.06.2017 Studiu Asupra Fenomenelor De Risc…final Modificat [309014]

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE

DEPARTAMENTUL DE GEOGRAFIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific

Lect. univ. dr. Mihaela LICURICI

Absolvent: [anonimizat]-Cristina MORARU

CRAIOVA

Anul 2016-2017

[anonimizat]. univ. dr. Mihaela LICURICI

Absolvent: [anonimizat]-Cristina MORARU

CRAIOVA

Anul 2016-2017

CUPRINS

INTRODUCERE 5

CAPITOLUL 1. CONSIDERAȚII GENERALE 6

1.1. Individualitatea sectorului doljean al Luncii Dunării 6

1.1.1 [anonimizat] 7

1.1.2. Aspecte generale ale subsistemelor mediului 7

1.2. Repere în definirea și cercetarea fenomenelor de risc 14

1.2.1. Terminologia utilizată în cercetarea hazardelor și a implicațiilor sociale 17

1.2.2. Criterii de clasificare a hazardelor 18

CAPITOLUL 2. [anonimizat] 22

2.1. Hazardele naturale 22

2.1.1. Hazardele hidrometeorologice 22

2.1.1.1. Inundațiile 22

2.1.1.2. Hazardele climatice 26

2.1.2. Hazardele geomorfologice și cele legate de degradare a solurilor 27

2.1.2.1. Hazardele geomorfologice dominant fluviatile 30

2.1.2.2. [anonimizat] 30

2.1.2.3. Hazardele geomorfologice dominant eoliene 31

2.1.2.4. Hazarde geomorfologice legate de microforme de relief antropice 31

2.1.2.5. Hazardele geomorfologice legate de degradarea solurilor 32

2.1.3. Alte hazarde naturale 33

2.2. Hazardele tehnologice 33

2.2.1. Hazardele industriale și cele legate de transporturi 34

2.2.2. Hazardele legate de calitatea apei și a solului 36

CAPITOLUL 3. ELEMENTELE LA RISC ȘI VULNERABILITATEA ACESTORA 46

3.1. Evaluarea riscului 49

3.1.1. Cadrul conceptual al evaluării riscului 49

3.1.2. Tipuri de elemente supuse riscului în sectorul doljean al Luncii Dunării 52

3.2. Evaluarea vulnerabilității elementelor la risc 54

3.2.1.Criterii de clasificare și posibilități de măsurare a vulnerabilității………………………………58

3.2.2. Evaluarea vulnerabilității sociale în sectorul doljean al Luncii Dunării 60

3.3. Percepția populației locale cu privire la hazardele din spațiul riveran Dunării 61

CAPITOLUL 4. MANAGEMENTUL ȘI LIMITAREA EFECTELOR HAZARDELOR 63

4.1. Proiecte și strategii cu relevanță în evaluarea și atenuarea hazardelor din Lunca Dunării 63

4.2. [anonimizat] 64

4.3 Direcții de acțiune pentru implicarea actorilor interesați și îmbunătățirea răspunsului comunitar 66

CONCLUZII 69

BIBLIOGRAFIE 71

[anonimizat] o [anonimizat]. [anonimizat], cataclisme, dezastre, [anonimizat] o amenințare, în primul rând la adresa omului și a [anonimizat]. Orice activitate în condiții de incertitudine este caracterizată de anumite tipuri de riscuri specifice acestei activități. Riscurile prezente sunt diverse și pot fi grupate într-o multitudine de categorii. Caracterul multilateral al noțiunii de risc este determinat de diversitatea factorilor, ce caracterizează atât specificul activităților concrete, cât și particularitățile specifice de incertitudine, în cadrul căreia aceste activități au loc.

Dintotdeauna omul s-a confruntat cu situații neprevăzute, de multe ori dificile sau fără ieșire, atunci când forțele naturii se dezlănțuie producând victime umane și pagube imense. Fie că este vorba de cutremure, de inundații, incendii sau alunecări de teren etc., nu de puține ori omul se simte de-a dreptul neputincios în fața unor asemenea dezastre.

Dintre toate tipurile de risc ca și component de mediu, hazardele și riscurile meteo-climatice ocupă un loc aparte. Prin caracterul lor dinamic și dezvoltarea lor în cascadă, acestea declanșează alte tipuri de hazarde și riscuri de mediu și, în primul rând, hidrologice și geomorfologice provocând evoluția rapidă a geosistemelor.

Frecvența hazardelor meteo-climatice a crescut mult în ultimul deceniu al secolului al XX-lea, considerat Deceniul Internațional pentru Reducerea Efectelor Dezastrelor Naturale. Modul în care locuitorii acestei zone au amenajat spațiul geografic și au utilizat resursele naturale ale solului sau subsolului a imprimat în timp anumite carcateristici fundamentale care stau astăzi la baza definirii identității acestui bazin.

Utilizarea spațiului geografic, înțelegând prin aceasta utilizarea resurselor naturale, modificarea unor subsisteme geografice, intervenții antropice la nivelul geocomponentelor spațiului geografic și inducerea unei stări de dezechilibru în funcționalitatea sistemelor naturale reprezintă o consecință a intervenției antropicului în transformarea și modelarea spațiului. La acestea se adaugă dezechilibrele induse de hazardele naturale, care se constituie în factori de risc în evoluția și dezvoltarea sistemului teritorial. Cu trecerea timpului hazardele și-au modificat tiparele, s-au extins și au devenit mai frecvente, fiind din ce în ce mai greu de prognozat. În aceste condiții, eforturile de prevenire a hazardelor și de atenuare a impactului lor asupra societății este necesar să devină părți integrante ale politicilor de dezvoltare durabilă.

Scopul lucrării constă în analiza teoretică și practică a riscurilor, evaluarea și argumentarea economică a deciziilor în condiții de risc și incertitudine, precum și determinarea modalităților de minimizare a riscurilor. Principalele obiective ale lucrării pot fi identificate astfel:

● Realizarea unei analize a factorilor fizico-geografici și antropici care contribuie la declanșarea unor fenomene periculoase, cu efecte distructive asupra sistemului socio-economic și asupra mediului înconjurător;

● Analiza tipologiei hazardelor naturale a căror incidență a fost semnalată în în sectorul doljean al luncii Dunării, identificarea cauzelor care le generează, a modului de desfășurare și localizarea în teren a proceselor și fenomenelor de risc;

● Analiza modului de utilizare a spațiului geografic și felul în care acesta influențează declanșarea sau desfășurarea unor anumite fenomene de origine naturală;

● Propunerea unor măsuri de combatere și atenuare a efectelor induse de riscurile naturale.

Metodologia de cercetare a urmărit pe de o parte identificarea și analiza riscurilor naturale care se constituie în factori restrictivi generatori de disfuncționalități la nivelul sistemului teritorial analizat, și pe de altă parte pe găsirea unor soluții care să permită rezolvarea problemelor impuse de acțiunea hazardelor naturale asupra sistemului social. În vederea atingerii scopului propus, metodologia abordată a pornit de la analiza datelor existente (în arhivele primăriilor, în arhiva ocoalelor silvice de stat, în bazele de date electronice, la Centrul Meteororologic Regional), combinat cu metodele de teren (observația, măsurători), au fost analizate modele analoage de producere a unor evenimente pe baza cărora s-a realizat o analiză detaliată a situației existente și o prognoză a unor evenimente viitoare care asociază riscul în sectorul doljean al luncii Dunării.

De asemenea s-au prelucrat și interpretat date preluate de la diferite instituții: Administrația Națională de Meteorologie, Institutul Național de Hidrologie, de unde au fost prelucrate date meteorologice și hidrologice până în anul 2010, respectiv 2016; Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor; Agenția de Protecție a Mediului Dolj. Observațiile în teren au fost însoțite de realizarea unor imagini fotografice.

CONSIDERAȚII GENERALE

1.1. Individualitatea sectorului doljean al Luncii Dunării

Dolj este un județ din regiunea istorică Oltenia, situat în sud-vestul României, pe râul Jiu inferior, care a dat și numele județului (literal „Jiu inferior” sau „Doljiu” – din „dolu” = Vale atașată la numele râului). Județul Dolj se învecinează cu județul Mehedinți la vest, județele Gorj și Vâlcea la nord, Județul Olt la est și spre sud, pe o lungime de aproximativ 150 km, pe Dunăre, care definește și o parte din granița naturală a României. Dunărea definește conturul sudic al județului Dolj, între comuna Cetate și orașul Dăbuleni. Rețeaua hidrografică este reprezentată de 1795 kilometri de râuri. Există, de asemenea, o multitudine de lacuri și iazuri: Lacul Bistreț, Fântana Banului, Maglavit, Golenți, Ciuperceni .

Fig. 1.1. Localizarea sectorului doljean

Sursa: http://www.cjdolj.ro/geografiadolj.html

Individualizarea sectorului doljean al luncii Dunării (Fig. 1.1) constă în zonele protejate incluse în rețeaua europeană Natura 2000: Bistreț, Calafat-Ciuperceni-Dunăre, confluența Jiu-Dunăre, Maglavit, Ciuperceni-Desa, Coridorul Jiu, Poiana Bujorului din Pădurea Plenița. Consiliul Județean Dolj administrează zonele protejate de interes comunitar, împreună cu rezervațiile naturale de fosile Dranic și Pădurea Zaval. De asemenea, pe lista de arii protejate de interes național din județul Dolj sunt incluse: Bazinul Cilieni – Băilești (47 ha), Balta Neagră (Desa), Balta Lată, Dunele de nisip Dăbuleni, lacurile Adunații de Geormane, Caraula, situl arheologic de la Bucovăț, pajiștile Cetate (în lunca Dunării), lunca halofit Ghighera, râul Balasan), Râurile Desnățui și Terpezița (în amonte de Fântânele), Valea Rea-Radovan. Cercetările desfășurate în județ au dovedit existența depozitelor în subteranul nordic care sunt esențiale pentru dezvoltarea economică a zonei: câmpurile de gaz de la nord de Craiova, în sectorul Ghercești – Simnic. În plus, prezența apelor minerale a fost raportată în Dolj.

1.1.1 Localizarea geografică, limitele și structura sectorului cercetat

Zona studiată este situată între localitatea Cetate din vest și orașul Dăbuleni din est, parțial în Lunca Dunării, pe un sector cu caracter asimetric, cu pantele înalte și abrupte, dominând lunca inundabilă a României (Fig.1.2) Coordonatele zonei sunt: Cetate – 44°06'18.8"N 23°02'49.7" și Dăbuleni – 43°48'22.6"N 24°05'48.6"E.

Fig. 1.2. Zona studiată

Sursa: https://www.google.ro/search?q= +lunca+dunarii+dabuleni&imgrc=fDfgL2y68DwBnM:

Limita sudică este clară, iar cea nordică are un aspect sinuos, marcat de lanțul de așezări situate la contactul teritoriului inundabil sau pe suprafața terasei vecine (Fig. 1.2), respectiv: Cetate, Maglavit, Calafat, Salcia, Ciuperceni, Rast, Negoi, Catane, Bistreț, Cârna, Măceșu de Jos, Gighera, Zăval, Ostroveni, Bechet, Dăbuleni. De-a lungul acestui aliniament nordic, limita este bine pusă în evidență, în cea mai mare parte de către denivelările dintre terasă și lunca Dunării în sectorul doljean. (Fig. 1.3)

Fig. 1.3 – Cursul Dunării în sectorul doljean

Sursa: https://www.google.ro/search?q=lunca+Dunarii+in+dolj&tbm

Acest aspect este vizibil între Cetate – Hunia – Maglavit – Basarabi – Calafat, unde eroziuneatorențială a format la baza terasei tăpșane de acumulare (de năruire și de spălare, care se pierd treptat în luncă) .

Relieful județului cuprinde zona de luncă a Dunării (Fig. 1.4), câmpia și zona de deal. Altitudinea crește de la 30 la 350 m fată de nivelul mării, din sudul spre nordul judetului, formand un larg amfiteatru deschis spre soare (Consiliul Județean Dolj, 2009).

Fig. 1.4 – Localizarea și principalele caracteristici hipsometrice ale sectorului Cetate – Dăbuleni, (Popescu et al., 2015)

Sursa:

a. Cetate – comună cu o populație de 6.000 de locuitori. Se compune din două sate, Cetate și Moreni.

b. Maglavit – zona a fost declarată arie de protecție specială avifaunistică prin Hotărârea de Guvern nr. 1284 din 24 octombrie 2007 (privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România) (Guvernul României, 2007) și se întinde pe o suprafață de 3.661 hectare (ANPM, 2007).

c. Calafat – format din localitatea componentă Calafat (reședința), și din satele Basarabi, Ciupercenii Vechi și Golenți (Wikipedia, 2017). Situat pe malul stâng al Dunării, în vestul Câmpiei Desnățui, pe malul stâng al Dunării, la granița cu Bulgaria, Municipiul Calafat este cea mai importantă așezare dunăreană a Doljului. Pe lângă existența lacului Golenți, important pentru practicarea pescuitului, de importanță ecoturistică se remarcă a fi și SPA Calafat-Ciuperceni-Dunăre (29 024 ha) (Consiliul Județean Dolj, 2015).

d. Ciupercenii Noi – comună situată în vestul Câmpiei Desnățuiului, învecinându-se la nord cu DN 520, la sud cu fluviul Dunărea, la est cu, comuna Desa, la vest cu satul Ciupercenii Vechi. Aceasta este formată din satele Ciupercenii Noi și Smârdan.

e. Rast – se află situată în Câmpia Desnățui, pe râul omonim, la 74 km sud-vest de municipiul Craiova. Vecinii acesteia sunt în nord orașul Băilești, nord-vest Seaca de Câmp, la vest comuna Ghidici, la sud Dunărea și la est comuna Negoi

f. Negoi – este încadrată de comunele Rast la vest, Bistreț la est și orașul Băilești la nord, în sud învecinându-se, ca toate celelelte comune din aria țintă, cu lunca Dunării (Consiliul Județean Dolj, 2015)

g. Catane – situată în sudul Câmpiei Desnățui, pe terasele Dunării, învecinându-se cu comuna Negoi la vest, Bistreț la est și Afumați la nord.

h. Bistreț – situată în sudul Câmpiei Băileștiului, fiind flancată de comuna Catane la vest, Afumași, Urzicuța și Goicea la nord și Cârna la est, în sud întinzându-se până în lunca Dunării – L.Bistreț (în partea de sud-est) (Consiliul Județean Dolj, 2015). Spațiul administrativ al comunei Bistreț include teritorii din 2 situri Natura 2000 – Coridorul Jiului (sit de importanță comunitară) și Bistreț (sit pentru protectie avifaunistică). Prin urmare, aici pot fi observate numeroase specii de păsări, multe dintre ele ocrotite.

i. Cârna – a fost înființată în urma reorganizării administrativ-teritoriale din anul 2004, anterior fiind inclusă în comuna Goicea, satul numindu-se și Dunăreni. Este situată în sudul Câmpiei Băileștiului, învecinându-se la vest cu comuna Bistreț la vest, Goicea la nord și Măceșu de Jos la est, în sud întinzându-se până la valea Dunării

j. Măceșu de Jos – are în componența sa două sate – Măceșul de Jos și Săpata (din 1956) – Principalele resurse turistice sunt reprezentate de Dunăre și canalele și gârlele aferente, unde se poate practica pescuitul sportiv și alte activități ecoturistice – plimbări cu barca, birdwatching, poteci pentru interpretarea naturii etc

k. Gighera – situată în sud-estul Câmpiei Băileștiului, pe terasele și lunca Dunării, la confluența Jiului cu Dunărea. în lunca Dunării, aferentă comunei Gighera, se află Pădurea Zăval, un șleau de câmpie de cca. 730 ha, ce a rezistat transformărilor antropice intensive din aria învecinată, fiind înconjurat de sisteme agricole, păstrându-și majoritatea lanțurilor trofice create de natură de-a lungul timpului (Năstase & Năstase, 2006).

l. Zăval – aici este construit un sat de vacanță, intitulat tot Zăval, situat pe malul Jiului, lângă rezervația naturală „Pădurea Zăval”.

m. Ostroveni – comuna Ostroveni este situată în sud-vestul Câmpiei Romanați, pe cursul inferior al pârâului Jieț, pe terasele Dunării, învecinându-se cu comunele Gighera și Gângiova la vest, Bechet la est și Sadova la nord. Deține o suprafață de 8193 ha, din care 5683 ha teren agricol, 1173 ha de pădure și 645 ha ocupate de apă, ceea ce reprezintă aproape 8% din suprafața comunei.

n. Bechet – situat în extremitatea sud-estică a județului Dolj, în sudul Câmpiei Romanațiului, învecinându-se la vest cu comuna Ostroveni, la nord cu Sadova, iar la sud cu comuna Călărași, în partea de sud fiind delimitată de valea Dunării.

o. Călărași – comună situată în extremitatea sud-estică a județului Dolj, în Câmpia Romanați, învecinându-se cu Bechet la vest, Dăbuleni la est, valea Dunării în sud (Consiliul Județean Dolj, 2015).

p. Dăbuleni – comună înființată prin legea administrativă din anul 1864, a reprezentat mult timp una dintre cele mai mari comune din România (Consiliul Județean Dolj, 2015). Județul Dolj are o lungă tradiție în producția pepeni, în special în zona Dăbuleni, care ocupă locul I la nivel național și unde funcționează mai recent o piață de gross (Consiliul Județean Dolj, 2015).

Tabel 1.1 Listă UAT – Sectorul doljean al Dunării

ZMD – zonă montană defavorizată, ZDS – zonă defavorizată de condiții naturale Specifice, ZSD – zonă semnificativ defavorizată

Sursa: http://www.apia.org.ro/files/pages_files/Lista_unit%C4%83%C5%A3ilor_administrativ-teritoriale_din_PNDR._Anexa_4A_-_Zone_defavorizate.pdf

Conform Consiliului Județean Dolj, Porturile Cetate, Calafat și Bechet vor beneficia de investiții din fonduri europene pentru extindere și modernizare. Suprafața totală inclusă în acest program este de 7.414 kmp și reprezintă 3,1% din suprafața țării. Din acest punct de vedere Doljul se situează pe locul 7 între unitățile administrativ-teritoriale ale României.

Relieful județului cuprinde zona de luncă a Dunării, câmpia și zona de deal. Altitudinea crește de la 30 la 350 m față de nivelul mării, din sudul spre nordul județului, formând un larg amfiteatru deschis spre soare. Relieful apare ca niște trepte plate care se ridică sub formă de piramidă din lunca Dunării spre dealurile Amaradiei, de la 30 până la 350 m deasupra nivelului marii.

Județul Dolj aparține zonei climatice temperate, cu influențe mediteraneene datorită poziției sud-vestice. Poziția și caracterul depresionar al terenului pe care îl ocupă, în apropiere de curbura lanțului muntos carpato-balcanic, determină, în ansamblu, o climă mai caldă decât în partea centrală și nordică a țării, cu o medie anuală de 10-11.5 °C.

După aspectul general predominant al reliefului, Doljul poate fi considerat un județ de câmpie, iar după agentul principal care a generat formele de relief de pe cea mai mare parte a teritoriului său se încadreaza perfect în categoria județelor dunărene (Wikipedia, 2017).

O mare parte din sudul județului este acoperită de lanuri bogate, vegetația fiind specifică zonei de stepă. În trecut, Câmpia Olteniei era acoperită de păduri de stejar care alternau cu tufărișuri. Influențele climatice și intervenția omului au determinat modificarea învelișului vegetal. În zona Ciuperceni și Apele Vii se întind păduri de salcâm, iar la Verbița, și Braniște predomină pădurile întinse de stejar. Fauna terestră și acvatică a suferit modificări generate de vânatul și pescuitul abuziv, multe dintre speciile care populau teritoriul județului Dolj supraviețuind în număr mic sau dispărând cu totul.

Polul de Creștere Craiova prezintă o formă alungită în culoarul morfohidrografic al Jiului, desfășurată pe aproximativ 22 km, cu extensiune variabilă pe direcția est-vest, fiind mai îngustă în nord, aproximativ 12 – 16 km, iar către sud aria urbană și periurbană are lățimea de 16 – 18 km.

Teritoriul pe care se desfășoară cartierele și localitățile Zonei Metropolitane Craiova este un produs exclusiv al activității morfogenetice fluviale. Municipiul Craiova se desfășoară într-un ecart altitudinal de aproape 70 75 m (70 -75 m altitudinea la nivelul luncii și 140-150 m la nivelul terasei aVa). Dealurile piemontane (Bucovăț, 165 m; Cârligei, 160 m; Drumul Mare,158,5 m) ale Piemontului Bălăciței, delimitează culoarul Jiului la vest, iar unitățile deluroase ale Piemontului Oltețului (Viilor, 209,5 m; Mlecănești, 203,5 m și Cârcea, 191,5 m), conturează limita estică a culoarului.

În ceea ce privește resursele subsolului din cadrul județului Dolj, acestea cuprind următoarele: zăcaminte de țiței, în Simnicu de Sus, Ghercești, Pielești; gaze naturale, la Ghercești, Simnicu de Sus. Merită menționată existența în sudul județului a celei mai mari suprafețe nisipoase din țară, în paralel cu un număr impresionant de lacuri formate fie de revărsările Dunării, fie de acumulările de precipitații.

