Familiarizarea generală cu BC Moldindconbank S [309135]

CUPRINS:

ADNOTARE…………………………………………………………………………………………………………………..3

INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………………………5

1. [anonimizat]

1. 1 Noțiunea, conceptul, esența și conținutul riscurilor bancare……………………………………………7

1. 2. Particularități de manifestare a riscurilor bancare și tipologia acestora…………………………..12

1. 3. Importanța gestionării riscurilor bancare în contextul evoluțiilor contemporane……………..22

2. [anonimizat] A B.C. „MOLDINDCONBANK” S.A.

2. 1. Caracteristica generală și analiza activității B.C. „Moldindconbank” S.A………………………27

2. 2. [anonimizat] a indicatorilor de performanță a B.C. „Moldindconbank” S.A………………………………………………………………………………………………..41

3. OPTIMIZAREAPROCESULUI DE EVALUARE ȘI GESTIUNE A RISCURILOR ÎN CADRUL B.C. „MOLDINDCONBANK” S.A.

3.1. Perfecționarea mecanismului gestiunii riscurilor în instituțiile bancare……………………………51

3.2. Optimizarea procedurii de evaluare a riscurilor aferente activității B.C. „Moldindconbank” S.A. prin intermediul indicatorilor specifici…………………………………………………………………61

3.3. Instrumente manageriale utilizate în prevenirea riscurilor bancare în cadrul B.C. „Moldindconbank” S.A…………………………………………………………………………………………………..64

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI……………………………………………………………………………….74

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………………………..77

ANEXE

ADNOTARE

la teza pentru obținerea titlului de master cu tema

“Identificarea și prevenirea riscurilor în activitatea băncilor comerciale în contextul evoluțiilor contemporane”

[anonimizat], introducere, [anonimizat], bibliografia din 37 de surse, 10 anexe, 78 [anonimizat] 14 [anonimizat] ”Moldindconbank” S.A.

Cuvinte cheie: [anonimizat], indicatori de analiză a [anonimizat] a riscurilor bancare.

Scopul și obiectivele lucrării: constă în prezentarea aspectelor teoretice și practice de identificare și gestiune optimă a riscurilor bancare în cadrul băncilor comerciale din Republica Moldova; definirea conceptului de risc bancar și identificarea principiilor de clasificare a riscurilor bancare; [anonimizat] a B.C. „Moldindconbank” S.A.; determinarea și evaluarea riscurilor aferente activității B.C. “Moldindconbank” S.A. prin utilizarea indicatorilor specifici; analiza etapelor gestiunii riscului bancar; analiza instrumentelor manageriale utilizate în monitorizarea riscurilor bancare.

Semnificația teoretică: Constatările teoretice și concluziile pot forma unele elemente metodologice pentru cercetările științifice de perspectivă. Totodată, teza poate fi propusă ca sursă didactică și bibliografică pentru procesul de instruire în instituțiile de învățământ superior de profil economic.

Valoarea aplicativă a lucrării constă în identificarea principalelor caracteristici și tendințe în dezvoltarea activității băncilor comerciale pe plan national și internațional, diversificarea serviciilor bancare și atragerea clienților, generalizarea reglementărilor în domeniul gestiunii riscurilor bancare, monitoringul riscurilor.

Rezultatele cercetării pot fi utile în elaborarea și realizarea unor proiecte care au drept scop dezvoltarea și consolidarea pieței bancare în Republica Moldova, anume pentru unele bănci comerciale care-și propun drept scop implementarea unor practici bancare și conținuturi cu influențe directe asupra indicatorilor de performanță.

ANNOTATION

to the Master's Thesis with the theme

” Diversification of modern services provided by commercial banks to legal persons”

Teterea Elena

Specialization Financial-banking administration

The thesis contains an annotation, introduction, three chapters, conclusion and recommendations, bibliography of 37 sources, 10 annexes, 78 pages of main text, including 14 figures and tables which reflecting activity of CB ”Moldindconbank” S.A.

Key words: banking risk, bank risk management, banking risk analisys indicators, management tools for monitoring of banking risks.

The purpose and objectives of thesis: consists in presenting the theoretical and practical aspects of optimal identification and management of bank risks in commercial banks in the Republic of Moldova; defining the concept of banking risk and identifying bank risk classification principles; evaluation and analysis of the economic and financial activity of B.C. "Moldindconbank" S.A.; determining and assessing the risks associated with B.C. "Moldindconbank" S.A. by using specific indicators; analyzing the stages of bank risk management; analysis of management tools used in banking risk monitoring.

Theoretical significance: Theoretical findings and conclusions can form some methodological elements for prospective scientific research. At the same time, the thesis can be proposed as a didactical and bibliographic source for the training process in higher education institutions of economic profile.

Applicative value of the thesis consists in identifying the main features and trends in the development of the activity of commercial banks at national and international level, the diversification of banking services and the attraction of clients, the generalization of regulations in the field of banking risk management, risk monitoring.

The research results may be useful in developing and implementing projects aimed at developing and consolidating the banking market in the Republic of Moldova, namely for some commercial banks that aim to implement banking practices and content with direct influence on performance indicators.

INTRODUCERE

Actualitatea temei. Mediul economic, financiar și inclusiv bancar sunt permanent supuse unei concurențe acerbe. Astăzi băncile sunt privite, ca fiind acele instituții care administrează riscul. Aceasta caracterizare dată băncilor se datorează în special faptului că orice operațiune financiar-bancară pe piața internă și internațională este supusă acțiunii unui ansamblu de factori de risc independenți.

Sistemul bancar reprezintă o sferă dintre cele mai importante ale economiei naționale. Totodată, evoluția actuală a Moldovei și evoluția economiei mondiale obligă la o atentă politică de măsurare a riscurilor, pentru a obține profituri acceptabile în viitor, în condițiile influenței pe care o bancă o poate suferi din partea factorilor externi concurențiali. Riscul bancar este un fenomen care apare pe parcursul derulării operațiunilor bancare și care provoacă efecte negative asupra activităților respective, prin deteriorarea calității afacerilor, diminuarea profitului sau chiar înregistrarea de pierderi, afectarea funcționalității băncii.

Existența unor tehnici de management al riscurilor bancare prezintă avantaje importante pentru instituția bancară, iar lipsa acestora poate avea consecințe grave. Tehnicile de evaluare și de gestiune a riscurilor bancare sunt în plină dezvoltare, ele sunt utilizate tot mai des în managementul performant al instituțiilor de credit, pentru a se limita cât mai mult efectele negative ale asumării acestor riscuri care sunt generate și influențate de schimbările permanente în plan financiar și instituțional.

O strategie bancară performantă trebuie să cuprindă atât programe cât și proceduri de gestionare a riscurilor bancare care vizează, de fapt, minimizarea producerii acestor riscuri și a expunerii potențiale a băncii. Obiectivul principal al acestor politici este acela de minimizare a pierderilor sau cheltuielilor suplimentare suportate de bancă, iar obiectivul central al activității bancare îl reprezintă obținerea unui profit cât mai mare pentru acționari.

Scopul lucrării date constă în prezentarea aspectelor teoretice și practice de identificare și gestiune optimă a riscurilor bancare în cadrul băncilor comerciale din Republica Moldova.

Scopul propus a determinat următoarele obiective:

definirea conceptului de risc bancar și identificarea principiilor de clasificare a riscurilor bancare;

evaluarea și analiza activității economico-financiare a B.C. „Moldindconbank” S.A.;

determinarea și evaluarea riscurilor aferente activității B.C. “Moldindconbank” S.A. prin utilizarea indicatorilor specifici;

analiza etapelor gestiunii riscului bancar;

analiza instrumentelor manageriale utilizate în monitorizarea riscurilor bancare.

Structura și conținutul tezei sunt determinate de actualitatea temei de cerecetare, scopul și obiectivele de investigație și constă din adnotare, introducere, trei capitole, concluzii și recomandări, bibliografia, anexe.

În Introducere, este argumentată actualitatea temei de cercetare și importanța studierii acesteia. De asemenea sunt formulate scopul și obiectivele cercetării, sunt prezentate suportul metodologic și teoretico-științific, baza informațională și cuvintele-cheie.

Capitolul unu intitulat Abordări teoretico-conceptuale privind riscul în activitatea bancară conține abordarea problematicii complexe a naturii riscurilor bancare, plecând de la conceptul de risc bancar, până la analiza genezei, particularităților și criteriilor de clasificare a riscurilor bancare utilizate în teoria și practica bancară.

Capitolul doi cu denumirea Caracteristica managerială și economico-financiară a B.C. „Moldindconbank” S.A. cuprinde prezentarea organizatorică, caracteristica băncii și analiza principalilor indicatori economico-financiari și de performanță ai activității B.C. „Moldindconbank” S.A.

Capitolul trei cu titlul Optimizarea procesului de evaluare și gestiune a riscurilor în cadrul B.C. „Moldindconbank” S.A. se focalizează asupra evaluării principalelor categorii de riscuri ale băncii pe care am supus-o analizei, descrierea generală a procesului de administrare a riscurilor în cadrul acesteia și măsurile de optimizare a procedurii de evaluare a riscurilor cu ajutoru diferitor instrumente utilizate la gestiunea riscurilor bancare.

Compartimentul concluzii și recomandări cuprinde sinteza rezultatelor obținute, prezintă concluziile principale ale lucrării și propunerile privind direcțiile de perfecționare a administrării riscurilor în băncile comerciale.

Suportul metodologic și teoretico-științific al cercetării. Metodologia cercetării s-a bazat pe utilizarea următoarelor metode de cercetare științifică: metoda analizei calitative și cantitative, sinteza, metoda comparativă, metoda tabelară ș.a.

Suportul teoretico-științific este materializat în lucrările economiștilor din Republica Moldova și din străinătate privind managementul activității bancare, gestiunea riscurilor bancare în economia de piață, teoria riscului și metode de gestiune a riscului în băncile comerciale.

Baza informațională a lucrării o alcătuiesc o serie de materiale statistice și datele furnizate de B.C. „Moldindconbank” S.A. pentru anii 2014-2017, precum și unele publicații apărute în presa periodică.

Cuvinte-cheie: risc bancar, gestiunea riscurilor bancare, indicatori de analiză a riscurilor bancare, instrumente manageriale de monitorizare a riscurilor bancare.

1. ABORDĂRI TEORETICO-CONCEPTUALE PRIVIND RISCUL ÎN ACTIVITATEA BANCARĂ

"Cel mai important lucru în afaceri este

să cunoști riscul, pentru că doar cunoscându-l

poți să-ți iei măsurile de protecție necesare".

Bogdan Baltazar

1.1. Noțiunea, conceptul, esența și conținutul riscurilor bancare

În ultimul deceniu, inovațiile rapide de pe piețele financiare și internaționalizarea fluxurilor financiare au modificat sectorul bancar, făcându-l aproape de nerecunoscut. Atât progresul tehnologic, cât și liberalizarea au oferit noi oportunități pentru bănci și instituțiile nebancare, exercitând presiuni competitive sporite asupra acestor entități [16, p.11].

Odată cu diminuarea marjelor din activitățile bancare tradiționale, băncile au răspuns provocării prin intrarea pe noi arene. În prezent practica bancară tradițională – bazată pe constituirea de depozite și acordarea de credite – este doar o parte din activitatea tradițională a băncilor, fiind de cele mai multe ori și cel mai puțin profitabilă.

Noile activități bazate pe informații, cum ar fi tranzacționarea pe piețele financiare și generarea veniturilor cu ajutorul comisioanelor, reprezintă acum sursele majore de profitabilitate ale băncilor [16, p.12]. Toate acestea au condus la apariția unor instrumente financiare noi, unele dintre ele fiind foarte complicate din punct de vedere tehnic și mai puțin înțelese de către cei care nu sunt experți, dar totodată ridicând un șir de probleme în ceea ce privește măsurarea, gestionarea și controlul riscurilor aferente.

O preocupare majoră la etapa actuală este că inovațiile financiare care au loc în sectorul bancar în ceea ce privește instrumentele extrabilanțiere, ar putea avea ca efect concentrarea riscului și creșterea volatilității în cadrul întregului sistem bancar. Acest lucru este adevărat în special în cazul riscului valutar și riscului ratei dobânzii. [16, p.11].

Piețele financiare au devenit mult mai fragile, mai supuse hazardului. Aceasta a condus la o creștere accentuată a incertitudinii și la multiplicarea riscurilor specifice aparatului bancar, care în cele din urmă au sporit nevoia existenței unei funcții de măsurare, gestionare și control al riscului, complicând în același timp această funcție.

Gestiunea băncilor în general se realizează pe baza obiectivelor de maximizare a profiturilor și de minimizare a riscurilor. Nivelul profitului obținut de o bancă este și o consecință directă a tipului de strategie proprie adoptată în managementul băncii, în sensul de a accepta sau nu riscurile bancare în activitatea pe care o desfășoară. În condițiile în care orice încercare a unei bănci de a obține profit presupune riscuri, obiectivul unei bănci devine inevitabil acela de a-și maximiza profitul, menținând concomitent riscul la un nivel acceptabil [2, p. 61].

Înaintea abordării riscurilor bancare, se impune o conceptualizare a riscului în general.

Din punct de vedere lingvistic, riscul este definit ca probabilitatea de a suporta o pagubă [37]. După opinia savantului I. Trenca și conform dicționarului englez de specialitate, riscul este definit drept „hazard, posibilitatea unei consecințe negative, pierdere sau expunerea la neșansă” [31, p. 19].

În teoria clasică riscul se limitează la așteptarea matematică a pierderilor, care pot apărea în cazul alegerii uneia din variantele posibile. În cazul băncilor, riscul este reprezentat de pierderile care apar în urma realizării unei sau altei decizii [12, p. 55].

În anii 1930, economiștii A. Marshall și A. Pigou au elaborat bazele teoriei neoclasice a riscului. Esența ei constă în următoarele: întreprinzătorul, considerând profitul ca o variabilă întâmplătoare și activând în condiții de incertitudine, în cadrul unei tranzacții, se conduce de următoarele [10, p. 7]:

mărimea profitului așteptat;

mărimea variabilei (riscului) posibile.

Economiștii L. Rastrighin și B. Raisberg definesc riscul ca „pierderile posibile”, de fapt prin aceasta situându-se pe pozițiile teoriei clasice a riscului [12, p. 55].

Autorul I. Sârbu consideră că riscul reprezintă „pericolul eșecului, pierderilor imprevizibile”, iar autorul I. Stoian definește riscul ca un eveniment posibil și nedorit, previzibil, producător de pierderi materiale sau morale, ce se manifestă în raporturile dintre oameni și raporturile dintre om și natură [10, p. 7].

În dicționarul de management editat la Paris se menționează că riscul înglobează patru idei principale [12, p. 47]:

ideea de pericol sau de primejdie, ca factorul de temut;

ideea costului, strâns legată de precedenta, măsura acestui cost se evaluează în termeni care arată gravitatea riscului;

ideea de măsură posibilă a evenimentului și exprimată în termeni care arată frecvența;

ideea de prezentare deliberată a unui pericol determinant, în vederea obținerii unui avantaj.

Într-o accepțiune foarte largă, utilizată des în literatura de specialitate, riscul se definește ca probabilitatea apariției unor evenimente cu repercusiuni negative asupra unei afaceri, activități etc., adică evenimente care, în cazul în care s-ar produce, ar genera pagube economico-financiare, pierderi, cheltuieli suplimentare neprevăzute sau ar genera pierderea parțială sau integrală a rezultatului previzionat [31, p. 19].

Astfel, analiza literaturii în problema riscului demonstrează lipsa unei opinii unice referitor la definirea noțiunii de risc.

Odată ce riscul este inevitabil oricărei activități economice, rezultă că orice activitate în care este implicată o instituție bancară, comportă și un risc inerent. Riscul bancar este permanent și însoțește afacerile băncii, care se produce sau nu, în funcție de condițiile interne sau externe ale instituției.

Riscurile bancare sunt acele riscuri cu care se confruntă băncile în operațiunile lor curente și nu doar riscurile specifice activității bancare clasice. Ca agenți care operează pe diverse piețe financiare, băncile se confruntă și cu riscuri ce nu le sunt specifice (de exemplu riscul valutar), dar care trebuie să fie gestionat.

Banca este un intermediar, o verigă între deponenți, care au fonduri de plasat și doresc o utilizare cât mai eficientă a acestora, și clienții potențiali, care sunt în căutarea resurselor indispensabile funcționării și dezvoltării afacerilor lor.

Resursele proprii ale băncii nu reprezintă decât o parte a plasamentelor, cea mai mare parte a acestora o constituie resursele provenite de la terți, deci fonduri care nu-i aparțin. Deci, una dintre cele mai importante funcții ale băncilor este pe de o parte de a atrage fondurile economisite și disponibilitățile de pe piață, iar pe de altă parte de a satisface, din contul acestora și a capitalului propriu, nevoile financiare ale societății, fie ele din sectorul de stat, privat sau persoane fizice. Aceasta presupune ca băncile vor fi în măsură să asigure prețul resurselor atrase de pe piață, cheltuielile de funcționare proprii și să obțină și un profit convenabil. De aceea orice activitate bancară comportă un risc. Acesta este permanent și însoțește toate afacerile băncii, producerea sau nu a acestuia depinzând de condițiile care i se creează.

Activitatea de zi cu zi într-o bancă se caracterizează prin existența unor riscuri, însă aceasta nu înseamnă că automat se pot rezolva pierderile generate de ele.

Pornind de la acest lucru, regulile cele mai elementare ale prudenței, onestității și deontologiei profesionale obligă banca să țină seama de un șir de principii și proceduri stricte în procesul de acordare a creditelor. În consecință, operațiunile de credit efectuate de bancă au la bază prudența bancară ca principiu fundamental de politică bancară ce caracterizează întreaga sa activitate. Așadar, prudența bancară presupune că, în primul rând, procesul de luare a deciziei de creditare să se bazeze pe cunoașterea și înțelegerea activității clienților săi.

Cunoașterea activității desfășurate în perioada anterioară, precum și a prevederilor pentru viitor dau posibilitate băncii, pe de o parte să ofere serviciile și produsele bancare adecvate, iar pe de altă parte să ia măsuri pentru diminuarea riscului, în vederea recuperării creditelor și a încasării dobânzilor. Orice credit acordat presupune asumarea conștientă a unui risc, prin simplu fapt că, practic, nu există afaceri absolut sigure. În consecință, în vederea protejării fondurilor care sunt împrumutate, banca are datoria de a-și selecționa judicios clienții, deoarece performanțele ei depind de eficiența cu care sunt plasate creditele.

O altă definiție spune că riscul bancar reprezintă un fenomen care poate apărea pe parcursul derulării operațiunilor bancare și care provoacă efecte negative asupra activităților respective prin deteriorarea calității afacerilor, diminuarea profitului sau chiar înregistrarea de pierderi. El poate fi provocat de către clienți sau din cauza mediului concurențial extern.

În opinia autorilor I. Trenca și H.T. Silivestru, riscul bancar este reflectarea probabilității ca, pe parcursul derulării activităților în care este implicată instituția bancară, să se producă efecte negative asupra băncii, efecte care pot îmbrăca forma diminuării profitului, apariției pierderilor, disfuncționalităților în activitatea bancară sau falimentul instituției bancare. Numeroase evenimente au arătat că problemele principale cu care se confruntă băncile rezultă din accentuarea riscurilor, aceasta deoarece viitoarea evoluție a activelor ca și cea a costului pasivelor nu poate fi prevăzută cu acuratețe. Cauza cea mai frecventă a pierderilor și insolvabilității instituțiilor financiare este dificultatea lor de a face față unor evenimente ce se pot produce, dar nu au fost prevăzute. [31, p. 21]

Riscul poate avea un impact considerabil asupra valorii activelor băncii sau instituției financiare respective, atât în mod direct (de regulă sub forma pierderilor direct suportate), cât și un impact indus cauzat de efectele asupra clientelei, personalului, partenerilor și chiar asupra autorității bancare [12, p. 55].

În acest context, prin expunerea la risc vom înțelege valoarea actuala a tuturor pierderilor sau cheltuielilor suplimentare pe care le suportă sau pe care le-ar putea suporta instituția financiară în cauză. Din această definiție rezultă că expunerea la risc poate fi efectivă sau potențială.

Riscurile bancare, cel mai adesea, sunt abordate din doua puncte de vedere sensibil diferite: punctul de vedere teoretic și cel practic. Atunci când definesc riscul și gestiunea riscului, cei mai mulți autori se concentrează asupra funcției clasice a băncilor, de intermediere în sfera riscurilor financiare prin diviziunea acestora. Din acest punct de vedere este tratată îndeosebi problema unor pierderi neprevăzute la activele bancare, pierderi cauzate de riscuri de piață, de credit sau de lichiditate.

Altfel spus, riscul bancar poate fi definit ca un fenomen care apare pe parcursul derulării operațiunilor bancare și care provoacă efecte negative asupra activităților respective prin deteriorarea calității activelor, diminuarea profitului sau chiar înregistrarea de pierderi, cu afectarea funcționalității băncii [12, p. 55].

Alți autori se concentrează asupra unor pierderi – potențiale sau efective – cauzate de riscuri cu totul aleatoare și necontrolabile, ca de exemplu frauda, incendiul sau catastrofele naturale. Cei mai mulți practicieni abordează, de regulă, o singură grupă sau o clasă de riscuri, cel mai adesea sub aspectul tehnicilor de gestiune și doar foarte rar sunt analizate și mecanismele de transmisie / amplificare a riscului suportat de instituția financiară.

Autorii V. Cociug și L. Cinic, în urma însumării diferitor accepțiuni, au constatat că riscul bancar reprezintă incertitudinea față de posibilitățile de încasare a unor câștiguri viitoare sau a valorii plasamentului. Astfel, riscul bancar este asociat cu probabilitatea de obținere a unui rezultat, de regulă negativ, ca urmare a realizării unui conglomerat de evenimente individuale omise sau neglijate anterior prin abstractizare de către societatea bancară. O astfel de viziune, însă, nu este completă, deoarece atunci când există un decalaj de timp între momentul inițierii și momentul finalizării unei acțiuni, atunci pe durata respectivă, oricât de mică nu ar fi ea, pot interveni diferiți factori, care ar modifica rezultatul față de cel scontat. [10, p. 8]

Această idee este susținută și de modelul de cuantificare modernă a riscului bancar, care presupune raportarea la un punct de reper numit benchmark.

Conform Cambridge Advanced Learner’s Dictionary, benchmarkul reprezintă un nivel de referință care poate fi utilizat ca standard în analiză. Astfel, în raport cu benchmarkul, noțiunea de risc are două accepțiuni [10, p. 14]:

pericolul apariției pierderii (down-side-risk);

șansa de câștig (up-side potential).

Din cele expuse mai sus rezultă că riscul nu este întotdeauna sinonim cu pericolul sau cu pierderea materială. Prin raportare la un benchmark dat, riscul semnifică posibilitatea de modificare față de acesta.

La sfârșitul secolului trecut, în definirea riscului bancar, cei mai mulți specialiști se rezumau doar la tratarea riscului de creditare sau de lichiditate, care derivă din funcția clasică a băncilor. Această abordare a fost puternic influențată de fenomenul diversificării exponențiale a formelor riscului bancar [31, p. 21].

