Grâul,cereala cea mai importantă din lume și planta care ocupă pe glob cele mai mari suprafețe,este primordială pentru procurarea sursei de hrană a… [309066]
[anonimizat],este primordială pentru procurarea sursei de hrană a oricărui individ.
Grâului i [anonimizat], după cum face referire Sfântul Apostol Ioan la simbolistica grâului atunci când anunță slăvirea lui Hristos dupa moarte: “Adevărat, [anonimizat], rămâne singur; iar dacă va muri aduce multă roadă” (Ioan, 12, 23-25).
Cultura cerealelor a [anonimizat]-economice și politice de-a lungul timpului. [anonimizat]-Marea Galileei cu cca. 17 000 ani î.Hr.
Agricultura neolitică s-a [anonimizat]: grâu, orz, porumb, ovăz și mei. Cultivarea cerealelor în vestul Asiei a devenit o îndeletnicire tot mai răspândită pe la 8000 î. Hr., preponderent fiind cultivat grâul sălbatic. [anonimizat] a cariopselor și de posibilitățile multiple de prelucare a semințelor, [anonimizat]. [anonimizat] s-[anonimizat] a se asigura hrana oamenilor pentru o [anonimizat] o recoltă la alta.
[anonimizat], în Irak. S-a [anonimizat].
Răspândirea cerealelor din zona lor de origine spre răsărit și către apus în neolitic s-a [anonimizat].
După Hosono (1935), grânele cu boul alb s-au răspândit pe “drumul mătăsii” [anonimizat], [anonimizat].
Se pare că primele cereale cultivate în Europa în neolitic (7000-3000 î.Hr.) au fost orzul și ovăzul. Grâul a ajuns din Asia în Europa prin mileniul trei î.Hr. [anonimizat]. [anonimizat] a [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], care erau importate din Asia sau din nordul Africii.
Există numeroase mărturii ale cultivării grâului și pe teritoriul țării noastre. [anonimizat]-Iași, precum și cultura Criș au evidențiat că grâul se cultiva pe aceste meleaguri încă din neoliticul superior și în epoca bronzului (3000-1000 î.Hr.), [anonimizat], Triticum compactum și Triticum spelta. În perioada respectivă grâul ocupa suprafețe apreciabile în Câmpia Dunării până în sudul Moldovei.
Cultivarea cerealelor a constituit o îndeletnicire a [anonimizat] a [anonimizat]. [anonimizat] o mărturie în acest sens. De asemenea, în scrierile unor autori precum Herodot, Platon, Demostene, Ovidius, Teofrast, Plinius cel Bătrân sau Xenofon s-au făcut numeroase mențiuni cu privire la cultura grânelor și calitatea cerealelor. Odată cu perfecționarea uneltelor deja existente (topor, seceră, greblă…) sau cu apariția unora noi (brăzdarul dacic, cuțitul de plug din fier), în epoca bronzului s-a trecut de la agricultura primitivă la o formă de cultivare a cerealelor mai performantă.
Astăzi, grâul se impune ca o materie primă de bază, el regăsindu-se în mesele zilnice ale consumatorilor sub formă de pâine, paste făinoase, produse de patiserie, etc.
CAPITOLUL 1
CULTURA GRÂULUI
1.1 AMPLASAREA CULTURII
Grâul de toamnă realizează producții mari, stabile și cu cheltuieli reduse, în funcție de amplasarea, în rotație, după premergătoare favorabile, sporurile de producție în aceste condiții fiind cuprinse frecvent între 500-1500kg/ha.
Bune premergătoare pentru grâu sunt, de regulă, culturile care se recoltează timpuriu, până la mijlocul verii, după care se pot efectua în bune condiții lucrările solului. Asftel se acumulează în sol cantități mai mari de apă, azot mineral și fosfor solubil, putându-se efectua semănatul în perioada optimă. Terenul trebuie să rămână curat de buruieni, neinfestat cu patogeni și dăunători comuni cu cei ai grâului. Dintre culturile timpurii, cele mai bune premergătoare sunt leguminoasele anuale pentru boabe (mazărea, fasolea) sau cele furajere (borceagurile de toamnă sai primăvară), care acumulează cantități importante de azot și ameliorează însușirile fizice și biologice ale solului. De asemenea, bune premergătoare pentru grâu sunt și celelalte culturi timpurii, cum sunt rapița, inul ș cartofii timpurii.
Din grupa premergătoarelor timpurii fac parte și cerealele păioase: grâul, secara, orzul, orzoaica și ovăzul (orzul și orzoaica sunt contraindicate întrucât prin samulastră se impurifică producția de grâu). Grâul semănat în al doilea an după grâu este recomandabil în condițiile structurii actuale a culturilor de câmp, restrânsă practic la trei specii de bază (grâu-porumb-floarea-soarelui); se practică cu deosebire în toamnele secetoase, când nu se poate efectua în condiții bune pregătirea terenului după culturile recoltate târziu (porumb-floarea-soarelui).
O altă categorie de culturi, bune premergătoare pentru grâu, o reprezintă cele care se recoltează până la mijlocul lunii septembrie-floarea- soarelui și hibrizii timpurii și semitimpurii de porumb, soia, sfleca de zahăr și cartofii de toemnă. Favorabilitatea acestor culturi,ca premergătoare pentru grâu, poate fi îmbunătățită și apropiată de cea a culturilor timpurii prin urgentarea recoltării și eliberarea terenurilor, efectuarea lucrărilor solului prin metode adecvate încadrării în timpul scurt până la semănatul grâului,precum și prin fertilizare cu cantități suplimentare cu azot și fosfor.
Amplasarea grâului este necesar să fie realizată în cadrul unor asolamente stabile, cu durata de 2-6 ani, adaptate structurii de culturi specifice fiecărei zone. Rotația de 2 ani (grâu-porumb), frecvent prcticată în fermele mici, este necesar să fie întreruptă după 3-4 cicluri de rotație sau transformată într-o rotație de 3 ani, formată din grâu, porumb și leguminoase+plante tehnice.
Introducerea în rotație a leguminoaselor perene (lucerna, trifoiul) asigură importante sporuri de producție, începând cu anul al doilea de la desțelenire, și duce la o reducere cu 30-50% a necesarului de îngrășăminte cu azot.
1.2 ZONAREA
Grâul asigură cele mai bune rezultate pe soluri fertile și permeabile, în condiții de aprovizionare bună cu apă și în absența temperaturilor extreme. Zonele cele mai favorabile din țara noastră sunt: câmpia din vestul țării, Câmpia Română, Câmpia Transilvaniei și o parte din nord-estul Moldovei. Prin folosirea unei tehnologii adecvate, cultura este eficientă în majoritatea zonelor agricole ale țării, evitându-se solurile nisipoase, sărăturoase, scheletice sau puternic erodate.
Zonarea soiurilor de grâu are în vedere o cât mai bună concordanță între resursele pedo-climatice ale fiecărei zone și particularitățile biologice ale fiecărui soi.Soiurule recomandate au o capacitate de producție ridicată, permit reducerea la minimum a riscurilor de calamitare a culturii, asigură o calitate a recoltei corespunzătoare cerințelor industriei prelucrătoare, prezintă o diversitate cât mai mare din punct de vedere al perioadei de vegetație, al rezistenței la boli și la factorii abiotici, precum și al particularităților morfologice.
În tabelul 1.1 se prezintă caracterizarea sintetică a principalelor însușiri fiziologice și de rezistență la factorii de mediu nefavorabili (biotici și abiotici) pentru principalele soiuri de grâu de toamnă. Este prezentată, de asemenea, și o caracterizare a potențialului calitativ al acestora bazată pe însușirile de panificație (împărțirea soiurilor în clase de calitate s-a realizat după sistemul national nou de gradare).
Tabel 1.1
Principalele însușiri fiziologice și de calitate ale soiurilor de grâu
recomandate pentru cultură în sudul țării
R= rezistent; MR= mijlociu de rezistent; MS= mijociu de sensibil
*după sistemul de gradare
Sortimentul de soiuri recomandat pentru fiecare zonă de cultură este următorul:
– pentru zona Bărăganului și Dobrogea sunt recomandate, in cultură neirigată, soiurile timpurii Dropia, Rapid, Flamura 85, Crina, Dor, precum și soiurile mai tardive Alex, Fundulea 4, iar în condiții de cultură irigată- soiurile Dropia, Flamura 85, Alex, Boema, Crina, Dor și Fundulea 4.
– în Oltenia, o comportare bună s-au dovedit a avea soiurile Dropia, Flamura 85, Alex, Romulus, precum și soiurile recent înregistrate Boema, Crina și Dor. Sortimentul poate fi completat pentru această zonă cu soiuările Rapid, Delia și Fundulea 4. În plus, pe solurile mai puțin fertile, unde precocitatea și rusticitatea reprezintă avantaje importante, se recomandă soiul foarte timpuriu Șimnic 30.
– pentru vestul țării, în principal, sortimentul de soiuri recomandat se va baza pe soiurile cu potențial de producție ridicat – Alex, Romulus, Dropia, Lovrin 34, Fundulea 4, Delia – și soiul nou Ardeal pentru zona cu soluri fertile, iar în zona colinară (cu soluri mai puțin fertile), unde pericolul căderii este mai mic, soiul Arieșan. De asemenea, pentru această zonă structura soiurilor a fost îmbunătățită prin înregistrarea, in anul 2002, a noului soi intensiv semitimpuriu Delabrad, creat la IC-DA Fundulea.
– în zona colinară din sudul țării, pe solurile slab fertile se recomandă soiurile create la SC-DA Albota: Trivale și Albota, urmate de soiurile Dropia, Flamura 85, Rapid, Fundulea 4 și dintre soiurile noi, în curs de extindere, Boema și Dor, care dau rezultate mai bune, mai ales pe terenurile fertile sau în caondoiile aplicării unei tehnologii intensive de cultivare.
– pentru Transilvania, soiurile cele mai adaptate s-au dovedit a fi Arieșan, Apullum, Turda 95, Fundulea 4, precum și soiurile noi Turda 2000 și Ardeal. Soiul Transilvania 1 începe să fie depășit de soiurile recent omologate, urmând a fi treptat înlocuit de acestea. În următorii ani, în această zonă, se va extinde noul soi semitimpuriu creat la Fundulea, Delabrad, care pe lângă un potențial ridicat de producție are o foarte bună calitate de panificație.
– în Moldova de nord, cele mai bune rezultate s-au obținut cu soiurile Aniversar, Gașparom, Magistral, Arieșan, Fundulea 4 și Suceava 84. Urmează a se extinde în cultură soiul nou Esențial, creat la SC-DA Suceava.
– în Moldova centrală și de sud sunt recomandate soiurile Dropia, Flamura 85, Gabriela, Eliana, Fundulea 4, precum și soiurile recent omologate Boema, Crina, Dor – create la IC-DA Fundulea – și Iași 2 realizat la SC-DA Podu Iloaie.
– în Transilvania, în zona specifică pentru grâul de primăvară, se recomandă soiurile create la SC-DA Turda – Rubin și Speranța.
Zonarea soiurilor de grâu durum. Grâul durum de toamnă asigură cele mai bune rezultate pe solurile fertile și permeabile, în condiții de aprovizionare bună cu apă și în absența temperaturiloe extreme. Zonele cele mai favorabile pentru grâul durum de toamnă sunt: câmpia din sudul țării, Dobrogea și sudul Moldovei. Trebuie evitate solurile nisipoase, sărăturate, scheletice sau puternic erodate , precum și terenurile supuse frecvent fenomenului de băltire. La această specie (tipul de dezvoltare de toamnă) sunt înregistrate două soiuri – Pandur și Condur – ambele create la IC-DA Fundulea, destinate, în principal, pentru producerea pastelor făinoase de calitate superioară.
Soiul Pandur are talie semipitică, este rezistent la cădere și cu nivel bun de rezistență la iernare, dar inferioară soiurilor de grâu comun Dropia și Flamura 85. Are rezistență mijlocie la rugina brună și galbenă, dar este sensibil la făinare. Este recomandat a se cultiva în Câmpia Bărăganului și în Dobrogea.
Soiul Condur are, de asemenea, talie sempitică, rezistență mijlocie la cădere și rezistență bună la iernare. Rezintența la iernare este ușor inferioară soiului Pandur, dar este superioară soiurilor de orz și orzoaică de toamnă.Este rezistent la făinare și mijlociu de rezistent la rugina brună și rugina galbenă. Se recomandă să se cultive în partea de vest a Câmpiei Române (Oltenia).
1.3 APLICAREA ÎNGRĂȘĂMINTELOR ȘI AMENDAMENTELOR
Grâul de toamnă valorifică cu eficiență ridicată îngrășămintele, din cauza parcurgerii ciclului de vegetație în sezonul rece, în care mobilizarea elementelor nutritive din sol este mai redusă, și a perioadei scurte de vegetație activă din primăvară-vară, cât și datorită asigurării mai bune cu apă din precipitații.
Frecvent, producțiile de grâu pe terenurile nefertilizate se situează până la 3000 kg/ha după premergătoare leguminoase; fertilizarea este una dintre măsurile deosebit de importante în creșterea producției și rentabilizarea acestei culturi.
Necesarul de îngrășăminte se stabilește în funcție de consumul în elemente nutritive, specific pentru realizarea unui anumit nivel de producție, și de contribuția solului în elemnete nutritive accesibile plantelor. Se mai iau în vedere: planta premergătoare, cantitățile de îngrășăminte aplicate anterior, rezerva de apă din sol la desprimăvărare și precipitațiile din perioada aprilie-mai.
Consumul specific de elemnte nutritive, raportat la tona de produs, este cuprins între 25-30 kg N, 12-15 kg P2O5 și 27-30 kg K2O. Prin multiplicare cu producția dorită și posibilă de realizat, în funcție de condițiile climatic și potențialul soiurilor cultivate, se obține necesarul total de elemente nutritive. Acoperirea acestui consum de elemente nutritive se realizează parțial din rezerva solului, iar diferența, prin fertilizare organică și minerală.
1.3.1 FFERTILIZAREA CU ÎNGRĂȘĂMINTE ORGANICE
Fertilizarea cu îngrățăminte organice – sub formă de gunoi de grajd fermentat/nefermentat sau compost – aduce în sol importante cantități de elemente nutritive (macro și microelemente) și materie organică, care contribuie la ameliorarea însușirilor fizice și a activității biologice din sol (tabelul 1.2). Gunoiul de grajd aplicat direct, în cantități de 20 t/ha, duce sporuri de producție cuprinse între 500-1500 kg/ha, echivalente cu cele obținute printr-o fertilizare cu doze moderate de îngrășăminte chimice cu azot și fosfor.
