Profesor al Liceului Teoretic Duiliu Zamfirescu Odobești și Școala Gimnazială Suraia în perioada 2017-2018. [309100]

Profesor al Liceului Teoretic „Duiliu Zamfirescu” Odobești, [anonimizat], Școala Gimnazială ꞌꞌPanaite C. Maziluꞌꞌ Broșteni în perioada 2018-2019.

Profesor al Liceului Teoretic „Duiliu Zamfirescu” Odobești și Școala Gimnazială Suraia în perioada 2017-2018.

[anonimizat] 2011-2014 dar și 2015-2016 în perioada masterului din cadrul aceleiași facultăți în care s-[anonimizat], [anonimizat], realizarea documentelor de raportare.

PERIOADA 2014-2017

DISCIPLINELE PRINCIPALE STUDIATE

Metode de colectare a [anonimizat], [anonimizat] a [anonimizat], Aplicarea metricilor peisagistice în studiile de mediu

NUMELE INSTITUTIEI DE Master Evaluarea integrată a [anonimizat],

INVATAMANT Universitatea din București

PERIOADA 2011-2014

[anonimizat], [anonimizat], Topografie, [anonimizat], [anonimizat], Analiza sistemică a mediului, [anonimizat], [anonimizat], Universitatea din București

PERIOADA 2007-2011

DIPLOMA OBTINUTA Diplomă de absolvire a ciclului liceal

DISCIPLINELE PRINCIPALE STUDIATE Lb. română, Engleză, Spaniolă, Geografie, Istorie

NUMELE INSTITUTIEI DE INVATAMANT Liceului Pedagogic ”Spiru Haret” Focșani

Capitolul 1 [anonimizat], [anonimizat].

Oamenii parcurg trei prioade importante pe parcursul vietii:

– [anonimizat]

-perioada adultului

Chiar daca aceste perioade au creat controverse asupra lor acestea fiind caracteristice ciclurilor umane controversele au provenit din diferentele conceperii “omului concret” cu existenta temporara si “omului in situatie” cu un anumit potential psihic la statutul de varsta.

Referindu-se la relația dintre dezvoltarea psihică și cea biologică, J. Piaget (1973) afirma : „…inteligența este un caz particular al adaptării biologiceꞌꞌ. [anonimizat] a proceselor, [anonimizat].

În ceea ce privește dezvoltarea psihică a ființei umane, caracteristicile fiecăruia au particularități specifice dezvoltării, un ritm propriu de creștere și transformare, diferit de la o persoană la alta, cu elemente personale care aparțin potențialului biopsihic dar și din condițiilor de mediu în care trăiesc.

Fig.1 Stadiile dezvoltării psihice

În literatura noastră, preocupările cele mai cunoscute de etapizare a dezvoltării aparțin profesorilor U. Șchiopu și E. Verza (1997) care consideră mai importante trei mari etape:

perioada de creștere și dezvoltare fiind compusă din: perioada prenatală (din momentul concepției și până la naștere), primul an de viață, prima copilărie (perioada antepreșcolară, între 1 și 3 ani), a doua copilărie (perioada școlară, între 3 și 6 ani), a treia copilărie (perioada școlară mică, între 1 și 10 ani), pubertatea sau preadolescența (între 10/11 și 14 ani), adolescența (între 14 și 18/20 de ani), adolescența prelungită (între 20 și 24 de ani);

In aceasta etapă între 1 și 3 ani au loc cele mai multe transformari în ceea ce privește activitatea copilului si a relatiilor cu cei din jur traind prin integrarea copilului în familie si observarea regulilor, a interdictiilor si a modului de viata al familiei dar și buna organizare si functionare a acesteia. In aceasta perioada se consolideaza perfectioneaza deplasarea si comunicarea verbala ceea ce stimuleaza activitatea psihica existând diferente între copiii în funcție de perioadă, țară, limbă.

Perioada prescolara este cuprinsă între 3 și 6 ani fiind caracterizeaza prin dezvoltarea complexa a copilului, prin infuența celor șapte ani de acasa reflectandu-se tocmai importanta constituiri in decursul acestei perioade a bazelor activitatii psihice si de conturare a trasaturilor de permeabilitate ce isi pun amprenta pe comportamentul în viitor a copilul din care se formează modele de viata care determina o integrare activa spre conditia umana. Mediul extern îl solicita la adaptari ale comportamentului, la diferite de cerinte,la protectie si afectiune, dar creeaza in acelas timp o mai mare sesizare a diversitatii lumii si vietii.

Perioada scolara mica este cuprinsă între 6 și 10 ani fiind caracteristică de la intrarea copilului la scoala si pana la terminarea ciclului de bază. Este considerată de unii autori ca fiind sfarsitul copilariei in care predomina particularitatile de varstă asemanatoare cu cele prescolare fiind o etapa distincta a copilariei in care sunt evidentiate problemele adaptarii scolare si ale dezvoltarii ca urmare a faptului ca, in perioada prescolara are loc cea mai importanta achizitie de experienta în ceea ce privește adaptarea si atitudinea.

