.05.2017 Studiu Asupra Fenomenelor De Risc… [309019]

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE

DEPARTAMENTUL DE GEOGRAFIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific

Lect. univ. dr. Mihaela LICURICI

Absolvent: [anonimizat]-Cristina MORARU

CRAIOVA

Anul 2016-2017

[anonimizat]. univ. dr. Mihaela LICURICI

Absolvent: [anonimizat]-Cristina MORARU

CRAIOVA

Anul 2016-2017

CUPRINS

INTRODUCERE 4

CAPITOLUL 1. CONSIDERAȚII GENERALE 5

1.1. Individualitatea sectorului doljean al Luncii Dunării 5

1.1.1 [anonimizat] 6

Coordonatele zonei sunt sunt: Cetate – 44°06'18.8"N 23°02'49.7" și Dăbuleni – 43°48'22.6"N 24°05'48.6"E. 6

1.1.2. Aspecte generale ale subsistemelor mediului 7

1.2. Repere în definirea și cercetarea fenomenelor de risc 11

1.2.1. Terminologia utilizată în cercetarea hazardelor și a implicațiilor sociale 13

1.2.2. Criterii de clasificare a hazardelor 15

1.3 [anonimizat] 17

CAPITOLUL 2. [anonimizat] 18

2.1. Hazardele naturale 18

2.1.1. Hazardele hidrometeorologice 19

2.1.1.1. Inundațiile 19

2.1.1.2. Hazardele climatice 21

2.1.2. Hazardele geomorfologice și cele legate de degradare a solurilor 22

2.1.2.1. Hazardele geomorfologice dominant fluviatile 24

2.1.2.2. [anonimizat] 24

2.1.2.3. Hazardele geomorfologice dominant eoliene 25

2.1.2.4. Hazarde geomorfologice legate de microforme de relief antropice 25

2.1.2.5. Hazardele geomorfologice legate de degradarea solurilor 25

2.1.3. Alte hazarde naturale 26

2.2. Hazardele tehnologice 26

2.2.1. Hazardele industriale și cele legate de transporturi 27

2.2.2. Hazardele legate de calitatea apei și a solului 27

CAPITOLUL 3. ELEMENTELE LA RISC ȘI VULNERABILITATEA ACESTORA 5

3.1. Evaluarea riscului 5

3.1.1. Cadrul conceptual al evaluării riscului 8

3.1.2. Tipuri de elemente supuse riscului în sectorul doljean al Luncii Dunării 11

3.2. Evaluarea vulnerabilității elementelor la risc 13

3.2.2. Evaluarea vulnerabilității sociale în sectorul doljean al Luncii Dunării 19

3.3. Percepția populației locale cu privire la hazardele din spațiul riveran Dunării 19

CAPITOLUL 4. MANAGEMENTUL ȘI LIMITAREA EFECTELOR HAZARDELOR 22

4.1. Proiecte și strategii cu relevanță în evaluarea și atenuarea hazardelor din Lunca Dunării 22

4.2. [anonimizat] 22

4.3 Direcții de acțiune pentru implicarea actorilor interesați și îmbunătățirea răspunsului comunitar 22

CONCLUZII 22

BIBLIOGRAFIE 22

[anonimizat], geologice, hidrologice, [anonimizat] a oferi estimarea magnitudinii și a probabilității temporale și spațiale.  [anonimizat], [anonimizat]-se pregăti pentru a [anonimizat] o [anonimizat] .

Reducerea hazardelor trebuie să reprezinte un punct-cheie al tuturor planurilor de management, inclusiv al celor ce privesc amenajarea teritoriului (controlul utilizării terenurilor și realizării construcțiilor cu diverse scopuri în arealele inundabile din diverse scenarii), precum și în politica de asigurare a populației și bunurilor împotriva celor mai semnificative fenomene din arealul studiat. Populația rurală, în mod special, are nevoie de sprijin pentru creșterea rezilienței la secetă, uscăciune, eroziune, cu accent puternic pe managementul culturilor agricole și al apei. Rezultatele cercetării stiințifice trebuie adaptate fiecărei categorii de actori locali și centrali și trebuie să fie integrate în contextul social, cultural, demografic, economic etc. particularități ale diferitelor categorii ale populației riverane Dunării din arealul studiat.

Expertiza instituțională susținută financiar și capacitățile individuale îmbunătățite constituie resurse semnificative în procesul de reducere a efectelor hazardelor naturale și tehnogene

CAPITOLUL 1. CONSIDERAȚII GENERALE

1.1. Individualitatea sectorului doljean al Luncii Dunării

Dolj este un județ din regiunea istorică Oltenia, situat în sud-vestul României, pe râul Jiu inferior, care a dat și numele județului (literal "Jiu inferior" sau "Doljiu" – din "dolu" = Vale atașată la numele râului). Județul Dolj se învecinează cu județul Mehedinți la vest, județele Gorj și Vâlcea la nord, Județul Olt la est și spre sud, pe o lungime de aproximativ 150 km, pe Dunăre, care definește și o parte din granița naturală a României.

Dunărea definește conturul sudic al județului Dolj, între comuna Cetate și orașul Dăbuleni. Rețeaua hidrografică este reprezentată de 1795 kilometri de râuri. Există, de asemenea, o multitudine de lacuri și iazuri: Lacul Bistreț, Fântana Banului, Maglavit, Golenți, Ciuperceni.

Individualitatea sectorului doljean al Dunării (Fig. 1.1) constă în zonele protejate incluse în rețeaua europeană Natura 2000: Bistreț, Calafat-Ciuperceni-Dunăre, confluența Jiu-Dunăre, Maglavit, Ciuperceni-Desa, Coridorul Jiu, Poiana Bujorului din Pădurea Plenița. Consiliul Județean Dolj administrează zonele protejate de interes comunitar, împreună cu rezervațiile naturale de fosile Dranic și Pădurea Zavala. De asemenea, pe lista de arii protejate de interes național din județul Dolj sunt incluse: Bazinul Cilieni – Băilești (47 ha), Balta Neagră (Desa), Balta Lată, Dunele de nisip Dăbuleni, lacurile Adunații de Geormane, Caraula, situl fosilei Bucovăț, pajiștile Cetate (în lunca Dunării), lunca halofit Ghighera, râul Balasan), Râurile Desnățui și Terpezița (în amonte de Fântânele), Valea Rea-Radovan. Cercetările desfășurate în județ au dovedit existența depozitelor în subteranul nordic care sunt esențiale pentru dezvoltarea economică a zonei: câmpurile de gaz de la nord de Craiova, în sectorul Ghercești – Simnic. În plus, prezența apelor minerale a fost raportată în Dolj.

Fig. 1.1. Localizare județul Dolj

(https://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_comune_din_jude%C8%9Bul_Dolj)

1.1.1 Localizarea geografică, limitele și structura sectorului cercetat

Zona studiată este situată între localitatea Cetate din vest și zona Dăbuleni din est, parțial pe Lunca Dunării, pe un sector cu caracter asimetric, cu pantele înalte și abrupte, dominând lunca inundabilă a României (Fig. 1.2).

Coordonatele zonei sunt sunt: Cetate – 44°06'18.8"N 23°02'49.7" și Dăbuleni – 43°48'22.6"N 24°05'48.6"E.

Fig. 1.2 – Zona studiată

https://www.google.ro/maps/@43.9255531,23.6316738,10.75z

Limita sudică este clară, iar cea nordică are un aspect sinuos, marcat de lanțul de așezări situate la contactul teritoriului inundabil sau pe suprafața terasei vecine (Fig. 1.2), respectiv: Cetate, Maglavit, Calafat, Salcia, Ciuperceni, Rast, Negoi, Catane, Bistreț, Cârna, Măceșu de Jos, Gighera, Zăval, Ostroveni, Bechet, Dăbuleni. De-a lungul acestui aliniament nordic, limita este bine pusă în evidență, în cea mai mare parte de către denivelările dintre terasă și luncă (Figura 1.3).

Fig. 1.3 – Cursul Dunării în sectorul doljean

Acest aspect este vizibil între Cetate – Hunia – Maglavit – Basarabi – Calafat, unde eroziunea torențială a format la baza terasei tăpșane de acumulare (de năruire și de spălare, care se pierd treptat în luncă) .

Relieful județului cuprinde zona de luncă a Dunării (Figura 1.4), câmpia și zona de deal. Altitudinea crește de la 30 la 350 m fată de nivelul mării, din sudul spre nordul judetului, formand un larg amfiteatru deschis spre soare (Consiliul Județean Dolj, 2009).

Fig. 1.4 – Localizarea și principalele caracteristici hipsometrice ale sectorului Cetate – Dăbuleni

(Popescu et al., 2015)

a. Cetate – comună cu o populație de 6.000 de locuitori. Se compune din două sate, Cetate și Moreni .

b. Maglavit – zona a fost declarată arie de protecție specială avifaunistică prin Hotărârea de Guvern nr. 1284 din 24 octombrie 2007 (privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România) (Guvernul României, 2007) și se întinde pe o suprafață de 3.661 hectare (ANPM, 2007).

c. Calafat – format din localitatea componentă Calafat (reședința), și din satele Basarabi, Ciupercenii Vechi și Golenți (Wikipedia, 2017). Situat pe malul stâng al Dunării, în vestul Câmpiei Desnățui, pe malul stâng al Dunării, la granița cu Bulgaria, Municipiul Calafat este cea mai importantă așezare dunăreană a Doljului. Pe lângă existența lacului Golenți, important pentru practicarea pescuitului, de importanță ecoturistică se remarcă a fi și SPA Calafat-Ciuperceni-Dunăre (29 024 ha) (Consiliul Județean Dolj, 2015).

d. Ciupercenii Noi – comună situată în vestul Câmpiei Desnățuiului, învecinându-se la nord cu DN 520, la sud cu fluviul Dunărea, la est cu, comuna Desa, la vest cu satul Ciupercenii Vechi. Aceasta este formată din satele Ciupercenii Noi și Smârdan.

e. Rast – se află situată în Câmpia Desnățui, pe râul omonim, la 74 km sud-vest de municipiul Craiova. Vecinii acesteia sunt în nord orașul Băilești, nord-vest Seaca de Câmp, la vest comuna Ghidici, la sud Dunărea și la est comuna Negoi

f. Negoi – este încadrată de comunele Rast la vest, Bistreț la est și orașul Băilești la nord, în sud învecinându-se, ca toate celelelte comune din aria țintă, cu lunca Dunării (Consiliul Județean Dolj, 2015)

g. Catane – situată în sudul Câmpiei Desnățui, pe terasele Dunării, învecinându-se cu comuna Negoi la vest, Bistreț la est și Afumați la nord.

h. Bistreț – situată în sudul Câmpiei Băileștiului, fiind flancată de comuna Catane la vest, Afumași, Urzicuța și Goicea la nord și Cârna la est, în sud întinzându-se până în lunca Dunării – L.Bistreț (în partea de sud-est) (Consiliul Județean Dolj, 2015). Spațiul administrativ al comunei Bistreț include teritorii din 2 situri Natura 2000 – Coridorul Jiului (sit de importanță comunitară) și Bistreț (sit pentru protectie avifaunistică). Prin urmare, aici pot fi observate numeroase specii de păsări, multe dintre ele ocrotite.

i. Cârna – a fost înființată în urma reorganizării administrativ-teritoriale din anul 2004, anterior fiind inclusă în comuna Goicea, satul numindu-se și Dunăreni. Este situată în sudul Câmpiei Băileștiului, învecinându-se la vest cu comuna Bistreț la vest, Goicea la nord și Măceșu de Jos la est, în sud întinzându-se până la valea Dunării

j. Măceșu de Jos – are în componența sa două sate – Măceșul de Jos și Săpata (din 1956) – Principalele resurse turistice sunt reprezentate de Dunăre și canalele și gârlele aferente, unde se poate practica pescuitul sportiv și alte activități ecoturistice – plimbări cu barca, birdwatching, poteci pentru interpretarea naturii etc

k. Gighera – situată în sud-estul Câmpiei Băileștiului, pe terasele și lunca Dunării, la confluența Jiului cu Dunărea. în lunca Dunării, aferentă comunei Gighera, se află Pădurea Zăval, un șleau de câmpie de cca. 730 ha, ce a rezistat transformărilor antropice intensive din aria învecinată, fiind înconjurat de sisteme agricole, păstrându-și majoritatea lanțurilor trofice create de natură de-a lungul timpului (Năstase & Năstase, 2006).

l. Zăval – aici este construit un sat de vacanță, intitulat tot Zăval, situat pe malul Jiului, lângă rezervația naturală „Pădurea Zăval”.

m. Ostroveni – comuna Ostroveni este situată în sud-vestul Câmpiei Romanați, pe cursul inferior al pârâului Jieț, pe terasele Dunării, învecinându-se cu comunele Gighera și Gângiova la vest, Bechet la est și Sadova la nord. Deține o suprafață de 8193 ha, din care 5683 ha teren agricol, 1173 ha de pădure și 645 ha ocupate de apă, ceea ce reprezintă aproape 8% din suprafața comunei.

n. Bechet – situat în extremitatea sud-estică a județului Dolj, în sudul Câmpiei Romanațiului, învecinându-se la vest cu comuna Ostroveni, la nord cu Sadova, iar la sud cu comuna Călărași, în partea de sud fiind delimitată de valea Dunării.

o. Călărași – comună situată în extremitatea sud-estică a județului Dolj, în Câmpia Romanați, învecinându-se cu Bechet la vest, Dăbuleni la est, valea Dunării în sud (Consiliul Județean Dolj, 2015).

p. Dăbuleni – comună înființată prin legea administrativă din anul 1864, a reprezentat mult timp una dintre cele mai mari comune din România (Consiliul Județean Dolj, 2015). Județul Dolj are o lungă tradiție în producția pepeni, în special în zona Dăbuleni, care ocupă locul I la nivel național și unde funcționează mai recent o piață de gross (Consiliul Județean Dolj, 2015).

Tabel 1.1 Listă UAT – județ Dolj

ZMD – zonă montană defavorizată, ZDS – zonă defavorizată de condiții naturale Specifice, ZSD – zonă semnificativ defavorizată

Sursa: http://www.apia.org.ro/files/pages_files/Lista_unit%C4%83%C5%A3ilor_administrativ-teritoriale_din_PNDR._Anexa_4A_-_Zone_defavorizate.pdf

Conform Consiliului Județean Dolj, Porturile Cetate, Calafat și Bechet vor beneficia de investiții din fonduri europene pentru extindere și modernizare.

Suprafața totală este de 7.414 kmp și reprezintă 3,1% din suprafața țării. Din acest punct de vedere Doljul se situează pe locul 7 între unitățile administrativ-teritoriale ale României.

Relieful județului cuprinde zona de luncă a Dunării, câmpia și zona de deal. Altitudinea crește de la 30 la 350 m față de nivelul mării, din sudul spre nordul județului, formând un larg amfiteatru deschis spre soare. Relieful apare ca niște trepte plate care se ridică sub formă de piramidă din lunca Dunării spre dealurile Amaradiei, de la 30 până la 350 m deasupra nivelului marii.

Județul Dolj aparține zonei climatice temperate, cu influențe mediteraneene datorită poziției sud-vestice. Poziția și caracterul depresionar al terenului pe care îl ocupă, în apropiere de curbura lanțului muntos carpato-balcanic, determină, în ansamblu, o climă mai caldă decât în partea centrală și nordică a țării, cu o medie anuală de 10-11.5 °C.

După aspectul general predominant al reliefului, Doljul poate fi considerat un județ de câmpie, iar după agentul principal care a generat formele de relief de pe cea mai mare parte a teritoriului său se încadreaza perfect în categoria județelor dunărene (Wikipedia, 2017).

O mare parte din sudul județului este acoperită de lanuri bogate, vegetația fiind specifică zonei de stepă. În trecut, Câmpia Olteniei era acoperită de păduri de stejar care alternau cu tufărișuri. Influențele climatice și intervenția omului au determinat modificarea învelișului vegetal. În zona Ciuperceni și Apele Vii se întind păduri de salcâm, iar la Verbița, și Braniște predomină pădurile întinse de stejar. Fauna terestră și acvatică a suferit modificări generate de vânatul și pescuitul abuziv, multe dintre speciile care populau teritoriul județului Dolj supraviețuind în număr mic sau dispărând cu totul.

Polul de Creștere Craiova prezintă o formă alungită în culoarul morfohidrografic al Jiului, desfășurată pe aproximativ 22 km, cu extensiune variabilă pe direcția est-vest, fiind mai îngustă în nord, aproximativ 12 – 16 km, iar către sud aria urbană și periurbană are lățimea de 16 – 18 km.

Teritoriul pe care se desfășoară cartierele și localitățile Zonei Metropolitane Craiova este un produs exclusiv al activității morfogenetice fluviale. Municipiul Craiova se desfășoară într-un ecart altitudinal de aproape 70 75 m (70 -75 m altitudinea la nivelul luncii și 140-150 m la nivelul terasei aVa). Dealurile piemontane (Bucovăț, 165 m; Cârligei, 160 m; Drumul Mare,158,5 m) ale Piemontului Bălăciței, delimitează culoarul Jiului la vest, iar unitățile deluroase ale Piemontului Oltețului (Viilor, 209,5 m; Mlecănești, 203,5 m și Cârcea, 191,5 m), conturează limita estică a culoarului.

În ceea ce privește resursele subsolului din cadrul județului Dolj, acestea cuprind următoarele: zăcaminte de țiței, în Simnicu de Sus, Ghercești, Pielești; gaze naturale, la Ghercești, Simnicu de Sus. Merită menționată existența în sudul județului a celei mai mari suprafețe nisipoase din țară, în paralel cu un număr impresionant de lacuri formate fie de revărsările Dunării, fie de acumulările de precipitații.