Tabel 1.2
Cantitățile medii de elemente nutritive din gunoiul de grajd ( kg/t de gunoi)
Efectele gunoiului de grajd sunt mai mari pe solurile argilo-iluviale și pe cele erodate, precum și pentru ameliorarea solului din rotațiile de culturi mai puțin favorabile (monocultură, rotația grâu-porumb, rotații din care lipsesc culturile leguminoase).
Grâul necesită un nivel ridicat al concentrației ionilor mobili de fosfor din sol, cuprins între 10-12 mg P2O5/100g sol (45-55 ppm P), începând cu primele faze de creștere; fosforul contribuie la dezvoltarea sistemului radicular, la formarea fraților și la diferențierea primordiilor spicelor.
Necesarul de îngrășăminte cu fosfor se poate estima pe baza analizei de sol privind conținutul în fosfor mobil (formula A) sau pe baza consumului specific și a producției scontate (formula B), când nu se dispune de analize de sol.
A. Doza de P2O5 (kg/ha) = ( Concentrația optimă de P2O5 în sol-Conținutul în P2O5 determinat) × P2O5 necesar pentru creșterea concentației solului cu 1mg/100g sol pe cernoziomuri. Pe alte tipuri de sol sunt necesare 25 kg P2O5 /100g sol.
B. Doza de P2O5 (kg/ha) = Consumul specific (12-15 kg/t) × Producția scontată (t/ha). În cazul aplicării de îngrășăminte organice, doza rezultată din calcul se reduce cu cantitatea de fosfor adusă în sol pe această cale. Dozele optime economice de fosfor sunt cuprinse frecvent între 60-80 kg P2O5 /ha, corelate cu starea de aprovizionare a solului, fertilizarea anterioară și în special cu nivelul dozelor de îngrășăminte cu azot, care urmează să fie asigurate.
Aplicarea îngrășămintelor cu fosfor se face, în condiții optime, înainte de efectuarea lucărilor de bază ale solului, pentru încorporarea lor în sol. Se mai pot administra înainte de pregătirea patului germinativ sau în timpul iernii, pe sol înghețat, cazuri în care se vor utiliza îngășăminte complexe cu solubilitate mai mare a fosforului.
Grâul răspunde prin sporuri de producție de peste 500 kg/ha, la fertilizarea cu potasiu pe podzolurile argilo-iluviale slab aprovizionate cu acest element, cu deosebire în condițiile aplicării de doze mai mari de azot și fosfor. Fertilizarea grâului cu potasiu se consideră necesară pe solurile cu un conținut în potasiu schimbabil mai mic de 150 ppm K. Dozele de îngrășăminte sunt cuprinse între 40-80 kg K2O/ha, administrându-se înainte de lucrarea de bază a solului sau de pregătirea patului germinativ, sub formă de sare potasică sau îngrășăminte complexe.
Asigurarea cantităților optime de azot în sol pe toată durata vegetației are un rol determinant asupra creșterii echilibrate a plantelor și asigurării producției. Consumul de azot este mai redus în primele faze de creștere, fiind cuprins între 30-40 kg N/ha în perioada de toamnă-iarnă și crește începând cu faza de încheiere a înfrățirii și alungire a paiului, proporțional cu biomasa acumulată.
Sursele de asigurare a necesarului de azot includ: azotul mineralizat din materia organică a solului până la începutul vegetației culturii; azotul care se mineralizează în timpul vegetației; unele cantități rămase în sol de la cultura precedentă; azotul fixat biologic în cazul culturilor de leguminoase; cantități mai mici care sunt aduse cu apa din precipitații și irigare. Absorbția de către plante și utilizarea azotului sunt influențate de numeroși factori (aprovizionarea cu apă, condițiile climatice, însușirile soiurilor cultivate și practicile culturale), care fac dificilă stabilirea cu mare acuratețe a cantităților optime de îngrășăminte. Trebuie evitate atât subdozarea cantităților de îngrășăminte cu azot care determină scăderea producției, cât și supradozarea, care poate determina înfrățire și densitate prea mari, scăderea rezistenței plantelor la cădere, atacul unor patogeni și sensibilitate la secetă.
Estimarea necesarului de îngrășăminte cu azot se poate face după următoarea relație:
Doza N (kg/ha) = Cs × Rs – Ns ˗ Ng ± Npr, în care:
Cs = consumul specific pe tona de produs principal + producția secundară (25-30 kg);
Rs = recolta scontată, exprimată în t/ha;
Ns = azotul eliberat din sol, determinat de desprimăvărare prin analize de sol sau estimat în funcție de fertilitatea solului (20-60 kg N/ha);
Ng = azotul rezultat din mineralizarea gunoiului de grajd, estimat pe baza datelor prezentate anterior;
Npr = azotul adus de planta premergătoare: (-) 30-60 kg/ha după leguminoase și (+) 20-30 kg/ha după premergătoare târzii, nefertilizate.
Dozele optime sunt cuprinse frecvent între 80-100 kg N/ha în cultură neirigată și 120-140 ka N/ha în cultură irigată. Aplicarea îngrășămintelor se face fracționat, în 2-3 etape, pentru asigurarea concordanței cu cerințele plantelor, evitarea pierderilor prin levigare în sezonul rece și adaptarea dozelor la evoluția vegeteției și a condițiilor naturale, în special corelarea cu asigurarea apei.
Fertilizarea cu azot, în toamnă, este necesară după culturile neleguminoase. A doua etapă de fertilizare obligatorie este fertilizarea de la sfârșitul iernii, înainte de reluarea vegetației. Solul trebuie să fie înghețat la suprafață, dar nu și în adâncime, fără strat gros de zăpadă, pentru a evita scurgerea îngrășămintelor odată cu apa, în depresiuni, și pentru a provoca cât mai puține daune plantelor la efectuarea lucrării cu utilaje de suprafață. Lăsatul culoarelor la semănat ajută la aplicarea mai uniformă a îngrășămintelor. Dozele aplicate în această fază sunt cuprinse între 60-80 kg N/ha, totalizând, împreună cu cele aplicate în toamnă, 80-110 kg N/ha. A treia etapă de fertilizare se aplică la începutul alungirii paiului, în cantități de 20-30 kg N/ha (este eficientă în anii cu precipitații suficiente până la această dată-mijlocul lunii aprilie).
1.3.2 FERTILIZAREA FOLIARĂ
Fertilizarea foliară poate contribui eficient la completarea necesarului de macro și microelemente (în cazul unor carențe de nutriție), la prelungirea activității frunzelor și la creșterea producției cu până la 10-15%. Tratamentele foliare cu îngrășăminte se pot cupla cu cele de combatere a buruienilor sau a bolilor foliare. Rezultate bune în tratamente foliare la grâu s-au obținut cu 6-8 kg uree/ha in 100 l apă, precum și cu îngrășăminte lichide, cu azot de tipul A300, aplicate odată cu erbicidarea, în concentrație de 10%, asigurând o doză de până la 15 kg N/ha.
Îngrășămintele foliare de tipul Azofil, cu diferite raporturi între NPK (411, 231, 141), se aplică în concentrație de 1%, în perioada de la împăiere până la apariția spicului (1-3 tratamente), în 500 l soluție/ha.
Sortimentul de îngrășăminte foliare recomandate pentru grâu cuprinde o gamă diversificată de produse: Microfert, Biofert foliar, Sofert 2-2-1. Printre ultimele produse omologate la grâu se numără și Microfert-U, care se administrează în doză de 2,5-5,0 l/ha, prin 2-3 stropiri foliare în 200-500 litri apă/ha.
1.3.3 APLICAREA AMENDAMENTELOR
Grâul găsește condiții favorabile de creștere, la o variație destul de largă a reacției solului, cuprinsă între 6-7,5 pH. Având în vedere suprafețele mari cultivate cu grâu pe soluri acide, cât și efectele favorabile asupra nutriției plantelor și valorificării îngrășămintelor, aplicarea periodică a amendamentelor calcaroase este necesară și eficientă pe solurile cu pH sub 5,8 în apă (5,0 în suspensie salină) și cu gradul de saturație în baze mai mic de 75%. Se aplică 4 t CaCO3/ha, înainte de efectuarea arăturii de bază, pentru grâu sau la planta premergătoare.
1.4 LUCRĂRILE SOLULUI
Principalele cerințe la pregătirea terenului pentru grâul de toamnă constă în: asigurarea unui pat germinativ bine mărunțit, afânarea și așezarea solului în orizontul arabil, acumularea apei și aelementelor nutritive, asigurarea condițiilor de semănat și răsărire ale plantelor în perioada optimă.Timpul scurt pentru eliberarea terenului și efectuarea lucrărilor solului, precum și condițiile naturale privind umiditatea solului și volumul mare de lucrări din campania vară-toamnă, determină diversificarea și alegerea metodelor de lucrare a solului. Acestea trebuie să satisfacă obiectivele privind calitatea pregătirii terenului, încadrarea în perioada optimă și cansum cât mai redus de combustibil.
Un rol important în alegerea metodei de lucrare a solului îl are planta premergătoare prin: data eliberării terenului; cantitățile de resturi vegetale rămase la suprafața solului; gradul de compactare; umiditatea solului.
După recoltarea premergătoarelor timpurii, lucrarea de bază este arătura de plug cu cormană, la adâncimea de 18-20 cm, efectuată în agregat cu grapa stelată. Arătura se efectuează intr-un timp cât mai scurt, când conținutul în umiditate este suficient pentru mărunțirea și așezarea solului. Dacă nu se poate efectua într-un timp scurt (solul foarte uscat sau cu cantități mari de resturi vegetale sau buruieni), este necesară efectuarea unei lucrări cu grapa cu discuri înainte de arat, pentru mobilizarea solului în orizontul superficial, tocarea resturilor vegetale și încorporarea parțială a acestora în sol, grăbind descompunerea lor și germinarea unor semințe de buruieni (pe aceste terenuri arătura se va efectua după ce se reface umiditatea solului). De regulă, arătura de vară nu trebuie efectuată dacă plugul scoate bulgări, întrucât nu se poate asigura calitatea patului germinativ decât cu un consum exagerat de combustibil, care nu este compensat prin creșterea producției. Terenurile arate în vară se mențin curate de buruieni și afânate, în orizontal superior, prin lucrări cu grapa cu discuri în agregat cu grapa reglabilă sau prin cultivație totală – aplicate de regulă după ploi pentru a asigura mărunțirea, nivelarea solului și păstrarea apei.
După culturile care eliberează terenul târziu (floarea-soarelui, porumb, soia, sfeclă de zahăr, cartofi), în funcție de timpul disponibil până la semănat și starea terenului (conținutul în umiditate, prezența resturilor vegetale, gradul de compactare), se poate alege una dintre următoarele metode de lucrare a solului:
1. Pregătirea terenului prin metoda convențională
1.1. Discuirea miriștii, urmată de efectuarea arăturii cu plugul cu cormană, la adâncimea de 18-20 cm, în agregat cu grapa stelată. Se recomandă în condiții de umiditate suficientă în sol, pe terenuri cu cantități mari de resturi vegetale la suprafață și în condițiile când până la semănat mai sunt cel puțin două săptămâni în care să se efectueze pregătirea patului germinativ.
2. Pregătirea terenului prin lucrări minime
2.1. Discuirea miriștii, urmată de lucrări cu unelte care afânează solul pe adâncimea de 18-20 cm – fără întoarcerea brazdei, urmată de 1-2 lucrări cu grapa cu discuri. Se recomandă pe solurile cu umiditate scăzută, resturi vegetale mărunțite (tocate), înainte de arat.Utilizarea acestei metode asigură o productivitate mai mare cu până la 50% și reducerea consumului de combustibil cu 5-10 l/ha, putând fi efectuată concomitent cu recoltarea culturilor târzii.
2.2. Lucrarea superficială a solului (8-10 cm adâncime) cu plugul Chisel echipat cu tăvălug.
2.3. Discuirea miriștii prin treceri, în cruce, cu grapa cu discuri, până la realizarea afânării solului pe 8-10 cm adâncime și mărunțirea resturilor vegetale. Se recomandă în toamnele excesiv de secetoase, dar și în cazul întârzierii eliberării terenului și când efectuarea arăturii poate întârzia mult semănatul. Pentru efectuarea unei lucrări de calitate, cantitățile de resturi vegetale rămase la suprafața solului vor fi cât mai reduse. Semănatul pe terenurile pregătite prin lucrări minime se face în condiții mai bune cu semănători cu brăzdar cu disc.
În toamnele secetoase, se poate aplica o irigare pentru refacerea umidității solului până la adâncimea de 25-30 cm, înainte de efectuarea arăturii cu plug cu cormană sau cu plugul Chisel sau paraplau. Terenul arat se lucrează imediat, cu grapa cu discuri, plus grapa reglabilă sau cu combinator.
Lucrările de pregătire a patului germinativ trebuie să înceapă, în majoritatea cazurilor, imediat după efectuarea lucrării de bază, folosind umiditatea existentă în sol pentru mărunțirea bulgărilor (sub 3 cm diamentru), așezarea solului în adâncime și nivelarea terenului. În condiții de secetă, lucrările se repetă după precipitațiile care survin. Ultima lucrare se face înainte de semănat, la adâncimea de 5-6 cm, cu combinatorul.
1.5 SĂMÂNȚA ȘI SEMĂNATUL
1.5.1 SĂMÂNȚA
Sămânța care se va folosi la semănat trebuie să fie certificată din soiuri recomandate, a cărei calitate este minimă: 99,7% puritate biologică, 98% puritate fizică și 85% germinație. Este necesar ca sămânța să fie tratată înainte de semănat.
1.5.2 EPOCA DE SEMĂNAT
Cel mai bine se recomandă ca semănatul grâului să fie efectuat astfel ca, de la data semănatului până la venirea sezonului rece, suma gradelor termice să fie de 450-500°C, temperatură necesară pentru realizarea înfrățirii plantelor și pregătirii pentru iernare. Conform acestei cerințe, perioada optimă de semănat se situează, în majoritatea anilor, între 1 și 10 octombrie în sudul și vestul țării, și între 25 septembrie și 5 octombrie în zonele colinare și nordice. În situațiile concrete de condiții climatice din fiecare an, semănatul poate să înceapă mai repede sau se poate amâna cu 5-7 zile. De asemenea, în funcție de particularitățile soiurilor cultivate, este indicat ca lucrarea de semănat să înceapă cu soiurile ce au înfrățire ridicată și să se încheie cu cele cu înfrățire redusă. Fiecare zonă de cultură poate avea de suferit dacă nu se respectă intervalul optim de semănat, ceea ce conduce la scăderea semnificativă a producției de boabe, prin incidența mai ridicată a unor boli și prin reducerea densității de spice/, la recoltare.