Lunca Dunării prezintă o desfășurare asimetrică, cu lățimi ce depășesc uneori 3 km, iar altitudinea absolută coboară de la 7879 m, la confluența Jiului cu Amaradia, la 70 m în dreptul localității Balta Verde. Meandrarea puternică realizată de Jiu în perfectarea profilului de echilibru explică morfologia albiei majore și luncii, care asociază ostroave, grinduri, brațe moarte sau belciuge, dar și frecvente ochiuri de apă, ori arii înmlăștinite la nivelul luncii (Primăria Craiova, 2015).

În coridorul fluvial al Dunării cele mai vechi așezări datează din perioada Neolitică. În prezent fluviul reprezintă cea mai importantă sursă de apă potabilă și industrial pentru localitățile și unitățile economice din regiune. Chiar dacă, pentru acestea, sursa directă de alimentare cu apă nu este întotdeauna Dunărea, ea influențează apele freatice ce constituie, de cele mai multe ori, surse de apă captate. În sectorul românesc al coridorului fluvial al Dunării există în prezent 19 orașe și 9 așezări rurale. Majoritatea folosesc, pentru diferite utilizări, apa din fluviu.

1.1.2. Aspecte generale ale subsistemelor mediului

Privitor la proprietățile mediului, resursele și serviciile existente se referă la resursele și serviciile pe care mediul le asigură pentru funcționarea subsistemelor componente, dar și la disponibilitatea unor resurse și servicii de a fi înlocuite (de exemplu, resursele regenerabile și neregenerabile) .

Mediul are un caracter perceput ca o calitate absolut particulară, o reflectare a unor realități spațiao-temporale care au fost în permanență modelate prin dialogul om-natură. Intrând în cadrul general, mediul nu este doar un ansamblu de elemente materiale, ci și reprezentarea mentală, imaginea colectivă, ecoul psihic al legăturii oamenilor, comunităților sau grupurilor cu locul lor.

Această relație permanentă dintre dimensiunile naturale și cele sociale și etnoculturale prezintă o mare importanță în spațiul analizat și trebuie luată în considerare în toate discuțiile despre dezvoltarea durabilă .

Ca ansamblu sistemic vast, mediul rezultă din integrarea a trei sisteme echivalente mari: cea a sprijinului ecologic sau abiotic, a sistemului comunităților vegetale și animale și a sistemului activităților umane, prin care primele două se modifică, se planifică și se utilizează.

Dezvoltarea regională a devenit o preocupare majoră pentru comunitatea de cercetare științifică, precum și un subiect de dezbatere pentru autoritățile centrale și locale, pentru întreprinzători și actorii publici. Spațiul – ca suport al activităților umane, precum și al capitalului natural – reprezintă forma obiectivă a existenței materiale și exprimă ordinea coexistenței lumii reale,dimensiunea spațială fiind vitală pentru susținerea sistemelor social-economice (Berca, 2000), (Mohan & Ardelean, 1993). Garantarea dezvoltării socio-economice durabile în spațiul Dunărea presupune familiarizarea cu durabilitatea ecologică, integritatea ecosistemului, capacitatea de susținere a mediului, echilibrul ecologic regional și local al ecosistemelor .

Dunărea, precum și zonele sale riverane și de inundații oferă o varietate de resurse, pe care generații succesive au urmărit să le controleze și să le transforme în beneficiul lor. Fiind un mediu complex, unde elementele se află într-un echilibru dinamic, Lunca Dunării a suferit schimbări severe, mai ales ca o consecință a transformării terenului și a acoperirii cestuia. Modificările au fost diferite în ceea ce privește calitatea și intensitatea și depindea, în principal, de structurile socio-economice și politice specifice unei anumite perioade.

În ciuda condițiilor favorabile solului și climei și a volumului important al forței de muncă, activitățile agricole și, implicit, terenurile cultivate în cadrul Luncii Dunării au fost frecvent supuse unor fenomene hidrometeorologice periculoase, în special inundațiile.

Cercetările din ultimii ani, în plan național și internațional, au arătat că ecologia unui fluviu este puternic controlată de ecologia coridorului și axului fluvial. Barajele, acumulările antropice, ostroavele, lunca, zonele de spuraumectare, arealele aluvionare, constituie împreună un sistem în care orice schimbare intervenită într-un component se reflectă în calitatea celorlalte. Interacțiunea proceselor naturale din interiorul acestui sistem contribuie la evoluția sa. Această evoluție este însă marcată de activitatea umană, de intensitatea și formele ei de manifestare (Pătroescu, et al., 2000).

Indiferent de mărimea amenajărilor antropice din coridorul fluvial al Dunării, toate au adus modifcări calitative și cantitative ale mediului natural. În majoritatea cazurilor, artificializarea ecosistemelor este ireversibilă.Spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul următorului se intensifică acțiunile de stabilire a nisipului prin plantarea de salcâmi și de viță-de-vie. Figurile 1.5 și 1.6 evidențiază creșterea suprafețelor forestiere între anii 1857 și 1912, împădurirea continuând în secolul al XX-lea, dovedită de hărțile topografice realizate în ultimele decenii ale acestui secol. În același interval (secolul XX), o creștere semnificativă este înregistrată de livezile și podgoriile, care se extind mai ales pe terenurile nisipoase (Bechet, Bistreț, Cârna, Maglavit și Dăbuleni) .

Fig. 1.5 – Aspectul și dinamica utilizării terenului în sectorul Dunărean de la Ciupercenii Vechi la Ghidici – evoluția suprafețelor forestiere

Fig. 1.6 – Aspect și dinamica utilizării terenului în sectorul Dunărean de la Bistreț la Gighera

Din literatura de specialitate și din cercetările precedente am constatat că îndiguirile au generat creșterea nivelelor la ape mari, micșorarea timpului total de parcurgere a undelor de viitură, reducerea suprafețelor de reproducere a peștilor și reducerea efectului de filtru biologic alături de valorificarea agricolă a incintelor îndiguite (fig. 1.7 – Lacul Cârna).

Fig. 1.7 – Lacul Cârna. Corpuri de apă semnificative din Lunca propriu-zisă a Dunării

Tot ca urmare a lucrărilor de îndiguire (Fig. 1.8) au apărut fenomene de sărăturare în lipsa unui drenaj corespunzător și ca urmare a excesului de umiditate (în special în sectorul Dăbuleni – Bechet), de eroziune în zonele dig-mal unde nu au existat perdele de protecție corespunzătoare și care sunt expuse valurilor generate de traficul naval .

Fig. 1.8 – Digul estic al lacului Bistreț

Îndiguirile și desecările efectuate în lungul văii Dunării (fig. 1.9) au afectat producția piscicolă, în sensul diminuării acesteia. Tot amenajările antropice au adus modificări orizontului biologic activ al solurilor (Pătroescu, et al., 2000).

Fig. 1.9 – Digul estic al Lacului Bistreț – în plan apropiat lacul; în plan îndepărtat utilizare agricolă

Digurile de protecție împotriva inundațiilor construite între râul Jiu și Bechet în perioada 1908 – 1912 (reconstruite între 1930 și 1933), precum și pe sectorul Rast – Bistreț, în perioada 1925-1930, au fost inundate și rupte din cauza marilor inundații din acea perioadă cuprinsă între anii 1937 și 1942; ca urmare, după 1958, vechile diguri au început să fie reparate sau consolidate și au început construirea unor noi diguri de protecție împotriva inundațiilor.

După 1990, în contextul noilor relații de proprietate asupra terenului și infrastructurii și a unui declin economic general, cea mai mare parte a rețelei de irigații a încetat să funcționeze, în timp ce culturile sunt frecvent reduse sau compromise din cauza fenomenelor tot mai întâlnite de secetă din această zonă. Sectorul analizat din Lunca Dunării se numără printre puținele zone din România în care atât riscurile de secetă, cât și de inundații sunt caracteristice, cu toate consecințele declanșate asupra subsistemelor biotice, abiotice și umane ale mediului.

O altă problemă majoră este cea a degradării terenurilor, supuse tot mai multor factori naturali și antropici. Cele mai mari suprafețe de terenuri degradate și neproductive se regăsesc în localitățile: Desa, Piscu Vechi, Gighera, Braloștița, Afumați, Dăbuleni, Calafat (între 100 și 600 ha fiecare). O soluție optimă pentru aceste terenuri ar fi împădurirea.

În ceea ce privește subsistemul biotic, suprafața medie a spațiilor verzi din principalele zone urbane din județul Dolj se află sub valoarea recomandată de Comisia Europeană (12 m2 / locuitor). În ceea ce privește spațiile verzi (parcuri, grădini publice, scuaruri, baze sportive) din cele 7 orașe ale județului Dolj, acestea măsurau, în anul 2013, 1.326 ha, în creștere cu 1,5% față de anul 2007.

Rețeaua hidrografică-Pe teritoriul Județului Dolj se află două bazine hidrografice principale: Dunărea (150km) și Jiul (140km). Râurile secundare aparțin fie primului fie celui de-al doilea bazin hidrografic, și includ: Balasan, Desnățui, Baboia, Ciutura, Jiet (afluenți al Dunării), Amaradia, Plosca, Raznic, Gilort, Meresel și Mascot (Râul Jiu).

Din punct de vedere climatic, perioada ultimilor 15 ani s-a caracterizat prin importante modificări ale parametrilor hidrometeorologici și geo-climatici în majoritatea zonelor geografice ale planetei, inclusiv în județul Dolj. Aceste perturbări climatice se datorează în mare măsură activităților antropice desfășurate în cadrul industriilor poluante din economiile naționale. Emisiile de substanțe acidifiante, precursori ai ozonului, gazele cu efect de seră și metalele grele, conduc la o încălzire evidentă a troposferei, fapt care determină efecte dezastruoase asupra mediului de viață terestru, marin și aerian. Pentru realizarea unei dezvoltări durabile, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, promovarea și valorificarea formelor noi de energie regenerabilă, a tehnologiilor noi favorabile protecției mediului și pentru creșterea eficienței energetice, în anul 1997 a fost întocmit Protocolul de la Kyoto, la Convenția- Cadru a ONU, asupra schimbărilor climatice, adoptate la New York în anul 1992. România, ca țară participantă la realizarea protocolului de la Kyoto a ratificat acest document și urmărește în mod constant, punerea în practică a prevederilor acestuia.

Efectele evidente ale schimbărilor climatice sunt secetele și ploile abundente din ce în ce mai frecvente. Alternanța între perioade de secetă și ploile abundente afectează calitatea culturilor agricole și favorizează producerea inundațiilor datorită capacității reduse a terenurilor de a absorbi apa în exces.

În România, în 2005-2006, revărsările apelor și inundațiile au cauzat pagube însumând peste 1,5 miliarde de euro. Județul Dolj a fost unul dintre cele mai afectate de inundațiile produse în primăvara anului 2006: în aprilie 2006, județul Dolj a înregistrat peste 53% din totalul persoanelor evacuate din toată țara (8.787 persoane din 16.366). (www.cjdolj.ro/…/Strategia%20 Judetului%20Dolj%202007%202013.doc)

Potrivit specialiștilor, încălzirea vremii va afecta tot continentul european, dar zonele cu risc mare de deșertificare sunt cele din jumătatea sudică a continentului. România, alături de Spania, Italia și Grecia, este pe lista zonelor unde schimbările vor fi accentuate, manifestările urmând a fi vizibile incă din anii 2015 – 2025. În România, principalele regiuni afectate de deșertificare vor fi Oltenia, Banatul și Dobrogea (Consilul Județean Dolj, 2008).

1.2. Repere în definirea și cercetarea fenomenelor de risc

Deși dezastrele naturale apar în forme naturale, cum ar fi cutremure, inundații, tornade, uragane, alunecări de teren etc., în ultimele decenii dezastrele au fost văzute de sociologi ca fenomene sociale care au rădăcini în sistemul social sau structura socială (Fothergill, 1998).

Pentru a înțelege cadrul teoretic al reducerii riscului de dezastru, voi prezenta în cele ce urmează mai multe concepte cheie. Definițiile acestor concepte vor fi adaptate în principal, pe baza celor din terminologia UNISDR (Strategia internațională a Națiunilor Unite pentru Reducerea Dezastrelor) elaborată în 2009 și completate de unii academicieni. Există cel puțin două motive pentru utilizarea definițiilor UNISDR. În primul rând, servește ca bază teoretică care ajută direct la înțelegerea textelor UNISDR pentru partea de analiză (UNISDR, 2009),. În al doilea rând, UNISDR este Secretariatul dedicat pentru a facilita implementarea Strategiei internaționale pentru reducerea dezastrelor, deci definițiile sale au fost acceptate pe plan internațional și utilizate în documentele altor agenții partenere ale ONU și în cooperare cu UNDP și USAID. Este important să se ia act de faptul că definițiile UNISDR s-au schimbat constant în timp. Prin urmare, anumite definiții din mediul academic sunt utilizate pentru a completa și a înțelege termenul mai cuprinzător (UNISDR, 2009).

Conform definiției privind "dezastrul" dată de către UNISDR (2009), este vorba de o “perturbare gravă a funcționării unei comunități sau a unei societăți care implică pierderi și impacturi umane, materiale, economice sau de mediu pe scară largă, care depășesc capacitatea comunității sau societății afectate de a face față cu propriile resurse" .

Cu toate acestea, în realitate, cele două categorii de dezastre (hazarde naturale și hazarde antropice) sunt gestionate separat de diferite agenții din sistemul ONU și din sectoarele guvernamentale. Prin declararea scopului reducerii riscului de dezastru ca "… reducerea daunelor cauzate de pericolele naturale cum ar fi cutremurele, inundațiile, secetele și cicloanele, printr-o etică a prevenirii", UNISDR își clarifică domeniul și anume, doar în legătură cu hazardele naturale, și nu catastrofele din cauze umane, deși activitățile umane contribuie, de asemenea, la izbucnirea unor pericole naturale. De asemenea, definiția implică necesitatea ca agențiile din afara comunității să se implice în reducerea riscurilor de dezastre, deoarece dezastrele apar atunci când capacitatea comunității nu este suficientă pentru a face față "cu utilizarea resurselor proprii".

"Riscul" așa cum este definit de către UNISDR (2009) înseamnă "combinarea probabilității unui eveniment cu consecințele sale negative", care este o revizuire a definiției anterioare unde sublinia doar "probabilitatea unor consecințe nocive" (Beckman, 2006). "Riscul" esteperceput în legătură cu vulnerabilitatea în definiția sa dinainte de 2007, dar acum riscul este explicat într-un mod mai larg. Este posibil să fie rezultatul examinării diminuării victimizării populației din comunitate, astfel încât să se implice mai bine în reducerea participativă a riscului de dezastru comunitar.

"Riscul de dezastru" înseamnă "eventualele pierderi în urma dezastrelor, în vieți, în stare de sănătate, mijloace de trai, bunuri și servicii, care ar putea apărea într-o anumită comunitate sau într-o societate în anumite perioade de timp specificate (UNISDR, 2009)". Utilizarea populară presupune, de obicei, semnificația atât a "probabilității" cât și a "consecințelor", dar în "riscul de dezastru", riscul este, de obicei, mai concentrat asupra "consecințelor negative". S-a recunoscut că riscul de dezastru este rezultatul combinării a două elemente, intensitatea fizică a pericolului și vulnerabilitatea și capacitatea de adaptare a țărilor expuse riscului (ONU, 2005).

Există multe definiții privind vulnerabilitatea. De exemplu, Beckman, 2006 și Wisner, et al., 2004 au definit-o ca fiind "caracteristicile unei persoane sau unui grup și situația lor care influențează negativ capacitatea lor de a anticipa, de a face față, de a rezista și de a se recupera după impactul hazardului". Few, 2007 a pus, de asemenea, accentul pe vulnerabilitate asupra oamenilor prin identificarea celor trei elemente ale vulnerabilității ca fiind internă (starea de sănătate), personală (percepții, capabilități, acțiuni) și externă (mediul social). Spre deosebire de definițiile din mediul academic care au subliniat vulnerabilitatea oamenilor, definirea de către UNISDR, pe de altă parte, a subliniat vulnerabilitatea comunității, "caracteristicile și circumstanțele unei comunități, a unui sistem sau a unui activ care o face susceptibilă la efectele dăunătoare ale unui pericol".

Vulnerabilitateaeste strâns legată de sărăcie. Sărăcia este unul dintre factorii care conduc la vulnerabilitate, iar vulnerabilitatea poate duce și la sărăcie (Beckman, 2006). Persoanele sărace sunt mai expuse riscurilor și pericolelor datorate unor factori cum ar fi localizarea locuințelor, materialele de construcție și accesul la informații. (Cannon, 1994) a susținut că vulnerabilitățile includ trei componente: gradul de rezistență, inclusiv capacitatea de recuperare; componenta de sănătate care include starea fizică a persoanelor și accesul la tratament medical; gradul de pregătire a individului și a comunității.

Capacitatea de adaptare, identificată de UNISDR, 2009, ca fiind "capacitatea oamenilor, a organizațiilor și a sistemelor, de a face față și de a gestiona condițiile nefaste, situațiile de urgență sau dezastrele folosind abilitățile și resursele disponibile".

Capacitatea de a face fațăeste văzută în contrast cu vulnerabilitatea. Persoanele vulnerabile au o capacitate limitată de adaptare. Îmbunătățirea capacității de adaptare a oamenilor îi ajută să-și reducă nivelul de vulnerabilitate. Reducerea riscului de dezastru, gestionarea riscului de dezastru sunt cei doi termeni utilizați în mod obișnuit pentru a descrie activitatea implicată în riscurile dezastrelor. Conform terminologiei UNISDR, "managementul riscului de dezastru" este definit ca "procesul sistematic de utilizare a directivelor administrative, a organizațiilor și a capacităților operaționale pentru implementarea strategiilor, a politicilor și a capacităților de adaptare îmbunătățite pentru a diminua efectele negative ale pericolelor și a posibilității de dezastru". Ea descrie acțiunile care vizează reducerea riscului, atât în ​​ceea ce privește diminuarea posibilității de producere a dezastrelor înainte de a se întâmpla, cât și diminuarea impactului negativ al pericolelor după ce acestea au loc. În timp ce "reducerea riscului de dezastru" este definită ca și "conceptul și practica de reducere a riscurilor de dezastru prin eforturi sistematice de analiză și gestionare a factorilor cauzali ai dezastrelor, inclusiv prin reducerea expunerii la riscuri, diminuarea vulnerabilității persoanelor și a proprietății, un management de mediu adecvat și pregătirea îmbunătățită pentru evenimente adverse", care descrie obiectivul politicii de reducere a riscurilor, cu accent pe etapa de pre-dezastre, în practică se dorește accent atât etapele de pre-dezastre, cât și cele post-dezastre.

1.2.1. Terminologia utilizată în cercetarea hazardelor și a implicațiilor sociale

Analiza termenilor utilizați în mod curent, (hazard, risc, senzitivitate, reziliență, fragilitate, vulnerabilitate, periculozitate, valoare expusă), cu referire la fenomenele extreme pornește de la definițiile consacrate și citate de către majoritatea autorilor, urmărindu-se evaluarea lor critică și formularea argumentelor pe baza cărora ar putea fi integrate într-un sistem logic de reprezentări științifice. (Mac, Petrea, 2002)

Hazardul (termen provenit din cuvântul arab az-zahr = joc de zaruri) este definit în Dicționarul Explicativ al Limbii Române, ca „împrejurare sau concurs de împrejurări (favorabile sau nefavorabile) a căror cauză rămâne în general necunoscută". Sesizăm în definiția de mai sus accentul pus pe caracterul aleator și imprevizibil în manifestarea hazardului. (Zăvoianu, Dragomirescu, 1994 citați de Irimuș, 2007).

Din analiza definițiilor atribuite termenului de hazard, putem identifica noțiuni și elemente conexe acestui concept. Așa cum o fost menționat în definirea hazardelor, acestea implică o serie de noțiuni care sunt în general atributele definitorii ale conceptului de „hazard”, prezentarea lor ajută la o mai bună înțelegere a definițiilor date noțiunii de hazard.

Hazardele pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere: modul de manifestare, frecvența, originea, pagubele produse, gradul de potențialitate de a produce pagube, etc. Totodată în cadrul acestor tipuri se impune o analiză nuanțată și o departajare a hazardelor care fac parte chiar din același tip genetic pe baza unor elemente stricte cum ar fi, modul de manifestare, impactul asupra cadrului fizic (la nivelul componentelor sau al ansamblului), impact asupra omului, pagubele care s-ar putea înregistra, etc. O clasificare importantă este aceea după origine, care împarte hazardele în două mari categorii; hazarde naturale și hazarde antropice (datorate intervenției omului). Dacă în cazul celor antropice este evidentă influența omului (în mod direct sau indirect), termenul de natural nu exclude prezența omului, ba din contră, o implică. Calitatea de hazard nu este definită de producerea unor pagube, ci de posibilitatea de apariție a acestora. Această caracteristică deosebește fenomenul natural extrem de hazard. (Surdeanu, Goțiu, 2008).

