Avizul coordonatorului științific, ………….………………………… LUCRARE METODICO-ȘTIINȚIFICĂ PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I STIMULAREA… [308951]
UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
Avizul coordonatorului științific,
………….…………………………
[anonimizat] I
[anonimizat].dr. Adrian Curcan
CANDIDAT: [anonimizat] 117, București
SESIUNEA
2017
MOTTO
”[anonimizat], o prospețime a imaginației,o [anonimizat], pe care savanții sau artiștii ajunși la maturitate nu le pot găsi decât cu mare greutate .”
(Gaston Berger)
[anonimizat], fațete, [anonimizat], mai suscită încă multe interogări. [anonimizat], creativitatea a devenit condiția sine qua non a progresului cunoașterii, a transformării lumii.
Cercetări asupra fenomenului creativ s-au întreprins începând cu secolul al XIX lea și a devenit o problemă de maxim interes pentru psihologie în secolul al XX lea. Complexitatea acestui fenomen a dus la abordarea lui de către foarte mulți specialiști și la enunțarea de numeroase definiții. Astfel, s-a ajuns la concluzia că , a fi creativ înseamnă a avea capacitatea de a realiza, de a [anonimizat], [anonimizat] o atitudine, dispoziție a intelectului de a [anonimizat], modele originale plecând de la teorii preexistente.
De-a [anonimizat], tehnică, [anonimizat], ci are o [anonimizat], presupune anumite mecanisme și condiții.
Numeroși specialiști definesc creativitatea ca proces. După E. P. Torrance, creativitatea reprezintă „[anonimizat].” J. Dewey și G.W. Allport au propus o [anonimizat], iar datoria educației este să-l descopere și să-l dezvolte. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].
Gândirea secolului nostru se cere a fi tot mai mult o [anonimizat], ușor adaptabil la schimbări și inventiv.
[anonimizat], [anonimizat].
Ideea abordării temei a pornit din dorința de a explora și valorifica potențialul creativ al elevilor mei și de a-i antrena într-o activitate practică interesantă și plăcută. Astfel, am urmărit însușirea de către copiii a acelor aptitudini fundamentale pentru o [anonimizat]: fluiditate, flexibilitate, elaborare, originalitate, [anonimizat].
[anonimizat], aspect prea puțin valorificat de alte discipline de studiu. Realizările infantileau caracteristicile lor aparte și diferăde producția artistică a unuimatur.
Experiențele personale din parcursul de învățare, stilul didactic deja conturat, cât și personalitatea formată în decursul anilor mi-au permis să dezvolt activități care să stimuleze gândirea elevilor mei, spiritul de observație și curiozitatea, bazându-mă pe experimente, pe descoperire, pe acțiune, pe participarea elevilor la procesul de învățare, pe dezvoltarea creativității. Mi-am dorit să merg dincolo de discipline, să aplic în cadrul unităților de învățare lucruri ce ar aduce beneficii în plan individual, al personalității fiecărui copil. În acest sens, am știut că domeniul în care vreau să desfășor cercetarea trebuie să aibă la bază aspectul estetic, iar ”atașat” acestuia, domeniul Artelor Vizuale și Abilităților Practice.
Având oportunitatea de a fi profesor pentru învățământul primar, fiind împreună cu aceiași elevi cinci zile/săptămână, patru ore/zi, am dorit nu doar să aplic ceva nou într-o anumită disciplină, pentru a spori anumite competențe din cadrul acesteia, ci am vrut să aplic noutatea prin discipline, ca să obțin rezultate transversale.
Pornind de la premisa că nu există copil dezvoltat normal din punct de vedere intelectual care să nu fie înzestrat cu anumite capacități creative, nu mi-am dorit neapărat să formez ”mici creatori„ care să producă ceva original și cu valoare socială, ci am fost preocupată să le formez acele capacități cognitive care să stea la baza procesului creativ real de mai tîrziu.
Scopul principal al lucrării este acela de a scoate în evidență influența tehnicilor de lucru aplicate în orele de Arte Vizuale și Abilități Practice asupra creativității școlarului mic.
Nu mi-am propus alte scopuri colaterale în afara stimulării creativității în domeniul Artelor Vizuale, însă aplicarea de tehnici de lucru diverse aduce efecte pozitive și în alte domenii de activitate despre care voi scrie în capitolul ”Concluzii”.
În ceea ce privește obiectivele cercetării acestea sunt următoarele:
Identificarea nivelului potențialului creativ la școlarii mici în urma aplicării de tehnici de lucru diverse;
Elaborarea de modalități concrete de valorificare a creativității în vederea optimizării activității didactice la școlarii mici;
Valorificarea creativității școlarilor mici în scopul dezvoltării lor ulterioare și a adaptării la societatea contemporană în continuă schimbare.
În acțiunea de modelare a personalității umane, profesorul are la dispoziție diferite limbaje: al sunetelor, al semnelor, al formelor, al mișcării erc. Privit din punctul de vedere al eficienței lui sociale și formative, învățământul trebuie să se bazeze și să dezvolte toate aceste limbaje. Astfel se pun bazele uneia dintre cele mai importante laturi ale personalității : creativitatea.
Condițiile de stimulare a potențialului creativ în activitățile de Arte Vizuale și Abilități Practice sunt esențiale :înlăturarea și prevenirea factorilor de blocaj, adoptarea de către profesor a unei conduite creatoare, învățarea creativă, utilizarea unor metode cu efecte activ-participative asupra elevilor.
Lowenfeld spunea că ”nu este niciodată prea devreme pentru a începe educarea creativității copiilor ; activitatea creativă a copiilor nu ar trebuie să fie îngrădită de nici un fel interdicții, limitări sau critici ”.
Programa școlară cuprinde teme variate, deosebite și interesante pentru copii. Rămâne însă la latitudinea cadrului didactic modul de realizare a lor. Un profesor talentat va adopta tehnici cât mai variate de lucru pentru a spori interesul copiilor și a înlătura monotonia și clișeul din cadrul activităților.
Toate aceste tehnici alternate și îmbinate armonios constituie cheia succesului unor astfel de activități. Ele duc la multiple posibilități de manifestare a creativității copilului prin dezvoltarea imaginației, a spiritului de observație, prin stimularea formelor de expresie și inițiere în elementele de limbaj plastic, pentru a-și putea exprima fiecare personalitatea în modalități proprii și adecvate disponibilităților personale și temperamentului.
Astfel copiii ajung să discearnă ceea ce este caracteristic și expresiv, să descopere și să simtă frumosul, să-l producă în realizările lor artistice și, pe cât posibil, să-l introducă în viața lor cotidiană. Important este ca să ajungem acolo ca istețimea mâinii copilului să fie o expresie a inteligenței, a năzuințelor, a voinței și afectivității, a universului lor interior.
Toți copiii pot gusta din plin bucuria creației impunându-și propria viziune despre lumea înconjurătoare, înfățișând cu spontaneitate minunatul lor univers sufletesc care sfârșește prin a te emoționa estetic, dovedind încă o dată că dragostea de frumos este de-o vârstă cu umanitatea.
CAPITOLUL 1 – Considerații cu privire la creativitatea în domeniul Arte Vizuale și Abilități Practice
1.1 Conceptul de creativitate artistică
” Gândirea există ca gândire umană numai prin creativitate ” spunea I. Kant. În anul 1937, G.W.Alport a introdus termenul de creativitate în literatura de specialitate. Anterior, pentru a vorbi de creativitate se utilizau o serie de alți termeni ca : aptitudine, dotație, talent, imaginație creatoare, inteligență.
Problema creativității a fost abordată de foarte mulți specialiști, acumulându-se numeroase definiții ale acestui concept. Se pot distinge trei direcții principale:
1.Capacitatea de a realiza, de a produce ceva nou, superior, care se sprijină pe date sau pe produse anterioare;
2.Atitudine, dispoziție a intelectului de a elabora idei, teorii, modele originale plecând de la teorii preexistente;
3.Rezolvarea de probleme noi.
Elementele principale prin care este atestată prezența creativității sunt: flexibilitatea, originalitatea, fluența, senzitivitatea și ingeniozitatea.
Conceptul de creativitate e privit din trei unghiuri de vedere ce ne vor conduce spre cele trei mari dimensiuni ale creativității:
Creativitatea ca expresie a personalității umane
Din această perspectivă, creativitatea reprezintă capacitatea persoanei de a produce idei sau lucruri originale și utile. Se bazează pe ansamblul factorilor psihologici care stau la baza personalității:
factorii intelectuali ai creativității
receptivitatea sau sensibilitatea față de probleme;
flexibilitatea gândirii;
fluența sau fluiditatea vorbirii, ideilor, expresivității și asociațiilor;
originalitatea gândirii;
aptitudinea de a redefini, restructura și transforma;
aptitudinea de a elabora și organiza.
Factorii aptitudinali ai creativității
Factorii de personalitate și motivaționali ai creativității:
Stilul cognitiv;
Atitudinile creative;
Motivația.
Creativitatea ca proces
Este proces deoarece implică desfășurarea în timp , dezvoltări și retrageri ale factorilor și elementelor noi, învingerea unor obstacole etc. Actul creativ poate să fie de scurtă durată , dar el se poate desfășura și în luni sau ani.
G. Wallas a distins patru faze ale procesului de creație:
1.Prepararea este faza inițială și obligatorie ce presupune o pregătire conștientă, intensă, generală și specifică;
2.Incubația este faza în care problema nu se mai pune acut , ea pare uitată, dar brusc apare rezolvarea ei;
3. Iluminarea este faza în care se consideră că procesul de creație ajunge la punctul culminant. Ideea creatoare apare brusc, materialul pare să se organizeze de la sine, iar ceea ce părea obscur să se clarifice;
Creativitatea privită ca produs
Privită ca produs, creativitatea prezintă două aspecte:
Produs sau capacitate dobândită pe baza factorilor intelectuali, aptitudinali și de personalitate, prin activitate , educație și experiență;
Produs al creației, exprimat în ceva material( proiecte, invenții, obiecte de artă) sau în ceva spiritual ( formule, principii , teorii).
Ghe. Tomșa distinge două trăsături esențiale ale produsului creației: originalitatea , caracterizată prin noutate, imprevizibilitate, surpriză, unicitate și utilitatea socială, ce desemnează măsura în care acesta este relevant sau răspunde unei nevoi practice, adecvate realității.
Alexandru Roșca face distincție între:
Creativitatea generală pe care un individ o posedă în toate domeniile de activitate și
Creativitatea specifică pe care o posedă individul numai într-un singur domeniu de activitate( arte plastice, artă dramatică, muzică, o anumită ramură a unei științe).
P.R.Whitfield realizează o diferențiere a creativității în creativitate științifică și creativitate artistică în funcție de mai multe criterii: plecând de la ”beneficiar”, de la cei cărora le sunt adresate, plecând de la tipurile de activități desfășurate în procesul creației, plecând de la produsele creației.
În această diferențiere, un rol important revine tipurilor de gândire, orientării intereselor, specificului informației și tehnologiilor, domeniilor respective, condițiilor de formare profesională etc.
Creativitatea artistică e fundamentată pe aptitudinile speciale ale individului în diferite domenii ale artei : literatură, arte plastice, teatru, muzică, ele diferențiindu-se în cadrul aceluiași domeniu de specialitate . Aptitudinile speciale trebuie însă îmbinate cu factorii intelectuali, afectivi, motivaționali.
Capacitatea de creație a unui individ începe să fie stimulată încă din copilărie , din grădiniță și școala primară. Acest aspect se realizează prin diferitele activități cuprinse în programa școlară.
Activitatea artistico-plastică contribuie la dezvoltarea sensibilității și receptivității artistice a copiilor și prin aceasta la potențarea inteligenței și imaginației lor. Imaginația copilului reprezintă o forță revelatoare care stimulează unitatea gândirii, îmbinând acțiunea cu inteligența și aceasta cu experiența lui artistico-plastică. Ea permite evocarea imaginilor și angajează afecțiunea și sensibilitatea estetică , iar când este însoțită și de elemente de creație plastică, are un mare rol educativ. Copilul devine o ființă cu gândire vie, chiar dacă imaginația lui este mai puțin bogată. De aceea trebuie să-i dezvoltăm imaginația pentru ca , în fața unor aspecte estetice ale vieții, copilul să poată găsi noi căi, relații soluții.
Educația artistico-plastică contribuie la pregătirea copilului pentru întreaga lui viață socială, punându-se accent pe dezvoltarea creativității, copilul de azi putând deveni un producător de materiale cu o formă estetică plăcută în toate domeniile de activitate.
1.2. Condiții de stimulare a creativității artistice
Experiența didactică arată că, încă de la cele mai fragede vârste, copilul are un fond creativ și că acesta se dezvoltă prin educație, mai ales când există anumite condiții care interacționează și se întrepătrund ajutându-se reciproc.
O primă condiție de stimulare a creativității este climatul în care educatorul stimulează creativitatea copiilor și curajul de a combina culorile, formele și unele tehnici de lucru precum și o atmosferă de activitate liberă, de căutări, verificări, întreceri prin care să cultive încrederea în forțele proprii pe baza unor aprecieri încurajatoare privind rezultatele copiilor.
Dobândirea de cunoștințe privind expresivitatea elementelor de limbaj plastic și tehnicile de lucru specifice activităților artistico-plastice înscrise în programa școlară este o altă condiție importantă a stimulării creativității artistice. Acestea sunt necesare întrucât gândirea plastică nu poate să opereze în gol, iar sărăcia de informații este cel mai mare obstacol în calea dezvoltării creativității plastice a gândirii copiilor.
De asemenea, foarte importantă este dezvoltarea gândirii artistico-plastice și a modalităților de a materializa această gândire prin insinuarea unor tehnici de lucru. Ea se bazează pe anumite date ale senzațiilor și percepțiilor care antrenează afectivitatea și memoria vizuală oferind numeroase posibilități de a combina diferite elemente într-un tot unitar și expresiv, în așa fel încât , dacă unul din elemente lipsește, atunci se distruge unitatea compoziției plastice.
Gândirea artistico-plastică se dezvoltă atât în cadrul activităților artistico-plastice obligatorii cât și în afara lor : cercuri plastice, vizite în expoziții și muzee; ea poate fi cultivată individual și colectiv, în activități anume sau în ateliere personale.
1.3. Depistarea și educarea capacității creatoare la elevi
Stimularea și educarea creativității la școlari presupune cunoașterea potențialului lor creativ, depistarea factorilor intelectuali, aptitudinali și de personalitate care, prin interacțiune și întrepătrundere , asigură acest potențial. Chiar dacă în prezent nu se poate vorbi de un sistem de metode și tehnici diagnostice bine conturate și accesibile, profesorul poate utiliza cu bune rezultate metodele clasice de cunoaștere a elevului ( observația, chestionarul, convorbirea, analiza rezultatelor activității). La acestea se pot adăuga și diferite probe și teste de creativitate și gândire divergentă.
Ca elemente de prognoză a creativității sunt luate în considerare o serie de trăsături intelectuale , motivaționale și morale cum ar fi: ușurinta de asimilare cunoștințe temeinice, originalitate în soluții, imaginație, intuiție, capacitatea de a rezolva și pune probleme, capacitatea de a formula ipoteze neverosimile, pasiunea pentru diferite obiecte de învățământ , ardoarea de a descoperi ceva nou, seriozitatea în activitatea de învățare.
Pornind de la factorii intelectuali elaborați de Guilford, Gough stabilește cinci factori ce decurg din caracterul predispozițional al originalității: aptitudinile intelectuale, atitudinea interogativă, flexibilitatea cognitivă, sensibilitatea estetică, posibilitatea de sesizare a destinului.
Rogers vorbește de două condiții externe care exercită un efect stimulator:
Securitatea psihică obținută prin trei căi: acceptarea necondiționată a individului, a valorilor sale, acordându-i încredere deplină, crearea unei atmosfere care să nu permită pătrunderea influenței unei aprecieri valorice exterioare, siguranța individului că este înțeles.
Libertatea psihică înseamnă a acorda individului libertatea deplină de a se exprima prin simboluri.
Stimularea creativității se realizează și prin alte modalități , cum ar fi: adoptarea de către educator a unei conduite creatoare, înlăturarea și prevenirea factorilor de blocaj, învățarea creativă, utilizarea metodelor în spirit activ –participativ.
1.3.1.Blocaje ale creativității artistico-plastice
Blocajele creativității nu se referă numai la obstacolele apărute în calea dezvoltării aptitudinilor și capacităților,ci și la obstacolele din calea creatiei. Se poate realiza o distincție între blocajele sociale și blocajele individuale.
Blocajele individuale le reflectă pe cele sociale și sunt în mare măsură determinate de acestea. Blocajele individuale sunt generate de : dezechilibrul dintre activitatea psihică generală și cea intelectuală, lipsa de încredere în forțele proprii, teama de a descoperi și comunica adevărul, teama de răspundere, fuga după succese imediate, specializarea îngustă, labilitatea, rigiditatea metodelor folosite, o perioadă de incubație prelungită, eronata conducere și organizare a procesului de creație.
Adesea pot apărea o serie de factori care pun piedici atât în dezvoltarea creativității copilului cât și în ceea ce privește manifestarea ei în diferite planuri. Apariția acestori factori de blocaj trebuie prevenită din timp, iar dacă ei se instalează, atunci trebuie înlăturați cât mai repede.
Acestor factori de blocaj circumscriși sferei cognitive, li se adaugă numeroși alți factori. Constrângerea elevilor de a imita unele scheme impuse de către educator constituie o piedică, un blocaj pentru activitatea lor creatoare. Blocajul poate apărea chiar la intrarea în clasă a unui educator cu o atitudine autoritară, disprețuitoare, cu figura obosită, cu o mimică plictisită, cu vocea stridentă, aspră. Acestea provoacă la elevi o atitudine conștientă sau inconștientă de respingere.
Un alt factor care produce blocajul creativității elevilor este frica de eșec. Aceasta le slăbește încrederea în propriile forțe, în capacitatea de a realiza noi asocieri și combinări între elementele de limbaj plastic și să abordeze noi tehnici de lucru. Se distruge sentimentul autovalorii.
Alți factori care blochează creativitatea elevilor sunt subaprecierea și supraaprecierea lucrărilor lor. Aceasta face să apară acea indiferență, suficiență sau tensiune care le distruge curiozitatea de a încerca și ” altceva” , de a face noi eforturi. O supraapreciere inhibă și înlătură relaxarea nervoasă necesară procesului de creație.
Inovația artistică cere un anumit ” interes” și libertate în a face ”jocuri” de combinări și asocieri noi de imagini, de materiale , de tehnici de lucru, în scopul de a exprima o viziune, o idee, un sentiment, un adevăr, trăind intens revelația unei deosebite autorealizări și satisfacția unei creații reușite, personale, ce poate fi asemenea bucuriei unei victorii.
1.3.2.Conduita creativă a educatorului
O învățare creativă este asigurată de un cadru didactic cu o conduită creativă. Un astfel de educator promovează învățarea autointenționată și o atmosferă neautoritară. Încurajează procesele gândirii creatoare, îi îndeamnă să caute noi conexiuni, să-și imagineze, să facă asociații de diferite tipuri , să găsească soluții la probleme, să emită idei și să perfecționeze ideile altora, să combine materialele și noțiunile în modele noi și neașteptate.
”Conduita creativă a profesorului presupune ca acesta să folosească în cadrul conversațiilor întrebări deschise, cu caracter operațional, care conduc spre atitudinea de explorare, dezvoltă curiozitatea epistemică și stimulează tendințele implicate de aceasta. O condiție importantă ce trebuie avută în vedere la lecție, se referă la instaurarea unui climat socio-afectiv favorabil cooperării dar și stimulării tendințelor creative ale fiecărui elev în parte. Activitatea de predare-învățare devine creativă în măsura în care profesorul știe și reușește să medieze între elev și lumea înconjurătoare.”
Privind evaluarea, profesorul recurge la modalități deosebite de cele tradiționale, cum ar fi: instituirea unor perioade de neevaluare, amânarea evaluării în genul brainstorming-ului, schimbarea caracterului evaluării, încurajarea permanentă a elevilor.
1.3.3.Învățarea creativă
Printre tipurile de învățare se înscrie și învățarea creativă, problemă ce preocupă majoritatea specialiștilor. În cazul învățării creative subiectul dispune de un potențial creativ și o tendință primară de a-și imagina într-un mod original noul. Prin potențial creativ înțelegem”sistemul capacităților latente apte de proiectare și obiectivare în manifestările actuale.” Trăsăturile manifeste ale celui ce învață sunt: curiozitatea, interesul pentru elaborări noi și originale, sensibilitatea la probleme, fantezie liberă, fluență, flexibilitate și nonconformism.
