CARACTERIZAREA MEDIULUI FLUVIAL RIVERAN AL ROMÂNIEI ÎN CONTEXTUL TENDINȚELOR GLOBALE PRIVIND ZONELE COSTIERE ȘI INFLUENȚA SA ASUPRA OPERAȚIILOR [309024]

CAPITOLUL 2

CARACTERIZAREA MEDIULUI FLUVIAL / RIVERAN AL ROMÂNIEI ÎN CONTEXTUL TENDINȚELOR GLOBALE PRIVIND ZONELE COSTIERE ȘI INFLUENȚA SA ASUPRA OPERAȚIILOR

Definirea mediului fluvial / riveran

Introducere.

[anonimizat] / litorală se înțelege zona situată la interferența uscatului cu marea (oceanul), având o [anonimizat]:

raioane maritime situate în vecinătatea imediată a [anonimizat] (shallow waters);

raioanele litorale maritime interioare de uscat cu formele geomorfologice specifice (plajele, faleze etc.);

gurile de vărsare ale fluviului cu raioanele fluviale și configurația hidrografică specifică (deltă, estuar, fiord etc.);

canalele navigabile intracontinentale;

lacuri maritime și golfuri continentale (raioanele lagunare);

zone de arhipelag continental și insule situate la mică distanță de continent (off-shore);

[anonimizat] (orașe-port).

[anonimizat] / litorale dictează de regulă și principalele elemente de dezvoltare economică și socială precum și securitatea acestui tip de zone. Deseori, [anonimizat] 3 subzone:

subzona”brown waters” (apele maro) [anonimizat];

subzona ”green waters” (apele verzi) ce corespunde raioanelor maritime litorale teritoriale de mică adâncime din vecinătatea imediată a uscatului destinate traficului maritim intens sau exploatării economice;

subzona ”blue waters” (apele albastre) zona situată în largul mării (oceanului) ce oferă libertatea de navigație cu limitări juridice minime; în cazul nostru mediul fluvial / riveran face obiectul subzonei brown waters.

Mediul fluvial / riveran.

În Dicționarul Explicativ (DEX) [anonimizat] ”riveran”, cea mai comună fiind cea de ”situat pe malul unei ape sau străbătut de o apă curgătoare (mai ales de un fluviu reprezentând o cale de comunicație internațională)”. [anonimizat], mediul fluvial / riveran este asociat cu zona costieră / litorală de interfață dintre uscat și mare (ocean), unde o apă curgătoare (fluviu, sau râu) [anonimizat]-[anonimizat], [anonimizat], rezultate din acțiunea îndelungată a factorilor naturali și artificiali.

Mediul fluvial / [anonimizat] (apa curgătoare) [anonimizat] (rute) de comunicații. [anonimizat] o rețea de căi navigabile interioare și / sau suprafețe mari de apă (inclusiv lacuri și bălți), [anonimizat], [anonimizat];

Datorită lipsei majore a [anonimizat]; de asemenea posibilitățile pentru stabilirea unor zone de dispunere / amenajare a facilităților militare de sprijin (baze fluviale), a aerodromurilor sau a pozițiilor de tragere (de luptă) pentru diferite sisteme de armament, pot fi extrem de limitate datorită următorilor factori:

configurația topografică a zonei;

existenta zonelor extinse aflate sub protecția strictă a legislației de mediu;

existenta zonelor cu destinație agricolă și / sau piscicolă pentru necesități de subzistență a populației locale;

existenta zonelor locuite (comunităților);

existenta infrastructurii turistice dezvoltate;

alți factori locali.

Din perspectiva operațională, zona fluvială / riverană este considerată adesea o extensie a zonei litorale, pe care o Forță de Desant Amfibiu cucerește și securizează un cap de pod (folosit în terminologia doctrinară aliată specifică ca ”beach head”, ”bridge head” sau ”foothold”) în care aceasta poate valorifica anumite caracteristici ale mediului, pentru a pătrunde (a se infiltra) pe căile navigabile către obiectiv (zona de interes) pentru creșterea ritmului ofensiv, pentru surprinderea sau fragmentarea apărării, în scopul neutralizării centrului de greutate al inamicului; forțele fluviale / riverane vor valorifica orice cale de mobilitate existentă specifică acestui tip de mediu cu limitări.

Din punct de vedere operațional, mediul fluvial / riveran trebuie privit într-o perspectivă multidimensională astfel:

a) dimensiunea suprafața apei;

b) dimensiunea subacvatică;

c) dimensiunea aeriană;

d) dimensiunea terestră.

Căile navigabile servesc ca linii de comunicații principale și adesea constituie din punct de vedere tactic – puncte cheie din teren. Pentru a controla aceste puncte cheie din teren, forțele care operează în mediul fluvial / riveran trebuie să fie capabile să controleze toate cele 4 dimensiuni (operațiile fluviale / riverane sunt distincte de operațiile ofensive cu forțarea cursurilor de apă ce fac obiectul Doctrinei pentru Operații a Forțelor Terestre).

Pentru o forță militară care operează în mediul fluvial / riveran, principala cerință o constituie mobilitatea; forțele ce operează în acest tip de mediu vor folosi orice tip de ambarcațiune (nave fluviale, ambarcațiuni ușoare, hidroglisoare, aeroglisoare etc.) și deopotrivă mijloace aeriene – elicoptere. Centrul de Excelență al NATO pentru Operații Maritime Întrunite Combinate / CJOS-COE descrie Forțele Fluviale / Riverane ca fiind „un tip de forțe special organizate, înzestrate și instruite pentru a opera pe ape interioare”. În cadrul forțelor fluviale / riverane, controlul dimensiunii terestre a mediului fluvial / riveran va reveni unității (marii unități) de infanterie marină, indiferent de organizarea acesteia, după cum va fi detaliat în Capitolul III al prezentei lucrări.

Zona fluvială / riverană reprezintă o extensie a litoralului în interiorul zonei costiere, constituită din deltă, fluviul cu brațele fluviale de vărsare și canalele navigabile adiacente, lacurile maritime și bălțile deltaice, acvatoriile portuare , canalele navigabile interioare și sectoarele terestre adiacente precum și spațiul aerian aferent acestora.

În ROMÂNIA, raioanele care întrunesc deopotrivă toate caracteristicile mediului fluvial / riveran sunt următoarele (vezi Figura nr. 2.1.2):

a) Delta DUNĂRII;

b) complexul lagunar RAZELM – SINOE;

c) sectorul fluvial al DUNĂRII MARITIME (BRĂILA – SULINA);

d) canalele DUNĂRE – MAREA NEAGRĂ și POARTA ALBĂ – MIDIA – NĂVODARI;

e) sectorul interior al DUNĂRII (CĂLĂRAȘI – BRĂILA inclusiv Insula Mare a BRĂILEI și Balta IALOMIȚEI).

Figura nr. 2.1.2 – Delimitarea mediului fluvial / riveran al ROMÂNIEI

Relevanța națională a zonei costiere / litorale.

Față de celelalte națiuni cu ieșire la mare, România nu face excepție, ieșirea la Marea NEAGRĂ reprezentând principala conexiune la Oceanul Planetar și una din sursele vitale ale dezvoltării economice pe termen mediu și lung a ROMÂNIEI. Din punct de vedere geo-economic, zona costieră / litorală a României integrează trei sectoare, diferite ca și configurație fizico-geografică, ce oferă atât un potențial economic vast dar mai ales o complexitate ridicată în realizarea siguranței și apărării militare după cum urmează (vezi Figura 2.1.3):

sectorul fluvial și de deltă (fluvio-maritim) – DUNĂREA MARITIMĂ – Delta DUNĂRII, ce include principalele linii de comunicații fluviale cu ieșire la mare și infrastructura critică aferentă – porturi fluviale (debarcadere turistice) și facilități relativ limitate pentru sectorul turistic datorită restricțiilor legale de mediu/ ecologice dar și a infrastructurii limitate; sectoarele fluviale Insula Mare a BRĂILEI și Balta IALOMIȚEI constituie, de asemenea, mediul propice de operare al forțelor fluviale și implicit al infanteriei marine, în special pentru securizarea trecerilor permanente (podurilor).

sectorul lacurilor maritime – complexul lagunar RAZELM–SINOE cu relevanță economică redusă, fiind alocat mai degrabă sectorului de eco-turism și piscicol; acest sector se află, de asemenea sub restricțiile juridice de mediu/ ecologice ale Agenției Rezervația Biosfera Delta Dunării;

sectorul litoral de sud de la NĂVODARI până la VAMA VECHE cu destinație predominant economică, portuară (terminale portuare dezvoltate MIDIA, CONSTANȚA-SUD – AGIGEA, MANGALIA) și turistică (plajele, facilitățile de vacanță, turism și balneoclimaterice).

Figura nr. 2.2. – Zona costieră / litorală a ROMÂNIEI

Ieșirea la Marea NEAGRĂ și zona de coastă rămâne un obiectiv strategic vital pentru afirmarea intereselor maritime ale României, la care se alătură fluviul DUNĂREA ca principal inter-conector (economic) al Uniunii Europene. Cei 267 km de litoral ai țării noastre creează premisele unei abordări specifice în ceea ce privește securitatea și apărarea, în condițiile unei ”temperaturi” tot mai ridicate în Zona Extinsă a Mării NEGRE.

Cu toate acestea, prin capabilitățile sale navale actuale, ROMÂNIA rămâne o putere navală de nivel 5, cu accentuată concepție continentală, cu capacitate economică modestă pentru a susține o Forță Navală modernă și o infrastructură navală adaptată nevoilor acesteia; prin capabilitățile sale Forțele Navale ale României pot executa operații militare cu preponderență defensive, cu posibilități limitate de a susține un efort de război de mare intensitate.

Un alt element cheie din zona costieră a României care nu necesită comentarii și analize detaliate îl reprezintă infrastructura critică din zona costieră / litorală a ROMÂNIEI. Infrastructura critică din zona costieră include obiective, construcții, sisteme, amenajări și facilități vitale pentru desfășurarea normală a activităților social-economice și pentru realizarea securității și apărării naționale, după cum urmează:

porturi fluviale – TULCEA, SULINA, MĂCIN, ISACCEA, MAHMUDIA dar și debarcaderele turistice situate pe brațele fluviale ale DUNĂRII

porturi maritime cu facilități logistice extinse CONSTANȚA SUD – AGIGEA, MANGALIA, la care se adaugă porturile turistice;

aeroporturi cu facilități logistice extinse – Aeroportul ”Delta Dunării” –TULCEA, Aeroportul Internațional Mihail KOGĂLNICEANU CONSTANȚA;

rețea dezvoltată de rute terestre de mobilitate – șosele/ autostrăzi și căi ferate;

sisteme de treceri / poduri peste fluviu dezvoltate – complexul de treceri FETEȘTI – CERNAVODĂ și GIURGENI – VADU OII asigură comunicația rutieră/ feroviară terestră a DOBROGEI cu celelalte zone ale ROMÂNIEI; podurile de peste Canalele DUNĂRE – MAREA NEAGRĂ și POARTA ALBĂ – MIDIA – NĂVODARI: MEDGIDIA (2 poduri), MURFATLAR (2 poduri), POARTA ALBĂ (2 poduri), OVIDIU (2 poduri), NĂVODARI (2 poduri); la BRĂILA și GALAȚI, trecerea se execută prin sisteme de trecere plutitoare tip bac;

sistemul de comunicații terestre include principalele șosele și drumuri care asigură deplasarea pe mijloace rutiere: culoarul CERNAVODĂ – MEDGIDIA – CONSTANȚA (autostrada A.2, drum național), culoarul GIURGENI – M. KOGĂLNICEANU – CONSTANȚA, culoarul TULCEA – BABADAG – 2 CANTOANE – CONSTANȚA, culoarul GIURGENI – CIUCUROVA – CATALOI – TULCEA, culoarul TULCEA – MAHMUDIA – MURIGHIOL, culoarul TULCEA – ISACCEA – MĂCIN SMÂRDAN (I.C. BRĂTIANU), culoarul 2 CANTOANE – HORIA – MĂCIN, culoarul CONSTANȚA – EFORIE – MANGALIA – VAMA VECHE, culoarul MEDGIDIA – NEGRU VODĂ; între aceste culoare principale de mobilitate, există o rețea dezvoltată de drumuri județene și comunale; rețeaua feroviară este relativ redusă există 4 tronsoane de CF: CERNAVODĂ – CONSTANȚA (dezvoltată pentru viteze mari de circulație, electrificată), MEDGIDIA – TULCEA, MEDGIDIA – NEGRU – VODĂ, CONSTANȚA – MANGALIA; MEDGIDIA constituie nod feroviar; aceasta include și stațiile feroviare cu facilități logistice extinse;

sistemul de comunicații fluviale ȘI canale navigabile sau adiacente – fluviul DUNĂREA, brațele fluviale TULCEA, CHILIA, SULINA, SF. GHEORGHE, canalul DUNĂRE MAREA NEAGRĂ, canalul POARTA ALBĂ – MIDIA – NĂVODARI;

sisteme hidrotehnice/ ecluze: sistemele de ecluze CERNAVODĂ, OVIDIU, NAVODARI, AGIGEA, precum și sistemele de ameliorații hidrotehnice și canale de irigații dezafectate în marea lor majoritate

facilități de producere, transport și distribuire a energiei electrice – Centrala Nuclear Electrică CERNAVODĂ și rețelele teritoriale sau naționale de transport;

facilități de producere, transport și distribuire a combustibililor (petrol/ gaze);

facilități locale și teritoriale de extragere, transport și distribuire a apei potabile/ menajere;

facilități de comunicații teritoriale și locale, telefonie și radio/ internet/ televiziune sau tehnologia informației;

sectoare urbane și construcții / locuințe dezvoltate;

sisteme de supraveghere maritimă în zona de litoral (SCOMAR);

facilități militare.

În operațiile militare moderne, protecția, apărarea, securizarea, cucerirea sau controlul elementelor de infrastructură critică constituie adesea obiective militare sau puncte decisive în operațiile militare. La o primă privire asupra dispunerii acestora (vezi Anexa nr. X), cel mai probabil ar deveni ținte de importanță deosebită (HVT) pentru un potențial inamic debarcat amfibiu, aerian sau combinat în zona costieră; o lovitură preventivă (preemptive strike) pentru cucerirea și securizarea (sau dezafectarea în cel mai rău caz) porturilor maritime / fluviale și a aeroporturilor din zona DOBROGEI, coordonată cu securizarea trecerilor permanente peste fluviu ar avea 3 consecințe operaționale/ strategice greu de surmontat:

întârzierea (interdicția) dislocării forței NATO (VJTF) în zona costieră a Mării NEGRE;

dislocarea aeriană / maritimă imediată a eșalonului forțelor principale ale inamicului și realizarea rapidă a unei superiorități privind raportul de forțe/ capabilități și consolidarea în zona costieră;

izolarea temporară a zonei costiere de restul forțelor naționale/ aliate.

Protecția, securizarea și apărarea acestor elemente de infrastructură critică devine sarcina esențială al apărării zonei costiere în raport cu orice tip de amenințare (convențională, asimetrică, hibridă etc). Pentru aceasta, mobilitatea unităților din cadrul Forțelor Terestre și Navale este crucială în asigurarea unui răspuns imediat acoperirea tactică a zonei și executarea manevrei tactice pentru îndeplinirea sarcinilor/ misiunilor tactice ale apărării.

Analiza mediului operațional al zonei fluvio-maritime Delta DUNĂRII.

Generalități.

De modul cum s-a format Delta DUNĂRII s-au ocupat mulți oameni de știință români și străini, printre care pot fi menționați Gheorghe MURGOCI, Grigore ANTIPA, Constantin BRĂTESCU, George VÂLSAN, I.Gh. PETRESCU, Emil LITEANU, Petre COTEȚ, A.C.BANU, Nicolae PANIN, SLANAR, M.PAFANNENSTIL, V.P.ZENKOVICI.

Toate ideile și ipotezele emise de aceștia au un punct de plecare comun, acela că Delta DUNĂRII s-a format pe un golf limanic sculptat în formațiuni geologice aparținând structurilor DOBROGEI DE NORD și depresiunii pre-dobrogene. De asemenea, se desprinde o altă concluzie: că Delta DUNĂRII este rezultatul interacțiunii proceselor fluviatile și marine, marcate de mișcări epirogenetice negative ale fundamentului. Din cele două mari categorii de procese, rolul hotărâtor 1-a avut totuși, cele marine, care au generat în perimetrul deltaic transgresiuni și regresiuni marine, cu întregul lor cortegiu de consecințe: sedimentare, aluvionare și eroziune.

