Specializarea: Tehnică Dentară [309381]
Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila,, București
Facultatea de Moașe și Asistență Medicală
Specializarea: Tehnică Dentară
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator științific: Absolvent: [anonimizat]
2020
Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila,, București
Facultatea de Moașe și Asistență Medicală
Specializarea: Tehnică Dentară
LUCRARE DE LICENȚĂ
modalități de reabilitarea a sistemului stomatognat în edentația parțială
proteza clasică vs. proteza elastică
Coordonator științific: Absolvent: [anonimizat]
2020
Cuprins
Cuprins 3
Prefață 4
Cap. 1. Protezele dentare amovibile elastice 7
1.1 Evoluția protezelor dentare amovibile 7
1.2 [anonimizat] 9
1.3 Elemente componente ale protezei amovibile 12
Cap. 2. Materiale utilizate în protezarea amovibilă 15
2.1 Materiale și instrumentar utilizat în protezarea amovibilă 15
2.2 Repararea protezelor amovibile elastice 19
2.3 Avantajele și dezavantajele protezelor amovibile elastice 21
2.4 Complicații apărute în urma nerespectării etapelor tehnologice 23
Partea personală 25
Cap. 3. Protezarea parțial amovibilă din Valplast 25
3.1 Caracteristicile protezei parțiale 25
3.2 Etapele clinice și tehnologice în realizarea protezelor parțiale 26
Cap. 4. Realizarea protezei parțiale din acrilat 39
Concluzii 48
Bibliografie 50
Prefață
Încă din Antichitate a existat o preocupare pentru restaurarea morfologică și fizionomică a [anonimizat] a primit noi impulsuri prin progresele științifice ale științelor exacte (chimie, fizică, metalurgie) și a gnatologiei clinice de specialitate.
[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]-mandibulară, [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] o [anonimizat]. Afectarea unui singur element al sistemului duce după sine dereglări și disfuncții al întregului sistem stomatognat. Îmbolnăvirea unui element al aparatului gnatoprotetic necesită un tratament complex curativ și profilactic. [anonimizat].
[anonimizat] o disfuncție a [anonimizat] o dereglare a întregului sistem stomatognat. Din cauza indiferenței pacientului sau a [anonimizat], ireversibile și greu de restabilit funcțiile sistemului din punct de vedere terapeutic.
[anonimizat] o descoperire senzațională a trecutului astăzi fiind depășite din toate punctele de vedere de alte lucrări protetice.
În ultimi ani progresele din domeniul proteticii, materialelor dentare, implantologie tratamentul edentației prin protezarea amovibilă acrilică rămâne relativ simplu și ieftin dar, care ascunde etape clinico-tehnologice complexe de o precizie deloc de neglijat. Ținând cont de puterea economică din România această soluție terapeutică va fi și pe viitor practicată în cabinetele stomatologice și în laboratoarele de tehnică dentară chiar dacă va fi doar o opțiune de tranziție sau chiar o protezare definitivă.
Tratamentul gnato-protetic complet al edentatului total necesită atât din partea medicului cât și din partea tehnicianului un bagaj substanțial de cunoștințe clinice și tehnice dar și o bună colaborare dintre medic și tehnician ca tratamentul final să fie satisfăcător atât pentru echipa de specialiști cât și pentru pacient în special.
Capitolele conțin informații despre protezele dentare amovibile elastice ce interesează în mod egal atât tehnicianul cât și medicul, ambii fiind în egală măsură răspunzători de calitatea și durabilitatea tratamentului protetic.
Protetica dentară a ocupat întotdeauna un loc de frunte în pregătirea universitară a medicilor stomatologi cât și a tehnicienilor dentari. Cu timpul, ea s-a divizat în mai multe discipline și ramuri. Divizarea diferă de la o țară la alta, existând uneori deosebiri de la o facultate la alta.
Necesitățile de tratament protetic depind foarte mult de factorii geografici, culturali și socio – economici. În societățile cu economie subdezvoltată, doleanțele pacienților tind să se focalizeze spre masticație și absența durerii.
În țările industrializate aspectul social al comunicării stă pe primul plan. Înfățișarea, aspectul plăcut, gustul devin opțiuni mai importante.
Ele contribuie în mod pozitiv la calitatea vieții în contextul unei dentații funcționale și nu neapărat integre din punct de vedere morfologic.
Sursele de inspiratie menționate în bibliografie reflectă faptul că sunt prezentate concepte și tehnici moderne, trecute prin filtru autorilor, care au în spate decenii de învățământ, activitate clinică și chiar de cercetare.
Am căutat să ne integrăm în tendințele actuale, să prezentăm ultimele achiziții terapeutice și o tehnologie recunoscută, dar în același timp să rămânem cu picioarele pe pământ pentru a putea fi utili medicilor și practicienilor din țara noastră care vor sa se mențină în actualitate. Protezarea mobilă este o ramură a proteticii dentare, care se ocupă de restaurarea arcadelor dentare, edentate prin procese carioase, refacerea continuității arcadelor dentare întrerupte.
Realizarea unei restaurări protetice mobile include, pe lângă actul terapeutic propriu zis, elaborarea unui diagnostic și plan terapeutic corect.
Îmbunătățirea înfățișării ocupă un loc din ce în ce mai important în stomatologia restauratoare. Fața și în special zâmbetul au un impact deosebit în relațiile interumane.
Se vorbește din ce în ce mai mult de puterea zâmbetului pentru reușită în societate. Medicul stomatolog împreună cu tehnicianul dentar au capacitatea de a face zambetul frumos și, prin îmbunătățirea încrederii în sine, să schimbe cursul vieții unei persoane.
Edentația este cauza multor dezechilibre grave ale sistemului stomatognat, dezechilibre ce poate duce la instalarea unui sindrom disfuncțional, din cauza evoluției și complicațiilor ei.
Majoritatea pacienților nu acceptă, cel puțin în prima etapă, varianta protezării mobile, preferând protezarea fixă, dar ceea ce nu au luat la cunoștință este faptul că medicina dentară a evoluat prin materiale dentare noi, metode și prin introducerea de noi tehnici și aparatură iar datorită acestor cauze, tratamentul edentației a cunoscut schimbări majore.
Edentația se menține la nivele foarte ridicate în rândul populației, chiar dacă s-au înregistrat progrese în domeniul stomatologiei.
Edentația parțială apare în rândul populației datorită factorului civilizației, alimentația care contribuie la o creștere a incidenței îmbolnăvirilor prin caria dentară, paradontopatie, acestea sunt cele mai frecvente cauze ale edentației.
Edentația reprezintă cea mai gravă mutilare a arcadelor dentare și a sistemului stomatognat, și de regulă se poate trata printr-o restaurare completă.
Acțiunea sistemului stomatognat, acțiunea tuturor elementelor sale, a funcțiilor specifice realizează în ansamblu funcțiile globale ale acestuia.
Medicina dentară a făcut progrese mari în ultimii ani, biomateriale noi, implatologia care a revoluționat medicina dentară. Tratamentul gnatoprotetic complet și complex al unui edentat parțial, presupune din partea medicului un bagaj substanțial de cunoștințe atât de specialitate cât și de medicină generală, chirurgie, radiologie, psihologie, antropologie.
Aplicarea cu discernământ a acestor noțiuni, îmbinate cu multă răbdare, conștiinciozitate și o mare disponibilitate pentru omul bolnav, poate face din tratamentul edentației parțiale o adevărată artă. Întreaga activitate profilactică la edentatul parțial se sprijină pe cunoașterea, prin examen clinic riguros și paraclinic, a condițiilor individuale pe care fiecare bolnav le prezintă, urmată de stabilirea unui plan de tratament profilactic și curativ corespunzator.
Cavitatea orală poate fi privită ca un biotop care are condiții corespunzătoare florei microbiene. Mucoasa este reprezentată de un epiteliu keratenizat cu rol de apărare mecanică și antimicrobiană.
Flora microbiană din cavitatea orală este foarte numeroasă și de regulă saprofită. La un edentat parțial datorită existenței unui număr numeros de zone retentive unde se creează așa numitele "nișe ecologice", ea se înmulțește și își mărește virulența.
Aparatul gnatoprotetic trebuie să fie construit din material biocompatibil și să aibă forma netramatizantă pentru țesuturile din jur. Ele nu trebuie să creeze nici o reacție patologică la nivelul țesuturilor cu care vine în contact.
Rășinile acrilice utilizate actual pot declanșa reacții alergice mucoasei datorită componentelor sau aditivilor, monomeri, polimeri, colorantul. În terapia edentației parțiale trebuie să se țină cont de refacerea funcțiilor sistemului stomatognat.
Refacerea morfologică a sistemului este totală atât prin refacerea gingiei artificiale, cât și a arcadelor dentare.
Funcția fizionomică este reprezentată de alegerea dinților, forma lor, volumul, este important în refacerea breșelor edentate, a cavității bucale. Funcția fonetică nu se poate recupera în totalitate deorece corpul își schimbă comportamentul la primirea unui corp străin încercând să se obișnuiască cu acesta, prin protezare se urmărește păstrarea rezonatorului bucal de a prelua sunetul și de a-l modifica. Existența aparatului gnatoprotetic în cavitatea orală perturbă funcția fonetică prin schimbarea morfologiei și consistenței rezonatorului bucal.
Are un efect pozitiv, deoarece prin prezența dinților artificiali se crează zone de articulare dentară, dar are și un efect negativ, care este reprezentat de marginile protezei și falsa gingie, ce perturbă sensibilitatea internă a vocii.
Deglutiția se recuperează la parametri normali atât cât aparatul gnato-protetic are o bună stabilitate și permite poziționarea centrică a mandibulei în actul deglutiției. Stabilitatea aparatului gnato-protetic ia în considerare rezistența la forțele mecanice, la forțele de solicitare, nedeformarea aparatului.
Cap. 1. Protezele dentare elastice
Edentația totală este caracterizată prin absența tuturor organelor odonto-parodontale de pe unul sau ambele arcade maxilare, însoțită de afectarea principalelor funcții ale sistemului stomatognat. În edentația totală apar modificări morfologice ireversibile la nivelul oaselor maxilare, mucoasei orale și a mușchilor. Din cauza acestor modificări funcționalitatea organelor sistemului stomatognat regresează în timp.
Tratamentul gnatoprotetic total amovibil nu este un tratament definitiv ci mai degrabă un tratament temporar în funcție de procesul de resorbție osoasă și atrofiere musculară.
1.1 Evoluția protezelor dentare amovibile
Protezele dentare amovibile erau folosite încă din evul mediu demonstrate de descoperirile arhiologice din Mexic. Unele descoperiri arhiologice au dovedit că prima tentativă de confecționare a dinților artificiali au fost din lemn chiar în piramida lui Kefren.
De obicei, atunci când o persoană își pierde dinții, toată lumea presupune că persoana a consumat alimente care au un continut ridicat de zahăr. Cu toate acestea, pierderea dinților a fost o problemă a omenirii din timpuri necunoscute. În cele mai vechi timpuri, pierderea dinților a fost, în primul rând, din cauza malnutriției și a bolii. Dar nu doar acestea au cauzat pierderea unităților parodontale cât și tipul de alimente consumate a contribuit, de asemenea, la pierderea accelerată a unităților parodontale.
Un text sumerian descrie „viermii”, ca fiind cauza cariilor dentare. Dovada acestei credințe a fost de asemenea găsită în India antică, Egipt, Japonia și China. Legenda viermelui este, de asemenea, găsită și în scrierile lui Homer. În timpul Evului Mediu, anii 500-1000, în Europa medicina stomatologică este practicată de către călugări, iar în 1130-1163 papalitatea emite o serie de edicte ce interzic călugărilor efectuarea oricărui tip de intervenție chirurgicală, fiind amintită inclusiv extracția dentară.
Până la jumătatea secolului al XVIII-lea dinții erau luați de la animale sau erau confecționați din fildeș. Pentru fixarea dinților în cavitatea orală se folosea sârmă de argint sau de aur, astfel încăt se creiau șănțulețe pe dinții artificiali pentru a fixa sârma iar capetele libere a acesteia erau răsucite în jurul a doi sau patru dinți restanți vecini.
Fig.1. Dinți ancorați cu sârmă Fig.2. Descoperire arhiologică din Egipt
Spre sfârșitul secolului al XVIII- lea a început să se folosească inele din aur care erau aplicate pe dinții marginali ai breșei edentate.
