Îndrumător științific: Șef Lucrări Dr. Teodora Florian Cluj – Napoca 2018 UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ CLUJ-NAPOCA… [309241]

[anonimizat]:

Îndrumător științific: Șef Lucrări Dr. [anonimizat]

2018

[anonimizat], [anonimizat]:

Îndrumător științific: Șef Lucrări Dr. Teodora Florian

Introducere

Importanța agriculturii. Rolul polenizatorilor

CAPITOLUL 1 CREȘTEREA ALBINELOR

Importanța apiculturii

Componența familiei de albine

1.1 Matca

1.2. Albinele Lucrătoare

1.3. Trântorii

1.4. Cuibul albinelor

1.5.Morfofiziologia albinei

CAPITOLUL 2 COMPLEXUL DE BOLI ȘI DĂUNĂTORI ÎNTÂLNIȚI ÎN EVOLUȚIA ALBINELOR

2.1Bolile albinelor

Bolile contagioase :

2.1.1 bolile bacteriene

2.1.2 bolile micotice

2.1.3 bolile virotice

2.1.4 bolile parazitare

Bolile necontagioase

Intoxicațiile albinelor

CAPITOLUL 3 STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND SPECIA VARROA DESTRUCTOR

3.1. Încadrare sistematică

3.2 Istoric și răspândire la nivel global

3.3 Morfologia speciei Varroa destructor

3.4 Biologie-ecologie și ciclu de viață

3.5 Modul de atac

3.6 Combatere

CAPITOLUL 4 CONDIȚIILE NATURALE ALE ZONEI EXPERIMENTALE

4.1 [anonimizat]

4.2 Concluzii asupra studiului condițiilor naturale

4.3 Caracterizarea zonei experimentale

CAPITOLUL 5 CERCETĂRI PRIVIND TESTAREA MEDIATORILOR ECHOCHIMICI ÎN COMBATEREA ACARIANULUI VARROA DESTRUCTOR

5.1 Obiective

5.2 Materiale și metoda utilizată pentru combaterea parazitului acarian Varroa destructor

5.3.Controlul familiilor de albine și pregătirea pentru testarea produselor semiochimicale

5.4.Amplasarea experiențelor în câmp

5.5. Rezultate și discuții Rezultate obținute în câmp

6. Concluzii

7. Bibliografie

Introducere

Importanta apiculturii.

[anonimizat], sunt organizate în familii cu un număr mai mare de indivizi diferențiați în cele trei caste(matca, albină lucrătoare și trântor), fiecare castă cu rol și activitate distinctă în cadrul familiei. [anonimizat], modul de organizare a activității complexe pe care o desfășoară, [anonimizat] o importanță deosebită din punct de vedere științific. [anonimizat] a numeroase aspecte legate de:

biologia, fiziologia și anatomia albinelor;

viața și activitatea familiilor de albine;

tehnologia de creștere;

[anonimizat] a produselor apicole;

[anonimizat] a produselor apicole și a numeroaselor derivate realizate din acestea.

Cunoașterea în complexitatea lor a obiectivelor enumerate mai sus este însă departe de finalizat. [anonimizat], astfel încât să fie posibilă folosirea de către om a familiilor de albine în scopuri economice, ecologice și sociale la inepuizanta lor capacitate.

Pe lângă importanță științifică pe care o reprezintă albinele melifere, acestea au și o deosebit de mare importanță ecologică, economică și socială.

Importanța ecologică și biologică

Din punct de vedere ecologic și biologic, amintim doar două sectoare în care albinele aduc un raport deosebit.

Unul îl reprezintă sectorul vegetal(creșterea și reproducerea plantelor cu flori) unde, prin polenizarea a zeci de mii de specii spontane și cultivate, albinele, alături de alte insecte, contribuie substanțial la fecundarea florilor din care rezultă fructe și semințe care asigură parțial sau total hrană a zeci de mii de specii de păsări și animale și chiar și pentru om. Din semințe, prin germinare, se dezvoltă noi generații de plante, mai viguroase și mai productive, știut fiind că polenizarea încrucișată previne consagvinizarea și degenerarea speciilor.

Pe baza numeroaselor observații și cercetări s-a stabilit că 80 % dintre plante sunt polenizate cu ajutorul insectelor, iar dintre acestea, 77 % de albine. În ultima perioadă de timp, prin lucrările de mecanizare, fertilizare-chimizare, combaterea buruienilor, a bolilor și dăunătorilor la plantele cultivate, numărul speciilor ai al indivizilor polenizatori entomofila să se realizeze aproape în exclusivitate de către albine. Albinele melifere, prin instinctual lor social, alcătuiesc familii numeroase care în sezonul active (perioada de înflorire a plantelor) dețin 40.000 – 50.000 de indivizi, cu o rază economică de zbor de 3 km, capabile să polenizeze plantele entomofile pe o suprafață de 2.800 ha, localizată în jurul stupinei. Aceste însușiri ale albinelor duc la sporuri importante de producții realizate la hectar prin polenizare: la pomii fructiferi producția crește cu 60 %, la floarea – soarelui și lucernă, pe solele polenizate, sporul producției de semințe este de 30-50 %, la trifoiul roșu, dovlecei, pepeni, castraveți se obține mai mult cu 200 %.

Cunoscând că familiile de albine pot fi deplasate la culturile ce necesită polenizare, putem concluziona că: polenizarea, prin intermediul albinelor, a plantelor entomofile reprezintă o verigă de bază în tehnologia culturilor respective, care se finalizează printr-un aport valoric substanțial.

Al doilea sector din domeniul ecologic la care albinele aduc un aport deosebit, folosind omului ca unul dintre cei mai sensibili senzori biologici, îl reprezintă depistarea și prevenirea poluării mediului înconjurător.

Albinele au organele de simț foarte dezvoltate, deosebesc tot atâtea feluri de miros câte percepe și omul, însă diluțiile sesizate de acestea sunt de 1/500-1/1.000, ceea ce pentru om este imposibil.

Sensibilitatea albinelor este deosebit de mare față de principalii agenți poluanți, care pot fi chimici, determinați de pesticide, erbicide, îngrășăminte chimice folosite nerațional în agricultură, noxe industriale și biologice emanate de fabrici și crescătorii de animale, substanțe radioactive, diverse pulberi încărcate de metale grele, gaze toxice provenite de la țevile de eșapament ale mijloacelor auto, poluare fonică etc. De toate acestea omul este avertizat prin modul de manifestare a familiilor de albine – depopulare, mortalitate prematură, lipsa capacității de zbor, agitație neobișnuită, prezența poluanților respective în organismul albinelor și în elementele care alcătuiesc cuibul (faguri, miere, păstură). Determinările chimice se fac prin analize la laboratoare specializate.

Cunoscând toate aceste aspecte, în dorința de menținerii a echilibrului biologic și a unui mediu de viață sănătos, de care sunt legate înseși sănătatea și viața omului, ne revine obligația să contribuim pe toate căile la creșterea numărului și apărarea sănătății familiilor de albine prin cultivarea de plante melifere, prevenirea intoxicațiilor, tehnologii moderne de creștere, cât și prin mijloace organizatorice (legislație).

Apreciind la valoare lor importanța albinelor, marele savant și fizician Albert Einstein a spus: “Dacă ar dispărea albinele de pe suprafața globului, omul ar mai avea doar patru ani de trăit. Cu cât există mai multă polenizare, cu cât iarba este mult mai multă, sunt mai multe animale, mai mulți oameni. “http://cyd.ro/importanta-apiculturii/

Capitolul 1

Componența familiei de albine

1.1 Matca .

Matca este sufletul unui stup de albine si singura femela fecunda din stup, avand rolul de a procrea si perpetua familia albinelor. De obicei, exista doar o singura matca intr-un stup. Ea are un corp lung (20-25 mm), un cap mic, un abdomen foarte bine dezvoltat, aripi mici in comparatie cu corpul ei, si o greutata ce variaza intre 250-280 mg. Picioarele sale sunt mai lungi si mai intunecate decat ale albinelor lucratoare si nu detine buzunare de polen. Limba ei este mai scurta si nu poate fi folosita pentru colectarea nectarului. Intepatura reginei albinelor este mai lunga decat a albinelor lucratoare, dar nu are forta necesara pentru a intepa o fiinta umana. Matca foloseste aceasta arma doar pentu a-si ucide adversarii adica, alta matca.

Matca este usor de distins de restul locuitorilor din stup. Este mai mare decat albinele lucratoare, si decat trantorii, insa corpul ei nu este la fel de mare ca al trantorilor (fig1.1). Partea din spate a corpului se aseamana foarte mult cu cel al unei visespi, iar miscarile sale sunt aparent lente.

Fig 1.1 Matca inconjurata de albine

Sursa: Originala

Matca este extrem de importanta pentru stup, deoarece este singura albina care poate depune oua cu succes. In lunile mai si iunie, o matca depune aprox. 1200-1500 de oua pe zi. Totusi, matcile sunt capabile de astfel de performante numai in cazul in care anumite cerinte sunt indeplinite. Acestea sunt:

1. o dezvoltare normala

2. un nivel satisfacator de imperechere

3. o hranire suficienta

Daca cerintele de mai sus sunt indeplinite, o matca poate trai intre aprox. 3 sau 4 ani.