În cursul de psihologie școlară al Universității București se precizează o serie de condiții ale învățării creative:
Asigurarea în activitățile instructiv-educative a ponderii unor tipuri de solicitări care angajează permanent sarcini de ordin constructiv, de elaborare creativă, situații problemă de tip divergent;
Menținerea climatului, a atmosferei sau ambianței psihosociale în măsură să angajeze și să stimuleze independența și spontaneitatea creatoare a elevilor;
Tipul de îndrumare sau dirijare este cel specific prin problematizare în context creativ;
Modul de tratare, de înțelegere și abordare a elevilor care manifestă anumite eforturi, disponibilități sau realizări creative;
Angajarea elevilor în activități curente de tip creativ care cuprind solicitări analoage celor specifice activităților social-productive care antrenează creația tehnică și social organizațională în cadrul atelierelor școlare.
Orice cadru didactic trebuie să utilizeze anumite procedee de cultivare a creativității școlarilor, cum ar fi:
Antrenarea capacității de elaborare verbal-expresivă ( compoziții, povestiri, comentarii);
Interpretarea independentă a unor texte și imagini prin solicitarea de a le conferi cât mai multe titluri posibile;
Elaborarea independentă a unor compoziții plecând de la diverse modalități de ordonare logică posibilă a unui număr mai mare de imagini date;
Desene libere în care elevii să elaboreze nu numai o anumită compoziție plastică după anumite idei tematice dar și unele modele posibile pentru decorarea anumitor materiale, spații sau obiecte;
Analiza și interpretarea lucrărilor independent realizate;
Desfășurarea diferitelor jocuri didactice sau a unor activități constructive care să antreneze gândirea și imaginația creatoare;
Enumerarea consecințelor multiple ale anumitor fenomene;
Analiza unor erori și a posibilităților de prevenire a lor;
Analiza modalităților posibile de îmbunătățire sau înfrumusețare a unor obiecte;
Enumerarea unor soluții multiple la întrebări problemă de tip divergent, formulate în contextul diferitelor tipuri de activități școlare;
Activizarea capacităților de creație în plan verbal prin formulări de propoziții cu temă dată sau de compoziții, cu expresii date, cu început sau sfârșit dat;
Cultivarea fluidității verbale prin solicitări de răspunsuri complete, compexe și enumerări de obiecte care aparțin unor clase date;
Adaptarea și transformarea probelor diagnostice de creativitate în mijloace sau modele de antrenament creativ.
Învățarea creativă nu se desfășoară numai în clasă și nu este condiționată numai de activitățile școlare ci și de cele extrașcolare și de climatul socio-cultural și educațional în care se dezvoltă copiii.
1.3.4.Conținutul activităților artistico – plastice, mijloc de stimulare a potențialului creativ
”Menirea firească a școlii nu e să dea învățătură , ci să deștepte cultivând destoiniciile intelectuale în inima copilului, trebuința de a învăța toată viața”.
(Ioan Slavici)
Perioada micii școlarități este o perioadă fundamentală în dezvoltarea psihică, fizică, cognitivă, lingvistică, socială și emoțională a copilului.În formarea personalității copilului educarea creativității deține un loc central în sistemul de învățământ actual. Acesta este un proces continuu, realizabil pe tot parcursul școlii și continuând de-a lungul întregii vieți, bazându-se pe factori cognitivi, caracteriali și sociali. Dezvoltarea acestei însușiri esențiale poate fi favorizată și de existența unor conținuturi ale învățării care să permită dezvoltarea armonioasă a personalității.
Consider că, dintre toate activitățile desfășurate în școala primară , activitățile artistico-plastice reprezintă mijlocul cel mai activ de stimulare a potențialului creativ. La această vârstă, copilul este prin natura sa curios să descopere, să cunoască, ceea ce îl face receptiv față de lumea înconjurătoare. Arta îl pregătește pe copil să trăiască în frumusețe, în armonie, să recepteze frumosul și să vibreze în fața lui.
De asemenea, programa școlară pentru disciplina Arte Vizuale și Abilități Practice promovează o astfel de învățare centrată pe elev care vizează , printre altele, și conceperea conținuturilor învățării într-o perspectivă intra-, inter- și transdisciplinară, deschisă valorilor specifice educației permanente.Activitățile de învățare propuse valorifică experiența concretă a elevului, integrând strategii didactice adecvate unor contexte de învățare variate. Acestea au, însă, o valoare orientativă, profesorul având posibilitatea de a-și alege și proiecta activitățile de învățare în funcție de particularitățile psihologice și de vârstă ale copiilor,dar și în funcție de interesele elevilor, de mijloacele și materialele de care dispune .
Conținuturile învățării se constituie din inventarul achizițiilor necesare elevului pentru familiarizarea cu elemente de bază ale celor două domenii integrate, fiind grupate pe domenii specifice:Desen, Pictură, Modelaj, Textile și hârtie, Construcții , Foto –video.
Abordarea integrată a artelor vizuale și a abilităților practice în cadrul aceleași discipline de studiu conduce la o lărgire a preocupărilor și intereselor copiilor , expunerea lor la o mare varietate de domenii artistice și culturale, îmbinarea acestora cu experiența concretă a realizării unor produse și înțelegerea a două realități esențiale necesare dezvoltării spiritului estetic și practic și anume ,utilitatea produsului artistic și valoarea estetică a lucrurilor utile.
Lowenfeld spunea că ” primii pași spre creativitate sunt făcuți atunci când îndemnăm un copil să miroasă o floare, să observe un pom în toate amănuntele sale, să mângâie blana unei pisici. Copilul trebuie îndemnat să-și folosească ochii nu numai pentru a vedea, dar și pentru a privi; urechile, nu numai pentru a auzi, dar și pentru a asculta cu atenție; mâinile , nu numai pentru a apuca obiectele, ci și pentru a le pipăi.”
În aceste condiții, profesorul îl va ajuta pe elev să descopere și să exerseze predispozițiile artistice generale : simțul culorii (culori calde, culori reci, pete fuzionate, pete vibrate, pete plate), simțul formei (pornirea lăuntrică de a o aprecia mental înainte de a o fixa pe hârtie) și simțul ritmului ( manifestat prin respingerea energică a uniformității , ritmul liniilor , culorilor și formelor reflectând ritmul demersurilor psihice).
De asemenea, adultul îl va instrumenta pe copil cu principalele elemente de limbaj plastic și îl va stimula să le reproducă , să le transforme , să le asocieze:
Punctul plastic, static sau dinamic;
Forma plastică spontană ( creată prin scurgere, stropire , pulverizare) sau elaborată ;
Culorile ( amestecare, juxtapunere, contrastare);
Linia ;
Compoziția plastică;
Spațiul plastic rezultat din ordonarea unitară și expresivă a elementelor plastice;
Forma și volumul figurilor obținute prin modelaj.
Îmbinarea acestora cu tehnici de lucru diverse și cu metode activ –participative conduce la stimularea potențialului creativ al școlarului mic , mai redus în clasele I- II datorită spiritului critic destul de ridicat fată de propriile produse, evoluând în a doua etapă a micii școlarități spre manifestarea de stiluri și aptitudini creatoare în domenii diverse.În primele clase primare gândirea este dominată de rigorile regulilor și cerințelor de operare în moduri specifice, aspectele fanteziei și imaginației interiorizându-se treptat.
Abordarea interdisciplinară a conținuturilor favorizează combinările neobișnuite dintre elemente care aparțin unor domenii diferite. Procesul de învățământ oferă diverse și bogate prilejuri de cultivare a creativității, dar importanța cadrului didactic capabil să acționeze creativ în vederea dezvoltării potențialului creativ al elevilor săi este esențială.
În acest context, consider că este imperios necesar să îi activizăm pe elevi și să le oferim o învățare care să conteze pentru ei, care să aibă sens. În plus, odată cu participarea activă la propriul proces de învățare, elevii trebuie să devină reflexivi, beneficiind de construirea competenței cheie ”A învăța să înveți”.
În concluzie, sistemul de învățământ în ansamblul său trebuie să asigure o pregătire anticipativă a personalității , să-și intensifice caracterul formativ cu accent pe : dezvoltarea inteligenței și creativității elevilor, însușirea de cunoștințe fundamentale cu valoare operațională, formarea unor capacități intelectuale cum sunt spiritul de observație, capacitatea de a face corelații între fenomene , obiecte, idei, de a gândi divergent într-un cuvânt, să-i învețe cum să ” învețe creativ”, folosind metode de descoperire și invenție.
1.3.5.Metode și tehnici de stimulare a creativității
La începutul secolului al XX lea , în cercetarea psihologică a creativității, accentul cădea pe identificarea creatorilor potențiali pe baza testelor de inteligență. Recunoașterea rolului primordial al educației nu exclude influnțele ereditare, predispozițiile native constituind suportul dezvoltării aptitudinilor de mai târziu.
Treapta de bază a dezvoltării creativității umane o constituie creativitatea expresivă prezentă în desenele spontane ale copiilor, fază caracterizată prin libertate și spontaneitate. Pe această bază se construiește potențialul creativ al copilului prin activități , jocuri și lecții care să stimuleze întregul potențial intelectual, afectiv, motivațional al acestuia.
S-au făcut studii și experimente pe grupuri de copii pentru a evidenția rolul educației în dezvoltarea creativității și s-a ajuns la concluzia că educația este necesară, aș putea spune fundamentală pentru aceasta. De orice predispoziții ar dispune copilul, ele vor rămâne în stare latentă dacă nu sunt depistate și stimulate corespunzător prin activități specifice.
Modalitățile de depistare sunt diverse, ele permițând detectarea performanței creatoare pe baza: testelor de creativitate, testelor de gândire divergentă, testelor de aptitudini.
Cele mai sigure mijloace de predicție a creativității sunt: datele biologice cu privire la subiectul dat, la interesele și realizările sale de natură creatoare, pe baza unor criterii apropiate creației autentice.
Cea mai răspândită metodă (tehnică) de stimulare a creativității este metoda brainstorming-ului sau a asaltului de idei inițiată de A. F. Osborn în lucrarea ”Applied imagination”. Principiul de bază al metodei este ”principiul evaluării amânate” sau al separării emiterii ideilor de evaluarea lor.
Tehnica asaltului de idei cuprinde trei etape:
Prima etapă : identificarea problemei, descompunerea ei în subprobleme și formularea în forma în care va fi prezentată în ședința de asalt de idei;
A doua etapă: ședința propriu-zisă de descoperire a ideilor ; se desfășoară în grupuri și presupune respectarea unor recomandări (evitarea totală a oricăror critici și evaluări pozitive sau negative a ideilor, acceptarea tuturor ideilor exprimate, formularea unui număr cât mai mare de idei, prelucrarea tuturor ideilor formulate).
A treia etapă : evaluarea obiectivă, practică a ideilor, selecția lor.
Această tehnică nu este indicată pentru orice fel de problemă, ci mai ales pentru cele care presupun găsirea de idei, de soluții, și mai puțin în domeniile tehnice.
Sinectica a fost prezentată de W.J.J. Gordon în lucrarea ”Synectics”, și este o metodă sofisticată ce se sprijină pe două mecanisme principale: transformarea straniulu ( neobișnuitului) în familiar, transformarea familiarului în straniu.
Caracterul specific al sinecticii este dat de utilizarea metaforelor și analogiilor. Se utilizează patru tipuri de analogii: personale, directe, simbolice și fantastice.
Metoda sinectică implică șase faze:
Formularea problemei;
Transformarea straniului în familiar;
Înțelegerea problemei;
Intervenția mecanismelor operatorii (tipurile de analogii);
Transformarea familiarului în straniu;
Găsirea și evaluarea soluțiilor.
Există o mulțime de avantaje ale aplicării sinecticii printre care: ”stimulează creativitatea, elimină clișeele din mintea participanților, creează condițiile necesare producerii unei idei originale, stimulează vederile nonconformiste și neconvenționale, întărește încrederea în forțele proprii.”
Dezavantajele pot fi: coordonatorul trebuie să fie un fin psiholog și să aibă capacități empatice dezvoltate, existența unor exerciții creative anterioare aplicării metodei, poate fi mult prea solicitantă pentru unii participanți.
Metoda ” bulgărelui de zăpadă” împletește activitatea individuală cu cea desfășurată în cadrul grupurilor, constând în încorporarea activității fiecărui membru al colectivului într-un demers colectiv mai amplu, menit să ducă la rezolvarea unei sarcini sau a unei probleme date.
Etapele realizării acestei metode sunt următoarele:
Prezentarea problemei;
Etapa lucrului individual – timp de 5 minute fiecare elev găsește singur soluții, notând în același timp și întrebări în legătură cu problema dată;
Etapa lucrului în echipă – se formează perechi în cadrul cărora se discută soluțiile găsite anterior, elevii solicită colegilor răspunsuri la eventualele întrebări;
Etapa reuniunii în grupuri mai mari – se formează două grupe mari, cu număr egal de participanți, se discută soluțiile găsite anterior și se răspunde la întrebările nesoluționate;
Etapa raportării soluțiilor în colectiv – se analizează soluțiile găsite la nivelul întregii clase, acestea pot fi scrise pe tablă, cadrul didactic răspunde la întrebările nesoluționate;
Etapa decizională – se alege soluția cea mai potrivită .
Jocul didactic este activitatea principală a școlarului mic, prin intermediul căruia acesta își satisface nevoia de acțiune, de a se transpune în diferite roluri și situații care îl apropie de realitatea înconjurătoare.
În actul didactic, jocul îl determină pe copil să învețe cu plăcere, să devină interesat de activitatea desfășurată, să capete încredere în forțele proprii,acesta urmărind însă și obiective de pregătire intelectuală, morală,fizică.
Prin intermediul jocurilor didactice introduse în diferite momente ale lecției se realizează o învățare activă, elevul fiind provocat să găsească soluții, să-ți spună părerea, să învețe din propriile greșeli, dând curs liber imaginației și fanteziei creatoare.
În activitățile de Arte vizuale și Abilități Practice jocul, ca mijloc de stimulare a potențialului creativ, poate fi folosit în forme atrăgătoare ca mijloc de familiarizare cu tehnici de lucru noi sau cu elementele de limbaj plastic, în scopul dezvoltării sensibilității artistico – plastice a școlarilor mici. Jocul didactic are o mare valoare educativă doarece elevii caută noi modalități de realizare a unei teme plastice, în exercițiile joc intervenind și unele dificultăți pe care ei trebuie să le depășească, dovedind spirit de inițiativă, spontaneitate, voință.
Metoda exercițiului este o metodă fundamentală folosită în cadrul activităților artistico –plastice care permite implicarea activă a elevului în actul învățării. Prin exercițiile desfășurate elevii își perfecționează acuitatea vizuală, spiritul de observație, dobândesc unele deprinderi practice legate de cunoașterea diferitelor procedee ale unor tehnici de lucru specifice artelor vizuale ( fluidizarea culorilor, amestecurile cromatice, fuzionarea ). Toate aceste noțiuni trebuie predate gradat încercându-se aplicarea de acțiuni asemănătoare cu cele anterioare, dar care să se integreze acestora deoarece vizează același scop. Pe măsură ce priceperile și deprinderile se formează, crește și interesul elevilor pentru activitățile artistico-plastice și aceștia devin mai independenți .
Se pot desfășura exerciții de observare a însușirilor estetice ale formelor naturale, exerciții de dobândire a cunoștințelor legate de unele tehnici de lucru (modelare, tehnica picturii în acuarele, tehnica picturii în tempera, origami etc.), exerciții de dezvoltare a memoriei vizuale și a imaginației creatoare ( exerciții de asociere, de combinarenouă a unor forme sau a altor elemente plastice în scopul descoperirii de noi modalități de exprimare artistico-plastică ), exerciții de dezvoltare a spiritului de invenție și de creație ( exerciții de metamorfozare a formelor).
CAPITOLUL 2 – Elemente de limbaj plastic
Așa cum există limbaj vorbit, limbaj matematic, limbaj muzical, și artele vizuale dispun de un limbaj propriu, numit limbaj plastic. Elementele de limbaj plastic reprezintă alfabetul artelor vizuale care trebuie cunoscut pentru a reuși să înțelegem mesajul unei opere de artă.
Limbajul plastic este un limbaj metaforic care stabilește convențional anumite relații între diferite semne. Culoarea, punctul, linia, forma, volumul devin elemente de limbaj plastic numai când sunt structurate expresiv și au o semnificație. Prin intermediul acestor elemente plastice copilul materializează propriile gânduri , idei, emoții din perspectivă artistică.Relațiile care se stabilesc între elementele de limbaj plastic determină expresivitatea compoziției; punctul plastic și linia determină forma , sunt baza înțelegerii artei și completează problemele de culoare.
Deprinderea treptată a elementelor de limbaj plastic de către elevi începând cu clasele primare este principalul mijloc de formare a culturii lor artistice și de realizare a educației estetice. Se impune, începând chiar cu clasele pregătiroare, familiarizarea treptată cu funcțiile principale ale unor elemente de limbaj plastic ca și cu unele modalități practice de aplicare a acestora.
2.1. Culoarea
Din cele mai vechi timpuri, omul a cunoscut și deosebit fenomenele și elementele naturii, înainte de toate, prin culoarea lor specifică. Forma și culoarea sunt elemente de limbaj plastic esențiale ale oricărei percepții optice, inseparabile deoarece nu poate fi culoare fără formă și nici formă fără culoare. Culoarea este o caracteristică fundamentală a luminii, vehiculul prin care aparatul senzorial recepționează semnalele emise de lumea exterioară. Undele luminoase sunt incolore, culoarea se naște în ochiul uman, deci culoarea nu există în sine fiind percepută prin simțuri. Culoarea provoacă impresii, sentimente, stări psihice diferite omului.
Clasificarea culorilor:
culori primare (de bază) : roșu (R ), galben (G), albastru (A)-nu pot fi obținute prin amestecul altor culori;
culori binare de gradul I (rezultate din amestecul culorilor primare, două câte două): R+G= oranj ( O), G+A= verde(V), R+A=violet (Vi);
culori binare de gradul II: amestecul unei culori primare cu una din culorile vecine binare de gradul I (ex R+O=roșu aprins)
culori terțiare: se obțin prin amestecul culorilor binare de gradul I, două câte două (ex. V+O=ocru , O+Vi=maro-roscat);
culori complementare: două culori pigmentare, care prin amestec fizic dau un gri închis perfect, una fiind primară (R,G,A), cealaltă binară (O, Ve, Vi); astfel, galben este complementar cu violet, roșu este complementar cu verde, albastru este complementar cu oranj.
culori calde: roșu, oranj, galben;
culori reci: verde, albastru, violet;
culoarea cea mai deschisă: galben;
culoarea cea mai închisă: violet;
nonculorile : alb, negru;
Contraste cromatice
Atunci când se observă diferențe evidente între două efecte cromatice aflate în comparație vorbim de contrast cromatic. Johannes Itten este cel care a enunțat cele 7 tipuri de contraste cromatice după cum urmează:
Contrastul în sine al culorilor este cel mai simplu contrast cromatic obținut prin juxtapunerea tentelor de culori pure, strălucitoare, luminoase ( culori primare și binare). Sunt necesare cel puțin trei culori pentru a reprezenta acest contrast.
Contrastul culorilor complementare aflate diametral opus pe cercul cromatic, prin juxtapunere se produce un contrast violent, nearmonic, strident.
Contrastul de calitate : raportul dintre culorile saturate, strălucitoare, față de culorile mate, tulburate (amestecate). Culorile pot fi tulburate cu alb, negru, prin amestec cu alb și negru (gri), prin culorile complementare.
Contrastul de cantitate se referă la raportul de mărime a două sau mai multe suprafețe colorate ( contrastul mult-puțin, mare-mic)
Contrastul de simultaneitate: orice culoare tinde să coloreze în culoarea complementară spațiul din jurul ei.
Contrastul cald –rece apare în situația în care culorile calde sunt alăturate celor reci. Practica artistică demonstrează posibilitatea fiecărei culori de a fi încălzită sau răcită : prin amestec fizic dacă domină cantitativ o culoare rece sau caldă, prin juxtapunerea a două culori ( R lângă O se răcește ușor, R lângă G se răcește mai mult, R lângă A se încălzește vizibil, R lângă Vi se încălzește ușor).
Contrastul închis – deschis( clar –obscur) se obține prin alăturarea unor culori cu valori tonale diferite. Acest contrast mai este cunoscut și sub denumirea de perspectivă tonală.