Astfel, până în anii ’70, se considera că riscurile bancare relevante cu impact asupra activității bancare, erau riscul de creditare și riscul din cadrul sistemelor de plăți. După această perioadă, privită drept un moment important în procesul de dezvoltare a conceptului riscului bancar, instituțiile de credit s-au confruntat cu noi provocări, trebuind să se confrunte cu un număr tot mai mare de noi forme de riscuri.

În aceste condiții, mulți analiști au încercat să identifice cauzele fenomenului care au generat explozia de riscuri bancare. Rezultatele identificate au fost numeroase, iar concluziile ar putea fi sintetizate astfel: varietatea riscurilor și sporirea amplorii acestora au fost determinate de procesul de inovare, fenomenul de globalizare și acțiunea organizațiilor [31, p. 22].

Prin urmare procesul de inovare este un element foarte important în diversificarea riscurilor bancare.

O altă definiție a riscului bancar ar fi că acesta exprimă probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecințe adverse pentru instituția bancară, iar expunerea la risc reprezintă valoarea actuală a tuturor pierderilor sau cheltuielilor suplimentare pe care le-ar suporta aceasta. Pentru reducerea riscului, conducerea băncilor trebuie să dispună de metode și tehnici de analiză a acestuia [31, p. 26].

În domeniul bancar riscul trebuie privit ca un conglomerat sau complex de riscuri interdependente prin aceea că pot avea cauze comune sau că producerea unuia poate genera în lanț alte riscuri. Drept urmare, aceste operațiuni și proceduri generează în permanență expunere la risc. În urma celor prezentate mai sus, putem constata că definirea noțiunii de risc în activitatea bancară este extrem de dificilă, având în vedere subiectivismul evaluării și cuantificării exacte a riscurilor în această sferă.

Prin urmare, riscul bancar nu are o definiție unic acceptată, dar toți specialiștii în domeniu recunosc faptul că el poate fi caracterizat prin trei trăsături principale [2, p. 62]:

cauzele instabilității riscurilor bancare;

punctul critic de manifestare al riscurilor bancare determinat de obiectivele băncii;

riscurile bancare prezintă posibilitatea ca obiectivele stabilite să nu fie realizate.

Totodată ținem să menționăm că asumarea conștientă a unui risc de către băncile comerciale presupune adoptarea unor acțiuni prudente și calculate, având în vedere următorii factori determinanți:

respectarea măsurilor prudențiale impuse de autoritatea națională de reglementare;

riscul trebuie astfel dimensionat încât pierderea produsă prin materializarea acestuia să poată fi considerată normală pentru activitatea băncii, astfel încât imaginea băncii, atât internă, cât și externă, să nu fie deteriorată;

profitul scontat să justifice expunerea respectivă la risc;

eventualele pierderi, prin volumul lor, să poată fi acoperite din provizioane și profit astfel încât să nu deterioreze dramatic situația financiară a băncii;

asumarea riscului în afacere atât de către bancă, cât și de client, ceea ce înseamnă că și clientul trebuie să contribuie cu o parte din sursele sale proprii la finanțarea proiectului;

acceptarea unui risc prudent în funcție de profitul care se previzionează a fi obținut;

acceptarea numai a acelor riscuri care pot fi cuantificabile;

acceptarea unor riscuri care au termen scadent;

creditul trebuie sa fie garantat, pe lângă capacitatea de rambursare generată de viabilitatea afacerii concretizată în obținerea unui flux financiar pozitiv, și cu valori materiale. Așadar, creditul va trebui să aibă cel puțin două surse de rambursare, garanțiile fiind considerate ultima sursă de rambursare în cazul unui credit care nu se mai poate recupera altfel.

Sintetizând toate opiniile reflectate în cadrul acestui paragraf referitor la riscurile bancare, se poate de concluzionat că acestea reprezintă fenomene care apar pe parcursul derulării oricăror operațiuni bancare și care ar putea provoca efecte negative asupra activității respective prin deteriorarea calității afacerilor, diminuarea profitului sau chiar înregistrarea de pierderi, afectând funcționalitatea băncii.

Particularități de manifestare a riscurilor bancare și tipologia acestora

Diversitatea riscurilor cu care se poate confrunta o bancă în activitatea ei zilnică, precum și diversitatea situațiilor care generează aceste riscuri, conduc la ideea că nu este posibilă o clasificare unică. Astfel, în cadrul acestui paragraf se va încerca o clasificare după mai multe criterii selectate din literatura de specialitate.

O clasificare a riscurilor bancare este cea oferită de Banca Reglementelor Internaționale sau Banca de Decontări Internaționale, care stabilește următoarele categorii de riscuri [10, p.14]:

I. Riscuri financiare:

riscul cursului de schimb (impactul asupra profitului băncii din cauza variației cursului valutar);

riscul ratei dobânzii (volatilitatea rezultatelor financiare la variația nivelului ratei dobânzii);

riscul de lichiditate (incapacitatea băncii de a-și finanța operațiunile curente din cauza necorelării scadențelor operațiunilor de pasiv cu plasamentele sub forma creditelor);

riscul titlurilor cu venit variabil (se referă la riscurile aferente tranzacționării titlurilor pe piețele financiar-bancare).

II. Riscuri legate de partener:

riscul clientului (posibilitatea ca acesta să devină insolvabil sau să nu își poată achita datoriile la scadență;

riscul de credit (furnizor, piață);

riscul pieței interbancare (datorat variațiilor pieței interbancare);

riscul de țară (posibilitatea ca un stat să nu își poată onora datoriile față de un alt stat sau față de instituțiile financiar-bancare internaționale).

III. Riscuri comerciale:

riscul de produse;

riscul de plată;

riscul serviciilor;

riscul de imagine (situație datorata unui scandal în mass-media, unei situații de criză sau insolvabilitate).

IV. Riscuri legate de forța de muncă (ca număr, structură ori ca pregătire profesională, eficiență, imagine).

V. Riscuri operaționale și tehnice (calitatea operațiunilor, nivelul informatizării etc.).

VI. Riscuri ale gestiunii interne:

• riscuri de reglementare (se referă la reglementările interne ale băncii);

• riscul de deontologie (al personalului băncii);

• riscul de strategie (alegerea unei strategii inadecvate momentului);

• riscul resurselor umane (număr, componență, pregătire profesională, educație etc.);

• riscul de comunicare (comunicarea internă a societății bancare și comunicarea externă);

• riscul controlului intern total și financiar.

În funcție de caracteristicile bancare riscurile se grupează astfel [31, p. 31]: riscuri financiare, riscuri de prestare și riscuri ambientale.

1) Riscurile financiare sunt cele mai importante riscuri din această categorie. A gestiona incorect riscurile financiare, înseamnă a falimenta treptat o societate bancară. Principalele riscuri financiare care pot afecta activitatea unei societăți bancare sunt:

riscul de creditare – probabilitatea neîncasării creditelor acordate, înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, ca urmare a neîndeplinirii de către contrapartidă a obligațiilor contractuale;

riscul de lichiditate – incapacitatea de a finanța operațiile bancare curente sau riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, ce rezultă din imposibilitatea băncilor de a onora în orice moment obligațiile de plată pe termen scurt, fără ca acestea să implice costuri sau pierderi ce nu pot fi suportate de bănci;

riscul de piață (riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, care apar din fluctuațiile pe piață ale prețurilor (valorilor mobiliare, mărfurilor și instrumentelor financiare derivate), ratei dobânzii și cursului valutar. Așadar, riscul de preț, riscul valutar și riscul ratei dobânzii sunt principalele componente ale riscului de piață) [30, p. 48];

riscul de faliment – este riscul care succedă riscul de lichiditate și apare în condițiile în care societatea bancară nu poate atrage rapid de pe piață resurse.

2) Riscuri ambientale cuprind riscurile care sunt considerate cu un puternic impact asupra performanțelor bancare, dar totodată asupra cărora banca comercială are un control limitat. Această grupă de riscuri cuprinde:

riscul economic, determinat de evoluția mediului economic în care funcționează atât întregul sistem bancar, cât și clienții;

riscul concurențial, datorat în special modificării condițiilor de pe piață, generând schimbarea raportului de forțe între bănci;

riscul de fraudă (de ordin intern și extern);

riscul legal – se referă la faptul că activitatea oricărei societăți bancare trebuie să se desfășoare în condiții de deplină legalitate (acest risc se manifestă atât în ceea ce privește incertitudinea evoluției viitoare a cadrului normativ, cât și explozia informațiilor din acest domeniu).

3) Riscurile de prestare, care afectează sfera serviciilor bancare și pot fi:

risc operațional – incapacitatea băncii de a asigura servirea profitabilă a clienților;

riscul tehnologic, asociat structurii ofertei de produse financiare;

riscuri generate de introducerea de noi produse bancare;

riscul strategic, determinat de probabilitatea de a nu alege strategia optimă perioadei și condițiilor date (economice, monetare, financiar-bancare, valutare, sociale, politice). [31, p.32]

În funcție de expunerea la risc a unei bănci, riscurile bancare pot îmbrăca forma riscurilor pure și a riscurilor speculative sau lucrative [2, p.64].

1) Riscurile pure – sunt riscuri a căror expunere este generată de activități și procese bancare cu potențial de a produce evenimente care să se soldeze cu pierderi, manifestându-se sub formă de:

riscuri financiare, care apar ca pierderi de date, de cecuri în curs de încasare, distrugerea arhivelor, nerecuperarea pierderilor;

riscuri fizice, cum ar fi: distrugerea clădirilor, a liniilor de telecomunicații, a materialului în cursul transportului, accidente, avarii;

riscuri criminale și frauduloase, care privesc utilizarea frauduloasă a mijloacelor de plată, falsificarea cardurilor și cecurilor, fraude, furturi, deturnări de fonduri;

riscuri de răspundere, care constau în nerespectarea normelor bancare privind deschiderea de conturi, acordări abuzive de credite, erori de gestiune a conturilor etc.

2) Riscurile lucrative (speculative) sunt expresia expunerii pe care o generează demersurile făcute pentru a obține profit mai mare, în principal pe seama unei politici de creditare agresive, prin pierderi la portofoliul de titluri sub incidența volatilității acestora sau prin pierderea profiturilor din participațiile în societăți comerciale nebancare, atunci când acestea nu își realizează sarcina de profit.

O altă grupare a riscurilor bancare este cea în funcție de piața care determină apariția riscului, în dependență de care există două categorii de riscuri bancare: riscurile de pe piața produsului și riscurile determinate de piața capitalului [31, p.27].

I. Riscurile de pe piața produsului – se referă la aspectele strategice și operaționale ale gestiunii veniturilor și cheltuielilor de exploatare. Riscurile de pe piața produsului cuprind:

Riscul de creditare – este cel mai important dintre cele de pe piața produsului, el datorându-se deprecierii valorii, ca o consecință a falimentului sau nerambursării împrumutului. Băncile gestionează acest risc prin:

decizii echilibrate de creditare, prin care riscul creditului este corect apreciat;

asigurarea unor debitori diverși, așa încât pierderile să nu fie concentrate în timp;

cumpărarea de garanții de la terțe părți (asigurarea).

O preocupare permanentă pentru asigurarea unui control eficient al riscului de creditare este legată de monitorizarea volumului creditelor, a structurii și calității acestuia, evidențiindu-se în dinamică și cauzalitatea creditelor restante.

Riscul de strategie (de afaceri) – este riscul ca întreaga linie de afaceri să sufere datorită competiției sau uzurii morale. Un exemplu de risc strategic este acela în care o bancă nu este pregătită să devină competitivă într-o nouă activitate.

Riscul datorat reglementărilor bancare. Instituțiile financiare funcționează ca centre de profit în baza unor licențe care pot fi revocate, ceea ce poate să ducă la pierderea unor investiții importante.

Riscul de operare – este un risc semnificativ pe piața produsului, el neputând fi ignorat de nici o instituție financiară și constă în riscul ca sistemele de calcul să nu funcționeze corect.

Riscul de marfă. Prețurile mărfurilor pot să afecteze uneori imprevizibil băncile, precum și alți creditori, având impact general atât asupra economiilor, cât și asupra debitorilor. De ex., creșterea prețului energiei poate să acționeze asupra inflației, contribuind la creșterea ratelor dobânzii și în continuare efectul propagându-se asupra unor active financiare bazate pe o rată fixă a dobânzii.

Riscul resurselor umane – reprezintă forma de risc cea mai subtilă, foarte dificil de măsurat, care rezultă din politica de personal: recrutare specialiștilor, pregătirea., motivarea și menținerea specialiștilor. Plecarea unui specialist foarte bun, poate duce la compromiterea unei activități sau a unui sistem de lucru.

Riscul de produs – se referă la marele risc ca produsele oferite de către o instituție financiară să se uzeze și să devină necompetitive. Un astfel de riscuri poate fi întâlnit la ATM-uri. O bancă poate să investească și să-și dezvolte o rețea de ATM-uri la un moment dat, care este competitivă. În paralel, furnizorii de ATM-uri dezvoltă propriile produse și le oferă altor clienți. Produsele oferite se dovedesc a fi superioare tehnologiei băncii, astfel că investiția ei poate deveni pierdere.

II. Riscuri determinate de piața de capital. Din punct de vedere al pieței de capital, există următoarele tipuri de risc:

Riscul ratei dobânzii este reprezentat de sensibilitatea fluxului de numerar la schimbările ratelor dobânzii. Fluctuația prețurilor activelor financiare și pasivelor datorită schimbării ratei dobânzii într-o perioadă de timp poate transforma diversele riscuri într-o amenințare majoră la adresa unei bănci. Se urmărește o minimalizare a riscului ratei dobânzii în funcție de raportul dintre activele purtătoare de dobânzi și pasivele purtătoare de dobânzi. Valoarea raportului trebuie să fie cât mai aproape de unu.

Riscul de lichiditate este cel mai important al pieței și el constă în aceea că o bancă nu dispune de lichidități corespunzătoare pentru a acoperi obligațiile financiare la un moment dat. Riscul lichidității este cel mai ridicat când o bancă nu poate să anticipeze cererea de noi împrumuturi sau retragerile de depozite și când nu are acces la noi surse de numerar.

Riscul valutar – riscul valutar sau riscul ratei de curs apare la orice cumpărare sau vânzare de monedă, alta decât cea în care se evidențiază în contabilitate.

Riscul de decontare este o formă particulară a riscului de eroare, care presupune implicarea competitorilor băncii. Se referă la transferul de sume între băncile locale și cele internaționale. Acest risc este administrat atent prin intermediul unor tehnologii sofisticate de urmărire a plăților.

În dependență de modul de alocare în cadrul sistemului bancar, riscurile bancare sunt:

1) riscuri diversificabile, sunt acele riscuri care ajung să fie relativ nesemnificative atunci când sunt combinate suficient de multe poziții bilanțiere pentru ca legea numerelor mari să fie activată. Deși nu se poate preciza cu certitudine ce înseamnă „suficient de multe poziții”, trebuie de reținut faptul că se poate reduce expunerea globală a unei bănci la un anume tip de risc, mărind suficient numărul operațiilor și partenerilor susceptibili a genera acel risc;

2) riscuri nediversificabile – sunt acelea care rămân relativ semnificative ca expunere, chiar și după ce toate posibilitățile de a folosi legea numerelor mari au fost exploatate. Ele sunt determinate în esență de variația prețului (rate ale dobânzii, cursuri valutare, indicatori macroeconomici), reflectând modificări ale preferințelor consumatorilor, schimbări de tehnologie, politici guvernamentale. [2, p. 65]

Alte surse de specialitate mai clasifică riscurile bancare și din punctul de vedere al posibilității de control a acestora, conform căruia avem:

1) riscurile controlabile de către bancă, pentru care banca adoptă politici și proceduri de administrare activă (analiză, monitorizare și control) sunt în general cele asociate unor factori interni, precum natura activităților desfășurate, complexitatea structurii organizatorice, calitatea personalului etc., și includ: riscul de credit, riscul de piață, riscul de lichiditate, riscul operațional, riscul reputațional și riscul asociat activităților externalizate (care cumulează de fapt mai multe dintre celelalte categorii de risc);

2) riscurile necontrolabile sunt în general cele asociate unor factori externi precum: condițiile macro-economice, schimbările legislative, schimbările legate de mediul concurențial, schimbările tehnologice. Aceste riscuri nu pot fi evitate, dar vor fi urmărite în permanență prin intermediul diferitelor divizii operative ale Băncii direct afectate de riscurile respective. Evoluțiile semnificative ale acestor riscuri vor fi dezbătute în cadrul Consiliului de Administrație al Băncii, luându-se în considerare oportunitatea menținerii sau schimbării strategiei generale de afaceri și a strategiei de risc, astfel încât să răspundă în mod satisfăcător acestor schimbări.

În funcție de elementele afectate de producerea riscului, literatura de specialitate deosebește [37, p. 33]:

1) Riscuri financiare, de lichidități (afectează elemente de activ și pasiv):

riscul de credit;

riscul titlurilor guvernamentale;

riscul de schimb valutar;

riscul ratei dobânzii;

riscul de preț;

riscul de lichiditate a pieței;

riscuri tehnice, organizatorice (afectează fluxul de numerar).

2) Riscul tranzacțional:

riscul tranzacțional în cazul vânzărilor făcute în monedă străină;

riscul tranzacțional în cazul obligațiilor de plată în monedă străină;

riscul tranzacțional al contractelor în monedă străină;

riscul tranzacțional în cazul primirii de credite sau investiții în monedă străină.

În general, principalele riscuri întâlnite în activitatea bancară sunt: riscul de creditare, riscul ratei dobânzii, riscul de lichiditate, riscul de credit, riscul valutar.

Riscul de contrapartidă este principalul risc bancar, dacă se ia în considerare pierderea potențială. Riscul de contrapartidă se referă la posibilitatea ca un client al băncii să nu își mai poată îndeplini obligațiile contractuale. Această imposibilitate de plată poată fi parțială sau totală. Riscul de contrapartidă este foarte important pentru că incapacitatea de plată a unui număr mic de clienți poate genera pierderi enorme pentru bancă, putând conduce chiar la incapacitatea de plată a băncii. Acest risc este monitorizat permanent de bancă.

Riscul de lichiditate este considerat un risc major, în sensul că lipsa totală a lichidității poate conduce la falimentul băncii. Lichiditatea reprezintă capacitatea activelor de a fi transformate rapid și cu cheltuieli minime în monedă lichidă (numerar sau disponibil în contul curent). Ea este de fapt, o problemă de gestiune a pasivelor și activelor bancare care au grade diferite de lichiditate. [30, p. 50]

Riscul de lichiditate pentru o bancă este expresia însăși a probabilității pierderii capacității de finanțare a operațiunilor curente, aspect de o importanță deosebită pentru bancă. Este firesc ca o bancă să transforme termenul datoriilor sale în diferite scadențe pe partea de active a bilanțului, întrucât scadența activelor tinde să fie mai îndelungată decât cea a pasivelor. Fluxurile de intrare și ieșire de fonduri efective nu reflectă neapărat scadențele contractuale, iar băncile trebuie să ia măsuri în scopul îndeplinirii anumitor angajamente scadente. De aceea, o bancă poate avea de-a face cu recorelări ale lichidităților, făcând din politicile sale privind lichiditatea și gestionarea riscului de lichiditate factori cheie ai strategiei de afaceri.

Un nivel de lichiditate necorespunzător poate duce, în situația unei reduceri neașteptate a numerarului, la necesitatea atragerii unor resurse suplimentare de fonduri cu costuri mari, reducând profitabilitatea băncii și determinând, în ultimă instanță, insolvabilitatea. Pe de altă parte, o lichiditate excesivă duce la scăderea rentabilității activelor și, în consecință, la performanțe financiare slabe. Menținerea unei lichidități adecvate depinde de modul în care piața percepe situația financiară a băncii. Dacă imaginea băncii se deteriorează, ca urmare a unei pierderi importante în portofoliul de credite, va apărea o cerere mare de lichiditate. În aceste condiții, banca va putea atrage fonduri de pe piață numai cu costuri foarte mari, înrăutățindu-și astfel și mai mult situația veniturilor. Ca urmare, o deteriorare a imaginii băncii pe piață poate avea consecințe serioase asupra poziției lichidității.

Principalele cauze care determină apariția riscului de lichiditate sunt următoarele:

situația economiei reale;

influența mass–media;

indisciplina financiară a agenților economici;

dependența pe piața financiară;

necorelarea între scadențele depozitelor și a creditelor.

Riscul de piață este riscul unei deviații adverse a valorii de piață a activelor din portofoliul băncii în perioada până la lichidarea tranzacției (închiderea poziției). Evaluarea riscului de piață se bazează pe instabilitatea parametrilor pieței: rata dobânzii, cursul valutar, indicii de acțiuni, prețul mărfurilor.

Riscul ratei dobânzii se referă la reducerea veniturilor unei bănci din cauza schimbărilor intervenite în nivelul ratei dobânzii. Oricine care dă sau ia cu împrumut este supus riscului ratei dobânzii. Instituția bancară care dă un credit la o rată variabilă a dobânzii, va pierde în cazul scăderii ratei dobânzii. De asemenea, banca sau clientul care plătește o rată variabilă a dobânzii are costuri mai mari când rata dobânzii crește. Ambele poziții prezintă un grad de risc din moment ce costurile și veniturile depind de piața creditului.

Riscul operațional poate fi privit din două perspective:

a) perspectiva tehnică: are în vedere deficiențe ale sistemelor informatice ori ale măsurării riscului (erori în înregistrarea tranzacțiilor, absența unor mijloace adecvate de măsurare a riscurilor);

b) perspectiva organizațională: are în vedere eficiențe în monitorizarea internă a riscurilor precum și neajunsuri ale procedurilor și politicilor aplicate (limitarea asumării riscului prin politica de credit aplicată).

În ambele cazuri, consecințele sunt similare: orice deficiență generează pierderi de un nivel necunoscut atât timp cât nu se ia nici o măsură corectivă, iar riscul este ignorat.

Riscul de țară este asociat riscului de credit, care este determinat de condițiile economice, sociale și politice ale țării de origine a împrumutatului. Componența riscului de țară este riscul de transfer, care apare atunci când obligația împrumutatului nu este exprimată în monedă locală a acestuia.

Alte clasificări întâlnite în literatura [30, p. 52] de specialitate sunt următoarele:

În funcție de natură, există:

riscuri comerciale;

riscuri provocate de cauza de forță majoră;

riscuri politice;

riscuri valutare (de schimb valutar, rata a dobânzii).

În funcție de geneză, există:

risc de exploatare;

risc financiar;

risc de faliment;

risc operațional [30, p. 53] – înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate care depinde de factori interni sau externi băncii.

În categoria factorilor interni intră: derularea neadecvată a unor activități interne, existența unui personal sau unor sisteme necorespunzătoare. Factorii externi se referă la condițiile economice, schimbări în mediul bancar, progrese tehnologice, etc. Componenta de bază a riscului operațional este riscul legal, care apare din inițierea unor acțiuni în justiție, interpretări eronate ale actelor normative sau contracte care se dovedesc imposibil de pus în aplicare și care întrerup sau afectează negativ operațiunile sau situația băncilor.

