SPECIALIZAREA: GEOGRAFIA TURISMULUI LUCRARE DE LICENȚĂ ELEMENTELE COMPONENTE ALE CADRULUI NATURAL, GENERATORE DE POTENȚIAL TURISTIC ÎN MUNȚII TRASCĂU… [309420]

Licență

SPECIALIZAREA: GEOGRAFIA TURISMULUI LUCRARE DE LICENȚĂ ELEMENTELE COMPONENTE ALE CADRULUI NATURAL, GENERATORE DE POTENȚIAL TURISTIC ÎN MUNȚII TRASCĂU… [309420]

Byadmin ianuarie 1, 2024

[anonimizat], CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

SPECIALIZAREA: [anonimizat], Absolvent: [anonimizat]. univ. dr. [anonimizat], 2018

Cuprins

1. Așezarea și limitele unității de relief

2. Geologia și evoluția reliefului

3. Relieful Munților Trascău

3.1. Relieful Carstic
3.2. [anonimizat]
3.3. Relieful dezvoltat pe ofielite
3.4. Relieful dezvoltat pe șisturi cristaline

4. Sistemul hidrografic al Muntilor Trascau

5. Componenta biogeografică

5.1. Elemente faunistice și floristice
5.2. Rezervații și arii protejate în Munții Trascău

6. Tipuri de turism practicate in Muntii Trascău

6.1. Turismul recreativ
6.2. Turismul cultural
6.3. Turismul curativ

6.4. Turismul complex (polivalent)

7. Concluzii

8. Bibliografie

CAPITOLUL I

[anonimizat] a [anonimizat], în aval de confluența cu Arieșul și se prezintă ca o [anonimizat] (dezvoltat preponderent pe calcare), cât și sub aspectul organizării spațiului geografic. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]. Atractivitatea turistică a [anonimizat]- [anonimizat], cu multe specii endemice și o [anonimizat] o suprafață atât de restrânsă.

[anonimizat], [anonimizat] a unor complicații de natură petrografică [I. Popescu-Argeșel, 1977]. [anonimizat]-Iulia – Turda, iar limita sudică se desfășoară între localitățile Țelna și Zlatna și este dată de valea Ampoiului (Depresiunea Zlatna și Meteș). [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat] a multor complicații de natură petrografică. [anonimizat], [anonimizat].

Din punct de vedere administrativ sunt arondați județelor Cluj ([anonimizat]) [anonimizat]. Lungimea barei calcaroase se desfășoară pe aproximativ 75 [anonimizat] a unității analizate. [anonimizat], se înscrie în categoria munților joși având totodată și o altimetrie mai redusă comparativ cu restul unităților montane din Munții Apuseni.

Atitudinile cele mai mari sunt înregistrate în partea sudică a unității, suprafețe de peste 1200 m fiind înregistrate în masivul Dâmbău și Corabia, apoi în masivul Ciumerna și mai apoi în masivele Secu și Bedeleu. Spre nord, înălțimile sunt mai reduse, iar în partea centrală singurul masiv care depășește 1 200 este Pleașa Râmețului. În ceea ce privește densitatea fragmentării, aceasta este foarte redusă în zona calcarelor jurasice din vestul unității, crescând însă treptat înspre est și nord. Cea mai mare densitate a fragmentării este dată de formațiunile flișoide, datorită friabilității lor ridicate impusă parțial și de varietatea litologică a regiunii.

Fragmentarea reliefului în Munții Trascău participă direct la dezvoltarea exploatării biologice în sensul în care influențează condițiile microclimatice ale regiunii prin modificări aduse regimului umidității dar și ratei evaporației și evapotranspirației. În funcție de direcția pe care se dezvoltă, fragmentarea reliefului influențează repartiția asociațiilor ierboase și lemnoase, direcțiile sudice, sud-estice și estice favorizând dezvoltarea formațiunilor termofile, în vreme ce pe direcțiile nordice și nord-vestice se vor dezvolta formațiunile ombrofile.

În ceea ce privește la rolul elementelor morfometrice și morfografice în analizele geoecologice trebuie să precizăm faptul că acestea pot oferi informații referitoare la răspândirea învelișului de sol sau chiar la distribuția spațială a diverșilor fitotaxoni. Așadar, gradul de declivitate al pantelor și expoziția versanților sunt printre elementele reliefului cu rol major în susținerea potențialului ecologic și implicit al exploatării biologice, în sensul în care se pot constitui ca factori limitativi sau de favorabilitate în dezvoltarea acestora.

Prin caracteristicile lor influențează în mod direct valorile diferiților parametri climatici și hidrici ai regiunii (valorile temperaturilor și a nivelului umezelii relative, gradul de insolație etc.), în vreme ce acțiunea lor indirectă se traduce prin influențarea răspândirii speciilor de plante și animale (pe versanții mai umbriți vor fi prezente specii de plante ombrofile, pe când pe cei cu insolație mai ridicată, vor fi prezente speciile heliofile). Expoziția versanților se constituie ca un alt factor cu implicații asupra peisajului geografic al Munților Trascău în sensul în care produce diferențieri în distribuția radiației solare ceea ce se traduce prin nuanțări calitative și cantitative ale învelișului vegetal. Totodată, expoziția versanților influențează regimul scurgerii râurilor, pe cei cu orientare sudică având loc o topire mai rapidă a stratului de zăpadă, care odată ajunsă în albia râului va contribui la creșterea valorilor scurgerii.

Fig. 2 – Peisaj case tradiționale Munții Trascău

CAPITOLUL II

Geologia și evoluția reliefului

Intre corelațiile care se pot stabili, în Munții Trascăului, între geneza și evoluția formelor de relief și fenomenul turistic, menționăm, ca deosebit de expresive, cele referitoare la formarea cheilor și defileelor, a peșterilor, ponoarelor, reliefului de klippe și olistolite, la apariția vestigiilor morfologice din categoria arcadelor sau podurilor naturale etc.

Geneza cheilor și defileelor, adică a grupei de obiective turistice cel mai bine reprezentate în Trascău, ele constituind, la o estimare aproximativă, peste 60 % din ponderea potențialului de atractivitate al grupei montane, ascunde aspecte deosebit de interesante, ce trebuie aduse la cunoștința turistului într-o manieră riguroasă, dar palpitantă totodată.

Astfel, pentru cheile și defileele antecedente (Feneșului, Ampoiței) un motiv al atractivității este reprezentat de conservarea traseului râurilor în contextul ridicării tectonice a masivelor. Fenomenul apare ca o competiție acerbă între un factor endogen, destabilizator, agresiv, inhibitor și îndărătnicia rețelei de drenaj de-a se adânci în același ritm cu înălțarea substratului în care evoluează.

Cheile și defileele epigenetice sunt cele mai frecvente în Munții Trascău. Formarea lor debutează cu organizarea scurgerii pe structuri litologice sedimentare moi, ușor de înlăturat.

Prin adâncire, râurile intersectează însă formațiunile mai dure, în cazul de față calcarele jurasice sau ofiolitele unde, în loc să le evite, să valorifice în continuare oportunitățile oferite de stratele friabile, râurile își continuă cursul în profunzimea pachetelor de roci mult mai rezistente la eroziune sculptând văi înguste, pitorești. Cheile Turenilor, Turzii, Borzeștilor, Aiudului, Mănăstirii, Geogelului, Găldiței sau Galdei, defileele Turului, Hășdatelor, Borzeștilor, Rachișului, Râmețului, Galdei, Țelnei sau Bucerdei s-au născut astfel.

Mult mai interesantă este corelația dintre cheile de captare carstică subterană și turism, procesele implicate în morfogeneza acestora fiind mult mai complexe și mai spectaculoase. In Munții Trascăului există două astfel de sectoare de chei și anume cele ale Râmețului și Întregaldelor a căror valoare peisagistică și atractivitate turistică sunt cu totul remarcabile. Geneza lor începe cu divagarea unei fracțiuni a apei râurilor în subteran, prin mijlocirea litoclazelor sau fețelor de strat, și constituirea în adâncurile masivului de calcare a unor acvifere a căror expansiune ajunge să intersecteze linia versantului opus, sinonimă deschiderii unui dren activ. Spre aval de punctul de captare fosta vale rămâne seacă, începe evidențierea treptei antitetice și lărgirea continuă a galeriei subterane ce ajunge în stadiul de peșteră. Prin adâncirea râului în noua albie și lărgirea golului endocarstic, procesele de prăbușire din planul tavanului se intensifică iar denudarea exogenă înlătură și ea stratele din acoperiș. Ca urmare, acesta se subțiază și, prin prăbușire, transformă peștera în cheie autentică.

Speogeneza se află la originea unei complexe corelații dintre relieful de disoluție și turism, cu un efect atractiv incomparabil. In raporturile cu turistul, peștera se impune printr-o serie de atribute atractive între care menționăm: amploarea și fizionomia cavernamentului, prezența speleotemelor, existența râurilor, lacurilor sau cascadelor subterane, prezența vestigiilor arheologice și paleontologice, climatul curativ (Cocean, 1995) etc.

Alte forme de relief cu un indice de atractivitate ridicat datorită modului lor inedit de formare sunt ponoarele. În Munții Trascăului există unul dintre cele mai spectaculoase și mai bine individualizate peisagistic ponoare din Munții Apuseni și din întreg carstul României și anume Ponorul Vânătara. Impresionantul abrupt de treaptă antitetică, bazarul morfologic înconjurător, cascada Văii Poienii ca element morfo-hidrografic, sunt elemente care-i conferă o zestre atractivă neîndoielnică.

Fig. 4 – Cheile Râmețului

Rolul atractiv al morfometriei

Analiza acestui aspect trimite invariabil la o constatare simplă și anume: cu cât relieful este mai înalt cu atât este mai atractiv. Ca urmare, înălțimea formelor de relief joacă, în interfața cu turismul, o serie de atribute între care se pot aminti urmatoarele:

Funcția de panoramare, de belvedere, a reliefului este dată de înălțimea formelor sale și de poziția lor în raport cu unitățile de relief învecinate, unghiul de receptare fiind cu atât mai deschis cu cât diferența de nivel dintre forme este mai accentuată și desfășurarea spațială a unităților subordonate altimetric mai vastă.

Astfel, Munții Trascău, prin altitudinile crestei principale și raporturile sale cu unitățile de relief învecinate, sunt într-o poziție privilegiată ca urmare a caracterului de masiv rezidual, suspendat, cu o diferență de nivel de peste 800 m, în unele sectoare, față de văile și depresiunile înconjurătoare aceasta fiind o diferență notabilă, cu repercusiuni dintre cele mai favorabile asupra posibilităților oferite turiștilor de-a recepta vizual o vastă arie geografică adiacentă unității studiate.

Efectul de insulă indus altimetric se datorează înainte de orice caracterului rezidual al unor forme de relief, fie că este vorba de creasta Ciumerna-Bedeleu sau Pleașa Râmețului- Piatra Cetei în integralitatea lor, fie, mai ales, de masivele calcaroase izolate din grupa klippelor și olistolitelor deshumate de sub cuvertura de roci flișoide. Suspendarea acestor forme în raport cu relieful limitrof le detașează pregnant în percepția privitorului, le impune ca repere spațiale, le conferă atributul concentrării atenției și curiozității lui. Suspendarea față de relieful înconjurător poartă însă și alte însușiri, cum ar fi accesul dificil și, de aici, funcția de adăpost în vremuri de restriște, valorificată de-a lungul vremii de populația locului prin construirea unor cetăți (exemplul cel mai relevant, cetatea dacică de la Piatra Craivii, dar și cetatea medievală de la Colțești amplasată pe un contrafort stâncos proeminent din Depresiunea Trascăului).

Fig. 5 – Depresiunea Trascăului

Altitudinea și aeroterapia („cura rece”). Morfometria unui teritoriu are consecințe de ordin climatic dintre cele mai diverse, unele dintre ele răsfrângându-se nemijlocit și în domeniul turistic de care ne ocupăm. In primul rând, apare corelația inversă dintre creșterea altitudinii și scăderea temperaturii, gradientul termic vertical cifrându-se la cca. 0,8- 1°C la 100 m. Ca urmare, pe culmea înaltă a Bedeleului, la peste 1 250 m altitudine, temperatura medie a aerului, de 2-4°C este cu cca. 6-7°C inferioară celei din culoarul Mureșului. Ea creează condițiile optime desfășurării „curei reci”, de fortificare a organismului.

Morfometria, înțeleasă ca diferență bruscă de nivel, intervine în turism și prin asigurarea condițiilor favorabile practicării unor sporturi extreme cum ar fi zborul cu parapanta. Cele mai prielnice locații pentru astfel de activități le oferă masivele izolate detașate altimetric precum Colții Trascăului, Rachiș, Data, Piatra Craivii etc. Se înscriu însă în același ecart al favorabilității și Culmea Petridului (versantul vestic) sau Piatra Cetii.

Fig. 6 – Decolare Rimetea ”la stâncă”

Morfologia reliefului și atractivitatea turistică

Dintre însușirile morfologiei, cu reale atribute atractive, menționăm: unicitatea obiectivului, ineditul, complexitatea structurală, diversitatea tipologică, amploarea, etalarea pe verticală, fizionomia formelor etc.

Unicitatea formelor de relief creează la nivelul psihologiei turistului sentimentul reconfortant al contactului cu o raritate absolută, cu ceva nemaiîntâlnit, nemaivăzut. Unicitatea poate rezulta, în cazul de față, fie prin modelarea unei singure forme de o factură anume, fie prin distrugerea, dispariția în timp a formelor similare. Astfel, cu caractere de unicitate se înscrie Cheia Borzeștilor, sculptată de o rețea hidrografică al cărei sens de scurgere s-a schimbat prin fenomenul de captare: inițial Valea Borzeștilor se drena de la sud spre nord, către golful Borzeștilor iar ulterior, prin captarea de către afluentul Arieșului, și-a schimbat sensul de drenaj de la nord la sud. Unică este și corespondența dintre peșterile Cetățeaua Mare și Cetățeaua Mică din Cheile Turzii, ca segmente de galerie ale unei peșteri segmentată de Valea Hășdatelor în perimetrul cheilor menționate.

Asocierea frecventă, de-a lungul aceluiași curs de apă, a sectoarelor de chei și defilee, uneori cu dublarea acestora precum pe Râmeț sau Galda este, de asemenea, un aspect nemaiîntâlnit în morfologia altor masive din Munții Apuseni și chiar din țara noastră. Reale tente de unicitate înmagazinează și relieful de klippe și masive izolate prin densitatea, diversitatea fizionomică și pozițională a masivelor izolate din zona Ampoi-Ampoița-Ighiel-Galda-Râmeț.

Ineditul formelor de relief îmbracă ipostaze variate începând de la aspectele dimensionale, la cele fizionomice, poziționale sau funcționale. El frapează privirile și incită curiozitatea prin abaterea de la regulă, de la normal, de la obișnuit. Inedită este asocierea permanentă dintre calcare și ofiolite generatoare de diversitate morfologică din Colții Trascăului; morfologia mozaicată a versanților cheilor Turului, Turzii, Râmețului, Întregaldelor; marmitele torențiale din cheile Cetei sau Geogelului; marmita mediană a cascadei Văii Poienii; conul de travertin al cascadei Șipote; alternața de săli concreționate și galerii cu prăbușiri masive din Huda lui Păpară; arcadele abrupturilor din Colții Trascăului, cheile Turzii și Întregaldelor; podul natural din Cheile Râmețului etc.

