generale a Căilor Ferate – proiectate nu ca obiecte izolate, ci că piese ale unor ansambluri urbanistice. Formația autorului, pe de o parte, funcțiunea oficială a acestor clădiri și contextul politic și cultural-arhitectural al momentului, pe de alta, explică opțiunea pentru ordinea monumentală și limbajul neo-clasic simplificat.

Palatul Victoria a fost început în 1937 și terminat în 1944. Din cauza avariilor provocate de bombardamentul din 1944, lucrările au fost reluate și finalizate în 1952.

Proiectat inițial pentru Ministerului de Externe, Palatul Victoria a fost în timpul perioadei comuniste sediul Ministerului de Externe și al Consiliului de Miniștri și a devenit, în 1990, sediu al primului guvern al României post-comuniste. În 2004, Palatul Victoria a fost inclus în Lista monumentelor istorice.

Fig. 36 Palatul Victoriei

Sursa: https://www.directbooking.ro/obiectiv-palatul-victoria-bucuresti-498.aspx

Palatul Universității

Palatul Universității este o construcție aflată în Piața Universității din București. Clădirea, înaltă de 6 etaje este construită în stil neoclasic. Construirea viitorului sediu al celei mai mari universități din România, Universitatea București, a început în data de 10 octombrie 1857, printr-un decret dat în timpul domniei lui Al.Ioan Cuza. Inaugurat în 14 decembrie 1869, palatul a fost la început sediul a trei facultăți (filozofie-litere, drept și științe), dar și sediul Senatului Universității, Academiei Române, Bibliotecii Centrale, Școlii de Arte, Pinacotecii, Muzeului de Antichități și de Istorie Naturală. În prezent clădirea găzduiește câteva din facultățile Universității București: Facultatea de Geografie, Matematică, Litere, Limbi străine, Istorie și laboratoarele specifice facultăților. Ansamblul clădirii era format dintr-un corp central, dominant, și din două corpuri laterale, de-o parte și de alta, unite între ele prin corpuri de legătură mai joase.

Fig. 37 Palatul vechi al Universității

Sursa: https://cutiacuvechituri.wordpress.com/2013/01/31/sec-xix-palatul-universitatii-bucuresti/

Palatul Primăverii sau Casa Ceaușescu

Casa a fost construită în anii 1930 la comanda politică a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, fostul secretar al PNR, ca fiind o casă de protocol. În 1965, când Ceaușescu devine secretar general, o revendică și o transformă în locuința sa privată, cunoscută drept ‚, Palatul Primaverii’’ fiind mărit între 1970-1972 și rămânând pe întreaga perioadă a dictaturii ceaușiste (1965-1989) reședința soților Nicolae și Elena Ceaușescu și a copiilor acestora.

Privit de afară, nimic nu-i trădează interiorul împărțit în 80 de camere spațioase. Aparent, este o vilă de dimensiuni decente, clădirea fiind un labirint printre încăperi elegante, foișoare, grădini exotice, cramă, piscină, spa, saloane de înfrumusețare sau dressinguri impresionante.

Destul de limitați din mai multe puncte de vedere, nu aveau cunoștințe în desing, arhitectură, peisagistică cu bun gust, așa că au împrumutat din exemplul altor țări, stilul ce se voia a fi imitat. Valoarea istorică este frumos subliniată de un citat al lui Nicolae Iorga, aflat chiar în holul de la intrare.

Grădina de vară cuprinde pavilionul de grădină, pergola și grădina propriu-zisă și combină elemente de arhitectură mediteraneeană cu cele tradiționale românești.

Până acum, clădirea a fost închiriată, dar specialiștii în turism cred că este mai profitabil dacă ar fi fost introdusă în circuitul turistic.

Fig. 38 Palatul Primăverii

Sursa: https://jurnaldehoinar.com/2016/05/06/palatul-primaverii-din-bucuresti-fosta-resedinta-a-familiei-ceausescu/

Palatul Cantacuzino

Palatul a fost ridicat pentru George Grigore Cantacuzino, lider al Partidului Conservator și unul din marii latifundiari ai Vechiului Regat, supranumit Nababul pentru averea sa.

Construcția a început în 1901, exteriorul a fost finalizat în 1903, iar lucrările la decorațiunile interioare au fost încheiate în 1906.

Pentru că se dorea un palat somptuos, stilul ales a fost cel baroc francez dar și cu elemente de Art Nouveau.

În camerele sale s-a semnat Pacea de la București, care ratifică sfârșitul celui de-al doilea Război Balcanic, în urma căruia, Bulgaria se recunoștea învinsă. Din 1940, în clădire a funcționat președinția Consiliului de Miniștri iar din 1956, destinația clădirii s-a schimbat, inaugurându-se atunci Muzeul George Enescu. În prezent, Palatul este sediul Uniunii Compozitorilor (spațiu nevizitabil), iar muzeul ocupă numai 3 încăperi.

Fig. 39 Palatul Cantacuzino

Sursa: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/incursiune-in-istoria-tumultuoasa-a-palatului-cantacuzino

MUZEE

Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa

Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa este un muzeu din București, amplasat în Șoseaua Kiseleff nr. 1, poartă numele profesorului universitar, naturalistul și biologul român Grigore Antipa care a fost pasionat de geonomie, știința relațiilor dintre mediul înconjurător natural și societățile umane. El a condus muzeul mai bine de cinci decenii. În toată această perioadă, el a înființat mai multe secții și a reorganizat colecțiile după viziunea sa. El a fost cel ce l-a convins pe premierul din acea vreme, Dimitrie Sturza de necesitatea ridicării unei clădiri special construită pentru a găzdui un "Muzeu de Istorie Naturală demn de capitala țării". Clădirea a fost terminată în 1906 și inaugurat în prezența regelui Carol I și a familiei regale. Exponatele din colecțiile geologice și paleontologice ilustrează modificările scoarței terestre, ale climei, ale biodiversității de pe teritoriul României, iar colecțiile etnografice surprind diversitatea socio-culturală.

Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa a fost renovat și redeschis în septembrie 201 într-o nouă prezentare.

Vitrinele au fost regândite, monitoarele, butoanele interactive și ecranele tactile oferă astăzi un plus de informații și de imagini. Colecția muzeului a fost îmbogățită de 37 de obiecte donate. Unul dintre obiectele donate este un cap de elefant naturalizat, expus chiar la intrarea în muzeu. Patrimoniul muzeului este format din peste 2 milioane de piese, grupate în diferite colecții.

Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa este organizat în trei zone ce pot fi vizitate:

La demisol este zona "Biodiversitatea României"

La parter sunt prezentate ecosistemele de pe toată suprafața pământului

Etajul este rezervat preistoriei și istoriei umane, etnologiei, mineralogiei, entomologiei și biologiei marine.

În ultimii ani iau amploare multe programe educaționale, fapt ce contribuie la afirmarea și recunoașterea muzeului ca una dintre cele mai importante instituții de știință, educație, cultură, dar și de divertisment din țară. Muzeul Antipa devenind astfel unul dintre cele mai fascinante locuri de vizitat din București. Poate fi o impresionantă călătorie în timp și prin țările lumii, de la nașterea Universului până astăzi, care istorisește atât celor mici și cât și celor mari, tainele apariției și evoluției diverselor forme de viață pe care le întâlnim la tot pasul.

Fig.40 Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa

Sursa: https://locuridinromania.ro/bucuresti/muzeul-national-de-istorie-naturala-grigore-antipa.html

Muzeul Aviației

Prima persoană care a lansat ideea unui muzeu al aviației române a fost însuși marele istoric și om politic Nicolae Iorga.

Muzeul Aviației a primit aprobarea pentru înființare la începutul anului 1990 și își deschide porțile în anul 1993, în cinci corturi de campanie pe aerodromul militar de la Otopeni, iar între 1995-1998, funcționează într-un spațiu în fața Aeroportului Internațional Băneasa.

Din 2006, este amplasat în zona de nord a Bucureștiului, în hangarele aerodromului militar Pipera, acest aerodrom fusese înființat în 1915 pentru perfecționarea piloților. Spațiul expozițional al Muzeului Național al Aviației Române cuprinde două hangare și o expoziție în aer liber. Aici, găsim tot felul de epave de avioane, elicoptere și echipamente militare . Muzeul Aviației a fost înființat pentru cinstirea ilustrilor înaintași ai aviației românești și pentru reîntregirea patrimoniului național din domeniul aeronautic. Instituția funcționează pe trei secții:

Istoria aeronauticii naționale și universale

Tehnica de forțe aeriene

Istoria rachetelor și a cercetării spațiale (la Mediaș)

Colecțiile valoroase ale muzeului ca de exemplu: obiecte personale, documente, brevete, scrisori, fotografii originale, masca mortuară aparținând lui Aurel Vlaicu, cât și diplome, pliante, fotografii, stenograme, insigne, manuscrise originale, scrisori, obiecte personale aparținând lui Henri Coandă, pot fi vizionate în spațiul consacrat pionierilor aviației românești.

Fig. 41 Muzeul Aviației

Sursa: http://www.fotostefan.ro/muzeul-aviatiei-romane-foto-video/

Muzeul Colecțiilor de Artă

Muzeul Colecțiilor de Artă este găzduit în clădirea fostului Palat Romanit, de pe Calea Victoriei și inaugurat în 1978 ca secție a Muzeului Național de Artă al României și reunește donațiile făcute de-a lungul anilor de colecționari cu merite deosebite în păstrarea unui valoros patrimoniu artistic.