Matca, ca si celelalte albine lucratoare, provine dintr-un ou fertilizat, prevazut intr-o cavitate spatioasa, numita cavitatea matcii. Larva eclozata este hranita cu o hrana speciala (laptisor de matca) care ii permite sa evolueze de la ou la matca in saisprezece-saptesprezece zile.

Dupa opt-zece zile de la ecloziune, matca paraseste stupul pentru “zborul nuptial”. Inainte de acest zbor, ea face cateva zboruri de orientare spatiala, astfel incat sa se familiarizeze cu imprejurimile stupului. Matca stie cu siguranta ca va fi ucisa de locuitorii altui stup, daca va gresi stupul atunci cand se intoarce acasa. Imperecherea are loc intre a saptea si a opta zi care preceda perioada incubatiei. Daca matca nu este capabila sa se imperecheze in primele trei sapatamani de viata va incepe sa depuna oua, insa oua nefertilizate, oua de trantor.

Prin imperechere, matca primeste spermatozoizii de care are nevoie pentru a produce, iar mai apoi pentru a depozita ouale. Spermatozoizii sunt tinuti in viata in buzunarul spermatic al matcii pentru ani intregi si acestia mor numai daca matca moare, si daca nu au fost folositi anterior.( http://emiere.ro/familia-de-albine/matca.php)

1.2. Albinele Lucrătoare

Albinele lucratoare reprezinta marea majoritate a populației din stup (fig1.2). Numarul lor variaza in functie de sezon. Astfel, in timpul iernii exista in jurul valorii de 5.000 – 10.000 de indivizi intr-un stup, in timp ce vara exista in jurul valorii de 50.000-70.000 de indivizi.

Albinele lucratoare sunt impartite in urmatoarele categorii:

1. Albinele care icalzesc stupul: ele acopera fagurii cu trupurile lor incalzind astfel puietul

2. Albinele doici: albinele tinere, care secreta hrana pentru larve si regina

3. Albinele de hrana: pastreaza hrana pentru albinele ce incalzesc stupul si albinele doici

4. Albinele de ceara: albinele care produc ceara necesara pentru construirea sau repararea fagurilor.

5. Albinele curatatoare: acestea sunt albinele care curata stupul

6. Albinele cercetas: acestea sunt albinele care cauta cele mai bune surse de nectar

7. Albinele de ventilare: prin miscarea constanta a aripilor lor, ele aerisesc intregul stup

8. Albinele tutori: albine adulte, care apara intrarea stup

9. Albinele culegatoare :albine care aduna hrana necesara pentru intreaga familie

10. Albinele care depun oua: albinele, care in anumite situatii pot depune oua

11. Albinele pradatoare: albine batrane ce fura miere din alti stupi

O albina lucratoare traieste in jur de cinci sau sase saptamani vara, iar toamna si iarna in jur de cinci sau sase luni. In primele trei saptamani de viata , albinele lucratoare nu aduna nectar, dar fac diverse treburi in stup precum cladirea fagurilor, curatarea celulelor din fagure sau hrana larvelor. Albinele evapora apa existenta in nectar prin ventilare, astfel incat sa dea o consistenta similara mierii.

Astfel, de la prima la a patra zi din viata lor, albinele lucratoare curata celulele si incalzesc puietul. În zilele 5 si 6 au grija de puietul mai mare. De la a 6-a la a 12-a zi, o albina lucratoare are grija de larve si devine o parte din anturajul reginei. In timpul celei de-a 7-a si a 13-a zi a existentei sale secreta ceara si construieste fagurii pentru miere. In timpul celei de-a 15-a zi pana in a 21-a zi a vietii sale sale albina lucratoare comprima polen in celulele in forma de fagure.

Pe parcursul celei de-a 4-a, 7-10-11-17-21 de zile de viata albina face zboruri, asa-numitele zboruri de cercetas in care albina memoreaza repere diferite, care vor ajuta mai tarziu sa identifice propriul stup.

Atunci cand aceasta perioada se termina devin albine paznic. Ele protejeaza intrarea in stup si sigileaza stupul cu propolis. In a 21-a zi si a 24-a sunt albine cercetas. Acesta este momentul in care o albina descopera prima ei sursa de alimentare . Albina cercetas cheama albinele culegatoare cu ajutorul faimosului dans al albinelor.. Un dans circular indica faptul ca sursa de alimentare se afla la mai putin de 100 de metri de stup in timp ce un dans semi-circular indica o sursa de hrana mult mai la distanta. Albina cercetas poate evalua chiar si abundenta unei anume surse de hrana . Astfel, ele pot mobiliza numarul exact de albine necesare pentru exploatarea corecta a sursei respective de alimentare .

Din a 24-a pana in a 35-a zi o albina lucratoare aduna polen, nectar, propolis si apa. Distanta de zbor este de obicei intre 0,75 si 1 km. Cu toate acestea, albinele pot zbura pana la 5 km in cautare de hrana si apa, atata timp cat temperatura exterioara nu scade sub +12 grade Celsius.

Activitatile care se desfasoara intr-un stup nu respecta intotdeauna acelasi tipar. Astfel, albinele pot deveni culegatoare si atunci cand acestea au doar 5 sau 6 zile. De asemenea, este un lucru obisnuit ca albinele culegatoare sa treaca la productia de ceara, sau sa devina albine doici.

O albina isi desfasoara activitatea in functie de nevoia stupului.( http://emiere.ro/familia-de-albine/albina.php)

Fig 1.2 Albine lucratoare

Sursa: Original

1.3. Trântorii

Trantorul este responsabil pentru fertilizarea matcii. Poate zbura pana la 10-12 km departare de stup, pentru a ajunge la locul in care matca trebuie sa se imperecheze. Trantorul este atras in acest loc de catre un feromon produs de matca. Scopul acestui feromon este sa atraga cat mai multi trantori posibil, inclusiv pe cei care locuiesc in stupii din apropiere. In jur de opt pana la zece trantori sunt necesari pentru a fertiliza o matca in mod corespunzator. Fertilizarea se face in timpul zborurilor nuptiale care pot avea loc in timpul aceleasi zile sau in zile diferite. Imediat dupa imperechere, trantorul moare pentru ca isi pierde organele genitale. Imperecherea cu matcile solicita o competitie si o selectie naturala , deoarece numai cel mai rapid si mai viguros dintre trantori reuseste in imperecherea cu matcile. Trantorul nu produce miere. Dimpotriva, este un mare consumator de miere. Totusi, acesta ajuta familia albinelor ,mentinand caldura puietului .

Trantorul are un abdomen mare si ochi mari (fig1.3). Astfel, cand vara este pe sfarsit si mierea este din ce in ce mai putina in stup, albinele lucratoare inceteaza sa mai hraneasca trantorii si ii izoleaza pe acestia in colturile stupului sau ii alunga afara din stup. Stupii care nu au o matca ii primeste pe trantori, dar dupa imperecherea cu matca, acestia sunt sortiti sa moara. Daca colonia are o matca veche, albinele lucratoare accepta sa hiberneze cu trantorii. Masculii din familile de albine sunt mai mari si mai bine dezvoltati decat albinele lucratoare sau chiar decat matcile. Asa cum s-a spus deja, ochii lor sunt foarte mari, dar limba lor este relativ scurt, in comparatie cu cel al unei albine lucratoare. Acesta isi foloseste limba numai pentru a primi mancare de la albinele lucratoare sau pentru a extrage miere din celulele fagurelui.

Fig 1.3 Trantorii

Sursa : https://www.lectiiapicultura.ro/cresterea-si-selectia-trantorilor/

Prezenta trantorelui este importanta in interiorul stupului. Albinele si trantorii mentin echilibrul general al coloniei. Astfel, nu este tot acelasi lucru daca o familie de albine are 300 sau 3000 de trantori. S-a observat ca absenta totala a trantorilor face ca albinele lucratoare sa fie mai nelinistite si mai putin productive. Cand albinele lucratoare distrug celulele fagurelui pentru a creea celule de fagure pentru trantor inseamana ca acea colonie se confrunta cu un dezechilibru important care ii afecteaza dezvoltarea, productivitatea, vitalitatea si imunitatea. Exista o legatura directa intre productivitatea unei colonii de albine si numarul sau de trantori.( http://emiere.ro/familia-de-albine/trantor.php)

1.4. Cuibul albinelor

Cuibul familiei de albine este alcatuit dintr-un numar variabil de faguri cu puiet si rezerve de hrana precum si din albina adulta impreuna cu indivizii reproducatori-matca si trantorii. In stare naturala, fagurii sunt crescuti in scorburi de copaci sau in alte spatii care le ofera conditii prielnice de dezvoltare.

Dezvoltarea apiculturii asa cum este cunoscuta la ora actuala, are la baza o serie de inventii care au facut posibila manipularea coloniei si a cuibului acesteia de catre om si recoltarea rezervelor care prisosesc acesteia. In acest sens se pot aminti: aparitia stupului sistematic din lemn, a ramelor mobile, a fagurilor artificiali, a centrifugii de exractie, dar si a altor unelte si utilaje care la org actuala sunt foarte utilizare in apicultura, si care pana la urma ne usureaza foarte mult munca.

Fagurii cuibului de albine reprezinta o ingeniozitate a naturii si o constructie matematica perfecta pentru economia de reusrse (hrana, caldura, rezistenta)(fig1.4). Fiecare fagure este alcatuit din cateva mii de celule hexagonale dispuse pe doua randuri, rezultand astfel doua fete, iar fiecare fund al unei celule hexagonale dispuse pe doua randuri, rezultand astfel doua fete, iar fiecare fund al unei celule este perfect juxtapus pe fundul a trei celile de pe celalta fata.