Lunca Dunării prezintă o desfășurare asimetrică, cu lățimi ce depășesc uneori 3 km, iar altitudinea absolută coboară de la 7879 m, la confluența Jiului cu Amaradia, la 70 m în dreptul localității Balta Verde. Meandrarea puternică realizată de Jiu în perfectarea profilului de echilibru explică morfologia albiei majore și luncii, care asociază ostroave, grinduri, brațe moarte sau belciuge, dar și frecvente ochiuri de apă, ori arii înmlăștinite la nivelul luncii (Primăria Craiova, 2015).

În coridorul fluvial al Dunării cele mai vechi așezări datează din perioada Neolitică. În prezent fluviul reprezintă cea mai importantă sursă de apă potabilă și industrial pentru localitățile și unitățile economice din regiune. Chiar dacă, pentru acestea, sursa directă de alimentare cu apă nu este întotdeauna Dunărea, ea influențează apele freatice ce constituie, de cele mai multe ori, surse de apă captate. În sectorul românesc al coridorului fluvial al Dunării există în prezent 19 orașe și 9 așezări rurale. Majoritatea folosesc, pentru diferite utilizări, apa din fluviu. Cele mai mari unități industriale cu captări proprii din apa Dunării sunt: întreprinderea Minieră Moldova Nouă, Combinatele Chimice de la Drobeta-Turnu Severin, Turnu Măgurele.

Suprafața spațiului hidrografic administrat de Administrația Bazinală de Apă Jiu este de 16.676 km2. În bazinul hidrografic Jiu sunt 36 lacuri și bălți naturale din care 14 sunt mai mari de 0,5 km2. Dintre lacurile cele mai importante amintim: Fântâna Banului (S = 3,14 km2), Balta Rotunda (S = 3,00 km2) Balta Mărginița (S = 2,56 km2), Balta Ciupercenilor (S = 1,68 km2) ș.a.

Pe râurile interioare există 61 acumulări cu folosință complexă cu un volum util de 944,904 mil. m3. Dintre cele mai importante acumulări amintim: Valea de Pești (Vt = 5,3 mil. m3), Vădeni-Târgu Jiu (Vt = 2,623 mil. m3), Turceni (Vt = 9,9 mil. m3) ș.a.

1.1.2. Aspecte generale ale subsistemelor mediului

Privitor la proprietățile mediului, resursele și serviciile existente se referă la resursele și serviciile pe care mediul le asigură pentru funcționarea subsistemelor componente, dar și la disponibilitatea unor resurse și servicii de a fi înlocuite (de exemplu, resursele regenerabile și neregenerabile) .

Mediul are un caracter perceput ca o calitate absolut particulară, o reflectare a unor realități spațiao-temporale care au fost în permanență modelate prin dialogul om-natură. Intrând în cadrul general, mediul nu este doar un ansamblu de elemente materiale, ci și reprezentarea mentală, imaginea colectivă, ecoul psihic al legăturii oamenilor, comunităților sau grupurilor cu locul lor.

Această relație permanentă dintre dimensiunile naturale și cele sociale și etnoculturale prezintă o mare importanță în spațiul analizat și trebuie luată în considerare în toate discuțiile despre dezvoltarea durabilă .

Ca ansamblu sistemic vast, mediul rezultă din integrarea a trei sisteme echivalente mari: cea a sprijinului ecologic sau abiotic, a sistemului comunităților vegetale și animale și a sistemului activităților umane, prin care primele două se modifică, se planifică și se utilizează.

Dezvoltarea regională a devenit o preocupare majoră pentru comunitatea de cercetare științifică, precum și un subiect de dezbatere pentru autoritățile centrale și locale, pentru întreprinzători și actorii publici. Spațiul – ca suport al activităților umane, precum și al capitalului natural – reprezintă forma obiectivă a existenței materiale și exprimă ordinea coexistenței lumii reale, dimensiunea spațială fiind vitală pentru susținerea sistemelor social-economice (Berca, 2000), (Mohan & Ardelean, 1993). Garantarea dezvoltării socio-economice durabile în spațiul Dunărea presupune familiarizarea cu durabilitatea ecologică, integritatea ecosistemului, capacitatea de susținere a mediului, echilibrul ecologic regional și local al ecosistemelor.

Dunărea, precum și zonele sale riverane și de inundații oferă o varietate de resurse, pe care generații succesive au urmărit să le controleze și să le transforme în beneficiul lor. Fiind un mediu complex, unde elementele se află într-un echilibru dinamic, Lunca Dunării a suferit schimbări severe, mai ales ca o consecință a transformării terenului și a acoperirii cestuia. Modificările au fost diferite în ceea ce privește calitatea și intensitatea și depindea, în principal, de structurile socio-economice și politice specifice unei anumite perioade.

În ciuda condițiilor favorabile solului și climei și a volumului important al forței de muncă, activitățile agricole și, implicit, terenurile cultivate în cadrul Luncii Dunării au fost frecvent supuse unor fenomene hidrometeorologice periculoase, în special inundațiile.

Cercetările din ultimii ani, în plan național și internațional, au arătat că ecologia unui fluviu este puternic controlată de ecologia coridorului și axului fluvial. Barajele, acumulările antropice, ostroavele, lunca, zonele de spuraumectare, arealele aluvionare, constituie împreună un sistem în care orice schimbare intervenită într-un component se reflectă în calitatea celorlalte. Interacțiunea proceselor naturale din interiorul acestui sistem contribuie la evoluția sa. Această evoluție este însă marcată de activitatea umană, de intensitatea și formele ei de manifestare (Pătroescu, et al., 2000).

Indiferent de mărimea amenajărilor antropice din coridorul fluvial al Dunării, toate au adus modifcări calitative și cantitative ale mediului natural. În majoritatea cazurilor, artificializarea ecosistemelor este ireversibilă. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul următorului se intensifică acțiunile de stabilire a nisipului prin plantarea de salcâmi și de viță-de-vie. Figurile 1.5 și 1.6 evidențiază creșterea suprafețelor forestiere între anii 1857 și 1912, împădurirea continuând în secolul al XX-lea, dovedită de hărțile topografice realizate în ultimele decenii ale acestui secol. În același interval (secolul XX), o creștere semnificativă este înregistrată de livezile și podgoriile, care se extind mai ales pe terenurile nisipoase (Bechet, Bistreț, Cârna, Maglavit și Dăbuleni) .

Fig. 1.5 – Aspectul și dinamica utilizării terenului în sectorul Dunărean de la Ciupercenii Vechi la Ghidici – evoluția suprafețelor forestiere

Fig. 1.6 – Aspect și dinamica utilizării terenului în sectorul Dunărean de la Bistreț la Gighera

Din literatura de specialitate și din cercetările precedente am constatat că îndiguirile au generat creșterea nivelelor la ape mari, micșorarea timpului total de parcurgere a undelor de viitură, reducerea suprafețelor de reproducere a peștilor și reducerea efectului de filtru biologic alături de valorificarea agricolă a incintelor îndiguite. Tot ca urmare a lucrărilor de îndiguire au aparut fenomene de sărăturare în lipsa unui drenaj corespunzător și ca urmare a excesului de umiditate (în special în sectorul Dăbuleni – Bechet), de eroziune în zonele dig-mal unde nu au existat perdele de protecție corespunzătoare și care sunt expuse valurilor generate de traficul naval .

Îndiguirile și desecările efectuate în lungul văii Dunării au afectat producția piscicolă, în sensul diminuării acesteia. Tot amenajările antropice au adus modificări orizontului biologic activ al solurilor (Pătroescu, et al., 2000).

Digurile de protecție împotriva inundațiilor construite între râul Jiu și Bechet în perioada 1908 – 1912 (reconstruite între 1930 și 1933), precum și pe sectorul Rast – Bistreț, în perioada 1925-1930, au fost inundate și rupte din cauza marilor inundații din acea perioadă cuprinsă între anii 1937 și 1942; ca urmare, după 1958, vechile diguri au început să fie reparate sau consolidate și au început construirea unor noi diguri de protecție împotriva inundațiilor.

După 1990, în contextul noilor relații de proprietate asupra terenului și infrastructurii și a unui declin economic general, cea mai mare parte a rețelei de irigații a încetat să funcționeze, în timp ce culturile sunt frecvent reduse sau compromise din cauza fenomenelor tot mai întâlnite de secetă din această zonă. Sectorul analizat din Lunca Dunării se numără printre puținele zone din România în care atât riscurile de secetă, cât și de inundații sunt caracteristice, cu toate consecințele declanșate asupra subsistemelor biotice, abiotice și umane ale mediului.

O altă problemă majoră este cea a degradării terenurilor, supuse tot mai multor factori naturali și antropici. Cele mai mari suprafețe de terenuri degradate și neproductive se regăsesc în localitățile: Desa, Piscu Vechi, Gighera, Braloștița, Afumați, Dăbuleni, Calafat (între 100 și 600 ha fiecare). O soluție optimă pentru aceste terenuri ar fi împădurirea.

În ceea ce privește subsistemul biotic, suprafața medie a spațiilor verzi din principalele zone urbane din județul Dolj se află sub valoarea recomandată de Comisia Europeană (12 m2 / locuitor). În ceea ce privește spațiile verzi (parcuri, grădini publice, scuaruri, baze sportive) din cele 7 orașe ale județului Dolj, acestea măsurau, în anul 2013, 1.326 ha, în creștere cu 1,5% față de anul 2007.

Rețeaua hidrografică – Pe teritoriul Județului Dolj se află două bazine hidrografice principale: Dunărea (150km) și Jiul (140km). Râurile secundare aparțin fie primului fie celui de-al doilea bazin hidrografic, și includ: Balasan, Desnățui, Baboia, Ciutura, Jiet (afluenți al Dunării), Amaradia, Plosca, Raznic, Gilort, Meresel și Mascot (Râul Jiu).

Din punct de vedere climatic, perioada ultimilor 15 ani s-a caracterizat prin importante modificări ale parametrilor hidrometeorologici și geo-climatici în majoritatea zonelor geografice ale planetei, inclusiv în județul Dolj. Aceste perturbări climatice se datorează în mare măsură activităților antropice desfășurate în cadrul industriilor poluante din economiile naționale. Emisiile de substanțe acidifiante, precursori ai ozonului, gazele cu efect de seră și metalele grele, conduc la o încălzire evidentă a troposferei, fapt care determină efecte dezastruoase asupra mediului de viață terestru, marin și aerian. Pentru realizarea unei dezvoltări durabile, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, promovarea și valorificarea formelor noi de energie regenerabilă, a tehnologiilor noi favorabile protecției mediului și pentru creșterea eficienței energetice, în anul 1997 a fost întocmit Protocolul de la Kyoto, la Convenția- Cadru a ONU, asupra schimbărilor climatice, adoptate la New York în anul 1992. România, ca țară participantă la realizarea protocolului de la Kyoto a ratificat acest document și urmărește în mod constant, punerea în practică a prevederilor acestuia.

Efectele evidente ale schimbărilor climatice sunt secetele și ploile abundente din ce în ce mai frecvente. Alternanța între perioade de secetă și ploile abundente afectează calitatea culturilor agricole și favorizează producerea inundațiilor datorită capacității reduse a terenurilor de a absorbi apa în exces.

În România, în 2005-2006, revărsările apelor și inundațiile au cauzat pagube însumând peste 1,5 miliarde de euro. Județul Dolj a fost unul dintre cele mai afectate de inundațiile produse în primăvara anului 2006: în aprilie 2006, județul Dolj a înregistrat peste 53% din totalul persoanelor evacuate din toată țara (8.787 persoane din 16.366).

Potrivit specialiștilor, încălzirea vremii va afecta tot continentul european, dar zonele cu risc mare de deșertificare sunt cele din jumătatea sudică a continentului. România, alături de Spania, Italia și Grecia, este pe lista zonelor unde schimbările vor fi accentuate, manifestările urmând a fi vizibile incă din anii 2015 – 2025. În România, principalele regiuni afectate de deșertificare vor fi Oltenia, Banatul și Dobrogea (Consilul Județean Dolj, 2008).

1.2. Repere în definirea și cercetarea fenomenelor de risc

Deși dezastrele naturale apar în forme naturale, cum ar fi cutremure, inundații, tornade, uragane, alunecări de teren etc., în ultimele decenii dezastrele au fost văzute de sociologi ca fenomene sociale care au rădăcini în sistemul social sau structura socială (Fothergill, 1998).

Pentru a înțelege cadrul teoretic al reducerii riscului de dezastru, voi prezenta în cele ce urmează mai multe concepte cheie. Definițiile acestor concepte vor fi adoptate, în principal, pe baza celor din terminologia UNISDR (Strategia internațională a Națiunilor Unite pentru Reducerea Dezastrelor) elaborată în 2009 și completate de unii academicieni. Există cel puțin două motive pentru utilizarea definițiilor UNISDR. În primul rând, servește ca bază teoretică care ajută direct la înțelegerea textelor UNISDR pentru partea de analiză (UNISDR, 2009),. În al doilea rând, UNISDR este Secretariatul dedicat pentru a facilita implementarea Strategiei internaționale pentru reducerea dezastrelor, deci definițiile sale au fost acceptate pe plan internațional și utilizate în documentele altor agenții partenere ale ONU și în cooperare cu UNDP și USAID. Este important să se ia act de faptul că definițiile UNISDR s-au schimbat constant în timp. Prin urmare, anumite definiții din mediul academic sunt utilizate pentru a completa și a înțelege termenul mai cuprinzător (UNISDR, 2009).

Conform definiției privind "dezastrul" dată de către UNISDR (2009), este vorba de o "perturbare gravă a funcționării unei comunități sau a unei societăți care implică pierderi și impacturi umane, materiale, economice sau de mediu pe scară largă, care depășesc capacitatea comunității sau societății afectate de a face față cu propriile resurse".

Cu toate acestea, în realitate, cele trei categorii de dezastre sunt gestionate separat de diferite agenții din sistemul ONU și din sectoarele guvernamentale. Prin declararea scopului reducerii riscului de dezastru ca "… reducerea daunelor cauzate de pericolele naturale cum ar fi cutremurele, inundațiile, secetele și cicloanele, printr-o etică a prevenirii", UNISDR își clarifică domeniul și anume, doar în legătură cu hazardele naturale, și nu catastrofele din cauze umane, deși activitățile umane contribuie, de asemenea, la izbucnirea unor pericole naturale. De asemenea, definiția implică necesitatea ca agențiile din afara comunității să se implice în reducerea riscurilor de dezastre, deoarece dezastrele apar atunci când capacitatea comunității nu este suficientă pentru a face față "cu utilizarea resurselor proprii".

"Riscul" așa cum este definit de către UNISDR (2009) înseamnă "combinarea probabilității unui eveniment cu consecințele sale negative", care este o revizuire a definiției anterioare unde sublinia doar "probabilitatea unor consecințe nocive" (Beckman, 2006). "Riscul" este perceput în legătură cu vulnerabilitatea în definiția sa dinainte de 2007, dar acum riscul este explicat într-un mod mai larg. Este posibil să fie rezultatul examinării diminuării victimizării populației din comunitate, astfel încât să se implice mai bine în reducerea participativă a riscului de dezastru comunitar.

"Riscul de dezastru" înseamnă "eventualele pierderi în urma dezastrelor, în vieți, în stare de sănătate, mijloace de trai, bunuri și servicii, care ar putea apărea într-o anumită comunitate sau într-o societate în anumite perioade de timp specificate (UNISDR, 2009)". Utilizarea populară presupune, de obicei, semnificația atât a "probabilității" cât și a "consecințelor", dar în "riscul de dezastru", riscul este, de obicei, mai concentrat asupra "consecințelor negative". S-a recunoscut că riscul de dezastru este rezultatul combinării a două elemente, intensitatea fizică a pericolului și vulnerabilitatea și capacitatea de adaptare a popoarelor expuse riscului (ONU, 2005).

Există multe definiții privind vulnerabilitatea. De exemplu, (Beckman, 2006) și (Wisner, et al., 2004) au definit-o ca fiind "caracteristicile unei persoane sau unui grup și situația lor care influențează negativ capacitatea lor de a anticipa, de a face față, de a rezista și de a se recupera după impactul hazardului". Few, 2007 a pus, de asemenea, accentul pe vulnerabilitate asupra oamenilor prin identificarea celor trei elemente ale vulnerabilității ca fiind internă (starea de sănătate), personală (percepții, capabilități, acțiuni) și externă (mediul social). Spre deosebire de definițiile din mediul academic care au subliniat vulnerabilitatea oamenilor, definirea de către UNISDR, pe de altă parte, a subliniat vulnerabilitatea comunității, "caracteristicile și circumstanțele unei comunități, a unui sistem sau a unui activ care o face susceptibilă la efectele dăunătoare ale unui pericol".

Vulnerabilitatea este strâns legată de sărăcie. Sărăcia este unul dintre factorii care conduc la vulnerabilitate, iar vulnerabilitatea poate duce și la sărăcie (Beckman, 2006). Persoanele sărace sunt mai expuse riscurilor și pericolelor datorate unor factori cum ar fi localizarea locuințelor, materialele de construcție și accesul la informații. (Cannon, 1994) a susținut că vulnerabilitățile includ trei componente: gradul de rezistență, inclusiv capacitatea de recuperare; componenta de sănătate care include starea fizică a persoanelor și accesul la tratament medical; gradul de pregătire a individului și a comunității.

Capacitatea de adaptare, identificată de UNISDR, 2009, ca fiind "capacitatea oamenilor, a organizațiilor și a sistemelor, de a face față și de a gestiona condițiile nefaste, situațiile de urgență sau dezastrele folosind abilitățile și resursele disponibile" .