Ca element de limbaj plastic, culoarea are un rol de construcție al spațiu vizual cu două dimensiuni ( spațiu decorativ) sau cu trei dimensiuni ( spațiul pictural, plastic)
2.2. Punctul
În arta plastică punctul este orice formă plană sau spațială mai mare sau mai mică care are un centru. Mărimea punctului plastic variază în raport cu suprafața de bază ( suprafața suport) fiind corelată implicit și cu efectul de distanță, efectul de sugerare a spațiului prin modificarea dimensiunilor . Astfel , punctele mici sugerează depărtarea, spațiul, distanța și impune profunzime, iar cele mari sugerează apropierea, greutatea. De asemenea, acesta se poate integra suprafeței în mod armonios sau contrastant ( ca mărime).
Punctul poate avea forme diferite, variind de la forme geometrice diverse, forme abstracte, forme inspirate din natură ( semințe, insecte, pietricele, flori, picături de ploaie, fulgi de zăpadă, păsări, vapoare, aștri).
Efectul spațial al punctului poate fi realizat prin diferențieri de mărime ( puncte de dimensiune foarte mică, mică, medie, mare și foarte mare), distanță , strălucire, luminozitate, sens (dispuse drept sau curb, orizontal sau oblic), dar și prin aplicarea contrastului cald-rece ( asocierea mărimilor mici cu cromatică rece și cele mari cu cromatică caldă).
De asemenea , punctele pot fi : statice ( puncte pătrate), dinamice ( puncte rotunde sau triunghiulare), grupate, distanțate, ordonate, haotice. Și dispunerea punctelor pe suportul de bază determină diverse efecte : dispunerea orizontală creează un efect static, dipunerea verticală dă senzația de urcare, dispunerea radială dă senzația de mișcare continuă sau de rotație.
Din punct de vedere compozițional,punctul poate fi structurat într-o infinitate de localizări, poziționate în câteva zone importante:sus, jos, central, pe diagonala ascendentă sau descendentă.
Punctul plastic așezat pe o suprafață poate să radieze în toate direcțiile ordinea cu care începe viața compoziției. Astfel face ca suprafața hârtiei să devină spațiu plastic. El are o valoare de centru de interes și poate reprezenta : o explozie, iradiațiuni, mișcarea de rotație. Când este așezat în centrul de simetrie el apare ferm, cu mișcare zero ( plastic-pasiv). Așezat însă ușor depărtat de centrul de simetrie, este neutru (fixează, stabilizează). Devine activ când este așezat pe diagonala hârtiei, iar prin multiplicare capătă forță expresivă.
Ca element decorativ, punctul reprezintă un semn mic sub formă de pată, limitată de un anumit contur , circumferință sau alte forme de dimensiuni foarte reduse. Denumirea petei de culoare va fi dată după forma ce o conturează : cerc, semicerc, pătrat, triunghi, romb, dreptunghi sau alte forme. Decorarea presupune repetarea după anumite reguli , dinainte stabilite, a punctului în grupări și culori variate.
Pentru obținerea unor efecte decorative, punctul se grupează în diferite poziții:șiruri orizontale, verticale, sub formă de linie frântă, curbă sau sinuoasă sau grupări de puncte;șiruri orizontale, duble, având aceeași axă, prin repetarea simplă, alternanță sau suprapunere;șiruri de puncte de aceeași mărime, dar de culori diferite, prin alternanță sau grupare de puncte mai mici în jurul unui punct mai mare;șiruri de puncte prin gradație;șiruri de puncte prin suprapunere;șiruri de puncte prin alternanță de poziție.Punctul poate fi completat de grupări de linii simple sau duble sau de alte suprafețe în compunerea fondurilor decorative.
Acesta este elementul din care ia naștere întreaga creație plastică – din el evoluează linia prin simpla deplasare într-o anumită direcție, apoi suprafața prin deplasarea liniei pe grosimea ei.
Există modalități diverse de obținere a punctului plastic prin: pulverizare( împrăștierea pe suport a culorii în stare lichidă cu un pulverizator), stropire (realizată cu instrumente diverse : pensulă, stilou, periuță de dinți pe suport umed sau uscat), colaj ( prin ruperea sau tăierea hârtiei cu foarfeca sau cu perforatorul), dactilopictură (cu vârful degetelor), amprentare și ștampilare ( apăsând cu vârful creionului,al pensulei, capătul neascuțit al creionului după ce au fost impregnate în culoare).
În orele de AVAP desfășurate pe parcursul clasei I am încercat familiarizarea elevilor cu elementele de limbaj plastic prin diverse exerciții –joc . Astfel, în primele ore despre punct elevii au fost puși să observe diferite tipuri de puncte după criteriul formei și al dimensiunii lor, au aplicat prin exercitii –joc modalitățile de obținere a punctelor prin folosirea de instrumente diferite ( creioane colorate, cerate, carioca, degete înmuiate în vopsea, pensule de diferite mărimi), au ordonat punctele după criterii anunțate pentru a identifica efectul de spațialitate al acestuia. De asemenea, au observat că, pentru a putea fi reprezentate prin puncte, formele din jur trebuie reduse foarte mult.Pornind de la această observație am ales câteva subiecte care au putut fi sugerate prin acest element plastic, necesitând micșorări ale suprafețelor foarte mari : ”Câmp înflorit”, ”Cer înstelat”, ”Orașul văzut din avion”, ”Păsări în zbor”.
Cunoștințele privind punctul ca element plastic constructiv se completează cu expresivități realizate din diferite moduri de grupare : aceeași mărime dar culori diferite, aceeași culoare dar mărimi diferite. Când punctele au aceeași dimensiune, fiind realizate cu instrumente dure (creion, degete, bețișor) cele în culori calde creează senzația de apropiere față de ochiul privitorului, pe când cele reci se îndepărtează , dând impresia de micșorare.Am încercat și realizarea de desene în exclusivitate din puncte prezentându-le reproduceri de artă din pictura pointilistă, care a folosit punctul ca element de exprimare plastică.
Stăpânind aceste noțiuni de grupare și interpretare a punctului, atât desenat cât și materializat, elevii au obținut compoziții gândite care să fie un mesaj al trăirii lor și un mijloc de comunicare.
2.3. Linia
Ca element plastic, linia este un punct în deplasare care devine mijloc de comunicare a afectivității și gândirii umane. Linia are potențialitatea de a sugera prin valoarea și mișcarea ei, ideea de formă, de spațiu și de culoare. Aceasta are un rol de sine stătător, poate fi subordonată suprafeței ca structurare interioară a acesteia sau poate contura o formă.
În funcție de formă linia poate fi : dreaptă ( folosită atât ca element constructiv cât și ca element decorativ, sugerând liniștea , siguranța, creează impresia de spațiu deschis, cald), curbă (exprimă căutare, neliniște, tensiune, iar când sunt închise dau naștere formei, volumului, spațiului tridimensional), frântă ( exprimă dinamism, neliniște , zbucium sufletesc). Poziția liniei pe suprafața de lucru poate fi : verticală (liniile sunt ascendente, exprimând ideea de aspirație spre înalt),orizontală (sugerează liniștea, siguranța), oblică ( exprimă dezorientarea și nesiguranța, agitația și confruntarea de forțe).
Expresivitatea liniei este dată de structură, lungime, grosime, poziție, traiectorie, culoare, amplasare în spațiul plastic și de natura instrumentului de lucru. În desenul artistic, alături de punct, formă, culoare se folosește linia modulată, a cărei grosime este variabilă. Expresivitatea liniei crește atunci când este modulată, cu diferite îngroșări, acestea dând volum și umbre. Linia modulată devine un simbol capabil să redea stările sufletești ale celui care desenează, accentuând caracteristicile obiectelor desenate.
Ca element constructiv, linia are foarte mari și diverse întrebuințări. În primul rând, ea este elementul care construiește și conturează forma. Apoi, cu rol constructiv de sine-stătător este folosită în desenul în duct continuu.
Ca element decorativ, linia este folosită împreună cu punctul pentru ornamentare. Linia poate fi folosită ca linie-ornament a formelor materiale create de natură (animale, păsări, insecte) sau a formelor create de om (vase din ceramică, obiecte vestimentare, obiecte de uz casnic din lemn), precum și ca linie-obiect (ramurile copacilor, gardul, calea ferată ). Are un rol important în obținerea chenarelor, putând uni, separa, susține două elemente decorative. Poate fi folosită în paralelism, cu repetare, simetrie, alternanță sau îmbinări cu elemente geometrice diferite. Gruparea și repetarea liniilor, raporturile de poziție ale dreptelor între ele sunt procedee ce se folosesc în rezolvarea problemelor de ornamentație în care linia este element de bază.
În activitatea practică la clasă am acordat atenție maximă exercițiilor de recunoaștere a diferitelor tipuri de linii pe reproduceri de artă, pe desene realizate de elevi sau în natură. Elevii au putut constata că nu există obiecte care să nu aibă în componență linii, și că ele pot fi drepte, curbe, frânte, verticale, oblice, orizontale, continue sau discontinue. Am folosit diverse instrumente (creioane colorate, ceracolor, pensule de diferite mărimi) pentru a reda linii de diferite forme, mărimi, poziții și culori. Am făcut astfel trecerea spre realizarea unor compoziții plastice originale în care elevii au putut combina elementele obținute prin joc (”Dealuri înverzite”, ”Livada bunicilor”, ”Rândunele pe sârma de telegraf”, ”Valurile mării”).
2.4. Forma
În artele vizuale forma este elementul de limbaj plastic prin care imaginea este realizată șiîntruchipată pictural, grafic, sculptural. Henri Focillon precizează că ”forma capătă consistență la nivelul materiei, cu ajutorul uneltelor, în mâinile oamenilor”. În sculptură forma este privită ca volum, tridimensională, având lungime, lățime și înălțime. Foarte impostante sunt echilibrul formei și raportul plin-gol. Forma picturală este bidimensională, având doar lungime și lățime, fiind raportată la suprafața pe care este desenată și la procedeul tehnic.
În artele vizuale, forma este privită din mai multe puncte de vedere dintre care cele mai folosite sunt:
Forma spontanăeste forma naturală sau produsă accidental pe cale dirijată prin diferite procedee tehnice (monotipie, prin suflarea liberă sau printr-un tub, în sensuri diferite, a unor pete de culoare fluidizată, prin dirijarea scurgerii unor puncte de culoare fluidizată schimbând poziția planșei, prin stropirea forțată cu pensula sau cu alt instrument pe foaie uscată sau umedă). Acestea sunt obținute fără a fi căutate, sunt ”descoperite” și interpretate, îndeplinind nevoia copilului de spontaneitate, de nou, de surpriză.
Forma elaborată este forma realizată conștient în actul de creație conducând la transfigurarea formelor naturale; ea poate lua formă de ornament sau de semn plastic transmițând idei, sentimente, trăiri. Aceasta folosește linia și punctul pentru conturarea imaginii, petele de culoare uscate care juxtapuse dau granițe și nu fuzionează. Sunt forme obținute voit, căutate , gândite.
Forma plastică plană este bidimensională , având doar lungime și lățime, fiind raportată la suprafața pe care este desenată și la procedeul tehnic.Se poate realiza prin tehnici diverse:fuzionare, curgere liberă, stropire forțată, scurgere aderentă,dirijarea jetului de aer, sfoară colorată,monotipia, etc.
Forma spațială posedă volum și este tridimensională, fiind utilizată în sculptură, ceramică, sticlărie, în arta plierii hârtiei , origami, modelaj.
Forma poate căpăta semnificații specifice în funcție de caracterul liniar al conturului ( în linii drepte semnifică hotărâre, voință,dar și spirit închis, agresivitate, insensibilitate, în linii curbe, veselie , dinamism, calmitate), de dispunerea, ponderea, poziția în spațiul creat ( progres, mișcare, cădere, dezechilibru, ordine, stabilitate , echilibru), de culoare ( se amplifică, se completează sau voit se diminuează).
Deoarece activitatea de creație artistică se desfășoară pe baza observării lumii înconjurătoare, trebuie să ne obișnuim de timpuriu să observăm natura, să studiem formele naturale. Imaginea creată de artist cu ajutorul liniei și culorii în pictură, este forma plastică.
2.5. Pata
Pata reprezintă punerea culorii sau nonculorii pe hârtia suport cu ajutorul pensulei sau prin alte tehnici ( suprapunere, amprentă, scurgere, îndoirea foii peste puncte de culoare sau nonculoare). Aceasta poate crea volum, relief, expresie spațială chiar dacă este plană, prin juxtapunerea și întrepătrunderea altor pete de forme, mărimi și intensități diferite.
Petele pot fi cromatice și acromatice, plate sau picturale. Pata plată ( sau tenta plată) este definită ca o întindere de o singură culoare și de un singur ton așternută fără urmă de pensulă, uniform. Poate avea forme și mărimi diferite, poate fi cromatică și acromatică, poate fi folosită ca pasaj de culoare sau valoare. Petele plate pot căpăta diverse semnificații în funcție de modul lor de aranjare pe suportul de bază: pot fi așezate ordonat sugerând mobilitate, măreție, sau dezordonat – aglomerat. Între petele plate se pot stabili contraste de culoare, de valoare sau de formă; într-o compoziție aceasta poate fi utilizată ca semn plastic sau ca mijloc de reprezentare putând fi centru de interes când apare în stare pură. Pata plată poate fi animată, vibrată fără a deveni picturală prin suprapunerea grafică cu linii și puncte. Poate fi realizată cu ajutorul pensulei, prin tehnica colajului și a vitraliului.
În comparație cu pata plată , patăpicturală este o suprafață vibrată, realizată prin vibrație facturală, prin puncte, prin vibrație valorică sau coloristică. În funcție de modul de realizare (culori utilizate, așezarea în compoziție, relația cu alte pete din jur) poate căpăta diverse semnificații. La fel ca și pata plată are margini precise , obținute prin așternerea ei pe suport uscat sau margini difuze obținute pe suport umed.
Există moduridiferitedeobținerea petei picturale: prin urma lăsată de pensulă ( tușe mai mari sau mai mici) , prin puncte alăturate, prin îndoirea planșei peste picăturile de culoare, prin dirijarea jetului de aer suflat liber sau printr-un tub, prin surgerea sau stropirea forțată a culorilor.
2.6. Volumul
Volumul unui corp este acea proprietate a corpului respectiv de a avea tridimensionalitate, adică întindere de-a lungul a trei axe perpendiculare ce măsoară lungimea, lățime, respectiv înălțimea sa. De-a lungul timpului artiștii au căutat să redea în operele lor armonia formelor și volumelor naturale. În clasele primare noțiunile de spațiu și volum pot fi ilustrate prin tehnica modelajului , în plastilină sau lut, și prin tehnica origami.
Prin tehnica modelajului elevii învață să perceapă în mod activ realitatea înconjurătoare și să modeleze ceea ce au observat și imaginat. În acest fel, elevii dobândesc nu numai cunoștințe , ci și deprinderi durabile, practice, productive, creatoare .
Prin exercițiile origami elevii se apropie de înțelegerea ritmurilor geometrice-plastice și a împărțirii suprafețelor pe baza principiului echilibrului, cunoștințe utilizate ulterior în realizarea unor compoziții tratate după principiile artei decorative. Prin plierea unor forme origami spațiale, care pornesc de la o bază patrat sau dreptunghi, se poate vedea în câte triunghiuri poate fi împărțită suprafața lor și cum sunt așezate ele față de axele de simetrie ale acestora. Această artă solicită și simțul de proporție al elevilor în scopul asigurării unei autentice expresivități a formelor realizate. Aceasta este o artă a volumelor în spațiu care, prin expunerea spațială a diferitelor obiecte reale, încearcă să impresioneze privitorul. Perceperea obiectelor tridimensionale poate avea loc atât vizual , cât și pe cale tactilă.
CAPITOLUL 3– Modalități de stimulare a creativității artistico-plastice prin utilizarea unor tehnici variate de lucru
3.1. Conceptul de tehnică de lucru
Cunoașterea de către elevi a materialelor și instrumentelor folosite în cadrul orelor de AVAP impune și familiarizarea acestora cu anumite tehnici de lucru și cunoașterea unor noțiuni plastice ( modelare, fluidizare, fuzionare). Însă, folosirea tehnicilor de lucru nu trebuie să fie un scop în sine deoarece aceasta poate bloca procesul de cultivare a creativității elevilor. Familiarizarea treptată a elevilor cu unele tehnici de lucru se poate realiza sub forma unor exerciții – joc, a unor demonstrații și pe baza metodei învățării prin descoperire. Cunoașterea și folosirea diferitelor tehnici de lucru de către elevi le creează acestora sentimentul propriei valori sporindu-le încrederea în capacitatea lor de creație, le creează condițiile pentru un start egal în activitatea plastică deoarece sunt elevi care lucrează mai repede și mai bine și alții care se descurcă mai greu când sunt puși să lucreze cu materiale și instrumente pe care le folosesc pentru prima dată.
Tehnicile plastice de lucru tradiționale sunt în general mai bine cunoscute de elevi și par a fi mai ușor de folosit (acuarela, carioca, ceracolorul, creioane colorate) , după cum sunt în prezent și tehnici mai puțin cunoscute (colaj, decolaj, origami) care pot fi folosite în funcție de condițiile materiale și nivelul de pregătire al elevilor. Învățătorul este cel care decide ce tehnici de lucru folosește, însă pregătirea acestuia nu trebuie să se limiteze doar la cunoașterea tehnicilor de lucru, ci trebuie să vizeze domeniul educației artistico-plastice într-un sens mult mai larg decât cel cerut de programa școlară.
Tehnica de lucru este modul, maniera în care procedeele folosite fac să trăiască forma. De aici se desprinde necesitatea să acționăm pe direcția cunoașterii și stăpânirii procedeelor, a tehnicilor de lucru în raport cu modul în care acestea fac să trăiască forma. Chiar dacă tratarea tehnicilor se face separat, trebuie reținut faptul că ele se întrepătrund, se combină și se completează reciproc.
3.2. Tehnica culorilor umede
Procedeul de colorare, în umed, a unei suprafețe , prin întinderea unei culori care se dizolvă în apă, se realizează cu ajutorul pensulei. Aspectul reușit al desenului și expresivitatea lui depind atât de procedeul folosit cât și de calitatea culorii.În funcție de natura lor, culorile umede pot fi opace(tempera, guașa) sau transparente ( acuarela).
Tehnica picturii în acuarelă este o tehnică tradițională caracterizată prin versatilitatea sa incredibilă datorată culorilor delicate și strălucitoare și caracterului său transparent, fiind ideală pentru a reda impresii cromatice
Termenul ”acuarelă” provine din cuvântul latin ”aqua”, apă.Acuarela este deci un tablou vopsit cu apă, acesta constituind caracteristica sa principală. Pigmenți măcinați foarte fin și fixați într-un liant sunt amestecați cu apă, până când se obține puterea de acoperire dorită.Culorile sunt deosebit de pure și de strălucitoare deoarece în acuarele nu se adaugă substanțe de umplutură. Datorită inconfundabilului lor caracter delicat și fluid , aceste vopsele sunt un mediu extrem de versatil.
Ceea ce caracterizează această tehnică picturală sunt în special suprapunerile transparente, tranzițiile moi și compozițiile alcătuite din suprafețe și pete colorate. Totuși pictura în acuarelă nu prea permite corecturi impunând un demers structurat și o anumită planificare prealabilă. Efectele cromatice deosebite iau naștere deseori prin suprapunerea mai multor straturi de vopsea, ceea ce impune o structurare consecventă a lucrării. În pictura în acuarelă se lucrează întotdeauna de la deschis la închis, ținând cont și de faptul că acuarelele se deschid semnificativ la culoare după ce se usucă.Drept urmare, în momentul aplicării, se vor folosi culori mai intense decât cele dorite în final.
Această tehnică oferă multiple avantaje: permite o spontaneitate deosebită, nu este costisitoare, culorile se pot amesteca cu ușurință, se pretează perfect atunci când doriți să pictați în aer liber și să vă fixați spontan impresiile pe hârtie.
Hârtia pentru acuarelă este de diferite grosimi și structuri. Cu cât pictați mai pe ud, cu atât gramajul hârtiei trebuie să fie mai mare, pe când pentru tehnicile pe uscat sunt adecvate tipurile de hârtie presate la temperatură înaltă. Scopul hârtiei este să facă culorile să vibreze, să fie luminoase.
Tehnica acuarelei este, de fapt, foarte simplă. Pentru a se evita vălurarea hârtiei atunci când se umezește, se fixează, prin lipire sau în pioneze, pe planșetă. Pe hârtia ușor umezită culoarea întinsă cu pensula aderă mai ușor și mai repede și fuzionează cu celelalte culori obținându-se amestecuri noi de culoare.