Fig.3. Dinți ancorați cu inele din aur
Până la mijlocul secolului al XVIII-lea, protezele nu au fost folosite pentru consumul de alimente deoarece neexistând materiale care să amprenteze fidel câmpul protetic tehnicienii dentari nu reușeau să creeze o închidere marginală perfectă astfel încât mijloace de menținere și stabilitate nefiind satisfăcută lucrarea amovibilă cădea de pe câmpul protetic. Prin urmare, protezele erau utilizate numai în cazul unor reuniuni sau la sărbători.
Începând cu anul 1802 o adevărată revoluție în confecționarea protezelor amovibile începe să capete contur, astfel încât spre începutul secolului al XX-lea bazele protezei erau confecționate din cauciuc sau rășini acrilice, care ocupau o suprafață foarte mare din câmpul protetic. Cauciucul a revolutionat protetica dentara timp de 8 decenii fiind materialul de electie pentru confectionarea protezelor mobile. În 1871 celuloidul, primul polimer artificial, concureaza cauciucul. Acesta puteau fi colorat in roz dar cu toate acestea el nu a putut detrona cauciucul deoarece era instabil dimensional, deformabil si avea o tehnologie greoaie de prelucrare.
În timpul primului razboi mondial datorita crizei de cauciuc castiga tot mai mult teren protezele totale cu baza din aluminiul.
Încet încet, practicienii încep să reducă din ce în ce mai mult baza protezei, pentru a asigura bolnavului un maxim de confort și pentru a proteja unele țesuturi subiacente protezelor.
Housset descrie protezele cu baza răscroită, fenestrată, decoletată iar mai tarziu baza este redusă atât de mult încât ajung la scheletizare prin bare.
În anul 1927 încep să apară tot mai des baza protezei din schelet metalic care se perfecționează continuu, până în timpuri moderne când se execută piese din crom-cobalt de mare precizie cu calități superioare. În anul 1950 apar materialele de amprentă pe bază de siliconi care înlocuiesc ghipsul sau alginatele.
Începe să se acorde o mare importanță stabilizării protezelor și astfel se perfecționează mecanisme care asigură o bună retenție și care ajută la echilibrarea presiunilor masticatorii cunoscute ca ruptori de forță și ruptori de presiune.
Dubecq pe baza unor calcule matematice stabilește “liniile de forță și de presiune“ numite astăzi indici de forță și de presiune de care trebuie să se țină cont în realizarea unei proteze prezentând măsuri ce trebuie luate în calcul pentru asigurarea stabilității optime.
În ultimi ani au apărut materiale elastice ca Biodentaplast, Flexiplast, Polyan materiale termoplastice pe bază de poliamid, care au revoluționat protezarea amovibilă, care asigură preluarea și amortizarea presiunilor masticatorii în condiții mult îmbunătățite.
Avantajele și dezavantajele acestor proteze cu bază elastică duc la concluzia că din punct de vedere biomecanic, fonetic și estetic asistăm la o îmbunătățire a raportului calitate – preț. Materialul elastic prezintă bune proprietăți fizice și chimice, cum ar fi: duritate crescută, rigiditate considerabilă, rezistență la rupere, o foarte bună stabilitate dimensională, potențial toxic sau alergic limitat, rezistență la fierbere și sterilizare (1500C), rezistență la acizi slabi, alcooli, băi de spălare, nerezistent la acizi cu pH<4. Protezele tip Biodentaplast reprezintă cea mai modernă formă de protezare.
Fig. 4. Proteza elastică Biodentaplast
1.2 Reabilitarea funcțiilor gnato-protetice prin protezare amovibilă
Aparatele gnatoprotetice contribuie cu un maxim posibil de eficiență la îndeplinirea funcțiilor sistemului stomatognat dacă se reușește integrarea pe deplin la structurile biologice cu care vin în contact. Concepția și execuția aparatelor gnatoprotetice parțial sau total amovibile sunt rezultatul unei strânse colaborări medic tehnician.
Aparatele gnatoprotetice amovibile trebuie să respecte anumite principii acestea fiind:
profilactic – impune ca toate manoperele terapeutice să nu determine apariția unor afecțiuni noi sau să le agraveze pe cele existente;
curativ – care presupune o restaurare morfologică dar și funcțională corectă a integrității arcadelor dentare, refacerea atât a arcadelor dentare cât și a gingiei false;
biologic – obligă tehnicianul să respecte cu o deosebită precizie planul de tratament indicat de medicul stomatolog în urma examenului clinic. Să folosească materiale biocompatibile cu o formă netraumatizantă asupra țesuturilor fără a declanșa o reacție patologică sau alergică la anumite substanțe folosite în realizarea protezelor amovibile.
biomecanic – presupune cunoașterea în profunzime a aspectelor legate de stabilitatea biomecanică a protezelor și rezistența țesuturilor orale. Aceste tipuri de aparate trebuie să reziste la forțele de presiune, torsiune, abrazie, să asigure stabilitate statică și dinamică a mandibulei. Trebuie să satisfacă toate exigențele echilibrului static și dinamic. Trebuie să se ia în considerare rezistența biomecanică a aparatului gnato-protetic și rezistența mecanică a țesuturilor orale.
homeostatic – (păstrare a echilibrului intrasistemic) urmarește reabilitarea și conservarea parametrilor homeostatici ai sistemului stomatognat. În cazul unui element afectat al sistemului va duce la perturbarea funcționalității și celorlalte elemente ale sistemului stomatognat. Prin tratamentul cu ajutorul protezării amovibile se urmărește reechilibrarea fiecărui element în parte cât și a întregului sistem. Se cere reechilibrarea tonică și dinamică a musculaturii, redimensionând corect etajul inferior și poziționând corect mandibula față de craniu prin refacerea suportului morfologic.
ergonomic – deoarece pentru realizarea protezelor mobilizabile se cere utilizarea unui instrumentar foarte diversificat este necesar ca tehnicianul dentar să utilizeze materiale și instrumentar corespunzător într-un spațiu ergonomic, plăcut care să nu inducă o stare de oboseală sau somnolență.
Parametri individuali – dimensiune, forma, culoare – trebuie să se armonizeze și să refacă armonia arcadei dentare. Se urmărește refacerea funcțiilor:
Masticatorii – funcție care urmărește reconstituirea rapoartelor dento-dentare interarcadice;
Fonetice – urmărește modelarea elementelor morfologice de la nivelul zonei de articulație fonetică adică treimea anterioară a bolții palatine, rafeul median, rugile palatine, papila retroincisivă sau bunoidă;
Fizionomice – ce urmărește respectarea egalități etajelor feței, alegerea corectă a culorii, formei și volumului unităților dento-dentare, repectarea liniei surâsului și liniei caninilor, modelarea în zona frontală a boselor și foselor.
Respectare acestor trei funcții nu se poate realiza în proporție de 100%. Sunt multiple cauze care participă la nerealizarea perfectă a acestor funcții: scăderea capacității de control de către sistemul nervos central; ciclul de masticație își modifică traiectoria; creșterea sensibilității la durere a receptorilor din mucoasa de acoperire; schimbarea morfologiei și consistenței rezonatorului bucal reprezentat de baza protezei, marginile și gingia falsă ce opresc vibrațiile sonore transmise celorlalte cavități naturale.
Indicația majoră a acestor tipuri de proteze apărute relativ nou pe piață este pentru câmpurile protetice, unde este necesară o transmitere a presiunii amortizată asupra țesuturilor adiacente respectiv mucoasă – os – parodonțiu – dinți restanți.
Având în vedere faptul că rolul acestor proteze este de a înlocui tesuturile lipsă în vederea restaurării funcțiilor modificate, protejând în același timp toate celelalte țesuturi cu care vin în contact a apărut necesitatea ca proteza elastică mobilizabilă să întrunească o serie de calități, și anume:
să aibă o înaltă rezistență mecanică, la îmbătrânire și abraziune;
să fie biocompatibilă și să nu traumatizeze dinții restanți;
să aibă bune proprietăți fizice și chimice și să treacă toate testele alergologice și toxice;
să nu producă leziuni de decubit și să nu atrofieze osul alveolar;
să nu permită depunerea placii dentare și să nu formeze anfractuozități de suprafață;
să creeze confort pacientului și o fizionomie plăcută;
să nu conțină cadmiu și să poată fi captușit sau reparat în laboratorul dentar.
Datorită amortizării presiunilor exercitate în timpul masticației asupra dinților protezei și implicit asupra țesuturilor adiacente, toleranța suportului muco-osos în raport cu proteza elastică este mult crescută. Efectul de pernă elastică, de elasticitate și nu de rigiditate face din proteza elastică, în timp, un accesoriu uman indispensabil.
Protezarea amovibilă elastică oferă o adaptare din punct de vedere biomecanic, funcțional și estetic net superioară față de proteza acrilică clasică. Prețul de cost ridicat reflectă și calitatea superioară a protezei elastice; Confortul în deglutiție, masticație și fonație, este incomparabil mai ridicat oferind astfel o igienă zilnică corectă a cavității bucale, reducând la purtătorul de proteză elastică neajunsurile legate de impregnarea sau contaminarea cu diferite reziduuri existente în cavitatea bucală.
Aplicarea protezelor amovibile pe câmpul protetic nu înseamnă sfârșitul tratamentului, ci doar sfârșitul primei etape de tratament, în urma careia au fost obținute numai piesele protetice urmând a doua etapă a tratamentului în care pacientul se acomodează cu protezele pentru a se restabili funcțiile aparatului gnato protetic.
Medicul urmareste ca protezele să se adapteze bine pe câmpul protetic, să respecte fizionomia feței.
Astfel se va efectua un control în trei timpi:
în primul timp se observă relațiile ocluzale (contactele dento-dentare) în poziție de intercuspidare maximă, contacte în relația centrică, contacte multiple la nivelul premolarilor și molarilor. Tot în acest timp se face ajustarea reliefului ocluzal pentru evitarea contactelor premature.
în timpul doi se realizează controlul funcțiiei fizionomice
în timpul trei se efectuează o probă fonetică, dar aceasta nu este concludentă deoarece prezența protezei poate produce modificări fonetice până organismul se acomodează cu corpul străin.
Această etapă necesită explicarea pacientului asupra folosirii, igienizării și întreținerii acestora. În încheiere se cere o reprogramare după câteva luni pentru fazele ulterioare de tratament, impuse de adaptarea protezelor amovibile.
1.3 Elemente componente ale protezei amovibile
Protezele amovibile sunt corpuri fizice obținute în mai multe faze clinice și tehnice, pentru a restaura morfo-funcțional arcadele dentare.
Proteza amovibilă se compune din următoarele părți: baza protezei, șeile și arcada dentară artificială. În mod particular se mai găsesc și crosetele din sârmă sau pilote din material elastic.
Baza protezei la maxilar este alcătuită din placa palatinală și din șei iar la mandibulă se confunda cu versantul lingual al șeii. Placa palatinală prezintă suprafața care acoperă bolta palatină iar șeile acoperă crestele alveolare. Nu există o delimitare între placa bolții palatine și șea, acestea fiind în continuitate exercită presiuni masticatorii asupra mucoasei și a osului palatinal. Baza și șeile sunt confecșionate din rășini acrilice iar în cazul alergiilor la acrilat este indicat folosirea bazei din metal cu o grosime de 0.40-0.60 mm. Baza protezei din rașini acrilice are o culoare transparentă pentru a transpare culoarea gingiei sau o culoare asemănătoare culorii câmpului protetic.
Baza protezei prezintă două suprafețe una care vine în contact cu mucoasa (mucozală) iar a doua suprafață externă (bucală). Suprafața mucozală are un relief identic, redat în negativ a câmpului protetic. Suprafața externă orientată spre cavitatea bucală este caracterizată de aspectul lucios pentru a nu retenționa și a favoriza alunecarea părților moi. În treimea anterioară sunt prezente 5-6 proeminențe ce imit rugile palatine și linia medio-sagitală. Grosimea bazei este de circa 1.5-2.5 mm.
Șaua protezei reprezintă partea protezei care acoperă în întregime crestele alveolare pe cele două versante, oral și vestibular, mergând până în zona distală acoperând complet tuberozitățile la maxilar iar la mandibulă până în treimea anterioară a tuberculului piriform.
Marginea liberă a șeii are contact cu mucoasa neutră; între aceste două elemente se formează închiderea etanșă ce determină formarea fenomenului de succiune totală. Această margine are formă rotunjită cu o grosime de 1.5-2.0 mm ocolind formațiunile mobile (frenul labial, plicile alveolo-jugale). Au rolul de suport al dinților artificiali și de transmitere a forțelor masticatorii spre suportul muco-osos și dento parodontal transmițând forțele de solicitare conectorului principal și se opun forțelor de deplasare verticale și orizontale constituind și un element antibasculant.