Cele peste 30 de colecții expuse permanent în muzeu, reunesc lucrări de pictură, sculptură grafică, artă decorativă românească, europeană și orientală. Ele reflectă gustul și puterea de cumpărare a colecționarilor.

Fig.42 Muzeul Colecțiilor de Artă

Sursa: http://www.mnar.arts.ro/muzeul-colectiilor-de-arta

Muzeul C.F.R

Ideea înființării unui muzeu al căilor ferate a apărut în 1924, la inițiativa inspectorului general ing. Theodor Balș. Astfel au fost salvate de la dezmembrare mai multe locomotive și vagoane vechi, care staționau prin diferite depouri iar în primăvara anului 1953 a fost înființat Muzeul Tehnic al Căilor Ferate, în actuala clădire din Calea Griviței, care se află în imediata apropiere a Gării de Nord din București. În 1968 muzeul se închide pentru reamenajare și se redeschide în 1969 cu ocazia împlinirii a 100 de ani a liniei București Filaret – Giurgiu.

Anii ce au urmat după 1989 nu au adus mari schimbări în activitatea muzeului. În patrimoniul muzeului intră puține exponate iar sălile de expunere au fost întreținute cu eforturi ca să fie deschise publicului, fiind necesare numeroase lucrări de renovare.

Începând din anul 2010, apar noi exponate și se începe reamenajarea și regândirea sa. Ca elemente de noutate, începând cu anul 2015 vizitatorii pot viziona filme vechi feroviare și pot călători imaginar în atmosfera unor compartimente de tren de odinioară. La intrare, în dreapta, a fost recreat biroul lui Anghel Saligny iar pe birou tronează o machetă a Podului de la Cernavodă. Atracția muzeului o constituie cea mai mare diorama din România, extrem de minuțios construită.

Fig.43 Muzeul Căilor Ferate Române

Sursa: http://noapteamuzeelor.ro/muzeu/muzeul-cailor-ferate-cenafer/

Muzeul de Artă Populară

Clădirea a fost ridicată special pentru a adăposti colecția deja anunțată la data ridicării ei, de doctorul Nicolae Minovici, în stil neo-românesc. Muzeul Dr. Nicolae Minovici este primul muzeu privat bucureștean de artă populară deschis pentru public începând cu anul 1906. Compartimentarea clădirii a fost concepută după categoriile variate de obiecte colecționate și modul de expunere. Vila era înconjurată de o splendidă grădină iar în continuarea acesteia, se află o fermă destinată culturii pomilor fructiferi, plantelor și creșterii păsărilor. Muzeul a fost închis în anul 1978 și redeschis în 1985, adăpostind peste 4000 de obiecte de artă și cultură. Aici se găsește o colecție impresionantă de costume de port tradițional, obiecte din lemn, ceramică și icoane pictate pe lemn sau sticlă, sute de ouă încondeiate din întreaga țară, covoare țărănești, țesături, scoarțe cu motive florale și zoomorfe, mobilă, instrumente muzicale, obiecte casnice provenite din toate regiunile țării.

Fig.44 Muzeul de Artă Populară Nicolae Minovici

Sursa: http://jurnalul.ro/campaniile-jurnalul/bucuresti-555-de-ani/bucuresti-555-muzeul-de-arta-populara-dr-nicolae-minovici-1905-676338.html

Muzeul Național de Artă al României

Muzeul Național de Artă al României este cel mai important muzeu de artă din țară și este găzduit de Palatul Regal, un edificiu cu o istorie nobilă, de două secole. Între 1812 și 1815 a fost construită casa de Dinicu Golescu, pe Calea Victoriei care devine, ulterior, aripa sudică a Palatului Regal, învecinându-se cu Biserica Kretzulescu. A fost renovată și transformată în palat de ceremonie de domnitorul Alexandru Ghica, în 1837. Aici se stabilește Curtea Domnească, unde va locui Alexandru Ioan Cuza și din 1866, regele Carol I, care va iniția un întreg proces de renovare și reconstrucție a clădirii. In anul1950 este inaugurată prima galerie de artă națională a muzeului funcționând neîntrerupt până în 1989, când în timpul Revoluției a fost distrus în proporție de 80%. În 1990 întreaga clădire a fostului Palat Regal este pusă la dispoziția Muzeului Național de Artă al României si este redeschis în anul 2000, după ce sunt realizate ample lucrări de renovare și reamenajare.

Muzeul dispune de un valoros patrimoniu, organizat în două galerii. Galeria de Artă Europeană este concentrată în jurul colecției de artă a regelui Carol I, ilustrând cele mai importante școli artistice începând din secolul XVI și opere ale unor artiști consacrați. Galeria Națională este împărțită în Galeria de Artă Veche Românească, unde sunt ilustrate piese din provinciile istorice ale României din secolele XIV-XIX și Galeria de Artă Românească Modernă cuprinzând lucrări de pictură și sculptură, de la începutul secolului XIX până la mijlocul secolului XX, opere ale unor artiști români de renume mondial – Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady sau Constantin Brâncuși.

Fig.45 Muzeul Național de Artă al României

Sursa: http://www.mercibynovotel.ro/atractii-turistice-bucuresti-muzeul-national-de-arta

Muzeul Național de Istorie a României

Clădirea Poștei Centrale din București, care a fost inaugurată în 1900 și situată pe Calea Victoriei, a fost atribuită Muzeului Național de Istorie începând cu 1970, ca fiind primul muzeu de arheologie și istorie din țară.

Realizarea expoziției de bază a Muzeului Național de Istorie a fost complexă și complicată, deoarece trebuia să cuprindă obiecte cu mare relevanță istorică, de asemenea trebuia să îmbine adevărul istoric cu cerințele ideologice. Expoziția a fost chiar de la început împărțită pe secții: istorie medie, istorie modernă, Tezaurul Istoric, istorie antică, istorie contemporană. La subsol a fost amenajată expoziția Tezaurul Istoric, iar în curtea interioară a fost ridicată o structura ușoară care avea să adăpostească lapidarium-ul și copia Columnei lui Traian.

Aici au fost aduse cele mai faimoase tezaure.O mulțime de alte piese de mare valoare arheologică și istorică au fost expuse în sălile Muzeului Național, pentru a ilustra mileniile de istorie. Având o suprafață de 8.000 mp, muzeul reunește în 60 de săli exponate cu o valoare deosebită, mărturii despre prezența omului pe teritoriul României încă din paleolitic.

Patrimoniul include peste 650.000 de piese ( număr care sporește anual și între care se numără obiecte remarcabile), fiind organizat în următoarele colecții: ceramică, lapidarium-tegularium, numismatică, filatelie, medalistică-sigilografie, tezaur, manuscrise, tipărituri, artă plastică, artă decorativă, fototecă istorică, stampe, hărți, metal, armament și echipament, textile și mobilier. Muzeul a reprezentat un punct de atracție pentru publicul din țară, dar și din străinătate.

Fig. 46 Muzeul Național de Istorie București

Sursa: http://www.turismistoric.ro/de-la-palatul-postelor-la-muzeul-national-de-istorie-a-romaniei/

Muzeul Național de Geologie

Clădirea impunătoare, declarată monument de arhitectură, situată pe șoseaua Kiseleff, a fost construită în stil neo-brâncovenesc si a fost destinată inițial găzduirii Institutului Geologic, Carol I semnând în 1906 decretul regal de înființare a institutului, act ce poate fi văzut, în original, chiar în holul de la intrare al muzeului. Pe lângă activitatea de cercetare desfășurată aici, existau și colecții de roci și minerale care puteau fi vizitate de public – un muzeu incipient organizat în sala „Colecțiuni” de la parterul cladirii.

Clădirea a fost grav afectată de bombardamente și cutremurul din 1977. Lucrările de refacere și consolidare s-a efectuat întocmai, pornind de la fotografiile de epocă, mai puțin sala Bibliotecii, care avea mobilier masiv de stejar până sub tavan (12m înălțime) și o scară în spirală ce ducea la balconul ce înconjoară sala ca un brâu. Deschiderea oficială a Muzeului Geologic s-a făcut în aprilie 1990. Muzeul Național de Geologie, fiind unic prin concepția sa, ilustrează ramurile științelor geonomice, de la formarea plantelor, a mineralelor, a rocilor, a zăcămintelor de substanțe minerale utile, tectonică globală, până la evoluția vieții pe Pământ, apariția omului și interacțiunea sa cu Pamantul.

Colecțiile muzeului sunt expuse pe trei niveluri ce parcurg săli dedicate mineralogiei, dinamicii externe și interne a Pământului, paleobotanicii, paleontologiei, stratigrafiei, hidrogeologiei, tectonicii României, substanțelor minerale utile metalifere și nemetalifere, hidrocarburilor, geologiei României, mineralelor fluorescente și florilor de mină.

Mai pot fi văzute și câteva eșantioane de foraj reprezentative pentru teritoriul țării.

Însă, doar o parte din eșantioanele deținute sunt expuse în săli, aproape 90% din ele aflându-se în depozite, întrucât prezintă mai mult interes științific, personalul muzeului fiind în marea majoritate geologi.