Fig. 1.2.1. Formele de expunere la riscurile bancare

Sursa: Hennie van Greuning, Sonja Brajovic Bratanovic, Analiza și managementul riscului bancar: evaluarea guvernanței corporatiste și a riscului financiar, B.: Casa de Editură Irecson, 2003, p. 13

O altă structurare a riscurilor aferente activității băncilor comerciale este prezentată în figura 1.2.1. Conform acestei abordări de clasificare, riscurile bancare sunt grupate în patru categorii de bază [16, p. 12]:

Riscuri financiare;

Riscuri operaționale;

Riscuri ale afacerii;

Riscuri ale apariției de evenimente, care la rândul lor se divizează în mai multe sub-categorii.

Riscurile financiare cuprind două tipuri de risc:

a) Riscurile pure – incluzând riscul de lichiditate, riscul de credit și riscul de solvabilitate – pot avea ca efect o pierdere pentru bancă, dacă nu sunt corect gestionate.

b) Riscurile speculative, bazate pe arbitrajul financiar, pot avea drept rezultat un profit, în cazul în care arbitrajul este corect, sau o pierdere, dacă arbitrajul este incorect. Principalele categorii de riscuri speculative sunt riscul ratei dobânzii, riscul valutar și riscul prețului (sau poziției) de piață.

Riscurile operaționale sunt asociate organizării și funcționării sistemelor interne ale unei bănci, incluzând sistemele computerizate și alte tehnologii; acestea mai sunt asociate și conformității cu politicile și procedurile bancare, precum și cu măsurile îndreptate împotriva managementului necorespunzător și fraudei.

Riscurile afacerii sunt asociate mediului în care activează o bancă, inclusiv preocupărilor macroeconomice și de politici, factorilor legali și de reglementare, precum și infrastructurii și sistemului de plăți existente la nivelul întregului sector financiar.

Riscurile apariției de evenimente includ toate tipurile de riscuri exogene care, dacă s-ar materializa, ar putea pune în pericol operațiunile unei bănci sau ar putea dăuna condiției financiare și gradului de adecvare a capitalului respectivei bănci. [16, p. 12]

Reieșind din cele prezentate, în concluzie este necesar de menționat faptul că în literatura de specialitate nu este o clasificare unică a riscurilor bancare, dat fiind diversitatea evenimentelor și factorilor care conduc la apariția acestora.

1.3. Importanța gestionării riscurilor bancare în contextul evoluțiilor contemporane

O strategie bancară performantă trebuie să cuprindă atât programe cât și proceduri de gestionare a riscurilor bancare care vizează, de fapt, minimalizarea probabilității producerii acestor riscuri și a expunerii potențiale a băncii. Acest lucru este evident deoarece obiectivul principal al acestor politici este acela de minimizare a pierderilor sau cheltuielilor suplimentare suportate de bancă, iar obiectivul central al activității bancare îl reprezintă obținerea unui profit cât mai mare pentru acționari [14, p. 70].

Dar nu întotdeauna aceste două obiective – cel general și cel sectorial – se află în concordanță. S-ar putea ca, în anumite situații, costul implementării și exploatării procedurilor care vizează gestiunea riscurilor să fie mai mare decât expunerea potențială la risc. Ceea ce nu înseamnă decât că și aceste programe trebuie selectate în funcție de criterii de eficiență. În alte cazuri s-ar putea ca strategia băncii să implice asumarea unor riscuri sporite sau a unor riscuri noi. În acest caz decizia trebuie luată întotdeauna având în vedere și cheltuielile suplimentare necesare pentru asigurarea unei protecții corespunzătoare și pierderile potențiale mai mari. Dar dacă decizia este de așa natură, atunci minimalizarea riscurilor bancare nu trebuie în nici un caz să se transforme într-un obiectiv în sine.

Gestiunea riscurilor bancare este totalitatea de activități întreprinse de bancă pentru a depista cauzele apariției riscurilor și a micșora expunerea posibilă la risc. Scopurile gestiunii riscurilor sunt următoarele [10, p.15]:

asigurarea viabilității băncii prin evaluarea corectă a riscului și micșorarea pierderilor posibile;

extinderea controlului intern prin supravegherea riscului respectând un sistem de norme și coeficienți interni precum și cei impuși de autoritățile bancare;

deținerea în permanență a informației asupra riscurilor asumate de bancă pentru a crea posibilități de acțiune imediată în omiterea lor;

reevaluarea și restructurarea continuă a portofoliului de active și pasive bancare.

Importanța gestiunii riscurilor bancare nu se rezumă totuși doar la minimizarea pierderilor. Preocuparea permanentă a conducerii pentru minimizarea expunerii la risc are efecte pozitive și asupra comportamentului salariaților care devin mai riguroși și mai conștiincioși în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, nu este de neglijat nici efectul psihologic de descurajare a unor activități frauduloase. Existența unor programe adecvate pentru prevenirea și controlul riscurilor bancare contribuie și la impunerea instituției în cadrul comunității bancare, nu de puține ori experiența unor astfel de programe condiționând admiterea sau participarea băncii respective la asociații interbancare (îndeosebi de plăți) sau obținerea unor calificative superioare din partea autorității bancare.

Gestiunea riscurilor bancare este foarte importantă pentru bancă, deoarece este echivalată cu gestiunea întregii bănci. Din aceste considerente, autoritățile pe piața bancară impun băncilor anumite condiții de gestiune a riscurilor sub formă de coeficienți obligatorii către respectare sau principii ce vor fi implementate în strategia de activitate a băncii. Recomandările generale sunt înaintate de comitetul de la BASEL [10, p.15].

Și, nu în cele din urmă, o gestiune eficace a riscurilor bancare își va pune amprenta și asupra imaginii publice a băncii. Clienții doresc o bancă sigură și acționarii la fel. Soliditatea unei bănci îi atrage însă pe deponenți în condițiile în care depozitele nu sunt asigurate în mod obligatoriu. Dacă băncile nu sunt obligate să se asigure de răspunderea civilă față de deponenți, atunci interesul acestora pentru alegerea celor mai sigure instituții este diminuat; principalul criteriu devine rentabilitatea plasamentului. Poate să apară atunci o selecție adversă pentru care este foarte probabil că băncile cu cele mai mari probleme, în lipsă de lichiditate, să acorde cele mai ridicate dobânzi. Pentru evitarea acestei selecții adverse, este preferabil ca asigurătorul să perceapă prime de asigurare diferențiate, mai ridicate pentru băncile cu o gestiune deficitară a riscurilor, astfel încât să existe o penalizare explicită pentru acestea.

În Republica Moldova trecerea la economia de piață a însemnat pentru băncile moldovenești modificarea statutelor (ele operând ca societăți pe acțiuni), a cadrului legal de operare (legea permițând angajarea într-o gamă largă de operațiuni financiare), libertatea în alegerea partenerilor interni și externi, concurența din partea altor instituții financiare (fondurile de plasament) și altor bănci (moldovenești create după 1990 și străine), reducerea re-finanțării directe de către banca centrală, schimbarea permanentă a normelor prudențiale de către BNM și deteriorarea situației financiare a majorității clienților mari. În aceste condiții, pentru conducerea băncilor, implementarea unor politici adecvate de gestiune a riscurilor devine o necesitate, ca și asimilarea de către salariați a unor noi tehnici și instrumente de gestiune a riscurilor.

În sectorul bancar creșterea a devenit un atribut esențial al performanței bancare. Ea nu este un scop în sine ci este impusă de rentabilizarea investițiilor în tehnologii noi, posibilă doar în condițiile "producției de masă". Procesul de creștere în sectorul bancar are două componente: creșterea în domeniul serviciilor bancare tradiționale (creditarea clienților, efectuarea viramentelor, gestiunea patrimoniului) și creșterea în zona noilor servicii bancare (gestiunea de trezorerie, operațiuni pe piața de capital, servicii informatice și de informare, asigurări). El este caracterizat de faptul că are loc într-un context concurențial și are drept rezultat prestarea de către instituția financiară a unei game largi de servicii. Unele din aceste servicii sunt noi și personalul este lipsit de experiență, iar altele presupun operarea pe piețe cu care băncile nu sunt familiare și atunci personalul pare lipsit de profesionalism.

Drept urmare imaginea băncilor pe piețele financiare tinde să fie una deficitară, pentru că ele riscă să fie tratate de către partenerii mai specializați drept conglomerate formate la voia întâmplării, conduse de persoane ignorante în noile domenii și inconștiente de capacitatea netă de câștig sau riscurile specifice.

În condițiile unui management corect, creșterea operațiunilor în cele două arii mari – servicii tradiționale și servicii noi – ar trebui să aibă un efect sinergetic. Însă pierderile suportate de unii acționari și volatilitatea veniturilor duc la diminuarea valorii de piață a băncilor, ceea ce face extrem de scumpă procurarea de capital suplimentar (necesar pentru protecția generală a instituției în condiții de creștere).

Deoarece comunicarea băncilor cu publicul și chiar cu acționarii, în ceea ce privește gestiunea riscurilor bancare, este deficientă piața tinde să trateze toate băncile la fel. Gestiunea incorectă a unor bănci poate influența negativ și imaginea publică a celorlalte.

Gestionarea riscurilor bancare trebuie organizata în așa fel încât să se realizeze atât pe fiecare tip de risc în parte, cât și la nivel global. Gestionarea globală a riscurilor este impusă de relațiile de interdependență dintre diferite operațiuni, tranzacții și activități ale unei societăți bancare, dar și de legăturile cauzale între diversele tipuri de riscuri. O gestionare globală a riscurilor trebuie să asigure societății bancare posibilitatea de a identifica și aprecia riscurile, de a le controla, de a le diminua, influența și nu în ultimul rând de a le finanța. Gestionarea globală a riscurilor bancare trebuie sa fie o componentă a sistemului de management bancar și să fie utilizată în acest sens. [14, p. 87]

Gestiunea modernă a riscurilor bancare constă din mai multe etape [10, p.25]:

1. Identificarea riscului – presupune identificarea pozițiilor de risc care pot afecta rezultatul băncii;

2. Cuantificarea riscurilor – presupune exprimarea în cifre a posibilelor efecte negative asupra rezultatului bancar. Pentru a cuantifica riscurile, instituțiile bancare utilizează parametri statistici, precum: varianta fluxurilor de numerar, ce rezultă din alte operațiuni. În practică, este, uneori, dificilă caracterizarea tuturor pozițiilor riscante prin valori statistice deoarece nu toate activitățile bancare generează fluxuri de numerar. Metodele de evaluare a riscului, care la modul general, pot fi clasificate astfel:

Metoda modelării statistice, adică prin simularea evenimentelor cu ajutorul modelelor matematice și urmărirea acestora prin utilizarea unor sisteme-suport de decizie. Această metodă este cea mai sigură, însă și cea mai complicată.

Metoda aprecierii riscurilor în baza anumitor criterii și indicatori, este aplicată de majoritatea băncilor, cu toate că, în cazul Republicii Moldova, evaluarea prin această metodă se reduce mai des la menținerea normativelor obligatorii impuse de Banca Națională a Moldovei, însă cerințele Băncii Naționale sunt elaborate pentru riscuri specifice și urmează scopul general al supravegherii bancare, care, de altfel, este diferit de scopul gestiunii riscurilor efectuate de o bancă comercială. Din acest motiv, banca își va stabili un set suplimentar de indicatori, adițional celor oficiali, care vor estima valoarea expunerii băncii la diverse riscuri.

Metoda analitică, ce presupune analiza riscurilor atât pentru fiecare operațiune în parte, cât și a totalității riscurilor la care este supusă banca. Analiza se face pe tipuri de risc, ele fiind grupate în funcție de anumite criterii.

3. Elaborarea unei politici adecvate de gestionare a riscurilor – prin aplicarea unor instrumente specifice fiecărei categorii de risc.

4. Controlul riscurilor – este necesar pentru a verifica dacă reglementările bancare sunt respectate și dacă instrumentele de gestiune sunt corect aplicate. Sarcina controlului bancar este axată, mai ales, pe prevenirea producerii riscurilor. Prin control sunt identificate situațiile de risc potențial la toate nivelele de gestiune ale băncilor.

5. Evaluarea performanțelor – măsurarea performanțelor obținute în urma acoperirii la expunerile la risc. Necesitatea evaluării performanțelor acoperirii la riscuri închide procesul de gestiune. Măsurarea performanțelor acoperirii arată calitatea gestiunii riscurilor, punctele tari și cele slabe ale acesteia. Evaluarea performanțelor se face global și se axează pe explicarea ecartului față de benchmark. Corectarea veniturilor cu riscurile asumate presupune calculul randamentului în funcție de rata dobânzii fără risc, de randamentul anticipat, precum și de volatilitatea portofoliului.

6. Finanțarea riscului este preluarea unor poziții de hedging prin instrumente suplimentare pentru acoperirea pierderilor posibile.

În concluzie, deoarece riscurile bancare sunt o sursă de cheltuieli neprevăzute, gestiunea lor adecvată pentru stabilizarea veniturilor în timp are rolul unui amortizor de șoc. În același timp, consolidarea valorii acțiunilor bancare se poate realiza doar printr-o comunicare reală cu piețele financiare și implementarea unor programe adecvate de gestiune a riscurilor bancare. Toate băncile și instituțiile financiare trebuie să-și îmbunătățească înțelegerea și practica gestiunii riscurilor bancare pentru a-și putea gestiona cu succes activitatea. Dacă procesul de gestiune a riscurilor bancare și sistemul global de management sunt efective, atunci banca va avea succes. Băncile pot gestiona cu succes riscurile bancare dacă recunosc rolul strategic al riscurilor, dacă folosesc paradigma de analiză și gestiune în vederea creșterii eficienței.

2. CARACTERISTICA MANAGERIALĂ ȘI ECONOMICO-FINANCIARĂ A B.C. „MOLDINDCONBANK” S.A.

2.1. Caracteristica generală și analiza activității B.C. „Moldindconbank” S.A.

Sistemul bancar al Republicii Moldova este caracterizat printr-un grad înalt de concentrare. La momentul actual, pe piața bancară activează 11 bănci licențiate, inclusiv patru sucursale ale băncilor și grupurilor financiare străine. Celor mai mari 3 bănci le revine 65,2 la sută din active, 63,4 la sută din credite, 68,7 la sută din depozite, iar celor mai mari 5 bănci le revine 84,0 la sută din active, 82,8 la sută din credite și 86,5 la sută din depozite.

Banca comercială Moldindconbank este o bancă cu istorie și tradiții bogate, care și-a început activitatea la 1 iulie 1959, în calitate de filială a Stroibank, din URSS, sarcina de bază a căreia era finanțarea construcțiilor industriale, întreprinderilor energetice și a magistralelor de transport. La 25 octombrie 1991, conform deciziei Adunării de Constituire, banca a fost reorganizată în Banca Comercială pe Acțiuni pentru Industrie și Construcții BC "Moldindconbank" S.A. Reorganizarea a adus cu sine extinderea gamei de servicii oferite, iar în scurt timp, banca a devenit o instituție financiară universală, prestând tot spectrul de servicii financiar-bancare. Pe parcursul următorilor ani, Moldindconbank s-a dezvoltat într-un ritm constant și ascendent diversificându-și tot mai mult portofoliul de produse și cel de clienți.

B.C. „Moldindconbank” S.A. a fost înregistrată la Camera înregistrării de stat la 20.06.2001, obținând Certificatul de înregistrare MD 008171. Numărul de identificare de stat este 1002600028096. În prezent B.C. „Moldindconbank” S.A. activează în baza Licenței Seria A MMII Nr. 004488, eliberată de către Banca Națională a Moldovei și care este valabilă pe un termen nedeterminat.

În baza licenței eliberate de către Banca Națională a Moldovei, în conformitate cu prevederile Legii instituțiilor financiare și a Statutului, B.C. „Moldindconbank” S.A e în drept să efectueze următoarele activități:

acceptarea de depozite (plătibile la vedere sau la termen etc.) cu sau fără dobândă;

acordarea de credite (de consum și ipotecare, factoring cu sau fără drept de regres, finanțarea tranzacțiilor comerciale, eliberarea garanțiilor și cauțiunilor etc.);

împrumutarea de fonduri, cumpărarea ori vânzarea, în cont propriu sau în contul clienților (cu excepția subscrierii valorilor mobiliare), de:

instrumente ale pieței financiare (cecuri, cambii și certificate de depozit etc.);

futures și options financiare privind titlurile de valoare și ratele dobânzii;

instrumente privind rata dobânzii;

titluri de valoare;

acordarea de servicii de decontări și încasări, prestarea serviciilor de plată și emiterea monedei electronice, în conformitate cu Legea nr.114 din 18 mai 2012 cu privire la serviciile de plată și moneda electronică;

emiterea și administrarea instrumentelor de plată, altele decît cele expuse mai sus;

cumpărarea și vânzarea banilor (inclusiv a valutei străine);

leasing financiar;

acordarea de servicii aferente la credit;

acordarea de servicii ca agent sau consultant financiar, cu excepția celor expuse mai sus;

operațiuni în valută străină, inclusiv contracte futures de vânzare a valutei străine;

acordarea de servicii fiduciare (investirea și gestionarea fondurilor fiduciare, păstrarea și administrarea valorilor mobiliare și a altor valori etc.);

acordarea de servicii de gestionare a portofoliului de investiții și acordarea de consultații privind investițiile;

subscrierea și plasarea titlurilor de valoare și acțiunilor, operațiunile cu acțiuni;

agent bankassurance – încheierea, în baza mandatului acordat de asigurator în numele și din contul asiguratorului, a contractelor de asigurare cu terții conform condițiilor stipulate în contractul de mandat;

orice alte activități sau servicii, în măsura în care acestea se circumscriu domeniului financiar, permise de Banca Națională a Moldovei.

În prezent, Moldindconbank are cea mai mare rețea de subdiviziuni din Republica Moldova fiind prezentă în toate raioanele țării. Toate filialele Moldindconbank oferă o gamă completă de servicii financiare tuturor categoriilor de clienți: persoane fizice, persoane juridice și instituții financiare. Relațiile de colaborare cu organizațiile financiare internaționale, precum și cu băncile de talie mondială, demonstrează profesionalismul echipei dar și reputația înaltă pe care o are Moldindconbank pe piața internațională.

În decursul anilor de activitate în calitate de bancă comercială, B.C.”Moldindconbank” S.A. a ocupat o poziție solidă pe piața bancară, optimizând structura activelor și pasivelor, dezvoltând baza de clienți, modernizând și îmbunătățind spectrul serviciilor prestate clienților.

Pe parcursul anilor de activitate banca păstrează poziția a doua în clasamentul general al băncilor moldovenești după volumul de active – 15,2 mlrd lei (19,1% cota de piață), portofoliu de credite brut – 6,4 mlrd lei (19,0% cota de piață) și total depozite 12,0 mlrd lei (20,0% cota de piață), generând la finele anului 2017 al doilea cel mai mare profit net de 364,3 mil lei.

Pe parcursul celor 26 de ani de activitate în calitate de societate pe acțiuni, Moldindconbank face fața provocărilor mediului economic, social și de business. Banca gestionează cea mai mare rețea de subdiviziuni teritoriale (194 unități) și bancomate multifuncționale (59 unități).

Fig. 2.1.1 Subdiviziunile băncii, unități

Sursa: Rapoartele financiare ale B.C. Moldindconbank S.A.

Rețeaua de ATM-uri a crescut semnificativ pe parcursul anilor de activitate. Începând cu anul 2015, în vederea diversificării gamei serviciilor prestate populației banca a instalat ATM-uri cash-in, numărul cărora de la 27 unități în anul 2015 a crescut la 59 unități în anul 2017.

Fig. 2.1.2. Rețeaua de ATM-uri, unități

Sursa: Rapoartele financiare ale B.C. Moldindconbank S.A.

Totodată, Moldindconbank a reușit să-și consolideze pozițiile pe mai multe sectoare ale pieței bancare, inclusiv pe piața remiterilor de bani (39,0% cota de piață) și a cardurilor bancare puse în circulație (36,7% cota de piață). În calitate de lider pe piața cardurilor bancare și a serviciilor electronice, Moldindconbank continue dezvoltarea serviciilor de servire la distanță, prin intermediul celor mai moderne canale digitale. Astfel, a fost actualizată aplicația mobilă MICB Mobile Banking, cu un șir de servicii și posibilități unice pe piață, cum ar fi autentificarea biometrică (cu amprenta digitală), achitarea 24/24 a serviciilor și retragerea/depunerea banilor la bancomat doar cu telefonul mobil (mobile cash). Fiind una dintre principalele instituții financiare din țară, Moldindconbank continue să investească în educația financiară, să susțină cultura și să promoveze un stil de viață sănătos, toate pentru bunăstarea și dezvoltarea societății.

Printre realizările și evenimentele importante cu referință la activitatea băncii, care au fost înregistrate în anul 2017, conform rapoartelor financiare, putem să concretizăm următoarele:

menținerea poziției secunde pe majoritatea indicatorilor de volum și a ponderii de piață ocupate pe piața bancară autohtonă: locul 2 și cca. 20 la sută din piață după diferiți indicatori de volum;

asigurarea creșterii activelor băncii cu 5,5 la sută datorită păstrării încrederii din partea populației și agenților economici, ce s-a manifestat prin creșterea depozitelor, precum și capitalizării băncii;

creșterea numărului de clienți până la 663 mii de clienți la sfârșitul anului 2017 sau cu 14 la sută sau 80 mii de clienți față anul precedent;

creșterea portofoliului de credite ale persoanelor fizice, în mediu cu 19 mil lei pe lună sau cu 225 mil lei pe parcursul anului 2017;

menținerea pozițiilor de lider al pieței cardurilor de plată. Cota băncii din totalul cardurilor aflate în circulație la finele anului 2017 a constituit 36,7 la sută, în creștere cu 1,7 puncte procentuale față anul 2016 și constituie 29-31 la sută după volumul operațiunilor cu cardurile de plată;

menținerea pozițiilor de lider pe piața serviciilor de remiteri de bani de către persoanele fizice. Cota de piață a băncii la momentul actual constituie 38,4 la sută, în creștere cu 2 puncte procentuale de la începutul anului;

continuarea procesului de micșorare a gradului de expunere la riscuri prin modificarea structurii activelor: majorarea lichidității băncii, micșorarea activelor expuse la risc, micșorarea expunerilor ”mari”;

modificarea structurii organizatorice a băncii prin care au fost separate și întărite funcțiile de management al riscurilor și de conformitate, a fost reorganizat și optimizat procesul de acordare a creditelor cu accentul pe minimizarea riscurilor și creșterea calității creditelor acordate, au fost optimizate funcțiile de management al produselor bancare și de gestiune a sucursalelor;

înființarea Comitetul de risc și Comitetul de conformitate.

În activitatea de zi cu zi, pentru a atinge performanțele maxime, în cadrul băncii se elaborează planuri atît pe perioade scurte, cât și planuri strategice, pe o perioadă mai îndelungată. Planurile scurte sunt elaborate pentru planificarea activității curente a băncii, iar planurile pe termen lung sau strategia băncii se elaborează pe o perioadă de minimum 5 ani și conține informații referitoare la planificarea principalilor indicatori care caracterizează eficiența activității bancare. Planul de dezvoltare al B.C. „Moldindconbank” S.A. este focusat pe 4 axe: satisfacerea clientului, eficiența operațională, politica resurselor umane, îmbunătățirea imaginii.