În acest context se înscrie ipoteza lui Nicolae PANIN care identifică câteva delte secundare în interiorul Deltei DUNĂRII și care susține că, punctul de plecare, de început al Deltei DUNĂRII a fost constituirea cordonului inițial LETEA, CARAORMAN, care a barat golful deltaic, transformându-1 într-o lagună. A urmat formarea deltei Sfântu GHEORGHE I, deltei SULINA, extinsă mult până spre Insula ȘERPILOR și delta Sfântu GHEORGHE II. La acestea se mai adaugă grindurile COȘNA, LUPILOR și ISTRIA din fostul Golf HALMYRIS, astăzi complexul lagunar RAZELM – SINOE (vezi Figura 2.2.1.).

Figura nr. 2.2.1. – Formarea Deltei DUNĂRII și a complexului lagunar RAZELM – SINOE. (conform http://foto.razim-sinoe.ro/thumbnails.php?album=9 și https://ro.wikipedia.org/wiki/Delta_Dun%C4%83rii)

Demn de reținut este și faptul că brațele actuale ale DUNĂRII se ierarhizează ca vârstă potrivit deltelor secundare menționate, adică cel mai vechi este brațul Sfântu GHEORGHE, după care urmează SULINA și CHILIA.

Comparând această schemă de formare și de evoluție a deltei cu informațiile cartografice antice, nu se poate afirma că sunt deosebiri fundamentale sau nepotriviri flagrante. Cele cinci sau șapte brațe menționate de antici trebuie înțelese în contextul existenței și a unor brațe sau gârle secundare care se desprindeau din cele principale, în această categorie pot fi incluse gârlele PERIVOLOVCA, LOPATNA, ȘONTEA și altele.

Poziția geografică, limitele și dimensiunile Deltei DUNĂRII.

Situată în zona de vărsare a DUNĂRII în Marea NEAGRĂ, Delta DUNĂRII este străbătută de două coordonate importante: paralela 45 latitudine nordică și meridianul 29 longitudine estică. Ca repere extreme, pot fi menționate localitatea CHILIA VECHE la nord cu 45 grade 25 minute latitudine nordică și orașul SULINA la est cu 29 grade 41 minute longitudine estică, care este totodată și cea mai estică localitate din ROMÂNIA.

Păstrând forma tipică a deltelor, de triunghi, Delta DUNĂRII se situează între două mari unități de relief bine conturate și diferite ca geneză: Câmpia BUCEAGULUI, la nord pe teritoriul UCRAINEI, constituită din depozite loessoide și Dealurile TULCEI la sud care reprezintă formațiuni triasice, fiind de fapt prelungirile spre est ale munților hercinici ai MĂCINULUI din nordul DOBROGEI, cei mai vechi munți de pe teritoriul țării noastre. La est, apele Mării NEGRE acoperă o vastă platformă continentală, lată de aproximativ 180 – 200 km, care coboară lent până la 200 m adâncime. La sud, Dealurile TULCEI care cuprind mai multe înălțimi: Dealul SOMOVEI – 225 m, Dealul REDI – 206 m, Dealul BEIULUI – 201 m, Dealurile BEȘTEPE – 243 m, Dealurile DUNĂVĂȚULUI – 73 m, separă golful limanic pe care s-a format Delta DUNĂRII de un alt golf, în sud, ocupat de complexul lagunar RAZELM-SINOE.

În foarte multe lucrări se include cu multă ușurință în perimetrul deltei și complexul lagunar, situație care nu poate fi justificată nici din punct de vedere genetic nici fizico-geografic.

Într-adevăr, cele două golfuri ale Mării NEGRE sunt alăturate, dar au evoluat diferit. Astfel, golful de la gurile Dunării, prin cantitatea mare de aluviuni adusă în decursul timpului de fluviu, a evoluat către actuala deltă, iar celălalt, din sud, neavând un asemenea aport de aluviuni prin bararea lui de către mare, a rămas o vastă lagună. Diferențierile fizico-geografice dintre cele două unități sunt multe și mari, iar analiza lor, în contextul prezentei lucrări, nu consider că și-ar avea locul. Consider, în consecință, că în teritoriul Deltei DUNĂRII se înscrie doar spațiul geografic care ocupă fostul golf de la gura DUNĂRII. Acesta este limitat la nord de Câmpia BUCEAGULUI, cu suita de limanuri fluviatile: JALPUG, KATLABUH, HITAJ și SASYK de pe teritoriul UCRAINEI, la sud de Dealurile TULCEI până la DUNAVĂȚUL DE JOS, în continuare limita sudică a deltei constituind-o țărmul Lacului RAZELM până la Grindul PERIȘOR. Limita estică e clar reprezentată de cordoanele litorale, mai exact de țărmul marin.

Prin prisma acestor considerații, Delta DUNĂRII include spațiul dintre brațele extreme: CHILIA și TULCEA cu Sfântu GHEORGHE, în continuare, precum și suprafețele de pe partea stângă a Brațului CHILIA și a celorlalte brațe secundare de pe teritoriul UCRAINEI și cele de pe partea dreaptă a Brațelor TULCEA și Sfântu GHEORGHE dintre localitățile TULCEA și DUNAVĂȚUL DE JOS, spațiul dintre brațul Sfântu GHEORGHE, lacul RAZELM și țărmul Mării NEGRE cunoscut sub denumirea improprie de Insula DRANOV, care cuprinde în centrul ei lacul cu același nume, cel mai mare de fapt din Delta DUNĂRII (vezi Figura 2.2.2).

Astfel, suprafața totală a Deltei DUNĂRII este de 4.152 km2, din care sub jurisdicție națională 3.446 km2(aproximativ 82%), între brațele extreme ale DUNĂRII, suprafața deltei propriu-zise este de 2.541 km2.

Figura 2.2.2 – Delta DUNĂRII – vedere generală.

Relieful Deltei DUNĂRII.

Din punct de vedere hipsometric, Delta DUNĂRII este o regiune plană, cu o înclinare foarte mică de la vest spre est, de numai 0,006% și cu o altitudine medie deasupra nivelului mării de numai + 0,52 m. Adâncimile cele mai mari se întâlnesc pe Brațele DUNĂRII:

39 m pe Brațul CHILIA;

34 m pe brațul TULCEA;

26 m pe brațul Sfântu GHEORGHE;

18 m pe brațul SULINA.

În spațiul dintre brațe, adică în delta propriu-zisă, ecartul de variație este de la – 3 m în depresiunile lacustre la + 12,4 m pe Grindul LETEA.

În raport cu nivelul Mării NEGRE, considerat la altitudinea 0 m, teritoriul Deltei DUNĂRII exclusiv brațele și canalele se distribuie astfel: sub nivelul 0 – 23%, peste nivelul 0 – 77%. De menționat este faptul că din cele 77% cea mai mare întindere o au terenurile de altitudine de până la l m (52%). Dacă la aceasta mai adăugăm terenurile situate între – l m și 0 m, 17% precum și cele situate între l și 2 m -18%, rezultă că 87% din suprafața Deltei DUNĂRII se desfășoară pe un ecart de doar 3 m.

După ponderea acțiunilor desfășurate de mare sau de fluviu în formarea acestei zone se disting două sectoare:

delta fluvială – în vest;

delta fluvio-maritimă – în est.

Acestea sunt separate de „cordonul inițial" – aliniamentul de grinduri LETEA, CARAORMAN, CRASNICOL sau sintetic – de linia imaginară care unește localitățile CHILIA VECHE, CRIȘAN, CARAORMAN și DUNAVĂȚ. Privind o hartă a Deltei DUNĂRII se desprind pregnant câteva tipuri morfo-hidrografice și care constituie și ecosistemele majore ale acestei unități geografice.

Grindurile reprezintă formele de relief pozitive care însumează 558,5 km pătrați, respectiv 16,6% din suprafața deltei (vezi Anexa nr. X). Grindurile cele mai mari sunt de origine marină (grinduri fluvio-maritime), însumând 530 km pătrați, adică 15,4% din suprafața Deltei DUNĂRII și au o poziție perpendiculară pe brațele principale. Grindurile fluviale sunt mai puțin impunătoare în peisaj în comparație cu cele marine, ele flancând brațele și gârlele mai importante. La bifurcații, cum este cazul la Ceatal IZMAIL și la Ceatal Sfântu GHEORGHE, unde procesul de aluvionare, a fost mai intens, aceste grinduri au aspectul unor câmpuri aluvionare. Indiferent însă de modul lor de formare, grindurile împreună cu litoralul reprezintă singurele raioane cu teren ferm din deltă, a căror importanță în executarea operațiilor militare, nu poate fi pusă în nici un fel sub semnul întrebării, motiv pentru care o succintă descriere a acestora o consider atât utilă cât și necesară.

grinduri continentale – CHILIA, STIPOC – din includerea în teritoriul deltei a unor suprafețe de uscat existente anterior;

grindurile fluvio-maritime – LETEA, CARAORMAN, SĂRĂTURILE – IVANCE – CERBU – care au fost formate de curenții circulari ai Mării NEGRE;

grinduri fluviale – au fost formate din aluviuni depuse de brațele fluviului.

Grindul CHILIA, situat în mijlocul jumătății nordice a ostrovului LETEA, este mărginit la nord de Brațul CHILIA, la est și sud de depresiunea MATIȚA, iar la vest de Canalul PARDINA și Brațul TĂTARU. Între aceste limite are o suprafață de 50,6 km pătrați, fiind cunoscut și sub denumirea de Câmpul CHILIEI. Datorită amplasării sale în mijlocul unor unități depresionare, acesta prezintă un caracter insular destul de bine pronunțat, la care contribuie atât conturul său bine evidențiat cât și înălțimea acestuia, care atinge 9,4 m în cotă absolută, la nord-est de satul CHILIA VECHE. Marginea de nord-vest este constituită din abrupturi de eroziune în loess, înalte de aproximativ 2-3 m. Forma grindului este alungită de la nord către sud, pe această direcție atingând lungimea maximă de 15 km, iar lățimea maximă este de aproximativ 5 km. Având o înclinare generală de la nord-vest către sud-est, grindul ajunge în zona centrală la o înălțime de 3-4 m, iar spre sud-est se pierde treptat în zona mlăștinoasă a MATIȚEI. Cu o suprafață în general lipsită de denivelări, începe să fie acoperită în jumătatea sudică de mici crovuri ce se îndesesc pe măsura înaintării spre sud și est.

Grindul STIPOC, situat la limita dintre depresiunile PARDINA și ȘONTEA-FORTUNA, se întinde pe o suprafață de 30,8 km pătrați între comuna PARDINA și canalul BATACU. Lățimea sa atinge în partea centrală 2,5 km. Tot aici are, în zona satului STIPOC, înălțimea maximă de 3,8 m. În rest, altitudinea sa este în general între 2 și 3 m, iar lățimea de aproximativ l km. în zonele mai puțin înalte este traversat longitudinal de câteva japșe care în timpul viiturilor au rol de rețea hidrografică.

Grindul LETEA, situat în jumătatea estică a ostrovului LETEA, este cuprins între Brațul CHILIA la nord și depresiunea MAGERU-SULINA, la sud. Spre vest se întinde până la depresiunea MATIȚA-MERHEI, iar spre est până la depresiunea POPINA, delta secundară a CHILIEI și litoralul Băii MUSURA demonstrează complexitatea genezei sale. Cuprinzând atât grindurile ce se pierd departe, în Brațul SULINA, cât și japșele dintre ele, suprafața sa se ridică la 249,3 km pătrați, fapt ce îi conferă primul loc între toate celelalte grinduri din Delta DUNĂRII. Lungimea de la nord spre sud, sud-est și sud-vest depășește 20 km, iar forma radiară, cu grinduri ce pleacă spre sud și sud-est din baza nordică, lățimea la baza evantaiului de grinduri este și ea de peste 15 km. Cea mai mare înălțime se găsește în partea nordică, atingând cotă absolută 12,4 m, ceea ce reprezintă și altitudinea maximă a deltei. Mediile sunt însă în jurul a 2 m, iar în jumătatea sudică scad chiar sub 1,5 m. Cele mai importante grinduri derivate din partea compactă a jumătății nordice sunt SULINA, CARHALOI, ȘCHIOPULUI, POCORA, ICHIM, LARION, MAHOMED între care se intercalează japșele GĂLĂȚEANU, UNGURULUI, JAPȘA CU LÂNĂ, JAPȘA CU PERE și altele. Spre sud-vest, Grindul LETEA se prelungește cu Grindul RĂDUCU până la DUNĂREA VECHE. Partea nordică a Grindului LETEA, compactă, caracterizată de cea mai mare altitudine, fiind în general lipsită de vegetație, cu slabă coeziune și puternic uscată în timpul verii, este deseori spulberată de vânt, așa încât formează o regiune de dune în care se deosebesc trei zone cu dune active. Cele mai mari se găsesc la 2 km sud de Ghiolul NEBUNUL (DURNOI), ocupând în interiorul Pădurii LETEA – cu o suprafață de aproximativ 2000 ha – o suprafață de circa 200 ha. A doua zonă cu dune active se găsește între satele C.A. ROSETTI, SFIȘTOFCA și CARDON. Majoritatea dunelor au altitudine relativă medie de 3-6 m. Deși mare parte dintre aceste dune active sunt dispuse conform cu direcția predominantă a vânturilor, care este nordică sau nord-estică, iar forma unora dintre ele este barcană, se constată că în general o dispunere destul de haotică a dunelor, ceea ce reflectă clar lipsa continuității vânturilor din aceeași direcție, în schimb, în toate cele tei zone, dunele active formează fâșii între care se găsesc zone depresionare fie acoperite cu păduri, fie acoperite cu vegetație mezo și hidrofilă. Acest aspect este determinant de intercalarea cordoanelor literale și japșelor ce intră în componenta grindului.

Grindul CARAORMAN este cuprins între Canalul SULINA și Brațul Sfântu GHEORGHE la nord și respectiv sud, iar la vest și est între Grindurile LITCOV și ROȘU PUIU, este mai mic decât Grindul LETEA, având o suprafață de 137,8 km pătrați. De la nord spre sud și sud-est se întinde pe o distanță de aproximativ 18 km, iar de la vest la est, la baza evantaiului de grinduri, are o lățime de mai bine de 8 km. Altitudinea maximă este de 6,7 m în zona satului CARAORMAN, aceasta reprezentând și înălțimea maximă a ostrovului Sfântu GHEORGHE. Zona cea mai înaltă se găsește în partea centrală, înălțimile descrescând spre nord, est și sud. Spre deosebire de Grindul LETEA, acesta este mai puțin unitar, cordoanele sale literale fiind mai puțin sudate și intercalate cu depresiuni, ce formează întreaga regiune, punând în evidență aspectul specific al succesiunii de grinduri și japșe. începând de la vest către est au fost delimitate patru fâșii principale, cea mai dezvoltată fiind cea de a treia, pe care este situat și satul CARAORMAN. Formată din nisipuri nefixate de vegetație, pe suprafața ei se găsesc cele mai dezvoltate dune, în majoritatea lor mobile și semimobile, formând o fâșie lată de peste l km. Dunele mai mari formează încă două zone în partea de sud a primelor două fâșii, dar acestea sunt mai puțin dezvoltate. A patra zonă de dune, majoritatea fixate și înecate în regiunea mlăștinoasă din jur coincide cu cea de-a patra fâșie principală a grindului. Primele trei zone au dune mobile și semimobile, în general de tipul barcanelor, dispuse în majoritatea lor pe direcția nord-est, sud-vest. A patra zonă prezintă un relief haotic, chiar mai haotic decât cel de pe Grindul LETEA. Japșele cele mai importante se găsesc în partea de sud, dar ele se prelungesc și spre nord, așa încât întregul grind apare împărțit în patru fâșii. Cele mai mari sunt japșele SIREC și POPOVA, mărginind la vest și respectiv la est, a treia fâșie care la sud de CARAORMAN, susține și o pădurice de stejar.

Complexul de grinduri SĂRATURILE – IVANCEA – CERBULUI, cu înălțimi mai mici (4 m) și o suprafață de numai 144,8 km pătrați, reprezintă o rămășiță din vechea deltă secundară a SULINEI, care a fost distrusă de mare și pe care anticii o denumeau Insula PEUCE.