Fig.47 Muzeul Național de Geologie

Sursa: https://www.historia.ro/sectiune/travel/articol/muzeul-national-de-geologie-un-obiectiv-de-vizitat-in-bucuresti

Muzeul Operei Române

Opera Națională București aflată pe lista monumentelor istorice din capitală și devenită în timp un adevărat simbol al culturii și artelor, are o capacitate de 952 locuri si a fost ridicată în 1953, sub denumirea Teatrul de Operă și Balet. Fațada clădirii are un portic cu trei arcade monumentale,pe care sunt montate două basoreliefuri și sunt împodobite cu statuile a patru muze. Cele trei uși de acces permit intrarea în holul fastuos si in sala de spectacole care are forma de potcoava. La ultimul etaj al clădirii se află Muzeul Operei, fondat in 1964. Cele 30000 de exponate prezentate nu pun accent exclusiv pe traseul istoric al Operei Naționale ci pe o imagine a tradiției operei la scara națională. Colecțiile constau din partituri, fotografii, picturi, lucrări sculpturale, afișe, costume, scrisori, precum și din obiectele personale ale marilor figuri care au modelat istoria scenei operei române.

Fig.48 Muzeul Operei Române

Sursa: http://www.bucuresteni.ro/despre/muzeul_operei_romane_5033/

Muzeul Țăranului Român

Muzeul Țăranului Român este un muzeu național de arte și tradiții populare, deținând cea mai bogată colecție de obiecte țărănești din România. Este amplasat în Piața Victoriei, iar clădirea este construită în stil neo-românesc, fiind declarată monument de arhitectură. Muzeul este sub autoritatea Ministerului Culturii și păstrează numeroase colecții de obiecte și monumente ale culturii materiale și spirituale.

În 1864, Alexandru Ioan Cuza a pus bazele Muzeului Național de Antichități.iar in 1906 este înființat un muzeu autonom al artei populare românești, numit „Muzeul de Etnografie, Artă Națională, Artă Decorativă și Industrială”, cu sediul în clădirea fostei Monetarii. În 1912 se începe construcția actualului sediu în urma actului semnat de Carol I. Dar din 1953 va funcționa în Muzeul Lenin-Stalin, apoi al Partidului Comunist Român.

De-abia din 1990 ia ființă, în forma lui actuală, Muzeul Țăranului Român din București. Deține una dintre cele mai bogate colecții de obiecte țărănești din România, în patrimoniul său aflându-se peste 90.000 de piese, acestea fiind împărțite în mai multe colecții: ceramică, port, textile, obiecte din lemn, religioase, obiceiuri etc.

Cea mai importantă dintre colecții este cea de ceramică, apoi colecția costumelor țărănești și colecția de țesături de interior.

Fig.49 Muzeul Țăranului Român

Sursa: http://www.rador.ro/2015/02/05/documentar-muzeul-taranului-roman-25-de-ani-de-la-infiintare/

Muzeul Zambaccian

Muzeul Zambaccian fondat în 1947, este un muzeu afiliat Muzeului Național de Artă al României, aflat în apropiere de Piața Dorobanților, pe strada cu același nume. Este situat în fosta casă a lui Krikor Zambaccian, om de afaceri român de etnie armeană, critic și colecționar de artă, care a fonat statului român atât clădirea cât și colecțiile de artă.

Muzeul a fost închis în 1977 iar când exponatele au fost mutate în altă locație.Este redeschis în 1992, în sediul inițial. 300 opere de artă sunt expuse si cuprind lucrări de pictură, sculptură, grafică și mobilier. Printre acestea se află și portretul Zambaccian, precum și lucrări ale mai multor impresioniști francezi.

Prima încăpere a muzeului este fostul birou a lui Zambaccian, unde se află o bibliotecă plină de carți și un birou pe care o carte deschisă așteaptă impresiile vizitatorilor. Tablourile care domină biroul sunt cele ale lui Theodor Pallady iar în holul central (un fel de salon), se regăsesc tablouri ale lui Theodor Aman.

La etaj se află săli unde sunt expuse galerii de grafică (în creion și acuarele pe hârtie). Lucrările de artă românească sunt atat ale pictorilor celebri romani Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Stefan Luchian, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady cat si ale unor maesti de renume straini precum Cézanne, Picasso, Matisse, Bonnard, Utrillo, Marquet, lucrări unice în România.

Fig.50 Muzeul Zambaccian interior

Sursa: https://ascorbucuresti.wordpress.com/2018/03/19/vizita-la-muzeul-zambaccian/

Case Memoriale

Casa Memorială Ion Minulescu

Casa Memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian” se află într-un apartament de cinci camere și dependințe, pe bulevardul Dr.Ghe.Marinescu, ce a fost achiziționat de familia Minulescu în anul 1934. Ion Minulescu este unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai simbolismului românesc, familia poetului fiind vestită pentru pasiunea de a colecționa opere de artă. Din 1991 fiica lui Ion Minulescu donează întreg patrimoniul Muzeului Național al Literaturii Române.

Colecția cuprinde documente literare, scrisori, manuscrise, fotografii inedite dar și o colecție impresionantă de tablouri și sculpturi. Semnatarii operelor de artă sunt Alexandru Ciucurencu, Margareta Sterian, Henri Catargi, Victor Brauner, Camil Ressu, Lucian Grigorescu, Cecilia Cuțescu Storck, M. Al. Satmari, Oscar Han, iar unele lucrări sunt realizate chiar de Claudia Millian ,soția poetului care era prezentă în viața culturală prin volume de poezii și spectacole teatrale. Lucrurile din casa-muzeu sunt așa cum le-au lăsat cei trei Minulești cu mențiunea că patrimoniul a fost permanent îmbogățit după moartea poetului prin lucrările soției și fetei sale.

Fig.51 Casa Memorială Ion Minulescu

Sursa: http://www.taradacilor.ro/2016/11/07/in-vizita-la-vecinii-ion-minulescu-si-liviu-rebreanu/

Casa Memorială Tudor Arghezi

Începând cu 1974, casa poetului Tudor Arghezi, aflată aproape de Calea Văcărești, devine casa memorială, conform dorinței testamentare a poetului. Mare parte dintre operele sale au fost scrise aici, în casa Mărțișorul, așa cum a fost denumită locuința și este una dintre principalele surse de inspirație pentru poet. Aici au fost scrise „Cuvintre potrivite”, „Flori de mucigai”, „Cimitirul Buna-Vestire. Biblioteca impresionanta a poetului, medaliile și premiile acordate acestuia ca semn de recunoaștere a valorii operei sale, multe portrete ale poetului realizate de diverși artiști naționali, manuscrise și picturi, toate aceste exponate ocupa cele 18 camere ale casei cât și dependințele auxiliare. Casa este administrată de Muzeul Literaturii Române.

Fig.52 Casa Memorială Tudor Arghezi

Sursa: https://radioromaniacultural.ro/ziua-limbii-romane-la-casa-memoriala-tudor-arghezi/

Casa Memorială George și Aghata Bacovia

Devenită Casa Memorială „George și Agatha Bacovia” din 1966 și aflată pe strada cu numele poetului, este un loc ce păstrează amintirea unuia dintre cei mai importanți poeți simboliști ai literaturii române.

Manuscrise literare, documente și obiecte care au aparținut poetului George Bacovia și soției sale. Fotografii de familie, acte personale și biblioteca personală se regăsesc în holul casei. Întreaga casă este amenajată cu bun gust și inspiră un aer de eleganță prin simplitate. Camera de lucru a poetului, care este elementul central al spațiului muzeal este un templu pentru multe generații de scriitori ce au pășit pragul Casei Memoriale, dar, și centrul Universului Muzeal Bacovian, și totodată, cea mai mică încăpere din muzeu, desprinsă parcă din versurile poetului. Muzeul este o veritabilă galerie de artă.

Fig.53 Interior Casa Memorială George si Agatha Bacovia

Sursa: http://adevarul.ro/news/bucuresti/secretele-casei-george-bacovia-arata-modesta-locuinta-trait-celebrul-poet-sotia-mai-tanara-14-ani-1_56210a25f5eaafab2cb99210/index.html

Casa Memorială George Călinescu

Aflată în cartierul Floreasca, în subordinea Muzeului Literaturii Române, denumită și Muzeul Memorial George Călinescu, oferă vizitatorilor posibilitatea de a-și face o imagine despre viața marelui critic și istoric literar român. Casa, o structură lipsită de orice fel de pretenții arhitecturale, este înconjurată de o grădină populată cu elemente arhitecturale și lucrări sculpturale.Muzeul, prin intermediul gamei sale de exponate, pune în lumină preocupările cultivate de Călinescu.

În biroul criticului este o bibliotecă extrem de valoroasă ce cuprinde cărți din literatura universală și ediții rare, masa de scris este acoperită cu cristal, pe ea aflându-se încă stiloul acestuia deschis. Covoare orientale, icoane pe sticlă, tablouri ale unor mari pictori, precum Ștefan Luchian, Gheorghe Petrascu, Alexandru Ciucurencu, Ioan Andreescu, Theodor Pallady sau Iosif Iser. De asemenea, poate fi văzută si colectia de autografe primite de G. Călinescu de la contemporani de-ai săi, cum ar fi Tudor Arghezi sau Ion Barbu.