Fig1.4 Fagurii cu miere

Sursa: Original

Aceste trei fatete ale fundului celulei au o anumita inclinatie formand unghiuri ce permit constructiei rezistenta si economie si confera fagurelui perfectiunea matematica. Fagurii sunt dispusi verticali si pot avea trei tipuri de celule:

Celule de lucratoare (hexagonale) – reprezinta cea mai mare parte a suprafetei fagurilor, au dimensiuni mai mici de 5,4 mm in diametru; adancimea celulelor este de 12 mm (in cresterea puietului) si 16 mm in depozitarea mierii.

Celulele de trantori (hexagonale) – intr-un numar mai redus, in ele se dezvolta trantorii; au un diametru de 6,3 – 7 mm si o adancime de 13-16 mm.

Celulele de matca (botci) – au o forma cilindrica, de ghinda, de dimensiunea 20-25 mm lungime si 8-9 mm diametru.

Celulele de trecere – de forma neregulara, care fac trecerea din zona cu celule de trantori la cea cu celule de lucratoare si celule de fixare de obicei langa suportul de fixare a fagurelui.

Grosimea fagurilor este de 25 mm iar distanta intre faguri este de 12-12,5 mm. Albinele folosesc fagurii pentru cresterea puietului sezonului activ in centru se gaseste puietul, urmeaza rezervele de hrana miere si pastura. Intr-o celula de albina lucratoarele intra o cantitate de 0,4 g de miere si 0,19 g pastura.

Exista o anumita organizare a cuibului, concentrica, in forma de elipsa, astfel ca in perioada sezonului activ in centru se gaseste puietul, urmeaza rezervele de pastura si apoi rezervele de miere (fig 1.5). In mijlocul cuibului, in zona puietului se mentine temperatura de 34-35 grade Celsius.

Pe masura ce in faguri sunt crescute generatii noi de puiet, acestia, se transforma din galben in culoare maronie-neagra, vorbind in acest caz de invechirea fagurilor.( https://www.lectiiapicultura.ro/organizarea-cuibului-la-albine/)

Fig 1.5 Cuibul familiei de abine

Sursa: Original

1.5.Morfofiziologia albinei

Corpul albinei este format din mai multe segmente grupate in trei regiuni distincte: cap, torace, abdomen.

Capul

Privit din profil, apare turtit antero-posterior, partea posterioară fiind concavă, după forma toracelui cu care vine în contact, iar partea anterioară fiind convexă; privit din față, are formă triunghiulară la albina lucrătoare, aproape rotundă la trântor și de oval rotunjit la matcă. Scheletul intern al capului are o structură rezistentă, ceea ce permite albinelor lucrătoare să-l folosească și în activități ce presupun acțiuni mecanice dificile, cum ar presarea, compactarea polenului proaspăt în celule.

Cutia craniană adăpostește creierul, mușchii motori (ai antenelor și aparatului bucal) și glandele salivare.

La exterior, pe partea laterală a capului se află o pereche de ochi compuși, mari, frontal sus trei ochi simpli (ocelii), pe fața anterioară, central, se află o pereche de antene iar pe partea inferioară a capului sunt piesele armăturii bucale (labrum-ul, cele două mandibule și proboscisul-trompa).

Toracele

Toracele este compus din 4 inele chitinoase, strâns legate între ele, de culoare cafenie și acoperite de peri fini.

Aceste segmente chitinoase ale toracelui albinei sunt: protoraxul, mezotoraxul, metatoraxul și porpodeum-ul. Fiecare din aceste segmente prezintă o porțiune dorsală (tergum sau tergit) și o porțiune ventrală (sternum sau sternit), între ele fiind dispusă pleura.

Pe fiecare din primele 3 segmente toracice (protorax, mezotorax, metatorax), în partea latero-ventrală, sunt inserate câte o pereche de picioare, iar în partea supero-laterală, pe mezo și metatorax, două perechi de aripi.

Pe părțile laterale toracele mai prezintă 3 perechi de stigme, care intervin în procesul respirator.

Pe exterior toracele prezintă peri fini, mari și deși, mai scurți la albina lucrătoare și matcă și mai lungi la trântor.

În interiorul toracelui se găsesc o parte din organele respiratorii și nervii, de asemenea toracele adăpostește mușchii zborului, mușchi foarte puternici, și mușchii picioarelor.

Abdomenul

La exterior abdomenul este mai dezvoltat în partea anterioară și mai subțire în partea posterioară. La albina lucrătoare și matcă, este format din 6 segmente vizibile (dungi negre), în timp ce la trântor este format din 7 segmente.

Anatomic, abdomenul albinei adulte este format din 10 segmente.

Fiecare din aceste 10 segmente abdominale este constituit dintr-o placă dorsală (tergit) și o placă ventrală (sternit). Ansamblul format dintr-un tergit și un sternit este mobil, în sensul că deși tergitul acoperă parțial marginile laterale ale sternitului, are posibilitatea de a se îndepărta foarte mult de acesta, lucru foarte important pentru respirație și alimentație.Inelele abdominale sunt unite de către o membrană intersegmentară ce permite abdomenului să se mărească atunci când stomacul este plin cu apă sau nectar. De o parte și de alta a fiecărui tergit se află câte un orificiu respriator – stigma.

Învelișul extern al albinelor se numește tegument sau exoschelet, dermoschelet. Acesta are rol de protecție și suport scheletic al țesuturilor moi.

Tegumentul este format din : cuticulă, hipodermă și membrană bazală.

Cuticula este formată din 3 părți componente, nedelimitate distinct: endocuticula, exocuticula și epicuticula, conține o mare cantitate de chitină având astfel rol de protecție mecanică a organelor din interiorul abdomenului.

Pe suprafața abdomenului sunt inserați numeroși peri, de forme și mărimi diferite, cu rol protector, senzitiv și de colectare a polenului floral. Odată cu înaintarea în vârstă acești peri se uzează iar abdomenul albinei capătă astfel o culoare neagră, lucioasă. (http://www.apicultura.md/ro/albina_morfologia.html)

Capitolul 2

COMPLEXUL DE BOLI ȘI DĂUNĂTORI ÎNTÂLNIȚI ÎN EVOLUȚIA ALBINELOR

2.1Bolile albinelor

Bolile contagioase :

2.1.1 Bolile bacteriene

Loca europeană – este o boală care afectează puietul de albine, determinându-i moartea, de regulă în stadiul de puiet necăpăcit (larve tinere în vârstă de 3-4 zile). Boala apare în general primăvara. Transmiterea bolii se face odată cu hrana administrată puietului de către albinele doici. Căldura din timpul verii și apariția unor culesuri bune fac ca boala să regreseze întâlnindu-se și vindecări spontane.

Clinic, boala se recunoaște după:

• Aspectul de puiet împrăștiat pe fagurii afectați datorită prezenței celulelor cu ouă sau larve necăpăcite în zonele compacte cu larve căpăcite;

• Larvele afectate își schimbă poziția în celulă, evidențiază prin tegument traheele, prezintă pete de culoare gălbuie care în cele din urmă devin cenușii-negre, se transformă într-o masă păstoasă, având un miros acru sau aromat.

Loca americană – este considerată cea mai gravă boală bacteriană a puietului căruia îi produce moartea în stadiul de puiet căpăcit. Ea nu se vindecă de la sine.

Clinic boala se recunoaște după:

• Aspectul de puiet împrăștiat pe faguri;

• Celule cu capacile umede, perforate, de culoare maron-închis spre negru;

• Fagurii afectați de boală exhală un miros caracteristic de putrefacție sesizabilă la deschiderea stupului și chiar de la intrarea în stupină.( http://www.apismd.com/boli-bacteriene)

2.1.2 Bolile micotice

Bolile micotice sunt boli infecto – contagioase produse de ciuperci microscopice. In stupi pot exista mai multe specii de ciuperci, insa numai trei dintre acestea sunt patogene pentru puiet si albinele adulte: Ascosphaera apis (ce determina boala ascoferoza sau "puietul varos", Aspergillus flavus si Aspergillus niger (ce determina boala numita aspergiloza sau "puietul pietrificat").Micozele se caracterizeaza prin faptul ca dupa moarte puietul isi pastreaza forma, se mumifica, se deshidrateaza si se intareste.

Desi evolueaza mai putin grav decat celelalte maladii contagioase ale puietului si in rare cazuri antreneaza moartea coloniilor de albine, totusi importanta micozelor nu trebuie desconsiderata, intrucat acestea sunt capabile sa produca mari pagube stupinelor daca sunt scapate de sub control. In cazul ascosferozei, larvele de albine pot fi infestate la orice varsta (cu precadere dupa capacire), cadavrele mumifiate aparand atat la puietul capacit cat si la cel necapacit. Cresterea ciupercii este stimulata de racirea pe termen scurt a puietului recent capacit.

Puietul racit apare numai la o usoara scadere a temperaturii timp de cateva ore, de la 35 C- cat e normal, la aproximativ 30 C. Aceasta situatie anormala este dublata de cele mai multe ori si de o crestere a umiditatii de la cca. 70% la 80-85%. Acest lucru se constata adesea primavara, cand colonia de albine se afla in perioada schimbarii generatiei de albine care a iernat.