Atunci când se trece de la o culoare la alta, pensula trebuie spălată într-un vas cu apă curată și ștearsă cu o cârpă. Pentru a preveni amestecarea nuanțelor atunci când se suprapun culorile în pictură, hârtia trebuie să fie complet uscată înainte de a se realiza un nou strat de culoare.Pictura în acuarelă presupune aplicarea unor tehnici specifice: tehnica ud pe ud, tehnica ud pe uscat, tehnica uscat pe uscat, tehnica granulației, tehnica mascării, stropirea și efectele de sare.
Tehnica culorilor umede opace ( tempera , guașa)
Dintre culorile umede opace cele mai utilizate amintim tempera și guașa, culori care pot fi folosite de elevii tuturor claselor. Cu ele se obțin contexte cromatice intense și game complete înspre alb sau înspre negru. De asemenea, se pot trasa pe o pată de culoare închisă linii sau pete deschise (și invers), care, după uscare , își schimbă gradul de luminozitate.
Tempera este pigmentul preparat cu ajutorul cleiului de origine animală amestecat cu caseină, ou, lapte, lacuri etc. Această tehnică este considerată a fi o tehnică permanentă, datorită rezistenței la schimbări de temperatură și umiditate.De asemenea, emulsiile de tempera nu își schimbă culoarea în timp și se usucă relativ repede.Tempera se întinde cu pensula în tușe curate, netede și spre deosebire de acuarelă, tonurile deschise se obțin prin amestecul cu alb.
Pictura în tempera cu clei, numită și tempera slabă sau simplă, are drept liant o substanță lipicioasă care permite uscarea rapidă, este mată, permite reveniri și modulări cu tente subțiri și joc de nuanțe. Culorile sunt cele care se găsesc în comerț în borcănașe sau tuburi amestecate cu gumă arabică, dextrină, miere și un conservant. Suportul poate fi din hârtie, carton, pânză, lemn, piele cu condiția să fie pregătit în prealabil spre a putea primi stratul de culori în mod uniform.
Pensulele pentru tempera de dimensiuni mici sunt ca și pentru acuarelă, adică cele rotunde din păr moale de dihor, jder, vidră, veveriță sau de la urechile de bovine, iar pentru lucrările mari se pot folosi și pensule din coadă de măgar, de cămilă, de urs sau din păr lung de porc.
Guașa este un pigment care, spre deosebire de tempera, se leagă cu cleiuri vegetale. Se mai deosebește de tempera și prin faptul că, după uscare, culoarea nu-și pierde atât de mult din strălucire. Culoarea guașă este similară acuarelei, diferența constând în opacitatea caracteristică guașei. Aceasta poate fi diluată obținându-se consistența culorilor care permite pictura în straturi de culoare transparente.
Tehnica picturii în guașă dă posibilitatea de a picta primul plan al tabloului peste fundal. Tușele de tempera și guașă acoperă total hârtia deoarece sunt opace, mate și dense. Culorile guașă se pot dilua cu puțină apă după nevoie sau se pot folosi direct din tub.
Avantajul picturii în tempera și guașă îl constituie posibilitatea acoperirii culorii nereușite cu o altă culoare fără a fi necesar ca acesta să se refacă.
3.3. Dactilopictura
Această tehnică presupune folosirea mâinii pentru acoperirea suprafețelor de culoare. Prin contactul direct al mâinii cu hârtia copiii capătă experiența necesară efortului de apărare, atingând ușor hârtia, cu mișcări fine ale degetelor, ale mâinii întregi. Folosind această tehnică, mâna copilului capătă o mare flexibilitate, o mai mare siguranță, iar mușchii mici ai mâinii se dezvoltă și se întăresc punând în mișcare întreaga mână, lucru deosebit de folositor în vederea pregătirii pentru scris și a formării acestuia.
Tehnica poate fi folosită pentru o mare varietate de teme plastice și în cadrul lucrărilor individuale și a celor colective. Se pot utiliza materiale diverse respectându-se o serie de restricții cum ar fi:
Pictura pe hârtie albă se lucrează cu acuarele , tempera, guașă, cu apă destul de multă ca să se întindă culoare;
Pictura pe hârtie colorată ( glace)se lucrează cu tempera și guașe, singurele care acoperă fondurile colorate;
Pictura pe faianță, pe porțelan, pe deșeuri de marmură și piatră se lucrează cu auarele, acestea fiind singurele care au proprietatea de a acoperi aceste materiale, trebuie să lucreze cu foarte puțină apă deoarece, fiind suprafețe lucioase, apa alunecă pe ele. De asemenea este recomandabil să se folosească culori calde, deoarece prin oxidare se întunecă.
Pictura pe lemn se realizează prin amestec de apă și tempera în consistență mai groasă, cu puțină apă ca să nu pătrundă în fibrele lemnului;
Pictura pe sticlă se realizează cu tempera sau guașă, cu foarte puțină apă , deoarece pe sticlă apa se întinde repede și nu permite fixarea culorii. Se poate adăuga niște aracet în culoare.
Pictura pe metal presupune folosirea acuarelelor care au fost puțin umezite și aplicarea lor fără amestec de apă , sub forma unei paste dense.
Pictura pe pânză , indiferent de culoare, se realizează cu tempera care are un conținut mai vâscos și rămâne aplicată pe suprafața pânzei fără a pătrunde în fibrele ei.
3.4. Tehnica ștampilei
Ștampilele se realizează din cartofi, ceapă, frunze de diferite mărimi, forme și culori.
Cartofii bine spălați și uscați au fost tăiați în două jumătăți și cu ajutorul unui cuțit se lucrează în relief în miezul acestuia modelul dorit. Pe ștampila rezultată se aplică cu pensula culorile dorite ( tempera sau guașă) și se ștampilează suportul. Suportul folosit la această tehnică poate fi de mai multe feluri : hârtie, pânză, carton, faianță, poate fi colorat sau nu , poate fi umed sau uscat. În acest mod se realizează lucrări care decorează modele de tapete, hârtie de împachetat cadouri, față de masă, jetoane sau chiar peisaje.
Tehnica cepei presupune același procedeu de aplicare ca și cea a cartofului. Tehnica frunzelor este însă diferită. Frunzele au fost bine spălate, șterse și apoi pe suprafața lor s-a aplicat un strat gros de culoare cu ajutorul pensulei, după care s-au aplicat pe suportul dorit, obținându-se o pictură decorativă deosebită.
De remarcat pentru această tehnică este faptul că elevii au libertatea de a-și construi singuri ștampilele, de a alege culorile și suporturile , în funcție de imaginația fiecăruia
3.5. Tehnica hârtiei lipite
Aceasta este o tehnică de debut pentru activitatea plastică a copiilor. Ea presupune aplicarea pe suport ( hârtie, carton, pânză ) a unor bucăți de hârtie lucioasă, colorată, pictate de mână sau imprimate tipografic, ilustrate colorate care nu mai sunt utile, afișe vechi, imagini din cărțile de colorat etc. și lipite cu aracet sau clei.
Bucățile de hârtie se rup direct, fără a fi conturate în prealabil și în forma și mărimea dorită. Marginile albe ale formelor nu fac decât să le sublinieze, să le dea valori plastice, suplimentare , pe un fond mai închis.
Prin această tehnică se pot exemplifica cu multă ușurință : contrastul culorilor, acordul și amestecul optic al acestora. Se pot realiza mozaicuri, peisaje, portrete etc.
3.6. Tehnica formelor tăiate: colajul și decolajul
Această tehnică presupune o îmbinare a activității manuale cu pictura și se poate realiza numai atunci când copiii posedă suficiente cunoștințe și deprinderi de lucru formate.
Se schițează conturul diferitelor obiecte dorite pe hârtie, carton, pânză sau orice alt suport, după care se decupează cu atenție, având grijă să nu se strice negativul rămas ( hârtia cu golurile formelor).
Formele astfel obținute au fost lipite pe un alt suport care poate fi colorat sau nu, sau chiar pictat în funcție de context. Acesta este colajul.
Negativul rămas poate fi lipit la rândul său pe un alt suport ( pictat sau nu), obținându-se efecte noi prin tehnica decolajului.
Această tehnică îi ajută pe copii să perceapă în mod activ realitatea înconjurătoare și să realizeze ceea ce ei au perceput , gândit, imaginat, consolidând în acest mod cunoștințele dobândite și dobândind deprinderi practice de mare acuratețe, precum și stimularea creativității.
3.7. Tehnica imprimării cu țesături rărite
Această tehnică presupune folosirea unor materiale cu textură deosebită ( mai rară); cele mai indicate ar fi voalul, tifonul, matadorul, etamina.
Pentru obținerea texturii materialului a fost îmbrăcată o planșetă în unul din materiale, după care se poate proceda în două moduri:
Se udă bine întreaga suprafață după care se fuzionează culori ce se armonizează între ele. Suportul ( foaia) se aplică pe planșetă și se presează cu palma până la obținerea texturii .
Peste textura materialului se aplică suportul și prin folosirea creioanelor colorate sau a ceracolorului se obține pe suport forma texturii materialului.
O altă modalitate de obținere a texturii materialului este aplicarea directă a bucății de material pe suport, în prealabil materialul fiind foarte bine înmuiat în culoare. Deasupra materialului se așază o altă hârtie care se presează bine cu palma. După înlăturarea hârtiei de presat și a bucăților de material se observă că pe suport a rămas imprimată textura materialului.
Produsul obținut poate constitui fondul pe care se poate lucra ulterior cu tuș negru sau colorat, folosind pensula, bețișorul, cuiul, penița.
Se pot realiza și alternări de suprafețe imprimate cu suprafețe albe sau colorate pe care s-au dezvoltat apoi subiecte predominant fantastice.
3.8.Tehnica Origami
Străvechea artă japoneză a plierii hârtiei este la fel de apreciată și plăcută de copii.Deși se spune că origami a luat naștere în secolul I d. Hr., în zilele noastre ea a devenit un hobby pentru oamenii de orice vârstă. De la o vârstă fragedă, copiii își pot însuși foarte ușor tehnica plierii hârtiei care ia forme diverse de la flori, animale , păsări până la forme mai abstracte. Este un joc al creativității în care copilul intră și își crează o lume a lui, această activitate devenind cu timpul o formă interesantă de relaxare și petrecere a timpului liber.
Se pornește de la cele mai simple forme până la unele mai complicate , de la animale, flori, păsări, insecte la personaje mitologice, dragoni, figuri abstracte ținându-se cont de particularitățile individuale și de vârstă ale copilului. Este o mare plăcere să vezi cum o bucată de hârtie este transformată numai prin împăturirea ei într-o floare frumoasă sau într-un animal colorat.
Această artă are importante beneficii asupra celui care o practică. Ea își aduce contribuția în toate aspectele dezvoltării copilului: cognitiv, fizic, social, comportamental, emoțional. În plan emoțional, acțiunile repetate sistematic, tehnicile de înpăturire ale hârtiei, respectarea instrucțiunilor, acuratețea pe care trebuie să o urmărească sunt esentiale pentru antrenarea atenției, concentrării, încrederii în sine, răbdării. De asemenea copilul capătă o logică în gândire, concomitent cu dezvoltarea spiritului artistic și creativ, dar și o dezvoltare a abilităților motrice esențiale, a flexibilității degetelor și a mâinilor și a perspicacității.
Tehnica Origami permite copiilor nu doar să se relaxeze și să se simtă bine, ci și să se integreze social în grupuri de copii, dezvoltându-și astfel abilități sociale esențiale.
Figurile pot fi realizate fie cu hârtie origami japoneză originală, fie cu alte tipuri de hârtie, ca de exemplu hârtia pentru cadouri și colile pentru construit. Trebuie să avem în vedere ca hârtia să fie îndeajuns de solidă, să nu se rupă la pliere, să nu se șifoneze și să nu capete valuri. Pentru cine are timp și talent este indicată și folosirea hârtiei albe care se va colora pe o față cu acuarele sau tempera.
Zülal Aytüre – Scheele vorbește de câteva reguli de bază care trebuie respectate la împăturirea hârtiilor:
Figurile se vor împături mereu pe o suprafață netedă și plată;
Hârtiile se măsoară și se decupează de fiecare dată foarte exact;
Îndoiturile arătate se măsoară cu multă grijă;
Întâi se va împături forma de bază care aparține figurii respective;
Etapele de lucru trebuie privite în ansamblu , în legătură cu etapa anterioară și cu cea care urmează;
Dacă o împăturire eșuează se recomandă revederea tuturor etapelor parcurse, pentru a verifica dacă direcțiile de împăturire au fost urmate întocmai.
3.9. Tehnica modelajului
Tehnica modelajului este activitatea preferată de școlarii mici datorită activității lor preferate, jocul, și a dorinței lor de a reprezenta realitatea imediată cu propriile lor mâini. Cred că prin modelaj copiii își exprimă cel mai bine creativitatea deoarece această activitate le permite să creeze din plastilină, lut sau alte paste modelatoare personaje reale dar și fantastice , figurine mai mult sau mai puțin complicate , copilul învățând să gândească creativ, să-și dezvolte gândirea , imaginația dar și voința și răbdarea de a duce la îndeplinire o activitate.
Prin modelaj copilul are acces la cunoașterea profundă a vieții și a realității înconjurătoare. Modelajul este forma cea mai concretă de exprimare a realității în volume plastice, artistice prin folosirea unor materiale ușor de prelucrat ( plastilină, lut, argilă) de către copii.
Chiar de la primul contact cu pasta modelatoare copiii reușesc să realizeze lucrări originale deschizându-le interesul și dorința de a continua această activitate. Se poate modela în plastilină, lut, fimo, ceară , ipsos. Materialele și modalitățile de realizare pot fi foarte diverse , dar elementele de tehnică trebuie îmbinate cu cele de limbaj plastic sau de compoziție.Prin modelaj copiii înțeleg cel mai bine desfășurarea formelor în spațiu,volumul și tridimensionalitatea acestora.
În Albumul metodic de creație artistică plastică se face referire la câteva tehnici de lucru ale sculpturii, specifice modelajului absolut necesare în procesul educației artistice plastice a copiilor după cum urmează:
Inițierea în tehnica modelării presupune cunoașterea materialelor și instrumentelor de lucru, însușirea unor procedee tehnice elementare ca apăsarea, turtirea, strângerea, rularea în palme sau pe planșetă realizându-se forme dintr-o singură bucată de lut fără a adăuga sau scoate material.
Realizarea prin adăugire a unei plăci de lut – se pornește de la realizarea unei plăci de lut la care adăugăm treptat alte bucăți de lut.
Realizarea prin apăsare și deformare a formei – pornind de la o formă de bază dată de profesor , prin presare cu diferite corpuri tari, se realizează un volum plastic cu suprafețe vibrate. Aceasta este una dintre cele mai accesibile și atractive tehnici petru copii datorită materialelor cu care se execută presarea pe forma de lut ( bucăți de lemn, crengi rupte, frunze, creioane, bucăți de pânză, plante cu structuri diferite). Se obțin amprente deosebit de variate, ca adâncime și dimensiune.
Realizarea prin eliminare din volumul bloc – tehnică utilizată de grupele de avansați în arta modelajului. Se pornește de la forma inițială care poate fi dată sau realizată de elev și prin îndepărtarea materialului se ajunge la forma dorită.
Transformarea unui volum inițial prin sugrumare – volumul inițial construit pe structuri compoziționale simple și în forme geometrice cunoscute de copii, se modifică prin strangularea cu mâinile la diferite înălțimi, sau distanțe, căpătând forme și dimensiuni dintre cele mai variate.
Transformarea prin despicare- se pornește de la o formă inițială, apoi elevul taie materialul la diferite înălțimi și adâncimi pe direcții orizontale, verticale sau oblice și curbează partea tăiată sau o îndepărtează de forma inițială , astfel ca volumul să capete noi linii dinamice.
Plierea materialului – tehnică folosită după ce elevii și-au însușit tehnica despicării. Se pleacă de la forma de bază care apoi se taie și se suprapun formele într-o anumită ordine și distanță.
Vibrarea suprafețelor – formele create prin diferite tehnici capătă noi expresivități prin vibrarea suprafețelor ce compun volumul. Vibrarea suprafețelor se face prin diferite modalități: netezirea suprafețelor cu mâna uscată sau udă, apăsarea cu o bucată de sac sau pânză, udată și stoarsă, presarea cu diferite materiale etc.
Aceste tehnici de lucru specifice modelajului trebuie cunoscute de către elevi în funcție de particularitățile de vârstă și individuale ale acestora.
3.10. Tehnica suflării și scurgerii
Procedeul folosește picăturile de culoare picurate sau stropite la întâmplare. Acest lucru se poate obține fie cu degete muiate în culoare fluidizată , fie cu un tampon bine înmuiat în culoare; după aceasta , cu jeturi de aer , sunt dirijate după voința și fantezia fiecăruia. Picăturile se aplatizează, căpătând o semnificație. Ele pot fi corectate și completate cu pensula sau degetele.
Tehnica scurgerii, foarte asemănătoare cu cea a suflării, presupune un ansamblu de picături colorate cu fluiditate mare și în cantitate suficientă, pe care apoi, prin balansarea foii, le lăsăm să se scurgă liber.Scurgerea poate fi dirijată prin conducerea picăturii pe anumite porțiuni cu ajutorul aerului suflat ( în cazul compozițiilor).
3.11. Tasimania
Tehnica presupune realizarea indirectă fără pensulă sau alt instrument, a unor pete (forme spontane, accidentale) ca urmare a urmei presării cu mâna. Formele cromatice spontane obținute sunt similare cu reprezentări vizuale deja cunoscute ( fluturi, flori, gâze).
Tasimania este de două feluri:
Simetrică :se așterne pe o hârtie albă, de preferat satinată, două sau mai multe pete de cerneală, tuș sau culoare, care urmează a fi întinse prin îndoirea hârtiei pe mijlocul grupărilor. Procedeul este folosit la testul lui Rohrscharch.
Asimetrică : se folosește un strat în mai multe pete de guașă negre sau colorate, pe o hârtie de preferință albă și satinată, în așa fel încât grosimea stratului să nu fie pe toată întinderea lui la fel. Se aplică peste aceasta o altă hârtie care se presează moderat , în sensuri diferite sau nu. Foile desprinse apoi una de alta oferă două forme accidentale identice care, ca și cele simetrice , pot fi transformate în semne sau chiar compoziții prin completări sau modificări parțiale cu pensula ori cu foarfeca prin decupare.
În cadrul acestei tehnici , deosebit de importantă este activitatea de descoperire ( exercițiu de observare a unor însușiri estetice ale formelor care nu se pot distinge ușor la prima vedere) și analizare a formelor obținute care presupune înțelegerea calităților formelor, culorilor, ceea ce conduce la prelucrarea și integrarea formelor în compoziții expresive și originale bazate pe capacitatea de fabulare a fiecărui copil și a completării cu măiestrie cu ajutorul pensulei sau degetelor.
3.12. Tehnica lumânării
Tehnica presupune folosirea oricărui fel de lumânare, dar cele mai bune sunt cele de pom de iarnă și mai ales cele colorate. Cu ele se pot desena pe suport ( hârtie) diferite peisaje sau ce dorește fiecare. Este bine ca în desen să existe o preponderență a liniilor și nu a petelor. Pentru ușurința copiilor este bine dacă înainte de a desena cu lumânarea se execută schița în creion, pentru ca apoi desenul să se execute dintr-o dată. Daca lumânarea este colorată ( roșie, verde, albastră), urma ei pe hârtie este mai vizibilă, dacă este albă, urma ei poate fi vizibilă numai atunci când hârtia este așezată în lumină.
După terminarea desenului se pictează toată suprafața cu acuarele în culori tari ( roșu, verde sau albastru închis).; nu sunt indicate culorile pe bază de clei ( opace). Pe conturul desenat cu lumânarea , culoarea nu se prinde și astfel desenul apare alb sau mai deschis pe fondul colorat închis.
Cercetare didactică pe tema Stimularea creativității elevilor în orele de AVAP prin utilizarea unor tehnici variate de lucru
CAPITOLUL 4 – Coordonatele generale ale cercetării
4.1. Motivarea cercetării
Studiile din domeniul psihologiei copilului mic m-au ajutat să înțeleg că toți copiii dispun de un potențial creativ, de anumite trăsături care favorizează actul creator. Deosebirile se exprimă prin intensitatea cu care se manifestă acest potențial și prin domeniul în care se aplică. El reprezintă o posibilitate latentă ce se poate întrevedea de la cea mai fragedă vârstă.
Potențialul creativ cunoaște o dinamică specifică de-a lungul dezvoltării ontogenetice și îmbracă nuanțe individuale de la o persoană la alta.