Capacitatea de a face față este văzută în contrast cu vulnerabilitatea. Persoanele vulnerabile au o capacitate limitată de adaptare. Îmbunătățirea capacității de adaptare a oamenilor îi ajută să-și reducă nivelul de vulnerabilitate. Reducerea riscului de dezastru, gestionarea riscului de dezastru sunt cei doi termeni utilizați în mod obișnuit pentru a descrie activitatea implicată în riscurile dezastrelor. Conform terminologiei UNISDR, "managementul riscului de dezastru" este definit ca "procesul sistematic de utilizare a directivelor administrative, a organizațiilor și a capacităților operaționale pentru implementarea strategiilor, a politicilor și a capacităților de adaptare îmbunătățite pentru a diminua efectele negative ale pericolelor și a posibilității de dezastru". Ea descrie acțiunile care vizează reducerea riscului, atât în ​​ceea ce privește diminuarea posibilității de producere a dezastrelor înainte de a se întâmpla, cât și diminuarea impactului negativ al pericolelor după ce acestea au loc. În timp ce "reducerea riscului de dezastru" este definită ca și "conceptul și practica de reducere a riscurilor de dezastru prin eforturi sistematice de analiză și gestionare a factorilor cauzali ai dezastrelor, inclusiv prin reducerea expunerii la riscuri, diminuarea vulnerabilității persoanelor și a proprietății, un management de mediu adecvat și pregătirea îmbunătățită pentru evenimente adverse", care descrie obiectivul politicii de reducere a riscurilor, cu accent pe etapa de pre-dezastre, în practică se dorește accent atât etapele de pre-dezastre, cât și cele post-dezastre.

1.2.1. Terminologia utilizată în cercetarea hazardelor și a implicațiilor sociale

Manifestările extreme ale fenomenelor naturale cum sunt: furtunile, inundațiile, seceta, alunecările de teren, cutremurele puternice și altele, la care se adaugă accidentele tehnologice și situațiile conflictuale, pot să aibă  influență directă asupra vieții fiecărei persoane și asupra societății în ansamblu. Deși măsuri pentru prevenirea efectelor negative ale manifestărilor naturale extreme s-au luat probabil încă  de la primele contacte între om și natură, preocupările pentru a stabili o terminologie unitară și standarde în domeniu sunt mult mai recente, acestea datând abia din a doua jumătate a secolului XX și, în special, din ultimul deceniu al acestuia.  Încercările de a defini și a denumi cât mai bine fenomenele naturale extreme au condus la dezvoltarea unei terminologii operaționale care se utilizează  astăzi de cea mai mare parte a cercetătorilor implicați în această direcție (Licurici, et al., 2013).

Conceptele de hazard și risc, precum și noțiunile asociative, prezintă dificultăți în ceea ce privește definirea conținutului și a implicațiilor acestora. Este necesară o studiere aprofundată a acestor elemente, în vederea elaborării unui sistem conceptual logic, care să definească și să reunească accepțiile unanime, pentru a evita inadvertențele în utilizarea eficientă a termenilor.

Principalele confuzii sunt cele dintre hazard și risc, respectiv hazard și dezastru. Considerând cercetarea fundamentală a fenomenelor extreme predezastru ca prioritară pentru reducerea urmărilor negative ale dezastrelor asupra populației, sub egida UNESCO și a secretariatului IDNDR (International Decade for Natural Disaster Reduction), s-a elaborat, în cursul anului 1992, un dicționar de termeni cu scopul folosirii unui limbaj științific unitar, „Internationally agreed glossary of basic terms related to disaster management”, în vederea elaborării unor sinteze la nivel planetar.

În accepțiunea UNISDR și a literaturii de specialitate, definițiile fuzionate ale termenilor utilizați în cercetarea hazardelor și a implicațiilor sociale, pot fi enunțate astfel (UNISDR, 2005), (Twigg, 2004), (Wisner, et al., 2004), (Department for International Development – UK, 2005) NISDR (2005), Wisner (2003), Twigg (2004) și DfID (2005):

Dezastrul este expunerea unui grup vulnerabil de persoane la un pericol, ducând la o ruptură în funcționarea unei societăți și la provocarea unor pierderi umane, materiale, economice sau de mediu care depășesc capacitatea comunității sau societății afectate de a le confrunta. Un dezastru rezultă dintr-o combinație de riscuri și vulnerabilități care depășesc capacitatea societății / comunității de a reduce eventualele consecințe negative ale unui risc.

Pericolul este un eveniment extrem, natural sau antropologic, potențial distructiv pentru activele sociale, economice și umane. Acestea pot include amenințări viitoare și pot fi "naturale" (geologice, hidrometeorologice și biologice) sau "antropologice" (degradare a mediului și pericole tehnologice).

Vulnerabilitatea reprezintă totalitatea condițiilor determinate de factorii fizici, sociali, economici și de mediu sau procesele care sporesc sensibilitatea unei comunități de a suferi impactul unui pericol.

Riscul este definit ca fiind produsul pericolului și vulnerabilității măsurat în termeni de daune cantitative și calitative așteptate ca urmare a expunerii persoanelor vulnerabile la pericol.

Capacitatea este combinarea tuturor forțelor și a resurselor existente într-o comunitate, societate sau organizație care poate reduce nivelul de risc sau efectele unui dezastru. Capacitatea poate include capital fizic, instituțional, social, economic sau uman. Capacitatea și vulnerabilitatea pot fi considerate a fi parte a aceluiași continuum pe măsură ce unul scade, pe măsură ce celălalt crește.

Conform lui (De Leon, 2006), au fost propuse diferite ecuații pentru a ilustra corelația dintre risc, intensitatea hazardului și vulnerabilitatea, dar una dintre ecuațiile frecvent utilizate de către multe instituții este:

Risc = Pericol x (Vulnerabilitate / Capacitate)

Cu alte cuvinte, având în vedere că intensitatea fizică a pericolului nu este controlabilă, cu atât sunt mai vulnerabili oamenii din comunitate, cu atât se confruntă mai mult cu riscul de dezastru. În sens opus, o capacitate mai mare de a face față situațiilor nefavorabile din comunitate, cu atât sunt mai puțin vulnerabili și se confruntă cu un risc mai mic de dezastru.

1.2.2. Criterii de clasificare a hazardelor

Procesul de clasificare generală și realizarea specială a unei tipologii de pericole concise și cuprinzătoare furnizează un fundament teoretic solid și reprezintă un sistem de referință pentru evaluarea detaliată a vulnerabilității și a riscurilor (Goțiu & Surdeanu, 2007). În prezent, se folosesc diferite clasificări ale pericolelor care iau în considerare originea evenimentului, tipul / subtipul (în funcție de agenții de declanșare, modelul de apariție, frecvența, amplitudinea, durata, magnitudinea), zona afectată, caracterul simplu / complex), activare (bruscă, moderată, lentă), sub-sisteme de mediu potențial afectate etc.

În literatura de specialitate hazardul este definit ca fiind probabilitatea ca o stare sau o condiție stabilă să sufere o schimbare bruscă. Deoarece nu se ajunge la un consens în această privință, o parte din comunitatea internațională de cercetare descrie termenul în cauză ca având legătură cu posibilitatea apariției unui fenomen potențial devastator, la un moment dat și într-o anumită zonă.

Sectorul analizat se află în sud-vestul României (Figura 1.7), la o distanță de aproximativ 150 de kilometri fluviali, între comuna Cetate și orașul Dăbuleni.

Fig. 1.7. Riscul de inundații în Lunca Dunării sectorul Doljean

(http://maps.biodiversity.ro/, http://gis2.rowater.ro:8989/flood/)

Degradarea mediului înconjurător în mediul inundabil a devenit gravă în ultimii cincizeci de ani, cele mai importante caracteristici fiind: utilizarea necorespunzătoare a terenurilor, eroziunea și pierderea solului, defrișările, pierderea biodiversității, poluarea solului, apei și a aerului, modificările topografice și ale microclimatului etc. Odată cu schimbarea sistemului de proprietate după 1989, au apărut și alte aspecte de degradare (creșterea defrișărilor, abandonarea irigațiilor). În consecință, frecvența și magnitudinea dezastrelor naturale (secetele, inundațiile, mișcările de masă, eroziunea etc.) au crescut și la fel a crescut și vulnerabilitatea comunităților.

Dezastre naturale

Această categorie mare de pericole este reprezentată de procese sau fenomene naturale care pot provoca pierderi de vieți omenești, vătămări corporale sau alte efecte asupra sănătății, daune materiale, pierderi de mijloace de trai și servicii, perturbări sociale și economice sau daune asupra mediului (ibidem). Evenimentele cu pericol natural pot fi caracterizate prin magnitudinea sau intensitatea lor, viteza de debut, durata și aria de extindere. De exemplu, seceta se dezvoltă lent și se estompează și deseori afectează întreaga luncă inundabilă din România, iar mișcările rapide de masă pot afecta zonele abrupte mici situate mai ales la contactul geomorfologic.

2. Dezastrele tehnologice, așa cum sunt definite de UNISDR, provin din condițiile tehnologice sau industriale, inclusiv accidente, proceduri periculoase, defecțiuni de infrastructură sau activități specifice umane, care pot cauza pierderi de vieți omenești, răniri, boli sau alte efecte asupra sănătății, daune materiale, daune asupra mijloacelor de trai și asupra serviciilor, perturbări sociale și economice sau daune asupra mediului (UNISDR, 2009). Emisiile dintr-un pericol tehnologic pot proveni dintr-o instalație de producție, un depozit, un coridor de transport etc. prin mijloace de transport specifice (apă, aer, sol) (Schmidt-Thome, 2005). Unul dintre cele mai importante pericole tehnologice, poluarea industrială a scăzut în ultimii ani. În lunca inundabilă a Dunării, această clasă de pericole este reprezentată și de radiația nucleară (Kozloduy), de deșeurile toxice, de defecțiunile barajului (Porțile de Fier II, situate în amonte de zona studiată), accidentele de transport, incendiile, deversările chimice etc. Pot apărea direct ca urmare a impactului unui eveniment de pericol natural.

1.3 Date și metode utilizate pe parcursul cercetării-se va completa la final

Nu stiu ce date si daca mai este cazul.

CAPITOLUL 2. TIPOLOGIA HAZARDELOR DIN LUNCA DUNĂRII, SECTORUL DOLJEAN

2.1. Hazardele naturale

Un pericol natural este un fenomen natural care ar putea avea un efect negativ asupra oamenilor sau asupra mediului. Hazardele naturale pot fi grupate în două mari categorii (Burton, et al., 1993). Hazardele geofizice (Kusky Timothy, 2003) cuprind fenomene geologice și meteorologice, cum ar fi cutremurele, erupțiile vulcanice, incendiile, furtunile ciclonice, inundațiile, seceta și eroziunea solului. Hazardele biologice se pot referi la o gamă variată de boli și infestări.

Hazardul reprezintă intriga dezastrului, fie că vorbim de cel natural sau cel socioantropic. El poate fi constituit nu exclusiv din ceva spectaculos ci poate chiar de un banal act uman involuntar, care în lipsa vulnerabilităților nu ar fi avut cauze negative sub nici o formă. În ceea ce privește hazardelc, în funcție de generatorul lor, ele pot fi naturale sau antropice. Hazardele naturale sunt cele ce implică exclusiv activitatea naturii, tară acțiune umană manifestă. Includem aici hazardele climatologice/meteorologice (indicele extrem al confortului termic, temperaturile extreme, frecvența și intensitatea neponderată a precipitațiilor și cea a vântului, presiunea atmosferică nonnormală, calitatea aerului scăzută) hazardele geologice și cosmice (lichefierile, alunecările și prăbușirile de teren, cutremurele, explozia vulcanică, căderi de corpuri sau obiecte cosmice, emisiile de raze cosmice în mediul uman existențial neprotejat, perturbațiile câmpurilor magnetice) hazardele biologice și chimice (anomaliile genetice, inhalarea respiratorie, ingurgitarea de substanțe chimice și/sau bacteriolorgice, lezionarea suprafeței corpului, epidemiile, invaziile zooistmice, otrăvirea, excesul de consum de alimente, lichide, substanțe organice și/ sau anorganice etc.), hazardelc antropice care pot fi sociopoliticomilitare (mișcări sociale extreme, acțiuni anomice, conflicte armate, atacuri teroriste) și tehnologice (care se pot manifesta prin erori de cercetare, proiectare, construcție, exploatare a tehnologiilor, instalațiilor, mașinăriilor, căilor de acces, de comunicație și telecomunicații la care umanitatea are acces).

2.1.1. Hazardele hidrometeorologice

2.1.1.1. Inundațiile

Inundațiile, ca și cutremurele, în perioadele în care s-au produs, au constituit evenimente extreme deopotrivă de grave și nefaste pentru comunitățile umane afectate care s-au soldat cu victime omenești și pierderi materiale practic, irecuperabile.

Inundațiile, reprezintă volume considerabile de apă ce trec peste albiile râurilor, peste limitele de înmagazinare ale lacurilor sau mișcări ale apelor mărilor și oceanelor care pot afecta regiuni mai mult sau mai puțin întinse de pământ. În sensul celor precizate mai înainte, o inundație poate fi provocată de precipitații intense, îndelungate, de prăbușirea (ruperea) barajelor râurilor sau lacurilor construite pentru satisfacerea necesităților economico-sociale, sau de valuri care depășesc limitele curente, cauzate de furtuni puternice.

După cum este cunoscut, majoritatea așezărilor umane s-au constituit și dezvoltat în apropierea cursurilor de râuri, pe malurile mărilor și oceanelor, astfel ca inundațiile au constituit, constituie și vor constitui în continuare un permanent risc pentru comunitățile de oameni care trăiesc și muncesc în aceste zone. În afară pierderilor umane și materiale, rezultate în urma producerii inundațiilor, situația de fapt poate fi amplificată de apariția unor boli provenite de la animalele moarte care nu au fost dezafectate la timp sau nu s-a efectuat dezinfectarea și neutralizarea apariției lor cu substanțele chimice aferente. Sunt cunoscute bolile frecvente care apar în timpul inundațiilor.

Acest pericol include inundații din râuri (Dunărea și afluenții), precipitații, surse subterane și pot exclude inundațiile din sistemele de canalizare. Prin magnitudinea și durata acesteia, ar putea genera victime umane și daune materiale, care, la rândul lor, perturbă activitățile socio-economice din zona afectată.

În ultimul secol, protecția împotriva inundațiilor de-a lungul fluviului Dunărea a fost efectuată, în general, prin construirea digurilor, ceea ce a dus la un sentiment de siguranță și, prin urmare, o scădere a gradului de cunoaștere a inundațiilor. Inundațiile din 2006, 2010 și 2013 care s-au produs în zona inferioară a bazinului Dunării au subliniat din nou limitele măsurilor de protecție implementate, deoarece s-a produs o suprareglare sau o încărcare a digului, reamintind faptul că riscul rezidual de inundații rămâne în ciuda tuturor eforturilor depuse. În plus, anumite activități umane (cum ar fi sporirea spațiului construit și a activelor economice în luncă și reducerea reținerii naturale a apei prin utilizarea terenurilor) și deciziile luate, împreună cu schimbarea tipului de precipitații și alte caracteristici ale schimbărilor climatice contribuie la creșterea probabilității și a impactului negativ al evenimentelor inundabile.

Inundațiile care au afectat Lunca Dunării în ultimul deceniu demonstrează importanța națională și internațională a zonei studiate privind amplitudinea și impactul acestui tip de fenomene hidrologice periculoase. În aprilie 2006, majoritatea stațiilor hidrometrice de-a lungul Dunării au înregistrat valori care depășeau nivelurile de apărare. Astfel, la stația hidrometrică Calafat, nivelul apei înregistrat în 2006 (861 cm) a fost de 59 cm peste nivelul maxim proiectat; la Bechet, nivelul apei (845 cm) a fost de 58 cm peste nivelul proiectat, iar la Corabia, nivelul proiectat a fost depășit cu 45 cm, nivelul de apă înregistrat fiind de 801 cm (Administrația Națională Apele Române, 2013).

Pe parcursul lunii iulie 2010, nivelul apei din Dunăre a arătat valori mai mari decât nivelurile de pericol proiectate la Bechet (nivelul înregistrat: 735 cm, 35 cm deasupra nivelului de pericol). La 28 martie 2013, la stația hidrometrică Bechet, nivelul inundațiilor a fost depășit cu 20 cm, iar la Calafat nivelul de atenție a fost depășit cu 42 cm.

Dat fiind că riscul de inundații al Dunării reprezintă cea mai recentă și cea mai detaliată evaluare transversală, interdisciplinară, a părților interesate orientate de riscul de inundații și al componentelor sale (pericol și vulnerabilitate), în continuare voi face referire la prezentarea pericolului de inundații în lunca inundabilă din sectorul Doljean, mai precis zona Cetate – Dăbuleni. De-a lungul ultimului secol, cu ajutorul dezvoltărilor rapide de tehnologii computerizate, au fosz întcomite hărți de risc de inundații și de alte riscuri extreme, dezvoltate și produse zona inundabilă a fluviului Dunărea, pentru a furniza informații adecvate privind riscurile pentru planificare spațială și solicitări economice. Evenimentele frecvente, cum ar fi inundațiile cu intervale de recurență de 30 și 100 de ani, sunt indicate de limitele inundațiilor.

2.1.1.2. Hazardele climatice

Cercetările climaterice privind Lunca Dunăreană din județul Dolj sau o zonă mai extinsă care include această unitate făcând referire clară la aceasta (Bogdan, 1999), (Dumitrașcu, et al., 2001), (Vlăduț & Avram, 2011), au identificat schimbări considerabile ale cantităților și distribuției de precipitații, precum și ale temperaturilor din zonă, în special în ultimul deceniu al anului secolului al XX-lea. Dacă acest fenomen reprezintă o variație climatică normală sau este efectul activităților umane este o chestiune de dezbatere. Ceea ce poate fi clar menționat este faptul că fenomenele de uscăciune și secetă au un impact puternic asupra subsistemelor de mediu, amplificate prin accentuarea intervenției umane locale și prin degradarea proceselor de mediu.

Dintre fenomenele climatice periculoase numeroase și complexe, cu frecvență și amploare tot mai mari în zonă, seceta și uscăciunea au cele mai grave efecte asupra comunităților locale și asupra mediului.