Boala poate apare si mai tarziu, pe fondul unor scaderi bruste de temperatura, cand larvele de trantori sunt cele mai afectate, deoarece celulele care ii adapostesc se gasesc la periferia cuibului cu puiet, acolo unde umiditatea este mai mare si caldura mai putina. Coloniile mici prezinta riscul cel mai mare de a avea puiet racit deoarece acestea isi pierd capacitatea de a acoperi o mare parte din ramele cu puiet.

Ascosferoza poate sa apara si ca o boala secundara a varroozei, iar in unele cazuri (rare din fericire) poate evolua simultan cu loca americana sau europeana. Coloniile de albine intens parazitate sunt atat de stresate de paraziti, sau de utilizarea mai mult sau mai putin permanenta a medicamentelor incat rezistenta la boala dispare, sistemul imunitar in acest caz este deficitar, iar ciupercile gasesc conditii prielnice de dezvoltare. Nu este exclus ca medicamentele administrate in combaterea altor boli, cum ar fi oxitetraciclina (teramicina) sau fumagilina (Fumidil B) sa favorizeze aparitia bolii fiindca acestea transforma flora intestinala a albinelor, dand posibilitatea sporilor aflati la acest nivel sa germineze.

Aspergiloza apare mult mai rar ca ascosferoza dar este mai grava, afectand si albinele adulte. Boala evolueaza rapid, nu inregistreaza vindecari spontane fara interventia apicultorului si se poate termina cu moartea coloniei. Puietul moare abia in stadiul capacit. Miceliul care inconjoara puietul bolnav de aspergiloza adera strans la peretii celulei, ceea ce impiedica extragerea acestuia de catre albine si curatirea celulei, fapt care se realizeaza in cazul ascosferozei.

"Puietul pietrificat"(Fig2.1) se transmite si prin hranirea cu polen strain, infestat, de aceea recomandam folosirea polenului primavara din surse proprii. Aceasta boala este zoonoza (se transmite la om), de aceea masurile ce se impun din partea apicultorului sunt deosebite: la controlul unei colonii suspecte sau confirmata ca fiind bolnava de aspergiloza, apicultorul va purta masca de protectie la gura si la nas, pentru evitarea inhalarii sporilor ciupercii. Factorii care favorizeaza aparitia micozelor sunt umiditatea mare din interiorul stupului, ventilatia deficitara, un procent mare de apa in hrana, un numar prea mare de rame in cuib, etc. (http://www.apismd.com/boli-micotice)

Fig 2.1 Puiet pietrificat

Sursa: http://www.stuparitul.com/puiet_varos_pietrificat_albine.html

2.1.3 Bolile virotice

În ultimii ani virozele albinelor au luat o extindere tot mai mare, apărând noi maladii virotice în scara planetară. Puterea de contagiune a virozelor este foarte mare și se face prin contact între albine și ingestie (hrănirea larvelor sau transferul mierii de la o albină la alta). Pentru zona continentală unde ne aflăm, un interes deosebit trebuie să acordăm următoarelor viroze: paralizia acută, paralizia cronică, viroza x, viroza y, viroza filamentoasă, puietul în sac si viroza botcilor negri.

Patogenitatea lor crește în anumite condiții și anume: fond radio-activ crescut, fond toxic, nosemoză, dismetabolii prin hrană necorespunzatoare, exploatare cu intensă spoliere a albinelor și slăbirea răspunsului lor imun de apărare, călduri si secete excesive.

Diagnosticul virozelor albinelor se pune în baza semnelor clinice și a examenelor de laborator. Aceste examene sunt de înaltă tehnicitate și specialitate, necesitând materiale, substanțe și aparatură corespunzatoare, ca și personal executant de înaltă calificare.

Semne de boală: larve moarte necăpăcite sau căpăcite fără semne de loca, nimfe moarte de culoare albă-cenușie. Albinele vii malformate, albine cu un picior sau mai multe, paralizate, albine ce merg prin fața stupilor fără putință de a zbura, albine paralizate, uneori înnegrite și depilate, alteori cu aspect normal.

Măsurile de prevenire și combatere a virozelor la albine

La combaterea lor se fac următoarele acțiuni:

• Întreținerea în condiții optime a familiilor de albine pe tot parcursul anului, asigurându-se hrană suficientă și de bună calitate, care să le confere o rezistență naturală crescută față de infecțiile virotice;

• Chimioterapia bazată pe substanțe de origine naturală de tipul izoflavonolilor, sesquiterpenelor, derivaților fenolilor, etc.;

• Realizarea și menținerea unei permanente stări de igienă în stupi și stupină prin eliminarea și topirea fagurilor vechi, a celui cu puiet mort, neeclozionat, strângerea și distrugerea prin ardere a cadavrelor;

• Eliminarea schimburilor de material biologic, faguri cu miere și păstură între stupii suspecți de boală și cei sănătoși în cadrul stupinei;

• Interzicerea folosirii în hrana albinelor a mierii și polenului ce provine din familiile bolnave sau suspecte de boală;

• În viroze nu se recomandă tratamente preventive cu antibiotice; acestea nu actionează asupra virusurilor, dar creează o rezistență a germenilor bacterieni față de antibiotic și rămân sub formă reziduală în produsele stupului;

• Numai în cazul în care apar semne clinice specifice bolilor clasice – bacterioze, micoze, protozooze si parazitoze supraadăugate virozelor, se vor efectua tratamente cu medicamente specifice fiecărei boli în parte;

• Dezinfecții repetate profilactice și de necesitate cu una din substantele: sodă caustică, soda de rufe, formol, săpun, cloramina B si apă oxigenată;

• Evitarea aglomerării stupilor în pastoral pentru eliminarea interferenței ce se produce între albinele din familiile bolnave și cele sănătoase ca urmare a rătăcirii acestora, ocazii cu care se face contaminarea și răspândirea generală a bolilor.

( http://www.apismd.com/bolile-virotice)

2.1.4 Bolile parazitare

Nosemoza – este o boală specifică albinelor adulte. Ea este condiționată de factorii favorizanți reprezentați de: familii slabe, iernare prelungită fără zboruri de curățire, miere de mană, adaosuri în hrană a tot felul de făinuri și umiditate mare în stup. Numai examenul de laborator certifică prezența bolii.

Nosemoza se înmulțește în intestinul mijlociu al albinei. Când condițiile de viață nu-i sânt favorabile, când este eliminat în mediul extern odată cu excrementele albinei sau când aceasta moare, parazitul sporulează, formă sub care dobândește o mare rezistență.

Răspândirea bolii de la o familie la alta și de la o stupină la alta, se face prin albinele bolnave care elimină fecale diareice încărcate cu milioane de spori.

Nosemoza clinică acută se recunoaște după următoarele semne:

• Uzura prematură a albinelor și depopularea stupului;

• Scurtarea vieții în perioada de iarnă;

• Pete de diaree pe speteze, faguri, pereții și fundul stupului;

• Fecale diareice de culoare moranie cu miros fetid eliminate sub formă de jet în timpul zborurilor de curățire făcute chiar și pe timp nefavorabil, observabile pe scândura de zbor, capacul și fața stupului;

• Albinele bolnave prezintă abdomenul destins, flasc, se deplasează cu dificultate, sunt incapabile de zbor, au aripele întinse și picioarele adunate sub torace, paralizează și mor.

Combaterea și tratamentul bolii nosemoza

• Pentru combaterea bolii se îndepărtează periodic, iarna și primăvara, albinele moarte de pe fundul stupului și se distrug prin ardere, se îndepărtează din stupi fagurii vechi, deformați, cu pete de diaree care se topesc și se înlocuiesc cu faguri noi;

• Mătcile din familiile bolnave se vor înlocui cu mătci sănătoase, deoarece ele constituie rezervor de spori capabili să mențină familia contaminată;

• Familii trecute prin boală, tratate și fără semne de boală se vor transvaza pe rând în stupi dezinfectați;

• Se execută curățirea mecanică și dezinfecția de necesitate a întregului inventar apicol și a vetrei de stupină.

Dezinfectarea cuprinde următoarele etape de lucru: curățirea mecanică, flambare și dezinfecția chimică cu una din substanțele hidroxid de sodiu (sodă caustică) 4 %, carbonat de sodiu (sodă calcinată) 5 % sau formol 3-4 %. Tratamentul bolii se realizează prin administrarea de Protofil în sirop câte 20 ml/l sau în pastă de miere și zahăr de 40 ml/kg.

Varrooza

Varrooza (Fig2.2)– este o boală care afectează întreaga populație a familiei de albine, se dezvoltă în celulele cu puiet de trântor și lucrătoare.

Semnele clinice devin evidente și anume:

• Albinele paralizate prezintă stare de agitație ca urmare a acțiunilor mecanice a parazitului și spolierii de hemolimfă;

• O mare parte din albinele tinere eclozionate de puiet puternic infestat sunt neviabile, cu aripi nedezvoltate, subponderale, cu malformații ale abdomenului și picioarelor, fiind incapabile de zbor.