Satisfacerea clientului poate fi realizată prin următoarele măsuri:

• Optimizarea și restructurarea rețelei;

• Dezvoltarea de noi produse;

• Creșterea calității serviciilor;

• Dorința de a deveni banca de referință pentru investitori străini și investitori locali corporativi.

Eficiența operațională este o inițiativă importantă a B.C. „Moldindconbank” S.A, care va afecta toate domeniile mari de activitate ale băncii:

• Activitatea rețelei băncii;

• Activitatea comercială;

• Managementul riscului;

• Industrializarea proceselor.

Resursele Umane este una din cele mai importante resurse ale băncii, politica Resurselor Umane fiind bazată pe următoarele axe de dezvoltare:

• Managementul carierei;

• Identificarea talentelor;

• Mobilitatea Internațională;

• Compensații și beneficii sociale;

• Îmbunătățirea sentimentului de apartenență și a spiritului de echipă;

• De a fi bancă de referință în ceea ce privește managementul Resurselor Umane.

Imaginea: o axă importantă a este îmbunătățirea imaginii sale prin sloganul „Succes prin generații”, iar obiectivul major fiind oferirea unei game largi de produse bancare, care ar putea fi solicitate de clienții atât din Republica Moldova. B.C. „Moldindconbank” este o bancă responsabilă prin promovarea celor mai bune practici din diferite domenii (managementul riscului, conformitate, transparența procesului de creditare, etc.).

Strategia internă este orientată spre creșterea eficacității din contul utilizării rezervelor suplimentare și autoperfecționării, iar cea externă presupune lărgirea bazei de clienți, gamei de servicii și creșterea permanentă a prezenței pe piață. Misiunea băncii este acordarea serviciilor și produselor bancare calitative și moderne, orientate spre dezvoltarea clienților și creșterea valorii pentru acționari. Principiile de bază ale activității băncii sunt următoarele:

este bancă cheie a sistemului bancar moldovenesc:

una din cele mai mari bănci din Moldova;

bancă cu o istorie și tradiții bogate;

bancă cu o rețea teritorială dezvoltată;

bancă de importanță sistemică.

este bancă universală în prestarea serviciilor financiare competitive:

deservește cele mai variate categorii de clienți;

acordă un spectru larg de servicii financiar-bancare;

prestează servicii de înaltă calitate.

este partener în dezvoltarea businessului clienților săi:

consultant și asistent în dezvoltarea businessului clienților;

partener fidel și de încredere pentru clienți;

bancă deschisă și transparentă în relațiile cu clienții;

bancă receptivă la necesitățile individuale ale clienților săi.

bancă eficientă:

evaluează și minimizează riscurile aferente activității sale;

asigură indicatori optimi între cheltuieli și venituri;

asigură rentabilitate maximă a capitalului.

bancă inovativă:

modernizează și perfecționează tehnologiile informaționale;

implementează tehnologii avansate, oferă servicii bancare noi;

optimizează procesele business și structura organizatorică.

bancă cu o înaltă responsabilitate socială:

promovează valorile naționale în societate;

susține cultura, arta și sportul moldovenesc;

acordă ajutor material persoanelor social vulnerabile.

Obiectivul strategic principal al B.C. „Moldindconbank” S.A. constă în asigurarea stabilității financiare și consolidarea pozițiilor pe piața bancară, bazate pe politica adaptivă față de mediul intern și extern, creșterea calitativă și măsurile de minimizare a riscurilor cu scopul principal de majorare a eficienței activității băncii și capitalizarea ei. Obiective strategice pe direcții prioritare de activitate:

Obiective generale:

Asigurarea stabilității financiare a băncii în conformitate cu cele mai bune practici internaționale;

Consolidarea și menținerea pozițiilor pe piața serviciilor bancare;

Formarea rezervelor financiare suficiente pentru acoperirea riscurilor în situația incertitudinii economice;

Sporirea imaginii Băncii și dezvoltarea brandului propriu;

Implementarea celor mai bune practici de guvernare corporativă.

În domeniul gestiunii capitalului:

Efectuarea evaluării capitalului băncii;

Creșterea în continuare a capitalizării băncii;

Asigurarea unui nivel de capital optim pentru buna funcționare a băncii și acoperire a riscurilor.

3. În domeniul activității de creditare:

Reorientarea politicii de creditare a băncii preponderent spre segmentul creditelor mici și mijlocii;

Menținerea cotei creditelor acordate persoanelor fizice și ÎMM în totalul portofoliului de credite al băncii;

Promovarea politicii de minimizare a riscurilor;

Formarea rezervelor necesare pentru acoperirea pierderilor eventuale;

Diversificarea portofoliului de credite.

4. În domeniul atragerii resurselor financiare:

Atragerea depozitelor la termen în conformitate cu necesitățile de creditare;

Atragerea depozitelor la termen cu costul mai mic decât media pe piață;

Majorarea depozitelor la vedere;

Conlucrarea cu organizațiile financiare internaționale cu privire la reluarea finanțării externe a băncii;

Menținerea cotei creditelor neperformante și expirate în totalul portofoliului de credite nu mai mare decât media pe sistemul bancar.

5. În domeniul promovării serviciilor și produselor non-creditare:

Promovarea în continuare a serviciilor de transferuri bănești și menținerea cotei de piață;

Dezvoltarea în continuare a serviciilor de deservire a conturilor bancare, eliberarea numerarului;

Dezvoltarea în continuare a serviciilor de încasare a numerarului de către subdiviziunea specializată a băncii, lărgirea bazei de clienți și menținerea pozițiilor de lider pe acest segment de piață.

6. În domeniul gestiunii financiare:

Menținerea cheltuielilor de întreținere a băncii la nivelul minim necesar.

Consolidarea pozițiilor filialelor pe piețele locale și majorarea gradului de eficiență ale acestora.

Optimizarea rețelei de filiale și agenții.

7. În domeniul activității cu cardurile și serviciile electronice:

Promovarea în continuare a serviciilor oferite prin carduri bancare;

Implementarea produselor noi pe carduri;

Menținerea pozițiilor de piață pe acest segment al activității;

Majorarea rentabilității activității băncii în domeniul cardurilor bancare.

8. În domeniul marketingului:

Politica de promovare cu accent pe produsele și serviciile băncii;

Atragerea clienților noi prin promovarea eficientă a produselor și serviciilor Băncii; Fidelizarea clienților existenți prin elaborarea și desfășurarea campaniilor promoționale;

Promovarea serviciilor și produselor Băncii prin gestiunea eficientă a relațiilor cu publicul, inclusiv prin canalele electronice;

Rambursarea creanțelor și creditelor problematice. Realizarea activelor luate în proprietate.

9. În domeniul tehnologiilor informaționale:

Majorarea gradului de asigurare a activității băncii cu echipament modern și tehnică de calcul;

Conformarea sistemului informațional al băncii la noile cerințe ale legislației;

Automatizarea proceselor bancare cu scopul de a minimiza costurile operaționale ale băncii și optimizarea proceselor de business.

10. În domeniul resurselor umane:

Menținerea nivelului de remunerare a muncii la nivelul actual;

Instruirea personalului conform Planului anual de formare profesională.

12. În domeniul conformității cerințelor externe și controlului intern:

Respectarea tuturor indicatorilor prudențiali;

Asigurarea trecerii și implementarea standardului IFRS 9;

Asigurarea pregătirii băncii de trecere la standardele Basel III;

Asigurarea identificării și cunoașterii persoanelor afiliate băncii în conformitate cu cerințele legislației în vigoare;

Perfecționarea și dezvoltarea cadrului de administrare al activității Băncii în conformitate cu actele normative ale BNM.

Referitor la sistemul informațional al băncii, acesta încorporează totalitatea resurselor informaționale create, prelucrate și transmise pe fluxuri și circuite informaționale, precum și a tehnicilor și mijloacelor de procesare a acestora în vederea creșterii rapidității și fiabilității actului decizional. Sub aspect conceptual atributul informațional se referă la tot ce înseamnă informație, inclusiv la valorificarea și transportul acesteia către utilizatori. Sistemul informațional al băncii permite:

culegerea informației la orice nivel;

sistematizarea informației;

prelucrarea și analiza informației;

transmiterea informației la diferite nivele.

Perioada și calitatea informațiilor este un caracter indispensabil al sistemului informațional al băncii, iar unitatea și calitatea sistemului informațional determină nivelul de performanță al acesteia. Un sistem informațional vizează atât aspectul organizatoric al acestuia, cât și cel tehnic. Realizarea unei informări complete și de calitate, precum și valorificarea integrală a informației poate fi posibilă doar în cadrul unui sistem conceput ca un ansamblu integrat, care cuprinde: proceduri, metode și mijloace folosite atât pentru generarea și păstrarea datelor, cât și pentru transformarea lor în informații, inclusiv echipamente, asigurarea cu programe, operațiile executate de om sau cu mijloace tehnice, datele structurate pe criterii de eficiență, ca și metodele de folosire rațională a lor.

Prin urmare, sistemul informațional al băncii reprezintă un ansamblu complex, organizat de oameni, mașini, programe, procedee și activități practice, concretizate în compartimente cu legături informaționale, alcătuind cadrul organizatoric prin intermediul căruia se elaborează și se folosesc informațiile. Altfel spus, sistemul informațional al băncii constituie un angrenaj care percepe informațiile, le transformă într-o formă susceptibilă de a fi utilizată de fiecare treaptă de conducere, transmite și prelucrează deciziile, urmărește efectele aplicării acestora, atât în timpul execuției, cât și după terminarea acțiunii lor.

La moment banca aplică sistem informațional, care permite prelucrarea informației pentru efectuarea transferurilor internaționale, gestionarea conturilor curente la distanță de către client (Internet-Banking), eliberarea și monitorizarea creditelor și depozitelor, efectuarea tranzacțiilor cu BNM. Realizând perspectiva și oportunitățile de dezvoltare a Internet-Banking-ului, Banca acordă o importanță majoră serviciilor bancare electronice de deservire a clienților la distanță. Obiectivul de bază în acest sens este creșterea numărului utilizatorilor abonați.

Grație diversificării serviciilor prestate persoanelor fizice (web-banking, mobile banking, SMS notificări), numărul clienților abonați la sistemul SmartBanking (web-banking, mobile banking) a constituit la finele anului 2017 cca. 114 mii (sau cu 50 la sută mai mult față de anul precedent). De 2 ori a crescut numărul abonaților la serviciul SMS notificare, ajungând anul 2017 la cca. 158 mii abonați.

Cu referire la serviciile prestate persoanelor juridice, la finele anului 2017 serviciul Web-business a fost utilizat de către 6305 de persoane juridice, ceea ce constituie o cotă de peste 21 la sută din numărul total de clienți persoane juridice, acesta fiind în continua creștere. Totodată cota numărului de documente de plată efectuate prin Web business a depășit 79 la sută din numărul total de documente de plată. La situația din anul 2017 la serviciu SMS business erau conectați cca 1 400 clienți, înregistrând o creștere de 36 la sută față de finele anului 2016.

Fig. 2.1.3. Volumul total al depozitelor, mil lei

Sursa: Rapoartele financiare ale B.C. Moldindconbank S.A.

În anul 2017 volumul total al depozitelor a crescut cu 615 mil lei în comparație cu anul 2016. În anul 2016, Moldindconbank a notat în domeniul atragerii depozitelor de la populația și agenților economici volumul total al depozitelor în mărime de 11390 mil lei, înregistrînd reducere cu 3,26% (sau 384 mln lei) fața de perioada precedent sau 384 mln lei.

Fig. 2.1.4. Depozitele persoanelor juridice și fizice, mlrd lei

Sursa: Rapoartele financiare ale B.C. Moldindconbank S.A.

O performanță deosebită, care o apreciem foarte pozitiv, este faptul că depozite atrase de la persoane fizice în anul de gestiune au crescut cu 3,8%.

Anul 2016 volumului total al depozitelor atrase de bancă de la clienții săi a înregistrat diminuarea, cea ce s-a dаtorаt diminuării portofoliului de depozite lа termen cu 537859 mii lei (sau cu – 6,4%). În anul 2015 a fost înregistrată сreștere față de anul preсedent а depozitelor аtrаse de lа persoаnele juridiсe сu o dinаmiсă de +34,6% în vаlută. Totodаtă, depozitele аtrаse de lа persoаnele fiziсe s-аu mаjorаt în аnul 2015 сu +51,4% în lei, mаnifestând o dinаmiсă stаbilă сompаrаtiv сu ultimii 2-3 аni și асeаstа neсătând lа tendințа de diminuаre în ultimii аni а rаtelor dobînzilor асordаte de bănсi.

Activitatea de creditare reprezintă principala sursă de venituri ale băncii. Portofoliul de credite net în anul 2017, s-a micșorat cu 1519,3 mil. lei (-22,1%) comparativ cu anul precedent, înregistrând valoarea de 5366,5 mil. lei. Printre factorii, care au influențat diminuarea volumului portofoliului de credite, au fost: reorientarea politicii de creditare a băncii preponderent spre segmentul întreprinderilor mici și mijlocii; majorarea gradului de prudență la acordarea creditelor noi, abordarea mai prudentă și critică a băncii față de clasificarea creditelor din punct de vedere al riscului de credit; micșorarea expunerii față de unii debitori care sunt în relații de afiliere cu banca.

Fig. 2.1.5. Portofoliul de credite al B.C. Moldindconbank S.A. divizat pe ramuri

Sursa: Rapoartele financiare ale B.C. Moldindconbank S.A.

La situația anului 2017, portofoliul de credite a generat 44,6 la sută din venitul total al băncii. Este necesar de menționat, că acestea sunt venituri provenite din dobânzi și comisioane aferente creditelor acordate. În același timp, activitatea de creditare aduce și venituri indirecte, fiind principalul produs de atragere a clientului în bancă, care ulterior efectuează și alte operațiuni care generează venituri. Astfel, portofoliul de credite al băncii a constituit 6376 mil lei. Banca deține ferm poziția a doua din sistem, cu o cota de piață de 19,0 la sută.

Totodată, este de menționat că, în anul 2017 politica băncii cu privire la activitatea de creditare s-a bazat pe minimizarea riscurilor. Astfel, calitatea portofoliului de credite acordate nemijlocit în anul 2017 a constituit 1,9%, comparativ cu 29,4% pentru portofoliu total al băncii. Banca deține un portofoliu de credite ale persoanelor juridice de 4 819 mil lei dintr-un total de 25851 mil lei per sistem, ceea ce semnifică o cotă de 18,6 la sută și a doua poziție pe piață.

Fig. 2.1.6. Portofoliul de credite pe debitori, mil lei

Sursa: Rapoartele financiare ale B.C. Moldindconbank S.A.

Din portofoliu total de credite al BC „Moldindconbank” S.A., creditele persoanelor juridice reprezintă 75,6 la sută. Suplimentar, cota portofoliul de credite a segmentului IMM constituie 86,4% din portofoliu de credite al persoanelor juridice, iar segmentul Corporate constituie 13,6%. Totodată, în anul 2017 au fost acordate credite noi persoanelor juridice în sumă de 2343 mil lei. În anul 2017, banca a concentrat eforturile pe creditarea persoanelor fizice. Astfel, ea deține un portofoliu de 1556 mil lei, cu 219 mil lei mai mult comparativ cu anul 2016. Dintr-un total de 7622 mil lei per sistem, cota băncii constituie 20,4 la sută. Din portofoliu total de credite al băncii, creditele persoanelor fizice reprezintă 24,4 la sută, cu 7,3 puncte procentuale mai mult comparativ cu anul 2016. Totodată, în anul 2017 au fost acordate credite noi persoanelor fizice în sumă de 1470 mil lei.

În anul 2016, portofoliul de credite a generat 49,5% din venitul total al băncii. Acestea au fost venituri directe provenite din dobânzi și comisioane aferente creditelor acordate. În același timp, creditarea aduce și venituri indirecte, fiind principalul produs de atragere a clientului în bancă, care ulterior apelează și efectuează și altor operațiuni care generează venituri. Portofoliul de credite al băncii a crescut și a înregistrat o valoare de 7,8 miliarde lei. Analizând portofoliul de credite pe tipuri de clienți, se conturează următoarea structură: persoane fizice – 17,2 % (1,3 mlrd lei); clienți mari corporativi – 44,6% (3,5 mlrd lei); întreprinderi Mici și Mijlocii – 38,2% (3,0 mlrd lei). După indicatorul volumului portofoliului de credite, banca a deținut poziția a doua din sistem, cu o cota de piață de 20,9%. Pentru anul 2016, banca a înregistrat cea mai mare creștere a portofoliului de credite ale persoanelor fizice, înregistrând o creștere de circa 42% din creșterea pe sistemul bancar.

În anul 2015, portofoliul de credite a generat 67% din venitul total al Băncii. Portofoliul de credite al băncii a crescut cu 7% sau cu 628 mil lei în comparație cu anul 2014. Pe parcursul anului 2015 banca a menținut ritmul înalt de creditare a agenților economici și a populației, concomitent cu măsurile de diversificare și sporire a calității produselor creditare. Analizând portofoliul de credite pe tipuri de clienți, se conturează următoarea structură: persoane fizice – 12,4% (1,18 mlrd lei); clienți mari corporativi – 38,7% (3,68 mlrd lei); întreprinderi Mici și Mijlocii – 48,9% (4,66 mlrd lei).

Fig. 2.1.7. Evoluția numărului de carduri în circulație

Sursa: Rapoartele financiare ale B.C. Moldindconbank S.A.

Pe parcursul anilor de activitate banca a continuat elaborarea și implementarea produselor aferente cardurilor, revoluționare pe piața bancară din Republica Moldova, precum și atragerea clienților noi. Astfel, la finele anului 2017, numărul cardurilor emise s-a majorat comparativ cu perioada similară al anului precedent cu 20,4 la sută (cu 108 mii de carduri) și a atins сса. 637 mii de carduri în circulație. La data de 31.12.2017 cota băncii în totalul cardurilor aflate în circulație în Republica Moldova a constituit 36,7 la sută. Numărul cardurilor emise s-a majorat în anul 2016 comparativ cu anul 2015 cu 23% (+99 mii de carduri) și a atins 529 mii de carduri în circulație. Cota Băncii în totalul cardurilor aflate în circulație în Republica Moldova a constituit 35%. Numărul cardurilor emise în anul 2015 s-a majorat cu 58,7% (+159 mii de carduri) în comparație cu anul 2014 și a atins 430 mii de carduri în circulație.

Fig. 2.1.8. Soldul resurselor atrase prin intermediul cardurilor, mil lei

Sursa: Rapoartele financiare ale B.C. Moldindconbank S.A.

Soldul resurselor atrase prin intermediul cardurilor la 31.12.2017 a constituit 1,8 mlrd lei și s-a majorat cu cca. 40 la sută față de perioada corespunzătoare a anului 2016. Soldul mediu resurselor atrase prin intermediul cardurilor la finele anului 2016 a constituit 1307 mln. lei și s-a majorat cu cca 59% în decursul anului. Soldul resurselor atrase prin intermediul cardurilor la 31.12.2015 a constituit 827 milioane lei și s-a majorat cu 69% în comparație cu anul 2014.

Mediul în care activează B.C. „Moldindconbank” S.A. este foarte instabil, concurența în acest domeniu fiind foarte aprigă. Influență directă asupra activității bancare o au factorii economici, deoarece de situația economică din țară și de existența surselor financiare depinde eficiența activității băncii. Factorii politici, de asemenea au influență directă asupra activității băncii, deoarece activitate sa este în strânsă corelație cu politica monetară a statului. În acest mediu de concurență aprigă poate supraviețui doar cel care dispune de un management performant și poate să-și coordoneze activitatea cu maximă eficiență.

În acest sens este necesar de a identifica punctele forte ale B.C. „Moldindconbank” S.A., care considerăm că ar fi următoarele:

evoluție istorică bine determinată;

utilizarea noilor tehnologii în activitate;

prestarea unei game variate și calitative de servicii bancare;

utilizarea metodelor performante de conducere;

majorarea numărului de clienți fideli;

existența celei mai extinse rețele de filiale și reprezentanțe pe teritoriul țării;

o imagine bine pronunțată pe piața în care activează;

personal de calificare înaltă.

Toți factorii menționați confirmă încă o dată poziția înaltă pe care o ocupă B.C. „Moldindconbank” în clasamentul băncilor comerciale din Republica Moldova.

2.2. Analiza activității economico-financiare și a indicatorilor de performanță a B.C. „Moldindconbank” S.A.

Într-o economie de piață, sistemul bancar îndeplinește funcția de atragere și concentrare a economiilor societății și de canalizare a acestora către cele mai eficiente investiții. Prin activitatea de colectare de resurse financiare, concomitent cu plasarea lor pe piață prin intermediul creditelor, a operațiunilor de scont și a altor operațiuni pe piața financiară, băncile îndeplinesc rolul de intermediari între deținătorii de capitaluri și utilizatorii acestora.

Activitatea bancară nu este izolată de mediul macroeconomic. Un sistem bancar stabil și sigur reprezintă o premisă importantă pentru calitatea rezultatelor mediului macroeconomic. Totodată, stabilitatea sectorului bancar asigură stabilitatea financiară și, respectiv, o creștere economică durabilă continuă.

Pe parcursul ultimilor ani, activele sectorului bancar au continuat să crească, suficiența capitalului s-a consolidat, băncile au o lichiditate și profitabilitate înaltă. Totodată, sectorul bancar se confruntă cu probleme ce țin de ponderea creditelor neperformante în portofoliul de credite și urmează să depună eforturi mai mari pentru eliminarea creditelor neperformante din bilanțurile sale.

Referitor la banca analizată, putem constata, că pe parcursul anului 2017 BC „Moldindconbank” SA a activat în cadrul regimului de intervenție timpurie instituit de către Banca Națională a Moldovei prin hotărârea Comitetului executiv nr.279 din 20.10.2016 ”Cu privire la desemnarea administratorilor temporari ai BC ”Moldindconbank” S.A.”, în temeiul Legii privind redresarea și rezoluția băncilor nr.232 din 03.10.2016, ca urmare a constatării unui grup de acționari care acționează concertat în raport cu bancă, ce au achiziționat și dețin cota substanțială (63,89%) în capitalul social al băncii fără a dispune de permisiunea prealabilă scrisă a Băncii Naționale a Moldovei conform cerințelor Legii instituțiilor financiare. Scopul principal stabilit pentru administratorii temporari, desemnați de către Banca Naționala a Moldovei în conformitate cu legislația în vigoare, este asigurarea continuității activității Băncii.

Reieșind din poziția puternică a băncii pe piața bancară, situația financiară a băncii, potențialul acumulat, riscurile asumate, precum și cauzele instituirii regimului de intervenție timpurie măsurile întreprinse de către administratori temporari în anul 2017 s-au extins asupra reconfirmării băncii în calitate de unul din liderii pieței bancare autohtone, bancă de încredere, capabilă să gestioneze riscurile asumate. Prioritățile menționate, trasate la nivelul băncii, și modificările în reglementarea activității sistemului bancar autohton, în condițiile necesității alinierii în viitorul apropiat la principiile Basel III, au conturat necesitatea adaptării modelului de business al băncii la model, bazat pe minimizarea riscurilor, întărirea funcțiilor de control și conformitate și asigurarea stabilității financiare.