Complexitatea structurală a unor forme majore sau minore de relief este un atuu atractiv cert, având rolul de-a etala coabitarea mai multor factori genetici, mai multe tendințe evolutive și, de aici, mai multe însușiri care stârnesc interesul turiștilor. O formă majoră unde complexitatea este omniprezentă este Peștera Huda lui Păpară a cărei morfologie variată: alternanța de săli (Sala Minunilor, Sala Tăcerii, Sala Virgină) și culoare, a sectoarelor sculptate prin coroziune cu cele modelate prin eroziune, a depunerilor calcitice cu formele de eroziune și tectono-gravitaționale, a tronsoanelor vadoase cu cele inundate etc., devine o resursă atractivă de prim ordin. Tot în această categorie pot fi incluse cheile mai importante (Turzii, Râmețului, Întregaldelor) unde abrupturile, peșterile, arcadele și podurile naturale, formele de alterare-dezagregare stau mărturie unei geneze și evoluții frământate.

Fig. 7 – Cheile Turzii

Diversitatea tipologică are rolul de-a înlătura monotonia turistică. Cu cât un teritoriu afișează un mozaic de forme mai nuanțat, cu atât indicele său de atractivitate sporește și invers. In Munții Trascăului, diversitatea tipologică este asigurată, mai mult decât în orice altă grupă montană a Carpaților românești, de bazarul litologic pe care s-a dezvoltat relieful actual, calcarele, ofiolitele, șisturile cristaline, conglomeratele, gresiile, marnele și argilele determinând, fiecare în manieră proprie, o sculptogeneză cu trăsături particulare, materializată în peisaj pe largi suprafețe. Prezența a cel puțin cinci tipuri de relief petrografic, între care se detașează, ca extensiune și multitudine de forme, cele modelate pe calcare și ofiolite, a unui clasic relief fluviatil și periglaciar, a unor relevante exemple de relief structural face din Munții Trascăului un domeniu turistic de prim ordin.

Relațiile dimensionale ce guvernează liniile arhitecturale ale elementelor morfologice sunt, de asemenea, o sursă a atractivității lor. In general, se bucură de o atractivitate și interes aparte formele supradimensionate, grandioase, larg desfășurate spațial. Cavernamentul ciclopic din peșterile Huda lui Păpară și Poarta Zmeilor, verticalele din avenele Dâmbău și Gemenele, înălțimea treptei antitetice a Ponorului Vânătara, lungimea deosebită, de peste 30 km, a Defileului Arieșului etc., se încadrează în astfel de motivații ale cererii turistice.

Etalarea pe verticală a unor forme precum abrupturile majorității absolute a cheilor și defileelor, abrupturile laterale ale platourilor carstificate (Ciumerna, Bedeleu, Colții Trascăului), dar și a unor creste (exemplul tipic Pleașa Râmețului-Piatra Cetei) sau masive izolate (Piatra Craivii, Corabia-Dâmbău, Piatra Grohotișului, Pietrele Ampoiței) asigură arealelor în cauză un indice de atractivitate superior. Morfologia verticalei, prin intermediul abrupturilor, indiferent de originea (tectonică sau erozivă) și poziția lor în teritoriu (în perimetrul cheilor sau la periferia platourilor) determină o formă aparte de turism recreativ și anume alpinismul. Numărul extrem de mare de trasee de escaladă din Trascău (peste o mie) și gradul ridicat de dificultate al unora dintre ele sunt aspecte care în acțiunea de dezvoltare a turismului în regiune nu pot fi omise.

Fizionomia formelor de relief, cu trimitere predilectă la cele minore, are un rol important în îmbogățirea ofertei atractive prin curiozitatea descifrării detaliilor, a proceselor intime care le-au generat. Lapiezurile caneluri, stelare sau tubulare; dolinele de disoluție circulare sau ovoidale vis-à-vis de cele de prăbușire cu aspect de pâlnie; stalactitele deviate (anemolitele) din Peștera Huda lui Păpară; profilul sinuos, în plan vertical al unor sectoare de chei (Râmețului, Cetei) se încadrează într-o astfel de amprentă a morfologiei asupra peisajului cu reflectare directă în atractivitatea lui.

Fig. 8 – Speologi la ieșirea din Peștera Huda lui Papară

Fenomenul de eclipsare atractivă

Eclipsarea atractivă este fenomenul ce tinde să deprecieze unele trăsături ale obiectivelor turistice pornind de la poziționarea lor inferioară în raport cu altele, luate drept etalon. Pentru resursele atractive ale reliefului, eclipsarea este determinată de poziția privilegiată pe care o formă de relief o poate avea în comparație cu altele, de trăsăturile dimensionale, înscrierea în peisaj, verticalitatea pereților, complexitatea structurală, fizionomia și morfologia de detaliu, cromatica distinctă etc.

În cazul morfologiei, fenomenul se manifestă printr-o serie de atribute specifice, între care putem diferenția cele obiective, conferite de caracteristicile morfologice, de cele subiective, derivate din opțiunile cererii influențată atât de etalarea diferențiată a obiectivelor, cât și de accesibilitatea diferită sau chiar de opțiunile personale ale turiștilor.

Fenomenul de eclipsare obiectivă apare în mai multe ipostaze, determinate de o serie de factori, între care cei mai marcanți sunt: dominanța altimetrică, etalarea pe verticală a formelor, ineditul apariției în peisaj, varietatea morfologiei de detaliu.

In general, detașarea hipsometrică a unui tip de relief față de altul este rezultatul structurii geologice și al specificului proceselor de denudare selectivă. Rocile dure, mai rezistente la eroziune, stau la originea formelor reziduale, pregnant impuse în peisaj. In situația dată, calcarele, deși supuse atât proceselor de eroziune cât și celor de dizolvare carstică, se dovedesc mai rezistente în comparație cu conglomeratele sau gresiile limitrofe.

Pe de altă parte, etalarea pe verticală a elementelor peisajului este incomparabil mai pitorească, mai atrăgătoare în raport cu dispunerea lor orizontală. Impactul asupra privitorului este imediat, interesul acestuia față de elementul morfologic respectiv se declanșează încă de la primul contact vizual. Klippele și olistolitele, prin apariția lor insolită în peisaj, generează un clasic ,,efect de insulă” a cărui atractivitate este demult verificată.

Analiza riguroasă scoate în prim plan, în Munții Trascăului, tendința de eclipsare a tipurilor de relief unele față de altele. Astfel, relieful carstic, prin caracterul rezidual, suspendat al suprafețelor sale exercită o dominare (și eclipsare) altimetrică față de relieful sculptat pe ofiolite, din imediata vecinătate, dar și, cu atât mai mult, a celui grefat pe roci sedimentare flișoide. A două formă de eclipsare este cea de natură morfologică, bogăția și diversitatea formelor carstice depășind net, ca indice de atractivitate, gama formelor sculptate pe ofiolite, șisturi cristaline sau roci sedimentare insolubile.

Fig. 9 – Relief carstic în Munții Trascău

O altă formă a eclipsării se înregistrează în interiorul acelorași grupe de elemente morfologice. Spre exemplu, în cadrul peșterilor, cele mai dezvoltate spațial, cu mai multe atribute atractive se vor impune în raport cu cavitățile mici, cu depuneri calcitice modeste, deși numărul acestora este apreciabil. Astfel, pentru Munții Trascău, Peștera Huda lui Papară eclipsează toate celelalte cavități naturale, datorită dezvoltării de 5 200 m, dimensiunilor insurgenței și resurgenței și, în general, datorită peisajului subteran.

In mod similar, Cheile Turzii mențin într-un con de umbră cheile Turenilor și Borzeștilor, aflate în proximitate, Cheile Vălișoarei eclipsează numeroase sectoare de chei de mai mici dimensiuni sculptate pe versantul estic al Bedeleului (Plaiului, Siloșului, Pleșii, Drăgoiului și Bedeleului) etc. Eclipsarea apare și în cadrul unor văi cu mai multe sectoare de chei, Cheile Întregaldelor dominând cele ale Galdei și Găldiței iar Cheile Râmețului pe cele ale Mănăstirii, Geogelului, Pravului și Cheia de la Piatra Bălții.

Fenomenul de eclipsare subiectivă se manifestă printr-o serie de atribute conferite de opțiuni personale și decizii conștiente ale cererii turistice în funcție de specificul propriilor opțiuni recreative, culturale sau curative. Unele dintre ele se bazează pe aspecte exterioare contextului morfologic și se datorează intervenției promotorilor turismului însuși, ce pot genera un fenomen de eclipsare odată cu selecționarea unei anumite locații de promovat pe care astfel, o etalează diferențiat.

Pe de altă parte, eclipsarea subiectivă se datorează și accesibilității mai ridicate și dotării diferențiate. Un exemplu elocvent în acest sens este cel al crestelor calcaroase, și anume Pleașa Râmețului-Prisaca-Piatra Cetii și Colții Trascăului. Lungimea celei dintâi este de 15 km și atinge înălțimi ce depășesc frecvent 1 200 m. Abrupturile, turnurile, lapiezurile verticale, culoarele nivale, grohotișurile mobile populează întreaga suprafață a versanților dându-i o tentă de pitoresc indiscutabilă. În același timp, creasta Colții Trascăului are o lungime mai modestă, de aproape 5 km, cu altitudinea maximă de 1 128 m, dar cu o detașare peisagistică asemănătoare în raport cu formele de relief împrejmuitoare, fapt ce-i asigură o funcție de belvedere certă. Cu toate acestea Colții Trascăului eclipsează „de departe” cealaltă unitate. Motivele sunt regăsite atât în promovarea turistică a zonei Pietrei Secuiului, dar mai ales în accesul mai facil și mai rapid spre Depresiunea Trascăului.

Nu în ultimul rând, eclipsarea atractivă este datorată opțiunilor turistului. Astfel, poate apărea situația în care turistul are alte preferințe decât cele oferite de obiectivul considerat mai atractiv.

Fig. 10 – Via Ferrata Cheile Turzii

CAPITOLUL III

Relieful Munților Trascău

În studiul geoecologic al Munților Trascău, analiza reliefului s-a făcut luându-se în considerare rolul de suport al acestuia în dezvoltarea potențialului ecologic și a exploatării biologice, respectiv influența reliefului în repartiția cuverturii edafice cu rol în existența și dezvoltarea învelișului vegetal și implicit în distribuția componentei faunistice a unității analizate. Astfel, printre formele cele mai pregnante și care conferă totodată unicitate și specificitate regiunii analizate se numără formațiunile exocarstice și, mai mult cele peste 25 de sectoare de cheie și numeroasele masive calcaroase izolate care prin abrupturile și verticalitatea pereților lor, imprimă o distribuție neuniformă a învelișului vegetal și deci și o fizionomie distinctă ansamblului peisagistic analizat.

Ca atare, rolul reliefului în dezvoltarea potențialului ecologic și al exploatării biologice, dar și a utilizării antropice este unul direct, prin gradul de declivitate al pantelor și expoziția versanților influențând repartiția spațială a diferiților fitotaxoni, dar și a distribuției factorului antropic, acesta din urmă fiind cel ale cărui acțiuni se traduc prin starea și calitatea componentelor peisajului geografic din regiunea analizată.

3.1. Relieful carstic

Peisajul Munților Trascău este alcătuit în mare parte din forme carstice, de la aparițiile sporadice ale klippe-lor calcaroase, la dominanța în peisaj a masivelor izolate și până la prezența unor formațiuni exocarstice și endocarstice de mare spectaculozitate și atractivitate turistică. Exocarstul Munților Trascău este reprezentat prin lapiezuri, doline, uvale, văi de doline și chei, în vreme ce formațiunile endocarstice sunt reprezentate prin mediile cavernicole reprezentate de cele 321 de peșteri ale masivului [conform P. Cocean, 2000], dar și de avenuri (dintre care mai important este cel din Piatra Cetii sau avenul de la Vânătara).

Sectoarele de cheie de pe teritoriul Munților Trascău se dezvoltă din punct de vedere altitudinal într-un ecart destul de larg, de la peste 800-900 m, la aproximativ 500 m, ca urmare a scufundării treptate a bandei calcaroase pe măsura înaintării spre nord (ajungând la circa 550 m în aria Cheilor Turenilor). Din punct de vedere geoecologic, la nivelul unității analizate sectoarele de cheie se prezintă oarecum unitar, în sensul în care pereții acestora sunt populați de specii casmofitice, adaptate mediilor saxicole caracteristice pentru aceste tipuri de formațiuni. Astfel, în cea mai mare parte, cheile de pe teritoriul Munților Trascău prezintă similitudini atât în ceea ce privește repartiția învelișului vegetal, cât și în ceea ce privește distribuția cuverturii edafice, aceasta din urmă fiind reprezentată în zonele cu declivitate accentuată a pereților de soluri scheletice, iar în cele cu declivitate moderată sau pante reduse, de soluri rendzinice și litosoluri, capabile în unele cazuri să susțină dezvoltarea chiar și a unei vegetații forestiere.

Dintre cele mai spectaculoase și mai renumite sectoare de cheie de pe teritoriul Munților Trascău menționăm Cheile Turzii, Cheile Mănăstirii, Cheile Râmețului, Cheile Cetii, Cheile Tecșești,Cheile Întregalde, notorietatea acestora fiind dată pe lângă spectacolul oferit privirii de multitudinea de creste zimțate, turnuri, stâlpi sau mari suprafețe de grohotiș și de alte elemente de natură abiotică, biotică (numeroase specii rare, unele endemice pentru aceasta parte a Apusenilor), dar și antropică (în Cheile Mănăstirii fiind localizat cel mai cunoscut locaș de cult și nucleu de ortodoxism – Mănăstirea Râmeț). În acest context precizăm existența în arealul Cheilor Turzii a Allium obliqum, A. flavum sau a unor endemisme precum Aster alpinus, dar și altor specii a căror prezență s-a păstrat ca urmare a condițiilor de microclimat mai răcoros de pe versanții cu expoziție nordică, precum speciile: Ranunculus illyricum, Vitis sylvestris, Festuca vallesiaca sau Dianthus spiculifolius etc., în vreme ce Cheile Râmețului sunt cunoscute pe de o parte datorită portalului natural și, pe de altă parte ca urmare a semnalării în perimetrul lor a acvilei-de-munte (Acvila chryasetos) sau a Leontopodium alpinum. În aceeași măsură, Cheile Întregalde au devenit cunoscute tot datorită semnalării, la începutul secolului trecut, a siminicului (Leontopodium alpinum var. intregaldense), considerat a vegeta la una dintre cele mai joase altitudini din România.

Păstrând analiza formațiunilor caracteristice reliefului carstic, nu putem să nu precizăm prezența masivelor calcaroase, manifestarea exocarstică de mare spectaculozitate de pe întreg teritoriul Munților Trascău. Desigur, prezența acestora și dispersia lor spațială nu vine a pune în umbră grandilocvența spectacolului oferit de multitudinea de chei și defilee, ci mai degrabă a completa starea de spirit a acelora care, într-un fel sau altul au traversat, admirat și analizat peisajul pus cu atâta măiestrie, la dispoziția tuturor. Dintre acestea, se detașează în peisajul geografic al Munților Trascău, masivul Colții Trascăului cu vârful Piatra Secuiului, masivele Data și Rachiș localizate la sud localizate la sud de Colții Trascăului în zona Cheilor Vălișoarei, dar și masivul Piatra Cetii sau Piatra Craivii care, situată în partea sud-estică a unității analizate, se prezintă la rândul ei, ca un element de prim rang al peisajului geografic din această parte a Munților Trascău, dominând zonele înconjurătoare prin abrupturile pereților săi golași și detașându-se astfel de monotonia reliefului din jur. Pe stâncile golașe ale acestor masive calcaroase, speciile reprezentate sunt în mare parte identice cu cele din sectoarele de cheie adiacente, asociații de specii casmofite, cu distribuție variabilă și componență floristică diversificată.