Fig.54 Interiorul Casei Memoriale George Călinescu

Sursa: http://www.muzeeromania.ro/arta/casa-memoriala-george-calinescu-bucuresti/

Monumente

Arcul de Triumf

Arcul de Triumf, situat în partea de Nord a Capitalei, este un monument reprezentativ ce simbolizează victoria României în Primul Război Mondial și Unirea de la 1918. Inițial a fost construit în 1918 din materiale care nu au rezistat în fața ploilor, ulterior a fost ridicat din lemn, acoperit cu ipsos în 1921-1922, înlocuindu-se basoreliefurile cu unele definitive din piatră. Actualul monument a fost inaugurat abia in 1936, din granit, în stil clasic după modelul parisian, bani pentru lucrări strângându-se prin subscriție publică. Arcul de Triumf are 27m înălțime, cu o singură deschidere și de formă paralelipipedică.

Cei doi stâlpi pe care se sprijină arcada au scări interioare, care duc către terasa monumentului. Arcul de Triumf găzduiește un mic muzeu și este compus din patru expoziții permanente: ,,Marele Razboi al Reintregirii Neamului", ,,Heraldica Marilor Familii Boieresti", ,,Arcul de Triumf in Imagini" si ,,Marea Unire de la 1918". Este deschis pentru vizitare doar cu ocazia Zilei Naționale a Romaniei.

În anii comunismului, Arcul de Triumf a fost „ajustat” de autorități prin înlocuirea simbolurilor care deranjau( portretele Regelui Ferdinand si a Reginei Maria). După 1989, au fost montate două medalioane de bronz ce înfătisează chipurile regilor, acestea înlocuindu-le pe cele originale. Pe fațada nordică a monumentului, pe două medalioane au fost sculptate „Bărbăția”- care înfățișează un războinic cu sabie și „Credința”- un tânar cu o cruce. Pe una dintre inscripțiile dăltuite pe Arcul de Triumf putem citi: Glorie celor ce prin vitejia și prin jertfa lor de sânge au înfăptuit unitatea națională.

Fig.55 Arcul de Triumf

Sursa: Arhivă personală

Monumentul Eroilor Patriei

Monumentul Eroilor Patriei, din București a fost inaugurat în anul 1957 în fața clădirii Academiei Militare, în memoria ostașilor români care și-au sacrificat viața pentru independență și libertate.

Plasat pe un soclu de formă paralelipipedică și înalt de 6m este realizat din beton armat și placat cu marmură de Moneasa. Grupul statuar turnat în bronz, cu înălțimea de 9m este format din trei ostași din arme diferite: infanterie, marină, aviație. Infanteristul ține in mana dreapta ridicata o ramură de stejar, ca simbol al victoriei. Acesta este înconjurat de un aviator în ținută de zbor și un marinar în ținută militară.

Monumentul este flancat de două basoreliefuri care ilustrează momente din lupta ostașilor români în cel de-al doilea război mondial, fiind inclus pe lista monumentelor istorice.

Fig.56 Monumentul Eroilor Patriei

Sursa: http://lorisatravel.blogspot.ro/2013/08/monumentul-eroilor-patriei.html

Mausoleul din Parcul Carol

Mausoleul din Parcul Carol I a fost inaugurat în 1963 și construit ca un elogiu al militanților revoluționari socialiști. A fost gândit ca o necropolă, având o bază circulară și acoperit cu granit negru pe care sunt așezate cinci arcade placate cu granit roșu. Are o înălțime de 48m, roca fiind originară din Suedia, iar mozaicul care împodobește bolta interioară este acoperit cu foiță de aur, adus din Italia. Singurul spațiu amenajat, în interiorul monumentului este rotonda, unde se află amplasat un grup statuar. Monumentul este reînscris în lista monumentelor istorice.

Fig.57 Mausoleul din Parcul Carol București

Sursa: http://www.b365.ro/mausoleul-din-parcul-carol-de-la-mandra-socialismului-la-simbolul-eroilor-neamului-foto-video_236203.html

Kilometrul zero

Monumetul Kilometrul zero este localizat în centrul Bucureștiului, în fața Bisericii Sf. Gheorghe Nou, construit fiind în 1938.

Monumentul este o roză a vânturilor din granit negru, cu opt brațe sau raze, între care sunt gravate denumirile principalelor provincii românești: Ardeal, Banat, Basarabia, Bucovina, Dobrogea, Moldova, Muntenia și Oltenia. În centrul rozei, este plasata o sferă încinsă pe circumferință cu un brâu pe care sunt reprezentate semnele zodiacului, iar pe lateralele de piatră ale micului bazin în care stă puțin scufundată roza sunt săpate denumirile unor orașe ale României și distanțele, incepand de la Kilometrul 0 până la ele. Ar putea deveni unul din obiectivele turistice reprezentative pentru București, trecutul și istoria locurilor constituie ar merita valorificate din punct de vedere turistic.

Fig.58 Kilometrul 0 al Bucureștiului

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Astrolab_al_Km_0_din_Bucuresti.JPG

Memorialul Renașterii

Memorialul Renașterii, inaugurat în 2005, este un monument situat în Piața Revoluției, pentru cinstirea memoriei victimelor Revoluției din 1989. Monumentul are o înălțime de 25 de metri și este format din cinci elemente simbolice: Piața Reculegerii, Zidul Amintirii, Piramida Izbânzii și Calea Biruinței.

Prima piesă din ansamblu este ''Piramida Izbânzii'', având o înălțime de 25m, semnifică trecerea timpului.

Obeliscul prezintă la bază, un grup statuar, ce semnifică dorința de libertate a oamenilor. În partea superioară se găsește ''Coroana'', simbolizând jertfa celor căzuți în timpul evenimentelor din decembrie 1989.

A doua piesă este Calea Biruinței, un simbol al drumului către democrație. Aleea fiind pavată cu bușteni de stejari.

A treia componentă este Zidul Amintirii ce prezintă numele celor 1058 de victime ale revoluției, inscripționate în alamă. Sub placa de alamă pe care sunt scrise numele victimelor stă scris: Eroii martiri ai revoluției din 1989.

În centrul memorialului este Piața reculegerii – este o piață în miniatură, un loc de reculegere cu paviment de granit și bănci din marmură albă.

Monumentul este înscris în lista monumentelor istorice.

Fig. 59 Memorialul Renașterii

Sursa: http://www.turnulsfatului.ro/2016/09/08/cele-mai-inestetice-statui-din-romania-foto/

PATRIMONIU RELIGIOS

Biserica Stavropoleos

Biserica Stravropoleos, inclusă în Lista monumentelor istorice din România, este construită în centrul istoric al Capitalei, în spatele Muzeului Național de Istorie în 1724, în timpul lui Nicolae Mavrocordat. În 1897 Ministerul Cultelor a luat măsuri pentru restaurarea bisericii, dar s-a ajuns la concluzia că acest lucru este imposibil, din cauza greșelilor de construcție. Între anii 1904-1940 Biserica a rămas doar monument istoric, în incintă depozitându-se elemente de arhitectură și pietre funerare de la bisericile demolate din jurul centrului vechi. Se redeschide în 1940. Stilul arhitectonic al Bisericii Stavropoleos este cel brâncovenesc, cuprinzând lapidarul, casa monahală, o valoroasă bibliotecă cu cărți și manuscrise inestimabile, muzeul, trapeza și chiliile. Icoanele sunt originale, pictate pe fond de aur .În Biserica Stavropoleos se păstrează scaunul original al domnitorului fanariot Nicolae , sculptat în lemn, având în partea de sus cele două steme ale Tării Românesti si Moldovei, semn că a domnit în ambele Principate.

Fig. 60 Biserica Stravropoleos

Sursa: http://www.mercibynovotel.ro/atractii-turistice-bucuresti-biserica-stavropoleos

Biserica Bucur

Biserica Bucur Ciobanul, din sectorul 4, este clasată ca monument istoric și este închinată Sfinților Atanasie și Chiril ai Alexandriei. Este poate chiar cea mai veche biserică din capitală. Documentele istorice nu înfățișează cu certitudine date referitoare la întemeierea ei. Foarte mulți istorici și arheologi și-au pus întrebarea dacă biserica noastră este sau nu prima biserică din București, pentru că ea poartă numele ciobanului Bucur. Este o piatră în care este inscripționat faptul că Mircea cel Bătrân a construit biserica din cărămidă pe locul bisericii vechi a ciobanului Bucur, pentru ca să se facă rugăciuni pentru strămoșii noștri care au murit. Tainele istoriei stau ascunse în cărămizile lăcașului, sub treptele care urcă pe colină, în lespezile din podea. Acestea o fac mai fermecătoare, mai frumoasă și mai vizitată de credincioși fiind un loc încărcat de istorie, un loc încărcat de rugăciunile și lacrimile strămoșilor noștri.

Fig. 61 Biserica Bucur Ciobanul

Sursa: https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-munteniei-dobrogei/biserica-bucur-ciobanul-68176.html

Biserica Sf.Elefterie

Monumentala biserică se află pe malul drept al Dâmboviței, în piața Sf. Elefterie, vizavi de Opera Națională.