În această perioada se dezvolta cele mai importante caracteristici si se realizeaza progrese in activitatea psihica datorita constientizarii procesului de invatamant astfel încât copilului i se vor sugera strategii de invatare si i se va constientiza rolul atentiei si repetitiei formandu-si deprinderi de scris-citit si calcul. Invatarea ocupă cel mai important loc in viata de copilului actionand profund asupra personalitatii lui.

Perioada pubertatii sau perioada scolaritatii mijlocii este cuprinsă între 10 și 14 ani fiind cel de-al doilea ciclu elementar, diferențiind solicitarile fata de copii si stilurile diferite ale profesorilor pe materii si cerintelor care presupun intelegerea si elaborarea de comportamente diferite pentru ca daca in perioada scolara mica , influenta familiala scolara este accentuata, in perioada scolaritatii mijlocii se modifica ca urmare a responsabilitatii crescute a copilului, dominanta fiind maturizarea biologica si dezvoltarea personalitatii.

Structura personalitatii in perioada pubertatii diferăin functie de de atitudinile copilaresti, cerintele de protectie, anxietate specifica varstelor mici in fata situatiei mai deosebite sau impuse de societate.

Perioada adolescentei. Spre deosebire de pubertate unde se inregistreaza un puseu de crestere, in perioada adolescentei are loc o evolutie majoră in plan psihic stabilizandu-se elementele de personalitate formându-se urmatoarele subperioade:

– subperioada preadolescentei între 14 și 16ani este caracterizată printr-o stabilizare a marturizarii, dezvoltarea constiintei in genereal si constiintei de sine in special.

Dezvoltarea psihica este intensa si incarcata de conflicte interioare si ca urmare a mentineri unor stari de agitatie si impulsivitate , a unor momente de neliniste si anxietate. Identitatea de sine si adoptarea de comportamente individuale se dezvolta sub influienta planurilor intelectuale si de relationare.

– subperioada adolescentei propriu zise între 16 și 18 ani este centrata pe o intelectualizare intensa, pe imbogatirea experientei afective si structurarea coduitelor ca insemn al personalitatii complexe.

– subperioada adolescentei prelungite între 18 și 20/25 ani cuprinsa intre cele doua perioade mari adolescenta si tinerete fiind cea care duce la dezvoltarea pesonalitatii si afirmarea persoanei prin stiluri diferite prin interesul pentru viata social culturala care creste si se nuanteaza ca si pentru dobandirea unui statut profesional mai complex.

Jean Rousselet descrie 3 mari categorii de conduite ale adolescentului în această periodă:

– conduita revoltei – se caracterizează prin refuzul tânărului de a se supune, prin respingerea a ceea ce a învățat și i-a fost impus, în forme de indisciplină realizate prin zâmbet batjocoritor, fuga de acasă, de la școală, particularități de limbaj, de vestimentație.

– conduita închiderii în sine –se caracterizează prin analiza în detaliu a faptelor, gesturilor, sentimentelor, pe lungă introspecție. Toate aceste manifestări evidențiază preocuparea adolescentului pentru a se cunoaște, a se descoperi pe sine.

– conduita exaltării și afirmării – caracteristică este confruntarea deschisă cu alții, căutări neîncetate, exacerbarea satisfacțiilor intelectuale, fiziologice, sentimentale. Se ghidează după afirmația „totul sau nimic” deoarece își propune să abordeze cele mai dificile sau mai interesante probleme. Acesta este rodul maturizării personalității sale și reprezintă de fapt o reacție la visările sale de până acum.

Adolescentul si societatea. Omul este obișnuit să conviețuiască alături de alti oameni, acesta fiind dependent de relatiile care există între cei asemenea lui. Socieatea în care acesta îsi desfăsoară activitatea îi oferă cadrul satisfăcător de manifestare a personalitătii dar si aprecierea muncii pe care o face. Cei ce vor asigura mai departe continuitatea efortului si a gândirii umane sunt adolescentii de azi și oamenii de mâine.

Adolescentul este copilul care caută senzatii si emotii puternice. El încearcă să depăsească limitele pe care adultii i le impun tocmai din dorinta de a nu se supune lor, căci ideea e să trăiesti cât mai diferit si mai presus de ceilalti.

Experienta este dovada cea mai puternică care tine loc de întrebările fără răspuns. Adolescenții simt dorinta de a se retrage în sine, aceste momente fiind mai intense decât escapadele dese din cotidian. Ele presupun lupta între diferitele emotii ce îl încearcă în privința modului de a gândi si de a actiona.

Relatiile cu cei din jurul său sunt rezultatele educatiei din copilărie fără a fi influențate de calitatea de adolescent. Tinerii sunt impulsivi si influentabili, dar valoarea lor constă în puterea de a diferentia binele de rău si de a se corecta atunci cand fac o greseala, dar doar în contextul unei bune educatii insuflate de familie. Familia nu are de cele mai multe ori răbdare si refuză să îi asculte si sa îi înteleagă. Frica de a comunica cu părinții poate fi atribuită si tinerilor.

Șchiopu și Verza (1997) consideră că, în dezvoltarea psihică la peste 14 ani, există două etape importante: stadiul adolescenței (preadolescența și adolescența propriu-zisă) și stadiul adolescenței prelungite.