Fig. 11 – Imagine aeriana Vânătările Ponorului

3.2. Relieful dezvoltat pe ofiolite

Ofiolitele Munților Trascău, sunt ceva mai slab răspândite comparativ cu rocile calcaroase, dar cu o mai mare dezvoltare decât șisturile cristaline, apărând sub forma unor fâșii mai mult sau mai puțin extinse, mai ales spre partea nordică a unității. În partea centrală și sud-estică a Munților Trascău, ofiolitele apar sub forma unor benzi înguste sau ca petice izolate, în timp ce în partea sudică apar diseminate în masa flișului.

Cele mai importante sectoare de defileu din Munții Trascău sunt întâlnite de-a lungul văilor Arieșului, Hășdatelor, Turenilor, Pietroasei, Rachișului, Râmețului, Gălzii, Bucerdei, Țelnei, Ighiului, Ampoiței, Ampoiului și Feneșului. Pe întreg teritoriul Munților Trascău, formele de relief dezvoltate pe ofiolite prezintă trăsături aparte dând naștere unui peisaj variat, atât în ceea ce privește formele de dezagregare, cât și cu aspectul acestora, în cele mai multe cazuri, ruiniform. Diversitatea formelor pe care sectoarele de defileu sculptate în ofiolite le oferă sunt rezultatul proceselor de eroziune diferențială a rocilor sub acțiunea factorilor modelatori, dar și a proceselor de dezagregare fizică a acestora. Ca atare, formațiunile vegetale sunt slab reprezentate pe aceste sectoare de defileu, gradul de înclinare al pantelor, procesele denudaționale, de alterare fizică a rocii, precum și intervenția antropică (sub diferitele ei forme de manifestare) se prezintă ca factori cumulativi în estetica peisajului acestor areale.

Există totuși și situații în care raportul litologiei cu componenta vegetală este într-o stare de echilibru, în sensul că, pe pantele cu înclinare moderată și expoziție a versanților adecvată dezvoltării învelișului vegetal, sunt prezente atât asociații ierboase cât și lemnoase, bogate sub aspectul numărului de specii și care coexistă într-o simbioză naturală aproape perfectă. Trecerea de la un facies litologic la altul este observabilă doar prin nuanțele cromatice ale diferitelor formațiuni prezente, vegetația fiind în mare parte, după cum am anterior menționat, asemănătoare. De asemenea există și cazuri în care are loc o trecere treptată de la asociații vegetale caracteristice văilor umbrite la asociații casmofitice mezoxerofile adaptate unor habitate de stâncărie.

Fig. 12 – Imagine aeriană Cheile Râmețului

3.3. Relieful dezvoltat pe șisturi cristaline

În Munții Trascău șisturile cristaline apar în partea nord-vestică, de o parte și de alta a Arieșului, sub forma unor insule, fiind de fapt o continuare a celor din Muntele Mare și scufundându-se treptat până la dispariția totală, pe măsura înaintării spre sud-est. Relieful dezvoltat pe roci cristaline, este unul greoi, cu forme care imprimă peisajului aspecte de masivitate, cu văi înguste, versanți convecși și o cădere bruscă în apropierea talvegurilor. În cele mai multe cazuri, exploatarea biologică este reprezentată de pădurile de fag în amestec cu alte specii, care acoperă aproape în întregime versanții, dar și de unele plantații de pin, instituite ca măsuri antierozionale în deceniile trecute.

3.4. Relieful dezvoltat pe roci conglomeratice, gresii, argile și marne

În marea majoritate a cazurilor, faciesurile conglomeratice sunt intercalate altor tipuri de formațiuni, ceea ce nu condiționează decât într-o măsură mai mică dezvoltarea unui relief caracteristic pentru acest tip de rocă. Conglomeratele Munților Trascău sunt dezvoltate în jumătatea sudică, din ce în ce mai mult către valea Ampoiului, relieful fiind caracterizat prin interfluvii rotunjite, deseori mărginite de abrupturi, ușor de identificat ca urmare a schimbării bruște a caracterelor versanților (pe conglomerate sunt prezente o serie de abrupturi de pantă, umeri litologici etc.). În ceea ce privește relieful grefat pe argile și marne, acesta este prezent în asociație cu formațiuni de conglomerate și gresii și este localizat atât în stratele de Feneș inferioare (argile șistoase), cât și în cele superioare (tot faciesuri argiloase), cel mai bine fiind reprezentate în stratele de Meteș (sub formă de marne argiloase vărgate). În stratele de Râmeț și Brădești sunt prezente orizonturi de șisturi marnoase și argile grezoase.

Solurile care se dezvoltă pe aceste tipuri de roci sunt soluri bogate în baze și elemente nutritive, respectiv eutricambosoluri, dar și solurile sărace în elemente nutritive precum solurile brune acide (districambosolurile), sau soluri brune feriiluviale (prepodzolurile).

În zona de dominanță a acestor tipuri de substrat, pe pantele cu declivitate moderată, apar pădurile de foioase (fag, cu gorun, mesteacăn sau ulm), cu mici intercalații de conifere, în special pin și brad, în vreme ce în zonele mai coborâte, acestea au fost îndepărtate aproape în totalitate pentru a face loc culturilor cerealiere, ceea ce face ca și diversitatea floristică să fie mult diminuată.

Fig. 13 – Cheile Aiudului/ Cheile Vălișoarei

Munții Trascău, la fel ca restul unităților de relief de pe teritoriul țării noastre au în componența lor și diferite de unități depresionare, cu funcții multiple și trăsături variate. Majoritatea ariilor depresionare din cadrul Munților Trascău se află la periferia unității de relief, fapt ce îi evidențiază și mai mult comparativ cu restul unităților învecinate. În funcție de localizarea lor, ariile depresionare sunt fie intramontane, fie sunt depresiuni de contact.

Unitățile depresionare intramontane din cadrul Munților Trascău sunt în general de mici dimensiuni, singura care totuși se detașează fiind depresiunea Trascău. Alături de acesta, altele mai reduse ca suprafață, dar la fel de importante sub aspectul componentei antropice și cu funcții multiple sunt depresiunea Poiana Aiudului și depresiunea Vălișoara.

Depresiunile de contact cuprind atât ariile depresionare situate în partea vestică a Munților Trascău, cât și cele din partea sudică. Dată fiind localizarea lor la nivelul Munților Apuseni ca depresiuni intramontane, dar ca urmare a faptului că ele mărginesc de fapt unitatea de relief pe care o analizăm le vom considera ca fiind areale depresionare de contact. Dintre acestea, doar câteva vin în contact direct cu Munții Trascău și anume: depresiunea Sălciua, depresiunea Poșaga, depresiunea Lunca și depresiunea Ocoliș în partea vestică și central vestică a unității montane; depresiunea Zlatna și depresiunea Ampoi – Ampoița în partea sudică, ca zone de contact cu alte unități montane; depresiunile Iara, Hășdate, Turzii, Pietroasa și Podeni situate la contactul Munților Trascău cu Podișul Transilvaniei.

În ceea ce privește componenta biotică a acestor arii depresionare trebuie semnalată absența aproape totală a pădurilor în aria propriu-zisă a depresiunilor, acoperirea cu vegetație forestieră a versanților vestici, precum și existența pășunilor, livezilor, dar și a zonelor viticole în zonele de confluență unde s-au dezvoltat și sistemele de așezări aparținătoare comunelor Meteș și Ighiu.

Parte integrantă a unui geocomplex, solul se prezintă ca un organism natural, mediu de viață pentru plante și diferite categorii de vietăți care, prin însușirile sale și compoziția organo-minerală, precum și prin caracteristicile sale bio-fizice este capabil să susțină și să întrețină activitatea biotică. Este un organism complex, cu o poziție bine individualizată în cadrul componentelor sistemice naturale, fiind în același timp și un „mijlocitor” al relațiilor și interacțiunilor dintre componentele mediului geografic, cu funcție de suport fundamental în dezvoltarea și desfășurarea proceselor dintre geosfere. În aceeași măsură poate fi considerat un bun indicator al calității mediului, în sensul în care se numără printre componentele naturale cele mai sensibile la acțiunea factorilor externi.

Sub aspect geoecologic, solul reprezintă un acumulator, un mediu complex de substanțe și energie, organisme și microorganisme, însușiri și procese [M. Oncu, 1999]. Prin funcțiile și trăsăturile sale, învelișul edafic, uneori organic, alteori mineral, este suspus în mod constant acțiunii combinate dintre factorii externi (eroziune, activitate antropică, fenomene geologice) și cei interni (modificări de natură fizico-chimică, dar și biologică).

Fig. 14 – Masivul Bedeleu – Depresiunea Sălciua

Învelișul edafic al Munților Trascău este caracterizat printr-o mare varietate a tipurilor prezente, strâns legate de condițiile genetice și de particularitățile reliefului, caracterul zonal al acestora fiind determinat atât de altitudine, cât și de condițiile bioclimatice prezente. După cum am menționat anterior, răspândirea tipurilor de sol este strict corelată cu tipul de rocă pe care s-a dezvoltat, cu gradul de declivitate al pantei, cu factorii climatici, în zonele creastă și pe versanți mai abrupți fiind prezente solurile scheletice, în vreme ce pe pantele moderate împădurite sunt prezente solurile brune de pădure sub diferite varietăți, iar în zonele depresionare, solurile aluvionare.

La nivelul unității de relief analizate și ca urmare a altitudinilor reduse (sub 1500 m) în învelișul de sol predomină districambosolurile, adesea asociate cu litosoluri pe versanții abrupți. Arealele cu iviri de calcare prezintă un înveliș pedologic alcătuit din rendzine, litosoluri rendzinice, eutricambosoluri tipice și rodice.

La altitudini mai mici sau în zonele depresionare, cuvertura edafică este reprezentată de luvosoluri, preluvosoluri și eutricambosoluri, luvosolurile fiind cele mai afectate de procesele de stagnogleizare.

În sectoarele de vale unde râurile s-au adâncit în roci mai dure și versanții sunt mai abrupți, învelișul de sol este constituit din litosoluri și eutricambosoluri și districambosoluri în condițiile prezenței unor roci parentale cu caracter acid.

În arealele depresionare, ca și pe terasele râurilor de pe culoarele de vale, învelișul de sol este format cu precădere din soluri aparținând claselor luvisoluri și cambisoluri. În depresiunea Zlatna cuvertura edafică este reprezentată de luvosoluri tipice puternic debazificate asociate cu alosoluri și districambosoluri la contactul cu zona muntoasă, apoi din eutricambosoluri erodate și erodosoluri în sectoarele de deluvii provenite din roci carbonatice.

În luncile râurilor sunt întâlnite aluviosoluri districe, eutrice și aluviosoluri calcarice, deseori cu proprietăți gleice.

CAPITOLUL IV

Sistemul hidrografic al Munților Trascău

Hidrografia Munților Trascău, este una variată și cu un mare complex de afluenți, aparține bazinelor hidrografice ale Arieșului, Aiudului, Geoagiului, Ampoiului, toate tributare, direct sau indirect râului Mureș, prin cursul său mijlociu. Marea majoritate a rețelei hidrografice desfășurate pe teritoriul unității analizate este reprezentată de râuri reduse ca lungime, ceea ce le include în categoria râurilor scurte și foarte scurte; singurele cu o lungime considerabilă sunt Arieșul și Ampoiul, ambii afluenți ai Mureșului, predestinați parcă să limiteze unitatea, unul spre nord-vest și celălalt spre sud.

Bazinele hidrografice bine dezvoltate Aiud, Geoagiu, Galda, Ampoi cu o parte a afluenților lor au zona de origine dincolo de banda calcaroasă a Trascăului, în Munții Metaliferi și numai o parte din afluenții importanți din cursul inferior provin din Munții Trascău: Rachiș, Neau în bazinul hidrografic Aiud, Cetea, Cricău în bazinul hidrografic Galda, Ighiu și Țelna în bazinul hidrografic Ampoi.

În ceea ce privește direcția generală de curgere a râurilor, aceasta diferă în funcție de colectorul principal: direcție estică de curgere pentru râul Mureș, nordică pentru Arieș și sudică pentru o parte din afluenții Ampoiului. De asemenea, în funcție de morfologia reliefului, rețeaua hidrografică a Munților Trascău prezintă diferențieri pe direcția de curgere, poate cel mai elocvent exemplu fiind bazinul hidrografic al Ampoiului, unde platoul carstic Ciumerna acționează ca un veritabil punct de dispersie a cursurilor de apă către toate punctele cardinale, de aici avându-și izvoarele râurile Ampoița, Ighiu, Țelna, Bucerdea, Craiva, Cricăul – toți afluenți ai Galdei în cursul superior.

Densitatea medie a rețelei hidrografice în zona calcaroasă se află sub directa influență a factorului de azonalitate variind între 0,2 – 0,9 km/km2, cele mai reprezentative suprafețe fiind platoul Ciumerna, platoul Râmeț – Ponor și platoul Bedeleu, în vreme ce în zona klippelor calcaroase, densitatea scade sub 0,2 km/km2. Pe de altă parte, existența unor izvoare carstice localizate în sectorul marginal al calcarelor determină o ușoară creștere a densității rețelei hidrografice, până la 1,2 – 2,1 km/km2 (cazul bazinetului depresionar Cheia, zona marginală Ciumerna, depresiunea Rimetea – Colțești).

Apele subterane sunt cantonate fie în formațiuni poroase, fie carstice sau în roci fisurate. Cele din formațiunile poroase sunt întâlnite în pietrișurile și nisipurile aluvionare din lunci și terase, reprezentând totodată și cele mai importante resurse subterane ale regiunii și sunt întâlnite în luncile principalilor afluenți ai Mureșului, mai ales în zonele de confluență ale acestora. În aceeași măsură există ape subterane cantonate în pietrișuri, nisipuri și argile, cum sunt cele din Piemontul Trascăului [T. Morariu, Octavia, Bogdan, A. Maier, 1980].

Rețeaua de râuri a Munților Trascău, dezvoltată preponderent pe direcția de curgere vest – est este tributară, direct sau indirect râului Mureș, sistemul hidrografic dominant cel mai important de pe bordura de est a Munților Apuseni. Succesiunea de la nord la sud a principalelor râuri este dată de Arieș, Aiud, Geoagiu, Galda și Ampoi, între acestea fiind intercalate altele, de rang inferior și reduse ca dimensiune, debit sau scurgere.

Fig. 15 – Caiac pe râul Arieș

În ceea ce privește sistemul lacustru al Munților Trascău menționăm prezența unui singur lac mai importat și anume Lacul Ighiu, restul lacurilor dezvoltate pe teritoriul unității analizate fiind reprezentate de sisteme lacustre cu caracter semipermanent, în sensul că pot prezenta luciri de apă dar doar în urma unor ploi mai abundente, în mare parte din cazuri, pe perioada verii acestea secând aproape în totalitate.

Fig. 16 – Caiac pe râul Arieș, sectorul de defileu Sălciua – Pojaga de Jos

CAPITOLUL V

COMPONENTA BIOGEOGRAFICĂ

Situați în partea estică a Munților Apuseni la interferența acestora cu Câmpia Transilvaniei, Munții Trascău beneficiază de un climat specific care a permis dezvoltarea unei componente biotice aproape unice, cu prezența a numeroase specii continentale și mai ales alpine, zona de interferență biogeografică în care această unitate se găsește favorizând existența a numeroase specii, multe dintre ele endemice, unele rare chiar și pentru flora României

5.1. Elemente faunistice și floristice

Ca o ierarhie corelativă a regnului animal, arealele mai joase sunt populate de specii de vertebrate și nevertebrate comune pentru întreg teritoriul României, în vreme ce zonele cu altitudini mai ridicate posedă o componentă faunistică deosebită, cu o mare varietate de specii de păsări, mamifere și nevertebrate, a căror raritate la nivelul Munților Trascău, Apuseni sau chiar a întregii Românii este consemnată prin măsurile speciale de conservare implementate, ca parte a rețelei de arii protejate Natura 2000 în România.