La combaterea bolii varrooza se folosesc medicamentele: Varachet Forte și Mavrirol.( http://www.apismd.com/bolile-parazitare

Fig 2.2 Varroza

Sursa: Original

Bolile necontagioase

Intoxicațiile albinelor reprezintă o problemă importantă deoarece datorită lor se pierd anual zeci de mii de familii de albine. Din păcate intoxicațiile nu pot fi combătute ci doar prevenite. În funcție de natura agentului toxic, intoxicațiile se clasifică în:

•intoxicații alimentare cu polen, miere de mană, nectar toxic sau zahăr impur;

•intoxicații medicamentoase datorate excesului de antibiotice, sulfamide, antiparazitare sau chimioterapice;

•intoxicații cu pesticide;

•intoxicații datorate noxelor industriale;

Intoxicațiile pot fi acute sau cronice.

1. Intoxicatia acută – când mortalitatea este importantă, intr-un interval de timp scurt, fiind însoțită de urmatoarele semne:

– moartea majorității albinelor culegătoare,

– moartea puietului și mătcilor datorită hranei toxice;

2. Intoxicatia cronica – când mortalitatea durează un timp îndelungat (uneori tot timpul anului), fiind însoțită de apariția albinelor cu malformații, a celor incapabile de eclozionare, schimbarea deasă a mătcilor, micșorarea lentă a familiei de albine etc.

Diagnosticarea se face în laborator prin examen toxicologic pe eșantioane de 100 – 200 albine muribunde sau moarte, faguri cu puiet și rezerve de hrană.

Diareea

Diareea albinelor este tulburarea fiziologică manifestată prin eliminarea de excremente de consitență scăzută, cu modificări de culoare și miros, conținând polen nedigerat.

De obicei apare datorită hranei necorespunzătoare administrata in timpul iernii si primavara. Albinele afectate de diaree sunt agitate și au abdomenul mărit. Prevenirea se face în special prin asigurarea unei hrane de bună calitate, în special iarna, în acest anotimp lipsa polenului și a mierii conducând la slabirea rezistenței albinelor.

Tratamentul diareei se realizează cu sirop de zahăr din plante medicinale (mentă, coada șoricelului etc.). Dacă sunt necesare suplimentări de hrană, la sfârșitul iernii și începutul primăverii, se pot da turte din miere, zahăr și Protofil sau sirop cu adaos de Protofil (20 ml / litru) si lapte integral (50 ml / litru) sau lapte praf (10 – 20 g / litru).

Anomalii ale matcilor

Anomaliile mătcilor sunt produse de boli, manipulare greșită, tulburări morfo-funcționale sau congenitale.

Se întâlnesc urmatoarele anomalii: mătcile trântorițe care depun ouă din care ies numai trântori, aplazia ovarelor, obstrucția oviductelor , etc, boli ce determină tulburări în depunerea ouălor.

Mătcile cu astfel de anomalii trebuies schimbate imediat deoarece influențează negativ activitatea întregii familii din anul respectiv si anul urmator.( http://www.miere-bucovina.ro/boli-necontagioase-la-albine.html)

Capitolul 3

STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND SPECIA VARROA DESTRUCTOR

3.1. Încadrare sistematică

Regnul: ANIMALIA

Increngătura: ARTHROPODA

Clasa: ARACHNIDA

Subclasa: ACARINA

Ordinul: MESOSTIGMATA

Supraordinul: PARASITIFORMES

Subordinul: DERMANYSSINA

Familia: VARROIDAE

Genul: VARROA

Specia: VARROA DESTRUCTOR

(https://ro.wikipedia.org/wiki/Varroa_destructor)

3.2 Istoric și raspandire la nivel global

Varrooza este o boală parazitară a albinelor, al cărui agent patogen este acarianul Varroa jacobsoni care a fost identificat în anul 1964 în Europa de est (fig 3.1.). Această boală a distrus rapid mii de familii de albine datorită răspândirii rapide, iar astfel a fost afectat întreg continentul din cauza contaminării deosebit de mari. Parazitul a fost descoperit în anul 1904 de către olandezul EDWARD JACOBSON la albinele din insula Java, iar apoi mai târziu H.C. OUDEMANS îl va descrie și îl va încadra taxonomic, dându-i numele de Varroa jacobsoni. Boala produsă este o parazitoză externă care poartă denumirea de varrooză și care apare la speciile de albină Apis cerana și Apis mellifera. Acestei boli parazitare trebuie să i se acorde o importanță ridicată, deoarece pierderile pe care le produce economiei apicole sunt foarte mari dacă este tratată incorect sau nu este tratată (Nicula , 1997 și Mărghitaș , 2002).

Numele de Varroa destructor a fost dat de către ANDERSON și TRUEMAN în anul 2000, după studiul secvențelor din gena mtDNA Co-I și caracteristicile morfologice ale numeroaselor populații de Varroa jacobsoni din lume. Varroa destructor este un parazit natural al speciei de albine asiatice Apis cerana cu care, a intrat în echilibru de-a lungul timpului. Omul a introdus specia de albine Apis mellifera în teritoriul albinei asiatice și astfel parazitul a trecut pe o nouă gazdă , care nu a avut timp să-și dezvolte mijloace de apărare adecvate, fiind complet dezarmată (Nicula , 1997 și http://ro.beekeeping.wikia.com/wiki/Varroa_destructor).

În prezent varrooza este o boală care a cuprins întreaga Asie, Africa de Nord, Europa, America de Sud, Canada, multe țări din orientul mijlociu (Nicula , 1997).

Acarienii Varroa destructor au fost găsiți pe insecte care se hrănesc cu polen și nectar adunate din flori. Exemple de insecte: gândacul scarabeu Phanaeus vindex și Palpada vinetorum, bondarul Bombus pennsylvanicus (http://ro.beekeeping.wikia.com/wiki/Varroa_destructor).

Fig. 3.1. Parazitare Varroa destructor

Sursa: https://beecare.bayer.com/what-to-know/bee-health/varroa

3.3 Morfologia speciei Varroa destructor

Femelele adulte au opt picioare și culoare roșie-brunie, având corpurile oval apaltizate cu diametrul cuprins între 1- 1,5 mm.Sunt suficient de mari pentru a putea fi observate cu ochiul liber pe toracele sau pe abdomenul albinei.Forma lor aplatizată le permite să se potrivească între segmentele abdominale ale albinei. Acest acarian este adesea confundat cu păduchele albinelor. Cu toate acestea păduchele are doar șase picioare, corpul este circular și puțin mai mare. O femelă de Varroa destructor cântărește între 0,173-0,235 mg. Corpul este acoperit cu un scut chitinos deosebit de rezistent ( fig 3.2.). Corpul femelei dar și al masculului, este împărțit în două: corpul propriu-zis pe care sunt așezate cele 4 perechi de picioare și aparatul bucal (https://entomology.ca.uky.edu/ef608 și Nicula , 1997).

Pe partea ventrală se găsesc orificiul anal și orificiul genital transversal. Corpul și apendicele sunt acoperite de numeroși peri drepți sau spiralați. Prin structura lor perii demonstrează că au un rol tactil și de fixare a parazitului pe corpul albinei în timpul zborului. Se găsesc 21 de peri dispuși radial într-un singur rând de fiecare parte a corpului. Masculul este mai mic decât femela, corpul are formă sferică, alungit la partea anterioară și cu lungimea de 0,752-0,832 mm.Culoarea masculului este alb-cenușiu. Deplasarea parazitului se realizează cu cele 4 perechi de picioare, care sunt scurte și groase bine adaptate pentru prinderea de corpul albinei. Picioarele sunt formate din 7 articole, ultimul fiind pretarsul, care prezintă gheare și ventuze (fig 3.3.). Femela are aparatul bucal adaptat pentru înțepat și supt. Cu ajutorul pedipalpilor acarienii găsesc zonele vulnerabile ale corpului albinei, unde tegumentul chitinos poate fi perforat cu aparatul lor bucal. Albinele care sunt infestate cu Varroa au aripile deformate, mor prematur și prezintă malformații (http://ro.beekeeping.wikia.com/wiki/Varroa_destructor și Nicula , 1997).

Fig. 3.2. Femelă Varroa destructor Fig. 3.3. Mascul Varroa destructor

Sursa: http://www.myrmecos.net/2011/04/13/ Sursa: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Varroa_ destructor_(Adult_Male)_(5048079279).jpg

3.4 Biologie-ecologie și ciclu de viață

O femelă de Varroa poate să depună în jur de opt ouă viabile dintre care jumătate sunt fecundate și jumătate sunt nefecundate. Cele fecundate dau naștere unei noi femele iar cele nefecundate dau naștere masculilor Varroa. Larvele ies din ouă la 2 zile după depunere ,care după 3-4 zile pentru masculi și 6-7 zile pentru femele, devin acarieni adulți. Femelele la 5-7 zile după ieșirea din celule încep oatul, astfel după 15-16 zile, înmulțirea devenind explozivă numărul acarienilor se poate tripla, în lunile iulie-august (fig 3.4.). Dacă nu se va interveni la timp, puietul care asigură populația de iernare va ieși secătuit, cu durata de viață redusă la jumătate (http://z6.invisionfree.com/Apirom_forum/ar/t17.htm).

