PROGRAMUL DE STUDIU: GESTIUNEA ȘI PLANIFICAREA TERITORIULUI ASISTATĂ DE GIS [309262]

[anonimizat]: GESTIUNEA ȘI PLANIFICAREA TERITORIULUI ASISTATĂ DE GIS

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: CU FRECVENȚĂ

Lucrare de disertație

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

Conf. univ. dr. Luminița FILIMON

ABSOLVENT: [anonimizat]

2018

[anonimizat]: GESTIUNEA ȘI PLANIFICAREA TERITORIULUI ASISTATĂ DE GIS

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: CU FRECVENȚĂ

SPAȚIILE VERZI.

STUDIU DE CAZ: MUNICIPIUL SATU MARE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

Conf. univ. dr. Luminița FILIMON

ABSOLVENT: [anonimizat]

2018

INTRODUCERE

Prin intensa dezvoltare economică și socială pe care au cunoscut-o [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

Etica modernă a [anonimizat] a [anonimizat].

[anonimizat]. [anonimizat]-[anonimizat].

[anonimizat] a arata importanta si multitudinea de maniere in care poate fi folosita in interesul comunitatii.

Astfel ca in primul capitol am tratat elementele de teorie pentru a [anonimizat], ca sa pot ca in capitolul al treilea sa prezint spatiile verzi existente in Satu Mare. Ca apoi spre la finalul lucrari sa am unele propuneri cu privire la spatiile verzi ce ar trebui amenajate in municipiul Satu Mare.

Capitolul I. [anonimizat], constituie componenta principală a spațiilor verzi. Prin intermediul spațiilor verzi se realizează obiectivul de ameliorare a mediulu inconjurător și de armonizare a [anonimizat] (Muja, 1994).

Spațiile verzi reprezintao categorie functionala in cadrul localitatilor sau aferenta acestora, i zona inconjuratoare,, [anonimizat], [anonimizat] a populatiei, [anonimizat] (Muja, 1994).

Spațiile verzi sunt un element esențial al habitatului uman. [anonimizat]-se în evidență două mari categorii: spațiile verzi extravilane și intravilane (sau spațiile verzi urbane).

Conceptul de spațiu verde este fundamental legat de urbanismul modernist și de viziunea acestuia asupra țesutului urban. [anonimizat], indiferent de tipologia spațială propusă: grid, grand maner, „organic” includea decupaje clare: parcuri, grădini, scuaruri, promenade, bulevarde, cheiuri și altele (Kostof, 1993).

Importanța spațiilor verzi în ansamblu localităților este determinată și de ponderea mare a acestora în totalul suprafeței cuprinse în perimetrele construibile. Aceste suprafețe sunt determinate folosind indici de suprafață de spații verzi pe locuitori, care variază între 9-13 m² pentru orașele mici (până la 20 mii locuitori), 12-20 m² pentru orașele mijlocii (între 20-100 mii locuitori) și 17-26 m² pentru orașele mari (peste 100 mii locuitori). Acești indici cuprind atât suprafețele normabile (parcuri și grădini orașenești, grădini de cartier, grădini în complexe de locuit), cât și suprafețe nenormabile (spații plantate aferente dotărilor, fașii plantate etc) (Muja, 1994).

Oricare ar fi specificul lor, spațiile verzi nu constituie numai un prilej de a îngriji cu dragoste plantele sau de a prezenta forme și elemente mai mult sau mai puțin estetice, nici chiar soluția ideală de completare a spațiilor libere dintre construcții. Spațiul exterior, fie că se numește parc, grădina, scuar sau peisaj, fie că este de folosință generală sau limitată, reprezintă o necesitate vitală, o parte integrantă și fundamentală a locuinței omenesti (Muja, 1994).

Proiectarea, amenajarea și întretinerea unui spațiu verde reprezintă o artă în mișcare pusă în slujba omului și a mediului său de viața. Datorită faptului că omul desfășoară în spațiul pe care „îl locuiește” multiple și deosebit de variate activități, acest spațiu se transformă în ambiental – multifuncțional. Lucrarea spațiilor verzi aferente instituțiilor sanitare și curative, de invățământ și de cercetare, întrepriderile industriale, locuințelor etc, este necesar să se urmărească obținerea de efecte psifice pozitive, semnificative asupra organismului uman, alături de cele estetice (Muja. 1994).

În general, pe lângă spațiile verzi din intravilanul municipiilor si orașelor există, în afara acestora, zone de agrement, care cuprind preponderent păduri și ape, dar și dotări și echipări care au ca scop principal asigurarea condițiilor de odihnă, recreație și agrement pentru weekend.

1.2 Spații verzi urbane

Termenul de spațiu verde este înscris în cadrul Legii nr. 24 din 15 ianuarie 2007 (legea privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi urbane) ca zona verde în cadrul orașelor și municipiilor, definită ca o rețea mozaicata sau un sistem de ecosisteme seminaturale, al carei specific este determinat de vegetație (lemnoasă, arborescentă, arbustiva, floricolă și erbacee).

O altă definiție prezintă spațiul verde ca o zonă verde ce constă din teritorii ce au o valoare semnificativă de patrimoniu natural și care necesită protecție și/sau ecosisteme de o biodiversitate unică, amenințate de poluare, ca și coridoare ce leagă „insule” protejate izolate.

Dacă în trecut spații verzi erau numai în curțile diferitelor locuințe mai răsărite, odată cu creșterea densității populației umane și realizarea locuințelor supraetajate, s-a impus necesitatea păstrării și realizării conștiente a unor suprafețe verzi tot mai mari în orașe (Godeanu, Paraschiv, 2005).

Element esențial al habitatului uman, spașiul verde urban valorifică potențialul biologic și estetic al vegetației, armonizează ansambluri arhitacturale urbanistice, igienizează și înfrumusețează mediul urban, reducându-i astfel agresiunea asupra locuitorilor orașului. Totodata, orașele, cu cât se dezvoltă mai mult însumând un număr mai mare de locuitori și construind o industrie vizibil poluantă, cu atât exercită o presiune exercită o presiune mai mare asupra vegetației din jur, pe care o degradează treptat. Respectul față de acest dar neprețuit dar al naturii marchează cel mai evident gradul înalt de civilizație al unui popor (Muja, 1994).

Analiza obiectivă a profundelor influențe ale spațiilor verzi urbane arată că ele joacă un rol

fundamental și de neînlocuit în dezvoltarea și menținerea echilibrului fizic și psihic al omului.

Spațiile verzi urbane nu pot fi considerate drept un accesoriu, ci un echipament social, la fel de necesar ca toate celelalte: problema creării oazelor de verdeață se pune atât la nivelul întregului oraș, cât și la cel al diferitelor cartiere (Muja, 1994).

Se consideră adeseori ca un decor de verdeață în interiorul orașului este un lux costisitor, nimic mai fals, deoarece plantațile, chiar îngriijite, costă mai puțin în raport cu terasementele, terasele și piețele de piatră și asfalt cu care unii edili ocupă spațiile libere dintre clădiri. Amenajarea spațiilor verzi nu este o acțiune costisitoare, ci una de durată.

În anii 1954 si 1956 apar primele normative de proiectare a spațiilor libere plantate din oraș. Normativele 281-54 si 284-56 prevăd ca mărimea suprafeței ocupate de plantații să fie determinată în funcție de greutatea specifică a diferitelor tipuri de construcții; numărul și natura întreprinderilor industriale; prezența factorilor naturali nefavorabili (vânturi puternice, fenomene de alunecare etc); relieful teritoriului orașului; specificul arhitectural al orașului; suprafața orașului și densitatea populației lui. Pentru plantațiile de folosintă generală, cum sunt parcurile, grădinile, scuarurile, plantațiile pe străzi, norma se stabilește în m² suprafața plantată/locuitor. Factorul de baza care determina nivelul acestui indicator este suprafața orașului, ceea ce se justifică prin faptul că în orașele mici populația este mai aproape de natură, atât datorită existenței plantațiilor în jurul locuințelor, cât și datorită distanțelor mici până la zonele verzi periurbane (Muja, 1994).

Pentru unele categorii de plantații de folosința limitată (instituții administrative, cluburi, gări, instituții de învățâmânt, spitale etc) norma poate fi stabilită în raport cu numărul vizitatorilor din instituția beneficiară. În cazul plantațiilor care urmează a constitui un factor de protecție împotriva fenomenelor naturale nefavorabile și al zonelor de protecție a apelor, șoselelor și căilor ferate se normează numai lățimea minimă a plantației (Muja, 1994).

Concepțiile în proiectarea spațiilor verzi erau în anii 1953-1956 asemănătoare cu cele din domeniul arhitecturii, unde se impusese ideea unei arhitecturi fastuoase și, într-o oarecare măsura, formaliste. Schimbările apărute ulterior în domeniul construcțiilor urbane își găsesc corespondetul în principiile noi din peisagistică (Muja, 1994).

În prezent urbaniștii apreciază că un oraș, cu cât este mai mare, cu atât are nevoie de spații verzi mai mari per locuitor, acestea având influență asupra zonei învecinate pe distanțe diferite în funcție de tipul și mărimea spațiului verde.

În categoria spațiilor verzi urbane intră parcurile, scuarurile, amenajările din fața unor edificii mai importante, grădinile botanice, zonele verzi de-a lungul cursurilor de apă, cimitirele, rondurile de la întretăierea unor drumuri mai importante, aliniamentele stradale și chiar unele zone de parcare (Godeanu, 2004).

Spațiile verzi urbane sunt de mai multe tipuri:

– acces nelimitat (folosite de un grup restrâns de locuitori: curțile caselor familiale, curțile din cadrul cvartalelor de blocuri, spațiile verzi din cartierele de blocuri, spațiile verzi amenajate pe acoperișurile unor blocuri, precum și balcoanele);

– acces limitat sau cvasilimitat (aliniamente stradale, amenajările verzi din fața unor edificii, spațiile verzi din jurul unor monumente, parcurile, scuarurile, rondurile florale etc.);

– profil specializat (grădini botanice, plantații de protecție etc.) (Godeanu, Paraschiv, 2005)

Spațiile verzi se compun din următoarele tipuri de terenuri din zonele urbane

a) parcuri;

b) scuaruri;

c) aliniamente plantate în lungul bulevardelor și strazilor;

d) terenuri libere, neproductive din intravilan: mlastini, stancarii, pante, terenuri afectate de alunecări, saraturi care pot fi amenajate cu plantații (Legea nr. 24/2007, art. 3).