Noțiunea de vulnerabilitate este utilizată foarte diferit în întreaga literatură. S-au conturat trei curente de studiul în definirea vulnerabilității. Primul curent se concentrează pe expunerea la pericole biofizice, condiții periculoase, gradul de ocupare uman din zonele periculoase, gradul de pierderi datorate unor evenimente periculoase, precum și analiza caracteristicilor și a impactului acestor evenimente periculoase (Alexander, 1993).

Al doilea curent apare în contextul social al pericolelor și se referă, la capacitatea comunității de a face față vulnerabilității și la capacitatea de adaptare.

Al treilea curent combină atât abordarea vulnerabilității ca pericol, cât și o reacția socială și acțiunea față de posibilele urmări (Weichselgartner, 2001). Cel de-al treilea curent câștigă în importanță în ultimii ani.

Legislația română prin HG 447/10.04.2003, definește vulnerabilitatea ca însemnând „gradul de pierderi de la 0 la 100% rezultat dintr-un fenomen susceptibil de a produce pierderi umane și materiale.” Vulnerabilitatea este definită de dicționarul IDNDR (1992) ca fiind „gradul de pierderi (de la 1% la 100%) rezultate din potențialitatea unui fenomen de a produce victime și pagube materiale”. Vulnerabilitatea pune în evidență gradul în care omul și bunurile sale sunt expuse în fața diferitelor hazarde, indicând nivelul pagubelor pe care ar putea să le producă un anumit hazard.

Reziliența reprezintă capacitatea geosistemului de a-și menține integritatea structurală și funcțională în condiții de perturbații, precum și viteza cu care revine la condiții echivalente de echilibru prin asimilarea schimbărilor (cantitative, calitative) induse de perturbații. (Mac, Petrea, 2002). Reziliența semnifică măsura în care un sistem are capacitatea de a reveni după manifestarea unui hazard anulând în acest fel perturbațiile produse de manifestarea fenomenului.

Senzitivitatea poate fi definită ca măsura (viteza sau proporția) cu care se modifică geosistemul sau un component al acestuia în corelație cu un factor de stres a cărui mărime este determinabilă (Mac, Petrea, 2002).

Fragilitatea este un indicator care rezultă din sensitivitatea unui sistem corelată cu reziliența sa, ca reacție la un anumit tip de perturbație și la mărimea acesteia. (Mac, Petrea, 2002)

Susceptibilitatea la pierderi, este o funcție a fragilității, rezilienței și senzitivității unui sistem (Mac, Petrea, 2002). Relația dintre acestea este direct proporțională.

Valoarea expusă, se referă la elementul care trebuie să suporte evenimentul și poate fi exprimată prin numărul de prezențe umane, prin valoarea unei proprietăți, prin activități de producție, prin resurse naturale expuse unui anumit pericol. (Sorocovschi, 2003)

Riscul nu poate exista în afara relaționării omului cu anumite evenimente pe care nu le poate controla, implicând totodată inițiativa și capacitatea de alegere a ființei umane. Complexitatea unui sistem, a unui risc, sau a unei catastrofe este în primul rând legată de numărul foarte mare de factori, de componenți și de impacturi. Riscul se cuantifică prin pagubele produse sau iminente, dar acesta implică întotdeauna noțiunea de probabilitate de apariție. (Sorocovschi, 2003)

HG 447/10.04.2003 definește riscul ca „estimarea matematică a probabilității producerii de pierderi umane și pagube materiale pe o perioadă de referință (viitoare) și într-o zonă dată pentru un anumit tip de dezastru.” În cazul proceselor geomorfologice riscul reprezintă pagubele materiale și pierderile umane potențiale cauzate de apariția acestor fenomene. Riscul este definit ca probabilitatea de expunere a omului și a bunurilor create de acesta la acțiunea unui anumit hazard. (Bălteanu, Răduță, 2001).

Riscul este un concept care exprima probabilitatea apariției unor consecințe nocive sau pierderi (vieți omenești, răniri, mijloace de trai și economice perturbate, afectarea componentelor mediului înconjurător), care rezultă în urma interacțiunilor dintre hazardele naturale sau antropice și vulnerabilitate. Este foarte important de notat că riscurile nu pot exista în afara unei componente umane. Riscul este indisolubil legat de prezența omului în teritoriu, capabil de a conștientiza cauzele și consecințele fenomenului aleator. În absența comunității umane nu ar exista risc ci doar hazard, indiferent de dimensiunile și consecințele fenomenelor extreme asupra spațiului natural. (Armaș, 2007)

Riscurile se clasifica după sursă, geneză, (generate de fenomene naturale, generate de activitatea umană), după efecte (principale și secundare), după manifestarea lor temporală (episodice, permanente) după valoarea pagubelor, etc.

Riscurile geomorfologice derivă din trăsăturile de instabilitate ale suprafeței terestre (Gares, et al., 1994). Ele prezintă o diferență față de alte tipuri de risc deoarece impun, de cele mai multe ori, schimbări progresive care pot lăsa loc la adaptări succesive din partea comunităților umane. Suprafețe de teren cele mai expuse la riscuri geomorfologice sunt versanții, care susțin manifestarea accelerată a proceselor gravitaționale (rostogoliri, surpări, tasări, alunecări de teren, curgeri noroioase, etc).

Riscurile hidrice sunt datorate apei de la suprafața pământului și care pun în pericol populația, bunurile și mediul. Inundațiile ocupă un loc important în categoria riscurilor hidrice. Cea mai mare parte a proceselor hidrice sunt strâns legate și determinate de cele atmosferice sau chiar geomorfologice, de aceea ca fenomen hidric de risc inundațiile sunt cele mai reprezentative. Inundațiile sunt fenomene extreme datorate unor factori combinați atmosferici și hidrici, care au impact direct asupra populației.

Viiturile au probabilități de apariție care variază de la un loc la altul și intensități diferite pentru același teritoriu. Viiturile reprezintă un mod de manifestare al regimului de scurgere al râurilor potrivit condițiilor geografice din zonele climatice ale Terrei. (Gâștecu, 1998). Apariția inundațiilor se datorează în primul rând unor factori naturali legați de condițiile climatice care generează cantități mari de precipitații, furtuni. Ploile, în special cele torențiale, generează viituri datorită depășirii capacității de transport a albiilor minore și deversarea apelor în albiile majore, provocând inundații.

Topirea zăpezilor este un alt factor important al formării viiturilor, care de regulă generează apele mari de primăvară. Topirea zăpezilor suprapusă cu căderea precipitațiilor conduce de multe ori la producerea inundațiilor. Omul prin acțiunile sale, poate să intensifice producerea inundațiilor, astfel: – despăduririle favorizează scurgerea cu rapiditate a apei pe versanți și concentrarea acesteia în albii. – distrugerea unor baraje din diferite cauze (erori de proiectare, cutremure, deversări).

Riscurile climatice din România reprezintă o parte din hazarduri și riscurile climatice ale Terrei, generate de dinamica atmosferei la contactul cu suprafața terestră, dar factorii geografici locali din țară le imprimă un specific aparte. România, situată în zona climei temperate din emisfera nordică, țară peste care se interferează multiple influențe climatice exterioare (oceanice, scandinavo-baltice, continental-excesive, pontice și submediteraneene), dispune de o mare varietate a hazardurilor și riscurilor climatice, dependente de caracteristicile fizice ale maselor de aer în advecție peste teritoriul ei.

Așa, de exemplu, în timp ce unele riscuri climatice, cum ar fi înghețul și bruma, viscolul și vânturile tari, ploile torențiale și furtunile cu grindină, fenomenele de uscăciune și secetă, ca și precipitațiile intense, au consecințe mai severe în regiunile sudice, sud-estice și estice, datorită caracterului continental al climei, în regiunile vestice și centrale ale României, acestea au un caracter ceva mai atenuat, datorită influențelor oceanice moderatoare. (Bogdan, Niculescu, 1999).

1.2.2. Criterii de clasificare a hazardelor

Hazardele pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere: modul de manifestare, frecvența, originea, pagubele produse, gradul de potențialitate de a produce pagube, etc. Totodată în cadrul acestor tipuri se impune o analiză nuanțată și o departajare a hazardelor care fac parte chiar din același tip genetic pe baza unor elemente stricte cum ar fi, modul de manifestare, impactul asupra cadrului fizic (la nivelul componentelor sau al ansamblului), impact asupra omului, pagubele care s-ar putea înregistra, etc. O clasificare importantă este aceea după origine, care împarte hazardele în două mari categorii; hazarde naturale și hazarde antropice (datorate intervenției omului).

Fig. 1.10. Riscul de inundații în Lunca Dunării sectorul Doljean

Sursa: http://maps.biodiversity.ro/, http://gis2.rowater.ro:8989/flood/)

Dacă în cazul celor antropice este evidentă influența omului (în mod direct sau indirect), termenul de natural nu exclude prezența omului, ba din contră, o implică. Calitatea de hazard nu este definită de producerea unor pagube, ci de posibilitatea de apariție a acestora. Această caracteristică deosebește fenomenul natural extrem de hazard. (Surdeanu, Goțiu, 2008). Sectorul analizat se află în sud-vestul României (Figura 1.10), la o distanță de aproximativ 150 de kilometri fluviali, între comuna Cetate și orașul Dăbuleni.

Degradarea mediului înconjurător în mediul inundabil a devenit gravă în ultimii cincizeci de ani, cele mai importante caracteristici fiind: utilizarea necorespunzătoare a terenurilor, eroziunea și pierderea solului, defrișările, pierderea biodiversității, poluarea solului, apei și a aerului, modificările topografice și ale microclimatului etc. Odată cu schimbarea sistemului de proprietate după 1989, au apărut și alte aspecte de degradare (creșterea defrișărilor, abandonarea irigațiilor). În consecință, frecvența și magnitudinea dezastrelor naturale (secetele, inundațiile, mișcările de masă, eroziunea etc.) au crescut și la fel a crescut și vulnerabilitatea comunităților.

Dezastre naturale

Această categorie mare de pericole este reprezentată de procese sau fenomene naturale care pot provoca pierderi de vieți omenești, vătămări corporale sau alte efecte asupra sănătății, daune materiale, pierderi de mijloace de trai și servicii, perturbări sociale și economice sau daune asupra mediului (Surdeanu, Goțiu, 2008) Evenimentele cu pericol natural pot fi caracterizate prin magnitudinea sau intensitatea lor, viteza de debut, durata și aria de extindere. De exemplu, seceta se dezvoltă lent și se estompează și deseori afectează întreaga luncă inundabilă din România, iar mișcările rapide de masă pot afecta zonele abrupte mici situate mai ales la contactul geomorfologic.

2. Dezastrele tehnologice, așa cum sunt definite de UNISDR, provin din condițiile tehnologice sau industriale, inclusiv accidente, proceduri periculoase, defecțiuni de infrastructură sau activități specifice umane, care pot cauza pierderi de vieți omenești, răniri, boli sau alte efecte asupra sănătății, daune materiale, daune asupra mijloacelor de trai și asupra serviciilor, perturbări sociale și economice sau daune asupra mediului (UNISDR, 2009). Emisiile dintr-un pericol tehnologic pot proveni dintr-o instalație de producție, un depozit, un coridor de transport etc. prin mijloace de transport specifice (apă, aer, sol) (Schmidt-Thome, 2005). Unul dintre cele mai importante pericole tehnologice, poluarea industrială a scăzut în ultimii ani. În lunca inundabilă a Dunării, această clasă de pericole este reprezentată și de radiația nucleară (Kozloduy), de deșeurile toxice, de defecțiunile barajului (Porțile de Fier II, situate în amonte de zona studiată), accidentele de transport, incendiile, deversările chimice etc. Pot apărea direct ca urmare a impactului unui eveniment de pericol natural.

TIPOLOGIA HAZARDELOR DIN LUNCA DUNĂRII, SECTORUL DOLJEAN

2.1. Hazardele naturale

Hazardul reprezintă intriga dezastrului, fie că vorbim de cel natural sau cel antropic. El poate fi constituit nu exclusiv din ceva spectaculos ci poate chiar de un banal act uman involuntar, care în lipsa vulnerabilităților nu ar fi avut cauze negative sub nici o formă. În ceea ce privește hazardele, în funcție de generatorul lor, ele pot fi naturale sau antropice. Hazardele naturale sunt cele ce implică exclusiv activitatea naturii, tară acțiune umană manifestă. Includem aici hazardele climatologice/meteorologice (indicele extrem al confortului termic, temperaturile extreme, frecvența și intensitatea neponderată a precipitațiilor și cea a vântului, presiunea atmosferică anormală calitatea aerului scăzută) hazardele geologice și cosmice (lichefierile, alunecările și prăbușirile de teren, cutremurele, explozia vulcanică, căderi de corpuri sau obiecte cosmice, emisiile de raze cosmice în mediul uman existențial neprotejat, perturbațiile câmpurilor magnetice) hazardele biologice și chimice (anomaliile genetice, inhalarea respiratorie, ingurgitarea de substanțe chimice și/sau bacteriolorgice, lezionarea suprafeței corpului, epidemiile, invaziile zooistmice, otrăvirea, excesul de consum de alimente, lichide, substanțe organice și/sau anorganice etc.), hazardelc antropice care pot fi sociopoliticomilitare (mișcări sociale extreme, acțiuni anomice, conflicte armate, atacuri teroriste) și tehnologice (care se pot manifesta prin erori de cercetare, proiectare, construcție, exploatare a tehnologiilor, instalațiilor, mașinăriilor, căilor de acces, de comunicație și telecomunicații la care umanitatea are acces).

2.1.1. Hazardele hidrometeorologice

2.1.1.1. Inundațiile

Inundațiile, ca și cutremurele, în perioadele în care s-au produs, au constituit evenimente extreme deosebit de grave și nefaste pentru comunitățile umane afectate care s-au soldat cu victime omenești și pierderi materiale practic, irecuperabile.

Inundațiile, reprezintă volume considerabile de apă ce trec peste albiile râurilor, peste limitele de înmagazinare ale lacurilor sau mișcări ale apelor mărilor și oceanelor care pot afecta regiuni mai mult sau mai puțin întinse de pământ. În sensul celor precizate mai înainte, o inundație poate fi provocată de precipitații intense, îndelungate, de prăbușirea (ruperea) barajelor râurilor sau lacurilor construite pentru satisfacerea necesităților economico-sociale, sau de valuri care depășesc limitele curente, cauzate de furtuni puternice.

Inundațiile constituie fenomenul natural distructiv cu cea mai mare frecvență pe glob. Acestea produc numeroase pierderi de vieți omenești și pagube materiale. Anual, inundațiile produc pe Terra peste 20 000 de victime, iar 100 milioane de oameni sunt afectați, în diferită măsură, de consecințele acestui fenomen. (Myers, 2009) Populația din România s-a confruntat cu destule evenimente ecoclimatice de o amploare deosebită pe parcursul ultimelor două decenii, dar se pare că acestea au devenit mult mai frecvente după anul 2000; este vorba despre caniculă și secetă severă (în 2003, 2005 și 2007, 2010), precipitații abundente și inundații catastrofale (în 2005 și 2006, 2008, 2010), fenomene atmosferice extreme (de tip tornadă, în 2002), schimbarea principalelor caracteristici ale anotimpurilor ș.a. Asemenea fenomene extreme au mai multe categorii de consecințe. Anul 2007, de exemplu, a fost cel mai cald din ultimii 107 ani din România, cu maxime de peste 44 de grade Celsius și persistență mare a zilelor caniculare.

Precipitațiile atmosferice, respectiv produsele de condensare și cristalizare a vaporilor de apă care cad din nori sub formă lichidă, solidă sau mixtă, constituie unul dintre cele mai importante elemente climatice, cu influență deosebită în peisajul geografic al unei regiuni și cu un deosebit rol în atmosfera terestră. Ele constituie o verigă importantă a circuitului apei în natură și contribuie la creșterea umezelii solului și atmosferice. În ultimă instanță, dacă nu ar fi existat apă, nu ar fi apărut nici viața pe Pământ. Apa a contribuit la formarea atmosferei terestre, un adevărat scut al protecției vieții. Fără aceasta, razele ultraviolete ale Soarelui ar fi fost fatale iar amplitudinile termice diurne ar fi fost foarte mari.

Precipitațiile au un rol foarte important asupra tuturor învelișurilor Pământului. Ele influențează în același timp celelalte elemente climatice, modificând continuu relieful, ca factor modelator extern. Sunt foarte importante în configurarea rețelei hidrografice, în formarea și dezvoltarea vegetației și implicit a faunei și a solurilor. Ca și celelalte elemente climatice, precipitațiile atmosferice pot fi privite atât ca resursă (verigă în circuitul apei în natură) cât și ca hazard, atunci când se abat de la normalitate, ca valori extreme (minime sau maxime).

Cantitatea medie multianuală de precipitații atmosferice este situată în jurul valorii de 580 mm, cu diferențieri spațiale însemnate, de la peste 630 mm în nord-vestul arealului din studiu, la sub 550 mm în sud – sud-est (datorită descreșterii altitudinii reliefului pe această direcție, a frecvenței mai mari a maselor de aer mai umede în partea nord-vestică, de origine cel mai adesea atlantică, care spre est se aridizează ușor, a favorizării pătrunderii maselor de aer continentalizate, adesea mai uscate din est. Pe lângă diferențierile pluviometrice vest-est sau nord-sud mai constată o alternanță a arealelor mai umede (suprapuse reliefului mai înalt) cu altele mai uscate (corespunzătoare ariilor mai joase).

Atmosfera versanților expuși advecției maselor de aer mai umed din vest și nord-vest este mai umedă, iar cea a versanților opuși este mai uscată, în ultimul caz aerul suferind procese de föehnizare. Comparativ cu alte elemente climatice (temperatura, presiunea, umezeala, nebulozitatea), precipitațiile au o variabilitate mult mai accentuată, iar paralelismul evoluției sumelor anuale de precipitații nu mai este atât de evident, uneori mersul sinuos al acestora intersectându-se, alteori îndepărtându-se mai mult sau mai puțin vizibil.

Fenomenele hidrometeorologice ce însoțesc diversele stări de vreme din bazinul doljean al Dunării au o importanță deosebită în conturarea caracteristicilor climatice de ansamblu, regimul și distribuția lor spațială nuanțând pe alocuri și scoțând din monotonie evoluția de cele mai multe ori repetabilă în timp și distribuția previzibilă în spațiu a valorilor climatice care dau trăsăturile definitorii ale climatului.

Fig. 2.1 – Dig și caracteristicile vegetației din zona dig-mal

Pe parcursul lunii iulie 2010, nivelul apei din Dunăre a arătat valori mai mari decât nivelurile de pericol proiectate la Bechet (nivelul înregistrat: 735 cm, 35 cm deasupra nivelului de pericol). La 28 martie 2013, la stația hidrometrică Bechet, nivelul inundațiilor a fost depășit cu 20 cm – Fig. 2.2, iar la Calafat nivelul de atenție a fost depășit cu 42 cm.

Fig. 2.2 – Tipuri diferite de infrastructură potențial afectată de inundații

Dat fiind că riscul de inundații al Dunării reprezintă cea mai recentă și cea mai detaliată evaluare transversală, interdisciplinară, a părților interesate orientate de riscul de inundații și al componentelor sale (pericol și vulnerabilitate), în continuare voi face referire la prezentarea pericolului de inundații în lunca inundabilă din sectorul Doljean, mai precis zona Cetate – Dăbuleni. De-a lungul ultimului secol, cu ajutorul dezvoltărilor rapide ale tehnologiii computerizate, au fost întcomite hărți de risc de inundații și de alte riscuri extreme, dezvoltate și produse zona inundabilă a fluviului Dunărea, pentru a furniza informații adecvate privind riscurile pentru planificare spațială și solicitări economice.

Inundațiile produse în ultimii 10 ani de-a lungul fluviului Dunărea au dovedit că este necesar ca hărțile de risc la inundații să fie realizate la nivel transnațional de către toate statele din bazinul hidrografic al Dunării.

Odată cu creșterea demografică și procesul de indutrializare, așezările și activitățile legate de utilizarea terenurilor s-au diversificat în zonele expuse inundațiilor, par a fi protejate sau serios afectate. Valoarea economică apărată de diguri și structuri de protecție crește din ce în ce mai mult, crescând astfel și pagubele potențiale produce ce inundații extreme. Este responsabilitatea tuturor țărilor riverane Dunării să se implice în prevenirea creșterii riscurilor la inundații. Parteneri din țările riverane dunării au propus un proiect integrat de trei ani pentru desenarea zonelor expuse riscului inundațiilor, ce va contribui, prin cunoaștere, la înțelegerea proceselor și ce va furniza instrumente de îmbunătățire practică a managementului riscului.