Astfel, în arealele depresionare și în luncile râurilor predomină mamiferele comune, cele mai întâlnite fiind vulpea, iepurele, hârciogul, în vreme ce insectele sunt bine individualizate și reprezentate, iar cele mai de seamă și mai nobile dintre acestea – fluturii, sunt grupul poate și cel mai bine studiat. În același timp, pădurile sunt populate de mamifere caracteristice zonelor nemorale, precum căprioara, cerbul, mistrețul sau viezurele.

La polul opus însă, se află crestele montane, stâncile golașe, sectoarele de pante cu grad ridicat de accesibilitate care reprezintă habitatul unor specii deosebite, fie ele mamifere, păsări sau insecte. Dintre păsări, menționăm prezența în perimetrul Cheilor Râmețului și Colții Trascăului a acvilei-de-munte (Acvila chrysaetos), a mierlei-de-piatră (Monticola saxitalis), a fluturașului-de-stâncă (Tichodroma muraria) ș.a. Insectele sunt și ele bine reprezentate, numai în jurul localității Rimetea aproximându-se existența a peste 15 mii de specii de insecte [L. Rákosy, 2006].

În aceeași măsură, lepidopterele Munților Trascău prezintă o mare diversitate de specii, unele cu răspândire destul de restrânsă, ceea ce face ca prezența lor în perimetrul unității analizate să fie considerată o raritate; astfel de primăvara până toamna, o multitudine de fluturi viu colorați încântă privirile tuturor celor care într-un fel sau altul poposesc sau vizitează aceste locuri. Dintre ele menționăm Polyommatus icarion, Satyrus briseis, Melanargia galathea, Amathes phegea, Zygaena carniolica, Argynnis (Fabriciana) addipe, A. paphia, Iphidicles podalirius. De asemenea, în arealul Cheilor Turenilor, totodată și singura locație de pe teritoriul județului Cluj, a fost semnalată prezența speciei Zerinthia ployxena, iar în arealul Cheilor Râmețului a speciei Parnassius apollo.

Vegetația Munților Trascău prezintă și ea o mare varietate fitocenotică dictată de diferențele de altitudine (etajare pe verticală), de expoziția versanților, de natura solului (a rocii) etc. La poalele munților, mai ales pe versanții sudici, în formă de petice apar păduri de gorun, stejar sau cer întrerupte de fânețe sau terenuri agricole. Deasupra acestora și mai ales pe versanții nordici, se întind făgetele pure sau în amestec cu carpen, frasin etc., ce urcă până pe culmi, în vreme ce în zonele defrișate vegetația instalată este una secundară.

Pădurile – cel mai complex ecosistem, sunt răspândite neuniform în cadrul unității; acestea se păstrează compacte în jumătatea sudică a unității analizate și pe versanți, în timp ce în restul zonelor au fost defrișate pentru a face loc pășunilor și fânețelor. Pădurile de fag se regăsesc în diferite asociații în întreaga unitate, cu segmentări de areale impuse de aspectele reliefului, caracteristicile solului precum și a celor de nuanțările climatice ale regiunii.

Pe lângă aceste formațiuni vegetale, precizăm existența pe suprafețe variate ca expoziție și grad de înclinare a plantațiilor de conifere instituite ca măsuri antierozionale în deceniile trecute. Cea mai mare parte a acestor plantații sunt localizate în proximitatea așezărilor acolo unde eroziunea solului a fost mai accentuată. Totodată, dar ca și o notă distinctivă a unității analizate menționăm existența pădurii de Larix decidua, un relict glaciar bine conservat în apropiere de localitatea Vidolm, pe valea Arieșului.

La nivelul unității analizate, în cele mai multe cazuri, pădurile nu prezintă areale continue, ci sunt segmentate de zone cu vegetație secundară, rezultată în urma defrișărilor suprafețelor împădurite. Dezvoltarea vegetației ierboase urmărește legile etajării altitudinale astfel că, în multe cazuri, asociațiile ierboase însoțesc cele forestiere, fiecărui subetaj forestier fiindu-i caracteristic un anume tip de vegetație. Astfel, dacă subetajul gorunetelor zonei nemorale se dezvoltă între 300 și 600 de m altitudine și, în condițiile unor versanți mai însoriți pot atinge și 700 de metri, atunci și vegetația ierboasă va fi una compusă din specii xerofite sau mezoxerofite, în care specia dominantă va fi Agrostis capillaris (A. tenuis). În aceeași măsură, vegetația de pajiști dezvoltată în etajul pădurilor amestecate de gorun cu fag, aparține pajiștilor secundare cu Agrostis capillaris și Festuca valesiaca, F. rupicola sau F. pseudovina dezvoltate în condiții de suprafețe mai însorite, pe coaste cu expoziție sudică, estică și vestică.

Totodată, vegetația masivelor calcaroase este constituită în general din pajiști de stâncării, pajiști stepizate și pajiști mezofile, iar cea lemnoasă din tufărișuri și păduri. Vegetația de stâncărie este formată din pajiști dominate de Sesleria rigida, Avenastrum decorum, Poa nemoralis, Festuca glauca etc., în vreme ce vegetația specifică grohotișurilor formează asociații pioniere dominate de Dryopteris robertiana, Galium erectum, Teucrium montanum, T. chamaedrys sau Thymus comosus [Șt. Csürös, I. Pop, 1965].

5.2. Rezervații și arii protejate în Munții Trascău

În ceea ce privește sistemul de arii protejate menționăm că acestea sunt parte integrantă a sistemului european de protecție e mediului, Natura 2000, suspuse așadar legislației europene, dar și românești din domeniu. La nivel european rețeaua Natura 2000 a fost desemnată pentru a asigura condiții favorabile de dezvoltare și protecție speciilor vulnerabile și afectate de intervenția antropică.

Referitor la măsurile de conservare și protecție a naturii, trebuie specificat și faptul că în cadrul programului Natura 2000 și în vederea identificării speciilor care necesită protecție specială, au fost desemnate siturile de importanță comunitară (SCI) și siturile de protecție avifaunistică (SPA), în acestea fiind cuprinse atât elemente de faună și floră de interes comunitar, cât și alte specii, care datorită vulnerabilității lor au fost incluse pe Lista roșie a speciilor susceptibile la dispariție.

Ca atare, la nivelul Munților Trascău, există un număr mare de SCI și SPA, care aparțin din punct de vedere administrativ județului Cluj (extremitatea nord-estică a Munților Trascău și o parte a defileului Arieșului) și județului Alba, peste 85% din unitatea de relief analizată, reprezentând totodată rezervații de interes județean sau chiar de interes național.

Tabelul 1. Situri Natura 2000 în Munții Trascău

ROSPA0087 Munții Trascăului a fost desemnat pentru conservarea, menținerea și, acolo unde este cazul, readucerea într-o stare de conservare favorabilă a 25 de specii de păsări prevăzute în Formularul Standard Natura 2000. De asemenea, formularul standard mai conține și alte 8 specii de păsări cu migrație regulată, dar care nu sunt menționate în anexa I a Directivei 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice – Directiva Păsări, deci care nu necesită instituirea de măsuri de protecție, precum și o specie de nevertebrate, la capitolul „Alte specii importante de floră și faună”.

ROSCI0253 Munții Trascău a fost desemnat cu scopul de a contribui semnificativ la menținerea sau readucerea la o stare favorabilă a 25 de habitate și a 22 de specii de interes comunitar listate în Formularul Standard Natura 2000 al sitului.

ROSCI0300 Fânețele Pietroasa-Podeni are scopul de a contribui semnificativ la menținerea sau readucerea la o stare favorabilă a 5 habitate și a 4 specii de interes comunitar listate în Formularul Standard Natura 2000 al sitului.

ROSCI0035 Cheile Turzii a fost desemnat pentru a contribui semnificativ la menținerea sau readucerea la o stare favorabilă a 12 habitate și a 24 specii de interes comunitar listate în Formularul Standard Natura 2000 al sitului.

ROSCI0034 Cheile Turenilor are scopul de a contribui semnificativ la menținerea sau readucerea la o stare favorabilă a 3 habitate și a 7 specii de interes comunitar listate în Formularul Standard Natura 2000 al sitului.

De asemena, toate cele 5 situri Natura 2000 își aduc contribuția semnificativ la menținerea diversității biologice în regiunea biogeografică alpină și continentală.

Suprafețele celor 5 situri Natura 2000 sunt redate în tabelul de mai jos.

Tabelul 2. Suprafețele siturilor Natura 2000 în Munții Trascău

Fig. 17 – Rezervații Naturale Munții Trascău

Considerând suprafața, raportată la celelalte SPA-uri din România, ROSPA0087 Munții Trascăului, se situează pe locul 6. În schimb, ROSCI0253 Trascău este al 17-lea SCI ca dimensiune din România. Suprafața cumulată a siturilor Natura 2000 Trascău este de 96.267ha.

Scopul ariilor naturale protejate de interes național situate pe suprafața ROSPA0087 Munții Trascăului este acela de a proteja și a conserva unele elemente naturale cu valoare și semnificație ecologică, științifică, peisagistică deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale sălbatice rare, endemice ori amenințate cu dispariția, asociații floristice și faunistice, elemente geomorfologice, formațiuni geologice, depozite fosilifere, precum și alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor.

Protejarea capitalului natural al Munților Trascău și a sectorului carstic al Munților Muntele Mare a preocupat oamenii de știință români încă din perioada interbelică. În anii 1935 și 1938 la propunerea reputatului om de știință Alexandru Borza au fost declarate ca rezervații naturale Șesul Craiului-Scărița Belioara și Cheile Turzii. A urmat apoi declararea altor rezervații naturale în anii 1969, 1995 și apoi în anul 2000 listarea lor în Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate.

ROSPA0087 Munții Trascăului a fost declarat ca arie de protecție specială avifaunistică ca parte a rețelei Natura 2000 în România în anul 2007, prin Hotărârea Guvernului nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, cu modificările și completările ulterioare.

ROSCI0253 Trascău a fost declarat ca sit de importanță comunitară ca parte a rețelei ecologice Natura 2000 în România în anul 2007, prin Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitara, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, cu modificările și completările ulterioare.

ROSCI0034 Cheile Turenilor a fost declarat ca sit de importanță comunitară ca parte a rețelei ecologice Natura 2000 în România în anul 2007, prin Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1964/2007, cu modificările și completările ulterioare.

ROSCI0035 Cheile Turzii a fost declarat ca sit de importanță comunitară ca parte a rețelei ecologice Natura 2000 în România în anul 2007, prin Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1964/2007, cu modificările și completările ulterioare.

ROSCI0300 Fânețele Pietroasa-Podeni a fost declarat ca sit de importanță comunitară în anul 2011, prin Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1964/2007, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru rezervațiile naturale și monumentele naturii au fost elaborate fișe de prezentare care au fost aprobate prin Hotărârea Consiliului Județean Alba nr. 20/1995 pentru județul Alba, repectiv un „Studiu privind zone protejate de importanță națională – patrimonul natural – județul Cluj” elaborat sub egida Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, pentru rezervațiile naturale din județul Cluj.

Fig. 18 – Zone cu valoare ecologică ridicată în Munții Trascău

În cele ce urmează, regăsiți o scurtă descriere a ariilor naturale protejate de interes național:

Bulzul Gălzii: arie naturală protejată de interes geologic, reprezentată printr-un bloc calcaros, în formă de creastă ascuțită, cu înălțimea de 71m, ce domină satul Poiana Gălzii, situat pe cursul mijlociu al râului Galda.

Cheile Ampoiței: arie naturală protejată complexă, reprezentând un peisaj geografic puțin modificat de om, conservând în bună parte elementele mediului natural. Relieful accidentat datorat calcarelor compacte este în bună parte împădurit și se remarcă printr-o atractivitate turistică aparte. Cele câteva peșteri constituie un obiect de cercetare pentru speologi, iar vegetația conține unele elemente termofile și mici pajiști stepizate datorate curenților de aer descendenți.

Cheile Feneșului: arie naturală protejată complexă; face parte din sectorul de sud al Munților Trascău. Mai sunt cunoscute și sub denumirea de Cheile Caprei, după numele celor două coloane stâncoase, Pietrele Caprei.

Cheile Găldiței și Turcului: arie naturală protejată complexă, cu un relief interesant și pitoresc de creste, țancuri și abrupturi sculptate în calcar, formată din două subunități: Cheile Găldiței și Cheile Turcului.

Cheile Gălzii: arie naturală protejată complexă, reprezintă un peisaj spectaculos modelat în calcare care adăpostește un număr important de specii de plante calcofile.

Cheile Geogelului: arie naturală protejată geologică; reprezintă un areal puțin modificat de om, cu un peisaj spectaculos modelat în calcare.

Cheile Întregalde: arie naturală protejată complexă, reprezentată printr-un relief deosebit de pitoresc, cu numeroase abrupturi, creste ascuțite și turnuri, care conservă totodată numeroase specii rare de plante, inclusiv floarea de colț, la o altitudine de sub 500m.

Cheile Mănăstirii: arie naturală protejată complexă; reprezintă un peisaj pitoresc, înscris în calcare, care conservă totodată o serie de plante rare.

Cheile Piatra Bălții: arie naturală protejată geologică; reprezintă un areal puțin modificat de om, cu un peisaj spectaculos, modelat în calcare.

Cheile Plaiului: arie naturală protejată geologică, reprezintă un peisaj pitoresc, deosebit de spectaculos, modelat în calcare.

Cheile Pociovaliștei: arie naturală protejată complexă, constituită din forme de relief pitoresc, o asociație de abrupturi prăpăstioase, creste, turnuri, țancuri și hornuri.

Cheile Poșegii: arie naturală protejată complexă, având ca suport ansamblul geomorfologic pitoresc cu formele caracteristice reliefului calcaros: abrupturi, creste, turnuri și ogașe prăpăstioase; totodată conține și unele specii de plante rare.

Cheile Pravului: arie naturală protejată geologică, reprezintă un peisaj spectaculos modelat în calcare. În amonte, cheile sunt închise de o cascadă pitorească.

Cheile Râmețului: arie naturală protejată complexă; reprezintă un peisaj pitoresc și foarte puțin modificat de către om, înscris în calcare, care conservă o serie de plante rare, printre care numeroase monumente ale naturii.

Cheile Runcului: arie naturală protejată complexă, constituită dintr-un relief deosebit de pitoresc, un ansamblu de abrupturi, creste, țancuri și turnuri.

Cheile Siloșului: arie naturală protejată geologică; reprezintă un peisaj calcaros acoperit de o vegetație forestieră bogată. Cheile propriu-zise au o lungime de aproximativ 500m cu forme înalte doar pe malul stâng al râului. Patul văii prezintă ruperi bruște de pantă și o cascada de aproximativ 6m.

Cheile Tecșeștilor: arie naturală protejată complexă, peisagistică cu relief specific format pe calcare, dar în mare măsură acoperit de vegetație.

Cheile Turenilor: arie naturală protejată complexă; reprezintă un canion carstic de 1.850m lungime, cu un peisaj pitoresc determinat de prezența pereților calcaroși înalți între 20 și 105m, încărcați cu forme specifice exocarstice.De asemnea în arie sunt prezente un număr de 29 de peșteri, unele dintre prezentând urmele locuirii de către oameni.