Grindul SĂRATURILE este situat în nordul gurii de vărsare a Brațului Sfântu GHEORGHE, fiind cuprins între acesta la sud-vest, litoralul Mării NEGRE la est și Depresiunea ROȘU-PUIU la nord-vest și are o suprafață de 75 km pătrați. Lățimea maximă la baza evantaiului de grinduri este de peste 10 m, iar cordoanele litorale au lungimi ce depășesc 8-9 km, ajungând spre est la peste 14 km. în jumătatea vestică a grindului, succesiunea de grinduri și japșe este mult mai evidentă decât pe LETEA sau CARAORMAN, acestea dispunându-se într-o succesiune de grinduri și japșe cu lungimi de 7-8 km și lățimi de 100-150. In cadrul grindului SĂRATURILE se pot delimita, de la est la vest, trei sectoare. Primul este sectorul cu cele mai mari înălțimi, cunoscut și sub numele de Câșla VĂDANEI, format din nisipuri parțial mobile și pe care în partea sudică, pe o suprafață de 40 km pătrați, pentru consolidarea nisipului, țărmului litoral și pentru aclimatizarea unor specii de arbori și arbuști, s-a constituit o plantație silvică experimentală, restul fiind folosit ca pășune. Dincolo de japșa SĂRATURILE, a doua fâșie – cunoscută sub numele de Grindul SĂRATURILE – se caracterizează printr-o succesiune uniformă de grinduri și japșe mărginindu-se la vest de Canalul IVANCEA. Al treilea sector îl reprezintă o succesiune de grinduri, cele mai importante fiind IVANCEA, CERBULUI și IEPURILOR, separate de japșe mlăștinoase. În depresiunea ROȘU-PUIU mai există și alte grinduri de origine marină, demne de amintit fiind grindurile ROȘU, ROȘULEȚ, SIREC și LUMINA, cu înălțimi cuprinse între l și 2 m și lățimi de maximum 500 m. La sud de Brațul Sfântu GHEORGHE grindurile marine sunt mai mici, fiind dispuse în evantai, cu baza spre Lacul RAZELM, începând cu grindul CRASNICOL în vest până la FLĂMÂNDA și MOCIRLA, în est, și chiar Insulele SACALIN, ce reprezintă un grind în devenire.

Grindurile fluviale sunt mai puțin impunătoare în peisaj în comparație cu cele marine, ele flancând brațele, canalele și gârlele mai importante.

Rețeaua hidrografică.

Fluviul DUNĂREA, cu brațele acestuia, cu sahalele, canalele și gârlele ei însumează 99,5 km pătrați (2,5% din suprafață), din care brațele principale ocupă 78 km pătrați. În general se consideră că brațele principale ale DUNĂRII sunt CHILIA, SULINA și Sfântu GHEORGHE, fără a se mai lua în considerare și brațul TULCEA, lung de 17 km, lat de 300 – 500 m și cu o adâncime pe șenal, menținută prin dragaj, de minimum 7 m. Adâncimea maximă coboară sub 34 m (la apele minime) în anaforul de la Farul TULCEA (vezi Anexa nr. X).

Brațul CHILIA, este cel mai tânăr și mai lung – 117 km până la gura Stambulul Vechi pe teritoriul UCRAINEI – și cel mai important sub aspectul cantității de apă și de aluviuni pe care le transportă – circa 67% din debitul total al DUNĂRII, având un coeficient de meandrare de 1,56 iar la vărsare își constituie o deltă proprie, formată din două brațe principale: OCEAKOV la nord și STAMBULUL VECHI la sud, precum și din alte peste 30 de brațe mai mici. Brațul OCEAKOV are o lungime de 18 km și lățimea de circa 300 m, iar STAMBULUL VECHI – 23 km, cu lățimi între 300-700 m (vezi Anexa nr. X).

Ambele sale maluri sunt joase, acoperite de sălcii și vegetație, grindurile de pe malul drept fiind în general îngust, ceea ce nu au permis dezvoltarea localităților în adâncime, ci mai mult de-a lungul malului, acestea atingând lungimi de 7 – 8 km și mai mult. Malul stâng domină malul drept. Lățimea maximă a brațului depășește pe alocuri l km, dar în general lățimea medie este de 600 m. Adâncimea brațului atinge 3 – 3,5 m pe șenalul navigabil principal și este de 1,5 m pe brațele secundare. La gurile de vărsare în mare, adâncimile scad foarte mult, în mare putând ieși numai ambarcații cu pescaj mic. Viteza curentului pe braț este între l și 6 km/h.

Este legat de Canalul SULINA printr-un canal transversal pe care se pot deplasa ambarcațiuni cu un pescaj de maximum 1,5 – 1,6 m la ape mici.

Brațul SULINA, are o lungime de 63 km (34 Mm.) până la Portul SULINA (M.m. 0, la Farul Vechi), prelungindu-se în continuare în mare, prin diguri laterale, cu încă 10 km (vezi Anexa nr. X). Coeficientul său de meandrare este de 1,3 având un parcurs aproape rectiliniu și un debit de 18,8% din debitul total al fluviului; între Mm. 18,5 și Mm. 8 brațul este drept, fără curburi, fiind construit artificial și consolidat, pe această porțiune navele putând circula pe toată lățimea canalului. Deși nu aceasta a fost înfățișarea inițială Brațului SULINA, acesta a fost selecționat de către Comisia Europeană a DUNĂRII, după înființarea acesteia în 1856, pentru navigația maritimă; Brațul SULINA a fost supus unor lucrări de amenajare în perioada 1862 – 1902: adâncirea albiei, rectificarea unor bucle și întreținerea malurilor împotriva eroziunii produse de trecerea navelor cu tonaj mare. Astfel, prin tăierea „marelui M” a meandrului MALIUC și a altora mai mici, lungimea brațului SULINA s-a redus de la 84 km la cei 63 pe care îi are în prezent.

Digurile de la gura brațului protejează nu numai navigația la intrare, ci și prevenirea colmatării acesteia prin aluviunile aduse de Brațul CHILIA și preluate de curenții litorali.

Ambele maluri sunt joase și înguste, localitățile fiind mai mari decât pe Brațul CHILIA, dar dezvoltarea lor s-a făcut tot de-a lungul malurilor. Lățimea brațului este cuprinsă între 120 și 200 m, iar adâncimea medie este de 7 – 9 m, deși pe anumite porțiuni depășește 18 m (în aval de Ceatal Sfântu GHEORGHE și la Mm. 15). Lățimea medie a șenalului este de 90-120 m. Prin acțiunile de dragaj sistematic se menține adâncimea minimă de 7,32 m, ceea ce permite ca pe Brațul SULINA să circule nave cu un pescaj de până la 7 m și o lungime de până la 150 m. Viteza curentului pe braț variază între 2 și 3,5 km/h.

Cu Brațul Sfântu GHEORGHE legătura este asigurată prin Canalul CEAMURLIA (Mm. 13,5) până la Canalul LITCOV, de aici prin Sahaua LITCOV și Canalul PERIVOLOVCA.

Brațul Sfântu GHEORGHE, cel mai sudic și cel mai vechi, are 109 km lungime, iar debitul său reprezintă 21,2% din debitul total al DUNĂRII, între MAHMUDIA și MURIGHIOL se află cel mai mare meandru de pe braț. Prin tăierea acestuia, distanța s-a redus de la 66 km la numai 28 km. Coeficientul de meandrare era de 2,35, astfel fiind redus, ceea ce are efect important asupra scurtării distanței de navigație pe braț. În afară de meandrul MAHMUDIA – UZLINA, a mai fost corectat și meandrul CALINOVA – IVANCEA MARE (vezi Anexa nr. X).

Lățimile brațului sunt în general de 300 – 400 m, dar uneori depășește și 500 m. Viteza curentului pe braț este de 2 – 3 km/h. Raioane favorabile de formare a zăpoarelor sunt la kilometrul fluvial 63 și 93.

Adâncimile medii pe șenal variază între 5 și 8 m, exceptând cele de 2,5 m la Km. 102,5 și de 2 m la Km. 0, la ieșirea în mare. Prin urmare, intrarea (ieșirea) navelor în (din) mare pe acest braț se poate face numai pe vreme bună (mare fără valuri) și numai pentru nave cu un pescaj maxim de l ,3 m. Adâncimile cele mai mari se întâlnesc pe malul drept (maximum 26 m).

Sahalele reprezintă rețeaua de legătură dintre brațele principale și complexele lacustre din interiorul deltei.

Canalele – destinate pentru navigație, exploatare piscicolă, alimentare cu apă proaspătă a unor bălți sau pentru exploatarea stufului și a fânului de pe grinduri – au urmărit, în general, traseul vechilor sahale și gârle, împotmolite de-a lungul anilor. Ca importanță și mărime, se împart în canale magistrale, secundare, de acces și de drenare (vezi Anexa nr. X). Primele trei categorii constituie canale navigabile, canalele magistrale fiind în majoritatea lor naturale. Prin drenaj sistematic, în locurile unde se fac multe depuneri, se mențin în fiecare an adâncimile stabilite. Prin construirea a numeroase canale, hidrografia secundară a Deltei DUNĂRII s-a complicat și îndesit, ajungându-se astăzi la peste 3.500 km lungime, din care aproape jumătate (1.719 km) o constituie gârlele.

Gârlele cele mai mari și mai importante pot fi menționate, între CHILIA și SULINA – ȘONTEA și LOPTNA, între SULINA și Sfântu GHEORGHE – PERIVOLOVCA, iar între Sfântu GHEORGHE – DRANOV și DUNAVĂȚ.

Primele canale s-au realizat la începutul secolului al XX-lea, din inițiativa savantului Grigore ANTIPA (canalele DUNAVĂȚ și DRANOV), urmate de cele din perioada 1920 – 1940: LITCOV, CARAORMAN, PUIU, ROȘU, SIREASA, PARDINA, CRASNICOL. Cele mai multe canale s-au construit în perioada 1960 — 1990 în scopul valorificării resurselor naturale și scurtării distanțelor de navigație.

Printre ultimele, canalul MILA 35 a fost construit în 1982, între Brațul TULCEA (Mm. 35) și Brațul CHILIA (Km. 82) în amonte de PARDINA și canalele care au tăiat meandrele MAHMUDIA, UZLINA și CALINOVA, IVANCEA, terminate în 1988, care au scurtat distanțele navigabile între și pe brațe.

Rețeaua hidrografică a Deltei DUNĂRII este completată și cu foarte multe lacuri.

Lacurile constituie una dintre cele mai importante componente ale peisajului deltaic. Lacurile naturale cu o suprafață mai mare de l ha, consemnate pe hartă sunt în număr de 668, însumând o suprafață de 312,6 km pătrați (9,3%). Dintre acestea, 50 au o suprafață mai mare de 0,5 km pătrați, totalizând 211,9 km pătrați. Printre cele mai mari lacuri pot fi menționate: DRANOV – 2.170 ha; ROȘU -1.445 ha; GORGOVA – 1.377 ha; LUMINA – 1.367 ha; ISAC – 1.101 ha; MERHEI – 1.057 ha; FORTUNA – 977 ha. Caracteristic lacurilor din deltă este asocierea lor în complexe lacustre.

Între lacuri și grinduri, fie că este vorba de grinduri fluviale, continentale sau maritime și în mare parte și pe suprafețele acestora din urmă, se desfășoară terenurile mlăștinoase, în clasificarea adoptată și care ocupă 67,2% din suprafața deltei. Acestea reprezintă de fapt ecosistemul tipic pentru deltă. Aici se dezvoltă asociațiile de stuf și pipirig, în proporție de 70%, de papură, rogoz și plaurul plutitor, în aceste terenuri se dezvoltă bogăția faunistică reprezentativă a deltei.

Clima Deltei DUNĂRII.

Încadrându-se în climatul temperat – continental cu influențe pontice, clima Deltei DUNĂRII se individualizează ca un topoclimat complex. Date fiind particularitățile geografice majore: altitudine joasă, suprafețe întinse cu apă și vegetație palustră, grinduri și cordoane marine constituite din nisipuri cu grad mic de acoperire vegetală, larga deschidere spre est și vecinătatea bazinului acvatic marin determină câteva caracteristici ale topoclimatului deltaic, și anume:

nebulozitatea cea mai redusă din țară (mai mică de 5 zecimi);

numărul mare de zile cu cer senin (70);

durata mare de strălucire a soarelui (circa 2.500 ore/an);

cea mai mare cantitate de energie solară acumulată (125 – 135 kcal/cm cub/an).

Valorile principalilor parametri climaterici sunt:

temperatura medie anuală: 11 – 11,4 grade Celsius;

temperatura medie a lunii ianuarie: – 1,5 grade în delta fluvială și peste – l grad în cea fluvio-maritimă;

temperatura medie a lunii iunie: 22, respectiv 21 grade Celsius;

precipitațiile au cele mai mici valori din țară: 400 – 450 mm/an în vest și 300 – 350 mm/an în est.

Deși se găsește lângă Marea NEAGRĂ, iar în interiorul ei sunt multe suprafețe cu apă, caracterul continental al climei este foarte accentuat. Dacă la cantitatea redusă de precipitații mai adăugăm și evaporația mare de la suprafața apei (950 – 1000 mm/an), favorizată și amplificată de vânturile puternice și frecvente, constatăm, paradoxal, că în deltă, vara, sunt foarte lungi perioade de secetă. Toamna și primăvara se produc adeseori furtuni care se datorează vânturilor de nord-est ce afectează țărmul mării prin abraziune

Zilele liniștite, fără vânt, sunt foarte puține, aproape 8% pe an, dar în interiorul stufăriilor, la 50 m de la margine, chiar și în timpul celor mai puternice furtuni, domnește acalmia.

Iarna în Delta DUNĂRII, grosimea stratului de zăpadă nu a depășit niciodată 70 cm, iar numărul mediu al zilelor cu ninsoare, la SULINA, este de 9,3 zile pe an.

Vegetația / flora deltei.

Flora Deltei DUNARII reprezintă circa 1/3 din totalul de specii cunoscute în flora ROMÂNIEI. În prezent au fost observate 1615 specii de plante (642 specii de alge, 40 specii de mycophyte, 38 specii de ciuperci, 107 specii de licheni, 778 specii de cormofite spontane), după cum urmează :

arbori – stejarul (Quercus robur Q. Cerris), salcia alba (Salix alba), salcia plangatoare (Salix fragilis), frasinul (Fraxinus angustifolia), ulmul (Ulmus foliacea), salcamul (Robinia pseudacacia) și altele;

arbusti si tufisuri – maceșul (Rosa canina), ienuparul (Juniperus repens), iedera (Hedera helix); dintre speciile unicat: arbustul de nisipuri (Ephedradistachya), curpenul de padure (Periploca graeca) și altele;

plante acvatice – brădiș (Myriophyllum spicatum), peștișoara (Salvinia natans); stuful (Phragmites australis), papura (Typha latifolia), ciulin (Trapa natans) și altele;

plante medicinale – urzica (Urtica dioica), menta (Mentha sp.), sunatoare (Hypericum perforatum) și altele.

Fauna Deltei.

În cadrul Rezervației Biosferei Deltei DUNĂRII sunt semnalate 3491 specii de animale dintre care 3018 sunt nevertebrate (protozoare, viermi, moluște, crustacee, insecte) și 473 vertebrare (pești, amfibieni, reptile, păsări, mamifere). Dintre cele 331 de specii de păsări – 172 specii cuibăresc iar restul de 57 sunt sedentare sau parțial migratoare, 9 specii fiind declarate monument al naturii.

păsări de noapte: bufnița (Bufo bufo), striga (Strix aluco) păsări de apa : lebăda (Cygnus olor), lopătarul (Platalea leocorodia), rața sălbatică (Anas platyrhynchos), cormoranul mare (Phalacrocorax carbo), pelicanul (Pelecanus onocrotalus), pelicanul creț (Pelecanus crispus);

păsări răpitoare: vulturul mic (Aquila pomarina), acvila de stepa (Aquila nipalensis), vulturul pleșuv sur (Gyps fulvus);

mamifere: vidra (Lutra lutra), nurca (Mustele lutreola), hermina (Mustela nivalis), pisica sălbatică (Felis silvestris), lupul (Canis lupus), câinele enot (Nyctereutes procyonoides), iepurele (Lepus europaeus);

reptile: șarpele de casă (Natrix natrix), șarpele de apă (Natrix teselata), broasca țestoasă de uscat (Testudo graeca ibera), broasca țestoasă de apă (Emys orbicularis);

pești: crapul (Cyprinus carpio), somnul (Silurus glanis), știuca (Esox lucius), șalăul (Stizostedion lucioperca), carasul (Carassius auratus gibelio), linul (Tinca tinca), plătica (Abramis brama), bibanul (Perca fluviatilis), obletele (Alburnus alburnus); dintre sturioni se pot aminti: păstruga (Accipenser stellatus), nisetrul (Accipenser sturio).

amfibieni: tritonul (gen.Triturus), broasca de apa (Rana ridibunda);

insecte: paianjeni – vaduva neagră (Latrodectus mactans tredecimuguttatus), miriapodul uriaș (Scoropendra cingulata), fluturele de noapte (Saturnia pyri).