Proiectul DANUBE FLOODRISK este focalizat pe cele mai eficace măsuri de reducere a riscului, pe cartografierea zonelor expuse riscului, și spre reducerea riscului printr-o plnaficiare teritorială adecvată. Reducerea riscului în bazinele marilor fluvii internaționale poate fi realizată doar printr-o abordare transnațională, interdiscplinară și orientată spre grupurile de interese, într-un cadru oferit de un proiect comun, transnațional. Practica a arătat că demararea acestui gen de cooperare este extrem de dificilă, datorită unor motive practice, politice și financiare. Dacă există stimulentele, precum programe transnaționale de cooperare, demararea poate fi încununată de succes. Procesul de lungă durată se va derula automat, odată depășită faza inițială. (http://www.danube-floodrisk.eu/ro/2009/11/about/)

2.1.1.2. Hazardele climatice

Cercetările climaterice privind Lunca dunăreană din județul Dolj sau o zonă mai extinsă care include această unitate făcând referire clară la aceasta Bogdan, 1999, Dumitrașcu, et al., 2001, Vlăduț & Avram, 2011, au identificat schimbări considerabile ale cantităților și distribuției de precipitații, precum și ale temperaturilor din zonă, în special în ultimul deceniu al anului secolului al XX-lea. Dacă acest fenomen reprezintă o variație climatică normală sau este efectul activităților umane este o chestiune de dezbatere.

Τabelul 2.1.Date meteο, județ Dolj 2016, temрeraturi (șϹ), Ѕtația meteοrοlοgiϲă Bechet

Surѕa: Adminiѕtrația Națiοnală de Μeteοrοlοgie- ANΜ

Tabelul 2.2. Date meteο, județ Dolj 2016, temрeraturi (șϹ), Ѕtația meteοrοlοgiϲă Calafat

Surѕa: Adminiѕtrația Națiοnală de Μeteοrοlοgie- ANΜ

.

Ceea ce poate fi clar menționat este faptul că fenomenele de uscăciune și secetă au un impact puternic asupra subsistemelor de mediu, amplificate prin accentuarea intervenției umane locale și prin degradarea proceselor de mediu. Dintre fenomenele climatice periculoase numeroase și complexe, cu frecvență și amploare tot mai mari în zonă, seceta și uscăciunea au cele mai grave efecte asupra comunităților locale și asupra mediului.

Secetele sunt fenomene complexe induse în timp și declanșate de factorii meteorologici (nivelul precipitațiilor reprezintă un factor-cheie), care dăunează tuturor componentelor de mediu biotice și abiotice, iar intensitatea acestora poate depinde de caracteristicile acestor elemente de mediu (de exemplu, efectele secetei sunt intensificate de pierderea parțială a apei de precipitații în solurile cu capacitate redusă de retenție, ca solurile nisipoase sau compactate în zona studiului de caz). Mai mult, unii autori consideră că ariditatea caracterizează o zonă dată în care două categorii de factori acționează în sinergie. (Muntean, 2005)

Uscăciunea și seceta nu sunt evenimente noi în cadrul sectorului analizat al Luncii fluviale Dunării; deși râul mare reprezintă o sursă constantă de vapori de apă, fenomene periculoase precum cele menționate mai sus sunt adesea înregistrate în zona adiacentă, iar frecvența acestora a fost prezentată prin folosirea unor metode diferite. Astfel, corelația valorilor lunare ale temperaturii medii și ale precipitațiilor în climografiile Peguy și Walter-Lieth, (Bogadan & Niculescu, 1995) au identificat fenomenele de uscăciune (iunie-septembrie) și seceta (mai ales august) extinsă la nivelul întregului sector.

Folosind aceiași parametri și corelând cu sistemul de diagrame climatice Gaussen, Dumitrașcu, 2006 concluzionează că perioada de uscare se întinde pe mai mult de trei luni, în timp ce intervalul de secetă este cuprins între 1 și 1,5 luni. Excesele termice anterioare și deficitul pluvial nu au avut un impact la fel de sever asupra componentelor de mediu ca cel observat în ultimele decenii. O explicație se referă la transformarea răspunsului ecologic sub stresul crescător al impactului uman (schimbarea suprafeței active, utilizarea/abandonarea irigației etc.), în timp ce alta este legată de transformarea semnificativă a regimului pluvial (rare și scurte, ploi torențiale care uneori au dus la inundații, care alternează cu perioade lungi de secetă și care au înlocuit ploile lungi și, precum stratul subțire și discontinuu de zăpadă care a înlocuit trecutul zăpezii grele. (Armaș, 2007)

Este suficientă dovada că sectorul Cetate – Dăbuleni al Luncii Dunării este inclus într-o zonă mai largă, situată în sud-vestul României, care este mai frecvent și puternic afectat de ariditate accentuată, consecințele acestui fenomen fiind sever atât la nivelul economic și de mediu. Acest pericol nu poate fi o activitate umană la scară spațială și temporală diferită: schimbări climatice globale, impact uman, utilizarea greșită a terenurilor și a resurselor de apă etc. Valorile indicatorilor de mai sus includ sectorul studiat în zonele cele mai afectate de fenomene climatice restrictive, în special seceta și uscăciunea. În acest context, este obligatorie reevaluarea anumitor componente-cheie ale activității umane din zonă (în special cele legate de agricultură și silvicultură).

Τabelul 2.3. Date meteο, județ Dolj 2016, Ѕtația meteοrοlοgiϲă Calafat- Ρreϲiрitații (l/mр)

Surѕa: Adminiѕtrația Națiοnală de Μeteοrοlοgie- ANΜ

2.1.2. Hazardele geomorfologice și cele legate de degradare a solurilor

O amenințare sau succesiune de amenințări la adresa comunităților umane sau a factorilor de mediu rezultă din caracteristicile de instabilitate ale suprafeței terestre, chiar dacă s-au demonstrat cauzele acestei instabilități, ele având o natură diferită (endogene: cutremure, exogene: climatice, induse de om etc.) (Gares, et al., 1994). În zona studiată în această lucrare, pericolele geomorfologice sunt în mare parte prezente la contactul abrupt al luncii corespunzătoare unităților vecine, de-a lungul malurilor, pe suprafețele de nisip etc. Acestea sunt în mare parte considerate ca fiind legate de schimbările de peisaj care afectează sistemele umane. Acest tip de influență semnificativă s-a concretizat mai ales prin construirea de diguri de control al inundațiilor, o rețea complexă de canale de irigare și drenaj și, în cele din urmă, prin utilizarea extensivă și severă a schimbării terenului, care au avut efecte ulterioare la nivelul tuturor componentelor de mediu, inclusiv elementele geomorfologice. Astfel, oamenii au devenit agenți geomorfologici activi și unele dintre pericolele geomorfologice din zonă sunt declanșate sau accelerate în strânsă legătură cu activitatea umană sau cu lipsa implicării umane.

Prezența rocilor friabile, lipsa vegetației forestiere, climatul continental cu nuanțe de excesivitate favorizează desfășurarea unei game largi de procese care provoacă degradări intense. Între acestea, spălarea în suprafață are rol esențial pe marea majoritatea a pantelor ce depășesc 50 Șiroirea și torențialitatea acționează pe suprafețe cu înclinări de peste 100 alcătuite din nisipuri, argile, etc.; la baza versanților creează trene proluvio – coluviale. Deplasările de teren (alunecări cu dimensiuni și forme variate, curgeri noroioase, surpări etc.) cunosc o desfășurare deosebită mai ales pe frunțile de cuestă și în bazinele torențiale. Se adaugă tasări și sufoziuni în est și sud în depozitele loessoide. (Gâștescu, 2010)

Procesele naturale pot provoca astfel de schimbări în Lunca Dunării, dar, pentru un număr destul de mare, intervenția umană este – direct sau indirect – responsabilă. Zona de studiu din această lucrare (de-a lungul luncii fluviului Dunărea in sectorul doljean), prezintă ecosisteme umane localizate la contactul unor forme de relief cu caracteristici diferite, ceea ce face ca aceste zone să fie vulnerabile la diferite tipuri de pericole geomorfologice, diferențele crescând atunci când discutăm despre caracteristicile luncilor românești și bulgare. Pericolele geomorfologice se referă la lunca inundabilă propriu-zisă, în anumite cazuri panta și platul terasei vecine (și, prin urmare, contactul cu lunca-terasă, unde se află numeroase așezări) și malurile Dunării sau ale afluenților săi (Fig. 2.3 și 2.4).

Fig. 2.3 – Lacul Cârna – tip de contact între lunca propriu-zisă și terasă

Fig. 2.4 – Lacul Bistreț – tip de contact între lunca propriu-zisă și terasă (aproape insesizabil), relativ pe linia căii de comunicație rutieră

Judecând după amplitudinea daunelor (impactul asupra componentelor economice și sociale,schimbarea geo-componentelor, efectele vizibile asupra peisajului etc.), frecvență și intensitate, cele mai importante pericole geomorfologice din zona de referință includ procesele de eroziune (mai active la contactul abrupt sau de-a lungul malurilor fluviului), procesele de degradare a terenurilor, asociate cu alunecările de teren care sunt mai caracteristice din partea bulgară. Precipitațiile, prin distribuția lor pe parcursul anului și în special frecvența ploilor torențiale, corelate cu noul tip de vegetație și cu practicile agricole deficitare, reprezintă un factor esențial legat de activarea proceselor de degradare și de ritmul lor anual.

Printre obiectivele cercetării mele se numără identificarea tipologiei hazardelor geomorfologice și legate de sol, care sunt declanșate sau accelerate de intervenția umană și care acționează înapoi asupra comunităților locale, în contextul complex al degradării mediului. În continuarea lucrării voi prezenta hazardele geomorfologice împărțite în cinci domenii: hazarde geomorfologice legate în principal de gravitație, hazarde geomorfologice legate în principal de eroziunea apei de ploaie, hazarde geomorfologice legate de eroziunea eoliană, hazarde geomorfologice legate de formațiuni antropice și hazarde geomorfologice legate de degradarea solului.

Hazardele geomorfologice identificate și evaluate din punct de vedere al surselor, al apariției și al impactului au fost corelate cu intervențiile și activitățile umane, cum ar fi defrișările, supraîncălzirea, apariția haldelor de gunoi inadecvate, exploatarea nisipului / pietrișului, practicile agricole deficitare, canalele, digurile, rezervoarele fiind cele mai numeroase. Toate aceste structuri induse de om au fost expuse hazardelor geomorfologice (în special, prin mișcarea sedimentului de la sursă la livrare), și atât de multe intervenții umane au avut tendințe periculoase prin răspunsul lor. (Cazac, Boian, Prepeliță, 2005)

2.1.2.1. Hazardele geomorfologice dominant fluviatile

Susceptibilitatea la procese de versant reprezintă probabilitatea ca o alunecare de teren să se producă într o zonă caracterizată prin anumite condiții de mediu. Susceptibilitatea este componenta spațială a hazardului la alunecări de teren. În literatura de specialitate termenii de susceptibilitate și hazard la alunecări de teren sunt adesea utilizați ca sinonime, cu toate că sunt concepte diferite. Alunecări de teren frecvente se înregistrează pe versanții cu înclinări moderate (10ș 25ș) constituiți din roci cu o șistuozitate ridicată, intens fracturate și alterate. Există și situații în care alunecările se produc pe versanți cu pante de numai 2ș 3ș, pe un tip de argile numite „argile senzitive” sau „argile gonflabile”, care au proprietatea de a-și mări volumul atunci când sunt îmbibate cu apă.

Alunecările de teren au o valoare medie de 4,8 t/ha/an, eroziunea în suprafață înregistrează valori medii de 12 t/ha/an, iar eroziunea în adâncime are o valoare medie de 8,5 t/ha/an. Eroziunea este un proces natural, dar a crescut dramatic prin utilizarea terenurilor umane (în special prin despăduriri, agricultură, tăierea livezilor/podgoriilor și supraîncălzirea) în contextul schimbărilor climatice. În timp ce orice suprafață descendentă este expusă la eroziunea de stropire/foaie, sufoziunea reprezintă un hazard care pune în pericol suprafețele caracterizate de prezența loessului, iar eroziunea concentrată se dezvoltă la contactul luncii inundabile cu terasa înaltă.

2.1.2.2. Hazardele geomorfologice dominant gravitaționale și pluvio-denudaționale

Aceste hazarde se referă în principal la mișcări de masă, alunecări de teren, compactări de suprafață și deșeuri sau fluxuri de noroi. Acest tip de hazarde se dezvoltă în trei cazuri diferite, în funcție de morfologia terenului, impactul uman și eroziunea fluvială. În primul rând, acesta este cazul malurilor dunărene și al afluenților săi, care sunt supuși eroziunii laterale. Defrișările ilegale sau necorespunzătoare și lipsa măsurilor de consolidare a malurilor de râu, împreună cu traficul fluvial, au contribuit la o modelare accelerată a eroziunii a râurilor înalte. În al doilea rând, acest tip de pericol este caracteristic contactului dintre luncă și terasă.

Din acest punct de vedere, se remarcă două situații: zonele de contact geomorfologice cu terasa joasă, în general mascate de prezența nisipului eolian și zonele în care luncile intră în contact cu terasa înaltă (a treia terasă a Dunării, la 28 de metri – la Calafat etc.), diferența de altitudine semnificativă a apărut astfel favorizând hazardele geomorfologice. Zonele expuse sunt situate de-a lungul liniei de contact marcate de prezența așezărilor: Calafat – Basarabi – Golenti Măceușu de Jos – Nedeia, Dăbuleni. Pe versanții neconsolidați sau pe malul râurilor gravitatea sau procesele geomorfologice declanșate de apă (în principal prăbușiri sau fenomene torrențiale) au fost accelerate de utilizarea inadecvată a terenului (supraîncălzirea, despădurirea, îndepărtarea materialelor de construcție, clădirile grele de pe terasă, aproape de margine, construcția drumurilor etc.) și prin lipsa măsurilor de combatere a eroziunii. În cele din urmă, extinderea zonelor de nisip, precum și schimbările induse de om pe lunca inundabilă și în imediata vecinătate a acestei unități favorizează compactarea de suprafață.

2.1.2.3. Hazardele geomorfologice dominant eoliene

În general, vântul constituie un fenomen atmosferic periculos prin manifestarea extremă a componentele sale: viteze constante sau în rafale mari (căpătând aspect de hazard la viteze ≥40km/h), schimbări bruște și neașteptate de direcție (cu până la 1800), înregistrate în orice anotimp al anului, când gradienții barici orizontali au valori mari. Vântul nu este periculos numai prin manifestarea extremă, cu abateri mari față de normal a elementelor sale, ci și prin geneza unor fenomene atmosferice complexe, în care participă mai multe elemente meteo-climatice (de natură termică, hidrică sau electrică), generând alte hazarde ca: transportul la sol sau la înălțime a zăpezii (viscolul), a vijeliilor în timpul iernii, sau a furtunilor de praf sau nisip în timpul verilor.

De asemenea, mișcările maselor noroase contribuie la încărcarea electrică a acestora, determinând alte fenomene atmosferice periculoase: formarea și deplasarea formațiunilor noroase, mai ales a celor cu mare dezvoltare pe verticală (Cumolonimbus calvus sau capillatus) generatoare la rândul lor a unui întreg cortegiu de hazarde meteo-climatice (orajele, furtunile cu grindină, vârtejurile și tornadele). Dacă și direcția vântului este variabilă (cu schimbări bruște), periculozitatea fenomenelor crește și mai mult, determinând distrugeri economice însemnate. De asemenea, vântul puternic creează probleme în orașe, unde acoperișurile executate necorespunzător al mai multor blocuri au fost smulse de rafale, fiind adesea necesară intervenția lucrătorilor de la ISU pentru rezolvarea acestor incidente.

Aici ne referim deflație, abraziune și depunere a nisipului. Suprafețele mari ale luncii inundabile (Calafat – Ciupercenii Noi – Desa – Piscu Vechi – Ghidici, Bechet – Dăbuleni) sunt vulnerabile la acest tip de pericol, care trebuie evaluat în contextul utilizării terenului în funcție de schimbările climatice (perioade lungi de uscare / secetă, creșterea numărului de furtuni, fenomene cu temperaturi înalte, vânt la rafală etc.

2.1.2.4. Hazarde geomorfologice legate de microforme de relief antropice

Modificările antropice se referă în special la modificările induse mediului natural prin agricultură, activități industriale, urbanizare etc. Hazarde majore, în sensul propriu al termenului nu s-au produs în arealul studiat, însă există multe posibile surse de risc antropic, potențial declanșatoare de hazarde. Presiunile asupra mediului se manifestă în sectorul studiat prin acțiuni asupra proceselor morfogenetice, prin modificarea voluntară sau involuntară a formelor de relief, impact asupra mediului prin activități diversificate, prin modul de utilizare a terenului etc. Rezultatul intervenției omului asupra proceselor geomorfologice și asupra formelor de relief se exprimă în starea sistemului geomorfologic (echilibru, dezechilibru, staționar, metastabil etc.) și în gama formelor de relief antropice.

Sunt mai greu de clasificat, dar acestea sunt declanșate de impactul direct al oamenilor asupra reliefului. Această categorie de hazarde este în strânsă legătură cu construcția unor diguri mari care au modificat debitul lichid și solid al râului (și modelarea pantei sau tipul/rata de sedimentare) sau activitățile și formele rezultate din extracție a materialelor de construcție (Fig. 2.5). Dunărea și lunca inundată au reprezentat în mod tradițional o sursă de materii prime pentru lucrările de construcție, dar uneori această activitate a accelerat anumite pericole geomorfologice. Pornind de la gropile de împrumut realizate pentru colectarea de nisip, pietriș sau argilă, în anumite situații procesul geomorfologic periculos a devenit necontrolat și s-a extins rapid prin eroziune laterală și regresivă.

Fig. 2.5 – Drum pe digul de compartimentare ale Lacului Bistreț

2.1.2.5. Hazardele geomorfologice legate de degradarea solurilor

Aici este inclusă o varietate semnificativă de procese de suprafață și subterane, cum ar fi gleizarea, salinizarea, migrarea verticală a elementelor solului, îndepărtarea / acoperirea capacității fertile a solului din cauza vântului etc. Cauzele trebuie, de asemenea, să fie puse în legătură cu tehnicile agricole inadecvate, cu despădurirea, supraîncălzirea, întreruperea legăturii laterale dintre lunca și Dunăre etc.

După căderea sistemului socialist și odată cu creșterea proprietății private, împreună cu distrugerea sau abandonarea cvasigeneralizată a echipamentelor agricole în luncă, noua situație socio-economică complexă a influențat apariția anumitor tipuri de hazarde geomorfologice. Un exemplu simplu arată că, în anumite cazuri, despăduririle (fenomene secetoase care au afectat vegetația) au generat reactivarea dunelor de nisip. În cadrul întreruperii conectivității laterale între Dunăre și lunca inundabilă, lipsa irigațiilor are consecințe la nivelul degradării solului etc. Obiectivele cercetării geomorfologice antropogene în cadrul managementului integrat al mediului trebuie să includă evaluarea scopului, tipului și extinderii impactului uman asupra reliefului, anumite predicții privind dinamica geomorfologică după intervenția umană, identificarea zonelor care merită protejate, precum și realizarea unor corelații între pericolele induse în cadrul noului peisaj geomorfologic și dimensiunile vulnerabilității componentelor de mediu.

2.1.3. Alte hazarde naturale

În această categorie sunt incluse cutremurele care nu au afectat zona studiată, aceasta nefiind încadrată la zone cu risc seismic. Pe cea mai mare parte a teritoriului arcului carpatic, nivelul de seismicitate este moderat, apărând cutremure de adâncime mică, cu magnitudini (M) maxime de 6 – 6,5 grade Richter. În afara acestor zone seismice, cu extindere și efecte relativ limitate, se individualizează zona Vrancea, care generează o activitate intensă, ce afectează mai mult de 2/3 din suprafața României, precum și unele părți din Bulgăria, Moldova și Ucraina. În ultimele sute de ani, în regiunea Vrancea s-au produs câteva cutremure de magnitudine moderată și mare. Printre cutremurele mai însemnate din ultimul secol se număra cel din anul 1977, de M 7,5, cu o adâncime a focarului de 109 km. Cel mai puternic cutremur înregistrat în zona Vrancei în ultimul secol este cel din 1940, de M 7,7. (Sandi, 2003)

O altă zonă cu activitate seismică relativ însemnată este localizată în județul Timiș. Cutremurele înregistrate în această zonă și în zona nordică a Iugoslaviei învecinate sunt evenimente superficiale ale crustei de magnitudine mică sau moderată (M 4-6). Un cutremur major a avut loc în zona Timisului în 1887, pentru care s-a estimat magnitudinea 7,0.

2.2. Hazardele tehnologice

Hazardele tehnologice, așa cum sunt definite de UNISDR, provin din condițiile tehnologice sau industriale, inclusiv accidente, proceduri periculoase, defecțiuni de infrastructură sau activități specifice umane, care pot cauza pierderi de vieți omenești etc. Unul dintre cele mai importante hazarde tehnologice, poluarea industrială, a scăzut în ultimii ani. În lunca inundabilă a Dunării din sectorul doljean, această clasă de hazarde este reprezentată și de radiația nucleară (de la Kozloduy), de deșeurile toxice, de defecțiunile barajului (Porțile de Fier II, situate în amonte de zona de studiu), accidentele de transport, incendiile, scurgerile chimice etc.