Acarianul Varroa trebuie să intre în celulă cu 15-20 de ore înainte ca celula să fie capacită. Acesta se afundă în lăptișor, unde se întoarce cu picioarele în sus și respiră prin niște tuburi care rămân în afara lăptișorului. Larva după ce consumă lăptișorul, Varroa este eliberat și va începe gustarea din pupă. El va străpunge învelișul pupei și se va hrăni cu hemolimfa, sângele acestuia. Tot acum își va depune și primul ou situat pe partea superioară a celulei. Primul ou este masculul, iar restul de ouă care le va depune la intervale de 13 ore vor fi femele. Într-un ciclu acarianul va defeca de mai multe ori în interiorul unei celule. Oul de mascul va ecluziona la 12 zile. În ziua 16 din viața albinei, femela de Varroa începe să se contureze, să aibă forma finală, iar masculul are o culoare ușor maronie. Masculul folosește perechea de picioare din față pe post de antenă, dar totodată cu aceste picioare transferă sperma la femelă când se împerechează. În ziua 20-a albina iese din celulă și odată cu ea și femela Varroa împreună cu fiicele. Femela este norocoasă dacă măcar una din fiice s-a maturizat,procentul situându-se în jurul numărului 1.1 . Restul mor pur și simplu pe fundul celulei. Câteodată acarianul este mumificat în coconul larvei, dar asta se întâmplă foarte rar. Se poate face și vopsirea acarienilor în scopul monitorizării lor (http://reginastupului.blogspot.ro/2008/01/blog-post.html).

Fig. 3.4. Ciclu de viață al Varroa destructor

Sursa: http://www.apilink.ro/bolile-albinelor/47-varroza

Când sezonul apicol s-a sfârșit, odată cu eclozionarea ultimului puiet, Varroa va migra pe albinele tinere așezându-se între sternitele abdominale unde vor ierna. Pe albinele aflate în ghemul de iernare, acarianul se hrănește mai rar, intrând în diapauză la fel ca și gazda sa. Doar femelele sunt cele care iernează. Acestea sunt fecundate, spermatozoizii fiind depozitați în spermotecă, care este un organ intern specializat.Femelele sunt cele care asigură perpetuarea speciei, trăind în timpul iernii 5-6 luni. S-a constatat că nu toate femelele depun același număr de ouă, existând femele care nu depun de loc ouă. Ouăle acarianului au o culoare alb lăptoasă, translucide, măsurând 0,5 mm în diametru, având o membrană foarte subțire. Descoperirea varoozei se poate face și prin studiul resturilor existente pe fundul stupilor la sfârșitul iernatului. În aceste resturi se vor regăsi cu siguranță femele de Varroa moarte în cazul în care stupina este contaminată. În primii 2 ani de contaminare a familiilor, depistarea acarianlui prin observație directă este foarte dificilă, datorită numărului mare de albine în raport cu numărul redus de paraziți, confundarea acarianului cu păduchele albinelor și localizarea parazitului între inelele abdominale ale albinei. La o temperatură de dezvoltare a puietului, în medie +34ș C, are loc ciclul evolutiv al parazitului:ou, larvă, protonimfă, dentonimfă și adult (Nicula , 1997 ).

3.5 Modul de atac

Acarianul parazitează albinele care se află în stadiul de larvă, pupă și adult. Acarianul intră în celulă cu puțin timp înainte de a fi căpăcit puietul și se instalează pe toracele sau abdomenul albinei. Celulele de trântor sunt cele care sunt preferate de acarian. Adulții se hrănesc cu hemolimfa albinelor, astfel ducând la slăbirea lor în cele din urmă (fig 3.5.). În urma infestării albinei, acarianul lasă răni deschise predispunând-o la infecții. Cu excepția unei varietăți rusești, toate albinele europene sunt lipsite de apărare contra acestuia. Acarianul Varroa destructor este transmițătorul virusului deformării aripilor și astfel colonia de albine poate să piară (https:// ro.wikipedia.org/wiki/Varroa_destructor și http://www.eagra.ro/articole/varooza-la-albine/).

Hemolimfa reprezintă principalul transportator de substanțe rezultate din metabolism. Rolul ei pentru individ cât și pentru colonie este foarte importantă, asigurând un fel de circulație socială. Hemolimfa transportă substanțe cu rol de reglare, fiind determinată așa-zisa conștiință a stupului (https://www.mieredelatara.ro/blog/apicultura-componenta-familiei-de-albine).

Varooza este o boală ascunsă, parazitul acesteia poate exista în stup timp de mai mulți ani fără să se constate o mortalitate anormală, până în ziua în care infestarea masivă duce la moartea rapidă a familiei (Afacerea ta apicolă).

Fig. 3.5. Mod de atac Varroa destructor

Sursa: Original

3.6 Combatere

Coloniile de albine nu supraviețuiesc infestării cu Varroa fără o combatere specifică. Numărul acarienilor trebuie să fie redus în coloniile de albine, astfel încât puietul să nu fie infestat prea tare. Doar așa pot fi evitate vătămările care nu sunt vizibile în exterior. Combaterea se poate face prin diferite căi. Cea mai simplă dar și cea mai problematică este folosirea medicamentelor.Materiile naturale ca și procedeele biotehnice cer multă experiență, dar avantajul lor este că nu apar reziduuri în produsele apicole (http://www.apilink.ro/bolile-albinelor/47-varroza ).

Combaterea Varroa la noi în țară se face utilizând Varachet, sau combinat Varachet și Mavriol. Combaterea cu Varachet se poate executa primăvara, vara și toamna, tratamentul din toamnă fiind cel mai important deoarece tipul acesta de albină va avea o viață mai îndelungată, peste 3 luni de zile, iar infestarea acesteia va duce la pierderea familiei de albine. Tratamentele cu Varachet se fac la interval de 7 zile în număr de trei, ultimul făcându-se când nu mai există în familia de albine puiet căpăcit. Unii apicultori aplică tratamente după extracția de miere, astfel albina care urmează să ierneze fiind una mult mai sănătoasă. Unii apicultori execută un tratament combinat de Varachet și benzi de Mavriol (http://www.miere-bucovina.ro/combatere-varoua-si-tratament.html ).

Datorită apariției apiculturii biologice, tratamentele chimice vor fi utilizate din ce în ce mai puțin datorită motivelor: existența urmelor de tratamente chimice în miere, parazitul dezvoltă rezistență în timp la tratamentele chimice și astfel devin ineficiente, tratamentele chimice fac ca dușmanii naturali ai Varroa să se piardă. Prin aceste motive enumerate rezultă că ar trebui să se pornească cu o altă abordare prin utilizarea unor metode biologice, combinate cu unele metode mecanice. În ultima perioadă se încearcă folosirea de funduri antivarooa care diminuează populația de paraziți, folosirea unei rame de control cu ajutorul căreia să se poată colecta și combate Varroa mecanic, dar și cu ajutorul substanțelor mai puțin dăunătoare (http://www.miere-bucovina.ro/combatere-varoua-si-tratament.html ).

Apistanul este un cianpiretrinoid de sinteză, impregnat în benzi de material plastic, produs de firma Sandoz.Conform prospectului se folosesc două benzi , timp de 40-60 de zile, numai în sezonul activ.A fost aprobată folosirea lui și la noi în țară.

Beevital-ul se administrează între rame, pe albine, prin stropirea acestora cu substanța activă.

Api-life-var este un produs al firmei italiene Chemicals Life, marcă înregistrată, special creat pentru combaterea parazitului Varroa. Este prezentat sub forma unui plic ce conține 2 tablete evaporante a 11 g fiecare.Este bazat pe un amestec de 4 ingrediente active: Timol,Ulei de Eucalipt, Mentol și Camfor, încărcat pe un mediu de suport inert (Afacerea ta apicolă ).

În Occident pentru a evita cât mai mult efectul negativ al medicamentelor de sinteză asupra produselor stupului, se practică așa numita “ chimie biologică”. Acidul formic este o componentă care o regăsim în mai multe alimente, a devenit un produs preferat. Folosirea lui de către apicultorii români este însă la scară redusă. Aplicarea acidului formic se face la sfârșitul verii după colectarea mierii din stupi, nefăcându-se înainte sau în timpul culesului. Tratamentele care se realizează primăvara vor duce la creșterea procentului de reziduri din ceară și miere (http://www.stuparitul.com/varroza_albinelor.html ).

În America se încearcă reproducerea și selecția exemplarelor cu o rezistență crescută la acest parazit. Aceasta este o metodă foarte dificilă care implică un drum lung, rezultatele vor apărea astfel după o perioadă lungă de timp, fiind nevoie de un efort continuu. Pe această cale s-ar putea obține astfel un progres real. Programul a fost denumit VSH și implică selecția genetică.Cel mai important criteriu de selecție îl reprezintă rezistența la boli ( http://apiexpert.ro/tratament-anti-varroa/ ).

O altă metodă ar fi stropirea ramelor pe laturi cu sirop de zahăr 1:1 în cantitate de 200ml/familie care alternează cu un tratament chimic la sfârșitul toamnei. Această metodă are o eficiență destul de bună atât în lupta împotriva varoozei cât și a nosemozei. Stropirea ramelor se face cu ajutorul unei pompe de grădină care pulverizează vapori fini. Siropul de zahăr poate fi înlocuit și cu zahăr pudră, care se aplică prin cernerea cantității de 200 grame deasupra ramelor. Se execută 2 sau 3 astfel de pudrări (http://apiexpert.ro/tratament-anti-varroa/ ).