Arcada dentară artificială formată din maximum 14 dinți fixați pe suprafața externă a șeii. Aceștia sunt confecționați din rășini acrilice sau din porțelan, fixați prin legaturi chimice sau mecanice.
În secolul trecut garniturile de dinți erau fabricați în laboratorul de tehnică dentară, tehnică depășită de foarte mult timp, din rașini acrilice polimerizate în tipare de gips sau metal. Dinții fabricați astfel sunt inferiori calitativi, cu o structură nopmogenă și poroasă, rezistență redusă și își modifică aspectul.
Astăzi, datorită dezvoltării tehnologice și a cunoștințelor din domeniul tehnicii dentare, dinții sunt fabricați industrial de fabrici specializate în acest domeniu și comercializate sub formă de garnituri în funcție de mărime, culoare și formă. Pe fiecare garnitură sunt scrise numele firmei, culoarea, forma și dimensiunea acestora. Dinții artificiali sunt caracterizați de mai multe elemente. Culorile sunt diversificate în funcție de vârsta, sexul și constituția fizică a pacientului.
Fig. 6. Garnituri de dinți prefabricați
Aprecierea dimensională a dinților artificiali se face pe baza măsurări acestora și a rapoartelor dintre ele. Datorită morfologiei foarte diversificate dimensiunile se diferențiază de la grupul frontal la grupul lateral:
Croșetele sunt realizate din material elastic din care este confecționată și baza protezei fiind dintr-un singur element. Croșetele sunt estetice (au culoarea dinților), și au o doză de elasticitate. Elasticitatea este dată de materialul din care sunt făcute. Atâta timp cât se respectă grosimea optimă a croșetului acesta nu se va rupe.
Fig. 7. Croșetele elastice
Au urmatoarele avantaje: croșete cu elasticitate foarte bună (inserarea și dezinserarea protezei fără a afecta dinții stâlpi ); materialul este după cum numele spune (biodentaplast), în momentul de față, cel mai bine acceptat de țesuturi; culoarea croșetelor este aceeași ca și a dinților, astfel încât nu se va observa prezența protezei; rezistență bună a materialului în timp (nu se impregnează cu resturi alimentare, nu-și schimbă compoziția chimică).
Rolurile croșetelor sunt:
Stabilizarea: este funcția prin care croșetul se opune deplasărilor orizontale ale protezei. Funcția este asigurată de porțiunile rigide, supraecuatoriale a croșetului
Sprijin: este funcția prin care croșetul se opune deplasărilor verticale ale protezei în direcție mucozală. Este asigurat de pintenii ocluzali, gheruțe incizale și elemente rigide, supraecuatoriale ale protezei.
Încercuire: croșetul trebuie să cuprindă mai mult de 1800C din circumferința dintelui. Această funcție are rol de stabilizare și sprijin.
Reciprocitate: este funcția prin care actiunea brațului activ este neutralizată în momentul inserției sau dezinserției protezei. Este asigurată de bratul opozant care se aplică pe fața opusă brațului activ.
Cap. 2. Materiale utilizate în protezarea amovibilă
În ultima perioadă, cu ajutorul evoluției tehnologice, se pune foarte mult accentul atât pe estetică cât și pe materialele folosite și calitatea acestora. Ținând cont de aceste priorități aș dori să pun într-o prezentare materialele folosite în protezarea amovibilă, calitățile și rezistența acestora cât și indicațiile. Folosirea materialelor de bună calitate nu revine doar tehnicianului dentar ci într-o anumită măsură și a medicului stomatolog. Încă din cabinetul stomatologic pentru amprentare, medicul ar trebui să folosească ca material de amprentare un silicon de condensare compatibil cu gipsul (Zetaplus; Stomaplus; Dentflex).
2.1 Materiale și instrumentar utilizat în protezarea amovibilă
Materialele de amprentă trebuie să îndeplinească o serie de condiții impuse de tehnica de amprentare, precum și de particularitățile câmpului protetic. Sunt cateva condiții pe care trebuie să le îndeplinească materialele de amprentă, acestea sunt:
Fidelitatea – capacitatea de a reproduce detaliile cele mai fine ale câmpului protetic. Depinde atât de consistența inițială și de hidrofilia materialului, ca și de mărimea particulelor componente.
Plasticitatea sau Fluiditatea – capacitatea de a fi deformat și modelat sub acțiunea unei presiuni minime, înregistrând totuși toate detaliile morfologice ale câmpului protetic, fără deformarea reliefului acestuia. Depinde de consistența inițială a materialului și este invers proporțională cu manevrabilitatea materialului.
Elasticitatea – capacitatea materialului de a permite dezinserția amprentei de pe câmpuri protetice retentive. Capacitatea de a suporta astfel deformări elastice este dependentă și de alți factori precum:gradul de retentivitate al câmpului protetic; grosimea materialului de amprentă supus deformării; timpul în care se face dezinserția amprentei; calitatea legăturii dintre materialul de amprentă și portamprentă.
Rezistența mecanică– materialul de amprentă trebuie să fie suficient de rezistent încât să nu se rupă la dezinserția amprentei de pe câmpul protetic, dar nici pe parcursul transportului, depozitării sau a turnării modelului.
Stabilitatea dimensională– materialul de amprentă trebuie să asigure reproducerea corectă a raporturilor dintre elementele morfologice. În condiții normale de temperatură și umiditate, nu există un material stabil din punct de vedere dimensional.
Timpul de priză– ar trebui să poată fi adaptat fiecărei situații clinice în parte.
Compatibilitatea cu materialul modelului– în amprente din hidrocoloizi nu se pot obține modele din amalgam, din aliaje ușor fuzibile sau din metale depuse pe cale galvanică. Alginatele, prin fosfatul trisodic din compoziția lor, inhibă priza gipsului de model.
Siliconii de condensare fac parte din categoria hidrocoloizilor ireversibili, materiale de amprentă la baza cărora stau sărurile de sodiu sau potasiu ale acidului alginic. Polimerii siliconici, datorită caracterului lor organic-anorganic, se caracterizează printr-o serie de proprietăți fizice, chimice si mecanice, fiind recomandat pentru folosirea cu succes în stomatologie.
Avantaje:
nu au gust și miros neplăcut,
rezistență mecanică satisfăcătoare,
priză rapidă,
nu prezintă modificări dimensionale datorate sinerezei sau imbibiției,
prin mărirea frecvenței spatulării se reduce vîscozitatea,
– insolubili în apă și solvenți organici.
Dezavantaje:
îmbătrânirea și devalorizarea catalizatorului,
schimbare volumetrică importantă după priza materialului,
preț de cost ridicat în special siliconii de adiție.
Gipsul este de asemenea important deoarece cu cât este de o clasă superioară cu atât este mai fidel modelul iar duritatea acestuia este net superioară fără riscul deteriorării modelului. Gipsurile se împart în patru categorii: clasa a-I-a; clasa a-II-a alabastru; gipsuri dure de clasa a-III-a; clasa a-IV-a gipsuri extradure. Pentru realizarea modelelor se recomandă folosirea gipsurilor extradure de clasa a IV-a. Gipsurile se comercializează sub formă de pulbere în diferite cantități. Se folosește la 100 g pulbere 50-60 ml apă cu ajutorul malaxării mecanice la vacuum-malaxor sau malaxare manuală cu spatula.
Fig. 9. Gips dur moldano și extradur ace rock.
Plăcile de bază pentru confecționarea portamprentei individuală, cu ajutorul căreia se înregistrează o amprentă funcțională mult mai fidelă câmpului protetic, de asemenea și realizarea șabloanelor de ocluzie, ajutând la măsurarea dimensiunii etajului inferior al feței, marimea unităților dento-dentare artificiale folosite, linia surâsului și linia mediană. Plăcile de bază sunt utilizate pe scară largă în România fiind ușor de lucrat cu acestea nefolosindu-se aparate speciale, iar prețul este destul de scăzut așadar mai accesibil. Pentru realizarea portamprentelor individuale se mai folosesc biomateriale termoplastice din acrilat autopolimerizabil, care necesită o investiție mai mare, sau fotopolimerizabile care necesită incintă de fotopolimerizare. Se adaptează placa din material termoplastic, autopolimerizabil, fotopolimerizabil astfel încât să acopere suprafața modelului până la linia “Ah” (la modelul maxilar) iar în cazul prezenței pe arcadă a unităților dentare acestea sunt ocolite până la nivelul coletului pe fața orală iar mucoasa de pe versantul vestibular rămâne liberă. Se decupează și se modelează marginile portamprentei în limitele câmpului protetic trasat pe modelul preliminar. Marginile vor fi netede și rotunjite. Grosimea lor va fi de 1,5 mm pentru a putea permite modelarea corectă la acest nivel a materialului de amprentă.
Se modelează și se adaptează elementele accesorii:
Mânerul:
Portamprenta va fi prevăzută cu un mâner care are rolul de a permite manipularea ei în timpul adaptării clinice și de a o scoate din gură împreună cu amprenta;
Se aplică și se solidarizează cu baza portamprentei pe linia mediană și va avea o poziție verticală față de creasta alveolară;
Forma și dimensiunile lui vor fi foarte apropiate de cele a doi incisivi centrali superiori;
Respectând forma, mărimea și poziția mânerului lingurii se asigură condiții favorabile mișcărilor pe care trebuie să le facă pacientul cu buzele și limba în vederea obținerii unei amprente corecte.
Butonii:
Mici blocuri paralelipipedice aplicate pe portamprenta inferioare în dreptul premolarilor, prin intermediul cărora se realizează presiuni relativ uniforme cu degetele în timpul amprentării.
Dimensiunile butonilor est de aproximativ cât doi premolari, având o lungime de 10-15 mm, o lățime de 4-6 mm și o înălțime de 5-7 mm. De regulă înălțimea și lățimea sunt modelate în funcție de dimensiunile crestelor alveolare.
Întăriturile:
Amprentarea impune adesea exercitarea de presiuni asupra materialului de amprentă, presiuni care pot duce la fragmentarea portamprentei individuale;
Pericol de fracturare sau elasticitate dăunătoare prezintă portamprentele individuale inferioare din rășini acrilice mai ales când datorită câmpului protetic, ele sunt foarte înguste; pentru eliminarea acestui neajuns se aplică portamprentelor individuale întărituri adecvate.
Fig.10. Material foto, portamprenta individuală
Dinții artificiali sunt comercializați în garnituri având diferite forme și dimensiuni cu un relief ocluzal variat. Înălțimea și lățimea dinților frontali este determinată de medicul stomatolog în cabinet cu ajutorul papilametrului care măsoară înălțimea buzei superioare, fiind dată de distanța dintre papila bunoidă și marginea inferioară a buzei superioare în repaus, respectiv alametrului care măsoară distanța interalară, iar valoarea indicată reprezintă distanța canin-canin.
Fig.11. Macheta protezei cu dinti artificiali
Materialul elastic folosit pentru baza protezei amovibile este comercializat de diferite firme sub diferite denumiri, Valplast prezintă o flexibilitate mare asigurând o funcționalitate superioară a protezei amovibile și stabilitate în timp, de asemenea Biodentaplast disponibilă în 4 nuanțe dentare, culorile fiind codate astfel: A2, A3, B2, B3. Este un material foarte rezistent din punct de vedere biomecanic și satisface cele mai riguroase exigențe fizionomice. Materialele elastice sunt sub forma granulata sau pulbere inchise ermetic in capsule de metal utilizanduse doar prin injectare cu ajutorul unui aparat special avand o unitate de preîncalzire cu temperatura înalta, cu o presa pneumatica, oferind o presiune independenta.
Fig. 12. Material termoplastic.
2.2 Repararea protezelor elastice
Protezele din material termoplastic pot fi reparate cu ajutorul materialelor din gama Flexite (Flexite Rapid Set Power, Flexite Repair), utilizate prin doua metode:
La rece: prin această metodă se pot face adaugări de dinți, reparații sau adaugări de croșete, proteze rupte doar în cazurile protezelor injectate rigide sau semielastice.
Suprafața protezei va fi pregatită ca și a uneia acrilice, după care se pensulează cu lichidul Aron Alpha și în final se aplică pasta Rapid Set pe zona unde urmează să fie efectuată reparația, înlocuirea de dinte sau adaugarea unui croșet. Înlocuirea unui dinte atrage după sine și adaptarea unui croșet de fixare pe dinte restant.