Spațiile verzi, în funcție de dreptul de proprietate asupra terenului, sunt

a) publice – parcuri, scuaruri, spații amenajate cu dominanta vegetala și zone cu vegetație spontana ce intra în domeniul public;

b) private – spații verzi ce sunt în proprietatea persoanelor fizice sau juridice (Legea nr. 24/2007, art. 4)

În varianta modificată și completată de actele normative apărute ulterior, dispare definirea propriu-zisă a sintagmei de spațiu verde, iar paleta de terenuri menționate ca alcătuind acest tip de spațiu din intravilanul localităților se diversifică, în funcție de tipul de utilizare / destinație:

a) spații verzi publice cu acces nelimitat: parcuri, grădini, scuaruri, fâșii plantate;

b) spații verzi publice de folosință specializată:

1. grădini botanice și zoologice, muzee în aer liber, parcuri expoziționale, zone ambientale și de agrement pentru animalele dresate în spectacolele de circ;

2. cele aferente dotărilor publice: creșe, grădinițe, școli, unități sanitare sau de protecție socială, instituții, edificii de cult, cimitire;

3. baze sau parcuri sportive pentru practicarea sportului de performanță;

c) spații verzi pentru agrement: baze de agrement, poli de agrement, complexuri și baze sportive;

d) spații verzi pentru protecția lacurilor și cursurilor de apă;

e) culoare de protecție față de infrastructura tehnică;

În sensul legii nr. 24/2007, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație:

a) parc -spațiul verde, cu suprafata de minimum un hectar, format dintr-un cadru vegetal specific și din zone construite, cuprinzând dotări și echipari destinate activităților cultural educative, sportive sau recreative pentru populație;

b) scuar – spațiul verde, cu suprafata mai mica de un hectar, amplasat în cadrul ansamblurilor de locuit, în jurul unor dotări publice, în incintele unităților economice, socialculturale, de învățământ, amenajărilor sportive, de agrement pentru copii și tineret sau în alte locatii;

c) aliniament plantat – plantațiile pe spațiul verde cu rol estetic de protecție, de ameliorare a climatului și calității aerului, amplasate în lungul căilor de circulație sau al cursurilor de apa.

Cea mai importantă categorie a spațiului verde urban, parcul, era nu demult definit ca spațiu verde autonom, sau mai rar aferent unui important monument având o suprafață de cel puțin 20ha, caracterizat printr-o mare complexitate funcțională și necesitând o administrație proprie. Necesitatea parcului apare în general în cazul orașelor cu peste 50.000 locuitori. Parcul poate fi nespecializat (orășenesc) sau specializat în cazul unei funcțiuni dominante (parc: sportiv, de distracție, dentrologic, etc). Concentrare de înaltă tehnologie care structurează o parte a aglomerației urbane sau chiar orașul în întregime, prin interacțiunea dintre mediul urban, activitățile de cercetare și întreprinderile industriale (Erdeli, 1999).

Polivalența funcțională a spațiilor verzi

Spațiile verzi, ca suprafețe acoperite cu vegetație, se definesc prin capacitatea de îmbunătățire a microclimatului, a regimului fonic, prin gradul de dotare utilitară și decorativă a zonelor de odihnă, recreere, agrement, sport, și prin valoarea estetică globală.

Importanța spațiilor verzi rezidă în funcționalitatea ecologică și funcționalitatea socialeconomică , în capacitatea acestora de a exercita anumite funcțiuni naturale și de protecție a mediului înconjurător, de a asigura o serie de funcții multiple. Spațiile verzi fac parte integrantă din viața comunitară, contribuind la imaginea socială, iar gradul în care este reprezentată arhitectura peisagistică în urbanismul unei așezări reflectă statutul de dezvoltare socială și economică a acesteia (Florincescu, 1999).

În ultimul timp, un rol tot mai important îl dețin inițiativa și investiția privată în amenajarea peisagistică nu numai spațiilor verzi din jurul locuințelor, dar și al zonelor aferente sediilor și spațiilor de producție ale agenților economici și comerciali, ale diverselor organizații și chiar ale instituțiilor publice.

În cadrul funcționalității ecologice, principalele funcții ale spațiilor verzi sunt: funcția hidrologică, antierozională, climatico-sanitară, recreativă, estetică, științifică și educativă.

Funcția hidrologică se caracterizează prin efectele spațiilor verzi asupra reținerii precipitațiilor atmosferice, echilibrarea alimentării susținute a pânzei de apă freatică, reducerea și purificarea scurgerilor de apă, prevenirea torenților.

Funcția antierozională include însușirile spațiilor verzi de a împiedica eroziunea solului și degradarea rocilor, de a reține materialele aluvionare și a consolida malurile cursurilor de apă etc.

Funcția climatică rezidă în însușirile spațiilor verzi de a modera extremele climatice prin micșorarea vitezei vântului, sporirea umidității atmosferice, reducerea intensității radiației solare etc. Climatul urban se distinge în toate sezoanele prin anomalii de temperatură, umiditate și lumină. Precipitațiile din oraș sunt colectate și evacuate prin canalizare, ceea ce conduce la

aspectul secetos, deșertic al climatului urban. Aerul devine uscat, umiditatea relativă scăzând deseori sub 5%, ceea ce defavorizează atât oamenii cât și plantele. Temperatura mai ridicată din oraș, în comparație cu împrejurimile, este sesizabilă încă din primăvară (Bleahu, 2004).

Astfel în zona centrală, liliacul, castanii, teii înfloresc cu circa 6-8 zile mai devreme decât la periferie. Clădirile înalte, blocurile (construite îndeosebi în perioada 1970-1990) sunt adevărate oglinzi ce reflectă înspre sol o parte din razele solare și transformă străzile, vara, în cuptoare fierbinți. Temperatura medie anuală este mai ridicată cu 0,5-2o C în zona centrală față de periferii. În perioada unui timp frumos, calm, diferența de temperatură între centrul orașului (cald) și împrejurimi (răcoare) determină o circulație atmosferică, funcționând ca într-un vas închis, fenomen care generează poluare urbană (Bleahu, 2004).

Efectele de prospețime, răcoare, umiditate a vegetației asupra microclimatului urban se datorează fenomenului de evapotranspirație, care transformă plantele în adevărați refrigeratori, prin evaporația puternică și foarte eficace a apei. La evaporația unui gram de apă se consumă circa 590 calorii. Un arbore mediu, solitar, transpiră vara, în jur de 500 l apă pe zi, consumând aproximativ 300.000 kcal pe zi. Un arbore bine dezvoltat poate reduce în acest fel, local, temperatura cu până la 8-12o C față de aceea de pe o stradă fără arbori. În mijlocul unui parc, diferența poate atinge 6-8 oC. Fiecare aliniament stradal, scuar, parc sau zonă verde influențează, prin efectul răcoritor, circulația locală a aerului (Bleahu, 2004).

Funcția sanitară (sanitar-igienică) a spațiului verde este reprezentată de ansamblul însușirilor acestuia de a contribui la realizarea unor condiții de mediu favorabile sănătății oamenilor. Această funcție se referă la acțiunea directă asupra organismului uman prin crearea de condiții cât mai apropiate de nivelul optim existențial al ființei umane prin scăderea intensității luminii directe sau reflectate, stimularea schimburilor de aer, oxigenarea și purificarea aerului, reducerea curenților de aer (Iliescu, 1998).

Aerul din oraș este poluat de numeroase particule aflate în suspensie, produse de activitatea industrială, traficul rutier, diverse activități cotidiene. Aceste particule sunt: toxice (metale grele, cum este plumbul emis de autovehicule), caustice (clorfluorurații), cancerigene (carburi rezultate din combustii incomplete) ș.a.m.d. Particulele din atmosfera urbană poluată sunt nocive pentru aparatul respirator uman. Ele îngreunează și suprasolicită sistemul uman de apărare și exercită un efect depresiv asupra amplitudinii mișcării aparatului respirator, diminuând oxigenarea, ceea ce conduce la oboseală, devitalizare

Asocierea frecventă a poluării prin particule cu poluarea gazoasă și formarea de peroxizi, cloruri etc. sunt periculoase atât pentru om cât și pentru plante. Această poluare este atenuată de foliajul arborilor; vegetația este capabilă de a fixa monixidul de carbon, pe o alee cu arbori și arbuști absorbându-se până la 30% din monoxidul de carbon emis. Denumite și plămâni ai orașelor, spațiile verzi purifică aerul, captând în medie, vara, până la 50% din praful atmosferic, iar iarna, până la 37% (Bleahu, 2004).

Ozonul cu care se îmbogățește aerul prin oxidarea substanțelor organice din litieră și, mai ales a terebentinei din rășină, constituie un factor sanitar important. Ozonul, fiind puțin stabil, se descompune ușor, eliberând oxigenul sub formă de ioni. Fiind un oxidant mai puternic decât oxigenul în stare moleculară, el activează arderile și produce în organism un spor de vitalitate, îl fortifică și creează buna dispoziție (Bleahu, 2004).

Arborii și arbuștii produc schimbări ale condițiilor edafice, determină o creștere a cantității de humus din sol prin acumularea litierei, îmbunătățesc structura și permeabilitatea solului și modifică raportul cationilor și pH-ul (Iliescu, 1998).

Spațiile verzi contribuie la reducerea poluării fonice, acționând ca o adevărată barieră acustică. Coroanele arborilor și arbuștii reduc poluarea sonoră, absorbind în jur de 26% din energia sonoră, contribuind la starea de sănătate și confort urban. Peluzele gazonate pot diminua intensitatea zgomotului cu până la 6 decibeli. În general, în orașele mari, intensitatea zgomotului atinge frecvent 80 de decibeli în zonele intens traficate față de 45-55 de decibeli, cât este limita acceptabilă pentru un ambient urban (Bleahu, 2004).

Speciile cu coronament larg, frunziș bogat, ca arțarul teiul, carpenul, fagul, stejarul contribuie, în mare măsură, la reducerea intensității zgomotului (Muja, 1994).

Crearea perdelelor de protecție, cu lățimea de 25-30m, formate din 5-6 rânduri de arbori, asigură o atenuare a zgomotului, în medie, cu 1,8 decibeli de fiecare rând. Pentru a se mări suprafața de reflectare a energiei acustice, se recomandă ca rândurile să fie în zig-zag, iar intercalarea unui ecran opac mărește eficacitatea perdelei, cu reducerea a încă 12-17 decibeli (Muja, 1994).

Importanța sanitară deosebită o au spațiile verzi asupra stării psihice, care influențează, într-o mare măsură, starea fizică a organismului uman: activitatea organelor digestive, secretoare sau cu funcții motrice, circulația sângelui, respirația, funcția endocrină etc. Se consideră că aproape jumătate din patologia umană este condiționată de psihic. De aceea, la amenajarea spațiilor verzi se urmărește ca acestea să influențeze asupra sentimentelor, stimulând emoțiile stenice (bucurie, vioiciune) care tonifică și fortifică activitatea organismului și să le reducă sau înlăture pe cele astenice (îngrijorare, tristețe, supărare, depresiune) care slăbesc sau dezorganizează activitatea organismului. Prin forma trunchiului, a coroanei, dispoziția ramurilor, modul lor de grupare, arborii exercită o acțiune diferită asupra stării psihice. Coroanele arborilor foioși sau rășinoși, de formă columnoasă sau conică, stimulează voința, elanul, fermitatea. Coroanele sferice contribuie la întreținerea unei stări psihice normale, creând o atmosferă liniștită, familială. Formele umbrelate au efecte calmante, degajând o atmosferă de ocrotire, apărare. Coroanele compacte cu frunziș bogat, stimulează puterea de concentrare și cea creatoare, iar coroanele transparente și contururile vagi acționează ca un factor conservativ, tradițional, de continuitate (Negruțiu, 1980).