Secetele sunt fenomene complexe induse în timp și declanșate de factorii meteorologici (nivelul precipitațiilor reprezintă un factor-cheie), care dăunează tuturor componentelor de mediu biotice și abiotice, iar intensitatea acestora poate depinde de caracteristicile acestor elemente de mediu (de exemplu, efectele secetei sunt intensificate de pierderea parțială a apei de precipitații în solurile cu capacitate redusă de retenție, ca solurile nisipoase sau compactate în zona studiului de caz). Mai mult, unii autori consideră că ariditatea caracterizează o zonă dată în care două categorii de factori acționează în sinergie.

Uscăciunea și seceta nu sunt evenimente noi în cadrul sectorului analizat al Luncii fluviale Dunării; deși râul mare reprezintă o sursă constantă de vapori de apă, fenomene periculoase precum cele menționate mai sus sunt adesea înregistrate în zona adiacentă, iar frecvența acestora a fost prezentată prin folosirea unor metode diferite. Astfel, corelația valorilor lunare ale temperaturii medii și ale precipitațiilor în climografiile Peguy și Walter-Lieth, (Bogadan & Niculescu, 1995) au identificat fenomenele de uscăciune (iunie-septembrie) și seceta (mai ales august) extinsă la nivelul întregului sector. Folosind aceiași parametri și corelat cu sistemul de diagrame climatice Gaussen, (Dumitrașcu, 2006) concluzionează că perioada de uscare se întinde pe mai mult de trei luni, în timp ce intervalul de secetă este cuprins între 1 și 1,5 luni.

Excesele termice anterioare și deficitul pluvial nu au avut un impact la fel de sever asupra componentelor de mediu ca cel observat în ultimele decenii. O explicație se referă la transformarea răspunsului ecologic sub stresul crescător al impactului uman (schimbarea suprafeței active, utilizarea / abandonarea irigației etc.), în timp ce alta este legată de transformarea semnificativă a regimului pluvial (rare și scurte, ploi torențiale care uneori au dus la inundații, care alternează cu perioade lungi de secetă și care au înlocuit ploile lungi și, precum stratul subțire și discontinuu de zăpadă care a înlocuit trecutul zăpezii grele).

Este suficientă dovada că sectorul Cetate – Dăbuleni al Luncii Dunării este inclus într-o zonă mai largă, situată în sud-vestul României, care este mai frecvent și puternic afectat de ariditate accentuată, consecințele acestui fenomen fiind sever atât la nivelul economic și de mediu. Acest pericol nu poate fi o activitate umană la scară spațială și temporală diferită: schimbări climatice globale, impact uman, utilizarea greșită a terenurilor și a resurselor de apă etc. Valorile indicatorilor de mai sus includ sectorul studiat în zonele cele mai afectate de fenomene climatice restrictive, în special seceta și uscăciunea. În acest context, este obligatorie reevaluarea anumitor componente-cheie ale activității umane din zonă (în special cele legate de agricultură și silvicultură).

2.1.2. Hazardele geomorfologice și cele legate de degradare a solurilor

O amenințare sau succesiune de amenințări la adresa comunităților umane sau a factorilor de mediu rezultă din caracteristicile de instabilitate ale suprafeței terestre, chiar dacă s-au demonstrat cauzele acestei instabilități, ele având o natură diferită (endogene: cutremure, exogene: climatice, induse de om etc.) (Gares, et al., 1994).

În zona studiată în această lucrare, pericolele geomorfologice sunt în mare parte prezente la contactul abrupt al luncii corespunzătoare cu unitățile vecine, de-a lungul malurilor, pe suprafețele de nisip etc. Acestea sunt în mare parte considerate ca fiind legate de schimbările de peisaj care afectează sistemele umane. Procesele care produc schimbările sunt rareori geomorfologice, dar sunt mai bine considerate ca fiind atmosferice sau hidrologice sau induse de om.

Fiind un rezultat complex al proceselor fluviale și eoliene cu frecvență ridicată în cadrul sectorului, peisajul geomorfologic al Luncii Dunării din sectorul doljean a suferit transformări severe exercitate de factorul uman.

Acest tip de influență semnificativă s-a concretizat mai ales prin construirea de diguri de control al inundațiilor, o rețea complexă de canale de irigare și drenaj și, în cele din urmă, prin utilizarea extensivă și severă a schimbării terenului, care au avut efecte ulterioare la nivelul tuturor componentelor de mediu, inclusiv elementele geomorfologice. Astfel, oamenii au devenit agenți geomorfologici activi și unele dintre pericolele geomorfologice din zonă sunt declanșate sau accelerate în strânsă legătură cu activitatea umană sau cu lipsa implicării umane.

Pericolele geomorfologice constituie un subgrup de pericole naturale și includ evenimente și procese care determină o schimbare a caracteristicilor luncii inundabile sau a suprafeței teraselor care dăunează societății umane și activităților sale.

Procesele naturale pot provoca astfel de schimbări în Lunca Dunării, dar, pentru un număr destul de mare, intervenția umană este – direct sau indirect – responsabilă.

Zona de studiu din această lucrare (de-a lungul luncii fluviului Dunărea), prezintă ecosisteme umane localizate la contactul unor forme de relief cu caracteristici diferite, ceea ce face ca aceste zone să fie vulnerabile la diferite tipuri de pericole geomorfologice, diferențele crescând atunci când discutăm despre caracteristicile luncilor românești și bulgare. Pericolele geomorfologice se referă la lunca inundabilă propriu-zisă, în anumite cazuri panta și platul terasei vecine (și, prin urmare, contactul cu lunca-terasă, unde se află numeroase așezări) și malurile Dunării sau ale afluenților săi. Judecând după amplitudinea daunelor (impactul asupra componentelor economice și sociale, schimbarea geo-componentelor, efectele vizibile asupra peisajului etc.), frecvență și intensitate, cele mai importante pericole geomorfologice din zona de referință includ procesele de eroziune (mai active la contactul geomorfologic sau de-a lungul malurilor fluviului), procesele de degradare a terenurilor, asociate cu alunecările de teren care sunt mai caracteristice din partea bulgară. Precipitațiile, prin distribuția lor pe parcursul anului și în special frecvența ploilor torențiale, corelate cu noul tip de vegetație și cu practicile agricole deficitare, reprezintă un factor esențial legat de activarea proceselor de degradare și de ritmul lor anual.

Printre obiectivele cercetării mele se numără realizarea tipologiei de hazardele geomorfologice și legate de sol, care sunt declanșate sau accelerate de intervenția umană și care acționează înapoi asupra comunităților locale, în contextul complex al degradării mediului. În continuarea lucrării voi prezenta hazardele geomorfologice împărțite în cinci domenii: hazarde geomorfologice legate în principal de gravitate, hazarde geomorfologice legate în principal de eroziunea apei de ploaie, hazarde geomorfologice legate de eroziunea eoliană, hazarde geomorfologice legate de formațiuni antropice și hazarde geomorfologice legate de degradarea solului.

Hazardele geomorfologice identificate și evaluate din punct de vedere al surselor, al apariției și al impactului au fost corelate cu intervențiile și activitățile umane, cum ar fi defrișările, supraîncălzirea, apariția haldelor de gunoi inadecvate, exploatarea nisipului / pietrișului, practicile agricole deficitare, canalele, digurile, rezervoarele fiind cele mai numeroase. Toate aceste structuri induse de om au fost expuse hazardelor geomorfologice (în special, prin mișcarea sedimentului de la sursă la livrare), și atât de multe intervenții umane au avut tendințe periculoase prin răspunsul lor.

2.1.2.1. Hazardele geomorfologice dominant fluviatile

Acest tip de hazarde se referă la orice zonă cu pante din lunca inundabilă și la contactul geomorfologic. O evaluare a acestui tip de hazard poate fi făcută în domeniul eroziunii prin stropire, eroziunii foilor, eroziunii concentrate și a sufoziunii – tasare a terenului datorită acțiunii erozive a apelor subterane (front diagonal / canale înguste / albie de torent). Eroziunea este un proces natural, dar a crescut dramatic prin utilizarea terenurilor umane (în special prin despăduriri, agricultură, tăierea livezilor / podgoriilor și supraîncălzirea) în contextul schimbărilor climatice. În timp ce orice suprafață descendentă este expusă la eroziunea de stropire / foaie, sufoziunea reprezintă un hazard care pune în pericol suprafețele caracterizate de prezența loessului, iar eroziunea concentrată se dezvoltă la contactul luncii inundabile cu terasa înaltă.

2.1.2.2. Hazardele geomorfologice dominant gravitaționale și pluvio-denudaționale

Aceste hazarde se referă în principal la mișcări de masă, alunecări de teren, compactări de suprafață și deșeuri sau fluxuri de noroi. Acest tip de hazarde se dezvoltă în trei cazuri diferite, în funcție de morfologia terenului, impactul uman și eroziunea fluvială. În primul rând, acesta este cazul malurilor dunărene și al afluenților săi, care sunt supuși eroziunii laterale. Defrișările ilegale sau necorespunzătoare și lipsa măsurilor de consolidare a malurilor de râu, împreună cu traficul fluvial, au contribuit la o modelare accelerată a eroziunii a râurilor înalte. În al doilea rând, acest tip de pericol este caracteristic contactului dintre lunca și terasă. Din acest punct de vedere, se remarcă două situații: zonele de contact geomorfologice cu terasa joasă, în general mascate de prezența nisipului eolian și zonele în care luncile intră în contact cu terasa înaltă (a treia terasă a Dunării, la 28 de metri – la Calafat etc.), diferența de altitudine semnificativă a apărut astfel favorizând hazardele geomorfologice. Zonele expuse sunt situate de-a lungul liniei de contact marcate de prezența așezărilor: Calafat – Basarabi – Golenîi, Măceușu de Jos – Nedeia, Potelu – Dăbuleni. Pe versanții neconsolidați sau pe malul râurilor gravitatea sau procesele geomorfologice declanșate de apă (în principal prăbușiri sau fenomene torrențiale) au fost accelerate de utilizarea inadecvată a terenului (supraîncălzirea, despădurirea, îndepărtarea materialelor de construcție, clădirile grele de pe terasă, aproape de margine, construcția drumurilor etc.) și prin lipsa măsurilor de combatere a eroziunii. În cele din urmă, extinderea zonelor de nisip, precum și schimbările induse de om pe lunca inundabilă și în imediata vecinătate a acestei unități favorizează compactarea de suprafață.

2.1.2.3. Hazardele geomorfologice dominant eoliene

Aici ne referim deflație, abraziune și depunere a nisipului. Suprafețele mari ale luncii inundabile (Calafat – Ciupercenii Noi – Desa – Piscu Vechi – Ghidici, Bechet – Dăbuleni) sunt vulnerabile la acest tip de pericol, care trebuie evaluat în contextul utilizării terenului în funcție de schimbările climatice (perioade lungi de uscare / secetă, creșterea numărului de furtuni, fenomene cu temperaturi înalte, vânt la rafală etc.).

2.1.2.4. Hazarde geomorfologice legate de microforme de relief antropice

Sunt mai greu de clasificat, dar acestea sunt declanșate de impactul direct al oamenilor asupra reliefului. Această categorie de hazarde este în strânsă legătură cu construcția unor diguri mari care au modificat debitul lichid și solid al râului (și modelarea pantei sau tipul / rata de sedimentare) sau activitățile și formele rezultate din extracție a materialelor de construcție.

Dunărea și lunca inundată au reprezentat în mod tradițional o sursă de materii prime pentru lucrările de construcție, dar uneori această activitate a accelerat anumite pericole geomorfologice. Pornind de la gropile de împrumut realizate pentru colectarea de nisip, pietriș sau argilă, în anumite situații procesul geomorfologic periculos a devenit necontrolat și s-a extins rapid prin eroziune laterală și regresivă.

2.1.2.5. Hazardele geomorfologice legate de degradarea solurilor

Aici este inclusă o varietate semnificativă de procese de suprafață și subterane, cum ar fi gleizarea, salinizarea, migrarea verticală a elementelor solului, îndepărtarea / acoperirea capacității fertile a solului din cauza vântului etc. Cauzele trebuie, de asemenea, să fie puse în legătură cu tehnicile agricole inadecvate, cu despădurirea, supraîncălzirea, întreruperea legăturii laterale dintre lunca și Dunăre etc.

După căderea sistemului socialist și odată cu creșterea proprietății private, împreună cu distrugerea sau abandonarea cvasigeneralizată a echipamentelor agricole în luncă, noua situație socio-economică complexă a influențat apariția anumitor tipuri de hazarde geomorfologice. Un exemplu simplu arată că, în anumite cazuri, despăduririle (fenomene secetoase care au afectat vegetația) au generat reactivarea dunelor de nisip. În cadrul întreruperii conectivității laterale între Dunăre și lunca inundabilă, lipsa irigațiilor are consecințe la nivelul degradării solului etc.
Obiectivele cercetării geomorfologice antropogene în cadrul managementului integrat al mediului trebuie să includă evaluarea scopului, tipului și extinderii impactului uman asupra reliefului, anumite predicții privind dinamica geomorfologică după intervenția umană, identificarea zonelor care merită protejate, precum și realizarea unor corelații între pericolele induse în cadrul noului peisaj geomorfologic și dimensiunile vulnerabilității componentelor de mediu.

2.1.3. Alte hazarde naturale

Aici icludem cutremurele care nu au afectat zona studiată, aceasta nefiind încadrată la zone cu risc seismic.

Viiturile puternice 2006 au fost cauzate de stratul de zăpadă existent în aproape tot bazinul Dunării, dar mai ales în zonele montane din Alpi și Carpați unde a măsurat grosimi de până la 2–3 m. Spre sfârșitul lunii martie și începutul lunii aprilie, temperaturile ridicate (12 – 14șC) au condus la topirea accelerată a stratului de zăpadă.

Alte riscuri naturale despre care nu se poate vorbi în zona studiată includ: erupțiile vulcanice, avalanșe, surparea terenului,

2.2. Hazardele tehnologice

Hazardele tehnologice, așa cum sunt definite de UNISDR, provin din condițiile tehnologice sau industriale, inclusiv accidente, proceduri periculoase, defecțiuni de infrastructură sau activități specifice umane, care pot cauza pierderi de vieți omenești etc. (UNISDR, 2009). Unul dintre cele mai importante hazarde tehnologice, poluarea industrială, a scăzut în ultimii ani. În lunca inundabilă a Dunării din sectorul doljean, această clasă de hazarde este reprezentată și de radiația nucleară (de la Kozloduy), de deșeurile toxice, de defecțiunile barajului (Porțile de Fier II, situate în amonte de zona de studiu), accidentele de transport, incendiile, scurgerile chimice etc.Hazardele tehnologice pot apărea, de asemenea, în mod direct ca urmare a impactului unui eveniment de hazard natural.

Spre deosebire de hazardele naturale, cele tehnologice oferă posibilitatea de a controla și de a face față efectelor acestora. Datorită numeroaselor accidente tehnologice grave, organizațiile internaționale și guvernamentale au încercat în permanență să îmbunătățească legislația pentru a preveni astfel de evenimente. La nivel european, merită menționate: Strategia internațională pentru reducerea dezastrelor, Convenția pentru prevenirea accidentelor industriale majore, Directiva SEVESO și Pactul de stabilitate pentru Europa de Sud-Est, ulterior Consiliul Regional de Cooperare, precum și Strategiile și programele naționale. În România, există o legislație destul de vastă pentru prevenirea accidentelor industriale majore, politica principală privind manipularea și controlul substanțelor periculoase, planurile de urgență în caz de accidente care implică astfel de substanțe etc.

2.2.1. Hazardele industriale și cele legate de transporturi

Suprafața studiată este una cu istoric agricol, iar cele mai importante unități industriale sunt concentrate în afara zonei studiate, și anume în Turnu Măgurele (județul Teleorman) și Corabia (județul Olt). Astfel, sursele potențiale de pericole industriale tehnologice au fost identificate numai în Turnu Măgurele, unde există un amplasament industrial SEVESO, SC Donau Chem SRL, care produce patru substanțe chimice (azotat de amoniu, carbamidă, amoniac și acid nitric) și are patru depozite pentru deșeuri industriale.

În vecinătatea zonei studiate în această lucrare nu există depozite sau rezervoare de substanțe cu risc major de risc chimic și de explozie, așa cum prevede HG 804/2007.

Transportul rutier de țiței și alți combustibili periculoși este în general legat de orașele din zonă – Calafat, Bechet, Dăbulești pe drumul național de-a lungul Dunării. În conformitate cu Strategia națională de prevenire a situațiilor de urgență, pentru prevenirea accidentelor în timpul transportului de substanțe periculoase, există un sistem de monitorizare a acestor transporturi (inspectoratele județene pentru situații de urgență) pentru a asigura o intervenție oportună și operativă în cazul în care se produce vreun astfel de accident.

Portul de la Calafat deține platforme destul de mari, dar are puține activități datorită decăderii instalațiilor portuare și a platformelor.

2.2.2. Hazardele legate de calitatea apei și a solului

Pe lângă activitățile industriale limitate din zonă, deșeurile menajere care sunt depozitate în mai multe locuri neautorizate sau înainte de tratare conduc la contaminarea apei și a solului. Pentru cea mai mare parte a zonei studiate, un element periculos important îl reprezintă deșeurile industriale, de construcții sau de uz casnic. Pe lângă cazurile rare (reprezentate în cea mai mare parte de centrele urbane), infrastructura publică de teren este slabă sau inadecvată.

Zona studiată este slab dotată cu instalații de alimentare cu apă potabilă și canalizare (proiectele de conectare la rețeaua de canalizare și, în subsidiar, la canalizare, sunt în curs de desfășurare în numeroase unități admnitrativ-teritoriale (UAT) rurale, dar în anumite cazuri fondurile guvernamentale sunt amânate sau anulate.

Problema deșeurilor, indiferent de natura lor (de la deșeuri menajere și cele colectate din spațiile publice până la cele rezultate din demolare sau nămol după purificarea apelor uzate) intră în același context, dar cu restricții chiar mai severe.