Stadiul adolescenței (14-18/20 ani) se poate caracteriza prin ieșirea adolescentului din societatea de tip tutelar, familial și școlar și intrarea în alte cadre ale vieții social-culturale. Această trecere nu se realizează brusc, ci presupune o etapă intermediară între copilărie și adolescența propriu-zisă: preadolescența (pubertatea, de la 10 la 14 ani).

Preadolescența (10/11-14 ani)este o perioadă de stabilizare a maturizării, în care se adâncește individualizarea conturându-se caracteristicile conștiinței de sine. Reprezintă o etapă de dezvoltare psihică, tânărul manifestând o oarecare agitație și impulsivitate, momente de neliniște. La această vârstă, începe să crească interesul pentru probleme abstracte și apare dorința de afirmare personală.

Adolescența propriu-zisă (14-18/20 ani) se caracterizează printr-o intelectualizare intensă, adolescentul căutând mijloace personale de a fi și de a părea în ochii celorlalți. Intensă este și socializarea aspirațiilor, aspectele vocaționale și cele profesionale încep să prindă contur, cuprinzând și elemente importante ale concepției despre lume și viață. Tânărul este pregătit din punct de vedere psihologic, moral, aptitudinal pentru confruntări sociale complexe, pentru a se exprima ca atare.

Adolescența prelungită (20-24 ani) cuprinde tineretul deja integrat în forme de muncă, precum și studenții. Sub formă sau alta, independența este dobândită sau pe cale de a fi dobândită la această vârstă, fapt care aduce cu sine un plus de energizare și o expansiune a personalității. Viața sentimentală este intensă, dar relativ instabilă, manifestându-se nevoia unei intense participări sociale, în care au loc angajări matrimoniale, conturându-se o nouă subidentitate implicată în responsabilități legate de constiturea unei familii, ceea ce va creea condiția intimității – ca o nouă formă de trăire.

În plan psihologic, evoluția adolescentului nu este uniformă, ci variază de la un individ la altul. Ea începe în cursul celei biologice și se termină după aceasta. A. Moisin (2001) a argumentat că adolescența este ultima și cea mai complexă etapă a dezvoltării copilului, a conturării individualității și a începutului de stabilizare a personalități. Procesul de maturizare psihică este un proces complex, în cursul căruia tânărul trece de la stadiul de copil la independența în gândire a adultului. Adolescența este perioada în care se conturează personalitatea cu principalele sale caracteristici.

Perioada adultă este compusă din tinerețe (între 25 și 35 ani), vârsta adultă precoce (între 35 și 45 ani), vârstă adultă mijlocie (între 45 și 55 ani) și vârsta adultă tardivă (de la 55 la 65 ani).

Etapa tineretii este perioada de vârf a dezvoltării și de punere în valoare a potențialului fizic și psihic.

Perioada tinereții cuprinsă între 25 și 35 ani este o etapă de maturizare a vieții biologice, psihologice, de evoluție profesională, familială, de dobândire a unui anume rol care vor marca evoluția personalității tânărului.

Conform lui S. Freud, maturizarea depinde de iubire și muncă. Iubirea se împlinește prin alegerea partenerului, prin alcătuire unei familii iar al doilea prin dobândirea statutului profesional.

Depins de mediul parental ocrotitor, acum se află în fața unei realități mult mai dure din punct de vedere politic, economic, social, care impune anumite structuri psiho-comportamentale adaptative.

Tipurile de relații devin mai dificile din cauza:

– relațiilor date de integrarea și respectarea ierarhiei profesionale;

– relațiilor cu colegii de serviciu;

– relațiilor cu familia de proveniență și cu noua familie;

– intercomunicare în plan civic, politic, social.

Întrebarea caracteristică adolescenților este: „Cine sunt eu?”. În tinerețe se metamorfozează în întrebări de tipul „Cum pot să îmi rezolv în practică aspirațiile?” sau „ În ce direcție mă îndrept?”.

White (1975) consideră importante 5 „direcții de dezvoltare” caracteristice tinereții:

– stabilirea identității eu-lui. Acesta ajută persoana să se definească și să stabilească o opinie stabilă despre el;

– independența relațiilor personale – dezvoltă relații intense cu ceilalți

– dezvoltarea intereselor pentru studiu, pasiuni, ocupație;

– umanizarea valorilor – existența legăturilor între cerințe morale și evenimentele de viață;

– extinderea ocrotirii – sunt mai interesați de sprijinirea celorlalți sau a celor care suferă.

Perioada vârstei adulte (peste 35 de ani) vârstele adulte se mai numesc și vârste active. Există o serie de factori amelioratori implicație în viața social-economică și culturală.

În ceea ce privește aspectele diferențiatoare, Allport consideră mai importante următoarele trăsături: conștiință de sine largă, securitate emoțională fundamentală, preocupare obiectivă, armonie relativă cu propriile achiziții din experiența personală.