Gradul de luminozitate, ca și culorile diferite ale spațiilor verzi, influențează asupra stării psihice; în timp ce o poiană sau un parter de flori intens luminate imprimă un sentiment de stimulare, de dinamism, o porțiune umbrită dintr-o zonă verde constituie un mediu tipic conservant. De aceea, pentru oamenii suprasolicitați, agresați, spațiile verzi trebuie să fie în așa fel amenajate, încât dozarea luminii soarelui să fie moderată, pe când cei în stare de depresiune psihică au nevoie de mai multă lumină (Negruțiu, 1980).

Gama cromatică a vegetației este variată și într-o continuă modificare, după anotimp. Culoarea verde are un efect benefic asupra psihicului uman, în orice conjuctură. Culorile galben, roșu, portocaliu și nuanțele vii ale lor înviorează peisajul și favorizează buna dispoziție, iar culorile reci, precum albastru, gri, predispun la liniște, calm și pasivitate. Formele și culorile vegetației, jocurile de lumină și umbră influețează psihicul uman și starea de spirit a celor ce beneficiază de spațiile verzi, care își impun, și în acest fel, amprenta asupra calității mediului ambiant urban. Funcția recreativă a spațiului verde se reflectă în efectele benefice resimțite de organismul uman prin activitatea în aer liber. Ca urmare a intensificării acțiunii factorilor de stres și poluanți, omul societății moderne „simte tot mai mult nevoia“ de a evada în mijlocul naturii, în scopul refacerii capacității sale psihice și fizice, al relaxării, al destinderii, al recreării stării sale generale (Negruțiu, 1980).

Spațiile verzi constituie o ambianță deosebit de favorabilă pentru practicarea a numeroase activități recreative: plimbări pe jos, practicare jogging, pescuit, picnic, fotografierea sau pictura în aer liber, observarea unor specii de arbori deosebiți etc. Însăși trecerea printr-o zonă verde intravilană provoacă sentimente diferite, constrastante cu cele înregistrate atunci când se traversează peisaje urbane în care betonul, sticla, asfaltul și zgomotul predomină. În spațiile verzi, recrearea umanp se realizează permanent. Aceasta poate fi de scurtă durată, în zonele aglomerate, cum sunt aliniamentele stradale sau scuarurile, sau poate fi o odihnă mai îndelungată, activă sau pasivă, ca repausul pe o bancă sau plimbare ușoară, realizate în parcurile publice sau în cele de cartier, în grădinile botanice. Spațiul verde contribuie enorm la confortul urban, ca parte componentă a unui peisaj urban optim, caracterizat de un raport echilibrat între construcții vegetație, căi de circulație.

Funcția estetică. Prin prezența lor pe un anumit teritoriu, spațiile verzi imprimă acestuia o deosebită valoare decorativă, apreciată prin satisfacția ce o realizează omul față de vegetația arborescentă, arbustivă, erbacee sau floricolă care, datorită tulpinilor, ramurilor, frunzelor, florilor, lujerilor, fructelor ori semințelor, dau impresia unui lucru bine organizat, compus, în care părțile se îmbină între ele și se subordonează în mod armonios întregului, pentru a pune în evidență „măsura inerentă a fiecărei compoziții, ceea ce înseamnă, de fapt, frumusețe“ (Negruțiu, 1980).

Importanța estetică a vegetației în formarea peisajului arhitectural urban este multilaterală. Valoarea estetică a spațiului verde este conferită, deci, de faptul că spațiul verde este elementul activ ce leagă atât arhitectura urbană de om, cât și activitatea umană de soluția arhitecturală a zonei, ceea ce conferă mai multă expresivitate artistică peisajelor arhitecturale, varietate și pitoresc. Funcția științifică și educativă este exercitată de zonele verzi monumente ale naturii, de rezervațiile științifice, grădinile botanice etc. Grădinile botanice se realizează, astăzi, urmărind îmbinarea funcției științifice cu cea educativă, fără a se neglija rolul decorativ al plantelor, funcția sanitar-igienică și de recreare. Grădinilor botanice le revine principala misiune de a conserva plantele amenințate cu dispariția, avându-se în vedere ritmul intens cu care dispar unele specii (Negruțiu, 1980).

De aceea, pentru multe specii vegetale cultura în grădini botanice rămâne singura lor șansă de a supraviețui. Prin gruparea ecologică a vegetației, grădina botanică modernă îndeplinește toate funcțiile atribuite de-a lungului timpului: educativă, de cercetare, de conservare a naturii (Condurățeanu-Fesci, Ionescu, 1994).

Prin educarea tineri generații, începând de la primele faze de insturire, spațiul verde, vegetația, în general, și, în ultimă instanță, natura, pot deveni obiectul petrecerii plăcute a timpului liber și al ocrotirii umane, acest fapt având repercursiuni pozitive în atitudinea față de mediul înconjurător a viitorilor adulți și în perpetuarea acestei atitudini la noile generații.

INVENTARIEREA ȘI ANALIZA SPAȚIILOR VERZI URBANE

Procesele de inventariere și analiză a spațiilor verzi urbane presupun ca prim pas realizarea unei tipologii coerente în acest sens. Sintagma spațiu verde este guvernată de ambiguitate în contextul local, fapt asupra căruia voi reveni pe larg în cadrul lucrării, în cadrul unei analize critice. Acest aspect are în final un puternic impact asupra calității mediului urban în general, fapt resimțit tot mai acut de locuitorii orașelor din România. Pierderea unor importante suprafețe verzi și a unui semnificativ efectiv vegetal este rezultatul inexistenței unor planuri de gestionare coerente care se pot realiza numai pe baza unor informații concrete, reale.

Încadrarea legislativă a unei tipologii arbitrare de spații verzi urbane (prin Articolul 3 al Legii 24/2007 cu modificările și completările ulterioare) fără a ține seama concomitent de o serie de factori precum funcția deservită, frecvența utilizării, amplasament, accesibilitate, mod de utilizare, configurație, valoare istorică, valoare ecologică, rază sau capacitate de deservire, tipuri de gestionare necesară etc. reprezintă un factor determinant în acest sens.

Inventarierea spațiilor verzi urbane necestă stablirea unor criterii clare cu privire la elementele ce trebuie înregistrate (dimensiuni, dotări / echipamente, capacitate, tipuri de suprafețe înglobate etc.).

Analiza spațiilor verzi urbane publice presupune, pe lângă evaluarea elementelor vegetale propriu-zise, și studierea calității oferite de acestea ca parte a spațiului public. În acest sens, important de reținut sunt criteriile elaborate de Jan Gehl (2010), în viziunea căruia amenajările aferente spațiului public trebuie să trateze următoarele aspecte

Protecția în cadrul spațiului public:

Protecție împotriva traficului și accidentelor

– sentimentul de siguranță:

– protecție pentru pietoni

– eliminarea fricii de trafic

Protecție împotriva crimei și violenței

– sentimentul de siguranță:

– spațiu public plin de viață

– ochi pe stradă

– funcțiuni care se suprapun ziua și noaptea

– iluminat bun

Protecție împotriva experiențelor senzoriale neplăcute:

– vânt

– ploaie / zăpadă – frig / căldură

– poluare – praf, zgomot, lumină intensă

Confortul în cadrul spațiului public, asigurat prin respectarea unei serii de criterii ce răspund anumitor necesități:

Posibilitatea de a merge:

– loc de mers

– fără obstacole

– suprafețe bune

– accesibilitate pentru toată lumea

– fațade interesante

Posibilitatea de a se opri / a rămâne

– efectul de margine / zone atractive pentru a se opri / a rămâne

– sprijin pentru statul în picioare

Posibilitatea de a sta jos

– zone de stat

– profitând de avantaje: perspective, soarele, oamenii

– locuri bune de stat

– bănci pentru odihnă

Posibilitatea de a vedea

– distanțe de privire rezonabile

– câmp vizual nestingherit

– perspective interesante

– iluminat (pe întuneric)

Posibilitatea de a vorbi și a asculta

– niveluri scăzute de zgomot

– mobilier urban care asigură „peisaje de conversație”

Posibilitatea pentru joacă și mișcare

– încurajarea creativității, exercițiilor fizice și jocului

– ziua și noaptea

– vara și iarna

Delectarea privește capacitatea spațiului de a oferi experiențe plăcute din difertie puncte de vedere, determinate de modul în care este amenajat:

Scara

– clădiri și spații proiectate la scară umană

Posibilitatea de a se bucura de aspectele pozitive ale climei

– soare / umbră

– căldură / răcoare

– briză

Experiențe senzoriale pozitive

– design și detalii de calitate

– materiale bune

– perspective plăcute

– arbori, plante, apă

Organizația Project for Public Spaces (PPS)5 propune ca elemente-cheie ale unui spațiu public de calitate următoarele principii (http://www.pps.org/reference/grplacefeat/):

Accesibilitatea și conectivitatea – spațiile publice trebuie să ofere legături fizice și vizuale, limite de calitate, legături cu transportul public și facilități adresate transportului în general (de exemplu parcări, piste de biciclete conectate cu orașul etc.);

Confort și imagine – spațiile publice trebuie să genereze senzația de siguranță, să asigure condiții de igienă, să pună la dispoziție spații de odihnă;

Utilizări și activități – spațiile publice trebuie să înglobeze elemente care să ofere motivația de a utiliza spațiul și care să genereze motivația de a reveni;

Sociabilitate – spațiile publice trebuie să ofere posibilitatea de a socializa cu persoanele cunoscute (familie, prieteni) și de a interacționa în siguranță cu persoanele necunoscute, aspect care generează în siaj o apropriere a spațiului și atașament față de comunitate.

În acest context, vegetația, calitatea ei intrinsecă precum și modul de amplasare a acesteia în raport cu spațiul, joacă un rol foarte important în asigurarea calității spațiilor publice. În consecință, dezvoltarea unei analize a elementelor vegetale, pornită de la o extrapolare a unor parametri similari cu cei descriși anterior (care să înglobeze criterii cuantificabile) este, de asemenea, esențială.

Problematica analizei spațiilor verzi urbane (deopotrivă publice și private) trebuie să atingă, de asemenea, și aspectele referitoare la miza ecologică a acestora. Conceperea spațiului urban în termeni de rețea verde este un demers de mare actualitate. Generarea unui ansamblu sustenabil la nivel de oraș se bazează, de asemenea, pe evaluarea adecvată a acestor resurse.