Identificarea zonelor vulnerabile a fost realizată de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului, împreună cu Administrația Națională "Apele Române", pe baza evaluării condițiilor naturale (sol, teren, climă, hidrologie, hidrogeologie) a zonelor cu potențial important de transmitere a nitraților din sistemul agricol către corpurile de apă de suprafață și subterane. Astfel, zonele vulnerabile la poluarea cu nitrați sunt reprezentate de câmpurile agricole prin care deversările difuze contribuie la poluarea solurilor și a apei. Evaluarea calitativă a apelor de suprafață și subterane din zonele vulnerabile se efectuează în principal pe baza concentrațiilor de nitrați, care nu trebuie să depășească pragul de 50 mg/l, în conformitate cu Directiva nr. 964/2000.

În 2010, majoritatea secțiunilor de monitorizare a apelor de suprafață situate în zonele vulnerabile din bazinele Jiu, Olt și Argeș – bazinele Vedea nu au înregistrat valori care să depășească pragul, în timp ce în cazul apelor subterane, mai mult de jumătate din secțiunile de monitorizare situate în aceleași condiții au înregistrat valori mai mari de 50 mg/l NO3.

Terenurile agricole corespunzătoare UAT în zona de studiu confirmă potențialul lor de poluare cu nitrați (Figura 2.1). Astfel, suprafața agricolă (aprox. 1000km2 din zona studiată) reprezintă 48,09% din suprafața totală.

Fig. 2.1 – Zonă hazarde tehnologice în arealul studiat – adaptat din (Licurici et al., 2013)

Sectorul inundabil aflat în studiu se suprapune parțial pe patru zone desemnate ca fiind vulnerabile la poluarea cu nitrați: Jiu Inferior – Jiu inferior (așezarea Gighera), Lunca Dunării 4 – (Ciupercenii Noi, Desa, Poiana Mare, Piscu Vechi, Ghidici, Rast, Negoi, Catane, Bistreț, Cârna, Măceșu de Jos și așezările Ostroveni).

CAPITOLUL 3. ELEMENTELE LA RISC ȘI VULNERABILITATEA ACESTORA

3.1. Evaluarea riscului

Înregistrările privind pierderile de vieți omenești și daunele provocate de inundațiile din întreaga lume arată că acestea au continuat să crească constant în ultimii ani (UNISDR, 2004). În mod evident, răspunsul a fost acela de a solicita eforturi sporite pentru a proteja viața și proprietatea. Gestionarea durabilă și eficientă a inundațiilor necesită o abordare holistică care să lege dezvoltarea socio-economică cu protejarea ecosistemelor naturale și legăturile adecvate de management între utilizările terestre și cele de apă. Este recunoscut faptul că un bazin hidrografic este un sistem dinamic în care există numeroase interacțiuni între populația umană, utilizarea terenurilor și corpurile de apă (Karmakar, et al., 2010). Evaluarea și cartografierea "riscului la inundații"(Floyd, 1992)(Becker & Grünewald, 2003) (Purvis, et al., 2008) și a "vulnerabilității la inundații", precum și diseminarea informațiilor adecvate diferitelor părți interesate reprezintă o parte foarte importantă a procesului de gestionare a inundațiilor. Publicul larg poate utiliza informațiile în achiziționarea unei case sau în selectarea unui loc pentru a începe o afacere. Cunoașterea riscului de inundații ar putea ajuta factorii de decizie în: dezvoltarea planurilor de gestionare a terenurilor și zonarea utilizării terenurilor; planificarea strategiilor de intervenție în caz de urgență; siturile de eliminare a deșeurilor; pregătirea deciziilor bugetare privind infrastructura; elaborarea liniilor directoare pentru funcționarea infrastructurii existente; dezvoltarea politicilor generale la toate nivelurile (Floyd, 1992). Specialiștii în managementul apei pot utiliza informațiile privind riscul de inundații în planificarea, proiectarea, construcția, exploatarea și întreținerea infrastructurii de protecție împotriva inundațiilor.

Alegerea modelului de evaluare a riscurilor de mediu este un atribut al evaluatorului, la cererea organizației, zonei sau a domeniului economic social pentru care se va elabora studiul de evaluare și presupune că cei care apelează la efectuarea evaluărilor de risc trebuie să ințeleagă că deși unele modele par a fi mai exacte, fiecare înglobează o doză semnificativă de subiectivism, Problematica evaluării riscurilor este complexă și face parte din managementul global al riscurilor de mediu ca o componentă esențială a acestuia (Karmakar, et al., 2010).

Evaluarea riscurilor la inundații și analiza acestora pe diferite bazine hidrografice au fost efectuate de mulți cercetători din întreaga lume. Într-un studio asupra strategiei naționale românești(Varga, et al., 2008) furnizează informații de bază pentru evaluarea preliminară a riscului de inundații și pentru cartografierea riscului de inundații în toate zonele cu un risc de inundații semnificativ, în conformitate cu Directiva privind inundațiile. Se prezintă abordarea tehnică și științifică și pașii principali în elaborarea planului de prevenire, protecție și atenuare a inundațiilor la nivelul bazinului hidrografic. Apel et. al au efectuat analize ale riscului de inundații în Eilenburg, Germania, în special în zonele urbane și au testat o serie de combinații de modele de complexități diferite, atât în ​​ceea ce privește pericolul, probabilitatea apariției, cât și vulnerabilitatea.

De cele mai multe ori specialiștii abilitați în evaluarea riscurilor de mediu, apelează la mai multe modele cu procedurile aferente, în condițiile în care nu au siguranța lucrului bine făcut, iar din punct de vedere procedural utilizează mai puțin aprecierile calitative cu parametrii necuantificabili, deși in anumite situații, asa cum se poate constata din cercetarea operațională, este posibil (Cutter, 1996). (exemple sunt mai jos galben)

Modelele de evaluare a riscurilor de mediu cu procedurile aferente, trebuie sa răspundă unor cerințe prestabilite, motiv pentru care deosebim: modele de evaluare internă, întreprinsă de aceeași persoană/instituție, care este direct implicată și care a condus activitățile managementului de mediu (de exemplu, compartimentul care monitorizează implicarea indivizilor în acțiunile de prevenire și intervenție în cazul apariției și dezvoltării riscurilor de mediu, conducerilor organizațiilor, zonelor sau domeniilor de activitate economico-socială etc.); modele de evaluare externă, care se realizează de o terță persoană (instituție abilitată), alta decât cea implicată în managementul riscurilor de mediu pentru organizația, zona sau domeniul pentru care se efectuează evaluarea; cele de autoevaluare, care se realizează de însăși persoana sau persoanele implicate în procesele economico-sociale, acestea doresc cunoașterea propriului progres în domeniul riscurilor de mediu, tipuri de modele care fac parte din categoria autorilor conceperii și implementării în managementul riscurilor de mediu. Aplicarea oricărei proceduri este un atribut al organizației, zonei, sau domeniului economico-social pentru care se efectuează evaluarea, fără limite sau restricții, modele de evaluare preponderent normative vizând necesitatea evaluării riscurilor care să stabilească norme dc valori pentru care se accepta existența riscurilor în condițiile în care nu există pericolul major pentru mediu și comunitățile umane expuse,

În cazul utilizării mai multor modele de evaluare expertul evaluator, împreună cu responsabilul din partea beneficiarului, vor hotărî care anume se va reține în caracterizarea organizației din cadrul managementului riscurilor. Dar în aceeași măsură se pot reține două sau chiar toate rezultatele evaluărilor pe modelele utilizate, în aceasta situație aprecierea globală se va putea determina prin metodele de calcul pentru ponderarea parametrilor, metode dezvoltate în cercetarea operațională.

De-a lungul secolelor, țările dunărene au suferit de multe evenimente dezastruoase de inundații. Cel mai important dintre acestea este inundarea din 1501 pe Dunărea superioară, considerată a fi cea mai mare inundație de vară din ultimul mileniu, provocând devastări extinse spre Viena și, probabil, impactul său a fost extrem de aval în direcția Dunării de la Visegrád (ICPDR, 2015). Situația meteorologică specifică din Europa Centrală la sfârșitul lunii mai 2013 a dus la inundații masive din bazinul Dunării de Sus, care a avut un impact mai mult în aval.

Planurile de gestionare a riscului de inundații (Flood Risk Management Plan-FRMP) trebuie să stabilească obiective adecvate pentru gestionarea riscului de inundații în zonele acoperite de plan. Obiectivele trebuie să se concentreze asupra reducerii consecințelor negative ale inundațiilor asupra sănătății umane, mediului, patrimoniului cultural și activității economice (ICPDR, 2015).

Strategia UE pentru regiunea Dunării (EUSDR) este o strategie macroregională adoptată de Comisia Europeană în decembrie 2010 și aprobată de Consiliul European în 2011. Strategia a fost elaborată în comun de către Comisie împreună cu țările din regiunea Dunării și cu părțile interesate pentru a aborda împreună provocările comune. Strategia încearcă să creeze sinergii și coordonare între politicile și inițiativele existente care au loc în regiunea Dunării. Zona prioritară 5 a EUSDR se ocupă de gestionarea riscurilor de mediu, inclusiv gestionarea riscului la inundații.

Crearea polderilor (marșe) pentru retenția inundațiilor este unul din obiectivele principale ale strategiei naționale de protecție împotriva inundațiilor pe termen mediu și lung, aprobată în 2010 prin hotărâre a Guvernului. În viitor vor fi puși în funcțiune noi polderi: Niraj în bazinul Mureș, Crasna în bazinul Crasna, V. Luncșoara, Corbești, V. Mideș, V. Moneasa, V. Halmagel, Barcău, Poiana și Ginta în bazinul Crișuri, Vaten în bazinul Oltului, Beuca în bazinul Vedea, Agigea și Lazu în bazinul Mării Negre. De asemenea, vor fi terminate rezervoarele permanente: Runcu în bazinul Tisa, Ibaneasa în bazinul Jijia, V. Câmpului în bazinul Siret, Zalău în bazinul Crasna, Calata și Calatele în bazinul Crișuri și V. Seinel în bazinul Someș.

În 1994 și 1996 au fost implementate două proiecte privind restaurarea zonelor umede de-a lungul Dunării, respectiv Babina – 2100 ha și Cernovca – 1580 ha, iar în anul 2007 în județul Giurgiu, Comana – 1180 ha.

Programul ecologic și economic pentru sectorul românesc al Luncii Dunării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1208 / 6.09.2006, revizuiește strategia de dezvoltare durabilă și liniile de apărare împotriva inundațiilor din așezările din lunca fluviului Dunărea – strategia se bazează pe o evaluare a adecvării diferitelor scenarii de inundații și a opiniei publice. În acest context, în perioada 2006-2008, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare "Delta Dunării" a emis un studiu privind redimensionarea ecologică și economică a luncii inundabile în sectorul românesc. Programul a fost stabilit ca instrument de decizie și este structurat pe trei niveluri – identificare, evaluare și adecvare – după cum urmează: reconsiderarea liniei de apărare împotriva inundațiilor localităților, evaluarea caracterului adecvat al premiselor activităților economice destinate restructurării (agricultură / poldere și depozitarea apei), revenind la natura polderului care duce la conservarea zonelor umede. În prezent, aspectele legate de punerea în aplicare sunt în curs de analiză, iar consultarea părților interesate este în curs de desfășurare (ICPDR, 2015).

Conform legislației existente, fiecare județ are un Plan de protecție împotriva inundațiilor (care se reînnoiește la fiecare patru ani, ultima revizuire a fost făcută în ianuarie 2014), care include zone posibile identificate ca retenție naturală a apei pentru a reduce debitul maxim (pentru inundații controlate).

România este membră ICPDR din 1995, odată cu ratificarea, prin Legea nr. 14/1995, a Convenției privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a fluviului Dunărea (INHGA, 2016).

Din punct de vedere administrativ, zona riverana fluviului Dunărea cuprinde 139 de unități administrativ teritoriale din județele Brăila, Constanța, Galați, Tulcea (aparținând regiuni de dezvoltare SUD-EST), Călărași, Giurgiu, Ialomița, Teleorman (aparținând regiuni de dezvoltare Sud-Muntenia), Dolj, Mehedinți, Olt (aparținând regiuni de dezvoltare Sud- Vest Oltenia), Caraș-Severin (aparținând regiuni de dezvoltare Vest).

Clima fluviului Dunărea în cursul inferior are în ansamblu caracter temperatcontinental, peste care se suprapun influențele generate de anumite tipuri de circulație a maselor de aer.

Contrastele termice dintre iarnă și vară sunt mai atenuate (cu 2 – 3 0C) în sectorul vestic de defileu unde influența fluviului este dublată de influențele submediteraneene (comparativ cu cel estic, de ariditate): ele cresc cu circa 2 – 3 0C în sectorul estic cu influențe continentale de ariditate și sunt din nou atenuate cu circa 2 0C în cel deltaic, datorită influențelor pontice; de asemenea, fenomenele de îngheț sunt mai întârziate toamna (până la 26 octombrie în sectorul Bălti, după 1 noiembrie în sectorul Bechet – Călărași și după 6 noiembrie în sectorul Drobeta-Turnu Severin – Turnu Măgurele, și intre 1 si 6 aprilie în aval; numai în defileu înghețul mai persistă până la începutul decadei a doua din aprilie, sub influența muntelui) .

3.1.1. Cadrul conceptual al evaluării riscului

Coordonarea evacuării, a operațiunilor de căutare și salvare și furnizarea de ajutor pentru supraviețuitori se bazează pe planurile de urgență elaborate înaintea producerii evenimentului dezastruos și se bazează pe toate informațiie de risc disponibile. Este imperios necesară elaborarea și punera în aplicare a unor planuri eficiente care vizează salvarea unor vieți, protejarea mediului și protecția proprietății amenințate de dezastru, toate părțile interesate trebuie să fie angajate:-părțile interesate în dialogul social sunt esențiale pentru situații de urgență rezolvate cu succes. Aceste părți interesate includ sectorul navigației, sectoarele energiei hidroelectrice, agricultura. Rezultatele și rapoartele Directivei UE 2007/60 privind evaluarea și gestionarea riscurilor la inundații sunt disponibile pentru informarea și consultarea publică pe portalul web ale Administrației Naționale "Apele Române", www.rowater.ro, și pe portalul web ale Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, www.inhga.ro.

Managerii de mediu trebuie să fie pregătiți pentru a oferi servicii vitale. Daunele la instalațiile industriale și de infrastructură din mediu pot genera riscuri imediate și amenința sănătatea publică. Recuperarea, dacă este prost planificată, poate genera noi riscuri și subminează durabilitatea și securitatea atât în rezervele de ajutor cât și de recuperare. Atenția asupra mediului se referaă în primul rând la salvarea de vieți și apoi la mijloacele de subzistență.

Conform raportului UNISDR există două elemente esențiale în formularea riscului, ecuația 1: un eveniment potențial – pericol și gradul de susceptibilitate a elementelor expuse – sursa vulnerabilității.

În cadrul managementului riscurilor, vulnerabilitatea se referă la analiza consecințelor. În general, definește potențialul de pierdere pentru elementele expuse riscului cauzate de apariția unui pericol și depinde de multiple aspecte care decurg din factorii fizici, sociali, economici și de mediu care interacționează în spațiu și timp. Printre exemple se numără proiectarea și construcția necorespunzătoare a clădirilor, protecția inadecvată a bunurilor, lipsa informării și a gradului de conștientizare a publicului, recunoașterea oficială limitată a riscurilor și măsurile de pregătire și nerespectarea unui management de mediu inteligent.

Există mai multe definiții, concepte și metode de sistematizare a vulnerabilității care denotă pluralitatea de vederi și semnificații atașate acestui termen. Birkman a remarcat că "încă ne confruntăm cu un paradox: ne propunem să măsuram vulnerabilitatea, dar nu o putem defini exact".

Figura 3.1 – Schema cadrului conceptual BBC

Cu toate acestea, există în general două perspective în care vulnerabilitatea poate fi privită și care sunt strâns legate de evoluția conceptului (Brooks, 2003): (1) cantitatea de pagube cauzate unui sistem unui anumit pericol (perspectivă orientată spre științe tehnice sau tehnice – dominarea percepției riscului de dezastru în anii 1970) și (2) un stat care există într-un sistem înainte de a se confrunta cu un pericol (perspectiva orientată spre științele sociale – o paradigmă alternativă care utilizează vulnerabilitatea ca punct de plecare pentru reducerea riscurilor încă din anii 1980) . Primul subliniază "evaluările pericolelor și impactul acestora, în care rolul sistemelor umane în medierea rezultatelor evenimentelor de pericol este redus sau neglijat". Acesta din urmă pune sistemul uman pe scena centrală și se concentrează asupra determinării capacității de adaptare a societății, a capacității de a rezista, de a răspunde și de a se recupera din impactul unui pericol natural. În timp ce perspectiva de vulnerabilitate a științelor tehnice se concentrează în primul rând pe aspectele fizice (UNDRO, 1979), perspectiva științelor sociale ia în considerare diverși factori și parametri care influențează vulnerabilitatea, cum ar fi caracteristicile fizice, economice, sociale, de mediu și instituționale. Alte abordări subliniază necesitatea de a ține cont de factori globali suplimentari, cum ar fi globalizarea și schimbările climatice. Astfel, evaluarea mai largă a vulnerabilității este în sfera de aplicare, cu atât devine mai interdisciplinară.

Oportunități pentru reducerea riscului pot fi constituite de a ngajarea managerilor de mediu pe deplin în caz de dezastru în gestionarea riscurilor la nivel național. Mecanismele dinamice pentru reducerea riscului de dezastre trebuie să demonstreze riscul. Nu numai preocupările legate de informările asupra riscurilor ajută să răspundă la întrebările, cum ar fi cazul în care, atunci când se analizează cum și de ce dezastrele sunt probabil să apară. Acestă analiză vine în multe forme, inclusiv date telemetrice de alerta privind activitatea seismică în timp real, previziunile climatice care ajută la explicarea modificărilor pe termen lung, și a prognozelor care indică furtunile viitoare.