1.5.3 DENSITATEA DE SEMĂNAT
Se realizeză o densitate de 450-550 boabe germinabile/. Alegerea densității minime se face în funcție de următoarele condiții: umiditatea solului la semănat este favorabilă pentru germinarea seminței, patul germinativ este bine prelucrat prin mărunțire, lucrarea de semănat se face la începutul epocii optime, sămânța folosită trebuie să aibă valoare biologic ridicată și să provină din soiuri cu capacitate mare înfrățire. Dacă nu se respectă condițiile amintite mai sus este necesară creșterea progresivă a densității boabelor germinabile/, până la limita maximă admise. Depășirea limitei maxime de densitate poate avea dezavantaje cum ar fi, reducerea semnificativă a recoltei, prin favorizarea atacului de boli foliare și sensibilizarea plantelor la cădere.
1.5.4 DISTANȚA ÎNTRE RÂNDURI
Distanța cea mai potrivită între rânduri, conform cerințelor soiurilor cultivate și metodelor de pregătire a solului, este de 12,5 cm, distanță ce se poate realiza cu sistema de mașini.
1.5.5 ADÂNCIMEA DE SEMĂNAT
Adâncimea recomandată pentru încorporarea semințelor se face la 3-6 cm, cu ajutorul mașinilor de semănat reglate corespunzător. Atunci când umiditatea solului este optimă, textura acestuia este mijlocie spre grea, iar valoarea MMB este scăzută, se poate alege adâncimea minimă de semănat. În sens contrar însă, când aceste condiții nu se pot realiza, este necesară majorarea adâncimii spre limita maximă, pentru a se produce germinarea semințelor și răsărirea plantelor. Marea majoritate a soiurilor de grâu, înregistrate în țara noastră, sunt cu talia scurtă și au coleoptilul scurt, ce conduce la o atenție deosebită în ceea ce privește respectarea adâncimii de semănat, care nu trebuie să depășească 4 cm. Excepție fac soiurile cu talie înaltă și coleoptil lung (Trivale, Albota, Arieșan,Apullum, Aniversar) care, în funcție de condițiile specifice, se pot semăna până la adâncimea maximă admisă, de 5-6 cm.
1.6 LUCRĂRI DE ÎNTREȚINERE
1.6.1 IRIGAREA
Favorabilitatea regimului precipitațiilor pentru grâu în principalele zone agricole, exprimată procentual prin producția realizată la neirigat, față de culturile irigate în optim, este de 65-70% în Bărăgan și Dobrogea, 80-85% în zona din centru și vestul Câmpiei Române și de peste 85% în celelalte zone. Frecvența anilor cu producții mai scăzute de 50% din potențialul culturii este de 25-37% în zona de sud-est a țării și de 10-15% în vestul Câmpiei Române.
Pentru realizarea producției de grâu este necesar un consum total de apă de 3500-5000 m3/ha, din care în perioada de toamnă este necesară o cantitate de 500-1000 m3/ha pentru răsărirea și dezvoltarea plantelor până la etapa de înfrățire, consumul mediu zilnic fiind de 15-20 m3/ha. Deseori, în sudul țării, precipitațiile sunt insuficiente pentru a asigura răsărirea plantelor, ceea ce conduce la pierderi mari. Primăvara, prin lunile aprilie-mai, consumul de apă se ridică până la nivelul de 40-50 m3/ha, având valori maxime în perioada de înflorit-înspicat și formarea boabelor.
Toamna, după răsărirea și creșterea plantelor apar dificultăți mai ales între fazele de apariție a rădăcinilor coronare-înfrățire, până la umplerea bobului. În această perioadă, din cauza deficitului de apă, se produc modificări mari cum ar fi: reducerea numărului de boabe pe plantă și pe unitatea de suprafață, respectiv a mărimii și greutății bobului. Lipsa apei în perioada de lapte,asociată cu temperaturi înalte și vânt uscat, produce șiștăvirea bobului și scăderi semnificative de producție, dar ajută grâul prin mărirea rezistenței față de deficitul de apă din sol.
În toamnele secetoase irigarea grâului se face în 1-2 etape, înainte de lucrările solului și/sau după semănat, în cantități de 400-600 m3/ha. Irigarea cu norme prea mari, produce riscul creării unui exces de apă în sezonul rece când cantitățile de precipitații sunt mai mari.
Primăvara când e secetă, în perioada de la apariția rădăcinilor coronare până la începutul alungirii paiului, este necesară o udare cu 300-400 m3/ha, urmată de încă o udare mai consistentă în funcție de rezerva din sol, până la înflorire. După înflorire irigarea nu mai este eficientă, deoarece poate conduce la căderea plantelor și apariția bolilor foliare. Irigarea grâului se face cu instalațiile existente în dotarea unităților agricole.
1.6.2 COMBATEREA BOLILOR ȘI DĂUNĂTORILOR
1.6.2.1 BOLI
Fuzarioza rădăcinilor, coletului și plantulelor (Fusarium spp.) se manifestă prin brunuficarea rădăcinilor și a coletului, și prin putrezirea plantulelor. Plantele ale căror rădăcini sunt atacate rămân mai mici, au o culoare verde deschis, produc frați mai puțini, se maturizează mai devreme, iar spicele sunt albicioase și sămânța șiștavă. Atacul la colet sau la baza tulpinii se manifestă prin brunificarea și uscarea nodurilor bazale și a bazei tulpinii. Plantele atacate devin fragile și se rup ușor de la bază, moartea acestora producându-se înainte sau imediat după răsărire. Când plantulele supraviețuiesc, pe rădăcini, coleoptil și tulpiniță apar leziuni de culoare brună, apoi devin moi și apoase, iar în final acestea putrezesc sau se usucă, fie în toamnă, fie în primăvară. Culturile de grâu provenite dintr-un lot cu procent mare de semințe infectate sunt rare, prezintă goluri multe și dau recolte slabe.
Fuzarioza spicelor ( Fusarium roseum f. cerealis) cunoscută și sub denumirea de arsura, înroșirea sau albirea spicelor. Este cea mai importantă boală a grâului datorită răspândirii foarte mari, a pagubelor pe care le produce, dar și a lipsei unor metode eficiente de combatere. La unele soiuri sensibile, procentul de spice infectate poate ajunge până la 65% în anii ploioși. Boala se manifestă prin atacarea spicelor parțial sau în întregime, și a porțiunii de tulpină așezate imediat sub spic. Spicele infectate devin moi, își pierd clorofila, se albesc treptat și se usucă. Dacă atacul are loc înainte de înflorire, spicele rămân seci, iar dacă se produce după înflorire, apare șiștăvirea boabelor. La baza spicelor, pe rahis, apar miceliul și conidiile ciupercii, sub forma unor pernițe de culoare roz-portocalie. Porțiunea de tulpină din apropierea spicului capătă o culoare violacee și în interior este plină cu hife miceliene. Transmiterea bolii se poate face prin sol, prin semințe sau prin resturi vegetale (paie, palee, semințe scuturate), iar în perioada de vegetație prin conidii. În scopul reducerii atacului plantei se poate aplica un tratament în perioada cuprinsă între burduf și înflorit, cu unul dintre fungicidele folosite pentru combaterea bolilor spicului.
Făinarea cerealelor (Erysiphe graminis f. sp. tritici) La culturile intensive, foarte dese și puternic fertilizate produce pagube deosebite. Atacarea se prezintă încă de la răsărire, toamna și primăvara devreme. Boala apare pe toate organele, îndeosebi pe frunze. Când umiditatea este ridicată, atacul se manifestă puternic, fiind distruse frunzele superioare și chiar spicul. Organele atacate prezintă la început pete de culoare albă alcătuite dintr-o pâslă miceliană, iar apoi de culoare cenușie pe care se formează o pulbere albă ce reprezintă conidiile cipuercii. Frunzele plantelor atacate puternic se usucă timpuriu. În cazul apariției primelor simptome se recomandă efectuarea unui tratament.
Fig. 1.1 Atac de făinare
Septorioza frunzelor (Septoria tritici). Boala se manifestă pe toate organele plantei, mai frecvent pe frunze și foarte rar pe teci sau spice. La început, apar pe frunzele bazale pete de decolorareliniare, mici, neregulate, limitate de nervurile frunzei. Ulterior, petele se necrozează, atacul progresează pe frunzele din etajul mijlociu și în cele din urmă pe cele superioare, iar în caz de atac puternic, pe teci și apoi pe spic. În interiorul petelor apar picnidiile de culoare cenușie-brună, globuloase. Atacul începe de regulă din toamnă sau primăvara devreme.
Septorioza spicului (Septoria nodorum). În cazul ăn care atacul apare timpuriu, pe frunze se observă pete de decolorare, eliptice, care în centru prezintă o zonă mai închisă, brună-negricioasă. Patogenul devine mai agresiv o dată cu coacerea, când sunt atacate nodurile și glumele. Pe pai și glume se observă pete brune, în care se găsesc puncte negre ce reprezintă picnidiile ciupercii. La un atac puternic, spicele pot fi cuprinse în totalitate, rezultând boabe șiștave, cu MMB și germinația reduse, dar cu o încărcătură micotică importantă pe tegument, capabilă de transmiterea bolii.
Fig. 1.2 Septorioza spicului
Măsurile agrofitotehnice prezintă o importanță deosebită pentru prevenirea septoriozelor. Se recomandă: respectarea unui asolament în care grâul să revină mai rar după grâu; evitarea aplicării îngrășămintelor azotate în exces; utilizarea de soiuri de grâu rezistente la cădere și la ger; utilizarea soiurilor mai puțin sensibile la boală. Se va efectua un tratament chimic la apariția primelor simptome ale bolii. Pentru protejarea frunzelor din etajul superior și al spicului, se recomandă aplicarea celui de-al doilea tratament, începând cu faza de burduf și până la înspicare, cu fungicidele omologate.
Rugina brună (Puccinia recondita) Este cea mai răspândită dintre rugini, manifestându-se mai ales pe limbul frunzelor începând din toamnă prin formarea unor pustule mici, ovale, eliptice sau circulare, de culoare brună, răspândite în mod neregulat. În situația în care atacul este puternic, întreaga suprafață este acoperită de pustule, dar care nu se unesc. Boala își face apariția în anii cu cantități mari de precipitații și se dezvoltă foarte bine în lanurile întârziate în vegetație. În primăverile calde și umede, rugina brună produce infecții încă din aprilie, când se manifestă exploziv, având ca rezultat uscarea frunzelor și reducerea fotosintezei. Dacă condițiile climatice sunt favorabile bolii, aceasta se răspândește rapid, astfel că în luna iunie sporii de propagare produc între 5 și 15 generații succesive complete, ceea ce duce la o vegetație slabă a grâului, iar producția este redusă datorită boabelor șiștave. Semănatul devreme, aplicarea de îngrășăminte azotate în exces, cultivarea de soiuri sensibile, precum și circulația curenților de aer au și ei un rol deosebit în răspândirea și intensificarea atacurilor acestei boli.
Fig. 1.3 Atac de rugină brună
Rugina galbenă (Puccinia striiformes) se manifestă pe toate organele plantei, cu excepția rădăcinilor. Încă din primăvară se formează pustule mici, galbene-portocalii, prăfoase și eliptice pe frunze, tulpini, ariste, glume și boabe. Poartă și denumirea de rugină striată din cauza dispoziției în șiruri longitudinale, una lângă alta a pustulelor. Acestea pot deveni numeroase, ocupând o suprafață mare a limbului atunci când atacul este puternic. Caracteristic numai acestei boli este simptomul care constă în formarea de pustule cu uredospori, galbene și prăfoase, la baza glumelor sau între glume și bob. Dintre rugini, cea galbenă se adaptează cel mai bine la temperaturi scăzute, uredosporii putând germina chiar sub zăpadă. Infectarea plantelor poate fi produsă chiar de uredosporii aduși de vânt, de la distanță de sute de kilometri.
Rugina neagră (Puccinia graminis) Această boală, cunoscută și sub numele de rugina paiului, este dependentă de clima locală, dar și de prezența unor gazde intermediare, cum ar fi dracila (Berberis vulgaris) sau mahonia (Mahonia aquifolium). La noi în țară rugina neagră se întâlnește mai puțin, cu excepția anilor și a regiunilor în care umiditatea este mai ridicată și temperaturile sunt scăzute, fapt ce favorizează dezvoltarea bolii, atacurile reușind să ia amploare foarte mare și chiar să compromită culturile. Organele pe care apar cel mai des pustulele sunt pe pai, teci, limbul frunzelor și pe ariste. Pustulele cu uredospori ai ruginii negre se deosebesc de pustulele ruginii brune deoarece acestea din urmă au marginile zdrențuite datorită ruperii epidermei gazdei în momentul erupției uredosporilor la exterior. Atacul produce șiștăvirea boabelor prin faptul că plantele transpiră mai mult decât normal.
Fig.1.4 Atac de rugină neagră
Metoda cea mai eficientă pentru combaterea și prevenirea ruginilor este cultivarea de soiuri rezistente sau tolerante. Există unele soiuri de grâu de toamnă care prezintă rezistență ridicată la cel puțin una dintre rugini. Se obțin însă foarte greu soiuri rezistente la toate ruginile datorită particularităților biologice pe care le are fiecare în parte. Ca recomandare se mai pot folosi următoarele măsuri de prevenire: distrugerea samulastrei, îngroparea resturilor vegetale prin dezmiriștiri și arături adânci de vară, doze echilibrate de îngrășăminte cu azot și fosfor. O eficacitate sporită o prezintă și combaterea cu tratamente chimice prin recomandarea unui tratament cu fungicide începând cu perioada de la formarea burdufului și până la înflorit.
Mălura comună (Tilletia caries, t. foetida) este cea mai răspândită și păgubitoare boală a grâului. Prin aplicarea la sămânță a tratamentelor chimice generalizate, prezintă o importanță economică dar numai în cazurile în care sămânța nu se tratează sau tratamentul este necorespunzător.