Organizarea administrativă și populația locală.

Delta DUNĂRII este o rezervație cu un caracter aparte datorita prezentei pe teritoriul ei a 32 de localități, din care 25 sunt situate in interiorul rezervației, Aceste localități care însumează o populație de aproximativ 20.000 locuitori. Peste 20% din populația aflata in Rezervația Biosferei Delta DUNĂRII se regăsește în singura localitate cu statut de oraș SULINA.

Populația activa din rezervație reprezintă 35,3% din total, având un grad de ocupare de aproximativ 81.4% repartizat diferențiat pe activități:

agricultura si silvicultura (29%)

industrie, construcții, comerț, prestări servicii (15,7%))

turism, transporturi, comunicații (15,4%)

pescuit si piscicultura (15,3%)

administrație publica (13,5%)

învățământ, educație, cultură (5,7%)

alte activități (3,6%)

sănătate (1,9%).

Din punct de vedere administrativ, pe lângă orașul SULINA celelalte localități sunt cuprinse în 7 comune aflate integral pe teritoriul rezervației (CEATALCHIOI, PARDINA, CHILIA VECHE, C.A. ROSETTI, CRISAN, MALIUC SI SFANTU GHEORGHE), 3 localități situate pe teritoriul RBDD dar aparțin de comune limitrofe (BEȘTEPE cu BALTENII DE JOS, NUFĂRU cu ILGANII DE JOS si MURIGHIOL cu UZLINA) si 7 localități aflate pe teritoriul județului Constanta.

Localitățile din Rezervația Biosfera Deltei DUNĂRII sunt concentrate in cea mai mare parte in lungul brațelor DUNĂRII si ocupa suprafețe reduse de teren din cauza suprafețelor mici de terenuri neinundabile existente. Densitatea populației este de circa 3,5 locuitori/kmp, raportata la suprafața continentala a rezervației.

Din punct de vedere al distribuției etnice, conform recensământului din 2002, populația din Delta DUNĂRII are următoarea structură:

români: 12.666 persoane (87%);

ruși- lipoveni: 1.438 persoane (10%);

ucraineni: 299 persoane (2%);

alte etnii: (1%): rromi – 69 persoane, greci – 63 persoane, turci – 17 persoane, unguri – 12 persoane, bulgari – 3 persoane, germani – 2 persoane, armeni – 2 persoane, alte naționalități – 12.

Porturi și debarcadere fluviale.

Datorită ieșirii la Marea NEAGRĂ pe căile fluviale și a potențialului comercial și turistic, de-a lungul brațelor DUNĂRII au fost construite o serie de instalații și amenajări portuare fluviale, destinate să sprijine activitățile economice locale și ulterior, pe cele naționale și comunitare. Singurul port consolidat și dezvoltat al Deltei îl constituie Portul SULINA a cărui evoluție legată de orașul și Zona Liberă SULINA, a constituit un important nod comercial încă din secolul XIX, după Războiul CRIMEEI când Comisia Europeană a DUNĂRII a coordonat nemijlocit amenajarea Brațelor SULINA, Sf. GHEORGHE și a portului SULINA. În 1861 portul SULINA este declarat Porto Franco)

Portul SULINA este situat pe malul drept al Brațului SULINA, la Mm. 0 (km. 0), la vărsarea DUNĂRII în Marea NEAGRĂ. Orașul – port SULINA, este dezvoltat pe o lungime de circa 4 km pe malul drept și circa 5 km pe cel stâng; este dotat cu cheu vertical din beton armat în lungime de 3.340 m.l., trei estacade din beton armat, având fiecare un front de acostare de 80 m.l. si o adâncime de acostare de 7,50 m, două estacade din beton armat cu un front de acostare de 100 m.l. și respectiv 200 m.l., cu o adâncime de 3,50 m, două estacade din beton armat, cu un front de acostare de 30 m.l. fiecare, care asigură o adâncime de acostare de 2,50 m, un cheu pereat în lungime de 2.600 m.l. pentru apărarea malului, cu prelungirea cheului vertical și spre amonte de uzina de apa. Dispune de 5 dane de operare prevăzute cu hidranți pentru furnizare apă potabilă (3 m3/h), iluminate pe timp de noapte, prevăzute cu post de alimentare cu energie electrica (250 KVA). Danele sunt pregătite pentru orice navă a cărei pescaj nu depășește 7,40 m, adâncime impusă de “Bara” Sulina (gura de intrare pe Canalul SULINA).

Portul SULINA este compus din:

Zona Liberă a Portului SULINA cu bazinul pentru nave maritime și bazinul pentru nave fluviale;

zona comercială a Portului SULINA;

șantierul naval SULINA.

În Delta DUNĂRII mai există și o serie de mini-porturi care au mai degrabă aspectul unor docuri fluviale, fiind folosite pentru tranzitul curent populației din Deltă, pentru sprijinul activităților turistice și desfășurarea activităților economice locale astfel:

pe Brațul CHILIA – mini-porturile CEATALCHIOI, PLAURU, PARDINA, CHILIA VECHE și PERIPRAVA;

pe Brațul SULINA – mini-porturile PARTIZANI, VULTURU, MALIUC, GORGOVA, CRIȘAN;

pe Brațul SF. GHEORGHE – mini-porturile NUFĂRU, VICTORIA, BĂLTENI, MAHMUDIA, MURIGHIOL, UZLINA, SF. GHEORGHE.

Portul MAHMUDIA dispune de instalații industriale de încărcare / descărcare, fiind destinat inițial pentru sprijinul activităților carierei de piatră din aceeași localitate.

Mini-portul turistic SF. GHEORGHE, recent consolidat și modernizat, este dispus la vărsarea Brațului SF. GHEORGHE în Marea NEAGRĂ, fiind destinat numai sprijinului activităților turistice

Chiar dacă aceste facilități nu sunt foarte dezvoltate, existența și întreținerea acestora în condiție funcțională este esențială pentru sprijinul dislocării / re-dislocării forțelor, al manevrei și al activităților de susținere și sprijin logistic al operațiilor fluviale în Delta DUNĂRII; dispunerea acestora constituie adesea elemente vitale în designul operațional și planificarea operațiilor în mediul fluvial / riveran.

Aeroporturi.

Cel mai apropiat aeroport pentru accesul în Delta DUNĂRII, îl constituie Aeroportul ”DELTA DUNĂRII” situat la 15 km Sud municipiul TULCEA, în vecinătatea localităților CATALOI și M. KOGĂLNICEANU. În urma lucrărilor de modernizare din anii 2015, acesta poate opera atât zboruri naționale cât și internaționale, dispunând de toate facilitățile necesare (pista betonată, cale de rulaj, platforme de îmbarcare/debarcare, balizaj luminos, salvare și lupta cu focul, facilități pentru pasageri, servicii handling, serviciu meteo, dirijare etc.)

Căile de comunicație terestre.

În interiorul Deltei DUNĂRII, rețeaua de drumuri este extrem de austeră, majoritatea acestora fiind amenajate minimal (pavate cu piatră) pe traseele: TUDOR VLADIMIRESCU, CEATALCHIOI, PARDINA, TATANIR, CHILIA VECHE; SULINA, C.A. ROSETTI; CRIȘAN, CARAORMAN, Sf. GHEORGHE, CÂȘLA VĂDANEI sau cel mai des întrebuințate – drumuri de pământ, neamenajate (vezi Anexa nr. X). Un aspect deosebit de important îl reprezintă comunicația rutieră, în mare parte realizată, între Gura PORTIȚEI și C.A. ROSETTI, care urmărește în general țărmul mării la o distanță între 0,5 și 6 km. de acesta și care poate permite manevra pe direcția Nord – Sud cu foarte mare rapiditate.

Căile rutiere principale de acces către Delta DUNĂRII sunt două:

de la vest șoseaua națională BRĂILA – MĂCIN – JIJILA – ISACCEA – TULCEA, care leagă Delta DUNĂRII de Nordul DOBROGEI și cu porturile dunărene BRĂILA și GALAȚI. Această șosea se termină în localitatea TULCEA; trecerea peste fluviu. din DOBROGEA în MUNTENIA se realizează cu bacul, prin 2 puncte: SMÂRDAN – BRĂILA, respectiv I.C. BRĂTIANU – GALAȚI;

de la sud șoseaua națională CONSTANȚA – BABADAG – TULCEA, care leagă Delta DUNĂRII de centrul și sudul DOBROGEI. De fapt această șosea nu atinge direct litoralul complexului de lacuri RAZELM – GOLOVIȚA – ZMEICA – SINOIE decât în zona lacului BABADAG. În restul traseului această șosea se leagă cu complexul amintit prin șosele transversale

Există o singură cale ferată de acces direct, linia simplă MEDGIDIA – TULCEA (ruta 804 neelectrificată cu numeroase restricții de viteză), care leagă Delta cu magistrala principală BUCUREȘTI – CONSTANȚA (ruta 800), implicit făcându-se legătura între MUNTENIA și DOBROGEA prin complexul de treceri permanente de la CERNAVODĂ. Accesul de la stații C.F. (gări) la complexul lagunar RAZELM – SINOE, nu este direct. Mai este necesar de parcurs o distanță de 8 km pe șosele de la BABADAG sau ZEBIL și până la 15 km la restul stațiillor. Pe calea ferată există o singură arteră MEDGIDIA – TULCEA.

Căile comunicație pe apă (navale).

Căile de acces pe apă includ deopotrivă căile fluviale și căile maritime, astfel:

a) liniile de comunicații fluviale; în Delta DUNĂRII cel mai eficient și direct acces este cel fluvial – pe DUNĂRE și brațele acesteia către Marea NEAGRĂ -, dinspre porturile GALAȚI, BRĂILA, de la TULCEA se navigă spre aval alternativ pe Brațul SULINA și Brațul CHILIA;

b) liniile de comunicații maritime, în Delta DUNĂRII dinspre Marea NEAGRĂ se poate avea acces cu două feluri de mijloace: accesul navelor de mare tonaj nu se poate face decât în Portul SULINA și în anumite condiții în Portul TULCEA la care aceste nave ajung navigând pe canalul maritim SULINA – TULCEA în drum spre porturile GALAȚI și BRĂILA, cu condiția respectării stricte a condițiilor (parametrilor, limitelor) specificate în Regulamentul de Navigație pe Dunăre; accesul navelor de mic tonaj care în general nu au un pescaj mai mare de 1,5 – 2 m este posibil, în afară de Portul SULINA și mini-portul turistic Sfântu GHEORGHE de la gura brațului cu același nume; ambarcațiunile de pescaj sub 1 m pot intra, pe Lacul RAZELM prin Gura PORTIȚEI, care face legătura cu lacul GOLOVIȚA și prin Gura PERIBOINA care face legătură cu Lacul SINOE.

Analiza mediului operațional a complexului lagunar RAZELM – SINOE.

Generalități.

Complexul lagunar RAZELM – SINOE reprezintă cea mai mare întindere lacustră atât pe litoralul românesc al Mării NEGRE, cât și din întreaga țară, având o suprafață de aproximativ peste 1.145 km2 din care suprafața lacurilor este de 863 km2. Are o formă lobată, din cauza unor intrânduri masive ale uscatului care separă golfuri largi. Țărmul său nordic și vestic este reprezentat prin vechea faleză marină, întreruptă pe alocuri de văi și depresiuni în care pătrund, sub formă de golfuri, o serie de lacuri marginale: CALICA, VÂLCICA, AGIGHIOL și BABADAG – cel mai important. Pe Lacul BABADAG se grefează câteva foste sau încă existente lacuri mai mici: SĂRĂTURA (în prezent fără apă), COTULUI, ZEBIL (transformat în mlaștină), TĂUC și TOPRACHIOI, acestea două din urmă situate la vărsarea în BABADAG a pâraielor TELIȚA și respectiv TAIȚA.

Formarea complexului lagunar RAZELM – SINOE este strâns legată de formarea Deltei DUNĂRII; acesta a luat naștere prin închiderea anticului Golf HALMYRIS de aluviunile transportate de fluviul DUNĂREA și purtate de curenții marini de-a lungul țărmului Mării NEGRE. Cea mai mare parte a complexului o constituie zona depresionară (vechiul Golf HALMYRIS) ocupată inițial de apele mării și care a fost compartimentată ulterior, prin formare de cordoane și grinduri.

La formarea complexului, de peste 1000 de ani, au contribuit atât prezenta DUNARII cu depuneri de aluviuni, cat si deplasarea treptata spre est a traseului curenților litorali, pe măsura avansării Deltei. Aceste procese au scos de sub acțiunea directă a mării, țărmul vechiului Golf HALMYRIS si au creat condiții favorabile formarii unor noi țărmuri ce au închis complexul RAZELM – SINOE. Formarea propriu-zisa a lacurilor a început cu izolarea parțială a Lacurilor ZMEICA si GOLOVITA de Grindul LUPILOR si totala a lacurilor TUZLA, NUNTASI de Grindul SAELE. Intr-o etapa următoare s-a format Grindul CHITUC care a izolat partea sudica a Lacului SINOE. In etapa finala s-a definitivat izolarea de mare a complexului prin formarea cordonului litoral dintre Grindul CHITUC si Grindul PERISOR.

Figura nr. 2.4.1. – Complexul lagunar RAZELM – SINOE

Înainte de lucrările de îndiguire efectuate în anii 1970 – 1980, limanul comunica cu Marea NEAGRĂ, la nord prin Gura PERITEAȘCA și la sud prin Gura PORTIȚEI, importante căi de migrație pentru peștii care veneau atunci să-și depună icrele în limane. Primind apă dulce din Dunăre, prin brațul SFÂNTU GHEORGHE și intermediul canalelor DRANOV și DUNAVĂȚ, acesta a devenit, de când au fost închise portițele, un lac de apă dulce. In ultimele decenii complexul a suferit transformări foarte mari datorita acțiunii umane. După lucrările hidrotehnice realizate în anii 1970 – 1980, Complexul Lagunar RAZELM – SINOE a fost transformat în doua unități astfel:

unitatea lacustră RAZELM formată din lacurile RAZELM, GOLOVITA, ZMEICA si BABADAG cu cele doua lacuri componente TAUC si TOPRAICHIOI care a fost izolata de influenta mării și transformata în rezervor de apa dulce pentru alimentarea sistemelor de irigații, amenajate in jurul complexului. Cel mai important lac – Lacul RAZELM are o suprafața de 415 km2 si o adâncime de maxim 3,5 m. fiind legat cu brațul SFANTU GHEORGHE prin canalele DRANOV si DUNAVĂȚ, de unde primește un aport fluvial provenit din DUNARE; Lacul RAZELM are țărmurile larg festonate, prezentând câteva golfuri mari: golful HOLBINA, cu o deschidere de circa 6 km și o lungime de circa 5,5 km; golful FUNDEA, cu o deschidere de circa 6,5 km și o lungime de circa 4 km; golful SĂLCIOARA, cu o deschidere de 7 km și o lungime de 3,5 km; acesta continuă și spre sud de Capul DOLOȘMAN (unde este denumit de unii autori, RAZELMUL MIC) și se prelungește spre vest cu Lacul GOLOVIȚA care pătrunde adânc în uscat prin Golful CEAMURLIA (lung de circa 7 km și având o deschidere de circa 6 km).

unitatea lacustră SINOE este aproape total izolată de restul complexului, având legături mai strânse cu Marea NEAGRĂ prin numeroase periboine (cea mai importantă fiind Periboina Mare; unitatea este formată din lacurile SINOE, NUNTAȘI si TUZLA; Lacul SINOE are o suprafața de 172 km2 si o adâncime de maxim 2,5 metri.

Relieful.