Figura 2.2.1. Evoluția activelor B.C. „Moldindconbank” S.A., mil lei

Sursa: Rapoartele financiare ale B.C.Moldindconbank S.A.

Pe parcursul anilor de activitate banca a funcționat stabil și a menținut pozițiile înalte pe piața bancară autohtonă. Activele totale au crescut în anul 2017 cu 5,5% sau 783,6 mil lei față de anul 2016 și au atins valoarea de 15153,1 mil lei. În anul 2016 activele totale au atins valoarea de 14,4 mil lei, micșorându-se cu – 7,2% sau cu 1,1 mil lei față de anul 2015. Astfel, activele totale ale B.C. „Moldindconbank” S.A. la 31 decembrie 2015, au constituit 15478,8 mil. lei, în creștere cu 17,0% comparativ cu anul 2014 care au constituit 13232,3 mil. lei. Evoluția activelor totale este prezentată în figura ce urmează.

Structura activelor și evoluția acestora pe componente este prezentată în figura 2.2.2.

În structura activelor pe parcursul anului 2017 s-a majorat cota activelor lichide, s-a micșorat portofoliul de credite ale persoanelor juridice, dar s-a majorat portofoliul creditelor persoanelor fizice.

Figura 2.2.2. Structura activelor B.C. „Moldindconbank” S.A.

Sursa:Elaborată de autor în baza rapoartelor anuale pentru anii 2014-2017

Mijloacele bănești, conturile la Banca Națională, conturile și depozitele la alte bănci pe parcursul anului 2017 au sporit cu 1 488,9 mil lei sau cu 34,2%, însumând 5 838,5 mil lei. În anul 2016 s-au diminuat cu 387 mil lei față de anul 2015. Iar în anul 2015 au sporit cu 80,0% ceea ce în sumă constituie 1529,4 mil. lei, comparativ cu anul 2014, însumând la finele anului 2015 valoarea de 3441,0 mil. lei.

Portofoliul de credite net, în anul 2017 s-a micșorat cu 1519,3 mil lei (-22,1%) comparativ cu anul 2016, înregistrând valoarea de 5366,5 mil. lei. Printre factorii, care au influențat diminuarea volumului portofoliului de credite, au fost: reorientarea politicii de creditare a băncii preponderent spre segmentul întreprinderilor mici și mijlocii; majorarea gradului de prudență la acordarea creditelor noi. Abordarea mai prudentă și critică a băncii față de clasificarea creditelor din punct de vedere al riscului de credit; micșorarea expunerii față de unii debitori care sunt în relații de afiliere cu banca. În anul 2016 portofoliul de credite s-a micșorat cu 2065 mil lei în comparație cu anul 2015 și a constituit 6886 mil lei. În anul 2015 portofoliul de credite net, s-a majorat atât cu 360,7 mil. lei sau cu 4,2% comparativ cu anul 2014, înregistrând valoarea de 8 951,6 mil. lei.

Totodată, pe parcursul anului 2017, s-au majorat investițiile financiare cu 873,0 mil. lei (+38,2%), atingând valoarea de 3159 mil lei. În anul 2016 acest indicator s-a majorat cu 927 mil lei și a atins nivelul de 2286 mil lei. În anul 2015 investiții păstrate până la scadență s-au majorat cu 251,1 mil lei sau cu 24,8%, comparativ cu anul 2014, atingând valoarea de 1359 mil. lei;

Analiza surselor de finanțare joacă un rol important, deoarece acestea au un impact direct asupra costului operațiunii și prin urmare determină potențialul de profit al unei bănci și nivelul de risc al acesteia. Structura datoriilor unei bănci reflectă, de asemenea, politicile specifice ale unei bănci de management al activelor și datoriilor și al riscului [16, p.48].

Fig. 2.2.3. Evoluția și structura pasivelor B.C. „Moldindconbank” S.A.

Sursa:Elaborată de autor în baza rapoartelor anuale pentru anii 2014-2017

În urma analizei evoluției și structurii datoriilor și împrumuturilor băncii comerciale s-a constatat că datoriile băncii pe parcursul anului 2017 au înregistrat o creștere de 1259,5 mil lei sau 4,9 % comparativ cu anul 2016 și au constituit 13051 mil lei. Principala componentă a datoriilor băncii sunt datoriile către clienți. Datoriile către clienți au înregistrat o dinamică ascendentă atât ca mărime absolută cât și ca pondere și au atins valoarea de 12 004,7 mil lei la finele anului 2017, cu o creștere de 618,1 mil lei (+5,4%).

În structura datoriilor către clienți scăderea ponderii depozitelor la termen a fost obiectivul politicii Băncii în anul 2017 de gestiune eficientă a activelor și pasivelor în condițiile micșorării portofoliului de credite. În situația încetinirii creditării banca a promovat politica de atragere a depozitelor la termen la costuri la nivelul mediu al pieței.

În anul 2016 indicator, datoriile băncii, s-a situat la nivel de 12440 mil lei ceea ce e cu 1259 mil lei mai puțin fața de anul 2015. La finele anului 2015 datoriile totale ale băncii au constituit 13 699,0 mil lei, în creștere cu 2128,6 mil. lei comparativ cu finele anului 2014. Sursа prinсipаlă а dаtoriilor bănсii а reprezentаt dаtorii сătre сlienți, soldul сărorа s-а mаjorаt pe pаrсursul аnului 2015 сu 2062 mil lei și а аtins sumа de 11831,86 mil lei, сonstituind 86,4% din totаl dаtorii аle bănсii. Сonсomitent, dаtoriile сătre bănсi în а.2015 аu сonstituit 1741 mil lei, сeeа сe reprezintă o сreștere сu 84 mil lei sаu 21,1% fаță de аnul preсedent.

Totodată, banca a promovat activ atragerea depozitelor la vedere, care reprezintă o sursă financiară rentabilă pentru plasamentele în instrumente financiare ale pieței altele decât credite.

Împrumuturile atrase de Bancă au constituit 629,4 mil lei la finele anului 2017 fiind în scădere față de anul precedent cu 235,9 mil lei (-27,3%), datorită rambursării tranșelor scadente a resurselor împrumutate anterior de la Directoratul Liniei de Credit și UCIP IFAD.

În analiza economico-financiară a unei bănci o importanță deosebită prezintă analiza elementelor constitutive ale capitalului propriu, ca sursă de formare a patrimoniului său.

Capitalul propriu al băncii a atins valoarea de 2 102,1 mil. lei la 31.12.2017, fiind majorat pe parcursul anului de gestiune cu 172,0 mil. lei (+8,9%) din contul creșterii profitului nerepartizat și rezervelor. Capitalul acționar în mărime de 494,5 mil. lei nu s-a modificat.

La sfârșitul anului 2016, capitalul propriu a constituit 1 930,1 mil. lei, în creștere cu 150,3 mil. lei (+8,5%), comparativ cu valoarea raportată la finele anului 2015. Această creștere a fost condiționată de majorarea profitului nerepartizat cu 90,2 mil. lei (+8,6%) și majorarea rezervelor prevăzute de statut cu 71,3 mil. lei (+31,9%), în timp ce rezervele din evaluare s-au micșorat 11,2 mil. lei (-96%).

La sfârșitul anului 2015, capitalul propriu a constituit 1 779,8 mil. lei, în creștere cu 117,9 mil. lei (+7,1%), comparativ cu valoarea raportată la finele anului 2014. Această creștere a fost condiționată de majorarea profitului nerepartizat cu 205,5 mil. lei (+24,3%). În același timp, pe parcursul anului 2015 rezervele prevăzute de statut s-au diminuat cu 87 mil. lei (-28%) constituind la finele anului 224 mil lei. Capitalul social al Băncii a constituit 494,5 mil. lei, valoare înregistrată și la finele anului 2014.

În condițiile economiei de piață, fiecare agent economic își pune scopul de a obține rezultate maxime cu cheltuieli minime. Aceasta este valabil și pentru băncile comerciale, care reprezintă și ele o categorie de agenți economici.

Veniturile reprezintă aflux de avantaje economice generate în cursul anului de gestiune în urma activităților desfășurate. Sursele de formare a veniturilor unei bănci comerciale sunt: veniturile din dobânzi, venituri din comisioane și alte venituri operaționale.

Cheltuielile băncilor comerciale reprezintă toate cheltuielile și pierderile perioadei, care se scad din venituri în vederea determinării profitului.

Principalul scop al fiecărei unități economice, inclusiv și al celor din domeniul bancar, este profitul, care reprezintă principala sursă din care băncile își constituie fondul de rezervă, își sporesc capitalul acționar, contribuie la îmbunătățirea capitalizării băncii, protejându-le față de eventualele pierderi înregistrate în unele exerciții financiare.

Evoluția veniturilor, cheltuielilor și profitului B.C. ”Moldindconbank” S.A. este prezentată în figura 2.2.3.

Figura 2.2.4. Evoluția profitului net, veniturilor și cheltuielilor B.C. „Moldindconbank” S.A., mil lei

Sursa:Elaborată de autor în baza rapoartelor anuale

În urma analizei informațiilor prezentate în figura de mai sus, constatăm următoarele:

Activitatea băncii pe parcursul anului 2017 a fost una profitabilă, banca fiind și unul din liderii sistemului bancar autohton la capitolul eficiență. Profitul perioadei anului 2017 a constituit 363,8 mil lei, în creștere de 2,25 ori față de anul 2016.

În structura profitului micșorarea veniturilor și cheltuielilor aferente dobânzilor în anul 2017 reprezintă o tendință și situație obiectivă a pieței în condițiile micșorării ratei de bază a Băncii Naționale a Moldovei (de la 19,5% la începutul anului 2016 până la 6,5% la finele anului 2017) și a altor rate la instrumente de politică monetară. În rezultat au scăzut ratele la credite și depozite pe sistemul bancar. În situația scăderii ratelor la credite banca a ajustat politica de atragere a depozitelor, ceea ce a influențat micșorarea cheltuielilor aferente dobânzilor și a asigurat o marjă netă în mărime de 4,73% la finele anului 2017, în corespundere cu limita stabilită în politica băncii de gestiune a activelor și pasivelor și peste nivelul mediu al sistemului bancar (4,71%).

Deși, veniturile din dobânzi nete au scăzut în anul 2017, totodată, veniturile nete din dobânzi diminuate cu pierderi din deprecieri în sumă de 408,8 mil. lei sunt de 2,6 ori superioare anului precedent, datorită scăderii pierderilor din deprecieri în anul de gestiune.

Veniturile nete din comisioane au contribuit la profitul băncii cu 276,8 mil. lei, fiind în creștere cu 6,6% față de anul precedent. În componența veniturilor din comisioane s-au majorat esențial comisioanele din operațiuni cu cardurile de plată, veniturile de la acceptarea plăților populației, veniturile de la remiteri de bani. Alte venituri operaționale s-au redus în anul 2017 din cauza micșorării veniturilor din ieșirea investițiilor și altor valori, precum și din cauza diminuării amenzilor, penalităților și altor sancțiuni primite, aferente activității de creditare.

Cheltuielile neaferente dobânzilor în sumă de 471,0 mil lei s-au diminuat (-1,3%) pe parcursul anului 2017, datorită măsurilor întreprinse în vederea optimizării cheltuielilor băncii.

Pe parcursul anului 2016, BC „Moldindconbank” S.A. a obținut venituri în valoare de 2099,3 mil lei, în creștere cu 158,8 mil lei (+8,2%) față de anul precedent. Din suma totală a veniturilor, 1552,7 mil lei (74%) revine veniturilor din dobânzi care au sporit cu 185,3 mil lei (+13,5%). Concomitent cheltuielile privind dobânzile au însumat 791,3 mil lei înregistrând o creștere de 112,1 mil lei (+16,5%) în comparație cu finele anului 2015, prin urmare veniturile nete din dobânzi au constituit 761,3 mil lei fiind cu 73,2 mil lei (+10,6%) mai mari față de anul precedent. Marja netă a dobânzii s-a majorat cu 0,42 p.p. cifrând la finele anului valoarea de 5,66%. Veniturile din comisioane au constituit 317,1 mil lei majorându-se cu 75,8 mil lei (+31,4%) pe parcursul anului 2016. Totodată cheltuielile privind comisioanele au sporit cu 25,4 mil lei (+62,6%), comparativ cu anul 2015 însumând la 31 decembrie 2016 suma de 66,0 mil lei. În rezultat veniturile nete din comisioane acumulate de bancă la finele anului 2016 au crescut cu 50,4 mil lei (+25,1%) comparativ cu perioada similară a anului precedent.

Totodată, în anul 2016, banca a înregistrat cheltuieli din deprecierea activelor în valoare de 601,9 mil lei, în scădere cu 109,3 mil lei față de anul precedent. La finele anului 2016, cheltuielile neaferente dobânzilor au constituit 477,2 mil lei în creștere cu 85,1 mil lei (+21,7%) în comparație cu finele anului 2015. Această majorare se datorează sporirii cheltuielilor privind retribuirea muncii cu 65,9 mil lei, cheltuielilor cu uzura și deprecierea cu 13,9 mil lei și cheltuielilor generale și administrative cu 5,4 mil lei pe parcursul anului 2016. La 31 decembrie 2016, profitul net al băncii a constituit 161,5 mil lei, fiind în creștere cu 18,1 mil lei (+12,6%) față de anul 2015. Profitul băncii până la cheltuieli din deprecieri la active, provizioane și impozit pe venit a constituit 772 mil lei, plasând banca pe primul loc pe sistem.

Pe parcursul anului 2015, BC ”Moldindconbank” S.A. a obținut venituri în valoare de 1940,5 mil lei, în creștere cu 591,1 mil lei (+43,8%) față de anul precedent. Din suma totală a veniturilor, 1367,4 mil lei (70,5%) revine veniturilor din dobânzi care au sporit cu 377,0 mil lei (+38,1%). Concomitent cheltuielile privind dobânzile au însumat 679,2 mil lei înregistrând o creștere de 176,0 mil lei (+35,0%) în comparație cu finele anului 2014, prin urmare veniturile nete din dobânzi au constituit 688,2 mil lei fiind cu 201,0 mil lei (+41,3%) mai mari față de anul precedent. Tendința pe piața monetară de majorare a ratelor dobânzilor înregistrată pe parcursul anului 2015 a influențat majorarea marjei nete a dobânzii cu 0,53 p.p. cifrând la finele anului valoarea de 5,24%.

Veniturile din comisioane au constituit 241,3 mil lei majorându-se cu 53,8 mil lei (+28,7%) pe parcursul anului 2015. Totodată cheltuielile privind comisioanele au sporit cu 13,2 mil. lei (+48,5%), comparativ cu anul 2014 însumând la 31 decembrie 2015 suma de 40,6 mil lei. În rezultat veniturile nete din comisioane acumulate de bancă la finele anului 2015 au crescut cu 40,5 mil lei (+25,3%) comparativ cu perioada similară a anului precedent.

Totodată, în anul 2015, banca a înregistrat cheltuieli din deprecierea activelor în valoare de 711,1 mil lei, în creștere cu 655,8 mil lei față de anul precedent. La finele anului 2015, cheltuielile neaferente dobânzilor au constituit 392,8 mil lei în creștere cu 78,1 mil lei (+24,9%) în comparație cu finele anului 2014. Această majorare se datorează sporirii cheltuielilor generale și administrative cu 42,9 mil lei și cheltuielilor privind retribuirea muncii cu 31,2 mil lei pe parcursul anului 2015.

La 31 decembrie 2015, profitul net al băncii a constituit 143,4 mil lei, în scădere cu 254,1 mil. lei (-63,9%), datorită formării reducerilor pentru pierderi la deprecierea activelor.

Dinamica ascendentă a rezultatelor financiare ale băncii în anul 2017 se reflectă în îmbunătățirea indicatorilor de eficiență ai băncii. Rentabilitatea activelor (ROA) la finele anului 2017 a constituit 2,3%, cu o creștere de 1,3 puncte procentuale față de anul precedent. Rentabilitatea capitalului acționar (ROE) în mărime de 17,83% este cu 9,8 puncte procentuale peste nivelul anului precedent. Indicele eficienței s-a majorat cu 33,2 puncte procentuale și a atins nivelul de 147,5%.

Rentabilitatea activelor (ROA) la finele anului 2016 a constituit 1,0% fiind cu 0,06 p.p. mai mare față de anul precedent. De asemenea s-a majorat și rentabilitatea capitalului acționar (ROE) cu 0,43 p.p. până la 8,06% la finele anului 2016. Indicele eficienței la 31 decembrie 2016 a constituit 114,3% fiind în creștere cu 1,67 p.p comparativ cu anul precedent.

Micșorarea profitului în anul 2015 a influențat la diminuarea indicatorilor de eficiență a Băncii astfel încât rentabilitatea activelor (ROA) la finele anului 2015 a constituit 0,94% fiind cu 2,25 p.p. mai puțin față de anul precedent. De asemenea s-a micșorat și rentabilitatea capitalului acționar (ROE) cu 18,5 p.p. pînă la 7,63% la finele anului 2015. Indicele eficienței la 31 decembrie 2015 a constituit 112,6 fiind în scădere cu 76,8 p.p comparativ cu anul precedent.

Figura 2.2.5. Evoluția indicatorilor de eficiență a B.C. „Moldindconbank” S.A.

Sursa:Elaborată de autor în baza rapoartelor anuale

Pe parcursul anilor analizați, 2014 – 2017, BC „Moldindconbank” S.A. a activat în condițiile unui model de business bazat pe minimizarea riscurilor și asigurarea stabilității financiare și a respectat toți indicatorii prudențiali stabiliți de Banca Națională a Moldovei.

Tabelul 2.2.1.

Indicatorii prudențiali ai stabilității financiare B.C. Moldindconbank S.A.

Sursa: Elaborată de autor în baza rapoartelor anuale

Pe parcursul anilor de activitate analizați capitalul normativ total al băncii comerciale s-a majorat în anul 2017 cu 47351 mil lei față de anul 2016 și a atins nivelul de 1685571 mil lei. Dar în comparație cu anul 2014 acest indicator s-a majorat cu 345629 mil lei. Nivelul indicatorului suficiența capitalului pe parcursul anilor 2014 – 2017 a fost în creștere și s-a situat la nivel peste limita normativului prudențial stabilit de Banca Națională din Moldova.

Lichiditatea în mod direct înseamnă posibilitatea transformării rapide a mijloacelor bancare în forma băneasca. Cu cît e mai mare ponderea mijloacelor lichide în totalul mijloacelor proprii ale băncii cu atât este mai mare si lichiditatea băncii. În cadrul băncii Moldinconbank vedem că coeficientul de lichiditate pe termen lung în decursul ultimilor ani a nu depășit limita critică. Atfel, observăm că în anul 2015 față de 2014 mărimea acestuia s-a micșorat cu 0,04 puncte iar în anul 2016 a scăzut cu 0,10 % față de nivelul anului 2015. Această decreștere este influiențată de diminuarea într-o cantitate mai mică a resurselor financiare în anul 2016 în comparație cu anul 2015. În anul 2017 acest indicator tot a fost în descreștere și a atins nivel de 0,54, ceea ce e cu 0,19 puncte mai puțin față de anul 2016.

Pentru o evoluție normală coeficientului lichidității curente nu trebui să fie mai mic de 20%. În cadrul BC “Moldinconbank ”S.A. este o situație normală, acesta este mai mare de 20%, observăm o creștere esențială. În decursul anilor analizați, respectiv în 2014 acest indicator era la nivel 23,67% și pe parcursul anilor el se majorează Astfel, în anul 2015, 2016 și 2017 creșterea a fost înregistrată cu 14,47%, 21,19% și 35,57% în comparație cu anul 2014. Indicatorii lichidității sunt la nivel admisibil și favorabil pentru activitatea băncii comerciale.

Procesul de gestiune a riscurilor în cadrul BC „Moldindconbank” S.A. urmărește crearea unui cadru adecvat de administrare eficientă a următoarelor tipuri de risc la care poate fi expusă banca: riscul de credit, inclusiv riscul de credit al contrapărții și riscul de concentrare, riscul de țară sau riscul de transfer, riscul de piață, riscul de lichiditate, riscul operațional și riscul reputațional – în acest scop banca dispunând de strategii, politici, manuale, regulamente și alte acte normative interne.

În concluzie la acest paragraf se poate de menționat faptul că B.C. “Moldindiconbank” a desfășurat o activitate eficientă pe parcursul anilor supuși analizei, ea ocupând poziții de top în sistemul bancar în toți acești ani, după indicatorii de eficiență.

3. OPTIMIZAREAPROCESULUI DE EVALUARE ȘI GESTIUNE A RISCURILOR ÎN CADRUL B.C. „MOLDINDCONBANK” S.A.

3.1. Perfecționarea mecanismului gestiunii riscurilor în instituțiile bancare

În contextul dezvoltării complexității activităților bancare, sistemul bancar a început să conștientizeze pericolul apariției unor noi elemente ce poartă un anumit grad de risc de pierderi. Astfel, cercetătorii cât și bancherii din întreaga lume caută soluții fiabile care să-i ajute în demersul lor de a administra riscurile aferente oricărei activități comerciale dar mai ales celei bancare. În consecință, Comitetul de la Basel (care operează în cadrul Băncii Reglementărilor Internaționale) a emis un număr de recomandări cu privire la administrarea riscurilor în cadrul activităților bancare, numindu-le generic sub apelativul Basel urmat de un număr ce reprezintă ordinea apariției.

Managementul bancar, ca domeniu aparte al conducerii, apare numai în condițiile de piață dezvoltată. Orice hotărâre a managementului bancar include trei factori importanți: bani, timp, risc. Teoria finanțelor cercetează problemele evaluării fluxurilor viitoare alternative de numerar. Deoarece viitorul, de obicei, este nedeterminat, această problemă se transformă în problema evaluării riscurilor aferente fluxurilor bănești în interiorul unui interval de timp concret. Teoretic, scopul managementului băncii este maximizarea valorii băncii (capitalului propriu). Scopurile se formează sub influența a trei factori principali: preferințele proprietarilor, directivele și hotărârile conducerii, societății. Ca alternativă a maximizării capitalului pot fi considerate maximizarea venitului, maximizarea volumului serviciilor acordate etc.

Managerii instituțiilor financiare sunt conștienți de faptul că maximizarea profitului implică o expunere permanentă la risc. În acest context, managementul riscurilor este o componentă importantă atât a managementului bancar, cât și a strategiei unei bănci.

Prin urmare riscul se găsește astăzi în centrul afacerilor bancare. Gestionarea riscurilor este funcția cheie a băncilor moderne axate pe activitatea de piață. Managementul riscurilor, de altfel ca și majoritatea termenelor relative riscurilor, are o serie de accepțiuni.

Managementul riscului trebuie înțeles în sens larg, ca o acțiune, iar în sens restrâns, în mod individualizat de către persoanele responsabile cu supravegherea riscului. Obiectivele privind gestiunea riscurilor bancare sunt înglobate în strategia băncii respective și în politicile specifice diferitelor domenii de activitate bancară și se regăsesc în structurile organizatorice ale societăților bancare [29, p.65].

Unii apreciază că managementul riscurilor [14, p. 45] reprezintă totalitatea concepțiilor, măsurilor și acțiunilor luate (fundamentate și întreprinse) de către conducere în vederea identificării, captării, monitorizării, analizei și gestiunii expunerilor la risc și incertitudine relative afacerilor desfășurate.