În ceea ce privește plasarea perioadei adulte în dezvoltarea umană, Moers a diferențiat 6 perioade, dintre care trei adulte, în care au importanță modificările de impulsuri sufletești. Perioadele se manifestă din punctul de vedere al receptivității de învățare. Astfel, perioada a doua a vieții, prima perioadă adultă dominată de tinerețe (21-30 de ani) este caracterizată de autoinstruire. A treia perioadă a vieții, implicit a doua perioadă adultă, este miezul vieții umane (31-44 de ani), cea mai scăzută perioadă de receptivitate prin instruirea adulților. Dispare interesul pentru învățare. Și a patra perioadă a vieții, a treia perioadă adultă, determinată de criza de autocunoaștere (44-55 de ani), este cea mai puternică perioadă de crize.

Dublineau S. consideră că există două faze ale stării adulte: starea adultă tânără (25-35 de ani), dominată de nevoia de activitate și de viață sentimentală și în ultima sa parte dominată de creșterea sensibilității și starea de maturitate și dezvoltare (35-50 de ani) în care se stabilizează instruirea profesională, socială și familială urmată de etapa critică, marcată de o scădere relativă (după persoană) a capacităților vitale (50-60 de ani).

Prima perioadă adultă (35-45 de ani) în care rolurile sociale încep să fie mai încărcate de responsabilități dar și în viața de familieși o modificare în evoluția familiei.

Perioada adultă dintre 45 și 55 de ani se caracterizează prin trecerea pe planuri de mai mare responsabilitate profesională și socială, aceste două subidentități se vor dezvolta.

Perioada adultă prelungită 55-65 de ani se caracterizează printr-o scădere a forțelor fizice, fiind o perioadă critică, mai ales pentru femei.

Perioada de regresie (al bătrâneței): perioada de trecere (între 66 și 70 ani), prima bătrânețe (între 70 și 80 ani), a doua bătrânețe (între 80 și 90 ani) și marea bătrânețe (peste 90 ani).

În ceea ce privește perioada vârstei a treia, cercetările s-au intensificat deoarece:

speranța de viață în secolul al XX-lea a crescut (în țările cu nivel de viață dezvoltat, durata medie a vieții pentru bărbați este de 70 ani iar pentru femei de 75 ani).

modificările psihosomatice sunt foarte strâns legate iar cele psihologice influențează ritmul, dinamica și chiar complexitatea celor organice.

experiența profesională, socială a vârstelor bătrâneții poate fi utilizată în folosul nu numai personal, familial ci și al comunității.

În societatea contemporană se pot distinge cel puțin 2 tipuri de reprezentări despre bătrânețe:

reprezentări pozitive care leagă bătrânețea de înțelepciune, de experiența înțelegerii, abordări vieții;

reprezentări negative care văd în bătrânețe o vârstă a suspiciunii, neîncrederii în ceilalți, a inflexibilității în atitudini și comportamentul criticism exagerat.

Aspecte practice

Mama unui elev din clasa a XII-a se află într-o situație dificilă și își exprimă sentimentele de vinovăție pentru că nu și-a supravegheat fiul suficient și nu a menținut o apropiere afectivă cu acesta (deși simțea că el dorește să petreaca mai mult timp cu parinții), aceasta fiind concentrată asupra eșecurilor vieții ei .

Andrei are 18 ani și după cum spune mama are următoarele probleme: în ultima perioadă e certareț, nu vrea să meargă la școală (mereu încearcă să o convingă să îi scrie scutiri), are corigențe la multe materii, își petrece marea majoritatea timpului cu alți tineri pe care aceasta nu îi cunoaște bine, dar e destul de sigură că aceștia consumă droguri și alcool și se gândește că fiul său face la fel.

Mama lui Andrei spune că aceste schimbari de comportament au apărut de când acesta a intrat în noul grup de prieteni. Acum este tot mai certăreț, obraznic și neascultător, minte și nimic din ce face sau spune ea nu are efect. Parinții sunt divorțați, mama nu a avut posibilitatea sa îi ofere hainele care și le-a dorit, iar tatălui nu-i prea păsa de el, ci doar îi dădea bani. Daca mama îl ceartă, atunci el se înfurie, strigă, o insultă și amenință că pleacă de acasă, iar asta o doare foarte tare.

Analiza studiului de caz:

Sumarizarea cazului și intervenții:

Problemele emoționale ale părinților afectează comportamentul lui Andrei, iar lipsa controlului din partea părinților, și mai ales a mamei în grija căreia se afla, a dus la o adaptare haotică la viață a adolescentului de acum.

Pentru a-și analiza sentimentul său de vinovățe i se propune să facă o listă cu toate lucrurile pe care le-a facut pentru Andrei până acum.

Este atenționată mama despre factorii de protecție, față de consumul de alcool și droguri:

1. Legături afective pozitive între părinți și copii.

2. Existența regulilor familiale de comportament clare.

3. Implicarea activă și semnificativă a părinților în viața copiilor.

4. Supravegherea comportamentului copiilor.

5. Impulsionarea și sprijinirea din partea părinților a participării și implicării copiilor în

diverse activități de socializare, extrașcolare și de timp liber.

6. Oferirea unui model adecvat copiilor de către părinți prin atitudinea și comportamentul lor.

I se arata, deasemeni mamei importanța regulilor , factorii de risc și de protecție în familie și necesitatea cunoașterii semnelor, simptomelor dar și efecte ale consumului de droguri.