Cerințe legislative și administrative în România și UE cu privire la spațiile verzi urbane

Protecția și gestionarea durabilă a spațiilor verzi din localitățile urbane ale României sunt obiective de interes public prevăzute în Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă.

În România, spațiile verzi din cadrul zonelor urbane sunt din ce în ce mai amenințate, datorită distrugerii acestora și a impactului negativ al unor activități economice și sociale.

Începând cu anul 2007, există un act normativ specific acestui domeniu și anume Legea nr. 24 din 15 ianuarie 2007, legea reglementării și administrării spațiilor verzi din zonele urbane. Aceasta reglementează administrarea spațiilor verzi, obiectiv de interes public, în vederea asigurării calității factorilor de mediu și stării de sănătate a populației. Prezenta lege uluiește prin anumite măsuri cum ar fi:

– suprafața minimă a unui parc este considerată a fi de 1 ha, iar scuarul va avea o suprafață mai mică de 1 ha;

– obligațiile persoanelor fizice și juridice pentru protecția și conservarea spațiilor verzi;

– obligația organizării și conducerii registrelor spațiilor verzi revine autorităților administrației publice locale, registrul național al spațiilor verzi fiind un sistem informațional care cuprinde datele tehnice ale spațiilor verzi conform indicilor de calitate și cantitate;

– schimbarea destinației terenurilor înregistrate în Registrul național al spațiilor verzi ca spațiu verde public se poate face conform legii.

În comunicatul de presă al Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile din 18 mai 2005, se inițiază procedurile pentru aprobarea Ordonanței de Urgență, privind instituirea „Programului Național de îmbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații verzi în localități“.

Referindu-se la acest act legislativ, Doamna Lucia Ana Varga, Secretar de Stat în Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, inițiatorul programului, a subliniat faptul că: „Spațiile verzi din zonele urbane au o influență puternică asupra calității vieții pentru cetățenii ei. Dacă sunt bine administrate, spațiile verzi, parcurile, aliniamentele plantate și scuarurile pot deveni locuri distincte și atractive din arealul urban. De asemenea, spațiile verzi sunt importante pentru biodiversitatea urbană fiind unele dintre cele mai importante instrumente de protecție a mediului în zonele urbane.”

Scopul prezentei Ordonanțe de Urgență îl constituie îmbunătățirea factorilor de mediu din localitățile urbane prin realizarea de zone verzi, modernizarea spațiului din localități, într-o manieră care să includă dezvoltarea corespunzătoare a spațiilor, prin înființarea de noi parcuri, scuare și aliniamente plantate, precum și prin reabilitarea celor existente.

Proiectul se adresează cu precădere autorităților administrației publice locale, care sunt beneficiarii direcți ai obiectivelor de investiții realizate și indirect locuitorilor întregii comunități urbane.

Există și alte acte normative care fac referiri generale la spațiile verzi:

Legea nr. 265 din 29 iunie 2006 pentru aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului:

– Art. 62. Deținătorii, cu orice titlu, de terenuri pe care se găsesc perdelele și aliniamentele de protecție, spațiile verzi, parcurile, gardurile vii sunt obligați să le întrețină pentru îmbunătățirea capacității de regenerare a atmosferei, protecția fonică și eoliană;

– Art. 70 litera f) să adopte elemente arhitecturale adecvate, să optimizeze densitatea de locuire, concomitent cu menținerea, întreținerea și dezvoltarea spațiilor verzi, a parcurilor, a aliniamentelor de arbori și a perdelelor de protecție stradală, a amenajamentelor peisagistice cu funcție ecologică, estetică și recreativă, în conformitate cu planurile de urbanism și amenajarea teritoriului;

– Art. 71 (1) Schimbarea destinației terenurilor prevăzute în planurile urbanistice ca spații verzi amenajate este interzisă. (2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) terenurile proprietate privată, prevăzute în planurile urbanistice ca zone verzi, sau spațiile plantate neprotejate a căror destinație poate fi schimbată numai cu respectarea reglementărilor specifice în vigoare.

Legea nr. 350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, modificată și completată prin Legea nr. 289/2006:

– Art. 2, alineatul (3) Gestionarea se realizează prin intermediul amenajării teritoriului și al urbanismului, care constituie ansambluri de activități complexe de interes general ce contribuie la dezvoltarea spațială echilibrată, la protecția patrimoniului natural și construit, la îmbunătățirea condițiilor de viață în localitățile urbane și rurale, precum și la asigurarea coeziunii teritoriale la nivel regional, național și european;

– Art. 9, litera c) gestionarea responsabilă a resurselor naturale, cu protecția mediului și a peisajului cultural.

Hotărârea de Guvern nr. 525 din 27 iunie 1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism și completată prin H.G. nr. 855/2001:

– Art. 34. Spații verzi și plantate. Autorizația de construire va conține obligația menținerii sau creării de spații verzi și plantate, în funcție de destinația și de capacitatea construcției, conform anexei nr. 6 la prezentul regulament.

– Anexa 2. Procentul de ocupare al terenurilor

– Anexa 3. Orientarea construcțiilor față de punctele cardinale

Ordonanța Guvernului nr. 21 din 30 ianuarie 2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale:

– Art. 7. alineatul (1) În aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe consiliile județene sunt obligate să acorde asistență tehnică, sprijin și îndrumare autorităților administrației publice locale pentru: lit. c) menținerea în stare corespunzătoare a spațiilor verzi și a locurilor de agrement din jurul localităților și din interiorul acestora; extinderea obiectivelor similare existente, precum și realizarea altora noi;

– Art. 8. – Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului București și consiliile locale ale sectoarelor acestuia, precum și primarii au obligația să asigure:

a) măsurile necesare pentru protecția sănătății publice, cu sprijinul și sub supravegherea organelor de specialitate ale statului;

b) măsuri corespunzătoare pentru conservarea și protecția mediului;

p) amenajarea, potrivit planului urbanistic general, și întreținerea spațiilor verzi, a parcurilor, grădinilor publice, a terenurilor de sport și de joacă pentru copii, a celorlalte locuri publice de agrement;

La nivel european, la 11 ianuarie 2004, Comisia Europeană a adoptat Comunicatul COM(2004)60 „Către o strategie tematică asupra Mediului Înconjurător Urban“ care definește ideile Comisiei referitoare la Strategia Tematică asupra Mediului Înconjurător Urban care a fost adoptată în Decembrie 2005.

Comunicatul identifică problemele cu care se confruntă zonele urbane ale Europei, concentrându-se pe 4 teme prioritare:

– managementul mediului înconjurător în zonele urbane, abordează probleme cum ar fi rolul ONG-urilor și a societății civile în planificarea locală, noi sisteme administrative:

– transportul urban se referă, printre altele, la problema managementului transportului, la tendințele generale în evoluția traficului;

– construcția durabilă vizează baza legală privind normativele de construcție, eficiența în utilizarea energiei și resurselor etc.;

– degisn-ul urban privește, de exemplu, problema spațiilor verzi, relațiile dintre centrul orașelor și suburbii, starea clădirilor cu caracter istoric.

La baza elaborării Planurilor Municipale pentru dezvoltarea spațiilor verzi stă Actul de Planificare (similar Planurilor de Urbanism General din România). Este un instrument de planificare și pentru dezbatere publică a politicii ce vizează spațiile verzi urbane. Administrațiile locale hotărăsc asupra raportului dintre creșterea și dezvoltarea noilor spații verzi. Rezultatul depinde de combinația înțelegerii profesionale, atitudinea politică și problemele economice ale zonei. Dezvoltarea spațiilor verzi urbane este hotărâtă de administrație, precum și de factorul politic ca parte a inițiativei planificării, iar locuitorii pot influența calitatea. Direct, ei pot influența modificările locale în privința reabilitării urbane, care sunt de interes special personal.

La nivel internațional, necesitatea reglementării spațiilor verzi ale zonelor urbane este prevăzută și în documentele și convențiile internaționale, cum ar fi:

Raportul Brundtland (1987) care extinde conceptul dezvoltării durabile și la gestiunea orașelor, iar Adunarea Generală a ONU a recomandat statelor membre să pună la baza strategiilor și politicii lor naționale principiile și criteriile dezvoltării durabile.

Agenda 21 (Rio de Janeiro, 1992) care detaliază acțiunile ce trebuie să orienteze preocupările autorităților locale în conturarea perspectivelor orașului.

Declarația de la Istanbul, semnată în cadrul Conferinței Națiunilor Unite asupra Așezărilor umane din 1996, stabilește necesitatea dezvoltării durabile a așezărilor umane într-o lume din ce în ce mai urbanizată.

Convențiile internaționale la care România este parte și anume:

– Conveția internațională privind protecția vegetației, Roma 6.12.1951;

– Conveția privind protecția peisajelor europene, Florența 2000

CAPITOLUL II. DIAGNOSTICUL TERITORIAL AL MUNICIPIULUI SATU MARE

2.1. Context teritorial

Satu Mare vechea denumire românească Sătmar sau Sătmar-Mintiu este un municipiu reședință de județ și cel mai mare oraș al Județului Satu Mare (Fig. 1).

Fig 1 : Localizarea Județului Satu Mare

Municipiul Satu Mare este situat în partea de nord-vest a județului, fiind un oraș de rang II, situat strategic lângă granița cu Ucraina și Ungaria. Aeroportul internațional și rețeaua de căi ferate permit deschiderea atât spre piețele europene cât și spre alte regiuni ale țării.

În ceea ce privește distanțele pe căi rutiere față de principalele centre urbane ale regiunii Nord-Vest, acestea sunt următoarele: Baia Mare – 67km, Bistrița – 216km, Cluj Napoca – 170km, Oradea -135km, Zalău – 91 km (fig 2).

Fig. 2: Localizarea Județului Satu Mare în Regiunea de Nord – Vest

Prin poziția sa geografică, la limita extremei de nord-vest a teritoriului național, municipiul Satu Mare este prima localitate urbană pe cele doua axe de circulație :

vest-est dinspre Ungaria prin PCTF Petea (8km)

nord-sud dispre Ucraina prin PCTF Halmeu (35km)

Axa est-vest, prin Suceava – Bistrita – Dej – Baia Mare – Satu Mare – Petea – Nyregyhaza – Budapesta se desfasoarala pe traseul DN 1C – DN 19A (E81) (Fig 3)

Axa sud-nord, care asigura legatura intre marile Egee si Adriatica cu marea Baltica prin Sofia sau Belgrad – Timisoara – Arad – Oradea – Satu Mare – Halmeu – Mucacevo – Lyov – Varsovia se desfasoara pe traseul DN 19 (E671) (Fig 3)

Un alt traseu de interes național este DN 19A Cluj – Zalau – Satu Mare cu legătură spre Petea respectiv Halmeu (fig. 3).