În urma observării spontane a colectivului meu de elevi în cadrul activităților școlare consider că unii au un potențial creativ destul de ridicat, relevat prin năstrușnicia răspunsurilor la întrebări, capacitatea de rezolvare a problemelor, dorința de nou și de descoperire , plăcerea de a picta și ingeniozitatea figurilor obținute prin activitatea de modelaj în plastilină, capacitatea de a crea povești sau de a continua o poveste.
Consider că, pentru orice profesor, conștientizarea conceptului de creativitate, înțelegerea sa în termeni operaționali și punerea lui în valoare cu toate consecințele instructiv-educative este deosebit de importantă la orice nivel educațional.
Sarcina primordială a oricărei instituții de învățământ este cultivarea creativității de timpuriu, în scopul dezvoltării omului de mâine care să răspundă cerințelor unei societăți moderne și în continuă mișcare. A. Burnett spunea în anul 1962 : ”Această lume nu va mai exista când ei vor fi adulți iar noi nu știm, nimic nu ne permite să știm cum va fi lumea lor. Atunci să-i învățăm cum să se adapteze”.
Cadrul didactic este cel care poate stimula creativitatea școlarilor mici prin selectarea și aplicarea unor metode și procedee de stimulare a învățării diferențiate, individuale și de grup, prin adaptarea la ideile copiilor și acceptarea ideilor neobișnuite ale acestora fără a judeca, prin crearea unui mediu care permite copiilor să exploreze și să se joace, alocându-le destul timp pentru explorarea tuturor posibilităților.
Deoarece creativitatea este una dintre cele mai importante valori umane , sociale și educaționale, încă insuficient studiată, consider o provocare în parcursul meu didactic în a aplica acest experiment formativ la nivelul clasei de elevi la care îmi desfășor activitatea. Am ales ca domeniu de aplicare Artele Vizuale și aAbilitățile Practice deoarece consider că este domeniul în care copilul își exprimă cel mai bine propriile trăiri, toate achizițiile sale intelectuale, afective, voliționale, motivaționale, dar și nevoia de a reda imaginea într-un mod artistic sau plăcerea de a povesti în imagini.
De asemenea, programa școlară pentru clasa I îmi permite să fiu flexibilă și să abordez integrat conținuturile învățării încurajând astfel inițiativa și libertatea de exprimare a copilului prin intermediul limbajului vizual. Accentul trebuie însă pus pe elementul ludic care cultivă spontaneitatea constructivă și creatoare a școlarului din clasele primare.
4.2. Scopul și obiectivele cercetării
Lucrarea de față, pe lângă caracterul constatativ are și un caracter aplicativ –experimental-formativ prin introducerea unor tehnici de lucru creative în cadrul orelor de Arte Vizuale și Abilități Practice. În sensul celor exprimate mai sus, scopul principal al lucrării poate fi ușor dedus:lucrarea își propune să evidențieze influența tehnicilor de lucru aplicate în orele de Arte Vizuale și Abilități Practice asupra creativității școlarului mic.
Nu mi-am propus alte scopuri colaterale în afara stimulării creativității în domeniul Artelor Vizuale, însă aplicarea de tehnici de lucru diverse aduce efecte pozitive și în alte domenii de activitate despre care voi scrie în capitolul ”Concluzii”.
În ceea ce privește obiectivele cercetării acestea sunt următoarele:
Identificarea nivelului potențialului creativ la școlarii mici în urma aplicării de tehnici de lucru diverse;
Elaborarea de modalități concrete de valorificare a creativității în vederea optimizării activității didactice la școlarii mici;
Valorificarea creativității școlarilor mici în scopul dezvoltării lor ulterioare și a adaptării la societatea contemporană în continuă schimbare.
4.3. Ipoteza și variabilele cercetării
Ipoteza acestei cercetări este următoarea : Dacă la clasă se aplică sistematic tehnici de lucru diverse ce vizează domeniul Arte Vizuale și Abilități Practice, atunci elevilor le va fi stimulată creativitatea artistică.
Variabilele cercetării:
Variabila independentă : implementarea unui program centrat pe activități care au la bază pictura și modelajul, utilizând materiale și tehnici atractive și stimulative.
Variabilele dependente:
nivelul de dezvoltare a capacităților creative , cognitive și sociale ale școlarilor mici;
4.4. Eșantionul cercetării
Grupul țintă vizat îl reprezintă elevii clasei I E ai Școlii Gimnaziale nr. 117, din București cărora le sunt învățătoare din septembrie 2014 .Colectivul este format din 29 de elevi, 14 băieți și 15 fete cu vârste cuprinse între 7 -8 ani. Cei mai mulți provin din familii preocupate de învățare, cu studii medii sau superioare. Există doar patru elevi cu dificultăți de învățare, create în special din pricina situației familiale (situație materială precară, lipsa educației în familie, probleme medicale).Sunt dezvoltați normal din punct de vedere fizic și prezintă trăsături psihice și acționale specifice vârstei. Gândirea lor este încă concretă, bazată pe suporturi intuitive, mai ales în fața unor sarcini noi, neobișnuite, dificile. Dispun de un vocabular relativ bogat, rețin cu ușurință informații, date, poezii. Formele creative ale imaginației sunt stimulate de joc și fabulație, de povestire, de activitățile practice și muzicale.Se observă, în cazul unor copii, evoluția atenției de la forma sa involuntară spre cea voluntară, de la cea puțin stabilă, la cea stabilă. Desenul și pictura cer coordonarea simultană a mai multor activități și punerea în evidență a mai multor repere perceptive, diverse cerințe care duc la concentrarea, stabilizarea atenției.
Elevii manifestă caracteristicile firești ale vârstei, fiind înclinați spre joc și dornici de nou, având multă energie și dorință de afirmare (cei mai mulți sunt foarte activi la ore). Câțiva dintre ei excelează în domeniul artelor vizuale, dovedind o creativitate peste medie. Le place să își exprime părerile, să participe la diverse activități sau proiecte, să modeleze în plastilină, să picteze și să facă diverse obiecte cu propriile lor mâini. Mereu veseli și creativi, ei au fost și încă sunt partenerii mei în realizarea unei educații de calitate.
4.5. Locul de desfășurare și etapele cercetării
Experimentul s-a desfășurat în condiții naturale în cadrul orelor de Arte Vizuale și Abilități Practice, respectând structura anului școlar și urmărind ipoteza de lucru propusă.
Cercetarea s-a desfășurat în perioada octombrie -mai, a anului școlar 2015 – 2016, la Școala Gimnazială nr. 117, București, sector 6la nivelul clasei I E . Am considerat că disciplina ”pilot”, AVAP, este cea mai potrivită pentru observarea potențialului creativ al copilului mic, având obiective de referință ce vizează aspectul creativității în complexitatea sa.
Experimentul a cuprins trei etape:
Etapa preexperimentală – a cuprins perioada 1 -30 octombrie 2015. În această etapă s-a urmărit testarea inițială privind nivelul manifestărilor creative ale școlarilor mici.
Etapa experimentală – a cuprins perioada 1 decembrie 2015 – 8 mai 2016. În această perioadă am aplicat grupei experimentale tehnici diverse de lucru în cadrul disciplinei AVAP.
Etapa postexperimentală – a cuprins perioada 9 mai – 31 mai 2016 , urmărind testarea finală , analiza și înregistrarea datelor obținute.
4.6. Metode și instrumente de cercetare utilizate
Dată fiind complexitatea problemei studiate , evaluarea inițială nu poate fi una liniară, unidimensională. Am considerat important să desfășor o analiză complexă a manifestărilor creative ale școlarilor mici în cadrul orelor de Arte Vizuale și Abilități Practice.
Pentru a putea identifica influența aplicării unor tehnici de lucru asupra creativității elevilor, am aplicat metode de cercetare diverse : observația sistematică, metoda testelor, studiul de caz și analiza produselor activității.
Aceste metode au fost aplicate atât în etapa inițială, preexperimentală , cât și în etapa finală, comparativă. Desigur, pe parcurs am realizat observări și mici evaluări ce țin de progresul problemei studiate.
4.6.1. Observarea sistematică
În cadrul cercetării am aplicat observația directă în cadrul orelor de Arte Vizuale și Abilități Practice, în condiții cât mai variate.Fiind vorba de un colectiv de 29 de elevi, observarea sistematică nu i-a putut îngloba pe toți, sub forma unui grafic sau a unei scări de clasificare. Deși observarea nu a avut un caracter sistematic precis, am realizat notări și comentarii asupra celor observate săptămânal, atunci când existau dovezi relevante. De asemenea, voi analiza în paginile următoare și alte observații generale, la nivel de grup / de elev. Consider că această metodă de cercetare este cea mai relevantă, ea reflectând, de fapt, ceea ce cadrul didactic întâmpină: elevi ”roboți”, incapabili de autostimulare, de autocunoaștere și autonomie sau elevi independenți, motivați, care dau dovadă că se cunosc și știu să ia decizii pentru o învățare eficientă. Realitatea observată la clasă este realitatea de ”zi cu zi”, ea reprezentând transformarea elevilor. Deoarece perioada cercetării este de 5 luni există progrese ce vor fi enunțate.
4.6.2.Analiza produselor activității
Această metodă este foarte eficientă în identificarea potențialului creativ al unui copil, deoarece orice produs realizat de acesta oferă informații cu privire la capacitățile psihice, stilul realizării, nivelul dotării, progresele realizate în învățare. Ion Drăgan și Nicola Ioan spuneau despre produsele activității că sunt : ”obiectivări ale muncii elevilor, desfășurate în cadrul școlii sau în afara ei, sub îndrumarea pedagogică a învățătorului, oferind posibilitatea cunoașterii personalității lor.”
Potențele, forțele psihice, însușirile și capacitățile omului se exteriorizează nu numai în conduite motorii, verbale sau expresive, ci si în produsele activității sale. Astfel, desenele, obiectele, creațiile, modul de concepere și rezolvare a unor probleme, sunt obiectivări ale disponibilităților psihice individuale.
Dintre produsele prin care se exteriorizează potențialul creativ al copilului m-am oprit asupra desenelor și figurilor obținute prin modelaj.
M-au interesat cei patru factori intelectuali ai creativității : fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea și elaborarea. Torrance definește acești termeni astfel: ” fluiditatea înseamnă mai multe idei; flexibilitatea- noi soluții când situația se schimbă; originalitatea – idei neuzuale; elaborarea – detaliile”. ( Torrance, 1993)
Am urmărit analizarea a două tipuri de desene : desen cu temă la alegere și cu temă impusă ,dar și obiectele obținute prin modelarea liberă sau prin presare, tinând cont de indicatorii și punctajele prezentate în tabelul de mai jos .
Tabelul nr. 1. Indicatori și punctaje
4.6.3. Studiul de caz
Studiul de caz este o metodă complexă de sintetizare și sistematizare a informațiilor obținute cu ajutorul celorlalte medode de colectare a datelor. Oferă o imagine de ansamblu a problemei cercetate, fiind profund particularizată.
În cazul de față studiul de caz este foarte important pentru a analiza mai bine factorii care frânează sau stimulează conduita creativă sau noncreativă a școlarului mic. În urma testelor de creativitate date la începutul cercetării au fost selectați cinci elevi : doi foarte creativi, doi care au potențial creativ dar nu îl valorifică la maxim din diverse motive, unul cu o conduită noncreativă. În timpul cercetării le voi acorda atenție sporită ( consemnări în grila de observare atunci când este cazul, analiza amănunțită a desenelor cu temă liberă sau la alegere, analiza obiectelor obținute prin modelaj, conduita în timpul orelor de AVAP, influența noii abordări a disciplinei asupra potențialului lor creativ).
4.6.4.Metoda testelor
Prin administrarea testelor am investigat potențialul creativ al elevilor urmărind evoluția celor 5 factori intelectuali ai creativității:
fluiditatea figurală – indicator al rapidității, al ușurinței de asociere în planul gândirii, indicele de fluiditate –numărul total de răspunsuri;
flexibilitatea figurală – indicator al capacității de restructurare a gândirii în raport cu noile situații,indicele de flexibilitate- numărul total de categorii diferite în care se pot include răspunsurile ;
originalitatea figurală- capacitatea de integrare a unor elemente diverse în același câmp perceptiv, indicele de originalitate – raritatea răspunsului prin raportare la o repartiție procentuală;
elaborarea figurală- capacitatea de transformare și combinare de idei în procesul construcției mintale, indicele de elaborare- numărul de detalii care completează și nuanțează răspunsul;
abstractizarea semantică – capacitatea de interpretare abstract-verbală a desenului prin titlul acordat.
În acest sens am aplicat la clasă următoarele probe:
Proba ” formelor geometrice ” elaborată de V. Filimon (prelucrare a probei ”cerc” a lui M. Tyson. Prin administrarea acestui test am urmărit nivelul de dezvoltare a flexibilității, fluidității, originalității plastice. Fiecare elev primește o foaie pe care sunt desenate 5 cercuri; ei trebuie să realizeze cât mai multe și mai diferite desene. Notarea fiecărui desen s-a făcut astfel: pentru identificarea fluidității -1 punct pentru fiecare desen realizat, pentru identificarea flexibilității – 1 punct pentru fiecare categorie de obiecte desenate, pentru identificarea originalității – 1 punct pentru fiecare element original realizat pe baza celor 5 cercuri date.
Proba”Construcția unui tablou” (din testul de creativitate a lui Torrance) care urmărește următorii factori: originalitate, elaborare și abstractizare semantică. Pornind de la un cerc, elevii trebuie să se gândescă la un tablou sau la un obiect pe care să-l deseneze incluzând acestă figură ca parte integrantă.Vor putea adăuga primei idei care le vine în minte altele noi, astfel încât să obțină o poveste cât mai interesantă. La final vor trebui să dea un titlu cât mai inteligent și cât mai neobișnuit care să descrie poveste desenată. Scorarea se face conform informațiilor preluate din cartea Margaretei Dincă, Teste de creativitate , după cum urmează:
Originalitatea – scorarea se face pe o scară cuprinsă între 0-3 puncte, pentru compoziții singulare -3 puncte, pentru variante întâlnite de 2-3 ori -2 puncte, pentru cele cu frecvență mai mare 1 punct.
Abstractizarea semantică ( originalitatea titlului) se scorează pe o scală de la 0 la 3 puncte astfel : 0 puncte-titluri banale, care repetă desenul, 1 punct – titluri descriptive concrete, 2 puncte – titluri descriptive, dar imaginative, în care modificarea merge dincolo de concret, 3 puncte – titluri abstracte, dar adecvate , care merg dincolo de ceea ce se poate vedea.
Elaborarea – se acordă puncte în funcție de numărul de elemente, detalii, idei adăugate la figura dată , indiferent unde sunt plasate aceste detalii. Notarea se face astfel: între 0-4 elemente : 1 punct, între 5 – 9 elemente : 2 puncte, între 10 – 14 elemente : 3 puncte.
Am aplicat testele atât în etapa inițială, preexperimentală, cât și în etapa finală, postexperimentală, pentru a analiza, progresul sau stagnarea trăsăturilor de creativitate ale subiecților participanți.
4.7.Implementarea experimentului
Experimentul a fost aplicat în cadrul disciplinei Arte Vizuale și Abilități Practice , în perioada 1 decembrie 2015 – 8 mai 2016, însumând 18 săptămâni ( 31 ore).
Am construit 6 unități de învățare în cadrul cărora am aplicat 7 tehnici de lucru : dactilopictura, tehnica formelor tăiate: colajul și decolajul, tehnica ștampilei, tehnica modelajului, tehnica suflării și scurgerii,tehnica picturii în acuarelă, tehnica picturii în tempera prezentate în tabelul de mai jos:
Tabelul nr. 2. Conținuturile învățării
În ceea ce privește alocarea orelor pe domenii de activitate se constată următoarele: am alocat 16 ore domeniului Pictură ( tehnicile: dactilopictura, tehnica formelor tăiate: colajul și decolajul, tehnica ștampilei,tehnica suflării și scurgerii,tehnica picturii în acuarele, tehnica picturii în tempera) și 15 ore domeniului Modelaj ( tehnica: modelare liberă, presare). Unitățile de învățare au urmărit abordarea integrată a conceptelor specifice utilizate și dezvoltarea competențelor generale și specifice ale programei școlare pentru disciplina Arte Vizuale și Abilități Practice. Sarcinile propuse au fost în concordanță cu particularitățile psihice și individuale ale participanților la cercetare. Stimularea minții elevilor a fost în prim plan, iar aceasta s-a desfășurat prin diferite situații de comunicare autentică și prin activitate practică.
Ideile copiilor au fost foarte ușor puse în practică deoarece aceștia sunt dornici de descoperire și experimentare. Participarea la aceste activități ne-a permis, atât mie , cât și elevilor mei să ne simțim eliberați și stimulați să desfășurăm o învățare naturală , aplicativă și concretă. Mi-am propus ca elevii să se îndepărteze de simpla reproducere și executarea fără a se întreba ” De ce ?” și ” Cum ?”, și să fie stimulați să gândească și să dobândească priceperi și deprinderi transversale de lucru, realizând astfel un proces de învățare mai clar, mai eficient, mai structurat
CAPITOLUL 5 – Analiza și interpretarea rezultatelor
5.1. Interpretarea analizei inițiale
În etapa inițială, preexperimentală, am investigat fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea , elaborarea și capacitatea de abstractizare semantică. Ca metode de cercetare aplicate amintesc analiza produselor activității (desene cu temă liberă, desene cu temă dată, figurile obținute prin activități de modelaj), testele de creativitate și studiile de caz.
5.1.1.. Analiza testelor de creativitate
Proba ” formelor geometrice” a avut ca scop identificarea potențialului creativ inițial al școlarilor participanți la cercetare.
Materiale folosite : foi de desen pe care sunt desenate 5 cercuri, creioane colorate
Forma de organizare : individual
S-a creat o atmosferă relaxantă, ludică testându-se simultan maximum 15 respondenți ( în cazul de față am aplicat testul în două sesiuni distincte : în prima au fost testați 15 elevi, în a doua 14 elevi).
În urma aplicării probei ”formelor geometrice” am constatat următoarele : fluiditatea plastică este cea mai înaltă la 12 din 29 de elevi , pe când , în ceea ce privește flexibilitatea doar 8 elevi din 29 au obținut punctajul maxim acordat. De asemenea, 12 elevi din 29 sunt la nivelul minim al originalității fapt explicat și prin caracterul concret al gândirii și imaginației reproductive care îi caracterizează la această vârstă.
Grupul studiat se caracterizează prin fluiditate plastică ridicată , 40 % dintre cei cercetați obținând punctajul maxim. Flexibilitatea plastică este mai crescută la 25 % dintre elevi , aceștia având o capacitate mai ridicată de a produce diferite categorii de idei și de a trece mai ușor de la o categorie la alta.Originalitatea, redată prin răspunsuri care dovedesc imaginație și forță creativă, este foarte scăzută, excepție făcând 4 din 29 de copii, care ies în evidență prin soluțiile lor originale.
Se remarcă faptul că fluiditatea plastică este mai ridicată decât flexibilitatea și originalitatea, precizia redării elementelor compoziționale este completată de un început de expresivitate, acestea fiind furnizate de experiența cognitivă, dar și de universul interior al copilului.
În graficul de mai jos sunt prezentate rezultatele inițiale obținute la proba ” forme geometrice”:
Fig.1.Rezultatele inițiale ale probei ” forme geometrice”
Fig. 2,3. Desene ilustrative ale probei ” forme geometrice”
Proba ” Construcția unui tablou” ( din testul de creativitate a lui Torrance) care urmărește următorii factori: originalitate, elaborare și abstractizare semantică.
Materiale folosite : foi de desen pe care este desenat un cerc, creioane colorate
Forma de organizare : individual
După aplicarea testului de construire a unui desen pornind tot de la un cerc am constatat că 5 din 29 de elevi se situează la nivelul de sus al originalității, însă în ceea ce privește nivelul de abstractizare semantică desprinsă din titlul dat tabloului creat doar 2 elevi au dat titluri ” abstracte” pentru nivelul lor de vârstă, majoritatea dând titluri concrete , descriptive ( 15 elevi) și titluri banale ( 12 elevi). În ceea ce privește elaborarea tabloului, adică detaliile, cei mai mulți elevi au desenat între 5 și 9 elemente într-un timp dat de 10 minute. În desenele lor se întâlnesc elemente din universul lor apropiat: animale, păsări, castele, plante, vietăți marine, mașini, jucării, oameni, clovni, locuințe, munți, vulcani.