Plantele atacate prezintă o înfrățire slabă și sunt puțin mai scurte. Spicele sunt cele afectate de boală care devine mai evidentă după înspicare. Deosebirile dintre spicele infectate și cele sănătoase apar după înflorire si sunt: culoarea verde-albăstruie, sunt mai mari și mai subțiri decât cele sănătoase, glumele sunt deschise astfel încât boabele se văd foarte ușor, artistele sunt mai scurte, fragile și răsfirate, sunt atacate toate boabele dintr-un spic, iar spicul copt este erect din cauza boabelor mălurate, care fiind mai ușoare nu determină aplecarea lui. Forma, culoarea, greutatea și structura sunt caracteristicile care fac deosebirea dintre boabele mălurate și cele sănătoase: au șanțul ventral mai puțin pronunțat, sunt mai scurte și mai groase, culoarea este brună, fără luciu, iar învelișul prezintă zbârcituri. Boabele mălurate au conținutul format dintr-o masă pulverulentă fină, de culoare neagră-brună, mirosul fiind de pește alterat care reprezintă sporii ciupercii. Diferența față de sămânța sănătoasă se poate face cu ușurință macroscopic, prin prezența boabelor mălurate sau a părților rezultate din ruperea lor în bucăți, iar în lipsa acestora prin aglomerările de spori prezente pe suprafața boabelor.
Fig. 1.5 Mălura comună
a. spic mălurat
b. spic sănătos
Prin recoltare boabele mălurate se distrug și pun în libertate sporii, reușind să contamineze semințele sănătoase. Răspândirea ciupercii se face prin sporii de pe boabe și mai puțin prin cei care se găsesc la sol. Germinarea sporilor se face cam în aceeași perioadă cu semințele de grâu, sporii pătrunzând în plantule pe la vârful tulpiniței. Odată cu planta infectată crește și miceliul care pătrunde în ovar în locul unde fructifică ciuperca și umple bpbul de grâu cu o pulbere neagră. Într-un singur bob se pot acumula aproximativ 1,5-6 milioane de teliospori, fiind însă suficient un singur spic mălurat pentru a produce o infecție cu impact economic în viitor.
Mălura pitică (Tilletia controversa) are o răspândire mai redusă și prezintă atacul asemănător cu cel produs de mălura comună (transformarea boabelor într-o masă pulverulentă alcătuită din teliosporii ciupercii). Deosebirea constă în piticirea accentuată a plantelor bolnave, înălțimea lor nedepășind o treime din înălțimea plantelor sănătoase. Plantele atacate înfrățesc mai puternic, frații au o rigiditate caracteristică, iar spicele sunt mai zbârlite. Boabele sunt mai scurte și mai umflate decât boabele normale (acestea sunt destul de consistente, încât sfărâmarea lor este mai dificilă; conținutul lor este alcătuit dintr-o masă compactă, negricioasă, cu același miros caracteristic de pește alterat).
Fig.1.6 Atac de mălură pitică
Ciuperca se transmite de la un an la altul prin sporii aflați la suprafața solului și foarte puțin prin cei de pe semințe (spicele scurte nu sunt recoltate de combină). Sporii rezistă în sol 7-9 ani și germinează numai la suprafața solului. Pentru a germina și deci pentru a infecta grâul, sporii au nevoie de temperatură scăzută și de lumină slabă. Infecția plantelor se produce toamna, într-o perioadă de 30-40 zile după semănat, iar în iernile mai calde chiar și mai târziu. În prevenirea atacului de Tilletia spp. se recomandă tratamentul semințelor cu unul dintre produsele specifice combaterii acestei boli.
Culturile de grâu mai pot fi atacate de următoarele boli: mucegaiul de zăpadă (Fusarium nivale), septorioza frunzelor (Septoria tritici), septorioza spicului (Septoria nodorum), mălura pitică (Tilletia controversa), înegrirea bazei tulpinii și rădăcinii (Gaeumannomyces graminis), helmintosporioza (Helminthosporium tritici repentes, H. Sativum), pătarea în ochi a bazei tulpinilor (Pseudocercosporella herpotrichoides), putregaiul rădăcinii și pătarea în ochi conturată bazei tulpinii (Rhizoctonia solani), tăciunele zburător (Ustilago tritici), înnegrirea spicelor (Cladosporium spp., Alternaria spp.).
1.6.2.2 DĂUNĂTORI
Gândacul ghebos (Zabrus tenebrioides) este cel mai periculos dintre dăunătorii grâului de toamnă. Dintre plante preferă grâul și orzul de toamnă și se hrănește cu diferite graminee. Atacul larvelor poate duce la compromiterea culturii, în comparație cu atacul produs de adulți care poate trece neobservat. Modul de hrănire al larvelor este caracteristic, acestea hrănindu-se numai cu părțile aeriene ale plantelor, respectiv cu frunzele. Larva iese parțial din galeria situată in apropierea plantei, roade baza frunzei după care o trage spre galerie, triturând-o cu ajutorul aparatului bucal. Doar partea suculentă este reținută din frunză, cea fibroasă rămâne la baza frunzei atacate sub forma unor ghemotoace răsucite.
Dăunătorul prezintă o singură generație pe an, cu iernare ca larvă. Corpul gândacului adult este masiv, convex, cu formă alungită, de 14-15 mm, de culoare neagră. Larva matură are 30-35 mm lungime.
Umiditatea este unul dintre factorii ecologici care influențează cel mai bine evoluția gândacului ghebos. Umiditatea ridicată a solului activează larvele care sapă galerii în apropierea plantelor și încep să se hrănească. Solul uscat inactivează larvele chiar si pentru o perioadă îndelungată. Nivelul pagubelor este diferențiat: când atacul se produce imediat după răsărire, hrănirea are loc pe plantele neînfrățite, provocând pagube mari; plantele pot fi distruse în totalitate din cauza apariției vetrelor caracteristice; pe măsura dezvoltării larvelor, vetrele pot reprezenta peste jumătate din suprafața solei când atacul este puternic.
Fig. 1.7 Atac de gândac ghebos
Combaterea chimică a larvelor gândacului ghebos se realizează preventiv prin aplicarea unui tratament semințelor înainte de semănat, cu un insecticid pe bază de lindan. Prin complexarea insecticidului cu un fungicid specific se obține o prevenire simultană atât a gândacului, cât și a patogenilor care se transmit prin sol și prin sămânță. Însămânțarea în toamnă a solelor cu cereale păioase, care au avut ca premergătoare tot o cereală păioasă, se face numai cu sămânță tratată cu insectofungicide. În cazul în care, toamna târziu sau primăvara devreme, unele sole de grâu sunt atacate de larve în proporții mici, se recomandă un tratament în vegetație generalizat pe toată sola sau numai în vetrele atacate.
Ploșnițele cerealelor se întâlnesc cu precădere în toată țara, însă doar specia Eurygaster integriceps prezintă interes și produce pagube însemnate în județele din exteriorul arcului carpatic, din nordul Moldovei și până în vestul Olteniei.
Adultul are corpul ovoid, prezintă o linie continuă comună a capului, toracelui și abdomenului, cu lungimea de 11,5-12,3 mm. Aspectul general al oului este sferic, ușor alungit, cu diametrul de 1 mm. Când este depus, oul are culoarea verde deschis, aproape transparentă, după care se inchide la culoare și prezintă un desen sub formă de ancoră, de culoare roșie. Diferența dintre oul parazitat și cel normal este puternic vizibilă datorită culorii întunecate și aspectului pietrificat. Larva parcurge 5 vârste:
– la prima vârstă este aproape sferică, de 1,5 mm în diametru, are culoarea verde deschis, iar în câteva ore devine aproape neagră;
– la vârsta a doua corpul larvei se alungește ajungând la 2,2×1,5 mm, iar capul, pronotul, marginile și centrul segmentelor abdominale capătă o culoare neagră, pe când celelalte părți o culoare deschisă;
– la vârsta a treia corpul devine oval cu dimensiuni de 3,5/4,5×2,5 mm, culoarea este neagră pe cap și torace, dar deschisă pe abdomen;
– la vârsta a patra lungimea este de 5-6 mm, lățimea de 3,4-4,5 mm, iar culoarea maroniu-gălbui uniform;
– la vârsta a cincea corpul larvelor ca dimensiune este asemănător cu cel al adulților.
Ploșnița cerealelor are o singură generație pe an, iernând ca adult în frunzarul pădurilor. Depunerea ouălor se face de obicei pe burduf sau pe spicele proaspăt apărute sub formă de grupuri a câte 14 ouă, pe două rânduri câte 7 bucăți
Fig. 1.8 Ploșnița cerealelor – ciclul biologic
Acești dăunători atacă toate cerealele păioase, mai ales grâul, producând pagube atât adulții hibernanți sau tineri, cât și larvele din noua generație. Hrănirea se face prin înțeparea organelor plantei, distrugându-se toate țesuturile din zona afectată. Simptomele atacului depind de faza de vegetație a plantei și de organul atacat. După migrarea ploșnițelor în lanurile de grâu, frunzele și tulpinile sunt atacate, iar porțiunile de deasupra zonei înțepate se usucă. În urma atacului întreaga plantă poate pieri sau se produce o înfrățire abundentă. Se poat eproduce avortul spicului atunci când atacul este pe tulpină. După apariția spicului, atacul poate fi localizat la baza rahisului sau la baza spiculețului, rezultând avortarea totală sau parțială a spicului sau numai a spiculețului. Pe urmă, atacul poate apărea pe organele florale sau pe boabe în timpul formării și coacerii lor, iar ca rezultat ovarele înțepate se usucă, iar boabele nu se mai formează. Dacă atacul boabelor a avut loc în faza coacerii în lapte se produce o degradare totală sau numai o șiștăvire. Dacă boabele sunt înțepate în faza avansată de coacere acestea vor prezenta o pată de decolorare în centrul căreia se va afla un punct mic, negru.
Fig. 1.9 Ploșnița cerealelor Fig. 1.10 Ploșnița cerealelor
– atacul adulților hibernanți – boabe înțepate
pe spic
Boabele din spic reprezintă locul unde larvele și adulții noilor generații își manifestă atacul. În urma atacului adulților hibernanți din prima perioadă de hrănire, se produce o pierdere cantitativă, pe când atacul din a doua perioadă de hrănire a larvelor și adulților tineri provoacă atât o pierdere cantitativă cât și una calitativă. Ca urmare a degradării boabelor se reduce greutatea hectolitrică și cea absolută, energia și facultatea germinativă, scăzând totodată și calitatea de panificație.
Singura metodă eficace de protecție a culturilor de grâu împotriva atacului ploșnițelor cerealelor, datorită impactului destul de puternic asupra recoltei și al nivelului extins al populațiilor, o reprezintă protecția chimică. Toate insecticidele avizate asigură o eficacitate foarte bună pentru combaterea acestui dăunător, doar atunci când se aplică corect tratamentele și se respectă pragul economic de dăunare (PED). Combaterea adulților hibernanți, în condițiile de desprimăvărare târzie, urmată de o creștere bruscă a temperaturilor, pe fond excesiv secetos, se face prin tratarea tuturor suprafețelor de grâu,imediat după migrarea de primăvară. În situația unor culturi puternic afectate de secetă, pentru combaterea larvelor tratamentul se poate aplica și la densități sub PED-ul recomandat. Recolta poate suferi modificări grave atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ dacă nu se realizează programul de combatere chimică pe toate suprafețele pe care acesta se impune.
Viermele roșu al paiului (Haplodiplosis marginata) înregistrează creșteri mari ale populațiilor in special în județele Argeș, Dâmbovița, Teleorman și Olt. Adultul are aspect de țânțăraș, cu lungimea de 2-3 mm, iar culoarea este roșie la fel ca și larva matură. Acest dăunător are un ciclu anual de viață.
Fig. 1.11 Viermele roșu al Fig. 1.12 Viermele roșu al paiului
paiului – adult și larvă – tulpini atacate
În timpul vegetației larvele pătrund în tulpină răspândindu-se de-a lungul internodului, unde formează gale specifice sub formă de șa. Acestea își termină dezvoltarea până la recoltare, după care coboară în sol pentru diapauză. Infectarea pe plantă cu 5-6 larve în medie poate produce pagube destul de mari, însă atacurile se pot manifesta și mai puternic, găsindu-se chiar 25-40 de larve pe un singur internod. Tratamentul se aplică în funcție de evoluția dăunătorului. Astfel, în primele zile ale lunii mai, când ponta atinge 5 ouă pe plantă, se aplică prima stropire. A doua și a treia stropire se face la intervale de 8-10 zile, în funcție de condițiile climatice favorabile, deoarece umiditatea excesivă favorizează transformarea pupelor în adulți.
Musca suedeză (Oscinella frit) are 2-3 generații pe an, fiind foarte răspândită. Hibernarea are loc în stadiul de larvă, mai rar ca pupă. La sfârșitul lunii aprilie, începutul lunii mai adulții hibernanți își iau zborul. Hrănirea larvelor are loc în tulpină, sub mugurele de creștere unde se și localizează. Toamna se înregistrează cele mai multe pagube pe grâu, când plantele sunt în faza fenologică de 2-3 frunze, multe dintre aceste plante pierind în urma atacului.
Musca galbenă (Chlorops pumilionis) hibernează în stadiul de larvă matură și are 2-3 generații pe an. Produc mai multe pagube la cuturile de grâu întârziate în vegetație decât la culturile timpurii. Simptomele atacului se aseamănă cu cele produse de musca suedeză. Se realizează o productivitate redusă deoarece se produce îngălbenirea și uscarea frunzei centrale urmată fie de uscarea plantei, fie de îngroșarea tulpinii și de o înfrățire exagerată.
Muștele negre ale cerealelor (Phorbia securis, Ph. penicillifera) Lungimea adulților este de 3-5 mm, iar a larvelor de 6 mm. Adulții generației hibernante își depun ouăle spre sfârșitul lunii martie, începutul lunii aprilie pe frunzele superioare ale grâului, realizându-se astfel generația de primăvară. La sfârșitul lunii mai apar adulții care sunt prezenți toată vara în natură. Generația hibernantă de toamnă începe cu ponta depusă pe semănătturile de toamnă, larvele hrănindu-se în interiorul plantelor atacate, produc pagube importante.
Musca cenușie (Delia coarctata) Adultul prezintă o singură generație pe an și iernează ca ou în stratul superficial al solului, având o lungime de 6-7 mm. În lunile februarie-martie eclozează larvele care se hrănesc cu țesuturile fragede din zona mugurelui de creștere al tulpinilor în care au pătruns. La sfârșitul lunii aprilie, când se dezvoltă complet, larvele părăsesc plantele și se împupează în sol. Apariția și zborul adulților se semnalează la sfârșitul lunii mai si până în toamnă. Grâul și orzul de toamnă, secara precum și granimeele furajere sunt atacate de acest dăunător.