Interpretarea psihologică :

Andrei a avut o copilărie fără regulile unei conviețuiri corecte în familie, în școala, în societate, fără limite stabilite, ceea ce face ca acesta să își adopte singur comportamentul după cum vrea sau dupa modelul grupului din care face parte. Copilul ia singur decizii, nu știe cum să își controleze comportamentul, are un autocontrol slab, relația dintre părinte și copil e inexistentă, fiecare face ce vrea. Insuficiența monitorizare a anturajului copilului, conflictele din familie, necentrarea pe abilițațile privind comunicarea eficientă, fac ca adolescentul să alunece ușor către ceea ce grupul de prieteni consideră că este mai potrivit.

Niște parinți toleranți (pentru care totul îi este permis copilului fără a i se cere nimic în schimb) fac ca în aceste condiții, copiii să fie nesiguri, confuzi, fiind mai ușor tentați să găsească relaxare și rezolvarea problemelor cu părinții în consumul de tutun, alcool sau droguri, alaturi de grupul de prieteni.

Comunicarea și interacțiunea deficitară între părinți și copii reprezintă factori familiali de risc. Din cauza schimbărilor majore care au loc în această perioadă, adolescenții caută sprijin la cei de vârsta lor. Poate părea amenințător pentru părinți să vadă că valorile grupului de prieteni au o importanță atât de mare în viața copiilor.

Există unii factori de protecție care diminuează riscurile apariției de comportamente nesănătoase în familie, cum ar fi relațiile apropiate dintre părinți și copii, oferirea sprijinului copiilor atunci când au nevoie, încurajarea copilul să vorbească despre propriile opinii și sentimente; reguli clare și stabile în familie, metode de educare pozitive, implicare în viața copiilor.

Părinții sunt cele mai importante persoane pentru copiii lor, iar copiii vor ține seama de opinia părinților cu privire la ce este bine sau rău, sănătos sau periculos, doar când există o bună comunicare între ei.

Părinții ar trebui să înscrie copilul la o activități extrașcolare pentru a evita să-și petreacă timpul pe stradă după terminarea orelor.

Să observe comportamentul copilului. Să stie unde este și ce face într-un anumit moment, ce face după ce iese de la școală, unde plănuiește să meargă după școală, dacă învață sau dacă își îndeplinește îndatoririle. Verificăm din când în când dacă este unde ar trebui să fie, vorbim săptămânal cu dirigintele copilului pentru a afla cum se descurcă la școală sau dacă lipsește.

Copilul trebuie să știe că părinții se interesează de el și sunt preocupați de locul unde se află și ce face de-a lungul zilei acasă, la școală (în clasă și în curtea școlii, cum învață, dacă își face temele, dacă chiulește de la școală), la activitățile extrașcolare, în timpul liber (unde merge și cu cine, ce anturaj are, cum se comportă prietenii săi etc.).

Să nu confundăm însă, o atentă supraveghere cu o lipsire totală de libertate sau cu sufocarea copilului; copilul simte nevoia să poată lua decizii în legătură cu timpul lui liber; sarcina noastră ca părinți este să-l ajutăm să ia decizii corecte, să le pună în aplicare și nu să-i dictăm modul în care își organizează timpul. Trebuie să găsim, în timp, un echilibru între atenția acordată copilului prin supraveghere (de care copilul are nevoie și pe care o apreciază, chiar dacă uneori lucrurile par a sta invers) și o oarecare doză de libertate, dată cu creșterea în vârstă a copilului. Personalitatea încă fragilă, necesită un sprijin important din partea familiei, a instituțiilor educative și a societății, în general.

Adolescenții au nevoie de apreciere, apartenență, competență și contribuții.

Cu toate că grupurile de prieteni au o mare influență, cercetările sugerează că părinții rămân pentru copil principalul punct de referință.

Erikson propune opt stadii care acoperă perioada întregii vieți, această periodizare

fiind una dintre primele teorii psihodinamice ale dezvoltării. În viziunea sa stadialitatea

dezvoltării se prezintă astfel:

Capitolul 2 Proiectarea și managementul programelor educaționale……

– aspecte teoretice

Managementul proiectului este o componentă a managementului educațional care studiază modalitățile de implementare a schimbărilor, atât individual dar, mai ales, de grup și organizațional.

Managementul unui proiect educațional trebuie sa asigure un echilibru între standardele de calitate, resurse și timp pentru realizarea corespunzătoare a produsului educațional.

Fig. 3. Echilibrul resurse, timp, standard de calitate

Sursa (G.M. Sava, 2007)

Pentru a fi eficiente, activitățile trebuie planificate și bine stabilite caracteristicile, obiectivele, durata și strategiile. În funcție de obiectivele principale se stabilesc metodele utilizate care trebuie sa fie de tip SMART.

Specifice- pentru a defini ce va fi realizat

Măsurabile- rezultatul trebuie sa poată fi măsurat

Acceptate- de membrii echipei

Realiste- pentru a putea fi indeplinite

Timp- stabilirea unui anumit interval de timp pentru a putea fi realizat

Proiectul reprezintă intenția de a întreprinde o acțiune cu caracter ameliorativ, al cărui caracter esențial îl reprezintă dimensiunea anticipativă.