Cheile Turzii: arie naturală protejată complexă; reprezintă un canion carstic de aproximativ 2km lungime, cu un peisaj deosebit de pitoresc, plante deosebit de importante, unele endemice. De asemenea sunt prezente multe peșteri, de interes atât științific cât și arheologic.

Cheile Văii Cetii: arie naturală protejată geologică; reprezintă un sector scurt de chei, cu un peisaj spectaculos modelat în calcare, cu marmite și cascade.

Cheile Vălișoarei: arie naturală protejată complexă, geologică și botanică; pe versanții cheilor se întâlnesc o serie de plante rare și câteva peșteri importante.

Iezerul Ighiel: arie naturală protejată complexă, reprezintând cel mai mare lac de baraj natural pe calcare din România. De asemenea pădurea din jur are o biodiversitate ridicată, alcătuind împreună un ansamblu peisagistic foarte pitoresc.

Pădurea Sloboda: arie naturală protejată botanică, forestieră, având o mare importanță peisagistică și rol recreativ. Din punct de vedere științific, este semnificativă deoarece conservă fragmente de ecosisteme forestiere specifice pentru partea de vest a Podișului Transilvaniei.

Laricetul de la Vidolm: arie naturală protejată botanică, forestieră, conservă un habitat deosebit de important, acela de pădure de larice – Larix decidua, relict. Rezervația are aspectul unui arboret natural compact imprejmuit de pâlcuri izolate apărute spontan.

Pârâul Bobii: arie naturală protejată paleontologică; constituie un punct fosilifer de importanță științifică deosebită, devenit clasic în literatura de specialitate prin resturile fosile de vârstă miocenă.

Peștera de la Groși: arie naturală protejată speologică și geologică, adăpostind o peșteră de dimensiuni modeste dar deosebit de importantă din punct de vedere științific datorită vechimii foarte mari a ei. De asemenea, rezervația ocrotește un habitate naturale importante.

Peștera Huda lui Papară: arie naturală protejată speologică; adăpostește formațiuni carstice deosebite; este cea mai lungă peșteră din Munții Trascăului. De asemenea, peștera găzduiește cea mai mare hibernacula de lilieci din Romînia. Peștera este clasificată parțial ca și clasă A, peșteri de valoare excepțională, care, prin interesul științific sau unicitatea resurselor, sunt reprezentative pentru patrimoniul speologic național și internațional conform legislației în vigoare.

Piatra Boului: arie naturală protejată de interes geologic, reprezentată printr-un bloc calcaros, în formă de creastă ascuțită, care domină văile Ampoiului și Ampoiței de pe interfluviu.

Piatra Cetii: arie naturală protejată complexă, constituită dintr-un relief pitoresc, în cea mai mare parte reprezentat de creste, abrupturi, țancuri și stâncării, parțial de versanți repezi acoperiți cu vegetație forestieră. Se remarcă printr-o mare diversitate floristică, adăpostind o serie de endemisme și plante aflate pe lista roșie a plantelor superioare din România ca specii care necesită ocrotire.

Calcarele cu orbitoline de la Piatra Corbului: arie naturală protejată de interes geologic și paleontologic, reprezintă un bloc calcaros cu orbitoline, încastrată într-o formațiune de Wildflisch specifică zonei.

Piatra Grohotișului: arie naturală protejată de interes geologic, conservă o suprafață stâncoasă, cu roci calcaroase care conțin diverse specii fosile.

Poiana cu narcise de la Negrileasa: arie naturală protejată botanică, conservă specia floristică, narcisa – Narcissus stellaris, numită de localnici rușculiță.

Poiana cu narcise de la Tecșești: arie naturală protejată botanică, conservă o specie ocrotită de mare efect peisagistic, narcisa.

Șeșul Craiului-Scărița Belioara: rezervație complexă, botanică și geologică, reprezintă un rest al unui întins platou calcaros intens erodat de ape, care conservă un număr mare de specii de plante rare.

Vânătările Ponorului: arie naturală protejată complexă; reprezintă un sistem endo și exocarstic alcătuit din două avenuri și o cascadă, cu un peisaj pitoresc determinat de prezența pereților calcaroși pe suprafața cărora apele de precipitații au format o serie de fâșii de culoare vineție care contrastează cu albul-cenușiu al calcarelor.

Fig. 19 – Cheile Borneștilor

CAPITOLUL VI

Tipuri de turism practicate în Munții Trascău

Suprafețele plane sau cu pante mai domoale au permis instalarea comunităților umane, ceea ce s-a tradus implicit și printr-o modificare a modalităților de utilizare a terenurilor, trecându-se astfel de la o vegetație naturală la una indusă antropic care să servească sub aspect calitativ dar mai ales cantitativ consumului.

Este bine știut faptul că, arealele depresionare, văile mai largi ale cursurilor de apă și zonele care pot oferi o mai bună protecție naturală și implicit condiții de autoapărare mai bune sunt preferate în detrimentul zonelor mai deschise unde și accesul este mai facil. Ca atare, aceeași situație s-a întâlnit și în cazul Munților Trascău unde, arealele depresionare care pe lângă „caracterul semi-închis” pe care îl aveau, dar și datorită climatului mai blând pe care îl ofereau, au fost preferate instalării așezărilor umane, versanții dealurilor înconjurătoare fiind astfel transformați pentru utilizarea lor în agricultură. Poate cel mai elocvent exemplu de agroterase sunt cele din cadrul Depresiunii Trascău, unde ca urmare a creșterii cerinței pentru extinderea suprafețelor agricole, populația a amenajat un sistem de agroterase pe versanții abrupți ai Pietrei Secuiului pe care le-au cultivat cu orz sau chiar cu pomi fructiferi [L. Rákosy, 2006].

După cum am menționat arealele depresionare sunt ocupate de culturi cerealiere, în vreme ce zonele mai înalte sunt destinate utilizării ca fânețe și pășuni, cu precizarea că, o mare parte din suprafețele ocupate inițial de păduri au fost defrișate pentru a face loc acestora din urmă. Susținem această idee prin precizarea faptului că, deși în momentul de față anumite suprafețe sunt utilizate ca pășuni sau fânețe, ele posedă o cuvertură edafică caracteristică suprafețelor împădurite (solurile brune au o extindere spațială considerabilă ceea ce dovedește o existență trecută și pe suprafețe mai mari a pădurilor de foioase).

Pe lângă suprafețele defrișate și transformate în pășuni și fânețe necesare creșterii animalelor, în regiunile limitrofe ale Munților Trascău, ca urmare a existenței unui relief mai lin și cu pante mai domoale care a permis instalarea culturilor, suprafețele utilizate pentru cultivarea porumbului, a grâului, a orzului sau secarei sunt bine reprezentate. În același timp, spre extremitatea estică a unității, la bordura cu culoarul Mureșului și ca urmare a unor temperaturi mai ridicate și a unei cuverturi edafice corespunzătoare, culturile de viță de vie sunt și ele bine individualizate pe versanții mai însoriți, ceea ce a influențat și o dezvoltare a activităților de comercializare a vinului, sub forma unor crame de mici dimensiuni, în localitățile adiacente și implicit o specializare a unui segment al populației în activități de vinificație.

În consecință și în funcție de particularitățile reliefului, dominant în peisajul unității analizate este un tip sau altul de utilizare al terenului: arealele depresionare sunt utilizate pentru cultivarea cerealelor, zonele mai înalte și cele de platou sunt folosite ca fânețe sau pășuni necesare creșterii animalelor, pantele mai domoale și cu un climat mai cald sunt utilizate pentru cultivarea viței de vie sau pentru plantarea pomilor fructiferi. În perimetrele adiacente așezărilor umane potențialul ecologic este profund modificat, în multe cazuri relieful fiind unul „antropogenizat” iar rețeaua hidrografică care le traversează, de multe ori este neconformă cu starea mediului (pe lângă canalizările și regularizările de albii, în cele mai multe cazuri, de-a lungul firului apei sunt prezente într-o cantitate considerabilă rămășitele pestrițe ale prezenței și activității umane: peturi și ambalaje de plastic, cauciucuri de mașini, obiecte de uz gospodăresc etc.).

Analizând detaliat morfologia Munților Trascău constatăm că anumite forme de relief se constituie, prin modul de încadrare în peisajul locului, fizionomia, dimensiunile, specificitățile genetice și funcționale în atracții turistice de prim ordin. Intre acestea, cu o zestre atractivă certă se înscriu: abrupturile, crestele, cheile și defileele, ponoarele, peșterile și avenele, relieful de masive izolate (klippe și olistolite), formele de alterare-dezagregare specifice reliefului periglaciar etc.

Abrupturile sunt elemente morfologice care frapează instantaneu datorită racordului tranșant pe care-l presupun între două suprafețe, a etalării pe verticală a uneia dintre acestea. Ele conferă peisajului o notă originală de spectaculozitate și grandoare, aspecte receptate favorabil de majoritatea absolută a turiștilor. In funcție de localizarea lor spațială, în Munții Trascău deosebim trei grupe distincte de abrupturi și anume: abrupturile periferice ale culmilor și crestelor calcaroase, abrupturile din perimetrele cheilor și defileelor, abrupturile laterale ale masivelor izolate (klippe și olistolite).

Crestele alcătuiesc o grupă de forme de relief apărute în urma intersecției directe a celor doi versanți, proces finalizat prin individualizarea unei creste în unghi ascuțit și un profil transversal de formă piramidală. În Munții Trascăului există două exemple tipice de creste și anume Pleașa Râmețului-Prisaca-Piatra Cetii și Colții Trascăului.

Cheile se detașează net în raport cu alte forme de relief, dar și cu alte obiective turistice naturale sau antropice din Munții Trascăului prin numărul apreciabil (22 sectoare), răspândirea spațială largă, acoperind întreaga regiune montană, morfologia extrem de bogată și diversificată a versanților, spectaculozitatea abrupturilor și numărul mare de peșteri deschise în versanții lor. Ele apar fie ca forme individualizate fie sub forma complexelor de chei, grupate în perimetrul aceluiași bazin hidrografic.

Defileele. Atractivitatea turistică a celor 18 sectoare de defilee din Munții Trascăului, în general, constă în următoarele însușiri morfogenetice, morfometrice și morfologice:

– geneza lor diferită, prin epigeneză, antecedență sau captare hidrografică clasică;

– extensiunea spațială uneori deosebită (Defileul Arieșului, 30 km lungime: Defileul Rachișului, 8 km lungime);

– prezența versanților abrupți, convecși, masivi;

– meandrarea accentuată în plan orizontal;

– albie minoră cu frecvente repezișuri, cascade și marmite torențiale;

– alternanța sectoarelor de îngustare cu cele de lărgire cu aport important în diversificarea peisajului.

Ponoarele. Cel mai spectaculos ponor din Munții Trascău este Vânătara, generat de subteranizarea rețelei hidrografice organizată la contactul formațiunilor cristaline sau sedimentare cu bara calcaroasă a Bedeleului. Atractivitatea deosebită a acestuia rezultă din amploarea și complexitatea fenomenelor care i-au dat naștere, începând cu confluența celor trei văi de suprafață (Valea Seacă, Valea Ponorului și Valea Poienii), și continuând cu treapta antitetică de peste 100 m înălțime sau Cascada Văii Poienii.

Peșterile și avenele fac parte dintr-o grupă aparte de obiective turistice geomorfologice, caracterizate prin însușiri atractive certe precum ineditul sau unicitatea. Lor li se adaugă elemente de ordin dimensional, varietatea morfologică sau atribute derivate din funcția de adăpost pentru omul preistoric sau unele specii de animale (Ursus spelaeus).

Din cele 327 peșteri și avene inventariate până la ora de față în Munții Trascăului, doar 23 (7 %) au peste 100 m lungime, putând constitui obiectul unei exploatări turistice, fie ea și de circumstanță. Celelalte cavități naturale, majoritatea absolută dealtfel, au o funcție pur peisagistică, diversificând oferta sectoarelor de chei în abrupturile cărora se deschid.

In atari condiții, cea mai cunoscută formă endocarstică rămâne Peștera Huda lui Papară, care se remarcă prin mărimea și forma cavernamentului; prezența speleotemelor; râuri, lacuri și cascade subterane.

Masivele izolate reprezintă un veritabil brand atractiv pentru Munții Trascăului, niciunde în spațiul montan românesc nemaiîntâlnindu-se o grupare mai numeroasă și forme mai pitorești de astfel de elemente morfologice precum aici. Ele sunt răspândite în proporție covârșitoare în partea estică a regiunii muntoase, între Defileul Arieșului și cel a Ampoiului, cu o densitate mai ridicată între văile Râmețului și Feneșului, respectiv în Depresiunea Ampoi-Ampoița. Modul inedit de formare le separă în două categorii genetice, klippele fiind strâns atașate de structurile ofiolitice iar olistolitele aparând brusc, prin eroziune diferențiată din masa compactă a depozitelor sedimentare cretacice.

Potențialul lor turistic este alcătuit dintr-un cumul de însușiri atractive între care enumerăm:

– geneza lor aparte, încă nelămurită pe deplin nici astăzi, cu formularea, timp de mai bine de un secol, a celor mai diverse opinii și teorii, cu implicarea unor procese telurice dintre cele mai spectaculoase

– apariția bruscă în peisaj, sub forma unui relief rezidual, suspendat, cu trăsături total diferite în raport cu formele înconjurătoare, mult mai blânde, mai puțin fragmentate, modelate pe alte categorii de roci, preponderent flișoide, mai puțin rezistente la eroziune;

– ecartul altimetric cuprins între câteva zeci și sute de metri, ce le asigură nu numai o detașare netă față de substrat, ci și o vizibilitate areală extrem de largă;

– varietatea dimensională și fizionomică a masivelor, de la olistolitele de mici dimensiuni, cu înălțimi de câțiva metri, la veritabile masive calcaroase cu mici platouri somitale în partea superioară;

– bogăția morfologiei de detaliu alcătuită din lapiezuri, creste, pilieri, culoare nivale, grohotișuri bazale extinse, nișe, dar și dolinele, peșterile și avenele ce apar pe masivele de mari dimensiuni precum Corabia, Dâmbău, Data, Rachiș;

– numeroasele oportunități oferite drumeției de agrement și alpinismului, prin numărul mare de poteci și trasee de escaladă;

– asocierea peisagistică frecventă, surprinzătoare și pitorească totodată, a masivelor de mici dimensiuni cu elemente ale peisajului cultural al regiunii (integrarea lor in perimetrul construit al gospodăriilor ;

– funcția de rezervații geologice, arheologice sau peisagistice îndeplinită de unele dintre acestea (Pietrele Ampoiței, Piatra Craivii) ce sensibilizează masa de vizitatori;

Peisajele morfo-turistice asociază spațial două sau mai multe forme de relief cu însușiri atractive, indiferent de originea lor și de cauzalitățile morfogenetice. Abordate în desfășurarea lor spațială, în regiunea analizată deosebim următoarele peisaje morfo-turistice:

– peisajul complex al Culmii Petrești;

– peisajul mozaicat al defileului Arieșului;

– peisajul polivalent al Depresiunii Trascăului;

– peisajul grefat pe calcare și ofiolite din Colții Trascăului;

– peisajul extremității nordice a Culmii Bedeleului;

– peisajul carstic de bară calcaroasă (partea centrală a Culmii Bedeleului);

– peisajul de platou carstic (Ciumerna);

– peisajul văilor carstice (cu chei și defilee);

– peisajul de masiv calcaros izolat (Corabia-Dâmbău, Dosul Blidarului, Piatra Grohotișului, etc);

– peisajul generat de imbricarea strânsă a structurilor flișoide cu ofiolitele și masivele izolate calcaroase (Pietrele Ampoiței, Piatra Craivii, Sfredelașu).