A fost construită din temelii, cu dania enoriașilor și a Primăriei Municipiului București, prin grija preotului paroh prof. univ. Mihai Bulacu. Unul dintre primii ctitori, în 1935 a fost G-ral Ion Georgescu, Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul. Lucrările începute în iunie 1935, au fost întrerupte între 1940 -1935, pe timpul celui de al doilea Război Mondial, biserica fiind târnosită abia în iunie 1971. Biserica are dimensiuni monumentale (36×22 m), fiind din același tip cu bisericile: Parcul Domeniilor, C.A.M.-Belvedere din București și Mitropolia veche din Târgoviște. Planul este în formă de cruce greacă înscrisă, având o turlă decagonală pe naos, înconjurată de alte 4 turle mai mici și mai zvelte. În naos, câte un șir de arcade pe laturile nordică și sudică și unul către vestibul, susțin cele două tribune laterale, precum și cafasul.

Sursa: L. Stoica și N. Ionescu Ghinea, „Enciclopedia lăcașurilor de cult din Bucureșt”, vol. 1, Edit. Universalia, 2005, pag. 411-413

Fig.62 Biserica Sf. Elefterie

Sursa: https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-munteniei-dobrogei/biserica-sfantul-elefterie-nou-68195.html

Biserica Italiană

Biserica Italiană este un monument istoric și de arhitectură, aflată pe Bulevardul Magheru. Construită între anii 1915-1916, în stil vechi Lombard și romanic cu unele elemente gotice, atrage prin solemnitate. Are o cupolă centrală, un turn cu trei clopote. Exteriorul este din cărămidă. Interiorul are picturi cu îngeri, vitralii și mozaicuri. În Biserica Italiană se organizează concerte de orgă, muzică barocă sau renascentistă și recitaluri de muzică sacră.

Fig.63 Biserica Italiană

Sursa: http://www.portalturism.com/obiectiv-turistic/biserica-italiana-bucuresti-romania

Mănăstirea Cașin

Mănăstirea Cașin se află pe Bulevardul Mărășești aproape de Arcul de Triumf, construită în 1937, în stil brâncovenesc, având coloane la intrare, combinat cu stilul bizantin, vizibil în mozaicurile și planul de cruce greacă centrată, arhitectura înaltă și spațioasă, stil ce i-a dat o măreție și frumusețe aparte. Are patru turle mici octogonale și una mare cu multe fețe, toate luminate de către o fereastră înaltă. Catapeteasma este din piatră de alabastru și din marmură iar icoanele de pe ea sunt mozaicuri. Ușile de la intrare au basoreliefuri turnate în bronz reprezentându-i pe "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" și pe"Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil’’. În interior, pereții sunt îmbrăcați de multe icoane mari din mozaic. Monumentalitatea bisericii este accentuată de cele douăsprezece trepte de piatră de la intrare.

Fig.64 Mănăstirea Cașin

Sursa: https://locuridinromania.ro/bucuresti/manastirea-casin.html

Biserica Olari

Biserica ortodoxă Adormirea Maicii Domnului, cunoscută și sub denumirea de Biserica Olari, este o veche biserică aflată aproape de Calea Moșilor.

Numele bisericii, luat de la cartierul în care a fost zidită, se datorează faptului că în această zonă se aflau mai multe gropi, din care olarii scoteau lut. Când a fost zidită biserica era înconjurată de ziduri și chilii. În chilii funcționa o școală de învățătură.

În anii comunismului, mai exact în 1983, biserica a fost translată pe o distanță de 80 de metri, printre blocuri. Între anii 1994-2002, toate picturile din interiorul bisericii au fost restaurate de către pictorului Ion Grigorescu. Turla cea mare a bisericii, a fost pictată pentru prima dată. Biserica Olari păstrează, din anul 1810, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, ferecată în argint aurit și având împrejur 24 de medalioane ce înfățișează minunile săvârșite. Se spune că l-ar fi vindecat chiar și pe Regele Ferdinand. Între anii 1939-1943, Biserica Olari a fost amplu restaurată, cu ajutorul Comisiei Monumentelor Istorice.

Fig.65 Biserica Olari în timpul mutării ei

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=EKeJ6w-KsS8

Biserica Colțea

Una din cele mai frumoase și vechi bisericuțe ale Bucureștiului este Colțea, considerată monument istoric și de arhitectură, este situată în zona centrală a capitalei, lângă Piața Universității. Biserica făcea parte dintr-un ansamblu, terminat în 1715, dezvoltat în jurul bisericii și era format din primul spital din Țara Românească, trei paraclise, școală, farmacie, locuințe pentru doctori și dascăli, anexe, precum și faimosul turn Colțea, care timp de un secol a fost cea mai înaltă clădire din București (50 de metri). Biserica a fost construită de spătarul Mihai Cantacuzino dar poartă numele celui care i-a vândut terenul, Colțea Doicescu.

Ansamblul era prima ctitorie de acest fel, fiind realizat ca o replică a instituțiilor de asistență socială. Din punct de vedere arhitectonic predomină stilul brâncovenesc îmbinat cu cel bizantin, dar și cu influențe baroce cât și din Renașterea italiană.

Biserica Colțea adăpostește multe obiecte vechi: catapeteasma bogat sculptată, două coloane cu sculpturi care încadrează portalul din pridvor, jilțurile domnești, stranele, icoana Sfinților Trei Ierarhi, precum și icoana Sfinților Doctori fără de Arginți Cozma și Damian. O altă icoană de valoare este cea a Cuvioasei Parascheva. În pronaos, se află tabloul al ctitorilor, spătarul Mihai Cantacuzino și soția sa, Maria iar in curtea bisericii se afla statuia spatarului.

Fig.66 Biserica Colțea

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Col%C8%9Bea

Biserica Sf.Gheorghe Nou

Aflată în inima Bucureștiului, la kilometrul zero, este cea mai importantă ctitorie eclesială a domnitorului Constantin Brâncoveanu. Este un adevărat edificiu de mare preț pentru spiritualitatea noastră ortodoxă cât și pentru cultura națională românească. În această biserică s-au rugat mari personalități ale neamului românesc, în anul 1599, voievodul Mihai Viteazul și soția sa, doamna Stanca, dăruiesc acestei biserici Moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, poetului Mihai Eminescu i se săvârșește slujba de înmormântare. În cadrul Bisericii își desfășoară activitatea corală „Divina Armonie”, un cor bisericesc înființat în 1997. În fața sfântului lăcaș străjuiește statuia lui Constantin Brâncoveanu, realizată din bronz în 1939.

Fig.67 Biserica Sf. Gheorghe Nou

Sursa: https://theologhia.wordpress.com/tag/biserica-sf-gheorghe-nou-din-bucuresti/

Catedrala Patriarhală București

Pe dealul Patriarhiei, a fost construită și sfințită în anul 1658 biserica închinată Sfinților Împărați Constantin și Elena, ctitoria domnitorului Constantin Șerban Basarab. La scurt timp a fost transformată în Mitropoliei și din 1925 devine Catedrală Patriarhală.

Catedrala Patriarhală, Reședința Patriarhală și Palatul Patriarhiei constituie un ansamblu de primă însemnătate al Bucureștiului. În decursul timpului, Catedrala și Palatul au fost reparate, s-au făcut extinderi și transformări. A fost construită după modelul arhitectural al bisericii Mănăstirii Curtea de Argeș, dar în proporții mult mai ample. A fost refacută pictura, catapeteasma și mobilierul ornamental. S-au recondiționat candelele, candelabrul mare de argint și vitraliile. Instalațiile au fost înlocuite complet și refăcute echipamentele audio-video. Catedrala Patriarhală este plină de podoabe arhitecturale, icoane împărătești ale iconostasului, picturi duhovnicești.

În acest sfânt locaș s-au petrecut cele mai importante eve¬nimente ale Bisericii Orto¬doxe Române: Sfințirea Sfân¬tului și Marelui Mir – începând cu 1882, instalarea multor mitropoliți, iar din anul 1925, întronizarea patriarhilor României numeroși clerici cât și evenimente bisericești și politice ale Țării Românești și mai târziu ale României.

Considerată monument de arhitectură, Catedrala Patriarhală din București este inclusă în Lista Monumentelor Istorice din România.

Fig. 68 Catedrala Patriarhală

Sursa: https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/catedrala-patriarhala-bucuresti-67822.html

Biserica grecească

Aflată la intersecția bulevardelor Ferdinand și Pache Protopopescu, în fața ambasadei Greciei, biserica prezintă o arhitectură deosebită, cu elemente specifice Greciei, putând fi considerată drept un monument arhitectural ce merită vizitat. Coloanele sale seamănă cu monumentele din Atena, dar interiorul său este tipic ortodox, cu un altar situat în partea anterioară a bisercii.

Piatra de temelie este pusă în 1899 dar prima slujbă are loc în 1901 și a fost ținută de arhimandritul grec Nicodim Economou. Regele Carol I a vizitat aceastră biserică, mărturisindu-și admirația lui pentru strălucitoarea clădire. În prezent, este clasată ca monument istoric.