Tipuri de proiecte

– educațional- exprimă elementele esențiale ale educației: concepția despre om, idealul educației, valorile societății;

– curricular cu referire la activitatea educatorilor și a educabililor, precum și relațiile dintre aceștia;

– instituțional ca instrument al politicii manageriale a directorului, centrat pe schimbare, pe inovarea și dezvoltarea școlii în plan structural și funcțional, este un instrument de coordonare a activităților.

Realizarea proiectelor de către profesori reprezintă un element creativ și complex, modelul de proiectare fiind un reper în elaborarea unui proiect. Acesta trebuie să cuprindă:

– tema/titlul proiectului

– motivația proiectului

– obiectivele

– echipa de proiect

-grupul țintă

– metodologia de intervenție

– analiza resurselor

– plan operațional de acțiune

– evaluarea proiectului

– valorificarea proiectului

Aspecte practice:

Identificarea problemelor – Analiza SWOT – instrumentul utilizat pentru analiza relatiei dintre factorii externi si interni dintr-un proiect. Analiza SWOT este o formă de a se identifica punctele tari si punctele slabe dar și oportunitatile și amenințările cu care te confrunți.

Realizarea unei analize SWOT: Punctele Tari:

– De ce avantaje dispui pentru a atrage personal de calitate, pentru a-ti presta serviciul sau chiar pentru a face ceea ce faci ?

– Ce faci foarte bine ? Exista un lucru pe care il realizezi mai bine decat altii ? Mai bine decat toti ceilalti ?

– Priveste atat din perspectiva proprie, cat si din cea a persoanelor cu care ai de-a face. Nu fi modest, fii realist.

Punctele Slabe:

– Ce ar trebui sa fie imbunatatit ?

– Ce nu faci bine ?

– Ce ar trebui sa eviti pentru a nu repeta greselile din trecut ?

– Vad alte persoane puncte slabe pe care tu nu le observi ?

Oportunitati:

– Unde poti identifica, sau cum poti crea un avantaj concurential ?

– Consolidare / Diversificare ?

– Specializare / Generalizare ?

Oportunitatile pot proveni din:

– Schimbarile tehnologice.

– Schimbari ale normelor sociale, ale profilurilor populatiei si a stilurilor de viata

– Schimbari ale curentelor artistice

– Schimbari ale cererii pentru anumite tipuri de servicii, probabil legate de influenta deosebita a Internetului.

Amenintari:

– Cu ce obstacole te confrunti ?

– Ce actiuni ale concurentilor tai ar cauza pierderi de clienti, de furnizori sau diminuarea cotei de piata ?

– Se schimba specificatiile postului sau ale produselor si serviciilor tale ?

Diagnoza problemelor cuprinde cateva etape bine determinate:

a) Prezentarea situatiei, contextului proiectului

b) Identificarea tuturor problemelor individuale

c) Afisarea tuturor problemelor

d) Identificarea tuturor problemelor aditionale

e) Afisarea tuturor problemelor aditionale

f) Organizarea problemelor in arbori sau ciorchini

Nivelele proiectării:

Prognozare- proiectarea strategiei generale de realizare a scopurilor si obiectivelor

Planificare- caracteristicile privind elementele de bază ale anticipării pe durate medii (un capitol, o săptămână, o lună, un semestru)

Programare- anticiparea obiectivelor specifice și operaționale pe durate și secvențe scurte

Schițare- enunțarea elementelor curriculare pentru o secvență de instruire.

Fig. 2. Relația prognozare-planificare-programare-schițare

(Mogonea, 2008, pag.277)

Ierarhizarea problemelor sau arborele problemelor:

Studiua de caz- Analiza problemelor- analiza unui râu

De la probleme la obiective:

In timp ce analiza problemelor scoate in evidenta aspecte negative ale unei situatii existente, analiza obiectivelor prezinta aspectele pozitive ale viitoarei situatii.

Implementarea proiectului inseamna organizarea si desfasurarea a activitatilor prevazute in proiect.

Capitolul 3Metodologia cercetării educaționale ………………………………..

– aspecte teoretice

Metoda reprezintă modul de cercetare, dar și regulile și principiile de cunoaștere a realității. În scopul sporirii eficienței procesului instructiv-educativ, în scopul definirii și argumentării „legilor și principiilor care ordonează acțiunea de proiectare și de realizare a educației, atât la nivel de proces, cât și la nivel de sistem educativ”(Maciuc, 2006, p. 37), se utilizează diferite metode de cercetare. În funcție de tipurile de cunoaștere și cercetare, de teoriile științifice, metodele pot fi (Ionel, 2004):

metode empirice/aplicative;

metode empirice/experimentale;

metode experimentale/aplicative;

metode experimentale/ științifice;

metode experimentale/fundamentale;

metode științifice /fundamentale.

În funcție de scopul pentru care se utilizează metodele de cercetare pot fi (Joița, Mogonea, 2013):

metode pentru sesizarea problemei, clarificarea bazei teoretice;

metode pentru acumularea empirică și științifică de date;

metode pentru introducerea, aplicarea măsurilor ameliorative, de intervenție educativă;

metode pentru interpretarea rezultatelor, metode pentru finalizarea cercetării, valorificarea rezultatelor.