Aceste croșete se pot adapta foarte ușor sub dinte completat în proteză, rămânând active și flexibile. Se pot achiziționa croșete prefabricate elastice separate și se pot găsi pe nuanțe de roz, alb și transparent. Se realizează modelul câmpului protetic din ghips de clasa a IV-a folosindu-se proteza pe post de portamprentă apoi se prelucrează suprafața protezei care trebuie reparată după care se pensulează cu agent bonding, între timp, până se usucă agentul bonding se amestecă pulberea cu monomerul după care se aplică pe suprafața ce trebuie reparată și se lasa la polimerizat 10 minute la o temperatură de 600C. Această metodă este utilizată în special pentru adăugarea de dinți artificiali și pentru proteze din material rigid sau semiflexibil. În plus această metodă de reparație cu croșet elastic este aplicabilă atât în cazul unei proteze acrilice la care dorim să schimbăm croșetul de sârmă.
Prin injectare: se realizează modelul de lucru din ghips extradur după care se prelucrează suprafața ce trebuie reparată se pensulează cu lichid Flexite Plus, după care este necesară ambalarea acesteia. Pentru injectare se poate utiliza un cartuș de dimensiuni mai mici, cu o cantitate redusă de material, sau se ambalează într-o chiuvetă dublă unde se pot ambala două proteze simultan.
Pentru reparația fracturilor liniare se lipește baza protezei de-a lungul liniei de fractură cu picături de ceară sau lipici, apoi se face toarnă modelul iar proteza este folosită ca portamprentă. După priza gipsului cu o freză se înlăturează 1 mm din grosimea bazei protezei de-a lungul fracturii pe o lațime de 1 cm, după care se fac mici retenții în formă de coadă de rândunică. Se izolează modelul, cele două fragmente sunt repoziționate pe model iar în spațiul creat de-a lungul liniei de fractură se depune acrilat autopolimerizabil.
Zona unde a fost reparată proteza se va prelucra mecanic pentru înlăturarea surplusului de acrilat iar la motorul orizontal se va lustrui cu perii și paste abrazive și în cele din urmă cu puful de bumbac.
În general protezele din Biodentaplast, Valplast nu se pot repara și nici nu se pot adauga dinți în proteză. Este unul din dezavantajele majore. Protezele de acest gen se pot doar rebaza în cazul în care devin mai largi cu trecerea timpului ( prin retracția crestelor ).
Câteva avantaje ale sistemului Flexite:
Respectă întocmai tehnologia executării protezelor mobile și mobilizabile.
Mai multe tipuri de flexibilități.
Stabilitate chimică și fizică.
Aparat de injectat electronic de ultimă generație
Lot pentru două moduri de reparație.
Croșete elastice prefabricate de diferite nuanțe: alb, roz, tranparent
Posibilitatea schimbării croșetelor de sârmă cu cele elastice în cazul protezelor acrilice.
Cartușe de diferite mărimi.
Material pentru proteze destinate pacienților foarte alergici.
Posibilitatea realizării gutierelor, gutiere de protecție pentru sportivi și aparatelor antisforăit.
Cheie de culori pentru alegerea nuanțelor în efectuarea bazei protezei.
2.3 Avantajele și dezavantajele protezelor elastice
Fiecare lucrare protetică atât mobilizabilă cât și fixă are avantaje și dezavantaje, de aceea medicul stomatolog împreună cu tehnicianul dentar analizând câmpul protetic și în funcție de diferența avantaje – dezavantaje va trebui să aleagă un tratament adecvat pentru pacient.
Cu toate acestea atât medicul stomatolog cât și tehnicianul dentar va trebui să țină cont și de dorințele și așteptările pacientului, iar pentru rezultate mulțumitoare pentru terțele persoane implicate în actul medical colaborarea, în special medic – tehnician, trebuie să fie cât mai bună.
Avantajele protezelor elastice
Elasticitatea protezei amortizează presiunile exercitate în timpul masticației asupra dinților protezei și implicit asupra țesuturilor adiacente cât și asupra suportului muco-osos.
Principalele avantaje ale protezelor elastice sunt:
toate materialele flexibile sunt biocompatibile, evitând astfel riscul apariției reacțiilor alergice,
stabilitate chimică: microorganismele nu sunt prezente în structura materialului, eventual pe suprafața lui, cauzată de neglijență,
stabilitate fizică: absorbția de lichide lipsește, deci nici modificarea de volum nu este prezentă,
stabilitate cromatică: absorbția de lichide bucale este nulă, astfel nici bacteriile nu creează substanțe modificatoare de culoare,
posibilitatea de creare de croșete elastice,
posibilitatea de efectuare a gutierelor și aparatelor antisforăit,
material flexibil, deci rezistent la îndoire, lovire
Dezavantajele protezelor elastice
Există multe dovezi care atestă că protezele elastice prezintă și multe dezavantaje în privința profilaxiei țesuturilor subadiacente așa cum sunt ele concepute și executate în practica curentă.
Dezavantajele cele mai mari sunt de ordin funcțional, biologic și de confort, deoarece pot provoca:
accelerarea atrofiei osului maxilar, deoarece sprijinul mucozal este totuși pregnant și se pot înfunda cu trecerea timpului, dar acest dezavantaj este totuși mult mai redus decât în cazul protezei acrilice clasice unde rigiditatea era mult crescută.
imposibilitatea de a percepe excitațiile termice și gustatice din cauza acoperirii întinse a mucoasei de către baza protezei.
iritații frecvente ale mucoasei câmpului protetic cauzate de contactul ei cu o suprafață poroasă și nelustruită, care pot duce la disconfortul pacientului purtător. În schimb, sunt delimitate avantajele create de intoleranța la compușii acrilatului.
mobilizarea dinților stâlpi și ai parodonțiului dacă sunt concepute și utilizate incorect în funcție de retentivitatea anatomică a coroanelor. Această mobilizare este încă mult mai redusă decât în cazul protezei acrilice parțiale clasice unde rigiditatea provoacă mari neajunsuri.
Întreținerea igienei orale din cauza aderenței resturilor alimentare pe suprafața protezei, a tartrului și a florei microbiene necesită o igienă foarte bună a protezei și a cavității orale. Deoarece costul procesului tehnologic este ceva mai ridicat decât la o proteză acrilică nu trebuie să constituie un impediment pentru o protezare de calitate superioară din toate punctele de vedere.
2.4 Complicații apărute în urma nerespectării etapelor tehnologice
Nerespectarea cu stricteție a etapelor tehnologice poate avea complicații severe asupra sistemului stomatognat al pacientului. Unii autori pun inflamația cronică pe seama nerealizării corespunzătoare a protezelor amovibile dar aceasta poate intervenii și din cauza purtării îndelungate a protezei, fără perioade de pauză.
O altă complicație este piezotraumatismul care se instalează din cauza presiunii globale a mucoasei formată între os și proteză, determinând compresia vaselor sanguine astfel încât apar microhemoragii la nivelul acestora.
Unii autori susțin că presiunea continuă neechilibrată a bazei protezei duce la modificări sanguine ce hrănesc periostul producând astfel o atrofie a mucoasei.
Din cauza marginilor groase, voluminoase, tăiose și ascuțite ale aparatelor gnatoprotetice amovibile fiind neconforme cu limitele zonei respective au un efect traumatizant asupra țesuturilor de sprijin prin lezarea acestora.
Un alt efect asupra țesuturilor orale, extern de data aceasta, este legat de igiena necorespunzătoare a aparatelor gnatoprotetice amovibile. Aparatul gnatoprotetic amovibil constituie adevărate nișe ecologice unde se dezvoltă o floră microbiana foarte puternică și rezistentă, care în timp duce la retracția osoasă, întreținerea stomatopatiilor paraprotetice ajungând astfel la inflamații ale mucoasei.
O altă complicație apare în urma nerespectării timpului de polimerizare ducând la leziuni iritative a mucoasei, monomerul acrilic fiind foarte toxic atât pentru tegument cât și pentru mucoasă. Dozarea greșită a preparării acrilatului sau grăbirea timpului de polimerizare duc la persistența unei cantități crescute de monomer rezidual care are tendința de a migra la suprafața bazei protetice, provocând reacții iritative apoi inflamatorii, luând amploare variabilă la nivelul zonelor mucoasei orale în cauză unde cantitatea de monomer rezidual este mai ridicată.
La nivelul sistemului stomatognat este un echilibru morfo-funcțional între articulația temporo-mandibulară, arcadele dentare, parodonțiu și sistemul muscular, precum și între acestea și activitatea nervoasă superioară. Ruperea acestor echilibre are drept consecință instalarea sindromului disfuncțional al sistemului stomatognat. Astfel, malocluzia sau ocluzia traumatogenă, se instalează atunci când lucrarea protetică nu reușește sa respecte anatomia articulației temporo-mandibulare, ducând la instalarea unor dezechilibre la nivelul uneia sau a mai multor verigi ale sistemului stomatognat. Din această cauză pacientul nu va putea purta proteza iar funcțiile masticatorii, fonetice și fizionomice nu sunt satisfăcute.
Prin tratamentul proprotetic se urmărește pregătirea clinică a elementelor câmpului protetic, astfel încât tratamentul gnatoprotetic să poată fi instituit în cele mai bune condiții. Tratamentul cuprinde intervenții necesare în vederea modificării morfologiei câmpului protetic, pentru obținerea unor condiții favorabile de menținere, sprijin și stabilizare a aparatului gnatoprotetic, a unui ax de inserție optim și a unui confort maxim pentru bolnav. Trebuie avut în vedere că de calitatea acestor tratamente depinde restaurarea morfofuncționalității sistemului stomatognat. Algoritmul tratamentului, cuprinde intervenții asupra suportului dento-parodontal și asupra suportului muco-osos.
Prin utilizarea mijloacelor speciale de mentinere si stabilitate a protezelor amovibile – magneti, ventuze de cauciuc, camera cu vid – exercitand o presiune continua asupra anumitor suprafete de sprijin se produce o resorbtie osoasa severa afectand in acelasi timp si partile moi.
Stomatopatia paraprotetică eritemato – congestivă apare sub acțiunea factorilor generali și locali: mecanici, traumatici, chimici, toxici, microbieni, alergici. Se prezintă ca un aspect rosu intens, lucios cu depozite de purulență. Aceasta este însoțită de durere și hipersalivație.
Ulcerații ale mucoasei apar și în urma căldurii degajate în timpul polimerizării sau a materialelor de amprentă fierbinți sau din cauza unor cauze toxice sau chiar alergice.
Partea personală
Cap. 3. Protezarea parțial amovibilă din Valplast
Spre deosebire de protezele parțiale scheletate sau cele acrilice, protezele flexibile au sisteme de retenție ce se sprijină pe țesutul gingival din jurul dintelui și nu pe dinții restanți. Având aceeași culoare ca gingia, sistemele de retenție sunt aproape invizibile. Printre mărcile comerciale care oferă acest tip de protezare se numară ValPlast, Luciton FRS, Sunflex, TCS, Duraflex si Flexstar pentru materialul cu nylon; Flexite si Ultraflex pentru materialele cu vinil.
Edentația parțială reprezintă starea patologică a articulației temporo-mandibulare, caracterizată prin diferite forme clinice produse de lipsa dinților, începând cu lipsa unui singur dinte până la absența mai multor dinți sau prezența unui singur dinte pe arcadă.
3.1 Caracteristicile protezei parțiale
Edentația parțială se clasifică după numărul de dinți lipsă și după zona edentației.
După numărul de dinți lipsă, edentația parțială poate fi:
Redusă: lipsa de la 1 până la 3 dinți pe o arcadă
Extinsă: lipsa de la 4 până la 9 dinți pe o arcadă
Întinsă (subtotală): prezența de 1-3 dinți pe o arcadă.
După zona edentației, aceasta este clasificată (după Kennedy):
Clasa I: Cuprinde edentațiile biterminale în care arcada dentară este scurtată bilateral. Spațiul edentat este situat posterior dinților restanți.
Clasa II: Cuprinde edentația uniterminală, situație în care arcada dentară este scurtată unilateral.
Clasa III: Se referă la edentațiile intercalate laterale.
Clasa IV: Se referă la edentațiile intercalate frontale, de o parte și alta a liniei mediene.
Primele trei clase pot avea subclase (modificari), care sunt numerotate după numărul breșelor existente pe arcada, în afara breșei care arată clasa. Clasa IV nu are subclasă.
Edentația parțială duce la apariția unor tulburări funcționale masticatorii, fizionomice și fonetice.