Opomizidul galben (Opomyza florum) Iernează ca ou, cu o generație pe an. Larvele pătrund în tulpinile plantelor în lunile martie-aprilie, unde se hrănesc cu țesuturile fragede ale mugurelui de creștere. Frunza centrală se îngălbenește și se usucă, tulpina piere, reducându-se astfel densitatea lanului. Majoritatea speciilor de muște dezvoltă generația hibernantă prin infestarea ce are loc imediat după răsărire. Aceasta reprezintă faza fenologică cu cele mai mari pagube la culturile de grâu și orz de toamnă.
Pentru prevenirea atacului tuturor speciilor de muște se recomandă un complex de măsuri agrotehnice cu eficacitate sporită. Aceste măsuri sunt:
– evitarea monoculturii, având în vedere că , pentru toate speciile de muște cultivarea grâului de toamnă pe aceleași sole asigură condiții optime pentru înmulțirea și creșterea numerică a populațiilor;
– alegerea epocii de însămânțare;
– frecvența plantelor atacate este mult redusă deoarece după această dată adulții sunt pe cale de dispariție
– tratamentul semințelor de grâu și orz cu insectofungicide, pentru prevenirea atacului larvelor gândacului ghebos și a viermilor de sârmă, prezintă și o oarecare eficacitate în diminuarea atacului;
– după recoltarea grâului, arăturile la 15-20 cm adâncime contribuie la reducerea populațiilor prin îngroparea rezervei biologice a unor specii aflate în stadiul de pupă, la baza tulpinilor;
– distrugerea samulastrei care constituie puntea de legătură pentru generația de vară a unor specii ai cărei adulți vor da naștere generației hibernante.
Cicadele grâului ( Macrosteles sexnotatus, M. laevis, Psamotettix striatus, P. aalienus și Javesella pellucida) prezintă populații numeroase de chiar 2-3 generații. Adultul are corpul alungit, cu lungimea de 3-3,5 mm, de culoare galbenă-verzuie spre brun, iar larva este asemănătoare adultului. Iernează în stadiul de adult și mai rar sub formă de ou. Depunerea ouălor se face în interiorul frunzelor, sub parenchim, cu ajutorul ovipozitorului. Larvele se dezvoltă în 20-30 zile. În zonele mai sudice, culturile de grâu răsărite timpuriu sunt invadate de adulții generației a II-a și a III-a, în toamnele calde și lungi atacul fiind mai evident.
Se produc pagube atât prin atac direct, produs de înțeparea și sugerea sevei, cât și prin faptul că insectele sunt vectori pentru unele boli virotice. La invazii mari, din cauza înțepăturilor petele de decolorare acoperă total frunzele care se îngălbenesc și se usucă. Plantele puternic afectate înfrățesc abundent și rămân sterile. Pagubele sunt foarte mari în cazul infecțiilor virotice, manifestându-se prin apariția unor vetre întinse cu plante piticite și sterile.
Fig 1.13 Cicada grâului
a. adult
b. plantă atacată
Cele mai importante și eficiente măsuri de prevenire și combatere a acestor dăunători sunt cele agrotehnice. În perioada de vară se recomandă distugerea salamulastrei, precum și evitarea semănatului grâului și orezului în epoci timpurii, înlăturându-se astfel pericolul de răsărire a culturilor în perioada când temperaturile ridicate permit hrănirea insectelor timp îndelungat. Realizarea semănatului în epoca optimă ajută la evitarea răsării la începutul lunii octombrie și la întârzierea apariției surselor de hrană pentru numeroasele populații de cicade care se găsesc la începutul toamnei în natură. Tratarea semințelor cu insectofungicide, pentru prevenirea atacurilor produse de gândacul ghebos și viermii de sârmă, par a fi eficiente și în combaterea cicadelor, diminuând atacul acestora.
Tripsul grâului (Haplothrips tritici) prezintă răspândire în toată țara. Adultul, de 1,3-1,5 mm, are culoarea neagră-brună, iar larva are culoarea roșie-cărămizie. Are o singură generație pe an și iernează în stadiul de larvă. Adulții apar de regulă la începutul lunii mai, înaintea înspicării cerealelor de toamnă. Larva evoluează în două vârste, hrănindu-se exclusiv la nivelul spicului. Cele în prima vârstă se instalează pe palei, iar cele de vârsta a doua pătrund în zona bobului, prin partea apicală și se instalează în șănțulețul ventral. La faza de coacere în ceară, larvele părăsesc spicul și coboară pe sol, iar după recoltare se instalează în resturile vegetale din miriște, unde își încep diapauza pe fragmentele de paie.
Prin atacul produs pe rahis și spiculețe se realizează sterilitatea parțială și totală a spicului, ceea ce duce la apariția simptomului „albeața spicului”. Atacul larvelor se manifestă în special pe boabele în formare până la faza de coacere în ceară. Boabele atacate în faza de lapte nu se mai dezvoltă și devin șiștave, iar pe cele înțepate apar pete decolorate. Tripșii, pe lângă faptul că depreciază calitatea glutenului și însușirile biologice ale semințelor (plantele atacate prezintă o slabă capacitate de vegetație), provoacă și reducerea cantitativă a producției de boabe. Atacul adulților de trips se manifestă puternic mai ales în primăverile excesiv de secetoase, realizând pagube semnificative. Pragul economic de dăunare pentru adulți este de 8 exemplare/spic, iar pentru larve de 25 exemplare/spic.
Datorită faptului că nu se practică combaterea tripsului ca secvență tehnologică specifică, se recomandă unele măsuri agrotehnice de reducere a populațiilor cum ar fi: discuitul miriștii, rotația culturilor, arăturile de toamnă, semănatul în epoca optimă și utilizarea soiurilor timpurii. Tratamentele chimice aplicate în Dobrogea, Muntenia, Oltenia și Moldova pentru combaterea ploșnițelor cerealelor, dar și cele practicate în Transilvania și Câmpia de Vest pentru combaterea larvelor gândacului ovăzului, au un impact destul de negativ și asupra populațiilor de trips.
Fig. 1.14 Atac de tripsul grâului
Cărăbușeii cerealelor (Anisoplia austriaca, A. agricola, A. lata, A. segetum) Produce pagube importante în rândul cerealelor, în special grâului, dar atacă și numeroase specii de graminee spontane. Adulții se hrănesc fie cu organele florale sau cu boabele în lapte, precum A. segetum, fie cu boabele aflate în diferite faze de coacere, precum A. lata, A. agricola și A. austriaca. Cărăbușelul atacă în toată perioada de hrănire, putând distruge 7-8 g de boabe, iar prin scuturare alte 2-3 g. Cea mai dăunătoare specie din punct de vedere al condițiilor climatice din țara noastră este specia A. austriaca.
Cele patru specii de cărăbușei au un ciclu de viață asemănător. Apariția adulților are loc în modul următor: la sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie apar adulții de A. segetum, urmați de adulții de A. lata după 2-4 zile, iar adulții de A. austriaca și A. agricola apar după circa 10 zile față de A. segetum. După apariție, adulții de A. segetum se concentrează pe unele graminee spontane de Agropyum repens, A. cristatum și se hrănesc cu ovarele, polenul și staminele acestor plante. Ulterior, trec pe spicele gramineelor cultivate unde se hrănesc de asemenea cu organele florale. Adulții celorlalte specii se manifestă diferit din punct de vedere al comporatmentului de hrănire față de A. segetum. Imediat după apariție, adulții de A. lata, A. agricola și A. austriaca se hrănesc cu boabele din spic, aflate în diferite faze de coacere. La început larvele se hrănesc cu humus, apoi cu rădăcinile de la diferite plante. În funcție de condițiile climatice, larvele în timpul creșterii și dezvoltării coboară în sol, la adâncimi care pot depăși 50 cm. În al II-lea an de la depunerea pontei apar noii adulți de A. segetum, iar în al III-lea an cei de A. lata, A. agricola și A. austriaca.
Fig. 1.15 Cărăbușelul cerealelor
a. spic atacat b. adult
În situațiile în care densitatea cărăbușeilor depășește pragul economic de dăunare (5 exemplare/) se recomandă combaterea chimică prin stropiri în vegetație cu produse organofosforice sau piretroizi de sinteză. Ținând cont de faptul că, de cele mai multe ori, atacul se manifestă pe marginea lanurilor, tratamentul se efectuează localizat, în focarele de atac, adică pe 20-70 m lățime. Este de menționat că, în zonele atacate de ploșnițele cerealelor, tratamentele aplicate împotriva acestor dăunători contribuie într-o oarecare măsură și la reducerea populațiilor de cărăbușei.
1.7 RECOLTAREA
Momentul optim pentru începerea recoltării grâului se stabilește în funcție de scăderea umidității boabelor până la 14-15%, umiditate la care se asigură o bună conservare a producției și se evită pierderile de recoltă prin scuturare. În cazul în care se pot asigura condiții de uscare a boabelor în unitățile de depozitare, recoltarea poate începe mai devreme, chiar la o umiditate de 18-16 %. Întârzierea recoltării și scăderea umidității boabelor sub 12 % aduc pierderi prin scuturare, dar și riscul unor precipitații care, împreună cu alternanța temperaturii zi-noapte, pot provoca încolțirea boabelor în spic și degradarea producției. Din această cauză, recoltarea grâului trebuie încheiată în cel mult 5-6 zile , folosind integral timpul favorabil de lucru.
În cazul culturilor curate de buruieni recoltarea se face direct din lan, cu combina, iar în cazul culturilor cu coacere neuniformă, puternic îmburuienate, recoltarea se face în două faze. Paiele sunt balotate și scoase de pe teren în limita cantităților necesare, restul fiind tocate și împrăștiate concomitent cu recoltarea. Arderea paielor este interzisă prin lege.
CAPITOLUL 2
STUDIUL PRINCIPALELOR SOIURI DE GRÂU CULTIVATE ÎN ROMÂNIA
2.1 SOIURI DE GRÂU CREATE LA INCDA FUNDULEA
2.1.1 BOEMA
Caractere morfologice. Plantele au înălțimea medie de 82 ± 0,8 cm. Portul tufei la înfrățire este semierect. Pilozitatea ultimului mod al soiului este absentă. Spicul are culoarea albă la maturitate,cu marginile paralele, semilax, cu ariste lungi distribuite pe toată lungimea. Perozitatea feței externe a segmentului terminal al rahisului este foarte slabă. Gluma inferioară are lățimea umărului medie, forma umărului dreaptă, lungimea ciocului este medie, cu forma ciocului dreaptă. Amprenta internă a glumei este redusă. Bobul are forma ovoidală de culoare roșie, cu perișorii dorsali lungi. Masa a 1000 de boabe este în medie de 41 ± 2.6 g, iar masa hectolitrică 77 ± 2 kg.
Însușiri fiziologice. Soiul se încadrează în aceeași grupă de precocitate cu Flamura 85. Este un soi rezistent la condițiile de iernare, secetă, arșiță, scuturare și cădere. Soiul este rezistent de asemenea la rugina galbenă, mijlociu de rezistent la rugina brună și este mai rezistent la fuzarioza spicului și încolțirea în spic decât martorii Fundulea 4 și Fundulea 85.
Însușiri de calitate. Soiul se încadrează în grupa soiurilor superioare în ceea ce privește însușirile de calitate.
Capacitatea de producție. Soiul a realizat in medie pe 3 ani o producție de 6114 kg/ha.
Zonarea. Se recomandă cultivarea lui în sudul și în vestul țării, precum și în condiții de irigare.
2.1.2 BOEMA 1
Soiul de grâu comun de toamnă Boema 1 a fost obținut prin hibridare sexuată, urmată de selecție individuală repetată anual din combinația hibridă Dropia/F 3080220.
Caracteristici morfologice. Soiul Boema 1 are tufa plantei în faza de înfrățire semierectă. Frunza steag are portul semierect după faza de înflorit. Limbul și teaca au o cerozitate slabă în a doua parte a perioadei de umplere a boabelor. Înălțimea medie a plantei este de 87-95 cm, fiind asemănătoare cu cea a soiurilor Flamura 85 și Fundulea 4. Spicul este alb, aristat, de formă cilindrică și este mediu ca lungime și densitate. Gluma inferioară are dintele carenei drept și de lungime medie, iar umărul glumei este mediu ca lărgime și are formă dreaptă. Boabele sunt de mărime mijlocie, de formă alungită și de culoare roșie. În condiții normale de cultură realizează o masă a 1000 de boabe de 42-45 g și o masă hectolitrică de 76-79 kg/hl.
Caracteristici fiziologice. Soi foarte precoce, mai timpuriu la înspicat cu 1-3 zile decât soiul Flamura 85. Soiul Boema 1 are rezistență mijlocie la cădere, este rezistent la iernare, secetă și arșiță. Are o rezistență mai bună decât a soiului Flamura 85 la rugina brună, rugina galbenă și fuzarioza spicului. În perioada mai mare de repaus seminal, soiul Boema 1 are o mai bună rezistență la încolțirea în spic, fenomen des întâlnit în sud-vestul țării și chiar în Câmpia Bărăganului, în anii cu veri ploioase în preajma recoltatului.
Capacitatea de producție. Testat alături de soiul martor Flamura 85, în zona de câmpie din sudul țării, într-o diversitate mare de condiții pedoclimatice, soiul Boema 1 a realizat producții madii care au variat între 4,5 t/ha și 8,5 t/ha. În testările multianuale din sudul și estul țării, soiul Boema 1 a avut performanțe de producție practic egale cu cele ale soiului martor Flamura 85 (5938 kg/ha și respectiv 5955 kg/ha), ceea ce pentru un soi foarte precoce reprezintă un progres genetic în amelioararea potențialului de producție. Soiul Boema 1 s-a dovedit superior ca producție soiului Flamura 85 în condiții mai favorabile de mediu, aspect caracteristic soiurilor intensive.
Calitatea. Testat atât pe microprobe de laborator, cât și în faza pilot, soiul Boema 1 s-a dovedit a avea caracteristici bune de panificație. Comparativ cu soiul Flamura 85, soi recunoscut ca având o calitate foarte bună de panificație, soiul Boema 1 a fost superior acestuia pentru unele caracteristici reologice ale aluatului, ca stabilitatea și nota farinografică.
Zona de cultură. Soiul Boema 1 este recomandat pentru a se extinde în cultură, mai ales, în zona de sud și de est a țării, atât în cultură irigată cât și neirigată. În ultimii ani a ajuns să fie soiul cel mai cultivat în România.