Acarianul Varroa are o mare preferință pentru puietul de trântor.Astfel că se pote folosi rama clăditoare pe tot parcursul anului și după ce fagurii cu celule de trântor sunt construiți, însămânțați și căpăciți să fie supuși recoltării. O altă variantă ar fi introducerea unei rame cu celule de trântor în toamnă, așezată la marginea cuibului și ridicarea acesteia în primăvară după ce a fost însămânțată și capacită. Aceste metode nu ne scapă de acarieni, însă au un rol eficient în a mai reduce din ei. Lupta dată cu acest parazit este una de durată. Mijloacele de combatere în România, dar și în lume, sunt mult mai extinse. Sunt întâlnite o serie de medicamente și metode pe care românii doar le-au citit. Important rămâne să știm că prin aplicarea metodelor de care dispunem, vom putea obține rezultate destul de bune (http://www.stuparitul.com/varroza_ albinelor.html ).

Nu se admite folosirea la noi în țară a pesticidelor sub formă de soluții sau emulsii, prin stropirea albinelor sau în hrana lor, deoarece poluează grav atât organismul albinelor cât și ceara, mierea, polenul, lăptișorul și propolisul.

Pe plan mondial,cele mai utilizate substanțe în combaterea varoozei au fost: fenotiazina, acidul formic, acidul lactic, timolul, camforul, uleiul de eucalipt, clorbenzilatul, brompopilatul, cumafosul, cimiazolul, amitrazul, cianpiretrinodiul de sinteză și fluvalinatul.

Capitolul 4

CONDIȚIILE NATURALE ALE ZONEI EXPERIMENTALE

4.1 Cadru geografic, relief și vegetație

Asezare. Ca punct pe globul terestru, Satulung are coordonatele 47° 33' 59'' latitudine nordica si 23° 25' 37'' longitudine estica, iar pe harta României, comuna Satulung este situata în partea de sud-vest a judetului Maramures, în Tara Chioarului, având localitatea de resedinta plasata pe o importanta artera de circulatie DN 1C DE 58 la o distanta de 15 km de resedinta judetului, municipiul Baia Mare.

Ca vecini are la N, N-E comuna Recea, în E comuna Coltau, la S-E se afla comuna Remetea Chioarului, în partea de S este comuna Somcuta Mare, spre S-V se situeaza comuna Miresu Mare, la V comuna Farcasa, iar la N-V comuna Ardusat.

Comuna Satulung este compusa din sapte sate dispuse în evantai cu deschiderea spre S-E. În functie de distanta fata de localitatea de resedinta si în ordine alfabetica acestea sunt: Ariesul de Padure în partea de N-E la o distanta de 5 km, Fersig în S-V tot la 5 km distanta, Finteusu Mic este situat la 2 km în partea de E, Hideaga se afla la 4 km spre N, Mogosesti se situeaza la 2 km catre N-V si Pribilesti la 6 km distanta spre V.

Geologie. Teritoriul Tării Chioarului s-a format prin fragmentarea si scufundarea unui masiv cristalin ce facea legatura între Muntii Apuseni si Muntii Rodnei. Ca unitate morfologica a acestei zone, Depresiunea Baia Mare, din care face parte si comuna Satulung, prezinta straturi geologice care apartin panonianului(epoca pliocenului) dar cuverturile sedimentare mai noi compuse din nisipuri cenusii-galbui, argile si marne o situeaza în cuaternar(epoca de la sfarsitul pliocenului pâna în zilele noastre.

Relief. Depresiunea Baia Mare unde se încadreaza teritoriul comunei Satulung are o altitudine medie de 200 m si este dominata de lunci si terase. Conform regionarii geomorfologice este o unitate depresionara de tip golf si subcarpatica si contine mai multe subunitati conditionate de structura geologica si miscarile tectonice.

În zona de câmp înalt care cuprinde terase medii si înalte se încadreaza satele: Ariesul de Padure, Finteusu Mic, Fersig si Hideaga. Aceste zone au o înclinare slaba spre vest si sunt ocupate în cea mai mare parte de paduri si pasuni naturale de slaba calitate si în mica măsură folosite în pomicultura si cultura plantelor.

În zona joasa cu lunci si terase inferioare se încadreaza satele: Satulung, Mogosesti si Pribilesti. Aceasta zona are aspect de câmpie cu intrânduri pe Somes si Bârsau fiind mai favorabila agriculturii.

Clima acestor tinuturi se încadreaza în cea de tip temperat continetal-moderata de depresiune. Media anuala a temperaturii aerului depaseste putin 9°C. În luna ianuarie temperatura medie are valori cuprinse între -2° si -3°C, iar în luna iulie media temperaturilor oscileaza între 18° – 20° C.

Numarul mediu al zilelor fara înghet variaza între 160-170.

Cantitatea medie a precipitatiilor este în jur de 800 mm într-un an, numarul zilelor cu precipitatii oscilând între 120 – 150, din care aproximativ 35 de zile cu ninsoare.

Grosimea stratului de zapada rar depaseste 50 cm.

Vânturile dominante sunt cele din S si S-V, iar viteza lor medie este de 2,5 m/s.

Hidrografie. Râul Somes, care margineste comuna la nord-vest curgând pe o mica portiune si pe teritoriul ei la Pribilesti, are un curs sinuos, meandrat pe directia S-N.

Pârâul Bârsău, care este un afluent de dreapta al Somesului, curge pe teritoriul comunei Satulung din S-E spre N-V printre satele Finteusu Mic, Satulung, Hideaga varsându-se într-un cot(asemanator unei bucle) al Somesului în aval de Mogosesti.

Satul de resedinta al comunei Satulung este strabatut pe directia S-N de pârâul Răchitișa pe al carui curs s-a construit un baraj de acumulare situat pe o pasune între Satulung si Fersig.

Pâraiele Măriuș din Pribilesti si Valea Oanii din Fersig împreuna cu izvorul Voievodeasa din Satulung care este captat pentru alimentarea cu apa a localitatii, întregesc reteaua hidrografica a comunei.

Soluri. În ceea ce priveste tipurile de soluri din aceasta zona, acestea sunt specifice zonelor depresionare si reflecta influenta factorilor pedoclimatici asupra procesului de solificare. Substratul petrografic al acestora îl constituie rocile sedimentare care împreuna cu vegetatia au dirijat procesul de solificare spre formarea solurilor brune în diferite grade de podzolire.

Pe teritoriul comunei Satulung exista trei tipuri de soluri: podzolice argilo-iluviale, brune podzolice si aluviale-coluviale.

Solurile podzolice argilo-iluviale sunt specifice teraselor medii si superioare iar rocile pe care s-au format aceste soluri sunt reprezentate de argile si toata gama de luturi. Defrisarea padurilor, climatul bogat în precipitatii si drenajul slab au contribuit la degradarea solului prin cresterea aciditatii si reducerea elementelor nutritive, de aceea fac parte din categoria solurilor cu fertilitate scazuta. Ele sunt folosite ca terenuri arabile care trebuie ameliorate pentru corectarea aciditatii cu amendamente calcaroase si fertilizate cu îngrasaminte organice si chimice. Ca livezi sunt folosite în special pentru cultura marului iar pasunile de pe aceste soluri sunt în general de calitate slaba.

Solurile brune podzolice sunt specifice teraselor inferioare, suprafetelor usor înclinate. Rocile pe care s-au format sunt destul de variate: tufuri, marne, luturi, argile, nisipuri. Aceste soluri au o fertilitate naturala mijlocie si sunt utilizate pentru culturi, pasuni, fânete si plantatii cu pomi dintre care se dezvolta mai bine prunul si nucul.

Solurile aluviale ocupă lunca inundabila a râurilor ceea ce le face sa aiba o textura nisipoasa, fina, pe alocuri cu pietrisuri sau argila. Procesul de aluvionare periodica contribuie la îmbogatirea solului cu substante nutritive si la aprovizionarea plantelor cu apa, factori care mentin o fertilitate ridicata. Aceste soluri(de pe lânga Somes) se folosesc pentru plantele de cultura. În vaile secundare(cum este Bârsaul) si mai ales la piciorul pantelor, pe seama materialului erodat si transportat de pe versanti s-au format solurile coluviale folosite ca terenuri arabile.

Vegetatia comunei Satulung, la fel ca tipurile de sol, este de trei feluri: paduri de stejar în zona teraselor înalte, terenuri agricole si pajisti stepizate secundare în zona teraselor mijlocii si vegetatie de lunca si terenuri agricole în zona joasa.

Padurile de stejar ocupa apoximativ 1300 ha din suprafata comunei fiind situate pe lânga satele Fersig, Finteusu Mic si Ariesul de Padure. Ele fac parte la nivelul judetului din etajul foioaselor, subetajul gorunului si stejarului care în aceasta zona formeaza paduri distincte si bine dezvoltate. Padurea de la Fersig din care o parte se afla pe teritoriul comunei Satulung, restul apartinând comunei vecine Miresu Mare, cuprinde o rezervatie naturala(Rezervatia Bavna) cu o suprafata de 26 ha fiind arie protejata datorita arboretelui de stejar pedunculat, varietate cu trunchiul drept, lipsit de ramuri pe 2/3 din înaltime; diametrul mediu al trunchiului este de 75-90 cm, iar circumferinta medie a coroanei(de regula simetrica) este de 35 m. Rezervatia, remarcându-se prin aspectul compact, impunator datorita arborilor vechi de 150 de ani, reprezinta un fragment al codrilor seculari de odinioara. Padurea este deosebit de bogata în ciuperci comestibile. Aici a fost identificată si laleaua pestrita, planta ocrotita, precum si o colonie de stârci cenusii, pasari care cuibaresc în aceasta padure. Celelalte zone împadurite ale comunei, pe lânga stejar, mai cuprind carpen, frasin, ulm, paltin, fag. Stratul arbustilor e bine dezvoltat si cuprinde un mare numar de specii: alun, sânger, soc, corn, porumbar, maces, paducel.