Spre deosebire de hazardele naturale, cele tehnologice oferă posibilitatea de a controla și de a face față efectelor acestora. Datorită numeroaselor accidente tehnologice grave, organizațiile internaționale și guvernamentale au încercat în permanență să îmbunătățească legislația pentru a preveni astfel de evenimente. La nivel european, merită menționate: Strategia internațională pentru reducerea dezastrelor, Convenția pentru prevenirea accidentelor industriale majore, Directiva SEVESO și Pactul de stabilitate pentru Europa de Sud-Est, ulterior Consiliul Regional de Cooperare, precum și Strategiile și programele naționale. În România, există o legislație destul de vastă pentru prevenirea accidentelor industriale majore, politica principală privind manipularea și controlul substanțelor periculoase, planurile de urgență în caz de accidente care implică astfel de substanțe etc.

2.2.1. Hazardele industriale și cele legate de transporturi

Suprafața studiată este una cu istoric agricol, în vecinătatea zonei studiate în această lucrare nu există depozite sau rezervoare de substanțe cu risc major de risc chimic și de explozie, așa cum prevede HG 804/2007. Potențialul economic al Dunării este subexploatat, iar integrarea localităților din zona transfrontalieră este slabă. Aproape 80% din suprafața județului are destinație agricolă, una dintre cele mai ridicate ponderi din România, județul Dolj înregistrând una dintre cele mai ridicate rate de ocupare în agricultură de la nivel național (circa 50%). Acest sector înregistrează cea mai scăzută productivitate a muncii, mai ales în mediul rural, unde se practică pe scară largă agricultura de subzistență, cu mijloace rudimentare, preponderent pentru autoconsum. Sectorul zootehnic și cel de servicii agricole sunt subdezvoltate, județul fiind axat pe producția cerealieră (locul I la nivel național la producția de grâu), destinată mai ales piețelor externe. Parcul de mașini și utilaje agricole s-a modernizat în ultimii ani, dar rămâne deficitar în raport cu suprafețele cultivate. Livezile din județ sunt îmbătrânite și înregistrează o productivitate scăzută.

Deșeurile biodegradabile de la nivelul județului nu sunt colectate selectiv, deși acestea ar putea fi folosite cu succes în gospodăriile populației, ca și deșeurile periculoase din deșeurile municipale. Deșeurile de tip PBC (baterii și acumulatori) nu sunt corespunzător colectate.

Presiunile antropice asupra biodiversității sunt legate mai ales de pescuitul ilegal, de braconaj, de depozitarea necontrolată a deșeurilor și de ridicarea de construcții neautorizate în proximitatea acestora. Modificarea antropică a Luncii Dunării în perioada comunistă, precum și defrișarea aproape completă a pădurilor din partea de sud a județului a condus la instabilitatea diferitelor habitate, fiind necesare măsuri de reconstrucție ecologică. Unele dintre corpurile de apă de suprafață și cele subterane din județul Dolj au o stare moderată sau chiar proastă, ceea ce denotă poluarea acestora ca urmare a diferitelor presiuni antropice (activități agricole, industriale, insuficienta epurare a apelor uzate, depozitarea necontrolată a deșeurilor).

Fenomenul schimbărilor climatice se manifestă tot mai intens la nivel județean, sub forma fenomenului de aridizare, deșertificare, uscare anormală a arborilor și invazie a bolilor și dăunătorilor. Tăierea irațională și ilegală a pădurilor și a perdelelor forestiere amplifică riscul de deșertificare a părții de sud a județului și pe cel al alunecărilor de teren. Suprafața împădurită și ocupată cu perdele forestiere este una dintre cele mai restrânse din România (sub 12%), o parte dintre pădurile private fiind în pericol din cauza lipsei pazei. Suprafața de terenuri degradate și neproductive este relativ ridicată și poate fi vizată de împăduriri, iar 75% din terenurile agricole se confruntă cu constrângeri naturale (deficit de apă, aciditate etc.), care le afectează productivitatea. Situația spațiilor verzi este deficitară în mediul rural, unde au fost amenajate corespunzător puține spații verzi sau locuri de joacă pentru copii.

Județul este expus riscului de inundații, mai ales în zonele de luncă, de alunecări de teren și de cutremure, dar și unor riscuri tehnologice, legate mai ales de activitățile din industria energetică și petrolieră (de ex. centrala nucleară de la Kozlodui). Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență a fost dotat recent cu unele echipamente moderne de intervenție, care sunt încă insuficiente în raport cu numărul mare de intervenții.

Gradul de reabilitare termică al clădirilor este foarte redus (sub 20%), mai ales în cazul blocurilor de locuințe comuniste ridicate din materiale cu transfer termic ridicat. Acestea reprezintă principala sursă de emisii de CO2 din județ.

Fig. 2.8 – Localitatea Rastu Vechi, localizată la contactul luncă – terasă. Degradarea drumului pe digul de compartimentare, canale de irigații/desecare părăsite.

Transportul rutier de țiței și alți combustibili periculoși este în general legat de orașele din zonă – Calafat, Bechet, Dăbulești pe drumul național de-a lungul Dunării. În conformitate cu Strategia națională de prevenire a situațiilor de urgență, pentru prevenirea accidentelor în timpul transportului de substanțe periculoase, există un sistem de monitorizare a acestor transporturi (inspectoratele județene pentru situații de urgență) pentru a asigura o intervenție oportună și operativă în cazul în care se produce vreun astfel de accident (Fig. 2.8).

Portul de la Calafat deține platforme destul de mari, dar are puține activități datorită decăderii instalațiilor portuare și a platformelor.

2.2.2. Hazardele legate de calitatea apei și a solului

Pe lângă activitățile industriale limitate din zonă, deșeurile menajere care sunt depozitate în mai multe locuri neautorizate sau înainte de tratare conduc la contaminarea apei și a solului. Pentru cea mai mare parte a zonei studiate, un element periculos important îl reprezintă deșeurile industriale, de construcții sau de uz casnic. Pe lângă cazurile rare (reprezentate în cea mai mare parte de centrele urbane), infrastructura publică de teren este slabă sau inadecvată.

Zona studiată este slab dotată cu instalații de alimentare cu apă potabilă și canalizare (proiectele de conectare la rețeaua de canalizare și, în subsidiar, la canalizare, sunt în curs de desfășurare în numeroase unități admnitrativ-teritoriale (UAT) rurale, dar în anumite cazuri fondurile guvernamentale sunt amânate sau anulate.

Problema deșeurilor, indiferent de natura lor (de la deșeuri menajere și cele colectate din spațiile publice până la cele rezultate din demolare sau nămol după purificarea apelor uzate) intră înacelași context, dar cu restricții chiar mai severe.

Identificarea zonelor vulnerabile a fost realizată de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului, împreună cu Administrația Națională "Apele Române", pe baza evaluării condițiilor naturale (sol, teren, climă, hidrologie, hidrogeologie) a zonelor cu potențial important de transmitere a nitraților din sistemul agricol către corpurile de apă de suprafață și subterane. Astfel, zonele vulnerabile la poluarea cu nitrați sunt reprezentate de câmpurile agricole prin care deversările difuze contribuie la poluarea solurilor și a apei. Evaluarea calitativă a apelor de suprafață și subterane din zonele vulnerabile se efectuează în principal pe baza concentrațiilor de nitrați, care nu trebuie să depășească pragul de 50 mg/l, în conformitate cu Directiva nr. 964/2000.

În 2010, majoritatea secțiunilor de monitorizare a apelor de suprafață situate în zonele vulnerabile din bazinele Jiu, Olt și Argeș – bazinele Vedea nu au înregistrat valori care să depășească pragul, în timp ce în cazul apelor subterane, mai mult de jumătate din secțiunile de monitorizare situate în aceleași condiții au înregistrat valori mai mari de 50 mg/l NO3.

Terenurile agricole corespunzătoare UAT în zona de studiu confirmă potențialul lor de poluare cu nitrați (Figura 2.13). Astfel, suprafața agricolă (aprox. 1000km2 din zona studiată) reprezintă 48,09% din suprafața totală.

Fig. 2.13 – Zonă hazarde tehnologice în arealul studiat – adaptat din (Licurici, 2013)

Sectorul inundabil aflat în studiu se suprapune parțial pe patru zone desemnate ca fiind vulnerabile la poluarea cu nitrați: Jiu Inferior – Jiu inferior (așezarea Gighera), Lunca Dunării 4 – (Ciupercenii Noi, Desa, Poiana Mare, Piscu Vechi, Ghidici, Rast, Negoi, Catane, Bistreț, Cârna, Măceșu de Jos și Ostroveni).

ELEMENTELE LA RISC ȘI VULNERABILITATEA ACESTORA

3.1. Evaluarea riscului

Înregistrările privind pierderile de vieți omenești și daunele provocate de inundațiile din întreaga lume arată că acestea au continuat să crească constant în ultimii ani(UNISDR, 2004). În mod evident, răspunsul a fost acela de a solicita eforturi sporite pentru a proteja viața și proprietatea. Gestionarea durabilă și eficientă a inundațiilor necesită o abordare holistică care să lege dezvoltarea socio-economică cu protejarea ecosistemelor naturale și legăturile adecvate de management între utilizările terestre și cele de apă. Este recunoscut faptul că un bazin hidrografic este un sistem dinamic în care există numeroase interacțiuni între populația umană, utilizarea terenurilor și corpurile de apă (Karmakar, et al., 2010).

Evaluarea și cartografierea "riscului la inundații" Floyd, 1992 Becker & Grünewald, 2003, și a vulnerabilității la inundații, precum și diseminarea informațiilor adecvate diferitelor părți interesate reprezintă o parte foarte importantă a procesului de gestionare a inundațiilor. Publicul larg poate utiliza informațiile în achiziționarea unei case sau în selectarea unui loc pentru a începe o afacere. Cunoașterea riscului de inundații ar putea ajuta factorii de decizie în: dezvoltarea planurilor de gestionare a terenurilor și zonarea utilizării terenurilor; planificarea strategiilor de intervenție în caz de urgență; siturile de eliminare a deșeurilor; pregătirea deciziilor bugetare privind infrastructura; elaborarea liniilor directoare pentru funcționarea infrastructurii existente; dezvoltarea politicilor generale la toate nivelurile(Floyd, 1992). Specialiștii în managementul apei pot utiliza informațiile privind riscul de inundații în planificarea, proiectarea, construcția, exploatarea și întreținerea infrastructurii de protecție împotriva inundațiilor.

Alegerea modelului de evaluare a riscurilor de mediu este un atribut al evaluatorului, la cererea organizației, zonei sau a domeniului economic social pentru care se va elabora studiul de evaluare și presupune că cei care apelează la efectuarea evaluărilor de risc trebuie să ințeleagă că deși unele modele par a fi mai exacte, fiecare înglobează o doză semnificativă de subiectivism, Problematica evaluării riscurilor este complexă și face parte din managementul global al riscurilor de mediu ca o componentă esențială a acestuia (Karmakar, et al., 2010).

Evaluarea riscurilor la inundații și analiza acestora pe diferite bazine hidrografice au fost efectuate de mulți cercetători din întreaga lume. Într-un studiu asupra strategiei naționale românești Varga, et al., 2008, furnizează informații de bază pentru evaluarea preliminară a riscului de inundații și pentru cartografierea riscului de inundații în toate zonele cu un risc de inundații semnificativ, în conformitate cu Directiva privind inundațiile. Se prezintă abordarea tehnică și științifică și pașii principali în elaborarea planului de prevenire, protecție și atenuare a inundațiilor la nivelul bazinului hidrografic. Apel et. al. au efectuat analize ale riscului de inundații în Eilenburg, Germania, în special în zonele urbane și au testat o serie de combinații de modele de complexități diferite, atât în ​​ceea ce privește pericolul, probabilitatea apariției, cât și vulnerabilitatea.

De cele mai multe ori specialiștii abilitați în evaluarea riscurilor de mediu, apelează la mai multe modele cu procedurile aferente, în condițiile în care nu au siguranța lucrului bine făcut, iar din punct de vedere procedural utilizează mai puțin aprecierile calitative cu parametrii necuantificabili, deși in anumite situații, asa cum se poate constata din cercetarea operațională, este posibil (Cutter, 1996).

Modelele de evaluare a riscurilor de mediu cu procedurile aferente, trebuie sa răspundă unor cerințe prestabilite, motiv pentru care deosebim: modele de evaluare internă, întreprinsă de aceeași persoană/instituție, care este direct implicată și care a condus activitățile managementului de mediu (de exemplu, compartimentul care monitorizează implicarea indivizilor în acțiunile de prevenire și intervenție în cazul apariției și dezvoltării riscurilor de mediu, conducerilor organizațiilor, zonelor sau domeniilor de activitate economico-socială etc.); modele de evaluare externă, care se realizează de o terță persoană (instituție abilitată), alta decât cea implicată în managementul riscurilor de mediu pentru organizația, zona sau domeniul pentru care se efectuează evaluarea;cele de autoevaluare, care se realizează de însăși persoana sau persoanele implicate în procesele economico-sociale, acestea doresc cunoașterea propriului progres în domeniul riscurilor de mediu, tipuri de modele care fac parte din categoria autorilor conceperii și implementării în managementul riscurilor de mediu. Aplicarea oricărei proceduri este un atribut al organizației, zonei, sau domeniului economico-social pentru care se efectuează evaluarea, fără limite sau restricții, modele de evaluare preponderent normative vizând necesitatea evaluării riscurilor care să stabilească norme de valori pentru care se accepta existența riscurilor în condițiile în care nu există pericolul major pentru mediu și comunitățile umane expuse.

Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență este un sistem extrem de complex având în vedere faptul că protecția civilă, în sine, ca și concept, presupune integrarea și corelarea atât de domenii cât și de sectoare și sub-sectoare diferite, în toate etapele sale, pornind de la nivelul strategic și al planificării până la nivelul operațional/operativ și al intervențiilor. Sistemul –asa cum este descris în legislație și reprezentat în Schema Generală a fluxului informațional din SNMSU este format din structuri cu activitate temporară și structuri cu activitate permanentă. Structurile permanente sunt :

• Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU)

• Centrul Operațional Național (CON)

• Centrele Operative din cadrul Comitetelor Ministeriale pentru Situații de Urgență

• Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Municipiului București

• Centrul operațional

• Inspectoratele Județene pentru Situații de Urgență

• Centrul operațional

Structurile cu activitate temporară sunt :

• Comitetul Național pentru Situații de Urgență – în subordinea Ministrului Administrației și Internelor

• Comitetele Ministeriale pentru Situații de Urgență –in subordinea miniștrilor sau cf Anexa 2/OUGnr 21/2004

• Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență –in subordinea prefectului Mun. București

• Comitetele Județene pentru Situații de Urgență –in subordinea prefectului județului

• Comitetele Locale pentru Situații de Urgență –in subordinea primarilor

• Centrele operative de la nivelul Comitetului Local pentru Situații de Urgență – Celulele de urgență

Responsabilitatea principală privind planificarea, managementul și coordonarea informării și a educației publice revine Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

În cazul utilizării mai multor modele de evaluare expertul evaluator, împreună cu responsabilul din partea beneficiarului, vor hotărî care anume se va reține în caracterizarea organizației din cadrul managementului riscurilor. Dar în aceeași măsură se pot reține două sau chiar toate rezultatele evaluărilor pe modelele utilizate, în aceasta situație aprecierea globală se va putea determina prin metodele de calcul pentru ponderarea parametrilor, metode dezvoltate în cercetarea operațională.

De-a lungul secolelor, țările dunărene au suferit de multe evenimente dezastruoase de inundații. Cel mai important dintre acestea este inundarea din 1501 pe Dunărea superioară, considerată a fi cea mai mare inundație de vară din ultimul mileniu, provocând devastări extinse spre Viena și, probabil, impactul său a fost extrem de aval în direcția Dunării de la Visegrád (ICPDR, 2015). Situația meteorologică specifică din Europa Centrală la sfârșitul lunii mai 2013 a dus la inundații masive din bazinul Dunării de Sus, care a avut un impact mai mult în aval.

Planurile de gestionare a riscului de inundații (Flood Risk Management Plan-FRMP) trebuie să stabilească obiective adecvate pentru gestionarea riscului de inundații în zonele acoperite de plan. Obiectivele trebuie să se concentreze asupra reducerii consecințelor negative ale inundațiilor asupra sănătății umane, mediului, patrimoniului cultural și activității economice (ICPDR, 2015). Strategia UE pentru regiunea Dunării (EUSDR) este o strategie macroregională adoptată de Comisia Europeană în decembrie 2010 și aprobată de Consiliul European în 2011. Strategia a fost elaborată în comun de către Comisie împreună cu țările din regiunea Dunării și cu părțile interesate pentru a aborda împreună provocările comune. Strategia încearcă să creeze sinergii și coordonare între politicile și inițiativele existente care au loc în regiunea Dunării. Zona prioritară 5 a EUSDR se ocupă de gestionarea riscurilor de mediu, inclusiv gestionarea riscului la inundații.

Crearea polderilor (marșe) pentru retenția inundațiilor este unul din obiectivele principale ale strategiei naționale de protecție împotriva inundațiilor pe termen mediu și lung, aprobată în 2010 prin hotărâre a Guvernului. În viitor vor fi puși în funcțiune noi polderi: Niraj în bazinul Mureș, Crasna în bazinul Crasna, V. Luncșoara, Corbești, V. Mideș, V. Moneasa, V. Halmagel, Barcău, Poiana și Ginta în bazinul Crișuri, Vaten în bazinul Oltului, Beuca în bazinul Vedea, Agigea și Lazu în bazinul Mării Negre. De asemenea, vor fi terminate rezervoarele permanente: Runcu în bazinul Tisa, Ibaneasa în bazinul Jijia, V. Câmpului în bazinul Siret, Zalău în bazinul Crasna, Calata și Calatele în bazinul Crișuri și V. Seinel în bazinul Someș.

În 1994 și 1996 au fost implementate două proiecte privind restaurarea zonelor umede de-a lungul Dunării, respectiv Babina – 2100 ha și Cernovca – 1580 ha, iar în anul 2007 în județul Giurgiu, Comana – 1180 ha. Programul ecologic și economic pentru sectorul românesc al Luncii Dunării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1208/6.09.2006, revizuiește strategia de dezvoltare durabilă și liniile de apărare împotriva inundațiilor din așezările din lunca fluviului Dunărea – strategia se bazează pe o evaluare a adecvării diferitelor scenarii de inundații și a opiniei publice.

În acest context, în perioada 2006-2008, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare "Delta Dunării" a emis un studiu privind redimensionarea ecologică și economică a luncii inundabile în sectorul românesc. Programul a fost stabilit ca instrument de decizie și este structurat pe trei niveluri – identificare, evaluare și adecvare – după cum urmează: reconsiderarea liniei de apărare împotriva inundațiilor localităților, evaluarea caracterului adecvat al premiselor activităților economice destinate restructurării (agricultură/poldere și depozitarea apei), revenind la natura polderului care duce la conservarea zonelor umede. În prezent, aspectele legate de punerea în aplicare sunt în curs de analiză, iar consultarea părților interesate este în curs de desfășurare (ICPDR, 2015).

Conform legislației existente, fiecare județ are un Plan de protecție împotriva inundațiilor (care se reînnoiește la fiecare patru ani, ultima revizuire a fost făcută în ianuarie 2014), care include zone posibile identificate ca retenție naturală a apei pentru a reduce debitul maxim (pentru inundații controlate).

România este membră ICPDR din 1995, odată cu ratificarea, prin Legea nr. 14/1995, aConvenției privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a fluviului Dunărea (INHGA, 2016). Contrastele termice dintre iarnă și vară sunt mai atenuate (cu 2 – 3 0C) în sectorulvestic de defileu unde influența fluviului este dublată de influențele submediteraneene(comparativ cu cel estic, de ariditate): ele cresc cu circa 2 – 3 0C în sectorul estic cu influențecontinentale de ariditate și sunt din nou atenuate cu circa 2 0C în cel deltaic, datorităinfluențelor pontice; de asemenea, fenomenele de îngheț sunt mai întârziate toamna (după 1 noiembrie în sectorul Bechet – Călărași și după 6 noiembrie în sectorul Drobeta-Turnu Severin – Turnu Măgurele, și intre 1 si 6 aprilie în aval;numai în defileu înghețul mai persistă până la începutul decadei a doua din aprilie, subinfluența muntelui)

3.1.1. Cadrul conceptual al evaluării riscului

Coordonarea evacuării, a operațiunilor de căutare și salvare și furnizarea de ajutor pentru supraviețuitori se bazează pe planurile de urgență elaborate înaintea producerii evenimentului dezastruos și se bazează pe toate informațiie de risc disponibile. Este imperios necesară elaborarea și punera în aplicare a unor planuri eficiente care vizează salvarea unor vieți, protejarea mediului și protecția proprietății amenințate de dezastru, toate părțile interesate trebuie să fie angajate:-părțile interesate în dialogul social sunt esențiale pentru situații de urgență rezolvate cu succes.Aceste părți interesate includ sectorul navigației, sectoarele energiei hidroelectrice, agricultura.Rezultatele și rapoartele Directivei UE 2007/60 privind evaluarea și gestionarea riscurilor la inundații sunt disponibile pentru informarea și consultarea publică pe portalul web ale Administrației Naționale "Apele Române", www.rowater.ro,șipe portalul web ale Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, www.inhga.ro.