Tulburările masticatorii apar, de obicei, la pacienți, cărora edentația parțială este extinsă, fiind cauzată de extracții multiple. În aceste situații se realizează proteze imediate, dar tulburările masticatorii pot apărea și după purtarea protezei.
Tulburările fizionomice nu sunt atât de grave ca și la edentația totală, dar și în această situație putem observa schimbări la nivelul feței. Primele cauze care intervin în afectarea fizionomiei sunt extracțiile în zona frontală, mai ales pe arcada maxilară. În zona incisivilor putem observa cu ușurință și lipsa unui singur dinte. În zona laterală se poate observa modificări ale feței în cazul în care s-a apelat la extracția unui număr mai mare de unități parodontale de pe o hemiarcadă și din cauza neprotezării, ocluzia s-a prăbușit.
Tulburările fonetice apar, în special, prin absența unui singur dinte frontal, aceeași situație, de altfel mai atenuată, poate fi cauzată și de absența premolarilor. Această dificultate însă dispare în timp prin adaptarea tubului fonetic la situația morfologică a arcadelor dentare.
Migrările dentare reprezintă dezechilibrul funcțional prin pierderea unui singur dinte, iar acesta duce la întreruperea transmiterii forței și presiunii la întreaga arcadă. Lipsa transmiterii forțelor duce la solicitarea excesiva a unor dinți, iar solicitarea excesivă a dinților duce la înclinarea axului dintelui longitudinal (basculare), migrarea dintelui, de obicei spre mezial (translație), extruzie sau egresiune și nu ăn ulttimul rând denivelarea planului de ocluzie.
Atrofia crestei edentate se produce după extracția unităților parodontale prin resorbția și atrofia proceselor alveolare și, în timp, chiar și a oaselor maxilare. Din cauza atrofiei osoase mucoasa cu consistență și grosime uniformă devine mobilă, neuniformă și foarte sensibilă.
3.2 Etapele clinice și tehnologice în realizarea protezelor parțiale
Amprentarea câmpului protetic este o etapă intermediară, care ajută la realizarea modelului preliminar, model, care are în realizarea poramprentei individuale. Amprenta preliminară este copia negativă a câmpului protetic, ce redă cu precizie suprafața câmpului protetic și cu aproximație zonele de succiune. Acestă etapă este realizată de către medicul stomatolog folosind un material alginic (hidrocoloizi ireversibili), o portamprentă universală, și o tehnică de amprentare.
După realizarea amprentei, aceasta se dezinfectează cu diferite substanțe pentru a proteja sănătatea medicului și a tehnicianului dentar, iar după dezinfecție, se trimite în laborator, pentru turnarea modelului preliminar. Materialele de amprentă trebuie să îndeplinească o serie de condiții impuse de tehnica de amprentare, precum și de particularitățile câmpului protetic.
Condiții pe care trebuie să le îndeplinească materialele de amprentă:
Fidelitatea – capacitatea de a reproduce detaliile cele mai fine ale câmpului protetic. Depinde atât de consistența inițială și de hidrofilia materialului, ca și de mărimea particulelor componente.
Plasticitatea sau Fluiditatea – capacitatea de a fi deformat și modelat sub acțiunea unei presiuni minime, inregistrând totuși toate detaliile morfologice ale câmpului protetic, făra deformarea reliefului acestuia. Depinde de consistența inițială a materialului și este invers proporțională cu manevrabilitatea materialului.
Elasticitatea – capacitatea materialului de a permite dezinserția amprentei de pe câmpuri protetice retentive. Capacitatea de a suporta astfel de deformări elastice este dependentă și de alți factori precum: gradul de retentivitate al câmpului protetic; grosimea materialului de amprentă supus deformării; timpul în care se face dezinserția amprentei; calitatea legăturii dintre materialul de amprentă și portamprentă.
Rezistența mecanică – materialul de amprentă trebuie să fie suficient de rezistent încât să nu se rupă la dezinserția amprentei de pe câmpul protetic, dar nici pe parcursul transportului, depozitării sau a turnării modelului.
Stabilitatea dimensională – materialul de amprentă trebuie să asigure reproducerea corectă a raporturilor dintre elementele morfologice. În condiții normale de temperatură și umiditate, nu există un material stabil din punct de vedere dimensional.
Timpul de priză – ar trebui să poată fi adaptat fiecărei situații clinice în parte.
Compatibilitatea cu materialul modelului – în amprente din hidrocoloizi nu se pot obține modele din amalgam, din aliaje ușor fuzibile sau din metale depuse pe cale galvanică. Alginatele, prin fosfatul trisodic din compoziția lor, inhibă priza gipsului de model.
Realizarea modelului preliminar: numit și model de studiu, este copia pozitivă a câmpului protetic cu rol intermediar, fiind folosit pentru completarea examinării câmpului protetic, realizarea portamprentei individuale și alegerea elementelor de menținere și stabilizare.
Modelul a fost realizat prin turnarea gipsului în amprenta preliminară la maxim 30 de minute după efectuarea amprentării câmpului protetic. După preluarea amprentei, am verificat amprenta după criteriile deja cunoscute, am spălat și pentru o siguranță sporită am pus amprenta într-o soluție dezinfectantă.
Fig. 13. Amprentele în dezinfectant
După dezinfectarea amprentei, am preparat pasta de gips, de o consistență smântoasă, folosind metoda de saturație progresivă. Pasta de gips fiind introdusă în amprentă cu ajutorul măsuței vibratorii, pentru a evita formarea bulelor de aer la nivelul modelului. După turnarea propriu-zisă a amprentei, am efectuat un mic depozit de gips, peste care am aplicat amprenta răsturnată.
Fig. 14. Amprenta preliminară turnată și demulată
Am demulat amprenta de pe model, după aproximativ 30 de minute, prin tracțiunea în sensuri diferite a modelului și a portamprentei. După turnarea modelului preliminar al edentației parțiale, am preparat o pastă de gips dur, de clasa a III-a, și am turnat amprenta arcadei antagoniste. Priza gipsului dur se realizează în aproximativ 30 de minute.
După demulare modelele au fost aranjate cu ajutorul soclatorului, lăsând un soclu de aproximativ 2 cm înălțime, și lăsând 0.5 cm pentru depășirea marginii amprentei.
Realizarea portamprentei individuale: portamprenta individuală este piesa intermediară, cu suport rigid, nedeformabil, prezentând două sau trei componente (baza, mânerul și butoni de presiune la mandibulă), care susțin materialul de amprentă în scopul amprentării funcționale. Înainte de realizarea portamprentei individuale este necesară pregatirea modelului ce constă în folierea zonelor sensibile, trasarea limitelor câmpului protetic, acoperirea dinților restanți în vederea realizării unui spațiu între ei și portamprentă, izolarea modelului.
Fig. 15. Modelul pregătit
Am realizat portamprenta individuală din material fotopolimerizabil, deoarece, avantajele în manipularea acesteia sunt net superioare față de alte materiale. Am mulat pe suprafața modelului o placă fotopolimerizabilă, eliminând excesului cu o spatulă de ceară, exces, din care am creat mânerul portamprentei și am introdus pentru polimerizare într-un aparat de fotopolimerizare, materialul fiind lasat în aparat timp de 3 minute la polimerizat.
După terminarea etapei de polimerizare, modeul împreună cu portamprenta se scot din aparat, și se prelucrează cu ajutorul frezelor dure, pentru ca marginile să nu deranjeze și să lezeze mucoasa de la nivelul fundurilor de sac vestibulare și orale. După prelucrarea portamprentei, aceasta se spală cu apă, pentru a elimina pulberea rămasă pe suprafața materialului fotopolimerizabil.
Fig. 16. Etapele realizării portamprentei individuale.
Amprentarea funcțională. “Amprenta finală pune în valoare toți factorii care participă la menținerea și stabilitatea protezei pe câmpul protetic.”
Din acest motiv, portamprenta individuală este adaptată cu atenție pe câmpul protetic. Această etapă revine de asemenea medicului stomatolog care prin tehnica sa de amprentare trebuie să ofere tehnicianului o amprentă de o gosime uniformă acoperind toată suprafața portamprentei în special marginile portamprentei ce vin în contact cu zona fundurilor de sac, materialul să nu se desprindă de pe suprafața portamprentei.
Cele mai folosite materiale de amprentare definitivă sunt materialele siliconice de condensare și de adiție, deoarece sunt stabile în timp și în volum, redau cu foarte mare exactitate toate zonele câmpului protetic, și prezintă de asemenea o elasticitate necesară la demularea amprentei de pe câmpul protetic. Amprenta funcțională a fost realizată cu ajutorul unui silicon de condensare, Stomaflex.
Fig. 17. Amprenta funcțională
Realizarea modelului funcțional, care este copia pozitivă fidelă a câmpului protetic, și este realizată prin turnarea amprentei funcționale cu gips dur sau extradur.
Înainte de turnarea propriu-zisă a amprentei, amprenta a fost verificată în prealabil, spalată sub jet de apă rece pentru îndepărtarea resturilor de salivă și sânge, apoi a fost asezată într-un vas cu soluție dezinfectantă unde este lăsată timp de cinci minute, aceasta se usucă cu un jet de aer, pentru a evita crearea bulelor de aer după care am tăiat cu o foarfecă bucățile de material de amprentă, care nu are nici un scop în realizarea protezei.
Ca etape anterioare turnării amprentei, putem amiti: indiguirea și cofrarea, etape care aveau scop în protejarea marginilor protezei prin crearea unui bariere ce susținea soclul viitorului model. Aceste etape erau foarte importante la utilizarea gipsului ca material de amprentă, deoarece acesta de multe ori se fractura în zona limitei câmpului protetic. În prezent aceste etape sunt folosite rar, datorită rezistenței superioare la rupere și îndoire a materialelor de amprentă.
Am realizat pasta de gips cu ajutorul vacuum-malaxorului, astfel încât, duritatea gipsului fiind mai mare de cinci ori decât în cazul pastei realizate prin omogenizare manuală, în bol de cauciuc. Pasta de gips de consistență smântânoasă a fost introdusă în amprentă cu ajutorul măsuței vibratorii (necesară la eliminarea bulelor de aer) de la marginile cele mai înalte ale amprentei către centrul acesteia. Marginile amprentei trebuie sa fie depășite cu minimum 3 mm, pentru a se evidenția limitele exacte a fundurilor de sac.
Fig. 18. Prepararea gipsului și turnarea modelului funcțional
După turnarea amprentei, din gipsul rămas, am creat retenții în formă de con pe amprenta turnată. Am lăsat amprenta timp de 30 de minute pentru priza gipsului, după care, din gips normal, am realizat soclul modelulul. După aproximativ 20 de minute am demulat amprenta de pe modelul creat, după care am aranjat soclul modelului cu ajutorul soclatorului, fiind lăsat un soclu de aproximativ 2 cm (având grijă de marginile câmpului protetic).
Fig. 19. Realizarea soclului și modelul funcțional
În realizarea protezelor elastice mai trebuie introdusă o etapă față de etapele protezelor normale aceasta fiind realizatea modelului duplicat de aceea modelul funcțional trebuie pregatit în prealabil pentru duplicare. Am trasat limitele cîmpului protetic, acestea ajutându-mă în timpul folierii modelului la păstrarea acestor limite, limite ale viitoarei proteze, deci, includ și forma și poziția croșetelor, am planat zonele subecuatoriale ale dinților, zonele retentive, am foliat papila incisivă, zonele de mucoasă în care vor fi create pelotele și zonele sensibile la presiune, folosind ceară de gutapercă.
Fig. 20. Pregătirea modelului funcțional pentru duplicat
După eliminarea excesului de ceară, am așezat modelul într-un vas cu apă, pentru izolare. După duplicare, modelul funcțional se păstrează, fiind folosit doar la adaptarea, prelucrarea și trimiterea protezei în cabinetu stomatologic. Modelul este ținut în apă aproximativ 30 de minute, între timp am preparat masa duplicatoare amestecând fluidele până la omogenizare în cantitățile specificate de producător apoi am turnat pasta omogenizată peste modelul izolat, așezat în conformator, am lăsat modelul în conformator până la întărirea masei de duplicat.
Fig. 21. Realizarea tiparului pentru modelul duplicat
Am verificat tiparul format, pentru a vedea dacă acesta redă cu exactitate forma modelului, după care am preparat pasta de gips extradur, pentru turnarea tiparului. Modelul duplicat se realizează din gips extradur, clasa a IV-a, folosind vacuum-malaxorul, deoarece are o rezistență foarte ridicată care rezistă la injectarea acrilatului.