Fig. 3. Rețeaua de drumuri ce traversează municipiul Satu Mare

Municipiul este legat de alte orașe importante din România prin drumuri (drumul European E81, E671si E58) precum și prin cale ferată.

Rețeaua viară are o slabă conectivitate, în special între partea sa de nord și partea sa de sud, relaționându-se, peste Someș, prin doar două poduri rutiere, pietonale și carosabile. Există și o slabă relaționare rutieră a unor cartiere cu restul orașului.

Deplasările de tranzit și penetrație prin și către Satu Mare, precum și cele generate de necesitățile proprii muncipiului se desfășoara cu precădere pe cale rutieră, ceea ce duce la un trafic intens pe arterele municipiului.

Absența unei centuri rutiere a orașului are drept consecință un masiv trafic rutier de tranzit în interiorul acestuia, atât de persoane cât și de mărfuri.

Municipiul Satu Mare are următorele vecinătăți:

Spre nord – comunele Dorolț, Lazuri, Botiz

Spre est – comunele Odoreu, Păulești

Spre sud – comunele Doba, Terebești, Viile Satu Mare și orașul Ardud

Spre vest – comunele Dorolț, Vetiș (Fig. 4).

Fig. 4. Municipiul Satu Mare și vecinii

Poziția geografică este condiționată de elemente favorabile și, de asemenea, și de anumite restricții în dezvoltarea municipiului. De menționat este faptul că cel mai favorabil element este chiar municipiul în sine, deoarece se bucura de toata "atentia" venita din partea comunelor judetului si nu numai, plus apropierea de vamă, fiind orașul cel mai apropiat din rețeaua europeană de autostrăzi, iar cu sigurantă distanța foarte mare fată de capitala țării, este un element nefavorabil în raport cu dezvoltarea orașului.

Fig. 5 : Harta Zona Metropolitană Satu Mare

2.2. Elemente de evoluție istorică, cu implicații în dezvoltarea orașului

În urmă cu trei-patru decenii Satu Mare era sărbătorit ca oraș milenar. Împlinea o mie de ani de la atestarea documentară. Mai târziu, aceste teritorii constituiau o parte a voievodatului condus de Menumorut, una dintre cetățile de apărare din secolul al X-lea fiind la Satu Mare (Castrum Zotmar), dupa cum menționeaza cronica lui Anonimus (Monica Pop et al, 2004).

În cronica sa, "Gesta Hungarorum", Anonymus scrie că pe locul municipiului de azi se află o cetate de pământ, numită Castrum Zotmar. Prima atestare documentară vine din anul 900 și confirmă că aici locuiau dacii liberi (Monica Pop at al, 2004).

În evul mediu, pe teritoriul actualului oraș Satu Mare existau două așezări umane, Mintiu și Satu Mare, despărțite de cursul râului Somes. Primele informații scrise privind această regiune indică Satu Mare drept centrul comitatului regal cu același nume, atestată documentar in anul 1181, funcționând în jurul unui castru fortificat: cetatea Satu Mare. Mintiul apare în documente la începutul secolului al XIII-lea ca o așezare de coloniști germani (Monica Pop at al, 2004).

Fig. 6 : Cetatea Satu Mare. Mintiul

Sursa 🙁 http://www.satu-mare.ro/foto)

Deși în evul mediu Mintiu si Satu Mare erau două orașe distincte, despărțite de Someș, între 1712 – 1715 cele două orașe se unesc treptat din punct de vedere administrativ.Actul ce consfintea unirea a fost diploma emisă de Carol al VI-lea la 2 ianuarie 1721, orașului Satu Mare conferindu-i-se totodată și statutul de oraș liber regal (Monica Pop at al, 2004).

Datorită privilegiilor economice și comerciale primite incepând cu secolul al XIII-lea, Satu Mare devine un însemnat centru al breslelor meșteșugărești. Secolul al XVIII-lea marchează debutul unui intens proces de urbanizare a orașului, din această perioadă datând câteva edificii reprezentative: primăria veche, hanul, o cazarmă, biserica greco-catolică, biserica reformata etc. În anul 1823 se inființează Comisia de sistematizare a orașului, care controlează și dirijează intreaga activitate edilitaăa. În 1844 se intensifică lucrările de pavare a orașului începute in 1805. Apar și primele întreprinderi industriale: Moara cu aburi, Fabrica de cărămida, Fabrica Neuschloss de prelucrare a lemnului, Fabrica de cherestea, Fabrica Princz, Fabrica Unio (Radosav, 1984).

Fiind la intersecția drumurilor comerciale, Satu Mare devine un important nod feroviar.

Prosperaritatea orașului continuă până la începutul Primului Război Mondial, la începutul secolului XX. s-au construit o serie de clădiri monumentale, emblematice pentru oraș, precum Hotelul Dacia, sau Turnul Pompierilor (Fig.7).

Fig. 7 : Imagini vechi cu orașul Satu Mare

Sursa : www.satu-mare.ro/

La finele primului război mondial, ca urmare a condițiilor create de înfăptuirea Unirii de la 1 decembrie 1918, orașul Satu Mare, ca de altfel toate orașele transilvănene, cunoaște o dezvoltare evidentă în toate domeniile vieții economice și social – culturale. Marile întreprinderi din oraș, Fabrica de vagoane Unio, Fabrica Princz, Întreprinderea Textila Ardeleana, Rafinăria de petrol Freund, Fabrica de cărămizi, Fabrica de mobilă prosperă În această perioadă, iar municipalitatea realizează importante investiții în căi de comunicație, școli, spitale, construcții publice, uzine comunale. Sistemul bancar și comerțul se dezvoltă în paralel, astfel ca in 1929 se înființeaza Camera de Comert si Industrie si Bursa de mărfuri, care au ca membri 25 de societăți comerciale anonime si 75 de firme industriale si de producție, iar in 1930 existau deja 33 de bănci (Radosav, 1984).

După Conferința de la Yalta din 1945, în România ca și în alte țări ale Europei Centrale, abandonate sferei de influență sovietice de către Puterile Aliate a fost instaurat comunismul.Fabricile Unio, Princz și alte întreprinderi importante din oraș au fost naționalizate în anul 1948, dezvoltarea orașului urmând cadrul planurilor cincinale. Începând cu anii 1960, ca urmare a industrializării forțate, numărul locuitorilor Sătmarului crește semnificativ, determinând și extinderea teritoriului orașului. În această perioadă începe construirea primelor cartiere și apariția primelor blocuri cu patru, iar mai târziu cu zece etaje, cea mai spectaculoasă dezvoltare cunoscând-o partea orașului situată pe malul drept al Someșului (Radosav, 1984).

Din păcate din multitudinea de fabrici existente în secolul al XIX-lea, doar Fabrica Unio a mai rămas.

Primul cartier construit a fost Cartierul 14, cunoscut sub denumirea Micro 14, cu un număr suficient de apartamente pentru găzduirea a 20.000 de oameni. A urmat Cartierul 15, cu apartamente pentru 15.000 de oameni. Pentru legarea acestor zone de nucleul vechi al orașului s-a realizat cel de-al doilea pod peste Someș, podul Golescu (Plan Urbanistic General Municipiul Satu Mare, 2014).

2.3. Componentele naturale ca suport al dezvoltării arealului Municipiului Satu Mare

Județul Satu Mare are o întindere de 4.418 km2, astfel suprafața municipiului Satu Mare reprezintă 3,40% din cea a județului și anume 150,3 km2 (Plan Urbanistic General Municipiul Satu Mare, 2014).

Întreg spațiul administrativ al orașului se află în zona de câmpie – Câmpia Someșului. Râul Someș străbate orașul pe direcția est-vest având o curgere lină datorită pantei cu înclinație redusă specifică zonei de câmpie. Acesta a avut o influență semnificativă în constituirea și dezvoltarea orașului încă din Evul Mediu timpuriu, favorizând legăturile comerciale cu zone din apropiere, dar și practicarea morăritului și a pescuitului. Astfel, sectorul nordic al orașului de astăzi s-a format în jurul vechii cetăți existente, pe când sectorul sudic s-a dezvoltat în ultimii 50-60 ani. În secolul al XVIII-lea, prin numeroasele meandre în aval și în amonte, Someșul se încadra în hotarele orașului Satu Mare pe o lungime de 36,5 km, însă de-a lungul timpului, în urma lucrărilor de reamenajare efectuate, distanța s-a redus la doar 9,8 km (Monica Pop et al, 2004).

Fig 8: Harta hipsometrică a arealului municipiului Satu Mare

Elementul natural principal, cea mai semnificativă suprafață internă neutilizată și, în același timp, cel mai important potențial structural al orașului este culoarul râului Someș.

Someșul este râul principal, dar și cel care divagă și inundă cel mai mult, pătrunzând în Câmpia Someșului cu o luncă largă. Spre Satu Mare lunca se confundă lent cu câmpia, dispărând ca treaptă, albia Someșului devenind un simplu canal adâncit cu 2-2,5 m in câmpia aluvială. Numeroasele meandre și brațe moarte de pe suprafața câmpiei indică, în stare naturală, o recentă zonă de divagare (Posea, 1997).

Structura luncii având la bază pietrișuri grosiere, iar deasupra nisipuri și argile pe o grosime mai redusă (Posea, 1997).

Acesta a determinat istoric configurația orașului și a spațiilor verzi. Spațiul culoarului râului Someș are șansa de a susține o axă de dezvoltare, nu numai la scară urbană, dar și metropolitană / regională (Plan Urbanistic General Municipiul Satu Mare, 2014).

Potențialul prezenței marcante a acestuia nu este valorificat. Lunca Someșului rămâne un spațiu liber cu caracter verde, neafectat de construcții datorită prezenței digurilor care protejează (izolează) acest culoar, dar care nu este amenajat și folosit ca spațiu verde public.

Digurile, în cea mai mare parte au o aparență naturală, însă în unele situații sunt perturbate de prezența garajelor sau blocate de suprafețe industriale.

În legătură cu cele enunțate mai sus a fost studiată oportunitatea amenajării sectorului de râu aferent municipiului Satu Mare pentru folosința de agrement/sporturi nautice/navigație eventual în corelare cu amenajarea sectoarelor adiacente.

Trecând la hidrografie, municipiul Satu Mare este situat în arealul bazinului hidrografic Someș – Tisa. Resursele de apă cantonate în acest areal hidrografic pot fi considerate relativ modeste (dar totuși suficiente) și neuniform distribuite în timp și spațiu (Monica Pop at al, 2004).

Pe teritoriul municipiului Satu Mare, așezat pe un imens rezervor subteran, apele se ivesc la suprafață ca izvoare sau prin foraje, apele geotermale fiind emblema orașului.