În plus, informațiile de risc transmit, de asemenea, descrieri importante de modele și cauze de vulnerabilitate. Monitorizarea și observarea cordițiilor de mediu includ un amestec de evaluări la sol bazate pe sisteme spațiale. Informațiile de mediu sunt de asemenea, baza pentru planificarea spațială și identificarea zonelor-tampon adecvate, utilizarea terenurilor sau a codurior de construcție. Se prezintă modelele, prognozele și proiecțiile care ajută la anticiparea și reducerea riscului. Deoarece riscul și vulnerabilitatea sunt și evaluări dinamice, vulnerabilitatea trebuie să fie rezultatul unor eforturi continue. Prioritatea trebuie să constituie utilizarea cunoștințelor, inovării și educației pentru a construi o cultură a siguranței și a rezisienței la toate nivelurile.

Dezastrele pot fi reduse subslanțial dacă oamenii sunt bine informați și îmbrătișează o cultură de prevenire. Comunitățile locale mențin adesea cunoștințe vaste asupra mediului și a dezastrelor.

Universitățile și alte centre de cercetare au produs alte informații pentru factorii de decizie politică și a managerilor operaționali de dezastru. Cunoștințele noi și tehnice de reducere a riscurilor, bazate pe principiile protecției mediului, trebuie să fie dezvoltate.

Cunoașterea dimensiunilor de mediu ale dezastrului trebuie să fie puse la dispoziție pentru utilizarea în analizele bazate pe dovezi, pe o sensibilizare a opiniei publice, politicilor, deciziilor operaționale și a planurilor de învățamânt. În ianuarie 2005, Consiliul Internațional pentru Știință a lansat o inițiativă de a dezvolta programe de mediu și umane induse de riscurile naturale. Declarația Consiliului solicită noi cercetări în domeniul cercetarii integrate privind efectele dezastrelor naturale asupra unor sisteme sociale și ecologice .

3.1.2. Tipuri de elemente supuse riscului în sectorul doljean al Luncii Dunării

Impactul economic și social al pericolelor naturale și tehnologice este semnificativ de cele mai multe ori, aceste pericole având atât costuri directe, cât și indirecte, declanșate de pierderea imediată a capitalului fizic și uman și a culturilor, întreruperi ale activităților economice și consecințele acestora. (nu am primit hărți care trebuie puse??)

Pericolul include inundații din râuri (Dunărea și afluenții), precipitații, surse subterane și pot exclude inundațiile din sistemele de canalizare; prin magnitudinea și durata acestora, ar putea genera victime umane și daune materiale, care, la rândul lor, perturbă activitățile socio-economice din zona afectată.

Efectele pericolelor trebuie să fie reduse cât mai mult posibil și acest lucru poate fi realizat prin acțiuni de atenuare care să cuprindă măsuri structurale și nestructurale.

Având în vedere că seceta și inundațiile sunt principalele pericole naturale în lunca inundabilă a Dunării din sectorul doljean, măsurile structurale pot include tehnici de inginerie, cum ar fi construirea de diguri, reîmpădurire și restaurare a centurilor forestiere. Lucrările de construcție importante din zona de studiu au fost desfășurate în anii '60 și '70, incluzând digurile de control al inundațiilor de-a lungul Dunării și afluenții principali, diguri de împărțire, rețele complexe de canale.

Transformarea drastică a zonei naturale predispuse la inundații a contribuit în mod semnificativ la creșterea a volumelor de apă și a riscului de inundații în avalul Dunării. Chiar dacă aceste consecințe negative au fost prevăzute, ele au fost considerate ca un risc acceptabil, luând în considerare beneficiile economice aduse de agricultură la acel moment. Situațiile de inundații din ultimul deceniu (loc. Sulina – Braț Sulina 1998, viiturile din aprilie mai 2006, Fl. Dunărea – zona Ciobanu Gârliciu 2010), precum și riscul general oferă motive solide de a pune la îndoială decizia menționată mai sus. În cazul fenomenelor hidrologice extreme, așa cum sa întâmplat în 2006, au fost rupte unele diguri și au avut loc inundații catastrofale pe teritoriul României.

Elementele supuse riscului pot fi grupate în patru mari categorii:

Elemente fizice:

Infrastructura (drumuri, căi ferate, poduri )

Facilități esențiale (spitale, școli)

Utilități

Sevicii Guvernamentale (nivel național, regional, local)

Mașini și echipamente

Situri istorice (siturile de importanță comunitară și ariile de protecție specială avifaunistică din cadrul Rețelei Ecologice Europene Natura 2000)

Elemente economice:

Afaceri și comerț

Agricultura

Forța de muncă

Productivitate

Elemente sociale

Populație

Elemente de mediu

Resurse de mediu

Biodiversitate

Peisajele

3.2. Evaluarea vulnerabilității elementelor la risc

Evaluarea vulnerabilității este procesul de estimare a sensibilității la pericolele care apar în urma unui dezastru potențial prin anumite elemente supuse riscului. În scopurile generale socio-economice este necesară luarea în considerare a tuluror elementelor semnificative din societate, inclusiv populații recent sosite într-o anumită arie vor fi ajuiate de înscrierea pe hartă a celor mai bune rute de deplasare ca și a resurselor de supravie uire pe traseele de deplasare.

Veniturile și modul de viață sunt supuse riscurilor din cauza distrugerilor clădirilor, recoltetor, vitelor sau a echipamentelor de care depind aceslea. Fiecare tip de pericol pune diferite elemente la risc. Majoritatea activilățitor de reducere a efectelor negative ale dezastrelor sunt axate pe reducerea vulnerabilității și în scopul de a acționa pentru reducerea vulnerabilății, planificării dezvoltării. Trebuie să se înțeleagă ce elemente sunt supuse la cele mai mari riscuri din partea pericolului principal care a fosl identificat.

Strategiile pentru reducerea vulnerabilității în zonele de conflict pot include inputurile dezvoltării care ar putea reduce conflictul, cum ar fi instalarea unor puncte de disiribuție a apei pentru nomazi în ariile unde apa este foarte puțină și este subiectul unei competiții.

În final, putem spune că datorită faptului că pericolele tind să devină necontrolabile, este necesară o mare cantitate de muncă pentru reducerea efectelor lor negative centrată mai ales pe reducerea vulnerabilității. Condițiile economice îmbunatățite reduc multe dintre aspectele vulnerabilității și o economie sănătoasă poate în multe cazuri să fie cea mai bună apărare împotriva dezastrelor și a urgențelor.

Sunt trei componente esențiale ale determinării riscului și fiecare dintre ele pot fi cuantificate separat:

-Probabilitatea de producere a pericolului: probabilitatea de a se produce a oricărui pericol tehnologic sau natural într-un anume loc sau regiune;

-Elementele supuse riscului: identificarea și recensământul oamenilor, clădirilor sau a altor elemente ce pol fi afectate de către pericolul ce s-ar produce și acolo unde este necesar, estimarea valorii economice a aceslora;

-Vulnerabilitatea elementelor supuse riscurilor: cât de mult vor duce clădirile sau alte elemente la rănirile populației în momentul afectării lor de către un pericol. Există o varietate de prezentare a informațiilor de mai sus, pentru a ilustra datele riscurilor descrise. Acelea pot fi deseori prezentate pe hartă. Aceasta este un element esențial în evaluarea proiectelor în curs de întocmire pentru că se pot vedea dacă locurile proiectate sunt situate într-o arie de mare risc.

Un exemplu este întocmirea hărții pierderilor probabile. Aceasta constă în trecerea pe hartă a efectelor probabile ale producerii pericolelor într-o anumită regiune sau țară.

O mare variație a gradului de securitate a diferitelor tipuri de industrii și a interesului pe care managementul dezastrelor îl va avea în desfășurarea analizei hazardurilor poate de asemenea să fie așteptat. Diferitele agenții guvernamentale pot avea următoarea implicare:

1.asigurarea că industria prezintă un pericol mic pentru securitatea publică prin incendii,

2.asigurarea că sănătatea publică nu este afectată de efectele toxice ale industriei:

3.asigurarea că afectarea mediului înconjurător (inclusiv a oamenilor) sub forma de pulberi, fum, zgomot, mirosuri, gaze și poluanți lichizi este redusă;

4.asigurarea că propunerile de folosire a terenurilor cu arii mari mai degrabă decât industriile specifice nu implică modificări ale zonării industriale adecvate;

5.asigurarea că planificarea de urgență este adecvată pentru industria periculoasă și ariile învecinate.

Analiza cantitativă (sau "evaluarea cantitativă a riscului") folosește conceptele statistice, matematice și inginerești pentru a ajunge la probabilitatea unui nivel specific de distrugeri. De exemplu, probabilitatea unor fatalități produse de locuirea în cadrul unei distanțe de 500 de metri față de o întreprindere industrială poate fi descrisă de 1 la 10,5 pe an.

Această formă de analiză este utilă pentru luarea deciziilor referitoare la dispunerea industriilor periculoase, din cauză că ea asigură o estimare a riscului care poate fi comparată cu criteriile de risc și este denumită „evaluarea riscului”. Ea necesită folosirea tehnicilor matematice și statistice, cunoștințe de inginerie și familiarizarea cu anumite tipuri de industrie. Nu este necesar să se execute o analiză cantitativă a hazardurilor unei industrii pentru a întocmi strategiile de pregătire de urgență pentru acea industrie și pentru comunitățile înconjurătoare. Cu toate acestea, cei implicați în managementul de urgență trebuie să aibă unele cunoștințe de analiză cantitativă a hazardurilor dacă înțelesul și interpretarea unor astfel de analize trebuie să fie adecvate.

Analiza calitativă, folosind tehnicile precum cele descrise, vor asigura multe informații utile pentru pregătirea de urgență inclusiv:

— tipurile de hazard ce apar din activitatea industrială;

natura acelor hazarduri;

căile pe care acele hazarduri pot afecta comunitatea și mediul înconjurător; hazardurile care sunt cele mai serioase și trebuiesc de aceea considerate primele și cele mai urgente pentru pregătirea de urgență.

Criteriile de risc sunt definite pentru impactul posibil al industriei asupra lucrătorilor și a comunității. Aceste criterii sunt nivelurile minim acceptabile pentru riscuri și pot lua următoarele cinci forme: criteriul riscului individual de fatalitate;

criteriul riscului individual de rănire;

criteriul riscului societal;

criteriul riscului de distrugere a bunurilor și al propagării accidentului;

criteriul riscului biofizic al mediului.

Criteriul riscului societal combină probabilitatea unui eveniment periculos cu un număr de oameni uciși. Aceasta ține cont de densitatea populației în vecinătatea unei industrii periculoase și este de altfel cunoscut ca o curbă ‘F-N’ curbă, în care (F) este frecvența cumulativă a decesului a (N) oameni sau mai mulți. Nu au fost stabilite limite de acceptabilitate pentru acest criteriu în majoritatea țărilor și fiecare caz este judecat prin nivelurile riscurilor individuale ca și a densității populației.

Criteriul distrugerilor de bunuri și al propagării accidentului ca și criteriul riscurilor de rănire se bazează pe nivelul radiațiilor calorice și al suprapresiunii exploziilor. Aceste criterii sunt inten ionate să reducă riscul pentru structurile și activită ile învecinate în special a celor de natură periculoasă și pentru oameni în special a celora din ariile rezidențiale.

Tehnicile pentru identificarea hazardurilor includ:

experienta trecută (limitată la hazardurile obișnuite și cunoscute);

codurile inginerești și standardele (incomplete și în general limitate la hazardurile minore);

înregistrările istorice ale companiilor (limitate de exhaustivitatea bazelor de date și la hazardurile cunoscute);

listele de verificare (limitate din cauză că ele sunt seturi închise și că pot escamota tehnicile mai riguroase);

metode de indexare a hazardurilor (cum ar fi Indicele Companiilor Chimice Dow de explozii și incendii, Indicele de Explozii și Toxicitate; Tehnica Pierderilor Instantanee Fracționate anuale; aceste metode sunt de asemenea folosite pentru a determina severitate și tehnicile de control a pierderilor);

Analiza modurilor de defectare (FMEA);

Studiul hazardurilor și a operabilității (HAZOP);

analiza arborilor evenimentelor și a greșelilor.

Harta hazardurilor, arată caracteristicile relevante ale hazardului inclusiv extinderea hărții riscurilor.

Harta riscurilor. Similară cu harta hazardurilor de asemenea prezintă probabilitatea de producere a unui eveniment periculos.

Harta vulnerabilității. Prezintă distribuția unor elemente ale comunității care pot fi afectate sau distruse. (nu am primit harti)

Există o oarecare confuzie asociată terminologiei cu hărțile de hazard cu diferite discipline ce folosesc diferite nume pentru variatele tipuri de hărți în funcție de elementele prezentate pe ele. Gradul de complexitate al acestor hărți ca și gradul de experiență, timp și resurse necesare pentru întocmirea lor sunt variabile.

Valoarea de folosire a hărților hazardurilor, riscurilor și a vulnerabilității poate fi influențată de un număr de factori importanți cum ar fi scara detaliilelor unitățile de măsură și colectarea probelor. De altfel, la asigurarea acestor date se va ține cont de faptul că harta hazardurilor este un instrument puternic în sprijinirea descrierii naturii hazardurilor (Steiner & Andriciuc, 2004).

3.2.1. Criterii de clasificare și posibilități de măsurare a vulnerabilității

Principiile cheie ale unei abordări secvențiale bazate pe riscuri pentru gestionarea riscului de inundații în sistemul de planificare sunt:

A se evita dezvoltarea în zonele cu risc de inundații;

Dacă acest lucru nu este posibil, a se lua în considerare înlocuirea unei utilizări a terenurilor care este mai puțin vulnerabilă.

Numai atunci când nu se pot realiza atât evitarea, cât și substituirea, ar trebui să se ia în considerare atenuarea și gestionarea riscurilor.

Tipuri de dezvoltare necorespunzătoare care ar crea riscuri inacceptabile din cauza inundațiilor nu ar trebui să fie planificate sau permise. Excepțiile de restricționare a dezvoltării datorate potențialelor riscuri de inundații sunt prevăzute prin utilizarea unui raport justificativ, în care trebuie demonstrată necesitatea de planificare și gestionarea durabilă a riscului de inundații la un nivel acceptabil.O abordare secvențială a planificării este un instrument cheie în asigurarea faptului că dezvoltarea, în special dezvoltarea nouă, este îndreptată în primul rând spre terenuri care au un risc scăzut de inundații. Abordările secvențiale sunt deja stabilite și funcționează eficient în alte domenii în procesul de elaborare a planurilor și de gestionare a dezvoltării.

Abordarea secvențială face uz de evaluarea riscului la inundații și de identificarea prealabilă a zonelor de inundații și clasificarea gradelor de vulnerabilitate la inundații, a diferitelor tipuri de dezvoltare, după cum se arată în tabelul 3.1. Este esențial ca riscul care ar putea apărea din alte surse de inundații să fie, de asemenea, luat în considerare în toate domeniile și în toate etapele procesului de planificare.

Tabelul nr. 3.1 – Clasificarea gradelor de vulnerabilitate

În literatura de specialitate și în practică, evaluarea vulnerabilității, a impactului și a daunelor este adesea amestecată sau utilizată sinonim. Deși evaluările de impact se pot suprapune cu evaluarea vulnerabilității, acestea implică, în general, abordări diferite. Evaluarea daunelor se bazează pe calculul pierderilor reale, cum ar fi decesele, pierderile economice și deteriorarea infrastructurii fizice. Evaluarea impactului, cu toate acestea, nu este neapărat limitată la pierderi (o categorie de impact); mai degrabă, poate include și impacturi pozitive asupra grupurilor sociale, sectoarelor economice specifice sau asupra mediului care rezultă dintr-un eveniment legat de un pericol.

3.2.2. Evaluarea vulnerabilității sociale în sectorul doljean al Luncii Dunării

Vulnerabilitatea poate fi definită ca un factor de risc intern al subiectului sau unui sistem care este expus la un pericol și corespunde predispoziției sale intrinseci de a fi afectate, sau susceptibile la daune. Cu alte cuvinte, vulnerabilitatea reprezintă predispoziția fizică, economică, politică sau socială sau susceptibilitatea unei comunități de a se deteriora în cazul unui fenomen destabilizator de origine naturală sau antropică.

Este un concept fundamental, politic și ecologic care care se axează pe relația pe care oamenii o au cu mediul lor și acordă o atenție deosebită a caracteristicilor politice și forțelor economice ale societății în care trăiesc. Cel puțin din perspectiva pericolelor și a dezastrelor, vulnerabilitatea este legătura conceptuală dintre oameni cu mediul lor cu forțele și instituțiile sociale și cu valorile culturale care le susțin sau le contestă. Astfel, combinând elementele de mediu, societate și cultură în diferite proporții, conceptul de vulnerabilitate oferă un cadru teoretic care cuprinde multidimensionalitatea dezastrelor.

Evaluarea consecințelor utilizării terenurilor necesită, în primul rând, identificarea și analiza principalelor modificări și a factorilor declanșatori ai acestora, prin studii complexe.

Studiile dinamice ale utilizării terenurilor și evaluarea primară a consecințelor acestora asupra mediului în sectorul studiat din lunca Doljeană se bazează pe un volum important de informații colectate din documentele de cercetare de teren și date statistice furnizate de Institutul Național de Statistică (Oficiul Regional Dolj), Agențiile de Cadastru, Agenția Națională pentru Protecția mediului etc.

Dunărea, precum și zonele sale riverane oferă o varietate de resurse, pe care generațiile succesive le-au căutat de mult timp să le controleze și să le transforme în beneficiul lor. Fiind un mediu complex, unde elementele se află într-un echilibru dinamic, Lunca Dunării a suferit schimbări severe, mai ales ca o consecință a transformării terenului și a acoperirii terenului. Modificările au fost diferite în ceea ce privește calitatea și intensitatea și depindea, în principal, de structurile socio-economice și politice specifice unei anumite perioade.