Pasta de gips obținută a fost introdusă în tiparul format cu ajutorul măsuței vibratorii. Este foarte important, ca la nivelul dinților restanți să nu se formeze incluziuni de aer. Am lăsat tiparul turnat până ce gipsul introdus a făcut priză, după care am detașat modelul creat din interiorul tiparului prin tracționarea lui în sens contrar tiparului.
Fig. 22. Modelul duplicat
Realizarea șabloanelor de ocluzie, piese protetice intermediare, alcătuite din două componente (bază și bordură de ceară), cu rol de a înregistra relațiile intermaxilare și de a ajuta la transmiterea acestor date pe simulatoare.
După trasarea limitelor cîmpului protetic, am izolat modelul și am mulat pe model, o placă fotopolimerizabilă cu grosime uniformă. Eliminând excesului de material, care treceau peste limitele câmpului protetic, am creat mici retenții pe suprafața externă a bazei, în spațiile edentate.
Punând modelul împreună cu șablonul la polimerizat timp de două minute, după care l-am prelucrat cu ajutorul frezelor simidure.
Bordurile le-am creat din ceară roz utilizată la baza protezelor, realizând rulouri. și le-am adaptat pe baza șablonului, în spațiile edentate, cu o înălțime de 6-8 mm și o lățime de 8-10 mm, cu marginile netezite și plane, având extremitățile distale tăiate în unghi de 45 fiind intim adaptate pe întreaga suprafață a modelului în zona edentată.
După finalizarea etapei se trimite în cabinet pentru determinarea relațiilor interarcadice.
Fig. 23. Realizarea șabloanelor de ocluzie
Determinarea relațiilor interarcadice este o etapă de cabinet, dar are o influență foarte crescută asupra succesului lucrării protetice, realizate de către tehnicianul dentar. Determinarea propriu-zisă a relațiilor interarcadice este anticipată de controlul extra și intra-oral al șabloanelor. După controlul șabloanelor, deoarece în cazul de față zona frontală – de la canin la canin – este prezentă pe arcadă se urmărește dimensiunea etajului inferior, relația centrică și de postură, ajutând la realizarea corectă a planului de orientare ocluzală și în determinarea dimensiunii verticale a arcadelor în intercuspidare maximă.
Fig. 24. Modelele în relație interarcadică
Montarea modelelor de lucru în simulator. După solidarizarea modelelor în simulator, datele înregistrate pe șabloane dispar prin îndepărtarea acestora. De aceea este importantă, ca datele să pot fi vizibile și după îndepărtarea șabloanelor.
Pentru solidarizarea modelelor am folosit gips normal, am umezit modelele, pentru a nu absoarbe apa din compoziția pastei de gips, și, după așezarea articulatorului într-un depozit mic de gips, am așezat modelele, împreună cu șabloanele de ocluzie, între brațele simulatorului. După poziționarea modelului în poziția, în carea planul de orientare ocluzală era paralelă cu masa, am gipsat și brațul superior al articulatorului de modelul superior. După solidarizarea gipsului, cu ajutorul spatulei de gips am eliminat excesul de gips rămas, pentru a scade, pe cât este posibil, greutatea unității modele – articulator.
Fig. 25. Modelele montate în articulator
Alegerea dinților este o etapă foarte importantă, în care intervine în mare măsură medicul, dar și tehnicianul. Succesul acestei etape va reprezenta, în proporție de 80% fizionomia viitoarei lucrări protetice. Dinții pentru proteza parțială mobilizabilă am ales după indicațiile scrise de către medic pe fișa pacientului. Lucru cel mai important,în situația de față, de luat în considerare la alegerea dinților era mărimea lor. În ceea ce privește materialului, am ales, de comun acord cu medicul, dinți de acrilat, deoarece se pot prelucra cu ușurință, se leagă chimic de acrilatul bazei protezei, din punct de vedere financiar sunt mult mai ieftini, prezintă o greutate inferioară.
Realizarea machetei de ceară, pentru început, am izolat modelului duplicat, prin scufundare într-un vas de apă, timp de câteva minute. După izolarea modelului, am aplicat o placă de ceară roz (de grosimea de 2 mm) plastifiată cu ajutorului becului Bunsen pe întreaga suprafață a modelului și pe suprafața orală a dinților restanți, după care am aplicat un rulou de ceară, cu diametrul de 2-3 mm pe vârful crestei alveolare cu rolul de suport pentru fixarea dinților artificiali.
Fig. 26. Realizarea bazei machetei, retențiilor mecanice și montarea
Pentru o mai bună fixare a dinților artificiali, cu ajutorul frezei am făcut retenții mecanice pe suprafața inferioară a dinților acrilici și mezio-distal și am așezat fiecare dinte, utilizând tehnica de montare individualizată a dinților.
La protezele termoplastice, se utilizează coșete din materialul bazei protezei, croșete, care se realizează doar după proba machetei în cavitatea orală (unde este cazul) pentru evitarea ruperii acestora în timpul manevrării machetei de ceară.
Finalizarea machetei constă în realizarea sistemelor de ancorare, finisarea machetei de ceară, a gingiei false și realizarea papilelor interdentare. Am realizat croșetele prin modelarea lor, pe zona desenată anterior. După realizarea croșetelor și îngroșarea adecvată a machetei de ceară, am finisat macheta protezei în final ajungând la o suprafață perfect finisată, pentru a ușura etapa de prelucrare.
Fig. 27. Finisarea machetei
Pregătirea machetei de ceară pentru ambalare a fost precedată de soclarea modelul până aproape de limitele fundurilor de sac vestibulare și am tăiat dinții restanți de pe model, folosind o freză dură adaptată la micromotor, după care am izolat modelului prin scufundarea într-un vas cu apă, cu rolul, de a umple suprafața uscată a modelului cu apă, pentru a nu extrage apa din gipsul folosit la ambalare.
Fig. 28. Pregătirea pentru ambalare
Ambalarea machetei și realizarea tiparului este anticipată de pregărirea chiuvetei și prin pregătirea pastei de gips (folosit ca și masă de ambalat). Am realizat izolarea chiuvetei prin pensularea interiorului ambelor jumătăți cu un strat subțire de ulei de parafină.
Pasta de gips am amestecat, până ce se observau primele semne ale prizei, când am turnat în prima jumătate a cuvetei și am introdus modelul în pasta de gips, cu partea distală a modeului spre orificiul de injectare. Excesul de gips am vibrat prin vibrare manuală fiind eliminat până la nivelul fundurilor de sac vestibulare.
După eliminarea excesului de ghips, am spălat suprafața gipsului prin pensulare cu o pensulă mare, folosind apă rece. La spălarea suprafeței am creat un locaș în gips, unde va fi poziționată tija de injectare, cu grosimea de 2 cm.
Fig. 29. Pregătirea chiuvetei și ambalarea
După aplicarea tijei de turnare, cu ajutorul unei spatule de ceară încălzită, am creat o lipitură de ceară între tija de turnare și macheta protezei parțiale și am lipit tija de turnare de ghips, cu ceară topită.
Pentru turnarea celei de a doua jumătați de chiuvetă am intervenit cu ajutorul unui pistol asupra dinților cu un strat subțire de silicon de adiție, găsit sub formă de cartușe, prin umplerea cavităților negative prezente pe suprafața ocluzală a dinților și în spațiile interdentare.
Fig. 30. Siliconul de adiție înpreună cu pistolul
După care am poziționat a doua jumătate a chiuvetei peste prima jumătate, și am turnat prin orificiul chiuvetei restul de pastă de gips. Chiuveta a fost pusa în apă fierbinte timp de 8 minute pentru a se ramoli ceara din tipar după care am îndepărtat ceara, prin introducerea chiuvetei în apă fierbinte, am degresat suprafețele celor două jumătăți de tipar, folosind o soluție pe bază de detergent, și am trecut un jet de apă asupra suprafeței pentru îndepărtarea acestei soluții.
Fig. 31. Spălarea și izolarea tiparului
Pentru izolarea tiparului, am folosit o soluție pe bază de alginat, comercializată de firma Ivoclar, această substanță fiind de o calitate mult superioară celor folosite la protezele acrilice. Am aplicat soluția izolatoare în două straturi pe toată suprafața gipsului, evitând suprafața dinților.
Pentru o izolare eficientă, am folosit o pensulă medie, care permite introducerea soluției de izolare și interdentar. Această soluție ajută la creearea unei pelicule de strat izolator, care, prin împiedicarea trecerii materialului termoplastic topit în micro porozitățile gipsului, produce o parte mucozală netedă și lucioasă, a protezei.
Fig. 32. Izolarea tiparului
Injectarea materialului termoplastic în tiparul realizat începe odată cu încălzirea tiparului la temperatura de 900C. Acesta este momentul în care pornim aparatul, injectarea poate fi împărțită în patru etape:
Pornirea aparatului și setarea acestuia la programul potrivit tipului de material utilizat.
Încălzirea aparatului la temperatura te topire a materialului (5 minute), introducerea cartușului.
Topirea granulelor de material termoplastic prezente în cartuș (20 de minute), injectarea.
Injectarea materialului în tipar.
Răcirea cartușului sub presiune (1 minut) și eliminarea cuvetei din aparat.
După trecerea primelor două etape, un semnal sonor semnalizează timpul introducerii cartușului. În acest moment am introdus cartușul uns cu un strat subțire de vazelină specială și am introdus în țeava de injectare a aparatului. Trecerea la etapa următoare am setat prin apăsarea butonului central de comandă.
După cele 20 de minute de topire a materialului, un alt semnal sonor semnalizează timpul de injectare prin apăsarea celor două butoane, prezente în partea laterală a aparatului, sub o presiune de 8,2 atmosfere. După răcirea cartușului la auzirea semnalului sonor, am detașat chiuveta, prin desfacerea șurubului vertical și eliminarea acesteia.
Dezambalarea se realizează după răcirea completă a cuvetei, pentru a nu modifica forma protezei injectate. Această etapă este total diferită de metoda dezambalării unei proteze acrilice, iar atenția necesară manoperei este minuțioasă.
Pentru eliberarea protezei din masa de ambalat, am intervenit asupra gipsului prin lovituri mici, repetate și rapide, din partea laterală a tiparului. După crăparea gipsului de ambalat, prin lovituri continuu, intervenim pe partea superioară a tiparului, și din aproape în aproape îndepărtăm gipsul.
Prelucrarea mecanică conține tăierea tijei de injectare și a plăcii linguale de injectare, prelucrarea cu freze dure, finisarea și lustruirea.
Am tăiat tija cu ajutorul unei freze mari de carborund. Cel mai important este de reținut, că, trebuie să ne ferim de supraîncălzirea suprafeței protezei, pentru a nu deforma acesta.
Fig. 33. Tăierea tijei acrilice de injectare
După tăierea tijei de injectare, am intervenit cu o freză dură, în stare foarte bună, asupra suprafeței protezei eliminând excesul de material. Pentru adaptarea protezei, am folosit modelul de lucru spălat de ceară folosind apă fierbinte.
Fig. 34. Prelucrarea protezei
După aceste etape am început lustruirea suprafeței lucrării protetice cu ajutorul periei atașată la un motor orizontal. La folosirea periei, intervenim asupra tuturor neregularităților, incluzând zgârieturi, suprafețe mici de neregularități.
La lustruirea protezei folosim perii de diferite forme și mărimi și pastă albă de lustruire. Turația motorului orizontal nu trebuie să depășească 1500 de rotații/minut. La folosirea feldspatului, avem avaltajul, că supraîncălzirea protezei este încetată de prezența apei în consistența pastei.
După lustruirea suprafeței protezei cu peria, am folosit puf și pastă de lustruit pentru realizarea luciului final. După lustruirea cât mai perfectă a protezei, suprafața acestuia se spală și se trimite la cabinet, unde se efectuează micile adaptări, dacă sunt necesare.
Fig. 35. Lustruirea și spălarea protezei
După aplicarea protezei parțiale mobilizabile, medicul trebuie să acorde pacientului indicații și sfaturi în privința purtării protezei. Pentru acomodarea mai rapidă a pacientului în purtarea protezei, se recomandă folosirea protezei și în timpul nopții, astfel depășind senzația de corp străin.
Fig. 36. Lucrarea protetică finită
De asemenea, pacientul trebuie avertizat că la începutul purtării protezei pot apare senzații de hipersalivație, greață sau chiar vomă, și că simțul gusturilor s-ar putea să fie diminuată într-o cantitate mică pentru o perioadă de timp. Ca un efect secundar purtării protezei, apar dificultăți în fonație și masticație, toate disparând prin purtarea continuă a acestor piese protetice.