Alții consideră că managementul riscurilor reprezintă ansamblul activităților de analiză financiară și de utilizare a instrumentelor financiare (primare și derivate) în scopul controlării și, de obicei, al reducerii expunerilor relevante la risc, selectate în procesul de analiză și monitorizare a acestora.

Alții definesc managementul riscurilor [11, p. 78] drept ansamblul activităților și proceselor ce au ca scop maximizarea profiturilor în condițiile minimizării expunerilor la diverse riscuri în cadrul constrângerilor de capital.

Alții apreciază că managementul riscurilor este un proces sistematic de identificare, captare, monitorizare, evaluare, analiză și gestiune a riscurilor potențiale, precum și de elaborare și implementare de soluții adecvate impactului potențial al acestor riscuri [10, p.30]. În atare accepțiune, managementul riscurilor este identificat cu procesul de elaborare, proiectare, dezvoltare și aplicare de modele și metodologii de identificare, evaluare, analiză, raportare și gestiune a riscurilor.

Managementul riscurilor bancare este considerat un element esențial al strategiei de dezvoltare a Băncii. Organele de conducere ale Băncii pun accent constant pe necesitatea de a gestiona amenințările sau de a fructifica oportunitățile spre beneficiul Băncii.

Managerii subdiviziunilor responsabile de gestiunea riscurilor nu se limitează doar la tratarea, de fiecare dată, a consecințelor unor evenimente care s-au produs, dar și la identificarea posibilelor amenințări, înainte ca ele să-și materializeze și să producă consecințe nefavorabile asupra obiectivelor stabilite, ceea ce înseamnă că se implementează anticipat măsurile necesare pentru minimizarea riscurilor suportate de către Bancă, contribuind astfel la minimizarea pierderilor înregistrate de aceasta și maximizarea indicilor de rentabilitate [32].

Managementul riscurilor facilitează realizarea eficientă și eficace a obiectivelor băncii. În mod evident, cunoașterea amenințărilor permite o ierarhizare a acestora în funcție de eventualitatea materializării lor, de amploarea impactului asupra obiectivelor și de costurile pe care le presupun măsurile menite de a reduce șansele de apariție sau de a limita efectele nedorite. De asemenea, revizuirea periodică a riscurilor conduce la eficientizarea utilizării resurselor și la realocări ale acestora, în concordanță cu modificarea ierarhiilor și implicit a priorităților activității băncii.

Totodată, gesiunea corectă a riscurilor asigură condițiile de bază pentru un control intern eficient. Controlul intern este ansamblul măsurilor stabilite de conducerea băncii pentru a obține asigurări rezonabile că obiectivele vor fi atinse, iar managementul riscurilor este unul din mijloacele importante prin care se realizează acest lucru, deoarece urmărește tocmai gestiunea amenințărilor ce ar putea avea impact negativ asupra obiectivelor băncii [32].

Concomitent, managerii instituțiilor financiare sunt conștienți de faptul că maximizarea profitului implică o expunere permanentă la risc. Deoarece riscurile bancare sunt o sursă permanentă de cheltuieli potențiale, gestiunea lor adecvată are menirea de a stabiliza veniturile în timp. Managementul riscurilor bancare presupune asumarea riscurilor în condiții de prudență, având în vedere următorii factori:

respectarea regulilor prudențiale impuse de organele de reglementare bancară și de conducerea băncii (inclusiv de proprietarii băncii);

pierderile posibile în urma asumării unui sau altui risc nu trebuie să depășească limita critică, după care se va înrăutăți substanțial fiabilitatea băncii, sau aceste pierderi nu vor putea fi acoperite din profit sau din provizioane:

riscurile asumate de bancă nu trebuie să influențeze imaginea internă și externă a acestei bănci;

mărimea riscului asumat trebuie să fie comparabilă cu veniturile scontate în urma activității date.

Scopul gestiunii riscurilor constă în elaborarea unor programe și proceduri, care vizează minimizarea probabilității producerii acestor riscuri și expunerii potențiale a băncii la risc. Obiectivul principal este minimizarea pierderilor sau cheltuielilor suplimentare suportate de bancă, fără a uita de faptul că o gestiune eficientă își va lăsa amprenta și asupra imaginii publice a băncii. Nu mai puțin importantă este și determinarea corelației între venitul posibil, lichiditate și riscul pe care poate să și-1 asume banca (volumul riscului). Aici este necesară evidențierea zonei fără risc – spațiul în care nu se prevăd pierderi, zonei riscului admisibil – spațiul în care activitatea dată își păstrează utilitatea economică (pierderile sunt posibile, însă ele sunt mai mici decât venitul prevăzut), zonei riscului critic – spațiul caracterizat prin posibilitatea pierderilor care vor depăși-veniturile posibile din activitatea dată, însă aceste pierderi pot fi acoperite prin veniturile din alte activități și zonei riscului catastrofal – adică spațiul în care suma pierderilor posibile este mai mare decât venitul din toate activitățile efectuate.

În limbajul curent, deseori, managementul riscurilor este asociat cu controlul riscurilor sau viceversa. În majoritatea lucrărilor de specialitate, cele două concepte au accepțiuni similare, dar nu identice. Deoarce, managementul riscurilor și controlul riscurilor nu sunt interschimbabile. Deosebirea este clar evidențiată, în speță, în unele rapoarte și recomandări ale unor organisme financiare internaționale (de ex., BIS, FIBV etc.).

În viziunea Comitetului Basel pentru Supraveghere Bancară, managementul riscurilor este definit drept ansamblul activităților și acțiunilor de hedging sau neutralizare a expunerilor la risc rezultând dint-o tranzacție sau dintr-o serie de tranzacții.

În acest context, se vorbește despre imunizarea instituțiilor contra diferitelor expuneri la risc. Scopul acestor acțiuni este de a preveni și de a reduce expunerile la risc pe care le întâmpină instituțiile în desfășurarea activității lor.

Controlul riscurilor reprezintă însă ansamblul concepțiilor, politicilor, procedurilor, sistemelor și acțiunilor pe care o instituție trebuie să le ia pentru a asigura o gestiune prudentă și judicioasă a tuturor riscurilor relative tranzacțiilor economice încheiate și derulate, precum și pentru a asigura că toate tranzacțiile economice încheiate sunt conforme cu preferința și toleranța pentru risc ale instituției. În scopul evitării unor conflicte de interese, contorul riscurilor ar trebui să fie separat și suficient de independent în raport cu structurile economice ale instituției, care execută toate tranzacțiile întreprinderii (și anume acestea sunt, de cele mai dese ori, responsabile de hedging-ul riscurilor care pot rezulta din tranzacțiile economice încheiate și de imunizarea întreprinderii contra diverselor expuneri la risc).

Astfel, în baza accepțiunilor prezentate anterior, putem constata că există o interferență semantică între cele două concepte: control și management al riscurilor.

Managementul riscurilor ar trebui integrat celulelor economice responsabile de încheierea și derularea tranzacțiilor, pe când controlul riscurilor ar presupune elaborarea și proiectarea unei filozofii și politici corporative relative riscurilor afacerilor derulate de întreprindere, precum și validarea acțiunilor și tranzacțiilor economice ale acesteia în raport cu asemenea filozofie și politică corporativă. În astfel de context semantic, în unele instituții, controlul riscurilor este realizat de către celule independente (în unele cazuri, chiar de firme independente), specializate în gestiunea riscurilor, decât de secții nominalizate (desemnate) pentru controlul riscurilor.

În esență însă, este vorba mai mult de o diferență conceptuală și de ordin semantic (manieră de abordare a gestiunii și controlului riscurilor) decât de o structură funcțională sau un post de lucru. Astfel, cele două concepte au un punct comun: validarea și stabilirea conformității acțiunilor și tranzacțiilor firmei cu politica și concepția generală a întreprinderii în materie de riscuri.

Din această perspectivă, managementul riscurilor ar coincide cu analiza și controlul curent și ulterior al riscurilor, iar controlul consacrat al riscurilor – cu cel preventiv și final.

Tot prin prisma acestei accepțiuni, managementul riscurilor ar trebui asigurat de către personalul responsabil al fiecărei structuri economice, pe când controlul riscurilor – de către un personal specializat, al unei singure structuri dedicate acestui proces.

Această abordare și segregare a managementului și controlului riscurilor este, de regulă, atribuită instituțiilor financiare (de ex. bănci) și celor asociate, datorită specificului de activitate al acestora (de ex. activitatea unei bănci comerciale și expunerile la risc ale acesteia sunt totalmente diferite de cele ale unei companii petroliere etc.).

Unele surse de specialitate au accentuat aspecte relevante ale procesului de management al riscurilor:

importanța determinării la cel mai înalt nivel managerial al unei politici și filozofii ale întreprinderii în materie de riscuri;

importanța și pertinența stabilirii strategiilor de gestiune a riscurilor, a omeniilor și destinațiilor instrumentelor financiare de hedging, precum și a utilizării active a acestora în procesul de management al riscurilor;

supravegherea adecvată a acțiunilor și proceselor întreprinderii de către consiliul director și managerii de top;

necesitatea unui proces consacrat de gestiune a riscurilor care să aibă la bază o evaluare, monitorizare și control continuu al tuturor riscurilor aferente afacerii întreprinderii, în speță, riscul de credit și cel de piață;

acuratețea și credibilitatea informațiilor de gestiune a riscurilor, care să includă și limite consistente (integrate) ale pozițiilor de risc;

raportare periodică a informațiilor de gestiune relative riscurilor (de ex., poziții riscante, frecvență de apariție, impact, consecințe, limite ale unor poziții etc.) și managementului riscurilor (de ex., performanțe, costuri, eficacitate, recomandări etc.);

sisteme operaționale și de control consacrate;

proceduri adecvate de audit și de control de gestiune.

De asemenea, este trecută în lumină și importanța factorilor umani în procesul de gestiune a riscurilor: responsabilii trebuie să posede cunoștințe, abilități și experiență necesare. În plus, managerii de top trebuie să aibă certitudinea că personalul responsabil înțelege și poate gestiona, de o manieră rațională și eficientă, riscurile la care este expusă activitatea instituției.

Maniera în care băncile iau în considerare recomandările expuse anterior și le aplică în practică depind, în mare măsură, de complexitatea și natura activităților desfășurate, precum și de politica relativă riscurilor și gestiunii lor, adoptată de către conducere.

În teorie, se cunosc mai multe concepții de gestiune a riscurilor și de organizare a structurilor responsabile. Unii consideră că riscurile ar trebui gestionate în mod separat, independent, iar compartimentele aferente — ar trebui organizate și ele în mod independent.

Principalul motiv invocat este cel al simplitudinii și al operativității în fundamentarea deciziilor de administrare a riscurilor. În plus, riscul de a lua decizii eronate sau ne-optime este și el mai mic. Un dezavantaj cert al acestei abordări îl constituie neutilizarea (nevalorificarea) corelațiilor dintre diferitele expuneri și, eventual, multe-înregistrări ale aceleiași expuneri la risc.

Alții, dimpotrivă, apreciază că riscurile ar trebui gestionate de o manieră integrată, consistentă și coerentă, în vederea eliminării dezavantajelor expuse anterior.

Principala problemă a unei așa abordări o reprezintă complexitatea acestui demers, volumul mare de informații necesare, impactul înalt al luării unor decizii eronate sau ne-optime, cheltuieli semnificative de întreținere a personalului și a sistemelor integrate de gestiune a riscurilor. În procesul de administrare a riscurilor apar o serie de întrebări. Una dintre cele mai evidente este următoarea: Ce ar fi mai bine pentru instituție: să-și asume un anumit tip de risc inerent activității sale sau să îl transfere?

O strategie eficientă de management al riscurilor trebuie să ofere un răspuns clar și explicit la această întrebare fundamentală. Întotdeauna responsabilii de gestiunea riscurilor trebuie să analizeze prin prisma costurilor și a beneficiilor relative gestiunii riscurilor răspunsul la întrebarea anterioară.

În cazul când expunerile la risc sunt masive, este preferabil transferul acestora prin apelul la o serie de produse consacrate ale pieței asigurărilor sau ale celei de capital.

În prezent, creatorii de piață ai produselor de asigurare contra diverselor evenimente critice oferă o gamă variată de instrumente financiare derivate, orientate spre satisfacerea nevoilor, în continuă diversificare, ale clienților la un cost rezonabil riscurilor transferate.

În plus, inovațiile în domeniul piețelor financiare și explozia de progrese din tehnologia informației au permis o mai bună structurare și identificare a nevoilor clienților, ceea ce a condus la: o mai bună identificare a surselor de risc ce sunt transferate, creșterea flexibilității acestor produse, crearea și sporirea de lichiditate pe aceste piețe etc.

În cazul când expunerile la risc pot fi gestionate la un cost inferior celui oferit de piața derivatelor, expunerile la risc devin surse de avantaj competitiv și comparativ pentru întreprinderea dată în raport cu concurenții săi. Și, în consecință, ele trebuie valorificate de o manieră rațională și eficientă.

Unii identifică managementul eficient al riscurilor cu managementul eficient al instituției. Elaborarea planului de afaceri și a unei strategii de afaceri ar trebui structurate într-o astfel de manieră, care să permită identificarea și analiza riscurilor potențiale, precum și crearea de soluții viabile la impactul potențial al expunerilor la risc.

Integrarea managementului riscurilor în managementul general al instituției este un imperativ major al gestiunii cu succes. Din aceste considerente, agenții economici trebuie să opteze pentru crearea unor diviziuni specializate, însărcinate cu procesul de inginerie (elaborare, proiectare, testare și implementare) a gestiunii riscurilor.

Aceasta ar permite managerilor de la toate nivelurile să înțeleagă mai bine riscurile la care sunt expuși, factorii de influență și impactul acestor riscuri asupra afacerii. Chiar dacă, pe termen scurt, un astfel de demers ar implica costuri semnificative, pe termen lung, o astfel de decizie s-ar dovedi foarte benefică.

În mod evident, implementarea unei structuri proprii responsabile de gestiunea riscurilor în cadrul întreprinderii nu ar presupune izolarea și închiderea acesteia în raport cu mediul de afaceri și comunitatea financiară. Apelul la consultanța unor firme specializate este binevenită. De asemenea, este recomandată și utilizarea pe scară largă a unor metodologii și tehnici avansate de gestiune a riscurilor recunoscute pe scară largă (de ex. Monte-Carlo, VaR, Stress Testing, analiza scenariilor etc.).

Se cunosc mai multe modele de gestiune a riscurilor.

Unul dintre cele mai cunoscute și utilizate modele din practică presupune că întregul proces de management al riscurilor este delimitat în patru mari etape [36]:

a) Stabilirea contextului. Este etapa fundamentală a oricărui proces de gestiune eficientă a riscurilor – etapa teoretică și conceptuală a procesului de management al riscurilor. De succesul acestei etape depinde reușita celorlalte. Presupune parcurgerea următoarelor sub-etape:

1) stabilirea contextului strategic. Sunt stabilite și, eventual, revizuite obiectivele strategice, structura organizațională, delimitarea autorităților și a responsabilităților etc. Sunt determinate principalele condiții ale mediului de afaceri în care operează instituția respectivă, trăsăturile și conexiunile aferente, precum și tendințele și perspectivele de evoluție din viitorul previzibil. Sunt identificate principalele tipuri de expuneri la risc, precum și caracteristicile și impactul acestora pentru instituție.

2)stabilirea contextului de gestiune a riscurilor. Este elaborată o filozofie și o concepție generală a băncii în raport cu riscurile la care este expusă activitatea acesteia. Este stabilită atitudinea (toleranța) băncii în raport cu expunerile la risc: aversiune, neutralitate sau preferință pentru risc.

În baza celor expuse anterior, este elaborată și proiectată o politică de gestiune a riscurilor: una pasivă sau una activă (agresivă). Ulterior, sunt stabilite obiectivele generale și sarcinile de realizat în materie de management al riscurilor. În baza acestora, sunt elaborate metode și metodologii de identificare, captare, monitorizare, analiză și gestiune a riscurilor.

Tot la această sub-etapă, sunt elaborate și dezvoltate procedee de evaluare și comparare a riscurilor. Este determinată subdiviziunea responsabilă de gestiunea riscurilor, responsabilitățile și autoritatea acesteia. După caz, sunt proiectate procedee și sisteme de control al riscurilor: verificări și validări, autorizații, criterii și principii de integritate și securitate, procedee consacrate de control de gestiune etc.

Tot după caz, sunt proiectate și sisteme informaționale relative sau ajutătoare managementului riscurilor, care să fie înzestrate cu următoarele facilități: introducerea și stocarea datelor, procedee de actualizare și diseminare a informațiilor, procedee de control și validări, procedee de monitorizare și raportare a informațiilor relative riscurilor administrate etc. În plus, la această sub-etapă, sunt elaborate și eventualele standarde de identificare, monitorizare, analiză și raportare a informațiilor aferente expunerilor la risc. Sunt elaborate sau achiziționate, după caz, sisteme software de asistare a deciziilor și de evaluare a performanțelor deciziilor luate etc.

Tot la această sub-etapă, sunt analizate și rezultatele gestiunii anterioare a riscurilor și monitorizării acestora. Sunt stabilite punctele forte și cele slabe ale actualului sistem de control și gestiune a riscurilor. Sunt formulate recomandări la adresa actualului sistem de gestiune a riscurilor. Sunt luate măsuri și acțiuni concrete de îmbunătățire și punerea în operă a recomandărilor și deciziilor anterioare relative riscurilor.

2. Identificarea, analiza și investigarea riscurilor. Este etapa cea mai importantă și cea mai mare consumatoare de timp. Scopul acesteia este elaborarea unui profil al riscului (spectrul de riscuri relevante la care este expusă activitatea băncii) instituției care să poată fi testat la diferite scenarii (este analizată fezabilitatea și viabilitatea acestui profil al riscului).

Inițial, sunt identificate expunerile concrete la risc, sursele de risc, factorii de influență.

Se încearcă a răspunde la următoarele întrebări: Ce se va întâmpla ca urmare a expunerilor la un anumit tip de risc? Când și în ce condiții se poate întâmpla? Ulterior, sunt determinate caracteristicile principale ale acestor expuneri: frecvența, natura expunerilor, corelațiile cu alte riscuri, impactul asupra afacerii etc. Se încearcă a răspunde la următoarele întrebări: Care este probabilitatea de apariție a acestor riscuri? Care vor fi consecințele pentru bancă? Sunt determinate procedeele interne de control relative anumitelor tipuri de risc și eficiența acestora pentru fiecare expunere în parte.

Riscurile identificate sunt evaluate conform metodologilor stabilite în etapa anterioară.

Este stabilit nivelul riscului. Magnitudinea unei expuneri concrete este analizată prin prisma pozițiilor maxime de risc, pe care le poate suporta banca, precum și prin capacitatea acesteia de a absorbi anumite expuneri.

Sensibilitatea profilului de risc al băncii la o serie de evenimente și procese critice va permite stabilirea de priorități manageriale în gestiunea riscurilor. Riscurile vor fi grupate în funcție de impactul lor financiar și de probabilitatea de apariție. Astfel, vom obține riscuri cu ranguri diferite de prioritate. Interdependențele și corelațiile dintre riscuri trebuie să fie și ele identificate și, după caz, valorificate datorită efectelor de portofoliu (1+1<2).

3. Tratarea riscurilor. În baza datelor și a informațiilor din etapele anterioare, precum și informațiilor aferente experienței băncii în gestiunea riscurilor (abordări și date istorice), sunt identificate și evaluate strategiile posibile de reducere și, chiar, eliminare, a riscurilor la care este expusă banca. Sunt elaborate și proiectate planuri și măsuri concrete de atenuare a riscurilor.

Aceasta este faza de documentare. Soluții adecvate trebuie să fie dezvoltate pentru a permite realizarea următoarelor obiective:

reducerea probabilității de apariție a riscurilor;

reducerea impactului financiar al riscurilor;

transferul riscului;

reținerea și gestiunea riscurilor (sursă de avantaj competitiv);

eliminarea riscului (cazul activităților discontinue; riscuri nerecurente).

4. Implementarea și monitorizarea planului de gestiune a riscurilor. În baza planului de gestiune a riscurilor, strategiile selectate sunt implementate în practică. totodată, sunt evaluate și performanțele acestor implementări. Rezultatele evaluărilor anterioare sunt procesate, raportate și analizate de către responsabili și managerii de nivel ierarhic superior. Activitățile sensibile la risc sunt monitorizate continuu, iar rezultatele sunt transmise în etapa inițială.

Este important ca elementele strategiei de gestiune a riscurilor să fie comunicate atât în interiorul, cât și în exteriorul băncii. Responsabilități specifice trebui alocate personalului specializat. Este important ca modelul și strategia de gestiune a riscurilor să fie dinamice și să reflecte modificările din mediul extern și intern al băncii.

Se constată, în baza expunerii detaliate a fiecărei etape, că această variantă de management al riscurilor este una dinamică, autocritică, adaptabilă la modificările mediului și a practicii de gestiune. Este o metodă în ciclu continuu de gestiune a riscurilor.

În plus, elaborarea și proiectarea cadrului teoretic și conceptual necesar managementului riscurilor este asimilat (este parte integrată) procesului de gestiune a riscurilor.

Conform opiniilor și aprecierilor specialiștilor în domeniu, principalele obiective ale managementului riscurilor sunt:

identificarea sistematică a expunerilor la risc;

evaluarea și analiza riscurilor, stabilirea magnitudinii riscurilor identificate;

dezvoltarea sistematică de strategii de gestiune a riscurilor.

Beneficiile reale ale procesului de gestiune a riscurilor derivă din înțelegerea corectă a expunerilor la risc, precum și din fundamentarea de decizii coerente, pertinente despre maniera de abordare a riscurilor.

Beneficiile și riscurile aferente procesului de gestiune a riscurilor nu trebuie niciodată subestimate. O strategie eficientă de management al riscurilor poate [36]:

îmbunătăți fundamentarea și luarea de decizii de investiții;

creșterea profitabilității;

reducerea costurilor de finanțare;

creșterea încrederii și a credibilității;

asistență într-o planificare mai bună.

Procesul de management al riscurilor poate:

identifica problemele potențiale care pot avea consecințe negative asupra eficienței activităților desfășurate și performanțelor de planificare și strategice;

asigura o mai bună înțelegere a profilului de risc al băncii și a impactului deciziilor viitoare asupra acestui profil;

furniza credibilitate proprietarilor și investitorilor privind politica de gestiune a riscurilor, adoptată și promovată de către conducerea băncii;

minimiza și/sau previn pierderile economice și financiare;

minimiza lipsa de certitudine privind veniturile și profiturile viitoare.

În absența unei politici adecvate de management al riscurilor, băncile sunt expuse la:

imposibilitatea sau dificultatea aprecierii magnitudinii expunerilor la diverse riscuri;

formarea unui profil ineficient de risc;

neputința de a valorifica, de o manieră eficientă, eventualele oportunități, ca urmare a unei percepții eronate sau a unei aversiuni exagerate față de risc;

imposibilitatea de a gestiona riscurile identificate de o manieră adecvată și eficientă;

nu vor putea percepe și, pe această bază, gestiona modificările în profilul de risc al unor active, portofolii de active sau pe ansamblul băncii;

a induce în eroare proprietarii și investitorii actuali și potențiali că expunerile la risc sunt gestionate de o manieră adecvată și eficientă.