În ciuda condițiilor favorabile solului și climei și a volumului important al forței de muncă, activitățile agricole și, implicit, terenurile cultivate în cadrul Luncii Dunării au fost frecvent supuse unor fenomene hidrometeorologice periculoase, în special inundații.

3.3. Percepția populației locale cu privire la hazardele din spațiul riveran Dunării

Îmbunătățirea rezistenței comunităților locale este cu atât mai necesară cu cât, în ultimii ani, riscurile climatice s-au intensificat în zona studiată. Acest lucru se poate face după o identificare și o prioritizare adecvată a celor mai importante nevoi ale zonei și a modalităților de a răspunde acestor nevoi. (nu am informatiile din comentariul doamnei)

Populația din această zonă (Cetate-Dăbuleni) trebuie să fie instruită pentru a-și dezvolta propriile strategii de pregătire (diseminarea publică a informațiilor privind măsurile de atenuare a inundațiilor, a secetei și a riscurilor tehnologice, adresate autorităților, constructorilor și liderilor comunității, prin intermediul mijloacelor TV, radio sau tipărite, deschiderea ședințelor în școli și în centrele comunitare este, de asemenea, foarte importantă pentru creșterea gradului de conștientizare), în timp ce autoritățile locale trebuie să integreze gestionarea riscului de dezastru în planurile de dezvoltare.

Rezistența comunitară este rezultatul a patru seturi primare de capacități adaptive, și anume dezvoltarea economică, capitalul social, informarea și comunicarea și competența comunității.

Având în vedere că economia majorității zonei studiate se bazează în primul rând pe agricultură, iar profilul demografic demonstrează o proporție ridicată a populației expuse riscului (numeroase populații în vârstă și persoane sărace cărora le lipsește accesul la resurse precum informația, cunoștințele și tehnologia), diversitatea surselor de venit este foarte importantă, deoarece rezistența comunității se bazează în mare măsură pe diversitatea resurselor economice.

Efectele pericolelor trebuie să fie diminuate cât mai mult posibil și acest lucru poate fi făcut prin măsuri de atenuare care să cuprindă măsuri structurale și nestructurale. Creșterea gradului de conștientizare și educația pre-dezastrelor constituie piatra de temelie pentru reducerea riscurilor în cadrul activităților naturale și a zonelor cu risc tehnologic care pot fi obținute prin difuzarea publică a informațiilor privind măsurile de atenuare a riscurilor de inundații, secetă și riscuri tehnologice, adresate autorităților, constructorilor și liderilor comunității, prin intermediul mijloacelor TV, radio sau materiale tipărite. Deschiderea ședințelor în școli și în centrele comunitare este, de asemenea, foarte importantă pentru creșterea gradului de conștientizare. Mesajele trebuie să fie orientate la nivelul corespunzător pentru fiecare grup de interese, deoarece există numeroase comunități locale, rurale, cu o pondere ridicată a persoanelor în vârstă.

În această zonă este necesar să se organizeze de asemenea campanii de sensibilizare și promovare a igienei. Oamenii trebuie să fie educați cu privire la necesitatea apelor potabile și cum pot purifica apa ori de câte ori există îndoieli în privința faptului că sunt în stare să bea. Autoritățile din zonele riverane Dunării din sectorul doljean trebuie să elaboreze planuri pentru purificarea și distribuția apei potabile pentru fiecare comună. Acest lucru este extrem de important nu numai în cazul inundațiilor grave sau al altor dezastre naturale sau tehnologice, ci și în mod regulat, având în vedere faptul că sectorul studiat se suprapune în general unei zone desemnate vulnerabile la nitrați.

Acțiunile necesare pentru a reduce potențialul de poluare cu nitrați în zonele vulnerabile situate în sectorul studiat și predispus inundațiilor trebuie să țină seama de perioadele în care se utilizează îngrășămintele, caracteristicile terenului (declivitatea, pământul saturat cu apă, suprafețele acoperite de apă, zăpadă etc.), tehnicile adecvate (rata de fertilizare și uniformitatea), capacitatea și caracteristicile de construcție ale sistemelor în care se depozitează gunoi de grajd. În plus, trebuie respectate prevederile adiționale ale Codului de bună practică agricolă: folosirea terenului (creșterea animalelor convertibile, proporția culturilor permanente față de cele anuale), gradul minim de acoperire vegetativă în anumite perioade, planurile de fertilizare, prevenirea poluării cu nitrați datorată deversărilor de suprafață și percolației.

CAPITOLUL 4. MANAGEMENTUL ȘI LIMITAREA EFECTELOR HAZARDELOR

4.1. Proiecte și strategii cu relevanță în evaluarea și atenuarea hazardelor din Lunca Dunării

La 21 ianuarie 2010, Parlamentul European a adoptat rezoluția privind Strategia europeană pentru regiunea Dunării. Urmând modelul Strategiei pentru Marea Baltică, acest plan va trebui să promoveze cooperarea interregională, în scopul dezvoltării infrastructurii de transport și energie, precum și stimularea creșterii economice și a dezvoltării sociale durabile .

În ceea ce privește protecția mediului, rezoluția impune evaluări strategice și de impact privind mediul, inclusiv evaluarea efectelor asupra întregului ecosistem fluvial; Aceste acțiuni trebuie să fie o condiție pentru toate proiectele de infrastructură din domeniul transporturilor și al energiei.

Finanțarea proiectelor privind conservarea / protejarea componentelor de mediu sau îmbunătățirea condițiilor de trai din spațiul predominant rural al bazinului dunărean se bazează pe diverse surse. Doar două dintre aceste instrumente financiare care joacă un rol important în dezvoltarea durabilă a regiunii vor fi menționate. În primul rând, trebuie menționat finanțarea provenind din două fonduri UE – Fondul European pentru Dezvoltare Regională și Fondul de Coeziune (CF), fondurile fiind distribuite pe sectoarele de mediu în cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu. Cel de-al doilea instrument financiar este furnizat prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, care poate fi accesat după adoptarea Programului Național de Dezvoltare Rurală (2007 – 2013).

Pentru asigurarea dezvoltării durabile a spațiilor rurale din Lunca Dunării este necesar să se urmeze un număr limitat de obiective fundamentale privind competitivitatea activităților agricole și forestiere, utilizarea terenurilor și managementul mediului, precum și calitatea vieții și diversificarea activităților economice. Spațiul inundabil poate beneficia de măsurile considerate de Pilonul II, care ar putea susține fermierii afectați de restricțiile apărute ca urmare a apariției legale a zonelor protejate sau a siturilor Natura 2000. În acest sens, urmează compensarea pierderilor impuse de conformație în conformitate cu standardele de mediu impuse de legislația prezentă și această acțiune poate juca un rol în dezvoltarea durabilă a spațiului în centrul atenției.

La nivelul proiectelor de cercetare cu utilizare practică în Lunca Dunării, în ultimii ani, și mai ales după inundațiile istorice care au avut loc în primăvara anului 2006, au existat demersuri semnificative pentru evaluarea mediului din Lunca Dunării din România și pentru elaborarea de propuneri în vederea capitalizării și protejării capitalului natural și uman deținut de regiune. La nivelul sectorului inundațiilor pe care a fost particularizat analiza elementelor de mediu în cadrul dezvoltării durabile, trebuie menționat proiectul dedicat ROSPA0010 Bistreț – Gestionarea sitului Natura 2000 – Elaborarea măsurilor de conservare a speciilor speciale din zona de protecție Bistreț, care s-a dezvoltat în cadrul programului NatuRegio. Conservarea naturii și dezvoltarea regională în Europa de Sud – Est. Proiectul a fost propus de Ministerul Mediului din România și a fost implementat cu ajutorul Muzeului Olteniei (secția Științe Naturale), al Universității din Craiova (Departamentul de Geografie) și al Agenției Județene pentru Protecția Mediului Dolj. Proiectul a avut ca scop evaluarea populațiilor de păsări protejate în cadrul sitului, a habitatelor și a nevoilor lor ecologice, precum și a impactului activităților umane și a fenomenelor de risc asupra avifaunei. Pe lângă elaborarea de măsuri de conservare a speciilor de păsări care țin cont, de asemenea, de particularitățile și nevoile comunităților umane care locuiesc în apropierea sitului, proiectul a propus extinderea zonei protejate și includerea bazinelor occidentale care sunt foarte importante pentru diversitatea păsărilor. O componentă semnificativă a acestui proiect a fost colaborarea permanentă cu actorii locali (autorități și populație).

Aceasta a fost concretizată prin acțiuni care vizează conștientizarea și implicarea locuitorilor din mediul rural, așa cum s-a întâmplat în școlile din așezările Bistreț și Cârna. Au fost distribuire pliante, fly-ere și au fost montate două panouri informative.

4.2. Măsuri structurale și non-structurale pentru limitarea efectelor hazardelor

La reuniunea ministerială ICPDR din 2010 a fost adoptată Declarația privind Dunărea în care:

– se reafirmă convingerea că prevenirea și protecția împotriva inundațiilor nu sunt sarcini pe termen scurt, ci sarcini permanente de cea mai mare prioritate.

– responsabilii s-au angajat să depună toate eforturile pentru punerea în aplicare a Directivei UE privind inundațiile în ansamblul Bazinului fluviului Dunărea și să elaboreze un singur plan internațional de gestionare a riscului de inundații sau un set de planuri de gestionare a riscului de inundații, pe baza Programului de acțiune ICPDR pentru protecția împotriva inundațiilor durabile și a planurilor sub-bazinale coordonate la nivelul districtului hidrografic internațional 2015, care utilizează pe deplin sinergiile existente cu Planul DRBM – Danube River Basin Management .

Directiva 2007/60 / CE privind evaluarea și gestionarea riscurilor de inundații (Directiva privind inundațiile din UE) a intrat în vigoare la 26 noiembrie 2007. Această directivă impune acum statelor membre să evalueze dacă toate cursurile de apă și liniile de coastă sunt expuse riscului de inundații, pentru a măsura gradul de inundație, a activelor și a persoanelor expuse riscului în aceste zone și pentru a lua măsuri adecvate și coordonate pentru a reduce acest risc de inundații. Această directivă consolidează, de asemenea, drepturile publicului de a accesa aceste informații și de a avea un cuvânt de spus în procesul de planificare.

Art. 7 FD impune statelor membre să elaboreze planuri de gestionare a riscului de inundații pentru toate zonele identificate ca având un risc potențial semnificativ de inundații (APSFR) în conformitate cu articolul 5 sau articolul 13.1 litera (a) și zonele acoperite de articoluln 13.1 (b), pe baza hărților pregătite conform articolului 6.

Planurile de gestionare a riscului de inundații (FRMP) trebuie să stabilească obiective adecvate pentru gestionarea riscului de inundații în zonele acoperite de plan. Obiectivele trebuie să se concentreze asupra reducerii consecințelor negative ale inundațiilor asupra sănătății umane, mediului, patrimoniului cultural și activității economice. După caz, planurile ar trebui să se concentreze asupra reducerii probabilității inundațiilor și / sau a utilizării măsurilor nestructurale, inclusiv a prognozării inundațiilor și a sensibilizării cu privire la inundații (articolul 7.2). Planurile de gestionare a riscului de inundații includ măsuri pentru atingerea obiectivelor identificate (art. 7.3).

Planurile de gestionare a riscurilor de inundații includ măsuri pentru atingerea obiectivelor stabilite pentru gestionarea riscurilor de inundații pentru zonele identificate conform art. 5 alin. (1) din DP și a zonelor reglementate de articolul 13 alineatul (1) litera (b) din DC, concentrându-se asupra reducerii consecințelor negative potentiale ale inundațiilor asupra sănătății umane, mediului, patrimoniului cultural și activității economice și, dacă se consideră oportun, a inițiativelor nestructurale și / sau a reducerii probabilității inundațiilor.

Măsurile descrise în acest plan abordează toate fazele ciclului de gestionare a riscului de inundații și se concentrează mai ales pe prevenirea (daunelor cauzate de inundații prin evitarea construcției de case și a industriilor în zonele predispuse la inundații și în prezent sau prin adaptarea viitoarelor evoluții la riscul inundațiilor), protecția (prin luarea de măsuri pentru reducerea probabilității inundațiilor și / sau impactul inundațiilor într-o locație specifică, cum ar fi refacerea câmpiilor inundabile și a zonelor umede) și pregătirea (de exemplu, furnizarea de instrucțiuni publicului cu privire la acțiunile în caz de inundații).

ICPDR a convenit că doar măsurile de nivel strategic care reflectă activitățile la nivelul unui district hidrografic internațional vor fi prezentate în Planul de gestionare a riscului de inundații pentru DRBD. Această categorie include măsuri cu efect transfrontalier și măsuri aplicabile în mai multe țări ale bazinului, cum ar fi creșterea gradului de conștientizare, sisteme de avertizare sau măsuri de protecție împotriva înghețului. Prin urmare, acest plan conține o listă generală de măsuri care oferă o imagine de ansamblu asupra tipurilor de acțiuni pe care țările trebuie să le ia pentru a aborda riscurile de inundații.

Descrierea detaliată a tuturor măsurilor planificate este prezentată în planurile naționale de gestionare a riscului de inundații pentru a permite monitorizarea progresului.

Măsurile prezentate în acest plan sunt măsurile planificate și implementarea lor este supusă condițiilor tehnice și financiare la nivel național.

4.3 Direcții de acțiune pentru implicarea actorilor interesați și îmbunătățirea răspunsului comunitar

În general, un actor sau parte interesată este reprezentat ca individ sau grup care are ceva în comun cu o anumită situație: sănătate sau set de valori bine definite sau în caz de gestionare a riscului de inundații cu diferite aspecte specifice riscului de inundații și cartografiere a riscurilor sau utilizarea planificării de gestionare a riscurilor de cartografiere sau de inundații, prin listele de activități prioritare sau prin punerea în aplicare a proiectelor. În contextul acestui proiect, părțile interesate pot fi factorii de decizie politică, oamenii de știință, organizațiile neguvernamentale (ONG-uri), comunitățile și orice reprezentant al ocupației situate într-o anumită regiune sau sector fluvial predispus la inundații, acum sau în viitorul apropiat.

Capacitatea de adaptare poate fi dezvoltată dacă părțile interesate au suficient timp pentru a-și consolida rețelele, cunoștințele și resursele, cu condiția să dorească găsirea de soluții. Succesul oricărei implicări a părților interesate implică nu numai informarea persoanelor interesate și afectate, ci și implicarea lor în a acționa în mod conștient, având mai multe cunoștințe la îndemână. Prin integrarea informațiilor științifice în propriile contexte sociale, economice, culturale și de mediu, măsurile de adaptare pot fi luate în considerare în mod continuu. Abordările față de implicarea părților interesate pot varia foarte mult, de la interacțiunile pasive la nivelul de inițiere și de proiectare a procesului.

Practicile actuale de adaptare pentru riscurile de inundații sunt dezvoltate de comunități, guverne, ONG-uri și alte părți interesate mai mult sau mai puțin organizate pentru a-și spori capacitatea de adaptare. Prin urmare, părțile interesate joacă un rol important în orice scenariu de dezvoltare și modelare participativă.

Părțile interesate sunt, de asemenea, foarte importante în evaluarea nevoilor viitoare de dezvoltare a politicilor și de noi măsuri de adaptare. Toate aceste nevoi au fost deja recunoscute în abordările regionale și naționale privind evaluarea prevenirii și atenuării riscurilor de inundații.

Problemele legate de gestionarea problemelor legate de inundații sunt, de asemenea, incluse într-o serie de aspecte societale, cum ar fi mediul, riscul, politica și durabilitatea, care necesită mai multă implicare a părților interesate.

În plus, informarea publicului, consultările și / sau participarea la decizia de gestionare a inundațiilor sunt, de asemenea, impuse de o serie de tratate internaționale, inclusiv Convenția comună și, în Europa, Convențiile Espoo și Aarhus .

În același timp, Forumul OECD / NEA privind încrederea părților interesate (FSC) a considerat că părțile interesate reprezintă o etichetă adecvată pentru orice actor – o instituție, un grup sau un individ – care au un rol sau un rol în procesul decizional în societate.

Diferitele implicări ale părților interesate implică contribuții diferite și, bineînțeles, diferite nevoi de consultare în fiecare etapă a procesului de luare a deciziilor.

În cazul gestionării riscului de inundații, o listă a posibilelor părți interesate include: publicul larg; grupuri demografice, rezidenți, reprezentanți sau aleși ai comunităților locale; ministere / departamente guvernamentale naționale / regionale; autoritățile de reglementare; ONG-uri naționale / locale, grupuri de presiune locale; mass-media; cercetarea științifică; organizații de implementare etc.

În timpul duratei de viață a Proiectului DANUBE FLOODRISK, au fost distribuite trei sondaje între diferitele părți interesate, pe baza chestionarelor: una s-a referit la tehnologiile de cartografiere a inundațiilor și la aspectele generale IT legate de aceste tehnologii utilizate de-a lungul fluviului Dunărea, legate de gestionarea riscului de inundații și diferite detalii care trebuie luate în considerare pentru a se asigura că un proces standardizat de cartografiere a inundațiilor va produce reacții destul de similare ori de câte ori se va produce un inundații, iar cel de-al doilea și ultimul vor aborda problema mai largă a implicării părților interesate, responsabilitățile în gestionarea inundațiilor și adoptarea măsurilor de protecție împotriva inundațiilor, luând în considerare hărțile de risc și de inundații existente în diferite țări, precum și fundamentele juridice, istorice și sociale.

Acestea sunt relevante pentru fazele de cartografiere și pregătire a planului implementării directivei privind inundațiile și includ:

• Necesitatea unui angajament timpuriu, care este esențială pentru obținerea unui "buy-in" – dar stabilirea acestui lucru poate fi dificilă dacă timpii de proiect sunt de așa natură încât procesele sunt livrate pe parcursul mai multor ani.

• Stabilirea și acceptarea responsabilității pentru implementare.

• Definiția problemei. Acest lucru este deosebit de important atunci când se introduc sau se pun în aplicare măsuri mai detaliate de atenuare a inundațiilor.