Managerii de mediu trebuie să fie pregătiți pentru a oferi servicii vitale. Daunele la instalațiile industriale și de infrastructură din mediu pot genera riscuri imediate și amenința sănătatea publică. Recuperarea, dacă este prost planificată, poate genera noi riscuri și subminează durabilitatea și securitatea atât în rezervele de ajutor cât și de recuperare. Atenția asupra mediului se referaă în primul rând la salvarea de vieți și apoi la mijloacele de subzistență.

În cadrul managementului riscurilor, vulnerabilitatea se referă la analiza consecințelor. În general, definește potențialul de pierdere pentru elementele expuse riscului cauzat de apariția unui pericol și depinde de multiple aspecte care decurg din factorii fizici, sociali, economici și de mediu care interacționează în spațiu și timp. Printre exemple se numără proiectarea și construcția necorespunzătoare a clădirilor, protecția inadecvată a bunurilor, lipsa informării și a gradului de conștientizare a publicului, recunoașterea oficială limitată a riscurilor și măsurile de pregătire și nerespectarea unui management de mediu inteligent.

Există mai multe definiții, concepte și metode de sistematizare a vulnerabilității care denotă pluralitatea de vederi și semnificații atașate acestui termen. Birkman a remarcat că "încă ne confruntăm cu un paradox: ne propunem să măsuram vulnerabilitatea, dar nu o putem defini exact". Cu toate acestea, există în general două perspective în care vulnerabilitatea poate fi privită și care sunt strâns legate de evoluția conceptului (Brooks, 2003):

(1) cantitatea de pagube cauzate unui sistem unui anumit pericol (perspectivă orientată spre științe tehnice sau tehnice – dominarea percepției riscului de dezastru în anii 1970) și

(2) un stat care există într-un sistem înainte de a se confrunta cu un pericol (perspectiva orientată spre științele sociale – o paradigmă alternativă care utilizează vulnerabilitatea ca punct de plecare pentru reducerea riscurilor încă din anii 1980) .

Primul subliniază "evaluările pericolelor și impactul acestora, în care rolul sistemelor umane în medierea rezultatelor evenimentelor de pericol este redus sau neglijat". Acesta din urmă pune sistemul uman pe scena centrală și se concentrează asupra determinării capacității de adaptare a societății, a capacității de a rezista, de a răspunde și de a se recupera din impactul unui pericol natural. În timp ce perspectiva de vulnerabilitate a științelor tehnice se concentrează în primul rând pe aspectele fizice (UNDRO, 1979), perspectiva științelor sociale ia în considerare diverși factori și parametri care influențează vulnerabilitatea, cum ar fi caracteristicile fizice, economice, sociale, de mediu și instituționale. Alte abordări subliniază necesitatea de a ține cont de factori globali suplimentari, cum ar fi globalizarea și schimbările climatice. Astfel, evaluarea mai largă a vulnerabilității este în sfera de aplicare, cu atât devine mai interdisciplinară.

Oportunități pentru reducerea riscului pot fi constituite de a ngajarea managerilor de mediu pe deplin în caz de dezastru în gestionarea riscurilor la nivel național. Mecanismele dinamice pentru reducerea riscului de dezastre trebuie să demonstreze riscul. Nu numai preocupările legate de informările asupra riscurilor ajută să răspundă la întrebările, cum ar fi cazul în care, atunci când se analizează cum și de ce dezastrele sunt probabil să apară. Acestă analiză vine în multe forme, inclusiv date telemetrice de alerta privind activitatea seismică în timp real, previziunile climatice care ajută la explicarea modificărilor pe termen lung, și a prognozelor care indică furtunile viitoare.

În plus, informațiile de risc transmit, de asemenea, descrieri importante de modele și cauze de vulnerabilitate. Monitorizarea și observarea cordițiilor de mediu includ un amestec de evaluări la sol bazate pe sisteme spațiale. Informațiile de mediu sunt de asemenea, baza pentru planificarea spațială și identificarea zonelor-tampon adecvate, utilizarea terenurilor sau a codurior de construcție. Se prezintă modelele, prognozele și proiecțiile care ajută la anticiparea și reducerea riscului. Deoarece riscul și vulnerabilitatea sunt și evaluări dinamice, vulnerabilitatea trebuie să fie rezultatul unor eforturi continue. Prioritatea trebuie să constituie utilizarea cunoștințelor, inovării și educației pentru a construi o cultură a siguranței și a rezisienței la toate nivelurile.

Dezastrele pot fi reduse subslanțial dacă oamenii sunt bine informați și îmbrătișează o cultură de prevenire. Comunitățile locale mențin adesea cunoștințe vaste asupra mediului și a dezastrelor.

Universitățile și alte centre de cercetare au produs alte informații pentru factorii de decizie politică și a managerilor operaționali de dezastru. Cunoștințele noi și tehnice de reducere a riscurilor, bazate pe principiile protecției mediului, trebuie să fie dezvoltate.

Cunoașterea dimensiunilor de mediu ale dezastrului trebuie să fie puse la dispoziție pentru utilizarea în analizele bazate pe dovezi, pe o sensibilizare a opiniei publice, politicilor, deciziilor operaționale și a planurilor de învățamânt. În ianuarie 2005, Consiliul Internațional pentru Știință a lansat o inițiativă de a dezvolta programe de mediu și umane induse de riscurile naturale. Declarația Consiliului solicită noi cercetări în domeniul cercetarii integrate privind efectele dezastrelor naturale asupra unor sisteme sociale și ecologice .

3.1.2. Tipuri de elemente supuse riscului în sectorul doljean al Luncii Dunării

Impactul economic și social al pericolelor naturale și tehnologice este semnificativ de cele mai multe ori, aceste pericole având atât costuri directe, cât și indirecte, declanșate de pierderea imediată a capitalului fizic și uman și a culturilor, întreruperi ale activităților economice și consecințele acestora. Efectele pericolelor trebuie să fie reduse cât mai mult posibil și acest lucru poate fi realizat prin acțiuni de atenuare care să cuprindă măsuri structurale și nestructurale.

Având în vedere că seceta și inundațiile sunt principalele pericole naturale în lunca inundabilă a Dunării din sectorul doljean, măsurile structurale pot include tehnici de inginerie, cum ar fi construirea de diguri, reîmpădurire și restaurare a centurilor forestiere. Lucrările de construcție importante din zona de studiu au fost desfășurate în anii '60 și '70, incluzând digurile de control al inundațiilor de-a lungul Dunării și afluenții principali, diguri de împărțire, rețele complexe de canale.

Transformarea drastică a zonei naturale predispuse la inundații a contribuit în mod semnificativ la creșterea a volumelor de apă și a riscului de inundații în avalul Dunării. Chiar dacă aceste consecințe negative au fost prevăzute, ele au fost considerate ca un risc acceptabil, luând în considerare beneficiile economice aduse de agricultură la acel moment.

Elementele supuse riscului pot fi grupate în patru maricategorii:

Elemente fizice:

Infrastructura (drumuri, căi ferate, poduri )

Facilități esențiale (spitale, școli)

Utilități

Sevicii Guvernamentale (nivel național, regional, local)

Mașini și echipamente

Situri istorice (siturile de importanță comunitară și ariile de protecție specială avifaunistică din cadrul Rețelei Ecologice Europene Natura 2000)

Elemente economice:

Afaceri și comerț

Agricultura

Forța de muncă

Productivitate

Elemente sociale

Populație

Elemente de mediu

Resurse de mediu

Biodiversitate

Peisajele

3.2. Evaluarea vulnerabilității elementelor la risc

Evaluarea vulnerabilității este procesul de estimare a sensibilității la pericolele care apar în urma unui dezastru potențial prin anumite elemente supuse riscului. În scopurile generale socio-economice este necesară luarea în considerare a tuluror elementelor semnificative din societate, inclusiv populații recent sosite într-o anumită arie vor fi ajuiate de înscrierea pe hartă a celor mai bune rute de deplasare ca și a resurselor de supravie uire pe traseele de deplasare.

Veniturile și modul de viață sunt supuse riscurilor din cauza distrugerilor clădirilor, recoltetor, vitelor sau a echipamentelor de care depind aceslea. Fiecare tip de pericol pune diferite elemente la risc. Majoritatea proiectelor de reducere a efectelor negative ale dezastrelor sunt axate pe reducerea vulnerabilității și în scopul de a acționa pentru reducerea vulnerabilății, planificării dezvoltării. Trebuie să se înțeleagă ce elemente sunt supuse la cele mai mari riscuri din partea pericolului principal care a fosl identificat.

În 2008 a fost demarat Programul Integrat de Gestionare a Calității Aerului, care cuprinde o serie de măsuri a căror aplicare conduce la scăderea concentrațiilor de PM10 și SO2 la valorile admise. Se urmărește o mai bună gestionare a traficului și a emisiilor provenite din industrie și de la instalațiile mari de ardere. În perioada ulterioară demarării programului, s-a constatat o scădere a valorii mediilor anuale (limita admisă 40 μg/m3) și a numărului de depășiri ale VL la 24 ore (50 μg/m3). Anii 2007 și 2008 au fost cu ierni mai blânde, secetoși și cu temperaturi ridicate, adică condiții defavorabile dispersiei poluanților, comparativ cu restul perioadei, când condițiile climatice au fost mai favorabile.

Strategiile pentru reducerea vulnerabilității în zonele de conflict pot include inputurile dezvoltării care ar putea reduce conflictul, cum ar fi instalarea unor puncte de disiribuție a apei pentru nomazi în ariile unde apa este foarte puțină și este subiectul unei competiții.

În final, putem spune că datorită faptului că pericolele tind să devină necontrolabile, este necesară o mare cantitate de muncă pentru reducerea efectelor lor negative centrată mai ales pe reducerea vulnerabilității. Condițiile economice îmbunatățite reduc multe dintre aspectele vulnerabilității și o economie sănătoasă poate în multe cazuri să fie cea mai bună apărare împotriva dezastrelor și a urgențelor. Sunt trei componente esențiale ale determinării riscului și fiecare dintre ele pot fi cuantificate separat:

– Probabilitatea de producere a pericolului: probabilitatea de a se produce a oricărui pericol tehnologic sau natural într-un anume loc sau regiune;

– Elementele supuse riscului: identificarea și recensământul oamenilor, clădirilor sau a altor elemente ce pot fi afectate de către pericolul ce s-ar produce și acolo unde este necesar, estimarea valorii economice a acestora.

– Vulnerabilitatea elementelor supuse riscurilor: cât de mult vor duce clădirile sau alte elemente la accidentarea populației în momentul afectării lor de către un pericol. Există o varietate de prezentare a informațiilor de mai sus, pentru a ilustra datele riscurilor descrise. Acelea pot fi deseori prezentate pe hartă. Aceasta este un element esențial în evaluarea proiectelor în curs de întocmire pentru că se pot vedea dacă locurile proiectate sunt situate într-o arie de mare risc.

Un exemplu este întocmirea hărții pierderilor probabile. Aceasta constă în trecerea pe hartă a efectelor probabile ale producerii pericolelor într-o anumită regiune sau țară. O mare variație a gradului de securitate a diferitelor tipuri de industrii și a interesului pe care managementul dezastrelor îl va avea în desfășurarea analizei hazardurilor poate de asemenea să fie așteptat. Diferitele agenții guvernamentale pot avea următoarea implicare:

1.asigurarea că industria prezintă un pericol mic pentru securitatea publică prin incendii,

2.asigurarea că sănătatea publică nu este afectată de efectele toxice ale industriei:

3.asigurarea că afectarea mediului înconjurător (inclusiv a oamenilor) sub forma de pulberi, fum, zgomot, mirosuri, gaze și poluanți lichizi este redusă;

4.asigurarea că propunerile de folosire a terenurilor cu arii mari mai degrabă decât industriile specifice nu implică modificări ale zonării industriale adecvate;

5.asigurarea că planificarea de urgență este adecvată pentru industria periculoasă și ariile învecinate.

Analiza cantitativă (sau "evaluarea cantitativă a riscului") folosește conceptele statistice, matematice și inginerești pentru a ajunge la probabilitatea unui nivel specific de distrugeri. (Steiner,2008) Această formă de analiză este utilă pentru luarea deciziilor referitoare la dispunerea industriilor periculoase, din cauză că ea asigură o estimare a riscului care poate fi comparată cu criteriile de risc și este denumită „evaluarea riscului”. Ea necesită folosirea tehnicilor matematice și statistice, cunoștințe de inginerie și familiarizarea cu anumite tipuri de industrie.

Nu este necesar să se execute o analiză cantitativă a hazardurilor unei industrii pentru a întocmi strategiile de pregătire de urgență pentru acea industrie și pentru comunitățile înconjurătoare. Cu toate acestea, cei implicați în managementul de urgență trebuie să aibă unele cunoștințe de analiză cantitativă a hazardurilor dacă înțelesul și interpretarea unor astfel de analize trebuie să fie adecvate.(Steiner,2008)

Analiza calitativă, folosind tehnicile precum cele descrise, vor asigura multe informații utile pentru pregătirea de urgență inclusiv:

tipurile de hazard ce apar din activitatea industrială;

natura acelor hazarduri;

căile pe care acele hazarduri pot afecta comunitatea și mediul înconjurător;

hazardurile care sunt cele mai serioase și trebuiesc de aceea considerate primele și cele mai urgente pentru pregătirea de urgență.

Criteriile de risc sunt definite pentru impactul posibil al industriei asupra lucrătorilor și a comunității. Aceste criterii sunt nivelurile minim acceptabile pentru riscuri și pot lua următoarele cinci forme (Steiner,2008):

criteriul riscului individual de fatalitate;

criteriul riscului individual de rănire;

criteriul riscului societal;

criteriul riscului de distrugere a bunurilor și al propagării accidentului;

criteriul riscului biofizic al mediului.

Criteriul riscului societal combină probabilitatea unui eveniment periculos cu un număr de oameni uciși. Aceasta ține cont de densitatea populației în vecinătatea unei industrii periculoase și este de altfel cunoscut ca o curbă ‘F-N’ curbă, în care (F) este frecvența cumulativă a decesului a (N) oameni sau mai mulți. Nu au fost stabilite limite de acceptabilitate pentru acest criteriu în majoritatea țărilor și fiecare caz este judecat prin nivelurile riscurilor individuale ca și a densității populației.

Rata distrugerilor de bunuri și al propagării accidentului ca și criteriul riscurilor de rănire se bazează pe nivelul radiațiilor calorice și al suprapresiunii exploziilor. Prin aceste criterii se intenționează reducerea riscului pentru structurile și activitățile învecinate, în special a celor de natură periculoasă și pentru oameni, în special a celor aflați în ariile rezidențiale. (Steiner,2008)

Tehnicile pentru identificarea hazardurilor includ:

experiența trecută (limitată la hazardurile obișnuite și cunoscute);

codurile inginerești și standardele (incomplete și în general limitate la hazardurile minore);

înregistrările istorice ale companiilor (limitate de exhaustivitatea bazelor de date și la hazardurile cunoscute);

listele de verificare (limitate din cauză că ele sunt seturi închise și că pot escamota tehnicile mai riguroase);

metode de indexare a hazardurilor (cum ar fi Indicele Companiilor Chimice Dow de explozii și incendii, Indicele de Explozii și Toxicitate; Tehnica Pierderilor Instantanee Fracționate anuale; aceste metode sunt de asemenea folosite pentru a determina severitatea și tehnicile de control ale pierderilor);

Analiza modurilor de defectare (FMEA);

Studiul hazardurilor și a operabilității (HAZOP);

analiza arborilor evenimentelor și a greșelilor.

Există o oarecare confuzie asociată terminologiei cu hărțile de hazard cu diferite discipline ce folosesc diferite nume pentru variatele tipuri de hărți în funcție de elementele prezentate pe ele. Gradul de complexitate al acestor hărți ca și gradul de experiență, timp și resurse necesare pentru întocmirea lor sunt variabile.

Valoarea de folosire a hărților hazardurilor, riscurilor și a vulnerabilității poate fi influențată de un număr de factori importanți cum ar fi scara detaliilelor unitățile de măsură și colectarea probelor. De altfel, la asigurarea acestor date se va ține cont de faptul că harta hazardurilor este un instrument puternic în sprijinirea descrierii naturii hazardurilor (Steiner & Andriciuc, 2004).

3.2.1. Criterii de clasificare și posibilități de măsurare a vulnerabilității

Vulnerabilitatea la hazarde naturale în cadrul arealului studiat poate fi analizată din două perspective: vulnerabilitatea directă a populației (amenințare directă) și vulnerabilitatea indirectă (amenințarea ce se răsfrânge asupra unor activități ale locuitorilor: exploatarea forestieră, agricultura, turismul rural).

Modul în care locuitorii acestei zone au amenajat spațiul geografic și au utilizat resursele naturale ale solului sau subsolului a imprimat în timp anumite carcateristici fundamentale care stau astăzi la baza definirii identității acestui bazin. Utilizarea spațiului geografic, înțelegând prin aceasta utilizarea resurselor naturale, modificarea unor subsisteme geografice, intervenții antropice la nivelul geocomponentelor spațiului geografic și inducerea unei stări de dezechilibru în funcționalitatea sistemelor naturale reprezintă o consecință a intervenției antropicului în transformarea și modelarea spațiului. La acestea se adaugă dezechilibrele induse de hazardele naturale, care se constituie în factori de risc în evoluția și dezvoltarea sistemului teritorial.

Amenajările hidrotehnice și hidroamelioartive precum și digurile constituie factori reali de risc, cu posibile efecte catastrofale în cazul avarierii. Ca urmare a lucrărilor din bazin, viața locuitorilor a fost schimbată radical. Pe lângă efectele pozitive putem menționa și aspecte negative precum pierderea unor repere tradiționale, a unor credințe, legi transmise din generație în generație, spargerea familiei prin schimbarea modului de existență, a mentalităților. Lacurile cresc riscul de îmbolnăvire a populației, apa fiind un mijloc de propagare a bacteriilor și favorizând dezvoltarea insectelor.

Abordarea secvențială face uz de evaluarea vulnerabilității la inundații și de identificarea prealabilă a zonelor de inundații și clasificarea gradelor de vulnerabilitate la inundații, a diferitelor tipuri de dezvoltare, după cum se arată în tabelul 3.1. Este esențial ca riscul care ar putea apărea din alte surse de inundații să fie, de asemenea, luat în considerare în toate domeniile și în toate etapele procesului de planificare.

Tabelul nr. 3.1 – Clasificarea gradelor de vulnerabilitate

Sursa:http://silvic.usv.ro/cursuri/managementul_riscului.pdf

În literatura de specialitate și în practică, evaluarea vulnerabilității, a impactului și a daunelor este adesea amestecată sau utilizată sinonim. Deși evaluările de impact se pot suprapune cu evaluarea vulnerabilității, acestea implică, în general, abordări diferite. Evaluarea daunelor se bazează pe calculul pierderilor reale, cum ar fi decesele, pierderile economice și deteriorarea infrastructurii fizice. Evaluarea impactului, cu toate acestea, nu este neapărat limitată la pierderi (o categorie de impact); mai degrabă, poate include și impacturi pozitive asupra grupurilor sociale, sectoarelor economice specifice sau asupra mediului care rezultă dintr-un eveniment legat de un pericol.

3.2.2. Evaluarea vulnerabilității sociale în sectorul doljean al Luncii Dunării

Vulnerabilitatea poate fi definită ca un factor de risc intern al subiectului sau unui sistem care este expus la un pericol și corespunde predispoziției sale intrinseci de a fi afectate, sau susceptibile la daune. Cu alte cuvinte, vulnerabilitatea reprezintă predispoziția fizică, economică, politică sau socială sau susceptibilitatea unei comunități de a se deteriora în cazul unui fenomen destabilizator de origine naturală sau antropică.

Este un concept fundamental, politic și ecologic care care se axează pe relația pe care oamenii o au cu mediul lor și acordă o atenție deosebită a caracteristicilor politice și forțelor economice ale societății în care trăiesc. Cel puțin din perspectiva pericolelor și a dezastrelor, vulnerabilitatea este legătura conceptuală dintre oameni cu mediul lor cu forțele și instituțiile sociale și cu valorile culturale care le susțin sau le contestă. Astfel, combinând elementele de mediu, societate și cultură în diferite proporții, conceptul de vulnerabilitate oferă un cadru teoretic care cuprinde multidimensionalitatea dezastrelor.

Evaluarea consecințelor utilizării terenurilor necesită, în primul rând, identificarea și analiza principalelor modificări și a factorilor declanșatori ai acestora, prin studii complexe.

Studiile dinamice ale utilizării terenurilor și evaluarea primară a consecințelor acestora asupra mediului în sectorul studiat din lunca doljeană se bazează pe un volum important de informații colectate din documentele de cercetare de teren și date statistice furnizate de Institutul Național de Statistică (Oficiul Regional Dolj), Agențiile de Cadastru, Agenția Națională pentru Protecția mediului etc.