Există mai multe maniere și modele de abordare a eficienței și succesului politicii de management al riscurilor. Unul dintre acestea este modelul piramidal.

Modelul piramidal sau al completitudinii gestiunii riscurilor presupune că succesul oricărei politici de management al riscurilor are la bază trei elemente definitorii:

– Modele și procedee analitice notorii de gestiune a riscurilor. Caracterul de notoriu conferă acestora credibilitate metodologiilor utilizate și conformitate cu practicile și standardele de ramură sau internaționale (de ex., Monte-Carlo, VaR, analiza scenariilor etc.).

– Înglobarea tehnologiilor. Presupune apelul la noile tehnologii (atât hardware, cât și software) și procedee tehnice de gestiune a riscurilor. Explozia inovațională din IT, precum și ultimele dezvoltări din teoria financiară, au făcut posibilă aplicarea celor mai sofisticate și complexe modele și metodologii de administrare a riscurilor. Marile bănci nu trebuie să manifeste reticență în dezvoltarea și consolidarea actualelor sisteme de gestiune dacă doresc să-și păstreze pozițiile și performanțele.

Noul mileniu se anunță a fi o eră nouă în materie de management al riscurilor, o eră a managementului digital al riscurilor. La scară largă, sunt utilizate în prezent module de risc de înaltă performanță (high performance risk engine) specializate în gestiunea optimă a riscurilor. O trăsătură specifică a acestor noi tehnologii ale informației o constituie stabilitatea proceselor de gestiune a riscurilor în raport cu volumul de afaceri: un volum mai mare de afaceri solicită un număr mai mare de stații de calcul, restul sistemului hardware și software rămânând invariabil.

– Informații integrate. Complexitatea și varietatea expunerilor la risc, precum și exigențele tot mai dure din partea acționarilor, a investitorilor și a legiuitorilor au determinat marile instituții financiare să-și revizuiască și să modernizeze sistemele informaționale aferente procesului de gestiune a riscurilor.

Tendința actuală, în materie de sisteme informaționale, este cea de integrare și standardizare a datelor și informațiilor (obținute de la diverse surse de monitorizare, informare, evaluare și raportare) relative gestiunii riscurilor, precum și a procedeelor analitice de evaluarea analiză și raportare a pozițiilor și expunerilor la risc. Un accent deosebit este pus pe transparența metodologiilor de gestiune a riscurilor, precum și pe costurile efective aferente acestor procese.

3.2. Optimizarea procedurii de evaluare a riscurilor aferente activității B.C. „Moldindconbank” S.A. prin intermediul indicatorilor specifici

În cadrul analizei riscurilor bancare, o importanță deosebită revine cuantificării acestora, pe baza unui sistem de indicatori specifici, care permit evaluarea statică și dinamică a riscurilor, prin raportarea la standardele internaționale sau la propria experiență istorică a băncii. Astfel, după opinia unor specialiști [14, p. 94], se cunosc mai multe categorii de indicatori utilizați pentru evaluarea riscurilor bancare:

indicatori ai riscului de creditare;

indicatori ai riscului de lichiditate;

indicatori de solvabilitate;

indicatorii riscului ratei dobânzii;

indicatorii riscului valutar.

În continuare vom încerca să evaluăm principalele categorii de riscuri în cadrul B.C. „Moldindconbank” S.A. prin aplicarea indicatorilor menționați.

Indicatori ai riscului de creditare

Aproape toate băncile, într-o măsură mai mică sau mai mare, își asumă riscul de creditare, ceea ce presupune necesitatea analizei modului cum evoluează în timp calitatea portofoliului de credite, cu impact asupra profitabilității, adecvării capitalului și încrederii generale în banca respectivă.

Se determină doi indicatori de referință pentru estimarea riscului de creditare pe baza ponderii activelor de calitate slabă, care întârzie sau nu permit realizarea veniturilor anticipate [31, p. 34]:

Rata creditelor restante

RCR= volumul creditelor restante / total credite * 100; (3.2.1)

Rata creditelor neperformante

RCN=volumul creditelor neperformante/total credite*100. (3.2.2)

Aceste două rate trebuie să aibă valori minimale, dar mai ales cele neperformante care generează probleme în activitatea și asupra rezultatelor financiare ale băncii.

Indicatori ai riscului de lichiditate

Interpretarea lichidității bancare pe baza situației fluxului de numerar, așa cum se practică în cazul firmelor, este problematică, aceasta reflectând invariabil faptul că banca reușește să își procure suficient numerar din noile depozite sau din fondurile de pe piața monetară pentru finanțarea creșterii creditelor pe care le acordă. În schimb, această situație nu reflectă posibilitatea ca banca să fie obligată a plăti dobânzi mai mari pentru resursele atrase. Datorită limitelor informaționale ale situației fluxului de numerar, analiștii bancari utilizează o serie de indicatori pentru măsurarea lichidității.

Principalii indicatori pentru analiza lichidității sunt [31, p.35]:

lichiditatea globală – reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de a se transforma pe termen scurt în lichidități, pentru a satisface obligațiile de plăți exigibile;

lichiditatea imediată – reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale de trezorerie de a face față datoriilor pe termen scurt;

lichiditatea în funcție de total depozite – care reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de a face față datoriilor reprezentând totalul depozitelor;

lichiditatea în funcție de total depozite și împrumuturi – reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de a face față datoriilor reprezentând totalul depozitelor și împrumuturilor.

Alți indicatori care sunt calculați pentru estimarea riscului de lichiditate sunt:

Poziția lichidității – optimizarea căruia constă în echilibrarea activelor lichide cu pasivele imediate. Dacă poziția de lichiditate este negativă, activele lichide sunt insuficiente pentru onorarea integrală a obligațiilor, banca recurge la împrumuturi pe piața interbancară, de la banca centrală sau lichidarea unor active de portofoliu înainte de termen.

Pasivele nete, adică diferența dintre active și pasive clasificate după scadență – indicator care semnalează perioada de maximă nevoie de lichiditate.

Indicele de lichiditate (IL) – reprezintă raportul dintre suma pasivelor și suma activelor, ambele ponderate cu numărul de zile sau cu numărul curent al grupei de scadențe respective. Dacă indicele de lichiditate este:

= 1- banca nu trebuie să facă transformare de scadență;

< 1 – banca face transformarea din pasive pe termen scurt în active pe termen lung, în condițiile curbei crescătoare a dobânzii;

> 1- banca transformă pasivele pe termen lung în active pe termen scurt, rezultând riscul de lichiditate.

Rata lichidității (RL) – exprimă evoluția gradului de îndatorare a băncii față de piața monetară. Acesta se calculează periodic, în funcție de scadența operațiunilor de împrumut astfel:

RL= împrumuturi noi contractate / împrumuturi scadente în aceeași perioadă *100. (3.2.3)

O rată supraunitară indică scăderea lichidității datorită creșterii gradului de îndatorare, relația fiind inversă în cazul ratei subunitare.

Raportul total de credite/ total depozite – reflectă proporția dintre resursele atrase de la deponenți care este împrumutată altor clienți.

Indicatorul de solvabilitate

Adecvarea capitalului a constituit o preocupare importantă a managementului bancar datorită semnificației sale privind soliditatea băncii și siguranța depozitelor; are o dimensiune competitivă, băncile bine capitalizate fiind mai atractive pentru atragerea de resurse fie din depozite, fie din împrumuturi în condiții avantajoase.

Reglementările BNM prevăd un indice de minim 16%, acesta fiind calculat prin raportarea fondurilor proprii ale băncilor la activele ponderate în funcție de risc.

Fondurile proprii sunt formate din următoarele categorii de capital:

capital propriu, care se compune din capitalul social vărsat, primele legate de capital, fondul de rezervă, profitul nerepartizat, fondul imobilizărilor corporale, fondul de dezvoltare, alte rezerve;

capitalul suplimentar, care se compune din rezerva generală pentru riscul de credit, împrumuturi subordonate, alte fonduri.

Indicatorii riscului ratei dobânzii

Riscul ratei dobânzii este măsurat fie prin raportul între activele și pasivele sensibile la dobândă, fie prin diferența între acestea. Indicatorii mai avansați ai riscului ratei dobânzii includ măsurarea gap-ului la diferite termene de scadență, pe baza unor estimări de reinvestire.

Indicatorii utilizați în practica bancară sunt:

Riscul ratei dobânzii se determină ca raport între activele productive și pasivele purtătoare de dobânzi.

Marja absolută a dobânzii bancare exprimată prin veniturile nete din dobânzi, reflectă capacitatea băncii de a acoperi cheltuielile cu dobânzile din veniturile obținute prin încasarea dobânzilor la creditele acordate.

Marja procentuală brută a dobânzii bancare – care rezultă din raportarea marjei absolute la activele productive *100.

Marja procentuală netă a dobânzii bancare – care se calculează ca raport între nivelul mediu al ratei dobânzii active și nivelul mediu al ratei dobânzii pasive*100.

Indicatori ai riscului valutar

Riscul valutar este încadrat de specialiști, de regulă, în categoria așa-numitelor riscuri de piață, fiind determinat de variațiile cursurilor de schimb, deficitele balanțelor de plăți, penuria de lichidități. Indicatorii riscului valutar pe care îi calculează băncile comerciale sunt:

poziția valutară individuală – care se determină pentru fiecare valută de gestionat;

poziția valutară globală – care reprezintă soldul net al creanțelor în devize față de pasivele în devize, ambele transformate în moneda de referință, pentru contabilitate. Acest indicator oferă o imagine generală asupra expunerii valutare a băncii.

3.3. Instrumente manageriale utilizate în prevenirea riscurilor bancare în cadrul B.C. „Moldindconbank” S.A.

Având în vedere faptul că tehnicile și metodele de gestionare a riscurilor ar trebui să facă parte din cadrul unei alte prezentări care se dedică acestora, riscurile care trebuie să fie urmărite, sunt recunoscute de către BASEL III și preluate de către BNM.

Astfel, auditorul intern trebuie să observe riscurile se manifestă la un moment dat în cadrul activității, nelimitându-se doar la un anumit risc. De exemplu, în cadrul departamentului de credite, la prima vedere, putem să presupunem că ne vom întâlni doar cu riscul de credit, deoarece denumirea departamentului ne trimite la o astfel de abordare. Dar putem descoperi că și riscul de dobândă, și riscul valutar sau, chiar, și cel operațional ar putea avea manifestări într-o măsură mai mare sau mai mică.

În ceea ce privește riscul operațional, există o graniță foarte sensibilă între determinarea pierderei: este aferentă riscului operațional sau celui de credit. În cazul nerambursării unui credit, pentru că debitorul a prezentat la bancă documente false, avem eveniment acre este pus sub umbrella riscului operațional. Pentru a avea în minte întreaga gama de riscuri, ce ar putea să apară la un moment dat în cadrul băncii, schema de mai jos este cât se poate de relevantă.

Normele BNM preiau, atunci când se referă la formele de audit bancar, specifice unui angajament (clasificarea dată de Comitetul de la Basel):

a) audit financiar – în scopul evaluării credibilității sistemului contabil și informatic și a situațiilor financiare anuale;

b) audit de conformitate – referitor la conformitatea activității băncii cu legile, reglementările și procedurile;

c) audit operațional – constă în verificarea calității și adecvării sistemelor și procedurilor, analiza critică a structurii organizatorice, evaluarea adecvării metodelor și resurselor în raport cu obiectivele stabilite;

d) audit al conducerii – cu obiectivul de a evalua din punct de vedere calitativ modul în care este exercitată funcția de conducere pentru îndeplinirea obiectivelor instituției de credit.

Banca Națională a Moldovei identifică, de asemenea, și următoarele tipuri de servicii de consultanță pe care departamentul de audit le poate realizeze prin:

angajamente oficiale de consultanță – planificate și formalizate într-un document scris;

angajamente neoficiale de consultanță – participarea la comitete permanente, proiecte pe durată limitată, întruniri ad-hoc și schimb de informații;

angajamente speciale de consultanță – participări la fuziuni și achiziții;

angajamente de consultanță pentru cazuri deosebite – participarea într-o echipă stabilită pentru redresarea sau menținerea activităților după un dezastru sau alt eveniment extraordinar sau într-o echipă desemnată să acorde sprijin pentru îndeplinirea unei cerințe speciale.

Evaluarea riscurilor are loc pe baza unei metodologii, a unor principii stabilite de către conducătorul departamentului de audit bancar, care trebuie actualizate periodic astfel încât să reflecte schimbările din sistemul de control intern, din activitatea băncii (atât din punct de vedere operațional, cât și din punct de vedere strategic). Evaluarea riscurilor se face pentru toate activitățile și toate entitățile băncii, precum și pentru întregul sistem de control intern.

Obiectivul auditării situațiilor financiare ale unei bănci de către un auditor extern este acela de a avea o opinie a unui auditor independent referitoare la respectarea prevederilor legale în materie. Această opinie întărește credibilitatea situațiilor financiare ale unei bănci, dar nu dă garanții cu privire la viabilitatea viitoare a instituției și nu se referă la eficiența sau eficacitatea cu care conducerea a gestionat activitatea băncii.

Auditul bancar se efectuează în conformitatea cu regulamentul privind auditul bancar, care provizoriu determină bazele efectuării în Republica Moldova a auditului bancar și al instituțiilor de credit ca o expertiză extradepartamentală independent și acționează pînă la adoptarea actelor legislative reglementînd această activitate de audit. Scopul principal al auditului bancar și al instituțiilor de credit reprezintă stabilirea autenticității dărilor de seamă bancare și ale instituțiilor de credit contabile (financiare), de asemenea și corespunderea operațiunilor lor bancare, financiare și economice prevederilor actelor normative care sînt în vigoare în Republica Moldova.

Băncile și instituțiile de credit specializate sînt acele instituții care, prin statutul lor sau prin lege, au atribuții funcționale într-o sferă a creditului într-o anumită ramură a economiei naționale sau execută în exclusivitate operații de un anumit gen.

Datorită existenței concurenței interbancare, bancile vor trebui să-și păstreze și să atragă noi clienți prin măsuri atractive pentru aceștea; dobînzi mai mici pentru creditele acordate, dobînzi mai mari acordate pentru sumele acestora din conturile deschise la banca respectivă, perceperea unor comisioane moderate în condițiile asigurării unor servicii prompte și de calitate.

Pentru îmbunătățirea serviciilor lor, băncile trebuie să beneficieze de personal competent, de o extindere a computerizării, a gamei operațiunilor efectuate prin prelucrarea automată a datelor. Alte măsuri ce pot asigura dezvoltarea sistemului bancar pot fi: calcularea periodică a indicatorilor bancari și luarea de măsuri pentru îmbunătățirea calitativă a acestora, introducerea unor calcule de actualizare, corelarea permanentă a ratei dobînzii cu dobînda pieței pentru contracararea inflației.

În ceea ce privește raporturile de credit, perfecționarea și reglementarea acestora reprezintă o necesitate firească a societății, ca parte a reglementării generale a raporturilor economice, dată fiind implicarea largă a agenților economici, a populației, a banilor cît și rolul motor al creditului în desfășurarea mecanismului economic.

Pentru reglementarea generală a relațiilor este necesar un cadru legislativ democratic, care să asigure desfășurarea corectă și eficientă a acestor relații.

De asemenea, este necesară instituirea și funcționarea unor organisme speciale, de control, supravegheate și coordonate cum ar fi: consilii consultative și de decizie bancară, alcătuite în scopul de a asigura orientarea deciziilor majore în corelarea cu interesele agenților economici; autorități de control bancar cu atribuții de supraveghere și control asupra îndeplinirii atribuțiilor bancare specifice: asociații profesionale bancare cu rol important în implementarea unui climat de colaborare între societățile bancare. Orientarea dezvoltării economice și intensificarea dezvoltării anumitor sectoare economice ar fi premise pentru accentuarea specializării băncilor.

În practica bancară se utilizează diferite instrumente manageriale în vederea monitorizării riscurilor aferente activității desfășurate de către instituțiile financiar-creditare. Principalele dintre acestea vor fi prezentate în cele ce urmează.

Instrumente manageriale utilizate în monitorizarea riscului de creditare

Obiectivul principal al activității de creditare, în cazul oricărei bănci, îl reprezintă acordarea de credite în condiții de reducere la maxim a expunerii la riscuri și asigurare a unei profitabilități corespunzătoare riscului asumat.

Evaluarea riscului de credit are dimensiuni calitative și cantitative. Dimensiunea calitativă a evaluării riscului este, în general, mai greu de estimat. Etapele în evaluarea calitativă a riscului se referă la obținerea de informații în legătură cu responsabilitatea financiară a clientului, determinarea scopului real pentru care acesta dorește creditul, identificarea riscurilor cu care se confruntă activitatea clientului, ținând cont de tendințele de evoluție a condițiilor economice în viitor și estimarea eforturilor reale pe care clientul le va face în vederea rambursării. Aspectul cantitativ a evaluării riscului constă în analiza istoricului datelor financiare ale clientului, pentru a evalua capacitatea sa reală de a supraviețui în cazul apariției unor fenomene economice adverse.

Analiza financiară a clienților se bazează pe informațiile financiare furnizate de aceștia: bilanț și raport de gestiune, cont de profit și pierdere, balanța de verificare, situația fluxului de fonduri (cashflow). Analiza financiară a clientului este structurată pe mai multe etape: analiza ciclului capitalului circulant; analiza indicatorilor de performanță; analiza structurii capitalului, a gradului de îndatorare; analiza lichidității.

Analiza ne-financiară se derulează într-un cadru mai puțin formal, iar aspectele vizate se referă la: activitatea desfășurată, modul de conducere, segmentul de piață deținut de client, clienții și furnizorii acestuia, investițiile sale financiare, strategia lui etc. Principala metodă de analiză ne-financiară este metoda SWOT (punctele forte și punctele slabe, precum și posibilitățile și amenințările).

În analiza factorilor care pot conduce la deteriorarea activității și la faliment se pot identifica următoarele tipuri de cauze:

financiare – controlul financiar slab, structura riscantă a capitalului, creșterea duratei ciclului capitalului circulant, scăderea profitabilității de la an la an, probleme legate de capitalul propriu și de fondurile proprii;

strategice – obiective neclare de activitate, selectarea slabă a pieței produsului, nerespectarea modelului de extindere a activității, răspuns lent la modificările survenite pe piață;

organizatorice – cunoștințe de conducere și aplicare neechilibrate, structură organizatorică slabă.

Analiza calității portofoliului de credite și determinarea gradului de expunere la risc. În procesul de creditare, banca intră într-o relație de durată cu clienții săi, începând cu cererea de credit, analiza cererii, luarea deciziei privind acordarea creditului, perioada de rambursare etc. Activitatea de analiză urmărește: momentul ce precede acordării creditului și care include, în principal, analiza financiară a clientului, respectiv analiza internă la care se aduc în completare și destule aspecte ne-financiare și etapa acordării și post-acordării creditului, care presupune o atentă supraveghere a evoluției clientului beneficiar de împrumut, a modului în care se rambursează ratele de credit și dobânzile.

Instrumente manageriale utilizate pentru monitorizarea riscului de dobândă

Riscul ratei dobânzii apare în momentul în care o bancă face plasamente (acordă credite) pe un termen mai lung cu dobândă fixă și finanțează investițiile din surse atrase pe un termen mai scurt. Băncile își analizează portofoliile de active și pasive ca un tot integrat, încercând să determine modul în care întregul portofoliu al băncii contribuie la obiectivele sale generale de profitabilitate adecvată și risc acceptabil. Obiectivul general al managementului activelor și pasivelor este formularea strategiilor și luarea măsurilor care să modeleze bilanțul băncii în așa fel încât să contribuie la realizarea obiectivelor stabilite. Principalul obiectiv îl reprezintă maximizarea sau cel puțin stabilirea marjei băncii, a diferenței dintre veniturile din dobânzi și cheltuielile cu dobânzi, în condițiile unui nivel acceptabil de risc.

Strategii de management al activelor și pasivelor

Strategiile de management al activelor pornesc de la premisa că suma și tipul depozitelor pe care le are o bancă și volumul altor împrumuturi pe care aceasta le poate atrage depind în cea mai mare măsură de clienții săi. Conform acestei opinii, agenții economici și persoanele fizice sunt aceia care determină sumele relative de depozite și disponibilități pe care doresc să le păstreze în bancă. În această situație, deciziile pe care conducerea băncii le poate face se referă nu la depozite, ci la domeniul investițiilor, plasamentelor, în general la domeniul activelor.

Banca își exercită controlul asupra alocării depozitelor pe care le primește, hotărăște cui acordă credite și pe ce termene. Astfel, necesarul de lichiditate al băncii este asigurat printr-o administrare atentă a creditelor; acestea se acordă în marea majoritate pe termen scurt, pentru a fi acoperite din depozitele existente.

Această strategie se bazează pe ideea că banca își poate acoperi necesarul de lichidități prin convertirea activelor în numerar. Însă principalul activ al băncii, reprezentat de credite, nu se transformă întotdeauna cu ușurință în lichidități, în special atunci când este în recesiune.

Strategia de management al pasivelor are ca principal obiectiv obținerea unui control asupra surselor de fonduri, comparabil cu controlul deținut de bancă asupra activelor sale. Principala pârghie de control o reprezintă prețul – rata dobânzii și celelalte condiții pe care banca le oferă pentru depozitele pe care le atrage și pentru împrumuturile pe care le ia – pentru a obține volumul, structura și costul pe care le dorește.

Dacă cererea de credite este mare, banca poate mări rata dobânzii pe care o oferă la depozite sau la împrumuturile de pe piața monetară la un nivel superior competitorilor săi; pe de altă parte, în situația în care banca are un surplus de lichidități comparativ cu posibilitățile sale de plasament, poate lăsa neschimbată dobânda pasivă sau chiar o poate diminua, lăsând competitorii să ofere mai mult pentru fondurile disponibile pe piață.

Dezvoltarea strategiei de management a pasivelor și creșterea volatilității dobânzilor și a riscurilor au determinat elaborarea unei strategii de management al fondurilor. Această strategie este o abordare mai echilibrată a managementului activelor și pasivelor: conducerea băncii trebuie să exercite un control cît mai ridicat asupra volumului, structurii și venitului, respectiv costului, atît a activelor, cît și a pasivelor; această coordonare permite maximizarea marjei dintre veniturile băncii obținute din plasamente și cheltuielile sale pentru atragerea pasivelor; politicile băncii trebuie dezvoltate în așa fel încât să maximizeze veniturile și să minimizeze costurile aferente serviciilor băncii.

Managementul riscului de lichiditate

Managementul lichidității reprezintă una dintre cele mai importante sarcini pentru conducerea unei bănci. O bancă este considerată lichidă dacă are asigurat accesul la fonduri care pot fi utilizate imediat, la un cost rezonabil, în momentul în care acestea sunt necesare; fie deține suma necesară, fie poate obține fondurile necesare împrumutându-se sau vânzând active.