Pentru igienizarea protezelor se recomandă spălarea acestora cel puțin o dată pe zi, folosind pastă de dinți și periuță de dinți sau porteza pusă într-un vas cu apă folosind pastile efervescente. Unii medici sau chiar producători nu recomandă folosirea pastei de dinți și a periuței de dinți pe suprafața protezei pentru a nu interveni forța de frecare, îndemnând ca pentru curățarea protezei să se folosescă doar pastile efervescente cu rol antiseptic și antibacterian.
Cap. 4. Realizarea protezei parțiale din acrilat
Edentația parțială afectează principalele funcții ale sistemului stomatognat, masticația, fizionomia, fonația, deglutiția.
Proteza dentară este o piesă mecanică, ce se inseră într-un organism viu, care ar trebui să se integreze total în ansamblul aparatului dentomaxilar. Integrarea este condiționată în cea mai mare parte de stabilitatea statică și dinamică a protezei, datorită careia se poate asigura în cele mai bune condiții restabilirea funcțională și totală un metabolism tisular optim pentru țesuturile aparatului dentomaxilar.
Examenul clinic și amprentarea cavității bucale
Prima etapă în realizarea unei proteze parțiale este înregistrarea amprentei preliminare.
Această amprentare se realizează cu ajutorul portamprentei standard care poate fi din material plastic sau metal, iar materialul folosit este de obicei alginatul, care este un material nu foarte costisitor; dezvantajul este că modelul trebuie turnat în maxim 15 minute de la amprentare, și tinut într-un mediul umed, deoarece altfel suferă modificări majore de formă și volum.
Amprenta preliminară primită din cabinet, a fost dezinfectată cu soluții antiseptice, apoi am verificat dacă a cuprins suprafețele de sprijin a câmpului protetic și daca nu există incluziuni de aer la nivelul amprentei.
Fig. 37. Portamprenta preliminară
Realizarea modelului preliminar și a portamprentei funcționale
După dezinfectarea și verificarea amprentei, am realizat modelul preliminar din ghips de clasa a-II-a prin metoda clasică insemnând introducerea ghipsul de clasa a-III-a în amprentă prin vibrare manuală apoi am realizat movilițe de ghip pentru retenționarea ghipsului pentru soclul modelului. După ce ghipsul a facut priză pe masa de lucru am facut o grămăjoară de ghips peste care am răsturnat amprenta realizând astfel soclului modelului, care nu trebuie să depășească 1,5 cm. După ce ghipsul a făcut priză i-am redat forma de pentagon cu ajutorul unei spatule de ghips.
Fig. 38. Modelul preliminar
Pe modelul preliminar cu ajutorul creionul chimic am trasat limita câmpului protetic ocolind formațiunile pasiv-mobile cum ar fi frenul labial, plicile alveolo-jugale. Modelul preliminar se folosește pentru confecționarea portamprentei individuale, dar în același timp poate fi folosit și ca un model de studiu.
Fig. 39. Limitele câmpului protetic
Am izolat modelul prin introducerea în apă timp de cateva minute, apoi am foliat dinții restanți cu două folii de staniol pentru a nu retenționa placa de bază și a lăsa spațiu pentru materialul de amprentă. Am realizat portamprenta individuală din placă de bază, fiind materialul cel mai des folosit în practica curentă din România.
Fig. 40. Realizarea portamprentei individuale
Portamprenta individuală este alcătuită din bază și elemente accesorii, mânerul iar butonii de presiune acolo unde este cazul. Am foliat modelul cu un strat subțire de folie de staniol cu rolul de a crea un spațiu suficient pentru materialul de amprentă și pentru a realiza o amprentă cât mai fidelă. Placa de bază am plastifiat-o la becul de gaz după care am adaptat-o pe modelul mandibular dinspre bolta palatină spre versantul vestibular al crestei.
Excesul de placă de bază l-am folosit pentru confecționarea elementelor accesorii, a mânerului portamprentei individuale.
După răcire, am detașat portamprenta de pe model cu grija, pentru a nu suferi modificări, am verificat marginile ca acestea să fie rotunjite pentru a nu irita sau leza mucoasa în timpul amprentării, după care dezinfectată fiind cu soluții antiseptice am trimis-o doctorului stomatolog pentru amprentarea funcțională a cavității bucale.
Amprenta funcțională imediat după primirea acesteia în laboratorul de tehnică dentară am verificat-o dacă au fost înregistrate corect și fidel toate detaliile câmpului protetic, apoi am igienizat-o în vederea realizării modelului funcțional din ghips extradur.
De obicei pe modelul funcțional se realizează macheta de ocluzie, alcătuită din bază și borduri de ocluzie cu rol în determinarea și înregistrarea relațiilor intermaxilare, dar deoarece pacientul avea arcada maxilară integră iar pe arcada mandibulară erau prezente unitățile dento dentare de la 3.5 până la 4.5 și cele dauă arcade se puteu pune în ocluzie nu a mai fost necesar confecționarea șabloanelor de ocluzie, de aceea am trecut la următoarea etapă în realizarea lucrării protetice amovibile, montarea în ocluzor.
Pentru montarea în ocluzor trebuie să ținem cont de o serie de reguli de montare, planul de orientare ocluzal să fie paralel cu planul mesei iar planul medio-sagital al complexului macheta de ocluzie – modele să se suprapună peste planul medio-sagital al ocluzorului.
Am hidratat modelele prin imersie în apă pentru a nu absoarbe umezeala din ghipsul cu care se montează în ocluzor și astfel sa nu facă priză. Pentru o mai bună stabilitate am lipit cele două modele între ele cu ajutorul unor bețe de chibrit cu ceară.
Fig. 41. Modelele în ocluzie.
După punerea în ocluzie a modelelor am preparat pasta de ghips obișnuit, am montat modelul mandibular și apoi pe cel maxilar. După priza ghipsului am fixat surubul și l-am blocat cu ajutorul contrapiuliței.
Fig. 42. Modelele montate în ocluzor.
Ocluzorul are anumite dezavantaje față de un articulator, nu poate reproduce mișcările în plan orizontal (propulsie, retropulsie, lateralitate dreapta/stânga) ci doar mișcările în plan vertical ale mandibulei, de ridicare și de coborare, dar pentru că este mult mai comod și mai convenabil din punct de vedere financiar este mult mai folosit decât articulatorul.
Macheta protezei parțiale
Am izolat modelul prin imersie în apă timp de 5 min, timp în care am realizat croșetele pentru viitoarea lucrare protetică. Acestea au fost realizate din sârmă de viplă de 0,7mm cu ajutorul unui clește crampon, subecuatorial, plecând de la nivelul marginii meziale am realizat croșetul cervico – alveolar deschis dental. Vârful croșetului trebuie sa fie rotunjit pentru a nu leza mucoasa, acestea fiind realizate am lipit croșetele cu ceară de model la nivelul premolarilor doi.
Fig. 43. Croșetele din sârmă de viplă
După care am plastifiat o folie de ceară roz, nu direct în flacără ci deasupra ei,pentru a nu deforma grosimea plăcii de ceară după care am adaptat-o pe model dinspre creastă spre versantul vestibular al crestei alveolare, apoi prin presare cu degetele am adaptat-o dar cu foarte mare grijă pentru a nu subția folia de ceară.
Apoi am răscroit de jur împrejur la nivelul fundului de sac, oclolind formațiunile mobile și am îndepărtat surplusul de ceară, am lipit baza protezei de modelul mandibular prin picurare cu ceară fierbinte, pentru a nu se mișca în timpul montării dinților având astfel o ocluzie deficitară. La nivelul dinților restanți am răscroit conectorul principal supracingular pentru a proteja parodonțiu marginal în timpul exercitării forțelor masticatorii.
Montarea dinților artificiali am realizat-o după ce a fost stabilită culoarea dinților, forma și dimensiunea lor în funcție de indicațiile din fișa de laborator și în funcție de dinții restanți, prin metoda montării individuale a dinților prefabricați. În zona cervicală a dinților artificiali am realizat retenții mecanice sub forma unor canale pentru a asigura o bună legătură între materialul bazei și cel al dinților.
Fig. 44. Realizarea machetei. Montarea dinților artificiali
La protezele acrilice croșetele îi conferă o menținere și stabilitate foarte bună dar deoarece sunt confecționate din sârmă de viplă nu sunt fizionomice.
Următoarea etapă este definitivarea machetei, care constă în modelarea boselor, foselor, parodonțiului marginal, a papilelor interdentare. Toate aceste mici detalii au un rol important, fizionomic, funcțional, fonetic.
Modelarea versantului vestibular, chiar dacă nu este vizibil are o mare contribuție la refacerea fizionomiei, i-am asigurat o grosime adecvată deoarece reface plenitudinea buzelor și obrajilor. O atenție deosebită am acordat modelării parodonțiului marginal a papilelor interdentare.
Pentru crearea de condiții favorabile restabilirii funcției fonetice a fost necesar să reduc volumul protezei. Marginile machetei, forma și volumul ei am corelat-o cu cele ale fundului de sac, am ocolit formațiunile mobile în scopul unei închideri marginale perfecte.
Fig. 45. Macheta viitoarei proteze finalizată
Ambalarea propriu-zisă a machetei.
Macheta nu trebuie să depășească grosimea optimă de 1,5 mm. După definitivarea machetei am ambalat macheta, fiind operațiunea de învelire a machetei în masa de ambalat care este ghips de clasa a- II-a în vederea obținerii tiparului.
Am detașat modelul din ocluzor, am redus soclul modelului la 1 cm înălțime, iar în timp ce preparam ghipsul pentru ambalare am așezat modelul împreună cu macheta într-un bol cu apă pentru hidratare. După realizarea ghipsului într-o pasta smântânoasă am turnat ghips în prima jumătate a chiuvetei și am așezat modelul împreună cu macheta protezei modelând ghipsul numai până la nivelul marginii machetei, atât vestibular cât și oral.
Fig. 46. Ambalarea machetei
După priza ghipsului, am izolat apoi am turnat a doua jumătate a chiuvetei și am pus-o sub presă. Pentru a elimina ceara din chiuveta am introdus chiuveta într-un vas cu apa fierbinte (100°C) unde am ținut-o 5-6 minute pentru a se plastifia ceara, am scos chiuveta din apa, am desfăcut-o prin introducerea unei spatule între cele doua jumătăți de chiuveta, ceara din interior am indepărtat-o cu ajutorul unui jet de apă fierbinte.
Fig. 47. Realizarea tiparului
Pereții tiparului i-am spălat cu detergenti casnici pentru a îndepărta urmele de grasime. Izolarea am realizat-o cu ajutorul unei pensule și a unor soluții alginice am pensulat de 2-3 ori tiparul până s-a depus o peliculă fină pe pereții de ghips a tiparului apoi am lăsat 5 minute sa se scurgă, timp în care am făcut pasta de acrilat.
Am realizat rulouri din acrilat abia după ce acesta se trăgea în fire și le-am așezat în cele două jumătăți ale tiparului. Am închis cele două jumățăți ale chiuvetei și le-am așezat sub o presă manuală unde am înlăturat surplusul de material. Apoi l-am așezat într-un vas cu apă fierbinte la 1000C timp de o oră jumătate pentru polimerizarea acrilatului.
Fig. 48. Introducerea acrilatului în tipar
După o oră și jumătate am scos chiuveta din apă și am lăsat-o să se răcească lent la temperatura camerei. Polimerizarea reprezintă procesul chimic în care polimetacrilatul de metil, sub formă de pastă plastică, este transformat într-un corp solid, dur și nedeformabil. Reacția chimică de polimerizare se produce, desfășoară și definitivează sub influența unui anumit regim termic. Ringul în care este fixată chiuveta este introdus într-un vas cu apă cu posibilitatea de a fi reglată.
Temperatura apei este ridicată progresiv în timp de 30 minute până la 600C, această valoare termică este menținută timp de 60 de minute după care temperatura se ridică progresiv timp de 30 minute până la 1000C unde este menținută la această temperatură timp de 30 minute. Chiuveta rămâne în vasul cu apă unde s-a realizat polimerizarea, pentru a se răci lent.
Deoarece în laborator nu am avut acest aparat polimerizarea am realizat-o prin introducerea chiuvetei într-un vas cu apă și lăsat timp de o oră jumătate la o temperatură progresivă de la 500C până la 1000C.