Atunci când relieful nu este resursa atractivă principală generatoare de turism, el se constituie într-o resursă de importanță secundară sau într-un simplu decor ce va influența însă personalitatea și caracteristicile peisajului în care este încadrat un alt obiectiv, oferind armonie, spectaculozitate sau contrast.

In Munții Trascău relieful joacă rolul de fundal peisagistic pentru următoarele categorii de atracții și activități turistice:

– Obiective geomorfologice individualizate și bine înscrise în peisaj

– Elemente morfo-hidrografice;

– Elemente ale biodiversității;

– Edificii istorice;

– Edificii religioase

– Activități umane cu funcție turistică;

– Resurse etnografice și eno-gastronomice.

A treia ipostază importantă a intervenției reliefului în domeniul turistic este cea de suport fizic, material, al tuturor infrastructurilor și activităților desfășurate în scop recreativ, curativ și culturalizant în geosfera turistică. De această dată el apare ca un factor static, asupra căruia se acționează, dar implicațiile structurii și dinamicii formelor sale sunt numeroase și nu pot fi neglijate în orice acțiune de amenajare și exploatare de profil. Aspectele pe care le îmbracă rolul de suport jucat de relief sunt variate și vizează deopotrivă:

– infrastructurile de cazare și alimentație publică;

– dotările pentru agrement și cură,

– căile de acces spre obiectivele atractive și bazele turistice,

– dotările auxiliare turismului etc.

Pensiunea turistică reprezintă baza de cazare principală din Munții Trascăului. Pensiunile au apărut la început ca inițiative timide în satul Rimetea, din centrul Depresiunii Trascăului, unde exista o anumită tradiție a găzduirii oaspeților proveniți mai ales din Ungaria. Ulterior ele au proliferat și în alte părți ale masivului, astăzi conturându-se trei zone de dezvoltare a acestora, Depresiunea Trascău- Valea Aiudului, prima și cea mai importantă, Ighiu-Ampoița, pentru care se poate previziona o viitoare extindere spre Țelna și Bucerdea Vinoasă și Arieșul Mijlociu. Puteam observa conturarea unor noi zone în arealul Culmii Petrești și Valea Râmețului.

Cabanele sunt de asemenea prezente în Munții Trascău, două dintre acestea fiind modernizate, și având o capacitate sporită, Buru și Râmeț, cărora de adaugă altele câteva cu destin incert. Nu trebuie uitat nici Refugiul Săruni din Dâmbău.

Dotarea Munților Trascău la nivel de infrastructură de agrement este deficitară, atât în valori absolute, cât și prin comparație cu unitățile înconjurătoare. Remarcăm lipsa unor unități care să asigure unele servicii complementare celor de cazare și de alimentație publică, de tipul închirierii unor echipamente sportive, de închiriere de ATV-uri sau apariția unor amplasamente adresate echitației etc. Astfel de servicii sunt asigurate în zona studiată doar de pensiuni. In același context, constatăm lipsa infrastructurii de agrement pentru anumite forme de turism, ca cicloturismul, ai cărui practicanți vor folosi drumurile comunale sau forestiere, fără nici o amenajare, oricât de rudimentară.

Infrastructura căilor de acces. Lungimea totală a rețelei rutiere la nivelul masivului, depășește 240 km, din care drumurilor naționale le revin cca. 68 km (27,5 %), celor județene 64 km (27 %) iar drumurilor comunale 104 km (41 %). Autostrăzii Transilvania, ce traversează pieziș culmea Petridului, între Deleni și Petrești de Jos, trecând apoi prin dreptul localităților Tureni, Copăceni și Săndulești pentru a ajunge ulterior la Municipiul Turda îi revin mai puțin de 8 km (3,2, %).

Cea mai relevantă arteră de circulație pentru întreaga regiune studiată rămâne drumul E81, din direcția Cluj-Napoca, care străbate localitățile Tureni, Copăceni, Turda, Aiud, Alba Iulia, continuându-se apoi înspre sud. Din acesta se desprind o serie de drumuri naționale sau județene, cu un caracter transversal, care, din păcate, fie se termină brusc în vreo localitate izolată, fie sunt continuate de drumuri forestiere, care și ele se încheie la fel de subit la întâlnirea unor obstacole naturale. În plus, lipsesc sectoarele de scurtcircuitare care să le conecteze optim cu drumurile principale.

De asemenea, Munții Trascău sunt mărginiți la nord și la sud de două axe rutiere foarte importante pentru Munții Apuseni în întregimea lor, și anume DN 75, care trece prin localitățile Turda-Mihai Viteazu- Buru- Lungești- Vidolm-Lunca Largă- Poșaga- Sălciua și asigură legătura spre Câmpeni, și DN 74 Alba Iulia- Șard- Meteș-Poiana Ampoiului-Presaca Ampoiului-Feneș- Podu lui Paul- Zlatna.

Căile ferate sunt reprezentate de linia Alba Iulia- Zlatna, cu o lungime de 42 km, care urmează îndeaproape Valea Ampoiului. O a doua cale de acces pe linia ferată spre Munții Trascău era Abrud-Turda, însă traficul pe aceasta a fost sistat de mai bine de două decenii, fapt care face ca orice inițiativă de reintroducere în circuitele turistice a Mocăniței să fie foarte costisitoare.

Dotările aferente orientării și informării turiștilor.

In această categorie includem panourile de evidențiere a diferitelor obiective atractive (îndeosebi cele cu statut de rezervații), de promovare a bazelor de cazare, hărțile (schițele) diverselor areale sau zone turistice. Amplasarea lor predilectă este de-a lungul drumurilor principale (Valea Ampoiului, Depresiunea Trascăului) sau la răspântia căilor de acces, în centrul localităților mai importante etc. O categorie aparte este reprezentată de panourile de atenționare și săgețile indicatoare, montate, de regulă, de-a lungul circuitelor turistice, dar și în unele localități pentru dirijarea eficientă și în siguranță a vizitatorilor spre un anumit obiectiv. Toate acestea au o construcție simplă și relevă modeste preocupări pentru întreținerea și estetizarea lor.

Totodată, marcajele turistice și traseele de drumeție care străbat întreg masivul montan permit tranzitarea fluxurilor de turiști în diferite zone, precum și aglutinarea acestora în regiuni de interes precum depresiunile intramontane sau culmile catenelor calcaroase prezente în Munții Trascău. În cele ce urmează, sunt prezentate unele dintre cele mai importante trasee turistice din Munții Trascău:

Potențialul turistic înmagazinat de Munții Trascău a determinat apariția și dezvoltarea tuturor celor patru tipuri de turism: recreativ, curativ, cultural și mixt, însă cu largi decalaje între ele. Astfel, regiunea prezintă cele mai variate și mai consistente resurse pentru turismul de recreere și agrement, care a devenit tipul de turism cel mai dezvoltat și, deci, mai reprezentativ pentru unitatea montană analizată. Turismul curativ se poate practica doar sub forma „curei montane reci” cu desfășurarea de exerciții fizice în aer liber și doar în anumite zone. Turismul cultural se sprijină pe diverse resurse localizate în aria montană: începând cu edificiile istorice, religioase și culturale până la marele număr de rezervații.. In cadrul turismului complex (mixt) includem în primul rând turismul rural cât și turismul de tranzit.

6.1. Turismul recreativ

Cele mai reprezentative forme ale turismului recreativ în Munții Trascău sunt escalada și drumeția montană. Acestea antrenează cele mai consistente fluxuri turistice, escalada datorită unui potențial atractiv de excepție al arealului, cu o desfășurare impresionantă de abrupturi calcaroase iar drumeția datorită popularității ei ca formă recreativă în general, având cea mai largă adresabilitate dintre cele prezente la nivelul regiunii. Acestora li se adaugă unele forme care se adresează unui număr restrâns de practicanți, canyoningului, zborul cu parapanta, speoturismul, ciclismul, survolarea cu avionul sau turismul cinegetic și pescuitul sportiv.

Alpinismul și escalada. Relieful Munților Trascău, caracterizat de prezența masivelor izolate de tip klippe și olistolite și de numărul mare de chei și defilee, a impus această grupă montană pe harta escaladei clasice și sportive nu doar din Munții Apuseni, ci din România. Pe fiecare categorie de abrupturi (abrupturile marginale ale culmii montane, abrupturile laterale ale masivelor izolate și olistolitelor, abrutpurile din perimetrul cheilor și defileelor) s-au conturat peste 1 000 trasee unde se poate practica escalada sub toate formele sale: cățărarea clasică pe stâncă, escalada sportivă, escalada de anduranță, practicată pe trasee mai extinse de trei-patru lungimi de coardă sau bouldering-ul, formă a escaladei practicată fără coardă, pe trasee dificile, dar situate la înălțimi mici.

Cele mai reprezentative areale de escaladă din Munții Trascău sunt Cheile Turzii (18 zone de escaladă a 314 trasee) Colții Trascăului (193 de trasee), Cheile Turenilor (116 trasee), Cheile Aiudului (102 trasee), Pietrele Ampoiței (90 trasee) și Cheile Mănăstirii (74 trasee).

Majoritatea traseelor de escaladă din Munții Trascău se înscriu între gradele de dificultate 7- și 8-, corespunzătoare unui nivel de pregătire mediu spre avansat, și puțin peste 40 depășesc gradul 10- corespunzător nivelului maxim de performanță din România cuprins între gradele 9+/10- și 10+.

O formă inedită a ascensiunilor, escalada pe gheață, este practicată și în perimetrul Munților Trascău deși nu are aici o tradiție asemănătoare cu alte masive din cadrul Apusenilor, Muntele Mare sau Vlădeasa. Însă în ultimii ani, verticala de gheață care se formează în dolina-ponor Vânătara și cascada Șipote au atras tot mai mulți pasionați.

Drumeția montană este una dintre cele mai „libere” forme de turism, se poate practica pe distanțe scurte în tot masivul, sau mai lungi și mai dificile de-a lungul traseelor marcate. Această diversitate a lungimilor și gradelor de dificultate ale traseelor, face din drumeție forma de turism cu cea mai largă adresabilitate. Turiștii din toate categoriile de vârstă, cu orice grad de pregătire și formă fizică, vor putea identifica modul potrivit de a practica această formă de turism, de la plimbări scurte, de-a lungul potecilor sau drumurilor secundare care nu prezintă pante accentuate sau obstacole greu de depășit, având deci un grad de dificultate relativ redus, până la trasee montane lungi, cu dificultate mare sau care necesită aptitudini și echipament adecvat.

Cicloturismul nu este deservit de trasee special amenajate, făcând apel la infrastructura de comunicație existentă, drumuri județene sau forestiere, precum și sectoare din potecile specifice drumeției. S-au conturat astfel o serie de trasee de cicloturism, unele suprapuse parțial pe trasee turistice marcate: Colțești – Mănăstirea Râmeț, Zlatna – Cheile Feneșului dar și pe drumurile județene ce însoțesc Valea Galdei sau Râmețului sau pe drumurile de acces spre diferite obiective turistice: Lacul Ighiu, Cheile Cetii etc.

Speoturismul. În majoritatea peșterilor mai importante ale Munților Trascău, mai exact cele regăsite și în lista geomorfositurilor, se poate practica speoturismul sub o formă sau alta. În general, speoturismul de masă întâmpină obstacolul major al lipsei de amenajare. Un exemplu este al turiștilor care sosesc la Sub Piatra, în fața deschiderii Peșterii Huda lui Papară, intrarea în aceasta fiind limitată pe criterii de pregătire, experiență, formă fizică și, desigur, echipament menit a surmonta dificultățile impuse de inundarea galeriei principale.

Însă, chiar în aceste condiții, dintre peșterile din lista amintită, se detașează câteva cu importanță speoturistică mai ridicată: Avenul Dâmbău, Avenul Gemenele, Avenul din Fața Pistrii, care sunt exploatate printr-un turism speologic extrem, datorită condițiilor deosebit de favorabile, și peșterile Huda lui Papară, respectiv Peștera cu Apă din Cheile Râmeț, în cazul cărora speoturismul se prezintă sub ipostaze complexe, asociate geoturismului.

Canyoning-ul Din Munții Trascău, este exploatată prin această formă de turism Cheia Cetii. Această cheie este una dintre cele mai scurte din cadrul Munților Trascău, însumând doar 100 m, și se remarcă prin succesiunea de cascade și de marmite de mari dimensiuni, reprezentând astfel un areal ideal pentru canyoning. Prezența Munților Trascău între puținele locații din România de practicare a canyoningului, le conferă acestora o importanță națională pentru această formă de turism.

Zborul cu parapanta O formă de turism de agrement care găsește condiții favorabile în regiunea studiată, datorită diferențelor majore de nivel, este zborul cu parapanta. Pentru aceasta putem identifica patru zone mai importante de practicare, concentrate în cadrul Culmii Petrești și în perimetrul Depresiunii Trascăului. Cea mai reprezentativă locație pentru această formă de turism din Munții Trascău este satul Rimetea, zonă a reușit să fie cunoscută pe plan internațional, cu multiple puncte de decolare care se află atât la extremitatea nordică, cât și la baza stâncii, și zonele de aterizare foarte largi.

Survolarea cu avionul reprezintă o formă de agrement introdusă recent în urma unor inițiative private. Oferă turiștilor dornici de perceperea panoramică a peisajului scurte peripluri aeriene asupra părții de nord și centrale a Trascăului, cu focalizare asupra Pietrei Secuiului, Depresiunii Trascăului, Culmii Bedeleului, Defileului Arieșului, Cheilor Turzii etc.

Turismul cinegetic și pescuitul sportiv sunt condiționate indirect de relief prin intermediul biotopurilor pe care acesta le generează și condiționează. Se practică mai intens în pădurile extinse din apropierea Cabanei Sloboda, în zona Bedeleu-Tarcău, la Ighiu și în zona Dâmbăului, respectiv pe cursurile râurilor Stremț, Galda, Arieș, Feneș.

6.2. Turismul curativ

Este practicat mai ales în legătură cu dezvoltarea bazelor de cazare recente, în localitățile Sălciua și Ighiu, unde microclimatul de adăpost permite desfășurarea unui astfel de turism, dar și în Depresiunea Trascău. Totuși, în lipsa apelor minerale sau termale, a unor peșteri cu topoclimat cu valențe terapeutice (Peștera Huda lui Păpară nu intră în categoria menționată, datorită ventilației sale puternice) turismul curativ rămâne însă puțin reprezentativ pentru Munții Trascău și nici nu prezintă perspective largi de dezvoltare.

6.3. Turismul cultural

Îmbracă mai multe forme, în strânsă corelație cu resursele atractive vizate. Menționăm că în toate aceste cazuri, relieful joacă doar rolul de fundal peisagistic sau suport material al infrastructurilor aferente.

Turismul religios. Pelerinajele religioase sunt indirect legate de trăsăturile reliefului, prin localizarea mănăstirilor din regiune în locuri ocrotite, pitorești, precum cele din vecinătatea cheilor (Mănăstirea Râmeț), în depresiunile închise (Mănăstirea Rimetea) sau la baza abrupturilor greu accesibile (Mănăstirea Sub Piatră). Are, preponderent, un caracter ocazional, o concentrare maximă a vizitatorilor înregistrându-se în perioada hramurilor mănăstirilor menționate.