Problemele cu care se confruntă banca provin din faptul că:

rareori cererea de lichiditate este egală cu oferta de lichiditate, banca aflându-se în permanență în exces sau deficit de lichiditate;

trebuie să existe un echilibru între lichiditate și profitabilitate – cu cît mai mari vor fi fondurile menținute disponibile pentru a satisface necesarul de lichiditate, cu atît mai mică va fi profitabilitatea băncii.

Rezolvarea problemelor de lichiditate depinde și de costurile implicate efectiv sau potențiale. Aici se includ costul cu dobânda la fondurile împrumutate, costurile de tranzacție, dar și costul de oportunitate sub forma câștigurilor viitoare la care se renunță atunci când se vând active productive pentru a obține lichiditate.

Din alt punct de vedere, managementul lichidității depinde de riscul variației dobânzilor și de riscul ca fondurile lichide să nu fie disponibile în volumul necesar băncii.

Managementul riscului de lichiditate se desfășoară după următoarele principii:

informarea operativă a conducerii băncii asupra situației lichidității prin mai multe raportări;

gestionarea lichidității printr-un sistem de scadențe în care sunt cuprinse încasările și plățile estimate pe baza prognozelor efectuate;

urmărirea permanentă a structurii încasărilor și plăților, în lei și valută, la active și pasive;

obținerea de informații în timp real de la rețeaua de subunități cu privire la toate operațiunile care influențează contul curent;

atragerea resurselor, având în vedere diversificarea tipurilor de deținători ai disponibilităților;

menținerea unui stoc de activ lichide, în lei și valută, în special depozite pe termen scurt, pentru a face față situațiilor neprevăzute;

urmărirea permanentă a dobânzilor oferite de celelalte bănci la depozitele în lei și valută și ajustarea când este necesar a dobânzilor, în funcție de calculul marjei de dobândă între acestea și evoluția resurselor și plasamentelor;

corectarea intrărilor/ieșirilor mari în lei sau valută și prin piața valutară interbancară, prin vînzarea/cumpărarea de valută.

Managementul riscului valutar

Riscul valutar poate fi definit drept expunerea într-o anumită valută, multiplicată cu variația în timp a cursului său de schimb. Una dintre problemele de fond în acest domeniu constă în imprecizia oricărei măsurători a riscului, asociat unui complex de posibilități, datorită dificultăților de previzionare a evoluției cursurilor valutare. Modificarea acestora este influențată de un ansamblu de factori:

fluxurile comerciale – abordările tradiționale pun accent pe impactul exporturilor și importurilor de bunuri/servicii asupra stabilirii cursurilor de schimb, întrucât acestea sunt principalele componente ale cererii și ofertei pentru orice valută;

inflația relativă – potrivit parității puterii de cumpărare, moneda unei țări cu o rată a inflației mai mare tinde să se deprecieze față de moneda țării cu o inflație mai redusă, în absența unei asemenea ajustări fiind afectată competitivitatea economică și respectiv balanța de plăți.

dobânzile relative – țara cu rate ale dobânzilor mai înalte va atrage investitorii dintr-o țară cu rate ale dobânzilor mai scăzute. Acest lucru este valabil numai în absența variațiilor de curs între monedele celor două țări, în perioada investiției;

investițiile de capital – infuzia de investiții de capital sau de portofoliu într-o economie este determinată de o serie de factori de bază, cum ar fi o piață a valorilor mobiliare atractivă, care presupune ca va primi afluxuri de capital, cu efect asupra întăririi monedei naționale.

Referitor la procesul de gestiunea a riscurilor bancare în cadrul BC Moldindconbank S.A., gestiunea riscurilor bancare presupune implementareav unui șir de măsuri care vor permite prevenirea pierderilor sau minimizarea cheltuielilor suplimentare ce pot fi suportate de bancă, indiferent de cauza acestor evenimente. Aceste măsuri prevăd o gestiune globală a riscurilor, asigurând managerilor băncii posibilitatea de a identifica și evalua riscurile aferente, de a urmări evoluția lor, de a evidenția modalitățile de evitare și finanțare a riscurilor. Nu mai puțin importantă este determinarea corelației între venitul posibil, lichiditate și riscul pe care poate să și-l asume banca (volumul riscului).

În cadrul B.C. Moldindconbank managementul riscurilor se efectuează permanent și presupune 4 etape de bază [32]:

Identificarea riscurilor;

Evaluarea riscurilor;

Monitorizarea și raportarea riscurilor;

Controlul / reducerea riscurilor.

Identificarea riscurilor constituie primul pas în construirea profilului riscurilor băncii. Banca acordă o atenție deosebită atât riscurilor curente, cu care se confruntă în activitatea sa la momentul de față, cât și celor viitoare, aferente atât activității Băncii, precum și mediului economic, politic și social. Riscurile nu sunt identificate prin impactul lor asupra obiectivelor, dar în raport cu obiectivele ale căror realizare este afectată de materializarea lor. Pentru identificarea riscurilor aferente activității sale Banca combină următoarele abordări:

Autoapreciere – managerii diferitor niveluri identifică permanent riscurile aferente activității subdiviziunilor lor.

Brainstorming – în scopul identificării sistematice atât a riscurilor financiare cât și celorlalte riscuri inclusiv riscurile politice tehnologice de competiție și ale proceselor interne.

Analiza scenariilor de testare la stres – elaborarea diferitor scenarii de risc și testări ale acestora la stres proces în cadrul căreia sunt antrenate toate subdiviziunile Băncii care au tangențe cu gestionarea riscurilor.

Evaluarea riscurilor constă în parcurgerea următoarelor etape:

evaluarea probabilității de materializare a riscului identificat (acesta poate avea o frecvență înaltă medie sau scăzută);

evaluarea impactului asupra obiectivelor în cazul în care riscul s-ar materializa (major mediu nesemnificativ);

evaluarea expunerii la risc ca o combinație între probabilitate și impact prin intermediul unei matrici (în cazul probabilității înalte de materializare a unui eveniment de risc cu un impact major – Banca urmează să întreprindă măsurile necesare pentru a evita riscul respectiv în cazul probabilității mici de materializare a evenimentului cu un impact nesemnificativ – riscul se acceptă în celelalte cazuri riscul se controlează).

Monitorizarea și raportarea riscurilor constituie procesul care asigură faptul ca profilul de risc al Băncii rămâne permanent in conformitate cu apetitul său la risc și asigură controlul respectării limitelor stabilite pentru toate tipurile și pozițiile de risc. Rezultatele procesului de monitorizare se reflectă în rapoartele interne de risc către structura de conducere a Băncii. Raportarea internă se realizează pe linii de activitate și este consolidată la nivelul întregii bănci.

Controlul / reducerea riscurilor urmărește derularea procesului de administrare a riscurilor în condiții de eficiență precum și obținerea de informații corecte relevante și complete necesare formulării deciziilor de către organele competente și are la bază următoarele principii:

evaluarea sistematică a riscurilor având în vedere atât interdependențele dintre acestea cât și efectele evoluției acestora în situații de criză;

menținerea unui circuit eficient al informațiilor și documentelor referitoare la identificarea evaluarea monitorizarea riscurilor la nivelul întregii Bănci;

evaluarea sistematică a aplicării procedurilor stabilite pentru administrarea riscurilor și după caz corectarea deficiențelor constatate.

Politicile de gestiune a riscurilor stabilesc și descriu totalitatea aprecierilor privind apariția riscurilor de pierderi în termenii stabiliți. Zilnic se efectuează monitorizarea riscurilor de departamentele corespunzătoare în baza politicii de gestiune a riscurilor stabilită în Bancă. Sistemul de gestiune a riscurilor se controlează de către Direcția audit intern.

Sistemul de gestiune a riscurilor urmărește următoarele tipuri de risc: riscul de credit; riscul de piață; riscul lichidității, riscul ratei dobânzii; riscul valutar și riscul operațional.

Controlul riscului reprezintă metode și proceduri utilizate pentru diminuarea pierderilor Băncii din cauza factorilor negativi [32]:

Acceptarea (tolerarea) riscurilor. Acest tip de răspuns la risc constă în neluarea unor măsuri de control al riscurilor și este adecvat pentru riscurile inerente ale căror expunere este mai mică decât toleranța la risc (“cantitatea” de risc pe care o organizație este dispusă să se expună la un moment dat). Acceptarea (tolerarea) riscurilor este o strategie de răspuns la risc recomandată pentru riscurile cu expunere scăzută și o probabilitate mică de materializare.

Monitorizarea permanentă a riscurilor. Acest tip de răspuns la risc constă în acceptarea riscului cu condiția menținerii sale sub o permanentă supraveghere. Avantajul aplicării unei astfel de strategii de răspuns la risc constă în utilizarea resurselor disponibile la un moment dat numai pentru riscurile cu expunere mare. Banca aflându-se permanent în situația de a-și prioritiza acțiunile de tratare a riscurilor în funcție de resurse. Dezavantajul strategiei constă în faptul că întârzierea în tratarea riscului poate diminua șansele de a dispune în viitor de un management eficient al riscurilor.

Evitarea riscurilor. Această strategie de răspuns la risc constă în eliminarea activităților (circumstanțelor) care generează riscurile care au un impact major sau un impact mediu / scăzut însă o probabilitate înaltă de materializare.

Transferarea (externalizarea) riscurilor. Această strategie de răspuns la risc constă în încredințarea gestionării riscului unei părți terțe care are expertiza necesară gestionării acelui tip de risc încheindu-se în acest scop un contract.

Tratarea (atenuarea) riscurilor. Aceasta este abordarea cea mai frecventă pentru majoritatea riscurilor cu care se confruntă Banca. Opțiunea tratării (atenuării) riscurilor constă în faptul că în timp ce Banca va continua să-și desfășoare activitățile care generează riscuri aceasta ia măsuri (implementează instrumente/dispozitive de control intern) pentru a menține riscurile în limite acceptabile (tolerabile).

Instrumente/ dispozitive de control intern preventiv. Aceste instrumente de control intern sunt menite să limiteze posibilitatea ca anumite riscuri să se materializeze.

Instrumente/ dispozitive de control intern cu caracter corectiv. Aceste instrumente sunt concepute pentru a limita impactul riscurilor materializate.

Instrumente/ dispozitive de control intern detective. Aceste instrumente de control intern sunt concepute să identifice riscurile care s-au materializat pentru a putea fi tratate consecințele. În general aceste instrumente de control intern sunt cunoscute și sub denumirea de controlul ulterior deoarece se referă la riscuri materializate.

Gestionarea riscurilor în B.C. „Moldindconbank” S.A. se bazează pe cerințele și actele normative ale Băncii Naționale a Moldovei recomandările Comitetului de la Basel pentru supraveghere bancară, recomandările companiei de audit precum și existența cadrului intern regulator (regulamente instrucțiuni proceduri etc.) pentru managementul riscului. De asemenea banca trebuie să mențină fondul rezervelor obligatorii pentru depozitele atrase, formarea rezervelor pentru reduceri pentru pierderi la creditele acordate, menține structura portofoliului de credite în concordanță cu politica de creditare, menține mărimea capitalului normativ total și suficienței capitalului ponderat la risc în limitele stabilite de BNM, respectă limitele față de poziția valutară deschisă, lichiditatea băncii, expunerea față de grupurile de agenți economici etc.

În scopul minimizării expunerii la risc, optimizării proceselor business și al perfecționării calității serviciilor prestate, Banca dezvoltă în permanență sistemul de control intern și cel de gestiune a riscurilor antrenând în activitatea respectivă întreaga structură organizațională de la nivelurile superioare la subdiviziunile structurale.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Desfășurarea oricărei activități economice are la bază imboldul obținerii de profit. Instituțiile bancare, ca și alte întreprinderi producătoare de bunuri servicii, au ca scop major maximizarea profiturilor. Doar că activitatea bancară își conturează individualitatea prin substanța și particularitatea ei, aceasta constând în trăsăturile specifice ale banilor, care sunt, în același timp, „materie primă” și „produs” pentru bănci.

Cea mai mare provocare o constituie reducerea riscurilor inerente activității desfășurate. Riscul poate avea un impact considerabil asupra valorii instituției financiar – bancare respective, atît sub forma unor pierderi direct suportate, cît și un impact indus cauzat de efectele asupra clientelei, personalului, acționarilor.

Un rol primordial, în această direcție, revine identificării, analizei și dimensionării corecte a riscurilor aferente activității băncilor comerciale, care prin demersul metodologic și interpretativ, asigură posibilitatea evitării, diminuării sau controlării unor dificultăți potențiale asupra activității desfășurate .

În lucrarea dată s-a încercat cercetarea problemelor aferente identificării, evaluării și prevenirii riscurilor băncilor comerciale.

Cercetările teoretice realizate conduc la formularea următoarelor concluzii:

1. Conform abordărilor moderne, riscul este considerat o noțiune obiectivă, independentă de obiectul sau subiectul analizat și de metoda de management aplicată. Însă, criteriile de clasificare a riscurilor, deseori, sunt dependente de obiectul de studiu și de metoda de evaluare aplicată, fapt ce califică riscul drept o noțiune dependentă de o serie de elemente și tehnici.

2. Riscul poate avea un impact considerabil asupra valorii activelor băncii sau instituției financiare respective, atât în mod direct (de regulă sub forma pierderilor direct suportate), cât și un impact indus cauzat de efectele asupra clientelei, personalului, partenerilor și chiar asupra autorității bancare.

3. Riscul bancar nu are o definiție unic acceptată, dar toți specialiștii în domeniu recunosc faptul că el poate fi caracterizat prin trei trăsături principale:

cauzele instabilității riscurilor bancare;

punctul critic de manifestare al riscurilor bancare determinat de obiectivele băncii;

riscurile bancare prezintă posibilitatea ca obiectivele stabilite să nu fie realizate.

4. Alegerea metodelor de evaluare a riscurilor este o sarcină dificilă, deoarece o metodă totalmente universală nu există. De aceea, este optimă alegerea metodelor de evaluare pentru fiecare caz concret, pornind de la situația reală și în funcție de următorii factori: caracterul situației riscante, scopul evaluării, cantitatea și calitatea informației disponibile, existența resurselor necesare pentru un anumit tip de analiză etc.

5. Managementul riscului în banca comercială este influențat de trei puteri principale: proprietarii băncii; managementul băncii; societatea (interesele fiind reprezentate de organele de reglementare). Fiecare dintre aceste puteri, pentru intervale mici de timp, sau în anumite condiții specifice, poate avea scopuri diferite și aceasta explică diferența metodologiilor recomandate și aplicate în managementul riscului.

6. Pentru sistemul bancar funcțiile managementului riscurilor au o deosebită importanță la realizarea obiectivului stabilit prin politici și strategii determinate de maximizare a profitului în condițiile de minimizare a riscului.

7. Se cunosc mai multe modele de gestiune a riscurilor, însă, principalele obiective ale managementului riscului sunt identificarea sistematică a expunerilor la risc, evaluarea și analiza riscurilor, stabilirea magnitudinii riscurilor identificate, dezvoltarea sistematică a strategiei de gestiune a riscului.

8. Problema identificării, evaluării și gestiunii riscurilor bancare în vederea prevenirii acestora, are o importanță semnificativă în domeniul teoriei și practicii de gestiune, planificării și controlului activității bancare. Alegerea unei corelații optime, din punct de vedere analitic, între nivelul riscului și rezultatele activităților desfășurate devine o parte componentă a esenței procesului de luare și realizare a deciziilor manageriale.

9. În condițiile dezvoltării relațiilor de piață cu scopul efectuării unei analize mai eficiente, obținerii unei informații mai exacte în vederea luării deciziilor corecte în cadrul optimizării situațiilor de risc, este rațională realizarea unei abordări complexe în ceea ce privește procesul de evaluare a riscurilor băncilor comerciale.

10. În urma efectuării analizei riscurilor în cadrul B.C. „Moldindconbank” S.A. am constatat că toți indicatorii specifici riscurilor bancare se încadrează în limitele normativelor și respectiv în perioada analizată activitatea băncii poate fi considerată performantă.

Având în vedere cele menționate anterior, accentuăm următoarele propuneri de optimizare a gestiunii riscurilor în cadrul băncilor comerciale autohtone:

1. În scopul analizei activității băncii comerciale, noțiunea de risc are sens numai în raport cu obiectul de studiu în cadrul sistemului examinat și, pornind de la aceasta, recomandăm ca riscul băncii să fie examinat ca starea în care se află banca la un moment dat. Respectiv, analiza și evaluarea probabilității de apariție și a efectului provocat de evenimentele care pot influența starea băncii, caracterizează riscul băncii.

2. În scopul perfecționării gestiunii riscului în băncile comerciale din Republica Moldova recomandăm implementarea unui model-etalon de management al riscului care va include etapele de stabilire a contextului strategic, contextului de gestiune a riscurilor, identificarea, analiza și investigarea riscurilor, tratarea riscurilor (alegerea soluțiilor adecvate care permit realizarea obiectivelor de reducere a probabilității de apariție a riscurilor, reducerea impactului financiar al riscurilor, transferul riscului, în anumite situații – reținerea și gestiunea riscurilor ca sursă de avantaj competitiv și/sau eliminarea riscului) și implementarea/monitorizarea planului de gestiune a riscurilor.

4. La baza sistemului bancar trebuie să fie creat un program național de integrare a Moldovei și anume a sistemului financiar-bancar în Uniunea Europeană, cu implementarea legislației existente în spațiul european. Și la baza acestui program ar fi binevenit o serie de obiective importante cum sunt:

îmbunătățirea accesului agenților economici la credite, ceea ce depinde de succesul reformei în materie de privatizare și restructurare, de creșterea eficienței proiectelor supuse creditării;

îmbunătățirea capitalizării băncilor, restructurarea și eficientizarea lor;

alinierea normelor de prudență bancară la prevederile tratatului de la Maastricht.

În concluzie, identificarea și gestiunea riscurilor bancare în vederea prevenirii acestora, nu se poate realiza eficient decât împreună cu celelalte domenii ale conducerii băncii comerciale. Prin intermediul procedeelor enumerate nu este posibil de evitat complet riscurile bancare, deoarece în condițiile în care întreaga evoluție a vieții economice demonstrează că riscul și incertitudinea sunt prezente oriunde și însoțesc toate actele sau faptele economice, problema principală nu constă în luarea unor decizii în situații nesigure, ci în găsirea modalităților care să asigure micșorarea incertitudinii.

BIBLIOGRAFIE

Andronache V., ”Banca și operațiuni comerciale, aspecte și soluții, proiecte în raporturile dintre bancă și client”, București, Ed. Universitară, 2006. – 287 p.

Badea L., Socol A., Drăgoi V., Drigă I., Managementul riscului bancar, București, Editura Economică, 2010. – p. 187.

Banks, E., Dunn, R. Practical risk management. An executive risk to avoiding surprises and losses., John Wiley & Sons, Ltd, Chichester, 2003. – p. 176.

Basno C., Dardac N. Operațiuni bancare. Instrumente și tehnici de plată. Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 2001. – p. 251.

Bătrâncea Ioan, Bejenaru Aurel, Trenca Ioan, Borla Sorin N., Analiza performanțelor și riscurilor bancare, Editura Risoprint, 2008. – p. 182.

Bhatia, M. Credit Risk Management & Basel II, An Implementation Guide, Risk Books, London, 2006. – p. 175.

Burton M., Lombra R. The Financial System and the Economy. Principles of Money and Banking, third Edition, Editura Thomson South-East, Mason, Ohio, 2003. – p. 676.

Caraganciu A., Iliadi G. Monedă și credit. Editura ASEM, Chișinău, 2004. – p. 249.

Ciocoiu Nadia Carmen, Managementul riscului în afaceri și proiecte, București, Editura ASE, 2006. – 260 p.

Cociug V., Cinic L., Gestiunea riscurilor bancare. Curs universitar, Editura ASEM, Chișinău, 2008. – p. 325.

Dănilă M., Berea A., Management bancar: fundamente și orientări, București, Economica, 2000. – p. 256.

Dimitriu M., Mihalașcu R., Oprea I. A., Managementul riscului bancar, București, Editura Pro Universitaria, 2012. – 300 p.

Druică E., Risc și afaceri, București, Editura C.H. Beck, 2006. – 135 p.

Enikov I., Orientări în managementul riscurilor bancare, Chișinău, ASEM, 2001. – 195 p.

Grigoriță C. Activitate bancară, ediția a III-a, Cartier, Chișinău, 2005. – p. 418.

Hennie van Greuning, Sonja Brajovic Bratanovic. Analiza și managementul riscului bancar: evaluarea guvernanței corporatiste și a riscului financiar. București: Casa de Editură Irecson, 2003. – p. 187.

Imireanu M. Tehnica și practica operațiunilor bancare: relațiile agenților economici cu băncile. -București: Tribuna Economică, 2005. – 326 p.

Ionescu C. Lucian. Banci și operatiuni bancare, București:Editura Economica,2006.–258 p.

Legea instituțiilor financiare nr.550-XIII din 21.07.1995, cu modificările și completările ulterioare.

Legea privind activitatea băncilor, nr. 202 din 06.10.2017. MO al R. Moldova nr. 434-439 art. 727 din 15.12.2017.

Nițu, I. Managementul riscului bancar, Editura Expert, București, 2000. – p. 254.

Oprițescu, M. Managementul riscurilor și performanțelor bancare, Editura universitaria, Craiova, 2007. – p. 223.

Rotaru C., Managementul performanței bancare, București, Editura Expert, 2001. – 158 p.

Roxin Luminița, Gestiunea riscurilor bancare, București, Editura Didactică și Pedagogică, 2001. – p. 203.

Socaciu-Bințințan A. Sistem de analiză bancară. Rezumatul tezei de doctorat, Cluj-Napoca, 2010. – p. 213.

Socol A., Tehnica bancară, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2006. – 125 p.

Stoika M., Management bancar, București, Editura Economica, 2000. – 224 p.

Stoika M., Managementul riscurilor bancare, București, Editura Expert, RO, 2000. – 288 p.

Stratulat Oleg, Monedă și credit. – Chișinău: ASEM, 2014. – p. 318.

Tomozei V., Enicov I., Oboroc Iu., Riscuri și instrumente financiare de acoperire, Chișinău, Editura Evrica, 2002. – 262 p.

Trenca I. I., Silivestru H. T., Managementul riscului operațional în bănci, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2011. – p. 198.

http://www.micb.md

www.evm.md/bancamea.md

www.bnm.md

www.riskworld.com

http://www.sorinchirita.ro/documente/TENDINTE%20IN%20EVOLUTIA%20SITEMULUI%20BANCAR%20SI%20GESTIUNEA%20RISCULUI.pdf

www.dex.online

ANEXE

Anexa 1

Anexa 2

Anexa 3

Anexa 4

Anexa 5

Anexa 6

Anexa 7

Anexa 8

Anexa 9

Anexa10

DECLARAȚIA MASTERANDEI

Subsemnata Teterea Elena declar de proprie răspundere că lucrarea cu tema Identificarea și prevenirea riscurilor în activitatea băncilor comerciale în contextul evoluțiilor contemporane este rezultatul muncii mele, pe baza propriilor cercetări și pe baza informațiilor obținute din surse care au fost citate și indicate, conform normelor etice, în note și în bibliografie.

Declar că lucrarea nu a mai fost prezentată sub această formă la nicio instituție de învățământ superior în vederea obținerii unui grad sau titlu științific ori didactic.

Data_____________ Semnătura_____________