2.1.3 GLOSA
Caractere morfologice. Colorația antocianică a coleoptilului este absentă sau foarte slabă. Portul plantei la înfrățire este semierect. Colorația antocianică a urechiușelor frunzei steag este absentă sau foarte slabă. Frecvența plantelor cu portul frunzei steag recurbat este absentă sau foarte slabă. Cerozitatea tecii frunzei steag este slabă, iar a spicului este absentă sau foarte slabă. Planta este de înălțime medie, iar grosimea măduvei paiului este medie. Spicul are forma în profil piramidală, are densitatea medie, este scurt spre mediu, aristat de culoare albă. Gluma inferioară: lățimea umărului este îngustă, forma este înălțată, dintele este foarte lung și drept. Bobul are culoarea roșie, iar colorația în fenol este puternică.
Însușiri fiziologice. Este un soi precoce, cu o rezistență bună la cădere, iernare, secetă și arșiță. Soiul este mijlociu de sensibil la făinare, sensibil la septorioza frunzelor și mijlociu de sensibil la rugina brună.
Însușiri de calitate. Soiul se încadrează în grupa soiurilor cu însușiri de panificație bune.
Capacitatea de producție. Soiul a realizat o producție medie de 5318 kg/ha, depășind martorii cu sporuri de producție de 7% Fundulea 4, 8% Flamura 85 și 8% Dropia în zona de sud și vest a țării. În Moldova și Transilvania soiul a realizat o producție de 5871 kg/ha, depășind martorii de referință cu sporuri de producție de 5871 kg/ha, depășind martorii de referință cu sporuri de producție de 8% Fundulea 4, 11% Apullum și 1% Arieșan. Masa a 1000 de boabe a avut valori de 44-45 g, iar masa hectolitrică 77-78 kg. Se recomandă cultivarea soiului în zona favorabilă pentru grâul de toamnă din toată țara.
.
2.1.4 LITERA
Soiul de grâu comun de toamnă Litera a fost obținut la INCDA Fundulea din combinația hibridă complexă ERYT26221/96869G1-//GLOSA prin selecție individuală în urma homozigotării rapide prin sistemul Zea.
Caracteristici morfologice. Soiul Litera are tufa plantei semiculcată spre culcată în faza de înfrățire. Frunza steag are poziția semiaplicată după faza de înflorit. Frunzele sunt medii ca lungime și lățime și sunt acoperite cu un strat ceros nu prea intens în a doua parte a perioadei de umplere a boabelor. Talia medie a plantei este cuprinsă între 95-100 cm, fiind de aceeași înălțime ca a soiurilor martor Dropia și Flamura 85. Spicul este de culoare albă, semidens, aristat, de formă piramidală și cu poziția seminutantă la maturitate. Boabele sunt de mărime medie, de formă alungită, culoarea roșie și au în condiții normale de cultură, o masă a 1000 de boabe de 42-45 g și o masă hectolitrică de 77-79 kg/hl.
Caracteristici fiziologice. Soi precoce, având perioada de vegetație asemănătoare cu a soiurilor martori Dropia și Flamura 85, cu rezistență bună la cădere, iernare, secetă și arșiță. Este rezistent la rugina brună și mijlociu rezistent la actuale rase de galbenă și de făinare. Are un nivel mijlociu de rezistență la fuzarioză și un nivel mediu de rezistență la încolțirea în spic.
Capacitatea de producție. Testat alături de soiurile martor, Dropia și Flamura 85,în rețeaua de stațiuni a INCDA Fundulea, într-o diversitate mare de condiții pedoclimatice, soiul Litera a realizat sporuri medii de producție față de soiurile martor de 6-11%, sporurile de producție fiind mai mari în condiții favorabile atacului de boli foliare.
Calitatea. Testat atât pe microprobe de laborator, cât și în fază pilot, soiul Litera s-a dovedit a avea caracteristici bune de panificație. Indicii de calitate ai acestui soi sunt destul de apropiați cu cei ai soiului Dropia, soi cunoscut a avea caracteristici bune de morărit și panificație.
Zona de cultură. Soiul Litera este recomandat pentru a se extinde în cultură în zona de vest a țării, sudul țării, Dobrogea și Moldova.
2.1.5 IZVOR
Soiul de grâu comun de toamnă Izvor a fost creat la INCDA Fundulea, prin hibridare sexuată, urmată de selecție individuală repetată din combinație hibridă KARL/201R2-111/508U1-1.
Caracteristici morfologice. Soiul Izvor are tufa plantei semiculcată spre culcată în faza de înfrățire, cu frunze de culoare verde deschis. Frunza steag are portul semiaplecat după înflorit, frunzele sunt mai înguste, cu strat ceros evident. Paiul este elastic și de grosime medie și cu talia cuprinsă între 90-105 cm, mai înaltă cu 3-7 cm decât soiurile Fundulea 4, Dropia și Flamura 85. Spicul este de culoare albă, semilax, aristat, de formă piramidală și cu poziția seminutantă la maturitate. Boabele de mărime medie,de formă alungită, au culoarea roșie și, în condiții normale de cultură, au o masă a 1000 de boabe de 40-45 g (mai mică cu 3-4 g decât soiurile Dropia, Flamura 85 și Fundulea 4) și o masă hectolitrică de 77-79 kg/hl (mai mare cu 1-1,4 kg decât la soiurile Dropia și Fundulea 4).
Caracteristici fiziologice. Soiul Izvor este precoce (înspică cu o zi înaintea soiului Dropia și cu 4 zile înaintea soiului Fundulea 4) și are o rezistență bună la cădere și iernare. Este foarte rezistent la secetă, testele fiziologice evidențiind faptul că soiul Izvor rezistă mai bine la stresul provocat de deficitul hidric, datorită în special unei capacități mai ridicate de reglare osmotică. Este asemănător soiului Dropia ca reacție la rugina galbenă și făinare, dar este mai rezistent decât acesta la rugina brună și septorioză. Soiul Izvor are un nivel bun de rezistență la încolțirea în spic.
Capacitatea de producție. În experimentările anuale, în stațiunile din rețeaua ASAS din toată țara, soiul Izvor a depășit soiurile Dropia, Flamura 85 și Fundulea 4 în medie cu 6-9%, sporul de producție fiind mai mare (de până la 19-29%) în condiții de secetă.
Calitatea. Soiul Izvor are caracteristici bune de morărit și panificație, fiind superior soiului Fundulea 4, pentru toți indicii. Calitatea de panificație a soiului Izvor poate fi considerată ușor inferioară soiului Dropia, căruia îi este însă superior în medie, în privința volumului pâinii și indicelui de cădere.
Zona de cultură. Soiul Izvor este recomandat să se extindă în producție mai ales în zonele cu frecvență mai mare a secetei din zonele din sudul și din estul țării.
2.1.6 MIRANDA
Soiul de grâu comun de toamnă Miranda a fost obținut la INCDA Fundulea din combinație hibridă complexă ERYT26221/96869G1-//GLOSA prin selecție individuală în urma homozigotării rapide prin sistemul Zea.
Caracteristici morfologice. Soiul Miranda are tufa plantei semierectă, în faza de înfrățire. Frunza steag are portul semiaplecat după înflorit. Frunzele sunt medii ca lungime și lățime și sunt acoperite cu un strat ceros nu prea intens în a doua parte a perioadei de umplere a boabelor. Talia medie a plantei este cuprinsă între 100 și 110 cm, mai înaltă decât a soiurilor martor, Dropia și Flamura 85, cu 5-10 cm. Spicul este mare, de culoare albă, semidens, aristat, de formă piramidală și cu poziție seminutantă la maturitate. Boabele sunt de mărime medie, de formă alungită, de culoare roșie și au, în condiții normale de cultură, o masă a 1000 de boabe de 42-44 g și o masă hectolitrică de 78-80 kg/hl.
Caracteristici fiziologice. Soi semiprecoce, înspică cu 1-2 zile mai târziu decât soiurile martor Dropia și Flamura 85, cu rezistentă bună la cădere și iernare. Este rezistent la făinare și la rugina galbenă și mijlociu de sensibil la rugina brună și septorioză, fapt pentru care se recomandă, în tehnologia de cultură, aplicarea unui tratament foliar după faza de înspicat pentru protecția împotriva acestor boli. Are un nivel mijlociu de rezistent la fuzarioza spicului și un nivel bun de rezistență la încolțirea în spic.
Capacitatea de producție. Testat, alături de soiurile martor Dropia și Flamura 85, în rețeaua de stațiuni a INCDA Fundulea, în medie pe patru ani (2008-2011), dar și în testările oficiale din rețeaua ISTIS, soiul Miranda s-a dovedit a avea un potențial și o stabilitate foarte ridicate ale producției de boabe, atât față de soiurile martor, cât și comparativ cu soiurile recent înregistrate. Sporurile medii de producție, în diferite zone din țară, au fost cuprinse între 10-20% față de soiurile martor Dropia și Flamura 85.
Calitatea. Testările pe microprobe de laborator, la Fundulea și la ISTIS, au indicat că soiul Miranda are caracteristici mijlocii de calitate, dar corespunzătoare cerințelor standardelor industriei de morărit și panificație.
Zona de cultură. Soiul Miranda este recomandat pentru a se extinde în cultură în zonele de vest și sud ale țării, Dobrogea și Moldova.
2.1.7 DROPIA
Soiul de grâu Dropia a fost obținut la INCDA Fundulea prin selecție individuală repetată din combinația Colotana/2120W1.
Caracteristici morfologice. Soiul Dropia are tufa plantei semierectă în faza de înfrățire. Frunza steag are portul semierect după faza de înflorit, iar limbul și teaca frunzei au o cerozitate slabă în a doua parte a perioadei de umplere a boabelor. Înălțimea medie a plantei este de 85-95 cm, fiind asemănătoare cu cea a soiurilor Flamura 85 și Fundulea 4. Spicul este alb, aristat, fusiform, mare și cu densitatea medie. Boabele sunt de mărime mijlocie, de formă alungită, au culoarea roșie și, în condiții normale de cultură, au o masă a 1000 de boabe de 41-46 g și o masă hectolitrică de 76-80 kg/hl.
Caracteristici fiziologice. Soiul Dropia este un soi precoce, fiind cu 2-3 zile mai timpuriu la înspicat decât soiul Fundulea 4. Are rezistență mijlocie la cădere, este rezistent la iernare, secetă și arșiță. Soiul Dropia este mijlociu de sensibil la rugina brună, rugina galbenă și făinare.
Capacitatea de producție. Soiul Dropia s-a remarcat prin producții ridicate și constante, mai ales în zona de vest, sud a țării și Moldova, unde în testări multianuale a realizat producții cuprinse între 4000 și 8200 kg/ha. În medie, soiul Dropia a fost superior ca producție de boabe soiului Fundulea 4 cu 100-200 kg/ha atât în condiții optime de cultură, cât și în condiții suboptime.
Caliatatea. Testat atât în condiții de laborator pe microprobe la INCDA Fundulea, cât și în condiții de stație pilot la IBA București, soiul Dropia s-a dovedit a avea indici buni de morărit și panificație. În general soiul Dropia se caracterizează printr-o constanță bună a calității de panificație.
Zona de cultură. Soiul Dropia a fost recomandat a se cultiva în zona de sud a țării, în zona de vest și în Moldova. A fost cel mai cultivat soi de grâu de toamnă în România până în anii 2007-2009, ajungând la o pondere de cca. 20% din suprafața totală cultivată cu grâu. De asemenea, datorită potențialului său ridicat de producție, stabilității producției și calității superioare de panificație, soiul Dropia a fost înregistrat și în Turcia. În prezent ponderea sa în structura soiurilor de grâu din România este în scădere, fiind depășit de soiurile mai recent înregistrate.
2.1.8 FAUR F
Soiul de grâu Faur F, înregistrat în anul 2004, a fost obținut la INCDA Fundulea din combinație hibridă ARDEAL 1/DELABRAD 2, prin selecție individuală în urma homozigotării rapide prin sistemul Zea. Plantele hibride F1 cultivate în seră, au fost polenizate cu polen de porumb, obținându-se embrioni haploizi. Aceștia au fost cultivați în vitro, iar plăntuțele obținute au fost tratate cu colchicină pentru dublarea numărului de cromozomi, obținându-se genotipuri complet homozigote. Aceasta asigură o uniformitate superioară a plantelor acestui soi.
Caracteristici morfologice. Soiul Faur F are tufa plantei semierectă în faza de înfrățire. Frunza steag are portul semierect după faza de înflorit, cu limbul și teaca având o cerozitate slabă în a doua parte a perioadei de umplere a boabelor. Spicul este alb, aristat, fusiform și de lungime medie. Are talia scurtă a plantei (85-95 cm), ușor inferioară soiurilor Flamura 85 și Dropia. Bobul este de culoare roșie, mijlociu ca mărime. Soiul Faur F realizează în condiții normale de cultură o masă de 1000 de boabe de 41-44 g și o masă hectolitrică de 77-80 kg/hl.
Caracteristici fiziologice. Soiul Faur F este precoce, rezistent la iernare, cădere, arșiță și secetă. Are rezistență bună la rugina brună și mijlocie la rugina galbenă și făinare. În medie în infecții artificiale este mai puțin atacat de fuzarioza spicelor (Fusarium graminearum) decât soiurile Flamura 85 și Fundulea 4.
Capacitatea de producție. Soiul Faur F s-a remarcat prin producții mai ridicate decât soiurile Flamura 85 și Fundulea 4, mai ales în zonele de sud, vest și est ale țării, unde în testările multianuale a realizat sporuri medii de producție de 8% față de soiul Flamura 85 și 6% față de soiul Fundulea 4. Producția maximă realizatăla SCDA Lovrin în anul 2001 a fost de 9330 kg/ha. Este de remarcat că soiul Faur F a dat producții superioare martorilor atât în condiții favorabile de cultură, cât și în condiții nefavorabile determinate de secetă și condiții aspre de iernare.
Calitatea. Soiul Faur F are calitate bună de panificație, glutenul este tare având indicele de sedimentare asemănător cu cel al soiurilor Dropia și Flamura 85, dar net superior soiului Fundulea 4. Conținutul de proteine și volumul pâinii au fost în medie asemănătoare soiului Flamura 85.
Zona de cultură. Soiul Faur F poate fi cultivat cu rezultate bune în toată țara, dar mai ales în sudul, vestul țării și Moldova.
2.1.9 GRUIA
Soiul de grâu comun de toamnă Gruia a fost creat la INCDA Fundulea prin hibridare sexuată urmată de selecție individuală repetată din combinația hibridă AF93-2/DELABRAD 2.