Fig.69 Biserica Grecească

Sursa: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Bucuresti,_Romania,_(Biserica_Greaca_-_Buna_Vestire),_Str._Pache_Protopopescu_nr._1-3,_sect._2,_(toamna_2013).JPG

2.3 LĂCAȘE DE CULT ȘI MONUMENTE DISPĂRUTE

Pentru București, comunismul a însemnat o dezvoltare edilitar-urbanistică nemaivăzută, dar și distrugerea unei bune părți a istoriei orașului. Sistematizarea, proiectul ambițios menit să transforme Bucureștiul și să il modernizeze, a început la sfârșitul anilor ‘70, iar ruinele lăsate de cutremurul din 1977 au fost un pretext extraordinar pentru demolarea multor clădiri vechi, declarate nesigure. Capita fiind “mutilată” din dorința de a construi clădiri megalomane. Astfel între 1981 și 1988 planul de sistematizare a Bucureștilor a implicat dărâmarea a mai mult de 40.000 de construcții, locuințe, edificii administrative, monumente de artă și cultură, mănăstiri și biserici, care au reprezentat valori inestimabile. Clasa conducătoare a acelor vremuri nu s-a limitat doar la dezvoltarea orașului, ci și la construirea unor edificii de factură modernă cu prețul modificării aspectului vechi al capitalei. Zeci de biserici cu o valoare istorică și arhitecturală inestimabilă au fost dărâmate, pentru a face loc construcțiilor-gigant precum Casa Poporului sau Cartierul Civic, dorința megalomana a lui Ceaușescu. Din planul pentru Centrul Civic făceau parte Casa Poporului, Casa Științei și Tehnicii (Casa Academiei), Bulevardul Victoria Socialismului (azi Blvd. Unirii) și complexul de blocuri de pe bulevardul Unirii. Una din problemele ideologiei comuniste era religia. Printre lăcașele de cult demolate au fost:

Biserica Enei, cu o istorie care datează din 1611, lăcaș de cult cu un ansamblu important de pictură murală, a fost prima victimă a demolărilor regimului ceaușist. Drama Bisericii a început după cutremurul din 1977. Blocul Dunărea, care se afla chiar lângă monumental religios, a căzut, alaturi de multe alte clădiri-simbol. Cu toate acestea, lăcașul de cult a rămas în picioare, neatins. Supărat că blocul nu a căzut peste biserică, Ceaușescu a decis demolarea ei. N-a fost ușor de dat jos. Turla s-a prăbușit după mai multe încercări. Au fost distruși și pereții cu picturi murale neprețuite, iar clopotul s-a crăpat în cădere. În 1981, a urmat Biserica Mărgeanului, a cărei istorie data din 1946. Un an mai târziu, și Biserica Crângași 2, construită în 1943, a fost pusă la pământ de buldozere.

Fig. 70 Demolarea Bisericii Enei

Sursa: http://www.ziaristionline.ro/2016/05/17/demolarea-bisericii-enei-in-1977-foto-documente-extraordinare-aparute-dupa-39-de-ani-impreuna-cu-marturia-autorului-radu-stefanescu/

Mănăstirea Văcărești. A fost începută în 1712, în vremea domniei lui Brâncoveanu. La scurt timp Brâncoveanu a fost mazilit la fel ca și Șerban Cantacuzino. Iar în 1715 turcii au urcat pe tron primul domnitor fanariot al Țării Românești în persoana lui Nicolae Mavrocordat. Acesta a continuat construcția și a realizat aici un complex grandios: biserica, reședință domnească, o școală, o tiparniță și o bibliotecă, cea mai prestigioasă din Sud-Estul Europei. Biserica Văcărești de la acea vreme era uriașă și întrecea tot ceea ce fusese ctitorit până atunci în Țările Române. Din păcate, a venit cutremurul din 1977 și, odată cu el, ideea unui uriaș demers de “sistematizare” a Capitalei. Sistematizarea era, indiscutabil, necesară, însă ea a fost folosită abuziv, ca pretext al unor demersuri urbanistice cu totul discutabile.

Fig.71 Mănăstirea Văcărești

Sursa: http://stiri.tvr.ro/manastirea-vacaresti-a-fost-reconstruita-in-imagini–intr-un-album-eveniment_36100.html#view

În anul 1984, a venit rândul faimoasei Biserici Alba-Postăvari, ctitorită în 1568, cu picturi murale inestimabile semnate de Anton Serafim. Lăcașul de cult se afla pe locul actualei Piețe Constituției și are o istorie pe cât de veche, pe atât de interesantă. În această biserică se afla icoana Sfântului Nicolae care a devenit celebra în urma episodului petrecut cu Mihai Viteazul, Ban al Craiovei pe atunci, care a trecut pe acolo când era dus la decapitare din porunca lui Alexandru Voda cel Rău. Deși ansamblul Mănăstirii Mihai Vodă a fost considerat și în perioada comunistă unul dintre cele mai prețioase monumente ale Bucureștiului, nu a scăpat de politica de excludere a lăcașelor de cult din perimetrul vizual, adoptată între 1980 și 1990. Astfel, în 1984, în timpul construcției Centrului Civic, clădirea mănăstirii a fost demolată.

Fig.72 Distrugerea Bisericii Albe-Postăvari

Sursa: http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2012/05/biserica-alba-postavari/

A urmat Biserica Spirea Veche, cu o istorie datând din secolul al XVI-lea. Pentru eliberarea cu repeziciune a amplasamentului destinat Casei Poporului, lăcașul de cult a fost demolat în aprilie 1984. Fiind printre primele biserici la a cărei structura de rezistență s-a folosit betonul armat, distrugerea ei s-a făcut prin dinamitări succesive, datorită solidității ei.

Fig.73 Biserica Spirea Veche

Sursa: http://fototecaortodoxiei.ro/6-175-biserica-spirea-veche/album

În 1985, a venit rândul Bisericii Sfântul Nicolae Sârbi, care data de la începutul secolului al XVI-lea. La fel s-a întâmplat și în cazul Mănăstirii Cotroceni, construită în 1679, care a fost demolată în același an. Lăcașul de cult era una dintre cele mai vechi mănăstiri brâncovenești din București, pe locul acesteia aflându-se astăzi Palatul Cotroceni.

Fig.74 Biserica Sfântul Nicolae Sârbi

Sursa: http://fototecaortodoxiei.ro/6-174-biserica-sf-nicolae-sarbi/album

OPERETA (fostul teatru Regina Maria) – era situată în actuala Piață a Națiunilor Unite, aproape de cheiul Dimboviței. Bucureștenii mai vârstnici cunosc și astăzi zona sub numele de Piața Operetei. În anii 1920 era sală de tir și gimnastică iar ulterior a fost modificată și a devenit Teatrul Regina Maria, iar în anii 50 a fost transformată în Operetă. Clădirea a fost demolată în 1986, în cadrul planurilor stupide de urbanism ale lui Ceaușescu. Pe locul vechii clădiri a Operetei, astăzi se ridică unul dintre cele două blocuri gemene Sitraco . Mănăstirea Pantelimon construită între 1735-1750 de domnitorul Grigore al II lea Ghica împreună cu spitalul Pantelimon formau un complex arhitectural și funcțional.Întregul ansamblu a fost dărâmat fără nici o justificare, în 1986. Pe locul mănăstirii construindu-se complexul Lebăda.

Documentele din Arhivele Naționale au fost mutate de soldați într-o singură noapte, printr-un ordin emis urgent, astfel încât demolarea clădirii să aibă loc cât mai repede posibil. Perioada din timpul regimului comunist nu a fost una prielnică pentru cultură, multe monumente importante pentru istoria, arta și cultura poporului român au fost dărâmate din diferite motive. Bucureștiul a pierdut o mare parte din patrimoniul istoric și cultural cu adevărat reprezentative pentru Capitala României și din cauze naturale.

Fig. 75 Opereta Teatrul Regina Maria

Sursa: http://www.stelian-tanase.ro/mari-cladiri-disparute-din-bucuresti/

În 1986, Biserica Crângași, construită în 1564, și cimitirul aferent, au fost distruse pentru a face loc Lacului Morii. Biserica Sfântul Nicolae-Jitniță construită în 1590, din Calea Văcărești, a fost demolată în iulie 1986. Biserica Mănăstirii Pantelimon, cu o istorie datând din 1750, a fost și ea demolată în același an. La fel și Biserica Doamna Oltea construită în 1947 a fost demolată în 1986.

Fig.76 Demolarea Bisericii Crângași

Sursa: http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2011/11/biserica-cranga%C8%99i-%C8%99i-lacul-morii/

Dar, unele monumente dispărute s-au prăbușit și din cauza unor cauze naturale.

TURNUL COLȚEI construit în perioada 1709-1714 și conceput ca o componentă a Mănăstirii Colțea, pe post de clopotniță, a fost ridicat de Spătarul Mihai Cantacuzino. Construit în stil brâncovenesc, avea o înălțime de 50 de metri, fiind cea mai înaltă clădire din oraș, clopotul său cântărea 1.700kg. Cutremurele din 1802, 1829 și 1838 au lăsat urme adânci în structura sa de rezistență. După demolarea zidurilor vechii mânăstiri, turnul a rămas cu funcția de foișor de foc. A fost demolat în cele din urmă în 1888 , să facă loc noului bulevard.

Fig. 77 Turnul Colței

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Turnul_Col%C8%9Bei

HOTEL SPLENDID ridicat în 1898, pe Calea Victoriei, lângă Palatul Regal ca fiind cel mai mare hotel Bucureștean la concurență cu Hotelul Athenee Palace (Hilton, azi) a avut o viață scurtă, fiind bombardat în 1944 și demolat spre sfârșitul anilor ’40. La Nord de Hotelul Splendid se găsea Blocul Societatii Miniere “Mica’’, a fost grav avariat la cutremurul din 1977 și a fost demolat, pe locul său construindu-se Hotelul București, astăzi după ce a fost modernizat și transformat, Hotel Radisson SAS.