Vegetatia zonei de pajisti are caracteristici stepice reprezentate de fitocenoze mezofite(asociatie de plante care se dezvolta în regiuni cu clima temperata si în conditii de umiditate moderata): păiuș, fâșcă, colilie, alior, troscot.

În zonele joase de lunca vegetatia cuprinde fitocenoze higrofite(plante care se dezvolta în conditii de umiditate) constituite din: ierburi înalte, rachita, salcie, plop.(https://www.ecreator.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=1495:mo nografie-a-comunei-satulung&catid=14&Itemid=117)

4.2 Concluzii asupra studiului condițiilor naturale

4.3 Caracterizarea zonei experimentale

Capitolul 5

CERCETĂRI PRIVIND TESTAREA MEDIATORILOR ECHOCHIMICI ÎN COMBATEREA ACARIANULUI VARROA DESTRUCTOR

5.1 Obiective

Pentru elaborarea prezentului raport de cercetare s-au urmãrit urmãtoarele obiective:

• Dinamica densitãții numerice a populației de Varroa destructor ;

• Stabilirea funcționalității unor mediatori ecochimici-modificatori.

Studiile au fost efectuate într-o stupina:

stupina din Comuna Satulung, judetul Maramures, proprietar Filip Sergiu. În această stupină am aprofundat cercetările pe toată perioada proiectului.

Fg. 1. Vedere de ansamblu a stupinei din satelit(foto Filip Sergiu)

Fg. 2. Vedere de ansamblu a stupinei (foto Filip Sergiu)

Fg. 3. Vedere de ansamblu a stupinei (foto Filip Sergiu)

5.2 Materiale și metoda utilizată pentru combaterea parazitului acarian Varroa destructor

Având în vedere periculozitatea acestui parazit, apicultorii au obligația sã facã o monitorizarea familiilor de albine pentru depistarea precoce a infestãrii, dar și o monitorizare a densitãții populației în familia infestatã. Conform literaturii de specialitate, dacă densitatea populației este de peste 0,5% material infestat, se impune luarea mãsurilor de combatere. Din pãcate tratamentele sunt relativ dificile din cel puțin douã considerente: produsele chimice omologate au un oarecare efect toxic asupra albinelor, iar pe de altã parte acaricidele utilizate pot sã se gãseascã sub formã rezidualã în mierea de albine (Oltean Ion, 2016).

Pentru îndeplinirea obiectivelor pe care le-am menționat, am utilizat produse semiochimicale obținute la Institutul de chimie Cluj-Napoca. Metodele utilizate sunt noi în domeniul cercetărilor de Entomologie. Rezultatele obținute le-am interpretat statistic acolo unde a fost cazul .

Stupina comuna Satulung, judetul Maramures, proprietar Filip Sergiu

Stabilirea funcționalității unor mediatori ecochimici-modificatori s-a realizat în două etape:

aplicarea mediatorilor în toamna anului 2017 și verificarea evoluției famililor de albine în primavara anumlui 2018

aplicarea mediatorilor în primavara anului 2018 și verificarea panourilor la un interval de 6 săptămani.

Pentru realizarea obiectivelor, începând cu primăvara anului 2017, experințele au început în comuna Satulung județul Maramures. De când am început să ne ocupăm de creșterea albinelor, parazitul Varroa destructor mereu a pus probleme, afectând familiile de albine .

5.3.Controlul familiilor de albine și pregătirea pentru testarea produselor semiochimicale

Organziarea câmpului experimental:

Controlul familiilor de albine și pregătirea pentru testarea produselor semiochimicale

Experimentul a început în luna Septembrie 2017, când am ales 4 familii de albine pe care să putem testa efectul produselor semiochimicale. Cele 4 familii le-am ales astfel încât să fie apropiate din punct de vedere al randamentului. Mătcile acestor familii sunt tinere albe și albastre, de unde rezultă că eficiența lor va fi maximă. Între mătcile albastre și cele albe nu există diferențe din punct de vedere valoric .Familile care le-am ales sunt puternice, cu o capacitate mare de producție Pe tot parcursul testării, aceste familii de albine nu au suferit nici un tratament împotriva parazitului Varroa. Familiile le-am exploatat și păstrat în mod egal, fără a face diferențe pe toată durata testului. La restul familiilor de albine s-au aplicat tratamente care s-au realizat și în anii anteriori. Hrana a fost asigurată tuturor familiilor în cantitate aproximativ egală. Printr-un necesar de hrană corespunzător, vom avea familii puternice pregătite să facă față provocărilor .

Stupii pe tot parcursul verii au rămas poziționați în comuna Satulung, deoarece nu a fost nevoie să îi ducem în pastorală datorită potențialului ridicat al locului, care oferă o largă varietate floristică .

La începutul lunii octombrie la fiecare stup în fața urdinișului, au fost instalate gratii împotriva șoarecilor pentru ca aceștia să nu poată pătrunde în interiorul stupului, deoarece ar afecta testarea produselor semiochimicale prin distrugerea familiei .

5.4.Amplasarea experiențelor în câmp

Aplicarea mediatorilor în toamna anului 2017 și verificarea evoluției famililor de albine în primavara anului 2018

În primăvara anului 2018 la începutul lunii martie, albinele au început să iasă din stup datorită condițiilor climatice favorabile și astfel am realizat controlul acestora, pentru a putea observa efectul produselor semiochimicale amplasate din toamnă .

5.5. Rezultate și discuții Rezultate obținute în câmp

Controlul l-am realizat în data de 21.03.2018, iar rezultatele obținute sunt următoarele:

Stupul unde am aplicat produsul V1: această familie a ieșit din iarnă neavând mortalitate , având albină multă și putem afirma că starea acesteia este una bună. Familia de albine se află pe 6 rame din care 3 rame sunt cu puiet, ceea ce rezultă că produsele semiochimicale au avut un efect pozitiv asupra stupului .

Stupul unde am aplicat produsul V2: această familie a ieșit din iarnă, neavand un procent ridicat de albină moartă , Familia de albine se afla pe 7 rame din care 3 rame sunt cu puiet, ceea ce rezulta ca produsele semiochimicalle au avut un efect pozitiv asupra stupului.

Stupul unde am aplicat produsul V3: această variantă nu a ieșit din iarnă.

Fig.4 Familia de albine moarta

Stupul unde am aplicat produsul V4 (martor) : varianta a ieșit din iarnă cu un procent ridicat de albine moarte în fața urdinișului, iar în stup a rămas albină puțină . Familia de albine se află pe 4 rame, din care 1 ramă este cu puiet. Șansele de viață ale familiei sunt destul de mici.

Fig 5. Total rame Reprezentarea rezultatelor obținute în urma amplasării produselor semiochimicale (original)

Din controlul realizat la cele 4 variante cele mai bune rezultate s-au realizat în cazul 1 și 2, iar cele mai slabe rezultate s-au observat în cazul V 3, varianta martor V4 prezintă rezultate mai bune comparativ cu V3 deoarece mortalitatea nu a fost totala. Cele patru variante au intrat în iarnă la un nivel aproximativ egal din punct de vedere valoric.

.

În toamna anului 2017 am instalat în fiecare stup cele 4 formulari de produse semiochimicale. Cele 4 formulǎri produse, mediatori semiochimicali au fost aplicate pe dop de cauciuc acestea fiind pozișionate pe panouri de culoare alba. Se folosesc capcane simple de culoare albă lipicioase de mărime A5 confecționate la firma Poliam din Cluj-Napoca. Citirea și numărarea capturilor s-a realizat în laborator de Entomologie.

Controlul acestor 4 stupi s-a realizat în 20 Octombrie ,21 Martie notându-se astfel stadiul la care se află fiecare familie. În fiecare stup ales și pregătit din anul 2017 a fost introdus cante o variantă de produs semiochimical.

Fig 6 Aspecte din câmpul experimental (original).

Fig 7 Aspecte din câmpul experimental (original).

Fig 8 Instalare experientelor (original)

Fig 9 Aspecte din campul experimental

Dinamica capturilor de Varroa destructor în stupina comuna Satulung Sat, jud Maramures .

CAPITOLUL 6

Concluzii

CAPITOLUL 7

Bibliografie

http://cyd.ro/importanta-apiculturii/

http://emiere.ro/familia-de-albine/albina.php

http://emiere.ro/familia-de-albine/trantor.php

Cresterea si selectia trantorilor

Organizarea Cuibului La Albine

http://www.apicultura.md/ro/albina_morfologia.html

https://www.ecreator.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=1495:mo nografie-a-comunei-satulung&catid=14&Itemid=117

(https://ro.wikipedia.org/wiki/Varroa_destructor)

http://www.eagra.ro/articole/varooza-la-albine

https://www.mieredelatara.ro/blog/apicultura-componenta-familiei-de-albine

combatere varroa si tratament

(http://www.stuparitul.com/varroza_albinelor.html

Tratamentul anti-varroa. Prevenire, management si solutii pe termen lung

Tratamentul anti-varroa. Prevenire, management si solutii pe termen lung

https:// ro.wikipedia.org/wiki/Varroa_destructor/

http://www.stuparitul.com/varroza_ albinelor.html