Turismul etno-cultural este prilejuit de manifestările folclorice, obiceiurile și tradițiile desfășurate în numeroase localități din interiorul sau de la periferia regiunii montane. Rimetea, Bucerdea Vinoasă, Craiva, Sălciua sunt doar câteva dintre obiectivele țintă din acest punct de vedere.

Ecoturismul sau turismul în ariile protejate are o largă extindere spațială în masiv, datorită arealelor numeroase cu acest statut. Fiind o formă de turism care se bazează mai mult pe resursele de faună și floră se detașează două locații favorabile: Rezervația cu Narcise de la Negrileasa și Laricetul de la Vidolm. Însă acestora li se adaugă și o serie de alte rezervații complexe: Cheile Turzii, Cheile Întregaldelor, Colții Trascăului etc.

Geoturismul. În sensul inițial al termenului, geoturismul presupune vizitarea obiectivelor turistice ale reliefului, în scopul cunoașterii și înțelegerii diverselor procese și forme. În principal, resursele acestei forme de turism se identifică cu geomorfositurile din areal, datorită mai ales importanței științifice și didactice ale acestora. Valoarea geoturistică a Trascăului constă în numeroase geomorfosituri de referință în ceea ce privește evoluția reliefului Munților Apuseni dar și al României, în general.

O primă încercare de organizare a acestor geomorfosituri în circuite tematice este reprezentată de „Drumul Calcarului”. Ca o primă inițiativă, acest traseu pare destul de bine articulat, punând în valoare 15 rezervații naturale, însă pare totuși mult prea general, vizând elemente foarte diferite. Astfel, realizarea unor circuite tematice specifice, ca „Drumul cheilor”, al geomorfositurilor speologice, al abrupturilor, al formelor ofiolitice, al punctelor de belvedere chiar, pare mult mai apropiată de trendurile internaționale în materie de geoturism.

De asemenea, cu importanță nu doar pentru geoturism, ci pentru geoconservare în general, apare ideea de înființare a unui geoparc, Geoparcul masivelor izolate. Inițiativa este susținută de faptul că Munții Trascău reprezintă singurul teritoriu al României unde s-au formulat opt teorii morfogenetice. Patrimoniul său va include: masivele izolate dintre Galda și Ampoi precum și cheile și peșterile din bazinul Galdei, Ampoiței, Feneșului sau avenele din Corabia-Dâmbău.

6.4. Turismul complex (polivalent)

Este al doilea tip de turism reprezentativ pentru Munții Trascău, forma predilectă pe care o îmbracă fiind cea a turismului rural. Multe dintre satele aferente unității montane posedă un ambient rural autentic, în care turiștii pot descoperi lumea satului cu toate obiceiurile și tradițiile ei, cu meșteșugurile, sărbătorile, folclorul și gastronomia ei.

Arealul Depresiunii Trascăului, având ca centru de referință localitatea Rimetea, se detașează la nivelul regiunii montane prin amploarea acestei forme de turism, prin numărul mare de baze de cazare (pensiuni), prin intensitatea fluxurilor de vizitatori și proveniența acestora (incluzând o pondere semnificativă de turiști străini, preponderent din Ungaria). În plus, mai ales în zona Cricău-Bucerdea Vinoasă, în care, paradoxal, încă nu funcționează vreo pensiune autorizată, au loc o serie de evenimente anuale menite să încurajeze turismul: Cununa Grâului, în Bucerdea Vinoasă; Festivalul Cetăților Dacice, în Cricău, festival deschis de o manifestare numită „Vinul Dacic”, care are ca scop promovarea vinului de Țelna și susținerea dezvoltării turismului rural și viticol în zonă.

Amploarea și diversitatea amenajărilor este strict corelabilă cu gradul de izolare și accesibilitate a obiectivelor, de structura și funcțiile lor turistice sau ne-turistice. In funcție de tipologia lor, deosebim:

– amenajări destinate accesului turistic

– amenajări vizând punerea în valoare a obiectivelor turistice (peșteri, chei, defilee,abrupturi, puncte de belvedere);

– edificarea infrastructurilor de cazare aferente.

Rolul reliefului pentru turism se manifestă sub trei ipostaze: cea de resursă atractivă principală sau secundară, de fundal peisagistic și de suport fizic de susținere a activităților și a logisticii turismului. Intre trăsăturile definitorii ale acestui raport menționăm:

– unicitatea formelor de relief, rezultată fie prin modelarea unei singure forme de o anume factură, fie prin dispariția în timp a formelor similare;

– ineditul formelor de relief din punct de vedere al fizionomiei, poziționării sau atributelor funcționale;

– complexitatea structurală a unor elemente;

– diversitatea tipologică care influențează direct proporțional atractivitatea unui areal;

– relațiile dimensionale (elementele supra-dimensionate având o mai mare forță de atracție);

– etalarea pe verticală, cu cât mai relevantă în spațiu, cu atât mai relevantă pentru turism.

Ca urmare a atractivității emanate de diferitele caracteristici ale obiectivelor turistice, am observat individualizarea unor forme etalon care eclipsează atractiv forme asemănătoare sau din vecinătate, unele chiar obiective de primă importanță, dar care nu sunt incluse, datorită acestui fenomen, în oferta turistică.

Fenomenul de eclipsare atractivă poate fi surprins în două ipostaze:

– eclipsarea obiectivă ca urmare a detașării hipsometrice, etalării pe verticale, ineditului apariției în peisaj sau varietății morfologiei de detaliu, asociată tendinței de eclipsare a tipurilor de relief unele față de altele;

– eclipsare subiectivă manifestată la nivel individual, indusă de propriile opțiuni recreative, culturale sau curative ale turistului, sau la nivelul fenomenului turistic datorată etalării diferențiate de către promotorii turismului și implicit, ofertei turistice diferite, accesibilității mai ridicate și dotării diferențiate.

Relieful se conturează ca o resursă turistică datorită formelor cu certă zestre atractivă:

– abrupturile marginale ale crestelor și culmilor, abrupturile laterale ale masivelor izolate precum și cele din versanții cheilor, care au un cert impact pozitiv asupra peisajului;

– crestele, pentru Munții Trascău impunându-se Colții Trascăului și Pleașa Râmețului- Prisaca-Piatra Cetii;

– cheile, care se detașează net între obiectivele turistice ale Munților Trascău, prin numărul apreciabil, prin răspândire, morfologia și fizionomia diferită, precum și prin numărul mare de elemente secundare de interes turistic: turnuri, peșterile din versanți, cascade, marmite, poduri naturale;

– defileele, vizibil eclipsate de chei, reduse la stadiul unor obiective secundare, doar cele mai extinse remarcându-se între obiectivele de referință ale regiunii: Defileul Arieșului sau Ampoiului;

– ponoarele, elemente de atractivitate turistică care se remarcă prin marea doză de inedit, reprezentate în regiune de Ponorul Vânătara;

– peșterile și avenele, care pe lângă funcția peisagistică, pot constitui obiectul unei exploatări turistice de circumstanță sau chiar a activităților speoturistice extreme;

– masivele izolate, unul dintre brand-urile atractive ale Munților Trascăului, care se remarcă prin geneza lor aparte, apariția bruscă în peisaj, trăsăturile total diferite în raport cu formele înconjurătoare, varietatea dimensională și fizionomică a masivelor, bogăția morfologiei de detaliu, cromatica distinctă a formațiunilor, oportunităților oferite drumeției de agrement și alpinismului, constituirea lor în puncte de belvedere;

– cascadele, ca elemente morfo-hidrografice, doar două fiind mai relevante în areal, Cascada Văii Poienii și Cascada Șipote.

Același element al reliefului poate fi perceput diferit, asumându-și deci roluri turistice diferite. Formele reliefului constituie doar fundalul peisagistic în condițiile în care sunt situate într-un plan secund, îndepărtat, sau dacă sunt mai puțin spectaculoase, fără a li se conferi personalitate, pentru alte obiective geomorfologice mai bine individualizate și înscrise în peisaj, pentru elemente hidrologice, de floră sau faună, istorice, religioase, etnografice și eno-gastronomice, pentru variate activități umane cu funcție turistică etc.

Relieful îndeplinește și funcția de suport pentru infrastructura turistică, a bazelor de cazare, a căilor de comunicație și a diferitelor amenajări turistice.

Ca baze de cazare predomină pensiunile rurale, concentrate în cadrul a trei zone principale: Depresiunea Trascău-Valea Aiudului, cea mai dezvoltată și prima în ordine cronologică de altfel, Ighiu-Ampoița, pentru care se poate intui o viitoare extindere spre Țelna și Bucerdea Vinoasă, și zona Arieșului Mijlociu.

Acestora li se adaugă cabanele, două fiind mai importante, Râmeț și Buru.

Dintre formele de turism dezvoltate în areal, cea mai reprezentativă este alpinismul și escalada, Munții Trascău conținând peste 1000 de trasee de escaladă (majoritatea de grad de dificultate mediu), cu o densitate remarcabilă în România .

Alte forme bine reprezentate sunt turismul rural, drumeția montană, speoturismul, canyoningul (una dintre puținele zone din România pentru practicarea acestuia), zborul cu parapanta, survolarea cu avioane de joasă altitudine, precum și alte forme ale turismului recreativ, cultural, curativ sau mixt.

CAPITOLUL VII

CONCLUZII

Analiza calitativă și cantitativă a elementelor componente ale peisajului geografic a Munților Trascău corelată cu varietatea litologică și cu multitudinea de procese și fenomene caracteristice pentru unitatea analizată, relevă trăsăturile fundamentale ale regiunii, materializate prin complexitatea elementelor identificate.

Astfel, formațiunile litologice impun reliefului forme specifice, așa cum aspectele edafice și climatice dictează evoluția și distribuția spațială a comunităților de plante și animale. Trăsăturile de bază ale reliefului cuantificate prin multitudinea de forme endo- și exocarstice, dar și de formele reliefului dezvoltat pe ofiolite, roci conglomeratice, argile sau marne se constituie la nivelul unității analizate, ca suport de dezvoltare al potențialului ecologic și implicit al exploatării biologice, privit și analizat în corelație cu modalitățile de utilizare antropică.

Ca atare, geocomplexul Munților Trascău a suferit de-a lungul timpului modificări semnificative ale tuturor componentelor sale, dictate pe de o parte de necesitatea populației de a-și stabili și dezvolta noi gospodării și, pe de altă parte ca urmare a nevoii crescânde de noi terenuri ca o consecință a cerințelor economice ale acesteia, terenuri care să fie utilizate pentru extinderea culturilor agricole, pășunilor și fânețelor.

Dezvoltarea și stratificarea vegetației în cadrul formațiunilor vegetale identificate este influențată de factorul antropic, mai ales prin extragerile de masă lemnoasă și suprapășunat. Astfel, suprafețele care au suferit impactele cele mai profunde au fost cele împădurite, în multe părți de pe teritoriul unității analizate acestea fiind îndepărtate pentru a face loc unor noi terenuri destinate fie extinderii infrastructurii de așezări sau de comunicație, fie pentru utilizarea lor ca terenuri agricole (suprafețe arabile, pășuni sau fânețe). Așadar, la nivelul Munților Trascău factorul antropic a fost acela care a dictat evoluția stării componentelor peisajului geografic în sensul în care activitățile sale au avut repercusiuni directe asupra tuturor elementelor naturale, biotice și abiotice.

Cu toate acestea, analiza elementelor peisajului prin prisma stării și calității lor a permis identificarea unui număr mare de geofaciesuri în biostazie comparativ cu cele rhexistazice sau parastazice. Nu putem însă pune acest fapt doar pe seama „neintervenției antropice”, mai ales în condițiile în care, pe tot teritoriul unității analizate, masivele calcaroase izolate și în multe cazuri și pantele accentuate ale versanților au jucat un rol favorabil dezvoltării unei vegetații spontane în detrimentul facilitării instalării așezărilor. În cadrul subunităților peisajului geografic reprezentate de geofaciesurile stâncăriilor calcaroase și rocii la zi, categoriile taxonomice inferioare – geotopurile, posedă cel mai mare număr de specii endemice spre deosebire de restul subunităților, tocmai datorită accesibilității reduse și gradului ridicat de izolare al sectoarelor de cheie și al masivelor calcaroase.

Susținem așadar ideea că, biostazia, respectiv starea de echilibru natural dintre elementele peisajului geografic se datorează în primul rând restrictivității reliefului față de dezvoltarea elementelor antropice și doar parțial nivelului scăzut de impact al acestora. Pe de altă parte însă, acolo unde pantele au fost mai domoale și instalarea așezărilor sau dezvoltarea infrastructurii de comunicație a fost mult facilitată de morfologia reliefului, este mai mult decât evidentă ponderea mare a geofaciesurilor în rhexistazie și a celor în parastazie.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. 1. Alcantara-Ayala, Irasema (2009) Geomorphosite Management in Areas Sensitive to Natural Hazards In Reynard, E., Coratza, P., Regolini-Bissig G., (2009) Geomorphosites, Verlag Dr. Friedrich Pfeil, Munchen, pag 163-173

2. 2. Avanzini M, Carton A, Sepp R, Tomasoni R (2002) First Census of Geosites in the Province of Trento, Procedings Geomorphological Sites: research, assessment and improvement, Modena

3. 3. Bertacchini, Milena, Bettelli, G., Bonazzi, U., Capedri, S., Capitani, M., Castaldini, D., Conti, S., Corradini, D., Fioroni, C., Fontana, D., Fregni, P., Gasperi, G., Giusti, C., Lugli, S., Marchetti, M., Panini, F., Pellegrini, M., Piacente, S., Rossi, A., Soldati, M., Tosatti, G., (1996) I beni geologici della Provincia di Modena. Artioli Editore, Modena

4. 4. Bleahu, M., Dimian, M. (1967), Studii stratigrafice și tectonice în regiunea Feneș- Ighiel-Intregalde (Munții Metaliferi), D.S. Inst. Geol. LIII (1965-1966), 1.

5. 5. Brancucci, G., Carton A., Pavia G., (1999) Scheda inventario geositi, Geoitalia, n 4. Novembre 1999

6. 6. Brancucci, G., (2003) Geositi e Dintorni, PRIN Cofin-Miur 2001/2003

7. 7. Bruschi, V. M., Cendrero A., (2005) Geosite Evaluation: Can We Measure Intangible Values? In Il Quaternario, Italian Journal of Quaternary Sciences / Geomorphological Sites and Geodiversity, Vol 18 (1) 2005, Volume Speciale, pag 293-306

8. 8. Bruschi, V.M., Cendrero, A., Direct and Parametric Methods for the Assessment of Geosites and Geomorphosites In Reynard, E., Coratza, P., Regolini-Bissig G., (2009) Geomorphosites, Verlag Dr. Friedrich Pfeil, Munchen, pag 73-88

9. 9. Burlando, P. (2001) Geositi e carte della natura. In Atti Conv. “Geositi, tra tutela e valorizzazione della natura” Carrara, Ottobre, 2001, pag 31-38

10. 10. Carton, A., A. Cavallin, F. Francavilla, F. Mantovani, M. Panizza, G. Pellegrini, C. Tellini (1993) Ricerche ambientali per l’individuazione e la valutazione dei beni geomorfologici – metodi ed esempi – Il Quaternario 7, 1,

11. 11. Castaldini, D., Piacente, S., Ghiddi, E., Vaccari, F. (1996) I beni geomorfologici: esempi di valutazione e di rappresentazione cartografica in un’area collinare della Provincia di Modena, in Mautone, M., (a cura di) „Una giornata di studio in onore di Mario Fondi. Scritti geografici”, vol 1, Napoli

12. 12. Castaldini, D., Valdati, J., Ilieș, Dorina. Camelia. (2005) The Contribution of the Geomorphologic Mapping to the Environmental Tourism in Protected Areas: Examples from the Apennines of Modena (Northern Italy). Revista de geomorfologie, vol 7, 91-106

13. 13. Castaldini, D. (2008), Maps and Multimedia Tool for the Environmental Tourism in Protected Areas of the Modena Apeninnes (Norhern Italy), GeoJurnal of Tourism and Geosites, I, 1, 1, Oradea.