Rezultatul privind originalitatea este similar celui obținut la testul anterior , aceiași 4 – 5 elevi având o originalitate ridicată, o tematică mai complexă și un ansamblu compozițional mai bine organizat.
Analizând aceste teste de creativitate am constatat că elevii cu originalitate mai crescută transpun în desenele lor sentimentele și emoțiile proprii prin replica figurilor din desen (tristețea, fericirea, mânia) dar și prin titlul ales. De asemenea, aproape toate desenele sunt încărcate de semnificații, fiecare elev încercând să transmită ceva. Elevii mai creativi au utilizat mai multe detalii pentru a reda un desen cât mai sugestiv.
În ceea ce privește titlurile acestea sunt , de cele mai multe ori, raportate la starea emoțională a subiecților, în cazul copiilor creativi fiind mai sugestive. La acestă vârstă majoritatea titlurilor sunt descriptive, concrete, dar sunt și câteva descriptiv- imaginative, în care modificarea merge dincolo de concret sau de descrierea fizică .
Am remarcat și o capacitate ridicată de elaborare la nivelul desenelor copiilor mai creativi, comparativ cu ale celorlalți , aceasta presupunând o mai mare capacitate de combinare a ideilor în procesul construcției mintale.
Rezultatele obținute dezvăluie o serie de aspecte legate de comportamentul creativ la școlarii mici, în cazul celor mai creativi fiind vorba de manifestarea unor comportamente diferite de cele obișnuite, comune.
Am obținut următoarea distribuție de valori prezentată în graficul de mai jos:
Fig.4. Rezultatele probei” Construirea unui tablou”
Consider că pentru a se dezvolta și manifesta creativ, copilul are nevoie de libertate dar și de îndrumare, încurajare, de indicații precise, de un suport intuitiv , de indicații verbale , de procedee de explorare perceptivă.
Fig.5. Fetița cea cuminte Fig.6. Apusul nopții
Fig.7. Regele leu Fig.8. Hello Kitty
Fig.9. Angry Birds Fig.10.Pisicuța mea
5.1.2. Analiza produselor activității
Analiza produselor activității în faza inițială a avut scop diagnostic; am stabilit, astfel, nivelul inițial al potențialului creativ al participanților la experiment.
În urma studierii desenelor elevilor am constatat că în desenul cu temă dată flexibilitatea este mai ridicată decât în cazul desenelor cu temă la alegere. Imaginația școlarului mic are nevoie de suporturi concrete, de indicații din partea cadrului didactic pentru a-și exprima trăirile și cunoașterea prin desen. Primirea de informații suplimentare, fie și numai prin indicarea unei teme plastice, conduce la creșterea flexibilității figurale.
Pe baza experienței cognitive, elevii combină, complică, îmbogățesc , dau semnificație proprie obiectelor potrivit nevoilor și trăirilor lor afective.
Elevii au fost permanent puși în situația de a experimenta, de a valorifica experiența personală și de a observa mediul înconjurător . Fluiditatea plastică este în schimb mai ridicată în desenele cu temă liberă, copiii redând aspecte din universul lor apropiat: scene din povești cunoscute, personaje de poveste sau din desene animate vizionate, aspecte din viața cotidiană, de la școală, din parc, de acasă.
Originalitatea, considerată după noutatea elementelor compoziționale este apanajul unui număr limitat de elevi ( 4 -5 elevi) care se remarcă și printr-o capacitate mai ridicată de ”abstractizare semantică” , redată prin năstrușnicia titlurilor ( ”Omul dublu”, ”Peștele regal”, ”Puf cu moțul cafeniu”,”Înțeleptul Ghiță”, ”Apusul nopții”).
În ceea ce privește activitatea de modelaj nivelul fluidității și al originalității este mai ridicat în cazul modelajului cu temă liberă.
5.1.3. Studii de caz
Pentru o perspectivă și mai concretă, voi analiza din punct de vedere cognitiv și al potențialului creativ cinci elevi, atât inițial, cât și final. Studiile de caz sunt necesare în lucrarea de față, întrucât, așa cum am mai specificat, schimbările provocate nu sunt cantitative, ci calitative. Chiar dacă la final voi prezenta și modificări generale (la nivel de grup), consider important să existe studii de caz concrete și grăitoare. De asemenea, cazurile au fost alese în urma rezultatelor obținute la testele de creativitate aplicate .
Notațiile din tabel sunt urmare a evaluărilor inițiale și a observărilor sistematice dinaintea aplicării:
Tabelul nr. 3. Studii de caz
Graficul de mai jos va prezenta o analiză comparativă a rezultatelor obținute de cei cinci elevi la testarea inițială și va clarifica informațiile prezentate în tabelul de mai sus.
Fig.11. Analiza comparativă a rezultatelor obținute de studiile de caz
În toate cazurile analizate, există potențial cognitiv și creativ, cu excepția ultimului elev care are un potențial creativ foarte scăzut. În partea finală voi analiza progresul copiilor, pentru observarea implicațiilor programului aplicat.
5.2. Analiză de parcurs
5.2.1. Caracterizarea generală a activităților zilnice desfășurate
În faza experimentală am proiectat lecții, aplicând o strategie de tip euristic, în care tehnicile de lucru descrise în partea teoretică a lucrării și-au găsit locul în funcție de tema plastică și de conținuturile disciplinei Arte Vizuale și Abilități Practice prevăzute în programa școlară. Activitățile desfășurate s-au derulat pe parcursul a 31 de ore, cuprinzând atât sesiuni de lucru individual cât și pe echipe pentru a putea valorifica mai bine tehnicile de lucru aplicate și pentru o analiză comparativă elocventă și relevantă.
S-a creat de fiecare dată un cadru plăcut care să permită copilului să comunice în ”imagini” autentic și fără inhibiții. De asemenea, am promovat cooperarea și exersarea capacităților lor empatice, intelectuale, creative. Toate activitățile desfășurate au avut un scop precis, acela enunțat în ipoteza de lucru stabilită la începutul cercetării.
În continuare voi exemplifica cu câteva activități desfășurate în perioada de implementare a cercetării urmate de constatările făcute .
Domeniul Pictură mi-a permis abordarea unor subiecte plastice familiare și totodată generoase. În cadrul fiecărei lecții i-am implicat pe elevi în exerciții – joc de antrenare a capacității creatoare, exerciții foarte utile în stimularea creativității acestora. Am abordat teme plastice complexe precum punctul, linia, pata,forma însă modul de abordare a fost foarte accesibil.Înaintea aplicării am purtat discuții asupra subiectului și temelor plastice abordate deoarece m-am confruntat cu o problemă frecvent întâlnită la această vârstă și anume existau copii care spuneau ” Nu știu să desenez ”.
În realitate copilul poate să deseneze orice însă nu are încredere în el. Trebuie astfel ajutat să deseneze, îndemnându-l să cerceteze mediul înconjurător, să găsească asemănări, să facă analogii, astfel încât să își depășească inhibițiile.
Dactilopictura a fost utilizată în predarea punctului, culorii și formei ca elemente de limbaj plastic abordând subiecte plastice precum ” Iarna a sosit în zori”, ” Chipul primăverii”, ”La mare sau la munte”, ”O lume de basm ”, ”Flori de primăvară”. Această tehnică le-a plăcut foarte mult deoarece copiilor le place să lucreze cu mâinile libere fără să folosească pensula.
Pentru tehnica colajului și decolajului am pregătit materiale didactice care să-i ajute pe elevi să realizeze subiectul plastic propus. Astfel, pentru tema ” Orașul viitorului” din data de 19 februarie 2016 am tăiat din hârtie glasată figuri geometrice de dimensiuni diferite pe care le-am pus la îndemâna copiilor. Le-am solicitat să realizeze pe foaia de bloc de desen o compoziție în care să ilustreze subiectul dat.
În aplicarea subiectului plastic ” Păsări și animale” din data de 25 martie 2016 am folosit planșe pe care era desenată doar o parte dintr-un animal sau pasăre. Fiecare copil a ales ceea ce i s- a părut mai potrivit pentru a realiza o compoziție , sarcina fiind de a întregi forma aleasă folosind tehnica colajului. Copiii au fost încurajați să realizeze animale sau păsări fantastice, obținând astfel imagini originale, păsări și animale care nu există în realitate. După realizarea compoziției de colaj foaiase completează cu acuarele, folosind pensula, ștampile sau dactilopictura.
Tehnica ștampilei am aplicat-o pentru a ilustra teme plastice precum ”Pata” sau ”Forma” și în subiecte plastice precum ” Iarna la munte” , ”Rama pentru tablou”, ” Ghiocelul”, ”Chipul primăverii”, ”O lume de basm”. Am folosit ștampile din cartofi, frunze, gume de șters, orice alt obiect care poate lăsa o formă de foaie dându-le copiilor posibilitatea să aleagă.
Au fost teme și subiecte abordate din perspectiva mai multor tehnici. Astfel subiectul plastic ” Chipul primăverii ” a fost realizat în tehnica suflării și scurgerii, tehnica ștampilei, tehnica picturii în tempera / acuarele sau dactilopictura. Clasa a fost împărțită în trei echipe fiecare având de aplicat una din cele trei tehnici propuse pentru realizarea aceleiași teme. Rezultatul a fost interesant și spectaculos.
Tehnica suflării și scurgerii i-a ajutat să înțeleagă noțiunea de formă spontană obținută accidental pe cale dirijată. În data de 12 ianuarie le-am propus copiilor subiectul plastic ” Copaci iarna” reușind să obținem forme spontane prin suflarea printr-un pai, în sensul dorit de ei, a unor pete de culoare fluidizată.
După ce am aplicat toate tehnicile de lucru le-am propus elevilor mei și câteva teme libere în care fie au avut posibilitatea să aplice o tehnică la alegere, fie să combine mai multe tehnici în același timp. Au obținut lucrări cu teme din universul lor apropiat : ” În parc”, ”Acvariul”, ” Ferma animalelor”, ”Papagalul Riki”, ”Pisicuța Hello Kitty” etc . Majoritatea a combinat două tehnici de lucru obținând lucrări originale și detaliate.
Tehnica modelajului este o tehnică întâmpinată cu mult entuziasm de toți copiii deoarece le place să obțină din plastilină sau din lut figurine care reprezintă animale, păsări, fructe, legume, jucării, eroi din poveste. Prin această tehnică elevii înțeleg noțiunile de volum, formă, tridimensionalitate. Am obținut lucrări prin modelare simplă și prin presare pe foaia de hârtie cu tematici diverse apropiate vârstei și intereselor lor.
În data de 15 decembrie 2016 am realizat prin presare subiectul ” Bradul de Crăciun” copiii având posibilitatea să realizeze din plastilină o compoziție diferită celor realizate până atunci. Prin modelare liberă am realizat ” Jucăria preferată” , ” Animale domestice și sălbatice”, ”Animale fantastice”, ”Eroul de poveste”.
Subiectul plastic ” Animale domestice și sălbatice ” l-am realizat în echipă ; clasa a fost împărțită în două echipe , fiecare echipă având sarcina de a realiza un miniproiect : prima echipă a realizat ” Ferma animalelor ” ( modelează animale domestice), a doua echipă a realizat ” Pădurea” ( modelează animale sălbatice). Lucrul în echipă le-a stimulat creativitatea ducând la obținerea unor proiecte elaborate și originale.
Modelajul în lut a fost mai dificil de aplicat dar lucrările realizate au fost foarte originale. Am realizat din lut ” Mărțișorul ” în data de 1 martie și ” Bijuterii pentru mama” în data de 11 martie. După uscare am pictat obiectele cu acuarele, tempera,guașe.
În ceea ce privește temele libere acestea au fost abordate cu mai mult interes copiii modelând mijloace de transport ( mașini, avioane, vapoare, troleibuz), insecte ( albine, fluturi, gărgărițe), flori, fructe,legume , obiecte de mobilier ( măsuțe, scaune, pat) etc.
Toate aceste exerciții au fost utilizate cu metodă pe tot parcursul educațional , deoarece consider că sunt necesare mai multe teme în decursul anului care să stimuleze creativitatea și imaginația. Gândirea copiilor trebuie permanent solicitată atât prin subiectele propuse cât și prin temele plastice de rezolvat.
Elevii au primit cu deschidere și naturalețe noua abordare, subiectele propuse și tehnicile de lucru , nesesizând explicit diferențele de predare-învățare, ci doar implicându-se mai activ și cu mai multă motivație. Spre exemplu, se poate observa ușurința în dezvoltarea unor deprinderi de asociere și aplicare a tehnicilor de lucru , atunci când sarcina este clară și potrivită propriei structuri mentale. Au reușit să comunice oral și într-un mod mai expresiv ceea ce au dorit să realizeze, și-au dezvoltat capacitatea de apreciere și autoapreciere a lucrărilor realizate de ei sau de colegi.
Încă din prima săptămână de lucru copiii au demonstrat abilități sporite de aplicare, asociere și combinare a tehnicilor de lucru specifice Artelor Vizuale și Abilităților Practice care vor duce spre final la creșterea fluidității, flexibilității și originalității . Cei mai mulți copii și-au însușit pașii realizării unei compoziții plastice / modelajului , construind produse de mare valoare, atractive și originale. Aceștia au fost mai creativi când au fost puși în situația de a-și alege singuri tehnica de lucru sau când au combinat mai multe tehnici de lucru în realizarea unei teme plastice. De asemenea, lucrul în grupuri mici și afișarea rezultatelor muncii lor i-a motivat să realizeze lucrări inedite. Experiența de învățare a fost cea care i-a ajutat să evolueze, iar în final să conștientizeze valoarea unui obiect de artă prin expozițiile realizate după fiecare unitate de învățare.
Voi exemplifica în continuare cu câteva schițe de proiect urmate de constatările făcute în urma desfășurării lecției.
CLASA: I
UNITATEATEMATICĂ: ” Povești la gura sobei”
DOMENIUL: Pictură
TEMAPLASTICĂ: Nonculori.Tonuri cromatice
SUBIECTULPLASTIC:” Iarna a sosit în zori!”
TEHNICI DE LUCRU UTILIZATE: Dactilopictura , tehnica picturii în tempera
COMPETENȚE SPECIFICE:
1.2. Identificarea liniei, a punctului, a culorii și a formei în contexte cunoscute
2.2. Exprimarea ideilor și trăirilor personale prin utilizarea liniei, punctului, culorii și formei
2.3. Realizarea de obiecte/construcții/folosind materiale ușor de prelucrat și tehnici accesibile
OBIECTIVE OPERAȚIONALE
Pe parcursul și la sfârșitul lecției elevii vor fi capabili:
O1- să definească noțiunile de ton cromatic și nonculoare pe baza cunoștințelor transmise, având la dispoziție reproduceri după opere de artă; Obiectivul se consideră realizat dacă fiecare elev definește noțiunile de ton cromatic și nonculoare;
O2- să utilizeze tehnicile de lucru cunoscute în realizarea unei compoziții plastice (dactilopictura, tehnica picturii în tempera) pe baza cunoștințelor anterioare; Obiectivul se consideră realizat dacă fiecare elev utilizează cel puțin o tehnică de lucru din cele cunoscute;
O3 –să realizeze o compoziție plastică într-o paletă cromatică adecvată subiectului; Obiectivul se consideră realizat dacă fiecare elev folosește tonuri cromatice specifice anotimpului iarna;
O4- să analizeze lucrările colegilor în funcție de criteriile prezentate; Obiectivul se consideră realizat dacă fiecare elev utilizează cel puțin două din criteriile prezentate de învățător.
METODE ȘI PROCEDEE: brainstormingul, observația, dialogul dirijat, exercițiul,turul galeriei
MATERIALE DIDACTICE: planșe, culori tempera, pensule, recipiente pentru apă, șervețele
DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII:
În etapa de captare a atenției se recită versurile poeziei ” Iarna ” de Vasile Alecsandri și se inițiază o discuție despre culorile întâlnite iarna, se discută despre nonculori și rolul acestora, despre modalitatea de obținere a tonurilor cromatice. Elevii descoperă pe reproduceri după opere de artă tonurile unei culori, după care se obțin pe foaia de încercare două -trei tonuri cromatice ale unei culori. Se discută despre monocromie și dominanta cromatică și se arată folosirea mai multor amestecuri.
Elevii se grupează apoi pe ateliere în funcție de tehnica de lucru preferată: unii folosesc dactilopictura , alții tehnica picturii în tempera. Se reamintesc aspecte legate de tehnicile de lucru folosite și se solicită să fie folosite tonurile de albastru pentru realizarea compoziției plastice.În etapa de obținere a performanței se supraveghează modul de obținere a amestecurilor, modul de compunere a spațiului plastic, respectarea regulilor de organizare corectă a elementelor plastice în compoziție, încadrarea în pagină, proporție, echilibru compozițional, expresivitate.
Se analizează și se discută planșele ținând cont de criteriile date:
Respectarea temei plastice;
Folosirea elementelor de limbaj plastic;
Echilibrarea și finalizarea compoziției;
Expresivitatea compoziției.
Fig.12, 13. Iarna a sosit în zori” folosind dactilopictura și tehnica picturii în tempera
CLASA: I
UNITATEA TEMATICĂ: ” Povești la gura sobei”
DOMENIUL: Pictură
TEMAPLASTICĂ: Forma – element de expresivitate plastică
SUBIECTULPLASTIC:” Anotimpul preferat” ( temă la alegere)
TEHNICIDELUCRU UTILIZATE: Dactilopictura, tehnica picturii în tempera, tehnica picturii în acuarele, tehnica suflării și scurgerii, tehnica ștampilei
COMPETENȚE SPECIFICE:
1.1. Sesizarea elementelor de detaliu ale unui mesaj vizual simplu, exprimat printr-o varietate de forme artistice
1.3. Manifestarea curiozității față de explorarea de mesaje artistice simple, exprimate vizual
2.1. Identificarea unor caracteristici/proprietăți ale materialelor întâlnite în mediul cunoscut
2.2. Exprimarea ideilor și trăirilor personale prin utilizarea liniei, punctului, culorii și formei
OBIECTIVE OPERAȚIONALE
Pe parcursul și la sfârșitul lecției elevii vor fi capabili:
O1 – să descopere semnificațiile plastice ale formei spontane și elaborate , având la dispoziție reproduceri după opere de artă ; Obiectivul se consideră realizat dacă fiecare elev va indica rolul formeispontane sau elaborate în compoziție ;
O2- să creeze o compoziție plastică , cu subiectul ” Anotimpul preferat” , folosind tehnicile de lucru cunoscute (dactilopictura, tehnica picturii în tempera tehnica picturii în acuarele, tehnica suflării și scurgerii, tehnica ștampilei); Obiectivul se consideră realizat dacă fiecare elev utilizează cel puțin o tehnică de lucru din cele cunoscute;
O3 –să realizeze armonia cromatică nuanțând culoarea pe care o folosește; Obiectivul se consideră realizat dacă fiecare elev folosește nuanțe specifice anotimpului preferat ;
METODE ȘI PROCEDEE: brainstormingul, observația, dialogul dirijat, exercițiul,turul galeriei
MATERIALE DIDACTICE: planșe, culori tempera, acuarele, frunze de diferite forme și mărimi, pensule, recipiente pentru apă, șervețele
DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII
În etapa de captare a atenției se recită versurile :
” Când crenguțele au flori,
Când vezi albina din zori
Și ies ghioceii afară,
Atunci știm că-i primăvară!
Soarele parcă e foc.
Cireșelele se coc,
Treierăm grâu și secară,
Negreșit, suntem în vară!
Fructe și legume coapte
Le-adunăm iute pe toate.
Păsările pleacă iară,
Frunza pică, deci e toamnă!
Când vin steluțe de sus
Și-n troiene s-au depus,
Când brăduțu-i mai iubit,
Știm că iarna a sosit!”
Se inițiază o discuție despre culorile întâlnite în fiecare anotimp, despre gama largă de culori strălucitoare oferite de anotimpurile : primăvara , vara, toamna, și depre monocromia anotimpului friguros, iarna. Se reactualizează cunoștințele despre tonuri, nuanțe, tente rupte ( prin amestecul unei culori cu alb sau negru se obțin tonurile,prin amestecul între culori vecine, semene, din ”Cercul culorilor” se obțin nuanțe, prin amestecul unei culori cu complementara sa se obține tenta ruptă ).
Elevii descoperă pe reproduceri după opere de artă forme spontane și elaborate și se identifică semnificațiile plastice ale formei. Se cere realizarea unei compoziții plastice, cu subiectul ” Anotimpul preferat” , folosind tehnicile de lucru cunoscute (dactilopictura, tehnica picturii în tempera tehnica picturii în acuarele, tehnica suflării și scurgerii, tehnica ștampilei)
Elevii se grupează apoi pe ateliere în funcție de tehnica de lucru preferată . Se reamintesc aspecte legate de tehnicile de lucru folosite și se solicită să fie folosită gama cromatică potrivită subiectului plastic ales.În etapa de obținere a performanței se supraveghează modul de obținere a amestecurilor, modul de compunere a spațiului plastic, respectarea regulilor de organizare corectă a elementelor plastice în compoziție, încadrarea în pagină, proporție, echilibru compozițional, expresivitate.