Dunărea, precum și zonele sale riverane oferă o varietate de resurse, pe care generațiile succesive le-au căutat de mult timp să le controleze și să le transforme în beneficiul lor. Fiind un mediu complex, unde elementele se află într-un echilibru dinamic, Lunca Dunării a suferit schimbări severe, mai ales ca o consecință a transformării terenului și a acoperirii terenului.

3.3. Percepția populației locale cu privire la hazardele din spațiul riveran Dunării

Astăzi se cunoaște cu precizie faptul că activitățile umane, cu intervențiile antropice în procesele naturale, au modificat considerabil situația în aproape toate bazinele hidrografice. Deși inundațiile constituie un fenomen natural, ele pot fi intensificate ca urmare a deteriorării mediului înconjurător, ca, spre exemplu, modificarea sistemelor de colectare a apelor prin urbanizare, practici agricole inadecvate, despăduriri. Este una dintre cauzele pentru care, in multe situații, impactul inundațiilor, exprimat in termeni de viață si sănătate umană, dar și în pierderi economice, a crescut. În ultimii ani, s-a impus tot mai mult un nou mod de abordare a problemei apărării împotriva inundațiilor. (Zăvoianu, I., Dragomirescu, S., 1994)

Oamenii, vor trebui să învețe să conviețuiască cu râurile, fără a pierde din vedere scopul nostru principal, de a proteja viața și proprietatea de impactul devastator al inundațiilor. Acest deziderat implică realizarea unui echilibru, astfel încât să se obțină beneficii de mediu, iar, acolo unde nu este posibilă o altă soluție, mediul să fie cât mai puțin afectat.

Aceasta nu înseamnă a renunța la a construi, nici că zonele urbane sau terenurile cultivate din văile cursurilor de apă să revină la statutul de mlaștini. Dar trebuie definite corect restricțiile ce se impun pentru ca obiectivul de restaurare sau reconfigurare structurala a sistemelor lotice în vederea recuperării integrității multifuncționale a acestora să nu fie periclitat. De aceea se impune realizarea unui echilibru adecvat între dezvoltare și protecția mediului. (Sorocovschi, V., 2003) De aici, nu este greu de ajuns la conceptul de dezvoltare durabilă a cărei definiție este astăzi foarte cunoscută și, mai departe, la protecția durabilă împotriva inundațiilor, adică includerea managementului riscului la inundații într-un cadru mai larg, arhicunoscut, al conceptului de gestiune integrată a apelor la nivel de bazin hidrografic.

Având în vedere că economia majorității zonei studiate se bazează în primul rând pe agricultură, iar profilul demografic demonstrează o proporție ridicată a populației expuse riscului (numeroase populații în vârstă și persoane sărace cărora le lipsește accesul la resurse precum informația, cunoștințele și tehnologia), diversitatea surselor de venit este foarte importantă, deoarece rezistența comunității se bazează în mare măsură pe diversitatea resurselor economice.

Efectele pericolelor trebuie să fie diminuate cât mai mult posibil și acest lucru poate fi făcut prin măsuri de atenuare care să cuprindă măsuri structurale și nestructurale. Creșterea gradului de conștientizare și educația pre-dezastrelor constituie piatra de temelie pentru reducerea riscurilor în cadrul activităților naturale și a zonelor cu risc tehnologic care pot fi obținute prin difuzarea publică a informațiilor privind măsurile de atenuare a riscurilor de inundații, secetă și riscuri tehnologice, adresate autorităților, constructorilor și liderilor comunității, prin intermediul mijloacelor TV, radio sau materiale tipărite. Deschiderea ședințelor în școli și în centrele comunitare este, de asemenea, foarte importantă pentru creșterea gradului de conștientizare. Mesajele trebuie să fie orientate la nivelul corespunzător pentru fiecare grup de interese, deoarece există numeroase comunități locale, rurale, cu o pondere ridicată a persoanelor în vârstă.

În această zonă este necesar să se organizeze de asemenea campanii de sensibilizare și promovare a igienei. Oamenii trebuie să fie educați cu privire la necesitatea apelor potabile și cum pot purifica apa ori de câte ori există îndoieli în privința faptului că sunt în stare să bea. Autoritățile din zonele riverane Dunării din sectorul doljean trebuie să elaboreze planuri pentru purificarea și distribuția apei potabile pentru fiecare comună. Acest lucru este extrem de important nu numai în cazul inundațiilor grave sau al altor dezastre naturale sau tehnologice, ci și în mod regulat, având în vedere faptul că sectorul studiat se suprapune în general unei zone desemnate vulnerabile la nitrați.

Acțiunile necesare pentru a reduce potențialul de poluare cu nitrați în zonele vulnerabile situate în sectorul studiat și predispus inundațiilor trebuie să țină seama de perioadele în care se utilizează îngrășămintele, caracteristicile terenului (declivitatea, pământul saturat cu apă, suprafețele acoperite de apă, zăpadă etc.), tehnicile adecvate (rata de fertilizare și uniformitatea), capacitatea și caracteristicile de construcție ale sistemelor în care se depozitează gunoi de grajd. În plus, trebuie respectate prevederile adiționale ale Codului de bună practică agricolă: folosirea terenului (creșterea animalelor convertibile, proporția culturilor permanente față de cele anuale), gradul minim de acoperire vegetativă în anumite perioade, planurile de fertilizare, prevenirea poluării cu nitrați datorată deversărilor de suprafață și percolației.

MANAGEMENTUL ȘI LIMITAREA EFECTELOR HAZARDELOR

Toate instituțiile trebuie să respecte regulile de comunicare în timpul situațiilor de urgență. În ceea ce privește comunicarea cu mass-media, ministerele, politicienii și purtătorii lor de cuvânt trebuie să vorbească doar despre aria lor de răspundere. Toate celelalte cereri de informație trebuie transferate purtătorului de cuvânt al ministerului sau instituției potrivite să răspundă. Dacă aceasta regulă nu se respectă se va crea o percepție de confuzie în rândul publicului, cu potențiale consecințe grave pentru autorități, serviciile de urgență, cei afectați de situația de urgență. În timpul unei situații de urgență, toate instituțiile publice implicate trebuie să prioritizeze accesul la toată informația relevanta și să actualizeze datele partinente pentru situația respectivă.

În cazul unei situații de urgență, reprezentanții din diferite instituții care fac parte din Comitetul pentru Situații de Urgență trebuie să furnizeze informații către ministerele lor. Toate informațiile referitoare la situația de urgență trebuie să fie verificate de către purtătorul de cuvânt sau de către adjunctul lui, înainte de a fi trimise care o direcție dintr-un minister.

Declarațiile făcute de Președinte sau de Guvern trebuie să se bazeze pe informația deja făcută pubica de către Comitete. Președintele este persoana cea mai potrivită să prezinte mesaje de empatie în cazul unor dezastre foarte mari, ca șef al statului, el se fla în cea mai adecvată poziție pentru a asigura populația de angajamentul autorităților în rezolvarea situației.

Este recomandat ca mesajele Președintelui să nu intre în detalii tehnice foarte multe deoarece acestea intra în responsabilitatea Comitetului. Este de dorit ca Președintele să nu prezinte informații despre pierderi, numărul de case distruse, răniți în manevre de rutină sau situații care nu sunt de urgență majoră. Problemele pe care Președintele trebuie să le aducă în discuție sunt legate de suportul internațional, declararea stării de urgență și implicarea autorităților în salvarea vieților.

Biroul de presă al Guvernului trebuie să lanseze mesaje care prezintă pe lar, măsurile generale ce trebuie luate în situații de urgență (propunerea pentru declararea stării de urgență, cererea de sprijin internațional, impactul dezastrului asupra economiei, compensații, alte decizii ce urmează a fi luate).

Activitățile de conștientizare a publicului trebuie să fie organizate împreună cu canalele de media locale, școli, ONG-uri și orice alt partener care este interesat și are capacitatea necesară în pregătirea situațiilor de urgență. Inspectoratele și comitetele sunt responsabile de implementarea și desfășurarea programelor de pregătire care au ca scop asigurarea că toți își cunosc responsabilitățile, au făcut practică pe diferite scenarii, au testat procedurile și echipamentul, știu datele de contact unul altuia și sunt pregătiți să intre în acțiune imediat.

4.1. Proiecte și strategii cu relevanță în evaluarea și atenuarea hazardelor din Lunca Dunării

La 21 ianuarie 2010, Parlamentul European a adoptat rezoluția privind Strategia europeană pentru regiunea Dunării. Urmând modelul Strategiei pentru Marea Baltică, acest plan va trebui să promoveze cooperarea interregională, în scopul dezvoltării infrastructurii de transport și energie, precum și stimularea creșterii economice și a dezvoltării sociale durabile . În ceea ce privește protecția mediului, rezoluția impune evaluări strategice și de impact privind mediul, inclusiv evaluarea efectelor asupra întregului ecosistem. Aceste acțiuni trebuie să fie o condiție pentru toate proiectele de infrastructură din domeniul transporturilor și al energiei.

Finanțarea proiectelor privind conservarea/protejarea componentelor de mediu sau îmbunătățirea condițiilor de trai din spațiul predominant rural al bazinului dunărean se bazează pe diverse surse. Doar două dintre aceste instrumente financiare care joacă un rol important în dezvoltarea durabilă a regiunii vor fi menționate. În primul rând, trebuie menționat finanțarea provenind din două fonduri UE – Fondul European pentru Dezvoltare Regională și Fondul de Coeziune (CF), fondurile fiind distribuite pe sectoarele de mediu în cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu. Cel de-al doilea instrument financiar este furnizat prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, care poate fi accesat după adoptarea Programului Național de Dezvoltare Rurală (2007 – 2013) .

Pentru asigurarea dezvoltării durabile a spațiilor rurale din Lunca Dunării este necesar să se urmeze un număr limitat de obiective fundamentale privind competitivitatea activităților agricole și forestiere, utilizarea terenurilor și managementul mediului,precum și calitatea vieții și diversificarea activităților economice. Spațiul inundabil poate beneficia de măsurile considerate de Pilonul II, care ar putea susține fermierii afectați de restricțiile apărute ca urmare a apariției legale a zonelor protejate sau a siturilor Natura 2000. În acest sens, urmează compensarea pierderilor impuse de conformație în conformitate cu standardele de mediu impuse de legislația prezentă și această acțiune poate juca un rol în dezvoltarea durabilă a spațiului în centrul atenției.

La nivelul proiectelor de cercetare cu utilizare practică în Lunca Dunării, în ultimii ani, și mai ales după inundațiile istorice care au avut loc în primăvara anului 2006, au existat demersuri semnificative pentru evaluarea mediului din Lunca Dunării din România și pentru elaborarea de propuneri în vederea capitalizării și protejării capitalului natural și uman deținut de regiune.

Învățarea din experiența trăită este importantă în crearea unei strategii de reducere la minimum a pagubelor rezultate în urma unor posibile dezastre. Există două opțiuni care, adesea, funcționează cel mai bine în combinație: aceea de modificare a hazardului (a evenimentului fizic concret) și aceea de reducere a vulnerabilității omului la un pericol iminent.

Modificarea evenimentului fizic. Scopul este de a reduce potențialul distructiv asociat unui eveniment extrem printr-un anumit grad de control fizic asupra evenimentului respectiv. Aceasta se poate realiza printr-o gamă largă de modificări asupra mediului destinate suprimării cauzelor care duc la producerea dezastrului, printr-o eliberare de energie sau de materie pe o arie mai mare sau pe o perioadă mai mare de timp.

Această strategie numită și „controlul mediului” este la prima vedere atractivă datorită faptului că atacă dezastrul încă din fazele sale incipiente și se bazează pe premiza că întotdeauna prevenirea este de preferat unei cure de vindecare. Acest mod de abordare a problemei este cel mai bine aplicat în cadrul dezastrelor tehnologice. Dar în practică, controlul mediului este limitat deoarece supresia generală a evenimentelor naturale este deseori imposibilă. Se poate totuși, crea un fel de protecție împotriva unor evenimente extreme cu o magnitudine specificata – un nivel absolut de securitate, însă, nu poate fi realizat.

Reducerea vulnerabilității oamenilor în fața unui eveniment extrem implică crearea unor modificări în atitudinea oamenilor și în comportamentului lor vis-a-vis de dezastre. În acest context, ameliorarea dezastrului are o componență reprezentată de răspunsul oamenilor în situația anticipării producerii unui dezastru.

Unele metode specifice implică utilizarea de tehnologie avansată și chiar proiecte structurale, dar față de modificarea evenimentului, această abordare se situează în special în domeniul științelor sociale, mai curând decât în cel al științelor inginerești.

Un program de modificare acoperă toate etapele, de la programe de pregătire a comunității, continuă cu programe de prevenire și avertizare, mergând până la adoptarea unor măsuri financiare și legale destinate promovării unui bun management al utilizării solului.

Modificarea evenimentului este limitata ca răspuns printr-un grad minor de control pe care omul îl poate exercita asupra forțelor distructive ale naturii. Cele mai multe hazarde geografice, sunt departe de capacitatea omului de a le controla.

În ultimii 10 ani, s-a recunoscut tot mai mult nevoia unei participări sporite a comunității la reducerea sustenabilă a dezastrelor, lucru ce s-a tradus în acțiuni de evaluare a gradului de vulnerabilitate și risc de la nivelul comunității. Un bun exemplu de implicare a ONG-urilor în acest domeniu este dezvoltarea metodelor specifice pentru o evaluare participativă a gradului de vulnerabilitate și risc și alte activități similare. Aceste metode se axează pe asistența oferită celor ce lucrează pe teren sau comunităților, pentru a analiza gradul de vulnerabilitate al populației, pentru a trasa planuri de acțiune, a mobiliza resursele și a pune în aplicare politicile, legile și strategiile corespunzătoare pentru a reduce gradul de vulnerabilitate la dezastre al comunității.

Asemenea abordări se bazează pe ideea că aceste comunități își cunosc mai bine propria situație și că orice analiză trebuie construită pe informațiile lor despre condițiile locale. Abordările caută să utilizeze rezultatele analizelor locale pentru a furniza informații către acțiunile și politicile de la nivel național și internațional. Ideal ar fi ca acestea din urmă să determine comunitățile să ia atitudine și să facă eforturi pentru a identifica și a aborda vulnerabilitatea și pentru a le ajuta să găsească oportunități de întărire a rezistenței la hazarde naturale.

La nivel social, în ciuda unor acțiuni benefice deja existente însă prea puține, este evidentă nevoia de informare, conștientizare, instruire și implicare în ceea ce privește orice problemă definită drept situație de criză sau de dezastru. Așa cum deseori se întâmplă în România, implicarea comunităților în rezolvarea unei probleme proprii este foarte redusă, soluțiile, eforturile financiare și material fiind solicitate din partea autorităților publice locale sau centrale. Acestea nu au capacitatea să prevină sau să reducă impactul dezastrelor, fazele pre-dezastru și post-dezastru fiind marcate de lipsa abilităților de management și de incapacitatea de a gestiona resursele existente.

Pe de altă parte, factorii care influențează schimbările climatice sau dezvoltarea economică nedurabilă pot crește incidența și amplitudinea dezastrelor (fie ele provocate de evenimente meteorologice extreme sau de accidente industriale). De aceea, nu mai putem vorbi de o dezvoltare durabilă a comunităților fără să o asociem cu prevenirea dezastrelor, mai exact cu identificarea riscurilor și a vulnerabilităților, conștientizarea și implicarea populației în prevenire, conservarea mediului în bune condiții etc. În acest context, procesul de participare publică este esențial, ținând cont și de calitatea vieții, calitatea mediului, vitalitatea economiei, echitatea social și rezistența în caz de dezastre.

Sensibilizarea opiniei publice cu privire la reducerea riscului de dezastre poate fi consolidată prin difuzarea de informații privind riscurile de dezastre către autoritățile competente și către populațiile locale, pentru a da posibilitatea persoanelor vizate să se protejeze mai bine și să ia măsurile necesare pentru a crește rezistența mijloacelor lor de subzistență în fața dezastrelor. Media poate juca un rol important. Copiii, în special, pot fi sensibilizați cu privire la reducerea riscului de dezastre prin includerea unor materiale referitoare la acest subiect în activitățile formale, nonformale și informale de educație și de formare, precum și prin facilitarea accesului la informații privind riscurile de dezastre și mijloacele de protecție.

4.2. Măsuri structurale și non-structurale pentru limitarea efectelor hazardelor

La reuniunea ministerială ICPDR din 2010 a fost adoptată Declarația privind Dunărea în care:

– se reafirmă convingerea că prevenirea și protecția împotriva inundațiilor nu sunt sarcini pe termen scurt, ci sarcini permanente de cea mai mare prioritate.

– responsabilii s-au angajat să depună toate eforturile pentru punerea în aplicare a Directivei UE privind inundațiile în ansamblulBazinului fluviului Dunărea și să elaboreze un singur plan internațional de gestionare a riscului de inundații sau un set de planuri de gestionare a riscului de inundații, pe baza Programului de acțiune ICPDR pentru protecția împotriva inundațiilor durabile și a planurilor sub-bazinale coordonate la nivelul districtului hidrografic internațional 2015, care utilizează pe deplin sinergiile existente cu Planul DRBM – Danube River Basin Management.

Directiva 2007/60 / CE privind evaluarea și gestionarea riscurilor de inundații (Directiva privind inundațiile din UE) a intrat în vigoare la 26 noiembrie 2007. Această directivă impune acum statelor membre să evalueze dacă toate cursurile de apă și liniile de coastă sunt expuse riscului de inundații, pentru a măsura gradul de inundație, a activelor și a persoanelor expuse riscului în aceste zone și pentru a lua măsuri adecvate și coordonate pentru a reduce acest risc de inundații. Această directivă consolidează, de asemenea, drepturile publicului de a accesa aceste informații și de a avea un cuvânt de spus în procesul de planificare.

Art. 7 FD impune statelor membre să elaboreze planuri de gestionare a riscului de inundații pentru toate zonele identificate ca având un risc potențial semnificativ de inundații (APSFR) în conformitate cu articolul 5 sau articolul 13.1 litera (a) și zonele acoperite de articoluln 13.1 (b), pe baza hărților pregătite conform articolului 6.

Planurile de gestionare a riscului de inundații (FRMP) trebuie să stabilească obiective adecvate pentru gestionarea riscului de inundații în zonele acoperite de plan. Obiectivele trebuie să se concentreze asupra reducerii consecințelor negative ale inundațiilor asupra sănătății umane, mediului, patrimoniului cultural și activității economice. După caz, planurile ar trebui să se concentreze asupra reducerii probabilității inundațiilor și / sau a utilizării măsurilor nestructurale, inclusiv a prognozării inundațiilor și a sensibilizării cu privire la inundații (articolul 7.2). Planurile de gestionare a riscului de inundații includ măsuri pentru atingerea obiectivelor identificate (art. 7.3).

Planurile de gestionare a riscurilor de inundații includ măsuri pentru atingerea obiectivelor stabilite pentru gestionarea riscurilor de inundații pentru zonele identificate conform art. 5 alin. (1) din DP și a zonelor reglementate de articolul 13 alineatul (1) litera (b) din DC, concentrându-se asupra reducerii consecințelor negative potentiale ale inundațiilor asupra sănătății umane, mediului, patrimoniului cultural și activității economice și, dacă se consideră oportun, a inițiativelor nestructurale și / sau a reducerii probabilității inundațiilor.

Măsurile descrise în acest plan abordează toate fazele ciclului de gestionare a riscului de inundații și se concentrează mai ales pe prevenirea (daunelor cauzate de inundații prin evitarea construcției de case și a industriilor în zonele predispuse la inundații și în prezent sau prin adaptarea viitoarelor evoluții la riscul inundațiilor), protecția (prin luarea de măsuri pentru reducerea probabilității inundațiilor și / sau impactul inundațiilor într-o locație specifică, cum ar fi refacerea câmpiilor inundabile și a zonelor umede) și pregătirea (de exemplu, furnizarea de instrucțiuni publicului cu privire la acțiunile în caz de inundații).

Fig. 4.1 – Selecție programe de management

Sursa: http://www.cjdolj.ro/documente%202015/SDES_Dolj_2014-2020_rev_20_oct.pdf

ICPDR a convenit că doar măsurile de nivel strategic care reflectă activitățile la nivelul unui district hidrografic internațional vor fi prezentate în Planul de gestionare a riscului de inundații pentru DRBD. Această categorie include măsuri cu efect transfrontalier și măsuri aplicabile în mai multe țări ale bazinului, cum ar fi creșterea gradului de conștientizare, sisteme de avertizare sau măsuri de protecție împotriva înghețului. Prin urmare, acest plan conține o listă generală de măsuri care oferă o imagine de ansamblu asupra tipurilor de acțiuni pe care țările trebuie să le ia pentru a aborda riscurile de inundații.

Descrierea detaliată a tuturor măsurilor planificate este prezentată în planurile naționale de gestionare a riscului de inundații pentru a permite monitorizarea progresului. Măsurile prezentate în acest plan sunt măsurile planificate și implementarea lor este supusă condițiilor tehnice și financiare la nivel național.