Fig.78 Hotel Splendid

Sursa: http://ouatib.blogspot.ro/2016/08/hotel-splendid-1898-195x.html

TEATRUL NATIONAL

Teatrul Național , construit între anii 1846-1852 pe Calea Victoriei era o imagine emblematică a Bucureștiului interbelic. În urma bombardamentului german din 24 august 1944, clădirea a fost avariată. Din nefericire, în ciuda studiilor realizate de numeroși specialiști care arătau că teatrul poate fi renovat cu o cheltuială minimă, guvernul de atunci a decis demolarea clădirii, în 1947. Locul a rămas gol, timp de aproape 60 de ani iar din 2005, aici a fost construit un hotel de sticlă , Novotel, a cărui arhitectură discutabilă are la intrare un portic asemănător cu cel al vechiul teatru.

Fig.79 Teatrul Național București

Sursa: http://www.miscarea.net/apto-diverse.htm

MUZEUL SIMU

Muzeul Simu inaugurat în 1910, fiind în forma unui templu grecesc, a reprezentat una dintre primele instituții private de acest fel de la noi din țară. În 1960, Muzeul Simu a fost demolat. Colecțiile Simu se aflâ astăzi în patrimoniul Muzeului Național de Artă.

Palatul Sturdza construit in 1901 de Grigore Sturdza, în imediata vecinătate a Palatului Victoria, a functionat pana in 1945 ca sediu pentru Ministerul de Externe, dar fiind puternic deteriorat în perioada celui de-al doilea război mondial a fost demolat în 1946.

Fig.80 Muzeul Simu

Sursa: http://www.certitudinea.ro/articole/istorie/view/de-la-muzeul-simu-din-bucuresti-la-conacul-simu-din-comuna-tufeni-amprenta-contemporana-a-unei-familii-ilustre

CAPITOLUL III – BUCUREȘTI CAPITALĂ CULTURAL-EUROPEANĂ ÎN ANUL 2021

Fig.81 Bucuresti 2021

Sursa: http://www.capitalaculturala2021.ro/Files/dosare/bucuresti/Bucuresti2021_Bid%20Book_RO.pdf

3.1 INTRODUCERE

A venit momentul ca Bucureștiul să fie recunoscut pentru diversitatea sa.

Credem că a venit momentul ca Bucureștiul să fie recunoscut pentru diversitatea sa, care îi conferă un statut aparte. Bucureștiul este un oraș al contrastelor puternice, al surprizelor, unde tradiția conviețuiește cu modernitatea. Bucureștiul își dorește să încerce noi modele de dezvoltare pentru (re)crearea unei identități sociale și regionale, și pentru întărirea forței economice în arii care au de suferit. Această candidatură a orașului devine, astfel, și o invitație la reflecție către fiecare dintre locuitorii săi. Pentru că putem da un sens nou orașului nostru, având ca motor cultura.

Ce ar câștiga Bucureștiul dacă ar primi titlul de Capitală Europeană a Culturii?

De-a lungul anilor, inițiativa a avut o contribuție deosebită la dezvoltarea durabilă a orașelor și a zonelor limitrofe, având un impact cultural, social și economic pe termen lung asupra acestora – în cazul în care orașele au fost bine pregătite. De aceea, Capitalele Europene ale Culturii sunt recunoscute, din ce în ce mai mult, drept laboratoare pentru o investiție strategică în cultură la nivel local și regional.

Studii realizate în cadrul orașelor care au deținut titlul de Capitală Europeană a Culturii au arătat o creștere a turismului în medie cu 12% în anul respectiv și ulterior deținerii titlului. De asemenea, pe lângă creșterea înregistrată în veniturile orașului, se adaugă relansarea imaginii orașului și refacerea infastructurii culturale.

“În condițiile în care ar fi ales Capitală Europeană a Culturii, Bucureștiul ar avea parte de beneficii de ordin cultural, social și economic. În primul rând ne-ar face să ne folosim punctele forte pentru a da o nouă dimensiune ofertelor culturale. Titlul de Capitală Europeană a Culturii oferă șansa de a dezvolta orașul pe mai multe nivele, de la industriile creative și culturale la cel al turismului, de a-l integra în structuri și rețele europene, de a-și crea o identitate proprie printre celelalte orașe europene.

Implicarea cetățenilor Bucureștiului în realizarea proiectului de Capitală Europeană a Culturii este unul dintre punctele principale ale acestui demers, iar proiectul candidaturii oferă oportunitatea atragerii cât mai multor cetățeni în activități culturale.

În paralel cu procesul candidaturii se va derula proiectul stabilirii Strategiei Culturale a Bucureștiului. Strategia culturală a orașului pe următorii 10 ani este considerată a fi foarte importantă în candidatură, pentru că este dezvoltată pe termen lung și este rezultatul unui proces de colaborare deschis, care trebuie să includă pe toată lumea: autoritățile, instituțiile culturale, operatorii independenți, industriile creative, educația, dezvoltarea urbană, operatori de turism, ca să numim doar o parte a actorilor implicați. Ambele proiecte, atât Strategia Culturală cât și Candidatura la titlul de Capitală Europeană a Culturii constituie o oportunitate de a coaliza toate energiile creative și constructive ale orașului.” (conform ARCUB – inițiatorul proiectului cultural http://www.bucuresti2021.ro/bucuresti-capitala-europeana/bucuresti-2021/ )

3.2 OPERAȚIONALIZAREA ȘI IMPLEMENTAREA STRATEGIEI

“În februarie 2014, Consiliul General al Municipiului București a mandatat ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București să coordoneze elaborarea primei strategii culturale a Capitalei. Ea reprezintă un proces de identificare a unor principii și direcții strategice de dezvoltare a orașului prin cultură, care a pus și bazele candidaturii lui la titlul de Capitală Europeană a Culturii.” (conform http://strategiaculturalabucuresti.ro/wp-content/uploads/2016/08/Strategia_culturala_supusa_aprobarii_web.pdf )

În urma studiilor și cercetărilor realizate până în prezent asupra culturii locale, s-au identificat șase teme strategice majore, incluzând zonele cu probleme dar și cele cu oportunitate, pe care municipiul le va concretiza în urmatorii ani. Câteva dintre obiectivele pe care le au în temă se remarcă:

Relația dezechilibrată dintre centru și periferie

Recuperarea spațiului urban de către locuitorii orașului, ca spațiu al domeniului public

Patrimoniul Bucureștiului – zonă identitară abandonată

Bucureștiul ca oraș european

Potențialul neexploatat al industriilor creative

Necesitatea ameliorării radicale în administrația și legislația culturale.

Plecând de la premisa că sistemul cultural este în strânsă legătură cu sistemul economic, orașul necesită permanent un mediu curat, prietenos și atractiv pentru cetățenii Bucureștiului, fiind altfel și un generator de calitate a vieții.

În prima etapă, aceștia au consultat toate documentele de politici publice la nivel național, regional și local relevante pentru cultură, fie cele deja adoptate, fie cele în curs de adoptare în perioada următoare.

În a doua etapă, s-a decis creșterea consumului și participarea culturală la nivelul întregii populației Bucureștiului, prin toate formele de expresie artistică si culturală prezente în oraș, în special a loculuitorilor din zonele periferice și o mai bună integrare a minorităților.

A treia etapa include poziționarea Bucureștiului ca o capitală culturală atractivă a spațiului european. Pentru ca acesta să devină atrăgătoare la practicile culturale europene trebuie sa se aibă în vedere mișcări intelectuale, rețele, mobilitate, programare, o mai mare prezență a artiștilor din străinătate în București și un schimb bun de metode si practici culturale profesionale cu țările europene.

În acest sens, conform București2021, se va dezvolta proiecte care să pună în evidență istoria pierdută/uitată/invizibilă a orașului și memoria colectivă a locuitorilor, precum și legăturile pierdute cu Balcanii și cu restul Europei. Tema de program își propune să reconecteze emoțional orașul cu cetățenii săi și să remodeleze legăturile cu Europa în contextul secolului 21, subliniind identitatea și specificul orașului. Din această perspectivă, privim memoria ca pe un construct mai amplu și complex. Memoria unui oraș este și memoria colectivă a locuitorilor săi, memoria agregată a instituțiilor și memoria vie a cartierelor și comunităților.

O zi minunată în București

Preț: de la 160 lei/persoana în limita a 40 de persoane

Durată: circa 10 ore (09.00 – 19.00)

De ce să alegi oferta: În Bucuresti nu poți să te plictisesti! De ce sa nu alegi sa vizitezi cele mai importante obiective cultural-religioase din cel mai important oraș al României, în timp ce ești acompaniat de un ghid local cu experiență în domeniu?

Oferta include: Transport autocar/microbuz, ghid local autorizat, tur pietonal de 2-3 ore, masa de prânz, intrările la muzee/palate

Itinerariu:

În primă etapă ne vom întâlni cu ghidul și șoferul autocarului în fața Ateneului Român la ora 09:00, unde vom admira minunata construcție modernă și vom afla detalii istorice despre minunata clădire.