Se analizează și se discută planșele ținând cont de criteriile date:
Respectarea temei plastice;
Folosirea elementelor de limbaj plastic;
Echilibrarea și finalizarea compoziției;
Expresivitatea compoziției.
Fig.14.Vara (tehnica picturii în tempera) Fig.15. Primăvara ( pictură în acuarele)
Fig.16. Vara ( pictură în tempera) Fig.17. Toamna ( pictură în tempera)
Fig.18. Toamna ( tehnica ștampilei) Fig.19. Toamna (tehnica suflării)
Fig.20. Iarna ( dactilopictură) Fig.21. Toamna ( pictură în acuarele)
CLASA: I
UNITATEA TEMATICĂ: ” Prietenia”
DOMENIUL: Pictură
TEMA PLASTICĂ: Organizarea spațiului plastic
SUBIECTUL PLASTIC: ” Rama pentru tablou”
TEHNICI DE LUCRU UTILIZATE: tehnica colajului, tehnica ștampilei
COMPETENȚE SPECIFICE:
1.2. Identificarea liniei, a punctului, a culorii și a formei în contexte cunoscute
1.3. Manifestarea curiozității față de explorarea de mesaje artistice simple, exprimate vizual
2.2. Exprimarea ideilor și trăirilor personale prin utilizarea liniei, punctului, culorii și formei
2.3. Realizarea de obiecte/construcții/folosind materiale ușor de prelucrat și tehnici
accesibile
OBIECTIVE OPERAȚIONALE
Pe parcursul și la sfârșitul lecției elevii vor fi capabili:
O1 – să organizeze spațiul plastic urmărind un echilibru al elementelor ; Obiectivul se consideră realizat dacă fiecare elev realizează o compoziție armonioasă ;
O2- să utilizeze tehnicile de lucru cunoscute în realizarea unei compoziții plastice ( tehnica colajului, tehnica ștampilei) pe baza cunoștințelor anterioare; Obiectivul se consideră realizat dacă fiecare elev utilizează cel puțin o tehnică de lucru din cele cunoscute;
O3- să analizeze lucrările colegilor în funcție de criteriile prezentate; Obiectivul se consideră realizat dacă fiecare elev utilizează cel puțin două din criteriile prezentate de învățător.
METODE ȘI PROCEDEE: brainstormingul, observația, dialogul dirijat, exercițiul,turul galeriei
MATERIALE DIDACTICE: planșe, culori tempera, ștampile realizate din cartof, frunze de diferite forme și mărimi, hârtie glasată, foarfecă, lipici, pensule, recipiente pentru apă, șervețele
DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII:
Elevii au avut de realizat o compoziție plastică echilibrată, armonioasă, cu subiectul ” Rama pentru tablou”, folosind tehnica colajului și tehnica ștampilei. Clasa a fost împărțită în două grupe : ogrupă a aplicat tehnica colajului, cealaltă grupă tehnica ștampilei.
În etapa de obținere a performanței se supraveghează modul de compunere a spațiului plastic, respectarea regulilor de organizare corectă a elementelor plastice în compoziție, încadrarea în pagină, proporție, echilibru compozițional, expresivitate.
Se analizează și se discută planșele ținând cont de criteriile date:
Respectarea temei plastice;
Folosirea elementelor de limbaj plastic;
Echilibrarea și finalizarea compoziției;
Expresivitatea compoziției.
Fig.22. Rama (tehnica ștampilei) Fig.23. Rama (tehnica colajului)
CLASA: I
UNITATEA TEMATICĂ: ” Prietenia”
DOMENIUL: Modelaj
TEMA PLASTICĂ: Elemente de limbaj plastic : forma
SUBIECTUL PLASTIC:” Jucăria preferată”
TEHNICI DE LUCRU UTILIZATE: modelare liberă
COMPETENȚE SPECIFICE:
1.3. Manifestarea curiozității față de explorareade mesaje artistice simple, exprimate vizual
2.1. Identificarea unor caracteristici/ proprietățiale materialelor întâlnite în mediul cunoscut
2.2. Exprimarea ideilor și trăirilor personale prinutilizarea liniei, punctului, culorii și formei
2.3. Realizarea de obiecte/construcții/folosindmateriale ușor de prelucrat și tehniciaccesibile
2.4. Transformarea unui material folosind o tehnica simpla
OBIECTIVE OPERAȚIONALE
Pe parcursul și la sfârșitul lecției elevii vor fi capabili:
O1 – să observe diferența între forma plană și cea spațială în planșe ilustrative și reproduceri de artă ; Obiectivul se consideră realizat dacă fiecareelev face diferența între forma plană și cea spațială;
O2- să utilizeze tehnica modelării libere în realizarea jucăriei preferate; Obiectivul se consideră realizat dacă fiecare elev utilizează tehnica dată în obținerea cel puțin a unei jucării;
O3- să analizeze lucrările colegilor în funcție de criteriile prezentate; Obiectivul se consideră realizat dacă fiecare elev utilizează cel puțin două din criteriile prezentate de învățător.
METODE ȘI PROCEDEE: brainstormingul, observația, dialogul dirijat, exercițiul,turul galeriei
MATERIALE DIDACTICE: planșetă pentru modelat ,plastilină de diferite culori ,bețișoare subțiri, recipiente pentru apă, șervețele
DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII:
Elevii trebuie să aplice tehnica modelajului ( modelarea liberă) în realizarea jucăriei preferate. Înainte de începerea propriu zisă a activității de creație se intuiesc reproducerile de artă aduse de învățător, se descoperă diferența între forma plană și cea spațială specifică modelajului și tehnicii origami aplicată în activitățile anterioare. Se reamintesc aspecte legate de etapele de lucru care trebuie urmate în activitatea de modelaj .În etapa de obținere a performanței se supraveghează modul de compunere a formei , respectarea regulilor de organizare corectă a elementelor plastice în compoziție, proporție, echilibru compozițional, expresivitate.
Se analizează și se discută planșele ținând cont de criteriile date:
Respectarea temei plastice;
Folosirea elementelor de limbaj plastic;
Echilibrarea și finalizarea compoziției;
Expresivitatea compoziției.
Fig.24,25. Jucăria preferată ( modelare liberă)
CLASA: I
UNITATEA TEMATICĂ: ” Țara mea”
DOMENIUL: Pictură
TEMA PLASTICĂ: Culoarea –element de limbaj plastic. Nuanțe
SUBIECTUL PLASTIC:” Chipul primăverii”
TEHNICI DE LUCRU UTILIZATE: Dactilopictura, tehnica picturii în tempera , tehnica suflării și scurgerii, tehnica ștampilei
COMPETENȚE SPECIFICE:
1.2. Identificarea liniei, a punctului, a culorii și aformei în contexte cunoscute
1.3. Manifestarea curiozității față de explorareade mesaje artistice simple, exprimate vizual
2.1. Identificarea unor caracteristici/ proprietățiale materialelor întâlnite în mediul cunoscut
2.2. Exprimarea ideilor și trăirilor personale prinutilizarea liniei, punctului, culorii și formei
OBIECTIVE OPERAȚIONALE
Pe parcursul și la sfârșitul lecției elevii vor fi capabili:
O1- să definească amestecul de nuanțare și noțiunile de nuanță și culori semene, pe baza cunoștințelor transmise, având la dispoziție reproduceri după opere de artă; Obiectivul se consideră realizat dacă fiecare elev definește noțiunile de nuanță și culori semene;
O2- să deosebească noțiunile ” ton” și ” nuanță” pe baza cunoștințelor anterioare; Obiectivul se consideră realizat dacă fiecare elev face deosebirea între noțiunile ” ton” și ” nuanță”;
O3 –să realizeze o compoziție plastică armonioasă într-o paletă cromatică adecvată subiectului; Obiectivul se consideră realizat dacă fiecare elev folosește nuanțele cromatice specifice anotimpului primăvara;
O4- să analizeze lucrările colegilor în funcție de criteriile prezentate; Obiectivul se consideră realizat dacă fiecare elev utilizează cel puțin două din criteriile prezentate de învățător.
METODE ȘI PROCEDEE: brainstormingul, observația, dialogul dirijat, exercițiul,turul galeriei
MATERIALE DIDACTICE: planșe, culori tempera, acuarele, frunze de diferite forme și mărimi, pensule, recipiente pentru apă, șervețele
DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII:
În etapa de captare a atenției elevii recită versurile poeziei ” Pentru tine, Primăvară…” de Otilia Cazimir.
Se inițiază o discuție despre culorile întâlnite în natură primăvara. Natura ne oferă o gamă largă de culori strălucitoare, nuanțe de verde care ne încântă prin frumusețea lor. Se reactualizează cunoștințele despre culoare : culori primare, binare, culori calde / reci, despre obținerea tonurilor și nuanțelor.
Se cere realizarea unei compoziții plastice , cu subiectul ” Chipul primăverii” , folosind tehnicile de lucru cunoscute (dactilopictura, tehnica picturii în tempera , tehnica suflării și scurgerii, tehnica ștampilei).
Elevii se grupează apoi pe ateliere în funcție de tehnica de lucru preferată . Se reamintesc aspecte legate de tehnicile de lucru folosite și se solicită să fie folosită gama cromatică potrivită subiectului plastic ales .
În etapa de obținere a performanței se supraveghează modul de obținere a amestecurilor, modul de compunere a spațiului plastic, respectarea regulilor de organizare corectă a elementelor plastice în compoziție, încadrarea în pagină, proporție, echilibru compozițional, expresivitate.
Se analizează și se discută planșele ținând cont de criteriile date:
Respectarea temei plastice;
Folosirea elementelor de limbaj plastic;
Echilibrarea și finalizarea compoziției;
Expresivitatea compoziției.
Fig.26,27. Chipul primăverii ( tehnica ștampilei, dactilopictura)
Fig.28,29. Chipul primăverii ( tehnica suflării și scurgerii, pictura în tempera)
CLASA: I
UNITATEA TEMATICĂ: ” Prieteni necuvântători ”
DOMENIUL: Pictură
TEMA PLASTICĂ: Pata de culoare– elemente de limbaj plastic
SUBIECTUL PLASTIC:” Păsări și animale ”
TEHNICI DE LUCRU UTILIZATE: tehnica colajului
COMPETENȚE SPECIFICE:
1.1. Sesizarea elementelor de detaliu ale unuimesaj vizual simplu, exprimat printr-ovarietate de forme artistice
1.2. Identificarea liniei, a punctului, a culorii și aformei în contexte cunoscute
1.3. Manifestarea curiozității față de explorareade mesaje artistice simple, exprimate vizual
2.2. Exprimarea ideilor și trăirilor personale prinutilizarea liniei, punctului, culorii și formei
2.3. Realizarea de obiecte/construcții/folosindmateriale ușor de prelucrat și tehniciaccesibile
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
O1 – să recunoască pata plată și pata picturală în planșe ilustrative și reproduceri de artă; ; Obiectivul se consideră realizat dacă fiecare elev recunoaște pata de culoare pe planșele ilustrative ;
O2-să distingă semnificațiile plastice ale petei plate și picturale pe baza cunoștințelor anterioare și având la dispoziție reproduceri după operele de artă; Obiectivul se consideră realizat dacă fiecare elev distinge rolul petei de culoare în realizarea unei compoziții plastice;
O3- să creeze o compoziție figurativă cu subiectul ” Păsări și animale ” utilizând tehnica colajului pe baza cunoștințelor anterioare; Obiectivul se consideră realizat dacă fiecare elev utilizează tehnica colajului în realizarea compoziției plastice;
METODE ȘI PROCEDEE: brainstormingul, observația, dialogul dirijat, exercițiul,turul galeriei
MATERIALE DIDACTICE: planșe, acuarele, hârtie glasată, lipici, pensule, recipiente pentru apă, șervețele
DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII:
În aplicarea subiectului plastic ” Păsări și animale” am folosit planșe pe care era desenată doar o parte dintr-un animal sau pasăre. Fiecare copil a ales ceea ce i s- a părut mai potrivit pentru a realiza o compoziție , sarcina fiind de a întregi forma aleasă folosind tehnica colajului. Copiii au fost încurajați să realizeze animale sau păsări fantastice, obținând astfel imagini originale , păsări și animale care nu există în realitate. După realizarea compoziției de colaj foaia se completează cu acuarele, folosind pensula, ștampile sau dactilopictura.
Fig.30,31. Animale ( tehnica colajului)
CLASA: I
UNITATEA TEMATICĂ: ” Prieteni necuvântători”
DOMENIUL: Modelaj
TEMA PLASTICĂ: Elemente de limbaj plastic : formă, volum
SUBIECTUL PLASTIC: ”Animale domestice și sălbatice”
TEHNICI DE LUCRU UTILIZATE: modelare liberă, presare
COMPETENȚE SPECIFICE:
1.3. Manifestarea curiozității față de explorarea de mesaje artistice simple, exprimate vizual
2.1. Identificarea unor caracteristici/ proprietăți ale materialelor întâlnite în mediul cunoscut
2.2. Exprimarea ideilor și trăirilor personale prin utilizarea liniei, punctului, culorii și formei
2.3. Realizarea de obiecte/construcții/folosind materiale ușor de prelucrat și tehnici accesibile
2.4. Transformarea unui material folosind o tehnica simpla
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
O1 – să distingă diferența între forma plană și cea spațială în planșe ilustrative și reproduceri de artă ; Obiectivul se consideră realizat dacă fiecare elev recunoaște forma plană / spațială pe planșele/reproducerile ilustrative ;
O2-să definească noțiunile de ” formă” și ” volum” care caracterizează un corp, pe baza cunoștințelor anterioare; Obiectivul se consideră realizat dacă fiecare elev definește cele două noțiuni;
O3- să utilizeze tehnica modelării libere și tehnica modelării prin presareîn realizarea de animale domestice și sălbatice; Obiectivul se consideră realizat dacă fiecare elev utilizează una dintre tehnicile date în modelarea cel puțin a unui animal domestic sau sălbatic;
METODE ȘI PROCEDEE: brainstormingul, observația, dialogul dirijat, exercițiul,turul galeriei
MATERIALE DIDACTICE: planșe, plastilină de diferite culori, recipiente pentru apă, șervețele
DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII:
Subiectul plastic ” Animale domestice și sălbatice ” l-am realizat în echipă ; clasa a fost împărțită în două echipe , fiecare echipă având sarcina de a realiza un miniproiect : prima echipă a realizat ” Ferma animalelor ” ( modelează animale domestice), a doua echipă a realizat ” Pădurea” ( modelează animale sălbatice). Lucrul în echipă le-a stimulat creativitatea ducând la obținerea unor proiecte elaborate și originale. S-a urmărit respectarea temei plastice, proporșia, echilibrul și expesivitatea formei.
Fig.32,33. Animale domestice și sălbatice ( tehnica presării)
Fig.34,35. Animale domestice și sălbatice (tehnica modelării libere)
5.3. Analiză finală și comparativă
Pentru a concluziona dacă ipoteza se confirmă și pentru a realiza nuanțările de rigoare, am realizat o analiză finală la fel de detaliată ca și cea inițială, aplicând metodele de cercetare prezentate în Metodologie. Consider că rezultatele finale nu au sens luate separat, ci trebuie observate prin comparație cu cele inițiale, pentru observarea modificărilor în ceea ce privește factorii intelectuali ai creativității analizați .
5.3.1. Analiza finală și comparativă a rezultatelor obținute cu ajutorul testelor de creativitate
În etapa preexperimentală am aplicat două teste de creativitate : Proba ” formelor geometrice ” și Proba ”Construirea unui tablou” preluată din testul de creativitate elaborat de Torrance. Am studiat 5 factori intelectuali ai creativității: fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea, elaborarea și abstractizarea semantică ( originalitatea titlurilor).
În etapa finală am reluat testarea prin aplicarea acelorași teste pentru a analiza progresul / stagnarea capacităților creatoare ale subiecților cercetați.Sistemul de notare a rămas neschimbat în cazul ambelor teste.
În urma aplicării probei ” formelor geometrice” am constatat următoarele : fluiditatea plastică este cea mai înaltă la 15 din 29 de elevi , pe când , în ceea ce privește originalitatea5 din 29 de elevi au obținut punctajul maxim acordat. De asemenea, 10 din 29 de elevi sunt la nivelul minim al originalității constatându-se un ușor progres. Toți cei trei factori ai creativității urmăriți au înregistrat un ușor progres la toate nivelurile, ipoteza de lucru enunțată anterior fiind confirmată în urma aplicării programului experimental.
Rezultatele finale ale probei ”forme geometrice” sunt prezentate în graficul de mai jos:
Fig.36.Rezultatele finale ale probei ” forme geometrice”
Făcând o analiză comparativă a rezultatelor obținute la cele două teste, inițial și final, se observă un progres vizibil în ceea ce privește flexibilitatea și fluiditatea plastică la toate nivelurile, în ceea ce privește originalitatea se observă o stagnare la nivelul minim al ei și un ușor progres la nivelul de sus. Rezultatele comparative sunt prezentate în graficul de mai jos:
Fig.37. Analiza comparativă a probei ” forme geometrice
Fig.38,39,40,41. Desene ilustrative ale probei ”forme geometrice” ( etapa finală)
Analizând rezultatele probei ” Construcția unui tablou” ( preluat din testul de creativitate a lui Torrance) am constatat următoarele:
Crește ușor originalitatea pe palierul de sus datorită libertății de alegere a temei;
Gradul de complexitate al desenului crește , elementele compoziționale fiind organizate în așa fel încât să prezinte o poveste, nu numai prin multitudinea detaliilor, ci și prin interacțiunea dintre ele;
Se observă o tematică mai complexă simțindu-se influența conținuturilor învățării și a metodelor și tehnicilor de lucru aplicate;
Expresivitatea titlului este un indice al trăirilor afective implicate în procesul creativ. Nu se observă o progres important al abstractizării semantice din cauza vârstei foarte mici ( 7 – 8 ani) la care s-a aplicat testarea. Totuși se observă că sunt câțiva copii ( nu foarte numeroși) care au trecut de la formularea unor titluri banale la unele concrete, descriptive, un elev a evoluat spre titluri descriptiv – imaginative, iar la cei doi elevi care au enunțat inițial titluri descriptiv-imaginative se observă o stagnare. Pentru creșterea nivelului de abstractizare semantică s-au făcut exerciții creative de dezvoltare a limbajului și gândirii.
Am obținut următoarea distribuție finală de valori prezentată în tabelul de mai jos:
Fig.42. Rezultatele finale ale probei ” Construirea unui tablou”
Urmărind dinamica celor trei factori măsurați se observă că la această probă capacitatea de elaborare înregistrează o creștere mai mare comparativ cu originalitatea și abstractizarea semantică .
Fig.43. Analiza comparativă a probei ” Construirea unui tablou”
Fig.44. Peștele regal Fig.45. Vulcan
Fig.46. Omul dublu Fig.47. Seif de mare siguranță
Fig.48. Ghiță Fig.49. Kumărn și Mac
5.3.2. Analiza finală și comparativă a studiilor de caz
Am selectat acești cinci elevi din următoarele motive: unii dintre ei au un salt calitativ atât cognitiv, cât și la nivelul potențialului creativ, alții au mai ales un salt calitativ în ceea ce privește fluiditatea si flexibilitatea picturală, iar elevul D. G. nu demonstrează un salt semnificativ , nici cognitiv, nici în ceea ce privește manifestarea potențialului creativ. Consider că lipsa de încredere în forțele proprii și frica de eșec sunt factorii principali de blocaj ai creativității în cazul acestui elev. De asemenea, modelul din familie are o amprentă destul de puternică în evoluția școlară a acestuia.
În colectivul de elevi consider că cei mai mulți au beneficiat de un usor progres al potențialului creativ, iar o parte dintre cei cu rezultate slabe sau medii, au evoluat spre rezultate medii sau bune .
În urma studiilor de caz analizate inițial și final am tras următoarele concluzii:
Eleva B. M. are un potențial creativ foarte ridicat , pot spune că are ”talent” în acest domeniu al Artelor Vizuale Și Abilităților Practice, lucrările sale atrăgeau de la început atenția prin bogăția coloristicii și prin gradul ridicat de elaborare. Modelajul ( în plastilină sau lut) este activitatea ei preferată. Se observă creșterea tuturor factorilor analizați ( flexibilitate, fluiditate,originalitate, abstractizare semantică) datorită creșterii motivației și a capacității de concentrare și atenției.