• Utilizarea imaginilor și a altor interpretări vizuale care sunt mai puternice decât cuvintele.

• Necesitatea de a lua în considerare și de a exploata beneficiile social media și implicarea online.

Câteva din principalele acțiuni pentru aplicarea Planul de măsuri pentru diminuarea riscului la inundații sunt:

Creșterea capacității instituționale prin responsabilizarea factorilor de decizie de la diverse niveluri;

Îmbunătățirea cadrului legislativ;

Activitati suport pentru implementarea Strategiei naționale de management al riscului la inundații pe termen mediu și lung;

Principalii actori finanțatori ai acțiunilor pentru managementul riscului la inundații sunt Ministerul Mediului și Pădurilor, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, aducând o contribuție de la bugetul de stat și una de la fondurile de dezvoltare regională – POR și al Programului Operațional Sectorial pentru acțiunile de protecția mediului – POS. Un rol important îl au și administrația regională/județeană și locală care poate contribui cu fonduri proprii, precum și unii actori, cum ar fi Hidroelectrica sau administrații ca: Administrația Națională Apele Române, Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare, Regia Națională a Pădurilor, Administrația Națională a Drumurilor, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, Compania Națională de Căi Ferate – CFR, etc.

CONCLUZII

În prezenta lucrare am analizat fenomenele de risc din Lunca Dunării, sectorul doljean. Lucrarea este structurată pe patru capitole, prezentate în cele ce urmează:

În capitolul 1 am prezentat pe scurt județul Dolj, am identificat sectorul de studiu între comuna Cetate și orașul Dăbuleni.

Individualitatea sectorului doljean al Dunării (Fig. 1.1) constă în zonele protejate incluse în rețeaua europeană Natura 2000: Bistreț, Calafat-Ciuperceni-Dunăre, confluența Jiu-Dunăre, Maglavit, Ciuperceni-Desa, Coridorul Jiu, Poiana Bujorului din Pădurea Plenița.

Am descris pe scurt cursul Dunării în județul Dolj și am prezentat câteva amănunte despre localitățile de la Dunăre, după care am continuat cu aspectele generale ale subsistemelor mediului.

Dunărea presupune familiarizarea cu durabilitatea ecologică, integritatea ecosistemului, capacitatea de susținere a mediului, echilibrul ecologic regional și local al ecosistemelor.

Din analiza literaturii de specialitate, am constatat că îndiguirile și desecările efectuate în lungul văii Dunării au afectat producția piscicolă, în sensul diminuării acesteia. Tot amenajările antropice au adus modificări orizontului biologic activ al solurilor.

Aceasta mi-a permis să aduc în discuție unele repere în definirea și cercetarea fenomenlor de risc pe baza terminologiei UNISDR.

În capitolul al doilea am prezentat tipologia hazardelor din Lunca Dunării – sectorul doljean. Am detaliat aici hazardele naturale, precum cele hidrometeorologice (inundații, climatice), hazardele geomorfologice și cele legate de degradarea solului, geomorfologice dominant fluviatile, dominant gravitaționale și pluvio-denudaționale, hazardele geomorfologice dominant eoliene, hazarde geomorfologice legate de microforme de relief antropice, hazardele geomorfologice legate de degradarea solurilor. Am trata de asemenea hazardele tehnologice (industrial și cele legate de transporturi, cele legate de calitatea apei și a solului).

Capitolul trei prezintă elementele de risc și vulnerabilitatea acestora. Am prezentat pe scurt câteva metode pentru evaluarea riscurilor, cu raportări la terminologia UNISDR. Dintre tipurile de elemente supuse riscului în sectorul doljean al Luncii Dunării am aminitit inundații din râuri (Dunărea și afluenții), precipitații, surse subterane și pot exclude inundațiile din sistemele de canalizare; prin magnitudinea și durata acesteia, ar putea genera victime umane și daune materiale, care, la rândul lor, perturbă activitățile socio-economice din zona afectată.

Evaluarea vulnerabilității este procesul de estimare a sensibilității la pericolele care apar în urma unui dezastru potențial prin anumite elemente supuse riscului. În final, putem spune că datorită faptului că pericolele tind să devină necontrolabile, este necesară o mare cantitate de muncă pentru reducerea efectelor lor negative centrată mai ales pe reducerea vulnerabilității.

Am făcut de asemenea referire la percepția populației locale cu privire la hazardele din spațiul riveran Dunării. Aici trebuie spus că populația trebuie să fie instruită pentru a-și dezvolta propriile strategii de pregătire (diseminarea publică a informațiilor privind măsurile de atenuare a inundațiilor, a secetei și a riscurilor tehnologice, adresate autorităților, constructorilor și liderilor comunității, prin intermediul mijloacelor TV, radio sau tipărite, deschiderea ședințelor în școli și în centrele comunitare este, de asemenea, foarte importantă pentru creșterea gradului de conștientizare), în timp ce autoritățile locale trebuie să integreze gestionarea riscului de dezastru în planurile de dezvoltare.

Ultimul capitol este dedicat managementului și limitării efectelor hazardelor. Am enunțat aici câteva dintre proiectele și strategiile cu relevanță în evaluarea și atenuarea hazardelor din Lunca Dunării măsurile structural și nestructurale pentru limitarea efectelor hazardelor, precum și direcțiile de acționare pentru implicarea actorilor interesați.

Astfel pentru atingerea obiectivelor proiectelor de acest fel, au fost întocmite pachete de lucru, precum:

1) Completarea deficiențelor de date din Planul de management al bazinului hidrografic al Dunării, în principal legate de presiunea / impactul relațiilor și starea ecologică / potențialul și sedimentele.

2) Integrarea aspectelor de mediu și a aspectelor legate de apă în dezvoltarea viitoarelor proiecte hidroenergetice și în practicile agricole. Acest lucru se va realiza prin organizarea de dialoguri cu sectoare specifice responsabile de dezvoltarea sectorului în bazinul fluviului Dunărea.

3) Includerea schimbărilor climatice în gestionarea bazinelor hidrografice. Acest lucru se va realiza prin reunirea rezultatelor cercetării existente, utilizând orientările existente (UE), concentrându-se pe pregătirea propunerilor de acțiuni de adaptare și pe integrarea acestora în planul de gestionare a bazinelor hidrografice.

Toate acestea au la bază studii de caz.

Cel mai bun mod de a proteja și gestiona apa este prin cooperarea internațională strânsă între toate țările din bazinul hidrografic – reunind toate interesele în amonte și în aval. Toate țările din Uniunea Europeană utilizează o abordare a bazinelor hidrografice pentru gestionarea apei de la adoptarea Directivei-cadru a UE privind apa.

BIBLIOGRAFIE

Administrația Bazinală de Apă Jiu, 2016. Planul de Management al Riscului la Inundații, s.l.: Administrația Bazinală de Apă Jiu.

Administrația Națională Apele Române, 2013. Raport de Evaluare Preliminară a Riscului la Inundații – Dunărea. București: s.n.

ANPM, 2007. Arii de Protecție Specială Avifaunistică, București: Agenția Națională pentru Protecția Mediului.

Apel, H., Thieken, A. H., Merz, B. & Blöschl, G. A., 2006. Probabilistic Modelling System for Assessing Flood Risks. Natural Hazards, 38(1-2), pp. 79-100.

Becker, A. & Grünewald, U., 2003. Disaster Management: Flood Risk in Central Europe. Science, Volumul 300, p. 1099.

Beckman, M., 2006. Resilient Society, Vulnerable People: A Study of Disaster Response and Recovery from Floods in Central Vietnam, Uppsala: Department of Urban and Rural Development, Swedish Univeristy of Agricultural Sciences.

Berca, M., 2000. Ecologie generală și protecția mediului. București: Editura Ceres.

Birkmann, J., 2006. Indicators and criteria for measuring vulnerability: theoretical basis and requirements. În: Measuring vulnerability to natural hazards Towards disaster resilient societies. Tokyo: United Nations University, p. 5577.

Bogadan, O. & Niculescu, E., 1995. Phenomena of dryness and drought in Romania. Revista Română de Geografie, Volumul 39, pp. 49-56.

Bogardi, J. & Birkmann, J., 2004. Vulnerability Assessment: The first StepTowards Sustainable Risk Reduction. În: isaster and Society-from Hazard Assessment to Reduction. Berlin: Verlag, pp. 75-82.

Bogdan, O., 1999. Principalele caracteristici climatice ale Câmpiei Române. În: Comunicări de Geografie. București: Editura Universității, pp. 49-56.

Brooks, N., 2003. Vulnerability, Risk and Adaptation: A Conceptual Framework. [Interactiv]
Available at: http://www.gsdrc.org/go/display&type=Document&id=3979
[Accesat 30 04 2017].

Burton, I., Kates, R. & White, G., 1993. The environment as hazard. New York: Guilford Press.

Cannon, T., 1994. Vulnerability Analysis and the Explanation of „Natural‟ Disasters. În: Disasters Development and Environment. s.l.:John Wiley & Sons, pp. 13-30.

Consiliul Județean Dolj, 2009. Geografia Județului Dolj. [Interactiv]
Available at: http://www.cjdolj.ro/geografiadolj.html
[Accesat 24 04 2017].

Consiliul Județean Dolj, 2015. Strategia de Dezvoltare Economico-Socială a Județului Dolj pentru perioada 2014-2020, Craiova: AVENSA.

Consilul Județean Dolj, 2008. Elaborarea strategiei Consiliului Județean Dolj de dezvoltare economico-socială 2007-2013 , Craiova: Consilul Județean Dolj.

Cutter, S., 1996. Vulnerability to Environmental Hazards. Progress in Human Geography, 20(4), pp. 529-539.

De Leon, J. C. V., 2006. Vulnerability: A Conceptual and Methodological Review. Studies of the University: Research, Counsel, Education‟ – Publication Series of UNU-EHS, Volumul 4.

Department for International Development – UK, 2005. Disaster Risk Reduction: A development Concern. [Interactiv]
Available at: www.dfid.gov.uk/pubs
[Accesat 26 04 2017].

Dumitrașcu, M., 2006. Modificări ale peisajului în Câmpia Olteniei. București: Editura Academiei Române.

Dumitrașcu, M., Dumintrașcu, C. & Douguedroit, A., 2001. Seceta și impactul ei asupra mediului în Câmpia Olteniei. Revista Geografică, Volumul 7, pp. 166-172.

Few, R., 2007. Health and Climate Hazards: Framing Social Research on Vulnerability, Response and Adaptation. Global Environmental Change, Volumul 17, pp. 281-295.

Floyd, P., 1992. Reducing Flood Risks. Floods and Flood Management, pp. 419-435.

Floyd, P. J., 1992. Reducing Flood Risks. Floods and Flood Management, pp. 419-435.

Fothergill, A., 1998. The Neglect of Gender in Disaster Wok: An Overview of the Literature. În: The Gendered Terrain of Disaster. Connecticut: Praeger, pp. 11-25.

Galluzo, M., Bartolozzi, V. & Puccia, V., 2017. Integration of HAZOP and FMEA analysis in an interactive support system, s.l.: Institution of Chemical Engineers.

Gares, P. A., Sherman, D. J. & Nordstrom, K. F., 1994. Geomorphology and natural hazards. În: Geomorphology. Stuttgart: Elsevier, pp. 1-18.

Goțiu, D. & Surdeanu, V., 2007. Noțiuni fundamentale în studiul hazardelor naturale. Presa Universitară Clujeană, p. 44.

Grumeza, N. & Klepș, C., 2005. Amenajarile de irigații din România. București: Ceres.

Guvernul României, 2007. Hotărâre nr. 1284 din 24/10/2007 privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, București: Monitorul Oficial.

ICPDR, 2010. Danube Declaration , Viena: ICPDR.

ICPDR, 2015. Flood Risk Management Plan for the Danube River Basin District, Viena: International Commission for the Protection of the Danube River.

ICPDR, 2015. Implementation of the DRBM Plan, s.l.: ICPDR.

INHGA, 2016. Planul de management al riscului la inundații – Fluviul Dunărea, s.l.: Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor .

ISDR, 2005. Hyogo Framework for Action 2005-2015: Building the Resilience of Nations and Communities to Disasters, Hyogo, Japonia: International Strategy for Disaster reduction.

Karmakar, S., Simonovic, S. P., Peck, A. & Black, J., 2010. An Information System for Risk-Vulnerability Assessment to Flood. Journal of Geographic Information System, Volumul 2, pp. 129-146.

Kusky Timothy, M., 2003. Geological Hazards: A Sourcebook. Londra: Greenwood Press.

Licurici, M., 2013. Land use and land cover dynamics in the Danube floodplain – Drobeta-Turnu Severin – Bechet sector. Volumul 15, pp. 62-71.

Licurici, M., Ionuș, O., Popescu, L. & Boengiu, S., 2013. Typology of hazards within the Danube Floodplain, the Calafat – Turnu Măgurele sector. Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii și Comunicări. Științele Naturii, Volumul 2, p. 6.

Mihaljević, M. și alții, 2010. The influence of extreme floods from the River Danube in 2006 on phytoplankton communities in a floodplain lake: Shift to a clear state. Limnologica – Ecology and Management of Inland Waters, 40(3), pp. 260-268.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Durabile, 2014. Programul National pentru Dezvoltare Rurala 2007-2013, s.l.: s.n.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, 2012. Common Stakeholders’ Involvement Strategy for the Danube Floodplain, București: s.n.

Mohan, G. & Ardelean, A., 1993. Ecologie și protecția mediului. București: Editura Scaiul.

Năstase, A. & Năstase, M., 2006. Vegetația de laa Jiului cu Dunărea / Vegetationrom the Jiul river confluence with Danube, Muzeul Olteniei Craiova, Oltenia. Studii și comunicări, Series Stiintele Naturii XXII.

ONU, 2005. Strategic Directions for the ISDR System to Assist the Implementation of the Hyogo Framework for Action 2005-2015: Building the Resilience of Nations and Communities to Disasters. Switzerland, Eleventh Session of the Inter-Agency Task Force on Disaster Reduction, IATF/DR-11.

Parlamentul European, 2010. Strategia europeană pentru regiunea Dunării, Strasbourg: Parlamentul European.

Pătroescu, M. și alții, 2000. Modificări antropice în coridorul fluvial al Dunării și reflectarea lor în starea mediului. Geographica Timisiensis, Volumul 8-9, pp. 213-223.

Popescu, L., Bădiță, A. & Licurici, M., 2015. Studiu privind identificarea obiectivelor turistice din cadrul localităților Asociației Grup Local Pescăresc Calafat. [Interactiv]
Available at: http://ecofishdanubius.ro/doc/Studiul privind identificarea obiectivelor turistice din cadrul GLP Calafat_ecofish.pdf
[Accesat 24 04 2017].

Primack, R. B., Pătrăescu, M., Rozylowicz, L. & Dopa, C., 2002. Conservarea biodiversității biologice. București: Editura Tehnică.

Primăria Craiova, 2015. Plan integrat de dezvoltare urbană pentru polul de creștere Craiova. [Interactiv]
Available at: http://www.primariacraiova.ro/pozearticole/userfiles/files/01/7452.pdf
[Accesat 25 04 2017].

Purvis, M. J., Bates, P. D. & Hayes, C. M., 2008. A Probabilistic Methodology to Estimate Future Coastal Flood Risk Due to Sea Level Rise. Coastal Engineering, 55(12), pp. 1062-1073.

Schmidt-Thome, 2005. The Spatial Effects and Management of Natural and Technological Hazards in Europe. Geological Survey of Finland, p. 120.

Steiner, N. & Andriciuc, R., 2004. Managementul apărării împotriva dezastrelor la nivel local. București: Editura MPM Edit Consult.

Twigg, J., 2004. Good Practice Review 9: Disaster Risk Reduction. London : ODI.

UNDRO, 1979. Natural disasters and vulnerability analysis: report of Expert Group Meeting. Geneva, s.l.: Office of the United Nations Disaster Relief Co-ordinator.

UNISDR, 2004. Living with Risk. A global review of disaster reduction initiatives. s.l., ONU.

UNISDR, 2005. Follow-up to Hyogo Framework in the African Region – Priorities for Action & Initiatives: Based on the"Regional and Sub-Regional Strategies in support of National Implementation of the Hyogo Framework for Action in Africa", s.l.: Strategia Națiunilor Unite privind Reducerea Dezastrelor.

UNISDR, 2009. A Practical Guide to HFA Monitoring and Review through a multi stakeholder Engagement Process 2009-2011, New York: United Nations International Strategy for Disaster Reduction.

UNISDR, 2009. Terminology on Disaster Risk Reduction, New York: United Nations International Strategy for Disaster Reduction.

United Nations Economic Commission for Europe, 2010. History of the Convention and its Protocol. [Interactiv]
Available at: https://www.unece.org/env/eia/about/history.html
[Accesat 25 05 2017].

Varga, L. A., Rădulescu, D. & Drobot, R., 2008. Romanian National Strategy for Flood Risk Management. IAHS-AISH Publication, Volumul 323, pp. 75-86.

Vlăduț, A. C. G. & Avram, S., 2011. Drought impact upon agriculture in Dolj County, Romania. Sofia, University Press, pp. 127-132.

Wikipedia, 2017. Calafat. [Interactiv]
Available at: https://ro.wikipedia.org/wiki/Calafat
[Accesat 22 04 2017].

Wikipedia, 2017. Comuna Cetate, Dolj. [Interactiv]
Available at: https://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_Cetate,_Dolj
[Accesat 23 05 2017].

Wikipedia, 2017. Județul Dolj. [Interactiv]
Available at: https://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C8%9Bul_Dolj
[Accesat 24 04 2017].

Wikipedia, 2017. Județul Dolj. [Interactiv]
Available at: https://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C8%9Bul_Dolj
[Accesat 23 05 2017].

Wisner, B., Davis, I., Cannon, T. & Blaikie, P., 2004. At Risk: Natural Hazards, People’s Vulnerability, and Disasters. 2nd ed. New York: Routledge.