Procedeele de colectare a datelor sunt considerate ca „nucleul activităților”(Agabrian, 2004) în cercetarea pedagogică. Printre acestea pot fi enumerate:

metoda (auto)observației;

metoda anchetei pe bază de chestionar;

convorbirea (interviul);

experimentul; cvasi-experimentul;

testul și alte probe de evaluare scrisă;

studiul de caz;

metoda cercetării documentelor curriculare și școlare;

metoda analizei produselor activității

metode sociometrice.

Statutul și rolul cercetării educaționale. Tipuri de cercetări

Dezvoltarea educației este legată de cercetarea pedagogică, fiind necesare analize profunde și descoperirea legilor care dau esența fenomenului educațional.

Cercetarea pedagogică se desfășoară pentru rezolvarea problemelor carea apar pe parcursul procesului educațional; este un tip de cercetare științifică care are în vedere înțelegerea, interpretarea, analiza, descrierea, dezvoltarea diferitelor probleme legate de educație. (Muster,1985)

Cercetarea pedagogică este o strategie, la îndemâna tuturor cadrelor didactice, care ar trebui să realizeze cercetări care susțin predarea și pot duce la schimbări pozitive. Importanța acestora este majoră atât pentru planul teoretic al educației, cunoașterea, interpretarea, înțelegerea fenomenelor educaționale, cât și pentru cel practic.

-investigarea, orientarea, optimizarea, inovarea,reformarea,prospectarea practicilor educative. (Bocoș,http://www.scribd.com/doc/45191152/Suport-de-Curs-Metodologia-Cercetarii Pedagogice-1).În literatura de specialitate sunt identificate mai multe tipuri de cercetări , dupăcriterii diverse. Spicuim mai jos câteva criterii de clasificare (E. Joița, 2003)

a)După esență:

– Cercetări teoretico-fundamentale

– Cercetări practic-aplicative

– Cercetări combinate.

b)După finalitate:

– Cercetări constatative;

– Cercetări ameliorative;

– Cercetări de dezvoltare.

c)După funcție:

– Cercetări descriptiv-analitice;

– Cercetări explicative;

– Cercetări operaționale;

– Cercetări proiective.

d)După metodologie:

– Cercetare neexperimentală (observațională)

– Cercetare experimentală;

– Cercetare comparată;

– Cercetare istorică.

e)După agenții antrenați:

– Cercetare individuală;

– Cercetare în grup.

f)După direcția abordării:

– Cercetare longitudinală (istorică);

– Cercetare transversală (sincronică.)

– aspecte practice

Observația este o metodă directă, care se desfățoară ca un act de urmărire a procesului instructiv–educativ, fără să se aducă vreo modificare acestora din partea cercetătorului, observația având un rol foarte important în cercetarea pedagogică. Cu ajutorul observației se înțeleg diferite fenomene așa cum ne sunt oferite. Orice etapă a cercetărilor se bazează pe folosirea acestei metode, mai ales dacă se află în combinație metodologică cu celelalte metode de cercetare.

Autoobservația, o metodă a observației, este utilizată pe parcursul cercetării pentru a a analiza date privitoare la propriile acțiuni, reacții, reflecții, expectanțe, atitudini, comportamente. Aceste date pot ajută la realizarea unor documente: atitudinile celui care cercetează față de comportamentele celor cercetați; observații realizate la finalul sau pe parcursul activității didactice;proiecte de activitate, schițe, planuri de idei, grile de observații, grile de evaluare, jurnale structurate, rapoarte de monitorizare, programe curriculare, tabele, sau alte reprezentări grafice.

Metoda chestionarului este o metodă de cercetare directă, sub forma unei„convorbiri în scris” dintre cercetător și subiecți. În utilizarea chestionarului ca instrument de cercetare se recomandă a fi respectate anumite cerințe în alcătuirea întrebărilor: a) delimitareaclară și detaliată a problemei de cercetat; b) formularea întrebărilor în concordanță cu tema și ipoteza cercetării; c) formularea unor întrebări clare și concise, utilizându-se un limbaj accesibil;d) formularea întrebărilor de așa manieră încât să nu sugereze răspunsul; e) "ordinea întrebărilor nu trebuie-și nici nu este bine-să reproducă structura tematică a chestionarului" (Rotariu, Iluț,1997, p. 92), ci să favorizeze comunicarea cu subiectul și disponibilitateade cooperare a acestuia.Suita întrebărilor se stabilește dupăcriterii metodologice, logice și psihologice

Convorbirea reprezintă o metodă de cercetare directă prin care se poartă o conversație cu subiecții în scopul obținerii de informații în legatură cu desfășurarea procesului instructiv–educativ. Poate fi folosită în formă clasică sau ca variantă a interviului. Prin intermediul interviului se pot obține informații direct de la subiecții investigați, prin formularea și adresarea întrebărilor și primirea de răspunsuri. Eficiența aplicării acestei metode este dată de gradul de sinceritate al persoanelor iar cel care cercetează poate să utilizeze o schemă sau un ghid de interviu cu scopul de a conduce întrebările spre o problemă sau alta, interviul fiind semistructurat/ghidat (Chelcea,2001). Dacă sunt fixate numai unele indicații generale de dirijare a discuției, interviul este nestructurat.