4.3 Direcții de acțiune pentru implicarea actorilor interesați și îmbunătățirea răspunsului comunitar

În general, un actor sau parte interesată este reprezentat ca individ sau grup care are ceva în comun cu o anumită situație: sănătate sau set de valori bine definite sau în caz de gestionare a riscului de inundații cu diferite aspecte specifice riscului de inundații și cartografiere a riscurilor sau utilizarea planificării de gestionare a riscurilor de cartografiere sau de inundații, prin listele de activități prioritare sau prin punerea în aplicare a proiectelor. În contextul acestui proiect, părțile interesate pot fi factorii de decizie politică, oamenii de știință, organizațiile neguvernamentale (ONG-uri), comunitățile și orice reprezentant al ocupației situate într-o anumită regiune sau sector fluvial predispus la inundații, acum sau în viitorul apropiat.

Capacitatea de adaptare poate fi dezvoltată dacă părțile interesate au suficient timp pentru a-și consolida rețelele, cunoștințele și resursele, cu condiția să dorească găsirea de soluții. Succesul oricărei implicări a părților interesate implică nu numai informarea persoanelor interesate și afectate, ci și implicarea lor în a acționa în mod conștient, având mai multe cunoștințe la îndemână. Prin integrarea informațiilor științifice în propriile contexte sociale, economice, culturale și de mediu, măsurile de adaptare pot fi luate în considerare în mod continuu. Abordările față de implicarea părților interesate pot varia foarte mult, de la interacțiunile pasive la nivelul de inițiere și de proiectare a procesului.

Practicile actuale de adaptare pentru riscurile de inundații sunt dezvoltate de comunități, guverne, ONG-uri și alte părți interesate mai mult sau mai puțin organizate pentru a-și spori capacitatea de adaptare. Prin urmare, părțile interesate joacă un rol important în orice scenariu de dezvoltare și modelare participativă.

Părțile interesate sunt, de asemenea, foarte importante în evaluarea nevoilor viitoare de dezvoltare a politicilor și de noi măsuri de adaptare. Toate aceste nevoi au fost deja recunoscute în abordările regionale și naționale privind evaluarea prevenirii și atenuării riscurilor de inundații.

Problemele legate de gestionarea problemelor legate de inundații sunt, de asemenea, incluse într-o serie de aspecte societale, cum ar fi mediul, riscul, politica și durabilitatea, care necesită mai multă implicare a părților interesate.

În plus, informarea publicului, consultările și/sau participarea la decizia de gestionare a inundațiilor sunt, de asemenea, impuse de o serie de tratate internaționale, inclusiv Convenția comună și, în Europa, Convențiile Espoo și Aarhus. În același timp, Forumul OECD / NEA privind încrederea părților interesate (FSC) a considerat că părțile interesate reprezintă o etichetă adecvată pentru orice actor – o instituție, un grup sau un individ – care au un rol sau un rol în procesul decizional în societate.

Diferitele implicări ale părților interesate implică contribuții diferite și, bineînțeles, diferite nevoi de consultare în fiecare etapă a procesului de luare a deciziilor. În cazul gestionării riscului de inundații, o listă a posibilelor părți interesate include: publicul larg; grupuri demografice, rezidenți, reprezentanți sau aleși ai comunităților locale; ministere/departamente guvernamentale naționale/regionale; autoritățile de reglementare; ONG-uri naționale/locale, grupuri de presiune locale; mass-media; cercetarea științifică; organizații de implementare etc.

În timpul duratei de viață a Proiectului DANUBE FLOODRISK, au fost distribuite trei sondaje între diferitele părți interesate, pe baza chestionarelor: una s-a referit la tehnologiile de cartografiere a inundațiilor și la aspectele generale IT legate de aceste tehnologii utilizate de-a lungul fluviului Dunărea, legate de gestionarea riscului de inundații și diferite detalii care trebuie luate în considerare pentru a se asigura că un proces standardizat de cartografiere a inundațiilor va produce reacții destul de similare ori de câte ori se va produce un inundații, iar cel de-al doileași ultimul vor aborda problema mai largă a implicării părților interesate, responsabilitățile în gestionarea inundațiilor și adoptarea măsurilor de protecție împotriva inundațiilor, luând în considerare hărțile de risc și de inundații existente în diferite țări, precum și fundamentele juridice, istorice și sociale.

Acestea sunt relevante pentru fazele de cartografiere și pregătire a planului implementării directivei privind inundațiile și includ:

• Necesitatea unui angajament timpuriu, care este esențială pentru obținerea unui "buy-in" – dar stabilirea acestui lucru poate fi dificilă dacă timpii de proiect sunt de așa natură încât procesele sunt livrate pe parcursul mai multor ani.

• Stabilirea și acceptarea responsabilității pentru implementare.

• Definiția problemei. Acest lucru este deosebit de important atunci când se introduc sau se pun în aplicare măsuri mai detaliate de atenuare a inundațiilor.

• Utilizarea imaginilor și a altor interpretări vizuale care sunt mai puternice decât cuvintele.

• Necesitatea de a lua în considerare și de a exploata beneficiile social media și implicarea online.

Câteva din principalele acțiuni pentru aplicarea Planul de măsuri pentru diminuarea riscului la inundații sunt:

Creșterea capacității instituționale prin responsabilizarea factorilor de decizie de la diverse niveluri;

Îmbunătățirea cadrului legislativ;

Activitati suport pentru implementarea Strategiei naționale de management al riscului la inundații pe termen mediu și lung;

Principalii actori finanțatori ai acțiunilor pentru managementul riscului la inundații sunt: Ministerul Mediului și Pădurilor, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, aducând o contribuție de la bugetul de stat și una de la fondurile de dezvoltare regională – POR și al Programului Operațional Sectorial pentru acțiunile de protecția mediului – POS.

CONCLUZII

În prezenta lucrare am analizat fenomenele de risc din Lunca Dunării, sectorul doljean. Lucrarea este structurată pe patru capitole. Am descris pe scurt cursul Dunării în județul Dolj și am prezentat câteva amănunte despre localitățile de la Dunăre, după care am continuat cu aspectele generale ale subsistemelor mediului.

Dunărea presupune familiarizarea cu durabilitatea ecologică, integritatea ecosistemului, capacitatea de susținere a mediului, echilibrul ecologic regional și local al ecosistemelor. Din analiza literaturii de specialitate, am constatat că îndiguirile și desecările efectuate în lungul văii Dunării au afectat producția piscicolă, în sensul diminuării acesteia. Tot amenajările antropice au adus modificări orizontului biologic activ al solurilor.

Aceasta mi-a permis să aduc în discuție unele repere în definirea și cercetarea fenomenlor de risc pe baza terminologiei UNISDR.

În capitolul al doilea am prezentat tipologia hazardelor din Lunca Dunării – sectorul doljean. Am detaliat aici hazardele naturale, precum cele hidrometeorologice (inundații, climatice), hazardele geomorfologice și cele legate de degradarea solului, geomorfologice dominant fluviatile, dominant gravitaționale și pluvio-denudaționale, hazardele geomorfologice dominant eoliene, hazarde geomorfologice legate de microforme de relief antropice, hazardele geomorfologice legate de degradarea solurilor. Am tratat de asemenea hazardele tehnologice (industrial și cele legate de transporturi, cele legate de calitatea apei și a solului).

Capitolul trei prezintă elementele de risc și vulnerabilitatea acestora. Am prezentat pe scurt câteva metode pentru evaluarea riscurilor, cu raportări la terminologia UNISDR. Dintre tipurile de elemente supuse riscului în sectorul doljean al Luncii Dunării am descris riscurile de inundații pe râuri (Dunărea și afluenții), precipitații, surse subterane și pot exclude inundațiile din sistemele de canalizare; prin magnitudinea și durata acesteia, ar putea genera victime umane și daune materiale, care, la rândul lor, perturbă activitățile socio-economice din zona afectată.

Putem aprecia faptul că pericolele tind să devină necontrolabile, este necesară o mare cantitate de muncă pentru reducerea efectelor lor negative centrată mai ales pe reducerea vulnerabilității. Am făcut de asemenea referire la percepția populației locale cu privire la hazardele din spațiul riveran Dunării. Aici trebuie spus că populația trebuie să fie instruită pentru a-și dezvolta propriile strategii de pregătire (diseminarea publică a informațiilor privind măsurile de atenuare a inundațiilor, a secetei și a riscurilor tehnologice, adresate autorităților, constructorilor și liderilor comunității, prin intermediul mijloacelor TV, radio sau tipărite, deschiderea ședințelor în școli și în centrele comunitare este, de asemenea, foarte importantă pentru creșterea gradului de conștientizare), în timp ce autoritățile locale trebuie să integreze gestionarea riscului de dezastru în planurile de dezvoltare.

Ultimul capitol este dedicat managementului și limitării efectelor hazardelor. Am enunțat aici câteva dintre proiectele și strategiile cu relevanță în evaluarea și atenuarea hazardelor din Lunca Dunării măsurile structural și nestructurale pentru limitarea efectelor hazardelor, precum și direcțiile de acționare pentru implicarea actorilor interesați.

Astfel pentru atingerea obiectivelor proiectelor de acest fel, am întocmit pachete de lucru, precum:

1) Completarea deficiențelor de date din Planul de management al bazinului hidrografic al Dunării, în principal legate de presiunea / impactul relațiilor și starea ecologică / potențialul și sedimentele.

2) Integrarea aspectelor de mediu și a aspectelor legate de apă în dezvoltarea viitoarelor proiecte hidroenergetice și în practicile agricole. Acest lucru se va realiza prin organizarea de dialoguri cu sectoare specifice responsabile de dezvoltarea sectorului în bazinul fluviului Dunărea.

3) Includerea schimbărilor climatice în gestionarea bazinelor hidrografice. Acest lucru se va realiza prin reunirea rezultatelor cercetării existente, utilizând orientările existente (UE), concentrându-se pe pregătirea propunerilor de acțiuni de adaptare și pe integrarea acestora în planul de gestionare a bazinelor hidrografice.

Cel mai bun mod de a proteja și gestiona apa este prin cooperarea internațională strânsă între toate țările din bazinul hidrografic – reunind toate interesele în amonte și în aval. Toate țările din Uniunea Europeană utilizează o abordare a bazinelor hidrografice pentru gestionarea apei de la adoptarea Directivei-cadru a UE privind apa.

BIBLIOGRAFIE

Administrația Bazinală de Apă Jiu, 2016. Planul de Management al Riscului la Inundații, s.l.: Administrația Bazinală de Apă Jiu.

Administrația Națională Apele Române, 2013. Raport de Evaluare Preliminară a Riscului la Inundații – Dunărea. București: s.n.

ANPM, 2007. Arii de Protecție Specială Avifaunistică, București: Agenția Națională pentru Protecția Mediului.

Apel, H., Thieken, A. H., Merz, B. & Blöschl, G. A., 2006. Probabilistic Modelling System for Assessing Flood Risks. Natural Hazards, 38(1-2), pp. 79-100.

Becker, A. & Grünewald, U., 2003. Disaster Management: Flood Risk in Central Europe. Science, Volumul 300, p. 1099.

Beckman, M., 2006. Resilient Society, Vulnerable People: A Study of Disaster Response and Recovery from Floods in Central Vietnam, Uppsala: Department of Urban and Rural Development, Swedish Univeristy of Agricultural Sciences.

Berca, M., 2000. Ecologie generală și protecția mediului. București: Editura Ceres.

Birkmann, J., 2006. Indicators and criteria for measuring vulnerability: theoretical basis and requirements. În: Measuring vulnerability to natural hazards Towards disaster resilient societies. Tokyo: United Nations University, p. 5577.

Bogadan, O. & Niculescu, E., 1995. Phenomena of dryness and drought in Romania. Revista Română de Geografie, Volumul 39, pp. 49-56.

Bogardi, J. & Birkmann, J., 2004. Vulnerability Assessment: The first StepTowards Sustainable Risk Reduction. În: isaster and Society-from Hazard Assessment to Reduction. Berlin: Verlag, pp. 75-82.

Bogdan, O., 1999. Principalele caracteristici climatice ale Câmpiei Române. În: Comunicări de Geografie. București: Editura Universității, pp. 49-56.

Brooks, N., 2003. Vulnerability, Risk and Adaptation: A Conceptual Framework. http://www.gsdrc.org/go/display&type=Document&id=3979
[Accesat 30 04 2017].

Burton, I., Kates, R. & White, G., 1993. The environment as hazard. New York: Guilford Press.

Cannon, T., 1994. Vulnerability Analysis and the Explanation of „Natural‟ Disasters. În: Disasters Development and Environment. s.l.:John Wiley & Sons, pp. 13-30.

Consiliul Județean Dolj, 2009. Geografia Județului Dolj. http://www.cjdolj.ro/geografiadolj.html
[Accesat 24 04 2017].

Consiliul Județean Dolj, 2015. Strategia de Dezvoltare Economico-Socială a Județului Dolj pentru perioada 2014-2020, Craiova: AVENSA.

Consilul Județean Dolj, 2008. Elaborarea strategiei Consiliului Județean Dolj de dezvoltare economico-socială 2007-2013 , Craiova: Consilul Județean Dolj.

Cutter, S., 1996. Vulnerability to Environmental Hazards. Progress in Human Geography, 20(4), pp. 529-539.

De Leon, J. C. V., 2006. Vulnerability: A Conceptual and Methodological Review. Studies of the University: Research, Counsel, Education‟ – Publication Series of UNU-EHS, Volumul 4.

Department for International Development – UK, 2005. Disaster Risk Reduction: AdevelopmentConcern.www.dfid.gov.uk/pubs
[Accesat 26 04 2017].

Dumitrașcu, M., 2006. Modificări ale peisajului în Câmpia Olteniei. București: Editura Academiei Române.

Dumitrașcu, M., Dumintrașcu, C. & Douguedroit, A., 2001. Seceta și impactul ei asupra mediului în Câmpia Olteniei. Revista Geografică, Volumul 7, pp. 166-172.

Few, R., 2007. Health and Climate Hazards: Framing Social Research on Vulnerability, Response and Adaptation. Global Environmental Change, Volumul 17, pp. 281-295.

Floyd, P., 1992. Reducing Flood Risks. Floods and Flood Management, pp. 419-435.

Floyd, P. J., 1992. Reducing Flood Risks. Floods and Flood Management, pp. 419-435.

Fothergill, A., 1998. The Neglect of Gender in Disaster Wok: An Overview of the Literature. În: The Gendered Terrain of Disaster. Connecticut: Praeger, pp. 11-25.

Galluzo, M., Bartolozzi, V. & Puccia, V., 2017. Integration of HAZOP and FMEA analysis in an interactive support system, s.l.: Institution of Chemical Engineers.

Gares, P. A., Sherman, D. J. & Nordstrom, K. F., 1994. Geomorphology and natural hazards. În: Geomorphology. Stuttgart: Elsevier, pp. 1-18.

Goțiu, D. & Surdeanu, V., 2007. Noțiuni fundamentale în studiul hazardelor naturale. Presa Universitară Clujeană, p. 44.

Grumeza, N. & Klepș, C., 2005. Amenajarile de irigații din România. București: Ceres.

Guvernul României, 2007. Hotărâre nr. 1284 din 24/10/2007 privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, București: Monitorul Oficial.

ICPDR, 2010. Danube Declaration , Viena: ICPDR.

ICPDR, 2015. Flood Risk Management Plan for the Danube River Basin District, Viena: International Commission for the Protection of the Danube River.

ICPDR, 2015. Implementation of the DRBM Plan, s.l.: ICPDR.

INHGA, 2016. Planul de management al riscului la inundații – Fluviul Dunărea, s.l.: Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor .

ISDR, 2005. Hyogo Framework for Action 2005-2015: Building the Resilience of Nations and Communities to Disasters, Hyogo, Japonia: International Strategy for Disaster reduction.

Karmakar, S., Simonovic, S. P., Peck, A. & Black, J., 2010. An Information System for Risk-Vulnerability Assessment to Flood. Journal of Geographic Information System, Volumul 2, pp. 129-146.

Kusky Timothy, M., 2003. Geological Hazards: A Sourcebook. Londra: Greenwood Press.

Licurici, M., 2013. Land use and land cover dynamics in the Danube floodplain – Drobeta-Turnu Severin – Bechet sector. Volumul 15, pp. 62-71.

Licurici, M., Ionuș, O., Popescu, L. & Boengiu, S., 2013. Typology of hazards within the Danube Floodplain, the Calafat – Turnu Măgurele sector. Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii și Comunicări. Științele Naturii, Volumul 2, p. 6.

Mihaljević, M. și alții, 2010. The influence of extreme floods from the River Danube in 2006 on phytoplankton communities in a floodplain lake: Shift to a clear state. Limnologica – Ecology and Management of Inland Waters, 40(3), pp. 260-268.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Durabile, 2014. Programul National pentru Dezvoltare Rurala 2007-2013, s.l.: s.n.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, 2012. Common Stakeholders’ Involvement Strategy for the Danube Floodplain, București: s.n.

Mohan, G. & Ardelean, A., 1993. Ecologie și protecția mediului. București: Editura Scaiul.

Năstase, A. & Năstase, M., 2006. Vegetația de laa Jiului cu Dunărea / Vegetationrom the Jiul river confluence with Danube, Muzeul Olteniei Craiova, Oltenia. Studii și comunicări, Series Stiintele Naturii XXII.

ONU, 2005. Strategic Directions for the ISDR System to Assist the Implementation of the Hyogo Framework for Action 2005-2015: Building the Resilience of Nations and Communities to Disasters. Switzerland, Eleventh Session of the Inter-Agency Task Force on Disaster Reduction, IATF/DR-11.

Parlamentul European, 2010. Strategia europeană pentru regiunea Dunării, Strasbourg: Parlamentul European.

Pătroescu, M. și alții, 2000. Modificări antropice în coridorul fluvial al Dunării și reflectarea lor în starea mediului. Geographica Timisiensis, Volumul 8-9, pp. 213-223.

Popescu, L., Bădiță, A. & Licurici, M., 2015. Studiu privind identificarea obiectivelor turistice din cadrul localităților Asociației Grup Local Pescăresc Calafat. [Interactiv]
http://ecofishdanubius.ro/doc/Studiul privind identificarea obiectivelor turistice din cadrul GLP Calafat_ecofish.pdf [Accesat 24 04 2017].

Primack, R. B., Pătrăescu, M., Rozylowicz, L. & Dopa, C., 2002. Conservarea biodiversității biologice. București: Editura Tehnică.

Primăria Craiova, 2015. Plan integrat de dezvoltare urbană pentru polul de creștere Craiova. http://www.primariacraiova.ro/pozearticole/userfiles/files/01/7452.pdf
[Accesat 25 04 2017].

Purvis, M. J., Bates, P. D. & Hayes, C. M., 2008. A Probabilistic Methodology to Estimate Future Coastal Flood Risk Due to Sea Level Rise. Coastal Engineering, 55(12), pp. 1062-1073.

Schmidt-Thome, 2005. The Spatial Effects and Management of Natural and Technological Hazards in Europe. Geological Survey of Finland, p. 120.

Steiner, N. & Andriciuc, R., 2004. Managementul apărării împotriva dezastrelor la nivel local. București: Editura MPM Edit Consult.

Twigg, J., 2004. Good Practice Review 9: Disaster Risk Reduction. London : ODI.

UNDRO, 1979. Natural disasters and vulnerability analysis: report of Expert Group Meeting. Geneva, s.l.: Office of the United Nations Disaster Relief Co-ordinator.

UNISDR, 2004. Living with Risk. A global review of disaster reduction initiatives. s.l., ONU.

UNISDR, 2005. Follow-up to Hyogo Framework in the African Region – Priorities for Action & Initiatives: Based on the"Regional and Sub-Regional Strategies in support of National Implementation of the Hyogo Framework for Action in Africa", s.l.: Strategia Națiunilor Unite privind Reducerea Dezastrelor.

UNISDR, 2009. A Practical Guide to HFA Monitoring and Review through a multi stakeholder Engagement Process 2009-2011, New York: United Nations International Strategy for Disaster Reduction.

UNISDR, 2009. Terminology on Disaster Risk Reduction, New York: United Nations International Strategy for Disaster Reduction.

United Nations Economic Commission for Europe, 2010. History of the Convention and its Protocol. https://www.unece.org/env/eia/about/history.html
[Accesat 25 05 2017].

Varga, L. A., Rădulescu, D. & Drobot, R., 2008. Romanian National Strategy for Flood Risk Management. IAHS-AISH Publication, Volumul 323, pp. 75-86.

Vlăduț, A. & Avram, S., 2011. Drought impact upon agriculture in Dolj County, Romania. Sofia, University Press, pp. 127-132.

Wikipedia, 2017. Calafat. https://ro.wikipedia.org/wiki/Calafat
[Accesat 22 04 2017].

Wikipedia, 2017. Comuna Cetate, Dolj. https://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_Cetate
[Accesat 23 05 2017].

Wikipedia, 2017. Județul Dolj. https://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C8%9Bul_Dolj
[Accesat 24 04 2017].

Wikipedia, 2017. Județul Dolj. https://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C8%9Bul_Dolj
[Accesat 23 05 2017].

Wisner, B., Davis, I., Cannon, T. & Blaikie, P., 2004. At Risk: Natural Hazards, People’s Vulnerability, and Disasters. 2nd ed. New York: Routledge.