Elevul D. I. are o teamă de eșec care îi frânează dezvoltarea , însă evoluția în cazul lui este vizibilă , crește nivelul fluidității care conduce și la o creștere a flexibilității. Nivelul de abstractizare semantică și originalitatea rămân la același nivel probabil că și din cauza timpului prea scurt de aplicare a cercetării.
Eleva P.A. are un nivel cognitiv foarte ridicat, gândirea ei se caracterizează prin flexibilitate și rapiditate, oferă exemple originale și are o capacitate ridicată de transfer și asociere a informațiilor primite. Încă din faza inițială dispunea de o imaginație creatoare care i-a facilitat progresul ulterior remarcându-se o creștere a factorilor creativității, în special la nivelul fluidității. Flexibilitatea, originalitatea și capacitatea de elaborare sunt de la început la nivelul maxim, însă și în aceste cazuri se observă o îmbunătățire a produselor activității sale manifestată prin: tematica abordată mult mai complexă, voiciunea și acțiunea exprimate prin intermediul personajelor, bogăția compozițională.
D.P. are un spirit de observație și o atenție oscilante, fapt care a dus la o creștere ușoară a flexibilității și a fluidității, nivelul originalității rămânând același.Progresul nu este semnificativ din cauză că îi lipsește motivația.
D.G. – nivelul cognitiv foarte scăzut și lipsa motivației au condus la un progres nesemnificativ la nivelul fluidității și al flexibilității.Dezvoltarea trebuie să cuprindă mai multe aspecte: fizic, intelectual, social, emoțional, toate influențându-se reciproc și conducând la dezvoltarea potențialului creativ al elevului în cauză.
În graficul de mai jos este realizată o analiză comparativă finală a celor cinci elevi studiați din perspectiva factorilor intelectuali ai creativității.
Fig.50. Analiza comparativă finală a studiilor de caz
În toate cele cinci cazuri se remarcă o creștere ușoară la nivelul fluidității și flexibilității, originalitatea crescând doar în două cazuri din cinci,iar capacitatea de abstractizare într-un singur caz. Un singur elev se remarcă prin creșterea cu un punct a capacității de elaborare deoarece trei dintre cazuri au pornit de la nivelul maxim în ceea ce privește acest indicator.
5.3.3. Analiza finală și comparativă a produselor activității
Am realizat analiza produselor activității în toate etapele cercetării punând accent pe desenele cu temă dată, desenele cu temă la alegere, desenele cu temă liberă și rezultatele activității de modelaj.
Înainte de aplicarea cercetării toate aceste produse erau mai puțin bogate compozițional, abordau cam aceeași tematică : o scenă dintr-o poveste , un personaj de desene animate preferat, jucării, băieții desenau mașini, personaje care se luptau, detaliile erau relativ puține în multe cazuri.
După aplicarea programului creativ în cadrul orelor de AVAP am constatat următoarele aspecte:
În majoritatea cazurilor au crescut reprezentările grafice și diversitatea ideilor datorată asimilării noțiunilor noi ( tehnici de lucru , teme plastice);
În desenele cu temă liberă originalitatea a crescut datorită libertății acordate în alegerea temei dar și a tehnicii de lucru; cel mai crescut nivel al creativității l-am observat la temele care vizau tehnica colajului și modelajul ( teme precum ” Animale fantastice” și ” Orașul viitorului” în realizarea cărora s-a folosit tehnica colajului,”Animale domestice și sălbatice” , ”Eroul de poveste” pentru care s-a folosit modelajul în plastilină );
A crescut spontaneitatea, curiozitatea și ambiția , a apărut receptivitatea fată de problemele naturii;
Desenele au o tematică mai complexă, elementele compoziționale sunt mai organizate și structurate, cromatica mai bogată și mai liberă.
În desenele cu temă dată sau cu temă la alegere se remarcă creșterea nivelului fluidității , a flexibilității, dar și capacitatea de elaborare , originalitatea rămânând la un nivel mai scăzut;
Alegerea subiectului plastic influențează manifestarea potențialului creativ, dacă le sunt aduse în discuție teme de care sunt direct interesați cresc toți factorii creativității analizati;
De asemenea, tehnicile de lucru sunt la fel de importante, combinarea sau posibilitatea de a alege o anumită tehnică de lucru contribuie la dezvoltarea potențialului creativ.
Desenul reprezintă un important mijloc de reflectare a realității, prin intermediul căruia copilul își exprimă dorințele, emoțiile, percepțiile, universul propriu pe care îl recrează în permanență sub aspectul semnificației subiective.
Tocmai de aceea, importanța stimulării potențialului creativ al școlarilor mici impune utilizarea unor strategii neprescrise care pun accentul pe antrenarea autentică și plenară a acestora. Implicată în învățare, creativitatea imprimă un mod original , nou, independent de a gândi sau a face ceva, ducând la obținerea unor performanțe originale. Fiecare copil dispune de un potențial creativ, care poate fi actualizat, dezvoltat și manifestat prin toate activitățile zilnice : prin joc, limbaj, desen , pictură, modelaj.
CAPITOLUL 6 – Încheiere
6.1. Concluzii
În lucrarea de față am considerat important să prezint metodele aplicate, studiile de caz, dar și o mică statistică a clasei, pentru construirea unei imagini de ansamblu asupra colectivului. Cercetarea mea și-a propus să vadă atât progresul potențialului creativ la nivel de clasă, cât și pe acela individual, motiv pentru care am realizat atât mici statistici și comentarii generale, cât și studii de caz.
Proiectarea, aplicarea și evaluarea procesului didactic bazat pe sarcini specifice domeniului artistic au implicat multiple procese complexe și au avut diverse implicații, atât pentru elevi, cât și pentru profesor și procesul de învățare desfășurat.
Elevii și-au sporit abilitățile cognitive și de exprimare culturală, demonstrând că au o capacitate mai mare de a-și manifesta creativitatea și de a-și expune mai ușor punctele de vedere față de ceilalți decât în momentul inițial. În plus, am demonstrat anterior faptul că și-au sporit cunoștințele despre ei înșiși, putând acum să enunțe mai clar și mai detaliat ce le place și ce li se pare dificil. Mai mult, ei reușesc să opereze mai eficient cu informațiile asimilate, să le aplice în practică cu mai mare spontaneitate și, mai ales, sunt capabili să gândească soluții inovative pentru îmbunătățirea învățării proprii.
Pe când inițial apelau în număr foarte mare la răspunsul ”Nu știu să desenez”, acum dovedesc o capacitate mai mare de autoreflecție. Nu doar percepția asupra propriei individualități a avut de câștigat de pe urma experimentului, ci și percepția copiilor asupra învățării. Astfel, elevii conștientizează mai bine propriul proces de învățare, observând pașii parcurși în cadrul acesteia și chiar putând să îi recompună. Pe parcursul și la finalul aplicării, unii copii au dovedit nu doar că participă activ la strategii diverse de învățare, dar le și conștientizează ca atare și aleg dintre acestea, în funcție de preferințe și eficiență De asemenea, aproape toți elevii pot numi pașii necesari în realizarea unor teme reușite sau a unor lucrări.
Pe lângă sporirea abilităților creative, elevii supuși experimentului au demonstrat și un progres cognitiv, concretizat în calitatea întrebărilor și a răspunsurilor formulate la clasă. Pe parcursul și în urma aplicării experimentului, elevii au devenit mai activi și mai implicați în lecții, punând mai multe întrebări relevante referitoare la aspectele dezbătute. Motivația pentru învățare a crescut, iar învățarea a căpătat mai mult sens, creând relevanță în mintea copiilor și ducând la formarea de legături între cunoștințe mai vechi-cunoștințe mai noi, dar și între discipline.
În cadrul experimentului, accentul a fost pus pe comunicarea autentică și învățarea elementelor de comunicare în context. Astfel, elevii și-au dezvoltat abilitățile de comunicare, dar și pe cele de socializare, lucrând mult mai eficient în echipă decât anterior. Experimentul a permis crearea de contexte diverse de dialog, permițându-le copiilor să își împlinească nevoia de comunicare și diminuând astfel frustrarea. Mai mult, consider că preferința pentru această formă de organizare vine și din conștientizarea avantajelor pe care le aduce în învățare, avantaje pe care copiii le conștientizează acum mult mai bine.
Nu în ultimul rând, procesul însuși a beneficiat de modificări, fiind cumva mai aerisit, dar mai plin (mai bogat) în același timp, tocmai prin selectarea acelor tehnici de lucru și construirea acelor sarcini de învățarecare activizează elevii și îi implică în propria învățare.
Organizarea conținuturilor învățării într-o manieră interdisciplinară a permis copiilor să se implice tot mai mult, afectiv și cognitiv, contribuind la cultivarea curiozității, imaginației, gândirii critice și setei de cunoaștere.
Datele obținute în urma cercetării relevă următoarele concluziile finale de care voi ține cont în activitatea de predare viitoare:
Pentru a se manifesta creativ copilul are nevoie de crearea unui climat psiho – educațional stimulativ, dar și de libertate de alegere și de exprimare a propriilor păreri . Posibilitatea de a alege tehnica de lucru pe care s-o folosească în realizarea unui desen, precum și libertatea de a combina mai multe tehnici de lucru în același desen a condus la creșterea fluidității, flexibilității , elaborării , mai buna organizare a elementelor compoziționale, crearea unor lucrări originale ieșite din tipar.
Educarea creativității trebuie să înceapă de la o vârstă fragedă și să continue de-a lungul anilor pentru a fi din ce în ce mai productivă;
Rolul cadrului didactic este foarte important acesta putând fi un factor stimulativ sau frenator a manifestărilorcreative;
Cel mai important cadru de manifestare creativă la preșcolari este activitatea ludică, premisă pentru viitorul comportament creativ care se va materializa în produse noi și originale;
Testele de creativitate pot fi utilizate ca strategii eficiente și deosebit de atractive pentru stimularea potențialului creativ;
Învățarea prin descoperire , aplicată atât individual , cât și în grupuri mici, a favorizat exprimarea creativă;
Flexibilitatea, fluiditatea și elaborarea plastică au avut o cotă de creștere mai mare în vreme ce originalitatea plastică și capacitatea de abstractizare semantică au crescut mai puțin semnificativ, perioada prea scurtă de aplicare și nivelul de dezvoltare psiho – intelectuală a elevilor fiind principalele cauze;
Alegerea subiectelor plastice a fost extrem de importantă,dirijarea copilului spre situații legate de universul natural și social în care trăiește și de care este direct interesat, îl face mai receptiv și are efecte imediate în planul creativității plastice;
Lărgirea experienței cognitive obținută în cadrul tuturor disciplinele de studiu conduce la o îmbogățire a desenului sub aspect tematic și al elementelor compoziționale.
În concluzie, consider că experimentul aduce valoare cercetărilor anterioare privind stimularea potențialului creativ al școlarului mic, reliefând multiplele beneficii pe care cadrul didactic le poate crea în colectivul său. Avantajele aplicării apar atât în planul învățării (proces, rezultate), cât mai ales în planul personalității elevilor – provocând urmări pozitive de termen lung și sprijinind învățarea pe tot parcursul vieții .
6.2. Limite ale cercetării
Consider că pentru o mai mare generalitate a concluziilor, ar trebui ca experimentul să fie aplicat pe o durată mai îndelungată. Latura creativă a personalității și originalitatea se dezvoltă în timp depinzând și de dezvoltarea concomitentă a celorlalte laturi ale personalității. Mărturisesc că după încheierea unităților de aplicație am continuat să desfășor activitatea în același stil, dar mai puțin strict decât pe timpul cercetării.
De asemenea, cred că trebuie să se realizeze o restructurare a tuturor disciplinelor de învățământ din perspectiva stimulării creativității generale și specifice la elevi.Manualele și auxiliarele ar trebui construite din perspectiva stimulării și dezvoltării potențialului creativ al școlarilor pe toate nivelurile de învățământ, pentru că , din păcate, la momentul actual, proiectarea și realizarea activităților revin aproape în totalitate profesorului.În prezent manualele alternative propun modalități diferite de abordare a curriculumului școlar, însă , din păcate, unele nu respectă programa, altele conțin un nivel de solicitări care nu țin cont de particularitățile de vârstă și psihice ale școlarilor. Rolul învățătorului creator este să selecteze, să completeze și să adapteze conținuturile învățării la nivelul clasei, la resursele concrete ale învățării.
Ar trebui ca toți factorii implicați în creare programelor școlare, a manualelor școlare și materialelor auxiliare să țină cont de cuvintele lui J. Delors ( 2002) : ” În special în învățământul preșcolar și primar este momentul în care scânteia creativității prinde viață sau poate să se stingă; acum accesul la cunoaștere poate deveni sau nu realitate. Este momentul în care dobândim cu toții instrumentele necesare viitoarei dezvoltări a facultăților rațiunii și imaginației, dezvoltându-ne judecata și simțul responsabilității, fiindcă acum învățăm să ne punem întrebări legate de lumea care ne înconjoară. ”
De asemenea, o altă limită a cercetării ar putea fi aplicarea experimentului pe o singură clasă de elevi. O cercetare mai bogată ar fi aceea unde ar exista și o clasă de control (paralelă) și unde aplicarea ar porni din primul an de școală, tocmai pentru o certitudine a sursei de creștere a creativității.
Creativitatea nu ar trebui limitată doar la factorii intelectuali, gîndirea divergentă sau imaginația creatoare, ci ar trebui să implice și factorii neintelectuali, motivația și atitudinile creative. Unii autori consideră că fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea și elaborarea nu sunt criterii suficiente pentru aprecierea creativității, la fel de importante fiind și cele șapte competențe enunțate de Gardner ( cf. Tomșa Ghe. , 1992) : lingvistică, logico-matematică, spațială,kinestezică, muzicală, interpersonală, intrapersonală. De aceea, investigarea creativității ar trebui să fie abordată din perspectiva psihologiei cognitive, psihologiei sociale, psihologiei personalității.
6.3. Noi deschideri
În primul rând, consider că pe baza aceleiași cercetări ar putea fi evidențiate noi concluzii precise, în ceea ce privește efectele apărute la alte discipline. Mărturisesc faptul că tema de față a fost atât de complexă și acaparantă încât nu am putut să-mi axez atenția suficient de mult și pe efectele produse la celelalte discipline.
Ar fi nevoie, însă, de o cercetare mai amănunțită a progresului factorilor intelectuali ai creativității în cadrul disciplinelor unde nu am aplicat cercetarea (domeniilor ce țin de știință, matematică, comunicare în limba română, limba străină). Aș dori să continui cercetarea de față, pe o perioadă mai lungă și să analizezatât efectele în cadrul disciplinei Arte Vizuale și Abilități Practice , cât și pe cele apărute în domenii din arii distincte .
Experimentul, deși oferă multiple concluzii pertinente, stimulează la noi aplicații de valoare, cu scopul îmbunătățirii procesului didactic din mediul formal. Spre exemplu, ar putea fi cercetate mai amănunțit efectele pe care aplicarea le-ar aduce asupra gândirii critice a elevilor, mai ales în rândul școlarilor mari.
Cercetarea ar putea fi continuată și în învățământul gimnazial , urmărindu-se identificarea înclinațiilor personale ce ar putea fi fructificate. Odată cu lucrarea de față s-a adus la lumină faptul că aplicarea tehnicilor de lucru diverse în cadrul orelor de AVAP nu doar îmbunătățește calitatea învățării, dar are și efecte pozitive asupra personalității elevilor .
Dacă ar fi posibil, aș considera valoroasă o cercetare asupra cadrului didactic în ceea ce privește flexibilitatea și conduita creativă a acestuia. Consider că acesta trăiește numeroase modificări calitative, din mai multe perspective (atât ca expert în domeniul său, cât și ca pedagog sau ca individualitate marcată de o personalitate unică).
În experimentul meu, am fost atât în postura de cercetător, cât și în cea de persoană care implementează cercetarea și trăiește efectele acesteia. Consider că o nouă deschidere ar putea fi aceea a analizei progresului unui cadru didactic ce aplică metode și tehnici de stimulare a creativității la clasă. Concluziile oferite de o astfel de cercetare ar putea convinge și mai mult necesitatea desfășurării unui proces didactic logic, structurat, în conformitate cu profilul cognitiv al elevilor și bogat în urmări pozitive.
BIBLIOGRAFIE
Aytüre –Scheele, Z. ( 2006). Origami. București: Editura M.A.S.T.
Baran, V.,Hornet,N.,Anghel,Ghe. (1987). Album metodic de creație artistică – plastică.București: Editura Arta Grafică.
Cristea, S. (1992).Creativitatea în procesul de învățământ. în Revista de pedagogie nr 1-2 și 3-4.
Constantin, P. (1986).Să vorbim despre culori. București:Editura Ion Creangă.
Dincă, M. (2001).Teste de creativitate. București: Editura Paideia.
Ilioaia, M.(1981). Metodicapredăriidesenuluiîn clasele I-IV. București: Editura Didactică și Pedagogică.
Landau,E. (1979). Psihologia creativității. Bucuresști: Editura Didactică și Pedagogică.
Mihăilescu,D. (1980).Limbajulculorilorși al formelor. București: Editura Științifică și Enciclopedică.
Nicola, G.(coord.) (1981).Stimularea creativității elevilor în procesul de învățământ. București: Editura didactică și Pedagogică.
Oprea, C.L. (2007). Strategii didactice interactive.București: Editura Didactică și Pedagogică.
Pașca, A. (1972). Metodica predării desenului la clasele I- IV. București: Editura Didactică și Pedagogică.
Popescu-Neveanu, P.(1978).Dicționar de psihologie. București: Editura Albatros.
Popescu–Neveanu,P., Zlate,M.,Crețu,T.(1987). Psihologie școlară. București:Editura Universității București.
Rafailă, E.(2002). Educarea creativității la vârsta preșcolară. București: Editura Aramis.
Roco,M.(1972). Creativitatea individuală și de grup –studii experimentale. București: Editura Academiei.
Roco, M.(2004). Creativitate și inteligență emoțională..București:Editura Polirom.
Roșca, Al. (1972). Creativitatea.București:Editura Enciclopedică Română.
Roșca, Al. (1981).Creativitatea generală și specifică. București:Editura Academiei.
Rotaru, M., Dumbravă, M.(1996). Educația plastică în învățământul primar. Craiova:Editura ”Gheorghe – Cârțu Alexandru”.
Stoica, A.(1983).Creativitatea elevilor– posibilități de cunoaștere și educare. București: Editura Didactică și Pedagogică.
Șchiopu, U., Verza, E. (1981).Psihologiavârstelor– ciclurile vieții.București: Editura Didactică și Pedagogică.
Șușală, I., Zaica, D. (1983).Îndrumări metodice pentru predarea desenului la clasele I –IV. București: Editura Didactică și Pedagogică.
Tomșa, Ghe. (1992).Dimensiunile creativității.Cultivarea creativității la școlari în procesul de învățământ. în Revista de Pedagogie nr. 7-8
Zlate, M. (1993) . Fundamentele personalității. vol. 3, București: Editura Hiperyon.
LISTĂ DE ANEXE
ANEXA 1 – Fișă de observație – activitate -creativitate
ANEXA 2 – Proba ” Construiește un tablou”
ANEXA 3 – Desen liber ( creioane cerate)
ANEXA 4 – Desen liber ( creioane colorate)
ANEXA 5 – Tehnica picturii în tempera
ANEXA 6 – Tehnica ștampilei
ANEXA 7– Tehnica modelajului
ANEXA 8 – Tehnica colajului și decolajului
ANEXA 9 –Tehnica picturii în acuarele
ANEXA 10 – Dactilopictura
ANEXA 1 – Fișă de observație – activitate -creativitate
Grilă de observație a comportamentului creativ al elevilor
Data:
Scopul observației:
Contextul în care se realizează observația:
Clasa :
ANEXA 2 – Proba ” Construiește un tablou”
ANEXA 3 – Desen liber ( creioane cerate)
ANEXA 4 – Desen liber ( creioane colorate)
ANEXA 5 – Tehnica picturii în tempera
ANEXA 6 – Tehnica ștampilei
ANEXA 7– Tehnica modelajului
ANEXA 8 – Tehnica colajului și decolajului
ANEXA 9 –Tehnica picturii în acuarele
ANEXA 10 – Dactilopictura
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Avizul coordonatorului științific, ………….………………………… LUCRARE METODICO-ȘTIINȚIFICĂ PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I STIMULAREA… [308951] (ID: 308951)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.