Ghidul de interviu este o schemă orientativă care conține anumite elemente utile pentru problema cercetată, fiind instrumentul principal de lucru al unui interviu. Dacă întrebările din ghidul de interviu sunt bine formulate, rezultatele cercetării vor fi pe măsură. Acestea pot fi: întrebări deschise, de „spart gheața”, întrebări introductive, pentru a intra în ritmul discuției, întrebări de legătură, întrebări cheie care au în vedere obiectivele cercetării, întrebări.

Experimentul este metoda principală de investigație pedagogică directă, fiind definită cao „observație” provocată. Cercetarea se desfășoară pe două grupe paralele de subiecți (clase, școli, etc): o grupă experimentală (în care se provoacă fenomenul de studiat) și o grupă de control (martor). Rezultatele experimentului trebuie verificate pe noi subiecți (clase, școli experimentale). Numai dacă se confirmă ipotezele, atunci se poate trece la generalizarea rezultatelor obținute.

Cvasi-experimentul este metoda prin care cercetătorul studiază elente independente pe care nu le poate controla sau manipula. Acestea se numesc variabile naturale, deoarece se bazează pe condiții preexistente. Chiar dacă nu se poate stabili o relație cauză-efect, rezultatele pot totuși avea un nivel de încredere ridicat și în cazul cvasi-experimentului.

Testul este o metodă care ajută la descrierea comportamentului unui subiect în condiții determinate, o serie de probe elaborate în vederea înregistrării unui proces psihic, a unei reacții particulare într -un context specific etc. Testul are în vedere formularea unor reguli cele mai importante calități ale acestuia fiind: fidelitatea, stabilitatea rezultatelor sale, gradul de încredere pe care îl putem acorda unui test, validitatea-capacitatea testului de a surprinde particularitățile specifice fenomenului real investigat, sensibilitatea-puterea testului de a diferenția mărimile asemănătoare, de a delimita un număr cât mai mare de subcategorii în cadrul grupului/eșantionului.

Produsele activității elevilor reprezintă o înmagazinare de activitate creatoare, o sinteză a fondului aptitudinal și a celui informațional, de care poate dispune un elev. (Maciuc,http://cis01. ucv.ro/ DPPD/anexe_curs_metodologia_cercetarii_educationale_IM.pdf). Exemple de produse ale activității elevilor/studenților: diverse proiecte, referate, eseuri, desene, lucrări de control, teze, fișe de lucru, caiete de notițe, jurnale.

Studiul de caz este o altă metodǎ de cercetare care pemite preluarea informațiilor despre anumite persoane, situații deosebite, considerate „cazuri”. „Cazul” este o situație particularǎ, o experiențǎ, o situație-problemǎ, de multe ori, de preferat realǎ, decupatǎ din realitate (Bocoș, 2003, p.114). Crearea unui studiu de caz are în vedere respectarea urmǎtoarelor etape: identificarea cazului, documentarea obiectivǎ privind cazul și identificarea modalităților de intervenție, aplicarea modalitǎților de intervenție asupra cazului, de soluționare a lui și monitorizarea evoluției cazului. Argumentand necesitatea investigatiilor din domeniul educational, Musata Bocos afirma in lucrarea „Teoria si practica cercetarii pedagogice” : „ pedagogia nu se mai poate limita la procedee simpliste de solutionare a problemelor fundamentale ale educatiei exclusiv prin valorificarea experientei didactice personale, la strategii rezolutive empirice sau la speculatii nestiintifice…”

Complexitatea fenomenului educational impune studii sistematice, profunde, analiza cauzelor, a legitatilor interne ale fenomenului, legaturile intrinseci cu alte fenomene, anticiparea directiilor de evolutie, identificarea unor solutii de optimizare, validarea lor, etc. Prin astfel de analize riguroase, prin cautarea adevarului cu mijloace specifice cercetarea pedagogica, ca domeniu de cunoastere, a capatat statut de stiinta.

Cercetarea pedagogica are ca obiect propriu faptele educationale, cu multitudinea variabilelor sale.

Denumirea data domeniului difera; unii autori utilizeaza sintagma ” Cercetare psihopedagogica”(I. Dragan, I. Nicola) , alti autori utilizeaza cu preponderenta denumirea de „Cercetare pedagogica” (M. Ionescu, M. Bocos, Palasan, T., Stanciu.,St.), „Investigatie psihopedagogica” (Radu I., Ionescu,M.).

Indiferent de denumirea data, obiectul cercetarii il reprezinta domeniul educational, in toata complexitatea sa, elementele sale componente luate in interdependenta lor. Iata de ce ca disciplina de invatamant investigarea acestui domeniu a capatat denumirea de „cercetare educationala”.

Chiar daca in esenta referirile sunt pentru acelasi domeniu de studiu, problematica fiind abordata cu accente diferite, disciplinar sau interdisciplinar, este recomandabil sa respectam principiile logice, in primul rand principiul identitatii, utilizand conceptele cu rigurozitatea ce se impune unei discipline stiintifice.