Municipiul Satu Mare se încadrează în zona de climă temperat-continentală moderată în care perioadele de iarnă sunt mai lungi și mai reci datorită poziției geografice nordice, perioadele de vară fiind mai răcoroase decât cele specifice arealelor de câmpie sudice. Astfel, în perioada rece se înregistrează valori termice mai scăzute decât în alte orașe din vestul țării, respectiv -17°C față de -15° la Oradea și -12°C la Timișoara. Media anuală a temperaturii este de 9,6°C (Monica Pop et al, 2004).

De asemenea municipiul Satu Mare este situat preponderent în zona de câmpie joasă, format în cea mai mare parte din soluri podzolice și soluri brude de pădure, dar potențialul lor de producție e scăzut. Flora și fauna au fost influențate de relieful specific zonei de câmpie, ceea ce a dus la crearea unui habitat favorabil pentru specii de rozătoare dar și pentru culturile de cereale, plante textile, oleaginoase, plante de nutreț, legume (Monica Pop et al, 2004).

În categoria riscurilor naturale de luat în considerare în municipiul Satu Mare intră:

• Riscul de inundații produse prin cedarea sau depășirea digurilor de apărare din lunca

râului Someș;

• Riscuri seismice;

• Riscuri legate de fenomene meteorologice de excepție.

Digurile de apărare la inundații sunt dimensionate pentru viituri cu asigurarea de 1%. Asigurarea de verificare este de 0,1%. În consecință, probabilitatea de depășire a coronamentului digurilor în caz de viitură este redusă (Strategia de dezvoltare a Municipiului Satu Mare 2015 –2025, 2014).

Cu toate că digurile sunt bine dimensionate, executate și întreținute și că pe timpul apelor mari se iau toate măsurile de pază și supraveghere precum și intervenții posibile. În unele cazuri pot exista condiții obiective care să ducă la producerea fenomenului de rupere a digurilor și anume:

o Condiții hidrologice și meteorologice care nu au fost luate în calcul la dimensionare;

o Modificarea condițiilor de scurgere a apelor mari în albii între diguri;

o Acțiunea ghețurilor ;

o Lipsa forțelor de muncă și materialelor suficiente pentru a interveni la timp, etc.

2.4. Capital uman, educație și sănătate

2.4.1. Capital uman

Demografia

Municipiul Satu Mare are o populație de 122.504 (2016) fiind un oraș de rangul 2 (https://statistici.insse.ro/shop/).

Potrivit legislației, orașele de rang 2 sunt acele „municipii de importanță interjudețeană, județeană sau cu rol de echilibru în rețeaua de localități”, de aceea s-au ales pentru comparație orașe de același rang, din cadrul regiunii, dar din județe diferite.

Fig. 9 : Evoluția demografică a municipiului Satu Mare

Sursa datelor: https://statistici.insse.ro/shop/

Analizând evoluția demografică ne putem da seama ca de la recensământul din 2002, populația municipiului a înregistrat o scădere de 11,10% (de la 115.142 locuitori), iar de la recensămantul din anul 2011, populația se află la fel in scădere.

Structura pe medii de vârste a populației municipiului, ca și la nivelul țării, poartă amprenta specifică unui proces de îmbătrânire demografică, aceasta însemnând reducerea populației tinere (0-14 ani) și creșterea ponderii populației vârstnice (de 60 ani și peste).

Dacă la nivelul țări s-a evidențiat o pondere a populației sub 15 ani de 15,1% și a celei de peste 60 de ani, de 20,5%. În județul Satu Mare ponderea populației tinere era de 16,13% (58.648 persoane în totalul de 363.488 persoane), iar a celei vârstnice, din grupa amintită, de 17,63% (64.099 persoane), în timp ce în municipiu ponderea tinerilor era de 15,38% (15.757 persoane), iar a persoanelor vârstnice de 18,10% (18.544 persoane) (http://www.recensamantromania.ro/rezultate-2/).

Fig. 10 : Piramida vârstelor

sursa datelor: https://statistici.insse.ro/shop/

După ce în ultimele două decenii sporul natural a fost negativ în municipiul Satu Mare, înregistrându-se mai multe decese decât nașteri, datele problemei s-au schimbat în ultimele luni. Astfel, sporul natural a devenit pozitiv, fiind evidențiate un număr cu mult mai mare de nașteri raportat la cel al deceselor.

Tendința pozitivă a sporului natural este evidențiată în raportul de activitate al Direcției de Evidență a Persoanelor – Serviciul de Stare Civilă. Astfel, în trimestrul al III-lea al acestui an s-au înregistrat un număr de 660 de nașteri (4,85‰), în timp ce numărul deceselor este de 427 (3,45‰).

Mișcarea migratorie

Totalul populației din județ și din municipiul Satu Mare este influențat de migrația internațională, fenomen relativ masiv în anii 2000, care nu poate fi urmărit exact în statistici, din cauza caracterului temporar și a muncii la negru practicate de către mulți dintre cei emigrați. Astfel, statisticile colectate de Institutul Național de Statistică cu privire la migrația internațională sunt cele pentru persoanele care fie și-au schimbat domiciliul din țară în străinătate sau invers, cu acordul autorităților (migrația definitivă), fie și-au înregistrat schimbarea reședinței (migrație temporară), acțiune care de obicei se întâmplă cu un decalaj de unul sau mai mulți ani după actul propriu-zis al mișcării migratorii.

În municipiul Satu Mare in anul 2013 erau plecate temporar 1096 de persoane și stabilite temporar în Satu Mare 565 persoane, rezultând un flux negativ de 531 de persoane. Marea majoritate a persoanelor plecate temporar sunt studenți, fluxurile fiind îndreptate către marile centre universitare: Cluj-Napoca, Oradea, Timișoara (Strategia de dezvoltare a Municipiului Satu Mare 2015 –2025, 2014).

Populația municipiului Satu Mare a înregistrat, în ultimii ani, o continuă scădere, evoluția demografică, procesul de îmbătrânire al populației, alături de fenomenul migrației afectând dezvoltarea socio-economică locală.

2.4.2 Educația

În municipiul Satu Mare, după reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar în 2005, au rămas 49 de unități de învățământ (din care 18 licee și școli tehnice), pentru ca în 2013 situația acestora să fie următoarea: 14 grădinițe, 11 școli generale, 17 licee, 5 facultăți .În privința sistemului universitar de învățământ, acesta este format din extensii ale universităților din marile centre universitare din Transilvania: Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Nord din Baia Mare și Universitatea Vasile Goldiș din Arad, la care se adaugă Academia Comercială Satu Mare. Acestea oferă specializări în domeniile: administrativ, economic, tehnic, juridic, avându-se, totodată, în vedere ca pe viitor să se găsească soluții și pentru deschiderea unei extensii a Facultății de Medicină din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” (UVVG) Arad, la Satu Mare (Strategia de dezvoltare a Municipiului Satu Mare 2015 –2025, 2014).

La nivelul municipiului Satu Mare ponderea populației cu studii superioare este de aproximativ 20,24%, procentul absolvenților de liceu este 34,21%, iar în ceea ce privește procentul absolvenților de școli profesionale și de ucenic înregistrează un procent de aproximativ 13,42% (http://www.recensamantromania.ro/rezultate-2/).

2.4.3. Sănătate

Structura sistemului județean și municipal de unități sanitare s-a schimbat față de situația din anii 1990. Dispensare medicale s-au transformat în alte unități sanitare, în special în cabinete medicale de familie, iar în locul policlinicilor s-au înființat cabinete medicale de specialitate, mare parte dintre ele private. Cele 6 spitale moștenite din vechiul regim s-au redus la un număr de 5. Daca ne referim strict la rețeaua sistemului de sănătate din municipiul Satu Mare aceasta era formată la sfârșitul lui 2013 din 4 spitale, 5 policlinici, 211 cabinete medicale de specialitate, 79 cabinete de medicină de familie, 153 cabinete stomatologice, 59 farmacii. Toate acestea fiind sub administrarea Consiliului Județean (Strategia de dezvoltare a Municipiului Satu Mare 2015 –2025, 2014).

2.5 .Economia municipiului

Structura economică a municipiului Satu Mare indică faptul că, pe primul loc se află comerțul (32%), urmat de industrie cu o pondere de 13%, iar în urma industriei clasându-se sectorul construcțiilor cu 9,24%, și cel al transporturilor cu 9,04%. În turism activează 6,14% dintre firme, iar 2,44% dintre acestea sunt cuprinse în agricultură și silvicultură(Strategia de dezvoltare a Municipiului Satu Mare 2015 –2025, 2014).

Fig. 11 : Structura economică a municipiului Satu Mare

sursa : Strategia de dezvoltarea județului Satu Mare 2015-2025

Activitățile industriale din municipiul Satu Mare sunt diversificate, cuprinzând un spectru larg de domenii (echipare și componente auto, componente electronice, articole din materiale plastice, construcții metalice). Un clasament de la sfârșitul anului 2012 întocmit de ORCS14, releva faptul că, firmele cu cea mai importantă contribuție la economia municipiului Satu Mare inclusiv zona metropolitană erau AutonetImport SRL cu o cifră de afaceri de 0,584 mld. lei cu activități în domeniul comerțului și reparațiilor auto, ZES Zollner Electronic SRL cu venituri în valoare de 0,317 mld. lei și activități în industria electronică,și DRM Dräxlmaier România Sisteme Electrice SRL cu 0,171 mld. lei, în industria cablajelor auto (Strategia de dezvoltarea județului Satu Mare 2015-2025, 2014).

În municipiul Satu Mare și zona metropolitană, activitățile industriale se desfășoară preponderent pe platforme industriale unele dintre acestea cu statut de parc industrial. Parcul industrial sud a fost inaugurat în anul 2005, în zona sudică a orașului, beneficiind de o poziție strategică ce îi conferă un grad ridicat de accesibilitate pe toate modurile de transport, fiind amplasat în apropierea aeroportului, a stației de cale ferată Satu Mare–Sud și a DN 19A spre Cluj-Napoca. Cele 69,54 ha ale parcului sunt împărțite în 18 parcele cu suprafețe între 1,25 și 6,9 ha, fiecare unitate dispunând de toate utilitățile necesare desfășurării unei activități economice (electricitate, gaze, apă, canal, legături de telecomunicație) (Strategia de dezvoltare a Municipiului Satu Mare 2015 –2025, 2014).

Parcul industrial sud a fost creat cu scopul de a atrage investiții străine și autohtone în municipiul reședință de județ, de natură să conducă la dezvoltare economică și crearea de noi locuri de muncă. Firmele ce au concesionat parcele disponibile în acest parc, cu posibilitatea de cumpărare după 5 ani, erau, la sfârșitul anului 2013, următoarele: SC Casco SRL cu 50.000 mp și activitate în comerț, SC Zollner Electronic SRL 120.000 mp- producător de componente electronice, SC Bodescu Export Import SRL- cu activități în industria de confort 20.000 mp, SC Plastica SRL-14.000 mp industria maselor plastice, SC SpaniaDecor Stand SRL 20.000 mp –industria mobilierului, SC Anvis SRL 24.700 mp –producător de materiale din cauciuc, SC Panatek SRL 25.000 mp– activitate în construcții, SC Kenobi SRL-19.000 mp producător și furnizor de tehnologie de uscare, SC Solex SRL-9.000 mp comerț, SC Tehnomecanica SRL-20.000 mp fabricant de construcții metalice (Strategia de dezvoltare a Municipiului Satu Mare 2015 –2025, 2014).