Fig. 82 Ateneul Român

Sursa: https://www.ziarulmetropolis.ro/doi-laureati-nobel-la-conferintele-ateneului-roman/

Ora 9.30: După aceea, ne îmbarcăm în autocar și pornim spre Palatul Parlamentului. Aceasta este una dintre cele mai scumpe clădiri administrative din lume, cea mai grea, dar și cea mai mare clădire administrativă.

Fig.83 Palatul Parlamentului

Sursa: Arhivă proprie

Nicolae Ceaușescu dorea să construiască o megaconstrucție care să fie rezistentă la cutremure și să facă față timpului cel puțin cinci decenii. Astfel, la acest proiect condus de tânăra Anca Petrescu, au participat încă aproximativ 200 arhitecți și 20,000 muncitori, care au muncit 24h/zi, în 3 ture.

La ora 10.00 vom intra să vizităm clădirea, accesul se face în baza unui document de identitate valabil (B.I., C.I., pașaport). NU se acceptă permise de conducere sau alte forme de legitimare. Tarife suplimentare:

Aparat foto: 30 LEI

Camera video: 30 LEI

Folosirea telefoanelor pentru foto și video este GRATUITĂ!!!

Ora 11.45 plecarea spre Palatul Cotroceni, unde vom afla că Platoul Cotroceni devine cu adevărat un palat începând cu anul 1866, atunci când regele Carol I îl primește ca reședință de vară.

Fig.84 Palatul Cotroceni

Sursa: https://www.efemeride.ro/palatul-cotroceni-locul-unde-se-scrie-istorie-de-peste-400-de-ani/

La ora 13.00 când vizita Palatului Cotroceni se termină, vom pleca pentru a servi prânzul la hanul preferat al lui Ion Luca Caragiale: Carul cu Bere din Centrul vechi istoric datează cu o istorie de peste 130 de ani.

Fig.85 Caru’ cu bere

Sursa: https://www.romania-insider.com/caru-cu-bere-the-popular-135-year-old-restaurant-in-bucharests-old-town-welcomes-2500-clients-a-day/

Fiind în imediată apropiere, la ora 14:30 putem vizita cea mai veche biserică din București : Biserica Stavropoleos, construită în anul 1724.

Fig.86 Biserica Stavropoleos

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Stavropoleos

Vă oferim timp liber pana la ora 15:30 pentru a vizita emblematica Strada Lipscani din Centrului Istoric al Bucurestiului, urmând să urcăm pe Dealul Mitropoliei, pentru a descoperi Catedrala Patriarhală.

Fig. 87 Catedrala Patriarhală

Sursa: https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/catedrala-patriarhala-bucuresti-67822.html

De aici, ajungem în Piața Victoriei pentru un mic tur pietonal. Piața Victoriei este o zonă foarte importantă din București în apropierea căreia putem regăsi obiective importante: Palatul Victoria construit în anul 1937, în prezent, fiind sediul Guvernului României, Muzeul Țăranului Român unde vom intra să descoperim arta și tradiția populară.

Fig. 88 Piața Victoriei

Sursa: https://www.libertatea.ro/ultima-ora/restrictii-rutiere-in-piata-victoriei-25-000-de-persoane-asteptate-la-miting-1276452

Fig.89 Palatul Victoriei

Sursa: http://www.ideiurbane.ro/palatul-victoria/

Fig.90 Interiorul Muzeul Țăranului Român

Sursa: http://calatorim.ro/articole/la-plimbare-prin-bucuresti-muzeul-taranului-roman-id393.html

La sfârșitul turului la ora 18.30, vom admira semnul victoriei din Primul Război Mondial, Arcul de Triumf, unde ghidul ne va povesti despre construirea acestuia între anii 1921-1922 și despre înscrierile de pe laturile acestuia. (Pe latura de vest a monumentului stă scris textul: GLORIE CELOR CE PRIN VITEJIA SI PRIN JERTFA LOR DE SANGE AU INFAPTUIT UNITATEA NATIONALA.)

Fig.91 Arcul de Triumf

Sursa: http://ampt.ro/ro/monument/arcul-de-triumf-2

Totalul prețurilor

Intrare Palatul Parlamentului: 35lei/persoană x 41 = 1435 lei

Intrare Palatul Cotroceni: 35lei/persoană x 41 = 1435 lei

Intrare Muzeul Țăranului Român: 8lei/persoană x 41 = 328 lei

Prânz: 60lei/persoană x 41 = 2460 lei

Autocar: 782 lei

Ghid: 150 lei

BIBLIOGRAFIE

„Istoria Bucurescilor”, Gheorghe Ionescu-Gion, 1899

Bucureștii de altădată, 4 volume scrise între 1927 și 1932, Constantin Bacalbașa

„Bucureștii din trecut și de astăzi”, Popescu Lumina, București, 1935, Editura ziarului Universul

„Orașul București în perioada 1545-1601, apud Istoria orașului București”, Paul I. Cernovodeanu, Muzeul de Istorie al Orașului București, 1965

„Din Bucureștii de altădată”, George Potra, 1981, Editura Științifică și Enciclopedică

„Sculpturi decorative pe clădiri bucureștene”, Petre Oprea

„București, dragostea mea”, Sorin Toma, Editura Veolia

„Vandalism arhitectural în București, 1980-1987”, Bujor Nedelcovici

“Istoria Fondărei Orașului București”, Dimitrie Papazoglu, 1891 –

Istoria Bucureștilor, Nicolae Iorga, Imprimeria Națională, 1939

Florian Georgescu, și Paul I. Cernovodeanu: Muzeul de Istorie a Orașului București, București: Sfatul popular al Capitalei R.P.R. 1960.

Horia Liman: Timpurile și anotimpurile Bucureștiului, București: Editura Tineretului 1960.

Aurora Ilieș: Biserica Mănăstirii Colțea, București, 1969

Cornelia Pillat: Biserica Crețulescu, București, 1969

Nicolae Stoicescu: Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din București, București, 1961

Florian Georgescu, Paul Cernovodeanu, Alexandru Cebuc, Monumente din București, Editura Meridiane, București, 1966

Vintilă M. Mihăilescu: Evoluția geografică a unui oraș, București: Paideia 2003.

http://www.ratb.ro/bilet_unic.php

http://www.b365.ro/10-milioane-de-pasageri-pe-aeroportul-otopeni-in-2016_255554.html

Istoria învățămîntului romănesc, Nicolae Iorga, Editura Casei Scoalelor, 1928

Dimensiunea europeană a învățămîntului românesc, Roxana Tudorică, Editura Institutul European, 2004

Invatamantul romanesc, incotro?: privire critica asupra unui deceniu de incercari reformatoare, Tudor Opris, Editura Semne, 2001

www.patrimoniu.gov.ro

L. Stoica și N. Ionescu Ghinea, „Enciclopedia lăcașurilor de cult din Bucureșt”, vol. 1, Edit. Universalia, 2005, pag. 411-413

Lavinia Stan, Lucian Turcescu (2010). Religie și politică în România postcomunistă. Curtea Veche.

Nicolae Iorga (1908). Istoria bisericii românești și a vieții religioase a românilor.

http://adevarul.ro/news/bucuresti/bucurestiul-stana-cetatea-scaun-vlad-Tepes-1_50efd68056a0a6567e693ba0/index.html

Vasile Drăguț: Dicționar enciclopedic de artă medievală românească, București, 2000

Emanoil Hagi-Mosco: București. Amintirile unui oraș, Ziduri vechi. Ființe dispărute, ed. îngrijită de Ștefan Pleșia, București: Editura Fundației Culturale Române 1995.

Radu Olteanu, Bucureștii în date și întâmplări, București: Editura Paideia 2002.

Gheorghe Leahu: Lipscanii, centrul istoric al Bucureștilor, București: Editura Arta Grafică 1993.

Hedy Löffler: București, cuvînt înainte de Ioan Grigorescu ; pagini de istorie de Panait I. Panait, București Sport Turism 1984.

Leon Magdan: Ghidul pelerinului. București și împrejurimi, București: Editura Sfântul Alexandru, 2001.

George Șerban: Hoinărind prin București, București: Editura Meridiane 1968.

Gh. Ciocioi, Dragne, ș.a. Ghidul mănăstirilor din România, ediția a II-a, București: Editura Sophia, 2011.

Grigore Ionescu, București. Ghid istoric și artistic. Fundația pentru literatură și artă, Regele Carol II, București, 1938

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Specializarea Geografia Turismului Potențialul turistic cultural și religios în Municipiul București Cuprins CAPITOLUL 1 – PREZENTARE GENERALĂ A… [309435] (ID: 309435)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Specializarea Geografia Turismului Potențialul turistic cultural și religios în Municipiul București Cuprins CAPITOLUL 1 – PREZENTARE GENERALĂ A… [309435]

Copyright Notice

Master Dreptul muncii, relații de muncă și industriale [605408]

Iancu Dorin Pîntea Roxana -Elena [602420]

Școala Națională de Studii Politice și Administrative [603876]

1. Rolul navei portcontainer in contextul general al navelor civile Nava este o construcție complexă, etanșă, amenajată și echipată pentru a pluti și… [612994]

SPECIALIZAREA: PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR [302870]

Claudiu Ioan RUSAN Cornel CIUPAN [309054]

Copyright Notice

Similar Posts