Caracteristici morfologice. Soiul Gruia are tufa plantei semierectă în faza de înfrățire. Limbul și teaca frunzei steag, ca și gâtul spicului, prezintă în perioada de umplere a boabelor o cerozitate destul de pronunțată. Talia plantei este semipitică, de 80-90 cm, fiind mai scundă decât a soiurilor Flamura 85 și Dropia în medie cu 2-4 cm. Spicul este de culoare albă, aristat, de formă piramidală și de mărime mijlocie. Bobul este de culoare roșie și are forma alungită. În condiții normale de cultură soiul realizează o masă de 1000 de boabe de 41-44 g și o masă hectolitrică de 77-80 kg/hl.
Caracteristici fiziologice. Soiul Gruia este mai precoce la înspicare în medie cu 1-2 zile comparativ cu soiurile Flamura 85 și Dropia. Este foarte rezistent la cădere, iernare și la secetă. Este rezistent la actuale rase de rugină galbenă și de făinare, mijlociu de rezistent la septorioză și fuzarioză și mijlociu de sensibil la rugina brună.
Capacitatea de producție. În experimentările multianuale în stațiunile din rețeaua ASAS din toată țara, soiul Gruia a depășit cu un spor mediu de producție de 9% soiurile Flamura 85, Fundulea 4 și Dropia. Sporul de producție s-a datorat mai ales capacității sale de a forma lanuri mai dese.
Calitatea. Soiul Gruia se caracterizează prin gluten mijlociu de tare, având valoarea indicelui de sedimentare asemănător soiurilor Dropia și Flamura 85, dar net superior soiului Fundulea 4. Conținutul de proteine și volumul pâinii au fost în medie asemănătoare soiului Flamura 85.
Zona de cultură. Soiul Gruia este recomandat să se extindă în producție în toate zonele de cultură a grâului din țară, dar mai ales în sudul și estul țării.
2.1.10 DELABRAD 2
Soiul de grâu Delabrad 2, înregistrat în anul 2002, a fost obținut la INCDA Fundulea prin selecție individuală repetată anual din combinația DROPIA/F30802-20.
Caracteristici morfologice. Soiul Delabrad 2 are tufa plantei semierectă în faza de înfrățire. Frunza steag are portul aplecat după faza de înflorit, limbul și teaca având o cerozitate slabă în a doua parte a perioadei de umplere a boabelor. Înălțimea medie a plantei este de 85-95 cm, fiind asemănătoare cu cea a soiurilor Flamura 85 și Fundulea 4. Spicul este alb, aristat, de formă cilindrică, mare și cu densitate medie. Boabele sunt de mărime mijlocie, de formă alungită, au culoarea roșie și, în condiții normale de cultură, au o masă a 1000 de boabe de 42-45 g și o masă hectolitrică de 76-79 kg/hl.
Caracteristici fiziologice. Soiul Delabrad 2 este un soi semiprecoce, fiind cu 1-2 zile mai tardiv decât soiul Flamura 85 și mai precoce cu 2-3 zile decât soiul Fundulea 4. Are rezistență bună la cădere, este resiztent la iernare și este mijlociu de rezistent la secetă și arșiță. Soiul Delabrad 2 are rezistență mijlocie la rugina brună, rugina galbenă și făinare și își reduce greutatea spicului semnificativ mai puțin la infecțiile cu Fusarium graminearum decât soiurile Flamura 85 și Fundulea 4.
Capacitatea de producție. Soiul Delabrad 2 s-a remarcat prin producții ridicate și constante, mai ales în zona de vest a țării, în Transilvania și sudul țării unde, în testări multianuale, a realizat producții cuprinse între 4500 și 8550kg/ha. În medie, soiul Delabrad 2 a fosst superior ca producție de boabe soiului Flamura 85 cu 5% și soiului Fundulea 4 cu 8%. Dar ceea ce este de subliniat, este faptul că superioritatea productivă față de soiurile martor a manifestat-o atât în condiții optime de cultură, cât și în condiții suboptime.
Calitatea. Testat atât în condiții de laborator pe microprobe la INCDA Fundulea, cât și în condiții de stație pilot la PAMBAC Bacău, soiul Delabrad 2 s-a dovedit a avea indici foarte buni de calitate. Are un conținut superior în proteine cu o unitate și respectiv 1,75 unități procentuale față de Flamura 85 și respectiv Fundulea 4. În condiții normale de aprovizionare a soiului cu azot , a realizat 14-14,25% proteine în bob, comparativ cu 13,62% și 12,60% cât au realizat Flamura 85 și respectiv Fundulea 4. Este de subliniat că, pe lângă conținutul mai ridicat de proteine din bob, soiul Delabrad 2 se caracterizează și prin gluten de calitate suprioară, realizând un aluat cu caracteristici reologice foarte bune. Se pot menționa în acest sens o serie de indici de calitate care pot atinge valori ridicate ca de exemplu: puterea făinii 69,5, cantitatea de gluten umed 36,98%, indicele de sedimentare 66 ml, valoarea W (alveograf) 261. De asemenea, realizează pâine cu volum mare, cu elasticitate bună și porozitate uniformă. În general, soiul Delabrad 2 s-a remarcat printr-o constanță bună a calității de panificație.
Zona de cultură. Soiul Delabrad 2 este recomandat pentru a se extinde în cultură în zona de vest a țării și Transilvania, dar a dat rezultate bune și în zona de câmpie din sudul țării.
2.2 SOIURI DE GRÂU CREATE LA SCDA ORADEA
2.2.1 CRIȘANA
Caractere morfologice. Colorația antocianică a coleoptilului este absentă. Portul plantei la înfățire este semierect. Colorația antocianică a urechiușelor frunzei steag este absentă. Frecvența plantelor cu portul frunzei steag recurbat este slabă. Cerozitatea tecii frunzei steag, a spicului și a gâtului paiului este puternică. Talia plantelor este medie spre înaltă. Spicul este semimăcinat, compactitatea este medie, iar lungimea spicului este scurtă spre medie. Spicul este aristat, de culoare albă la maturitate. Umărul glumei inferioare este îngust, înclinat, dintele este foarte lung și ușor curbat. Bobul are culoarea roșie, iar colorația în fenol este puternică spre foarte puternică.
Însușiri fiziologice. Este un soi semitardiv spre tardiv și are o rezistență medie la condițiile de iernare și o rezistență bună la cădere, secetă și arșiță. Soiul este sensibil la făinare, mijlociu de rezistent la septorioza frunzelor, tolerant la o concentrație mai mare cu ioni de aluminiu.
Însușiri de calitate. Se încadrează în grupa soiurilor cu însușiri pentru panificație foarte bune.
Capacitatea de producție. Soiul a realizat în medie pe zona Transilvania o producție de 5849 kg/ha, depășind martorii de referință cu sporuri de 4% Fundulea 4 și 7% Apullum (a realizat 93% din producția soiului Arieșan). Masa a 1000 de boabe a fost în medie de 49g, iar masa hectolotrică de 77 kg/hl.
Se recomandă cultivarea soiului în Transilvania, în zona colinară pe soluri acide datorită gradului de toleranță ridicat la un pH acid și la toxicitatea cu ioni de aluminiu.
2.3 SOIURI DE GRÂU CREATE LA SCDCA TURDA
2.3.1 ANDRADA
Este un soi de grâu aristat, cu coacere și înflorire timpurie, cu calități deosebite pentru panificație, deopotrivă la nivel de proteină și conținut în gluten al boabelor.
Are o înfățire bună, rezistă la gerurile iernii, iar pornirea în primăvară este precoce și puternică. Prezintă o resiztență bună la boli, răspunde bine la aplicarea fazială a azotului și la tratamentele fitosanitare. Se seamănă o cantitate de 240-260 kg/ha putându-se majora la 300 kg/ha dacă semănatul întârzie sau dacă terenul este mai prost pregătit.
Având o coacere mai timpurie, realizează producții mulțumitoare. Chiar dacă nivelul de precipitații este mai scăzut în primăvară, tolerează bine solurile mai slab fertile și colinare.
2.3.2 DUMBRAVA
Soiul de grâu de toamnă Dumbrava a fost creat prin selecție individuală repetată anual din combinația hibridă 603-06/Flamura 85//2416W2-12/Fundulea 4.
Caracteristici morfologice. În faza de înfățire formează o tufă cu portul semierect. Culoarea frunzelor este verde intens cu o cerozitate slabă prezentă în perioada umplerii boabelor. Talia plantelor este mijlocie, cuprinsă între 74 și 92 cm, comparabilă cu Fundulea 4, fiind cu 5-10 cm mai scund decât soiurile Apullum și Arieșan. Spicul este aristat, de formă cilindrică, de culoare albă, cu aristele distribuite uniform pe toată lungimea spicului. Boabele sunt mari, de formă ovoidală și de culoare roșie, având masa a 1000 boabe cuprinsă între 46 și 50 grame, superioară soiurilor Fundulea 4 și Apullum și destul de apropiată de soiul Arieșan. Masa hectolitrică în mod obișnuit ajunge la valori de 74-76 kg/hl.
Caracteristici fiziologice. Perioada de vegetație este cuprinsă între 259 și 265 zile, asemănătoare cu a soiurilor Fundulea 4 și Apullum, încadrându-se în grupa soiurilor semitardive. Are o rezistență bună la iernare și cădere. În privința rezistenței la boli, soiul Dumbrava s-a dovedit mijlociu spre rezistent la rugina galbenă și făinare, fiind mijlociu sensibil la rugina brună și septorioză. Reacția la fuzarioză pe baza rezultatelor obținute în innfecții artificiale indică un nivel mijlociu al rezistenței la această boală. Are o rezistență îmbunătățită la încolțirea boabelor în spic, comparativ cu unele dintre soiurile martor (Fundulea 4).
Capacitatea de producție. Rezultatele din testarea ecologică oficială, obținute în perioada 2000-2002 într-o rețea de 8 centre de testare a soiurilor din cadrul ISTIS a evidențiat comportarea bună a soiului Dumbrava sub aspectul capacității de producție, situându-se lanivelul soiurilor performante. Astfel, în medie pe cei trei ani și pe cele 8 localități, totalizând un număr de 24 experiențe, a realizat o producție de 5832 kg/ha, depășind soiul Fundulea 4 cu 2%, iar soiul Apullum cu 7%. În doi din cei trei ani (2001 și 2002) comparația s-a făcut și cu soiul Arieșan, față de care în medie pe 16 experianțe a realizat o producție practic egală. Sporul maxim de producție față de Fundulea 4 a fost de 22%, înregistrat la CTS Rădăuți în anul 2002, iar producția maximă absolută a fost de 8751 kg/ha la CTS Satu-Mare tot în anul 2002.
Calitatea. Rezultatele analizelor de calitate obținute la ISTIS în anii 2000 și 2001, caracterizează soiul ca având un potențial calitativ superior coprespunzător cerințelor industriei de panificație. Soiul se remarcă în primul rând prin conținut ridicat de proteină în bob, care în medie pe cei doi ani, în cinci centre de testare a soiurilor a realizat valori cuprinse între 12,1 și 14,4 % proteină. În același timp, conținutul de gluten a fost cuprins între 24,0 și 32,3%. Indicele de sedimentare care exprimă calitatea proteinelor pentru panificație, a înregistrat de asemenea valori ridicate , între 59,6 și 60,8 ml. Indicele farinigrafic a avut valori cuprinse între 57,8 și 67,2 în cei doi ani. Acești parametri încadrează în mod constant soiul în grupa B1 de calitate, ajungând chiar în A2 în anul 2000, la Bacău. De aceea, extinderea rapidă în producție a noului soi, poate contribui la îmbunătățirea calității recoltelor de grâu în zonele de cultură pentru care se recomandă.
Zona de cultură.soiul face parte din grupa grânelor de tip intensiv care combină capacitatea de producție ridicată cu potențialul superior al calității de panificație precum și cu o bună rezistență la boli și la unii factori de stres. De aceea, este recomandat pentru cultură în primul rând în Transilvania, având o perioadă de vegetațieceva mai lungă, adecvată zonei, precum și în Moldova și în nord-vestul țării unde s-a remarcat prin producții ridicate. Sămânța de bază va fi produsă la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda.
2.4 SOIURI DE GRÂU CREATE LA CAUSSADE SEMENCES
2.4.1 SO 207
Varietate de grâu de toamnă nearistat, cu o excelentă capacitate de producție, indici buni pentru panificație și o bună rezistență la majoritatea bolilor ce afectează foliajul și spicul.
Este un soi timpuriu care îți păstrează stay-green-ul până la maturitatea boabelor, astfel se prelungește perioada de acumulare a substanțelor de rezervă. Răspunde foarte bine la aplicarea fracționată a îngrășămintelor cu azot, ultima chiar la înspicare, putând ridica procentul de gluten cu 3-5 unități.
Densitatea recomandată este de 300-350 bg/ corespunzător unei cantități de 150-160 kg/ha, iar în toamnele uscate și când se întârzie semănatul se poate majora cu 40-50 kg norma de sămânță la hectar.
2.4.2 SORRIAL
Varietate de grâu de toamnă nearistat, de talie medie, cu spic prismatic, umplut foarte bine și de dimensiuni mari.
Se caracterizează printr-un conținut ridicat de proteine și printr-o capacitate de producție extraordinar de bună.
Are o rezistență bună la iernare, îți desăvârșește înfățirea în primăvară cu frați fertili și datorită taliei reduse se prestează excelent la o tehnologie intensivă. În ceea ce privește profilul fitosanitar tolerează în general foarte bine bolile foliare, respectiv mediu pe cele ale spicului fiind adaptat unei game diverse de condiții pedoclimatice.
În condițiile unui an climatic normal spre favorabil, producțiile medii se situează în jurul valorii de 7000 kg/ha și gluten de 26-28.
Datorită bunei capacități de înfrățire, densitatea recomandată este de 330-350 bg/ (150-170 kg/ha) cu majorarea de 20% în condițiile întârzierii semănatului.
2.5 SOIURI DE GRÂU CREATE LA KWS
2.5.1 CUBUS
Varietate de grâu de toamnă, soi de top european, cu o capacitate foarte bună de producție, cu indici buni pentru panificație, se caracterizează printr-o rezistență bună și foarte bună la paleta largă de boli ale foliajului și spicului la grâu.
Fiind un soi semitardiv, prezintă o caracteristică deosebită de a-și păstra stay-green-ul până la maturitatea boabelor ceea ce îi conferă o prelungire a perioadei de acumulare a substanțelor de rezervă până se realizează intrarea în faza de ceară a boabelor.
În primăverile cu precipitații abundente este recomandată aplicarea unui regulator de creștere, iar ținând cont de perioada lungă de vegetație se recomandă aplicarea fracționată de îngrășăminte cu azot, ultima chiar la înspicare.