Suprafața teritoriului administrativ al municipiului Satu Mare este de 15.015 ha, din care terenul agricol ocupă 10.294 ha distribuite astfel:

-Teren arabil–8.582 ha;

-Pășuni–1.526 ha;

-Fânețe–175 ha;

-Livezi–9 ha;

-Vii–2 ha (Strategia de dezvoltarea a Municipiului Satu Mare 2015-2025, 2014).

Principalele ferme agrozootehnice care își desfășurau activitatea la sfârșitul anului 2013 erau:

-Agromexim S.R.L

-Ave Impex S.R.L.

-Agrodim S.R.L.

-Ferma Penitenciarului din județul Satu Mare (Strategia de dezvoltare a Municipiului Satu Mare 2015 –2025, 2014).

În Municipiul Satu Mare, capitalul străin este prezent îndeosebi în industria auto și industria echipamentelor electrice. Investitori de prestigiu au dezvoltat afaceri de succes precum firma Zollner, concernul german Dräxlmaier, firmele Schlemmer și Woco care au realizat importante investiții de tip greenfield creând peste 5.000 de noi locuri de muncă. La fel de importantă este și investiția celui mai mare producător de mașini de gătit și aparate electrocasnice din Europa, grupul de firme Electrolux care a preluat producătorul local de mașini de gătit (Strategia de dezvoltare a Municipiului Satu Mare 2015 –2025, 2014).

2.6. Infrastructura, echiparea teritoriului

Rețeaua rutieră și transport rutier (public, privat), la nivel local

Cum am menționat și în primul capitol rețeaua rutieră a orașului este de tip radial, având 4 direcții majore și anume:

DN19A- spre Petea, Ungaria;

E 81- DN19A-spre Cluj-Napoca;

DN19-spre Oradea, Carei;

E 81-DN1C-spre Baia Mare

Ponderea modală a deplasărilor, conform studiului de trafic Satu Mare, evidențiază o ridicată utilizare a mijloacelor de deplasare motorizată:

· Mașina individuală-60%;

· Deplasare pietonală / cu bicicleta-25%;

·Transport public-15% (Strategia de dezvoltare a Municipiului Satu Mare 2015 –2025, 2014).

Infrastructura pentru pietoni

Există un număr redus de trasee și piețe exclusiv pietonale, în zona centrală, în alte cartiere și pe digul Someșul, starea fizică a multora nefiind corespunzătoare.

Totodata cadrul natural și existența unor areale cu patrimoniu arhitectural istoric permit dezvoltarea unei infrastructuri pietonale atractive.

Infrastructura pentru bicicliști

Infrastructura pentru biciclete existentă este foarte redusă, localizată pe trotuar și realizată fără a se lua în considerare necesitățile reale ale bicicliștilor, ceea ce poate genera nesiguranță în trafic. Nu există parcări/rasteluri pentru biciclete. Această situație face ca numărul utilizatorilor acestui mod de deplasare să fie redus, în ciuda caracterului de “oraș verde” al localității.

Transport public

Transportul public este insuficient dezvoltat, în special ca acoperire teritorială, unele zone peri ferice nefiind deservite. Viteză și capacitatea de transport a rețelei existente sunt reduse. Autogara și stațiile de transport sunt într-o stare fizică necorespunzătoare. Infrastructura și vehiculele sunt depășite tehnologic și moral. Există zone cu o slabă accesibilitate la stațiile de transport public

Rețeaua feroviară

Infrastructura rețelei de transport este intr-o stare foarte proastă legăturile feroviare cu polii urbani din Ungaria, Transilvania și cu celelalte zone ale țării fiind foarte lente (Fig. 11).Această situație periclitează rolul de pol logistic al Municipiului Satu Mare, care are vocația de "poartă de intrare" în țară a produselor din vestul, centrul și nordul Europei.

Fig. 12 : Căi feroviare

Sursa : http://cfr.ro

Transportul aerian

Aeroportul din Satu Mare a dobândit statut de aeroport internațional începând cu 1996 și relaționează municipiul Satu Mare cu capitala României și cu alte 15 orașe și capitale europene prin Timișoara (Fig,12). Deși are cea mai lungă pistă din Transilvania, aeroportul nu găzduiește curse regulate, cu excepția celor operate de TAROM către București.

Fig 13: Aeroporturi în Regiunea Nord-Vest

Sursa: ADR Nord-Vest

2.7 Mediul și infrastructura de mediu

Rețeaua publică de alimentare cu apă potabilă

Sistemul de alimentare cu apă asigură apa potabilă pentru 97.6% din populație, deservind 44.466 utilizatori: 12.392 gospodarii individuale, 184 asociații de proprietari, 29,785 apartamente de bloc contorizate individual, 454 instituții publice și 1,829 agenții economice (Strategia de dezvoltare a Municipiului Satu Mare 2015 –2025, 2014).

Gradul de contorizare al consumului de apă potabilă este asigurat la 97,36%, măsura având ca efect scăderea consumului de apă potabilă. În 2012 volumul de apă brută captat a fost 10.904 mii m3, volumul de apă potabilă distribuită a fost 10.404 mii m3, iar volumul de apă potabilă vândută consumatorilor a fost de 462 mii m3. Calitatea apei este monitorizată de laboratorul Statiei de Tratare Martinesti, iar prin monitorizarea de audit de către Direcția de Sănătate Publică a județului Satu Mare (Strategia de dezvoltare a Municipiului Satu Mare 2015 –2025, 2014).

Rețele de canalizare

Rețeaua existentă de canalizare acoperă aproape toată trama stradală a orașului, deservind aproximativ 97.1% din utilizatorii de apă potabilă. Cu excepția a două zone mici de blocuri (estimate la apropximativ 10% din bazinul de recepție), sistemul este proiectat în totalitate unitar, adică să primească atât ape uzate cât și pluviale. Pentru cartierele Micro 17 și Carpați II sistemul de canalizare deși a fost proiectat în sistem divizor, datorită modului de execuție necorespunzător, canalizarea funcționează în sistem unitar. Rețeaua de canalizare din beton și 183.3km canale secundare (Dn-200mm – 800mm) realizate din beton. PVC.PE (Strategia de dezvoltare a Municipiului Satu Mare 2015 –2025, 2014).Calitatea solului

Pe raza municipiului Satu Mare, rețeaua de monitorizare a solului urmărită de APM Satu Mare cuprinde cu precădere zonele cu trafic rutier intens aferente celor două poduri rutiere peste Someș, probele fiind recoltate de la ambele capete ale podului de la două adâncimi precum și un număr de 11 parcuri și spații verzi (Strategia de dezvoltare a Municipiului Satu Mare 2015 –2025, 2014).

Analizele probelor de sol recoltate din zonele cu trafic intens, soluri cu folosințe mai puțin sensibile, arată că la un pH aproape de neutralitate, dintre indicatorii fizico-chimici reglementați prin OM 756/1997, se depășesc deseori valorile pragului de alertă la sulfați și metale grele. Aceste zone, cu trafic rutier intens, arată o acumulare crescută de metale grele, care deși nu întotdeauna ating pragul de alertă sau de intervenție, prin efectul sinergic manifestat pot duce la diminuarea microflorei solului (Strategia de dezvoltare a Municipiului Satu Mare 2015 –2025, 2014).

Calitatea aerului

Calitatea aerului în arealul municipiului Satu Mare este în general bună. Singura presiune semnificativă asupra calității aerului este exercitată de traficul intens rutier, de mare sau mic tonaj, desfășurat prin centrul municipiului, în lipsa centurii ocolitoare a orașului. Este de menționat riscul pentru sănătatea locuitorilor reprezentat de existența în municipiu a unor clădiri având acoperișul alcătuit din plăci de azbociment. Se propune inițierea unor acțiuni vizând inventarierea și apoi eliminarea sau izolarea suprafețelor acoperite cu plăci din azbociment existente.

2.8 Potențialul turistic

Atracții turistice

Municipiul Satu Mare face parte din grupul select al orașelor cu existență milenară. Pe malul drept al Someșului se află centrul vechi, străbătut de străzi cu clădiri monumentale, pefațadele cărora se cunoaște trecerea timpului și care pot constitui puncte de atracție pentru turiști dacă sunt restaurate și valorificate corespunzător.

Cel mai vechi monument istoric al municipiului Satu Mare este reprezentat de clădirea Muzeului de Artă (fosta „casă Vécsey”), construită în stil neogotic la începutul secolului al XVIII- lea. Pe lângă această clădire se mai remarcă cele ale Teatrului de Nord,Filarmonicii de Stat „Dinu Lipatti”, Hotelului Dacia, Turnul pompierilor, precum și Catedrala romano-catolică, Muzeul Județean Satu Mare, Biblioteca Județeană.

Toate aceste obiective împreună cu o viața multiculturală bogată fac din municipiu unul atractiv din punct de vedere al turismului cultural și istoric. Aceste monumente istorice sunt însă în cele mai multe cazuri degradate, necesitând investiții și renovări parțiale sau capitale.

În afara clădirilor istorice, există și Palatul Administrativ, construit în anii ‘70, în stil comunist, clădire care depășește în înălțime Hotelul Intercontinental din București. Totuși, clădirea are potențial arhitectural și ar putea fi adusă la standarde europene. Deasupra ultimului etaj se află un amfiteatru care oferă o panoramă asupra întregului oraș (Strategia de dezvoltare a Municipiului Satu Mare 2015 –2025, 2014).

Trebuie să amintim totodată și potențialul turistic oferit de capitalul natural al municipiului, reprezentat de resursele de apă termală existente în Satu Mare, ale căror efecte curative sunt cunoscute încă de pe vremea imperiului Austro-Ungar.

Potențialul turistic este accentuat și de poziția geo-politică avantajoasă, proximitatea granițelor cu Ungaria, Ucraina și Slovacia, prezența aeroportului internațional făcând municipiul Satu Mare ușor accesibil turiștilor străini.

Infrastructura turistică

Potențialul hotelier al municipiului Satu Mare este de peste 1.300 de locuri. În funcție de mărimea, confortul, funcționalitatea, perioada de funcționare și tipul de turism pe care-l practică, pe teritoriul municipiului și a ariei periurbane întâlnim două grupe majore de baze de cazare: principale care cuprind hotelurile, motelurile, cabanele și vilele și secundare din care fac parte pensiunile, tabereleși campingurile(Strategia de dezvoltare a Municipiului Satu Mare 2015 –2025, 2014).