Cea mai mare parte a complexului lagunar o constituie vasta arie depresionară ocupată inițial de apele Mării NEGRE și care a fost compartimentată ulterior, prin formare de cordoane lagunare și grinduri sau prin atașarea unor noi întinderi de apă, în mai multe cuvete lacustre, care au căpătat denumiri proprii și sunt tratate în lucrările de specialitate ca lacuri de sine stătătoare: RAZELM, GOLOVIȚA, ZMEICA, și SINOE, cu anexele acestuia din urmă, ISTRIA, NUNTAȘI și TUZLA.

Conturul complexului lagunar poate fi privit sub două aspecte: pe de o parte perimetrul care închide întregul complex, pe de alta, țărmurile care mărginesc fiecare dintre unitățile lacustre și asupra cărora acționează procesele de modelare lacustră. Putem vorbi deci de un țărm „exterior” și de altul „interior”.

Figura nr. 2.4.2. – Relieful complexului lagunar RAZELM – SINOE

Țărmul „exterior” , reprezentat în partea nordică și vestică prin conturul fostului golf marin, măsoară 199 km (între localitatea SARINASUF și extremitatea sudică a lacului SINOE, la nord de localitatea VADU). Din această lungime, circa 165 km reprezintă fosta faleză marină, pe alocuri încă în contact cu apele lacurilor, în cea mai mare parte inactivă, dar distingându-se în relief. Restul de circa 35 km reprezintă contactul cu zonele joase și largi care se deschid către lacuri și în interiorul cărora vechea faleză se estompează mult.

În partea dinspre mare, țărmul exterior corespunde cu marginea vestică a zonei DRANOVULUI, perisipul dintre grindul PERIȘOR – Gura PORTIȚEI – PERIBOINA – Grindul PRICOP și laturile interioare ale Grindurilor CHITUC și ISTRIEI măsurând 110 km.

In urma proceselor de abraziune și acumulare, țărmul ”interior”, dinspre continent al corpului principal al complexului lagunar, s-a scurtat la jumătate (circa 100km) și, unde inițial era predominant în rocă (83 %), în prezent este reprezentat în special prin formațiuni de acumulare (65 %). Principalele sectoare cu țărm de acumulare sunt între SARINASUF și SARICHIOI (circa 25 km), în dreptul Lacului BABADAG (5 km), Balta CĂLUGĂRA – între Dealul TAȘBURUN și dealul CĂLUGĂRA (1,25 km), în Golful SĂLCIOARA (7,5 km), între Capul DOLOȘMAN și localitatea LUNCA, continuat cu zona colmatată din golful CEAMURLIA (circa 2,5 km), în Golful SINOE dinspre Lacul ISTRIA (circa 1,5 km). Acolo unde formațiunile de acumulare constituie masive pe suprafețe mai mari, în interiorul lor au rămas ochiuri de apă, adevărate lacuri (GRĂDIȘTEA, MONUMENT, ERACLEA) – în dreptul BABADAGULUI, SĂLCIOARA (480 ha) în golful cu același nume, PAȘACÂȘLA (125 ha), LUNCA între Capul DOLOȘMAN și LUNCA, CEAMURLIA (650 ha), CARABURUN (250 ha) etc.

Parte din sectoarele de țărm, în care vegetația acvatică sau formațiunile de acumulare lipsesc, sunt supuse în continuare modelării prin abraziune. Ele corespund în special porțiunilor în care promontoriile stâncoase avansează în larg și prezintă faleze active: Dealul TASBURUN pe 2,5 km; Dealul CĂLUGĂRA pe 2,5 km; Capul IANCINA pe 2 km; Capul DOLOȘMAN pe 3km. Capul DOLOSMAN este o faleză calcaroasă ce se întinde pe o distanta de 3 km , cu înălțimea maxima de 29 m, fiind singura faleza stâncoasa din zona litorală a ROMÂNIEI. Faleza se prezintă ca un țărm abrupt, înalt și stâncos care se desfășoară de la limita nordică până la nord de Capul MIDIA. Nu este întreruptă decât de existența limanelor maritime.

O altă categorie de faleze active sunt cele coincizând țărmurilor aproximativ rectilinii dar săpate în pătura groasă de loess: țărmul nord – vestic al Lacului ISTRIA pe circa 3 km, cel nord – vestic al Lacului BABADAG pe circa 4 km, țărmurile Lacurilor NUNTAȘI și TUZLA pe circa 7 km.

Cordonul lagunar.

Lacurile sunt separate de Marea NEAGRĂ prin cordonul lagunar. Acesta este fâșie îngustă de pământ cu altitudine foarte mică. Aceste grinduri și cordoanele de vegetație ce despart lacul de mare, închid între ele câteva lacuri mari: LEAHOVA MARE, LEAHOVA MICĂ, COȘNA, PERITEAȘCA și numeroase ochiuri de apă mai mici. Aspectul general al regiunii și caracterul suprafețelor de apă sunt asemănătoare celor din delta maritimă. Aceste cordoane lagunare se caracterizează prin înălțimea redusă – trecerea de la uscat spre apă făcându-se aproape imperceptibil – și o mare instabilitate. Din această cauză țărmurile respective sunt în permanență supuse modificărilor; deși nu prezintă faleze, din acest punct de vedere sunt foarte „active”.

Litoralul între Gura PORTIȚEI și extremitatea de nord a Grindului CHITUC este constituit dintr-un cordon întrerupt de 5 – 6 periboine (săpături în litoral care fac legătura lacurilor cu marea) în dreptul Lacului SINOE. De la jumătatea Lacului SINOE spre sud-vest, litoralul este constituit din Grindul CHITUC. Plaja este relativ îngustă și acoperită cu nisipuri pe care vântul le modelează în mici dune.

Modificările mai substanțiale se constată la țărmurile dinspre mare unde, de exemplu, se produce o îngustare a perisipului și o avansare a lui către lacuri. Față de anul 1912, în anul 1965 perisipul din dreptul Lacului SINOE se îngustase cu 25 – 75 % (R. Teodorescu – Leonte și colaboratorii, 1956). Procesul se datorează ridicării nivelului Mării NEGRE care se află în prezent într-un stadiu de transgresiune (transgresiunea „valahă”, după A.C. Banu, cu o creștere a nivelului de 0,2 – 0,4 cm pe an).

La sud de Lacul SINOE, zona Capul MIDIA include un teren puțin frământat. Este delimitată astfel: la est Marea NEAGRĂ, la vest Podișul DOBROGEI CENTRALE, la nord Lacul SINOE și la sud Lacurile TAȘAUL și CORBU DE JOS.

Insule.

În perimetrul lacurilor RAZELM – GOLOVIȚA se găsesc câteva insule, dintre care cea mai importantă este Insula POPINA, alcătuită din calcare și având o suprafață de 102,5 ha și o altitudine maximă de 47 m. Alte insule, tot calcaroase, dar cu o poziție periferică, sunt Insula GRĂDIȘTE (suprafața circa 1,5 ha altitudinea maximă 14,6 m), situată la intrarea în Lacul BABADAG și Insula BISERICUȚA (altitudine 9 m), în dreptul Capului DOLOȘMAN, la o distanță de 2,4 km de acesta. Ambele aceste insule sunt legate astăzi de țărmuri prin formațiuni de acumulare.

Rețeaua de canale.

Datorită configurației cuvetelor și prezenței grindurilor sau a cordoanelor de vegetație, schimbul de apă dintre unitățile care alcătuiesc complexul lagunar era anevoios. Pentru facilitarea circuitului apei, a fost necesară săparea unor mici canale, ca de exemplu: Canalul ENISALA, lung de 5 km, care traversează în linie dreaptă zona invadată de vegetație de la gura Lacului BABADAG, Canalele III și IV care traversează Grindul ZMEICA, canalele II (lung de 1,25 km) și Canalul V7 (lung de 1,6 km, săpat în anul 1956), care asigură legătura dintre Lacurile ZMEICA și GOLOVIȚA pe de o parte și SINOE, pe de alta, prin Grindul LUPILOR. Lacul NUNTAȘI este legat de Lacul ISTRIA printr-un canal lung de 200 m, în prezent colmatat.

Alte câteva canale, mai importante, au funcția de a alimenta partea nordică a complexului lacustru cu apă dulce din DUNĂRE.

Canalul LIPOVENILOR se desprinde din Brațul Sf. GHEORGHE la Km 62, ocolește peninsula DUNĂVĂȚ și se continuă paralel cu țărmul nordic al Lacului RAZELM – pe cordonul care-l desparte de zona joasă SARICHIOI – SARINASUF – până în dreptul comunei SARINASUF. Inițial acest canal era tăiat numai până în dreptul pintenului DUNĂVĂȚ unde se vărsa in canalul cu același nume. O primă etapă în prelungirea pe actualul traseu, terminată în anul 1960 (până la SABANGIA), a fost dictată de amenajările piscicole efectuate in zona CALICA – SARINASUF, canalul având o lungime de circa 40 km, lățimea de 10 m și adâncimea de sub –1 m. După anul 1970 a fost prelungit până la SARICHIOI.

Canalul DUNĂVĂȚ (lungime 28 km) pornește din Brațul Sf. GHEORGHE la Km 54, fiind tăiat în mare parte (13 km) pe traseul vechii gârle DUNĂVĂȚ, fost braț al DUNĂRII. Construit inițial în anul 1905 cu lățimea de 16 m și cota fundului la –2 m, a fost întreținut ulterior la adâncimea de –1,6 m. Dragajele sunt necesare destul de frecvent, în special la capetele canalului, unde se colmatează foarte repede.

Canalul DRANOV se desprinde din Brațul Sf. GHEORGHE la Km 45. Construit în 1912, folosea inițial traseul gârlei CERNEȚ (pe circa 16 km), făcând legătura dintre DUNĂRE și lacul DRANOV. În 1933 a fost prelungit până în RAZELM, cu care ocazie traseul s-a modificat puțin, ocolind Lacul DRANOV și folosindu-se, în continuare, de Gârla DRANOV. Are o lungime de 27 km, lățimea de 18 m și adâncimea la –1,6 m. Este de asemenea supus colmatării la primii kilometri și la vărsare, din care cauză necesită dragări.

În Lacul RAZELM debușează și câteva canale mai mici sau gârle naturale care drenează zona DRANOVULUI, cel mai important fiind canalul MUSTACA. Are lungimea de 23 km, lățimea de 8 – 10 m și adâncimea în jurul a –1 m. Are numeroase ramificații prin care se leagă atât de canalul DUNĂVĂȚ cât și de canalul DRANOV, între care se găsește. Se varsă în RAZELM prin trei guri.

Complexul lagunar RAZELM – SINOE mai primește apă și din propriul bazin de recepție care are o suprafață de 2438 km2 și este drenat de câteva artere hidrografice puțin însemnate ca debit, dar având un caracter permanent.

Clima.

Clima regiunii este temperat-continentală cu influențe climatice pontice. Temperatura medie anuală are valori ridicate de aproape 11°C, iar precipitațiile au valori mici, 400-450 mm/anual. Este cel mai mare lac din ROMÂNIA.

Protecția mediului.

În anul 2007, Delta DUNĂRII împreună cu Complexul RAZELM – SINOE au fost declarate la nivel european ca Zone de Protecție Specială Avifaunistică. Lacurile ocupă circa 85% din complexul RAZIM – SINOE și sunt de tip lagunar (RAZELM, SINOE, GOLOVIȚA, ZMEICA, NUNTAȘI și ISTRIA) și de tip limanic (BABADAG cu prelungirile sale TĂUC și TOPRAICHIOI, AGIGHIOL, toate transformate în amenajări piscicole) și lacuri cuprinse între grinduri (LEAHOVA – COȘNA – PERITEAȘCA și cele de pe Grindul CHITUC, EDIGHIOLURILE). Complexul este inclus în Rezervația Biosferei Delta DUNĂRII si prezinta interes atât din punct de vedere botanic, cat si din punct de vedere al viețuitoarelor sau al atracțiilor culturale pe care le adăpostește. Zona ISTRIA – SINOE este amplasata in zona de sud-vest a rezervației si este strict protejata.

Influența condițiilor geografice și hidrometeorologice din Delta DUNĂRII și complexul lagunar RAZELM – SINOE asupra planificării, pregătirii și executării operațiilor militare.

Influența condițiilor geografice și hidrometeorologice din Delta DUNĂRII.

Delta DUNĂRII și complexul lagunar RAZELM – SINOE constituie un spațiu geografic de joasă altitudine, cu o suprafață de circa 4.340 km2, din care aproximativ 2700 km2 sunt acoperiți de bălți și stufărișuri. Este un spațiu cu o densitate mică de localități, cu o populație de sub 6 locuitori / km2 și cu o foarte redusă rețea de drumuri. Apărarea Deltei DUNĂRII se va concentra pe apărarea punctelor-cheie – Gurile DUNĂRII, porturile fluviale (prin organizarea de poziții fluviale întărite), grindurile (ostroavele), localitățile, bifurcațiile fluvial – precum și pe siguranței tactice pe căile de acces terestre și fluviale spre brațe, grinduri și localități; DUNĂREA cu brațele sale și rețeaua de canale adiacente, constituie obstacole naturale importante ce pot favoriza organizarea unei apărări stabile cu forțe și mijloace mai puține pe un front mai larg.

Inexistența unui teren ferm și continuu influențează foarte mult asupra executării operațiilor militare de luptă în deltă; dacă până la litoralul acesteia, un potențial inamic are acces relativ ușor pe căile maritime, din momentul desantării pe plajele de la Gurile DUNĂRII, acesta are în față o multitudine de obstacole. Abundența vegetației, rețeaua austeră de drumuri aproape impracticabile, alternanța de mlaștini și canale, cu adâncimi variate, obligă la întrebuințarea forțelor specializate (desant amfibiu – infanterie marină, forțe fluviale, infanterie ușoară – forțe aeromobile / aeropurtate și forțe pentru operații speciale) pentru planificarea și executarea operațiilor militare, într-un astfel de mediu, fiind exclusă întrebuințarea tehnicii / echipamentelor grele de luptă (mecanizate).

Apărarea litoralului deltei se poate organiza clasic, cu particularitatea existenței unor intervale mari între unități / subunități; aceasta se poate realiza în condiții foarte bune pe Grindul SĂRĂTURILE și pe plaja SULINA, integrând porturile SULINA și SF. GHEORGHE, gurile de vărsare ale DUNĂRII, grindurile lagunare PERITEAȘCA, CIOTICA, FLĂMÂNDA și Insulele SACALINUL MARE / MIC. Apărarea Deltei DUNĂRII capătă, în general, aspectul unei apărări zonale organizată în sectoare de rezistență, bazându-se pe:

terenul ferm al Grindurilor LETEA, CARAORMAN, CHILIA, STIPOC;

localitățile din deltă situate de-a lungul brațelor DUNĂRII;

digurile canalelor;

”pintenul” continental (peninsula) TULCEA – DUNVĂȚU DE JOS – Cap IANCINA – Cap DOLOȘMAN.

O influență deosebită pentru organizarea apărării o are relieful. Altitudinea medie deasupra nivelului mării de numai +0,52 m influențează negativ în executarea lucrărilor genistice de către apărător. Grindurile fluvio-marine existente în deltă, în special cele mari: LETEA, CARAORMAN, CHILIA, SĂRATURILE, CRASNICOL, cu poziție perpendiculară pe brațele principale, favorizează organizarea apărării. Distanța mare între grinduri și localități impune însă, dispozitivului de luptă discontinuitate și organizarea apărării cu forțe eterogene, care să fie capabile să lupte în încercuire timp îndelungat. Inexistența vegetației pe unele grinduri impune realizarea mascării eficiente cu mijloace specifice a dispozitivului de luptă.

Multitudinea de forțe și mijloace participante la apărare și dispunerea lor fragmentată impune crearea și pre-poziționarea unor stocuri suplimentare de materiale – în special de muniții, combustibili și alimente -, având în vedere dificultățile în executarea aprovizionării.

Obstacolele naturale existente în deltă permit organizarea unei apărări puternice cu forțe și mijloace puține.

În sectoarele favorabile debarcării desantului maritim inamic, apărarea trebuie să fie bine organizată, cu o dezvoltare frontală și adâncime care să acopere întreaga suprafață a plajelor SULINA și SF. GHEORGHE; între aceste plaje se vor destina numai forțele necesare supravegherii / siguranței (dezorganizarea elementelor inamice de cercetare / contracercetare) și blocarea manevrei de întoarcere a apărării ce ar putea fi executate de inamic.