14. 14. Cândea, Melinda, Simion, Tamara (2006), Potențialul turistic al României, Editura Universitară, bucurești.

15. 15. Cendrero, A. (1996) Propuesta sobre criterios para la classification y catalogacion del Patrimonio Geologico. In: El patrimonio geologico. Bases para su valoracion, proteccion, conservation y utilizacion, Monografias del Ministero de Obras Publicas, Transportes y Medio Ambiente, Madrid, 29-38

16. 16. Ciangă, N. (1998), Turismul din Carpații Orientali. Studiu de Geografie Umană, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca.

17. 17. Cocean, Gabriela (2009), Cabanele și refugiile din Munții Trascău, Geographia Napocensis, III, 2, Cluj Napoca.

18. 18. Cocean, Gabriela (2010), Accommodation Infrastructure in the Trascău Mountains- Tourist Boarding Houses Studia UBB.

19. 19. Cocean, Gabriela (2010), The Tourist Role of Relief as Landscape Background, Romanian Review of Regional Studies, Vol VI, Number 1, Cluj Napoca

20. 20. Cocean, Gabriela (2010), Fenomenul de eclipsare atractivă, Geographia Napocensis, IV, 2, Cluj Napoca

21. 21. Cocean , Gabriela, Anghel, D. (2011), Alpinism și escaladă în Munții Trascău Geographia Napocensis, V, 1, Cluj Napoca

22. 22. Cocean, Gabriela, Surdeanu, V. (2011), The Assessment of Geomorphosites of Touristic Interest in the Trascău Mountains, Studia UBB, LVI, 2, Cluj Napoca (in press)

23. 23. Cocean, P. (1984), Potențialul economic al carstului din Munții Apuseni, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, București.

24. 24. Cocean, P. (1995), Peșterile României. Potențial turistic, Editura Dacia, Cluj Napoca.

25. 25. Cocean, P., Silvestru, E. (1988), The Role of Magmatism in the Genesis of Isolated Massives Karst Relief of Trascău-Metaliferi Mountains, Trav, Inst. Speol. ,,E. Racoviță”, XXVII, București.

26. 26. Coratza, Paola. (2003) Siti geomorfologici: ricerca, valutazione e valorizzazione, Esempi in Emilia-Romagna- Tesi Dottore Ricerca, Universita di Modena e Reggio Emilia, Dipartimento Scienze della Terra

27. 27. Coratza Paola, Giusti, Cecilia (2005) Methodological Proposal for the Assessment of the Scientific Quality of Geomorphosites In Il Quaternario, Italian Journal of Quaternary Sciences / Geomorphological Sites and Geodiversity, Vol 18 (1) 2005, Volume Speciale, pag 307-314

28. 28. De Waele J., Di Gregorio F., Gasmi, N., Melis Maria Teresa, Talbi M.(2005) Geomorphosites of Tazeur Region (South-West Tunisia). In Il Quaternario, Italian Journal of Quaternary Sciences / Geomorphological Sites and Geodiversity, Vol 18 (1) 2005, Volume Speciale, pag 223-232

29. 29. Dinu, Mihaela, Pețan, Ioana (2005), Geografia turismului în România, Editura Universitară, București.

30. 30. Ficheux, R. (1940), Les Monts de Trascău; Bull. Assoc. Geogr. Fr., 125, Paris.

31. 31. Ghiraldi L., Coratza Paola, De Biaggi E., Giardino M., Marchetti M., Perotti L. (2009), Development and Usage of Geosites: New Results from Research and Conservation Activities in the Piemonte Region (Italy), Studia Universitatis Babeș-Bolyai, Geologia, 2009, 54, p 23-26

32. 32. Giusti Cecilia, Gonzalez-Diez A (2000) A Methodological Approach for the Evaluation of Impactc on Sites of Geomorphological Interest (SGI) Using GIS Techniques, in Beek K., J., Malenaar, M., (eds) “International Archives of Photogrammetry and Remote Sensing, Proc XIXth Congress of International Society for Photogrammetry and Remote Sensing” Amsterdam 2000, vol 23, Part suppl 7B, 47-53

33. 33. Grandgirard V., (1995) Methode pour la realization d’un inventaire de geotopes geomophologiques. In UKPIK Cahiers de l’Institut de Geographie de l’Universite de Fribourg 10: 121-137

34. 34. Grandgirard, V. (1999). An inventory of geomorphological geotopes in the canton of Fribourg (Switzerland), Mem. Descr. Carta Geol. d’It., LIV, 273-278.

35. 35. Grigore, M. (1974), Potențialul natural al turismului, Universitatea București.

36. 36. Hoblea, F. (2009) Karstic Geomorphosites: Managing Subterranean Natural – Cultural Heritage sites In Reynard, E., Coratza, P., Regolini-Bissig G., (editors) (2009) Geomorphosites, Verlag Dr. Friedrich Pfeil, Munchen, pag 189-200

37. 37. Hose, T.A. (1996). Geotourism, or can tourists become casual rock hounds?, in: Bennett, M.R. (ed.) Geology on your doorstep : the role of urban geology in Earth Heritage Conservation, London, Geological Society, 207-228.

38. 38. Ianovici, V., Borcoș, M., Bleahu, M., Patrulius, D., Lupu, M., Dumitrescu, R., Savu, H. (1976), Geologia Munților Apuseni, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, București.

39. 39. Ielenicz, M. (2009) Geotope, Geosite, Geomophosite The Annals of Valahia University of Târgoviște, Geographical Series, Tome 9 / 2009

40. 40. Ilieș, Dorina Camelia, Josan, N. (2007), Preliminary Contribution to the Investigation of the Geosites from Apuseni Mountains (Romania), Revista de Geomorfologie, 9,

București.

41. 41. Ilieș, Dorina Camelia, Josan, N. (2008), Geosites-Geomorphosites and Relief, GeoJurnal of Tourism and Geosites, II, 3, 1, Oradea.

42. 42. Ilieș, Dorina Camelia, Josan, N. (2009), Geosituri și geopeisaje, Editura Universitații din Oradea, Oradea.

43. 43. Joyce, E.B. (2007) Geotourism, Geosites and Geoparks: working together in Australia, The Australian Geologist, September 2007, pp 26-29.

44. 44. Martini G. (2000) Patrimonio geologico y geoturismo. In Barettino, D., Wimbledon W.A.P. Gallego E (eds) Patrimonio geologico: Conservation y gestion, 161-170

45. 45. Martonne, Emm. de (1922), Resultats des excurions geographiques, Lucr. Inst. Geogr. Cluj, 1.

46. 46. Măhăra, Gh., Popescu-Argeșel, I. (1993), Munții Trascău. Ghid turistic, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea.

47. 47. Monbaron, M. (2004). Inventaire des géotopes géomorphologiques du Canton du Jura, Swiss Geoscience Meeting 2004, Lausanne, Académie Suisse des Sciences Naturelles (SCNAT), 253.

48. 48. Muntele I., Iațu C., (2006) – Geografia turismului – concepte, metode si forme de manifestare spațio-temporală, ed. a II-a revăzută si adaugită, Ed. Sedcom Libris, Iași

49. 49. Nicolae, I. (1985), Ophiolites of the Trascău Mountains (South Apuseni Mountains), An. Inst. Geol., Geof., 65, București.

50. 50. Panizza M., Piacente, S. (1993) Geomorphological Assetss Evaluation. In Zeitschr fur Geomorphologie, N, F, Bd 87, 13-18

51. 51. Panizza, M., (2001) Geomorphosites: Concepts, Methods and Example of Geomorphological Survey – Chinese Science Bulletin, 46, Suppl Bd 4-6

52. 52. Panizza M., (2003) I geomorfositi in un paesaggio culturale integrato In Piacente, S., Poli G. (2003) La Memoria della Terra, la Terra della Memoria, L’Inchiostro Blue, Bologna, pag 23-27

53. 53. Panizza M (2005) Rischio geomorfologico e turismo. In Panizza M (ed) Manuale di geomorfologia applicata, cap 12/ Milano, Franco Angeli 302-316

54. 54. Panizza, M., Piacente, Sandra (2008), Geomorphosites and Geoturism, Rev. Geogr. Acad., 2, 1.

55. 55. Pereira P., Pereira, D., Caetano Alves M. I. (2007) Geomorphosites Assessment in Montesinho Natural Park (Portugal) Geographica Helvetica 62, 3, 159-168

56. 56. Piacente Sandra (2005) Geosites and Geodiversity for a Cultural Approach to Geology, In Il Quaternario, Italian Journal of Quaternary Sciences / Geomorphological Sites and Geodiversity, Vol 18 (1) 2005, Volume Speciale, pag 11-14

57. 57. Piacente S., M. Bertacchini, P Coratza, M Panizza, M Pellegrini (2003) Geositi e geomorfositi testimoni della geodiversita in Emilia Romagna, In: Piacente, S., Poli, G., (edit) “La Memoria della terra, la terra della Memoria” – Servizio Paesaggio, Parchi e Patrimonio Naturale, Regione Emilia-Romagna Edizioni l’Inchiostro Blu, pag 49-62

58. 58. Piacente, S., Poli, G., (edit) (2003) La Memoria della terra, la terra della Memoria – Servizio Paesaggio, Parchi e Patrimonio Naturale, Regione Emilia-Romagna Edizioni l’Inchiostro Blu

59. 59. Piccini L., Sauro U., Mietto P (2001) Il censimento dei Geositi Ipogei Naturali. In Atti Conv. “Geositi, tra tutela e valorizzazione della natura” Carrara, Ottobre, 2001, pag 27-29

60. 60. Poli G. (edit) (1999) Geositi: testimoni del tempo. Fondamenti per la conservazione del patrimonio geologico – Bologna, Regione Emilia Romagna

61. 61. Pop, M., Barna, Al (1971) Cheile Turzii. Ghid turistic Editura pentru Turism, București

62. 62. Popescu-Argeșel, I. (1969), Posibilități de valorificare turistică în Munții Trascăului, Lucr. Col. Naț. de Geogr. Turism., București.

63. 63. Popescu-Argeșel, I. (1977), Munții Trascăului. Studiu geomorfologic, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, București.

64. 64. Pralong, J-P., Reynard, E. (2004), Proposal for Assessing the Tourist Value and the Kind of Exploitation of Geosites in a Tourist and Recreative Context, in „Geomorphological Sites: Assessment and Mapping”, Cagliari, Il Quaternario (proceding).

65. 65. Pralong, J.P. (2005) A Method for Assessing the Tourist Potential and Use of Geomorphological Sites. In Geomorphologie. Relief, processus, environnement 3, 189-196

66. 66. Pralong, J.P., Reynard, E., (2005) A Proposal for a Classification of Geomorphological Sites Depending on their Tourist Value. In Il Quaternario, Italian Journal of Quaternary Sciences / Geomorphological Sites and Geodiversity, Vol 18 (1) 2005, Volume Speciale, pag 315-321

67. 67. Rădoane, I., Rădoane, Maria, Ichim, I., Surdeanu, V. (1999), Ravenele. Forme, procese și evoluție, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca

68. 68. Rădulescu, N. Al. (1966), Asupra geografiei turismului, Revista Geografică, I-II, București.

69. 69. Reynard E. (2003) Geomorphologie et tourisme: quelles relations? In Reynard, E., Holzmann Carole, Guex D., Summermatter N, (2003) Geomorphologie et tourisme- Lausanne, Institut de geographie, Travaux et recherches n. 24, pag 1-9

70. 70. Reynard E., (2004) Geotopes, geo(morpho)sites et paysages geomorphologiques. In Reynard, E., Pralong, J.P., (2004) Paysages geomorphologiques, Lausanne, Institut de Geographie, Travaux et recherches n 27, pag 124-137

71. 71. Reynard E., (2005) Geomorphosites et paysages – Geomorphologie: relief, processus, environnement, 3, 181-188

72. 72. Reynard E. (2009) Geomorphosites: Definitions and Characteristics. In Reynard, E., Coratza, P., Regolini-Bissig G., (editors) (2009) Geomorphosites, Verlag Dr. Friedrich Pfeil, Munchen, pg 9-20

73. 73. Reynard, E., (2009) The Assessment of Geomorphosites In Reynard, E., Coratza, P., Regolini-Bissig G., (editors) (2009) Geomorphosites, Verlag Dr. Friedrich Pfeil, Munchen, pag 63-71

74. 74. Reynard, E., Fontana, G., Kozlik, L., Scapozza C., (2007) A Method for Assessing Scientific and Additional Values of Geomorphosites – Geographica Helvetica, 62, 148-158

75. 75. Reynard, E., Holzmann Carole, Guex D., Summermatter N, (2003) Geomorphologie et tourisme- Lausanne, Institut de geographie, Travaux et recherches n. 24

76. 76. Reynard E., Panizza M., (2005) Geomorphosites: Definition, Assessment and Mapping. An Introduction – Geomorphologie.Relief, processus, environment 3, 177-180

77. 77. Savu, Al., Haidu, I. (1984), Asupra genezei și evoluției klippelor de calcar din Munții Trascăului, Studia UBB, XXIX, Cluj Napoca.

78. 78. Serrano E., Gonzalez Trueba J., J., (2005) Assessment of Geomorphosites in Natural Protected Areas: the Picos de Europa National Park (Spain) – Geomorphologie.Relief, processus, environment 3/2005, 197-208.

79. 79. Surdeanu, V. (1998), Geografia terenurilor degradate, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca

80. 80. Surdeanu, V., Stoffel, M., Pop, O. (2010), Dendrogeomorphologie et dendroclimatologie-methodes et reconstitutution des milieux geomorphologiques des regions montagneuses, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca

81. 81. Swizewski, C., Oancea, D. (1977), Geografia turismului, Partea I-a, Univ. Al. I. Cuza, Iași.

82. 82. Wimbledon W A P, Benton, M., J., Bevins, R., E., Bridgland, D., R., Cleal, C., J., Cooper R., G., May V., J., (1995) The Development of a Methodology for the Selection of British Geological Sites for Conservation Part 1 / Modern Geology 159-202

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: SPECIALIZAREA: GEOGRAFIA TURISMULUI LUCRARE DE LICENȚĂ ELEMENTELE COMPONENTE ALE CADRULUI NATURAL, GENERATORE DE POTENȚIAL TURISTIC ÎN MUNȚII TRASCĂU… [309420] (ID: 309420)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

SPECIALIZAREA: GEOGRAFIA TURISMULUI LUCRARE DE LICENȚĂ ELEMENTELE COMPONENTE ALE CADRULUI NATURAL, GENERATORE DE POTENȚIAL TURISTIC ÎN MUNȚII TRASCĂU… [309420]

Copyright Notice

Aparate Electronice de M ăsurare și Control PRELEGEREA 2 [602588]

VETERINARĂ ION IONESCU DE LA BRAD DIN IASI [611072]

EFICIENTA APLICARII PRACTICE A METODEI BOBATH IN RECUPERAREA PACIENTULUI HEMIPLEGIC POST AVC [310568]

1. CAPITOLUL I – PARTEA GENERALĂ 1.1. Introducere în nutriția sportivului De-a lungul timpului , analiza relaționărilor dintre performanța și… [618668]

Princess Diana, portrayed through [614221]

Therapeutic efficacy of [619109]

Copyright Notice

Similar Posts