Majoritatea hotelurilor reprezentative și cu tradiție în municipiul Satu Mare (cum ar fi Hotel Dacia, Hotel Aurora, Hotel Dana, Hotel Astoria, Vila Bodi, Hotel Sport etc.) sunt situate în centrul istoric al orașului sau în apropierea acestuia. Acestea oferă facilități clienților din mediul economic (restaurant, săli de conferințe, internet, etc.), dar nu pachete turistice create special pentru turismul de afaceri, iar o parte a acestor unități de cazare nu oferă servicii la calitatea cerută de această clientelă exigentă. Totodată hotelurile sătmărene nu oferă suficiente servicii spa potențialilor clienți.

Monumentele și clădirile istorice de patrimoniu pot reprezenta atracții turistice ale municipiului Satu Mare, însă sunt necesare intervenții publice semnificative pentru punerea lor în valoare și includerea în circuite turistice. De asemenea, bogăția de ape geotermale aflate chiar pe teritoriul municipiului, conferă acestuia oportunitatea de a deveni un centru balnear important la nivel regional, ca alternativă la stațiunile din județul Bihor și din zonele vecine de peste granița cu Ungaria unde acest gen de turism este deja consacrat.

În concluzie, Municipiul Satu Mare este un oraș important atât din punct de vedere al așezării în apropierea Vamei Petea și Halmeu, prin faptul că primește toată atenția din partea

tuturor comunelor și satelor și din cauză ca se bucură de existența apelor termale, care

dacă ar fi utilizate corespunzător, municipiul ar avea de câștigat.

Faptul că are o istorie în spate poate ajuta municipiul și mai mult în dezvoltarea

sa și mai ales pentru dezvoltarea turismului.

Calitatea spațiului public urban este unul dintre aspectele deficitare căruia municipalitatea trebuie să-i acorde o atenție sporită. Valorificarea centrului istoric și a patrimoniului arhitectural nu se poate realiza în absența unor spații publice și rețele rutiere de calitate și a unei șosele ocolitoare care va conduce la descongestionarea orașului și reducerea poluării.

Astfel, îmbunătățirea guvernanței locale,creșterea transparenței decizionale la nivelul Primăriei, o mai sporită implicare apartenerilor sociali în stabilirea și realizare a obiectivelor de dezvoltare pot reprezenta direcții de acțiune pentru noua perioadă de programare 2014-2020.

CAPITOLUL III. SPAȚIILE VERZI DIN MUNICIPIUL SATU MARE

În municipiul Satu Mare, spațiul verde este structurat în: grădină publică, parcuri, scuaruri și fâșii, zone verzi provizorii, zone verzi de protecție, zone verzi de incintă, zone verzi în ansamble și zone de agrement.

În vederea asigurării calității factorilor de mediu și a stării de sănătate a populației s-a emis legea nr.24/2007 care reglementează administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților. Prin această lege, s-a urmărit luarea unor măsuri pentru protecția și conservarea spațiilor verzi și astfel s-au stabilit unele obligații ale persoanelor fizice și juridice cum ar fi: să respecte regulile de apărare împotriva incendiilor pe spațiile verzi, să nu producă tăieri neautorizate sau vătămări ale arborilor și arbuștilor, deteriorări ale aranjamentelor florale și ale gazonului, distrugeri ale mușuroaielor naturale, cuiburilor de păsări și adăposturilor de animale, ale construcțiilor și instalațiilor utilitare și ornamentale existente pe spațiile verzi, să nu ocupe cu construcții provizorii spațiile verzi, să nu ocupe cu construcții permanente spațiile verzi, să asigure integritatea, refacerea și îngrijirea spațiilor verzi aflate în proprietatea lor, să coopereze cu autoritățile teritoriale și centrale pentru protecția mediului, cu autoritățile centrale pentru amenajarea teritoriului și cu autoritățile administrației publice locale la toate lucrările preconizate în spațiile verzi și să facă propuneri pentru îmbunătățirea amenajării acestora respectiv să nu diminueze suprafețele spațiilor verzi etc (http://www.satu-mare.ro).

Administrarea spațiilor verzi proprietate publică este exercitată de autoritățile administrației publice locale și de alte organe împuternicite în acest scop.

În conformitate cu art.16 din Legea nr.24/2007 autoritățile administrației publice locale au obligația să țină evidența spațiilor verzi de pe teritoriul unităților administrative, prin constituirea registrelor locale ale spațiilor verzi (RLSV), pe care le actualizează ori de câte ori intervin modificări. Scopul constituirii RLSV este organizarea folosirii raționale a spaților verzi, a regenerării și protecției lor eficiente, cu exercitarea controlului sistematic al schimbărilor calitative și cantitative, precum și asigurarea informațiilor despre spațiile verzi.Registrul local al spațiilor verzi este un sistem informațional care cuprinde datele tehnice ale tuturor spațiilor verzi conform indicilor de calitate și cantitate (http://www.satu-mare.ro).

Suprafața totală a spațiului verde din municipiul Satu Mare este de 221,72 ha din care

parcuri, gradini și scuaruri 21,69 ha.Suprafata terenurilor degradate ce pot fi amenajate ca spații verzi este de 26,10 ha. Numarul de arbori inventariați este de 38224 bucăți din care pe 115 bucăți au fost montate plăcuțe ce conțin denumirea științifică a arborelui și numărul de identificare (http://www.satu-mare.ro).

Fig. 14 Hartă spații verzi din Municipiul Satu Mare.

Sursa (http://www.satu-mare.ro)

Din păcate spațiile verzi din municipiul Satu Mare nu sunt valorificate cum trebuie si nu ne putem mândrii cu multe dintre acestea.

Un spațiu verde urban dezoltat si îngrijit este Grădina Romei, care ne mai salveaza pe noi cetățenii din iesirea din cotidian. Acesta fiind și un parc natural declarat ca arie naturală protejată de interes local prin HCJ nr. 153/2005. „Grădina Romei” este locul unde poposeau mai demult poștalionele. Pe locul acestei grădini se aflau multe gropi adânci, care au fost umplute cu pământ fertil și s-au plantat apoi numeroși arbori, unii de o impresionantă raritate. Parcul are o suprafață de 750 ari, fiind cel mai mare parc al orașului.

Fig. 15 Grădina Romei din municipiul Satu Mare.

Sursa :(https://www.deviantart.com)

Alte spații verzi frumoase si frecventate de cetățenii municipiului Satu Mare sunt : lunca Someșului care este frumos amenajată, Parcul Central al municipiului Satu Mare si alte părculețe de cartier pe care primăria ar putea să le aibă in vedere și sa le reamenajeze.

CAPITOLUL IV. PROPUNERI

Propunerile mele în ceea ce priveste spațiile verzi ar fi reamenajare mai multor parcuri, care nu se află în momentul de față într-o stare tocmai buna, umplerea tuturor scuarurilor cu iarba și cu flori, toaletarea anuală a acestora.

Reabilitarea lacului Cubic șiîimprejurul acestuia care se află într-o stare jalnică si care ar putea fi un spațiu verde superb și de agrement bineînțeles, reabilitarea și lacului Pescăruș care este în paragina de ani de zile, iar edili ce s-au perindat la conducerea municipiului nu au fost înteresati de acesta.

Fig. 16 : Lacul Cubic din Municipiul Satu Mare.

Sursa: (http://www.satumareonline.ro)

Construirea și amenajarea unui parc în fiecare cartier din municipiu, a cărui folosință să fie polivalenta si anume: loc de joacă pentru copii, loc pentru sport în aer liber și loc de relaxare.

O idee interesantă ar fi amenajarea unui parc exclusiv pentru câini.

Fig. 17 Parc de joaca pentru copii.

Sursa : (https://intexblog.eu)

Fig. 18 Parc pentru fitness.

Sursa: (https://intexblog.eu)

Fig. 19 Parc pentru caini.

Sursa (https://intexblog.eu)

CONCLUZII

În concluzie în lucrarea prezentată mai sus am încercat să prezint situația actuală din Municipiul Satu Mare în ceea ce priveste spațiile verzi, care nu sunt foarte multe și nu sunt deloc bine îngrijite și puse în valoare.

Acest fapt se poate observa din puținele date pe care le-am găsit și pe care le-am folosit în lucrarea de disertatie, ceea ce arată dezinteresul total al primariei față de aceste zone și de faptul că orice este mai imporant decât partea ecologică.

Am încercat să propun unele amenajări de spatii verzi care pot ajuta la dezvoltarea orasului si la „relaxarea” cetatenilor. Sper ca acestea să fie odată puse în aplicare si ca spațiile verzi sa nu fie privite doar ca niste iarba verde si atât.

BIBLIOGRAFIE

Bleahu, M., 2004 – Arca lui Noe în secolul XXI, Ariile protejate și protecția naturii – Editura Național, București

Condurățeanu-Fesci, Simona, Ionescu, Marina, 1994 – Grădinile și parcurile terrei, Editura Albatros, București:

Erdeli, G., 1999 – Dicționar de Geografie Umană – Editura Corint, București Florincescu, Adriana, 1999 – Arhitectura peisajului – Editura Divga, Cluj-Napoca

Godeanu, S.P., Paraschiv, Gabriela, 2005 – Compendiu de lucrări în ecologie aplicată – Editura Bucura Mond, București:

Godeanu, S.P., 2004 – Ecotehnie (ed. 2-a) – Editura Bucura Mond, București

Iliescu, Ana-Felicia, 1998 – Arboricultura ornamentală – Editura Ceres, București

Monica Pop,Gabriela Silaghi, Ioan Viman, (2004), Județul Satu Mare. Ghid Turistic, Istoric, Cultural. Editura Solstițiu, Satu Mare

Muja, S., 1994 – Dezvoltarea spațiilor verzi în sprijinul conservării mediului înconjurător în Romania – Editura Ceres, București: 218 Negruțiu, Filofteia, 1980 – Spații verzi – Editura Didactică și Pedagogică, București

Radosav D., (1984), Ghid de oraș Satu Mare, Editura Sport-Turism, Satu Mare

*** Hotărârea de Guvern nr. 525 din 27 iunie 1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism și completată prin H.G. nr. 855/2001

*** Lege pentru modificarea si completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 606 din 13/07/2006

*** Legea nr. 24 din 15 ianuarie 2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din zonele urbane

*** Legea nr. 265 din 29 iunie 2006 pentru aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului

*** Legea nr. 350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, modificată și completată prin Legea nr. 289/2006

*** Ordonanța Guvernului nr. 21 din 30 ianuarie 2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale *** Primăria Muncipiului

*** Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al Municipiului Satu Mare (2010)

***Plan Urbanistic General Municipiul Satu Mare (2014)

***Strategia De Dezvoltarea Municipiului Satu Mare 2015 –2025 (2014)

***http://cfr.ro

*** http://www.satu-mare.ro/

***http://www.nord-vest.ro/

*** http://www.insse.ro/cms/