Valoarea de obstacol a cursurilor de apă este determinată de mai mulți factori: lățimea, adâncimea, viteza curentului, natura fundului, natura și accesibilitatea malurilor, existența vadurilor, a lucrărilor de artă și hidrotehnice, lărgimea văii, anotimpul, starea vremii etc. Cu cât cursul de apă este mai lat, cu atât obiectivele din cadrul dispozitivului de luptă al inamicului se vor afla un timp mai îndelungat în bătaia eficace a diferitelor categorii de armament. Adâncimea cursurilor de apă avantajează apărarea, în sensul că acestea se transformă în obstacole mai mult sau mai puțin puternice. Viteza curentului poate împiedica, atunci când depășește o anumită valoare, manevra ambarcațiunilor sau construcția podurilor, precum și utilizarea acestora.

Natura și configurația malurilor prezintă și ea o importanță deloc neglijabilă. Astfel, dacă malul propriu este dominant, se poate organiza în mai bune condiții o pânză de foc densă deasupra apei; în același timp porțiunile mai înalte avantajează observarea terestră, înălțimile descoperite comportă aspecte deosebite în ceea ce privește mascarea. Totodată, malul înalt și abrupt favorizează lupta de apărare, fiind greu de abordat de către inamic dinspre lacuri sau fluviu.

Valoarea de obstacol a cursurilor de apă determină organizarea apărării pe direcții, cu intervale mai mari decât în apărarea clasică. Forțele și mijloacele apărătorului vor gravita în jurul sectoarelor favorabile trecerilor și forțării, raioanelor posibile de acțiune ale desantului aerian și obiectivelor – cheie de pe limita dinainte a apărării și din adâncimea dispozitivului de luptă.

Acoperirea cu foc a intervalelor, mai ales în sectoarele în care cursurile de apă reprezintă un obstacol puternic, nu este obligatorie. Supravegherea unor astfel de sectoare se poate realiza cu ușurință prin observare – ascultare și patrulare și cu forțe puține, chiar cu subunități de nivel grupă – echipă sau putători izolați, un rol deosebit revenind apărării teritoriale. Astfel de sectoare sunt următoarele:

sectorul adiacent Brațului SF. GHEORGHE între DUNĂVĂȚU DE JOS și gura de vărsare în mare;

sectorul deltaic din sudul Brațului SF. GHEORGHE (Grindurile CRASNICOL, PERIȘOR);

raioanele deltaice dintre brațele DUNĂRII.

Aceste raioane pot fi supravegheate și securizate prin rețeaua de canale, lacuri și bălți ce le străbate, acțiune ce poate fi executată cu sprijinul nemijlocit al populației locale ce desfășoară activități zilnice în aceste zone.

Cunoașterea precisă a valorii cursului de apă permite determinarea realistă a direcțiilor de ofensivă probabile ale inamicului, în aprecierea acestora trebuie să se țină seama, de asemenea, de existența, de gradul de dezvoltare și de capacitatea căilor de comunicație, precum și de capacitatea porturilor, de existența punctelor și locurilor favorabile îmbarcării și debarcării pe și de pe nave, de posibilitatea de transbordare a mijloacelor și materialelor, în acest sens, se poate aprecia că direcția principală de interzis este SULINA – Brațul / canalul SULINA – TULCEA.

Raioanele probabile de debarcare a desantului aerian tactic trebuie să ofere teren ferm, spațiu relativ întins și posibilitatea atingerii rapide a obiectivului sau aliniamentului urmărit prin misiune. Atenție sporită trebuie să se acorde raioanelor în care desantul aerian tactic al inamicului ar putea executa nemijlocit lovituri în flancul și spatele subunităților și unităților aflate în apărare, precum și celor care închid direcțiile de deplasare, de contraatac sau de intervenție ale rezervelor apropiate ale apărării. Consider că aceste raioane sunt următoarele:

Grindul CARAORMAN;

Grindul LETEA;

raionul VALEA NUCARILOR – MAHMUDIA – BEȘTEPE.

Acțiunile de luptă în deltă sunt de asemenea, influențate de climă, de condițiile hidrologice și de navigație care înregistrează variații importante în timp, uneori chiar de la o zi la alta. Nivelul și debitul DUNĂRII condiționează nivelul apelor pe întreaga arie a deltei, în sezon secetos, iulie-septembrie, suprafața de teren ferm se extinde prin retragerea apelor, determinând accesul între brațe, localități și grinduri mai ușor, dar reduce în același timp, accesul navelor pe unele canale. În sezonul ploios, martie – iunie și septembrie – decembrie, când debitul DUNĂRII crește, se reduc suprafețele de teren ferm, comunicațiile terestre se restrâng, iar unele canale care în mod normal sunt impracticabile, devin practicabile.

Extinderea suprafețelor acoperite de ape, îndeosebi în zone cu vegetație joasă, face imposibilă recunoașterea traseelor, vadurilor sau șenalelor navigabile. Acest lucru dezavantajează pe necunoscător, fiind deci un avantaj de partea apărătorului care, pentru a fi menținut, impune din partea factorilor decizionali o acțiune permanentă de a organiza cunoașterea în amănunțime a sistemului de canale, lacuri și bălți. Pe timpul iernilor geroase, majoritatea bălților și mlaștinilor îngheață, permițând accesul pe adâncimi mari.

Datorită sloiurilor de gheață, brațele DUNĂRII devin nenavigabile, împiedică transportul fluvial al forțelor și mijloacelor, dar pot forma poduri de gheață ce ar permite trecerea nestingherită a brațelor DUNĂRII de către orice fel de tehnică. Pentru realizarea dispozitivului, trupele terestre se pot deplasa pe jos, luând măsuri de siguranță la trecerea peste canalele și bălțile înghețate, folosind material lemnos, bușteni, fascine, stuf. Acțiunile de salvare – avarii, salvare-evacuare, precum și de aprovizionare logistică devin greoaie. Condițiile hidrologice de navigație influențează puternic desfășurarea transporturilor fluviale. Adâncimea apei determină folosirea navelor în funcție de pescajul lor, având în vedere că trebuie asigurată, pentru cele care transportă muniție sau carburanți, o rezervă de apă sub chilă de peste 10 m. Cele mai bune condiții există primăvara.

Viteza curentului apei determină folosirea navelor după viteza pe care o pot dezvolta, astfel ca, inclusiv la navigația din amonte, să se obțină viteze de deplasare acceptabile, în funcție de timpul avut la dispoziție pentru executarea transportului. Lărgimea și configurația fluviului pe anumite porțiuni determină modul de dispunere a navelor în formație de marș. Condițiile cele mai grele de executare a transporturilor se întâlnesc iarna, când apele au cote relativ mici, pot fi înghețate sau cu sloiuri în derivă ori compacte.

În condițiile întrebuințării sistemelor de atac CBRN, adoptarea principiului apărării pe direcții și pe fronturi largi își găsește o largă aplicare în apărarea în deltă, în acest caz fiind satisfăcută necesitatea dispersării forțelor și mijloacelor. Pe de altă parte, unele particularități ale folosirii muniției CBRN și incendiare în deltă dezavantajează apărătorul, cum ar fi: creșterea nivelului de radiație al terenului prin radioactivitatea indusă, determinată de terenul predominant nisipos din deltă; acumulările mari de agenți toxici de luptă și creșterea persistenței acestora datorate vegetației înalte și compacte pe suprafețe mari; contaminarea apei pe întinderi mari și la mari distanțe față de raionul supus atacului; dificultatea localizării și stingerii incendiilor care pot cuprinde vegetația; imensul accident biologic ce poate duce la extirparea vieții în deltă.

În deltă, datorită densității mult mai mici a localităților, a infrastructurii austere, a lipsei de acoperiri, ca și a dificultăților de aprovizionare / re-aprovizionare logistică pentru susținerea și executarea operațiilor de luptă, forțele angajate în conflict vor folosi, de regulă, efective mai reduse. Aceasta va determina sporirea gradului de independență în executarea acțiunilor de luptă de către unități, subunități și chiar de către luptători izolați, în diferite faze ale luptei și într-o perioadă de timp mai îndelungată. De asemenea, existența unui număr mare de canale, bălți, lacuri, zone inundabile și vegetației specifice deltei creează dificultăți în stabilirea traseelor liniilor de transmisiuni, executării pazei și controlului pe linii.

Apărarea sectorului litoral al Detei DUNĂRII – SULINA – SF. GHEORGHE – prezintă deosebiri esențiale și particularități în comparație cu apărarea pe cursuri de apă, în interiorul deltei ori pe litoralul românesc sudic al Mării NEGRE. Existența plajelor SULINA și SF. GHEORGHE, cu lățime de 2 – 5 km permite debarcarea prin luptă a unei potențiale forțe inamice de desant maritim de până al 1 Regiment de Infanterie Marină (întărit), sub acoperirea focului naval și aerian de sprijin de pe mare. Organizarea unei apărări pe poziție a sectorului litoral facilitează amenajarea genistică a acestuia; totodată apărarea antidesant maritim este influențată negativ de următorii factori:

existența plajelor nisipoase (chiar cu nisipuri mișcătoare);

existența sectoarelor mlăștinoase;

absența acoperirilor (înălțimi, păduri etc.);

adâncimea relativ mică a plajelor (dispozitiv de luptă puțin adânc).

În imediata apropiere a litoralului, la 50 – 150 m în largul mării, în majoritatea sectoarelor, există un prag de nisip la adâncimi mici de 1 – 1,5 m care pe de o parte împiedică apropierea de mal a navelor / ambarcațiunilor de desant ale inamicului, iar pe de altă parte permite amenajarea barajelor genistice antidesant pe o adâncime (depărtare) relativ mare de la litoral spre larg. De asemenea în sectorul litoral al deltei nu există condiții pentru organizarea și amenajarea unei apărări antidesant consolidată cu lucrări de fortificații permanente (cazemate) sau condiții pentru dislocarea și manevra Sistemelor Mobile de Lansare a Rachetelor de Coastă, destinate neutralizării (distrugerii) navelor de transport desant ale inamicului pe timpul apropierii pe mare. Adâncimile relativ mici din apropierea coastei împiedică folosirea de către inamic a submarinelor pentru inserția Grupurilor de Cercetare – Diversiune (grupurilor FOS), dar facilitează folosirea ambarcațiunilor mici de desant amfibiu.

Întrebuințarea masivă a ambarcațiunilor de desant pe pernă de aer (aeroglisoare, hidroglisoare etc.), pe lângă avantajele pe care le prezintă, este în același timp și riscantă pentru forțele inamicului, deoarece odată ajunse pe plajă, acestea nu au căi de acces din cauza vegetației stuficole robuste – exceptând direcția Gura PORTIȚEI – Lac RAZELM – SARICHIOI – fiind nevoit să folosească rețeaua existentă de canale navigabile ce poate fi supravegheată cu ușurință.

Anomaliile magnetice din raionul MAHMUDIA – BEȘTEPE, vegetația densă a deltei și configurația acesteia va influența organizarea și instalarea sistemului de comunicații (comandă – control) pentru conducere și cooperare, între eșaloane diferite și cu compunere eterogenă, mergând până la nivel de subunitate izolată. De asemenea, existenta unui mare număr de canale, lacuri, bălți, vegetație specifică deltei și zone inundabile creează dificultăți în instalarea comunicațiilor fir; cel mai adesea acestea vor fi amenajate local. Proporția redusă a suprafețelor de teren ferm în comparație cu cea a apelor și mlaștinilor din totalul suprafeței deltaice determină densitatea scăzută a așezărilor omenești și prin aceasta, a amenajărilor rețelelor de energie electrică și a celei de telecomunicații teritoriale.

În concluzie, particularitățile geografice și hidrologice ale Deltei DUNĂRII influențează decisiv atât modul de acțiune al forțelor proprii, cât și al inamicului. Cunoașterea amănunțită și folosirea cu ingeniozitate tactică a acestor particularități de către forțele proprii le avantajează pe acestea în confruntarea cu inamicul și conferă fermitate și stabilitate apărării zonale, astfel:

operațiile ofensive ale unităților de infanterie marină vor fi planificate și executate de-a lungul canalelor navigabile, liniilor de comunicații și grindurilor adiacente, împreună cu unități de nave fluviale de luptă, elicoptere (constituite de regulă, în Grupuri Tactice Fluviale / Amfibii) și formațiuni de rezistență; unitățile (subunitățile) sunt de valoare variabilă și vor acționa pe direcții cu mare grad de independență, determinate de configurația deltei. Manevra de forțe și mijloace se va executa cu nave fluviale, vedete rapide de asalt/ desant amfibiu, ambarcațiuni ușoare, hidroglisoare / aeroglisoare și elicoptere;

operațiile de apărare ale unităților de infanterie marină se vor concentra pe interzicerea întoarcerii apărării (blocarea și neutralizarea desantului tactic aerian inamic), menținerea / re-cucerirea porturilor fluviale și a pozițiilor fluviale întărite, a grindurilor (ostroavelor), blocarea manevrei (pătrunderii, infiltrării) inamicului prin dezorganizarea transportului pe fluviu și canale adiacente; contraatacurile se vor executa simultan, pe mai multe direcții, cu subunități mici, folosind pentru deplasare nave fluviale, vedete rapide de asalt/ desant amfibiu, ambarcațiuni ușoare, hidroglisoare / aeroglisoare și elicoptere; operațiile de apărare au un pronunțat caracter de independență, uneori de izolare, baza constituind-o subunitățile; sistemul de foc va fi organizat de-a lungul canalelor, la confluența acestora (joncțiuni, bifurcații denumite local și ”ceataluri”) pentru interzicerea cuceririi grindurilor.

Datorită terenului discontinuu precum și a existenței numeroaselor restricții de mobilitate, operațiile atât ofensive cât și cele de apărare vor integra pe scară largă, acțiuni tactice de hărțuire a inamicului, executate cu subunitățile de infanterie marină după cum urmează:

ambuscade fluviale;

raiduri fluviale;

blocare-scotocire (”cordon and search”);

distrugeri și baraje pe comunicații;

atacuri prin surprindere de scurtă durată;

atacuri limitate pentru distrugerea unor obiective (instalații) din zona controlată de către forțele inamicului;

ocuparea / blocarea și menținerea temporară a unor raioane (obiective) importante;

supravegherea inamicului.

Influența condițiilor geografice și hidrometeorologice din Influența condițiilor geografice și hidrometeorologice din Complexul lagunar RAZELM – SINOE

În ceea ce privește planificarea și desfășurarea operațiilor militare în sectorul complexului lagunar RAZELM – SINOE, apreciez că, în general, acesta înglobează caracteristicile generale ale mediului din Delta DUNĂRII. Desigur, limita dinainte a apărării va include localitățile de pe țărm (MURIGHIOL, SARICHIOI, ENISALA, JURILOVCA, LUNCA, SINOE, ISTRIA) iar grindurile din complexul lagunar vor fi controlate cu forțe de supraveghere care vor îndeplini misiuni / sarcini tactice specifice elementelor din siguranța de luptă, determinând inamicul să pregătească asaltul succesiv al fiecărui aliniament de apărare organizat de către acestea. Malul vestic al complexului lagunar – câmpia litorală RAZELM – delimitată la nord de Dealurile TULCEI, la est și sud de lacurile RAZELM, respectiv BABADAG, iar la vest de Valea TELIȚEI. Este o câmpie cu altitudine sub 40 m care descrește de la vest la est și este accesibilă tuturor categoriilor de tehnică militară. Datorită lipsei vegetației naturale, forțele nu dispun de o bună mascare și protecție. De asemenea culoarul depresionar adiacent CERNA – NALBANT – MIHAIL KOGĂLNICEANU este o unitate de relief cu înălțime medie de 70 – 80 m., traversată de câteva cursuri mici de apă cu debite semnificative doar în timpul ploilor torențiale. Este un spațiu în cea mai mare parte neacoperit cu vegetație, traversat de câteva șosele, comunicații care asigură manevra forțelor spre litoral sau de-a lungul acestuia.