Necesitatea regimului termic este determinată de existența a două noțiuni fundamentale ce caracterizează moleculele din care fac parte rășinile acrilice: procesul este însoțit de reacție exotermă, se degajează o cantitate de caldură de 350C – 400C, iar monomerul se evaporă la temperatura de 1000C.
Dacă tiparul este încalzit brusc și temperatura lui ajunge la peste 650C – 800C, se însumează caldura de 400C rezultată din polimerizare care depășește pe cea a fierberii monomerului. Temperatura mediului de polimerizare este ridicată progresiv peste 600C numai după o anumită perioadă atunci cand monomerul nu mai este liber ci în combinație cu polimerul.
Nerespectarea regimului termic favorizează apariția porilor. Din cauza lor, rezistența mecanică a protezei este mult diminuată.
Fig. 49. Dezambalarea protezei finite
Prelucrarea mecanică a protezei parțiale
După ce am dezambalat proteza, am lăsat-o într-un bol cu o substanță care curăță de ghips măcinându-l iar surplusurile de la nivelul marginilor le-am îndepărtat cu ajutorul unei freze cu granulație mare apoi cu freze din ce în ce mai mici.
Fig. 50. Îndepărtarea surplusurilor
Netezirea materialului am efectuat-o cu freze, iar în zonacroșetelor și interdentar am folosit, cu multă atenție, freze cilindrice și sterice; cu polipanturi, iar pentru lustruire am folosit motorul orizontal și pulberi abrazive reprezentate de piatră ponce, feldspat, cuarț care amestecate cu apă rezultă o pastă. Operația de lustruire am început-o prin supunerea protezei la acțiunea periei pe care am pus pastă abrazivă și am finalizat cu puful de bumbac uscat. Apoi am spălat proteza cu detergenți și am așezat-o într-un bol cu apă curată până la trimiterea acesteia în cabinet.
Fig. 51. Prelucrarea și lustruirea protezei
Deoarece aceasta este doar o etapă din întreg tratamentul de reabilitare va trebui să treacă o perioadă de timp aproximativ 5-6 săptămâni pentru ca pacientul să se obișnuiască cu lucrarea protetică, aceasta să se așeze bine pe câmpul protetic și să nu lezeze mucoasa abia atunci putem spune că lucrarea protetică este o reușită.
Fig. 52. Proteza finită
Concluzii
Scopul acestei lucrări este de a prezenta tipurile de proteze dentare existente pe piață dar și tipurile de materiale folosite în confecționarea lor, aparatele și modul de confecționare.
Studiul include descrierea injectorului R3C și vor fi descrise materialele de ultimă generație utilizate în fazele clinico-tehnice. În urma analizei făcute pe piață, la cabinete dentare și laboratoare, a analizei statistice înregistrate, s-a dovedit înmulțirea galopantă în România a numărului de proteze elastice față de cele clasice – acrilice.
Progresul tehnico-științific a dus la crearea unor tehnologii și materiale de confecționare noi la nivelul pieței produselor stomatologice. Influența protezelor termoplastice – elastice asupra suportului osos și dento-parodontal s-a dovedit a fi una benefică și fără importanță negativă patologică comparativ cu vechile proteze clasice, acrilice – rigide. Acum este o tendință din ce în ce mai mare de a se renunța la protezele elastice și de a se reveni la vechea proteză clasică din acrilat. Nu sunt multe diferențe importante între cele două proteze iar funcția fizionomică este la fel de satisfăcătoare în ambele cazuri, dar la protezele elastice tehnica de realizare este mult mai elaborioasă și mai amplă, necesită un timp mai mare de lucru, investiția este mult mai mare iar costul materialelor este ridicat.
Protezarea mobilă este o ramură a proteticii dentare, ce se ocupă cu restaurarea arcadelor dentare, refacerea continuității arcadelor intrerupte. Înfățișarea, zâmbetul, estetica ocupă un loc din ce în ce mai important în viața de zi cu zi. Aparatul gnatoprotetic trebuie construit din materiale biocompatibile pentru a nu traumatiza țesuturile. Viteza de apariție a noilor tehnologii obligă la o perfecționare continuă. În ultimii 10 ani numărul mare al materialelor dentare noi și al tehnologiilor de lucru a crescut într-un ritm amețitor. Ținând cont că România este în urma marii majorități a țărilor europene proteza elastică a intrat de puțin timp pe piața noastră și este considerată o revoluționare a protezelor pe când Germania, inventatoarea protezei elastice, a renunțat de mult timp la acest material deoarece nu este adus nici un beneficiu major proteticii amovibile.
Pentru a putea crește nivelul tehnologic și calitativ al lucrărilor nu sunt suficiente talentul, munca și experiența, ci doar cu placerea de a înmâna lucrări perfecte putem înlocui acrilatul ceea ce este o gandire puțin exagerată.
Ca și metodă de realizare, proteza din rășină termopalastă are cam același algoritm de realizare cu cel al protezelor acrilice convenționle, deosebirile apărând în special în etapa de transformare a machetei în proteza finită. La acrilat pasta se introduce în tipar sub forma unui rulou, deasupra acrilatului se aplică o folie de polietilenă, se închide chiuveta și se presează progresiv și lent, pentru ca pasta acrilică să pătrundă în toate detaliile tiparului.
Procedeele moderne de realizare a aparatelor gnatoprotetice amovibile se bazează pe principiul injectării sub presiune a unei mase plasice în tipar, urmată de polimerizarea acesteia la temperaturi cuprinse între 50-100°C. Pe toată durata polimerizării presiunea trebuie menținută constantă, în scopul compensării contracției materialului prin injectarea lui continuă în tipar.
La protezele din Flexiplast materialul în momentul de față este cel mai bine acceptat de țesuturi. Croșetele au elasticitate foarte bună (inserarea și dezinserarea protezei se face fără a afecta dinții stâlpi), iar culoarea lor se poate realiza identică cu cea a dinților, astfel încât nu se va obseva prezenta protezei. Rezistența bună a materilului în timp (nu se impregnează cu resturi alimentare, nu își schimbă compoziția chimică).
Stabilitatea cromatică este în primul rând o calitate, pentru că asigură, pentru întreaga perioadă de utilizare a lucrării protetice, un aspect natural și asemănător cu al dinților restanți a pacientului. Pentru ambele tipuri de proteze se folosește aceeași garnitură de dinți nu există garnituri de dinți special fabricate pentru proteza elastică, aceleași artificii de culoare se pot realiza și la proteza acrilică.
Aspectul fizionomic este poate motivația primordială a solicitării ca material de electie, mai ales în cazul lucrării, în zona vizibilă. Culoarea celor două proteze este aproape identică foarte greu sunt identificate din acest punct de vedere, singura diferență la aceste proteze sunt croșetele acestora, care ar putea face o diferență dar prea neînsemnată.
Proteza parțială mobilizabilă termoplastică este o lucrare protetică mult utilizată în zilele noastre. Această utilizare poate fi explicată de avantajele multiple ale acestei proteze, avantaje care apar la o lucrare corect concepută și corect realizată, la fiecare etapă ținând cont de toate amănunturile și sfaturile date de firmele producătoare ale materialelor utilizate, și de metodele tehnologice învățate. Materialele termoplastice nu sunt neapărat total elastice, ci pot fi semi-elastice, sau chiar mai dure decât acrilatul. Acest fapt este important, deoarece mulți medici și tehnicieni refuză materialele termoplastice, spunând că prin elasticitatea materialului țesuturile moi suferă o modificare forțată și duc la îmbolnăvirea lor. Aceste aspecte negative sunt adevărate, dar sunt puse pe seama greșelilor realizate în cursul etapelor tehnologice ale realizării protezelor parțiale termoplastice, și nu materialul termoplastic în sine.
De foarte mult ori, afectarea țesuturilor se datorează nefolierii modelului, tehnicianul dentar fiind prea comod pentru a duplica modelul. Știind ce importanță are fiecare etapă, tehnicianul dentar împreună cu medicul dentist trebuie să urmărească cu atenție fiecare etapă clinică și tenică. Aceste greșeli pot interveni începând cu amprenta preliminară, turnarea modelului primar, amprenta funcțională sau chiar la ultima etapă de tehnică, la lustruirea protezei cu ajutorul pufului. Deși are și câteva calități negative, materialul Flexite (și astfel protezele termoplastice) poate fi enumerată printre materialele dentare, deoarece îndeplinește următoarele cerințe:
Protezele pot fi realizate respectând în totatiltate tehnologia de realizare a protezelor,
Materialul este stabil chimic și fizic,
Prezintă posibilitatea de realizare a unor proteze totale la persoane alergice,
Posibilitatea de reparare, rebazare, completare de dinți, căptușire a protezelor.
Aceste cerințe sunt îndeplinite și de protezele acrilice clasice în plus se poate face o reparare mult mai corectă ca la protezele elastice, se poate înlocui sau adăuga câte în caz de nevoie ceea ce la protezele elastice acest lucru un este posibil. Ținând cont de posibilitatea și nevoile pieței românești revenirea la vechea proteză elastică este cea mai bună alegere a acestor timpuri în care piața este bombardată cu tot felul de materiale și aparatură nefolositoare până la urma urmei. Nu s-a adus nimic nou în acest domeniu al protezării ci doar o altă denumire, mult mia scumpă de altfel, pentru aceleași calități.
Bibliografie
Cărți și articole:
Bratu D., Ieremia L., tuculescu S – Bazele Clinice și tehnice ale protezării edentației totale.
Boboc Gh. – Aparatul dentomaxilar – formare și dezvoltare. Ed Medicală, 1979.
Burlui V. – Gnatologia Clinică, Ed. Junimea, Iași,1979.
Burlui V. – Modificări morfologice ale ATM în ocluzia patologică. Rev. Med. 1983.
Burlui Vasile, Silvia Mihaela Silvas – Clinica și terapia edentației totale vol 1, vol 2, Ed. Apolonia, Iași 2003.
Burlui Vasile și colab. – Protetică Dentară, Lito. I. M. F. Iași, 1989.
Dumitrescu S, Restaurarea protetică mobilizabilă în edentația parțială, Editura Medicala, Bucuresti, 1973.
Ene L.- Protetică dentară. Tratamentul edentației parțiale cu ajutorul protezelor mobilizabile, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981.
Leata R., Prof. Dr. E. Hutu, G. Leata, Revista Romana de Stomatologie – Vol. LV, NR. 1, AN 2009.
Neumann C.P.P.-Tehnologia protezelor dentare parțial adjuncte, Iași 2000.
Neumann C.P.P., Vițelariu Anca Mihaela, Juravlea Felicia, Beldiman Antonela-Tehnologia elaborării aparatelor gnatoprotetice totale și parțiale adjuncte din biomaterial compozit termopolimerizabil în cuptor de microunde – Rev Medicină Stomatologică 2001.
Panaite St, Mârțu Silvia, Tatarciuc Monica – Elemente de morfologie clinică a sistemului stomatognat. Ed. Apolonia, Iași 2000.
Rândasu I – Tehnologia protezelor dentare. Ed. Medicală, Bucuresti,1994.
Rândasu I – Materiale dentare, Ed. Medicală, București, 2001.
Tatarciuc M., Ursache M.,Gradinaru I. – Supraprotezarea – soluție de tratament în edentația subtotală.
Tatarciuc Monica Silvia – Tehnologia protezelor dentare. Casa de editură Venus Iași 2001.
Vâlceanu Anca – Estetica în medicina dentară. Ed. Brumar Timișoara 2004.
Vițalariu Anca Mihaela – Tehnologia Protezelor mobilizabile, Ed. Pim Iași 2009.
Vițalariu Anca Mihaela, Panaite St., Tatarciuc Monica – Posibilități tehnologice de indivilualizare a aparatelor gnatoprotetice adjuncte totale – Rev Med Stom, vol 7, nr.1.
Tehnică dentară – Revista Asociației Naționale a Tehnicienilor Dentari Anul I Nr I 2002.
Tehnică dentară – Revista Asociației Naționale a Tehnicienilor Dentari Anul II Nr 6.
Tehnică dentară – Revista Română de Stomatologie – Vol. LIV, Nr. 1, An 2008.
Tehnică dentară – Revista Română de Stomatologie – Vol. LV, Nr. 1, An 2009.
Tehnică dentară – Revista Română de Stomatologie – Vol. LIV, Nr. 3, An 2010.
Site-uri:
www.bredent-tim.ro
http://www.ivoclarvivadent.com/en/
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Specializarea: Tehnică Dentară [309381] (ID: 309381)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.