Densitatea recomandată la semănat este de 300-330 bg/ și semănatul în epoca optimă cu cantitatea de 150-160 kg/ha, iar în toamnele nefavorabile climatic și cu întârzierea semănatului se majorează cu 40-50 kg norma de sămânță la hectar.
2.5.2 EXOTIC
Soi de grâu de toamnă aristat, cu capacitate foarte mare de producție, conținut ridicat de proteină și calități excelente pentru panificație.
Realizează o înfrățire deosebit de puternică, are o talie medie făcând parte din soiurilerecoltate timpuriu, astfel evitându-se pericolul încolțirii boabelor în spic provocat de ploile de la începutul lunii iulie. Are o rezistență foarte bună la bolile foliare, iar una medie spre bună la al doilea val de rugină galbenă și la fuzarioza spicelor. Se recomandă o densitate de 300-330 bg/, realizată cu o cantitate de 150-160 kg sămânță la hectar, iar în condițiile întârzierii semănatului sau ale unui pat germinativ de calitate medie se poate crește cu 20-25% cantitatea de sămânță la hectar.
Este un soi adaptabil în toate condițiile pedoclimatice, iar timpurietatea îi conferă siguranța realizării producțiilor chiar în condiții de secetă, în anii favorabili climatic depășește ușor producții de 7000 kg la hectar. În același tipm are și o calitate deosebită pentru panificație.
2.6 SOIURI DE GRÂU CREATE LA LIMAGRAIN (LG)
2.6.1 APACHE
Varietate de grâu semitimpuriu, nearistat, caracterizat printr-o talie medie, cu o adaptabilitate crescută la orice condiții pedoclimatice. În condiții propice de cultură cu tehnologie avansată realizează ușor producții de 8-9 t/ha.
Prezintă o capacitate excelentă de înfrățire și de umplere cu boabe a întregului spic, având o rezistență bună la boli și iernare.
Având talia redusă nu este afectat de factorii ce produc căderea lanurilor. Conținutul de gluten este unul mediu, dar compensează prin plusul de recoltă față de soiurile ce au calități deosebite de panificație.
Densitatea recomandată la semănat este 300-350 bg/ în condiții optime de semănat, ajungând la 400 bg/ după premergătoare târzii și pat germinativ pregătit (150-200 kg/ha). Toleranța la boli este una bună, răspunzând foarte bine la tratamentele fitosanitare.
2.6.2 RENAN
Varietate de grâu aristat semitardiv, care valorifică foarte bine semănatul timpuriu.
Este un soi cu rezistență bună la majoritatea bolilor foliare și toleranță medie la rugina galbenă și fuzarioza la spic.
Trece ușor chiar peste iernile grele, având o capacitate mare de înfrățire și cu o pornire puternică după trecerea peste iarnă. La maturitatea plantei, chiar dacă vremea este umedă, soiul prezintă sensibilitate redusă la încolțit.
Conținutul ridicat de gluten și calitatea deosebită a acestuia îl clasează drept „grâu ameliorator”.
Datorită înfrățirii excepționale densitățile în anii normali climatici trebuie să fie în jur de 300 bg/(140-150 kg/ha), iar dacă condițiile pedoclimatice sunt precare și semănatul întârzie se pot face majorări cu 25% a cantității de sămânță la hectar.
2.7 SOIURI DE GRÂU CREATE LA SAATBAU LINZ
2.7.1 GALLUS
Soi de grâu aristat,semitimpuriu care combină la nivel maxim rezistența la cădere cu un potențial excepțional de producție.
Conținutul ridicat de proteină și gluten îi conferă o calitate foarte bună pentru panificație. Îl caracterizează o înfrățire puternică și o rezistență foarte bună la iernare precum și la înghețurile târzii de primăvară.
Toleranța la bolile foliare și ale spicului este una bună și foarte bună, medie spre bună fiind la rugina galbenă valul 2 și fuzarioza la spic.
Densitatea recomandată este de 300-350 bg/ cu 150-170 kg/ha, iar în toamnele vitrege și la întârzierea semănatului cantitatea de sămânță poate urca până la 200-210 kg/ha.
Tratamentul cu regulatori de creștere devine obligatoriu în primăverile cu precipitații abundente.
2.7.2 PANONNICUS
Soi de grâu semitardiv, cu un potențial extraordinar de producție, are o rezistență peste media soiurilor la complexul de boli foliare și are toleranță bună la fuzarioza spicului în cazul unei presiuni de infecție ridicată.
Prezintă o excepțională rezistență la cădere, o înfrățire foarte bună și calități panificabile deosebite. Datorită voracității sale este flexibil la semănatul târziu, rezistent la iernare, necesitând o densitate la semănat de 330-350 bg/ (150-170 kg/ha) cu majorare de 20% în condițiile în care se întârzie semănatul sau după premergătoare târzii.
În primăverile ploioase este recomandat un tratament cu regulator de creștere și este oligatoriu aplicarea fracționată a îngrășămintelor cu azot.
Fiind un soi consacrat în ceea ce privește cantitatea și calitatea producției, la aplicarea unei tehnologii de nivel bun spre intensiv, poate răspunde cu producții de peste 7000 kg/ha.
2.8 SOIURI DE GRÂU CREATE LA SYNGENTA
2.8.1 ILICO
Varietate de grâu semitimpuriu, nearistat, cu un excelent potențial de producție, în anii normali climatic poate realiza producții record ce ajung și depășesc 10t/ha.
Este unul dintre cele mai productive soiuri la nivel european. Prezintă o sensibilitate scăzută la boli, capacitate ridicată de înfrățire cu continuarea înfrățirii în primăvară, dacă se întârzie semănatul. Densitatea la semănat este de 300-330 bg/, realizate cu 150-170 kg/ha.
Tolerează foarte bine bolile foliare, răspunzând excelent la tratamentele fitosanitare, cu realizarea unor sporuri importante de producție. Are bune calități de panificație și necesită folosirea fazială a fertilizării cu azot.
2.9 SOIURI DE GRÂU CREATE LA DONAU SAAT
2.9.1 AMICUS
Varietate de grâu de toamnă semitimpuriu, nearistat, cu o capacitate foarte mare de producție și o masă hectolitrică foarte bună.
Are o rezistență bună la gerurile de iarnă, dar necesită semănatul în perioadă optimă, rezistând atunci și la gerurile din primăvară. Are un conținut ridicat în amidon. Fiind potrivit pentru producția de etanol.
Are o bună rezistență la cădere, toleranță suficientă la boli, iar în condițiile aplicării unei bune tehnologii este un grâu panificabil 100%. Se seamănă 320-340 bg/ (150-160 kg/ha), majorându-se cu 30-40 kg dacă terenul nu este pregătit adecvat.
CONCLUZII
Grâul, fiind cereala cea mai importantă din lume și planta care ocupă pe glob cele mai mari suprafețe, arată că în secolul XXI se va bucura de o atenție deosebită, indiferent de ce zonă a țării este vorba, producerea de sămânță de grâu fiind una dintre cele mai importante și extinse activități. Producerea de sămânță, în general, cuprinde metodele de producere a semințelor din soiurile și hibrizii cultivați, pentru semănat în cultură mare se urmărește păstrarea însușirilor valoroase ale acestora și păstrarea purității biologice.
Soiul, ca element tehnologic important al producției de grâu, poate asigura sporuri importante de recoltă doar prin simpla alegere a celui mai potrivit dintre cele existente pe piață, la un moment dat. Sporuri de producție de peste 10% pot fi obținute doar prin stabilirea sortimentului de soiuri care, prin suma însușirilor și deficiențelor lor, se pliază cel mai bine condițiilor pedologice și climatice precum și a elementelor tehnologice aplicate la un moment dat, într-o anumită zonă. În plus, pentru cultivatorul de grâu veriga tehnologică numită „soi” nu implică niciun effort financiar suplimentar.
În ultima perioadă de timp soiul a căpătat o importață din ce în ce mai mare. Ca argument poate fi menționat faptul că progresul genetic mediu în România este de aproximativ 60 kg/ha/an, ceea ce reprezintă un spor de 1,4%. Pe plan internațional, progresul genetic se concretizează în sporuri de producție de
1-3% în fiecare an.
Orice soi nou ajuns în producție este de fapt încununarea unui efort intens de ameliorare desfășurat pe parcursul a 15-20 ani. În România s-au făcut progrese uriașe în această direcție. Dacă soiurile vechi, românești, cultivate în perioada interbelică erau recunoscute ca fiind printre cele mai bogate în proteină, cu însușiri de morărit și panificație superioare, ele aveau totodată o întreagă serie de deficiențe majore. Principala carență a acelor soiuri era potențialul productiv limitat la care se adăugau apoi tardivitatea, sensibilitatea la o serie de boli, talia înaltă și slaba rezistență la cădere. Deficiențele menționate plus încă multe altele au impus inițierea unor activități de ameliorare conștientă, la început doar pe bază de selecție din populațiile și soiurile locale și străine. Ameliorarea pe baza hibridărilor între soiuri a început odată cu primele încrucișări efectuate în țară. La ora actuală asistăm la o explozie de soiuri de grâu, ca urmare a eforturilor intense depuse de amelioratorii români, dar și a pătrunderii soiurilor străine pe piața românească a semințelor de grâu.
Zonarea soiurilor este o etapă obligatorie care trebuie să premeargă extinderea în cultură mare a noilor creații. Pentru aceasta este nevoie în prealabil de testarea noilor soiuri în cât mai multe zone ecologice distincte. Introducerea și cultivarea fără discernământ a soiurilor a dus adesea la diminuarea producțiilor obținute sau chiar la compromiterea culturii de grâu. Fie datorită slabei rezistențe la ger, fie datorită sensibilității la secetă și arșiță, soiuri de proveniență străină (în special din Europa de Vest) au fost calamitate în proporție de 100%.
Pentru condițiile specifice din nord-vestul țării, soiurile de grâu trebuie să corespundă unor condiții specifice, impuse de particularitățile de climă și sol. Astfel, în zona colinară și de deal predomină solurile de tip luvisol albic sau brun luvic, soluri cu pH scăzut, concentrație mare de ioni de aluminiu mobil, cu exces temporar de umiditate și sărace în elemente nutritive gleizate.
Se insistă pe includerea grâului în asolamente cât mai favorabile datorită mai bunei combateri a buruienilor, bolilor și dăunătorilor, creșterii cantității și calității producției și îmbunătățirii parametrilor de fertilitate ai solului. Se are în vedere mai ales faptul că asolamentul este o măsură agrotehnică care nu implică niciun fel de cheltuieli, ci doar industria managerială.
Alegerea momentului optim de semănat și a desimii corespunzătoare pentru fiecare soi, alături de o premergătoare cât mai bună, sunt garanția obținerii unor producții eficiente, ce pot contribui la rentabilizarea și prosperitatea exploatațiilor agricole. Grâul de toamnă are cerințe ridicate față de planta premergătoare, datorită arhitecturii sistemului radicular și a puterii acestuia de străbatere. Calitatea și nivelul producțiilor obținute sunt influențate de cultura premergătoare și de rotația practicată și nu necesită cheltuieli suplimentare. Amplasarea acestei culturi într-un asolament și rotație corespunzătoare este obligatorie. În condițiile accentuării fenomenului de aridizare și în perioada ce urmează, semănatul grâului de toamnă la epoca optimă va fi una din verigile tehnologice deosebit de importante pentru reușita realizării unor producții de calitate, cât și eficiente economic.
Pentru a vă bucura de satisfacția lucrului bine făcut, precum și de asigurarea cu pâine a concetățenilor noștri totul trebuie făcut la timp și cu perseverență în corectitudine.
BIBLIOGRAFIE
1. Picu I., Ittu Gh., Popov C., Popescu A., Alionte Gh., Tehnologii agricole cultura cerealelor păioase, Ed. Geea, București 2003
2. Ciobanu Gh., Domuța C., Ciobanu C., Bunta Gh., Tirpe Gh., Bucurean E., Csep N., Șandor M., Lăzău Gh., Tehnologia culturii grâului în nord-vestul României, Ed. Universității din Oradea 2003
3. Bunta Gh., Cercetări privind rezistența grâului la încolțirea boabelor în spic, Probl. genet. teoret. aplic. XXXII 2000
4. Bunta Gh., Analiza stabilității producției câtorva soiuri de grâu în condițiile climatice de la Oradea, Analele Universității din Oradea 2001
5. Ceapoiu N., Grâul, Ed. Ceres, București 1989
6. Ciobanu Gh., Stan S., Influența îngrășămintelor chimice și a plantei premergătoare asupra producției și compoziției chimice la grâu, Analele ICCPT 1981
7. Ciobanu Gh., Influența îngrășămintelor organice și minerale asupra producției calității grâului și porumbului, Vol. Agricultura durabilă, performantă, Ed. Agris 1999
8. Ciobanu Gh., Cercetări privind coeficientul de valorificare a îngrășămintelor cu azot la grâu în condițiile de irigare, Vol. Biotehnologie și Biodiversitate, Ed. Agroprint, Timișoara 1999
9. Csep N., Trif V., Rezultate privind tratamentul seminței de grâu și orz cu produse noi în vederea prevenirii și combaterii diferiților patogeni. Probleme de protecția plantelor XXIV, 1996
10. Csep N., Fitopatologie. Bolile plantelor cultivate, Ed. a 2-a Ed. Geea București 2001
11. Hera Cr., Borlan Z., Ghid pentru alcătuirea planurilor de fertilizare, Ed. Ceres, București 1980
12. Guș P. și colab., Agrotehnica, Ed. Risoprint, Cluj Napoca 1998
13. Ciobanu C. și colab, Cercetări privind combaterea chimică a speciei Aspera spica-venti din cultura grâului cu diverse erbicide în perioada anilor 1990-1996, Ed. Proplan, Călimănești 1996
14. Ciobanu C., Cercetări privind combaterea chimică a speciei Aspera spica-venti la cultura grâului, Analele Universității din Oradea (Tom IV) 1998
15. Ciobanu C., Contribuții la studiul biologiei și combaterii speciei Aspera spica-venti din culturile de grâu de toamnă, Teză de doctorat, USAMV Cluj-Napoca.
16. Ionescu Sișești Gh., Cultura grâului, cu privire specialăla condițiile din România, Ed. Cartea Românească, București 1938
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Grâul,cereala cea mai importantă din lume și planta care ocupă pe glob cele mai mari suprafețe,este primordială pentru procurarea sursei de hrană a… [309066] (ID: 309066)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.