De asemenea, din analiza geografică a litoralului, raionul cuprins între Sf. GHEORGHE, Gura PORTIȚEI și DUNĂVĂȚU nu permite organizarea apărării ci doar unor acțiuni de supraveghere și siguranță tactică (scotocire) prin observare și patrulare, folosind rețeaua de canale, lacuri și bălți; acest raion este inaccesibil prin mijloace terestre. Singura opțiune disponibilă a unui potențial inamic este pătrunderea/ infiltrare unor forțe de desant amfibiu folosind ambarcațiuni de desant pe pernă de aer, aeroglisoare sau hidroglisoare de capacitate mică sau medie; chiar și așa, numărul limitat de sectoare favorabile accesului prin desantare amfibie sunt limitate și relativ ușor de apărat; după cum urmează:

a) sectorul ENISALA – SARICHIOI – VALEA NUCARILOR, cu capacitatea de desantare de 1- 2 batalioane de infanterie marină; acest raion permite debarcarea desantului maritim, folosind pe scară largă ambarcațiunile de desant pe pernă de aer (aeroglisoare, hidroglisoare), sub acoperirea aviației;

b) sectorul JURILOVCA – CEAMURLIA DE JOS – BAIA, unde poate fi debarcat 1 batalion de infanterie marină.

Acțiunile tactice de desant maritim în cele două sectoare pot fi sprijinite prin angajarea simultană unor forțe desant aerian tactic debarcat în diferite raioane din cadrul zonei adiacente (terestre) a complexului lagunar RAZELM – SINOE, pentru care există condiții favorabile de debarcare

Apărarea antidesant în zona lagunară trebuie organizată ca operație de supraveghere, datorită configurației și mărimii zonei; pentru respingerea fermă a oricărei încercări de debarcare, în cele mai favorabile sectoare punct de debarcare vor fi dispuse forțe și poziții gata pentru a trece la blocarea și neutralizarea desantului maritim inamic.

Acțiunile militare în acest sector trebuie organizate pentru interzicerea pătrunderii cu ambarcațiuni mici cu pescaj redus (ambarcațiuni de desant pe pernă de aer, aeroglisoare, hidroglisoare etc.) prin sectorul PERIBOINA – Gura PORTIȚEI sau cu transportoare amfibii ușoare peste Grindul CHITUC și cordonul lagunar Gura PORTIȚEI și PERITEAȘCA în complexul lagunar și apoi către Podișul CASIMCEA cu scopul întoarcerii apărării din centrul Dobrogei. Acest scenariu presupune folosirea de către agresor a unor forțe specializate pentru depășirea barierelor naturale configurate de către grindurile numeroase din complexul lagunar RAZELM – SINOE și un consum mare de resurse în spațiul dintre Marea NEAGRĂ și limita dinainte a apărării, situație care poate conduce la diminuarea sensibilă a ritmului acțiunilor ofensive (datorită, în principal, condițiilor naturale) și la reluarea pregătirilor necesare asaltului decisiv asupra poziției principale de luptă organizată de către apărător pe faleză și în spațiul adiacent.

De aceea, apreciem că o acțiune în forță în complexul lagunar RAZELM – SINOE și asupra spațiului terestru de la vest de acesta este posibilă numai în situația în care inamicul nu a reușit să preia controlul Deltei DUNĂRII, iar asaltul amfibiu de pe plaja VADU – CORBU a fost respinsă.

Scenarii tactice / cursuri de acțiune ale unui potențial inamic pentru agresiunea în zona Deltei DUNĂRII și a Complexului Lagunar RAZELM – SINOE.

Cadru general.

Deși Delta DUNĂRII constituie un obstacol natural major (o zonă cu restricții majore de mobilitate) din punct de vedere tactic pentru Forțele Terestre (în special pentru cele de tip mecanizat), aceasta se poate dezvolta ca un culoar ideal de infiltrare / sprijin al forțelor de tip ușor (infanterie ușoară, infanterie marină, forțe aeromobile / aeropurtate, FOS/ Forțe cu Destinație Specială) precum și o zona propice organizării insurgențelor (manifestate inițial sub forma diferitelor forme de protest și dezordine civică – nesupunere civică, autonomii locale, grupuri paramilitare, grupuri subversive înarmate etc.); de asemenea constituie o zonă propice operațiilor aeromobile și amfibii fluviale. Delta DUNĂRII nu impune ocuparea prin luptă de către o forță ostilă/ inamică, ci controlul acesteia în punctele cheie (porturi/ debarcadere fluviale, căi fluviale de comunicații/ canale, localități, ceataluri / confluențe, raioane uscate, insule)

De asemenea, Delta DUNĂRII și complexul lagunar RAZELM – SINOE prezintă deopotrivă caracteristici geografice/ hidrografice speciale ce necesită o abordare operațional – tactică de tip neconvențional din partea forțelor proprii.

De asemenea, nu putem eluda configurația geofizică a DOBORGEI care face ca această regiune să arate ca o ”insulă” – fiind înconjurată de apă la Est, Nord și Vest, ceea ce atrage particularități tactice și operaționale ale apărării acesteia, astfel:

a) acoperirea domeniilor terestru, maritim, aerian și subacvatic precum și a domeniilor noi – cibernetic, informațional și cultural-uman;

b) independența acțiunilor;

c) sprijinul logistic;

d) operații în încercuire;

e) lupta de rezistență;

f) zone de responsabilitate non-contigue;

Deseori neglijate sau subestimate / subevaluate din punct de vedere militar, Delta DUNĂRII și Complexul Lagunar RAZELM – SINOE rămân situate în proximitatea Regiunii BUGEAC din UCRAINA – zonă cu o însemnată populație de etnie rusă, care poate facilita influența, sprijinul și dezvoltarea amenințărilor de tip hibrid la granița ROMÂNIEI, în scopul destabilizării; Regiunea BUGEAC include numeroase localități cu comunități de etnie rusă și ucraineană, relativ bine închegate cultural; nivelul general relativ scăzut de trai al populației poate fi o vulnerabilitate/ un catalizator pentru acțiuni subversive specifice acțiunilor de tip hibrid, inclusiv micul trafic de frontieră și circulația populației.

Cursul general cel mai probabil de acțiune ale unui potențial inamic în zona de coastă / litorală a ROMÂNIEI.

Agresiunea asupra DOBROGEI, poate fi declanșată de un stat riveran Mării NEGRE, cu un potențial militar comparabil cu cel al ROMÂNIEI, de un stat cu o forță militară superioară sau o coaliție militară. Principalele obiective urmărite de către statul-agresor ar putea fi următoarele:

lipsirea ROMÂNIEI de accesul la Marea NEAGRĂ și implicit, la Oceanul Planetar cu consecințele economice implicite;

lipsirea ROMÂNIEI de accesul la resursele energetice naturale din zona litorală (marea teritorială și zona economică exclusivă);

cucerirea și securizarea unui cap de pod (bază operațională înaintată, foothold, forcible entry / access point) pe teritoriul DOBROGEI care ulterior, i-ar permite inamicului să sincronizeze efortul forțelor aeropurtate cu cel al grupării de forțe terestre pentru dezvoltarea ofensivei în zonele de operații adiacente;

cucerirea unor raioane costiere / litorale care amenajate sumar să fie folosite ulterior pentru dislocarea unor forțe de nivel mai mare;

izolarea și blocarea Forțelor Navale ale ROMÂNIEI;

asigurarea libertății de acțiune pe mare în fața zonei costiere / litorale românești și cucerirea instalațiilor portuare de pe litoral care să le folosească pentru transporturi operative.

Configurația teritorială și geofizică a DOBROGEI, permite declanșarea agresiunii atât dinspre nord cât și dinspre sud, cu angajarea operațiilor ofensive din direcția Mării NEGRE. O evaluare succintă a capabilităților militare ale unui potențial inamic din Zona Extinsă a Mării Negre, combinată cu elemente de analiză mediului operațional din zona Deltei DUNĂRII și a complexului lagunar RAZELM – SINOE, relevă că scenariul general al agresiunii se va produce cel mai probabil, în următoarea succesiune:

în faza 1 – non-cinetică, un potențial inamic va disloca sub acoperire, echipe ale unor organizații neguvernamentale (ONG) ce includ consilieri (specialiști) din domeniul politic, afaceri și relații inter-etnice, cu intenția de a iniția și dezvolta diferite programe de investiții publice locale și cu focus etno-cultural; acestea vor fi întărite (dublate) de elemente clandestine de informații militare (HUMINT), operații psihologice/ PSYOPS și elemente FOS (specializate în război neconvențional); principalele sarcini ale acestor operații non-cinetice sunt: realizarea legăturii și coordonarea grupurilor locale de etnici minoritari; recrutarea, organizarea, instruirea și coordonarea unor grupări paramilitare locale (pe bază etnică); culegerea de informații și supravegherea obiectivelor (infrastructura critică); declanșarea unor acțiuni locale de protest, demonstrații publice (violente) și intimidarea autorităților locale, speculând de cele mai multe ori nivelul general scăzut de trai și anumite nemulțumiri locale; această fază poate începe chiar cu câteva luni înainte de declanșarea agresiunii militare;

în faza 2 – modelarea: angajând forțe aeropurtate / aeromobile și de desant maritim (reduse numeric dar cu capacitate operațională foarte ridicată) cucerește prin surprindere și securizează temporar porturile fluviale / maritime (SPOD), aeroporturile din zona costieră / litorală a ROMÂNIEI (APOD) și principalele culoare de mobilitate din proximitatea zonei litorale; de asemenea va urmări blocarea forțelor proprii în cazărmi (raioane) și dezafectarea temporară a unor elemente de infrastructură care permit dislocarea rapidă a forțelor apărării de coastă (poduri, intersecții, noduri feroviare și rutiere); concomitent cu detașamente FOS va trece la dezafectarea sistemelor ISR și de avertizarea timpurie dispuse în zona litoralului (sistemul de supraveghere maritimă / SCOMAR și supraveghere aeriană); această fază începe prin surprindere și poate dura 3 – 4 zile;

în faza 3 – dominarea: un potențial inamic va executa operații militare ofensive pentru izolarea DOBROGEI de zona MUNTENIEI și MOLDOVEI prin cucerirea / securizarea și ocuparea podurilor CERNAVODĂ și GIURGENI-VADU OII, angajând unități de desant maritim și forțe aeropurtate / aeromobile; acestea vor fi imediat urmate de joncțiunea cu celelalte forțe dislocate anterior, în obiectivele-cheie; această fază ar putea dura 3 – 5 zile și având securizate principalele facilități portuare, aeroportuare și terestre (rutiere, feroviare etc.) necesare, un potențial inamic va trece imediat la dislocarea forțelor principale (Follow-On Forces) – unități și mari unități mecanizate cu care va cuceri / securiza întregul teritoriu al DOBROGEI;

în faza 4 – consolidarea și reorganizarea: preluarea controlului total asupra DOBROGEI în scurt timp, prin dislocarea forțelor principale (Follow-On Forces) – unități și mari unități mecanizate – în obiectivele (zonele) cheie.

Trecerea la următorul stadiu – inițierea negocierilor politice la nivel internațional – se va realiza având următoarele condiții realizate:

principalele elemente de infrastructură critică necesare pentru dislocare-redislocare și susținere logistică sunt cucerite, securizate și controlate;

principalele coridoare de mobilitate din zona costieră sub control;

apărarea de coastă dezorganizată sau redusă la un nivel care nu mai poate amenința decisiv;

nivelul de ostilitate al populației civile (majoritare) – acceptabil.

Concomitent s-ar realiza și un obiectiv, poate mai important decât primul – cucerirea vremelnică/ prematură și preluarea controlului asupra acestor facilități portuare/ aeroportuare din zona de coastă a României, ar întârzia și ar dezorganiza dislocarea elementelor înaintate ale forței aliate NATO de răspuns (NATO VJTF/ NRF) ceea ce ar necesita soluții operaționale alternative.

Operațiile militare ale unui potențial inamic în zona de coastă vor fi sprijinite prin acțiuni specifice războiului hibrid, premergătoare operațiilor militare convenționale, după cum urmează:

acțiuni ostile în plan politic, economic și comercial în mediul internațional și regional manifestate prin presiuni politice și diplomatice;

război informațional în planul mediatic

exploatarea politică a disensiunilor/ tensiunilor interne de orice natură ale societății de (economice, politice, etnice, religioase);

angajarea și sprijinul insurgenței pentru controlul teritorial (formațiuni paramilitare, grupuri teroriste) coordonate de forțe pentru operații speciale/ FOS;

atacuri cibernetice asupra infrastructurii informatice a instituțiilor guvernamentale și locale;

operații informaționale/ INFO-OPS, operații psihologice/ PSYOPS și propagandă ostilă;

surpriză strategică și inducere în eroare;

folosirea capabilităților A2/ AD (anti-acess/ interdicție regională) în vestul Mării NEGRE pentru a preveni intervenția forțelor aliate;

folosirea pe scară largă forțelor cu destinație specială (SPF/ Special Purpose Forces), indiferent de tipul acestora (informații, cercetare-diversiune, FOS, forțe aeropurtate/ aeromobile, forțe de desant maritim);

utilizarea unor neo-tehnologii specifice războiului geofizic și climatic.

Modalități de acțiune ale inamicului pentru cucerirea Deltei DUNĂRII și a complexului lagunar RAZELM – SINOE.

Privind din perspectivă istorică, DOBROGEA nu a fost deloc lipsită de confruntări militare, ba chiar a fost una din zonele care a cunoscut una din cele mai mari densități de războaie pe unitatea de timp, iar Delta DUNĂRII, în cadrul acestei regiuni, nu a fost nici aceasta ocolită. Metaforic vorbind, Delta DUNĂRII poate fi comparată, în situația unei agresiuni militare asupra ROMÂNIEI, mai mult decât unidirecționale, cu „călcâiul lui Ahile", pentru că dacă aceasta este cucerită (controlată) de către un potențial inamic, sistemul de apărare dobrogean este puternic amputat, iar folosită ca bază de plecare, Delta asigură o acțiune rapidă, atât spre sud, pentru întoarcerea apărării din Zona de Operații de Sud – Est, cât și spre Est și Nord – Est, fapt ce poate determina cucerirea rapidă a Porților FOCȘANILOR și întoarcerea apărării din Zonele de Operații de Sud și Est, precum și căi scurte și rapide de pătrundere spre capitală și spre Zona de Operații de Vest.

Dacă din punct de vedere geopolitic, DOBROGEA se prezintă ca un veritabil „măr al discordiei", nu mai puțin interesantă este o analiză geostrategică a zonei, iar în cadrul ei, a subzonei deltaice. Din studiul elaborat în prezenta lucrare, au rezultat patru variante atât posibile cât și probabile, în care un potențial agresor ar acționa asupra Deltei DUNĂRII și complexului lagunar RAZELM – SINOE, după cum urmează:

prima variantă posibilă ar fi cea în care agresiunea asupra tării noastre, s-ar executa numai dinspre Marea NEAGRĂ, angajând forțe de desant maritim și forțe aeropurtate / aeromobile de valoare operativă; acest desant puternic sprijinit de pe mare și din aer va debarca probabil, pe întregul teritoriu al DOBROGEI, în scopul cuceririi acesteia în scurt timp și interzicerii manevrei forțelor proprii, dinspre Zonele de Operații de Sud și de Est spre cea de Sud-Est; marele grad de periculozitate al acestei variante îi este conferit de faptul că agresorul, plecând de pe baze navale și aeriene relativ apropiate dispuse pe țărmul nordic al Mării NEGRE, poate realiza cu rapiditate și ușurință surprinderea strategică;

a doua variantă posibilă ar fi aceea în care agresiunea asupra tării noastre, s-ar declanșa dinspre nord și Marea NEAGRĂ, fie independent, fie în cadrul unei operații ofensive generalizate de nivel strategic, asupra Zonei de Operații de Est; în această situație, în sprijinul forțării DUNĂRII în sectorul maritim, agresorul ar putea acționa conjugat cu întrebuințarea desantului maritim și a forțelor aeropurtate / aeromobile pe principalele direcții care ar duce la întoarcerea apărării organizate în nordul DOBROGEI, ceea ce i-ar oferi multiple posibilități de dezvoltare a ofensivei spre sud, est și nord-est;

b) a treia variantă posibilă ar fi aceea când agresiunea asupra tării noastre s-ar declanșa dinspre sud și Marea NEAGRĂ; în această situație, fie că lovitura principală a agresorului s-ar executa în Zona de Operații de Sud-Est, fie că DOBROGEA s-ar înscrie pe o altă lovitură, în contextul unei ofensive generalizate la frontiera de sud a ROMÂNIEI, inamicul ar putea coordona și sprijini operațiile forțelor terestre ce acționează pe front, operațiile unui desant maritim ȘI ALE forțelor aeropurtate/ aeromobile, debarcate în zona Deltei DUNĂRII în scopul creșterii ritmului ofensivei, ocupării porturilor și Gurilor DUNĂRII și întoarcerii apărării din această zonă, pentru ca ulterior să dezvolte ofensiva pe noi direcții operativ-strategice;

d) a patra și cea mai periculoasă variantă ar fi aceea în care agresiunea s-ar declanșa din toate direcțiile, simultan sau succesiv, operații ce s-ar executa, probabil, în cadrul unei coaliții, care ar avea ca scop cucerirea în timp scurt a DOBROGEI în vederea transformării acestei zone de operații într-o bază înaintată de plecare la ofensivă asupra Zonelor de Operații de Sud și Est.

Cel mai probabil, operațiile militare executate de către un potențial inamic în zona Deltei DUNĂRII și a complexului lagunar RAZELM – SINOE vor fi de nivel tactic, aplicate ca lovituri secundare (efort de sprijin) ale unei operații aero- terestre, de nivel operativ. Inițial, acestea vor viza cucerirea, securizarea și preluarea controlului asupra liniilor de comunicații fluviale prin reținerea infrastructurii portuare fluviale, în vederea dezvoltării ofensivei (fluviale) ulterioare, către interiorul teritoriului DOBROGEI. Pentru atingerea scopurilor propuse, odată cu trecerea la ofensivă, în oricare din cele patru variante posibile, operațiile militare probabile ale unui potențial inamic în zona Deltei DUNĂRII și a complexului lagunar RAZELM – SINOE vor fi de tip amfibiu și se vor desfășura, probabil, în următoarele faze:

faza 1 – modelarea;

faza 2 – cucerirea inițiativei;

faza 3 – dominarea;

faza 4 – consolidarea și de reorganizarea.

Faza 1 – modelarea, va include în mod evident, operații executate de către elemente (unități, subunități) de cercetare, cercetare – diversiune sau Forțe pentru Operații Speciale ale inamicului. Principala considerație tactică, privind operațiile unui potențial inamic în zona Deltei DUNARII și a complexului lagunar RAZELM – SINOE, constă în reevaluarea capabilităților acestor Forțe pentru Operații Speciale (FOS) ale inamicului în sprijinul desantului maritim; pe baza experienței dobândite din ultimii ani prin folosirea pe scară largă a acestui tip de forțe, în operații din Regiunea Extinsă a Mării NEGRE, Forțele pentru Operații Speciale (FOS) ale unui potențial inamic, dispun de capabilități de operare extrem de bune în condițiile mediului de luptă din Delta DUNĂRII și complexul lagunar RAZELM – SINOE, ceea ce privește inserția flexibilitatea, capacitatea de surprindere, mobilitatea și capabilitățile de război neconvențional (UW), făcându-le extrem de eficiente în asemenea medii operaționale, dar și foarte dificil de descoperit și anihilat. Totodată, Forțele pentru Operații Speciale (FOS) ale unui potențial inamic dispun de veleități foarte bune pentru sprijinul operațiilor de desant maritim (datorită exercițiilor comune permanente din ultimii ani în Regiunea Extinsă a Mării NEGRE), acțiunile acestora constituind un multiplicator al puterii de luptă a desantului maritim, prin paleta largă de sarcini și misiuni ce le pot executa astfel:

cercetarea și supravegherea sectoarelor de debarcare amfibie și/sau aeriană de la Gurile DUNĂRII;

cercetarea specială (SR) elementelor apărării fluviale, costiere și a infrastructurii critice din deltă și zona lagunară;

acțiuni directe (DA) și sabotaje (incendii, explozii, distrugeri) pentru dezafectarea sistemului de supravegherea maritimă (posturi radiotehnice, SCOMAR etc.) și aeriană (radare) la litoral, a punctelor de comandă (elementelor C.2) și a infrastructurii de comunicații și informatică (centre de comunicații, piloni antenelor sistemului teritorial de comunicații, tronsoane subterane de cablu/ fibră optică etc.);

distrugerea / scufundarea unor nave civile în porturi, pe brațele DUNĂRII sau pe alte căi navigabile sau minarea acestora pentru a bloca manevra forțelor fluviale în Delta DUNĂRII;

acțiuni directe (DA) și sabotaje distrugerea unor facilități logistice – depozite, instalații portuare fluviale, convoaie logistice din zona deltei;

măsuri diversioniste / de inducere în eroare și sprijinul operațiilor informaționale;

capturarea unor lideri politici și militari din zonă;

recrutarea, organizarea, instruirea și conducerea insurgenței (grupărilor paramilitare) în localitățile din Delta DUNĂRII pentru obținerea sprijinului local ulterior al desantului maritim;

coordonarea acțiunilor de război neconvențional (UW) în nordul DOBROGEI;

coordonarea la țintă a loviturilor ”chirurgicale” cu sisteme de cercetare și lovire de înaltă precizie (SCLIP) ale inamicului;

dezorganizarea sistemului de sprijin logistic al apărării de coastă;

Inserția elementelor (unități, subunități) de cercetare, cercetare – diversiune și grupurilor de Forțe pentru Operații Speciale ale inamicului în zona Deltei DUNĂRII și a complexului lagunar RAZELM – SINOE se va executa cel mai probabil clandestin, pe calea aerului (parașutare, debarcare), pe calea apei (cu ambarcațiuni rapide) sau folosind submarine; operațiile acestor elemente vor fi coordonate de la cel mai înalt nivel de conducere militară al inamicului. De asemenea, pătrunderea acestor elemente se poate realiza încă de pe timp de pace, pe cale legală, prin acțiuni verosimile (scop turistic, economic, cultural, sportiv etc.), După sosirea în raionul de acțiune, aceste elemente execută orientarea în teren, stabilirea elementelor de situație locală, organizarea bazei și măsuri de mascare. Delta DUNĂRII și complexul lagunar RAZELM – SINOE oferă condiții favorabile pătrunderii și organizării bazei de acțiune pentru grupurile de cercetare – diversiune; în timp de pace, pot fi lansați de pe navele comerciale fie pe mare, fie pe fluviu, de pe submarine, în apropierea litoralului deltei sau prin alte căi.

Faza 2 – cucerirea inițiativei. După realizarea condițiilor necesare, concomitent cu o operație terestră sau navală de mare amploare, este de așteptat ca inamicul să treacă la angajarea desantului maritim pentru cucerirea inițială a Gurilor DUNĂRII prin executarea prin surprindere a unui asalt amfibiu combinat. În acest scop, inamicul poate debarca prin luptă, în Delta DUNĂRII și în complexul lagunar, o forță de desant maritim de până la 1 Brigadă de Infanterie Marină, concomitent cu angajarea unui desant aerian tactic debarcat sau parașutat de 2 – 4 companii. Scopul probabil al acestei operații este să securizeze o Bază Fluvială Înaintată în raionul PERIPRAVA, SULINA, SF. GHEORGHE, CARAORMAN ce va fi folosită pentru:

dezvoltarea ulterioară a ofensivei fluviale pe Brațele DUNĂRII, către interiorul teritoriului;

realizarea lanțului logistic pentru susținerea operației ofensive fluviale, prin reamenajarea porturilor SULINA și SF. GHEORGHE, dislocarea unui detașament de sprijin logistic inițial, securizarea culoarului maritim și aerian de transport de pe Marea NEAGRĂ, continuitatea debarcării altor forțe și dislocarea unui element înaintat de comandă al operației (punct de comandă înaintat).

Punctele favorabile pentru debarcarea a desantului maritim inamic în deltă și complexul lagunar sunt următoarele:

plaja SULINA, unde poate fi debarcat 1 Batalion de Infanterie Marină (întărit);

plaja SF. GHEORGHE, unde poate fi debarcat 1 Batalion de Infanterie Marină (întărit);

raionul SARICHIOI – VALEA NUCARILOR SARINASUF, unde poate fi debarcate 1 – 2 Batalioane de Infanterie Marină (întărit), folosind ambarcațiuni de desant pe pernă de aer (aeroglisoare, hidroglisoare etc.).

Desantul aerian tactic inamic poate fi debarcat pe grindurile din deltă (LETEA, CARAORMAN. STIPOC etc.), dar cel mai probabil în raionul MURIGHIOL – MAHMUDIA – VALEA NUCARILOR.

Asaltul amfibiu combinat inamic la Gurile DUNĂRII se va desfășura, probabil, în funcție de una din variantele arătate, fie când inamicul a ajuns la limita de sud a Podișului CASIMCEI – în cazul agresiunii dinspre sud, fie când a început forțarea DUNĂRII – în cazul agresiunii dinspre nord, fie în ambele situații. În Delta DUNĂRII nu putem vorbi de debarcare a desantului maritim de mare amploare, având în vedere caracteristicile fizico – geografice ale zonei și a rarefierii obiectivelor economice și militare dispuse aici, ci de o operație de mică amploare – tactică sau tactic – operativă. Pentru executarea asaltului amfibiu combinat, desantul maritim inamic va întrebuința cel mai probabil pentru debarcarea pe țărmul românesc al deltei următoarele mijloace: nave de transport desant de capacitate medie (100 – 300 militari), ambarcațiuni de desant pe pernă de aer de capacitate mică și medie (30 / 300 de oameni), ambarcațiuni de desant pentru tehnica grea, vedete rapide de asalt ce pot fi întrebuințate deopotrivă în mediul maritim și fluvial, elicoptere de desant, avioane de transport etc.

Pătrunderea inamicului în deltă și complexul lagunar, va fi cel mai probabil sprijinită și de acțiunile cu forțe aeromobile pe principalele grinduri sau pe terenul ferm dintre Lacul RAZELM și Brațul SF. GHEORGHE; aceste forțe de valoare pluton – companie de infanterie pot fi parașutate, dar cel mai probabil debarcate de pe elicoptere.

Faza 3 – dominarea. După cucerirea, securizarea și consolidarea Bazei Fluviale Înaintate în raionul PERIPRAVA, SULINA, SF. GHEORGHE, CARAORMAN, cel mai probabil inamicul va trece la operații ofensive fluviale / riverane pe următoarele direcții de acțiune probabile:

SULINA – MALIUC – TULCEA;

SFÂNTU GHEORGHE – MURIGHIOL – TULCEA;

VALEA NUCARILOR – AGIGHIOL – TULCEA, cu varianta de manevră SARICHIOI, BABADAG.

Scopul probabil al acestei operații este să obțină controlul asupra principalelor linii de comunicații fluviale în vederea cuceririi unui cap de pod în interiorul teritoriului (terestru) în nordul DOBROGEI. Pentru executarea operațiilor ofensive fluviale / riverane, inamicul va utiliza cel mai probabil tactici, tehnici și proceduri specifice. Operațiile ofensive fluviale ale inamicului în Delta DUNĂRII prezintă următoarele particularități:

manevra (înaintarea) forțelor se execută pe un număr limitat de direcții (canale navigabile), de capacitate mică;

cantitatea de armament și tehnică dislocată este limitată la capacitatea ambarcațiunilor fluviale disponibile;

conducerea acțiunilor tactice de luptă este dificil de realizat, coordonarea greoaie, acțiunile căpătând un pronunțat caracter de independență;

crește importanța executării acțiunilor de luptă de către subunități mici – nivel grupă – pluton;

măsuri de siguranță tactică suplimentare;

acțiunile au în general amploare limitată;

operațiile ofensive fluviale impun angajarea sincronizată a desantului fluvial tactic precum și a celui și a celui aerian.

După ocuparea localităților SULINA și SF. GHEORGHE, inamicul va dezvolta ofensiva pe direcțiile SULINA – MALIUC – TULCEA și respectiv SF. GHEORGHE – MAHMUDIA – TULCEA, folosind în acest scop vedetele rapide de asalt (desant), navele purtătoare de artilerie, asigurate și dirijate de către grupurile de cercetare – diversiune din deltă. Ofensiva fluvială, în acest caz va avea aspectul unor debarcări succesive ale desantului fluvial, pentru cucerirea localităților (obiectivelor) de pe malurile canalului SULINA și ale Brațului SF. GHEORGHE. Concomitent cu ofensiva fluvială pe cele 2 direcții în deltă, inamicul poate infiltra forțe suplimentare, prin traversarea fluviului (Brațul CHILIA) în sectoarele PLAURU – PARDINA, CHILIA VECHE și PERIPRAVA.

În vederea executării operațiilor ofensive fluviale ulterioare în Delta DUNĂRII, este posibil ca inamicul să-și reorganizeze forțele într-o Grupare Tactică Fluvială Mobilă, constituită probabil astfel:

2 – 3 detașamente de desant fluvial de nivel companie;

2 – 3 grupuri de vedete rapide de asalt (desant);

1 – 2 grupuri de nave fluviale de lovire și sprijin prin foc;

1 – 2 grupări de nave de dragaj și siguranță;

2 – 3 detașamente de forțe aeromobile (nivel pluton întărit) ;

4 – 6 grupuri de cercetare-diversiune;

1 – 2 detașamente de sprijin logistic

1 – 2 detașamente de elicoptere de transport și sprijin.

Aceste forțe vor fi sprijinite intens de aviația în acțiunile tactice ofensive fluviale de luptă ulterioare, de-a lungul brațelor. Fizionomia desfășurării operațiilor ofensive fluviale ar putea fi următoarea:

desfășurarea elementelor de cercetare / ISR / cercetare – diversiune;

manevra fluvială și executarea pregătirii de foc preliminare și a celei nemijlocite în sprijinul debarcării;

debarcarea prin luptă a desantului fluvial tactic pentru cucerirea și securizarea obiectivului fluvial;

realizarea joncțiunii cu desantul aerian;

respingerea ripostelor ofensive ale apărătorului și realizarea condițiilor pentru dezvoltarea ulterioară a acțiunilor ofensive fluviale.

În operațiile ofensive pe comunicațiile fluviale, elicopterele vor fi folosite intensiv, în condiții mai bune și în cantități mai mari, executând misiuni de cercetare, lovire, transport și debarcare a forțelor aeromobile precum și lansarea minelor fluviale.

În raionul SARICHIOI – VALE NUCARILOR – SARINASUF, debarcarea desantului maritim se poate executa cu ambarcațiunii de desant pe pernă de aer (aeroglisoare, hidroglisoare), acoperite de aviație. După debarcarea eșalonului doi în acest raion și realizarea joncțiunii cu desantul aerian tactic, inamicul va dezvolta ofensiva pe direcția AGIGHIOL – TULCEA; concomitent, desantul aerian tactic poate cuceri Aeroportul TULCEA, în scopul folosirii acestuia pentru dislocarea aeriană ulterioară a unor forțe de nivel mai mare.

Din analiza geografică a litoralului între Gura PORTIȚEI și gura de vărsare a Brațului SF. GHEORGHE, rezultă că în acest sector, apărarea este mai greu de organizat, iar pătrunderea cu ambarcațiuni de desant pe pernă de aer asigură inamicului atingerea unor aliniamente înaintate în timp scurt.

Cel mai probabil această fază de va finaliza odată cu cucerirea, securizarea și controlul asupra principalelor facilități portuare de pe malurile DUNĂRII și asupra centrului politico-administrativ și economic TULCEA.

Faza 4 – consolidarea și reorganizarea va avea ca scop probabil redistribuirea forțelor și reconfigurarea dispozitivului de luptă pentru securizarea capului de pod cucerit în nordul DOBROGEI; concomitent inamicul va securiza principalele căi de comunicație (rute terestre) din interiorul capului de pod, obiectivele și infrastructura critică necesară pentru susținerea inițială a operațiilor pe culoarul fluvial SULINA (SF. GHEORGHE) – TULCEA.

Această fază poate fi urmată imediat de:

joncțiunea cu forțele inamicului ce au executat ofensiva cu forțarea fluviului DUNĂREA în sectorul ISACCEA;

joncțiunea cu forțele ce au debarcat la sud în sectorul VADU – NĂVODARI;

joncțiunea cu ambele forțe.

În faza finală, cel mai probabil inamicul va avea intenția securizării capului de pod în nordul DOBROGEI pe aliniamentul SULINA – CHILIA VECHE – TULCEA – ISACCEA – HORIA – CIUCUROVA – SLAVA CERCHEZĂ – BAIA. Această zonă permite dislocarea aeriană, terestră și maritimă unor noi forțe în vederea dezvoltării ofensivei terestre către sud-vest, cel mai probabil, pentru cucerirea și securizarea podului GIURGENI – VADU OII precum și pentru securizarea unui aliniament de apărare pe Brațul MĂCIN al DUNĂRII.